I.

INTRODUCERE ÎN CONSILIERE
I.1. Delimitări conceptuale I.2. Caracteristicile consilierii I.3. Obiectivele consilierii I.4. Rolul consilierii psihopedagogice în activitatea educativă I.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
În demersul ei de atingere a idealului educaţional (dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane) şcoala românească modernă nu mai poate ignora starea de bine şi de sănătate fizică, psihică, spirituală şi socială a elevilor săi în numele nevoii de performanţe şcolare. Şcoala nu poate şi nu trebuie să devină o instituţie segregată de individ, societate şi viaţă, ci să reprezinte un mediu favorizant dezvoltării personalităţii autonome şi creative. Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, ameliorarea şi înlăturarea aspectelor atitudinale şi psihocomportamentale indezirabile social, ce pot apare în procesul educaţional, fac necesară o activitate sistematică de consiliere psihopedagogică. În sens larg, consilierea reprezintă o acţiune complexă prin care “se urmăreşte sugerarea modului de a proceda sau a modului de comportare ce trebuie să fie adoptat într-o situaţie dată sau, în general, în viaţă şi activitatea cotidiană” (Tomşa, 1996). Consilierea este o relaţie guvernată de principii, caracterizată de aplicarea uneia sau mai multor teorii psihologice şi a unui set recognoscibil de deprinderi de comunicare la preocupările intime ale subiectului (clientului), la problemele şi aspitraţiile sale. Asociaţia Britanică pentru Consiliere (1985), subliniază că oamenii se angajează într-o situaţie de consiliere atunci când persoana ce ocupă, în mod obişnuit sau temporar rolul de consilier, oferă sau este dispus explicit să ofere timp, atenţie, respect unei alte persoane ce manifestă o nevoie de asistenţă de specialitate. Sarcina consilierului este de a oferi cleintului posibilitatea să exploreze, să descopere şi să clarifice modalităţi de a trăi, dispunând de mai multe resurse şi îndreptându-se spre o cât mai bună existenţă (Fetham şi Dryden, 1993). Consilierea psihopedagogică este un proces complex ce descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă. Există mai multe forme de consiliere: • Informaţională- oferirea de informaţii pe domenii/teme specifice; • Educaţională- oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor; • De dezvoltare personală- vizează formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine; • Suportivă- oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material; • Vocatională- dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;
1

•De criză- asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate; • Pastorală-asistenţă din perspectivă religioasă. • Psihopedgogică – asistarea şi/sau consilierea elevilor şi personalului

didactic. Consilierea psihopedagogică în şcoală trebuie să fie “unitatea a trei secvenţe operaţionale : diagnostic-constatativă, formativ-profilactică şi terapeuticărecuperatorie” (Golu, P.,1993). Consilierea reprezintă un proces de acordare a asistenţei psihopedagogice elevilor şi celorlalte persoane implicate în procesul educaţional. Ch. Patterson susţine că acest proces dezvoltă o relaţie interpersonală între consilier şi unul sau mai mulţi clienţi (elevi, părinţi, profesori), folosind metode psihologice, derivate dintr-o cunoaştere sistematică a personalităţii umane. Acelaşi autor menţionează că scopul consilierii psihopedagogice este de a îmbunătăţi sănătatea mintală a consiliaţilor şi astfel de a provoca o schimbare voluntară în atitudinile şi comportamentul clientului. Consilierea este şi un proces de învăţare menit să orienteze clientul spre acţiune (Egan, 1990). Comportamentul problematic (observabil, măsurabil şi evident) este rezultatul învăţării inadecvate. În timpul consilierii elevul, profesorul sau părintele se simte investit cu puterea de a-şi accepta şi recunoaşte situaţiile de viaţă problematice, de a găsi soluţii alternative şi de a crea propriile strategii de rezolvare a problemelor. Din perspectivă constructivistă, consilierea se bazeză pe ipoteza conform căreia nu există o singură realitate atotcuprinzătoare. Fiecare persoană este expertă în propria viaţă, îşi construieşte existenţa în conexiune cu mediul înconjurător, decelând semnificaţii fundamentate din propriile experienţe de viaţă. Astfel, problemele consiliaţilor pot fi rezolvate prin descoperirea şi valorificarea resurselor interne şi satisfacerea nevoilor clientului. În literatura de specialitate se constată că unii autori identifică consilierea psihopedagogică cu psihoterapia. C.H. Patterson a relizat o comparare sistematică a celor două domenii prin prisma a trei criterii: • Gradul de severitate al problemei clientului. Consilierea psihopedagogică ajută persoanele normale să depăşească obstacolele apărute în calea dezvoltării lor, în timp ce psihoterapia se ocupă de persoanele a căror dezvoltare emoţională a fost grav afectată şi distorsionată. Dificultatea apare în ceea ce priveşte separarea subiecţilor normali de cei nevrotici sau psihotici. • Natura problemelor cu care se confruntă clientul. Consilierea psihopedagogică este centrată pe problemele cognitive (probleme ale realităţii, ale mediului, de natură situaţională) în timp ce psihoterapia se axează pe problemele afective ale persoanei (conflicte interne de personalitate). • Scopurile consilierii şi psihoterapiei. L.E.Tyler considera că psihoterapia este direcţionată spre o schimbare de personalitate în timp ce consilierea psihopedagogică reprezintă “un proces al cărui scop nu este o schimbare a persoanei, ci de a-l face pe individ să utilizeze şansele pe care le are pentru a putea face faţă problemelor vieţii.” (Tyler, 1961). Asemănările dintre consilierea psihopedagogică şi psihoterapie vizează: • Metodele utilizate ; • Finalităţile ; • Sunt procese de influenţare interpersonală reciprocă ; • Se adresează nivelului conştient al organizării psihice.

2

Consilierea psihopedagogică nu se identifică cu cea educaţională. Prima dintre ele este realizată de către psihologul şcolar în cabinetul de consiliere, iar cea de a doua se desfăşoară de către profesorul abilitat pentru astfel de activităţi în cadrul orelor de dirigenţie. Diferenţele de tematică între cele două domenii sunt expuse în tabelul 1. TEMATICA • • • • • • • • • • • • • • Consiliere educaţională cunoaşterea şi imaginea de sine dezvoltarea unor abilităţi de comunicare dezvoltarea unor abilităţi sociale dezvoltarea abilităţilor de prevenire a consumului de alcool, droguri, tutun dezvoltarea unei psihosexualităţi sănătoase prevenirea HIV/SIDA dezvoltarea abilităţilor de prevenire a afectivităţii negative: anxietate, depresie, agresivitate, suicid consiliere vocaţională controlul stresului rezolvare de probleme decizii responsabile tehnici de învăţare eficientă managementul timpului dezvoltarea creativităţii • • Consiliere psihologică evaluare psihologică consiliere în probleme emoţionale (anxietate, depresie), comportamentale (agresivitate, hiperactivitate), de învăţare (eşec şcolar, abandor şcolar) consiliere vocaţională dezvoltă proiecte de prevenţie terapie individuală şi de grup realizează cursuri de formare şi informare pentru profesori, părinţi pe teme de psihologie educaţională şi promovarea sănătăţii intervenţie în situaţie de criză materiale informative pentru massmedia cercetare în domeniul consilierii elaborează metode de evaluare valide, standardizate şi etalonate

• • • •

• • • •

I.2. CARACTERISTICILE CONSILIERII
Consilierea îşi are originea în orientarea şi selecţia profesională, activitate conturată practic şi teoretic la începutul secolului XX, în SUA. Pentru a rezolva problemele social-umane cu care se confrunta, municipalitatea oraşului NewYork l-a angajat pe Fr. Parsons să cerceteze şi să rezolve problema integrării socio-profesionale a copiilor şi tinerilor străzii. Fr. Parsons a institiţionalizat un program de orientare profesională structurat în trei etape: • diagnoza aptitudinilor şi capacităţilor individului; • informarea asupra meseriilor disponibile şi a solicitărilor acestora; • plasarea individului într-o meserie adecvată aptitudinilor şi intereselor sale. Organizarea sistematică a activităţii de consiliere a fost realizată iniţial de E.C.Williamson la Universitatea din Minnesota, care a folosit consilierea şi progresele din psihometrie pentru a dezvolta un model de consiliere profesională sau vocaţională. Acest model afost fundamentat teoretic pe aşa numita concepţie “trait and factor” care a dominat consilierea până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

3

Ea facilitează. • legătura indisolubilă dintre diversele probleme ale subiectului consiliat.responsabilitatea consilierului este de a optimiza modul în care şcoala se raportează la elevi ca indivizi. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana/ grupul să adopte noi strategii comportamentale. deficite intelectuale sau de altă natură. precum şi a problemelor consiliatului. temeri şi obiective necunoscute până atunci de cel consiliat . să îşi dezvolte noi atitudini şi conduite adaptative. ca persoana să facă faţă mai eficient factorilor stresanţi. valori şi sentimente. • variabilitatea gradului de profunzime şi de intensitate a activităţii de consiliere. să îmbunătăţească calitatea vieţii în relaţiile cu ceilalţi semeni. condiţiilor de risc şi în acţionarea asupra lor înainte ca acestea să producă un impact negativ şi să declanşeze “crize” personale sau de grup. prin demersurile pe care le presupune. consilierea este acţiunea de ajutorare şi creditare a persoanei ca fiind capabilă : • să-şi asume propria dezvoltare personală . Prevenţia problemelor ce pot perturba dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei este o altă caracteristică a consilierii psihopedagogice. atitudini. a unor motive. A doua caracteristică definitorie pentru consilierea psihopedagogică este dată de faptul că asistenţa pe care o oferă utilizează un model educaţional şi un model al dezvoltării inter(personale).M. de întârire a Eu-lui. • să prevină diverse tulburări şi disfuncţii . Consilierea vizează persoanlele ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate. • să dezvolte o imagine de sine pozitivă . Strategia de prevenţie constă în identificarea situaţiilor problematice. de adaptare şi dezvoltare personală. P. 4 . să îşi valorizeze potenţialul existent.se încearcă prevenirea situaţiilor de criză personală şi educaţională. de încredere reciprocă care presupune implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi. Din această perspectivă.activitatea de consiliere implică examinarea unor gânduri. • rolul proactiv al consilierii psihopedagogice. Relaţia dintre psiholog şi consiliat este una de respect.În prezent consilierea psihopedagogică se fundamentează pe teoria umanistă a lui Carl Rogers (1961). Sanborn distinge cinci trăsături fundamentale ale consilierii psihopedagogice: • dimensionarea consilierii ca proces de dezvoltare. • să-şi formeze o atitudine corectă faţă de ceilalţi . educaţională şi socială a individului.iniţierea unui program coerent de experienţe care pot duce la dezvoltarea pozitivă personală. speranţe. O primă caracteristică a consilierii psihopedagogice este dată de tipul de persoane cărora le este adresată consilierea sau asistenţa. • să dezvolte strategii proprii de rezolvare a problemelor . • responsabilitatea complexă a consilierului. ci expresii ale nevoii de autocunoaştere. • să-şi valorizeze resursele. sarcinilor vieţii cotidiene şi. astfel. unde problemele psihice nu sunt doar deficienţe şi tulburări.

I.3. OBIECTIVELE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE
Scopul fundamental al consilierii psihopedagogice îl constituie funcţionarea psihosocială optimă a persoanei /grupului. Acest scop poate fi atins prin monitorizarea realizării obiectivelor procesului de consiliere privind:  PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI A STĂRII DE BINE Se referă la funcţionarea optimă, din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoţional, social, spiritual a individului uman. Sănătatea persoanei nu este condiţionată doar de absenţa bolii şi disfuncţiei, ci se referă la un proces complex şi multidimensional în care starea subiectivă de bine este element central.  DEZVOLTAREA PERSONALĂ • Cunoaşterea de sine • Imaginea de sine • Capacitatea de decizie responsabilă • Relaţionare interpersonală armonioasă • Controlul stresului • Tehnici de învăţare eficiente • Atitudini creative • Opţiuni vocaţionale realiste  PREVENŢIA • Dispoziţiei afective negative • Neîncrederii în sine • Comportamentelor de risc • Dificultăţilor de învăţare • Dezadaptării sociale • Disfuncţiilor psihosomatice • Situaţiilor de criză Organizaţia Mondială a Sănătăţii precizează că starea de bine a persoanei este dată de următoarele elemente interdependente: ACCEPTAREA DE SINE • Atitudine pozitivă faţă de propria persoană • Acceptarea calităţilor şi defectelor personale • Percepţia pozitivă a experienţelor trecutului şi viitorului  RELAŢII POZITIVE CU CEILALŢI • Încredere în oameni • Sociabil(e) • Intim(e) • Nevoia de a da şi de a primi afecţiune • Atitudine empatică  AUTONOMIE • Independent(ă) • Hotărât(ă) • Rezistă la presiunile de grup • Se evaluează după standarde personale
5

• Nu este excesiv preocupat de expectanţele şi evaluările celorlalţi  CONTROL • Sentiment de competenţă şi control personal asupra sarcinilor • Crearea de oportunităţi pentru valorizarea nevoilor personale • Opţiuni conforme cu valorile proprii  SENS ŞI SCOP ÎN VIAŢĂ • Direcţionat de scopuri de durată medie şi lungă • Experienţa pozitivă a trecutului, bucuria prezentului şi relevanţa viitorului • Curiozitate  DEZVOLTARE PERSONALĂ • Deschidere spre experienţe noi • Sentimentul de valorizare a potenţialului propiu • Capacitate de auto-reflecţie • Percepţia schimbărilor de sine pozitive • Eficienţă • Flexibilitate • Creativitate • Nevoia de provocări constructive • Respingerea rutinei În dezvoltarea şi menţinerea stării de bine un rol important îl are familia şi şcoala, însă, din păcate de cele mai multe ori, aceste instituţii generează şi întreţin condiţii nefavorabile. Astfel, ele subminează încrederea în sine a copiilor, îngrădesc autonomia şi independenţa elevilor, şablonează individualităţile, iniţiază competiţii neproductive în detrimentul cooperării, induc percepţii ameninţătoare asupra lumii şi vieţii. Focalizarea exclusivă a şcolii pe latura intelectuală şi pe performanţele elevilor sunt căi de diminuare a stării de bine şi de creştere a riscului pentru disfuncţii sau boli fizice şi psihice. I.4. ROLUL CONSILIERII ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ Reforma învăţământului în România subliniază importanţa comutării accentului de pe latura informativă a procesului educativ spre cea formativă. Învăţământul tradiţional de tip informativ se centrează prioritar pe aspectele de ordin cognitiv ale elevului, ignorând personalitatea subiectului educaţiei, componentele sale afective, motivaţionale, atitudinale şi comportamentale. Elevul este perceput ca un „recipient” de asimilare şi de reproducere a informaţiilor, şi mai puţin ca o persoană reală, ca o fiinţă umană originală, ca o personalitate unică şi irepetabilă. Învăţământul modern românesc trebuie să aibă ca scop nu doar absolvenţi bine informati, ci formarea de persoane bine abilitate şi instrumentate cu resurse adaptative la solicitările sociale şi psihologice ale vieţii, cu un sistem axiologic bine conturat. Sistemul de învăţământ românesc actual nu este încă în totalitate pregătit să răspundă exigenţelor impuse de o societate liberă şi democratică. Conservatorismul, depersonalizarea, intelectualismul, autoritarismul şi obiedienţa, elitismul şi inegalitatea şanselor, segregarea şcolii de persoană, familie, comunitate sunt doar câteva din tarele învăţământului românesc existente şi astăzi (Miroiu şi colaboratorii, 1998).

6

Creşterea alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, de comportamente deviante şi delincvente, de tulburări emoţionale în rândul elevilor, reprezintă indicatori ai faptului că şcoala trebuie să facă mai mult în această direcţie. Consilierea reprezintă una din modalităţile esenţiale prin care şcoala devine un proces formativ, centrat pe elev, capabilă să valorizeze tipuri diverse de elevi şi abilităţi, să răspundă nevoilor comunităţii şi să infuzeze societatea cu persoane competente pentru viaţa socială şi profesională. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban, Adriana, (coord.), 2001, Consilierea educaţională, Cluj- Napoca Butnaru, D., (coord.), 1999, Consiliere şi orientare şcolară, Ed. Spiru Haret, Iaşi Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa, 1998, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi Creţu, Carmen, 1997, Curriculum diferenţiat şi personalizat, Ed. Polirom, Iaşi Egan, G., The skilled helper: A systematic approach to effective helping, Monterey, CA: Brooks/Cole Linksman, R., 2000, Învăţare rapidă, Editura Teora, Bucureşti Jigău, Mihai, 2001, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti Miroiu, A., ş.a.,1998, Învăţământul românesc azi. Studiu de diagnoză, Ed. Polirom, Iaşi Sillamy, N., 1996, Dicţionar de psihologie, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti Stan, Emil, 1999, Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora, Bucureşti Turcu, F.,Turcu, A., 1999, Fundamentele psihologiei şcolare, Editura All, Bucureşti Tomşa, Gh., (coord.), 1996, Dicţionar de orienatare şcolară şi profesională, Ed. Afeliu, Bucureşti Tyler, L.E., 1961, The work of the counselor, New York: Appleton-Century-Crofts Patterson, C.H., 1974, Distinctions and Commonalities between Counseling and Psihoterapy, în G.W.Faarwell et all (eds.), The Counselor's handbook, Indext, Educational Publishers, New York

7

de a-şi asuma propria viaţă. Deontologia consilierului II. “băieţii nu trebuie să 8 . în absenţa cărora activitatea de asistenţă nu-şi atinge scopurile. Acceptarea necondiţionată este premisa fundamentală a procesului de dezvoltare personală şi de optimizare a funcţionării persoanei. dacă…. Pregătirea consilierului presupune asimilarea unor repere teoretice şi aplicative din următoarele domenii: • Psihologia dezvoltării • Psihologia personalităţii • Psihologia socială • Psihologia sănătăţii • Psihologia cognitivă şi autocunoaşterii • Teorii şi tehnici de consiliere Consilierea implică dezvoltarea unor atitudini şi abilităţi fundamentale fără de care procesul de consiliere nu poate duce la efectele conturate de însăşi obiectivele consilierii. Acceptarea este atitudinea de recunoaştere a demnităţii şi valorii personale a fiecărui individ. 1.”). sunt: ACCEPTAREA NECONDIŢIONATĂ Această atitudine are la bază următoarele principii: fiinţa umană este valoroasă şi pozitivă prin esenţa sa. deoarece are capacitatea de a alege responsabil.1. Abordări generale ale consilierii II. Acceptarea nu este echivalentă cu aprobarea oricărei atitudini sau oricărui comportament şi nici nu presupune aprobarea/dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. fără a critica. mai ales. Orice proces de consiliere trebuie să implice asumarea de către consilier a respectării unui sistem de valori şi al unui cod deontologic. ATITUDINILE CONSILIERULUI Procesul de consiliere implică o relaţie specială între consilier şi persoana consiliată. fără a condiţiona aprecierea persoanei (“Te voi aprecia.2. judeca şi.1. Abilităţile consilierului c. confidenţialitate. De aceea nu este indicată utilizarea evaluărilor de genul: “nu aşa ar trebui să simţi”. PROFILUL PSIHOLOGIC AL CONSILIERULUI Consilierea încorporează informaţii şi metode din mai multe discipline psihologice. relaţie bazată pe responsabilitate. încredere şi respect. 1. Atitudinile fundamentale ale consilierului. Profilul psihologic al consilierului a. Atitudinile consilierului b.PRINCIPII ŞI ABORDĂRI ALE CONSILIERII II.

simpatie şi neutralitate . Obstacole în calea acceptării necondiţionate: • Lipsa informaţiilor veridice despre copil şi adolescent .”).plângă”. • Problemele emoţionale personale ale consilierului . Efectul unei astfel de atitudini este invalidarea modului în care o persoană percepe diferit un eveniment ori o situaţie. • Proiectarea propriilor valori. • evitarea întreruperilor în timpul conversaţiei : “Părerea mea este că…” • evitarea etichetărilor de orice natură : “Eşti cam neserios/distrat/superficial…” • utilizarea sugestiilor constructive : “Va fi mai bine dacă vei face…” • evitarea criticii sarcastice: “Eşti ridicol…” • evitarea feedback-urilor negative: “Rezultatul tău este nesatisfăcător…” Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării empatice: • oferirea de răspunsuri scurte şi clare . Empatia se dezvoltă prin însuşirea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală urmărind câteva sugestii: • utilizarea foarte rară a întrebărilor închise care împiedică comunicarea : “De ce ai făcut…?” • utilizarea întrebărilor deschise : “Ai putea să spui mai multe despre acel eveniment?” • ascultarea activă a interocutorului .” • A evalua: “Aici greşeşti cu siguranţă…” • A interpreta: “Ceea ce ai tu nevoie este…” • A eticheta: “Esti prost pentru că ai făcut…” • A fi directiv: “Trebuie să…” • A moraliza: “Trebuie să faci şi asta…” • A ameninţa: “Dacă se mai întâmplă să…” • A evita: “Hai să uităm…” • A condiţiona: “Te voi aprecia dacă vei lua note mari…”  EMPATIA Empatia este abilitatea subiectului de a te transpune în locul altei persoane. Atitudinile făţişe de simpatie şi toleranţă manifestate de consilier sunt considerate interpretări eronate ale acceptării necondiţionate. iar toleranţa nu trebuie să se manifeste doar la nivel general şi declarativ (“Sunt tolerant cu o persoană care are altă apartenenţă religioasă dar nu o înţeleg şi nu o respect. convingeri sau trăiri asupra elevilor . • Pierderea respectului faţă de sine. • Prejudecăţi sau informaţii eronate despre subiect .. • evitarea moralizării consiliatului . Acceptarea nu este nici o atitudine de indiferenţă /neutralitate faţă de ceea ce gândeşte sau mai ales simte o persoană (“Nu este nici o problemă ”). Non-acceptarea înseamnă: • A da sfaturi. de a înţelege modul de gândire şi simţire al acesteia. • Confuzii între acceptare şi aprobare. sau ignorarea tensiunilor copilului. 9 .. soluţii: “Dacă nu faci aşa…atunci. Simpatia presupune o implicare afectivă accentuată a consilierului şi conduce la atitudini discriminative. Riscul aprobării/dezaprobării individualităţii este că persoana îşi poate percepe valoarea numai prin prisma interpretărilor şi evaluărilor pe care le face consilierul. • Pierderea respectului faţă de elevi .

Consilierul nu trebuie să se erijeze în persoană ce oferă soluţii pentru toate problemele. • evitarea clişeelor de răspuns : “Multe persoane trec prin situaţii ca acestea. prin evitatrea oricărei acţiuni care interferează cu starea de bine a consiliaţilor.• • • acordarea unui timp de gândire înainte de a da un răspuns . În ascultarea activă consilierul trebuie să evite: • A fi neatent . emoţiile şi valorile sale personale. manifestat prin : • Adoptarea unui limbaj corporal adecvat : Fiţi expresivi. ci trebuie să fie un facilitator al procesului de dezvoltare personală a copilului şi adolescentului. Baza ascultării active o constituie comportamentul de aşteptare. ABILITĂŢILE CONSILIERULUI Pentru desfăşurarea cu succes a activităţilor de consiliere. ritm potrivit ! • Constanţa verbală : Păstraţi discuţia pe aspectul supus dezbaterii ! • Evitarea evaluărilor . înclinaţi-vă spre elev. • A asculta superficial . 2. responsabilităţii personale. prin prevenirea utilizării greşite a cunoştinţelor şi metodelor de consilere. utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii .”  CONGRUENŢA Congruenţa se referă la concordanţa dintre comportamentul consilierului şi convingerile. 10 . gândurilor constructive. Congruenţa psihocomportamentală a consilierului este generată de acordul dintre convingere. Folosiţi gesturi încurajatoare! • Stabilirea unui contact vizual direct : Îndreptaţi-vă privirea către elev/grup de elevi ! • Adecvarea calităţilor vocale : Folosiţi un ton. focalizarea pe mesajele transmise de consiliat . ea defineşte autenticitatea comportamentului unei persoane. Lipsa de autenticitate conduce la pierderea relaţiei de încredere cu consiliaţii. abilitându-l pe acesta în a identifica soluţii proprii la problemele cu care se confruntă. trăire emoţională şi exprimare verbală şi nonverbală.  GÂNDIREA POZITIVĂ Activităţile de consiliere trebuie să fie focalizate pe dezvoltarea imaginii şi respectului de sine al elevului. • Evitarea etichetărilor . sunt necesare următoarele abilităţi fundamentale ale consilerului:  ASCULTAREA ACTIVĂ Ascultarea/receptarea activă oferă suportul unei bune comunicări între consilier şi consiliat.  RESPONSABILITATEA Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii. 1.  COLABORAREA Colaborarea este capacitatea consilierului de a implica persoana sau grupul de persoane în deciziile de dezvoltare personală. Ea contribuie la încurajarea elevului în direcţia comunicării.

11 . mişcare. ipotetice. A asculta fără a înţelege mesajul şi a nu cere informaţii suplimentare . Aceste întrebări duc. BLOCAJE ale ascultării : • Compararea • Citirea gândurilor • Repetiţia • Filtrarea • Judecarea • Visarea • Identificarea • Sfătuirea • Contrazicerea • A avea dreptate • “A schimba vorba” • “A pune placa”  OBSERVAREA Observarea comportamentului permite o înţelegere mai reală a mesajului transmis. Întrebările pot fi închise. şi care este oferit printr-o diversitate de semne legate de postură. Avantajul major al acestor întrebări este focalizarea discuţiei şi obţinerea de informaţii exacte despre un anumit aspect. mimică. de cele mai multe ori. particularităţi ale modului de gândire (optimist. Discrepanţele dintre cele două conduite menţionate. pesimist). a stării afective a interlocutorului. (“Locuieşti cu familia?”) Întrebările deschise ajută subiectul să-şi exprime atitudinile.• • • • A reacţiona la subiectele care contravin opiniei proprii . justificative. sentimentele şi opţiunile asupra unei probleme abordate.  ADRESAREA ÎNTREBĂRILOR Întrebările ajută elevii în clarificarea sentimentelor. A întrerupe elevul . dificultăţile în procesul de observare apar atunci când se trece de la simpla observare a unor comportamente la interpretări personale ale acestora. atitudinilor şi valorilor personale. • Comportamentul verbal reprezentat prin elemente semnificative: cuvinte-cheie. deschise. Aceste întrebări sunt asociate cu sentimentul de vină şi nu sunt recomandate a fi utilizate în consiliere. gesturi. Întrebările justificative îndeamnă interlocutorul să identifice cauze sau motive. Întrebările închise sunt cele ce generează răspunsuri în termeni de DA şi NU. stil verbal de a percepe lumea (“simt că se întâmplă ceva…”). Ele facilitează procesul de comunicare prin invitaţia de a descrie situaţia: “Ai putea să-mi spui mai multe despre …”. construcţii-cheie. valorile. convingerilor. A se simţi ameninţat pentru faptul că elevii au valori diferite . la întreruperea comunicării. Observarea are doi indicatori importanţi: • Comportamentul nonverbal. ce reprezintă aproximativ 85% din comunicarea elevului.

• Feedback-ul trebuie să se adreseze comportamentului unei persoane şi nu persoanei subiectului consiliat. Parafrazarea se referă la utilizarea unor fraze care comunică elevilor că mesajul a fost înţeles: “Ceea ce spui tu se referă la…”. “rău” şi a cuvintelor ce derivă din ele pentru că nu oferă nici o informaţie despre comportamentul specific pe care trebuie să îl dezvolte consiliatul. • Trebuie să fie descriptiv şi nu evaluativ sau critic.  REFLECTAREA/ REFLEXIA Reflectarea/reflexia este expresia înţelegerii de către consilier atât a conţinutului informaţional cât şi a stării emoţionale transmise de elev. Este important ca profesorul să nu utilizeze alte cuvinte sau informaţii pe care copiii nu le-au transmis în mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau problema în discuţie.  PARAFRAZAREA Parafrazarea este abilitatea de reformularea a ceea ce este esenţial în mesaj.”. • Utilizarea şi a comportamentului nonverbal pentru a comunica acceptarea. Ea dă elevului sentimentului că 12 . Totodată. • Folosiţi cuvinte pe care le preferă copilul.Întrebările ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecinţelor pozitive sau negative ale unor acţiuni şi pentru luarea în consideraţie a unor alternative diferite de acţiune(“Cum ai vrea să fi peste 5 ani ?”).  FURNIZAREA DE INFORMAŢII În funcţie de cunoştinţele.  OFERIREA DE FEEDBACK Feedback-ul susţine comunicarea autentică între consilier şi consiliat. scopul lui fiind de a susţine şi ajuta pe copil şi nu de a-l evalua sau judeca. • Evitarea minimalizării a ceea ce transmite copilul. nu se recomandă utilizarea cuvintelor “bun”. • Feedback-ul trebuie să fie imediat oferit pentru întărirea comportamentului. • Centrarea pe acele comportamente şi atitudini ce pot fi schimbate. “Cu alte cuvinte…. atitudinile şi abilităţile pe care le identifică consilerul la nivelul elevilor trebuie să transmită informaţii. • Nu reacţionaţi la fiecare răspuns cu o nouă întrebare. • Oferirea de alternative comportamentale. se generează o stare de conflict şi tensiune emoţională. • Nu repetaţi întrebările pe care copilul nu le-a înţeles. ci reformulaţi întrebarea. dacă se oferă feedback pentru acele aspecte care nu pot fi schimbate. În formularea şi utilizarea întrebărilor adresate elevilor: • Folosiţi întrebări care nu conţin fraze lungi. • Specificitatea. Caracteristicile feedback-ului sunt: • Focalizarea pe aspecte pozitive. • Evitarea evaluării şi a interpretării. Recomandări pentru utilizarea parafrazării : • Evitarea definirii problemelor în locul elevilor . parafrazarea permite şi profesorului să îşi clarifice dacă a înţeles corect mesajul transmis de elevi. • Evitarea sarcasmului/ironiei în feedback-ul oferit. pentru a nu da o interpretare personală a mesajului şi a nu influenţa direcţia comunicării.

În cazul în care consilierul este prin lege obligat să dea informaţii despre client. • Verificând. • Folosind anumite timpuri ale verbului (“Ai fost trist…”). fie una ambivalentă (“Pari fericit şi nefericit în acelaşi timp. Respectul • Consilierea se bazează pe respectul faţă de persoană şi pe dreptul ei la autodeterminare. • Să stabilească o relaţie bazată pe încredere. de câte ori este necesar. Deschiderea • Consilierul trebuie să fie atent la cadrul de desfăşurare a activităţii de consiliere. receptarea unui sentiment implicit („Eşti nemulţumit. DEONTOLOGIA CONSILIERULUI Independenţa • Consilierul trebuie să fie neutru şi independent. • Punctul de vedere central în consiliere îl constituie integritatea persoanei şi libertatea acesteia de a alege şi de a lua decizii. • Consilierul trebuie să fie deschis la orice legătură cu o instituţie sau autoritate. • Folosind o etichetă emoţională care să traducă fie o stare clară.”). • Consilierul trebuie să ia în considerare interesele personale ale clientului şi nu alte interese (politice. ale autorităţilor sau ale altor instituţii). 1. • Consilierul nu evaluează persoanele. 3. el trebuie să-l informeze pe acesta şi să-i ceară consimţământul. Reflectarea/reflexia se poate realiza : • Utilizând o frază care denotă modul personal al elevului de a recepţiona informaţia (“Spuneai că simţi…”).  SUMARIZAREA Sumarizarea este o modalitate de a concentra într-o manieră organizată aspectele importante ale discursului interlocutorului. Prin reflectare consilierul ajută elevul să se clarifice pe sine şi validează trăirile emoţionale ale acestuia. am înţeles bine…”). Confidenţialitatea • Şedinţa cu clientul trebuie să fie confidenţială. Se utilizează pentru stabilirea priorităţilor şi alternativelor de abordare a unei teme sau pentru clarificarea perspectivelor elevilor asupra alternativelor de abordare a unui subiect. • Consilierul nu trebuie să aibă o atitudine superioară în raport cu clientul. • În cazul în care consilierul este obligat să transmită informaţii care ar putea controla sau limita clientul acestea trebuie făcute cunoscute clientului. • Să îi comunice interlocutorului înţelegerea şi acceptarea necondiţionată. • Consilierea trebuie să fie adecvată şi să includă aspectele relevante. Faptele în sine • Informaţiile oferite clientului trebuie să fie corecte şi actuale. Scopurile reflectării/reflexiei sunt : • Să verifice înţelegerea celor relatate de interlocutor.este ascultat şi că ceea ce exprimă sau trăieşte este important. 13 .

conform psihanalizei freudiene. În teoria psihanalitică accentul cade pe procesele intrapsihice ce au rolul de a face distincţia dintre “motivele inconştiente şi cele conştiente ce stau la baza comportamentului uman” (Holdevici I. Catharsisul este o descărcare de natură emoţională a tensiunii şi anxietăţii prin retrăirea în plan psihic a experienţelor trecute. Ego. Abordările comportamentale 2. Superego. 14 .3.• Consilierul trebuie să fie sigur că există un echilibru între stimulare şi reflectare. În psihanaliza freudiană. Abordările psihodinamice 2. a. Abordarea psihanalitică freudiană Abordările psihodinamice îşi au originea în psihanaliza freudiană. Stările de angoasă şi nelinişte izvorâte din impulsurile neexprimate ale Id-ului sunt contracarate de mecanismele de apărare ale eului: reprimarea. Consilierul îşi exersează propria judecată etică.1. social-personal). ABORDĂRILE GENERALE ALE CONSILIERII 2. • Ego-ul (Eul) este o instantă conştientă care restructurează impulsurile inconştiente şi mediază între instincte şi cerinţele socialului. în împrejurările nefericite din copilărie. ABORDĂRILE PSIHODINAMICE 2. Trăsătura centrală a compormantului uman este. Abordările umaniste sau experienţiale 2. Scopul consilierii de tip psihanalitic este de a îndruma clientul în înţelegerea a ceea ce se află în inconştient. În structura personalităţii sunt identificate trei instanţe: Id. fiind în permanenţă preocupat de următoarele aspecte: • O profundă explorare a bazelor filosofice ale consilierii. Insightul sau iluminarea bruscă rezidă în descoperirea intuitivă de către pacient a surselor şi motivelor ascunse (structurate în copilărie şi de natură inconştientă)ce stau la baza coportamentelor sale.1. • Examinarea propriilor atitudini în cadrul şi în afara relaţiei de consiliere. • O responsabilitate tot mai mare pentru menţinerea propriei competenţe profesionale. raţionalizarea şi refuzul. a impulsurilor inconştiente de căutare a plăcerii şi de ostilitate. • Superego-ul (Supraeul) este purtătorul valorilor sociale şi morale. realitate-imaginaţie. Originea conflictelor trebuie căutată în trecutul individului. 1993). iar viaţa omului constă în grade diferite de conflict între forţele polare (viaţămoarte. conflictele intrapersonale anticipă conflictele interpersonale. Ego-ul transformă şi suprimă tendinţele inconştiente ale Id-ului. • Id-ul (Sinele) reprezintă sursa pornirilor instinctuale. • Dezvoltarea unei alianţe/parteneriat cu clientul în care să existe puteri egale în relaţie. • Receptivitate la opiniile exterioare în luarea deciziilor etice corecte de tratament. II. Consilierea de tip psihanalitic este marcată de două momente esenţiale: Catharsisul şi Insightul. • Provocarea spre reflecţie trebuie îmbinată cu respectarea intereselor consiliatului. polaritatea. 2.1.2.

în depăşirea stării de inferioritate din copilărie. Adepţii consilierii dinamice moderne recomandă utilizarea următoarelor tehnici şi metode (Holdevici. . reprezintă conţinutul latent al visului. . • Analiza acţiunilor clientului Comportamentele verbale ca şi cele nonverbale ale consiliatului pot oferi informaţii importante expertului. ca stimuli. Abordările psihodinamice moderne/postfreudiene Abordările psihodinamice moderne valorifică. întrebările directe : “La ce te duce gândul acesta?”. b.Horney. În declanşarea unor noi asociaţii libere consilierul va folosi.trăirea sentimentelor de frustrare.clientul identifică soluţia. Motivul utilizării acestei metode este că inconştientul va scoate la iveală conţinuturile sale reprimate. fără jenă sau fără dorinţa de a face o impresie bună.În procesul de atingere a insightului trebuie parcurse patru etape (Hutchinson.problema devine clară pentru subiect. În consecinţă. Scopul individului nu este altul decât punerea în valoare a potenţialului propriu.. K.activitatea de căutare (prin tatonare şi eroare) a unei soluţii.lipsa de motivaţie/ de rezistenţă în rezolvarea problemelor. Consilierea de tip psihanalitic este recomandată în terapia anxietăţii. A. Alder considera că depăşirea propriului sentiment de inferioritate constituie principalul conflict al omului. anxietate şi disperare. în fobii şi în isteria anxioasă.1. etc.dorinţa de a fugi de problemă. 1950): • Etapa pregătitoare . psihanaliza post-freudiană (A. Psihanaliza clasică.Jung. privirile anxioase. Acesta susţine că la baza acţiunilor omului se află nu numai propria lui experienţă ci şi aceea a comunităţii în care trăieşte.Jung. Fiecare vis este o luptă a individului în rezolvarea conflictelor de natură inconştientă. • Etapa de evaluare şi elaborare a soluţiei .confruntarea soluţiei cu criteriile exterioare furnizate de realitate. în care clientul este profund implicat încât nu le poate aduce în conştiinţa sa prin efort personal. . 1996): • Metoda asociaţiilor libere Metoda asociaţiilor libere constă în libertatea acordată pacientului de a spune orice.recăderea în vechile modele comportamentele şi de gândire . H. C. Consilierul trebuie să se centreze nu numai pe impulsurile 15 . Printre elementele ce pot fi supuse analizei sunt: grija excesivă.Sullivan). 2. cauzele comportamentelor indezirabile sunt în viitor şi nu în trecutul individului. • Analiza egoului Analiza egoului vizează cunoaşterea naturii specifice a atitudinilor conştiente şi a comportamentului subiectului. . eliberând astfel pacientul de efectele lor. • Etapa de incubaţie . • Etapa de iluminare . atât sub aspect metodologic cât şi conceptual.Alder. freudiană este punctul de origine pentru teoria lui C. • Analiza viselor Sentimentele şi dorinţele puternic reprimate. erorile de pronunţare a unor cuvinte.

fundamentându-se pe tezele orientării behavioriste (comportamentale). • Tehnica implozivă şi tehnica expunerii.  procedeul desensibilizării (persoana consiliată se relaxează cu ochii închişi. sunt utilizate în tratamentul tulburărilor anxioase. clientul se confruntă cu situaţia anxiogenă în plan imaginar. Holdevici sintetizează metodele şi tehnicile utilizate în consilierea comportamentală : • Tehnica stingerii comportamntelor nedorite Comportamentele individului au tendinţa de a dispărea dacă nu sunt întărite. • Prelucrările asupra materialului produs de client Prelucrarea materialului produs de pacient este realizată prin exprimarea unor interpretări ulterioare specifice. şi ineficintă în consilierea persoanelor cu dificultăţi în învăţarea relaxării sau în cazul subiecţilor cu inabilităţi imaginative. ABORDĂRILE COMPORTAMENTALE Abordările comportamentale au apărut ca reacţie la terapiile psihodinamice. Modificarea directă a comportamentului unui individ provoacă schimbări la nivelul atitudinilor şi sentimentelor. stimulii generatori de anxietate.2. 2. Metoda este structurată pe trei etape :  învăţarea relaxării (în primele şase şedinţe) . Consilierea bazată pe comportament Consilierea comportamentală clasică are ca scop decondiţionarea persoanei dezadaptate de comportamentele indezirabile prin diminuarea sau eliminarea întăririlor şi înlocuirea acestor comportamente cu unele dezirabile. a. bazate pe principiul stingerii comportamentelor nedorite. exerciţiul se încheie când subiectul afirmă că simte anxietatea). în timp ce în cazul tehnicii expunerii confruntarea consiliatului are loc în plan real. progresiv. include în categoria abordărilor comportamentale : 2. I. Tehnica desensibilizării sistematice este eficientă în terapia fobiilor şi a tulburărilor anxioase. Aceste interpretări ajută clientul în obţinerea insightului sau în descoperirea bruscă şi intuitivă a conţinuturilor inconştiente ce reprezintă cauzele comportamentelor dezadaptative. • Tehnica desensibilizării sistematice Desensibilizarea sistematică ajută consiliatul să se relaxeze.  stabilirea ierarhiilor (consiliatul stabileşte o ierarhie a situaţiilor generatoare de anxietate) . Corey (1991). În tehnica implozivă. inclusiv în cazurile în care subiectul manifestă tendinţa de întoarcere la comportamentele sale infantile sau nu asimilează emoţional interpretările iniţiale oferite de consilier. Consilierea de tip comportamental este un proces de învăţare. ci şi pe identificarea unor soluţii la problemele curente ale clientului.şi mecanismele de apărare ale eului. 16 . G. fenomen întâlnit frecvent în situaţiile în care au fost întărite involuntar de alte persoane.2. în timp ce consilierul descrie scene în care apar. ori să se comporte într-un mod care este incompatibil cu apariţia anxietăţii în prezenţa unor stimului anxiogeni imaginari sau reali. • Interpretările Interpretarea de tip psihanalitic constă în ordonarea de către consilier a materialului propus de pacient în cursul asociaţiilor libere şi în analiza visurilor.

Ellis. de felul în care gândeşti şi nu de ceea ce ţi se întâmplă sau de acţiunile celor din jur. adică de gândurile şi convingerile iraţionale ale individului. subiectul are tendinţa biologică şi culturală de a greşi şi de a-şi crea probleme. încărcată emoţional. Clientul este învăţat cum să lupte împotriva convingerilor iraţionale prin contraargumente sau dispute (D). "). Metoda este eficientă în cazul copiilor deficienţi mintal şi în cazul subiecţilor timizi. de exemplu ("Modul în care te simţi şi te comporţi este determinat.se referă la evenimentele din viaţa consiliatului .• Tehnica aversivă Tehnica aversivă presupune înlăturarea comportamentelor indezirabile prin sancţiune. ce urmează unui eveniment A.2. Sentimentele de auto-ajutorare şi comportamentele sănătoase sunt consecinţa conştientizării consiliatul a stării în care se află (etapa efectelor -E). tehnica argumentării. Aceste comportamente. Altfel spus. • Consilierul solicită subiectului rezolvarea unor sarcini/teme pentru acasă . În realitate. Consilierea raţional-emotivă (RET) Fiecare persoană dispune de un potenţial psihofizic atât pentru gândirea raţională cât şi pentru cea iraţională. de către consiliat. 2. consecinţele emoţionale şi comportamentale (C) sunt generate de B. • Metoda modelării Modelarea este utilizată în consilierea de grup şi presupune observarea şi imitarea unor modele comportamentale dezirabile. fără sentimente de ostilitate sau agresivitate. în mare măsură. • A. • C. • B. Consilierul trebuie să ajute clientul în acceptarea faptului că este imperfect.b. În derularea consilierii specialistul trebuie să parcurgă următorii paşi : • Clientul trebuie să-şi asume întreaga responsabilitate a tratamentului . Sancţiunea constă atât în înlăturarea întăririlor pozitive cât şi în utilizarea unor stimuli aversivi. Consilierea raţional-emotivă operează cu paradigma A-B-C. • Descoperirea şi evaluarea. acest fapt activator apare ca fiind cauza acelei consecinţe (C). În acelaşi timp. oamenii au capacitatea de aşi transmite sau comunica atitudini şi comportamente nevrotice. convingeri şi idei. • Tehnica asertivă (antrenamentul asertiv) Antrenamentul asertiv îl ajută pe consiliat să-şi exprime deschis şi adecvat gândurile şi sentimentele. Consilierul de tip RET foloseşte. în relaţiile psihoterapeutice. că poate face greşeli şi în demersul de reîndoctrinare cu diferite valori.se referă la sentimentele şi comportamentele persoanei ca rezultat al lui B. să acorde 15-30 minute pentru identificarea gândurilor iraţionale după modelul A-B-C. considera iniţiatorul aceste abordări A. pot fi eludate printr-o activitate de consiliere activ-directivă de scurtă durată (5-15 şedinţe).se referă la ceea ce gândeşte subiectul despre evenimentul respectiv . Atunci când există o consecinţă C. 17 . Subiecţii sunt învăţaţi să adreseze altor persoane remarci directe şi mai puţin confortabile. a gândurilor şi convingerilor iraţionale prin reflectarea asupra unor maxime. Tehnica este eficientă în cazul personelor anxioase şi a celor cu dificultăţi în stabilirea de contacte interpersonale. de exemplu.

scale de evaluare) . Formularea precisă.  Tehnica modificărilor de dispoziţie în cursul unei şedinţe de consiliere. Consilierul este condiţionat să asigure un climat de încredere reciprocă în care subiectul să se simtă securizat pentru a fi capabil să comunice în mod real.  Tehnica determinării semnificaţiei unui eveniment. Consilierea cognitiv-comportamentală Consilierea cognitiv-comportamentală îşi are originea în psihanaliza lui A. împreună cu clientul. Adepţii abordării cognitiv-comportamentale consideră importantă evaluarea iniţială a clientului prin : • Interviu .  Tehnica imaginaţiei dirijate sau a jocului dramatic pentru a-l determina pe subiect să retrăiască o experinţă emoţională.  Furnizarea unor informaţii cu privire la mecanismele anxietăţii. să se axeze pe activităţi dezirabile. Irina.comportamentală se grupează în : Metode şi tehnici de identificare a gândurilor negative :  Discutarea unei experienţe emoţionale recente. 2. • Consilierul ajută clientul în combaterea rezistenţelor rezultate din gândirea iraţională şi din temerile nerealiste sau nejustificate. etc). • Afirmaţiile şi regulile cu caracter disfuncţional ce reprezintă seturi de atitudini şi credinţe pe care indivizii le au despre ei înşişi şi despre lumea înconjurătoare. p.• Consiliatul trebuie să acţioneze concret pentru a schimba modul negativ de gândire (de pildă. 18 .poate fi realizată prin concentrarea consiliatului asupra conţinutului unei conversaţii şi nu asupra stării proprii în scopul exercitării unui control direct şi imediat asupra simptomului. deoarece fluctuaţiile de dispoziţie pot fi utile pentru declanşarea automată a gândurilor subiectului.  Distragerea. Adler (fiecare individ prezintă o concepţie proprie despre lumea obiectivă) şi în psihologia cognitivistă. Metodele şi tehnicile utilizate în consilierea cognitiv. a obiectivelor. • Auto-monitorizare . • Observarea directă a comportamentului subiectului. clientul este solicitat în elaborarea şi planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se confruntă.c. Anxietatea este generată de gândirea negativă structurată pe două niveluri : • Gândurile şi imaginile negative ce apar în starea de anxietate . să-şi acorde recompense şi sancţiuni.consilerul explică ce relaţie se stabileşte între cogniţie.104). • Metode şi tehnici de modificare a gândurilor şi comportamentelor negative :  Raţionalizarea. "pe baza unor informaţii detaliate în legătură cu factorii care contribuie la menţinerea problemei simptom" (Holdevici. Consiliatul trebuie informat că activitatea psihoterapeutică îl va ajuta să se ajute singur. afectivitate şi conduită. În consilierea cognitiv-comportamentală. asigură reuşita consilierii de tip cognitiv-comportamentală. Consilierea cognitiv-comportamentală s-a dovedit eficientă în tratarea puseurilor de panică şi a anxietăţii generalizate.2. îl va instrumenta cu abilităţi prin care să rezolve atât problemele prezente cât şi pe cele similare din viitor. • Auto-evaluare (chestionare.

• Corectitudinea (Right) . se manifestă liber şi spontan. Iolanda. Kierkegaard). În structurarea comportamentului responsabil individul trebuie să respecte cei trei R : • Realitatea (Reality) . Iniţiatorul consilierii centrate pe realitate. iar motivele inconştiente individuale nu reprezintă o scuză a stării subiectului. Conceptele fundamentale în Reality Therapy sunt: comportamentul responsabil şi nevoia de identitate. Nu există boală psihică ci doar situaţii problematice.a. Comportamentul responsabil este sinonim cu sănătatea mintală. sub aspect afectiv. de către consiliat. • Refuzul oricărei motivaţii a greşelii sau a lipsei de performanţă . iar consilierul oferă o listă de principii ale planificării timpului. • Rezolvarea conflictelor.consilierul şi clientul identifică soluţii raţionale de înlocuire a gândurilor negative automate 2.subiectul evaluează.3.P. ABORDĂRILE UMANISTE SAU EXPERENŢIALE 2. Individul trebuie să conştientizeze şi să înţeleagă că trecutul nu poate fi reeditat în mod practic şi că importante sunt încercările lui de reuşită actuale şi intenţiile privind viitorul.Glasser. creativ şi natural. • Eliminarea pedepsei pentru eşecurile clientului . Impasul existenţial este un fenomen ontologic iar nevroza este expresia disperării existenţiale (Mitrofan. G. • Focalizarea pe atitudini pozitive . pe o scară de la 0100. 1997).2. în status-ul socio-economic şi în filosofia fiecărui individ.  Verificarea veridicităţii gândurilor negative automate . În opinia existenţialiştilor. responsabil. • Controlul percepţiilor . • Asistarea clientului în planificarea unui comportament responsabil . Abordarea existenţialistă Filosofia existenţialistă europeană (J. a propriului comportament . S. 19 . omul fiinţează în lume.3. Consilierea bazată pe realitate (Reality Therapy) Abordarea consilierii centrate pe realitate se bazează pe dezvoltarea unei filosofii pozitive a educaţiei. • Focalizarea activităţii de consiliere pe comportamentul prezent şi mai puţin pe sentimentele clientului . • Responsabilitatea (Responsability). Anxietatea. pe implementarea unui stil de viaţă constructiv.Sartre.d. dar şi filosofia şi psihologia orientală reprezintă sursele pentru abordarea existenţialistă a consilierii. Nevoia de identitate ale Eului persoanei se dobândeşte în interacţiune cu Altul generalizat şi se reflectă în sistemul de valori. călduroase şi tonifiante . • Evaluarea. W.  2. Marcel. impasuri existenţiale. a stabilit câteva principii de bază : • Implicarea personală a consilierului prin crearea unei atmosfere încurajatoare.Programarea activităţilor. activităţile pe care le desfăşoară. panica şi sentimentul de culpabilitate apar datorită subestimării propriei persoane dar şi neacceptării condiţiei umane.

Rollo May. ceea ce conduce la reconstrucţia fiinţei umane. Procesul de consiliere parcurge trei etape : • Persoana solicită ajutorul consilierului. Omul este subiect care simte sau doreşte şi obiect orintat în raport cu situaţiile externe. spontaneităţii şi creativităţii. 20 . • Consilierul trebuie să manifeste. dezvoltarea autenticităţii. Consilierul nu face aprecieri de valoare în raport cu sentimentele exprimate de către subiect. în mod discret. • Exprimarea de către client a primelor sentimente pozitive.May scopurile analizei existenţiale sunt: • Conştientizarea propriilor probleme şi actualizarea potenţialului energetic latent . Scopul asistenţei psihologice centrate pe persoană este ajutarea consiliatului în a se accepta pe sine. Relaţia terapeutică trebuie să respecte următoarele condiţii de bază : • Consiliatul este responsabil pentru el însuşi . • Obţierea unei imagini de sine autetice. Abordarea non-directivă/centrată pe persoană Fondatorul abordării non-directive a consilierii este Carl Rogers. • Relaţia psihoterapeutică este considerată o experienţă evolutivă. În viziunea lui R. • Acceptarea de sine şi eliminarea conflictelor intrapsihice. 2. • Acordă o atenţie mai mare evenimentelor actuale decât celor din istoria individului . • Eliminarea disconfortului generat de impasul existenţial în care se află individul şi maturizarea personalitătii. acesta din urmă înţelegând că ambivalenţa este o parte a condiţiei umane şi că trebuie să se accepte aşa cum este. sentimente ce sunt de regulă negative. acţiunea de descoperire a sinelui presupune atât forţe interne cât şi forţe externe. • Înţelegerea empatică a consilierului . • Se centrează pe factorii de natură emoţională şi nu pe cei cognitivi . • Rezolvarea crizei existenţiale în care se află subiectul şi conştientizarea autodeterminării destinului său.3. ceea ce duce la clarificarea identităţii personale şi armonizarea relaţională. C. Consilierul nu critică clientul şi nu îl întrerupe în timp ce vorbeşte.b. • Clientul ajunge la cunoaşterea de sine şi la înţelegerea eului. Din această perspectivă. În viziunea lui Rogers non-directivismul consilierului constă în abţinerea de la judecată evaluantă şi nu în absenţa judecăţii. • Modificarea şi metamorfozarea comportamentului neautentic. considera că dilema umană este dată de capacitatea individului “de a se experimenta ca subiect şi obiect în acelaşi timp”. În această etapă consilierul trebuie să încurajeze clientul în exprimarea sentimentelor asociate problemei. • Autodesăvârşirea personală. consideraţie pozitivă necondiţionată faţă de client. Caracteristicile definitorii ale acestei abordări sunt : • Acordă o mai mare autonomie şi independenţă individului . Rogers. menţionează câteva condiţii esenţiale ce asigură succesul activităţii de consiliere : • Existenţa a două persoane în contact . ce direcţionează comportamentul uman.

postural. amplificarea) . sentimente. • Tehnici de reflectare (repetiţia ecou. evaluări.conştientizarea senzaţiilor proprioceptive ce comunică stările de disconfort .conştientizarea ritmului cardiac în conexiune cu gândurile şi stările asociate .3. În această categorie se pot include : . informaţii) cât şi la procese psihice. Tehnicile de consiliere utilizate în terapia centrată pe persoană sunt : • Ascultarea activă . clientul aflat în prezent şi persoane semnificative din viaţa lui . • Exerciţii de conştientizare afectivă şi relaţională . clientul comunică cu sine pe diverse teme generatoare de conflict între imaginea de sine ideală şi cea reală) . Consilierul se angajează în dialog. În consilierea gestaltistă se utilizează tehnici experimentale ce constau în exerciţii sau situaţii propuse clientului spre experimentare. . repetiţia pe alt ton.Clentul doreşte schimbarea în sens pozitiv . convingeri.c. Ea oferă individului un mod de a fi autentic şi deplin responsabil pentru sine. • 21 .conştientizarea ritmului respirator şi a modificării lui în raport cu starea emoţională . Abordarea gestaltistă Abordarea gestaltistă îşi are originea în psihologia gestaltistă. în mod direct. . Ele pot fi grupate în trei mari categorii : • Exerciţii de conştientizare corporală Aceste tehnici orientează conştientizarea individului asupra modului în care se poate folosi de corp pentru a deveni mai conştient de sine şi de contactele sale cu lumea. clientul este stimulat să-şi dezvolte reursele personale pentru contactul dorit sau pentru retragere.conştientizarea rezistenţelor sau dependenţelor din contactul corporal în relaţie cu problemele spaţiului personal şi cu relaţia de intimitate. dar fără a sugera şi direcţiona conţinutul experienţei personale a clientului. Acest suport poate fi corporal (respirator. 2. • Tehnicile de reformulare . ci numai a comportamentelor . responsabil. autentic.tehnica scaunului gol (dialog imaginar între doi oponenţi. Suportul mobilizează resursele individului pentru contact prin experimentarea unui model comportamental propriu. în perspectiva filosofică existenţialistă şi în fenomenologie. • Consilierul utilizează doar tehnici care conduc clientul la o înţelegere profundă a propriilor atitudini şi stări emoţionale . • Consilierul nu stabileşte o limită a atitudinilor. energetic) sau verbal (informaţional). . • Consilierul trebuie să stabilească o atmosferă caldă şi permisivă . Scopul consilierii gestaltiste este provocarea şi extinderea conştientizării ca modalitate de dezvoltare şi autonomie personală. Prin intermediul dialogului psihoterapeutic (experienţa dialogică). Conştientizarea se referă atât la conţinuturi (reprezentări. .conştientizarea tensiunii musculare şi a relaxării psihomusculare . adică propriul lui suport. • Tehnicile de deschidere.

Psihoterapia experienţială.tehnica fanteziei ghidate permite reconstruirea cursului evenimentelor experimentate de subiect ..tehnica scenarizării sau punerea în scenă se referă la transpunerea în rol a trăirilor şi ideilor incomode. Bucureşti Levine. Editura Infomedica. Psihoterapia –un tratament fără medicamente. I. Dicţionar de psihologie.. Consilierea educaţională . . . Polirom.Napoca Butnaru.tehnica metapoziţiilor este utilizată în vederea restucturării setului cognitiv în relaţiile cu polarităţile . Iaşi Mitrofan.tehnica exagerării sau amplificării (denumit şi microscopul interior sau amplificatorul de sentimente) se referă la exagerarea voită a unor sentimente.tehnica “zidul” este o tehnică metaforică provocativă ce permite autoexplorarea şi identificarea de soluţii de către client în depăşirea propriilor limite. Psychology and human dilema. N.tehnicile de diminuare şi integrare urmăresc neutralizarea ancorării subiectului în vechile sale tipare de gândire care îl împiedică să găsească alternative posibile . I. 1994. M . . Englewood Cliffs. . Consiliere şi orientare şcolară.Modele teoretic-experimentale. 2001. 1996. 1993. (coord.). Bucureşti Holdevici. Bucureşti May. G.tehnica autodezvoltării consilierului se referă la dezvăluirea de către acesta a acelor experienţe ce vor avea un rol facilitator şi catalizator pentru munca de conştientizare a clientului. Princeton Miclea. .tehnica “menţine-te !” sau “rămâi în starea respectivă!” (clientul este încurajat să păstreze trăirea pe care o experimentează ). reţinute sau refuzate conştient de a fi comunicate. . Effective problem solving.. Stiinţifică. Ed. M. 1968. I. Psihologie cognitivă. adică de rezolvare a conflictului . Rollo. Ed. Editura All Educational. NJ: Prentice Hall Ionescu.. idei pentru conştientizarea conţinuturilor acestora. Editura Ceres. I. . 1990. . D. 1997. 1999. 1996. . 1999.P. Vasilescu. Spiru Haret. Cluj. Univers Enciclopedic. Adriana (coordonator). Elemente de psihoterapie.. Bucureşti 22 .. Bucureşti Sillamy. Psihoterapia. Ed. subiectul este antrenat într-un proces de autoconştientizare a naturii conflictului dintre polarităţile sale şi de autodescoperire a strategiei de integrare a polarităţilor.• tehnica reprezentării spaţiului personal permite clientului conştientizarea imaginii de sine în relaţie cu mediul . - BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Exerciţii de conştientizare cu suport imaginativ . Iaşi Holdevici..tehnica “cubul” este recomandată în terapia anxietăţii şi este relevantă pentru modul cum subiectul face faţă la raportul dependenţă afectivăautonomie.

23 . Strategiile pot fi grupate în patru mari categorii :  Strategii de identificare a atitudinilor şi sentimentelor negative  Strategii de schimbare a atitudinilor şi sentimentelor negative  Strategii de identificare a comportamentelor negative  Strategii de schimbare a comportamentelor negative 1.Lazarus ca modalitate eficientă şi utilă de provocare a sentimentelor consiliatului. Consilierul explică clientului semnificţia fiecărui cerc : Cercul A reprezintă teritoriul privat. Consilierea individuală şi de grup III.III. “Vă simţiţi foarte bine. Consilierul va oferi clientului cinci cercuri concentrice notate cu litere de la A la E. intim al clientului. consilierul utilizează afirmaţii de tipul : “Chiar credeţi lucrul acesta ?”. Clarificarea şi reflectarea sentimentelor clientului Strategia este indicată în cazul persoanelor incapabile de a face progrese. Proiectarea activităţii de consiliere III.1.”. Cercul C conţine gânduri şi sentimente împărtăşite prietenilor buni.2. “Păreţi supărat . Strategii şi metode de consiliere III. STRATEGII ŞI METODE DE CONSILIERE Strategiile utilizate de consilier sunt moduri de operare sau planuri de acţiune destinate atingerii scopurilor propuse. Cercul B conţine informaţii pe care consiliatul le face cunoscute familiei şi prietenilor.”. limitate la un singur mod de comportament.1. În asemenea situaţii. • Modelarea sentimentelor de către consilier Consilierul îşi exprimă sentimentele despre propriile sa persoană sau despre modul în care s-ar simţi dacă ar fi în locul clientului : “Cred că am realizat şi mă simt mulţumit de acest lucru.”. Cercul D este reprezentat de gândurile şi sentimntele dezvăluite personanelor cunoscute. STRATEGII ŞI METODE DE CONSILIERE III. m-aş fi supărat foarte tare. Strategiile de identificare a atitudinilor şi sentimentelor negative sunt utilizate în scopul sprijinirii clientului în demersul său de cunoaştere de sine şi de exprimare a sentimentelor.” • Strategia cercurilor concentrice Această strategie a fost utilizată de A.3.1. “Dacă m-ar fi tratat pe mine în felul acesta.

cu sentimente negative şi apoi cu cele pozitive. Frecvent. orientate spre realitate. consiliatul manifestă tendinţa de a-l confrunta pe consilier. în special în cazurile în care clientul nu conştientizează consecinţele distructive ale propriului comportament. examinarea gândurilor neexprimate sau ascunse ale clientului.”. • Confruntarea şi întârirea sentimentelor Procedeele de confruntare întâlnire a sentimentelor sunt utilizate în cazurile în care consiliatul întâmpină dificultăţi în exprimarea sentimentelor negative/pozitive. consiliatul conştientizează discrepanţa dintre sentimentele lui despre sine şi propriul comportament. pas cu pas. Această strategie este utilizată. în mod automat. Ele sunt utile în cazurile în care conştientizarea gândirii ilogice nu a conduc la o modificare a comporamentului. Pentru început clientului i se sugerează situaţia care produce secvenţa de gândire iraţională. Prin confruntarea cu imaginea de sine. consilierul intervine folosind cuvântul “Stop!” prin care întrerupe gândul respectiv şi cere clientului să-şi schimbe ordinea gândurilor sale. împreună cu consilierul. în timp ce el imaginează scena. “Aş putea face o greşeală…”. Pe ce vă bazaţi această afirmaţie ?”. • Dialogarea şi inversarea rolurilor În cazuri de indecizie sau de conflict. Subiectul poate întocmi.Cercul E conţine fapte şi evenimente despre client ce pot fi cunoscute de oricine. la apropierea clientului de scopul dorit de el. 1. consecinţe negative. consilierul poate apela la strategia dialogării şi inversării rolurilor. • Strategia de identificare a rolului constă în transformarea clientului în ţinta propriului comportament.Elis (1966) propune ca strategie. pentru cazurile în care consiliaţii evită să se angajeze în comportamente dezirabile datorită imaginării consecinţelor acestora. Consilierul identifică indiciile comportamentale corespunzătoare trăirilor. • Tehnicile de stopare a gândirii elimină gândirea negativă şi o înlocuieşte cu idei constructive. în primul rând.2. de către consilier. după care i se cere să verbalizeze gândurile ce apar. în legătură cu consecinţele acţiunilor sale exprimate prin răspunsuri de tipul : “Aş putea fi respins.” • Confruntarea clientului cu imaginea de sine Consilierul deteremină clientul să se confrunte cu imaginea de sine distorsionată pentru a o înlocui apoi cu una realistă. de cele mai multe ori iraţionale. Consilierul cere subiectului să interpreteze conflictul respectiv printrun dialog imaginar între sine şi altă personă sau propria persoană. unor acţiuni /teme ce vor conduce. În acest scop consilierul poate folosi răspunsuri de tipul : “Spuneţi că sunteţi pesimist. • Căutarea gândurilor ascunse sau neexprimate A. sugerând că exprimarea sentimentelor nu are. La apariţia gândului iraţional. Clientul are temeri. o listă de activităţi a căror îndeplinire îl apropie de starea dezirabilă. Strategii de schimbare a atitudinilor şi sentimentelor negative • Aproximaţia succesivă a sentimentelor este o strategie de consiliere ce constă din sugerarea. “Cineva s-ar putea să nu aprobe ceea ce am făcut. 24 .

 descrierea condiţiilor ce însoţesc aceste acţiuni .Hackney şi Sh.1. posibilitatea de a conştientiza acţiunile ce au ca rezultat situaţia nedorită în care se află. specifică :  acţiunile pe care clientul este de acord să le desfăşoare în vederea atingerii scopului propus . G.Nye (1973) au realizat o sinteză a strategilor de modificare a comportamentelor indezirabile/neadecvate :  Aproximarea succesivă a comportamentului se bazează pe temă şi repetiţie. Totuşi. dar şi consilierului. Strategii de identificare a comportamentelor negative • Vizualizarea rolului Consilierul solicită subiectului să identifice o persoană pe care o cunoaşte. consilierul trebuie să întreprindă câteva acţiuni esenţiale : . Clientul trebuie să înregistreze acţiunile concrete şi activităţile în care se angajează pe parcursul unei zile.analiza dimensiunilor problemei .analiza evoluţiei ontogenetice şi sociale a copilului . 1. care trebuie să fie scris. • Descrierea şi inventarierea comportamentului Consilierul cere subiectului să descrie acţiunile precise pe care le face într-o situaţie dată. care reprezintă modelul său.  modalitatea de îndeplinire . O variantă a acestui exerciţiu este recrearea scenei .Blackham şi A. în care i se cere consiliatului să imagineze 3-4 situaţii semnificative legate de problema cu care se confruntă. întărirea pozitivă şi renunţarea la întârire H. o admiră şi o respectă.J. Această strategie oferă clientului.Silberman (1971) au elaborat o schemă generală structurată în patru strategii de schimbare a comportamentului : • stingerea şi întărirea pozitivă • modelarea şi întărirea pozitivă • asumarea de roluri şi întărirea pozitivă • contactul comportamental.3.4.  Strategia contactelor comportamentale şi a procedeelor de întârire este o strategie eficientă pentru câştigarea cooperării şi angajamentului din partea clientului.precizarea finalităţii schimbării comportamentale .  localizarea acţiunilor .identificarea strategiei de corectare Nu există strategii universale valabile pentru toate tipurile de comportament negativ sau pentru toate persoanele consiliate. Contractul. Conslierul trebuie să sugereze teme cu scop rezonabil şi să încurajeze subiectul să facă paşi mărunţi care conduc treptat spre scopul final. Clientul întocmeşte o listă de acţiuni pe care aceea persona este capabilă să le facă şi apoi se vizualizează pe sine ca fiind persona respectivă. O variantă a acestei strategii este inventarul unei zile obişnuite. În final subiectul trebuie să descrie modul în care se simte şi să specifice comportamentele pe care le-a imaginat. Strategii de schimbare a comportamentelor negative În cazul adoptării unor strategii de modificare şi eliminare a comportamentelor indezirabile. 25 . s-au elaborat scheme generale de paradigme sau abilităţi.

expresia realizării comportamentelor dezirabile. • Strategia practicii negative este utilizată în special în tratarea anxietăţi. • Strategiile operante de întârire Condiţionarea operantă. • Strategia automonitorizării sau autocontrolului Automonotorizarea comportamentului presupune inventarierea şi redarea sistematică de către client a ideilor. Această activitate poate fi realizată în cadrul grupului. Contractele au succes atunci când sunt însoţite de întăriri ale comportamentului prin emiterea de răspunsuri verbale de aprobare şi de recunoaştere a progresului clientului. deprinderilor şi sentimentelor proprii. Consilierul solicită clientului să practice comportamentul ce îi generează un disconfort psihic major pănă la epuizare (de pildă. O variantă a strategiei modelării indirecte este biblioterapia ce constă în prezentarea unui material de citit clientului . Ea încurajează îndeplinirea răspunsului comportamental dorit prin ruperea asocierii stimulrăspuns şi sprijină clientul în demersul său de schimbare a modului de a gândi şi de a simţi. Consilierul cere subiectului să identifice o situaţie în care el doreşte să-şi exprime ideile sau opiniile. Uneori. resursa temporală gestionată de client. utilizată cu scopul slăbirii unui comportament.Premack (1959) care postulează faptul că o activitate mai puţin preferată desfăşurată după primirea unei recompense are şanse mari de a fi realizată în viitor. ca strategie de consiliere. obişnuinţelor.. Conducătorul grupului precizează comportamentele dezirabile şi pe cele indezirabile. Procedeele şi tehnicile de autocontrol elimină consilierul din postura de mijlocitor şi implică subiectul în mod direct în strategia de schimbare a comportamentului. consilierul poate folosi şi modele simbolice prin casete video sau audio şi care este prezentat comportamentul dorit. precum şi recompensele pentru cele dorite. • Strategia contactului de grup Contactul de grup se bazează pe principiul lui D. Clientul specifică ce comportamente sunt implicate în ceea ce i-ar place să facă.situaţia este interpretată pe 26 . Întărirea este acordată fiecărui membru printr-un punctaj zilnic. constă în întârirea sistematică a comportamentelor dezirabile şi ignorarea celor nedorite.  selectarea modelelor trebuie realizată în raport cu sentimentele clientului pentru persoana respectivă. • Strategia modelării indirecte constă în observarea comportamentului pozitiv al altor persoane cei care trebuie să demonstreze comportamentele pe care trebuie clientul le va imita sunt denumiţi modele. subiectului căriua îi este teamăsă plângă este încurajat să plăngă o perioadă de timp ). • Strategia antrenamentului asertiv (antrenamentul asertiv) poate fi utilizată atât ca metodă de sensibilizare a copilului cât şi ca modalitate de formare şi dezvoltare a abilităţilor de a face faţă situaţiilor de viaţă. Succesul strategiei modelării indirecte este asigurat de respectarea următoarelor principii şi reguli de lucru :  modelarea trebuie precedată de instrucţiuni precise. O procedură de automonitoritare a comportamentului este autopedepsirea.

diferenţă nedepăşită spontan din cauza unor impedimente (Miclea. • probleme slab definite ce implică absenţa unor componente sau lipsa de claritate a acestora..”).  Identificarea posibililor factori de formare şi dezvoltare a problemei .  Evaluarea intervenţiei III. . În ceea ce priveşte asemănările se constată că în ambele forme responsabilităţile consilierului sunt relativ aceleaşi: 27 . III.  Descrierea problemei se realizează prin detalierea elementelor comportamentale. M.  Stabilirea planului de intervenţie . în elaborarea planului de intervenţie trebuie parcurse următoarele faze : . 1999).bani şi eu am nevoie de mai mulţi !”).”).”) • probleme majore (“Am pierdut tot ce aveam mai scump în viaţă.roluri în cadrul şedinţelor de consiliere până când clientul poate fi asertiv (comunicativ. cognitive şi emoţionale. • Scopul sau starea dorită .identificarea strategiei de intervenţie pentru fiecare obiectiv specific în parte.formularea obiectivului de lungă durată (de pildă.  Gradul specificitate : • probleme specifice (“Am primit doar.. • probleme generale (“Mereu am nevoie de mai mulţi bani..  Identificarea factorilor de menţinere şi activare a problemei . de foarte multe ori problemele au la bază un complex de cauze şi nu cauze singulare.  Importanţă : • probleme minore (“Cred că am rătăci manualul de română.1994) :  Gradul de definire sau structură : • probleme bine definite în care sunt specificate cele trei elemente . CONSILIEREA INDIVIDUALĂ ŞI DE GRUP Între consilierea individuală şi de grup există numeroase asemănări dar şi deosebiri. PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DE CONSILIERE În proiectarea activităţii de consiliere se disting ca etape :  Definirea problemei Problema este definită ca fiind diferenţa dintre starea curentă şi o stare dorită. • Restricţiile impuse ce orientează alegerea deciziei de rezolvare. .formularea obiectivelor specifice în funcţie de natura problemei şi de obiectivul de lungă durată . Problemele pot fi clasificate în funcţie de anumite criterii (Levine. sociabil).2. formarea unei imagini de sine pozitivă) . Orice problemă conţine următoarele elemente: • Datele sau starea curentă .3.

Carl Rogers este iniţiatorul consilierii de grup.  FORMULAREA OBIECTIVELOR Stabilirea obiectivelor presupune: • identificarea datelor şi a temei discuţiei • împărtăşirea infrmaţiei. • Capacitatea subiectului de atrăi experienţa psihologică directă şi imediată este indicatorul succesului. În consilierea individuală trebuie să se respecte următorii paşi:  DEFINIREA PROBLEMEI În definirea problemei. • spontaneitatea. Între cele două forme de consiliere pot fi semnalate şi alte similitudini (Holdevici. • folosirea empatiei. Elementele consilierii în grup sunt: • scopuri şi activităţi • nevoi şi roluri ale participanţilor 28 . • Reformularea conţinuturilor exprimate de client.Irina.1996): • Accentul pe diagnoză este minimal. • Oferă consiliatului posibilitatea de a ajuta la rândul său membrii grupului. • Interpretările nu sunt instrumente psihoterapeutice importante. • suport în alegerea planului şi în pregătirea acţiunilor.  PLANIFICAREA ACŢIUNII În formularea planului de acţiune consilierul asigură: • sprijin în identificarea opţiunilor. • Situaţia de grup pune accentul pe gradul de adecvare a relaţiilor interpersonale. originalitate şi deschidere la nou. • Iluminarea bruscă nu este elementul de bază în procesul schimbării. • atitudine de respect. consilierul trebuie să manifeste: • prezentă activă şi interes pentru client. • împărtăţirea propriilor experienţe. Diferenţele semnificative între consilierea individială şi de grup sunt: • Mutarea de accent de pe atitudinea suportivă a consilierului pe dinamica relaţiilor interpersonale din interiorul grupului. • Atitudinile tranferenţiale sunt considerate expresii ale stărilor afective. • sugerarea unor alternative.• Clarificarea sentimentelor: • Reflecţii aupra naturii sentimentelor. • Restucturarea atitudinală. • evaluarea abilităţilor. • În cadrul grupului se fac cunoscute sisteme de valori şi stiluri de viaţă ce pot deveni alternative fără a fi impuse din exterior. • cominicarea înţelegerii elementelor problmei. • ascultare activă. • Acceptarea necondiţionată a clientului.

Bucureşti 29 . Teora. Psihoterapia. Bucureşti May. Psihologie cognitivă.. Princeton Miclea. el trebuie să fie coeziv adică membrii lui să-şi acorde încredere unii altora iar consilierul trebuie să faciliteze procesele care se petrec în grup la nivel minimal. 2000. Psihoterapia –un tratament fără medicamente. Editura Ceres. Polirom. 1990. Psychology and human dilema. Effective problem solving. Teora.. I. Iaşi Mitrofan..Napoca Butnaru. Bucureşti Holdevici. Faire. 1999. Ed. 1994. Consiliere şi orientare şcolară. Ed. Editura All Educational. Analiza tranzacţională. I. 1968. Spiru Haret. Rollo. G. 1993. M . Dicţionar de psihologie. S. Editura Infomedica. Consilierea educaţională . M. 1996. 2001. (coord. Univers Enciclopedic. Psihoterapia experienţială. Bucureşti De Lassus. H. .P. 2000.• procese de grup • structura grupului Grupul de întâlnire are drept scop îmbunătătirea relaţiilor intrepersonale şi o mai bună cunoaştere de sine. Ştiinţa rezolvării conflictelor. I.). Englewood Cliffs. Ed. Bucureşti Holdevici. Ed. Vasilescu.. Iaşi Cornelius. Ed. N. 1999. I. Cluj.. 1996. ..Modele teoretic-experimentale. 1997. D. Adriana (coordonator). . Elemente de psihoterapie. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Bucureşti Sillamy. Bucureşti Levine.. Stiinţifică. NJ: Prentice Hall Ionescu.

30 . CUNOAŞTEREA DE SINE ŞI DEZVOLTAREA PERSONALĂ IV.4 Stima de sine IV.IV. aspiraţii şi acţiuni. Cunoaşterea de sine este un proces cognitiv. AUTOCUNOAŞTEREA ŞI IMAGINEA DE SINE Cunoaşterea de sine şi imaginea de sine sunt procese complexe ce implică mai multe dimensiuni.2 Metode de autocunoaştere IV. de posibilităţile intelectuale ale individului şi de experienţa pe care acesta o are. În caz contrar. • este o activitate specifică de cunoaştere mai mult sau mai puţin intenţionată şi organizată. afectiv şi motivaţional individual care suportă influenţe puternice de mediu. Cunoaşterea de sine: • reprezintă o stăpânire directă a unor informaţii cât mai complete şi reale despre propria persoană.5 Abuzul emoţional şi fizic IV. Autocunoaşterea obiectivă implică un anumit nivel şi volum de cunoştinţe despre sine. Cunoaşterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele vieţii. Reflectarea pe care o presupune imaginea de sine poate avea un caracter adecvat sau neadecvat (deformare a imaginii de sine). înalt simţ critic şi autocritic şi conştiinţa imperfecţiunii. pot să apară forme de reflectare eronată. propriilor capacităţi. • apare ca preocupare între 14 şi 16 ani.1.3 Autocunoaştere şi intercunoaştere IV. orientată către analizarea şi evaluarea propriului eu.1 Autocunoaşterea şi imaginea de sine IV. Imaginea de sine este în funcţie de capacitatea de autocunoaştere a individului. atunci imaginea de sine va fi cât mai adecvată. Dacă această capacitate este formată şi dezvoltată în mod corespunzător. de deformare a imaginii de sine: • supraapreciere (dilatare) a propriilor însuşiri şi trăsături.

apelul frecvent la reverie este dăunător. Aceste forme de reflectare eronată pot fi corectate cu timpul pentru a asigura adaptarea corespunzătoare la solicitarile mediului. la persoanele care au o imagine de sine negativă. Interacţiunea Eu-Lume se poate solda cu succes sau cu eşec. • compensarea . cu atât mai largi sunt şi posibilităţile noastre de a ne cunoaşte pe noi înşine. • descărcarea . între aspiraţie şi performaţă. Acest aspect este foarte important pentu sănătatea psihică şi biologica a individului. dezacordul poate fi între opiniile individului şi cele ale semenilor săi. Eşecul poate fi generat de: • obstacole sau dificultăţi cu caracter impersonal. disonanţa cognitivă este existenţa simultană a unor cunoştinţe incompatibile. cea mai uzitată formă de interacţiune fiind comunicarea. Ca forme de apărare a imaginii despre sine pot fi amintite: • evitarea . • 31 . Cercetătorii au constatat. imaginea despre sine exprimă o supraestimare a propriilor însuşiri şi resurse.suspendarea acţiunilor a căror efectuare a fost asociată. o neconcordanţă între ceea ce ar dori să fie şi ceea ce cred că sunt in momentul respectiv. cu evenimente negative. în măsura în care cele din urmă sunt obiectivate prin performanţe. Comunicarea are adesea funcţia de a transmite o imagine despre sine. refularea este înfrânarea tendinţelor de acţiune ce contravin convenienţelor sociale sau chiar propriilor interese.individul maschează sau înlocuieşte unele caracteristici deficitare cu calităţi obţinute prin activarea intensă a altor resurse de acţiune.refugiul în planul imaginaţiei ( ceea ce nu este posibil în realitate se poate “obţine” uşor cu ajutorul fanteziei). • refularea şi sublimarea. în această situaţie intervin mecanismele de apărare cu scopul de a se preveni deteriorarea imaginii despre sine sau de a contribui la reconstituirea acesteia. implorarea). după un număr de repetări. în sfera intrapsihică mecanismul reducerii disonanţei cognitive contribuie la reglarea distanţei dintre aspiraţii şi posibilităţi. • reducerea disonanţei cognitive. Acordul cu sine înseamnă adeziune. impregnată de o coloratură negativă (plânsul. Imaginea despre sine se constituie atât prin autoobservaţie cât şi în urma interacţiunii dintre individ şi ambianţa socială. • reveria . confort psihic). Pentru a trăi este important ca omul să se afle în acord cu sine pentru că numai aşa va dobandi stima faţă de sine (respect faţă de sine. între concepţia despre lume şi viaţă şi propriile fapte concrete. acceptare a ideii pe care şi-o face individul despre el însuşi. sublimarea reprezintă substituirea acţiunilor care pot primi o sancţiune socială negativă cu acţiuni acceptabile. confesiunea.manifestare prin care individul se eliberează de tensiunea psihică. apare atunci când individul are conştiinţa inferiorităţii în raport cu ceilalţi. Cu cât este mai larg cercul de persoane cu care se comunică şi cu cât sunt mai diferite persoanele cu care intrăm în relaţii. • acţiunea directă a “celuilalt” cu caracter intenţional sau presupus. în sfera interpsihică prin mecanismul reducerii disonanţei cognitive individul face eforturi pentru a înlătura egoismul care îl ţine ancorat de trebuinţele imediate. Raportată la evaluările celor din jur.subapreciere (îngustare) a acestora.

neîncredere. este „vitrina” persoanei. şi la modul în care operează cu acestea. cu toate consecinţele pe care aceasta le are asupra personalităţii. • este o reprezentare mentală a propriei persoane. nu este un dat imediat. sentimente. Discrepanţa dintre imaginea ideală a Eului corporal şi Eului fizic determină sentimente de nemulţumire. acţiuni etc. lume şi viitor. Maniera în care se valorizează pe sine determină modul de comunicare cu ceilalţi. • Eul cognitiv se referă la modul în care sinele receptează şi structurează conţinuturile informaţionale despre sine şi lume. Imaginea corporală se referă la modul în care este percepută persoana de sine şi modul în care crede că o percep alţii. • Eul emoţional/Eul privat/Eul intim sintetizează totalitatea sentimentelor şi emoţiilor faţă de sine. Un Eu emoţional stabil va determina persoana să privească lumea ca pe un mediu sigur ce nu ameninţă imaginea de sine. motivaţii şi scopuri de durată medie şi lungă. Modalitatea în care individul uman comunică cu ceilalţi este puternic influenţată de maniera în care el se percepe pe sine însuşi. adică de valoarea şi puterea pe care el şi le atribuie sieşi. • influenţează atât percepţia lumii cât şi a propriilor comportamente. Eul viitor/Eul posibil : • Reprezintă modul în care persoana îşi percepe potenţialul de dezvoltare personală. • Eul spiritual reflectă valorile şi principiile de viaţă ale unei persoane. • este o structură organizată de cunoştinţe despre sine care ghidează comportamentul social. adică reflexiile persoanei sunt orientate spre propriile idei. • Semnifică modalitatea de proiectare în viitor a unei persoane. Imaginea corporală determină gradul în care te simţi confortabil în şi cu corpul tău. Imaginea de sine este modul în care se “vede” o persoană sau se reprezintă pe sine. stimulează continuu procesele cunoaşterii de sine. un rezultat al autocunoaşterii. Eul real cuprinde: • Eul fizic structurează dezvoltarea şi acceptarea propriei corporalităţi. Conştiinţa de sine este un produs. furie şi izolare. în acelaşi timp. O persoană imatură va derula comportamente diferite în medii diferite în scopul securizări propriei persoane. Conştiinţa de sine este “o formă complexă de reprezentare” la nivelul căreia subiectul care reflectă şi obiectul reflectat coincid. Concordanţa dintre Eul social şi Eul emoţional semnifică gradul de maturizare al persoanei. ci o construcţie ce se realizează prin raportare. • Este o sinteză de aspiraţii. • Eul social/Eul interpersonal este dimensiunea personalităţii „la vedere”. 32 . în diferite etape ale dezvoltării sale şi în diferite situaţii în care se află. Eul cognitiv include şi memoria autobiografică. prin nivelul atins. atitudinile şi comportamentele personale. Imaginea de sine se referă la reprezentarea şi evaluarea pe care individul şi le face despre el însuşi. dar. În cadrul imaginii de sine se face distincţia între Eul real şi Eul viitor. comparare cu alţii.Imaginea de sine este rezultatul conştiinţei de sine. Imaginea de sine: • se referă la totalitatea percepţiilor privind abilităţile. Unele persoane fac atribuiri interne pentru evenimentele negative (autoculpabilizare) în timp ce alţii fac atribuiri externe pentru a-şi menţine imaginea de sine pozitivă.

distructiv şi poate determina starea de alienare.  Interne • Observarea propriilor gânduri. emoţiile. pe care îi ia ca model. • Încurajaţi autoreflexia. emoţii. Acesta caracterizează indivizii pesimişti. Comparaţia cu alţii. Fiecare dintre aceste două Eu-ri viitoare are câte un set emoţional ataşat: încredere. • Analiza retrospectivă a traiectului de viaţă. iar cunoaşterea defectelor mobilizează consiliatul pentru lichidarea acestora şi îi orientează preocupările de automodelare. depresie în cazul Eului temut. • Analiza valorilor personale.Este o structură de personalitate. • Valorizaţi aspectele pozitive ale copilului şi adolescentului. reprezintă operaţia cheie a procesului de autocunoaştere. acţionează ca factor motivaţional în comportamentele de abordare strategică. şi în acest caz devine Eul temut. furie. blocant. raportarea la alţii semnificativi pentru persoană. • Ajutaţi tinerii să îşi identifice structurile Eu-lui. • Identificarea intereselor. şi anxietate. IV. • Informaţii verbale. Eul viitor încorporează şi posibilele dimensiuni neplăcute pe care persoana nu doreşte să le dezvolte în timp. O metodă eficientă de cunoaştere de sine este tehnica SWOT (Anexa 1). Ea este o condiţie a afirmării cu succes a personalităţii proprii. O persoană optimistă va contura un Eu viitor dominat de Eul dorit pentru care îşi va mobiliza resursele motivaţionale şi cognitive. comportamentele. dar Eul ideal este doar o iluzie. comportamente. • Identificarea priorităţilor. • Discutaţi cu clienţii modul în care structurile Eu-lui le influenţează convingerile. Eul dorit este aceea structură de personalitate ce acţionează ca factor motivaţional în comportamentele de abordare strategică.2. • Analiza aspiraţiilor şi scopurilor. Prin urmare. Eul viitor poate fi atins. evitativ. cristalizarea unei imagini “adevărate” despre sine se realizează prin compararea opiniei proprii despre sine cu opinia altora. în cazul Eului dorit. • Derivă din combinarea trecutului cu viitorul. Eul ideal este ceea ce persoana şi-ar dori să fie. METODE DE AUTOCUNOAŞTERE Elementele care concură la formarea imaginii de sine sunt:  Externe • Ajutaţi copilul şi adolescentul să se descopere pe sine. Există diferenţe între Eul viitor şi Eul ideal. Cunoaşterea calităţilor sporeşte încrederea în forţele proprii. pesimismul are un efect inhibitor. Metoda presupune identificarea de către persoană: • 33 . • Estimarea resurselor individuale şi sociale. bucurie. Autocunoaşterea nu este un scop în sine. dar în acelaşi timp este conştientă de de limitele sale. nonverbale primite de la alte persoane. plăcere.

dar totodată se expune percepţiei partenerului. Un rol deosebit în procesul intercunoaşterii îl are şi empatia. este important ca persoana să nu considere puncte tari doar calităţile deosebite sau succesele mari. apreciate. având ca suport imaginea perceptivă nemijlocită despre însuşirile externe şi comportamentale ale celuilalt. înregistrate.. Ea include procese complexe de gândire socială. care are ca suport judecata apreciativă. cunoaşterea celuilalt este anterioară cunoaşterii de sine. iar “observatorul” cu “celălalt”. Comunicând (prin cuvinte. mimică). de a fi confirmat în acţiuni de către cei din jur. • A oportunităţilor pe care se poate baza în dezvoltarea personală. dubla calitate de “actor” şi observator”. în relaţia cu celălalt. persoana spune ceva despre un eveniment sau obiect al ambianţei.). La un prim contact între două persoane. raţionamentul cu conţinut moral. furnizând informaţii ce pot fi constate. sunt cunoscuţi de ceilalţi şi se cunosc pe ei înşişi (Mamali. mă enervez uşor). nevoia de comunicare umană. • A ameninţărilor care pot periclita formarea unei stime de sine pozitivă. de realizare a imaginii cât mai adecvate despre sine şi despre ceilalţi.• A cât mai multor puncte tari în personalitatea sa. • eul se cunoaşte pe sine. Din punct de vedere ontogenetic. am umor. Intercunoaşterea se bazează pe următoarea motivaţie: trebuinţa recunoaşterii sociale. “Actorul” este echivalent cu “eu”. • capacitatea persoanei cunoscătoare de a descifra esenţialul în informaţiile ce i se oferă (este mai importantă decât prima). fiecare întruneşte. dând astfel prilejul oferirii unui “diagnostic” asupra personalităţii sale. necesitatea de a împărtăşi sentimentele şi convingerile proprii. sunt optimist. În acest sens există trei situaţii care apar în ordinea următoare: • eul este cunoscut de ceilalţi. etc. Corectitudinea sau incorectitudinea imaginii despre altul este în funcţie de: • capacitatea persoanei cunoscute de a se exterioriza. IV. C. Se recomandă tehnica SWOT în asistarea individuală sau de grup pentru analiza oricărei probleme cu care se confruntă clienţii. un proces în care indivizii îi cunosc pe ceilalţi. aceea capacitate a omului de a trece pe poziţia stării emoţionale a celuilalt. cât mai obiectivă. rezultând din explorarea în profunzime de către subiect a personalităţii semenilor săi.1974). de a se lăsa cunoscută. • A două sau trei puncte slabe pe care ar dori să le diminuze/elimine (sunt dezordonat. • un nivel socioepistemic.3 AUTOCUNOAŞTERE ŞI INTERCUNOAŞTERE Intercunoaşterea este o formă a interacţiunii persoanelor. Modelul poate fi folosit în scopul identificării elementelor de comunicare 34 . • eul îi cunoaşte pe ceilalţi. gest. atitudinile şi comportamentele sale (de pildă. Intercunoaşterea (cunoaşterea omului de către om) implică o schemă funcţională dispusă pe două niveluri: • un nivel socioperceptiv. ca şi de apreciere reciprocă adecvată. în convingerile. Fereastra lui Johari este un model teoretic ce explică relaţia autocunoaştereintercunoaştere. de valoare.

numele de autodezvăluire. FEREASTRA LUI JOHARI Informaţii pe care le ştiu despre mine I. • Informaţii sesizate de ceilalţi dar fără să fie conştientizate de persoană. Mărturisirea unor secrete de natură să pună în lumină nefavorabilă persoana. în acelaşi timp. va fi încurajată să afle mai mult şi. maliţios sau chiar pierderea prietenilor. • Stilul III – persoană neinteresată de opinia celorlalţi despre sine. ar putea provoca râsul răutacios. din confruntarea cu reacţiile interlocutorilor.ce trebuie îmbunătăţite şi. de regulă. etc. să se alăture acestei dezvăluiri. • Teama de “efectul de antihalou”.persoană necomunicativă şi distantă. • Teama de pedeapsă. Închis către alţii Informaţii pe care nu le am despre mine II. a poziţiei sociale. Primul care se dezvăluie puţin câte puţin face aceasta în speranţa ca atunci când cealaltă persoană va începe să-l vadă aşa cum este. Dezvăluirea propriei persoane este un proces al cunoaşterii reciproce. Ea poate fi stimulată : • prin adresarea de întrebări. Lucrările de psihologie socială numesc “efect 35 . Închis către mine IV.persoană ce are încredere în sine. El are forma unei ferestre. Obstacole psihologice în calea autodezvăluirii: Teama de autocunoaştere. Există mai multe stiluri de autodezvăluire şi receptare a feedback-ului: • Stilul I . • Stilul II – persoană ce nu are încredere în ceilalţi. • Stilul IV. Teama individului că mărturisirea unor secrete despre propria persoană ar putea duce la respingerea sa de către grupul social căruia îi aparţine. ar putea face ca. cu abilităţi de comunicare. Blocat Informaţii accesibile altora Informaţii inaccesibile altora Procesul prin care datele înmagazinate în zona ascunsă sunt transferate zonei deschise este denumit. • Informaţii conştientizate de persoană şi inaccesibile celorlalţi. implicit. • prin manifestarea interesului faţă de răspunsurile pe care le primeşte persoana. • prin încercarea de a lega aceste răspunsuri de cunoştinţele şi experienţa proprie. Deschis către mine III. în care fiecare din cele patru zone are o anumită semnificaţie: • Informaţii care sunt accesibile atât persoanei cât şi celorlalţi. imaginea idealizată pe care aceea persoană şi-a format-o despre sine să iasă uşor distorsionată. în literatura consacrată comunicării interpersonale. Autodezvăluirea este un proces simetric. • Informaţii inaccesibile atât persoanei cât şi celorlalţi. în scopul autocunoaşterii.

fetele prezintă un grad de intimitate mai ridicat în raport cu mama decât cu tatăl sau fraţii. • a fi diplomat. • a fi serios. Toate aceste calităţi se pot dobândi prin învăţarea asertivităţii. • a dispune de curaj. • a şti să convingi. Ideală este relaţia diadică. • Sexul şi vârsta. este recunoaşterea pe care se cuvine s-o acorde potenţialului său individual. • a şti să fii familiar. oamenii preferă să le facă confidenţe unor necunoscuţi. Tendinţa către autodezvăluire faţă de partenerul de sex opus creşte între 17 şi 50 de ani. este produsul tuturor trăsăturilor valoroase ale individului. în final. astfel. adeseori. • a şti să promiţi.de halou” tendinţa răspândită de a se atribui persoanelor care s-au remarcat într-un domeniu o competenţă asemănătoare şi în alte domenii. învăţarea acţionează la două niveluri: 36 . Stima faţă de sine. care dă măsura propriei valori. Un sentiment slab al stimei de sine se mai numeşte şi stare de disconfort. Un mecanism similar stă la baza “efectului de antihalou”. Băieţii sunt mai deschişi cu colegii decât cu părinţii. • Valenţa destăinuirii. Printre circumstanţele care favorizează producerea autodezvăluirii sunt: • Numărul mic de persoane. ca şi cum talentul sau măiestria sa i-ar conferi o pricepere superioară în treburile cetăţii. respectul de sine reprezintă simpatia pe care fiecare şi-o acordă sieşi. deoarece reacţiile unui singur interlocutor sunt mai uşor de urmărit şi. • Tipul de relaţie. Părerile politice ale unui actor celebru sunt urmărite cu mai multă atenţie decât cele ale unui anonim. se constată că. să se destăinuie altora de teama că relevarea unor slăbiciuni sau greşeli cu caracter punctual şi pasager să constituie argumente pentru o judecată globală asupra competenţei sau valorii lor morale. Unii consideră că intimitatea uşurează “deschiderea sufletului”. Mulţi oameni se tem. se poate lua în orice moment decizia continuării sau întreruperii destăinuirii. în funcţie de acestea. totul. • a şti să comunici. prin care nepriceperea dovedită într-un domeniu e extinsă abuziv asupra altora. IV. STIMA DE SINE Sentimentul stimei de sine este un sentiment al stării de bine. În cazul afirmării de sine. de satisfacţie. Pentru valorizarea de sine sunt necesare opt calităţi: • a şti să te exprimi. Cu toate acestea. • Natura subiectului abordat. Este mai uşor să se vorbească despre gusturile sau opiniile personale decât despre problemele intime. Este rezultatul comparaţiei pe care o efectuează subiectul între el însuşi şi alţi indivizi semnificativi pentru el.4. Autodezvăluirea are lor în prezenţa unui număr mic de persoane. O destăinuire pozitivă pune persoana într-o lumină favorabilă. Sentimentul stimei de sine este unitatea centrală a fiinţei la care se raportează. una negativă poate compromite. după care începe să se înscrie pe o curbă descendentă.

prin exersare în viaţa de zi cu zi. deschisă. Există cinci factori care contribuie la menţinerea sentimentului stimei de sine: • Concordanţa dintre comportament şi propria conştiinţă. aceste jocuri repetate suficient de des ele pregătesc expunerea la situaţia problematică. adică prin punerea în scenă.expunerea progresivă la situaţii angoasante. observarea consecinţelor afirmării de sine la nivelul persoanei luată drept model încurajează imitarea. • imitarea unor modele: imitarea se face mai întâi imaginar. a unor situaţii-problemă. într-un context real. reflectaţi cu mult discernământ înainte de a-l ataca. corespunzătoare formării unei obişnuinţe. • prin jocuri de rol. prin etapa intermediară a jocurilor de rol. • Reacţii pozitive asupra autoimaginii. dacă este prea dificil. “prea mică” sau conformă cu realitatea (în acest caz realitatea însemnând reacţia celor din jur). Copiii cu o stimă de sine pozitivă: • Îşi asumă responsabilităţi • Se comportă independent • Sunt mândri de realizările lor • Realizează fără probleme sarcini noi • Îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative • Oferă ajutor şi sprijin colegilor Consiliaţii cu o stimă de sine scăzută: • Sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi • Evită implicarea în activităţi noi • Se simt nevalorizaţi • Îi învinuiesc pe ceilalţi pentru nerealizările lor • Pretind că sunt indiferenţi emoţional • Nu pot tolera nici un nivel mediu de frustrare • Sunt uşor influenţabili • Nu îşi asumă responsabilităţi • Pozează în rebeli. • Recunoaşterea rezultatelor activităţii. a imaginii pe care şi-o face fiecare despre sine. • achiziţia treptată de competenţe sociale care favorizează expunerea la situaţiaproblemă. indiferent cât de supăraţi aţi putea fi pe cineva. Învăţarea asertivităţii se realizează: • direct. • prin jocuri de rol imaginare: persoana îşi imaginează situaţia-problemă şi modalitatea de exprimare de sine corespunzătoare. începând cu probleme uşor de rezolvat şi continuând cu probleme de dificultate crescândă. • Preţuirea persoanei. Aceasta imagine poate fi ”prea mare”. • Comunicarea sinceră. sau . nepăsători Reacţii ale adulţilor care favorizează o stimă de sine scăzută la nivelul personalităţii copiilor: 37 • . apoi în realitate. sub forma unor mici scenete. ele vor fi repetate până când persoana se simte capabilă să înfrunte problema respectivă.

• „Citirea gândurilor celorlalţi” • Responsabilitatea se referă la faptul că persoanele fie se simt răspunzătoare pentru tot ceea ce se întâmplă în jur fie au sentimentul că nu pot controla nimic. Persoanele ce adoptă acest stil de gândire evaluează toate experienţele şi acţiunile prin prisma dihotomiilor ori/ori. informaţional. Aceste persoane se învinovăţesc pentru fiecare nereuşită a celor cu care interacţionează. • Crearea de situaţii în care copilul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane. • Management deficitar al timpului. că sunt lipsite de putere. înseamnă că niciodată nu voi cunoaşte chimia. • Dezvoltarea abilităţilor de comunicare. etichete peiorative pentru a descrie propria persoană. • Identificarea domeniilor de competenţă ale consiliatului şi crearea de situaţii în care acestea să fie utilizate cu succes. universal valabile pornind de la un singur eveniment. fără a lua în considerare şi aspectele pozitive.• Neagă existenţa emoţiilor respective • Compară un copil cu altul • Ridicularizează şi sunt sarcastici • Utilizează excesiv ameninţările şi pedepsele • Indică trăirea unor stări emoţionale Atitudinile negative faţă de sine sunt expresia modalităţilor greşite de a gândi despre sine: • Suprageneralizarea presupune construcţia unei reguli generale. negociere. emoţional. • Identificarea surselor de suport social. literatura de specialitate menţionează: • Crearea de oportunităţi de succes. În dezvoltarea stimei de sine un rol important îl are stabilirea de scopuri realiste. • Etichetarea reprezintă folosirea de adjective stereotipe. 38 . situaţii în care copilul să-şi identifice punctele tari. • Teama de eşec. • Cunoştinţe insuficiente. • Gândirea polarizată afectează puternic stima de sine.” Suprageneralizarea blochează dezvoltarea personală şi limitează alternativele. Ca modalităţi de îmbunătăţire a stimei de sine. abilităţiile de a face faţă situaţiilor de criză. • Dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate. • Filtrarea presupune acordarea de atenţie exagerată aspectelor negative ale vieţii. Barierele ce pot sta în calea atingerii scopurilor propuse sunt: • Planificarea insuficientă a scopurilor. „Dacă am luat o notă mică la chimie. rezolvare de probleme. • Autoînvinovăţirea propriei persoane chiar în situaţia în care responsabilitatea revine altei persoane. • Teama de succes. • Stabilirea de scopuri nerealiste. instrumental.

IV.5. ABUZUL EMOŢIONAL ŞI FIZIC Abuzul este un comportament agresiv/ineadecvat îndreptat asupra unei persoane care se află într-o situaţie inferioară şi care are ca rezultate consecinţe fizice şi/sau emoţionale negative. Abuzul poate fi:  Fizic - lovirea, arderea intenţionată a copilului, pedepsirea crudă a copilului, etc.  Emoţional - abuzul verbal, stabilirea de standarde nerealiste pentru copil, folosirea de ameninţări, pedepsirea, terorizarea copilului, impunerea unor modele negative; Neglijarea, ca abuz psihofizic, presupune neîndeplinirea nevoilor emoţionale de bază sau a nevoilor fizice, nesupravegherea copilului, etc.; Abuzul emoţional poate fi prevenit dacă se respectă următoarele principii: • Evitarea etichetărilor; • Dezvoltarea stimei de sine a copiilor şi a sentimentului de competenţă; • Validarea emoţională, • Evitarea judecării; • Evitarea criticilor adresate persoanei; • Ascultarea activă a copilului; • Perceperea copilului ca pe o persoană valoroasă şi specială; • Oferirea de sprijin în asumarea de responsabilităţi şi decizii personale; • Învăţarea modalităţilor de a face faţă situaţiilor de stres.  Sexual- include contactul sexual, a-l expune sau a-l folosi pe copil pentru filme sau materiale pornografice, indiferent dacă este forţat sau nu, şi dacă se întâmplă cu voia lui sau fără acceptul său. Copiii abuzaţi sunt anxioşi, labili emoţional, defensivi, cu dificultăţi de exprimare şi cu probleme în realizarea autocontrolului emoţional. Ei dezvoltă o atitudine negativă despre lume, mediul devenind nesigur şi ameninţător. Consecinţele abuzului asupra copiilor sunt: • Imagine de sine scăzută- copiii cred că adulţii au întotdeauna dreptate şi pot rămâne cu impresia că au meritat să fie abuzaţi pentru că au fost răi; • Probleme în dezvoltarea emoţională- adultul care a fost abuzat în copilărie întâmpină dificultăţi în exprimarea emoţiilor, chiar dacă acestea sunt pozitive, sau să înţeleagă sentimentele altora; • Probleme de relaţionare- o parte din persoanele abuzate tind să devină abuzatori, căutând relaţii cu persoanele pe care le pot domina; copiii abuzaţi nu mai au încredere în adulţi şi dezvoltă în timp tulburări de relaţionare; • Simptome somatice funcţionale- dureri de cap sau abdominale, stare de somnolenţă sau de rău, tahicardie, tulburări respiratorii, etc; • Performanţe şcolare scăzute; • Depresie; • Suicid; • Delincvenţă. Familiile în care apare abuzul are probleme multiple: conflicte frecvente între membrii cuplului marital şi între membrii cuplului şi copii, dificultăţi financiare, ocupaţionale, dificultăţi de comunicare, izolare socială, acceptarea violenţei domestice şi a pedepselor corporale,etc.
39

Studiile din domeniu au evidenţiat faptul că, uneori, chiar sistemul educativ produce abuzuri asupra elevilor prin neglijarea nevoilor fundamentale ale copilului cu consecinţe negative asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a acestuia.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Băban, A. , 2001, Consilierea educaţională , Cluj-Napoca Black, Jack , 1999, Programaţi-vă succesul , Teora, Bucureşti Chelcea Septimiu, Chelcea Adina, 1983, Eu , tu ,noi Ed. Albatros, Bucureşti Ceausu, Valeriu, 1983, Autocunoaştere şi creaţie , Ed. Militara, Bucureşti Cungi , Charly,1999 , Cum să ne afirmăm , Ed. Polirom, Iaşi Pantelimon, Golu, 1989, Fenomene şi procese psihosociale , Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti Hayes , Nicky, Orrell, Sue, 1997, Introducere în psihologie , Ed. All, Bucureşti Mamali, Cătălin, 1974 , Intercunoaştere , Ed. Ştiinţifică, Bucureşti

40

V. COMUNICARE ŞI CONFLICT
V.1. Rolul comunicării V.2. Modalităţi de ameliorare a comunicării V.3. Conflictul şi managmentul conflictului V.4. Strategii de rezolvare a conflictelor
V.1. ROLUL COMUNICĂRII Comunicarea este relaţia prin care interlocutorii se pot înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul schimbului continuu de informaţii, divers codificate (Iacob, Mihaela, 1995). A comunica, ca formă de interacţiune, presupune câştigarea şi activarea competenţei comunicative, care este şi aptitudine şi capacitate dobândită. Comunicarea reprezintă: • trecerea informaţiei de la o persoană la alta; • schimburi verbale şi/sau nonverbale între parteneri; • curajul de a te oferi celorlalţi; • ştiinţa de a folosi mijloace de exprimare - cuvinte, gesturi, tehnici; • voinţa şi capacitatea de a orienta mesajul spre celălalt cu înţelegerea nevoii acestuia de comunicare; • împărtăşirea unor stări afective, decizii raţionale şi judecăţi de valoare. Există mai multe tipuri de comunicare, în funcţie de diverse criterii referenţiale: a. partenerii implicaţi în comunicare • comunicare intrapersonală • comunicare interpersonală • comunicare în grupul mic • comunicare publică b. statutul interlocutorilor • comunicare verticală - între parteneri care au statute inegale (elev-profesor); • comunicare orizontala -între parteneri cu acelaşi status (elev-elev); c. codul folosit • comunicare verbală • comunicare paraverbală • comunicare nonverbală • comunicare mixtă
41

A spune unei alte persoane ce ar trebui să facă..” „Întotdeauna ai fost o fată bună ! Nu-i aşa că mă vei ajuta la examen ?” A oferi soluţii la problemele celeilalte „Asta-i foarte uşor de rezolvat ! În persoane. ea trebuie să respecte anumite condiţii: • consistenţa de conţinut a mesajului să fie oferită de cantitatea de informaţie cuprinsă în mesaj şi să fie semnificativă pentru ambii interlocutori. Lauda evaluativă A evalua în termeni generali o altă persoană. • A comunica presupune a înţelege procesualitatea unei relaţii.” faci ce spun eu. • A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor.” pentru „Eşti exact ca toţi ceilalţi.se referă la un adevăr ştiinţific sau de altă natură. acţiunile sau atitudinile ei. Etichetarea Folosirea etichetelor în caracterizarea unei persoane. natura conţinutului • referenţială. Moralizarea „Ar trebui să…” 42 .” Întrebările închise sunt de cele mai „Regreţi cele întâmplate ?” multe ori bariere în comunicare. a atitudinilor sau a acţiunilor sale. Pentru ca o comunicare să fie optimă. • A comunica presupune a şti să-ţi exprimi sentimentele. • A comunica presupune conştientizarea nevoilor celuilalt. • atitudinală. primul rând….vizează înţelegerea informaţiei transmise. „Fă-ţi tema imediat !” „Dacă nu atunci…. Exemple de modalităţi ineficiente de comunicare: Comunicare ineficientă Descrierea modalităţii Critica Evaluarea negativă a celeilalte persoane. • A comunica presupune a şti să asculţi. • operaţional/metodologică.valorizează cele transmise. • A comunica presupune a înţelege mesajele. Decalogul comunicării: • Nu poţi să nu comunici. Oferirea de sfaturi Folosirea excesivă sau nepotrivită a întrebărilor A da ordine Ameninţări Exemple „Eşti singurul vinovat dezastrul în care te afli. • A comunica presupune cunoaştere de sine şi stimă de sine. • A comunica presupune a da feedback-uri. • informaţiile comunicate să fie inteligibile. situaţia comunicării şi partenerul. • expresivitatea comunicării să fie elaborată şi asigurată prin elemente de paraverbal. • A comunica presupune a accepta conflictele. A ordona unei alte persoane să facă ceea ce vrei tu să facă. Eşti un insensibil.d. Încercarea de a comanda acţiunile celeilalte persoane prin ameninţarea ei cu privire la consecinţele negative care pot apărea.

Fiind sigur că nici unul din aceste lucruri nu sunt conştiente în cadrul comunicării respective. nefericit sau dacă te afli în pericol emoţional.” În acest model se acordă mai puţină atenţie cuvintelor şi mai multă gesturilor şi aluziilor subtile. dar sunt sigur că de fapt este obosit/ă şi vrea să se relaxeze. dar mintea ta este la o depărtare de “zeci” de kilometri pentru că tu ai o poveste de spus sau o opinie de prezentat. Eşti predispus/ă la visare când eşti anxios/anxioasă sau plictisit/ă. îţi laşi mintea să selecţioneze informaţiile primite. nici nu are încredere în interlocutor şi încearcă să descopere ceea ce gândeşte sau simte celălalt cu adevărat: “El / ea spune că vrea să meargă la teatru. • Judecarea Etichetele pot juca un rol important în procesul de ascultare. ai fi argumentare logică sau dovezi logice. o lipsă de consideraţie faţă de celălalt. • Repetiţia Nu ai timp să asculţi atunci când repeţi în gând ceea ce urmează să spui. O regulă de bază a ascultării este ca judecata să se facă după ce ai înţeles conţinutul mesajului.Abaterea Argumentarea logică impusă Distragerea de la interesele celeilalte „Nu te mai gândi la ce s-a persoane. • Citirea gândurilor Un om care înţelege repede ceea ce i se comunică nu mai acordă prea multă atenţie la ceea ce se discută. tu sau celălalt. Toată lumea visează cu ochii deschişi şi câteodată trebuie să faci eforturi serioase pentru a reveni la realitate. Atenţia este îndreptată asupra pregătirii şi prelucrării următorului tău comentariu. Unele persoane sunt mai atente în a face comparaţii între cine a suferit mai mult sau cine este mai îndreptăţit să-şi asume rolul de victimă.” Încercarea de a convinge prin „Dacă nu ai fi cumpărat X. iar ceea ce spune interlocutorul tău. este asociat cu chestiuni personale. Bariere în calea comunicării: • Compararea Compararea face ascultarea mai dificilă pentru se acordă o atenţie prea mare dorinţei de a vedea cine este mai competent. putut merge anul acesta la mare. Să vorbim despre ceva mai plăcut. Judecarea pripită semnifică faptul că te-ai oprit din ascultare. Trebuie să pari interesat/ă. întâmplat.” fără a ţine cont de factorii emoţionali implicaţi. înseamnă că nu acorzi importanţă spuselor altora. decât să fie atente la ascultarea propriuzisă. • Identificarea 43 . Dar dacă asta ţi se întâmplă cu prea multe persoane. mai sănătos emoţional. Acorzi o atenţie sporită doar momentului în care cineva este supărat. asculţi unele lucruri şi pe altele nu. De altfel. • Visarea Asculţi doar pe jumătate. atunci denotă o lipsă de înţelegere din partea ta. Unii chiar repetă lanţul ideativ: “Voi spune…şi apoi el / ea va spune…şi apoi eu voi spune…” • Filtrarea În acest caz. la un moment dat.

• Sfătuirea Te situezi pe poziţia marelui rezolvator de probleme. interferenţelor în emiterea de mesaje. V. O formă a acestui blocaj este folosirea unor remarci sarcastice pentru a desfiinţa punctul de vedere al celuilalt. interlocutorul se va simţi singur pentru că nu te-ai limitat doar la a fi acolo pentru el. vei continua să le faci. Cealaltă persoană nu va fi mulţumită pentru că nu îi iei în considerare aprecierile. ataci. eşti de acord cu tot ce ţi se spune. 44 . • A schimba vorba Acest blocaj presupune schimbarea rapidă a subiectului aflat în discuţie şi apare atunci când te plictiseşti sau nu te simţi confortabil într-o conversaţie. • A pune placa “Exact…absolut... Prin urmare. dacă nu-ţi vei recunoaşte greşelile.2. Convingerile tale sunt de neclintit. MODALITĂŢI DE AMELIORARE A COMUNICĂRII Regulile minimale ale unei comunicări eficiente sunt: • Orientare pozitivă a comunicării: • Evitarea surapunerilor. Alt mod de producere a acestui blocaj este ridicularizarea subiectului. Interlocutorul nu se va simţi deloc ascultat pentru că în timp ce el/ea vorbeşte tu te concentrezi în special pe găsirea de puncte de discuţie asupra cărora să te contrazici cu el/ea. ci ai oferit modele rezolutive. e posibil să pierzi ce e mai important pentru că nu-i asculţi sentimentele. gata oricând să ofere sugestii. • A avea dreptate Mergi până în pânzele albe (întorci lucrurile pe toate părţile. Şi totuşi. reformulând şi înţelegând ceea ce auzi. Este posibil să asculţi doar cu o ureche. poţi să te concentrezi pe nişte puncte asupra cărora să fii de acord cu celălalt.ştiu…bineinţeles…incredibil. acuzi. suportiv/ă.În acest caz.da…chiar aşa?” Vrei să fii drăguţ/ă. Nu trebuie să auzi decât câteva propoziţii pentru a începe să dai sfatul ”potrivit”. Oricum. Comunicarea este împinsă spre un model stereotip în care fiecare persoană “pune placa” cu mesajul ostil. dar nu am reuşit mare lucru…”. corectat/ă şi nu poţi accepta alt punct de vedere. Ea apare de regulă la persoanele care nu suportă complimentele. Răspunzi mereu cu o glumă pentru a evita disconfortul sau anxietatea ce apar într-o discuţie serioasă. Tot ceea ce auzi îţi aduce aminte de experienţele tale şi eşti atât de preocupat/ă de tine însuţi/însăţi. De exemplu. Mai curând “pui placa” decât să te concentrezi asupra subiectului. vrei ca oamenii să te placă. tot ce ţi se spune este raportat la propria persoană. Nu poţi suporta să fii criticat/ă. De asemenea. O altă formă este neîncrederea. n-am făcut nimic deosebit…Drăguţ din partea ta că spui asta. reaminteşti greşeli din trecut) pentru a evita acceptarea faptului că ai gresit. Tehnica de bază a neîncrederii este să te subapreciezi atunci când eşti complimentat/ă. • Contrazicerea Acest blocaj se referă la discuţiile în contradictoriu cu ceilalţi. “O. găseşti scuze. dar de fapt nu te implici. Poţi evita însă acest gen de situaţii repetând. suficient pentru a da senzaţia de implicare. în timp ce tu îţi pregăteşti sugestiile şi încerci să-l convingi pe interlocutor “măcar să încerce”. Cu toate sfaturile tale. încât nu ai timp să-l/o auzi şi să-l/o cunoşti pe interlocutor/interlocutoare. plăcut/ă.

• crede în mine. • îl iert când greşeşte faţă de mine. • discutăm. incertitudinilor. • mă respectă. Evitarea ambiguităţilor. A fi flexibil înseamnă a nu porni de la premisa că interlocutorul nu are dreptate şi că viziunea dumneavoastră asupra problemei este singura care merită atenţie. pentru a-l determina şi pe interlocutor să adopte la rândul său un ton mai conciliant. • ne placem reciproc. atacă. Această manieră de a proceda nu reprezintă o capitulare definitivă în faţa interlocutorului. • nu am nevoie să-mi pun masca sau să fiu formal cu el.• • • • • Concordanţa comunicării verbale cu cea nonverbală. • nu trebuie să fiu perfect când este el de faţă. • îi inţeleg punctul de vedere chiar şi atunci când nu sunt de acord cu el /ea.  Empatia Există empatie atunci când: • îl respect pe celălalt. • îl preocupă persoana mea şi ceea ce gândesc eu. În procesul comunicării trebuie respectate câteva principii de bază:  Dezarmarea A dezarma interlocutorul înseamnă a fi cel puţin parţial de acord cu afirmaţiile sale atunci când acesta acuză. acceptând prin aceasta ca orice acuzaţie conţine cel puţin o părticică de adevăr. • îmi povesteşte despre preocupările lui. În practică. • nu trebuie să fie totdeauna perfect în prezenţa mea. Stimularea emiterii de alternative. Excluderea abuzului emoţional. • îmi cere sfatul. • ne simţim bine împreună. • îmi preţuieşte opiniile.  Flexibilitatea Flexibilitatea înseamnă supleţe spirituală în privinţa exprimării şi a punerii în valoare a ideilor şi sentimentelor . • mă simt deschis faţă de el. Facilitarea feedback-ului sau verificarea înţelegerii mesajului. • mă va ierta dacă voi greşi cu ceva. Se recomandă să ne prezentăm punctul de vedere în termeni cumpătaţi. această ponderare a ideilor şi a sentimentelor pe care le exprimaţi faţă de celălalt se 45 . ci serveşte aducerii discuţiei pe terenul ascultării şi al respectului reciproc. • nu mă va ignora în ceea ce are de gând să facă.

deschid o cale de comunicare sinceră conducând. Este de dorit ca transparenţa să se aplice la toate nivelele de comunicare. sunt descriptive. Flexibilitatea în exprimare poate să conducă la acceptarea reciprocă a unor compromisuri pentru păstrarea relaţiei. motivaţiilor. 46 . la schimbarea persoanei. cu riscul de a demonstra puţină diplomaţie .”aş fi foarte fericit să”. intenţilor. “mi-ar place să”. dar cu păstrarea respectului reciproc.informează asupra dorinţelor.  Aprecierea Într-o dispută cu un interlocutor pentru care nutriţi sentimente de respect este esenţial să îl înştiinţaţi că ceea ce vă indispune la el sunt purtările lui. ”după părerea mea“. Exprimarea sentimentelor şi părerilor pozitive ale unei persoane sunt clare şi uşor de înţeles. ci să căutam să ajungem la miezul problemei. Literatura de specialitate menţionează ca modalităţi de ameliorare ale comunicării:  Mesajele la persoana I Spre deosebire de formulările acuzatoare la persoana a II-a („Tu niciodată nu înveţi…”). iar relaţia se va putea reînnoda pe baze mai sănătoase. vorbitorul exprimând ceea ce simte şi gândeşte.etc.  Mesaje de confruntare-exprimă sentimentele faţă de atitudinea unei persoane. “ mi se pare că”. • sentimentele : a exprima limpede ce simţi în legătură cu celălalt şi cu conflictul care vă opune. sau la ruperea relaţiei atunci când deosebirile dintre protagonişti sunt prea mari. • intenţiile : a şti cu precizie ce doreşti să obţii într-o discuţie şi a exprima dorinţa fără echivoc. Calea cea mai elegantă de găsire a unui drum pentru rezolvarea neînţelegerilor este a desprinde concluziile asupra a ceea ce nu merge acum . În felul acesta. îi veţi reda încrederea în legătură cu utilitatea şi posibilităţile unui dialog deschis şi sincer. a discuta cauza neînţelegerilor şi a căuta împreună soluţia.  Mesaje de prevenire. ideile sau sentimentele lui. altfel veţi pierde capitalul de încredere care v-a fost acordat.  Mesaje de apreciere-moduri de a exprima sentimente pozitive faţă de o persoană.  Mesaje de exprimare-comunicarea ideilor.: • gândurile : a spune celuilalt ce gândeşti cu adevărat.comunicarea ideilor.traduce prin expresii de genul: “am impresia că “ .  Mesajele de răspuns. acţiunilor trebuie urmate de o explicaţie. în final.  Autenticitatea (sinceritatea) Arta de a comunica este arta de a spune adevărul. reduc tensiunile şi păstrează relaţiile dintre oameni. dar că îl respectaţi ca persoană. acţiunilor. atitudinilor trebuie însoţită în permanenţă de capacitatea de empatizare. formulările la persoana I sunt mai puţin ameninţătoare. modalităţile de explorare a alternativelor sunt: • Ascultarea reflexivă ajută la înţelegerea şi clarificarea sentimentelor copilului („Mi se pare că te deranjează…”).  Centrarea Într-o discuţie având drept scop lămurirea unor neînţelegeri este recomandat să nu ne lăsăm antrenaţi de probleme mărunte. “ am sentimentul că “ .  Explorarea alternativelor nu trebuie confundată cu oferirea de sfaturi sau soluţii.

conştientizarea relaţiei dintre gând-emoţiecomportament. înţelegerea modului de interpretare a evenimentelor declanşatoare de emoţii. identificarea situaţiilor în care comportamentul este influenţat de aceste mituri. • Acceptarea responsabilităţii pentru ceea ce simţi. scopurile. • Planificarea pentru evaluare („Când vom discuta din nou despre lucrul acesta ?”). CONFLICTUL ŞI MANAGMENTUL CONFLICTULUI Conflictele sunt dezacorduri în ceea ce priveşte atitudinile. • Învăţarea limbajului emoţiilor.3.  Clarificarea diferenţelor dintre nevoile copilului şi cele ale adultului. a stilului. de credinţe. ).). • Identificarea evenimentelor sau situaţiilor care declanşează emoţia (exerciţii de asociere a unor evenimente cu emoţiile. diferenţierea dintre emoţie şi comportament. • Conflictul intercultural atestă divergenţe de coduri. dar şi strategii de înfruntare şi negociere din partea grupurilor minoritare pentru recunoaşterea identităţii lor specifice. dezacord în privinţa mentalităţii. înţelegerea diferitelor efecte ale situaţiilor sau evenimentelor asupra stării emoţionale. • Obţinerea unui angajament din partea copilului („Ce decizie ai luat ?”). a elementelor morale. identificarea modalităţilor de reducere a impactului acestora). • Discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alterative („Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă faci aşa cum spui ?”). • V. dar şi identificarea căror nevoi îi răspunde modul în care adultul comunică cu copilul. plasarea responsabilităţii. • Identificarea modalităţilor de exprimare comportamentală a emoţiei (recunoaşterea reacţiilor comportamentale ale emoţiilor.Utilizarea brainstorming-ului pentru explorarea alternativelor („Care ar fi alternativele acestei probleme…”). de asociere a stării subiective cu eticheta verbală a emoţiei. de valori legate de interacţiunile între grupuri diferite. • Contracararea miturilor emoţiilor (conştientizarea miturilor legate de emoţii. • Identificarea avantajelor şi dezavantajelor opţiunilor. sunt o ameninţare a valorilor personale.). etc. • Asistarea copilului şi adolescentului în alegerea soluţiei optime („Care dintre soluţii crezi că ar fi cea mai bună ?”). Poate genera presiuni de izolare sau asimilare din partea grupurilor culturale majoritare. două reguli sau două moduri de rezolvare discordante sau incompatibile pentru una şi aceeaşi problemă. luptă pentru putere. 47 . Literatura de specialitate consemnează următoarele tipuri de conflicte: • Conflictul cognitiv desemnează starea în care se află un subiect oscilând între două concepte.  Dezvoltarea exprimării emoţionale prin: • Identificarea şi recunoaşterea diferitelor tipuri de emoţii (exerciţii de exprimare verbală a emoţiei.etc.

acestea neimplicând principii fundamentale. ajută la sănătatea mentală individuală. • Dezinteresul manifestat de ambele părţi în a menţine o relaţie. 48 . • Conflictul social reflectă situaţiile de interacţiune caracterizate prin divergenţe de interese. • Disponibilitatea părţilor implicate în conflict în a menţine relaţia. Conflictele intrapsihice pot fi conştiente sau inconştiente: conflicte între datorie şi dorinţă. Abordat printr-o gândire pozitivă. ci trebuie conceput ca o sursă de schimbare a individului şi a sistemului în care acesta evoluează (Neculau. • Lipsă de abilităţi în rezolvarea conflictelor. criza de trecere la bătrâneţe. Efectele pozitive ale conflictului sunt: • Creşte motivaţia pentru schimbare. • Îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi a soluţiilor. • Exagerarea importanţei problemelor implicate.• Conflictul perceptiv reprezintă o situaţie de ambiguitate în captarea de informaţii perceptive (imagini ale obiectelor. În literatura de specialitate se consemnează următoare ale surse ale conflictului: • Nevoile fundamentale • Valorile diferite • Percepţiile diferite • Resursele limitate • Interesele diferite • Nevoile psihologice În derularea unui conflict interpersonal pot interveni factori care să îl faciliteze sau să îl diminueze. între două dorinţe contrare. Ele sunt trăite subiectiv acut şi sunt însoţite de angoasă. Conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare . conflictul poate avea rezultate creative. • Concentrarea asupra problemelor şi nu asupra persoanelor. • Instrumentarea indivizilor cu tehnici de rezolvare a conflictului. • Negocierea intereselor. Printre factorii ce pot diminua un conflict sunt: • Imparţialitatea persoanelor implicate în conflict. etc. Conflictul nu desemnează în mod obligatoriu aspecte negative. concretizate în dezvoltare personală şi schimbare socială. • Conflictul psihic se referă la conflictele intrapsihice care pot fi asociate cu conflicte intrasubiective sau intergrupale. competiţii de putere şi antagonisme de scopuri. Între factorii ce pot exacerba conflictul pot fi amintiţi: • Implicarea altor persoane în conflict. între o dorinţă şi imposibilitatea concretă a realizării ei. criza mediului de viaţă. fenomenelor înconjurătoare ce acţionează asupra analizatorilor) legată de prezenţa în datele percepute a unor indici contradictorii. El trebuie acceptat ca o parte firescă a procesului de comunicare. concură la descoperirea propriilor valori şi credinţe. • Desconsiderarea celeilalte persoane.. Un conflict social exprimă o multitudine de conflicte care se suprapun în diverse sectoare de interacţiuni grupale sau individuale. A. Criza apare în diferite perioade ale dezvoltării psihice a individului şi sunt în funcţie de problemele cu care acesta se confruntă: criza adolescenţei. 1998). • Evitarea etichetărilor.

Asertivitatea este abilitatea de a exprima emoţiile şi convingerile fără a afecta drepturile celorlalţi. se încalcă regulile impuse de autorităţi. • Acceptă şi oferă complimente. fără însă să te justifici. • Metoda câştig-câştig. • Polarizează poziţiile şi duce la formarea de coaliţii. (A. Dezvoltă creativitatea. Oferă o oportunitate de cunoaştere şi dezvoltare de deprinderi. iritate. • Schimbă discuţia sau evită persoana atunci când vrei să faci o remarcă pozitivă. • Motivează-ţi afirmaţia.• • • • • • Creşte coeziunea unui grup după soluţionarea comună a conflictelor. fără a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi. • Diminuează sentimentul încrederii în sine. 2001) Specialiştii în managementul conflictului au identificat trei stiluri de abordare a conflictelor: • Metoda câştig-pierdere. 2001) Dacă conflictul este reprimat apar o serie de efecte negative: • Scade implicarea în activitate. • Favorizează apariţia dificultăţilor în luarea deciziilor.Baban. nu te scuza ! • Exprimă-ţi opiniile personale specific şi clar. se consideră că drepturile personale sunt mai importante decât ale altora. Shan. fie…” . evită formulările generale.în care una dintre părţi primeşte ceea ce a cerut a fi rezolvat iar cealaltă pierde. conflictele şi îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită fără a ţine cont de drepturile sau dorinţele personale. Pentru ca o comunicare să fie asertivă ea trebuie să respecte următoarele principii: • Spune NU atunci când este încălcat un drept sau o valoare personală. • Metoda pierdere-pierdere-compromisul este o formă a acestei metode. Învăţarea deprinderilor de asertivitate este facilitată de contrastarea cu alte două modele comportamentale opuse: pasivitatea şi agresivitatea. (A. Aceste persoane se simt frustate.Baban. O modalitate eficientă de adaptare la situaţii conflictuale interpersonale este comunicarea asertivă (Rees. Favorizează defularea “deşeurilor emoţionale”. • Facilitează apariţia dilemelor morale. Oamenii recurg la această soluţie când percep situaţia ca fiind “fie…. • Fii direct ! • Cere feedback pentru prevenirea greşelilor de interpretare. 1991).scopul în această situaţie este ca cererile tuturor părţilor să fie satisfăcute. • Scoate în evidenţă consecinţele negative ale comportamentului său asupra ta. Pasivitatea este un comportament ce poate fi descris ca răspunsul unei persoane care evită confruntările. Ajută în cunoaşterea de sine. se rezolvă problemele prin violenţă. 49 . Creşte capacitatea de adaptare la realitate. Agresivitatea descrie o reacţie comportamentală prin care se blamează şi se acuză.

prin decizii pozitive. Tehnici de mişcare • Ţinuta corpului 50 .  Nu eu am început. de ce să iau eu iniţiativa. Psihanalistul Kerstin Bergqvist consideră că un pas imporant în rezolvarea unei situaţii conflictuale este conştientizarea conflictelor intrapersonale.  Aş putea contribui la rezolvarea conflictului. Conflictele interioare pot fi diminuate/anihilate prin cunoaşterea de sine şi intercunoaştere (Grant. Analizează costurile şi beneficiile comportamentului. oferă alternative comportamentului pe care doreşti să îl schimbi.  Nu trebuie să neglijăm conflictul.  Nu este înţelept să faci concesii. STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR Rezolvarea conflictelor interpersonale trebuie precedată de soluţionarea celor intrapersonale.4. Ca tehnici de rezolvare a conflictelor interpersonale pot fi menţionate: 1. Tehnici mentale • Crearea unui cadru nou şi a unei atitudini noi CADRUL VECHI CADRUL NOU  Ori el. ori eu !  Amândoi putem câştiga !  Nu există nici o speranţă. • Utilizarea capacităţii empatice • Folosirea discuţiei cu sine în mod pozitiv • Sincronizarea – este important să ştii când să intervii în rezolvarea conflictului 2.1998). Wendy. În dialogul interior necesar soluţionării acestor conflicte trebuie: • Identificate atuurile şi puntele slabe. Tehnici senzoriale • Ascultarea activă • Privirea • Vocea • Atingerea 3. precum şi acţiunile de schimbare sau îmbunătăţire a propriilor trăiri.  Nu e drept să avem acest conflict. • Identificată motivaţia pentru a produce schimbări în bine. V.• • Precizează comportamentul dorit.  Este posibil.  Nu merită să ne gândim la asta.  Trebuie să căutăm cât mai multe soluţii. Un număr mare de conflicte interioare este cauzat de respectul de sine necorespunzător şi de o imagine de sine negativă.  Conflictele de acest tip sunt normale.

• dezvăluire obligatorie-tăinuire obligatorie. în consecinţă. interacţiunile instituie un fel de „asigurare” între parteneri. de data aceasta. • manifestarea în mod dur-blând. ( Deutsch. Există două tipuri de situaţii negociabile: • Distributive –situaţia unui conflict de „suma zero”. în cadrul cooperării. • Integrative sau „suma nonzero”. La cealaltă extremă sunt persoanele care resping tot ceea ce este oficial preferând aranjamente flexibile. • definirea tipului de conflict. • conştientizarea cauzelor şi consecinţelor violenţei şi alternativelor la violenţă. iritabilitate. unii oameni au tendinţa de a răspunde în mod agresiv. iar implicarea exagerată e materializată prin oboseală. o atitudinea mai adecvată ar fi sprijinirea fermă a intereselor proprii şi disponibilitatea de a lua în consideraţie interesele celuilalt. Pentru rezolvarea unui conflict trebuie ca persoanele implicate să fie deschise şi sincere în comunicare. O abordare care permite atât disciplină cât şi flexibilitate este mai constructivă decât una care este impusă sau care respinge disciplina. Morton. • manifestare în mod intelectual-emoţional. altora le este teamă că vor fi consideraţi ostili şi.• Echilibrul • Distanţa • Ritmul • Respiraţia Importante în soluţionarea conflictului sunt şi: • definirea intereselor conflictuale drept o problemă reciprocă ce urmează a fi rezolvată prin cooperare. amânare continuă. identifică şase moduri de tratare a unui conflict: • evitarea conflictului-implicarea excesivă în conflict. M. • manifestare în mod rigid-flexibil. iar afectul este aplicat prin gând. • cercetarea intereselor comune şi compatibile ale părţilor implicate în conflict. tensiune musculară şi indispoziţie. 1998) Deutsch. permiţând. 51 . identificarea unei soluţii mai bune pentru fiecare dintre parteneri. în consecinţă. în care ce este câştigat de una dintre părţi. ei impun reguli rigide.. în care regulile sunt implicite. sunt excesivi de timizi. Ca procedee de rezolvare a conflictelor pot fi menţionate:  NEGOCIEREA Încercarea părţilor aflate în conflict de a a ajunge la o soluţie acceptabilă poate fi considerată o negociere eficientă. evitarea conflictului este exprimată prin negare. minimalizarea seriozităţii diferendelor. modul ideal de comunicare este acela care îmbină gândul cu afectul: gândul este susţinut de afect. este pierdut de cealaltă parte. refulare. luând în considerare consecinţele acţiunilor lor. dominator atunci când sunt implicaţi într-un conflict din teama de a nu fi percepuţi ca prea blânzi. unele persoane doresc să ţină situaţia sub control şi se simt neliniştiţi atunci când sunt ameninţaţi de necunoscut. • exagerare faţă de minimalizare.descrie situaţia în care părţile cooperează pentru rezolvarea conflictului. nerecunoaşterea importanţei problemei poate da naştere la neînţelegeri grave.

Inventaţi opţiuni care să îmbine interesele şi problemele puse în discuţie. Pune întrebări pentru a ţine negocierea sub control. Utilizaţi tehnici de persuasiune. lucraţi împreună pentru a câştiga.SUGESTII DE COMPORTAMENT ÎN TIMPUL NEGOCIERII • • • • • • • • Negociere distibutivă Adoptaţi poziţii extreme. de la început. Vă străduiţi din greu să câştigaţi. Dezvăluiţi cât mai puţin posibil.  Interacţiunea • Ascultă punctul de vedere al celuilalt. Vă concentraţi pe interesele proprii. Faceţi concesii treptat. Vă străduiţi să obţineţi rezultate creative. Consideraţi celelalte părţi ca fiind colaboratori. 52 . Foloseşte conjuncţia “şi”. • Evită un final de tip victorie / înfrângere. Trataţi celelalte părţi ca fiind adversare. menţinându-vă aspiraţiile înalte dar sunteţi flexibil în ceea ce priveşte modul de a vi le împlini. evită conjuncţia “dar”. Împărtăşiţi informaţiile pe măsură ce creşte nivelul de încredere. • Într-o negociere reuşită fiecare are de câştigat. • Fă deosebirea dintre persoană şi problemă. Utilizaţi tehnici de intimidare care vor încetini rezolvarea conflictului. • Procedează astfel încât partenerului să-i fie uşor să spună “da”. Fii dur cu problema şi blând cu persoana. Instaurează un climat de înţelegere. • • • • • • În derularea negocierii pot fi identificate următoarele etape :  Pregătirea • Care sunt nevoile? • Care sunt temerile? • Care este rezultatul scontat? • Colectează fapte. poţi schimba aceasta perspectivă? • Dacă întrebi. • • Negociere integrativă Adoptaţi. • Inserează obiecţiile. Prezintă problema din perspectiva ta. Vă concentaţi doar pe nevoile proprii. Vă bazaţi pe presupunerea că cineva trebuie să dea înapoi. Fii lapidar şi la obiect. Identificaţi toate interesele. nu superi pe nimeni. Dacă se pare că o persoană este pe cale de a pierde. • Lucrează asupra cazului celuilalt întocmai ca la al tău. o poziţie colaborativă. înţelegeţi priorităţile celorlalte părţi şi nu sunteţi indiferent la rezultate.

 Incheierea Conflictele clare evită conflictele viitoare. Un mediator oferă garanţia că fiecare parte îşi prezintă punctul de vedere. • Mediatorul ajută ambele părţi să stabilească o întelegere corectă. Valorificaţi feedback-ul. • Spuneţi adevărul. încercaţi altfel. • Înfruntă conflictul. Elementele centrale încluse în multe programe de pregătire sunt: • Să ştii în ce tip de conflict eşti implicat. • Să devii conştient de cauzele şi consecinţele violenţei şi de alternativele ei.• • • Fiţi flexibili. • Nu învinuiţi pe nimeni. Menţineţi scopul dar nu în mod necesar şi mijloacele. el nu se implică direct cu excepţia cazurilor când încearcă să facă din părţile adverse parteneri. Schimbaţi împreună aşteptările nerealiste. MEMORATOR PENTRU MEDIERE  Stabiliţi regulile de bază Ca mediator va trebui să vă prezentaţi şi să vă explicaţi rolul pe care vi-l asumaţi: • Suntem aici ca să rezolvăm o problemă. ocupaţie şi tipuri de conflicte pe care se axează. MEDIEREA A media înseamnă a interveni între părţile ostile şi a le conduce spre rezolvarea conflictului. Mediatorul încearcă să găsească un punct de vedere obiectiv şi neutru. dar îl şi ascultă pe celălalt. Există multe programe de soluţionare a conflictelor care variază în funcţie de vârstă. • Inţelegerea poate fi consemnată în scris şi semnată de fiecare. 53 • . mediatorul îi îndrumă pe cei doi spre găsirea de soluţii satisfăcătoare pentru toată lumea. În genere. • Nu întrerupeţi. Ulterior. • Fiecare din cei de faţă îşi prezinta sentimentele în raport cu problema expusă.  Ascultaţi-l pe fiecare în parte • Fiecare povesteşte ce i s-a întâmplat în vreme ce ceilalţi ascultă. respectă-l pe celălalt şi interesele lui. Rolul lui poate să decurgă din atribuţiile legale sau poate fi asumat neoficial.  Rezolvaţi conflictul • Fiecare îşi prezintă doleanţele pe care le vrea îndeplinite în vederea încheierii unui acord. • Fiecare ascultător va repeta cele auzite pentru a se asigura că a înţeles corect. • Nu vă dezvinovăţiţi. Mediatorul este parte neutră. • Respectă-te pe tine însuţi şi interesele tale. Dacă ceva nu merge. nu-l evita.

A. Iaşi Peretti.Ed. S.S. Bucureşti Cornelius. R. 1996. 1998) BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Gemma Pres. Cucoş. Comunicare şi învăţare . 1998. Bucureşti Neculau. Tehnici de comunicare. ascultă cu atenţie şi vorbeşte. Morton. Cluj-Napoca Birkenbihk. 1999. Pe tot parcursul conflictului trebuie să rămâi o persoană morală şi asertivă. gândire stereotipă care apar de obicei în conflictul acut. Valerie. Vera . 1998 Grant. Iaşi 54 . Ana . . Polirom. Ed. Bucuresti Stoica Constantin. Ştiinţă şi Tehnică.. Educaţia pentru o lume paşnică în Psihosociologia rezolvării conflictelor Ana Stoica Constantin Polirom. 1998. Iaşi Rees. Grahm. Consilierea educaţională . Iaşi. Când comunicaţi cu celălalt. Rezolvarea conflictelor. percepţii şi judecăţi greşite. ale tale şi ale celuilalt. Teora. Bucureşti Deutsch. Image. Helena. Psihologia socială a câmpului educaţional în Psihopedagogie coord. Polirom.. 1997 . Cum să te porţi cu oamenii dificili. 1991. Faire. C. Ştiinţa rezolvării conflictelor .• • • • • • • • Să distingi clar între „interese” şi „poziţii”. ca pe o problemă reciprocă ce trebuie rezolvată prin cooperare. Ed. EDP. Polirom. Adrian. 2000. Defineşte interesele conflictuale. Gheorghe. Routledge Sutherland. 1998 . Fiţi atent la tendinţele naturale ale tale şi ale celuilalt către subiectivitate. Assertion Training-How to be who you really are New York. Andre´ de. Cercetează interese tale şi pe ale celuilalt pentru a identifica domenii comune şi compatibile. astfel încât să fi înţeles. (Morton Deutsch. . W. Să te cunoşti pe tine însuţi şi reacţiile tale tipice la diferite situaţii conflictuale. Bucureşti Dumitriu. 2001. Psihosociologia rezolvării conflictelor . Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege . 1998. Trebuie să vă dezvoltaţi abilităţile de abordare a conflictelor dificile. Shoshana.

Modalităţile prin care se facilitează elaborarea şi înţelegerea materialului sunt: 55 . Strategiile simple de memorare a materialului s-au dovedit ineficiente (Gardner & al. 1999). Elevii trebuie învăţaţi să înveţe. În sens larg ea poate fi definită ca ”un proces evolutiv. trebuie să fie abilitaţi cu diferite tehnici de învăţare eficientă în perspectiva autoînvăţării şi educaţiei permanente. Există o multitudine de strategii de învăţare specifice domeniul de studiu. un proiect personal al elevului. înţelegerea şi organizarea materialului. Strategiile superioare de învăţare se bazează pe elaborarea. pe această bază. în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa actiunilor variabile ale mediului ambiant” (Golu. Orice metodă de învăţare selectată şi utilizată pentru a atinge un anumit scop poartă denumirea de strategie. în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei.3 Deprinderi eficiente de studiu VI. CE SUNT STRATEGIILE DE ÎNVĂŢARE EFICIENTĂ Învăţarea este principala modalitate de împlinire a umanului. Eficienţa strategiilor de învăţare bazate pe înţelegere este evidentă. 1985). într-o manieră activă. sau ar trebui să fie tot mai mult. Pantelimon.. a experienţei proprii de viaţă şi . diferite prin conţinut şi eficienţă. în special pe termen lung sau în cazul evaluării pe bază de eseuri şi aplicaţii practice ale materialului învăţat.4 Motivaţia în învăţare şi dezvoltare VI. constând în dobândirea de către fiinţa vie. Elaborarea se referă la utilizarea cunoştinţelor asimilate în interpretarea şi îmbogăţirea materialului ce trebuie învăţat. Scopul elaborării este înţelegerea. Învăţarea trebuie.2 Modalităţi de selectare a strategiilor VI. STRATEGII DE ÎNVĂŢARE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ VI.1 Ce sunt strategiile de învăţare eficientă VI.VI. explorativă. aceasta presupune relaţionarea noilor cunoştinţe cu cele anterior asimilate în vederea formării unor structuri de cunoştinţe flexibile şi active. de esenţă formativ-informativă.1.

Organizarea materialului presupune gruparea informaţiilor relaţionate în diferite categorii şi structuri. se precizează următoarele stiluri de învăţare. apropierea unor concepte sau idei pe baza similarităţilor existente între acestea. • Sumarizarea ce presupune tratarea critică a materialului în vederea selectării ideilor şi exemplelor relevante.1. grafic. • Reprezentarea grafică a materialului sub formă de hartă. un material bine organizat este mult mai bine reţinut decât unul mai puţin organizat. prelucrare. aceste tehnici constau din crearea de legături artificiale între diverse idei şi concepte care să permită reactualizarea ulterioară a acestora. • Utilizarea mnemotehnicilor în special în cazul unui material dificil. În literatura consacrată domeniului. stocare şi reactualizare a informaţiei. Stiluri de învăţare se referă la modalitatea de receptare. Ca strategii de organizare a materialului pot fi utilizate: • Realizarea unui outline/cuprins al ideilor principale din materialul de învăţat. tabel.Activarea cunoştinţelor anterioare prin adresarea de întrebări referitoare la cunoştinţele relaţionate cu cele prezentate în material.2. MODALITĂŢI DE SELECTARE A STRATEGIILOR Strategiile utilizate în învăţare sunt dependente de: • Stilul de învăţare al elevului • Tipul materialului de învăţat • Scopul învăţarii • Cunoştinţele metacognitive de care dispune elevul 2. reţea. • Schematizarea conţinutului pe baza relaţiilor existente între idei. • Asocierea. VI. Stilurile de învăţare sunt structuri flexibile şi nu imuabile. matrice. în funcţie de diverse criterii referenţiale:  După modalitatea senzorială implicată • Auditiv: • Vizual • Kinestezic Stilul de Caracteristici ale comportamentului de învăţare învăţare Stilul auditiv • Învaţă vorbind şi ascultând • Este eficient în discuţiile de grup • Învaţă din explicaţiile profesorului/persoanei care prezintă materialul • Verbalizează acţiunea întrepinsă pentru a-şi depăşi dificultăţile de învăţare • Îşi manifestă verbal entuziasmul • Zgomotul este distractor. dar în acelaşi timp reprezintă şi mediul în care se simte bine • Suportă greu liniştea în timpul învăţării Stilul vizual • Preferă să vadă lucrurile sau procesele pe care le învaţă • 56 .

hărţi. diagrame Este important să vadă textul scris Are nevoie să aibă controlul asupra ambianţei în care învaţă • Îşi decorează singur mediul • Recitirea sau rescrierea materialului sunt metodele frecvente utilizate pentru fixare • Are nevoie să atingă şi să se implice fizic în activitatea de învăţare • Învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze • A lua notiţe este mai mult un act fizic şi un suport vizual pentru învăţare. • Îşi manifestă entuziasmul sărind • Lipsa de activitate detemină manifestări kinestezice. imagini.• • • Stilul kinestezic Învaţă pe bază de ilustraţii. de multe ori nu revizuiesc notiţele. fiind de multe ori confundaţi cu copiii cu tulburări de comportament 57 .

Studiind modul în care oamenii rezolvă problemele. Ea este o promisiune de potenţial bio-psihologic. fiind consideraţi “deştepţi” numai cei care au punctaje mari la testele de inteligenţă. precum şi de neurologie la Facultatea Medicină din de Massachusetts. Conform tradiţiei suntem tentaţi să-i considerăm “inteligenţi” pe cei care sunt buni la obiectele de bază din şcoală. adică matematică sau literatură. În viziunea lui Gardner o inteligenţă este un mod de a rezolva problemele şi de a dezvolta produse considerate ca valori în cel puţin o cultură. cuvintelor cheie şi a rezumatului care poate să ofere perspectiva de ansamblu Stilul analitic/secvenţial • Se preferă împărţirea materialului în părţi componente. Dacă le numim pe unele inteligenţe şi pe celealte talente înseamnă că nu le considerăm la fel de importante şi egale. profesor de teoria cunoaşterii. Gardner porneşte de la ideea că unii copii cu coeficient ridicat de inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală. În teoria sa. numere). În funcţie de emisfera cerebrală cea mai activată în învăţare • Stilul holistic/global • Analitic/secvenţial Stilul Strategia de învăţare utilizată Stilul holistic/global • Viziune de ansamblu asupra materialului supus învăţării • Fiecare componentă este tratată analitic • Se preferă schemele care integrază informaţiile • Identificare subtitlurilor. iar pe ceilalţi să-i considerăm “talentaţi”. S. • Să se cunoască în care parte a creierului este localizată inteligenţa respectivă. Tipurile de inteligenţă identificate de Gardner determină modul de operare cu cunoştinţele. • Manifestarea abilităţii respective să fi avut loc de la primele semne ale existenţei oamenilor pe Pământ. subliniază importanţa actului educativ în dezvoltarea uneia sau mai multora dintre inteligenţele umane în funcţie de oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare. prezentate în ordine logică • Utilizarea sublinierii • Fixarea ideilor se face pe parcursul citirii materialului • În final se reface întreaga structură  În funcţie de profilul intelectual Autorul Teoriei inteligenţelor multiple este Howard Gardner. educaţie şi psihologie la Universitatea Harvard.U. Acest domeniu sau câmp poate fi o disciplină sau un meşteşug practicat în societate. Valorizarea inteligenţei este determinată de domeniul sau câmpul în care ea se manifestă. 58 . Faptul că domeniul sau câmpul de manifestare determină inteligenţa care este valorizată.A. Gardner a ajuns la concluzia că există şapte tipuri de inteligenţă care se pot defini pe baza a 10 criterii printre care : • Existenţa unui sistem propriu de simboluri (cuvinte.

Recunosc. Folosesc cu uşurinţă limba pntru a exprima şi înţelege realităţi complexe. Sunt sensibili la tonalitatea. Domenii Cerinţe pentru de adaptarea sarcinilor de aplicaţie învăţare Jurnalism Cum aş putea să utililez Poezie scrisul sau exprimarea verbală pentru învăţarea acestei teme ? • • • • • • • • • • Cercetare Matematică Contabil Chimist Fizician Cum aş putea să utilizez structurile logice şi clasificările pentru a clarifica tema/ideea ? • • • • • Compoziţie Interpretare Cum aş putea să utilizez sunetele sau să-mi transpun ideea pe ritm sau melodie ? 59 . melodii şi rime. Inteligenţa logico-matematică Analiza cauzelor şi efectelor.TIPURI DE INTELIGENŢĂ Dimensiuni ale inteligenţei Inteligenţa lingvistică Persoanele gândesc cu predilecţie în cuvinte. Se implică într-o ascultare activă şi sensibilă. creează şi reproduc muzica folosind un instrument sau vocea. intensitatea. Abilitatea de a calcula. obiecte şi idei. înălţimea şi timbrul sunetului. Inteligenţa muzicală Gândesc în sunet. Citesc cu plăcere. sonoritatea şi ritmurile limbii. Au o deosebită sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor. Capacitate critică şi creativă de rezolvare a problemelor. Înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni. folosesc des metafore. evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice complexe. cuantifica. Stabilesc o legătură puternică între muzică şi emoţii. Învaţă repede limba maternă şi limbile străine. ritmuri. Abilităţi de gândire deductivă şi inductivă .

• • • • • • • • • • • • • • • • • Inteligenţa spaţială Persoanele gândesc în imagini. Inteligenţa intrapersonală Înţelegere de sine. Corpul se foloseşte în moduri sugestive şi complexe. dar pentru că nu a reuşit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activarea acelei inteligenţe. Monitorizare în relaţiile cu alţii. Inteligenţa interpersonală A fi empatic. de a transforma percepţiile şi de a recrea aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei. cea existenţială. să desenez sau să conceptualizez spaţial ideea ? Dans Atletism Cum aş putea să utilizez corpul sau să manipulez obiectele în această sarcină de învăţare ? Terapie Cum aş putea să folosi învăţare prin cooperare ? Psihologi Lideri Cum aş putea utiliza reflectarea. Abilitate de a gândi tridimensional. Sculptură Marină Pictură Arhitectură Artă fotografică Cum aş putea să vizualizez. Implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în manipularea obiectelor. Conştientizare punctelor tari şi slabe.  După gradul şi modalitatea de implicare în experenţierea cunoştinţelor • Divergent • Asimilator • Convergent • Acomodativ 60 . ea nu este recunoscută. Inteligenţa kinestezică Persoanele gândesc în mişcări. Sunt sensibili la motivele. Planificare eficientă. intenţiile şi stările persoanelor cu care intră în contact. A aprecia modurile de gândire ale oamenilor. ca modalitate de conştientizare a procesului de învăţare şi dezvoltare ? Psihologul american a reuşit să identifice şi al noulea tip de inteligenţă. Implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din familie sau din societate. Lumea vizuală este percepută cu acurateţe. A recunoaşte diferenţele între oameni. Capacitate de a înţelege relaţiile din spaţiu şi de a lucra cu obiecte. Atingere obiectivelor personale.

faza de reflectare. Scopul lor poate să fie obţinerea unei note de trecere la un test sau realizarea sarcinii într-un timp scurt şi cu efort minim. • Identificarea stilului de învăţare pe baza descrierilor existente. Ca modalităţi de identificare a stilului preferat de învăţare pot fi amintite: • Reflectarea asupra propriilor experienţe de învăţare.3. • Experimentarea diverselor stiluri de învăţare. Experenţiere (trăire) Experimentare activă Stilul acomodativ Stilul convergent Stilul divergent Stilul asimilator Observare pasivă Conceptualizare/abstractizare Un stil de învăţare este în general o combinaţie între stilurile descrise. Scopul învăţării De foarte multe ori scopurile învăţării sunt inconsistente. • Modalităţi de implicare a emisferelor cerebrale (stiluri cognitive). strategiile ce 61 . • Modalităţi diferite de raportare la experienţa directă cu cunoştinţele (modelul lui Kolb). În concepţia autorului menţionat învăţarea eficientă presupune experenţierea activă. • Utilizarea de chestionare. Tipul materialului Unele materiale pot fi învăţate prin utilizarea de mnemotehnici iar altele pot fi asimilate mai uşor prin comprehensiunea textului. • Stilul acomodativ de învăţare se referă la testarea în situaţii reale a cunoştinţelor. conceptualizarea abstractă a cunoştinţelor şi aplicarea practică a acestora. El implică: • Aspecte senzoriale (modalităţi specifice de învăţare). • Abilităţi cognitive specifice (tipuri de inteligenţă). Elevii nu sunt întotdeauna interesaţi de înţelegerea materialului şi de reţinerea informaţiilor pe o perioadă lungă de timp. rezultând concepte şi teorii cu grad mare de abstractizare şi generalizare.Modelul învăţării experenţiale a lui Kolb se referă la înţelegerea comportamentului de învăţare al elevilor. Eficienţa unei strategii este dependentă şi de natura materialului la care se aplică dar şi de domeniul de studiu. 2. 2. • Stilul divergent de învăţare se bazează pe experienţa concretă cu situaţia generatoare de cunoştinţe şi reflectarea ulterioară asupra lor. • Stilul convergent de învăţare presupune aplicarea creativă a ideilor şi datelor prelucrate sistematic. În acest caz. • Stilul asimilator de învăţare valorifică reflecţiile personale asupra situaţiilor.2.

Pentru o înţelegere de lungă durată este nevoie de strategii de comprehensiune şi monitorizare a înţelegerii. funcţionând ca o modalitate de evaluare permanentă şi control al procesului de învăţare.vizează înţelegerea sunt nerelevante. ca şi reglarea şi monitorizarea funcţionării acesteia sunt denumite de metacogniţie (Băban. În absenţa unui control metacognitiv pot să apară mai frecvent iluzii de cunoaştere a unei teme şi astfel să se aloce mai puţin timp pentru asimilare decât este necesar. • Alegerea raţională a unei soluţii optime din multe posibile. Adriana.3. cotinuă cu formarea unor credinţe şi convingeri care fundamentează adoptarea unor decizii şi se finalizează prin manifestarea unor comportamente adaptative adecvate şi eficiente” (Dumitru. • Monitorizarea nivelului actual de cunoaştere. În literatura de specialitate sunt precizate următoarele strategii metacognitive: • A cunoaşte resursele cognitive proprii şi sarcinile la care pot face faţă. Metoda cea mai eficientă de formare a unei strategii este ceea de învăţare prin cooperare. 2000). de a obţine . Ea reprezintă deprinderea de a interacţiona cu informaţia în mod activ. DEPRINDERI EFICIENTE DE STUDIU Literatura dedicată domeniului consemnează ca modalităţi eficiente de studiu: • Gândirea critică • Monitorizarea comprehensiunii textului • Controlul învăţării • Managementul timpului de studiu 3. VI. Caracteristicile gândirii critice sunt: • Formularea de către fiecare persoană a unor păreri proprii. • Planificarea modalităţii de abordare a unei sarcini. Procesul de dezvoltare al metacogniţiilor este unul natural. Ele pot avea şi un efect inhibitor în cazul în care focalizarea este doar pe capacităţile proprii şi nu pe strategiile utilizate.1. în care elevii devin pe rând un fel de metacogniţie externă pentru celălalt membru al grupului. solicitând clarificarea unor idei. Aceste cunoştinţe şi strategii pot fi deosebit de utile în procesul de învăţare. 2001). Gândirea critică este o trăsătură distinctivă a personalităţii umane. referitoare la o problemă. sumarizarea sau predicţia asupra conţinutului care va urma. • Dezbaterea ideilor şi soluţiilor propuse de către fiecare persoană. interpreta şi evalua în mod eficient informaţia conţinută într-un material. Ion. eventual originale. „Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea de cunoştinţe. Cunoştinţele şi strategii metacogitive Cunoştinţele şi factorii care afectează activitatea cognitivă. 62 . adresând întrebări legate de text. cu dobândirea unor operaţii şi procedeee mintale de procesare a informaţiilor. • Rezolvarea de probleme în ritm optim şi cu eficienţa scontată. • A şti în ce condiţii se aplică diferitele strategii de învăţare şi a le cunoaşte limitele. 2.4. personale. în mod individual sau de grup. • Utilizarea unor strategii eficiente de învăţare şi reactualizare a materialului anterior.

predicţa în text. O persoană care nu gândeşte critic este dipusă să accepte sau să rejecteze informaţiile/ideile primite fară o analiză prealabilă. • Implicarea activă a indivizilor în realizarea unei învăţări prin colaborare şi cooperare.  Alegerea unui loc propice de învăţare. 3. sumarizarea textului.3. un model „acceptor” al învăţării ce are un rol reglator asupra acesteia. Relaţia dintre monitorizare şi control este o relaţie directă. acestea trebuie să fie specifice.  Modalităţile de realizare a acestor obiective.  Termenele stabilite pentru diverse proiecte.Dezvoltarea gândirii critice presupune respectarea unor condiţii: • Crearea unor situaţii de învăţare pentru exersarea procesului gândirii critice. informaţiile ce provin din monitorizarea învăţării determină luarea de decizii cu privire la timpul de studiu şi la strategiile utilizate. Monitorizarea comprehensiuniii textului se referă la deprinderea de verificare sistematică a gradului de înţelegere al textului. A nu gândi critic înseamnă a nu pune întrebări legate de informaţiile şi ideile prezentate. Acesta se manifestă prin: • Stabilirea independentă a scopurilor şi obiectivelor personale în învăţare.  Gradele de libertate pe care le acceptă. • Încurajarea capacităţii de reflectare. • Încrederea în capacitatea fiecăruia de a gândi critic. • Acceptarea diversităţii opiniilor şi ideilor. adică măsura în care poate fi modificat. Managementul timpului de studiu este deprinderea de utilizare eficientă a momentelor de învăţare. clarificarea ideilor care pun probleme de înţelegere. Aceste cunoştinţe generează standarde personale de performanţă. măsurabile şi realiste pentru a se constitui în factori motivaţionali. 3. • Încurajarea exprimării ideilor fără teama de a fi ridicularizat. Scopul final al achiziţionării şi utilizării acestor deprinderi de lucru îl reprezintă dobândirea auto-controlului propriei învăţări. 3. 63 . • Utilizarea eficientă a timpului acordat presupune :  Evitarea planificării unor sesiuni de studiu de tip maraton.  Stabilirea unui program raţional de studiu.4. Controlul învăţării se formează pe măsura acumulării de informaţii legate de modul cum se realizează învăţarea . • Planificarea timpului de studiu.2. a independenţei în gândire. săptămânal şi zilnic. Ea presupune: • Alegerea momentelor propice pentru studiu se face în acord cu perioadele de eficienţă maximă ce variază de la o persoană la alta. • Aprecierea pozitivă a gândirii critice.  Monitorizarea modului de utilizare a timpului. Cercetările în domeniu au arătat eficienţa strategiilor de monitorizare „cu voce tare”: formulare de întrebări. Gândirea critică este o componentă importantă a rezolvării situaţiilor curente. • Evitarea amânării sarcinilor de lucru prin stabilirea de planuri de studiu şi respectarea acestora. cu cât mai puţini distractori. de capacitatea proprie de învăţare şi de cerinţele diverselor sarcini. Un plan de studiu cuprinde:  Obiectivul lunar.

Controlul procesului de învăţare. • Utilizarea formală şi informală a recompenselor (recompensarea competenţei are un puternic rol motivaţional pe termen lung). • Teoriile proprii despre inteligenţă Inteligenţa poate fi percepută ca fiind o entitate fixă şi nemodificabilă sau ca una ce se poate modifica. • Tipurilor de interacţiune încurajate de activitatea de învăţare. fie spre obţinerea doar a unei performanţe specifice. scopul învăţării este de dezvoltare a competenţelor prin căutarea de sarcini atractive . 2001). Convingerile şi valorile personale au rol de mediator între factorii contextuali. stimulative şi persistenţă în sarcină. • Relaţia de autoritate în clasă (autonomia în învăţare determină o motivaţie intrinsecă şi o percepţie pozitivă asupra competenţelor proprii de învăţare). Convingerile personale ce pot afecta învăţarea sunt: • Expectanţele legate de autoeficacitatea în sarcină. • Modalitatea de evaluare (orientarea spre competenţă din cadrul evaluărilor formative determină o motivaţie de învăţare superioară faţă de orientarea spre performanţă). • Concepţiilor despre competenţă. • Modalitatea de grupare a elevilor.1994). Dintre aceşti factori pot fi amintiţi: • Tipul sarcinilor de învăţare (sarcinile aplicative sunt mai atractive decât cele decontexualizate şi facilitează orientarea spre dobândirea de competenţă). culturali. scopul învăţării este performanţa finală . • Experienţelor de învăţare. Evaluarea învăţării. • Timpul acordat unei sarcini de învăţare (un timp prea scurt are tendinţa de a demotiva elevii).4. Factorii sociali şi culturali acţionează la nivelul normelor. În primul caz. sociali şi cei motivaţionali. Factorii contextuali influenţează orientarea unei persoane. Adriana. ineficienţa determină evitarea sarcinilor de învăţare sau o implicare redusă în aceste sarcini.• • • • • Monitorizarea sistematică a implicării în sarcină. VI. fie spre dobândirea unei competenţe într-un domeniu. MOTIVAŢIA ÎN ÎNVĂŢARE ŞI DEZVOLTARE Motivaţia pentru învăţare este rezultatul unui complex de factori: sociali. Diferenţele dintre culturi se regăsesc la nivelul: • Valorii acordate învăţării şcolare. încercându-se obţinerea de apercieri pozitive şi evitarea celor negative la adesa abilităţillor. În al doilea caz. Selectarea şi utilizarea strategiilor potrivite de prelucrare şi reactualizare a materialului învăţat. 64 . Eliminarea sau controlul factorilor perturbatori. valorilor şi practicilor de învăţare ce se constituie în zestrea personală a unei persoane (Băban. valori personale şi factorii contextuali (Pintrich.

Consiliere şi orientare şcolară. Turcu. Analiza tranzacţională. Iaşi Cosmovici. 2000. 1997.Napoca Butnaru. Univers Enciclopedic.. • Locusul de control pentru învăţare (dacă locul de control este intern. (coordonator). A. Dumitriu. 2000. Bucureşti Dumitriu. • BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Bucureş Turcu. Editura Teora. motivaţia intrinsecă ce îşi are sursa în nevoile şi trebuinţele interne al copilului. Psihologie şcolară. All . R. Dicţionar de psihologie.. Editura Polirom. Nu motivele externe trebuie să conducă la întărirea activităţii de învăţare ci mobilurile interioare. Iacob. 2001. C. Cluj. Iaşi De Lassus.. Teora. • Valoarea acordată sarcinii de învăţare (cu cât învăţarea este mai strâns legat de scop cu atât creşte nivelul de implicare în sarcină). D. Luminiţa. Comunicare şi învăţare. Editura Spiru Haret.Tipul atribuirilor pe care le fac elevii (atribuirea eşecului unor caracteristici proprii şi stabile demotivează persoana pentru activităţile de studiu percepute ca generatoare de eşec). EDP. Bucureşti Drapeau.) . EDP. 1998. Andrei. C. Bucureşti Sillamy. F. Gheorghe. Ed. Editura Teora.. Fundamentele psihologiei şcolare . Psihologia procesului de învăţământ. 1999. .. Consilierea educaţională . 1999. Motivaţia este esenţială pentru auto-reglarea învăţării. . Bucureşti 65 . Învăţare rapidă. Adriana. 2000. atunci va exista o puternică motivaţie pentru învăţare). Gh. (coord. . N. Bucureşti Linksman. 1998.Tehnici de învăţare accelerată. Învaţă cum să înveţi repede. Bucureşti Dumitriu.

fizică. • Sprijinirea cadrelor didactice în elaborarea de trasee curriculare diferenţiate şi personalizate care să vizeze această categorie specială de elevi.3 Sfera tulburărilor de comportament VII.2.2 Obiectivele consilierii VII. • Asigurarea unui cadru de securitate afectivă în vederea menţinerii echilibrului psihic şi dezvoltării armonioase a personalităţii. educării.VII.  Asistenţa pedagogică: • Evidenţierea problemelor specifice în educarea. • Asigurarea unui cadru optim de pregătire.1. comportamentală sau de limbaj. • Identificarea disfuncţiilor la nivel psihic. Orientarea carierei are o notă specifică atunci când se adresează persoanelor cu nevoi speciale.3. Modalităţi de intervenţie VII.1. astfel încât fiecare subiect supus educaţiei şi instruirii să asimileze un minimum de cunoştinţe şi deprinderi practice necesare integrării sociale. diagnosticării. adaptării şi integrării sociale a persoanelor care prezintă o serie de deficienţe de natură intelectuală.1 Cadru conceptual VII. În acest caz.4. recuperării.4.4 Comportamentul perturbator şi delincvent VII.3. CONSILIEREA ELEVILOR CU NEVOI SPECIALE VII.1 Criterii de definire VII. senzorială. Cauze comportamentului perturbator şi delincvent VII. Cauze ale tuburărilor de comportament VII.3. psihică. CADRU CONCEPTUAL Asistenţa psihopedagogică a persoanelor cu nevoi speciale se constituie într-un ansamblu de măsuri de natură psihologică şi pedagogică în vederea depistării. • Identificarea modalităţilor de recuperare şi compensare a funcţiilor psihice afectate.3. Componentele fundamentale ale consilierii acestei categorii speciale de copii sunt:  Asistenţa psihologică: • Cunoaşterea particualarităţilor specifice dezvoltării psihice a persoanei şi a tuturor componentelor de personalitate. Strategii de intervenţie VII.2. instruirea şi profesionalizarea persoanelor cu diferite tipuri de deficienţe. profesionalizării. instruirii. consilierea carierei presupune: 66 .

2. recuperare. Sprijinirea încadrării profesionale. • Elaborarea unor strategii de intervenţie pentru prevenirea şi/sau ameliorarea consecinţelor diferitelor tipuri de deficienţe sau a unor disfuncţii la nivel familial. • Monitorizarea evoluţiei şi a gradului de adaptare-integrare al persoanelor cu cerinţe speciale în câmpul relaţiilor sociale. (Jigău. În plan intern pot exista tulburări de tipul: • Anxietate şi frustrare prelungită. • Elaborarea unui plan de profesionalizare în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă. Reevaluarea periodică a copilului pentru a constata progresul şi a-l orienta spre alte programe de educaţie şi formare. Evaluarea globală a individului şi înregistrarea tuturor datelor obţinute. • Trăirea unor tensiuni exagerate. comunitar şi social. • Instabilitate afectivă şi depresie. Mihai. Identificarea naturii şi severităţii handicapului. Informarea şi formarea membrilor familiei cu privire la natura şi evoluţia stării de handicap.ţinând cont de restantul funcţional existent.• • • • • • • • Depistarea timpurie a stării de handicap. comparativă şi etiologică a diferitelor categorii de persoane cu cerinţe speciale. • Repulsie faţă de orice activitate. VII. OBIECTIVELE CONSILIERII Consilierea psihopedagogică a persoanelor cu nevoi speciale are ca scop dezvoltarea unui proces de sprijinire. • Identificarea particularităţilor specifice activităţii persoanelor cu cerinţe speciale.în plan biologic. adaptare şi integrare pentru categoriile de persoane aflate în dificultate. 2001) VII. efectele constituindu-se în cauze pentru alte comportamente nedorite. 67 .3. Asistenţa psihopedagogică a acestei categorii de persoane este recuperativă şi instrucţional-educativă. • Autoizolarea şi evitarea stabilirii de relaţii interpersonale. În literatura de specialitate. a cauzelor şi consecinţelor acestuia. educaţional şi al socializării. • Analiza sistemului de depistare . Şcolarizarea copilului într-o instituţie adecvată stării sale. descriptivă. se precizează că obiective consilierii persoanelor cu nevoi speciale sunt: • Prezentarea analitică. a atitudinilor potrivite în aceste situaţii şi cointeresarea lor în intervenţiile recuperatorii programate. Instituirea precoce de programe de recuperare. instrumentare cu mijloacele şi resursele de reacţie adaptative. orientare . • Ostilitate şi refuzul cooperării. SFERA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT Manifestările comportamentale indezirabile au o cauzalitatea circulară.

3. atitudini discriminatorii. Printre aceşti factori se regăsesc (Zarkowska. • Teribilism şi infatuare. stereotipuri. Fiecare dintre factorii enunţaţi poate afecta adaptarea emoţională şi comportamentul corepunzător ei. • Furt şi vagabondaj. atunci creşte probabilitatea dezvoltării rapide a unor tulburări de comportament. handicapuri comportamentale de forme şi intensităţi diferite manifestate în exterior prin : • Reacţii afective instabile. 3. anxietate. „experimentarea”eşecului. cu carenţe de afectivitate ce determină trăsături caracteriale egocentriste. • Factori emoţionali – imagine de sine negativă. • Comportamentul este periculos atât pentru persoana generatoare cât şi pentru cei din jur. Strategii de intervenţie A ajuta copilul în depăşirea dificultăţilor emoţionale şi comportamentale presupune identificarea factorilor specifici ce contribuie la apariţia acestor probleme şi 68 . Cauze ale tulburărilor de comportament Există un complex de factori. • Factori sociali – marginalizări sociale şi familiale. de obicei. ca apoi să se atenueze. indiferent de nivelul intelectual al persoanei. mediul social insecurizant. conduite deviante şi delincvente. 3. Dacă aceşti factori acţionează împreună. accentul exagerat pe competiţie. etc. Criterii de definire Tulburările de comportament pot fi definite pe baza următoarelor criterii: • Comportamentul însuşi sau severitatea sa sunt inadecvate în raport cu vârsta şi nivelul de dezvoltare al persoanei. etc: • Factori cognitivi – abilităţi slabe de comunicare şi interrelaţionare. relaţii interpersonale tensionate. ce nu sunt exclusivi. în plan extern. dificultăţi audiovizuale.. • Comportament sexual aberant. Clements. • Comportamentul reprezintă o deficienţă suplimentară semnificativă pentru persoană prin interferarea şi afectarea gravă a învăţării de noi deprinderi sau prin excluderea persoanei de la importante oportunităţi de învăţare. Frecvenţa tulburărilor de comportament înregistează un maxim în jurul vârstei de 16 ani. care explică tulburările comportamentale. Tulburările de comportament se asociază. epilepsie.1. E. • Comportamentul determină stres semnificativ pentru persoanele de contact. etichetarea. • Negativism şi apatie. • Comportamentul este indezirabil social şi şcolar. anumite caracteristici temperamentale cum ar fi intensitatea înaltă a răspunsului emoţional şi adaptabilitatea redusă la situaţii noi. • Minciună şi spirit de contrazicere.2. 3. stima de sine scăzută.. strategii defectuoase/inabilitate în rezolvarea unor probleme. J. prejudecăţi.Toate acestea determină. ceea ce duce la scăderea calităţii vieţii acestora la un nivel inacceptabil. de subestimare/supraestimare a e-ului şi o slabă integrare în activitatea grupului. 1994): • Factori biologici – disfuncţii organice cerebrale. • Agitaţie motorie şi mişcări dezorganizate.

cu timpul. • Dezvoltarea compotenţei intelectual-cognitive presupune organizarea proceselor intelectului şi a achiziţiilor complexe. • Abordarea psihologică vizează diminuarea/eludarea stărilor psihice conflictuale. dar şi nevoia persoanelor cu dificultăţi de a fi tratate cu respect şi demnitate. Atunci când subiectul ajunge la un răspun neadaptativ. utilizarea unei recompense/pedepse consistente. comportamentul va dispare sau se va produce ocazional. Ea porneşte de la constatarea că stimuli pozitivi (recompensele) întăresc comportamentul. de pildă. Acordarea unei recompense mici imediat după comportamentul dezirabil. După o perioadă de timp. dar îndepărtată în timp. etc. Una din modalităţile fundamentale de intervenţie în cazul persoanelor cu nevoi speciale este terapia comportamentală. • Provocarea unor sentimente negative Subiectul va învăţa să asocieze situaţiile de tip anxios cu trăirile plăcute care. devin dominante şi care vor modifica atitudinea şi răspunsul subiectului la diverşi stimuli. R. anxietatea sau a reprima comportamentul agresiv. 69 . • Abordarea educaţională subliniază importanţa dezvoltării a deprinderilor precum şi a experienţei personale. de a le oferi o mare autonomie în mediul lor de viaţă. de calitate. iar pe de altă parte să se dezvolte motivaţii complexe pentru activitate. i se aplică un stimul nociv în vederea oferirii de către subiect a unui comportament dezirabil şi a evitării pedepsei. • Abordarea socială accentuează importanţa unui mediu de viaţă natural. În proiectarea asistenţei copiilor cu tulburări de comportament trebuie parcurşi următorii paşi: • Crearea unui confort psihic în care să se acorde importanţă componentei afectivmotivaţionale.înţelegerea modului de acţiune al acestora. • Practica negativă Procedeul constă din faptul că manifestările comportamentale neadaptative pot fi inhibate sau chiar anihilate prin determinarea subiectul să le producă până la epuizare. În practica intervenţiei se pot distinge: • Abordarea biologică ce se centrează pe intervenţia farmacologică în a reduce. reducerea ostilităţii faţă de cei din jur. în timp ce stimuli negativi (sancţiunile) îl reduc sau îl anihilează. Cauzalitatea multiplă a tulburărilor de comportament presupune proiectarea de abordări şi acţiuni diverse în demersul de rezolvare al acestora. abilitarea cu proceduri de dezvoltare a capacităţii de comunicare şi interrelaţionare. • Reconsiderarea componentei sociale presupune implicarea copilului în viaţa şcolii şi a clasei. a sentimentelor de inferioritate şi a sensibilităţii exagerate dar şi consolidarea trăsăturilor pozitive de personalitate.Beech a aplicat teoriile moderne ale învăţării la terapia manifestărilor nevrotice şi a determinat trei procedee importante de intervenţie: • Condiţionarea aversivă Condiţionarea aversivă are unele puncte comune cu pedeapsa. instrumentarea copiilor cu tehnici de rezolvare a conflictelor. îl va întări în mod eficient.H. stimulându-se pe de o parte sensibilitatea copilului şi receptivitatea sa faţă de trăirile celorlalţi. este mai puţin eficientă.

. • stimularea competiţiei în relaţie directă cu cooperarea. exprimată în termenii reuşitei în viaţă. ceea ce le provoacă un mimetism exagerat în 70 . 1979 descrie următoarele cauze ale comportamentului perturbator:  Antipatie în raport cu şcoala Şcoala a devenit o instituţie lipsită de relevanţă pentru unii elevi. Ei sunt marginalizaţi pentru că se integrează greu. De pildă. • formarea şi dezvoltarea capacităţilor empatice ale elevilor.evitarea conflictelor de interese cu elevii. Dacă relevanţa activităţii şcolare. • statuarea unui climat pozitiv. • prezentarea modelului propriu de comportament. Această nevoie este dublată de multe ori de caracteristicile psihologice ale vârstei. empatic. Unii elevi încearcă autoritatea profesorului din nevoia de întăriri periodice care să le ateste ascendenţa pe care o deţin printre cei de aceiaşi vârstă.1 Cauzele comportamentului perturbator şi delincvent M.  Nevoia de recunoaştere socială Omul este o fiinţă socială iar nevoia individului de recunoaştere personală este o nevoie fundamentală. fenomenul extinzâdu-se la nivelul întregii clase. În acest caz profesorul se confruntă cu următoarele probleme: -valorizarea pozitivă şi eficientă a activităţii şcolare. Din păcate. Kenneth Moore consideră că factorii proprii instituţiei ce pot motiva elevii sunt : • expectanţele maxime în raport cu elevii. • elaborarea de trasee curriculare de interes. psihică şi spirituală a elevilor. • reducerea anxietăţii elevilor. diferenţiate şi personalizate.VII. adolescenţii îşi dezvoltă şi testează conceptul de sine prin afilierea la un grup social. COMPORTAMENTUL PERTURBATOR ŞI DELINCVENT 4. Autoritatea profesorului are de suferit dacă provocarea nu este acceptată. nu este dependentă de munca profesorului rămâne posibilitatea motivării elevilor prin intermediul unor factori specifici. asistăm la o limitare şi ineficienţă a modalităţilor de intervenţie din partea educaţionalului asupra aspectului motivaţional al învăţării.4.  Izolare socială Elevii mai labili psihic simt nevoia acută a unei acceptări de către colegii lor. • informarea elevilor asupra scopurilor propuse. Saunders în Class Control and Behavior Problems: a Guide for Teachers. • cultivarea încrederii în sine a elevilor. • asigurarea stării de sănătate fizică. • utilizarea eficientă a sistemului de întărire a comportamentului prin recompensă şi pedeapsă.

principalele cauze ale comportamentului perturbator al elevilor sunt: • Mediul familial dezechilibrat. J.Feldhusen. • Pentru a-şi masca dezinteresul părinţii. prin „presiunile” pe care elevii le fac asupra adulţilor pentru a vedea în ce măsură aceştia renunţă la regulile formale. • Relaţiile dintre membrii cuplului sunt relaţii de inegalitate.  Transferul afectiv Pe lângă transferul de comportamente. antipatia faţă de tatăl său se poate transfera şi asupra şcolii.  Conflictele între sistemele opuse de reguli apar atunci când un elev posedă seturi opuse de reguli. • Instabilitatea psihică/ emoţională a elevilor. Într-un studiu al lui R. • Membrii familiei sunt angrenaţi în medii socio-culturale şi profesionale diferite. Gnagey în Motivating Classroom Control (1981) precizează ca motive ale comportamentului perturbator:  Ignorarea regulilor Instituirea unui sistem de reguli se face în timp. În dorinţa lor de acceptare ei vor exagera provocând dificultăţi celor din jur. 71 . Impulsivii pot reprezenta o problemă datorită incapacităţii lor de a–şi reprima comportamentele indezirabile. de multe ori. uneori chiar ostilitate faţă de copii. • Presiunea colegilor. • Evaluarea elevilor în termeni constant negativi şi depreciativi. Întotdeauna va funcţiona un sistem de reguli formal şi unul actual/informal.raport cu comportamentul grupului. Sistemul actual este cel ce funcţionează de fapt şi care se instituie. Comportament impulsiv Comportamentul impulsiv este caracteristic persoanelor ce par incapabile să anticipe consecinţele actelor lor. • Părinţii manifestă indiferenţă. etc. • Dezaprobările părinţilor sunt mai numeroase decât încurajările. J. Ciocnirea dintre aceste seturi de reguli poate genera comportamente deviante. • Lipsa de interes pentru o anumită disciplină de studiu.Transferul afectiv cu efecte negative de comportament se produce când în viaţa copilului apar probleme în familie: separarea/divorţul părinţilor. • Ignorarea dispreţuitoare a elevilor. • Comunicare defectuoasă părinţi-copii. W. Dintre factorii mediului familial care induc comportament perturbator. astfel. • Dezinteres pentru şcoală în general.  Anxietatea poate genera comportamente inadecvate ca formă de apărare împotriva unor elemente din mediu percepute ca ostile. (1982). elevii pot opera şi transferuri afective. Classroom Distruption in English Comprenhensive Schools.  Modul de manifestare a profesorului poate crea problme de indisciplină: • Desconsiderarea elevilor.Dierenfield. • Timpul liber al părinţilor este lipsit de semnificaţii pozitive. preferă să creadă că influenţa hotărâtoare asupra propriilor copii o au colegii/prietenii.Benning amintesc: • Regulile familiei sunt prea stricte/prea lejere/lipsite de coerenţă.Thurston şi J.

 Incapacitatea de a anticipare a consecinţelor..  Agresivitate. • Instabilitate emoţională. Cauzalitatea „primară” trebuie căutată în consecinţele negative şi conflictuale generate de perioade de criză şi instabilitate economică. • Nevroze. • Eşecul asimilării normelor de conduită. • Utilizarea drogurilor. cauzalitatea comportamentului delincvent. 72 . • Trăsături pshice specifice adolescenţei. etc. • Revolta împotriva autorităţii adultului. Pentru contracararea acestor cauze ale comportamentului perturbator. • Crize de identitate. • Consecvenţa măsurilor stricte de respectare a disciplinei. El este un protest afectiv împotriva situaţiei în care se găseşte copilul. psihologici. aflaţi în interacţiune. Comportamentul delincvent nu poate fi explicat în funcţie de un singur factor. ci el este dependent de un complex de factori . • Lipsa de apreciere pentru propria persoană. Studiile efectuate au evidenţiat particularităţile comportamentului delincvent:  Incapacitate de autocontrol. • Depresii nervoase.• Lipsa abilităţii de a lucra în clasă. • Aplicarea consecventă a standardelor de comportament. • Interiorizarea etichetării. Cauzele interne ale comportamentului delincvent sunt: • Anxietate. psihologice. Delincvenţa este datorată eşecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime. se recomandă: • Stabilirea şi menţinerea de standarde comportmentale coerente.  Delincvenţa poate fi considerată o consecinţă directă a dezorganizării sociale implicată în procesele de schimbare şi dezvoltare. • Personalitatea adultului trebuie să fie pozitivă. Comportamentul delincvent se defineşte ca ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală. • Lipsa unei autonomii afective. • Eşecul de rezolvare al conflictului oedipian din cadrul familiei.  Există teorii care supralicitează rolul cauzelor individuale. Există numeroase teze ce încearcă să explice.comportamentală. • Agresivitatea. • Incapacitatea de adaptare la mediu. considerând că manifestările deviante sunt rezultatul elementelor de ordin psihic. • Lipsa de afecţiune pentru profesor. sociologici. etc.  Comportamentul delincvent este o consecinţă a conflictelor normative între persoane şi obstrucţiile organizaţionale de a avea accces la status şi putere. • „Tratarea” cauzelor comportamentelor inadecvate.  Instabilitate emotiv. de pe pozitii diferite. individual.

• Alegerea soluţei adoptate. Modalităţi de intervenţie În consilierea psihopedagogică a comportamentului pertubator şi delincvent se utilizează aproximativ aceleaşi metode şi procedee (de pildă. adică al sprijinirii în procesul devenirii lui ca individ responsabil. Elementele specifice consilierii acestei categorii de subiecţi sunt: modelul Glasesr şi modelul consecinţelor logice. 73 . Subiectul este informat asupra consecinţelor negative ale comportametului său şi este asistat în dezvoltarea unui comportament dezirabil.2. Impulsivitate. Modelul consecinţelor logice. • Evaluarea soluţiilor. Terapia realităţii este actul orientării consiliatului către realitate. capabil a-şi satisface interesele în lumea reală. Procedura de negociere cuprinde patru paşi : • confruntarea poziţiilor presupune exprimarea deschisă a sentimentelor de către ambele părţi. constrângerea indivizilor nu poate da decât rezultate precare şi pe termen scurt. • definirea conflictului în termenii acceptaţi de ambele părţi se referă la centrarea pe comportamente şi nu pe caracteristicile indivizilor. negocierea) folosite în asistenţa celorlalte categorii de consiliaţi. Autoevaluări incorecte. Majore conflicte axiologice. • Generearea de soluţii posibile. • stimularea dorinţei de cooperare are ca efect reducerea suspiciunii şi a neîncrederii. Emil Stan (1999) consideră că aproape toate conflictele de interese sunt generate de diferenţa dintre sistemele de valori ale agenţilor implicaţi . iar consiliaţii trebuie să ia cunoştinţă de propiul comportament şi să emită judecăţi de valoare în ceea ce îi priveşte. • negocierea şi adoptarea unei perspective comune de abordare a conflictului presupune detaşarea de poziţia iniţială şi disponibilitatea de a privi problema şi din punctul de vedere al celuilalt. percepută acum ca fiind partener de negociere.     Nivel minim de empatie. Acelaşi autor precizează că una din modalităţile de rezolvare a conflictelor este negocierea. 4. Cheia corectării comportamentului indezirabil stă în identificarea scopurilor greşite şi în strădania de a-l face pe consiliat să înţeleagă că este vorba despre o problemă de comportament. iniţiat de Rudolf Dreikurs. etc. Inexistenţa unui sistem de inhibiţii elaborate social. o percepere în termeni pozitivi a conflictului şi o acceptare mai rapidă a înţelegerii cu partea adversă. Responsabilitatea copilului trebuie subliniată continuu. se centrează pe autodisiplinarea copilului. o mai bună înţelegere a punctului de vedere opus. • Identificarea modalităţii de implementare a soluţei alese. Thomas Gordon recomandă parcurgerea următorilor paşi: • Definirea problemei. Modelul Glasser este o tehnică de prevenire a comportamentului perturbator ce recomandă terapia realităţii ca mijloc de disciplinare a copilului. În acest proces. sentimentele trebuie orientate către problemele implicate şi nu către persoane.

Ed. Luminiţa. 2000. (coord. London 74 . Emil.Napoca Butnaru. Turcu. 2001. Profesorul între autoritate şi putere . Bucureşti Neamţu. 1999. Gherghuţ. F. Iaşi Cosmovici. Chapman & all. Bucureşti Turcu. D. . 1998. Dan. . 1994. A.. J. Consilierea carierei. E. Teora. Polirom . Consiliere şi orientare şcolară. Psihologie şcolară. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Cluj. Fundamentele psihologiei şcolare .• Evaluarea eficacităţii soluţiei adoptate.. Adriana. Consilierea educaţională . Problem Behavior and People With Severe Learning Disabilities. Iacob. Bucureşti Zarkowska. Editura Sigma. Psihopedagogie specială . All . Mihai. A.Medicală.. Iaşi Jigău. Andrei. Bucureşti Stan. (coordonator). Sorin. 1999. Banciu. . Editura Polirom. Editura Spiru Haret. .) . 2001. Iaşi Rădulescu. 1999. Introducere în sociologia delincvenţei juvenile . Clements. C. Ed. 1990.

1. Scopurile consilierii VIII. Autorul menţionează că această categorie de aptitudini este “natural㔺i că poate fi identificată la toate fiinţele umane. etc. CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITAŢI ÎNALTE VIII.4. Toronto) Un moment important în clarificarea conceptului de dotare supramedie la constituit Raportul Marland. Fr. Modele de consiliere VIII. SCOPURILE CONSILIERII Conceptul de dotare aptitudinală înaltă (talent. unul din cele mai controversate concepte ale domeniilor psihopedagogice. potenţial înalt. Ariile de stres pentru copiii şi tinerii înalt abilitaţi VIII. 1971 al Comisiei de Educaţie a Congresului SUA care precizează: copiii capabili de performanţă înaltă sunt cei care au realizări şi/sau aptitudini potenţiale în oricare dintre următoarele domenii. Specificul consilierii copiilor supradotaţi VIII. Strategii de management privind desfăşurarea activităţii de consiliere VIII.5. Gagné considera că dotare supramedie ar “corespunde nivelului de potenţial aptitudinal dezvoltat nesistematic şi legat de cel puţin un domeniu de expresie umană (intelectuală.3. înalt abilitare. senzorio-motrică.1. supradotare) a reprezentat. performanţe superioare. 1984 Special Education Information Handbook.) care plasează respectivii subiecţi printre primii 15-20% din semenii de vârstă”. în vederea “realizării contribuţiei lor faţă de sine şi faţă de societate”. socio-afectivă. mult timp. izolate sau în combinaţie: • Capacitate intelectuală înaltă Aptitudini academice specifice • Gândire productivă sau creativă • Abilitate în leadership • Talent pentru arte vizuale sau scenice • Aptitudini psihomotrice În acelaşi document se recomandă programe diferenţiate şi/sau servicii suplimentare celor oferite în şcoala de masă. creativă. Alţii autori consideră că supradotarea reprezintă un grad superior mediei convenţionale de dezvoltatare a aptitudinilor generale/specifice. care necesită experienţe de învăţare diferenţiate prin volum şi profunzime de experienţele obişnuite furnizate de şcoală.VIII. (Ministry of Education Ontario. 75 .2.

timpul de abordare al sarcinilor.Consilierea copiilor supradotaţi vizează. N. • Utilizarea de tehnici de consiliere centrate pe client. Consilierea de grup are un potenţial puternic în tratarea sau tranzacţionarea intereselor interpersonale.Silvermann (1993) stabileşte ca scopuri ale consilierii copiilor cu potenţial înalt: • Sprijinirea autenticităţii şi a idealurilor. Consilierea supradotaţilor se centrează pe dezvoltarea şi armonizarea personalităţii copilului cu potenţial înalt. în primul rând.K. SPECIFICUL CONSILIERII COPIILOR SUPRADOTAŢI Activitatea de consiliere are ca scop identificarea tuturor aspectelor pozitive ale activităţii copilului ca premise pentru potenţarea virtualelor performanţe (Creţu. • Încurajarea judecăţilor de reflecţie. a compasiunii.Colangelo (1979) precizează următoarele funcţii ale consilierii psihopedagogice oferită elevilor supramediu dotaţi aptitudinal: • Depăşirea frustrării ce apare frecvent când se planifică. • Formarea unui comportament civic. precum şi pe modalităţile de punere în valoare a performanţelor acestuia. apropiate cu aceşti elevi. la progresul societăţii. • Asistarea elevilor dotaţi în stabilirea unor obiective realiste. din exterior. • Dezvoltarea autonomiei. acordarea unui sprijin şi a unei înţelegeri particulare în plan afectiv dar şi o instrumentare cu metodele şi tehnicile de muncă intelectuală. • Încurajarea simţului puternic al eficacităţii de sine: • Dezvoltarea capacităţii de conştientizare globală a realităţii interne şi externe. 76 . deoarece ei îşi împărtăşesc din experienţe şi îşi definesc şi explică percepţiile. • Construirea unei relaţii de consiliere calde. Colangelo (1991) consideră că „grupul de consiliere este singura cale eficientă de comunicare între cei talentaţi. a altruismului. VIII. N. în plan cognitiv. • Asistarea părinţilor şi profesorilor pentru înţelegarea situaţiilor speciale care apar datorită gradului sporit de implicare afectivă a acestor copii în activităţile desfăşurate. a curajului moral. • Sprijinirea supradotaţilor în înţelegerea şi aprecierea propriei senzitivităţi exacerbate. necesare pentru a aborda sarcini de învăţare avansate. în special prin limitarea persistenţei acestora pe un singur tip de sarcini.2. viitori adulţi. • Utilizarea tehnicilor centrate pe comportament. • Dezvoltarea creativităţii. a integrităţii şi a responsabilităţii. umane. • Sprijinirea acestei categorii de copii cu nevoi speciale educaţionale prin activităţi didactice adecvate.În astfel de şedinţe de consiliere dotaţii îşi pot explora sentimentele şi pot conştientiza pecepţia celorlalţi despre persoana sa”. Carmen. 1998). • Determinarea contribuţiei acestor elevi. L. • Formarea unui nivel înalt de dezvoltare morală. • Acordarea unui suport afectiv copiilor cu potanţial înalt.

• Imposibilitatea stimulării intelectuale sau educaţionale a nevoilor copilului excepţional. D. ARIILE DE STRES PENTRU COPIII CU APTITUDINI ÎNALTE Stresul copiilor supradotaţi este mai intens în comparaţie cu cel al covârstnicilor. Inadecvarea părinţilor se manifestă sub două forme: • Imposililitatea acordării suportului emoţional. 1985) O altă temă a consilierii elevilor supradotaţi o reprezintă orientarea şcolară. Factorii sociali: • Au o mare conştiinţă a viitorului. a stării de fapt.De foarte multe ori şi părinţii manifestă anxietate cînd se referă la dezvoltarea iminentă a propriilor copii. frustrant pentru copilul care încearcă să facă o alegere. 1991) Factorii psihologici: • Stereotipurile legate de rolul de sex sunt mai putin importante pentru identitatea de sine a elevilor supradotaţi în comparaţie cu ceilalţi elevi. • Capabili de a crea propiul viitor.3. • Percep lumea dintr-o multitudine de perspective. • Au o trebuinţă puternică de a atinge perfecţiunea (mastery). • Au un puternic simţ al responsabilităţii sociale. revendicările permanente ale acestor copii îi fac incomozi. • Crează.Colangelo. caută pentru a-şi demonstra că sunt pe deplin angajaţi în viaţă. Renzzulli (1979) şi Perrone (1991) evidenţiază că elevii supradotaţi optează pentru profesiuni realiste sau convenţionale: băieţii se orientează către profesii din domeniul investigativ sau întreprinzător. suprasolicitanţi competenţelor înalte care îi diferenţiază de ceilalţi sau chiar enervanţi pentru adulţii mai puţin receptivi sau cultivaţi. Tinerii dotaţi nu se simt întotdeauna liberi să aleagă cariera dorită. • Resimt dorinţa de a relaţiona cu societatea. factori psihocreativi şi factori sociali. • Îşi implică puternic propriul Ego. VIII. 1998). Carmen. De asemenea. şi Dettmann. Factorii psihocreativi: • Constantă testare a limitelor proprii şi ale mediului. care „proiectează” pentru aceşti copii o carieră universitară sau de cercetare (Creţu. Curiozitatea insaturabilă. „Excesul” de posibilităţi de realizare devine. deoarece ei percep expectanţele sociale ca pe o constângere. Principalele cauze ale stresului sunt (Creţu. N. supradotaţii se confruntă cu expectanţe stereotipe ale familei şi şcolii. • O permanentă competiţie cu sine şi cu ceilalţi. tacită sau explicită (Silvermann. (Colangelo. iar fetele spre domeniul social şi investigativ.).F. Adolescenţii şi tinerii cu abilităţi înalte au interese variate şi puternice iar scopul unei singure cariere li se pare limitat. Carmen. de foarte multe ori. (N.K. L. Specialiştii în domeniul consilierii carierei copiilor capabili de performanţe superioare precizează trei categorii de factori ce determină alegerile vocaţionale: factori psihologici. • Exercită o singură profesie în viaţă. 1998):  Câmpurile mai largi de conştientizare şi de senzitivitate expun supradotaţii la factori potenţiali de stres 77 .

de a tinde spre perfecţionism. • Antrenarea tuturor membrilor familiei în rezolvarea unei probleme. a unor situaţii stresante. de a limita libertatea de expresie creativă. ceea ce îi face mult mai vulnerabili şi.  Imposibilitatea exercitării unui control/modificare a mediului de viaţă Mediul familial se poate constitui. Complexitatea gândirii îi izolează de colegi şi le atrage persecuţii sub diferite forme. Problemele identificate la nivelul categoriilor de copiilor supradotaţi sunt (C.desincronia reprezentă un decalaj între dezvoltarea cognitivă. Prin alegerea celei de-a doua variante. Ei trebuie să alegă între suferinţa singurătăţii şi suferinţa neutralizării cauzei solitudinii. ♦ Inhibiţia intelectuală Fenomenul este specific doar grupurilor de copii cu un QI ridicat.  Căutarea intensă a identităţii. • Utilizarea de tehnici de relaxare. la un moment dat.Copiii cu potenţial înalt caută oportunităţile de manifestare a capacităţilor. au tendinţa de a organiza şi controla mediul . ♦ Dificultăţile de socializare Solitudinea. mai dependenţi de semenii lor. Adaptarea la mediu ostil nu se rezolvă întotdeauna printr-o modalitate superioară care să-i asigure în acelaşi timp acceptarea de către grup şi evoluţia status-ului sociometric. Aceste reacţii se constituie în factori de stres pentru copilul sau adolescentul supradotat.nesincronizarea dezvoltării intelectuale cu cea psihimotrică. Ele sunt determinate de reacţiile de ostilitate din partea colegilor care au ca resort neînţelegerea. intelectuală şi dezvoltarea emoţională. tipică pentru precocitate Sentimentul de a fi diferit determină frica de a nu fi izolat dar şi expectanţe nerealiste faţă de propriile rezultate sau faţă de imaginea altora despre sine. 78 . cu posibilitatea recuperării. reacţiile profesorilor sunt de a constrânge. De cele mai multe ori. contrar aşteptărilor. Specialiştii au identificat două tipuri clasice de inhibiţie: • Pierderea temporară a capacităţilor intelectuale performante.De foarte multe ori adaptarea se realizează la nivele inferioare de suportare a convieţuirii prin camunflarea şi inhibarea competenţelor înalte care îi diferenţiază de ceilalţi. Contrastul dintre aşteptările copilului şi răspunsurile primite este stresant şi detemină atitudini intense din partea copilului. interesele şi preferinţele diferite ale acestor copii. izolarea îndelungată. pentru a mări şi/sau imunitatea la stres. În literatura de specialitate se recomandă câteva metode anti-stres (Curran. sub control. refuzul de a mai frecventa şcoala sunt de cele mai multe ori constante ale copiilor dotaţi. • Experimentarea.1983): • Îmbunătăţirea atmosferei în familie prin întâlniri special programate în acest scop. .Creţu. într-un cadru stresant de manifestare pentru copiii supradotaţi. • Distribuirea responsabilităţilor şi către copil. neacomodarea. 1998): ♦ Dizarmoniile dezvoltării psihice . de impunere prin invocarea conformismului normativ. intoleranţa faţă de ideile. viaţa cognitivă şi cea emoţională a acestor copii sunt aritmice. ei evită decompensarea psihotică şi suicidul.

şcoli private. • Interferenţa se bazează pe conflictul între şcoală. Această strategie are patru faze: • Identificarea. a ceea ce ar dori să împărtăşească. paralizează şi cu timpul se pierd. • Cooperarea se manifestă prin atitudinea de acceptare a părinţilor şi a şcolii a faptului că ambele trebuie să fie active în educaţia copiilor cu potenţial înalt. Gray şi M. metoda radicală: refuzul utilizării potenţialului intelectual. • Dezvoltarea naturală se bazează pe acordul dintre părinţi şi şcoală cu privire la rolul pasiv pe care trebuie să îl joace şcoala. copilului care are rol de protejat. VIII. • Conflictul este interacţiunea bazată pe atitudini antagonice cu privire la rolul şcolii între părinţi (activi) şi şcoală (pasivă). aceasta oferind suficiente oportunităţi de dezvoltare. W.M. au frecvente stări depresive. În acest caz.• Pierderea definitivă a potenţialului intelectual sau cel puţin a aptitudinilor intelectuale înalte. şi părinţii ce consideră că programele speciale nu sunt necesare şi eficiente. Calităţile intelectuale înalte. de obicei. tendinţa este de împărtăşire a informaţiilor desprre copil şi de cooperare între şcoală şi familie.4. copiii excepţionali avansează. faţă de învăţare şi în aspiraţiile lor vocaţionale. Colangelo şi Dettmann (1982) au elaborat un model de consiliere ce conceptualizează patru tipuri de interacţiuni părinţi-şcoală: cooperarea. de abandon. interferenţa şi dezvoltarea naturală. De cele mai multe ori. Dacă prima strategie de apărare ( intelectualizare rece şi distantă ) nu este eficientă.A. Părinţii consideră că este nevoie de programe speciale pentru satisfacerea nevoilor şi dezvoltarea abilităţilor copiilor talentaţi. din experienţa personală. • Copiii a căror abilităţi înalte reprezintă o reacţie de apărare împotriva angoaselor arhaice de neantizare. se simt în permanenţă persecutaţi. Accentuarea acestor comportamente poate fi semnul organizării personaliăţii de tip psihotic sau dizarmonic. „părinţii activi” au o atitudine critică faţă de şcoală ceea ce conduce la: respingerea de către copil a evaluărilor şi cerinţelor şcolii. ca orice potenţial neutilizat. Gray propun un model de strategie în care părinţii sunt mentori ai propriilor copii. Cele patru interacţiuni pot fi cauzele unui acord sau dezacord între părinţi şi şcoală. 79 . renunţarea la comunicare cu şcoala. situaţie ce se reflectă în atitudinile copiilor faţă de şcoală. pe o perioadă de 8-12 săptămâni. ce doreşte să furnizeze activităţi speciale pentru cei talentaţi. MODELE DE CONSILIERE În soluţionarea problemelor copiilor supradotaţi foarte importantă este relaţia părinţi-şcoală. asumarea de către părinţi unor programe în afara şcolii (mentori. În acest caz copiii tind să exercite un control strict asupra mediului. de către părinte. ♦ Dificultăţi de structurare a personalitătii Cercetătorii au stabilit două categorii de copii care au astfel de probleme: • Cei pentru care dotarea înaltă nu ar fi decât o consecinţă aleatoare a genelor parentale şi care nu provoacă dificultăţi de integrare a personalităţii. conflictul. etc).

părinţilor şi colegilor copiilor cu potenţial înalt. • Interacţiuni verbale. A. facilităţi ale activităţii manageriale şi pevederi pentru resursele suport. În elaborarea unui plan de management. necesare în predarea cu succes la aceşti elevi. Planificarea presupune identificarea activităţilor şi include: • Fixarea obiectivelor: • Detalierea sarcinilor de lucru. emoţionale şi sociale. 80 .Y. rolurile şi funcţiile consilierului sunt: • Evaluarea capacităţilor şi a altor caracteristici psihocomportamentale ale copilului supradotat. • Raportarea. • Estimarea resurselor necesare pentru fiecare sarcină concretă. • Identificarea şi implicarea agenţiilor şi comunităţilor locale în sprijinirea elevilor talentaţi. de suport în vederea dezvoltării cognitive. consilierul trebuie să respecte umătoarele etape: planificarea. • Compararea. • Orientarea vocaţională a acestei categorii speciale de elevi. În asistenţa psihopedagogică a copiilor supradotaţii. superioare calitativ şi cantitativ. Prin crearea de cabinete de consiliere specializată. • Împlinirea planului.5. prezentarea şi terminarea produsului. • Orientarea către un obiectiv final care să vizeze în principal productivitatea creativităţii elevilor. 1988). • Crearea. monitorizarea şi analiza evaluării. • Asistarea profesorilor. cât şi a protejatului. Controlul implică asigurarea că planul şi organizarea au atins scopurile propuse : • Monitorizarea. Organizare se referă la punerea în acţiune a planului şi implică combinarea activităţilor cu resursele disponobile.Badwin desprinde următoarele elemente de comportament ale profesorului în relaţie cu elevii talentaţi în scopul prevenirii apariţiei problemelor specifice: • Întreţinerea unei relaţii pozitive şi apropiate cu elevii înalt abilitaţi pentru sprijinirea procesului de învăţare. STRATEGII DE MANAGEMENT A CONSILIERII Managmentul unui cabinet de consiliere se referă la acele activităţi ce facilitează funcţiile echipei de conducere. planificarea şi controlul bugetului. copiii şi tinerii talentaţi dar şi familiile acestora ar putea beneficia de asistenţă. bugetul. Acesta includ activităţi administrative: înregistrarea şi raportarea. • Furnizarea de contexte educaţionale potrivite intereselor de studiu independent. • Oferirea unui model de comportament uman exemplar. • Stabilirea unui calendar de desfăşurare a activităţilor. • Proiectarea. VIII. organizarea şi controlul (Kotter.• Acceptarea unui plan de proiect atât din partea mentorului.

Cluj-Napoca Cornelius. Comunicare şi învăţare . • Trebuie să fe flexibil. Iaşi Creţu. Shoshana. Psihologia socială a câmpului educaţional în Psihopedagogie coord. 1998 . Adrian. 2001. • Trebuie să ofere o bază pentru angajarea resurselor. A. Helena. Luminiţa. Consilierea educaţională . Image. Rezolvarea conflictelor. Andrei. W. Polirom. Gheorghe. 1998. Iaşi Grant. Cum să te porţi cu oamenii dificili. • Trebuie să ofere o prioritate maximă comunicării . Ed. Faire. Bucureşti Neculau. 1996. Ed.Curriculum diferenţiat şi personalizat . 1998. Iacob. să indice obiectivele imediate. Cucoş. Editura Polirom. C. Bucureşti Cosmovici. EDP. Bucureşti Dumitriu. • Trebuie să aibă o dezvoltare logică şi modele secvenţiale. Polirom. Ştiinţa rezolvării conflictelor . Psihosociologia rezolvării conflictelor . Polirom. Ed. Ed. 1999. 1998. Iaşi Sutherland. 2000. Ana . intermediare şi de durată. Valerie. Psihologie şcolară.Polirom. 1998. . Un plan de acţiune eficient va avea următoarele caracteristici: • Planificarea programului trebuie să fie dezvoltată. 1999. Iaşi 81 .• Corectarea. Bucuresti Stoica Constantin. Psihopedagogia supradotaţilor. Carmen. Carmen. Iaşi Creţu. . Teora. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. coordonării şi cooperării. Ştiinţă şi Tehnică.

• Informaţii ocupaţionale. Principii şi obiectiv ale orientării carierei IX.4. • Conştientizarea rolului pe care îl poate juca timpul liber în viaţa personală.5. Teorii şi modele ale consilierii şi orientării carierei IX.2.dar nu cantonat doar în această arie. PRINCIPII GENERALE ŞI OBIECTIVELE ORIENTĂRII CARIEREI Activităţile de consiliere a carierei urmăresc dezvoltarea personală şi înzestrarea individului cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru realizarea unui management eficient al propriei cariere. în mod esenţial. a experienţei în corelaţie cu: • Autoînţelegerea.U.1. Orientarea şi consilierea şcolară şi profesională este un demers.IX.3. complementare. (1982).care include cunoaşterea propriei personalităţi şi raportarea acesteia la personalităţile altora. Factorii semificativi în alegerea carierei IX. incluzând aici şi atitudinea faţă de muncă. • Învăţarea procesului de luare a deciziilor în alegerea şi dezvoltarea carierei. • Înţelegerea necesităţii informaţiilor şi a abilităţilor în obţinerea succesului şi a satisfacţiei personale în activităţile de muncă. Ea constă.1. 82 . dar şi în activităţile desfăşurate în timpul liber. CONSILIEREA ŞI ORIENTAREA CARIEREI IX. Savickas (1999) precizează că activităţile de orientare trebuie să vizeze educarea tinerilor pentru independenţă şi flexibilitate în cinci domenii de competenţă: • Cunoştinţe despre sine. • Înţelegerea necesităţii existenţei unui complex de factori cu rol activ în planificarea carierei. 1967). Metode şi tehnici de consiliere IX. conform dicţionarului de termeni specifici editat de Asociaţia Naţională de Orientare Vocaţională din S. din acele activităţi prin care indivizii sunt ajutaţi în asimilarea şi integrarea cunştinţelor. dar distincte ” (Raffestin. de natură educativă-pentru că “educaţia şi orientarea sunt două funcţii ale şcolii.A. • Înţelegerea mecanismelor de funcţionare ale societăţii şi a acelor factori care contribuie la schimbarea permanentă a acesteia. Decizia de carieră IX.

S. Consilierea vocaţională trebuie centrată pe nevoile clientului. se precizează că acest serviciu are menirea să ajute tinerii: • Să se înţeleagă şi să se evalueze. • Rezolvarea de probleme. • Consilierul trebuie să ofere elevului acele informaţii care să-i dea posibilitatea de a decide liber cariera. J. ci un ansamblu de influenţe. • Să comunice efectiv cu alţii. • Consilierea vocaţională este în relaţie cu alte demersuri de natură psihologică. Chamboulant. În Declaraţia Asociaţiei Internaţionale de Orientare Şcolară şi Profesională adoptată la Stockholm (1995). Leon (1957) consideră ca importante în consilierea carierei următoarele principii: • Educaţia pentru alegerea carierei. pedagogică şi psihoterapautică. 1965): • Activitatea de orientare a carierei trebuie să fie continuă şi pozitiv direcţionată. dinamic şi continuu. Mihai Jigău în lucrarea Consilierea carierei (2001). cu privire la obiectivele activităţii de consiliere a carierei.. • Consilierea trebuie să fie concordantă cu sistemul de interese. informaţii şi exerciţii de asumare a iniţiativei şi a libertăţii de a decide. 83 . • Consilierea trebuie să ofere individului prilejul unei dezvoltări personale. • Formarea polivalentă.• Luarea deciziei. • Demarare timpurie a activităţilor de consiliere şi orientare şcolară şi profesională. • Orientarea nu este o acţiune unilaterală. Procesul de orientare şi consiliere a carierei este guvernat de următoarele principii (Thill. • Libertatea deciziei. Gall (1966) şi A. • Planificarea. motivaţii şi aptitudini ale consiliatului. R. • Promovarea sistemului de autoevaluare. cât şi asupra evoluţiei probabile a pieţei forţei de muncă. Competenţele enunţate permit exercitarea unui control asupra propriei dezvoltări şi asigură flexibilitatea în managementul carierei.. ce doreşte şi ce opţiuni are consiliatul. regional şi local. să fie o provocare stimulatorie şi o sursă de satisfacţii şi afirmare. • Consilierea carierei este o continuare a demersurilor de psihologie aplicată. Ea va încuraja atitudinea activă a clientului prin: • Promovarea principiului „Ajută-te singur”. • Urmărirea progreselor înregistrate la nivelul clientului. • Informarea deplină a elevului şi familiei cu privire la lumea profesiilor şi piaţa forţei de muncă. • Orientarea profesională trebuie să asigure o concordanţă între ce poate. • Beneficiarii serviciilor de consiliere vocaţională trebuie să fie informaţi asupra situaţiei socio-economice în plan naţional. realizează o sinteză a principiilor ce ghidează consilierea vocaţională: • Consilierea carierei trebuie să fie un proces educativ.

2. D. ♦ Importanţa succesului sau eşecului profesional asupra carierei. teorie avându-şi originea în principiile psihologiei dezvoltării (alegerea carierei este un comportament profesional caracteristic unui stadiu al existenţei umane).E. Să facă faţă cu succes diferitelor obstacole pentru a-şi câştiga locul în societate şi pe piaţa muncii. normativă. 84 . abilităţilor deprinderilor în situaţii de activitate sau muncă. ♦ Oscilaţia dintre stilul raţional şi cel intuitiv (afectiv) în alegerea carierei. prognostică. învăţare şi exersare a aptitudinilor. Reperele de bază ale teoriei lui Super sunt: ♦ oamenii sunt diferiţi prin: . TEORII ŞI MODELE ALE CONSILIERII ŞI ORIENTĂRII CARIEREI În general. în explicare fenomenului dezvoltării carierei.abilităţi . etc.trăsături de personalitate ♦ indivizii au anumite caracteristici şi configuraţii psihologice personale care îi fac compatibili cu anumite ocupaţii. Super a enunţat teoria dezvoltării imaginii de sine implicată în comportamente specifice alegerii profesionale. teoriile orientării carierei vizează: • Factorii ce influenţează alegerea şcolară şi profesională.aptitudini . În dezvoltarea modelului său teoretic cu privire la alegerea carierei. Super porneşte de la faptul că alegerea unui individ nu este doar un moment al deciziei ci un proces şi o succesiune de alegeri şi decizii intermediare făcute treptat pe parcursul vieţii şi aflate în legătură cu etapele de creştere. Opţiunile unui individ sunt influenţate de imaginea de sine a acestuia şi de informaţiile pe care le are despre lumea profesiilor. • Structura personalităţii clientului. • Mecanismele dinamicii carierei. sociologică sau pedagogică descriptivă. • Modificarea motivelor alegerilor ca urmare a diferitelor experienţe de viaţă şi a învăţării sociale. dezvoltare. ♦ Dominanţa psihologică. • Tipurile de relaţii şi comportamente ale consilierilor faţă de clienţii lor.• • Să elaboreze planuri cu privire la propria carieră şi la formarea adecvată necesară.deprinderi . Elementele comune ale nenumăratelor teorii în orientarea carierei sunt: ♦ Importanţa informaţiilor în procesul luării deciziei cu privire la carieră. ♦ Plurideterminarea factorială a maturităţii vocaţionale şi a procesului luării deciziei cu privire la carieră. IX.

trăsături de personalitate. abilităţi. ♦ reuşita profesională este esenţială dezvoltării unei imagini de sine pozitive. motivaţie. 3.  a încercării. stabilizare. valorilor şi trăsăturilor de personalitate.marcat de prima experienţă de muncă. ♦ imaginea de sine se schimbă (produs al învăţării sociale). Stadiul de creştere (de la naştere la 14 ani) caracterizat de: .caracterizat de alegerea ocupaţiilor. declin). probării activităţii de muncă. ♦ dezvoltarea carierei e un proces de învăţare şi adaptare la diferite roluri care trebuie exercitate prin acceptarea unor compromisuri rezonabile.dominat de jocuri de rol imaginative. formare. şi imaginea de sine şi realitate. de cerinţe în planul capacităţilor umane.originea socio-culturală şi economică .♦ exercitarea unei ocupaţii necesită anumite deprinderi. ♦ contactul cu lumea muncii e în relaţie directă cu anumite stadii ale vieţii (creştere. ♦ profesiile au anumite sisteme specifice.  acceptării acestora ca pe o ocupaţie permanentă.conturarea imaginii de sine . abilităţilor.dezvoltarea şi exersarea abilităţilor şi aptitudinilor Substadii:  ale fanteziilor (4-10 ani) . orientat. aptitudini.  a tranziţiei (18-20 ani). relativ largi. Stadiul de stabilizare (25-44 ani) caracterizat de păstrarea respectivei poziţii/ schimbarea ei Substadii: 85 .  al capacităţilor (13-14 ani) – dominat de nevoia de activitate. ♦ alegerea carierei.  al intereselor (11-12 ani) – în care se conturează aspiraţiile către diferite activităţi.şansele persoanei pe parcursul vieţii ♦ satisfacţiile profesionale sunt dependente de gradul de punere în valoare a aptitudinilor. poate fi stimulat. stabilitatea pe post sunt determinate de: .trăsături de personalitate . ♦ cariera e sumă de mediu socio-economic şi cultural de provenienţă. pe de altă parte. ca proces fundamental. ♦ nivelurile de carieră. muncă. menţinere. pe de o parte .constituirea şi direcţionarea intereselor . explorare. ♦ dinamica intereselor şi capacităţilor profesionale şi imaginea de sine a indivizilor solicită un efort permanent de adaptare. ♦ procesul este un compromis între factorii constitutivi ai personalităţii şi societate. sprijinit. ♦ alegerea carierei este un proces continuu dependent de modificarea preferinţelor profesionale şi de imaginea de sine. intereselor.aptitudinile intelectuale . Procesul dezvoltării carierei parcurge cinci etape: 1. Stadiul exploratoriu (15-24 ani) caracterizat de autocunoaştere şi experimentare a rolurilor Substadii:  a tentativelor (15-17 ani). 2.

 transferarea imaginii de sine în rolul ocupaţional . cognitiv. • cunoaşterea cerinţelor. econom  investigativ/intelectual (I) . variabilă în timp implică o oscilaţie în alegeri. sincer. modest. practic..preferă sarcini creative .aptitudini pentru domeniul matematic şi ştiinţific . natural.căutarea devărului . independent. M. Holland considera că modul particular de constituire a sistemului de interese conturează direcţia carierei individului.  validarea prin muncă a imaginii de sine (integrearea în muncă). încercarea lumii reale (experimentarea rolului ocupaţional ales).orientare spre activităţi intelectuale .analitic. introvertit. O imagine de sine nestabilizată. emoţional. Fenomenul maturităţii profesionale este dependent de (Jigău. critic.activităţi de relaţionare nemijlicită cu alţii prin intermediul produselor artistice . Stadiul declinului (peste 65 ani) Super considera că tot acest proces este dependent de factorii de rol.preferă dezvoltarea ideilor .etapa de probă (25-30 ani) etapa de stabilizare (31-44 ani) 4.preocuparea pentru aspectele abstracte în activitatea profesională . raţional. • conturarea unui domeniu larg de activităţi dezirabile. În cristalizarea imaginii de sine şi orientarea spre un domeniu profesional se pot identifica câteva etape:  începutul formării concepţiei despre sine (debutează în copilărie). jucarea rolului persoanei cu care se identifică (apropierea de model). factorii personali şi de cei situaţionali.  testarea. expresiv. stabil. maturitatea profesională. • alegerea unei profesii în raport cu resursele personale.  artistic (A) . original. Stadiul de menţinere (45-64 ani) 5. precaut. nonconfrmist  social (S)   86 .dezordonat. ei inflenţează la rândul lor. independent. 2001): • informaţiile şi experienţele de muncă pe care le au indivizii. curios. modest. John L.  autodiferenţierea de ceilalţi (idetificarea punctelor comune cu alţi indivizi). responsabilităţilor şi conţinutului muncii. Holland a identificat în structura personalităţii şase moduri specifice de orientare profesională:  realist (R) – orientare spre activităţi fizice – îndemânare – deprinderi manuale – îndeplinire de sarcini concrete – conformist. idealist.  identificarea şi simularea.  stadiul exploratoriu (căutarea relizării de sine). impulsiv. consecvent. imaginativ. Compatibilitatea intereselor cu traseul carierei oferă satisfacţie profesională.

responsabil. dominant.cooperant.sarcini precise. practic. energic. amabil.  opţiuni finale (19-22/24 ani).  cristalizare (11-18 ani). Din unghiul psihologiei personalităţii. • caracteristicile personalităţii şi afectivităţii individului. calitatea şi durata educaţiei şi formării profesionale • influenţele grupului de apartenenţă • întâmplările neprevăzute din viaţa copilului 87 . • tipul de valori la care o persoană aderă. consecvent.profesii legate de mediul social . conştincios. Aceste două instrumente permit autoevaluarea.activităţi persuasive . scăzut) cu referire la gradul de structurarea tipului de personalitate şi a mediului. Axelrad. Helma) consideră că procesul alegerii carierei este dependent de: • ambianţa de viaţă personală. Suportul practic al teoriei lui Holland sunt SELF DIRECTED SEARCH şi VOCATIONAL PREFERINCE INVENTORY.activităţi de iniţiativă personală . ordonat. sociabil  convenţional (C) . (Anexa 2) Alţii teoreticieni (Ginzberg. supus. aptitudinale. inhibat Holland considera că similiaritatea tipului de personalitate cu cel al ocupaţiei este un mediu stimulativ pentru dezvoltarea carierei şi oferă satisfacţie profesională.conformist. Alegerea vocaţională traversează o succesiune de perioade: • a fanteziei (0-10 ani) • a explorării (11-18 ani) • a opţiunii realiste (19-22/24 ani) ce presupune următoarele substadii:  tatonare (până la 10 ani).ambiţios.activităţi de execuţie . • tipul şi nivelul de educaţie şi formare profesională. Autorul pune în discuţie şi criteriul nivelului de consistenţă (înalt. experenţiale) într-o manieră ce marchează evoluţia şi stilul satisfacerii nevoilor în plan profesional (Anne Roe).dezvoltarea propriei afaceri .. Elementele ce influenţează alegerea profesională sunt: • atitudinile parentale faţă de muncă • condiţiile socio-culturale şi economice ale familiei • tipul. optimist. structurate . fiecare persoană îşi utilizează resursele (psihice. generos. sociabil  antreprenorial/întreprinzător (E) .comunicare cu ceilalţi .aptitidini pentru munci administrative în domeniul financiar . interpretarea şi definirea profilului de personalitate cât şi a intereselor profesionale. impulsiv. cât şi al intensităţii relaţiei reciproce dintre acestea. eficient.au aptitudini de conducere . mediu. Ginsburg.

 culegerea de date despre client. • Rezolvarea problemelor şi atingerea obiectivelor fixate de către client:  asistarea clientului în îndeplinrea scopurilor sale.Autoarea afirmă că în alegerea profesiei trăsăturile de personalitate reprezintă doar unul din factorii de influenţă şi că satisfacţia în muncă poate fi explicată şi prin relaţiile intrafamiliale şi poziţia elevului în grup. După N. • evaluarea consecinţelor pozitive şi negative. • identificarea aptitudinilor şi achiziţiilor în planul educaţiei şi formării profesionale. Gysbers alegerea profesiei este un proces specific dezvoltării. • Etapa urmăririi realizării planului. • identificarea obiectivelor personale şi a valorilor implicate în alegeri. evenimente.C.  evaluarea rezultatelor.  înţelegerea comportamentului de ansamblu al clientului. 88 . • perioada alegerii realiste (opţiune justificată şi conştientă). • Etapa de evaluare şi rezolvare a problemelor prioritare.  stabilirea naturii relaţiei consilier. • diferite contexte în care acestea se derulează. Gysbers (1992) propune ca etape în derularea procesului de consilierea carierei: • Identificarea scopurilor clientului:  identificarea iniţială a problemelor. • Etapa de identificare a corespondenţei rezultatelor evaluării cu aspiraţiile profesionale ale clientului. • perioada de încercare (probarea calităţilor personale necesare îndeplinirii diferitelor sarcini de muncă). Etapele în alegerea carierei sunt: • fanteziile profesionale (construirea de imagini personale. • Etapa de explorare în scopul precizării scopurilor şi limitelor consilierii. • variate status-uri socio-economice pe care individul le poate avea. Orice act de consiliere presupune existenţa unui model de interacţiune cu clientul şi parcurgerea următoarelor etape: • Etapa de contact preliminar.  dezvoltarea unui plan realist de acţiune. Dezvoltarea carierei presupune: • diferite roluri îndeplinite. moduri de organizare a vieţii individului. subiective despre profesii). • identificarea informaţiilor suplimentare care facilitează opţiunea. • realizarea consecinţelor opţiunii şi eliminarea căilor profesionale indezirabile.client. • Etapa planificării acţiunilor orientate spre dezvoltarea carierei. Janis şi Mann propun un model al consilierii ce presupune următoarele etape: • inventarierea posibilelor alternative ale opţiunilor clientului.

alegerilor. • Asistarea clientului în alcătuirea unui plan de acţiune şi în punerea în practică a lui. ascultarea „poveştii” individului). interesul orientat spre client. soluţii. Abordarea problemei • Centrarea. • Evaluarea aptitudinilor. intereselor şi valorilor. Configurarea situaţiei ideale • Precizarea datelor problemei • Transmiterea/schimbul de informaţii • Emiterea de alternative. • Confirmarea înţelegerii problemelor clientului. • Sprijinirea clientului în atingerea scopurilor propuse. atitudinilor. informare. Elaborarea strategilor de acţiune • Identificarea opţiunilor personale.• luarea deciziei şi punerea în practică a alegerii făcute. de a decide propriul drum. 3. • Atitudinea cooperantă şi echilibrată faţă de client (respect. lămuriri. concretizări ale situaţiilor. interesele şi problemele sale Înţelegarea mecanismelor opţiunilor. abilităţilor. În fiecare dintre etapele precizate scopurile beneficiarului şi ale consilierului sunt diferite: Explicarea/ înţelegerea Explorarea Planificarea Beneficiar Mediul de viaţă. acesta simţindu-se investit cu puterea de a-şi accepta şi recunoaşte situaţile de viaţă problematice. Cel mai cunoscut model de consiliere vocaţională este modelul Egan. în viziunea lui Egan: 1. Acest model permite clientului să se orienteze spre acţiune de-a lungul procesului de consiliere. încredere). construirea unui „contract”). • Apelarea la situaţii concrete. • explorarea (explorarea posibilităţilor de realizare. • evaluarea (identificarea priorităţilor. de a găsi soluţii alternative. experienţe personale. 2. toleranţă. elaborarea de alternative Construirea unui plan pentru dezvoltarea carierei Consilier Înţelegerea problemelor beneficiarului Sprijinirea beneficiarului în cunoaşterea de sine şi a lumii muncii Sprijinirea construirii unui plan personal cu privire la carieră şi identificarea „paşilor ” pentru realizarea acestuia 89 . • Realizarea de clarificări. Modelul de consiliere vocaţională propus de Lynda Ali şi Barbara Graham are în vedere: • clarificarea (evaluarea iniţială. • Ascultarea activă. Egan propune un model de orientare vocaţională în trei paşi bazat pe principiul coform căruia consilierea este un proces de învăţare. Etapele consilierii carierei sunt. încurajarea gândirii pozitive).

testele psihologice.obţinerea de date calitative prin observarea sistamatică a individului/ grupului. • Evaluarea produselor activităţii. 90 . • Chesionarul. chestionarul. Pentru ca activitatea de consiliere vocaţională să fie un succes este nevoie de o cunoaştere reală a personalităţii clientului. • Metoda aprecierii obiective.observaţia. I.  mecanice.. Bucureşti În toate etapele precizate.relatare directă a subiectului pentru obţinerea de date biografice sau sociale. • Mediată de instrumente de informare şi orientare în vederea alegerii carierei. • Testul. de natură psihică. • Standardizate. METODE ŞI TEHNICI DE CONSILIERE VOCAŢIONALĂ Metodele consilierii vocaţionale vizează trăsăturile de personalitate ale clientului. Editura Sigma. caracteristicile anatomo-fiziologice ale individului. despre indivizi. Instrumentele psihologice de cunoaştere a personalităţii clientului utilizate în consilierea vocaţională sunt: • Inventarul Kuder Preferince Record Persoanele cu aceeaşi profesie au interese asemănătoare. • Ancheta – metodă de imvestigaţie a evenimentelor de natură socială ce utilizează convorbirea şi chestionarul pentru obţinerea de informaţii asupra diferitelor categorii de fapte. sistemul aptitudinal-atitudinal-motivaţional. • Convorbirea. Gibson şi Mitchell (1981) clasifică metodele utilizate în cunoaşterea personalităţii individului în: • Nestandardizate. empatică şi să ofere un sfat personalizat clienţilor. opinii. de calcul. • Metode sociometrice.metodă indirectă de obţinere a unor date despre o persoană prin analizarea rezultatelor activităţii acesteia.colectarea unor date sub formă scrisă despre diferite fapte. Metodele de investigare utilizate frecvent în consilierea carierei sunt (Holban.3.  numerice.tehnică de apreciere a caracteristicilor unei persoane prin investigarea opiniilor membrilor grupului din care aceasta face parte.modalităţi de evidenţiere a dinamicii de grup. Mihai .dialogarea consilier-client în vederea obţinerii de informaţii asupra personalităţii şi comportamentelor celor consiliaţi. Consilierea carierei poate fi: • Directă (comunicare nemediată între consilier şi client). tehnicile sociometrice. Consilierea carierei . consilierii trebuie să dezvolte o relaţie pozitivă. 2001. În funcţie de criteriul standardizare. interviul. • Anamneza.instrument standardizat de obţinere a unor date reale. 1972): • Observaţia. IX.SURSA Jigău. în spaţii deschise. În funcţie de structura de interese se poate recomanda un domeniu profesional din cadrul următoarelor arii de activităţi:  activităţi desăşurate în exterior. autobiografia.

muncă de birou.  Realităţi spaţiale.  Raţionament numeric.  Dexteritate manuală (M).  Percepţia formei (P).  De creativitate. şti.  Coordonare motorie (K). convenţional .  Aptitudine pentru munca de birou (Q). literare. Fiecărui factor îi corespund imagini ale peroanelor care desfăşoară diferite profesii.  De mişcare. servicii sociale. investigativ. activităţi persuasive. Prin intermediul acetui test se identifică zece nevoi de bază:  De afecţiune şi îngrijire a propriului corp (W). învăţa (V).  Dexteritate digitală (F). risc (SE).  De a ajuta pe alţii (SH).  Aptitudine numerică (N).  Aptitudine verbală (V). aventură. viaţă spirituală (G). • General Aptitudes Test Battery (GATB) GATB este o baterie de teste ce măsoară nouă factori aptitudinali:  Inteligenţă generală (G).  Nevoia de hrană (ON).ştiinţifice. întreprinzător.  De a ţine pentru sine bunuri.  Nevoia de comunicare (OR).  Aptitudine spaţială (S). artistice.  Raţionament abstract. interes pentru afaceri. social. • Inventarul de interese profesionale Holland Holland identifică şase tipuri distincte de orientări profesionale: realist.  De folosire a resurselor fizice personale (K). valori (M).  De a cunoaşte. • Berufsbilder Test (BBT) Testul fotografiilor profesiilor conţine serii de fotografii (96 pentru femei şi 100 pentru bărbaţi) cu persoane care exercită anumite profesii. artistic. de a fi remarcat (Z).  De recunoaştere.       91 . muzicale. • Strong Vocational Interest Bank Testul Strong evaluează interesele profesionale ale indivizilor prin compararea acestora cu stucturi de interese ale persoanelor cu succes profesioanal. • Differential Aptitude Tests (DAT) DAT-ul conţine următoarele opt sub-teste:  Raţionament verbal.

resursele personale.  oferă susţinerea reflecţiilor critice. proiectarea unui traseu de consiliere adecvat.4 DECIZIA DE CARIERĂ 92 . • Self-Directed Search.  Elaborarea unei scrisori către sine  Folosirea simulărilor  Ascultarea vocilor interioare IX.  Factorii interni (stilul personal. independenţa. valorile.Holland.  Roata unică este un instrument de lucru ce poate fi utilizat în toate etapele consilierii individuale sau de grup. părţile “tari”. prin urmărirea unor factori ca: motivaţia.  dezvăluie influenţele ce acţionează asupra clientului.  ea ajută consilierul şi consiliatul să obţină o imagine clară asupra problemei. interese).  identifică obstacolele.  Folosirea metaforelor  Punerea întrebărilor  Elaborarea unui plan  Dedublarea este o metoda folosită în scopul obiectivării problemei cu care se confruntă clientul. controlul.PI permite evaluarea dimensiunilor de bază ale personalităţii clientului şi. valori. a barierelor şi resurselor clientului.oferă informaţii despre interesele individului şi despre competenţele acestuia . (anexa ?)  Mind-map. Ortografie.     Unii autori menţionează ca instrumente de lucru utilizate în consilierea carierei şi:  Desenarea spaţiului existenţial. nevoia de sprijin extern. respectul de sine. expectaţile profesioanale ale persoanei). Utilizarea limbajului. credinţele consiliatului. implicit. încrederea.  Factori personali (nevoile primare.Raţionament mecanic. harta vieţii (mapping) Acest instrument este o practică activă ce:  oferă oportunitate pentru cooperarea între consilier şi consiliat. experienţa în muncă.1985 (SDS) Prin aplicarea acestui test se pot identifica profesia sau cariera adecvată ueni persoane care are un anumit scor şi o configuraţie particulară. • Career Transitions Inventory (CTI) CTI permite măsurarea imaginii de sine a consiliatului. studii). Ea oferă informaţii despre:  Factorii interni (opţiunile de pe piaţa muncii. îndemânări şi competenţe. • NEO-PI (1992) Testul NEO. Viteza şi corectitudinea redactării.

• Fatalist . permanentă. • Succesiuni decizionale de natură investigatorie şi finale (Modelul Gelan.identificarea soluţiei optime. .1963).amânarea procesului de evaluare şi acţiune. • Factorii externi declanşatori ai deciziei (Modelul Hilton. . 1973) analizaţi în termeni de rezolvare a conflictului intrapsihic.acceptarea primei alternative disponibile. Alegerea carierei presupune: • O schimbare dinamică. • Analizarea alternativelor: .abordare raţională a deciziei. • Delăsător .transferarea rezolvării problemei către mediu.Baban. M. Procesul decizional parcuge următoarele etape: • Definirea problemei prin: . 2001) Modelele teoretice ale procesului de luare a deciziei de carieră disting diferite faze: • De pregătire. Stilurile decizionale sunt următoarele: • Planificat . • Accidente. Acesta reprezintă modalitatea proprie de a rezolva o situaţie ce presupune alegerea între mai multe alternative. (explorare a alternativelor şi acceptarea a uneia) şi de realizare (Modelul Tiedaman.aplicarea soluţiei în practică.sistematizarea datelor. şansă.elaborarea câtorva alternative. eşecuri. • Impulsiv .culegerea de informaţii. • Agonizant . reveniri. 1962. (Jigău.analizarea implicaţiilor. 1962). • O anumită stadialitate.decizia de carieră se bazează pe sentimente şi trăiri neverbalizate.acceptarea deciziei altuia în locul deciziei personale.. . consecinţelor. • Intuitiv . • Selectarea şi aplicarea unei soluţii: . Un termen asociat celui de decizie de carieră este stilul decizional. • Aspiraţii.Decizia de carieră reprezintă procesul de selecţie a unei alternative de carieră din muţimea de variante disponibile la un moment dat (A. • Trasee diferite ale carierei. 2001). • Compliant . idealuri. 93 . • Paralitic .incapacitate de iniţiere a procesului deşi responsabiltatea deciziei a fost acceptată. preferinţe.investire de timp şi energie în identificarea datelor şi analiza alternativelor.

grupul de prieteni. • O manifestare a indecisivităţii datorate unei lipse de strategii de evaluare a informaţiilor sau anxietăţii incubate de decizie.5.Indecizia este consecinţa unei stări de inadaptare atât personală cât şi socială . poziţie socială. mass-media.L. • Excesiva dependenţă de ceilalţi. • Anxietatea decizională. şcoala. • Indecizia datorată unei atitudini negative faţă de muncă. Astfel. • Obiectivele nerealiste. a decide şi a se informa. • Altruiste: sprijinirea familiei. • Lipsa capacităţii de înţelegere a sinelui şi a fenomenelor pieţei muncii. • Egoiste/autonome: confort personal. • Incapacitatea de a identifica alternative (E. J.H. indecizia poate fi: • Un moment absolut normal al procesului decizional aflat în desfăşurare. IX. etc. Herr. FACTORII SEMNIFICATIVI ÎN ALEGEREA CARIEREI În procesul de decizie vocaţională concură o multitudine de factori: familia. succes. muncă uşoară şi fără responsabilităţi. a categoriilor defavorizate. Principalele categorii de probleme care favorizează indecizia sau fac dificilă luarea unei decizii sunt: • Lipsa de informaţii/ analiza superficială a informaţiilor complexe. • Imaginea de sine negativă. Consilierul trebuie să dezvolte strategii personalizate de combatere a indeciziei prin educarea capacităţii subiectului de a alege. • Indecizia cauzată de anticiparea pesimistă a consecinţelor unei opţiuni sau capacităţii personale de aplicarea a ei. Cramer. 94 . • Conflicte interne. câştig material. modul personal de înţelegere al acestora determină comportamente diferite în ceea ce priveşte decizia de carieră. alegerile vocaţionale sunt : • orientate social: prestigiu. La vârsta adolescenţei. • Lipsa capacităţii de sintetizare a datelor. 1974). • Anxietatea alegerii. • Indecizia datorată lipsei de informaţii. adolescentul încearcă să se cunoască pe sine şi să afle informaţi despre traseele ocupaţionale şi educaţionale. • Indecizia datorată necunoaşterii metodei de a lua o decizie. • Indecizia generalizată. • Imaturitatea decizională. Există mai multe structuri cauzale ale indeciziei: • Indecizia datorată nedezvoltării. • Indecizia datorată cauzelor externe. Familia Caracteristicile mediului socio-cultural al dezvoltării copilului.

Reactive/frustrante: alegerea unui traseu profesional opus dorinţei celor cu care este în conflict. • Convingerea lor că în procesul alegerii carierei copiilor. • Încurajarea mobilităţii în vederea formării profesionale sau exercitării unei profesii. • Avantajele materiale expectate. cu aptitudinile şi interesele lor. Dezacordul dintre părinţi şi copiii cu privire la traseul vocaţional va influenţa alegerea în sensul că aceasta se va contura dificil iar adeziunea la decizie va fi redusă. • Eliminarea stereotipiilor şi prejudecăţilor cu privire la muncă. • Conservarea unei tradiţii familiale. „criteriile” pe care le au în vedere părinţii în influenţarea deciziei vocaţionale se referă la: • Siguranţa şi viitorul profesiei pe piaţa muncii. • Atenuarea impactului asupra lor a unor prejudeăţi şi stereotipuri cu privire la profesii şi lumea muncii. • Durata studiilor necesară pentru a atinge obiectivele. părinţii îşi supraapreciază copiii şi le impun trasee educaţionale şi filiere profesionale la care aceştia nu aderă sau care nu sunt compatibile cu structura lor de personalitate. în găsirea unui loc de muncă. • Poziţia socială conferită de profesie. romantismul. • Potenţialele riscuri ale muncii în exercitarea profesiei. În etapele mai mici de vârstă „criteriile” alegerii vocaţionale sunt afectivmotivaţionale. părinţi trebuie: • 95 . • Hedonice/narcisiste: motivate prin plăcerea în sine. În spijinirea copiilor în vederea alegerii carierei. În procesul de consiliere vocaţională. M. Modelele comportamentale vehiculate în familie şi atitudinile parentale autoritare/neutre/de tip compensator vor fi preluate de copii contribuind la conturarea alegerilor. De foarte multe ori influenţa părinţilor în alegerea vocaţională este decisivă. sporirea eficienţei intervenţiilor părinţilor este posibilă prin: • Spirijinirea lor în cunoaşterea mai realistă a resurselor personale ale propriilor copii. 2001) Familia poate contribui în procesul consilierii vocaţionale prin: • Sprijinirea copiilor în alegerea liberă a viitoarei cariere. • Conformiste: plierea aspiraţiilor pe cele ale adulţilor. Datorită legăturilor psihoafective intrafamiliale specifice. conformă cu aspiraţiile acestuia şi să nu-şi impună punctul de vedere sau profesia ca model. Pe măsură ce copiii sunt incluşi în niveluri mai înalte de şcolarizare. • Furnizarea de informaţii cu privire la reţeaua şcolară şi piaţa forţei de muncă. • Coparticiparea partenerilor sociali la formarea profesională. • Informarea cu privire la dinamica economică şi a ocupării forţei de muncă. • Încurajarea intereselor şcolar-profesionale ale copiilor. • Supraprotecţia copilului. • Costurile financiare. să existe şi acordul lor. aceştia trebuie să fie implicaţi. riscul. satifacţia furnizată. Părinţii trebuie să se asigure că-l vor sprijini pe tânăr să ia o decizie liberă. (Jigău..

• Să-şi îndrume copiii spre un consilier vocaţional. culpabilizează. • • • • • 96 . părinţii percep grupul de prieteni ca pe un inamic. ezitările. argumentate. de adeziune puternică la grupul refuzat de părinţi. ziare ce conţin reclame sau anunţuri ale diferitelor instituţii sau firme despre locuri de muncă. de cele mai multe ori.  Şcoala Rolul şcolii în realizarea orientării vocaţionale poate fi identificat la cel puţin trei niveluri: la nivelul organizării sistemului de învăţământ.şi nu ca pe aliat. Să fie informaţi în ceea ce priveşte ofertele de educaţie. îşi ridicularizează. Grupul de prieteni Grupul de prieteni are o reală valoare pozitivă. • Să informeze tinerii cu privire la piata muncii şi dinamica ei. prin servicii de plasare. • Să ofere un suport afectiv propriilor copii. prin sisteme specializate. • Sisteme în care orientarea se realizează în şcoală prin conţinutul învăţământului şi prin alte activităţi educative. Să ofere sugestii dar să nu le impună. de „îndepărtare” de sursa atacului. a ignorări tăcute a elementelor pe care le consideră „primejdioase” sau să adopte soluţia discuţiei deschise. Reacţia copilului în situaţia unei dezaprobări agresive este de apărare. de suport emoţional în situaţii de stres. de sprijinire a socializării şi dezvoltării comunicării cu semenii. critică. După criteriul raporturilor dintre şcoală şi serviciile de consiliere şi orientare vocaţională. Părinţii. de refugiu în caz de conflict cu alte persoane. angajare. cu profiluri şcolare şi specializări diferite ce se constituie în elemente favorizante pentru definirea alegerii vocaţionale. Conţinutul învăţământului reprezintă principalul instrument prin care se realizează inţierea în domeniul cunoaşterii realităţii şi al perspectivelor pe care le oferă societatea contemporană afirmării libere şi depline a personalităţii fiecărui individ. • Sisteme în care orientarea se realizează în şcoală prin consultaţii pentru elevi şi părinţi. Să pună la dispoziţie şi să încurajeze copiii să citescă reviste. la nivelul conţinutului înăţămânului şi la nivelul acţiunilor specifice de orientare în şcoală. • Să încurajeze tinerii în conturarea intereselor profesionale. de întărire a sentimentului de securitate personală. decisiv la realizarea maturizării vocaţionale a elevilor. calme. pedepsesc şi nu adoptă atitudini subtile de genul aprobării preocupărilor şi activităţilor dezirabile. formare. • Să evite inocularea de idei preconcepute şi strereotipuri cu privire la anumite profesii. în dorinţa de a-şi îndepărta copiii de grupul considerat nociv/ distructiv. Să-şi trateze copiii cu respect şi să aibă încredere în aspiraţiile şi interesele lor. Cu toate acestea. Acţiunile specifice de cunoaştere a personalităţii elevului şi de informare şcolară contribuie.Să cunoască temerile. Organigrama învăţământului permite coexistenţa unor tipuri diferite de instituţii şcolare . • Sisteme în care orientarea şcolară se realizează în şcoală iar cea profesională în afara şcolii. succesele copiilor. literatura de specialitate distinge între patru tipuri de sisteme de consiliere: • Sisteme în care orientarea se realizează în afara şcolii.

” Competenţele precizate în amintitul raport implică sarcini pe care şcoala trebuie să şi le asume: • să formeze şi să dezvolte deprinderile de bază (citit. 97 . • aplicarea cunoştinţelor matematice. Aspiraţiile profesionale sunt sinteza interiorizării sistemului actual de valori. • manipularea datelor şi informaţiilor (identificarea. rezolvare de probleme. cât şi a deprinderilor de comunicare în cadrul locului de muncă). • relaţii interpersonale (a avea valori şi atitudini corespunzătoare faţă de grupul de lucru sau alte persoane cu care intră în contact). • să dezvolte deprinderile de gândire operaţională (gândire creativă. • economia muncii şi a locului de muncă (cunoaşterea şi înţelegerea organizaţiilor. utilizarea. financiare.Specialiştii în consiliere vocaţională sunt de părere că serviciile oferite de şcoli au o mai mare adresabilitate. utilizarea avantajelor oferite de educaţie şi formarea continuă). autopreţuire. sociabilitate. sistemelor şi simbolurilor). Procesul de stabilizare a aspiraţiilor personale de carieră constă în: • învăţarea şcolară şi formarea profesională. • lucrul cu alţii. materiale. luarea deciziilor. ascultare. • aplicarea în practică a calităţilor persoanale (conducere. financiare. asumarea responsabilităţii. de timp. • lucrul cu o varietate de tehnologii. a conduitelor sociale dezirabile şi a trebuinţei de succes a tinerilor. o rată de exactitate a recomandărilor mai înaltă în comparaţie cu serviciile oferte în afara şcolii. Cristalizarea asiraţiilor profesionale este un obiectiv pe termen lung pentru a cărei finalizare trebuie alocate resurse de efort. păstrarea informaţiilor. relaţiilor de muncă. • obţinerea şi utilizarea informaţiilor. ştiinţifice. • rezolvarea de probleme. • înţelegerea interrelaţiilor complexe. Unii specialişti consideră a fi importante următoarele categori de competenţe: • utilizarea calculatorului şi a noilor tehnologii. o stabilitate şi satisfacţie a alegerilor. scris. exprimare). teoriilor şi fundamentelor matematice sau ale principalelor ştiinţe. învăţare). eticii muncii. • gândire critică. planificarea şi alocarea resurselor (de timp. profilului. • managementul resurselor umane.). • planificarea personală a carierei (identificarea şi ordonarea priorităţilor. organizarea. materiale. din domeniul ştiinţelor sociale şi comunicării (utilizarea noţiunilor. Raportul SCANS al Departamantului Muncii din SUA (1991) precizează „ce i se cere şcolii. înţelegerea. voinţă şi mobilizare personală constantă. integritate morală).: • maturizarea psihosocială. sistemului relaţiilor economice naţionale şi internaţionale). să asigure/ să pregătească/ să ofere tinerilor pentru ca să aibă competenţele sau calităţile personale care să-i facă pe aceştia capabili să obţină performanţe în muncă: • identificarea. etc. calcul.

particulare de cunoaştere. EDP Holban. 2000 Herrr. 1973. • trebuinţa de autoafirmare. În sprijinirea procesului de consiliere şi orientarea a carierei.. Iaşi. Paris. PUF Grupul de lucru pentru informare şi consiliere privind cariera Consilierea privind cariera-suport de curs Bucureşti. istoria personală a evenimentelor trăite de elev. Consilierea şi orientarea în şcoală Bucureşti. E. 1985.E. 1978 . Inc. exploratorii şi de expansiune intelectuală. Chamboulant. Consiliere educaţională Cluj –Napoca Gal. S. J. Guide des études et de carriéres. irepetabila rezonanţă psihoafectivă a mediului socio.L. • de tip compensator. autonomie. Orientarea şcolară. Odessa. J. cu scopul de a evita eşecul individual în învăţare prin oferirea unor trasee curriculare diferenţiate şi personalizate.modul particular de conturare a imaginii de sine. modelele la care aderă individul. acţiune. Bucureşti Super. EDP Thill. Ion. prin implicarea unor parteneri sociali în formarea indivizilor. Jigău. menite să elimine eşecul şcolar în învăţare şi formare prin punerea în practică a unor strategii coercitive care să perimtă consiliaţilor să ocupe un loc pe piaţa forţei de muncă şi să integreze în forme de educaţie a adulţilor.Davitz şi S. nesigură şi de foarte multe ori eronată. Viaţa Românească • • • • • 98 . Consilierea carierei Sigma. J.H. Brown and Co. 1966 L′ orientation scolaire . Psyhological Assesment Resources. . Bucureşti. Adriana .L. Paris. independenţă. etc. 2001. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Baban. 2001. Self-directed search . PUF Tomşa.. Gheorghe.Ball). Florida. Cramer.. D. Valoarea acestor cercetări este importantă prin aceea că spijinirea în întregime a activităţii de consiliere pe notele şcolare este hazardată.familial. Dezvoltarea carierei în Psihologia procesului educaţional (J. Boston.. Holban. Cercetările au stabilit o slabă corelaţie a notelor şcolare cu aptitudinile pentru diferite domenii ale cunoaşterii. şcoala poate lua unele măsuri proactive sau reactive: • de tip preventiv. Laboratorul şcolar de orientare.. Bucureşti. succes.1965. 1973. compensare.. R. 1999. Ion. Mihai . Editura Junimea Holland. 1979 Career guidance through the life span. sysematic approaches . trebuinţele spirituale.R. Doar notele care confirmă performanţe cu totul deosebite au corelaţii mai ridicate cu existenţa unei aptitudini pentru un anumit domeniu.

99 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful