Professional Documents
Culture Documents
1
dintre cazurile de după vârsta de 5 ani nu au fost diagnosticate la vreme.
Oricum, autorii care au cercetat latura statistică a problemei în discuţie consideră
că răspândirea oligofreniei sub forma debilitaţii mintale este, în realitate, mult
mai mare faţă de cît e considerată, teoretic, după datele furnizate de aplicarea
curbei lui Gauss. Tot aşa, ea este mai mare în rândul bărbaţilor decât al femeilor,
cu cel puţin 1,5%. Semnificativ rămâne însă faptul că frecvenţa deficienţei
mintale creşte în raport cu scăderea gradului de intensitate care o marchează, iar
procentul sporit ni persoanelor din planul imediat al subnormalităţii ridică
importante probleme de ordin social. Acesta este şi motivul pentru care
debilitatea mintală, considerata multă vreme sub incidenţa medicală şi psiholo-
gica, interesând doar pe specialişti, a determinat o preocupare largă la nivel
social, antrenând atitudini şi motivaţii polarizate în direcţia ideii de asistenţă şi
ocrotire concepută şi realizată în cunoştinţă de cauză.
2
evidenţă ereditatea clară a mintalilor, asociată cu proliferarea lor iresponsabilă.
Un sentiment de teamă s-a născut dintr-un raţionament simplu: "dacă deficienţii
mintali au mai mulţi copii şi dacă ei tind să-şi transmită deficienţa, indivizii care
o capătă devin tot mai numeroşi cu fiecare generaţie". Ecoul gândirii lui Morel
se amplifică prin Lambroso, Down Crook, Shank şi mai apoi prin însuşi
progresul ştiinţelor medicale care aveau să răstoarne prognoza defavorabilă a
viabilităţii oligofrenilor, adâncind astfel îngrijorarea societăţii şi redeşteptând
vechea atitudine de apărare prin respingere, segregare, sterilizare. Desigur,
Morel nu propusese în mod explicit înlăturarea oligofrenilor ca pe un lest care
grevează viaţa socială, dar la circa 100 de ani de la apariţia lucrărilor sale asupra
degenerescentei se va marca trecerea la practica sinistră a lichidării lor prin
gazare (Germania-1940). Pe de altă parte, în această sută de ani asistăm la
dezvoltarea unui spirit caritabil care întoarce plivirile societăţii către efortul de
recuperare încercat de Itard şi Seguin încă de la începutul secolului al XIX-lea.
Această orientare dobândeşte un impuls considerabil după cel de al doilea război
mondial, când, în statele dezvoltate, s-au adunat fonduri substanţiale pentru
studiul şi educarea tuturor categoriilor de deficienţi, a debililor mintali cu
deosebire pentru că aceştia stânjeneau cel mai mult învăţământul de masă
confruntat cu solicitări cerebrale în continuă creştere.
3
umană trebuie postulată în orice individ ca o realitate posibilă de dezvoltat în
sensul unei valorificări a potenţelor neuropsihice, oricât de limitate ar fi ele.
De aici înainte statutul oligofrenilor îşi va înclina balanţa în direcţia
atitudinii de protejare a persoanei lor. Evaluarea stării prezentate de ei nu se va
mai face prin raportare la starea de "nebunie" ca altădată, ci la cea de
normalitate. La rândul ei, asistenţa se va deplasa de la condiţia de asigurare a
supravieţuirii, la condiţia de tratament medico-pedagogic specializat. Drumul
străbătut în asumarea acestei asistenţe nu a fost prea lung dacă ne amintim că în
pragul secolului nostru preocupările specialiştilor erau angajate aproape exclusiv
în aria formelor severe ale oligofreniei (idioţie şi imbecilitate) şi nu în sfera
debilităţii mintale, singura susceptibilă de o recuperare importantă. Acţiunea de
educare a acestei categorii de copii, cu oligofrenie în formă uşoara, pune mai
întâi problema depistării lor precoce prin trierea întregii populaţii infantile,
ajunsă la vârsta şcolară, spre a se elabora un sistem de influenţare adecvat. În
acest scop se vor căuta instrumente proprii de determinare a specificului
diverselor aspecte ale structurii lor psihice, ca o modalitate ştiinţifică de a
răspunde primelor exigenţe ale unei asistenţe eficiente. S-au elaborat astfel
probe verbale şi de performanţă manuală, menite să releve cu o precizie sporită
gradul de afectare a capacităţilor mintale.
Cercetările întreprinse pentru conoaşterea debilităţii mintale s-au
dezvoltat rapid conducând la crearea unui sistem de subdiscipline, aflate în curs
de elaborare: oligofrenopsihologia, oligofrenosociologia, oligofrenopedagogia.
Specialiştii antrenaţi în aceste studii s-au constituit în asociaţii mondiale, care
împreună cu asociaţiile de părinţi ai copiilor handicapaţi au fondat Liga
Internaţională a Asociaţiilor pentru Handicapaţi Mintal (LIAHM), aflată în
relaţie directă cu marile organisme ale ONU. În felul acesta s-a constituit cadrul
organizatoric pentru adâncirea şi propagarea informaţiilor dobândite. S-au iniţiat
simpozioane, conferinţe, congrese pentru cunoaşterea, educarea profesională,
recuperarea socială şi asigurarea vieţii în societate a debililor mintali.
4
4. Implicaţii ale factorilor perturbatori
la nivelul psihicului deficientului mintal
5
concepută din punct de vedere obiectiv, ca un dezechilibru afectiv rezultat din
blocarea realizării unor dorinţe, aspiraţii.
Fenomenul de stres urmează de regulă stărilor de conflict şi frustrare,
îndeosebi atunci când aceste fenomene persistă o perioadă mai lungă de timp sau
când ating un anumit grad de complexitate şi intensitate. Există posibilitatea ca
stresul să stea la originea fenomenelor de conflict şi frustrare, ca de exemplu, în
acele împrejurări când, fiind într-o puternică stare de depresie, de anxietate,
individul este înclinat să intre mai uşor în conflict cu semenii săi, să interpreteze
diferitele situaţii ca fiind frustrante.
Aşadar, toate aceste trei fenomene, conflict, frustraţie, stres, constituie
tendinţe diferite de manifestare a organismului, în funcţie de rezistenţa psiho-
fiziologică individuală la ameninţări, ceea ce duce la perturbarea activităţii.
învăţarea fiind una din formele activităţii are şi ea de suferit modificări în
desfăşurarea ei. Cel ce învaţă trebuie să se adapteze la mediul în care trăieşte, la
evenimentele de viaţă cu care este confruntat. Indiferent de etapa de şcolarizare,
elevul/tânărul are de înfruntat piedici, e firesc să suporte conflicte, să învingă
frustrări sau să depăşească situaţiile stresante. Fiecare etapă de şcolaritate, pen-
tru orice formă de învăţământ este o perioadă distinctă a dezvoltării şi
maturizării fizice, psihice şi sociale, este şi perioada când se modifică substanţial
regimul de muncă şi de viaţă, care atrage caracteristicile tensionale generate de
evenimentele care domină şi marchează munca de învăţare. Pentru elevul
deficient mintal, mai mult decât pentru cel cu intelect normal, sistemul de
solicitări specifice pe care le aduce şcoala specială îi redimensionează
fundamental universul psihologic şi comportamental. Deşi investigarea
factorilor perturbatori în munca de învăţare reprezintă una din tematicile de
mare complexitate, mereu în actualitate, de importanţa majoră, a rămas cu
numeroase probleme neelucidate, atât teoretic-aplicativ, cât şi metodologic-
experimental, în mod deosebit în ceea ce priveşte handicapaţii. Socotim că
dificultatea abordării fenomenelor de conflict, frustrare şi stres în muncă, de
învăţare la elevii deficienţi mintal este justifeată de necesitatea reconsiderării,
6
redimensionării numeroşilor factori perturbatori şcolari, extra-şcolari, familiali,
sociali etc. întâlniţi la elevii normali.
De altfel, la deficientul mintal, stările conflictuale, stresante, fru3-trante
sunt determinate şi de alţi factori faţă de normal, iar reacţiile lor nu întotdeauna
sunt direct proporţionale cu situaţiile perturbatoare.
7
Model de intervenţii psihologice individuale
şi de grup, la copii cu debilitate mintală
- plan de intervenţie -
SCOP
Modificarea şi optimizarea unor efecte psihologice negative datorate
deficienţei mintale, printr-o intervenţie psihologică dirijată.
OBIECTIVE
1) Diminuarea tendinţelor de agresivitate verbală şi fizică, a tendinţelor
GRUP ŢINTĂ
Intervenţiile psihologice de grup vor fi aplicate pe un număr de şase
subiecţi cu debilitate mintală, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, cu un nivel
ridicat al tendinţelor agresive observate. Toţi sunt elevi ai Şcolii Speciale Piatra
Neamţ.
METODOLOGIE
1) Metode şi tehnici pentru investigare:
n Metoda biografică
n Testul arborelui Koch-Storra
n Testul familiei
n Matricele Progresive Raven Color
n Observaţia
n Interviul
8
2) Metode psihoterapeutice aplicate:
n Desenul
n Training-ul autogen
n Role playing
n Dramaterapia
Aceste metode au fost aplicate la nivel de grup.
DURATA PRECONIZATĂ
Activităţile acestui program au debutat la data de 7 ianuarie, cu trei
şedinţe pe săptămână. Durata unei şedinţe este de 30 – 45 minute. Acest
program va înceta o dată cu sfârşitul anului şcolar, adică la data de 15 iunie.
ANALIZA DE CAZ
În continuare voi prezenta două studii de caz, semnificative pentru
dinamica programului.
B.A., băiat, născut în municipiul Roman pe 26 august 1990. A fost
diagnosticat cu debilitate mintală, la intrarea în clasa întâi.
I. Anamneza
Sarcina toxică, mama fiind consumatoare de alcool. Naştere naturală dar
prematură (7 luni şi 2 săptămâni). Copilul s-a născut subponderal, cu o greutate
de 1,3 kilograme. Nu a suferit de boli semnificative.
Fiind cel mai mic din cei trei copii ai familiei, a crescut până la vârsta de
7 ani cu părinţii, în condiţii necorespunzătoare. Ambii părinţi fiind alcoolici,
atmosfera din familie era una tensionată, cu certuri şi violenţe fizice. In clasa
întâi, B.A. a fost înscris la Şcoala Specială Roman în regim de internat, fiind
diagnosticat cu debilitate mintală. Pe parcursul acestui an, părinţii au divorţat,
băiatul fiind încredinţat în custodie, tatălui. In clasa a II-a copilul a fost
transferat la Şcoala Specială Piatra Neamţ, tot în regim de internat. La vârsta de
10 ani, tatăl copilului este arestat pentru uciderea concubinei cu care locuia.
9
Relaţiile cu mama naturală se răcesc, aceasta locuind cu un concubin, dar şi din
cauza faptului ca tatăl trimite sistematic scrisori din închisoare, în care
denigrează imaginea mamei în ochii copilului. Pe timpul vacanţelor, B.A. este
îngrijit de bunica paternă şi de cei doi fraţi mai mari.
II. Investigare psihologică
10
Testul familiei
Desenarea familiei in partea din stânga a paginii, spaţiu al trecutului care e
preferat de cei ce au tendinţa de a regresa spre copilărie.
Tendinţa şi mecanismul de apărare a Eului subiectului se exprima prin
valorizarea personajului principal. Subiectul pune in valoare persoana pe care o
considera cea mai importanta, pe care o admira, o invidiază sau li provoacă teama,
cea in care investeşte afectiv cel mai mult, şi anume tatăl acestuia. Acesta este
desenat primul, in stânga paginii, in locul in care subiectul ar dori sa fie.
Micşorarea şi poziţionarea celorlalte personaje in raport cu primul
personaj desenat, toate proporţiile fiind păstrate presupune devalorizarea
acestora.
Apropirea subiectului de
mamă şi soră, in planul de jos al
desenului indica apropierea şi relaţia
existenta intre cei trei, dar şi
inferioritatea faţă de frate şi tată.
Desenarea separata a părinţilor este
semnul absentei, divorţului acestora
sau dorinţei de disociere a cuplului.
Prin desenul familiei, subiectul scoate in evidenta atât tendinţele pozitive
cat şi cele negative existente.
11
care iese dintr-o discuţie. Chestionat fiind in legătura cu ceea ce desenează,
spune ca aşa ii place. Cuvintele adesea folosite: cimitir, cruce, mort, morga,
atrag atenţia colegilor şi profesorilor şi îl fac remarcat, îl fac sa se distingă de alţi
colegi.
Şedinţele de psihoterapie de relaxare la care a participat subiectul au fost
pe placul acestuia, el căutând sa simtă şi sa trăiască sugestiile exprimate.
In jocul de roluri la care subiectul in cauza a fost parte activa, sugestiile subtile
a conduitelor şi comportamentelor dezirabile au fost receptate pozitiv, creându-
se sentimentul de idee şi voinţa proprie aspra celor exprimate. Astfel creşte
posibilitatea acceptării unor comportamente pozitive care sa înlocuiască o parte
din comportamentele indezirabile existente la începutul formarii grupului de
intervenţie.
IV. Prognostic
Prin observaţiile sistematice asupra subiectului, de la începutul intervenţiei
şi pana in prezent, se remarca o evoluţie sensibila, favorabila îndreptării
subiectului şi recuperării sale psihice şi psihosociale.
I. Anamneza
Sarcina a evoluat normal, fără complicaţii. Naştere la termen, făt de 3,2
kilograme. Dezvoltarea staturală, ponderală şi toracală este normală.
Fiind crescută in condiţii improprii, la vârsta de 6 ani este victima unui
accident de circulaţie, in urma căruia dezvoltarea psihica este încetinita pana la
12
blocaj şi, in spital este infectata cu virusul HIV. Alţi doi fraţi mai mari decât
subiectul insa la vârste mici, mor din cauza neglijenţei părinţilor (accident auto
şi suicid). La Şcoala Speciala Piatra Neamţ urmează clasa I in regim de internat,
pentru ca din clasa a II-a sa se întoarcă in familie. In luna noiembrie 2006 are o
tentativa de suicid, înghiţind o mare cantitate de pastile. Înainte de sărbătorile de
iarna părinţii se despart în fapt, O.M. rămânând cu tatăl. In luna aprilie 2007 are
o noua tentativa de suicid. Ocazional consuma alcool.
13
imaturitate, întârziere intelectuala. Trasaturile drepte de la baza trunchiului
semnalizează infantilismul, bradipsihismul şi imaturitatea subiectului.
Coroana cu ramurile
configurate centrifug şi pe alocuri
încâlcite confirma agresivitatea,
inconstanta, superficialitatea, confuzia
şi slaba capacitate de concentrare,
observabile de altfel şi in relaţiile
directe ale subiectului. Iar ramurile de
tip reţea simbolizează
impenetrabilitatea şi slaba capacitate de
a suferi frustrări.
Testul familiei
Testul familiei scoate in evidenta relaţiile dintre copil şi părinţii săi. In acest
desen, subiectul şi-a proiectat dorinţele, sentimentele. Poziţia desenului pe foaie
este esenţială, confirmând o sărăcie intelectuala, o "înrădăcinare" a subiectului.
Echilibrarea psihologica se traduce prin utilizarea nepreferenţială a liniilor drepte şi a
unghiurilor care releva un copil realist.
14
prin copii denota preocupările copilului faţă de conflictele cuplului şi cât de
mult îl afectează pe copil separarea părinţilor. Nesiguranţa de sine este
sesizabilă prin faptul ca subiectul s-a prezentat la o vârsta la care nu îşi poate
asuma nici o responsabilitate.
15
nu mai sunt cuvintele ce duc la sinucidere ci la o soluţie simplă, pe care o poate
aplica imediat.
IV. Prognostic
În general, subiectul a participat regulat la şedinţele psihologice propuse,
fiind receptivă la activităţi. Conduita subiectului s-a ameliorat, cu toate acestea,
tentativa de suicid din perioada intervenţiei psihologice mă face să cred că o
recuperare psihică şi psihosocială completă nu se va putea realiza, nu atât din
cauza subiectului cât a mediului în care trăieşte şi învaţă.
Concluzii
Aruncând o privire în urmă, la mai bine de o lună şi jumătate de când a
început acest program, constat cu surprindere şi satisfacţie, o serie de schimbări
la nivelul comportamentului unor adolescenţi „problemă” în instituţia în care
învaţă şi nu numai. Agresivitatea nu se mai manifestă la fel de uşor ca înainte,
izbucnirile isterice sunt mai rare, actele de violenţă ale celor ce iau parte la acest
program, nu mai sunt atât de periculoase. E drept, a trecut puţin timp de la
începutul activităţilor însă, suntem abia la jumătatea drumului şi am speranţa că
odată cu finalizarea programului, subiecţii să nu revină ceea ce au fost.
16
Bibliografie:
Bucureşti, 1999.
2. Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
2002.
7. Mitrofan, I., Terapia unificării, Ed. SPER, Bucureşti, 2004.
2000.
9. Popescu – Neveanu, P., Psihologie şcolară, Editura Universităţii din
Bucureşti,
10. Şchiopu, U., Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967.
11. Sima, Ioan, Psihopedagogie specială – studii şi cercetări, E.D.P.R.A.,
Bucureşti, 1998.
12. Străchinaru, Ion, Psihopedagogie specială, Editura Trinitas, Iaşi, 1994.
17