Platon – "Republica" Mitul lui Gyges

Dialogul "Republica" este exemplar în ceea ce priveşte teoria lui Platon despre stat şi despre ideea de dreptate. Republica sau Politeia nu înseamnă, la Platon, stat, ci forma de guvernare. Principala componenta a dialogului este cea social-educativă. În "Cuvânt prevenitor" la acest dialog, Constantin Noica scrie: "Cine nu vrea sau nu e în stare să slujească cetatea depăşind-o, s-o slujească integrându-se în ea". Temele mari ale dialogului sunt: dreptatea şi nedreptatea, necesitatea morală pentru stat şi pentru individ de a-şi întocmi viaţa după dreptate, precum şi principiul bunei rânduieli a societăţii. Platon vede statul ca pe o persoană morală şi va arăta natura şi efectele imediate ale dreptăţii: statul în care domneşte ideea de dreptate (virtute) e fericit, reciproca fiind adevărată. Dialogul se deschide tocmai cu discuţia despre ideea de dreptate (cărţile I şi II ). Socrate discută cu cei patru interlocutori, printre care Glaucon şi Adeimantos, fraţii lui Palton, despre ce este , sau ce poate fi, dreptatea. Platon are aici în vedere întemeierea statului ideal şi condiţiile în care un astfel de stat este posibil, ajungând la concluzia că, pentru a putea exista, statul trebuie să fie clădit pe ideea de dreptate. Când Socrate ridică ideea "Ce este dreptatea ?", pe el îl interesează ce este dreptatea în ea însăşi, iar nu ce este în raport cu altceva. Sunt oferite mai multe definiţii: dreptatea este îndatorirea de a spune adevărul; dreptatea este dreptul celui mai tare; a ace nedreptatea e mai bine decât a o suferi; dreptatea înseamnă a înapoia cuiva un lucru pe care l-ai împrumutat de la el. Socrate obiectează în acest caz şi spune că nu se pot înapoia armele unui om care, între timp, a înnebunit şi nici a-i spune adevărul despre starea sa nu este drept. O ultimă definiţie a dreptăţii este aceea că ar folosi celui mai tare, aşa-zisa definiţie mercantilă a dreptăţii. Nemulţumit de multiplu, atâta vreme cât el vrea unul singur, Socrate conchide: "Nu m-am ales cu nimic din convorbirea aceasta". În acest fel se închide Cartea I. Cartea a II-a continuă tema dreptăţii şi vorbeşte despre naşterea statului pe baza ideii de dreptate. Aici apare şi mitul lui Gyges, sintetizat în final. Platon se întreabă acum dacă este să fii mai bine drept decât nedrept, răspunsul urmând două extreme: egoismul absolut (Glaucon şi Adeimantos) sau dreptatea şi binele ca formă de conduită

Glaucon afirmă: "Conform cu natura. Mitul lui Gyges este construit tocmai pentru a demonstra teza pe care Socrate o susţine. Socrate spune foarte clar. Nemulţumit de răspunsurile primite. Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi Adeimantos. iar nedreptatea un rău. În acest fel începe la Palton naşterea statului. nimeni nu e drept de bunăvoie. ca nedreptatea fiind un bine. Punctul de vedere opus aparţine lui Glaucon. Dacă există cineva care e drept. dar numai ca pretext pentru raţionamentului socratic. când filozofii ajung regi sau regii ajung filozofi. e aşa numai din necesitate. el nu reprezintă poziţia lui Socrate. într-un exemplu. ca să poată fi bine îndeplinită. putând fi redus la trei idei: esenţa omului este nedreptatea. Socrate va demonta aceste argumente.(Socrate). vom cerceta mai întâi care e natura dreptăţii in stat. ci e doar silit. şi doar atunci. Socrate le răspunde: "Plecând de la ideea că dreptatea se găseşte într-un stat ca şi într-un om. iar la Platon filozof înseamnă conducător. Pentru el dreptatea se manifestă indiferent de constrângerile exterioare. Mitul e o provocare a lui Glaucon. readucând dreptatea la faptul ei de a fi una. practicarea ei fiind sinonimă virtuţii. dar acest fapt nu alterează unicitatea ei. a o suferi e un rău. adică fiecare meserie. iar dreptatea un rău. Sensul este aşadar că un stat este drept atunci . adică esenţială. Dreptatea se poate manifesta într-un mod multiplu. acela care face dreptatea o face din neputinţa de a săvârşi nedreptăţi. că nu se poate ca un cizmar să ajungă filozof. Socrate va defini dreptatea astfel: "Dreptatea înseamnă ca fiecare om să se ocupe în stat cu acea singură meserie pentru care a fost pregătit. . La provocarea celor doi de a le arăta cum de dreptatea e un bine. apoi vom studia-o în fiecare om şi vom primi de bun în mic (om) ceea ce am văzut în mare (stat). şi nu de bună voie". a săvârşi nedreptate e un bine. După definiţiile oferite de Glaucon şi Adeimantos se intercalează mitul lui Gyges. va fi ocupaţia singură a celui ce o învaţă şi o practică.

Platon .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful