Iordan NICOLA

DREPT ADMINISTRATIV
CURS UNIVERSITAR

Sibiu 2007(??)

1

La elaborarea lucrării s-au avut în vedere actele normative, literatura de specialitate şi jurisprudenţa apărute până la data de 31 ianuarie 2007.(???? De actualizat)

2

PARTEA I DREPT ADMINISTRATIV. PARTEA GENERALĂ. Capitolul I NOŢIUNI GENERALE DESPRE ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

1. Noţiunea de administraţie publică Etimologic, termenul de administraţie provine din limba latină fiind format din prepoziţia „ad” care se traduce prin: „la”, „către” etc. şi substantivul „minister”, cu semnificaţia de: „servitor”, „îngrijitor”, „ajutător”. Din aceste componente s-a format cuvântul „administer” care ne apare într-un dublu înţeles, având o semnificaţie directă aceea de „ajutor al cuiva”, de „executant”,ori de „slujitor” şi o semnificaţie figurativă, indirectă,cea de „unealtă” sau de „instrument”1. Dicţionarul explicativ al limbii române atribuie verbului „a administra” semnificaţia de „a conduce”,”a cârmui”,” a gospodări” o întreprindere, instituţie etc., iar prin substantivul „administraţie” înţelege totalitatea organelor administrative ale unui stat2. În doctrină, conceptului de„administraţie” îi sunt atribuite mai multe sensuri, dupa cum urmează: • conţinutul principal al uneia dintre cele trei puteri statale, puterea executivă; • compartiment funcţional (direcţie, departament, secţie etc.) din cadrul unei întreprinderi sau instituţii; • sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă; • conducerea unui agent economic sau a unei instituţii, etc. Din multiplele sensuri atribuite termenului de administraţie, preocupările teoreticienilor secolelor XIX şi XX s-au axat, în principal, pe clarificarea noţiunii de administraţie publică. Pentru a defini administraţia publică, este necesar, în primul rând, să se determine graniţele generale ale acesteia şi în acelasi timp să i se formuleze principalele concepte. În al doilea rând, definirea administraţiei publice trebuie să reflecte locul şi rolul acesteia în contextul politic, economic şi social al statului de drept, bazat pe principiul separaţiei puterilor în stat.

1 2

G. Guţu, Dicţionar latin-român, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1983, p. 38 *** Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 3

A administra înseamnă a acţiona neîntrerupt. Este axiomatic faptul că nu se obţine nimic fără acţiune şi nu se păstrează nimic din momentul în care efortul a încetat, filozofia administraţiei constând în activitatea sa permanentă, continuă. Acţiunea administrativă, spunea Traian Herseni, „nu constituie un scop în sine, ea trebuie să servească realităţile sociale în veşnică mişcare. Nici oamenii nu sunt pretutindeni identici. De aceea, a administra nu înseamnă oriunde acelaşi lucru. Ceea ce este valabil într-o ţară, nu este valabil pentru orice ţară”1. Adaptând cele de mai sus contextului nostru, vom reda câteva concepţii exprimate în doctrina franceză, cu impact deosebit asupra doctrinei şi organizării administraţiei publice din ţara noastră. Constituţia franceză din 1958 a determinat o schimbare a opticii de abordare a executivului şi administraţiei publice. Astfel, profesorul André de Laubadere definea administraţia ca fiind „ansamblul de autorităţi, agenţi şi organisme, însărcinate, sub impulsul puterii politice, de a asigura multiple intervenţii ale statului modern”2. Într-o altă opinie, cea a prof. Jean Rivero, conceptului de administraţie i se atribuie două sensuri, respectiv semnificaţia de activitate, aceea de a administra, altfel spus, de a gira o afacere, iar pe de altă parte, desemnează organele (structurile) care exercită această activitate, primul fiind sensul material, iar cel de-al doilea, fiind sensul organic3. Pentru a delimita conţinutul şi sfera administraţiei publice, autorul delimitează administraţia atât faţă de alte forme de activitate publică (activitatea legislativă şi activitatea justiţiei), precum şi de cea a particularilor, persoane fizice şi/sau juridice. În ceea ce priveşte scopul administraţiei, autorul relevă că este acela de a satisface interesul public. Referitor la mijloacele de acţiune specifice administraţiei, autorul iterează ideea de putere publică. Dacă raporturile particularilor se fundamentează pe egalitatea juridică a părţilor, administraţia, care trebuie să satisfacă interesul general, nu se poate situa pe picior de egalitate cu particularii. În acest fel, se ajunge la noţiunea de putere publică care semnifică un ansamblu de prerogative acordate administraţiei publice pentru a face să prevaleze interesul general, atunci când acesta este în conflict cu interesul particular4.

1

Traian Herseni, Sociologie şi administraţie, în „Buletinul Afacerilor Interne”, nr. 3/1942, Bucureşti, pp. 469-476 2 André de Laubadere, Traité de droit administratif, 6-éme édition, vol. I, Paris, L.G.D.J., 1973, p.11 3 Jean Rivero, Droit administratif, 2-éme édition, Dalloz, Paris, 1967, p. 11 4 Idem, p. 14 4

Opiniile autorilor germani, care recunosc influenţele doctrinei franceze în evoluţia celei germane1, s-au încadrat şi ele în curentul de gândire care a promovat separaţia puterilor statale în legislativă, judecătorească şi executivă. Ca şi în alte ţări şi în Germania sfera administraţiei publice se definea în funcţie de filosofia care era acceptată ca bază a interpretării principiului separaţiei şi respectiv, a principiului colaborării între cele trei puteri statale. Edificatoare este în acest sens opinia lui Jellinek care defineşte administraţia ca fiind „activitatea statului sau a tuturor titularilor de putere publică, care nu este legiferare şi nici justiţie.”2 În ceea ce priveşte conţinutul şi sfera noţiunii de administraţie publică, prof. E. Forsthoff relevă că administraţia se ocupă de propriile sale afaceri şi, în principiu, din propria sa iniţiativă.3 Faţă de justiţie, a cărei datorie este aceea de a face aplicarea dreptului în cazuri determinate, datoria administraţiei este aceea de a modela societatea în cadrul legilor şi pe baza dreptului. În felul acesta, administraţia apare ca o funcţie activă a statului, care are un caracter tehnic deosebit de caracterul politic al legislativului „administraţia nu se justifică numai ca aparat executiv al unui sistem politic, dar şi ca un girant al serviciilor publice esenţiale ale vieţii cotidiene.”4 Opiniile autorilor germani, converg spre ideea că administraţia apare ca o putere autonomă a statului, alături de puterea legislativă şi judecătorească. În România, perioada care a urmat adoptării Constituţiei din 19235, a fost deosebit de productivă în ceea ce priveşte fundamentarea teoriilor şi conceptelor statului de drept. Varietatea opiniilor exprimate în doctrina europeană, privind acceptarea sau respingerea teoriei separaţiei puterilor în stat şi-a pus amprenta asupra autorilor români, majoritatea dintre ei acceptând teza separaţiei celor trei puteri, subliniind în acelaşi timp şi necesitatea colaborării dintre ele. Unul dintre reprezentanţii de seamă ai acestei perioade a fost profesorul Paul Negulescu, care considera statul ca fiind o colectivitate aşezată pe un anumit teritoriu, organizat sub formă de guvernanţi şi guvernaţi, care are o activitate continuă prin care caută să-şi îndeplinească scopurile sale, activitate organizată prin lege, denumită „administraţiune”.6
1

Ernst Forsthoff, Traité de droit allemand (traduit de l’allemand par Michele Fromont), Etablissement Emile Bruylant, Bruxelles, 1969 2 Citat de Antonie Iorgovan, Drept administrativ, Editura „Hercules”, Bucureşti, 1993, vol. I, p. 28 3 Ernst Forsthoff, Traité de droit administratif allemand, pp. 41-42 4 Idem, p. 55 5 Publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 1923 6 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Principii generale, Ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pp. 38-42; 44-72 5

Acceptând punctul de vedere exprimat în doctrina germană, prof. Paul Negulescu consideră că administraţia cuprinde întreaga activitate a statului, care, însă, nu este nici legiferare şi nici justiţie. În privinţa criteriului de departajare care delimitează administraţia fata de celelalte activitati fundamentale ale statului, autorul consideră că „administraţia cuprinde activitatea statului reglementată prin lege”1. Cu referire la activitatea administraţiei, autorul citat menţionează că aceasta cuprinde activitatea tuturor serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale: „Ea este organul” care, prin continua aplicare a legilor, asigură principalele nevoi ale societăţii (serviciul de poliţie, serviciul apărării naţionale, serviciul educaţiei naţionale, servicii de comunicaţie, serviciul finanţelor publice, etc.). Această misiune a administraţiei îl determină pe autor să o califice ca fiind o activitate tehnică (influenţa germană), dar în acelaşi timp şi juridică, în sensul că fiecare serviciu public desfăşoară o varietate de operaţiuni tehnice, care însă trebuie să se desfăşoare potrivit legii.2 Plecând de la aceste consideraţii, prof. Paul Negulescu defineşte administraţia publică ca fiind o instituţie complexă care reuneşte toate serviciile publice destinate să satisfacă anumite interese generale, regionale sau comunale. Autorul mai relevă, de asemenea, faptul că administraţiile publice (statul, judeţul, comuna) „sunt personificate”, adică sunt persoane juridice „politico-teritoriale”, ceea ce înseamnă că au iniţiativă, răspundere şi capacitatea juridică de a face acte de putere publică, care, la nevoie, pot fi puse în executare prin forţa de constrângere a statului. Cu unele nuanţări, administraţia publică îşi găseşte aceeaşi interpretare şi în opiniile altor reputaţi autori de drept public din perioada interbelică, dintre care cităm pe Anibal Teodorescu, Constantin Rarincescu şi Erast- Diti Tarangul. În literatura de specialitate din perioada postbelică întâlnim în mod frecvent noţiunile de: administraţie, administraţie de stat, administraţie publică, activitate executivă, autoritate executivă, autorii atribuindu-le fie acelaşi înţeles, fie semnificaţii diferite. Când se utilizează sintagma „administraţie de stat” autorii o circumscriu, de regulă, la anumite organe ale statului, respectiv „organele administraţiei de stat”, sau la anumite servicii publice (activităţi) ale acestora, considerând că sintagmele „activitate administrativă” şi respectiv „organe administrative”, sunt sinonime cu „activitate executivă” sau „organe executive”.3
1 2

Paul Negulescu, op. citată, p. 41 Idem, p. 43 6

Alţi autori, dimpotrivă, consideră că nu se poate pune semnul de egalitate între „administraţia de stat” şi „activitatea executivă”, definind administraţia de stat ca „activitate ce se desfăşoară pentru îndeplinirea în mod practic şi concret a funcţiilor statului şi a sarcinilor organelor administraţiei de stat”1. În această opinie, autorii consideră că activitatea executivă se divide în două activităţi distincte: activitatea executivă propriuzisă şi o activitate de dispoziţie, organele ierarhic inferioare realizând numai o activitate executivă, iar cele situate pe ierarhii superioare, o activitate preponderent, dar nu exclusiv, de dispoziţie. Evident această teză nu-şi mai poate găsi astăzi aplicabilitatea, Constituţia României, republicată, consacrând în art. 120 principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. În legătură cu semnificaţia şi corelaţia dintre noţiunile de „putere executivă”, „autoritate administrativă”, „administraţie de stat (publică)”, prof. Ioan Muraru consideră că toate aceste sintagme exprimă acelaşi lucru, şi anume funcţia şi organele (autorităţile) care implică executarea legilor, opinie pe care o apreciem ca fiind pe deplin justificată.2 Într-o opinie diferită3, (Al. Negoiţă, Mircea Preda şi C. Voinescu) se consideră că administraţia publică şi puterea executivă nu se identifică, prima având o sferă mai largă decât cea de a doua. Independent de această diversitate de opinii, majoritatea autorilor consideră, în conformitate cu principiile Constituţiei României, că noţiunea de administraţie publică are un dublu sens, astfel: a. un sens formal-organic, care priveşte organizarea administratiei; b. un sens material-funcţional, care vizează activitatea specifica administratiei. În primul sens, prin administraţie publică se înţelege „ansamblul mecanismelor (organe, autorităţi publice, instituţii şi unităţi publice), care pe baza şi în executarea legii, realizează o activitate cu un anumit specific bine conturat”4. Concepută şi organizată sistemic, administraţia publică este alcătuită dintr-o serie de elemente componente fiecare având o structură şi atribuţii precis determinate prin „lege”, între ele stabilindu-se o gamă variată de
3

Ilie Iovănaş, Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administrative, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 10 1 I. Vîntu, M. Anghene, M. Străoanu, Organele administraţiei de stat în R.S.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p. 13 2 Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Naturismul, Bucureşti, 1992, p.137 3 Mircea Preda, Autorităţile administraţiei publice. Sistemul constituţional român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, pp. 32-33 4 Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004, p. 19 7

relaţii (colaborare, subordonare, cooperare) pe care le vom analiza în sucapitolul următor. Pe de alta parte, relevăm că legiuitorul nostru înţelege prin autoritate publică, orice organ de stat sau al unităţilor administrativteritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public legitim; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.”1 Activitatea administraţiei publice se realizează în regim de putere publică, aidoma activităţii desfăşurate de Parlament şi puterea judecătorească, ceea ce înseamnă că interesul general (public) este ocrotit, uneori chiar în detrimentul interesului particular. Prin putere publică doctrina înţelege acele prerogative, drepturi speciale, exorbitante pe care organul administrativ le deţine, în sensul de autoritate care reprezintă şi apără interesul public (general)2. Interesul public este definit de legiuitor în art. 2 lit. l al. 1 din Legea nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţei autorităţilor publice”.3 În cel de-al doilea sens (material-funcţional), „prin administraţie publică se înţelege activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, în principal de către părţile care compun acest mecanism, urmărindu-se satisfacerea interesului general prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii către particulari”.4 Plecând, de la cele două accepţiuni (formal-organică şi materialfuncţională),prof.Antonie Iorgovan defineşte administratia publica, dupa cum urmeaza: „ansamblul activităţilor Preşedintelui României, Guvernului, autorităţilor administrative autonome locale şi, după caz, structurile subordonate acestora prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice”.5
1

Vezi art. 2 al. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 2 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p. 73 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare 4 Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p. 20 5 Antonie Iorgovan, op. citată, p. 70 8

În concluzie, faţă de această diversitate de opinii cu privire la conţinutul şi corelaţia dintre noţiunile de „putere executivă”, „autoritate administrativă”, „administraţie de stat” etc., achiesăm celei potrivit căreia „… în fond, toate aceste denumiri exprimă unul şi acelaşi lucru şi anume funcţia şi organele de stat (autorităţile) care implică executarea legilor”, terminologia nuanţată exprimând acelaşi conţinut „executivul”1. Formele concrete prin care autorităţile administraţiei publice organizează executarea şi execută legea sunt: actele administrative, faptele material-juridice, operaţiunile tehnico-materiale şi actele politice. Trebuie însă relevat faptul că formele concrete menţionate sunt efectuate uneori şi de autorităţi aparţinând puterii legislative sau/şi de autorităţi aparţinând puterii judecătoreşti, precum şi de către societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice şi asociaţii ori fundaţii private. Aşa spre exemplu, activitatea desfăşurată de Preşedintele Camerei Deputaţilor, în calitate de şef al compartimentelor funcţionale compuse din funcţionari publici, este o muncă administrativă, numirea şi eliberarea din funcţie a acestora făcându-se prin acte administrative de autoritate. Aceeaşi situaţie o întâlnim atunci când Parlamentul sau una dintre camerele acestuia fac diverse numiri în funcţie. Spre pildă, conform art. 142 alin. (3) din Constituţia României, republicată, trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi de către Camera Deputaţilor şi trei de Senat; potrivit art. 140 alin. (4) consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani etc.. Tot astfel, atunci când preşedintele judecătoriei, tribunalului sau curţii de apel numeşte în funcţie, ca urmare a desfăşurării unor concursuri, pe grefieri, arhivari etc., ori emite alte acte pentru buna administrare a instituţiei şi a bazei materiale pe care o gestionează în calitate de conducător al instituţiei, desfăşoară o activitate administrativă. În toate aceste cazuri, activităţile menţionate ne apar ca fiind subsidiare celor specifice, iar autorităţile care le realizează nu sunt în astfel de situaţii subiecţi ai puterii legislative sau judecătoreşti, ci autorităţi publice care exercită atribuţii administrative, inclusiv emiterea unor acte administrative. Această teză consacrată în doctrina de specialitate a fost tranşată şi prin actuala lege a contenciosului administrativ. Astfel, conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt
1

Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Naturismul, Bucureşti, 1992, p.137 9

asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: - punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; - executarea lucrărilor de interes public; - prestarea serviciilor publice; - achiziţiile publice - prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”. În opinia noastră, din analiza definiţiei legale a actului administrativ, formă concretă juridică specifică autorităţilor administraţiei publice, se pot desprinde următoarele concluzii: actul administrativ se emite de o autoritate publică, având accepţiunea „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”.1 a) actele administrative se emit în vederea organizării şi executării în concret a legii, cu alte cuvinte în cadrul activităţii executive a statului; b) scopul actelor administrative este acela de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice specifice, respectiv raporturi de drept administrativ; c) legiuitorul asimilează actelor administrative anumite contracte specifice încheiate de autorităţile publice, denumite contracte administrative; d) actele administrative se emit/adopta si se pun in executare in regim de putere publică. 2. Administraţia publică abordată ca sistem După Revoluţia din decembrie 1989, în ţara noastră s-a trecut la reorganizarea sistemului administrativ bazat pe autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice, îmbinându-se experienţa naţională din perioada interbelică, cu cea a statelor cu democraţii consacrate. Acest proces a demarat prin crearea unui cadrul legislativ adecvat, menit să asigure fundamentul schimbărilor instituţionale, respectiv trecerea de la statul supercentralizat la cel descentralizat, proces care aidoma celor derulate şi în
1

A se vedea art. 2, al 1, lit. c) din Legea nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare 10

celelalte state est şi central europene a presupus profunde reforme structurale. O primă şi stringentă problemă care s-a ridicat în faţa specialiştilor a constituit-o definirea organizării sistemice a statului. Astfel, sub aspect formal, trebuia să se stabilească modul de organizare al celor trei puteri statale (legislativă, executivă şi judecătorească), stabilindu-se autorităţile care le exercită şi, în acelaşi timp, să se evidenţieze raporturile şi relaţiile dintre aceste autorităţi.1 În acest sens, se impune observaţia că deşi nu consacra în mod explicit principiul separaţiei puterilor în stat, Constituţia din 19912 are meritul incontestabil de a fi creat cele trei sisteme de autorităţi prin care se exercită puterea statală. Aşa cum am arătat în subcapitolul anterior, în accepţiunea formalorganică, administraţia publică este definită ca fiind un sistem de autorităţi publice „chemate să execute legea sau, în limitele legii să presteze servicii publice, uzând în acest scop de prerogativele specifice puterii publice”3. Prin organ al administraţiei publice se înţelege „acea structură organizaţională care, potrivit Constituţiei şi legii, are personalitate de drept public şi acţionează, din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea de servicii publice, în limitele legii, sub controlul, direct sau indirect al Parlamentului”4. Potrivit acestor determinări conceptuale şi în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, administraţia publică este formată dintr-un sistem de autorităţi publice, după cum urmează: I. Administraţia de stat centrală formată din următoarele categorii de autorităţi: a) organele supreme ale administraţiei publice, respectiv Preşedintele României şi Guvernul, fiind acreditată teza unui executiv bicefal; • Preşedintele României - îndeplineşte în mod incontestabil atribuţii de natură administrativă, fiind considerat autoritate a administraţiei publice şi unul din şefii executivului, alături de Guvern. Dintre atribuţiile sale enumerăm următoarele: poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica internă şi externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice (art. 87 alin. 1 din Constituţie); poate consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă
1

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, Bucureşti, 1996, vol. II, pp.340-342 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 233 din 21 noiembrie 1991. Principiul separaţiei şi echilibrului celor trei puteri statale este consacrat expres în art. 1 alin. (4) din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 767 din 31 octombrie 2003 3 Antonie Iorgovan, op. citată, vol. II, 1996, p. 340 4 Idem, p. 342 11

Acestea nu se află în raporturi de subordonare faţă de Guvernul României. Serviciul Român de Informaţii. precum: Biroul Român de Metrologie Legală. formată din: a) prefecţi. l). 102 din Constituţie. încheie tratate internaţionale ce au fost. Curtea de Conturi. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului2. • Guvernul României . (2) din Constituţie şi art. rol consfinţit de art. • instituţiile bugetare. respectiv: • ministerele şi alte autoritati publice subordonate Guvernului.1 alin. Este necesar să precizăm că între Preşedintele României şi Guvern nu există raporturi de subordonare. 90/20011 „Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. potrivit prevederilor Constituţiei şi prezentei legi”. b) organele centrale de specialitate. 35 din Legea nr. ministerelor sau altor autorităţi publice centrale.este şef al executivului împreună cu Preşedintele României. Senat. Administraţia de stat din teritoriu. funcţional ministerelor şi celorlalte organe ale administratiei publice centrale autonome. potrivit căruia „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. II. 86). 123 alin. În conformitate cu dispoziţiile art. nr. negociate de Guvern supunându-le spre ratificare Parlamentului (art. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. aprobă înfiinţarea. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.1 din Legea nr. Preşedintele României. 164 din 2 aprilie 2001. sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local. etc. etc. Autoritatea Electorală Permanentă etc. 2). regiile autonome şi societăţile comerciale subordonate organic sau. Consiliul Legislativ. ci raporturi de colaborare. cu modificările şi completările ulterioare 12 . Partea I-a. 91 alin. 92) etc. este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. • autorităţi autonome. dintre care cităm: Avocatul Poporului. după caz. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. a) al Legii nr. Tot în subordinea Guvernului sunt organizate şi funcţionează şi alte autorităţi. Consiliul Concurenţei Agenţia Naţională de Integritate. ci faţă de alte autorităţi publice: Parlament.deosebită (art. la propunerea Guvernului (art. în prealabil. 91 alin. 11 lit. care potrivit art. după caz. atribut care rezultă şi din art.

În calitate de şef al executivului. Partea I-a. III. publicată în Monitorul Oficial al României. c) consiliile judeţene. cu modificările şi completările ulterioare 1 Legea nr. (5) din Legea nr.1 alin.legea administraţiei publice locale. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. cu modificările şi completările ulterioare 13 . 67/20041. direct. oficii etc. precum şi de alte acte normative. regiile autonome şi societăţile comerciale aflate sub autoritatea consiliilor locale şi judeţene. Administraţia publică locală autonomă formată din: a) consiliile locale. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi. în condiţiile legii”. organizate ca direcţii generale. format dintr-o multitudine de autorităţi. organizare. secret şi liber exprimat în condiţiile Legii nr. iar art. 271 din 29 martie 2004 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. nr. prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. Potrivit dispoziţiilor art. funcţionare şi principalele atribuţii fiindu-le stabilite de Legea nr. inspectorate. prin care asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. 658 din 21 iulie 2004. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. se impune concluzia că sistemul autorităţilor administraţiei publice este deosebit de complex. Alegerea acestor autorităţi se face prin vot universal. 204 din 23 aprilie 2001. următoarele funcţii: a) funcţia de strategie. Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice şi îndeplineşte potrivit dispoziţiilor art. Partea I-a. nr. e) instituţiile şi serviciile publice. 122 stabileşte „Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. nr. cu modificările şi completările ulterioare. Partea I-a. d) preşedinţii consiliilor judeţene . Relaţiile dintre elementele componente ale sistemului administrativ Faţă de cele prezentate în subcapitolul anterior. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. egal. între care se stabileşte o paletă variată de raporturi.b) serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. b) primari. 3. 215/20012 . modul de constituire. 121 din Constituţie „Autorităţile administraţiei publice.

ele fiind supuse unui control administrativ specific. Se impune aici precizarea că deşi sunt autonome. potrivit cărora „conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa”. reprezentarea pe plan intern şi extern. se stabileşte o gamă variată de raporturi (relaţii). şi prin 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.b) funcţia de reglementare. în mod implicit. centrală sau teritorială. c) raporturi de tutelă administrativă. 8/2001 privind înfiinţarea.G. pe de o parte. 3 lit. Este evident faptul că. 90/2001. e) funcţia de autoritate de stat. c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. În acelaşi context. autorităţile administraţiei publice locale nu sunt suverane. în numele statului român. denumit control de tutelă administrativă. pe de altă parte. 15 din 10 ianuarie 2001. Această formă a controlului are în vedere apărarea intereselor publice. 11 lit. Partea I-a. precum şi gestionarea serviciilor publice de interes naţional. controlul ierarhic de specialitate asupra activităţii prefecţilor şi aparatului prefecţilor”1. În această calitate. exercitat de administraţia de stat. a) din H. l) din Legea nr. între Guvern. în concret legalitatea şi se particularizează. de asemenea. prin care se asigură administrarea domeniului public şi privat al statului. Acest lucru reiese cu claritate din dispoziţiile art. nr. 554/2004 de către prefecţi şi respectiv de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. exercitate potrivit art. d) funcţia de reprezentare. care reprezintă administraţia publică. astfel: a) raporturi de subordonare ierarhică faţă de ministere. prin intermediul căreia asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor stabilite. b) raporturi de colaborare cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate autonome şi organismele sociale nestatale. ordinii publice şi siguranţei naţionale precum şi domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului. celelalte autorităţi ale administraţiei centrale subordonate şi prefecţi. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 4 pct. prin care se asigură. organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor prevede „realizează. legiuitorul a abilitat Guvernul cu conducerea acestui sector vital al ţării. şi celelalte componente ale sistemului administrativ. în numele Guvernului. nr. cu modificările şi completările ulterioare 14 . prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. art.

sesizând. 3 din Legea nr. Tutela administrativă. 554/2004. 24 lit. Odată cu intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. după cum urmează: a) prefectul. exercitată asupra activităţii. partea I-a nr. nu există raporturi de subordonare. 340/2004 privind instituţia prefectului.2 Astfel. care poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. tutela asupra existenţei organelor tutelate îmbracă aspecte mai dure. coroborat cu art. prin art. 554/2004 – legea contenciosului administrativ.(5) din Constituţie. pe de altă parte. b) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. se caracterizează prin faptul că organul de tutelă supraveghează legalitatea actelor emise de autorităţile tutelate. 12 din Legea nr. fiind exercitată de prefect asupra actelor adoptate de autorităţile administraţiei publice locale autonome. 22 al. Această formă de tutelă administrativă a fost reglementată. 15 .cu modificarile si completarile ulterioare. dacă le consideră nelegale. 53 2 Art. în cazul în care apreciază că actul este ilegal. care poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. Tutela administrativă îmbracă două forme şi anume: tutela asupra existenţei organelor tutelate şi tutela asupra activităţii acestora. 123 alin.3 În acelaşi timp. instituţia tutelei administrative este consacrată în mod expres pentru prima dată în legislaţia noastră postbelică. pe de o parte. 3 din lege sunt consacrate două autorităţi învestite cu exercitarea tutelei administrative. se impune remarcat faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. este necesară precizarea că între prefect. care are competenţa de a decide. Autonomia locală şi integrarea europeană. (2) din Legea nr.legea administraţiei publice locale: „În relaţiile dintre autorităţile administraţiei 1 Corneliu Liviu Popescu.188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Editura All Beck. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene. 3 din Legea nr.1 Prima formă. 215/2001 republicată . p. în mod implicit. De asemenea. Bucureşti. cu modificările şi completările ulterioare. teză consfinţită de art. conform art.574 din 4 iulie 2006. consiliile locale şi primari. 3 republicata în Monitorul Oficial al României. în sensul că organul de tutelă are dreptul de a dispune demiterea şi/sau dizolvarea organului tutelat. f) din Legea privind prefectul şi instituţia prefectului nr. 1999. Dispoziţii similare regăsim şi în art. o autoritate aparţinând puterii judecătoreşti. 340/2004.faptul că se poate exercita numai dacă legea îl instituie în mod expres şi numai cu respectarea procedurilor şi producând efectele stabilite de lege. 6 alin.

fără însă să existe o manifestare de voinţă făcută în acest sens. etc. (Ex. Conţinutul activităţii administraţiei publice Deosebit de complexă. care nu produc prin ele însele efecte juridice. precum şi printr-o gamă diversificată de activităţi pe care le vom enumera şi defini în cele ce urmează. de la autorităţile administraţiei publice. demolarea unei construcţii. autorităţile administraţiei publice au în acelaşi timp obligaţia de a pune la dispoziţia acestora resursele materiale. făcute în exercitarea funcţiei executive a statului cu scopul de a produce efecte juridice. prin aceste acte se stabilesc şi sancţiunile aplicabile în situaţiile în care se încalcă conduita prescrisă. nu există raporturi de subordonare”. elaborarea. precum şi între consiliul local şi primar. 1 Rodica Narcisa Petrescu. activităţile administraţiei publice sunt clasificate în trei categorii şi anume1: Activităţile de dispoziţie sunt acele activităţi care permit administraţiei publice să stabilească prin acte administrative ce trebuie şi ce le este permis să facă persoanelor fizice sau juridice şi ce le este interzis acestora. De asemenea. rapoartele.etc. aprobările. financiare. în scopul satisfacerii interesului general. competenţa conferită autorităţilor administraţiei publice se înfăptuieşte prin trei categorii de forme concrete. fapte material juridice şi operaţiuni tehnicomateriale. executarea şi controlul actelor administrative (Ex. 4. avizele. citată. respectiv: acte administrative . în regim de putere publică. Fiind abilitate de lege să înfiinţeze şi să organizeze servicii publice. trăsnetul etc.) Operaţiunile tehnico-materiale sunt forme concrete de realizare a activităţii executive. şi care la nevoie pot fi puse în executare prin forţa de constrângere a statului. op. de regulă. provenite. Din punct de vedere al specificităţii obiectului. adoptarea. măsurile de coerciţie ce pot fi aplicate persoanelor vinovate de către autorităţile administraţiei publice. 21 16 . proiectele actelor administrative. naşterea. care determină transformări în lumea materială şi produc în acest mod efecte juridice. Faptele material-juridice sunt acţiuni umane sau împrejurări (evenimente) naturale. dar care servesc la pregătirea. referatele. pe de o parte.locale şi consiliul judeţean. p. Activităţile de asigurare a bunei funcţionări a serviciilor publice care vizează măsurile pe care trebuie să le întreprindă administraţia pentru a asigura funcţionarea continuă şi regulată a serviciilor. Actele administrative sunt manifestări unilaterale de voinţă. anchetele. pe de altă parte.

pe acest temei. încasarea impozitelor şi taxelor etc. nr. prin propriile organe. democratic. care au caracter executoriu din oficiu.programul de lucru. Este specifică tuturor autorităţilor publice din sfera celor trei puteri statale (legislativă. în mod unilateral. cu alte cuvinte se pot executa în mod direct. evidenţa informatizată a persoanei. adoptă. Activitatea prestatoare de servicii publice reprezintă una dintre modalităţile prin care. publicată în Monitorul Oficial al României. Acest lucru. (2) din Legea nr. precum şi dintr-o multitudine de alte acte normative. prin organizarea sau prestarea în mod direct a unor servicii publice. Activităţile de prestaţii pe care administraţia publică şi funcţionarii săi le efectuează în cele mai variate domenii de activitate. 4 alin. Partea I-a. op. protecţia socială. exorbitante) cu care este înzestrată de legiuitor o autoritate publică. . executivă şi judecătorească) şi rezultă în principal din Constituţia României. Pe pag. 1994. se asigură calitatea vieţii în cadrul colectivităţilor locale. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. acte administrative de autoritate. primarul are obligaţia de a pune în executare mandatul de executare emis de instanţă. autoritatile administrative pot aplica ele însele măsurile de constrângere. citată. chiar dacă respectivele masuri au fost stabilite de către instanţele judecătoreşti.17!!!! 17 . cetăţenii beneficiază de protecţia legii împotriva eventualelor abuzuri ale administraţiei. Iorgovan. 5. în dauna celor administraţi. condiţiile în care făptuitorul execută sancţiunea. stabilind: .umane şi informaţionale necesare. fiindu-le 1 2 A. astfel încât ele să poate funcţiona în condiţii corespunzătoare. 228 din 21 mai 1999. acest gen de atributii se înfăptuiesc pe baza şi în executarea legii şi constituie specificul activităţii executive. starea civilă. cum ar fi: gospodăria comunală. Dimpotrivă. la nevoie apelându-se la forţa de constrângere a statului. Spre deosebire de celelalte autoritati ale statului. într-un stat de drept. Conform art. 90 Ex. prin sentinţe definitive şi irevocabile2. Puterea publică. Specific autorităţilor din sistemul administraţiei publice le este faptul că. în scopul de a reprezenta şi apăra interesul public (general) care. În fapt. p. trebuie să prevaleze în faţa interesului individual1.conţinutul activităţii ce urmează a fi prestată de contravenient. interesul public şi serviciul public Puterea publică este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul prerogativelor (drepturi speciale. nu trebuie însă să ne conducă nicidecum la concluzia că regimul de putere publică permite autorităţilor administrative sa exercite cu exces de putere a atributiile conferite de lege. Autorităţilor administraţiei publice le revine obligaţia legală de a satisface nevoile cetăţenilor.

în consecinţă. dispoziţii ale primarilor si ale presedintilor consiliilor judetene. Concluzionăm prin a releva faptul că interesul public variază prin conţinutul său în raport de voinţa politică la un anume moment dat. Scopul sistemului de autorităţi ce aparţin administraţiei publice nu poate fi altul decât satisfacerea nevoilor generale ale societăţii. etc. 92 18 . Aplicarea legii presupune din partea autorităţilor administrative desfăşurarea unor activităţi laborioase. încheierea unor contracte. securitate publică. 1 Antonie Iorgovan. şi anume: • activităţi de organizare a executării legii . care trebuie perceput ca fiind un element component al regimului de putere publică şi nu ca un element exterior acestuia. a fost creat contenciosul administrativ. concretizate prin emiterea de acte administrative cu caracter normativ sau individual. prestarea unor servicii publice. au semnificaţii diferite. citată. care în fapt si in drept sunt activităţi de dispoziţie. satisfacerea interesului general (public). noţiunile de ordine publică. Prin interes public doctrina înţelege: „acele activităţi ce sunt necesare pentru satisfacerea unei nevoi sociale. apreciate ca atare de puterea politică”1. servicii publice etc. materializate prin adoptarea de acte normative (ordonanţe şi hotărâri ale guvernului. • activităţi de executare în concret a legii. Se impune însă precizarea că nu orice activitate.acordate diferite căi de atac împotriva eventualelor abuzuri ale administraţiei. printre altele. instituţie care are menirea de a proteja drepturile subiective si interesele legitime ale particularilor. op. spre deosebire de cel al organizaţiilor private care urmăresc realizarea profitului. Acreditarea unei nevoi sociale la „rangul” de interes public implică în mod obligatoriu şi o reglementare legislativă pentru a permite acţiunea administraţiei. interes public. nu ne vom găsi în prezenţa interesului public şi. în funcţie de interesul acestuia la un moment dat. Astfel cum este acreditat în literatura de specialitate. etc.ordine si instructiuni ale ministrilor. sensul lor fiind stabilit de factorul politic din societate. efectuarea de operaţiuni tehnico-materiale. altfel spus. Iată de ce. deşi utilă.). hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene. autorităţilor administraţiei publice nu le incumbă nici o obligaţie juridică. atâta vreme cât nu există o minimă reglementare legală. p. este de interes public. Aşadar. satisfacerea interesului general constituind insasi raţiunea de a fi a administraţiei publice.

după caz. Cluj – Napoca. la nevoie. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. populaţia (naţiunea) şi suveranitatea (în 1 Art. 116 4 Ioan Muraru Drept constituţional şi instituţii publice.3 Caracterul instituţional al statului rezultă din faptul că el reprezintă o organizaţie umană ce se întemeiază pe un set de reguli de drept. Statul şi puterea publică 6. 1998. I. 2003. sprijinindu-se. Într-o primă accepţiune. sfera serviciilor publice. 10 19 . Statul. a diverselor comunităţi regionale şi locale.2 alin. 2 Ioan Santai. 554/2004 . Statul poate fi definit ca fiind „modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei. Funcţiile statului.1. noţiunea de „stat” are două accepţiuni4. statul este înţeles ca sumă a trei elemente.1 lit. vol. el trebuind să exercite conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei. 1997. În opinia profesorului Ioan Muraru. Drept constituţional şi instituţii politice. Semnificaţia noţiunii de serviciu public. I. în vederea aplicării dreptului. Tratat elementar. revăzută şi adăugită. Editura Actami. Editura Lumina Lex. în sens larg. precum şi al indivizilor priviţi ca entităţi distincte. Noţiunea de stat. Bucureşti. organizaţie ce desfăşoară activităţi menite să satisfacă nevoi sociale determinate. etc.cu modificarile si completarile ulterioare.”2 Prof. deosebindu-se de acestea prin modul de compunere şi prin structura autorităţilor sale.Prin serviciu public legiuitorul înţelege „activitatea organizată sau. p. m din Legea contenciosului administrativ nr. vol. 59 3 Tudor Drăganu. Bucureşti. nu trebuie confundat cu societatea şi nici cu întreaga populaţie. modul de organizare şi funcţionare. şi anume: teritoriul. deşi are calitatea de reprezentant oficial al societăţii. vor fi analizate într-unul din capitolele următoare. Tudor Drăganu defineşte statul drept „o instituţie având ca suport o grupare de oameni aşezată pe un spaţiu delimitat. p. statul nu se situează şi nici nu trebuie să se situeze deasupra sau în afara societăţii. autorizată de o autoritate publică. Ediţia a VII-a. pe constrângerea proprie. În cadrul unei societăţi democratice. capabilă de a-şi determina singură propria sa competenţă şi organizată în vederea exercitării unor activităţi care pot fi grupate în funcţiile: legislativă. Editura Risoprint. executivă şi jurisdicţională”. 6. p. în scopul satisfacerii unui interes legitim public”1.

adică a acelor situaţii în care unul sau mai mulţi indivizi pretind. prin specificitatea activităţilor fundamentale pe care le îndeplineşte. În cea de-a doua accepţiune. Aşa cum am precizat. Statul a apărut ca o soluţie unică pentru dezvoltarea materială şi spirituală a societăţii. unii autori au definit suveranitatea ca fiind „competenţa competenţei”. obligatorii şi de aplicabilitate repetată. În această accepţiune. oamenii. oricare ar fi fost aceasta. în sens restrâns.sensul puterii organizate statal). Statul îşi determină singur propria competenţă. Funcţia legislativă reprezintă acea activitate fundamentala a statului. se credea că ideea de suveranitate nu acceptă recunoaşterea unei autorităţi superioare. recunoscându-se. cu caracter general. activităţi care. Trebuie menţionat faptul că. autorităţile publice etc. Această accepţiune este strict juridică. în contradictoriu cu alţii. impersonale. fiind astfel susceptibile de a fi sancţionate prin intervenţia forţei de constrângere a statului. sunt denumite funcţii ale statului. teritoriul. Doctrina clasică a dreptului constituţional consideră că statul îndeplineşte trei funcţii. că ordinea de drept a fost incalcata. cel puţin în anumite domenii. mai precis mecanismul sau aparatul statal. că regulile dreptului internaţional pot. Acesta se deosebeşte însă de alte instituţii. în ansamblul lor administraţia unui stat. a. în opinia profesorului Tudor Drăganu.precum şi pentru conservarea valorilor umane din cadrul acesteia. în sensul că activitatea agenţilor săi nu poate suferi vreo limitare prin deciziile unei autorităţi superioare. noţiunea de „stat” este sinonimă cu noţiunea de „ţară” şi include civilizaţia. statul reprezintă o instituţie. în general. în mod uzual. să mărginească libera 20 . şi anume: funcţia legislativă. noţiunea de „stat” desemnează forma organizată a puterii poporului. învestită cu dreptul de a limita deplina libertate de acţiune a statului. Din aceste motive. Această caracteristică a statului de a-şi determina singur competenţa se numeşte suveranitate. funcţia executivă şi funcţia judecătorească (jurisdicţională). c. Funcţia judecătorească (jurisdicţională) este acea activitate fundamentala a statului care are ca obiect soluţionarea cu putere de adevăr legal şi în deplină independenţă. care constă în edictarea unor norme de conduită socială. Însă această concepţie absolută a ideii de suveranitate nu mai este împărtăşită astăzi. b. Funcţia executivă constituie activitatea fundamentala a statului care are ca obiect asigurarea bunului mers al serviciilor publice. în primul rând. organizarea aplicării şi executării în concret a legilor de către organele care constituie. frontierele. până de curând. în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii a conflictelor juridice. resursele.

regulile dreptului subiectiv. teritorial. diverselor asociaţii etc. suveran al puterii publice şi deplin. în democraţiile moderne. Profesorul Ioan Santai distinge următoarele caractere ale puterii publice: politic. însă puterea de stat are o serie de caracteristici care o disting în mod categoric de alte puteri sociale. de tipul partidelor politice. citată. ideea că pe un anumit teritoriu. alegerea autoritatilor deliberative si executive ale administratiei publice locale. 2003. 116 Ioan Santai. în mod abstract. p. La nivelul administraţiei. desemnarea prefecţilor. coercitiv. în prezent se mai admite faptul că statul este obligat să respecte. În plus. Caracteristicile puterii publice. etc. Caracterul teritorial al puterii de stat rezidă în exercitarea ei asupra unei colectivităţi umane aşezată în mod permanent pe un anumit spaţiu geografic delimitat de frontiere. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de exemplu. puterea publică sau puterea de stat este unul din cele trei elemente componente ale statului. executivă şi judecătorească. cât şi ulterior acestui moment. organizat. op.determinare a statelor. interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic. la fel ca şi indivizii. I. „puterea de stat” se confunda cu o singură persoană („L’Etat c’est moi” . caracter politic organizat teritorial şi coercitiv). puterea de stat apare ca un sistem de organe competente să exercite funcţiile statului: legislativă.2 Caracterul politic al puterii de stat constă în faptul că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. în societate au apărut diverse puteri sociale. Aşa cum am arătat.„Statul sunt eu” spunea regele Franţei Ludovic al XIV-lea). pp. în cazul monarhiilor absolute. Atât anterior apariţiei statului. executivă şi judecătorească în condiţii care exclud subordonarea lui faţă de o autoritate superioară sau concurentă. caracterul politic al puterii publice se manifestă în modul de formare şi organizare a Guvernului. noţiunea de „putere publică” exprimă. Doctrina nu a formulat o definiţie unitară a ceea ce numim „puterea publică” pentru diferitele epoci de dezvoltare. un sistem de organe realizează funcţiile legislativă. Dacă. vol. organizaţiilor sindicale.in programul de guvernare. În prezent. iar apartenenţa la acesta (inclusiv domiciliul ori reşedinţa persoanei fizice sau sediul persoanei juridice) reprezintă un criteriu important în ceea ce priveşte modul de manifestare a legăturii dintre stat şi subiectul de drept. 60-61 21 . Editura Risoprint.1 6. unic.2. unele având chiar caracter politic. precum şi în privinţa manifestării jurisdicţiei sale 1 2 Tudor Drăganu.

executiv şi judecătoreasc).asupra acestuia. etc. Evoluţia societăţii umane a demonstrat că puterea publică nu trebuie atribuita. Din acest motiv. periodice şi corecte. asociaţii.prin lege. constituite prin alegeri libere. în comparaţie cu oricare alta „putere socială” legal constituită. jandarmeria. care are un domeniu mai restrâns de acţiune (partide. precum şi prin referendum. prin forţă. rol ce revine spre executare unor autorităţi executive specializate.” Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. Caracterul organizat al puterii publice se manifesta în exercitarea acesteia prin intermediul unor structuri instituţionalizate (denumite autorităţi publice sau puteri în stat). stabilind totodată limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea publică. Pe plan extern. voinţa care consacră juridic interesele sociale generale. care îndeplinesc unele atribuţii sau funcţii specifice (legislativă. Acest lucru semnifică limitarea oricărei puteri sociale interne în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. cum sunt: poliţia. având la dispoziţie mijloace proprii şi adecvate realizării ei. care îndeplinesc numeroase activităţi esenţiale pentru desfăşurarea normală a 22 . (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. funcţionari publici ori de magistraţi. care promovează în mod unitar aceleaşi interese generale. republicată: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român.). Caracterul suveran al puterii de stat semnifică prioritatea acesteia fata de oricare alta putere sociala interna (faţă de care este supremă) sau. statul este format din mai multe organe de stat sau autorităţi publice. puterea de stat deţine monopolul constrângerii fizice. putere externa (faţă de care este independentă). alte state sau organisme internaţionale nu pot. precum şi prevederile tratatelor la care este parte. de regulă. sub aspect organizatoric inglobeaza cele trei sisteme de autorităţi publice (legislativ. Acest caracter trebuie inteles ca un ansamblu omogen. Caracterul unic al puterii publice trebuie perceput in sensul că.unei singure persoane sau autorităţi. etc. 2 din Constituţia României.de parlamentari. Caracterul coercitiv al puterii de stat rezidă în posibilitatea de a impune individului care a incalcat legea. dar care. pe teritoriul unui stat nu este posibilă coexistenţa mai multor puteri publice. Într-o societate. care o exercită prin organele sale reprezentative. executorii judecătoreşti. executivă şi judecătorească) şi sunt formate din persoane care au o calitate determinată. Potrivit art.) şi care nu poate împiedica realizarea puterii publice. să-şi impună voinţa printr-o imixtiune în afacerile altui stat care respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional. sindicate.

ceea ce ar constitui o ameninţare a libertăţii individuale. Montesquieu n-a vorbit niciodată de principiul separaţiei puterilor statului. executivă şi federativă. deoarece activitatea fiecăruia ţine numai de el însuşi. Montesquieu. Trebuie subliniat faptul că Ch. în special Ch. în „Revista de Drept Public”. şi anume funcţia legislativă.vieţii sociale. În cadrul lor întâlnim aşa-numitele „puteri” ce realizează funcţiile sau activităţile fundamentale ale statului. constituite în sisteme sau mecanisme. nr. Unii autori de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. nu de voinţa unor factori străini. După Locke. În opinia 1 Ion Deleanu. subliniind importanţa unei separări a puterilor statului pentru garantarea libertăţii individuale. dar în relaţiile de colaborare şi control reciproc.3. Filozoful englez John Locke este cel care i-a dat prima formă doctrinară.3. adică atribuirea diferitelor funcţii ale statului unor organe distincte şi independente unele faţă de altele.. regulă conform căreia puterea publică se manifestă prin existenţa puterilor legislativă. 27 23 .1. fără separaţia puterilor statului ar putea duce la tiranie. 2/1995. Deşi filozoful englez distinge trei funcţii separate în activitatea de ansamblu a statului. 6. în concepţia acestor autori. Reglementare constituţională şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale din România. organele astfel create trebuie să fie independente unele faţă de altele. Principiul separaţiei puterilor în stat 6.1 Separarea puterilor în stat apare ca o regulă fundamentală în organizarea. executivă şi judecătorească. În acest mod. ce funcţionează în mod independent una faţă de alta. s-ar ajunge la atribuirea de puteri nelimitate unei persoane sau unei grupări de persoane. activitatea statului presupune trei funcţii diferite: funcţia legislativă. respectiv aparat de stat. în sensul că nici unele nu pot să exercite funcţia încredinţată celeilalte. Conform principiului separaţiei puterilor statului. Separarea puterilor în stat. ci numai de separarea acestora. executivă şi judecătorească. separaţia puterilor statului. funcţionarea şi activitatea autorităţilor în ansamblul lor. În cazul în care naţiunea ar delega toate funcţiile statului unui singur organ. au acreditat opinia potrivit căreia regimul reprezentativ. acesta nu consideră însă că fiecare dintre ele trebuie încredinţate unor organe separate. p. Originea şi conţinutul principiului separaţiei puterilor în stat Principiul separaţiei puterilor în stat reprezintă „o condiţie primordială a statului de drept şi a constituţionalismului”. este cu neputinţă ca un organ al statului să fie subordonat altuia. Mijlocul prin care acest pericol s-ar înlătura este. Originea principiului separaţiei puterilor statului o regăsim deopotrivă în Anglia şi Franţa.

în lupta lor pentru cucerirea şi exercitarea puterii. Totodată. Referitor la funcţia judecătorească. „limitarea reciprocă a acţiunii autorităţilor publice în funcţie de statutul lor constituţional şi legal”. Ideile lui John Locke au constituit principala sursă ideologică din care s-a inspirat Ch. Montesquieu atunci când a reluat şi. Orice autoritate publică. ci consideră că ea se încadrează în mod firesc în funcţia legislativă. p.sa. ci şi. ca puterea în stat să se exprime prin mai multe „pârghii”. în timp ce puterea federativă şi cea executivă nu pot fi decât contopite. de jocul forţelor politice.1 Separaţia puterilor asigură ca puterea în stat să nu poată fi concentrată în mâna unei singure autorităţi. are tendinţa de a-şi extinde sfera de acţiune. Autorul consideră că cele trei puteri menţionate trebuie să fie atribuite unor organe separate şi independente unele de altele. nr. potrivit lui Montesquieu. Aceste principii se aplică în diferite regimuri democratice prin intermediul unui sistem de ponderi şi contraponderi. în „Revista de Drept Public”. totodată. 2/1995. şi colaborarea lor în realizarea specializării funcţionale a fiecărei autorităţi. echilibrul puterilor presupune. chiar caracterul unitar al statului ar fi periclitat. În caz contrar. sistem care diferă nu numai în funcţie de specificul sistemului constituţional dintr-un stat sau altul. trebuie găsită o modalitate prin care această tendinţă a naturii omeneşti să fie stăvilită. indiferent de natura ei. Separarea şi colaborarea puterilor – principiu fundamental al statului de drept. altfel spus. Locke nu preconizează separarea ei de celelalte funcţii ale statului. Teza lui Ch. opinia lui Ch. şi anume: puterea legislativă. doar funcţia legislativă şi cea executivă trebuie să fie exercitate de titulari distincţi şi independenţi. în mod necesar. noţiunea de „puteri” fiind utilizată de autor pentru a desemna activităţile fundamentale ale statului. puterea executivă şi puterea judecătorească. puterea pe care o exercită. îndeosebi al partidelor politice. Din acest motiv. oprirea puterii de către putere („puterea să oprească puterea” – „que le pouvoir arrête le pouvoir”). teorie căreia i-a dat o nouă formă şi consistenţă. Principiul separaţiei şi colaborării puterilor statale asigură ca acestea să nu-şi depăşească limitele constituţionale şi legale ce definesc statutul 1 Oliviu Gherman. separaţia puterilor în stat presupune. În sinteză. în funcţie de evoluţia politică a societăţii. a aprofundat problema separaţiei puterilor statului în opera sa „De l’Esprit des lois”. Montesquieu este astăzi tot atât de actuală ca şi în trecut. Modalitatea prin care abuzul de putere ar putea fi înlăturat este. Explicaţia dată de Montesquieu a fost aceea că „orice om care are o putere este înclinat să abuzeze de ea”. Montesquieu a fost aceea că în oricare stat există trei puteri distincte. mai ales. Montesquieu adevăratul părinte al teoriei separaţiei puterilor statului. Această lucrare a făcut din Ch. De aceea. 12 24 .

Acest dublu caracter al principiului separaţiei. executivă şi judecătorească se organizează ca entităţi distincte. acest principiu de organizare al puterii publice în statele democratice trebuie perceput într-un dublu sens. 13 25 . reprezintă o particularitate a regimului constituţional din ţara noastră.fiecărei autorităţi publice în parte. îndeosebi în procesul legislativ. pe de-o parte. dictatorial. Consacrarea expresă a acestui principiu în Constituţia României. încheie procesul legislativ. influenţându-se una pe cealaltă. cu atribuţii proprii. pe de altă parte. Parlamentul (organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării) este abilitat să investească Guvernul. regimul de separaţie este însă rigid. Principiul separaţiei şi colaborării celor trei puteri statale a fost consacrat ca atare în Constituţia României. într-o stare de echilibru şi control reciproc. respectiv puterea legislativă. republicată. (4). Din acest motiv. Principiul neagă opusul său. Tot astfel. republicată. Preşedintele României. în relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă. Aşadar. cele trei sisteme de autorităţi care exercită puterea publică. activitatea desfăşurată de cele trei puteri statale se interferează. care. cu caracter specializat. Faţă de autoritatea judecătorească. prevede „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă. impune ca activitatea fiecărui sistem de autorităţi să fie întemeiată pe lege. b) pe de altă parte. Spre pildă. executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. care întotdeauna a reprezentat o caracteristică a statului totalitar. separaţia şi colaborarea puterilor este un principiu fundamental al statului de drept care. cel al puterii unice. are avantajul pe care întotdeauna o normă expresă îl prezintă faţă de acela rezultat în mod implicit din interpretarea diferitelor norme. regimul de separaţie are un „caracter suplu”1. suplu în relaţiile dintre legislativ şi executiv. reprezintă principalul partener de lucru al Parlamentului. care răspunde politic exclusiv în faţa sa. p. având şi posibilitatea de a cere reexaminarea acestora în cadrul termenului de promulgare. precum şi ca activitatea acestor autorităţi să se exercite în temeiul şi cu respectarea legii. în ceea ce priveşte componentele structurii statale. după cum urmează: a) pe de o parte. nici una din autorităţile publice ce configurează puterea legiuitoare şi cea executivă neavând posibilitatea să influenţeze sau să exercite o ingerinţă ce ar afecta independenţa justiţiei. şi puterea judecătorească. în articolul 1 alin. între autorităţile publice specifice acestor puteri şi rigid în relaţiile dintre legislativ şi executiv . prin promulgarea legilor. Este o particularitate nu pentru că asemenea 1 Ibidem. asigurând un grad diversificat de colaborări. iar Guvernul la rândul său.

diferenţe nu s-ar găsi şi în alte regimuri constituţionale. de către fiecare. 26 . în vederea asigurării. a specializării sale funcţionale. ci ţinând seama de specificul relaţiilor de colaborare dintre autorităţile publice. a competenţelor constituţionale şi legale ce îi revin.

nasterea administratiei locale a precedat apariţia administratiei centrale. Scurtă privire istorică şi definirea conceptelor Sub aspectul organizării politice a puterii. a fost motivat de faptul că dreptul colectivităţilor locale de a-şi administra ele însele problemele de interes local este. DECONCENTRARE ŞI DESCENTRALIZARE ADMINISTRATIVĂ 1. Acest transfer de autoritate de la nivelul central către nivele locale şi regionale. Începând cu Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului şi cu apariţia teoriei separaţiei puterilor în stat. Această transformare reprezintă. s-a declanşat procesul de constituire a unei administraţii publice descentralizate. 1 Jean-Pierre Dubois. au deschis calea trecerii de la conducerea centralizată. • un regim de deconcentrare administrativă. întrucât comunele si orasele cu nevoile.care consacrau dreptul orăşenilor de a-şi promova şi apăra interesele. determinate de relaţiile existente între puterea centrală şi puterile locale. au apărut înainte de naşterea statului. Paris. către autorităţile administraţiei publice locale. prin sfaturi orăşeneşti. Ideea de autonomie locală a fost stipulată pentru prima dată în Regulamentele Organice ale Munteniei si Moldovei.Altfel spus. statul federal şi uniunea de state. în sens larg. interesele şi problemele lor specifice. tome I. 17 27 . care au condus la detaşarea executivului de puterea legislativă şi judecătorească. Fără a releva particularităţile fiecăreia dintre ele. Eyrolles. la descentralizarea administrativă a statelor europene. Revoluţia franceză din anul 1789 şi cele care i-au urmat în secolul XIX. Numeroase elemente ale sistemului administrativ francez au fost preluate în secolul al XIX-lea şi de catre principatele dunărene. alese de ei înşişi. doctrina de drept public operează cu trei mari noţiuni: statul unitar. şi anume: • un regim de centralizare administrativă. vom constata că din punct de vedere administrativ se poate vorbi de mai multe regimuri juridice. • un regim de descentralizare administrativă (autonomie locală)1. 1992.Capitolul II CENTRALIZARE. din punct de vedere istoric anterior statului. nefiind acesta obiectul analizei noastre. Droit administratif. transmiterea unei însemnate părţi din atribuţiile şi responsabilităţile guvernului central şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. p.

1 2 Publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 1864 Publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 1864 3 Publicată în Monitorul Oficial nr. Cuza din 1864. 394 din 31 martie 18641 şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene nr. respectiv prin Legea pentru comunele urbane şi rurale nr. obligatoriu şi cu reprezentarea minorităţilor naţionale. în alin. în detrimentul centralismului administrativ. Legea pentru organizarea administraţiei locale din 3 august 1929.” Reglementând în continuare modul de formare a consiliilor judeţene şi a celor comunale. prevederi care atestă în mod indubitabil centralismul administraţiei. 292. prin art.. împărţea ţara în 7 centre de administraţie şi inspecţie locală. pretorul (art. Fiind făcuţi aceşti primi paşi.. 107 să se stipuleze faptul că „aceste legi vor avea la bază descentralizarea administraţiunii mai completă şi independenţa comunală”. au promovat descentralizarea administrativă. 106 al Constituţiei din 18663 se prevedea că instituţiile comunale şi judeţene sunt reglementate prin lege. prin Legea pentru unificarea administrativă din anul 1925. (2) Aceste legi vor avea la bază descentralizarea administrativă. secret. ca în art. Desemnarea pe calea votului a membrilor consiliilor judeţene şi comunale constituie una din trăsăturile esenţiale ale organelor administraţiei publice locale care le şi conferă acestora autonomia. după formele prevăzute de lege. investite cu personalitate juridică. administraţia publică locală din ţara noastră era organizată şi funcţiona având la bază principiul centralizării. administrate de consilii alese. Totodata. I. prin vot universal. notarul (art. toţi aceştia fiind salarizaţi de către stat. Aceeaşi poziţie a fost adoptată ulterior.aceste două reglementări pot fi considerate ca fiind primele acte normative care.333). dar mai ales cele din 1929 şi 1938. 366). Deşi cele două Constituţii proclamau principiul descentralizării administrative. numite directorate ministeriale locale. de legiuitorul constituant din 1923. 142 din 13 iulie 1866 28 . iar în comune. prin legile de organizare administrativă din 1925. 396 din 31 martie 18642. 108 stipula: „(1) Instituţiunile judeţene şi comunale sunt regulate de legi. conferindu-le atribuţii cu caracter patrimonial şi de putere publică. care în art. direct. egal. Astfel.Bazele moderne ale administraţiei publice locale în tara noastra. cu reşedinţa la Bucureşti. (3) se prevedea că membrii consiliilor judeţene şi comunale sunt aleşi de către cetăţenii români. în realitate. Cele două legi au consacrat judeţele şi comunele ca circumscripţii teritorial-administrative. în art. Cernăuţi. s-a prevăzut că reprezentantul puterii centrale în judeţe era prefectul (art. în plase. 356). au fost puse prin reformele legislative ale domnitorului Al.

şeful ierarhic al tuturor serviciilor ministeriale din directorat şi avea în subordinea sa prefecţii judeţelor care compuneau directoratul. 240 5 Paul Negulescu. vol. expresie a totalitarismului care a definit acea perioadă. Editura Marvan. 65 din 29 octombrie 1986 4 Anibal Teodorescu. Principii generale. Cluj. 54 din lege. Iaşi şi Timişoara. Făcând această succintă trecere în revistă a evoluţiei reglementărilor legale privind organizarea administraţiei. precum şi faţă de organele administraţiei de stat ierarhic superioare. Prin urmare. 87 bis din 13 aprilie 1948 Publicată în Monitorul Oficial din data de 27 septembrie 1952 3 Republicată în Buletinul Oficial nr. prof. Paul Negulescu arăta că atunci „când un stat este astfel organizat încât satisfacerea intereselor locale sau speciale se face prin servicii publice. care corespundeau ţinuturilor. depinzând direct de puterea centrală şi ai căror titulari sunt numiţi de dânsa. Anibal Teodorescu arăta că „centralizarea este sistemul de administraţie în care raportul de dependenţă între cele două categorii de organe este atât de strâns. p. vol. 298 din lege. Constituţiile din 19481. I. prin centralizare trebuie să înţelegem regimul administrativ în care autorităţile locale şi speciale sunt numite de puterea centrală şi depind direct de dânsa. Tratat de drept administrativ. prof. încât interesele judeţene sau locale sunt conduse după normele de reglementare venite de la centru. 1929. iar acesta era. organe locale ale puterii de stat. mai ales în perioada interbelică. în mod indubitabil. Tratat de drept administrativ. Conform art. pentru organele locale ale administraţiei de stat. o dublă subordonare.”5 1 2 Publicată în Monitorul Oficial nr. 19522 şi 19653 prevedeau. Bucureşti.”4 Abordând aceeaşi chestiune. care le şi formau. reieşind astfel. Astfel. Prin Legea administrativă din 14 august 1938 s-au înfiinţat 10 ţinuturi. descentralizarea serviciilor ministeriale s-a făcut în circumscripţii. pp. Bucureşti. analizând centralizarea administrativă. Potrivit art. de către funcţionari numiţi direct de puterea centrală şi cu mijloacele financiare procurate de centru. Craiova.Chişinău. trebuie să relevăm faptul că principiile centralizării. cuprinzând de la 4 până la 10 judeţe fiecare. caracterul centralizat al administraţiei. atât faţă de consiliile (sfaturile) populare. fiecare minister având un serviciu exterior. atunci se zice că statul este centralizat. ediţia a II-a. 6-10 29 . descentralizării şi desconcentrării administraţiei locale au constituit un permanent obiect de studiu al marilor noştri doctrinari în dreptul administrativ. I. de către organele instituite. reprezentantul Guvernului în ţinut şi administratorul acestuia. fiind în acelaşi timp şi şefii poliţiei din judeţele respective. care funcţiona pe lângă rezidentul regal. directorul ministerial era reprezentantul Guvernului. 62. conform art. 1934.

p. prin organe alese de administraţi şi cu mijloace financiare proprii. 240 2 Paul Negulescu. Anibal Teodorescu înţelegea „a lărgi cât mai mult atribuţiile agenţilor puterii centrale aşezaţi în 1 Anibal Teodorescu. În opinia prof. pot să stabilească norme valabile pentru locuitorii din aceea localitate. Prin deconcentrare administrativă prof. centralizarea şi descentralizarea. nu s-ar putea înţelege decât un stat unitar. Paul Negulescu combate teza potrivit căreia ar viza şi sfera politicului. centrale şi locale. descentralizarea se situează exclusiv în domeniul administraţiei fiind limitată.1 Referindu-se la acelaşi principiu de organizare a administraţiei prof. unităţilor administrativ-teritoriale trebuie să li se recunoască „personalitatea morală”. Anibal Teodorescu. Analizând cele două principii.”3 Aşadar. prof. citată. un stat federal. aleşi de corpul electoral local. conform voinţei legiuitorului. nu există sau există foarte puţine organe alese.Cu alte cuvinte. 610 3 Idem. În legătură cu modul de exercitare a administraţiei publice. „un patrimoniu distinct de acela al statului” şi „exerciţiul unor drepturi de putere publică”. adică o anumită competenţă. p. Tratat de drept administrativ. Prin centralizarea politică a unui stat. ele nu au decât dreptul de a-şi rezolva unele chestiuni de interes local.”2 Se poate conchide că pentru a exista o descentralizare efectivă. în centralism autoritatea şi puterea de decizie se află în mâna guvernului central şi a reprezentanţilor săi. op. 1929. iar sfera atribuţiilor ce revin organelor locale este foarte restrânsă. când vorbim în dreptul administrativ de descentralizare. 614 30 . descentralizarea administrativă este sistemul în care autorităţile judeţene sau locale au puterea de a priveghea singure la satisfacerea intereselor lor. atunci avem descentralizare. care-i acordă acesteia „drepturi derivate”. vol. se impune să mai analizăm două aspecte privind centralizarea şi descentralizarea în judeţe şi oraşe a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale. Paul Negulescu sublinia: „Când însă regimul administrativ admite ca îngrijirea şi rezolvarea intereselor locale sau speciale să fie încredinţate la autorităţi ai căror titulari. ediţia a II-a. nu înţelegem ca subdiviziunile teritoriale ale statului să aibă o autonomie complectă. Bucureşti. p. I. iar printr-un stat descentralizat politiceşte. „După noi expresiunile de centralizare şi descentralizare trebuiesc întrebuinţate numai când e vorba de organizarea administrativă a unui stat şi de stabilit raporturile între puterea centrală şi serviciile administrative locale şi speciale … Or.

primarii şi consiliile judeţene. adică consiliile locale. Rusia. respectiv consiliilor locale şi judeţene şi primarilor. Aşadar. pentru că. Ne-am afla în prezenţa unei descentralizări administrative numai în cazurile în care organele administraţiei publice centrale ar transmite organelor administraţiei publice locale alese. centralismul de stat. caracterizate prin elementul dominant. op. nu se poate zice că avem descentralizare. iar prof. p.pe de o parte. Acest sistem administrativ a cunoscut o lungă istorie. etc. există raporturi de subordonare riguros reglementate prin lege. o parte din atribuţiile lor. Paul Negulescu analizând acelaşi principiu. În centralism. citată. citată. În cazul acesta avem o diminuare a sistemului de centralizare. autorităţi alese de cetăţeni. p. şi cele locale ale administraţiei. îl definea astfel: „Când se acordă unei autorităţi locale sau speciale. iar atribuţiile acestora sunt restrânse. ai cărui titulari sunt numiţi de puterea centrală. deconcentrarea administrativă este o formă de diminuare a centralizării administrative şi nu un element al descentralizării administrative. cu toate că s-ar putea acorda o oarecare autonomie acelei autorităţi. Între organele centrale. op. ne găsim în prezenţa unei desconcentrări administrative în cazurile în care organele centrale ale administraţiei publice lărgesc competenţele serviciilor proprii descentralizate în unităţile administrativteritoriale în care acestea au fost organizate. aşa cum arată prof. Cele mai importante variante ale doctrinelor etatiste au fost considerate următoarele: 1 2 Paul Negulescu. Vol. Această formă micşorată de centralizare poartă numele de deconcentrare. Centralizarea administrativă Prin centralizare administrativă se înţelege organizarea şi funcţionarea unui sistem administrativ în cadrul căruia exercitarea atribuţiilor administrative este conferita numai de organele statului.”1 Deci. Germania. I. Antonie Iorgovan „autorităţile descentralizate nu sunt decât cele care realizează autonomia locală. 448 31 . 611 Antonie Iorgovan.pe de alta parte.”2 2. dreptul de a lua anumite deciziuni. autoritatea vine întotdeauna dela cel mai inalt nivel ierarhic.judeţe şi comune”. Doctrinele etatiste s-au bucurat de o largă popularitate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. fiind promovat de doctrinele etatiste. în detrimentul iniţiativei locale. guvernul central şi reprezentanţii săi in teritoriu deţin in totalitate puterea de decizie. nu există sau sunt prea puţine organe alese. reuşind să se impună în importante state europene ca Franţa. 2001.

în statele Europei Centrale şi de Est au fost instaurate regimuri comuniste. În concluzie. De la centralism spre descentralizare. care a jucat un rol important în Germania la finele secolului XIX. Popa. • competenţa autorităţilor locale este limitată. Chişinău. promovează limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. promovata de doctrina liberală. partidul unic fiind singura putere conducătoare. activitatea izolată a unui individ este inferioară activităţii sofisticate şi coordonate a mai multora. Un element comun al acestor doctrine îl reprezintă teza potrivit căreia. care au cunoscut experienţa unor sisteme de administrare super-centralizate. reprezentată prin lucrările lui Schumacher. p. După cel de-al doilea război mondial.(1) din Constituţia României. al cărui reprezentant de marcă a fost Leon Bourgeois. autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. 1998. b) doctrina solidaristă. conform căruia: „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. republicată. altfel spus. • organizarea administraţiei se bazează pe o ierarhie strictă. 3.a) doctrina socialismului de stat. centralizarea administrativă ca sistem de organizare statală prezintă următoarele caracteristici: • statul este singura persoană morală de drept public. Deconcentrarea administrativă Acest principiu îşi găseşte suportul constituţional în art. Munteanu. c) doctrinele socialiste şi comuniste. politicoteritorială. reprezintă voinţa statului şi nu pe cea a a colectivităţilor locale. Editura Cartier. subordonată faţă de guvernul central. 120 alin. I.” 1 V. modifica sau suspenda actele autorităţilor locale. • statul exercita un riguros control ierarhic (anterior. în care toate autorităţile administrative erau subordonate ierarhic statului-partid1. pro-sovietice.16 32 . Adepţii doctrinelor etatiste sunt susţinătorii convinşi ai protecţionismului de stat în domeniile „strategice” ale societăţii. • interesul public este unic. cel al statului centralizat. concomitent şi posterior). militează pentru supravegherea continuă a individului prin introducerea autorizării prealabile. combătând astfel doctrina individualistă. putând anula.

În toate situaţiile însă. faţă de care sunt subordonate şi răspunzătoare. sporindu-se competenţele serviciilor exterioare ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei centrale. dar pentru anumite chestiuni de interes local (de mai redusă importanţă) au competenţe proprii. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. sunt rezolvate parţial în regimul administrativ deconcentrat. problemele de interes major constituind exclusiv atributul centrului. amplificându-se în acest caz competenţele conducătorului serviciilor desconcentrate dintr-o circumscripţie administrativă.Inconvenientele şi dezavantajele centralizării administrative. dacă nu este riguros stabilită.2 lit. de colectivitatea locală. b) pe orizontală. nu poate fi vorba numai despre centralism sau descentralizare. relevăm că şi acest sistem de organizare administrativă menţine o administraţie unitară. care dispun de competenţe proprii. Deconcentrarea poate îmbrăca două forme: a) pe verticală. ci autorităţi administrative propriu-zise. Conform art. reprezentant al puterii centrale. poate stânjeni viaţa locală mai mult decât sistemul centralizat. sub aspectul eficacităţii activităţii administraţiei. 453 din 25 mai 2006 33 . nr. Aşadar. care însă nu mai păcătuieşte prin uniformitate. 195/20061 deconcentrarea reprezintă „redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu”. trebuie reţinut faptul esenţial acela că deconcentrarea administrativă menţine puterea ierarhică în detrimentul autonomiei locale. care. între acestea existând moduri de organizare intermediară. În concluzie. autorităţile desconcentrate putând adapta la specificul local măsurile şi ordinele transmise de la centru. structurile teritoriale desconcentrate au obligaţia de a raporta centrului situaţia din teritoriu şi de a executa ordinele acestuia. caracteristicile centralizării administrative se menţin. Aceste structuri sunt numite şi revocate de centru. Ele deservesc interesul unic al statului. j din Legea-cadru a descentralizării nr. Totuşi. cu excepţia faptului că în teritoriu nu mai există simplii agenţi ai centrului. Trebuie precizat faptul că în cadrul organizării administrative a unui stat. Modul în care se realizează partajarea competenţei între centru şi autorităţile administrative desconcentrate. reflectă gradul de deconcentrare administrativă. prin apropierea tutorelui. spre pildă. Prin deconcentrare se realizează un transfer de autoritate. cum ar fi prefectul.

Ele nu sunt numite.Tratat elementar. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. p. financiare şi umane necesare. comună). oraş. • pentru satisfacerea intereselor publice. interese distincte faţă de interesele naţionale. Antonie Iorgovan. I. pe calea alegerilor. Antonie Iorgovan. Paris. • colectivităţile teritoriale locale. Drept administrativ . descentralizarea administrativă şi-a dovedit viabilitatea în toate statele cu democraţie dezvoltată şi economie de piaţă. 2001. ea fiind formată din administraţia statului şi administraţia colectivităţilor locale. Rarincescu. Bucureşti.4. nu se subordonează şi nu pot fi revocate de administraţia statului. Descentralizarea administrativă prezintă următoarele particularităţi: • statul încetează să mai fie singura colectivitate teritorială recunoscută şi unica persoană juridică de drept public. 1998. direct. Aşadar. oraşele si comunele) sunt persoane morale de drept public.2 Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor interese comune ale locuitorilor dintr-o fracţiune geografică. vol. egal. 59 2 Andre de Laubadere. vol. 1994. p.J.D.citată. denumit tutelă administrativa. op. Editura „Gh. In consecinţă. Manuel de droit administratif.care se exercita asupra legalităţii activităţii desfăşurate de autorităţile administratiei publice locale autonome. În literatura de specialitate din ţară şi din străinătate descentralizarea îmbracă două forme: descentralizarea teritorială şi descentralizarea tehnică (descentralizarea serviciilor publice). secret şi liber exprimat. organizate potrivit legii (judeţele. Bucureşti.G. I. pp. motiv pentru care trebuie promovată şi în sistemul de organizare al administraţiei şi serviciilor publice româneşti. puterea autorităţilor reprezentative de la nivelele locale nu vine de la centru. C. 1 Ioan Santai. Editura Actami. Stăncescu”. 1978. având capacitate de drept public şi interese publice proprii. p. 174.1 • autorităţile administratiei publice locale reprezentative cărora colectivităţile locale le va încredinţa administrarea treburilor publice se desemnează prin vot universal. 157. 1927. Sibiu. 197. • existenţa unui control de stat. Drept administrativ. administraţia publică îşi pierde caracterul unitar. distincte de cele ale statului. L. porţiune din teritoriul de stat (judeţ.G. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. şi care se manifestă în cele mai diverse domenii de activitate. colectivităţile locale dispun de autorităţi administrative proprii precum şi de mijloacele materiale. ci de la corpul electoral local.politico-teritoriale. 214-216 34 . p.. Descentralizarea administrativă Fără a fi un sistem de organizare perfect.

1 Doctrina actuală reţine ideea potrivit căreia descentralizarea teritorială constă în repartizarea unor atributii administrative. Partea I-a. judeţele.l din Legea-cadru a descentralizării nr. gradul de instrucţie civică sau politică şi nu în ultimul rând de reglementările naţionale şi internaţionale. Indiferent de formă. în timp ce descentralizarea tehnică corespunde exigenţelor unei repartizări armonioase a funcţiilor între diferite ramuri ale administraţiei. de gestionare a intereselor locale. Tratat de drept administrativ. având interese publice proprii. autonomia locală a fost. ediţia a IV-a. p. Institutul de Arte Grafice „E. publicată în Monitorul Oficial al României. sub aspectul capacităţii juridice. Ca realitate juridică însă.2 5. Astfel. Marvan”. autorii contemporani sunt unanimi în a aprecia descentralizarea ca o problemă exclusiv de natură administrativă şi nu una politică. Bucureşti. printre care: tradiţia istorică. 1934. În viziunea contemporană.este şi va fi influenţată de mai mulţi factori. principiul descentralizării în organizarea administraţiei presupune şi autonomia locală. asupra întregului teritoriu. I. presupune existenţa unor persoane morale de drept public care prestează servicii publice de interes local. Astfel.) sunt subiectele de drept distincte de stat. ea păstrându-se ca realitate socio-psihologică şi economică chiar şi în cele mai totalitare regimuri. iar cea de-a doua unor preocupări de eficienţă. impusă de diversitatea socială şi politică a ţărilor. aceasta întâlnindu-se numai în situaţia statelor federale. vol. oraşele. recunoscute ca atare de legiuitor. 195 din 22 mai 2006. 1 Paul Negulescu. colectivităţile locale (regiunile. Prof. astfel. cadrul geografic. autonomia locală se manifestă sub mai multe aspecte şi pe mai multe planuri. detaşate din sfera serviciilor statale. nr. 453 din 25 mai 2006 35 . Opiniile exprimate în doctrină îşi găsesc şi un suport legal. nu de puţine ori cele două principii fiind tratate împreună. Anibal Teodorescu considera că autonomia locală s-a manifestat din punct de vedere istoric anterior apariţiei statului. comunele etc.Descentralizarea tehnică care constă în descentralizarea serviciilor publice.2 lit. unor aspiraţii politice. resursele economice. descentralizarea este definită ca fiind: „transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat”. Autonomia locală Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate din perioada interbelică. Prima răspunde. 171 2 Vezi art. Aceste persoane morale au fost denumite în literatura de specialitate din perioada interbelică stabilimente publice locale. Principii generale.

acestea sunt reprezentate de autorităţi administrative proprii. dar cel puţin de aceeaşi importanţă. 215/2001. 3 pct. autonomia locală nu se poate manifesta în mod real decât dacă este recunoscută şi în planul resurselor financiare. materiale şi umane de care dispun. Aşadar. în art. treburile publice.Pe plan instituţional. exprimată în legile adoptate de Parlament. autonomia locală nu trebuie confundată cu independenţa absolută. Ea nu poate îmbrăca înţelesul independenţei acordate unei colectivităţi politice. dispun de un patrimoniu în care sunt incluse bunurile ce aparţin domeniului public şi privat al judeţului. oraşului sau comunei şi sunt deservite de funcţionari publici selectaţi pe criteriul competenţei. 4 al legii este stabilit conţinutul autonomiei locale. 3 (1): „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona. colectivităţile locale au bugete proprii. Autorităţile prin care se exercita autonomia locală nu au putere de decizie politică majoră. în nume propriu şi în interesul populaţiei locale. republicată.” Aproape identic. nr. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. cu deosebire în spaţiul european. competenţele. Problema autonomiei locale s-a pus cu tot mai multă acuitate în ultimii 15 – 20 de ani ai secolului trecut. Astfel. faţă de administraţia centrală de stat. Partea I-a. o parte importantă a treburilor publice. 1 din Cartă. ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. consilii judeţene. specificându-se că este numai administrativă şi financiară şi priveşte organizarea.” Apoi. fiind adoptată la Strasbourg la data de 15 octombrie 1985 Carta europeană a autonomiei locale. În planul autonomiei decizionale. atribuţiile şi gestionarea resurselor care aparţin unităţii administrativ-teritoriale. Legea administraţiei publice locale nr. 331 din 26 noiembrie 1997 36 . alese prin vot universal (consilii locale. Conform art. „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona în cadrul legii. În sfârşit. 199/19971. în condiţiile legii. funcţionarea. primari) şi care nu se găsesc în raporturi de subordonare faţă de aparatul de stat central. autorităţile administraţiei publice locale au competenţe generale şi adoptă decizii în interesul colectivităţilor pe care le reprezintă. în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. stipulează în art. cu o izolare totală a autorităţilor administraţiei publice locale. ci îşi desfăşoară activitatea în funcţie de voinţa politică statală.

în două mari categorii: norme de drept „public” şi norme de drept „privat”.ramură a dreptului public Normele juridice apricabile in societate au fost grupate. administrativ. p. Prof. 7. încă din timpul Imperiului Roman. persoane fizice şi juridice. pe de altă parte. arată raporturile care există între aceste organe. vol. 1996.1 Făcând o sinteză a studiilor întreprinse în materie. II. ramurile de drept apărute ulterior încadrându-se într-una sau alta dintre ele. stabileşte organele ei. între aceste organe şi între alte grupuri sociale. din dreptul public făcând parte următoarele ramuri de drept: constituţional. Dreptul administrativ . • raporturile(relatiile) care se stabilesc intre diferitele autorităţi publice. pct. 7 subsol 37 . Editura Nemira. Aceste norme sunt grupate în funcţie de specificul obiectului de reglementare în ramuri distincte de drept. penal. Paul Negulescu arăta că: „Dreptul public se ocupă de interesele generale. 1 Antonie Iorgovan. procesual penal şi procesual civil. pe de o parte şi particulari. internaţional public. studiază organizarea politică a colectivităţii. asupra acestei teorii revenindu-se după Revoluţia din 1989. Tratat de drept administrativ. • raporturile statuate intre stat si celelalte autorităţi publice. precum şi raporturile dintre particulari şi aceste grupări.CADRU JURIDIC DE REALIZARE A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 1.Capitolul III DREPTUL ADMINISTRATIV . Evoluţiile ulterioare ale societăţii omeneşti şi implicit ale dreptului nu au înlăturat separaţia dintre cele două mari categorii şi nici nu au creat altele noi. putem afirma că „dreptul public” cuprinde normele juridice care reglementează următoarele domenii: • organizarea şi funcţionarea statului. celelalte ramuri de drept alcătuind dreptul privat. • raporturile dintre state. Trebuie menţionat totuşi faptul că „teoria generală a dreptului socialist” din ţara noastră nu mai recunoştea împărţirea dreptului în public şi privat.

alin. deosebit de normele dreptului muncii. Principii generale. în dreptul privat este aplicabil principiul potrivit căruia „tot ceea ce nu este interzis este permis”.”1 Autorul consideră că este importantă distincţia dintre dreptul public şi dreptul privat. 2. vol.. sunt publice. Marvan”. spre deosebire de dreptul privat guvernat de principiul confidenţialitatii. spre deosebire de dreptul public care are norme specifice. indiferent dacă are sau nu cetăţenia statului respectiv. De exemplu. d) în instituţiile dreptului privat.exercitarea acesteia fiind obligatorie pentru autoritatile publice. publicitatea si transparenta constituie principii definitorii. pp. op. orice persoana poate fi titulara a unui drept.potrivit carora salariul. pp. în limitele stabilite de lege. impunând unele interdicţii.215/2001-legea administratiei publice locale. precum la fel de diverse şi complexe sunt problemele celor pe care-i administrează.sunt informatii confidentiale)2. 33-34 2 Paul Negulescu. este reglementată de un complex de 1 Paul Negulescu. după cum am văzut deja.republicata. . Obiectul. pe câtă vreme dreptul privat se ocupă cu satisfacerea şi regularea intereselor particulare. astfel: a) normele de drept privat sunt mai cristalizate şi mai stabile decât cele de drept public..72.dreptului civil etc. c) în timp ce dreptul public se bazează pe reglementarea prin lege a competentei autoritatilor publice. religie şi sex. ediţia a IV-a. ( Spre exemplu: contractul de vânzare-cumpărare. viaţa publică desfăşurându-se în mod public.conform art.Spre pilda. Bucureşti.contractul de locaţiune etc. şedinţele consiliului local. ultimele fiind mult mai elastice şi variabile întrucât depind în mod direct de factorul politic.lit. constatăm preponderenta caracterului lucrativ (profitabil) al acestora. Institutul de Arte Grafice „E. fără deosebire de naţionalitate. b) în dreptul privat. Tratat de drept administrativ. I. cu excepţia celor privind instituţia familiei. etc.(2). spre deosebire de instituţiile de drept public in cadrul carora primează satisfacerea interesului general. citată.). ale instanţelor judecătoreşti etc. persoane fizice şi juridice. domiciliul într-o anumită unitate administrativ-teritorială condiţionează mandatul primarului. 1934. cultură. contul în bancă etc. 35-37 38 . definiţia şi trăsăturile dreptului administrativ Activitatea desfăşurată de autorităţile administraţiei publice este foarte diversă şi complexă. între cele două ramuri de drept existând deosebiri de esenţă. Această activitate. comparativ cu serviciile publice de sănătate. deţinătorii puterii publice.el stabileşte normele după care au să procedeze.c)din Legea nr. e) în dreptul public.

Pe de altă parte. etc.. dreptul financiar). cum este cazul dreptului familiei. funcţionarea şi activitatea administraţiei publice în principal.norme juridice. dreptul administrativ cu încărcătura sa politico-statală de putere publică. guvernând şi orientând aceste reglementări în sfera administraţiei publice. în anumite situaţii. alte categorii de relaţii sociale fiind reglementate prin norme aparţinând altor ramuri de drept. dreptul familiei. În aceste situaţii. dintre acestea un grup special formând ramura dreptului administrativ. în condiţiile prevăzute de lege. teză consacrată şi 39 . dreptului civil. Analizând relaţiile sociale din sfera administraţiei publice reglementate de dreptul administrativ împreună cu alte ramuri ale dreptului public. normele dreptului administrativ nu acţionează exclusiv în sfera de activitate a autorităţilor administraţiei publice. refuzul de a rezolva o cerere). dreptul civil. dând naştere unor instituţii mixte de drept administrativ şi de drept civil sau de drept administrativ şi dreptul familiei ori de dreptul muncii. c) raporturi reglementate de dreptul administrativ în colaborare cu alte ramuri (ex. În sfârşit. are drept consecinţă crearea unor reglementări complexe. se aplică şi autorităţilor care exercită puterea legislativă sau judecătorească. raporturile sociale din sfera administraţiei publice sunt reglementate de dreptul administrativ împreună cu ramuri ale dreptului privat şi nu ale dreptului public precum în exemplele sus-menţionate. dreptul internaţional public). ci aşa cum am mai relevat. se poate afirma că obiectul dreptului administrativ îl constituie acel grup de norme juridice care reglementează anumite relaţii sociale din sfera de administrare a treburilor statului şi ale colectivităţilor locale. subsecvent altei ramuri de drept (ex. normele dreptului administrativ aplicându-se administraţiei publice împreună şi cu alte norme juridice aparţinând altor ramuri de drept. dreptul financiar. În consecinţă. dreptul constituţional). ca drept comun pentru alte ramuri (ex. Antonie Iorgovan reţine trei situaţii. Această întregire şi mijlocire dintre normele diferitelor ramuri de drept. b) raporturi reglementate de dreptul administrativ. pot reglementa şi relaţii sociale din sfera „faptului administrativ” care mijloceşte realizarea competenţei altor organe de stat decât cele administrative (de exemplu. Este indubitabil faptul că normele dreptului administrativ reglementează organizarea. prof. În alte situaţii. după cum urmează: a) raporturi reglementate de dreptul administrativ. joacă rolul de „drept comun” pentru anumite instituţii juridice sau chiar ramuri ale dreptului privat. dreptului funciar etc. în dreptul public contemporan este admisă teza potrivit căreia normele de drept administrativ. cum ar fi: dreptul constituţional.

52 din Constituţie. problemele care apar în activitatea organelor administraţiei publice se pun în alţi termeni faţă de cele născute între particulari. normele de drept administrativ nu trebuie confundate şi identificate cu actele administrative. citată. legi ordinare. Tocmai pentru aceste considerente. precum şi pe cele de natură conflictuală. În principiu. este firesc să apreciem că el intervine într-un raport subsecvent faţă de alte regimuri. În acelaşi timp însă.). precum şi raporturile dintre ele. În aceste situaţii. dreptul muncii etc. legi organice. I. spre exemplu: de drept financiar. Aceste norme de natură administrativă le regăsim în: Constituţie. a serviciilor publice. În contextul prezentat. mijlocind însă realizarea acestora. d) Consacra un ansamblu de reguli specifice activităţilor administrative. dreptul administrativ poate fi definit ca fiind acea ramură a dreptului public. b) Dreptul administrativ cuprinde norme care stabilesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice. pe de o parte. . actele administrative pot să cuprindă norme specifice altor ramuri de drept. c) Obiectul propriu de reglementare al dreptului administrativ îl formează relaţiile sociale specifice administraţiei publice. vol. şi cei vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ale acestor autorităţi. precum şi în acte administrative (ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului. în special de dreptul civil. pe de altă parte1. ele rezultând din norme ale dreptului civil (raporturile patrimoniale din cadrul administraţiei publice. 2001.în art. dintre autorităţile administraţiei publice sau alte autorităţi statale. hotărâri ale consiliilor locale etc. pe când particularii. iar. care reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice. de pe poziţii de egalitate. denumite raporturi juridice de drept administrativ. 121 40 . op. urmăresc satisfacerea 1 Antonie Iorgovan. de vreme ce regimul administrativ este impus de legiuitorul constituant ca mijloc şi nu ca scop în sine. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. diferenţă generată de faptul că organele administraţiei sunt înzestrate cu putere publică şi acţionează în scopul satisfacerii interesului general. spre exemplu). care se diferenţiază de cele care reglementează relaţiile dintre particulari. civil. reguli care constituie „regimul juridic administrativ” şi care deosebeşte dreptul administrativ de dreptul privat. p. Din definiţie putem desprinde următoarele trăsături ale dreptului administrativ: a) Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public. dreptul administrativ nu cuprinde toate normele juridice care reglementează administraţia. de drept financiar etc. pe de altă parte.

au determinat inexistenţa unei codificări a dreptului administrativ. ea reprezintă interesele statului şi ale colectivităţilor locale şi-n consecinţă prevalează în faţa interesului privat. Aşa de exemplu. Astfel. e) Caracterul de mobilitate al normelor sale. De asemenea. Ca o consecinţă firească a acestei realităţi sociale. în mod unilateral. Cu toate acestea. art. le-a lezat un drept subiectiv sau un interes legitim. ori de câte ori consideră că administraţia publică. Marea diversitate a normelor şi frecventele modificari care survin în legislaţia din domeniul administratiei publice. în care este implicată administraţia publică. 554/2004 conferă persoanelor fizice şi juridice posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti. acela de a servi interesul public. cu respectarea unor condiţii de fond şi formă ale actului administrativ. emiterea (adoptarea) actelor de drept administrativ se realizează cu îndeplinirea unor formalităţi procedurale premergătoare. superior faţă de cel al normelor dreptului privat. 41 .Acest caracter decurge din necesitatea adaptării dreptului public la specificul administraţiei. Toate aceste elemente sunt proprii raporturilor de drept administrativ. acest demers fiind foarte dificil de realizat. în dreptul administrativ asistăm deseori la modificări. concomitente şi ulterioare. interesul privat este ocrotit prin variate modalităţi. aflat într-o continuă si dinamica transformare. spre deosebire de dreptul privat in cadrul caruia legislaţia se bucură de o stabilitate mult mai mare.prin actele si actiunile sale. f) În dreptul administrativ. specificitatea administraţiei. 52 din Constituţia României precum şi Legea contenciosului administrativ nr.intereselor proprii. Ideea de bază a acestei trăsături este aceea că. astfel încât particularul să nu sufere abuzuri din partea administraţiei publice. în orice stat de drept voinţa politică este exprimată în lege. organizarea şi funcţionarea unor servicii publice. în mod evident. autorităţile administraţiei publice pot hotărî. completări şi abrogări de acte normative. rezultând de aici.apararea interesul public are prioritate faţă de protectia interesului privat. spre deosebire de actele civile – în care operează principiul consensualismului. g) Inexistenţa unui cod administrativ. tehnica juridică de acţiune a autorităţilor administraţiei publice este diferită de cea utilizată de particulari în raporturile dintre ei. Pe de altă parte.

formele specifice de răspundere şi pedepsele aplicabile acestora constituind obiectul unor reglementări speciale. publicată în Monitorul Oficial al României. precum şi între acestea şi particulari (persoane fizice şi juridice). dispoziţia şi sancţiunea. republicată în Monitorul Oficial al României. aidoma ca la oricare normă juridică si la normele dreptului administrativ întâlnim o structură logico-juridică şi o structura tehnico-juridică. cu modificările ulterioare. nr. cu particularitatea că ipoteza este deseori foarte dezvoltată. autoritati publice. 188/19992 privind Statutul funcţionarilor publici.ce trebuie să nu facă acestia. în realizarea sarcinilor administraţiei publice. 251 din 22 martie 2004. nr. principiile. 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. precum şi autorităţile administraţiei publice. În condiţiile statului de drept.care participă la înfăptuirea administraţiei publice Normele dreptului administrativ se particularizează prin următoarele trăsături: a) reglementează raporturi sociale care se stabilesc între autorităţile administraţiei publice. 300 din 28 iunie 1999 Publicată în Monitorul Oficial al României. c) cu excepţia celor cuprinse în Constituţie şi în legi. 574 din 4 iulie 2006 42 . Partea I-a. fiind întâlnite practic în aproape toate domeniile şi sectoarele de activitate. 3.h) Răspunderea în dreptul administrativ constituie de asemenea o particularitate a acestuia. cu modificările şi completările ulterioare etc. Partea I-a. Partea I-a. cu modificările şi completările ulterioare. Ipoteza prevede împrejurările şi condiţiile în care se aplică.persoane fizice si persoane juridice. Dispoziţia normei consacră conduita pe care trebuie să o urmeze subiectii de drept la care se referă . este firesc ca atât statul. de regulă. Legea nr. în termeni imperativi.. În ceea ce priveşte structura lor. nr.ce trebuie să facă sau. precum şi subiecţii la care se referă dispoziţia. Normele dreptului administrativ Normele de drept administrativ reglementează conduita subiecţilor de drept. 600 din 8 decembrie 1999. iar dispoziţia se prezintă.cum sunt:Legea nr.Cu alte cuvinte. 251 din 23 iunie 2006. Structura logico-juridică este formată din trei elemente. respectiv: ipoteza. 115/19991 privind responsabilitatea ministerială. cum sunt: definiţiile. Tot în ipoteză sunt cuprinse şi alte părţi ale normei. modificată şi completată prin Legea nr. scopul activităţii unui organ. Partea I-a. înţelesul unor termeni etc.demnitarii şi funcţionarii publici care le compun să răspundă pentru acţiunile lor. normele dreptului administrativ se emit în baza şi în vederea executării legii. nr. b) normele dreptului administrativ sunt foarte variate.

mai rar. procedeele tehnice folosite în activitatea de elaborare. La fel ca şi în alte ramuri de drept . Normele de drept material reglementează drepturi şi obligaţii ale subiectelor de drept administrativ. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Partea I-a. Normele de tehnică legislativă stabilesc părţile constitutive ale unui act normativ. prestaţie) sau cu caracter prohibitiv (cuprinzând reguli de interzicere a unor acţiuni. Astfel. Elementul structural de bază al părţii dispozitive îl constituie articolul. Structura tehnico-juridică a normei juridice de drept administrativ are în vedere forma in care se exprima conţinutul normei. ea putand fi dedusă în mod logic din conţinutul normei juridice respective. organizarea. norme de drept material şi norme de drept procesual. principalele norme de drept administrativ au o dispoziţie cu caracter onerativ (prin care subiectele de drept sunt obligate la o anumită conduită. 1 Republicată în Monitorul Oficial al României. conform art. Dreptul comun în aceasta materie îl constituie Legea nr. astfel: a) După obiectul reglementării distingem norme organice. normele au caracter permisiv. Normele organice sunt acele norme ale dreptului administrativ care reglementează înfiinţarea. limbajul şi stilul acestora etc. 777 din 25 august 2004 43 . 43 din Legea nr. completare şi abrogare a actelor normative.care reglementează numai o anumită problematică sau se referă la o anumită categorie de subiecţi. normele dreptului administrativ pot fi: • norme generale . forma şi modul de sistematizare a conţinutului acestuia. iar normele de drept procesual reglementează principiile şi procedura după care se desfăşoară activitatea autorităţilor administraţiei publice. obligaţii de abţinere) şi. funcţionarea şi desfiinţarea unor autorităţi ale administraţiei publice precum şi raporturile dintre aceste autorităţi. b) După sfera de cuprindere. Sancţiunea normei arată consecinţele juridice care decurg din nerespectarea normei. • norme speciale . nr. Normele dreptului administrativ pot fi clasificate după mai multe criterii. modul de redactare al acesteia. imperativă.sancţiunea normei de drept administrativ nu rezultă întotdeauna în mod expres.În general este categorică.care au o sferă largă de reglementare. deoarece relaţiile sociale care fac obiectul reglementării dreptului administrativ se desfăşoară în procesul de realizare a puterii publice. modificare.altfel spus. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative1. structura.cu modificarile si completarile ulterioare.

Izvoarele formale ale dreptului administrativ sunt următoarele: a) Constituţia României . sau cazul ordonanţelor de urgenţă . normele de drept administrativ se clasifică în: • norme onerative . 555 din 29 iulie 2002. 4. Constituţia este sursa directă sau indirectă a tuturor prerogativelor administraţiei publice. cu modificările şi completările ulterioare. constituie izvor al dreptului administrativ. etc. Urmează apoi legea ordinară care. b) Legea este un al doilea izvor al dreptului administrativ.G. administraţia publică locală.care interzic anumite acţiuni. 519/2002.care reglementează situaţii apărute în mod excepţional (calamităţi.. catastrofe etc.• norme de excepţie . În cadrul legilor. Printre normele constituţionale care pot fi considerate că au şi o natură administrativă menţionăm. publicată în Monitorul Oficial al României. Izvoarele dreptului administrativ Izvoarele dreptului administrativ pot fi definite ca fiind formele de exprimare ale normelor de drept administrativ care nasc. contenciosul administrativ.U.legea fundamentală a statului nostru care este înzestrată cu o forţă juridică supremă. 4 din Constituţie). 102/1999 privind încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. 73 alin. statutul funcţionarilor publici. atunci când conţine norme de drept administrativ.emise conform art. 44 .care obligă subiectele cărora li se adresează să efectueze o anumită acţiune. c) În funcţie de caracterul dispoziţiei.). norme privind drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor etc. administraţia publică centrală de specialitate. cu modificările şi completările ulterioare1. Spre exemplu. O.care lasă subiecţilor de drept libertatea să desfăşoare sau nu anumite acţiuni. (3) din Constituţie cum ar fi :organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării. pe primul plan se situează legea organică al cărui obiect îl constituie domeniile prevazute în art. nr. Guvern. Partea I-a. nr. regimul starii de asediu si al starii de urgenta . • norme permisive . modifică sau sting raporturi administrative. 115 alin. în măsura în care cuprinde norme ce reglementează raporturi juridice administrative. • norme prohibitive . cu titlu exemplificativ pe cele referitoare la Preşedintele României. prevede o serie de obligaţii pentru ministere şi celelalte organe centrale şi autorităţi 1 Aprobată cu modificări prin Legea nr. toate celelalte acte normative trebuind să fie conforme Constituţiei.

comercială. Partea I-a. funcţionarea şi atribuţiile celor mai multe ministere şi organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi implicit. dreptul muncii etc. ci şi în alte domenii de activitate. Aşa de exemplu. în marea lor majoritate. 1052 din 12 noiembrie 2004 45 .” d) Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului sunt. 22 din 21 ianuarie 1999. nr. pot fi încadrate numai persoanele handicapate. atunci când declară mobilizarea totală sau parţială a forţelor armate şi când stabileşte măsuri în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării. procesuală. Astfel. bineînţeles atunci când acestea au un caracter normativ deoarece acestea sunt principalele acte prin care Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. activitatea în domeniile şi sectoarele respective. conform art. izvoare ale dreptului administrativ. înfăptuind realizarea în concret a prevederilor cuprinse în legi. publicată în Monitorul Oficial al României. denumite decizii sau dispoziţii . Prin hotărârile Guvernului sunt reglementate organizarea.ale administraţiei publice locale referitoare la locurile de muncă în care. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. Partea I-a. atunci când acestea au caracter normativ şi conţin norme de drept administrativ. în limita solicitărilor. 453/2004. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă1: „Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României.numai în măsura în care au caracter normativ. Preşedintele României poate emite astfel de decrete. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. c) Decretele Preşedintelui României. f) Actele juridice emise de şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale. instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă. potrivit Constituţiei etc. indiferent dacă există sau nu raporturi de subordonare. e) Ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale cu caracter normativ sunt izvoare ale dreptului administrativ nu numai în domeniul propriu de activitate în care este organizat ministerul al cărui conducător a emis ordinul sau instrucţiunea. contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. nr. Această lege este considerată a fi izvor al dreptului administrativ. un ordin emis de ministrul finanţelor publice este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidenţa sa. 10 din Ordonanţa de urgenţă nr. reglementând raporturi sociale de natură diferită (administrativă.). cât şi a altor ramuri de drept. prin decret.

s-a apreciat că doctrina poate servi ca un indreptar . În prezent. 1934. Tratat de drept administrativ. nemijlocită. făcând parte din dreptul intern. dar. potrivit legii. 11 din Constituţie stipulând că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. p. 65 46 . respectarea legilor şi a ordinii publice. Aceste acte sunt: hotărârile consiliilor judeţene. tratatele internaţionale pot constitui izvoare ale dreptului administrativ. h) Ordinele prefecţilor . 32 din Legea nr.deopotriva pentru judecători şi pentru legiuitor. 91 alin. dreptul de a adopta acte cu caracter normativ. Ca urmare.g) Actele juridice adoptate de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale sunt. izvoare de drept administrativ. tratatele ratificate de Parlament. • convenţiile internaţionale să fie de aplicare directă. hotărârile consiliilor locale. dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: • au fost ratificate de Parlament conf. art. prefectul are competenţa de a emite astfel de ordine (asigurarea intereselor naţionale. reprezentând un semnal de alarmă asupra reglementărilor care trebuie schimbate. art.). luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor etc. în multe cazuri. i) Tratatele şi convenţiile internaţionale Cuprinderea acestor documente în cadrul izvoarelor dreptului administrativ a constituit subiect de dezbatere al doctrinei de specialitate o bună perioadă de timp. (l) din Constituţie. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. Potrivit dispoziţiilor art. Astfel. această problemă şi-a găsit soluţionarea. j) Doctrina Referitor la acest izvor al Dreptului administrativ relevăm că opiniile exprimate sunt contradictorii. în acelaşi timp. acestea având o competenţă materială generală şi.in literatura de specialitate din perioada interbelică1 s-a considerat că doctrina nu poate constitui un izvor formal al dreptului administrativ. implicit. dispoziţiile primarului etc.pot fi izvoare de drept administrativ. pe care administraţia nu îl poate ignora. 1 Paul Negulescu. • stabilesc reguli juridice referitoare la relaţii sociale din sfera de reglementare a dreptului administrativ. dar numai în măsura în care au caracter normativ.

citată. constituie izvor al dreptului administrativ. op. De aici. rezultă concluzia că nu orice relaţie socială este reglementată de norme juridice. vol. Editura Lumina Lex. Bucureşti. 2001. citată. acest subiect poate fi si o altă autoritate publica ori o structură nestatală autorizată să presteze un serviciu public. a căror nastere. I. p. vol. 143 5 Mircea Preda.preluând ideile şcolii franceze. 1996. Analizând particularităţile raporturilor de drept administrativ comparativ cu cele ale altor raporturi juridice. în alte lucrările de specialitate se apreciază că doctrina îndeplineşte în mod indubitabil „un rol de neînlocuit” şi-n consecinţă. pp.l. considerându-se ca fiind izvor al dreptului administrativ. modificare sau desfiinţare se realizează prin manifestarea de voinţă exclusivă a autorităţilor publice. raportul de drept administrativ este considerat a fi norma de drept administrativ în acţiune5. în cadrul şi pentru realizarea activităţii executive a statului. Drept administrativ. trebuie menţionat faptul că autorităţile administraţiei publice pot fi subiecte de drept şi în raporturile juridice de drept civil. Raporturile de drept administrativ 5. aceasta va constitui izvor de drept administrativ2. 2002. p. într-o altă opinie. cu o anumită calitate predeterminată prin lege sau printr-un alt act normativ. op. p.3 Într-o exprimare succintă. subiect calificat de drept. trăsături Raporturile de drept administrativ sunt relaţii sociale reglementate de normele dreptului administrativ. 25 6 Ioan Santai. Noţiune. raportul juridic administrativ poate fi definit ca fiind o relaţie socială reglementată de norma juridică administrativă4 sau. etc. iar. citată. 2 k) Referitor la jurisprudenţă . 25 4 Antonie Iorgovan. dreptul muncii.de asemenea opiniile exprimate în literatură au fost diverse. pe de altă parte. Drept administrativ şi instituţii politico-administrative. Pe de altă parte. I. 2 Verginia Vedinaş. vol. în măsura în care se va forma o practică relevantă a instanţelor de contencios administrativ. prof.Pe de alta parte. că nu poate fi conceput un raport juridic în absenţa normelor juridice. Manual practic. 46 2 Rodica Narcisa Petrescu. 25-26 47 . În mod excepţional. I. 5. op. drept comercial. citată. 49 3 Ioan Santai. Lumina Lex. este întotdeauna o autoritate a administraţiei publice. p. Ioan Santai constată următoarele trăsături6: a) unul dintre subiecti. în Franţa de exemplu. op. Bucureşti. p. Ne raliem opiniilor care consideră că.

în consecinţă. Actul administrativ normativ stabileşte reguli generale de conduită cu caracter impersonal. dar nici în cadrul altei forme de exercitare a puterii de stat (legislativă sau judecătorească).2. ceea ce înseamnă că raporturile sociale pe care le reglementează au un caracter abstract. op. motiv pentru care ele nu pot apărea în raporturile dintre persoanele fizice. care se manifesta în sfera relaţiilor reglementate de normele dreptului administrativ. Actul administrativ individual creează. 2. modifica sau stinge numai prin manifestarea unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice. c) raporturile administrative sunt relaţii sociale care se stabilesc în cadrul unei activităţi sau acţiuni de administrare. de utilitate publică. ori dintre acestea şi persoanele juridice. In mod exemplificativ citam : dispoziţiile de numire si/sau de eliberare din funcţie emise de primar pentru funcţionarii publici din aparatul de specialitate al primarului. Izvoarele raportului juridic de drept administrativ Raporturile juridice administrative au ca izvoare.intocmirea procesului-verbal de constatar -sancţionare a contravenţiei). aceste raporturi pot lua naştere direct în baza legii1. modifică sau stinge drepturi subiective şi obligaţii în favoarea sau în sarcina uneia sau a mai multor persoane predeterminate şi. Aceste acte. I. sunt manifestări unilaterale de voinţă ale autorităţilor din sfera puterii executive.b) raportul juridic de drept administrativ se naste. în favoarea unor persoane fizice sau juridice. b) faptele material–juridice. din oficiu (spre pilda. ce deservesc interesul general. c) în mod excepţional. 1 Antonie Iorgovan. pp. Formarea raportului juridic administrativ poate avea loc: la cerere (ex. pentru concretizarea lor fiind necesar să intervină anumite fapte cărora legea le recunoaşte relevanţă juridică. 142-143 48 . el constituie un izvor direct al raportului juridic administrativ. 1. altfel spus se pot forma. citată. e) este un raport de putere publică. procesele-verbale de sancţionare contravenţională etc. vol. 2001. de către preşedinţii consiliilor judeţene şi primari.emiterea autorizaţiei de construcţie) sau. respectiv faptele juridice. care conferă drepturi şi/sau instituie obligaţii. autorizaţiile de construire eliberate. 5. modifica sau desfiinţa ca urmare a efectelor produse de: a) actele administrative (individuale şi normative). după caz. d) sunt relaţii care se stabilesc în cadrul activităţii executive a statului.

miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului au depus individual jurământul prevăzut de art. 1/1967. Aşa de exemplu. 30 49 . Legea nr. nr. Bunaoara.III din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. 1970. nr.). nr. a primit votul de încredere din partea Parlamentului. aceea in care Guvernul a fost constituit în condiţiile legii. 519 din 15 iunie 2006. 49/2006 pentru aprobarea O.Uneori. anumite acte administrative normative pot genera drepturi şi obligaţii subiective în favoarea sau în sarcina subiectelor de drept.G. iar primul-ministru. Faptele material-juridice .care includ atât acţiunile omeneşti producătoare de efecte juridice. trăsnetul. republicată. În aceste condiţii. raporturile juridice administrative se pot naşte direct pe baza legii.103 din Constituţie. prevede că Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. Cluj-Napoca. etc. construirea sau demolarea unui imobil (construcţie) de către o persoană fizică sau juridică fără autorizaţie de construire (demolare după caz). Editura Dacia. contravenţiile). în Monitorul Oficial al României. având ca obiect conducerea şi controlul activităţii acestora.2 Spre pildă.pe de o parte. În cazuri excepţionale. acţiuni omeneşti . 1 Republicată în temeiul art.U.82 din Constituţia României. 2 Tudor Drăganu. direct pe baza dispoziţiilor Legii organice de organizare şi funcţionare a Guvernului.moartea. Actele administrative şi faptele asimilate lor supuse controlului judecătoresc pe baza Legii nr. ceea ce înseamnă că aceste acte pot da naştere în mod direct la raporturi juridice concrete.pe de alta parte. 670 din 3 august 2006 . 3. nr. fara sa existe o manifestăre de voinţă exprimata în acest scop (spre exemplu. şi ministere. 4. fără să mai intervină vreun act administrativ sau fapt material-juridic.246 din 20 martie 2006 şi rectificată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. Partea I-a. 102 şi art. publicată în Monitorul Oficial al României.cu modificarile si completarile ulterioare. obligaţia conducătorilor auto de a respecta normele privind circulaţia pe drumurile publice decurge direct din actul normativ care reglementează această sferă de raporturi sociale. respectiv Ordonanţa de urgenţă nr. Partea I-a. iau naştere raporturi juridice administrative între Guvern. Avem în vedere situatia reglementata de art. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice1. precum şi fenomenele naturale ( ex. primarul fiind competent să încheie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei eventuale contravenţii la regimul constructiilor. p. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.dau naştere unor raporturi juridice de drept administrativ între primar şi particularii în cauză.

conţinut şi obiect.(1) din Legea administraţiei publice nr. minor sau major. în consecinţă şi raportul de drept administrativ este constituit din 3 elemente. prefectul. capacitatea administrativă este specială. şi anume: subiecţi.). persoanei fizice i se pretinde o anumită calitate (cetăţenie. 50 . precum şi de obligaţii. Astfel. a cărei întindere şi conţinut sunt determinate de competenţa autorităţii respective. consiliile locale etc. iar subiectul titular de obligaţii se numeşte subiect pasiv. Dacă acesta este principiul. fiind reglementata in mod riguros de lege şi de alte acte normative. persoană fizică sau persoană juridică. străin sau apartrid. Persoana fizică poate să fie cetăţean român. ambii subiecţi putând fi reprezentaţi de o persoană. denumită capacitate administrativă. 21 alin. cu domiciliul în ţară sau în străinătate. atunci când această calitate este cerută de normele şi dreptul administrativ. 215/2001. în condiţiile legii. primarul etc. întrucât exercitarea competenţei de către autorităţile administraţiei publice are un caracter obligatoriu. de o autoritatea publică etc. Autorităţile administraţiei publice în calitatea lor de subiecte calificate de drept administrativ. De regulă. capacitatea administrativă are şi un caracter unitar ea neputându-se diviza în capacitate de folosinţă şi de exerciţiu precum capacitatea persoanei în dreptul civil.3.). 1. au o capacitate proprie şi specifică de a participa la raporturile juridice. Persoanele juridice sau alte subiecte colective pot apărea. Cealaltă parte a raportului juridic administrativ nu trebuie să aibă o anumită capacitate juridică predeterminată putând fi orice subiect de drept. Subiectul titular de drepturi se numeşte subiect activ al raportului juridic de drept administrativ.. etc. potrivit art. existând însă şi situaţii în care ambii subiecţi sunt titulari atât de drepturi.). stipulează: „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public. unul dintre subiecţi este titular de drepturi iar celălalt titular de obligaţii. denumiti subiecţi ai raportului juridic.5. de asemenea. trebuie precizat faptul că în anumite situaţii şi în cadrul unor raporturi administrative determinate. cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. • colegiale (guvernul . ca părţi ale raportului administrativ. Aceste autorităţi pot fi: • unipersonale (ministrul. Spre deosebire de capacitatea juridică civilă a persoanei. Elementele raportului juridic administrativ Oricare raport juridic. care are caracter general. domiciliu. dar şi de două sau mai multe autorităţi sau particulari. Subiecţii raportului juridic administrativ Raportul juridic administrativ presupune cel puţin doi participanti . în raporturile administrative. vârstă. republicată. Pe de altă parte.

care formează competenţa acesteia. precum şi la unităţile bancare. 2. în acelaşi timp. iar cel de-al doilea subiect. într-o poziţie subordonată faţă de subiectul activ reprezentat de o autoritate publică. în condiţiile legii”. precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice. spre deosebire de raporturile de drept civil particularizate prin poziţia de egalitate a celor doi subiecti. În marea majoritate a raporturilor juridice administrative. abilitari a căror exercitare constituie o obligaţie legala pentru autoritatea publica. Fiecare autoritate a administraţiei publice îndeplineşte un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte. Trebuie relevat faptul că. se modifică sau se sting exclusiv prin voinţa autorităţii publice. drepturile şi obligaţiile iau naştere. Din textul legal citat. Aşadar. Drepturile autorităţilor administraţiei publice din raporturile administrative se exercită în vederea valorificării unui interes determinat de 51 . distingem două categorii de raporturi. Corelativ. b) raporturi juridice administrative în care un subiect face parte din sistemul autoritatilor administraţiei publice. să-şi conformeze conduita prescripţiilor din actul administrativ. Cu alte cuvinte. rezultă în mod evident faptul că în funcţie de subiecţii raportului de drept administrativ. autoritatea administraţiei publice pretinde celuilalt subiect al raportului juridic. titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie. persoană fizică şi/sau persoană juridică nu apartine sistemului administrativ. pe baza şi în temeiul legii.Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice sunt reprezentate de sarcinile cu care acestea sunt investite prin lege.obligatie care la nevoie poate fi pusa în executare prin interventia forţei de constrângere a statului. exercitarea atribuţiilor de către o autoritate a administraţiei publice se constituie într-un drept şi o obligaţie legală. subiectului pasiv îi revine obligaţia de a respecta legea şi actele administrative emise sau adoptate de autoritatile administraţiei publice. şi anume: a) raporturi juridice de drept administrativ în care ambii subiecţi sunt autorităţi ale administraţiei publice. în raporturile de drept administrativ subiectul pasiv se găseşte. de regulă. Conţinutul raportului juridic administrativ îl formează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care revin subiecţilor acestui raport.

diferite acţiuni ale subiectului activ . efectuate de la celălalt subiect. I. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. plata unor servicii etc. constituie obiectul raporturilor juridice administrative. se apreciază că raportul administrativ se particularizeaza prin urmatoarele trasaturi : • drepturile conferite autorităţii administraţiei publice faţă de celălalt subiect al raportului juridic. întrucât conţinutul relaţiei este predeterminat de lege si pe cale de consecinta. nu pot forma obiectul unor renunţări sau tranzacţii din partea subiecţilor de drept.). Obiectul raporturilor administrative îl constituie conduita. de execuţie a unor lucrări. întrucât este rezultatul unei manifestari de vointa exprimata în realizarea puterii publice. avertismentul ca sancţiune contravenţională etc. după caz: • caracter patrimonial ( spre exemplu :plata impozitului. într-o opinie1.autoritate a dministraţiei publice. Clasificarea raporturilor de drept administrativ Literatura de specialitate din perioada interbelică nu s-a preocupat indeaproape de identificarea criteriilor de clasificare a raporturilor de drept administrativ. de prestarea unor servicii etc. raportul juridic administrativ îşi păstrează caracterul de autoritate şi relaţia de subordonare. sau. pe de o parte.nu poate fi negociat. care decurge din caracterul obligatoriu al competenţei. control. consacrând spaţii largi altor tematici precum:„subiectele 1 Ioan Santai. 1998. 3. se prezintă deopotriva si sub forma unei îndatoriri faţă de lege. respectiv acţiunea sau inacţiunea celor doi subiecti din relaţia juridică. îndrumare. ca titulari de drepturi şi obligaţii. • caracter nepatrimonial ( spre pilda :dreptul la petiţionare. În concordanţă cu cele relevate. • caracter mixt (îndatoririle ce revin din exercitarea dreptului la învăţătură).scopul pentru care autoritatea respectivă a fost creată şi a sarcinilor pe care le are de îndeplinit. acţiuni de decizie şi de execuţie a actelor juridice şi a operaţiunilor tehnicomaterialeetc. Astfel. acţiuni de executare a actelor juridice. vol. • indiferent de persoana titulară a drepturilor (autoritate publică sau particular). 27 52 . O astfel de conduită nu poate avea nici-o relevanţă juridică.). • drepturile şi obligaţiile care constituie continutul raporturilor administrative.4. Drepturile şi obligaţiile administrative pot îmbrăca o natură foarte variată putând avea. 5. p. a amenzii contravenţionale. cum sunt acţiunile de coordonare.

care a acordat o atenţie deosebită acestei chestiuni. aceste raporturi avand ca obiect formarea. vol. cea a pluralităţii formelor in care se pot manifesta raporturile de drept administrativ. Raporturile de drept administrativ care se formează în cadrul sistemului administraţiei publice. respectiv de subordonare. spre deosebire de literatura postbelică. 1981. ambii subiecţi ai raportului. p. Voinescu. iar. după caz. A. conturându-se mai multe curente de opinie. prof. etc. citată. În sfârşit. susţineau că raporturile de drept administrativ îmbracă o singură formă. 1992. sau. Editura Risoprint. Într-o altă opinie2. s-a conturat o alta teză. 53 3 Antonie Iorgovan. p. 1 Alexandru Negoiţă. op. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 145 53 .administrative de drepturi” sau „persoanele morale de drept public”. fiind reprezentati de autoritati publice care aparţin puterii executive. 1998. Ulterior. într-o primă opinie. majoritatea autorilor de drept administrativ clasifică raporturile de drept administrativ în două mari categorii. 26-27 2 Alexandru Negoiţă. 31. cea a raportului de subordonare. autorii Romulus Ionescu.. de participare şi de colaborare1. cel de-al doilea subiect este reprezentat de o persoană fizică sau juridică. întotdeauna organele administraţiei publice avand calitatea de subiecţii supraordonaţi ai raporturilor de drept administrativ. denumite raporturi de utilizare a serviciilor publice. p. Este evident că o mare parte a raporturilor de drept administrativ se formează în cadrul sistemului administraţiei publice. Rodica Narcisa Petrescu. se susţine existenţa unei noi categorii de raporturi. în care includ diversele prestaţii administrative din cadrul activităţii executive. citată. 65. I. I. Cluj-Napoca. Marin Preda. 2001. C. Lumina Lex.subiectul activ precum şi cel pasiv . 1996.astfel: • raporturi care se formează în cadrul sistemului de autorităţi ale administraţiei publice.s-a susţinut existenţa a trei categorii de raporturi de drept administrativ. din afara acestui sistem. Antonie Iorgovan apreciază că există două categorii de raporturi de drept administrativ de sine stătătoare. vol. Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. p. Cu nuanţările la care am făcut referire. Bucureşti. Ilie Iovănaş. op. şi anume: raporturi de subordonare şi raporturi de colaborare3. • raporturi în care un subiect aparţine sistemului de autoritati ale administraţiei publice. pp. Astfel. organizarea şi funcţionarea sistemului. Ioan Santai Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Astfel. Tratat de drept administrativ român. existenţa a două categorii de raporturi de drept administrativ si anume: raporturi de subordonare şi raporturi de colaborare.

conform art. atunci când emite ordine sau instrucţiuni cu privire la gestionarea fondurilor publice sau la execuţia bugetului de stat. cu modificările şi completările ulterioare. se pot stabili. art.G. (2) În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean. responsabilităţii. oraşe şi municipii şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean se bazează pe principiile autonomiei. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. legalităţii. după caz. să le respecte. nr. în cadrul unei ierarhii administrative. b) Raporturi de colaborare .În această categorie de raporturi distingem două situaţii. precum şi între consiliul local şi primar. 249 din 25 martie 2005 54 . republicată. Solidarităţii Sociale şi Familiei. Aşa de exemplu. spre exemplu. chiar dacă ambii subiecţi se află plasaţi pe acelaşi nivel ierarhic în sistemul organelor administraţiei publice. cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cu consiliile judeţene sau locale. are în cadrul acestui raport competenţa de a conduce. 16 din H. nr. nu există raporturi de subordonare”. ceilalti ministri. 168/2005 1 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. pentru coordonarea metodologică a activităţii instituţiilor specializate care asigură servicii de asistenţă medico-socială. pe care o exercită ca autoritate ierarhic superioară faţă de subiectul pasiv. în îndeplinirea funcţiilor şi obiectivelor sale generale Ministerul Sănătăţii „colaborează cu Ministerul Muncii. 6 din Legea nr. subiectul activ fiind titularul unei competenţe. în cadrul cărora subiecţii raportului de drept administrativ se află pe poziţii de egalitate şi conlucrează între ei pentru îndeplinirea unor activităţi administrative. c)Raporturi de tutela administrativa 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. trebuie să li se conformeze. Partea I.” Tot astfel de raporturi se stabilesc între consiliile judeţene şi consiliile locale. 4 alin. între acestea raporturi de subordonare. de regulă. Astfel. stabilind că: „(1) Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune. îndruma şi controla activitatea subiecţilor de drept subordonaţi. în calitatea lor de ordonatori principali de credite. două ministere. Primul subiect. după cum urmează: a) Raporturi de subordonare În cadrul acestor raporturi de drept administrativ subiecţii de drept se află. este situaţia Guvernului faţă de ministere sau faţă de prefecţi şi a miniştrilor faţă de conducătorii serviciilor deconcentrate organizate în teritoriu. (1) pct. Este cazul ministrului finanţelor publice care. Uneori însă. cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ.

sunt suspendate de drept.188/1999 privind Statutul functionarilor publici. În raporturile juridice de subordonare. subiectul activ.conform art.prefectilor si Agentiei Nationale a Functionarilor Publici li s-au conferit atributii de tutela administrativa. raporturile dintre contravenienţi (persoane fizice şi juridice) şi administraţie.2 al aceleiasi legi prevede ca :”Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica. pe baza competenţei pe care o au potrivit legii şi în executarea acesteia pot: • să stabilească în mod unilateral drepturi şi obligaţii pentru particulari. situându-se pe o poziţie supraordonată faţă de celălalt subiect. stabileşte o multitudine de relaţii sociale cu persoanele fizice şi juridice care constituie mediul social extern în care acestea acţionează.Asa cum am aratat deja in Capitolul I al lucrarii.art. precum şi ca sistem de autorităţi.188/1999 privind Statutul functionarilor publici. organele administraţiei publice.cu modificarile si completarile ulterioare:”Prefectul poate ataca direct in fata instantei de contencios administrativ actele emise de autoritatile administratiei publice locale.republicata. investit cu putere publică. B. În mod exemplificativ menţionăm: raporturile care se stabilesc între autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni cu prilejul emiterii şi executării diferitelor acte de autoritate. raporturile dintre agenţii economici prestatori de servicii şi administraţie etc.in conditiile prezentei legi si ale Legii nr.cu modificarile si completarile ulterioare .prin Legea nr. Raporturile de drept administrativ în care un subiect aparţine sistemului administraţiei publice.544/2004 legea contenciosului administrativ si prin Legea nr.3 al. • pot aplica sancţiuni persoanelor fizice şi juridice şi să procedeze la executarea legii prin operaţiuni tehnico-materiale şi/sau material-juridice. Pe de altă parte.554/2004 legea contenciosului administrativ.daca le considera nelegale. Astfel.” Pana la solutionarea cauzei. subordonarea subiecţilor de drept în aceste raporturi juridice are loc în cadrul unei conduite pe care subiecţii pasivi trebuie să o 55 . care trebuie să îndeplinească prescripţiile cuprinse în actul administrativ care îl vizează. persoane fizice şi persoane juridice. Cele mai multe raporturi dintre cele menţionate sunt raporturi de subordonare.actele atacate de cele doua autoritati susmentionate.3 al. iar cel de-al doilea subiect este o persoană fizică sau juridică din afara sistemului. Administraţia publică privită ca activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legii. mergând până la executarea silită.…” In acelasi sens.1 din Legea nr.

consacră dreptul persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege sau într-un interes legitim. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei. cultură. Pe lângă raporturile de subordonare şi cele de colaborare. nu trebuie înţeleasă ca o lipsire de drepturi a acestuia. De asemenea.urmeze. şi să-i fie respectate drepturile şi libertăţile. încălzire. p. art. 51 din Constituţie garantează cetăţenilor dreptul la petiţionare şi obligă autorităţile publice să răspundă la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite de lege. În acelaşi timp. subiectul activ are dreptul şi obligaţia legală să realizeze prestaţia corespunzătoare pentru cei administraţi. iar aceştia au dreptul să se folosească de ea şi să pretindă funcţionarea ei în bune condiţii. 554/2004. pusă în executare de către organele administraţiei publice sau/şi actelor administrative de autoritate emise (adoptate) de acestea. legea contenciosului administrativ. într-o opinie1 se consideră că între autorităţile administraţiei publice şi particulari (persoane fizice şi juridice) se stabilesc şi raporturi de utilizare a serviciilor publice (servicii de apă canal. transport public etc. printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului.). În cadrul acestor raporturi. 24 56 . în sens larg. op. Legea nr. particularul având dreptul de a-i cere primului să respecte legea. pe de altă parte. conformându-se legii. pe de o parte. cetăţenii au la dispoziţie mijloace juridice pentru a-şi apăra drepturile şi pentru a se plânge împotriva activităţii desfăşurate de organele administraţiei. Obiectul raporturilor juridice din această categorie constă în modelarea comportamentului subiecţilor participanţi la raporturile juridice potrivit dispoziţiilor cuprinse în normele de drept administrativ. sănătate. citată. Poziţia supraordonată a organului administraţiei publice faţă de celălalt subiect al raportului juridic. Astfel. 1 Alexandru Negoiţă.

cu alte cuvinte persoane juridice de drept public. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens. locuinţă. În literatura de specialitate. Doctrina din ţară şi din străinătate a consacrat în decursul timpului mai multe definiţii care sunt inca de actualitate. profesorul Leon Duguit definea serviciul public ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”1. O primă definire. Este evident că autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic. persoană juridică sau persoana fizica. precum şi în limbajul curent. p. 3. astfel: a) în primul rând. judeţul. Noţiune Pentru satisfacerea diverselor nevoi ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectate pentru realizarea acestei misiuni”2. 1907. o misiune considerată ca fiind obligatorie pentru stat. respectiv statul. b) în al doilea rând. etc. care trebuia să fie în mod obligatoriu o persoană juridică de drept public. este folosit sensul material-funcţional. a caror misiune este aceea de a presta o activitate care satisface un interes public (general). un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. natura juridică a organului prestator. ori o instituţie înfiinţată sau autorizata de catre autoritatile publice competente ale acestora. 416 57 . 1913. sănătate. dateaza de la începutul secolului XX si consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. pază şi ordine. Paris. oraşul sau comuna. 2. 1 2 Revue de droit public et de la science politique en France. asistenţă socială. Les transformations de droit public. se utilizează sensul organizatoric.conceptele acestora fiind preluate ulterior in majoritatea ţărilor europene. denumite servicii publice. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite trei elemente: „1. Definiţia a fost promovata de catre doctrinarii francezi . desemnând o structura. transport. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de structura organizatorica. statul şi colectivităţile locale pot înfiinţa anumite structuri. cultură.persoana fizica sau persoana juridică prestatoare a serviciului public. cea clasică.).Capitolul IV SERVICIUL PUBLIC 1. Paris. 417 Leon Duguit. Astfel. p.

b) se înfiinţează prin lege sau. servicii deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc. 1 2 Paul Negulescu. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme. prestarea unor servicii publice de către persoanele private. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii publice şi prin intermediul unor agenti privati dar. cu o competenţă şi puteri determinate. persoanele private exercită în astfel de situaţii prerogative de putere publica. sub controlul administraţiei publice. etc. Serviciile publice infiintate si organizate de stat. devenind anacronica fata de dezvoltarea economică a perioadei care.Paul Negulescu defineşte serviciul public după cum urmează: „Serviciul public este un organism administrativ. care în literatura de specialitate din perioada interbelică erau denumite „stabilimente publice”.prin norma legala. op. statul şi colectivităţile locale s-au vazut obligate să încredinţeze. Deşi definirea conceptului de serviciu public a cunoscut o multitudine de variante. Altfel spus. p. universităţi.”1 O altă teză.Fata de aceasta realitate economico-sociala.oras şi comuna prin autoritatile abilitate de lege. Teza potrivit careia.2 Pentru organizaţiile înfiinţate de particulari(asociatii si fundatii) în scopul de a se presta servicii publice . căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă. şcoli. majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele trăsături: a) este un organism specializat care satisface o nevoie de interes public. 171 58 . op. citată.pot functiona. judeţ. prin acte administrative emise/adoptate pe baza legii.într-una din următoarele forme organizatorice: 1) autoritati ale administraţiei publice (ministere.agentii. prof.s-a folosit sintagma „stabilimente de utilitate publică”. biblioteci. 123 Paul Negulescu. serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele de drept public s-a dovedit a fi cazuta in desuetudine. creiat de stat. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al Administraţiunii publice creiatoare pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. 3) regii autonome de interes public. cu nuanţări de la un autor la altul.Preluand opiniile exprimate în doctrina franceză. teatre. întrucât se aprecia că.).a facut necesara prestarea unui număr sporit de servicii publice. citată. doctrina si-a revizuit pozitia in concordanta cu modificarile legislative si economico-sociale. Ulterior. 2) instituţii publice (ex.). judeţ sau comună. p.

după caz.art3 al.monitorizarea si controlul functionarii serviciilor de utilitati publice…” In sfarsit. în temeiul unui act administrativ de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului.Astfel.1 din Legea nr. se înfiinţează prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate. universităţile etc. pentru cele de interes local. c) activitatea se desfăşoară în regim de putere publica. e) baza materială necesară pentru desfasurarea in bune conditii a serviciului public se asigură.organizarea. In acelasi sens.in tot ceea ce priveste infiintarea. de regulă funcţionari publici. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare exercitării unei funcţii publice.de furnizarea apei potabile si canalizare .coordonarea.) statul şi unităţile administrativ1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 3 alin. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică. 59 . nr254 din 21 martie 2006. nefiind admisă întreruperea activităţii.cu modificarile si completarile ulterioare. în principal. d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. Deşi.hotarari ale consiliilor judetene si consiliilor locale). (2) din Legea nr. potrivit art. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei.iar art. transportul în comun. puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea interesului general. f) egalitatea tuturor utilizatorilor faţă de prestatorul serviciului public.regiile autonome de interes public se infiinteaza prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii.51/2006 –legea serviciilor comunitare de utilitati publice stipuleza ca :”Serviciile de utilitati publice sunt in responsabilitatea autoritatilor administratiei publice locale si se infiinteaza.1 statueaza:”Autoritatile administratiei publice locale au competenta exclusiva.instituţiile publice. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte.8 al. teatrele.serviciile de salubritate.in conditiile legii. unele servicii publice realizează venituri proprii (ex. o altă categorie de structuri care presteaza servicii publice. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate. Spre pilda. din bugetul statului ori din bugetele locale. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii.se organizeaza si se gestioneaza potrivit hotararilor adoptate de autoritatile deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale…”. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale1. Partea I-a.

554/2004 stabilind ca serviciul public este acea activitate „organizata sau.1.1 Legislatia defineste serviciul public din punct de vedere functional.teritoriale au obligaţia ca. statul a delegat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributii de a infiinta servicii publice de interes local. Concomitent însă. în mod diferit. una dintre primele legi ale anului 1990 . atât în statele cu democraţie dezvoltata.m din Legea contenciosului administrativ nr. În perioada actuală.Raţiunea acestei masuri o regasim in misiunea fundamentala pe care o are administratia publica. protecţiei civile a populaţiei.art. cum sunt: înfiinţarea serviciilor fundamentale (legislativ. poliţiei. 2. statul mai păstrează monopolul doar în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a conferi autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice. În România.in scopul satisfacerii unui interes legitim public”. 133 60 . (2) posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale. Astfel. precum şi în cele cu regimuri totalitare. sub diferite forme de organizare. 1 Valentin Prisăcanu. Faţă de particularităţile relevate putem aprecia că serviciul public este un organism specializat. o competenta exclusiva a autorităţilor statale. Tratat de drept administrativ român.1 lit.respectiv Legea nr. p. stabilirea si colectarea impozitelor si taxelor etc. Editura All. să le subvenţioneze activitatea. în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale. 3 alin. Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice 2. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale. în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate.2 al. organizarea armatei. executiv şi judecătoresc).aceea de a satisface interesul general şi nu realizarea unui profit.. care pot fi organizate numai prin lege.dupa caz. Bucureşti 1996. Partea generală. atunci când este cazul.autorizata de o autoritate publica. prevedea în art. Înfiinţarea serviciilor publice Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp.

f.)iluminatul public .fie in baza reglementarilor de drept privat . canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale.Ulterior. sector care înglobează serviciile publice de alimentare cu apă. aceasta categorie de servicii publice de interes comunitar prezinta anumite particularitati stipulate in art. g. nr.precum si alte asemenea . în funcţie de nevoile şi resursele fiecărei colectivităţi locale. Partea I. 359 din 4 iulie 2001.)sunt organizate pe principii economice si de eficienta.h.c. 215/2001.g.organizate si coordonate de autoritatile administratiei publice locale.canalizarea si evacuarea apelor pluviale . În ceea ce priveşte gospodăria comunală.1 al. f.transportul.Conform art.b.)au caracter permanent si regim de functionare continuu.distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat. iluminatul public. b. h.)alimentarea cu apa . alimentarea cu energie termică produsă centralizat. Aceasta lege a fost abrogata prin Legea nr. salubrizarea localităţilor. 69/1991 şi respectiv Legea nr. republicată). d. i.)au caracter economico-social.e. cu modificările şi completările ulterioare. legile organice ale administraţiei publice locale (Legea nr.orasenesti.)pot fi furnizate/prestate de catre operatori care sunt organizati si functioneaza fie in baza reglementarilor de drept public.1 al 2 din lege serviciile comunitare de utilitati publice sunt definite ca „totalitatea actiunilor si activitatilor reglementate prin care se asigura satisfacerea nevoilor de utilitate si interes public general ale colectivitatilor locale cu privire la :a. transportul public local. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală1.)transportul public local. administrarea fondului locativ public şi administrarea domeniului public materia a fost reglementată de Legea nr. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. au conferit consiliilor locale şi judeţene competenţă materială generală de a înfiinţa servicii publice de interes local.)colectarea.cu modificarile si completarile ulterioare. e.)salubrizarea localitatilor . municipale sau judetene .)productia.)raspund unor cerinte si necesitati de interes si utilitate publica .51/2006-legea serviciilor comunitare de utilitati publice.)presupun existenta unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate.)au caracter tehnico-edilitar.)aria de acoperire are dimensiuni locale:comunale.potrivit caruia:”Serviciile de utililitati publice fac parte din sfera serviciilor publice de interes general si au urmatoarele particularitati: a.)regimul de functionare poate avea caracteristici de monopol. c. cu modificările şi completările ulterioare 61 .4 din lege.Trebuie subliniat ca. j.)sunt infiintate.d.)administrarea domeniului public si privat al unitatilor administrativteritoriale.)canalizarea si epurarea apelor uzate .

)recuperarea costurilor de exploatare ori de investitie se face prin preturi si tarife reglementate sau taxe speciale. numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ. în calitate de reprezentanţi al statului conform art. autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici) sau.serviciile publice de interes national se infiinteaza de guvern . 64 din Legea nr. cu scop nelucrativ (instituţii sociale.actul administrativ de autoritate prin care se infiinteaza un serviciu public. intucat depăşirea acestuia antreneaza raspunderea juridica prevazuta de lege . respectiv dacă serviciul public se înfiinţează cu personalitate juridică sau fără personalitate 62 . mobile.)sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plateste „. se impun următoarele precizări: > înfiinţarea serviciilor publice se face prin act administrativ de autoritate. Trebuie subliniat ca.) obiectul de activitate al serviciului public. municipale sau judeţene. cu modificările şi completările ulterioare. Bunurile pot aparţine domeniului public si/sau privat al unităţii administrativ-teritoriale respective. pot exercita la nivel local servicii publice cu caracter statal. trebuie să cuprindă în mod obligatoriu. situaţii în care răspunderea revine. În opinia noastra. b. orăşeneşti. Aceasta caracteristica trebuie perceputa in sensul ca la nivel central. primarilor. de obicei o hotărâre a consiliilor locale comunale.)denumirea şi sediul serviciului public. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat.republicata. unele autorităţi executive ale administraţiei publice locale..” In mod evident. În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice locale de a înfiinţa servicii publice.) fiecare dintre acestia urmand a functiona dupa principii specifice. nominalizându-se bunurile imobile.nu mai sunt actuale. învăţământ etc. l.) patrimoniul serviciului public. după caz. culturale. 215/2001 legea administraţiei publice locale.)statutul juridic al serviciului public. următoarele elemente: a. > înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzute de lege.k. cum ar fi gratuitatea serviciului s. >.dupa caz. c.particularitatile relevate sunt de natura a ne conduce la concluzia ca unele trasaturi ale serviciului public relevate in doctina interbelica si preluate ulterior. care este necesar să fie clar şi precis determinat si delimitat.a.iar la nivel local serviciile publice se infiinteaza prin hotarari adoptate de consiliile judetene sau consiliile locale. d.in concret fiind vorba despre primari.

după caz. autoritatea care a înfiinţat serviciul are un drept de control general.egea nr. controlul financiar preventiv propriu. numărul de posturi şi statul de funcţii. nr. 63 . de către consiliile locale ale comunelor. Partea I-a. 273/2006 privind finanţele publice locale1. g) autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi regulamentul de organizare şi funcţionare.element cu implicatii deosebite in organizarea si functionare serviciului. sectoarelor.. etc. precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. care în art.” În ceea ce priveşte controlul activităţii.2 se aprobă astfel: a) bugetele locale. (2) Pe parcursul exerciţiului bugetar. de către consiliile prevăzute la lit.) iar. controlul de gestiune. 1 alin. bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile. pe de altă parte. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat. b) bugetele instituţiilor publice. 618 din 18 iulie 2006. oraşelor. Competenţa de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli este reglementată de Legea nr. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora. instrumente indispensabile pentru conducerea şi coordonarea oricărui serviciu public.cu modificarile si completarile ulterioare.juridică. municipiilor. autofinanţat( exclusiv din venituri proprii) sau un regim mixt. a) şi b).101/2006 legea serviciului de salubrizare a localitatilor etc.51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice. a). acesta se exercită pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (ex. autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. judeţelor şi ale Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 19 stipulează următoarele: „(1) Bugetele locale şi celelalte bugete prevăzute la art. (1) lit. în virtutea raporturilor de subordonare.A se vedea si Legea nr. cu excepţia termenelor din calendarul bugetar.) modul de gestionare a serviciului public (subvenţionat din bugetul judeţean sau local. în funcţie de subordonarea acestora. e. f) numirea conducătorului serviciului public. de autofinanţare şi subvenţionare). e) organigrama.

desfiinţarea unui serviciu public se poate realiza printr-un act administrativ de autoritate de aceeasi forta juridica sau cu forta juridica superioara. 141 64 . Cu alte cuvinte. Desfiinţarea serviciilor publice In legatura cu desfiinţarea serviciului public. p. în principiu. numai pe o anumită parte a acestuia. Din clasificarea făcută de reputatul specialist. p. Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit criterii unitare pentru clasificarea serviciilor publice. în perioada interbelică prof. materială şi teritorială pe care o au autorităţile administraţiei publice. reorganizare administrativă. 3. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public numai dacă îl consideră oportun pentru comunitate. În acest sens.ilegalitatea. 1 2 P. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”1. ne apare cu evidenţă faptul că a dorit să reflecte două aspecte şi anume: a) organul competent să înfiinţeze un serviciu public. 137 Idem. respectiv întreg teritoriul ţării sau. textul prezentat relevă gradul de autonomie locală din administraţie. judeţene şi comunale.”2 De asemenea. care poate fi central sau local. Printre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. etc.opiniem ca opereaza principiul simetriei de tratament juridic. ca o consecinţă firească a diversităţii acestora şi-n acelasi timp a modului diferit de abordare al autorilor.2. lipsa fondurilor financiare necesare pentru subvenţionare. Astfel. Negulescu. citată. clasificarea menţionată scoate în evidenţă cele două forme de competenţă. b) zona de răspândire a unui anumit serviciu public. op. Este deci necesar ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de trei categorii: naţionale. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze servicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. rezervată parlamentului.2. autorul preciza:„Crearea unui serviciu public este. profitând de autorizarea de creiare dată de legiuitor. În fapt.

Cercetării si Inovarii împreună cu inspectoratele şcolare judeţene satisfac interesul general al membrilor societăţii în învăţământul prescolar si preuniversitar. 2. satisfac interesul general de apărare al ţării. după caz. instituţii publice. după caz.Într-o altă opinie şi perioadă. organe ale administraţiei publice.incasarea impozitelor si taxelor etc. de regulă în mod gratuit. revizuită şi adăugită. forma de organizare. etc. Astfel. centrele militare judeţene. d) activitatea serviciului public se desfăşoară la cerere sau din oficiu. administrativ. Tratat de drept administrativ român. sunt asigurate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. regii autonome de interes public. prof. b) scopul lor îl reprezintă satisfacerea unor interese publice riguros reglementate prin lege sau. activitatea de încorporare a tinerilor. Partea generală. în principal. Ediţia a II-a. c) mijloacele financiare şi baza materială necesare bunei funcţionări a acestora. de Guvern. 137 65 . după cum Ministerul Educaţiei. Astfel. Ministerul Apărării Naţionale împreună cu serviciile sale deconcentrate. Astfel. p. 1) Serviciile publice care sunt organizate şi funcţionează ca organe ale administraţiei publice se caracterizează prin următoarele elemente: a) se înfiinţează. Editura All. asigurarea pazei şi ordinii publice. consilii judeţene sau consiliile locale. 3. pe baza legii. economic. prezentând importanţă atât pentru practicienii din administraţie. reorganizează şi desfiinţează numai prin lege sau prin act administrativ emis. Valentin Prisăcaru consideră că serviciile publice se clasifică. miniştrii fiind ordonatori principali de credite. precum şi pentru teoreticieni. În mod similar. sunt servicii care se 3 Valentin Prisăcaru. după două criterii. Apreciem că importanţa clasificării după acest criteriu a serviciilor publice constă în faptul că relevă ceea ce le este comun şi în acelaşi timp diferit acestor forme de organizare sub aspect juridic. autorul împarte serviciile publice în trei categorii: 1. mijloacele financiare necesare funcţionării ministerelor şi serviciilor deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale sunt asigurate de la bugetul de stat.prin act administrativ de autoritate.3 După primul criteriu. respectiv: forma de organizare şi obiectul de activitate. prin bugetele locale se asigură fondurile necesare pentru funcţionarea autoritatilor administratiei publice judeţene şilocale. Bucureşti. etc. 1996.

prin grija administraţiei. 39 din Legea finanţelor publice locale nr. oraşele. 66 . 2 pct. 273/20061 defineste instituţiile publice locale. 618 din 18 iulie 2006 . 3) O a treia formă organizatorică şi de funcţionare a serviciilor publice o constituie regiile autonome de interes public. artă. respectiv prin hotărâri ale Guvernului sau ale consiliilor judeţene şi locale. (ex. e) sunt încadrate cu personal care trebuie să aibă pregătire specializata şi competenţă profesională. Acestea se caracterizează prin următoarele elemente: a) se înfiinţează. Partea I-a. ocrotirea sănătăţii. sectoarele municipiului Bucureşti. eliberarea paşapoartelor sau a cărţilor de identitate. f) ponderea în cadrul formelor concrete de realizare a activităţii o au actele administrative de autoritate ( autorizatii. cu deosebirea că acestea emit într-o mai mică măsură acte administrative de autoritate. denumite în literatura de specialitate interbelică şi stabilimente publice. activitatea având un caracter permanent. cercetare. paşapoartelor. aceleaşi particularităţi ca şi în cazul organelor administraţiei publice. 2) În ceea ce priveşte instituţiile publice. art. nr. municipiile. de natură a crea grave confuzii şi incertitudini atat in doctrina precum si in practica administrativa. procese-verbale de constatare a contravenţiilor etc. protecţie socială. ele desfăşurând activităţi de învăţământ. judeţele.serviciile comunitare de utilitati publice etc. reorganizează şi desfiinţează prin acte administrative de autoritate. cărţilor de identitate etc. astfel:„denumirea generică incluzând comunele. etc.avize. Pe de altă parte. în principal.cu modificarile si completarile ulterioare. dispoziţiile primarului.” Ne rezumăm aici doar în a semnala caracterul confuz şi ambiguu al definiţiei. De regulă.prestează din oficiu. existând însă servicii publice pentru prestarea cărora se percep anumite taxe. indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.hotărârile consiliilor locale. sunt precedate sau urmate de perceperea taxelor/tarifelor legale). serviciile prestate de organele administraţiei publice sunt gratuite.). în timp ce alte servicii se asigură numai la cererea persoanelor interesate. cum ar fi: eliberarea diferitelor tipuri de autorizaţii. certificatelor de stare civilă. instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora. cu personalitate juridică. b) se înfiinţează în scopul de a satisface unele nevoi generale ale societăţii sau ale colectivităţilor locale. municipiul Bucureşti. eliberarea autorizaţiilor şi avizelor de către Inspectoratele judeţene de poliţie sanitară. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. cultură. autorul le relevă.

executarea de lucrări. c) mijloacele financiare se asigură.din venituri proprii şi numai în subsidiar prin subvenţii de la bugetul de stat sau bugetele locale.canalizare. Din cele menţionate. energiei termice. prezintă note comune cu cele care se asigură prin intermediul organelor administraţiei publice şi/sau instituţiilor publice. În acelaşi timp însă. producerea de bunuri.). beneficiar al serviciului.Deşi scopul acestora este comun cu cel al organelor administraţiei publice şi instituţiilor publice. de specialitate şi numai o mică parte a personalului ocupă funcţii publice şi desfăşoară o activitate corespunzătoare acestora. poştă. d) activitatea acestora se desfăşoară. etc.salubritate. contract de furnizarea energiei electrice. cu caracter economic şi nu prin acte administrative. etc. Trebuie menţionat faptul că particularitatea personalului care deserveşte aceste regii autonome. b) serviciile prestate de regiile autonome de interes public au caracter oneros. potrivit specificului de activitate. regia autonomă în calitate de prestator. tehnică. serviciile prestate de autoritatile administraţiei publice şi de instituţiile publice nu au acest caracter. constă în faptul că ponderea o reprezintă angajaţii care desfăşoară o activitatea manuală. De regulă. servicii apă-canal. în principal . (ex. e) activitatea serviciului public are continuitate şi este asigurată de specialişti. transportul persoanelor şi mărfurilor. spre deosebire de cele asigurate prin autoritatile 67 . pe de o parte. evidenţiindu-se astfel tocmai caracterul lor de servicii publice. rezultă că particularităţile serviciilor publice care funcţionează sub forma regiilor autonome de interes public.). între servicii publice prestate de regiile publice autonome şi cele prestate de autoritatile si institutiile publice exista si unele deosebiri. gestionand patrimoniul cu care au fost dotate la înfiinţare. la cerere. furnizor de servicii. comunicaţii. Se impune de asemenea precizarea că o serie de astfel de servicii se prestează pe bază de contract încheiat între cele două părţi. regiile autonome de interes public prestează serviciile contra cost. după cum urmează: a) în timp ce activitatea regiilor autonome de interes public este preponderent economică. în principal. şi cetăţean. adică numai atunci când utilizatorii apelează la aceste servicii. pe de altă parte (ex. particularitatea rezidă în faptul că satisfacerea intereselor generale se realizează prin activităţi materiale.furnizarea apei potabile.

în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil. care se caracterizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante. serviciile publice sunt clasificate în două mari categorii şi anume: • servicii publice administrative (SPA) • servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: a) Regimul juridic care le guvernează. c) servicii de învăţământ. p. 137 A.serviciile publice”2. b) servicii financiare şi fiscale. op. create de stat.caracterizat pe relaţii de autoritate. d) servicii de asistenţă socială şi igienă. f) servicii economice1. de regulă. autorii apreciaza ca ori de cate ori activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private ne gasim în prezenţa 1 2 Valentin Prisăcanu. sunt gratuite. Dobrescu. M. Editura Economică. Asemănările şi deosebirile sus-menţionate constituie argumente solide care pledează în favoarea grupării acestor organisme prestatoare de servicii publice. Parlagi. Astfel. 11-13 68 . exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular. I. R. În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . Bucureşti. Plumb. Toate aceste servicii sunt organizate şi funcţionează atât la nivel central. c) activitatea serviciilor publice prestate de autoritatile administraţiei publice şi instituţiile publice este finanţată în întregime de la bugetul de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. b) Obiectul activităţii. judeţ sau comună în cele trei categorii enunţate. pp. în timp ce activitatea regiilor autonome se bazează pe realizarea de venituri proprii. Astfel. citată. oraşelor şi comunelor. e) servicii in artă şi cultură. 1999. autorul citat consideră că sfera serviciilor publice cuprinde : a) servicii pentru păstrarea ordinii publice şi apărarea ţării. serviciilor publice administrative le este aplicabil regimul juridic administrativ . precum şi la nivelul judeţelor. După criteriul obiectului de activitate.administraţiei publice şi instituţiile publice. Managementul administraţiei publice locale-serviciile publice. Costea. care.

în sensul că ne găsim în prezenţa unui serviciu public administrativ atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil. se află într-o continuă dinamică. Astfel.. în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. suntem în prezenţa unui serviciu public administrativ atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local. c) Modul de finanţare al serviciului public. autoritatea tutelară. d) Modul de organizare şi funcţionare. 180 69 . În acest sens. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor etc. op.a. 38 din actul normativ citat..unui serviciu public industrial( comercial) iar. ne găsim în prezenţa unui serviciu public industrial (comercial) atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi. toate având menirea de a releva diversitatea gamei serviciilor publice. deratizarea. Paul Negulescu arăta: „Transformarea unui serviciu public în stabiliment public este un procedeu tehnic.ne găsim în prezenţa unui serviciu public administrativ. în caz contrar fiind vorba despre un serviciu public industrial şi comercial. o asociaţie sau o fundaţie pot 1 2 A. p.1 Din enumerarea realizată. rezultă că doctrinarii utilizează în clasificarea serviciilor publice criterii asemănătoare. b) servicii publice care pot fi delegate altor persoane. prof. 12 Paul Negulescu. potrivit art. în caz contrar . citată. Din punctul de vedere al administraţiei publice locale. întrebuinţat de guvernanţi de câte ori cred că prin acest mijloc pot să satisfacă mai bine interesele generale. Potrivit acestui criteriu. paleta serviciilor publice şi implicit a criteriilor de clasificare a acestora. p. iluminatul stradal. cum sunt: protecţia civilă. autorii disting: a) servicii publice cu caracter exclusiv administrativ. op. starea civilă. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. ecarisajul etc. dimpotrivă. Întrucât sfera nevoilor sociale ridicate la „rang” de interes public diferă de la o tara la alta. cu modificările şi completările ulterioare3.”2 Această teză consacrată în doctrina interbelică îşi găseşte astăzi suportul legal în Ordonanţa Guvernului nr. cu nuanţări de la un autor la altul. citată.iar in cadrul unei tari de la o perioadă la alta .în funcţie de voinţa forţelor politice aflate la guvernare. după caz. Parlagi ş.

160 din Regulamentul Valahiei şi art. în capitolele referitoare la comerţ (ex. 155 Regulamentul Valahiei) apare ideea de „uz public”. Regulamentele Organice ale Valahiei şi Moldovei au fost primele acte juridice care s-au apropiat de consacrarea modernă a terminologiei. cu modificările şi completările ulterioare 1 Publicată în Monitorul Oficial al României din 17 octombrie 1864 70 . art. menţionează printre acestea „domeniile statului” (art. inclusiv de domeniu public de interes judeţean şi comunal. de „lege ferenda” se impune adoptarea unei legi care să constituie cadrul general pentru infiintarea. Un rol deosebit de important în consacrarea noţiunii şi instituţiei domeniului public l-au avut însă reglementările adoptate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Aspecte privind evoluţia legislaţiei şi doctrinei româneşti Noţiunile de bun public şi de proprietate publică au fost prezente şi la noi în ţară din cele mai vechi timpuri. Capitolul V DOMENIUL PUBLIC ŞI DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI ŞI UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV – TERITORIALE 1. chiar dacă termenii nu erau utilizaţi ca atare. XII din Regulamentul Valahiei şi art. 82 din Regulamentul Moldovei). nr. 156 din Regulamentul Moldovei). dintre care cităm: Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene . unele dispoziţii din cele două Regulamente Organice referindu-se în capitolul consacrat „Finanţelor” la sursele de venit ale statului. Astfel. apărând în acest fel ideea de interes public.organizarea si functionarea serviciului public. dar mai cu seamă pentru a se crea o practică unitară în activitatea autoritatilor administraţiei publice. 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. precum şi la modul de organizare şi funcţionare a „târgurilor private”. Legea pentru regularea proprietăţii rurale şi Legea pentru expropriaţiune pentru cauză de utilitate publică . 39 din 31 ianuarie 2000. iar alte dispoziţii se referă la târgurile publice (art. dacă îndeplinesc condiţiile şi cu parcurgerea procedurilor prevăzute în Capitolul VI al Ordonanţei. apreciem că pentru clarificarea problemelor teoretice. (ex. În aceste reglementări a fost consacrată în mod expres noţiunea de domeniu public.fi recunoscute de Guvernul României ca fiind de utilitate publică. 67 pct. Partea I-a. proprietatea obştii săteşti)dar.din anul l8641. În final.

Exproprierea se putea face numai după declararea bunului imobil(teren cu/sau constructii ca fiind de utilitate publică şi numai în schimbul unei prealabile şi juste despăgubiri. Astfel. 396/1864 pentru înfiinţarea consiliilor judeţene1 stabileşte faptul că aparţin domeniului public judeţean: a) toate căile de comunicaţie şi podeţele judeţene. mentine o serie de dispozitii consacrate in Regulamentele Organice si-n acelasi timp instituie unele noutati in materie. Din analiza textului citat. articolele următoare statuând: modul de dobândire a proprietăţii. condiţia cetăţeniei (inclusiv cetăţenii naturalizaţi) pentru dobândirea bunurilor imobile. Apoi. etc. 142 din 13 iulie 1866 3 Publicată în Monitorul Oficial nr. reglementarea legală a proprietăţii şi-a găsit locul si în constitutiile vremii. în art. cimitire. o proprietate privată. precum şi de redactare. 16 din Constituţia anului 1938 stabilea principiile fundamentale care guvernau atat proprietatea privata. şcolile. acelaşi articol dispunând şi faptul că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică declarată în mod legal şi cu o prealabilă şi dreaptă despăgubire”2. Legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică stabilea posibilitatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale (judeţe şi comune) de a-şi extinde domeniul public pe calea exproprierii. După 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României din 31 martie 1864 Publicată în Monitorul Oficial nr. Pe de altă parte. După acest început. Astfel. 282 din 29 martie 1923 4 Publicată în Monitorul Oficial nr. pieţele. art. Constituţia din 19384 a preluat în linii generale reglementările anterioare. case comunale. 17 se stabilea cadrul general al proprietăţii şi garanţiile dreptului de proprietate privată. 53 din Legea nr. 19 stipulând că: „Proprietatea de orice natură precum şi toate creanţele asupra statului sunt sacre şi neviolabile”. rezultă în mod indubitabil faptul că legiuitorul constituant recunoştea o proprietate publică şi. b) orice clădire sau stabiliment public pus în sarcina judeţului. Art. Constituţia din 1866. în acelaşi timp.). precum şi a proprietea publica. reglementarea proprietăţii de stat şi a domeniului public. 48 din 27 februarie 1938 71 .Constituţia din 19233 are meritul de a fi instituit o reglementare mai riguroasă şi mai moderna sub aspect conceptual in reglementarea proprietatii. aducând în acelaşi timp unele îmbunătăţiri atât de fond. iar prin Legea pentru regularea proprietăţii rurale sunt trecute în proprietatea comunelor rurale. art.Astfel. ca bunuri aparţinând domeniului public comunal „toate locurile şi clădirile din cuprinsul vetrei satului (biserici.

intitulat „Drepturile. un regim juridic civil. în continuare fiind reglementate: pedeapsa confiscării averii şi exproprierea pentru cauză de utilitate publică. 41 . majoritatea doctrinarilor a considerat că este aplicabil un singur regim juridic aplicabil proprietăţii de stat. În Constituţiile din 1948. în general şi proprietatea publică. În realitate.care era inserat în Titlul IV intitulat „Economia şi finanţelor publice”. atât asupra particularilor. alin. Alineatele următoare reglementau regimul proprietăţii publice. cât şi asupra statului sunt inviolabile şi garantate ca atare”. 135 . această perioadă proprietatea publică nu a dispărut ci dimpotrivă. având înţelesul de proprietate asupra bunurilor comune aparţinând întregului popor. socialist. întreprinderilor şi instituţiilor de stat recunoscându-li-se un drept real de tip nou. dintre stat ca persoană juridică de drept privat (calitate în care era proprietar de bunuri la fel cu oricare alt particular) şi stat. totul devenise în optica doctrinei dreptului civil. Cum proprietatea de stat. noţiunea de domeniu public a fost considerată căzută în desuetudine şi în consecinţă ignorată. Într-o astfel de abordare. ca persoană juridică de drept public. înlăturându-se distincţia dintre regimul de drept privat şi regimul de drept public. în special. nemai regăsindu-se în textele legilor fundamentale. toate de inspiraţie sovietică. s-a extins şi asupra unor bunuri care în mod firesc aparţineau circuitului civil. 2. text care reglementa problema dreptului de proprietate privată. calitate în care deţinea în proprietate bunurile aparţinând domeniului public.care era inclus în Titlul II. 1952 şi 1965. în alineatul doi era consacrată regula potrivit căreia „Oricine poate dispune în mod liber de bunurile care-i aparţin după normele prevăzute în legi”. b) în art. (3) stipulând: „Bunurile care fac parte din domeniul public sunt administrate şi nu pot fi înstrăinate decât după reguli şi cu formele stabilite de lege”. Sistemul proprietăţii consacrat de Constituţia României Constituţia României din 1991 reglementa sistemul proprietăţii în două articole şi anume: a) în art. dreptul de administrare directă ( administrare operativă) care era un dezmembrământ al dreptului de proprietate. unicul titular al său fiind statul socialist.In acest context.ce în primul alineat se arată că „Proprietatea de orice natură precum şi creanţele. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. care reglementa sistemul proprietăţii. s-a dezvoltat continuu devenind atotcuprinzătoare. text care avea următoarea redactare: 72 .

intitulat „Drepturile. republicată. 44 care a fost reformulat precum şi alineatul (4) introdus cu ocazia revizuirii. constatam că alineatul (1) conţine o dispoziţie de principiu (ocrotirea proprietăţii din partea statului).” Analizând conţinutul art. în decursul timpului. ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. reformularea textelor care reglementau proprietatea a constituit unul din principalele motive care au condus la revizuirea Constituţiei. În condiţiile legii. indiferent de titular. în următoarea redactare: „(2) Proprietate privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. Cetăţenii străini şi apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României în Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la 73 (1) (2) (3) . 135 al Constituţiei.in actuala redactare. obiectul şi regimul juridic diferit aplicabil proprietăţii publice şi respectiv. căile de comunicaţie. spaţiul aerian. Modul în care a fost reglementată proprietatea în legea fundamentală a constituit un permanent prilej de dispute politice şi doctrinare. (4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului. 136 din Titlul IV. precum şi alte bunuri stabilite de lege. (6) Proprietatea privată este. (5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. (3)–(5) consfinţesc regimul proprietăţii publice (deosebiri fundamentale. alineatul (2) consacră cele două forme de proprietate (proprietatea publică şi proprietatea privată). libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. în condiţiile legii. marea teritorială. 44. iar alin. inviolabilă. este „garantat” şi nu doar „ocrotit”. Dispoziţiile alin. caracteristicile celor două tipuri de proprietate legate de titularul dreptului de proprietate. Pentru aceste considerente. plajele. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. regimul general al proprietăţii şi proprietatea publică fiind tratate de art. relevante fiind în acest sens alineatul (2) al art. 41 din Constituţie intitulat „Protecţia proprietăţii private”. Constituţia României. inclus în Titlul II. Modificări de substanţă au fost aduse în reglementarea dreptului de proprietate privată care. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental.„Statul ocroteşte proprietatea. Proprietatea este publică sau privată. (6) trebuie avute în vedere coroborate cu cele ale art. proprietăţii private). apele cu potenţialul energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. reglementează dreptul de proprietate privată în art. Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.intitulat „Economia şi finanţele publice”.

citată. Muraru. bazata pe apartenenţă socială a titularului dreptului de proprietate. 44 din Constituţie. pe bază de reciprocitate. al proprietăţii publice este reglementat de art. precum şi din alte tratate internaţionale. rezultă că sarcina probei caracterului ilicit al averii revine celui care afirmă asemenea lucru1. Mai mult. (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului. Astfel. 95 74 . se interzice confiscarea averii dobândite licit. c) se consacră în favoarea cetăţenilor străini şi apatrizilor dreptul de a dobândi proprietatea privată asupra terenurilor dar numai în condiţiile rezultate din documentele de aderare a României în Uniunea Europeană. d) alte garanţii ale dreptului de proprietate se regăsesc în alin. spaţiul aerian. etnice. în sensul căreia caracterul licit al dobândirii se prezumă. marea teritorială.S. apele cu potenţialul energetic valorificabil de interes naţional. Pe cale de consecinţă. (8) şi (9) ale art. exproprierea şi folosirea subsolului proprietăţilor imobiliare proprietate privată. 136 din Constituţia României. drept ce poate fi dobândit şi prin moştenire legală. Garantarea dreptului de proprietate privată se concretizează în drept prin limitele impuse autorităţilor publice cu privire la naţionalizarea. p.care România este parte. pe criterii politice sau pentru cauze de o altă natură. (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. op. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului 1 M. Iorgovan. A. republicată. în special. E. în condiţiile prevăzute prin lege organică. ne permite să formulăm următoarele observaţii: a) textul actual garantează şi ocroteşte dreptul de proprietate privată indiferent de titular . Constantinescu. Tănăsescu. Regimul general al proprietăţii şi.pe apartenenta la o anume etnie sau religie.” Analiza comparativă a fostului articol 41 şi a actualului articol 44 din Constituţiei. precum şi prin moştenire legală. religioase. plajele. care are următoarea redactare: „(1) Proprietatea este publică sau privată. Constituţia conţine şi o regulă de procedură de mare eficienţă. I. b) prin normă constituţională se interzice în mod expres naţionalizarea sau orice alte măsuri privind trecerea pe cale silită în proprietatea publică a unor bunuri proprietate privată.” „(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale. politice şi de altă natură discriminatorie a titularilor.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. (5) Proprietatea privată este inviolabilă. 1 M. Este de presupus ca aceasta modificare a fost impusa de privatizarea unor servicii publice. (3) al art. la fel ca şi art. „bogăţiile de orice natură ale subsolului”. a fost reformulată în „bogăţiile de interes public ale subsolului”. Constantinescu. (4). conservare. de asemenea. (2). cum ar fi: conductele de gaze.” 1 b) vechea redactare. conform căreia: „S-a considerat în Comisia de revizuire a Constituţiei că această eliminare este necesară pentru că. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 135 alin. respectiv statul şi unităţile administrativ-teritoriale. În acest sens. Bunurile aparţinând proprietăţii publice se supun unui regim juridic special de utilizare. S. A. I. implicit. c) principiul fundamental al proprietăţii private. în condiţiile legii organice”. sau pot fi concesionate ori închiriate. de bunurile imobile indispensabile bunei funcţionări a acestora.a gazelor naturale etc.de a fi transmise generaţiilor viitoare. după cum urmează: a) actuala redactare a eliminat prin enunţ „căile de comunicaţie”. faţă de reglementarea din fostul art. În al doilea rând. În sfârşit. 293 75 .continental. p. constatăm în alin. Iorgovan. prin natura lor. 136 unele modificări în ceea ce priveşte delimitarea sferei bunurilor proprietate publică. În condiţiile legii organice. petrol sau linii de energie electrică pot fi şi în proprietate privată. citată. op. Muraru.energiei termice. ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice. în scopul folosite rational si astfel. unele căi de comunicaţie. astfel încât textul în formularea din 1991 conducea la blocaje de netrecut în procesul de negociere în vederea închiderii Capitolelor de aderare la Uniunea Europeană. 44 alin. publică şi privată. Se poate observa că textul conţine trei categorii de norme care privesc: a) cele două tipuri de proprietate. precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. fiind menţionaţi şi titularii dreptului de proprietate publică. pentru a evidenţia faptul că specific proprietăţii publice îi este afectaţiunea bunurilor interesului general. b) principiile care guvernează proprietatea publică. remarcăm simetria de tratament juridic dintre cele două tipuri de proprietăţi. textul alineatului 2 precizând. ele pot fi date în folosinţa gratuită instituţiilor de utilitate publică. şi. este elocventă opinia unor reputaţi specialişti în dreptul public. faptul că: „proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege”. E. protecţie şi pază. Tănăsescu. cum ar fi :cele de furnizare a energiei electrice.

136 alin. nr. alte categorii de bunuri fiind stabilite prin lege organică.cu modificarile si completarile ulterioare. În ceea ce priveşte regimul juridic constituţional aplicabil proprietăţii publice. în consecinţă. 136 alin. apele cu potenţial energetic valorificabil care însă. 76 . potrivit art. (2) din Constituţie. (3) al art. Textul citat din legea organica are menirea de a ne clarifica odată în plus . detaliază sfera bunurilor care aparţin domeniului public.1. sfera acesteia fiind nominalizată în alin. 3. pe de altă parte. cu alte cuvinte. 136 din Constituţie. având drept criteriu „folosirea în interesul public”. nu pot fi înstrăinate. stabileşte: „(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.). iar. În al doilea rând. pe de o parte. (3) – s. pot face obiectul dreptului de proprietate privată. O a treia particularitate a bunurilor proprietate publică constă în faptul că. orăşenesc sau comunal. care din varianta 1991 „apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public” a devenit „apele cu potenţial energetic valorificabil de interes naţional”. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia 1 care. Astfel. proprietatea publică se caracterizează prin faptul că este limitată.135 alin.faptul că titulare ale dreptului de proprietate publică pot fi numai statul şi unităţile administrativ-teritoriale. Constituţia şi legislaţia noastră le şi particularizează în acelaşi timp. comună) dacă este vorba despre proprietatea publică de interes judeţean. respectiv Legea nr. în calitatea lor de persoane juridice de drept public. nu sunt de interes naţional. oraş. Particularităţile proprietăţii publice Consacrând cele două forme ale proprietăţii. sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”. municipal. sunt scoase din circuitul juridic civil şi. potrivit legii sau prin natura lor. 448 din 24 noiembrie 1998 . observăm că potrivit art. (4) din Constituţie bunurile proprietate publică sunt inalienabile. 136 alin. proprietatea publică nu poate aparţine decât statului (proprietatea publică de interes naţional) şi unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. (4) din Constituţie (actualul art. din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care. cu precizarea că enumerarea cuprinsă în anexa la lege este exemplificativă şi nu restrictivă. n.c) s-a reformulat şi textul referitor la ape. 2. Partea I-a. acestea sunt scoase din circuitul civil ele fiind declarate 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. Actuala formulare ne conduce la concluzia că. în art.

pentru integrarea în circuitul juridico-economic şi anume: a) darea în administrarea regiilor autonome sau instituţiilor publice. fiind determinată de factori.inchiriere. interesul general căruia i-au fost afectate bunurile etc. inalienabilitatea nu exclude o integrare a acestor bunuri în circuitul economico-juridic. dar şi cea de dată recentă2.partea I-a.in schimbul unei taxe sau a unei redevente.34/2006privind atribuirea contractelor de achztie publica. exercitate însă în regim de putere publică. Cernăuţi.dare in folosinta etc. 11 lit.prin concesionare. administraţia publica transmite gestionarea bunului public catre un particular (persoană fizică şi juridică). modalităţi ale dreptului comun. unele dintre aceste bunuri constituind dintotdeauna o sursă importanta de venituri pentru stat şi pentru unităţile administrativ-teritoriale. Tipografia „Glasul Bucovinei”. În consecinţă.nr. c) transmiterea în folosinţă gratuită unor instituţii de utilitate publică. atât legiuitorul constituant în art.nr. s-a consacrat teza potrivit căreia aceasta particularitate nu este absolută.publicata in Mon. 11 din Legea nr. Relevam ca art. în administrarea regiilor autonome. citată. după caz. a autorităţilor administraţiei publice 1 Erast Diti Tarangul. sau.Oficial al Romaniei. p.precu : importanţa .cu modificarile si completarile ulterioare. în literatura de specialitate din perioada interbelică1. iar art. în vederea prestării unui serviciu public sau realizării interesului public.G. Se impune însă precizarea că introducerea bunurilor proprietate publica in circuitul economico-social se realizeaza dupa proceduri speciale. 77 . 136 alin. op.A se vedea O. 213/1998 stabileşte că: „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile. astfel: „Bunurile din domeniul public pot fi date. Altfel spus. Referitor la inalienabilitatea bunurilor din proprietatea publică. după caz.U. 213/1998 au prevăzut modalităţi specifice regimului de drept public. ci relativă şi limitată. (4) al art. 1944. natura .418 din 15 mai 2006. p. a prefecturilor. 365 2 Antonie Iorgovan. (4) precum şi legiuitorul organic in art. b) concesionarea sau închirierea oricărui subiect de drept. Tratat de drept administrativ român. 213/1998 detaliază sfera structurilor carora li se poate transmite în administrare bunuri din domeniul public. a) din Legea nr. 51 3.bazate pe principii de transparenta si concurenta reglementate prin lege speciala.3) Astfel. 12 din Legea nr.inalienabile de alin. insesizabile şi imprescriptibile …”.a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. 136 din Constituţie.

41 din Constitutie. judeţean sau local”. Considerăm că potrivit art. comuna. proprietatea privată prezentând următoarele particularităţi: a) este exclusivă. au în proprietate bunuri apartinanad domeniul privat. în sistemul proprietăţii instituit de Constituţie proprietatea privată reprezentând regula. intelectuală) este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. iar cea publică excepţia. de drept privat deci. mai putem desprinde o particularitate şi anume: sunt interzise naţionalizarea sau orice măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor 1 Legea nr. Menţionăm. republicată.2. (2) din Constituţie proprietatea privată de orice fel (imobiliară. în calitate de persoane juridice civile. republicată. 17 şi 18). republicată) şi persoanei juridice de drept privat. faţă de proprietatea publică particularizată prin caracterul său limitat. nr. În sfârşit. că în aplicarea dispoziţiilor constituţionale a fost adoptată Legea nr. de asemenea. Partea I. la a cărui redactare au fost avute în vedere unele dispoziţii ale Constituţiei din 1923 (art. mobiliară. 44 alin. publicată în Monitorul Oficial al României. Se impune aici precizarea că statul. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi. Particularităţile proprietăţii private Suportul constitutional al proprietatii private l-a constituit art. (4) din Constituţia României. a altor instituţii publice de interes naţional. persoană fizică (cetăţean român. cetăţean străin. altfel spus ele se află în circuitul civil. apatrid în condiţiile prevăzute de art. 213/1998 şi de alte legi organice speciale. dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel”. precum şi unele constante ale dreptului nostru civil.44 din Constituţia României. a patra particularitate a proprietăţii publice rezidă în faptul că îi este aplicabil un regim juridic special reglementat de Legea nr. 44 alin. art. 5 al legii menţionate precizând: „Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege. oraşul şi judeţul. 1008 din 14 noiembrie 2005 78 . 312 din 10 noiembrie 20051 c) bunurilor aparţinând proprietăţii private li se aplică regimul juridic de drept comun. actualul art. 2. b) aparţine oricărui subiect de drept. 44 alin. precum şi de către persoanele juridice străine. d) potrivit art. (2) din Constituţia României.centrale şi locale. indiferent de titular.

1. respectiv: • domeniul public. exprimată în aceeaşi perioadă. nu au utilizat noţiunile de „domeniu public” şi „domeniu privat”. în perioada interbelică. proprietatea privată erau reduse la aşa-zisa „proprietate personală”. Domeniului public îi aparţineau toate bunurile mobile şi imobile afectate în mod direct unui serviciu public şi utilizate de acesta pentru satisfacerea interesului general. autorul consideră că 1 Paul Negulescu. 3.1. Paul Negulescu definea domeniul public ca fiind format din: „totalitatea bunurilor mobile şi imobile aparţinând statului. legislaţia şi doctrina au consacrat din nou conceptele de „domeniu public” şi „domeniu privat”. Autorul distingea două categorii de domenii.1 Noţiune. După Revoluţia din decembrie 1989 care a condus la abolirea sistemului politic şi economic totalitar. care reprezenta în drept şi în fapt atotputernicia statului totalitar asupra tuturor bogăţiilor solului şi subsolului. iar domeniul privat şi. se considera că domeniul public este constituit din totalitatea bunurilor mobile sau imobile. În concluzie. precum şi o serie de alte acte normative au consolidat regimul juridic al proprietăţii private. întrebuinţate pentru satisfacerea interesului general”1. Domeniul public şi domeniul privat 3. guvernat de normele dreptului public. legislaţia şi literatura de specialitate din perioada regimului comunist. în perioada interbelică. Astfel. în general. religioase. republicată. cunoscute la noi în ţară. condus de partidul unic. supus regulilor de drept privat. p. etnice. Domeniul public 3. Avand în legătură directă cu interesul general. în special. afectate în mod direct şi nemijlocit funcţionării serviciilor publice.bunuri pe baza apartenenţei sociale. politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. apreciem că dispoziţiile Constituţiei României. 103 79 . op. trăsături Aşa cum am arătat în capitolul anterior. aceste bunuri fiind considerate inalienabile şi imprescriptibile. În locul noţiunii de „domeniu public” legislaţia din acea perioadă utiliza sintagma „avuţia întregului popor”. prof. judeţului sau comunei. citată. Într-o altă opinie. Constituţia. • domeniul privat.

autorul relevă un număr de 4 trăsături pe care în mod cumulativ trebuie să le îndeplinească un bun pentru a face parte din domeniul public. să intre în categoria celor care trebuie protejate şi transmise generaţiilor viitoare. 1996. destinat unei folosinţe de interes public. direct sau prin intermediul unui serviciu public. domeniul privat era alcătuit din bunuri care nu erau afectate unui serviciu public şi în consecinţă nu erau inalienabile şi imprescriptibile. pp. are menirea de a reliefa faptul că nu toate bunurile. pp. se găseau în circuitul juridic civil. dar sub controlul regimului administrativ. 208 Mircea Preda. după caz). 169 4 Antonie Iorgovan. Sensul noţiunii de domeniu public nu a cunoscut mutaţii de esenţă în doctrina postrevoluţionară. d) să fie în proprietatea unei persoane de drept public (în proprietate publică) sau. după caz.după caz. după caz. etc. op.. citată. autorul le prezintă următoarea motivaţie5: Prima trăsătură. citată. ce aparţin statului (domeniu public al statului) sau unităţilor administrativ-teritoriale (domeniul public al comunei. 172-175 5 Antonie Iorgovan. cu alte cuvinte. naţional sau local. p. Editura Lex. în care regimul de putere este determinant. 57 3 Antonie Iorgovan.1 Potrivit aceleiaşi opinii. care prin natura lor ori dispoziţia expresă a legii trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare.acestor bunuri li se aplică un regim juridic special. reprezentând valori destinate a fi folosite în interes public. publice sau private. Tratat elementar. oraşului.4 În sinteză. b) să aibă semnificaţia unei valori de interes public. p.defineşte domeniul public fiind constituit din „acele bunuri. Din definiţia prezentată. op.2 Prof. unui regim mixt de drept public şi de drept privat. 1 Constantin Rarincescu. c) să fie supus unui regim juridic administrativ sau. p. 173-174 80 2 . Antonie Iorgovan analizand sistemul proprietăţii instituit de Constituţia României . imprescriptibile şi insesizabile. în sensul că aparţine patrimoniului natural. judeţului. citată. în paza persoanelor juridice de drept public”3. fiind în proprietatea sau. fiind inalienabile. cultural. op. un autor definind domeniul public ca „totalitatea bunurilor care fac obiectul dreptului de proprietate publică. care îmbracă o formă exhaustivă. în paza unei persoane de drept public (bunurile proprietate privată care ţin de domeniul public). astfel: a) prin natura ori prin dispozitia expresă a legii. ci doar anumite categorii de bunuri aparţinând societăţii trebuie conservate şi transmise generaţiilor viitoare. citată. op. trăsăturilor menţionate. istoric.

respectiv: a) bunuri folosite în mod direct. fie având în vedere valoarea lor deosebită sub aspect istoric. distingem două modalităţi distincte de utilizare a bunurilor apartinand domeniului public. sau. spre exemplu: utilizarea gazelor naturale. deşi unei societăţi cu democraţie tradiţională îi este asociată economia de piaţă. a exponatelor dintr-un muzeu. de regulă. în mod gratuit. destinaţia unor bunuri pentru folosinţa generaţiilor viitoare mai poate fi dată de normele juridice. ştiinţific. autorul consideră că fiecare generaţie are dreptul dar şi obligaţia.alte bunuri. apei minerale. etc. artistic. altfel spus „consumului generaţiei respective”. prin ipoteză. atunci când legea reglementează anumite amenajări. iar pe de altă parte . sub forma apei potabile. Pe de altă parte. eliminând posibilii factori distructivi. totuşi. apei termale. cum ar fi de exemplu: construirea pe un teren proprietatea publică sau privată a unui drum. pentru a le asigura astfel utilizarea lor viitoare. a unor pieţe. organizat de stat sau de administraţia publică locală. un element indispensabil vieţii economico-sociale. ceea ce echivalează cu faptul că majoritatea bunurilor sunt supuse actelor de comerţ. de a le conserva valoarea. A treia trăsătură. fără nici o condiţionare şi. târguri. construcţii executate pe unele terenuri. ca factor natural al mediului şi. în situaţiile în care bunurile respective sunt puse în valoare prin intermediul unui serviciu public. oboare. A doua trăsătură. De asemenea. care poate fi exclusiv 81 . cum ar fi: mersul pe stradă. întrucât sunt destinate folosinţei de interes public.Astfel. anumite bunuri chiar dacă sunt supuse comerţului. etc. Această distincţie are menirea de a clasifica domeniul public în natural şi artificial. b) bunuri folosite în mod indirect. în acelaşi timp. etc. scăldatul în apa unui râu sau în apa mării etc. această destinaţie poate rezulta şi dintr-o reglementare juridică expresă sau tacită. a mijloacelor de transport în comun. urmăreşte să scoată în evidenţă faptul că bunurile domeniului public prezintă o importanţă deosebită pentru societate. trebuie conservate şi transmise generaţiilor viitoare în integralitatea lor. având în vedere utilitatea lor publică. reliefează faptul că bunurile aparţinând domeniului public sunt supuse unui regim juridic de drept public. a energiei electrice. Un astfel de bun este apa. Faţă de această ultimă categorie. Dimpotrivă. etc. Acest lucru nu trebuie înţeles însă în sensul că toţi indivizii care compun societatea trebuie să le folosească în mod direct. nemijlocit. poate fi folosită de orice persoana. acesta trebuie să fie limitat.direct de la izvor. a locurilor de joacă pentru copii. care.

în timp ce atunci când este vorba despre paza bunurilor aparţinând domeniului public sfera acestora este mai mare. unul dintre subiectii raportului juridic este în mod obligatoriu o persoană juridică de drept public.2 Astfel.care consacra teza „protejării intereselor naţionale”. un regim juridic mixt.de drept public sau. prof. Aşadar. 21 din Legea nr. citată. potrivit Constituţiei şi altor legi (art. art. 213/1998. sfera subiectilor titulari ai acestui drept se rezumă doar la stat şi la unităţile administrativ-teritoriale. Consecinţa firească a acestei particularităţi.3 Se impune precizarea în sensul că nu trebuie să confundăm dreptul de administrare a unui bun public de către o regie autonomă sau instituţie publică.) subiectul purtător al autorităţii publice nu poate fi decât statul sau unitatea administrativ-teritorială. 139 din 2 iunie 1994. b) din Constituţie . op. ea incluzând practic orice persoană juridică de drept public care acţionează în numele statului. pentru că în regimul juridic de drept administrativ. nr. p. (2) lit. de drept public şi de drept privat. dominant fiind regimul de drept public. 23 din Legea nr. cu dreptul 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. precum şi din cele ale art. 135 alin. Această trăsătură mai scoate în relief faptul că litigiile care se nasc fie ca urmare a exercitării dreptului de proprietate publică. 213/1998. rezidă în faptul că în toate raporturile juridice care privesc aceste bunuri. sunt fie în proprietatea persoanelor juridice de drept public. A patra trăsătură . Partea I-a. raporturile se stabilesc întotdeauna între un subiect de drept public şi o persoană fizică sau persoană juridică. regimul de drept public ne apare ca fiind un regim al exercitării dreptului de proprietate publică. 78 82 . l din Legea nr. lucru ce rezultă din dispoziţiile exprese ale art.este apreciată ca fiind o consecinţă firească a celei expuse anterior. p. 215/2001 etc. cu modificările şi completările ulterioare 2 Antonie Iorgovan. citată. 33/1994 privind exproprierile pentru cauză de utilitate publică1. când este vorba despre titularii dreptului de proprietate publică. precum şi pe un argument invocat în doctrina interbelică. 174 3 Paul Negulescu. (2) şi art. autorul arătând că bunurile domeniului public.subiect de drept privat sau de drept public. Paul Negulescu apreciind că statul este „instrumentul de protecţie” a vieţii şi muncii cetăţenilor săi. fie în paza acestora. ipoteză în care. sunt litigii de contencios administrativ. Autorul fundamentează această trăsătură pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. „protectorul spiritului naţional care stăpâneşte pe fiecare cetăţean”. potrivit legislaţiei în vigoare. fie ca urmare a restrângerii exerciţiului la proprietatea privată pentru bunurile „afectate” domeniul public. op. 8 alin. respectiv regimul concesionării sau închirierii unui bun.

)domeniul public de interes naţional (domeniul public naţional) sau domeniul public al statului . 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. 1 2 Paul Negulescu. concesiunea şi închirierea) sunt regimuri juridice de utilizare a unui bun al domeniului public proprietate publică. Paul Negulescu1. O primă clasificare. 361 3 Antonie Iorgovan. prof. 3. op. fortificaţiile oraşelor 3. cea a prof. zidurile.de pază şi protecţie. p. 1944. coroborată cu legislaţia în vigoare. iar dreptul de pază şi protecţie vizeaza conservarea unui bun ce aparţine domeniului public. op. citată. D. Clasificarea domeniului public În literatura noastră din perioada interbelică au fost formulate mai multe clasificări ale domeniului public. Tipografia „Glasul Bucovinei”. (2) din Legea nr. astfel: a) domeniul public maritim care cuprindea: 1. p. p. 135 Erast Diti Tarangul. porturile maritime b) domeniul public aerian (spaţiul atmosferic dintre graniţele ţării) c) domeniul public al râurilor navigabile şi flotabile d) domeniul public terestru în care includea: 1. dar care se află în proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice. Primele (administrarea. 200 83 . marea teritorială 2. având la bază concepţiile diferite ale autorilor în privinţa conţinutului şi sferei domeniului public. E. prof. citată. bunurile mobile utilizate în interes general. şanţurile. Plecând de la doctrina perioadei interbelice. porţile. Tratat de drept administrativ român. Antonie Iorgovan clasifică domeniul public în funcţie de şapte criterii. ţărmurile mării 3. Într-o altă opinie. Cernăuţi. căile ferate etc. 3 alin. 2. Tarangul2 clasifică domeniul public după şapte criterii având o viziune mai analitică asupra bunurilor care aparţin domeniului public.2.3 astfel: I. imobilele afectate în mod direct şi special unui serviciu public pentru a fi utilizate în vederea satisfacerii unui interes general 4.conform art. identifica patru „dependinţe” ale domeniului public.1.)Din punct de vedere al interesului pe care îl prezintă autorul distinge: 1. şoselele.

IV. (3) din Legea nr.)domeniul public natural.2. 84 .)Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului de proprietate distingem: 1. prin intermediul unui serviciu public. lacurile navigabile. 3. 2.)bunuri ale domeniului public nominalizate de legi. distingem: 1. II. V. VII. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. VI. apele maritime teritoriale.)bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii private dar. fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale. III. 2.)bunuri ale domeniului public nominalizate de Constituţie.aflate sub dreptul de pază şi protecţie al statului(dreptul de politie). barajele. denumit astfel şi în art. 3.)Din punctde vedere al modului de încorporare. ţărmurile mării. 2. etc. 213/1998.)Din punct de vedere al naturii bunurilor.)bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public. distingem: 1. distingem: 1.). distingem: 1.)domeniul public artificial.)domeniul public de interes comunal (domeniul public comunal).)domeniul public de interes judeţean (domeniul public judeţean). 2. terenurile afectate utilităţilor publice.)domeniul public maritim (marea teritorială.)bunuri utilizate in mod direct de public .)bunuri ale domeniului public nominalizate de autorităţile administraţiei publice.)domeniul public terestru (bogăţiile de interes public ale subsolului. sau domeniul public al comunelor.)Din punct de vedere al modului de utilizare de către public. lacurile de acumulare. oraşelor şi municipiilor.)bunuri utilizate indirect.)bunuri care sunt puse în valoare prin serviciul public. (4) din Legea nr. porturile maritime.)Din punct de vedere al modului de determinare. faleza şi plaja mării. 2.)Din punct de vedere al serviciului public organizat. râurile.).)domeniul public fluvial (apele de suprafaţă: fluviile. rezervaţiile şi monumentele naturii etc. conform art. în baza criteriilor instituite prin Constituţiei si prin alte acte normative . 3 alin. distingem: 1. 213/1998. 3 alin. 3. 2. etc.).)bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. canalele navigabile.

1. (4) din Constituţie şi de alte acte 1 Vezi H. precum şi raporturile juridice care se stabilesc între titularii dreptului de proprietate publică şi particulari (persoane fizice sau/şi juridice) cu privire la aceste bunuri. 136 alin. cazematele.). d) pentru utilizarea bunurilor din domeniul public de către particulari. 717. amenajările genistice şi diferite tipuri de adăposturi. care ulterior şiau găsit şi reglementarea legală în Capitolul II al Legii nr. sculpturi.1. cetăţi. obiecte de muzeu. s-a instituit un regim juridic special .). Timp îndelungat.)domeniul public militar (cazărmile. 3. doctrina şi jurisprudenţa au admis teza conform careia domeniului public îi sunt aplicabile şi alte reguli specifice. obiecte de cult. art. armamentul.3. nr. biserici. etc. curţi. vestigii arheologice.)domeniul public cultural (obiectele de artă . publicată în Monitorul Oficial al României. lucrări arhitectonice. b) este instituit un regim special pentru executarea lucrărilor publice (spre exemplu: pentru executarea lucrărilor de investiţii sunt necesare anumite documente de urbanism.). 548 din 8 iulie 1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor.G. municipiilor şi judeţelor. c) sunt instituite modalităţi speciale pentru determinarea limitelor domeniului public de interes naţional şi a celui local1.picturi.3. etc. Regimul juridic aplicabil domeniului public 3.spaţiul aerian cuprins în limitele şi de deasupra României. oraşelor. 213/1998. 6. Ulterior. palate. preluând tezele exprimate în doctrina franceză.1. muniţia. zidurile de apărare. 334 din 15 iulie 1999 85 .4. după cum urmează: a) sunt prevazute modalitati speciale sub aspectul modului de dobândire a dreptului de proprietate publică. ansambluri şi situri istorice. prevazute in art. Partea I-a. 5.)domeniul public aerian . etc. etc. 213/1998.regimul juridic al bunurilor aparţinând proprietăţii publice este stabilit de art. monumente. 7 şi următorii din Legea nr. mobilier. Noţiune Prin regimul juridic al domeniului public se intelege ansamblul regulilor de fond si de forma aplicabil bunurilor mobile si imobile care apartin domeniului public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. controlul utilizării fondurilor se face de către Curtea de Conturi. cărţile din bibliotecile publice. In prezent. mănăstiri. literatura de specialitate din ţara noastră a limitat regimul juridic aplicabil domeniului public la regula inalienabilităţii acestor bunuri. nr.

3. nr. republicată. tehnica militară. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. după o procedură specială (licitaţie. Legea nr.3. (5) din Constituţia României. care în art.). 5 alin. Partea I-a. abitaţia. p. dreptul de proprietate asupra bunurilor proprietate publică nu poate fi transmis unei alte persoane fizice şi/sau juridice. 25 86 . de art. în principiu. 1 din 5 ianuarie 1998 *** Dicţionar explicativ al limbii române. Prin inalienabilitatea bunurilor proprietate publică se înţelege faptul că aceste categorii de bunuri nu pot fi înstrăinate (a aliena care are semnificaţia de a transmite cuiva un drept …)2 cu alte cuvinte. republicată. Spre exemplu. 5 stipulează că: (1) „Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege. materialul rulant al căilor ferate etc. 215/2001 – legea administraţiei publice locale.legea administraţiei publice locale. art. art. ele sunt scoase din circuitul civil. dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel”. 1975. etc. Principiile care guvernează regimul juridic al domeniului public Articolul 136 alin.1. Datorită caracterului inalienabil. uzul.. În ceea ce priveşte bunurile mobile.R. spre pildă: operele de artă din muzee. cum ar fi gajul sau ipoteca. colecţiile unor biblioteci. care consfinţesc acest principiu fundamental al bunurilor aparţinând proprietăţii publice se regăsesc şi în alte acte normative. Dispoziţiile similare. 1 2 Republicată în Monitorul Oficial al României.1 În cele ce urmează. regula inalienabilităţii devine operantă numai în cazul celor care au efectiv nevoie de o atare protecţie. cum ar fi: uzufructul. bunurile care compun domeniul public nu pot face obiectul altor drepturi reale accesorii. Capitolul II al legii fiind intitulat chiar „Regimul juridic al proprietăţii publice”. servitutea şi superficia.de art. lăcaşuri de cult. art.. ele fiind apreciate.legea fondului funciar etc.S. 123 al Legii nr. 18/1991 – legea fondului funciar. statuează principiul conform căruia bunurile proprietate publică sunt inalienabile. (1) al Legii nr. dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. (2) al Legii nr. alienabile. republicată. Editura R. mobilierul unei instituţii publice etc. Astfel de bunuri alienabile sunt: băncile unei şcoli. dintre care cităm: art. iar. 18/1991 . 120 alin.2. 475 Cod civil. 215/2001 . asupra acestora nu se pot constitui alte drepturi reale. pe de altă parte. ne propunem să relevăm şi să analizăm cele mai importante principii care formează acest regim juridic. 11 al Legii nr. aparţinând domeniului public.normative. etc. 5 alin.

de exemplu.executarea unor constructii etc. pentru determinarea gradului de inalienabilitate trebuie avute în vedere natura bunurilor şi importanţa scopului de interes general pentru realizarea căruia au fost afectate bunurile. 569 din 30 iulie 2006 Publicată în Monitorul Oficial al României. ca un regim gradual. cu condiţia respectării scopului afectat. Al doilea principiu care guvernează domeniul public îl constituie imprescriptibilitatea acestuia. târguri. declasat (termen utilizat frecvent în cazul drumurilor şi al altor mijloace fixe) şi trece in domeniul privat. p. supus în mod automat aceloraşi reguli riguroase. Partea I-a. Această realitate este consacrată atat de doctrina. în accepţiunea actuală a termenului.De altfel. în funcţie de nevoile şi importanţa anumitor bunuri (categorii de bunuri). Caracterul relativ al inalienabilităţii decurge din faptul că regula nu se aplică decât domeniului public şi exclusiv pe durata în care bunul mobil sau imobil aparţine acestui domeniu. citată. regula inalienabilităţii inceteaza. a meselor în pieţe. referitor la inalienabilitatea bunurilor aparţinând domeniului public întemeiată pe afectaţiunea lor uzului şi/sau interesului public. publicată în Monitorul Oficial al României. ci dimpotrivă.precum si de legislatie. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii2etc.trebuie să precizăm că spre deosebire de caracterul inalienabil absolut şi general care se aplica vechiului domeniu care apartinea Regelui. nr. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. el fiind imprescriptibil3. oricât de lungă ar fi aceasta. Ordonanţa de Urgenţă nr. Pe de altă parte. 208 87 .). 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică1. 418 din 15 mai 2006. 625 din 20 iulie 2006 3 Antonie Iorgovan.spre exemplu: Legea nr. op. numai a unor reguli. totdeauna susţinându-se că domeniul public nu poate fi dobândit prin prescripţie. Din momentul în care un bun nu mai face parte din domeniul public putând fi. Partea I-a. după caz. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. nr. relevăm că în prezent regimul juridic al bunurilor care formeaza domeniul public. 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. s-a admis ocuparea temporară a domeniului public. plecându-se de la teza uzului şi/sau interesului public totuşi. oboare. Partea I-a. Ordonanţa de Urgenţă nr. În concluzie. 337 din 17 iulie 2006. bunurile imobile sunt socotite inalienabile. deşi în principiu. care presupune aplicarea tuturor sau. Astfel. prin concesiune sau închiriere (ex.: amplasarea tonetelor. de mai mult timp s-a impus teza potrivit căreia inalienabilitatea domeniului public are un caracter relativ şi limitat. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. nu mai poate fi conceput uniform.

În acest sens. care are următoarea redactare: (1) „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile. Sub aspectul extinctiv. Or. c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credinţă. 159-162 88 . Teoria generală a drepturilor reale. Bucureşti. Caracterul insesizabil trebuie înţeles în sensul că bunurile din domeniul public nu pot fi urmărite de creditorii celor care le detin. prin imprescriptibilitate trebuie să înţelegem faptul că acţiunea în revendicare a unui astfel de bun aparţinând domeniului public. ceea ce echivalează cu alienarea lui. b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale. Luţescu2 afirma că nu se poate pune problema executării silite a acestor bunuri. indiferent dacă bunurile aparţin domeniului său public sau domeniului privat. ale judeţului şi/sau comunei se lichidează potrivit normelor derogatorii de la dreptul comun. pp. pentru simplu motiv că statul este prezumat a fi întotdeauna solvabil. asupra bunurilor mobile.Altfel spus. 1 2 Ibidem. 207 G. nu se stinge prin neexercitare. George N. în condiţiile legii. Luţescu. Toate aceste principii care guvernează şi în acelaşi timp dau particularitate regimului juridic al domeniului public şi-au găsit consacrarea în art. Dacă bunul ar putea fi urmărit de catre creditori. fără nici un fel de excepţie. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. principiu care este o consecinţă firească a inalienabilităţii1. datoriile acestora stingându-se potrivit unor reguli derogatorii de la dispoziţiile de drept comun referitoare la urmărirea silită. în legătură cu acest aspect. după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate. 1947. prin executare silită. prof. ar avea un caracter iluzoriu şi ar putea fi evitată. Datoriile statului. prin posesia de bună credinţă. 11 al Legii nr. inalienabilitatea ar fi lipsită de conţinut. p. N. un creditor oarecare n-ar avea decât să urmărească bunul şi în final să-l vândă în mod silit. în vederea realizării creanţelor lor. în cazul bunurilor mobile. concesionare sau închiriere. caracterul imprescriptibil al bunurilor apartinand domeniului public sub aspect achizitiv se exprimă prin faptul că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile nu poate fi dobândit de către o altă persoană prin uzucapiune sau. ele pot fi date numai în administrare. insesizabile şi imprescriptibile. Al treilea principiu îl constituie insesizabilitatea domeniului public. ea neputând fi paralizată prin invocarea uzucapiunii ca în cazul bunurilor din domeniul privat sau proprietate privată. s-a consacrat teza potrivit căreia statul şi unităţile administrativteritoriale sunt întotdeauna solvabili.

213/1998 consacră două modalităţi specifice: „(1) Dreptul de proprietate publică încetează. art. de consiliul judeţean sau de consiliul local. în domeniul public al acestora. în condiţiile art.În alineatul 2 al articolului citat. cu modificările şi completările ulterioare 89 . în funcţie”. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. alineatele 2 şi 3 stabilind autorităţile competente să dispună trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat. În ceea ce priveşte încetarea dreptului de proprietate publică. al căror rezultat final conduce la întregirea domeniului public terestru. legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr. după caz. independente de voinţa omului. Referitor la modalităţile prin care se poate dobândi dreptul de proprietate publică. nr. stabileşte în articolul 7 următoarele moduri specifice: a) calea naturală. trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se face. pentru cauză de utilitate publică. b) prin achiziţii publice. Hotărârile de trecere a bunului în domeniul privat pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ competente. sub condiţia ca aceste hotărâri să nu contravină dispoziţiilor înscrise în Constituţie sau în alte legi speciale. (3) din Legea nr. Astfel. după caz. stabileşte : „Donaţiile şi legatele de bunuri cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau. domeniul public. 1 Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al Românei.legea administraţiei publice locale. efectuate în condiţiile legii. 121 alin. f) prin alte moduri prevăzute de lege. dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat”. e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. legiuitorul a prevăzut şi sancţiunea actelor juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor înscrise în alineatul 1. dacă bunul în cauză intră în domeniul public. fluvial etc. În legătură cu acest mod de dobândire. 213/1998. maritim. 139 din 2 iunie 1994. c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică1. după caz. Partea I-a. cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni. prin hotărâre a Guvernului. respectiv nulitatea absolută. 215/2001 . a consiliilor judeţene sau locale. republicată. precum şi pe cele competente să exercite controlul judecătoresc al acestei operaţiuni juridice. după caz. 8 alin. articolul 10 al Legii nr. mai precis o parte a acestuia se poate forma ca urmare a producerii unor evenimente naturale. judeţean. d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern. cu modificările şi completările ulterioare.

rezultă indubitabil faptul că bunurile din domeniul public pot fi afectate de servituţi. citată. servitutea este definită ca fiind o „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. care aparţin unor proprietari diferiţi. Luţescu. Antonie Iorgovan2 această teză trebuie privită „într-un sens relativ nu absolut”. Al patrulea principiu care particularizează regimul juridic al domeniului public este cel care priveşte servituţile asupra acestor bunuri. respectiv 24 ianuarie 1999.). 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. este un drept imobiliar care se poate stabili numai cu privire la bunurile imobile prin natura lor. sub condiţia menţinerii uzului şi/sau interesului public căruia i-au fost destinate bunurile respective. În literatura de specialitate s-a exprimat teza potrivit căreia bunurile aparţinând domeniului public nu pot fi grevate de nici o servitute. Servitutea presupune în mod obligatoriu două bunuri imobile (fondul dominant şi fondul aservit). 13 din Legea nr. 213/1998. (l) al art. în condiţiile prevăzute la alin. constituind un dezmembrământ al dreptului de proprietate” 3. legea recunoaşte servituţile valabil constituite. pp. După izvorul lor. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 213/1998 având următoarea redactare: (1) „Servituţile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate. op. op. p. Această din urmă teză îşi găseşte consacrarea legală.). p. citată.1 Potrivit opiniei prof. potrivit legii (ex. După cum este cunoscut. (2) Servituţile valabil constituite anterior intrării bunului în domeniul public se menţin. „Este un drept asupra lucrului altuia. 207 3 Dicţionar de drept civil. servitutea de îngrădire etc. servitutea de vedere sau de scurgerea apelor pluviale asupra unei străzi etc. servituţile se clasifică în: a) servituţi naturale. Din analiza textului legal menţionat. articolul 13 din Legea nr. având un alt stăpân”. înainte de data intrării în vigoare a legii. 1 2 Gh. Mai mult chiar. 60 Antonie Iorgovan. existând opinii în literatura de specialitate din Franţa dar şi din ţara noastră care susţin că se pot stabili servituţi şi asupra bunurilor aparţinând domeniului public (ex. 1980. servitutea de grăniţuire.(2) din Legea nr. care se nasc din situaţia poziţionării loturilor de teren.: servitutatea de scurgere a apelor naturale de pe locurile superioare pe cele inferioare. (l)”. conform cerinţelor alin. Bucureşti. 478 479 90 .

1 Trebuie relevat faptul că servituţile administrative au totuşi un regim juridic diferit de regimul prevăzut de Codul civil pentru proprietatea privată. b) în interesul domeniului militar (interdicţia de construire la o distanţă determinată de obiectivele cu caracter militar.).: servitutea de trecere. fie dintr-un act administrativ unilateral emis de autoritatea administraţiei publice competente. şi titularii dreptului de proprietate privată învecinaţi. p. Servituţile administrative rezultă fie direct din lege. de circulaţie şi acces în zonele în care sunt amplasate unităţile militare. Editura Tehnică. Adeseori. servitutea de vedere. d) pentru prevenirea şi combaterea poluării apelor curgătoare. relevăm câteva dintre principalele servituţi administrative. o serie de sarcini sunt prevăzute de diverse acte normative pentru cei din urmă. de executare a unor lucrări în zonă.). cu întreţinerea faţadelor clădirilor. e) în ceea ce priveşte frontiera de stat (condiţii de acces. În cadrul raporturilor care se stabilesc între titularii dreptului de proprietate publică. În mod exemplificativ. Sarcinile respective sunt cunoscute în literatura juridică de specialitate sub denumirea de servituţi administrative. de „a nu face” şi doar în mod excepţional obligaţia „de a face ceva”. pe de o parte. etc. 77 91 . obligaţia negativă impusă proprietarului vecin. Bucureşti. realizarea unor lucrări în zonele de protecţie a monumentelor. servitutea de amplasare a plantaţiilor sau construcţiilor etc. iar competenţa de soluţionare a litigiilor ivite în legătură cu servituţile administrative revine instanţelor de contencios administrativ. telefonice. astfel: a) în domeniul urbanismului: obligaţiile impuse proprietarilor în legătură cu regimul de aliniere şi executarea construcţiilor. ele sunt prevăzute în interesul anumitor bunuri imobile beneficiare a căror protecţie şi utilizare optimă trebuie să fie astfel asigurate. amplasarea construcţiilor faţă de drumurile publice etc. fiind stabilite pentru satisfacerea unui scop de utilitate publică generală. c) servituţi convenţionale. care sunt stabilite direct prin lege (ex.).. a lacurilor. după caz. a apelor maritime interioare şi a mării teritoriale etc. care se stabilesc prin fapte juridice. ansamblurilor şi siturilor istorice. Domeniul public.b) servituţi legale. 1 Liviu Giurgiu. ele vizând de regulă. instalarea pe aceste clădiri a cablurilor electrice. pe de altă parte. c) în interesul aeroporturilor şi al securităţii instalaţiilor de control şi dirijare a traficului aerian. prin act juridic sau prin uzucapiune. etc.. 1997.

f) pentru trecerea pe proprietăţile private a liniilor telegrafice. Existenţa acestor drepturi a fost motivată în doctrină de faptul că drumurile publice sunt destinate nu numai circulaţiei. Servituţilor administrative le sunt aplicabile regulile inalienabilităţii şi imprescriptibilităţii domeniului public. 36 alin. 92 al4. b) dreptul de acces. de transport a apei potabile şi gazelor naturale. oraşelor şi judeţelor s-a dat în competenţa exclusivă a consiliilor locale şi judeţene (art. 215/2001. cum sunt: răspunderea contravenţională. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.legea administraţiei publice locale.a din Legea nr.5. a din Legea nr. ci şi pentru accesul şi aprovizionarea persoanelor ale căror imobile sunt situate în vecinătatea drumurilor. considerat fond dominant. accesul la imobilul proprietate privată. 213/1998). inclusiv ale dreptului administrativ. Pe lângă cele patru principii specifice regimului juridic aplicabil domeniului public. Toate aceste servituţi sunt impuse proprietarilor riverani dar şi altor persoane în folosul şi pentru utilizarea în condiţii corespunzătoare a domeniului public. a reţelelor de canalizare. a contractelor de concesiune de lucări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. b) concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică sau prin negociere directă. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. 215/2001). 215/2001 . demolarea construcţiilor executate fără autorizaţie de construcţie etc. riveranilor domeniului public le sunt recunoscute şi unele drepturi speciale dintre care cităm: a) dreptul de vedere. c) dreptul de racord la reţeaua de canalizare şi de scurgere a apelor pluviale şi menajere etc. Legea nr.precum :Legea nr. În acelaşi timp însă. Ordonanţa de Urgenţă nr. 11 lit. stabilesc şi alte reguli care asigură protecţia juridică a domeniului public. precum si acte normative. Ordonanţa de Urgenţă nr. telefonice. art.etc. astfel: a) administrarea domeniului public şi privat al comunelor. 213/1998. 123 din Legea nr. protecţia lor juridică realizându-se prin mijloace variate ale diverselor ramuri de drept. Aceste autorităţi deliberative ale administraţiei publice locale hotărăsc cu privire la concesionarea şi/sau închirierea bunurilor aparţinând domeniului public de interes local (art. etc. a şi art. de distribuţie a energiei electrice. staţionarea pe drumul public. lit. care implică deschiderea unei porţi. în cazurile în care licitaţia publică nu a condus la desemnarea unui 92 .lit. respectiv deschiderea spre drumul public de ferestre sau porţi de acces.

136 alin. pe termen limitat. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. să folosească bunul şi să dispună de el. 54/2006. a prefecturilor. republicată). 136 alin. 122 din Legea nr. a consiliilor judeţene şi locale şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 124 din Legea nr.4. (3) din Constituţia României. republicată: „Constituie patrimoniu unităţii administrativ . prin hotărâre a Guvernului. privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică) sau dacă prevederile unor legi speciale stabilesc această procedură. care sub aspect tehnico-juridic utilizează trei procedee şi anume: a) enumerarea concretă. 213/1998. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al acestora. a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. în condiţiile actului prin care i-a fost dat în administrare bunul.câştigător (art. 17 din Legea nr. modificate implicit prin art. instituţiilor de utilitate publică ori serviciilor publice (art. 213/1998). cu modificările şi completările ulterioare. 15 din Legea nr. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere. d) statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobilele din patrimoniul lor în folosinţă gratuită. Darea în administrare se realizează. Conform art. Titularul dreptului de administrare poate să posede. art. 18 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. 215/2001. republicată. 215/2001. republicată. şi/sau instituţiilor de utilitate publică. după caz. coroborat cu art. e) obligativitatea inventarierii anuale a bunurilor care compun patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale (art. republicată). 3. 12 din Legea nr. Sfera bunurilor ce aparţin domeniului public Pentru a determina sfera bunurilor ce aparţin domeniului public este necesar să plecăm de la dispoziţiile art. 93 . precum şi evidenţierea distinctă în contabilitatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale a bunurilor care alcătuiesc domeniul public (art. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 4 din Constituţia României. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. b) formularea generică.1. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial”. c) bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea regiilor autonome.

a sferei bunurilor ce aparţin acestuia. aparţin deţinătorilor. e) marea teritorială. 107/1996 are următorul conţinut: „(1) Aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2 . ceea ce reprezintă norma de trimitere. b) spaţiul aerian. precum şi apele subterane. 136 alin. trebuie să observăm că formularea „bogăţiile de interes public ale subsolului” reprezintă un criteriu constituţional pentru calificarea unei „bogăţii a subsolului” ca fiind bun al proprietăţii publice şi implicit al domeniului public. din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care. se menţionează că fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi alte bunuri prevăzute de legea organică. în stabilirea obiectului domeniului public. sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”. cu orice titlu. textul precizat enumeră în mod expres bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi anume: a) bogăţiile de interes public ale subsolului. cu modificările şi completările ulterioare 94 . f) resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental (prevederi care reprezintă enumerarea concretă şi formularea generică în acelaşi timp). malurile şi cuvetele lacurilor. c) apele cu potenţial energetic valorificabil de interes naţional. op. 3 din Legea apelor nr.). marea teritorială şi fundul apelor maritime. vol. 1 2 Antonie Iorgovan. citată. pe care apele nu curg permanent. cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil. 244 din 8 octombrie 1996. edificatoare sunt dispoziţiile Legii nr. referitor la apele cu potenţial energetic valorificabil2 art. Astfel. 2002.135 alin. d) plajele. (3) – s. (2) Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km2 . Partea I-a.c) norma de trimitere1. 185 Publicată în Monitorul Oficial al României. potrivit legii sau prin natura lor. 213/1998 care în articolul 3 stipulează că: „(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. Pe de altă parte. II. (4) din Constituţie (actualul art. De asemenea. p. ai terenurilor pe care se formează sau curg …”. faleza şi plaja mării.n. iar pe de altă parte. nr. În al doilea rând. apele maritime interioare.

136 alin. reiterează principiile reieşite din art. iar. Din analiza textului legal citat. 8/1994.. municipale. cu precizarea expresă că enumerarea acestora în anexa la lege are un caracter exemplificativ. din cele prevăzute la pct. Trebuie remarcat faptul că Legea nr. cum sunt şcolile. cum sunt: drumurile. Un alt element cu caracter de noutate. în revista „Dreptul” nr. pe de o parte şi domeniile publice judeţene. pe de altă parte. Astfel. spitalele. pieţele. 3 Ioan Adam. 135 alin.Unii autori3. 2) este prevăzut în mod expres de punctul I din Anexa la Legea nr. (3) din Constituţia României.n. 1 din anexă. detaliază sfera bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. parcurile publice. pe care îl aduce Legea nr. declarate ca atare prin lege”. chiar dacă aceştia nu au acces direct la folosirea lor concretă. republicată).) din Constituţie. (2) al legii stipulează că: „Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. stabilind criteriile de delimitare dintre domeniul public al statului. 6 din lege).22 decembrie 1989 (art. pe de o parte. Aşa cum am mai arătat. apa. iar. târgurile. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. (4) din Constituţie (art. orăşeneşti şi comunale. rezultă că un bun poate aparţine domeniului public al statului numai dacă îndeplineşte cel puţin un criteriu din următoarele trei: 1) este prevăzut în mod expres de art. 136 alin. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. pe de altă parte. statuează regula potrivit căreia aceste bunuri pot fi dobândite numai prin modurile prevăzute de lege. 32 95 . dobândite în perioada 6 martie 1945 . art. 213/98 şi alte acte normative. oboarele etc. 135 alin. (3) s. 3 alin. Legea nr. 136 alin. (4) (actualul art. muzeele. dreptul de proprietate publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional. p. Noţiunile şi natura domeniului public. (3) din Constituţie. în primul rând. domeniului privat şi proprietatea privată. în al doilea rând. căile ferate etc. 213/1998 rezidă în faptul că stabileşte în mod expres competenţa instanţelor judecătoreşti de a cerceta şi de a se pronunţa cu privire la valabilitatea titlurilor de proprietate ale bunurilor aparţinând domeniilor publice şi/sau private ael statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale. consideră că prin bunurile de uz public trebuie înţelese acele bunuri aparţinând domeniului public şi destinate folosinţei generale prin natura lor. iar prin „interes public” acele bunuri care interesează pe toţi membrii societăţii (sau ai colectivităţilor locale).

oraşelor şi municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din Anexă şi din alte bunuri de uz sau interes public local. în mod cumulativ următoarele două criterii: 1) bunurile să fie de uz sau interes public local sau judeţean (nu naţional) 2) prin lege. nu au fost declarate prin lege de uz sau interes naţional. centralizarea acestor inventare a fost făcută de către Ministerul Finanţelor. ceea ce înseamnă că declararea unor bunuri ca fiind de uz sau interes naţional este atributul exclusiv al legiuitorului. bunurile respective să nu fie declarate de interes naţional. care a supus lucrarea. 213/1998 prevede obligativitatea inventarierii acestor categorii de bunuri. b) domeniul public la comunelor. de către ministere şi de celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care administrează astfel de bunuri. spre aprobare. declarat ca atare prin lege. cu modificările şi completările ulterioare. În ceea ce priveşte domeniul public judeţean sau local norma de principiu o regăsim în art. Guvernul sau altă autoritate a administraţiei publice neavând această competenţă. pentru a determina sfera bunurilor care formează domeniul public local sau judeţean trebuie avute în vedere. Legea nr. operaţiune care s-a realizat după cum urmează: a) pentru bunurile din domeniul public al statului. prin lege de uz sau interes public naţional”. 120 alin. declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean. declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local respectiv. (3) şi (4) din Legea nr. potrivit legii sau prin natura lor. În vederea delimitării domeniului public aparţinând statului de cele aparţinâns unităţilor administrativ-teritoriale. Guvernului conform art.3) este de uz sau interes public naţional. republicată. Aceste criterii trebuie avute în vedere în coroborare cu dispoziţiile art. 213/1998 potrivit cărora: a) domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din Anexa la lege şi din alte bunuri de uz sau interes public judeţean. sunt de uz sau interes public şi nu sunt declarate. dacă nu sunt declarate prin lege.1 al Legii nr. care precizează că: „Aparţin domeniului public de interes local sau judeţean bunurile care.20 din lege. dacă. 3 alin. în termen de 9 luni de la intrarea sa în vigoare a legii (24 ianuarie 1999). bunuri de uz sau de interes public naţional sau judeţean. Prin urmare. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. 96 .

Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată”. 23 din Legea nr. şi s-au însuşit de către consiliile judeţene sau locale. 2 din Legea nr. 5 alin. 3. în acest sens art.2. care au avut obligaţia de a le înainta Guvernului. 213/1998 toate litigiile cu privire la delimitarea domeniului public aparţinând statului. adică pot fi înstrăinate.. inalienabile şi insesizabile. ele pot fi dobândite de către particulari (persoane fizice sau juridice) prin schimb etc. după caz. prin hotărâre. el este constituit din toate celelalte bunuri mobile şi imobile. actuala formulare fiind de natură să creeze multe litigii între diferite consilii locale şi/sau cele judeţene. Altfel spus.213/98 întrun termen mai scurt. Domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativteritoriale În conformitate cu dispoziţiile art. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia „Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunurile aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. iar acesta. închiriate în condiţiile prevăzute de lege.b) pentru bunurile care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. Aceste bunuri se găsesc în circuitul civil general şi le este aplicabil „regimul juridic de drept comun. nu aparţin persoanelor fizice sau juridice de drept privat. dacă legea nu dispune altfel” (art. inventarele s-au întocmit de comisii speciale conduse de preşedinţii consiliilor judeţene sau primarii localităţilor. pe întreg teritoriul ţării. propunem legiferarea unei proceduri de conciliere administrativă pentru situaţiile în care două sau mai multe consilii locale şi/sau un consiliu local şi consiliul judeţean şi-au înscris în inventare aceleaşi bunuri. O astfel de prevedere asigura aplicarea Legii nr. Inventarele astfel însuşite au fost centralizate de către consiliile judeţene. nefiind imprescriptibile. 213/1998). 44 97 . comunelor. oraşelor sau municipiilor au fost date în competenţa instanţelor de contencios administrativ. concesionate. Bunurile din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativteritoriale nu se bucură de un regim juridic special. care nu sunt cuprinse în domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi care. De „lege ferenda”. evident. privilegiat în raport cu cele care constituie domeniul privat al particularilor. 4 al Legii nr. Potrivit art. a atestat apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau local. judeţelor.

neputând să facă liberalităţi. acestea se supun dispoziţiilor de drept comun. Pe de altă parte. Referitor la determinarea domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale. (2) din Constituţie prevăzând că „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. 120 alin. 1 al Legii nr. administraţia publică.G. derogatorii de la dreptul comun. dacă prin lege nu se prevede altfel. de pe o parte. vânzarea. 46 alin. art. existând unele reguli speciale. cu modificările şi completările ulterioare). nr. cu modificările şi completările ulterioare 98 . oraşelor. În acelaşi timp. De asemenea. faptul că. în domeniul privat de interes local sunt incluse donaţiile şi legatele de bunuri mobile sau imobile. În legătură cu regimul juridic al bunurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. înstrăinarea cu titlu gratuit a unui bun din domeniul privat este interzisă. Se indică astfel în mod expres.21 din Legea nr. se stabileşte că aceste bunuri ale domeniului privat sunt cele care se află sau au intrat în proprietatea comunelor. că nici un bun care aparţine domeniului public de interes local nu se află şi nu intră în domeniul privat de interes local. (1) (s. potrivit H. 215/2001.125 alin. 215/2001 – legea administraţiei publice locale.trebuie să fie aprobată de consiliul local prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie şi să aibă la bază o expertiză tehnică (art. 121 alin.1 De la această regulă.legea administraţiei publice locale. altele decât cele prevăzute la art. republicată. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale2. 526 din 10 iunie 2004. există şi unele excepţii prevăzute în mod expres de lege sau de un alt act normativ. bunurile imobile sau părţile 1 Vezi art. concesionarea şi închirierea bunurilor din domeniul privat se pot face numai prin licitaţie publică. atunci când este vorba despre modalităţile de înstrăinare şi de achiziţionare a acestor bunuri. schimburile de terenuri.n. Astfel. Partea I-a. 215/2001. indiferent de titular”. domeniul public) intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege”. înstrăinarea cu titlu oneros. republicată. delimitarea sau partajarea imobilelor .2 din Legea administraţiei publice locale nr. cu modificările şi completările ulterioare. în principiu. regimul dreptului comun nu se aplică în integralitatea sa bunurilor aparţinând domeniului privat de interes local. organizată în condiţiile legii. municipiilor şi judeţelor prin căile şi mijloacele prevăzute de lege. iar pe de altă parte. Trebuie totuşi reţinut în acest context. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. prevede că „este alcătuit din bunurile mobile şi imobile. Bunăoară. nr.alin.

nr. lucrări şi servicii publice este reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. sunt aplicabile şi unele reguli speciale. În acelaşi timp. de drept public atât la achiziţionarea bunurilor precum şi la legate. 2 din H. bunurilor aparţinând domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale le este aplicabil regimul juridic de drept comun. art. republicată. ne rezumăm la regula instituită prin art. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. pe de altă parte. după caz. 1 alin. republicată. după caz. 884/2004 prevede că: „(1) Concesionarea imobilelor în care funcţionează cabinetele medicale înfiinţate conform Ordonanţei Guvernului nr. în sensul că sunt aplicabile în acelaşi timp atât regulile dreptului comun. 337 din 17 iulie 2006. publicată în Monitorul Oficial al României. în regim juridic de drept civil. 4. încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante. (1) se face fără licitaţie publică şi potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri”. şi unul sau mai mulţi operatori economici. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Partea I-a.” În concluzie. se trec în proprietatea privată a acestora. Referitor la regimul juridic al bunurilor care pot fi dobândite în mod gratuit. Astfel. a consiliului judeţean. având ca obiect executarea de lucrări.3 din Legea administraţiei publice locale nr. în funcţie. precum şi o serie de reguli speciale. 215/2001. 124/1998. Cu alte cuvinte. În acest sens. după caz. modalităţi de dobândire comune. nr. conform căruia: „Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau. cu modificările şi completările ulterioare1. pe de o parte. prin cumpărare sau prin legate ori donaţie. 625 din 20 iulie 2006 99 .acestora aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Potrivit art. sub aspectul modalităţilor de dobândire. prevăzute la art. contractul de achiziţie publică este un contract cu titlu oneros. cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni. Pe de altă parte. 418 din 15 mai 2006. în ceea ce priveşte dobândirea bunurilor aparţinând domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale este aplicabil un regim juridic complex. Aşa de exemplu. f din actul normativ menţionat. materia achiziţiilor publice de bunuri (publice şi private). 121 alin. 3 lit. cu excepţia situaţiilor în care legea specială dispune altfel. furnizarea de produse sau prestarea de servicii. cu modificările şi completările ulterioare.G. cu completările ulterioare. Partea I-a. Regimul juridic al concesionării 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. bunurile din domeniul privat pot fi dobândite cu titlu oneros ori cu titlu gratuit. nr.

din contră.. căci concesionarul nu plăteşte o chirie.1 Reprezentant de seamă al perioadei. În acest sens autorul afirma: „concesiunea nu se aseamănă cu vânzarea. instituţia concesiunii a fost consacrată de doctrina dreptului public şi utilizată în practica administraţiei publice româneşti. preluată fiind din doctrina şi practica Europei occidentale. căci nu are loc nici un transfer de proprietate şi nici nu se constituie în favoarea concesionarului vreun drept perpetuu.4. citată. Altfel spus. op. În perioada interbelică.”3 Deşi autorul citat definea instituţia concesiunii prin prisma serviciului public. în condiţiile legii. prof.. Paul Negulescu definea concesiunea ca fiind „o formă de exploatare a unui serviciu public în care un particular. bunurile proprietate publică şi cele proprietate privată a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate. autorul relevând în acelaşi timp că „serviciile publice trebuie să fie dominate de grija interesului public. 154 P. învederează că pot face obiectul concesiunii executarea lucrărilor precum şi bunurile proprietatea publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. citată. pag. Negulescu.1. doctrina şi jurisprudenţa vremii au fost neunitare. în absenţa unei reglementări care să se regăsească în Codul civil şi/sau Codul comercial prof. 1 2 Vezi P.” Trebuie să subliniem că legislaţia. Deosebit de important este însă faptul că. 155 100 . pag. ia asupra sa riscurile exploatării şi conducerea activităţii serviciului în schimbul dreptului de a percepe taxele pentru serviciile prestate”2. op. concesionarea constituie o modalitate specifică de exploatare a bunurilor proprietate publică ori privată aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. Negulescu. Noţiune Aşa cum am mai arătat. pag. iar concesiunea nu poate transforma serviciul public într-o afacere privată. . ea nu se poate asemăna nici cu închirierea. uneori chiar contradictorii. Paul Negulescu subliniază că regimul juridic al concesiunii nu trebuie confundat sau identificat nici cu vânzarea şi nici cu închirierea. context în care s-au conturat mai multe teze cu privire la natura juridică a contractului de concesiune. considerându-se a fi: a) un contract special. el este autorizat să perceapă taxe asupra celor ce se folosesc de serviciul concedat . persoană fizică sau morală. 154 3 ibidem. alături de exploatarea serviciilor şi lucrărilor publice.

Un asemenea drept nu poate să facă obiectul unui contract de drept privat. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică nr. această teză doctrinară din perioada interbelică a fost consfinţită de legislaţia în materia concesiunilor. abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.”2 Considerând partea reglementată ca fiind dominantă şi specifică contractului de concesiune. pag. autorul sublinia că administraţia poate modifica organizarea şi funcţionarea serviciului public. Paul Negulescu îl considera ca fiind „un act mixt. asemănător contractului de vânzarecumpărare. autorul arată „căci ştim că dreptul de a administra şi a întrebuinţa domeniul public. Partea I-a.53 alin. în primul rând autorul relevă că urmărind satisfacerea interesului general. Partea I-a. de reglementare şi contractuale. leagă administraţia faţă de concesionar. publicată în Monitorul Oficial al României. nr. 155 ibidem. el organizează serviciul public. Statul este detentorul suveranităţii. care. care cuprinde două categorii de dispoziţii. printr-un act de putere publică. autorizând pe un particular să facă lucrările necesare pentru funcţionarea serviciului public şi să exploateze acest serviciu în interesul public. Partea I-a. Alături de acest act de autoritate.4 Conform art. În această calitate. În concret. 219/19983. Pe acest fond de idei. format dintr-o parte reglementară şi o parte contractuală.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.”1 Astfel. 156 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. 569 din 30 iunie 2006 101 . nr. este vorba despre art. 34/2006. 54/2006: „Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a 1 2 ibidem. 459 din 30 noiembrie 1999. c) un act unilateral de putere publică. nr. cu modificările şi completările ulterioare. în funcţie de interesul public la un moment dat. stabilind obligaţii reciproce. 418 din 15 mai 2006 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. e) un act mixt.31 din Legea privind regimul concesiunilor nr. plecând de la constatarea că. Analizând natura juridică a Contractului de concesiune prof. d) un act bilateral de drept public (contract administrativ). Am insistat asupra acestei structuri mixte a contractului de concesiune. 54 din 28 iunie 2006. o combinaţiune de dispoziţiuni regulamentare şi de contract.b) un contract privat. în prezent abrogată şi de art. după 1990. este un atribut al suveranităţii. printr-un act de putere publică autorizează un particular să presteze un serviciu public sau să execute anumite lucrări publice şi-i conferă dreptul să perceapă anumite taxe de la cei care doresc să folosească serviciul sau lucrările publice. în vederea interesului general. pag. administraţia. intervine un contract.

1999. Partea I-a. abrogată. nr. judeţului. 216/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice-cadru7 de aplicarea Legii privind regimul concesiunilor nr.301 din 29 dec.contractului de concesiune. După 1990. din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. Partea I-a. 219/1998. nr. a serviciilor şi activităţilor publice le regăsim în Constituţie. cu modificările şi completările ulterioare 6 Publicată în Monitorul Oficial al României.98 din 8 august 1990. care avea următoarea redactare: „Prezenta lege are ca obiect reglementarea şi organizarea regimului de concesionare pentru: a) bunurile proprietate publică ori privată a statului.6 al cărui scop era prevăzut în mod explicit în art. după caz”.1 alin. oraşului sau comunei.1 din 5 ianuarie 1998. nr. la fel ca şi cele de domeniu public. a fost adoptată Legea nr. 134/19955 etc. 219/1998 privind regimul concesiunilor. Legea petrolului nr. dispoziţii cu privire la concesionarea bunurilor proprietate publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativteritoriale. activităţi şi servicii publice. a fost instituit un cadru legislativ unitar în materia concesiunilor de bunuri. 219/1999 5 Publicată în Monitorul Oficial al României. Hotărârea Guvernului nr. nr.1995. Partea I-a.” Ulterior. Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. asupra condiţiilor în care poate concedentul să dispună aceste modificări urmând să insistăm într-unul din subcapitolele următoare. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale1. În anul 1998. 459 din 30 nov. nr. legi şi în alte acte normative. nu au mai fost întâlnite în doctrine. Legea nr. 149 din 6 aprilie 1999 102 . închirierii şi locaţiei de gestiune4. Partea I-a. Instituţia concesiunii. cu modificările şi completările ulterioare 3 Republicată în Monitorul Oficial al României. 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării. 18/1991 – legea fondului funciar 3. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor2. cu notificarea prealabilă a concesionarului. prin Hotărârea Guvernului nr.1. dintre care menţionăm: Legea nr.140 12 decembrie 1990. 487 din 31 mai 2004. Partea I-a. abrogată prin Legea nr. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. legislaţia şi jurisprudenţa din perioada comunistă. Partea I-a. Partea I-a. cu modificările şi completările ulterioare 7 Publicată în Monitorul Oficial al României. cu modificările şi completările ulterioare 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. nr. În mod bizar şi inexplicabil Legea nr. b) activităţile şi serviciile publice de interes naţional sau local. domeniul privat etc. 219/1998 privind regimul concesiunilor a fost abrogată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. nr.

dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. începând de la data semnării lui. pe o perioadă determinată. cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate contractantul. unei persoane.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. Ulterior. care acţionează pe riscul şi răspunderea sa. denumite concesionar. 34/2006 tratează contractele de concesiune într-un singur capitol. denumită concedent. în calitate de concedent. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. 34/2006 reglementează în principal materia achiziţiilor publice şi numai în subsidiar şi în mod incomplet materia concesiunilor. nr. prin simplul acord de voinţă al părţilor. Definiţiile contractului de concesiune de lucrări publice şi a contractului de concesiune de servicii le regăsim în Ordonanţa de urgenţă nr.1 Faţă de acest context legislativ. după cum urmează: A) Conform art. Ordonanţa de Urgenţă nr. denumit în continuare contract de concesiune. intitulate „Principii şi reguli generale de atribuire a contractului de concesiune” şi respectiv „Reguli pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică de către concesionari”.2 alin.g contractul de concesiune de lucrări publice este: „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de lucrări.228. format din două secţiuni. 54/2006: „Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică. Durata de concesionare se stabileşte de către concedent pe baza studiului de oportunitate şi poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult jumătate din cea iniţială. 54 din 28 iunie 2006. transmite. este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică. în funcţie de obiectul contractului. 217 -art. în schimbul unei redevenţe. prevederi reieşite în mod expres din art.” Contractul de concesiune se încheie pentru o perioadă care nu poate depăşi 49 de ani. 569 din 30 iunie 2006 103 . primeşte din partea autorităţii contractante. vom reda mai jos definiţiile celor trei categorii de contracte de concesiune. În concret. cadrul legislativ a fost completat prin Ordonanţa de Urgenţă privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică nr. Este vorba despre Capitolul VII intitulat „Contractele de concesiune”.1 alin. 7 alin. în calitate de concesionar. a contractelor de concesiune de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii. dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică.2 şi 3 ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 54/2006. care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006. Afirmaţia noastră se fundamentează pe constatarea că Ordonanţa de Urgenţă nr. normele fiind cuprinse în art. Partea I-a.1 lit. Potrivit art. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

” Întrucât legiuitorul utilizează o normă de trimitere. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. bunurile proprietate 104 . în calitate de concesionar.2 alin. interpretărilor şi abuzurilor.1 sau atât proiectarea. Părţile contractului de concesiune. de natură a lăsa loc arbitrariului.1. h ca fiind: „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de servicii. cât şi execuţia de lucrări legate de una dintre activităţile cuprinse în anexa nr. cât şi execuţia unei construcţii. (2) În sensul prevederilor alin.perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite. ne vedem obligaţi să redăm conţinutul art. definiţiile legiuitorului sunt ambigue. destinat să îndeplinească prin el însuşi o funcţiew tehnică sau economică. b. 4. 2A şi 2B. (2) Contractul de achiziţie publică care are ca obiect principal prestarea unor servicii şi. primeşte din partea autorităţii contractante. cu deosebirea că în contrapartida serviciilor publice contractantul. care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr.) proiectarea. după caz. dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite. Analiza definiţiilor prezentate ne conduce la concluzia că. c. constatăm că potrivit art. a şi b.1 lit. în contractul de concesiune care are ca obiect.2.1 sau execuţia unei construcţii.” În Opinia noastră. cu titlu accesoriu.6 din Ordonanţa de urgenţă: „(1) Contractul de servicii este acel contract de achiziţie publică.) realizarea prin orice mijloace a unei construcţii care corespunde necesităţii şi obiectivelor autorităţii contractante. altul decât contractul de lucrări sau de furnizare.” B) Contractul de concesiune de servicii este definit în art. în măsura în care acestea nu corespund prevederilor lit. desfăşurarea unor activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr.1 este considerat contract de servicii.” Având în vedere norma de trimitere utilizată în definiţie. în calitate de concedent. care are următoarea redactare: „(1) Contractul de lucrări este acel contract de achiziţie publică care are ca obiect: a.) execuţia de lucrări legate de una din activităţile cuprinse în anexa nr. prin construcţie se înţelege rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcţii de clădiri sau lucrări de geniu civil.

pentru bunurile proprietatea publică a judeţului. repararea şi dezvoltarea respectivelor bunuri. altor organe de specialitate ale administraţiei centrale ori a consiliilor judeţene. b) obiectul principal de activitate al societăţilor comerciale îl constituie gestionarea. cu alte cuvinte de a-şi selecta concesionarul prin aplicarea procedurii licitaţiei. În toate cazurile însă. Concedentul are obligaţia de a atribui contractul de concesiune. bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă companiilor naţionale. Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau instituţiile publice de interes local.14 şi 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. Conform art. b) consiliile judeţene.cu modificarile si completarile ulterioare. 54/2006. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. care reprezintă regula. are calitatea de concedent.publică. contractul de concesiune se va încheia în conformitate cu legea română.1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. le vom aborda în cele ce urmează în mod distinct. 54/2006 procedura atribuirii directe poate fi utilizată numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) societăţile concesionare provind din reorganizarea fostelor regii autonome. română ori străină astfel cum prevăd dispoziţiile art. pentru bunurile proprietatea publică a statului. oraşului sau comunei. Având în vedere specificitatea diferitelor tipuri ale contractelor de concesiune. Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică. 1 Vezi art.1 În mod derogator de la regulile enunţate. consiliile locale. oraşului sau comunei: a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale aflate în subordinea ministerelor.7 alin. 59 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. conform art. denumite în mod generic concedent şi concesionar. procedură care constituie excepţia de la regulă.6 din acelaşi act normativ. în funcţie de obiectul acestora. orăşeneşti şi comunale. întreţinerea. judeţului. 105 . ori prin negocierea directă. lucrările publice ori serviciile identificăm două părţi. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. în numele statului. indiferent de naţionalitatea sau cetăţenia concesionarului. 1) Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică Conform art. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. municipale.

negocierii. • se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante.3 lit. respectiv autoritatea contractantă.8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local. a. reprezentat de către operatorul economic (persoană fizică sau persoană juridică. s din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. care poate îmbrăca forma: licitaţiei deschise. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii 106 . • în conponenţa consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă. care a fost selectat prin procedura de atribuire organizată şi derulată de către autoritatea contractantă. cererii de oferte sau a concursului de soluţii. 34/2006 potrivt caruia: „Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă: a) oricare organism al statului. autoritate publică sau instituţie publică . în majoritate. astfel cum este definită la lit. de drept public sau de drept privat. astfel cum este definită la lit.a a. altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. b) oricare organism de drept public. dialogului competitiv. de către o autoritate contractantă. a.f şi lit. b) concesionarul. cu personalitate juridică. Contractele de concesiune de lucrări publice şi a celor de servicii Definiţiile prezentate în subcapitolul anterior ne-au relevat faptul că şi în aceste tipuri ale contractului de concesiune avem două părţi şi anume: a) concedentul. sub aspectul concesionarului considerăm că nu există dubii. sau de către un alt organism de drept public. 2. care are calitatea de autoritate contractantă.c) durata concesiunii nu poate depăşi data la care se finalizează privatizarea societăţii comerciale. licitaţiei restrânse. care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi care se află cel puţin în una din următoarele situaţii: • este finanţat. ori grupă de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piaţă’ produse. servicii şi/sau execută lucrări). astfel cum este definită la lit. Sfera persoanelor juridice care pot avea calitatea de concedenti este prevazuta in art. sau unui alt organism de drept public. sau de către un alt organism de drept public. în sensul că acesta trebuie să fie desemnat câştigătorul procedurii de atribuire. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. 1 A se vedea art.1 Dacă. unele precizări sunt necesare în legătură cu concedentul.a.

2. 7. c. au susţinut natura administrativă a contractului de concesiune. prin raportare la principiul autonomiei locale consacrat în art. printre care prof. Pe de altă parte.a) sau b). Aşadar. apreciem că natura administrativă a contractului de concesiune rezultă şi dintr-o serie de dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă nr.prof. implicit pe cea de concedent. în baza unui drept special sau exclusiv. republicată 107 . Natura juridică a contractului de concesiune La începutul acestui capitol arătam că în perioada interbelică. t)..1 din Constituţia României. 4 etc.3.120 alin.18 alin. discuţii care s-au menţinut şi în doctrina dreptului public românesc după anul 1990. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.a. b. a) – d).c) oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. mai grav. 8 alin. nr. 554/2004.2 legiuitorul are meritul de a fi calificat ca fiind contract administrativ contractul încheiat de autorităţile publice care au ca obiect: a) punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Ulterior. cu modificările şi completările ulterioare. Chiar dacă unele dispoziţii din Legea contenciosului administrativ nr. altul decât cele prevăzute la lit. 2 lit. art.3. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea art. atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi. Această teză doctrinară şi-a găsit in timp consacrarea legală în mai multe texte din Legea contenciosului administrativ nr. b) executarea lucrărilor de interes public. neconstituţionale. d) achiziţiile publice. doctrina şi jurisprudenţa au calificat în diferite feluri natura juridică a contractului de concesiune. 554/2004. cu modificările şi completările ulterioare ni se par discutabile sau. Verginia Vedinaş. d) oricare subiect de drept. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. art. care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la Capitolul VIII Secţiunea 1. 554/2004.1 printre care amintim: art. 1154 din 7 decembrie 2005. 18 alin. Dana Tofan ş. c) prestarea serviciilor publice. se poate constatat cu uşurinţă paleta diversificată a instituţiilor publice care pot avea calitatea de autoritate contractantă. Partea I-a. art.4 lit. astfel cum este acesta definit la art. lit. acordat de o autoritate competentă. Antonie Iorgovan. d din Legea contenciosului administrativ nr.prof. o parte însemnată a doctrinarilor. 4. c.

în acest sens de lege.1 1 A se vedea: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. astfel: a) a stabilit în art. trebuie percepute dispoziţiile art. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. natura juridică administrativă a contractului de concesiune rezultă din faptul că legiuitorul îi conferă concedentului dreptul de a-şi selecta. potrivit cărora: „iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază efectuarea unui studiu de oportunitate” sau „studiul de oportunitate de aprobă de către concedent. din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. trebuie să menţionăm că legiuitorul a urmărit să contracareze eventualele abuzuri ori excese de putere ce s-ar putea ivi din partea unor autorităţi publice. art. 54/2006. cu notificarea prealabilă a concesionarului. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. este o specificitate care ţine de esenţa dreptului public şi nu a dreptului privat. care nu poate fi făcută decât de o autoritate publică. fără a exista un acord de voinţă specific contractelor civile. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică 108 .51 prevede fără echivoc: „(1) Contractul de concesiune cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele convenite de părţile contractante. În acest sens. fără a contraveni obiecvtivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini. în completarea celor din caietul de sarcini. proporţionalitatea. În sfârşit. conform art. art. după caz. din Ordonanţa de Urgenţă nr. impusă în mod unilateral de către autoritatea publică. dar în acelaşi context de idei. b) partea reglementară a contractului de concesiune are în vedere protecţia interesului general. partenerul contractual. prin mai multe mijloace. concedentul poate modifica în mod unilateral partea reglementară a contractului de concesiune. nediscriminarea. în temeiul prerogativelor de putere publică pe care le exercită înzestrată fiind. În mod cert. libera concurenţă). 13 principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune (transparenţa. 11. concedentul are posibilitatea de a-şi atinge scopul urmărit şi de a selecta ofertanţii prin condiţiile impuse în cele două documente: studiul de oportunitate şi caietul de sarcini. 53 din Ordonanţa de Urgenţă.” Pe de altă parte. concesionarul.” Cu alte cuvinte. de a-şi alege după anumite proceduri riguroase. Din textul menţionat rezultă cu evidenţă două concluzii şi anume: a) contractul de concesiune are o parte reglementară.Astfel. art. tratamentul egal. obligatorii de urmat pentru toţi concedenţii. În al doilea rând. b) a stabilit prin acte normative speciale proceduri riguroase. 10. 12 etc. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. în principal. Mai explicit. fără a folosi sintagma de „serviciu public”. ţine de esenţa concesiunii ca o autoritate publică. context care ne conduce la ideea de serviciu public. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică 2 A se vedea art. 4. poştă. pentru o perioadă limitată de timp. De altfel. art. cu modificările şi completările ulterioare. în sens larg şi nu pe cea de serviciu public. aşa cum am arătat. apreciem că obiectul contractului de concesiune publică.229 alin. actul normativ vizează concesionarea serviciilor comerciale. În acelaşi timp.c) a creat cadrul legal pentru contestarea oricărui act procedural al concedentului la instanţele specializate de contencios administrativ1 etc. în opinia noastră. art. „legiuitorul” utilizează în diferite texte sintagma „utilitate publică”2. energie. Este necesar să observăm că atât titlul actului normativ precum şi conţinutul acestuia au în vedere noţiunea de serviciu. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. o reprezintă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. În concluzie.232. Considerăm regretabil faptul că actul normativ nu clarifică fără echivoc materia concesionării care. guvernat de normele dreptului administrativ îl poate constitui atât o lucrare publică precum şi un serviciu public. persoană fizică sau persoană juridică dreptul şi obligaţia de a exploata un serviciu public ori o lucrare publică. economico-industriale. 554/2004. O primă reglementare.4. considerăm că atât doctrina precum şi legislaţia specifică ne îndreptăţesc să calificăm contractul de concesiune ca fiind contract administrativ.235 etc din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1 A se vedea Legea contenciosului administrativ nr. 34/2006 109 . trebuia să se regăsească într-o reglementare distinctă de cea a achiziţiilor publice. Având în vedere ambiguităţile ordonanţei de urgenţă. să transmită. art. Obiectul contractului de concesiune După cum am relevat în subcapitolele anterioare. enumerând activităţile relevante din sectoarele apă. de două acte normative. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. transport.2. după caz. obiectul contractelor de concesiune este reglementat. unui privat. în schimbul unei redevenţe. din sfera puterii executive – denumită concedent.

judeţelor. obligaţia de a se asigura satisfacerea interesului general pentru care serviciul public a fost înfiinţat.s-a dovedit a fi o solutie nefericita. după caz: o lucrare publică. O a doua reglementare în materie o regăsim în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. oraşului sau comunei.” Aşadar. în primul rând. apreciem că potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. obiectul unui contract de concesionare îl 110 . 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. din textul citat rezultă în mod indubitabil că obiectul contractelor de concesionare îl pot constitui bunurile proprietate publică din patrimoniul statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. comparând obiectul de reglementare al celor două acte normative rezultă cu evidenţă faptul că s-a creat. O remarcă absolut necesară ni se pare aceea că abrogarea Legii privind regimul concesiunilor nr. oreşelor şi comunelor. subliniem că din conţinutul celor două reglementări specifice în materia concesiunilor.1 alin. în sensul că nu este reglementată concesionarea bunurilor proprietatea privată a statului şi a unităţilor administrativteritoriale. cel puţin temporar o situaţie de vid legislativ.Apreciem că. 219/1998. Scopul ordonanţei de urgenţă sus-menţionate rezultă explicit din art. În concluzie. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Evident că avem în vedere. ulterior să fie preluate în partea reglementară a contractului. concedentul trebuie să însereze în caietul de sarcini clauze obligatorii care. Aşadar. considerăm că este vorba despre o eroare care sperăm noi va fi eliminată în mod operativ. un serviciu public ori un serviciu comercial. prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. judeţului. dând în acelaşi timp naştere la întrebarea dacă legiuitorul mai doreşte sau nu să consfinţească posibilitatea concesionării bunurilor proprietatea privată a statului. În ceea ce ne priveşte. 34/2006 obiectul contractului de concesiune îl poate constitui. pe de o parte. ori de câte ori obiectul contractului de concesiune îl constituie un serviciu public. reglementa regimul concesionării bunurilor proprietatea publică ori privată a statului. funcţionarea regulată şi continuă a serviciului public după un program adus la cunoştinţa publicului etc. respectiv acela de a reglementa „regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.Astfel. pe de altă parte. Această stare de fapt şi de drept a creat reale probleme autorităţilor administraţiei publice în gestionarea domeniului privat.1.

ţinând cont de doctrina în materie şi de legislaţia complementară obiectului de studiu.1 b) contracte de concesiune privată. Aşa fiind. potrivit legii. b) pentru realizarea de locuinţe de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe. op. pe baza documentaţiilor de urbanism avizate potrivit legii. 15 din Legea nr. pag. oraşului sau comunei sau un serviciu comercial. fără scop lucrativ. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii enumeră doar.poate constitui. concluzionăm prin a releva că în funcţie de obiectul concesiunii distingem două categorii de contracte şi anume: a) contracte de concesiune publică. c) pentru realizarea de locuinţe pentru tineri până la împlinirea vârstei de 35 ani. care pot avea ca obiect exploatarea unui bun proprietatea privată a statului. împreună cu cele de achiziţie publică formează categoria contractelor administrative şi se supun exclusiv unui regim juridic de drept public. situaţiile în care terenuri aparţinând 1 A se vedea V. 13 alin. un serviciu public ori un serviciu comercial.1 coroborat cu art. Aceste contracte. o lucrare publică. se pot concesiona fără licitaţie publică. cu plata taxei de redevenţă. d) pentru strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre. Astfel. 498-499 111 . e) pentru extinderea construcţiilor pe terenurile alăturate. Aşadar. cu caracter social. f) pentru lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice definite potrivit legii.1 din legea susmenţionată. potrivit legii. terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale destinate construirii. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. după caz: un bun proprietate publică. Pe parcursul acestui subcapitol am scos în evidenţă cîteva dintre imperfecţiunile ori erorile celor două ordonanţe de urgenţă care reglementează materia concesiunilor. a unui serviciu public ori a unei lucrări publice. altele decât cele care se realizează de către colectivităţile locale pe terenurile acestora. la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia. cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor. citată. 15 coroborat cu art.13 alin. este firesc să concluzionăm în legătură cu obiectul contractelor de concesiune. conform art. în următoarele scopuri: a) pentru realizarea de obiective de utilitate publică sau de binefacere. Reglementarea parţială a acestei materii o regăsim în art. Trebuie observat că Legea nr. care pot avea ca obiect exploatarea unui bun proprietate publică. cu modificările şi completările ulterioare. judeţului. Vedinaş.

Potrivit art. Iniţiativa concesiunii o are concedentul. procedurile administrative sunt reglementate printr-o multitudine de acte normative. datorită complexităţii şi diversităţii activităţilor cu care se confruntă administraţia publică. materia concesiunilor confirmând această regulă. în care să se regăsească o reglementare unitară a materiei. a dreptului administrativ în special. Procedura de concesionare Doctrina dreptului public. fără a constitui o reglementare specială a acestor terenuri.9 şi următorii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. inclusiv redevenţa. regim juridic de drept comun. art. Pe de altă parte. comandat de un regim de drept administrativ. procedura la care orice persoană fizică sau juridică interesată are dreptul de a depune ofertă. putând fi considerată aceasta propunere „de lege ferenda”. 14 din actul normativ citat. a subliniat în repetate rânduri necesitatea şi oportunitatea unui Cod de proceduri administrative. Astfel. iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază un studiu de oportunitate şi un caiet de sarcini aprobate de către concedent. 1 A se vedea art. 4. Aşa fiind. negocierea directă fiind excepţia. deşi nu rezultă expres din lege. cu unul sau mai mulţi participanţi la procedura de atribuire a contractului de concesiune. din oficiu sau la propunerea unei persoane interesate. Cu certitudine un astfel de demers este deosebit de dificil.domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate.1 În toate cazurile. procedurile de atribuire a contractului de concesiune sunt următoarele: a) licitaţia. În acelaşi timp.5. procedura de concesionare a bunurilor proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. în sens restrâns). 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. apreciem că în astfel de situaţii avem de a face cu aşa-zisele „acte de gestiune”. b) negocierea directă – procedura prin care concedentul negociază clauzele contractuale. 54/2006 112 . prin act administrativ de autoritate. sub aspectul procedurilor de urmat. civil – în sens larg (ori comercial. guvernate de un regim juridic mixt.15 stabileşte că regula este reprezentată de atribuirea contractului de concesiune prin licitaţie.

cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate contractantul. în acest sens. Un exemplu nefericit. neunitară determinată de ambiguitatea normelor. h) contractul de concesiune semnat de parti. toate etapele procedurale şi documentele întocmite se constituie în dosarul concesiunii care. conform art. f) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/a căror ofertă/oferte a/au fost declarată/declarate câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii. îl regăsim chiar în definirea conceptelor.63 din Ordonanţa de Urgenţă: „Dosarul concesiunii are caracter de document public. hotărârea de aprobare a subconcesiunii. 34/2006 contractul de concesiune de lucrări publice este „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de lucrări. menţionăm că norme procedurale în materia concesiunii lucrărilor publice şi a serviciilor regăsim în Ordonanţa de Urgenţă nr. căile de atac etc. 3 lit. Cu certitudine. documentele care se întocmesc în diferitele faze procedurale. b) hotărârea de aprobare a concesiunii şi. c) anunţurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. este de neînţeles opţiunea „legiuitorului” de a reglementa materia concesiunilor în mai multe acte normative. b din Ordonanţa de Urgenţă nr. e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire. În mod sintetic. Conform art. 54/2006 trebuie să conţină cel puţin următoarele documente: a) studiul de oportunitate al concesiunii. din punct de vedere al dreptului substanţial şi al celui procedural. Astfel. g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire.62 din Ordonanţa de urgenţă nr. în calitate de concedent. d) documentaţia de atribuire. potrivit art. 54/2006 referitoare la procedura de atribuire a contractului de concesiune şi dovada transmiterii acestora spre publicare. această manieră de reglementare va genera o practică administrativă greoaie. în calitate de concesionar. în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitaţia deschisă. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani.” Pe de altă parte.” 113 . după caz. În opinia noastră. dacă este cazul.Legiuitorul a reglementat în mod detaliat etapele procedurale obligatorii. primeşte din partea autorităţii contractante. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

modul de transfer şi de recuperare a obiectului concesiunii.218 alin. 217 din Ordonanţa de Urgenţă stabileşte principiile care stau la baza atribuirii contractului de concesiune. de natură a crea confuzie şi incertitudine. 54/2006 Ibidem. e din Ordonanţa de Urgenţă contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de servicii. subconcesionarea şi încetarea contractului de concesiune. după cum urmează: A) Termenul în care trebuie încheiat contractul Reglementarea acestui element esenţial al întregii proceduri de selectare a concesionarului este făcută în mod defectuos. cu deosebire că în contrapartida serviciilor prestate contractantul.50. legiuitorul a utilizat o „normă de trimitere”. Dispoziţii privind contractul de concesiune Capitolul IV al Ordonanţei de Urgenţă nr. imprecis.. având în vedere importanţa deosebită a datei la care se semnează contractul de concesiune. ordonanţa de urgenţă prevede că se vor stabili prin hotărâre a Guvernului. Având în vedere interesul teoretic şi practic pe care îl suscită.6. eficienţa utilizării fondurilor şi asumarea răspunderii. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică reglementează aspectele legate de procedura încheierii contractului.2 Este regretabilă această superficialitate a legiuitorului. potrivit art. dreptul de a exploata serviciile sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani.”.42 şi art. cu alte cuvinte să realizeze ceea ce au comun fiecare dintre aceste contracte cu contrcatul de concesiune iar. în ambele cazuri. în calitate de concedent.41 114 . particularitatea fiecărui gen de contract. supunem analizei noastre câteva aspecte. art. art. printr-o serie de norme de trimitere. pe de o parte.În acelaşi spirit. tratamentul egal. Or. În mod indubitabil.” Se poate observa modul deficitar şi ambiguitatea celor două definiţii care. modul de pregătire a documentaţiei de atribuire şi de aplicare a procedurilor .1 4. transparenţa. Cu alte cuvinte. principiile care guvernează materia achiziţiilor publice. În ceea ce priveşte: „modul de fundamentare a deciziei de realizare a proiectului. importanţa acesteia rezultă din conţinutul 1 2 A se vedea art.. pe de altă parte.2 din Ordonanţa de urgenţă nr. clauzele acestuia. în calitate de concesionar. art. Sub aspect procedural.3 lit. să releve diferenţa specifică. proporţionalitatea. regimul bunurilor. astfel: nediscriminarea. primeşte din partea autorităţii contractante. în mod firesc trebuia să vizeze genul proxim. recunoaştere reciprocă.

42 are următorul conţinut: „(1) Concedentul are obligaţia de a informa ofertanţii despre deciziile referitoare la atribuirea contractului de concesiune. 1 al Ordonanţei de urgenţă nr. Astfel. apreciem că sunt ignorate în mod flagrant dispoziţiile Legii nr. termen care începe să curgă de la data semnării lui. art. actul normativ trebuia să prevadă cu precizie termenul în care trebuie încheiat contractul cu ofertantul declarat câştigător al licitaţiei şi sancţiunea aplicată părţii aflate în culpă. 7 alin.” 115 . 7 alin. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care.” b) Articolul 42 la care face trimitere textul menţionat anterior stabileşte: „Concedentul poate să încheie contractul de concesiune numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării prevăzute la art. momentul de la care începe aceasta fiind stabilit printr-o normă de trimitere. cu confirmare de primire. în practica administrativă şi jurisprudenţă. 54/2006 conform căruia Contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea română. 33 alin.” c) Articolul 41 text la care ne trimite art. În mod nefericit însă şi cu efecte nefaste credem noi. Concret. (2) Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune poate atrage după sine plata daunelor-interese. textele în discuţie ale Ordonanţei de urgenţă nr. aşa fiind. sobru. 41 alin. nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora. (1) prevede că: „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ. după cum urmează: a) În primul rând. cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. pe acelaşi fond de idei. clar şi precis.1. 2 al Legii nr. conform art. pentru o perioadă care nu va putea depăşi 49 de ani. Or. 24/2000 „prin modul de exprimare actul normativ trebuie să asigure dispoziţiilor sale un caracter obligatoriu.” Sau. constituie „dreptul comun” în ceea ce priveşte modul de redactare al actelor normative. care să excludă orice echivoc. Analiza celor trei texte sus-menţionate ne obligă să formulăm câteva concluzii. concis. 54/2006 sunt următoarele: a) Articolul 50 potrivit căruia: „(1) Neîncheierea contractului de concesiune într-un termen de 20 de zile calendaristice de la data împlinirii termenului prevăzut la art.art. în scris. Ordonanţa de urgenţă stabileşte sancţiunea aplicabilă părţii aflate în culpă pentru neîncheiereacontractului de concesiune într-un termen de 20 de zile. 42 poate atrage plata daunelor-interese de către partea în culpă.

50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. neclare şi în consecinţă. utilizând sintagma: „poate atrage plata daunelor-interese . reformularea adecvată a acestuia. 24/2000 dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă nr. 41 alin. considerăm inexplicabil şi de nepermis modul lacunar în care s-a redactat textul în cauză.. de lege ferenda impunându-se. subliniem că ordonanţa de urgenţă instituie în art. Este o chestiune regretabilă faptul că a regăsi într-un act normativ o astfel de lacună. Cu alte cuvinte. 42 şi art. considerăm că pentru concedent nu poate fi satisfăcătoare doar plata daunelor-interese de către ofertantul declarat câştigător care refuză încheierea contractului de concesiune. analizate prin prisma exigenţelor impuse de Legea nr. sancţiunea instituită în art. care de lege ferenda se cere a fi înlăturată. 50 alin. nelegale din această perspectivă. imprecise. Astfel. Apreciem că se impunea stabilirea unei sancţiuni mai severe şi anume decăderea din dreptul câştigat dacă adjudecătorul nu încheie contractul într-un termen cert.. b) În al doilea rând. 42”.Este evident că. intim legată de exercitarea puterii publice de către autorităţi publice cărora legea le conferă calitatea de concedent. 54/2006 sunt ambigue. în mod evident normele trebuie să îmbrace un caracter imperativ. 50 al Ordonanţei de urgenţă se poate aprecia că este legală conduita „părţilor care încheie contractul de concesiune într-un termen de 20 de zile calendaristice de la data împlinirii termenului prevăzut la art. d) În sfârşit. Aşa fiind. c) În al treilea rând. o normă cu caracter permisiv. în opinia noastră.” Din acest punct de vedere. 50. dar legală. care stabilesc următoarele reguli: 116 . În consecinţă. cel puţin două critici credem că sunt pertinente şi concludente faţă de actul normativ în cauză şi anume: 1) Instituţia concesiunii este o instituţie a dreptului public. obligatoriu această chestiune fiind tranşată în mod indubitabil în doctrină. 2) Dată fiind ambiguitatea textului prin introducerea normei permisive practica administrativă va fi neunitară. În opinia noastră. relevăm că termenul înăuntrul căruia părţile trebuie să încheie contractul de concesiune rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 54/2006. foarte grav ni se pare faptul că legiuitorul nu a instituit cu claritate o sancţiune mai severă pentru situaţia în care ofertantul declarat câştigâtor al procedurii de atribuire a contractului de concesiune refuză să încheie contractul. spre exemplu: cel mult 30 de zile de la data adjudecării.1 şi art. din interpretarea logico-gramaticală a art. cu sau fără plata daunelorinterese.2 al Ordonanţei de urgenţă nu este de natură a rezolva situaţia.

faţă de contractul civil. concesionarul. 41 din Ordonanţa de urgenţă.” Clauze stabilite prin acordul părţilor. B) Specificitatea clauzelor contractuale a) Contractul de concesiune cuprinde două categorii de clauze şi anume: Clauze prevăzute în caietul de sarcini care constituie aşa-zisa parte reglementară a contractului de concesiune. 53 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr.1 din Ordonanţa de urgenţă nr. „în completarea celor din caietul de sarcini.1 Aceste clauze au menirea de a evidenţia o particularitate fundamentală a contractului administrativ. b) a unui caz de forţă majoră sau unui caz fortuit. astfel cum prevăd dispoziţiile art. termenul începe să curgă de la data la care concedentul comunică decizia de atribuire a contractului de concesiune care. b) Contractul de concesiune este guvernat de principiul echilibrului financiar stipulat în art. 54 alin.51 alin. după caz. Mai mult chiar. 54/2006. 1 din Ordonanţa de urgenţă. 2 din actul normativ menţionat: „Concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale. art. 42 din Ordonanţa de urgenţă). Este vorba despre faptul că. autoritatea publică (concedentul) îşi exercită prerogativele de putere publică având abilitatea legală de a-şi alege viitorul partener contractual. fără a contraveni obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini”. numai dacă îndeplineşte şi achiesează la condiţiile impuse prin caietul de sarcini. Acest principiu semnifică faptul că între drepturile şi obligaţiile de natură contractuală ale celor două părţi trebuie să existe un echilibru perfect. Pentru aceste considerente. 1 Vezi art. guvernat de normele dreptului public. din formulările bizare şi ambigue ale actului normativ nu putem stabili cu certitudine un singur termen. În alţi termeni.53 alin. cu notificarea prealabilă a concesionarului. în următoarele 20 de zile calendaristice. 51 alin. în cazul în care această creştere rezultă în urma: a) unei măsuri dispuse de o autoritate publică.1 coroborat cu art. din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local.  Contractul de concesiune poate fi încheiat numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de atribuire de către concedent (art. 54/2006. este de 3 zile conform art. 54 alin. conform art. guvernat de normele dreptului privat. obligatoriu pentru toţi concedenţii şi prezumtivii concesionari care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă nr. 54/2006 117 .1 din Ordonanţa de urgenţă prevede că: „Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a contractului de concesiune.

cu excepţia celor prevăzute la lit. care revin de plin drept. 118 . în sensul că subconcesionarea este permisă în condiţiile prevăzute de art. Este cazul să observăm că actuala reglementare a reformat substanţial această materie. gratuit şi libere de sarcini concedentului. Potrivit textului legal menţionat. în măsura în care aceste din urmă ăşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective în schimbul plăţii unei compensaţii egale cu valoarea contabilă actualizată. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii. la expirarea contractului de concesiune. la expirarea contractului de concesiune. 54/2006. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii > bunurile proprii care. precum şi cele care au rezultat în urma investiţiilor impuse în caietul de sarcini. conform dispoziţiilor caietului de sarcini. unei alte persoane.  bunurile de preluare care. categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii. 219/1998 conform căruia: „În contractul de concesiune trebuie precizate. 2 din Legea privind regimul concesiunilor nr. pot reveni concedentului. 52 al Ordonanţei de urgenţă. În acelaşi timp. Pentru analiză comparativă. 34/2006 precum şi de întreaga doctrină din perioada interbelică. 59 alin. 29 alin. respectiv:  bunurile de retur. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii. în mod distinct. categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii. 219/1998 privind regimul concesiunilor – abrogată prin Ordonanţa de urgenţă nr. bunuri proprii. 5 – alin. care revin de plin drept. rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii. atât faţă de vechea reglementare Legea nr. legiuitorul a instituit şi excepţia de la regula enunţată. care la încetarea contractului de concesiune rămân în proprietatea concesionarului. redăm mai jos textul art. b. d) Regimul juridic al bunurilor care fac obiectul contractului de concesiune este stabilit de art. la expirarea contractului de concesiune. gratuit şi libere de sarcini concedentului la încetarea contractului de concesiune. obiectul concesiunii. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii. respectiv: bunuri de retur.c) Ordonanţa de urgenţă instituie regula potrivit căreia contractul de concesiune trebuie să conţină interdicţia pentru concesionar de a subconcesiona.

această variantă o excludem întrucât nu rezultă în mod expres din Ordonanţa de urgenţă. De altfel. 54/2006. contractul de concesiune se va putea încheia în patru exemplare. în ideea că bunurile concesionate ca bunuri de retur ar reveni la expirarea contractului de concesiune concedentului. Iată de ce apreciem că este vorba despre o gravă eroare. dacă părţile nu se înţeleg cu privire la 1 A se vedea art. iar edificatele ar reveni concesionarului.2 din Ordonanţa de urgenţă nr. de lege ferenda propunem a fi cât mai urgent eliminată.Aşadar. câte unul pentru fiecare parte. în ipoteza în care concesionarul are o altă naţionalitate sau cetăţenie decât cea română şi dacă părţile consideră necesar. ne este greu să înţelegem modalitatea în care s-ar putea separa edificatele de pe aceste bunuri imobile.58 alin. categorie de bunuri care în mod indubitabil sunt utilizate de către concesionar în derularea concesiunii. în două exemplare. 1 principiul potrivit căruia contractul de concesiune va fi încheiat în limba română.  Ordonanţa de urgenţă. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică 119 . de lege ferenda impunându-se eliminarea acestei carenţe. două în limba română şi două într-o altă limbă aleasă de ele. 58 alin. 2) pe cale de excepţie. e) Se instituie în art. Pe cale de excepţie. 57 al Ordonanţei de urgenţă. Credem că este o gravă eroare a legiuitorului care. la iniţiativa uneia dintre părţi. Afirmaţia noastră are în vedere următoarea argumentaţie: > bunurile proprietatea publică aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă nr.1 f) Încetarea contractului de concesiuni o regăsim reglementată de art. nu pot fi înstrăinate. Pe cale de consecinţă. după cum urmează: • prin denunţarea unilaterală de către concedent. în mod eronat şi regretabil. contractul de concesiune poate înceta înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat. a scăpat din vedere bunurile de preluare. putem observa modificări esenţiale aduse de actuala reglementare şi anume:  Din cadrul bunurilor de retur au fost eliminate investiţiile realizate de concesionar pe durata concesiunii şi ca urmare a clauzelor impuse prin caietul de sarcini. dar numai în situaţiile în care interesul naţional sau local o impune şi numai cu plata unei prealabile şi juste despăgubiri în sarcina concedentului. astfel: 1) regula o reprezintă încetarea la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune.

Menţionăm că art. 54/2006 stabileşte fără echivoc competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor care au ca obiect atribuirea. 120 . 554/2004. cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului.)obligatia de a nu-l tulbura pe concesionar in exercitarea drepturilor rezultate din contractul de concesiune.54/2006.54/2006.in conditiile art. executarea. cu plata unei despăbugiri în sarcina concedentului.7. b. modificarea şi încetarea contractelor de concesiune. • prin reziliere de către concedent. cu modificările şi completările ulterioare.)obligatia de a notifica concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor acestuia.1 lit. în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent. în situaţiile în care acesta se află în imposibilitatea obiectivă de a exploata bunul concesionat. in executarea contractului de concesiune.nr. încheierea. precum şi a celor referitoare la despăgubiri.)dreptul de a incasa redeventa stabilita in contractul de concesiune.b din O. d. va decide instanţa de judecată competentă.cuantumul despăgubirii.1 din O. Principalele obligatii ale concedentului sunt urmatoarele : a.U.)dreptul de a inspecta bunurile concesionate si de a verifica respectarea obligatiilor asumate de concesionar .G.53 al. 4. c. b. c. 66 din Ordonanţa de urgenţă nr.in afara cazurilor prevazute de lege. • prin reziliere de către concesionar.)poate denunta in mod unilateral contractul de concesiune.Drepturile si obligatiile concedentului Potrivit reglementarilor in vigoare si principiilor doctrinare.nr.concedentul are urmatoarele drepturi : a.G.)obligatia de a nu modifica in mod unilateral contractul de concesiune.)poate modifica in mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune.U. fără plata unei despăgubiri.57 al.cu notificarea prealabila a concesionarului. în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.in conditiile prevazute de art. • la dispariţia bunului concesionat datorată unei cauze de forţă majoră. • prin renunţarea unilaterală a concesionarului. în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale.

4.)sa respecte conditiile impuse de natura bunurilor proprietate publica . g. 1 2 P. b.in vederea luarii masurilor ce se impun pentru a asigura continuitatea exploatarii bunului. c. in termen de 90 de zile de la data incheierii contractului de concesiune.la incetarea contractului prin ajungerea la termen. la termen.in regim de continuitate si permanenta.4. dar şi în cea de dată mai recentă2 s-a considerat că contractul de concesiune este un contract: a) sinalagmatic. obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor (concedentului şi concesionarului).in mod gratuit si libere de orice sarcini.)dreptul de a exploata. redeventa prevazuta in contract .9. b.)sa nu subconcesioneze bunul care face obiectul contractului de concesiune. nr. p.)sa notifice.)dreptul de a culege si de a folosi fructele bunurilor ce fac obiectul contractului. adică un contract care generează de la data încheierii lui.8. 17 121 .potrivit naturii bunului si scopului stabilit de parti prin contractul de concesiune.pe riscul si pe raspunderea sa . Negulescu.Drepturile si obligatiile concesionarului In temeiul contractului de concesiune. d. e. concedentului existenta unor cauze de natura sa conduca la imposibilitatea exploatarii bunurilor.bunurile proprietate publicace fac obiectul contractului. Caracterele contractului de concesiune În literatura de specialitate din perioada interbelică1. 8/1999.)sa asigure exploatarea eficienta.bunurile proprietate publica ce fac obiectul contractului de concesiune.)sa depuna garantia prevazuta de lege. Obligatiile concesionarlui sunt urmatoarele : a. Noţiunea contractului de concesiune şi încheierea acestuia. în revista „Dreptul”.) sa restituie concedentului bunurile de retur .cu exceptiile prevazute de lege .de indata.)sa plateasca. citată Aladar Sebeni. op. f. concesionarul dobandeste urmatoarele drepturi : a.potrivit obiectivelor stabilite de catre concedent.

46 din Normele metodologice aprobate prin H.G.b) oneros.nr. 4 teza I-a.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica aprobate prin H. e. predeterminată.studiul de oportunitate pastrandu-si valabilitatea „.iar concedentul reia procedura. Mai mult chiar.ceea ce inseamna ca părţi isi cunosc chiar de la încheierea contractului întinderea obligaţiilor şi drepturilor izvorâte din acesta. obligaţiile părţilor se execută în timp. art. numai prin exprimarea într-o anumită formă solemnă a consimţământului.U. Constituţia României. de asemenea. ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.168/2007 stipuleaza : „In cazul in care ofertantul declarat castigator refuza incheierea contractului. nr. închirierea şi folosinţa gratuită a bunurilor aparţinând domeniului public Reglementând regimul juridic al proprietăţii. 5. 136 alin. ceea ce înseamnă că acest contract se încheie valabil. 122 .U. e) comutativ. si anume ofertantul declarat castigator.G. relevante sunt dispoziţiile art. Administrarea.1 din Normele metodologice de aplicare a O.54/2006. principiul conform căruia bunurile proprietate publică sunt inalienabile. teza a II-a statuând că: „În condiţiile legii organice. caracter care presupune ca contractul de concesiune să se încheie numai cu o anumită persoană. printr-o prestaţie regulată şi continuă. a unei contraprestaţii în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă. prevăzută de lege ad validitatem.art.al. 50 al. stabileşte în art. potrivit cărora:” Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune atrage după sine plata daunelor.G. nr.” Analiza textului constituţional citat.procedura de atribuire se anuleaza.  transmiterea bunurilor publice în administrare şi închirierea acestora se face în condiţiile prevăzute de legea organică. c) solemn. Sub acest aspect.2 din O.in conditiile legii. apreciindu-le ca fiind echivalente. închiriate ori date în folosinţă gratuită.G. fiecare parte urmărind realizarea unui folos. ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. În acest sens.) cu executare succesivă.nr. sub sancţiunea nulităţii”. ne permite să formulam câteva concluzii şi anume:  bunurile proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi date în administrare. republicată.168/2007stipulează: „Contractul de concesiune va fi încheiat în formă scrisă.interese”. d) intuituu personae. 44.

Legea nr. Titularul dreptului de administrare exercită atributele dreptului de proprietate. Constantinescu. Partea I-a. Administrarea bunurilor proprietate publică Administrarea bunurilor din domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale este reglementata în art.18/1991. 5. judeţean sau local. precum si in alte acte normative. nr. 12 alin. 295 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. revizuită.dispoziţii aplicabile. În litigiile privitoare la dreptul de administrare. Ed. Constituţia României. 12 alin.136 alin. după caz de către: a) Guvern. folosinţa şi dispoziţia dar. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Titularii dreptului de administrare rezultă din coroborarea art. În cazul în care titularul dreptului de administrare nu-şi exercită drepturile şi obligaţiile născute din actul de transmitere.2 cu modificările şi completările ulterioare şi în Legea nr. 448 din 24 noiembrie 1998.G. Partea I-a. Darea în administrare a bunurilor proprietate publică se face prin act administrativ de autoritate. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Tănăsescu. 213/1998. titularul acestui drept are calitate procesuală proprie. 123 din 20 februarie 2007 123 . cu art.51/2006 legea serviciilor comunitare de utilitati publice etc.nr. republicată. cu alte cuvinte va sta în nume propriu în proces. pentru bunurile proprietate publică a statului. credem noi şi pentru darea în folosinţă a acestora. b) consiliile judeţene. numai în limitele stabilite prin actul administrativ de transmitere în administrare. I. 12 al Legii nr. cu modificările şi completările ulterioare 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. prefecturile.1 Dispoziţii care reglementează această materie regăsim si in alte acte normative.4 din Constituţia României.1. municipale. 213/1998. orăşeneşti sau comunale pentru bunurile aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. nr. in concret printr-o hotărâre adoptată. Muraru şi E. republicată. a se vedea M. acesta poate fi revocat conform art. pag. Iorgovan.si anume: posesia. autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. All-Beck.Legea fondului funciar nr.21/2006 privind regimul concesionarii monumentelor istorice.S. A. 1 În acelaşi sens. 213/1998 şi pot fi. comentarii şi explicaţii. 1 din Legea nr.O. cu modificările şi completările ulterioare3. după caz: regiile autonome. alte instituţii publice de interes naţional.cum sunt: Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr.

Închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică. prin hotărâre.darea in administrare şi închirierea bunurilor proprietate publică. Contractul de închiriere se va încheia cu adjudecătorul licitaţiei care.3. considerăm că materia este reglementată în art. după caz. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia 124 . poate fi după caz. transmiterea în folosinţă gratuită a acestora este data de lege in competenţa Guvernului. persoană fizică sau persoană juridică. a consiliilor judeţene. 215/2001 si de alte acte normative.124 din Legea administraţiei publice locale nr. prin hotărâre a Guvernului ori prin hotarari ale consiliilor judeţene.14 din Legea nr. 213/1998 şi art. orăşeneşti şi comunale. La fel cu concesionarea şi transmiterea în administrare. municipale. Transmiterea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică La fel cu concesionarea. 123 alin. astfel cum rezultă din art. potrivit dispoziţiilor speciale in materie.2. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi de art. ori după caz. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 15 al Legii privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr. cu modificările şi completările ulterioare etc.dupa caz. titularul dreptului de administrare are obligaţia să invedereze instantei persoana juridica titulara a dreptului de proprietate publica. 215/2001. municipale. Din cele doua acte normative putem desprinde regimul juridic privind transmiterea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică prin hotărâre pot fi transmise în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică.dupa cum urmeaza : 1 Vezi art. republicată. legea fundamentală lasă legiuitorului competenţa de a stabili condiţiile de transmitere în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică precum şi beneficiarii acestui drept.17 al Legii nr. Aşa cum am mai arătat. în litigiile care au ca obiect dreptul de proprietate publica asupra unui bun dat in administrare. română ori străină şi va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat.1 5.Pe de altă parte. orăşeneşti şi comunale. Închirierea bunurilor proprietate publică Închirierea bunurilor proprietate publică este reglementată în mod succint de legislaţia in materie. În acest context constituţional. 5. potrivit specificului acestuia. închirierea bunurilor proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativteritoriale se aprobă.

Astfel. 1 Ioan Muraru. stipulat în mod expres în hotărâre. c. principe etc. care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică. Drept constituţional şi instituţii politice. Curs de drept public român. consiliu prezidenţial etc. În concluzie. o persoană juridică fără scop lucrativ. Consideraţii generale privind şeful de stat Instituţia şefului de stat a apărut odată cu statul şi a cunoscut o evoluţie continuă în ceea ce priveşte forma.V. împărat.impuse in mod unilateral de catre proprietar. b) oligarhie – situaţie în care puterea se împărţea între mai mulţi indivizi sau era deţinută de un grup social restrâns de persoane. b. fie o organizare colegială. 9 125 . considerat de prof. 1890. în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României şi ale legii. Socec. Bucureşti.)hotararea trebuie sa stipuleze in concret drepturile si obligatiile celor doua parti . emir. emir. Bucureşti.G. trebuie reţinut faptul că deşi sunt inalienabile bunurile proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate. Dissescu2 creatorul dreptului constituţional. împărat. caz în care acest rol era îndeplinit de un prezidiu. structura şi atribuţiile sale 1. PARTEA a II – a ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE Capitolul I PREŞEDINTELE ROMÂNIEI 1. situaţie în care şeful de stat se numea rege. p. a realizat pentru prima dată clasificarea formelor de guvernământ în: a) monarhie – puterea fiind concentrată în mâinile unei singure persoane (rege. 1995. Ediţia a VI-a. c) democraţie – în cadrul căreia poporul exercita în mod direct puterea. închiriate. Aristotel. Stabiliment Grafic I. Editura Actami. în cursul evoluţiei sale.).ori un serviciu public. 204 2 C. Dissescu.) titularul dreptului de folosinţă gratuită poate fi după caz.a. date în administrare sau în folosinţă gratuită. Constantin G. p. consiliu de stat. etc..) folosinţa gratuită se transmite pe termen limitat. instituţia şefului de stat a avut fie o organizare unipersonală.

de către o singură persoană (monocraţia). guvernele răspund în faţa parlamentului.U. doctrinarii denumindu-l semi-prezidenţial.). fie indirect . pe un anumit termen determinat. fie direct (România. Spania. sau de o adunare compusă din parlamentari şi alţi reprezentanţi (Germania).preşedinte . fie la cel prezidenţial. Ungaria.). 292 126 . citată.A. fie prin intermediul unei adunări de electori (S. p. deşi numit de preşedinte.). în două categorii: monarhii .în care şeful de sat. Modalitatea de alegere a preşedintelui prezintă o importanţă determinantă pentru definirea regimului politic al unei ţări.A. dreptul constituţional consideră că există două mari tipuri de republici.fapt care este specific regimului prezidenţial. Franţa). denumit de obicei . etc. vol. este responsabil în faţa parlamentului. I.). Republicile de tip parlamentar se caracterizează prin faptul că preşedintele este ales. cu alte cuvinte de exercitarea puterii suverane în stat. etc. Grecia. direct (Franţa. 2001. Guvernul.) sau indirect (Finlanda) . formele de guvernământ sunt clasificate. Italia. etc. nu există răspundere guvernamentală în faţa parlamentului ci a preşedintelui. dar. în acelaşi timp. b) regimul politic semi-prezidenţial (ex.este ales. semnează ordonanţele adoptate de Guvern. de regulă.. rolul preşedintelui republicii este deosebit de important.U. c) regimul politic parlamentar (ex. exemplu edificator constituindu-l Franţa unde preşedintele participă şi prezidează şedinţele de Guvern. în general. Elveţia)1. d) regim de adunare (ex. de un grup de persoane (oligarhia) sau de către masele largi ale poporului (democraţia). de către parlament (Italia.de corpul electoral (popor). etc. După acest criteriu. şi anume republici parlamentare şi prezidenţiale. Polonia. în care preşedintele este ales prin vot universal. multe ţări din America Latină.În dreptul public modern ideea şefului de stat este legată de forma de guvernământ. În general. S. poate dizolva adunările legiuitoare după 1 Antonie Iorgovan. în mod special. fie direct .în care şeful statului este desemnat pe baze ereditare sau pe viaţă. care cumulează funcţia de şef de stat cu cea de şef al Executivului. şi un regim politic mixt având trăsături ce se regăsesc fie la regimul parlamentar. Austria. respectiv de către electori sau de Parlament. în mod constant dreptul public contemporan statuează patru mari categorii. republici .U. Grecia.). pe când în cele prezidenţiale. Există. de regulă. op. În republicile parlamentare. În unele dintre aceste state.prin reprezentanţii acestuia. dar în S. În ceea ce priveşte clasificarea regimurilor politice. astfel: a) regimul politic prezidenţial (ex. de asemenea. Irlanda. Islanda. ceea ce este specific regimului parlamentar. în timp ce republicile de tip prezidenţial se caracterizează prin alegerea preşedintelui de către popor.A.

Pentru a-şi susţine teza. prezidează Consiliul Superior al Magistraturii. 6) în ţară să nu fi fost instituită starea de mobilizare. etc. Constituţia consacrând un regim semi-prezidenţial atenuat. astfel cum prevăd dispoziţiile art. numeşte primulministru. 384 A se vedea art. în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. 62 alin. Antonie Iorgovan1 arată că în Adunarea Constituantă au avut loc largi dezbateri. 3) în intervalul de 60 de zile. de asediu sau starea de urgenţă. egal. (3) din Constituţie. 1 din Constituţia republicată). republicată. fiind organe reprezentative la nivel naţional. 89 alin. egal. prof. direct. de război. se aleg prin vot universal. 1). 4) să nu reprezinte a doua dizolvare în cursul unui an calendaristic. p. 89 din Constituţia României 127 . 2) neacordarea votului de încredere pentru formarea Guvernului conform art. 61 alin. dar atribuţiile sale sunt mult mai limitate decât cele ale unui preşedinte dintr-un sistem semiprezidenţial. secret şi liber exprimat. secret şi liber exprimat. 1 2 Idem. strâns legat de forma de guvernământ. precum şi Preşedintele României (art.consultarea preşedinţilor acestora şi a primului-ministru. cu precizarea că potrivit art. Natura juridică a regimului politic conform Constituţiei României În ceea ce priveşte regimul politic al României de după 1989. 5) să nu fie vorba despre ultimele 6 luni de mandat ale Preşedintelui României. direct. în care Preşedintele României este ales prin vot universal. trebuie să fie respinse cel puţin două solicitări de investitură. 81 alin.” b) Dreptul Preşedintelui României de a dizolva Parlamentul nu se poate exercita decât cu respectarea următoarelor condiţii2: 1) consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. 2. 103 alin. (2) din Constituţia României. (1) Parlamentul „este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. autorul prezintă următoarea argumentaţie bazată pe textele Constituţiei: a) Atât Parlamentul (art.

f) Guvernul. d) Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui. Cu alte cuvinte. 2 din Legea nr. 2 din Constituţie şi art. în principiu. 16 din Constituţia României. textul constituţional citat nu permitea ca un apatrid (persoană fără cetăţenie) sau o persoană cu dublă cetăţenie să candideze la funcţia de Preşedinte al României. după cum urmează: „(3) Funcţiile şi demnităţile publice. 103 alin. iar. art. civile sau militare. Partea I-a. Camera Deputaţilor şi Senatul au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului (art. a suferit modificări de esenţă. civile sau militare. instituia regula potrivit căreia cetăţeanul român trebuia să aibă domiciliul în ţară pentru a candida la funcţia de Preşedinte. 887 din 29 septembrie 2004. Cu ocazia revizuirii Constituţiei. art. 370/20042 pentru alegerea Preşedintelui României. menţinându-se condiţia domiciliului în ţară. în solidar cu ceilalţi membri. 96 alin. nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială). art. pe de altă parte.c) Parlamentul are dreptul de a trage la răspundere politică pe Preşedintele României. Condiţii de eligibilitate În funcţia de Preşedinte al României poate fi ales. pot fi ocupate. (3) din Constituţie. 109 alin. în întregul său şi fiecare membru al acestuia. Astfel. republicată. 1). 334 din 20 mai 2002 Publicată în Monitorul Oficial al României. pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară”. nr. e) Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de Primministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament (art. Plecându-se de la aceste raţiuni. s-a apreciat că nu mai este justificată interdicţia pentru accesul la funcţiile şi demnităţile publice a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie. g) Numai Preşedintele României. 115/19991) etc. în redactarea iniţială. 16 alin. orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 104 alin. (3) din Constituţie stipula: „Funcţiile şi demnităţile publice. 2 din Constituţia republicată. 95). răspund politic numai în faţa Parlamentului (art. numai pentru înaltă trădare în condiţiile prevăzute de art. 3. 85 şi art. avându-se în vedere perspectiva integrării României în Uniunea Europeană. Partea I-a. procedând la suspendarea sa din funcţie şi apoi la organizarea unui referendum pentru demiterea sa (art. de persoanele care au cetăţenia română şi 1 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. cu modificările şi completările ulterioare 128 . în condiţiile legii. 9 din Legea nr.

(2) din Constituţia republicată potrivit cărora candidaţii trebuie să aibă drept de vot şi vârsta de cel puţin 35 de ani.” Se poate constata şi caracterul novator al dispoziţiilor alin. astfel cum rezultă din dispoziţiile art. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. majoritatea voturilor exprimate de alegătorii înscrişi în listele electorale. Este vorba despre condiţia de a nu-i fi interzisă persoanei asocierea în partidele politice. care pot fi şi succesive. republicată pentru: judecătorii Curţii Constituţionale. Această cerinţă o considerăm pe deplin justificată. 26 alin. pentru o perioadă prea îndelungată. potrivit căruia „Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât cel mult două mandate”. magistraţi. 81 alin. în condiţiile legii organice. inserată în art. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. (4) al art. de natură a stăvili un eventual acces la această funcţie. art. inclusiv în cea de Preşedinte. 40 alin. Precizăm că drept de vot au. republicată. 81 alin. poliţişti şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. la pierderea drepturilor electorale. Pe de altă parte. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României prevede: 129 . o situaţie specială printre condiţiile de eligibilitate pentru funcţia de Preşedinte al României rezultă din art. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal. (1) şi alin. inclusiv în ziua alegerilor. Potrivit art. (3) din Constituţia. membri activi ai armatei. (3) din Constituţia României. se organizează al doilea tur de scrutin. (4). cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. 16 care conferă.domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani. 37 alin. 37 alin. 81 alin. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi menţionată. este declarat ales candidatul care a întrunit. în primul tur de scrutin. 36 din Constituţie. potrivit art. (2) din Constituţie. puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate. a aceleiaşi persoane. În sfârşit. Dispoziţiile art. prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. coroborat cu art. cetăţenilor Uniunii Europene dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. (2) din Legea nr. este necesar să avem în vedere şi dispoziţiile art. În acest sens. avocaţii poporului. 25 din Legea nr. între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. (1) din Constituţie mai instituie încă o condiţie pentru ca cetăţeanul român cu drept de vot să poată fi ales într-o funcţie publică.

în caz de război sau de catastrofă. apreciem că cele două condiţii sunt. pentru fiecare tur de scrutin şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales. 130 . atribuţii specifice şefului de stat (pe plan intern şi pe plan extern). precum şi pe cele de atribuţii şi de sarcini ale Preşedintelui României. Constituţia României. Analizând acest ultim text constituţional.” Menţionăm că pentru funcţia de Preşedinte al României.„(1) Curtea Constituţională publică rezultatul alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României. (2) din Constituţia României. Din punct de vedere al funcţiilor (sarcinilor) autorul distinge: a. (2) Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare. a mărit de la 4 ani la 5 ani mandatul Preşedintelui României. care are următorul conţinut: „(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. prin lege organică. Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”. (3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit. incompatibilităţi ale funcţiei de Preşedinte şi nu cerinţe (condiţii) de eligibilitate.” 4. republicată. atribuţiile Preşedintelui fiind clasificate după mai multe criterii. (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. Sediul materiei îl regăsim în art. 82 alin. 83 din Constituţia României. O clasificare mai detaliată este realizată de prof. dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională. Antonie Iorgovan care utilizează atât noţiunile de funcţie. republicată iar al treilea se înmânează candidatului ales. în opinia noastră.(1) potrivit căreia: „În timpul mandatului. ele referindu-se la perioada mandatului Preşedintelui. Atribuţiile Preşedintelui României Instituţia Preşedintelui României este studiată detaliat în doctrina de specialitate din ţara noastră. 84 alin. unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului prevăzut la art. Constituţia instituie încă o condiţie specială inserată în art. Considerăm că cele două incompatibilităţi (una de ordin politic şi cealaltă de ordin profesional) au în vedere cerinţa de a asigura instituţiei prezidenţiale caracterul neutru şi obiectiv în îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiunilor ce-i revin potrivit legii. În ideea de a realiza decalarea alegerilor parlamentare de cele pentru alegerea Preşedintelui. astfel: 1. republicată. Partea I-a.

în realizarea unor servicii publice naţionale (în domeniul apărării. propuneri ale Guvernului. atribuţii în raporturile cu poporul (referendumul). se apreciază că potrivit art.1. Din punct de vedere al frecvenţei exercitării. atribuţii care se realizează prin operaţiuni administrative (ex. 80 din Constituţia republicată. câteva dintre atribuţiile Preşedintelui României. 4. atribuţii exercitate în raport cu autorităţile administraţiei publice. distingem: a. c. Preşedintele României apare într-o triplă ipostază: şef de stat. relaţiilor externe etc. primirea unor scrisori de acreditare etc. atribuţii în raporturile cu Curtea Constituţională. atribuţii faţă de puterea judecătorească. b. 3. precum şi între stat şi societate. semnarea. atribuţii care sunt condiţionate de termene. deosebim două mari categorii: a.) c. atribuţii de apărare a Constituţiei şi de asigurare a bunei funcţionări a autorităţilor publice. atribuţii obişnuite în activitatea de stat. atribuţii faţă de Guvern. 4. atribuţii care se realizează prin emiterea de decrete. Antonie Iorgovan. Cristian Ionescu) consideră că funcţia de şef al statului se 131 . Din punct de vedere al subiecţilor faţă de care se exercită se pot distinge: a. în numele României. atribuţii faţă de Parlament. două categorii: a. atribuţii deosebite (în situaţii speciale). 5. b. atribuţii de realizare a funcţiei de şef al executivului. şef al executivului.b. acordarea de graţieri individuale). 2. Din punct de vedere al formelor tehnico-juridice prin care se realizează. garant al Constituţiei şi mediator între puterile statului. c. Funcţia de Şef de Stat În literatura de specialitate (de drept constituţional şi drept administrativ). atribuţii care se realizează prin acte exclusiv politice. Din punct de vedere al procedurii autorul distinge de asemenea. atribuţii care se exercită fără condiţionări şi restricţii (ex. e.) d. b. Autorii care susţin acest punct de vedere (Rodica Narcisa Petrescu. avizul ori aprobarea Parlamentului. a tratatelor internaţionale. b. Vom analiza în continuare. informarea. f.

caracterizează prin reprezentarea statului român în interiorul ţării şi în exterior. Pentru îndeplinirea acestei funcţii, Preşedintele României exercită anumite atribuţii, spre pildă, pe cele prevăzute în art. 91 din Constituţie, respectiv: încheie tratate internaţionale în numele României, negociate în prealabil de Guvern; aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state în România. Pe plan intern atribuţiile Preşedintelui României, în calitate de şef al statului, îndeplineşte atribuţiile conferite de art. 94 din Constituţia republicată, respectiv: a) conferă decoraţii şi titluri de onoare; b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; c) numeşte în funcţii publice, în conformitate cu dispoziţiile legii1; d) acordă graţierea individuală. Prof. Tudor Drăganu2 apreciază că noţiunea de „şef de stat” este „o reminiscenţă istorică, care şi-a păstrat actualitatea până astăzi”, ea fiind specifică monarhiilor absolute în care toate puterile statului erau concentrate în mâinile unei singure persoane, care în acelaşi timp era unicul legiuitor, supremul administrator şi judecător al ţării precum şi comandantul armatei”. Odată cu transformarea monarhiilor absolute, în monarhii constituţionale sau republici, sintagma de „şef al statului” s-a menţinut mai ales în limbajul politic, dar ea s-a impus şi ca o consecinţă a nevoii practice de a personifica statul, prin intermediul unui subiect de drept unic, în raporturile interne şi internaţionale. În acest context şi plecând de la constatarea că în textul Constituţiei României din 1991 nu se regăseşte noţiunea de „şef de stat”, autorul consideră că este foarte greu de determinat sfera de cuprindere a categoriei atribuţiilor exercitate de Preşedintele României în calitate de şef al statului. 4.2. Funcţia de şef al executivului În opinia prof. Tudor Drăganu, Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al executivului potrivit competenţelor conferite de Constituţia din 1991. Autorul îşi fundamentează teza pe mai multe argumente dintre care: a) printr-un act al Preşedintelui, emis în condiţiile limitativ prevăzute de Constituţie, se desemnează candidatul la funcţia de prim-ministru; b) Preşedintele numeşte Guvernul, pe baza votului de încredere acordat de Parlament;
1

Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, vol. II, pp. 235-237 2 Idem, op. citată, p. 10 132

c) revocarea unor miniştrii, numirea de funcţionari în condiţiile prevăzute de lege, etc. d) participă la şedinţele Guvernului, pe care le şi prezidează etc. Mai mult, autorul consideră că fiind ales prin vot universal, direct, egal, secret şi liber exprimat Preşedintele Republicii se bucură de un prestigiu care îl depăşeşte pe cel al primului-ministru. Într-o altă opinie, prof. Antonie Iorgovan consideră că Preşedintele României este unul din cei doi şefi ai executivului, dar cu atribuţii foarte limitate, apreciind în acest context că „funcţia politică cea mai importantă a ţării este funcţia de Prim-ministru”1. În calitate de şef al executivului, Preşedintele României are următoarele atribuţii principale: a) de a garanta independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării (art. 80 alin. 1 din Constituţie); b) este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (art. 92 alin. 1 din Constituţie). Pentru a-şi putea îndeplini aceste prerogative, Preşedintelui României îi sunt conferite atribuţii specifice în domeniul apărării (declararea mobilizării, respingerea unei agresiuni armate etc.), precum şi atribuţii pentru situaţii excepţionale (instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu) pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, conform art. 93 alin. (1) din Constituţia României, republicată. În ceea ce priveşte relaţia Preşedintelui României cu Guvernul, Constituţia României distinge în art. 85-87 cinci atribuţii principale, după cum urmează: a) desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru; b) numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament; c) în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului; d) consultarea Guvernului cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită. În situaţiile în care Preşedintele României socoteşte că este oportun, are posibilitatea de a consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită, decizia finală aparţinând Preşedintelui; e) la şedinţele Guvernului, în care se dezbat problemele de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii, poate lua parte Preşedintele României. Aceste şedinţe ale Guvernului vor
1

Antonie Iorgovan, op. citată, vol. I, 2001, p. 291 133

fi prezidate de către Preşedintele României, care participă la dezbateri, îşi expune punctul de vedere, dar nu are dreptul de a vota, hotărârile şi ordonanţele Guvernului adoptându-se, conform art. 27 al Legii nr. 90 din 26 martie 2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte primul-ministru. 4.3. Funcţia de mediere Preşedintele României, potrivit art. 80 alin. (2) din Constituţia României, republicată, este autoritatea publică chemată să vegheze la respectarea Constituţiei şi la funcţionarea autorităţilor publice, sarcină care presupune şi realizarea unui arbitraj între puterile statului sau, după caz, între stat şi societate. În legătură cu această funcţie se impune precizarea că Preşedintele României are rolul de a media conflicte ce se pot isca între autorităţile exclusiv politice (spre exemplu, între Parlament şi Guvern) determinate de aplicarea Constituţiei. Preşedintele nu are însă competenţa de a soluţiona litigiile generate de nerespectarea legii sau a Constituţiei, acestea fiind date în competenţa autorităţilor jurisdicţionale (instanţele judecătoreşti, Curtea Constituţională), şi nu a Preşedintelui României. 4.4 Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu Parlamentul În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, distingem patru atribuţii principale ale Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul referitoare la: a) adresarea de mesaje; b) convocarea Parlamentului; c) dizolvarea Parlamentului; d) promulgarea legilor. 4.4.1. Adresarea de mesaje Aşa cum am arătat, Preşedintele României îndeplineşte şi funcţia de şef al puterii executive, calitate care conduce în mod firesc la stabilirea unor raporturi cu Parlamentul, unica putere legiuitoare a ţării, abilitată să exercite controlul asupra Guvernului şi administraţiei publice. Deşi potrivit prevederilor constituţionale între Preşedinte şi Guvern nu există raporturi de subordonare, acest lucru nu trebuie perceput în sensul că Preşedintelui îi poate fi indiferentă activitatea Guvernului sau problemele deosebite cu care se confruntă societatea. Dacă Preşedintele apreciază că anumite aspecte
134

legate de îmbunătăţirea activităţii Guvernului, a ministerelor etc. ţin de procesul legislativ, ori de controlul parlamentar, el poate transmite, în acest sens, un mesaj Parlamentului. În acest sens, art. 88 din Constituţie prevede că: „Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii”. Conţinutul acestui articol trebuie coroborat cu cel al art. 65 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru primirea mesajului. Din analiza celor două texte rezultă că dreptului de mesaj al Preşedintelui României îi corespunde obligaţia camerelor întrunite în şedinţă comună, de a primi mesajul. În legătură cu acest mesaj se pune întrebarea: Care este regimul său juridic şi ce efecte produce? Soluţia la această chestiune a fost dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 87/19941 care reţinând că, potrivit art. 99 din Constituţie (actualul art. 100 alin. 2 – s.n.), numai decretele emise de Preşedinte se contrasemnează, conchide că „mesajul constituie un act exclusiv şi unilateral al Preşedintelui, care nu produce efectele juridice ale unui decret, întrucât singura consecinţă prevăzută de art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie (actualul art. 65 alin. 2 – s.n.) este obligaţia Camerelor de a se întruni în şedinţă comună şi de a-l primi.” În acest context, literatura de specialitate relevă caracterul unilateral al mesajului transmis de şeful statului, care are în acelaşi timp menirea de a evoca colaborarea dintre executiv şi legislativ într-un sistem democratic cu scopul de a se găsi soluţii pentru rezolvarea „principalelor probleme politice ale naţiunii”. Referitor la dezbaterea în Parlament a mesajului transmis de către Preşedintele României, decizia Curţii Constituţionale la care am făcut referire precizează că „nimic nu poate împiedica Parlamentul, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român, să dezbată o problemă prevăzută în mesajul pe care l-a primit şi chiar să adopte o măsură pe baza acestei dezbateri”, dar la această dezbatere nu va putea lua parte Preşedintele. În situaţia în care Preşedintele ar fi participant la dezbaterile parlamentare, ar însemna să-şi angajeze răspunderea politică, ceea ce contravine poziţiei sale constituţionale, de reprezentant al naţiunii şi l-ar situa pe o poziţie identică cu Guvernul, care potrivit art. 109 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, răspunde politic în faţa Parlamentului. 4.4.2. Convocarea Parlamentului
1

Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu, Ioan Vida, Constituţia României-comentată şi adnotată, p. 177 135

De regulă, cele două Camere sunt convocate în sesiuni de către preşedinţii fiecăreia dintre ele astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin.(3) din Constituţia României, republicată. De la această regulă Constituţia prevede o singură excepţie în art. 63 alin. (3), potrivit căruia „Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri”. Stipularea acestei excepţii este o consecinţă firească a faptului că înainte de întrunirea lor în prima sesiune, imediat după alegeri, cele două camere nu au încă alese birourile permanente şi, ca urmare, nici preşedinţii acestora care să facă convocarea. În atare condiţii, este firesc ca atribuţia de convocare a Parlamentului nou ales să revină unei autorităţi cu activitate permanentă, situată la cel mai înalt nivel în ierarhia organelor puterii executive, respectiv Preşedintelui României. Referitor la convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare, art. 66 alin. (2) al Constituţiei prevede că atât Camera Deputaţilor precum şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor sau senatorilor, convocarea fiind făcută de preşedintele fiecărei camere. Faţă de dispoziţiile art. 66 alin. (2) se impune a releva faptul că preşedinţii camerelor nu vor putea proceda din proprie iniţiativă la convocarea în sesiuni extraordinare a camerelor, ci numai la cererea Preşedintelui României, ori a biroului permanent al fiecărei camere, ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau senatorilor. Rezultă deci, că o convocare în sesiune extraordinară făcută de preşedinţii acestora fără să existe o sesizare (cerere) este neconstituţională, iar, pe de altă parte, se impune concluzia că ordinea de zi a sesiunii extraordinare trebuie să fie cea prevăzută în cererea de convocare. 4.4.3. Dizolvarea Parlamentului Potrivit art. 89 din Constituţia republicată, Preşedintele României, după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. Dizolvarea Parlamentului are un dublu efect, respectiv încetarea activităţii celor două Camere şi a mandatelor deputaţilor şi senatorilor. Aşa cum rezultă din textul constituţional menţionat, dizolvarea Parlamentului
136

poate fi dispusă de Preşedintele României numai după respingerea (refuzul) acordării votului de încredere pentru formarea noului Guvern, de două ori în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. În acelaşi timp, legea fundamentală instituie şi unele interdicţii, situaţii în care Preşedintele României nu poate dizolva Parlamentul. 4.4.4. Promulgarea legilor Articolul 77 alin. (1) din Constituţia republicată prevede că: „Legea se trimite, spre promulgare Preşedintelui României”, termenul în care Preşedintele are obligaţia de promulgare fiind de cel mult 20 de zile de la primirea legilor adoptate de către Parlament. Preşedintele poate promulga legea în cadrul termenului menţionat, prin emiterea unui decret de promulgare prin care se dispune publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I-a. Aliniatele (2) şi (3) ale art. 77 îi conferă Preşedintelui României şi alte mijloace de acţiune. Astfel, înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii pentru diferite motive (ex. inacceptarea unor texte, îndreptarea unor erori materiale, etc.). Pe de altă parte, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia republicată, Preşedintele României poate sesiza şi Curtea Constituţională dacă apreciază că legea în ansamblul său, sau o anumită dispoziţie sunt neconstituţionale. În urma reexaminării sau în situaţia în care prin decizia Curţii Constituţionale se confirmă că legea este constituţională, Preşedintele României este obligat să o promulge în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii reexaminate de către Parlament sau a deciziei Curţii Constituţionale. Dimpotrivă însă, în cazul în care se constată neconstituţionalitatea legii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile neconstituţionale şi să le pună de acord cu decizia Curţii Constituţionale, astfel cum prevede art. 147 alin. (2) din Constituţia României republicată. Preşedintele României va promulga legea în termen de cel mult 10 zile de la primire. 4.5. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu puterea judecătorească Potrivit art. 134 alin. (1) din Constituţia României republicată, Preşedintele României numeşte judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Această atribuţie a fost dată în competenţa Preşedintelui prin Constituţie, în ideea „de a neutraliza influenţa executivului, a politicului în general în procesul de investitură al magistraţilor.”1
1

Tudor Drăganu, op. citată, vol. II, p. 273 137

După numirea în funcţie a judecătorilor, aceştia devin inamovibili, cu alte cuvinte independenţi, revenindu-le obligaţia de a se supune exclusiv numai legii. Inamovibilitatea are ca efect un statut juridic special conferit judecătorilor, potrivit căruia ei nu pot fi transferaţi, înlocuiţi sau destituiţi din funcţie. Chiar şi sancţionarea lor are un statut juridic special, ea fiind dată în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, care este constituit din 19 membri conform art. 133 alin. (2) din Constituţie, aleşi pentru un mandat de 6 ani. Preşedintele României poate participa la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii, pe care le şi prezidează, potrivit art. 133 alin.(6) din Constituţia României, republicată. O altă atribuţie a Preşedintelui României în raporturile cu puterea judecătorească este şi cea prevăzută de art. 94 lit. d) din Constituţie, de acordare a graţierii individuale, atribuţie pe care o exercită în exclusivitate şi fără nici un fel de condiţionare. 4.6. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu Curtea Constituţională Curtea Constituţională este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de toate autorităţile statului, nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti, scopul fundamental al Curţii Constituţionale fiind acela de a garanta supremaţia Constituţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale cu modificările şi completările ulterioare1. Totuşi, deşi Curtea Constituţională este o autoritate publică independentă şi autonomă, ea se află în diferite raporturi cu autorităţile publice ale statului, inclusiv cu Preşedintele României, după cum urmează: a) potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (3) din Constituţie, Preşedintele României numeşte trei dintre cei 9 judecători care compun Curtea Constituţională, Camera Deputaţilor şi Senatul numind la rândul lor, fiecare, câte trei judecători; b) Preşedintele României poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea unei legi, înainte de promulgare, în baza art. 77 alin. (2) şi art. 146 lit. a) din Constituţie; c) Preşedintele poate iniţia, la propunerea Guvernului, revizuirea Constituţiei (art. 150 alin. 1), iniţiativă care este supusă controlului Curţii Constituţionale sub aspectul constituţionalităţii; d) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurilor pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatul sufragiului (art. 146 lit. f), constată existenţa împrejurărilor care
1

Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 643 din 16 iulie 2004 138

justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României (art. 146 lit. g) şi emite aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (art. 146 lit. h). 4.7. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu poporul Suportul legal al acestor atribuţii îl regăsim în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Constituţia republicată, potrivit cărora „suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum”. Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 80 alin. (1) care prevăd că „Preşedintele României reprezintă Statul român şi este garantul independenţei naţionale”, el fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art. 81 alin. 1), rezultă indubitabil faptul că Preşedintele României îşi exercită atribuţiile în numele şi din însărcinarea poporului, căruia este obligat să-i dea socoteală. Din această reprezentativitate decurge şi o altă atribuţie recunoscută de Constituţie pentru Preşedintele României, cea de a cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu privire la problemele de interes naţional. Raporturile dintre Preşedinte şi popor, în cadrul instituţiei referendumului, sunt prevăzute de art. 90 din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele are facultatea de a consulta poporul prin referendum cu privire „la problemele de interes naţional”. Procedura şi problematica referendumului sunt reglementate prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului1. Astfel, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc prin decret, de către Preşedintele României, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 3/2000. Punctul de vedere al Parlamentului cu privire la referendumul iniţiat de Preşedintele României, se exprimă printr-o hotărâre adoptată în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Sunt considerate ca fiind de interes naţional, în accepţiunea art. 12 din Legea nr. 3/2000, următoarele probleme: a) adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării;

1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare 139

b) adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la: organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului şi regimul privind autonomia locală; c) regimul general al proprietăţii publice şi private; d) organizarea generală a învăţământului; e) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei; f) participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale; g) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice; h) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani. Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului, decizia luându-se cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării. 5. Actele Preşedintelui României În literatura de specialitate este acreditată teza conform căreia Preşedintele României emite două categorii de acte, respectiv acte politice şi acte juridice. Actele politice sunt acele manifestări unilaterale de voinţă ale Preşedintelui României, care produc exclusiv efecte politice. În această categorie sunt incluse: mesajele pe care Preşedintele României le adresează cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii, declaraţiile, apelurile, scrisorile etc. Pe de altă parte, conform art. 100 alin. (1) din Constituţia republicată „Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului”. Referitor la natura juridică a decretelor prezidenţiale, literatura de specialitate le cataloghează ca fiind acte juridice, respectiv acte administrative, adică manifestări unilaterale de voinţă ale Preşedintelui României, făcute în scopul de a produce efecte juridice. Opinii diferite au fost exprimate însă în ceea ce priveşte caracterul normativ şi/sau caracterul individual al decretelor prezidenţiale. Astfel, într-o opinie (prof. Ioan Muraru, Ion Deleanu, Mircea Preda, etc.) se susţine că decretele prezidenţiale pot avea caracter normativ şi caracter individual iar, într-o altă opinie, se susţine teza potrivit căreia decretele prezidenţiale au numai caracter individual. Ne raliem primei opinii şi apreciem că în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 92 şi 93 din Constituţie, în situaţia în care Preşedintele declară mobilizarea forţelor armate, când instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, decretele au în principal caracter normativ,
140

deoarece prin ele se instituie drepturi şi obligaţii cu caracter general şi impersonal, inclusiv sancţiuni juridice. În legătură cu decretele emise de Preşedinte în temeiul art. 93 din Constituţie – privind instituirea stării de asediu şi stării de urgenţă – opinăm că aceste dispoziţii trebuie coroborate în mod obligatoriu cu cele ale art. 73 lit. g) potrivit cărora regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă se reglementează prin lege organică. Aşadar, Parlamentul prin lege organică este singura autoritate abilitată să stabilească restrângerile ce pot fi aduse drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi atribuţiile ce se vor transfera din competenţa autorităţilor civile în cea a autorităţilor militare, Preşedintele prin decrete putând stabili: • termenul de la care urmează a fi aplicabile prevederile legii; • raza teritorială în care sunt aplicabile dispoziţiile legii; • unele măsuri concrete de punere în executare a legii. Sediul materiei îl regăsim în Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de urgenţă1, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004. Potrivit art. 10 din Ordonanţa de urgenţă sus-menţionată: „Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României, prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României”. Decretele se semnează de Preşedintele Republicii, iar în cazurile expres prevăzute de art. 100 alin. (2) decretele se contrasemnează de Primul-ministru, lipsa contrasemnăturii atrăgând nulitatea decretului, deoarece Primul-ministru prin contrasemnare îşi angajează răspunderea politică faţă de Parlament. În ceea ce priveşte controlul exercitat de către instanţele judecătoreşti de contencios administrativ, în literatura de specialitate s-au conturat două teze şi anume: a) într-o primă teză se consideră că decretele emise de Preşedintele României, acte administrative de autoritate, se supun controlului de legalitate prin contenciosul administrativ2. În acest sens, prof. Tudor Drăganu apreciază că decretele emise de către Preşedinte şi contrasemnate de primul-ministru, deşi apar ca acte administrative complexe, ele rămân acte administrative ale Preşedintelui României. Pe cale de consecinţă, atât acţiunea în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ, cât şi cea având ca obiect obligarea la
1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată prin Legea nr. 453/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 1052 din 12 noiembrie 2004 2 Tudor Drăganu, op. citată, vol. II, pp. 273-275 141

despăgubiri, vor trebui îndreptate împotriva acestuia, opinie căreia ne raliem. b) cea de a doua teză susţine că decretele prezidenţiale sunt exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ (I. Deleanu, M. Preda) sau chiar exclud răspunderea Preşedintelui pentru decretele contrasemnate de către primulministru1. În ceea ce ne priveşte, achiesăm la prima teză, apreciind că decretele prezidenţiale sunt acte administrative de autoritate şi în consecinţă se supun controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti de contencios administrativ. 6. Răspunderea Preşedintelui României Atâta vreme cât Preşedintele României îşi exercită atribuţiile în scopul şi în limitele prevăzute de Constituţie, nu se pune problema răspunderii sale politice sau juridice. În aproape toate sistemele constituţionale, ideea centrală cu privire la răspunderea şefului statului este aceea că el se bucură de imunitate şi nu răspunde pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor sale legale. „Măsurile de protecţie sunt imunitatea, care priveşte orice formă de răspundere juridică, cu excepţia demiterii de către corpul electoral, potrivit art. 95 alin. (3), sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 96 alin. (4), precum şi imunitatea parlamentară, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/20032 de revizuire a Constituţiei.”3 Problema răspunderii intervine atunci când actele politice sau actele juridice, ori alte măsuri ale Preşedintelui exced, depăşesc abilitările sale constituţionale, fiind atrasă răspunderea politică sau răspunderea juridică, după caz. Răspunderea politică a Preşedintelui României este o consecinţă a actelor şi faptelor sale politice săvârşite cu încălcarea prevederilor constituţionale. În consecinţă, sancţiunile care intervin pentru acestea nu pot fi decât de natură politică şi acestea sunt: a) suspendarea din funcţie; b) demiterea din funcţie.

1

Mircea Preda, Autorităţile administraţiei publice. Sistemul constituţional român, Editura Lumina Lex, 1999, p. 76-77 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 758 din 29 octombrie 2003 3 Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită – comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 144 142

conform art. În al doilea rând. în ordine. după cum el poate fi sancţionat penal pentru o infracţiune care nu are legătură cu exercitarea funcţiei. se înregistrează la oricare dintre cele două Camere. care are obligaţia de a emite avizul consultativ. Pe de altă parte însă. 95 alin. prin care încalcă Constituţia. în doctrină se susţine faptul că Preşedintele României nu poate fi tras la răspundere pentru declaraţii. 98 alin. Dacă electoratul nu votează demiterea Preşedintelui. ca oricare cetăţean român Preşedintele are o răspundere patrimonială. Totodată cu propunerea de suspendare este sesizată şi Curtea Constituţională. Potrivit art. Aşa de exemplu. atunci când aceasta nu are legătură cu funcţia pe care o exercită. cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Parlamentul poate hotărî suspendarea din funcţie.Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României este prevăzută în art. a avizului Curţii Constituţionale şi.(1) din Constituţia României. el poate fi sancţionat contravenţional pentru o contravenţie săvârşită ca simplu cetăţean. de către Preşedintele Senatului sau al Camerei Deputaţilor. Pe baza dezbaterilor care au loc în Parlament. Răspunderea juridică a Preşedintelui României trebuie analizată sub un dublu aspect. care se asigură. exercitate în temeiul prerogativelor recunoscute de Constituţie. Propunerea de suspendare din funcţie se poate face de cel puţin o treime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. eventual. republicată. ori poate fi obligat la plata unor despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat altei persoane. în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. dacă se ajunge la concluzia că Preşedintele a săvârşit fapte grave prin care s-a încălcat Constituţia. administrativă sau penală de drept comun. în raport cu natura faptei pe care a săvârşit-o. precum şi a Preşedintelui. Demiterea din funcţie a Preşedintelui României este sancţiunea politică cea mai severă. iniţiative etc. care are drept consecinţă pierderea funcţiei. precizându-i-se în ce constau faptele ce i se impută. acesta reintră în toate prerogativele funcţiei de la data la care s-a publicat în Monitorul Oficial hotărârea Curţii Constituţionale de confirmare a acestui rezultat. sub aspectul faptelor săvârşite în exercitarea funcţiei. având în 143 . Efectul suspendării din funcţie a Preşedintelui României este acela de a naşte interimatul funcţiei. (3) dacă propunerea de suspendare din funcţie a fost aprobată. secretarul general al camerei la care a fost depusă având obligaţia de a o aduce neîntârziat la cunoştinţa celeilalte camere. a informaţiilor şi explicaţiilor oferite de Preşedinte. 95 alin. astfel: În primul rând. (1) şi (2) din Constituţie şi intervine numai atunci când Preşedintele săvârşeşte anumite fapte grave.

în constituţiile democratice. deşi ales de corpul electoral. Parlamentul nu îndeplineşte o funcţie jurisdicţională. se exprimă prin această sintagmă. este demis de autoritatea supremă a jurisdicţiilor naţionale. 96 din Constituţie prevăzând în acest sens următoarele: a) Camera Deputaţilor şi Senatul. citată. c) Măsura punerii sub acuzare se aprobă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. având un caracter mai complex decât infracţiunea de trădare şi va fi apreciată de către parlamentari. iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va putea stabili calificarea juridică în funcţie de infracţiunile cele mai grave prevăzute de Codul penal. Preşedintele fiind demis de drept de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Antonie Iorgovan. De drept. de unde se poate concluziona că această sintagmă. care. legiuitorul constituant a redus răspunderea juridică penală a acestuia la „punerea sub acuzare pentru înaltă trădare”. În legătură cu aceasta. Este singurul caz în care Preşedintele României. trebuie să observăm faptul că în codul nostru penal nu este incriminată infracţiunea de „înaltă trădare”.vedere că Preşedintele ca şi parlamentarii se bucură de imunitate. op. d) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. tradiţional. Acuzarea poate fi întemeiată numai pentru „înaltă trădare”. Elena Simina Tănăsescu. hotărârea de condamnare are ca efect demiterea Preşedintelui. pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României. Ioan Muraru. 1 Mihai Constantinescu. deci de puterea judecătorească”1. depăşind sfera conceptelor juridice. are o semnificaţie politică. în şedinţă comună. art. b) Motivul punerii sale sub acuzare îl constituie „înalta trădare”.153 144 . Astfel. p.

48 din 27 decembrie 1938 145 . II) intitulat „Despre Domn şi miniştri”. ca organ de sine stătător. ca organ al statului. p. în care se precizează că „miniştrii sunt numiţi şi revocaţi de Domn”. care au funcţionat ca atare. Bucureşti. vol. II. Consiliul de Miniştri apărând după Unirea Principatelor. În Ţările Române. fără să constituie împreună Guvernul. 93 dispunea: „Miniştrii reuniţi alcătuiesc Consiliul de Miniştri. Bucureşti. nr. Marvan”. iar art. 1934. În ceea ce priveşte răspunderea miniştrilor pentru faptele săvârşite în timpul „exerciţiului funcţiunei lor”. pp. Editura Lumina Lex. Constituţia din anul 1923 aduce un plus de reglementare pe linia instituţiei Guvernului. rolul Guvernului fiind mult diminuat. Institutul de Arte Grafice „E.342-343 4 Publicată în Monitorul Oficial. Tratat de drept administrativ. 92 precizând faptul că „Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui în modul stabilit de Constituţie”. odată cu apariţia primelor Constituţii. se prevedea dreptul Adunărilor şi al Domnului de a-i acuza pe miniştri şi de a-i trimite în judecată la Curtea de Casaţie şi Justiţie. în epoca modernă. 88 2 Paul Negulescu. 92 alin. puterea executivă exercitându-se în numele 1 Mircea Preda. I. cu rolul şi semnificaţia pe care o are în zilele noastre1. Ediţia a IV-a. iar în ţările române „sfaturi domneşti”. în anul 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova. Constituţia din anul 1866 fără să cuprindă o reglementare detaliată despre Guvern. Prin Constituţia din 19384 a fost instaurată dictatura regală. de acela care a fost însărcinat de Rege cu formarea guvernului”3. Tratat de drept administrativ. Aceste instituţii au căpătat rolul şi semnificaţii mai apropiate de cele actuale. vol. are un capitol special (cap.Capitolul II GUVERNUL ROMÂNIEI Consideraţii generale privind Guvernul Consiliul de Miniştri sau Guvernul. mai întâi fiind create ministerele. art. Partea I-a. 2)2. p. 1999. îşi are izvoarele istorice în perioada absolutismului monarhic. în fostele consilii regale denumite în multe ţări europene „cuvia regis”. 1966. Autorităţile administraţiei publice. 289 3 Antonie Iorgovan. ministerele au fost create prin Regulamentele Organice. care este prezidat cu titlul de preşedinte al Consiliului de Miniştri. Editura Nemira. conduse de miniştri. miniştrii contrasemnau actele Domnului devenind răspunzători de actul semnat (art. Sistemul constituţional român. Bucureşti.

După Revoluţia din 1989. art. când Constituţia a fost suspendată. conducea politica generală a statului în relaţiile internaţionale etc. lege abrogată prin Legea nr. denumirea şi desfiinţarea acestora se reglementează prin lege. Legea fundamentală mai prevedea că numărul şi atribuţiile ministerelor. Consiliului de Miniştri şi ministerelor.fiind investit cu puteri depline. de către Marea Adunare Naţională . Constituţia din 1948 punea un accent deosebit pe rolul Consiliului de Miniştri.Lege nr. mareşalul Ion Antonescu . realiza bugetul statului. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor1. cu unele nuanţări impuse de evoluţia spre totalitarism a regimului comunist din România.R. care impunea subordonarea lui faţă de conducătorul unic al partidului şi statului. 66 definind Guvernul ca „organul suprem executiv şi administrativ al R. Apoi. care avea sarcina să conducă din punct de vedere administrativ statul. Constituţiile din 1952 şi 1965 au menţinut. Consiliul Frontului Salvării Naţionale a emis Decretul . acelaşi rol al Consiliului de Miniştri. Apoi. Din analiza textului rezultă că. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 90 din 2 aprilie 2001 146 . din unul sau mai mulţi vicepreşedinţi şi din miniştri. organizarea şi funcţionarea Guvernului. Constituţia din 13 aprilie 1948 consacră un titlu special . nr.Regelui de către miniştri şi nu de către Guvern.”. care împreună alcătuiesc Consiliului de Miniştri”.10 din 31 decembrie 1989 privind constituirea. în esenţă.Titlul V organelor administraţiei de stat. scop în care coordona şi dădea directive generale ministerelor.P. astfel cum prevedea Constituţia din 1923. asigura ordinea publică şi securitatea statală. noţiunea de Guvern este echivalentă cu cea de Consiliu de Miniştri. Partea I-a. a fost adoptată Legea nr. dirija şi planifica economia naţională. format din „preşedintele Consiliului de Miniştri. 37 din 7 decembrie 1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României evident cu modificările implicite aduse de Constituţie. rolul Guvernului a fost aproape inexistent în perioada dictaturii militaro-fasciste. cu modificările şi completările ulterioare.organul suprem al puterii de stat. începând cu 8 decembrie 1991. în concepţia Constituţiei. iar funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri este sinonimă cu cea de Prim-Ministru.preşedintele Consiliului de Miniştri .

precum şi din dependenţa sa faţă de programul de guvernare acceptat de Parlament. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. republicată. conform art. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică”. Articolul 102 din Constituţia României. precum şi rolul de a realiza conducerea generală a administraţiei publice. … care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale.Rolul Guvernului României potrivit Constituţiei şi Legii nr. 1 alin. (3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru. cu competenţă materială generală. 103). Constituţia României a lăsat Parlamentului posibilitatea de a retrage 147 . Actele Guvernului (art. 107). votul Parlamentului exprimând încrederea acestuia. 90/2001 stipulează: „Guvernul este autoritatea publică a puterii executive. potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. Procedând în această manieră. 109) şi Încetarea mandatului (art. 104). în Capitolul III intitulat „GUVERNUL” dispoziţiile cadru care definesc: Rolul şi structura Guvernului României (art. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului (art. Incompatibilităţile pentru funcţia de membru al Guvernului (art. iar aliniatul (2) prevede că „Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. Învestitura (art. Primul . chiar dacă el este „acceptat” de Parlament. 106). (1) din Legea nr. republicată. are următoarea redactare: „(1) Guvernul. Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate. care aparţine exclusiv Guvernului. faţă de echipa guvernamentală şi programul acesteia. Aceste prevederi constituţionale consfinţesc rolul politic al Guvernului în realizarea politicii interne şi externe a ţării. Constituţia României. Programul de guvernare este un document politic. 110). legiuitorul constituant evitând utilizarea verbului „a aproba” în ideea de a nu crea un dualism politic între Parlament şi Guvern. pe de o parte. În acelaşi sens. consacrând astfel poziţia sa de organ central. 102).” Rolul politic al guvernului decurge din originea sa parlamentară. deopotrivă. 108). Jurământul de credinţă (art.Ministru (art. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor În Titlul III consacrat „Autorităţilor publice”. include după Parlament şi Preşedintele României. 105). Răspunderea membrilor Guvernului (art.

b) raporturi de colaborare . p.faţă de autorităţile administraţiei publice locale (consilii locale. pe baza dezbaterii programului şi listei Guvernului. În plan statal. c) raporturi de tutelă administrativă .cu autorităţile administrative autonome (art. republicată). Guvernul are rolul de a exercita conducerea generală a administraţiei publice.). citată. termen în care candidatul la funcţia de prim-ministru este obligat să solicite Parlamentului votul de încredere (art. după cum urmează: a) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament. dacă nu există o astfel de majoritate. procedura de învestitură a Guvernului cuprinde patru etape. II.încrederea acordată Guvernului. 2 din Constituţia României. a partidelor reprezentate în Parlament. 30 ale Legii nr. conform art. Această consultare. c) Votul de încredere se acordă de către Camera Deputaţilor şi Senat întrunite în şedinţa comună. 90/2001). 90/2001) şi organismele sociale nestatale (patronat. b) Candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru se va consulta cu partidul (partidele. stabilind în această calitate raporturi juridice de drept administrativ de trei categorii. definitivarea listei Guvernului şi a programului de guvernare nu pot depăşi 10 zile de la desemnare. după cum urmează: a) raporturi de subordonare ierarhică faţă de ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate din subordinea sa şi faţă de prefecţi (art. Prin această desemnare se poate aprecia că Preşedintele României. 103 din Constituţia României. Iorgovan. consilii judeţene şi primari) prin prefecţi. 1 din Legea nr. 1 A. pe calea moţiunii de cenzură. etc. sindicate. 456 148 . 113 din Legea fundamentală1. Procedura de constituire şi învestitura Guvernului Potrivit dispoziţiilor art. alianţa politică sau electorală) care i-a susţinut candidatura pentru a definitiva lista Guvernului. op. culte. 28 alin. îl şi mandatează pe candidatul la funcţia de Prim-ministru să întocmească lista viitorului Guvern şi Programul de guvernare. partide politice. atunci când consideră că acesta nu îl mai reprezintă. 103 alin. vol. ori. ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu (a se vedea în acest sens şi prevederile art. 29 din Legea nr. 90/2001). republicată. fiind necesar votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

republicată. ca regulă. 82 din Constituţie. în faţa Preşedintelui României. pierderea drepturilor electorale. I. Guvernul este alcătuit din primul ministru. până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. pe calea moţiunii de cenzură. sunt reglementate două situaţii de excepţie care au drept consecinţă încetarea mandatului Guvernului şi anume: a) demiterea Guvernului ca urmare a retragerii de către Parlament a încrederii acordate. încetarea funcţiei de membru al Guvernului Potrivit art.. incompatibilităţi. b) dacă primul-ministru se află într-una din situaţiile prevăzute de art. Legea fundamentală a stabilit în art. incompatibilitate. 90/2001 stabileşte: „Guvernul este alcătuit din primul1 Ioan Santai. Astfel. Componenţa Guvernului. mandatul Guvernului şi al fiecărui membru în parte începând de la data depunerii jurământului. 102 alin. pentru desemnarea unul alt candidat la funcţia de prim-ministru. 85 alin. 2 al art. în condiţiile sus-menţionate.1 din Constituţie. Încheierea procedurii de învestire. 172-173 149 . op. cu excepţia revocării (demisie. 3 din Legea nr. deces şi alte situaţii prevăzute de lege).106 din Constituţie. Guvernul în ansamblul său şi fiecare dintre membri săi au obligaţia să depună în mod individual. citată. jurământul prevăzut în art. 110 alin. pp. prin organizarea de noi consultări politice de către Preşedintele României. (3) din Constituţie. iar art. pe de altă parte. 110 situaţiile care conduc la încetarea mandatului Guvernului precum şi datele de la care încetează mandatul. pe de o parte. mandatul Guvernului încetează la data validării alegerilor parlamentare generale conform art.În cazul neacordării votului de încredere. În alin.2 din Legea fundamentală. numirea neputând fi refuzată şi se face prin decret prezidenţial1. Preşedintele României „. procedura de învestire reîncepe. (l) din Constituţie. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. îndeplineşte numai acele atribuţii necesare pentru administrarea treburilor publice. 110 Constituţia României. ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. d) Procedura de investire se finalizează prin numirea Guvernului de către Preşedintele României. astfel cum prevede art. 104 alin. vol. Potrivit art. Guvernul al cărui mandat a încetat.numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”. prin numirea Guvernului de către şeful statului are drept consecinţă naşterea raporturilor juridice între Guvern şi Parlament. şi între Guvern şi Preşedintele României..

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic. 84 din Cartea I-a. c) să nu fi suferit condamnări penale. companiilor şi societăţilor naţionale. (3) al art. Din Guvern pot face parte şi miniştri-delegaţi. nr. Titlul IV.1 În acelaşi timp. Cartea I-a. prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere”. Pe de altă parte. în alin. În art. societăţile de asigurări şi cele financiare. c) funcţia de preşedinte. publicată în Monitorul Oficial al României. cu modificările şi completările ulterioare 150 . în mod excepţional. c). Guvernul poate aproba 1 A se vedea art. d) să nu se găsească într-unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege. cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru. director general. funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: a) orice altă funcţie publică de autoritate. d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute de lit. c). director administrativ. Capitolul III din Legea nr. 84 din Legea nr. precum şi la instituţiile publice.ministru şi miniştri. 161/2003 privind unele măsuri pentru aplicarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. Partea I-a. Titlul IV se prevede că. potrivit legii. g) calitatea de comerciant persoană fizică. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. e) funcţia de reprezentant al statului la adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute de lit. pentru a putea dobândi calitatea de membru al Guvernului. vicepreşedinte. 90/2001 sunt prevăzute condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ persoanele. 279 din 21 aprilie 2003. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. b) să aibă exerciţiul drepturilor electorale. 161/2003. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. 2 din Legea nr. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. şi anume: a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin.

se apreciază că este vorba despre o „demisie de onoare sau asumată”. republicată. a decesului şi a demiterii în condiţiile prevăzute de art. în opinia noastră. Raţiunea acestei dispoziţii novatoare rezidă în faptul că revocarea primului-ministru ar echivala cu revocarea Guvernului. Demisia este un act unilateral de voinţă şi „poate să fie determinată de o situaţie imputabilă. context în care. în tot sau în parte. legiuitorul a prevăzut în art. este foarte posibil ca Guvernul să uzeze în exces de această dispoziţie care. la propunerea primului-ministru. 90/2001 următoarele două condiţii: • demisia trebuie anunţată în mod public. la propunerea primului-ministru. 176 151 . Demisia devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului este reglementată de art. textul fiind introdus cu ocazia revizuirii Constituţiei. Având în vedere că „situaţia excepţională” nu este definită de legiuitor. operaţiune juridică dată de legea fundamentală în competenţa Parlamentului.participarea membrilor guvernului ca reprezentanţi ai statului în adunările generale ale acţionarilor ori în consiliile de administraţie a regiilor autonome. • demisia trebuie prezentată în formă scrisă primului-ministru. 1 M. ori despre „o demisie forţată sau provocată”. 5 din Legea nr. I. fiind efectul unei remanieri guvernamentale. nu se justifică. a stării de incompatibilitate. Precizăm că potrivit art. 106 din Constituţie şi art. ca urmare a unei moţiuni de cenzură. Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru. A. a pierderii drepturilor electorale. E. Iorgovan. (2) din Constituţia României. sau dacă averea sa a fost declarată. Muraru. dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. a revocării. 6 din Legea nr. etc. (2) din Legea nr. băncilor. prin retragerea încrederii. (2)”. care va dispune măsurile de încetare a acestuia. 4 alin. Constantinescu. 90/2001 conform căruia: „Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei. 8 alin. „Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru”. 90/2001. ca fiind dobândită în mod ilicit. op. Pentru a produce efecte juridice. societăţilor comerciale. de o stare de pericol creată în departamentul condus de respectivul membru al Guvernului. citată. 107 alin. Demiterea unui membru al Guvernului poate fi dispusă de Preşedintele României. p. de o conduită incorectă a acestuia dezvăluită opiniei publice”1. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de către Preşedintele României. conform art. în cazul în care a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă. S. Tănăsescu.

b) membrii ai Guvernului stabiliţi prin legea organică privind organizarea şi funcţionarea Guvernului. cu modificările şi completările ulterioare. 90/2001. text aflat în concordanţă cu art.n. (3) din Constituţia României. Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute de art.13 1 s. după cum urmează: a) membrii ai Guvernului stabiliţi de Constituţie (primul-ministru şi miniştri). la propunerea primului-ministru. 90/20011. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează.3 Primul-ministru deţine poziţia de vârf în cadrul Guvernului. Dispoziţii similare sunt prevăzute în alin. cu cele ale art. pierderea drepturilor electorale. până la formarea noului Guvern. nr. 102 alin. în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului. (2) al art. (2) şi alin. 3 a fost modificat prin Legea nr. pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru. incompatibilitate. 9 din Legea nr. 5 din Legea nr. 187 din 3 martie 2004 3 A se vedea Verginia Vedinaş. deces. 107 alin. op. se face de către Preşedintele României. republicată. (1) din Constituţie.printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. publicată în Monitorul Oficial al României. 90/2001 pentru ceilalţi membri ai Guvernului. (2) din Legea nr. (3) ale art. Structura Guvernului Conform art. (3) din Constituţia României. sau este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. „Guvernul este alcătuit din prim-ministru. Numirea în funcţia de membru al Guvernului. cu modificările şi completările ulterioare prevede în art. 90/2001. demisie. conform art.2 Din analiza celor două texte legale se constată că în componenţa Guvernului regăsim două categorii de membri.. Din coroborarea dispoziţiilor art. prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere”. precum şi miniştri delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru. p. 3 următoarele: „(1) Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile. cit. alte situaţii prevăzute de lege 2 Alin. 107 alin. (2) Din Guvern pot face parte şi miniştrii de stat. Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. 295 152 . Partea I-a. 8 alin. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică”. republicată. Legea organică privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor nr. 23 din 3 martie 2004.

calitate conferită de art. c) personalul din cadrul Cancelariei Primului-ministru. potrivit celor două texte legale. primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul. prin decizie. 90/2001. cu modificările şi completările ulterioare 153 .1 Potrivit dispoziţiilor art. c) în scopul rezolvării unor probleme operative. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. cu respectarea atribuţiilor legale care le revin prin lege acestora. astfel: a) prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului. de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Curtea de Conturi. Ministerul Public. sindicatele. Consiliul Legislativ. comisii şi comitete interministariale. 90/2001. Primul-ministru are competenţa să facă numiri şi eliberări din funcţie. b) contrasemnează decretele emise de Preşedintele României în cazurile prevăzute de lege fundamentală. 90/2001 rezultă că primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. cu alte organizaţii neguvernamentale. Pe de altă parte. primul-ministru emite decizii. celelalte autorităţi şi instituţii publice. Preşedintele României. d) secretarii de stat. partidele şi alianţele politice. 14 din Legea nr. şi răspunde la întrebările ori interpelările adresate de către deputaţi sau senatori (personal. şeful Guvernului este abilitat cu conducerea şi coordonarea activităţii miniştrilor. cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului. 16-18 din Legea nr. consilii. b) secretarul general al Guvernului şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului.din Legea nr. În exercitarea atribuţiilor legale. sau poate desemna un alt membru al Guvernului). precum şi în relaţiile internaţionale. în cazurile prevăzute de lege. 90/2001. primul-ministru poate constitui. primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. primulministru îndeplineşte şi alte atribuţii. 15 din Legea nr. În acelaşi timp. d) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de Constituţie. 1 A se vedea art. fiind obligat însă să respecte atribuţiile legale ale acestora. e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice. Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte. pentru următoarele funcţii publice: a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului.

structură în aparatul de lucru al Guvernului.I. publicată în Monitorul Oficial al României. 187 din 3 martie 2004 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale2. fără personalitate juridică.R. e) Oficiul pentru gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova. prin reorganizare: a) Corpul de Control al Guvernului. f) Unitatea de management a proiectului pentru implementarea şi monitorizarea programului ce se va conveni cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.D. 90/2001. cu personalitate juridică. d) Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.) în cadrul viitorului împrumut de ajustare programatică (PAL). structură în aparatul de lucru al Guvernului.1 Cancelaria Primului-ministru este condusă de şeful cancelariei. nr. care se desfiinţează. fără personalitate juridică. c) Departamentul Purtătorului de Cuvânt al Guvernului şi Relaţii cu Presa. după caz. Cancelaria Primului-ministru a preluat. structură fără personalitate juridică în cadrul Secretariatului General al Guvernului. fără personalitate juridică. compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes naţional 1 A se vedea art. Secretariatului General al Guvernului. Conform art. Conducerea compartimentelor din cadrul Cancelariei Primului – ministru se asigură. Organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-ministru se aprobă prin decizie a primului-ministru.Aparatul de lucru al Guvernului Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din Cancelaria Primului-ministru. modificat prin Legea nr. care are rang de ministru şi calitate de ordonator principal de credite. de personal cu funcţii de conducere sau de demnitari. b) Departamentul pentru Analiză Instituţională şi Locală. 20 din Legea nr. structură în aparatul de lucru al Guvernului. instituţie publică în coordonarea primului-ministru şi în subordinea Autorităţii Naţionale de Control. h) Corpul de consilieri al primului-ministru. 266 din 25 martie 2004 154 . g) Biroul relaţii cu publicul din cadrul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. 23/2004. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. Partea I-a. Partea I-a. departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului. nr.

continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. la convocarea şi sub conducerea primului-ministru. Se subordonează primului-ministru şi se organizează pe principalele domenii de interes general conform atribuţiilor Guvernului. Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului sau. 90/2001. cancelaria primuluiministru. cabinetul primului-ministru. secretarul general al Guvernului este ordonator principal de credite pentru aparatul propriu de lucru al Guvernului. Înfiinţarea. constituind elementul de legătură şi stabilitate al actului de guvernare. Acesta este ajutat de unul sau mai mulţi secretari adjuncţi. juridice. Şedinţele Guvernului sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor săi. care pot avea rang de secretar de stat şi sunt numiţi prin decizie a primului-ministru. Guvernul are un Secretariat General.cuprinse în Programul de guvernare. precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. Departamentul este o structură organizatorică. Guvernul se întruneşte în şedinţe săptămânale sau ori de câte ori este nevoie. fără personalitate juridică şi fără unităţi subordonate. 155 . (1) al Legii nr. modul de organizare şi funcţionare. condus de secretarul general al Guvernului care poate avea rang de ministru. Potrivit art. care lucrează în şedinţe. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre a Guvernului. care are competenţa de a emite ordine cu caracter individual. 25 alin. după caz. rezolvarea problemelor organizatorice. aparatul tehnic al corpului de consilieri. Secretariatul General al Guvernului asigură. Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. prin aparatul propriu. compartimentul documente secrete şi compartimentul care asigură protocolul primului-ministru din cadrul fostului aparat de lucru al primului-ministru. Departamentul este condus de un demnitar public. care este parte integrantă a bugetului de stat. economice şi tehnice ale activităţii Guvernului. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură desfăşurarea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. Organizarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru şi a altor cazuri prevăzute de lege. Funcţionarea Guvernului Guvernul este o autoritate publică colegială.

(2) al Legii nr. care constă în realizare politicii interne şi externe a ţării. în cadrul Cancelariei Primului-Ministru. 90/2001 stabileşte următoarele atribuţii ale Guvernului: a) exercită conducerea generală a administraţiei publice. precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. precum şi de alte acte normative. prevede că: „Guvernul. certificată de şeful Cancelariei Primului-Ministru şi păstrată. sau ai unor autorităţi administrative autonome. 102 alin. 24 alin. 156 . 90/2001 prevede în acest sens: „În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi externe a ţării precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. Articolul 11 din Legea nr. 90/2001). (1) din Constituţia României. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”. 25 alin. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor. prezidând şedinţele la care participă. se înregistrează pe bandă magnetică şi se consemnează în stenograma şedinţei.În cadrul şedinţelor se analizează şi se dezbat problemele ce intră în competenţa Guvernului. respectiv: a) un rol politic. Dispoziţiile legii fundamentale sunt detaliate în art. apărarea ţării. conform legii. republicată. în alte situaţii (art. La şedinţele Guvernului pot participa. adoptându-se acte juridice sau politice. 11 din Legea nr. În acelaşi timp. textul constituţional consacră un dublu rol al Guvernului. practic nici o problemă neputându-se situa în afara politicii interne şi externe a ţării. la solicitarea primuluiministru. în calitate de invitaţi. adoptânduse măsurile corespunzătoare”. care se manifestă prin conducerea generală a administraţiei publice. Preşedintele României poate participa la şedinţele Guvernului în care se analizează probleme de interes naţional privind politica externă. conducători ai unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor. (2) al Legii nr. 87 din Constituţie şi art. Art. b) un rol administrativ. asigurarea ordinii publice şi la cererea primului-ministru. Dezbaterile Guvernului şi modul de adoptare a hotărârilor şi ordonanţelor etc. potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. Atribuţiile Guvernului Art. Formularea din legea fundamentală are o valoare axiomatică şi este exhaustivă.

Actele Guvernului Legea fundamentală statuează în art. i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate. m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. (1): „Guvernul adoptă două categorii de acte juridice şi anume hotărâri şi ordonanţe”. e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului. negociază şi încheie. c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. 108 alin. în condiţiile legii. n) acordă şi retrage cetăţenia română. aprobă renunţarea la cetăţenia română. f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării. k) negociază tratatele. în condiţiile legii. l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. integrarea României în structurile europene şi internaţionale. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. potrivit legii. q) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. cu avizul Curţii de Conturi. pentru apărarea ţării. a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei. precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului. în aceleaşi condiţii. d) asigură executare de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicare acestora. scop în care organizează şi înzestrează forţele armate. pe ramuri şi domenii de activitate. organe de specialitate în subordinea sa. în acest cadru. h) asigură apărarea ordinii de drept. j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi. 157 . convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental. o) înfiinţează. g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare. în condiţiile prevăzute de lege.

De la această regulă. în situaţii extraordinare. în prezenţa majorităţii membrilor săi. Tănăsescu. absolută sau calificată. el fiind abilitat să hotărască adoptarea unei hotărâri sau ordonanţe chiar dacă nu se realizează consensul.I. potrivit dispoziţiilor art.2 d) hotărârile şi ordonanţele se dezbat în cadrul şedinţelor de Guvern. 1 2 M. nr. p. În cazul în care consensul nu se realizează hotărăşte primul-ministru. fac excepţie hotărârile cu caracter militar care se comunică numai instituţiilor interesate. 186 A se vedea H. Această procedură de adoptare a hotărârilor şi ordonanţelor a fost criticată în literatura de specialitate. op. ordonanţe de urgenţă. Iorgovan. 243 din 17 martie 2006 3 A se vedea Rodica Narcisa Petrescu. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului. op. Muraru. astfel: a) hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. opinii cărora ne raliem. Constantinescu. A. V. citată.Aşa cum se relevă într-o opinie. 90/2001.3 f) hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul-ministru şi se contrasemnează de miniştri care au obligaţia punerii lor în executare. e) hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. b) ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare sau. p. g) hotărârile şi ordonanţele se publică în Monitorul Oficial al României. republicată. se impune observaţia că adoptarea prin consens a actelor administrative este atipică. adică de hotărâri şi ordonanţe. ediţia a III-a. I. „Constituţia României. 116. nr. E. pentru că numai acestea au nevoie de un regim constituţional care să reprezinte baza regimului juridic aplicabil”1. c) proiectele de hotărâri şi de ordonanţe se propun de către membrii Guvernului. 114 158 . În acelaşi timp. avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare. Dispoziţiile legii fundamentale sunt detaliate în art. 2002. Această regulă se aplică şi în cazul altor documente sau măsuri care se dezbat în cadrul şedinţelor Guvernului. care stabilesc în acelaşi timp principalele reguli procedurale în materia hotărârilor şi ordonanţelor. partea I-a. citată. 26 şi art. Tratat de drept administrativ român. potrivit unei metodologii aprobată prin hotărâre a Guvernului. preluând spiritul constituţional vest-european. se ocupă numai de actele juridice ale Guvernului. republicată în Monitorul Oficial al României. S. p. 115 din Constituţia României. Partea I-a. pentru elaborarea. Trebuie să remarcăm faptul că legiuitorul organic a conferit primului-ministru puteri discreţionare.G. doctrina şi legislaţia consacrând adoptarea acestora cu majoritate simplă. sub sancţiunea inexistenţei. Prisăcaru. 27 din Legea nr.

Consiliului General al Municipiului Bucureşti. (2) din H.50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului. Guvernul prin actele sale adaugă sau modifică legea practică păguboasă şi nepermisă în contradicţie cu normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilite sau aprobate prin Legea nr. prin ministerele în a căror subordine sau coordonare se află. p. În final. norme metodologice. nr. 50/2005 având următoarea redactare: „Ordonanţele simple emise în domeniul care nu fac obiectul legilor organice. (3) din H. republicată. în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta. aceste ordonanţe sunt denumite ordonanţe simple.1. 50/20051 este recunoscut următoarelor autorităţi publice: a) ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea Guvernului. Astfel. nr. respectiv.Dreptul de a iniţia proiecte de acte normative. citată. spre pildă. la fel ca şi în alte numeroase situaţii. Hotărârile Guvernului se emit în scopul organizării executării legii şi pe cale de consecinţă nu pot contraveni principiilor şi dispoziţiilor cuprinse în lege. b) hotărâri prin care se aprobă alte acte juridice. 2 alin. care stabilesc ele însele reguli juridice cu valoare juridică praeter legem şi secundum legem. 109 159 . relevăm faptul că. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. cum sunt. 9.G. potrivit art. nr. se adoptă numai în temeiul unei legi speciale de abilitare a Guvernului. art. hotărârile prin care se aprobă diferite regulamente.” Considerăm că este obligaţia Consiliului legislativ de a preveni şi de a elimina aceste carenţe. op.G. pentru elaborarea avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare 2 Rodica Narcisa Petrescu. prefecturilor. Cu alte cuvinte. potrivit legii.G. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate2. stabilind măsuri administrative care asigură punerea în aplicare a legii. ele se adoptă în baza legii şi în limitele acesteia. prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. precum şi autorităţilor administrative autonome. hotărârile cu caracter normativ pot fi clasificate în două categorii şi anume: a) hotărâri adoptate în scopul punerii în executare a legii. consiliilor judeţene şi. 4 alin. 1 H. 24/2000. etc. b) organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea sau coordonarea ministerelor.

s-a subliniat în mod constant că dreptul Guvernului de a emite ordonanţe constituie expresia juridică a delegării legislative.3 Din redactarea art. 102 alin. s-a introdus un alineat care în redactarea actuală este alin. „ca să nu mai vorbim de meandrele care s-au manifestat şi în practica Curţii Constituţionale. 115. cu aspecte de ordin procedural şi cu exceptarea anumitor materii. Textul citat a dat naştere unei practici legislative neunitare. îndeosebi în legătură cu semnificaţia sintagmei «în cazuri excepţionale»”. în fine. Iorgovan. (1) din Constituţie privind realizarea politicii interne şi externe. 115. corespunzătoare rolului constituţional conferit de art.2 În acest context. Această teză este reiterată într-o opinie potrivit căreia: „Constituţia României a înţeles să folosească noţiunea de ordonanţă pentru determinarea actului juridic prin care Guvernul îşi exercită delegarea legislativă care. republicată. Constantinescu. a suscitat numeroase controverse doctrinare. 114.1 Aşadar. 73 alin. 115 din Constituţia României. au fost introduse două alineate noi. conform art. 114 al Constituţiei din 1991. „Astfel. (5) şi (6) din textul actual. prin Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 au fost aduse modificări substanţiale art. după alin. op. I. În doctrina de specialitate. Muraru. au fost aduse precizări la alin.2. (8)”. rezultă că Guvernul României poate emite ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă. devenit actualul art. 223 Ibidem. A. (4) care au devenit alin. 115 al Constituţiei. 2. E. 7 şi 8 ale art. ordonanţa depăşeşte sfera strictă a conducerii generale a administraţiei publice. p. d) în cazurile în care legea de abilitare prevede obligaţia supunerii lor spre aprobarea Parlamentului. 225 3 Ibidem. (3) din Constituţie. citată. (7) şi. fiind o modalitatea de participare a Guvernului la realizarea puterii legislative. Materia ordonanţelor a fost reglementată de art. apoi. S. 1 2 M. 114-115 160 . b) ordonanţele nu pot fi emise în domeniile care se reglementează prin lege organică. Tănăsescu. intitulat „Delegarea legislativă”. a fost regândită redactarea alin. din analiza cărora desprindem următoarele reguli: a) ordonanţele pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptată de Parlament. legea de abilitare trebuie să stabilească domeniile şi data până la care Guvernul poate emite ordonanţe. (5) care a devenit alin. (4). p. presupune o lege de învestire în acest sens. pp. adică o lege de abilitare”. fiind o putere pe care Parlamentul o deleagă executivului. potrivit procedurii legislative. c) în mod obligatoriu.9. Ordonanţele Guvernului Regimul constituţional al ordonanţelor este stabilit în art. republicată. 3. Regimul constituţional al ordonanţelor este consacrat de alineatele 1.

Faţă de redactarea art. Ordonanţele de urgenţă Conform art. republicată: „Guvernul poate adopta ordonanţele de urgenţă numai în situaţii extraordinare a cărora reglementare nu poate fi amânată.Guvernul trebuie să îndeplinească această obligaţie până la împlinirea termenului de abilitare. 115 din Constituţie. (5) al art. dacă este cazul. în condiţiile alin. stabilind temeiul constituţional pentru Parlament de a da soluţii în astfel de situaţii. (3) ale art. E. g) conform art. (4) din Constituţia României în varianta 1991. 11 din Legea nr. (8) „prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa. Tănăsescu. 226 161 . f) conform art. (4) din Constituţia României. A. e) ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau. relevăm următoarele: a) sintagma „cazuri excepţionale” care a dat naştere la numeroase controverse şi practici neunitare. a fost înlocuită cu sintagma „situaţii extraordinare”. 9. să infirme acest lucru. conform căruia: „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. noua formulare ar fi de natură să aducă o clarificare de substanţă rămâne ca practica guvernării să confirme sau. 115. 114 alin. 115 alin. partea I-a. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. după caz. op. citată.3. Nerespectarea acestui termen are drept consecinţă încetarea efectelor ordonanţei. 1 M. ordonanţele intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat. Iorgovan. Într-o opinie autorizată. Dispoziţii cu caracter de noutate regăsim şi în alin. S. Constantinescu. 115 alin. Muraru. se apreciază că: „Situaţia extraordinară constă într-o stare de urgenţă în reglementarea unui aspect ce nu comportă în nici un fel amânare”. I. în aparenţă. p.1 Deşi. măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei” Această prevedere are caracter novator şi edificator. având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. dimpotrivă. sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. b) se instituie obligativitatea Guvernului de a motiva necesitatea adoptării ordonanţelor de urgenţă sub aspectul „situaţiei extraordinare”.

într-un termen rezonabil. partea I-a. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută de articolul 76 alineatul (1)”. ne conduce la concluzia după care este de neconceput ca publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial să se facă înainte ca aceasta să fie depusă spre dezbatere la Camera competentă. în procedură de urgenţă. dacă în cuprinsul lor ne este prevăzută o dată ulterioară. acesta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere. partea I-a. Dacă în termen de 30 de zile Camera competentă să fie sesizată. de la trimitere. dacă în 1 Ibidem. Primul vizează depunerea ordonanţei spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă. 115. această categorie de ordonanţe. aparent cuprinde două termene. Aceste dispoziţii au menirea de a supune toate ordonanţele de urgenţă sub control parlamentar. republicată. după caz. pentru că interpretarea logică a textului. 11 alin. De asemenea. trebuie relevată ca o noutate obligaţia Parlamentului de a dezbate. publicarea în Monitorul Oficial. în favoarea Guvernului regula „aprobării tacite”. 24/2000. aceste dispoziţii au fost preluate şi în art. Din examinarea textului rezultă că ordonanţele de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea lor spre dezbatere la Camera competentă a fi sesizată şi numai după publicarea lor în Monitorul Oficial al României. dacă nu se află în sesiune.” În al doilea rând. iar al doilea. Cu alte cuvinte. 229 162 . p. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere. în literatura de specialitate se arată că: „Alineatul (5) al art. astfel de ordonanţe erau aprobate sau respinse cu mare întârziere (după luni sau chiar ani).”1 În acelaşi timp.Camerele. Este numai o aparenţă. raportată la o interpretare sistematică a Constituţiei. aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. se poate aprecia că legiuitorul constituant a instituit. evitându-se situaţiile create sub imperiul vechilor reglementări când. Comentând acest text. trebuie să constatăm diferenţa de optică a legii fundamentale faţă de regula consfinţită în art. (2) al Legii nr. sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată. 78 conform căreia legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. potrivit căruia: „ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României. care este obligată să decidă tot în procedură de urgenţă. Ulterior. Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei. nu se pronunţă asupra ordonanţei de urgenţă. se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau.

sau „fine de neprimire”. eliminându-se practica guvernelor de după 1991 de a reglementa în exces. Această practică a fost criticată. „Această enumerare trebuie înţeleasă ca o repetiţie de întărire. prin ordonanţe de urgenţă. Legiuitorul a dorit să sublinieze. se consideră că ordonanţa de urgenţă în cauză a fost aprobată. textul clarifică chestiunea controversată în doctrină.termen de 30 de zile Camera competentă a fi sesizată nu se pronunţă. p.1 O a doua excepţie. nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. o dată în plus. O primă excepţie se referă la „regimul instituţiilor fundamentale ale statului”. se stipulează în mod explicit faptul că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în sfera legilor constituţionale. pp. libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. cu alte cuvinte se interzice naţionalizarea sau orice altă cale de trecere silită a unor bunuri din proprietatea privată în proprietatea publică. Aşadar.2 În sfârşit. prin ordonanţă de urgenţă nu se pot dispune măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri de proprietate publică”. în materia domeniilor ce nu pot fi reglementate prin ordonanţe de urgenţă o reprezintă drepturile electorale. că sub nici o formă printr-o ordonanţă de urgenţă nu poate fi afectat regimul de realizare a drepturilor electorale. nu se pot. Pe de altă parte. în alţi termeni. 115 care are următoarea redactare: „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale. 227-228 Ibidem. aceea că prin ordonanţa de urgenţă pot fi reglementate domenii ce ţin de natura legii organice. alături de drepturile. republicată. 228 163 . Se apreciază că este vorba despre regimul juridic legal al instituţiilor cuprinse în Titlul III al Constituţiei dar şi despre Curtea Constituţională. stabilindu-se în acelaşi timp şi alte excepţii. prin ordonanţă de urgenţă. noile prevederi constituţionale ar trebui să conducă la adoptarea ordonanţelor de urgenţă numai în „situaţii extraordinare”. aparent noile reglementări cuprinse în art. În al treilea rând. 115 din Constituţia României. Deşi. legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a introdus alineatul 6 al art. rămâne de văzut dacă practica guvernării şi jurisprudenţa confirmă aceste aşteptări. În concret. republicată. pe deplin 1 2 Ibidem. Curtea de Conturi şi Consiliul Economic şi Social. adopta legi electorale sau coduri electorale”. materie reglementată de Titlul VII al Constituţiei. au adus clarificările necesare în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă. Avocatul Poporului. libertăţile şi îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituţie. drepturile.

precum şi cele din regulamente. vol. conform cărora: „(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare. 325 3 Ioan Santai. prevederile în vigoare neconstituţionale se suspendă.) a fost aceea de a lăsa deschisă posibilitatea ca recurgerea la ordonanţe guvernamentale să se transforme dintr-o procedură excepţională într-o practică curentă. S. constatate ca fiind neconstituţionale. Tratat elementar. Constantinescu. p. Până la îndeplinirea acestei obligaţii. în acest interval. I. sunt obligatorii „erga omnes”. I. Aşa cum se subliniază în doctrină „Dintotdeauna şi pretutindeni. a provocat interminabile dispute doctrinare şi practice”. citată. De la data publicării. A. date în soluţionarea obiecţiunilor de neconstituţionalitate. Drept constituţional şi instituţii politice. 172-173 164 . de prof. Tănăsescu. E. Ioan Santai3 consideră că răspunderea Guvernului şi a membrilor care îl compun se poate clasifica după mai multe criterii. alin. punerea în executare a deciziilor tribunalelor constituţionale a ridicat mari probleme. deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Parlamentul sau Guvernul. 147 consacră forţa juridică a deciziilor Curţii Constituţionale. materie în care legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a adus clarificările necesare. Cu alte cuvinte. iar după 45 de zile îşi încetează efectele. este legată de constituţionalitatea ordonanţelor. dacă obligaţia nu a fost realizabilă.1 O ultimă chestiune pe care ne propunem să o abordăm. precum şi cele care privesc excepţiile de neconstituţionalitate ale legilor sau ordonanţelor. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. după caz. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. nasc pentru Parlament şi Guvern obligaţia de a le pune în acord cu dispoziţiile constituţionale. Muraru.n. partea I-a. op. II. toate deciziile Curţii Constituţionale. Iorgovan. Răspunderea Guvernului Prof.justificat. vol. republicată. (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. 147 alineatele (1) şi (4) din Constituţia României. ceea ce evident contravine şi afectează rolul de unică autoritate legiuitoare a ţării conferit de Constituţie Parlamentului. citată. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. (4) al art. Pe durata acestui termen. Pe de altă parte. astfel: 1 A se vedea Tudor Drăganu.2 Această problemă îşi găseşte soluţionarea în art. pp. op. 146-148 2 M. pp. care de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Tudor Drăganu care considera că una din principalele carenţe ale Constituţiei (din 1991 – s.

articolul 2 al Legii nr. respingerea moţiunii de cenzură de către Parlament are ca efect păstrarea încrederii Parlamentului faţă de Guvern şi instituirea 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. nr. republicată. Aşa cum în mod constant se relevă în doctrină. citată. c) După autoritatea faţă de care operează. faţă de primul . 120-121 165 . 109 alin. conform art. b) După natura ei răspunderea poate fi: politică şi juridică. Legea nr. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată. pp. cea mai severă sancţiune care se aplică în cazul răspunderii politice a Guvernului. Răspunderea politică a Guvernului şi a miniştrilor Potrivit art.atunci când este vorba despre răspunderea politică. este retragerea încrederii de către Parlament sau demiterea Guvernului. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic în mod solidar cu ceilalţi membri. nu cuprinde dispoziţii derogatorii. în Legea nr. 113 alin. Dimpotrivă.ministru şi faţă de Parlament . completate cu dispoziţiile dreptului comun. încrederea în Guvern a fost retrasă ceea ce înseamnă încetarea mandatului acestuia. pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Sediul răspunderii Guvernului şi a membrilor săi îl regăsim în Constituţie. 1. potrivit dreptului comun în măsura în care legea specială. (3) din Constituţie. la data depunerii. a Guvernului în ansamblul său. 10. membri Guvernului putând răspunde civil. cu modificările şi completările ulterioare 2 Rodica Narcisa Petrescu. op. 113 alin. iar procedura care trebuie urmată pentru aplicarea acestei sancţiuni este moţiunea de cenzură reglementată de art. în şedinţă comună a celor două Camere. Partea I-a. (1) din Constituţia României. 300 din 28 iunie 1999. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială1.2 Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului. disciplinar sau penal. 115/1999 precizând că această răspundere este consecinţa votului de încredere acordat de Parlament cu ocazia învestiturii Guvernului. contravenţional. după caz. practic Guvernul fiind demis. Dacă moţiunea este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte.a) După caracterul răspunderii distingem o răspundere individuală a fiecărui membru al Guvernului şi o răspundere colegială a membrilor Guvernului. (l) din Constituţie „Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate”.

66 din Constituţie sesiunile ordinare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au loc în perioadele februarie – 30 iunie şi respectiv septembrie . nu este străină de cea a răspunderii juridice 2. situaţie în care Guvernul este demis.31 decembrie. p. Precizăm că potrivit art. se consideră adoptat. cu amendamentele acceptate de Guvern. 2001. 10. Prin angajarea răspunderii sale politice. op. dimpotrivă. a unei declaraţii de politică generală. dezbaterea acesteia se va face în şedinţă comună a celor două Camere. ideea de răspundere politică a Guvernului. în cazul de faţă ale dreptului constituţional sau ale dreptului administrativ după caz. 109 alin. respectiv varianta de a-l menţine. 414 166 . conform art. Dacă Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate conform art. sau a unui proiect de lege. dacă Guvernul apreciază că între el şi majoritatea parlamentară care l-a promovat. (2) din Constituţie prevede că numai Camera Deputaţilor. op. poate să-şi angajeze răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului reunite în şedinţă comună. asupra unui program. În opinia prof. Guvernul oferă Parlamentului două alternative. cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit art. 114 alin. (3) din Constituţie. I. în termen de 3 zile. 1 2 Antonie Iorgovan. de la depunerea unuia dintre documentele menţionate. Răspunderea juridică În ceea ce priveşte răspunderea penală. art. citată. sau. nu mai există o consonanţă politică1. (1) din Constituţie. iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Guvernul este demis. Dacă. Antonie Iorgovan. Vol. 114 din Constituţie. 114 alin. (3) din Constituţie. proiectul de lege prezentat. modificat sau completat. În cazul în care moţiunea de cenzură a fost respinsă. situaţie în care Parlamentul trebuie să aprobe solicitarea formulată de Guvern.2. citată. 418 Antonie Iorgovan. Pe de altă parte.interdicţiei pentru deputaţii şi senatorii care au semnat-o de a mai iniţia o nouă moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune parlamentară. se va depune o moţiune de cenzură şi aceasta va fi votată de către majoritatea deputaţilor şi senatorilor. concluzionând că şi în cazul răspunderii politice trebuie să admitem existenţa unei culpe a celui care răspunde şi în mod implicit ideea încălcării unor norme şi principii de drept. p. 114 alin. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. după caz. Parlamentul poate respinge solicitarea.

289/20003. nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială stabileşte: „Pe lângă răspunderea politică. nr. (3) din Constituţie „Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială”. Art. după caz. persoana respectivă. potrivit dreptului comun din aceste materii. 554/20045. membru al Guvernului. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. disciplinar sau penal. aşa cum s-a relevat în literatura de specialitate 4 Guvernul în ansamblul său. în afara exerciţiului funcţiei lor. 6 din lege precizează că fac obiectul acestei legi speciale numai faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care.G. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială1. 116 din 7 martie 2001 4 Antonie Iorgovan. va putea fi obligată la plata despăgubirilor în solidar cu 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. .U. op. art. aprobată prin Legea nr. Partea I-a. completată şi modificată prin O. 4 din Legea nr. membri Guvernului pot răspunde şi civil. 2001. nr. Conform art.U. 468/2001 publicată în Monitorul Oficial al României. vol. dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. 300 din 28 iunie 1999 Publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. în temeiul art. Astfel. nr. 16 alin. 433 5 Publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 29 decembrie 2000. Partea I-a. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului are drept consecinţă suspendarea lui din funcţie. cererile în justiţie vor putea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat.Dacă s-a cerut urmărirea penală. Pentru săvârşirea unor infracţiuni. aprobată prin Legea nr. În aplicarea acestor prevederi constituţionale a fost adoptată Legea nr. Pe de altă parte. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat. nr.G. nr.. 52 din Constituţie coroborat cu dispoziţiile art.. În legătură cu răspunderea penală. atunci când se produce un prejudiciu în dauna unui particular. În cazul în care acţiunea se admite. care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. 413 din 25 iulie 2001 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. după caz. 31/2001. 454 din 20 septembrie 1999. în măsura în care prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii”. precum şi miniştrilor li se aplică regimul dreptului comun şi în materia contenciosului administrativ. 109 alin. Partea I-a. publicată în Monitorul Oficial al României. nr. e emis sau a încheiat actul ori. p. Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. potrivit legii penale. constituie infracţiuni. 130/19992 şi O. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. contravenţional. 167 . I. citată.

precum şi oricare altă autoritate a administraţiei publice centrale sau locale. delegarea legislativă) art. d) obligaţia de a prezenta informaţii şi documente există numai dacă solicitarea parvine din partea preşedinţilor celor două 1 Ioan Vida. diferă în funcţie de momentul săvârşirii faptei. (1) din Constituţie prevede că: „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice. 2. prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere. după cum urmează: 1. Puterea executivă şi administraţia publică. I. În astfel de situaţii. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat. potrivit dreptului comun în materie. 111 alin. după caz: a) penal. pentru pagubele care nu sunt rezultatul unor fapte penale şi au fost cauzate printr-un act administrativ ilegal sau. Faţă de cele expuse. b) este vorba despre un control exclusiv politic. Dacă fapta a fost săvârşită în exerciţiul funcţiei membrii Guvernului vor răspunde. de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul. prin intermediul preşedinţilor acestora. 115/1999. pp. contravenţional. b) Patrimonial. Procedura de urmărire penală şi de judecare a membrilor Guvernului în astfel de situaţii este stabilită în Capitolul III al Legii nr. Cu privire la această formă de control parlamentar exercitat asupra administraţiei publice. în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor. disciplinar sau penal. în regimul instituit prin contenciosul administrativ. 115/1999. pentru faptele care potrivit legii penale constituie infracţiuni în condiţiile Legii nr. Raporturile Parlamentului cu Guvernul În afara raporturilor menţionate (moţiunea de cenzură. angajarea răspunderii Guvernului. Vida1 face următoarele precizări: a) controlul sub forma obligaţiei de a prezenta informări priveşte atât Guvernul. solicitarea informării este obligatorie”. c) solicitările făcute de Camere sau comisii trebuie să vizeze exclusiv activitatea guvernamentală sau a organului respectiv. apreciem că răspunderea juridică a membrilor Guvernului şi regimul juridic aplicabil. persoana respectivă îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic. prof. Dacă fapta a fost săvârşită în afara exerciţiului funcţiei lor membri Guvernului răspund civil. 114-118 168 . sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor şi de Senat sau de comisiile parlamentare.Guvernul.

Camere şi nu din partea unui parlamentar. dacă există intenţia Guvernului da a adopta o anumită hotărâre. 950 din 28 octombrie 2005 169 . când se va da şi răspunsul. 159 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. activitatea lor este o 1 A se vedea art. 3 alin. d) camera poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problema care a făcut obiectul interpelării. Potrivit art. b) se înscriu într-un Registru special.îl constituie ancheta parlamentară. e) informaţiile şi documentele solicitate. c) dezvoltarea interpelării are loc într-o altă şedinţă publică. în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului”. În ceea ce priveşte procedura interpelărilor prin Regulamentele celor două camere s-au stabilit următoarele reguli: a) se fac în scris şi se citesc în şedinţă publică. publicat în Monitorul Oficial al României. Întrebările pot fi adresate în scris sau oral1. Unul dintre cele mai specializate mijloace de control parlamentar asupra Guvernului . Partea I.o simplă cerere prin care se solicită răspuns referitor la un anumit fapt sau informaţie (sunt reale. Potrivit art. conform art. nr. 115/1999 s-a instituit obligaţia ca aceştia să răspundă în cel mult 15 zile de la primirea lor. publicat în Monitorul Oficial al României. 112 din Constituţie „Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de deputaţi sau de senatori. Camerele îşi pot constitui comisii comune. sau nu) sau. Partea I. (2) al Legii nr. 8/1994. de la tribuna camerei. (3) din Legea nr. 115/1999. (4) din Constituţie fiecare cameră îşi constituie comisii permanente şi îşi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. 34 din 25 octombrie 2005. iar răspunsul se poate solicita în scris sau oral. Regulamentele celor două Camere înţeleg prin întrebare . se afişează la sediul Camerei şi se comunică primului-ministru. nr. f) obiectul controlului îl reprezintă doar informaţiile şi documentele care au caracter public. De asemenea. Comisiile parlamentare. 3 alin. trebuie să vizeze situaţii ce ţin de natura controlului parlamentar şi nu de unele interese personale ale parlamentarilor. 157 şi art. 64 alin. modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. prin interpelare se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe. inclusiv comisiile de anchetă nu sunt subiecte de drept public distincte de Parlament. 1030 din 8 noiembrie 1994. şi ele trebuie puse la dispoziţie în termen de cel mult 30 de zile de la primirea solicitării. iar prin art. aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. exacte.

dar este şi posibil ca dezbaterea din cameră să se constituie în finalizarea anchetei. finalizată printr-un raport.activitate de informare. În funcţie de natura şi complexitatea problemei. 170 . poate iniţia o propunere legislativă. supus dezbaterii parlamentare. Camera poate adopta o moţiune.

organizarea şi funcţionarea unui minister se poate realiza şi prin ordonanţă. Faţă de competenţa materială şi competenţa teritorială pe care o au şi având în vedere dispoziţiile art. rolul. text care ne conduce la concluzia că ministerele se pot înfiinţa prin următoarele modalităţi: a) prin adoptarea unei legi generale. vol. p. în literatura de specialitate s-a exprimat opinia1 că înfiinţarea. conducerea şi atribuţiile generale ale miniştrilor. putem defini misterele ca fiind organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Având în vedere faptul că organizarea (înfiinţarea) ministerelor nu este de competenţa legii organice (art. ca sediu unic pentru toate ministerele. 117 din Constituţie „Ministerele se înfiinţează. 35 al Legii nr. b) prin adoptarea unei legi cadru. 90/2001.Capitolul III MINISTERELE Definiţia. 2001. legiuitorul defineşte ministerele ca fiind organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. 117 din Constituţie coroborate cu art. un cadru normativ unic referitor la natura juridică. Editura Lumina Lex. 90/2001. 88 171 . 1999. 435. Mircea Preda. Bucureşti. citată. fiind astfel organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. c) prin adoptarea unei legi pentru fiecare minister. administraţia publică în domeniile de activitate de care răspund. op. p. I. 34 al Legii nr. 90/2001 a instituit pentru prima dată. organizarea. Autorităţile administraţiei publice şi sistemul constituţional român. În art. Conform art. 73 alin. având calitatea de autorităţi centrale ale administraţiei publice. care exercită în conformitate cu dispoziţiile legale. pe baza căreia să se adopte legi speciale. locul şi rolul ministerelor Ministerele constituie o categorie distinctă de autorităţi din cadrul sistemului de autorităţi aparţinând administraţiei publice şi au rolul de a realiza politica guvernamentală în domeniile de activitate specifice. 1 Antonie Iorgovan. (3) din Constituţie). se organizează şi funcţionează potrivit legii”. potrivit cărora „Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului”. Ele îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul ţării. Menţionăm că Legea nr.

a structurilor organizatorice şi a modului de funcţionare. 53 alin.N. 2). M. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici.E.culturală şi ştiinţifică. a-l din Legea nr. op. spre exemplu: M. a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii. Conform art. Autorii de drept administrativ. p. 1 Antonie Iorgovan. Ministerul Culturii şi Cultelor. pe care le înaintează Guvernului. (1) lit. b) iniţiază şi avizează proiecte de lege.N. Ministerul Justiţiei. c) ministere cu activitate administrativă (politico-administrativă). hotărâri ale Guvernului. 46 alin. în faţa Parlamentului. citată. clasifică ministerele după natura activităţii pe care o realizează astfel: a) ministere cu activitate economică (ex.În pofida principiilor constituţionale însă.I. doar foarte rar ministerele au fost înfiinţate prin lege (ex. Ministerul Agriculturii. pornindu-se de la înfiinţarea sa. 90/2001) este exercitată de miniştri (art. a atribuţiilor acestuia. Numărul şi denumirea ministerelor au oscilat de la o guvernare la alta sau chiar în cadrul aceleiaşi guvernări. integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Ministerul Finanţelor Publice). 436 172 . iar în calitate de membru al acestuia. ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului. Ministerul Economiei şi Comerţului.A. Ministerul Educaţiei şi Cercetării. şi M. solidar cu ceilalţi membri ai Guvernului pentru activitatea şi actele acestuia. Conducerea ministerelor (secţiunea 3 a Capitolului 2 a Legii nr. Ministrul răspunde pentru întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului. coordonează şi controlează aplicarea legilor. Ministerul Administraţiei şi Internelor1. ordonanţe. 90/2001 miniştrii au următoarele atribuţii principale: a) organizează. celelalte fiind înfiinţate prin hotărâri ale guvernului. 1 şi art. Organizarea şi funcţionarea ministerelor Organizarea unei autorităţi a administraţiei publice are în vedere: stabilirea conducerii. Alimentaţiei şi Pădurilor. în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern. M. în care grupează: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.A. c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului. b) ministere cu activitate social .). 46 alin.A. d) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual.

Prin instrucţiuni . j) avizează. ordinele pot fi emise. instrucţiunile pot fi emise în comun cu un alt minister sau organ interesat. Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative. pentru organele aflate în subordonarea ministerului. Ca şi ordinele. în baza bugetului aprobat. ministrul emite ordine şi instrucţiuni conform art. de doi sau mai mulţi miniştrii. h) urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. În exercitarea atribuţiilor sale. g) iniţiază şi negociază. în condiţiile legii. a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului. (3) din Legea nr. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. instrucţiunile şi alte acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se emit pe baza şi în vederea executării legilor. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente. elaborarea şi emiterea acestora făcându-se cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. în domeniul de competenţă. Ordinele sunt acte juridice administrative. Ordinele şi instrucţiunile se emit numai atunci când se prevăd expres printr-o dispoziţie legală cu încadrarea în termenul stabilit şi cu indicarea expresă a temeiului legal. republicată. Uneori.urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului. prin care de regulă.se stabilesc reguli generale de conduită. 90/2001. în comun. în condiţiile legii. înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create. i) coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. 46 alin. Ele pot avea caracter normativ sau individual. potrivit strategiei generale a Guvernului. încheierea de convenţii. 24/2000. se reglementează anumite probleme concrete. Ordinele cu caracter normativ. Ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale se publică în 173 e) . f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate.

Colegiul ministerial este condus de ministru. Miniştrii sunt ajutaţi în activitatea lor de unul sau mai mulţi secretari de stat.G. Direcţia este formată din mai multe servicii şi/sau birouri a căror activitate necesită o conducere comună. În cadrul unui serviciu. art. colegiul ministerului (art. se referă de obicei la organizarea şi funcţionarea ministerului sau a unor unităţi subordonate acestuia. 90/2001). Alineatul 2 prevede că regulamentul de funcţionare şi componenţa colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului.Monitorul Oficial al României. servicii şi birouri. 47 a Legii nr. În acest sens. pentru care se cere o conducere unitară. Birourile se pot organiza. administrativ. care pot fi grupate în două categorii: de specialitate (specifice fiecărui minister. pot fi organizate birouri. pentru îndeplinirea unei activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare.). direcţii generale. nefiind subiecte de drept administrativ. direcţii. conform art. Aceştia exercită atribuţiile delegate de către ministru. juridic. cu excepţiile prevăzute de lege. 50/2005 174 .1 În practică întâlnim şi regulamentele. Pentru a-şi putea desfăşura activitatea şi realiza competenţele. Partea I. nr. prin grija acestora. fie în cadrul unei direcţii. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului. în calitate de preşedinte. 3 al Legii nr. În cadrul direcţiei generale se pot organiza direcţii. Direcţia generală se poate organiza pentru delimitarea unui grup de activităţi care reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. care fiind tot acte cu caracter normativ. 52 alin. etc. Serviciul poate funcţiona fie independent. 90/2001). În legătură cu aceste structuri organizatorice. servicii şi birouri. numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizia primului-ministru. de regulă. 90/2001 stipulează: Colegiul ministerului se întruneşte la cererea şi sub preşedinţia ministrului. în funcţie de natura celor care constituie domeniul propriu al ministerului) şi funcţionale. fiecare minister are o anumită structură organizatorică aprobată prin actul de organizare şi funcţionare al ministerului (hotărâre de Guvern. Această structură organizatorică este formată din: departamente. care se întâlnesc în cadrul oricărui minister (ex. 52 alin. 1 A se vedea art. se impune precizarea că ele nu au calitatea de autorităţi ale administraţiei publice şi-n consecinţă nu au competenţa de a emite acte juridice (acte de drept administrativ). ca organ consultativ. Pe lângă ministru funcţionează. 27 şi 28 din H. 1 al Legii nr. resurse umane.

58-60). Structura organizatorică şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al ministerului. Serviciile publice de radio şi televiziune (art.Departamentul se poate organiza în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente funcţionale. Consiliul Concurenţei . Partea I-a. cu avizul Curţii de Conturi. Organele autonome ale administraţiei publice centrale În conformitate cu dispoziţiile art. 141 din 7 iulie 1997. ele fiind înfiinţate prin legi organice. Ministerele pot înfiinţa în subordine. Consiliul Economic şi Social înfiinţat prin Legea nr. servicii şi birouri şi sunt conduse de secretari de stat. legea concurenţei. 2. Partea I-a. o parte sunt funcţionari publici conform Legii nr. nr. cit. din care. 140). direcţii. 3 din art. nr. 117 alin. administraţia centrală de specialitate se realizează nu numai de către ministere sau de alte organe de specialitate din subordinea Guvernului. 5) şi Consiliul Legislativ (art. organe de specialitate. aşa cum este cazul: 1. cu modificările şi completările ulterioare. (2) şi (3) şi 116 din Constituţie. ci şi de autorităţi administrative autonome. 88 din 30 aprilie 1996 cu modificările şi completările ulterioare 175 . în acest context. 109/19972. Avocatul Poporului (art. Curtea de Conturi (art. se aprobă prin ordin al ministrului. Departamentul include în cadrul său: direcţii generale. cu modificările şi completările ulterioare3. Trebuie. b) personal de conducere de specialitate. d) personal de deservire. p. cum sunt: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (art. 119). 79).. 141 Publicată în Monitorul Oficial al României. op. să remarcăm faptul că unele dintre aceste autorităţi au fost înfiinţate direct de Constituţie. republicată. 117 al legii fundamentale se pot înfiinţa prin lege organică. Toate compartimentele funcţionale constituie aparatul propriu sau aparatul tehnic al ministerelor. 21/1996. nu sunt nominalizate în Constituţie1. Personalul ministerelor se compune din următoarele categorii: a) personal de conducere. cu modificările şi completările ulterioare 3 Publicată în Monitorul Oficial al României.înfiinţat prin Legea nr. c) personal de execuţie – administrativ. 31 alin.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Altele însă. care potrivit alin. 1 2 A se vedea Rodica Narcisa Petrescu.

În hotărârile Guvernului de organizare şi funcţionare ale ministerelor se prevede că obiectul de activitate. 48/1992. Unităţile din subordinea ministerelor şi/sau a celorlalte organe centrale de specialitate sunt conduse de directori generali şi directori adjuncţi .1.organizate sub forma instituţiilor publice sau edituri organizate ca regii autonome (Monitorul Oficial). cuprinzând şi neregulile constatate. Consiliul Naţional al Audiovizualului înfiinţat prin Legea nr. precum şi criteriile de constituire a compartimentelor din unităţile subordonate ministerului. preşedinţi. de regulă. se aprobă prin ordin al ministrului. Partea I-a. Aşa de exemplu. în şedinţă comună.104 din 21 mai 1992 cu modificările şi completările ulterioare 176 . dintre care cităm: Complexe naţionale muzeale sau monumentale. Aceste autorităţi autonome. Aceştia emit ordine şi instrucţiuni care au aceeaşi forţă juridică şi trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe de legalitate ca şi actele emise de miniştri. numărul de personal. nr.. Avocatul Poporului este numit de Camera Deputaţilor şi Senat. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Curtea de Conturi are obligaţia de a prezenta anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. coroborat cu art. şi altele. 140 alin. potrivit art. organizate ca societăţi comerciale pe acţiuni. într-o formă sau alta. spitale. sunt autorităţi administrative. centre naţionale de perfecţionare. . conform art. 2 din Constituţie. în raporturi juridice cu Parlamentul şi nu cu puterea executivă. deşi prin natura lor juridică şi prin activitatea specifică pe care o realizează.numiţi prin ordin al ministrului. teatre naţionale şi Opera Română. 3. Tot astfel. Conducătorii acestor autorităţi publice autonome ale administraţiei centrale se numesc. structurile organizatorice. legea audiovizualului4. organizaţi sub forma regiilor autonome sau a societăţilor comerciale. universităţi. pentru o perioadă de 5 ani şi prezintă rapoarte anual sau la cererea celor două Camere. 6 din Legea nr. 58 alin. inspectorate etc. ele se află. biblioteci.3. baze de aprovizionare şi desfacere etc. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. 1 din Constituţie. Unităţi subordonate ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei centrale de specialitate În subordinea ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale funcţionează diferite instituţii publice sau agenţi economici.

potrivit art.” În mod evident. În consecinţă. potrivit actualei reglementări precum şi avizul consultativ din vechea reglementare au aceeaşi valoare juridică. Sub aspectul consecinţelor juridice. în plan vertical faţă de ministru şi în plan orizontal faţă de prefect. 177 . ministrul poate anula sau suspenda. atât pentru motiv de ilegalitate precum şi pentru motiv de inoportunitate. uneori chiar de a modifica actele subordonaţilor. deosebit de vechea reglementare conform căreia prefectul emitea un aviz consultativ.2. Potrivit noilor reglementări. rezultă că serviciile deconcentrate au o dublă subordonare şi anume: a) pe plan vertical. apreciem că atât propunerea obligatorie a prefectului.Asupra acestor unităţi ministerele exercită un control ierarhic. Astfel. în condiţiile legii. 3 din Legea nr. art. 3. că noul cadru de reglementare condiţionează numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor deconcentrate care se fac de ministrul de resort.” Se poate observa. se subordonează prefecţilor. 340/2004 privind instituţia prefectului „Numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale se fac numai la propunerea prefectului. de regulă. b) în plan orizontal. Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale administraţiei Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au organizate servicii publice deconcentrate care funcţionează. de propunerea prefectului. legiuitorul nostru instituie o dublă subordonare a conducătorilor serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale. în judeţe. 25 din Legea nr. Pe de altă parte. 340/2004 stabileşte că: „Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. fiindu-le direct subordonate. conducătorii acestor servicii se subordonează miniştrilor sau conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale.

iar art. oraşe şi judeţe. unele oraşe sunt declarate municipii”.Capitolul IV ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ 1. Ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat. republicată. cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu”. dar în acelaşi timp interesează şi colectivităţile locale . prevede că „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public. patrimoniul (format din totalitatea bunurilor mobile şi imobile de interes local aparţinând domeniului public şi privat. cărora le recunoaşte personalitatea juridică şi le conferă totodată atât atribuţii de drept public precum şi atribuţii de drept privat. fiecare unitate administrativ-teritorială este constituită ca persoană juridică distinctă. cu statut juridic propriu conferit de lege. 215/2001 . îşi împarte teritoriul în unităţi administrativ-teritoriale. precum şi nevoile diverse ale populaţiei nu pot fi realizate numai de către autorităţile administraţiei publice centrale. iar pe de altă parte. republicată prevede în art. Organizarea. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial) şi scopul căruia îi este afectat acest patrimoniu (satisfacerea intereselor populaţiei). Unităţile administrativ-teritoriale şi reprezentarea lor publică Sarcinile complexe ale statului. (3): „Teritoriul este organizat.legea administraţiei publice locale. nevoile şi cerinţele cetăţenilor nu sunt identice pe întreg teritoriul statal. 23 al Legii nr. în comune. cu modificările şi completările ulterioare. În condiţiile legii. Constituţia României. În consecinţă. le regăsim la fiecare dintre unităţile administrativ-teritoriale. pentru a putea fi condus şi administrat în condiţii cât mai bune. În acest sens. subdiviziuni ale teritoriului statului. elementele componente ale personalităţii juridice a statului şi anume: populaţia (organizată ca o colectivitate cu o conducere proprie). existând probleme specifice. sub aspect administrativ. 3 alin. particulare de la o zonă la alta a ţării. Aşadar. în scopul de a-şi gestiona cât mai bine problemele de interes local. deci inclusiv teritoriul. interesează aşadar atât puterea de stat .care urmăresc recunoaşterea unei autonomii locale cât mai largi faţă de administraţia centrală. iar ca persoane juridice de drept 178 .care urmăreşte ca prin structurile administrativ-teritoriale pe care le creează să poată conduce şi guverna mai uşor societatea. Orice stat. din punct de vedere administrativ a teritoriului unei ţări.

La nivelul judeţelor. Conform art. legea administraţiei publice locale. 215/2001 delimitarea teritorială a comunelor. 2. funcţionează consiliile judeţene ca autorităţi ale administraţiei judeţene alese şi care au printre atribuţii şi pe aceea de a coordona activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.public sunt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. care conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale de specialitate organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. ale organizării şi funcţionării Studiul principiilor după care se organizează şi funcţionează administraţia publică locală a constituit o preocupare constantă a doctrinei de specialitate. Principiile de bază administraţiei publice locale. 215/2001 privind administraţia publică locală. potrivit legii. conform art. ca reprezentant al său pe plan local. republicată. 62 alin. (1) ale Legii nr. oraşe şi comune. potrivit căreia teritoriul este organizat din judeţe. 123 alin. nr. Suportul constituţional al acestor principii îl regăsim în Capitolul V. deosebit de importante pentru alegerea. Titlul III (art. (1) al Legii nr. art.123) din Constituţia României. în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. oraşelor şi judeţelor se stabileşte prin lege. autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. În acelaşi timp. cu modificările şi completările ulterioare 179 . Potrivit prevederilor art. 121 alin. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi conform legii. (1) din Constituţie şi Legii nr. orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate face numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. municipii. 22 al Legii nr. Partea I-a. consacrarea acestor principii o regăsim şi în alte acte normative. Guvernul numeşte câte un prefect. 215/2001. Organizarea administrativ teritorială a României este reglementată de Legea nr. 163 din 20 decembrie 1968. 215/2001. cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. (1) din Constituţia României. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. precum şi în justiţie. Secţiunea a 2-a. precum şi în justiţie. 2/1968 cu modificările ulterioare1. 1 din Legea nr. cu persoanele fizice şi juridice române sau străine. prin referendum. 102 alin. republicată. iar preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. astfel cum prevăd dispoziţiile art. şi art. 120 . republicată. În acelaşi timp. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului prevăd că.

cu modificările şi completările ulterioare 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. 668 din 26 iulie 2004. fiind introdus ca urmare a revizuirii Constituţiei prin Legea nr. ş. după cum urmează: a) privesc numai administraţia publică din unităţile administrativteritoriale şi nu administraţia publică în general. autonomiei locale. Astfel. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali4. principii care sunt detaliate în actele normative enunţate. 221 din 29 martie 2004. Legea nr. (1) al Legii nr. 912 din 7 octombrie 2004. Referitor la principiile menţionate se impun câteva precizări. Legea nr. 2 alin. 215/2001 . b) aplicarea acestor principii trebuie să nu aducă atingere caracterului de stat naţional unitar al României. Partea I-a. legalităţii şi consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. intitulat în mod semnificativ „Principii de bază” prevede: „(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. republicată. republicată. între acestea existând raporturi de colaborare şi nu de subordonare. 204 din 23 aprilie 2001. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 120 din Constituţia României. 429/20036.legea administraţiei publice locale. Legea nr. nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului5. nr. cu modificările şi completările ulterioare 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale2. Partea I-a. 758 din 29 octombrie 2003 180 . Legea nr. Partea I-a. Partea I-a. nr. nr. cu modificările şi completările ulterioare 6 Publicată în Monitorul Oficial al României. cu modificările şi completările ulterioare 5 Publicată în Monitorul Oficial al României. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”. art. c) se aplică atât autorităţilor administraţiei publice locale precum şi celor judeţene.organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 337/2004 – legea cadru privind descentralizarea3. cum sunt: Legea administraţiei publice locale nr. a. nr. cu modificările şi completările ulterioare statuează faptul că administraţia publică din unităţile administrativteritoriale se întemeiază pe principiile: descentralizării. Partea I-a. Partea I-a. art. d) principiul deconcentrării serviciilor publice nu se regăsea în varianta iniţială a Constituţiei României din 1991. 658 din 21 iulie 2004. nr. 215/20011. Spre exemplu. deconcentrării serviciilor publice.

consilii judeţene. Ca realitate juridică însă. oraşele. Conform art. colectivităţile locale (regiunile. În planul autonomiei decizionale.) sunt subiecte de drept distincte de stat. materiale şi umane de care dispun. a fost anterioară apariţiei statului. Teodorescu considera că autonomia locală. acestea sunt reprezentate de autorităţi administrative proprii. 3 pct. sub aspectul capacităţii juridice. reglementările naţionale şi internaţionale etc. având interese publice proprii. dar cel puţin de aceeaşi importanţă. A. o parte importantă a treburilor publice”.1. în special în spaţiul european. Astfel. judeţele. republicată. Principiul autonomiei locale Potrivit opiniilor exprimate în doctrina din perioada interbelică. în perioada interbelică prof. în nume propriu şi în interesul populaţiei locale. 199/19971. ratificată şi de Parlamentul României prin Legea nr. 1 din Cartă: „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona în cadrul legii. nr. Partea I-a. Pe plan instituţional. Aşa de pildă. resursele economice. 331 din 26 noiembrie 1997 181 . alese prin vot universal (consilii locale. oraşului sau comunei şi sunt deservite de funcţionari publici selectaţi pe criteriul competenţei. sub aspect istoric.2. nu de puţine ori cele două concepte fiind utilizate împreună. În ultimii 25-30 de ani problema autonomiei locale s-a pus cu tot mai multă acuitate. principiul descentralizării în organizarea administraţiei presupune şi autonomia locală. În viziunea contemporană. dispun de un patrimoniu în care sunt incluse bunurile ce aparţin domeniului public şi privat al judeţului. 3 alin. Astfel. gradul de instrucţie civică şi politică. Textul a fost preluat aproape integral în art. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. autorităţile administraţiei publice locale au competenţe generale şi adoptă decizii în interesul colectivităţilor pe care le reprezintă. ea păstrându-se ca realitate socio-psihologică şi economică chiar şi în cele mai totalitare regimuri politice. primari) şi care nu se găsesc în raporturi de subordonare faţă de aparatul de stat central. cadrul geografic. autonomia locală nu se poate manifesta în mod real decât dacă este recunoscută şi în planul resurselor financiare. În sfârşit. (1) din Legea nr. comunele etc. dintre care cităm: tradiţia istorică. colectivităţile locale au bugete proprii. cu modificările 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. autonomia locală se manifestă sub mai multe aspecte şi pe mai multe planuri. autonomia locală a fost şi este influenţată de mai mulţi factori. recunoscute ca atare de legiuitor. fiind adoptată la Strassbourg la data de 15 octombrie 1985 Carta europeană a autonomiei locale.

publicată în Monitorul Oficial al României. (2) coroborat cu art. competenţele şi atribuţiile precum şi gestionarea resurselor care. care decurge din calitatea de persoane juridice a unităţilor administrativ-teritoriale. 69/1991 1 . potrivit legii. Partea I-a. actuala reglementare introduce noţiunea de „colectivitate locală” prin care se înţelege totalitatea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială. 3 din Legea nr. care are următoarea redactare: „Prin «autonomie locală» se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona. aspect care se manifestă prin alegerea autorităţilor administraţiei publice locale de către populaţia cu drept de vot şi domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă. fără intervenţia altor autorităţi. considerăm că sunt definitorii pentru autonomia locală trei elemente după cum urmează: • organizatoric. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. prin competenţa consiliilor locale şi a primarilor în rezolvarea problemelor de interes local. nr. 238 din 28 noiembrie 1991. 4 alin. aparţin comunei. Ca urmare. treburile publice.privind administraţia publică locală. Partea I-a. • de gestionare a resurselor. Spre deosebire de prima variantă a Legii nr. în condiţiile legii. • funcţional. în doctrină se consideră că autonomia locală este mai bine definită revenind legiuitorului sarcina să adopte şi să perfecţioneze cadrul legislativ în această materie. Principiul descentralizării Fără a fi un sistem de organizare perfect.2. în prezent abrogată. titularele dreptului de proprietate publică şi privată asupra bunurilor de interes local. 76 din 13 aprilie 1996 182 . Conţinutul acestui principiu şi valenţele sale complexe rezultă însă dintr-un ansamblu de dispoziţii legale şi reprezintă chintesenţa întregii activităţi de administraţie publică din unităţile administrativ-teritoriale. funcţionarea. autonomia locală priveşte organizarea. 24/1996.3 din Legea nr. oraşului sau judeţului. care se manifestă. republicată în temeiul art. treburile publice. după caz. în condiţiile legii”. descentralizarea administrativă şi-a dovedit viabilitatea în toate statele cu democraţie dezvoltată şi economie de piaţă. şi reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona. Din analiza textelor legale. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. în principal. 2. 215/2001. nr.şi completările ulterioare. motiv pentru care considerăm că trebuie promovată cu consecvenţă şi în sistemul de organizare al administraţiei publice româneşti. Potrivit art.

Editura „Gh. Bucureşti. Stăncescu”. nu se subordonează şi nu pot fi revocate de administraţia statului. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. cărora colectivităţile locale le va încredinţa administrarea treburilor publice. p. pp. • colectivităţile teritoriale locale. în consecinţă administraţia publică îşi pierde caracterul unitar.Descentralizarea administrativă prezintă următoarele particularităţi: • statul încetează a mai fi singura colectivitate teritorială recunoscută şi unica persoană juridică de drept public. C.D. Sibiu. oraşul. p.1 • autorităţile reprezentative se desemnează prin vot universal. 1934.. ea fiind formată din administraţia statului şi administraţia colectivităţilor locale. Tratat de drept administrativ. Drept administrativ . L. p. Rarincescu. Ele nu sunt numite. Editura Actami.3 Doctrina actuală reţine ideea potrivit căreia descentralizarea teritorială constă în repartizarea de afaceri administrative impusă de 1 Ioan Santai.citată. Drept administrativ. Antonie Iorgovan. puterea autorităţilor reprezentative nu vine de la centru. 2001. 1927. 59 2 Andre de Laubadere. p. ci de la corpul electoral local. Manuel de droit administratif. 1994. 197.J. În literatura de specialitate din ţară şi din străinătate se apreciază că descentralizarea administrativă îmbracă două forme: descentralizarea teritorială şi descentralizarea tehnică (descentralizarea serviciilor publice). pe cale de alegere. Marvan”. 171 183 . • colectivităţile locale dispun de autorităţi administrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice precum şi de mijloace materiale. 1998. 1978. comună). • exercitarea unui control de stat (tutelă administrativă) asupra legalităţii activităţii autorităţilor locale autonome. op.Tratat elementar. vol. ediţia a IV-a. I. 157. vol. Bucureşti. Institutul de Arte Grafice „E. având capacitate de drept public şi interese publice proprii. detaşate din sfera serviciilor statale. porţiune din teritoriul de stat (judeţ. I. Aceste persoane morale au fost denumite în literatura de specialitate din perioada interbelică stabilimente publice locale.2 Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor interese comune ale locuitorilor dintr-o fracţiune geografică. 174. şi care se manifestă în cele mai diverse domenii de activitate. organizate potrivit legii (judeţul. distincte de cele ale statului. Principii generale. 214-216 3 Paul Negulescu. p. Bucureşti. Descentralizarea tehnică care constă în descentralizarea serviciilor publice şi se manifestă prin existenţa unor persoane morale de drept public care prestează servicii publice de interes local.G. Antonie Iorgovan.G. interese distincte faţă de interesele naţionale. comuna) sunt persoane morale de drept public politicoteritoriale. oraş. financiare şi umane necesare. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Aşadar. I. Paris. vol.

3 din Legea-cadru a descentralizării principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul descentralizării în România. care interzice utilizarea de către autorităţile administraţiei publice centrale a transferurilor sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale. care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai aproape de cetăţean şi care dispune de capacitatea administrativă necesară. 453 din 25 mai 2006 184 . care să nu constrângă activitatea administraţiei publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară. Prima răspunde. Opiniile exprimate în doctrină îşi găsesc şi un suport legal.2 lit. Astfel. 195/2006 – legea-cadru a descentralizării ca fiind: „transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat”. 195 din 22 mai 2006. sunt următoarele: a) principiul subsidiarităţii. f) principiul constrângerii bugetare.2 lit. Indiferent de formă. 1 Vezi art. e) principiul echităţii. unor aspiraţii politice. publicată în Monitorul Oficial al României. aceasta întâlnindu-se numai în situaţia statelor federale.1 Conform art. predictibil. descentralizarea este definită în art. În concluzie. astfel. bazat pe criterii şi reguli obiective. l din Legea nr. prestate de administraţia situată cel mai aproape de cetăţean. iar cea de-a doua unor preocupări de eficienţă. nr. care impun obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică. autorii contemporani sunt unanimi în a aprecia descentralizarea ca o problemă exclusiv de natură administrativă şi nu una politică.l din Legea-cadru a descentralizării nr. în timp ce descentralizarea tehnică corespunde exigenţelor unei repartizări armonioase a funcţiilor între diferite ramuri ale administraţiei. b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate.diversitatea socială şi politică a ţărilor asupra întregului teritoriu. d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil. Partea I-a. de gestionare a intereselor locale. c) principiul responsabilităţii autorităţii administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin. care implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile publice de utilitate publică. descentralizarea trebuie să asigure o gamă cât mai variată de servicii publice calitativ superioare.

când interesul pe care îl satisface este al colectivităţilor respective. Ediţia a IV-a. 123 185 . sunt şi alte servicii publice care nu pot fi. serviciile publice organizate la nivel central sub forma autorităţilor administrative: ministere. serviciul public este legat indisolubil de domeniul public şi de interesul public. I. cu o competenţă şi puteri determinate. Editura Institutul de Arte Grafice „E. regii autonome. la cel judeţean sau local. vol. nici oportun şi nici posibil. direcţii etc. În acelaşi timp. Aşadar. organizate decât numai la nivel naţional. naţional sau local. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţie incompletă şi intermitentă”1. distinge serviciile publice în administrative şi servicii publice industriale. departamente. 1934. la care statul nu poate renunţa. Astfel. de asemenea.3.2. etc. ele exprimând interesul naţional general într-un anumit domeniu. Principii generale. fie de către comună. Anibal Teodorescu. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei publice creatoare. oraş sau judeţ . cum ar fi cel 1 Paul Negulescu. din perioada interbelică (Paul Negulescu. p. judeţ sau comună. când asigură satisfacerea unui interes naţional. Acest lucru nu ar fi necesar. mai ales dacă avem în vedere multitudinea de forme în care se pot organiza serviciile publice. Tarangul ) dar şi în cea franceză se aprecia că „serviciul public este mijlocul prin care administraţia îşi exercită activitatea”. c) modul de organizare. vor rămâne întotdeauna la acest nivel. de instituţii publice. Principiul deconcentrării serviciilor publice nu are în vedere o descentralizare absolută. Prof. după care distingem servicii publice prestate de autorităţi administrative. Paul Negulescu definea serviciul public ca „un organism administrativ creat de stat. având drept criterii: a) întinderea interesului care se doreşte a fi satisfăcut. E. Marvan”. Principiul deconcentrării serviciilor publice Pentru a înţelege mai bine conţinutul şi semnificaţia acestui principiu este necesar să reamintim câteva probleme care ţin de noţiunea de serviciu public.D. b) natura serviciului public. pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. serviciile publice pot fi naţionale (centrale) şi locale. Tratat de drept administrativ. În literatura de specialitate românească. ele exprimând exclusiv interesul naţional şi statal. Bucureşti. Serviciul public se organizează: fie de către stat. comerciale. adică transferarea în totalitate şi a oricăror activităţi de la nivel central.

fundamentată pe principiul subordonării ierarhice.” Inconvenientele şi dezavantajele centralizării administrative. siguranţa naţională etc. care continuă să facă parte integrantă din cel organizat la nivel central. 611 186 . nu se poate zice că avem descentralizare. dreptul de a lua anumite deciziuni. Editura Lumina Lex. Aceasta este situaţia în care se găsesc astăzi aşa-zisele servicii ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale direcţii. a serviciului desconcentrat. reprezentant al puterii centrale. conform căruia: „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. nu poate fi vorba numai despre centralism sau descentralizare. 453 2 Anibal Teodorescu. dacă nu este riguros stabilită. vol. prin apropierea tutorelui. Prin deconcentrare se realizează un transfer de autoritate. organizate la nivel naţional. autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. inspectorate. Principiul deconcentrării serviciilor publice îşi găseşte suportul constituţional în art. de colectivitatea locală. 120 alin. Această formă micşorată de centralizare poartă numele de deconcentrare”. Trebuie precizat faptul că în cadrul organizării administrative a unui stat. între acestea existând moduri de organizare intermediară. În acest sens. Anibal Teodorescu2 înţelegea prin deconcentrarea administrativă „a lărgi cât mai mult atribuţiile agenţilor puterii centrale aşezaţi în judeţe şi comune”. Autorităţile administraţiei publice. Bucureşti. cu toate că s-ar putea acorda o oarecare autonomie acelei autorităţi. p. I. ai cărei titulari sunt numiţi de puterea centrală. 247 3 Paul Negulescu. 1 Mircea Preda. iar prof. Paul Negulescu3 îl definea astfel: „Când se acordă unei autorităţi locale sau speciale. oficii etc. Tratat de drept administrativ. deconcentrarea asigurând unitatea de scop şi acţiune. Tratat de drept administrativ. care. Bucureşti. poate stânjeni viaţa locală mai mult decât sistemul centralizat.care priveşte apărarea ţării. p. care nu pot fi descentralizate colectivităţilor locale. 1999. prof. ele pot fi cel mult deconcentrate la nivel judeţean. sunt rezolvate parţial în regimul administrativ deconcentrat. I. care reprezintă o deconcentrare la nivel judeţean a acestor servicii şi nu o descentralizare. Cu privire la aceste servicii publice. în literatura de specialitate1 s-a exprimat opinia că. republicată. În cazul acesta avem o diminuare a sistemului de centralizare. Bucureşti.(1) din Constituţia României. vol. p. organizate în judeţe. 1934. sub aspectul eficacităţii activităţii administraţiei. 1929.

2. nr. d) pe orizontală. cu excepţia faptului că în teritoriu nu mai există simplii agenţi ai centrului. 215/2001. Totuşi. faţă de care sunt subordonate şi răspunzătoare. Deconcentrarea poate îmbrăca două forme: c) pe verticală. amplificându-se în acest caz competenţele conducătorului serviciilor desconcentrate dintr-o circumscripţie administrativă. Principiul eligibilităţii Acest principiu este stipulat în mod expres în art.4. relevăm că şi acest sistem de organizare administrativă menţine o administraţie unitară. ci autorităţi administrative propriu-zise. spre pildă. autorităţile deconcentrate putând adapta la specificul local măsurile şi ordinele transmise de la centru. 453 din 25 mai 2006 187 . Aşadar. caracteristicile centralizării administrative se menţin. (1) al Legii nr. Modul în care se realizează partajarea competenţei între centru şi autorităţile administrative desconcentrate. Partea I-a. trebuie reţinut faptul esenţial acela că deconcentrarea administrativă menţine puterea ierarhică în detrimentul autonomiei locale. cum ar fi prefectul. care însă nu mai păcătuieşte prin uniformitate. reflectă gradul de deconcentrare administrativă. care în art. Ele deservesc interesul unic al statului.2 lit.Conform art. sporindu-se competenţele serviciilor exterioare ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei centrale. 121 prevede că autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. j din Legea-cadru a descentralizării nr. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. dar pentru anumite chestiuni de interes local (de mai redusă importanţă) au competenţe proprii. structurile teritoriale desconcentrate au obligaţia de a raporta centrului situaţia din teritoriu şi de a executa ordinele acestuia. În toate situaţiile însă. problemele de interes major constituind exclusiv atributul centrului. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi. 2 alin. care este ales şi funcţionează în condiţiile prevăzute de lege. 122 stipulează „Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. În concluzie. 195/20061 deconcentrarea reprezintă „redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu”. care dispun de competenţe proprii. el fiind consacrat şi de Constituţie. Aceste structuri sunt numite şi revocate de centru. iar art.

Eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale consacrată la nivel de principiu în art. asigură de fapt îmbinarea intereselor generale. 1 alin. ale naţiunii reprezentată de stat. Această dublă recunoaştere. trebuie să se desfăşoare în strictă conformitate cu prevederile constituţionale. prin care acesta îşi exercită puterea publică. dar şi cu ale legilor şi celorlalte acte normative bazate pe lege. dar numai dacă alegerea s-a făcut potrivit legii. 2. egal. Potrivit acestui principiu. 16 alin. cu cele ale colectivităţilor locale.reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale alese. este reglementată prin Legea nr. adoptarea (emiterea) actelor administrative şi orice alte activităţi. Principiul legalităţii aplicat la administraţia publică locală trebuie perceput în sensul că tot ceea ce ţine de aceasta şi anume: alegerea. pentru a produce efecte juridice trebuie să fie recunoscute de stat ca reprezentant al întregii naţiuni. republicată. În consecinţă. determinându-le însăşi natura lor juridică.teritoriale în care au fost alese. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. autorităţile administraţiei publice locale nu pot exercita decât competenţele care le sunt recunoscute de lege. conform cărora: „În România respectarea Constituţiei. secret şi liber exprimat”1. 2 alin. care în art. puterea lor nu derivă din puterea statului. Alegerea acestor autorităţi publice are o semnificaţie politică şi socială deosebită. extinderea 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. (2) care consfinţeşte că: „Nimeni nu este mai presus de lege”.1 din Legea nr. ci dimpotrivă. direct. Partea I-a.5. alese. precum şi primarii se aleg prin vot universal. a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” şi în art. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 271 din 29 martie 2004. Principiul legalităţii Sorgintea constituţională a acestui principiu o regăsim în dispoziţiile art. 1 alin. din partea statului. pe care îi reprezintă şi în faţa cărora vor da socoteală. recunoaştere care înseamnă. în fapt şi în drept. constituirea autorităţilor administraţiei publice locale. cu modificările şi completările ulterioare. cu modificările şi completările ulterioare 188 . (5) din Constituţia României. ele nefiind autorităţi ale statului. exercitarea atribuţiilor. menirea lor este aceea de a administra treburile unităţilor administrativ . Desigur că acţiunile acestor autorităţi reprezentative. republicată. ci din cea a alegătorilor. încadrarea lor în ordinea juridică a statului. consiliile judeţene. nr. iar acţiunile acestor autorităţi alese sunt conforme cu legea. nerespectarea acestui principiu atrăgând consecinţe juridice deosebite. ca părţi componente ale naţiunii . (2) prevede: „Consiliile locale.

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului. respectiv a preşedintelui Consiliului judeţean”. stipulată în art. după consultarea Parlamentului. nr. 3/2000 a adus clarificările necesare.lor prin invocarea autonomiei locale situându-se în afara limitelor principiului legalităţii. stabilind în art. ne conduce la concluzia că legiuitorul nostru a dorit să dea substanţă autonomiei locale. Această formulare. referitor la referendumul cu privire la problemele de interes naţional Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului1. faţă de autorităţile administraţiei publice locale şi funcţionarii acestora. nu acelaşi lucru se poate afirma în legătură cu referendumul local. Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei. oraşelor şi judeţelor. care sunt direct interesate. contravenţionale. după caz. decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective. 84 din 24 februarie 2000 189 . care impun consultarea prin referendum. potrivit art. oraşului sau judeţului sau. Legea prevede un singur caz în care organizarea referendumului local este obligatorie. republicată. numai în unele dintre acestea. modificări ce se pot realiza exclusiv în baza unei legi. Principiul consultării cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit Acest principiu este consacrat atât de Legea nr.12 situaţiile în care Preşedintele României. 3/2000. 13 alin. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. lăsând acestor autorităţi competenţa de a stabili în concret. 2. Partea I-a. 14 din legea organică privind organizarea şi desfăşurarea referendumului: „Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene. cu condiţia ca propunerea legislativă să fie precedată de un referendum local. a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale. poate cere poporului să-şi exprime voinţa prin referendum.6.legea administraţiei publice locale. la propunerea primarului. după caz. atunci când conduita şi/sau acţiunile şi actele lor încalcă prescripţiile legale. precum şi de Legea nr. Este vorba despre situaţiile în care se urmăreşte modificarea limitelor teritoriale ale comunelor. civile şi penale. (3) al Legii nr. Dacă. problemele de interes local. 215/2001 . Garantarea respectării acestui principiu este asigurată prin consacrarea de către legiuitorul nostru a răspunderii juridice şi aplicarea de sancţiuni disciplinare. cu modificările şi completările ulterioare. Astfel.

123 din 20 februarie 2007 190 . municipii şi sectoarele municipiului Bucureşti. raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau. republicată2. consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile. Potrivit art. revenind 9 consilieri la comunele cu un număr de până la 3000 locuitori şi 27 consilieri. egal. 1 Legea nr. pentru unităţile administrativ-teritoriale cu peste 400. publicată în Monitorul Oficial al României. nr. potrivit legii. iar dispoziţiile art. secret şi liber exprimat. oraşului sau municipiului. Componenţa şi constituirea consiliilor locale sunt reglementate în cuprinsul Capitolului II. 215/2001. 67/2004. 215/2001 precizează în plus faptul că acestea sunt autorităţi deliberative. 121 alin.000 de locuitori. mai rezultă că aceste autorităţi se organizează şi funcţionează în comune. 215/2001. 271 din 29 martie 2004. Secţiunea l din Legea nr. numărul consilierilor oscilează între 9 . Partea I-a. Consiliul General al municipiului Bucureşti va fi format dintr-un număr de 31 de consilieri. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. Componenţa şi alegerea consiliilor locale Conform art. are caracter imperativ şi trebuie realizat ca atare. după caz. legea administraţiei publice locale. Potrivit aceloraşi dispoziţii legale. (1) al Legii nr. republicată. Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului. în funcţie de populaţia comunei. limita maximă. 21 alin. 67/2004. 30 din Legea nr. oraşe. direct. în condiţiile Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr.Capitolul V CONSILIUL LOCAL 1. (1) din Constituţie. Numărul consilierilor care compun un consiliu local stabilit prin ordin al prefectului.limita minimă şi 27. Consiliile locale ale comunelor. cu alte cuvinte au o componenţă colegială şi se aleg în condiţiile prevăzute de lege1. nr. cu modificările şi completările ulterioare. în funcţie de numărul populaţiei dintr-o comună. Partea I-a. oraş sau municipiu. oraşelor şi municipiilor sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal.

poliţist şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. 191 . (3) din Constituţia. împlinită până în ziua alegerilor inclusiv. dreptul de vot exercitându-se numai în comuna. 4 al Legii nr. e) să nu aibă funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. 100 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1000 în cazul judeţelor. 40 alin. persoana trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de eligibilitate prevăzute de art. după cum urmează: a) să aibă cetăţenia română. oraşul. (3) din Constituţia României. pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice potrivit art. Pentru alegerea consiliilor locale. magistrat. fiecare alegător are dreptul la un singur vot.40 alin. asocierea în partide politice. Pentru a putea candida. dar nu mai puţin de 50 în cazul comunelor. c) vârsta de cel puţin 23 de ani. nu orice persoană poate să dobândească această calitate. membru activ al armatei.pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. (judecător. şi-a stabilit reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială respectivă cu cel puţin 3 luni înainte de data alegerilor. indiferent de sector. Procedura alegerii consiliilor locale este prevăzută de Legea nr. sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I conform art. sau într-o altă unitate administrativ-teritorială dacă. d) să aibă domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care urmează să fie aleasă.(1) din Legea nr. cărora le este interzisă potrivit art. procuror). la sectoarele municipiului Bucureşti pot candida şi pot fi alese persoanele care au domiciliul în municipiul Bucureşti. f) în cazul candidaţilor independenţi mai apare şi condiţia listei susţinătorilor (1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din circumscripţia respectivă. 67/2004 . aşa cum am arătat. 67/2004). b) persoanele lipsite de drepturile electorale. municipiului Bucureşti. avocat al poporului. municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul. 44 alin. calitatea de consilier se dobândeşte numai prin alegere. republicată. republicată.Deşi. 5 din Legea nr. Nu pot alege. conform art. b) să aibă drept de vot. 67/2004 următoarele categorii de persoane: a) debilii sau alienaţii mintal puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

primarii având obligaţia să aducă la cunoştinţa alegătorilor numărul circumscripţiei electorale. În cadrul localităţilor se organizează una sau mai multe secţii de votare în raport cu numărul locuitorilor. prin ordin. (5) din Legea 67/2004). oraş. ocupaţia. pe baza listei susţinătorilor. alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri. de regulă în fiecare sat.40 şi art. 41 alin. Pentru alegerea consiliilor locale. Se pot depune şi candidaturi independente. prenumele. profesiunea.Candidaturile pentru consilierii locali se propun de către partidele politice.15 şi art. câte o secţie de votare la 500-2. prin dispoziţie. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale 192 . 1 A se vedea art. fiecare comună. (1) din lege). partidul politic sau alianţa care l-a propus. Numerotarea circumscripţiilor electorale din fiecare judeţ precum şi a circumscripţiilor electorale de sector ale municipiului Bucureşti se face de către prefect. precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege (art.000 de locuitori. care se aduce la cunoştinţa alegătorilor în termen de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor. constituie o circumscripţie electorală. şi apartenenţa politică a candidatului. şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor (art. municipiu şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului. Declaraţia de acceptare a candidaturii cuprinde numele.000 de locuitori. 11 din lege). sub semnătura conducerii organizaţiilor judeţene. emis în termen de 3 zile de la data stabilirii alegerilor (art. • militarii în termen votează numai la secţiile de votare din localitatea de domiciliu. domiciliul. odată cu aducerea la cunoştinţă a delimitării şi numerotării secţiilor de votare.16 din Legea nr. • se pot organiza secţii de votare şi în satele sau în grupurile de sate cu populaţie de până la 500 locuitori. 41 alin. • în comune.000-2. în limitele prevederilor regulamentelor militare (art. 13 din lege). câte o secţie de votare la 1. alianţele politice. Toţi cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în localitatea pentru care se întocmeşte lista. Delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac de către primari. se înscriu de către primar în listele electorale permanente1. astfel: • în localităţile urbane. consimţământul expres al acestuia de a candida pentru funcţia respectivă.

care se adresează în scris primarului care a întocmit lista respectivă. După listele electorale permanente. în termen de 3 zile de la înregistrarea acesteia. 23 . art. Un alegător poate fi înscris numai într-o singură listă electorală. de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află secţia de votare. primarul îi va înscrie într-o listă electorală suplimentară.19 din Legea nr. conform art. Primarul. făcând comunicare în acest sens primarului de la localitatea de domiciliu (art.La cererea cetăţenilor cu drept de vot. Împotriva dispoziţiei se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. procedura de lucru. 16 alin. cu cel puţin 3 luni înainte de data alegerilor. are obligaţia legală de a actualiza listele electorale permanente. municipale şi ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt formate din preşedinte. un locţiitor al acestuia. înscrierilor greşite. un 193 . Biroul electoral de circumscripţie comunală este format din preşedinte. sau oricăror erori din liste. Primarul este obligat să soluţioneze întâmpinarea. fiind reglementate în secţiunea a 4-a a Legii nr. care şi-au stabilit reşedinţa în localitate. care de regulă trebuie să fie jurişti şi 5 reprezentanţi ai partidelor. primarul va întocmi. (8) din Legea nr. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică celor interesaţi precum şi primarului. Birourile electorale ale circumscripţiilor orăşeneşti. cele ale oraşelor şi municipiilor din 9 membri. Orice modificare intervenită după înaintarea copiilor de pe listele electorale permanente. în termen de 24 de ore de la pronunţare. În vederea organizării şi desfăşurării operaţiunilor electorale se înfiinţează birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare. la birourile electoral al secţiei de votare. competenţele acestora etc.. atât la sediul primăriei cât şi la sediul secţiilor de votare. 67/2004. modul de constituire. prin dispoziţie. iar ale municipiului Bucureşti din 15 membri. va fi comunicată acestora în termen de 24 ore. aceştia putând formula întâmpinare împotriva omisiunilor. alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri în circumscripţia electorală respectivă. împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei. 67/2004). pentru fiecare secţie de votare copii ale acestor liste şi va asigura condiţii pentru ca acestea să poată fi consultate de către alegători. Legea consacră dreptul alegătorilor de a verifica înscrierile făcute în listele electorale permanente. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Contestaţia se soluţionează în cel mult 3 zile de la înregistrare.38. Birourile electorale de circumscripţie ale comunelor se constituie dintr-un număr de 7 membri. separat. pe baza actului de identitate.

5 din Legea nr. Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor şi alianţelor politice precum şi a alianţelor electorale. c) înregistrează listele de candidaţi şi candidaturile independente şi constată rămânerea definitivă a acestora. în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor. 14). în principal. se face în termen de 24 ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor. prin tragere la sorţi. în prezenţa celor în cauză (art. 17). cu alte persoane care se bucură de prestigiu în faţa locuitorilor şi care nu fac parte. incluzând în acesta. alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri în circumscripţia respectivă. dintr-o listă pusă la dispoziţie de către primar (art. Lista magistraţilor care vor participa la tragerea la sorţi se întocmeşte de către preşedintele tribunalului. 194 . iar cea a juriştilor de către prefect. 67/2004 şi constau. În situaţiile în care partidele politice. 24 alin. b) verifică dacă listele electorale permanente au fost actualizate. 24 alin. Desemnarea preşedinţilor şi a locţiitorilor acestora se fac din cadrul magistraţilor şi a celorlalţi jurişti existenţi în judeţ sau în municipiul Bucureşti. de către preşedinţii acestora prin tragere la sorţi. prin tragere la sorţi. împreună cu preşedintele tribunalului şi câte un reprezentant din partea fiecărui partid politic parlamentar (art.locţiitor al acestuia şi 7 reprezentanţi ai partidelor. 67/2004). alianţele politice şi alianţele electorale nu desemnează reprezentanţi. e) rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate şi contestaţiile formulate cu privire la activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare. veghează la întocmirea copiilor de pe listele electorale permanente şi la organizarea secţiilor de votare. potrivit declaraţiei date pe propria răspundere. persoane care nu fac parte din nici un partid politic. 25 din Legea nr. lista va fi completată de către prefect. după cum urmează: a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în circumscripţia electorală. În cazul în care numărul magistraţilor şi a juriştilor este insuficient. în asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privitoare la alegeri sub toate aspectele. d) fac publicaţiile şi afişajele prevăzute de lege. din nici un partid politic şi au cel puţin studii medii. se face în şedinţă publică. 24 alin. Atribuţiile birourilor electorale de circumscripţie sunt prevăzute de art. de către preşedintele tribunalului. la propunerea primarilor. preşedintele biroului electoral de circumscripţie va proceda la completarea biroului.

e) înaintează biroului electoral de circumscripţie procesele-verbale privind rezultatul votării. prin tragere la sorţi. Preşedintele şi locţiitorul său. biroului electoral de circumscripţie buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate. un locţiitor al acestuia şi 3-5 membri în cazul secţiilor de votare din comune şi oraşe. copiile listelor electorale permanente şi listele electorale suplimentare şi asigură condiţiile necesare verificării acestora de către alegători. stabileşte rezultatul alegerilor şi înmânează certificatul doveditor al alegerii consilierilor care vor constitui consiliul. lista fiind întocmită de către primari. cu proces-verbal. precum şi pe cele anulate. trebuie să fie. 40). jurişti care nu fac parte din nici un partid politic. Aceştia sunt desemnaţi de preşedintele tribunalului. etc. Propunerile făcute de partidele politice. 29 din lege următoarele atribuţii: a) primesc. ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea VOTAT. Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt constituite dintr-un preşedinte. f) predau.f) totalizează voturile exprimate. respectiv 7-9 membri în cazul secţiilor de votare din municipii şi din sectoarele municipiului Bucureşti (art. la propunerea primarilor. c) numără voturile şi consemnează rezultatul votării pentru circumscripţia electorală pentru care s-a votat în secţia de votare respectivă. dintre cei înscrişi pe o listă întocmită de prefect. ştampilele şi celelalte materiale necesare votării. b) conduc operaţiunile de votare şi iau toate măsurile de ordine în localul secţiei de votare şi în jurul acestuia. alianţele politice şi alianţele electorale sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se transmit sub 195 . de asemenea. de regulă. d) rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate. de la primari. Birourile electorale ale secţiilor de votare au conform art. împreună cu contestaţiile depuse precum şi buletinele de vot nule şi cele contestate. lista va fi completată cu alte persoane care trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi în cazul birourilor electorale de circumscripţie. În cazul în care numărul juriştilor este insuficient. Desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora se face cel mai târziu cu 10 zile înainte de data alegerilor. 28 din lege). primesc de la birourile electorale de circumscripţie buletinele de vot. Propunerile de candidaţi pentru funcţia de consilier se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor (art.

Candidaţii pot renunţa la candidatură până la data tipăririi buletinelor de vot. 196 . alianţe politice şi alianţe electorale. Partidele politice. la care se adaugă. semnată şi datată de cel în cauză. în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală. în termen de 48 de la respingere. birourile electorale de circumscripţie încheie proces-verbal de rămânere definitivă a candidaturilor. cu excepţia cazului în care candidatura se depune atât pentru un consiliu local. la instanţa ierarhic superioară.semnătura conducerii organizaţiilor judeţene ale acestora. precum şi la sediul secţiilor de votare. scrise. semnate şi datate de către candidaţi. dacă este cazul. O persoană nu poate accepta candidatura decât pentru o singură circumscripţie electorală. Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare. cât şi pentru consiliul judeţean. sub sancţiune nulităţii. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 67/2004. depunând la biroul electoral de circumscripţie o declaraţie de renunţare scrisă. Tot astfel. partide politice. Listele de candidaţi trebuie să fie însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii. termenele de atac şi de soluţionare a căilor de atac. Candidaturile definitive pot fi făcute publice prin orice mijloace de informare în masă. Contestaţia şi. Acceptarea de către birourile electorale de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către cetăţeni. După expirarea termenului de depunere a candidaturilor. consiliul judeţean şi câte un candidat pentru funcţia de primar. dacă este cazul. 48 alin. pentru consiliul local. Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă. respingerea de către birourile electorale de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către candidat. Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. ori de către partidul. iar în cazul candidaţilor independenţi pe baza listei susţinătorilor. cererea de recurs se depun la instanţa competentă să le soluţioneze. care se afişează la sediul lor. de către judecătoria. alianţa politică sau electorală care a propus candidatura. Recursul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare. în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea candidaturii. respectiv tribunalul. Hotărârea nu se comunică. (4) din Legea nr. alianţele politice şi alianţele electorale pot propune numai câte o singură listă de candidaţi în fiecare circumscripţie electorală.

alianţă sau candidat independent. Patrulaterele se numerotează. câte două coloane pe aceeaşi pagină. 67/2004 să stabilească. numerotarea continuând până la ultimul patrulater (art. adunări. pe paginile interioare ale buletinului de vot se imprimă patrulatere în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidaturi. alianţele politice şi alianţele electorale.Buletinul de vot pentru alegerea consiliului local este distinct de cel pentru alegerea primarului şi consiliului judeţean. Buletinele de vot se capsează. începând cu primul patrulaterul al coloanei din stânga a primei pagini interioare. utilizarea televiziunii. În campania electorală candidaţii. precum şi la sediile secţiilor de votare se afişează. Buletinele de vot se distribuie în circumscripţiile electorale de către prefecţi şi se preiau de primari. Imprimarea buletinelor de vot se asigură de către birourile electorale de circumscripţie. care primeşte numărul de ordine 2. luând în calcul şi candidaţii independenţi. la ora 7. precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare. cel mai târziu până în preziua alegerilor. prin grija prefecţilor. Primarii au obligaţia. 67/2004. 2). radioului. potrivit dispoziţiilor art. este interzisă utilizarea locurilor speciale de afişaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid. câte un buletin de vot. în termen de 3 zile de la expirarea termenului de imprimare. Potrivit legii. Campania electorală începe. locuri speciale pentru afişaj electoral. împreună cu preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie. până la începerea campaniei electorale. după ce a fost vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral de circumscripţie. 72 din Legea nr. cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbătă care precede data alegerilor. presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. 51 alin. 50) şi va cuprinde listele de candidaţi înscrise în ordinea tragerii la sorţi efectuată de biroul electoral de circumscripţie. prin mitinguri. partidele politice. 197 . Buletinul de vot este format din mai multe file. pe bază de proces-verbal. ţinând cont de numărul partidelor politice. Patrulaterele se vor imprima paralel între ele. potrivit dispoziţiilor art. care primeşte numărul de ordine 1. din fiecare categorie. La sediul primăriei şi al biroului electoral de circumscripţie. 57 din Legea nr. şi continuă cu primul patrulater al coloanei din dreapta. alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi.00. astfel ca ultima pagină să rămână albă pentru aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare. modelul acestuia fiind aprobat prin hotărâre a Guvernului (art.

cu menţiunea votat şi data scrutinului. 74 din lege prevede că fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine. care se asigură de către primari. aplicând ştampila cu menţiunea „votat” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. 91 din Legea nr. indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot. se face de către biroul electoral de circumscripţie. 67/2004. Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care îşi desfăşoară activitatea preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi membrii acestuia. conform art. potrivit delimitărilor făcute şi unde sunt înscrişi în copia de pe listele electorale permanente sau în lista suplimentară întocmită de primar (art. Apoi. 77 din Legea nr. În urma primirii proceselor-verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi după soluţionarea contestaţiilor şi întâmpinărilor primite. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate. desfăşurându-se între orele 7. alegătorii îndoiesc buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi le introduc în urnă. art. vor restitui ştampila cu menţiunea votat biroului electoral al secţiei de votare.00 21. 99 . în două etape. Alegătorii votează separat.00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea închisă. de către cei implicaţi în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Votarea are loc într-o singură zi. După ce au votat. Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea. 78 alin. alegerile pentru consilieri şi pentru primari sunt valabile. 67/2004 (art. în cabine închise. având grijă să nu se deschidă.00. primind actul de identitate. 78). 92 alin.Pentru buna desfăşurare a alegerilor. (3) din Legea nr. 1). La ora 21. 67/2004. pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant ce menţiunea „votat” şi data scrutinului (art. conform dispoziţiilor art. urmează să se stabilească şi să se constate rezultatul alegerilor. biroul electoral de circumscripţie procedează la totalizarea voturilor exprimate şi la atribuirea de mandate. 198 . urne şi ştampile de votare. 67/2004. înscrise de birourile electorale ale secţiilor de votare.112) intitulat „Contravenţii şi infracţiuni” se consacră importante garanţii juridice care vizează respectarea întocmai a dispoziţiilor legii alegerilor locale. Potrivit art. Repartizarea mandatelor de consilier. În capitolul V al Legii nr. După încheierea votării.

republicată în Monitorul Oficial al României.02. 76 din 13 aprilie 1996. nr.17 din Legea administraţiei publice locale nr. materia validării mandatelor de consilier local a suferit o reformă esenţială. În concret. 204 din 23 aprilie 2001 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 32 din Legea administraţiei publice locale nr. 123 din 20. Partea I-a. după caz. 30 alin. În sfârşit. Raţiunea legiuitorului în realizarea acestei modificări de substanţă rezultă din Expunerea de motive a legii.1 din Legea administraţiei publice locale nr. nr. se apreciază că într-un stat de drept autoritatea judecătorească este firesc să cenzureze legalitatea procesului electoral. pentru a garanta legalitatea întregii activităţi de validare a mandatelor legiuitorul nostru a prevăzut posibilitatea de a fi atacată la instanţa de contencios administrativ hotărârea de validare/invalidare. 215/2001. nr. Pe de o parte. în termen de 5 zile de la adoptare ori de la comunicare. Pe de altă parte. republicată. validarea alegerii primarilor a fost dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. se armonizează în acest fel procedura de validare a consilierilor locali cu cea de validare a primarilor. art.2. 215/20012. Totodată.2007 199 . 215/2001 publicată în Monitorul Oficial al României. prin Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare: „Validarea alegerii consilierilor se face de către judecătoria în raza căruia se află unitatea administrativ-teritorială. este vorba despre faptul că legiuitorul a stabilit competenţa instanţelor judecătoreşti de a valida alegerea consilierilor locali. trebuie precizat faptul că motivele pentru care consiliul local putea hotărî invalidarea unui mandat de consilier erau limitativ şi precis determinate de lege. de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. conform art. 286 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991. Persoana al cărui mandat era supus validării sau invalidării nu participa la vot. respectiv comisia de validare şi se aproba cu votul majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă. Cererea de validare a consilierilor locali se depune în 1 A se vedea art.1 Propunerea de validare ori de invalidare a unui mandat de consilier se formula de către o comisie formată din consilieri. Validarea alegerii consilierilor Toată legislaţia de după 1990 care reglementa această materie a consacrat şi ulterior a menţinut. principiul potrivit căruia validarea mandatelor de consilier a fost dată în competenţa consiliului local. reunit în şedinţa de constituire. iar. pe de altă parte. Pentru prima dată după 1990. de natură a elimina orice posibil abuz din partea consilierilor locali reuniţi în şedinţa de constituire. Partea I-a. Astfel.

după caz. Astfel. 95 alin. respectiv consiliului judeţean sau.5 teza a IIa din Legea nr.. cu modificările şi completările ulterioare. potrivit alin. în vederea validării mandatelor.. Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 200 . 67/2004 potrivit cărora: „Pentru primar. 30 alin. Mai mult.  cererea se judecă fără citarea părţilor. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 95 alin. la judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri. 30 din Legea nr. astfel:  cererea se judecă în şedinţă publică. considerăm că legiuitorul avea obligaţia să modifice în mod explicit dispoziţiile art. Conform alin. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. republicată.)... s.termen de 3 zile de la data constatării rezultatelor alegerilor. în termen de 10 zile de la data depunerii” şi se soluţionează prin hotărâre executorie. 4 al aceluiaşi articol „Hotărârea prevăzută la alin.” Procedura de soluţionare a cererii de validare este stabilită de art. La această concluzie ne conduc şi dispoziţiile art. instanţa pronunţându-se în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs. se înaintează consiliului local. 5 al art.3 este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. după caz.5 din Legea nr. Faţă de acest context ambiguu. reprezentate de către preşedinţii acestora. teza I-a. dosarul format potrivit prezentului alineat se înaintează . legiuitorul stabileşte în mod riguros situaţiile în care instanţa de judecată poate dispune invalidarea mandatului de consilier local. b) cererea de validare a consilierilor locali se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatelor alegerilor. chestiune pe care legiuitorul nu a reglementat-o în mod expres. În mod firesc se naşte întrebarea cine are dreptul sau obligaţia de a formula cererea de validare. conform cărora „Un exemplar al procesului-verbal pentru consiliul local (privind toate operaţiunile electorale.n.. 215/2001. republicată. La fel ca şi reglementările anterioare.2 şi 3 din Legea nr.” Din analiza textului citat putem desprinde cu certitudine două concluzii şi anume: a) validarea mandatelor de consilieri locali este dată în competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. în condiţiile legii. potrivit prevederilor Legii nr. considerăm că obligaţia de a înainta dosarul instanţei competente pentru validarea mandatelor de consilieri locali revine birourilor electorale de circumscripţie.  cererea se judecă „de urgenţă şi cu precădere..

Mai concret.1 din Legea administraţiei publice locale nr. cu modificările şi completările ulterioare. instituind controlul judecătoresc asupra procesului electoral dar. 215/2001. legiuitorul a stabilit cu claritate competenţa instanţei de judecată. se instituie regula conform căreia pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care. la data validării. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale sub un dublu aspect şi anume: a) dacă consilierii aleşi îndeplineau condiţiile de eligibilitate în momentul înregistrării candidaturilor. în toate celelalte ipoteze va hotărî validarea mandatelor. fără a permite judecătorului să se substituie electoratului. cu modificările şi completările ulterioare. dacă va constata că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală declarată ca atare în condiţiile Legii nr. Constituirea consiliilor locale Potrivit dispoziţiilor art. după caz. 201 . legea prevede în alin. fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic. republicată. 67/2004 va dispune invalidarea mandatului de consilier local. În sfârşit. 30 alin. Cu alte cuvinte. republicată. alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărui listă au candidat în alegeri. La şedinţa de constituire participă prefectul sau reprezentantul acestuia. Numai dacă instanţa de judecată va constata încălcarea condiţiilor de eligibilitate ori. Dimpotrivă. b) dacă alegerea s-a produs prin fraudă electorală constatată în condiţiile art. constituirea consiliilor locale se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor. 31 alin. În plus. candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar. instanţa de judecată poate dispune invalidarea mandatului de consilier local numai în două ipoteze şi anume: a) dacă se constată că au fost încălcate condiţiile de eligibilitate. 5 din legea menţionată. precum şi primarul sau. în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de validare a mandatelor. 3. 6 al aceluiaşi articol faptul că aceeaşi procedură este aplicabilă şi pentru validarea mandatelor candidaţilor declaraţi supleanţi. Convocarea consilierilor locali aleşi şi validaţi în funcţie se face de către prefect.215/2001 – legea administraţiei publice locale. b) dacă se constată că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală. constatată în condiţiile legii. instanţa de judecată are numai competenţa de a verifica dacă au fost respectate sau nu dispoziţiile Legii nr.

ajutat de cei mai tineri doi consilieri locali. competenţa de soluţionare a acestor cauze revine instanţelor judecătoreşti de drept comun. fără a preciza în concret instanţa competentă. în mod lacunar. legiuitorul utilizează termenul generic de „instanţă”. 31 alin.1 Trebuie observat faptul că. sub aspect procedural existând o singură cale de atac. peste 3 zile.3 teza I-a din legea organică a administraţiei publice locale.4 din Legea administraţiei publice locale nr. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului şi poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. se vor organiza alegeri parţiale pentru completare.3 din Legea administraţiei publice locale nr. după caz: a) din cauza bolii. şedinţa se va organiza.31 alin. 1 Vezi art. 31 alin. în termen de 90 de zile. În cazul în care nici la a doua convocare şedinţa de constituire nu întruneşte cvorumul legal. recursul.3 teza a IV-a din lege. „instanţa va declara vacante. cu modificările şi completările ulterioare 202 . locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat la oricare dintre cele 3 convocări”. Conform art. potrivit legii. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate. pe baza procesului-verbal al şedinţei. Cu alte cuvinte. Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de către cel mai în vârstă consilier local. În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la a treia convocare pentru neîntrunirea cvorumului legal. în condiţiile descrise mai sus. 31 alin. prin hotărâre. la convocarea prefectului. cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale. 215/2001. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei. astfel cum prevăd dispoziţiile art.Şedinţa de constituire se desfăşoară în mod legal dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor locali aleşi şi validaţi. Menţionăm că absenţa consilierilor locali la şedinţa (şedinţele) de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că a intervenit. în aceleaşi condiţii. prefectul va proceda la o nouă convocare. în cazul în care locurile declarate vacante. nu pot fi ocupate cu supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective. b) datorită unor evenimente de forţă majoră care au făcut imposibilă prezenţa la şedinţă. 215/2001. din cauza absenţei nemotivate a consilierilor locali. peste alte 3 zile. în aceleaşi condiţii. credem noi. se pune întrebarea dacă este vorba despre instanţa de drept comun sau de instanţa specializată de contencios administrativ ? În opinia noastră.

2 din Legea nr.2 din Legea nr. . Aşa să-mi ajute Dumnezeu.35 alin. Facem această afirmaţie având în vedere ipotetica dar. În opinia noastră.37 considerăm că prezidiul format din cel mai vârstnic consilier. 215/2001. Astfel. adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. republicată. judeţului etc. pe o perioadă de cel mult 3 luni. jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului. municipiului. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. cu bună-credinţă. republicată 203 . următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac.. Partea I-a.” Constituirea consiliului local se constată prin hotărâre.” Potrivit legii. c) Alegerea preşedintelui de şedinţă. asistat de cei mai tineri doi consilieri trebuie să îndeplinească următoarele obiective legale: a) Depunerea jurământului de către consilierii locali ale căror mandate au fost validate. în care nu s-ar realiza majoritatea necesară prevăzută de lege pentru adoptarea hotărârii. posibila ipoteză. prin hotărâre adoptată cu votul deschis al majorităţii consilierilor locali în funcţie.1 din Legea administraţiei publice locale nr. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea art. consiliul local legal constituit va alege. 215/2001. 34 alin. 32 din Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. Care ar fi consecinţa legală a neadoptării acestei hotărâri? În sfârşit. 32 alin.1 Apoi. conform art. din coroborarea dispoziţiilor art. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Consilierii locali care refuză să depună jurământul sunt demisionaţi de drept. un preşedinte de şedinţă. nr. conform art.. dintre membrii săi. republicată şi art. în primul rând. în limba română. b) Adoptarea unei hotărâri prin care se declară legal constituit consiliul local.36 şi art. art.2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: „Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor validaţi au depus jurământul.34.) .7 alin. era suficientă constatarea constituirii legale a consiliului local prin procesul-verbal al şedinţei. consilierii locali ale căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului local.Deşi legea nu prevede în mod expres o anumită ordine de zi a şedinţei de constituire. 912 din 7 octombrie 2004. conform art.2 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.

publicată în Monitorul Oficial al României. d) asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de desfăşurare a şedinţelor. cu modificările şi completările ulterioare.90 din 2 februarie 2002. 673/2002 publicată în Monitorul Oficial al României.61 din Legea administraţiei publice locale. potrivit legii1. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. e) supune votului consilierilor orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului. preşedintele de şedinţă va trebui să aducă la cunoştinţa consiliului local obligaţiile legale care se cer a fi îndeplinite în prima şedinţă. republicată şi Secţiunea a 3-a art.10 din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor localel.15 – 1 A se vedea art.14 din Ordonanţa Guvernului nr. următoarele atribuţii principale: a) conduce şedinţele consiliului local. c) semnează hotărârile adoptate de consiliul local. a voturilor contra şi a abţinerilor. În opinia noastră. evident. b) supune votului consilierilor proiectele de hotărâri. asigură numărarea voturilor şi anunţă rezultatul votării. după cum urmează: 1) Depunerea jurământului de către primar. 11 – art. cu precizarea voturilor pentru. sancţiunile prevăzute de Statutul aleşilor locali sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni. obligaţie prevăzută de art. Partea I-a. Partea I-a. 54 alin. aprobată prin Legea nr. prevăzute în mod expres de legea organică a administraţiei publice locale şi în Ordonanţa Guvernului nr. g) îndeplineşte şi alte atribuţii reieşite din lege. 3) Organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local pe principalele domenii de activitate. cu modificările şi completările ulterioare. chiar dacă a votat împotriva adoptării acestora. 35/2002. precum şi procesul-verbal încheiat în şedinţa consiliului local.1 din Legea administraţiei publice locale. dacă este cazul. După constituirea legală a consiliului local şi alegerea preşedintelui de şedinţă se va proceda la soluţionarea unor probleme de natură organizatorică.Preşedintele de şedinţă exercită. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale. în cazul în care procedura de validare a mandatului acestuia a fost finalizată. 2) Alegerea viceprimarului sau a viceprimarilor. 953 din 24 decembrie 2002 204 . din regulamentulcadru sau din regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. 35/2002. coroborat cu art. f) aplică. nr. astfel cum prevăd dispoziţiile art. conform art.

marcat prin depunerea jurământului de către consilierii locali şi. în termen de cel mult 25 de zile de la data alegerilor. adoptă prima sa hotărâre din mandatul de 4 ani. conform art. 9 alin. b) incompatibilitate. în următoarele situaţii: a) demisie. cu modificările şi completările ulterioare. Mandatul consilierilor locali încetează de drept înainte de termen. de către primar. după caz. Considerăm că legiuitorul trebuia să prevadă în mod explicit şi unitar ordinea de zi pentru şedinţele de constituire ale consiliilor locale. Statutul consilierului local Mandatul consilierilor locali este de 4 ani şi se exercită de la data constituirii legale a consiliului local din care face parte. (2) din Legea nr. aşa cum am arătat. relevăm că şedinţa de constituire a consiliilor locale se deosebeşte de celelalte şedinţe prin următoarele note de particularitate:  convocarea consilierilor locali se face de către prefect. ordinea de zi nu va trebui supusă spre aprobarea consiliului local ci doar adusă la cunoştinţa acestuia. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. asistat de cei mai tineri doi consilieri. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. după cum urmează: a) mandatul consiliului local începe să curgă de la data constituirii sale legale.  ordinea de zi a şedinţei de constituire este stabilită de legiuitor şi va fi propusă de către prefect. astfel cum prevăd dispoziţiile art. până la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales. Mai mult chiar. c) caracterul atipic al şedinţei faţă de toate celelalte şedinţe ordinare ori extraordinare care.  solemnitatea deosebită a şedinţei. b) reuniunea are un caracter festiv. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale. 39 alin.2 din legea organică.  şedinţa are două părţi. 205 . importanţă care trebuie percepută sub trei aspecte. fiind apanajul legiuitorului. aprecierea noastră are în vedere importanţa deosebită a şedinţelor de constituire pentru fiecare consiliu local în parte. Astfel. prima parte fiind condusă de către cel mai vârstnic consilier. 4. În opinia noastră. determinată de jurământul depus de către consilieri şi. de primar. cea de-a doua parte este condusă de un preşedinte de şedinţă ales de către consiliul local legal constituit care. evitând emiterea unor acte normative în aplicarea legii. se vor desfăşura pe perioada mandatului de 4 ani.art. după caz.

vicepreşedinte. În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate. precizăm că art. d) şi e) hotărârea consiliului local poate fi atacată de consilier la instanţa de contencios administrativ. Secţiunea a IV-a din Legea nr. administrator. b) funcţia de prefect sau subprefect. 88 din Cartea I. membru în consiliul de administraţie sau cenzor în regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă. d) funcţia de preşedinte. h) pierderea drepturilor electorale. procedura prealabilă nu se mai efectuează. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă. asociat. instanţa fiind obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. stabileşte în alin. (1) că funcţiile de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de primar sau viceprimar. la propunerea primarului sau a oricărui consilier. i) deces. în termen de 10 zile de la comunicare. În acest caz. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. e) imposibilitatea de a-şi exercita mandatul pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes naţional care îşi are 206 . În situaţiile prevăzute la lit. c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv. la o pedeapsă privativă de libertate. Titlul IV. inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia. manager. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. director. f) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. În toate aceste situaţii încetarea de drept a mandatului de consilier se constată prin hotărâre a consiliului local. d) lipsa nemotivată de la 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului. g) punerea sub interdicţie judecătorească. c). director general.c) schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială.

(2) după validarea celui de al doilea mandat. respectiv de consiliul judeţean. f) funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativteritorială respectivă. Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului. director general. 89 din Legea nr. incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local. În al patrulea rând. administrator. În al treilea rând. membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere. 90 din Legea nr. subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora. manager. iar în cazul reglementat de art. 161/2003 consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte. de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte. potrivit alin. În cazul reglementat de art. conform art. precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale. vicepreşedinte. În al doilea rând. h) funcţia de ministru. secretar de stat. director. de executare de lucrări. Aceste prevederi sunt aplicabile şi în cazul soţului sau rudelor de gradul I ale alesului local. cumulate reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. 91 din Legea nr. cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordonarea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. 161/2003 alesul local aflat într-una din situaţiile menţionate are la dispoziţie varianta de a renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţie care atrage starea de 207 . potrivit art. 88 alin.sediul sau care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Prin acţionar semnificativ se înţelege persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care. Potrivit art. (2) al aceluiaşi articol o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean. 89. 161/2003 calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local. g) calitatea de deputat sau senator. soţul sau ruda de gradul I a acestuia devin acţionari. nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii.

Încălcarea dispoziţiilor art. afectându-i capitolul VIII. 393/2004. (4) din Legea nr. prefectul va emite un ordin prin care constată încetare de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile. la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. 393/2004 se consideră că: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă. funcţionarii publici. Totodată.74 la art. reglementează pe larg materia referitoare la conflictul de interese al aleşilor locali. legea prevede că orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale. pe proprie răspundere. conform art. Astfel. 208 . Pe de altă parte. 90 din Legea nr. 161/2003. 161/2003 intitulat „Dispoziţii comune” instituie obligativitatea depunerii unei „declaraţii de interese” de către demnitarii publici. conform art. 111 din lege „Persoanele care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu vor depune o declaraţie de interese. în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut de lege.84. cu modificările şi completările ulterioare. în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie a legii. art.161/2003 erau obligaţi ca. cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară. rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. magistraţi etc. Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă. Conform art. 91 alin. să renunţe la contractele încheiate.incompatibilitate. Ordinul emis de prefect prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier. 92 din Legea nr. la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă. Legea privind Statutul aleşilor locali nr. Conform art.75 din Legea nr. Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier judeţean se face prin ordin emis de prefect. 190 atrage de asemenea încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale. în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. cu excepţia celor legate de mandatul sau funcţia publică pe care o exercită”. Consilierii locali şi consilierii judeţeni care aveau încheiate contracte comerciale cu încălcarea dispoziţiilor art. dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ. 161/2003. soţie. Capitolul VI al Titlului IV din Legea nr.

în cazul în care consilierul local refuză să depună declaraţia privind interesele personale. e) orice persoană fizică sau juridică.a din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. Suspendarea durează până la depunerea declaraţiei. b) încetarea de drept a mandatului.1 teza I-a din Legea administraţiei publice locale. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a generat-o. care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora. 82 alin. cu modificările şi completările ulterioare. Suspendarea de drept a mandatului de consilier local mai intervine şi în cazul în care acesta a fost cercetat preventiv. Declaraţia privind interesele personale trebuie depusă de către consilierii locali în termen de 15 zile de la data declarării consiliului ca fiind legal constituit. 393/2004.80 alin. astfel cum prevăd dispoziţiile art. din care: un exemplar se păstrează de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale. f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. constată suspendarea mandatului. aleşii locali au obligaţia de a-şi reactualiza declaraţia privind interesele personale.79 alin. c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic. Menţionăm că în art.1 Declaraţia de interese se depune în dublu exemplar. prin ordin.1 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. alta decât autoritatea din care fac parte. Conform art. 82 al Legii s-au stabilit şi sancţiunile aplicabile consilierilor locali.1 lit. indiferent de natura acestuia. Ordinul de suspendare se comunică de îndată consilierului local. 3 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. 1 A se vedea art. cu modificările şi completările ulterioare 209 . dar nu mai târziu de 1 februarie. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care. 393/2004 suspendarea sau încetarea de drept a mandatului se constată prin hotărâre a consiliului local. 393/2004. funcţie de administrator sau de la care obţin venituri. după cum urmează: a) nerespectarea termenului pentru depunerea declaraţiei privind interesele personale are drept consecinţă suspendarea de drept a mandatului de consilier local. măsură prevăzută de art. 59 alin. Anual.b) orice persoană fizică sau juridică cu care are o relaţie de angajament. d) o altă autoritate din care face parte. iar exemplarul al doilea se transmite subprefectului cu însărcinări în acest domeniu.

121 alin. 215/2001: „În cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat acesta are dreptul la despăgubiri. care se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie.1. în sensul de a-l face oarecum sinonim cu cel al vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. 56 alin.2 din Constituţia României. îşi alege viceprimarul (viceprimarii) şi îşi organizează comisiile de specialitate. în Ordonanţa Guvernului nr. Deşi. oraşele şi municipiile au câte un viceprimar. Spre exemplu. art. este aplicabilă regula statuată de art.. şi respectiv consiliile judeţene. egal. secret şi liber exprimat. iar art. 57 alin. consecinţa alegerii lor indirecte de către consiliile locale. 3 din Legea nr. 215/2001.7 din Legea administraţiei publice locale nr. după constituirea legală.Conform art. în condiţiile legii. cu modificările şi completările ulterioare. Mandatul consiliului local este de 4 ani şi poate fi prelungit prin lege organică. republicată. ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe. 23 din Legea organică a administraţiei publice stabileşte natura consiliilor locale.. municipiile reşedinţă de judeţ şi municipiul Bucureşti un număr de 2 viceprimari. Consiliile locale sunt autorităţi colegiale. Menţionăm că modificările şi completările aduse Legii organice a administraţiei publice locale nr. Organizare Potrivit art.”. viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier . consiliile locale funcţionează în condiţiile legii. Comunele. Întrucât nu există nici o prevedere în lege cu privire la intrarea în vigoare a acestor dispoziţii.78 din 210 .” 5. redactarea omisivă şi eronată a textului este de natură a crea noi dubii şi confuzii în practica administrativă. formate din consilieri aleşi prin vot universal. Aşa cum am mai arătat. mandat care se exercită de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou ales. Organizarea şi funcţionarea 5. pe timp de război sau de catastrofă. direct. consiliul local reunit în prima şedinţă. 215/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 286/2006 au indus o serie de confuzii şi incertitudini cu privire la statutul viceprimarului. 215/2001 prin Legea nr. 286/2006 prevede că: „Pe durata exercitării mandatului. este evidentă intenţia legiuitorului de a modifica statutul viceprimarului. Menţionăm că principiile de organizare şi funcţionare ale consiliilor locale sunt stabilite în Legea administraţiei publice locale nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale şi în propriile regulamente. ca fiind autorităţi deliberative.

ar trebui să redobândească statutul de consilier local în temeiul modificărilor legislative sus-menţionate. denumirea acestora şi numărul membrilor care trebuie să fie impar. Evident că aceste domenii pot fi comasate.2 a Ordonanţei Guvernului nr. 5) amenajarea teritoriului şi urbanism. considerăm că acesta îşi va păstra statutul de consilier local numai după desfăşurarea alegerilor locale din anul 2008. sport.16 alin. republicată. 2) activităţi economico-financiare. într-o strictă interpretare. sănătate şi familie. semnează avizele emise etc. publice. În mod evident o astfel de operaţiune juridică este imposibilă şi inadmisibilă. referitoare la viceprimar. consiliul local legal constituit îşi organizează comisiile de specialitate pe principalele domenii de activitate.1 Şedinţele comisiilor de specialitate sunt. prin hotărâre. Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. 9) juridică şi de disciplină. republicată. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale 211 . tineret. 3) activităţi social-culturale. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. 286/2006. Principalele atribuţii ale comisiilor de specialitate sunt următoarele: a) analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local. reprezintă comisia în relaţiile acesteia cu consiliul local şi celelalte comisii. Cu alte cuvinte. În mod orientativ legiuitorul stabileşte în Anexa nr. 1 Vezi art. de regulă. se stabilesc de către consiliul local. ţinându-se cont de specificul unităţii administrativ-teritoriale. 35/2002 domeniile în care se pot organiza comisii de specialitate. 7) protecţie copii. astfel: 1) agricultură. Comisiile de specialitate îşi aleg câte un preşedinte şi un secretar. În acest context de ambiguitate şi dintr-o interpretare logicosistemică a dispoziţiilor Legii nr. culte. potrivit legii în vigoare la data alegerii lor şi-au pierdut calitatea de consilier local.1 din Ordonanţa Guvernului nr. fiind vorba despre o regretabilă eroare a legiuitorului nostru. Preşedintele comisiei convoacă şedinţele comisiei. 8) protecţie mediu şi turism. 4) învăţământ. cu modificările şi completările ulterioare. atribuţiile acestora fiind stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului local. astfel cum consiliul local consideră a fi necesar şi oportun pentru propria activitate. viceprimarii în funcţie care.Constituţia României. conform căruia dispoziţiile în cauză sunt în vigoare din data de 20 iulie 2006. 6) muncă şi protecţie socială. În aceeaşi şedinţă. Domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate. adică 3 zile de la publicarea Legii nr.

sigilat şi semnat de către preşedintele de şedinţă şi secretar. 39 alin. (1) din Legea nr. care se semnează de către preşedintele de şedinţă şi secretarul unităţii administrativ –teritoriale. pe care le prezintă consiliului local. la cererea primarului. care va fi numerotat. 215/2001. pentru o perioadă de cel mult 3 luni. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. organizarea şi dezvoltarea urbanistică. 212 . regională. data. Convocarea consiliului local se face în scris. Atunci când pe ordinea de zi a şedinţelor sunt înscrise probleme de interes deosebit pentru colectivităţile locale (aprobarea bugetului local. înaintea fiecărei şedinţe.2. cu majoritate de voturi. şedinţele fiind ordinare şi extraordinare.). se va supune apoi spre aprobarea consiliului local. ales preşedinte de şedinţă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. etc. Procesul-verbal şi documentele dezbătute în cadrul unei şedinţe se arhivează într-un dosar distinct. invitaţia la şedinţă precizând ordinea de zi. sau a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor. O. iar şedinţele extraordinare au loc ori de câte ori este necesar.G – uri. Dezbaterile care au loc în cadrul şedinţelor consiliului local. ca lucrările să se desfăşoare cu uşile închise. prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu 3 zile înaintea datei şedinţelor extraordinare şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un consilier. 5. Şedinţele consiliului local sunt publice.N. Prin grija secretarului. ora şi locul desfăşurării acesteia. administrarea domeniului public şi privat. Şedinţele ordinare se desfăşoară lunar. cu excepţia cazurilor în care consilierii hotărăsc. legea obligă ca dezbaterile să aibă loc în şedinţă publică. c) întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate. la convocarea primarului. conform art. asocierea sau cooperare cu alte autorităţi publice. Funcţionarea Forma de lucru a consiliului local este şedinţa.b) se pronunţă asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare. zonală sau cooperarea transfrontalieră. participarea la programe de dezvoltare judeţeană. se pune la dispoziţia consilierilor procesul-verbal al şedinţei anterioare care.

215/2001. Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului. 286 din 6 iulie 2006 213 . b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. Aşa de exemplu. în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau oraşului. 215/2001.. Absenţa unui consilier la două şedinţe consecutive. au fost abrogate dispoziţiile conform cărora un consiliu local putea fi dizolvat. 5. cu modificările şi completările ulterioare.2 al aceluiaşi articol. 215/2001 au revoluţionat şi situaţiile care conduc la dizolvarea consiliilor locale.1 Potrivit art. cu excepţia şedinţelor extraordinare.1 din Legea administraţiei publice locale nr. dacă într-un interval de cel mult 6 luni. precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului. abrogat prin Legea nr.57 din Legea administraţiei publice locale nr. ori de câte ori se iveşte una dintre cele trei ipoteze: „Primarul. convocarea consiliului local se poate face de îndată. Dizolvarea consiliului local Ultimele modificări şi completări ale legii organice a administraţiei publice locale nr. Dizolvarea de drept a consiliului local intervine într-una din următoarele trei ipoteze: a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutive. ceea ce este firesc.” 1 A se vedea art.. 39 alin. În lege se prevede că este obligatorie prezenţa consilierilor la şedinţe. 215/2001. viceprimarul. fără a avea motive temeinice. 55 alin.3. va atrage sancţiunea acestuia în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului local.Potrivit dispoziţiilor art. Ordinea de zi a şedinţelor se aduce la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau orice alt mijloc de publicitate. secretarul unităţii administrativteritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ .4 din Legea nr. consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi. având în vedere că altfel consiliul nu ar putea funcţiona. Conform alin. adopta cel puţin 3 hotărâri anulate de instanţa de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă. Şedinţele consiliului local sunt legal constituite în prezenţa majorităţii consilierilor în funcţie.

214 . secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei. precum şi prin referendum. Secretariatul comisiei se asigură de către instituţia prefectului. analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor exprimate. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului”. al consiliului local şi al consiliului judeţean şi un judecător din cadrul judecătoriei în a cărei jurisdicţie se află unitatea administrativ-teritorială respectivă.Instanţa de contencios administrativ: „.2 Până la constituirea noului consiliu local. O altă ipoteză. Consiliul local va fi dizolvat înainte de termen şi activitatea sa va înceta dacă. Alegerile se vor organiza în termen de cel mult 90 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare a consiliului local sau. constituite prin alegeri libere.55 alin.55 alin. 2 alin. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. câte un reprezentant al primarului.1 Referendumul local se organizează. la propunerea prefectului. în componenţa căreia intră: reprezenatul prefectului. Deşi atipică. de către o comisie numită prin ordin al prefectului. de dizolvare.1 din Constituţia României.7 din Legea administraţiei publice locale nr.3 din Legea administraţiei publice locale nr. după caz. în condiţiile legii. republicată. în condiţiile legii. periodice şi corecte. republicată. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. 1 2 Vezi art.” Referendumul local care are drept scop dizolvarea consiliului se poate organiza ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului. 215/2001. conform cărora: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român. Vezi art. republicată. de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale permanente ale unităţii administrativ-teritoriale. astfel cum prevăd dispoziţiile art. republicată. care o exercită prin organele sale reprezentative. această modalitate de dizolvare a consiliului local îşi găseşte motivaţia în dispoziţiile art. referitoare la suveranitate. 215/2001. se pronunţă în acest sens. primarul sau. organizat în condiţiile legii. de la data validării referendumului.55 alin..2 tezele a II-a şi a III-a din Legea nr. Guvernul va stabili prin hotărâre data la care se vor desfăşura alegeri pentru consiliul local.. care poate avea drept consecinţă dizolvarea consiliului local o constituie referendumul local. În ambele ipoteze. în absenţa acestuia. oraşului sau municipiului.

6. dar numai pentru clauzele prevăzute de art. Cu certitudine.38 lit.e din Legea nr. 215/2001 şi respectiv art. atribuţiile consiliilor locale sunt grupate după un număr de 5 criterii. 215/2001. cu excepţia 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. legea organică a administraţiei publice. 286 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. strict reglementate şi anume: a) prin dizolvarea de drept. Atribuţiile consiliului local Trebuie să semnalăm faptul că şi această materie a suferit modificări de substanţă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. într-un act normativ. operaţiune pe care o regăseam realizată în literatura de drept administrativ. menţionăm că potrivit Legii organice a administraţiei publice locale nr. fiind vorba atât despre modificări de fond cât şi despre modificări de formă. 286/2006 215 . în toate problemele de interes local.1 lit.68 alin. 215/2001.2 Din punct de vedere al formei. a. observăm că pentru prima dată după 1990. 215/2001. este vorba de o birocratizare excesivă. În opinia noastră. Sub aspectul problemelor ce ţin de fondul materiei remarcăm tendinţa legiuitorului de a diminua competenţa consiliului local şi corelativ.1 republicată. după caz. în condiţiile art. în special din punctul de vedere al practicienilor din administraţia publică locală. în condiţiile legii. în funcţie de materia reglementată. 621 din 18 iulie 2006 Vezi art. şi apoi alineatul şi litera specifică problemei care face obiectul reglementării. fără o motivaţie de substanţă. b şi c din lege. b) ca urmare a unui referendum local. Afirmaţia are în vedere învederarea temeiului legal în preambulul hotărârilor adoptate de către consiliile locale în care trebuie să se invoce în mod obligatoriu: articolul 68.În concluzie. de a extinde competenţa primarului. alineatul 1 şi literele a – e. 215/2001. un consiliu local îşi poate încheia mandatul înainte de termen în două situaţii. această grupare este ineficace. 55 alin.5 lit. 36: „Consiliul local are iniţiativa şi hotărăşte. atribuţiile de numire şi eliberare din funcţie a conducătorilor serviciilor publice de interes local au fost transferate din competenţa consiliilor locale în cea a primarilor etc. Încheind aceste succinte aprecieri cu privire la noutăţile aduse în materia analizată de modificările şi completările Legii administraţiei publice locale nr. pronunţată de instanţa de contencios administrativ prin sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă. i din Legea administraţiei publice locale nr. precizăm că atribuţiile consililor locale sunt stabilite în articolul 36 din lege. Conform alineatului 1 al art. Aşa de exemplu. 55 din lege. nr. Partea I-a. modificată şi completată prin Legea nr.

a şi alin. în condiţiile legii. modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar. în numele unităţii administrativ – teritoriale. oraşului sau municipiului. 2 lit. consiliul local: a) aprobă statutul comunei. În exercitarea acestor atribuţii. b) aprobă. consiliu local: a) aprobă. 3 din lege. la propunerea primarului. în condiţiile legii. d) aprobă. c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale.celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. înfiinţarea. la propunerea primarului. precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local. 36 alin. oraşului sau municipiului. în condiţiile legii. ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local (art.” Din textul citat rezultă indubitabil competenţa materială generală cu care legiuitorul a înţeles să înzestreze consiliul local. virările de credite. contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor. în condiţiile legii. conform alineatului 4 al art. precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. conform art. precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale. 3 lit. 1) O primă categorie de atribuţii privesc organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului. c) exercită. 36 alin. 36 din lege. socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale. ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local. 2) O a doua categorie de atribuţii privesc dezvoltarea economicosocială şi de mediu a comunei. documentaţiile tehnicoeconomice pentru lucrările de investiţii de interes local. a-c). la propunerea primarului. Aşa cum am mai arătat. toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţile comerciale sau regiile autonome. bugetul local. organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului. legiuitorul a grupat atribuţiile consiliilor locale după un număr de 5 criterii. la propunerea primarului. b) aprobă. în condiţiile legii. e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică. f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor 216 .

3) 4) asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietatea publică a comunei. în interesul comunităţii locale. 12) evidenţa persoanelor. în condiţiile legii. 13) poduri şi drumuri publice. oraşului sau municipiului. 217 . 9) protecţia şi refacerea mediului înconjurător. c) avizează sau aprobă. oraşului sau municipiului. cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: 1) educaţia. 16) activităţile de administraţie social-comunitară. 6) sportul. 14) serviciile comunitare de utilitate publică: alimentarea cu apă. 7) ordinea publică. 11) dezvoltarea urbană. în condiţiile legii. precum şi a serviciilor publice de interes local. salvamar şi de prim ajutor. 17) locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritorială sau în administrarea sa. denumiri de străzi. 2) serviciile sociale pentru protecţia copilului. 3) sănătatea. b) hotărăşte vânzarea. documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism ale localităţilor. după caz. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale. 19) alte servicii publice stabilite prin lege. 36. stabilite în alineatul 5 al art. potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii. A treia categorie de atribuţii ale consiliului local sunt cele privind administrarea domeniului public şi privat al comunei. d) atribuie sau schimbă. salubrizare. şi transport public local. 5) finanţele. iluminat public. 15) serviciile de urgenţă de tip salvamont. 18) punerea în valoare. O a patra categorie include atribuţiile consiliului local în gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni şi anume: a) asigură. 4) cultura. oraşului sau municipiului. canalizare. după caz. în condiţiile legii. de pieţe şi de obiective de interes public local. energie termică. a persoanelor cu handicap. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietatea privată a comunei. astfel: a) hotărăşte darea în administrare. a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială. în condiţiile legii. 8)situaţiile de urgenţă. gaz natural. a persoanelor vârstnice. 10) conservarea. a parcurilor. după caz. a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale.

titlul de cetăţean de onoare al comunei. domeniu în care consiliul local: a) hotărăşte. Prin acelaşi regulament. sau municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări. printr-o legislaţie adecvată acestui scop. c) hotărăşte. e) aprobă construirea locuinţelor sociale. b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi. în condiţiile legii. trebuie să precizăm că potrivit legislaţiei specifice din fiecare domeniu de activitate enumerat. competenţele de conducere şi gestionarea resurselor sunt conferite ministerelor de resort şi serviciilor deconcentrate ale acestora. criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa. În acelaşi timp. personalului sanitar şi didactic. 218 . cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine. în condiţiile legii. servicii sau proiecte de interes public local. c) sprijină. cu merite deosebite. cu modificările şi completările ulterioare. activitatea cultelor religioase. 6 din legea organică a administraţiei publice locale să nu fie lipsite de conţinut este necesar să se producă o descentralizare substanţială a competenţelor de la nivel central la cel local. înfrăţirea comunei. în condiţiile legii. precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autoriţăţilor administraţiei publice locale. 38 alin.Se poate lesne observa că legiuitorul a realizat o enumerare exhaustivă a domeniilor vieţii economico-sociale consacrând odată în plus competenţa generală a consiliului local. oraşului. d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar. în condiţiile legii. viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică. lucrări. în vederea promovării unor interese comune. 38 alin. consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. potrivit legii. Conform art. 8 din Legea administraţiei publice locale nr. oraşului sau municipiului. 5) A cincea categorie de atribuţii vizează cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern. în baza unui regulament propriu. de interes local. se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit. Cu alte cuvinte. b) hotărăşte. 215/2001. cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate. pentru ca atribuţiile conferite consiliului local în art.

a consiliului judeţean. denumită în doctrină „majoritate absolută”. dispoziţiile în cauză. Afirmaţia noastră are în vedere faptul că. Actele consiliului local În conformitate cu art. 4) hotărârile privind participarea la programele de dezvoltare judeţeană. cu modificările şi completările ulterioare. 219 . 6) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice. 121 alin. 215/2001. în condiţiile legii. 2) hotărârile privind contractarea de împrumuturi. se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi. cu votul majorităţii consilierilor prezenţi. în funcţie”. cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni. 5) hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. regională. Cu alte cuvinte. textul citat stabileşte regula în materia adoptării hotărârilor de către consiliile locale şi anume „majoritatea simplă”. după caz. republicată. conform alin. Legiuitorul stabileşte în mod limitativ domeniile în care hotărârile consiliilor locale se adoptă cu majoritatea absolută. după caz. 215/2001. consiliul local adoptă hotărâri. b) hotărâri care se adoptă cu votul unei majorităţi calificate de două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie. nu sunt corelate cu cele ale art. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. şi anume: a) hotărâri care se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. în exercitarea atribuţiilor sale legale. zonală sau cooperare transfrontalieră.Consiliul local îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege. Aceste dispoziţii vor crea cu certitudine numeroase probleme în practica administrativă şi jurisprudenţă. denumite hotărâri. 45 alin. De la această regulă există şi două excepţii prevăzute în alineatele 2 1 şi 2 ale articolului 45 din Legea administraţiei publice locale nr. Astfel. 3 conform căruia: „Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau. 45 al legii: „Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie”. 3) hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale. 7. cu persoane juridice române sau străine. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate. 2' din art. după cum urmează: 1) hotărârile privind bugetul local. ceea ce înseamnă că actele consiliilor locale.

legea administraţiei publice locale. Proiectul de hotărâre va fi afişat spre informare publică. credem că este necesar şi oportun ca fiecare consiliu local. cu excepţiile prevăzute de lege. După depunerea documentaţiei şi verificarea acesteia de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial”. de regulă. Totuşi. 1 Art. în limitele competenţei conferite de legea organică. datorate unor regretabile erori. viceprimar sau de cetăţeni. 215/2001.În acelaşi timp trebuie să avem în vedere şi dispoziţiile art. proiectul de hotărâre va urma procedurile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local. conform cărora: „Constituie patrimoniu al unităţii administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public al unităţii administrativteritoriale. prenumele şi domiciliul. Aşa fiind. Iniţiatorii au obligaţia să depună la secretarul unităţii administrativteritoriale următoarele documente: a) proiectul de hotărâre în forma propusă. consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. republicată: „Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali. prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale. să-şi stabilească în regulamentele de organizare şi funcţionare. Listele de susţinători vor cuprinde: numele. republicată. 119 din Legea 215/2001 . b) listele de susţinători. (6) din Legea nr. cu precizarea că cele referitoare la persoane vor fi adoptate întotdeauna prin vot secret. seria şi numărul actului de identitate şi semnăturile susţinătorilor. republicată 220 . de primar. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Conform art.legea administraţiei publice locale. cu sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului. 45 alin. hotărârile consiliului local se adoptă prin votul deschis al consilierilor. ne apar cu evidenţă gravele neconcordanţe ale legiuitorului. domeniul privat al acesteia. dacă este susţinut prin semnături de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială. (6) din Legea nr. domeniile în care hotărârile se adoptă cu majoritatea calificată de două treimi din numărul consilierilor în funcţie.”1 Promovarea unui proiect de hotărâre poate fi iniţiată de unul sau mai mulţi cetăţeni cu drept de vot. 45 alin. Analizând cele trei texte legale la care am făcut referire. Sub aspect procedural. întocmite pe formulare puse la dispoziţie de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun.

49 alin. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali consacră atât drepturile precum şi obligaţiile consilierilor locali. 215/2001. 215/2001. în caz contrar hotărârea fiind nulă de drept. 3 al Legii nr. de la data comunicării. hotărârea va fi semnată de către 3 dintre consilierii prezenţi la şedinţa în care a fost adoptată. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ competentă. acţiunea putând fi introdusă de orice persoană interesată. (1) din Legea nr. republicată. hotărârile normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică. Hotărârile consiliului local se semnează de către preşedintele de şedinţă. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. legal. (1) al Legii nr. 215/2001). executoriu din oficiu şi oportun. nu poate lua parte consilierul care fie personal. Numărul maxim de şedinţe pentru care se poate 221 . republicată). 49 alin. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului local. 215/2001. fie prin soţ. 50 al Legii nr. cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul indemnizaţiei unui consilier local este de până la 5% din indemnizaţia lunară a primarului. 46 alin. Hotărârile adoptate de către consiliile locale sunt acte administrative. obligatoriu. Drepturile şi obligaţiile consilierilor locali Legea nr. se contrasemnează pentru legalitate de către secretar şi se comunică primarului. În cazul în care preşedintele de şedinţă se află în imposibilitatea de a semna sau refuză să semneze. republicată. 117 din Legea nr. iar cele individuale. astfel cum prevăd dispoziţiile art. La dezbaterea şi adoptarea hotărârilor. Principalele drepturi conferite de lege consilierilor locali le regăsim în Capitolul V al legii.potrivit dispoziţiilor art. soţie. după cum urmează: a) au dreptul la iniţiativă în promovarea actelor administrative. având caracter unilateral. individual sau în grup. b) au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă. legea administraţiei publice locale. Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect (art. hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţa cetăţenilor şi în limba maternă a acestora (art. prin excelenţă. În unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale au o pondere de peste 20%. Potrivit art. Hotărârile consiliului local pot avea caracter normativ sau caracter individual. 8. 215/2001.

393/2004. precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. au dreptul de a li se deconta contravaloarea transportului.acorda indemnizaţia este o şedinţă ordinară de consiliu şi 1-2 şedinţe de comisii de specialitate pe lună. întâlniri cu cetăţenii. să acorde audienţe şi să prezinte consiliului local o informare privind problemele ridicate de cetăţeni. foloase materiale sau alte avantaje. în decursul mandatului. astfel: a) de a participa. cel puţin o dată pe trimestru. d) sunt obligaţi la probitate şi discreţie profesională. În cazurile în care interesul personal nu are un caracter patrimonial. f) să aducă la cunoştinţă cetăţenilor toate faptele şi actele administrative ce interesează colectivitatea locală. conform hotărârii consiliului local. b) de a respecta Constituţia şi legile ţării. d) consilierii locali care participă în mod excepţional în timpul programului de lucru la şedinţele consiliului. sunt învoiţi de drept de la locul de muncă. consiliile locale pot permite participarea la vot a consilierului. e) consilierii locali care folosesc autoturismul proprietate personală sau mijloace de transport în comun pentru a se deplasa din localitatea în care se desfăşoară şedinţa. g) să organizeze periodic. f) beneficiază de plata cursurilor de pregătire. 222 . pe durata mandatului. ofensatoare sau calomniatoare. e) să dea dovadă de cinste şi corectitudine. Obligaţiile consilierilor locali sunt prevăzute în capitolul VI al Legii nr. h) se pot asocia în diferite structuri asociative legal constituite. fără a li se afecta salariul şi celelalte drepturi ce le revin. c) să menţioneze expres situaţiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale. c) au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le-au făcut în exercitarea mandatului. la exercitarea funcţiilor ce revin consilierului local din care fac parte sau pe care le reprezintă. cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales. g) au dreptul de a accesa orice informaţii de interes public. este interzis alesului local să ceară. în condiţiile legii. să se supună regulilor de curtoazie şi disciplină şi să nu folosească în cuvântul lor sau în relaţiile cu cetăţenii expresii injurioase. bani. pentru sine sau pentru altul. formare şi perfecţionare profesională organizate de instituţii specializate.

69/1991 în redactarea sa iniţială. nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. civil sau penal. soţia şi copiii – în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local în legătură cu exercitarea mandatului său. 20 alin. care în art. 10. inclusiv consilierii locali. j) de a-şi perfecţiona pregătirea în domeniul administraţiei publice locale. Răspunderea consilierilor Răspunderea consilierilor locali este reglementată de art. precum şi faptele săvârşite care au determinat luarea măsurilor se aduc la cunoştinţa consilierului local respectiv şi prefectului. aleşii locali sunt în serviciul colectivităţii. l) nu pot face uz şi nu se pot prevala de calitatea de consilier local în exercitarea unei activităţi private.” Legea nr. pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Pe întreaga durată a mandatului.h) comisiile de specialitate sunt obligate să prezinte consiliului local un raport anual de activitate. după caz. libertatea de opinie şi de acţiune a consilierilor locali fiind garantată. 128 din Legea nr. k) nu pot lipsi de la lucrările consiliului local sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte decât în situaţiile prevăzute în regulamentul de funcţionare. arestarea sau trimiterea în judecată penală ori contravenţională a consilierilor locali. în condiţiile legii. administrativ. consilierii locali se consideră în exerciţiul autorităţii publice şi se bucură de protecţia prevăzută de legea penală. 215/2001 şi de Capitolul VII din Legea nr. nu prevedea în mod expres norme privind răspunderea consilierilor. care va fi făcut public prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Protecţia legală a consilierilor locali Conform art. fiind ocrotiţi de lege”. 393/2004. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali „În exercitarea mandatului. 55 precizează: „Aleşii locali răspund. care 223 . Reţinerea. de către organele care au dispus măsurile respective. 9. De aceeaşi protecţie juridică beneficiază şi membrii familiei – soţul. în termen de cel mult 24 de ore. cu excepţia răspunderii politice a acestora concretizată prin sancţiunea demiterii consilierilor. urmând cursuri de pregătire. Aleşii locali. (1) din Legea nr. formare şi perfecţionare organizate în acest scop de instituţiile abilitate.

32 principiul potrivit căruia: „consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local din care fac parte şi pentru hotărârile acestuia. în alineatul următor menţionându-se faptul că. Legea nr. ori atunci când. Ordinul de suspendare se comunică. în spiritul Legii nr. în cazul în care săvârşesc o infracţiune în legătură cu activitatea de consilier local. votul va fi consemnat în procesul-verbal al şedinţei. în cazul în care acesta a fost arestat preventiv.215/2001. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanţa de judecată. În concluzie. menţinând şi sancţiunea suspendării din funcţie a consilierului. În cazul în care consilierul suspendat a fost găsit nevinovat. compromiteau cu rea-credinţă interesele comunei sau oraşului. la cererea consilierului. cu modificările şi completările ulterioare. pe care le-au votat”. 393/2004 are următoarea redactare: „(1) Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr. c) o răspundere penală. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali au fost instituite sancţiuni administrativ-disciplinare specifice consilierilor locali. declarată ilegală de instanţa de contencios administrativ. 215/2001 se poate vorbi despre următoarele forme de răspundere a consilierilor locali: a) o răspundere administrativ-disciplinară . 24/1996 de modificare şi completare a Legii nr. actuala reglementare a introdus şi sancţiunea declarării vacante a locurilor consilierilor care au lipsit nemotivat de la şedinţele de constituire. 69/1991 renunţă la această soluţie. prin ordin. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat (art. Prin Legea nr. De asemenea. Articolul 57 din Legea nr. suspendarea din funcţie sau alte sancţiuni prevăzute de lege şi de regulamentul de funcţionare a consiliului. consilierului. 53 alin. 3). în nume propriu pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. 31 alin. prin conduita lor. b) o răspundere administrativ-patrimonială care constă în repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea consiliului. după caz. după caz prefectului care. În acelaşi timp. fiecare consilier răspunde pentru propria activitate desfăşurată în exercitarea mandatului. Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei.intervenea atunci când aceştia săvârşeau acte contrare Constituţiei şi legilor.care se poate concretiza prin sancţiuni şi anume: declararea vacantă a locului de consilier (art.1). introducând în schimb în art. constată suspendarea mandatului. a prevederilor prezentei legi şi ale 224 . Legea nr. Suspendarea din funcţie a consilierului intervine numai de drept. 215/2001 menţine principiul potrivit căruia consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local din care fac parte sau. are dreptul la despăgubiri în condiţiile prevăzute de lege. de îndată.

sau al unor abateri deosebit de grave. c) retragerea cuvântului. precum şi discuţiilor pe care le poate suscita. preşedintele de şedinţă „atrage atenţia” consilierului în culpă şi îl invită să respecte regulamentul. pe de-o parte. inclusiv a explicaţiilor furnizate de cel în cauză. privind Statutul aleşilor locali. (3) Pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. a) . Textul care conduce la aplicarea sancţiunii administrativ-disciplinare sus-menţionate este prevăzut de art. 393/2004. e). art. e) din Legea nr. Legea stabileşte condiţiile în care se aplică celelalte sancţiuni. În cele ce urmează. (2) Gravitatea abaterii va fi stabilită de comisia de specialitate care are în obiectul de activitate aspecte juridice. Astfel. de către preşedintele de şedinţă sau de consiliul local. 393/2004 datorită caracterului său de noutate. (1) lit. (1) lit. în cel mult 10 zile de la sesizare. (1) lit. pe de altă parte. săvârşite în mod repetat. f) retragerea indemnizaţiei de şedinţă.d) se aplică de către preşedintele de şedinţă. ceea ce echivalează cu avertismentul. conform art. Analiza celor două texte legale ne permite să formulăm următoarele observaţii: 225 . (2) Sancţiunile prevăzute la alin. 63 din lege stabileşte că excluderea temporară de la lucrările consiliului local şi ale comisiilor de specialitate nu poate depăşi două şedinţe consecutive.regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului atrage aplicarea următoarelor sancţiuni: a) avertismentul. la prima abatere.” Apoi. 393/2004. după caz. pentru 1-2 şedinţe. vom stărui asupra sancţiunii prevăzute de art. prin hotărâre. 57 lit. 62 din Legea nr. aceasta prezentând un raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate. iar cele de la alin. d) eliminarea din sala de şedinţă. consiliul poate aplica sancţiunea excluderii temporare a consilierului de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate. e) – f) de către consiliu.” Se poate observa faptul că legiuitorul a stabilit o gamă diversă de sancţiuni administrativ-disciplinare. care are următoarea redactare: „(1) În cazul unor abateri grave. b) chemarea la ordine. 58 din Legea nr. e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate. aplicarea lor fiind condiţionată de gravitatea „abaterii disciplinare” săvârşite de consilierul local. cazul se va transmite comisiei de specialitate care are în obiectul de activitate şi aspecte juridice.

Ceea ce un consiliu local va aprecia ca fiind „o abatere gravă”. b) legiuitorul a utilizat o normă permisivă (consiliul local poate . Trebuie observat faptul că. context în care aplicarea dispoziţiilor legale va fi dominată de factorul subiectiv. cu o suspendare din funcţie. de natură a perturba activitatea autorităţilor deliberative organizate la nivel local. 66 alin. e) din Legea nr. aprecierea gravităţii unei anumite abateri disciplinare poate fi influenţată de apartenenţa politică a consilierului local în cauză şi de majoritatea care formează consiliul. în funcţie de interesul factorului politic. c) legea consacră competenţa comisiilor de specialitate care au în obiectul lor de activitate domeniul juridic. sub impulsul factorului politic. • ori de câte ori consilierul local săvârşeşte abateri „deosebit de grave”. adoptată în temeiul art. în termen de cel mult 10 zile de la sesizare. 393/2004. în mod repetat „abateri grave”. care va da naştere la controverse teoretice şi va genera o practică administrativă diferită este indusă de art. consilierii în cauză sunt scoşi din cvorumul de lucru. Iată de ce. O altă chestiune nelămurită. să stabilească gravitatea abaterii. conducând la o practică administrativă neunitară. Or. dispusă prin act administrativ de autoritate. credem că legiuitorul trebuia să oblige consiliile locale să aprobe o astfel de sancţiune.) în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii cu excluderea temporară de la lucrările consiliului şi/sau ale comisiilor de specialitate. este evident că diferitele comisii de specialitate vor face aplicarea legii în mod neunitar. s. opinăm că puterea discreţionară a consiliilor locale se va manifesta pregnant. 57 lit. Această practică ar fi păguboasă. poate fi considerată de un alt consiliu local ca fiind „o abatere deosebit de gravă”. De asemenea. În aceste condiţii. atâta timp cât nuanţarea dintre o abatere gravă şi una deosebit de gravă nu este clarificată de legiuitor. 393/2004 poate fi aplicată în două situaţii. legiuitorul nu clarifică diferenţa dintre o abatere gravă şi una deosebit de gravă.a) sancţiunea prevăzută de art. 393/2004. 66 din Legea nr. 57 alin. respectiv: • în situaţiile în care un consilier local săvârşeşte. ori de câte ori un consilier local săvârşeşte o abatere circumscrisă textului în cauză.. în opinia noastră.” 226 . (2) şi art. În consecinţă. (2) din Legea nr. d) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate echivalează. conform căruia: „Pe perioada aplicării sancţiunii.n. considerăm că dispoziţiile legii sunt lacunare. de natură a conduce la manifestarea arbitrariului în interpretarea şi aplicarea legii şi chiar la adoptarea unor hotărâri cu exces de putere..

cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. pentru o perioadă de cel mult două luni. anumite hotărâri se adoptă de consiliile locale cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.(1) din Legea nr. actul administrativ trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi adoptat cu majoritatea prevăzută de lege. 227 . Faţă de redactarea art.393/2004 ne exprimăm opinia potrivit căreia consilierul local sancţionat cu „excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate” este considerat a fi „consilier în funcţie”. 46 alin. De lege ferenda. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti are un secretar salarizat din bugetul local. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. sau. 63 din Legea nr. Astfel. cu modificările şi completările ulterioare. 11. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. conform art.215/2001. Aceste modificări şi completări ar realiza punerea în acord a stării de drept cu starea de fapt a unui consilier aflat într-o astfel de situaţie. în locul celei consacrate în textul actual. echivalează cu o reală suspendare din funcţia de consilier.Este cunoscut faptul că cvorumul reprezintă o condiţie pentru reunirea şi funcţionarea legală (valabilă) a oricărei autorităţi administrative cu componenţă colegială. sub sancţiunea eliberării din funcţie. 57 lit. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale este funcţionar public de conducere. e) din Legea nr. care trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative. Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic. (2) şi (3) din Legea nr. 62 şi art. 83 alin. Pe de altă parte însă. după caz. în sensul că: • art. (3) din Legea nr. legea administraţiei publice locale. republicată. 45 alin. coroborat cu art. 215/2001. 591 prin care să se consacre suspendarea prin act administrativ din funcţia de consilier local. şi trebuie luat în calcul la adoptarea hotărârilor reglementate de art. 393/2004 şi a Legii nr. apreciem ca fiind necesară modificarea şi completarea Legii privind Statutul aleşilor locali nr. • să se completeze Legea nr.(2) şi alin. pentru a fi adoptat legal. 215/2001 cu art. Dar. conform art. 57 lit. care afectează legalitatea actului administrativ. 393/2004 să stipuleze sancţiunea suspendării din funcţie pentru cel mult două luni. apreciem că excluderea de la şedinţele consiliului local şi cele ale comisiilor de specialitate. e).

în condiţiile Legii nr. Legea nr. d) organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului. suspendarea. pentru legalitate. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. hotărârile consiliului local. secretarul nu poate fi soţ. încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar al secretarului unităţii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile Legii nr. g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local. de primar. întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor consiliului local. comunică ordinea de zi. dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean. numirea. Recrutarea. Astfel. respectiv ale consiliului judeţean. respectiv ale consiliului judeţean. următoarele atribuţii: a) avizează. Trebuie să remarcăm că pentru prima dată după 1990. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Potrivit legii.De asemenea. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale. îndeplineşte conform art. respectiv ale consiliului judeţean. şi efectuarea lucrărilor de secretariat. e) asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile. şi redactează hotărârile consiliului local. de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean. precum şi între aceştia şi prefect. respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean. cu modificările şi completările ulterioare. soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul. secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. Legea organică a administraţiei publice locale goleşte de conţinut activitatea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. conform legii. h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local. respectiv ale consiliului judeţean. 117 din Legea administraţiei publice locale nr. respectiv a consiliului judeţean. şi comisiilor de specialitate ale acestuia. c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar. 215/2001 diminuează competenţa 228 . în opinia noastră nejustificat. 215/2001. f) asigură procedurile de convocare a consiliului local. b) participă la şedinţele consiliului local. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. a)*). modificarea. sub sancţiunea eliberării din funcţie. respectiv cu preşedintele sau vicepreşedinţii consiliului judeţean. după caz. cu modificările şi completările ulterioare. respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia. respectiv a consiliului judeţean.

în limita numărului maxim de posturi aprobate. nu vedem viabilă coexistenţa funcţiilor de administrator public şi cea de viceprimar. administratorul public poate îndeplini şi funcţia de ordonator principal de credite. înlocuind profesionalismul cu influenţa arbitrară a factorului politic. administratorul public poate îndeplini atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local.secretarului prin eliminarea atribuţiilor referitoare la coordonarea compartimentelor şi activităţilor cu caracter juridic. Numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se fac de către primar. Legea nr. ne exprimăm opinia în sensul că norma legislativă privind înfiinţarea funcţiei de administrator public îşi va dovedi în timp ineficienţa. Pe de altă parte. ci. încheiat cu primarul. În acelaşi timp. legiuitorul lasă primarului libertatea de a propune sau nu consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public.1 din Legea nr. aceste modificări vor avea în timp efecte nefaste asupra administraţiei publice locale. În final. prin normă permisivă. primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public. 12. stare civilă. pe baza unor criterii aprobate de consiliul local. autoritate tutelară şi asistenţă socială etc. Administratorul public Cu caracter de noutate şi nespecific pentru administraţia publică locală românească. posibilitatea înfiinţării funcţiei de administrator public. Potrivit art. evident în ipoteza în care primarul îi deleagă această calitate. 215/2001 prevede. În opinia noastră. Pe baza unui contract de management. 215/2001 legea administraţiei publice locale: „La nivelul comunelor şi oraşelor. 112 alin. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii organice a administraţiei publice locale nr. atâta timp cât nici una dintre ele nu au stabilite atribuţii prin lege. doar prin delegare. atribuţii conferite de lege primarului.” Aşadar. 229 .

întocmirea listelor electorale etc. astfel cum rezultă din art. a birourilor electorale de circumscripţie şi ale secţiilor de votare. 67/2004 – privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. pe care le vom analiza în continuare. Precizăm că dispoziţiile legale relevate în capitolul anterior în ceea ce priveşte dreptul de a alege şi de a fi ales.care să-l propună candidat). (1) al Legii organice a administraţiei publice locale nr. 44 alin. (2) din Legea nr. conform art. de 300 în cazul oraşelor. 23 alin. Acelaşi principiu se aplică şi la alegerea primarului general al municipiului Bucureşti. 1000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5000 în cazul municipiului Bucureşti. oraşelor. organizarea circumscripţiilor electorale. ale cărei dispoziţii le-am analizat atunci când ne-am referit la alegerea consiliului local. În primul rând. Primarii sunt autorităţi executive prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. (4) din Legea nr. nu face parte dintr-un partid politic. conform art. secret şi liber exprimat. cu unele diferenţe. 67/2004 şi nu a scrutinului de listă precum în cazul alegerii consiliilor locale şi judeţene. prin vot universal. în calitate de autorităţi executive prin care se realizează autonomia locală şi se rezolvă treburile publice din comune şi oraşe. municipiu şi sector al municipiului Bucureşti au câte un primar. el trebuie să fie susţinut de cel puţin 2% din numărul total de alegători înscrişi în liste electorale permanente din circumscripţia pentru care candidează. se aleg în condiţiile legii. În al doilea rând. Numărul susţinătorilor nu poate fi mai mic de 200 în cazul comunelor. Atât Constituţia precum şi Legea nr. direct. alianţa politică sau electorală . a secţiilor de votare. oraş. municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti se aleg pe circumscripţii electorale. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. primarii comunelor. Alegerea şi statutul primarului Fiecare comună. 1 alin. Alegerea primarilor este reglementată de Legea nr. prin scrutin uninominal. egal. sunt aplicabile şi în cazul alegerii primarilor. iar municipiul Bucureşti are un primar general. 215/2001 prevăd faptul că primarii. 230 . în situaţiile în care un candidat la funcţia de primar este independent (cu alte cuvinte.Capitolul VI PRIMARUL 1. 215/2001.

orăşeneşti. 95 din lege. În al cincilea rând. 91 din Legea nr. modelul buletinului de vot pentru alegerea primarului este diferit de cel utilizat pentru alegerea consiliului local. alegerile sunt valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot. municipale. rezultatul votării se va consemna în documente distincte şi anume: tabele şi proceseverbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare şi respectiv de birourile electorale ale circumscripţiilor comunale. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. numele şi prenumele candidatului. pentru alegerea primarului se va imprima în patrulaterele buletinului de vot pe lângă denumirea partidului politic. consecinţă firească a faptului că primarul se alege prin scrutin uninominal. Un al doilea tur de scrutin se organizează şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar. 86 alin. fapt consemnat în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie. 231 . se organizează al doilea tur de scrutin. respectiv a municipiului Bucureşti. (1) coroborat cu art. cu modificările şi completările ulterioare. conform art. Astfel. Validarea alegerii primarului se face de către judecătoria în a cărei rază teritorială de competenţă se află comuna. alianţei politice. În al patrulea rând. menţiunea „Candidat independent” (în unghiul din partea stângă sus) şi a semnului electoral (în unghiul din partea dreaptă sus). 85 alin.În al treilea rând. (4). 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. după caz. 63 alin. (7) din Legea nr. conform art. 67/2004. conform art. consiliului judeţean. Al doilea tur de scrutin se desfăşoară la două săptămâni de la primul tur.67/2004. (1) şi art. evident dacă aceştia ocupă primele două locuri la egalitate de voturi valabil exprimate. La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat ales primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. dacă alegerea primarului se desfăşoară concomitent cu alegerea consiliului local şi a consiliului judeţean. republicată. respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti. conform art. Dacă nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate. 93 alin. art. 30 al Legii nr. oraşul sau subdiviziunea administrativ-teritorială. alianţei electorale sau a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori. ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi ale circumscripţiilor judeţeane. pentru alegerea primarilor la fel ca şi pentru alegerea consilierilor locali.

într-o şedinţă extraordinară. Rezultatul validării sau al invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept. deci a autorităţii administraţiei publice deliberative.Validarea alegerii primarului general al municipiului Bucureşti se face de către preşedintele Tribunalului Bucureşti. 215/2001. Invalidarea alegerii primarului se poate face numai în cazurile prevăzute de art. 30 alin. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. După depunerea jurământului în cadrul unei ceremonii publice. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. legea administraţiei publice locale. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. 215/2001. 215/2001. astfel cum prevăd dispoziţiile art. se organizează alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. 14 alin. republicată. cu modificările şi completările ulterioare. un semn distinctiv al calităţii de primar.1. (1) din Legea nr. conform art. primarului i se înmânează legitimaţia. după caz. următorul act obligatoriu constă din depunerea jurământului prevăzut în art. în condiţiile legii privind alegerile locale. 215/2001 . care va fi semnată de preşedintele de şedinţă. până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.legea administraţiei publice locale. 64 alin. respectiv: a) dacă se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. conform art. precum şi eşarfa în culorile drapelului naţional al României. 61 alin. (3) al Legii nr. În caz de invalidare a mandatului primarului. 1. coroborat cu art. (1) al Legii nr. (2) din Legea nr. pe întreaga durată a mandatului. Mandatul primarului Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită de la depunerea jurământului. pe care acesta are dreptul să îl poarte. nou aleasă. sau prin orice altă încălcare a Legii nr. în faţa consiliului local. după caz. potrivit legii. (5) al Legii nr. legea administraţiei publice locale. de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti. 32 alin. După parcurgerea acestor etape. 4 din Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. b) dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată de Biroul Electoral Central. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate 232 .

al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează. Primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, în condiţiile legii. În acelaşi timp, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, pe timp de război sau catastrofă. 1.2. Conflictul de interese Spre deosebire de condiţiile de eligibilitate ce se cer a fi întrunite la depunerea candidaturilor pentru funcţia de primar, atât conflictul de interese precum şi starea de incompatibilitate intervin numai după validarea mandatului de primar. Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.1 Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public. Conform art. 76 alin. (1) din Secţiunea a III-a, Capitolul II, Titlul IV, Cartea I-a a Legii nr. 161/2003: „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său sau pentru rudele sale de gradul I.” Din analiza textului citat, desprindem două concluzii şi anume: a) Se instituie în sarcina primarilor obligaţia de „a nu face”, de a se abţine de la emiterea unui act administrativ, încheierea unui act juridic de altă natură şi, am completa noi, de la orice măsură administrativă care ar fi de natură să-i producă un folos material personal, soţului său ori rudelor de gradul I; b) Constatăm, alături de alţi autori2, o redactare deficitară a textului. Astfel, în ideea de a reglementa prin enunţ exhaustiv, legiuitorul utilizează atât noţiunea de act administrativ, precum şi pe cea de
1

A se vedea art. 70, Secţiunea I-a, Capitolul II, Titlul IV, Cartea I-a, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţii publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 279 din 21 aprilie 2003 2 Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p. 181 233

dispoziţie care, potrivit legii este actul administrativ tipic emis de primar. În opinia noastră, textul trebuia să interzică primarului emiterea unui act administrativ (dispoziţie, autorizaţie etc.), sau a oricărei operaţiuni administrative (aviz, adeverinţă, certificat etc.), precum şi încheierea unor acte juridice de natură a-i produce un folos material, în timpul exercitării funcţiei. În alineatul 2 al aceluiaşi articol, legiuitorul stabileşte sancţiunea pentru actele administrative sau actele juridice încheiate cu încălcarea obligaţiilor stabilite în alin. (1), aceasta fiind nulitatea absolută. Dacă în urma controlului asupra legalităţii actelor juridice încheiate sau emise de persoanele prevăzute la alin. (1) rezultă că alesul local în cauză a realizat foloase materiale, prefectul dispune, după caz, sesizarea organelor de urmărire penală competente, sau a comisiilor competente de cercetare a averii, constituite potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.1 Sesizarea prefectului poate fi făcută de orice persoană interesată. Potrivit art. 78 din Secţiunea a III-a, Titlul IV, Cartea I-a a Legii nr. 161/2003 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de interese, se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit legii, în funcţie de natura actului emis sau încheiat. 1.3. Incompatibilităţi Incompatibilităţile privind aleşii locali sunt reglementate în Secţiunea a IV-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afraceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. Conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de consilier local; b) funcţia de prefect sau subprefect; c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia; d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru în consiliul de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la
1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partera I-a, nr. din 1996, cu modificările şi completările ulterioare 234

societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice; e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială; f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional; g) calitatea de comerciant persoană fizică; h) calitatea de membru al unui grup de interes economic; i) calitatea de deputat sau senator; j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora; k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.” De asemenea, primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier judeţean. Singura excepţie, este prevăzută de alin. (3) al art. 87 din lege, potrivit căruia primarii şi viceprimarii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. Trebuie relevat faptul că incompatibilităţile instituite de actuala reglementare sunt mai numeroase faţă de cele din vechea reglementare, respectiv de art. 62 din Legea nr. 215/2001, în prezent abrogat. Opţiunea titularului funcţiei de primar pentru una dintre funcţiile incompatibile, autoritatea competentă să constate starea de incompatibilitate, procedura şi consecinţele faptului de a nu renunţa la una dintre cele două funcţii incompatibile au fost abordate în capitolul afectat consilierilor locali, fiind aplicabile şi în cazul primarilor, conform art. 91 din Legea nr. 161/2003. În sfârşit, menţionăm că în cazul primarilor este posibilă şi starea de incompatibilitate reglementată de art. 95 din legea nr. 161/2003, Cartea I-a, Titlul IV, secţiunea a IV-a, conform căruia: „(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I.” Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar, ipoteză posibilă pentru primarii în funcţie.
235

Persoanele care se află în una dintre situaţiile menţionate trebuie să opteze, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar, conform art. 95 alin. (3) din lege. 1.4. Încetarea şi suspendarea mandatului de primar Dispoziţii cu privire la încetarea şi respectiv suspendarea mandatului de primar regăsim în Legea organică a administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi în Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, mandatul de primar încetează de drept înainte de termen în următoarele situaţii: a) demisie; b) incompatibilitate; c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativteritorială; d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; e) punerea sub interdicţie judecătorească pentru debilitate sau alienare mintală; f) pierderea drepturilor electorale; g) deces. Pe de altă parte, art. 69 alin.2 din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, introduce încă două situaţii care conduc la încetarea de drept a mandatului de primar şi anume: a) dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic; b) dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv. În toate situaţiile precizate, care antrenează încetarea înainte de termen a mandatului de primar, cu excepţia demisiei, prefectul va emite un ordin prin care ia act de încetarea mandatului primarului şi declară vacantă funcţia acestuia, urmând a avea loc procedura de alegere a noului primar. Ordinul prefectului se va fundamenta în mod obligatoriu pe un referat semnat de secretarul comunei sau oraşului, precum şi pe actele care atestă motivul legal de încetare a mandatului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Primarul poate demisiona din funcţie, prin act de voinţă unilateral, având obligaţia de a comunica în scris decizia sa consiliului local şi prefectului. La prima şedinţă a consiliului, preşedintele de şedinţă ia act de
236

această situaţie, care se va consemna în procesul-verbal de şedinţă, în temeiul art. 17 din Legea nr. 393/2004. Prefectul va lua act prin ordin de demisia primarului. Ordinul prefectului, împreună cu un extras din procesul-verbal al şedinţei consiliului local, se va înainta Ministerului Administraţiei şi Internelor, care va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar1. Se impune aici precizarea că deşi mandatul primarului este de patru ani, în situaţiile când mandatul încetează înainte de termen ca urmare a demisiei, decesului, demiterii etc., mandatul primarilor aleşi în astfel de situaţii (deci în cursul unei legislaturi) va fi mai scurt, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 prevăzând că noii primari vor încheia mandatul predecesorilor. Mandatul primarului poate înceta, de asemenea, înainte de termen, ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat în condiţiile prevăzute de lege. Iniţiativa unui astfel de referendum o pot avea cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială, condiţie ce trebuie îndeplinită în fiecare localitate componentă a comunei sau oraşului. Cererea se adresează de către cetăţeni prefectului, legea stabilind în mod restrictiv cauzele care pot conduce la organizarea referendumului şi anume: a) nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale; b) neexercitarea atribuţiilor legale ce revin primarului, inclusiv cele pe care le exercită în calitate de reprezentant al statului.2 După primirea cererii, prefectul este obligat să analizeze temeinicia motivelor invocate, a condiţiilor prevăzute în art. 73 din Legea nr. 215/2001, inclusiv a veridicităţii şi autenticităţii semnăturilor, în termen de 30 de zile. După verificare, prefectul va transmite Guvernului, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, o propunere motivată de organizare a referendumului. Guvernul se va pronunţa prin hotărâre în 60 de zile de la solicitarea prefectului, pe baza avizului emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Referendumul este valabil dacă se prezintă la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Mandatul primarului încetează înainte de termen numai dacă se pronunţă în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot. În acelaşi context, relevăm că art. 70 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali stabileşte că „Primarii pot fi revocaţi din funcţie în
1 2

Vezi art. 17 alin. (3) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali A se vedea art. 73 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare 237

urma unui referendum, în condiţiile şi cazurile stabilite prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată” Se poate observa că în Statutul aleşilor locali legiuitorul utilizează noţiunea de „revocare” din funcţia de primar, instituţie utilizată mai ales în cazul funcţiilor publice ocupate prin numire şi nu a celor ocupate prin alegere. În acelaşi timp, având în vedere că textul art. 73 din Legea nr. 393/2004 conţine o „normă de trimitere”, apreciem că se impune punerea sa în acord cu norma din legea organică a administraţiei publice, în drept fiind vorba despre încetarea mandatului înainte de termen şi nu de revocare. Dacă situaţiile analizate şi prevăzute de art. 69 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale, determină încetarea definitivă şi înainte de termen a mandatului primarului, aceeaşi lege prevede şi suspendarea de drept a mandatului, cu alte cuvinte o întrerupere temporară în exercitarea mandatului. Reglementând această materie, art. 71 din Legea nr. 215/2001- legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, prevede că: „(1) Mandatul primarului se suspendă de drept prin ordin al prefectului numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.” Legea obligă pe prefect să comunice de îndată primarului ordinul de suspendare. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, îşi va relua funcţia având şi dreptul la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat. În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în cazul suspendării din funcţie a acestuia, atribuţiile sale vor fi exercitate, de drept, de către viceprimar, până la validarea mandatului noului primar sau, după caz, până la încetarea suspendării. În cazul unităţilor administrativ-teritoriale cu doi sau patru viceprimari, atribuţiile primarului se exercită de către viceprimarul desemnat de consiliul local, cu votul secret a jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie.1 Dacă sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul cât şi viceprimarul, consiliul local va desemna un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului cât şi ale viceprimarului, până la încetarea suspendării, iar în situaţia în care ambele funcţii au devenit vacante - în acelaşi timp consiliul local va alege un nou viceprimar. În conformitate cu textul art. 64 alin. (1) din legea organică a administraţiei publice locale, în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, organizarea şi desfăşurarea alegerilor, protecţie
1

A se vedea art. 82 din Legea nr. 215/2001 238

civilă precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna sau oraşul în care a fost ales. În această calitate, primarul poate solicita prin intermediul prefectului, sprijinul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi îndeplinite prin aparatul propriu de specialitate. Primarii şi primarul general al municipiului Bucureşti sunt şefii administraţiei publice locale şi răspund în faţa consiliului de buna funcţionare a acesteia. În această calitate, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie. Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă tricoloră, purtarea acesteia fiind obligatorie la Ziua Naţională a României, solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor, conform art. 62 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 215/2001, coroborate cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 393/2004. Conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, legitimaţia şi însemnul de primar se pot păstra după încetarea mandatului, cu titlu evocativ. 2. Atribuţiile primarului Principalele atribuţii ale primarului sunt prevăzute în art. 63 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. În legătură cu materia analizată considerăm că se cuvin două observaţii, după cum urmează: a) Prin Legea nr. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii organice a administraţiei publice locale nr. 215/2001, legiuitorul a urmărit în mod indubitabil consolidarea statutului primarului în raporturile sale cu consiliul local, printre altele şi prin preluarea unor atribuţii conferite de reglementările anterioare consiliilor locale. Un astfel de exemplu îl regăsim în art. 63 alin.5 lit. e al legii organice, conform căruia primarul „numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor de interes local.” b) În premieră pentru legea organică a administraţiei publice locale, în diferitele sale variante postrevoluţionare, Legea nr. 286/2006 pentru
239

modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 grupează după un număr de 5 criterii principalele atribuţii conferite de lege primarului. În opinia noastră, legiuitorul în mod cu totul atipic şi, probabil din exces de zel, a reglementat prin normă juridică ceea ce, în mod firesc, era o chestiune de doctrină. Paradoxal, această chestiune este de natură a crea probleme administraţiei publice şi nu de a facilita activitatea administrativă. Faţă de cele ce preced, vom prezenta principalele atribuţii conferite prin art. 63 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 primarului, grupate după criteriile utilizate de legiuitor. 1) Atribuţiile exercitate în calitate de reprezentant al statului, sunt următoarele: • îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil; • atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi recensământului; • alte atribuţii prevăzute expres de lege. 2) Atribuţiile referitoare la relaţia cu consiliul local sunt următoarele: • prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale; • prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări; • elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local. 3) Atribuţiile referitoare la bugetul local sunt următoarele: • exercită funcţia de ordonator principal de credite; • întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local; • iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale; • verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar. 4) Atribuţiile privind serviciile publice asigurate cetăţenilor sunt următoarele:
240

coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local; • ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă; • ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) – d); • ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) – d), precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale; • numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local; Numirea conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condiţiile legii. Numirea se face prin dispoziţia primarului, având anexat contractul de management; • asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora; • emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative; • asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. 5) Alte atribuţii stabilite prin lege. În legătură cu această categorie de atribuţii facem precizarea că legiuitorul a utilizat noţiunea de lege în sens larg, incluzând atât actul juridic al Parlamentului precum şi actele administrative emise de Guvern (ordonanţe şi hotărâri) ori ale miniştrilor şi ale altor conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale. Redăm mai jos câteva exemple, după cum urmează:
241

1) Conform art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, primarul conduce comisia locală pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. 2) Prin dispoziţie emisă de primar în temeiul art.6 din Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei,1 se stabileşte dreptul familiilor care fac obiectul legii. 3) Primarii au obligaţia de a stabili locurile speciale pentru afişajul electoral, conform art. 72 alin.1 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale etc.

3. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite conform art. 68 alin.1 al Legii nr. 215/2001, republicată, dispoziţii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţa publică, sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate. Aducerea la cunoştinţă publică a dispoziţiilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect, conform art. 49 alin.2 coroborat cu art. 68 alin.2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. În acelaşi timp, relevăm faptul că majoritatea dispoziţiilor emise de primar au un caracter individual adresându-se unei sau unor persoane predeterminate (încadrarea în muncă, sancţionarea personalului, numirea şi eliberarea din funcţie etc.). Fiind emise de o autoritate a administraţiei publice locale, şi în acelaşi timp manifestări unilaterale de voinţă, dispoziţiile primarului sunt acte administrative de autoritate. Controlul legalităţii dispoziţiilor primarului se exercită de către prefect potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (5) din Constituţia României, republicată, coroborate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 340/2004 – legea privind prefectul şi instituţia prefectului2. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia de a contrasemna dispoziţiile primarului şi implicit, de a refuza contrasemnarea acestora dacă le consideră a fi nelegale. Secretarul va trebui, în caz de refuz, să prezinte primarului în scris opinia sa motivată şi să comunice de îndată prefectului dispoziţia în cauză, sau cel mai târziu în 3 zile de la data emiterii.3
1 2

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 892 din 2 noiembrie 2006 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 658 din 21 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare 3 A se vedea art. 71, art. 48, art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 215/2001 242

4. Drepturile şi obligaţiile primarului Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali constituie cadrul general de reglementare a drepturilor şi obligaţiilor pentru aleşii locali în general, implicit pentru primari. Principalele drepturi conferite de lege primarilor pe timpul exercitării mandatului sunt următoarele: a) contractul de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice, regii autonome sau la o societate comercială cu capital integral de stat ori majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale se suspendă. Pe aceste funcţii pot fi angajate sau numite alte persoane numai pe durată determinată; b) la încetarea mandatului de primar persoana în cauză îşi va relua activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă sau a actului de numire. Timp de 2 ani de la data încetării mandatului, persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă şi nici nu pot fi eliberate din funcţie pentru motive ce nu le sunt imputabile. c) la încetarea mandatului, primarii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari, beneficiază, la cerere, de calcularea sau, după caz, de recalcularea pensiei, luându-se în calcul şi indemnizaţiile lunare primite, în condiţiile legii; d) are dreptul de a iniţia proiecte de hotărâri pe care le supune dezbaterii şi aprobării consiliilor locale, precum şi dreptul de a emite dispoziţii; e) dreptul la indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii; f) dreptul la decontarea cheltuielilor legate de exercitarea mandatului; g) dreptul la concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi dreptul la concedii plătite în cazul unor evenimente deosebite, potrivit legii; h) durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovarea şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi recalcularea pensiei; i) plata cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională organizate de instituţii specializate, în decursul mandatului etc. Principalele obligaţii ce revin primarilor, potrivit legii, sunt:
243

c) să organizeze şi să pună în executare hotărârile consiliului local. pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor ce-i revin. ori de câte ori interesele personale contravin interesului general. b) pe timpul mandatului primarul este ocrotit de lege şi se bucură inclusiv de protecţia prevăzută de legea penală. g) să depună declaraţia de avere.a) să exercite funcţia cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea locală care i-a ales. op. op. f) să organizeze periodic audienţe şi întâlniri cu cetăţenii. I. pag. I.3 alin. 509 A se vedea Ioan Santai.20-23 din Legea nr. civil. de Legea organică a administraţiei publice locale nr. vol. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali din care se desprind următoarele principii:3 a) în exercitarea mandatului.389-390 4 A se vedea art. Suportul legal al antrenării răspunderii primarului îl regăsim în art. legile ţării şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară. administrativ. viceprimarii. cinste şi corectitudine în exercitarea mandatului. să prezinte anual consiliului local o informare cu privire la situaţia administraţiei locale. e) să se abţină de la a emite acte administrative sau de a lua alte măsuri în situaţiile în care se află în conflict de interese. op. 128 din Legea nr. 2002.2. Vedinaş. după caz. 2001. 5. 343/2004 privind Statutul aleşilor locali 244 . citată. primarul va răspunde potrivit legii2. b) să respecte Constituţia. p. 215/2001 care prevede că primarii. 252 3 A se vedea V. Cu alte cuvinte. cu precădere. primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică şi se află în serviciul colectivităţii locale care l-a ales. 215/2001 şi de Legea nr.4 1 2 Antonie Iorgovan. citată. în condiţiile legii etc. art. citată. art. Regimul juridic al răspunderii primarului este reglementat. c) primarul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. primarul general al municipiului Bucureşti răspund. d) să manifeste probitate şi discreţie profesională.4. Răspunderea primarului În doctrina de specialitate se apreciază că răspunderea primarului poate avea o natură juridică şi una politică1. p. contravenţional sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. vol.

în calitate de autoritate publică. 215/2001. de către primar în calitate de reprezentant al statului în unităţile administrativteritoriale.154 din Legea administraţiei publice locale nr.” Având în vedere că potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol. contravenţional.. e) neluarea măsurilor necesare. În cazul în care primarul este nemulţumit de soluţia instanţei de fond. 286/2006 introduce un capitol nou intitulat „Contravenţii şi sancţiuni”. reprezentant al Guvernului pe plan local. Aşadar. în condiţiile legii. c) neprezentarea în termenul prevăzut de Legea finanţelor publice locale a proiectului bugetului unităţii administrativ-teritoriale de către primar. a hotărârilor consiliului local de către primar. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. În legătură cu răspunderea administrativă ca formă a răspunderii juridice pe care o tratăm în ultimul capitol al prezentei lucrări. stabilite de lege. conform art. republicată: „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1. civil sau penal. rezultă că împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiei şi aplicarea amenzii primarul poate formula plângere la judecătorie. 180/2002. fondul şi recursul. primarul răspunde. cu modificările şi completările ulterioare. din culpă . cu modificările şi completările ulterioare.000 lei următoarele fapte: a) nepunerea în aplicare. Legea nr.. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către prefect. cu rea-credinţă. d) neprezentarea de către primar a rapoartelor prevăzute de lege. trebuie să observăm că în premieră pentru legile organice ale administraţiei publice locale de după 1990.. considerăm aici. 118 din Legea administraţiei publice locale nr. litigiile generate de răspunderea contravenţională a primarilor sunt supuse unui dublu grad de jurisdicţie.d) pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor ce le revin. administrativ. cu modificările şi completările ulterioare 245 . Aşadar. dispoziţiile menţionate se completează în mod corespunzător cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. ca fiind necesare următoarele consideraţii: 5 A se vedea art.000 lei la 5. primarul poate formula recurs la secţia de contencios administrativ a tribunalului competent.5 În ceea ce priveşte răspunderea contravenţională a primarului. din culpă. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2001. după caz.

în funcţie de natura şi gravitatea faptelor ilicite săvârşite în exercitarea mandatului. În ceea ce priveşte răspunderea administrativ-disciplinară. În acest context. răspunderea administrativ-disciplinară şi răspunderea administrativ-patrimonială. Apreciem că potrivit dispoziţiilor art.a) răspunderea administrativă este antrenată ori de câte ori este săvârşită o faptă ilicită. b) abaterea administrativă este percepută în doctrină într-un dublu sens. opinăm că răspunderea administrativ-patrimonială a primarului se fundamentează pe art. De lege ferenda. ia act de încetarea respectiv. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. răspunderea administrativă îmbracă trei forme. inclusiv cele pe care le exercită în calitate de reprezentant al statului. la care ne vom referi în cele ce urmează. au drept consecinţă încetarea de drept a mandatului ori suspendarea din funcţie a acestuia. 215/2001 cu privire la răspunderea primarilor este eronată. în mod nejustificat. apreciem că formularea din art. Suspendarea de drept a mandatului de primar. b) nesocotirea intereselor generale ale colectivităţii locale. prin abatere administrativă se înţelege numai acea faptă administrativă ilicită care constituie contravenţie. prin ordin. după cum urmează: • în sens larg. în sensul de a consacra în sarcina primarilor răspunderea administrativă. În astfel de situaţii prefectul. răspunderea administrativ-contravenţională şi răspunderea administrativpatrimonială. 52 din Constituţia României. respectiv: răspunderea administrativ-contravenţională pe care am abordat-o deja. denumită abatere administrativă. după caz. În sfârşit. este evident că poate fi antrenată ca urmare a unor abateri disciplinare. republicată şi Legea contenciosului administrativ nr. c) doctrina de drept administrativ consacră trei forme ale răspunderii administrative şi anume: răspunderea administrativ-disciplinară. c) neexercitarea atribuţiilor ce îi revin.1 al Legii administraţiei publice locale nr. 554/2004.154 alin. ca sancţiuni administrativ-disciplinare specifice pentru primari. considerăm că se impune modificarea acestuia. 69 din Legea nr. primarul ar putea săvârşi următoarele abateri disciplinare: a) neexercitarea mandatului timp de 45 de zile consecutiv. Aşa cum am relevat deja. civilă şi penală. prin abatere administrativă se înţelege orice încălcare a normelor de drept administrativ. Săvârşirea acestor fapte care constituie abateri disciplinare specifice pentru primar. • în sens restrâns. 246 .

În componenţa aparatului propriu al primarului se regăsesc două categorii de personal şi anume: a) funcţionari publici. precum şi primarul au nevoie de un personal specializat şi competent. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul propriu de specialitate al primarului se fac de către primar. 215/2001. prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri adresate primarului. atât consiliul local. gospodărire. Evident că răspunderea primarului va fi antrenată numai dacă se reunesc cele trei elemente. În sfârşit. la propunerea primarului. răspunderea penală este cea mai gravă formă a răspunderii primarului şi intervine numai atunci când primarul săvârşeşte o infracţiune în exercitarea atribuţiilor ce îi revin. persoane care exercită o funcţie publică. administrative. denumit „aparatul de specialitate al primarului”. cu modificările şi completările ulterioare. respectiv: vinovăţie. b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor încasate necuvenit. în sensul că presupune atât repararea pagubei precum şi beneficiul nerealizat. conform legii. b din Legea nr. consiliul local aprobă. Conform art. b) personal contractual. Aparatul de specialitate al primarului Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. apreciem că răspunderea civilă a primarilor poate fi antrenată în următoarele ipoteze: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului unităţii administrativ –teritoriale pe care o reprezintă. faptă ilicită şi prejudiciu. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. în condiţiile legii. această formă a răspunderii va fi antrenată ori de câte ori o persoană va fi lezată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ ilegal emis de primar sau. Deşi legea nu prevede în mod expres ipotezele în care poate interveni. organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului. care desfăşoară activităţi de secretariat. protocol. În ceea ce priveşte răspunderea civilă menţionăm că este o formă de răspundere mai severă decât răspunderea patrimonială. c) pentru daunele plătite de autoritate.Cu alte cuvinte. legea administraţiei publice locale. unor terţe persoane. în calitate de comitent. (3) lit. 6. 247 . înfiinţarea. 36 alin. întreţinere-reparaţii şi de deservire. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.

Pe de altă parte.” Incompatibilităţile. servicii.” 7. constituie o structură funcţională cu activitate permanentă. viceprimarul. între primar şi personalul contractual se nasc raporturi de muncă. (2) din Legea nr. iar municipiile reşedinţă de judeţ şi municipiul Bucureşti au doi viceprimari. conflictul de interese. guvernate de Legea nr. 77 din Legea nr. Structura organizatorică a aparatului de specialitate al primarului cuprinde următoarele compartimente funcţionale: birouri. Conform art.1 din Legea nr. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. XVI alin. secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului. municipiile şi sectoarele municipiului Bucureşti au câte un viceprimar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare „Structura organizatorică a autorităţilor şi instituţiilor publice trebuie să respecte următoarele cerinţe: a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie. denumită primăria comunei sau oraşului.1 1 A se vedea art. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. 57 şi art. d) pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuţie. 79 alin. direcţii şi direcţii generale. drepturile şi îndatoririle prevăzute de lege pentru secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi pentru ceilalţi funcţionari publici sunt tratate în capitolul afectat „Funcţionarilor publici”. guvernate de dispoziţiile Codului Muncii. Potrivit art. aleşi în condiţiile legii. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. Viceprimarul Comunele. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. 215/2001 legea administraţiei publice locale. între primar şi funcţionarii publici iau naştere raporturi de serviciu. cu modificările şi completările ulterioare. c) pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie. republicată: „Primarul. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. oraşele.După numirea în funcţie. b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. cu modificările şi completările ulterioare 248 .

1 Vezi: V. Cu certitudine aceste prevederi constituie un regres faţă de reglementarea anterioară care. Bakîrci. de a-l responsabiliza în exercitarea funcţiei. Revista Dreptul. viceprimarul este ales şi schimbat din funcţie de consiliul local şi.1 considerăm că această prevedere are menirea de a consolida statutul juridic al viceprimarului şi în acelaşi timp. observăm că printr-o normă cu caracter permisiv legiuitorul stabileşte libertatea primarului care. Alături de alte opinii exprimate în doctrină. dispoziţiile analizate ne apar ca fiind absolut motivate.11/2006. c) În al treilea rând. În acest context. 249 . 215/2001 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 286/2006 prevede: „Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia. Ne permitem să apreciem că această ipostază va crea probleme dificile viceprimarilor. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. aşa cum vom releva în continuare. Astfel. în termen de 30 de zile de la data validării. Facem această apreciere având în vedere faptul că.1 obligaţia primarului de a delega viceprimarului o parte dintre atribuţiile sale legale. b) În al doilea rând. trebuie să constatăm că dispoziţia analizată este atipică. pe cale de consecinţă se subordonează acestuia. este în afara oricărui dubiu faptul că legiuitorul organic poate consacra natura raporturilor dintre demnitarii publici. nr. art. potrivit legii. 57 alin. Principalele modificări aduse prin Legea nr. Această prevedere apreciem că poate fi abordată printr-o dublă perspectivă şi anume:  Pe de o parte. 286/2006 a adus modificări substanţiale în ceea ce priveşte statutul juridic al viceprimarului. instituia în articolul 70 alin. se stabileşte raportul de subordonare al viceprimarului faţă de primar. cu caracter de noutate absolută în legislaţia de după 1990. cu precădere în situaţiile în care primarii au o altă coloratură politică.Trebuie sesizat faptul că Legea nr. „poate delega atribuţiile sale” viceprimarului (viceprimarilor). comparativ cu majoritatea consilierilor. care îi poate delega atribuţiile sale. Din această perspectivă. 24-25. pag. neavând obligaţia de delegare a unor atribuţii. D.  Pe de altă parte. 215/2001. Vedinaş. concluzionăm că viceprimarul are o dublă subordonare atât faţă de primar precum şi faţă de consiliul local.” Analiza textului menţionat ne permite să facem următoarele observaţii: a) Printr-o dispoziţie legală expresă. constatăm că legiuitorul consacră în premieră faptul că viceprimarul este înlocuitorul de drept al primarului. mai mult sau mai puţin discutabile.2 din Legea administraţiei publice locale nr.

de natură a institui şi menţine un sistem de conducere autoritar în administraţia publică locală. 57 alin. trebuie să constatăm că dintr-o regretabilă eroare. legiuitorul a omis să precizeze în conţinutul Legii nr. 4 potrivit cărora: „Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local. Fără a pleda pentru exacerbarea statutului juridic al viceprimarului. la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor în funcţie. dispoziţia fiind de natură a crea o mai mare instabilitate în funcţie. 57 alin. viceprimarul poate fi schimbat din funcţie fără o motivaţie pertinentă şi concludentă. Cu alte cuvinte.Pe de altă parte. reducându-se de la două treimi la majoritatea consilierilor în funcţie. decizia fiind eminamente politică. În acelaşi timp.” Se poate observa faptul că legiuitorul nu a condiţionat schimbarea din funcţie a viceprimarului în nici un fel. spre deosebire de forma anterioară a legii. Or. Această afirmaţie are în vedere şi prevederile art. 3 al Legii nr. de către consiliile locale. 7 conform căruia: „Pe durata exercitării mandatului. atât alegerea precum şi schimbarea din funcţie a viceprimarilor pot fi făcute cu mai multă uşurinţă. prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. A doua modificare importantă este prevăzută în art. O altă modificare notabilă este cea prevăzută de art.1 Pe cale de consecinţă. prevederile legale analizate ni se par nemotivate şi păguboase. 57 alin. viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. cu certitudine păguboasă pentru administraţie. 57 alin. republicată. ştiinţa managementului consacră cu valoare axiomatică faptul că delegarea constituie un instrument de eficientizare a actului de conducere. din rândul membrilor acestuia. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali referitoare la consilierii locali. considerăm că actuala reglementare are menirea de a amplifica rolul factorului politic în administraţia publică locală şi. aşa fiind.4 din Legea nr. viceprimarului îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii organice a administraţiei publice locale şi cele ale Legii nr.” Din această reglementare cu caracter novator rezultă indubitabil concluzia conform căreia. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. 215/2001 – legea 1 A se vedea şi art. a fost modificată majoritatea necesară cu care se adoptă hotărârea de alegere şi respectiv de schimbare din funcţie a viceprimarului. pe cale de consecinţă va induce o stare de instabilitate. conform căruia: „Viceprimarul este ales cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie.” Aşadar. republicată 250 .

administraţiei publice locale. Mandatul viceprimarului se exercită în mod legal de la data alegerii în funcţie şi încetează o dată cu expirarea mandatului consiliului local din care face parte. înainte de termen pentru cauzele care determină încetarea calităţii de consilier local. viceprimarului. Cu alte cuvinte. b) incompatibilitate. mandatul viceprimarului poate înceta de drept. inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia.2 din Legea nr. Deşi legea nu prevede în mod expres. cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. 286/2006 faptul că aceste prevederi sunt aplicabile numai după alegerile autorităţilor publice locale din anul 2008. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. f) condamnarea.9 alin. 9 alin. apreciem că încetarea de drept a mandatului de viceprimar. la o pedeapsă privativă de libertate. La această concluzie. c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativteritorială. 1 A se vedea art. g) punerea sub interdicţie judecătorească. h) pierderea drepturilor electorale. conform art. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. 3 din Legea nr. Pe de altă parte. care. înainte de expirarea duratei normale a mandatului. ne conduce calitatea de consilier local a viceprimarului. constată suspendarea mandatului. în următoarele situaţii1: a) demisie. Mandatul viceprimarului încetează de drept. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. i) deces. d) lipsa nemotivată la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului. mandatul viceprimarului se suspendă de drept numai în cazul în care a fost arestat preventiv. Ordinul de suspendare se comunică de îndată. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali 251 . prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. la propunerea primarului sau a unui consilier local. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului. modificată şi completată prin Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 71 alin. determinată de una dintre situaţiile care conduc la încetarea de drept a calităţii de consilier local se constată prin hotărâre adoptată de consiliul local. e) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. prin ordin.

252 . inclusiv la calcularea şi la recalcularea pensiei. fiind ocrotit de lege. formare şi perfecţionare profesională. concedii medicale. are dreptul la decontarea cheltuielilor legate de exercitarea mandatului. • are dreptul de a iniţia proiecte de hotărâri. • pentru activitatea prestată are dreptul la o indemnizaţie lunară stabilită potrivit legii. la încetarea mandatului îşi reiau activitatea în baza aceloraşi contracte de muncă sau acte de numire. pe care le supune spre aprobare consiliului local. cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales. cu modificările şi completările ulterioare. dintre care enumerăm: • pe timpul exercitării mandatului se suspendă contractul de muncă sau actul de numire în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice. în condiţiile prevăzute de lege. Dacă viceprimarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat.2 Pe timpul mandatului. în consecinţă. De asemenea. respectiv regii autonome sau societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale. 393/2004. organizate de instituţiile specializate etc. • beneficiază de concedii de odihnă. concedii fără plată precum şi de concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite. se află în serviciul colectivităţii locale. individual sau în grup. la fel ca orice alt ales local. • beneficiază de plata cursurilor de pregătire. 215/2001 privind administraţia publică locală. Principalele drepturi de care se bucură viceprimarul pe timpul exercitării mandatului. are dreptul la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada suspendării.5 din Legea nr.71 alin. potrivit legii. astfel: • îndatorirea de a participa la exercitarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă. viceprimarul exercită o funcţie de autoritate publică. 2 Vezi art. republicată. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.Suspendarea durează până la încetarea măsurii de arest preventiv. Obligaţiile viceprimarilor pe durata mandatului sunt stabilite în Capitolul VI al Legii privind Statutul aleşilor locali nr. • durata exercitării mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta. sunt prevăzute în Capitolul V al Legii nr.

215/2001. 128 alin. • să organizeze periodic.să depună declaraţia de avere şi declaraţia de interese în termenele prevăzute de lege. civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce-i revin. În sfârşit. • obligaţia de probitate şi discreţie profesională. ca şi în cazul primarului. viceprimarul răspunde. să acorde audienţe şi să prezinte consiliului local o informare cu privire la problemele ridicate de cetăţeni. Evident că după alegerile locale din anul 2008. astfel cum prevăd dispoziţiile art. administrativ. după caz. contravenţional. • obligaţia de a aduce la cunoştinţă cetăţenilor toate actele şi faptele administrative de interes public pentru colectivitatea locală. cel puţin o dată pe trimestru întâlniri cu cetăţenii. viceprimarul va avea atât drepturile precum şi obligaţiile consilierilor locali.1 din Legea administraţiei publice locale nr. • 253 . cu modificările şi completările ulterioare.

(2) principiul potrivit căruia „consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii”. respectiv Municipiul Bucureşti constituie o circumscripţie electorală. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. Alegerea prin vot direct a consiliilor judeţene. prin Legea nr. 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. dispoziţie reluată în art. 215/2001. orăşeneşti şi municipali). 122 consiliul judeţean ca fiind „autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti. la fel ca şi consiliile locale. 70/1991 privind alegerile locale în varianta iniţială1. 87 al Legii nr. stabilea un sistem de alegere indirectă a consiliilor judeţene. Partea I-a. direct. 122 alin. După modificarea Legii alegerilor locale nr. Consiliul judeţean se compune din consilieri aleşi potrivit dispoziţiilor Legii nr. constituit din totalitatea consilierilor locali (comunali. Componenţa şi alegerea Constituţia României. defineşte în art. egal. nr. republicată. 70/1991. în termen de 30 de zile de la constituirea consiliilor locale de pe teritoriul unui judeţ. Acelaşi principiu a fost menţinut şi de actuala reglementare. 3 alin. 2)3. 25 din 12 aprilie 19962 s-a renunţat la alegerea indirectă a consiliilor judeţene. fiecare judeţ. Legea nr. Pentru alegerea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. iar pe de altă parte. numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene şi a municipiului de judeţ făcându-se prin hotărâre a Guvernului. secret şi liber exprimat. regimul electoral pentru alegerea consiliilor judeţene fiind reglementat de Legea nr. republicată. pe baza votului universal. 239 din 28 noiembrie 1991 Publicată în Monitorul Oficial al României. nr. Astfel. are menirea de a reflecta aplicarea principiilor democratice privind constituirea autorităţilor reprezentative şi la nivelul colectivităţilor judeţene. legea administraţiei publice locale. alegerea consiliului judeţean se făcea de către un corp de electori.Capitolul VII CONSILIUL JUDEŢEAN 1. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. asigură armonizarea legislaţiei noastre cu cea înscrisă în Carta europeană a autonomiei locale (Partea I-a art. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 77 din 13 aprilie 1996 254 . În ceea ce priveşte alegerea consiliilor judeţene. care sunt alese. Constituţia consacră în art.

la data de 1 iulie a anului care precede alegerile. prin ordin.. Procedura alegerii consiliului judeţean. depunerea candidaturilor. ori de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale prevăzute în art. (3) Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale. Candidaturile pentru consiliile judeţene.” Numărul consilierilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte de prefect. sau după caz. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale: „(2) Consiliile locale şi consiliile judeţene. 67/2004. precum şi candidaturi independente. desfăşurarea alegerilor. Se pot depune candidaturi şi de către alianţele electorale constituite în condiţiile legii. în judeţele cu o populaţie de până la 350. cu modificările şi completările ulterioare. 1 din Legea nr. egal. întocmirea listelor electorale. potrivit principiului reprezentării proporţionale. Astfel. organizarea secţiilor de votare. 199 din 17 noiembrie 1997. 67/2004 listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe. urmează regulile şi se desfăşoară în termenele prezentate la alegerea consiliilor locale. publicată în Monitorul Oficial al României nr. Acest număr oscilează între 31 consilieri locali. dar buletine de vot distincte. 7 din Legea nr. Menţionăm că pentru alegerea unui consiliu judeţean. este aproape identică cu cea descrisă în capitolul afectat alegerii consiliilor locale. campania electorală. în funcţie de populaţia judeţului raportată de către Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs. cu unele nuanţări. la fel ca şi pentru cele locale şi primari se propun de partidele politice sau alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. conform art. Conform art. se votează la toate secţiile de votare organizate în comunele.331 din 26 noiembrie 1997 255 .000 locuitori şi 37 consilieri pentru judeţele cu o populaţie de peste 650. direct. adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 a fost ratificată prin Legea nr. 14/2003.000 locuitori. 3 Carta europeană a autonomiei locale. secret şi liber exprimat. folosindu-se aceleaşi liste electorale cu cele utilizate pentru alegerea primarilor şi consiliilor locale. 88 din Legea administraţiei publice locale nr. conform art. oraşele şi municipiile care compun judeţul respectiv.Astfel. pe baza scrutinului de listă. constatarea rezultatelor etc. republicată. 215/2001. 6 teza a II-a din Legea nr. precum şi primarii se aleg prin vot universal.

c) efectuează instruirea preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie comunală. respectiv de sector al municipiului Bucureşti. orăşeneşti şi municipale) precum şi următoarele atribuţii specifice: a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în toate circumscripţiile electorale din cuprinsul judeţului. respectiv pe municipiul Bucureşti. pe lângă cele prevăzute de art. 30 din Legea nr. Birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile comune celorlalte birouri electorale (comunale. municipală. Conform art. pe partide politice. se consemnează într-un proces-verbal. orăşenească. orăşenească. centralizează rezultatele pe judeţ. e) primesc de la birourile electorale de circumscripţie comunală. Aceste atribuţii sunt specifice Birourilor electorale ale circumscripţiei judeţene. Rezultatul centralizării datelor pe judeţ. pe baza comunicării primite de la birourile electorale de circumscripţie comunală. procesele-verbale conţinând rezultatul alegerilor. respectiv de sector al municipiului Bucureşti. 25 al Legii nr. alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri în circumscripţia electorală respectivă. municipală şi de sector al municipiului Bucureşti şi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din cuprinsul judeţului. alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi şi le dau publicităţii. d) realizează centralizarea numărului de liste complete depuse de partidele politice. alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. potrivit prevederilor prezentei legi. respectiv din municipiul Bucureşti. în termen de 24 de ore de la întocmire. care este format din 15 membri. şi transmit Biroului Electoral Central situaţia centralizată. alianţe politice. orăşenească. a hotărârilor Biroului Electoral Central şi urmăresc modul de aplicare şi respectare a acestora. municipală. alianţele politice. este dată de lege în competenţa Biroului electoral de circumscripţie judeţeană. b) asigură aducerea la cunoştinţa celorlalte birouri electorale din judeţ. respectiv al municipiului Bucureşti. 67/2004 atribuţii comune tuturor birourilor electorale de circumscripţie.Organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor electorale pentru alegerea consiliilor judeţene. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 256 . dintre care un preşedinte şi un locţiitor al acestuia care trebuie să fie magistraţi şi 13 reprezentanţi ai partidelor politice. care se transmite Biroului Electoral Central.

că acestora le revine competenţa de coordonare a activităţii birourilor electorale ale circumscripţiilor electorale comunale. Consiliul judeţean alege. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. În astfel de situaţii. pe toată durata exercitării mandatului.1 din Legea nr. 31 alin. fiind identice cu cele ale consilierilor locali. Aşa fiind. în parte. Cartea I-a) sunt cele prevăzute de art. În ceea ce priveşte conflictul de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene şi consilierii judeţeni. în judeţele în care se organizează alegeri locale parţiale în cel puţin două circumscripţii electorale comunale. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 33 alin. Ordinea de zi a şedinţei de constituire a consiliilor judeţene este însă. 77 din Legea nr. conform art. birourile electorale judeţene îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege pentru Biroul Electoral Central. menţionăm că potrivit art. cu diferenţa că tribunalul este instanţa competentă pentru validare.1 lit. 257 . 161/2003 (Secţiunea a III-a. Cvorumul cerut de lege pentru şedinţa de constituire a consiliilor judeţene şi procedura de desfăşurare a acesteia sunt identice cu cele iterate în subcapitolul referitor la consiliile locale. Dacă alegerile parţiale se organizează într-o singură circumscripţie electorală soluţionarea sesizărilor prevăzute de art.Se poate constata. orăşeneşti şi municipale. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. urmează: • alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean. este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală 2. diferită de cea a consiliilor locale în sensul că după declararea consiliului judeţean ca fiind legal ales (etape identice). • alegerea comisiilor de specialitate. La şedinţa de constituire participă prefectul sau un reprezentant al acestuia. format din 3 judecători din cadrul tribunalului. convocarea consilierilor fiind făcută de către prefect. orăşeneşti sau municipale. Capitolul II. Constituirea consiliilor judeţene se face în termen de 25 de zile de la data alegerilor. republicată. Constituirea Consiliilor Judeţene Validarea mandatelor consilierilor judeţeni se face după procedura prezentată în cazul consilierilor locali. se va constitui şi un birou electoral judeţean. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. h din lege referitoare la frauda electorală. Titlul IV. dintre membrii săi. din analiza atribuţiilor conferite de lege Birourilor electorale ale circumscripţiilor judeţene.

care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora. rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. 76 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. oraş. iar exemplarul al doilea se transmite. pentru sine ori pentru: a) soţ.” În situaţia enunţată.Este absolut necesar ca dispoziţiile invocate să fie colaborate cu cele ale Capitolului VIII din Legea nr. În concepţia legiuitorului nostru pe care o regăsim în art. d) o altă autoritate din care fac parte. participarea la capitalul societăţilor comerciale. e) orice persoană fizică sau juridică. f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. judeţ). 393/2004 privind Statutul aleşilor locali: „consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. denumit registru de interese. consilierii în cauză au o dublă obligaţie şi anume: • obligaţia de a anunţa consiliul judeţean/consiliul local despre situaţia ivită. alta decât autoritatea din care fac parte. asociaţiilor şi fundaţiilor. 75 al legii. cu modificările şi completările ulterioare. printre care: funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale. printr-o declaraţie pe proprie răspundere. b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament.74 din Legea nr. c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic. 393/2004 instituie regula potrivit căreia aleşilor locali le revine obligaţia de a-şi face publice interesele personale. dacă depăşeşte 5% din capitalul societăţii etc. 1din Legea nr. din care: un exemplar se păstrează la acesta într-un dosar special. aleşii locali trebuie să specifice elementele prevăzute de art. Declaraţia se depune în dublu exemplar la secretarul unităţii administrativ-teritoriale (comună. indiferent de natura acestuia. instituţiei prefectului. Astfel. la începutul dezbaterilor. art. veniturile obţinute din colaborarea cu orice persoană şi natura colaborării. În declaraţia privind interesele personale. 77 alin. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj. funcţia de administrator sau de la care obţin venituri. soţie. spre păstrare. 258 . se apreciază că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă. municipiu. 393/2004. Potrivit art. autorităţilor şi instituţiilor publice.

Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va transmite declaraţiile reactualizate instituţiei prefectului. citată. b) în termen de 15 zile de la alegere. 2 din Legea nr. care durează până la depunerea declaraţiei. b) refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului. Capitolul III. 161/2003. Pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene incompatibilităţile sunt identice cu cele ale primarilor. conform art. Cartea I-a. Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. Aleşii locali au obligaţia să-şi reactualizeze declaraţia privind interesele personale la începutul fiecărui an. 205 259 . Secţiunea a IV-a. 161/2003 stabileşte acelaşi regim juridic pentru consilierii locali şi consilierii judeţeni. cu modificările şi completările ulterioare. Referitor la incompatibilităţi. 46 alin. atrage suspendarea de drept a mandatului.87 şi art. op. 215/2001. după cum urmează: a) în termen de 15 zile de la data declarării consiliului ca legal constituit. În art. Titlul IV. până la data de 1 martie a fiecărui an. 88 din Legea nr. în cazul consilierilor judeţeni şi al consilierilor locali. Declaraţia privind interesele personale se depune. procedura şi organul competent să constate starea de incompatibilitate fiind tratate în capitolul afectat consiliilor locale. 77 sunt nule de drept. Atât suspendarea precum şi încetarea mandatului se constată prin hotărâre a consiliului judeţean. p. Titlul IV. Capitolul III. astfel cum rezultă din coroborarea art. Anunţarea interesului personal şi abţinerea vor fi consemnate în procesul-verbal al şedinţei. în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. raportate la cele ale consilierilor locali şi judeţeni. 1 • A se vedea Rodica Narcisa Petrescu. situaţiile de incompatibilitate. relevăm că art.abţinerea de la vot. Suspendarea de drept şi încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean intervin pentru cauzele şi condiţiile prezentate în cazul consilierilor locali1. Cartea I-a din Legea nr. 393/2004 sunt prevăzute şi sancţiunile pentru nedepunerea în termen sau pentru refuzul depunerii declaraţiei de interese. dar nu mai târziu de 1 februarie.82 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. dacă au intervenit modificări semnificative faţă de declaraţia anterioară. republicată. astfel: a) nedepunerea declaraţiei privind interesele personale în termenul legal. 88 Secţiunea a IV-a.

215/2001. astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. art. republicată. Şedinţele consiliului judeţean sunt conduse de preşedinte sau. 153 alin. 99 cu cele ale art. cererea se adresează preşedintelui consiliului judeţean şi se referă la adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. drepturile. Toate celelalte aspecte legate de funcţionarea consiliilor judeţene (cvorum.118 şi art. etc. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau. epidemiilor. 93 al Legii nr. rezultă că dizolvarea de drept a consiliului 260 . 55 din Legea organică a administraţiei publice locale nr. art.1 al legii organice a administraţiei publice precizând că şedinţele ordinare se desfăşoară în fiecare lună. incendiilor. Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare.Tot astfel. compus din consilieri aleşi. 215/2001. Convocarea consiliului judeţean se face în scris de către preşedintele acestuia. legea administraţiei publice locale. consiliul judeţean este un organ colegial. prin intermediul secretarului judeţului. Aşadar. şedinţele fiind publice. Din coroborarea dispoziţiilor art. obligaţiile şi răspunderea consilierilor judeţeni sunt identice cu cele ale consilierilor locali. până la declararea ca legal constituit a noului consiliu ales. cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţelor extraordinare. la cererea preşedintelui. 108. de unul dintre vicepreşedinţi ori. în absenţa acestuia. motiv pentru care nu le mai dezvoltăm. a unui număr de cel puţin 1/3 dintre consilierii judeţeni ori la solicitarea prefectului. Mandatul consiliului judeţean se exercită de la data constituirii. din motive întemeiate. cât şi vicepreşedinţii lipsesc. şedinţa va fi condusă de către un consilier ales cu votul majorităţii consilierilor prezenţă. ori de câte ori este necesar. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. care poate fi prelungit prin lege organică. în cazul în care. sancţionarea acestora pentru două absenţe consecutive. catastrofelor. obligativitatea consilierilor de a participa la şedinţe. 106 alin. 3. epizotiilor şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. la convocarea preşedintelui consiliului judeţean. atât preşedintele. deliberativ. (6) şi (7) din legea organică a administraţiei locale. în caz de război sau de catastrofă. consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani. Funcţionarea Consiliilor Judeţene Potrivit art. Forma de lucru a consiliilor judeţene este şedinţa. În acest ultim caz. cu modificările şi completările ulterioare.) sunt identice cu cele prezentate în capitolul afectat consiliilor locale. Apreciem că preşedintele trebuie să facă convocarea consiliului judeţean prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţă publică şi personal consilierilor.

judeţean poate fi cauzată de aceleaşi situaţii care determină şi dizolvarea de drept a consiliilor locale. ne exprimăm mari rezerve cu privire la necesitatea şi oportunitatea înserării în lege a acestei modalităţi care să conducă la dizolvarea de drept a consiliului judeţean. 99 alin. c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi. 2 din Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. Conform art. formularea la care s-a oprit legiuitorul nostru organic este nefericită. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. reclamantul etc. Aşa fiind. incompletă şi echivocă. care să justifice promovarea şi organizarea referendumului şi-n consecinţă va opera arbitrariul şi manipularea electoratului. de natură a crea probleme în interpretarea şi aplicarea textului. b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. înscrişi pe listele electorale permanente ale unităţii administrativ-teritoriale. hotărârea instanţei fiind definitivă şi se comunică prefectului. o ultimă modalitate care conduce la dizolvarea de drept a consiliului judeţean o constituie referendumul. legiuitorul nu a stabilit criterii clare. consiliul judeţean se dizolvă de drept în următoarele ipoteze: a) în cazul în care nu se întruneşte timp de luni consecutive. În acest context. legiuitorul lasă în discuţie câteva chestiuni legate de calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de către instanţa de fond. 99 alin. astfel cum prevăd dispoziţiile art. obiective. Spre pildă. În sfârşit. În opinia noastră. Concret. „referendumul pentru dizolvarea consiliului judeţean se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot. 554/2004. Reiterăm şi aici opinia exprimată în capitolul afectat consiliilor locale în sensul că referendumul constituie o modalitate atipică pentru dizolvarea de drept a unui consiliu judeţean sau local. facem următoarele observaţii: 261 . apreciem că sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 215/2001. 3 din Legea nr. Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului judeţean. Secretarul judeţului sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile menţionate. Pe de altă parte. cum ar fi: termenul de promovare.” În legătură cu acest text. cu modificările şi completările ulterioare.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii unui nou consiliu judeţean se face de Guvern. de natură a promova echivocul. 67/2004 „Listele electorale permanente se întocmesc şi se actualizează de primar împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor . 99 alin. conţine multe inexactităţi şi ambiguităţi. Ne întrebăm dacă există vreo raţiune pentru a stabili un număr minim diferit de susţinători ai referendumului pentru dizolvarea consiliului local şi respectiv a consiliului judeţean sau dimpotrivă. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti sau. Încheind aceste aprecieri critice. un reprezentant al consiliului judeţean desemnat prin hotărâre şi un judecător din cadrul tribunalului. la propunerea prefectului. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. relevăm că toate cheltuielile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea referendumului se suportă din bugetul judeţean. Materia listelor electorale este reglementată de mai multe acte normative.1 din Legea nr. o regretabilă eroare. neexistând o listă electorală permanentă „judeţeană”. 215/2001. b) textul citat face referire la listele electorale permanente „ale unităţii administrativ-teritoriale”. În consecinţă. 262 . Activitatea consiliului judeţean încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate. iar consiliul judeţean la cererea a cel puţin 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot (o cincime). oraşelor şi municipiilor din cadrul fiecărui judeţ. Conform art. cu modificările şi completările ulterioare. 55 alin. 16 alin.a) este bizar faptul că legiuitorul stabileşte în art. redactarea Legii administraţiei publice locale nr. de la validarea rezultatului referendumului. după caz. 5 din Legea organică a administraţiei publice unei comisii formate din prefect. în cazul nostru fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. odată în plus. listele electorale permanente se întocmesc de către primarii comunelor.. se află în suferinţă. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.3 că un consiliu local poate fi dizolvat la cererea a cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot (o pătrime).. Secretariatul comisiei este asigurat de personalul din cadrul instituţiei prefectului. în cazul nostru unitatea administrativteritorială fiind judeţul. Organizarea referendumului judeţean este dată de art.” Cu alte cuvinte.

contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor. în condiţiile legii. în condiţiile legii. 4. prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau. a raporturilor de muncă. numeşte. în condiţiile legii. stabileşte impozite şi taxe judeţene. în numele judeţului. 3. pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. aprobă. 3. modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar. a) În domeniul organizării şi funcţionării aparatului de specialitate al consiliului judeţean. regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate.Până la constituirea noului consiliu judeţean. aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean. precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului. toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome. virările de credite. 2. hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii. exercită. un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi. organigrama. statul de funcţii. din rândul consilierilor judeţeni. servicii publice şi societăţi comerciale de interes judeţean. alege. în condiţiile legii. la propunerea preşedintelui consiliului judeţean. în condiţiile legii. problemele curente ale administraţiei judeţene vor fi rezolvate de secretarul judeţului. Atribuţiile consiliului judeţean Legiuitorul organic a stabilit în art. sancţionează şi dispune suspendarea. 91 principalele atribuţii ale consiliului judeţean. 4. precum şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean. cu precizarea că prin lege pot fi stabilite şi alte atribuţii. ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean: 1. la propunerea preşedintelui consiliului judeţean. pe baza unei împuterniciri speciale date de Guvern. 263 . 2. b) În domeniul dezvoltării economico-sociale a judeţului principalele atribuţii sunt următoarele: 1. precum şi reorganizarea regiilor autonome de interes judeţean. după caz. utilizând la fel ca şi în cazul consiliilor locale gruparea acestora după un număr de cinci criterii. aprobă. bugetul propriu al judeţului. 5.

• cultura. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului. 5. • conservarea. după caz. în condiţiile legii. • sportul. a persoanelor vârstnice. precum şi a serviciilor publice de interes judeţean. adoptă strategii. a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială. • situaţiile de urgenţă. denumiri de obiective de interes judeţean. asigură. aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean. stabileşte. a persoanelor cu handicap. în limitele şi în condiţiile legii. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului. în condiţiile legii. dispune. • tineretul. 3. pentru realizarea acestora. grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale. • ordinea publică. 2. d) În domeniul gestionării serviciilor publice din subordine are următoarele atribuţii principale: 1. măsurile necesare. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială şi de mediu a judeţului. precum şi de dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente.4. a parcurilor. urmăreşte modul de realizare a acestora. • protecţia şi refacerea mediului înconjurător. pe baza propunerilor primite de la consiliile locale. atribuie. inlcusiv cele de ordin financiar. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice de arhitectură. hotărăşte darea în administrare. pe baza avizului consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate. în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale. în condiţiile legii. • sănătatea. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului. orăşeneşti sau municipale implicate. după caz. aprobă şi urmăreşte. potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii. cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind: • educaţia. 264 . 6. • serviciile sociale pentru protecţia copilului. c) În domeniul gestionării patrimoniului judeţului principalele atribuţii sunt: 1. hotărăşte vânzarea. în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti interesate.

fiind aplicabile dispoziţiile art. servicii sau proiecte de interes public judeţean. precum şi alimentarea cu gaz metan. sprijină. cu votul majorităţii membrilor prezenţi. 3. emite avizele. De la această regulă există şi două excepţii.1 din Legea administraţiei publice locale nr. Aşadar. Actele Consiliului Judeţean Potrivit art. în condiţiile legii. denumite hotărâri. activitatea cultelor religioase. respectiv domenii de reglementare în care hotărârile se adoptă cu o majoritate mai mare decât cea care reprezintă regulă şi anume: a) hotărâri care se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie.evidenţa persoanelor. acordă consultanţă în domenii specifice. în condiţiile legii. în condiţiile legii. inclusiv cu parteneri din societatea civilă. lucrări. cu modificările şi completările ulterioare. în afara cazurilor în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului judeţean prevăd o altă majoritate. f) Alte atribuţii prevăzute de lege. în condiţiile legii. în condiţiile legii. 5. hotărăşte. 97 alin. cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară ori din străinătate. e) În domeniul cooperării interinstituţionale atribuţiile principale sunt: 1. podurile şi drumurile publice. cu alte cuvinte cu votul majorităţii consilierilor judeţeni prezenţi. 45 alin. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale. 2. hotărăşte. 3. în exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul judeţean adoptă acte administrative. hotărăşte. în vederea promovării unor interese comune. • • • 265 . serviciile comunitare de utilitate publică de interes judeţean. 4. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. 215/2001. 2.2 din Legea organică a administraţiei publice locale nr. cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române ori străine. unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ. înfrăţirea judeţului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări. • alte servicii publice stabilite prin lege. 215/2001. la cererea acestora. textul menţionat instituie regula conform căreia consiliul judeţean adoptă hotărâri cu majoritatea simplă.

f din Legea nr. 123 alin. 3 din Legea nr. pag.b) hotărâri care se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor judeţeni în funcţie. pe de altă parte.S. de preşedintele consiliului judeţean. obligatoriu. republicată şi art. citată. Fiind adoptate de autorităţile deliberative ale administraţiei publice judeţene. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. Preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Pe de altă parte. E. Controlul de legalitate al hotărârilor adoptate de consiliile judeţene se exercită de către prefect potrivit art. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Hotărârile adoptate de consiliile judeţene pot avea atât caracter normativ precum şi caracter individual. „ridicând la rang de noţiune constituţională funcţia de preşedinte al consiliului judeţean. b) hotărârile se semnează de către preşedinte sau. cu următoarele note specifice: a) proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilierii judeţeni. Iorgovan. Muraru. de vicepreşedinţii consiliului judeţean sau de cetăţeni. 45 alin. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun cu sprijinul secretarului judeţului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean. conform cărora: „Între prefecţi. A. cu caracter unilateral. nu există raporturi de subordonare. executoriu din oficiu şi oportun.” Aşadar. republicată. Constantinescu. 6. ceea ce înseamnă că o şi consacră ca o autoritate publică distinctă. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora.”1 1 M. consiliile locale şi primari. conform art. în lipsa acestuia. op. pe de o parte. hotărârile consiliilor judeţene sunt acte administrative de autoritate.4 din Constituţia României. cel puţin în raporturile cu prefectul. dar deosebit de important pentru statutul preşedintelui consiliului judeţean ni se par dispoziţiile art. cu modificările şi completările ulterioare. 262 266 . 24 lit. de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului. 5 din Constituţia României. Tănăsescu. legea fundamentală face referire expresă la preşedinţii consiliilor judeţene. legal. cu caracter de noutate faţă de Constituţia României în varianta 1991. Facem precizarea că în adoptarea hotărârilor de către consiliile judeţene sunt aplicabile toate regulile de fond şi formă prezentate în subcapitolul 7 al capitolului în care am tratat consiliile locale. 123 alin. I.

În acelaşi context de idei. de la două treimi la majoritatea consilierilor în funcţie. 215/2001 în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie a celor două categorii de demnitari publici. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie. 215/2001. cu caracter de noutate. cu modificările şi completările ulterioare.2 lit. 1 alin. cu modificările şi completările ulterioare. cataloghează preşedintele consiliului judeţean ca fiind o autoritate executivă. Modificările de esenţă au fost aduse de Legea nr.” Din analiza comparativă a textului citat cu cel anterior. 101 alin. Potrivit art. stabilitatea în funcţie a celor două categorii de demnitari publici fiind mult mai fragilă. oraşelor. la propunerea a cel puţin o treime din numărul acestora. Modificările aduse textului în cauză ne obligă să concluzionăm în sensul că:  eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean va fi o măsură cu caracter exclusiv politic. dispoziţii pe care le regăsim în art. 215/2001.  eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean se va putea realiza cu o mai mare uşurinţă. conform cărora: „Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie.3 al legii. 267 . (2) din Legea administraţiei publice locale nr. Trebuie remarcat faptul că sub aspectul alegerii preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu au fost aduse modificări legii. b) au fost eliminate motivele care se cereau a fi întrunite pentru eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean. Eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului judeţean. 286/2006 pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. c) a fost înserată în text. constatăm următoarele modificări de substanţă: a) a fost modificată majoritatea necesară cu care trebuie adoptată de către consiliul judeţean hotărârea de eliberare din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean. municipiilor şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor şi primarul general al municipiului Bucureşti. 101 alin. e din Legea administraţiei publice locale nr. art. interdicţia de eliberare din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean în ultimele 6 luni de mandat ale acestuia. alături de primarii comunelor.

În consecinţă, apreciem că legiuitorul a realizat o dependenţă totală a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor consiliului judeţean faţă de majoritatea politică dintr-un consiliu judeţean sau altul. Chiar dacă aceste prevederi vor intra în vigoare după alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2008, ni se par a fi foarte păguboase pentru administraţia publică locală, într-o etapă fundamentală pentru integrarea efectivă în Uniunea Europeană. În concluzie, apreciem ca fiind cel puţin bizară şi cu certitudine incorectă evoluţia reglementărilor constituţionale şi ale legii organice în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al consiliului judeţean. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. Preşedintele răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. Aparatul de specialitate al consiliului judeţean este subordonat preşedintelui care răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a acestuia.1 Preşedintele consiliului judeţean poate delega, prin dispoziţie, coordonarea unor compartimente din aparatul de specialitate vicepreşedinţilor sau altor persoane cu funcţii de conducere astfel cum prevăd dispoziţiile art. 104 alin. 7 din Legea organică a administraţiei publice locale. În opinia noastră, legiuitorul trebuia să instituie în sarcina preşedintelui consiliului judeţean obligaţia de a delega o parte din competenţele sale vicepreşedinţilor, într-un anumit termen. Nefăcând acest lucru, legiuitorul a instituit puteri discriminatorii în favoarea preşedinţilor consiliilor judeţene care, vor crea şi o practică administrativă neunitară. Cu alte cuvinte, în funcţie de interesul şi coloratura politică a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, precum şi de relaţiile interpersoanle dintre aceştia, vor fi delegate sau nu către vicepreşedinţi anumite competenţe. În consecinţă, s-ar putea ca în cazuri concrete funcţia de vicepreşedinte a consiliului judeţean să fie una absolut decorativă, în contextul în care legiuitorul nu-i stabileşte atribuţii iar preşedintele consiliului judeţean nu-i deleagă o parte din propriile atribuţii. Iată de ce, de lege ferenda credem că această lacună se impune a fi eliminată. 6.1. Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean
1

A se vedea art. 102 alin. 3 şi art. 103 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată. 268

În primul rând şi cu caracter general preşedintele consiliului judeţean este obligat să respecte prevederile Constituţiei României şi să pună în aplicare legile, decretele emise de Preşedintele României, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, hotărârile consiliului judeţean, precum şi alte acte normative.1 Principalele atribuţii ale preşedintelui consiliului judeţean le regăsim în art. 104 al legii organice a administraţiei publice locale, grupate de legiuitor după cinci criterii, astfel: a) Atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean: 1. întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului judeţean regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean; 2. numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean. b) Atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean: 1. conduce şedinţele consiliului judeţean şi dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora; 2. prezintă consiliului judeţean, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor sale şi a hotărârilor consiliului judeţean; 3. propune consiliului judeţean numirea, sancţionarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. c) Atribuţii privind bugetul propriu al judeţului, după cum urmează: 1. exercită funcţia de ordonator principal de credite; 2.întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului judeţean, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;

1

A se vedea art.103 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare 269

3. urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului judeţean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen; 4. iniţiază, cu aprobarea consiliului judeţean, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului. d) Atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale şi servicii publice: 1. îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, activitatea de stare civilă şi autoritate tutelară desfăşurate în comune şi oraşe; 2. poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, sprijin, asistenţă tehnică, juridică şi de orice altă natură consiliilor locale sau primarilor, la cererea expresă a acestora. e) În domeniul serviciilor publice de interes judeţean principalele atribuţii sunt: 1. coordonează realizarea serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean prestate prin intermediul aparatului de specialitate al consiliului judeţean sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean; 2. ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din următoarele domenii: 2.1. educaţie, servicii sociale, sănătate, cultură, tineret, sport, ordine publică, situaţii de urgenţă, refacerea şi protecţia mediului înconjurător, evidenţa persoanelor, culte religioase etc. 2.2. emite avizele, acordurile şi autorizaţiile prevăzute de lege; 2.3. acordă consultanţă în domenii specifice în condiţiile legii, unităţilor administrativ-teritoriale, la cererea acestora;1 3. ia măsuri pentru evidenţa, statistica, inspecţia şi controlul efectuării serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean enumerate la punctul 2, precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al judeţului; 4. emite avizele, acordurile, autorizaţiile date în competenţa sa prin lege sau prin hotărâre a consiliului judeţean; 5. coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean înfiinţate de consiliul judeţean şi subordonate acestuia; 6. coordonează şi controlează realizarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene.
1

A se vedea art.104 alin.5 lit. a-d, coroborat cu art.116 alin.6 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale 270

Evident că preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte şi alte atribuţii reieşite din lege, ordonanţă sau hotărâre a Guvernului, hotărâri ale consiliului judeţean ori din alte acte normative. Cu caracter de noutate, art. 105 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintelui consiliului judeţean i s-a conferit competenţa de a înfiinţa, în limita posturilor aprobate, cabinetul preşedintelui. Cabinetul preşedintelui poate fi organizat ca un compartiment distinct, format din cel mult 5 persoane. Personalul din cadrul cabinetului este numit şi eliberat din funcţie de către preşedintele consiliului judeţean şi are statut de personal contractual. Personalul din cadrul cabinetului preşedintelui consiliului judeţean îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă încheiat pe durată determinată, egală cu cea a mandatului preşedintelui. În opinia noastră, este o inovaţie care în timp se va dovedi a fi păguboasă şi ineficientă din punct de vedere al practicii administrative. Această structură va avea un caracter exclusiv politic şi va crea cu certitudine animozităţi faţă de personalul din aparatul de specialitate al consiliului judeţean. Conform art. 106 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: „În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau, după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.”, alineatul 2 stipulând faptul că prevederile art. 69 şi art. 71 alin.2 se aplică în mod corespunzător. Din analiza textelor la care am făcut trimitere putem desprinde următoarele reguli: a) preşedintele consiliului judeţean emite acte administrative, cu caracter normativ şi individual, denumite dispoziţii; b) dispoziţiile se semnează de către preşedinte şi se contrasemnează de către secretar; Secretarul nu va contrasemna dispoziţiile pe care le consideră ilegale, exprimându-şi poziţia sa în scris preşedintelui. c) dispoziţiile se comunică în scris prefectului de către secretarul judeţului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. Aşa fiind, ne apar absolut de neînţeles dispoziţiile art. 123 alin.5 din Constituţia României, republicată, cele ale art. 24 alin.1 lit. f şi art. 26 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului şi ale art.1207 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Este vorba despre faptul că textele respective omit sau exclud dispoziţiile emise de către preşedinţii consiliilor judeţene din
271

sfera actelor administrative asupra cărora prefectul exercită atribuţiile de tutelă administrativă. În opinia noastră, este vorba despre o regretabilă omisiune a legii fundamentale, pe care, legiuitorul organic nu şi-a permis să o înlăture şi să aducă o necesară şi firească îndreptare. Este absolut bizară viziunea şi raţiunea legiuitorului constituant din 2003 care, pe de o parte, consacră preşedintele consiliului judeţean ca autoritate a administraţiei publice locale în dispoziţiile novatoare ale art. 124 alin.4 din Constituţie, iar, pe de altă parte, omite în alin.5 al aceluiaşi articol dispoziţiile preşedinţilor consiliilor judeţene din categoria actelor pe care prefectul le poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ, în cazul în care le consideră ilegale. 6.2. Statutul preşedintelui şi exercitarea mandatului Conform art. 108 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: „Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean îşi păstrează calitatea de consilier judeţean.” În consecinţă, exercitarea mandatului de către preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean încetează o dată cu expirarea mandatului consiliului judeţean. Pe de altă parte, dar în acelaşi context „Încetarea mandatului de consilier, în condiţiile art. 9 alin.2, are ca efect încetarea de drept, pe aceeaşi dată şi a mandatului de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.”, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 18 alin.3 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Tot astfel, suspendarea de drept a mandatului de consilier judeţean are drept consecinţă suspendarea de drept din funcţia de preşedinte respectiv, vicepreşedinţi ai consiliului judeţean. În sfârşit, mandatul de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean poate înceta înainte de termen „în urma eliberării sau revocării din funcţie, în condiţiile Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată.” 6.3. Răspunderea preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean Specificitatea răspunderii preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean îşi găseşte suportul în dubla calitate a acestora, de consilieri judeţeni şi demnitari publici. Astfel, din coroborarea art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu art. 128 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 rezultă că preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene răspund administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
272

Pe de altă parte, cu valoare de principiu art.56 din Legea nr. 393/2004 statuează: „Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfăşurată în executarea mandatului precum şi solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte şi pentru hotărârile pe care le-au votat.” În calitate de consilieri, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene răspund pentru încălcarea prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, Legii privind Statutul aleşilor locali nr. 393/2004 şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare fiind pasibili de aplicarea următoarelor sancţiuni: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) eliminarea din sala de şedinţă e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate.1 În acelaşi timp, art. 69 alin.1 din Legea nr. 393/2004 prevede că pentru abateri grave şi repetate săvârşite în exercitarea mandatului de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, persoanelor în cauză li se pot aplica următoarele sancţiuni: a) mustrare; b) avertisment; c) diminuarea indemnizaţiei cu 5-10% pe timp de 1-3 luni; d) eliberarea din funcţie. Sancţiunile prevăzute la lit. a şi b se aplică prin hotărâre a consiliului judeţean, la propunerea unei treimi din numărul consilierilor în funcţie ori a preşedintelui consiliului judeţean, propunerea fiind necesar a fi temeinic motivată. În legătură cu sancţiunile prevăzute în art. 69 alin.1 lit. c şi d din Legea nr. 393/2004 alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că hotărârea se adoptă cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. Mai mult, alineatul 4 stipulează: „Aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.1 lit.c şi d poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul, preşedintele sau vicepreşedintele consiliului judeţean a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativteritorială respectivă.” Aşadar, se constată grave neconcordanţe între dispoziţiile Legii nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, republicată şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie a preşedinţilor, respectiv vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. Concret, este vorba despre două deosebiri de substanţă şi anume: a) legea organică a administraţiei publice locale stabileşte în art. 101 alin. 3 faptul că hotărârea privind eliberarea din funcţie a preşedintelui ori
1

A se vedea art.68 coroborat cu art.57 alin.1 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. 393/2004 273

vicepreşedintelui consiliului judeţean se adoptă cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie, în timp ce art. 69 alin.3 al legii nr. 393/2004 stabileşte că hotărârea se adoptă cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie; b) pentru eliberarea din funcţie a preşedintelui sau vicepreşedintelui consiliului judeţean legea organică instituie o singură condiţie, respectiv aceea de a nu interveni în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului judeţean. În mod diferit, art.64 alin.4 din Legea nr. 393/2004 instituie condiţia de a se face dovada, după caz:  preşedintele ori vicepreşedintele consiliului judeţean în cauză, a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării, sau  a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativteritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativteritorială respectivă. Lăsând la o parte faptul că „legiuitorul nu ne precizează prin ce modalitate se face „dovada”, trebuie să constatăm grave inadvertenţe între cele două acte normative. Aşadar, rămâne întrebarea legată de majoritatea necesară pe care trebuie să o întrunească hotărârea pentru eliberarea din funcţie a preşedinţilor şi/sau vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi pe ce motivaţie se poate fundamenta. Sigur că, pot fi făcute discuţii legate de caracterul novator al actului, de forţa juridică a legii organice etc. dar, în afara acestora, rămâne superficialitatea legiuitorului în reglementarea unei chestiuni delicate. Ne permitem să sugerăm, de lege ferenda punerea în acord a celor două acte normative. În mod evident, până în prezent am avut în vedere răspunderea administrativ-disciplinară a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. La fel ca şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene au şi o răspundere administrativ-contravenţională stabilită în premieră de art. 128 din Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, precum şi de alte acte normative. Astfel, potrivit, art.12010 alin.1 din Legea organică a administraţiei publice locale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte: ... b) nepunerea în aplicare, cu rea-credinţă, a hotărârilor consiliului judeţean de către preşedintele consiliului judeţean;

274

c) neprezentarea în termenul prevăzut de Legea finanţelor publice locale a proiectului bugetului unităţii administrativ-teritoriale de către preşedintele consiliului judeţean, din culpa lor; d) neprezentarea de către preşedintele consiliului judeţean a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor; e) neluarea măsurilor necesare, stabilite de lege de către preşedintele consiliului judeţean, în calitate de reprezentant al statului în judeţ. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către prefect. Ne rezumăm aici doar la enumerarea faptelor care constituie contravenţii, fără alte comentarii cu privire la buna credinţă şi culpă, observaţiile făcute în capitolul afectat primarului rămânând valabile. Încetarea de drept a mandatului preşedintelui consiliului judeţean, precum şi suspendarea de drept a mandatului intervin în ipotezele tratate la instituţia primarului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 69 şi art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată. În mod similar, apreciem că răspunderea civilă şi respectiv penală a preşedinţilor consiliilor judeţene este antrenată în situaţiile şi condiţiile relevate în capitolul în care am tratat Răspunderea primarului. 6.4. Drepturi şi îndatoriri Principalele drepturi şi obligaţii ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sunt reglementate de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Astfel, Capitolul V din lege, art. 28 la art. 44 conferă următoarele drepturi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene: a) pe timpul exercitării mandatului acestora li se suspendă contractul de muncă sau actul de numire, în cadrul unei instituţii publice ori autorităţi publice, regii autonome ori societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat sau al unităţii administrativ-teritoriale; b) la încetarea mandatului de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean persoanele în cauză îşi reiau activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă; timp de 2 ani de la încetarea mandatului nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă pe motive care nu le sunt imputabile; c) au drept de iniţiativă în promovarea actelor administrative, individual sau în grup; d) au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii. De asemenea, au dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului dar, nu au dreptul la indemnizaţia de şedinţă prevăzută de lege pentru consilieri;
275

e) beneficiază de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi de concedii în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii; f) au acces la orice informaţie de interes public; g) dreptul de asociere al aleşilor locali este garantat etc. Conform Capitolului VI din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene le revin obligaţiile specifice aleşilor locali, precum şi unele obligaţii specifice, printre care enumerăm: a) îndatorirea de a participa, pe durata mandatului la exercitarea funcţiilor consiliului judeţean cu bună credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales; b) sunt obligaţi să respecte Constituţia, legile ţării, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului judeţean şi hotărârile consiliului judeţean; c) sunt obligaţi să depună declaraţia de interese, declaraţia de avere în condiţiile prevăzute de lege. Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene trebuie să depună declaraţia de avere în termen de 10 zile de la alegere, la Ministerul Administraţiei şi Internelor. d) au obligaţia de a se abţine de la dezbaterea şi aprobarea unei hotărâri lovite de nulitate conform art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată; e) sunt obligaţi la probitate şi discreţie profesională, să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii, să acorde audienţe etc. f) au obligaţia de a participa la şedinţele consiliului judeţean şi a comisiilor de specialitate din care fac parte; h) alte obligaţii prevăzute de lege. 7. Secretarul judeţului Pentru prima dată după 1990, legea organică a administraţiei publice locale reglementează în cadrul aceluiaşi capitol funcţia de secretar al unităţii administrativ-teritoriale. Astfel, conform art. 116 alin.1 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare „Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativteritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie.”
276

În acest context, secretarului judeţului îi sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 117 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, care stabilesc principalele atribuţii ale secretarilor unităţilor administrativteritoriale. Deşi legea nu prevede în mod expres, secretarul judeţului îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative. 8. Aparatul de specialitate al consiliului judeţean Executarea în concret a competenţelor conferite de lege consiliului judeţean şi preşedintelui consiliului judeţean se realizează de către aparatul de specialitate al consiliului judeţean. Conform art. 102 alin.3 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare aparatul de specialitate al consiliului judeţean este subordonat preşedintelui acestuia care are competenţa de numire, sancţionare, modificare şi încetare a raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă. Aparatul de specialitate al consiliului judeţean este format din funcţionari publici şi personal contractual organizat în compartimente de specialitate, în funcţie de specificul atribuţiilor. Aparatului de specialitate al consiliului judeţean i se aplică regulile tratate în subcapitolul afectat Aparatului de specialitate al primarului.

277

Capitolul VIII PREFECTUL

1. Consideraţii generale privind instituţia prefectului Scurt istoric Originea instituţiei prefectului se pierde în timp, unii autori susţinând că o regăsim încă din Roma Antică în care noţiunile de prefect sau prefectură semnificau fie unităţi administrative („praefectural”), fie funcţii oficiale civile, militare sau economice1, sintagma „prefectus urbis” desemnând prefectul oraşului Roma, în timp ce alţi autori consideră că prefectul este o creaţie napoleoniană.2 În România, instituţia prefectului are vechi tradiţii fiind întâlnită atât în Muntenia cât şi în Moldova încă înainte de Unirea Principatelor. Oficial şi în actuala denumire, instituţia prefectului a fost introdusă prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi în Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene nr. 396 din 2 aprilie 1864, care în art. 91 stipula: „prefectul, cap al administraţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni şi execută hotărârile consiliului judeţean”. Potrivit art. 3 alin. (2) din lege, prefectul era comisar (reprezentant) al Guvernului pe lângă consiliul judeţean. În această calitate, prefectul era abilitat de lege să exercite supravegherea legalităţii actelor adoptate de consiliul judeţean sau de comitetul permanent al acestuia, având dreptul şi obligaţia de a promova recurs la Guvern, în termen de 10 zile, dacă considera că un act este ilegal. Conform art. 95 alin. (3) din lege, introducerea recursului avea drept consecinţă suspendarea punerii în executare a actului respectiv. Guvernul avea obligaţia să soluţioneze recursul în termen de 20 de zile de la primire, iar dacă înăuntrul acestui termen nu se pronunţa actul respectiv era considerat a fi legal, producându-şi efectele pentru care a fost adoptat. Legea administrativă din 3 august 1929 prevedea faptul că prefectul se numea prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. Totodată, au fost create un număr de 5 directorate ministeriale, ca centre de administraţie şi inspecţie locală, cu sediul în Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara, fiecare dintre acestea având în raza de activitatea mai multe judeţe. Acestea erau conduse de un director ministerial, care avea rang de
1 2

Mircea Preda, Tratat de drept administrativ, Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 575 Marcel Waline, Droit administratif, Paris, 1963 278

exercita conform art. conform art. Din modul de numire. Pentru a putea fi numit prefect. prefectul nu putea ocupa nici o altă funcţie publică plătită de stat. atribuţiile acestuia privind controlul legalităţii actelor administrative fiind conferit instanţelor judecătoreşti şi altor organe statale. 270. sub comanda partidului unic. legislaţia noastră nu a mai consacrat instituţia prefectului. controlul şi supravegherea tuturor administraţiilor locale din judeţ. a regulamentelor şi veghea la aplicarea acestora (art. rezultă cu claritate faptul că în concepţia legiuitorului din 1929 şi 1936 funcţia de prefect era politică şi nu administrativă. 275). prin directoratele ministeriale şi serviciile ministeriale locale. prefectul se îngrijea de publicarea legilor. 279 . fiind subordonat acestuia. 97 alin. a lărgit atribuţiile acestuia. dându-i-se şi dreptul de a controla serviciile administraţiilor locale. 277) etc. Legea administrativă din 1938 aduce o modificare de substanţă sub acest aspect. conferindu-i în acelaşi timp competenţa de a numi primarul în comunele rurale şi urbane nereşedinţă şi de a desemna pe membrii de drept în consiliul comunal. Astfel.274). După revoluţia din decembrie 1989. tradiţia a fost reluată. Pe lângă aceste atribuţii principale. respectiv 30 de ani împliniţi şi studii universitare. nu putea exercita vreo profesie liberă şi nici nu putea fi administrator sau cenzor în societăţile civile sau comerciale din judeţ. Legea administrativă din anul 1936 consacrând în art. prevăzând în art. făcând legătura cu fiecare minister. c) exercita atribuţii poliţieneşti. judeţ sau comună (art. 68 şi 69 din Legea de organizare a poliţiei generale a statului din 21 iulie 1929 fiind şeful poliţiei din judeţ. instituţia prefectul regăsindu-şi locul şi rolul în sistemul administraţiei publice din România. judeţ sau comună. prefectul exercita următoarele atribuţii: a) reprezenta Guvernul şi puterea executivă în judeţ.subsecretar de stat. (2) faptul că prefectul este funcţionar de carieră. era obligat să-şi dea concursul la îndeplinirea deciziilor executorii ale consiliului judeţean (art. precum şi din atribuţiile pe care le exercită. În perioada de după anul 1944. În principal. precum şi anumite incompatibilităţi. conform art.273. legea impunea persoanei anumite condiţii de vârstă şi studii. prefectul în calitate de reprezentant al Guvernului. supraveghea toate instituţiile de binefacere şi asistenţă socială care depindeau de stat. 84 faptul că „Prefectul este reprezentantul guvernului şi şeful administraţiei judeţene”. b) în calitate de reprezentant al Guvernului.

5/1998. Rodica Narcisa Petrescu. Reglementarea instituţiei prefectului în Secţiunea a 2-a. citată. există un reprezentant al statului. între interesele locale şi interesele naţionale exprimate prin lege. Editura Lumina Lex. În formarea acestei teze pledează mai multe argumente. citată. alături de consiliile locale. Bucureşti. E. În ceea ce ne priveşte. Potrivit art. Într-o altă opinie. dimpotrivă. 1999 3 Ioan Vida. Editura „Victor”. citată. Partea I-a. I. Muraru.Astfel. cum sunt: regimul juridic al desemnării prefectului. că prefectul este o „autoritate desconcentrată în judeţe a Guvernului”. instituţia prefectului constituindu-se într-un element de legătură organică între autonomia locală şi lege. au fost organizate la nivelul judeţelor prefecturile. prin Legea nr. Constantinescu. art. ne raliem celei de-a doua teze. 52. au determinat pe unii autori să-l considere pe prefect ca fiind o autoritate a administraţiei publice locale2. se apreciază. etc. 5/1990 privind administrarea judeţelor. C. Tănăsescu. 167-168. op. prefectul nefiind consacrat ca autoritate publică. op. la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale cu gradul cel mai mare de extensie. 218-219 4 M. cu atribuţii proprii.S. Sistemul constituţional român. p. 215/2001 legile organice ale administraţiei publice locale au făcut din prefect o autoritate a administraţiei publice. Corneliu Liviu Popescu. pp. mai exact al executivului central. Capitolul V. p.4 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. Titlul III intitulată „Administraţia publică locală” din Constituţie. Drept administrativ. inclusiv ale comunităţilor locale”. 122 din Constituţie. Ulterior. 261 280 . competenţa şi sarcinile acestuia. „un organ al administraţiei teritoriale în stat”. Avizul prefectului pentru numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate în judeţe ale administraţiei ministeriale. în revista „Dreptul” nr. Iorgovan. 236. municipiilor. pp. primari şi consiliile judeţene. A. 2 din lege prefectura era un „organ local al administraţiei de stat cu competenţă generală”. nr. Legea nr. 92 din 20 iulie 1990 Mircea Preda. într-o opinie se relevă că „Aşa se explică de ce în toate ţările democratice. considerând că prefectul era o autoritate deconcentrată a Guvernului în judeţe şi în municipiul Bucureşti.. ori „o autoritate administrativă desconcentrată a administraţiei publice centrale”3. În acest sens. 2000. oraşelor şi comunelor până la organizarea de alegeri locale1. op. Bucureşti. cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale. 69/1991 şi apoi Legea nr. Autorităţile administraţiei publice. p. Manda.

90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. pe de altă parte. Astfel. Suportul constituţional al instituţiei prefectului îl regăsim în art. 658 din 21 iulie 2004 281 . 554/2004 o consacră în mod expres ca autoritate ce exercită tutela administrativă. pe de o parte şi consiliile locale. în faţa instanţelor de contencios administrativ un act al consiliului judeţean. alin. 340/2004 privind instituţia prefectului. În acelaşi timp însă. nr. Prin prisma acestei competenţe conferite instituţiei prefectului. În conformitate cu dispoziţiile art. cu modificările şi completările ulterioate.128. legiuitorul constituant a utilizat în mod eronat sintagma „unităţile administrativ-teritoriale” în loc de judeţe. c) Atribuţiile instituţiei prefectului se stabilesc prin lege organică.123 al Constiuţiei României. Suportul constituţional şi legal al instituţiei prefectului Subliniem de la început faptul că în ultimii trei ani. nu există raporturi de subordonare. consiliile judeţene şi primari. Legea contenciosului administrativ nr. legea organică aduce modificări de esenţă în materie. astfel: a) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. republicată.” b) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. stabileşte: „În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune ale autorităţilor publice din subordinea sa.123 alin. din conţinutul căruia rezultă rolul şi locul prefectului în sistemul administraţiei publice. a fost adoptată Legea nr. d) Între prefecţi.1 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. În acest context. În opinia noastră. Partea I-a. în cazul în care consideră actul ilegal. au survenit modificări de esenţă în ceea ce priveşte reglementarea instituţiei prefectului.2. precum şi ale prefecţilor.3 din Legea fundamentală.2 din Legea nr. întrucât la acest din urmă nivel sunt organizate serviciile deconcentrate ale ministerelor. faţă de reglementările anterioare. al celui local şi al primarului. care are menirea de a detalia dispoziţiile constituţionale. art. e) Prefectul poate ataca. Actul atacat este suspendat de drept. pentru prima dată după 1990 reglementările privind instituţia prefectului sunt cuprinse într-o lege distinctă faţă de legea organică a administraţiei publice locale.

În acest fel. 340/2004.3 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. puteau fi numiţi în funcţia publică de prefect. Potrivit art.G. 179/2005. Partea I-a. nr. d şi e. legiuitorul nostru revine la statutul juridic conferit prefecţilor prin Legea administrativă din 1938. în urma promovării unui examen de atestare pe post.” Analiza actului normativ menţionat ne permite să evidenţiem o serie de dispoziţii cu caracter de noutate faţă de reglementările anterioare în materie. Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. participanţii la examenul de atestare pe post trebuia să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. publicată în Monitorul Oficial al României. Astfel. republicată.III alin. cu modificările şi completările ulterioare. mai ales. dintre care menţionăm următoarele: a) Cu privire la funcţia publică de prefect: 1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006 prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. conform art. 179 din 14 decembrie 20052. dacă potrivit reglementărilor anterioare funcţia de prefect era o funcţie de demnitate publică.11 din Legea nr.În al doilea rând. Aşa cum relevam şi în ediţia anterioară. în „Lege privind prefectul şi instituţia prefectului. conform reglementărilor în vigoare prefectul devine înalt funcţionar public. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. nr. care modifică inclusiv titlul legii. Condiţiile de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare pe post au fost stabilite prin H. dacă. precum şi al celei de subprefect.G. menţionăm că Legea nr. Partea I-a. 1655/2005. ne rezumăm la faptul de a sublinia că legea a avut o existenţă efemeră. alegerile generale vor genera o altă coloratură politică a Guvernului.U.c .15 din Legea nr. 1142 din 16 decembrie 2005 3 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare în funcţiile publice de prefect şi subprefect. nr. republicată. cu excepţia celor prevăzute la lit. ne exprimăm rezervele cu privire la perenitatea acestor dispoziţii. precum şi cei care au ocupat funcţia de prefect până la data de 31 decembrie 2005. 340/2004 în concordanţă cu dispoziţiile art. Partea I-a.III din Ordonanţă. 251 din 22 martie 2004 Publicată în Monitorul Oficial al României. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Fără a ne propune aici să realizăm o analiză exhaustivă a dispoziţiilor cu caracter de noutate aduse de Legea nr. nr. Astfel.1 modifică regimul juridic al funcţiei de prefect. nr. regim juridic aplicabil şi subprefecţilor.3 din Ordonanţa de urgenţă. 2) Prefecţii în funcţie la data intrării în vigoare a O. 1142 din 16 decembrie 2005 282 .

colegiul prefectural compus din: prefect. prin emiterea avizului consultativ. 179/2005 283 . nr. sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică. înregistrându-se astfel creşterea numărului de subprefecţi faţă de reglementările anterioare. • desemnarea unui reprezentant în comisia de concurs pentru ocuparea postului de conducător al serviciilor publice deconcentrate.251 din Legea nr. • sancţionarea disciplinară a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate. subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. astfel cum prevăd dispoziţiile art. două mari obiective. în fiecare judeţ. prefectul este ajutat de doi subprefecţi.G. Potrivit legii. atribuţiile colegiului prefectural se vor stabili prin hotărâre a Guvernului şi vor urmări.U.Menţionăm că dispoziţiile legale la care am făcut referire sunt aplicabile şi subprefecţilor. prin formularea unei propuneri motivate în acest sens. 4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor conferite de lege. b) Cu privire la atribuţia de „a conduce” serviciile publice deconcentrate ale ministerelor observăm că legea consolidează conducerea „bicefală” a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. prefecţilor le-au fost conferite noi atribuţii printre care: • fundamentarea proiectelor de buget şi cenzurarea execuţiei bugetare. 340/2004 modificată şi completată prin O. c) Cu privire la înfiinţarea Colegiului prefectural Se înfiinţează.22 din Ordonanţa de urgenţă. 3) Prefecţii şi subprefecţii nu pot fi membri ai unui partid politic sau al unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. organizate la nivelul judeţelor.1 Colegiul prefectual se convoacă de către prefect „cel puţin o dată pe lună şi oricând se consideră că este necesar”. iar prefectul municipiului Bucureşti de trei subprefecţi. în principal. În acest scop. la lucrările colegiului putând fi invitate şi alte persoane a căror prezenţă se consideră necesară. respectiv: • Armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţ. 1 A se vedea art. potrivit legii. etc. care îşi au sediul în judeţul respectiv. adresate ministerului de resort.

la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. în cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului.211 din Legea nr. începând cu data de 1 ianuarie 2006.69/1991. 69/1991 – legea administraţiei publice locale2. d) Cancelaria prefectului Conform art. încetarea de drept incompatibilităţi.G. Numirea. republicată. (1) din Legea nr. 340/2004 modificată şi completată prin O. respectiv judeţul Ilfov.2 Deşi legea nu prevede în mod expres. după caz3. fiind eliminată condiţia de vârstă (cel puţin 30 de ani) prevăzută de Legea nr. denumit prefectură.39 din lege. coroborate cu cele ale art. 215/2001. nr. 9 din Legea nr.U. fără personalitate juridică. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului. 215/2001. într-un imobil proprietate publică a statului. sediul instituţiei prefectului este în municipiul Bucureşti. 2 din Legea nr. pentru a fi numit în funcţia de prefect se impunea condiţia studiilor superioare de lungă durată. pe durata exercitării funcţiei de către prefect. 123 alin. politicilor. Pentru municipiul Bucureşti. a judeţului sau a municipiului.Implementarea programelor. cu modificările şi completările ulterioare. • Conform art. conflictul de interese a exercitării funcţiei. 1 alin. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. 179/2005 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. se află în municipiul reşedinţă de judeţ. Personalul din cadrul cancelariei prefectului este numit şi eliberat din funcţie de către prefect şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract individual de muncă. 3. 76 din 17 aprilie 1996 3 A se vedea art. (1) din Constituţia României „Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti”. format din: directorul cancelariei. potrivit modificărilor aduse de Legea nr. Cancelaria prefectului este un compartiment organizatoric distinct. Aşa cum am mai arătat. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 340/2004 privind instituţia prefectului 284 . în opinia noastră Colegiul prefectural este o structură organizatorică. încheiat în condiţiile legii. doi consilieri. Sub imperiul Legii nr. partea I-a. astfel cum rezultă şi din prevederile art. Sediul instituţiei prefectului. 340/2004 2 A se vedea art. abrogată prin Legea nr. un consultant şi secretarul cancelariei. nr. cu o componenţă aproape similară cu cea a fostei Comisii administrative reglementată prin Legea nr.

companiilor şi societăţilor naţionale. conform art. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. e). f) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti. b) funcţia de primar şi viceprimar. precum şi la instituţiile publice. 161/2003. al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. 161/2003. Prefecţii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic. renunţându-se astfel la statutul său politic. c) funcţia de consilier local sau consilier judeţean. Titlul IV din Legea nr. constatarea se face de ministrul administraţiei şi internelor. pe timpul exercitării funcţiei de prefect. La numirea în funcţie. funcţia de prefect este incompatibilă cu: a) calitatea de deputat sau senator. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. g) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. d) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. cu modificările şi completările ulterioare. 86 lit. Pe cale de consecinţă. 285 . b) din Legea nr. apare o situaţie de incompatibilitate. e). e) funcţia de preşedinte. suspendă şi încetează în condiţiile prevăzute de Legea nr. pentru a dispune măsurile necesare. director general. raporturile de serviciu ale prefectului se modifică. j) calitatea de membru al unui grup de interes economic. Pe de altă parte. Capitolul III. director. h) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. administrator. astfel cum prevăd dispoziţiile art. În cazul în care. persoana în cauză trebuie să declare că nu se află într-o situaţie de incompatibilitate. k) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. i) calitatea de comerciant persoană fizică.prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 85 din Secţiunea a III-a. care îl va informa pe primul-ministru. societăţile de asigurare şi cele financiare. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. vicepreşedinte.

să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate. Hotărârea Curţii de Apel este supusă recursului. Conform art. Titlul IV. neatacată în termenul de 15 zile. conform art. a deciziei primului-ministru. magistraţilor. 161/2003. 75 din Legea nr. (1) se face de către Corpul de control al primului-ministru. Secţiunea a-2-a) „Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de 286 . materia este reglementată pentru prefect şi subprefect de art. din Legea nr. primul-ministru poate dispune. Verificarea sesizărilor privind încălcarea obligaţiilor prevăzute în art. asupra măsurilor ce se impun. care dispune prin decizie.75 din Secţiunea a II-a. potrivit art. Capitolul II. Rezultatul verificărilor se prezintă primului-ministru. potrivit legii. Hotărârea judecătorească irevocabilă. 73 alin. 72 . Titlul IV. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor. 72 alin. pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Conflictul de interese poate fi sesizat primului-ministru de orice persoană sau acesta se poate sesiza din oficiu. 74 alin. după caz. (2) din Legea 161/2003. în termen de 15 zile de la comunicare. sau. Încălcarea acestei obligaţii constituie abatere administrativă. 72 alin. a unor persoane cu funcţii de conducere şi control şi a funcţionarilor publici. Modul de soluţionare al sesizării va fi comunicat prefectului în termen de 30 de zile de la data soluţionării acesteia. constituite conform Legii nr.În ceea ce priveşte conflictul de interese. Decizia primului-ministru poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ. (1) din Legea nr. b) sesizarea comisiilor competente de cercetare a averii. după caz: a) sesizarea organelor de urmărire penală competente. este decăzută din dreptul de a mai exercita funcţia de prefect sau subprefect pentru o perioadă de 3 ani de la data publicării hotărârii judecătoreşti sau. care ar produce un folos material pentru sine. iar actele administrative emise sau actele juridice încheiate în astfel de condiţii sunt lovite de nulitate absolută. În cazurile în care din verificări rezultă că prefectul sau subprefectul a realizat foloase materiale prin săvârşirea unei abateri administrative. conform art. decizia primului-ministru. 161/2003. Prefectul este obligat să nu emită un act administrativ sau. Capitolul II. Persoana care a săvârşit o astfel de abatere administrativă. constatată după procedura menţionată. 161/2003 (Cartea I-a. Cartea I-a. Partea I-a. se publică în Monitorul Oficial al României. dacă nu este o faptă gravă. Astfel. (1) şi (2) din legea sus-menţionată. după caz.

123 alin. Potrivit art. (1) din Legea nr. Pe de altă parte. 122 modificat şi completat prin Legea de revizuire nr. text care înlocuieşte fostul art. 1 alin. b) şef al serviciilor statului din judeţ (municipiul Bucureşti).interese prevăzut în prezenta secţiune se poate adresa instanţei de judecată competente. în faţa instanţei de contencios administrativ. Iorgovan. Muraru. 429/2003. E. republicată. potrivit legii. Atribuţiile prefectului 4. pe de o parte. preluată în art. 261 287 .” Aşa cum se arată în lucrarea „Constituţia României – revizuită – comentarii şi explicaţii”1.” 4. 123 din Constituţie: „(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (1). al celui local sau al primarului. 340/2004. în cazul în care consideră actul ilegal. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora.S. Actul atacat este suspendat de drept. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. pe de altă parte. op. consiliile locale şi primari. Tănăsescu. Atribuţiile conferite de Constituţie Statutul constituţional al instituţiei prefectului este stabilit de art. c) autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de către autorităţile administraţiei publice locale. (4) Între prefecţi. I. conform căruia „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local”. În ceea ce priveşte calitatea prefectului de reprezentant al Guvernului în judeţe şi în municipiul Bucureşti prevăzută de art. nu există raporturi de subordonare. instituţia prefectului se distinge prin următoarele calităţi: a) reprezentant al Guvernului. citată. Constantinescu. (5) Prefectul poate ataca. A. ne apare evidentă natura politică a instituţiei prefectului. prefectul „conduce” serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei 1 M. p. în funcţie de natura actului emis sau încheiat.123 din Constituţia României. un act al consiliului judeţean. dar în legătură cu calitatea de reprezentant al Guvernului în plan local. (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.1.

122 alin. ne permite formularea următoarelor observaţii: a) deşi art.S. Muraru. p. nu este prevăzut un termen înăuntrul căruia prefectul poate verifica legalitatea actelor administrative emise/adoptate de autorităţile administraţiei publice locale şi de a le ataca la instanţa de contencios administrativ2. implicit a conducătorilor acestora. alineatul 5 al aceluiaşi articol omite din enumerare. trebuie să admitem teza unei duble subordonări. în plan vertical şi în plan orizontal a serviciilor deconcentrate ale ministerelor. consacră dreptul prefectului de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele pe care le consideră ilegale. 123 alin.. E. Constantinescu. Iorgovan. pp. republicată. Analiza textului constituţional menţionat.340/2004 prevede că în exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice 1 A se vedea M. Constantinescu. art. având în vedere textul constituţional şi deopotrivă. al legii speciale. În aplicarea dispoziţiilor constituţionale. În acelaşi timp însă. 263 288 . actele administrative emise de aceştia.citată. text aflat în contradicţie cu prevederile constituţionale menţionate. în ipoteza în care prefectul ar ataca o dispoziţie emisă de preşedintele consiliului judeţean pe care o consideră ilegală. atâta vreme cât conducătorii serviciilor deconcentrate ale ministerelor sunt numiţi de miniştri de resort şi se subordonează acestora prin activitatea pe care o desfăşoară. În legătură cu această atribuţie constituţională conferită instituţiei prefectului. A. 123 alin. 26 din Legea nr. atributul de comandă revine miniştrilor. În opinia noastră. emise sau adoptate de autorităţile administraţiei publice locale.publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. I. 26 din Legea nr.S. textul având aceeaşi redactare cu a art. op. Iorgovan. Aşa fiind. nefiind stabilite excepţii. 261-262 2 M. (5) din Constituţia României. Muraru. pe de altă parte. iar. revenind legiuitorului misiunea de a stabili în concret competenţa prefectului1. pe de o parte. A. b) competenţa prefectului de a ataca în instanţele de contencios administrativ este exhaustivă. Tănăsescu. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. I. apreciem că nici Legea nr. În sfârşit. (4) din Constituţie consfinţeşte un statut constituţional preşedinţilor consiliilor judeţene. art. poate fi invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. (4) din Constituţia revizuită. citată. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului nu aduce clarificările necesare. E. op. Tănăsescu.

responsabilităţii. pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile. 4 din Legea nr. (2) din Legea nr. în vederea modificării sau. prefectul poate ataca. e) hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. dacă le consideră nelegale. d) părţile se consideră a fi legal citate. sunt utopice şi cu certitudine nu vor fi respectate de către instanţele de contencios. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. care pot fi delegate de către prefect. 5 alin. Trebuie relevat că art. activitatea prefectului se întemeiază pe principiile: legalităţii. În opinia noastră. aceste reguli se completează cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. prefectul îndeplineşte potrivit art. Actul atacat este suspendat de drept. obiectivităţii. transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public. dacă citaţia le-a fost comunicată cu cel puţin o zi înaintea judecării. cu motivarea necesară. 554/2004. Conform alineatului 6 al aceluiaşi articol. imparţialităţii. după caz.locale. regulile procedurale instituite de Legea nr. prin ordin şi altei persoane. 340/2004 privind instituţia prefectului. b) acţiunea se judecă în regim de urgenţă. a introdus o serie de reguli procedurale speciale în astfel de litigii. Atribuţiile conferite de lege Conform art. Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect. 340/2004. reanalizarea actului socotit nelegal. 24 din Legea nr. spre deosebire de exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului. cu modificările şi completările ulterioare. c) termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. Rămâne ca jurisprudenţa să infirme sau. În astfel de situaţii. 4.2. În calitate de reprezentant al Guvernului. şi anume: a) acţiunea introdusă de către prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal este scutită de taxa de timbru. eficienţei. 340/2004 cu modificările şi completările ulterioare. în faţa instanţei de contencios administrativ aceste acte. orientării către cetăţean. 340/2004 următoarele atribuţii principale: 289 . Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat. conform dispoziţiilor art. a revocării acestuia. prefectul are obligaţia de a solicita autorităţilor care au emis actul. În situaţii deosebite. dimpotrivă să confirme punctul nostru de vedere. profesionalizării. cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul administrativ.261 din Legea nr.

menţinerea unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale. al municipiului Bucureşti. împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene.241 din lege care are următoarea redactare: „Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de 290 • . • acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială. în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin. în vederea promovării intereselor comune. potrivit legii. • acţionează pentru realizarea în judeţ. a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%. fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză. a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului. după caz. • dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor. a măsurilor de pregătire pentru situaţii de urgenţă. măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. respectiv în municipiul Bucureşti. în condiţiile legii. în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi. • asigură. • verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean.). împreună cu autorităţile şi organele abilitate. precum şi a ordinii publice. • hotărăşte. în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate. în calitate de şef al protecţiei civile. • dispune. • asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană (atribuţie formulată nefericit s. prin organele legal abilitate. realizarea intereselor naţionale. ale consiliului local sau ale primarului.asigură. a legilor. acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale. în condiţiile stabilite prin lege. la nivelul judeţului sau. • dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană.n. în condiţiile legii. ducerea la îndeplinire. • utilizează. Atribuţii cu caracter de noutate regăsim în art. • asigură folosirea. • stabileşte. a celorlalte acte normative. priorităţile de dezvoltare teritorială. a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor. aplicarea şi respectarea Constituţiei.

” Aşadar. 5. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. Aşa de exemplu. organizarea unor achiziţii publice etc. alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte că miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. cu modificările şi completările ulterioare. citată.123 alin. printre care: verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate serviciului public deconcentrat. este intitulat „Drepturile şi îndatoririle membrilor Corpului prefecţilor şi al Corpului 1 Vezi Rodica Narcisa Petrescu. pot delega prefectului unele atribuţii de conducere şi control. o atribuţie cu caracter de noutate absolută o regăsim în art. care sub aspect teritorial se limitează la nivelul judeţului. rezultă că acesta are o competenţă materială specializată. Din analiza atribuţiilor conferite de Constituţie şi lege prefectului. p. în condiţiile legii. Pe de altă parte. Drepturile şi îndatoririle prefecţilor Capitolul III al Legii nr. În opinia noastră. aceste dispoziţii sunt cel puţin discutabile sub aspectul neconstituţionalităţii. respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare. legiuitorul a instituit controlul prefectului asupra unor aleşi locali. atâta vrme cât art. prin normă cu caracter permisiv. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.1 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. prefectul asigură legătura operativă dintre fiecare ministru. conform căruia: „În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local. Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative. Ni se pare că aceste prevederi adaugă la legea organică privind prefectul şi instituţia prefectului şi-n acelaşi timp contravin Constituţiei. precum şi însărcinările stabilite de Guvern. 223 291 . op.2 din Constituţie stabileşte că prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor. respectiv al municipiului Bucureşti1. verificarea modului de realizare a obiectivelor cuprinse în strategiile sectoriale.” Textul citat ni se pare cel puţin bizar şi neconstituţional. „prefectul poate”. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.

considerăm că se impunea renunţarea la termenul de „consultare” şi utilizarea unei 1 A se vedea art. care preia textul abrogat din art. (2) din Legea nr.subprefecţilor”. Dacă prefectul se află în situaţia menţionată. Actele prefectului Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin. 215/2004. 215/2001 Legea administraţiei publice locale. (2) din Legea nr. 340/2004. d) prefectul poate solicita instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice documentaţii. reglementând pentru prima dată după 1990. în mod distinct această materie. În ceea ce priveşte ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate. legea prevede obligaţia prefectului de a consulta conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. (2) din lege. 340/2004 292 . în condiţiile legii. contractul de închiriere al locuinţei de serviciu se încheie pe perioada exercitării funcţiei de prefect şi încetează de drept. sunt suportate din bugetul instituţiei prefectului. 137 alin. sub sancţiunea destituirii din funcţia publică. Legea prevede că în atare situaţii. competenţă stabilită prin art. (1) din Legea nr. 32 din Legea nr. discriminatoriu. prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual. în conformitate cu dispoziţiile regulamentelor specifice. prefectului în funcţie i se acordă onoruri militare. 19 alin. În cazul în care prefectul îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu. 32 alin. b) salarizarea prefecţilor se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici. Prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidlor politice. beneficiază de locuinţă de serviciu. cu ocazia ceremoniilor militare organizate în judeţ. la data încetării exercitării funcţiei de prefect. de care nu beneficiază alte categorii de funcţionari publici. Potrivit dispoziţiilor art. c) în calitate de reprezentant al Guvernului. Constatăm că acest drept conferit prefectului este un drept special. 19-22 din lege prefecţii în funcţie beneficiază de următoarele drepturi speciale: a) locuinţă de serviciu. potrivit legii. organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale1. iar acestea au obligaţia de a le furniza cu celeritate. 6. 137 alin. date şi informaţii. Deşi textul preia redactarea art. conform art. cheltuielile privind chiria locuinţei de serviciu şi cele ocazionate de mutarea în localitatea în care îşi are sediul instituţia prefectului.

(4) din Legea nr. dacă le consideră nelegale sau netemeinice. (3) cu cele ale art. Aceste ordine se comunică de îndată Ministerului Administraţiei şi Internelor. (1) din Constituţia României. 33 alin. în exercitarea atribuţiilor de putere publică. Fiind emise de o autoritate a administraţiei publice (prefectul). la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor sau a altei autorităţi publice. 340/2004 reglementează raporturile dintre ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale. în acelaşi timp au obligaţia să comunice de îndată 293 . 340/2004. de la care devin şi executorii. 34 din Legea nr. (1) din Legea nr. Astfel. ordinele emise de prefecţi sunt acte administrative de autoritate. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. Ministerului Administraţiei şi Internelor poate propune Guvernului anularea ordinelor emise de prefect. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. cu caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu. poate dispune anularea unui ordin emis de prefect şi pentru motive de neoportunitate. republicată. cu modificările şi completările ulterioare. Ordinele emise de prefect în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunoştinţă. conform art. potrivit art. 33 teza a II-a din Legea nr. respectiv aviz (facultativ sau consultativ) sau acord. legalitatea ordinelor prefectului este cenzurată de către instanţele de contencios administrativ. 34 şi art. conform art.340/2004 privind instituţia prefectului. Ordinele cu caracter normativ devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică. dar. ori de câte ori lezează un drept subiectiv sau un interes legitim al unei persoane fizice sau juridice. în temeiul raporturilor de subordonare directă şi pe baza atribuţiei de control ierarhic. în condiţiile legii. 33 alin. 28 alin. pe de altă parte. 35 din Legea nr. pe de o parte şi prefecţi. 32 alin. Este evident însă faptul că Guvernul. ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale pot propune Guvernului măsuri de anulare a ordinelor emise de prefect. conform art. 52 alin. (1) din Legea nr. Menţionăm că art. 340/2004 prefecţii sunt obligaţi să comunice ordinele de natura celor sus-menţionate conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Deşi legea nu prevede în mod expres. Potrivit art.formalităţi procedurale consacrate în doctrină. Ordinele cu caracter individual emise de prefecţi devin executorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică. dacă le consideră nelegale.

instituind şi condiţiile necesare pentru ocuparea funcţiei. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. Numirea şi eliberarea din funcţie a subprefecţilor se face în condiţiile legii. Subprefectul Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor ce îi revin potrivit legii. 90/2001. poate sesiza aceste autorităţi cu privire la inoportunitatea unor acte administrative. iar la municipiul Bucureşti de trei subprefecţi. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. conflictele de interese şi incompatibilităţile sunt identice cu cele ale prefectului. organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi. Subprefectul are aceleaşi drepturi şi îndatoriri cu cele ale prefectului.8 alin. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. ale conducerii operative a instituţiei prefectului. Ca şi în cazul prefectului. atribuţii în domeniul conducerii serviciilor publice deconcentrate. prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei centrale măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii serviciilor publice deconcentrate. b) subprefecţii îşi exercită competenţele conferite prin lege în numele prefectului. primului-ministru apreciem că este vorba despre un aviz facultativ.2 din Legea nr. 9 din lege prevede că subprefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. conform art. prin decizie a primului-ministru. art. Partea I-a. precum şi alte atribuţii prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Administraţiei şi Internelor sau de către prefect. Încetarea de drept a funcţiei de subprefect. 8 din Legea nr. prefectul este ajutat de doi subprefecţi. 7. având însă în vedere prerogativele excepţionale conferite de Legea nr.prefecţilor actele cu caracter normativ. Deşi legea nu prevede.2 alin. pe care prefecţii trebuie să le transmită serviciilor publice deconcentrate.1 care. Pe de altă parte. 363 din 26 aprilie 2006 294 .1 prevede că: „Subprefecţii îndeplinesc. la propunerea prefectului şi cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor. de asemenea. În temeiul art.” Analiza textului citat ne permite să formulăm două observaţii şi anume: a) subprefecţilor le-au fost stabilite prin act normativ competenţe proprii. 340/2004 conform cărora atribuţiile subprefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. în numele prefectului. în art. nr.

astfel cum stabilesc dispoziţiile art. pe care îl supune spre aprobare prefectului. asigurarea secretariatului comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. astfel: a) atribuţii exercitate în numele prefectului. elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului.2 al art. prin care: asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului. a fost organizată instituţia prefectului. în vederea emiterii avizului de către prefect.2 din Hotărârea Guvernului nr. cu privire la conducerea serviciilor publice. Prin ordin al prefectului se stabilesc atribuţiile care revin fiecărui subprefect. potrivit legii şi asigurarea transmiterii acestora către conducătorul instituţiei ierarhic superioare. Instituţia prefectului Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Consttituţiei şi de alte acte normative.3 alin. dintre care enumerăm: analiza activităţii desfăşurate de serviciile publice deconcentrate şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestora. 8. 460/2006 principalele atribuţii ale subprefecţilor au fost grupate în două mari domenii de activitate. Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul în sarcina căruia incumbă punerea sa în aplicare. cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru. în calitate de secretar al comisiei etc. urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural etc. gestionarea şi urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor reieşite din actele normative.Conform alin. b) atribuţii privind conducerea operativă a instituţiei prefectului. întocmirea proiectului regulamentului de funcţionare a colegiului prefectural. îndrumarea metodologică a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale. 460/2006. cu excepţia cancelariei prefectului. 295 .2 din Hotărârea Guvernului nr. examinarea proiectelor bugetelor şi a situaţiilor financiare privind execuţia bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate. asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înfiinţarea şi organizarea oficiilor prefecturale. atribuţiile acestuia se exercită de către subprefectul desemnat prin ordin emis de prefect. sub conducerea prefectukui. În absenţa prefectului. consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic de specialitate.

Conform art.1 Principalele atribuţii ale structurilor de specialitate din cadrul instituţiei prefectului sunt grupate în art. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.6 al Hotărârii Guvernului nr. astfel: 1) atribuţii cu privire la aplicarea şi respectarea Constituţiei. respectiv încadrarea personalului contractual. servicii şi birouri prin ordin emis de prefect. în condiţiile legii. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ori a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei prefectului se efectuează prin ordin al prefectului. potrivit competenţelor. 1 A se vedea art. Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici. • participă împreună cu reprezentanţii serviciilor publice deconcentrate la acţiuni de verificare. precum şi evidenţa acţiunilor şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Numirea în funcţie a funcţionarilor publici. cu patrimoniu şi buget propriu. emis în condiţiile legii.1 alin.2 din Legea nr. • prezintă prefectului propuneri privind priorităţile de dezvoltare a judeţului. asigură păstrarea acestora.5 din Hotărârrea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. în direcţii. Structura sa organizatorică şi modul de funcţionare ale instituţiei prefectului au fost reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. „Instituţia prefectului este o instituţie publică. • întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ a obiectivelor cuprinde în Programul de guvernare etc. 340/2004. 460/2006 după 7 criterii. printre care: • elaborează studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare. în funcţie de specificul activităţii. a legilor şi a celorlalte acte normative. precum şi modificarea. precum şi propuneri pentru îmbunătăţirea stării de legalitate. cu personalitate juridică. 2) atribuţii cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi contencios administrativ şi anume: • conduc evidenţa actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi transmise prefectului în vederea verificării legalităţii. 460/2006 296 . Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului se organizează. funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.

respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. a politicilor post-aderare în Uniunea Europeană şi de intensificare a relaţiilor externe. la sesizarea prefectului de către persoanele interesate ori vătămate într-un drept subiectiv. formulează acţiunile în contencios administrativ şi susţin în faţa acestora acţiunea formulată. • întocmesc rapoarte şi informări privind evoluţia şi desfăşurarea evenimentelor în caz de dezastru. • întocmesc documentaţia. după caz. după caz. precum şi la pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar. asimilate actelor administrative. • reprezintă prefectul şi instituţia prefectului în faţa instanţelor judecătoreşti etc. cu motivarea necesară. în calitate de reprezentant al comitetului judeţean pentru situaăţii de urgenţă. actele administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale. în vederea reanalizării actului considerat ilegal sau. 3) atribuţii cu privire la realizarea politicilor naţionale. a fondurilor special alocate de la bugetul de stat. • verifică legalitatea contractelor încheiate de autorităţile administraţiei publice locale. convocarea consiliilor locale. a celor de integrare europeană şi a planului de măsuri pentru integrarea europeană şi intensificare a relaţiilor externe. • prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare. în situaţii de criză. în termenele prevăzute de lege. după caz. • acţionează pentru atragerea societăţii civile la acţiunile de cunoaştere a reglementărilor şi programelor de finanţare iniţiate şi susţinute de Uniunea Europeană etc. în situaţiile prevăzute de lege. printre care: • întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţe a politicilor naţionale. 4) cu privire la buna organizare şi desfăşurare a activităţii pentru situaţii de urgenţă. • propun prefectului sesizarea. precum şi 297 • . a consiliului judeţean. a autorităţilor administraţiei publice locale emitente. a instanţei de contencios administrativ. • avizează ordinele prefectului sub aspectul legalităţii. • propun prefectului.examinează sub aspectul legalităţii. printre care cităm: • urmăresc îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect.

printre care: • soluţionează cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple. • organizează examenele pentru obţinerea permiselor de conducere a autovehiculelor. în sistem de ghişeu unic. • administrează şi gestionează registrul judeţean. respectiv al municipiului Bucureşti. 5) cu privire la activitatea de eliberare şi de evidenţă a paşapoartelor simple. al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculare. • organizează activitatea de primire a cetăţenilor în audienţe la prefect şi subprefecţi. • asigură informarea prefectului cu privire la iminenţa producerii unor fenomene naturale periculoase. 7) în sfârşit. în sistem de ghişeu unic. a certificatelor de înmatriculare şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehiculele rutiere. • elaborează proiectele ordinelor emise de prefect şi le prezintă acestuia pentru însuşire. pe care le înaintează prefectului. respectiv al municipiului Bucureşti. • colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pentru asigurarea eliberării paşapoartelor simple. 298 . • soluţionează cererile pentru eliberarea permiselor de conducere a autovehiculelor. în conformitate cu prevederile legii. structurile de specialitate ale instituţiei prefectului mai îndeplinesc şi următoarele atribuţii: • întocmesc documentaţiile pentru fundamentarea ordinelor emise de prefect. • colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanelor etc. cu privire la evaluarea preliminară a efectelor şi a pagubelor produse etc. • asigură furnizarea datelor necesare pentru actualizarea permanentă a Registrului naţional de evidenţa paşapoartelor simple etc.măsurile întreprinse de autorităţile administraţiei publice locale în acest domeniu. respectiv: • constituie şi actualizează registrul judeţean. de evidenţă a paşapoartelor simple şi valorifică datele cuprinse în acesta. 6) cu privire la regimul permiselor de conducere. în condiţiile legii. de evidenţă a permiselor de conducere şi a autovehiculelor înmatriculate şi valorifică datele cuprinse în acesta.

Potrivit legii. 460/2006. Colegiul prefectural este format din: subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în fiecare judeţ. care să asigure în cele mai bune condiţii atribuţiile conferite de lege prefectului. politicilor. Colegiul prefectural În fiecare judeţ şi respectiv în municipiul Bucureşti. emise în baza art. prefectul poate stabili prin ordin şi alte atribuţii pentru structurile de specialitate ale instituţiei prefectului.15 din Hotărârea Guvernului nr. Principalele atribuţii ale colegiului prefectural constau în: a) armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate. • 299 . condus de prefect astfel cum prevăd dispoziţiile art. înregistrarea şi soluţionarea în termen legal a petiţiilor adresate prefectului. Conform art. b) implementarea programelor. potrivit legii etc. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. • asigură organizarea şi desfăşurarea şedinţelor consiliilor sau comitetelor constituite în cadrul instituţiei prefectului. • urmăresc şi aplică prevederile cuprinse în strategiile şi programele pentru susţinerea reformei în administraţia publică. la convocarea prefectului. 460/2006 îndrumarea şi controlul ierarhic de specialitate asupra activităţii prefecţilor şi a instituţiilor prefectului se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor. 9.12 din Hotărârea Guvernului nr. Colegiul prefectural se întruneşte în şedinţe cel puţin o dată pe lună şi ori de câte ori se consideră necesar. se organizează şi funcţionează un colegiu prefectural.251 din Legea nr. Activitatea colegiului prefectural se desfăşoară pe baza unui regulament aprobat prin ordin emis de prefect. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul fiecărui judeţ.asigură primirea.

numea sau confirma în „funcţiunile publice potrivit legii”. fără deosebire de origine etnică. Au urmat apoi reformele legislative ale domnitorului Al. publicat în Monitorul Oficial nr. 3112 din 15 iunie 1923. Scurt istoric privind reglementarea noţiunii de funcţie publică Funcţia publică este o noţiune fundamentală a dreptului administrativ. În mod indubitabil. consacra în art. Cuza care au vizat şi funcţionarii din administraţia de stat. din nefericire nu a mai fost adoptată. Constituţia din 1923 a reprezentat un progres de reglementare. 282 din 29 martie 1923. 60 din 19 iunie 1923 300 . (5) Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi. după cum urmează: 1 Publicată în Monitorul Oficial nr. articolul 8 statuând: „(1) Nu se admite în stat nici o deosebire de naştere sau de clase sociale. 131 alin. motiv pentru care a constituit o preocupare constantă atât a legislativului. (4) Legi speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. s-a înregistrat o bogată tradiţie în ceea ce priveşte reglementarea şi definirea conceptului de funcţie publică. I. precum şi a doctrinei de specialitate din ţară şi din străinătate. (2) Toţi Românii. (3) Numai ei sunt admisibili în funcţiile şi demnităţile publice. Primele reglementări în această materie le regăsim în Regulamentele Organice ale Moldovei şi Munteniei. care avea următoarea structură: a) Partea I intitulată „Dispoziţii aplicabile tuturor funcţionarilor publici” cu un număr de 7 capitole. În acest spirit. care. art. Constituţia din 1866.CAPITOLUL IX FUNCŢIA PUBLICĂ 1. de limbă sau de religie sunt egali înaintea legii şi datori a contribui fără osebire la dările şi sarcinile publice. (5) al legii fundamentale prevedea adoptarea unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi înaintare în funcţiunile administraţiei publice”. 88 principiul conform căruia regele avea competenţa să numească şi să revoce miniştrii şi de asemenea. în şedinţele de la 26 şi 27 martie 1923 2 Decret nr. votată în Adunarea Naţională Constituantă.”1 Pe baza principiilor constituţionale la data de 19 iunie 1923 a fost publicată Legea pentru Statutul funcţionarilor publici2. civile şi militare. În ţara noastră.

pensii şi concedii” • Capitolul VII: „Asociaţiile de funcţionari” b) Partea a II-a intitulată „Dispoziţiuni speciale” cu un număr de 7 capitole astfel: • Capitolul I • Capitolul II: „Condiţii de admisibilitate” • Capitolul III: „Despre numiri şi înaintări” • Capitolul IV: „Transferări” • Capitolul V: „Disciplina” • Capitolul VI: „Comisiile de disciplină” • Capitolul VII: „Dispoziţii diverse şi tranzitorii” Câteva luni mai târziu. 418 din 16 noiembrie 1949. nr. întrucât se afla în curs de legiferare primul Cod al muncii. 140 din 1 decembrie 1972 301 . 10 din 23 noiembrie 1972 pentru aprobarea Codului muncii al R. inclusiv „aparatului de stat”. abrogată prin Decretul nr. 189 din 23 noiembrie 1923 2 Publicat în Buletinul Oficial al R.R. Legea pentru Statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923 cu unele modificări ulterioare. unitar. Ulterior. materia a fost reglementată prin Legea nr. importanţa celor două acte normative rezidă în faptul că stabilesc regimul juridic al funcţionarului public.R. indemnizări. un regim juridic diferit de cel al personalului angajat pe baza unui contract individual de muncă. a fost abrogată odată cu adoptarea Codului funcţionarilor publici la 8 iunie 1940. a fost abrogat prin Legea nr.S. dispoziţiile lor fiind aplicabile tuturor categoriilor de „oameni ai muncii”.Capitolul I: „Dispoziţii generale” Capitolul II: „Condiţii generale de accesibilitate în funcţiuni” • Capitolul III: „Stabilitate” • Capitolul IV: „Îndatoriri şi răspunderi” • Capitolul V: „Incompatibilităţi” • Capitolul VI: „Salarii. 5506 din 19 noiembrie 1923. cu modificările şi completările ulterioare. 746 din 22 septembrie 1946. Codul muncii din 8 iunie 1950. Partea I-a. de aplicare a acesteia.2.S. a fost adoptat Regulamentul pentru aplicarea Legii Statutului funcţionarilor publici care a avut menirea de a detalia prevederile legii şi de a statua un cadru general. Şi acest Cod a suferit numeroase modificări care au impus republicarea sa în Monitorul Oficial din 10 martie 1942.1 În opinia noastră. 1 • • Decret nr. fiind abrogat după 23 august 1944. publicat în Monitorul Oficial nr.

10/1972 a produs efecte juridice până la data de 1 martie 2003. ea a fost adoptată cu mare 3 Art. funcţiile şi demnităţile publice care pot fi ocupate de cetăţenii străini sau apatrizi. observăm două modificări substanţiale şi anume: a) a fost eliminată norma imperativă cu privire la cetăţenia română. articolului 16 alin.În „aparatul de stat” era inclus „personalul încadrat în ministere şi alte organe centrale. 16 şi art. procuratură şi în alte instituţii …”3 Cu unele modificări explicite sau implicite.16 alin. în justiţie. Pe cale de consecinţă.” Dintr-o analiză comparativă a celor două variante ale textului art. Statul român garantează egalitatea în şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. 10/1972 302 . în condiţiile legii. precum şi Constituţia revizuită consacră obligativitatea aprobării acestuia prin lege organică (art. Actuala Constituţie. pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară. 53/2003.” Textul citat instituia două condiţii care trebuiau îndeplinite în mod cumulativ de către persoanele care doreau să ocupe o funcţie publică. j) din legea fundamentală şi în legea organică privind statutul funcţionarilor publici. j). legea privind statutul funcţionarilor publici a constituit o prioritate pentru toate guvernele. pot fi ocupate. în consecinţă. civile sau militare. Astfel. a adus modificări de substanţă inclusiv în materia funcţiei publice. 73 alin. actualul Cod al muncii. 16 alin. de persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. b) s-a prevăzut garantarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la funcţiile şi demnităţile publice. Referitor la modalitatea de reglementare a statutului funcţionarilor publici. (3) dându-i-se următorul conţinut: „Funcţiile şi demnităţile publice. s-a lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească condiţiile. în mod declarativ. (3) din Constituţie. în organele locale ale administraţiei de stat. Deşi. atât Constituţia din 1991. 73 lit. fiind abrogată de Legea nr. printre altele şi din perspectiva integrării ţării noastre în structurile Uniunii Europene. a cărei revizuire s-a impus. 2. dispoziţie care se încadrează într-un curent de idei specific pentru dezvoltarea democraţiilor contemporane. Legea nr. străinii şi apatrizii nu puteau să ocupe astfel de funcţii. (3) al Constituţiei din 1991 prevedea că: „Funcţiile şi demnităţile publice. civile sau militare. (3) lit. 58 din Legea nr. Reglementarea funcţiei publice în Constituţie şi legea organică Sediul materiei îl regăsim în art. respectiv: cetăţenia română şi domiciliul în ţară. art. fiind înlocuită cu o normă permisivă.

prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului reunite în şedinţă comună. 113 din Constituţia României1. p. Partea I-a. iar. a rezultat o lege lacunară şi în mare măsură inaplicabilă. cu alte cuvinte funcţiile publice trebuie deservite de funcţionari publici. 188/1999 a suferit numeroase modificări într-un termen foarte scurt. Partea I-a. nr. căci orice putere socială se legitimează numai prin scopul său de interes public. pozitiv rămâne faptul că a consfinţit regimul juridic al funcţiei publice şi al funcţionarilor publici. Astfel. conform art. nr. Întrucât actele juridice sunt manifestări de voinţă proprii doar indivizilor „funcţiunile publice trebuie să aibă titulari persoane fizice. p. Totuşi. 600 din 8 decembrie 1999. Noţiunea de funcţie publică Conceptul de funcţie publică s-a bucurat de o atenţie deosebită în literatura de specialitate fiind emise o multitudine de definiţii. publicată în Monitorul Oficial al României. 251 din 22 martie 2004. Partea I-a. 1 Legea nr. care însă au menirea de a realiza un triplu scop. fiind aplicabile întregului personal dispoziţiile Codului muncii care a intrat în vigoare în 1950. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. să pregătească sau să execute actele juridice. 523 303 . cu nuanţări de la un autor la altul. Considerăm că adoptarea unei legi organice prin acest procedeu legislativ care elimină dezbaterea parlamentară. nu a constituit o alegere benefică. Tratat de drept administrativ. care să exercite puterile atribuite funcţiunei. modificată şi completată prin Legea nr. în perioada interbelică prof. Marvan”. cu modificările ulterioare. op. nr. de la un sistem de drept la altul. 3. în limitele competenţei determinate de legiuitor…”3. 251 din 23 iunie 2006. de puteri şi de competenţe în scopul de a da satisfacţiune unor anumite interese generale. chiar dacă Legea nr. citată. 188/1999 a conţinut şi conţine o serie de dispoziţii lacunare sau discutabile. Paul Negulescu considera că „Funcţiunea publică apare ca o grupare de atribuţiuni. În perioada 1949 – 1989 nu au existat reglementări privind funcţia publică şi funcţionarul public. I. neputându-se concepe ca o asemenea putere să fie întrebuinţată pentru scopuri personale”. abstracte. 1934. vol. ediţia a IV-a.2 În opinia autorului „funcţiunile publice” sunt organizări instituţionale.întârziere. dimpotrivă. Principii generale. respectiv în anul 1999. Bucureşti. pe de altă parte. aplicarea multor dispoziţii din lege a fost condiţionată de norme pe care Guvernul României le-a emis cu mare întârziere. Aceste afirmaţii sunt susţinute de faptul că Legea nr. respectiv: să facă. republicată în Monitorul Oficial al României. 522 3 Paul Negulescu. publicată în Monitorul Oficial al României. 574 din 4 iulie 2006 2 Paul Negulescu. Institutul de Arte Grafice „E. pe de o parte.

funcţia publică reprezintă „situaţia juridică a persoanei fizice învestită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice şi constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a învestit.”4 Funcţia publică este definită de prof.”2 Prof. I. Ioan Santai care atribuie noţiunii două accepţiuni. p. Cluj Napoca. Editura Risoprint. citată. Bucureşti. V. 3/1978. p. Drept administrativ şi instituţii politico-administrative. op.3 Într-o altă opinie. vol. 95 4 Rodica Narcisa Petrescu. de către persoane legal învestite.. Consideraţii privind necesitatea. Manual practic. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”. instituţii publice sau regii autonome. Vedinaş ca fiind „situaţia juridică legal determinată a persoanei fizice învestită cu prerogative în realizarea competenţei unei autorităţi publice. I. 306-309. având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes general. Editura Lumina Lex. principiile şi conţinutul unui statut al funcţionarilor din administraţia de stat. funcţia publică reprezintă „complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul realizării competenţei unei autorităţi publice. op. 77 304 . citată. în revista „Studii şi Cercetări Juridice” nr. pp. doctrina de drept public din ţara noastră s-a preocupat în mod constant de abordarea conceptului de funcţie publică. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 2001. p. doctrina de specialitate a învederat necesitatea elaborării unor statute aplicabile diferitelor categorii de funcţionari din administraţia de stat. p. Editura Sylvi. 1986. Drept administrativ. 1996. funcţia publică reprezintă „o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective. Într-o opinie de referinţă. vol. 437 5 Verginia Vedinaş.”6 1 A se vedea Antonie Iorgovan. M. Bucureşti. 269-276 etc. pp. impunând legiuitorului adoptarea unei reglementări specifice. 561 3 Alexandru Negoiţă. 2002.1 După anul 1990. 2002. 2 Antonie Iorgovan. p. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 404 6 Ioan Santai. în regim de putere publică. Oroveanu.Cu toate acestea.T. o abordare deopotrivă explicită şi pragmatică o regăsim la prof.”5 În sfârşit. În sens larg. Alexandru Negoiţă defineşte funcţia publică ca fiind: „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice emise pe baza şi în executarea legii. Bucureşti.

autorul consideră că trebuie să avem în vedere funcţia executivă sau administrativă. republicată. după cum urmează: a) funcţia publică reprezintă o situaţie juridică. constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. în scopul de a îndeplini. citată. 79-80 Legea nr. definiţia funcţiei publice o regăsim şi în legislaţie. 3 consacra următoarea definiţie: „Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică. Faţă de cele relevate. conform art. întrucât este afectată satisfacerii interesului public. competenţa unei autorităţi publice de către funcţionari publici legal învestiţi.În sens restrâns. cu modificările şi completările ulterioare 305 . op. în scopul realizării competenţelor sale. 188/1999.”2 În varianta iniţială a Legii nr. e) funcţia publică se exercită în regim de putere publică. fără intermitenţe. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală. administraţie publică locală şi autorităţile administrative autonome. pp. 188/1999: „Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor. fie în mod direct prin emiterea de acte juridice. în temeiul legii. c) se creează prin lege sau prin acte administrative emise în temeiul legii. stabilite în temeiul legii. de regulă. în scopul de a satisface interesul general. fie indirect prin activităţi de pregătire. art.” 1 2 Ioan Santai. cu alte cuvinte trăsăturile specifice ale funcţiei publice. o abstractizare care trebuie îndeplinită exclusiv de o persoană fizică. În acelaşi timp. b) funcţia publică se obiectivează printr-un complex de drepturi şi obligaţii. în regim de putere politică. d) se exercită în mod continuu. Astfel. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. executare sau control care presupun prerogative de putere politică. 2 din Legea nr.”1 Analiza definiţiilor prezentate ne relevă câteva elemente constante. f) are o anumită specializare care derivă din competenţa stabilită prin lege. care constă dintr-un ansamblu de drepturi şi obligaţii de interes general. considerăm că funcţia publică poate fi definită ca fiind o situaţie juridică predeterminată prin „lege”. pe care o defineşte ca „o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată.

111 306 . 2 al Legii nr. citată. p. ne apare utilizarea termenului de responsabilitate. remarcăm faptul că legiuitorul a avut în vedere funcţia publică în sens restrâns. justiţie. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate2. după caz.Pe de altă parte. termenul de responsabilitate excede sferei de reglementare prin acte normative. responsabilitatea fiind strâns legată de morală. legiuitorul stabileşte în Anexa la lege lista cuprinzând funcţiile publice. Dacă. 188/1999. vol. În consecinţă. în mod tradiţional. termenul de responsabilitate nu se identifică cu cel de răspundere juridică. doctrina de drept public înţelege prin atribuţii prerogativele cu care este înzestrată o autoritate. În acelaşi timp. În primul rând. b) lista funcţiilor publice prevăzute în anexa aceleiaşi legi. spre deosebire de răspundere care. apreciem ca necesare şi oportune câteva observaţii.1 În al doilea rând. Eugen Popa. intervine atunci când este încălcată o obligaţie stabilită prin normă juridică. având mai mult o conotaţie politico-etică. Această concluzie ne-o fundamentăm pe două argumente. totalitatea atribuţiilor constituind competenţa autorităţilor publice. Editura Servo-Sat. ea putându-se regăsi şi în activitatea publică desfăşurată de alte autorităţi (parlament. 1 2 A se vedea Ioan Santai. decât una juridică. Realizând o analiză comparativă a modalităţii în care doctrina de drept public şi legiuitorul definesc noţiunea de funcţie publică. subliniem că nu există identitate între funcţia publică administrativă şi funcţia publică executivă. respectiv: a) prevederea expresă din art. 80. 80 A se vedea în acelaşi sens Ioan Santai. p. care nu constituie apanajul exclusiv al administraţiei publice. op. lăsând doctrinei şi jurisprudenţei sarcina de a aduce clarificările necesare. Preşedintele României). mai precis. 4. structurii funcţionale sau persoanei. o structură funcţională sau o persoană. Altfel spus. I. inedită şi de natură a induce confuzie. relevăm că legiuitorul stabileşte conţinutul funcţiei publice ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor”. p. citată. Arad. ne apare neadecvată şi de natură a crea confuzie inconsecvenţa legiuitorului în utilizarea terminologiei. op. de civism etc. Clasificarea funcţiei publice Doctrina nu este unitară în identificarea criteriilor după care se pot clasifica funcţiile publice. Drept administrativ. republicată. cu modificările şi completările ulterioare. vol. funcţia publică din administraţia publică centrală şi locală. 2000. I.

în două categorii şi anume: a) funcţii de conducere. Acelaşi autor. funcţiile de conducere sunt clasificate după: • conţinutul procesului decizional administrativ. b) funcţii de execuţie. 3) iar altele să execute actele juridice sau deciziunile administrative sau judecătoreşti”. respectiv: funcţii pur administrative (principale. adică manifestări de voinţă în scop de a produce efecte juridice. • gradul de complexitate şi răspundere. • sursa legislativă în temeiul căreia a fost înfiinţată. P.În perioada interbelică. funcţii care presupun repartizarea titularilor.”1 Prin descrierea făcută. p. inclusiv sub aspectul clasificării acestora. alte funcţiuni au numai atribuţiuni de a prepara lucrările şi a documenta pe conducătorul serviciului. utilizând mai multe criterii. sunt identificate două categorii şi anume: funcţii civile şi funcţiile cu caracter militar. după cum urmează: • • 1 2 funcţii care presupun numirea titularilor. funcţiile de execuţie sunt clasificate în două categorii. juridice etc. 2) altele să prepare facerea acestor acte. când urmează să ia deciziunea. relevând că funcţiile publice sunt destinate. autorul realiza o clasificare a funcţiilor publice după importanţa acestora.2 În doctrina actuală de drept public. Iorgovan realizează o amplă analiză a funcţiilor publice. Paul Negulescu considera că: „Pe lângă unele din aceste funcţiuni sunt stabilite atribuţiuni şi competenţe necesare pentru conducerea serviciilor. d) după modul de desemnare a titularilor. citată. astfel: a) din punct de vedere al importanţei funcţiei în realizarea competenţelor unei autorităţi publice autorul distinge două mari categorii: funcţii de conducere şi funcţii de execuţie. A.) şi funcţii de specialitate (tehnice. b) Din punct de vedere al naturii lor. op. • salariu. mai realiza o clasificare din punct de vedere al competenţei. în fine. 522 Idem 307 .). La rândul lor. economice. auxiliare etc. după caz: „1) unele să facă acte juridice. Negulescu. c) după gradul de stricteţe. • natura intrinsecă a funcţiei. caracterizate prin preponderenţa atribuţiilor de pregătire (organizare) şi executare a deciziei. prof. prof. autorul distinge trei categorii. găsim puteri şi competenţe pentru a putea executa măsurile ordonate de organele de deciziune. pe lângă alte funcţiuni. caracterizate prin preponderenţa atribuţiilor de decizie.

c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ. p. se pot desprinde următoarele criterii de clasificare şi. respectiv: funcţii cărora li se aplică regimul dreptului comun. Rogoveanu. cu modificările şi completările ulterioare. op. citată. Segărceanu. L. • funcţii publice cărora le sunt aplicabile dispoziţiile unor statute speciale (art. din conţinutul Legii nr. În opinia noastră. 565-570 A se vedea Verginia Vedinaş. Din punct de vedere al regimului juridic aplicabil distingem două categorii: • funcţii publice cărora li se aplică dispoziţiile Legii nr. următoarele categorii de funcţii publice: 1.1 După intrarea în vigoare a Legii privind Statutul funcţionarilor publici. precum şi legea organică în materie. pe cale de consecinţă. pp. pp. în literatura de specialitate s-au reformulat criteriile de clasificare a funcţiilor publice. d) serviciile diplomatice şi consulare. b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale. • funcţii cărora li se aplică regimuri statutare speciale. Astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.5 din lege). Drept administrativ. 188/1999 „Pot beneficia de statute speciale. Bucureşti. Giurgiu. 188/1999. baza de referinţă constituind-o atât doctrina tradiţională. potrivit art. e) după regimul juridic aplicabil. în timp ce altele sunt aplicabile exclusiv funcţiilor publice administrative (în sensul restrâns). op. Editura Sylvi. 2001. considerăm că sunt necesare două precizări.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.• funcţii care presupun alegerea titularilor. 408. 5 din Legea nr. republicată. C. citată. • unele criterii sunt aplicabile tuturor funcţiilor publice (funcţiei publice în sens larg). 1 2 • A se vedea Antonie Iorgovan. e) autoritatea vamală. A.2 Înainte de a identifica criteriile după care sunt clasificate funcţiile publice prin Legea nr. se disting două categorii. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: a) structurile de specialitate ale Parlamentului României. 78-79 308 .188/1999.H. astfel: • funcţiile publice sunt clasificate de legiuitor utilizându-se atât criterii explicite precum şi criterii implicite. f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. prin dreptul comun înţelegând regimul stabilit prin Legea nr.

instituie principiul conform căruia statutul funcţionarilor publici se aprobă prin lege organică. 2: „Nu intră în prevederile prezentei legi: a) funcţiunile politice şi cele elective. constituind „dreptul comun” sau „legea cadru” pentru toţi funcţionarii publici. ne exprimăm opinia că legea prevede prea multe excepţii putându-ne conduce la concluzia că nu constituie „dreptul comun” în materie. o funcţiune publică. în fapt. Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 1923 stipula în art. (3) lit. respectiv celor din Guvern. 309 . administrative. apreciem că. În sfârşit. b) Mitropoliţii şi Episcopii.” Faţă de textul legal menţionat. protocol. gospodărire. În primul rând. g: alte servicii publice stabilite prin lege”. j) din Constituţia României. Spre deosebire de actuala reglementare. considerăm pertinente câteva observaţii şi comentarii. 73 alin. din cadrul unor ministere şi altor organe ale administraţiei publice centrale. dispoziţiile Legii nr.g) alte servicii publice stabilite prin lege. c) funcţionarii corpurilor legiuitoare a căror organizare este stabilită de regulamentul interior al fiecărui corp legiuitor în parte. unor servicii publice deconcentrate ale ministerelor. care constituie statutul lor. persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii. Pe de altă parte. 6 din lege: „Prevederile prezentei legi nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care desfăşoară activităţi de secretariat. ni se pare bizar faptul că legiuitorul organic utilizează o normă permisivă şi una de trimitere: „Pot beneficia de statute speciale … lit. d) specialiştii străini cărora li se încredinţează. atâta timp cât art. conform art. republicată. precum şi personalul angajat pentru un timp determinat sau pentru o anume lucrare. întreţinerereperaţii şi de deservire pază. parţial prefecturilor şi. mai ales. e) lucrătorii. În al doilea rând. precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt aplicabile unei sfere restrânse de funcţionari publici. funcţionarilor din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene.” Ne apare evident faptul că reglementarea din perioada interbelică avea o aplicabilitate mult mai largă. vremelnic sau prin contract.

cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea art. astfel: a) clasa I-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată. 188/1999 310 . respectiv: funcţii publice generale şi funcţii publice speciale (art. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor publici. c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale. legea împarte funcţiile publice în trei clase. al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.2 Funcţiile publice de conducere sunt stabilite în Anexa Legii nr. în cabinetul demnitarului. finalizate cu diplomă de bacalaureat.b) personalului salariat încadrat. a). distingem două categorii de funcţii. După ponderea unor activităţi în conţinutul funcţiei distingem funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. iar „Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice”1 3. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici intitulată „Lista cuprinzând funcţiile publice”. în vederea realizării competenţelor lor generale”. 4. în care se includ funcţiile de secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct în cadrul ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Funcţiile publice generale sunt definite de legiuitor ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice. subliniem că în cadrul funcţiilor publice de conducere sunt incluse următoarele: a) funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. b) clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată. pe baza încrederii personale. absolvite cu diplomă. 2 şi 3 din Legea nr. Având drept criteriu natura atribuţiilor. c) corpului magistraţilor. 7 lit. respectiv studii medii liceale. Fără a realiza o enumerare exhaustivă. 12 şi 13 din Legea nr. 7 alin. d) cadrelor didactice.” 2. 1 A se vedea art. După nivelul studiilor. b) funcţiile de director general din cadrul autorităţilor administrative autonome.

188/19991 au consacrat o nouă clasificare a funcţiilor publice. serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ – teritoriale. în care se includ funcţiile publice stabilite şi avizate. distingem funcţii publice ocupate de funcţionari debutanţi şi funcţii publice ocupate de funcţionari publici definitivi. Natura juridică a funcţiei publice 1 Vezi art. făcând distincţie între autorităţile administraţiei publice centrale (de stat). municipii. utilizând un criteriu complex. în cadrul instituţiei prefectului. Partea I-a nr. şef birou în aparatul de specialitate al primarilor sau al consiliilor judeţene etc. Pe de altă parte. potrivit legii. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. După vechimea în specialitate. potrivit legii. Specific acestor funcţii le este prevalenţa activităţilor de organizare. potrivit legii. 6. îndrumare şi control faţă de cele de execuţie. coordonare. 5. Aşadar. această nouă clasificare nu este întâmplătoare. d) director.71 din Legea nr. precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome. în cadrul ministerelor. pe de altă parte. 574 din 4 iulie 2006 311 . Din punct de vedere al rigurozităţii disciplinei distingem: funcţii publice civile şi funcţii publice cu caracter militar. 5. modificată şi completată prin Legea nr. astfel: a) funcţii publice de stat. definite ca fiind acele funcţii publice stabilite şi avizate. urmând a se reflecta ca atare în viitoarea reglementare privind salarizarea funcţionarilor publici. b) funcţii publice teritoriale. pe de-o parte şi cele aparţinând administraţiei publice locale. şef serviciu. organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale. oraşe şi comune). 251/2006 publicată în Monitorul Oficial al României. respectiv funcţii publice generale şi specifice. funcţiile publice de execuţie sunt împărţite de legiuitor în două categorii. 7. respectiv natura şi nivelul ierarhic al autorităţii publice. putem constata că legiuitorul a introdus o clasificare a funcţiilor publice. particularizate prin ponderea activităţilor de execuţie. c) funcţii publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate. În opinia noastră. 188/1999. Ultimele modificări şi completări aduse Legii nr.c) secretar al unităţilor administrativ – teritoriale (judeţe.

pp. Apreciem că din diversitatea opiniilor exprimate în ţară şi în străinătate. în această opinie se susţine că persoanelor angajate în baza unui contract de muncă. Editura Socec. se instituie două regimuri juridice diferite. b) titularul funcţiei publice (funcţionarul public) exercită prerogative de putere publică reieşite direct din lege şi nu drepturi născute pe bază contractuală. reprezentanţii celei de a doua teze. 2 lit. Funcţionarii nu deţin nici o putere şi nici un drept de la autoritatea care i-a numit. În acest sens. Dimpotrivă. Actul de numire nu este nici un contract de natură civilă pentru simplul motiv că voinţa şi consimţământul funcţionarului numit – elemente care joacă un rol esenţial în contractele civile – nu au nici o importanţă la numire. 147148 312 . precum şi funcţionarilor care exercită o funcţie de stat (publică) li se aplică acelaşi regim juridic contractual. 1928. I. nici comisionari ai acelora care i-au numit în funcţie.1 Adepţii acestei teorii îşi bazează susţinerile pe două argumente puternice şi anume: a) raportul de funcţiune ia naştere în toate cazurile în temeiul unui act de autoritate şi nu ca urmare a consimţământului.”2 Considerăm că această problemă a fost soluţionată de legea fundamentală. În primul caz raporturile sunt de drept public. Cu alte cuvinte. Văraru. pp. 551-560 2 M. vol. s-au conturat două teze fundamentale. j) şi cel al salariaţilor (art.Determinarea naturii juridice a funcţiei publice a constituit şi constituie un teren al disputei în planul doctrinei. 2001. Văraru: „Trebuie să recunoaştem că funcţionarii nu sunt nici mandatarii. Editura All Beck. Astfel. unul de drept public aplicabil 1 A se vedea Antonie Iorgovan. nici mai târziu în exerciţiul funcţiunii. 73 alin. Între raporturile ce se nasc între stat şi funcţionarii săi şi raporturile civile dintre doi particulari nu se poate face absolut nici o apropiere. ci competenţa lor atât ratione loci cât şi ratione materie o deţin de la o lege organică a funcţiunii. Bucureşti. ediţia a III-a. distinct de cel născut în baza unui contract. de drept civil. acordului dintre părţi. 2 lit. M. 73 alin. Tratat de drept administrativ. elocvente sunt aprecierile prof. doctrinarii dreptului administrativ susţin faptul că funcţia de stat (publică) are un statut legal. în sensul că legiuitorul constituant a stabilit cu claritate că prin două legi organice diferite se consacră statutul funcţionarilor publici (art. nici negotiorum gestori. în cazul din urmă. Tratat de drept administrativ român. o primă teză promovată de doctrina dreptului civil consacră „situaţia contractuală” a funcţiei publice. În alţi termeni. Bucureşti. p).

Pe de altă parte. denumire ce sugerează. Ne apare astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare. emis în condiţiile legii. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu 313 . 4 alin. republicată. (1): „Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală.” Iată aşadar. Astfel. pe de altă parte. 1 alin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. clarifică disputa doctrinară. pe contractul individual şi contractul colectiv de muncă. pe de o parte. şi raporturi de muncă guvernate de normele dreptului privat. 1 din Legea nr. cu caracter de noutate. republicată. prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale. că legiuitorul organic a consacrat o sintagmă specifică. cu modificările şi completările ulterioare. şi anume: raporturi de serviciu guvernate de normele dreptului public. 53/2003 reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă bazate pe consimţământul părţilor. cât se poate de evident faptul că. personalului contractual. 188/1999 intitulat: Modificarea. aplicabil salariaţilor. este vorba despre două categorii de raporturi juridice distincte. Codul muncii aprobat prin Legea nr. 1 A se vedea şi capitolul IX din Legea nr. astfel cum prevăd dispoziţiile art.1 Menţionăm că raportul de serviciu ia naştere şi se exercită în temeiul actului administrativ de numire. statuând în art. anume „raporturi de serviciu” distinctă de „raporturile de muncă”. denumite în continuare raporturi de serviciu. în opinia noastră şi faptul că funcţionarul public prestează un serviciu public. Legea nr. cu alte cuvinte.funcţionarilor publici şi altul de drept privat.

540 3 Paul Negulescu. Paul Negulescu formulează următoarea definiţie: „Funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care. conform căruia: „Sunt funcţionari publici cetăţenii români fără deosebire de sex. guvernului sau consiliilor judeţene sau comunale. Paul Negulescu critică această definiţie socotind-o lacunară. „căci numirea funcţionarilor publici este un act de autoritate. citată. prestează în mod permanent. prof. ce nu este exclusiv 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 1 al Legii pentru Statutul funcţionarilor publici 1. O trăsătură specifică funcţionarilor publici o reprezintă numirea în funcţie care. 60 din 19 iunie 1923 Paul Negulescu. judeţ. care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil şi eclesiastic) la Stat.persoane juridice de drept privat . guvernului sau consiliilor locale. noţiunea de funcţionar public o regăsim în art.îşi supun bugetele de venituri şi cheltuieli spre aprobarea parlamentului. 540-541 314 . funcţionarii acestora nu sunt funcţionari publici.3 În acest context. personalul acesteia să aibă calitatea de funcţionar public. pentru că nu exercită prerogative de putere publică. op. pp. Noţiune În perioada interbelică. pe care nu-l pot face particularii. Astfel. c) să primească un salariu periodic. b) funcţionarul public trebuie să exercite un serviciu permanent.” Prof. op.CAPITOLUL X FUNCŢIONARII PUBLICI 1.”2 Plecând de la aceste considerente autorul citat apreciază că o definiţie concludentă a funcţionarului public trebuie să ţină cont de următoarele constante: a) desemnarea sau numirea funcţionarului trebuie să se facă în conformitate cu legea sau cu regulamentul. o anumită activitate. nu poate fi făcută decât de autoritatea publică. în sensul că nu este suficientă doar condiţia impusă de legiuitor (aprobarea bugetului) pentru a transforma o instituţie privată în serviciu public şi pe cale de consecinţă. nr. p. citată. d) învestirea funcţionarului cu atributele funcţiunei are loc în urma depunerii jurământului. deşi unele stabilimente de utilitate publică . cu atributele funcţiunei lor. comună sau la instituţiunile al căror buget este supus aprobării Parlamentului. Partea I-a. fiind numiţi de autoritatea competentă şi învestiţi în mod legal.

motivate de demersul ştiinţific de a surprinde cât mai multe trăsături specifice ale noţiunii. cu modificările şi completările ulterioare: „Funcţionarul public este persoana numită. în măsura în care acestea nu dispun altfel. 188/19995 (varianta iniţială a legii): „Funcţionarul public este persoana numită într-o funcţie publică”. I.” Cu aceste precizări prealabile. în scopul îndeplinirii competenţei acesteia. judeţelor sau comunelor. relevăm că potrivit art. remarcăm că spre deosebire de definiţiile din doctrină. 1999. 79 4 Ioan Santai.”1 Într-o altă opinie. îndeplineşte sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statului. vol. aparţinând aceleiaşi perioade. în schimbul unei remuneraţiuni. vol. foarte complexe. în schimbul unui salariu plătit periodic.manuală. 2 din Legea nr. 600 din 8 decembrie 1999 315 . în condiţiile legii. Bucureşti. funcţionarul public este definit ca fiind „persoana legal învestită prin numire sau alegere. într-o funcţie publică. atât înainte cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. nr. optica legiuitorului a fost menţinută în timp. citată. Astfel. Ioan Santai: „Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. autorul consideră că „Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. op. prof. republicată. Anibal Teodorescu defineşte funcţionarul public ca fiind: „persoana care. conform art.”4 Rezumându-ne la aceste exemple din literatura de specialitate. ediţia a II-a. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. într-o funcţie publică din structura unui serviciu public administrativ. Editura Lumina Lex. p. I. în scop de a face să funcţioneze un serviciu public. Tratat de drept administrativ. 2 din Legea nr. ediţia a III-a.”2 Definirea noţiunii de funcţionar public a constituit o preocupare permanentă a doctrinei de drept administrativ postrevoluţionare. Bucureşti. p. Tratat elementar de drept administrativ român. Cu mici nuanţări. op. p. Astfel. 82 5 Publicată în Monitorul Oficial al României. 261 3 Mircea Preda. inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale. Partea I-a. într-o altă concepţie. legiuitorul s-a rezumat la o definire deosebit de succintă. Titularul unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate.”3 În opinia prof. 2 alin. iar prin articolul 5 se instituie principiul conform căruia „Dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor funcţionarilor publici. p. citată. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. 1929. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul 1 2 Paul Negulescu.” Aşadar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 540 Anibal Teodorescu.

necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. Fără a realiza o prezentare exhaustivă a demersurilor teoretice în materie. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare. 2. controlul şi auditul public intern. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. 188/1999. d) consilierea. cu modificările şi completările ulterioare 316 . vom reda mai jos câteva opinii care ni se par a fi edificatoare. 1 A se vedea art. precum şi asigurarea avizării acestora. Categorii de funcţionari publici Pentru doctrina de specialitate. b) exercită prerogative de putere publică specifice funcţiei publice în care au fost învestiţi în mod legal. după cum urmează: a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative.de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public”. funcţionarilor publici le sunt specifice unele particularităţi şi anume: a) sunt numiţi în funcţia publică prin act administrativ individual. republicată. analizelor şi statisticilor. (3) din Legea nr. clasificarea funcţionarilor publici în diferite categorii a constituit o preocupare permanentă. în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. emis în condiţiile legii. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. 2 alin. a programelor. autorii identificând diferite criterii de clasificare.1 În concluzie. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. legiuitorul stabileşte prerogativele de putere publică pe care le poate exercita un funcţionar public din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. f) colectarea creanţelor bugetare. relevăm că spre deosebire de salariaţi (personalul contractual). În acelaşi timp. a studiilor. din ţară sau străinătate.

iar prof. prof. şi anume: 1 2 Paul Negulescu. potrivit căruia distinge două categorii de funcţionari. „acei cari au conducerea unor servicii sau a unor subdiviziuni ale unui serviciu sub direcţiunea superioară şi controlul funcţionarului public”. 177-180 317 . d) după modul de recrutare.2 Într-o altă opinie. 1997. b) gradul de stricteţe al disciplinei. b) funcţionari „de preparaţiune”. Antonie Iorgovan identifică un număr de patru criterii după care realizează clasificarea funcţiei şi. Bucureşti. unii care exercită funcţii cu caracter pronunţat tehnic şi alţii care exercită funcţii cu caracter preponderent productiv. 561-562 Romulus Ionescu. care pun în aplicare deciziile superiorilor.3 Alţi autori abordează concomitent clasificarea funcţiilor publice şi implicit a funcţionarilor publici. Ioan Santai realizează clasificarea funcţiilor şi funcţionarilor publici după şase criterii. după care identifică funcţionari civili şi funcţionari militari. p. a căror misiune principală este aceea de a pregăti deciziile administrative. prof. pp. utilizând drept criteriu de departajare specificul activităţii (obiectul principal al acesteia) şi anume1: a) funcţionari de deciziune sau de direcţiune. În perioada postbelică. funcţionarii din administraţia de stat sunt clasificaţi în trei categorii. în funcţie de rolul pe care îl au în realizarea activităţii executive şi anume: funcţionari de decizie. de control şi de execuţie. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. respectiv: a) gradul de independenţă în exercitarea funcţiei. Drept administrativ. Astfel. 181 3 Ilie Iovănaş. autorul distinge funcţionari aleşi şi funcţionari numiţi. conform căruia distinge două categorii: funcţionari cu munci de răspundere şi funcţionari fără munci de răspundere. op. c) funcţionari de execuţiune. Romulus Ionescu consideră că funcţionarii din administraţia de stat pot fi clasificaţi după patru criterii. prof.În perioada interbelică. 1970. citată. pp. c) după gradul de tehnicitate. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. în mod implicit a funcţionarilor publici. Paul Negulescu distingea trei categorii de funcţionari publici.

prof. absolvite cu diplomă. după cum urmează: a) după regimul juridic aplicabil. absolvenţi cu studii superioare de lungă durată. f) după gradul de stricteţe a disciplinei şi modului de subordonare. respectiv: funcţionari centrali sau guvernamentali (ministeriali sau departamentali) şi funcţionari teritoriali sau locali (ai prefecturilor. primăriilor. în concret fiind vorba despre funcţionarii civili din armată sau poliţie.a) după natura competenţelor (grad de independenţă în exercitarea atribuţiilor şi mod de subordonare) distinge funcţionari de conducere şi funcţionari de execuţie (operatorii). Într-o altă opinie. (În opinia noastră. c) din punct de vedere al preponderenţei unor activităţi în competenţa funcţiei distinge funcţionari publici de conducere şi de execuţie. Verginia Vedinaş identifică şase criterii potrivit cărora realizează clasificarea funcţiilor publice şi în mod implicit. e) în funcţie de nivelul studiilor sunt identificaţi: • funcţionari publici din categoria A. b) după rigurozitatea disciplinei. d) după natura autorităţii publice. cu o notă de personalitate sunt identificate trei categorii: funcţionari publici civili. serviciilor publice descentralizate). a funcţionarilor publici. două categorii respectiv funcţionari civili şi funcţionari militari. d) după modul de învestire. b) după cerinţele privind nivelul studiilor absolvite. această clasificare este superfluă întrucât se referă la două categorii distincte de personal: funcţionari publici şi salariaţi personal contractual). studii superioare de scurtă durată. respectiv funcţionari publici care fac parte din structura unor autorităţi de natură statală şi funcţionari publici locali. funcţionari publici militari şi o categorie intermediară. cu diplomă de licenţă sau echivalentă. se disting două categorii şi anume: funcţionari supuşi statutului general şi funcţionari supuşi unor statute speciale. se disting două categorii. autorul distinge potrivit Statutului două categorii: funcţionari publici şi personal auxiliar din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. e) după competenţa teritorială se disting două categorii. • funcţionari publici din categoria B. c) după vechimea în muncă şi modul de învestire (titularizare) conform căruia distinge între funcţionarii publici debutanţi şi definitivi. 318 .

• funcţionari publici din cadrul unor autorităţi şi instituţii publice ale administraţiei publice centrale şi locale cărora li se aplică dispoziţiile unor statute speciale. Din punct de vedere al regimului juridic aplicabil. opiniile citate nu au avut în vedere şi nici nu puteau să ţină cont de dispoziţiile Legii nr. două categorii: • funcţionari publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale şi locale cărora li se aplică dispoziţiile Statutului aprobat prin Legea nr. cu modificările şi comletările ulterioare. considerăm că trebuie remarcată preocuparea legiuitorului pentru obiectul analizei noastre. f) în funcţie de statutul lor se disting două categorii şi anume: funcţionari publici debutanţi şi funcţionari publici definitivi. care se găsesc în raporturi de serviciu cu autorităţile şi instituţiile publice la care au fost numiţi şi învestiţi în funcţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare. care include funcţionarii publici eliberaţi dintr-o funcţie publică din motive neimputabile.188/1999. republicată. identificăm: • corpul funcţionarilor publici în activitate. Din punct de vedere al actualităţii raporturilor de serviciu potrivit art. În ceea ce ne priveşte. 319 • . Capitolul II al legii fiind intitulat „Clasificarea funcţiilor publice . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Sub aspectul funcţiei publice pe care o îndeplinesc astfel cum sunt clasificate şi definite în art. (2) din lege distingem: • funcţionari publici care exercită funcţii publice generale. alin. Pentru început. 2. În mod evident. Menţionăm însă. vom realiza clasificarea funcţionarilor publici. cu precădere în funcţie de dispoziţiile Legii nr. (2) din lege. 2. 3.funcţionari publici din categoria C. (1) lit. alin. distingem conform art. cei care au studii medii liceale sau postliceale absolvite cu diplomă.Categorii de funcţionari publici”. din analiza Statutului funcţionarilor publici am identificat următoarele criterii de clasificare şi categorii de funcţionari publici: 1. fiind anterioare acestora. Astfel. 5 din lege. 7. a şi art. că regăsim în mod explicit sau implicit criterii de clasificare ale funcţionarilor publici şi în alte dispoziţii care nu sunt cuprinse în cele două capitole. 7. alin. • corpul funcţionarilor publici în rezervă. republicată. iar Capitolul III are titlul „Categoria înalţilor funcţionari publici”.

• categoria funcţionarilor publici de conducere.. reformularea în termeni clari.funcţionari publici care exercită funcţii publice specifice. prefect. această categorie trebuia să constituie un „vârf” al carierei funcţionarilor publici. 9. această clasificare este ambiguă. 5. la care să se acceadă pe baza unor criterii obiective. absolvite cu diplomă. subprefect. 4. activitatea ştiinţifică. În opinia noastră. în cadrul căreia se includ persoanele cu studii medii liceale. • funcţionari publici clasa a III-a. inspector guvernamental. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. respectiv: • funcţionari publici clasa I-a. abstracte cu privire la funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici utilizând procedeul enumerării care. cum ar fi: nivelul studiilor. 8 din lege trei categorii. secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. (2) regula conform căreia funcţionarii publici numiţi în funcţii publice corespunzătoare claselor a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. alin. După nivelul studiilor. pe bază de examen susţinut în 320 • . legea distinge în art. enumerarea concretă a acestora fiind realizată de legiuitor în anexa la lege. Totodată. În ceea ce priveşte categoria înalţilor funcţionari publici. de lege ferenda propunând abrogarea dispoziţiilor în cauză sau. După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice. 9: • categoria înalţilor funcţionari publici. În opinia noastră. 11 din lege sunt incluse în această categorie persoanele numite într-una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. experienţa în administraţie etc. din care fac parte funcţionarii care au studii superioare de lungă durată. O primă observaţie este aceea că. precizăm că potrivit art. absolvite cu diplomă de bacalaureat. În legătură cu această clasificare apreciem necesare câteva precizări şi comentarii pentru fiecare categorie în parte. evident este subiectiv. în care se includ cei care au studii superioare de scurtă durată. legiuitorul instituie în art. legiuitorul organic nu stabileşte norme generale. distingem conform art. fără echivoc. • categoria funcţionarilor publici de execuţie. • funcţionari publici clasa a II-a.

Rămâne ca viitorul să ne confirme sau. astfel cum prevăd dispoziţiile legale menţionate. dispoziţiile analizate coroborându-se cu cele ale art. f) şef birou. susţinerea noastră se fundamentează pe dispoziţiile art. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. În opinia noastră. potrivit art.. precum şi funcţiile publice specifice asimilate acesteia. neangajaţi din punct de vedere politic.” Or. Categoria funcţionarilor publici de conducere. 188/1991 privind Statutul funcţionarilor publici. persoanele numite într-una din următoarele funcţii publice: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. republicată. pe criterii politice schimbarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor. d) director executiv şi director executiv adjunct al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ – teritoriale. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. conform cărora: „Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici”. 9 din Legea nr. 12 din Legea nr. 1 din Constituţia României. Printre altele. în acest context constituţional considerăm că o schimbare a guvernării va atrage. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. sa ne infirme opinia. e) şef serviciu. 123 alin. precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora. al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. ne exprimăm mari rezerve în legătură cu depolitizarea funcţiilor de prefect şi subprefect. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. potrivit cărora: „Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. c) secretar al unităţii administrativ – teritoriale. dimpotrivă.faţa unei comisii formată din specialişti în domeniu. O a doua observaţie are în vedere cuprinderea în categoria înalţilor funcţionari publici a prefecţilor şi subprefecţilor. schimbarea regimului juridic al funcţiilor de prefect şi subprefect prin lege organică nu va rezista în timp. cuprinde. alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulând că: „prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. în cadrul instituţiei prefectului. Mai concret. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. 321 .. în ipoteza posibilă şi probabilă a unor alternanţe la guvernare.

Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi. se clasifică în 4 grade profesionale. distingem implicit din prevederile art. Din punct de vedere al rigorii disciplinei. Funcţionarii publici de execuţie. precum şi alte funcţii publice prevăzute de reglementările specifice. • persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitate corespunzătoare funcţiei publice de minim 12 luni. 8 luni şi. principal şi superior. 322 . 6 luni. pe cele trei clase. din clasa I-a fac parte funcţionarii publici care îndeplinesc una din următoarele funcţii publice: expert. • funcţionari publici militari. În art. în categoria cărora intră categoriile de funcţionari publici prevăzute în art. iar funcţionari publici din clasa a III-a sunt persoanele numite în funcţia publică de referent. Astfel. care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare. funcţionari publici debutanţi şi definitivi. 13 al legii sunt nominalizate funcţiile publice de execuţie. 5. inspector. Pe de altă parte. în funcţie de vechime. coroborate cu art. în funcţie de nivelul studiilor absolvite. 3 al art. Pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant.10 din lege. După vechimea în specialitate corespunzătoare funcţiei publice distingem. 6. 12 instituie regula potrivit căreia funcţiile de director general şi director general adjunct şi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală cu un număr minim de cel puţin 150 de posturi. alin. e şi f (şef serviciu şi şef birou). 5 al legii. în următoarea cronologie: debutant. 30 din lege următoarele categorii: • funcţionari publici civili.Alineatul 2 al aceluiaşi articol conferă autorităţilor administrative autonome competenţa de a stabili funcţiile publice prevăzute la alin. • funcţionari publici civili cu statut special. 7. ca nivel maxim. consilier. conform art. Sunt funcţionari publici din clasa a II-a cei care îndeplinesc funcţia publică de referent de specialitate. asistent. consilier juridic şi auditor şi funcţiile publice asimilate acestora. 1 lit. după caz: • funcţionarii publici debutanţi. respectiv.

de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară…”. vol. a fost eliminată din legea organică condiţia persoanei de a avea exclusiv cetăţenia română. pentru a ocupa o funcţie publică persoana trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: a) cetăţenia română şi domiciliul în România. cuprinde în acest sens o serie de 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. civile şi militare. consacrându-se în mod implicit. înarmat. (2) din Constituţia României. cu statut special. Este o condiţie firească. cu modificările şi completările ulterioare. se poate spune că legiuitorul a anticipat modificarea ce urma să se producă cu ocazia revizuirii Constituţiei. Regimul juridic al investirii funcţionarilor publici 3. a „are numai cetăţenia română şi domiciliul în România”. 360/2002 privind Statutul poliţistului: „Poliţistul este funcţionar public civil.” Legea organică a administraţiei publice locale nr. limba oficiala este limba română”.1. posibilitatea ca funcţiile publice să poată fi exercitate de către persoane cu dublă cetăţenie. scris şi vorbit. b) cunoaşterea limbii române. Aşadar. I. 1 alin. 215/2001. de regulă. 3. 16 alin. având un suport constituţional în art. republicată: „În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice descentralizate. (1) din Legea nr. actuala redactare a art. precum şi condiţii speciale instituite pentru anumite funcţii publice. 6 lit. 13 al legii fundamentale conform căruia: „În România.2 Potrivit art.Spre pildă. citată. pot fi ocupate. 50 din Legea nr. potrivit art. în condiţiile legii. În acelaşi timp însă. op. 120 alin. în condiţiile prevăzute de legea organică. p. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea Ioan Santai. Condiţiile de acces în funcţiile publice În doctrina de specialitate. se consideră că pentru a accede în corpul funcţionarilor publici candidaţii trebuie să îndeplinească atât o serie de condiţii generale. (3) având următorul conţinut: „Funcţiile şi demnităţile publice. conform art. 440 din 24 iunie 2002. uniformă…”1. Faţă de textul iniţial al legii care stipula în art. 85 323 . Partea I-a. ce poartă. nr.

251/2006. de serviciu sau în legătură cu serviciul. 188/1999 constituie „dreptul comun” în materia ocupării funcţiilor publice. d) capacitate deplină de exerciţiu. nr. 501 din Legea nr. cu modificările şi completările Legii nr. Pe de altă parte. e) stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează. Această condiţie are menirea de a exclude accesul la o funcţie publică a persoanelor puse sub interdicţie prin hotărâre judecătorească. Astfel. republicată. astfel cum este definită de lege. publicată în Monitorul Oficial al României. În concluzie. legea privind Statutul funcţionarilor publici nr. ocuparea funcţiilor publice se face prin: 1 Vezi art. În acelaşi timp. Considerăm că. după caz. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Cu alte cuvinte. i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. care împiedica înfăptuirea justiţiei. contra statului sau contra autorităţii. j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică. pe baza unor documente justificative sau a unor declaraţii date pe proprie răspundere. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. f) să aibă studiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice respective. din motive de alienare sau debilitate mintală. 574 din 4 iulie 2006 324 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. se impune constatarea că în anumite unităţi administrativ-teritoriale funcţionarii publici trebuie să cunoască şi limba unor minorităţi naţionale. publicitatea hotărârilor cu caracter normativ etc.dispoziţii specifice cu privire la desfăşurarea şedinţelor consiliilor locale. Partea I-a. îndeplinirea acestor condiţii trebuie verificată de către compartimentul de resurse umane al fiecărei autorităţi şi instituţii publice. atestată pe bază de examen medical de specialitate. c) vârsta de 18 ani împliniţi. h) să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. g) să îndeplinească condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. legiuitorul stabileşte şi modalităţile concrete prin care pot fi ocupate funcţiile publice. se instituie principiul potrivit căruia ocuparea funcţiilor publice vacante şi a funcţiilor publice temporar vacante se va face „numai în condiţiile prezentei legi1.

a. mutarea funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice şi exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere. în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice. transfer. Numirea funcţionarilor publici Ocuparea funcţiilor publice printr-una din modalităţile menţionate (promovare. promovare. b.. ipoteza reglementată la lit. autorii francezi susţinând că „noţiunea de funcţionar implică faptul că acesta este recrutat pe bază de numire. citată. Dâlloz. recrutare. concurs etc. p. op. alte modalităţi prevăzute expres de prezenta lege1 În opinia noastră. e. etapă obligatorie în procedura de învestire a funcţionarilor publici. 51 ibidem.” 1 2 ibidem. Jean-Bernard Auby.374. e are în vedere: delegarea. redistribuire. Potrivit legii. pag. 54 3 Jean-Marie Auby.2. art. Vedinaş. numele funcţionarului public. legiuitorul consacră un minimum de elemente pe care trebuie să le conţină actul administrativ de numire. V. Droit de la fonction publique. transfer. redistribuire. Se poate constata că legiuitorul nostru organic se găseşte în concordanţă cu opiniile exprimate în doctrina de specialitate din ţară şi din străinătate. I. drepturile salariale. p. art. citată. Ioan Santai. precum şi locul de desfăşurare a activităţii. denumirea funcţiei publice.410-412 325 . d. data de la care urmează să exercite funcţia publică. pentru a institui un mod de lucru unitar. op. 3. 2-éme édition.”3 Mai mult. precum şi forma scrisă a actului. (4) din lege dispune: „Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii. art. 1993. În acest sens. vol. Agentul recrutat prin contract nu e funcţionar. 91.) se poate face în mod legal numai după numirea în funcţie. Recrutarea persoanelor în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs. detaşarea. 54 alin. care este un act unilateral al administraţiei. c. numirea în funcţiile publice de conducere şi în cele de execuţie se face prin actul administrativ individual emis de către conducătorii autorităţilor şi instituţiilor din administraţia publică centrală sau locală2.

funcţionarul public depune jurământul de credinţă în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcţia publică definitivă”. c) actul administrativ are caracter intuituu personae. funcţionarul trebuie să depună jurământul de credinţă. d) actul administrativ îmbracă forma scrisă. Santai. art. problema regimului juridic al actului de numire într-o funcţie publică a fost elucidată prin modificările şi completările aduse Legii nr. pp. pp. 54 alin. (6) al legii stipulând: „La intrarea în corpul funcţionarilor publici. Această etapă finală relevată în doctrina de specialitate şi-a găsit reglementarea legală. o copie fiind înmânată funcţionarului public. Rogoveanu. op. prin act administrativ emis în condiţiile legii. 93-95 326 . Jurământul are următoarea formulă: „Jur să respect Constituţia. C. V. cu alte cuvinte. Obligaţia de organizare a depunerii jurământului aparţine persoanei care are competenţa legală de numire”. specialiştii în dreptul public au susţinut că numirea funcţionarului public constituie o etapă în procesul de investire în funcţia publică. Vedinaş. Din textele citate.H. citată. Segărceanu. (7) „Refuzul depunerii jurământului prevăzut la alin. 1 A se vedea: I. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit. Aşadar. b) actul administrativ este emis de o autoritate publică în mod unilateral. op. să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. obligatorie dar nu şi suficientă. citată. A. I.” Apoi. conform art.De asemenea. apreciem că se desprind următoarele concluzii: a) după numirea în funcţia publică. La unison. citată. în sensul că: a) numirea într-o funcţie publică se face printr-un act administrativ de autoritate (manifestare unilaterală de voinţă). funcţionarul public trebuie să depună jurământul de credinţă. Giurgiu. ca o condiţie de valabilitate a actului. are în vedere persoana care urmează să ocupe o funcţie publică vacantă prin modalităţile prevăzute de lege. se instituie regula ca fişa postului aferentă funcţiei publice să constituie anexă la actul administrativ de numire (art. 54 alin. L. op. 410-412. pp.5 din lege). vol. 85-91.1 Pentru desăvârşirea procedurii de investire într-o funcţie publică. 188/1999. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. 54 alin. (6) se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţia publică.

c) jurământul de credinţă se depune numai de către funcţionarii publici definitivi. op. „Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de primarul nou-ales”. L. I. 72 alin.1 De altfel. respectiv un demnitar public. „Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul. în doctrină s-a ridicat. vol. 54 alin. iar funcţia publică se exercită în mod legal din momentul depunerii jurământului de credinţă. potrivit art. (2) din Constituţia României. Aurel Segărceanu. refuzul fiind calificat ca echivalând cu demisionare prin efectul legii. citată. 104 alin. Ioan Santai. 411. aceasta este concluzia la care ne conduce şi interpretarea logico-gramaticală a dispoziţiilor art. op. Pentru a da un răspuns pertinent şi concludent. op. d) refuzul de a depune jurământul de credinţă are drept consecinţă revocarea actului administrativ de numire în funcţia publică. Giurgiu. Funcţionarul de fapt Aşa cum am arătat. începând de la data depunerii jurământului. de către funcţionarul public respectiv. citată. 91 327 .” Pe de altă parte. e) depunerea jurământului de credinţă consfinţeşte finalizarea procedurii de învestire în funcţia publică. considerăm că statutul de funcţionar public se dobândeşte din momentul emiterii actului administrativ de numire în funcţie. (6) şi alin. chestiunea momentului din care funcţionarul public îşi poate exercita în mod legal atribuţiile de serviciu. 3. 65 al legii instituie obligativitatea primarului. pentru simetrie în tratamentul juridic al funcţionarului public apreciem că sunt aplicabile aceleaşi principii. p. Verginia Vedinaş. atribuţiile care formează conţinutul unei funcţii publice pot fi exercitate în mod legal de către funcţionarul public investit în 1 A se vedea. În consecinţă. (1) din Legea nr. 215/2001 legea administraţiei publice locale. p.b) termenul de depunerea jurământului de credinţă este de 3 zile de la numire.3. alături de alte opinii exprimate în literatura de specialitate. 95. Deşi. conform dispoziţiilor art. Faţă de complexitatea procedurilor de învestire într-o funcţie publică. p. vom uza de două texte ale legii fundamentale şi legii organice a administraţiei publice. de asemenea. republicată. de a depune în faţa consiliului local jurământul prevăzut de lege. a cărui alegere a fost validată. Costin Horia Rogoveanu. cu modificările şi completările ulterioare. Astfel. citată. (7) din Statutul funcţionarilor publici. aceste dispoziţii privesc o autoritate publică. art. respectiv din momentul numirii sau din momentul depunerii jurământului. în acelaşi spirit.

vol. după caz. îndeplinind acte producătoare de efecte juridice. prima ipoteză. să emită sau să semneze acte administrative producătoare de efecte juridice. Astfel. op. concursul nevalidat. În astfel de situaţii. instrumentate de un astfel de funcţionar. în timp ce. Este vorba despre ceea ce doctrina denumeşte funcţionar de fapt. rezidă în faptul că terţilor nu li se poate imputa iregularitatea investirii. implicit. pp. se pot însă întâlni situaţii în care persoane (funcţionari publici) care nu au parcurs sau au parcurs doar în parte procedura investirii legale în funcţie. din partea persoanei în cauză. se disting două situaţii în care s-ar putea afla un funcţionar de fapt. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. exercită – pe o anumită perioadă de timp – atribuţiile ce constituie conţinutul acelei funcţii publice. Se poate observa că.1 b) investirea în funcţia publică este afectată de vicii neesenţiale (lipsa avizului. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. I. ar putea fi afectaţi (vătămaţi) în drepturile lor prin eventuala anulare a actelor şi operaţiunilor administrative ai căror beneficiari sunt.” Problema „funcţionarului de fapt” a constituit şi constituie o preocupare constantă a doctrinei de specialitate. se apreciază că principiul „quod nullum est ab initio nullus producit effectus”. pe care un autor îl defineşte ca fiind: „persoana care.2 1 Ioan Santai. considerat a fi funcţionar de drept. ipoteza a doua vizează atât actele administrative precum şi operaţiunile administrative emise sau. după cum urmează: a) investirea în funcţia publică este afectată de vicii esenţiale. într-o opinie. plecându-se de la constatarea că „ilegalitatea investirii este dificil să poată fi imputată cuiva” şi având în vedere consecinţele grave pe care le-ar avea de suportat terţii. În practică. numire neaprobată). are în vedere actele administrative emise de un funcţionar de fapt. deşi nu a fost legal investită într-o funcţie publică. destituite. mai ales faţă de terţi. autorul consideră că: „Lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investirii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. 91-92 328 .funcţie conform procedurii prevăzute de lege. nu trebuie aplicat cu rigiditate. nedepunerea jurământului. citată. avansare înainte de termen). Argumentul pentru această concluzie. situaţie în care autorul consideră că atât actele administrative precum şi operaţiunile sunt valabile. Într-o altă opinie. în schimb.

Ioan Santai. ediţia a III-a. în cazul nostru apreciem că actul administrativ respectiv este nevalabil. Editura Ştiinţifică. ne exprimăm următoarele puncte de vedere: a) Actele administrative emise de către funcţionarii de fapt nu produc în mod valabil efecte juridice. pp. 7 din Legea nr. că însuşi legiuitorul se referă la întocmirea actului. 33-45 329 . Cluj Napoca. vol. Actele de drept administrativ. 119/1996 privind actele de stare civilă. 282 din 11 noiembrie 1996 2 Tudor Drăganu. pe de altă parte. În opinia noastră. 1951. Bucureşti. autorul invocă soluţia dată de legiuitor în ceea ce priveşte materia actelor de stare civilă. pp.”1 Având în vedere cele două opinii de referinţă în doctrina actuală a dreptului administrativ. s-a relevat faptul că pentru a produce în mod valabil efecte juridice actele administrative (actele de drept administrativ) trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii de valabilitate: • actul să fie emis de organul competent şi în limitele competenţei sale legale. 107-147. I. precum şi de un funcţionar public competent. b) Operaţiunile administrative instrumentate de către un funcţionar de fapt sunt valabile.2 Prima condiţie de valabilitate trebuie înţeleasă în sens larg. Întrucât această condiţie nu este îndeplinită. p. • actul să corespundă scopului urmărit de lege. 2001. II. Astfel. vol. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. din textul citat. 2002. Partea I-a.564 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. cu alte cuvinte la redactarea înscrisului şi nu la emiterea 2 Antonie Iorgovan. pe de o parte şi complexitatea practicii administrative. fiind lovite de nulitate. conform căruia: „Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. cu respectarea prevederilor prezentei legi. În literatura de specialitate. 7 al Legii nr. cu respectarea prevederilor prezentei legi. sunt valabile. conform art. cu modificările şi completările ulterioare: „Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. Tratat de drept administrativ. Editura Risoprint. Editura All Beck. 119/1996. • conţinutul actului să fie conform cu legea. fiind vorba atât despre o autoritate publică. nr.Mai mult. aceasta este ipoteza reglementată de legiuitor în art. sunt valabile.” Se poate observa. • actul să fie emis în forma şi cu respectarea procedurii legale. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate.

6 din Legea nr. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu 3. în cazul actului de căsătorie. sunt foarte rar întâlnite situaţiile în care funcţionarii publici au competenţa de a emite acte administrative. c) Comparând doctrina în ceea ce priveşte materia „funcţionarului de fapt” pe de o parte. funcţionarul public „de fapt” poate să întocmească actul de naştere. primarul). 119/1996 privind actele de stare civilă. în cadrul aceleiaşi autorităţi publice sau într-o altă autoritate ori instituţie publică. Cu alte cuvinte. numai pe baza documentelor prevăzute de lege şi a declaraţiei persoanei (persoanelor) îndreptăţite1. Editura Lumina Lex. ci săvârşeşte o operaţiune administrativă. vom constata următoarele inadvertenţe: • în doctrină se analizează consecinţele juridice ale actelor emise de către funcţionarii de fapt. d) De lege ferenda apreciem a fi necesară o reglementare specială care să elucideze problema în discuţie.4. 3. în scopul de a naşte. avizează acte administrative emise/adoptate de autorităţile administraţiei publice sau demnitarii publici). În realitate. 1 2 A se vedea art. cu modificările şi completările ulterioare. p. 227-229 330 .1. Modificarea. 2002. cu precădere. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 119/1996 Ion Corbeanu. exemplificându-se cu acte emise de către demnitarii publici de fapt2 (ex. În literatura de specialitate. Actele de stare civilă sunt acte constatatoare sau recognitive. a consimţământului exprimat de viitorii soţi. deces sau căsătorie dar. Drept administrativ. Aceasta este considerată a fi valabilă numai dacă sunt respectate prevederile legale în materie. după caz. Modificarea raporturilor de serviciu Prin modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici trebuie să înţelegem situaţiile în care aceştia exercită în mod temporar sau permanent o altă funcţie publică. • legislaţia nu conferă sau. aceştia săvârşind operaţiuni administrative (semnează. funcţionarul în cauză nu emite un act administrativ (manifestare unilaterală de voinţă. se apreciază că modificarea raporturilor de serviciu poate surveni ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a autorităţii sau instituţiei publice. reprezentate prin conducătorul acesteia. modifica sau stinge drepturi şi obligaţii).4.actului administrativ. care produc efecte juridice ca urmare a unui fapt juridic (naşterea sau decesul) sau. litera şi spiritul legii vizând operaţiunea administrativă. contrasemnează. cu legislaţia şi practica administrativă pe de altă parte. Bucureşti. 7 din Legea nr.

emis de conducătorul autorităţii administraţiei publice dar. care. pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. Delegarea2 se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice cu care funcţionarul public se găseşte în raport de serviciu. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află.”1 Această afirmaţie trebuie percepută în sensul că modificarea. funcţionarilor publici le este garantată mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de conducere şi a celor de execuţie se poate realiza prin următoarele modalităţi: a) delegare. se poate realiza prin modificarea raporturilor de serviciu. b) detaşare. 2 din Statutul funcţionarilor publici. Menţionăm că. d) mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice. modificarea raportului de serviciu se dispune prin act administrativ de către persoana care are competenţa de numire în funcţia publică. sub sancţiunea eliberării din funcţia publică. e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere. numai cu respectarea condiţiilor pe care le vom prezenta în cele ce urmează. modificarea raporturilor de serviciu dispusă în interes public sub forma detaşării ori a mutării în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice nu poate fi refuzată de funcţionarul public în cauză. Potrivit legii. cu avizul sau la solicitarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 75 alin. Editura Risoprint. cu modificările şi completările ulterioare. 3 din lege. I. În aceste cazuri.„Ca regulă. c) transfer. 1 din Legea nr. b) în interes public. c) în interesul funcţionarului public. pp. pentru o 1 Ioan Santai. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. vol. Conform art. 2002. conform art. 92-93 331 . funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. 75 alin. ClujNapoca. 75 alin. modificarea raporturilor de serviciu poate fi dispusă de către conducătorul autorităţii şi instituţiei publice pentru următoarele motive: a) pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu se produc în baza unui act administrativ unilateral. republicată.

îşi creşte singur copilul minor. cazării şi indemnizaţiei de delegare. cu modificările şi completările ulterioare 1 A se vedea art. sau. detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare. la cererea funcţionarului public1. al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare. perioada detaşării poate fi prelungită mai mult de 6 luni într-un an calendaristic. 188/1999. c) funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una din următoarele situaţii: graviditate. 2 A se vedea art. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public. cu modificările şi completările ulterioare 332 .dovedită cu certificat medical . dacă starea sănătăţii . starea sănătăţii – dovedită cu certificat medical – face contraindicată detaşarea.perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice pe parcursul unui an calendaristic. Articolul 77 al Legii nr.face contraindicată delegarea. Cu acordul scris al funcţionarului public. privind Statutul funcţionarilor publici. îşi creşte singur copilul minor. dacă motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. poate avea loc între autorităţile sau instituţiile publice. iar autoritatea sau instituţia publică este obligată să-i suporte costul integral al transportului. funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. el are dreptul să primească acest salariu. cel puţin o dată pe lună. b) cu acordul scris al funcţionarului public. 188/1999. Transferul. republicată. 78 din Legea nr. privind Statutul funcţionarilor publici. e) pe timpul detaşării în altă localitate. republicată. Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află într-una din următoarele situaţii: graviditate. în interesul serviciului sau. autoritatea sau instituţia publică este obligată să-i suporte integral costul transportului dus-întors. cu modificările şi completările ulterioare. dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare. d) pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. Detaşarea. delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice într-un an. este singurul întreţinător de familie sau. republicată. ca modalitate de modificare a raportului de serviciu. Pe timpul delegării. spre deosebire de delegare. consacră următorul regim juridic al detaşării: a) se poate dispune pentru cel mult 6 luni pe an calendaristic. 76 din Legea nr. după caz.

Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul. conform dispoziţiilor alin. • transferul se poate face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie. • concediu plătit 5 zile. într-o funcţie publică de nivel inferior. în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului. transferul în interesul serviciului este guvernat de următoarele reguli: a) se face numai cu acordul scris al funcţionarului public în cauză. • acoperirea cheltuielilor de transport. după caz. Conform art. mutarea poate fi definitivă sau temporară. funcţionarul public transferat are următoarele drepturi: • indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă.Legea instituie regula conform căreia transferul se poate face numai într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului. 78 alin. 1 al articolului menţionat. 333 . după cum urmează: între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală. • cererea de transfer se aprobă de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul. Astfel. dacă regula preenunţată este îndeplinită. 5 din lege şi se supune următoarelor reguli: • iniţiativa transferului aparţine funcţionarului public interesat care trebuie să formuleze o cerere scrisă în acest sens. Mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice. 78 alin. ca modalitate de modificare a raporturilor de servicii este reglementată de art. clasă şi grad profesional cu cea deţinută de funcţionarul public sau. 79 din Statutul funcţionarilor publici. între autorităţi administrative autonome ori. clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public sau într-o funcţie publică de nivel inferior. între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică locală. b) dacă transferul în interesul serviciului se face la o autoritate sau instituţie publică din altă localitate. transferul la cerere este reglementat de art. • transferul poate avea loc numai între anumite categorii de autorităţi şi instituţii publice. Pe de altă parte. c) se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie. (3) şi (4) din Statut.

În acest caz. republicată. mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se poate face numai prin emiterea unui act administrativ individual de către conducătorul autorităţii (instituţiei) publice. 80 din Statut. înştiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. diferite în raport cu nivelul studiilor) şi a salariului. este necesar acordul scris al funcţionarului public. cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. 79 alin. 79 alin. se realizează conform art. • mutarea temporară se dispune pentru maximum 6 luni într-un an. cu modificările şi completările ulterioare 334 . Suspendarea raportului de serviciu 1 A se vedea art. Vacantarea funcţiei publice. b) la solicitarea justificată a funcţionarului public. poate surveni ca urmare a suspendării titularului prin intervenţia uneia dintre situaţiile prevăzute de art. clasă şi grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcţiei publice deţinute. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie. c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale.Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.4. 81 din lege. prin promovarea temporară a unui funcţionar public care. cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. (3). • actul administrativ trebuie să fie motivat. cu avizul sau. • se dispune în interesul autorităţii (instituţiei) publice. următorul regim juridic: • se dispune prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. clasă şi grad profesional. cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante. 3. legiuitorul instituie în art. 2 din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.2. Pentru mutarea temporară în cadrul altui compartiment. pe o funcţie publică vacantă de aceeaşi categorie. după caz. pe care le vom aborda în subcapitolul următor. Măsura se dispune prin act administrativ emis de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. trebuie să îndeplinească condiţii specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. cu respectarea pregătirii profesionale (respectiv a celor trei clase.1 În opinia noastră.

pentru perioada respectivă. 188/1999.Prin suspendarea raportului de serviciu se înţelege întreruperea temporară (vremelnică) a acestuia şi poate opera de drept. 81 din Legea nr. în condiţiile legii. serviciul militar alternativ. sau din iniţiativa funcţionarului public. în condiţiile legii. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. c) este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice internaţionale. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. l1) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. k) este dispărut. Deşi legea nu reglementează. f) este arestat preventiv. în condiţiile legii. i) carantină. în condiţiile legii. în condiţiile legii. pe o perioadă mai mare de o lună. e) efectuează stagiul militar. pentru perioada respectivă. la propunerea motivată a comisiei de disciplină. 50 lit. h. cu modificările şi completările ulterioare 335 . iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă. l2) pe perioada cercetării administrative. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. g) efectuează tratament medical în străinătate. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. j) concediu de maternitate. este concentrat sau mobilizat. Raportul de serviciu al unui funcţionar public se suspendă de drept în următoarele situaţii1: a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică. în temeiul legii. după caz. l) forţa majoră. precum şi pentru însoţirea soţului sau. cu excepţiile prevăzute la art. b) este încadrat la cabinetul unui demnitar. apreciem că funcţionarul public are obligaţia de a aduce la cunoştinţa conducătorului autorităţii sau instituţiei 1 A se vedea art. republicată. m) în alte cazuri expres prevăzute de lege şi nu a unui act administrativ constitutiv de drepturi şi obligaţii. 33. dacă funcţionarul public nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă.

conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a emite actul administrativ prin care constată suspendarea raportului de serviciu. la încetarea motivului suspendării de drept a raportului de serviciu. 3 din lege obligă conducătorul autorităţii publice să asigure în termen de 5 zile de la expirarea termenului menţionat. în condiţiile legii. în următoarele situaţii: a) concediu. Pe de altă parte. c). în condiţiile legii. La rândul său. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. Informarea trebuie făcută cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului. suspendării de drept. în cazul copilului cu handicap pentru afecţiunile intercurente. neinformarea conducătorului autorităţii publice are drept consecinţă încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public. e) pentru participare la grevă. potrivit art. dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul încetării. în alte situaţii decât cele prevăzute la art. funcţionarul public are obligaţia de a informa în scris pe conducătorul autorităţii (instituţiei publice care l-a numit în funcţia publică despre încetarea motivului care a determinat suspendarea de drept a raportului de serviciu. prin cerere motivată 336 . condiţiile necesare pentru reluarea activităţii. În al doilea rând. 81. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau. d) pentru participare la campania electorală. are obligaţia să solicite în scris.publice situaţia concretă. 82 din lege. (2) şi (3) obligaţiile şi termenele de îndeplinire a acestora de către funcţionarul public şi conducătorul autorităţii publice. Astfel. 81 alin. prin care se constată apariţia situaţiei prevăzute de lege şi nu a unui act administrativ constitutiv de drepturi şi obligaţii. În schimb. alin. art. i. 87 alin. până la împlinirea vârstei de 18 ani. raportul de serviciu se poate suspenda din iniţiativa funcţionarului public. k şi l. Subliniem faptul că este vorba despre act administrativ recognitiv. legea reglementează în art. cu excepţia situaţiilor menţionate la literele f. de îndată. h. până la împlinirea vârstei de 3 ani. în cazul copilului cu handicap. de natură să determine suspendarea de drept a raportului de serviciu. Potrivit legii. (1) lit. credem noi. pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau. Funcţionarul public aflat într-o atare situaţie sau pentru un alt interes legitim personal.

e) prin demisie.84 din lege. cu cel puţin 15 zile înainte de data la care se solicită suspendarea. Pe perioada suspendării. conform art. • studiile prevăzute de lege pentru funcţia publică respectivă. precum şi din iniţiativa funcţionarului public (lit. Reluarea activităţii se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din următoarele condiţii: • cetăţenia română şi domiciliul în România. (3) din Constituţia României. c) prin eliberarea din funcţia publică. consemnat în scris. raportul de serviciu încetează în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. 337 .83 alin. De drept.3 din lege. a). d). Încetarea raportului de serviciu Modalităţile de încetare a raporturilor de serviciu prevăzute de art. republicată. încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face printr-un act administrativ emis de către persoana care are competenţă legală de numire în funcţia publică. sunt următoarele: a) de drept. b) prin acordul părţilor. din motive neimputabile funcţionarului public (lit. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public. e).3. raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză. din motive imputabile acestuia (lit. d) prin destituire din funcţia publică. se poate observa că raportul de serviciu poate înceta în temeiul legii (lit. b). Aşadar. după caz. • capacitate deplină de exerciţiu. c) sau. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau.4. 16 alin. după caz. la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă.adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. această condiţie trebuie privită în spiritul art. Suspendarea raportului de serviciu se poate face pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani şi se aprobă prin act administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. În toate cazurile. 3. prin acordul părţilor (lit. din iniţiativa conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

precum şi alte clauze. 188/1999 are următorul conţinut: „nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. recognitiv. 841 din Legea nr. 1 Art. dacă este cazul. 2 A se vedea art. contra statului sau contra autorităţii.pensionare anticipată. e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică. 251/2006 338 . În opinia noastră ea poate opera în următoarele condiţii: • iniţiativa o poate avea conducătorul autorităţii publice sau funcţionarul public. pensionare anticipată parţială ori invaliditate a funcţionarului public. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei. 50 lit. în opinia noastră compartimentului de resurse umane îi revine obligaţia de a informa în scris şi motivat pe conducătorul autorităţii publice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. prin act administrativ. • în acordul părţilor trebuie precizat termenul de la care încetează raportul de serviciu. despre intervenţia cazului de încetare a raportului de serviciu. de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. nu este detaliată de legiuitor. Deşi legea nu prevede. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. prin acordul părţilor. h) din Legea nr. f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută de art. constatarea situaţiei care conduce la încetarea de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare. 50 lit. de serviciu sau în legătură cu serviciul. de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.2 Potrivit legii. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea”. potrivit legii. care împiedică înfăptuirea justiţiei. h)1 sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate. modificată şi completată prin Legea nr. de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia. • încetarea raporturilor de serviciu se constată prin actul administrativ emis de conducătorul autorităţii (instituţiei) publice. • acordul de voinţă al părţilor trebuie consemnat în scris şi înregistrat la registratura autorităţii sau instituţiei publice. actul administrativ are caracter constatator. Subliniem că în astfel de situaţii. Încetarea raporturilor de serviciu. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe o perioadă determinată funcţia publică. republicată.

g. în cazul obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale.A treia modalitate de încetare a raporturilor de serviciu. Potrivit legii1. prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate. funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. g (s. autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a acorda funcţionarului public un preaviz de 30 de zile calendaristice. autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării . persoana care are competenţa legală de numire în funcţie publică poate dispune şi eliberarea din funcţie. 842 din Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare 339 .n. 801 Din analiza cauzelor menţionate putem distinge: • motive neimputabile funcţionarului public. Indiferent de motivul care a determinat eliberarea din funcţia publică. e) – g). 50 lit. ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a numirii în condiţiile art. 1 A se vedea art. starea sănătăţii fizice şi psihice a funcţionarului public constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. c. categorie în care se includ cele menţionate la literele a) – c) şi lit. • motive imputabile funcţionarului public. e. b. d. pentru incompetenţă profesională. Eliberarea din funcţia publică poate fi dispusă într-una din următoarele cauze: a. „Condiţiile specifice funcţiei publice”). f. iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. categorie în care se includ cele menţionate la litera d). republicată. autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea. nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute. prin act administrativ individual care trebuie comunicat în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere funcţionarului public în cauză. o constituie eliberarea din funcţia publică.

842 alin. după caz. destituirea din funcţia publică este cea mai gravă sancţiune desciplinară aplicabilă funcţionarilor publici pentru motive care le sunt imputabile. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. identificată în perioada de preaviz. pe perioada preavizului1 Astfel. 842 alin. legea instituie anumite obligaţii în sarcina conducătorului autorităţii publice care a dispus eliberarea din funcţia publică. sub sancţiunea nulităţii. dacă acestea există. cu modificările şi completările ulterioare 340 . 1 lit. raporturile de serviciu pot înceta prin destituire din funcţia publică. 844 din Legea nr. iar funcţionarul public a fost eliberat din funcţie pentru cazurile prevăzute de art. funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere. • obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor publice vacante. prin actul administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. dar. fără afectarea drepturilor salariale. În al patrulea rând. a. cu până la 4 ore. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare. republicată. b. 4. zilnic. iar funcţonarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate. b) dacă s-a ivit un motiv de incompatibilitate. numai cu respectarea regulilor procedurale prevăzute de art. după cum urmează: • obligaţia de a pune la dispoziţia funcţionarilor publici eliberaţi din funcţie pentru cazurile prevăzute la literele b. în următoarele cazuri: a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. şi anume: a) cercetarea prealabilă a faptei săvârşite b) audierea funcţionarului public consemnată în scris.2 Aşadar. c şi e funcţii publice vacante corespunzătoare. în primul rând printr-o normă permisivă. Destituirea se dispune în mod unilateral.În acelaşi timp. legea lasă competenţa conducătorului autorităţii publice de a acorda celui în cauză reducerea programului de lucru. dacă în cadrul autorităţii publice nu există funcţii publice vacante corespunzătoare. 2 A se vedea art. c şi e. 66 din lege. 1 Vezi art. legiuitorul stabileşte unele obligaţii pentru conducătorul autorităţii (instituţiei) publice. 5 şi 6 din Legea nr. Pe de altă parte.

” Din analiza textului legal citat. 85 din Legea nr. în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. notificată în scris persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. Demisia constituie modalitatea de încetare a raportului de serviciu prin manifestarea unilaterală de voinţă a titularului unei funcţii publice. În acest sens. care are următoarea redactare: „Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie. 188/1999. 89 alin.  demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. cu condiţia ca încetarea raportului de serviciu să nu fi fost determinată de o cauză imputabilă acestuia. cu modificările şi completările ulterioare 341 . raporturile de serviciu pot înceta şi ca urmare a demisiei. În sfârşit. prin care se constată încetarea raporturilor de serviciu dintre autoritatea publică şi funcţionarul public demisionar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. art. acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care 1 A se vedea art. în opinia noastră şi în cazul demisiei. legiuitorul oferă funcţionarului public posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ. cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia. Actul administrativ de destituire din funcţie se comunică funcţionarului public. persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică trebuie să emită un act administrativ cu caracter recognitiv. republicată. Deşi legea nu prevede în mod expres.  se depune şi se înregistrează la registratura generală a autorităţii (instituţiei) publice. 1 din Statutul funcţionarilor publici prevede: „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale. Această prevedere legală1 are menirea de a conserva drepturile obţinute în mod legal de un funcţionar public şi după încetarea raportului de serviciu. Pe de altă parte. considerăm că putem desprinde următoarele reguli care guvernează regimul juridic al demisiei:  demisia trebuie formulată în scris şi se adresează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei. 86 din Legea nr. Acest lucru rezultă cu claritate din conţinutul art.c) propunerea comisiei de disciplină. în cazul în care consideră că decizia de încetare a raportului de serviciu a fost netemeinică sau nelegală.

cu modificările ulterioare. printre altele. c) interesele sale patrimoniale. Conflictul de interese şi alte interdicţii. 279 din 21 aprilie 2003. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 554/2004. Titlul IV. cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rude de gradul I. 3.”2 În acelaşi timp.s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu. Titlul IV intitulat „Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice” au fost instituite norme generale în materie pentru toate categoriile de demnitari şi funcţionari publici. în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial. Prin conflict de interese legiuitorul înţelege „situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială. Capitolul II. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate. integritatea. incompatibilităţile pentru persoanele care exercită demnităţi publice sau funcţii publice preluându-le din diverse reglementări. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea Legea nr. Partea I-a. a sintetizat. Funcţionarul public se consideră a fi în conflict de interese dacă se află într-una din următoarele situaţii: a) este chemat să rezolve cereri. precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ. ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. 79 342 . nr. Astfel. astfel: imparţialitatea.5. care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. în Cartea I. Secţiunea a 4-a. b) participă în cadrul aceleiaşi comisii. 161/2003. transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public. Incompatibilităţi Legea nr. prevenirea şi sancţionarea corupţiei1. Cartea I. art. sunt stabilite şi principiile care conduc la prevenirea conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice. a funcţiei publice şi în mediul de afaceri. constituite conform legii.

având următorul conţinut: „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi. 94 alin. 79 343 . în condiţiile legii. pe durata numirii sale. b) obligaţia de a-l informa de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este direct subordonat (obligaţie pozitivă. art. de „a face”). după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. administrative. d) în calitate de membru al unui grup de interes economic. potrivit legii. 161/2003 stabileşte în Cartea I. cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică.” Alineatul 2 al aceluiaşi articol detaliază dispoziţiile alineatului precedent. de „a nu face”). va desemna un alt funcţionar public. Capitolul III. derogatorii.” Considerăm necesar să relevăm că aceste dispoziţii ne apar ca fiind specifice pentru funcţionarii publici. Conform art. precum şi unele interdicţii.1 Legea nr. În ipoteza în care un funcţionar public se află într-o situaţie de conflict de interese. c) în cadrul regiilor autonome.Ori de câte ori un funcţionar public se află într-una din situaţiile preenunţate îi revine. Titlul IV. o dublă obligaţie şi anume: a) obligaţia de a se abţine de la rezolvarea cererii. societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. remunerate sau neremunerate. cu aceeaşi pregătire şi experienţă pentru a soluţiona problema respectivă. Secţiunea a 5-a incompatibilităţile care-i privesc pe funcţionarii publici. (1) din lege: „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit. după caz. 1 Idem. a răspunderii disciplinare. Încălcarea de către funcţionarii publici a normelor legale privind conflictul de interese are drept consecinţă antrenarea. din sectorul public sau privat. care trebuie să soluţioneze situaţia de conflict de interese. luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii (obligaţie negativă. discriminatorii şi. precum şi cu funcţiile de demnitate publică. b) în cadrul cabinetului demnitarului. civile ori penale. la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză. în cadrul unor asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată. conform legii. în termen de 3 zile de la luarea la cunoştinţă. poate chiar neconstituţionale.

Evident.Aşa de exemplu. în timp. Cartea I. art. iar. 53/2003. În caz de pasivitate. Capitolul III. conform art. 161/2003 intitulată „Incompatibilităţi privind funcţionarii publici”. (5) . Cartea a II-a. din motive imputabile funcţionarului public în cauză. alin. republicată. în termen de 10 zile calendaristice.3. funcţionarul public în cauză are obligaţia de a acţiona pentru înlăturarea acestuia. Legea nr. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune prin act administrativ destituirea din funcţia publică. prevederea ne apare absolut nejustificată. potrivit principiilor de drept (caracterul novator. statuează: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”. Aşa fiind. Partea I-a. Cartea I. 41 alin. Titlul IV din Legea nr. nr. cu modificările şi completările ulterioare. pe cele ale Codului muncii ca fiind neaplicabile funcţionarilor publici. ni se par totuşi excesive şi discriminatorii incompatibilităţile impuse de Legea nr. funcţionarii publici nu pot avea calitatea de mandatari ai unor persoane. art. în mod implicit. 72 din 5 februarie 2003 3 A se vedea Legea nr. Textul în cauză are următoarea redactare:4 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 94 alin. Aşa fiind. 4). Fără a nega necesitatea instituirii unor incompatibilităţi pentru funcţionarii publici care să aibă în vedere interzicerea unor activităţi în legătură cu atribuţiile ce decurg sau sunt în legătură cu funcţia publică exercitată. Capitolul IX. având în vedere regimul juridic diferit aplicabil celor două situaţii. legiuitorul le tratează în Secţiunea a 5-a. art. interdicţia ni se pare superfluă. în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită (art. 2/1991. doctrina şi jurisprudenţa vor identifica soluţiile legale şi oportune în materie. publicată în Monitorul Oficial al României. dispoziţiile Legii nr. 161/2003. inserate în art. iar pentru salariaţi. De asemenea. Pe de altă parte. 95. Cu caracter novator. 4 A se vedea Legea nr. beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea”. Partea I-a. (1) din Constituţia României. 90. art. 161/2003. 161/2003 instituie şi alte interdicţii aplicabile funcţionarilor publici. 1 din Legea nr. întrucât dacă s-ar ivi un motiv legal de incompatibilitate. Titlul III. considerăm că este vorba despre interdicţii şi nu incompatibilităţi. Spunem acest lucru. rămâne totuşi discutabilă constituţionalitatea acestor incompatibilităţi. Secţiunea a 3-a.) putem considera ca fiind abrogate. 95 344 . 161/2003. forţa juridică a legii organice etc. Deşi. Cu certitudine. 1 din 8 ianuarie 1991 Aprobat prin Legea nr. nr. 2/19911 orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. 35 din Codul muncii2 prevede că: „Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii în baza unor contracte individuale de muncă.

98 alin. (1) sau (2) vor opta. • termenul de opţiune este de 60 de zile. ne apar cu evidenţă elementele distinctive care ne-au determinat să susţinem că este vorba despre interdicţie şi nu incompatibilitate şi anume: • raporturile ierarhice directe dintre soţi sau rude de gradul I se referă nu doar la funcţionarii publici ci. (1) se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. În afara conflictului de interese. (1) şi neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar. (2) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3) se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarilor publici respectivi.” În sfârşit. • funcţionarii publici pot candida pentru o funcţie eligibilă sau pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică. după caz. care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de gradul I. în termen de 60 de zile. al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. au în vedere inclusiv subordonarea faţă de un demnitar public. astfel: • funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic. (6) Situaţiile prevăzute la alin. după caz: 345 . (5) Situaţiile prevăzute la alin. (2) Prevederile alin. O altă interdicţie este prevăzută de art. incompatibilităţilor şi interdicţiilor legiuitorul a stabilit şi ceea ce le este permis funcţionarilor publici. pentru categoria înalţilor funcţionari publici este instituită interdicţia de a fi membri ai unui partid politic sub sancţiunea destituirii din funcţia publică. urmând ca raporturile de serviciu să fie suspendate. • interdicţia poate fi sesizată de orice persoană.” Analizând conţinutul textului citat. care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre demnitar şi funcţionarul public soţ sau rudă de gradul I. (1) sau (2). (2) al aceleiaşi secţiuni. ministru sau prefect. (4) Orice persoană poate sesiza existenţa situaţiilor prevăzute la alin. (3) se constată.„(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. de către primul-ministru. conform căruia: „Funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic. în vreme ce termenul pentru înlăturarea stării de incompatibilitate este de 10 zile. spre deosebire de starea de incompatibilitate care trebuie înlăturată exclusiv de către funcţionarul public în cauză etc. (3) Persoanele care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin.

prin sunete.). citată.o pe durata campaniei electorale. o până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică. republicată. 25 alin. opiniile şi credinţa prin orice mijloace (în scris. până în ziua ulterioară alegerilor.” 1 2 Ioan Santai. de sex.1 Drepturile funcţionarilor publici2 Drepturile funcţionarilor publici. op.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. prof. Conform art. Ioan Santai arată că: „Investirea într-o funcţie publică. de apartenenţă sindicală. consecinţa investirii funcţionarului public în funcţie este naşterea raportului de serviciu dintre autoritatea administraţiei publice şi funcţionar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. guvernat de normele dreptului administrativ. reglementate de Legea nr. prin viu grai. p. recunoscut tuturor cetăţenilor. I. vol. 29 intitulat „Libertatea conştiinţei” şi art. 4. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate. imagini etc. cu modificările şi completările ulterioare. 1) Este un drept fundamental. Primul text consacră libertatea gândirii. Este vorba despre un raport specific.”1 4. orientare sexuală. stabilite prin Legea privind Statutul funcţionarilor publici sunt următoarele: a) Dreptul la opinie (art. având un conţinut specific ce constă în totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. respectiv în art. 30 „Libertatea de exprimare”. 25 alin. stare materială. convingeri religioase. cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens. al cărui conţinut constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor specifice celor două părţi ale raportului de serviciu. dacă nu este ales. în timp ce al doilea text stabileşte inviolabilitatea dreptului de a-şi exprima gândurile. a opiniilor şi a credinţelor religioase care nu pot fi îngrădite sub nici o formă. etnice. în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit. (2) din Statut: „Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice. indiferent de modalitatea ei de realizare. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţiune care intră sub incidenţa regimului de drept public. 346 . 100 A se vedea Capitolul II „Drepturi şi îndatoriri” din Legea nr. care îşi are sorgintea în două texte constituţionale. origine socială sau de orice altă asemenea natură. administrativ în cazul nostru.

26) Este un drept care îşi găseşte suportul în alin. 168/1999 cu privire la soluţionarea conflictelor de muncă. Partea I-a. compus din: salariul de bază. suplimentul gradului. 40 din Constituţia României. suplimentul postului. d) Dreptul la grevă este consfinţit de art. Partea I-a. cu modificările şi completările ulterioare 347 . cu respectarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public. în condiţii de egalitate.1 b) Dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea Statutului şi care îl vizează în mod direct (art. în condiţiile legii2. limbă. 29) Pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu. 188/1999 1 A se vedea art. restricţie sau preferinţă. sporul pentru vechime în muncă. 582/29 noiembrie 1999. publicată în Monitorul Oficial al României. o consecinţă a dreptului fundamental prevăzut de art. convingeri. economic. conform căruia: „Autorităţile publice. potrivit Statutelor speciale sunt obligaţi să poarte uniformă (poliţişti. 431 din 2 septembrie 2000.Prin discriminare legiuitorul înţelege orice deosebire. potrivit competenţelor ce le revin. acest drept este prevăzut în Statut. f) Dreptul să poarte uniformă (art. 30) Funcţionarii publici care. naţionalitate. potrivit legii. 69 din 31 ianuarie 2002 2 Vezi Legea nr. 48/2002. Deşi. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.” e) Dreptul la salariu (art. sex sau orientare sexuală. în condiţiile legii şi constituie.G. pe bază de rasă. De asemenea.). 28 alin. categorie şcolară. religie. 1 din O. nr. aprobată cu modificări prin Legea nr.” c) Dreptul la asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. folosinţei sau exercitării. etnie. republicată. de asemenea. 31 din Constituţie. nr. (2) al art. motiv pentru care apreciem că nu-şi găseşte justificarea în Legea nr. 1 conform căruia: „Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă. este evident faptul că priveşte o categorie restrânsă de funcţionari publici care. în condiţiile legii. excludere. sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit. funcţionarii publici pot beneficia de prime şi de alte drepturi salariale. în domeniul politic. publicată în Monitorul Oficial al României. publicată în Monitorul Oficial al României. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. Partea I-a nr. militari etc. nr. social şi cultural sau în orice domenii ale vieţii. sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

1). raportul de serviciu se suspendă. autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. potrivit legii. 11. 1). în legătură cu serviciul (art. g) Dreptul de a fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică. a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor până la vârsta de 2 ani. i) Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă.privind Statutul funcţionarilor publici. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. (2) stipulând: „Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţie funcţionarului public împotriva ameninţărilor. 40 alin. la concedii medicale şi la alte concedii (art. 38) l) Dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau. pentru motive de sănătate. 40 alin. pe lângă indemnizaţia de concediu. 801 alin. de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică (art. 3”. cu respectarea prevederilor art. 37) k) Dreptul la pensie şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat (art. alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulând că: „Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate. facem precizarea că în ceea ce îi priveşte pe înalţii funcţionari publici constituie deopotrivă un drept şi o obligaţie. În mod excepţional. În legătură cu acest drept. 89 alin. (3) din lege. 1) Acestui drept îi corespunde corelativ o obligaţie a autorităţii publice. 1: „Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile în funcţiile publice prevăzute la art. potrivit art. Pe perioada suspendării raportului de serviciu. după caz. j) Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală. Pentru garantarea acestui drept. 82 din lege). Astfel. În perioada concediilor de boală. 15 alin. funcţionarilor publici li se poate aproba schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. iar în cazul copiilor cu handicap până la vârsta de 3 ani etc. proteze şi medicamente (art. la o primă egală cu salariul de bază pe luna anterioară plecării în concediu. art. cu modificările şi completările ulterioare. (1) atrage eliberarea din funcţia publică”. conform art. violenţelor. 81 şi art. 36 alin. în condiţiile legii (art. 33 alin. de drept sau din iniţiativa funcţionarului (art. republicată. 34) Funcţionarul public are dreptul. h) Dreptul la concediu de odihnă. 348 .

b) Funcţionarii publici răspund. abţinându-se de la orice faptă prejudiciabilă pentru particulari care. prin care legiuitorul îi impune funcţionarului public o conduită adecvată faţă de cetăţean în slujba căruia se află. în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Obligaţiile funcţionarilor publici a) Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism.J. Doctrina de specialitate a fost unanimă în a consacra teza conform căreia. de „a nu face”. 4. 44 alin. profesională.m) Dreptul la despăgubiri (art. p. disciplinar. 44 alin. 10 édition. cu conotaţii juridicoetice. 104 349 . una dintre obligaţiile principale care-i incumbă funcţionarului public este disciplina. respectiv: • obligaţie pozitivă. 1). poate primi dispoziţii cu caracter 1 André de Laubadère. Yves Gaudemet. 3 lit. 2).. în condiţiile prevăzute de Statut. în acelaşi timp ar constitui o pată asupra corpului funcţionarilor publici. pe cale de consecinţă.G. de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin.2.D. conform Statutului. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici (art. subordonarea faţă de şefii ierarhici constituie un principiu specific modului de organizare a funcţiei publice. Aşa cum s-a susţinut în literatura de specialitate1. c) Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici (art. după caz. cu vinovăţie. are dreptul la despăgubiri din partea autorităţii sau instituţiei publice. • o obligaţie negativă. precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate (art. f). 1). Pentru încălcarea. Se poate observa că textul legal la care am făcut trimitere stabileşte o dublă obligaţie. civil sau penal. funcţionarul public se află situat într-o anumită ierarhie şi. Tome I. Jean Claude Venezia. Cu alte cuvinte. care-i impune funcţionarului public o conduită complexă. L. contravenţional. 41) În cazul în care funcţionarul public a suferit din culpa autorităţii sau instituţiei publice un prejudiciu material. 42 alin. n) Stabilitate în funcţia publică Acest drept rezultă în mod implicit din principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice (art. a îndatoririlor de serviciu funcţionarul public răspunde. de „a face”. 1988. Traité de droit administratif.

conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Evident. Pe de altă parte. • să facă intervenţii care privesc soluţionarea acestor cereri (art. precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor. cu excepţia în care este vădit ilegală. este pasibil de sancţiuni disciplinare. declaraţia de avere. (2) din Legea nr. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris. 47 alin. Răspunderea funcţionarilor publici În doctrină se susţine că „în activitatea desfăşurată funcţionarii trebuie să respecte legile şi celelalte acte normative şi individuale cu 1 Legea nr. în termenele stabilite de către superiorii ierarhici. conform dispoziţiilor art. 263/1996. care. precum şi la încetarea raportului de serviciu. funcţionarul public are dreptul să refuze. secretul de serviciu precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele. 44 alin. 115/1996. se actualizează anual potrivit legii. pentru ei sau pentru alţii. funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte. 3). La numirea într-o funcţie publică.47 alin. În cazul în care nu le execută întocmai şi la termenul dispus. publicată în Monitorul Oficial al României nr. în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. în scris şi motivat îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic.obligatoriu de la superiorii ierarhici.III din Legea nr. dacă le consideră ilegale. în considerarea funcţiei lor publice. fiindu-le interzis: • să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competenţa lor sau să discute direct cu petenţii. cu modificările şi completările ulterioare 350 . în condiţiile legii. 42 alin. informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice (art. publicată în Monitorul Oficial al României nr.” d) Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat. 1). dimpotrivă. 2). Totuşi. nu fac obiectul acestei obligaţii informaţiile de interes public care. 5. funcţionarul public este obligat să o execute. e) Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte. 45). direct sau indirect. 188/1999 „Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine.279 din 24 aprilie 2003. 46). 161/2003. modificată şi completată prin art.1 f) Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva. situaţie în care este obligat să o aducă la cunoştinţa superiorului ierarhic faţă de cel care a emis dispoziţia (art. trebuie furnizate în condiţiile prevăzute de lege. lucrările repartizate (art. daruri sau alte avantaje (art.

Astfel. în care este inclusă răspunderea disciplinară. se consideră că răspunderea funcţionarilor publici poate fi redusă la două forme principale. vol. în care include răspunderea patrimonială3. sunt identificate următoarele forme de răspundere a funcţionarilor publici: a) răspunderea disciplinară. ca o consecinţă firească a varietăţii reglementărilor aplicabile în administraţia publică. bazată pe încălcarea normelor de disciplină specifice raportului de serviciu (de funcţie publică). Tratat de drept administrativ. vol. incompatibilităţilor şi interdicţiilor. vol. citată. 554/2004 – legea contenciosului administrativ. fundamentată pe dispoziţiile art. altfel spus. ediţia a III-a. contravenţională şi penală. I. b) răspunderea contravenţională. • pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică. va fi angajată răspunderea sa juridică. • răspunderea reparatorie. op. • pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor acordate necuvenit. nemijlocită cu funcţia. pp. pentru săvârşirea de către funcţionarii publici a unor fapte antisociale calificate de lege ca fiind contravenţii. săvârşeşte o abatere. citată. În altă opinie4. respectiv: • răspunderea sancţionatorie. I. 1 2 Ioan Santai. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. d) răspunderea civilă care intervine în următoarele ipoteze: • pentru pagubele produse. unor terţe persoane. în calitate de comitent. pp. 2001. „Ceea ce este specific abaterilor săvârşite de funcţionarii publici e faptul că ele pot interveni în timpul exercitării funcţiei. în legătură cu exercitarea funcţiei sau. răspunderea juridică a funcţionarilor publici îmbracă forme diversificate. op. 133 Antonie Iorgovan. Bucureşti. într-o opinie. 614 3 Ioan Santai. citată. Ori de câte ori. I. patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează. p. 52 din Constituţie şi pe Legea nr. cu vinovăţie. dar care pun sub semnul întrebării prestigiul funcţionarului public. prin abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă. 133-146 4 Verginia Vedinaş. 436-437 351 . op. prin conduita sa funcţionarul public încalcă normele de drept. pur şi simplu. inclusiv regimul conflictului de interese. Edtura All Beck.”2 Aşa cum rezultă din legislaţie şi doctrină. p.caracter legal aplicabile raporturilor sociale în care participă”1. c) răspunderea patrimonială.

iar art.” Pe de altă parte. Ţiclea. republicată. b) vinovăţia funcţionarului public. c) existenţa raportului de cauzalitate între rezultatul dăunător şi fapta ilicită pe care doctrina îl consideră a fi prezumat1. 24 1 S. precum şi pentru persoanele care ocupă temporar o funcţie publică. astfel încât să o regrete şi pe viitor să nu o mai săvârşească. respectiv: • să restabilească ordinea de drept care a fost încălcată şi. 64 al Legii nr. pe cale de consecinţă. p. 65 alin. • să manifeste o atitudine negativă faţă de autorul faptei. contravenţională. Dreptul muncii. Bucureşti. din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice”2. 157 din 23 februarie 2004 şi intră în vigoare la 15 zile de la publicare 352 . (1) din Legea nr. civilă sau penală. legiuitorul consacră pentru funcţionarii publici 4 forme ale răspunderii juridice prin art. prin intermediul răspunderii se realizează un scop multiplu.R. 1 alin. nr. „Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora. să revină la starea de legalitate perturbată prin săvârşirea faptei ilicite. Partea I-a. rezultă că. Răspunderea disciplinară Potrivit dispoziţiilor art.e) răspunderea penală. 1998. pentru a fi antrenată una din formele răspunderii funcţionarilor publici se cer a fi reunite următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte ilicite. 398 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. sancţionator şi preventiv-educativ. 188/1999. 5. a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. care intervine atunci când funcţionarul public a săvârşit o infracţiune. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici stabileşte: „Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul cod de conduită sunt obligatorii pentru funcţionarii publici. ediţia a III-a. Răspunderea juridică. în cazul nostru răspunderea funcţionarilor publici urmăreşte două finalităţi.L. în scopul de a-l conştientiza. cu modificările şi completările ulterioare. conform căruia: „Încălcarea de către funcţionarii publici. În sfârşit. Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.” Din dispoziţiile legale citate. Astfel. art. în acelaşi timp. care poate îmbrăca fie forma culpei. cu vinovăţie. (2) din Legea nr. fie pe cea a intenţiei. după caz. 188/1999. A. represiv. Ghimpu.1.

H. problema se 1 2 A se vedea art. g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. apreciem că legiuitorul a înţeles să stabilească cu certitudine faptele funcţionarilor publici care constituie abateri disciplinare. 2002. care stabileşte în mod limitativ un număr de 11 abateri disciplinare (art. k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în acte normative din domeniul funcţiei publice şi a funcţionarilor publici. (2) din Legea nr. b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor. k). Segărceanu. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici. h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic. c) absenţe nemotivate de la serviciu. Bucureşti. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. incompatibilităţi. 257-258. Editura Lumina Lex. În consens cu alte opinii exprimate în doctrină. pp. republicată A se vedea Verginia Vedinaş. se constată că unele dintre ele vizează îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu.2 Din analiza faptelor calificate de Statut ca fiind abateri disciplinare. C. se poate concluziona că abaterea disciplinară este o faptă ilicită săvârşită de un funcţionar public care poate consta în încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu sau a normelor de conduită profesională. op. 188/1999. precum şi în afara acesteia. A. g. j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. în relaţia cu cetăţenii şi societatea civilă (lit. j.” Din cele două acte normative sus-menţionate. 119-120 353 . e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal. citată. Rogovenu. Statutul funcţionarilor publici califică abateri disciplinare următoarele unsprezece fapte1: a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor. pp. în condiţiile legii. comportamentul funcţionarilor publici în cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. 2). Giurgiu. L. 65 alin. în timp ce altele se referă la conduita. 65 alin. enumerarea fiind exhaustivă. i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu. 188/1999. f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter. Legea nr. (1) statuează: „Încălcarea prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici. d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru.alin. Spre deosebire de Legea nr.

timorat. (4) din lege. Giurgiu. nr. În acelaşi timp. A. Segărceanu. Sancţiunile disciplinare se consideră a fi „mijloace coercitive prevăzute de lege. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici.161/2003 4 A se vedea art. trebuie să fie luate în considerare următoarele aspecte: 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţii sau instituţiilor publice. 757 din 29 octombrie 2003 354 . Faţă de varianta iniţială a Legii nr. 70 alin.H. 120 3 A se vedea art. reducând la cinci numărul sancţiunilor disciplinare prin eliminarea avertismentului.1 Astfel. b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999 care stabilea un număr de 6 sancţiuni disciplinare. c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. citată. (3) din Legea nr. mustrarea scrisă. conform art. la individualizarea sancţiunii disciplinare. Rogoveanu. sunt introduse o multitudine de obligaţii şi interdicţii ale căror încălcări au drept consecinţă antrenarea răspunderii disciplinare. legiuitorul a stabilit şi procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare. d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de până la un an. modificată şi completată prin Legea nr. 70 alin.”2 Funcţionarilor publici le sunt aplicabile. 65 alin. un număr de cinci sancţiuni disciplinare. din care două cu caracter moral (avertismentul şi mustrarea). nr. op. ierarhizate în funcţie de gravitate.complică şi devine mult mai confuză. e) destituirea din funcţia publică.G. conform art. 79 din Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României. 7/2004. 157 din 23 februarie 2004 L. 65 alin. p. într-un număr de 18 articole. 71 şi art. (3) din Statut. Partea I-a. conform art. după caz. servil şi dependent de factorul politic. nr. Partea I-a. de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani. 24 din Legea nr.4 Astfel. astfel3: a) mustrare scrisă. (4). modificările ulterioare consacră o singură sancţiune cu caracter moral. cu un pronunţat caracter educativ. 188/1999. având ca finalitate apărarea ordinii disciplinare şi dezvoltarea spiritului de responsabilitate al funcţionarilor publici în îndeplinirea riguroasă a atribuţiilor şi în respectarea celorlalte îndatoriri de serviciu. 188/1999 şi H. În opinia noastră. Codul de conduită va genera un funcţionar public vulnerabil. C. art. fiecare având mai multe alineate.

cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. (3) lit. nr. 65 alin. în această materie. actul 1 • • • • • Publicată în Monitorul Oficial al României. b) la propunerea comisiei de disciplină pentru celelalte sancţiuni disciplinare (art. Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât numai după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. ministru ori. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţii şi instituţiilor publice1 sub sancţiunea nulităţii absolute. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterea disciplinară care i se impută. nr. b . dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.65 alin.e din lege). comportarea generală a funcţionarului public respectiv. actuala reglementare stabileşte competenţa exclusivă a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.5 din Legea nr. împrejurarea în care a fost săvârşită abaterea disciplinară. faţă de prevederile iniţiale ale Legii nr. astfel cum prevăd dispoziţiile art. după caz: a) la propunerea conducătorului compartimentului în care funcţionează cel în cauză. la propunerea comisiei de disciplină. (2) din H. sancţiunea disciplinară se aplică prin act administrativ individual emis de persoana competentă. Legea prevede ca audierea funcţionarului public să fie consemnată în scris. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în mod direct. 35 alin. 66 din lege persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. Termenul înăuntrul căruia se pot aplica sancţiunile disciplinare este de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. Competenţa de aplicare a sancţiunilor disciplinare revine potrivit art. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice centrale. în cazul sancţiunii disciplinare prevăzute de art.188/1999 în temeiul cărora primele două sancţiuni disciplinare (avertismentul şi mustrarea) puteau fi aplicate de către conducătorul compartimentului în care funcţionează cel în cauză. Trebuie subliniat faptul că. Pentru înalţii funcţionari publici. se vor consemna într-un proces-verbal. sancţiunile disciplinare se aplică după caz de primul-ministru. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. 3 lit. 757 din 29 octombrie 2003 355 . a) din lege (mustrare scrisă). caracterul primar sau repetat al abaterii disciplinare şi al sancţiunii (sancţiunilor) aplicate. Conform art. 65 alin. În toate cazurile. Partea I-a. sub sancţiunea nulităţii.G.

constatate ca urmare a activităţii proprii de control. b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. 20 alin. republicată 356 . a) din Legea nr. d) temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. 68 din Legea nr. şi poate dispune efectuarea unui control asupra modului cum autorităţile sau instituţiile publice respectă legislaţia referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici. solicitând anularea sau modificarea actului respectiv.G. 1210/2003 funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici „care. persoana abilitată să aplice sancţiunea disciplinară nu poate aplica o sancţiune mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină. după cum urmează: 1 În acelaşi sens. Totodată. Mai concret. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ.administrativ prin care se aplică o sancţiune disciplinară trebuie să cuprindă următoarele elemente: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. potrivit legii. Sancţiunile disciplinare se radiază de drept. 36 din H. f) instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat. 20 alin. 188/1999. are legitimare procesuală activă. nr. dacă îl consideră ca fiind ilegal. 188/1999. 70 din Legea nr.1 În opinia noastră. sub aspectul constituţionalităţii. potrivit legii. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în contenciosul administrativ un act administrativ prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare. cele două acte normative conferă Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici „un control de tutelă” asupra „actelor prin care autorităţile sau instituţiile publice încalcă legislaţia referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici. (3) din Legea nr. modificată şi completată 2 Art. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 188/1999. este cel puţin discutabilă această competenţă conferită prin lege şi hotărâre guvernamentală Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. conform art. Pe de altă parte.” Din interpretarea textului citat rezultă în mod implicit faptul că. e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată. în termenul general de 30 de zile de la comunicare.”2 Rămâne ca doctrina şi jurisprudenţa să se pronunţe şi să aducă clarificări cu privire la această chestiune. 188/1999. a se vedea art. (3) lit. conform art.

art. 1210/2003 357 . e (destituirea din funcţia publică). 8 din H. op.2 Comisiile de disciplină „sunt instanţe disciplinare constituite în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. nr. de regulă. A.4 Comisiile de disciplină au un secretar titular şi un secretar supleant numiţi prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină. (1) şi art.(3) lit. 188/1999. 121 4 Art. 65 alin. (3) lit. 1210/2003. radierea de drept a acesteia se face prin act administrativ emis de persoana competentă. c) propun menţinerea. 65 alin. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice respectiv. (2) din H. republicată. Pentru fiecare comisie de disciplină se vor desemna cel puţin doi membri supleanţi. 65 alin. Giurgiu. comisiile de disciplină au următoarele atribuţii principale: a) cercetează abaterile disciplinare pentru care au fost sesizate. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare aplicate în condiţiile prevăzute de art. La fel ca şi aplicarea sancţiunii disciplinare. 1210/2003 3 L. care. trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative. b) propun aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de art. nr. în funcţie de numărul funcţionarilor publici. 66 din Statut.Segărceanu. fiecare câte doi reprezentanţi. (3) din Legea nr. c) în termen de 7 ani de la aplicarea sancţiunii prevăzută de art.G.a) în termen de 6 luni de la aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art.G. Mandatul preşedintelui şi al membrilor comisiei de disciplină este de 3 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.1 În cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii de disciplină care. de către organizaţia sindicală reprezentativă a funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice. (2) din Legea nr. 1 2 Art. b) – d). republicată Idem. 20 din H. având competenţa să cerceteze şi să propună sancţiunea aplicabilă funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice respective. pot fi organizate pentru o singură autoritate sau instituţie publică sau pentru mai multe. nr.65 alin. Desemnarea membrilor titulari se realizează în sistem paritar. C.”3 Comisiile de disciplină se compun dintr-un preşedinte şi 4 membri titulari şi se constituie prin act administrativ emis de persoana competentă. Rogoveanu. p. 70 alin. a) (mustrare scrisă). b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancţiunile disciplinare prevăzute de art. citată. (3) lit.G. 72 alin. 3 alin. Conform art. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.H.

stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. de către: a) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.2. care se angajează în cazul în care aceştia săvârşesc o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu. după caz. pe baza acestora. În funcţie de rezultatul cercetării. op. c) orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public. municipiului sau al 1 I. trecând şi asupra societăţii în general”. vol. atunci când nu se confirmă săvârşirea unei abateri disciplinare. pe care le înaintează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. 188/1999. în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii lui. deşi mai ridicat decât al celor disciplinare. Sesizarea comisiei de disciplină. b) clasarea sesizării. citată. oraşului. Actul administrativ de sancţionare se emite în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului comisiei de disciplină şi se comunică funcţionarului public sancţionat. administrează alte probe şi. I. Santai. p. b) conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărei faptă este sesizată. depăşeşte nivelul local al instituţiei sau al funcţiei. 71 alin. 140 358 . dar nu mai târziu de două luni. conform art. comisia de disciplină poate propune: a) sancţiunea disciplinară aplicabilă. întocmeşte un raport pe baza votului majorităţii membrilor săi. În doctrină se susţine că „Specificul acestei răspunderi rezidă în faptul că gradul de pericol social al abaterilor. prin hotărâre a consiliului local al comunei. d) întocmesc rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care au fost sesizate. Răspunderea contravenţională A doua formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici este răspunderea contravenţională. se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă.1 Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie. prin hotărâre de Guvern sau. dar mai scăzut decât al celor penale.în cazul în care această măsură a fost contestată la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. audiază în mod obligatoriu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată. 5. ordonanţă. în cazul în care s-a dovedit săvârşirea abaterii disciplinare de către funcţionarul public. Comisia de disciplină efectuează cercetarea abaterii disciplinare. (1) din Legea nr.

Conform art. publicată în Monitorul Oficial al României. 1din O. nr. rezultă că avem în vedere un subiect calificat.sectorului municipiului Bucureşti.” În exemplul prezentat. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. atribuţiile ofiţerului de stare civilă. neînscrierea menţiunilor pe actele de stare civilă ori netransmiterea celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la consiliul judeţean sau. prin delegare. întrucât legea prevede ca săvârşirea contravenţiei să aibă loc „în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu”. art. nr.1 Pe de altă parte. funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. 2/2001. d) din Legea nr. d) necomunicarea la autorităţile administraţiei publice competente.. 282 din 11 noiembrie 1996 3 A se vedea art. a menţiunilor.(2) din O. 180/2002. 34 alin.. autor al contravenţiei. conform art. aprobată prin Legea nr. 62 lit. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 410 din 25 iulie 2001.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. publicată în Monitorul Oficial al României nr. după caz. nr. Partea I-a. 180/2002 „Hotărârea judecătorească prin care sa soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 188/1999. Partea I-a. Spre pildă. calitatea de contravenient o poate avea numai ofiţerul de stare civilă sau funcţionarii publici care exercită. nr. 71 alin. în timp ce calea de atac (recursul) se soluţionează de către instanţa specializată de contencios administrativ. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă2. respectiv un funcţionar public şi nu orice subiect de drept.G.G. a copiilor de pe deciziile de admitere a schimbării numelui. nr. (2) din Legea nr. la secţia de contencios administrativ a tribunalului.” Se poate observa faptul că avem de a face cu o competenţă materială atipică. care constituie dreptul comun în materie. în sensul că judecarea fondului se face de către o instanţă de drept comun (judecătoria). nr.3 Plângerea suspendă executarea. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 268 din 22 aprilie 2002. 1 A se vedea art. de către ofiţerul de stare civilă. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii. în termen de 30 de zile de la data când toate filele au fost completate. constituie contravenţie la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte: „ . Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac printr-un proces-verbal încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de O. 2/2001 359 . 31-36 din O.

publicată în Monitorul Oficial al României. 72 din Legea nr. 269-275 3 A se vedea Ioan Santai. care are următorul conţinut: „Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează.”1 În mod diferit. vol. unor terţe persoane. creând un regim juridic unitar al răspunderii unice civile. art.H. 124-125 360 . culpă). spre deosebire de răspunderea materială (patrimonială) a salariaţilor care se limitează la suportarea reparaţiei pentru paguba produsă. precum şi o serie de condiţii specifice. I. presupunând atât suportarea pagubei produse. răspunderea civilă a funcţionarilor publici constituie o formă specifică de răspundere a acestei categorii de subiecte de drept pentru antrenarea căreia se cer a fi întrunite atât condiţiile generale (delictul civil fapta ilicită. citată. I. în calitate de comitent.din vina lor şi în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu . Partea I-a.5. Răspunderea civilă Răspunderea civilă a funcţionarilor publici este reglementată de art. vol. Aşadar. indiferent de persoana păgubită. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. A. într-o opinie se remarcă faptul că: „În mod cu totul interesant şi original Statutul funcţionarilor publici rupe tradiţia juridică românească consacrată în codurile şi legislaţia muncii ce instituiau răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele cauzate . 142-144. citată.3. op. op. 53/2003. răspunderea civilă este mai severă. în exerciţiul sau în legătură cu exercitarea îndatoririlor de serviciu. paguba. după cum urmează: • autorul faptei (subiectul pasiv al raportului juridic de răspundere) trebuie să aibă calitatea de funcţionar public aflat în raport de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică. precum şi beneficiul (câştigul) nerealizat (damnum emergens şi lucrum cessans). 188/1999. Segărceanu. pp.2 După cum este cunoscut. nr. Astfel. 72 din 5 februarie 2003. p. 142 Aprobat prin Legea nr. pp. Codul muncii instituie pentru salariaţi răspunderea patrimonială. b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. • fapta şi paguba trebuie săvârşită şi respectiv produsă. raportul de cauzalitate dintre faptă şi paguba produsă. C. Rogoveanu.3 1 2 Ioan Santai. op. c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică. L. Caracterul novator al acestei forme a răspunderii funcţionarilor publici a fost relevat în literatura de specialitate. Giurgiu.patrimoniului locului de muncă. citată.

1000 alin. 21 din Constituţia revizuită 361 . remarcăm faptul că este consacrat dreptul la acţiunea în regres al autorităţii sau instituţiei publice. c) din Legea nr. Deşi. a) şi b) din Legea nr. legea nu prevede în mod expres. • actul administrativ individual de imputare trebuie emis în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei şi comunicat funcţionarului public sub semnătură sau. • actul administrativ de imputare poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ. Considerăm că prepusul. împotriva prepuşilor săi. republicată. republicată. considerăm că termenul înăuntrul căruia trebuie semnat angajamentul de plată este acelaşi cu cel prevăzut de lege pentru emiterea deciziei de imputare. şi procedura sunt reglementate de art. 1 A se vedea art. iar acţiunea trebuie introdusă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului. în cazul nostru funcţionarul public. considerăm că în astfel de situaţii procedura administrativă prealabilă nu trebuie îndeplinită1. în calitate de comitent. se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. prin emiterea unui act administrativ individual (ordin sau dispoziţie de imputare). 52 din Constituţia România. consfinţită de art. pentru recuperarea sumelor plătite terţilor cu titlu de daune. respectiv 30 de zile de la constatarea pagubei. republicată şi art. în condiţiile Legii contenciosului administrativ. Referitor la ipoteza reglementată de art. 72 lit. prin scrisoare recomandată.73 din lege. legea contenciosului administrativ. legea nu prevede. astfel: • repararea pagubei se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.Modalitatea de reparare a pagubelor provocate autorităţii sau instituţiei publice pentru situaţiile prevăzute de art. (3) din Codul civil. în temeiul obligaţiei de garanţie.188/1999. 188/1999. • repararea pagubei se poate realiza şi prin asumarea de către funcţionarul public vinovat. 554/2004. prin emiterea unui act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere. 72 lit. • dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a constata producerea pagubei şi a emite actul administrativ de imputare. poate cauza paguba plătită de comitent (autoritatea sau instituţia publică) în situaţiile reglementate de art. Deşi. a unui angajament de plată. 16 din Legea nr.

persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor.5 din Statut). b) de la momentul începerii urmăririi penale. cu modificările şi completările ulterioare. art. de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte. recuperarea pagubelor pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică unor terţi se va face de la funcţionarul public vinovat numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Răspunderea penală Cea mai gravă formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici. după caz. 362 . care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. are în vedere săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. republicată. care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.50. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. care împiedică înfăptuirea justiţiri. În cazul în care acţiunea se admite. h) din Legea nr. 74 din Legea nr. răspunderea pentru actele şi faptele de putere vătămătoare pentru terţi. În legătură cu răspunderea penală a funcţionarilor publici. conform art. o reprezintă răspunderea penală. (1) din Legea nr. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. cu modificările şi completările ulterioare. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.În astfel de situaţii.” Din analiza textului sus-menţionat rezultă cu certitudine faptul că. prevăzute de prezenta lege.554/2004: „Cererile în justiţie. funcţionarului public vinovat. lit.4. revine în primul rând autorităţii publice şi numai în subsidiar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 1 Art. solidar cu autoritatea publică respectivă. persoana care are competenţa numirii în funcţie publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice (art. dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. contra statului sau contra autorităţii.74 alin. republicată.h1. a emis sau a încheiat actul ori. 5. în situaţia în care funcţionarul public poate influenţa cercetarea. Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit dispoziţiilor penale. persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. vor putea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat. stabileşte următoarele reguli: a) în cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art.50 lit. 16 alin.

c) dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. Prin act administrativ emis de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.74 alin. funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.3 din Legea nr. suspendarea din funcţia publică încetează. În situaţia în care sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. republicată. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior perioadei de suspendare. în sensul că fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. aşa cum prevăd dispoziţiile art. 363 . cu modificările şi completările ulterioare.

în care se regăseşte ideea de dominaţiune şi comandament. profesorul Paul Negulescu distingea. I. ce „tinde să creeze unui organism administrativ. vol. Principii generale. guvernată de norme de drept public. Bucureşti. Această teorie a fost formulată chiar în primele cursuri de drept 1 Paul Negulescu. Actul de autoritate era considerat ca fiind o manifestare de voinţă făcută de un organ administrativ competent. Tratat de drept administrativ. respectiv de gestiune. 290 2 Ibidem. reglementată de normele dreptului privat”. Teza actelor administrative de autoritate şi. distingând: actele administrative de autoritate. de-a lungul timpului. autorul citat considera că actele puterii executive în raporturile sale cu cetăţenii se împart în trei categorii. Astfel. actele „făcute de puterea executivă” în raporturile cu cetăţenii şi cele care au „intervenit între diversele servicii publice ale statului”1. Actul jurisdicţional era definit ca un act juridic. cu putere de adevăr legal. doctrina. 294 364 . Terminologie. era larg răspândită în literatura juridică europeană a perioadei interbelice. prin care se creează o situaţie juridică generală sau individuală. p. o situaţie juridică sau anumite fapte2. între actele „puterii executive” în raporturile sale cu Parlamentul. Consideraţii cu caracter istoric şi de drept comparat. cu caracter public care cuprindea o manifestare de voinţă exprimată de funcţionarii publici determinaţi de lege.PARTEA II Capitolul XI ACTUL ADMINISTRATIV – FORMA CONCRETĂ PRINCIPALĂ DE REALIZARE A ACTIVITĂŢII EXECUTIVE 1. în scopul de a constata. De la început relevăm faptul că. Apoi. Actul de gestiune era înţeles ca fiind manifestarea de voinţă făcută de un organ competent. Ediţia a IV-a. Marvan”. actele administrative de gestiune şi actele jurisdicţionale. mai întâi. jurisprudenţa şi legislaţia au folosit diverse expresii pentru a denumi actele juridice emise de organele administraţiei publice. în literatura din perioada interbelică. p. Editura „E. 1934. o situaţie juridică cu caracter patrimonial.

J. au fost preocupaţi de elaborarea unei definiţii „unice şi certe” a actului administrativ. actele de drept administrativ sunt definite de profesorul Ioan Santai ca fiind „actele juridice unilaterale. L. în literatura de specialitate fiind enunţate o varietate de definiţii. 1908. cu nuanţări de la un autor la altul. Bucureşti.D.. L. respectiv cele de act de drept administrativ şi de act administrativ. îndeosebi în lucrările lui H. Traité de droit administratif. În acest sens. material şi funcţional.2 Literatura juridică postbelică a formulat mai multe denumiri (acte cu caracter administrativ. emise în realizarea puteri de stat. acte de administraţie etc. Autorii de drept administrativ francezi dar şi din alte ţări europene. p. Editura Ştiinţifică. p. 218 365 . respectiv al efectelor produse de actele organelor administraţiei de stat. 17 2 Andre de Laubadère. Astfel. Profesorul Romulus Ionescu. emise în cadrul activităţii 1 H. 6eme édition.)3. p. Denumirea de acte de drept administrativ a fost promovată de profesorul Tudor Drăganu. respectiv de gestiune. 58 5 Romulus Ionescu. 1959. Traité élémentaire de droit administratif. Teoria actului administrativ de autoritate şi. Paris. citată. acte ale administraţiei de stat. dar.N. André de Laubadère analizează cele trei sensuri ale actului administrativ: formal. mentorul Şcolii de drept constituţional şi administrativ de la Cluj. Autorul arată însă că se apelează la termenul de act administrativ. Actele de drept administrativ.. consideră că denumirea de „acte administrative” este cea mai potrivită pentru a evoca actele juridice ale organelor administraţiei de stat5. citată. Berthélémy.D. p. dintre toate s-au remarcat două formulări care au avut rezonanţă în legislaţie.4 Autorul a urmărit a releva. 1973. pentru a desemna şi actele unilaterale ce emană de la persoanele private în exercitarea diferitelor servicii publice. 218 3 Romulus Ionescu.J.administrativ. 5 eme éd. Paris. op. reprezentantul Şcolii de drept administrativ de la Bucureşti.. p. de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea1. Acestor două mari curente de gândire s-au raliat discipolii celor două şcoli de drept administrativ. precum şi de regimul juridic aplicabil actelor civile emise/adoptate de organele administraţiei de stat. 216 4 Tudor Drăganu. în ideea de a evidenţia cu claritate regimul juridic al elaborării şi. Berthélémy. faptul că aceste acte se supun unui regim juridic propriu şi diferit de cel al altor categorii de acte juridice. având însă puncte de vedere diferite. chiar prin denumire.G. vizează sensul formal al actului. op. în practica judiciară şi în literatură de specialitate. atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă.

la nevoie poate fi pusă în executare în mod direct. 2002. p. autorul defineşte actul administrativ ca fiind „acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice.citată. modifică sau sting drepturi şi obligaţii corelative”3. Manual practic. se poate spune la fel de bine. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti”. 287 3 Verginia Vedinaş. În acest context. de regulă din sfera puterii executive. precum şi controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti. Rodica Narcisa Petrescu. Drept administrativ şi instituţii politico – administrative.executive de autorităţi publice. 1). 18 Rodica Narcisa Petrescu. punându-se accentul pe ideea activităţii în sensul că evocăm actele ce realizează administraţia publică. în principal. Verginia Vedinaş consideră că „actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă. modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în regim de putere publică şi care. op. Bucureşti. Această denumire este consacrată de art. p. „După părerea noastră. considerăm că.1 În opinia prof. în temeiul puterii publice”. autorităţi ale administraţiei publice. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. Faţă de opiniile exprimate în doctrina de specialitate. prin forţa de constrângere a statului. în realizarea puteri publice. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. prof. care emană de la autorităţile administrative sau de la persoane private autorizate de acestea. 52 din Constituţia României. Editura Lumina Lex. prin care se nasc. profesorul Antonie Iorgovan apreciază că pot fi utilizate ambele denumiri. p. citată. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu scopul de a naştere. p. citată. p. subliniindu-se ideea regimului juridic aplicabil”4. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. considerăm că actul administrativ poate fi definit ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă care emană de la o autoritate publică.5 În ceea ce ne priveşte. sau acte de drept administrativ. 84 4 Antonie Iorgovan. acte administrative. 24 366 . Analizând această problematică. în scopul de a produce efecte juridice. actele administrative reprezintă „manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. în funcţie de contextul de idei şi de opţiunea legiuitorului sau a doctrinarului. 23 5 Ibidem. dintre care enumerăm: Legea contenciosului administrativ nr. etc. Legea nr. 554/2004 (art. în prezent. republicată. nu există suport constituţional şi legal decât pentru denumirea de act administrativ. vol II. 1 2 Ioan Santai. op. în calitatea lor de subiecte special investite cu atribuţii de realizare a puterii de stat”. precum şi de alte acte normative.2 Într-o altă opinie. op.

b) unilateralitatea manifestării de voinţă. Trăsăturile actului administrativ 2. Situaţia în doctrină Trăsăturile actelor administrative sunt definite ca fiind „acel ansamblu de însuşiri care determină includerea respectivelor acte în categoria actelor juridice şi în mod concomitent le diferenţiază de alte specii de acte juridice aparţinătoare diverselor ramuri de drept”. e) caracterul executoriu. dintre care amintim următoarele: sunt acte juridice. Bucureşti. vol. pe baza şi în vederea executării legii şi a altor acte normative. profesorul Romulus Ionescu identifică cinci trăsături ale actului administrativ. p.. pp. şi anume: a) emană de la organe ale statului. Actele de drept administrativ. op. c) este emis în realizarea puterii de stat. Cu toate acestea. e) are o formă specifică4. s-au conturat unele trăsături constante.1. vom cita în cele ce urmează câteva dintre cele mai autorizate opinii exprimate în materie. manifestări unilaterale de voinţă. d) caracterul obligatoriu. pp. citată. 2002. Editura Ştiinţifică. 51 – 57 4 Romulus Ionescu. Pentru edificare. denumirea şi conţinutul trăsăturilor actului administrativ (de drept administrativ)”2. II. 1959. p. 1 2 Ioan Santai. d) emană numai de la un organ al administraţiei de stat. citată. b) este manifestare de voinţă juridică unilaterală. c) obligativitatea emiterii pe baza şi în conformitate cu legea. „nu există o unanimitate de opinii cu privire la numărul. în dubla sa accepţiune. f) actualitatea. op. 24-25 3 Tudor Drăganu. Motivaţia acestei diversităţi rezidă în faptul că autorii de drept administrativ atribuie conotaţii diferite noţiunii de administraţie publică. respectiv de activitate şi de sistem de organe (autorităţi publice). op. Într-o altă opinie.2. profesorul Tudor Drăganu3 consideră că actul de drept administrativ se particularizează printr-un număr de şase trăsături. existând un fond comun de idei. Astfel. 18 Antonie Iorgovan. 221 – 235 367 . se emit în realizarea puterii publice.1 Aşa cum s-a relevat în doctrina de specialitate. cit. după cum urmează: a) formă principală de activitate a administraţiei de stat.

198. c) poate avea caracter normativ sau individual. pp. Actele administrative au. în concret fiind vorba despre următoarele: a) act juridic. pp. Al. c) este obligatoriu. instituţii publice şi regii autonome). Tratat de drept administrativ român. d) organizează executarea şi execută în concret legile şi celelalte acte normative. b) este manifestare de voinţă unilaterală emisă în temeiul puterii de stat. b) manifestare unilaterală de voinţă. op. pe care le formulează altfel5: a) este act juridic. Prisăcaru. prof. e) produce efecte numai pentru viitor. Partea generală. pp. d) voinţa unilaterală este supusă unui regim juridic specific. pp. patru trăsături. Profesorul Valentin I. 199 368 . contract. 1993. 211 – 219 Alexandru Negoiţă. Reprezentanta Şcolii de drept clujene. f) este emis pe baza legii şi pentru organizarea executării şi executarea în concret a legilor şi a celorlalte acte normative. Prisăcaru4 consideră că actul administrativ de autoritate. citată. Rodica Narcisa Petrescu3 considera că există şapte trăsături ale actului administrativ prin care acesta se diferenţiază de celelalte categorii de acte juridice (lege. c) voinţa provine. d) este obligatoriu. g) are un regim juridic specific. e) este executoriu. d) este emis pentru executarea unei legi existente. c) se emit în temeiul şi pentru realizarea puterii de stat. Aceste trăsături sunt următoarele: a) principalul act juridic al autorităţilor administraţiei publice. 288–292 4 Valentin I. 5 2 I. în principal. în opinia prof. op. Editura Lumina Lex. citată. se particularizează prin următoarele trăsături: a) sunt adoptate sau emise de serviciile publice administrative (organele administraţiei publice. Bucureşti. de la organe ale administraţiei publice. Negoiţă2. b) manifestare de voinţă unilaterală.Tot cu un număr de cinci trăsături operează şi profesorul Ilie Iovănaş. un ordin. Iovănaş. b) cuprinde o dispoziţie. 111 – 114 3 Rodica Narcisa Petrescu. 1993. hotărâre judecătorească). e) este executoriu. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

sunt emise în realizarea administraţiei publice. adică de a da naştere. Faţă de diversitatea opiniilor exprimate în literatura de specialitate. o autoritate a administraţiei publice. pe de-o parte. g) este asigurat sub aspectul executării de puterea publică. op. d) are un regim juridic specific. b) este cea mai importantă formă juridică prin care se realizează activitatea autorităţilor administraţiei publice. bazat pe Constituţie şi pe Legea contenciosului administrativ2. Actul administrativ este un act juridic. op. 84-90. c) autorul actului este. citată. d) este emis/adoptat în temeiul şi pentru realizarea puterii publice. în centrul căruia se află Legea contenciosului administrativ (Legea nr. sunt emise în temeiul puterii publice. 25 A se vedea Verginia Vedinaş. e) are caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu. citată.1. c) este emis numai în realizarea puterii publice. de faptele material-juridice săvârşite de administraţia publică. pp. considerăm că actul administrativ se particularizează prin următoarele trăsături: a) este un act juridic. citată.1. Actul administrativ constituie exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice în scopul de a produce în mod direct efectele juridice. autorul consideră că actul administrativ are următoarele trăsături: a) este forma juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. 2.f) produce efecte de la data la care a fost publicat sau adus la cunoştinţa celor interesaţi. manifestare unilaterală de voinţă Aşa cum s-a arătat în mod constant în literatura de specialitate. p. b) este o voinţă juridică unilaterală. pp. această trăsătură are menirea de a determina includerea actului administrativ în sfera actelor juridice. Rodica Narcisa Petrescu. de a diferenţia actul administrativ de operaţiunile tehnico-materiale respectiv. manifestare unilaterală de voinţă. iar pe de altă parte. 554/2004). În acest context. f) este guvernat de un regim juridic specific. în ceea ce ne priveşte. de drept administrativ. de regulă. Profesorul Antonie Iorgovan1 apreciază că anumite trăsături reliefate de unii autori (cum ar fi caracterul obligatoriu şi caracterul executoriu) reies din alte trăsături. 288-292 369 . a modifica sau a stinge drepturi şi 1 2 Antonie Iorgovan. de exemplu: actele administrative reprezintă manifestări unilaterale de voinţă. op.

cu caracter normativ sau individual. împreună cu legile şi hotărârile judecătoreşti. de organizare şi executare în concret a legilor şi provine de regulă. actul administrativ se adoptă în comun de două sau mai multe autorităţi publice sau cu participarea mai multor persoane. Voinţa manifestată de către o autoritate a administraţiei publice trebuie să fie expresă. 8 au valoare de recomandare. unilateralitatea manifestării de voinţă din actele administrative se particularizează prin faptul că are loc în cadrul activităţii executive a statului. unilateralitatea manifestării de voinţă ne apare cât se poate de evident. sau cu privire la care dă naştere. Partea I-a. c. de vreme ce cuprinde o manifestare de voinţă juridică. activitatea autorităţilor administraţiei publice se desfăşoară din oficiu sau. op. b. 223 Antonie Iorgovan. nr. precum şi cel de executare al unor acte administrative pun sub semnul întrebării caracterul unilateral al manifestării de voinţă şi anume: a. 29. în art. de la o autoritate din sfera puterii executive. modul de adoptare sau emitere. a unei păreri sau a unui sentiment. Pentru aceste considerente se apreciază că. actul administrativ se adoptă cu îndeplinirea unor formalităţi procedurale. Fiind specifică tuturor actelor de putere. nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi. Prin această trăsătură se înţelege acea calitatea a actului juridic de a fi adoptat sau emis fără participarea ori consimţământul subiectelor de drept cărora li se adresează. După cum este cunoscut. 70 din 3 februarie 2003 370 .” Există însă situaţii în care. actul administrativ se adoptă/emite cu efectuarea unei prestaţii sau a unei plăţi de către subiectul pasiv al raportului de drept administrativ. 30 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. spre pildă. 9 al Legii nr.2 Caracteristica principală a manifestării de voinţă din actele administrative o constituie unilateralitatea acesteia. (2) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele menţionate la art. p. conform căruia: „(1) Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor publice. citată. modifică sau stinge drepturi şi obligaţii.obligaţii. la cererea persoanelor interesate. un act administrativ. neîndoielnică în a schimba ceva din ordinea juridică existentă până în momentul manifestării ei1. 1 2 Ibidem. Această teză doctrinară îşi găseşte astăzi şi un suport legal. În situaţia emiterii sau adoptării din oficiu a actelor administrative. în categoria cărora intră şi actele administrative. pp.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică3.

De pildă. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Se poate pune întrebarea. însoţită sau succedată de efectuarea unor prestaţii sau a unor plăţi. deoarece voinţa fiecărei persoane componentă a organului colegial nu are relevanţă juridică decât numai în mecanismul decizional al autorităţii publice în cauză. în cazul actelor administrative adoptate în comun. Acestea sunt rezultatul unui proces decizional care cunoaşte mai multe etape respectiv. actul administrativ are caracter unilateral şi în situaţia în care a fost adoptat în comun de două sau mai multe autorităţi administrative. 1 din 15 octombrie 1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. la cererea persoanei interesate şi cu plata anticipată a taxei legale. fără a se putea considera că suntem în prezenţa unui contract intervenit între autorităţile emitente. 990 din 12 decembrie 2006 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. după caz. Partea I-a. deliberare şi în final aprobarea (cu majoritatea prevăzută de lege) persoanelor care compun organul colegial. care se realizează prin adoptarea unor acte administrative. drepturi şi obligaţii opozabile între părţile contractante. Un astfel de exemplu îl constituie Metodologia nr. precum şi plata taxelor sunt obligaţii ce rezultă direct din lege şi nu ca urmare a unui acord de voinţă intervenit între cele două subiecte ale raportului de drept administrativ. autorităţile administraţiei publice au o componenţă colegială şi sunt investite cu atribuţii de realizare a puterii publice. dacă ne aflăm în prezenţa unei contraprestaţii oneroase a beneficiarilor unor acte administrative.119/1996 cu 1 Vezi Legea nr. efectuate de celălalt subiect al raportului juridic de drept administrativ. altul decât organul emitent. de primar sau preşedintele consiliului judeţean. Partea I-a. De asemenea. Caracterul unilateral al actului administrativ se menţine şi în aceste situaţii. drepturile şi obligaţiile nu sunt opozabile între organele emitente ale actului ci. dezbaterea. faţă de subiecţii de drept cărora li se adresează şi faţă de care actul apare tot ca o manifestare unilaterală de voinţă.a) Astfel. în aceste cazuri. publicată în Monitorul Oficial al României. autorizaţiile de construire sau demolare se eliberează. livretul militar se eliberează persoanelor care şi-au satisfăcut stagiul militar1. b) În general. nr. există unele situaţii în care adoptarea sau emiterea unui act administrativ este precedată. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie2. astfel încât acestea să dobândească un caracter bilateral? Răspunsul dat în literatura de specialitate a fost categoric negativ. Cu totul deosebit. deoarece atât prestaţia. 933 din 13 octombrie 2004. cu modificările şi completările ulterioare 371 . potrivit Legii nr. capacităţi juridice distincte. şi subiecte de drept diferite. nr. Se susţine acest lucru întrucât contractul presupune nu numai existenţa unui acord de voinţă ci.

Actul normativ citat stabileşte un cadru unitar de lucru în materia actelor de stare civilă. adoptată în comun de fostul Departament pentru Administraţia Publică Locală şi Ministerul de Interne1. persoanele fizice de cetăţenie română care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pot fi autorizate. o modalitate de încetare a efectelor actului administrativ. renunţarea la beneficiul unui act administrativ individual (de exemplu. spre pildă. În opinia profesorului Ioan Santai. Partea I-a. citată. Astfel. c) Caracterul unilateral al actului administrativ se menţine şi în cazul adoptării sau emiterii sale cu parcurgerea unor formalităţi procedurale prealabile. În cazul actelor administrative emise la cerere4. nefiind vorba despre un consimţământ al părţilor în ceea ce priveşte emiterea actului. op. p. în literatura de specialitate s-a pus problema de a cunoaşte semnificaţia juridică a renunţării beneficiarului la exerciţiul dreptului sau. De aici. Se apreciază că. cererea prealabilă are doar valoarea unei condiţii prevăzute de lege în vederea eliberării actului administrativ. acesta are obligaţia să o examineze şi să emită actul de revocare.privire la actele de stare civilă. la cerere. 583 din 30 iunie 2004 4 Tudor Drăganu. nr. Răspunsul la această întrebare dat de profesorul Antonie Iorgovan a fost următorul: „Renunţarea beneficiarului actului nu reprezintă. rezultă implicit faptul că actul administrativ poate fi revocat numai prin voinţa organului emitent. Cu alte cuvinte. s-a pus întrebarea: „Renunţarea beneficiarului are semnificaţia unei modalităţi de încetare a efectelor juridice produse de actul administrativ?”. În consecinţă. în sine. deoarece în cazul actului administrativ suntem în prezenţa unei manifestări unilaterale de voinţă a organului administrativ. republicată. Aşa cum rezultă din textele legale citate. cu modificările şi completările ulterioare 3 Art. avizul. pp. De altfel. 33 372 . citată. spre exemplu: cererea solicitantului. solicitanţii au deplina libertate de a se folosi de beneficiul acestor acte. chiar la dreptul conferit de actul respectiv. din momentul în care dorinţa beneficiarului actului este adusă la cunoştinţa organului emitent. 318 bis din 19 noiembrie 1997 Art. manifestarea de voinţă a celui interesat nu este «încorporată» în structura actului”5. op. 56-62 5 Antonie Iorgovan. nr. o autorizaţie) de către titularul drepturilor conferite prin el nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. acordul aprobarea etc. să procure arme letale3 etc. ce trebuie aplicat de către toţi ofiţerii de stare civilă. şi în astfel de situaţii manifestarea de voinţă are caracter unilateral şi provine exclusiv de la autoritatea administrativă competentă. autorizaţia de construire se eliberează la cererea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite2. 14 din Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României. 7 al Legii nr. 50/1991. Partea I-a. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

autoarea Verginia Vedinaş consideră că: „Prin această caracteristică. concomitente sau ulterioare adoptării/emiterii actelor administrative au menirea de a asigura valabilitatea actului administrativ. aceasta datorită unor aspecte de natură calitativă . cu semnificaţie juridică. II. 28 373 . învederăm faptul că formalităţile procedurale anterioare. relevante sunt dispoziţiile art.forţa efectelor pe care le produce . forma cea mai importantă. renunţarea beneficiarului actului respectiv trebuie să fie urmată de o revocare sau de o anulare dispuse de o autoritate competentă.existenţa actului juridic. (1) din Legea nr. 47 alin. 2. din analiza formelor concrete prin care îşi realizează activitatea autorităţile administraţiei publice constatăm că emit o gamă variată de acte juridice. însă. iar efectele juridice ale acestuia sunt exclusiv consecinţa manifestării unilaterale de voinţă a organului emitent.”2 De altfel. prin intermediul cărora autorităţile administraţiei publice îşi realizează competenţa conferită de lege. deconcentrării şi autonomiei locale. diferenţierile făcute în doctrina de specialitate cu privire la ponderea unora sau altora dintre formele concrete în activitatea diferitelor autorităţi din sistemul administraţiei publice.1. acte de dreptul muncii etc. În legătură cu această trăsătură. Necesitatea şi oportunitatea acestei trăsături ne apare în mod elocvent din aprecierile profesorului Antonie Iorgovan. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor conform cărora: „Revocarea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organul competent care a acordat acest drept. acte civile. În acelaşi sens.2. în contextul descentralizării. Pentru a putea determina încetarea efectelor juridice ale actului administrativ. Actul administrativ este cea mai importantă formă juridică prin care se realizează activitatea administraţiei publice Actul administrativ este una din formele concrete de activitate. se scoate în evidenţă faptul că actul 1 2 Ioan Santai.” În concluzie. nu ni se mai par a fi astăzi de actualitate.ponderea pe care o ocupă. ponderea deţinând-o cu certitudine actele administrative. conform căruia: „Actul administrativ este. 133 Ibidem. citată. vol. p. acestea fiind modalităţi de desfiinţare legală ale actului administrativ1.şi unor aspecte de natură cantitativă . printre care: acte administrative. op. Într-adevăr. Încetarea efectelor trebuie să fie exclusiv rezultatul manifestării de voinţă a organului de stat care l-a emis în mod unilateral. atunci când titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii: a) renunţă să mai deţină armele înscrise în permisul de armă. p.

realizate de organele administraţiei de sat. 29/1990. p.3. de o autoritate publică. comentarii şi explicaţii. op.” Comentând textul constituţional. op. citată. (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. Iorgovan.administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia. p. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. intitulat „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică” statuează: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. A. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim. autoarea Elena Simina Tănăsescu susţine: „Referitor la actele vizate de alin. republicată. Autorul actului este reprezentat. de regulă. anularea actului şi repararea pagubei. pp. Bucureşti. fără deosebire de natura lor juridică”4. Tănăsescu.S. Sintagma „de regulă” semnifică faptul că art. 48 al Constituţiei României din 19913 a extins sfera autorităţilor care pot adopta/emite acte administrative astfel cum era interpretată de art. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. actul administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă. republicată 4 M. 85 Romulus Ionescu. În acelaşi sens art. dar care nu fac parte din administraţia de stat. I. prin care se realizează administraţia publică. citată. 2004. dar este forma juridică cea mai importantă. 52 din Constituţia României. De regulă. şi anume: contractele. 106-107 374 . cu semnificaţie juridică. „Constituţia României revizuită. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile direct productive. actul administrativ este emis/adoptat de către autorităţile ce compun sistemul administraţiei publice. Constantinescu. rămâne opinia profesorului Romulus Ionescu potrivit căreia: „acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice.1. E. ci la toate actele administrative emise de autorităţile publice. Editura All Beck. (1) şi (2) trebuie precizat că textul nu se referă doar la actele administrative emise de către autorităţile executive (administrative).”1 În acelaşi timp şi în consonanţă de idei. 52 din Constituţia României. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. la „autorităţile publice” şi nu doar „autorităţile administrative”.”2 2. o autoritate a administraţiei publice Aşa cum am arătat deja. 1 2 Verginia Vedinaş. 222 3 Devenit art. Muraru.

le este specific. 33 375 . Rodica Narcisa Petrescu. 33.290. În acelaşi spirit. 2002. p. voinţa de a da naştere. citată. p. 554/2004. în sensul prezentei legi. adică de structuri cărora le-au fost transferate anumite prerogative de realizare a administraţiei publice. II. se apreciază că această trăsătură diferenţiază actul administrativ de autoritate de celelalte acte juridice cu caracter unilateral ale autorităţilor administraţiei publice2. 554/2004 prin autoritate publică se înţelege: „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează. Aşa cum am relevat. op. cu modificările şi completările ulterioare. actul administrativ emană. au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public. pentru satisfacerea unui interes public.1 lit. op. b din Legea contenciosului administrativ nr. Verginia Vedinaş. p. vol. în regim de putere publică. actul administrativ nefiind apanajul exclusiv al autorităţilor administrative.”3 1 2 Verginia Vedinaş. în măsura în care exercită atribuţii ce ţin de puterea executivă. fiind vorba despre actul administrativ tipic. 2. în regim de putere publică. astfel cum este definită de Legea contenciosului administrativ nr. de regulă. Actul administrativ este emis/adoptat în temeiul şi pentru realizarea puterii publice În doctrină. citată. însă. II. op. op. 89 Antonie Iorgovan. p. citată. o autoritate din cadrul administraţiei publice precum şi orice autoritate publică.Aşadar. autoarea Verginia Vedinaş apreciază că: „Prin această trăsătură. respectiv despre actul emis de administraţia publică. concluzionăm că autorul unui act administrativ este.”1 Pe de altă parte. şi despre actul administrativ emis prin delegaţie. ci ele concretizează numai voinţa acestor organe ca subiecte în raporturile juridice ce presupun exerciţiul autorităţii publice. vol. p. sunt asimilate autorităţilor publice. citată. de la autorităţile administraţiei publice ca subiecte de drept special investite prin lege cu prerogative de putere publică. 88 3 Antonie Iorgovan. trebuie să subliniem că potrivit art.2 alin. potrivit legii. citată.1. prin actul de autoritate dat în scopul realizării unor servicii publice. identificăm actul administrativ. cărora. 2002. op. persoanele juridice de drept privat care. Faţă de acest context legislativ şi doctrinar.4. a modifica sau stinge drepturi şi obligaţii. din punctul de vedere al naturii organului de la care emană. legea fundamentală consacră dreptul unor structuri interne ale puterii legislative sau al conducătorilor de instanţe judecătoreşti de a emite acte administrative. „Actele administrative nu sunt orice manifestări unilaterale de voinţă ale organului administraţiei publice. de regulă.

Actele administrative sunt obligatorii pentru organul emitent. administraţia ocupând o poziţie supraordonată în raport cu cei administraţi. făcându-se distincţie între actele normative şi cele individuale. asigurarea ordinii şi liniştii locuitorilor. 2002. chiar în detrimentul intereselor individuale (ex.).). exproprierea pentru cauză de utilitate publică. II. dispoziţiile sale trebuie respectate atât în această calitate. el nu va mai 1 Antonie Iorgovan. la ordinea şi liniştea publică etc. Obligativitatea actelor administrative este analizată sub trei aspecte şi anume: obligativitatea faţă de organul emitent. spre deosebire de raporturile dintre particulari care se bazează pe egalitatea juridică a părţilor. faţă de subiectele de drept care cad sub incidenţa actului şi faţă de organele ierarhic superioare. a. p. Puterea publică semnifică ansamblul prerogativelor cu care este înzestrată o autoritate publică.5. persoane fizice şi juridice. Actele individuale trebuie să respecte. vol. Pentru a-şi realiza această menire. Astfel. organul emitent doreşte să adopte un nou act administrativ cu caracter normativ într-o anumită materie. Actul administrativ are caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu A. Caracterul obligatoriu Această trăsătură este abordată în doctrină fie în mod distinct (a se vedea Rodica Narcisa Petrescu. administraţia publică este înzestrată de legiuitor cu prerogative specifice. În situaţia în care actul se adresează chiar organului emitent. 31 376 . în toate cazurile. Preda. etc.). activitatea acesteia exercitându-se în regim de putere publică. fie ca o consecinţă a faptului că actul administrativ se emite în regim de putere publică (a se vedea Antonie Iorgovan. în scopul de a apăra interesul public uneori. reprezentaţiile sau alte manisfetări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. dispoziţiile actelor cu caracter normativ adoptate în materie. Ori de câte ori însă. exorbitante. M. competenţa de a interzice sau suspenda spectacolele.1. raporturile stabilite între autorităţile administraţiei publice şi particulari se caracterizează prin poziţia de inegalitate a părţilor. cât şi ca subiect obligat să îl execute. op.Scopul administraţiei îl reprezintă satisfacerea interesului public. Din această trăsătură derivă caracterele obligatoriu şi executoriu din oficiu ale actelor administrative. 2. anulării sau abrogării)1. Actele cu caracter normativ sunt obligatorii atâta timp cât rămân în vigoare (până în momentul revocării. care îi conferă o poziţie de superioritate faţă de cei administraţi. de respectiva autoritate a administraţiei publice. Verginia Vedinaş. etc. citată.

se remarcă faptul că. mai mult chiar. dacă constată că un anumit act este ilegal. organul ierarhic superior în temeiul raporturilor de subordonare. În cazul actelor administrative cu caracter individual. după caz. Spre exemplu. cât şi cele cu caracter individual emise sau adoptate de organul ierarhic superior. precum şi pentru agenţii economici. Actele administrative sunt obligatorii şi pentru subiectele nesubordonate în mod obişnuit autorităţii emitente atunci când aceasta are un rol coordonator într-o ramură sau domeniu de activitate. în activitatea de verificare organul ierarhic superior va ţine cont de reglementările emise în materie de organul controlat (obligaţia de conformare). Pentru organele ierarhic inferioare sunt obligatorii atât actele cu caracter normativ. revoca sau abroga. 24/2000 impune ca abrogarea să se facă în mod expres (art. organul emitent nu are obligaţia de a-l executa. poate dispune anularea sau revocarea actului în cauză. în activitatea de îndrumare şi control pe care o exercită organul superior asupra activităţii desfăşurate de autoritatea ierarhic inferioară. având în vedere principiul legalităţii care guvernează regimul juridic al actului administrativ. Cu alte cuvinte. ori de câte ori organul ierarhic superior adoptă un act cu caracter normativ nu este obligat să respecte actele normative adoptate în aceeaşi materie de o autoritate ierarhic inferioară. b. mai mult chiar le poate modifica. 3) 377 . subiecte de drept nesubordonate. ele nu sunt obligatorii pentru organul ierarhic superior care le poate anula sau revoca. Pe de altă parte. adoptarea unui nou act normativ are drept consecinţă abrogarea. de regulă. persoane fizice sau juridice.). Actele administrative sunt obligatorii şi pentru organele administrative ierarhic superioare organului emitent. Dimpotrivă însă. Însă această problemă trebuie analizată nuanţat. ordinele emise de ministrul finanţelor publice prin intermediul cărora se reglementează execuţia bugetului de stat sunt obligatorii atât pentru autorităţile administrative subordonate (direcţiile generale ale finanţelor publice. a vechiului act normativ1. Dacă actul administrativ este declarat ilegal. indiferent dacă sunt sau nu subordonate în mod obişnuit organului emitent. Există însă cazuri în care emiterea sau 1 Legea nr. c. în funcţie de anumite situaţii concrete şi de caracterul normativ sau individual al actului. Astfel. primul trebuie să respecte actele administrative ale subordonatului. administraţiile financiare etc.fi obligat să-şi respecte propria reglementare normativă. Actele administrative sunt obligatorii şi pentru subiectele care cad sub incidenţa lor. 61 alin. tacită sau expresă. dar care au obligaţii faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli al statului.

Chiar dacă sunt obligatorii. inclusiv prin intermediul forţei coercitive a statului. Aşa. op. potrivit art. conform art. Partea I-a. procedura de elaborare a actului. consiliile locale stabilesc şi termenele până la care contribuabilii. b) actele administrative beneficiază de prezumţia de legalitate. Actele administrative se încadrează în cea de-a doua categorie având caracter executoriu din oficiu. iar în caz de nevoie executarea se realizează prin forţa de constrângere a statului. toate actele juridice sunt obligatorii. determinată de mai mulţi factori şi anume: poziţia organului emitent în cadrul sistemului ierarhic administrativ. caracterul executoriu al actelor administrative nu se identifică cu cel obligatoriu2. nr.b din lege3. p. citată. literatura de specialitate distinge două categorii de acte juridice1 şi anume: a) acte pentru a căror executare. Caracterul executoriu din oficiu Din punct de vedere al modului de realizare. citată.1 lit. bugetele locale se aprobă de către consiliile locale care au şi competenţa de a stabili anumite impozite şi taxe locale. Caracterul executoriu al actelor administrative se manifestă chiar din momentul adoptării lor legale. 27 lit. a din Legea nr. 19 alin. op. Aşa cum s-a relevat în literatura de specialitate. caracterul normativ sau individual al actului şi caracterul novator al actului administrativ. b) acte care pot fi puse în executare prin apelarea la forţa de constrângere a statului. situaţie în care organul ierarhic superior nu va putea anula actul sau să adopte/emită un nou act individual. se realizează în mod direct. Prin aceeaşi hotărâre. 264 Ioan Santai. 273/2006 privind finanţele publice locale. pag. Caracterul executoriu al unor acte juridice semnifică faptul că executarea. din oficiu. atunci când ea nu se realizează de bună voie. atunci când cel obligat refuză executarea. susceptibil de realizare prin forţa de constrângere a statului. Astfel. întrucât constituie ele însele titluri executorii. competenţa organului emitent. 55 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. chiar cu sprijinul forţei de constrângere a statului. 618 din 18 iulie 2006 378 . spre pildă. cel îndreptăţit se adresează unei autorităţi statale pentru a obţine un titlu executor. ceea ce înseamnă că pot fi puse în executare în mod direct. Motivaţia care determină caracterul executoriu al actelor administrative o regăsim în următoarele argumente: a) actele administrative se adoptă sau se emit în realizarea puterii publice.adoptarea actului este de competenţa exclusivă a organului inferior. persoane fizice şi juridice. B. actele administrative au forţă juridică diferită. 1 2 Romulus Ionescu.

de instanţele judecătoreşti (în cazul unor litigii). nr. 268 din 22 aprilie 2002. Actul administrativ este guvernat de un regim juridic specific reglementat de Constituţie şi de Legea contenciosului administrativ nr. dreptul muncii.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 19 379 . II. citată.G. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. de actele de autoritate specifice altor categorii de organe. 52 din Constituţia României. vol. op. nr. în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.4 Cu certitudine. 180/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. organele fiscale (serviciile de specialitate) pot aplica executarea silită prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. modificarea şi desfiinţarea acestor acte.”3 Literatura de specialitate defineşte regimul juridic al actelor administrative ca fiind un ansamblu de reguli de fond şi formă pe care se fundamentează naşterea.2005. Partea I-a. nr. în conformitate cu dispoziţiile art. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. vol. 21 şi art. menţionăm că există şi unele acte administrative care nu dobândesc în mod direct caracter executoriu şi.. publicată în Monitorul Oficial al României. (3) din actul normativ citat2.1.au obligaţia de a achita impozitele şi taxele ce le revin. citată. pe baza hotărârii adoptate de consiliul local (act administrativ de autoritate). 2002.G. (1) din O. Partea I-a. 554/2004. a căror existenţă juridică este hotărâtă. În cazul în care această obligaţie nu se execută de bună voie. regimul juridic al actelor administrative este guvernat de art. nr. astfel cum se arată în mod constant în doctrina de specialitate. Atât legea fundamentală precum şi legea organică sus-menţionată instituie principiul conform căruia actele 1 Republicată în temeiul art. 101 din 31 ian. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală1. 31 alin.20/2005 pentru modificarea şi completarea O. Pe de altă parte. Plângerea suspendă executarea. de părţi (pe cale amiabilă) sau. 32 alin. 35 4 Ioan Santai. care este emis în special de organele administraţiei publice. cu modificările şi completările ulterioare 3 Antonie Iorgovan. etc. op. Partea I-a. republicată şi de Legea contenciosului administrativ nr. Alte excepţii de la principiul caracterului executoriu din oficiu se întâlnesc în situaţiile în care actele administrative dau naştere unor raporturi juridice de drept civil.G. II. 2. pe cale de consecinţă. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. după caz. p. nu pot fi puse direct în aplicare. nr. 554/2004 În opinia profesorului Antonie Iorgovan: „Această trăsătură a actului administrativ ne ajută să deosebim actul administrativ. p.III din O.6. împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii (act administrativ) se poate face plângere. Astfel. nr. 410 din 25 iulie 2001. astfel cum prevăd dispoziţiile art.

1. 90-91 3 A se vedea art. op. obligatorii şi impersonale. 52/2003 privind transparenţa în administraţia publică.2 3. II. citată. op. această trăsătură nu trebuie privită în mod absolut. abstracte. Verginia Vedinaş. Actele administrative cu caracter normativ Actele administrative cu caracter normativ se particularizează prin faptul că ele cuprind reguli generale. vol. a din Legea nr. În spiritul doctrinei. citată. 554/2004. Partea I-a. 88 Ioan Santai. citată. Totuşi.1. Rodica Narcisa Petrescu. pp. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate. pp. 70 din 3 febr. 292-296. citată. p. lit. cel mai frecvent fiind utilizate următoarele: întinderea efectelor juridice.”3 Având în vedere faptul că actele normative conţin reglementări de principiu. precum şi de conducătorii diferitelor instanţe judecătoreşti1. publicată în Monitorul Oficial al României. op. se aplică tuturor situaţiilor particulare 1 2 Verginia Vedinaş. respectiv: acte administrative cu caracter normativ şi acte administrative cu caracter individual. Antonie Iorgovan. vol. procedura de elaborare. 2002. pp. cu aplicabilitate generală. etc.3.1. op. autoritatea publică de la care emană (autorul acului). 3. op. 3. impersonale şi de aplicabilitate repetată.administrative se supun controlului de legalitate exercitat de instanţele specializate de contencios administrativ. actele administrative se grupează în două categorii. 37-39. conduita prescrisă. b) sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele de contencios administrativ şi actele administrative emise/adoptate de structuri interne ale Parlamentului. situaţia juridică generată.2003 380 . citată. pp. legiuitorul defineşte actul normativ ca fiind:”actul emis sau adoptat de o autoritate publică. II. actele administrative sunt clasificate în funcţie de mai multe criterii. acte care constituie excepţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. Clasificare după criteriul întinderii efectelor juridice pe care le produc După criteriul întinderii efectelor juridice pe care le produc. din următoarele considerente: a) nu toate actele administrative emise/adoptate de autorităţile administraţiei publice se supun controlului judecătoresc exercitat prin instanţele de contencios administrativ. 118-122. nr.

faţă de toţi subiecţii de drept ce cad sub incidenţa normei în cauză. La rândul lor. 251 din 22 martie 2004. care să excludă orice echivoc. Partea I-a.care fac obiectul normei respective.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi respectiv. actele normative sunt stabilite prin Legea nr. citată. pp.G.-uri. în conformitate cu dispoziţiile art. cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. clar şi precis. Cu alte cuvinte. 51 alin.1. 3. Normele de tehnică legislativă conform cărora trebuie redactate. b) Acte prin care se conferă un statut personal sau acte atributive de statut personal În această categorie sunt incluse actele administrative individuale cu caracter recognitiv faţă de o activitate anterioară desfăşurată de beneficiarul 1 2 Rodica Narcisa Petrescu. persoane juridice. O. nefiind de aplicabilitate repetată. publicate. Actele administrative cu caracter individual Actele administrative cu caracter individual sunt manifestări de voinţă care produc efecte juridice cu privire la subiecte de drept predeterminate (persoane fizice. prin actul administrativ de numire se stabilesc atât drepturile salariale precum şi obligaţiile. 50/2005. sarcinile specifice funcţiei publice pe care urmează să o ocupe persoana beneficiară a actului administrativ. Actele normative trebuie redactate într-un stil concis. actele administrative individuale se împart în mai multe categorii. etc. aprobate.N. precum şi obligaţii concrete. prin actul administrativ individual de numire în funcţie se stabilesc faţă de un subiect de drept determinat (câştigătorul concursului) atât drepturi. Aceste acte se particularizează prin faptul că îşi epuizează conţinutul printr-o singură executare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici2: „Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. specifice funcţiei publice respective. sobru. Produc efecte juridice erga omnes. etc. c) se face prin act administrativ emis de conducătorul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală.G. nr. Spre exemplu. (2) lit.” Potrivit alineatelor (4) şi (5) ale aceluiaşi articol. 292-296 Republicată în Monitorul Oficial al României. în H.).2. op. cu modificările şi completările ulterioare 381 . (3) din Legea nr. după cum urmează1: a) Acte prin care se stabilesc drepturi şi/sau obligaţii determinate pentru subiectul de drept căruia i se adresează. nr. 54 alin. iar eficienţa acestora nu încetează printr-unul sau mai multe acte individuale de executare.

ci dimpotrivă. Muraru. art. Iorgovan.” În opinia noastră. potrivit art. iar gratuitatea este un mijloc de încurajare pentru a se recurge la asemenea proceduri. E. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. în condiţiile legii.”2. Materia este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. op. Astfel. (4) din Ordonanţă. prevăzută de lege. 295 382 . Astfel de acte sunt considerate a fi: diplomele de studii (şcolare. I. consfinţeşte activitatea administrativ-jurisdicţională. în condiţiile legii speciale. în contextul modificărilor aduse prin revizuirea Constituţiei. apreciem ca fiind necesară şi oportună elucidarea chestiunii dacă actele administrativ-jurisdicţionale mai sunt sau nu de actualitate. citată. conform Ordonanţei Guvernului nr. permisul de conducere etc. Comentând textul în cauză. Prisăcaru. permisul pentru port armă. Editura All. legea fundamentală nu elimină.”1 În legătură cu această categorie de acte administrative cu caracter individual. p. 1994. „Măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent”. care trebuie motivată şi semnată de conducătorul organului fiscal respectiv. deciziile de pensionare. Bucureşti. în acelaşi sens. A. p. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 126 alin.I. 34. În aceeaşi categorie se includ şi actele administrative individuale prin care se instituie măsuri asiguratorii în sarcina unor debitori ai bugetelor locale. citată. (4) din Constituţia României. se soluţionează după o anumită procedură. Actele administrativ-jurisdicţionale se particularizează prin următoarele caracteristici: 1 2 V. op. autoarea Elena Simina Tănăsescu relevă că: „Se exprimă astfel rolul acestor jurisdicţii în descongestionarea justiţiei. Contenciosul administrativ român. c) Acte administrative prin care se aplică constrângerea administrativă Exemplul tipic citat în doctrina de specialitate îl reprezintă procesulverbal prin care se constată săvârşirea unei fapte contravenţionale şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale. Tănăsescu.actului şi căruia îi conferă un complex de drepturi şi obligaţii. universitare). prin ele. un conflict juridic ivit între un serviciu public şi un particular (persoană fizică sau juridică). p. Constantinescu. statuează „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. 134 M. care constituie „legea-cadru”. Astfel. republicată. d) Acte administrativ-jurisdicţionale Aceste acte juridice „sunt acte administrative pentru că sunt emise (pronunţate) de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unui organ al administraţiei publice şi sunt de jurisdicţie pentru că. a se vedea Rodica Narcisa Petrescu. 21 alin. S.

. pe baza sesizării persoanei interesate. Clasificarea actelor administrative după conduita prescrisă În raport cu acest criteriu. 1 H. constituind o excepţie de la principiul revocabilităţii.G. după caz. împotriva actelor administrativ-jurisdicţionale pot fi formulate numai căile de atac prevăzute de legea specială. de structuri administrative create în cadrul sau pe lângă acestea. aprobate prin H. care. caracter normativ sau individual.• • • • • • sunt emise/adoptate de către autorităţi ale administraţiei publice sau..”. nr.2. 3. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. se bucură de o stabilitate mai mare decât celelalte acte administrative. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. cu caracter contravenţional sau se consacră constrângerea administrativă în cele mai diverse forme. respectiv: onerative. prin actul administrativ menţionat se stabileşte conduita de urmat pentru contribuabilii care nu mai desfăşoară activităţi supuse taxei pe valoarea adăugată.G: nr. În general. prohibitive şi permisive. obiectul acestor acte îl constituie soluţionarea unor litigii. publicată în Monitorul Oficial al României. prin astfel de acte administrative se stabilesc norme de interdicţie. emitentul actului este independent în luarea soluţiei. emiterea/adoptarea actelor administrativ-jurisdicţionale se face după o procedură bazată pe principiul contradictorialităţii. care la rândul lor pot avea.G. care trebuie motivată în toate cazurile.1 Aşadar. în termen de . actele administrative se clasifică în trei categorii. nu mai realizează decât operaţiuni fără drept de deducere datorită obiectului de activitate. a) Actele onerative sunt acele acte administrative care obligă subiecţii de drept cărora li se adresează la o anumită conduită sau prestaţie. are obligaţia să solicite scoaterea din evidenţa de plătitor de taxă pe valoarea adăugată. 69. b) Actele prohibitive se caracterizează prin faptul că interzic anumite acţiuni. 1050/2004. Partea I-a.7 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. conform cărora: „Orice persoană impozabilă. îl regăsim în dispoziţiile pct. Această particularitate nu echivalează însă cu puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti. 92/2003. ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. nr. 651 din 20 iulie 2004 383 . Un astfel de exemplu. nr.

nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor. 1 H. Astfel. Această categorie de acte se particularizează prin faptul că nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită acţiune. de a elibera autorizaţia de construire. 4 (primari. dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege în vederea eliberării lor. nr. dreptul de a desfăşura anumite acţiuni se exercită de către titular pe baza unor verificări prealabile care au în vedere legalitatea acţiunii. publicată în Monitorul Oficial al României. 453/2001 publicată în Monitorul Oficial al României. organul fiscal consideră necesară consultarea unor experţi. conform art. În mod generic. Partea I-a. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor cadru de aplicare a O. nr. citată. respectiv de a verifica dacă solicitantul a depus documentaţia completă şi în caz afirmativ. autorităţile administraţiei publice au o dublă obligaţie. cu completările şi modificările ulterioare „Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii. Aşa de exemplu. nr. II. op. vol. cu indicaţia de a depune documentele necesare.1 c) Acte permisive care se particularizează prin faptul că lasă subiecţilor de drept facultatea (libertatea) de a-şi alege conduita de urmat. în cazul actelor administrative individuale cu caracter permisiv. 431 din 1 august 2001 şi prin Legea nr. modificată şi completată prin Legea nr. în aceste cazuri. Partea I-a.G.. aceste acte se împart în autorizaţii şi acte atributive de statut personal2.3/1997. 955/2004: „Se interzice amplasarea reclamelor pe: a) clădirile ce adăpostesc sedii ale autorităţilor publice. ci lasă subiecţilor de drept libertatea de a-şi alege conduita pe care o vor urma. respectiv autorizaţii impuse de lege şi „autorizaţii libere”. conform punctului 53. (5) din H. 749 din 27 octombrie 2003 384 . respectiv preşedinţii consiliilor judeţene – s.”. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrarea domeniului public şi privat de interes local. 38 alin.1 din Normele metodologice aprobate prin H. 7 alin.G. stabilind obiectivele asupra cărora aceştia trebuie să se pronunţe”.Spre pildă. 1050/2004: „Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. (1) din Legea nr. 660 din 22 iulie 2004 2 Ioan Santai. 50/1991 republicată. nr. Partea I-a. Partea I-a. p. Este evident că.G. potrivit art.) . 119 3 Legea nr. Pentru prima categorie legiuitorul stabileşte obligaţia administraţiei de a le elibera. poate numi unul sau mai mulţi experţi. De regulă.n.G. 401/2003 publicată în Monitorul Oficial al României.. nr. În cazul în care documentaţia tehnică este incompletă va notifica acest lucru solicitantului. republicată în Monitorul Oficial al României. pe baza documentaţiei depuse la autorităţile prevăzute la art. Autorizaţiile se împart la rândul lor în două categorii.”3. nr.

acte constitutive şi acte declarative (recognitive) de drepturi şi obligaţii. actele administrative pot fi clasificate avându-se în vedere natura organului emitent. precum şi numărul de manifestări de voinţă care concură la adoptarea actului. 45 din 28 ianuarie 2003 385 . spre exemplu. 3.1 Conform art. actele de sancţionare etc. nr. dau naştere. Partea I-a. Actele constitutive se particularizează prin faptul că instituie situaţii juridice cu caracter de noutate. materie reglementată prin Legea nr. actele de constatare ale organelor de control. Importanţa acestei distincţii rezidă în aceea că actele declarative. Din textul legal menţionat. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. Astfel de acte constitutive de drepturi şi obligaţii sunt diferitele tipuri de autorizaţii ( ex. Un exemplu concret. modifică sau sting raporturi juridice. îl constituie autorizaţia pentru exercitarea activităţii de transport persoane sau bunuri în regim de taxi. respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.3. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Actele declarative sau recognitive caracterizate prin aceea că. 14 alin. Clasificarea actelor după autorul lor În funcţie de autorul de la care emană. (3) din Lege: „Numărul maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere pentru perioada acordată. pentru exercitarea unor profesii sau meserii). menţionată în conţinutul lor. produc efecte juridice anterioare adoptării lor.Pe de altă parte.4. unele acte cu caracter confirmativ. din momentul emiterii lor sau de la o dată ulterioară. cu consultarea asociaţiilor”. prin ele se constată o situaţie preexistentă emiterii actului juridic. Astfel de acte declarative sunt. în cazul aşa-ziselor „autorizaţii libere” legea lasă administraţiei libertatea de a aprecia dacă eliberează sau nu autorizaţia solicitată. adică din momentul în care faptul juridic constatat s-a produs. dar numai pentru viitor. Clasificarea după situaţia juridică generată După criteriul situaţiei juridice generate distingem două categorii de acte administrative respectiv. etc. 3. competenţa acestuia. actele administrativ jurisdicţionale. dee construire. se va stabili prin hotărâre a consiliului local. particularizate prin faptul că stabilesc drepturi şi obligaţii preexistente emiterii lor. Dimpotrivă însă. actele constitutive cărora le este caracteristic faptul că produc ele însele efecte juridice. rezultă că legiuitorul lasă administraţiei publice locale facultatea de a stabili un anumit număr de autorizaţii în funcţie de necesităţile specifice ale unităţii administrativ-teritoriale.

5. În funcţie de subiectele cărora le sunt adresate.2. provenind de la o singură autoritate publică şi acte complexe (când cuprind două sau mai multe manifestări de voinţă. Actele simple pot fi revocate numai de către autoritatea emitentă şi de cea ierarhic superioară. actele administrative se împart în acte interne care produc efecte în interiorul organului şi acte externe care produc efecte în afara organului emitent. După numărul manifestărilor de voinţă care concură la formarea lor.5. precum şi de autoritatea publică superioară ierarhic. După natura autorităţii publice sau demnitarului public de la care emană.3. modul de aducere la cunoştinţă şi forma exterioară. actele administrative pot fi acte simple (când sunt rezultatul unei singure manifestări de voinţă. II. De autorităţi din sfera puterii executive. primari (dispoziţii). preşedinţii consiliilor judeţene (dispoziţii).4.1.1. tribunalelor şi curţilor de apel. 3. 1. etc. actele administrative pot fi elaborate după o procedură simplă sau după o procedură complexă. 121-122 386 . Actele elaborate după o procedură simplă nu presupun îndeplinirea unor formalităţi 1 A se vedea Ioan Santai. după caz: 3. pp. actele administrative pot fi acte de administraţie generală (care emană de la organele cu competenţă generală) şi acte de administraţie specială (care emană de la organele cu competenţă specială). actele administrative pot fi emise/adoptate. provenind de la mai multe autorităţi publice).1. 3. în măsura în care exercită atribuţii specifice administraţiei publice. prefecţi (ordine). După gradul de complexitate. 3. 3.1. Clasificarea actelor administrative după procedura de elaborare În funcţie de acest criteriu.2. actele administrative se clasifică ţinânduse cont de gradul de complexitate al procedurii administrative. în timp ce actele complexe pot fi revocate doar prin acţiunea comună a organelor care au contribuit la constituirea actelor respective. citată. primulministru (decizii).4. cum sunt: Preşedintele României (decrete). De structuri interne ale Parlamentului şi de către preşedinţii judecătoriilor. după caz. acestea din urmă trebuind să fie conforme cu cele dintâi. în vreme ce actele administraţiei locale generează efecte numai în unitatea administrativteritorială în care acestea au fost alese sau numite. consiliile locale şi judeţene (hotărâri).1. miniştrii (ordine). vol.4. etc. Guvern (hotărâri şi ordonanţe). op. iniţiativa în elaborare. După competenţa organelor de la care emană. 3. Actele administrative emise/adoptate de autorităţile centrale ale administraţiei publice produc efecte pe întreg teritoriul ţării.4.4.3.

nr. pentru a putea produce în mod valabil efecte juridice. În cazul încălcării cerinţei formei scrise cerute de lege intervine nulitatea actului respectiv. În funcţie de conţinutul lor material.5. (1) şi (2) din Legea nr. Aceste formalităţi le pot constitui: avizarea actului administrativ. revocabile) şi acte emise la cerere (acestea fiind. aprobarea. Partea I-a. b) acte patrimoniale gratuite (ex: repartizarea de mijloace materiale nerambursabile instituţiilor administrative.3. După conţinutul efectelor pe care le generează. spre deosebire de actele elaborate după o procedură complexă. 34 din 22 ianuarie 2003 387 .2. actele administrative se împart în acte emise din oficiu (acestea fiind. 1 Art. actele administrative pot fi: a) acte patrimoniale oneroase (ex: actul de concesionare a unui teren pe durata existenţei construcţiei contra unei taxe numite „redevenţă”).5. După forma lor exterioară.5. 3. După modul lor de executare. de regulă. publicată în Monitorul Oficial al României. actele individuale pot fi: a) creatoare de drepturi (ex: diplome de absolvire a studiilor). 1 alin. la cerere. După modul de aducere la cunoştinţă. 3. Actele administrative sunt susceptibile de fi clasificate şi în funcţie de alte criterii.procedurale deosebite.4. în general. După modul de iniţiere. 3. b) creatoare de obligaţii (ex: actele de sancţionare contravenţională). distingem acte administrative emise în formă scrisă şi acte emise fără îndeplinirea acestei condiţii (sau acte orale). a unui teren în folosinţă gratuită tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani pentru construirea unei locuinţe proprietate personală1). atribuirea. irevocabile). confirmarea etc. deosebim acte administrative care se aduc la cunoştinţă prin comunicare (cele individuale) şi acte publicate (cele normative). c) creatoare de drepturi şi obligaţii (ex: diverse categorii de autorizaţii). dezbaterea publică a proiectului. actele administrative se clasifică după cum urmează: a) acte cu executare instantanee (actul de sancţionare contravenţională).15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. c) acte nepatrimoniale (ex: dispoziţia de schimbare a numelui pe cale administrativă). care trebuie să îndeplinească cerinţele unor formalităţi deosebite.

în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora”. 2. 1 2 Jean Rivero.1. Regimul juridic al actelor administrative Regimul juridic al actelor administrative este reprezentat de „un ansamblu de reguli de fond şi de formă. p. Dalloz. care este guvernat de Constituţie şi de Legea contenciosului administrativ nr. acte care conferă un statut personal (drepturi şi obligaţii). trebuie reţinut faptul că diversitatea şi complexitatea activităţii desfăşurate de autorităţile administraţiei publice determină şi multitudinea categoriilor de acte administrative.1 actele administrative sunt clasificate în: 1. în prezent nu există unanimitate de opinii în privinţa definirii regimului juridic. 19 388 . acte modificatoare (de situaţii existente) şi acte abrogative. II. 1987. de-a lungul timpului. 4. citată. autorii de drept administrativ au stabilit. clasificate după diferite criterii. op. 116 Antonie Iorgovan. acte creatoare de drepturi şi facilităţi pentru particulari. forţa juridică şi forţa probantă a acestora.2 Deşi. cu nu8an