1

Despre convertirea ortodocşilor la Ortodoxie1
pr. Dan Bădulescu În revista Scara treapta a cincea (martie 2000) a fost publicat excelentul articol „Despre Răsăritul răsăriturilor” scris de ierom. Damaschin Cristensen, ucenic al Părintelui Serafim Rose. Acolo se descriau printre altele capcanele acelor occidentali care se convertesc la ortodoxie venind din catolicism, protestantism sau diverse spiritualităţi new age. Traducătorul, Constantin Făgeţan ne spune că: „Autorul articolului, Părintele Ieromonah Damaschin, ucenic al Părintelui Serafim Rose, aduce în faţa noastră, prin mărturia experienţei sale personale, o problemă deosebit de actuală şi pentru tinerii din România: raportul între mistica creştină, aşa cum e ea înţeleasă în ortodoxie, şi experienţele mistice ale adepţilor religiilor orientale pătrunse masiv în occident. Părintele Damaschin expune cu multă pătrundere şi competenţă duhovnicească problemele celor ce au ajuns la ortodoxie trecând prin religiile orientale, făcând totodată distincţiile extrem de necesare între tipurile de experienţe mistice orientale şi cele din creştinismul răsăritean. Suntem încredinţaţi că această mărturie directă a unui părinte duhovnicesc ce a descoperit comorile ortodoxiei la celălalt capăt al lumii va fi foarte folositoare şi multor tineri români ce încă rătăcesc departe de comoara îngropată chiar în ograda casei lor.” Deci ne vom ocupa în cele ce urmează de situaţia noastră a românilor (mai mult sau mai puţin tineri) ce sunt iniţial botezaţi ortodox, dar care au pierdut din fragedă pruncie, sau cel puţin din adolescenţă, contactul cu vieţuirea ortodoxă. Mai întâi, ei încetează de a mai fi ceea ce se cheamă mai nou „creştini practicanţi”, adică nu mai vin la biserică, nu se mai roagă, nu mai postesc, nu se mai spovedesc, împărtăşesc, iar în final îşi pierd şi credinţa. Acest gen de oameni a fost reprezentativ într-o măsură majoritară în rândul celor născuţi în după anii 1940-50, oameni educaţi şi (de-)formaţi în sistemul ateu comunist. În timpul adolescenţei şi tinereţii, aceştia – şi vorbim din cunoştinţă directă de cauză! – au ajuns în diferite grade de ateism, sau cel puţin indiferedentism religios, având unii poate preocupări culturale, iar din studenţie, oarecari înclinaţii spre diverse spritualităţi. Aici desigur se încadrează astrologia, yoga, OZN, tarot, numerologia, antroposofia, etc. Cazurile în care s-au produs treceri la catolicism sunt practic nule, s-au mai produs pe alocuri convertiri la unele secte neo-protestante. Momentul 1989-90 a constituit fără nici o umbră de îndoială o revenire a multora din cei de mai sus, laolaltă cu acei care nu trecuseră la nimic special ci doar lâncezeau în necredinţă şi indiferenţă. Părintele Rafail Noica, reluându-l pe Părintele Sofronie, a propagat ideea „firii ortodoxe” a omului. Această fire este desigur firea dorită şi plănuită din început de către Dumnezeu, fire însă care nu s-a păstrat ca
1

Postat iniţial pe „Război întru cuvânt”, 10 sept. 2008

2 atare, ci, în urma căderii protopărinţilor, avem ceea ce se numeşte „firea căzută”. Această fire trebuie întoarsă prin „metanoia” – pocăinţa – omului şi harul dumnezeiesc – la acea fire ortodoxă ce odată mântuită din omul cel vechi este pusă de Dumnezeu pe drumul suprem, acel al unirii cu Dumnezeu, al îndumnezeirii. Dacă aşa credem că stau lucrurile, să vedem ce se întâmplă cu firile noastre concrete îna intea pocăinţei. Desigur aici se va vorbi oarecum didactic şi la modul general, întrucât cazurile specifice personale trebuiesc tratate de către fiecare cu duhovnicul său, existând diferite nivele, diferenţe, gradaţii şi variaţii. În acest scop didactic, credem că putem afirma că, cel puţin de 100 de ani încoace, cei mai mulţi dintre românii din născare şi ortodocşi din botezul prunciei pătimim în diferite proporţii de acele deformări şi patologii duhovniceşti ce se manifestă din plin şi pe faţă în occident. Şi anume, chiar şi când să zicem că am devenit cumva practicanţi, fiecare la locul şi nivelul său, nu putem spune că ne -am şi debarasat de duhurile: catolic (scolastic, procedurist, cazuistic, semiorigenist, juristic, etc.), (neo-) protestant (sectar, raţionalist, anarhist, pietist, reducţionist), iudaic (materialist, cabalist, talmudic, etc.), păgân/elin (materialist, hedonist, magic, divinator, etc.) În acest punct putem opri articolul şi da indicaţia preoţească pentru fiecare a-şi analiza reacţiile şi preocupările, modul în care se raportează la viaţa bisericească şi chiar la cea obişnuită şi, aproape că promitem, nu vor întârzia să se ivească aspectele duhurilor de care vorbirăm. Căci într-adevăr ni s-a spus „să cercăm duhurile”, desigur fiecare după puterea noastră limitată. Să nu uităm însă că în acest demers nu suntem ca la un examen în care fiecare trebuie să fie izolat complet de ceilalţi (să nu copieze, sau să sufle!), ci, dimpotrivă, Biserica este sobornicitate, comuniune, unde „se poartă sarcini le unii altora”, şi chiar „se mărturisesc păcatele unii altora”. În această comuniune văzută intră nevăzut şi Hristos, Maica, Îngerii şi Sfinţii, aşa că putem nădăjdui că vom duce la bun sfârşit mai întâi „diagnosticarea”. Odată lămurită această etapă se poate trece împreună cu doctorul – duhovnicul – la pasul tratamentului, operaţiei şi recuperării duhovniceşti... La sfârşit, recitim articolaşul: ce simplu şi clar sună! Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să visăm cu ochii deschişi, în viaţa reală acest proces de mai sus înseamnă sânge, sudoare şi lacrimi, într-un cuvânt cruce! Eşecurile şi ratările, poticnirile, rătăcirile şi înşelările sunt omniprezente, iar în spatele acestora pândeşte resemnarea (stare filosofică recomandată de romano-catolici!), fatalismul (atitudine filosofică mai ales orientală) sau chiar deznădejdea. Iar aici nu mai există variante şi opţiuni alternative: nu s-a arătat alt drum spre Înviere decât răstignirea şi moartea pe cruce (desigur privite în sens duhovnicesc, şi doar excepţional – la mucenici - în trup)! Deci, precum zis-a Sfântul Siluan Atonitul să ţinem mintea în iad şi să nu deznădăjduim, căci „ce e cu neputinţă la oameni (adică pocăinţa, mântuirea şi îndumnezeirea), e cu putinţă la Dumnezeu!”

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful