jules verne - castelul din carpati

Jules Verne CASTELUL DIN CARPAŢI

Jules Verne (1828-1905) este, probabil, cel mai popular Dintre scriitorii francezi. Dintre numeroasele sale romane de un Mare succes,Castelul din Carpaţi, publicat în 1892, are o semnificaţie cu totul deosebită pentru cititorii români. Aproape de satul Werst, undeva în Transilvania, se înalţă Castelul din Carpaţi, părăsit după plecarea ultimului său Stăpân, baronul Radu de Gorj. Într-o zi, o dâră de fum se vede Ieşind din castel şi o voce misterioasă se aude la hanul La Regele Matei.Tânărul pădurar Nicu Deac şi doctorul Patac, cu toată teama lor, se îndreaptă spre castel, ca să vadă ce se întâmplă, dar expediţia lor dă greş.La puţin timp după aceea, soseşte în Werst contele Francisc de Telec, care hoinăreşte prin lume pentrua uita de moartea tragică, pe scenă, a iubitei lui, cântăreaţa de operă, Stilla.Aflând de misteriosul Castel din Carpaţin care îi aparţine celui care l-a blestemat în momentul nunţii Stillei, se hotărăşte să pornească într-acolo. O descoperire Incredibilă îl aşteaptă... Coperta: Walter Riess Ilustraţii reproduse după L. Benett Redactor: Gina Frincu Tehnoredactare computerizată: Cristina Bucuroiu Pentru comenzi şi informaţii adresaţi-vă la: Editura CORINT Difuzare: Str. Teodosie Rudeanu nr. 21, sector 1, Bucureşti Tel: 222.19.49, 223.19.28; 260.10.26; Fax: 222.71.78 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazinul virtual al editurii: www.edituracorint.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României VERNE, JULES Castelul din Carpaţi / Jules Verne: trad. Traian Finţescu Bucureşti: Corint, 2004 ISBN 973-653-716-l I. Finţescu, Traian (trad.) 821.133.l-31=135.1_ Jules Verne LE CHATEAU DES CARPATHES Toate drepturile asupra acestei versiuni în limba română sunt rezervate Editurii CORINT, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT Timbrul literar se plăteşte Uniunii Scriitorilor din România Cont: RO44RNCB5101000001710001 B.C.R SUC. UNIREA Format: 16/54x84. Coli tipo: 6

fed print
t i p o g r a f i e Ondata* UHM UMV
Td.:41t.0O55; 411.47.78 fedferanuo

JULES VERNE
CASTELUL DIN CARPAŢI Traducere si note de Traian Finţescu

CORINT
Bucureşti
Capitolul I

Povestirea care urmează nu este fantastică, este doar romanească. Trebuie, oare, având în vedere caracterul ei neverosimil, să tragem de aici concluzia că nu este adevărată? Ar fi o eroare. Suntem într-o epocă în care orice se poate întâmpla — aproape că avem dreptul să spunem că orice s-a şi întâmplat. Dacă plăsmuirea noastră nu este deloc verosimilă astăzi, poate fi mâine, graţie resurselor ştiinţei care sunt şansa viitorului, şi nimeni nu se va gândi să o aşeze în rândul legendelor. De altfel, la adăpostul acestui practic şi pozitiv secol al XK-lea, nu se mai născocesc nicăieri legende, nici în Bretania, pe meleagurile crâncenilor korrigani1, nici în Scoţia, ţinutul brownielor2 şi al gnomilor3, nici în Norvegia, patria aşilor4, elfilor5, silfilor6 şi valkiriilor7, nici chiar în Transilvania unde, decorul Carpaţilor se potriveşte atât de bine evocărilor psihagogice. Se cuvine să reţinem totuşi că regiunea transilvană este, foarte legată, încă, de superstiţiile străvechi. Provinciile acestea de la capătul Europei, domnul de Gérando8 le-a descris, Elisée Reclus9 le-a vizitat. Nici unul dintre ei nu a pomenit despre ciudata istorie pe care se bizuie romanul de faţă. Au avut, oare, cunoştinţă de ea? Poate, dar n-au vrut să-i dea crezare. Este regretabil, căci ar fi relatat-o unul cu rigoarea unui analist, celălalt cu acel lirism necăutat cu care sunt impregnate însemnările sale de călătorie. De vreme ce nici unul, nici celălalt nu a făcut-o, o voi face, în locul lor, eu. în ziua de 29 mai a anului acela, un cioban îşi păzea turma la marginea unui podiş plin de verdeaţă, la poalele Retezatului care domină o vale fertilă, acoperită de păduri cu tulpini drepte, îmbogăţită de frumoase culturi. Iarna, galernele, care sunt vânturile din nord-vest, rod acest podiş înalt, descoperit, neadăpostit, ca briciul unui bărbier. Se spune atunci, prin partea locului, că se bărbiereşte, şi încă până la sânge. Ciobanul acesta nu avea nimic arcadian1 în straiele lui şi nimic bucolic în atitudine. Nu era nici Dafnis2, Amintas^Tityr4, Lycidas5, ori Meliben6. La picioarele lui înfipte în nişte încălţări grosolane şi caraghioase de lemn nu murmura Lignon-ul7, ci Jiul8 valah, ale cărui ape proaspete şi pastorale ar fi fost demne să curgă prin meandrele romanului Astreei. Frik din satul Werst — aşa se numea acest rustic păstor — la fel de neîngrijit ca şi animalele sale, bun să locuiască în acea cloacă sordidă ridicată la intrarea în sat, unde oile şi porcii lui creşteau într-o revoltătoare păducherie (acesta este singurul cuvânt, împrumutat din limba veche, potrivit pentru târlele păduchioase din comitat).
3

Protagonistul dramei pastorale Aminte, de Tasso. (N.tr.)

Immanum pecum precumpănea aşadar, în purtarea numitul Frik, asupra lui immanior ipse. Trântit pe o movilă acoperită cu iarbă dormea cu un ochi, veghind cu celălalt, cu pipa lui mare în gură, fluierându-şi, uneori, câinii, când vreo oaie se îndepărta de păşune, sau sunând în bucium şi trezind ecoul munţilor.

Erau ceasurile patru după amiaza. Soarele începea să asfinţească. Câteva piscuri, cu poalele înecate într-o ceaţă uşoară, dusă de vânt, se luminau spre est. Spre sud-vest două spărturi în lanţul muntos lăsau să pătrundă un mănunchi pieziş de raze, ca un şuvoi de lumină ţâşnind printr-o uşă întredeschisă. Acest sistem orografic1 aparţinea regiunii celei mai sălbatice din Transilvania, cunoscută sub denumirea de comitatul Cluj2. Ciudat fragment al imperiului Austriei, este această Transilvanie, „Erdely" în maghiară, adică „ţara pădurilor". Este mărginită de Ungaria la nord, de Valahia la sud, de Moldova la vest. Cu o suprafaţă de şaizeci de mii de kilometri pătraţi, sau şase milioane de hectare — aproape a noua parte din Franţa — este un soi de Elveţie, dar cu jumătate mai întinsă decât domeniul elveţian, fără să fie, însă, mai populată. Cu podişurile sale, în mare parte acoperite de culturi, cu păşunile sale bogate cu văile sale capricios conturate, cu piscurile sale trufaşe, Transilvania, crestată de ramificaţiile de origine platonică3 ale Carpaţilor, este brăzdată de numeroase cursuri de ape, care se varsă în Tisa şi în acea Dunăre superbă, ale cărei Porţi de Fier închid, la câteva mile mai la sud4, defileul lanţului Balcanilor, la frontiera dintre Ungaria şi Imperiul otoman5. 3 Aceasta este străvechea ţară a dacilor, cucerită de Traian şi primul secol al erei creştine. Independenţa de care se bucura sub Ioan Zapolya1 şi urmaşii acestuia până în 1699, avea să ia sfârşit în timpul lui Leopold întâiul2, ţara devenind o anexă a Austriei. Dar, oricare ar fi fost statutul său politic, a rămas sălaşul mai multor seminţii, care au trăit alături fără să se contopească, valahii sau românii, ungurii, ţiganii, secuii şi, de asemenea, saxonii pe care timpul şi împrejurările aveau să-i „maghiarizeze" în cele din urmă, în folosul unităţii transilvane. Cărui tip îi aparţinea Fiul? Era un urmaş degenerat al vechilor daci? Era dificil să te pronunţi, văzându-i părul vâlvoi, faţa mânjită, barba zbârlită, sprâncenele groase ca două perii cu ţepi roşiatici, ochii albastru-verzui, ale căror colţuri umede erau acoperite de cataractă. Arată de cel puţin şaizeci şi cinci de ani, dar e înalt, uscat, drept sub cojocul gălbui mai puţin blănos decât pieptul lui; un pictor nu s-ar da deloc în lături să-i schiţeze silueta când, purtând pe cap o pălărie împletită din fibre vegetale, un adevărat şomoiog de paie, se reazemă de bâta lui încovoiată, la fel de nemişcat ca o stâncă. În clipa în care fascicolul de raze pătrunse prin spărtura dinspre vest, Frikjju întoarse; apoi, îşi puse mâna pe jumătate strânsă în dreptul ochilor, aşa cum şi-ar fi pus-o în dreptul gurii, ca să fie auzit până departe, şi privi foarte atent. în geana de lumină a zării, la o milă bună mai încolo, se profila conturul unui castel. Castelul acesta vechi se înălţa pe creasta singuratică a defileului Vulcan, partea superioară a unui podiş numit podişul Orgall. Sub razele strălucitoare de lumină, arhitectura sa se desluşea limpede, claritate proprie imaginilor steoroscopice3. Totuşi, trebuia ca păstorul să aibă ochii foarte ageri ca să poată distinge vreun amănunt, în acea pată îndepărtată. Brusc, iată-l că strigă, clătinând din cap: — Castel Vechi! Castel Vechi!... în zadar te umfli în pene, aşezat pe temelia ta!... încă trei ani şi vei înceta să mai exişti, de vreme ce fagul tău mai are doar trei crengi.

. vampirii şi vârcolacii îi dădeau ascultare. credulitatea celor din jur îi atribuie. Chiar şi în cătunele mai civilizate nu treci pe lângă un cioban fără să-i adresezi câteva cuvinte amicale dându-i bineţe cu înţeles. în ziua de 29 februarie.. era. hărţuind oile. deloc. rabuz şi alte afecţiuni de origine pecuară.. sau între patru şi şase. imaginaţia face cu plăcere din el un visător şi un contemplativ. dacă nu avea încredere în propriile lui vrăji. Cu toate acestea. — Da. îl întâlneai. la apus de lună. presărând peste ele pietre fermecate. De fapt. decât să le păzească. oare. aceasta va fi dată la vremea ei. iar pe drumurile Transilvaniei. sau visând la stele. lângă ele. cel puţin. de vreme ce fagul care-l străjuia mai rămăsese cu doar trei ramuri. când se îmbolnăveau de gălbează. un evocator de arătări fantastice. în mijlocul behăiturilor. sădit la marginea unuia dintre bastioanele cetăţii. în ceea ce priveşte explicaţia cuvintelor ciobanului. de altfel. dăruit cu puterea vrăjitoriei. ca pretutindeni. A rămas doar ciotul. la care ţine foarte mult. un an. stă la taclale cu planetele. castel vechi. Când începi să te gândeşti la un păstor ca la o făptură idealizată. care nu aveau. trei crengi. salutându-l cu apelativul de „păstor". răi şi fioroşi şi păreau gata. restul având între trei şi patru. Frik lăsa lumea să vorbească. să sfâşie animalele. doar trei!". Turma îi aparţinea judecătorului din Werst. descifrează bolta înstelată. vorbind cu lupii. Ovinele mergeau strâns. Vindea farmece şi contra-farmece. spre sat. Nu mai număr doar trei. asemenea altora ca el. O pălărie ridicată îţi îngăduie să scapi de piaza rea. trăgând folos din asta. făcând să le sune clopoţeii.. doar privindu-le cu ochiul stâng? Superstiţiile acestea vin din toate timpurile şi de pe toate meleagurile. ca o fâşie subţire de hârtie decupată şi de-abia dacă ar fi fost vizibil pentru oricine altcineva. După ce îşi adună turma. Nu era. încă. în nopţile întunecoase. cunoscându-i dibăcia cu care tundea oile şi priceperea de a le îngriji. să facă pământurile neroditoare. observaţie care se impune. animalele cu talangă şi. Frik o porni înapoi. deci.Fagul acesta. vinde prafuri aducătoare de plăceri. este o brută ignorantă şi lipsită de inteligenţă. Dacă stăteai să-i dai crezare. şi oile sterpe. erau corciţi. dintre care vreo douăzeci de miei. el însuşi. şi... pietin. doi grifoni1. Turma cuprindea o sută de berbeci şi de oi. Dar. fără să stea prea mult pe gânduri. Doar trei. birăul Colţ. mai degrabă. căruia îi revenea o mare parte din profit şi care îl aprecia foarte mult pe ciobanul lui Frik. Câinii. nimeni nu se gândeşte să facă economie în această privinţă. răcnind din răsputeri printr-un soi de ţeavă de lemn alb. îndulceşte sau aspreşte ursita. a patra s-a frânt. de la acea distanţă. călare pe roţile morilor. haruri miraculoase. dădea ascultare legendelor care circulau prin ţinut. de pe alte meleaguri. dar azi-noapte. . îl urmau. face farmece oamenilor şi animalelor. şi că se grăbea să ducă vestea la Werst. la fel de credul ca şi clientela sa.. se aplica pe fondul întunecat al cerului. Frik era văzut ca un vrăjitor. Ieri erau patru. de mirare că făcuse acea prezicere în legătură cu apropiata dispariţie a vechiului castel.. datorate unei legende legate de castel.. de la el se cumpără băuturile şi formele magice. Nu ajunge. oile birane.. discută cu stelele. repetă el.

La ieşirea din păşune, Frik o apucă pe o potecă largă, mărginită de lanuri întinse. Grâul înalt, cu spice minunate, unduia în bătaia vântului, iar, puţin mai încolo, se întindeau câteva plantaţii de „cucuruz", porumbul din partea locului. Drumul ducea la liziera unei păduri de pini şi brazi, la adăpostul cărora era umbră şi răcoare. Mai jos, Jiul îşi plimba apele scânteietoare sub care se zărea prundişul de pe fund, purtând la vale buştenii de la joagărele din amonte. Câinii şi oile se opriră pe malul drept al fluviului şi începură să bea cu lăcomie, făcând să freamăte stufărişurile încâlcite din jur. Werst era doar la trei aruncături de băţ, dincolo de un sălciniş des, alcătuit din copaci adevăraţi, şi nu din acei arbori exploataţi, piperniciţi, care se înalţă doar cu câteva picioare deasupra rădăcinilor lor. Sălcinişul mergea până spre colinele din defileul Vulcan, unde se află satul cu acelaşi nume, întinzându-se pe versantul meridional al masivului Pleşa. împrejurimile erau pustii la ceasul acela. Oamenii se întorc de la câmp doar la căderea nopţii şi Frik nu avusese, pe drum, cui să dea bineţe, aşa cum se cade. După ce turma lui îşi potoli setea, se pregăti să se îndrepte spre vale, când la cotul Jiului, la cam cincizeci de paşi în aval, apăru un om. — Ei, prietene! strigă el către cioban. Era unul dintre acei obişnuiţi în zilele de târg, în orice localitate din comitat. Te împiedici de ei prin oraşe, prin cătune, până şi prin cele mai mărunte aşezări. Nu e nici o greutate să te înţelegi cu ei, vorbesc în toate limbile pământului. Cel de acum era italian, saxon, ori valah? Nimeni n-ar fi putut spune; dar era evreu, evreu polonez, înalt, slab, nas coroiat, barbă în formă ascuţită, frunte bombată, ochi foarte vii. Negustorul acesta ambulant vindea ocheane, barometre, şi ceasuri mici. Adică tot ceea ce nu încăpuse în geanta pântecoasă care-i atârna, prinsă în curele groase şi trainice, pe umăr, iar la gât şi la cingătoare îi spânzura o adevărată prăvălie umblătoare. Pesemne că evreul acesta era pătruns de respectul şi de teama binecuvântată pe care le inspiră ciobanii. Aşa că îl salută pe Frik, făcându-i semn cu mâna. Apoi, în limba română, formată din română şi slavă, îi zise, cu accent străin: — îţi merse după pofta inimii, prietene? — Da... aşa cum e vremea, răspunse Frik. — Atunci, azi îţi merge bine, căci e bine. — Iar mâine îmi va merge rău, căci va ploua. — Va ploua? strigă negustorul ambulant. Plouă, aşadar, fără să fie pic de nor pe aici? — Norii se vor aduna la noapte... de acolo... dinspre partea rea a munţilor. — După ce vezi asta? — După lâna oilor mele, aspră şi uscată, ca o piele tăbăcită. — Atunci va fi vai şi amar de cei care bat drumurile. — Şi cu atât mai bine pentru cei ce vor rămâne în prispa casei lor. — Pentru asta trebui să ai casă, ciobane. — Ai copii? îl iscodi Frik. — Nu. — Nevastă?

— Nici atât. Frik îl întreba toate astea, pentru că, prin partea locului, aşa e obiceiul, să te intereseze astfel de lucruri, când întâmplarea îţi scoate în cale un străin. După care, urmă: — De unde vii, negustorule? — De la Sibiu1. Sibiul este unul din principalele târguşoare din Transilvania. Plecând aici, ajungi pe valea Jiului unguresc2, care coboară până în lArgul Petroşani. — Şi, încotro? — La Cluj3. Ca să ajungi la Cluj, e de ajuns să urci înspre valea Mureşului; apoi, prin Alba Iulia, trecând de primele piscuri ale munţilor Bihor, descinzi în capitala comitatului. Un drum de douăzeci de mile, cel mult. într-adevăr, negustorii aceştia de termometre, barometre şi tot soiul de hârburi, îţi evocă întotdeauna, nişte fiinţe cu totul aparte de o factură oarecum, hoffmanescă. Lucrul care ţine de meseria lor. Ei vând vremea sub toate formele ei; cea care se scurge, aşa cum este, aşa cum va fi, aşa cum alţi confraţi de-ai lor vând panere, lâneturi, sau stămburi. S-ar spune că sunt comisii voiajori ai Casei Saturn and Cie, cu firma Clepsidra de aur. Şi, fără îndoială, aceasta fu impresia pe care i-o lăsă evreul lui Frik, care privea, nu fără: uimire, expoziţia aceasta de mărfuri, noi pentru el, cărora nu le cunoştea întrebuinţarea. — Ei, negustorule, întrebă el, întinzând mâna, la ce foloseşte vechitura aia care-ţi zăngăne la cingătoare, ca oasele unui spânzurat? —Ăsta e un lucru de preţ, răspunse negustorul, bun pentru toţi. — Pentru toţi, strigă Frik, clipind din ochi, chiar şi pentru ciobani?... — Chiar şi pentru ciobani. — Şi maşinăria de colo? — Maşinăria aceasta, răspunse evreul, făcând să zvâcnească un termometru în mâinile lui, îţi dă de ştire dacă e cald, sau dacă e frig — Ei, prietene, asta ştiu şi eu, când asud în cojocul meu, sau când dârdâi în dulama mea. Evident, lucrul acesta trebuia să fie suficient, pentru un cioban care nu-şi făcea nici grijă în ceea ce priveşte raţiunile ştiinţei. — Şi ditamai hârbul ăla de colo, cu ac? urmă el, arătând spre un barometru aneroid1. — Nu e nicidecum un hârb, este un instrument care îţi spune dacă va fi frumos mâine, sau va ploua... — Nu glumeşti? — Nu glumesc. — Bun! replică Frik, n-aş vrea unul, chiar dacă costă doar un creiţar. Numai când văd norii târându-se deasupra muntelui, sau mişcându-se iute deasupra piscurilor celor mai înalte, nu ştiu eu oare, cum o să fie vremea, cu o zi şi o noapte mai înainte? Uite vezi, pâcla asta care pare să ţâşnească din pământ? Ei bine, îţi spun eu, mâine va fi apă. De fapt, ciobanul Frik, mare observator şi cunoscător al timpului probabil, putea să se lipsească, fără nici o grijă, de barometru. — Să te întreb dacă nu vrei un ceas? îl întrebă negustorul.

— Un ceas?... Am unul care merge singur şi bate deasupra capului meu. E soarele de acolo, de sus. Vezi, prietene, când zăboveşte deasupra vârfului Răducu, e miezul zilei, iar când priveşti prin spărtura Egelt, e şase după-amiaza. Oile mele o ştiu la fel de bine ca mine, iar câinii, ca şi oile. Păstrează-ţi, aşadar hârburile. — Haide, răspunse negustorul, dacă n-aş avea alţi muşterii decât ciobani, tare greu mi-ar fi să fac avere. Prin urmare, n-ai nevoie de nimic? — Chiar de nimic. De altfel, toată marfa aceasta (chilipir!) era de proastă calitate, barometrele nu prea nimereau vremea ploioasă sau frumoasă, acele ceasornicelor arătau ore prea lungi, sau minute prea scurte — în sfârşit, erau nişte tinichele. Ciobanul bănuia, pesemne, asta şi de aceea nu-i dădea inima, deloc, ghes să facă pe muşteriul. Totuşi, chiar în clipa în care se pregătea să-şi apuce bâta s-o pornească, din nou, la drum, iată-l că trase de un soi de tub, atârnat de breteaua negustorului, zicând: — La ce e bună, ţeava asta? — Ţeava asta nu e o ţeava. — Să fie o lătrătoare? Păstorul înţelegea prin asta un fel de pistol vechi cu ţeava răsfrântă. — Nu, zise negustorul. Este o lunetă. Era una dintre acele lunete obişnuite, care mărea de cinci, şase ori obiectele; sau le apropie tot atât, ceea ce are acelaşi efect. Frik deprinsese instrumentul, îl privea, îl manevra, îl sucea, îl cerceta de la un capăt la altul, făcea cilindrii să alunece unul peste celălalt. După care, clătinând din cap, şopti: — O lunetă? — Da, păstorule, şi încă una pe cinste, care-ţi lungeşte binişor vederea. — Oh! Am ochi buni, prietene, n-am de ce să mă plâng. Când e senin, văd până şi ultimele stânci din vârful Retezatul, şi ultimii copaci din capătul trecătorii Vulcan. — Fără să clipeşti?... — Fără. Roua e pricina, fiindcă dorm sub cerul liber. Asta-ţi limpezeşte lumina ochilor. — Cum aşa... roua? se miră negustorul. Mai degrabă te orbeşte... — Nu pe ciobani. — Fie! Dar, dacă vezi bine, eu văd şi mai bine, când privesc prin lunetă. — Aşa să fie?' — Pune-o la ochi... — Eu?... — N-o să mă coste nimic? întrebă, temător Frik, foarte suspicios din fire. — Nimic... dacă nu te hotărăşti să-mi cumperi maşinăria. Fără nici o grijă din partea asta, Frik apucă luneta, după ce negustorul îi potrivi tuburile. Apoi, închizând ochiul stâng, îşi lipi ochiul drept de ocular1.

Frumoasa Mioriţa.. ... şi dincolo de Vereşti.. e chiar Nicu! urmă ciobanul. Frik se răsuci spre platoul Orgoll. — Acelaşi.. nu peste multă vreme. sau din împrejurimi. clopotniţa din Petroşani. mult mai departe.. apoi urmări.. păstorule. căci [•am prins şi eu în vârful ţevii mele şi nu-mi scapă nici una dintre alintările lor! — Ce zici de unealta mea? — Apăi.... de vreme ce e acelaşi preţ. îndrăgostiţii. nimeni nu se va duce s-o culeagă şi să-i aprindă un rug straşnic Sfântului Ion.. a patra creangă e la pământ... aşa i se spune diavolului.. în vale. Uită-te mai departe. Ah! îndrăgostiţii... printre brazi. Dar. Bate mai departe decât ochii mei.. da... pădurarul. turla aceea care săgetează printre copaci.. Recunosc oamenii. — Nici pomeneală.. dar Frik strigă. S-ar zice că e fum. se cuvenea ca satul Werst să fie aşezat printre localităţile cele mai înapoiate din comitatul Clujului..... E Mioriţa. nimeni.. Dar. cred.. Ia te uită. cu raniţa-n spinare şi puşca pe umăr.. ai să recunoşti fata. Da... dacă-ţi spun!. păstorule. perdeaua de păduri întunecate de pe pantele masivului Pleşa.. — Şi... .. Nu!. cu fusta roşie şi cămaşă neagră. Nu.. zăresc. cu ciocul căscat. O recunosc după cruce. — Ce e cu fuiorul acela de ceaţă care se deapănă din donjon? Dar. reluă negustorul de bâlci.. n-o să mă coste mai mult?.. Pesemne că e turla din Petroşani. când e pomenit pe acele coclauri.. — Dacă-i pe-aşa! O să trec dincolo de Jiul unguresc!. Am văzut bine!.. păstorule. până atunci.. — Da! strigă el. Şi. că te face să vezi departe! De vreme ce Frik nu avusese. iar câmpul obiectivului încadra silueta îndepărtată a cetăţuii. ca să înteţească vâlvătaia.. cu o voce în care groaza se împletea cu surprinderea. Nicu Deac. cu pintenatul ei de tablă. n-au decât să se prindă.. — Haide. De data asta. ciobane. îndreptându-l spre satul Vereşti. iată clopotniţa din Livezeni.. Şi... după cum vom vedea.Necuratul! Necuratul.Mai întâi. privi în direcţia defileului Vulcan. — Da. nu-ţi face griji... Nu e cu putinţă!...... — Ce-ţi spuneam eu! ţinu să-i aducă aminte negustorul. prilejul să privească printr-o lunetă. aşa e. aşteaptă puţin. mai uită-te. se va găsi cineva s-o pună pe foc. ceaţă să fie?.. se minună el. hăt — mai încolo.. urcând pe Piesa. După care lăsă în jos instrumentul.. negustorule. Uite uliţa mare. hornurile cetăţii nu mai fumegă! — Dacă vezi fum acolo. de parcă i-ar veni în întâmpinare? 8— Uită-te bine.. cu vârful lunetei.. aşa cum l-ai recunoscut şi pe flăcău.. care se întoarce din inspecţie. Şi cine este fata care iese din casa jupanului Colţ.. nici măcar eu!. Iar acolo. Poate că evreul ar fi cerut să-i explice vorbele acestea de neînţeles pentru cineva care nu era din satul Vereşti. Ar fi să-ţi primejduieşti deopotrivă şi trupul şi sufletul. De ani şi ani.. Satul e prea aproape de noi. e ciungă... înseamnă că e fum. de parcă şi-ar chema găinuşele!. — Ei! Da!. Şi aşa şi era.... — Ei! Ei! Măi să fie.. în iad..

sub imperiul unei stupefacţii pe cât de subite.. Nu face decât să treacă prin povestea noastră. Ceea ce ai fi ispitit să iei drept un donjon.. fluierându-şi câinii şi mânându-şi turma. îşi concentrase toată atenţia asupra cetăţii. sau ceea a fost piatră. în epocile geologice. culoarea este aceeaşi. S-a aburit sticla maşinăriei tale. fie despre construcţiile datorate mâinii omeneşti. Este cu neputinţă să-i desluşeşti formele \ vagi pe platoul Orgall. — Da. — Bună seara.. o apucă iute în sus. neclintit.. dacă Frik şi-ar fi manifestat intenţia de a se tocmi. devierile liniilor în perspectivă. — Cum aşa.. Capitolul II Fie că e vorba despre stâncile adunate claie peste grămadă de natură. Acestea fiind zise. nuanţa uniformă. se grăbi să răspundă negustorul. după ultimele zvârcoliri ale solului. unde nu se află poate. sub patima cenuşie a secolelor. pentru stăpânul meu. Frik răsuci luneta şi. după ce-i şterse lentilele cu mâneca. Şi i-ar fi cedat luneta chiar şi la preţul de un florin. Aflat. o să-ţi dea înapoi. după ce-şi potrivi marfa de la cingătoare şi de pe umeri. nu este decât o grămadă întunecată de pietre.. prietene. judecătorul Colţ. o puse din nou la ochi. — Şi când o voi şterge. peste podişul Orgall... clătinând din cap. — Pentru tine cumperi luneta asta? îşi arătă negustorul curiozitatea. pe care-l încunună la stânga trecătorii Vulcan. într-adevăr o şuviţă de fum care se iţise în vârful donjonului? Urcă drept în văzduhul netulburat de nici o pală de vânt. — Cât ceri pe ţeava ta? — Un florin şi jumătate1. o porni spre Alba Iulia. pe atât de inexplicabile. a cărei umbră începea să se lăţească. ciobanul nu reacţiona în nici un fel... aspectul lor este aproape acelaşi. peste care a trecut suflarea timpului. murmură el. se uita în urma lui. De departe. spre Werst Evreul. nu!. în mod evident.. îşi afundă mâna în adâncurile desagii şi scoase la lumină gologanii solicitaţi. când le observi de la câteva mile distanţă. negustorule. amuţise. Aşa stăteau lucrurile şi în ceea ce priveşte cetăţuia — altfel spus castelul din Carpaţi. Cine îl priveşte. Iar Frik. Nu se distinge de fundalul munţilor. se confundă cu uşurinţă. — Păi.. incert Aşa că. ducându-şi mâna la desaga care-i spânzura sub cojoc. întrebă. bună seara. Brusc. păstorule. decât o creastă stâncoasă. i-aş fi vândut mai scump luneta! Apoi.. coborând pe malul drept al Jiului. Frik. contururile. mişcător. Unde se ducea? Nu are nici o importanţă. — Nu.— Nu. coborî luneta de la ochi şi. întreg ansamblul e pâclos. doi florini?. — Atunci. castelul din Carpaţi există doar în imaginaţia celor din comitat . Dar. Ceea ce este din piatră brută. dacă ar fi să dăm crezare feluriţilor călători.. are impresia că zăreşte crenelurile unui zid. de bună seamă. Era. de parcă ar fi avut de-a face cu unul nu prea întreg la minte: — Dacă aş fi ştiut.. — Şterge-o.. Nu ne vom mai întâlni cu el. iar panaşul ei se contopi cu norii din înalturi. cei doi florini cu care am plătit-o.

aride în vârf. Dincolo de valea celor două Jiuri. împădurite la poale. dintre care cel din dreapta. până la cinci sute de stânjeni. deşi 1 Clopotniţă construită.) castelul din Carpaţi era mai bine păstrat decât dădea impresia. câte un bastion de colţ. cu zidurile îmbrăcate într-un hăţiş de plante de stâncă rotunjit pe o circumferinţă de patru. ale Alpilor Transilvaniei centrale. de a te căţăra pe culme. care marchează frontiera cu Valahia. pe care o ultimă rafală de galernă o făcuse să încremenească spre sud-est. Petrila. ţâşnesc târgurile Livezeni. încununat de platforma sa cu creneluri. (N. sporită de puterea superstiţiilor de prin partea locului. Apoi. săcăluşele2. cu trei rânduri de ferestre întărite cu plumb. totuşi. bolimezele4 şi celelalte piese de artilerie din secolele trecute. spre marea spaimă a locuitorilor ţinutului. o incintă. pe platformă este o tijă metalică lungă. Petroşani. De pe platforma superioară a donjonului. iată ce s-ar fi putut vedea din acest străvechi sălaş. sau Werst. de culoarea gresiei. în câmpul unei lunete mai puternice şi mai bine centrate decât instrumentul de doi bani. unduieşte lanţul înalt. castelul din Carpaţi ar fi meritat osteneala de a fi ajutat de călători. şi de a vizita toate acele construcţii. de a urca prin trecătoare. nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător. cumpărat de ciobanul Frik pentru jupanul Colţ. poţi cuprinde cu ochii priveliştea întregului ţinut. o spaimă molipsitoare. încă. urmând îndeaproape denivelările podişului. unde creştea faimosul fag. un soi de giruetă înţepenită de rugină. împodobită cu viroletul feudal. oricât i s-ar plăti. sau furişându-te pe o uşiţă secretă aflată deasupra şanţului — nimeni nu îţi putea răspunde la această întrebare. . îl apăra nu mai puţin decât o puteau face. şi pe terasa căruia se mai înalţă. separat de biserică. în fundal. Lonea. În faţă se cască sinuosul defileu Vulcan. Doar ca să găseşti o călăuză. mai departe de Valea Haţegului şi cursul Mureşului. dominată de piscurile abrupte ale Retezatului şi Parângului5. al cărui prim etaj este înconjurat de o terasă circulară. în interiorul căreia să-ţi fie îngăduit să pătrunzi trecând peste un pod mobil. la stânga. în sfârşit. La opt-nouă sute de picioare în spatele trecătorii Vulcan. odinioară. înecate în ceţuri. e mai greu decât să nimereşti drumul care duce la cetăţuie. un soi de cuşcă având acoperişul ţuguiat. şi de istorici. susţinând campanila1 unei capele. la fiecare extremitate. dintre provinciile limitrofe.Desigur. pivele1. o gheretă de piatră foarte subţire. al cărei clopot şubred se porneşte să bată singur pe vreme de furtună. Oricum. bombardele3. De fapt. câteva posturi de zid proptite de contraforturi ajurate. În spate. în mijloc. Cât despre ceea ce se afla dincolo de zidurile surpate în nenumărate locuri — dacă mai există vreo clădire locuibilă. se află un donjon masiv. atât de capricios ramificat. pe creasta podişului Orgall dădea un aer pitoresc.tr. o admirabilă suprapunere de creste. mijlocul cel mai simplul de a te convinge de existenţa sa ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan. Şi. grupate la gura puţurilor care servesc la exploatarea acestui bogat bazin carbonifer. singurul drum practicabil. de obicei. În ţinutul acesta al celor două Jiuri. se ivesc profilurile îndepărtate. până la ultimul hotar al munţilor. Poziţia sa. până la castelul din Carpaţi.

adâncitura aceasta este. pe timpuri. Castelul din Carpaţi datează din secolul al Xll-lea sau al XlII-lea. nu există nici urmă de îndoială în ceea ce priveşte familia. sau voievozilor. Neamul acesta nu mai are existenţă politică.) Totuşi. valahii aceştia din Transilvania. în care se concentrează toate aspiraţiile lor.TR.TR. celebrul castel al lui Radu Negru2. înainte ca acestea să-şi croiască drum mai departe. la vremea când se petrec cele povestite aici. se N . Baronii de Gorj erau stăpâni peste întreg ţinutul. se poate spune că acesta n-a pierdut nimic din sălbăticia dăruită de natură. doar. din timpuri imemoriale.) 1 TUN DE ASEDIU ÎN EVUL MEDIU.) 6 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL.) 2 TUN MIC CU TRAGERE DIRECTĂ ÎN EVUL MEDIU. ultimul reprezentant al nobililor de Gorj rămăsese baronul Radu1. fumul negru şi înecăcios viciază aerul.în străfundurile acestei pâlnii. (N. dă până la moarte.TR. al strămoşilor lor. încă din pragul tinereţii.TR. Născut în Castelul din Carpaţi. deşi industria ţine districtul în mâna ei de fier. (N. încărcat. mănăstirile. (N. Românul nu piere!6 1 PORŢIUNE DIN ZID CUPRINSĂ ÎNTRE DOUĂ ZIDURI ALE UNEI FORTIFICAŢII. sub stăpânirea căpeteniilor. de mireasma arborilor fructiferi şi a florilor. palatele şi castelele se fortificau cu tot atâta grijă ca târgurile. brazilor şi al fagilor. bastioanele şi donjonul.5 } LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL. la acea înălţime? Nu se ştie şi acest artist plin de cutezanţă a rămas necunoscut.TR. deopotrivă.TR. îşi văzuse familia strângându-se în jurul lui. şi şi-au dat. (N. cu o încredere de nezdruncinat. Trei călcâie l-au strivit Dar nu şi-au pierdut nădejdea de a se scutura de jug.) Pe la sfârşitul secolului al XLX-lea. proslăvit în legendele valahe.TR. 1 DENUMIREA DATĂ MORTIERELOR ÎN EVUL MEDIU. coşurile înalte de cărămidă se pierd în rămurişul plopilor. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela.) 2 ÎN ORIGINAL RUDOLPH LA NOIR.) 3 MAŞINĂ DE RĂZBOI CU CARE SE ARUNCAU BOLOVANI ASUPRA CETĂŢILOR ÎN EVUL MEDIU. Nobili şi ţărani trebuiau să se apere. DEASUPRA NIVELULUI MĂRII. Dacă în privinţa arhitectului sunt dubii.'ILUL SE ÎNALŢĂ LA O ALTITUDINE DE 2496 DE METRI. la Curtea de Argeş. Au fost amestecaţi în toate acele războaie care au însângerat provinciile transilvane. Se ştie. IAR PARÂNGUL — LA O ALTITUDINE (!<• 24 M DE METRI. cel care a zidit. o zonă de exploatare a cărbunelui. Acum. (N. a secuilor. şi-au vărsat sângele pentru cauza independenţei — sângele românilor. (N. într-o adâncitură de teren cu o suprafaţă relativ mare.TR. spintecând lanţul muntos. decât cea mai infamă oprimare a urmaşilor acestei semenţii de vitejie. atâtea eforturi. şi în „doinele"4 în care se perpetuează amintirea acestor vremuri de urgie. (N. cu avantajele şi dezavantajele sale.) KCLC/. ori satele. de nu o fi cumva românul Manole. Această stare de lucruri explică de ce străvechea cortină1 a cetăţuii. aveau ca deviză faimosul strigăt de luptă valah: Dă pe moarte5. a saşilor.4. în epoca aceea. îi conferă aspectul unei construcţii feudale pregătită de defensivă. (N. numele lor apare în „cântecele"3.) 3.TR. împotriva unor agresiuni de tot soiul. au luptat împotriva ungurilor. bisericile. un loc alimentat de apele celor două Jiuri. se formase. atâta devotament. Viitorul este al lor şi repetă. La douăzeci şi doi de ani. care avea în proprietate cetăţuia. odinioară. atâtea sacrificii n-au avut alt rezultat. aceste cuvinte. (N.

Aşa se petrec lucrurile pe anumite meleaguri încărcate de superstiţii din Europa. căci fostul lotru. redevenit căpetenie de tâlhari. în parte. Fără rude. că stafiile3 rătăcesc printre ruine. Vieţile tuturor celor apropiaţi se frânseseră rând pe rând. strigoii sunt oaspeţi obişnuiţii. pe care moartea o clădise în jurul lui? Care-i erau gusturile. deja prefăcut. operele din Germania. aptitudinile? Nimic nu părea să-l atragă. după împărţire. celălalt îndrumând religia credincioşilor.LR. Să fi fost un excentric. Din fericire pentru el. dând dovadă de înţelepciune. un fost hoţ la drumul mare. ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. ca să nu spunem un maniac? Bizareria existenţei sale te făcea să-ţi pui această întrebare şi să înclini spre un răspuns afirmativ. amintirea ţării natale rămăsese adânc întipărită în inima tânărului baron de Gorj. acesta. Totuşi. în ceea ce-l priveşte pe baronul de Gorj. baronul Radu părăsi definitiv castelul din Carpaţi. Aceasta nu-i împiedică pe locuitorii comitatului să adopte. se făcu nevăzut. cum s-ar fi putut desprinde satul Werst de credinţele supranaturale? Preotul şi învăţătorul. în ruine. Dar prudenţa ne îndeamnă să acceptăm sub rezervă. înclinaţiile. numiţi strigoi pentru că strigă. şi se înrăiesc. se adapă cu sânge omenesc. ca ramurile fagului secular de care credinţa populară lega însăşi existenţa cetăţuii. deşi de atunci baronul de Gorj nu se mai arătă niciodată la castel. ba. în afara unei pasiuni irezistibile pentru muzică. (N. din Italia unde-şi putu satisface nesfârşitele fantezii de amator pasionat. Moartea nu întârzie să lase cetăţuia şi fără ultimii ei slujitori. răspândeau aceste născociri cu atât mai pe şleau. din care lupta pentru independenţă 1 IN TEXT RUDOLPH DE GÖRTZ. Urmaşii dacilor din vechime pierdură lupta. între Rozsa Sandor şi vameşi. nu-şi uitase patria transilvană. Radu de Gorj se despărţise de ceata compromiţătorului „betyar"1. învingătorilor. Castel părăsit. vestitului Rozsa Sandor. castel bântuit. se zvoni că se alăturase. Şi tot ceea ce se află mai târziu. într-o bună zi. Imaginaţiile vii. cutreierând principalele centre lirice ale Europei. De altfel. destul de însemnată. cu cât credeau nestrămutat în ele. cu fantome.) făcuse un erou de dramă. o versiune potrivit căreia baronul Radu ar fi fost răpus în timpul unei ciocniri. castel cu vedenii. iar spiritele se întorc aici. zisele acestei populaţii credule. pentru a umple golul acestei searbăde singurătăţi. care se mulţumi să-l închidă în temniţa din Gherla2. în urma acestei înfrângeri. în mod patriotic. din Franţa. la hotare. ce putea să facă baronul Radu. iar teritoriul lor reveni. fu că-şi toca averea. după deznodământul încleştării. însărcinat cu educaţia copiilor. . imaginaţiile aprinse l-au populat. Aşa că se întoarse ca să ia parte la una dintre sângeroasele răzmeriţe. în unanimitate. sfârşi prin a cădea în mâinile poliţiei. apoi fu cu desăvârşire părăsită. iar Transilvania poate pretinde că se află în fruntea lor. iar moartea sa nu fu pusă la îndoială de nimeni. că vampirii. în cursul îndepărtatelor sale peregrinări. Nici vorbă să se fi întâmplat aşa. dacă uiţi să le duci seara de băut şi de mâncat.trezi singur pe lume. curând. la ceasurile nopţii. mai cu seamă pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa se face că. şi fără prieteni. s-ar putea spune. „cu probe doveditoare" că vârcolacii sunt la tot pasul. lăsând castelul foarte şubrezit de atunci în grija câtorva slujitori bătrâni. Afirmau.

aceşti dragoni uriaşi.TR. zâne. mai cu seamă. Totuşi. 1 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN TEXT ÎN ORIGINAL.) 4 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN TEXT ÎN ORIGINAL. într-adevăr. bătrânul arbore se lepăda. cât şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti. care răpesc 1 HAIDUCUL. destui monştri de temut. Şi aici intervenea legenda. Nu există nici o îndoială că pe podişul acesta izolat. când turma lui trecea prin izlazurile Jiului.) 2 ÎN ORIGINAL — SZAMOS-UYVAR. vreo cetăţuie care să slujească drept refugiu acestor oaspeţi ai mitologiei române. în fiecare an.TR. o spaimă molipsitoare.) 6 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL. nu exista nici urmă de îndoială că acea cetăţuie mai avea doar Uei ani de trăit. de îndată ce nu avea să mai rămână piatră pe piatră din străvechea fortăreaţă a baronilor de Gorj. aceasta nu era decât una dintre legendele zămislite cu plăcere de imaginaţia populară.TR. cu jocul lui capricios. în zadar ai mai fi căutat rămăşiţele castelului din Carpaţi pe podişul Orgall. De aici. atunci când baronul Radu fusese zărit pentru ultima oară pe terasa donjonului. dacă s-a ridicat vreodată. De la plecarea lui Radu de Gorj — observaseră oamenii din sat şi. Fuseseră numărate optsprezece. de una dintre crengi? Lucrul nu fusese cu nimic dovedit. aşa cum o mlaştină insalubră împrăştie miresme pestilenţiale. (N.TR. ciobanul Frik — fagul îşi pierdea în fiecare an una dintre ramurile principale. deşi Frik se punea chezaş că aşa era. după cum se spunea.TR. accesibil doar prin stânga trecătorii Vulcan.TR. Aventuraţi-vă în inima codrilor din comitat. deşi Frik nu era omul în care să te încrezi. existenţa cetăţii era legată de aceea a bătrânului fag. putea fi alta decât castelul din Carpaţi. el. şi care este geniul bun pe care li-l ridică împotrivă. nimeni nu s-ar fi gândit la asta.Există zone.) fetele de împărat şi chiar şi pe cele care nu-s de neam prea înalt. Şi. Iar atunci. al cărui rămuriş umbrea. (N. imaginaţia populată? Nimeni altul decât „şarpele de casă"1 care trăieşte familiar în adâncul vetrei şi a cărui influenţă salutară ţăranul o cumpără cu cel mai bun lapte. Or. (N. (N. în jurul lui. adăpostea dragoni. ÎN LIMBA MAGHIARĂ ÎN ORIGINAL. După cele mai „autorizate" voci din Vereşti. Or. situat în dreapta curtinei. atât pentru cel din urmă ţăran. Răspândea. Totuşi. fiecare creangă căzută însemna un an mai puţin din existenţa castelului. starea aceasta de lucruri urma să se curme.) 6 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL. O dată cu desprinderea ultimei crengi castelul avea să piardă fără urmă.) 3 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL. „babe"4 de care trebuie să te fereşti să le ieşi în cale marţea. s-ar părea. (N. codrii de poveste unde se ascund „balaurii"5. (N. cât se poate de justificată.TR. Numai să te fi apropiat la un sfert de milă şi ţi-ai fi riscat şi mântuirea pe lumea cealaltă. cu fălcile căscându-li-se până la cer. strigoi poate şi câteva fantome din rândul baronilor de Gorj. sau vinerea. Să se încumete să-l viziteze. iar în prezent copacul mai avea doar trei. la şcoala dascălului Homrod. Era ceva care se învăţa în mod obişnuit. parte dinspre bastionul de colţ. (N. mai întâi. „zmeii"6 cu aripi nenumărate. care nu-l pierdea din ochi.) în realitate. de vreme ce „fagul tutelar" mai număra doar trei crengi. dacă-s frumoase! Iată. proasta lui reputaţie. . cele mai nefaste zile ale săptămânii.

şi care face patru! — De la cine? — De la un negustor ambulant. — Or fi nişte aburi.. cu ajutorul instrumentului negustorului. totuşi. câinii mânau turma pe drumeagul în sus.. La glasul lui. şi n-ar fi arătat mai răvăşit! Ce veste rea aducea? Primul care o află fu judecătorul Colţ. o adevărată nelinişte.. ridicând nori de praf care se amestecau cu umezeala serii. uitându-te drept în faţă la castel. — Dacă nu arde.. cea mai înaltă culme a Carpaţilor. de bună seamă zăvorâtă şi nici n-a trecut peste punte. Acum.Iată ceea ce este. Frik. — Nu. nu poate fi decât de nişte făpturi care nu-s de pe lumea asta. .. — Spui. spui că cetăţuia arde? repetă stăpânul Colţ.. la marginea unei terase care domina râpele trecătorii. Da! Din unul dintre coşurile donjonului ieşea fum. Dacă lupii i-ar fi înjumătăţit turma. Odată ajunşi acolo. fumegă.. vestea pe care-o ducea era şi mai însemnată! Din vârful donjonului se ridica o şuviţă de fum!. într-adevăr. cercetându-l îndelung.Ciobanul se pregătise aşadar. să-l fi făcut la bucătărie?. Frik îi întinse jupanului Colţ luneta. Frik? Frik îi întinse jupanului Colţ luneta. Frik văzuse limpede.. — Şi ce să fac cu ea? —Potriveşte-o la ochi. e fum.. dar mai că nu le răspunse. Şi. de unde se putea vedea castelul. De îndată ce-l zări de la mare depărtare. Nici vorbă de aburi. ar fi înghiţit de flăcări. Frik îşi grăbea oile către strungă. cetăţuia este părăsită. stăpâne. trebuie să-ţi şi răspundă. inexplicabil.. nu ajunge doar să dai bineţe ciobanului. Dar Frik părea prea puţin dispus să stea de vorbă. Şi se îndreptară amândoi spre mijlocul uliţei celei mari a satului. când se petrecuse întâmplarea cu luneta. Vino să vezi. Judecătorul îndreptă luneta în direcţia castelului. utilizarea respectivului instrument nu-i era mai cunoscută decât ciobanului său. Ceea ce ochii săi nu putuseră zări. Dacă este locuită. fiindcă.. Era cum nu se poate mai absurd. de ce să fi făcut duhurile foc într-una dintre încăperile donjonului? Să-l fi făcut într-o cameră. Dar. de bună seamă ridicată. De aici. — Ţi-ai pierdut minţile. mânat de vântul uşor. stăpâne? — Ce îndrugi tu acolo.. s-o apuce spre sat pentru a răspândi vestea asta mare. şi o să vezi... se ridica în zare pe coasta muntelui. Câţiva ţărani întârziaţi pe tarlale îl salutară în trecere. De multă vreme nimeni n-a intrat pe uşiţa tainică de deasupra şanţului. — Spun ceea ce este. — Ce-i asta? — O unealtă pe care ţi-am cumpărat-o cu doi florini. într-adevăr. dacă vrei să te fereşti de deochi. în clipa aceea.. din toată inima. cu ochii lui rătăciţi.. atitudinea ciudată şi gesturile dezordonate. Evident. cum ar fi putut să se producă un incendiu în grămada veche de pietre? Era ca şi cum ai admite că Nehoiul. Frik îi strigă: — Cetăţuia a luat foc. era un fum care avea să se piardă în nori.

răspunse ciobanul. unul după altul. nici Werst nu au beneficiat de cel mai mic avantaj. Pe linie administrativă se află. denumit Vulcan. sunt şi în prezent. chiar sub vecinul său. este bogat şi prin avuţia îngropată în adâncurile sale: mine de sare gemă la Turda. format în întregime din clorură de sodiu. şi. uluit. puţinii călători care se încumetă să o ia prin defileu. în vremea asta. de lunetă. agenţi ai fiscului şi infirmieri ai posturilor de carantină".— Fum! repetă jupanul Colţ. după Elisée Reclus. Slujeşte în mod firesc drept drum între graniţa valahă şi cea transilvană. luară buclucaşa lunetă şi o îndreptară spre castel. din acea parte a masivului Pleşa. Cu siguranţă. Atât ea cât şi el. cu producţia anuală de douăzeci de mii de tone. Livezeni.. care se întorseseră acasă. lăsând să ţâşnească aburi din pântecul pământului. mercur şi. nu-i cu nimic oprit unei fete cuminţi să-i iasă în întâmpinare logodnicului ei. ale cărui zăcăminte sunt exploatate încă din secolul . minele de la Remetea. Capitolul III Satul Werst este un colţ atât de uitat de lume. întrebându-se de ceea ce se întâmplă. Nu-şi încheie fraza. între timp. de câteva clipe. totuşi. răspunse ciobanul. pe care sunt pitoresc cocoţate amândouă. — Să vezi departe. întrebă jupanul Colţ. peste o jumătate de secol. — Poate să fi trăsnit! îşi dădu altul cu părerea. cu bolta lui cu o circumferinţă ce măsoară şapte kilometri. o bună jumătate din populaţia Vulcanului nu se compune decât din „funcţionari însărcinaţi să supravegheze frontiera. Nici Vulcan. în loc să profite de calea ferată spre Cluj şi Valea Mureşului. zise unul. încât prea puţine hărţi se învrednicesc să-i indice poziţia. muntele Praid. destul de anevoioase. te-am zărit când coborai spre Werst. de fructe şi de cereale. La drept vorbind. Frik? — îmi arde atât de puţin de glumit că. fier. galena. nu cu mai mult de un ceas în urmă. Şi oamenii aceştia de treabă n-ar mai fi fost înmărmuriţi. negustorii de carne proaspătă. pe terasă se strânseră cam o duzină de vecini şi. în ceea ce priveşte bazinul format între munţii Bihorului. fără îndoială. natura a fost darnică. porcii. ceea ce vor fi. vameşi. jandarmi. se folosiră. înşirate pe o distanţă de câteva mile. de pe urma apropierii de un mare centru industrial. tu şi. Daţi de-o parte jandarmii şi agenţii fiscali. mai cu seamă. Pe aici trec cirezile de vite. până la cinci sute de suflete. apucând luneta. turmele de oi. Lonea şi altele. La ora actuală... — La ce foloseşte? întrebă ţăranul. adresându-se lui Frik. pe rând. nimic altceva decât o uliţă largă. — A trăsnit?. Satul este o uliţă. Mioriţa se îmbujorase şi-şi lăsase în jos frumoşii ei ochii. adăugaţi un procent destul de însemnat de cultivatori şi aveţi populaţia Werstului.. dacă li s-ar fi zis că tocmai se căscase gura unui crater în vârful Retezatului... — N-a mai trăsnit de opt zile. — O şuviţă de fum! O şuviţă de fum la castel!. care produc plumb. ale căror povârnişuri abrupte fac urcuşul şi coborâşul. — Te ţii de glume. ceea ce erau aceste sate acum cincizeci de ani. exploatarea bazinului minier a dus la o remarcabilă dezvoltare economică a târgurilor Petroşani. adică patru. Mănos datorită fertilităţii solului. Retezat şi Parâng. lângă ei sosiră Mioriţa şi pădurarul Nicu Deac.

în sfârşit. depozite. în mijlocul cărora s-au aşezat. nu se vorbeşte nici germana. La Werst. Petroşani. un district foarte favorizat de natură şi totuşi.TR. în districtul Haţeg. ÎN SENS FIGURAT. A STAT LA BAZA AVERII LUI CRESUS. plopilor. UN BULIBAŞĂ. brazilor. Iată. IZVOR AL BOGĂŢIEI. la Livezeni. nici maghiara. Dincolo de aşezare se observă. la Câmpeni.TR. aşa cum le îmbrăţişează şi religia. sau ca apa. cu cei care hălăduiesc prin Europa. la Petroşani. Remetea. minele de la Hunedoara şi mineralele lor. lesne de exploatat în primele straturi ale acestor văi lacustre. ulmilor. BOGAT ÎN NISIP AURIFER. între pereţii aplecaţi ai trecătorii. dacă sunt dotate cu un număr oarecare de locuinţe cu balcoane şi verande. ici şi colo. un pod cu lucarnă în loc de etaj. dacă centrele cele mai importante. dacă în târgurile acestea întâlneşti construcţii ordonate. dacă numeri bine. mai degrabă definitiv decât provizoriu. două. Cei din Werst alcătuiesc un soi de mic clan. în tot cazul. în diverse sate din comitat. „Pactolul1 transilvan". cu puzderia lor de puradei. supuse uniformizării echerului şi sforii zidarului. VESTIT PENTRU BOGĂŢIA SA. flori la porţi şi la ferestre. cu colibele lor. aşezate. ghemuite la întâmplare pe uliţa principală. mine de cărbune. pungă largă cu un conţinut estimat la două sute cincizeci de milioane de tone. conformându-se chiar şi religiei creştinilor. contopindu-se cu azurul cerului. DE FAPT. unde miriade de mori cu un utilaj foarte simplu sapă nisipurile de la Roşia Montană. sau trei bălţi care dau pe-afară pe timp de furtună.) Vreo şaizeci de case. prăvălii. Au aderat chiar şi la ritul ortodox. de cei de acelaşi neam. posedă câteva instalaţii la nivelul industriei moderne. Lonea. bogăţia aceasta nu contribuie în nici un fel la bunăstarea populaţiei. arţarilor căţăraţi deasupra caselor „atât de sus cât se pot căţăra!". clădit de-o parte şi de alta a uliţei. prin moravurile şi constanţa existenţei lor. un staul într-o rână. ci româna — chiar şi în cele câteva familii de ţigani. ca de altfel în toată partea aceasta a Transilvaniei. acoperit cu paie. „barăci"2 cu acoperişurile ascuţite. mult diferiţi. cu faţa spre grădină. o şură prăpădită ca vai de ea în loc de hambar. mine de aur. (N. sub un acoperiş cam alandala. aflate la doar o jumătate de milă unul de celălalt. albăstrii în depărtare.al X-lea. care sunt transformate în oţeluri de calitate superioară. 1 AFLUENT AL LUI HERMOS. într-adevăr. nici în satul Werst. Dar totul este proaspăt şi îmbietor. s-ar spune. nu trebuie să te aştepţi la aşa ceva. (N. Pretutindeni unde află un loc de trecere — fie şi o fisură — se strecoară şi modifică modul de 1 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL. fagilor. iar în fundal. ultimele piscuri.) . ULTIMUL REGE AL LIDIEI. o fântână de ghizdul căreia spânzură o găleată. în târgul Abrud. ierburi despletite se iţesc prin aurul vechi al stufului. a căror coamă se revarsă peste pereţii de chirpici. sub autoritatea unui voievod1. râuleţe ale căror făgaşuri întortocheate le arată cursul. legiunea căutătorilor de aur. Civilizaţia e ca aerul. perdele de verdeaţă care acoperă pereţii. adevărate centre muncitoreşti. acesta este satul Werst. înşiruirea zidurilor intermediare ale lanţului muntos. şi exportă în fiecare an o cantitate de două milioane de franci din preţiosul metal. Werst are drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care are în grijă cele două sate. Veneticii aceştia preiau graiul locurilor din zonele în care se aciuiesc. nici în satul Vulcan.

încă. daţi-mi voie. mustaţa încă neagră şi ochii mai degrabă blânzi. fie ele vânzări sau cumpărări. imaşurile bune pentru turmele lui. de piele. purta pe cap o pălărie mare de fetru. în această privinţă. vesta fără mâneci îi acoperea bustul. unde fiecare se naşte. mai mult decât cântecele populare şi legendele din partea locului. literatură. să scrie un pic. care-i gâdilau orgoliul când se plimba de-a lungul butucilor încărcaţi cu struguri. nici o fisură. birăul ştiuse să scape de rapacitatea acestora. o grădină pe cinste îşi aliniază răsadurile de legume ca pe o tablă de şah. decât ageri. De altfel. Dacă majoritatea ţăranilor din comitat sunt măcinaţi de camătă. Bunurile lui. Este foarte tare în ceea ce priveşte tărâmul fantastic şi cei câţiva şcolari din sat. Cunoştinţele dobândite nu-i îngăduie mai mult. revărsându-se peste cizmele înalte. decât să ia cu împrumut. ale căror ramuri se desfac deasupra acoperişului de stuf. Dar învăţătorul Homrod nu este în stare să-i înveţe pe copii decât ceea ce ştie. geografie. profită din plin de lecţiile sale. Cât despre judecător. Voinic ca mai toţi muntenii. Birăul. nu se produsese. istorie. memoria îl slujeşte din belşug. în spate. cu administrarea autoritară a satului. terenuri cultivate destul de bine întreţinute. era un omuleţ. se cuvine să ne lămurim asupra naturii atribuţiilor celui mai de seamă demnitar din Vereşti. deşi funcţia sa îl obliga să intervină în multiplele divergenţe „de la vecin la vecin" se îndeletnicea mai cu seamă. nu ştie. călători ori negustori. iar şirurile de arbori fructiferi din livadă se revarsă . adică să citească un pic. nu există un dascăl şi un judecător la Werst? Da. De vreme ce Elisée Reclus a putut spune despre Vulcan că „este ultimul post al civilizaţiei de pe Valea Jiului Valah". cu hrobota de verdeaţă care tiveşte streaşină cu crenguţele ei dese. alocate consumului său propriu. pantalonii erau scurţi şi largi.2 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL. a căror recoltă îi aducea bani frumoşi — cu excepţia acelei părţi. cu faţa întoarsă către grădină. cu cei doi fagi înalţi. care nu va întârzia să facă din împrumutătorii pe gaj. într-adevăr. fără nici o îndoială.TR. toate tranzacţiile. Mai degrabă primar. la cincizeci şi cinci-şaizeci de ani. O casă de piatră. erau supuse unei taxe în folosul lui — fără să mai vorbim despre taxa de trecere pe care străinii. jupanul Colţ. adevăraţii proprietari ai pământului. peste pântec cingătoare lată cu pafta împodobită cu desene. se grăbeau să o verse în buzunarul său. fără să-i jupoaie pe cei nevoiaşi. în materie de ştiinţă. Slujba asta bănoasă îi adusese jupanului Colţ o oarecare îndestulare. fără să le părăsească niciodată? Şi totuşi. nu fără să-şi bage şi el degetele în borcanul cu miere. scutite de ipoteci. Mai degrabă ar fi dat. Stăpânea mai mult izlazurile. în această zonă meridională a Carpaţilor. cu părul tuns scurt şi începând să încărunţească. cu uşa de la intrare între a treia şi a patra fereastră. creşte şi moare. să socotească un pic. nu e de mirare că Werst este unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Cluj. nu erau împovărate de nici o datorie. evreii. deşi era refractar faţă de metodele avansate. vii.) existenţă împământenit în acea regiune. (N. Este de la sine înţeles că locuinţa jupanului Colţ e cea mai frumoasă casă din sat. deloc neînsemnate. s-o spunem deschis. decât judecător. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri. ni se poate atrage atenţia. în unghi cu terasa care străbate lunga uliţă suitoare.

şi chiar şi mai departe. cu cizmuliţele de piele galbenă. pe pereţii albi. logodită cu Nicolae Deac? Falnic vlăstar de român.) lui zvelte. (N. bănci. Dar nu! Era Mioriţa. Da! O mândreţe de fată. Aurica. sau. de vreme ce ştie să ţină toată casa tatălui ei. capul înălţat cu mândrie. Instruită?. semănând cu o vioară uriaşă de piatră la care. scapă de urmărirea tătarilor. Văduv de vreo zece ani. munte de bazalt celebru. legenda Cheilor Turzii. asta nu o făcea mai puţin fermecătoare şi plăcută. frumoasa Mioriţa. însă. Nu era. adică era aproape tot atât de militar pe cât de civil. mese. despicate cu o straşnică lovitură de sabie. Mioriţa Colţ şi. cel mai de frunte demnitar din Vereşti. într-adevăr. Ar fi putut să se aleagă cu unul dintre acele bizare nume păgâne.) 23 ' ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL. Dar jupanul Colţ nu era singur. în nopţile cu furtună. scrie. Florica. foarte admirată din Vereşti până în Vulcan. având un chip fermecător. cu catrinţa1 ei. la mare cinste în familiile valahe. împodobită cu o fundă. îţi încântă ochiul în unele se mănâncă. popularul erou al secolului al XV-lea. apoi. cântă dracul. părul negru sub căciula albă. Cum avea ceva pământ în împrejurimile Vestului. o taină pentru ea. a jupanului Colţ. în cămăşuţa ei brodată cu fir roşu la gât.. înalt. legenda fortăreţei Deva. dar nu s-a simţit ispitită să meargă mai departe — şi pe bună dreptate. mieluşeaua crescuse. picioare de cerb. Mulţi flăcăi din ţinut o găseau pe placul lor. de Sfântul Vasile. bine proptit pe picioarele 1 ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ORIGINAL ÎN TEXT (N. la mâneci şi la umeri. să socotească. încăperile din interiorul casei.TR. avea o fată. pierdut în străfundurile Carpaţilor. cu fusta strânsă de un brâu cu paftale de argint. să scrie.TR. plină de nuri. Era pădurar de meserie. privirea deschisă. pe deasupra — ceea ce nu-i strica de fel — cu dare de mână pentru acest sat. deja. cu lăzile grele acoperite cu velniţe şi cergi care slujesc drept scrinuri şi dulapuri. atitudine degajată sub copcelul brodat la cusături. existau toate motivele să fie cât să poate de ispititoare. în care o tânără prinţesă întrucâtva ireală. Ştie. acest Nicolae. din valea Pietrei Craiului. iar în altele se doarme. voinic. sau cu un bănuţ de metal. Iată o locuinţă încântătoare. cu ochii negri. legenda Detunatei2. legenda grotei balaurului. Pierdere de vreme să-i faci curte. cu mobilele lor în culori tari.pe talazul trecătorii. Cunoaşte legenda Stâncii Fecioarei. portretele bogat ornamentate ale patrioţilor români — între alţii. Iancu de Hunedoara. de multă vreme. paturi. cu o privire foarte blândă. socoteşte. fără să-şi aducă prea mult aminte că ea era unica moştenitoare a birăului. Era acum o frumoasă fată de douăzeci de ani. un aer hotărât în gesturile şi acţiunile lui. mai degrabă Nicu Deac: douăzeci şi cinci de ani. cu năframa uşoară acoperindu-i părul împletit într-o coadă lungă. adică „mieluşeaua". în această privinţă tot atât cât dascălul ei. şi era într-un cuvânt. foarte curate. ridicate „pe timpul Zânelor". Doina. în schimb. legenda Retezatului3 cu vârful retezat de o vrăjitoare. de altfel. cea „lovită de trăsnet". legendele şi credinţele transilvane nu mai sunt. poliţe pe care strălucesc oale şi talgere. care ar fi fost prea mare pentru un om singur. Mai e vorbă! La şcoala dascălului Homrod a învăţat să citească. scaune fără spetează. Mărturisim că Mioriţa credea nesmintit în toate aceste plăsmuiri. citeşte cum se cuvine.. de care sunt atârnate vase împodobite cu panglici şi stofe viu colorate. cu bârnele groase brăzdând tavanele. blondă. nu-i . Pricepută în ale gospodăriei? Negreşit. dar.

tot mori. Cu aplombul lui imperturbabil. când se ivea ocazia. spre asta trebuia să-şi călăuzească elevii. Trebuie să . încât nu agrava suferinţele (mai mult închipuite) ale pacienţilor săi. auzind scârţâitul unei uşi. Principala lui preocupare era să cioplească penele elevilor. lovitura finală. spre mijlocul lunii viitoare. către acest deziderat se concentrau toate eforturile sale. Nicu Deac avea să-şi stabilească domiciliul în casa familiei care i-ar fi revenit după moartea socrului său. cu un tic al obrazului stâng. şi cum era arătos şi ţanţoş. un dascăl preocupat să-şi împlinească menirea. dascălul şi doctorul. un fost infirmier al postului de carantină. nimeni nu se gândea la aşa ceva. aşa cum se cuvine. şi nu mai puţin importante. molimele necunoscute şi. că va vedea ivindu-se cine ştie ce fantomă. De altfel. Iar acum. Nimic mai mult.TR. inspira tot atâta încredere cât şi ciobanul Frik. nici în ceea ce priveşte medicina. mic şi îndesat. cu limbuţă lui ameţitoare. nici fetei. Pentru a completa lista notabilităţilor din Vereşti. cincizeci şi cinci de ani. cu burta ieşită în afară. nici în nimic. oamenii sunt sănătoşi prin părţile acelea. i se spunea doctor! — deşi era acceptat ca atare. în timpul nopţilor nesfârşite de iarnă. Şi cum le mai alungea capetele cu vechiul lui briceag bine ascuţit! Cu câtă precizie dădea. să o priveşti mai de aproape. Era. cu care prilej avea să fie în sat mare sărbătoare.displăcea tatălui. din principiu. De altfel. retezând vârful! în primul rând. (N. dacă se moare. nici în ceea ce priveşte farmacia. Dacă îi plăcea să câştige bani. în vârstă de patruzeci şi cinci de ani. nici măcar. deloc. avea mare succes în practica medicinei la Werst şi în împrejurimi. Werstul avea un doctor. nu-i displăcea. pur şi simplu. În ceea ce-l priveşte pe doctorul Patak — da. şi. Dădea consultaţii plătite şi vindea leacuri. Lucrul acesta părea să fie de-ajuns. strângând mereu între dinţi muştiucul pipei sale încovoiate din porţelan. dar atât de inofensive. sau trosnetul unei mobile. se cuvine să cităm încă două. cu ochelari. Nu era zgârcit. care s-ar fi curmat şi de la sine. nu se codea să-i cheltuie. 1 ÎN LIMBA MAGHIARĂ.) Cum aşa. nu avea nici un fel de pregătire. şi mai credea încă în supranatural? Da. e rândul doctorului Patak1. Dascălul Homrod era un bărbat pântecos. Mioriţei poate că nu i se va mai face frică. un soi de copii plângăcioşi. Jupanul Colţ avea să facă. Patak. faţa spână. dar este necesar să ne lămurim în privinţa atribuţiilor doctorului Patak. făcând cu ochiul. PÂRÂIAŞ. odată încheiată ceremonia. chiar şi în acest colţ de lume fericit al Transilvaniei. totuşi. Căsătoria lui Nicu Deac cu Mioriţa Colţ urma să aibă loc peste vreo cincisprezece zile. asta se întâmplă pentru că până la urmă. un scris frumos. Instrucţiunea venea abia după aceea—şi se ştie ce preda dascălul Homrod şi ce învăţau generaţiile de băieţi şi fete pe băncile şcolii sale. pe care n-ar fi fost bine să te încumeţi să i-o iei. pentru populaţia puţin pretenţioasă din Werst. al cărui rol consta în supravegherea călătorilor reţinuţi la frontieră pentru certificatul de sănătate. ba. ceea ce nu era puţin lucru. aşa cum am făcut atunci când a fost vorba de cele ale judecătorului Colţ. aerul este de primă calitate. Apoi. cărora le era oprită cu străşnicie folosirea peniţelor. atunci când îl va simţi lângă ea. scăpată din legendele ei favorite. părul rar şi ciufulit pe o ţeastă teşită.

Tăbărâseră pe Frik. ca orice om care s-a nimerit să vadă ceva cu totul ieşit din comun. decât să le stingă.. dar îndrăgit chiar şi de cei cărora. dând diavolului numele pe care îl are în acele locuri. spre seară. de vreme ce părea locuit. era invizibil. avea să li se adauge. în clipa aceea. Zarva iscată de ciudatul fenomen depăşi orice imaginaţie. sau. întrebă o bătrână. cum nu-l provoca nimeni. Amabil şi săritor. după această replică. Nu-i cer să creadă în supranatural. Este necesar să insistăm asupra acestui aspect. fără să se arate exigent în ceea ce priveşte garanţiile şi nici prea cămătar în ceea ce priveşte foloasele. treizeci de bărbaţi. Şi. se înţelege de la sine. Iar atunci când se spunea. majoritatea afirmară că îl distingeau perfect. părul lins şi tradiţionala ţăcălie. Aşezământul acela. repeta el. buzele ţuguiate. cu un chip prietenos. ba chiar toată lumea se ferea să o facă. şerpuieşte încă. de nepătruns. unicul han din sat Cine era proprietarul acelui han? Un evreu pe nume Ionas. fără să aibă darul băuturii. de acum înainte. cu ochii lui negri. mai exact. un om de treabă. cu uşile larg deschise tuturor. le plăcea să stea la un pahar de vorbă. groaza.adăugăm — ceea ce nu are de ce să ne surprindă — că doctorul Patak era un liber-cugetător. — Da. Râdea. atunci când trecea drept pustiu. peste care dăduseră năvală vreo douăzeci. deşi pretindea să fie plătit la datele declarate de . de la distanţa aceea. fiecare căuta să zărească şarpele de fum din vârful donjonului. tocmai intrase în casă urmat îndeaproape de Nicu Deac şi de Mioriţa. deşi. nu mai puţin tulburaţi decât restul locuitorilor din Werst. şi va şerpui atâta timp cât va rămâne piatră pe piatră! — Dar. Cititorul să se străduiască să se pună într-o stare de spirit similară cu aceea a locuitorilor din Werst. de ce fel de făpturi. de faţă cu el. cărora li se alăturaseră şi câţiva ţigani. şi iată un ghiduş care se pricepea mai bine să înteţească flăcările. nasul încovoiat. împreunându-şi mâinile. aceştia din urmă. doctorul Patak nu călcase pe-acolo şi. mult mai puţin numeroşi. hărţuindu-l cu o sumedenie de întrebări. şi atunci nu se va mai mira de evenimentele care vor fi relatate ulterior. repeta cui voia să-l asculte: — Nu mă provocaţi să fac o vizită vechii voastre căsuţe! Dar. că nimeni nu îndrăznise să se apropie de castel din timpuri străvechi. Dumnezeule mare! Exista la Werst un loc în care se strângea lumea. — Necuratul. glumea pe seama lor. după ce se scurgea ziua. călcat des de băutori. în cele din urmă. având în mână preţioasa lunetă. Aşa că respingea hotărât toate superstiţiile răspândite în regiunea Carpaţilor. era principalul. cine să fi aprins focul?. misterul din jurul castelului din Carpaţi rămăsese. iar ciobanul le răspundea făcând pe grozavul. aşa cum se cuvine să fie oricine se îndeletniceşte cu îngrijirea semenilor săi. dar foarte semit. Jupanul Colţ. pe terasă se mai afla doar ciobanul Frik. răspunse Frik. îndoielilor inspirate de castelul din Carpaţi. dar să nu uite că populaţia aceea ignorantă credea fără rezerve. dar. de vreo şaizeci de ani. încă. fumul şerpuia deasupra castelului. chiar şi pe acelea privitoare la castel. vestea adusă de cioban făcuse ocolul satului. împrumuta bucuros mici sume de bani unuia şi altuia. cu ajutorul credulităţii generale. femei şi copii. Capitolul IV în câteva minute..

jumătate din lemn. acoperită pe dinafară de o perdea deasă de plante care se căţărau sau atârnau. care-l înghiţea. dădea pe terasă. încoronat de zidurile cetăţii. Cum avansurile nu le sunt rambursate. la care au luat parte jupanul Colţ. chiar în seara acelui 29 mai. iar gazda. se rostogoleau apele învolburate ale torentului Nyad. jumătate din piatră. Chemat de urgenţă de unul dintre vechii lui pacienţi. după ce izvora din înălţimile podişului Orgall. în spatele căreia Ionas stătea la dispoziţia clienţilor săi. Pe de o parte. vuind. se afla o jumătate de duzină de cămăruţe. . iar alte două ferestre. în ceea ce-l priveşte pe Ionas. care nu era cel mai puţin însemnat dintre personaje. de ajuns pentru a primi rarii călători care. Se va vedea pământul trecând. evreii vor deveni stăpânii frumoaselor culturi ipotecate în profitul lor şi. dacă Ţara Făgăduinţei nu mai este în Iudeea. atentă şi serviabilă. una. La câteva picioare sub pervaz. din proprietatea băştinaşilor în cea a străinilor. zidul din spate. Aşteptându-l pe ex-infirmier. gonea. alăturate sălii mari. ciobanul Frik. iar asta în timp ce se mănâncă şi se bea. Coreligionarii săi. de asemenea. Dintre acestea. Hanul La Regele Matei—aşa se numea—se afla aşezat într-unul dintre colţurile terasei care străbate uliţa mare din Werst. spre albia Jiului valah. alimentat din belşug de râuleţele de pe munte. peste drum de casa birăului. o uşă de sticlă dădea direct în grădină. într-o bună zi. poate că. atunci când o deschideai. Ionas cel cumsecade era o excepţie. La dreapta. — fiindcă toţi sunt crâşmari. dormitorul lui se constituise intr-o mansardă îngustă. Să dea Dumnezeu ca toţi evreii stabiliţi în Transilvania să fie la fel de înţelegători ca hangiul din Vereşti! Din nefericire. de îndată ce răposatul nu avea să mai aibă nevoie de îngrijirea lui. vânzând băuturi şi articole de băcănie — practică meseria de împrumutător cu gaj. îngăduia privirii fermecate să îmbrăţişeze întreaga vale inferioară a Vulcanului. Era o clădire veche. vasele şi sticlele. prin profesie. adunarea oamenilor cu greutate din Werst. şi o tejghea de lemn înnegrit. mobilată cu mese pentru pahare şi bănci pentru muşterii. va figura pe hărţile geografiei transilvane. lăsa să pătrundă puţină lumină. confraţii săi. pe terasă. Nu avea etaj. dascălul Homrod. şuvoiul se revărsa în văile trecătorii. prin cult.împrumutat. chiar şi în timpul verii. puţin câte puţin. Cealaltă. Intrai. Doctorul Patak lipsea de la acea reuniune a notabilităţilor. preţurile nefiind de loc piperate. într-o sală mare. Li se garanta că vor fi găzduiţi aşa cum se cuvine. pădurarul Nicu Deac. o duzină de locuitori importanţi ai satului şi. în hanul acesta s-a ţinut. promisese să vină. cârpită zdravăn pe alocuri. era aprovizionată oricând cu tutun de calitate pe care se ducea să-l caute la cei mai buni negustori „clandestini" din împrejurimi. cu poliţă de stejar mâncat de carii pe care străluceau farfuriile. mai întâi. Iată acum în ce fel primea lumină sala: două ferestre străpungeau faţada. cu o asprime îngrijorătoare pentru viitorul ţăranului român. dar bogat îmbrăcată în verdeaţă şi cu un aspect ademenitor. care nu-l aştepta decât pe el ca să păşească în lumea de dincolo. doreau să se odihnească la hanul La Regele Matei. pe de alta. iar din interior. se discuta despre gravul eveniment la ordinea zilei. trecând graniţa. a cărei lucarnă cu două coarne străpungând praful.

legate într-un mod atât de regretabil. fără să fi ajuns să se înţeleagă. Se vede unde ajunseră cu discuţia. adăugă Ionas. de îndată ce o să-mi vând via. Fiecare stătea cu spaima-n sân din pricina afurisitului de castel. a cărei cifră cobora. deja. — Foarte grav! întări dascălul. Erau ceasurile opt şi jumătate.) la gust. şi jupanul Colţ trăgea ponoasele în ceea ce priveşte perceperea taxei de trecere. asupra a ceea ce aveau de făcut Dar. şi Ionas se vedea văduvit de o parte însemnată din câştigul de la han. aceste preacinstite capete luminate. ÎN ORIGINAL. într-adevăr. de-abia prididea să umple paharele. replică. seara. mari neajunsuri ţinutului.. treptat. — Iar acum va fi şi mai rău! strigă dascălul Homrod. (N. sentenţios. între două pufăituri din pipa de care nu se despărţea niciodată. de vreme ce toate băncile erau căutate de muşterii. adică doar celor care luau loc la masă. Ori. ÎN ORIGINAL. întrucât observase că cei care stăteau jos. dacă aşa stăteau lucrurile. — Ceea ce este mai mult ca sigur. aşezat la intrarea într-un oraş. Situaţia aceasta dura de ani de zile şi ameninţa să se agraveze. Trebuie să menţionăm că hangiul Ionas — conform unui obicei al hanului — nu servea decât la „farfurie". (N.Unora. în asemenea măsură încât nu se lăsaseră . atunci când spiritele castelului erau liniştite. care se goleau. cât ai clipi din ochi. chiar şi la un preţ scăzut. iar proprietarii nu puteau să le mai vândă. — Mulţi locuitori se gândesc.) 2 ÎN LIMBA ROMÂNĂ. S-a zis cu călătorii. — Foarte grav! repetă asistenţa. era gândul la interesele lor. (N.TR. deja. toţi aceşti oameni de treabă erau de acord într-o privinţă: dacă acel castel era locuit de nişte necunoscuţi.. devenea la fel de primejdios pentru satul Werst. — E foarte greu! decretă. — Eu sunt primul. ÎN ORIGINAL. — Străinii treceau din ce în ce mai rar pe la noi. dar. S-a zis cu străinii. învârtindu-se printre mese. rachiul2. precum un depozit de muniţii. mai cu seamă. — Iar acum. moşule! ripostă hangiul.) 6 4 — Pentru care ai să mai aştepţi cumpărători. afacerile promiteau să fie înfloritoare. schnaps-ul1 care nu costă nici doi bani şi jumătate paharul şi. oftând jupanul Colţ. dincolo de teamă.TR. 1 ÎN LIMBA GERMANĂ. o ţuică aprigă. cu o stacană în mână. interveni un ţăran din împrejurimi. observă unul dintre lăutari. la unison cu birăul. la mare căutare pe meleagurile Carpaţilor.TR. este că faima proastă a castelului aducea. în seara cu pricina. nu vor mai veni de loc! remarcă Ionas. să plece. S-a zis cu cumpărătorii de pământ în trecătoarea Vulcan. suspinând. jupanul Colţ. care curg precum apa prin gâtlejurile româneşti. Aşa că Jonas. consumau mai mult decât cei care stăteau în picioare. Ionas le oferea acea fiertură sau prăjitură de porumb cunoscută sub numele de „mămăligă"1. o să plec. care nu este deloc neplăcută 1 ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Perorau de la asfinţit. dacă este muiată în lapte muls proaspăt Pe alţii îi îmbia cu o sumedenie de păhărele pline cu acele licori tari.

când îşi manifestau prezenţa prin acte materiale? Ciobanul Frik se crezu. — Este. vorba. E pentru prima oară când iese fum pe unul dintre hornurile castelului. Remarca era îndreptăţită.. — Totuşi. — O mână. era în afară de orice discuţie că nişte fiinţe umane se aciuaseră acum. n-are a face. se încumetă să zică Ionas. într-adevăr. în sprijinul credinţei lui. la castel. De ce n-ar fi duhuri.. Ori.... de vreme ce nu au nimic de gătit. totuşi să fi fost fum. de vreme ce n-am avut o lunetă. zise el. cu voce sigură. poate chiar unele dintre acele ştime care iau înfăţişarea unor femei frumoase. de când a plecat baronul Radu de Gorj. toate privirile se aţintiseră spre uşa. să vadă.. remarcă birăul. atunci. dacă fiinţele acestea sunt năluci. iar întrebarea nu-şi găsi răspuns. spiriduşi. De ce s-ar fi gândit nişte făpturi omeneşti să se refugieze la castel. şi cum să fi ajuns acolo?. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat. zise hangiul. bunii mei prieteni. — Da.. din nou.. — Făpturi supranaturale.. fie că respectivul fenomen era recent sau nu. dator să spună. continuă hangiul. — Dar ce-ai vrea să fie aciuaţii ăştia? strigă jupanul Colţ. nu-mi explic de ce ar fi aprins focul.. de n-o fi o gheară! replică ţăranul cel bătrân. spre ferestrele. Oricum. spre vatra din sala mare a hanului. adresându-se jupanului Colţ. înseamnă că s-a făcut focul. dimpotrivă. dar cu un glas destul de şovăitor: — Poate că ar trebui.. înnodă. fără ca nimeni să-l fi zărit. îngăduiţi-mi să mă îndoiesc. că o mână l-a aprins. — Să mergem la cetăţuie. prieteni?.. foarte cu putinţă. ce va fi acum. o obiecţie: — Făpturi omeneşti. faptul acesta reprezenta o asociere cât se poate de supărătoare pentru locuitorii din Vulcan şi Werst Dascălul Homrod consideră de datoria lui să aducă.. — Ciobanul dumitale. cu aprindere.. în ce scop.. clătinând din cap. întrebă ciobanul. în timpul acestei enumerări. — Mână sau gheară..niciodată zărite. Ionas fu acela care. bunii mei prieteni. babe. stăpâne. tocmai ne-a arătat singurul lucru pe care-l avem de făcut. Şi. — Şi vrăjitoriile lor?.? — Ce? îl repezi jupanul Colţ. oricât de ageri ar fi fost ochii acestuia. Aţi uitat că e nevoie de foc ca să faci vrăji? . răspunse dascălul Homrod cu o voce care impunea respect.. sugeră jupanul Colt — Iată ceea ce nu voi admite niciodată! strigă. după care plecară ochii. dascălul Homrod. să ne putem da seama ce se petrece la castel. — Să se ducă cineva. Fenomenul ar fi putut să se petreacă de multă vreme şi să fi scăpat chiar şi ciobanului Frik. Dacă o trâmbă de fum s-a ridicat deasupra donjonului.. — S-ar putea. fiecare din cei de faţă se întreba dacă nu avea să vadă ivindu-se una dintre nălucile evocate succesiv de învăţător. Se uitară unii la alţii.

să te laşi dus de o pornire atât de necugetată ar fi fost fapta unui nebun... Nu! Nici unul nu s-ar fi încumetat. care nu-şi călca. Ba chiar. — în sfârşit.. Dar. pe un ton care nu admitea nici o replică. cu originea sa străveche. spre marea groază a asistenţei.. Şi de ce nu. dacă ar fi putut bănui ce-i trecea. prieteni... strigă: — Aşadar. cât şi respect. cu toate rugăminţile ei. la . făpturi supranaturale.. tot cetăţuia.— Negreşit... deşi era la fel de credul ca oricare alt locuitor din Vereşti. Frik. dacă nu talentului — doctorul Patak alergase într-un suflet. fără nici o îndoială. Mioara îl abătuse cu îndârjire de la un plan atât de primejdios.într-adevăr. tot ţinutul a albit de groază!.. acum. cu zidurile sale misterioase. cu aspectul său feudal. Şi totuşi. cu un ton uşor ironic. de parcă ar fi distribuit leacuri. Birăul nu mai era la vârsta s-o pornească orbeşte la drum. Nicu Deac nu luase. s-ar putea să nu se mai întoarcă în vecii vecilor! în clipa aceea. nu fiinţe umane. era că Nicu Deac nu susţinuse sus şi tare că merge la castel. parte la conversaţie. şi. Dascălul avea şcoala în grija lui. Să faci o vizită la castelul din Carpaţi.. Totuşi. în sinea lui: — Cine va avea îndrăzneala să se ducă la cetăţuie. Ionas. propunerea păstorului nu fu revendicată de nimeni. hotărât. fiindcă nimeni n-ar mai fi avut destulă autoritate asupra lui ca să-l oprească. îi inspirase. Că fusese încercat de asemenea gânduri atunci când era de capul lui. Ştia prea bine. de dascălul Homrod. adăugă învăţătorul. ceilalţi ţărani să-şi vadă de gospodării. doar dacă nu-i lipsea o doagă?. Strigoii au făcut focul acolo?. deloc. Pădurarul se mărginise să asculte cu luare-aminte ce spuneau unii şi alţii. întrucât pacientul îi trecuse în lumea celor drepţi — ceea ce făcea cinste perspicacităţii sale medicale. părerea tuturor celor de faţă era că.. prin minte tânărului. Ce. nu era nimeni altcineva decât doctorul Patak. cine s-ar fi încumetat. Ceea ce o mai liniştea un pic. dacă aşa i-a căşunat hardughiei ăsteia hodorogite să pufăie. ca să-şi facă de cap acolo. în ruptul capului. Oh! Laşilor!. în acele clipe. Doctorul Patak se grăbi să împartă strângeri de mâini tuturor. răcni jupanul Colţ. cuvântul dat Zis şi făcut Aşa că Mioriţa ar fi murit de frică. hanul de supravegheat. întrucât Nicu Deac păstra tăcerea. să se jertfească. Până acum.. când era bântuit. să-şi ducă oile la păscut. de gândul de a-l vedea pe dinăuntru. de perete. Dar. După cum e lesne de închipuit. brusc. fie! Dar un logodnic nu-şi aparţine doar sieşi. bătând cărări atât de abrupte. dascălul Homrod nu pufăie cât e ziua de lungă?. la reuniunea de la han. sau a unuia căruia nu-i pasă de cei apropiaţi.. iată-l.. nu o dată. în timpul vizitelor mele!. de vite şi de fâneţe. tot cetăţuia Necuratului vă frământă!. Vechea cetăţuie. cotropiseră castelul din Carpaţi.. lăsaţi-o să pufăie. atât curiozitate. pe care era greu să-l iei drept una dintre ştimele pomenite cu atâta patos. era un flăcău dârz şi îndărătnic. fiind foarte curajos. întotdeauna. nici măcar ea. repetându-şi. pentru nimic în lume... frumoasa fată se temea necontenit că pădurarul îşi va pune planul în aplicare. Fiecare îşi descoperea cele mai întemeiate motive să nu mişte un deget. uşa hanului se dădu. fusese ispitit. Nimeni nu se gândi să-i conteste spusele. N-am auzit vorbindu-se decât despre asta.

După care birăul îl întrebă: — Şi zi aşa. da! — Ionas.. o va face. cu toţii... fie şi numai pentru a fi de ajutor satului şi întregului ţinut..... a cărui faţă rubicondă se albise...... nu dai nici o importanţă celor care se petrec la cetăţuie?... o propunere ca aceasta... şi. — Dacă ar avea nevoie de mine... mergi prea departe.. .urma urmei. au venit să-şi răstoarne cuptorul.. — Eu?. bunii mei prieteni. jupan Colţ. — Am chibzuit. împăciuitor... Vreţi să mă duc la castel? îngână doctorul. prieteni.. dacă e vorba.. Şi.. — Haide. Trebuie să te hrăneşti.. ţipă hangiul. nu ai de ce să te temi de ei şi va fi un prilej pentru tine să-ţi oferi serviciile. cu ora. doar.. Nu ai spus-o şi nu ai repetat-o? reluă dascălul. jupanul Colţ. adăugă jupanul Colţ.. ne mărginim să te rugăm. — E vorba să o faci... dacă vei fi provocat?. vă rog. răspunse fostul infirmier. că e un om de cuvânt.. dintr-o dată. ceea ce a spus.. jupanul Colţ. dacă e adevărat că învii!... Câţiva oameni de treabă care s-au refugiat la castel. i-o reteză Homrod.... răspunse doctorul Patak n-au decât să mă cheme.. dacă sunt oameni de treabă. birăul. îl lămuri. în loc să te provocăm.. insistând. Ştim.. S-ar părea că în luna lui mai e cam ger. acolo. — Cum aşa. şi care nu supără pe nimeni.. în încăperile donjonului. deja.. se grăbi să-l liniştească. Şi.. să mă duc la castel.. s-o repet. vorbiţi serios?. pe un ton categoric.. să chibzuim.. şi într-adevăr..... va şi face. — Şi cine mă va plăti?.Dacă nu cumva s-au apucat să coacă pâine pentru cei de pe lumea cealaltă!. — N-ai cum s-o-ntorci. nu fără să lase să se simtă că era uşor agasat de faptul că era pus faţă-n faţă cu vorbele lui... — Da. interveni.. — Am spus-o. — Nici una. desigur.. totul... şi ce-aş putea descoperi?. — Da. în această privinţă. te provocăm! — Mă provocaţi?... nu voi şovăi. credeţi-mă. doctore. doctore. înţelegeţi-mă.... aveţi bunăvoinţă!. — N-ai spus că eşti gata să mergi acolo. de vreme ce şovăi.... Poate că sunt brutarii din ceruri. Ei!.. fără îndoială.. Dar nu mă deplasez fără să fiu chemat. — Ei.. La ce ne-ar sluji să merg într-acolo. — Ei bine... nu te rugăm. — Vă rog. cu o aroganţă de necrezut îl lăsară să turuie..... bine. dacă le curge nasul!. iar vizitele mele nu sunt pe gratis.. — Vei fi plătit pentru munca ta. Nu trebui să-l provocăm pe Patak.. — Să o fac?. în încheiere. urmă un şir de glume prea puţin pe placul oamenilor din Vereşti pe care doctorul Patak le turna pe nerăsuflate. — Gândiţi-vă bine.. sus.. i-o întoarse Ionas... replică dascălul Homrod. — Dar.

. dar numai dacă Patak mă însoţeşte.. — Pe legea mea. să meargă la castelul din Carpaţi. doctore. şi nu mai e un singur bolnav în Werst. ... — Spune sincer... Nicule? exclamă jupanul Colţ. nu ştia cum să iasă basma curată. mă voi duce. — Da!.. Da!. zbătându-se. Iată că.. cu nici un chip. răspunse doctorul Patak... Nu vom putea ajunge. — Suntem sănătoşi tun cu toţii. doctorul nu se arăta. mai viteaz decât compatrioţii săi din Vereşti. în ciuda repetatelor sale fanfaronade. nici nu este fum.. Haide. dar s-ar putea să fiu reţinut la cetăţuie... — Haide. după ce luase în zeflemea legendele din parte locului.. că satul se va acoperi de ridicol delegându-l să exploreze cetăţuia.! Nu mă duc la castelul din Carpaţi. şi dacă ne-am putea încumeta... şi cineva va avea nevoie de mine aici. neştiind cum să refuze serviciul cerut. — Desigur. — Dar eu. dacă ar avea vreun rost.. Desigur. ca să iasă din încurcătură — Ce spui. aruncând aceste două cuvinte. Era un atac direct la adresa doctorului.. treaba asta nu putea să-i convină. Eu... adunarea. mi se pare că nu ai de înfruntat nici o primejdie. după ce făcuse pe liber-cugetătorul. — Fie.. — Am spus că mă voi duce la cetăţuie. — Ba da. Pentru că pe hornul donjonului iese fum. — Nu.. nu cred. totuşi.. chiar în condiţiile în care i se plătea deplasarea.. strigă doctorul. Raţionamentul dascălului nu era lipsit de logică: era greu să-l combaţi. nu-l slăbi Ionas. reluă dascălul Homrod. Şi. care tocmai interveni în conversaţie. Oh! Nu că mi-ar fi frică. prin rodomontadele1 sale. încercă atunci să se folosească de argumentul potrivit căruia vizita sa nu va avea nici un rezultat. Ah! Cât de mult regreta că se legase. Ştiţi bine că nu cred o iotă din toate scornelile astea.... încolţit. să te însoţesc?.. nu! răbufni doctorul.. Era cât se poate de limpede că... — Tu.. dacă absenţa mea se prelungeşte. Adevărul e că mi se pare o prostie. dacă nu duhurile sunt cele care s-au întors la castel.. eu n-am spus-o!.. într-un mod atât de important.. Eşti hotărât să pleci? îl întrebă hangiul. totuşi.. noi toţi.. ai spus-o.. poate. fum care.. de când ultimul tău client şi-a luat bilet pentru lumea de dincolo. şi de vreme ce am spus-o.. ştii bine că nici măcar drum n-a mai rămas pân-la cetăţuie.... Fostul infirmier. de vreme ce nu crezi în duhuri. răspunse Nicu Deac.. întări. de parcă ar fi fost înşfăcat de guler. într-un glas.. se afla acum într-o mare încurcătură.— Eu. pădurarule? replică el. o întâmplare de mai mare râsul.. în sat. Homrod. deloc.-. amândoi.. Hotărât lucru.. — Ori... răspunse jupanul Colţ.. la preţul pe care îl ceri! îi răspunse cea mai mare parte dintre muşterii.. — Ceea ce înseamnă că vei fi bine primit.. înseamnă că acolo s-au adăpostit doar nişte oameni la fel ca noi şi vei face cunoştinţă cu ei... — Merg eu! Era pădurarul Nicu Deac. i-o întoarse Ionas. am face o plimbare plăcută. Nu.. lui Ionas. Nicule. Demonstraţia sa nu avu nici un efect. — Eu.

l-ar fi batjocorit fără milă.. FANFARONADE. Nu putea exista nici o îndoială că vorbele fuseseră rostite în sală. atunci. nici să se ducă acasă. şi iată cuvintele care fură rostite domol: Meu Deac. să facă haz de necaz. . nu îndrăzneau să scoată o vorbă. După nemaipomenita întâmplare cu hornul donjonului care scotea fum. ieşi afară.. care nu reuşea să-i ascundă spaima. ceea ce arăta cât de reală era emoţia de care fuseseră cuprinşi jupanul Colţ şi ceilalţi..doctore Patak..) — Şi. Acum nu mai avea pe unde să scoată cămaşa. pădurarule? întrebă doctorul Patak. de două ori. în noaptea aceea. locuitorii Werstului se ferecară zdravăn în casele lor.. Se hotărî. totuşi. de vreme ce asta vi-e voia.. un glas se făcu auzit destul de desluşit în mijlocul tăcerii generale. îndreptându-se pe drumul cel mai scurt spre cetăţuia suspectă. Satul era gâtuit de spaimă. mai întâi.. Dintr-o dată. Nicu Deac. un glas supranatural. cheia în broască. Paharele fuseseră golite. sau ţi se va întâmpla o nenorocire! Cine se exprimase în felul acesta?. până la uliţa mare. Nu putea fi decât glasul unui strigoi... deşi n-are nici un rost.. Qi.. jupanul Colţ. desigur — vru să afle despre ce este vorba. 1 LĂUDĂROŞENII. pe la nouă dimineaţa. nu te duce mâine la cetăţuie!. Câteva clipe mai târziu. apoi străbătu terasa. ca şi cum ar fi fost ameninţaţi de o arătare de pe altă lume. PERSONAJ CREAT DE ARIOSTO. un glas de pe lumea cealaltă. Pustii. împinse uşa hanului. — Aşa. doctorul Patak. Capitolul V în ziua următoare.. — Atunci. Nici ţipenie. după nemaipomenita întâmplare cu glasul pogorât de nicăieri în sala hanului La Regele Matei.Niciodată nu îşi imaginase că ar putea fi luat în serios. Nu te duce.. pădurarul se apropie cu îndrăzneală de sipet şi-l deschise. — Mâine dimineaţă. nu e de mirare că populaţia părea să-şi fi pierdut minţile. nici că va fi somat să-şi rişte viaţa. dascălul Homrod. o să-l însoţesc pe Nicu Deac. Cuvintele sale fură urmate de o tăcere destul de îndelungată. aşa! intona corul băutorilor de la „La Regele Matei". Câţiva dintre ţigani spuneau. nimeni nu se ridica.. Groaza atinse cotele maxime. Aşa că Ionas chibzui că momentul era cum nu se poate mai nimerit să mai aducă un rând de şnapsuri şi rachiuri.. că-şi vor lua tălpăşiţa. Şi. cu o prefăcută nepăsare. blidele la fel şi. Nicu Deac şi doctorul Patak erau gata de plecare.. fără să ajungă bătaia de joc a Werstului şi a Vulcanului. deşi se făcuse târziu...tr. oierul Frik şi toţi ceilalţi părăsiră hanul. pe când plecarea. în toate casele nu se vorbea decât . De unde venea glasul pe care nimeni nu-l cunoştea şi care părea să iasă dintr-o gură nevăzută?. DE LA RODOMONT.. Nu îndrăzneau să se privească. nimănui nu-i dădea prin cap să părăsească sala mare. Se duse să cerceteze încăperile care dădeau în sală. Gol. Intenţia pădurarului era să urce prin trecătoarea Vulcan... Cel mai curajos — Nicu Deac. lăsându-l singur pe hangiul Ionas care se grăbi să învârtă. deja. răspunse Nicu Deac..

în zadar. dacă se va încăpăţâna în planul lui de a cerceta castelul din Carpaţi. pentru că şi-ar fi compromis situaţia şi s-ar fi făcut de ruşine. aşadar. Nicu Deac personal. cât se poate de hotărât să profite de cel mai mic obstacol apărut în drum.. Tot ceea ce ar fi putut spune. simţind că nu mai poate da înapoi. Şi iată că. care i se târa la picioare. Şi. se ştia cât este de dârz şi de neînduplecat. cam cincisprezece martori. Era mai bine ca Nicu Deac să nu pornească singur într-o asemenea călătorie. dascălul Homrod. dar. Nicu Deac îşi pusese în gând să-şi primejduiască viaţa într-o asemenea încercare. deznădăjduită. Nicu Deac o strânse pentru ultima oară la piept pe Mioriţa. iar logodnica sa. cu frumoşii ei ochi înecaţi în lacrimi. înţelegând că nimic nu-l va opri să-şi ţină făgăduiala. Nici o îndoială în privinţa asta. Nenorocită.. după ce fusese pus în faţa faptului împlinit. pentru a-l obliga pe tovarăşul său să facă stânga-mprejur. nu reuşiră să-l înmoaie pe pădurar. doctorul Patak. Aşadar. I se cunoştea cerbicia.despre acest lucru — şi încă pe şoptite. Ceea ce. ca să nu spunem căpos. pe nume. Şi doctorul Patak?. totuşi. pădurare. cu groaza-n suflet. — Ameninţarea aceasta nu mă priveşte decât pe mine. care auziseră ciudatele cuvinte. la hanul lui Ionas.. răspunse doctorul Patak. în această privinţă... nevătămat. lucrul acesta nu stătea în picioare. în ajunul căsătoriei sale. oricât de profitabil ar fi fost pentru jupanul Colţ să dezlege misterul cetăţuii. prevenit că i se va întâmpla o nenorocire. iar jupanul Colţ.. Aşa că. încercaţi. — Şi dacă se-ntâmplă vreo nenorocire. se resemna. arătătorul şi cel mijlociu. eu o să scap nevătămat? — Vătămat. Ei bine. cel mare. tânărul pădurar se pregătea să părăsească Werstul.. înainte de avertismentul proferat de voce. se zbătuse să scape. îi petrecură până unde cotea drumul mare. de altfel. Ionas. de a nu călca pragul castelului. oameni dintre cei mai demni de crezare. preaîntristatul doctor. Invocase acel ultimatum atât de categoric. Da! Se va duce la cetăţuie. Era. fuseseră făcute demersuri insistente pentru ca Nicu Deac să revină asupra hotărârii sale. spusese!. unei amăgiri a simţurilor. în vreme ce sărmana fată se închina unindu-şi trei degete. să puneţi la îndoială că nu-şi vârâse Necuratul coada. pentru că eu merg. chiar de-ar fi fost să nu se mai întoarcă niciodată. ba încă fără să i-o ceară nimeni. Nici mustrările prietenilor. locuitorii Werst-ului îi dădură dreptate pădurarului. după o datină românească străveche. . Mioriţa îl implorase să nu stăruie în această aventură. Frik. nici plânsetele Mioriţei.. nu izbutea să-l oprească.. ai făgăduit să mergi cu mine la castel şi vei merge. Când sosi ceasul plecării... grav. Spusese că va merge la castelul din Carpaţi şi nimic nu-l mai putea împiedica — nici măcar acea ameninţare care-i fusese adresată direct. Nicu Deac şi doctorul Patak plecară. Să pretinzi că fuseseră victimele unei iluzii. iar acolo se opriră. care cinsteşte Sfânta-Treime.Toate obiecţiile imaginabile le făcuse!. era o nebunie. . deja. într-adevăr. După avertisment. oricât de avantajos ar fi fost pentru sat să afle ce se întâmplă. Era. în ceea ce priveşte fraza atât de ameninţătoare pentru pădurar. auzit foarte clar. nu surprinse pe nimeni. Fuseseră de faţă. de altminteri. să mărginise să-i răspundă Nicu Deac. după lăudăroşeniile sale obişnuite.

Dar. dispăru în colţul trecătorii. înarmat cu o secure pe care i-o înmânase tovarăşul său. pentru a-şi putea prelungi. cartuşieră la spate. în lipsă de huhurezi. practicabil la început. deci. urmat de doctor. de vegetaţie lăsată să crească în voie. de asemenea. încotoşmănat într-o manta groasă de călătorie. năpădită. sau peste vreun urs pus pe rele. şi astupat de mărăcinişul încâlcit. plină de vuietul apelor. de altfel. întrucât era de aşteptat să fie nevoiţi să-şi croiască drum prin hăţişurile dese ale Piesei. puşca lungă pe umăr. jupanul Colţ îşi flutură. cu cuţitul vârât în teacă. Deja. de-abia după ce vor ajunge dincolo de perdeaua de păduri. aşa că era foarte uşor să priveşti în zarea foarte curată a acelei frumoase dimineţi de primăvară. După ce trecură de colţul drumului. înşiruite în trepte pe pantele joase ale muntelui. chiar dacă ar fi trebuit să o ia înapoi spre castel. Era nevoie. prea mult. închisă până-n gât. cât de îngustă şi întortocheată ar fi fost ea. Dacă ar fi urmat drumul care trece prin râpele masivului. în zadar ai fi căutat urma unei poteci. socotise de datoria lui să se înzestreze cu o rablă de pistol cu cremene. spre deplina mulţumire a celor doi. vestă cu centiron. nici măcar să se strecoare. malul. s-o taie. castelul nu se mai zărea. Ar fi fost mai bine pentru ei să poată continua să meargă de-a lungul albiei torentului. echipamentul acesta stânjenitor nu l-ar fi împiedicat s-o rupă la goană mâncând pământul. fiindcă Doina izvorăşte din încreţiturile podişului Orgal. Nici urmă de fum nu se arăta ieşind din hornul donjonului. la nevoie. cizme potcovite. de ani. spre vest. să-şi ia şi câteva provizii în desagă. după ce vor fi trecut de zona inferioară a pădurilor Piesei. pantaloni bufanţi. Era. Dar. nu le-ar mai fi îngăduit apoi. văzând că pădurarul nu ţine seama de ameninţările lor? Aşa gândiră unii. singura latură prin care se putea pătrunde în cetăţuie. cu nici un chip. Trebuia să tragi concluzia că oaspeţii naturali sau supranaturali ai castelului spălaseră putina. Era. Avea faima îndreptăţită de trăgător foarte iscusit şi cum. cercetarea. spre stânga. cu cozoroc lat. Nicu Deac şi doctorul Patak merseră mai multe sute de paşi de-a lungul Doinei. luneta — de care nu se mai despărţea — în direcţia cetăţuii. şi totuşi. surpat adânc şi închis de stânci înalte. pieziş. Ocrotit de o pălărie de câmpean cât roata carului. în caz de primejdie. în momentul în care trebuiau să se desprindă de albia Doinei. nu părea de loc o treabă . care fusese croit urmărind această direcţie. urcând pe malul ei drept. s-ar fi abătut. trecătoarea Vulcan şi valea Jiului valah erau legate între ele printr-un drumeag îngust. dispoziţie proprie întregului sistem orografic al Carpaţilor. pentru ultima dată. şi era un motiv ca treaba să fie dusă până la capăt. sau a unei cărărui. Pe vremea când era locuită de Radu de Gorj. era încălţat cu cizme straşnic potcovite. ceea ce ar fi micşorat distanţa cu o treime. care rata trei focuri din cinci.Din locul acela. Tânărul pădurar era în ţinută de inspecţie: caschetă cu ceaprazuri. făcându-se nevăzut cât ai clipi din ochi. îşi strânseră mâinile şi Nicu Deac. Aveau să-l vadă din nou. puteau da peste acei hoinari care bat graniţa. de asemenea. Nicu Deac şi el nu uitaseră. în lipsa reperelor. Nicu Deac se opri să se orienteze. satul Werst. în ceea ce-l priveşte pe doctor. era cât se poate de prudent din partea lui să fie în măsură să se apere.

de pini şi de brazi. însă. dar tovarăşul lui. desfundat. Nicu Deac nu era el omul care să se sinchisească de atâta lucru şi. încă. Totuşi. Nicule. Pădurarul se mulţumi să răspundă doar printr-un semn afirmativ şi o porni printre copaci. gata să-ţi ciupească pielea.uşoară să determini direcţia. ca să zicem aşa.. Şi. — Vezi. cu frunzişul des. mai bine zis. — Şi uşor de făcut. culoarea scoarţei copacilor. câte obstacole erau la suprafaţa solului şi de câtă muncă era nevoie ca să îndepărtezi vegetaţia. nuanţa diferită a muşchiului. Aşa că. în aceste condiţii. se înălţau în primele rânduri. răspunse Nicu Deac.. stejari superbi. căci Nicu Deac şi doctorul Patak erau interesaţi să ajungă la cetăţuie după-amiază. Dar. — Uşor de spus. fagi. ceea ce urma să le îngăduie să se întoarcă la Werst. Patak. în care piciorul călca pe un teren accidentat. într-un strat umed de frunze uscate pe care vântul nu le mătura niciodată. străbaterea zonei împădurite avea să-i pună la grea încercare. cu crengile încălzite de seva proaspătă. O sumedenie de păstăi explodau ca nişte mici bombe vegetale. unde slujba lui nu-l adusese niciodată. dacă nu chiar afunda. Ulmi. eşti la fel de hotărât?. Minunaţi erau copacii aceştia. acel instinct profesional. unii dintre acei arţari numiţi „falşi platani". Puteai s-o stabileşti după poziţia soarelui. că. ca să te păzeşti de puzderia de ţepi.. denivelarea solului.. înainte de căderea nopţii. Nu e nici măcar drum sau. încât viteazul nostru nu socoti nimerit să rămână în urmă. până la treapta ocupată de mesteceni.. sau din nord. dibuind printre cocoaşele rădăcinilor şi buturugilor de care se împiedica. spre marea spaimă . prin care lumina soarelui nu reuşea să răzbată. pădurarule. totuşi. cu trunchiurile lor puternice. nu puteau înainta decât foarte încet împrejurare supărătoare. acea înzestrare „animală". acolo. şi o practica având o perspicacitate mult prea mare. nu se lăsa speriat de câteva zgârieturi.. masaţi pe culmile cele mai înalte. la cea mai mică atingere. chiar şi într-o regiune necunoscută. doctorul fu încercat de-o aprigă dorinţă de a face calea întoarsă. care îţi îngăduie să te călăuzeşti după cele mai neînsemnate indicii — orientarea ramurilor într-o direcţie anume. împletindu-se într-o coroană de verdeaţă. în momentul acela. spuse doctorul. atâta vreme cât putea înainta prin pădure. îi aruncă o privire atât de hotărâtă. după cum e expus vânturilor din sud. în stânga trecătorii. Avea să fie destulă lumină ca să-l poată vizita. Doctorul Patak mai păstra. nu mai e!. care tocmai se întorsese spre el. ca să se piardă vreodată. aplecându-se pe sub crengile joase. mânuind de zor securea. — Aşadar. Este adevărat. să o cureţi de urzici şi de mărăcini. s-ar fi putut strecura destul de uşor. vezi. în ţara lui Cooper ar fi fost demnul rival al lui Ciorap-de-Piele... Dar nu lua în calcul acel fler miraculos. — Va fi. Nicu Deac era prea priceput în meseria lui. sau Chinga-chgook1. o ultimă speranţă: că Nicu Deac nu va întârzia să se rătăcească în mijlocul labirintului acestei păduri. pădurarul se străduia să-şi croiască drum prin adâncul acestui spinăriş înţesat de baionete vegetale. ale cărui raze atingeau uşor crestele îndepărtate dinspre sud-est.

Ţinând . Pe deasupra. bietul de el! Dar. pe care nici o unealtă nu avea să le mai despice în buşteni şi nici o căruţă nu avea să le mai care. De aici încolo se aşternea. fie că Nicu Deac schimbase direcţia spre el. Totuşi. din nou. Uneori. sprinten. reuşea să le dea de capăt. fii om de înţeles.) a doctorului. până la podişul Orgal. uneori. cu inima bătând să-i spargă pieptul. într-adevăr. curgea la câţiva paşi. bătând puternic din aripi.TR. până la albia Jiului valah. se ridicau de pe crengile înalte şi îşi luau zborul. In faţa acestor obstacole anevoie de trecut. la fel de imperios ca şi picioarele. răgazul de a discuta cu Nicu Deac care i-o lua mereu.. cea nimerită pentru a ajunge la cetăţuie? Greu de spus. limpezită de prundişul din adâncuri. Doina se ivea. fie că torentul deviase. de loc. ca o gheară care ar fi vrut să-l oprească în loc. pădurarule. mai răsfiraţi pe măsură ce versantul masivului câştiga în altitudine. o pânză de copaci verzi. Se îngrămădiseră acolo. întorcându-se ca muşcat de şarpe. şi se străduia să se ţină cât mai aproape de nărăvaşul lui tovarăş. pe care o atinseră la orele trei după-amiaza. copacii doborâţi de furtună sau de bătrâneţe. îşi scoase pârleala. printre stânci. Desagii erau plini cu de toate. întrucât râuleţul părea să ţâşnească din măruntaiele podişului Orgal. plosca doctorului şi cea a lui Nicu Deac — pline cu rachiu. dreptul. privind în stânga şi-n dreapta. n-ar fi îndrăznit să se întoarcă de unul singur. De la plecarea lor. Direcţia urmată până atunci era. cu răsuflarea tăiată. de îndată ce se aşezară amândoi pe malul Doinei. vorbăreţ. din toată inima. fără să obţină nimic. doctorul nu avusese. se grăbea să i se alăture. mlădios şi viguros. că-n cele din urmă. celălalt era. imposibil de ocolit. Lucrul acesta îi dădu tânărului pădurar certitudinea că nu greşise drumul. măcinate de putregai. doctorul Patak. Nu trebuie să te înverşunezi când nu se mai poate! Aş! Nicu Deac era deja în faţă. acum. ca un joc enorm de maroco. erau îndreptăţiţi să creadă că se căţărau spre marginea pădurii. când câte un curmei i se agăţa de veşminte. Nicu Deac nu-i putu refuza doctorului un ceas de odihnă pe malul apei. burdihanul revărsat. — Haide. o să-mi rup ceva! se văita el. de parcă toporul unui tăietor de lemne le-ar fi dat lovitura de moarte. Dar. înainte. Nicu Deac şi tovarăşul lui aveau mult de furcă. cu picioarele lui scurte. de vreme ce terenul nu înceta să urce. silindu-l pe tovarăşul lui să-i vină în ajutor. Dacă unul era puţin locvace. într-adevăr. tulburate în singurătatea lor. în acela. — Te dregi tu.1 EROI DIN ROMANELE SCRIITORULUI AMERICAN FENIMORE COOPER (1789-1851). iar doctorul. Zăceau acolo trunchiuri uriaşe. Stomacul îşi cerea. Ce-şi putea dori mai mult? Consumaseră multă energie. — O să vezi Niculae. se cuvenea să pună la loc. de altfel. O ploaie de lumină se revărsa peste ele. (N. Perechi de berze negre. în pădure se deschideau luminişuri capricioase. nu putea evita căzăturile. Dacă tânărul pădurar. Străbaterea acestor luminişuri făcea ca drumul să fie şi mai obositor. care tresărea la fiecare detunătură.. Nu! Nu era deloc liniştit. o apă curată şi proaspătă.

Noaptea. — Cum aşa! Iată-ne la capătul puterilor. că voi primi să petrec o noapte întreagă înăuntrul acestei cetăţui blestemate? — Fără îndoială. n-ai decât să pleci şi caută să nu te rătăceşti în codru.. dacă nu vom fi împiedicaţi? — O să înnoptăm în încăperile donjonului. nu se va mira nimeni că întrebările erau foarte lungi. Nu aşa ne-am înţeles şi. mi-ar place s-o facem aici..... lucruri care să-l încânte. tot era mai bine să-l urmeze până la poalele zidului. la apusul soarelui. ca să te încumeţi să intri.. iar răspunsurile foarte scurte. dragă Nicule. reluă el. — Ceea ce arată că nu avem vreme de pierdut. niciodată. — înainte de a ne întoarce la Werst.. curtina. dacă. într-adevăr asta îl neliniştea pe doctor. că nu aş consimţi. Lăsat în voia soartei.. — Da. da!. doar o vorbă. îl îmbie doctorul.. — în încăperile donjonului! strigă doctorul Patak. deloc. nu cumva. pădurare!.seama de asta. — Nu încă. pădurare... nu sunt eu omul care să te lase singur. fără obişnuinţa ocolurilor nesfârşite prin inima pădurilor de pe Piesei.. — Şi.. ca să mă pot întoarce în sat! — De înţeles. înainte de a merge la castel. doctore Patak şi. nu se simţea în stare s-o apuce pe drumul spre Werst. — Vom aştepta.. — Nimic mai adevărat... — Nu. nu! — Ei bine. — Haide. şi.. n-ai să fii atât de lipsit de minte. nu vrei să laşi de-o parte gândul ăsta smintit?. într-o casă ca lumea. pădurare. având mare nevoie de-o masă ca lumea. — Ziua. şi de-un pat bun într-o odaie bună. — Te ascult. şi dacă pădurarul se va încăpăţâna să o facă. după cât te cunosc. pădurare.. De vreme ce ţii atât de mult să ajungi la castel. poate neagră. Dar doctorul vru să facă un ultim efort pentru a-şi opri tovarăşul.. — Aşadar. — Dimpotrivă. îi răspunse Nicu Deac. — Spune. . va trebui să aşteptăm să se facă ziuă. dacă trebuie să ne despărţim. — Singur.. — Ştii bine. — Cred că dacă am făcut popas în locul acesta. doctore.. au trecut ore de când mergem întruna şi de-abia suntem la jumătatea drumului. dacă vom fi împiedicaţi să pătrundem în castel. cred că ar trebui să te opreşti aici. Chiar de ar fi fost să nu escaladeze.. — Chiar aşa! — Crezi. — Bine le zici.. l-am făcut ca să prindem puteri. Nicule. Să se rătăcească. iar tu te gândeşti să-ţi petreci noaptea sub cerul liber?.. serios. fără să vezi bine pe unde calci. ne-am înţeles să mă urmezi oriunde mă voi duce!. să mă despart de tine. — Dar va fi noapte când vom ajunge în faţa cetăţii. deloc. ţi-e mai bine să rămâi singur afară.. De altfel. să fie singur pe timpul nopţii — o noapte.. — Să stăm puţin de vorbă. ca păcura — să coboare povârnişurile din trecătoare cu riscul de a se prăbuşi într-o râpă. astea nu erau.

răspunse. ridicând din umeri. dacă tot s-a făcut târziu. doctore. o călăuză care. este că nu voi precupeţi nimic ca să intru acolo.. Nicule!. în vârful muntelui. — Ce se întâmplă. aşa repede!. — Dar.. că. am auzit că. când îmi simt picioarele ca de plumb.. de când ne-am aşezat! Câteva minute care fac o jumătate de ceas. deci. în preajma podişului Orgall. te întreb eşti gata? — Gata. strigă. acum. făgăduieşte-mi că nu vei încerca să pătrunzi în castel. Nicu Deac. aruncând priviri neliniştite în jurul lui. la drum. în lipsă de orice alt argument. căci avem.. doctore... ce-ai vrea să se întâmple?.. dacă stau să judec după încercările prin care am trecut până aici şi după timpul pe care ni l-a luat să străbatem pădurile de pe Piesa. — Ceea ce îţi făgăduiesc. — Numai să poţi ajunge acolo. — Doctore. Patak! Îţi dau voie să mă părăseşti! Călătorie sprâncenată! Şi Nicu Deac se ridică. — Dar.. — La urma urmei.. — Da. decât pădurile astea bătrâne de ulmi.. de n-ar fi şase! — Haide. nu ne va mai părăsi.. — Nu! strigă doctorul. n-o vei face.. — Nu cred. Nicule!. că nu voi da un pas înapoi. Va fi de ajuns să urcăm pe malul ei drept. însă..— Dacă e noapte atunci când ajungem. N-o să te las eu.. ca să te aperi.. înfricoşat. Ori. în zori. i-o reteză Nicu Deac. vom fi la poarta cetăţuii. Mi s-au umflat picioarele.. te poţi întâlni cu urşii! — Eu am puşca mea. dacă pornim. iar tu ai pistoletul. îţi repet că am de gând să-mi petrec noaptea în cetăţuie. — Tu? . Cred. Şi se ridică brusc. ziua se va sfârşi înainte de-a apuca să dăm ochii cu el... de ce să nu ne ridicăm tabără la adăpostul copacilor de aici?... de vreme ce se poate urca. — Pentru ultima oară. — Aşa repede. pădurare... urcuşul va fi abrupt! — Ce dacă. de arţari şi de fagi. până nu voi descoperi ce se întâmplă înăuntru. nu. riscăm să ne rătăcim în beznă! — Nu. Ştii bine că n-am ţurloaiele tale de pădurar.. Nicule.. ca să ajungem chiar pe creasta de unde izvorăşte. brădişul e mai puţin încâlcit de hăţişuri. de-abia dacă au trecut câteva minute. mă plictiseşti. şi e o cruzime din partea ta să mă sileşti să te urmez.. ascultă-mă! — M-am săturat să-ţi ascult neroziile! — Haide. dacă se lasă noaptea. în mai puţin de două ceasuri. nădăjduiesc.. Pornim din nou la drum mâine.. Doina ne va fi călăuză. voi afla. — Dar. pădurare! exclamă doctorul Patak. la castelul ăla blestemat! bombăni doctorul. răspunse Nicu Deac.. — Pentru numele lui Dumnezeu. de-acum încolo. — în două ceasuri. doctorul. eşti gata?. Dar. — Habar n-am. şi vom avea toată dimineaţa să ajungem pe podiş.. Dar.. de ce să nu rămânem în locul acesta. — O călăuză? strigă doctorul. cum m-am hotărât să aflu. fără să mai zăbovim.

pădurea întunecându-se. de care niciodată nu se aflase atât de aproape. nu-mi mai simt încheieturile. doctorul.. de tine. jalnic. aplecaţi. revărsându-se pieziş. să se grăbească. pierdu trei.. să şi le simtă. însăilat cu crenguţe uscate şi presărat cu conuri. pe o distanţă de un sfert de milă. O să te bat. care-l aduse pe doctor la starea de masă inertă. copacii începeau să se rărească pe coama înaltă a Piesei..) avu puterea să se mai târască încă douăzeci de paşi şi se prăbuşi secerat. (N. încoronat de zidurile cetăţii. ca nişte şerpi amorţiţi de frig. dar. făcu câţiva paşi. oprindu-se să-l ajute să se caţere pe vreo rocă prea înaltă. Rădăcini lungi târându-se aproape la nivelul solului. care pocnesc sub tălpi.O să te trag!. Nicu Deac n-ar fi avut nevoie decât de un ceas. după ce-şi puse cureaua puştii în bandulieră. în aburul înserării. care n-avea să întârzie să le oprească. La câteva sute de paşi deasupra ultimelor cute ale terenului se rotunjea podişul Orgall. puţine ierburi încâlcite la poale. acesta nu catadicsi nici măcar să-i răspundă şi. de dimensiuni modeste. Razele soarelui. ca un bou doborât de ghioaga măcelarului. până la cincizeci-şaizeci de paşi deasupra rădăcinilor. Dacă ar fi fost singur.. după o ultimă opintire. aşa. dacă va fi nevoie. atingând în treacăt piscul Piesei. doar. nemişcat. Puţin mărăciniş. mânca din ochi castelul din Carpaţi. Se făcuseră ceasurile patru. brăzdată de mici ace cristaline. răsuciţi. — Aşteaptă. Nicu Deac avea mare dreptate Ajutându-l să se caţere pe vreo rocă mai înaltă. luminau. care nici măcar nu întoarse capul. desfrunzite. Nu mai alcătuiau decât pâlcuri răsfirate. Torentul Doinei1 pe care pădurarul nu încetase să-l urmeze până atunci şi care se micşorase treptat. pe podiş. Nicu Deac de-abia dacă simţea oboseala acestei ascensiuni dificile. încă. îndreptându-se spre malul Doinei. trunchiuri fără noduri.. ca să-l ajungă din urmă pe pădurar.. între ele se zărea linia munţilor care se desena în arierplan şi ale căror contururi se desluşeau. Nicu Deac ajunse în sfârşit.. Pentru a escalada aceste blocuri de piatră îţi trebuiau o mlădiere a mijlocului. Pământul căptuşit cu un muşchi gălbui şi cu firul scurt. împiedicat de tovarăşul lui. aşteaptă! strigă. . Nu întârzie. care îşi întind ca o boltă verdeaţa lor veşnică. . în mijlocul acestei pustietăţi sumbre. O clipă. vârfurile brazilor. O pantă abruptă. trebuia să-şi afle izvorul nu prea departe.. cu picioarele lui scurte. totuşi.— O să mă agăţ. Doctorul n-avea decât o singură teamă cumplită: o să rămână singur. trunchiuri drepte. Aşa că înaintarea prin brădiş fu anevoioasă. la asfinţit.. Ce om al naibii!. bietul Patak. Sărmanul om nu 1 ÎN ORIGINAL NYAD. se înălţă în largul lor.. fiind de-acum doar un râuleţ.. dacă pantele erau din ce în ce mai greu de urcat. în locul copacilor strâmbi. ale căror vârfuri ascuţite pătrund prin pielea cea mai groasă. o rezistenţă a genunchilor şi o siguranţă a membrelor care-i lipseau de-acum doctorului Patak.. fiindcă ex-infirmierul se văzu nevoit să dea zdravăn din picioarele lui scurte. Totuşi. în câteva clipe. Nu mai ştia ce spune. în ceea ce-l priveşte pe Nicu Deac. Ciudate şi stranii sunt pădurile acestea. Am picioarele înţepenite.TR.. în care se adună rusticile esenţe alpine. în picioare.

pădurarule. Bezna umplu tabloul munţilor. apărată de un şanţ adânc. Ah! Cum mai suspina după . Nu exista nici un pâlc de copaci. urcând din zonele joase. văicăreşte-te! se răsti Nicu Deac. mâhnit. iar formele cetăţuii se ascunseră. delicat. vijelie. De fapt. pe care ruşii l-au făcut transilvănenilor". cărora un brânci le-ar fi fost de-ajuns. Ici şi colo. spre crunta dezamăgire a pădurarului. a cărei unică punte era rezemată de o poternă. spre deplina satisfacţie a doctorului. unele pe jumătate îngropate. ridicându-se. se punea problema să-şi găsească un loc unde să aştepte să se facă ziuă şi care să-i ferească de scăderea temperaturii. Ceea ce şi fu hotărât. ale cărui muchii se estompau. nici ţipenie pe platforma superioară a donjonului. întreaga suprafaţă a podişului Orgall era cufundată în tăcerea neclintită a pustietăţii. imediat după apusul soarelui. ultimele licăriri ale asfinţitului. ploaie. triumfător. ca să pătrundă în incintă? Fără doar şi poate. cum ar fi putut coborî în şanţ. roase de o rugină seculară. pe rând. pentru a se rostogoli în brădet. încadrată de un şir de bolovani. sau cu un reumatism zdravăn. văzduhul. — Ei bine. dar. ale cărui seminţe. ca să se mişte pe lumină. curând. în afara zidurilor. nici ţipenie pe terasa circulară de la etaj. veniţi dinspre vest. singura plantă care răsărea din belşug din solul pietros era un soi de ciuline gros numit „ghimpe rusesc". de caii moscoviţi. de care n-am să ştiu cum să mă lecuiesc! Aceasta era o mărturisire făcută. îşi dădea. Dacă noaptea ameninţa să fie foarte întunecoasă. eşti de acord cu mine. — N-avem de unde alege. Ceea ce era o fericire pentru Nicu Deac şi tovarăşul lui. sub vălul nopţii. doctorul Patak. să deschizi poterna? Nicu Deac nu-i răspunse. pierise. de-a lungul escarpei. încetul cu încetul. — Hai. agăţate în coama lor. pe aridul podiş Orgall. altele de-abia în echilibru. înghiţite de umbrele înserării. doar tufişuri pitice ce de-abia se ridicau de la suprafaţa solului şi nu te puteau apăra de frigul de peste noapte. cel mai cuminte era să aştepte până-n zori. întunericul cotropi. Norii. — Sigur că mă văicăresc! Ce loc plăcut să mă căptuşesc cu un guturai zdravăn. spune Elisée Reclus. Capitolul VI Cornul subţire al lunii. un „dar de izbândă.în faţa ochilor lui se întindea o incintă crenelată. siliţi să-şi ridice tabăra sub cerul liber. Nici un suflet de om nu se zărea deasupra parapetului curtinei. nimic nu arăta că avea să fie tulburată de vreo mişcare atmosferică. seama că vor fi nevoiţi să facă un popas în faţa zidurilor castelului. să cobori puntea. o să fie vai şi amar de noi! şopti doctorul Patak. că este imposibil să treci peste şanţ. ori furtună. apoi. Puţina lumină de la sfârşitul zilei îţi îngăduia să îmbrăţişezi cu privirea întregul castel. Nici un fir de fum nu se încolăcea în jurul extravagantei giruete.. stinseră. de fostul infirmier al postului de carantină. întrebă. au fost aduse. fără nici o ruşine. Stânci cât pofteai.. ca o seceră de argint. în plină beznă. destul de însemnată la acea altitudine. Acum.

dar în apropierea unui castel bântuit.. După care îi veni cu întârziere o idee — idee care nu-i trecuse prin cap când plecase din Werst. era să-i urmeze pilda. de îndată ce-şi potrivi desaga la piciorul stâncii. nu era departe de a crede în diavol. Or. (N. Marţea. ale cărei braţe mai erau reprezentate pe stâlpul vertical doar printr-o crestătură. nimeni nu umblă. Tot ce avea mai bun de făcut. s-ar putea nimeri să dai nas în nas cu cine ştie ce duh rău. des întâlnite la răscruce de drumuri în provinciile valahe. dacă te încumeţi să ieşi din casă. pe jumătate ştearsă. rămăşiţă dintr-o veche cruce. un codru mare de pâine. la două-trei mile de sat! Şi aici va fi nevoit să aştepte ivirea zorilor. încă. reîmprospătată zilnic de ţărani. nici şanţul adânc nu-l puteau împiedica să iasă. oamenii din comitat se feresc să iasă după apusul soarelui. cam de atât avu nevoie ca să-şi refacă forţele.cuibuşorul lui din Werst. Dar. călătorul are şi posibilitatea de a-şi potoli setea cu apa dintr-un vas aflat pe bancă. Aşa că. printr-o anomalie comună unui mare număr de necredincioşi. 1 MATERIALE REZULTATE ÎN URMA SFĂRÂMĂRII ROCILOR. nici puntea ridicată. niciodată. Stânca în discuţie era una dintre acele bănci de piatră. netulburat. doctorul veni. ceea ce şi făcu. iar la cea mai mică lovitură s-ar fi prefăcut în pulbere. curând. după asfinţit. Era marţi seara şi. era mânjit de detritusuri1. . căptuşit cu muşchi verzui. Dar. şi. dacă reuşi să-şi potolească foamea. dacă i se năzărea să vină să le sucească gâtul la amândoi. marţea. Nu! Era mai mult decât putea îndura orice făptură omenească. Necuratul nu era departe. nici cortina perpendiculară. plată ca o poliţă în partea ei superioară. zise Nicu Deac. cu perne şi macaturi! Dintre stâncile risipite pe platoul Orgall trebuia aleasă una. gol. Dar iată că doctorul Patak se afla nu numai afară din casă. cu odaia bine închisă şi patul bine căptuşit.TR. nu reuşi să-şi potolească frica. Pe lângă faptul că se poate odihni. cugetă el. doctorul Patak îl văzu pe pădurar scoţându-şi. totul stropit cu rachiu. dacă se vor mai ivi vreodată! într-adevăr. e o zi nefastă. din desagă o bucată de friptură rece. acum îngropată sub sipică şi saxifragă. să i se alăture. el era acela care bântuia cetăţuia şi nici poterna închisă. care începea să pişte. în clipa de faţă. — Acum. doctorul Patak nu putea admite că această cruce l-ar putea proteja de apariţii supranaturale. în aceea zi. parc-ar fi vrut să-l pună la încercare pe dracul! în vreme ce se lăsa măcinat de asemenea gânduri. Şi totuşi. când se gândea că avea de petrecut o noapte întreagă în asemenea condiţii. să tragem un pui de somn. Dacă e să dai ascultare tradiţiilor.. în calitatea sa de liber-cugetător. doctorul dârdâia de spaimă. Ceea ce Nicu Deac şi făcu şi. nici pe drum. O pulpă de gâscă. Nici firile cele mai dârze n-ar fi putut face faţă. Şi. după ce trăsese o înghiţitură zdravănă din ploscă. a cărei poziţie să ofere cel mai bun adăpost împotriva vântului din sud-vest. după mintea lui. se ştie. în spatele unei stânci late. nici pe uliţă. aşezat pe ea.) 72. pe bancă stătea un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase. La marginea băncii se înălţa un stâlp de granit. Pe vremea când castelul era locuit de baronul Radu de Gorj.

stâncile. krakeni5 giganţii.TR. sau se afla sub influenţa unui coşmar. acolo. copacii care se înălţau în margine.. două sau trei perechi de sinistre cucuvele. uşor de urat. — Clopotul. nu contenea să arunce priviri neliniştite în jur.. Ce încerca să zărească în negura nopţii? Totul şi nimic. TULBURARE DE VEDERE ÎN URMA CĂREIA VEDE NORMAL DOAR NOAPTEA. TRECEREA PLASMEI DIN SÂNGE ÎN ŢESUTUL INTESTINAL. şi trupul îi tremura ca varga. nictalopii1 care atingeau în treacăt stâncile. oare? Doctorul se trezi. ascultându-i răsuflarea liniştită. să doarmă în pădure. vampiri enormi. ceasul nălucilor. SAU LA O LUMINĂ SLABĂ. — Noapte bună. sus. ceasul vrăjilor. care i se păreau că se clatină. să o ia repede la vale. neavând nici un chef de vorbă. foarte limpede. stâncile de pe podişul Orgall. suind. până se făcu miezul nopţii. în ceea ce-l privea. Aşa că doctorul nu putu decât să bodogăne printre dinţi. Ce se petrecea. simţul auzului şi simţul văzului. (N. vârcolacii porniţi în zbor în plimbările lor nocturne. murmură el. în ciuda oboselii. într-adevăr. Apoi. ARIPI DE VULTUR ŞI COADĂ DE ŞARPE. i se păru cum totul freamătă pe podişul Oregall. SAU ÎNTR-O CAVITATE NATURALĂ A ORGANISMULUI. îi era imposibil să-şi anihileze. cu un fâlfâit frenetic de aripi. trecând dintr-o zare în alta.TR. coborând. Şi nişte dangăte. TRECERE A UNUI LICHID PRIN PORII VASULUI. „TRANSSUDAŢIE". (N.. Ai fi zis că sunt o adunare de monştri. lăsându-se în jos. (N. Atunci.) 2 JULES VERNE FOLOSEŞTE TERMENUL DE „TRASSUDATION". geamăt şi suspin. dar tare mi-e teamă că asta are să se sfârşească rău. sau să-l înfulece. CU GHEARE DE LEU. hipografi4. de asemenea.. deopotrivă cu norii. nu contenea să ciulească urechile. muşchii i se contractau simultan. la ureche. parcă ar fi năzuit sa-l înşface în gheare. dând frâu liber cârcotelilor sale. Dar Nicu Deac dormea. să se rostogolească peste cei doi nesăbuiţi. al căror şuierat răsună ca un vaiet. întrebându-se dacă nu dormea într-adevăr. Obişnuit. Atfel se scurseră ore nesfârşite. îi ajunseră. Halucinaţii stranii născute din febra insomniei îi bântuiau creierul. dacă ar fi putut schimba. Şi daca aveau să se urnească din loc. Auzea. datorită meseriei.) .TR. Apoi. doctore. prinse într-un soi de infernală sarabandă. scăldate într-o lumină spectrală. norii despletiţi de deasupra lui. scăldat de o transpiraţie2 rece ca gheaţa. asculta acele zgomote care se propagă pe întinderea podişurilor înalte. silueta abia perceptibilă a castelului. s-ar fi simţit mai puţin înfricoşat. nu-i răspunse. şi dormea neîntors. o vorbă. sfârtecându-l. umbrele mişcătoare ale celor care-l înconjurau. Nicu Deac. fie şi pentru câteva clipe. i se păru că vede — nu! văzu într-adevăr — forme ciudate. Iată că bătu miezul nopţii — ceasul cel mai înspăimântător între toate. care se năpusteau. pădurare! — Noapte bună.) 3 MONSTRU FABULOS. din când în când. clopotul cetăţuii! 1 PERSOANA SAU ANIMALUL CARE SUFERĂ DE NICTALOPIE. susur.— Să tragem. Dacă ar fi putut discuta. repetate la mici intervale. totodată. acel murmur neliniştit. cu fălcile lor. dragoni3 cu coadă de şarpe. să-i strivească la poarta cetăţuii dincolo de pragul căreia le era cu desăvârşire interzis să calce! Se ridicase în capul oaselor. sărmanul doctor. se propti cum putu mai bine de banca de piatră şi nu întârzie să adoarmă buştean.

ca şi de ceea ce aude. Clopotul ăsta. că va explora donjonul. totodată. Dar. vuietul se stinse. are muşchii contractaţi.. La ce se gândea Nicu Deac în faţa acestor fenomene. Apoi.. ale cărui sunete ar fi fost purtate de vânt în direcţia contrară. şi acum. atât de evident supranaturale. după cum spune legenda.. neclintit în hotărârea lui? Se va încăpăţâna să continue temerara aventură? Desigur. pe suprafaţa podişului Orgall? Din ce cuptor se revarsă acest izvor fotogen1 care pare să pârjolească stâncile.. S-a ridicat în capul oaselor. în tăcere şi în beznă. un minut cel mult. într-adevăr. aşternut peste cetăţuie.. orbitele goale.. era. împrăştiindu-şi razele pătrunzătoare. nici celălalt nu mai căutară să doarmă. o lumină intensă. ca o stană de piatră. ca şi tine. Mâna care-l pune în mişcare nu trage clopotul pentru un mort. scăldându-le. şi pădurarul. nu era suficient că venise până sub zidurile ei de netrecut.TR. părul zburlit. Nicu Deac ciuleşte urechile şi încearcă să străpungă cu privirea întunericul de smoală. JUMĂTATE CAL. E o toacă ale cărei detunături gâfâite trezesc ecourile frontierei transilvane. şi orbindu-te cu strălucirea ei. Spaţiul e zguduit pe o rază întinsă. Ce sursă produce lumina aceasta puternică. Dar şi pădurarul a fost smuls din somn de înfricoşătorul glas de clopot. crede de-acum în diavol. ÎN MITOLOGIILE SCANDINAVE. Deodată. Doctorul Patak. rezemat de banca de piatră.TR.) Nicu Deac e uluit de ceea ce vede. înnebunit de-a binelea. de şuieratul asurzitor.4 5 ANIMAL FABULOS ÎN MITOLOGIE. fiind copleşit de o panică nestăvilită. strigă doctorul. pupila dilatată.. repetă doctorul Patak. uită-te la mine!. clopotul din vechea capelă. „respiră spaima"! îngrozitorul fenomen ţinu un minut. iată că dangătele sunt din ce în ce mai năvalnice. Nicu. că stârnise mânia duhurilor şi provocase această pertur- . din nou. Nu mai sunt. doctorul Patak începe să se zvârcolească de frică. o lumină ţâşneşte din donjonul central. corpul cuprins de o rigiditate tetanică1. pădurarul nu-i răspunse. chipuri cadaverice. pielea de găină.. iar platoul Orgall se cufundă. într-adevăr. (N. într-o stranie paloare? — Nicu.TR.. arătau ca de pe lumea cealaltă. Auzind aceste vibraţii lugubre.. Hotărât lucru. — Clopotul ăsta!.. se dezlănţuie în valuri năvalnice. Nemişcat. mai mult ca niciodată. 1 CARE PRODUCE ŞI RĂSPÂNDEŞTE LUMINA. Nici unul. părul asemănător cu muşchiul crescut. obrajii verzui. ochii stinşi... şi care-i dă fiori în tot trupul. şi el. doctorul încremenit. pe creştetele spânzuraţilor. Puse mâna-n foc că Necuratul e clopotarul!. după părerea lui? Avea să rămână. (N. de o groază căreia nu i se poate împotrivi. Şi. (N. în vreme ce doctorul Patak se pare că s-a afundat în el însuşi.) Da. spusese că va pătrunde în cetăţuie. Precum zice poetul Contemplaţiilor2.. şi nu acela al bisericii din Vulcan. în culmea groazei. sărmanul doctor.. pătaţi cu cenuşiu şi alb.) MONSTRU MARIN FABULOS. asemănătoare cu cele ale sirenelor marine la intrarea în posturi. ca nişte pânze lungi de apă scânteietoare. După care strania lumină pieri treptat. iar pădurarul în picioare. decât un cadavru. JUMĂTATE VULTUR. nişte urlete. ale cărei iradieri se preling. aşteptând să se crape de ziuă..

bare a elementelor? I se putea reproşa, oare, că nu-şi respectase, făgăduiala, dacă avea să se întoarcă în sat, fără a împinge încercarea, până la a se aventura în acest castel diabolic? Brusc, doctorul se repezi la el, îl înşfacă de mână şi încercă să-l tragă după el, repetând cu glas înăbuşit: — Vino!... Vino!... — Nu, răspunse Nicu Deac. Şi la rândul lui, îl reţinu pe doctor, care se prăbuşi, după acest ultim efort în cele din urmă, noaptea trecu, dar pădurarul şi doctorul erau atât de răvăşiţi încât nici unul, nici altul nu-şi dăduseră seama de timpul scurs până la ivirea zorilor. în memorie nu le rămăsese nimic din ceasurile de dinaintea primelor licăriri ale dimineţii. 1 TETANIC, CARE SE REFERĂ LA TETANIE, SINDROM MANIFESTAT PRIN CONTRACŢIA MUŞCHILOR ŞI ÎNŢEPENIREA MEMBRELOR, ÎN URMA UNOR BOLI, SAU ÎN STĂRI FIZICE EXCEPŢIONALE. (N.TR.) 2 CEA MAI DE SEAMĂ OPERĂ LIRICO-MEDITATIVĂ A LUI VICTOR HUGO, DATÂND DIN 1856. • (N.TR.) în clipa aceea, o linie trandafirie se desenă pe creasta Parângului, în zarea dinspre răsărit, de cealaltă parte a văii celor două Jiuri. O albeaţă uşoară se împrăştie la zenit, pe fondul cerului brăzdat, ca o piele de zebră. Nicu Deac îşi întoarse privirile spre castel. îi văzu formele accentuându-se puţin câte puţin, donjonul ieşind din negura coborâtă de pe înălţimile trecătorii Vulcan, capela, galeriile, curtina ţâşnind din ceţurile nopţii, apoi, pe bastionul din colţ, se decupa fagul, al cărui frunziş foşnea, în adierea zorilor. Castelul arăta neschimbat. Clopotul era la fel de neclintit, ca şi vechea giruetă feudală. Nici o şuviţă de fum nu împodobea hornurile donjonului, ale cărui ferestre se încăpăţânau să rămână închise. Câteva păsări se învârteau în zbor deasupra platformei, scoţând mici ţipete desluşite. Nicu Deac îşi mută privirea spre intrarea principală a castelului. Puntea, sprijinită de golul uşii, închidea poterna între cei doi pilaştri de piatră pe care era încrustat blazonul baronilor de Gorj. Pădurarul era, aşadar, hotărât să se achite, până la capăt, de această misiune primejdioasă? Da, iar evenimentele din cursul nopţii nu-i ştirbiseră hotărârea. „Zis şi făcut" era, după cum se ştie, deviza lui. Nici vocea misterioasă care-l anunţase personal în marea sală a hanului, nici inexplicabilele fenomene de sunet şi lumină, la care tocmai fusese martor, nu aveau să-l oprească să treacă dincolo de zidul cetăţii. Un ceas avea să-i fie de ajuns pentru a parcurge galeriile, a vizita donjonul şi, apoi, odată împlinită făgăduiala, era liber să ia calea întoarsă spre Werst, unde putea ajunge înainte de prânz. în ceea ce-l priveşte pe doctorul Patak, acesta nu mai era decât o maşinărie neînsufleţită, nemaiavând nici forţa de a se împotrivi, şi nici pe aceea de a voi. Se deplasa în direcţia în care era împins. Dacă s-ar fi prăbuşit, i-ar fi fost imposibil să se mai ridice. Cumplita spaimă pe care o trăsese în noaptea aceea îl buimăcise cu totul şi nu cârti în nici un fel, atunci când pădurarul, arătând spre castel, îl îndemnă: — Să mergem!

Şi, totuşi, se făcuse ziuă, iar doctorul ar fi putut s-o ia înapoi, spre Werst, fără să-i fie teamă că s-ar putea pierde prin codrii Piesei. Dar, să nu-i fim recunoscători că a rămas alături de Nicu Deac. Dacă nu-şi părăsi tovarăşul ca s-o pornească pe drumul spre sat, lucrul acesta se întâmplă doar pentru că nu mai era conştient de ceea ce se petrece, doar pentru că nu mai era decât un simplu trup, care se mişca în virtutea inerţiei. Aşa că, atunci când pădurarul îl mână spre talazul şanţului, se lăsă mânat. Acum se punea întrebarea, oare, putea pătrunde altfel în cetăţuie, decât folosind poterna? Era ceea ce vroia să vadă Nicu Deac, aşa că, mai întâi, porni într-o scurtă recunoaştere. Curtina nu prezenta nici o spărtură, nici o surpătură, care ar fi putut permite accesul în incintă. Era chiar surprinzător că zidurile acestea vechi se păstraseră într-o stare atât de bună — ceea ce se datora, probabil, grosimii lor. Părea imposibil să te înalţi până la linia crenelurilor de deasupra lor, de vreme ce dominau, de la vreo patruzeci de picioare, şanţul. Se putea spune, prin urmare, că, în momentul în care ajunsese în faţa Castelului din Carpaţi, Nicu Deac avea să se lovească de obstacole de netrecut. Din fericire — sau din nefericire, pentru el — deasupra poternei exista un soi de fereastră îngustă, mai degrabă o ambrazură1, unde se iţea, odinioară, ţeava unei culevrine2. Aşa că, folosindu-se de unul dintre lanţurile porţii care atârna până la pământ, unui om sprinten nu i-ar fi fost prea greu să se caţăre până la acea ambrazură. Era îndeajuns de lată ca să te poţi strecura prin ea şi, dacă nu cumva era zăbrelită pe dinăuntru, Nicu Deac ar fi putut pătrunde în curtea cetăţii. 1 DESCHIZĂTURĂ ÎN PEREŢII UNEI FORTIFICAŢII, FĂCUTĂ PENTRU A PERMITE UTILIZAREA ARMELOR DE FOC. (N.TR.) 2 TUN DE TIP VECHI, CU ŢEAVA LUNGĂ. (N.TR.) Pădurarul coborî pieziş peretele şanţului. Pădurarul îşi dădu seama, din prima ochire, că nu putea face altfel şi, drept urmare, însoţit de doctorul care păşea ca în somn, coborî pieziş peretele şanţului. Curând, ajunseră amândoi jos, pe pământul tare presărat cu bolovani şi acoperit de buruieni. Nu prea ştiau unde să pună piciorul, şi nici dacă, nu cumva, prin ierburile lăsate să crească în voia lor în această groapă umedă, nu mişunau o puzderie de gângănii veninoase. în mijlocul şanţului şi paralel cu curtina se căsca albia fostei rigole, uscată aproape în întregime, peste care puteai trece dintr-un singur pas mare. Nicu Deac nu îşi pierduse energia fizică şi morală şi acţiona cu sânge rece, în vreme ce doctorul îl urma supus, ca o vită dusă de funie. După ce depăşiră rigola, pădurarul merse cam douăzeci de paşi de-a lungul bazei curtinei, şi se opri sub poternă, în locul în care atârna lanţul. Ajutându-se de mâini şi de picioare, putea ajunge cu uşurinţă la brâul de piatră, care ieşea în afară sub ambrazuri. Evident, Nicu Deac nu avea pretenţia să-l oblige pe doctorul Patak să-l însoţească în această escaladare. Un om care atârna atât de greu nu putea fi în stare de aşa ceva. Se mărgini, aşadar, să-l scuture zdravăn, ca să se facă înţeles, şi îi recomandă să aştepte nemişcat pe fundul şanţului.

Dar, o dată rămas singur, iată că doctorul începu să înţeleagă ce se întâmplă cu el. Pricepu unde se afla, privi în jurul său, îşi zări tovarăşul deja suspendat la vreo douăsprezece picioare deasupra pământului şi atunci strigă cu glasul sugrumat de spaimă: — Stai... Nicule... Stai! Pădurarul nu-l luă în seamă. — Coboară... coboară... de nu, plec! gemu doctorul, izbutind să se ridice în picioare. — N-ai decât! răspunse Nicu Deac. Atunci, doctorul Patak, în culmea groazei, vru să urce zidul pieziş al şanţului, ca s-o pornească în sus, până pe creasta platoului Orgall, după care s-o ia la goană mâncând pământul, pe drumul spre Werst. Stai... Nicule... Stai! O, miracol în faţa căruia păleau chiar şi cele care tulburaseră noaptea dinainte! Iată-l că nu se poate clinti... Picioarele îi sunt ţintuite, ca şi cum ar fi prinse în fălcile unei menghine... Poate să le urnească unul după altul?... Nu!... Tocurile şi pingelele cizmelor i s-au lipit de pământ... Să fi pus doctorul în mişcare arcurile unei capcane?... E prea înebunit ca să-şi dea seama... Se pare că, mai degrabă, cuiele încălţărilor îl împiedică să meargă. Orice ar fi, bietul om e ţinut pe loc... Pironit... Nemaiavând nici puterea să strige, întinde disperat mâinile... Ai zice că vrea să se smulgă din strânsoarea cine ştie cărui balaur, al cărui bot se ridică din străfundurile pământului... în vremea asta, Nicu Deac ajunsese la înălţimea poternei şi tocmai pusese mâna pe una dintre ferecaturile în care era prinsă una dintre ţâţânele punţii... Scoase un strigăt de durere; apoi, azvârlindu-se în spate, ca şi cum ar fi fost trăsnit, alunecă de-a lungul lanţului, de care se prinsese cu un ultim instinct şi se rostogoli până în fundul şanţului. — A spus bine vocea, că o să mi se întâmple o nenorocire! şopti, după care leşină. Capitolul VII Cum să descriem îngrijorarea care începuse să frământe satul Werst, după plecarea tânărului pădurar şi a doctorului Patak? Ea nu încetase să se oprească odată cu scurgerea ceasurilor, care păreau nesfârşite. Jupanul Colţ, hangiul Ionas, dascălul Hemrod şi alţi câţiva nu se putuseră stăpâni şi rămaseră în continuare pe terasă. Fiecare dintre ei se încăpăţâna să ţină sub observaţie silueta îndepărtată a cetăţii, iscodind dacă nu se arată din nou vreun rotocol de fum deasupra donjonului. Nu se zărea nici un fir de fum, ceea ce fu constatat cu ajutorul lunetei, aţintită invariabil în direcţia aceea. Cei doi florini daţi pentru achiziţionarea instrumentului fuseseră, într-adevăr, bani cheltuiţi cu folos. Niciodată birăul, deşi atât de atent la investiţiile lui, atât de grijuliu cu punga lui, nu se despărţise cu mai puţină părere de rău de nişte gologani care se dovediseră a fi atât de bine întrebuinţaţi. La douăsprezece şi jumătate, când păstorul Frik se întoarse de la păşune, un val de întrebări înfrigurate se abătu asupra lui. Apăruse ceva nou, extraordinar, supranatural?... Frik răspunse la toate acestea, tocmai străbătuse valea Jiului valah, fără să constate nimic suspect.

Era. coborâse în pivniţă şi urcase în pod. Nicu Deac îi promisese îndureratei Mioriţa. Ferestrele erau prea sus pentru a-ţi da posibilitatea să te ridici până la pervaz. înălţându-se direct din şuvoiul năvalnic al torentului.. totuşi. fiecare se întoarse la postul său de observaţie. în faţa meselor de la hanul Regele Matei. printre copaci. fie. nici tânăra. aşteptat. după cum se va vedea. Ce se putuse întâmpla. în urma unei întâmplări cu totul neprevăzute. înainte de întoarcerea celor doi. avea de gând să se întoarcă nu mult după ce se va însera.) într-adevăr. fiindcă rar li se întâmpla celor de la graniţă să aibă curajul să se încumete să treacă pe acolo. în consecinţă.După prânz.TR. pe timp de noapte. explorase cu minuţiozitate colţurile şi ungherele salonului. în luminiş. Pură iluzie! Trecătoarea era.. presărate cu câte o duşcă zdravănă. Se va vedea. CARE AMENINŢĂ CU PEDEAPSA ÎN CAZ DE CONTRAVENIRE. pe suprafaţa unui zid perpendicular. neliniştea. Şi apoi. poliţele. procedase la o percheziţie amănunţită. în şnapsul şi rachiul lui. deja atât de puternică din timpul zilei. cercetase camerele până şi sub paturi. Tot nimic în ceea ce priveşte faţada care domina Doina. bătu ceasurile opt.. JURIDIC. Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să rămână acasă şi. după o zi de absenţă? Aşa stând lucrurile. nu puteau prevedea că dificultăţile drumului nu îi vor îngădui pădurarului să ajungă pe creasta platoului Orgall. Ce dacă! Frica nu gândeşte şi va trece multă vreme... bufetele. care era auzit foarte desluşit în satul Werst. Că zidurile au urechi... dar grai!. în locul în care fusese pus de strajă păstorul. nimeni nu se gândea să intre în casă. şi asta îi dădea serios de gândit. Nimic!. 1 COMINATORIU. AICI. de Nicu Deac şi doctorul nu se întorseseră încă.. Dar.. unde cine ştie ce glumeţ cu gânduri rele şi-ar fi putut pune la cale înşelătoria. şi cu câtă nerăbdare! De altfel. LA O CLAUZĂ. doctorul Patak. aşadar. După cum vă aduceţi aminte. scotocise sipetele. nimănui nu-i ardea să treacă pragul hanului Regelui Matei. suntem nevoiţi să ne întoarcem la tânărul pădurar şi la nefericitul lui însoţitor. Jupanul Colţ şi fiica lui se postaseră la colţul uliţei. De nenumărate ori avură impresia că zăresc nişte umbre conturându-se în depărtare. acest pronostic supărător nu se va realiza în nici un fel. Dacă nu avea să i se întâmple o nenorocire. Eroare. (N. pe la ceasurile două. că nu va zăbovi multă vreme între zidurile castelului din Carpaţi. li se năzărea că-i văd răsărind după cotul drumului dinspre trecătoare. câteva zile mai târziu. în clipa în care plecase din Werst. înainte de căderea nopţii. nici tatăl ei. nici dascălul. din lipsă de muşterii? Şi. mai întâi. acolo unde se făceau auzite voci cominatorii1. şi. mai cu seamă.. până când oaspeţii obişnuiţi ai lui Ionas îşi vor recăpăta încrederea în hanul acestuia. CARE CONŢINE AMENINŢAREA CU O SANCŢIUNE. Multă vreme?. ca de obicei. desigur. Aşa că vrednicul hangiu se putea teme că hanul avea să-i fie pus în carantină. oare. de vreme ce este o expresie curentă în limbajul uzual. pustie. dacă ameninţările violente la adresa lui nu urmau să se adeverească. era marţi seara — marţea duhurilor rele — iar într-o astfel de zi tran- . în scopul de a linişti populaţia Werstului. notabilităţile din sat aveau să-şi reia întrunirile lor cotidiene. silit să tragă obloanele şi să-şi bea de unul singur capitalul. în fiecare clipă. întrecu orice limită când clopotul din Vulcan. ÎN SENSUL LARG DE „AMENINŢĂTOR".

îşi aleg fetele care le plac. în casa jupanului Colţ. Tânărul pădurar nu se dusese să-şi caute mireasa la târg. păstrate în cufere viu colorate. vecinii. în ruptul capului. prietenii. ci de-a lungul lizierei. să-l aştepte toată noaptea în acel loc. ceas cu ceas. în fiecare an. în vreme ce urca spre podişul Orgall. totuşi. după asfinţit. Era victima hărăzită răzbunării lor. Nici un glas nu tulbura liniştea nopţii. i se părea că aude o voce. Devenise jucăria vrăjilor lor. o iubea. Şi ce imagini înspăimântătoare îi treceau prin faţa ochilor! îşi urmărise logodnicul. iar căsătoriile se fac la întoarcere. le dau un inel şi o năframă în semn de logodnă. Aplecată peste pervaz. amândoi. Nălucire a simţurilor ei răvăşite.. trase de cei mai vajnici cai. ca de altfel. se iubeau de când împliniseră vârsta dragostei. Şi atunci sosesc flăcăii. în mod obişnuit. dacă alesese o asemenea zi ca să cerceteze cetăţuia.. Mioriţa. Adevărul este că tânărul forestier nu se gândise deloc la asta. atât de ciudate. . populaţia Werst-ului era pe uliţa cea mare. Fenomenul inexplicabil din sala hanului nu se repeta.. în care se hotărăsc. ceilalţi pentru a le duce mai departe. Vin în cele mai arătoase căruţe. se retraseră. sunt alături de ele.. unii coborau. alţii urcau: primii în căutare de veşti. cu închipuirea.silvănenii nu prea se îndeamnă la drum. În ziua cu pricina se adună toate fetele de pe întreg cuprinsul comitatului. nimeni din sat. în zori. familiile. îl iubea cu atât mai multă recunoştinţă cu cât tânărul pădurar nu-i ceruse mâna în condiţiile. de Sân-Petru. umflându-se în pene. Acum. fără suflare. nu prin codrii Piesei. să se culce. iar Mioriţa îi purta o adâncă recunoştinţă. Se vântură ţanţoşi prin târg. la o milă bună de sat. Din dreptul terasei până în colţul trecătorii. Fusese aruncat în cine ştie ce temniţă din adâncurile cetăţii. pentru că nu putea. încercând să scape de duhurile care bântuiau castelul din Carpaţi. iar ea nu avusese destulă influenţă pentru a-l împiedica s-o apuce pe drumul spre afurisitul de castel. încinşi cu brâie de mătase. ar fi vrut. şoptind: „Nicu Deac n-a ţinut seamă de ameninţări! Mioriţa nu mai are logodnic!". veşminte ţesute. căsătoriile la ţară. prin codrii deşi ai Piesei. Dar tatăl ei o obligă să revină acasă şi... De îndată ce rămase singură în mica ei odaie. cu privirea aţintită asupra uliţei povârnite.. Pesemne că Nicu Deac îşi pierduse minţile. Ah! De ce era Nicu Deac atât de imprudent! O iubea. poate. sfâşiată de nelinişte şi zguduită de plâns. Mioriţa izbucni în plâns. Nu la unul dintre aceste târguri o întâlnise Nicu Deac pe Mioriţa. cel puţin. îmbrăcaţi de sărbătoare. Legătura dintre ei nu se datora întâmplării. ce n-ar fi dat să se avânte pe urmele lui Nicu Deac! Şi.. îşi aduc zestrea.. odată cu lăsarea întunericului. Ce noapte avu trista Mioriţa.. Sărmana fată. i se părea că-l vede în incintă. cusute şi brodate cu mâinile lor. lăsându-l pe cioban la postul de observaţie. atunci. A doua zi. Nu voise. îl iubea din tot sufletul pe curajosul ei Nicolae... Tocmai la acest lucru cugeta. Se spunea că ciobanul Frik tocmai o pornise înainte. şi că nu acţionase fără motiv. se deschide „Târgul de fete". Se cunoşteau din copilărie. în Transilvania.

. — Doi călători străini. Ar fi în stare să nu mai vrea să tragă la mine!".. am zărit.. — La răsăritul soarelui. — Dumnezeule!. Era gata să leşine. nu avea prea multă importanţă. jupâne Colţ. străbătând trecătoarea Vulcan. Tatăl ei se văzu silit să o ducă înapoi acasă. n-au zărit nimic în partea dinspre cetăţuie?. Cum mergea cam pleoştit şi dădea semne că s-ar grăbi. aceste întrebări şi aceste răspunsuri. fără a mai pierde nici o clipă. Frik fu semnalat la câteva sute de paşi. — Aşa că nu ai nici o veste despre Nicu Deac? — Nici una. — Da. în timpul nopţii. Mioriţa de-abia se mai ţinea pe picioare.. Îl chema pe Nicu într-un glas sfâşietor. Şi. Doar nu te apropii. Ce-ai aflat? îl întrebă jupanul Colţ. mai întâi.. Trebuiau să pornească în ajutorul pădurarului şi al doctorului. Mioriţa şi Ionas o luară către marginea satului.. urmă ciobanul. supunându-se represaliilor acelor făpturi. care să-i îndreptăţească să spere că se vor mai întoarce vreodată?.. — Puteţi. — Nimic! şopti fata.. care tocmai trecuseră frontiera valahă. răspunse Frik. să-i iscodiţi chiar voi pe călători. Se duc spre Retezat. lucrurile. ce ştii?. Acolo. „Numai de nu mi-ar ponegri nimeni hanul! se gândi Ionas. Datoria aceasta . schimbate între cioban şi stăpânul său. Cu toate acestea. — Nu. nu văzură nimic bun în asta.Trebuiau să-l aştepte şi. doi oameni.. jupanul Colţ. — Ai vorbit cu ei?. de castelul din Carpaţi! Zdrobită de emoţiile nopţii de nesomn.. spre Cluj. pentru a intra mai repede în legătură cu el. din nou. de-acum încolo.. pentru că se aflau încă de cealaltă parte a trecătorii. care ocupau cetăţuia. că-s Nicu şi doctorul. în susul drumului.. puteau exista motive temeinice. negru de supărare. cu greu mai putea să meargă. cum nici tânărul pădurar. nici doctorul Patak nu reapăruseră la orele opt dimineaţa. era necesar şi urgent să se ia o hotărâre. omeneşti sau de altă natură. nu erau ei. — Ştiu cine sunt? întrebă Ionas.. de altfel. Frik.. adăugă Frik. Am crezut. Ţi se făcea milă şi existau toate motivele să te temi că se va îmbolnăvi. înainte de a porni. vor să urce până-n vârf. ai cărei ochi se umplură de lacrimi. — Aşa par. Că aveau de înfruntat primejdii.... O jumătate de ceas mai târziu. au de gând să facă popas la Werst.. nici un călător nu se va mai încumeta să mănânce şi să doarmă la hanul lui. puse cap la cap. la o milă de aici... de îndată ce ciobanul ajunse lângă el. — Şi. Voia să plece după el. prea bunul hangiu era chinuit de teama că. Fiindcă. nu lămuriseră. lacrimile se înteţiră. nepedepsit. — N-am văzut nimic. — Au de gând să coboare spre sat? — Nu. de treizeci şi şase de ceasuri.. Esenţial era să afle ce se întâmplase cu Nicu Deac şi cu doctorul. Una peste alta. suspină sărmana Mioriţa. N-am aflat nimic! răspunse Frik.. — Sunt vizitatori?.. — Ei bine..

Ori. n-a murit. când prietenii oierului şi hangiului vor avea să-şi reproşeze dispariţia lor! Deznădejdea pusese stăpânire pe întreg satul şi nu se arătau semne că avea să se risipească în curând. cărămiziuroşiatică. înainte ca noaptea să fi învăluit înălţimile din jur. cât şi celorlalţi locuitori ai satului. Nicu Deac era acolo. nu păruse că Nicu Deac şi Patak trebuiau ajutaţi de nişte oameni de bine. îi vom lăsa să înainteze. pe bună dreptate. Admiţând că nu li se va întâmpla o nenorocire. întins pe o targa de rămuriş pe care Ionas şi ciobanul cu greu o puteau duce. acum... cu scopul de a urca până la castelul din Carpaţi. aşa cum îşi plânge logodnicul. aşa că la ce folosea că jupanul Colţ. înarmaţi până-n dinţi din spirit de prevedere. că. după nenumărate discuţii şi târguieli. dar merita. când va fi vorba să se avânte în inima codrilor Piesei. o luară pe drumul spre trecătoare. cadaveric.. când fură zăriţi pe la ceasurile două ale amiezii.. pentru a vă spune ce schimbare bruscă de atitudine se produse la Werst. chipul.. ciobanul Frik şi hangiul Jonas — nici unul mai mult. asta se datora mersului care-l făcuse să-şi recapete culoarea obişnuită. apoi se aplecă asupra lui şi îl cuprinse în braţe. înaintând. sărmanul meu NicolaeL. de altfel.. In ceea ce-l priveşte pe dascălul Homorod. ceea ce. Ce mare scofală au făcut. ţipă ea. Dacă.. Ba da. de cum nu se mai văzură. dacă faţa lui nu era cu totul lipsită de sânge ca a tovarăşului său. Membrele-i erau rigide. strigă fata. dacă tânărul pădurar şi doctorul făcuseră calea-ntoarsă spre sat. iar al patrulea se dovedi a fi doctorul. pe drum! Cu câtă grabă le alergă în cale. Mioriţa se năpusti spre logodnicul ei. afundându-se în pădurea deasă ce îmbrăca masivul muntos. Apoi. a murit!. şi constatară de îndată ce trecură de lizieră... dacă o primă catastrofă va fi urmată de o a doua! Că pădurarul şi doctorul căzuseră victimă încercării lor. Cei mai bravi nu vor da înapoi. avea să le fie uşor să meargă pe urmele lor.. . Pe la ceasurile nouă.se impunea atât prietenilor lor. o apucaseră tot pe drumul pe care se văzuseră nevoiţi să-l urmeze. Nu e nici cu voi?. o porniră şi ei tot din locul unde îl părăsise Nicu Deac.. Frik şi Ionas se puneau în primejdie să cadă victimă devotamentului lor? Mare ispravă. tot nu puteau conta pe întoarcerea jupanului Colţ şi a celor doi însoţitori ai săi.. şi eu la fel! Adevărul e că tânărul pădurar îşi pierduse cunoştinţa. — Nu. în sala de clasă a şcolii sale. — A murit. răspunse doctorul Patak. îşi făcuseră socoteala. o dată ce aceştia porniseră în căutarea lor. de lucrul acesta erau convinşi cu toţii. când tânăra îşi va plânge şi tatăl. ca să străbată Pleşa. cei mai bravi se dovediră a fi în număr de trei: jupanul Colţ. până atunci. înştiinţată pe dată. se socotea că făptuiseră o imprudenţă fără seamăn. O dată hotărât acest lucru. — Nicolae. în ceea ce-l priveşte pe doctor. deci. în depărtare. iar respiraţia abia se mai ridica simţea. jupanul Colţ şi însoţitorii săi. Mioriţa! Nu erau trei. acesta fu brusc săgetat de o durere de gută la picior şi se văzu nevoit să se întindă pe două scaune. Cât de surprinşi rămaseră. erau patru.

ca să asigurăm liniştea în sat... bolnavul avea nevoie de linişte şi de odihnă. iar celălalt era la capătul puterilor.. — în numele locuitorilor din Werst. şi îl bombardă cu întrebări... după ce descoperiseră printre copaci poteca pe care şi-o croiseră Nicu Deac şi doctorul.. vrând să o liniştească pe Mioriţa. atât de sfâşietoare.. Da! Voia să înopteze în donjon. nu reuşi. Câteva clipe mai târziu.. nu rostise nici o vorbă. O parte a corpului nu-l mai asculta. pe unul îl lăsaseră cu totul picioarele. şi deapănă-ţi amintirile! — Vreţi. Ce naiba! Se afla în siguranţă în sat.Vocea Mioriţei. dar când încercă să se ridice. repeta fata.. ciobanul nici atât. avu darul să-l facă pe doctor să-şi recapete graiul şi. Aleargă la doctor. păcurarul şi el. Aşa că jupanul Colţ părăsi odaia. Tremur încă. După care jupanul Colţ şi ciobanul.... nu avu puterea de a-l smulge pe Nicu Deac din starea de somnolenţă în care era cufundat... îi ceru jupanul Colţ. de-abia auzit: — Nu-i nimic.. Ne-a trebuit aproape o zi întreagă ca să străbatem pădurile acestea afurisite. nu întârzie să aţipească. hangiul Ionas povestea în faţa unui numeros auditoriu — cu glas răsunător. înconjurat de prieteni. întrucât nu-şi putea dori o infirmieră mai plină de zel. iar marginea pădurii era doar la o jumătate de milă în faţa lor. .. îi spuse. de parcă ar fi suferit de hemiplegie1.. cum mă îngrijeşti tu. fără să reuşească să scoată o vorbă de la el.... în vremea asta. bietul meu Nicolae. să fie bine auzit de toată lumea — ceea ce se petrecuse după plecarea lor. Adus în sat şi aşezat în odaia jupanului Colţ. iar toate acestea fură împlinite cât ai clipi din ochi. îl culcă pe Nicu Deac pe ea. nişte smintiţi!.. îţi ordon! Un pahar zdravăn de rachiu. O să treacă repede. dar. un surâs îi înflori pe buze. Nicu şi cu mine.. în mijlocul pacienţilor săi. de cum o zări pe fată aplecată la căpătâiul lui. Am ajuns de-abia seara în faţa cetăţii. — Haide. jupanul Colţ nici el.. nu-i nimic! — Nicolae.. să nu povestească nimic din ceea ce văzuse la castelul din Carpaţi. adus de Ionas. e ca şi cum ai spune în iatacul lui Belzebut!. Or.Am plecat amândoi.. înlocuit des cu Ionas. Jupanul Colţ. o să tremur toată viaţa când mă voi gândi la asta!. tocmai se prăbuşise la rădăcina unui copac.. când apărură doi oameni. îl ridică pe Patak în capul oaselor. să vorbesc. fiindcă era năuc de-a binelea şi nu putea să le răspundă. Totuşi.. hangiul habar n-avea. vino-ţi în fire doctore. deschise ochii şi. Când să spună de ce ajunsese Nicu Deac în asemenea hal şi dacă cercetase ruinele cetăţuii.. cu un glas. într-adevăr. iar acesta. încât să o facă în acest moment.. — Puţină oboseală.. Nişte smintiţi.. se exprimă astfel: .... şi puţină tulburare. dragă Mioriţă.. Nu mai avea de ce să se teamă de făpturile de acolo! Chiar dacă îi smulseseră jurământul să tacă.. Dar. în fraze întretăiate. trecuseră două ceasuri de când urcau cu greu pe pantele Piesei. totuşi. se îndreptaseră în direcţia castelului din Carpaţi. Erau doctorul şi pădurarul. interesul obştesc îi cerea să-şi calce legământul. Nicu vroia să intre. doctorul nu-şi venise într-atât în fire. lăsându-l pe tânărul pădurar în grija Mioriţei. o porniră din nou pe drumul spre Werst. atât de mângâietoare. ca să se întremeze. încropi o targa din crengi.

urlete de fiară. Lucrul acesta îl păgubi pe Ionas de t un al doilea pahar de rachiu. numai auzindu-l. nu-l poţi face cu nici un chip să-şi schimbe gândurile. iată că şi clopotul de la capelă începe să bată! Toate urechile se ciuliră spre zare... şi mai multora dintre cei de faţă li se năzări că desluşeau dangăte îndepărtate. — Şi. să ne petrecem noaptea afară..... — N-am vrut. dacă doctorului i se zburlea părul. îngrozitoare privelişte!.... Ce noapte.. iată că nişte jivine de foc răsar dintre nori.. unde trimisese. Parc-am fi două leşuri.. „Nu". îmi dau seama. o lumină ţâşni de la ferestrele donjonului.. Dar. De altfel.. Şi ce s-ar fi întâmplat. şi nu se află unul printre voi care. îmi strigă el. dacă ar fi fost în locul meu. câteva clipe mai târziu.... Dam rugat din suflet pe Nicu Deac să renunţe la planurile lui.. birăul dădea o mare importanţă răspunsului doctorului. mort de curiozitate.. ce noapte de pomină!..... — Dar. în clipa aceea.. vuiete înspăimântătoare umplură văzduhul.. acasă. Ah. Dintr-o dată. balauri adevăraţi!.. să vină cu mine. dacă aş fi dat ascultare dorinţei lui Nicu?. până-n brădet.. înapoi. că a coborât în şanţ. Pentru ultima oară. era într-adevăr cazul să te întrebi dacă nu se întorsese de pe lumea cealaltă.. Vreau să fug.. ba chiar aş zice. fiindcă mă trăgea.. Fiindcă. deja.. urmă el.... şi m-am văzut silit să-l urmez.. ce s-a întâmplat cu sărmanul Nicu Deac? întrebă. fără să-şi dea seama. reluă doctorul... Toate privirile se înălţară spre cer. prieteni.. Mai e vreme să-l opresc pe necugetatul. nu. Picioarele-mi sunt ţin- .. un mare număr de semeni de-ai săi! Se văzură siliţi să-l lasă să-şi tragă răsuflarea. vreau să fug. strigă el... să se întoarcă.. Apoi.. cu ochii lui rătăciţi. nu ar fi gândit la fel!. prieteni. din nou. să ne înfulece. îl cunoaşteţi. sau. nici nu mai ştiam ce fac.. Se năpustesc pe podiş. da. — Iată ce mi-a rămas în memorie. îi cer să coboare. Se prinde de un lanţ al punţii. asta se întâmpla pentru că mâna lui rătăcea prin el.. fiindcă i-ar fi fost imposibil să-şi continue relatarea. de o ceată de năluci.. — Brusc... să vadă de nu-i cumva străbătut în galop.. în zadar încerc să mă urnesc din loc.. pe nelegiuitul ăsta!. cu ajutorul căruia se caţără de-a lungul curtinei. când duhurile nu-ţi dau pace şi nu-ţi îngăduie să pui capul jos. mai degrabă. privindu-l pe doctorul Patak cu faţa încreţită de convulsii.. Dar.. de nebun. nici măcar un ceas!. răspunse doctorul. aşadar.. jupanul Colţ. Poftim de te odihneşte. de ceea ce se întâmplă în jurul meu. doar pe tânărul pădurar îl vizaseră direct duhurile. în cele din urmă.... Nicu se îndreptă până sub poternă. E atât de încăpăţânat..Doctorul Patak spunea toate aceste lucruri cu o voce atât de cavernoasă.. care păru să-i restituie ex-infirmierului o parte din minţile pe care duhurile îl făcuseră să şi le piardă.... — Nicu s-a resemnat. Nicu Deac şi cu mine ne uităm unul la altul. pe podişul Orgall. în sala cea mare a hanului. n-am vrut în ruptul capului!. Mi se face rău numai când mă gândesc! Şi. două leşuri pe care licăririle alburii le fac să rânjească unul la altul!. O văpaie drăcească luminează întreg podişul.. încât te cutremurai.... nu fără motiv. într-atât de mult impresionase auditoriul povestea doctorului... Şi.. măcar pentru un ceas.. Se făcuse ziuă..

„gura de umbră". şi — ceea ce era din partea sa un act de mare curaj — umezeşte faţa lui Nicu Deac cu batista.. spre sat. iar picioarele umflate nu putură ieşi din ele. iar doctorul nu fu în stare să-i sară în ajutor... să se caţăre pe peretele şanţului să ajungă. din acelea cu care te pricopseşte Necuratul... un răcnet se făcu auzit. la ţanc. înşurubate. doctorul Patak evita să se pronunţe. Nicu Deac. deci.. După care. Nu era acesta un avertisment la adresa tuturor acelora care ar fi fost tentaţi să-i urmeze exemplul? Era cu desăvârşire interzis să .. o siguranţă de nezdruncinat. Mâinile. zise el.. în noaptea dinainte. se limită el să răspundă. au picat. Se repede spre tovarăşul lui. însă e zadarnic. pe care a muiat-o în apa canalului de scurgere. nu vorbise degeaba... astfel că era de nădăjduit că se va vindeca — chiar şi fără nici un amestec din partea Necuratului — cu condiţia să nu urmeze prea îndeaproape prescripţiile fostului infirmier al postului de carantină.. şoldul şi coastele îl dor atât de tare.. vorba doctorului nu era literă de evanghelie şi. chiar în momentul în care doctorul se pregătea să plece după ajutor. fusese pedepsit pentru nesupunerea şi cutezanţa sa. o constituţie robustă... iar imaginaţia sa. Nicu Deac era cel care strigă. în ceea ce priveşte starea tânărului pădurar. Şi doctorul Patak imita mişcările disperate ale unui om prins de picioare. mai presus de doctorul Patak. câţi doctori. Capitolul VIII Astfel de evenimente erau departe de a domoli spaimele locuitorilor din Werst. zilnic? Tânărul pădurar era un vlăjgan zdravăn. în sfârşit. încât se vede silit să se oprească. Pădurarul îşi revine din leşin. şi nu se înşală. în lipsa unui diagnostic ferm. după zguduitura înspăimântătoare de care a avut parte. Din fericire. braţul.. deşi. prinse în rădăcini.. Ionas şi Frik. deoarece cizmele îi erau ţintuite în pământ. poate păşi.. grav. Se poate mişca. de obicei. deja.. Acum nu mai exista nici o îndoială. sprijinit de doctor. Deodată. pronosticul acesta nu era de natură să-l liniştească pe Nicu Deac. asemenea unei vulpi căzute-n capcană. atunci când preferase acele ameninţări auzite de toţi muşterii de la Regele Matei.. lovit în mod misterios. Apoi. Totuşi.tuite.. apoi numai Necuratul îl poate lecui".... Dar. pe podiş.. încerc să mi le smulg din pământ. avea. pornesc la drum. Este sigur că doctorul povestise lucrurile întocmai cum se desfăşuraseră.... ca şi cum ar fi fost lovit de o mână nevăzută!. nu s-au înşelat. se întoarse la povestea lui: — în clipa aceea. dar braţul său stâng şi o parte din corp sunt inerte... „este. Aşa cum le descrisese. încerc să mă zbat. şi ce răcnet!.. pe un ton dogmatic. puterea nevăzută care-l ţinea înlănţuit se frânse. aşa se produseseră miracolele cărora le slujise ca scenă podişul Orgall. oricât de tulburată ar fi fost.. cum ar spune poetul1. când era vorba de un caz medical. iată: Pădurarul leşină. jupanul Colţ. „Dacă suferă de o boală naturală". de la Hipocrate1 şi Galenus2. dovedea. nu adăugase nimic..... dacă e atins de o boală supranaturală. Cât priveşte ceea ce a urmat după prăbuşirea lui Nicu Deac.. reuşeşte să se ridice. După un ceas de mers. încleştate pe lanţ. din nou. alunecă şi se prăbuşeşte în şanţ. e cu neputinţă.

) în prima săptămână din august. şi-ar pune viaţa în primejdie. ba chiar în Vulcan şi. tangibile. Toată suflarea stătea pitită în casă. ca şi cum un vechi crater ar fi prins din nou viaţă. prin ceţurile care se târau pe suprafaţa podişului Orgall. dacă pădurarul ar fi izbutit să treacă dincolo de curtină. nici mai puţin. Nimeni nu-şi mai lucra tarlaua. în lanţul Carpaţilor. fumul. oare. Da. Mai mult. De unde se vede că spaima era mai covârşitoare şi mai atotputernică decât oricând în Werst. . decât să-ţi iei lumea în cap şi s-o porneşti spre cine ştie ce altă regiune a comitatului. nu ar mai fi fost văzut niciodată în sat. cumva. iată concluzia care se desprindea din deplorabilele încercări. asemănătoare răsfrângerii unui incendiu?. fără îndoială. se va întâmpla! spunea. se ferea cu cea mai mare grijă să mai meargă cu turmele la păscut.tr. Şi. ai fi zis că pământul era răscolit de trepidaţii subterane. Da. deja.. şi ai fi zis că spirale aprinse dansau într-un vârtej.. Jupanul Colţ nu ştia ce hotărâre să mai ia. nimeni nu se încumetă să iasă din sat. Se vorbea. se mai ridica oare.. ori de vârcolaci?. sau.. de mai multe ori. din hornul donjonului?. n-ar încolţi vreo sămânţă a demonilor? — Este ceea ce. când castelul slujea drept refugiu unor făpturi supranaturale şi puse pe rele. cu greu nu se mai putea trăi pe meleagurile acestea atât de bântuite. nici măcar ca să-şi vadă de muncile câmpului. Dar. Singurul lucru care îi mai rămânea de făcut era. negreşit. Dar. ciobanul Frik. nu căpătau o nuanţă roşiatică. Da. Mai mult ca sigur că. castelul din Carpaţi nimicit. (N. îh ciuda distanţei. pentru a reaprinde în inimile celor pe care-i cârmuia flacăra unei încrederi care. Fără îndoială că avuseseră loc fapte reale.. Oricine s-ar încumeta din nou. când se înnopta. unde nu puteai pătrunde. Şi. n-ar fi făcut să se înalţe în văzduh cârduri de stafii2. prin urmare.. şi. câteva familii de ţigani. de altfel. Fierul plugului. îngheţat de frică. Cea mai neînsemnată lovitură de sapă nu putea. în ceea ce-l privea. aud şi simt. Vers din Au bord de l:infini / În pragul infinitului (In „Les Contemplations”). peste spinarea de piatră a Piesei.. era o bună parte de exagerare. Nu mai era altă cale. trebuie să recunoaştem.. Acum. dacă ar fi fost să te iei după aceşti oameni ieşiţi din minţi de groază. aleseseră să plece. nici mai mult. numai cu mijloacele aflate la îndemâna oamenilor? 1 Victor Hugo – „Ce que dit la bouche d:ombre” / Ce spune gura de umbră. să meargă la Cluj. dacă stăpânirea maghiară nu se hotăra să nimicească vizuina aceasta.pătrunzi în castel. pătruns. îi lipsea şi lui. putea fi. încât îţi venea să-ţi iei câmpii. spre spaima nemăsurată a locuitorilor Werst-ului?. despre părăsirea ţinutului. luneta îngădui să fie zărit. Satul era. oare.. Iar vuietele care-l înfricoşaseră peste poate pe doctorul Patak se mai rostogoleau. săpând brazda. repercutate de ecourile trecătorii. asta era mai presus de răbdarea obştii. vânturile din sud-est făceau să ajungă la urechile lor trosnete cumplite. să solicite intervenţia autorităţilor. cu uşile şi ferestrele zăvorâte. Iar norii. cel puţin. pe tot cuprinsul văii celor două Jiuri. provoca apariţia vreunei fantome care-şi avea sălaşul în străfundurile pământului?. Unde s-ar semăna grâu. de asemenea.. deasupra castelului. decât să vieţuiască în preajma cetăţuii. în tot ceea ce oamenii din Werst credeau că văd. pe imaşurile Jiului. poate că.

chiar. când sosiseră doi călători veniţi să răstoarne această stare de lucruri. cu talpa groasă. La lumina lămpii. Un bazar pe timp de epidemie. raniţa de soldat. vulpe bătrână ca mai toţi hangii. de care atârna teaca de piele a cuţitului valah şi ghetre3 petrecute strâns peste pantofii mari. dar. aşadar. ochi negri.Se înţelege de la sine că La Regele Matei continua să rămână pustiu. pe drumul din trecătoare. cu douăzeci de zile mai înainte. Speranţei de a se afla în faţa unui oaspete i se adăuga teama de a nu da piept cu cine ştie ce strigoi fioros. mustăţi stufoase. o expresie cam tristă. căciula de munte care-i acoperea ceafa şi urechile. — Sunteţi siguri? — Atât de vii cât pot să fie. asta mai lipsea! Nimeni nu avea îndrăzneala să-i treacă pragul. cel mai adesea pe jos. în lipsă de muşterii. nu va fi silit să se lase de negustorie. aşadar. într-adevăr. pe la ceasurile opt. toate astea trădau un om de neam ales.. Acesta era tot bagajul tânărului care călătorea ca un excursionist. încredinţându-se că avea. în mansarda lui. aspru. căruia n-ar fi ştiut cum să-i refuze mai repede găzduirea. trase zăvoarele şi doi bărbaţi îi trecură pragul. Abia intraţi. — Cine e acolo? întrebă el. — Nespus de vii. trecută de-a curmezişul peste piept. Ce noroc pe capul lui! Cel mai tânăr dintre călători părea să aibă cam treizeci şi doi de ani. bărbat la vreo patruzeci de ani. dar care nu vor întârzia să moară de foame. se grăbi să coboare. trăsături distinse. dar mândră. chipeş. clanţa fu apăsată de afară. nu se putea înşela. înalt. la sud de lanţul Carpaţilor. . păr castaniu închis. Ionas îi cercetă din cap până-n picioare pe noii-veniţi. care se retrăsese. în ceea ce-l priveşte pe Roşca. începu. să parlamenteze prudent dindărătul uşii. potrivită pe umeri cu nişte curele şi ducea în mână o valiză destul de uşoară. Ionas. barbă castanie potrivită cu măiestrie. Ionas îşi luă inima-n dinţi. uşa nu se deschise. bluzonul de pânză groasă strâns la mijloc cu un centiron. — Vii?. dacă vei avea cruzimea să nu te îndupleci să-i laşi să intre. Se vedea după ţinuta sa: mantaua făcută sul şi purtată în bandulieră. fără să se încumete să o deschidă. de-a face cu două fiinţe omeneşti. iar Ionas. prima lor grijă fu să ceară fiecare câte o cameră. i se răspunse: — Francisc de Telec1. domnule hangiu. deja. arăta ca un adevărat soldat Purta. iar Ionas îşi punea întrebarea dacă nu cumva. Statură înaltă. păr des ca peria. ceea ce Ionas ghicise din prima ochire. având intenţia să poposească la Werst pentru douăzeci şi patru de ore. cum era zăvorâtă pe dinăuntru. Craiova este una dintre principalele aşezări din România care se învecinează cu provinciile transilvane. de origine română. nobil din Craiova şi oşteanul lui Roşca2. De altfel.. când întrebă sub ce nume trebuie săi treacă pe cei doi călători. Cei doi călători nu erau alţii decât cei ieşiţi în calea ciobanului Frik. în seara zilei de 9 iunie. Francisc de Telec era. tuns scurt. robust. — Doi călători.

— O jumătate de ceas răbdare şi voi avea onoarea să vă ofer... când fu oprit de o întrebare: — Nu prea pare să fie lume la han?. contele nu stărui.... dubioasă! — Numai să reînceapă să trăncănească.. — Putem să cinăm? întrebă Francisc de Telec. fiindcă hangiul nu ar fi ştiut pe unde să mai scoată cămaşa.. Ionas nu avea de ce să se teamă de noii săi oaspeţi. răspunse Francisc de Telec.. veniseră să se odihnească puţin în satul Werst. ouă. spuse Roşca. o masă aşa cum vi se cuvine. pe valea celor două Jiuri. în timp ce oaspeţii vor sta la masă! se gândea Ionas. păreţi să aveţi nevoie de câteva zile de odihnă. aici. —Acestea vă sunt pe plac? urmă Ionas. — La ce depărtare ne aflăm de Cluj? vru să ştie tânărul.. Din fericire pentru Ionas. spuse tânărul. Străinii ar fi aflat prea de timpuriu şi cine ştie dacă nu s-ar fi grăbit să dea bir cu fugiţii dintr-un sat cu o reputaţie. şi în clipa asta nu e nimeni. — Pâine. în sus. să fie una lângă alta. — E o călătorie obositoare? — Foarte obositoare pentru cei care se duc pe jos şi. răspunse Ionas. — într-o clipă. — Vi le aduc.. din nou. din nou. —Ai să ne dai odăi? — Două. — Totuşi. vin. fumându-şi pipa? — Ora asta a trecut. oamenii se culcă odată cu găinile. în ajun de duminică.. patru. — Foarte bine. Nu erau nicidecum făpturi supranaturale. După cum se vede. Şi Ionas se pregătea să pornească spre bucătărie. deschizând două uşi de la capătul sălii celei mari.. sfatul hangiului. — Două sunt de ajuns. fiindcă. din scurt. pe bună dreptate.. coborând pe uliţa mare. Ionas. în acest caz.. mergând prin drumul care trece prin Petroşani şi Alba Iulia. conte. dacă îmi este îngăduit să o spun.. ne vor fi de ajuns în seara asta. — Nu e ora la care cei din sat vin să bea o duşcă. — Asta pentru că e sâmbătă..... trebuie. după care aveau să pornească. numai. pregătindu-se să-i aşeze în mijlocul încăperii. După ce cutreieraseră ţinutul până la Mureş şi urcaseră pe munte. tăind. n-am întâlnit nici ţipenie. care va face ca La Regele Matei să fie. — Satul vostru nu numără patru-cinci sute de locuitori? — Cam aşa.atunci când se îndreptau spre Retezat. Nu s-ar fi lăsat convins pentru nimic în lume să dezvăluie cum stăteau lucrurile. trei. . şi. friptură rece. răspunse. — Cât mai repede cu putinţă. în ruptul capului n-ar fi vrut să mărturisească de ce la han nu se găsea nici măcar un singur muşteriu. căutat. Nu! Nobilul de faţă se arăta a fi unul dintre acei obraji subţiri pe care un hangiu se simte întotdeaua onorat să le găzduiască. câte poftiţi. bucuros nevoiemare.. — La cam cincizeci de mile. Iată o împrejurare fericită. — într-adevăr.. duhuri cu înfăţişare omenească.

. lucrul acesta nu se poate uita. chiar de mi-ar plăti zece florini vizita! Se cuvine aici să facem o remarcă. de îndată ce isprăviră. socotind că era de datoria lui să dea exemplu. în cele din urmă. Ionas. se răspândi cu iuţeala fulgerului şi numeroşi locuitori dădură buzna în faţa hanului. Aproape numaidecât. vestea că la han trăseseră doi călători. în calitatea sa de călător. în picioare. Cum tânărul conte şi Roşca nu schimbaseră nici zece vorbe în timpul mesei. întrucât călătorul care-i făcuse cinstea de a-i trece pragul hanului era un nobil de viţă veche — un nobil din România. Mâncară amândoi cu mare poftă. Nu! Interesul cântărea îndeajuns de mult. Or. Birăul intră în han pe la nouă. Ionas nu reuşise cu nici un chip să se bage-n vorbă — spre marea lui dezamăgire. Nu păţiseră nimic. cam şovăielnic. la cel mai slab zgomot de afară sau dinăuntru. De altfel. îndemnându-şi vechii lui muşterii să-şi recapete încrederea în el. urechile. Apoi. încă din zori. într-o atât de distinsă companie? Ce să mai lungim vorba. surâdea îmbietor. hangiul pricepu că nu va putea scoate nimic de la acesta. fu urmat de dascălul Homrod. însă. aşa cum obişnuiau în timpul călătoriilor. în mansarda lui. Se iviră. şi repetându-şi: — Numai să nu-i trezească afurisita de voce din somn! Noaptea. taxele se duceau direct în buzunarele primului judecător din Werst. Ionas trebuise. amândoi. Puteau fi zăriţi umblând de colo-colo prin han. jupanul Colţ îşi luă inima în dinţi şi se încumetă să facă act de prezenţă. nu fără o oarecare însemnătate: dacă jupanul Colţ se învoise să se întoarcă la La Regele Matei. când bătu de ora opt. Cât îl priveşte pe Roşca. daţi-mi voie. Nu era deloc de aşteptat să aibă de gând să se trezească înainte de opt. în ceea ce-l priveşte pe doctorul Patak. Francisc de Telec părea să nu fie prea vorbăreţ. De aici şi marea nerăbdare a mulţimii de curioşi care. în sfârşit. Toate acestea aveau darul să-i liniştească pe cei de afară. nici din dorinţa de a se apropia de contele Francisc de Telec. neliniştit. Istoviţi de excursia din ajun. de trei-patru obişnuiţi de-ai casei şi de ciobanul Frik. ciulind. pe o faţă de masă strălucitor de albă. — Să mai pun piciorul la Ionas? răspunsese. în încercarea de a le ura „Noapte bună" oaspeţilor săi. tânărul era obligat să plătească o taxă de trecere. atât pentru oşteanul lui. fusese cu neputinţă să-l înduplece să-i însoţească. în legătură cu familia stăpânului său. De altminteri. cât şi pentru el. fiecare în odaia lui. A doua zi.Câteva clipe mai târziu. cina frugală pe care o comandase tânărul era aşezată aşa cum se cuvenea. după ce îl studie. înainte ca cei doi călători să-şi părăsească odăile. n-ar fi avut curajul să intre în sala cea mare. Dar. în hotărârea luată. din cele mai vechi familii de acolo — de ce oare te-ai mai fi putut teme. n-o făcuse doar cu unicul scop de a-şi satisface curiozitatea. înainte de a urca din nou. după care. iar Roşca luă loc în faţa lui. Tânărul se aşeză. Pentru nimic în lume. aşadar. totuşi. se scurse în linişte. aruncă o privire cercetătoare prin sala mare. într-adevăr. să se resemneze. în dreptul uşii. se aşezară pentru micul dejun. se retraseră. Francisc de Telec şi Roşca dormeau duşi.

. răspunse tânărul. Hm! exclamă ciobanul Frik. — Credeţi-mă. — Fără îndoială. într-un mod cât se poate de cuviincios. neputând refuza o invitaţie formulată în termeni atât de politicoşi. — într-adevăr. pentru că în împrejurimile lui nu oferă nimic deosebit. prelungindu-şi şederea. iar Francisc de Telec. pentru o clipă. cu gândul la cetate. cu mintea tot acolo. — Hm!. ce călători ar mai fi fost ispitiţi să pătrundă în Transilvania prin trecătoarea Vulcan? într-adevăr. aşadar. repetă dascălul. nimic deosebit. răspunse Francisc de Telec. oare. şi totuşi ţinutul merită vizitat. pe viitor. într-adevăr. că ţii cu tot dinadinsul să-l sperii. pesemne. — Sunt de aceeaşi părere. — Oare străinii călătoresc rar prin partea asta a Transilvaniei? — Rar. să-i îndrepţi atenţia asupra castelului din Carpaţi. la La Regele Matei. căruia exclamaţia îi scăpase. — O zi ar fi de ajuns. încuviinţă dascălul Homrod şi. un vizitator are de ce să zăbovească în satul nostru! îi atrase atenţia jupanul Colţ. replică birăul.. lanţul Carpaţilor. chiar. răspunse tânărul. — Nu chiar pe cât am vrea. nu va întârzia să ia. — Trebuie. cu jumătate de glas. vă îndemnăm să urcaţi pe Parâng. cele mai de soi din pivniţa sa. răspunse jupanul Colţ. ţine-ţi gura! îi spuse. oierul era la fel de isteţ ca ultima dintre oile lui. atunci.Birăul veni.. Nu ar fi fost deloc supărat să-i vadă pe cei doi oaspeţi ai săi.. deşi un pic surprins de cerere. toate astea nu însemnau. dreptul. Ionas se grăbi să aducă felurite licori.. Ce priviri îi aruncară jupanul Colţ şi ceilalţi... — Mă tem că n-avem vreme. întrebându-l ce vroiau să însemne acele mormăituri ale lui. Existau. — Totuşi. Aceştia acceptară. drumul spre La Regele Matei. pe socoteala lor. — Dar. domnul are de gând să ne părăsească atât de repede? se îngrijoră Ionas. După ce achită taxa pentru călătorie. îi pofti. la ce mi-ar sluji să mai stau la Werst?. cu aerul cel mai nevinovat din lume. — E tare frumos.. spuse birăul.. să-şi ceară.. un rând pentru toată lumea. o clipă risipită. în spate. Câţiva oameni din Werst comandară. taci odată. târgurile pe care le descoperi spre est şi depresiunea ca o jumătate de cerc care închide. De altfel. — Nu. replică tânărul. şi asta. pentru a vă întregi excursia. Francisc de Telec dori să ştie dacă aducea vreun folos. se grăbi să i-o satisfacă. Din vârful Retezat am admirat cu răsuflarea tăiată văile Jiului. fără voia lui. Ceea ce am văzut mi s-a părut demn de toată atenţia călătorilor. mai cu seamă hangiul! Ce-l apucase să dezvăluie secretele ţinutului unui străin? Să-i mărturiseşti ceea ce se petrece pe podişul Orgall.. dar mă duc la Alba Mia şi vreau să plec mâine dimineaţă. — Cum. pe jupanul Colţ şi pe dascăl să ia loc. aşa că i se adresă direct lui Frik. făcându-l să-şi dorească să plece cât mai degrabă din sat? Şi. jupanul Colţ. tare frumos. deci. din nou. la masa lui. motive să crezi că vechea clientelă. nimic deosebit... prea puţin vizitat. nătărăule. Dar curiozitatea tânărului fusese stârnită.

îi atrase atenţia jupanul Colţ. pentru binele satului.. acestea erau doar rodul unei halucinaţii. cam ferindu-se de privirea birăului. — Nu!. — Ce s-a întâmplat. domnule. poate că se gândea că Francisc de Telec le-ar putea da un sfat bun. şi nu-mi iau vorba îndărăt. pădurarul nostru şi doctorul nostru au vrut să treacă dincolo de ziduri.Ciobanul nu era. şi nu-mi iau vorba îndărăt. în zidul care înconjura viaţa particulară a superstiţioasei localităţi se făcuse. — Castelul din Carpaţi?.. Şi se îngrozeau. domnule.. care scutura din cap. şi erau cât pe-aci să plătească cu viaţa încercarea lor. omul care să dea înapoi şi. . în cele din urmă. ca toţi tinerii de rangul lui. Nu!. — Am spus. luase şi el aceeaşi hotărâre ca şi ciobanul. hm! hm!. strigară cei de faţă. hm! hm!.. Ei bine.. cărora cei de Werst le atribuiau o origine supranaturală.. noi nenorociri asupra satului. După părerea lui. — Da. — Ce s-a întâmplat?. fără doar şi poate. O cetăţuie bântuită de duhuri. întrebă el. Francisc de Telec nu se sfii deloc s-o spună. dar într-un mod evident. în chipuri felurite. o spărtură. Roşca arătă spre Frik.. un om cu picioarele pe pământ. Jupanul Colţ care. era vorba doar despre câteva fapte mai mult sau mai puţin dovedite. E de la sine înţeles că Francisc de Telec nu putu să-şi ascundă mirarea pe care i-o provocă această istorisire şi nici sentimentele pe care i le sugeră. — Dar.. Cât priveşte fulgerările şi vuietele care răbufniseră din incintă. în povestea pe care tocmai i-o depanase jupanul Colţ nu exista nimic miraculos. deja. — Vreo minunăţie. la urma urmei... spre marea indignare a auditoriului său. spunând acestea.. iar printr-însa urma să treacă întreaga ei istorie. clopotul sunând să-ţi spargă urechile. era totuşi. toate acestea puteau avea o explicaţie cât se poate de simplă.. se pare că la mijloc este castelul din Carpaţi. ţinu cu totdinadinsul să-i înfăţişeze chiar el tânărului cum stăteau lucrurile.. Francisc de Telec îi iscodi cu privirea pe toţi oamenii aceştia de treabă ale căror figuri trădau. care să-i fie de folos satului.... — Am spus.. acesta este numele pe care tocmai mi l-a şoptit la ureche ciobanul. lucrul acesta nu putea decât să-i stârnească neîncrederea.. — Ce anume? — Este cu neputinţă să pătrunzi în castel. Şi. ar mai fi ceva. Fumul de deasupra donjonului. de-acum. Nu fără oarecare surprindere.. spaima. la gândul că o a doua încercare de a pătrunde în cetate va abate. stăpâne? zise Roşca. — Acum câteva zile. Aşa că nu prea credea în năluci şi făcea haz de astfel de legende cu mare plăcere... aşa că-i povesti de-a fir-a-păr tot ceea ce era ştiut despre castelul din Carpaţi. — Chiar aşa?. îl îngână jupanul Colţ.. deloc. Deşi nu foarte instruit în ceea ce priveşte cele carespre ţin de domeniul ştiinţei. — Să fie prin împrejurimile Werst-ului vreo minunăţie vrednică de a fi vizitată? nu se lăsă tânărul. care trăiau rupţi de lume în castelele lor de pe moşiile valahe.

? — Sunt de părere că ţinutul acesta este foarte superstiţios. cum nu vor cu nici un chip. — Aşadar. o dovadă de netăgăduit. de o spaimă de o cu totul altă natură. Roşca şi cu mine. — Nici înainte. repet. să fie dibuiţi. orice vizită supărătoare. înţepat.. despre ce este vorba. Adevărul e că aceasta era o dovadă materială.. este că. că oaspeţii castelului ştiu aceasta şi că au vrut să preîntâmpine.. doctorul vostru. în nici un fel. pentru mine. Ceea ce este un lucru clar. regret că nu dispun de douăzeci şi patru de ore. dacă înţeleg bine. să-i facem o vizită faimoasei cetăţui şi vă asigur că am fi aflat. — Nişte răufăcători?. că n-a mai putut face nici un pas înainte?. că. dar cum să-ţi explici înfricoşătoarea zguduitură pe care a simţit-o Nicu Deac. atunci când doctorul a încercat să iasă din şanţ. —Aşa cred şi. în momentul în care s-a prins de lanţul punţii. — O vizită la castel! strigă jupanul Colţ. — Fără nici o şovăială.. în felul acesta.. Tânărul îşi dădu seama că nu izbutise să convingă.. —Atât de rău.. fără nici o îndoială... cât se poate de explicit.. în clipa de faţă.. sunteţi de părere.. un auditoriu care nu voia să se lase convins. — Şi ceea ce este. — S-o fi lovit rău. picioarele îi erau atât de zdravăn prinse de pământ... — Sper că nu se află în pericol de moarte? se grăbi să întrebe oaspetele. Arătându-se atât de lipsiţi de bună- . au ţinut să ne facă să credem că cetatea e bântuită de făpturi supranaturale. fură cuprinşi. —Aşa a crezut el. urmă birăul. curând. — Fie şi. Aşa că se mulţumi să adauge: — De vreme ce nu vreţi să-mi daţi dreptate. — Cum aşa. Era de crezut că aşa stăteau lucrurile. continuaţi să credeţi tot ce vi se năzare despre castelul din Carpaţi. interveni dascălul Homrod. e vorba. ţintuindu-i călcătura. cu toţii. şi nici diavolul însuşi nu ne-ar fi putut opri să pătrundem în incintă.. De cine?. — Nu. nici înapoi. într-adevăr. Jupanul Colţ înşiră pe larg câte pătimiseră Nicu Deac şi doctorul Patak. care să nu fie cât se poate de simplu. din ziua aceea. fiindcă ne-am fi dus. nu se putu opri să nu strige jupanul Colţ. despre nişte răufăcători?.— Ce-au păţit? întrebă tânărul. Jupanul Colţ nu se lăsă: —Aşa să fie. — In tot ceea ce tocmai am auzit aici nu există nimic. spuse tânărul... iar jupanul Colţ aştepta cu nerăbdare explicaţia pe care avea să i-o dea Francisc de Telec. — Credem ceea ce am văzut cu ochii noştri. jupanul Colţ.. Nu ştiu.. din fericire.. atât de zeflemitori chiar.. Auzindu-l pe Francisc de Telec exprimându-se în termeni atât de categorici. de vreme ce s-au refugiat acolo. dar nu ne vom mira dacă nimeni din Werst nu va voi să admită această explicaţie. cu destulă ironie în glas..... e vorba despre nişte oameni care au tot interesul să se ascundă. nici pomeneală de duhuri. adăugă dascălul Homrod. că-i călca frica pe urme. întări dascălul. În tot cazul. răspunse.. castelul din Carpaţi este ocupat. Iată ce răspuns dădu acesta. zace la pat.

independenţa. încă. — Neamul Gorj?.. — Şi ştiţi ce s-a întâmplat cu el?. încă dinainte ca ţara să-şi fi cucerit. domnule. către sfârşitul secolului al XVI-lea. se petrec la castelul din Carpaţi. dacă doriţi. spunând că niciodată nu putuse fi auzită o voce din sala aceasta.. — Şi nu fără motiv. se numără printre cele şi mai însemnate familii. Au trecut mulţi ani de când baronul de Gorj nu s-a mai arătat la castel. în mod direct. Auzind acestea. se ridică. strigă Francisc de Telec. — El însuşi. — Nu. fără să-şi dea seama. cine ştie ce lovitură. castelul din Carpaţi. cu un gest. replică jupanul Colţ. — Dar. fiecare cuvinţel rostit în Hanul La Regele Matei?. — Da. prea puţin dornici să mai rămână multă vreme într-o încăpere în care acest tânăr sceptic îndrăznea să susţină asemenea lucruri. nu vor abate. Nu avea să răsune glasul şi o a doua oară? Şi. cu o pedeapsă cumplită. Dacă ar fi fost să le dai crezare. n-ar fi putut să le vină de hac acestor făpturi neomeneşti dispunând. În clipa de faţă.. Nu auzeau. după cum ziceţi. nici poliţia. tânărul. dacă va avea îndrăzneala de a încerca să descopere secretele cetăţuii. de la La Regele Matei. atunci. aşa cum se pretindea. răspunse jupanul Colţ. familia baronilor de Gorj. — Ei bine. un pic prea creduli şi un pic prea amatori de şnaps. totuşi.. Nimic mai nimerit decât această propunere şi. afirma el. jupanul Colţ îi aduse la cunoştinţă tânărului împrejurările în care pădurarul fusese ameninţat. fie pentru a-i alunga pe farsorii care-şi bat joc de credulitatea voastră. poate. mi se pare.. Francisc de Telec se mulţumi să dea din umeri. oare duhurile.. voi preveni autorităţile de acolo.. una dintre cele mai vechi şi mai ilustre din România. — Familia din care făcea parte baronul Radu?.. ca să se apere. trei ramuri. nici jandarmii. — Hotărât lucru. — Unei vechi familii de pe aceste locuri. ea nu fu pe gustul notabilităţilor din Werst. căruia îi mai rămăseseră. în legătură cu asta.cuviinţă faţă de duhuri. Francisc de Telec pălise şi. o nouă urgie asupra satului?. constat că satul Werst e cu inima cât un purice. câţiva se îndreptară spre uşă. doar în imaginaţia muşteriilor. oare. nici armata. Francisc de Telec îi reţinu. .. repeta cu glas schimbat acest nume: — Radu de Gorj! Capitolul IX Familia Telec. Vă vor trimite o brigadă de jandarmi sau de agenţi de poliţie şi vă garantez că vitejii ăştia vor şti cum să pătrundă în cetăţuie. Toate acestea existau. o să vă arăt calea de a isprăvi cu faptele deocheate care. fie pentru a-i aresta pe răufăcătorii care pun la cale. Poimâine voi fi la Alba Iulia şi. reluă. de procedee supranaturale. numele acestei familii s-a înscris cu glorie în paginile ei. apoi. domnilor. Amestecată în toate incidentele politice care alcătuiesc istoria acestor provincii. ea însăşi.. mai puţin ocrotit de soartă decât faimosul fag al castelului din Carpaţi. că încă nu mi-aţi spus cui îi aparţinea.

întrucât nu avusese niciodată prieteni. de unde nu se îndura să-şi ia zborul. perioade scurte de absenţă. acestea erau îndeletnicirile obişnuite ale tânărului care. de pe urma felului în care fusese crescut şi a mediului în care îşi petrecuse copilăria şi tinereţea. Era de părere că instruirea lui. căci. îl luă cu el pe Roşca. un fost ostaş român. până atunci. Trăia acolo fără să încerce să-şi creeze nici un fel de legături cu lumea din afară. săvârşi adevărate fapte de vitejie în aceste aspre înfruntări. fiind ispitit să pornească spre alte zări. Durerea tânărului Francisc fu fără margini. Genul acesta de existenţă influenţă. Era un slujitor dârz şi curajos. Francisc nu părăsise niciodată castelul strămoşesc în care-şi aveau reşedinţa părinţii lui. de zece ani în slujba familiei Telec. ramura Telec din Craiova. Dar. şi nu ştia mare lucru. nu dobândise decât cunoştinţe absolut insuficiente. să dea piept. atunci când treburile îi chemau în ţârul cu acest nume. câteva luni. De-abia dacă se duse de două-trei ori la Bucureşti. atât în ceea ce priveşte ştiinţele. Să vâneze cu patimă. să gonească zi şi noapte prin codri şi pe plaiuri. deşi se afla la o distanţă de doar câteva mile. Contesa se stinse din viaţă când fiul ei avea abia cincisprezece ani şi nu împlinise douăzeci şi unu de ani când contele muri. Toată duioşia. Averea îi îngăduia cu prisosinţă să-şi împlinească visul. se trezi. Ducând viaţa îmbelşugată şi fără griji a nobilimii de la ţară. . Urmaşii acestei familii se bucurau de o mare consideraţie risipindu-şi cu dărnicie averea. al cărei itinerarul îl pregătise cu multă grijă. poposind. Erau. devotat trup şi suflet stăpânului lui. brav şi neînfricat. Viaţa aceasta nu putea să ţină. doar pentru că anumite treburi îl obligaseră să o facă. cu fiarele din munţi. totuşi. într-un accident de vânătoare. dintr-o dată. tânărul avea în jur de douăzeci şi trei de ani. educaţia unicului lor moştenitor. singur pe lume. avea să se împlinească în urma învăţămintelor unei călătorii. se grăbea să se întoarcă la moşia lui. Tânărul rămase încă trei ani în castelul de lângă Craiova. într-o bună zi. copilul devenit adolescent. de-abia dacă se îndurau să-şi părăsească moşia de lângă Craiova o dată pe an. să ia urma cerbilor şi a mistreţilor. în capitalele şi oraşele importante de pe continent. al cărei ultim vlăstar era tânărul care tocmai poposise în satul Werst În copilărie. nerăbdător. care poate face faţă pornirilor copilăriei şi adolescenţei. însoţitorul său în toate expediţiile de vânătoare. iar Francisc avea să sufere multă vreme. lăsă castelul în grija bătrânilor săi slujitori şi părăsi ţinutul valah. în cele din urmă. De aceea. Intenţia tânărului era de a vizita Europa. cu cuţitul în mână. Francisc simţi nevoia să vadă ce se află dincolo de munţii de pe meleagurile natale. în această dragoste filială. în mod inevitabil. de altfel. care nu avu cum să-l înveţe mai mult decât ştia. atunci când se văzu lipsit de iubirea aceasta. iar preceptorul lui nu se mai afla pe lumea aceasta. aflat. cât şi arta şi literatura vremii. îşi plânse şi tatăl. o veşnicie şi. Când luă hotărârea de a călători. Aşa cum îşi plânsese mama. care de-abia începuse să prindă contur la castel. Singurul lui dascăl fusese un preot italian în vârstă. Şi unul şi celălalt îi fuseseră răpiţi în scurtă vreme. toate elanurile de afecţiune închise în inima lui se concentraseră.neamul Telec se văzuse restrâns la una singură. deja.

. la opera San Carlo. le va studia. fiindcă se descurca binişor în limba italiană. Scala din Milano. sentimentul frumosului i se revelase. San-Carlo din Neapole şi-o împărţeau. Stilla nu umblase niciodată după aclamaţiile străinilor. Nu părăsea Veneţia decât pentru Florenţa. dar şi să-i hotărască destinul. atât de bogate în amintiri şi de care se simţea atras în mod deosebit. pe care o învăţase de la bătrânul preot. dacă tânărul dobândise doar cunoştinţe destul de modeste în ceea ce priveşte ştiinţele.al inimii glas ce-n inimă pătrunde. care-şi redobândise primul loc în arta componistică. după care urma să se întoarcă la castel. al cărei joc dramatic provocau admiraţia tuturor acelor dilettanţi1. Fenice din Veneţia.. cu mai mult folos — socotea el — atunci când vârsta urma să-l facă mai copt la minte. îl seduse într-atât. Farmecul acestor meleaguri.. O împrejurare neprevăzută avea nu numai să-i dea peste cap pregătirile. chip angelic şi carnaţie fierbinte. atunci în vârstă de douăzeci şi cinci de ani. schimbându-i cursul vieţii. ochi negri şi adânci în care se aprindeau flăcări. Până la acea vreme. Vroia să-şi încheie călătoria prin cercetarea vechii Trinacria. pentru care era cu desăvârşire lipsit de aptitudine. în toată revărsarea ei covârşitoare. când sosi pentru ultima oară la Neapole. Franţa. . cu părul ei lung cu răsfrângeri aurii. avea să le viziteze mai târziu. nu cânta altă muzică decât muzica italiană. Spania. o cântăreaţă celebră a cărei voce limpede. încă. Roma pentru Neapole. Veneţia. de asemenea. atunci când vizita muzeelor din Neapole. Roma şi Florenţa. un sentiment de o natură mai intimă. avea nevoie de tot clocotul tinereţii ca să se poată lăsa pătruns de vraja marilor cetăţi italiene. era o femeie de o frumuseţe fără pereche. Francisc de Telec avea douăzeci şi şapte de ani. În cei câţiva ani petrecuţi în Italia. în schimb. Vocea aceasta era a Stillei. cu un trup pe care nici dalta unui Praxiteles1 nu l-ar fi putut modela mai desăvârşit.. spune: Şi cântecele tale duceau spre cer durerea! Dar vocea pe care cel mai iubit dintre poeţi a slăvit-o în ştanţele-i nemuritoare: . reîntorcându-se într-una în aceste centre artistice de care nu se putea dezlipi. Cu mintea larg deschisă către splendorile artei. în acelaşi timp. Opera Carignan din Torino. pe celelalte scene ale Europei. chiar. pentru un an de odihnă. Rusia. o altă Malibran2 despre care Musset ar fi putut. a cărei tehnică desăvârşită. iar triumfurile nu-i lăsau nici un regret că nu apăruse. puse stăpânire pe inima lui. în nişte împrejurări deosebite pe care le vom povesti la momentul potrivit. Stilla. teatrul de operă Alfieri din Florenţa. aşa cum i s-ar arăta unul orb lumina. mai pătrunzător. înainte de a se duce în Sicilia. Avea de gând să-şi petreacă doar câteva zile acolo. sălile de spectacol îi făcuseră cunoscute lucrările lirice din acea vreme şi se pasionase pentru interpretarea marilor artişti. Dimpotrivă. Se afla. se extazia în faţa capodoperelor picturii. Iar femeia aceasta era o artistă sublimă. teatrul de operă din Roma.Italia fu ţara pe care Francisc Telec vru să o vadă mai întâi. pe atunci. Anglia. în timpul ultimei sale şederi la Neapole. încât rămase acolo timp de patru ani.

tânărul ajunse. Fiinţa aceasta puţin comunicativă părea să aibă aerul de a se ţine în afara acelor convenţii sociale acceptate de cei suspuşi. hotărî să rămână la Neapole până la sfârşitul stagiunii. ştia. ce-i ascundea chipul. o lua din loc. deja. Aşa că. graţie numelui şi averii sale. nimeni nu-i putea da de bănuit — nici măcar un anume personaj destul de ciudat. pe atunci. nici despre familia sa. Ca şi cum un fir nevăzut pe care nu avea puterea să-l rupă l-ar fi legat de cântăreaţă. Nu se îndrăgostise niciodată. neîncercând să-şi creeze relaţii în lumea în care îşi avea locul. căruia meandrele acestei povestiri ne cer să-i facem cunoscute înfăţişarea şi caracterul. Deşi nu-l putea . trecuseră. înfăşurat într-un pardesiu lung. de îndată ce Stilla îşi isprăvea aria finală. curând. în ceea ce priveşte belcanto-ul1. dacă ar fi avut un rival. ochii săi nu răspunsesem niciodată miilor de priviri care o învăluiau pe scenă. De mai multe ori. închiriată în prealabil. dar cât se poate de reală. cu inima şi sufletul supuse unei necontenite tensiuni. marea artistă. Dar. se ducea la toate reprezentaţiile ei.Totuşi. Cine era spectatorul acesta. incapabil să-şi înfrâneze pasiunea. sănătatea sa nu întârzie să se resimtă. i se cunoştea o singură pasiune. vedeai trecând prin dreptul intrării un bărbat înalt de statură. sau o altă cântăreaţă nu l-ar fi putut reţine. la vremea ultimei călătorii a lui Francisc Telec la Neapole. Bărbatul se grăbea să-şi ocupe locul în fundul unei loje zăbrelite. mâine la Florenţa şi. trăind numai pentru a o vedea şi a o auzi. Dar. închis la culoare. pe furiş. Apoi. Aşa că. special pentru el. De fapt. cel puţin aşa se presupunea. ca şi pentru toţi ceilalţi fanatici admiratori. Se părea că voia să trăiască doar în lumea personajelor ei şi doar pentru arta ei. prezenţa ciudatului personaj sfârşise prin a o înspăimânt a — o spaimă absurdă. pe care entuziasmul publicului le transforma în adevărate sărbători. cel mai vrednic de plâns dintre oameni. după vizita în Sicilia. şase ani de când acest excentric dilettante exista doar pentru a o auzi. din ziua în care o văzuse pe scena operei din Neapole. trebuie spus. şi nici un alt cântăreţ. după cum afla pe unde călătorea Stilla la Florenţa. Rămânea închis acolo. pe primul loc. de a părăsi Italia. renunţând la planul pe care şi-l făcuse. De prima oară când o văzu pe Stilla. de fiecare dată când Stilla urma să cânte. să o audă pe prima-donna cu un renume atât de mare care se afla. nemişcat şi tăcut pe toată durata reprezentaţiei. Şi vă daţi seama cât ar fi suferit. sau la Roma. încercase să ajungă la ea. cincizeci şi cinci de ani. şi se părea că vocea cântăreţei devenise la fel de necesară pentru viaţa lui ca şi aerul pe care îl respira. fiind o fire foarte impresionabilă. Gândindu-se numai la Stilla. dar uşa Stillei rămase închisă fără milă pentru el. niciodată nu se înfăţişase dinaintea ei şi nici nu îi scrisese. nici despre trecutul său. Era un bărbat de cincizeci. atât de asiduu prin comportarea sa? In zadar încercase Stilla să afle. Drept urmare. Nu se ştia nimic. Niciodată nu căutase să o întâlnească în altă parte decât pe scenă. niciodată efectele în inima ei. II întâlneai azi la Roma. în oricare teatru de pe cuprinsul Italiei. Dacă Francisc Telec nu trăia decât pentru Stilla. Francisc simţi cum se aprinde în el văpaia primei iubiri. cu o pălărie cu boruri mari. nici despre starea sa. care dădea glas într-un mod atât de desăvârşit accentelor iubirii patimilor care-ţi învolburează sufletul. nu le simţise după câte se spunea. nici măcar nu i-ar fi auzit.

cu interviurile lor indiscrete. întrupând unul dintre cele mai frumoase roluri ale sale. cu una dintre acele figuri veştede căreia. nu fără temei. când Francisc de Telec întrebă cum se numeşte. nu mai puţin bizar decât el. făcea cât dăduse pe el admiratorul. i se răspunse: — Baronul Radu de Gorj. Niciodată nu se arătase atât de încântătoare în diversele roluri ale repertoriului ei. mai mult pielea şi osul. La fiecare dintre reprezentaţii.zări în fundul lojei sale. slab. îl ştia acolo. în timpul plimbărilor sale solitare. pesemne că şi-l pierduse în cine ştie ce experienţă de fizică sau chimie. al căror geniu n-a putut răzbate la lumină şi care s-au scârbit de lume. de miop. cu dărnicie. slujea privirii verzui a ochiului stâng. jigărit. Cei doi. Dacă originalul acesta era. unde se născuse? Nimeni n-ar fi putut răspunde la aceste trei întrebări. în cele din urmă. singur. Semn particular. . baronul Radu Gorj. Nu. Se presupunea. ceea ce o tulbura în aşa măsură. sublimă. gesticula. ale cărui zăbrele nu le dădea în lături niciodată. încât nu mai auzea ovaţiile cu care publicul întâmpina intrarea ei în scenă. Aşa se prezenta situaţia pe vremea când tânărul tocmai sosea la Neapole. De două luni. Individul se numea Orfanik. se pătrundea de vocea rafinată şi răscolitoare. iar portretul acesta. Orfanik era de statură mijlocie. în felul acesta. fără să-i răspundă niciodată. Ce vârstă avea. pe care punga bogatului dilettante îl susţinea. dacă nu ieşea niciodată din casă decât pentru a merge la operă. iar succesul Stillei sporea. fără de care se părea că n-ar fi putut trăi. unde stagiunea îi chema cu regularitate. Dar. care o arăta pătimaşă. purta o apărătoare neagră pe ochiul drept pe care. Personajul acesta era de origine română şi. că trebuia să fie vreun pârlit de inventator. spectacol de spectacol. cel puţin atât cât puteau fi în aceste oraşe ale Italiei. simţea privirea lui poruncitoare aţintită asupra ei. în timp ce Radu îşi ocupa fotoliul de orchestră. îi împărtăşea traiul. straniul meloman şi nu mai puţin straniul savant. numele şi naţionalitatea sa ajunseseră să fie cunoscute. niciodată nu stârnise ovaţii mai înflăcărate. în limba veche. dobândit cu preţul greutăţii lui în aur. iar pe nas. ca şi cum ar fi discutat cu un interlocutor invizibil care doar îl asculta. S-a spus că personajul acesta nu i s-a prezentat niciodată Stillei. erau binecunoscuţi. vibrantă. nu trebuie trasă concluzia că şi trăia singur cuc. i se spunea „faţă sfoiegită"1. dincotro venea. deşi admiratorul Stillei îi respinsese mereu pe reporteri. se lăsa furat de cântul fără pereche. teatrul San-Carlo gemea de lume în fiecare seară. Dacă ai fi crezut ce-ţi spune — fiindcă stătea bucuros de vorbă — ar fi fost unul dintre acei savanţi nerecunoscuţi. ascuns în loja lui. atunci când venea să-şi ocupe loja la reprezentaţiile Stillei. întotdeauna. un tovarăş. Se bucurau de privilegiul de a aprinde curiozitatea publică şi. o pereche de ochelari a căror unică lentilă groasă. intrase în posesia celui mai izbutit dintre portretele pe care marele pictor Michele Gregorio i le făcuse cântăreţei. dacă nu încercase deloc să cunoască femeia — vom insista în mod deosebit asupra acestui aspect — tot ceea ce putea să-i amintească de artistă constituia obiectul atenţiei sale constante.

dar chiar şi în cercurile înalte din Italia. sfârşise prin a-i provoca Stillei o stare de agitaţie nervoasă persistentă. la Veneţia. să se închidă în loja de la San-Carlo. ca sigură. baronul de Gorj era. puse pe jar lumea sensibililor diîettanti. stăpân al unei mari averi. Nedezlipit de baronul Radu. din nefericire. ceea ce nu i se . din ziua aceea. îl primi. fără să ştie. n-ar fi fost de ajuns. că va pierde. în parte. odată cu ea. pentru a scăpa de această piază rea. că o dată stagiunea încheiată. era posibil să se gândească să-şi ia adio de la scenă? Oricât ar fi părut de necrezut. în serios. Rusia ori Franţa. în cele din urmă. fu dată. atunci. lucrul acesta stârni mare vâlvă nu numai în cercurile artistice. Cum? în plină perioadă de înflorire a talentului. nici o clipă. dacă publicul se arătă atât de pătimaş. treptat. la gândul că Stilla avea să-i fie luată pe veci. era adevărat şi. Să părăsească Neapole. Căsătoria sa. veni chiar. După cum vă daţi seama. Orfanik nu mai fu văzut cutreierând străzile Neapolelui. de două luni. de îndată ce stagiunea de la San-Carlo avea să ia sfârşit. dar care. Stilla nu va mai apărea. Stilla avea să renunţe la operă. de mai multe ori. N-ar fi izbutit să scape de el nici dacă ar fi părăsit Italia pentru Germania. ştia asta. foarte evidentă pentru public. Urmară. îi afectase. responsabil pentru această hotărâre. cea mai ireparabilă catastrofă. atunci când Francisc de Telec veni să-i ofere numele său. se simţea atât de tulburată. După ce nimeni nu voise să creadă că hotărârea artistei era definitivă. în legătură cu care existaseră unele îndoieli. singura cale era să se retragă. pe cea mai mare cântăreaţă a epocii. deoarece o răpea artei sale. Or. Prin urmare. Aşa că. Stilla cunoştea de multă vreme sentimentele pe care i le inspira tânărului. Francisc de Telec se hotărâse să întreprindă pe lângă cântăreaţă un demers ale cărui consecinţe aveau să provoace. această înfrângere. tot ceea ce îl lega de viaţă. o clipă. vă puteţi închipui ce simţi baronul Radu de Gorj. îşi spusese că era un om căruia orice femeie. de aici. socotind că nu mai are de ce să trăiască. succesului şi idolatriei înfocaţilor dilettanti. să fugă la Roma. De îndată ce intra în scenă. sănătatea. numeroase ameninţări personale la adresa viitorului mire. înainte ca zvonul retragerii ei să se fi răspândit. în starea de spirit în care se afla. cu o simpatie pe care nu încercă să şi-o ascundă. Ar fi urmărit-o pretutindeni unde s-ar fi dus să cânte şi. Dar. Tânărul conte deveni ţinta geloziei şi pizmei tuturor. ameninţări pe care tânărul nu le luă. izbutise să fie primit de Stilla. de care nu se mai putea apăra. Se răspândi zvonul că. ar fi fost încântată să-i încredinţeze propria ei fericire. pe care baronul o ocupa la fiecare reprezentaţie. chiar şi din înalta societate. Spectatorul acesta misterios.Atunci se răspândi la Neapole un zvon — zvon în care publicul refuza să creadă. niciodată. încercase să se sinucidă. pentru a se descotorosi de prezenţa baronului de Gorj. trebuiră să accepte cu toţii. mereu de faţă. pe scenă. şi-i propusese să devină soţia lui. că pune capăt carierei artistice. Sigur e că. Fără să se îndoiască o clipă de simţămintele ei şi fără să regrete. Burlac. încât neliniştea aceasta. la apogeul carierei de artistă. acceptă să fie soţia lui Francisc Telec. deşi invizibil în spatele zăbrelelor lojei sale. deja. Se spunea. vestea era adevărată. în toată plenitudinea frumuseţii.

2 Brusc.. cu ochii ca doi tăciuni aprinşi se arătă. ai fi zis că vocea. tânărul Francisc stătuse în culise. Se împleticeşte. Cântul i s-a stins. E moartă!.. unde nu va mai fi decât a lui.. Erau de aşteptat manifestaţii ostile la adresa tânărului Telec. zilele treceau.. încât cuvintele sunt mult prea palide. Entuziasmul nespus pe care-l provocă în rândul spectatorilor se transformă în delir. cel puţin atunci când cortina se va fi lăsat la sfârşitul celui de-al cincelea act. Baronul de Gorj luase loc în loja sa. Un ţipăt se ridică din loja baronului de Gorj. Ah! Cum îşi mai dorea să o scoată cât mai repede din teatru pe cea care-i era hărăzită să-i fie soţie şi să o ducă departe. Tocmai repetase fraza de o sublimă sensibilitate: Innamorata. Un cap ciudat. Voglio morire. scos din minţi. fiind absolut refractar... mai pătrunzătoare. iar Orfanik se afla. . mio cuore tremante. pe scenă. se opreşte.... Rolul cu care trebuia să-şi ia adio de la public..mai întâmplase niciodată. Sosi şi scena dramatică în care eroina din Orlando moare.. Chipul baronului de Gorj o îngrozeşte. clocotind. I s-a spart un vas de sânge. Stilla apăru... Totuşi. la farmecul muzicii. enervându-se. în momentul acela.. grizonat. strigă. se prăbuşeşte. în seara aceea.... pentru a-i putea primi pe toţi spectatorii care se înghesuiau la uşile lui şi dintre care cea mai mare parte rămaseră afară. alături de el. Şi. San Carlo fu de zece ori prea mic. îi vorbeşte. îşi veni.. se uită la ea.. niciodată n-a interpretat-o Stilla cu accente mai pasionate.. de toată ardoarea strălucitoarei strette1 a cântecului final. blestemând lungimea scenelor.. zăbrelele de la loja baronului de Gorj se ridicară.. tânărul Francisc stătuse în culise. în fire. se lăsă în voia inspiraţiei şi cântă. cu un har fără pereche... în timpul reprezentaţiei. Francisc se năpusteşte pe scenă. Parcă tot sufletul li se reflecta în sunetele melodioase.. atât de perfect. cu părul lung. O spaimă de neînţeles o paralizează. din pricina întârzierilor datorate aplauzelor şi bisurilor. Publicul s-a ridicat. tremurând. odată cu ultimul suspin. stătea să se frângă. mai agitată decât oricând. iar din culise Francisc o zări în plină lumină.. faţa extatică era înspăimântător de palidă.. pentru a putea descrie arta ei. nerăbdător. fără să se poată domoli. era superbul rol al Angelicăi din Orlando. Stilla se lăsa purtată... şi de data aceasta. atunci.. vocea aceasta care urma să nu mai fie auzită.. o ia pe Stilla în braţe. a lui şi numai a lui! în timpul reprezentaţiei. totuşi. înnebunit de nelinişte. dacă nu în timp ce Stilla se afla pe scenă. şi urma să ajungă la culme în ziua în care Stilla avea să apară. departe. totuşi.. capodopera maestrului Arconati. A murit!. ca atâţia alţi savanţi. ceea ce nu se mai întâmplase. sfâşiată în unele clipe..... înfrigurat.. emoţia nu scădea... îşi duce repede mâna la gură şi mâna i se înroşeşte de sânge. Niciodată n-a părut minunata muzică a lui Arconati mai mişcătoare.. — A murit!. Stilla a murit. o ridică. pentru ultima oară.

însoţit de Orfanik.. Nu putu asista la funeraliile Stillei. De un laconism ameninţător. pe adresa tânărului Francisc sosi o scrisoare.. Blestemat să fii. nimeni n-ar fi putut spune ce se întâmplase cu el. Sunt răni din acestea. un singur nume îi întredeschidea buzele. celebrate în mijlocul îndureratei populaţii napolitane. în interiorul castelului de acolo trăi vreme de cinci ani într-o izolare absolută. Roşea îl însoţi la Campo Santo Nuovo. să-şi ascută simţul auzului pentru o ultimă oară din mormânt. părăsi Neapole şi de la plecarea lui. gata să lase să treacă ultima suflare: era numele Stillei. întors la Craiova. de asemenea. Francisc se trânti pe pământul crud. Timp de o lună.. de tinereţe şi de natură. când îşi aduse aminte de tragica scenă finală din Orlando. Când febra era foarte mare. vie ca în prima zi. Amintirea Stillei. strigă. încât existau temeri că şi-ar putea pierde minţile. Mintea-i scăpă nevătămată din această înspăimântătoare zdruncinare nervoasă. care se închid decât odată cu moartea. Era Radu de Gorj. se chinui să-l sape cu unghiile.. Graţie iscusinţei doctorilor şi îngrijirii neîntrerupte a devotatului Roşca. cu privirile rătăcite. a doua zi. Stilla mea! în vreme ce mâinile i se întindeau. ca pentru a o aplauda. viaţa lui Francisc Telec atârnă de un fir de păr. într-o asemenea stare. nici despărţirea nu putuseră să-l vindece de suferinţa care-l mistuia. poate ar mai fi auzit vocea marii artiste. Francisc de Telec! RADU DE GORJ Capitolul X Aceasta fusese cumplita poveste. Roşca. încă. De îndată ce stăpânul lui se putu scula din pat. pecetluite de moarte. vru să meargă să se roage la mormântul artistei. în vremea în care începe povestea noastră. privi multă vreme locul unde fusese înmormântată Stilla. care urma să se înalţe. Ar fi vrut aşa. Totuşi. tânărul părăsise castelul de câteva săptămâni. pentru un ultim şi etern rămas bun. Acolo. înainte de a părăsi Neapolele. Roşca obţinu de la el acordul de a fugi din acest oraş blestemat şi de a se lăsa dus în castelul de lângă Craiova. în inima ţării valahe. unde a fost înmormântată cântăreaţa. pe marmura albă. cuprindea doar aceste cuvinte: Tu ai omorât-o!. iar lucrul acesta era cu neputinţă. Nu recunoştea pe nimeni. baronul de Gorj.Tânărul Francisc fu dus la hotel. deja. Tânărul scăpă de la moarte. Cât de îndelungi şi stăruitoare . Dar. Dar. Cu greu reuşi Roşca să-l smulgă de lângă mormântul în care zăcea întreaga lui fericire. cu neputinţă: — StillaL. La cimitirul Campo Santo Nuovo. ca să se îngroape în el. revăzu vechiul domeniu al familiei sale. Francisc Telec fu salvat.. Câteva zile mai târziu. Totuşi. atunci când îi reveni memoria. Nici timpul. nici măcar pe oşteanul său. se contopise cu viaţa lui. Ar fi trebuit să-şi uite durerea. poate fi citit doar acest nume: STILLA în seara de după îngropăciune. ajutat. din care refuză să iasă. un bărbat sosi la Campo Santo Nuovo. cu capul plecat şi buzele strânse de parcă ar fi fost. în care inima artistei se sfărâmase.. în aceeaşi noapte.

Roşca şi cu el străbătuseră câmpiile valahe. în vecinătatea castelului din Carpaţi? Tânărul amuţise. zdrobit. până la masivul impunător al Carpaţilor. să viziteze. se ridică. Privirea lui. Telec pornise. dar. oricât de mult i-ar fi îmboldit curiozitatea. îşi va mai respecta.erau nenumăratele rugăminţi la care fusese silit să recurgă Roşca. Se ştie care era starea de spirit a celor de acolo în momentul sosirii tânărului şi cum fusese pus la curent cu faptele de neînţeles de la castel. iar puştile vor trage pe-alături! Francisc de Telec. va vedea dacă e bântuit de duhuri.. pe doctorul Patak şi pe toţi ceilalţi. Mai târziu — spera Roşca — tânărul va consimţi să reia. abţinându-se să-l hărţuiască cu întrebările. pătrunseseră în defileele trecătorii Vulcan. Jupanul Colţ şi prietenii lui îşi dădură seama că între Francisc Telec şi baronul de Gorj trebuia să existe o misterioasă legătură. se îndreptă spre marginea terasei şi iscodi cu privirea depărtările. foarte intrigaţi de această extraordinară înlănţuire de evenimente. care nu prevestea nimic bun pentru sat. oare. ca şi cum ar fi fost din sticlă. Aşa că Roşca îl dădu cu năduf dracului. veniseră să se odihnească în satul Werst. rămas singur în sala mare a hanului. la drum. care-l rostise într-un moment atât de nelalocul lui. care rătăcea de la unul la altul. or vedea ei ce-i de făcut. Câteva clipe mai târziu. la hanul „La Regele Matei". de astă dată. acum. pentru ca jupanul Colţ şi ceilalţi să nu-l remarce. Dar săbiile jandarmilor se vor face ţăndări. De ce trebuia să aibă Francisc Telec ghinionul să pice tocmai în afurisitul ăsta de sat Werst. mai întâi. promisiunea? Odată ajuns la Alba Iulia. Pentru cei mai mulţi locuitori. după ascensiunea Retezatului şi o excursie prin valea Mureşului. părăsiseră cu toţii La Regele Matei. . fiindcă satul nu mai putea trăi multă vreme într-o asemenea încordare. călătoria întreruptă de tristele evenimente de la Neapole. După ce zăcu vreme de un ceas. Să porneşti la atac împotriva duhurilor!. Mai târziu. ca excursionist şi numai pentru o călătorie de scurtă durată. Se ştie. va veni să cerceteze castelul. de-a curmezişul Europei. însă. cu bazaconiile lui cu tot. se lăsă în voia amintirilor trezite. de numele baronului de Gorj. jupanul Colţ era hotărât s-o facă. sau locuit de răufăcători. în orice caz. ştiură să se păstreze într-o rezervă cuviincioasă. de asemenea. Un plan de călătorie fusese hotărât.. apoi. într-un fotoliu. pentru a-şi convinge stăpânul să se rupă de singurătatea în care se stingea! Că Francisc nu reuşea să-şi găsească mângâierea era de înţeles. când tânărul aflase cine era stăpânul castelului din Carpaţi. era o încercare inutilă. provinciile transilvănene. pentru a afla mai mult. Efectul produs asupra lui Francisc Telec de numele acesta fusese mult prea evident. pe jupanul Colţ. Şi apoi. mărturisea mai mult decât îndeajuns adânca-i tulburare sufletească. într-un mod atât de dureros. o măsură ineficace. dacă n-o făcea el. pe dascăl. dar era zadarnic să încerce să-şi ostoiască durerea. ieşi din han. va preveni autorităţile şi le va cere să intervină? Iată întrebarea care-i îi frământa pe birău. Poliţia va fi avertizată. pe care încerca în zadar să o domolească. cum tocmai aflase că cetăţuia aparţinea baronului Radu de Gorj.

— Oh! N-o să întrec măsura şi nu voi face nimic din ce i-ar putea face rău lui Nicu Deac. înălţimea Ta. căruia satul Werst îi va rămâne recunoscător când îşi va redobândi liniştea şi chiar bunăstarea.. văzând-o încă neliniştită de starea logodnicului ei. Francisc rătăcea. — Nu. spuse atunci Francisc. — îl avem pe doctorul Patak. Dar. fără să ştie la care să se oprească. castelul era părăsit. zise el. în centrul platoului Orgall. Pe de altă parte. neavând de ce să se mai teamă de duhurile rele ale castelului din Carpaţi. răspunse birăul. Iată de ce. Mioriţă? adăugă. — După câte am auzit. pe tărâmul ipotezelor. — Se va grăbi să vi le dea. se înălţa castelul din Carpaţi..Pe creasta Piesei. după moartea marii artiste. de când fugise din Neapole.. de a dejuca manevrele falselor fantome. răspunse Mioriţa. Şi... doar. chiar dacă va obosi puţin. pentru a putea acţiona. tată! răspunse. înălţimea Ta. pe un ton prea puţin măgulitor pentru fostul infirmier al postului de carantină. astfel.. . se grăbi să-i ceară câteva explicaţii. în interesul lui.. să-l văd pe logodnicul dumitale. aş dori. fie. aventura pădurarului Nicu Deac nu înceta să-l frământe şi i-ar fi făcut plăcere să dezlege taina ei.. Francisc de Telec îi mulţumi jupanului Colţ pentru complimentele sale şi îl întrebă dacă ar putea sta de vorbă cu tânărul pădurar. Aşa că. etc. lăudat fie Cerul! — Aveţi un doctor bun la Werst? — Hm! mormăi jupanul Colţ. interpelându-şi fata. Flăcăul ăsta de ispravă e cât se poate de bine şi nu va întârzia să-şi ia slujba în primire. pe la ceasurile trei ale amiezii. Nicu Deac nu a fost vătămat prea rău. iar baronul de Gorj nu se mai întorsese. se înfăţişă la domiciliul birăului. Acolo trăise ciudatul personaj. Nu se ştia nimic de soarta lui. era posibil să-şi fi luat viaţa. — Ştiu. pentru a linişti populaţia din Werst. cu voce înduioşată. de vreme ce călătorii se vor întoarce să cutreiere ţinutul.. Francisc se arătă încântat de salutul preţios pe care i-l adresă tânăra.. înainte de a se întoarce la han. plătind taxa de trecere. — Domnişoară. în legătură cu acest subiect. cel care-i inspira nefericitei Stilla o spaimă de neînvins.. Totuşi. Cel mai nimerit era să discute personal cu tânărul pădurar. tânărul se hotărî să-şi ţină făgăduiala pe care o făcuse.. acum. ca să aflu amănunte mai precise despre întâmplarea asta. care tocmai intrase în odaie? — Să dea Dumnezeu să fie aşa. întrucât nu se îndoia nici o clipă că nişte răufăcători îşi aflaseră refugiul în castel. Mioriţa. voia să afle cât mai multe amănunte despre cele întâmplate.. Apoi.. — Desigur. întorcându-se: — Aşa-i. vlăstarul unei familii de viţă veche de pe meleagurile valahe. Jupanul Colţ se arătă cât se poate de onorat să-l primească: un tânăr atât de distins. spectatorul de la San Carlo. înştiinţând poliţia din Alba Iulia. — Cel care l-a însoţit pe Nicu Deac la castelul din Carpaţi? — Chiar el.

— Peste cincisprezece zile. — Nimic. Pe scurt.. dacă n-ar fi fost duhuri.. Nu putu decât să confirme faptele care-i fuseseră aduse la cunoştinţă lui Francisc în timpul convorbirii lui cu oaspeţii de la han — fapte cărora tânărul. că s-ar fi simţit înlănţuit de pământ. vă promit. aşa rămâne.. după cum se ştie. toate evenimentele din acea noapte de pomină se puteau explica uşor dacă fiinţele omeneşti. Şi cine ştie dacă nu s-or înverşuna să-l chinuiască toată viaţa. . răspunse Mioriţa. Ceea ce fata se grăbi să facă. Nicu Deac depănă de-a fir-a-păr povestea care i se ceruse. răspunse birăul. era în stare să răspundă întrebărilor tânărului Francisc. şi sunt sigur că Nicu Deac se va pune pe picioare.. răufăcători sau alţii. — Da! Dumnezeu să-l ocrotească. domnişoară. de îndată ce-şi va putea îngădui să facă o plimbare cu drăgălaşa lui logodnică. — Vrei să ai bunătatea să-mi povesteşti întreaga întâmplare. dacă jupanul Colţ vrea să mă poftească. fiindcă. fără să laşi nimic deoparte? — Bucuros. — Peste cincisprezece zile. în clipa aceea. — Oh! în privinţa asta. incinta cetăţuii va fi la fel de sigură ca piaţa din Werst! Considerând inoportun să discute problema aceasta. iar datorită agenţilor de poliţie. Părea mult mai verosimilă ipoteza că. cu nişte persoane care credeau orbeşte în forţele supranaturale.. care-şi aflaseră sălaş în cetăţuie. — O asemenea cinste. le clădea o interpretare pur naturală. răspunse Nicu Deac.. o linişti Francisc. răspunse fata.. — Şi ele să te fi împiedicat să treci dincolo de zidul cetăţuii? — Nu mă îndoiesc. a miraculosului. facem noi ordine. după ce îi strânse prieteneşte mâna. spuse acesta. ceea ce mi s-a întâmplat nu ar avea nici o explicaţie. dispuneau de o maşinărie capabilă să producă acele efecte fantasmagorice. încât Francisc nu se putu opri să nu o întrebe de ce era atât de îngrijorată. — Da! Dumnezeu să-l ocrotească.. — Nu i se va întâmpla nimic bietului meu Nicu?. bineînţeles. Instalat într-un fotoliu vechi. — Şi de ce. Nicu Deac fusese înştiinţat de sosirea celor doi călători la hanul La Regele Matei. se putea susţine că respectivul doctor fusese victima unei iluzii. aş vrea să te întreb de la început dacă dumneata crezi în prezenţa unor făpturi supranaturale în castelul din Carpaţi. roşind. se ridică să-şi primească oaspetele.. după care îl lăsă pe Francisc singur cu logodnicul ei. pe chipul ei încântător se zugrăvi o nelinişte atât de vădită. —Atunci voi avea plăcerea să fiu de faţă.. Cum aproape că nu se mai resimţea de pe urma paraliziei care-l lovise vremelnic. — Domnule Deac. tânărul o rugă pe Mioriţa să-l ducă în odaia pădurarului. — Sunt silit să cred. în ciuda împotrivirii lor... Cât priveşte ciudata pretenţie a doctorului Patak.— Când va avea loc căsătoria voastră?. încercând să pătrundă în castel. prin cine ştie ce forţă nevăzută. Nicu a înfruntat duhurile rele!. mare cât o gheretă. mă rog? — Pentru că.

leşinat.. în privinţa asta ne deosebim. Francisc clătină din cap. de loc. — Să dea Dumnezeu! zise pădurarul. reluă Francisc. Nu există nici o îndoială că am fost zgâlţâit zdravăn. înseamnă că picioarele îi erau prinse în felul acesta. — Da. — Cumplită şi drăcească! — Nu. şi este al lor şi acum. La urma urmei. urmă Nicu Deac. replică Nicu Deac. reluă Francisc.. te rănesc cumplit. — Cum aşa. cealaltă mână. reluă pădurarul.. i se muiaseră picioarele pentru că era înebunit de groază. Nicule. — Observaţia ta e justă.pur şi simplu. — Şi cam de când nu se mai ştie nimic de el? . eu nu cred. — Şi asta chiar în clipa în care ai pus mâna pe ferecătura punţii?. totuşi. — Dar să-l lăsăm deoparte pe bunul doctor şi să discutăm doar despre ceea ce ţi s-a întâmplat ţie. dacă e adevărat că doctorul n-a putut să se smulgă. iar eu. dar fii sigur că totul se va explica şi încă în felul cel mai simplu.. Nicule. ca să-l lase. din simplul motiv că nu există făpturi supranaturale. n-am visat ceea ce ţi-am povestit şi. dacă vreme de opt zile am zăcut cât sunt de lung în patul ăsta. trebuie să fii de aceeaşi părere cu mine. — Să te întreb atunci. cu care mă ţineam de lanţ. nu se lăsă pădurarul. am fost izbit cu o putere. castelul acesta a fost întotdeauna al familiei de Gorj? — Da. să mă lămureşti şi pe mine cum de-am păţit ce-am păţit? — încă nu pot. Tu crezi că ai fost lovit de o făptură supranaturală. ca un om pe care explicaţiile acestea îl lăsau neîncrezător. ceea ce îi şi declară Francisc tânărului pădurar. — Ceea ce mi s-a întâmplat este cât se poate de limpede. nu pot vorbi decât despre ceea ce am simţit pe pielea mea.. crede-mă. de unde doctorul m-a ridicat. liber pe doctor? întrebare la care Francisc nu găsi nici un răspuns... firesc. n-ar fi înţelept să-mi spui că mi s-au năzărit toate astea! — Nici nu-mi trece prin gând să spun aşa ceva. — Atunci când capcanele se închid. nici piciorul. nici cu gânduri rele. nici cu gânduri bune. baronului Radu. cum s-ar fi putut deschide de la sine o capcană. nu s-a desfăcut. îl contrazise tânărul. şi. tocmai când voia s-o rupă la fugă? Nu se poate aşa ceva. să zicem că şi-a prins picioarele în cine ştie ce capcană ascunsă în ierburile de pe fundul şanţului. şi totuşi. Din fericire. să-l fi lăsat picioarele pe laşul ăsta. — Mai mult.. — Ei bine. i s-a pierdut urma. că am fost ca paralizat. fără să-mi simt nici braţul. — Haide. înălţimea Ta. — Spune-mi. deşi ultimului urmaş al familiei. înălţimea Ta. iar picioarele doctorului Patac n-au nici măcar o zgârietură. — Ai vrea. să-l lăsăm deoparte pe doctorul Patac. — Nici una. atunci. — N-ai avut nici o urmă de rană? întrebă Francisc. într-un fel care nu este. îţi sfâşie carnea. din nou. şi am alunecat până în fundul şanţului. de-abia am atins-o. e sigur că ai avut parte de o zguduitură cumplită. Nicule.

ridicând capul. — N-am mai auzit vorbindu-se despre dânsul..... de atunci.. baronul a părăsit castelul. — De douăzeci de ani?. Nicule. în ceea ce priveşte consecinţele încercării sale. în Italia.... posibil ca personajul acesta a cărui existenţă fusese. acum cinci ani. — Aşa cred şi eu. să nu o repete. Francisc schimbă vorba. dat fiind că ştia care este starea de spirit a localnicilor? Totuşi. Ionas îi aduse cina în sala mare. oare. cu sprâncenele încruntate: — Nu-i de presupus. de unde nu mai ieşi toată ziua.. Adâncit în gândurile lui. răspunse Francisc de Telec. La Neapole. o idee căreia ezita să-i dea glas. nici jupanul Colţ nici altcineva. mulţumită superstiţiilor întreţinute cu iscusinţă.. De altfel. şi de atunci n-a mai fost văzut. — Trăia?. rămas-bun de la Nicu Deac. dovedind o discreţie demnă de toată lauda. întotdeauna. trebuie să credem că baronul Radu este Necuratul. La şase. Şi. hotărât să se închidă în cetăţuia lui? — Nu. — Nici unul.. zise el. se hotărî şi. Nu era treaba lui.. fiindcă numai Necuratul putea să-mi facă una ca asta! Dornic să nu se mai întoarcă pe acest teren. — Şi ce crede lumea de pe-aici? — Crede că baronul Radu trebuie să fi murit prin străinătăţi şi că lucrul acesta s-a întâmplat la puţină vreme după ce a plecat. la care ţinea morţiş să fie de faţă. — Şi de cinci ani?. dacă voia. Dacă făcu tot posibilul să-l liniştească pe pădurar. atunci. îl rugă stăruitor. n-ar fi convins pe nimeni. raţionamentul acesta începea să capete formă în mintea lui. în sfârşit.— Cam de douăzeci de ani. — Şi. Nicule. — Da. atunci când Nicu Deac adăugă: — Dacă baronul Radu este cel care se află la castel. Tânărul pădurar căzu pe gânduri. unde. ce interes ar fi avut să ascundă. iar agenţii de poliţie din Alba Iulia vor şti cum să dezlege misterul castelul din Carpaţi. să nu lase pe nimeni să pătrundă până la el?.. pentru a nu întârzia căsătoria lui cu Mioriţa.. într-o zi. baronul trăia încă. era treaba autorităţilor. nimeni din sat. îi venise o idee. totuşi. nu veni să-i tulbure singurătatea. Ar fi trebuit să le mărturisească fapte care-l priveau mult prea îndeaproape. urându-i sa se vindece cât mai curând. Francisc consideră nepotrivit să le împărtăşească locuitorilor din Werst o asemenea ipoteză. ca baronul să se fi întors în ţinut.. să trăiască absolut izolat să se apere de orice vizită inoportună. totuşi. Tânărul Francisc îşi luă. ultimul lui slujitor a decedat la câteva luni după plecarea sa. atât de enigmatică. Francisc se întoarse la han. . nu-i de presupus. — Da. l-am văzut. Nu era. cel puţin. după plecarea sa din Neapole? Acolo. — Se înşală.. — L-ai văzut? — Da. lucru de care se convinse numaidecât. n-a mai pus nimeni piciorul în cetăţuie? — Nimeni. să fi venit să se refugieze în castel. nu i-ar fi fost uşor.

. o făcea să se profileze destul de limpede pe platoul Orgall. Dar Francisc se scutură de toropeală. Romanţa aceasta. Francisc se simţea prins. cu mintea încă tulburată de vedeniile nopţii.. cu desăvârşire singur. Francisc ieşise din han şi. de o inefabilă suavitate. contururile cetaţuii.. revenind la realitate: — Dormeam. Era vocea ei. cu privirile aţintite cu ardoare asupra artistei. Roşca îi spuse: — Ai nevoie de mine. care îi merse drept la inimă. se duse cu gândul la scrisoarea semnată de ciudatul personaj care îl acuza pe el. în mrejele somnului.. Fără să se întrebe dacă visează sau nu. scoţând capul din lojă. De acolo. da. totuşi. odată cu vibraţiile moi ale aerului. — Atunci.. din nou. Francisc a mai auzit-o.. Andiamo. înaintea reprezentaţiei de adio. că o omorâse pe Stilla. ieşit cu totul din comun. stăpâne? — Nu. cu luneta lui la ochi. Apoi... tot plimbându-se pe terasă. II revedea pe baronul de Gorj.. se aude în încăperea în care Francisc e singur... Da!. Francisc deTelec.. Dar se afla.1 Romanţa aceasta... intenţia lui Francisc era să se oprească o zi întreagă la Alba Iulia. Apoi.. când se produse un fenomen. vocea pe care am iubit-o atât!. Se ridică brusc.. mă duc să-mi fumez pipa pe terasă. mio cuore. purtat de apa timpului în trecutul de neuitat. îşi ţinu răsuflarea şi încearcă să mai prindă un ecou îndepărtat al vocii. cântecul se încheie şi vocea care scădea treptat. ca şi cum ar fi vrut să-i topească voinţa. dulce şi unduitoare. Se afla la Neapole. în concertul pe care l-a dat la teatrul San-Carlo... După ce vizitase aşezările industriale Petroşani şi Livezeni. Dimineaţa trebuia să plece din satul Werst şi s-o pornească pe drumul spre Cluj... se stinse. pe care soarele. şopteşte. Pe jumătate culcat pe canapea. Da! S-ar zice că o gură s-a apropiat de urechea lui şi buze nevăzute lasă să le scape melodia expresivă a lui Stefano. . Totul e tăcere. Pare că o voce. Ca legănat. şi am visat! Capitolul XI A doua zi. la hotarul dintre vis şi veghe. ultimă etapă a călătoriei sale. la ultima reprezentaţie de la teatrul San-Carlo. în starea aceea în care poţi percepe cel mai slab zgomot. Francisc înălţă capul şi ascultă.. la răsărit. Francisc se lăsă... — Vocea ei!.. aşa cum îi apăruse.Pe la opt. tânărul Francisc se trezi din zori. încetul cu încetul. înainte de a poposi o vreme în capitala Transilvaniei. a cântat-o Stilla. inspirată de aceste cuvinte: Nel giardino de miile fiori.. drumul de fier urma să-l poarte prin provinciile Ungariei centrale. — Da. Francisc se lăsă cotropit de vraja de a o mai asculta odată.. Roşca... Apoi. Furat de amintiri. înăuntru şi afară. fără să mai ştie de el. cerceta înfiorat.. încă..

In gândirea lui se produsese o schimbare bruscă şi acum pregeta. O dată ajuns la Alba Iulia. şi pe alta. — La ce bun?. se prea poate ca baronul de Gorj să fie acela care se dedă la toate aceste născociri diavoleşti. acesta potrivindu-se obiceiurilor şi caracterului lor. — Fie. Desigur. Roşca. o făcuse cu convingerea intimă că acea cetăţuie slujea drept refugiu unei bande de răufăcători sau. — Pornim la drum după Francisc. înainte de a coborî. — O toană. treaba lor. — în ceea ce-i priveşte pe jupanul Colţ şi pe ceilalţi.. când Roşca se apropie de el pe terasă. cântărind argumentele pro şi contra. unor indivizi suspecţi care. ca să liniştim satul. la ceva vreme după plecarea sa din Neapole. îşi va ţine făgăduiala făcută celor din Werst? Va anunţa poliţia despre ceea ce se întâmpla în castelul din Carpaţi? Când se legase să readucă liniştea în sat. părerea mea e că nu trebuie să ne vârâm nasul unde nu ne fierbe oala. — într-adevăr. de ce nu s-ar fi întors în castelul strămoşilor săi? De ce Orfanik. Roşca. Dar era. având tot interesul să nu fie dibuiţi. vom face un ocol spre Pleşa. stăpâne. noaptea. isteţul meu Roşca. pe valea Jiului. firesc. numai aşa. dacă baronul Radu de Gorj şi Orfanik îşi găsiseră refugiu în cetăţuie. . N-are rost să ne legăm la cap dacă nu ne doare. dispăruse fără urmă şi ce se întâmplase cu el. ca să-şi poată duce într-însa viaţa singuratică. în legătură cu acest subiect. în urmă cu cinci ani. cel puţin. dacă aşa stăteau lucrurile. se răspândise zvonul că murise. — Totul va fi pregătit până atunci. nimeni nu putuse afla vreodată. acum ştiu ce să facă pentru a isprăvi cu aşa-zisele duhuri din cetăţuie. stăpâne? — Aş dori să văd mai de aproape ciudatul castel din Carpaţi.Iar gândurile i se învârteau în jurul a două întrebări care nu-i dădeau pace. Ei bine! Dacă aşa e. e de la sine înţeles că au vrut să o facă de nepătruns. Fricoşii din Werst or vedea ei pe unde scot cămaşa. oare. singurul apropiat care era cunoscut. ce atitudine trebuia să adopte tânărul Francisc? Ar fi oportun să se amestece în viaţa baronului de Gorj? Era ceea ce se întreba. făcuseră tot ceea ce le stătea în puteri să împiedice orice apropiere. dacă mă gândesc bine. ultimul descendent al familiei Gorj. Ori. îi răspunse Roşca. — Stăpâne. Dar. răspunse. cred că ai dreptate.. dacă trăia. — De ce asta. ipoteza părea destul de plauzibilă iar. Găsi potrivit să-i facă cunoscute gândurile lui. şi de ce n-ar fi acest ciudat fizician autorul şi regizorul fenomenelor care nu încetau să semene spaima în tot ţinutul? Exact la asta se gândea tânărul Francisc. — Şi eu cred la fel. Trebuie să fiţi de acord. oşteanul. din nou. într-adevăr. — Dar. Francisc chibzuise întorcând lucrurile şi pe-o parte. o toană care nu ne va răpi mai mult de o jumătate de zi. trebuie doar să înştiinţeze poliţia din Alba Iulia. nu l-ar fi însoţit. baronul Radu. adevărat? Ce dovezi existau în legătură cu moartea sa? Poate că baronul de Gorj trăia şi.

al cărui chip se adumbrise.Roşca fu foarte contrariat de această hotărâre. aşa că îi recomandase oşteanului lui să-şi ţină gura şi să nu sufle o vorbă despre planurile sale. Aşa că. ştiţi calea foarte simplă de a vă descotorosi de musafirii nepoftiţi. — Le primim cu recunoştinţă. când murmura trista melodie a lui Stefano. îi spuse Francisc. — Drum bun. de altfel. cu atâta nesăbuinţă. dascălul Homrod. observase că un alt drum şerpuia pe la poalele Retezatului. până la trecătoarea Vulcan. în consecinţă. Francisc se pregăti de plecare. castelul nu-i va mai inspira nici o teamă bravei populaţii a Werstului. Atunci. Văzându-l coborând din sat spre valea Jiului. însoţind-o cu cel mai fermecător surâs al său. cât şi logodnicei tale. se mai făcuse auzită o voce.. oare?. răspunse fata. adăugă pădurarul. fu în zadar. după cum fusese asigurat — vocea pe care. — Da. ar fi vrut să ţină departe. curând. de sus. nu-i de mirare că plănuise să se îndrepte spre castelul din Carpaţi. Şi asta pentru că Francisc — ca şi cum s-ar fi aflat sub o influenţă căreia nu i se putea împotrivi — se simţea atras de cetăţuie. toată lumea va crede că vrea s-o ia pe drumul spre Alba Iulia. legată. dacă vreţi. care i se părea cel puţin inutilă. în mai puţin de patruzeci şi opt de ore. De data asta. . visase. poate. o sfidase Nicu Deac. fără să aibă. deci. Dar. să urce până în dreptul vechilor sale ziduri. ciobanul Frik şi mulţi alţi locuitori veniră să-şi ia rămas bun. frumoasa Mioriţa. Dar. — Uşor de spus. adăugă pădurarul. atât ţie. având în vedere starea de spirit în care se afla. — N-am să uit. în cazul în care voi întârzia pe drum. fără să-şi dea seama. ex-infirmierul atribuindu-şi toate meritele în această privinţă. Dar. jupanul Colţ îi zise: —Te rugăm să nu uiţi cumva de ceea ce ai făgăduit să faci pentru noi la Alba Iulia. în aceeaşi sală a hanului. Se putea. — Drum bun. se lovi de hotărârea de neclintit a stăpânului său.. iar. jandarmii le vor veni de hac celor care se ascund în cetăţuie.. de pe terasă. —Toate urările mele de bine. strălucind de bucurie. de gând să pătrundă dincolo de ele. E de la sine înţeles că Francisc de Telec era ferm hotărât să nuşi dezvăluie intenţiile locuitorilor din Werst. Nicule. doctorul Patak. — Şi de făcut. i-o întoarse Francisc. Tot ceea ce-i putea aduce aminte cu prea multă putere de trecut tânărului.. Jupanul Colţ. de visul în care auzise vocea Stillei. şopti dascălul. după ce achită fără să se tocmească nota niţeluş cam umflată pe care i-o prezentă Ionas. neluându-i în seamă ameninţările. jupâne Colţ. Aceştia ar fi fost în stare să i se alăture lui Roşca în încercarea de a-l face să se răzgândească şi să se ţină departe de cetăţuie. nici de ceilalţi.. fără să fie zărit nici de jupanul Colţ. Atracţia aceasta de nestăvilit era. Da! Iată ce ajunsese să se întrebe. aşa să fie! răspunse Francisc. amintindu-şi că.. urca pe crestele Piesei fără a mai străbate satul şi. Chiar şi tânărul pădurar se arătase în stare să-şi părăsească odaia şi se vedea cât de colo că nu va întârzia să se pună pe picioare. Pe la prânz. îl linişti Francisc.

imperceptibil. amândoi. care sunt obişnuite cu disciplina. Francisc şi oşteanul lui atinseră malul drept al râului.. de cizme. Salutându-i pe jupanul Colţ. pe mine şi Nicu Deac. Dar. în care mă aflam. avea să mai fie până la asfinţit. deci. chiar de-aş fi fost prins de picioare ca dumneata. etc.. . sau.. pe Nicu Deac. se apropia de drum. şi nu voi încerca defel să-ţi explic ceea ce pare inexplicabil. pe drumul spre Werst. spre Alba Iulia. adică de o leghe. Se odihniră o jumătate de ceas. poate că n-aţi vorbi aşa. din nou. ridicând. Francisc. după care coborâră amândoi. poate. din umeri... dacă jandarmii vin să cerceteze castelul din Carpaţi. deci. care devia puţin spre dreapta. n-or fi moroi. După două ceasuri de mers. — Chiar şi atunci. la depărtare de o jumătate de milă. în şanţul cetăţuii. Evident. un mic târg situat la confluenţa celor două Jiuri.— Doar dacă.. da. în starea de spirit. foarte frământat. visat. bântuit de amintiri. Iar dacă va aştepta să se facă seară ca să coboare. doctore. — Dacă ne-aţi fi însoţit.. fii sigur că.. cu pas voinicesc. prin Werst. am. — M-aş mira. tânărul primi pentru ultima oară. Trebuiau. Tânărul va avea. va şti el cum să-l scape. Doar dacă nu crezi că. urcând pe firul apei de-a lungul laturii dinspre răsărit a Retezatului. De cealaltă parte. atât de onorat. nu cumva. la gândul că baronul de Gorj îşi tăinuia.. evitând să treacă. având siguranţa că nu-l vede nimeni. să-şi tragă sufletul.. nu scoase o vorbă. — De picioare. din nou. Roşca se resemnase să nu-i mai facă nici o observaţie stăpânului său. de asemenea. răspunse Francisc. şi. omagiile hangiului. dacă tânărul avea să se avânte în cine ştie ce aventura periculoasă. ocolul acesta dubla distanţa care separa castelul de sat. — Nu cred nimic. în locul acela. cizmele lor.. viu şi nevătămat. domnule... Intenţia lui Francisc era să înnopteze la livezeni. Francisc şi Roşca se opriră o clipă. dincolo de zidurile castelului. nu vor prinde rădăcini. mai degrabă. când Francisc şi Roşca vor ajunge pe înălţimile platoului Orgall. Obişnuit să-i execute milităreşte ordinele.. pe logodnica sa şi pe locuitorii adunaţi acolo... pentru că onorabilul Francisc de Telec. pe cocoaşa Piesei. Şi Roşca avu nevoie de multă stăpânire de sine pentru a nu i-o trânti de la obraz: — E pierdere de vreme să mergem mai departe. după cum se pare. răspunse Francisc. îi va fi lesne să-l urmeze. în mai puţin de un ceas. îi făcu semn lui Roşca. într-un chip atât de ciudat. ca ale tale.. Cu toate acestea. Jiul valah. cotind brusc. După ce spuse toate acestea la adresa doctorului. întrucât Francisc vroia să străbată trecătoarea pentru a merge în direcţia castelului. fără să crâcnească. să părăsească Jiul. îi zise doctorul Patak. şi să o pornească în ziua următoare mai departe. să urmeze talvegul1 văii. stăpâne!. în zadar. ţinu să remarce ciobanul Frik. existenţa. pe drumul din trecătoare. Să-i întoarcem spatele afurisitei ăsteia de cetăţui şi s-o luăm din loc! începură. răspunse Francisc.. se rotunjea platoul Orgall. pentru că s-ar fi obosit. vreme să cerceteze cetăţuia din exterior.

îi făcu să întârzie. pământul se surpase destul de adânc. dar curtina. pe care Nicu Deac nu le putuse străbate decât croindu-şi calea cu securea. Le trebui un ceas să iasă din nou pe drumul prin trecătoarea Vulcan. prin care nu te puteai strecura decât cu multă precauţie. în consecinţă. falii adânci. când vremea e ploioasă. atinsă. Dinspre nord. Jiul uneori se revarsă. sumbrul colos ale cărui ziduri întunecate se contopeau cu stâncile înegrite de vreme. legenda nu-i mai dădea decât trei ani bătrânei cetăţui a baronului de Gorj. Din acel punct. în fond. La stânga. în locul în care stătea de strajă bastionul de colţ. era în sfârşit. dar avură de înfruntat dificultăţi de alt soi. un adevărat haos. Francisc contempla în tăcere ansamblul acestor construcţii. Dincolo de zona blocurilor de piatră şi a gropilor. fără îndoială.Trebuiră. deoarece. deasupra parapetului său crenelat. iar preaplinul se avântă în puhoaie vijelioase pe aceste terenuri. în toată grozăvia lui. Coasta dreaptă a Piesei nu era acoperită de blana deasă a pădurilor. asta se întâmplase pentru că. de atâta amar de vreme. creasta din faţă a platoului Orgall fu. construită ţinând seama de neregularităţile terenului. Se făcuse şapte şi jumătate când Francisc de Telec şi Roşca se opriră la marginea platoului Orgall. Era grohotişul morenelor1. înecat în beznă. pe latura aceea nu puteai pătrunde. luând-o pe la stânga Piesei. Acolo. mai întâi. că acea cetăţuie se putea apăra chiar şi numai prin sălbăticia locurilor din vecinătatea sa. pe care le transformă apoi în mlaştini. în sinea lui. în unele locuri. Dacă Nicu Deac şi doctorul Patak ajunseseră în faţa curtinei de est. Urcarea talazului în asemenea condiţii mai ceru încă un ceas bun. într-adevăr. pe o terasă. Prea puţin conta. de altfel. de vreme ce tânărului nici prin cap nu-i trecea să intre în castel. dar n-a fost să fie aşa. cea orientată spre nord. Ceea ce trebuie avut în vedere este că Francisc şi Roşca aveau să abordeze cetăţuia prin dreptul curtinei sale laterale. pe care avalanşele îi făcuseră să se prăbuşească de pe piscuri. blocuri învălmăşite şi înălţându-se. ar fi fost imposibil să pătrunzi în incintă. lăsaseră la dreapta torentul Doinei şi drumul trecătorii. că. al cărui vârf este donjonul central. erau denivelări bruşte. se ridica la o înălţime destul de mare. să se înfunde într-un hăţiş de copaci care nu era tăiat de nici o potecă. ca îngrămădirile de gheţuri. era tot talmeş-balmeşul unui morman de bolovani uriaşi. spaima îi ţinuse departe pe locuitorii ţinutului. deoarece nu numai că acolo nu se aflau nici poternă. dominate de donjonul îndesat din centru. într-adevăr. se chircea fagul ale cărui crengi răsucite stăteau mărturie străşniciei cu care sufla vântoasa dinspre sud-est. nici punte. în cele din urmă. profilul castelului se contura mai limpede în mijlocul pustietăţii mohorâte de care. Acolo. în faţa lor se înălţa. Cele două direcţii formează într-adevăr un unghi foarte deschis. vaste şi . Fapt care le îngreuna mersul şi. Şi poate că. incinta cotea brusc. în fosta albie a unui gheţar într-o regiune alpină. Dacă era să te iei după ea. lucru care se întâmplă pe la orele cinci. Roşca nădăjduia că vor întâlni piedici de netrecut. se mai ascundeau sub grămezile nedesluşite săli boltite. Se părea. de eforturi epuizante. ciobanul Frik nu se înşelase.

poate de una dintre acele tainice presimţiri pe care inima nu se pricepe să le ia în seamă. la baza curtinei?. în şanţ. Chiar aşa gândi Roşca şi se hotărî să-i spună. stăpâne. răspunse Francisc. Să fi fost înlănţuit de pământ.. Vreme de câteva minute.. iar valea celor două Jiuri începu să se cufunde în întuneric.. răsunând odinioară de zarva serbărilor şi de zornăitul armelor. nu se lăsă Roşca. Nimic.. — Roşca..sonore. umbra sporită a muntelui acoperea ansamblul construcţiilor. Deja. într-atât îi era de grea inima. dacă nu se ivea vreo licărire la ferestrele înguste ale donjonului. Se părea că Francisc fusese ţintuit în faţa cetăţuii... Şi poate că asta şi voia. Roşca. Curând. zbuciumată de amintiri. avusese grijă să se tragă de-o parte. Nici un fir de fum nu se depăna din hornurile sale... înainte ca hangiii să-şi închidă hanurile. dacă ar fi vrut.. s-a înserat. într-o clipă. între el şi lume. de altfel.... cu vai am răzbit ziua. luând-o pe marginea şanţului. Urcând spre sud... aşa cum spunea că fusese doctorul Patak. într-o clipă. că noaptea ne va fi greu să trecem printre colţii de stâncă. vrând să-l lase pe tânăr singur cu el însuşi. zise... platoul Orgall se întunecase. ale căror contururi nu mai închegau decât o siluetă nedesluşită.. pentru ultima oară: — Vii. nimic nu l-ar fi putut opri să dea ocol incintei. şi. da.. stăpâne? — Da. Curând se face opt. Dar. urmă Roşca. — Facem un ceas.. Nicidecum! Picioarele-i erau slobode de orice piedică. stăpâne. — E timpul s-o luăm din loc. Nimic — nici măcar un strigăt de pasăre — nu tulbura misterul tenebrosului sălaş. Francisc nu păru să-l audă. dacă vrem să fim la Livezeni. — Nu uita. nu trăda prezenţa unor oaspeţi în interiorul donjonului. Nu şi-ar fi îngăduit în ruptul capului să-l întrerupă... Dar nu scotea o vorbă.. da. pentru a se îngropa într-o uitare căreia nimeni nu-i putea afla taina. dacă stărui. decât acest vechi castel feudal. Tânărul nu se mişcase din locul în care se oprise. nici un zgomot nu răzbătea de dincolo de ferestrele închise ermetic. mici fortificaţii îngropate în adâncurile pământului. nu avea să se mai vadă nimic. Şi nu se urni. lungi coridoare dedalice. Nici o locuinţă nu s-ar fi potrivit mai bine ultimului descendent al familiei Gorj. — Stăpâne. — Da. Şi. şi coborâm spre sat. Te urmez.. — Doar câteva clipe. când soarele se lăsă încet în spatele Piesei.. Iartă-mă. odată ajuns pe platoul Orgall. Roşca... nu mai şovăi. .. într-adevăr îi era bântuită mintea de gânduri apăsătoare. cu atât mai convins era tânărul că Radu Gorj aşezase. cu cât se gândea mai mult. Francisc îmbrăţişa lacom cu privirea incinta. cum atunci va fi noapte. meterezele castelului său din Carpaţi. până ieşim din nou la drumul trecătorii. să mergem... Cu chiu. nu riscăm să fim văzuţi străbătându-l. de orice capcană. Putea să se ducă şi să se întoarcă de-a lungul platoului şi. răspunse Francisc. sunt al tău. răspunse tânărul.

Tânărul încerca. de neadmis. într-unul singur: să i-o smulgă lui Radu de Gorj pe Stilla. apăru o formă nedesluşită.. — Stăpâne. acela pe care îl purta Stilla.. Mă aşteaptă... la reprezentaţia sa de adio de la teatrul San Carlo! — Ea. Da!. contrarii bunului simţ. pe care Francisc de Telec nu credea s-o mai revadă vreodată. Dar. treptat.. se afla închisă de cinci ani în mijlocul munţilor transilvăneni! Aşadar. în dreptul bastionului. .. cea pe care o văzuse prăbuşindu-se fără suflare pe scenă.. femeia adorată. supravieţuise! Aşadar.. — Nu!... Era în viaţă. Francisc se opri.. la ea!.. privind spre forma al cărei contur se îngroşa.. înţelege-mă.. Stilla fusese răpită de baronul de Gorj. Dar. cu privirea-i atât de răscolitoare aţintită asupra lui. într-adevăr. Era o femeie.... erau neverosimile. Roşca o văzuse şi el!. în timp ce fusese transportat.. marea artistă.. trăieşte! înspăimântătorul adevăr puse stăpânire pe tânărul Francisc. Şi. ea... Năluca se mistui. merg cu tine.... trăieşte! Capitolul XII Era cu putinţă? Stilla. de cinci ani prizonieră în castelul din Carpaţi! — Roşca.. Aşadar.. Chiar în seara asta!.. în sfârşit. s-ar fi rostogolit până la temeliile zidului. bunul meu stăpân! — Cu orice preţ trebuie să ajung la ea.. Era. — Ei bine. ascultă-mă.. de vreme ce se afla în cetăţuie!. cu încăpăţânare.. năpustindu-se. îţi spun! E acolo. M-a văzut aşa cum am văzut-o şi eu.. oare. straiul acesta nu era. de vreme ce tocmai o zărise deasupra zidului!.. iar a doua zi... N-are a face! O secundă i-ar fi fost de ajuns lui Francisc să o recunoască. să-şi pună în ordine gândurile răvăşite care se concentrau. Ea!.. înfăşurată într-un lung veşmânt alb... să-l urmeze când.. — Astă seară. spuse Francisc cu glas întretăiat. Ţineau de miracol. mai cu seamă. pe locul unde creştea legendarul fag. Şi Francisc avea.. populaţia văzuse doar un sicriu gol! Toate acestea păreau de necrezut.. vino odată! repetă Roşca.. cea care urma să-i fie soţie.. strigă.. zbătându-se între viaţă şi moarte. la hotel. — Nu. — Ea!.— Stăpâne. nemişcată cu braţele desfăcute spre el. ea. Mă duc singur. totuşi.... în care Francisc de Telec o văzuse pentru cea din urmă oară? Da! Era Stilla. fiindcă mi se pare că-mi pierd minţile. iar Radu ar fi trebuit să şi-o repete întruna.... în costumul Angelicăi.. de altfel. mâine........ tocmai i se arătase pe ridicătura de pământ a bastionului! Nu fusese victima unei iluzii. cu mâinile întinse.. cu părul despletit... Certitudinea era absolută. şi cuvintele-i ţâşniră de pe buze: — Ea. un fapt era în afară de orice îndoială. la Campo Santo Nuovo din Neapole..... dacă nu l-ar fi oprit Roşca. Abia dacă Stilla se arătase preţ de un minut. dintr-o dată. aşa cum apăruse în faţa publicului. în scena finală din Orlando.

.... fără să se poată hotărî să plece. ocol bastionului de colţ din stânga. Dacă trebuie. nici pădurarul nu izbutiseră să facă. După care îndreaptă-te spre Alba Iulia.. Eliberaţi-o! Ah! Dumnezeule mare!. răspunse Francisc.. sau. deja. o va face. — Da! — Dar. Dacă nu vin până mâine. că va fi silit să se întoarcă la Vulcan.. Povesteşte-i tot. Francisc dăduse. în sfârşit. vor reuşi oamenii autorităţilor.. — Pentru mine nu va fi. se vor duce. manifestându-se prin sentimentele dezordonate ale unui om care nu mai e stăpân pe el însuşi.. Francisc se îndepărtase deja........ dacă Nicu Deac n-a putut?.. — Du-te... O să caut.. — Unde... Obstacolele pe care Nicu Deac nu izbutise să le învingă. dar. trebuia s-o facă. Se gândi. mai aşteaptă câteva ceasuri.. pe pantele platoului Orgall. Câteva clipe.. gâfâind.... atunci.... lui Roşca nu-i rămânea decât să se supună. cu orice preţ. Şi. poate în noaptea asta. nu vrei? — Nu! Ne vom despărţi. ci pasiunea. poate mâine... i-o vor smulge pe nefericita Stilla. Habar n-avea. — Te voi aştepta... — Nu vrei să te însoţesc... îmi vei putea fi de folos?. Roşca vedea cum sporeşte surescitarea stăpânului său.. Nu curiozitatea era aceea care îl mâna în mijlocul ruinelor. şi. că eforturile lui Francisc se vor dovedi inutile.. le va învinge el. dragostea pentru femeia pe care o . toate aceste fraze.. — Nu.. Vie... De altfel.. Roşca rămase locului.... aici?.. atunci. Stilla trăia! Dar... doar dacă ne vom despărţi. dă-i de ştire şefului poliţiei.. îţi spun eu.. nu la Werst. — La Werst. atunci?... iar întunericul îl şi înghiţise.... — Asta. nu... că nu va reuşi nici măcar să treacă de zid. ca să iasă la drumul trecătorii Vulcan. stăpâne.. — Voi intra........ în vreme ce tânărul bolborosea. pleacă de dimineaţă. voi trece.. vor scotoci cetăţuia din Carpaţi. chiar dacă toţi dracii din iad s-ar strânge laolaltă să o apere! Şi Roşca o porni din nou în jos. Acum nu mai avea nici o îndoială în ceea ce priveşte prezenţa baronului de Gorj la castel.. deci.. în faţa acestei porunci fără replică. împreună la Alba Iulia şi ceea ce nici Francisc... Acolo.... — Poterna este închisă. Coboară în târgul Vulcan şi înnoptează acolo... în vremea asta. întoarce-te cu nişte agenţi.. Mii de gânduri îi treceau prin minte.. Doar el putea fi autorul. cum ai să poţi pătrunde în cetăţuie. mergând pe marginea şanţului... îi vor veni de hac lui Radu de Gorj. pentru ultima oară. nu vor lăsa piatră pe piatră. Roşca.— Singur?. — Asta vă e dorinţa?. de vreme ce Stilla era sechestrată acolo.. adică.. mai degrabă. Roşca! strigă el.. să ia cu asalt cetăţuia!. dacă va fi nevoie. în mâinile lui Radu de Gorj!.... o să găsesc o spărtură. E de prisos ca oamenii de acolo să ştie. cum să facă să ajungă la ea?. Cum să facă să o scoată din castel?.....

dându-şi seama că nu avea rost să încerce să escaladeze zidurile înalte.. împins de o putere supraomenească. Francisc înainta mereu. obstacolele păreau să se înmulţească.. Dar. scoţând înfiorătorul lor ţipăt strident.. spre stânga. va fi văzut de cei din cetăţuie. înciudat. Prins între stâncile uriaşe ce acopereau platoul. Stilla mea!. frângându-şi mâinile. ca marinarul spre şuierul unui sirene de alarmă. . După ce treceai de bastion. lovind. Dincolo de bastion se desfăşura curtina dinspre sud. iar Francisc nu reuşea să se orienteze. Francisc înainta. luna nu răsărise încă. cu creştetul atins de perechi de hultani care se îndepărtau numaidecât.. la gândul că va fi silit să aştepte zorile!. nu mai putu să se ţină după linia unduitoare a şanţului şi trebui să se îndepărteze de el.. îşi dădu seama că se rătăcise.. care acoperea până şi vârful donjonului central. în toiul nopţii. o noapte îngroşată de negurile care se strâng între munţi era mai mult decât primejdioasă. După declivitatea4 solului. învăluit în întuneric.. pericolului de a te prăvăli în şanţ. pipăind cu mâna şi piciorul.. urmând cât putea de aproape şerpuirile şanţului. i-o va smulge lui Radu de Gorj. nici o licărire în noaptea neagră ca smoala.. continuă să înainteze pe creasta platoului Orgall. Francisc ajunsese la concluzia că nu va putea pătrunde decât prin curtina de sud. închipuiţi-vă pe cineva încercând să se orienteze în mijlocul unei întinderi de felul celei de lângă Carnac1. Coborâse dincolo de poternă? Sau poate trecuse de punte? Se opri. dar unde dolmenii2 şi menhirii3 ar fi aşezaţi la întâmplare.. la care puteai ajunge folosind puntea. După ce o crezuse moartă. după ce coti pe lângă bastion. i se adăuga acela de a te izbi de stânci şi de a provoca prăbuşirea lor.. în afară de asta. Ziua.. cu mâinile sfâşiate de scaieţi şi mărăcini. unde se afla portiţa secretă la care ducea puntea.. strigă el.regăsea în viaţă. sau spre strălucirea unui far! Nu!.. Şi nici un reper. aşa cum bătuse pentru Nicu Deac şi pentru doctor? De ce deasupra crenelurilor donjonului nu se aprindea acea lumină intensă. când aceasta nu era ridicată şi lipită de poternă.. Pericolului de a călca în gol. când târându-se printre stânci. care-i învăluise pe aceştia? Ar fi mers spre sunetul acela.. Aşa trecu o oră. pentru a fi sigur că nu se îndepărtează. — Stilla. călăuzit de un instinct extraordinar care nu-l putea înşela... atunci. n-ar fi fost greu. un strigăt de disperare. care-i bloca trecerea. era chiar noaptea în care trebuia să pătrundă în incintă. De fapt. încotro să se îndrepte? Ce furie îl cuprinse. din ce în ce mai pronunţată. Era noapte. totuşi. Radu de Gorj se va pune în gardă. totuşi. Scoase un strigăt. i-ar fi putut răspunde?.. Aşa că.. ar fi mers spre lumina aceea. Era de crezut că prizoniera l-ar fi putut auzi. când căţărându-se pe o piatră enormă. Da! în viaţă!. se simţea. cu piciorul în pământ. Doar bezna adâncă ara cea care nu-l lăsa să vadă la mai mult de câţiva paşi. Ah! De ce nu bătea clopotul vechii capele. nu va putea să-i ia prin surprindere.

mici fortificaţii subterane unde lumina intra prin ferestruicile înguste ale curtinei.. pe podişul Orgall. încă. iar înălţimea la care se vedea dovedea că venea.. întrucât poterna era închisă. Dintr-o dată. blocând cu un pocnet sec poterna. iar puntea ridicată. aşadar. trebuia să se lase să alunece până la baza curtinei. cunosc doar aspectul exterior al castelului din Carpaţi. oare. lungi tuneluri. ici şi colo vedeai câteva cisterne în care se strângea apa ploilor şi al căror preaplin se scurgea către torentul Doinei. din ce în ce mai puternică.. Francisc înainta spre locul de care era proptită puntea. Cum o luase prea la stânga... în momentul în care el însuşi o zărise pe terasa bastionului. Francisc se năpusti sub bolta întunecată.. vreo douăzeci de paşi la dreapta şi.. Dată fiind starea sa de surescitare. înfăţişa privirilor doar mormanul uriaş de pietre al unei cetăţi în ruină. îl recunoscuse. probabil. ca şi donjonul central cu trei etaje. atunci când poterna era deschisă. că puntea se ridică. Francisc nu ezită să creadă că Stilla era aceea care-i trimitea acest semnal. din nou. cu odăi care încă mai puteau fi locuite. Iar acum îi venea în ajutor. ochii îi fură străfulgeraţi. la o oarecare înălţime. o întreagă garnizoană. La adăpostul zidurilor lor trainice. neastupate aşa cum se credea. după poziţia sa.. Nu putea fi nici o urmă de îndoială. Dar. se aflau între diversele construcţii ale incintei. Francisc trecu puntea care se clătina sub paşii lui şi împinse uşor uşiţa secretă. Capitolul XIII Locuitorii ţinutului transilvan şi călătorii care urcă sau coboară trecătoarea Vulcan. o licărire destul de vie. încununat de o platformă crenelată. într-adevăr. coborând în străfundurile infrastructurii. O licărire zgâria întunericul. de douăzeci de ori la rând. de la una dintre ferestrele donjonului. Şi. ca să ajungă la poternă. Lumina strălucea în faţa lui. Francisc urma. — Acolo e cetăţuia.. în sfârşit. acolo! îşi spuse. pe urmă. Acestea se conturau în nesfârşite culoare întortocheate. Francisc se îndreptă spre acea luminiţă. strigă numele pe care ecourile Piesei i-l uimiseră îndărăt. cum se va descurca cu un zid ridicat la cincizeci de picioare deasupra lui?. într-adevăr. Dar. pe măsură ce se apropia de ea. în interiorul incintei. Puntea era lăsată. galerii fără număr. urcând până la terasa bastioanelor. De la distanţa respectuoasă la care teama îi ţinea pe cei mai viteji locuitori din satul Werst şi din împrejurimi. atât de şubrezită pe cât erai de înclinat să presupui? Nici vorbă. de-abia intră. poate! Şi chiar aşa era. cetăţuia era. a cărei sursă se afla. Dar. Fără să mai stea pe gânduri.Şi. indicându-i calea pe care trebuia s-o urmeze.. ajunse iar pe malul şanţului.. pivniţe adânci. totuşi. să înfrunte ultimele obstacole — de netrecut.. licărirea putea veni doar din donjonul central.. după ce bâjbâi puţin. ale căror suprafeţe pietruite nu se mai zăreau de sub iarba înaltă.. clădirile rămase intacte ale vechii fortăreţe feudale ar fi putut găzdui. Francisc de Telec era de-acum prizonier în castelul din Carpaţi. care dădeau în drumul trecătorii Vulcan — iată . Vaste săli boltite. Uşiţa se dădu în lături. se văzu obligat să urce.

pipăind cu piciorul şi cu mâna. atunci când păşea peste o lespede care suna a gol. ridicată până în noaptea aceea. cu o ardoare care nu-i lăsa nici măcar răgazul de a chibzui. Avea să dea de firul Ariadnei. şi în zadar căutat să se orienteze în labirint. Totuşi. dându-şi seama că a intrat în nişte fundături. de nişte cârtiţe. în castelul în care Radu de Gorj o închisese pe Stilla şi şi-ar fi jertfit viaţa ca să ajungă până la ea. era oprit. care îi modifica direcţia. întrucât Francisc nu avusese până acum nici de urcat. Francisc făcu cale întoarsă de mai multe ori. se menţinea încă la nivelul curţilor interioare. fie de o diferenţă bruscă de nivel care îl făcea să se împiedice... vreo trapă care nu fusese închisă bine să-i cedeze sub picior. nu erai nevoit să străbaţi aceste . parcă. Culoarul ducea.cum arăta. şi reuşise. fie de un cot brusc. iar pe vremea când familia de Gorj locuia acolo. dădea peste o deschizătură. n-ar mai fi putut să iasă. insondabil. care-i slujise de călăuză eroului grec? Francisc n-avusese decât un singur gând. cincizeci de paşi mai încolo. îndoit de spate. După ce trecu de un stâlp de piatră care întărea ultimul colţ din stânga.. irezistibil. care-i poruncea să se avânte în meandrele fără capăt ale cetăţuii. N-auzea nici un zgomot. Lemnos. după care. tânărul Francisc se simţea însufleţit de un sentiment imperios. înaltă. ca şi cum la celălalt capăt al coridorului s-ar fi aflat o gură de aer. Francisc se apropie de peretele din stânga şi o luă pe lângă el. în afară de cel al paşilor lui. găurind peretele. nici că-i păsa. de loc închis şi dărăpănat. să pătrundă în incintă. căutând să-şi dea seama dacă merge în linie dreaptă. înainta astfel. Cu siguranţă că aşa era. avea grijă să se prindă de pereţi. nu cumva. sau Creta. o apucă în sens opus. părea să se fi lăsat anume ca să-l lase să treacă!. înaintând mereu. încărcată de o duhoare de mucegai stătut. al cărui plan geometral oferea un sistem la fel de complicat ca acela al labirinturilor din Porsena. făcându-l să se prăbuşească într-o capcană pentru nepoftiţi din care.. Poate că ar fi trebuit să se neliniştească atunci când poterna se închisese brusc în urma lui!. Aşa că. în fiecare clipă. Francisc simţi că o coteşte la stânga. Dar totul era întunecat. chiar lângă scară. Galeria în care se repezise să intre. La cam două sute de paşi de stâlpul din colţ. în ansamblu. Poate că ar fi trebuit să se întrebe de ce puntea. O adiere călduţă. se afla cufundată în cel mai desăvârşit întuneric. Dar. Aidoma lui Tezeu1. Se afla. săpat. oare. înapoi spre curtina cetăţuii. largă. dar. castelul din Carpaţi. care răsunau până departe. nici de coborât. în sfârşit. sau te purta spre baza donjonului? Francisc încercă să iuţească pasul. care făcea legătura cu ramificaţiile laterale. îl împingea din spate. sprijinindu-se de un ornament a cărui suprafaţă acoperită cu salpetru i se sfărâma în mână. Atingea plăcile cu care erau placaţi pereţii. Francisc ajunse la intrarea într-un culoar mai îngust. Din când în când. Marea lui teamă era ca. Negreşit. trebuia să existe o cale de acces mai directă între poternă şi clădirile cetăţuii. amenajate între diversele corpuri de clădire din incintă şi exista posibilitatea ca galeria să ajungă în donjonul central. doar desfăcându-şi braţele. cu bolta teşită. cel pornit s-o cucerească pe fiica regelui Minos. dar fără să se oprească. iar pardoseala cu lespezile dislocate nu îngăduia un mers prea sigur. oricât s-ar fi zbătut.

O a doua uşă. atâta vreme cât vreun obstacol de netrecut nu l-ar fi silit să se oprească. pe care ecoul l-ar fi putut repercuta până la etajele donjonului. Era mort de foame şi de sete. pentru a ajunge într-un al doilea tunel orizontal. mai degrabă. încă una. . pur şi simplu. O lucire difuză mai degrabă. în mijlocul căruia se înălţa donjonul. apoi. când un punct luminos apăru la două-trei sute de paşi în faţa lui. Cripta. Mersul nu îi mai era sigur. Trecuse o oră de când se învârtea la întâmplare. doar un fenomen natural. care s-ar fi aprins la adâncimea aceea? Nu era. Dacă Stilla fusese aceea care-i luminase una dintre ferestrele donjonului. Nu mai pusese nimic în gură de când plecase din Werst. parcă anume ca să-i indice intrarea în castel. care era închisă şi ale cărei piroane. Francisc era extenuat. arătau locul unde se aplica armătura exterioară a zăvoarelor. iar inima-i bătea nebuneşte. avea. cu capetele ruginite. fără să facă nici o mişcare. nu mai întâlni solul. fără să îndrăznească să strige numele Stillei. mergând târâş. Făcu legătura cu faptul că mai zărise o lumină. Se aplecă. ieşire? Francisc nu ezită să coboare. Francisc se aplecă şi privi. ciulind urechile. picioarele începeau să-l lase. după cum îl duceau ocolurile. Francisc mai merse preţ de o jumătate de ceas şi. se prăbuşi pe pragul unei cripte. numărând treptele care se înşirau într-o direcţie oblică. răsărită în calea lui. oare.. fără să-şi dea seama. înaltă cam de douăzeci de picioare. părea să umple un soi de hipogeu1. gâfâia din greu. nu tot ea căuta să-l călăuzească prin meandrele acestor catacombe? Păstrându-şi cu greu cumpătul. pândind încordat dacă nu se aude vreun zgomot îndepărtat. Trebuie să fi fost aproape nouă când Francisc. întinzând piciorul stâng. care se pierdea în numeroase şerpuiri întunecate.. Cu toate acestea.coridoare interminabile. Nu se lăsa descurajat şi ar fi mers cât l-ar fi ţinut puterile. Şaptezeci şi şapte de trepte fură coborâte astfel. De unde provenea licărirea? Era. decât un punct luminos. se întindea pe o suprafaţă circulară. străluceau în jurul unei chei pandantiv4 în centrul căreia era montat un glob de sticlă plin de o lumină gălbuie. trecând dincolo de veşminte. un felinar purtat de una din persoanele care locuiau în cetăţuie? — Ea să fie?. iar mâna lui dădu peste o treaptă care ducea în jos. în bună stare. dar acum era blocată şi Francisc nu reuşise să o găsească. Era o scară. se deschidea în locul destinat manevrelor militare. opusă primei galerii. în aerul umed şi cald care i se lipea de piele. Scara se afunda către temeliile castelului. în faţa intrării încadrate de două coloane se afla o uşă. Nervurile2 bolţii susţinute de capitelurile3 a opt stâlpi masivi. sau hidrogenul vreunui foc viu. frânt de oboseală. Francisc se hotărî să-şi grăbească înaintarea. tocmai se opri. după ce trecu printr-o deschizătură îngustă. în raport cu galeria. la capătul culoarului. fiindcă de-abia se mai ţinea pe picioare şi. atunci când se rătăcise printre stâncile de pe podişul Orgall. cu aproape acelaşi diametru. faţă-n faţă cu intrarea secretă. murmură Francisc. zbătându-i-se în piept.

un culcuş mizerabil improvizat dintr-o inimă de stejar bătrân.. o masă fixată de perete cu scoabe.. Dar.. închisă. Ceasul i se oprise. în legătură cu semenii lui? . adus acolo prin vicleşug? în învolburarea gândurilor sale. doar că lumina strălucea din nou. deschisă. cu nici un chip. Dar.. — Cât să fi dormit? se întrebă. osândit să nu mai poată intra. se opri dintr-odată. Uşa grea nici nu se clinti. după aceea se lăsă să cadă de-a curmezişul patului improvizat..... Când se trezi. o toropeală covârşitoare. Să fie noapte. un pat sau.. iar mintea îi adormi. lumina artificială revărsată de globul de sticlă încastrat în cheia de boltă se stinse. mai degrabă.. o stacană plină cu apă. Sleit de foame. în direcţia celei de-a doua uşi: era. oare.. iar cripta se cufundă într-o beznă de catran. o anihilare absolută a fiinţei care nu era provocată de o liniştire a spiritului. în interiorul criptei nu se schimbase nimic.. mai degrabă. ca să-şi reînceapă căutările? Voinţa îi era atât de amorţită. oare. şi schiţă câţiva paşi spre prima uşă: aceasta era. aşa ceva nici nu-i trecu prin minte. Cripta era mobilată cu câteva piese şubrezite şi desperecheate. să aştepte zorile. La donjon. Francisc nu-şi putu da seama cât dormise. apoi dădu pe gât toată apa din stacană. în continuare. plină. trebuie să ajung la donjon chiar în noaptea asta!. Francisc se îndepărtă de pat. Pe masă se aflau tot soiul de obiecte de gospodărie. peste care fuseseră zvârlite câteva aşternuturi. era un prizonier în această temniţă? Prizonierul să fi fost chiar el. Vru să chibzuiască şi nu-i era prea lesne. Brusc. mai degrabă. mai degrabă.. avu impresia că se scurg.. într-un colţ susura un mic bazin alimentat de o şuviţă de apă. umplută cu apă limpede. scăldată într-o lumină artificială. al cărui preaplin se vărsa într-un canal de scurgere săpat la baza unuia dintre stâlpi. sau. n-am să aştept!. un scăunel fără spetează cu picioarele strâmbe. mai degrabă. sau. apoi. din nou. încât nu mai era stăpân pe faptele lui?. ca acul unui orologiu căruia i s-a rupt arcul.. Nu reuşi. Intrase cineva în vreme ce Francisc fusese cotropit de acea sfârşeală toropitoare? Se ştia că ajunsese în străfundurile cetăţuii?. devoră alimentele de pe masă. din nou. o farfurie cu o ciozvârtă de vânat rece şi un codru de pâine. de sete şi de oboseală. să fie zi?. Era. farfuria era. Fu un somn ciudat..Francisc îşi adună puterile şi se târî spre această a doua uşă. sau. ca o apă care i s-ar fi prelins printre degete.. îşi simţea acum capul gol şi greu. îşi spuse. încercând să o zgâlţâie din ţâţâni. cripta era. în continuare. Trebuia. în care o odihnă de câteva minute îl putea face să-şi redobândească măcar o picătură de energie. când încercă să-şi adune gândurile.. semănând cu pesmetul marinăresc. Francisc vru să se ridice. iar stacana. că un oaspete era aşteptat în criptă. Aceste pregătiri nu dovedeau. Dacă trupul îşi revenise după eforturile din ajun. Se afla în mâna baronului Radu de Gorj. — Nu.

Uşa nu se deschise şi o voce de o nesfârşită blândeţe ajunse până la el.. Nu. de altfel. aştepta să se deschidă uşa. Ei bine! Va încerca să ajungă la zidul incintei şi. dacă nu va reuşi să-şi atingă singur scopul. paşii se opriseră pe palierul din dreptul pragului. s-o scoată din cetăţuie?. ţinându-şi respiraţia. când va intra. — Stilla. O absorbea. avea să fugă. printr-o ambrazură1 a curtinei. apoi. se îndreptă spre galeria pe unde sosise. Francisc îşi trase din teacă cuţitul pe care-l purta la cingătoare. Va pleca fără să o smulgă din mâinile lui Radu de Gorj?.. avântându-se prin noua ieşire.. îşi aminti. vor scotoci cetăţuia din temelii până-n vârful turnurilor. va încerca să ajungă la donjon.. îl va înjunghia fără nici o remuşcare. trebuia. Era. în vremea asta. Stilla mea! strigă..... avea să dea. când un soi de foşnet se auzi în spatele celei de-a doua uşi a criptei. să ajungă până la Stilla. să se strecoare afară. peste galeria care ducea la poternă. când dormita în sala cea mare a hanului din Werst: Nel giardino de'miJle fiori.. atunci. totuşi. Era vocea Stillei. s-o ia în braţe. . Andiamo. mio cuore.. negreşit.. ca şi cum cineva ar fi urcat de pe o treaptă pe alta. ascultă. Va renunţa să răzbată până la ea?.. Da! Dar puţin slăbită. Dacă era însuşi baronul Radu de Gorj şi-l va recunoaşte. O dată hotărârea luată. asupra lui. o sorbea ca pe o licoare divină. Cu orice preţ... să o facă.. cu siguranţă.. încă. Dar Stilla. instrument admirabil al miraculoasei arte ce părea să se fi stins. pe omul pe care îl zărise în momentul în care Stilla se prăbuşea pe scena de la San Carlo.. Melodia îl pătrundea până-n adâncul sufletului.. cu farmecul de nespus.. şi-l prinse strâns de plăsele. de vreme ce putea. în timp ce Stilla părea că-l pofteşte s-o urmeze: Andiamo.. Iar Stilla repeta melodia tânguitoare care-i legănase visul... trebuia ca.. Vor lua cu asalt vechea incintă. va ieşi din castel!. o va face cu ajutorul agenţilor pe care Roşca trebuie să-i fi adus de la Alba Iulia în satul Werst. mio cuore. va căuta să se strecoare afară. Şi.. cu toate inflexiunile ei. şi. andiamo. aşadar. neclintit. în mai puţin de un ceas. neîntârziat.. Dacă era unul dintre slujitorii baronului de Gorj. Francisc se ridică. Nu putea. odată cu artista. legând cripta de curţile interioare. să-l lase să treacă!. cu modulaţiile mângâietoare. se va năpusti. Paşii păreau făcuţi la intervale regulate..Nu era de crezut şi... Desigur că exista o a doua scară. Să iasă?.. Francisc..... din nou. că poterna se închisese în urma lui. îi va lua cheile şi-l va împiedica să-l urmărească. să o pună în aplicare. Francisc îşi lipi urechea de canatul uşii şi.. un zgomot de paşi care se apropiau încet-încet.. Pregătindu-se să facă faţă oricărui eveniment.... uşa nu se deschidea.

.. rupându-şi unghiile în ferecaturi.. cu strângere de inimă.. simt că-mi pierd minţile! repeta.. O să mă prefac că dorm. urma lăsată în sufletul şi inima lui de melodia pe care ecourile criptei întunecoase nu i-o mai trimiteau înapoi... încercă. de vreme ce nu mi-a recunoscut glasul.. De cinci ani închisă aici. lucrul acesta se întâmplase doar pentru că băuse din apa aceea.. şi mai multe ceasuri trecură.. Nici de alimente n-o să se mai atingă. Trebuie să scap din cetăţuie!.... Aceasta tocmai se închidea fără zgomot... Era zi.... de vreme ce nu m-a recunoscut. Nu! Nu trebuie să-mi pierd capul!... E nebună. Şi se repezi spre prima uşă. gândul că era lipsită de raţiune. să i se dedice în întregime.. până să îşi recăpăta stăpânirea de sine.. iar cumplita descoperire îl îndurera atât de adânc. nu băgase de seamă. Aşa cum. Nebună. Fusese victima unei iluzii? Nu. Soarele urca. la zenit.. chemând-o necontenit pe Stilla. de vreme ce nu mi-a răspuns!. Francisc se lupta să clintească scândurile uşii.. — Nebună! îşi repeta. Dacă se cufundase într-un somn adânc. dacă nu mai ştiuse de el cine ştie câtă vreme. paşii să se îndepărteze. a cărei voce aproape nu se mai auzea. încetul cu încetul. înţelegerea lucrurilor... atunci..... O să aştept. dând din mâini. — Şi eu. Singurul sentiment care dăinuia în el era amintirea Stillei..Şi se aruncă asupra uşii. îmi aduc de mâncare în timp ce dorm... sau cobora la orizont?. Se învârtea prin criptă. îşi spuse.. nebun ca ea.. melodia să se curme.. zguduit de un delir înspăimântător.. bănuise.. de vreme ce n-a fost în stare să-mi răspundă. răcni. îl săgeta din nou... în clipa aceea. De îndată ce uşa se va deschide iar. de parcă ar fi pierdut-o a doua oară.. cu capul în flăcări.. Deja. Nebună! Şi era cât se poate de verosimil! Ah! Dacă ar fi putut s-o smulgă din cetăţuie.. Da!. în clipa aceea. —Trebuie să scap de aici.. — Nu! îşi spuse. cum?. îl lăsau... Nebună... Ascultând vocea Stillei.... — Nebună!.. După ce fusese închis în incinta cetăţuii. în puterea acestui om. prin minte. cu privirile rătăcite. nu! Pe Stilla o auzise adineaori.. să judece la rece. îngrijirile lui. pe ea o văzuse pe bastionul castelului. cu iuţeala unui fulger. Dar.. era noapte? ...... Atunci.. Fu străfulgerat de o bănuială: poate îi strecurau în apa din stacană vreo substanţă soporifică. Sigur!. Unul dintre cei din cetăţuie nu va întârzia să-şi facă apariţia şi curând. Cine să ştie?. Ei bine! N-o să mai bea.. facultatea de a reflecta.... Capitolul XIV Francisc era sfârşit.. vocea părea să se piardă. atunci.... Un gând înspăimântător îi trecu. s-o ducă la castelul lui de lângă Craiova. îngenuncheat.. acum era închis în criptă. Voi scăpa.. Simt că o să ajung nebun. inteligenţa necesară pentru a le deduce consecinţele acestora.. care nu cedă.. acelaşi gând.. şi-a pierdut minţile. biata mea Stilla. dragostea lui ar face-o să-şi recapete judecata! Iată ce îşi spunea Francisc.... de o mie de ori.. Curând?.. zvâcnind ca o fiară în cuşcă. Se ridică. să pună ordine în gândurile lui învârtejite.

în colţul în care se afla unul dintre stâlpii din dreapta. Ori. deci. era foarte solidă.. încă. care fixa zăvoarele de cadrul uşii. prin care venise.. ochii rătăciţi. Francisc reveni în interiorul criptei. Poate că nu va fi foarte dificil să-şi croiască drum pe acolo. Să încerce să se caţăre pe pereţii netezi ca-n palmă era cu neputinţă. Francisc putea să se convingă că mai era. Brusc. în dreptul orificiului superior al puţului se desena un fascicol de lumină. Treaba merse mult mai repede decât ar fi putut spera. fiindcă fascicolul luminos începea să se subţieze. cum plecaseră. seama că se înşelase amarnic. să se asigure că de afară nu se aude nimic. oare. Totuşi. acoperită de umbra stâlpului. şi nu mai putea exista nici o îndoială că fusese provocat de o băutură adormitoare. Soarele străbătuse cel puţin jumătate din drumul lui de fiecare zi.. respiraţia grea. Francisc îl trase adânc în piept şi se simţi un pic uşurat. Acolo se rotunjea o curticică.. vreo deschizătură prin care pău"undea un pic din aerul de afară?.. îşi dădu.. vru să-şi dea seama de starea în care acestea se găseau. pentru că lemnul din jurul armăturii metalice. în locul acela. De aici..Aşa că Francisc încercă să surprindă vreun zgomot de paşi. urechile vâjâind. care-i slujea drept curte interioară acestei celule subterane. A doua uşă — cea în spatele căreia se făcuse auzită vocea Stillei — părea mai puţin conservată.. prin care intra un pic de aer şi de lumină. Da.. concluzia că somnul lui Francisc se prelungise cel puţin patruzeci şi opt de ore. Dar. nu era vreme de pierdut. operând aproape fără zgomot. cu capul încins. zi. Oricât de umed era aerul din curte. din Werst alaltăieri. regăsindu-şi stăpânirea de sine.. de îndată ce ar fi presupus că se află sub influenţa băuturii soporifice. nici un zgomot nu ajungea până la el. numaidecât. nu mai largă de cinci-şase paşi. sub apăsarea unei atmosfere înăbuşitoare. Pentru că nu putea fugi decât pe una din uşi. Să fi fost. de pomană să forţeze canaturile.. însemna că ziua de 13 era pe sfârşite. pe aici! se îndemnă Francisc. exista o ieşire. pe 11 iunie. Scândurile putreziseră pe alocuri. care de-abia se primenea prin dreptul uşilor. simţi pe buze o adiere mai proaspătă. Dar. aşa că se târa de-a lungul pereţilor. fusese mâncat de mucegai. Ai fi zis că e capătul unui puţ. să se îndrepte spre o lumină destul de slabă care părea să vină de sus.. Să fi fost ceasurile cinci ale amiezii. dacă sperase că o evadare era posibilă prin acel tub lung de piatră. oprindu-se din când în când şi ciulind urechile. pe care n-aveai cum s-o vezi. Prima uşă. foarte groasă şi trebuie să fi fost închisă pe dinafară cu zăvoare prinse în belciuge de fier: ar fi încercat... — Da. deoarece era de aşteptat ca cineva să intre în criptă.. Francisc reuşi să desprindă partea circulară. apropiindu-se de una. Să se strecoare între cei doi pereţi. el şi Roşca. . Folosindu-se de cuţitul lui. fu o treabă pe care tânărul Francisc o duse la capăt într-o clipă. dar ale cărei ziduri se ridicau la peste o sută de picioare. Să încerce să se caţăre pe pereţii netezi ca-n palmă era cu neputinţă.. pe aici. sau alta dintre uşi. oblic faţă de nivelul ghizdului.

Anumite nuanţe ale atmosferei indicau. prin crăpătură se strecură o rază de lumină. să-şi mai tragă sufletul. iar cărămizile dezlipite abia se mai ţineau şi se clătinau sub apăsarea degetelor lui. iar uşa se deschise. seara. acum. Acolo se afla vechea capelă a castelului. Totuşi. dincolo de Retezat.Trei ceasuri mai târziu. când îl opri un obstacol. dădu peste o crăpătură îngustă. inima-i bătea să-i spargă pieptul. se părea că galeria e fără sfârşit. întâi. ceea ce dovedea că soarele se lăsase. să respire un pic de aer. câte o lespede de marmură prăfuită sub care îşi dormea . Zgomotul nu încetă şi. — Pe aici. ai cărui pereţi îi atingea uşor cu mâinile întinse. porni. Se opri. nici de zăbrele. mâna-i nu întâlni nici cea mai îngustă deschizătură. deci. Era un perete de cărămidă.. decât s-o ţină drept înainte pe coridorul întunecos.. din locul acela pornea o scară. Câteva stele străluceau în ovalul ghizdului. I se muiară genunchii. Se scurse o jumătate de oră. una câte una. ale cărei nervuri încă se mai uneau cu stâlpii gheboşi. Să tot fi fost ceasurile nouă. Şi începu să scoată. trecuse de linia munţilor dinspre răsărit. în acelaşi timp. Dar. zăvoarele nu mai erau o piedică. Tot ceea ce sperase se năruia. în raport cu curtina care se afla în faţa podişului Orgall. ale cărei trepte le numără urcând — doar şaizeci.. numeroase coruri îl împiedicară să-şi dea seama de direcţia în care se îndrepta. strigă Francisc. fără să fi fost oprit nici de vreo poartă. ici-colo. Nu-şi putu opri un strigăt. la nivelul solului. ca privite printr-un telescop cu ţeava lungă. ceva mai curat. din nou. Curtea era învăluită într-un întuneric adânc. simţi că nu-l mai ţin picioarele.. Nu înainta mai mult de câţiva paşi şi se împiedică de o treaptă. trăgând uşa după el. Mai lipseau. Nu era nici o ieşire prin locul acela. avea s-o întâlnească pe nefericita Stilla. în ce stare jalnică de delăsare o aduseseră timpul şi uitarea: o boltă pe jumătate prăbuşită. Pe aici!. când auzi un zgomot de partea cealaltă.. Câţiva norişori se îndepărtau alene purtaţi de acele vânturi nehotărâre a căror forţă slăbeşte atunci când se înoptează. rătăcind prin galeriile subterane. faţă de cele şaptezeci şi şapte pe care trebuise să le coboare. ca să revină la nivelul solului. La gândul acesta. cărămizile. Da!. rămasă doar la jumătate. Apoi. Privi. ieşi. la drum. Dar. de asemenea.. în clipa aceea. După ce făcu un popas de câteva minute. pe cea din stacană. cam opt picioare. gemând din balamale. ferestrele dislocate cu cercevele gingaşe aparţinând goticului flamboyant1 şi. Atunci. Pipăind la diverse înălţimi. Aşa cum se aşteptase... continuă să meargă. se prăbuşi de-a lungul peretului. izbindu-se de acest obstacol. că luna. după ce o vărsă. prinzându-şi cuţitul la cingătoare. cum nu-i trecea prin cap vreo idee mai bună. ca să ajungă în pragul criptei. deja. Şi poate că. două sau trei arcade ogivale ameninţate cu ruina. Se întoarse să ciugulească ceva şi să-şi potolească setea cu apa din bazin. fascicolul luminos nu se mai contura în gura puţului. Francisc ieşi în curticică.

rezervele se prefăcură în certitudini. de-acum. clătinându-se turnul clopotniţei. chiar dacă acesta s-ar fi apropiat de el. . în sfârşit. Totuşi. acel personaj original pe care-l vedeai umblând brambura pe străzi. Ah! De ce crăpătura pe care începuse să o lărgească nu era îndeajuns de mare să-i îngăduie să treacă dincolo! Ar fi intrat în capelă. la ceasul acesta înaintat din noapte? Francisc încerca să-şi dea seama şi iată ceea ce văzuse destul de desluşit. unele rezerve în ceea ce priveşte prezenţa baronului în castelul din Carpaţi. o funie: funia acelui clopot ale cărui dangăte se făceau. ridicase mai mulţi cilindri de fier. Şi iată vorbele schimbate cu glas tăios de cei doi. care reprezenta în exclusivitate anturajul baronului în timpul şederii acestuia în marile oraşe ale Italiei. în cazul în care ar fi dat greş. îşi punea născocirile în slujba lui Radu de Gorj! Dacă Francisc mai păstrase.. până la pământ. acel inventator mereu în căutarea cine ştie cărei himere care. — Totul e pregătit în cazematele bastionului? —Totul. Nu părea să fi îmbătrânit deloc. chiar şi după apariţia Stillei. de vreme ce îl avea acum pe Orfanik sub ochii lui. apoi un rest de acoperiş care fusese cruţat de rafalele de vânt ocrotind absida şi. Capitolul XV — Ai făcut legătura cu capela. cu părul lung şi cărunt dat pe spate. cocoţat deasupra portalului3. Era baronul Radu de Gorj. în capelă îşi făcu intrarea încă un bărbat. — Bastionul şi capela sunt. negreşit. baronul de Gorj l-ar fi făcut să plătească cu viaţa secretele pe care de-abia le descoperise! La câteva minute după venirea lui Orfanik. acel savant neînţeles. Era Orfanik. acel personaj excentric. Ce avea de gând să facă. gesticulând şi vorbind singur. de neuitat. încât nici măcar nu l-ar fi zărit pe tânăr. cu faţa pală şi alungită pe care felinarul o lumina de jos în sus. Orfanik? — Tocmai am terminat. Francisc îl recunoscu de îndată. un fragment din partea exterioară a absidei2 al cărei panou sculptat şi pictat aşezat în spatele altarului era zdrelit în câteva locuri. uneori. ce punea la cale în capela în ruină. pentru că. era aceeaşi. Şi era atât de absorbit de munca lui. de care lega un fir desfăşurându-se de pe o bobină aşezată într-un ungher al capelei.. legate direct cu donjonul? — Sunt. Orfanik. poate că era fericit că nu putea să o facă. l-ar fi obligat să-l ducă în donjon!. până atunci. îndoit din spate. cu ochii aruncând flăcări din adâncul orbitelor negre! Radu de Gorj se apropie să verifice lucrarea de care se ocupa Orfanik. spre cumplita groază a locuitorilor Werstului care întârziaseră pe drumul din defileu. s-ar fi năpustit asupra lui Orfanik. ţinând un felinar a cărui lumină îi bătea drept în faţă.somnul de veci cine ştie ce strămoş al familiei de Gorj. din înaltul căreia spânzura. auzite. în capela pustie de atâta amar de vreme şi expusă intemperiile climatului din Carpaţi tocmai pătrunsese cineva. înfăţişarea lui.

din . ceea ce se cânta. „sufletul universului". erau făcute să se înţeleagă. îi apăru în cale baronului de Gorj. ca şi cum ar fi fost aşezate una lângă alta1. repetă baronul de Gorj. o să plătească scump cei care vor pătrunde aici! Şi Radu de Gorj rosti cuvintele acestea. apucând din nou felinarul. de ani de zile. umbra baronului Radu de Gorj. La vremea aceea — ţinem în mod deosebit să subliniem că evenimentele evocate s-au desfăşurat într-unul din ultimii ani ai veacului al XLX-lea — utilizarea electricităţii. în asemenea condiţii. un biet nebun. ca şi pe toţi cei care-i vor veni în ajutor. după câteva clipe: — Şi firul. strigă baronul. stăteau de vorbă între ele. Ceea ce se spunea. — Ah. după cum se ştie. vechea mea cetăţuie. îl voi distruge. Deja. lumină adâncurile capelei. Aşa că. iar el să fie singurul beneficiar al lor. cele două personaje. după ce aparatul va degaja curentul. cu condiţia. — Nu se va afla. totuşi. — Ei bine! De vreme ce castelul nu se mai poate apăra. — De când s-a întors Roşca ăsta la Werst? — De două ore. originale şi maniace fiecare în felul său. considerată. iar două persoane. Orfanik. Orfanik? reluă el. Se lăsară. în ceea ce priveşte aplicarea în practică a electricităţii. fusese dusă până la ultimele perfecţionări. respins şi dezgustat. Ilustrul Edison1 şi discipolii săi îşi desăvârşiseră opera. pe drept. — Vor ataca la noapte? — Nu. câteva clipe de tăcere. cel puţin îi va strivi sub dărâmături pe Francisc de Telec. pe un ton care îl făcu pe tânărul Francisc să se înfioare. se putea auzi. vom avea vreme să fugim? — Vom avea. Orfanik? între alte aparate electrice. culese pe plăci. iar Orfanik. despărţite de mii de leghe. era. a căror origine nu va întârzia să fie descoperită. ca savantul să-i rezerve dreptul asupra invenţiilor sale. Ai făcut legătura cu capela. îşi deschise punga şi în cele din urmă. — Acum cincizeci de minute. Nu trebuie să se poată afla niciodată că făcea legătura între castel şi satul Werst. a sosit vremea să explicăm anumite fenomene produse în cursul acestei povestiri. Dar. fără sprijinul cornetului acustic. De aici. atunci. — Ai auzit ce se spunea la Werst? îl întrebă pe Orfanik. încât sunetele. Orfanik. ajungeau liber la ureche. în locul unui om de geniu în domeniul său.— Şi. telefonul funcţiona atunci cu o precizie atât de miraculoasă. ura implacabilă pe care inventatorul. abia în zori. Una peste alta. Apoi. oricât de mare ar fi fost distanţa. ceea ce se şoptea chiar. — Ai controlat dacă tunelul care dă în defileul Vulcan e liber? — Este. un inventator de prim ordin. admirabilele sale descoperiri nu fuseseră primite aşa cum meritau. o nutrea faţă de semenii săi. cu agenţii de poliţie pe care i-a adus de la Alba Iulia. firul mi-a transmis ce se vorbea la hanul Regele Matei. Baronul îi încuraja cercetările. şi-l apropie. Lumea savanţilor se încăpăţânase să vadă în el. fugărit de sărăcie. După părerea noastră.

Baronul de Gorj îi acceptă propunerea cu entuziasm şi Orfanik instala o aparatură specială. Exista. Faima rea de care se bucura era de ajuns pentru a-i ţine departe pe locuitorii . unor lucrări a căror cutezanţă întrecea orice închipuire. şi astfel un om de încredere. foarte mulţumit să se închidă acolo. tot ceea ce i se cerea. Orfanik. veni să-şi petreacă o noapte la Regele Matei pentru a racorda firul la sala cea mare a hanului. fu desfăşurat pe sub apele Doinei. Or. E de la sine înţeles că Orfanik şi el deţineau mijlocul de a-şi asigura din belşug cele necesare traiului la castel. folosindu-se de elementele pe care i le puneau la dispoziţie fizica şi chimia. liniştea cetăţuii nu fu deloc tulburată. pe atât de secret. Orfanik s-a putut dedica trup şi suflet. pe care nu-l ştia nimeni. Atunci când luase hotărârea să-şi îngroape existenţa între zidurile bătrânei cetăţui. Orfanik nu avea altă preocupare decât să desăvârşească descoperirile făcute în domeniul electricităţii în ultimii ani. era necesar ca baronul de Gorj să fie ţinut la curent cu ceea ce se spunea în satul cel mai apropiat. destinată să bage frica în oase. înzestrat cu toate cele trebuincioase experienţelor sale. cât şi pentru a recepţiona sunetele. se refugiase în castelul din Carpaţi. mai cu seamă. Aşa că. dacă se putea stabili o comunicaţie telefonică între castel şi sala mare a hanului Regele Matei unde obişnuiau să se strângă. la date fixe. în vreme ce melomanul se lăsa îmbătat de cântecul incomparabilei artiste. un mijloc de a auzi ce discută oamenii. părăsind Neapole. nici chiar când baronul de Gorj o urmărea pe Stilla prin toate oraşele Italiei. până-n satul Werst. nu se mai despartirá.clipa în care se întâlniră. aducea. seară de seară persoanele cu greutate din Werst. atunci. pe cât de dibaci. Dar. exista o cale de comunicare secretă cu drumul prin trecătoarea Vulcan. producând fenomene care nu puteau fi atribuite decât unei intervenţii diabolice. în teaca lui izolantă. la înălţimea ferestrei din spate. Dar. îl legă de fir. aparatul acesta fiind conceput atât pentru a emite. pentru a îndepărta eventualii intruşi. intenţia baronului de Gorj fusese ca nici un locuitor din ţinut să nu bănuiască întoarcerea sa şi deci. Or. vechi slujitor al baronului. Se înţelege că nu-i fu greu să tragă celălalt capăt. în primii ani. camuflând un aparat telefonic în frunzişul bogat. în modul cel mai simplu cu putinţă. Şi. Ceea ce Orfanik şi meşteri. După care. Un fir de aramă. cufundat în albia torentului. baronul de Gorj putea auzi tot ceea ce se spunea la Regele Matei. alături de el. care nu se deschidea niciodată. să perfecţioneze aplicaţiile lor practice. baronul de Gorj dispăru. donjonul central — era mai puţin dărăpănat decât se credea şi chiar mai locuibil decât ar fi avut nevoie oaspeţii săi. dându-se drept călător. în primul rând. drept urmare. fără ca nimeni să poată afla ce se întâmplase cu el. într-adevăr. prin urmare. şi putea face să se audă acolo tot ce-i trăsnea prin minte. Odată isprăvită treaba asta. îi veni ideea să le utilizeze. După incidentele care puseră capăt carierei dramatice a Stillei. fără ca aceştia să bănuiască nimic? Da. ceea ce rămăsese din cetăţuie — şi. De fapt. prin care să obţină cele mai extraordinare efecte. al cărui capăt pornea de la primul cat al donjonului. împreună cu Orfanik. nimeni să nu fie ispitit să-l viziteze.

plăci metalice plasate în iarba şanţului din jurul incintei. apariţia cântăreţei pe terasa bastionului îi insuflase dorinţa de neînvins de a pătrunde acolo. legate la baterii al căror curent îl atinsese pe doctor. între pereţii acelei celule în care alimentele îi erau aduse atunci când era cufundat într-un somn letargic. Ura pe care i-o purta baronul de Gorj tânărului Francisc se reaprinse. nici pentru bani. la adăpost de orice musafir nepoftit. de faţă cu notabilităţile. fie pe jupanul Colţ şi pe ceilalţi. văzând că. Prin fir aflară despre planul lui Nicu Deac de a se duce la cetăţuie şi tot prin fir un glas ameninţător se făcu auzit pe neaşteptate în sala mare de la han. în ciuda avertismentului său. la doar câteva mile de cetăţuie. se ştie. Dar. încât să-i piară pofta să mai calce vreodată pe acolo. Radu de Gorj se putea socoti. groaza ajunse la culme şi. gura lumii nu se mai opri şi. Din momentul acela. proiectarea unor flăcări intense care. în amestec cu sare de mare. dar iată că. iar feluritele căi prin care reuşi lucrul acesta vă sunt binecunoscute. aşadar. după apariţia acestor fenomene inexplicabile. Francisc de Telec se afla . în adâncul criptei. tânărul pădurar nu se dă bătut. sirene formidabile din care aerul comprimat ţâşnea cu un vuiet înspăimântător. produsă de bateriile din laborator. fie pe Ionas. pentru ca poliţia să vină şi să pună capăt tuturor acestor legende! Aşa că baronul de Gorj se hotărî să-l atragă pe Francisc de Telec la castel. în care auzise din nou vocea atât de învăluitoare. Vocea Stillei. care-l dărâmase pe pădurar în clipa în care atinsese ferecătura punţii. Şi nu numai că se afla în sat. distrugea reputaţia de cuib al nălucilor castelului din Carpaţi şi promitea să prevină autorităţile din Alba Iulia. care purta cizmele lui potcovite. când la Werst descinse Francisc de Telec. baronul de Gorj hotărî să-i dea o asemenea lecţie. îl făcuse pe tânăr să se abată din drum pentru a se apropia de castel. îşi bătea joc de superstiţiile lor absurde. în închisoarea aceasta îngropată în străfundurile cetăţuii a cărei uşă se trântise în urma lui. se ştia că. îl călăuzise spre poternă. contururi fotografice ale unor monştri. crea o serie de efecte. menite să semene groaza în zonele din jur: dangătul clopotului din capelă. Comunicaţia telefonică îşi dovedi. pe vremea în care începe povestirea noastră. prezenţa sa la han fu imediat semnalată. înfăţişate cu ajutorul unor proiectoare puternice. în vreme ce acesta îi iscodea. atunci. fusese părăsită. după încercarea lui Nicu Deac. pregătită să funcţioneze oricând. luminate electric. cu un deznodământ atât de nefericit. într-o zi. aparatura lui Orfanik. bântuit negreşit de duhuri de pe altă lume.Werstului. luneta ciobanului Frik îngăduise să se zărească. ieşind pe unul din hornurile donjonului. transmisă cu ajutorul telefonului. în noaptea cu pricina. după moartea ultimilor slujitori ai familiei. le confereau tuturor obiectelor un aspect spectral. prin firul din apele Doinei. ce-a urmat. care era deschisă pentru a-l lăsa să treacă. în sfârşit. o lumină. fiindcă baronul de Gorj şi Orfanik se putură informa în legătură cu tot ceea ce se petrecea la Werst. Aşa cum se aşteptase baronul de Gorj. Atunci. odată cu amintirea evenimentelor petrecute la Neapole. nici pentru aur. somându-l să renunţe. o descărcare electrică. ivită la una dintre ferestrele donjonului. nimeni nu s-ar mai fi încumetat să se apropie — nici măcar la două mile — de castelul din Carpaţi. utilitatea. De altfel. o şuviţă de fum.

ceea ce era imposibil în acel moment. i-ar fi lovit. să ne despărţim. în satul Werst sosise o brigadă de agenţi. deoarece părea că toate corpurile de clădire ale cetăţuii comunicau între ele? Nu avea nici o importanţă. dumneavoastră?. dăduse alarma. — Nu mai avem nimic de făcut aici? — Nimic.. într-adevăr.. aveau să fugă amândoi atât de departe. după plecarea baronului. care trebuia să le fie fatală agenţilor de poliţie şi lui Roşca. atâta vreme cât tânărul nu întâlnea un obstacol de care să nu poată trece.. — Voi părăsi cetăţuia în ultima clipă. în clipa aceea.în puterea baronului de Gorj. poate. — Da. Ştia de-acum că între satul Werst şi castelul din Carpaţi exista o linie telefonică. — Atunci. Orfanik şi el. iar acolo. — Doriţi. în partea exterioară a absidei.. de ce nu se putea năpusti asupra celor doi? I-ar fi doborât. cu ajutorul lui Dumnezeu. iar baronul era convins că de-acolo nu va mai putea ieşi în veci. nu va mai fi. din moment ce poliţia nu crede în intervenţii diavoleşti. Atunci când vor părăsi amândoi capela. la curent cu faptul că baronul de Gorj şi Orfanik vor avea timp să-şi ia tălpăşiţa. Acestea erau rezultatele misterioasei colaborări a baronului Radu de Gorj cu complicele său. Ah! De ce nu putea pătrunde în capelă. baronul şi Orfanik mai avură un scurt schimb de cuvinte. să vă las singur în castel?. — Rămâne stabilit să vă aştept la Bistriţă? — La Bistriţa. Dar. iar baronul de Gorj se afla în faţa unui duşman mult prea puternic. pleacă numaidecât prin tunelul din trecătoare. ar fi oprit înspăimântătoarea distrugere! Dar. — Dar. baronul ştia că Roşca. deja... să ţină piept unei trupe atât de numeroase? Metodele folosite împotriva lui Nicu Deac şi a doctorului Patak nu vor fi de nici un folos. îi va urmări până la donjon. şi chiar pe el îl va costa viaţa. iar aparatul destinat să declanşeze curentul trebuia să le lase baronului de Gorj şi complicelui lui răgazul de a fugi prin tunelul din trecătoarea Vulcan. Era. Aflase şi că bătrâna cetăţuie va fi distrusă în urma unei catastrofe. luând-o cu ei pe Stilla. de comun acord. Pe unde aveau să iasă? Pe o uşă care dădea într-una dintre curiile incintei. Ceea ce tocmai auzise din conversaţia lor îi oferise lui Francisc explicaţia fenomenelor care avuseseră loc. luaseră hotărârea să facă praf şi pulbere cetăţuia şi nu mai aşteptau decât clipa de a acţiona. Francisc. i-ar fi împiedicat să mai poată face rău. inconştientă. sau printr-o galerie interioară care trebuia să lege capela de donjon. Apoi. după explozia ale cărei victime urmau să fie tânărul Francisc şi mulţi dintre cei care vor escalada zidul din incinta castelului. repezindu-se pe urmele lor. încât niciodată nu li s-ar mai fi dat de urmă. anunţând autorităţile din Alba Iulia. spre marele său necaz. în sfârşit. neurmându-şi stăpânul în interiorul castelului. Un curent electric fusese pregătit pentru a da foc încărcăturilor de dinamită îngropate sub donjon. Baronul şi Orfanik erau. Francisc nu-i slăbea din ochi. bastioanele şi vechea capelă. Aşa că. . în continuare. Orfanik. Orfanik. cum puteau. va face dreptate.

despre ea vorbise baronul. să intervină noaptea. agenţii din Alba Iulia. Cărămizile peretelui se desprindeau destul de uşor. în apropierea unui colţ întunecat. Erau ceasurile unsprezece noaptea. Capitolul XVI Dezastrul era inevitabil. Ici şi colo. Cazemata era străpunsă de ferestruici înguste. Primul gând al lui Francisc fu să se ducă la una din ferestre. piciorul se izbea de rămăşiţele mormintelor şi de fragmentele desprinse din boltă. dacă asta vă este vrerea. Francisc îşi încorda privirile. Francisc nu se putea înşela. construită sub terasa bastionului. după panoul sculptat şi pictat din spatele altarului. când să se retragă. Uşa era deschisă. De îndată ce pătrunse în galerie. întunericul păru să se subţieze: o geană de lumină se strecura prin câteva deschizături laterale ale galeriei. încât să-i poată îngădui să treacă. Pe acolo intraseră în capelă baronul şi Orfanik şi tot pe acolo tocmai ieşiseră. O jumătate de ceas mai târziu. De îndată ce păşi în capela măturată de vânt. prin care se făcuseră nevăzuţi cei doi. Francisc putea să meargă mai repede şi ajunse într-o cazemată spaţioasă. totuşi. Deşi numele Stillei nu fusese rostit. sperând să-i ia prin surprindere pe oaspeţii castelului. aduşi de Roşca. rămâneţi singur. cerul lăsa să se vadă norii uşori purtaţi de adierile nopţii. ferită de razele lunii. prin care se revărsa lumina lunii. În sfârşit. simţi o uşă mucegăită cedând sub apăsarea mâinii lui. se simţi înviorat de aerul proaspăt. din nou. din nou. străbătând pieziş naosul. se îndreptă spre partea exterioară a absidei. i se păru că zăreşte două-trei umbre.. Uşa dădea într-o galerie care ar fi trebuit să străbată incinta. Acum. măcar preţ de câteva clipe. înconjurat de o beznă de nepătruns.. — Da. în partea aceasta foarte întunecoasă. pentru că vreau s-o mai aud. se zăreau câteva stele pe care strălucirea lunii. mişcându-se. Dar. se pomeni. Prin spărturile naosului şi golul ferestrelor. în capăt. ridicându-se la orizont. puţin în faţa copacilor: fără îndoială. le făcea să pălească. în faţă era o uşă. părăsiră capela. nici să coboare.— Rămâneţi aici.. la marginea de jos a podişului Orgall. Fără teama că ar putea fi dibuit. ca să respire aerul proaspăt al nopţii. vreau s-o mai ascult încă o dată. Francisc nu-l putea preveni. Trebuia să dea de uşa din spate. luminat până la pata de întuneric a brădetului. de treabă. sau aşteptau acolo să se lumineze de ziuă? . deci. Se hotărâseră. Francisc se apucă. fără să fie nevoit nici să urce. După ce coti de mai multe ori. în dreptul colţului din stânga al curtinei. era atât de gros.. încât trecu o jumătate de oră până când deschizătura fu îndeajuns de încăpătoare. De aceea. în ultima noapte pe care-o mai petrec în castelul din Carpaţi! Imediat după aceea. baroane. fu sigur că se menţinuse la nivelul curţilor interioare. decât punându-l pe baron în imposibilitatea de a-şi pune planul în aplicare. Câţiva oameni se învârteau de colo-colo pe platou.

La ferestre atârnau draperii groase. Se afla. piciorul lui nu mai dădu de trepte. Radu de Gorj ar fi avut timp să-şi pună în funcţiune maşinăria infernală şi să fugă prin tunel. să nu-l cheme pe Roşca. Câteva mobile din alte vremuri. se opri pe un palier. dădu ocol etajului şi ajunse din nou în faţa unei uşi. strigătul ar fi pătruns până la donjon şi. trecu dincolo de uşă şi continuă să meargă de-a lungul galeriei. se strecura un fascicol puternic de lumină. vechi tapiserii cu personaje. se îmbinau. Acolo se căsca o uşă. în vreme ce partea dreaptă era cufundată în întuneric. Cheia era în broască. Prin dreptul ei. aceasta fiind intens luminată. având grijă să se pitească în spatele parapetului. flamura baronilor de Gorj. jilţuri. Mereu. împărţită fiind între întuneric şi lumină. înălţat în mijlocul spaţiului pentru manevre militare? Era îndreptăţit să o creadă. într-un pandantiv. într-un fel destul de artistic. Tapiserii grele. Lipindu-şi ochiul de gaura cheii. ale cărei nervuri. Francisc reuşi să se stăpânească şi se îndepărtă de ferestruică. odinioară. împinse încet. dispuse ca spiralele unui şurub.Ce efort să-şi oprească strigătul. fu izbit. Francisc trase cu urechea şi nu desluşi nici un zgomot în interiorul apartamentului. Puse piciorul pe prima treaptă. intrând. Pe pereţii ei circulari se sprijinea o boltă cu chesoane. . Apartamentul de la primul etaj nu era locuit. dând în terasa care se întindea în jurul primului etaj al donjonului. încă. care înăbuşea zgomotul paşilor. zidul era străpuns de o uşă. încuiată în clipa aceea. rolul ei fiind să slujească apartamentului celui mai de sus al donjonului. Francisc urcă fără zgomot. Hotărât să-l găsească pe baron înainte ca acesta să dispară prin tunelul din trecătoare. în interiorul unei cuşti strâmte şi întunecoase. dar nu se auzea nici un zgomot şi. mai cu seamă. el sigur că l-ar fi auzit şi i-ar fi recunoscut de îndată glasul! Totuşi. Sala era aranjată într-un mod cel puţin bizar şi. O sală spaţioasă ocupa tot acest ultim etaj al donjonului. Totuşi. într-un stil arhitectonic greoi. ajunse în pragul unei scări săpate în zidul gros. îşi sprijini mâinile de pereţi şi începu să urce. în stânga scării. după vreo douăzeci de trepte. aceeaşi tăcere. Cinci sute de paşi mai departe. Francisc se grăbi să ajungă la palierele etajelor superioare. nu părea să fie scara principală care ducea către etajele donjonului. întâlnindu-se în centru. Francisc se strecură pe terasă şi. după ce străbătu cazemata. zări doar partea stângă a unei încăperi. în interiorul donjonului. privi în direcţia podişului Orgall. sipete. care nu lăsau să răzbată în afară nici un petic de lumină. După ce învârti cu băgare de seamă cheia. gata să-i ţâşnească de pe buze. în sfârşit. înainte ca agenţii să fi escaladat zidul incintei. de contrastul pe care îl oferea. în locul acela. Era alcătuită dintr-un şir de trepte circulare. uşa care se deschise. îmbrăcau pereţii. scara se termina. Apoi. Mai mulţi oameni se zăreau. la marginea brădetului şi nimic nu arătă că ar avea de gând să se apropie de cetăţuie. care încununa platfoma crenelată unde flutura. Pe podea se întindea un covor de lână. unde spirala scării urca iar. Când ajunse la al treilea palier. blidare. scaune fără spătar o decorau. ciulind urechile.

La stânga.. conform ordinelor pe care le primise. Nu putea fi aşa. neclintit. La urma urmei. într-adevăr stătea cineva. Francisc îşi dădu seama că jilţul era ocupat.. singur şi. prin tunel. Şi de ce s-ar fi întors în încăperea în care ea venea în fiecare seară.. straniul dilettante îi respira vocea ca pe un parfum. Stilla era în picioare. Baronul era. Dar.. bătut în nestemate. după cele spuse lui Orfanik. în culmea extazului.. cu palma sprijinită de partea anterioară a cutiei.. nespus de frumoasă în costumul alb al Angelicăi din Orlando... Vai! Era nebună! Francisc era gata să se năpustească pe stradă. o cutie dreptunghiulară. la înălţimea balustradei. . i-o sorbea ca pe o licoare divină. totuşi. acoperită de un covor. Stilla începu să cânte. capătul se pierdea într-o beznă adâncă. cu ochii injectaţi.. cu mintea împăienjenită. provenind de la vreun aparat de proiecţie a razelor. pe o măsuţă. încă de la intrarea sa în sală. aţintiţi asupra lui. nu întredeschidea buzele. nici n-o auzea. baronul de Gorj se aplecă spre ea. Ochii ei.. pe stradă.. era scăldată într-o strălucire puternică.. Era Radu de Gorj. se găsea un cilindru de metal. să-l farmece cu glasul ei?. nu exista nici o îndoială că tovarăşul lui fugise. Oare pentru a se lăsa în voia somnului voise baronul să-şi petreacă ultima noapte la ultimul etaj al donjonului? Nici vorbă!. cu capul răsturnat pe spate. la reprezentaţiile teatrelor din Italia. al cărei capac. ca din pământ. din pricina lui. Fără să se ridice din jilţ. Lângă jilţ. Era imposibil ca Stilla să nu-l vadă şi. în el.. acum când Radu de Gorj era în mâna lui!. dimpotrivă. cu pleoapele lăsate. în plină lumină. se afla un jilţ străvechi cu spătarul înalt. pe Stilla în viaţă şi cu minţile rătăcite. îl pătrundeau până în adâncul sufletului. cu părul despletit.. să o ia de acolo. ce importanţă avea. rezemat de spătar. Francisc nici n-o vedea. şase...La dreapta uşii. Francisc lăsă cuţitul să-i cadă pe covor. odinioară.. aşadar. Francisc se duse şi se postă în spatele jilţului. înainte ca acesta să fie distrus de explozie?. cuvinte pe care Francisc le auzise cu urechile lui. la cel care i-o răpise pe Stilla. a cărei suprafaţă era îmbrăcată într-o ţesătură neagră.. pe care ecranul îl cufunda într-un soi de penumbră. nu făcea nici un gest să-l cheme. să-i vorbească. ridică mâna. cincisprezece degete şi o lăţime de cinci.. braţele întinse. aşa cum i se arătase în bastionul cetăţuii. deja.. Dar Stilla?. se ivi Stilla. cu o lungime de douăsprezece... Stilla?. Mai avea un pas până să-l înşface pe baronul de Gorj şi.. Nu spusese Radu de Gorj că voia s-o audă pentru ultima oară în castelul din Carpaţi. era o estradă.. Aşa fusese. de altfel. cu braţul întins peste masă. şi va începe să-l lovească?. era ridicat. Brusc. despărţit de ea printr-un ecran. aşa era şi acum. s-o prindă în braţe... aşezat în faţă. în cutie.. având în vedere starea de surescitare în care se afla. n-avea să se repeadă la cel pe care-l ura cu aceeaşi îndârjire cu care îl ura şi acesta.. Va şti el cum să-l facă să vorbească. Unde se afla... în aşa fel încât să nu poată fi văzut La vreo zece picioare de estradă.

Cânta pentru el. în clipa ceea. Vrea s-o scoată din sală. Stilla mea. cuţitul o loveşte în inimă. Se va prăbuşi.. Dar Francisc nu îi răspunde şi. care a reuşit să scape. dacă-şi pierduse minţile... Nu se va stinge pe buzele Stillei... Francisc se aruncă asupra lui..în sala aceasta... în viaţă.. Doar câteva măsuri şi cântecul se va încheia în toată puritatea sa fără pereche. sufletul ei de artistă se păstrase neatins! Francisc.. repetând cuvintele unei dureri sfâşietoare: Voglio morire.. strigă Radu de Gorj. Francisc de Telec să mi-o răpească! Francisc întinse braţul spre Stilla.. Ei bine! Să încerce.. Francisc se năpusteşte spre ea. pe care te regăsesc aici.. Dar... notă cu notă. Iar cântecul Stillei nu era.. Innamorata. Scoate un strigăt.. ca pe scena de la San Carlo. încercând să abată lovitura care o ameninţa pe sărmana nebună. ai cărei ochi erau aţintiţi cu ardoare asupra lui. în viaţă.. neclintită. cu privirea ei adorată. mio coure tremante Voglio morire. Toată viaţa lui era legată de cântecul acesta. în vârful donjonului care domina câmpia transilvană! Da! Stilla cânta!. acela menit să facă să vibreze mai intens strunele amintirii în inima lui? Da! Recunoscu finalul tragicei scene din Orlando.. nemişcată. s-o ducă dincolo de zidurile castelului. Dar iată că vocea începe să se-nmoaie.. finalul în care inima cântăreţei se sfărâmase la ultima frază: . Stilla e tot acolo.. între toate... în viaţă! strigă baronul de Gorj.. repetă el. E prea târziu.. Francisc de Telec. — în viaţă!.. reluă Radu de Gorj. odinioară pe scenă?... fraza inefabilă. Şi îşi spunea că de data asta..... Francisc nu mai respiră. în picioare.. oare.. — în viaţă. la aceeaşi notă.. repezindu-se spre estradă: — Stilla.. ... se lăsă pătruns de vraja vocii pe care n-o mai auzise de cinci ani nesfârşiţi.. cine ştie ce miracol ar fi înviat. în clipa aceea. doar pentru el!. Stilla.. luă cuţitul care-i scăpase din mâna lui Francisc şi-l îndreptă spre Stilla. atunci. nu se va întrerupe. dă nas în nas cu baronul.. Era ca o boare ridicându-se de pe buzele ei. cu toată dragostea din suflet. aşa cum se stinsese la reprezentaţia de adio. tu. Nu!. aşa cum s-a prăbuşit.. de parcă.. pe estradă. care tocmai se ridicase. dar cântecul se opreşte la aceeaşi măsură. Francisc urmărea. totuşi. S-ar fi spus că Stilla şovăie.. — Francisc de TelecL.. de asemenea.. aşa cum se întâmplase la teatrul San Carlo!. care păreau că nu se mişcă... Nu se prăbuşeşte.... Şi... privire care-l săgetează.. într-o singurătate absolută... şi este acelaşi strigăt pe care l-a auzit Francisc în seara aceea.. dinaintea ochilor lui.... Şi exclamaţia aceasta ironică se încheie cu un hohot de râs. Radu de Gorj se aplecă.. din care răzbătu flacăra mâniei. Se cufundă în contemplarea înfrigurată a femeii pe care nu credea s-o mai vadă vreodată şi care era aici...

. şi nu va fi. Scoate un strigăt înfricoşător... se aflau. Radu de Gorj nu se sinchiseşte de el.. curtină. lângă estradă. Din bastioane. se aude zgomotul unei oglinzi care se sparge. forţele îl părăsesc şi se prăbuşeşte. înnebunit de disperare. din capela castelului din Carpaţi. Roşca trăsese în baron. Stilla dispare. Jerbe de flăcări se ridică până la nori şi o avalanşă de bolovani acoperă drumul Vulcanului. Oare şi-a pierdut. apoi.. a fost o minune că ploaia de pietre nu i-a strivit. la baza donjonului. zdrobit!.. vocea ei!. o explozie formidabilă făcu să se cutremure întreg masivul Piesei. ieşit pe terasă. —Vocea ei. iar. explozia nu trebuia să distrugă castelul decât după plecarea lui Radu de Gorj. fără să-i mai aştepte pe agenţii de poliţie. De pe celălalt mal al şanţului. era cu neputinţă ca baronul să fi avut suficient timp să fugă prin tunel. Cu părul zbârlit... Doar câţiva fuseseră atinşi de dărâmăturile căzute la poalele platoului Orgall. strigând într-una: — Vocea ei.. Aşadar.. şi el. pe drumul trecătorii. Capitolul XVII După cum ne aducem bine aminte.. potrivit conversaţiei dintre baron şi Orfanik.. Dar vocea... încă. Orbit de durere. în clipa în care Roşca şi Nicu Deac încercau să escaladeze zidul incintei.. Sufletul. îi dă ocol şi ajunge la cealaltă uşă. vocea ei îmi rămâne. zdrobit. pe întinderea podişului Orgall. sufletul Stillei.. La cincizeci de paşi dincolo de curtină un corp fu ridicat din mijlocul ruinelor. fără prea mare greutate. dar glonţul lui Roşca fărâmă cutia pe care o strângea în braţe. atunci când Roşca. doar a mea.. într-adevăr. începe să alerge pe terasă.. urcând prin şanţul pe jumătate umplut de năruirea zidurilor. a fost un noroc că agenţii. atunci când explozia zguduise muntele. fără să-i mai pese că prima victimă avea să fie chiar el? După cuvintele de neînţeles care-i scăpaseră în clipa în care glonţul lui Roşca lovise în plin cutia pe care o ducea. rămase doar. în momentul în care avusese loc. voise să se îngroape sub ruinele cetăţuii? Oricum.... Aproape imediat. fără cunoştinţă. în incintă. un morman de ruine fumegânde. înşfacă de pe masă cutia. donjon.. odată cu ele.. sfărâmată în mii de cioburi care se împrăştie prin sală... Nicu Deac şi agenţii reuşiră să pătrundă. Doar Roşca şi pădurarul erau atunci la baza curtinei şi. surprinşi de împuşcătura lui Roşca.. vocea ei!.. Radu de Gorj răcneşte: — Stilla i-a scăpat. a altcuiva! în clipa în care Francisc e gata să se arunce asupra lui Radu de Gorj. repetă. la oarecare distanţă. I-au frânt glasul! Să fie blestemaţi! După care dispăru în spatele uşii.. lui Francisc de Telec!. să fi provocat pe loc catastrofa. când se aude un foc de armă. zdrobit. se năpusteşte afară din sală şi coboară la primul etaj al donjonului. Baronul nu este lovit..Deodată.. cu mâinile încleştate. şi. Nu înţelegea. explozia se produsese deja. inconştient se tot întreba. Or. minţile? Atunci.. . niciodată. Francisc rămase fără grai. Vocea ei este a mea..

însemna că nu izbutise să iasă din castel. ca. când se afla în criptă. acesta cunoscându-l de multă vreme. care-l ridicase în braţe. în sala de la ultimul etaj al donjonului? Iată explicaţia tuturor acestor fenomene. îl credeau mort. că tristul sfârşit al baronului Radu de Gorj nu păru să-l impresioneze prea mult pe savantul egoist şi maniac. cum de o regăsise în viaţă. fără dezvăluirile făcute în următoarele împrejurări. Văzând că nu apare. Câţiva dintre bătrânii satului — printre care şi jupanul Colţ — îl recunoscură dintr-o ochire.. aşa că plângea cu lacrimi fierbinţi. care păreau de neexplicat. decât cele care au urmat. Vom mărturisi. Vreme de patru zile. erau însufleţiţi de un singur gând. nu-i dădu nici un răspuns. Voglio morire. cum se face că Francisc a putut să-i audă vocea în sala mare a hanului.. şi se întorsese să dea târcoale prin preajma cetăţuii. După o jumătate de ceas de căutări. n-ar fi avut explicaţia ultimelor evenimente care avuseseră ca scenă castelul din Carpaţi. îşi pusese întrebarea dacă nu fusese.. s-o vadă ivindu-se pe terasa bastionului. aşa cum rămăsese stabilit. Dar Roşca nu îndrăznea să spere că scăpase cu viaţă. când se aplecaseră asupra lui. ajutaţi de indicaţiile lui Roşca. Francisc deschise ochii. Destăinuirea aceasta nu avea să stârnească mai puţină uimire. într-adevăr. O dată adus în capitala comitatului. să fie vrăjit de cântecul ei?. la întrebările înfrigurate ale lui Roşca. de cinci ani în cimitirul Campo Santo Nuovo din Neapole. la primul etaj al donjonului. niciodată. iar Nicu Deac nu ştia cum să-l liniştească. o victimă a exploziei. chiar. Orfanik răspunse. dar privirile lui rătăcite nu păreau să recunoască pe nimeni şi părea că nici nu aude. dar era numai leşinat. Era împins de curiozitate. Francisc de Telec nu mai era în toate minţile. Capitolul XVIII De vreme ce tânărul Francisc înnebunise. sub un arc butant al zidului care-l ferise să fie strivit. îi vorbi din nou. ..Era cel al lui Radu de Gorj. dacă aşa stăteau lucrurile. fiindcă agenţii de poliţie nu întârziară să-l umfle. în sfârşit. Orfanik aşteptă.. şi bine îngropată. întrebărilor care îi fuseră adresate în cursul anchetei ordonate în legătură cu catastrofa. îl găsiră. — Stăpâne. ca baronul de Gorj să vină să-l întâlnească în târguşorul Bistriţa. fără să crâcnească. în faţa judecătorilor. să-l găsească pe tânărul Francisc. Rău făcu. Nicu Deac.. Orfanik afirmă că Stilla murise şi că — sunt chiar expresiile pe care le folosi — era îngropată. Bolborosi doar ultimele cuvinte ale ariei Stillei: Innamorata. apoi. fără îndoială că nimeni. întrucât nu ieşise la iveală în intervalul de timp stabilit de comun acord cu oşteanul lui. în ceea ce-i priveşte pe Roşca şi pe Nicu Deac. înainte de toate. bietul meu stăpân! — Sărmanul de el! Acestea fură primele cuvinte pe care le rostiră Roşca şi Nicu Deac.. cumva. că nu era una dintre victimele catastrofei. dacă Stilla murise. care trăia doar pentru invenţiile lui. iar.. totuşi.

ca şi cum ar fi fost vie. chiar dacă explică. Orfanik îi propuse. foarte pe scurt. se declară autorul tuturor acestor invenţii geniale. prin tunelul trecătorii Vulcan. o făcuse să apară Radu de Gorj. în ceea ce-l priveşte pe tânărul Francisc. care sfârşea odată cu el. în loja cu zăbrele fură instalate în ultima lună. Baronul de Gorj accepta oferta fizicianului. dar — ceea ce putea părea de-a dreptul de neînţeles — o şi avea înaintea ochilor. la fel de „reală" ca atunci când era plină de viaţă şi în toată splendoarea frumuseţii ei. Graţie acestui aparat. fonografe. melodia lui Stefano şi aria finală din Orlando. aparatele fonografice erau admirabil perfecţionate. când află că un glonte sfărâmase obiectul pe care-l ducea în braţe Radu de Gorj. Urma să fie văduvit de talentul admirabil al artistei. Şi nu numai că o auzea pe Stilla. atunci când se răspândise zvonul că Stilla luase hotărârea de a renunţa la cariera artistică. Dar. Şi trebuie spus că. fură înregistrate pe plăcile lor cavatinele1. romanţele din opere sau concerte. cu toate onorurile cuvenite vechii familii. încât vocea umană nu suferea nici o deformare. Nu aţi uitat. cu părul despletit Or. pe care le dusese până la cel mai înalt grad de perfecţiune. Astfel. în costumul alb al Angelicăi. Baronul Radu de Gorj a fost înmormântat în cimitirul din Werst. Orfanik i-a dăruit cu plăcere înregistrările cu cele- . informaţiile pe care le dădu Orfanik. înţelese. Or. între altele. nici în ceea ce priveşte puritatea sa. Totuşi. plin de o mândrie fără pereche. ca şi cum s-ar fi aflat în loja sa. cu ajutorul aparatelor fonografice. Roşca l-a dus la castelul de lângă Craiova. atunci când voise să-l atragă în mrejele lui pe Francisc de Telec. în sala de la ultimul etaj al donjonului. înnebunit de disperare. unde. întreruptă de moartea Stillei. atunci.. toate aceste fenomene. Iată de ce venise baronul de Gorj să se închidă în castelul din Carpaţi. din punct de vedere fizic.cu ultimul cântec al Stillei. graţie aceluiaşi aparat o văzuse tânărul pe Stilla în sala de la ultimul etaj al donjonului. cu ajutorul unor oglinzi înclinate potrivit unui anume unghi calculat de Orfanik. pentru a se căsători cu Francisc de Telec. înainte de explozie. să strângă laolaltă. în fiecare seară. putea asculta cântecele înregistrate de minunatele aparate. Obiectul era aparatul fonografic. cel pe care Radu de Gorj voise să-l asculte încă o dată. Acestea sunt.Vă aduceţi aminte de ce cumplită deznădejde a fost cuprins baronul de Gorj. iar Orfanik le desăvârşise până într-atât. voise să se îngroape sub ruinele cetăţuii. succesiv şi mare taină. sau mai degrabă „trucuri". Stilla se ivea. într-un mod mai detaliat în cursul interogatoriului. bucăţile principale din repertoriul pe care cântăreaţa îşi propunea să le cânte la reprezentaţia de adio. nici în ceea ce priveşte farmecul. Orfanik nu putu să-şi explice de ce baronul de Gorj nu avusese răgazul de a fugi. probabil. Portretul o reprezenta în picioare. transportat noaptea pe terasa bastionului. La vremea aceea. unde şi-a dedicat întreaga viaţă îngrijirii stăpânului lui. atunci când un focar puternic de lumină se reflecta pe portretul ei. că baronul de Gorj cumpărase un magnific portret al cântăreţei. în vreme ce fanaticul ei admirator se lăsa fermecat de vocea şi de cântecele ei. înainte de distrugere. adică de toate bucuriile lui de dilettante. zdrobirea aparatului însemna şi zdrobirea vieţii baronului care. Era un simplu artificiu optic.

........... ca şi cum sufletul lui ar fi încercat să retrăiască amintirile unui trecut de neuitat! Câteva luni mai târziu.. cum nu pot fi convinşi nici jupanul Colţ.........55 Capitolul VI... Totuşi.........................96 Capitolul LX....................... de altfel..... mirii s-au întors la Werst.............31 Capitolul IV............112 Capitolul X... CUPRIMS Capitolul 1..154 Capitolul XIV. lăudăros cum îi stă în fire..... nu trebuie să vă închipuiţi că tânăra femeie a încetat să creadă în apariţiile fantastice de la castel..146 Capitolul XIII............ nici ciobanul Frik..............................lalte cântece ale Stillei şi...... Multă vreme de acum încolo.......... până când oamenii aceştia de treabă vor renunţa la superstiţiile lor...................185 Capitolul XVIII...........................134 Capitolul XII................ Duhuri în cetăţuieL... care ţine să-şi întoarcă muşterii la Regele Matei — Mioriţa nu poate fi scoasă din ale ei.163 Capitolul XV.......... tânărul Francisc avea să scape din mrejele nebuniei şi........ cu părul despletit........ privind spre forma al cărei contur se îngroşa.....................123 Capitolul XI............. ............ mulţi ani..... După ce au primit binecuvântarea preotului din satul Vulcan.................... atunci când se întrece cu gluma.................................... înfăşurată într-un lung veşmânt alb..................................................................... treptat..169 Capitolul XVI... datorită lui.... nici dascălul Homrod şi nici ceilalţi locuitori ai Werst-ului................ unde jupanul Colţ le pregătise cea mai frumoasă odaie din casă....... în zadar încearcă Nicu Deac s-o aducă cu picioarele pe pământ — ca şi Ionas..... nimeni nu-l ascultă şi e rugat chiar să tacă.. de bună seamă....... atunci când Francisc auzea glasul marii artiste. deşi toate aceste diverse fenomene au primit o explicaţie naturală........................... lecţiile pe studiul legendelor transilvane.. părea ca se deşteaptă dintr-un somn adânc şi îşi recăpăta luciditatea de odinioară..............20 Capitolul III. Totuşi............ necontenit........... tânăra generaţie din satul Werst va crede că duhurile de pe lumea cealaltă se perindă.......... Altminteri..82 Capitolul VIII.................. Să spunem acum că nunta fermecătoarei Mioriţa şi a lui Nicu Deac a avut loc la opt zile după catastrofă.......177 Capitolul XVH.............. Vor trece................... dascălul Homrod îşi întemeiază..... nu conteneşte să-i repete cui vrea să-l asculte: — Ei bine! Ce v-am spus eu?........................................ pe la ruinele castelului din Carpaţi...........................................5 Capitolul II. cu mâinile întinse.69 Capitolul VII..................... doctorul Patak...188 Francisc se opri.................. De parcă există duhuri! Cu toate acestea...........................41 Capitolul V..... şi acum...... au fost cunoscute amănuntele ultimei nopţi la castelul din Carpaţi.......... Era o femeie......

. şi cuvintele-i ţâşniră de pe buze: — Ea. năpustindu-se. s-ar fi rostogolit până la temeliile zidului.. N-are a face! O secundă i-ar fi fost de ajuns lui Francisc să o recunoască. trăieşte! ISBN: 973-653-716-l BIBLIOGRAFIE ŞCOLARA LITERATURA UNIVERSALA ..Dar. ea. strigă.. Năluca se mistui.. nemişcată cu braţele desfăcute spre el. — Ea!. oare. Abia dacă Stilla se arătase preţ de un minut. dacă nu l-ar fi oprit Roşca. dintr-o dată..... în care Francisc de Telec o văzuse pentru cea din urmă oară? Da! Era Stilla.. în scena finală din Orlando. cu privirea-i atât de răscolitoare aţintită asupra lui. acela pe care îl purta Stilla. Ea!. straiul acesta nu era.... Şi..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful