P. 1
Romania Mare

Romania Mare

|Views: 7|Likes:
Published by Adnana Tamas

More info:

Published by: Adnana Tamas on Mar 03, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/12/2014

pdf

text

original

ROMÂNIA MARE România Mare a luat fiinţă cu repeziciune.

întrucît monarhia aus-tro-ungară se dezintegrase, la început românii din Bucovina, la 28 noiembrie, şi apoi aceia din Transilvania, la 1 decembrie, sau pronunţat pentru unirea cu „Ţara". Zece zile mai tîrziu, Sfatul Ţării din Basarabia a renunţat la toate condiţiile formulate în martie pentru unire. în Bucovina, în decursul celor patru ani de război, activitatea naţionalistă românească fusese modestă. Pînă în 1916, majoritatea soldaţilor români, precum şi populaţia civilă, inclusiv ţărănimea, rămăseseră loiale Austriei. Cazurile de colaborare cu autorităţile de ocupaţie ruseşti erau rare şi doar cîţiva intelectuali au emigrat în România pentru a continua activităţi antiaustriece. în Bucovina, propaganda lor avusese o oarecare influenţă printre intelectuali, care deveniseră, după intrarea României în război, mai sensibili la ideea unei Românii Mari. Măsurile aspre adoptate de autorităţile militare austro-ungare împotriva populaţiei civile româneşti, suspectată de activităţi subversive, au contribuit în marc măsură la promovarea iredentismului. Cu toate acestea, deputaţii români din Parlamentul austriac au rămas loiali pînă în sesiunea din 22 octombrie 1918, ultima oară cînd reprezentanţii Bucovinei s-au adresat acestui for. După aceea, dat fiind că vechile instituţii imperiale se dezintegraseră, românii şi celelalte naţionalităţi ale Bucovinei şi-au asumai responsabilitatea propriilor lor treburi prin intermediul nou formatelor consilii naţionale. Fruntaşii politici români din Bucovina au trecut la acţiune decisivă, pentru a face ca această provincie să devină parte a României, convocînd o adunare constituantă la Cernăuţi, la 27 octombrie. Compusă din deputaţi ai Parlamentului austriac şi ai Dietei provinciale din Bucovina, din politicieni locali şi proeminente figuri ale vieţii economice şi intelectuale, li marea a aprobat o rezoluţie exprimînd intenţia sa de unire a provinciei U România şi de creare a unui consiliu naţional format din 50 de membri, care să se ocupe de administrarea treburilor ei pînă la realizarea niiii propriu-zise. Consiliul, avîndu-1 drept preşedinte pe Iancu Flondor, ost deputat în Parlamentul austriac, nu a lăsat să planeze nici un dubiu "upra faptului că se va opune oricărei împărţiri a ţării după considerente Inice. Această poziţie 1-a adus într-un conflict acut cu Consiliul Naţional U rainean, care, la sfîrşitul lui octombrie, preluase controlul asupra Jisliictelor locuite de ucraineni (ruteni) şi asupra oraşului Cernăuţi. în misi moment, la 4 noiembrie, Aurel Onciul, un alt fost deputat în Parla-lentul austriac, care acţiona pentru păstrarea Bucovinei în cadrul unui lini austriac federal, a încheiat o înţelegere cu Consiliul Naţional Ucrai-u-an pentru împărţirea provinciilor în districte separate româneşti şi Itcne şi, împreună, au forţat guvernatorul austriac să cedeze puterea uvcrnului provizoriu româno-ucrainean de la Cernăuţi. Consiliul 'nţional Român a denunţat de îndată înţelegerea şi, la 7 noiembrie, a pclat la guvernul român de la Iaşi să trimită trupe. Răspunsul a fost mediat. La 11 noiembrie, trupele române au intrat în Cernăuţi şi forţele Ucrainene s-au retras către Galiţia, fără să opună rezistenţă. Consiliul «ţional Român a creat ulterior propriul său guvern provizoriu, avîndu-1 e Flondor preşedinte al Consiliului de Miniştri. Dar independenţa sa a durat doar două săptămâni, întrucît sentimentul favorabil unirii cu România era covîrşitor. La 28 noiembrie, Consiliul Naţional a convocat un longrcs românesc, care a votat în unanimitate pentru unire. Guvernul român a aprobat acest act, la 19 decembrie, prin decret. In Transilvania, evenimentele au avut un curs similar. După eşecul negocierilor formale între primul-ministru Istvân Tisza şi Partidul Naţional Român, desfăşurate în 1914, nici o soluţie de compromis în problema naţională n-a mai fost posibilă. Partidul Naţional şi-a încetat iclivilalca în august 1914. Ca şi în Bucovina, majoritatea soldaţilor şi civililor români şi-au îndeplinit obligaţiile în mod loial, deşi un mic, dar ;lant, val de intelectuali şi de alte categorii continua să treacă graniţa In România, îngroşînd rîndurile celor ce activau pentru unirea provinciei cu România. După intrarea României în război şi pătrunderea trupelor române în Transilvania, guvernul ungar a luat măsuri severe pentru limitarea activităţilor politice şi culturale ale

bazat pe modelul elveţian.I ii iii.17 Ca urmare. veniţi din toate colţurile Transilvaniei. România era îndreptă-. care era menită să înăbuşe.16 Cu toate că Partidul Naţional decisese să-şi reia activitatea în decembrie 1917. careapitulase niciodată. aceasta a rămas discretă pînă în toamna anului 1918. Guvernul român a recunoscut unirea. ministrul Naţionalităţilor în noul guvern ungar condus de Mihâly Kâ-rolyi. nu au dus la nimic. aceasta a aprobat cu o majoritate zdrobitoare unirea cu România.imentul acordat României la conferinţă s-a dovedit a fi un puter-I şoc pentru Brătianu. cMiiniciitul naţional românesc. permiţîndu-i să participeulerinţă doar cu cei doi reprezentanţi ai ei. a dat citire unei declaraţii în acest sens în Camera Deputaţilor.iiui a sosit la Paris. Consiliul Su-şi a exprimat clar poziţia faţă de România. Dar a rămas. Brătianu făcea pregătiri febrile pentru lupta ce era sigur că se va da la conferinţa generală de pace. Politicienii francezi şi britanici au interpretat pacea separată a Iniei cu Puterile Centrale ca o abrogare a Tratatului din 1916 şi s-au Herul ca atare exoneraţi de orice responsabilitate de a-şi ţine pro-jk pe care le tăcuseră pentru a dobîndi intrarea României în război. Alexandru Vaida. Negocierile acestuia de la Arad. în anii 1917 şi 1918 guvernul ungar a Introdus o serie de măsuri plasînd şcolile elementare şi secundare. un deputat din Parlamentul ungar. în timp ce Serbiei. la 1 decembrie. In primul rînd.Ni li ui îi consulta pe aceşti reprezentanţi (şi pe cei ai altor aliaţi maii) doar atunci cînd erau luate în consideraţie probleme de interesCI pentru ţările lor şi cîteodată nici măcar atunci. în consecinţă. Partidul Naţional a convocat Marea Adunare Naţională. Dar a pus unele condiţii: Transilvania să rămînă autonomă pînă se va putea alege o adunare constituantă pentru România unită şi se va organiza noul stat naţional în conformitate cu principiile liberale şi democratice. la 13 ianuarie 1919. acţiune care a semnificat maghiarizarea şi care. înmărmurit de ostilitatea pe care a avut-o de înfruntat din partea Aliaţilor occidentali. prin decret. i-a acceptat trei reprezentanţi. fruntaşii partidului s-au pronunţat în favoarea autodeterminării pentru „naţiunea română din Ungaria şi Transilvania" şi au făcut cunoscută intenţia lor de a convoca o adunare naţională pentru a hotărî soarta Transilvaniei. Jăszi a propus un sistem de autonomie cantonală. La 12 octombrie. Cei Patru Mari. care împreunăJaponia constituiseră Consiliul Suprem. care s-a întrunit la Alba Iulia. care îşi preluase funcţia la 31 octombrie. din 12-14 noiembrie. şi-a asumat atribuţiile unui guvern provizoriu român. El era hotărît. de asemenea. Intrucît aparatul administrativ existent în Transilvania se dezagregase. Consiliul. orto-doxe şi unite. desigur. avînd o concepţie propriei locul pe care România ar trebui să-1 aibă la Conferinţa de Pace. Cu o participare de circa 100 000 de delegaţi. cu sediul la Sibiu. cu Oszkâr Jâszi. iar la 9 noiembrie a informat Guvernul ungar că preia controlul asupra tuturor zonelor din Ungaria şi Transilvania locuite de români. Cea mai notabilă a Io . livitălilc sale au fost bazate pe insistenţa că tratatul din 1916antanta rămăsese valabil şi că. totuşi.românilor. să obţină recunoaşterea■• CHIM Aliaţi a dobîndirii Basarabiei. Marile Puteri i-auomâniei locuri în 7 dintre numeroasele comisii însărcinate cu inves-ea diverselor probleme concrete şi cu pregătirea rapoartelor asupra . Dar chiar şi aşa. sub controlul statului. o dată pentru totdeauna. cu ocazia unei memorabile sesiuni din 18 octombrie. Adunarea a pus puterea executivă în mîinile unui Consiliu Dirigent. era concepută să ducă la bun sfîrşit campania care începuse în 1879 cu adoptarea primei legi cuprinzătoare de restrîn-gere sau de interzicere a activităţilor şcolilor confesionale nemaghiare. alcătuit din şase membri pentru fiecare partid. nu figurase în trai Hui iniţial. nu au avut nici o intenţie de aite României să ia parte ca egal la procesul de pace. Partidul Naţional şi micul Partid Social-Democrat Român au creat un Consiliu Naţional Român la 31 octombrie. într-adevăr.i crearea de către acesta a unei „zone culturale" de-a lungul fron-i ic ICI cu România. care. deciseseră că România trebuiafie pedepsită pentru capitularea ei din 1918.1 pi unească tot ceea ce i s-a promis şi să fie tratată ca partener aliatIrrpluri depline. la 11 decembrie. dar românii au insistat asupra dreptului deplin la autodeterminare. în timp ce se reuneau astfel părţile constitutive ale statului naţional român lărgit. întrucît îşi rezervaseră icuin dreptul de a lua deciziile finale. El a respins cu fermitate contraargumentele potrivitmi România abrogase ea însăşi tratatul prin încheierea unei păciunle cu inamicul.

şi anume din acelea care se ocupau de graniţele teritoriale şiMinorităţi. el şi-a continuat expunerea. ca atare. în Transilvania. IVHIIU lirălianu (şi pentru toţi românii) problema teritorială cea mai importantă era Transilvania. admitea Brătianu. războiul rezolvase problema. Transilvania şi Basarabia) ar oferi o evaluare mai corectă a opiniei publice decît adunările populare care votaseră unirea în toamna precedentă. în conformitate cu termenii tratatului din 1916. chiar dacă treimea estică a Banatului cuprindea o majoritate sîrbă. n-ar fi avut prilejul să propună schimbări. El şi colegii săi erau nemulţumiţi întrucît nu urmau să vadă textul tratatului înainte de a fi supus Austriei şi. pe motivul că o astfel de măsură ar distruge „integritatea economică şi politică" a regiunii. dar. I . El a evidenţiat că. interesul lor pcnliu drepturile minorităţilor în statele succesoare în general şi în România tn special. a promis Brătianu. ei i-au exclus pe reprezentanţii României din douănisii. Brătianu a recunoscut că de unul singur ar avea puţine şanse de reuşită în confruntarea cu autoritatea Marilor Puteri. argumentînd de data aceasta că România trebuie să primească întreg teritoriul ce i s-a promis în 1916. La 31 ianuarie 1919. Cu toate că Brătianu şi colegii săi au reuşit. în ciuda interdicţiei formulate de Consiliul Suprem la 25 ianuarie 1919 în privinţa cuceririi de teritoriu fără aprobarea acestuia. Grecia şi România) cu scopul de a obţine o audienţă mai favorabilă doleanţelor lor. La 1 februarie. Cehoslovacia. stabilită la 13 no-Icinbrie 1918 de către generalul Louis Franchet d'Esperey. pentru că nu doreau să accepte statutul de minoritate în raport cu un popor pe care l-au dominat o mie de ani. poate pentru a evita vreonicţie nedorită. să extindă frontiera cu lIngaria spre apus pînă la Tisa. Serbia. în orice caz. Trupele române au continuat să înainteze. care se răspîndea cu repeziciune din Rusia spre Ungaria şi Europa Centrală. Problema pe care a ales-o ca test de putere a fost tratatul de pace cu Austria. ca recompensă dreaptă pentru sprijinul dat Antantei. „o boală gravă şi contagioasă". chiar dacă Brătianu a invocat faptul că moartea a 335 000 de soldaţi români în război ar justifica prin ea însăşi pretenţia României. ei nu au avut nici o influenţă asupra formei lui finale. armata sa va distruge bolşevismul. El a respins cu indignare sugestiile Consiliului Suprem potrivit cărora plebiscite imparţiale în teritoriile disputate (Bucovina. El a votat pur şi simplu pentru înfiinţarea unei Comisii Teritoriale Româneşti. Dar preocuparea teritorială s-a ■mestecat printre alte probleme: hotărîrea celor Patru Mari să realizeze o pitee pentru Europa care să convină propriilor lor interese. S-a opus împărţirii. el a respins net orice compromis cu privire la revendicările teritoriale ale României. Dacă aspiraţiile teritoriale ale României vor fi satisfăcute şi dacă Aliaţii vor acorda permisiunea de a se înainta mai departe către apus în Ungaria. a cărei sarcină era să judece legitimitatea revendicărilor teritoriale ale României. sa făcut nesuferit celor mai importanţi dintre Aliaţi. au scos în evidenţă profunzimea angajării lată de ideea României Mari. de-a lungul Mureşului In Transilvania centrală nu s-a menţinut. procedînd astfel. evocînd istoria (strămoşii românilor au fost primii care s-a în această regiune) şi statistici etnice (românii constituiau cea mai numeroasă naţionalitate din întreaga regiune) pentru a-şi justifica revendicarea. în timpul anali problemelor teritoriale. să vadă tratatul. pînă la urmă. La momentul respectiv. maghiarii nu au votat pentru unire şi nici nu ar face-o. ameninţarea vădită a bolşevismului în Europa Centrală. dar a promis că statul român va acorda minorităţilor libertăţi politice cît mai depline posibil. exasperat de statutul de categoria a doua acordat României şi lui însuşi. a încercat să constituie un front unit al micilor „învingători" est-europeni (Polonia.inia de demarcaţie dintre forţele ungare şi româneşti.18 Cei prezenţi nu s-au lăsat impresionaţi. Brătianu a pledat cu şi mai multă forţă cauza nâniei şi. Brătianu era hotărît să primească fiecare OOnliinctru pătrat din această provincie şi. A cerut cedarea întregului Banat. în luna mai. dacă era posibil. atunci. Răspunsul Consiliului a fost foarte departe de speranţele lui Brătianu. armata română înaintase deja de-a lungul unui front llirg către poziţii aflate cam la jumătatea drumului dintre Cluj şi . In faţa acestor lovituri. Două apariţii în faţa Consiliului Suprem.lora pentru uzul factorilor de decizie. probleme pe care Brătianu şi majoritatea românilor leConsiderau cruciale pentru viitorul ţării. coman-ilmilul şef al Forţelor Aliate în Europa de Sud-Est.

Brătianu şi Consiliul de Miniştri de la Bucureşti hotărîseră să ia lucrurile în propriile lor mîini. Pentru a preîntîmpina alte ostilităţi. Ei plănuiau să înceapă ofensiva la data de 16 aprilie. Consiliul Suprem a hotărît să trimită pe generalul Jan Christian Smuts la Budapesta pentru a încerca să ajungă la o înţelegere cu Bela Kun. Smuts n-a avut altă alegere decît să se reîntoarcă la Paris. La începutul lunii mai. Dar temerile sale s-au dovedit nefondate. 19 Brătianu era încrezător că incertitudinea politică din Ungaria va întări poziţia sa la Conferinţa de Pace. împreună cu armata poloneză. ca limită absolută a ocupaţiei române. să fie restabilită şi. la Arad. în scopul de a pătrunde mai adînc în Ungaria. a informat guvernul ungar despre această hotărîre. armata română avansase mult în estul Ungariei şi nu exista nici un obstacol serios în calea unui marş asupra Budapestei. dacă Bela Kun avea să fie conciliant. în . la 25 martie. drept rezultat. întrucît era convins că viitoarele fruntarii ale României depindeau de rezultatul acestei campanii. Consiliul Suprem va recunoaşte regimul acestuia şi-1 va invita să trimită o delegaţie la Paris. Ofensiva română s-a desfăşurat cu succes şi a împins constant inamicul înapoi în estul Ungariei. Imul nu dorea să realizeze răsturnarea Republicii Sovietice şi înlocuirea •esteia cu un guvern ungar conservator şi naţionalist. declanşat în regiunea Munţilor Apuseni. a dat campaniei române aparenţele unui contraatac şi a folosit pentru a-i calma pe Aliaţi. la începutul lunii mai. cu sprijinul Daţilor. a căror nemulţumire faţă de comportarea lui Brătianu ajunsese la un punct critic. La 25 aprilie. în nsecinţă. la 20 ■artie. Kun numai conciliant nu a fost la întîlnirea sa cu Smuts. El a respins autoritatea Consiliului Suprem de a impune propria sa graniţă Ungariei şi a cerut ca linia de demarcaţie de-a lungul Mureşului. Consiliul a creat o zonă neutră între tnnata română şi cea ungară la vest de linia de demarcaţie. El se angajase deja într-o campanie înverşunată de cîştigare a sprijinului împotriva Ungariei şi a bolşevismului şi era dornic să purceadă la o campanie militară cu autorizarea Aliaţilor. prin \ Oradea. lăsînd conflictul româno-ungar nerezolvat. Era de asemenea dornic să coordoneze o ocupaţie militară comună a Ruteniei şi a sudului Galiţiei. Kârolyi a obiectat cu înverşunare. Dar speranţele sale s-au năruit. Brătianu era deplin conştient de îngrijorarea Aliaţilor cu privire la răspîndirea bolşevismului din Rusia în Europa Centrală şi a căutat să profite de întorsătura evenimentelor pentru a-şi promova propria cauză. trimiţînd armata română mai adînc spre vest. A urmat o criză politică. această acţiune accentuînd pretenţiile teritoriale ale României. Brătianu a urmărit cu înfrigurare înaintarea armatei române. locotenent-colonelul Fernand Vix. el şi-a informat colegii de la Bucureşti că era pregătit să exercite în continuare presiuni pentru o graniţă pe Tisa şi că nu va accepta „ca dificultăţi politice" — referire la aşteptatele obiecţii din partea Aliaţilor — să-i stea în cale. el a solicitat solidaritate din partea tuturor Aliaţilor în faţa „pericolului bolşevic" şi a propus trimiterea imediată a unui ajutor militar aliat polonezilor şi românilor pentru a le permite să se opună puhoiului. la 12 aprilie. între timp. înaintarea română s-a oprit la Tisa. în noaptea de 15 spre 16 aprilie. Cele trei oraşe au rămas în afara zonei româneşti şi continuau să fie ocupate de către trupele franceze. cînd. Kârolyi a demisionat şi un nou guvern format din comunişti şi socialişti de stînga a proclamat Republica Sovietică la 21 martie. de la Misiunea Militară Aliată din Kudapesta. Aliaţii au intervenit ferm cerînd oprirea înaintării românilor spre Tisa. la 26 februarie. La un prînz cu Lloyd George. de a răsturna regimul blestemat. Brătianu se temea că. întrucît numai România avea forţele imediat disponibile pentru a trece la acţiune împotriva Republicii Sovietice. la Paris. susţinînd că această zonă ar deposeda Ungaria de o suprafaţă întinsă locuită în special de maghiari. care. armata română să fie obligată să se retragă la estul rîului. Dar în acest moment. situaţie care ar fi putut costa scump România sub raport teritorial. Consiliul Inter-Aliat de Război de la Versailles a încercat să pună în sfirşit capăl ostilităţilor din Transilvania la 25 februarie prin stabilirea unei noi linii de demarcaţie de-a lungul căii ferate ce ducea de la Satu Mare. Un atac ungar. Cînd. la 1 aprilie. ar fi rezistat cu siguranţă cererilor teritoriale ale României.Oradea. din 13 noiembrie 1918. şeful noului guvern ungar. pe care Consiliul Suprem a recunoscut-o. cu scopul de a preveni o joncţiune a „bolşevicilor ruşi şi unguri". Brătianu însuşi a început să reflecteze mai bine în legătură cu înţelepciunea înaintării mai adinei în teritoriul Ungariei.

In consecinţă. Brătianu s-a simţit nu numai profund jignit. recipitase criza care a dus la demisia guvernului Kârolyi şi la venirea la utere a bolşevicilor. Pentru moment. Brătianu a plecat spre casă la 2 iulie. Atunci cînd a subliniat că nu el era responsabil pentru condiţiile sociale clin Ungaria şi cînd a insistat că Tisa era singura linie de apărare concretă pentru armata sa. La 10 iunie. Autorităţile de ocupaţie româneşti au confiscat. I Rămăseseră pur şi simplu pe poziţiile lor pe Tisa. Armata ungară. la 31 mai. ceea ce a precipitat plecarea lui de la Paris la 2 iulie. Aliaţii au cerut acum a Brătianu să-şi retragă trupele de la Tisa pe linia de demarcaţie trasată n februarie de către Consiliul Inter-Aliat de Război. care începuse la 30 mai şi care avusese uccese notabile. plata tuturor cheltuielilor implicate de întreţinerea forţei româneşti de ocupaţie la vest de Tisa. Consiliul 1-a admonestat pe Brătianu pentru faptul că I ţinuse seama de linia de demarcaţie Franchet d'Esperey şi. confiscarea întregului echipament militar care depăşea necesităţile acestei forţe. precum şi angajamentul de a lua ulterior alte măsuri pe care le-ar fi putut considera drept necesare în favoarea evreilor. dar a refuzat să accepte o micşorare a suveranităţii ţării sale permiţînd altor state să dicteze politica guvernamentală.20 . o reminiscenţă a conferinţei de pace anterioare. de asemenea. Dar Bela Kun răspunsese într-un mod conciliant Uimatumului adresat de Consiliu pentru a opri înaintarea Armatei Roşii. în decurs de o lună. începută la 24 iulie. aceasta a fost respinsă de o puternică contraofensivă română. că România va asigura „egalitatea absolută" şi libertăţi politice largi tuturor minorităţilor etnice. românii au trecut Tisa şi s-au îndreptat rapid spre Budapesta. Metoda aplicată de către Marile Puteri în abordarea acestei probleme a fost. ca atare. Brătianu a refuzat. pe care Aliaţii aveau să-1 redacteze. Impasul ivit între Aliaţi şi Brătianu în privinţa frontierelor a fost accentuat de o dispută acerbă referitoare la politica României faţă de minorităţi. el a promis Aliaţilor. Acestea au introdus în proiectul tratatului de pace cu Austria garanţii privind drepturi egale. de Tisa. iar România ar fi fost obligată să-1 semneze. Kun şi guvernul său au demisionat. Brătianu fusese implicat într-o dispută cu Aliaţii privind drepturile minorităţilor. relaţiile dintre Consiliul Suprem şi Brătianu s-au degradat din ■1. Dar după o înaintare iniţială. Influentele organizaţii evreieşti din Europa Occidentală au adus această chestiune în faţa Marilor Puteri şi au făcut presiuni pentru o soluţie care să asigure garanţii internaţionale cu privire la orice fel de angajamente pe care şi le-ar putea asuma guvernul României. mari cantităţi de echipament industrial. La 1 august. Principalul obiectiv urmărit de Brătianu prin ocuparea oraşului a fost acela de a instala un guvern doritor să facă pace pe baza unor condiţii favorabile României. In timp ce se consuma disputa românoungară cu privire la frontieră. la 20 iulie. Problema în dispută era în esenţă similară aceleia care cauzase atîta ostilitate între România şi puterile occidentale la Congresul de la Berlin din 1878: statutul civil al evreilor din România. trupele române aveau să ajungă la Budapesta. de asemenea. dar şi îngrijorat că grupurile evreieşti care aveau strînse legături cu cercurile financiare şi politicienii liberali din Europa Occidentală şi America puteau crea enorme dificultăţi României chiar în momentul în care aceasta avea nevoie disperată de ajutorul Aliaţilor pentru a-şi împlini aspiraţiile sale naţionale. Refuzul său hotărît de a accepta mai mult a condus la noi tensiuni cu Aliaţii. Toate aceste drepturi urmau să fie stabilite în detaliu într-un tratat separat al minorităţilor. Consiliul a ameninţat că îi va tăia orice aprovizionări militare şi orice alt ajutor acordat României dacă nu se va conforma imediat condiţiilor sale. care profitase de acalmia luptelor pentru a se regrupa. La 29 iulie. Mînia Consiliului fusese aţîţată de campania armatei ngarc de pe frontul cehoslovac. acţiune pe care au justificat-o ca reprezentînd reparaţii pentru pierderile pe care România le suferise de-a lungul ocupaţiei germane şi austro-ungare din 1917-1918. Convins că nu putea obţine nimic mai mult la Paris. un act care arătase încă o dată că Aliaţii nu vor lua nici o măsură serioasă pentru a duce la îndeplinire ameninţările împotriva României. ar Consiliul spera să folosească această ocazie pentru a realiza şi o regle-entare paşnică a disputei teritoriale ungaro-române. locomotive şi alte bunuri mobile. cel puţin pentru moment. iar la 4 august armata română a intrat în capitala Ungariei. aceasta putînd fi folosită doar pentru apărarea ordinei publice.iunie. românii au impus severe condiţii de armistiţiu noului guvern ungar: reducerea armatei ungare la 15 000 de oameni. a lansat un atac dincolo .

să oprească orice viitoare re-chi/. de fostul său ministru de Război. O misiune a Consiliului Suprem. s-a dus la Paris şi a ajuns la o înţelegere cu Aliaţii în privinţa evacuării Ungariei. In asemenea împrejurări. a întrebat dacii Brătianu ar fi de acord cu un plebiscit în Basarabia. a sporit tensiunea.iţie. nici un delegat român nu a fost prezent II semnarea Tratatului cu Austria de la Saint Germain la 10 septembrie. atunci cînd România a semnat Tratatul de la Trianon. aşa-numitul guvern al Blocului Parlamentar. în mîna altora ar primejdui însăşi vatra". să primească o comisie inter-aliată care să aprecieze valoarea bunurilor rechiziţionate în Ungaria de forţele de ocupaţie române. Brătianu a fost urmat în funcţie. la 4 iunie 1920. în mod. Vaida a fost de acord în principiu să rezolve diferendele privind Ungaria şi 1-a trimis pe generalul Coandă la Paris. La începutul acelui an. ce îl acuza pe Brătianu de sfidare flagrantă a voinţei acestuia. Brătianu a răspuns că nu crede că ar fi de acord. ceea ce. venită la Bucureşti la începutul lunii septembrie. pentru a nu periclita cîştigurile deja obţinute şi pentru a restabili bunele relaţii cu Occidentul. care se constituise în cadrul Conferinţei de Pace. Sfatul Ţării. a abandonat acea porţiune care avea să revină României în mîinile francezilor. Secretarul de Stat Robert Lansing. Lucrurile jllngînd într-un astfel de impas. el a atras atenţia că naţiunea română nu putea exista fără Nistru ca graniţă răsăriteană: „Basarabia este uşa casei noastre. Brătianu şi guvernul său au demisionat. iar sîrbii o treime. . la 22 februarie 1919. dar că nu va fi de acord cu o retragere a armatei. prim-ministrul României. sigur. să semneze tratatul cu Austria şi Tratatul Minorităţilor. ouă zile mai tîrziu. Dar Aliaţii nu au fost lesne influenţaţi. Aprobarea formală de către Aliaţi a dobîndirii de către România a Basarabiei a fost o altă chestiune. dar să nu fie obligată să îndeplinească prevederile ce-i lezau interesele. sa prelungit aproape tot anul 1920. condusă de Sir George Clerk. la 29 sep-embrie. care a fost amestecată cu alte probleme în suspensie între Aliaţi şi România. şi a demisionat la 30 noiembrie. care ocupase cea mai mare parte a Banatului. Spre sfîrşitul lui martie. a hotărît să accepte condiţiile Consiliului. generalul Arthur Văitoianu. întreaga chestiune. condus de Alexandru Vaida. cînd a adresat guvernului Văitoianu un ultimatum. cu toate acestea. unde acesta a semnat Tratatul cu Austria şi Tratatul Minorităţilor la 9 decembrie. Alexandru Vaida. cerîndu-i ca în interval de 8 zile să retragă armata română din Ungaria Ti linia de frontieră stabilită de Conferinţa de Pace. Americanii par să fi fost cei mai încăpăţînaţi. Situaţia Banatului a fost rezolvată relativ uşor. dar Consiliul Ambasadorilor. ar expune populaţia la „anarhie bolşevică".De la Bucureşti. Brătianu căutase să încorporeze întreaga regiune în România pe baza criteriului populaţiei (600 000 români faţă de 400 000 şvabi şi 300 000 sîrbi) şi a unităţii economice şi geografice a regiunii. aceştia predînd-o apoi armatei române în iulie 1920. dar nu exista nici o îndoială că el deţinea puterea reală în guvern. Armata sîrbă. a declarat că nu va semna tratatul pe care îl elaborase cu privire la Basarabia pînă cînd România nu va semna pacea definitivă cu Ungaria. întru-cîl aducea o notă a Consiliului. Succesorul său. El a susţinut că nu are nici un fel de dubii în privinţa rezultatului. Consiliul Suprem a rezolvat în cele din urmă problemele cu România la 15 noiembrie. evacuarea fusese încheiată. nu este surprinzător că Aliaţii au respins propunerea lui Brătianu ca România să adere la tratat. Ea a fost dată încet şi fără tragere de inimă şi a pus forţa de convingere a lui Brătianu la grea încercare. Această condiţie a fost pînă la urmă îndeplinită. El a subliniat că 70 la sută din populaţie era românească şi a insistat că unirea cu România fusese realizată liber de către o adunare legal constituită. Guvernul Văitoianu a refuzat. invocînd ivpi motive neluarea în seamă a Tratatului de pace din 1916 de către ■msiliul Suprem şi impunerea de către acesta a unor condiţii incom-Itlbile cu suveranitatea ţării. prin urmărirea propriilor sale obiective în Ungaria. Consiliul a ameninţat cu severe sancţiuni în cazul în care guvernul nu se va conforma. Brătianu a continuat să se opună Tratatului cu Austria. dar Consiliul Suprem a trasat frontiera între România şi noua Iugoslavie de-a lungul unor graniţe aproximativ etnice: românii au primit circa două treimi din regiune. într-una din apariţiile sale în faţa Comisiei Teritoriale Româneşti. pe care majoritatea politicienilor români le considerau esenţiale pentru dezvoltarea postbelică a ţării. afişînd un scepticism arogant cu privire la modul în care România dobîndise teritoriul.

3 la sută). 60 000 Bulgaria si doar 24 000 în Ungaria. producţia scăzuse la asemenea niveluri încît în 1') România — un exportator de cereale tradiţional — a trebuit să porte grîne şi alte alimente pentru a face faţă necesităţilor urgente ale jpulaţiei. ministru de Externe în noul guvern condus de către generalul Averescu. lată de 8 la sută înainte de război. . iar numărul vagoanelor de ni Iii se redusese de la 53 576 la 3 511. că Rusia va adera la tratat atunci cînd va veni la putere un guvern cu care Aliaţii vor putea trata şi că toate aceste probleme în dispută în privinţa detaliilor tratatului vor fi rezolvate atunci prin arbitrarea de către Consiliul Societăţii Naţiunilor. Se adăugaseră astfel 156 000 km 2 (în 1919.lei aur. metalurgie — la 19. în toamna anului 1920 toate noile cîştiguri teritoriale ale României primiseră sancţionarea pe plan internaţional. Reţeaua de trans-rt luscsc aproape în întregime distrusă: din 910 locomotive în 1914. Din 845 de întreprinderi primeau sprijin guvernamental în 1915. de asemenea. Totuşi. apoi trebuia să se asigure integrarea în 11icl urile existente a noilor provincii şi a noilor cetăţeni şi redefinirea slituţiilor unui stat naţional modern. România cuprindea astfel 296 000 km 2) şi 8. Minorităţile cele mai importante în noua Românie erau Igliiaiii (9. a animalelor de povară. 1919 se mai aflau în funcţiune doar 265. tratatul cu privire la unirea Basarabiei cu România. i-a prezentai Consiliul Ambasadorilor lui Take Ionescu.3 la sută). Acesta recunoştea suveranitatea României asupra teritoriului respectiv şi specifica Nistrul drept graniţă între România şi Rusia. se apreciază că >mânia a pierdut o zecime din populaţia ei de dinainte de război. dar prevedea.4 la sută.3 la sută din totalul populaţiei). iar producţia din 1918 scăzuse drastic în toate Şurile faţă de ceea ce fusese în 1913-1914: petrol — la 47 la sută. Noile provincii au sporit de lliu-nca substanţial capacitatea productivă a României. potrivit recensămîntului li/al in 1912.5 milioane de locuitori (în 1919.7 la sută) şi germanii (4. aceste cîştiguri de teritoriu. Conferinţa de pace a rezolvat cu relativă uşurinţă problema graniţelor în Dobrogea între România şi Bulgaria. Dar în procesul de împlinire a hăţului naţionale îndelung nutrite. ucrai-■ (4.prin care i s-a acordat întreaga Transilvanie inclusiv oraşele Oradea şi Arad. Industria a suferit cel mai mult. abia la 28 octombrie. intelec-alii au fost cei ce au oferit proiectele. 21 România se confrunta cu sarcini înspăimîntătoare. Agricultura se afla într-o situaţie liniară. populaţie şi capacităţi economice trebuie uşi eînlărite în raport cu enormele pierderi umane şi materiale cauzate rft/. ■nţialul industrial al ţării era în 1919 de 235 la sută faţă de ceea ce Mc în 1916. Tratatul de la Neuilly din 27 noiembrie 1919 a lăsat intactă frontiera stabilită prin Pacea de la Bucureşti din 1913. De exemplu. evreii (5. Dar negocierile propriu-zise pentru o reglementare aveau să fie lăsate pe seama României şi a Rusiei. în jur de 30 la sută din populaţie era formată din fOinâni.boi. 230 000 în Iugoslavia. a uşi ni lor şi uneltelor. Din cauza lipsei mîinii de lucru. Mai întîi trebuiau Iiii urate pagubele de război. Numărul românilor trăind în afara frontierelor Ini stal naiion. Dacă se adaugă numărul soldaţilor ucişi — aproximativ 300 000 Iu numărul de morţi din rîndul populaţiei civile. românii s-au ales şi cu substanţiale norilaţi. Halul distrugerilor suferite de industrie. o creştere datorată în principal Transilvaniei şi Banatului. iar producţia de grîu a scăzut la 35 la sută. numai 217 se aflau în func-le în 1917-1918. în 1920. în 1919-1920 fuseseră însămînţate doar 8 300 000 ha. ibnnc — la 41 la sută. faţă de " 700 000 ha în 1911-1915. România avea 16 250 000 locuitori) faţă de Regatul dinainte de război. Ca şi în secolul anterior. Refuzul acesteia din urmă de a recunoaşte suveranitatea României asupra teritoriului s-a dovedit un obstacol major în calea normalizării relaţiilor între cele două ţări de-a lungul întregii perioade interbelice. agricultură şi alte ramuri ale Dliomiei şi de proprietatea particulară au fost apreciate la 72 000 mi-'HIH.ii mării se redusese in consecinţă la aproximativ 000: 250 000 în Uniunea Sovietică.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->