REGULI GENERALE PRIVIND DEVOLUTIUNEA LEGALA A MOSTENIRII

Sectiunea a I-a. Consideratii generale.

Prin devolutiunea mosteenirii se intelege atribuirea catre anumiti mostenitori a patrimoniului

succesoral. Devolutiunea legala (ab intestat) a mostenirii are loc atunci cind nu exista testament, caci in acest
din urma caz devolutiunea este testamentara.
In cazul devolutiunii legale legiuitorul determina categoriile de persoane care vor culege mostenirea
functie de anumite criterii cum este gradul de rudenie sau calitatea de sot supravietuitor. In cazul devolutiunii
testamentare transmisiunea are loc potrivit vointei lui decujus exprimata in testament.
Intre cele doua forme ale devolutiunii mostenirii nu exista neaparat un raport de excludere caci ele pot
coexista. Bunaoara defunctul a dispus prin testament numai de o parte a mostenirii sau chiar daca a dispus de
intreg dar existind mostenitori rezervatari acestia isi vor primi partea lor (rezerva) in virtutea legii.
Mostenirea va fi tot legala si atunci cind defunctul a lasat testament dar acesta nu cuprinde legate ci
numai alt fel de dispozitii ca recunoasterea unui copil, dispozitii privind funeraliile sau privitoare la
desemnarea unui executor testamentar etc. Tot astfel se poate intimpla ca testamentul sa nu cuprinda legate ci
numai exheredari astfel ca el va fi folosit numai pentru inlaturarea de la mostenire a celor exheredati iar
mostenirea se va imparti potrivit legii de catre cei care nu au fost inlaturati prin vointa lui decujus.
Vocatia succesorala legala este de regula reciproca. Astfel daca copiii vin la mostenirea parintilor lor
si acestia din urma sunt chemati la mostenirea acestuia din urma Reciprocitatea vocatiei legale la mostenire
cunoaste o singura exceptie in cazul casatoriei putative cind potrivit art.23 C. fam. sotul de buna credinta va
avea vocatie succesorala la mostenirea celuilalt dar cel de rea credinta nu.
Nu se poate vorbi de reciprocitatea vocatiei legale la mostenire a statului sau a persoanelor juridice si
nici in cazul mostenirii testamentare intrucit fiecare testament este un act juridic unilateral si independent.
Principiul vocatiei reciproce la mostenire are si un sens negativ astfel ca daca o persoana nu are
vocatie la mostenirea altei persoane nici aceasta din urma nu va avea vocatie la mostenirea celei dintii.

Sectiunea a II-a. Principiile devolutiunii succesorale legale.

La baza devolutiunii legale a mostenirii sta legatura de rudenie dintre decujus si cei chemati la
mostenirea sa. La acestea se adauga sotul supravietuitor care vine la mostenire in baza Legii nr.319/1944. In
lipsa oricaror rude din categoria celor chemate la mostenire precum si a sotului supravietuitor mostenirea se
va atribui statului, devenind vacanta.
Rudenia de singe si cea civila rezultata din adoptie este criteriul fundamental al vocatiei succesorale
legale la care, asa cum am aratat se adauga calitatea de sot supravietuitor a defunctului.
Nu toate rudele, indiferent de grad pot fi chemate la mostenire caci chemate fiind nelimitat la
mostenire s-ar ajunge, in adevar la o fragmentare excesiva a patrimoniului succesoral care nu e de dorit. In
determinarea categoriilor de rude care au vocatie succesorala la mostenirea lui decujus legiuitorul a adoptat
doua criterii esentiale si anume:clasa sau ordinul de mostenitori si gradul de rudenie dintre defunct si
succesibili. Legiuitorul a creiat patru clase de mostenitori, bazat tot pe gradul de rudenie stabilind intre ele o
ordine de preferinta, iar in cadrul fiecarei clase, chemarea concreta la mostenire se determina tot pe baza
gradului de rudenie, in sensul ca rudele de grad mai apropiat le inlatura pe cele in grad mai indepartat. In linie
dreapta rudele lui decujus sunt chemate la mostenire la infinit, dar in linie colaterala legiuitorul margineste
chemarea lor la gradul IV inclusiv.
Chemarea in acest mod a rudelor si a sotului supravietuitor la mostenirea lui decujus are la baza
interesul socialmente acceptat al conservarii bunurilor dobindite, uneori de generatii succesive in sinul
aceleasi familii prezumindu-se afectiunea fireasca dintre defunct si aceste persoane determinate de legiuitor.
”Succesiunile sunt deferite copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudelor sale colaterale. . .
”spune legiuitorul in art.659 C. civ. sintetizind principiile de mai sus.
Primul principiu al devolutiunii succesorale legale este acela potrivit caruia succesorii sunt chemati la
mostenire in ordinea claselor de mostenitori.
Codul civil in art.669-675 stabileste patru clase de mostenitori cu ordinea lor de preferinta. Prima clasa
de mostenitori vine la mostenire excluzind total pe cei care fac parte din cea de a doua sau subsecventa clasa
de mostenitori. Clasa a doua vine la mostenire numai in lipsa oricaror mostenitori din prima clasa si excclude
total pe cei care fac parte din clasa a treia si a patra. Cei din clasa a treia vin la mostenire numai daca nu exista
mostenitori din prima si a doua clasa de mostenitori si exclud pe cei din clasa a patra de mostenitori si, in fine,
1
cei din clasa a patra pot veni la mostenire numai daca nu exista mostenitori din clasele superioare.
Cele patru clase de mostenitori determinate de legiuitor sunt urmatoarele:
- clasa I - care cuprinde descendentii in linie dreapta ai defunctului, adica copiii defunctului, nepotii,
stranepotii etc. acestuia fara limita de grad;
- clasa a II-a - care cuprinde ascendentii si colateralii privilegiati, adica parintii defunctului impreuna
cu fratii si surorile acestuia precum si descendentii lor, pina la gradul IV inclusiv. Pentru ca ea cuprinde, pe de
o parte, parintii defunctului, care sunt rude in linie ascendenta de gradul I cu acesta, iar pe de alta parte pe
fratii si surorile defunctului si copiii acestora, care sunt rude in linie colaterala pina la gradul IV, ea se mai
numeste clasa mixta a ascendentilor si colateralilor privilegiati;
- clasa a III-a - care cuprinde pe ascendentii ordinari, adica bunicii si strabunicii defunctului etc. , fara
limita de grad;
- clasa a IV-a- care cuprinde pe colateralii ordinari, adica unchii, matusile verii primari, fratii si
surorile bunicilor defunctului.
In concurs cu fiecare din aceste clase sau singur in masura, in care nu exista rude de singe, vine la
mostenire sotul supravietuitor al defunctului potrivit Legii nr.319/1944, privitoare la drepturile succesorale ale
sotului supravietuitor. In cazul in care nu exista nici una din rudele cuprinse in cele patru clase de mostenitori
si nici sot supravietuitor, potrivit art.68o c. civ. mostenirea devine vacanta si se cuvine statului.
Asadar, gradul de rudenie sta la baza apartenentei la o clasa de mostenitori sau alta, dar asa cum vom
vedea el are importanta si in cadrul aceleasi clase de mostenitori.
El se stabileste potrivit prevederilor art.46 C. fam. si ale art.662 si 663 C. civ.
Rudenia, asa cum rezulta din textele legale precizate mai sus este de doua feluri rudenie in linie
dreapta, ascendenta sau descendenta si rudenie colaterala. ”Se numeste linie dreapta ssirul gradelor intre
persoanele ce se cobor una din alta” prevede art.661 alin.1 fraza I, iar in fraza II acelasi text precizeaza ca
linia colaterala este” sirul gradelor intre persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un
autor comun”.
In linie dreapta gradul de rudenie se stabileste dupa numarul nasterilor existente intre persoanele intre
care dorim sa stabilim gradul de rudenie. Astfel tatal si fiul sunt rude de gradul I, iar nepotul de fiu si bunicul
sunt rrude de gradul II. In linie colaterala gradul de rudenie se stabileste dupa numarul nasterilor care urca de
la persoana al carei grad de rudenie trebuie sa-l stabilim pina la ascendentul comun si apoi de la aceasta pina
la persoana fata de care urmeaza sa stabili gradul de rudenie. Astfel fratii sunt rude de gradul II, unchiul cu
nepotul de frate sunt rude de gradul III, iar verii primari sunt rude de gradul IV.
Rudele in linie dreapta ale defunctului ssunt chemate teoretic la mostenire la infinit practic insa
limitarea vine de la limitele biologice ale vietii omului neputindu-se depasi gradul trei sau patru de rudenie. In
linie colaterala, asa cum am vazut, rudele sunt chemate la mostenire numai pina la gradul IV inclusiv.
In cazul existeentei unor mostenitori apartinind la clase diferite, ceea ce intereseaza sub aspectul
chemarii la mostenire este apartenenta la o clasa de mostenitori iar nu gradul de rudenie cu defunctul. Astfel
nepotul de fiu aal defunctului este ruda de gradul II cu acesta, dar apartinind clasei I de mostenitori va inlatura
de la mostenire pe tatal defunctului care este ruda de gradul I, dar face parte din clasa a II-a de mostenitori.
Abia in interiorul aceleasi clase, cum vom vedea in cele ce urmeaza, gradul de rudenie este decisiv.
Prin exceptie sotul supravietuitor nu este inlaturat de nici o clasa de mostenitori si vine in concurs cu
toate la mostenire, dupa cum nici nu inlatura rudele apartinind celor patru clase de mostenitori, doar cota sa de
mostenire variaza dupa cum vine in concurs cu mostenitori dintr-o clasa sau alta.
Al doilea principiu al devolutiunii succesorale legale este acela al prioritatii gradului de rudenie cu
defunctul intre rudele ddin cadrul aceleasi clase (sau regula proximitatii gradului de rudenie).
In lumina acestui principiu in ipoteza ca la moartea defunctului au ramas mai multe rude ale sale
apartinind aceleasi clase, rudele in gard mai apropiat le vor inlatura de la mostenire pe cele in gard mai
indepartat. Astfel fiul lui decujus va inlatura de la mostenire pe nepotul de fiu al lui decujus. Ei apartin
aceleasi clase de mostenitori dar in vreme ce fiul este ruda de gradul I, nepotul de fiu este ruda de gradul II.
Prin exceptie in clasa a doua de mostenitori parintii defunctului desi sunt rude de gradul I cu defunctul
nu vor inlatura de la mostenire pe fratii si surorile defunctului, care ssunt rude de gradul II cu vor veni
impreuna la mostenire. De asemenea constituie o exceptie de la acest principiu reprezeentarea succesorala de
care ne vom ocupa in cele ce urmeaza.
Al treilea principiu al devolutiunii succesorale legale este acela potrivit caruia in sinul aceleasi clase de
mostenitori rudele de grad egal mostenesc in parti egale.
Potrivit acestui principiu daca exista mai multe rude din aceeasi clasa de mostenitori si ele au acelasi
grad de rudenie cu defunctul vor mosteni cote egale din mostenirea acestuia.

2
 Si de al acest principiu exista o exceptie si anume aceea a fratilor si surorilor care provin din casatorii
diferite si se mostenesc intre ei. In acest caz, asa cum vom vedea mostenirea nu se imparte in mod egal sau pe
capete ci pe linii. Cei care sunt frati dupa ambii parinti vor lua mai mult decit cei care sunt frati numai dupa
unul din parinti.

Sectiunea a II-a. Reprezentarea succesorala.

1.Notiunea reprezentarii succesorale.

Reprezentarea succesorala nu trebuie confundata nici cu reprezentarea conventionala pe care o

genereaza mandatul si nici cu cea legala a minorului sau interzisului judecatoresc caci nu are nici o legatura
cu acestea. Potrivit art.664 C. civ. reprezentarea succesorala este o fictiune a legiuitorului care are drept efect
de a pune pe reprezentanti in locul, gradul si drepturile reprezentatului. Inca in doctrina franceza a fost
criticata definirea reprezentarii succesorale ca o fictiune caci, s-a spus, legiuitorul modern nu are nevoie de
fictiuni precum pretorul roman ci poate introduce o exceptie de la regula in mod direct. Unii autori au definit-
o atunci ca fiind un beneficiu al al legii in virtutea caruia o persoana mai indepartata in grad urca in locul si
gradul parintelui sau care nu mai este in viata la data deschiderii succesiunii pentru a culege partea care i s-ar
fi cuvenit acestuia, daca s-ar fi aflat in viata. Cel reprezentat este ascendentul predecedat fata de decujus, iar
reprezentantul este cel care urca in locul si gradul sau culegind partea care i s-ar fi cuvenit daca ar fi fost in
viata la data mortii lui decujus. De pilda, daca la moartea sa decujus a lasat un fiu si doi nepoti, copiii celuilalt
fiu al sau predecedat, fiul in viata desi rud de gradul I cu defunctul nu-i va inlatura de la mostenire pe cei doi
copii ai fratelui sau predecedat ci acestia vor veni la mostenire culegind impreuna partea care i s-ar fi cuvenit
tatalui lor daca ar fi fost in viata. In acest mod reprezentarea constituie o abatere de la regula proximitatii
gradului de rudenie potrivit careia fiul in viata al defunctului la data deschiderii succesiunii ar trebuii sa-i
inlature de la mostenire pe cei doi nepoti, copiii fratelui sau decedat inainte de aceasta.
Tot astfel reprezentarea succesorala este o abatere si de la principiul potrivit caruia rudele in grad egal,
apartinind aceleasi clase succesorale, mostenesc in parti legale, caci de pilda, daca decujus a avut doi copii,
ambii predecedati, iar unul a avut doi copii, iar celalalt trei copii, toti fiind asadar nepoti de fiu, nu vor
mosteni in parti egale ci primii doi vor impartii partea de ½ care s-ar fi cuvenit tatalui lor, iar cealalta parte de
½ va fi impartita de asta data de cei trei nepoti care vin si-l reprezinta pe tatal lor predecedat.
“Dreptul la mostenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau supravietuirea unor rude), iar
moartea prematura a parintilor nu trebuie sa dauneze unora dintre copii si nici sa profite altora“.

2.Cazurile de aplicare a reprezentarii succesorale.

Asa cum am vazut reprezentarea succesorala fiind o exceptie de la principiile devolutiunii legale a
mostenirii prevederile legale care o reglementeaza sunt de stricta interpretare.
Din prevederile art.665, 666 si 672 C. civ. rezulta ca reprezentarea succesorala este admisa in cazul
descendentilor copiilor lui decujus si ai descendentilor din frati si surori. Nu pot beneficia de reprezentare nici
ascendentii privilegiati, nici ascendentii ordinari, nici colataralii ordinari si nici sotul supravietuitor.
Din analiza textelor legale amintite mai sus rezulta ca atunci cind reprezentarea este admisa ea
opereaza :
a) in toate cazurile si
b) la infinit.
a) Prin afirmatia ca reprezentarea opereaza in toate cazurile vom intelege, referindu-ne la clasa
descendentilor, ca ea va opera si in ipoteza ca la mostenire vin descendenti de gradul I, cu descendenti de
gradul II (nepoti) care-l reprezinta pe ascendentul lor predecedat precum si in ipoteza ca toti descendentii de
gradul I sunt decedati si vin la mostenire prin reprezentare numai nepotii, rude de gradul II, care iau locul
ascendentilor lor rude de gradul I. De pilda, daca decujus a avut doi fii, din care unul este predecedat, dar a
avut la rindul sau doi fii, acestia din urma luind locul tatalui lor prin reprezentare vor veni la mostenire
impreuna cu fiul in viata al lui decujus (unchiul lor) si vor culege cota de ½ care s-ar fi cuvenit tatalui lor daca
era in viata. Cealalta cota o va lua, evident, fiul in viata la data deschiderii mostenirii, al lui decujus. Intr-o a
doua ipoteza, daca ambii fii ai lui decujus au predecedat acestuia, dar fiecare a lasat cite doi copii, acestia vor
veni la mostenirea prin reprezentarea parintilor lor, care erau rude de gradul I cu defunctul si vor impartii intre
ei partile care ar fi revenit ascendentilor lor daca erau in viata la data deschiderii succesiunii.
Tot astfel descendentii din frati si surori, care sunt rude de gradul III cu defunctul si fac parte din clasa

3
a doua mixta de mostenitori vor putea veni la mostenire prin reprezentare fie ca exista frati in viata ai lui
decujus, fie ca vin numai nepoti de frate si sora la mostenire.
b) Prin afirmatia ca reprezentarea opereaza la infinit vom intelege ca in cazul descendentilor in linie
dreapta, asadar al clasei I de mostenitori, se bucura de reprezeentare nu numai cei care sunt rude de gradul II
cu defunctul ci si cei de gradul III si asa mai departe la infinit. In schimb, in linie colaterala legiutorul
mergineste si reprezentarea succesorala pina la gradul IV de rudenie inclusiv.

3.Conditiile reprezentarii succesorale.

Reprezentarea opereaza numai daca sunt prezente trei conditii, din care doua privesc persoana celui
reprezentat, iar a treia persoana celui care reprezinta. Aceste conditii sunt urmatoarele:
a) Cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii mostenirii.
Art.668 C. civ. prevede ca nu se reprezinta decit persoanele moarte. S-a precizat ca reprezentatul nu
este necesar sa fie predecedat fata de decujus caci reprezentarea va opera chiar in ipoteza in care cel
reprezentat a decedat concomitent cu decujus, ca de pilda in cazul comorientilor sau al persoanelor decedate
in acelasi timp fara sa fie comorienti, astfel ca mai corect este sa se spuna ca cel reprezentat sa fie decedat la
data deschiderii succesiunii, decit sa se foloseaca notiunea de predecedat la data deschiderii mostenirii.
In legatura insa cu situatia comorientilor s-a exprimat si parerea ca in acest caz reprezentarea nu ar
opera pentru ca cel ce ar urma sa fie reprezentat, fiind prezumat mort in acelasi moment cu decujus el nu are
capacitate succesorala caci nu exista in acel moment si asa fiind locul sau nu este util. Impartasim prima
opinie numai pentru argumentul de echitate caci, in adevar, daca de pilda decujus impreuna cu unul din cei
doi fii ai sai decedeaza in aceeasi catastrofa, fiind considerati comorienti, daca fiii celui decedat impreuna cu
tatal lor nu ar putea veni la mostenirea bunicului lor prin reprezentare, aceasta mostenire ar fi culeasa in
totalitate de celalalt fiu al lui decujus, ramas in viata, ceea ce este inechitabil.
Persoanele in viata, asadar, nu vor putea fi reprezentate chiar daca au renuntat la mostenire sau au fost
declarate nedemne. Cei in viata fie ca vor mosteni pe defunct in nume propriu fie vor fi inlaturate de la
mostenire de rude in grad mai apropiat cu acesta.
Tot asa cei declarati disparuti nu pot fi reprezentati fiind considerati in viata pina in momentul in care
intervine hotarirea judecatoreasca de declarare a mortii. Daca prin aceasta hotarire ramasa definitiva si
irevocabila se stabileste o data a mortii anterioara sau concomitenta cu data deschiderii succesiunii
reprezentarea va fi posibila.
Din interdictia reprezentarii persoanelor in viata la data deschiderii mostenirii razulta consecinta ca
reprezentarea nu poate opera prin salturi si nici omisio medio. Reprezentantul trebuia sa urce din grad in grad,
care trebuie sa fie vacante prin deces, pina la gradul cel mai apropiat de defunct.

b) Locul persoanei reprezentate sa fie util.

Aceasta inseamna ca nu este suficient ca cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii succesiunii ci
este necesar ca acesta, daca ar fi fost in viata, sa-l fi putut mosteni pe defunct. Cel declarat nedemn nu poate fi
reprezentat pentru ca daca ar fi fost in viata el nu-l putea mosteni pe defunct. Solutia, asa cum am aratat este
criticabila de vreme ce nedemnitatea este soccotita o sanctiune civila care ar trebui sa aibe efecte numai fata
de cel nedemn si nu si fata de urmasii sai.
Locul nu este considerat util nici in cazul in care reprezentatul este un frate sau sora a defunctului,
decedati la data deschiderii succesiunii care insa au fost exheredati de catre defunct. Nu aceeasi este situatia in
cazul in care cel exheredat este un mostenitor rezervatar, bunaoara un copil al defunctului. Reprezentarea va
avea loc in aceasta ipoteza caci locul este util in ce priveste rezerva succesorala de care decujus nu-l poate
priva pe descendentul sau reprezentat.

c) Reprezentantul sa aibe vocatie succesorala proprie la mostenirea defunctului.

Reprezentantul, fiind chemat sa-l mosteneasca pe defunct trebuie sa indeplineasca toate conditiile
cerute de lege pentru a-l putea mosteni pe acesta. Trebuie sa aibe capacitate succesorala, sa nu fie nedemn fata
de defunct si sa aibe vocatie proprie la mostenirea acestuia. Faptul ca reeprezentantul a fost nedemn fata de
cel pe care-l reeprezinta nu este o piedica in calea reprezentarii si nici renuntarea la mostenirea reprezentatului
(art.668 alin.2 C. civ. ). In linie colaterala descendentii din frati si surori pot veni la mostenire prin
reprezentare numai pina la gradul IV inclusiv “nefiind de conceput ca o persoana situata in afara sferei rudelor
chemate de lege la mostenire (cum este de exemplu fiul stranepotului de frate al defunctului, ruda de gradul al
cicilea cu acesta) sa poata veni la succesiunea lui de cujus prin reprezentarea rudelor de grad succesibil
predecedate”.

4
 In privinta rudeniei izvorita din adoptie incepind cu data de 12 iunie 1997 cind a intrat in vigoare
Ordonanta de urgenta nr.25/1997 (modificata prin Legea nr. 87/1998) exista un singur fel de adoptie si anume
adoptia cu efectele filiatiei firesti sau cu efecte depline. Adoptiile incuviintate in trecut pot sa fie si adoptii cu
efecte restrinse asa cum au fost ele reglementate de Codul familiei intrucit legea noua nu retroactiveaza.
In cazul adoptiei (infierii) cu efecte depline, cel adoptat si descendentii sai pot veni la mostenire prin
reprezentare la fel ca si copiii rezultati din filiatia fireasca intrucit ei ca urmare a doptiei devin rude cu
adoptatorul precum si cu rudele acestuia iar rudenia de singe dintre copil si parintii sai inceteaza. Daca
adoptia(infierea) a fost cu efecte restrinse descendentii celui adoptat vor putea veni la mostenire prin
reprezentare numai daca adoptia a fost facuta de catre de cujus, dar daca ea a fost facuta de catre descendentii
sai sau de colataralii privilegiati ori nepotii acestora reprezentrea nu mai poate avea loc intrucit cel ce ar urma
sa fie reprezentant nu are vocatie proprie la mostenirea defunctului nefiind ruda cu acesta. Adoptatul cu efecte
restrinse si descendentii sai vor putea veni insa la mostenire prin reprezentare in familia lor fireasca pentru ca
in acest caz legaturile de rudenie cu familia de singe nu s-au intrerupt.

4.Efectele reprezentarii succesorale.

Efectul principal al reprezentarii succesorale este impartirea mostenirii pe tulpini si nu pe capete.

Art.667 C. civ. prevede ca :”In toate cazurile in care reprezentarea este admisa, partajul se face pe tulpina ;
daca aceeasi tulpina a prrodus mai multe ramuri, sudivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, membri
aceleasi ramuri se impart egal intre dinsii”. Asadar, reprezentantii vor culege intotdeauna numai partea care s-
ar fi cuvenit antecesorului lor pe care-l reprezinta. Daca de pilda, decujus a avut doi fii, ambii predecedati, dar
unul a avut la rindul sau doi fii, iar celalalt trei fii, care vin toti la mostenire prin reprezentare, mostenirea lui
de cujus se va impartii in doua, iar cota de ½ se va impartii intre cei doi reprezentanti ai primului copil al lui
decujus predecedat iar cealalta cota de ½ se va impartii in parti egale intre cei trei reprezentanti ai celui de al
doilea fiu al lui de cujus predecedat si el. Succesibilii sunt evident liberi sa accepte sau nu mostenirea, dar
daca au acceptat-o reprezentarea opereaza de drept efectele ei neputind fi modificate nici prin vointa
reprezentantilor si nici a lui de cujus.
Mostenitorii care vin prin reprezentare la mostenire dobindesc nu numai drepturi ci si obligatii functie
de vocatia succesorala a fiecaruia. Vor raspunde asadar, pentru pasivul mostenirii in limita activului (intra
vires hereditatis) daca au acceptatat-o sub beneficiu de inventar si peste aceste limite (ultra vires hereditatis)in
cazul in care au acceptat-o pur si simplu. Nu are importanta in ambele cazuri daca au renuntat sau au acceptat
mostenirea lasata de cel pe care-l reprezinta.

5.Reprezentarea succesorala raportata la Legea nr.18/1991 si Legea nr.1o/2oo1.

In ipoteza ca fostul proprietar al terenului nu este in viata potrivit art. 8 din Legea nr.18/1991
(republicta in 1998 cu modificarile aduse de Legea nr.169/1997) pot solicita reconstituirea dreptului de
proprietate mostenitorii acestuia in conditiile legiicivile. In consecinta, asa cum corect s-a precizat, de vreme
ce legea civila permite mostenirea prin reprezentare inseamna ca aceasta institutie isi are aplicare si in
domeniul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit Legii nr.18/1991. De altfel
Regulamentul aprobat prin H.G. 131/1991, in art.14 prevede in mod expres ca descendentii copiilor fostului
proprietar decedat precum si cei din frati si surori pot veni la mostenire in locul parintilor lor decedati anterior
autorului succesiunii, asadar prin reprezentare. Reprezentarea nu este admisa insa in cazul in care
reprezentatul a decedat nu anterior ci ulterior fostului proprietar al terenului insa decesul a avut loc inaintea
aparitiei Legii nr.18/1991, cum in mod eronat s-a sustinut de catre unii autori. Succesiunea se deschide la data
mortii fostului proprietar al terenului iar nu la aparitia Legii nr.18/1991, astfel ca toate problemele succesiunii
se rezolva raportat la aceasta data. Numai ca legea permite sa se reconstituie dreptul de proprietate si asupra
terenurilor care la data decesului nu erau in patrimoniul lui de cujus. Daca moartea copilului sau a fratelui sau
surorii au avut loc ulterior decesului autorului, intrucit acestia au fost in viata la data deschiderii succesiunii ei
vor veni la mostenire in nume propriu iar cotele mostenite astfel vor reveni propriilor lor mostenitori prin
retransmitere.
Desigur in toate cazurile, indiferent ca mostenitorii vin la mostenire in nume propriu, prin
reprezentare sau retransmitere, ca sunt mostenitori legali sau testamentari nu pot dobindi prin reconstituirea
dreptului de proprietate mai mult decit ar fi putut dobindi fostul proprietar, autorul lor, daca ar fi fost in viata.
In privinta Legii nr.1o/2oo1 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada
6 martie 1945 -22 decembrie 1989, intrucit art.4 alin.2 prevede ca de prevederile acestei legi beneficiaza si

5
mostenitorii persoanelor indreptatite, acestia vor putea beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate fie
in nume propriu, fie prin reprezentare sau retransmitere in conditiile legii civile.

DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI SI ALE SOTULUI

SUPRAVIETUITOR.

Sectiunea a I-a. Clasele de mostenitori.

Asa cum am aratat intr-o alta parte a acestei lucrari legiuitorul rinduieste rudele lui de cujus in privinta
drepturilor lor la mostenirea acestuia in patru clase de mostenitori ale caror reguli specifice le vom analiza in
cele ce urmeaza.

1.Clasa I -a de mostenitori (descendentii defunctului)

Prima clasa de rude chemate la mostenirea defunctului este constituita, potrivit art.669 C. civ. din
copiii acestuia si urmasii lor in linie dreapta la infinit indiferent ca sunt rezultati din casatorie sau din afara
acesteia. Codul familiei a asimilat pe deplin copilul din afara casatoriei cu cel din casatorie cu conditia
evidenta ca legatura de filiatie sa fie stabilita prin una din caile admise de lege (art.63 C. fam.). Potrivit vechii
reglementari a Codului civil copilul din afara casatoriei nu avea drepturi succesorale decit fata de mama sa si
rudele acesteia si nici un drept la mostenirea lasata de tatal sau dinafara casatoriei.
In clasa descendentilor se includ si copiii rezultati din adoptie. In prezent legea consacra numai
adoptia cu efecte depline (OUG nr.25/1997) numai ca distictia dintre cele doua forme de adoptie(infiere) se
impune.
Daca adoptatorul este de cujus in ambele feluri de adoptie cel adoptat si descendentii sai vor fi chemati
la mostenirea adoptatorului.
In cazul adoptiei cu efecte depline raporturile de rudenie cu parintii firesti si rudele acestora inceteaza
astfel ca cel adoptat si descendentii sai nu vor mai putea veni la mostenirea parintilor de singe sau a rudelor
acestora. In schimb in cazul adoptiei cu efecte restrinse se pastreaza legaturile de rudenie in propria familie
astfel ca adoptatul si descendentii sai vin la mostenirea ascendentilor firesti in calitate de descendenti.
In ipoteza ca adoptia nu a fost facuta de catre defunct ci de catre descendentul acestuia, numai in cazul
adoptiei cu efecte depline adoptatul si descendentii si vor avea chemare succesorala la mostenirea lasata de
defunct intrucit devin rude nu numai cu adoptatorul ci si cu rudele acestuia, asadar, si cu defunctul. In cazul
adoptiei cu efecte restrinse insa adoptatul si descendentii sai nu vor avea vocatie la mostenirea ascendentului
adoptatorului intrucit nu sunt rude cu rudele adoptatorului si deci nici cu decujus.
Impartirea mostenirii intre descendentii de gradul I se face in mod egal sau pe capete. Aceeasi este
situatia si in cazul descendentilor de grad subsecvent cind vin la mostenire in nume propriu si nu prin
reprezentare. Daca insa descendentii de gradul II si urmatoarele vin la mostenire prin reprezentare, asa cum
am vazut, impartirea nu se face pe capete ci pe tulpini si subtulpini. Daca exista descendenti mai indepartati in
grad care nu beneficiaza de reprezentare ei vor fi exclusi de la mostenire caci mostenitorii in grad mai
apropiat cu defunctul ii inlatura de la mostenire pe cei in grad mai indepartat.
Descendentii lui de cujus, pot veni la mostenire, asa cum am vazut, in nume propriu sau prin
reprezentare. Ei sunt mostenitori rezervatari, legiuitorul (art.841, 842 C. civ.) pastrindu-le prin vointa sa o
parte a mostenirii, care este rezerva, chiar atunci cind defunctul ar fi efectuat liberalitati peste cota permisa de
legiuitor (cotitatea disponibila) avind dreptul, cum vom vedea intr-o alta parte acestei lucrari, sa ceara
reductiunea liberalitatilor excesive.
Descendentii defunctului sunt si mostenitori sezinari, astfel ca potrivit art.653C. civ. Au dreptul de a
intra in posesia mostenirii fara indeplinirea vreunei formalitati ca eliberarea certificatului de mostenitor.
In fine, in ipoteza ca vin la mostenire mai multi descendenti ai defunctului potrivit art.751 C. civ. au
unii fata de altii obligatia de raport. Aceasta inseamna ca trebuie sa aduca la masa succesorala donatiile ce au
primit de la defunct, direct sau indirect, inafara de ipoteza ca au fost facute cu scutire de raport.

2. Clasa a II-a de mostenitori (ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati).

Daca nu exista rude din clasa I-a de mostenitori, sau acestea nu vor sau nu pot primi mostenirea
legiutorul cheama la mostenire rudele din clasa II-a de mostenitori.
Aceata poarta denmirea de clasa mixta intrucit in ea se cuprind ascendentii privilegiati care sunt rude
de gradul I cu de cujus si colateralii privilegiati care sunt rude de cel putin gradul II, fara a se excclude unii pe

6
altii. Aceasta categorie de rude mai poarta denumirea de privilegiati intrucit mai exista ascendenti mai
indepartati in gard decit parintii care se numesc ascendenti ordinari care fac parte din calasa III-a de
mostenitori dupa cum exista si colatarali mai indepartati in grad care fac parte din clasa a IV de mostenitori si
care toti sunt inlaturati de la mostenire in prezenta celor din calasa II-a.

a) Ascendentii privilegiati.

Ascendentii privilegiati sunt parintii defunctului, din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie.
In privinta parintilor din casatorie precum si a mamei dinafara casatoriei exista dispozitii legale
exprese in art.67o, 671, 673, 678 C. civ. astfel ca nu exista indoiala ca ei sunt chemati la mostenire ca facind
parte din clasa a II-a de mostenitori. Au fost insa duscutii in privinta tatalui din afara casatoriei si a parintilor
defunctului in cazul adoptiei cu efecte restrinse, astfel ca se impun, din acest motiv, citeva precizari.
Desi nu exista un text expres in privinta drepturilor succesorale ale tatalui din afara casatoriei si este de
principiu ca nimeni nu are chemare succesorala fara o consacrare legala expresa, astazi nu se mai pune la
indoiala dreptul acestuia de a veni la mostenirea copilului sau decedat. Ceea ce confera fundament acestui
drept este legatura obiectiva de filiatie dintre parinte si copil precum si principiul egalitatii sexelor si al
reciprocitatii vocatiei succesorale. Iar, pe de alta parte, art.1o6 C. fam. chiar daca nu direct, recunoaste tatalui
dinafara casatoriei dreptul de a veni la mostenirea copilului sau atunci cind prevede ca parintele nu are nici un
drept asupra bunurilor copilului in afara dreptului de mostenire si la intretinere.
In cazul adoptiei cu efecte depline intrucit cel adoptat nu mai are legaturi de rudenie cu parintii sai
firesti acestia, idiferent ca sunt din casatorie sau dinafara ei nu au vocatie succesorala la mostenirea copilului
lor adoptat. In schimb in cazul adoptiei cu efecte restrinse dreptul la mostenirea copilului lor adoptat al
parintilor firesti se mentine intrucit sunt mentinute legaturile de rudenie cu acestia. Adoptatorii au si ei
chemare succesorala la mostenirea a doptatului, alaturi de parintii firesti ai copilului.
In cazul in care la mostenire vin numai ascendentii privilegiati ai defunctului neexistind colaterali
privilegiati, potrivit art.67o alin.2 C. civ. patrimoniul defunctului se va impartii in mod egal intre ei, adica in
cote de cite ½ pentru fiecare sau 1/3 si respec
tiv 1/4 dupa cum vin unul sau ambii parinti firesti si cei din adoptie in cazul adoptiei cu efecte
restrinse. Daca la data deschiderii mostenirii trieste numai unul din parinti, fireste el va culege intreaga
mostenire.
Daca insa la mostenire ascendentii privilegiati vin impreuna cu colateralii privilegiati, daca exista un
singur parinte acesta va primi 1/4 din mostenire, cealalata cota de 3/4 revenind colateralilor privilegiati,
indiferent de numarul lor. Daca traiesc ambii parinti ei vor lua cota de ½ impreuna cite 1/4 pentru fiecare,
cealalata jumatate revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numarul lor. In cazul adoptiei cu efecte
restrinse pot veni la mostenire patru ascendenti privilegiat iinsa numai cota de ½ afectata lor se va impartii
intre ei astfel ca vor lua 1/4, 1/6 sau 1/8 fiecare.
In cazul in care la mostenire vine in concurs cu clasa a II-a de mostenitori sotul supravietuitor mai intii
se stabileste cota ce se cuvine acestuia, restul impartindu-se dupa regulile aratate mai sus intre mostenitorii din
aceasta clasa.

b) Colateralii privilegiati.

Din aceasta categorie de mostenitori fac parte fratii si surorile defunctului precum si descendentii din
frati si surori pina la gradul IV inclusiv. Fratii si surorile pot fi din casatorie, din afara casatoriei si din adoptia
cu efecte depline. La adoptia cu efecte restrinse cel adoptat si dsecendentii sai nu devin rude cu rudele
adoptatorului astfel ca la acest tip de adoptie cei adoptati de aceeasi persoana nu au vocatie reciproca unul fata
de altul si nici in ipoteza existentei unui copil de pilda al adoptatorului si unul rezultat din adoptie intrucit, asa
cum aratat nu devin rude intre ei. Colateralii privilegiati in cazul adoptiei cu efecte restrinse se recruteaza,
cum bine s-a spus, numai dintre rudele firesti ale defunctului.
Asadar, daca adoptatorul a adoptat mai multi copii, toti cu efecte depline ei se vor mosteni intre ei.
Daca toti au fost adoptati cu efecte restrinde nu vocatie unul la mostenirea celuilalt. Daca insa a adoptat un
copil, de pilda cu efecte depline si inca unul dar cu efecte retsrinse avind in vedere prevederile art.75, 77 si 79
C. fam. nici in aceasta ipoteza adoptatul cu efecte depline nu-l va mosteni pe celalalt adoptat cu efecte
restrinse desi s-a sustinut si teza inversa, intrucit rudenia nu poate fi unilaterala adica numai adoptatul cu
efecte depline sa fie considerat frate cu cel adoptat cu efecte restrise iar invers nu. Ei nu se mostenesc, asadar,
unul pe altul intr-o atare ipoteza. Cel adoptat cu efecte restrinse pastrindu-si legaturile de rudenie din familia

7
fireasca potrivit art.75 alin.3 C. fam. el va veni la mostenirea fratilor sai de singe si eventual a celor adoptati
de parintii cu efecte depline. Daca insa parintii sai firesti ar fi adoptat un copil cu efecte restrinse ei nu au
vocatie succesorala reciproca caci nu sunt considerati rude intre ei.
Cit priveste imparteala mostenirii intre colateralii privilegiati regula generala instituita de altfel de
art.674 C. civ. este aceea ca se va impartii in parti egale, adica pe capete. Aceasta este valabila si pentru
descendentii din frati si surori.
Regula generala se aplica insa numai atunci cind fratii sunt frati buni sau germani, cum li se mai
spune, adica sunt frati si dupa mama si dupa tata. Pot exista insa frati numai dupa tata si se numesc frati
consangvini sau consingeni si frati numai dupa mama care se numsc frati uterini. Cind la mostenire sunt
chemati frati care fac parte din aceeasi categorie, bunaoara toti sunt frati consangvini sau toti sunt frati uterini
se plica regula generala adica mostenirea se va impartii in perti egale. Lucrurile se schimba insa cind exista
frati si surori din categorii diferite si atunci mostenire se imparte pe linii, cota de ½ pentru linia paterna si cota
de ½ pentru linia materna. Cota de ½ din linia paterna se va impartii in mod egal intre fratii pe linie paterna iar
ccota de ½ intre fratii pe linie materna. Fratii buni vor lua insa cite o parte din ambele linii adica atit cea
paterna cit si cea materna pe cind ceilalti numai din linia din care fac parte. Nu are in prezent importanta daca
fratii sunt din casatorie sau dinafara casatoriei. Desi prevederile art.674 C. civ. s-ar parea ca duc la concluzia
ca impartirea pe linii a mostenirii are loc numi atunci cind colataralii privilegiati vin in concurs cu ascendentii
privilegiati, in realitate regula se plica si atunci cind la mostenire ei vin singuri.
Pentru exemplificare sa presupunem ca la moartea lui de cujus au ramas un frate bun, un frate
consangvin si unul uterin. Mostanirea se imparte in doua parti egale ½ pentru linia paterna si ½ pentru linia
materna. Fratele bun va culege cite o parte din ambele linii pe cind ceilalti numai din linia peterna si respectiv
materna. Mostenirea se imparte din capul locului in doua. Cota de ½ din linia paterna sa va impartii la rindul
ei in doua adica in cote de 1/4 pentru fratele bun si fratele consagvin iar cota de ½ din linia materna se va
imaprtii tot astfel in doua cite 1/4 peentru fratele bun si fratele uterin. Rezulta, asadar, ca fratele bun ia cite o
parte din ambele linii pe cinnd ceilalti doi numai din liniile de care apartin. Aceasta imparteala este o exceptie
de la regula ca in interiorul aceleasi clase de mostenitori rudele de grad egal mostenesc in parti egale, caci este
necontastat faptul ca fratii, indiferent ca sunt din aceeasi casatorie sau din casatorii diferite sunt fata de
defunctul lor frate rude de grad egal.
Nedemnitatea sau renuntarea unui frate consangvin sau uterin profita celor care fac parte din aceasi
linie.
Din dispozitiile art.672, 673, 674 C. civ. rezulta ca impartirea pe linii a mostenirii intre colataralii
privilegiati are loc nu numai atunci cind ei vin la mostenire in nume propriu ci si atunci cind vin descendentii
lor prin reprezentare sau in nume propriu, cind toti cei in gradde rudenie mai apropiat cu defunctul sunt
decedati, renuntatori sau nedemni.
Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiati se caracterizeaza prin aceea ca ei nu sunt nici
mostenitori rezervatari si nici sezinari. Ei pot veni al mostenire fie in nume propriu, cind este vorba de frati si
surori, fie prin reprezentare, daca este vorba de desceendentii lor, desigur daca conditiile reprezentarii sunt
indeplinite. Ei nu sunt obligati la raportul ddonatiilor.

3.Clasa a III-a de mostenitori (ascendentii ordinari)

In aceasta clasa se cuprind ascendentii mai indepartati in grad decit parintii defunctului, cum sunt
bunicii, strabunicii acestuia etc. la infinit. Nu are importanta daca ei sunt rude din casatorie sau dinafara
casatoriei sau din adoptia ce efecte depline. Daca de cujus a fost adoptat cu efecte restrinse ascendentii
ordinari pot fi numai din rudele sale de singe.
Ascendentii ordinari ssunt chemati evident la mostenire numai in ipoetaza in care nu exista mostenitori
din clasele de mostenitori superioare.
In cadrul interior al acestei clase functioneaza principiul proximitatii gradului de rudenia astfel ca
bunicii vor inlatura de la mostenire pe strabunici. Cei in grad egal de rudenie vor mosteni in parti egale.
Daca in concurs cu ascendentii ordinari vine si sotul supravietuitor mai intii se va stabili cota ce se
cuvine acestuia restul urmind a se impartii in lumina celor precizate mai sus intre ascendentii ordinari.
Ascendentii ordinari pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu si prin reprezentare, nu sunt
mostenitori rezervatari si nici nu sunt obligati la raportul donatiilor.
Fiind insa rude in linie directa ascendenta cu de cujus sunt mostenitori sezinari.

4.Clasa a IV-a de mostenitori (Colataralii ordinari)

8
 Potrivit art.675 C. civ. din aceasta clasa de mostenitori fac parte rudele colaterale ale lui decujus, altele
decit fratii si surorile lui ori a descendentilor acestora, pina la gradul IV inclusiv, adica unchii, matusile, verii
primari si fratii si surorile bunicilor defunctului.
Evident ei vin la mostenire numai in lipsa unor mostenitori din primele trei clase de mostenitori.
Colataralii ordinari pot fi din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie cu efecte depline. In cazul
adoptiei cu efecte restrinse colataralii ordinari nu pot veni decit din rudenia fireasca a defeunctului adoptat.
Daca colataralii ordinari sunt de acelasi grad vor impartii mostenirea in parti egale. Daca exista
colaterali ordinari de grade diferite de rudenie, cei mai apropiati in grad ii vor inlatura pe cei mai indepartati.
Daca exista sot supravietuitor mai intii se va stabili cota acestuia iar restul se va impartii intre
colateralii ordinari.
Mostenitorii din aceasta clasa pot veni la mostenire numai in nume propriu nu si prin reprezentare, nu
sunt mostenitori rezervatari, nici sezinari si nu sunt obligati la raportul donatiilor.

Sectiunea a II-a. Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor.

1.Reglementare legala.

Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor sunt reglementate in prezente prin Legea nr.319/1944
pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor prin care au fost implicit abrogate dispozitiile art.679,
681-684 C. civ. care reglementau acest domeniu. In aceasta reglementare a Codului civil sotul suprvietutor era
chemat la mostenire numai in absenta succesibililor din cele patru clase de mostenitori prezentate mai sus.
Art.684 C. civ. prevedea unele drepturi succesorale doar pentru vaduva saraca care avea dreptul la o cota parte
in uzufruct daca venea in concurs cu descendentii de functului si numai in lipsa acestora avea o cota de 1/4
din mostenire in plina proprietate.
In prezent, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, sotul supravietuitor vine in concurs cu toate cele
patru clase de mostenitori legali, avind si dreptul la rezerva succesorala precum si unele drepturi specifice.

2.Conditiile cerute de lege sotului supravietutor pentru a putea mosteni.

Pe linga conditiile generale cerute oricarui mostenitor pentru a putea mosteni sotul supravietuitor
trebuie sa indeplineasca conditia ca data deschiderii succesiunii sai aiba calitatea de sot. Daca asadar
drepturile celorlalti mostenitori legali au la baza legatura de rudenie cu defunctul ale sotului supravietitor
izvoresc din calitatea sa de sot. Legatura de concubinaj nu confera concubinului supravietuitor vreun drept la
succesiunea celuilalt concubin predecedat.
Existind calitatea de sot la data deschiderii succesiunii nu are importanta nici durata casatoriei, nici
starea materiala a sotului supravietuitor sau sexul acestuia daca erau sau nu despartiti in fapt, daca au avut sau
nu copii si nici chiar faptul ca era intentata actiunea de divort cita vreme, asa cum vom vedea, hotarirea de
divort nu a ramas irevocabila.
Intrucit casatoriei i se poate pune capat si implicit calitatii de sot, prin desfacerea acesteia prin divort,
prin dclararea nulitatii sau anularii ei urmeaza sa facem unele consideratii in legatura cu aceste ipoteze.
In caz de divort, asa cum am vazut, calitatea de sot se pastreaza pina in momentul raminerii
irevocabile a hotaririi prin care s-a pronuntat divortul (art.39 C. fam. )
Daca a intervenit decesul in cusul procesului de divort casatoria inceteaza in acest caz prin moarte iar
sotul ramas in viata va fi chemat la succesiune avind calitatea de sot in momentul deschiderii succesiunii.
In situatia in care a intervenit declararea judecatoreasca a mortii unuia din soti daca hotarirea
declarativa de moarte este anulata, iar sotul celui declarat mort s-a recasatorit, potrivit art.22 C. fam. prima
casatorie se considera desfacuta pe data incheierii celei de a doua. Sotul astfel recasatorit va putea mosteni
evident, numai pe sotul sau din cea de a doua casatorie iar nu si pe cel din prima casatorie care, asa cum am
precizat se considera desfacuta pe data incheierii celei de a doua casatorii.
In cazul nulitatii absolute sau relative a casatoriei intrucit aceasta este considerata retroactiv desfiintata
problema mostenirii nu se mai pune chiar daca decesul unuia din soti a intervenit inainte de hotarirea
judecatoreasca de constatate a nulitatii absolute sau de pronuntare a nulitatii relative. Calitatea de sot este
retroactiv desfiintata prin efectul hotaririi judecatoresti de anulare a casatoriei. Conform dispozitiilor art.23 C.
fam. , care reglementeaza casatoria putativa, sotul de buna credinta isi pastreaza situatia unui sot dintr-o
casatorie valabila pina in momentul in care hotarirea prin care s-a constatat sau s-a pronuntat nulitatea ramine

9
irevocabila. Aceasta inseamana ca daca unul din soti decedeaza intre momentul incheierii casatoriei si acela al
raminerii irevocabile a hotaririi de anulare sau de declarare a nulitatii casatoriei, iar cel ramas in viata a fost de
buna credinta el isi pastreaza dreptul de a veni la mostenirea defunctului in calitate de sot supravietuitor.
Instanta care se pronunta in privinta nulitatii casatoriei are obligatia sa stabileasca buna sau reaua credinta a
sotilor la incheierea casatoriei. Este singura exceptie de la principiul reciprocitatii vocatiei succesorale legale.
Daca moartea unuia dintre soti intrvine dupa raminerea irevocabila a hotaririi prin care s-a desfiintat casatoria
nici cel de buna credinta si cu atit mai mult cel de rea credinta nu au vocatie succesorala intrucit au pierdut
calitatea de sot. Buna credinta are, asadar, efecte numai in intervalul de timp de la incheierea casatoriei si pina
la raminerea irevocabila a hotaririi de desfiintare a casatoriei.
3.Corelatia dintre dreptul de mostenire al sotului supravietuitor si comunitatea de bunuri a
sotilor.

Problema esentiala care se pune la moartea oricarei persoane este stabilirea componentei masei
succesorale. Cind este vorba de o persoana casatorita, avind in vedere comunitatea de bunuri a sotilor
consacrata prin art.3o C. fam. se pune problema, in prealabil a stabilirii cotei care i se cuvine din masa
devalmasa a bunurilor comune sotului supravietuitor, potrivit contributiei sale efective la dobindirea bunurilor
caci numai cealalta parte care s-ar fi cuvenit sotului decedat, alaturi desigur de bunurile sale proprii vor fi
cuprinse si vor forma masa succesorala. Partea care se cuvine sotului in viata din totalitatea bunurilor comune
nu se intemeiaza evident pe regulile care guverneaza materia dreptului succesoral ci dispozitiile Codului
familiei privitoare la raporturile patrimoniale dintre soti. In principiu dupa desfacerea casatoriei, potrivit art.36
alin.1 C. fam. , sotii pot sa-si imparta bunurile prin invoiala lor, or, in cazul decesului unuia din soti,
intelegerea se poate realiza intre sotul supravietuitor si mostenitorii cu care vine in concurs (art.77 alin.2 din
Legea nr.36/1995).

4.Drepturile conferite de lege sotului supravietuitor.

Legea nr.319/1944 stabileste ca sotul supravietuitor are urmatoarele categorii de drepturi:

a) un drept de mostenitor in concurs cu fiecare clasa de mostenitori (art.1);
b) un drept special de mostenire cu privire la mobilele si obiectele gospodariei casnice precum si la
darurile de nunta (art.5);
c) un drept temporar de abitatie asupra casei de locuit (art.4).

a. Drepturile de mostenitor ale sotului supravietuitor in concurs cu fiecare clasa de mostenitori.

Sotul supravietuitor nu face parte din nici una din clasele de mostenitori dar potrivit art.1 din Legea
nr.319/1944 vine in concurs cu toate cele patru clase de mostenitori.
El nici nu este inlaturat de la mostenire si nici nu inlatura la rindul sau rudele defunctului.
Astfel, potrivit art.1 din lege el are urmatoarele cote din masa succesorala:
- in concurs cu descendentii defunctului (clasa a I-a) are o cota de 1/4, indiferent de numarul acestora;
- in concurs cu ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati (clasa a II-a) cind acestia vin impreuna
la mostenire are o cota de 1/3, iar daca vine in concurs, fie numai cu ascendentii privilegiati, fie numai cu
colateralii privilegiati are o cota de ½ din mostenire;
- in concurs cu ascendentii ordinari (clasa a III-a ) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-a) are o cota
de 3/4 din mostenire, indiferent de numarul celor care compun aceste clase de mostenitori.
In ipoteza in care nu exista mostenitori din nici una din cele patru clase de mostenitori stabilite de
Codul civil sotul supravietuitor va culege, evident, intreaga mostenire.
Stabilirea cotei care se cuvine sotului supravietuitor are intiietate fata de stabilirea cotelor celorlalti
mostenitori. Aceasta inseamna ca partea cuvenita sotului supravietuitor se imputa asupra partii celorlalti
mostenitori legali ai defunctului. In consecinta partea cuvenita celorlalti mostenitori se micsoreaza cu cota
sotului supravietuitor, fara nici o exceptie. Pentru stabilirea cotei sotului supravietuitor se tine seama de
mostenitorii care vin efectiv la mostenire, adica nu se vor avea in vedere renuntatorii, nedemnii si exheredatii,
in acest din urma caz, daca nu sunt mostenitori rezervatari. Lipsa mostenitorilor din cele patru clase de
mostenitori influienteaza cota sotului supravietuitor numai daca este totala in cadrul clasei sau subclasei
respective. In ce priveste caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor, asa cum
rezulta ele din prevederile Legii nr.319/1944, acestea sunt urmatoarele:
- sotul supravietuitor este mostenitor rezervatar;

10
 - sotul supravietuitor este obligat la raportul ddonatiilor primite de la defunct in timpul vietii, dar
numai in concurs cu descendentii defunctului;
- sotul supravietuitor nu este mostenitor sezinar astfel ca peentru a intra in posesia mostenirii trebuie sa
obtina certifcat de mostenitor;
- sotul supravietuitor poate veni la mostenire numai in nume propriu, fiind exclusa, in cazul sau,
reprezentarea.
Odata cu aparitia Legii nr.319/1944 sotul supravietuitor a incetat sa mai fie considerat mostenitor
neregulat, fiind inclus in categoria mostenitorilor regulati cu toate ca legea nu face in mod expres astfel de
precizari.

b) Dreptul special de mostenire al sotului supravietuitor asupra mobilelor si obiectelor gospodariei

casnice si asupra darurilor de nunta.

Legea nr.319/1944, prin art.5, ii confera sotului supraietuitor, in cazul in care nu vine in concurs cu
descendentii defunctului, pe linga partea sa succesorala, un drept special asupra mobilelor si obiectelor
gospodariei casnice precum si asupra darurilor de nunta. In cazul in care exista mostenitori din prima clasa
stabilita de legiuitor (descendenti ai defunctului) si aceasta categorie de bunuri urmeaza a fi cuprinsa in masa
succesorala si impartita potrivit cotelor legale de mostenire. Justificarea unei atari dispozitii legale se afla in
intentia legiuitorului de a-i asigura si pentru viitor sotului supravietuitor continuarea fireasca a vietii, fara a fi
suspus si frustrarilor determinate de lipsa bunurilor pe care le-a folosit, uneori, ani indelungati impreuna cu
sotul sau predecedat. Asadar, sotul supravietutor culege, in ipoteza aratata, aceste bunuri peste cota sa
succesorala din celelalte bunuri care compun masa succesorala.
In ce priveste continutul notiunii de mobile si obiecte ale gospodariei casnice intrucit legiuitorul nu
putea obiectiv sa le determine prin textul legal practica judectoreasca si doctrina au nuantat in diferite spete ce
anume trebuie sa se inteleaga prin aceasta sintagma. In primul rind s-a precizat ca se includ in categoria
acestor bunuri cele care au mobilat locuinta comuna a sotilor, televizorul, radioul, covoarele, obiectele de
menaj si care prin natura lor sunt destinate a fi folosite in gospodaria casnica si folosintei comune a sotilor.
Trebuie sa se aibe in vdere din aceasta perspectiva nivelul de trai al sotilor caci in functie de aceasta se va
putea stabili de la caz la caz in ce masura ele reprezinta o necesitate obiectiva pentru traiul viitor al sotului
supravietuitor, desi s-a precizat pot fi incluse aici si acele bunuri care nu satisfaceau o necesitate a sotilor ci
numai o comoditate sau o placere a lor comuna. Daca astfel de bunuri au avut aceasta destinatie nu intereseaza
provenienta lor, bunaoara daca au fost dobindite de ambii soti sau numai de catre unul din ei si nici cind au
fost dobindite, inainte sau in timpul casatoriei.
Nu intra in aceasta categorie bunurile care prin natura lor nu pot fi folosite in gospodaria casnica sau
nu au fost afectate folosintei comune. Bunurile afectate gospodariei casnice nu trebuie confundate cu cele
apartinind gospodariei taranesti care au alta menire si finalitate, fiind unelte de productie si nu vizeaza traiul
interior al gospodariei sotilor. Nu intra, asadar, in aceasta categorie, animalele de munca, uneltele de lucrat
pamintul si evident cum in mod unanim se admite, bunurile imobile, chiar cele prin destinatie.
In practica judiciara s-a mai decis ca din perspectiva aplicarii prevederilor art.5 din Legea nr.319/1944
nu are importanta daca sotii au convietuit neintrerupt sau au fost despartiti in fapt si nici locul unde se gasec
bunurile la data decesului. In cazul unei despartiri irevocabile insa vor putea fi mostenite de catre sotul
supravietuitor in baza art.5 din Legea nr.319/1944 numai acele bunuri care au fost dobindite pina la
intreruperea in fapt a convietuirii.
Pentru ca sotul supravietuitor sa beneficieze de aceasta categorie de bunuri se impune conditia ca
defunctul sa nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin donatii sau prin legate, astfel de acte fiind valabile
caci sotul supravietuitor, desi mostenitor rezervatar, rezerva sa nu se refera la aceasta categorie de bunuri.
Sotul supravietuitor fiind mostenitor rezervatar, iar rezerva sa ca si a celorlalti mostenitori rezervatari
neputind fi incalcata, bunurile din categoria celor vizate de art.5 din Legea nr.319/1944 si care au facut
obiectul liberalitatilor vor fi incluse in masa de calcul in vederea stabilirii rezervei. Sotul supravietuitor va fi
lipsit de acest drept special numai in ipoteza ca sotul sau predecedat a dispus prin liberalitati de intreaga sa
parte din aceasta categorie de bunuri.
Prin p revederile art.5 din Legea nr.319/1944 s-au avut in vedere numai acele bunuri apartinind
gospodariei casnice care constituiau partea cuvenita sotului decedat din bunurile comune ale sotilor, precum si
bunurile proprii ale defunctului, de acest fel, caci cealalta parte din bunurile comune precum si bunurile
proprii ale sotului supravietuitor nu se cuprind in masa succesorala.
In cazul casatoriei putative determinata de bigamie stabilirea dreptului special al sotilor supravietuitori

11
se realizeaza in functie de afectatiunea concreta a bunurilor la gospodaria casnica. Sotul supravietuitor din
casatoria valabila cu defunctul va culege bunurile din gospodaria casnica folosite cu defunctul, iar din
casatoria nula, dar putativa numai sotul de buna credinta va culege bunurile din gospodaria comuna cu
defunctul fara a se lua in considerare valoarea bunurilor respective.
Dreptul special de mostenire al sotului supravietuitor, instituit prin art.5 din Legea nr.319/1944,
cuprinde pe linga cuprinde pe linga mobile si obiectele gospodariei casnice si darurile de nunta. Trebuie
observat ca darurile de nunta se pot face cu prilejul celebrarii casatoriei, fie ambilor soti (si aceasta este
regula) fie numai unuia dintre ei, de catre terti, dar se pot face de catre ei insisi, unul altuia. In doctrina si
practica judiciara s-au incercat solutii distincte pentru aceste ipoteze din perspectiva care ne intereseaza aici.
S-a precizat astfel ca darurile facute de terti numai unuia dintre soti precum si cele facute sotului
supravietuitor de catre defunct nu intra in categoria celor vizate de prevederile art.5 din Legea nr.319/1944,
caci acestea ii apartin lui si nu fac parte in nici un fel din masa succesorala, dupa cum aceeasi este situatia
partii care i se cuvine sotului supravietuitor din bunurile comune. Unii autorisustin insa ca legea se refera
numai la darurile facute ambilor soti caci cele facute numai defunctului de catrea terte persoane se contopesc
in patrimoniul succesoral al defunctului si nu se culeg in virtutea vreunui drept special de catre sotul
supravietuitor. Unele din ele, s-a specificat, pot fi culese de catre sotul supravietuitor intrucit ar fi fost afectate
gospodariei casnice.
Credem ca ideia legiuitorului a fost aceea de a-i permite sotului supravietuitor sa foloseasca, in
virtutea dreptului sau special, acele bunuri care au fara indoiala si o utilitate practica dar au si o incarcatura
afectiva fiind legate de trecutul comun al sotilor si care, asadar, asigura o continuitate a vietii materiale si
spirituale a sotului supravietuitor Prin prevederile art.5 din Legea nr.319/1944 credem ca legiuitorul a avut in
vedere darurile de nunta facute ambilor soti sau unuia din ei si de asemenea cele pe care sotii si le-au facut
reciproc cu acel prilej. Nu credem asadar ca cele facute de catre terti sotului defunct nu ar intra in categoria
celor vizate de acest text de lege, chiar daca nu au fost afectate folosintei in gospodaria comuna.
In legatura cu natura juridica a dreptului special de mostenire al sotului supravietuitor s-au conturat
doua teorii. S-a sustinut mai intii ca sotul supravietuitor ar culege bunurile vizate de art.5 din Legea
nr.319/1944 in virtutea unui legat prezumat legiuitorul prezumind ca vointa defunctului ar fi fost aceea de a
lasa sotului supravietuitor aceste bunuri peste cota sa legala din mostenire astfel cum este reglementata de
art.1 din lege. De vreme ce este vorba de un legat, s-a sustinut, acesta se va supune regimului liberalitatilor
testamentare.
Dintr-o astel de calificare a acestui drept s-au tras unele consecinte privitoare la regimul lui juridic.
Astfel:
- acest drept nu este o rezerva speciala a sotului supravietuitor intrucit rezerva acestuia se calculeaza in
functie de drepturile ce i se cuvin in calitate de mostenitor legal;
- defunctul ar putea, fiind vorba de un legat prezumat, sa inlature dreptul special al sotului
supravietuitor dezmostenindu-l pe acesta, fara a duce atingere, insa rezervei sale, fie dispunind prin actul sau
de vointa ca bunurile vizate de textul legal sa fie cuprinse in masa succesorala cuvenita tuturor mostenitorilor;
- daca defuntul nu a avut alte bunuri inafara celor prevazute in art.5 din Legea nr.319/1944 inseamana
ca sotul supravietuitor, daca nu exista mostenitori rezervatari, va culege in virtutea legatului prezumat intreaga
mostenire;
- daca sotul supravietuitor vine in concurs cu mostenitori rezervatari, el va putea culege legatul
prezumat daca acesta, ca oricare alt legat, se incadreaza in limitele cotitatii disponibile;in masura in care
incalca rezerva ar urma sa fie supus reductiunii;
- sotul supravietuitor ar putea opta diferit in ce priveste cota sa legala de mostenire in concurs cu
fiecare clasa de mostenitori si in ce priveste legatul prezumat, putind sa accepte, de pilda, legatul si sa renunte
la cota sa legala din mostenire sau invers.
Aceasta teorie a fost abandonata insa incepind cu 1968 cind Tribunalul Suprem a judecat in sensul ca
de vreme ce in sistemul dreptului nostru este conscarata numai succesiunea legala si cea testamentara
teeeeoria legatului prezumat nu are fundamentare in textele legale. Dreptul special al sotului supravietuitor
este tot un drept de mostenire legala, afectat scopului prevazut de lege, avind adica o destinatie speciala S-au
concretizat solutiile convergente intre cele doua teorii precum si cele divergente conchzindu-se in sensul ca
solutia adoptata de tribunalul suprem si urmata apoi de practica judecatoreasca in general este mai
corespunzatoare nevoilor practice si este de asemenea in armonie cu prevederile art.65o C. civ. potrivit carora
“Succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament”, iar dreptul special al sotului
supravietuitor este tot unul legal la fel ca si drepturile conferite de art.1 din aceeasi lege. In fine, s-a mai spus,
aceasta din urma conceptie da satisfactie in mai mare masura scopului urmarit de legiuitor, mai ales in ipoteza

12
in care sotul supravietuitor vine in concurs cu parintii defunctului iar rezerva acestora nu poate fi satisfacuta
din alte bunuri decit cele la care se refera art.5 din Legea nr.319/1944.
In ce ne priveste achiesam la aceasta din urma conceptie nu numai pentru pragmatismul ei evident dar
si pentru faptul ca nu se vede necesitatea prezumarii de catre legiuitor a unul legat neexprimat de defunct
atunci cind, in cazul in care acesta a r fi avut o astel de intentie nimic nu-l impiedica sa o puna in practica, in
limitele legale desigur.

c)Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor.

Pe linga celelalte drepturi, la care ne-am referit mai sus, art.4 din Legea nr.319/1944 ii mai confera
sotului supravietuitor un drept de abitatie asupra casei de locuit.
Astfel, aliniatul 1 din art.4 al legii prevede ca “sotul supravietuitor care nu are locuinta proprie va avea
pina la executarea iesirii din indiviziune si in orice caz, cel putin timp de un an de la incetarea din viata a
sotului sau, (inafara de dreptul de mostnire potrivit dispozitiilor de mai sus), un drept de abitatie asupra casei
de locuit, daca aceasta face parte din succesiune”.
Deducem din ceea ce spune legiuitorul ca pentru existenta dreptului de abitatie al sotului
supravietuitor trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
- sotul supravietuitor sa fi locuit statornic, la data deschiderii mostenirii in casa asupra careia se
constituie dreptul de abitatie;nu este necesar ca la data decesului defunctului sotii sa fi locuit impreuna;
- sotul supravietuitor sa nu aiba locuinta proprie
- sotul supravietuitor sa nu devina prin mostenire proprietarul exclusiv al locuintei;intr-un astfel de caz
el nu poate fi si titularul unui drept de abitatie caci, de principiu nu este admis ca cineva sa aiba un
desmembramint al dreptului de proprietate cu privire la un bun care ii apartine, ca proprietar, in exclusivitate
(neminem res sua servit); in ipoteza ca devine numai comostenitor impreuna cu altii, in virtutea dreptului de
abitatie va putea folosi locuinta potrivit nevoilor si nu numai raportat la cota parte dobindita prin mostenire;
- locuinta asupra careia se constituie dreptul de abitatie sa faca parte din masa succesorala, in total sau
in parte, fiind proprietatea exclusiva a defunctului sau comuna acestuia cu sotul supravietuitor sau cu alta
persoana; evident, in caz de proprietate comuna pe cote parti sau devalmase dreptul de abitatie va avea ca
obiect numai partea din proprietate care a apartinut defunctului. Partea care i se cuvine din proprietatea
devalmase ii apartine insa cu alt titlu, iar asupra partii care apartine unui tert nu poate avea nici un drept
derivat din mostenirea sotului sau;
- defunctul sa nu fi inlaturat prin vointa sa dreptul de abitatie al sotului supravietuitor intrucit acesta nu
este rezervatar decit in raport cu bunurile pe care le vizeaza art.1 din Legea nr.319/1944.
Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor are urmatoarele caractere juridice:
- este un drept real care are ca obiect casa de locuit;in masura necesara folosirii casei titularul sau
poate folosi si terenul aferent, inclusiv partile comune;
-are un caracter temporar ;el dureaza pina la realizarea iesirii din indiviziune insa cel putin un an de
la deschiderea mostenirii orin pina la recasatorirea sotului supravietuitor;
- are un caracter strict personal intrucit titularul sau nu-l poate ceda sau greva in favoarea altei
persoane spre deosebire de abitatia de drept comun reglementata in art.565-575 C. civ. ;ba dimpotriva potrivit
art.4 alin.2-3 din Legea nr.319/1944 ceilalti comostenitori au dreptul sa ceara restringerea acestul drept in
cazul in care locuinta nu-i este necesare in intregime sotului supravietuitor, iar potrivit art.4 alin.4-5 din lege
ei pot in caz de neintelegere sa procure sotului supravietuitor o locuinta in alta parte. Din caracterul sau
personal si inalienabil rezulta si caracterul sau insesisabil, creditorii sotului supravietuitor neputindu-l urmari;
- are un carcater gratuit, sotul supravietuitor fiind scutit de a da cautiunea prevazuta de art.566 C. civ.
si de asemenea sa plateasca chirie mostenitorului care a obtinut dreptul de proprietate asupra casei.
Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor fiind reglementat in 1944 iar pe parcursul timpuli au fost in
vigoare mai multe acte normative cu privire la drepturile locative s-a pus problema in ce masura acestea au
adus vreo atingere acestui drept. Legislatia locativa speciala, asa cum s-a precizat in literatura de specialitate,
nu a desfiintat dreptul de abitatie nici pe cel din dreptul comun si nici pe cel reglementat prin Legea
nr.319/1944.
Daca ambii soti au avut calitatea de chiriasi, sotul supravietuitor va avea un drept de folosinta asupra
locuintei derivind din contractul de inchiriere si tot astfel daca numai sotul decedat a fost titularul contractului
de inchiriere (art.27 din Legea nr.114/1996). Sotul supravietuitor va continua folosinta locuintei in virtutea
dreptului de abitatie numai daca aceasta a fost proprietatea exclusiva a sotului decedat sau proprietatea lor
comuna, sau cu un tert, pe cote parti sau in devalmasie.

13
 Dupa incetarea dreptului de abitatie, daca casa nu i se atribuie cu prilejul partajului, sotul
supravietuitor va plati chirie si va putea fi evacuat in conditiile dreptului comun.

Sectiunea aIII-a. Dreptul statului asupra mostenirii vacante.

Dreptul statului asupra mostenirii vacante se intemeiza pe prevederile art.68o C. civ. (asa cum au fost
modificate prin Decr. Nr.73/1954) potrivit carora “In lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile
lasate de defunct trec in proprietatea statului”.
Problema care s-a pus a fost aceea de a determina ce trebuie sa se inteleaga prin notiunea de lipsa de
mostenitori legalii sau testamentari, ipoteza in care naste vocatia statului de a culege mostenirea. S-a precizat
in acest sens ca “lipsa de mostenitori in sensul art.68o C. civ., poate fi nu numai o lipsa totala, dar si una
partiala” sau lipsa nu trebuie inteleasa in sens fizic ci in sens juridic. Asadar, mostenirea va reveni statului, si
atunci cind nu exista mostenitori legali in sens fizic, dar si atunci cind ei au renuntat la mostenire sau au fost
inlaturati ca urmare a exheredarii, sau nedemnitatii. ESte in acest caz o lipsa de mostenitori in sens juridic.
Sau situatia este aceeasi in ipoteza in care nu exista mostenitori legali, in sensul precizat, iar defunctul a
instituit prin testament legatrari cu titlu particular sau cu titlu universal dar aceste legate nu epuizeaza
mostenirea. Ceea ce excede acestor legate va reveni statului caci acesti legatari nu au vocatie la universalitatea
mostenirii ci numai asupra bunurilor sau cotei determinate din aceasta.
In cazul exheredarii mostenitorilor legali rezervatari ai defunctului acestia vor mosteni rezerva iar
restul, respectiv cotitatea disponibila, va reveni statului cu titlu de mostenire vacanta. Asadar, statul poate
avea vocatie concreta la mostenire, sau mai exact spus la o parte din ea, chiar in prezenta unor mostenitori
testamentari sau a unor mostenitori legali rezervatari exheredati. Nu intotdeauna prezenta mostenitorilor legali
sau testamentari exclude vocatia concreta la mostenire a statului.
Cu privire la natura juridica a dreptului statului asupra mostenirii vacante s-a purtat o adevarata
controversa, determinata, e adevarat, de imprecizia textelor legale.
Potrivit unui prin punct de vedere statul ar avea vocatie la mostenirea vacanta in virtutea unui drept
originar derivat din puterea sa suverana(iure imperii). Potrivit unui al doilea punct de vedere, statul dobindeste
mostenirea vacanta in virtutea unui drept de mostenire legala (iure hereditas).
Fata de modul in care sunt formulate textele legale se pot gasi argumente (cum s-a si intimplat) atit
pentru o teza cit si pentru alta. Fara a intra in detaliile disputei mai ales ca in prezent insasi notiunea de
suveranitate statala, asa cum a fost ea inteleeasa pina in prezent, este pusa in discutie, precizam ca cea de a
doua parere potrivit careia statul culege mostenirea vacanta cu titlu de mostenitor s-a impus atit in doctrina cit
si in practica judecatoreasca, fiind tot astfel consacrata in tratatele de asistenta juridica incheiate de Romania.
Legea nr.36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala prevede in art.85 ca la cererea
reprezentatului statului, in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, notarul public, costatind ca mostenirea
este vacanta, va elibera, dupa expirarea termenului legal de acceptare a mostenirii, un certificat de vacanta
succesorala.
Constatarea vacantei succesorale se poate face si de catre instanta de judecata in cadrul procesului
intentat de un tert impotriva succesiunii pentru stabilirea pasivului acesteia.
Indiferent pe ce cale se va constata vacanta succesorala, statul dobindeste mostenirea in virtutea legii,
ca orice mostenitor de la data deschiderii succesiunii, atit certificatul de vacanta succesorala cit si hotarirea
judecatoreasca avind caracter declarativ si nu constitutiv de drepturi. De la aceasta data, asadar, bunurilor din
mostenire urmeaza a li se aplica regimul juridic aplicabil proprietatii de stat.
In masura in care unii succesibil se considera lezati prin eliberarea ceritificatului de vacanta
succesorala ei il pot ataca in justitie la fel ca pe oricare certificat de mostenitor in vederea stabilirii unor
eventuale drepturi ale lor cu privire la mostenire.
Daca statul a fost gratificat prin testament, iar mostenirea nu este vacanta urmeaza ca statului sa-i fie
eliberat, evident, nu certificat de vacanta succesorala ci certificat de mostenitor, iar in cazul in care statul a
fosst gratificat printr-un legat cu titlu universal iar restul mostenirii devine vacanta se vor elibera ceritificat de
mostenitor pentru partea vizata de legatul cu titlu universal si certificata de vacanta succesorala pentru restul
din mostenire.
Este unanim admis ca statul mosteneste o universalitate, adica atit activul cit si pasivul, astfel ca va
raspunde pentru datoriile si sarcinile succesorale, dar in limita activului mostenirii (intra vires hereditatis).
Restringerea raspunderii statului pentru pasiv in limitele activului nu depinde de intocmirea inventarului
prevazut de art.705 C. civ. pentru ipoteza aceptarii de catre mostenitori sub beneficiu de inventar a mostenirii
intrucit statul nici nu are, asa cum vom vedea, drept de optiune succesorala. Astfel statul nu poate renunta la

14
mostenirea vacanta de vreme ce astfel bunurile din mostenire ar deveni bunuri fara stapin si i-ar reveni tot lui
in baza art.646 C. civ. si a Decr. Nr.111/1951. Asadar, termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de
optiune succesorala nu-si are aplicare in cazul statului iar organul competent (notarul sau instanta
judecatoreasca) poate constata vacanta succesiunii oricind si chiar din oficiu.
In privinta faptului daca statul este sau nu mostenitor sezinar s-au purtat iarasi discutii in literatura
juridica.
Intr-o opinie s-a sustinut transant ca statul nu este mostenitor sezinar si in consecinta va trebui sa ceara
punerea in posesie potrivit art.653 alin.2 C. civ.
Intr-o alta opinie, pe care o credem justa statul nu ar putea sa nu raspunda de datoriile si sarcinile succesiunii,
in limitele activului succesorala, in cazul in care el nu intelege sa ceara punerea in posesie prin eliberarea
certificatului de vacanta succesorala. Dimpotriva statul poate fi actionat direct in justitie in legatura cu
drepturile si obligatiile succesorale

DREPTUL DE OPTIUNE SUCCESORALA

Sectiunea A I-a. Consideratii generale cu privire la dreptul de optiune succesorala.

1. Notiunea de optiune succesorala. O data cu decesul celui care lasa mostenirea, patrimoniul sau, in
cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, precum si bunurile determinate, in cazul transmisiunii cu
titlu particular, trec asupra mostenitorilor fara nici o manifestare de vointa din partea acestora sau chiar fara
stirea lor. Asa se explica ca in cazul mortii unui succesibil inainte de lichidarea mostenirii, aceasta se
retransmite mostenitorilor sai tot cu titlu de mostenire. Patrimoniul succesoral nu ramine, asadar, nici un
moment fara titular.
Cu toate acestea art.686 C. civ. prevede ca “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri
ce i se cuvine”, dimpotriva orice succesibil are deschisa calea optiunii intre acceptarea acesteia, prin care isi
consolideaza titlul de mostenitor si renuntarea la mostenirea la care avea vocatie, prin aceasta desfiintindu-si
retroactiv titlul sau. Cu alte cuvinte, trasmisiunea patrimoniului succesoral se produce de drept, o data cu
decesul celui care lasa mostenirea, care marcheaza deschiderea acesteia, dar nu este vorba de o transmisiune
definitiva si obligatorie. Abia dupa exercitarea dreptului de optiune succesorala se va putea sti care dintre
mostenitorii cu vocatie succesorala vor culege efectiv acea mostenire. Potrivit art.688 C. civ. efectele
acceptarii se suie pina in ziua deschiderii mostenirii, iar potrivit art.696 C. civ. mostenitorul care a renuntat la
mostenire este considerat ca n-a avut niciodata aceasta calitate . Asadar, efectele optiunii succesorale se
produc retroactiv de la data deschiderii mostenirii, iar nu de la data la care optiunea se manifesta, intotdeauna
ulterior momentului decesului celui care lasa acea succesiune.
Putem spune atunci ca dreptul de optiune succesorala este acel drept subiectiv nascut in persoana
succesorilor odata cu decesul celui care lasa mostenirea de a alege intre acceptarea mostenirii sau renuntarea
la aceasta.
Potrivit legii succesibilul are trei posibilitati dupa descshiderea mostenirii si anume:
- acceptarea pura si simpla a mostenirii, situatie in care are loc confuziunea patrimoniului lui de
cujus cu acela al mostenitorului acceptant, care va fi obligat sa raspunda pentru datoriile si sarcinile
succesiunii chiar cu propriile bunuri, asadar peste activul mostenit (ultra vires hereditatis);
- acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, situatie in care confuziunea celor doua
patrimonii, al defunctului si al mostenitorului, nu are loc, iar mostenitorul va raspunde pentru datoriile si
sarcinile mostenirii numai in limitele activului mostenit(intra vires hereditatis) ;
- renuntarea la mostenire, cind succesibilul isi desfiinteaza cu efect retroactiv potrivit art.696 C. civ. ,

15
vocatia la acea mostenire. El nu raspunde pentru pasivul succesiunii si, evident, nu beneficiaza nici de activul
ei. In acest caz mostenirea va fi culeasa de comostenitori sau de mostenitorii subsecventi.
2). Subiectele dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune succesorala apartine, din
momentul deschiderii succesiunii, tuturor succesibililor defunctului, indiferent de faptul ca vocatia lor
succesorala se intemeiaza pe lege sau pe testament si indiferent ca vocatia la succesiune este universala, cu
titlu universal sau cu titlu particular. El trebuie exercitat in termenul de prescriptie prevazut de lege de catre
toti cei cu vocatie virtuala la mostenirea lui de cujus, indiferent de clasa de mostenitori din care fac parte.
Desigur la mostenire nu vor veni toti cei care au acceptat-o, ci numai cei care au chemare efectiva, functie de
regulile statornicite pentru mostenirea legala sau pentru cea testamentara. Daca exista mostenitori legali din
mai multe clase de mostenitori, cei din clasa I-a ii vor inlatura pe cei din clasa a II-a si asa mai departe,
potrivit regulii prioritatii claselor de mostenitori.
In cazul decesului mostenitorului chemat asi exprima dreptul de optiune succesorala inainte de
aceasta, dreptul sau se transmite mostenitorilor sai daca nu s-a implinit termenul de prescriptie. Daca exista
neintelegere intre mostenitori in legatura cu modalitatea de optiune, se considera ca mostenirea fost acceptata
sub beneficiu de inventar (art.692, 693 C. civ. ).
In doctrina s-a impus parerea, la care ne raliem si noi, potrivit careia dreptul de optiune succesorala se
poate exercita si de catre creditorii personali ai succesibilului pe calea actiunii oblice potrivit art.974 C. civ.
In adevar, potrivit art.974 C. civ. creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, cu exceptia
celor care ii sunt exclusiv personale, or nu se poate spune despre dreptul de optiune succesorala ca are,
exclusiv, un atare carcater. Dimpotriva, el are si un pronuntat caracter patrimonial . La aceasta se adauga si
argumentul ca acceptindu-se mostenirea, si in aceasta modalitate, in realitate se consolideaza dobindirea ei
prin insasi faptul mortii lui de cujus si a vocatiei la mostenire a mostenitorului in cauza. Exercitarea optiunii
succesorale pe calea actiunii oblice de catre creditorii mostenitorului virtual ar putea fi refuzata numai daca s-
ar dovedi ca i se opun considerente de ordin moral, ipoteza in care, in adevar, se poate spune ca optiunea ar
vea un caracter exclusiv personal, in sensul prevederilor art.974 C. civ.
In ipoteza in care succesibilul a renuntat la mostenire, creditorii vor putea retracta renuntarea, pe calea
actiunii pauliene, in aceleasi conditii ca succesibilul insusi, adica sa nu se fi implinit termenul de prescritie de
6 luni sau ceilalti succesibili sa nu fi acceptat intre timp mostenirea(art.7o1 C. civ. ), cazuri in care renuntarea
devine irevocabila. Apoi pe calea actiunii oblice urmeaza sa accepte mostenirea, asa cum am aratat mai sus.
Deosebit de aceasta art.699 C. civ. reglementeaza posibilitatea revocarii pauliene a optiunii
succesorale pentru ipoteza cind aceasta s-a realizat in frauda creditorilor personali, de pilda se renunta la o
mostenire solvabila sau se accepta o mostenire insolvabila. Revocarea reglementata de acest text legal este un
caz particular al revocarii pauliene astfel cum este reglementata de art.975 C. civ., fiind, asadar, necesara
indeplinirea conditiilor generale ale actiunii pauliene. Actiunea nu poate fi promovata decit de creditorii
personali ai mostenitorului renuntator ale caror creante sunt anterioare renuntarii. Creditorii succesiunii nu
sunt afectati de actul de renuntare la mostenire intrucit oricum succesiunea ca atare constituie garantia
creantelor lor, astfel ca ei nu vor putea exercita actiunea prevazuta de art.699 C. civ. In concluzie pentru
promovarea acestei actiuni este necesar sa se dovedeasca micsorarea gajului general al creditorior personali ai
mostenitorului renuntator precum si frauda acestuia care duce la creiarea dolosiva a starii de insolvabilitate.
Renuntarea la mostenire fiind un act unilateral, chiar daca de ea profita comostenitorii renuntatorului sau
mostenitorii subsecventi ai acestuia, dovada complicitatii la frauda a acestora nu este necesara. Daca
renuntarea se face cu titlu oneros sau in favoarea unor comostenitori sau mostenitori subsecventi, potrivit
art.691 C. civ., avem de a face cu o acceptare a mostenirii care poate fi si ea atacata prin actiunea pauliana
daca se dovedeste participarea la frauda a dobinditorului cu titlu oneros. In cazul simulatiei actului de
renuntare, care aparent este pur abdicatv, dar in realitate ascunde o renuntare in schimbul unui
contraechivalent, va trebui sa se faca dovada simulatiei potrivit art.1175 C. civ.
Ca urmare a promovarii actiunii pauliene intemeiata pe prevederile art.699 C. civ. are loc revocarea
renuntarii la mostenire iar nu anularea acesteia cum prevede textul legal. Renuntarea devine inopozabila
numai fata de creditorul care a exercitat actiunea si numai in limita creantei sale, ulterior el putind accepta
mostenirea, dar numai in favoarea sa si pina la acoperirea creantei sale(art.699 alin. 2 C. civ. ). Fata de
comostenitorii acceptanti revocarea renuntarii nu are efecte, ei putindu-se intoarce impotriva renuntatorului
pentru a-i cere inapoierea valorii bunurilor urmarite de creditorul sau, caci altfel, cum s-a spus, renuntatorul ar
profita indirect de rezultatul revocarii pauliene.
Desi art.699 C. civ. se refera in mod expres numai la posibilitatea atacarii prin actiune pauliana a
renuntarii la mostenire, in mod unanim se accepta ca revocarea pauliana se poate realiza si in cazul acceptarii
mostenirii. La fel ca in cazul renuntarii si revocarea pauliana a acceptarii are efecte numai fata de creditorul

16
care a intentat actiunea, mostenitorul raminind acceptant fata de orice alte persoane. Daca in schimb,
acceptarea mostenirii s-a realizat sub beneficiu de inventar, revocarea pauliana nu poate avea loc intrucit o
atare acceptare nu are efecte pagubitoare pentru creditorii mostenitorului acceptant.
In practica judiciara s-a decis ca actiunea pauliana de care discutam este prescriptibila in termenul
general de prescriptie de 3 ani prevazut de Decr. nr.167/1958
3. Caracterele juridice ale actului de optiune succesorala.
Dreptul subiectiv de optiune succesorala cuprinde in sine trei posibilitati:acceptarea pura si simpla a
mostenirii; acceptarea sub beneficiu de inventar si renuntarea la mostenire. Asadar, dreptul subiectiv de
optiune succesorala se realizeaza printr-unul din actele juridice precizate, toate fiind insa subsumate notiunii
de optiune succesorala care sintetizeaza, cum s-a spus fondul comun de carcatere juridice al celor trei
modalitati de realizare precizate.
Optiunea succesorala, ca act juridic are urmatoarele caractere:
a) este un act juridic unilateral, reprezentind vointa unei singure persoane. In toate cele trei ipoteze in
care, cum am vazut, se poate realiza dreptul de optiune succesorala, el este un act juridic unilateral, ceea ce
inseamna ca in cazul existentei mai multor succesibili el nu se poate realiza in mod colectiv, fiecare
mostenitor urmind sa se pronunte individual.
Actul juridic de optiune succesorala, desi unilateral, nu este un act pur personal putindu-se realiza si
prin reprezentare -legala sau conventionala-, iar uneori cu incuviintarea autoritatii tutelare.
b) este un act juridic voluntar, succesibilul avind deplina libertate sa accepte sau nu mostenirea(art.686
C. civ. ), iar in caz de acceptare sa aleaga modalitatea pe care o doreste. Nu este obligat sa justifice in nici un
fel optiunea sa si nici sa raspunda pentru consecintele alegerii sale. In cazul existentei mai multor mostenitori
fiecare poate opta in mod diferit.
Libertatea de optiune succesorala este atenuata, asa cum am vazut, prin dreptul acordat creditorilor
succesibilului de a cenzura acceptarea sau renuntarea la mostenire a acestuia prin actiunea oblica si actiunea
pauliana, dar cunoaste si unele exceptii la care ne vom referi in cele ce urmeaza.
Astfel, potrivit art.7o3 si 712 C. civ. , mostenitorul care a dat la o parte sau a ascuns bunuri din
mostenire, chiar impotriva vointei sale este considerat ca a acceptat mostenirea pur si simplu.
In cazul minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie acceptarea mostenirii se considera a fi facuta
intotdeauna, pentru protectia lor, sub beneficiu de inventar(art. 19 din Decr. nr.32/1954).
O alta exceptie o constituie cea reglementata prin prevederile art.692-693 C. civ. potrivit carora in
cazul in care un succesibil a decedat inainte de asi exercita dreptul de optiune succesorala, iar acesta nu s-a
stins prin prescriptie, dreptul sau de optiune se transmite la proprii sai mosteenitori. In cazul in care acestia nu
se invoiesc in legatura cu acceptarea sau renuntarea la mostenire, succesiunea se considera a fi acceptata sub
beneficiu de inventar (art.693 C. civ). Desi solutia legiuitorului a fost criticata, consideram si noi alaturi de alti
autori ca ea este corecta intrucit in acest caz nu este vorba de dreptul de optiune succesorala al mostenitorilor
la succesiunea celui decedat inainte de asi fi exercitat propriul sau drept in acest sens, ci tocmai de dreptul
acestuia din urma de optiune succesorala, drept unic retransmis la propriii mostenitori si care trebuie exercitat
in mod unitar, fara a fi posibila scindarea lui functie de optiunile diferite ale unora dintre mostenitori. Solutia
nu este valabila in cazul reprezentarii succesorale, cind mai multi mostenitori vin la mostenire in locul
ascendentului lor care este decedat la data decshiderii acesteia. In acest caz ei pot opta in mod diferit intrucit
nu este vorba de un drept dobindit prin retransmitere ci de dreptul propriu de optiune pe care-l pot exercita
liber dupa propria dorinta.
Evident, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care exista un singur mostenitor al
succesibilului decedat, cind acesta poate sa exercite, odata, propriul drept de optiune, iar daca a acceptat
mostenirea succesibilului decedat (pur si simplu sau sub beneficiu de inventar) a doua oara, in acelasi mod,
poate sa accepte sau nu mostenirea cuvenita defunctului. Acceptarea mostenirii acestuia din urma nu
inseamna si acceptarea mostenirii retransmise, in schim, renuntarea la mostenirea succesibilului decedat il
pune pe mostenitor in imposibilitate de a mai exercita vreun drept de optiune cu privire la prima mostenire.
Nici in ipoteza in care succesibilul decedat inainte de asi fi exercitat dreptul de optiune succesorala are
mai multi mostenitori, dar acestia inteleg sa exercite dreptul de optiune retransmis in mod unitar nu se pune
problema aplicarii prevederilor art.692-693 C. civ. Daca acestia accepta mostenirea vor beneficia de partea
din mostenire care i s-ar fi cuvenit antecesorului lor care le-a transmis dreptul de optiune, iar in caz de
renuntare vocatia succesorala a acestuia se desfiinteaza retroactiv, iar partea care i s-ar fi cuvenit acestuia nu
va fi inclusa in mostenirea pe care o lasa.
c) este un act juridic irevocabil. Acceptarea pura si simpla a mostenirii are un caracter irevocabil
absolut, iar mostenitorul in cauza nu mai poate reveni asupra ei, renuntarea ulterioara neavind nici o eficienta.

17
In cazul acceptarii mostenirii sub beneficu de inventar, mostenitorul in cauza nu poate reveni asupra acceptarii
dar poate renunta la beneficiul de inventar, devenind astfel acceptant pur si simplu. daca acceptantul sub
beneficiu de inventar savirseste anumite fapte culpabile, legiutorul a instituit sanctiunea decaderii lui din acest
beneficiu(art.712 C. civ. ).
Renuntarea la mostenire poate fi retractata in conditiile art. 7o1 C. civ., adica sa nu se fi implinit
termenul de 6 luni si succesiunea sa nu fi fost acceptata pina la acel moment de ceilalti succesori.
d) este un act juridic indivizibil. Aceasta inseamna ca succesibilii trebuie, fiecare in parte, sa opteze
unitar, adica nu se poate accepta o parte a mostenirii si renunta la alta, sau o parte sa fie acceptata pur si
simplu si alta sub beneficiu de inventar.
Caracterul indivizibil al optiunii succesorale se pastreaza si in cazul mostenirii testamentare. Legatarii
universali trebuie ori sa accepte ori sa repudieze mostenirea, nefiind posibila acceptarea numai a unor bunuri
determinate din aceasta. Regula este valabila nu numai in cazul legatelor universale si cu titlu universal ci si in
cazul legatului cu titlu particular in sensul ca nu este admis sa se accepte numai o parte din bunul ce formeaza
obiectul legatului, iar cealalta parte sa fie repudiata.
De la principiul indivizibilitatii optiunii succesorale exista insa unele exceptii.
Astfel in cazul in care mostenitorul legal are si calitatea de legatar, el va putea opta diferit cu privire la
mostenirea legala si cu privire la legat, renuntarea la mostenirea legala nu inseamna ca mostenitorul a renuntat
si la legatul cu titlu particular. Solutia isi afla temeiul juridic in prevederile art.752 C. civ., potrivit carora,
”eredele care renunta la succesiune poate . . . cere legatul ce i s-a facut”.
Legatarul beneficiar al mai multor legate poate opta diferit cu privire la acestea daca nu sunt
indivizibile. De pilda legatarul va putea renunta la legatul cu titlu universal si sa accepte pe cel cu titlu
particular.
Derogari de la principiul indivizibilitatii actului de optiune succesorala consacra Legea nr.18/1991,
Legea nr.169/1997, Legea nr.112/1995 si Legea nr.1o/2oo1 intrucit conditioneaza restituirea in natura sau prin
echivalent a proprietatilor uzurpate de regimul comunist de cererea fostilor proprietari sau a mostenitorilor
acestora, in conditiile specifice reglementate de fiecare act normativ in parte. Daca mostenitorii fostului
proprietar nu formuleaza cererea nu beneficiaza de dispozitiile prevederilor legale amintite, chiar daca
anterior au acceptat mostenirea dupa fostul proprietar. Asadar, prin nedepunerea cererilor, in conditiile si
termenle reglementate de actele normative precizate, prin abstentiunea lor unii mostenitori pot renunta la
drepturile asupra imobilelor respective, dupa acceptarea mostenirii, ceea ce este o derogare de la carcaterul
indivizibil de optiune succesorala.
In schimb mostenitorii care nu au acceptat mostenirea, prin depunerea cererii de restituire a imobilelor,
sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii, dar numai pentru bunurile ce formeaza obiectul de
reglementare a acestora acte normative. Apoi, desi controversata, problema renuntatorilor la mostenirea
fostilor proprietari decedati, a fost transata in sensul ca succesibilii renuntatori nu pot beneficia de prevederile
legale privind restituirea proprietatilor.
Divizibilitatea optiunii succesorale mai poate rezulta din hotaririle judecatoresti prin care se constata
acceptarea sau renuntarea la succesiune a unora dintre mostenitori care vor avea efecte relative, numai fata de
partile din proces, cu toate ca de princiu optiunea este indivizibila nu numai in privinta bunurilor succesorale
ci si in privinta celor care o pot invoca sau fata de care poate fi invocata.
In cazul mostenirilor cu element de extraneitate, intrucit optiunea succesorala este supusa, in privinta
imobilelor si fondului de comert lex rei sitae, iar in privinta mobilelor lex patriae, potrivit art. 66-68 din
Legea nr. 1o5/1992 se va putea opta diferit, prin exceptie de la caracterul indivizibil al optiunii succesorale,
acceptindu-se o masa de bunuri si renuntindu-se la alta.
e) este un act juridic nesusceptibil de modalitati. Actul de optiune succesorala nu poate fi afectat de
termen sau conditie, fiind, asadar, un act juridic pur si simplu.
f) este un act juridic declarativ de drepturi. Efectele optiunii succesorale se produc retroactiv de la data
decshiderii succesiunii, atit in ce priveste acceptarea mostenirii cit si a renuntarii, precum si a retractarii
renuntarii, cind acest lucru este posibil (art.688 so 696 C. civ.).
4. Conditiile de validitate ale actului de optiune succesorala. Fiind un act juridc optiunea
succesorala trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate impuse de lege pentru orice act juridic si anume:
persoana care opteaza sa fie capabila;sa exprime un consimtamint valabil;obiectul actului sau sa fie licit si
posibil. iar actul sa aiba o cauza licita si morala. La aceste elemente se adauga si respectarea formei specifice
cerute de lege.
Capacitatea. Actul de optiune succesorala este considerat ca fiind un act de dispozitie (art.687 C. civ.
coroborat cu art.129 alin. 2 si 1o5 alin. 3 C. fam. ) si nu unul de administrare. Pentru exercitarea lui este

18
nevoie de capacitate deplina de exercitiu.
Minorii care nu au implinit 14 ani precum si interzisii pot exercita dreptul de optiune succesorala prin
reprezentantul lor legal, iar in cazul in care exista contrarietate de interese intre cel ocrotit si ocrotitor, ca in
ipoteza in care ambii sunt chemati la aceeasi succesiune, se impune numirea unui curator. Minorii care au
implinit 14 ani isi exercita acest drept singuri, dar cu incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui. Atit in
cazul acceptarii mostenirii cit si al renuntarii la aceasta este nevoie de autorizarea prealabila de catre
autoritatea tutelara, de vreme ce actul de optiune este considerat un act de dispozitie (art.129 alin. 2 si art.1o5
C. fam. ). S-a admis, totusi, ca legatul cu titlu particular, fara sarcini sau conditii, poate fi acceptat de minorul
care are capacitate de exercitiu restrinsa fara incuviintare prealabila, intrucit, in acest caz, nu-si asuma nici o
obligatie.
Potrivit art.75 alin. 4 din Legea nr.36/1995 in cadrul procedurii succesorale notariale, daca exista
mostenitori incapabili sau cu capacitate de exercitiu restrinsa se citeaza reprezentantul acestora si autoritatea
tutelara.
In cazul minorilor, fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, precum si a
celor pusi sub interdictie, potrivit art.19 din Decr. nr.32/1954, acceptarea mostenirii este socotita intotdeauna
ca fiind facuta sub beneficiu de inventar.
Consimtamintul neviciat. Consimtamintul succesibilului care isi exercita dreptul de optiune
succesorala trebuie sa fie neviciat. Si in acest domeniu, in privinta viciilor de consimtamint se aplica dreptul
comun, tinind-se insa seama de regulile speciale prevazute in art.694 C. civ. Textul se refera numai la dol ca
viciu de consimtamint in aceasta materie si numai la acceptarea succesiunii, dar se admite ca si violenta si
eroarea, de fapt sau de drept sunt de natura a duce la anularea actului de optiune, care include, evident, si
renuntarea la mostenire. Eroarea numai in masura in care a constituit cauza determinanta a actului de optiune
succesorala si in masura in care este scuzabila. Eroarea asupra emolumentului succesoral poate fi retinuta ca
viciu de consimtamint numai in cazul prevazut de art.694 C. civ. si numai pentru ipoteza acceptarii mostenirii.
Potrivit art.694 C. civ. , fraza a II-a, mostenitorul major acceptant poate cere anularea actului de
acceptare a mostenirii pentru leziune daca ulterior descopera un legat de care nu a avut cunostinta la data
acceptarii si care absoarbe mai mult de jumatate din aceasta. Se considera ca leziunea izvorita dintr-o atare
imprejurare poate fi invocata si de mostenitorul incapabil sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, care au
acceptat mostenirea intrucit beneficiul de inventar, reglementat de lege pentru ocrotirea acestora, nu se opune
unei astfel de solutii. Renuntarea la succesiune nu poate fi anulata pentru motivul ca ulterior s- au descoperit
active ale patrimoniului succesoral, precum nici acceptarea succesiunii pentru ca s-ar fi descoperit pasive.
Obiectul actului de optiune succesorala. Actul de optiune succesorala, ca orice act juridic, trebuie sa
aibe, sub sanctiunea nulitatii, un obiect licit si posibil. Nu se poate face nici renuntarea si nici acceptarea unei
succesiuni nedeschise(art. 965 C. civ. )pentru ca obiectul unui atare act optional este considerat ilicit.
Cauza actului de optiune succesorala trebuie sa fie licita si morala . De pilda s-a aratat ca renuntarea
unui mostenitor rezervatar la o succesiune ce cuprinde un imobil, in favoarea unui alt mostenitor rezervatar,
care devine in acest mod singurul succesor al defunctului, in considerarea gresita ca acesta din urma s-a
obligat la un contraechivalent banesc in schimbul renuntarii, are o cauza falsa si deci se poate cere anularea ei.
Forma actului de optiune succesorala. Acceptarea pura si simpla a mostenirii nu necesita, ad
validitatem vreo formalitate, fiind, asadar, un act juridic consensual. In schimb acceptarea sub beneficiu de
inventar, precum si renuntarea la mostenire sunt acte juridice solemne, care trebuie incheiat cu respectarea
cerintelor de forma prevazute in mod expres de lege.
In cazul nerespectarii conditiilor de validitate a actului de optiune succesorala intervine sanctiunea
nulitatii acestuia. Nerespectarea conditiilor privind capacitatea precum si viciile de consimtamint duc la
nulitatea relativa a actului de optiune succesorala. In schim nerespectarea formei solemne precum si a
cerintelor privind obiectul si cauza actului duc la nulitatea absoluta.
Fiind anulat actul de optiune succesorala este desfiintat cu efect retroactiv, iar succesibilul in cauza va
putea opta din nou cu respectarea cerintelor legale.
4.Prescriptia dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune succesorala trebuie exercitat, asa
cum rezulta din art.700 alin. 1 C. civ., modificat prin Decr. nr.73/1954 in termen de 6 luni de la data
deschiderii mostenirii. Desi textul legal vorbeste numai de dreptul “de a accepta” mostenirea, asa cum s-a
statornicit in practica judecatoreasca in acelasi termen se va face si renuntarea la mostenire.
Termenul de prescriptie de 6 luni se aplica nu numai mostenitorilor legali, legatarilor universali sau cu
titlu universal, dar si legatarilor cu titlu particular. In doctrina si practica judecatoreasca exista controversa in
privinta acestora din urma. Unii autori au sustinut ca termenul de 6 luni nu se aplica legatelor cu titlu
particular, cu argumentul ca art.7oo C. civ. foloseste termenul de” succesiune”, care desemneaza numai

19
transmisiunea universala sau cu titlu universal si nu transmisiunea cu titlu particular. In cazul legatelor cu titlu
particular ar urma sa se aplice termenul general de presciptie din dreptul comun. Nu impartasim nici noi
aceasta opinie pentru argumetele expuse in doctrina de alti autori, care sustin pe buna dreptate ca este
inacceptabil ca pentru unii mostenitori sa se aplice termenul de 6 luni prevazut de art. 7oo C. civ. , iar pentru
altii termenul general de presciptie din dreptul comun. In adevar, termenul de “succesiune”folosit de textul
legal mai sus amintit cuprinde in sine nu numai transmisiunea universala sau cu titlu universal ci si pe aceea
cu titlu particular. Apoi, daca s-ar accepta teza ca legatul cu titlu particular nu trebuie acceptat in termenul de
prescriptie de 6 luni, prevazut de art.7oo C. civ., ar insemna ca actiunea in revendicarea bunurilor individual
determinate, care fac obiectul legatului, de la succesori ori de la tertii care le detin, ar putea fi exercitata
oricind, caci dreptul de proprietate este imprescriptibil extinctiv, atit de catre legatari cit si de catre
mostenitorii sai si chiar fara ca legatarul sa-si fi manifestat in vreun fel intentia de a primi legatul. Or, este
inadmisibil ca o persoana sa primeasca ceva fara sa-si fi manifestat vointa in acest sens. La aceasta se adauga
argumentul ca in acest fel s-ar mentine timp indelungat o stare de incertitudine in privinta bunurilor
succesorale, ceea ce nu este de dorit. Art.686 C. civ. prevede ca nimeni nu este obligat sa accepte o mostenire,
iar acest text legal vizeaza neindoilenic si transmisiunile cu titlu particular, ceea ce inseamna ca si legatarul cu
titlu particular trebuie sa-si exercite dreptul de optiune in termenul de 6 luni prevazut de art.7oo C. civ. Apoi
trebuie avut in vedere si faptul ca uneori legatul cu titlu particular poate fi cu sarcina si nu poate fi consolidat
in patrimoniul legatarului fara ca acesta sa-l fi acceptat. Acceptarea legatelor cu titlu particular nu trebuie
confundata cu executarea lor. In termenul general de prescriptie se stinge nu dreptul de a accepta legatele cu
titlu particular ci dreptul de a cere executarea lor.
Aplicarea temenului de prescriptie de 6 luni si legatarului cu titlu particular rezulta si din Legea
nr.36/1995, caci numai astfel se pot interpreta prevederile art.82 alin. 2 din aceasta lege in sensul ca notarul
public trebuie sa stabileasca “drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament”, iar
apoi in certificatul de mostenitor trebuie sa mentioneze cota sau bunurile care se cuvin fiecarui mostenitor in
parte, sau in caz ca nu exista mostenitori legali si nici testamentari, sa elibereze certificat de vacanta
succesorala (art.85 si 88 din Legea nr.36/1995).
In legatura cu natura juridica a termenului de 6 luni in care se poate exercita dreptul de optiune
succesorala, fara sa intram in toate detaliile controversei existente in literatura juridica, precizam ca de vreme
ce art.7oo C. civ. , astfel cum a fost modificat prin Decr. nr.73/1954, prevede ca “ dreptul de a accepta
mostenirea se prescrie . . . , ”iar art.7o1 C. civ. vorbeste tot de “prescrierea dreptului de accepta. . . , ”, el nu
poate fi calificat decit ca fiind un termen de prescriptie si nu de decadere. Asa fiind el este susceptibil de
intrerupere, suspendare si repunere in termen, dupa regulile generale aplicabile in materie.
Dreptul de a accepta succesiunea se stinge prin implinirea termenului de 6 luni si echivaleaza cu o
renuntare implicita la mostenire. Prescriptia opereaza de drept si poate fi invocata de orice parte interesata si,
din oficiu, de catre instanta de judecata, in orice stare a pricinii.
Termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala incepe sa curga din momentul
deschiderii succesiunii, adica data mortii celui care lasa mostenirea, indiferent de data la care s-a facut
inscrierea decesului in registrul de stare civila. Imprejurarea ca succesibilul afla mai tirziu de moartea celui
care lasa mostenirea nu are influienta asupra momentului de la care incepe sa curga termenul de 6 luni de
optiune succesorala si nici faptul ca succesibilul locuieste in alta localitate, in tara sau in strainatate.
Imprejurarea ca succesibilul a luat cunostinta mai tirziu de faptul deschiderii mostenirii si din aceasta cauza a
pierdut termenul de prescriptie poate constitui un motiv temeinic pentru care sa ceara repunerea sa in termen
de catre instanta de judecata. Nu sunt de natura sa modifice data de la care curge termenul de prescriptie nici
imprejurarea ca unele bunuri sunt aduse ulterior la masa succesorala sau aceea ca drepturile defunctului nu
sunt precizate sau individualizate la data decesului. Termenul de 6 luni prevazut de lege pentru optiunea
succesorala a fost apreciat ca fiind suficient pentru ca acestia sa cunoasca cu exactitate atit numarul si calitatea
celor chemati la mostenire, cit si intinderea masei succesorale, precum si pasivul succesoral, astfel incit sa se
poata pronunta in cunostinta de cauza.
Exercitarea dreptului de optiune succesorala inainte de deschiderea succesiunii este lovita de nulitate
absoluta, fiind un pact asupra unei succesiuni viitoare. Dupa deschiderea succesiunii, in astfel de caz,
succesibilul poate opta din nou in conditii legale.
Nu are nici o valabilitate nici obligatia asumata, inainte de deschiderea succesiunii, de a opta intr-un
fel sau altul. Ulterior succesibilul are posibilitatea de a opta liber dupa propria vointa.
Termenul de prescriptie de 6 luni incepe sa curga de la momentul deschiderii succesiunii nu numai
pentru succesibilii de rang preferat, ci si pentru cei subsecventi, care trebuie sa-si exerccite dreptul lor de
optiune fara sa astepte sa se pronunte ceilalti succesibili care ii preced. Desigur acceptarea mostenirii de catre

20
succesibilii de rang preferat are drept efect ineficacitatea optiunii succesibililor subsecventi.
Potrivit art.692 C. civ., in ipoteza in care succesibilul a decedat inainte de a-si fi exercitat dreptul de
optiune succesorala, acesta se transmite propriilor sai mostenitori in starea in care se gasea in patrimoniul sau,
ceea ce inseamna ca mostenitorii vor avea la indemina pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala
numai restul din termenul de prescriptie ramas de la antecesorul lor. Se poate astfel spune ca, si in acest caz,
termenul de optiune incepe sa curga tot din momentul deschiderii succesiunii la care se opteaza. Desigur, daca
ei nu au exercitat dreptul de optiune in termenul ramas de la antecesorul lor acesta se stinge o data cu titlul de
mostenitor. Acceptind insa apoi ultima mostenire prin exercitarea propriului lor drept de optiune, din aceasta
nu va mai face parte dreptul de mostenire al succesibilului decedat asupra primei mosteniri.
Termenul de prescriptie pentru optiunea succesorala incepe sa curga de la momentul deschideii
succesiunii, indiferent de faptul ca succesibilii vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare.
Sunt, totusi, unele situatii de exceptie cind se accepta ca termenul de precsriptie despre care vorbim va
incepe sa curga, nu de la data deschiderii succesiunii, ci de la un alt moment. Astfel, in cazul in care
mostenitorul afla despre testamentul facut in favoarea sa dupa curgerea celor 6 luni de la deschiderea
succesiunii sau afla, tot astfel, despre legatura sa de rudenie cu defunctul, s-a admis ca termenul va curge din
momentul in care succesibilul a avut cunostinta de imprejurarea determinanta care ii confera vocatie la acea
mostenire.
In cazul copilului conceput numai la data deschiderii mostenirii, termenul de prescriptie va curge
numaia de la data nasterii sale cind se va sti ca s-a nascut viu, asa cum cere legea (art.654 C. civ. ). De
asemenea cind un minor vine la succesiune in concurs cu parintii sai, termenul de 6 luni va incepe sa curga de
la data cind a fost numit curatorul de catre autoritatea tutelara. In cazul in care legatura de rudenie, ca de pilda,
filiatia dinafara casatoriei, cu defunctul s-a stabilit prin hotarire judecatoreasca termenul de prescriptie va
incepe sa curga, nu de la data deschiderii succesiunii, ci de la data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti.
Cind, tot prin hotarire judecatoreasca s-a declarat moartea celui care lasa mostenirea, termenul de prescrptie
va curge de la data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti declarative de moarte si nu de la data stabilita
de instnta ca fiind aceea a mortii. Pina in acest moment cel disparut se considera a fi in viata, potrivit art.19
din Decr. nr.31/1954, iar succesiunea sa nedeschisa.
In cazul statului care culege mostenirea vacanta in lipsa mostenitorilor legali nu se pune problema
prescriptiei dreptului de optiune, caci statul este considerat de lege ca fiind mostenitor sub beneficiu de
inventar (art.68o C. civ. ). Daca insa statul este chemat la mostenire pe baza unui testament si nu in virtutea
legii, el este obligat ca orice mostenitor sa opteze in termenul de prescriptie prevazut de lege.
Termenul de 6 luni de optiune succesorala, fiind, asa cum am precizat mai sus, un termen de
prescriptie el este susceptibil de suspendare, intrerupere si repunere in termen.
Art.7oo alin. 2 C. civ. (asa cum a fost modificat prin Decr. nr.73/1954) prevede ca mostenitorul care a
fost impiedecat sa-si manifeste vointa in sensul de a opta pentru o succesiune, din motive de forta majora,
instanta de judecata, la cererea acelui mostenitor, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data la care
a incetat impiedicarea. Intrind in vigoare Decr. nr.167/1958, privitor la prescriptia extinctiva, care prevede
(art.13) ca forta majora este o cauza de suspendare de drept a prescriptiei si de asemenea ca repunerea in
termen se poate dispune de catre instanta de judecata pentru alte motive temeinice (art.19), Plenul
Tribunalului Suprem a hotarit ca prevederile art.7oo alin. 2 C. civ. trebuie considerate abrogate tacit de vreme
ce prin art. 26 din decret se dispune ca :”pe data intrarii in vigoare a decretului. . . . se abroga orice dispozitii
legale contrare prezentului decret, inafara de cele care stabilesc un termen de prescriptie mai scurt decit
termenul corespunzator prevazut prin decretul de fata”. Forta majora, asadar, este o cauza de suspendare a
prescriptiei, care opereaza de drept si nu un motiv de repunere in termen.
Asadar, potrivit prevederilor Decr. nr.167/1958 cursul termenului de optiune succesorala se va
suspenda de drept in urmatoarele cazuri:
- cind succesibilul este impiedicat de un caz de forta majora sa-si exercite dreptul de optiune
succesorala(art.13 lit.a), prin forta majora intelegindu-se un eveniment exterior invincibil si imprevizibil si
care-l impiedica in mod absolut de a actiona;
- cind succesibilul face parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sunt pe picior de razboi
(art.13 lit.b din Decr. nr.167/1958;
- cind succesibilul este lipsit de capacitate de exercitiu si nu are reprezentant legal sau are capacitate
restrinsa de exercitiu si nu are cine sa-i incuviinteze actele(art.14 alin. 2 din decr. nr.167/1958);
- pe linga cazurile de suspendare a presciptiei prevazute de art.13 din Decr. nr.167/1958 in practica
judecatoreasca s-a admis ca precriptia se suspenda si pe durata necesara obtinerii autorizatiei, in cazul
persoanelor incapabile sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, daca demersurile necesare in acest sens au fost

21
efectuate inaintea implinirii termenului de prescriptie. S-a considerat pe buna dreptate ca prescriptia nu poate
curge impotriva celui care nu a ramas pasiv ci s-a conformat legii carind autorizatia prevazuta de lege.
In cazul suspendarii prescriptiei, potrivit decr. nr. 167/1958, dupa incetarea cauzei de suspendare,
prescriptia isi reia cursul, luindu-se in calcul si timpul curs inaintea suspendarii, dar nu se va implini inainte
de expirarea unui termen de 6 luni socotit de la incetarea cauzei de suspendare. Aceasta inseamna ca
succesibilul are, practic, la indemina un nou termen de 6 luni pentru a a-si exercita dreptul de optiune
succesorala.
Repunerea in termen poate fi dispusa de instanta de judecata, potrivit art.19 din Decr. nr.167/1958 in
ipoteza in care se constata ca succesibilul s-a aflat intr-o situatie, care nu-i este imputabila si care a dus la
pierderea termenului de prescriptie. Succesibilul trebuie sa ceara insa repunerea in termen in decurs de o luna
de la incetarea cauzei care a determinat depasirea termenului de prescriptie. Sunt considerate motive
temeinice, care sunt deosebite de forta majora, fiind considerate cazuri fortuite, care trebuie verificate de
instantele judecatoresti, ascunderea cu rea credinta a mortii lui de cujus de catre ceilalti mostenitori;decesul in
tara straina a lui de cujus, iar legaturile dintre acesta si mostenitorii sai nu erau normale;decesul intr-un
penitenciar;neexercitarea de catre mama, prin parasirea copilului, a drepturilor si indatoririlor
parintesti;indrumarea gresita de catre notar, urmata de tergiversare din partea organului administratiei
locale;necunoasterea testamenului de catre legatar;aflarea ulterioara a legaturii de rudenie cu defunctul etc.
Starea de boala indelungata si grava a fost de asemenea considerata ca un motiv de repunere in teremen de
catre instantele judecatoresti, iar uneori, in practica judecatoreasca, ca un caz de forta majora.
In ce priveste efectele cererii de repunere in termenul de prescriptie, nu exista unitate de vederi in
literatura juridica. S-a sustinut de catre unii autori ca admiterea cererii de repunere in termen constituie o
acceptare implicita a mostenirii de catre mostenitorul care a formulat cererea, fara sa mai fie nevoie de
acordarea vreunui temen in vederea exercitarii dreptului de optiune succesorala.
Alti autori insa, la a caror parere ne raliem sustin ca in urma admiterii cererii de repunere in termenul
de prescriptie instanta de judecata va putea acorda un termen rezonabil, care poate chiar depasi termenul de 6
luni de la data cind a luat sfirsit imprejurarea care l-a impiedicat pe succesibil sa-si exercite dreptul de
optiune, intrucit uneori judecarea cererii de repunere in termen poate sa dureze mai mult. Aceasta necesitate
se impune atunci cind succesibilul isi manifesta vointa in sensul acceptarii mostenirii sub beneficiu de
inventar, cind este, asadar, nevoie de un termen in care sa se faca inventarul fidel si exact al patrimoniului
succesoral. Daca insa, din chiar cererea de repunere in termen, rezulta ca succesibilul intelege sa accepte
mostenirea pur si simplu, intr-adevar nu se vede de ce ar mai fi nevoie de acordarea unui nou termen, cind
acceptarea rezulta din insasi cererea depusa la instanta de judecata, care a fost admisa.
In problema intreruperii termenului de optiune succesorala, desi de principiu se accepta aplicarea
Decr. nr. 167/1958, practic nu are nici o eficienta. In adevar, odata acceptata mostenirea in termen, dreptul de
aptiune s-a consumat si nu exista ce sa se intrerupa. In cazul renuntarii la mostenire, daca succesibilul doreste
sa revina asupra renuntarii, acest lucru poate fi realizat, in conditiile art. 7o1 C. civ., dar numai inauntrul
termenului de prescriptie de 6 luni.
Efectele implinirii termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.
Implinirea termenului de 6 luni prevazut de art.7oo C. civ., fara ca succesibilul sa fi exercitat dreptul
de optiune, face ca acesta sa fie considerat strain de mostenire;dreptul sau de a accepta succesiunea s-a stins,
odata cu el stingindu-se, retroactiv, si titlul sau de mostenitor.
Desi unii autori echivaleaza neacceptarea mostenirii cu renuntarea tacita la aceasta, cele doua situatii
nu trebuie confundate. Astfel in vreme ce succesorul care nu a acceptat mostenirea in termen poate beneficia
de repunere in termen, cum am vazut, renuntatorul nu are aceasta posibilitate. Apoi, asa cum am aratat mai
sus, cei care nu au acceptat mostenirea in termen sunt repusi de drept in termen in conditiile Legii nr. 18/1991,
ale Legii nr. 112/1995 si ale Legii nr. 1o/2oo1, pe cind in cazul renuntatorilor acest lucru nu este valabil.
Stingerea titlului de succesor ca urmare a implinii termenului de prescriptie are un carcater absolut, in
sensul ca produce efecte erga omnes, putind fi invocata, la fel ca si renuntarea la succesiune, de orice
persoana interesata, cum sunt ceilalti mostenitori, mostenitorii subsecventi, legatarii, creditorii si debitorii
succesiunii.

Sectiunea a II-a. Acceptarea mostenirii.

Prin acceptarea mostenirii se intelege actul sau faptul juridic unilateral prin care succesibilul isi
consolideaza definitiv calitatea de mostenitor al defunctului. Transmisiunea succesorala opereaza la data
deschiderii mostenirii, moment care marcheaza, cum am vazut, curgerea termenului de prescriptie in vederea

22
acceptarii sau nu a mostenirii. Prin acceptarea mostenirii succesibilul, asadar, isi consolideaza numai dreptul
transmis prin faptul mortii celui care lasa mostenirea.
Potrivit art. 685 C. civ. acceptarea mostenirii poate fi pura si simpla sau sub beneficiu de inventar.
1. Acceptarea pura si simpla a mostenirii. Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii succesibilul isi
insuseste neconditionat calitatea de mostenitor, avind loc confuziunea patrimoniului sau personal cu acela al
defunctului. In aceste conditii succesibilul raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii peste limitele
patrimoniului succesoral (ultra vires hereditatis) insa numai proportional cu cota ce i se cuvine din
succesiune.
Acceptarea pura si simpla este de doua feluri, voluntara, cind este rezultatul manifestarii libere de
vointa a succesibilului si fortata, cind este rezultatul savirsirii unor fapte culpabile de catre succesor. fiind
astfel o sanctiune prevazuta de lege pentru acestea. Le vom analiza pe rind.
A. Acceptarea pura si simpla voluntara. Potrivit art. 689 C. civ. acceptarea pura si simpla voluntara
poate fi, la rindul ei, expresa sau tacita.
a) Acceptarea voluntara expresa. Potrivit art.689 C. civ. fraza a doua, acceptarea este expresa cind
rezulta dintr-un inscris autentic sau privat. O declaratie verbala in acest sens, chiar daca da expresie vointei
succesibilului de a accepta mostenirea, nu are valoarea unei acceptari. Asadar, se poate spune ca acceptarea
expresa este un act formal, dar nu solemn. S-a argumentat in acest sens ca legiuitorul, prin interzicerea
acceptarii exprese orale a voit sa-l fereasca pe succesibil de consecintele unui cuvint rostit la intimplare si de
asemenea pentru a evita dovada cu martori, care poate fi echivoca.
Nu exista probleme cind este vorba de o declaratie clara, data la notar in sensul acceptarii mostenirii,
numai ca insusire calitatii de mostenitor se poate face si prin inscrisuri din care aceasta vointa a succesibilului
nu rezulta direct sau care nu au fost facute neaparat in acest scop, cind, asadar, se pune problema interpretarii
acestora. S-a spus ca acceptarea poate rezulta si dintr-o scrisoare simpla din care sa rezulte insa vointa
neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea, cu conditia ca aceasta sa nu aibe un caracter strict
confidential. Constituie acte de acceptare a mostenirii si diferitele cereri adresate instantelor judecatoresti,
notarului public sau organelor admnistratiei de stat pentru solutionarea unor chestiuni care privesc mostenirea.
Astfel s-a considerat ca sunt acte de acceptare a mosteeenirii petitia de ereditate, cererea de deschidere a
procedurii succesorale notariale in care se exprima vointa succesibilului de a accepta mostenirea, declaratia
data la consiliul local prin care se indica compunerea masei succesorale si se precizeaza calitatea de
mostenitor a succesibilului, pentru ca inscrisul sa fie depus la notarul care desbate succesiunea. Opozitia,
formulata de un succesibil, la vinzarea silita a unui imobil succesoral constituie de asemenea un act de
acceptare a succesiunii. Nu orice act insa adresat instantei de judecata constituie o acceptare a mostenirii.
Potrivit art. 285 alin. 3 C. pr. civ. apelul introdus de un mostenitor impotriva unei hotariri judecatoresti, daca
autorul sau a fost parte in proces si apoi a decedat, nu constituie prin el insasi un act de acceptare a mostenirii.
Esential este ca din actul respectiv sa rezulte vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea.
Simpla precizare intr-un inscris ca este chemat la mostenire nu echivaleaza cu o acceptare a acelei mosteniri.
Acceptarea voluntara expresa poate fi facuta, fie personal, fie prin mandatar. In acest din urma caz este
nevoie de o imputenicire scrisa, data special in sensul acceptarii pure si simple a mostenirii, aceasta fiind un
act de dispozitie, asa cum am aratat mai sus. Evident mandatarul trebuie sa accepte in scris mostenirea in
termenul de prescriptie, nefiind suficient ca procura sa aibe numai o data care se incadreaza in termenul de
prescriptie. Procura in sine nu valoreaza acceptarea mostenirii, caci poate fi revocata (art.1553 C. civ. ) pe
cind acceptarea mostenirii este irevocabila. In cazul decesului mandantului, mandatarul poate accepta
mostenirea (art.1539 alin. 2 C. civ. ) motivat de faptul ca intirzierea ar provoca pagube mostenitorilor
acestuia.
b) Acceptarea voluntara tacita. Potrivit art.689 C. civ. , fraza a treia, acceptarea este tacita cind
mostenitorul face un act pe care nu l-ar savirsi decit in calitatea sa de erede si care lasa sa se inteleaga,
neindoielnic, intentia sa de acceptare. Este vorba, asadar, nu de o exprimare directa din partea succesibilului,
de acceptare a mostenirii, ci de una subinteleasa din actele si faptele pe care le savirseste, care acrediteaza o
atare concluzie. Concluzia trebuie insa sa fie neechivoca, caci actele echivoce nu pot constitui o acceptare
valabila a mostenirii.
In privinta actelor care echivaleaza cu o acceptare tacita, trebuie sa distingem intre actele de
conservare, ingrijire si administrare provizorie, pe de o parte, si actele de dispozitie si administrare definitiva,
pe de alta parte. . Art.69o C. civ. prevede ca actele de conservare, ingrijire si admnistrare provizorie nu sunt
acte de acceptare a mostenirii, daca cel care le face nu a luat titlul sau calitatea de erede. In schimb, potrivit art
691 C. civ., actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale, chiar renuntarea, in anumite conditii, asa
cum vom vedea, constituie acte de acceptare a mostenirii. In fine, legiuitorul se mai refera expres prin art.7o7

23
C. civ. la faptul ca daca unele bunuri din succesiune sunt supuse stricaciunii sau a caror conservare ar fi prea
oneroasa, succesibilul poate lua autorizarea justitiei pentru a le vinde prin licitatie publica, insa acest fapt,
precizeaza textul legal, nu constituie o acceptare a mostenirii.
Pornind de la aceste prevederi legale, practica judecatoreasca si doctrina au cautat sa determine, in
diferite contexte si nuantari, care anume fapte materiale si acte juridice savirsite de un succesibil au
echivalenta unei acceptari tacite a mostenirii.
In privinta actelor de conservare s-a precizat ca acestea fiind acelea care au ca scop pastrarea sau
impiedicarea deteriorarii unui bun sau a unui patrimoniu, ele, chiar facute de succesibil, nu au valoarea unei
acceptari tacite. Astfel de acte sunt:punerea si ridicarea pecetilor; intocmirea inventarului;luarea unei inscriptii
ipotecare; reinoirea sau inscrierea unei ipoteci neiscrise de defunct;intreruperea unei prescriptii;emiterea unui
comandament sau a unei somatii pentru o creanta datorata succesiunii;efectuarea unor reparatii
urgente;incasarea unor sume datorate succesiunii, exercitarea unor actiuni posesorii cu privire la un bun
succesoral etc.
Actele materiale de ingrijire, ca mutarea vremelnica a succesibilului intr-un imobil succesoral pentru
a -i asigura pastrarea in bune conditii nu constituie o acceptare a mostenirii, nici luarea din patrimoniul
succesoral a unor obiecte care constituie amintiri de familie, fotografii, bibelouri sau a unui bun de valoare cu
totul redusa. De asemenea nu constituie acte de acceptare tacita a mostenirii nici preluarea de catre succesibil
a cheilor casei sau dulapurilor, a hirtiilor de valoare pentru a le conserva sau reparatiile urgente efectuate la
unele bunuri succesorale. Primirea ca zestre in timpul vietii de la parinte si stapinirea bunurilor dupa moartea
acestuia nu constituie o acceptare tacita a mostenirii, chiar daca donatia s-a facut fara scutire de raport, intrucit
acceptarea donatiei s-a facut inainte de deschiderea mostenirii, asadar, inainte de nasterea dreptului de optiune
succesorala.
In schimb, s-a considerat ca sunt acte de acceptare tacita a mostenirii preluarea in posesia si folosinta a
unor bunuri succesorale, care prin natura si valoarea lor nu pot constitui doar amintiri de familie; mutarea
definitiva a succesibilului in casa mostenita (dar nu si atunci cind, in sistemul legii nr.5/1973, din intimplare s-
a inchiriat succesibilului tocmai acea casa); realizarea pe terenul ce face parte din masa succesorala a unor
constructii, care toate acrediteaza ideia ca succesibilul se comporta ca un proprietar si deci a acceptat
mostenirea.
Actele de adminsitrare provizorie, cum sunt cele de natura urgenta care nu pot fi aminate pina la
exercitiul dreptului de optiune succesorala si care sunt indeplinite, de regula in intervalul de timp prevazut de
art.7o6 C. civ. pentru deliberare si facerea inventarului, nu sunt de natura a acredita ideia unei acceptari tacite
a mostenirii. Astfel de acte se fac de cele mai multe ori ca datorii de cuviosenie sau pentru conservarea averii
succesorale, cum este cazul platii cheltuielilor pentru inmormintare sau vinzarea bunurilor supuse stricaciunii
potrivit art.7o7 C. civ.
Actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale efectuate de catre succesibil sunt, in principiu,
considerate ca acte de acceptare tacita a mostenirii. Intrucit si in cazul lor conteaza intentia succesibilului care
trebuie desprinsa din ele, si nu actul in sine, chiar daca un astfel de act nu este valid, neproducind efectele sale
specifice, el poate fi considerat ca act de acceptare a mostenirii.
Atit in doctrina cit si in practica judecatoreasca au fost considerate ca exprimind vointa de acceptare
tacita a mostenirii, actele de instrainare, fie onerosae, fie gratuite, a bunurilor singulare din mostenire, precum
si constituirea unor drepturi reale ca servituti, uzufruct, ipoteca, gaj etc. , asupra unor bunuri succesorale, sau
renuntarea la un drept, incheierea unui antecontract de vinzare- cumparare a unui imobil din masa succesorala,
chiar daca ulterior actul de instrainare propriu-zisa nu s-a mai incheiat, valorificarea unor drepturi de natura
intelectuala privind o opera a defunctului.
Chiar daca este vorba, in aceste cazuri, de bunuri singulare, acceptarea tacita a mostenirii pe care
actele precizate mai sus o exprima, priveste intreaga mostenire. Aceasta consecinta deriva, evident, din
principiul indivizibilitatii optiunii succesorale.
Actele de dispozitie facute de un succesibil care au ca obiect universalitatea unei succesiuni sau o
parte a acesteia, constituie de asemenea acte de acceptare a mostenirii, fie ca instrainarea este oneroasa, fie ca
este gratuita (art.691 C. civ. ). Consideram si noi, alaturi de alti autori, ca instrainarea nu poate avea ca obiect
titlul de mostenitor care sa includa in sine si dreptul de optiune succesorala intrucit acestea sunt
intransmisibile prin acte intre vii. Asa fiind, in cazul vinzarii drepturilor succesorale, instrainatorul, pentru a
putea garanta, in sensul prevederilor art. 1399 C. civ. , calitatea sa de mostenitor, trebuie sa incheie actul de
dispozitie inainte de implinirea termenului de prescriptie. Numai in acest mod, acceptind, prin insasi
incheierea actului de dispozitie, tacit, mostenirea, o poate transmite celui cu care a incheiat actul vinzarii.
Fiind vorba de instrainarea unei universalitati sau a unei parti din aceasta nu poate fi vorba decit de

24
mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal si nu de legatarul cu titlu particular, intrucit
obiectul legatului acestuia din urma priveste numai un bun singular din mostenire.
In ce priveste actul renuntarii la mostenire, potrivit art. 691 C. civ. constituie acte de acceptare tacita
urmatoarele acte:
- renuntarea chiar gratuita in folosul unuia sau a mai multor coerezi;
- renuntarea in folosul tutror coerezilor ssi cind renuntatorul primeste pretul renuntarii.
Legiuitorul a considerat ca pentru a putea favoriza pe cineva cu o succesiune sau o parte din aceasta
trebuie, ca in prealabil sa fi acceptat acea mostenire. Renuntarea in aceste conditii este un act bivalent,
continind in sine si acceptarea prelabila a mostenirii. Mostenitorii in favoarea corora se face renuntarea,
dobindesc partea renuntatorului nu de la defunct, in puterea legii, ci de la renuntator care dispune cu titlu
oneros sau gratuit de partea sa din mostenire. Daca renuntarea este pur abdicativa, cu titlu gratuit si
impersonal ea este o renuntare propriu-zisa si nu acrediteaza ideia de acceptare prealabila tacita a mostenirii.
Intrucit art.690 C. civ. prevede, asa cum am precizat mai sus, ca actele de conservare, de ingrijire si
admnistrare provizorie nu constituie acte de primire a mostenirii, per a contrario se considera ca actele de
adminstrare definitiva au aceasta virtute. Aceste acte exclud ideia provizoratului si angajeaza viitorul
bunurilor succesorale, astfel ca ele au echivalenta unei acceptari tacite pure si simple a mostenirii. Astfel de
acte sunt:incheierea intre succesibili a unor conventii privitor la admistrarea bunurilor succesorale;efectuarea
unor cheltuieli, utile sau voluptuarii, care maresc valoarea bunului sau au scop de lux si placere; incasarea
unor creante ale mostenirii, dar care nu sunt venituri curente ale acesteia; locatiunea pe perioade indelungate a
bunurilor din succesiune; plata unor datorii mai insemnata ale defunctului, cu conditia ca succesibilul sa nu fi
fost codebitor, fideiusor sau proprietar al imobilul grevat cu ipoteca pentru garantarea datoriei, cind se poate
crede ca a platit nu in calitatea sa de mostenitori ci in nume personal ori propter rem. Plata impozitelor pe
cladiri, terenuri si autovehicule, predarea cotelor obligatorii in vremea regimului comunist; plata taxelor
asupra succesiuniloretc.
Efectul de acceptare tacita a succesiunii cu care astfel de acte sunt potentate nu poate fi anihilat prin
declaratia expresa facuta in insusi actul care semnifica acceptarea sau ulterior in sensul ca succesibilul nu
intelege sa accepte mostenirea. De pilda, daca succesibilul vinde sau arendeaza un teren din mostenire, cum
prin acest act acrediteaza ideia acceptarii tacite, declaratia sa ca nu accepta mostenirea nu poate efect. Aceasta
inseamna ca daca succesibilul vrea sa incheie un act numai in interesul succesiunii, fara a fi considerat
acceptant al acestei mosteniri, trebuie sa ceara autorizarea justitiei in condtiile acceptarii mostenirii sub
beneficiu de inventar, nu numai in cazul actelor de instrainare, potrivit art.7o7 C. civ. , ci si in cazul actelor de
administrare definitiva, care privesc fondul patrimoniului succesoral.
In ce priveste efectul in sensul de a constitui acte de acceptare tacita sau nu a mostenirii a unor actiuni
in justitie sau a altor acte procedurale, in doctrina si practica judecatoreasca s-a precizat ca reprezinta acte
de acceptare tacita:cererea de imparteala a bunurilor din mostenire, cererea in reductiunea liberalitatilor
excesive sau cea de raport a donatiilor, cererea de anulare a unui testament, cererea legatarului de predare a
bunului legat, opozitia la vinzarea silita a bunurilor din succesiune, cererea de predare a socotelilor sau de
inventariere ori evaluare a bunurilor succesorale, actiunea in revendicarea bunurilor succesorale etc. Nu are
importanta daca actiunea intentata, avind un obiect din cele precizate mai sus, este respinsa, anulata ca
netimbrata sau imprejurarea ca este urmata de desistare.
Nu orice actiuni adresate instantelor de judecata, sau orice participare in proces valoreaza o acceptare
tacita a succesiunii. De pilda, o contestatie la executare intemeiat pe faptul ca se urmaresc propriile bunuri ale
succesibilului in contul datoriior succesiunii nu poate fi considerata o acceptare a mostenirii. Cum am aratat
mai sus, potrivit art.295 C. pr. civ., apelul declarat de un mostenitor impotriva unei hotariri judecatoresti in
care a fost parte de cujus nu constituie prin el insasi o acceptare mostenirii, cu conditia ca din continutul sau
sa nu rezulte insusirea calitatii de mostenitor. Apararea succesibilului impotriva actiunii ce are ca obiect
repararea prejudiciului cauzat de defunct de asemenea nu valoreaza acceptarea mostenirii.
Asa cum s-a putut vedea din exemplele date mai sus, unele fapte sau acte materiale savirsite de
succesibili, in contexte diferite, pot avea semnificatii diferite. De aceea revine instantelor judecatoresti
misiunea de a decela din imprejurarile concrete ale fiecarui caz in parte aspectul volitiv in sensul ca acel act in
concret contine in sine si vointa de acceptare a mostenirii sau nu din partea succesibilului.
Acceptarea tacita, la fel ca si cea expresa, poate fi facuta, fie personal fie prin reprezentant, inclusiv
prin mandatar imputenicit special in acest sens. Mandatarul poate fi si un comostenitor care este imputenicit
sa faca acte de acceptare tacita pentru toti mostenitorii, de pilda cind unul din mostenitori a fost imputernicit
de catre ceilalti sa vinda unele bunuri care fac parte din masa succesorala. S-a precizat ca acceptarea tacita se
poate realiza si printr-un gestor de afaceri, cu cconditia ca succesibilul sa ratifice gestiunea in termenul de

25
prescriptie a optiunii succesorale, prefacind-o astfel intr-un mandat.
La fel ca orice acceptare a mostenirii si actele sau faptele de acceptare tacita trebuie sa fie facute in
termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.
Acceptarea tacita a mostenirii se poate realiza nu numai in cazul mostenirii legale ci si acelei
testamentare, cu conditia ca testamentul sa fi fost adus la cunostinta celor interesati, astfel incit vocatia la
mostenire a legatarului sa nu ramina oculta.
Minorul si interzisul judecatoresc, s-a mai precizat, nu pot face acte de acceptare tacita a mostenirii, ci
numai expres prin curator numit in acest scop, intrucit actele de accptare sunt, acte de dispozitie care, potrivit
art. 129 C. fam. trebuie incuviintate in prealabil de catre autoritatea tutelara.
Acceptarea pura si simpla fortata. Cu toate ca, in principiu, mostenitorii sunt liberi sa opteze in
privinta unei mosteniri in sensul de a o accepta sau dimpotriva, de a renunta la ea, precum si a formei de
acceptare, pur si smplu sau sub beneficu de inventar, legiuitorul reglementeaza doua cazuri in care aceasta
libertate nu exista, in anumite conditii precizate de art.7o3 si 712 C. civ. , mostenitorii in cauza fiind
considerati ca acceptati pur si simplu ai acelei mosteniri.
Art.7o3 C. civ. prevede ca mostenitorii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri dintr-o succesiune,
nu se mai pot lepada de aceasta, cu toata renuntarea lor, ci ramin mostenitori si nici nu pot lua parte din acele
lucruri pe care le-au ascuns sau le-au dat la o parte. Iar art.712 C. civ. prevede ca mostenitorul care cu stiinta
si rea credinta a ascuns si n-a trecut in inventar unele obiecte din mostenire, nu poate accepta mostenirea sub
beneficiu de inventar. Este vorba, in aceste ipoteze, de o acceptare pura si simpla fortata, care apare ca o
exceptie de la carcaterul voluntar al optiunii succesorale. Sustragerea sau ascuderea de bunuri dintr-o
succesiune pentru a beneficia singur de ele, din partea unui succesibil, nu sunt considerate ca acte care ar avea
drept efect acceptarea tacita pura si simpla a mostenirii, ci numai ca delicte civile care atrag dupa ele pedeapsa
civila a acceptarii pure si simple a acelei mosteniri precum si celelalte consecinte prevazute de lege.
Conditiile cerute de lege pentru acceptarea fortata a mostenirii. Pentru aplicarea sanctiunii
acceptarii fortate a mosteenirii se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii:
a) existenta elementului obiectiv de ascundere sau dare la o parte, ori de nedeclarare la inventar a unor
bunuri din succesiune de catre un succesibil. Atit practica judiciara cit si doctrina considera ca integrindu-se in
notiunile de ascundere sau dare la o parte orice acte sau fapte de natura a diminua activul succesoral in dauna
celorlalti mostenitori sau a creditorilor succesiunii, savirsite in folosul mostenitorului de rea credinta. Sunt
astfel de fapte:ascuderea materiala unor bunuri, care au existat in patrimoniul succesoral, inclusiv a fructelor
acestora, nedeclararea unor bunuri cu prilejul intocmirii inventarului succesoral, nedeclararea unor datorii ale
succesibilului catre succesiune, prezentarea unui testament falsificat care il avantajeaza pe succesibil si ii
defavorizeaza pe ceilalti, prezentarea unui inscris fals cu care se tinde sa se dovedeasca o creanta nereala catre
sucesiune, nedeclararea unei donatii raportabile sau chiar neraportabile dar supusa reductiunii in favoarea
mostenitorilor rezervatari. Existenta acestor bunuri sau valori in patrimoniul succesoral trebuie, evident,
dovedita.
Ascunderea sau dosirea de bunuri poate fi exercitata si cu privire la bunurile imobile, ca, de pilda,
efectuarea unei donatii deghizate cu privire la un imobil. S-a admis ca fapta ilicita se poate savirsi nu numai
dupa deschiderea succesiunii, ci chiar inainte de aceasta, si chiar cu complicitatea defunctului, ca, de pilda, in
cazul donatiei unuia dintre mostenitori, deghizata sub aparenta unei vinzari- cumparari, pentru a fi sustrasa
reductiunii liberalitatilor excesive. De asemenea s-a precizat in doctrina ca fapta poate fi comisa inainte sau
dupa acceptarea sub beneficiu de inventar a succesiunii.
Darea la o parte sau ascuderea bunurilor din succesiune la care se refera art.7o3 si 712 C. civ. trebuie
se aiba loc clandestin. Sanctiunea prevazuta in textele legale amintite nu se aplica daca comostenitorii au avut
cunostinta de existenta bunurilor ascunse sau dosite, ca atunci cind acestea au fost anterior cuprinse intr-un
inventar sau au format obiectul unor discutii in vederea partajului amiabil. Drept rezultat al acestor actiuni se
realizeaza o imposedare clandestina a unuia dintre mostenitori in defavoarea celorlalti.
b) existenta intentiei de a frauda pe ceilalti mostenitori(elementul subiectiv). Pentru a produce
consecintele prevazute de art. 7o3 si 712 C. civ. faptele succesibilului trebuie sa fie savirsite cu intentie
frauduloasa de a-i pagubi pe ceilalti mostenitori sau pe creditorii succesiunii. Aceasta acrediteaza ideia unei
pluralitati de mostenitori. Cind este vorba de creditorii succesiunii faptele pot proveni si de la un mostenitor
unic, care sustrage bunuri ale succesiunii pentru a nu pute fi urmarite de acestia. In acest caz, s-a precizat in
doctrina, unicului mostenitori i se poate aplica numai pedeapsa decaderii din dreptul de a renunta la mostenire
sau de a accepta mostenirea sub beneficiu de inventar, dar nu i se poate aplica sanctiunea de a nu primi partea
sa din bunurile dosite sau sustrase.
Potrivit art.96o alin. 2 si art.1899 alin. 2 C. civ. , dolul nu se prezuma, astfel ca intentia frauduloasa,

26
sau reaua credinta a succesibilului va trebui sa fie dovedita. Nu este suficienta, asadar, pentru aplicarea
prevederilor art.7o3 si 712 C. civ. simpla omisiune din greseala a unor bunuri din succesiune sau din credinta
gresita a succesibilului ca acele bunuri ii apartin. De asemenea s-a precizat in doctrina ca in cazul in care
succesibilul care a comis faptele inapoiaza bunurile, din proprie initiativa, inainte de de descoperirea lor
sanctiunile preconizate de lege nu se mai aplica, Dar daca succesibilul inceteaza din viata inainte de a inapoia
bunurile, aplicarea sanctiunilor prevazute de art.7o3 si 712 C. civ. nu poate fi inlaturata prin restitirea
bunurilor de catre mostenitori, care vor suporta sanctiunea acceptarii tacite.
c) faptele frauduloase sa fie de natura a pagubi alte persoane. Aplicarea sanctiunilor prevazute de
art.7o3 si 712 C. civ. isi are justificare numai in masura in care actele eredelui sunt de natura a duce, cum am
arata, atingere drepturilor succesorale ale celorlalti mostenitori sau intereselor legale ale creditorilor
succesiunii. Asa fiind, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care faptele sunt savirsite de catre
succesibilul care are drepturi exclusive asupra acelei succesiuni. Astfel, s-a retinut ca sanctiunile prevazute de
lege nu sunt aplicabile sotului supravietuitor care a sustras sau a ascuns bunuri ale gospodariei casnice, care,
oricum, i se cuveneau numai lui, intrucit venea in concurs numai cu asecendentii si colataralii defunctului, iar
acestia nu aveau nici un drept asupra acestora (art.5 din Legea nr.319/1944), astfel ca nu puteau fi pagubiti.
Tot astfel sanctiunile de care vorbim nu sunt aplicabile nici legatarului cu titlu particular care a savirsit fapte
din cele prevazute de art. 7o3 si 712 C. civ. dar bunurile sustrase sunt cele care i se cuvin in mod exclusiv,
nefiind supuse reductiunii liberalitatilor excesive.
d) Autorul faptelor ilicite trebuie sa aiba calitatea de mostenitor legal, legatar universal sau cu
titlu universal si sa lucreze cu discernamint. Asa cum am aratat mai sus legatarului cu titlu particular nu i se
aplica sanctiunile prevazute de art.7o3 si 712 C. civ. daca bunurile insusite formau obiectul legatului sau si
deci ii reveneau in mod exclusiv. Daca a insusit bunuri care nu au format obiectul legatului sau, sau peste
obiectul acestuia, el are situatia oricarui tert. La rindul sau nici el nu are interesul sa ceara aplicarea sanctiunii
acceptarii fortate fata de mostenitorii universali sau cu titlu universal, daca acestia au comis faptele prevazute
de lege.
Faptele ilicite trebuie sa fie savirsite de un mostenitor cu caoacitate delictuala, adica sa fi avut
discernamint. In cazul persoanelor care au implinit 14 ani si nu au fost puse sub interdictie discernamintul se
prezuma iar in cazul celor sub 14 ani sau a celor care fost pusi sub interdictie el trebuie dovedit. In consecinta
sanctiunea acceptarii fortate se aplica si minorului sau persoanei puse sub interdictie daca se dovedeste ca au
avut discernamint in momentul comiterii faptei, astfel ca acceptarea mostenirii nu va fi sub beneficiu de
inventar ci pura si simpla.
In cazul in care la comiterea faptei de sustragere de bunuri din succesiune au participat, mai multi
mostenitori pentru a-i frauda pe ceilalti sau pe creditori sanctiunea li se aplica tuturor, iar raspnderea lor
delictuala va fi solidara potrivit art.1oo3 C. civ.).
Efectele incalcarii art.7o3 si 712 C. civ. Asa cum rezulta din cele expuse mai sus, incalcarea
prevedrilor legale mentionte atrage doua sanctiuni:
- mostenitorul vinovat este considerat ca a acceptat pur si simplu mostenirea, neputind sa o accepte sub
beneficu de inventar si nici sa renunte la ea; si
- mostenitorul vinovat nu poate primi nimic din bunurile sustrase sau dosite.
Asadar, mostenitorul vinovat, fiind considerat ca acceptant pur si simplu a mostenirii va raspunde
pentru datoriile si sarcinile succesiunii si cu propriile bunuri(ultra vires hereditatis), in proprotie cu cota sa de
mostenire. Sanctiunea intervine nu numai cind succesorul nu si-a manifestat in nici un mod optiunea, dar si
atunci cind a acceptata-o sub beneficu de inventar, beneficiu care se pierde ca urmare a sanctiunii aplicate.
Sanctiunea se aplica si atunci cind mostenitorul a renuntat anterior la mostenire, dar mostenirea nu a fost
acceptata de ceilalti msotenitori, cu alte cuvinte atita timp cit renuntarea nu este irevocabila.
Succesibilul vinovat neputind primi nmic din bunurile dosite sau sustrase acestea urmeaza a se imparti
intre ceilalti mostenitori, potrivit cotelor ce li se cuvin din acea mostenire. Raspunderea sa fata de creditori,
cum am precizat mai sus, se mentine proprotional cu cota din succesiune ce i s-ar fi cuvenit daca nu ar fi
comis faptele ilicite care au atras sanctiunea.
In fine, in doctrina s-a precizat ca dispozitiile art.7o3 si 712 C. civ. nu au carcater imperativ, astfel ca
cei interesati a invoca aceste prevederi pot renunta la aplicarea sanctiunilor pe care le prevad iertindu-i,
asadar, pe faptuitori.
2. Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii. Acceptarea sub beneficiu de inventar a
mostenirii, reglementata de art.7o4-723 C. civ., este o varianta, considerata intermendiara, de optiune, intre
acceptarea pura si simpla si renuntarea la mostenire. In cazul ei mostenitorul accepta total, definitiv si
neconditionat activul mostenirii, dar in ce priveste pasivul, acesta este limitat numai la activul mostenit.

27
Succesibilul isi insuseste calitatea de mostenitor, dar intelege sa raspunda de pasivul succesoral numai cu
bunurile mostenite. In acest caz nu are loc acea confuziune intre patrimoniul defunctului si cel al
mostenitorului ca in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii. Scopul mostenitorului este tocmai acela de a
evita plata unor datorii si sarcini ale succesiunii care ar excede activului succesoral cu propriile bunuri.
Tocmai de aceea se recurge la aceasta modalitate de acceptare a mostenirii atunci cind exista indoieli cu
privire la solvabilitatea actuala sau viitoare a patrimoniului succesoral.
Cu toate ca prezinta avantaje incontestabile, acceptarea sub beneficiu de inventar este mai rar intilnita
in practica, intrucit este un act expres si solemn, care impune unele formalitati si cheltuieli in plus, ca, de
pilda, efectuarea inventarului si evaluarea provizorie a bunurilor care atrage plata taxelor de timbru asupra
succesiunii (art.71 din Legea nr.36/1995).
Acceptarea sub beneficiu de inventar o pot face mostenitorii legali, legatarii universali si cei cu titlu
universal. Legatarul cu titlu particular are de acceptat legatul in conditiile dispuse de catre testator;el
neraspunzind, oricum, de pasivul succesiunii, nu se pune problema limitarii raspundeii sale in limitele
activului si deci a recurgerii la aceasta forma de optiune succesorala.
La fel ca acceptarea pura si simpla a mostenirii, acceptarea sub beneficiu de inventar are carcater
indivizibil neputindu-se realiza numai cu privire la o parte a mostenirii. Succesibilii pot recurge la aceasta
forma de optiune numai daca nu au acceptat mostenirea anterior pur si simplu voluntar (expres sau tacit) ori
fortat intrucit acceptarea succesiunii este irevocabila. Renuntarea la mostenire anterioara il pune pe mostenitor
de asemenea in imposibilitate de a accepta mostenirea pur si simplu intrucit chiar daca ar putea retracta
renuntarea, in conditiile art.7o1 C. civ. , aceasta echivaleaza cu o acceptare pura si simpla a mostenirii. In
cazul in care, potrivit art.711 C. civ. , acceptarea pura si simpla rezulta dintr-o hotarire judecatoreasca, avind
in vedere ca hotaririle judecatoresti produc efecte numai intre partile litigante si succesorii lor, fata de alte
persoane succesibilul poate opta sub beneficiu de inventar si de asemenea poate renunta la acest beneficiu in
termenul legal de prescriptie.
Evident si acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar este facultativa, mostenitorii avind dreptul,
nu si obligatia de a accepta intr-o forma sau alta mostenirea. Exista insa reglementate doua exceptii de la
caracterul facultativ al acceptarii mostenirii sub beneficu de inventar, cind ea devine obligatorie si anume:
- in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, cind ca
o masura de ocrotire a acestora legiuitorul dispune (art.19 din Decretul nr.32/1954) ca acceptarea mostenirii se
face, in cazul lor, intotdeauna sub beficiu de inventar;
- in cazul succesibilului decedat inainte de a exercita dreptul de optiune succesorala, retransmis astfel
prin mostenire succesorilor sai, care nu se inteleg asupra modalitatii de optiune, cind, potrivit art. 693 C. civ. ,
succesiunea se va accepta, obligatoriu, sub beneficiu de inventar.
In cazul in care exista o pluralitate de succesori, iar unii accepta mostenirea pur si simplu, iar altii sub
beneficiu de inventar, cei care au acceptat-o pur si simplu vor raspunde nelimitat (ultra vires hereditatis) de
datoriile succesiunii, in functie de cota care le revine din pasiv, iar cei care au acceptat -o sub beneficiu de
inventar, vor raspunde numai in limita activului mostenit(intra vires hereditatis).
Conditiile cerute de lege pentru acceptarea sub beneficiu de inventar. Asa cum am precizat mai
sus, acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic expres si solemn, astfel ca potrivit art.7o4 C. civ.,
art.76 alin. 3-4 din Legea nr.36/1995 si art.45, 8o-81 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii
nr.36/1995, pentru validitatea si opozabilitatea ei sunt necesare unele formalitati, si anume:
- declaratie expresa a succesibilului, data in fata notarului public, in sensul ca accepta mostenirea sub
beneficiu de inventar. Nu este valabila in acest sens o declaratie sub semnatura privata, dar care nu a fost data
in fata notarului public. O astfel de declaratie poate constitui insa o acceptare pura si simla a mostenirii.
Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si cele cu capacitate de exercitiu restrinsa nu trebuie sa faca,
obligatoriu, aceasta declaratie, intrucit ele se bucura de beneficiul de inventar in virtutea legii, daca accepta
mostenirea si exista inventarul corespunzator. La momentul dobindirii sau redobindirii capacitatii de exercitiu
aceste persoane trebuie sa dea declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar, altfel pierd beneficiul acestei
forme de acceptare a mostenirii.
- declaratia de acceptare sub beneficu de inventar trebuie inregistrata in registrul pentru renuntatori de
la biroul notarial competent. Lipsa acestei inregistrari face ca acceptarea sub beneficiu de inventar sa nu fie
opozabila tertilor(creditorilor succesiunii si creditorilor personali ai succesibilului (art.8o alin. 1 din
Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995).
- inventarul fidel si exact al bunurilor succesorale, facut, fie inainte, fie dupa declaratia data in fata
notarului public (art.7o5 C. civ. ). Daca declaratia de acceptare a mostenirii sub beneficiu de inventar nu este
insotita si de inventarul cerut de lege, efectele specifice acestei forme de optiune succesorala nu se produc.

28
 In cazul in care succesibilul, in mod voit intocmeste un inventar inexact, in sensul ca omite unele
bunuri din patrimoniul succesoral, el va fi decazut din beneficiul de inventar si va fi considerat (fortat) ca
acceptant pur si simplu al acelei mosteniri, cu consecintele specifice acestei modalitati de acceptare a
mostenirii. Daca insa omisiunile nu sunt intentionate, ci se datoreaza unor erori, inventarul poate fi completat
ulterior printr-un supliment, iar succesibilul nu va fi decazut din beneficiul de inventar.
Asadar, nici declaratia data in fata notarului in sensul acceptarii mostenirii sub beneficu de inventar,
singura, dar nici inventarul inocmit, fara declaratia data in fata notarului nu vor produce efectele aceste forme
de acceptare a mostenirii. Inventarul poate fi intocmit nu numai in cazul acceptarii sub bebeficiu de inventar,
ci, potrivit art.7o din Legea nr.36/1995, in toate cazurile prevazute de lege, precum si la cererea celor
interesati. Formalitatile descrise mai sus trebuie sa fie complete.
In vederea intocmirii inventarului succesibilul are la indemina, potrivit art. 7o6 C. civ. un termen de 3
luni, socotit de la data deschiderii succesiunii. Dupa expirarea acestui termen, legiuitorul ii acorda un termen
de 4o de zile pentru deliberare, in sensul ca avind inventarul facut, se poate decide in cunostinta de cauza,
asupra formei de acceptare sau de repudiere a mostenirii. Termenul de deliberare curge de la expirarea celor
trei luni acordat pentru efectuarea inventarului sau de la data efectuarii inventarului, daca acesta a fost facut
mai inainte. La cererea succesibilului interesat instanta de judecata, poate, potrivit art.7o9 C. civ., prelungi atit
termenul de intocmire a inventarului, cit si cel de deliberare, dar nu peste termenul de prescriptie de 6 luni
prevazut de art.7oo C. civ.
Asa cum am vazut insa, succesibilii dobindesc patrimoniul succesoral in puterea legii sau
testamentului de la data deschiderii mostenirii, astfel ca ei pot fi imediat urmariti de creditorii succesiunii sau
de legatarii care cer predarea legatelor. In atari ipoteze succesibilii pot cere suspendarea procedurii de
urmarire din partea creditorilor, pina la expirarea termenelor de inventar si de deliberare, prevazute de lege
sau acordate de instanta de judecata. In aceasta perioada succesibilii au numai dreptul de a opta potrivit
vointei lor dar nu si obligatia, astfel ca nu vor putea fi obligati prin hotarire judecatoreasca . Dupa expirarea
acestor termene succesibilii sunt obligati sa opteze, potrivit vointei lor, iar daca nu opteaza, instanta de
judecata ii poate condamna, potrivit art. 711 C. civ. , in calitate de acceptanti pur si simplu ai mostenirii.
Desigur, in aceasta din urma ipoteza, dat fiind principiul relativitatii hotaririlor judecatoresti, succesibilii in
cauza vor fi considerati acceptanti numai in raport cu partile din proces, iar fata de alte persoane isi pastreaza
dreptul de optiune succesorala, evident, daca nu a expirat termenul de prescriptie de 6 luni.
Efectele acceptarii sub beneficiu de inventar. Acceptind mostenirea sub beneficu de inventar,
mostenitorul devine in mod definitiv si irevocabil titular al patrimoniului succesoral si proprietar al bunurilor
ce acesta cuprinde . In acest mod el si-a consolidat titlul de mostenitor si transmisiunea succesorala, retroactiv,
caci punctul originar al acesteia sa afla in momentul deschiderii succesiunii. Fiind titular al activului net din
patrimoniul succesoral, el poate incheia acte juridice cu privire la acesta, poate cere sistarea indiviziunii, fiind
considerat coproprietar care beneficiaza de efectul declarativ al partajului;poate cere reductiunea liberalitatilor
excesive, de asemenea raportul donatiilor, precum poate fi obligat el insusi la raport, daca este sot
supravaietuitor, in concurs cu descendentii, sau descendent al defunctului. In caz de deces patrimoniul astfel
dobindit se transmite propriilor mostenitori.
Toate aceste efecte se produc, asa cum vazut, si in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii, insa
acceptarea sub beneficiu de inventar produce, potrivit art.713 C. civ. si anumite efecte specifice.
In primul rind mostenitorul beneficiar raspunde pentru pasivul succesoral numai in limita activului
(intra vires hereditatis) si numai cu bunurile ce provin din succesiune (cum viribus), propriile bunuri neputind
fi urmarite de catre creditori. Potrivit art.713 alin. 1 C. civ., mostenitorul beneficiar poate, pentru a se elibera
de sarcina lichidarii pasivului succesoral si de admnistrare a patrimoniului dobindit prin mostenire, sa predea
toate bunurile provenite din succesiune creditorilor sau legatarilor. El isi pastreaza si in aceasta ipoteza
calitatea de mostenitor si proprietar al bunurilor succesorale, astfel ca ce ramine dupa indestularea creditorilor
si predarea legatelor cu titlu particular i se cuvine de drept. Asupra abandonarii bunurilor succesorale,
mostenitorul beneficiar poate reveni oricind, reluind astfel posesia bunurilor si sarcina administrarii lor.
In cazul in care aceptantul beneficiar nu preda bunurile succesorale creditorilor si legatarilor cu titlu
particular, potrivit art.713 alin. 1 C. civ. devine administrator al bunurilor succesiunii si lichidatorul pasivului,
drepturile si obligatiile sale fiind prevazute in art.714-723 C. civ. El are indatorirea de a adminstra bunurile
succesorale cu diligenta adminstrarii propriului patrimoniu, la fel ca un mandatar sau depozitar gratuit, fiind
obligat sa dea socoteala creditorilor si legatarilor, iar in caz contrar raspunde fata de acestia cu propriile
bunuri. In vederea platii datoriilor si sarcinilor succesiunii, mostenitorul beneficiar poate vinde bunurile
succesorale in conditiile prevazute de art.716-723 C. civ. Nerespectarea dispozitiilor de mai sus (inclusiv a
celor procedurale privind vinzarea la licitatie a mobilelor si imobilelor) poate fi atacata de creditori prin

29
actiune pauliana si poate duce la decaderea din beneficiul de inventar a succesibilului, care devine astfel
acceptant pur si simplu al mostenirii cu toate consecintele ce decurg de aici.
In al doilea rind, prin acceptarea beneficiara a mostenirii se impiedica confuziunea patrimoniului
succesoral cu cel al succesibilului, specifica acceptarii pure si simple, fiecare patrimoniu pastrindu-si
individualitatea, astfel ca are loc o asa numita saparatie de patrimonii. Aceasta se deosebeste de separatia de
patrimonii, reglementata de art.781 C. civ. , intrucit aceasta din urma profita numai creditorilor succesiunii,
care au cerut-o, pe cind cea rezultata din acceptarea beneficiara produce efecte fata de toti creditorii mostenirii
si legatari, precum si fata de insusi succesibilul acceptant si creditorii sai personali.
Din imprejurarea ca cele doua patrimonii ramin distincte rezulta unele consecinte:
- in raport cu patrimoniul succesoral mostenit, succesibilul beneficiar este considerat un tert, in cazul
vinzarii bunurilor la licitatie, el putind adjudeca aceste bunuri ca titular al propriului patrimoniu;
- mostenitorul beneficiar are dreptul sa dobindeasca, ca titular al propriului patrimoniu, drepturi si
obligatii noi fata de patrimoniul mostenit. Poate dobindi prin cesiune creante impotriva patrimoniului
succesoral de la terti. Daca el suporta “din starea sa” unele datorii ale succesiunii se subroga, potrivit art.1108
pct. 4 C. civ. , in drepturile creditorului platit. Asa cum am precizat mai sus, daca ramine administrator al
patrimoniului succesoral si isi asuma raspunderea potrivit art.714-715 C. civ. , raspunde si cu propriul
patrimoniu in fata creditorilor succesiunii;
- creditorii succesiunii nu vor putea invoca fata de mostenitorul beneficiar exceptiile personale pe care
le-ar fi putut ridica fata de de cujus, intrucit el actioneaza in numele propriului patrimoniu;
- in cazul vinzarii bunurilor succesorale, din pretul incasat, vor fi platiti cu preferinta creditorii
succesiunii si legatarii . Creditorii persoanli ai mostenitorului benefciar vor avea dreptul sa urmareasca numai
valorile ramase dupa lichidarea pasivului succesoral;
- neavind loc confuziunea dintre cele doua patrimonii, nici datoriile mostenitorului beneficiar fata de
de cujus nu se sting prin confuziune. Creantele reciproce insa pot fi compensate. Nu se consolideaza prin
confuziune nici drepturile reale in cazul dezmembramintelor dreptului de proprietate sau al drepturilor reale
accesorii.
Incetarea beneficiului de inventar are loc prin renuntarea mostenitorului la beneficul de inventar si
prin decaderea lui din acest beneficiu.
Renuntarea la beneficiul de inventar este permisa oricind, cu exceptia minorilor si a celor pusi sub
interdictie. Renuntarea poate fi nu numai expresa, dar si tacita, aceasta din urma putind fi dedusa din unele
acte juridice sau materiale care indirect exprima intentia de renuntare la beneficul de inventar.
Decaderea din beneficiul de inventar are loc daca: a)succesorul a ascuns obiecte ale succesiunii sau a
omis cu rea credinta unele bunuri apartinind succesiunii din inventarul acesteia (art.703, 712 C. civ);
b)succesorul a vindut mobile sau imobile ale succesiunii cu incalcarea prevederilor legale (art.716, 717 C,
civ.).
3. Renuntarea la succesiune. Renuntarea la mostenire este manifestarea unilaterala, solemna si
expresa de vointa a succesibilului in sensul ca nu intelege (renunta) sa-si consolideze drepturile sale la
mostenire pe care vocatia sa succesorala i le confera. Dreptul de a renunta la mostenire apartine tuturor
mostenitorilor, rezervatari sau nerezervatari, legali sau testamentari. Ea este reglementata de art.695-7o3 C.
civ.
Conditii de valabilitate pentru renuntarea la mostenire.
a) Conditii de forma. Asa cum rezulta din chiar definitia data renuntarii la mostenire, ea este un act
juridic solemn. Potrivit art.76 alin.3 si 4 din Legea nr.36/1995, art.45 si 8o din Regulamentul de punere in
aplicare a Legii nr.36/1995, renuntarea se face prin declaratie scrisa data in fata notarului public care se
inscrie in registrul special pentru renuntari la succesiune tinut la notarul public desemnat din circumscriptia
judecatoriei unde defunctul a avut ultimul domiciliu. Notarul consemneaza declaratia de renuntare in
incheierea pe care o intocmeste la fiecare termen sau renuntarea poate fi consemnata si in certificatul de
mostenitor, avind forta probanta pina la inscrierea in fals. Declarata de renuntare se poata da si in fata altui
notar decit cel la care se afla registrul special pentru renuntari, dar, in acest caz, declaratia va fi trimisa
notarului competent teritorial (art.8o alin. 2 din Regulament). S-a admis ca renuntarea este valabila daca s-a
facut in fata instantei judecatoresti consemnata in incheiere si trimisa apoi notarului competent pentru
inscriere in registrul special pentru renuntari. Renuntarea la mostenire se poate face personal sau prin
mandatar cu procura speciala. Nerespectarea acestor conditii de forma cerute de lege se sanctioneaza cu
nulitatea absoluta. Astfel nu sunt valabile renuntarea verbala la mostenire sau cea facuta printr-un act sub
semnatura privata. Odata constatata nulitatea renuntarii succesibilul redobindeste dreptul de optiune
succesorala care poate fi exercitat, in termenul de prescriptie, dupa propria vointa a acestuia . Nulitatea

30
renuntarii nu echivaleaza insa cu acceptarea mostenirii..
Inscrierea declaratiei de renuntare la mostenire in registrul special de renuntari nu este o conditie de
validitate a declaratiei ci una de opozabilitate, asa cum rezulta din art.8o alin.1 din Regulament. Asadar, odata
data declaratia de renuntare poate fi opusa renuntatorului de catre comostenitori sau de catre mostenitorii
subsecventi, fara ca renuntatorul sa poata invoca neinscrierea ei in registrul special. Mostenitorul renuntator
poate insa retracta renuntarea in conditiile art.7o1 C. civ., adica daca nu a expirat termenul de prescriptie de
sale luni, iar ceilalti mostenitori nu au acceptat mostenirea intre timp. In schimb renuntarea neinscrisa in
registrul special de renuntatori nu va putea fi invocata fata de tertul de buna credinta care a contractat cu
succesibilul renuntator. Dimpotriva incheierea actului de dispozitie cu privire la bunul succesoral poate fi
invocata ca act de acceptare tacita a mostenirii de catre succesibil.
b)Conditii speciale de fond. Renutarea la mostenire este un act juridic expres si nu poate fi exercitata
tacit, intrucit nu poate fi dedusa din fapte materiale sau acte juridice conexe, ca acceptarea tacita. Lasarea
bunurilor succesorale, de pilda, in folosinta altor mostenitori nu semnifica renuntarea la mostenire.
Neacceptarea mostenirii in termenul de prescriptie nu echivaleaza cu renuntarea la mostenire intrucit, asa cum
am aratat mai sus, prin neacceptarea mostenirii succesibilii ramin straini de mostenire prin stingerea titlului de
mostenitor, pe cind in cazul renuntarii, cel care a renuntat este considerat ca n-a fost niciodata mostenitor.
Intrucit in practica judecatoreasca s-au constatat conventii incheiate intre mostenitori, in sensul ca unii
dintre ei au renuntat la mostenire in favoarea altora sau, uneori, s-au obligat sa renunte, cu titlu oneros, la
mostenire, doctrina a caautat sa respunda la intrebarea daca astfel de conventii au vreo eficienta sau nu.
Evident, daca o astfel de conventie se incheie inainte de deschiderea succesiunii, ea apare ca un pact asupra
unei succesiuni viitoare, fiind, asadar, lovita de nulitate absoluta (art.7o2, 965 C. civ.). Daca conventia s-a
incheiat insa dupa deschiderea mostenirii, s-a spus ca aceasta este valabila, intrucit oricare dintre mostenitori
se poate obliga fata de ceilalti sa renunte, astfel ca prin ea s-ar realiza chiar renuntarea la mostenire, care ar fi
valabila si obligatorie intre partile contractante, dar inopozabila fata de terti. Acestor concluzii li s-au adus pe
buna dreptate nuantari, in sensul ca, in principiu, astfel de conventii trebuie privite ca valabile caci nu aduc
atingere ordinii publice sau bunelor moravuri;dar o astfel de conventie nu valoreaza insa renuntare la
mostenire nici chiar in raporturile dintre parti, cita vreme renuntarea nu a fost facuta cu respectarea cerintelor
legale, adica in fata notarului sau in fata instantei de judcata, cum am precizat mai sus. Asa fiind, daca
succesibilul care s-a obligat sa renunte, accepta mostenirea, aceasta va fi valabila si irevocabila, doar ca
succesibilul, parte in conventie, va raspunde contractual pentru neexecutarea obligatiei asumate. Daca
succesibilul isi respecta obligatia si renunta la mostenire (cu respectarea condittilor precizate), dar ceilalti nu-
si respecta obligatiile asumate, el va putea sa le ceara executarea conventiei sau despagubiri, insa nu poate
retracta renuntarea decit in conditiile art.7o1 C. civ. Asadar, renuntarea si conventia sunt acte jurdice de
sinestatatoare urmind fiecare regimul sau juridic specific.
Renuntarea la mostenire nu se poate face, evident, daca anterior s-a realizat acceptarea acesteia, fie
expres, fie tacit, sau fortat sau sub beneficiu de inventar, intrucit acceptarea mostenirii este, asa cum am aratat,
irevocabila. O renuntare la mostenire, ulterioara acceptarii, este, s-a precizat, lipsita de orice efect juridic.
Renuntarea la mostenire, la fel ca si acceptarea este un act juridic indivizibil, in sensul ca nu se poate
renunta la o parte din mostenire si accepta o alta parte a acesteia. Ea trebuie sa fie impersonala si cu titlu
gratuit, adica pur abdicativa, caci renuntarea oneroasa in favoarea altui mostenitor este in realitate o acceptare
a mostenirii urmata de actul de instrainare intre vii a drepturilor succesorale.
Asa cum am precizat mai sus, neindeplinirea conditiilor de forma si de fond ale renuntarii atrage dupa
sine sanctiunea nulitatii acesteia. Actiunea poate fi promovata de orice persoana care justifica un interes
legitim. Succesibilii renuntatorului nu se numara printre acestea intrucit la momentul renuntarii, neavind nici
un drept actual asupra mostenirii nu pot justifica nici un interes legitim in acest sens. Daca renuntatorul a
decedat, ulterior renuntarii, succesorii sai nu pot nici in aceasta ipoteza ataca renuntarea intrucit ei nu pot
mosteni decit acele drepturi care se afla in patrimoniul lui de cujus la data decesului si nu pe acelea care nu se
regasesc in acest patrimoniu, chiar si din cauza renuntarii.
Efectele renuntarii la succesiune. Prin renuntare, potrivit art.696 C. civ., eredele este considerat ca
nu a fost niciodata erede. Vocatia successibilului se desfiinteaza cu efect retroactiv, el fiind considerat strain
de acea mostenire. Renuntarea este opozabila, asa cum am aratat mai sus, erga omnes, daca a fost inscrisa in
registrul de renuntatori. Succesibilul neputind dobindi astfel drepturi succesorale, nu este tinut nici la
indeplinirea vreunei obligatii succesorale. De aici decurg unele consecinte:
a) Partea care i se cuvenea renuntatorului, activ si pasiv, va reveni prin acrescamint celorlalti
mostenitori, legali sau testamentari, sau mostenitorilor subsecventi, potrivit regulilor devolutiunii legale sau
testamentare a mostenirii. In doctrina s-a precizat ca desi art.697 C. civ. prevede expres ca partea

31
renuntatorului, daca este singur, trece la gradul urmator in realitate ea nu va profita tuturor mostenitorilor
acceptanti ci cu respectarea regulilor privind ordinea claselor de mostenitori, impartirea pe tulpini sau pe linii
a mostenirii de cele care privesc impartirea mostenirii in cadrul celei de a doua clase mixte de mostenitori
(intre ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati) sau de concursul dintre sotul supravietuitor si ceilalti
mostenitori si de regulile devolutiei testamentare.
b) renuntatorul nu poate fi reprezentat ;in cazul in care a decedat partea din mostenire la care ar fi avut
dreptul netransmitindu-se la propriii mostenitori;descendentii sai pot veni la mostenire numai in nume propriu
in conditiile legii (art.698 C. civ.).
c) Drepturile, reale sau de creanta, stinse prin consolidare sau confuziune, in puterea legii, prin
deschiderea mostenirii, ale defunctului fata de succesibilul renuntator sau ale acestuia fata de defunct, renasc
prin efectul retroactiv al renuntarii.
d) Renuntatorul beneficiar al unei donatii din partea defunctului nu are obligatia de a raporta donatia
primita, indiferent de faptul daca donatia a fost facuta cu scutire de raport sau nu, putind pastra donatia, in
limita cotitatii disponibile daca exista mostenitori rezervatari acceptanti. Daca acestia cer reductiunea
liberalitatilor excesive rezervatarul va fi tratat ca orice tert beneficiar al donatiei, chiar daca, in caz de
acceptare a mostenirii, si renuntatorul era mostenitor rezervatar, putind cumula cotitatea disponibila cu
rezerva.
e) In cazul in care renuntatorul era ruda in linie directa, ascendenta sau descedenta cu defunctul, prin
renuntare pierde beneficiul sezinei. Actele de conservare sau de admnistrare provizorie, facute de catre
succesibil inaintea renuntarii sunt insa mentinute, chiar daca renuntatorul nu avea calitatea de mostenitor
sezinar. Daca insa, inainte de renuntare, succesibilul a facut acte din care se poate deduce intentia acceptarii
tacite a mostenirii, renuntarea nu mai poate produce efecte, acceptarea fiind irevocabila.
f) Creditorii personali ai succesibilului renuntator nu au dreptul sa urmareasca bunurile apartinind
patrimoniului succesoral si nici creditorii succesiunii nu pot urmari bunurile succesibilului renuntator.
g) Succesibilul renuntator nu are obligatia de a plati taxele succesorale.

Retractarea renuntarii. Desi, in principiu, renutarea la mostenire, la fel ca si acceptarea, este un act
juridic irevocabil, in mod exceptional legiuitorul prevede, prin art.7o1 ca, in anumite conditii, ea poate fi
retractata.
Retractarea renuntarii se poate face cu indeplinirea urmatoarelor conditii:
a). Termenul de prescriptie peentru optiunea succesorala sa nu se fi implinit.
Implinirea termenului de prescriptie se analizeaza concret in raport de succesibilul care isi retracteaza
renuntarea, cu respectarea regulilor privind intreruperea, suspendarea prescrptiei etc. Prescrierea dreptului de
optiunea succesorala se poate invoca de orice persoana interesata, sau de catre instanta de judecata din oficiu
si opereaza de drept.
b). Retractarea opereaza numai daca ceilalti mostenitori nu au acceptat succesiunea.
Retractarea renuntarii nu este posibila, indiferent cind s-a produs acceptarea, inainte sau dupa actul de
renuntare la mostenire si indiferent daca acceptarea a fost expresa, tacita, sau daca emana de la un coerede sau
de la un mostenitor subsecvent, de la un mostenitor legal sau testamentar. Cu toate acestea, intrucit ratiunea
care sta la baza retractarii renuntarii este evitarea vacantei succesorale, acceptarea legatului de catre legatarul
cu titlu particular nu face imposibila retractarea renuntarii de catre mostenitorul universal sau cu titlu
universal. Nici chiar acceptarea legatului cu titlu universal, daca vacanta succesorala se mentine pentru
cealalta cota parte din mostenire, nu impiedica retractarea renuntarii, daca retractantul are vocatie la acea cota
succesorala.
In raport cu drepturile statului la mostenirea vacanta retractarea este posibila pina la expirarea
termenului de prescriptie, indiferent daca notarul, curatorul desemnat sau autoritatea administratiei publice, au
intreprins unele masuri potrivit art.73 alin.3 si art.75 alin.3 din Legea nr.36/1995 si art.77-78 din Regulament,
intrucit constatarea vacantei succesorale are loc numai la expirarea termenului de prescriptie de 6 luni,
prevazut de art.7oo C. civ.
c). Retractarea renuntarii, la fel ca si acceptarea pura si simpla, se poate realiza atit in forma expresa
cit si tacita de vreme ce art.7o1 C. civ. nu prevede anumite conditii de forma. ba mai mult s-a precizat ca se
admite chiar retractarea fortata, daca succesibilul renuntator savirseste acte ilicite din cele prevazute de
art.7o3 si 712 C. civ. mai inainte de as e fi implinit termenul de prescriptie sau ca alt succesibil sa fi acceptat
mostenirea (art.7o1 C. civ.).
In ce priveste efectele retractarii renuntarii la mostenire se admite unanim ca succesibilul retractant
devine mostenitor acceptant, dar exista controversa in privinta faptului daca acceptarea este pura si simpla sau

32
succesibilul are posibilitatea sa accepte mostenirea, fie pur si simplu, fie sub beneficiu de inventar.
Impartasim parerea ca succesibilul, daca a retractat renuntarea in conditiile legii, are posibilitatea sa accepte
mostenirea pur si simplu si de asemenea sub beneficiu de inventar, cu exceptia situatiei in care retractarea s-a
realizat prin acceptare fortata (art.7o3 si 712 C. civ.), caz in care, in adevar acceptarea este socotita pura si
simpla, chiar si pentru minori si pentru cei pusi sub interdictie, a caror acceptare este de principiu sub
beneficiu de inventar (art.19 din Decrtul nr.32/1954).
Retractarea renuntarii desi produce, la fel ca si acceptarea, efecte retroactive, prin art.7o1 C. civ. se
dispune ca retractarea nu poate aduce nici o vatamare drepturilor dobindite de catre terti asupra bunurilor
succesiunii, fie prin prescriptie, fie prin acte valabile incheiate de curatorul succesiunii, care a fost numit
intrucit prin renuntare mostenirea aparea ca fiind vacanta.

33