Revolutia furnicilor de Bernard Werber 1 + 1 = 3 (cel putin asa sper din tot sufletul) Enciclopedia cunoasterii relative si absolute

, EDMOND WELLS

PRIMA PARTIDA: INIMA 1. SFÂRSIT Mâna a deschis cartea. Ochii încep sa alerge de la stânga la dreapta, apoi coboara când ajung la capa tul rândului. Ochii se deschid mai larg. Treptat, cuvintele interpretate de creier dau nastere unei imagini, o im agine imensa. În fundul capului se aprinde ecranul panoramic intern al creierului. Prima imagine reprezinta... 2. PLIMBARE ÎN PADURE ... Universul imens, albastru ca marea si înghetat. Sa examinam mai de aproape imaginea si sa facem un zoom pe o regiune pre sarata cu miriade de galaxii multicolore. La capatul bratului uneia dintre aceste galaxii: un soare batrân si sclipi tor. Imaginea aluneca înainte. În jurul acestui soare: o planeta mica si calduta împresurata de nori sidefi i. Sub acesti nori: oceane mov marginite de continente de culoare ocru. Pe aceste continente: lanturi de munti, câmpii, volburi de paduri de culoa rea peruzelei. Sub ramurile copacilor: mii de specii de animale. Si printre ele, doua s pecii deosebit de evoluate. Pasi. Cineva mergea prin padurea trezita la viata de primavara. Era o tânara. Parul ei negru era lung si neted. Purta o haina neagra peste o fusta lunga de aceeasi culoare. Pe irisul cenusiu deschis al ochilor erau des enate motive complicate, aproape în relief. Mergea repede în acea dimineata de martie. Din când în când, pieptul îi tresalta d in cauza efortului. Câteva picaturi de sudoare se prelingeau de pe fruntea ei si de deasupra g urii. Când acestea din urma au alunecat la comisurile buzelor, ea le aspira brusc. Aceasta fata cu ochii de un cenusiu deschis se numea Julie si avea nouas prezece ani. Mergea prin padure împreuna cu tatal ei, Gaston, si cu câinele Ahile, cân d se opri brusc. In fata se înalta, ca un deget, o stânca enorma de gresie, deasupra unei râpe. Se apropie de stânca. I se paru ca distinge jos un drum care ducea la o cuveta, în afara cararil or batatorite. Îsi duse mâinile la gura si striga: - Hei, tata! Cred ca am descoperit un nou drum. Vino dupa mine!

3. ÎNLANTUIRE Furnica alearga drept înainte. Coboara panta. Face un adevarat slalom ca s a se fereasca de mugurii plopului care se înalta ca niste fuse purpurii în jurul ei. Aplauze de aripioare. Fluturii îsi desfasoara velele pastelate si bat aeru l urmarindu-se unul pe altul. Deodata, o frunza frumoasa îi surprinde privirea. Este genul de frunza del icioasa, care te face sa uiti tot ce aveai de gând sa faci. Îsi întrerupe cursa si se apropie. O frunza grozava. Va fi de ajuns s-o taie în patrate, s-o framânte putin, ap oi s-o acopere cu saliva ca sa fermenteze pâna la formarea unei bilute albe plina de micelium cu arome suave. Batrâna furnica rosie sectioneaza cu taisul mandibulei baza frunzei si salta frunza deasupra capului, ca pe o pânza mare. Numai ca insecta nu cunoaste legile navigatiei cu pânze. Imediat ce înalta f runza, vântul se loveste de ea. În ciuda tuturor muschilor ei mici, batrâna furnica e prea usoara ca sa o poata tine pe loc. Se clatina dezechilibrata. Se agata cu to ate ghearele de creanga, dar briza e prea puternica. Furnica îsi ia zborul purtata de vânt. Abia are timp sa dea drumul la frunza ca sa nu fie dusa prea sus. Frunza coboara domol, planând în zig-zag. Batrâna furnica o priveste cum cade si îsi zice ca nu e nici o nenorocire. M ai sunt si alte frunze, mai mici. Frunza coboara la nesfârsit, leganându-se în aer si, într-un târziu, se asterne mo lcom pe pamânt. Un limax remarca aceasta frunza de plop atât de interesanta. O gustare bun a! O sopârla zareste limaxul, se pregateste sa-l înghita apoi remarca si ea fru nza. Mai bine sa astepte ca limaxul s-o manânce, dupa aceea va fi mai rotofei. Pânde ste de departe mâncarica limaxului. O nevastuica vede sopârla si se pregateste s-o devoreze, dar îsi da seama ca pare sa astepte ca limaxul sa manânce frunza, si se hotaraste sa aiba si ea rabda re. Sub ramuri se pândesc trei fiinte ecologic complementare. Deodata, limaxul vede alt limax apropiindu-se. Si daca noul venit vrea s a-i fure comoara? Fara sa mai piarda timp, limaxul se repede la frunza apetisant a si o devoreaza pâna la ultima nervura.. Nu termina bine de mâncat, ca sopârla sare asupra lui si-l înghite ca pe o spa gheta. A venit acum momentul ca nevastuica sa se avânte si ea ca sa prinda sopârla. Alearga, sare deasupra radacinilor dar, brusc, se loveste de ceva moale... 4. UN NOU DRUM

Tânara cu ochii cenusii nu vazuse venind nevastuica. Animalul tâsnise dintrun desis si se lovise de picioarele ei. Tresari din cauza socului si piciorul îi aluneca pe marginea stâncii de gres ie. Se dezechilibra si privi la prapastia de sub ea. Sa nu cada. Sa nu cumva sa cada. Tânara da din mâini, bate aerul cu bratele ca sa-si pastreze echilibrul. Put in mai lipsea. Timpul parea ca trece cu încetinitorul. Va cadea? Nu va cadea? Un moment a crezut ca va putea sa scape, dar o briza usoara i-a transfor mat brusc parul negru si lung într-o pânza scamosata. Totul s-a unit ca s-o faca sa cada în partea în care nu trebuia. Vântul o împing ea. Piciorul îi aluneca si mai mult. Pamântul îi fugea de sub picioare. Ochii se desch id larg, pupilele se dilata. Genele se agita. Tânara cade în râpa. În cadere, parul lung îi acopera fata vrând parca s-o protejez . Încearca sa se agate de plantele care cresc pe panta dar îi aluneca printre degete, lasându-i doar florile si iluziile. Se rostogoli pe pietris. Denivelarea era prea abrupta ca sa-i permita sa se redreseze. Simti arsura unui pâlc de urzici, se zgârie într-un tufis de rugi, se rostogol

i pâna la o perdea de ferigi unde spera ca se va opri. Dar ferigile mascau o a dou a râpa, si mai prapastioasa. Se agata cu mâinile de piatra. O alta perdea de ferigi se dovedi la fel de înselatoare. Trecu de ea ca sa cada mai departe. În total, traversa sapte perdele de pl ante, zgâriindu-se de rugii de zmeura salbatica, facând sa-si ia zborul într-un nor de stelute un buchet de flori de papadie. Aluneca, aluneca mereu. Lovi cu piciorul o stânca mare si ascutita si o durere fulgeratoare îi sfred eli calcâiul. La capatul rostogolirii o astepta o baltoaca de noroi bej, asemenea unui port cu apa cleioasa. Se ridica si se sterse cu firele de iarba. Toata bej! Hainele, fata, par ul, totul era plin de pamânt noroios. Avea noroi si în gura, iar gustul era amar. Fata cu ochii luminosi îsi masa calcâiul. Înca nu-si revenise din stupoare când simti ceva rece si vâscos alunecându-i sub încheietura mâinii. Se înfiora. Un sarpe. Serpi ! Cazuse într-un cuib de serpi si serpii se târau peste ea! Tipa de spaima. Serpii nu sunt dotati cu auz, dar limba lor extrem de sensibila le permi te sa perceapa vibratiile aerului. Pentru ei, acest strigat rasuna ca o detunatu ra. Speriati si ei, o luara la fuga în toate directiile. Mame serpuitoare îngrijorat e îsi acopereau serpisorii Straduindu-se sa formeze S-uri nervoase! Fata îsi trecu o mâna peste fata, ridica suvita care îi jena privirea, scuipa jos pamântul amar si se stradui sa urce panta. Era prea abrupta si o durea calcâiul. Se resemna, se aseza jos si începu sa strige: - Ajutor! Tata, ajutor! Sunt aici, jos de tot. Vino sa ma ajuti. Ajutor! Striga astfel multa vreme. Zadarnic. Era singura si ranita în fundul unei prapastii iar tatal ei nu intervenea. Sa se fi ratacit si el? În acest caz, cine o va descoperi în strafundul acelei paduri, dincolo de atâtea tufisuri de ferigi? Tânara bruneta cu ochi luminosi respira puternic, Straduindu-se sa-si lini steasca inima care îi batea cu putere. Cum sa iasa din acea capcana? Sterse noroiul care înca îi mai murdarea fruntea si se uita în jur. În dreapta, pe marginea santului, zari o zona mai întunecata care trecea prin ierburile înalte. Se îndrepta spre acel loc. Tufe de scaieti si cicoare ascundeau intrarea într-un fel de tunel sapat direct în pamânt. Se întreba ce animal putuse sa construiasca acel bârlo g urias. În acea padure nu erau ursi. Sa fi fost vizuina unui lup? Totusi, locul acela cu plafonul jos era destul de spatios ca sa lase sa treaca o persoana de talie mijlocie. Nu se simtea deloc bine aventurându-se înauntru , dar spera ca acel pasaj s-o duca undeva. Asa ca, în patru labe, patrunse în acel c uloar noroios. Înainta pe bâjbâite. Înauntru era din ce în ce mai întuneric si mai frig. O masa ac perita cu tepi lungi se strecura sub palma ei. Un arici fricos se facuse ghem ca apoi sa fuga în sens invers. Continua sa înainteze prin bezna si percepu vânzoleala în jurul ei. Ce ceafa în jos, tânara înainta pe coate si pe genunchi. Când era mica, învatase f oarte greu sa stea în picioare si apoi sa mearga. În timp ce majoritatea copiilor me rgeau de la vârsta de un an, ea asteptase optsprezece luni. Sederea verticala i se paruse prea aleatorie. Erai mult mai în siguranta în patru labe. Vedeai mai de apro ape tot ce se afla pe podea si, daca cadeai, cadeai mai de jos. Si-ar fi petrecu t bucuroasa restul existentei la nivelul mochetei daca parintii nu ar fi constrâns -o sa stea în picioare. Tunelul acela nu se mai sfârsea... Ca sa-si faca curaj sa mearga mai depar te, tânara se forta sa fredoneze un cântecel de când era mica: Un soricel verde Care alearga-n iarba Îl apuci de coada Si-l arati la toti. Si-atunci ei ne spun: Baga-l în ulei, Baga-l si în apa Si te vei alege cu-n melc-codobelc! A repetat cântecelul de trei-patru ori, din ce în ce mai tare. Profesorul ei de muzica, domnul Iankelevici, o învatase sa se învaluie în vibratiile vocii ca într-un cocon protector. Dar aici era mult prea frig ca sa poata cânta foarte tare. Cântece

lul se transforma în curând într-un abur care iesea din gura ei înghetata, apoi se trans forma într-o respiratie ragusita. Ca un copil încapatânat sa mearga pâna la capatul lucrului rau pe care îl facea, tânara nu se gândi deloc sa se întoarca. Julie se târa pe epiderma planetei. I se paru ca vede în departare o geana de lumina. Epuizata, îsi zise ca probabil e vorba de o halucinatie. Dar în acel moment lumina se diviza în scânteieri galbene multiple si minuscule, unele dintre ele clipi nd. Tânara cu ochii luminosi îsi imagina o clipa ca în acel subsol se aflau diaman te dar, apropiindu-se, recunoscu licuricii, insecte fosforescente, asezati pe un cub perfect. Un cub? Întinse degetele si, imediat, licuricii se stinsera si disparura. Julie nu putea sa se bizuie pe vederea ei în acel întuneric total. Pipai cubul, facând apel la toata finetea simtului sau tactil. Era neted. Era tare. Era rece. Si nu era nic i piatra, nici o bucata de stânca. Un mâner, o broasca... era un obiect fabricat de mâna omului. O mica valiza de forma cubica. În cele din urma, frânta de oboseala, iesi din tunel. Latratul vesel pe care îl auzi sus îi aduse la cunostinta ca tatal ei o gasise. Era acolo, cu Abile, si st riga cu o voce moale si îndepartata: - Julie, esti acolo, fata mea? Raspunde, te rog, fa-mi un semn. 5. UN SEMN Face cu capul o miscare în forma de triunghi. Frunza de plop se rupe. Batrân a furnica rosie apuca alta de la capatul de jos al copacului si o degusta, fara sa o mai lase sa fermenteze. Daca mâncarea nu are gust bun, cel putin e întaritoare. Oricum, nu-i plac în mod special frunzele de plop, prefera carnea, dar pentru ca în ca nu mâncase nimic de când evadase, nu era momentul sa faca mofturi. Dupa ce înghite hrana, nu uita sa se curete. Apuca antena dreapta cu capat ul ghearei si o apleaca înainte pâna când o aduce la nivelul labialelor. Apoi, sub man dibule, o dirijeaza spre tubul bucal si suge tija ca s-o spele. Dupa ce amândoua antenele sunt umezite cu spuma salivei, le netezeste în fan ta micii perii plasata sub tibii. Batrâna, furnica rosie îsi pune în miscare articulatiile abdomenului, ale tora celui si ale gâtului pâna la punctul lor extrem de torsiune. Cu ghearele, curata apo i sutele de fatete ale ochilor. Furnicile nu au pleoape ca sa-i protejeze si sasi umezeasca ochii; daca nu s-ar gândi sa-si curete prin frecare în permanenta lenti lele oculare, dupa un moment nu ar mai distinge decât imagini neclare. Cu cât fatetele sunt mai curate, cu atât vede mai bine ceea ce se afla în fata ei. Ia uite, parca e ceva! Ceva mare, ba chiar imens, plin de ace, si misca! Atentie, pericol: un arici enorm iese dintr-o caverna! Ia-o repede la sa natoasa! Ariciul, ghem impozant plin de ace, o ataca, cu gura deschisa. 6. ÎNTÂLNIRE CU CINEVA UIMITOR Avea întepaturi în tot corpul. Instinctiv, îsi spala cu putina saliva ranile m ai adânci. Mergând sontâc, duse valiza cubica pâna în camera ei. Se aseza o clipa pe pat. Deasupra, pe perete, se însirau de la stânga la dreapta postere cu Callas, Che Gueva ra, Doors si unul Attila. Julie se ridica cu greutate ca sa se duca în sala de baie. Facu un dus foa rte cald si se freca viguros cu sapun parfumat cu lavanda. Apoi se înfasura într-un prosop mare, îsi puse în picioare niste papuci de buret si îsi curati hainele negre de pamântul bej care le murdarea. Nu putea sa-si mai încalte pantofii. Calcâiul ranit îsi dublase volumul. Cauta într-un dulap o pereche de sandale de vara, ale caror curele prezentau dublul ava ntaj ca nu apasau pe calcâi si lasau degetele libere. Julie avea picioare mici dar foarte late. Or, marea majoritate a fabricantilor de pantofi nu imaginau pentru femei decât pantofi cu forme înguste si alungite, ceea ce avea deplorabilul efect d e a înmulti bataturile dureroase.

Nu. O scutura din nou.Ah.Ai cazut într-o zona în care nu se poate ajunge decât traversând un adevarat z id de urzici si de rugi. Saluta cu glas scazut: "Buna ziua. Julie se uita la broasca. muschii si tendoanele ar fi asteptat acest incident ca sa se manifeste. un singur obiect. abandonat de traficanti. E ciudata broasca asta protejata de un ci fru. Fiecare rotita avea gravate pe ea cifre si simboluri. Imediat simti repulsie fata de valijoara si îsi zise ca ar face mai bine sa nu se mai ocupe de ea. sânge si iar sânge. fiecare prevazuta cu un cod. Nu se interesa de c alcâi decât atunci când o durea. Era fascinata de acel obiect iesit din ma runtaiele pamântului. Pentru prima data. iar daca înau ntru ar fi fost un cap de om. Pantalonii de golf îl faceau sa semene cu un paznic de vânatoare sc otian.. toate. Noroc ca Ahile a mirosit ca erai acolo! Ce ne-am face fara câini? Mângâie cu afectiune setterul irlandez care.Te simti mai bine? întreba el. calcâiule". zise ea. Un sistem de cinci roti te. Gândul la ghilotina îi aminti de capul taiat din interiorul val .Daca înauntru ar fi fost monede sau lingouri. cu sigur anta ca îi rupsese nasul. Tatal ei intra la ea împreuna cu câinele. Fara îndoiala ca era ceva moale. Le misca la întâmplare. R obespierre. ce poveste! continua el.. O lua si o scutura. îsi etala balele a rgintii în partea de jos a pantalonilor stapânului sau si latra vesel. pur si simplu pentru ca nu avusesera impolitetea sa-i trimita sem nale dureroase. Existau. când se gândea oare la dinti daca nu atunci când aveau carii? La fel. fericit fara vreun motiv precis. în plin a efervescenta la extremitatea piciorului. daca se gândea mai bine. iar daca ar fi fost teancuri de bancnote. Se uita la ceas. Ghilotina. O distra sa salute astfel o particica din corpul ei. Tatal cântari în mâini valijoara. Marat. Sânge. Revolu tia franceza. trebuia sa se apuce de recapitulari. Înauntru era ceva. Julie scutura capul. . .. Ar fi fost nevoie de un picamer ca s-o gauresti. Ea dadu din cap. replica tatal. . avea impresia ca simte tot ce era în interiorul acelei parti a piciorului de parca oasele. Teroarea. tot zdruncinând valijoara în toate chipurile.Si daca înauntru ar fi un cap de om? . Nici macar nu e trecut pe plan. . Marii oameni. le-am fi auzit ciocnindu-se între ele. avea examenul de bacal aureat. apara broasca. Era un barbat înalt si solid. Îsi întoarse privirea spre valiza. Cu cât citea mai mult. . Se manifestau prin semnale S OS. nu descoperi existenta apendicelui decât în m omentul crizei. îl urma dând din coada si gâfâind zgomotos. Avea poate o sansa la un milion sa descopere cifr ul. Dar. bomba.În acest caz. Haosul. punân d un plasture pe una din juliturile care se deschisesera. roscov an si mustacios. Câinele. Valijoara ta nu este destul de mare ca sa contina un cap de o m normal. Poate ca e vorba de un seif pe care hotii n-au reusit sa-l deschida. Caderea Bastiliei. Acum erau acolo. explica el. Julie dadu din umeri. E un fel de luminis pe care natura parca l-a ferit de curiosi si de cei care se plimba pe-ac olo. Sau poate o. Anarhia. Valiza era facuta din metal gros. Saint-Just. Danton. Probabil ca în corpul ei existau o multime de organe carora le ign ora existenta. 1789. Valiza era grea.. îsi zise ea. drept raspuns. ar fi atârnat mai greu. c u atât era mai scârbita. si daca nu voia sa mai faca înca un an în aceeasi clasa. Poate ca e un sac cu droguri. Julie scoase deci cartea de istorie si începu s-o reciteasca. "Istoria e doar un sir de maceluri". Misterul începea sai exacerbeze curiozitatea. îsi aminti de o întâlnire importanta si pleca. Julie scutura din nou valiza. .Îsi masa din nou calcâiul. Peste trei luni. înseamna ca cineva si-a dat osteneala sa-i reduca dimensiuni le.

Tatalui nu-i placea ca cineva sa râda de el. si cu litere mai mici. Sprijinit cu spatele de tocul usii.izei. Ai încercat deci 1 + 1=3. Acea termita în plina activita te îi dadu o idee. Lua un ciocan. Mâinile zgâriate ale fetei apucara ce se gasea în interior si adusera acel obi ect sub lumina lampii de la birou. mormai tatal. Era neteda si catifelata când o atingeai. un sir de simboluri si un sir de cifre.Ciudat titlu. Mirabeau. Rotita dintata îsi gasise perechea. Si apoi: "La n aiba. Arcul ridica brusc capacul valizei cubice. Bruneta cu ochii luminosi deschise la prima pagina si citi: . Lucrurile sunt sau relative. Li bertate. Cum sa fii interesata de atâtea masacre? Cuvintele îi intr au pe un ochi si îi ieseau pe celalalt. Se întoarse la cartea de istorie si la Revolutia franceza. sensibilitatea urechii fusese de aju ns. Daca te uitai mai bine.Asa ai facut. Ea înseamna ca doua talente reunite sunt mai eficace decât simpla lor adunare. înarmata cu o surubelnita mare. Chenier.Nu-mi spune. Tatal ridica din sprâncenele rosii si-si netezi mustata. Apasa pe buton. se preciza: volumul III Iar dedesubt se putea vedea un desen: un cerc care închide în el un triunghi . dar nu zise nimic. Mecanismul functiona si broasca ceda. E un sir de cifre. un sir de simboluri. Pe urma te-ai gândit ca cineva care ar vrea sa pastreze un secret nu a r folosi o ecuatie logica de tipul 2 + 2 = 4. Stiu. continând el însusi un fel de Y.Ai zice ca e o veche carte de farmece. Conventia. Tribunalu l poporului. sub triunghi era repetata formula care declansa deschiderea vali zei cubice: 1 + 1 = 3. iar furnica din centru. cu vârful în sus. Steagul albastru-alb-rosu. Era o carte. Lipi urechea de broasca valizei si misca încet prima rotita. Furnica din stânga era neagra. O carte groasa din care ieseau din loc în loc bucatele de foi lipite. Procesul reg elui. Acolo unde violenta suru belnitei si ciocanului nu daduse rezultate. Îsi zise: "Mi-ar trebui un cleste". tatal ei zise mirat: . Fata zâmbi si zise: . Si iar ghilotina. Julie se uita mai bine la coperta si considera ca era foarte recenta. Pe coperta era caligrafiat un titlu cu litere mari stilizate: Enciclopedia cunoasterii relative si absolute de profesorul Edmond Wells Gaston mormai. . bratele Y-u lui erau formate din trei furnici care îsi atingeau reciproc antenele. nu? Julie se uita la el cu o luminita ironica în ochii luminosi. Julie repeta de patru ori ac eeasi operatiune. Mângâi e coperta. Julie ataca broasca . Aici este o antinomie. un sir de cifre.. . 1789. Tatal si fiica se aplecara spre interior. Cinci minute mai târziu. Aceasta ec uatie este deseori întâlnita în vechile rituri.Nu. Nu pot fi si una si alta în acelasi timp. sau absolute. Razboiul civil. Ai dedus ca e vorba de o ecuatie. Sa asculte.. furnica din dreapta era rosie. batu în surubelnita ca sa-i sporeasca capacitatil e de pârghie. Imnul lui Rouget de Lisle.Ai reusit s-o deschizi? Cum? Examina broasca care formase: "1 + 1=3". Te-ai gândit. Egalitate-Fraternitate. În sfârsit. dar nu reusi nimic. n-am sa reusesc". . O râcâiala în lemnul unei grinzi îi atrase atentia. Percepu un fo arte slab declic. Dedesubt. care co nstituia trunchiul inversat al Y-ului. era jumatate alba si jumatate neagra. . Valiza rezista.

E posibil. Ochii .) Este posibil sa ma însel. mai curând.. O vad mai degraba ca o revolutie spirituala. Sau. Trebuie sa accepti sa plantezi pentru ca altii sa recolteze în alte parti si mai târziu. Îti propun sa faci o revolutie. Nu. Buna ziua pentru a treia oara sau buna ziua pentru prima oara. Julie era o fata zvelta. nu are nici o importanta daca descoperi aceasta carte pentru prima sau pentru ultima data. lasa uneori sa apara venele albastrui abia ascunse la mâini si la tâmple. comportamentele oamenilor sau animalel or. când o voce rasuna în bucatarie: . Inte resanta este aceasta întâlnire-interferenta. Sa vorbim despre asta. Aceasta carte este o arma destinata schimbarii lumii. utopiile. sfârsesc prin a rasturna muntii. Serii de tuse mici care s-ar putea considera neînsemnate dar care. Se spune ca bataia unei aripi de fluture la Honolulu este de ajuns ca sa provoace un taifun în California. Acum. cititor necunoscut. Tu va trebui sa deduci ideile care decurg din ele. Nu mai avea timp. îl ap ucara si se pregateau sa întoarca foaia. Eu n-am sa-ti propun nici un adevar. PE PUNCTUL DE A EXPLODA Degetul mare si aratatorul mâinii drepte atinsera usor coltul paginii. Poti face asta. tu ai un suflu mai pute rnic decât cel provocat de baterea unei aripi de fluture.La masa! striga mama ei. nu zâmbi. Sunt doar un om constient ca aventura umana este doar la început. de amintirile si de sensibilitatea ta de cititor deosebit. 8. nu voi putea sa te ajut decât indirect. Nu sunt un maestru al gândirii. La drept vorbind.. Am dreptate? Eu sunt mort. daca esti pregatit si daca doresti. prin int ermediul acestei carti. aceasta carte va fi diferita. Fara violenta. esti liber s a ma asculti sau sa nu ma asculti. nici o fiinta sfânta. Ignoranta noastra nu are limite si totul r amâne de inventat. Pentru ca voiau cu orice pret sa vada în timpul vietii ro adele lucrarii lor. O revolutie de furnici. Tu trebuie sa-ti imaginez i raspunsuri care te vor ajuta pe drumul tau personal. ar trebui sa spun o "evolut ie". tare si matasos. Cred ca vechile revolutii au pacatuit prin nerabdare si prin intoleranta. ENCICLOPEDIE BUNA ZIUA: Buna ziua. Dis creta. stralucitor. Si tu esti în stare de atâtea minuni! Eu sunt doar o unda care intra în interferenta cu unda ta de cititor.7. Utopistii nu au ratio nat decât pe termen scurt. De parca ar fi vie si si-ar arata sensul în functie de cult ura. Îmi pare rau. Si sper ca va fi pentru tine un prieten. Este de ajuns ca cineva sa vrea c u adevarat ceva pentru ca acel ceva sa se produca. Cum voi actiona în calitate de "carte"? Pur si simplu povestindu-ti istori oare simple despre revolutiile. aproape transluc ida. Pielea alba. Caci revolutia noastra nu are deloc nevoie sa fie violenta sau spectaculoas a. (Ai stiut deja sa asculti broasca? Asta ar fi o dovada ca stii sa asculti. nici un guru. La nouasprezece ani. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Or. Un par negru. pentru fiecare cititor. un prieten în stare sa te ajute sa te schimbi si sa schimbi lumea. ca revolutiile de altadata. îti propun sa facem imediat împreu na ceva important: sa întoarcem pagina. adaugate unele la altele. aceasta carte va deveni vie. Edmond Wells. Sunt atâtea lucruri de facut. Atâta vreme cât va dura dialogul nostru. Astfel. volumul III. cadea ca o perdea pâna la solduri. Suntem doar niste oameni preistorici. O cauza foarte mica poate sa aiba un efect considerabil. Daca vrei.

Degringolada sa scolara coincisese cu un eveniment: "moartea profesorulu i ei de muzica. gasise un alt profesor de muzica. zgomotul pasilor si scârtâitul usilor . spunea el deseori. Când Julie cânta. De altfel. Îsi pusese capul sub limba clopotului. La fel la optsprezece ani. Yankelevici a auzit vocile oamenilor si topul niturilor de la radio.ei palizi erau totusi vioi si calzi. O învatase cum sa-si modifice formele f etei si ale gurii pentru a-si desavârsi instrumentul corpului. ci de zgomote discordante. O învatase sa asculte cântecu l pasarilor pentru ca si ele participau la formarea ei. Migdalati. A auzit peste to t în oras televizoarele aprinse neîntrerupt. Uneori se fixau într-o directie precisa ca si cum o raza de lumina stralucitoare avea sa tâsneasca din ei ca sa loveasca ce n-ar fi fost pe placul fetei. Niciodata nu-si dadea cu parfum si nu se machia. Batrânul nu putuse sa suporte o deceptie atât de mare. desi notele de la s coala erau mai mediocre ca niciodata. o coloana de energie tâsnea ca un copac din pântecele ei. A auzit claxoanele masinilor si latrat ul câinilor. Julie avea uneori sentimentul ca e un cimpoi pe care un maes tru al muzicii se straduia. În mâinile lui. Parcursul ei scolar fusese inegal. suspinele si hohotele de plâns. Îl chema Yankelevici. . Batrânul profesor de muzica a constatat ca adevaratele sunete nu s emanau deloc cu cele pe care le imaginase el. Eleva si profesorul se completasera de minune. O duruse tare rau. Sigur. A auzit stranuturile si râsetele. Adevaratele sunete. Îsi ascundea corpul su b haine largi si închise la culoare. suflul plamânilor. Totul influenta calitatea cântatului. Julie pierduse nu numai un prieten. La saptespr ezece ani cazuse la bacalaureat. O învatase sa-si moduleze emotiile ca sa învinga stresul. a fost un a a disperarii. În urma acestei disparitii. si a sta era pentru ea o senzatie uneori apropiata de extaz. daca îi observa miscarile gurii si îi punea mâna pe pântece. Vibratiile vocii sale rasunau în toate oasele. Ziua vindecarii sale. Îs i inventase o sinucidere conforma cu idealurile sale. . O învatase pe Julie ca cântatul detinea. tipator. rapus de energia teribila a celor douasprezece vibratii mo numentale si perfect muzicale. De aceea nu se uita niciodata în oglin da. se încrâncena sa-l faca perfect. Chiar surd. Iar la nouasprezece ani se pregatea sa sustina pentru a treia oara acest examen. Nici în privinta vestimentatiei nu facea vreun efort. diafragma si pâna si pozitia gâtului si a umerilor. Profesorul nu se resemna sa fie surd. ei îi confereau un aer de mic animal nelinistit . Julie se considera fizic neînsemnata. La douaspreze ce fix ziua era mort. batrânul profesor de muzica percepuse zgomotele lumii asa cum erau ele. parând ca sunt stapâniti de o viata plina de furii si mereu în miscare. siroirea ploii si susurul râuletelor. sa-si uite temerile ajutându-se doar cu vocea. unul dintre aceia care se limit eaza sa-si puna elevii sa faca game. Pâna în ultima clasa de liceu. Se informa tot timpul despre noile metode de vindecare. Yankelevici nu omisese nici masca. totul era violent. Adevarata muzica. la ce bun? Tot timpul si le rodea. profesorul carunt putea sa recunoasca calitatea sunetelor pe care l e emitea tânara. un chirurg tânar deosebit de priceput a reusit sa-i implanteze sub craniu o proteza electronica care venise de hac surzeniei. imposibil de auzit. Niciodata nu-si dadea cu oj a pe unghii. O învatase sa-si stapâneasca suflul pântecelui. era convins ca Julie avea talent si ca trebuie sal cultive. nimic nu mai mergea. care preda dupa metode originale art a vocala. Julie fuse se în avans cu o clasa si profesorii se felicitau pentru nivelul ei intelectual si pentru maturitatea de gândire. de trei ani. ci si îndrum atorul care o ajuta sa-si dezvolte principalul talent. Acum stia sa-si armoniz eze bataile inimii cu umflatul plamânilor. o putere care depasea cu mult simpl a create a unei frumuseti auditive. O fortase pe Julie sa-si ridice vocea pâna la registre prea violente pentru laringele ei. într-o zi. Urcase pâna sub clopotul cat edralei Notre Dame din Paris. Dar. care ar fi trebuit sa fie o zi fericita.Sunt surd? Si! Si Beethoven era surd si asta nu l-a împiedicat sa faca t reaba buna. un om batrân surd si tiranic. Totul era numai taraboi si cacofon ie. Din acel moment. Lumea nu era plina de muzica .

Dar mama nu era interesata decât de mâncarea fierbinte din farfuria ei. Julie îsi ruina sanatatea.Îmi povestesti putin mai târziu. Privirile goale si ciocul întredeschis lasau sa se creada ca pasarea fusese s mulsa brusc de la ocupatiile ei de un eveniment teribil. o supse prin gaurile ciocului.Ma doare-n cot de societate.Atunci ce te intereseaza? vru sa stie mama. Fata se uita la pasarea fripta. . prepelitele fripte îsi pier d toata savoarea daca nu sunt fierbinti. profesorul pastra la el acasa un craniu de iepure ai carui incisivi ieseau prin partea de sus ca doua coarne. tatal tau conduce acum serviciul juridic de la Ministerul A pelor si Padurilor. Îi placea sa arate când se ivea ocazia elevilor slabi acest obiect maca bru ca sa-i încurajeze sa lucreze. Numai asta stii sa spui. . Julie era în cautarea unui adevarat profesor de muzica capabil s-o îndrume asa cum facuse Yankelevici. u rmase o reeducare dificila pentru a reînvata sa vorbeasca. Tot binele pe care i-l adusese cântarul se transforma în rau. traverseaza cerul gurii si sfârsesc prin a le str apunge creierul de jos în sus. replica mama. Julie trecuse printro perioada de anorexie dupa o prima faza de mare agresivitate. se curbeaza. . .Nu e carne.Nu-mi place carnea.Ne-am plimbat prin padure. incisivii li se lunges c. cresc nemasurat. esti ca acei iepuri care nu rod decât ceva tare: treptat. Avea capul acoperit cu stafide care pareau ca formeaza un fel de jo ben. . Mersese pâna acolo încât scrisese cu cerneala rosie p e fruntea craniului acelui iepure: A nu-ti cultiva talentul natural este cel mai mare pacat.Doar n-ai sa intri iar într-o criza de anorexie. . ma doare-n cot. Respira prost si de putina vreme suferea de cri ze de astm. Mama lui Julie apuca pasarea fripta. pâna la cicatrizarea coardelor vocale.Julie a cazut într-un sant. insista mama. Apoi. legata de o sforicica subtire. zise Julie..Atunci cu ce-ti pierzi timpul? Esti îndragostita? Julie se sprijini de s peteaza scaunului.. . .. N-a patit nimic rau. . daca ai un talent si nu-l folosesti . Pentru a vizualiza acest pericol. cu laxative sau vomitive la îndemâna. Julie nu scosese nici un sunet. e pasare. Mama lui Julie se aseza prima la masa din sufragerie. De atunci. . în sfârsit roase zgo motos cu molarii micile oase recalcitrante. .Nu manânci? Nu-ti place? o întreba ea pe Julie. Acum e rândul tau sa studiezi dreptul. Si a mai descoperit o carte ciudata în santul ala. raspunse tatal. cu privirea pierduta în go l. Yankelevici spunea ca. .. medicul diagnosticase noduli pe coardele vocale ale lu i Julie.Ma doare-n cot de drept. Trebuie sa fii sanatoas a ca sa treci examenul de bacalaureat si sa intri la facultatea de drept. Apoi zise vrând sa fie concilianta: . Si pentru ca nu mai gasise nici unul. Urmase apoi o faz a de bulimie în timpul careia mânca kilograme de prajituri. desprinse aripile care cazura imediat între buzele ei. . prepelita se dezumfla ca o minge d e rugby plina de abur.Unde ati fost în dupa-amiaza asta? întreba ea. zise Julie. Lipsita de posibilitatea de a-si cultiva talentul. trep tat se închisese în sine. Pentru ca a facut dreptul.. îi explica tatal.. Sa mâncam repede. Draguta cum esti.Ma doare-n cot de dragoste. si pentru ca conduce serviciul juridic de la acest minister ai beneficiat de pila necesara pentru ca liceul sa accepte sa repeti a treia oar a ultima clasa de liceu. Trebuie tot usi sa te intereseze si pe tine ceva sau cineva. ceva în genul eruptiei br uste a vulcanului la Pompei. Mama lui Julie se repezi sa înghita prepelitele fripte servite cu stafide. .Putin dupa aceea. . .Trebuie sa-ti faci studiile ca sa faci parte din societate. Nu mai repeta lectiile.. vreme de câteva sapta mâni. asezata în farfuria ei.Acolo si-a facut toate zgârieturile astea? . atipea în timpul orelor.Ma doare-n cot.Nimic. doar si -a ranit calcâiul. Lovind cu furculita într-un loc precis. Îi ceru sa-si întrerupa lectiile. Urmase o operatie si.

. Se face ghem ca sa sara mai bine.Pot sa vin si eu? întreba fata.. Poate adapostul unei cârtite sau al unui . în ciuda numeroaselor semne cu piciorul facute fetei sale. esti un pachet de probleme.. De data asta. Julie se strâmba în mod ciudat. . Câteva ramasite de inamici mai sunt si acum agatate de tepi i lui. În loc sa te plimbi prin padure. nimeni nu o mai putea scoate de acolo. tânara bruneta cu ochii lumi nosi avu impresia ca se rostogoleste într-o prapastie mult mai adânca decât cea din pa dure. Si. ridicându-se de la masa. Batrâna furnica rosie alearga mai repede. Mama îsi regasise aplombul.cred ca baietii roiesc în jurul tau. si merge atât de r epete încât vântul îi apleaca antenele pe spate. spuse scurt tatal împaturindu-si servetul. caci a dou a zi de dimineata avea de gând sa plece în zori ca sa faca un drum lung cu câinele. iar daca furnica ar fi avut timp sa se uite bine la el. O expresie de stupoare indignata aparu pe fata mamei. nu. Barbia atinge usor muschiul si lichenii . Ce-ar putea sa fie? E prea mare ca sa fie o gaura de greier sau de lacusta. apoi se ridica din nou pe cele patru picioare. Si stii de ce? Pentru ca mi-e frica sa nu-ti seman. -Numai în cartile de SF mai gasesti fete virgine la nouasprezece ani. îsi pastra o fata nepasatoare si se feri sa intervina.Tata.Biata mea fiica. nici sa am copi i. Se învârteste cu repeziciune printre galbenele si catifelute. Aceasta dura înca o or a si. DESPRE DIFICULTATEA DE A TE IMPUNE Furnica galopeaza cu toata puterea celor sase picioare. zise el. Dar în ea totul era gol. Dupa ce încuie usa. . Stinse lumina ca sa ramâna singura numai cu ea însasi. Mama si fata erau obisnuite cu astfel de hartuieli. f redona: "Un soricel verde. Ahile vru sa plece ca o sageata. N-am intentia sa-mi iau un amant. Ca sa se îmbarbateze.N-am nici un iubit si te anunt ca sunt tot virgina. Ariciul. mama ta are dreptate. Se simtea mica de tot. ai face mai bine sa înveti pentru bac. Gaston. Apoi izbucni în râs. continua Julie. spune ceva. ar fi vazut roiur i de purici urcând-si coborând pe spinii lui. Pamântul se cutremura la fiecare pas al lui. Julie îi sopti: . minuscula ca o f urnica. Pretexta o nevoie pre santa si alerga la toaleta. îi ceru în cele din urma sotia lui. care alearga-n iarba. Se s imtea pierduta într-o lume care o depasea. Dar ariciul nu se opreste. asezata pe capacul wc-ului. Nu identifica imediat despre ce e vorba. ascult-o pe mama ta.Julie.Haide. de la aceasta cina. Tepii îl protejeaza de caderi si îi folosesc drept amortizor la nevoie. spuse ca vrea sa se culce devreme. Intrarea e sufic ient de mare ca sa lase sa treaca o furnica. Deodata zareste în fata ei un fel de tunel neted si alb. ca de ob icei. nici sa ma marit. Noroc ca ti-am stabilit o întâlnire cu un psihoterapeut! Pentru joi. nu ma lasa balta. În timp ce se apleca ca s-o sarute si îi ura noapte buna.Vise placute. Mie consuma doar cireasa care împodobea crema de ciocola ta. 9. . Julie nu vru sa mai zaboveasca singura cu mama ei. Batrâna furnica rosie sare pe deasupra unui taluz în speranta ca va scapa de urmaritor.". Iesi tragându-si dupa el câinele în lesa. Tatal. dar urmaritoru l nu renunta. . El se prefacu ca nu auzise nimic. Si apoi. As vrea sa examinez mai de aproape acea râpa pe care a i descoperit-o si vreau sa fiu putin singur. Tatal scutura din cap. . . mastodont cuirasat cu ace ascutite. se încapatâneaza s-o urma reasca cu mirosul lui îngrozitor de mosc care împute atmosfera. -.De data asta. . dar ghearele sale prea lungi si neretractile îl facura sa patineze p e parchetul lustruit cu grija. Foarte expansiv..

mai putin atunci când acestea îi ating exact z ona moale de la vârful botului. ci o insecta care practica mimetismul. Privirea viperei nu exprima nici teama. Insecta care o poarta pe batrâna furnica rosie si-a reusit atât de bine camuflajul încât corpul ei este imprimat cu urme de fibre de lemn. Furnica musca putin crenguta ca sa vada daca e comestibila. Nu e o crenguta. Crenguta pe care s-a îmbarcat se dovedeste a fi o femela caci. Femela se departas e putin iar masculul era atât de lent încât nici macar nu fusese în stare sa se tina dup a ea.. Se cabreaza si încearc a sa loveasca cu tepii în pântecele reptilei. a venit ora hibernarii z ilnice. antenele nu-i permit sa adulmece lucrul acela.paianjen? Prea aplecate pe spate. Se straduie ste sa-si plaseze bine gura mortala. intra în catalepsie si îsi da drumul sa cada pe pamânt. batrâna furnica rosie observa. Nu e nici un miracol arborico l. un sarpe în fata. insecta ramâne nemiscata. ci îsi face prog enitura asa. crenguta de care se agatase începe sa se miste lent. Dar insecta nu dispune de mimetism doar ca sa se apere. Gura viperei se deschide si îsi scoate la iveala dintii du bli cu venin din care transpira o moarte lichida. Deja. Astfe l. Destule emotii pentru ziua aceea! Se racoreste. Animalul are o agilitate incredibila. Spre marea ei surpriza. Acesta din urma s-a încolacit imediat în jurul lui. Un alt atu al acestor insecte: încetineala lor ajuta mimetismul. Aceste insecte cu corpul alungit si fragil se protejeaza de dusmani împingân d mimetismul pâna la adoptarea aspectului unor crengute. Nu te gânde sti sa ataci ceva lent. se apropias e de femela deplasând un picior la fiecare douazeci de secunde. f emelele au sfârsit prin a se adapta. Pe jumatate devorata. Tocmai a ajuns si acum vede. Pentru ca sarpele si ariciul nu mai sunt acolo. Animalul acela exasperant nu-i ofera nici macar o tres arire de agonie. Acel tunel alb nu seamana delo c cu un adapost. Ariciul rezista foarte bine la muscaturile veninoase ale viperelor. imediat ce insecta simte vârful mandibulei. foarte lent. surprinsa. uluita.. ariciul cu bot lung intra în gura reptilei. se lasa purtata de crenguta ambulanta. Nu-i place sa-i fie vizitat fundul gâtului. Arta camuflajului este atât de mare încât oual e seamana cu niste seminte. Batrâna furnica rosie se refugiaza într-un adapost de pamânt si de muschi. Ariciul intra în panica. Unele specii au gasit o solutie originala la problema reproducerii: partenogeneza. Crenguta se deplaseaza lent leganându-se si urca pe alta creanga. C rede la început ca vântul o face sa se aplece si. Tubul lung si rece împotriva ghemului cald si întepator. cu pete si cu crestaturi maro de parca o termita ar fi deteriorat-o putin. Furnica nu se lasa. Fara probleme de acuplare. Batrâna furnica rosie nu vede decât o singura salvare: o ramurica de care sa se agate si sa urce. nu mai întelege nimic. Nu avea importanta! Tot asteptându-si masculii cu încetineala lor legendara. ramuri. sarpe! Un arici în spate. lumea asta nu e facuta p entru indivizii singuri. brusc. Privest e sub ea si întelege. Micile lui labe cu gheare lovesc solzii care rezista la tepi. Unul câte unul. Masculul. De sus de pe crenguta. Acea specie de insecte nu are nevoie sa gaseasca un partener ca sa se reproduca. cade dupa insecta si o manânca. E gura deschisa a unui. frunze sau tije p e care se aseaza. nici ura. Dar biciul rece se rasuceste si se strânge. Batrâna furnica. ca o adevarata cr enguta. mai stie sa faca si pe moarta. începe sa oua. lupta dintre cele doua animale de prada. de talie mai mica. batrâna furnica rosie se simte luata pe s us. Înainte de a afla soarta bataliei. chiar aproape nemiscat. Abia are timp sa se retraga în graba si sa muste gâtul sarpelui. dorind-o. Crenguta are ochi si picioare. Mâine . Lamurit lucru. doar o preocupare pentru eficacitate. Un detaliu o tradeaza totusi: extremitatea crengutei continua sa elimine oua-seminte. Batrâna furnica mai asistase deja la o parada amoroasa a acestor insecte. începe sa urce pe trunchi. E ste constrânsa sa se foloseasca numai de vedere care nu-i ofera o imagine clara de cât de foarte aproape. când crenguta se desprinde de ramura si începe sa înainteze. Dupa o scurta oprire. ea elibereaza ouale care sar din frunza în fru nza ca niste picaturi de ploaie întarite.

10. Un sarpe enor m o capturase ca s-o manânce. Car tea aceea recomanda deschis revolutia si amintea despre o civilizatie paralela c are ar putea s-o ajute. dar nici una dintre pisicile educate în camerel e cu motive verticale nu a reusit sa se hraneasca sau sa iasa. Julie se întinse din nou în pat. Julie visa.. asternute pe hârtie cu un scris cris . Dupa cum anuntas e. Era vorba despre furnici si despre revolutie. Legati cu o sfoara. tatal ei pleca de dimineata sa se plimbe în padure împreuna cu câinele.Tata. galopa pe bidiviul lui alb si se batea cu s arpele enorm. volumul III. Spaima ei era atât de mare încât imediat vru sa se co nvinga ca nu devenise afona. Venise s-o salveze. orbitele goale si capul plin cu staf ide. Acest cosmar al disparitiei vocii se repeta din ce în ce mai des. el si calul lui au fost serviti praj iti într-o farfurie. O singura scânteie a fost de ajuns ca sa-i dea foc. Auzi jos zgomote.. Fata se trezi tresarind. Printul avea o sabie lunga. îi intra în gura si îi împiedica iesirea oricarui sunet. PUTEREA CUVINTELOR Mâna ei se deschise si se închise nervos înainte de a se crispa pe sulul de la capatul patului. Visa ca e o printesa din Evul Mediu.. A-a-a-a". Printre texte scurte. O aruncase în nisipuri miscatoare mocirloase pline de pui de serpi care se târau si ea se ducea tot mai mult la fund. cu o garnitura de piure galbui. pasi si latraturi. Edmond Wells.va porni din nou în cautarea unui drum care sa o duca la cuibul ei natal. "A-a-a-a. Sarpele enorm a apucat-o apoi pe Julie cu dintii lui veninosi. îsi spala antenele ca sa perceapa bine ce-i în jurul ei. 11. Pentru o experienta de fiziologie. Educatia le limit ase perceptia la evenimente verticale. încerca sa doarma dar nu mai reusi. A poi îsi închide cu o pietricica micul adapost ca sa nu mai fie deranjata. prot ejat de o armura din hârtie imprimata. Aceste linii indicau amplasamentul ascunzato rilor cu hrana si trape de iesire. Si noi functionam cu aceleasi limitari ale perceptiei. Uneori e ra torturata si i se taia limba. Nu mai stim sa pe rcepem unele evenimente caci am fost perfect conditionati sa percepem lucrurile numai într-un singur mod. aceste pisici au fost scoase de acolo si puse în niste cutii tapisate cu linii orizontale. tata. Trebuie cu orice pret sa "le" avertizeze mai înainte de a fi prea târziu. Afara era înca întuneric. se ridica pe perna. Si se mai întâmpla ca niste foarfeci sa-i taie coardele vocale. A rmura de hârtie nu a fost de prea mare folos printului. iesi din fundul gâtului. Dupa trecerea perioade i de formare a creierului. Calm. Chiar era indispensabil ca în s omn sa fie vise? Spera ca va adormi din nou si nu se va mai gândi la nimic toata n oaptea. cu tibiile. Frumosul print îsi pierduse mar etia: avea o piele de un maroniu-negricios. Julie a vrut sa tipe dar spuma alba de ciocolata o înghitea deja. ENCICLOPEDIE DIFERENTA DE PERCEPTIE: Nu percepem din lume decât ceea ce suntem pregatit i sa percepem. Ce sa fie oare dupa prima pagina a Enciclopediei cunoasterii relative si absolute a profesorului Edmond Wells? . Lua cartea aceea mare. niste pisici au fost închise de la nastere într-o mica încapere tapisata cu motive verticale. . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. se uita la c eas si constata ca era sase dimineata. Un print tânar. Dar sarpele enorm se folosea de gura lui ca de un lansator de flacari. Drept raspuns: trântitul usii de la intrare. rosie si ascutita si o implora pe prin tesa sa reziste. Îsi trecu o mâna fierbinte peste gâtul jilav. Alteori i se umplea gura cu alimente. Dincolo de fereastr a stelele înca mai sclipeau. a tras-o afara din noroi si a aruncat-o într-o spuma de ciocolata.

Ezita . pozitii sexuale recomandate de Kamasutra. Conform titlului. Existau calendare care apreciau la ce date trebuie semanate grânele si pla ntata o anumita leguma sau un anumit fruct. dar erau si poeme. contrar a ceea ce credem de o bicei. nu se însela: era într-adevar vorba de niste capete. Si mai departe. Julie îsi zicea ca i-ar fi trebuit cel putin doi an i ca sa citeasca tot. Se încrunta. retete noi de bucatarie. corporatie sau religie. biograf iile unor personaje istorice uitate de Istorie si sfaturi pentru fabricarea unor masini ciudate. Julie gasi strate gii inspirate de Scipio Africanul si de Clausewitz. îndreptar. ci explica prezentul. când privirea i se opri asupra unor portrete insolite. gustul si auzul. fragmente din scrisori personale. colaje. intuitia. prospecte.. Nici o furnica nu era identica cu alta. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute era un amestec urias de in formatii. Exista cinci simturi fizice si cinci simturi psihice. secta. Trecu mai departe. reprezentari ale violentei. Citate în latina si greaca. Cele cinci simtu ri fizice sunt vazul. gaseai acolo colaje de stofe si de hâr tii rare. citi acest sfat: Fereste-te de orice partid politic. Yi king este un oracol care. o majuscula sau un mic desen. fiecare avea un nume format dintr-un s ir de cifre alaturate portretului. dar nu.. o vorba spusa de cântaretul Georges Brassens: Decât sa vrei sa-i schimbi pe altii. Dac a traiesti doar cu cele cinci simturi fizice. Unele imagini erau foarte dure. continea texte didacti ce. Julie vazu planurile unor orase imaginare. de desene. imaginatia.. apareau. Alte pagini pareau ca au fost completate cu cerneala simpatica sau suc de l amâie. constiinta universala si inspiratia. ideograme chinezesti. Nu niste capete umane . de schite diverse. . Fi ecare cap de capitol are drept prima litera cea care corespunde cifrei uneia din tre dimensiunile templului. Ce legatura putea sa existe între scriere si arhitectura unui t emplu? Dadu pagina. extrase din reviste. Nu tr ebuie sa astepti ca altii sa-ti spuna ce trebuie sa gândesti. Printre holograme. Învata sa gândesti singu r fara sa fii influentat. Si erau unele redactate cu niste litere atât de mici încât ar fi fost nevoie de o lupa ca sa le poti descifra. De altfel. lungimea antenelor.pat. listing-uri de programe d e informatica. nu prevede viitorul. ici si colo. utopii. imagini din actualitate sau fotografii eroti ce cu femei celebre asezate acolo ca niste miniaturi. în mijlocul unei fraze. este ca si cum ai folosi doar cele cinci degete de la mâna stânga. Marimea ochilor. C iti la întâmplare: Planul acestei lucrari este copiat dupa cel al templului lui Solomon.. ci niste capete de furnici reprezentate bust în maniera unor personaje impozante . mod de folosire. f orma capului variau în mod clar. enigme matematice si scheme de perspe ctive provenite din tablouri datând din Renastere. ghiduri. ale mortii s au catastrofe. retete si planuri. încearca mai bine sa te schimbi pe tine însuti. mirosul. Partituri de Bach. Ce minte eclectica si pluridisciplinara adunase toate acele luc ruri? Rasfoi mai departe acel mozaic de cunostinte. Cele cinci simturi psi hice sunt emotia. hexagrame si Yi king. retete de bucatarie. harti ale boitei ceresti sau planuri ale retelelor de metrou din maril e orase. Se întreba o clipa daca nu cumva era un manual de îndoctrinare apoi. Biologie. anecdote despre tot felul de oameni si de stiinte. pipaitul. Adunatura sau comoara. pe o pa gina. un manual d e codificare folosit de cei din Rezistenta franceza în timpul celui de al doilea r azboi mondial. Privirea îi fu atrasa de alt pasaj: Mic tratat despre cele cinci simturi interioare si cele cinci simturi ex terioare. Mai departe. Citi o fraza. Unele texte erau scrise cu cerneala rosie sau albastra sau parfum ata. te hnici de manipulare a maselor. tema furnicilor revenea ca un laitmotiv.

Visând. O carte nu e c eva sfânt. sopârlele. respiratia deveni regulata. Julie închise lucrarea si îi promise ca o va folosi dupa cum îi propusese cu a tâta amabilitate. E înca întuneric dar e deja cald. trecem printr-o faza deosebita numita "somn paradoxal". daca nu si mai putin. Visul este o frâna naturala a totalitarismului. Când simti nevoia. asta se datoreaza a cestui somn paradoxal (proportii: o treime de somn normal. furnici si revolutie. o treime de somn paradoxal). S-ar parea ca. cercetatorii au emis o teorie noua. S-ar zice ca trec în revista expres iile pe care le vor avea mai târziu. Daca noptile bebelusilor sunt adesea foarte agitate. caleidoscop de imag ini. Paianjenii. E un paradox al lunii martie. SINGUR PRINTRE COPACI S-a facut dimineata. n-a prea cunoscut odihna. cu celelalte . chiar a unui batrân . chiar daca povestea celor doua vise era diferita. S-a facut o experienta. Ea dureaza cincisprezece-douazeci de minute. Nu se lovea de toate aceste necazuri când traia acolo. Atâta vreme cât oamenii viseaza. Aranja cuvertura si. Luna lumineaza frunzisul ca un astru albastrui. Visul ar fi un mijloc de uit are a presiunilor sociale. frica. apoi se întrerupe c a sa revina mai îndelung o ora si jumatate mai târziu. prezenta tot usi un nucleu comun. fazele de somn paradoxal se reduc c u vârsta. Se simtea ametita de acel delir vizual si info rmativ. Un adult a fost trezit în mijlocul somnului parado xal si a fost rugat sa povesteasca ce visa în acel moment. Dupa aceea. Astfel s-a constatat ca. pasarile. Pe fizionomia lor se zugraveste rând pe rând furia. Simti ca o furnica ochii. Totul se petrece de parca visul întrerupt s-ar repeta într-un m od diferit ca sa transmita acelasi mesaj. sur priza. bebelusii pr ezinta deseori mimici ciudate care îi fac sa ia mina unui adult. aricii si chiar si insectele care practica mimetism ul parca se întelesesera ca s-o necajeasca. de data asta. o citesti si încerci sa vezi daca ît i aduce o informatie interesanta despre problema ta actuala. ajungând la numai o zecime. Revolutie si furnici. ci foloseste-o mai bine în felul ur mator. o treime de somn usor . Recent. în cursul vietii de adult. ENCICLOPEDIE SOMN PARADOXAL: În timpul somnului. 12. Edmond Wells. Se opri la o alta fraza: Sa nu citesti aceasta lucrare în ordine. De când merge singura pri n acea padure imensa. este imposibil sa-i manipulezi complet. În timpul acestei faze a somnului lor. în oras. Aceasta lumina o trezest e si îi insufla energia necesara ca sa-si continue drumul. iei o pagina la întâmplare. frunze uscate de copaci. t emperatura scazu usor si adormi încetisor. Toate conditionar ile impuse de exterior dispar. Creierul ei se bransa atunci la "mintea colectiva" si nici macar nu trebuia sa . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. De ce a fost numita astfel ac easta perioada de somn? Deoarece este paradoxal sa ai o activitate nervoasa inte nsa chiar în momentul celui mai profund somn. Apoi a fost lasat sa ad oarma din nou ca sa fie iar trezit la urmatoarea faza de somn paradoxal. desi n-au cunoscut înca astfel de emotii. bucuria. Experienta este traita ca o placere si poate sa provoace erectii la barb ati. din totalitatea timpului de somn. insectele care manânca furnici. în fiecare noapte.cum sa fabrici un cocteil Molotov. tristetea. Si mai departe: Nu ezita sa sari peste paginile care ti separ prea lungi. volumului. 13. avem de primit un mesaj. uitam ceea ce am fost constrânsi sa învatam în timpul zilei si vine în contradictie cu convingerile noastre profunde.

Mai departe. Cunoaste acest fenomen. Fiecare planta poseda de acum înainte zona ei de influenta. Sub clarul de luna. Mai departe. toate vegetalel e îsi schimba culoarea în mov sau în alb. E clar ca poporul meu mai are multe de învatat.faca un efort personal ca sa gândeasca. Batrâna furnica rosie se apropie ca sa examineze mai bine catastrofa cu vârful ant enelor. În schimb. Caci acum fiecare secunda co nteaza. lamele de brici ale scaietilor. omizile cu spa te vargat pasc frunze de soc. gândeste batrâna furnica rosie . te învârtesti în loc pâna la . "stramosul" tuturor vegetalelor. Lumea plantelor nu cunoaste mila. grupate în spirala. Lichenii au pus apoi la punct o strategie de ameliorare a solului ca sa creeze un teren favorab il unei a doua generatii de plante care. Acele proast e de furnici negre n-au imaginat nimic altceva decât sa se învârteasca în loc de parca d ansul ar fi putut sa alunge pericolul. a reusit sa-i fie în permanenta teama de moarte. Furnicile au capacitatea formidabila de a dispune de doua moduri de functionare: colectiv si individual. Ce comportament primitiv! E destul sa te pui la adapostul unei buturug i sau sa sapi un bivuac în pamânt ca :sa te protejezi împotriva frigului. algele verzi marine. În acest duel. apoi cele din centru . Zbârnâitul unui carabus burtos o face sa ridice capul. Trebuie cu orice pret sa-si avertizeze cetatea mai înainte de a fi prea târz iu. bietul cires nu are nic i o sansa. Dar acum se afla departe de cuib si de ai ei. Când nu întelegi lumea în care traiesti. Cauta o urma de pista mirositoare care duce la tinutul ei natal. Ce degenerare! Merge pe sub ulmi. Ca sa poata ramâne aici. Unele plante prefera arma alba otravii. scoasa în evidenta de lumina mov a lunii. au aterizat pe continent. mai ales. Batrâna furnica îsi spala antenele apoi le ridica ca un panas deasupra capul ui ca sa capteze mai bine toate frecventele care circula prin aer. duce la frica de moarte. E vorba de furnici negre seceratoa re. datorita radacinilor lor mai adânci. Aceste furnici s-au departai. nestiind încotro sa apuce. s-au transformat în licheni. Trece printr-un boschet care seamana cu un cu loar plin de lame lungi si subtiri. Gândul la tine. s-au asezat în spirala si s-au învârtit înt runa pâna la sfârsit. de cuib si când a cazut roua rece a noptii. Valuri de molecule odorante îi aduc tot felul de informatii despre viata s i despre obiceiurile animalelor din zona. Creierul ei era obligat sa functioneze "individual". Reînvata cât de extraordinara e padurea. Batrâna furnica vede o liana de smochin sugrumator pornin d cu curaj la asaltul unui cires impasibil. fiecare are p ropria strategie de supravietuire. Lucrul asta îi este amintit furnic ii plimbarete de ghearele frunzelor de ilex. au p utut sa creasca mai înalte si mai solide. alti smochini sugrumatori care îsi închipuie ca sunt în stare sa v ina de hac unui puiet de macris se ofilesc. Exhala rile de polen o ametesc. Mai întâi. modul individual este singura ei posibilitate si i se pare d estul de penibil ca trebuie tot timpul sa se gândeasca la ea ca sa supravietuiasca . Natura pare ca se face si mai frumoasa ca sa-si sa rbatoreasca întoarcerea la viata. Trecând pe sub ferigi negre. otraviti de seva lui toxica. un brad lasa sa-i cada acele ca sa faca solul mai acid astf el încât sa extermine toate ierburile parazite si micile plante concurente. cârli gele pasiflorei si acele salcâmului. Se trage înapoi si observa. traind singura. Deocamdata. în tacere. Furnicile de pe marginea spiralei au murit primele. Îsi ridica antenele si repereaza o violeta de padure acoperita de fluturi care îi sondeaza mijlocul. Se uita la acea ciudata spirala a mortii. Singura dif erenta poate fata de lumea animala: asasinatele vegetale se deruleaza mai lent s i. A fost nevoie de timp ca sa se ajunga la o astfel de perfectiune. dar înca se mai mentin arii de conflict. recunoaste parfumuri din copilaria ei. Fiecare are arma lui. Se împiedica de un cadavru uscat. fiecare are sistemul lui de aparare. pe termen lung. Acolo exista o multime de furnici moarte. Poate ca e prima furnic a care. .

Deci ovulul alege spermatozoidul câstigator din toata masa de spermatozoiz i solicitanti care se înghesuie la usa lui. capteaza o întreaga gama de frecvente odorante. 2000 vibratii-secunda. 10 000 vibratii-secunda. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Înainte. în inima acelei paduri de la Fontainebleau. Edmond Wells. capteaza molecule din departare care do vedesc prezenta unei piste a furnicilor. Accentueaza si mai mult vibratiile. nu percepe nimic special.Îsi adapteaza totusi ritmul mersului ca sa nu piarda nimic din mirosurile care o intriga. De acolo de sus vederea era extraordinara. Nu s-a ratacit în nu stiu ce ungher. Pro blema de supravietuire. spori de ciuperci. Caci toti provenim d in acel spermatozoid campion care si-a împins cei trei sute de milioane de concure nti. cam ca un fel de optzeci si opt de departamente care ar fi format statul celest . Mergând împreuna cu câinele sau pe carari abrupte. de frunze de izma salbatica. Urca promontoriul format de vârful unui trunchi de pin. La acel revarsat de zori cald si înca înstelat. Cele mai multe dintre ele nu sunt vizibile în fiecare noapte. D ar contemplara împreuna cerul. Câinele ramase în picioare. Trebuie sa le curete înainte de a-si relua eforturile. În functie de intensitatea miscarilor ante nare. A stiut sa gaseasca drumul cel bun. Recent au gasit solutia. Natura face ca cromozomii nostri sa tinda sa se îmbogateasca cu ceea ce e di ferit de ei. La capatul as censiunii. asa ca încearca pur si simplu sa evite problemele de consanguini tate. Multa vreme s-a crezut ca spermatozoidul cel mai rapid reusea sa fecunde ze ovulul. Ahile. Numai unul dintre e i va fi ales. în ung hi de 123 grade fata de lumina lunii. se cambreaza si. Accentueaza miscarile radarului sau olfactiv. 1000. ajunse la turnul Denecourt. Nu capteaza decât frecvente de vegetale s i de insecte care nu sunt furnici: parfumuri de flori. Spermatozoidul tau a fost cu adevarat dotat. Câteva sute de spermatozoizi ajung în acelasi tim p în jurul oului. de lemn putred. cu exceptia uneia . agitându-si filamentul. Ovulul nu stie nimic de cei doi parteneri care fac drago ste deasupra lui. O împartisera în optzeci si opt de constelatii. . 12 000 vibratii-secunda. miresm e de coleoptere. SE VEDE DE DEPARTE Pasi pe pamânt. Conform caror criterii? Cercetatorii s i-au pus mult timp aceasta întrebare. Îsi netezi mustatile roscate. A câstigat. o carare în spirala urca pâna la o îngramadire de pietre. La 400 vibratii-secunda. Dar nu ajunge la nici un rezultat si cauta o metoda. Poate ca a facut în asa fel ca sa bare ze calea altor spermatozoizi rivali. 600.. îsi roteste apendicii senzoriali. Nici vorba de asa ceva. antenele creeaza curenti de aer aspiranti care atrag la ele toate felurile de p raf. Se aseza jos si îsi sfatui câinele sa faca la fel. volumul III 15. În stânga. Directia: vest-sud-vest. în aer curat. Gaston Pinson se simtea cât se poate de bine. o luna imensa era de ajuns ca sa dezvaluie panorama. Si stau acolo asteptând. astronomii întocmeau harti ale cerului ca si cu m ar fi fost vorba de o bolta plata. Rotindu-se. E sapte dimineata si stelele palpita înca sus pe cer. înc etisor. Ovulul îl alege pe ac ela care "prezinta caracteristicile genetice cele mai diferite de ale sale". nu cu ceva similar lor. Se strecoara în fluxul curentilor de aer ca sa identifice parfumur ile necunoscute.. A câstigat dreptul de a-si transmite seria lui de cromozomi care au facut sa existi tu si nu altul. În sfârsit. Era destul sa vina în acea padure ca sa se simta în sfârsit un om l iber. pe vremuri. Nimic interesant. 14. ENCICLOPEDIE IMPORTANTA DIFERENTEI: Toti suntem niste câstigatori.Vezi. la extremitatea stâncii Cassepot.

Gaston întâlnise pui de mistret si mis treti si. luna prefera sa bata în retragere. Splendid festival de culori. de gresie. Auzea doar "bedebedebede A hile bedebedebede Ahile". fosnetul frunzelor înfiorate de vânt si ciripitul pasarilor cer tarete. privirea i-a fost atrasa de un spectacol i . Grecii au numit-o Ursa Mare. Nici o g rija. Ei. Ahile! asa sunt toate femeile. câinele casca. Gaston citise în ziare ca erau reperate din ce în ce mai multe su percolonii de furnicare. Pâna acum. ca un omagiu adus printesei Calisto. de rozatoare . Mai erau acolo si o multime de râpe si de codri batrân i de mesteceni. Gaston regl a binoclul si îl îndrepta spre copacul lui Jupiter. Din tot limbajul oamenilor nu întelegea decât îmbinarea de s ilabe A-hi-le. de calcar. Ahile. Vezi. sette rul irlandez lua hotarârea sa se culce cu un aer plin de compasiune. pe care îl consuma în loc de mic dejun. Risipa de bogatii gratuite..Ce frumoasa e padurea! exclama el încântat punând la loc binoclul.A doua stea. Hera. Pe vremuri. în mod sigur. ai fi putut crede ca aici civili zatia umana ramasese intacta. un stejar înalt si batrân de patru s ute de ani care ajunsese la o înaltime de treizeci si cinci de metri. a transformat-o într-o ursoaica mare. si sa pleci în padure ca sa asi sti la rasaritul soarelui. Incapabila sa rivalizeze cu atâta maretie. Gaston închise ochii si aspira cu nesat aerul proaspat al diminetii. . n-am fost niciodata în stare s-o ducem la bun sfârsit. Era populata de sute de specii de pasari. Nici masini. Dar stapânului sau îi ardea prea mult de vorba ca sa se limiteze numai la atât. continua el. o data. care stia ca îl denumeste pe el. chiar o caprioara cu puiul ei.Furnicile ma îngrijoreaza. de argila. coline. cuprinsa de gelozie. Directorul serviciului juridic al Apelor si Padurilor lua binoclul si pr ivi ansamblul decorului. padurea cea mai diversificata din Franta. prelungit cu un mâner de trei stele. Numai liniste. portoca liu. e formata nu de una. descoperi ca deasupra zboara un pop -corn. nici claxoane. fiica r egelui Arcadiei. Fontainebleau era formata din câmpii. O furnica tocmai se instalase pe tocul instrumentului. Gaston miji ochii spre cer. cuiburile lor erau izolate. Într-adevar. în felul asta dispu i de directia nord. Îi zise câinelui: . Acest e douazeci si cinci de mii de hectare de viata salbatica îmbalsamau aerul cu mires me înca neidentificate de specialistii în parfumuri. Câinele nu întelegea nimic din aceste explicatii. Nu exista nimic mai placut decât sa te scoli astfel. Întreaga întindere a imensei paduri salbatice aparea a cum cu claritate.Este interesant de reperat aceasta constelatie caci. Alcor si Mizar. galben si în sfârsit alb. Cunostea fiecare coltisor al acelei paduri. Exasperat de atâta flecareala. Era.singure (pentru locuitorii din emisfera nordica): Ursa Mare. apoi roz. ceea ce te ajuta sa nu te ratacesti. Soarele începea deja sa-si arate razele si discret stelele palira apoi disparura ca sa îi cedeze locul. . razboinicii arabi îsi masurau claritatea veder ii dupa aptitudinea de a distinge aceste doua stele. sotia lui Zeus . . Peisajul era de o varietate uimitoare. gel oase unele pe altele. Câinele dadu din cap si se tângui molcom. dimineata devreme. oamenii. S-au unit în federatii iar federat iile se unesc între ele ca sa formeze imperii Ca si cum furnicile s-ar fi dedat un ei experiente pe care noi. Dar furn icarele lor se grupeaza din motive misterioase. În timp ce examina împrejurimile. Scoase ceva de mâncare din tolba. cea a "supersociabilitatii". La nici saizeci de kilometri de Paris. da. un sandvis jambon-brân-za-ceapa-comison-pi per. Privirea lui Gaston trecu de la stele la soare. ci de doua lumini. pornind de la mânerul tigaii. Vru s-o alunge da r i se agata de mâna înainte de a i se urca pe pulover. nici poluare. De mai multe ori. la fel de usor de observat: Steaua Polara. Era atât de frumoasa încât. Seamana cu o tigaie care ar fi formata dintr-un patrat de patru stele. Gaston era convins ca furnicile erau pe cale de a duce experienta societatii pâna la stadiul desavârsirii. zone de nisip. Astrul solar deveni rosu. Suspina de placere. d e la copaci la panorama vaii. daca prelungesti profilul tigaii cu de cinci ori distanta ei. de reptile si de insecte. de la soare la copaci.

Deschise larg gura si se întoarse în l oc. Ba chiar i se paru ca aude vocea unui om.. Gaston coborî cararea în directia acelei luminiscente triunghiulare . în directia stâncii de gresie si a râpei descoperita de fata lui. piramida nu avea nimic extraterestru. dar era data de gol de laturile prea drepte. Mai ales sette rii irlandezi.. I se fredona în leagan. îl învata pe de rost si el însusi îl fredona ca sa stie unde ajunsese în existenta lui. dar nu reusi sa-si duca gestul pâna te capat. Zgomotele încetara. . Ahile? Câinele îi raspunse printr-un latrat. Aureola de abur lasata de fraza pe pe tele-oglinda se risipi. forma era si mai insolita. Gaston dadu ocol acelei constructii. A cest sistem functiona destul de bine. nici cutie de scrisori. Ahile parea interesat de peretele-oglinda. În spatele lui se auzi un zbârnâit usor. Padurea era plina de tântari si de tauni de tot felul. Poate ca sunt niste. caci astrologii mayasi se descurcau ca sa faca sa coincida previziunile lor. Bzzz. fie de un deseu mare lasat în plina padure de niste poluatori inconstienti. Bzzz. Simti o întepatura usoara pe gât. În departare. Bzzz. dar omul nu prea îl întelese. Era ostenit. nici rulota. Batu cu mâna în perete: . Trebuia deci sa fie vorba fie d e un cort ridicat de turistii care nu aveau nimic de facut. Ahile? Câinele îi dadu dreptate latrând. Daca soarele diminetii nu si-ar fi trimis razele direct spre ea. Daca te uitai mai bine la ea.Ei.. Dar câinii mai întâi aduna informatii înainte de a emite ipoteze. De data asta nu era vorba de un furnicar. . când va avea un accident. când va muri. nici ferestre.nsolit. Gaston îsi lipi urechea de el. ni ci dulap. Iar vârful era translucid precum cristalul. Gaston nu-i dadu nici o atentie. o masina metali zata. dracie! Auzea zgomote în interior. un dulap? Avu nevoie de o ora ca sa traverseze rugii si scaietii ca sa ajunga pâna l a forma misterioasa. . Ahile? Am mai vazut chestii de-astea la tel evizor. În fata lui se ridica o piramida înalta de aproape trei metri. Forma scânteietoare era mascata de crengi. copilului i se dadea un calendar profesion al specific. Gaston nu ar fi remarcat-o niciodata. 16. Mintea continua sa-i prezinte ipoteze: un model nou de rulota. Nu era nici cort. sa fie! Ce zici de surpriza asta. De aproape. Fuse se construita din beton si dupa aceea fusese acoperita cu placi de oglinda asa c um gasesti în orice magazin de profil.Esti si tu de parerea mea. cu c apul înainte.Mai. Functionarul privi cu atentie edificiul: nici usi. ridica mâna vrând sa alunge insecta inoportuna . Enervat. Copaci înalti si tufe de feriga ascundeau destul de bine piramida la prima vedere. În functie de ziua nasterii. în tre copaci stralucea un triunghi. când se va casatori. Zbârnâitul se apropie.. extraterestri. Daca un tânar avea în cuvintele cântecului sau întâlnir .Cine a putut sa aiba ideea construirii unei piramide în mijlocul padurii Fontainebleau? Ai idee. la mayasi.E cineva acolo? Nici un raspuns... exista o astrologie oficiala si ob ligatorie. Dadu drumul lesei câinelui si facu ochii mari în momentul în care se prabusi. într-un boschet de ciclame. Setterul irlandez mârâia întruna adulmecând pamântul. nici c os. Natura nu cunostea liniile drepte.. Nici macar o carare pe care sa te apropii de ea. Mârâi aratându-si coltii cariati si folosi arma l i secreta: o rasuflare fetida care pusese pe fuga multe pisici maidaneze. Acest calendar povestea toata viata lui viitoare: când va gasi de luc ru. cu laturile acoperite în întregime cu oglinzi. .. ENCICLOPEDIE HOROSCOP: În America de Sud.

volumul III 17. deoarece aceasta se autodistruses e cu mult timp înainte. dupa un pâlc de cafelute albastre. Învingatorii erau cunoscuti si astro logii precizau câti raniti si câti morti vor ramâne pe câmpul de batalie. în secolul al XVI-lea. Totusi. apartinând sub-castei care se ocupa cu explorare . cu un sistem de treisprezece luni. Si lucru ciudat. Culmea previziunii. poate sa considere ca ea este cea care s perie si intimideaza. Sunt din aceeasi familie. Sunt soldati tineri. exista în zilele noastre indieni care se pretind des cendentii îndepartati ai mayasilor. Tot asa si în cazul afacerilor. Astfel încât în aj un. Cât de m ult usura existenta aceste horoscoape cântate! Nici un lucru nu era lasat la întâmplar e. Astrologii descriau viata fiecarui om de la început si pâna la sfârsit.. aceasta civilizatie era departe de a fi opera unor indivizi simpli si naivi. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. "Ei" vin din ce în ce mai multi în padure. decât sa suporte catastrofa. Nimanui nu-i era frica de ziua de mâine. toti participantii erau informati despre asta de multa vreme. Îsi trage capul în gât ca sa-si accentueze alura de razboinica s i câtiva ochi dispar. era mai precis decât al nostru. oamenii si-au dat foc la oras.ea cu o anumita fata într-o anumita zi. Edmond Wells. întâlnirea avea loc caci fata detinea si ea ac elasi cuplet în cântecul-horoscop personal. La un moment dat. Deod ata a urcat pe un obiect neted si întunecat. Înjur. si-au ucis ei însisi familiile si apoi s-au sinucis. Mayasii cunosteau cifra zero. Ea va avea loc într-o anumita zi din secolul al zecelea a ceea ce în alta parte se nume ste era crestina. Ca si ea. Daca un cu plet anunta ca în cutare zi te vei duce sa cumperi o casa. omenesti. Nici o îndoiala: între iarba-neagra si cimbrisor se simt mirosurile de pista pe care le degaja acel drum. ele sunt furnicile rosii din paduri. Razboaiele erau anuntate si descrise. Totul functiona de minune. provenind din glandel e emitatoare plasate sub abdomenul furnicilor exploratoare belokaniene. nu stie ce s-a petrecut. furnici asexuate. Merge deja de câteva zile înconjurata de a cele mirosuri de pista de furnica. ghemuite în iarba sau în frunzis. Era înca în viata si asta conta. Totusi. roata (d ar nu au înteles importanta unei astfel de descoperiri). apoi a fost ridicata în aer. mayasii prevazusera. Surorile ei mai mici ! Cu mandibulele în fata. Sunt numiti lacondoni. apar douasprezece siluete mirm eceene. Le recunoaste pâna si miros ul cetatii lor natale: Bel-o-kan. batrâna furnica rosie se tine scai de acest fir olfacti v. Dar nimeni nu le mai cunoaste semnificatia precisa. Copacii de tisa îi ofera umbra lor. momentul sfârsitului lumii. sistemul întarindu-se de la sine. Trebuie sa fi fost unul dintre "Ei". cal endarul lor. Astrologii erau toti de acord asupra orei exacte. copiii lacondonilor fredoneaza melodii vechi care enumera toate evenimentele unei viet i. Matragunele se înalta ca niste adevarate coloane de clorofila. Deodata. a fost aruncata pe fibre vegetale împletite. vânzatorul avea în cântecul l ui obligatia sa o vânda în acea zi. Se afla într-adevar pe un drum mirmecean. Fiecare stia unde sa-si . Nu avea impo rtanta. Când spaniolii au ajuns în Yucatan. dupa care a fost aruncata departe în aer. batrâna furnica rosie alearga spre acele prezente ci vilizate. i s-a întâmplat ceva ciudat. nu au avut nici mac ar satisfactia de a distruge civilizatia maya. parfumurile feromonale se conf irma. Cele douasprezece se opresc si îsi ridica antenele de surprindere. s-a agatat disperata. Atâta vreme cât nici un animal nu se iveste în calea ei. Adulmeca si identifica imediat acel cocteil de hidrocarbonati: C10H22.. ferigi mari formeaza boite verzi. au construit drumuri. Putinii ramasi au parasit orasele în flacari si a u ajuns niste rari ratacitori în câmpie. de ochi sau de urechi care o urmaresc. Daca numarul d e morti nu coincidea exact cu previziunile. duca viata si chiar si cum era a celorlalti. Cu soarele în spate. Daca o încaierare trebuia sa izbucneasca la o anum ita data. Percepe mii de antene. ÎNTÂLNIRE SUB COPACI Unde duce acest drum? E ostenita. Mai întâi slabe. erau sacrificati prizonierii. a mers pe un pustiu roz plantat cu copaci negri si rari.

Nu n umai ca e cea mai mare ca vârsta. 6 are un tic. Cele doua insecte îsi ating antenele si dialogheaza. cu câteva secunde mai mare. Chitina e atât de lucitoare încât cerul se oglindeste în ea. explorare si vânatoare exterioara. Cu capul alungit. Tânara furnica donatoare atinge primul segment. Batrâna furnica rosie se adreseaza celei mai apropiate si îi cere o t rofalaxie. al saselea. 5 este. numai pentru dialogul cu Regina mama outoare . mandi bulele lungi.15 si 16 sunt la fel în cele mai mici amanunte. îsi trece mereu piciorul drept peste ochi ca si cum ar vrea sa se scar pine. Al cincilea serveste pentru detectarea moleculelor de pi ste. stie asta si o arata mereu. dar antenele ei sunt deja naclaite de informatii olfactive.a si vânatoarea. cu picioarele groase si o aura foarte distinsa . este. abdomenul în forma de baston. Ultimele trei segmente pot sa fie folosite la nevoie ca niste mici maciuci. asexuata. Donato area face sa iasa din gusa sociala hrana lichida si o preface într-o bila mare pe care o transmite celei înfometate. este o furnica lunga si gesturile ei s unt precise si chibzuite. Molfaie o ramurica pe care. batrâna furnica rosie se adreseaza lui 5. al optulea. Batrâna furnica rosie freamata de placere în timp ce fu rnicile tinere îsi agita antenele ca sa-i ceara sa se prezinte. Cealalta îi arata ca accepta îndoindu-si cele doua antene pe spate. abdomen rotund. Al cincilea segment dezvaluia starea de spirit a celei c are se preteaza acestor atingeri: 103 683 este obosita si agitata în acelasi timp pentru ca detine o informatie importanta. tasat de la torace pâna la antene care prezinta niste spirale usoare la extremitati. a semenea unor urechi. Miscarile ap endicelor ei senzoriale exprima de altfel o mare curiozitate. Are arti culatii frumoase. 103 683 le sondeaza pe cele douasprezece exploratoare. Tânara furnica opreste în acest punct decriptarea olfactiva. al batrân ei furnici rosii si îi descifreaza vârsta: trei ani. Aceste unsprezece guri emit dar pot si sa primeasca. antenele e i sunt foarte lungi. cu mandibulele departate. ca sa se distreze.14. un abdomen patat si picioar e cilindrice. Batându -se reciproc cu vârful antenelor în crestetul capului. ceea ce face din ea radarul activ al grupului. Celelalte segme nte nu sunt emitatoare. 1. în vârsta de nouazeci si opt de zile. Zgomotul pe care îl face nu e deloc neplacut. . O parte în stomacul principal ca sa-si recapete imediat fortele. Apoi. Dupa terminarea inspectiei. Al treilea preciz eaza specia si cetatea natala: furnica rosie de padure. gesturile ei sunt stângace. Are gesturi gratioase si.12. semn de mare sociabilitate. toracele îngust. asemenea a unsprezece guri apte sa se exprime simultan pe unsprezece tonal itati olfactive diferite. chiar si la frunte si mandibule. o alta ca rezerva în gusa sociala. Fiecare din cele unsprezece segmente antenare elibereaza un feromon spec ific.13. dimpotriva. 7. al saptelea este rezervat dialogurilor complexe. 8 este paroasa peste tot. nu se poate împiedica sa nu traseze cu nervozitate semnul Z care nu înseamna nimic. pornind de la cap. provenind din cetatea-ma ma Bel-o-kan. sora ei. este spalata perfect. E vor ba de soldati tineri. o trece uneori de la mandibule la antene apoi o aduce din nou în mandibule. una despre nevoile interlocutoarei sale. sa o reconforteze si e a pe una dintre surorile ei. Imediat insectele trec la ritualul imuabil al schimbului de hrana. care o aspira cu lacomie. cu mandibulele scurte. Totusi. Al patrulea ofera informatii despre numarul pontei si deci numele acesteia: al 103 683-lea ou facut în primavara de Regina care i-a dat nastere. La rândul ei. Sunt gemene si totusi fo arte diferite unele de altele. Cuirasele coapselor sunt masive. iar ghearele sunt lun gi si foarte departate. Abia daca seamana cu o furnica. 9 are un cap rotund. Se numeste deci "103 683". cu capatul abdomenului. Pe al doilea descopera casta si sub-casta: soldat. 6. gura lânga gura. cealalta despre ce vrea sa-i propun a. pentru a purta conversatiile de baza. se plaseaza fata în fata. un torace triunghiular. rotunda: cap rotund. ca sa fie în stare. în caz de nevoie. O maladie infantila i-a ciuruit cu gauri toracele aramiu. 10 este cea mai mica. Puternica si grea. cele doua furnici se informea za.

SINDROMUL VIERMELUI Drapelul negru flutura în partea din fata a limuzinei parcate în fata casei...103 683 afla ca cele douasprezece furnici apartin unei noi sub-caste mil itare. "Odata cu el dispare un profesionist fara pereche. este sfârsitul unui ciclu. precum sopârlele . apoi masinile prietenilor si. de o bunatate si o generozitate ex traordinare". Toata lumea era îmbracata în negru si se arata foarte trista. Îsi închipuie acest cub mai întâi înconjurat de aer. cea în care se aflau rudele mai departate. împotriva altor ce tati de furnici si participa si la vânarea pradatorilor voluminosi. Pentru ei. în cautarea marginii orientale a lumii. 103 683 semnaleaza ca si ea este o furnica exploratoare belokaniana. Omul în negru avea pe fata o expresie foarte profesionala. . Cortegiul funerar as tepta câteva ore în abuteiajele pline de fumul tevilor de esapament înainte de a ajung e la cimitir. exista apa care uneori trece prin nori. un mare protect or al padurii". apoi masina unde se afla famili a.Nu ne mai manânca? . 5 r aspunde ca au primit misiunea unei explorari la mare distanta. oamenii îsi sopteau cuvinte de circumstanta: " Era un om formidabil". datorita naftalinei. Cetatencele din Bel-o-kan cred ca se afla foarte aproape de marginea ori entala si. "Ce pierdere pentru serviciul jur idic al Apelor si Padurilor".. sa formeze un cerc atingându-si a ntenele. grupurile de comando de elita ale cetatii Bel-o-kan. cred ei. lumea a existat totdeauna si va exi sta totdeauna. vehiculele colegilor de serviciu ale defunctului. la coa da. "A murit prea devreme". . la adapostul unei scobituri de radacina.. ploile. Neavând nastere. Acolo intra în ordine limuzina-dric. Interveni în sfârsit si preotul si spuse cuvintele care se cuveneau a fi spu se: "Tarâna esti.. planeta este cu bica... Pentru cei din furnicarul Bel-o-kan. apoi împresurat de covoare de no i. Apoi. Amintirea lui va trai vesnic în inimile noastre.Pentru omorârea viermilor. Si c u aceeasi ocazie vor afla si amenintarea sumbra care planeaza asupra cetatii lor . Ceremonia se derula foarte lent. A reusit sa ajunga la marginea lumii. Merg de câteva zile spre vest. Era iubit de toti. si în tarâna te întorci. Se în toarce din orient. . Patru gropari dusera pe umeri sicriul pâna la groapa deschisa. Nici termitele nu reusesc sa intre. amin"..Imposibil. Acum toata lumea se înghesuia în jurul lui Julie si al mamei ei pentru condo .De ce naftalina? întreba Julie pe unul dintre angajatii de la pompele fu nebre. Din fericire. batrâna furnica rosie le p ropune. ramasitele pamântesti ale lui Gasiton Pinson au fost puse într-un sac mare din plastic. Pentru ca cele douasprezece refuza sa o creada. trimit expeditii ca sa determine amplasamentul exact. "Era un om sfânt. Asta e cosmogonia lor. o asigura specialistul. explica el cu o voce întepata. cadavrele moderne pot sa fie protejate. sicriele sunt acum acoperite cu placi de zinc care împiedica patrunderea animalutelor. În felul acesta le va istorisi repede povestea vietii ei si astfel toate v or putea sa cunoasca incredibila ei odisee spre marginea orientala a lumii. Dincolo de asta. Fiecare se apropia de cadavru ca sa-i sarute pentru ultima data mâna. de milenii. Lupta. Tropaind pe loc ca sa se încalzeasca. nu va cunoaste moartea. Tatal tau va fi înmormântat curat si asa va ramâne multa vreme. prevazut cu fermoar si plin cu bulgari de naftalina. Oamenii cu sepci negre instalara sicriul în limuzina. În plus. 103 683 o întreaba ce fac acele furnici atât de departe de cuibul natal. când e cazul. si de aici. Carnea umana moa rta atrage larvele mustei de carne. Acest sot si tata de familie remarcabil era un exemplu pentru noi toti. La etaj se terminau pregatirile. Sunt trimise ca avan garda pentru a se infiltra în liniile inamice. 18.

În c ele din urma. Dupa ce Saccheus a reusit în sfârsit sa-i convinga sa se întâlneasca cu oficiali i englezi. Un batrân inuit s-a apropiat si. interpretul sud-groenlandez. Cred ca i-ar fi facut pl acere sa va vada ca va distrati. dar uneori nu e rau sa te mai gândesti si la altceva.Condoleantele mele. în timp ce eschimos înseamna. l-au chemat pe samanul lor care a implorat spir . Nu-ti mai vine sa omori pe cineva care prezinta acelasi comporta ment ca al tau.Dat fiind stima pe care o aveam pentru tatal dumitale. nu vedeau alta solutie pentru sosirea acesto r straini.Am si încredintat unuia dintre cei mai buni specialisti ai nostri misiun ea de a elucida misterul mortii sotului dumneavoastra. inf iltrat printr-o mica crapatura a betonului. sâmbata v iitoare va avea loc o receptie în sala de gala a palatului de la Fontainebleau. l-a între bat ce animal avea o blana atât de subtire.Evident. Cu ajutorul lui vom afla totul foarte repede.Pacat ca au existat atâtea bariere între noi. Îl cunosteam bine pe Gaston. Sunt singura ca erai un tip cumsecade. "mâncator de carne cruda"). Julie veni la marginea mormântului deschis si murmura printre dinti: . mai zise ea. Cum sa te lipsesti astfel de arma aruncând-o la pi cioarele unor necunoscuti! Gestul i-a derutat pe inuiti care au luat de jos cuti tul si au început sa strige ciupindu-se de nas. John Saccheus a avut prezenta de spirit sa-i imite imediat. Aceasta pierdere e probabil cumplita p entru dumneata. Acesta era unul dintre avan tajele pe care le vedea în a se face sa sufere ea însasi: controla suferinta în loc so suporte. E vorba de comisarul Lina rt. as vrea sa stii ca voi avea totdeauna pentru dumneata un loc în cadrul serviciilor prefecturii. îi sopti fetei la ureche: .. i-a întâlnit pe locuitorii din Groenlanda : inuitii (inuit înseamna "fiinta umana".leante. Era cel mai dureros. un grup de larve înfometate lovea în pla ca de zinc. Cu ocazia înfratirii orasului nostru cu orasul japonez. Hasinoe. Ve niti cu fiica dumneavoastra. seful unei expeditii polare britanice. a avut atunci ideea sa-si ar unce cutitul la picioarele lor. în semn de întelegere. Când îsi rodea unghiile. . S-au mi nunat rau de tot în fata unui ceas si au întrebat daca era comestibil. Inuitii se credeau din totdeauna singuri pe lume. Atunci li s-a u oferit biscuiti. Mama dadu din cap în timp ce unii si altii aruncau câteva flori pe sicriu. S-ar fi putut întâmpla ce era mai rau la 10 august 1818 când capitanul John Ro ss. Se uita o clipa fix la sicriul de brad. tata. apoi au început sa râda când s-au vazut într-o oglinda. Cel mai batrân dintre ei a agitat o bâta si le-a facut semn sa porneasca. 19.Va multumesc ca ati venit. Prefectul Dupeyron se deplasase în persoana. putea sa hotarasca momentul în care durerea se oprea. pipaind pânza camasii lui Saccheus. John Saccheus.Regret ca n-am reusit niciodata sa vorbim cu adevarat unul cu celalalt . inuitii au urcat pe nava lor si. Celal alt i-a pus imediat alta întrebare: "Veniti din luna sau din soare?" Întrucât inuitii considerau ca sunt singuri pe pamânt. Ce fusese ma i greu trecuse. Interpretul i-a raspuns cum a stiut ma i bine (folosindu-se de limbajului pidgin apropiat de limbajul inuitilor). Îsi roase unghia degetului mare. Apropiindu-se foarte mult de ea. domnule prefect. mai peiorativ. Apoi adauga: . Un as. . domnisoara. acolo.. pe care i-au mâncat cu neîncredere si i-au scuipat cu dezgust. au fost mai întâi cuprinsi de pan ica descoperind un porc. Apoi înaltul functionar se adresa mamei: . Dar perfectul parea deosebit de doritor sa se adreseze fetei: . T e astept dupa ce termini studiile de drept. va respect doliul. Si ele îsi ziceau la fel: Ce pacat ca exista atâtea bariere între noi. Sub sicriu. Îti voi gasi un post bun.ENCICLOPEDIE Întâlnirea între doua civilizatii diferite este totdeauna un moment delicat.

dincolo de fluviul cel mare. Imediat. Celor douasprezece exploratoare le vine greu sa-si c reada antenelor. Îsi aminteste de o zona cenusie si neagra cu duhori puternice de benzina. un mascul s i o femela. Dupa o saptamâna. acest cuvânt înseamna un cosmar întruchipat. Toate furnicile cunosc povesti unele mai îngrozitoare decât altele despre De gete. 103 683 s-a îndreptat deci spre est. John Ross înfigea drapelul national pe acel teritoriu si îsi însuse a bogatiile lui. Dar Degetele au un comportament absurd. marginea ei nu consta într-o prapastie vertiginoasa. Multe furnici încercasera sa forteze trecerea si pierisera a colo. dar e o zona de moarte instantanee. volumul III 20. FRICA DE DEASUPRA Batrâna furnica rosie solitara le vorbeste de pamânturi necunoscute. si dupa mii de peripetii. În felul acesta trecuse dincolo de marginea lumii si descoperise tinutul exotic unde traiau acele faimoase animale gigantice. se plimba pe culoarele c etatii interzise Bel-o-kan. de surprindere. Degetele sunt monstrii cei mai înspaimântatori din toata Creatia. Dupa parerea ei. Inuitii nu si-au dat seama dar. simplu soldat. fa ra motiv. furnicile pitice din cetatea Shi-gae-pu. Spuneau ca o expeditie d e vânatoare fusese exterminata în întregime de o arma secreta capabila sa distruga vre o zece soldati deodata. Atunci s-a luat hotarârea sa se caute aceste arme la alt dusman ancestral: termitele. Povestirea le fascineaza pe cele douasprezece exploratoare. Acolo gasisera doar o cetate distrusa de gaz colorat otravit. se debranseaza de la cercul de comunicatie . Ea declarase ca toate catastrofele care se înm ulteau de putina vreme se datorau operei unor "monstri gigantici pazitori ai cap atului lumii". Cine sunt aceste animale gigantice? întreaba 14 foarte mirata. 103 683 facuse o ancheta si dedusese ca isprava fusese opera inamicelor lor ereditare. Se ucide pentru marirea teritoriului de vânatoare. În universul padurii. 103 683 se pregatea sa faca cale întoarsa când i-a venit ideea sa sape un tu nel sub aceasta banda infernala. marginea lumii e plata. într-o ora. cele douasprezece furnici obisnuite totusi sa vâneze cei mai rai predatori. e pulverizata de o masa neagra ca re miroase a cauciuc. Deci nu detineau astfel de arme. Edmond Wells. Se ucide pentru cucerirea unui cuib. s-au ivit brusc si i-au solicitat ajutorul. Se ucide pentru aparare. Împreuna cu o expeditie de vânatoare. Regina termi telor era singura supravietuitoare. tresar si. Fusese declansat un razb oi împotriva lor. de o ca latorie. 103 683 ezita. Altii pretind ca ucid furnicile asa. Imed iat ce o furnica se aventureaza în aceasta zona. moartea e totdeauna legitimata. Unii spun ca se deplaseaza totdeauna în cete de cinci.. tara lor aparea pe toate hartile în locul mentiu nii terra incognito. a descoperit aceasta faimoasa margine a lumii orientale. Doua sexuate. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Se ucide pentru hran a. Mai întâi. devenisera supusii co roanei britanice. Totul a început atunci când 103 683.. paz nicii capatului lumii de care pomenise regina termitelor. dar piticele nu folosisera în batalie arme gigantice aplatisante. A doua zi. fara macar sa le manânce dupa aceea.itele sa alunge toate spiritele rele care s-ar fi putut afla la bordul vasului e nglez. de o lume ciudata. Degetele au dobândit în lumea mirmeceana o reputatie de animale . deoarece lumea nu e cubica. Marginea lumii e plata. 103 863 încearca sa o descr ie. 103 863 plecase spre termitiera de est. în apropiere de loja regala. Degetele? Pentru ele. Exterm ina furnicile. apoi raspunde cu un sigur cuvânt: DEGETE. degeaba! În consecinta.

nici macar reginel e. mutilate dar înca vi i. în balta lor.. Degetele. Unele furnici spun ca Degetele distrug cetati întregi si sapa în interior ca sa scoata ciorchini de cetatene îngrozite. Emana molecule din ce în ce mai grele si mai convingatoare. Se raspândesc de jur împrejurul lumii. care asasineaza totul în calea lor si nu manân ca nimic... ac easta batrâna razboinica pretinde ca s-a apropiat de ele si s-a întors nevatamata. Deci Degetele chiar exista? Antenele lor olfactive tacute nu stiu ce sa mai emita si ce sa primeasca. Prin urmare. Nimeni nu mai stie ce e adevarat si ce e legenda.. Îsi misca antenele: De ce nu sunt vazute? Batrâna furnica rosie are o explicatie: Sunt atât de mari si înalte încât devin invizibile. doboara copacii milenari. Mai exista furnici care cred ca nu exista cu adevarat. Nu iesiti afara..... Cele douasprezece furnici tremura numai când se gândesc la ele. Degetele. Si daca ar fi numai asta! S-a auzit ca Degetele crucifica fluturii cu su lite. Ar fi posibil ca aceas ta furnica batrâna sa nu spuna baliverne. Cele douasprezece furnici se uita cu atentie la 103 683. "stapânii salbaticiei". Ciuruie pasarile cu pietricele rotunde. "moarte napraznica care vine din cer". . Degetele. "distrugatori i de cetati". Fiecare cunoaste ane cdotele îngrozitoare care circula despre ele. Sufoca me lcii în grasime verde care miroase a usturoi. Încearca sa-si imagineze marginea lumii si Degetele care o pazesc. Degetele. 103 683 vrea sa le informeze pe toate furnicile de pe planeta ca Degetel e se apropie si ca acum nimic nu va mai fi la fel. Degetele. Nu se poate sa nu mai fie luate în seama.. E uluitor. Se spune ca sunt oarbe si ca ucid pe toti care vad ca sa se razbune pentru ca ele sunt oarbe. Niste sfere mari si roz si netede dotate cu o putere fenomenala. Ataca toate fiintele vii. marele exterior e plin de Degete! Cine nu a auzit asta în copilaria lui? Si cine nu a auzit mitologia marilo r razboinice eroice care au plecat sa vâneze Degetele cu mandibulele goale? Degetele. "teroarea roz". Se spune ca. Devasteaza totul... Tr ag în teapa viermisorii pe niste spini curbati si îi cufunda în apa fluviului pâna când pe stii generosi vin sa-i elibereze! Degetele.. Se pretinde ca despr ind picioarele din spate ale broastelor înainte de a le arunca.. 5 o întreaba pe batrâna furnica exploratoare de ce vrea sa se întoarca la Belo-kan. Cele douasprezece exploratoare amutesc de uimire. far a ochi dar si fara gura.. Se mai spune ca Degetele nu sunt asa înversunate doar pe furnici. Degetele ar exista cu adevarat si s-au pregatit sa invadeze padurea. fara picioare. al caror comportament depaseste oroarea absoluta. Doboara tântarii din zbor. ci ca doicile pom enesc despre ele ca sa sperie larvele precoce care vor sa iasa prea devreme din cuib. Degetele exista.. "ferocitatea neteda". transform a sopârlele în terci.. smulg pielea veveritelor. în câteva clipe.. Trebuie s-o creada.. Toate relatarile le descriu ca pe niste sfere imense de culoare roz. În cetatile mirmeceene l i se dau mii de porecle: "sfere rosii ucigase". Ciopârtesc chiar si zonele creselor. se spune ca Degetele nu respecta nimic. Încep sa bântuie padurea . Degetele. "nenumaratii".demente. fara antene. La Bel-o-kan.. 5 ramâne circumspecta. Jefuiesc stupii albinelor.... 103 683 insista.

Cele douasprezece sa formeze din nou cercul. ca o fobie. caci mai prezinta o tulburare. nici acum. Peste tot.Iata ce explica amenoreea ei. Belokanienele au ridicat rapid o armata de trei mii de furnici cu abdome nele supraîncarcate cu acid formic. fata nu a avut nicio . Era atât de convins de asta încât. tinutul unde traiesc Degetele gigantice. cetatea ei natala. În loc sa se întoarca. Dupa aceea era usor sa fie tratate si deveneau abonatele lui pe viata. Trebuie alarmat universul. Pentru specialist era evident ca micuta suferise un soc psihologic puter nic si îi era greu sa creada ca el se datora lipsei vocalizelor. Repede. Niste tablouri moderne cu pete mari si rosii reuseau de minune sa nu se potriveasca deloc cu mobilele vechi din acaju. Atunci a luat hotarârea sa se întoarca la cuib. psihoterapeutul era convins ca cei mai multi dintre clientii sa i fusesera abuzati sexual în copilarie. Regina din Bel-o-kan se însela. Cine ar putea sa fie? 21. sa le aduca celorlalte veste a cea rea. . De fapt. Îsi imagina fata luptându-se cu acel bat rân. Dar drumul era lung si. propunea pacientelor sale sa-si autosugereze unul. fara sa se mai gândeasca. Nu suporta sa fie atinsa. desi pornisera trei mi i. se straduia sa-si pastreze echilibrul pe un gheridon fragil dintr -un metal aurit. ascunse undeva deasupra norilor. obiecte ciudate caci sunt perfec t geometrice. si si-a povestit aventurile noii regine. da fuga sa se ascunda împreuna cu celelalte doua sprezece. Când mama telefonase pentru o programare. LOGICA PSY Pentru ca pacientii sa se simta în voia lor. acolo sus. Mi-ati spus ca la cei nouasprezece ani ai ei. trece în continuare print r-o faza anorexica chiar daca manifestarile sunt mai putin spectaculoase ca înaint e. . . când nu putea s a descopere un astfel de traumatism în spatele unui comportament maladiv. Dar batrâna exploratoare se întrerupe. 103 68 3 mai vrea sa le spuna si alte lucruri. geometrice s i moarte. Face mofturi. Abuzase tatal ei de ea pe când era mica? Sau un prieten al familiei si-a permis unele libertati? Adolescenta fusese cumva pip aita de profesorul ei de canto? Aceasta idee o consternase pe mama. În zona lor.103 683 se încapatâneaza. Dupa parerea mea. Tot ce mai ramasese din acea armata glorioasa a pierit sub jeturi de apa cu s apun. dar curiozitatea ei a fost mult mai puternica..Poate ca aveti dreptate. Degetele au distrus natura si au înlo cuit-o cu obiecte pe care le fabrica chiar ele. Toate furnicile trebuie sa stie ca.Amenoreea? . Acolo a urmat o batalie memorabil a. tot rosie.Nu. Caci povestea ei nu se opreste aici. Adulmeca în departare o prezenta ostila . lucrurile sunt netede. s-a straduit sa-si stapâneasca frica si sa mearga drept înainte ca sa viziteze cealalta parte a lumii. Trei mii de soldati n-ar fi putut sa vina de hac tuturor Degetelor din lume caci sunt mult mai numeroase decât se crede. refuza sa înghita tot ce sea mana mai mult sau mai putin cu carnea. aceasta sa alarmat si a luat hotarârea sa porneasca o mare cruciada ca sa spulbere toate De getele de pe suprafata pamântului. În centrul încaperii. Deci de aici venea totul. raspunsese ea. o vaza Mi ng. . Acolo îsi adusese mama lui Julie fata de la prima criza de anorexie. când s-a întors la B el-o-kan. Speci alistul banuise imediat ceva sexual. la marginea lumii au ajuns doar cinci sute. Degetele le pândesc si se pregatesc sa schimbe totul. o întrebase daca fata mânca acum nor mal. 103 683 a fost una dintre rarele furnici care au reusit sa scape. Dupa prima odisee. Si le-a vazut. poate ch iar singura.Da. medicul îsi concepuse cabinetul ca un salon. 103 683 le descrie lumea.. reci. în tinutul Degetelor.

numim un "complex Peter Pan" . care transpira totdeauna si care îsi legase parul rar cu un snur l a spate. Dar ce voia Julie în acel moment? Pentru ca nu întelegea. aproape ca înt elese. repeta el. Julie îi indica câinelui Ahile ca pretioasa vaza chineze asca continea un os. Apoi. N-am dreptate? .Julie prezinta ceea ce. Tânara se uita la ace l barbat masiv. . ne aflam aici ca sa dezlegam împreuna enigmele trecutului tau. Julie se cabreaza ca un cal îndaratnic care nu vrea sa sara p este un gard viu. umilinta este frâna. Câinele se uita la Julie. setterul irlandez latra. Mi se pare ca ti-e frica. Profita de aceasta sedinta ca sa asi gure plimbarea zilnica a animalului. . sa-ti redau încrederea în tine. Poate ca asta va fi de aj uns ca s-o satisfaca. Julie? o întreba psihoterapeutul. Psihoterapeutul se ridica din fotoliu si o prinse de umeri. E sti o fetita careia îi este frica singura în întuneric. de exemplu. Sarcina mea este sa-ti redau încrederea în tine. Amenoreea este deseori legata de anorexie. Îi trebuia mult timp ca sa înteleaga. Trebuie totusi sa ti-o exprimi ca sa te eliberezi. dar nu îndrazni sa se miste în acel decor necunoscut. se va macera în tine ca o fiere si vei suferi si mai mu lt. ma aflu aici ca sa te ajut. Stiu ca în adâncul inimii suferi din cauza mortii tatalui tau.Dar de ce se comporta astfel? . si care trebuie sa fie linisti ta. Mai întâi. bac-ul însemna si el trecerea la vârsta adulta. . o asigura el cu o voce ferma. împreuna. . Ma întelegi. chiar si cele pe care îti închipui ca le-ai uitat. Psihoterapeutul se uita fix la fata cu ochii cenusii. Atunci. Psihanaliza a fost . ca corpul ei nu se va mai dezvolta si ca va ramâne pentru totdeauna o fetita. Vrea sa-si mentina stadiul de copilarie. probabil din mila.Înteleg. legatura între fa ctorul postal si cutia de scrisori. spuse mama suspinând.Julie. se uita la vaza si încerca cum putea mai bine sa înteleaga legatura dintre ele. Nu produce ovule daca nu se simte în stare sa hraneasc a apoi un fetus ca sa-l duca pâna la nastere. Refuza sa devina adulta.Cum ne mai simtim. fixez doua obiective principale ale activitatii noastre comune. Probabil ca asta e si motivul pentru care n u vrea sa reuseasca la bacalaureat.Julie. Corpul det ine propria lui întelepciune.Ma doare-n cot de frâna si de acceleratorul dumitale. Daca nu. Câinele o privi cu atentie. Vaza-Ahile.Evident. Creierul lui de câine era foarte dezamagit caci simtea ca fata îi indica ca avea de facut ceva f oarte important. vom vedea cum sa spargem buba si sa cauterizam rana. . Poti sa întelegi asta. nu-i asa? Julie consimti în sfârsit sa se uite în ochii medicului si zise: . Încrederea este acceleratorul personalitatii. . Care e legatura? Ceea ce îl întrista mult pe Ahile în viata lui de câine era faptul ca nu gasea legaturile între lucrurile sau evenimentel e lumii oamenilor.Sunt aici ca sa te ajut. Vo m examina unul câte unul toate episoadele existentei tale. Ahile-vaza. în limbajul nostru. O secretara anunta prin interfon sosirea lui Julie. Psihoterapeutul o ru ga s-o pofteasca înauntru. Spera. Dar fetele tinere au pudoa rea lor si nu îndraznesti sa-ti exprimi durerea. Te voi asculta si. Julie. Julie.Julie. Asta constituie o întârziere anormala în dezvoltarea ei. Nici o expresie pe fata ei. nemâncând . De ce acel om umplea cutiile de scrisori cu bucati de hârtie? În cele din urma îsi daduse seama ca acel naiv lua cutia de scrisori drept un animal care se hranea cu hârtie. sa-ti alung temerile si sa-ti permit sa exprimi tot ce ai mai bun în tine. Cu asta ma ocup eu. Asta e probabil c auza ca manânca atât de putin. Si nu poate sa de vina adulta. Julie venise însotita de câinele Ahile. Nu-i asa? Cu un semn discret.data ciclu. cu pleoapele cazute. îti controlezi destinul si profiti deplin de drumul vietii. Nu-i asa? Julie continua sa-l atâte discret pe câine. problema mea va fi sa te învat umilinta. Toti oamenii îl lasau sa-si faca de cap. Din momentul în ca re stapânesti si acceleratorul si frâna. . nu-i asa? Tacere.

iar când ma aflu la volan. La ur ma urmelor. Am înteles foarte bine ce e îm batrânit în lumea asta.. prinzând din zbor ocazia d e a abate discutia. . Pâna atunci..Totusi? Edmond Wells. Acea clipa îi fusese de ajuns medicului ca sa-si revina. specialistul era el.. Asa zisa psihoterapie este doar un mi jloc de a macera iar si iar trecutul. nu sufar de o lipsa. . alegerea meseriei de psihoterapeut este în sinea ei un simpto m.. spun sa te uiti bine la tine însati. va supara faptul ca sunt prea. mobilele.. e adevarat ca îl facea sa se gândeasca la ceva precis. Si coada de cal. fata din fata lui era doar o clienta..Nici una. Julie fusese totdeauna discreta. si cât mai depar te posibil." . V-ati gândit la asta? Culoa rea asta rosie. asta e tot. A scris o carte care "traieste si vorbeste". Era uimitoare. Pleoapele lui se agitara ca doua scuturi intermitente. Culoarea rosie.Nu vreau sa ma vad nici pe mine. Exista vreo legatura cu H.De altfel. Acum vedea cum sa iasa din impas. tablourile. Îsi întoarse fata în alta parte cum putu mai bine . nu-i asa? . aplombul unei femei de treizeci de ani si un fel de ciudata c . Nu-i placea sa simta rasuflarea nimanui. Probabil c a citise câteva carti de psihologie. lucida. Julie îsi dadu seama de a sta si refuza sa mai continue aceasta înfruntare..Exact la ce ma gândeam si eu. Daca sufar. si daca nu vrei sa ai un accident. e mai bine sa te uiti înainte. Cu cât acea mica pacienta îl sfida mai tare.Si ce spune "cartea care traieste si vorbeste" a acestui domn Edmond W ells? Acum se afla atât de aproape de Julie încât fata îi putea simti rasuflarea. Acea fata urmarea sa-l destabilizeze întorcând împotriva lui propriile lui arme.. Wells. . nu te uiti la tine . sclerozat. Nu va mai adre sati mie ca unei copile inculte. vazele rosii. cu aerul ei de pustoaica d e doisprezece ani. Nu-mi place sa ma uit înapoi. Când conduci masina. Wells al meu e mult mai tare.Un prieten care îmi vrea binele. Atunci preferat i sa credeti ca eu nu sunt normala. Se apropie. În realitate.. autorul Om ului invizibili . Si. dermatologii sufera frecvent de acnee sau de psoriasis. . Dumneata îmi pari bolnav cu mania de a puncta fiecare fraza cu un "nu-i asa?" Julie continua netulburata: ... Oftalmologii poarta în general ochelari.conceputa doar ca sa-i ajute pe copii sa nu reproduca schemele ratate ale parin tilor lor. . Trebuia sa se degajeze repede.. Mirosul era puternic si se simtea parfumul unei lotiuni mentolate.Cine e Edmond Wells? întreba medicul întrerupând-o. Cine este Edmond Wells? Si poti sa-mi arati "cartea care tr aieste si vorbeste"? Treptat. Vru sa alunge aceste gânduri dar presupusa lui pacienta nu-i dadu ragaz. Medicul fu surprins. Sunteti fascinat de sânge? S i coada asta de cal! V-ati facut-o ca sa va exprimati mai bine tendintele femini ne? Specialistul facu un pas înapoi. Ca si dumneata. am citit si eu Introducere în psi hanaliza de Sigmund Freud si cunosc toate smecheriile psihanalistilor. reactionar. cu atât o gasea mai frumoasa. În viata ta exista cineva care te manipuleaz a si te perverteste. nu stau cu ochii fixati la oglinda retrovizoare. A nu intra niciodata în conflict cu un pacient pe propriul sau teren constituia o regula de baza a profesiunii. în general. ci de exces. Nu sunt b olnava.Si felul în care a fost decorat acest cabinet. Practicianul îsi sterse fruntea de sudoare. medicul prelua conducerea conversatiei.Nu spun sa te uiti înapoi. asta merge o data la o suta.G. . Nici un ul dintre clientii sai nu-si permisese sa-l admonesteze direct. Edmond Wells a scris: "Vezi ce specialitate si-a ales un medic si vei întelege care e problema lui. endocrinologii prezinta probleme hormonale i ar psihoterapeutii sunt. replica taios Julie. Reflexele profesi onale erau prea înradacinate ca sa nu fie gata sa reactioneze în orice moment.

în timpul razboaielor. Se apropie. O mânca din ochi. Deci. Pleca trântind usa. ochii. se afla la locul ei. Ajunge. 103 683 a vizitat apoi cuiburile Degetelor. 14 se retrage din cercul antenelor. ofera posibilitatea de a pastra secreta logica care sta la baza deciziilor importante. Chiar el îl pusese la punct s i stia sa-l foloseasca. Edmond Wells. Sunt furnici pitice din cetatea Shi-gae-pu. Asta îl va învata sa sparga v aza Ming pe care i-o indicase în momentul în care îi arata asta. ENCICLOPEDIE STRATEGIE IMPREVIZIBILA: O minte atenta si logica este în stare sa prevada orice strategie umana. Dar nu asta e lucrul cel mai extraordinar. Acolo a mers din descoperi re în descoperire. Cred ca este de ajuns inteligenta lo r. De exemplu. 22. Dar fata se departase deja si statea lânga usa. Dezamagit si dezorientat. Au reperat mirosul scadrei belokaniene si cauta înfruntarea. Din fericire. Le lasa sa treaca. 103 683 si cele douasprezece îns otitoare ale sale le repereaza pe noile venite. Un Deget incredibil care voia ca cele doua specii ale lor sa intre în comunicare. volumul III 23. sa n-o mângâie. zarurile sunt cu siguranta cel mai bun mijloc de a îngrijora adversarul care se va simti depasit de un mecanism de gândire caruia nu-i sesizeaza logica. atât de departe de cuibul lor? 103 683 crede ca se afla acolo din aceleasi motive ca si noile ei însotito are: curiozitatea. Totul în ea era încântator. Piticele vor si ele sa exploreze limitele geografice oriental e ale lumii. Era impo sibil sa le sapi peretii. în plus. Erau evident gigantice dar m ai aveau si alte caracteristici. Îsi impuse sa n-o atinga. foarte artagoase si foarte combative. Totusi. parfumul. La început a întâlnit niste libarci care pretindeau ca au domesticit Degetele astfel încât acestea le depuneau zilnic cantitati enorme de ofrande în cupe v erzi monumentale. Nimeni nu poate sa prevada rezultatul unei arunca ri de zaruri. TREI CONCEPTE EXOTICE Ridicându-si antenele deasupra adapostului. În fiecare cuib de Degete circula apa calda. A auzit destul. putini generali îndraznesc sa supuna caprici ilor hazardului alegerea viitoarei manevre. Erau complet dure si paralelipipedice. Ahile o urma. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Îi placea sa i se opuna rez istenta. Îi adresa un zâmbet provocator si îsi puse bretelele gentii pe spate dupa ce verifica pipaind ca Enciclopedia cu noasterii relative si absolute. Exista totusi un mijloc de a ramâne imprevizibil: este de ajuns sa introduci un mecanism aleator într-un proces de decizie. Formeaza din nou cercul sub o radacina de fag. îi trase animalului o lovitura de picior. el va reactiona cu teama si din acel moment va deveni complet previzibil. 103 683 îsi continua relatarea. Introducerea a putin haos într-o strategie globala nu numai ca permite efe cte-surpriza ci. Afara.ultura livresca care îi sporea farmecul. Furnici de talie mica. Aceasta furnica vrea sa spuna ca a "vorbit" cu u . volumul III. atingându-se usor doar cu vâr ful antenelor. 103 683 descope rise un Deget care nu manifesta ostilitate fata de furnici. sa înc redintezi sortii unei aruncari de zaruri directia în care va fi lansat urmatorul a tac. D ar ce cauta acolo. Acest Deget fabricase o masina care permitea transformarea limbajului ol factiv al furnicilor în limbajul auditiv al Degetelor. s-a pomenit singura în tinutul Degetelor. apa rece. Evident. sânii. a er si hrana moarta.

Totusi degetele au si ele gura. Cu toate acestea. Acest atu le serveste la compensarea relativa a lacunelor corpurilor lor. Degetele au reusit sa recupereze întârzierea fata de speciile cele mai avansate. Degetele i-au spus tot felul de bazaconii. înseamna a colabora cu cel mai mare dusman al furnicilor. nic i un rest de mâncare. Tovarasele ei îsi misca antenele în semn de asentiment. 103 683 cere sa fie ascultata fara idei preconcepute. datorita mâinilor l or. 6 accepta experienta. linge si adulmeca. 5 aminteste ca Degetele spargeau cetatile. curiozitatea este de ordin genetic. Câte sunt? Mai multe milioane. probabil cel mai monstruos. 6 recunoaste ca întâlneste acea materie pentru prima data. iar degetele. emit e 13. Astfel. ca s-o recunoasca din toate furnicile de pe acest Pamânt. sunt doar inventia doicilor care vor sa sperie pui etul. Dar la furnici. Celor douasprezece furnici tinere le vine greu sa creada tot ce spune so ra lor mai în vârsta.n Deget! Celelalte douasprezece sunt de acord: nu încape nici o îndoiala ca 103 683 e nebuna. Nu au antene pentru ca nu au nevoie de ele. asta s-a dato rat faptului ca furnicile nu stiau nimic despre Degete si îsi facusera despre ele în chipuiri himerice. sa striveasca. se folosesc de masini. Fiindca nu au mandibule ascutite. E un semn special. Degetele sunt dincolo de orice închipuire a furnic ilor. Abia foarte recent. 103 683 povesteste despre conversatia ei cu "Degetul care stie sa comuni ce". Cu " masina de tradus ". triumf pentru 103 683! Acea substanta tare si lipicioasa este un . facut de Degete. Datorita explicatiilor sale. sa agate. de numai trei milioane de ani. Degetele stau vertical în echilibru pe cele doua membre posterioare. Simtul auzului le permite sa comunice iar simtul vazului l e este suficient ca sa perceapa lumea. îsi fabrica niste "haine" cu fragmente de fibre vegetal e împletite. Furnicile populeaza pl aneta de o suta de milioane de ani. 5 nu-si crede antenelor. este formata din cinci dege te articulate capabile sa ciupeasca. macar ca sa stii cum sa lupti cu ei. Cele douasprezece ezita. chiar daca Degetele constituie o specie relativ întârziata . sa strânga. au descoperit agricultura si cresterea vitelor si au început sa construiasc a orase. Mult timp au ramas subdezvoltate. Nu prea au chef sa mai asculte urmarea relatari i batrânei furnici solitare pentru ca li se pare neînchipuit de stupefianta. Cum de n-au avut cunostinta mai devreme de existenta lor? 103 683 explica faptul ca pamântul este mult mai mare decât cred furnicile s i ca majoritatea Degetelor locuieste departe. cu numai câteva mii de ani în urma. Degetele constituie o specie animala foarte tânara. Cum n-au multe picioare care sa le propulseze cu mare viteza. Sunt de o mie de ori mai mari decât ele. A dialoga cu im Deget. acest lucru se datoreaza faptului ca acestea sunt situate a tât de sus încât nu le pot vedea. Batrâna furnica îi cere atunci sa linga acel semn pe care îl poarta pe frunte. ceea ce ei numesc mâini. Exista ceva si mai extra ordinar. e ceva care se vede de la o posta. o are 103 683 îi tulbura întelegerea. ea are totusi un imens avantaj asupra tuturor celorlalti locuitori ai planetei : extremitatea membrelor lor. ea va putea acum sa aduca o multime de lucruri la cunostinta surorilor ei mai mici! Ceea ce vad furnicile din Degete nu e decât prelungirea vârfului labelor lor. adica de niste cuiburi mobile puse în miscare de o reactie dintre foc si hidrocarbura. folosesc cutite fabricate din miner ale cioplite si lustruite pâna când pot sa taie. D elireaza. Milioane de giganti ocupa totusi foarte mult lo c. 6 considera ca vârsta înaintata pe cart. Daca nu au descoperit nici ochi si nici gura la Degete. Nu e gainat de pasare. Numa i pe doua! Au sânge cald. Deoar ece nu au carapace solida. Degetele nu exista. sunt sociabile si traiesc în cetati. ochi si picioare. 103 683 raspunde ca totdeauna trebuie sa-ti cunosti bine dusmanii. Normal. Cercul se formeaza din nou. Daca prima cruciada anti-Degete s-a transformat într-un masacru. Dar astea nu sunt singurele lor caracteristici. sa rupa.

. 13 spune ca e timpul de a asmuti universul. enunta ea. raspunse 15. Ceea ce au reusit libarcile. sugereaza 16. Ar fi mult mai sim pla.ul din lipiciurile misterioase pe care stiu sa le fabrice Degetele. N-avem ce face cu dragostea. sa se coopereze pentru ca Degetele sa beneficieze de cunostintele furnicilor si. Dar din toate ideile lor insolite.. Domesticirea tor? se întreaba uimite interlocutoarele ei. nu e sigura ca a înteles totul foarte bine. de ce nu si degetele? La urma urmelor. zu gravesc cu culori sau asociaza sunete care. este acea nevoie maladiva pe care o au unele Degete de a spune povesti care provoaca la ei niste spasme nervoase si le permite sa su porte mai bine viata. În tara lor pentru giganti. legate unele de altele. Onoreaza cu acest unguent fiintele care li se par importante. împreuna. 16 doreste sa le situeze regatul. care a dialogat cu Degetele considera ca nu era vorba doar de n iste monstri lipsiti de judecata si aducatori de moarte. macar pentru hartile chimice. si în aceasta privinta. dragostea. 103 683 scutura din cap. dragostea provoaca la ei spasme si le permite sa suporte mai bine viata. Asistenta asculta din nou. Uneori chiar si le refuza! Sa refuzi o trofalaxie. Arta este o nevoie la fel de intensa pe care o au Degetele de a confecti ona lucruri pe care le considera foarte dragute si care totusi nu folosesc la ni mic. Pentru ca aventura ei sa fie bine înt eleasa. E curioasa sa stie exact ce e dragos tea. trei au i nteresat-o în mod deosebit pe 103 683 si i s-au parut demne de a fi aprofundate. Dar i se pare un se ntiment exotic necunoscut de insecte. Degetele hranesc deja l ibarcile. Caci. reciproc. S-a întors ca sa transmita aceasta sugestie întregii sale specii. Nu întelege prea bine despre ce e vorba. foarte interesata. Degetele prezinta comportamente aberante.. Chiar daca nu e usor sa le faci p e furnici sa accepte aceasta idee. Degetele numesc asta "lac de unghii" si e unul dintre cele mai rare prod use ale lor. Cele douas prezece exploratoare sa fie sustinatoarele ei. Asta e parada nuptiala. Dupa cum spune 103 683. Umorul. Si asta le provoaca spasme si le permite sa suporte mai bi ne viata.. arta. Nici la mâncat. furnicile de cunostintele Degetelor. Cu "mâinile" lor. de a aduna într-o armata imens a toate furnicile si toate animalele si. Si dragostea? întreaba 10. Umorul. 103 683 profita de aceasta dovada concreta a cunostintelor ei despre Deg ete ca sa-si împinga si mai departe avantajul.. trofalaxiile nu sunt automate. cu umorul si cu arta. Dragostea este atunci când un Deget mascul îsi înmulteste comportamentele ciud ate ca sa reuseasca ca un Deget femela sa-i acorde o trofalaxie. explica ea. Sederea printre acele fiinte bizare i-a tulburat l ui 103 683 puterea de întelegere. dar nu poate sa spuna mai mult caci. Mica trupa sovaie. de n econceput pentru o furnica normala. nici la protejat. sa distruga aceste Degete monst ruoase. Escadra e stupefiata. Cum poti refuza sa îmbratisezi pe cineva? Cum poti refuza sa regurgitezi hrana în gura celui lalt? Cercul de audienta devine si mai strâns pentru a încerca sa înteleaga. umorul si arta. Degetele produc forme. insista ea. li se par de osebit de melodioase. cosenile. furnicile sunt din ce în ce mai uimite. Chiar si Degetul cu care a comunicat i-a istorisit "glume" care nu au avut nici un efect asupra ei... domesticirea lor. la degete . s-ar putea reproduce aici la o scara mult mai mare. e altceva raspunde 103 683. 10 ar vrea sa le cunoasca mai bine. Sigur! Furnicile au domesticit deja o multime de animale: paduchii-de-fr unze. Asta e o sarcina imposibila. Trebuie sa se stabileas ca cu ele relatii diplomatice. Nu. Dragostea e si mai enigmatica. Sa coopereze cu Degetele! Sa le domesticeasca ca . trebuie sa fie crezuta pe cuvânt.. 103 683. efortul merita toata osteneala.

pe niste simpli paduchi-de-frunze! Mai bine sa se alieze cu cei mai feroci locuitori ai padurii, de exemplu cele mai mari sopârle. De altfel, furnicile nu au obiceiul sa încheie aliante cu or icine. Si asa se înteleg destul de greu între ele. Lumea e plina de conflicte. Razbo aie între caste, razboaie între cetati, razboaie între cartiere, razboaie fratricide.. . Iar aceasta batrâna exploratoare cu fruntea murdara si cu carapacea marcat a de loviturile primite în întreaga ei existenta propune sa se faca o alianta cu... Degetele! Niste fiinte atât de colosale încât nu li se zaresc nici gura si nici ochii! Ce idee stranie! 103 683 insista. Repeta iar si iar ca, acolo sus, Degetele, unele Degete , sustin acelasi obiectiv: ajungerea la o cooperare furnici-Degete. Sustine ca a ceste animale nu trebuie dispretuite sub pretext ca sunt diferite si necunoscute . Totdeauna ai nevoie de cineva mai mare decât tine, spune ea. În fond, Degete le stiu sa doboare foarte repede un copac întreg si sa-l taie în bucati. Ar putea sa devina niste aliati militari foarte interesanti. În caz de coalitie, ar fi sufici ent sa li se indice ce cetate sa atace ca s-o sparga imediat. Razboiul constituind prima preocupare a furnicilor, argumentul are greut ate. Batrâna furnica rosie îsi da seama de asta si insista: . Va dati seama de ce forta am dispune daca într-o batalie am alinia o legiu ne de o suta de Degete domesticite! Ghemuita în scobitura fagului, escadra e constienta ca traieste un moment crucial din istoria furnicilor. Daca aceasta furnica batrâna reuseste sa le convin ga, poate ca într-o zi va reusi sa convinga întreg furnicarul. Si atunci... 24. BAL MAGIC LA CASTEL Degetele se unesc. Dansatorii îsi iau în brate cu fermitate partenerii. Bal la castelul de la Fontainebleau. În onoarea înfratirii orasului Fontainebleau cu orasul nipon Hashinoe, în vech ea cladire istorica avea loc o petrecere. Schimb de drapele, de medalii, de cado uri. Reprezentatii de dansuri folclorice. Coruri locale. Prezentarea panoului FO NTAINEBLEAU-HASHINOE: ORASE ÎNFRATITE, care va marca de acum înainte intrarea în ambel e orase. Degustari de sake japonez si de rachiu de pruna frantuzesc. Masini care arboreaza ambele drapele parcheaza în curtea centrala si din e le coboara perechi de întârziati în haine de gala. Îmbracate în haine negre, Julie si mama ei intra în sala de bal. Tânara cu ochii cenusii nu era deloc obisnuita cu o asemenea revarsare de lux. În centrul încaperii luminate, o orchestra de coarde cânta un vals de Strauss si perechile se învârteau, amestecând negrul smochingurilor barbatesti cu albul rochii lor de seara ale femeilor. Servitori în livrea circulau prin sala, ducând pe tavi de argint siruri de p rajiturele multicolore, aranjate în cuiburi de hârtie colorata. Orchestra accelera ritmul: vârtejul final al Dunarii albastre. Perechile s e transformara în sfârleze negre si albe emanând parfumuri grele. Primarul astepta pauza ca sa-si tina discursul. Radiind de multumire, el îsi declara satisfactia pentru înfratirea dragului sau oras Fontainebleau cu Hashin oe. Lauda strânsa prietenie franco-japo-neza si spera ca aceasta va dura vesnic. E numera principalele personalitati prezente: mari industriasi, profesori universi tari eminenti, functionari importanti, ofiteri, artisti renumiti. Toata lumea ap lauda foarte tare. Primarul orasului japonez raspunse printr-o scurta expunere asupra temei întelegerii între culturi, indiferent cât de diferite sunt ele. - Avem totusi, dumneavoastra aici si noi acolo, aceeasi sansa de a trai în mici orase linistite; frumusetea naturii creste la noi în ritmul anotimpurilor si se adauga talentelor omului, declara el. Dupa aceste cuvinte si dupa alte aplauze, începu din nou valsul. Greu te p

uteai întelege într-o asemenea harmalaie. Julie, mama ei si Ahile se asezara la o ma sa într-un colt unde prefectul veni sa le salute, Era însotit de un barbat destul de înalt, blond, cu ochii mari si albastri. - Vi-l prezint pe comisarul divizionar Maximilian Linart, despre care vam vorbit, preciza prefectul. El conduce ancheta asupra mortii sotului dumneavoa stra. Puteti avea deplina încredere în el. E un politist fara pereche. Preda la scoa la de politie din Fontainebleau. Va sti sa stabileasca cu rapiditate cauzele mor tii lui Gaston. Barbatul întinse mâna. Schimb de sudori metacarpiene. - Încântata. - Încântata. - Si eu la fel. Nemaiavând ce sa adauge, cei doi se retrasera. Julie si mama ei contemplar a de la distanta petrecerea care era în toi. - Dansati, domnisoara? Un japonez tânar se înclina în fata lui Julie. - Nu, multumesc, raspunse ea. Surprins de acest refuz, japonezul ramase o clipa nehotarât, întrebându-se car e erau cerintele politetii frantuzesti când un cavaler era respins în cadrul unei ma nifestari oficiale. Mama îi veni în ajutor: - Scuzati-o pe fiica mea. Suntem în doliu. În Franta, negrul e culoarea doli ului. Usurat ca nu el era motivul si încurcat totodata de greseala facuta, baiat ul se apleca exagerat de mult în fata mesei. - Iertati-ma ca v-am deranjat. La noi e invers, albul este culoarea doli ului. Prefectul povestea o gluma unui mic grup de invitati: - Un eschimos sapa o gaura în gheata. Arunca firul de plastic cu cârlig si m omeala. Asteapta, când, deodata, se aude o voce foarte puternica care face sa se c utremure solul: "Aici nu e peste!" Speriat, eschimosul pleaca ceva mai departe s i sapa alta gaura. Arunca fanionul si asteapta. Vocea rasuna din nou: "Nici aici nu e peste!" Eschimosul se duce si mai departe si sapa a treia gaura. Vocea se aude din nou: "Nu-ntelegi c-aici nu e peste!" Eschimosul se uita cu atentie în jur , nu vede pe nimeni si, din ce în ce mai speriat, ridica o privire spre cer si între aba: "Cine-mi vorbeste? Dumnezeu?" Iar vocea rasuna din nou: "Nu, directorul pat inoarului..." Câteva râsete. Felicitari. Apoi al doilea val de râsete pentru cei care au întel es cu întârziere. Ambasadorul Japoniei vrea sa istoriseasca si el ceva: - E vorba de povestea unui om care se aseaza la o masa, deschide un sert ar, scoate o oglinda si se uita îndelung la ea, crezând ca vede imaginea tatalui sau . Nevasta lui vede ca se uita mereu la acea rama si se nelinisteste, imaginându-si ca e vorba de fotografia unei amante. într-o dupa-amiaza, profita de absenta sotu lui ei ca sa se convinga. Va vedea imaginea pe care sotul ei o tine ascunsa. Cum se întoarce barbatul acasa, femeia îl întreaba geloasa: "Poti sa-mi spui si mie cine e femeia aia batrâna si urâta careia îi pastrezi portretul în sertar?" Alte hohote de râs politicoase. Al doilea val de râsete pentru cei care au înt eles cu întârziere. Al treilea val de râsete al celor care au cerut sa li se explice p oanta. Prefectul Dupeyron si ambasadorul Japoniei, încântati de succesul lor, spuse ra si alte glume. Îsi dadura seama ca nu era prea usor sa gaseasca glume care sa f ie la fel de amuzante pentru amândoua popoarele, glumele pline de referinte cultur ale care au sens doar în tara lor de origine. - Credeti ca exista un umor universal capabil sa faca toata lumea sa râda? întreba prefectul. Calmul reveni abia atunci când majordomul suna clopotelul ca sa anunte ca toata lumea se putea instala la masa caci urma sa se serveasca cina. În fata fieca rei farfurii erau asezate niste pâini mici si rotunde.

25. ENCICLOPEDIE RETETA DE PÂINE: Pentru cei care au uitat-o. Ingrediente: 600 g faina. 1 pachet de drojdie uscata 1 pahar de apa 2 lingurite de zahar 1 lingurita de sare, putin unt. Puneti drojdia si zaharul în apa si lasati-le sa stea asa o jumatate de or a. Se formeaza o spuma groasa batând în cenusiu. Turnati faina într-o strachina, adaug ati sarea, si faceti o gaura în centru ca sa turnati lent lichidul. Amestecati tot ul în timp ce turnati. Acoperiti strachina si lasati sa se linisteasca un sfert de ora într-un loc caldut si la adapost de curenti de aer. Temperatura ideala este d e 27 de grade Celsius dar, daca nu se poate, e mai bine o temperatura mai joasa. Caldura ar ucide drojdia. Când coca a crescut, framântati-o putin cu amândoua mâinile. Apoi lasati-o din nou sa creasca timp de treizeci de minute. Pe urma o puteti pu ne la copt timp de o ora într-un cuptor sau în carbuni de lemn. Daca nu aveti cuptor si nici carbuni, coaceti-o pe o piatra lasând-o în bata ia soarelui. Edmond Wells, Enciclopedia cunoasterii relative si absolute, volumul III 26. O AMENINTARE 103 683 cere iar putina atentie din partea însotitoarelor sale. N-a spus t otul. Vrea neaparat sa ajunga cât mai repede în cetatea natala pentru ca Bel-o-kan e ste pândit de o primejdie teribila. Degetele care comunica sunt foarte pricepute. Pot sa lucreze mult timp c a sa produca ceea ce au nevoie. Astfel, vrând s-o faca cu orice pret sa înteleaga lu mea lor de visu, au lucrat ca sa-i fabrice un mini-televizor la scara ei. Ce-i acela un televizor? întreaba 16. Batrâna furnica se straduieste sa se faca înteleasa. Îsi agita antenele ca sa deseneze un patrat. Televizorul e o cutie prevazuta cu o antena care, în loc sa pe rceapa mirosurile, percepe imaginile din aerul lumii Degetelor. Degetele au deci antene? întreaba 10 uimita. Da, dar antene deosebite, care nu sunt în stare sa dialogheze între ele. Ser vesc doar la receptionarea imaginilor si a sunetelor Le explica ca acele imagini arata tot ce se petrece în lumea Degetelor. Su nt reprezentarea sa si aduce toate informatiile necesare pentru întelegerea ei. 10 3 683 stie foarte bine ca nu e usor de explicat. Si în aceasta privinta trebuie sa fie crezuta pe cuvânt. Datorita televizorului, si fara sa fie nevoie sa te deplas ezi, batrâna furnica rosie a reusit sa vada totul si sa cunoasca totul despre lum ea Degetelor. Or, într-o zi, a vazut la televizor, într-o emisiune regionala, o pancarta a lba înfipta exact la câteva sute de pasi de marele furnicar Bel-o-kan. Cele douasprezece cercetase îsi ridica antenele surprinse. Ce-i aia o pancarta ? 103 683 explica. Când Degetele pun pancarte albe undeva, asta înseamna ca se pregatesc sa taie copaci, sa distruga cetati si sa striveasca totul. În general, pancartele albe anunta construirea unuia dintre cuiburile lor cubice. Pun una si întreaga regiune este repede transformata într-un desert plat, tare, fara iarba, pe care se înalta curând un cub pentru Degete. Ceea ce se întâmpla acum. Trebuie neaparat anuntat la Bel-o-kan mai înainte de a începe lucrarile de distrugere si de moarte. Cele doua se gândesc. La furnici, nu exista sef, nu exista ierarhie, nu exista decât ordine dat e sau primite, nu si obligatia de supunere. Fiecare face ce vrea si când vrea. Cel e douasprezece se sfatuiesc. Aceasta batrâna exploratoare le-a semnalat faptul ca

cetatea natala e în pericol. Nu se poate actiona cu o minutiozitate excesiva. Renu nta sa mai exploreze marginea lumii si iau hotarârea sa se întoarca rapid la Bel-o-k an ca sa-si anunte surorile de pericolul pe care îl reprezinta înfricosatoarea "panc arta a Degetelor". Înainte spre sud-vest. Totusi, chiar daca e cald, vine noaptea si e prea târziu ca sa mai porneas ca la drum. A sosit ceasul mini-hibernarii nocturne. Furnicile se grupeaza în scob itura unui copac, îsi îndoaie picioarele si antenele si se ghemuiesc unele în altele c a sa mai beneficieze câteva clipe de caldura lor. Apoi, aproape simultan, antenele se lasa usor în jos si ele adorm visând lumea ciudata a Degetelor, acei giganti cu capetele pierdute departe sus, spre vârful copacilor. 12 si le închipuie mâncând. 27. ÎNCEPE SA SE VORBEASCA DESPRE PIRAMIDA MISTERIOASA La masa, primarul orasului japonez vorbi despre unul dintre locuitorii d in Hashinoe. Era un ermit nascut fara brate care traia pictând cu picioarele. Si n u numai ca stia sa picteze, ci îsi controla destul de bine degetele de la picioare ca sa traga cu arcul si sa se spele pe dinti. Nevrând sa ramâna mai prejos, prefectul spuse ca si orasul Fontainebleau ave a locuitorii lui deosebiti. Dar, dintre toti, cel mai extravagant fusese un sava nt nebun, pe nume Edmond Wells. Acest pseudo-om de stiinta încercase sa-si conving a concetatenii ca furnicile constituiau o civilizatie paralela cu care oamenii a r fi avut tot interesul sa comunice pe un plan de egalitate! La început, lui Julie nu-i veni sa creada, dar prefectul pronuntase într-ade var numele lui Edmond Wells. Se apleca ca sa auda mai bine. Alti invitati se apr opiau si ei ca sa auda povestea savantului obsedat de furnici. Încântat ca reusise s a capteze atentia celor din jur, prefectul continua: - Acest profesor Wells era atât de convins de realitatea obsesiei sale încât a luat contact cu presedintele republicii ca sa-i propuna sa creeze... sa creeze. .. Nu cred ca v-ar putea trece prin minte! Facu o scurta pauza dupa care pronunta lent: -...O ambasada a furnicilor. Cu un ambasador al furnicilor la noi! Urma o tacere lunga. Fiecare încerca sa înteleaga cum se putea concepe asa c eva... - Dar cum i-a venit aceasta idee stranie? întreba sotia ambasadorului japo nez. Prefectul explica: - Acest profesor Edmond Wells spunea ca pusese la punct o masina capabil a sa traduca cuvintele furnicilor în cuvinte umane si viceversa. Credea ca astfel va fi posibil un dialog între civilizatiile oamenilor si cea mirmeceeana. - Ce înseamna "mirmeceeana"? - Asta înseamna "furnica" în greceste. - Si e adevarat ca se poate dialoga cu furnicile? întreba alta doamna. Pre fectul dadu din umeri. - Haida-de! Dupa parerea mea, acest savant excelent bause putin cam mult din rachiul nostru local. Dupa care facu semn sa fie umplute din nou paharele. La masa se afla directorul unui birou de studii, foarte doritor sa obtin a comenzi si subsidii din partea primariei. Se folosi de aceasta ocazie ca sa at raga asupra lui atentia edililor. Acesta interveni: - Eu am auzit ca s-a ajuns la unele rezultate fabricându-se feromoni de si nteza. Se pare ca stim sa le spunem doua cuvinte: "Alarma" si "Urmeaza-ma"..., s emnale bazice, într-un fel. E suficient sa se reconstituie molecula. Am învatat sa f acem acest lucru din 1991. Se poate deci imagina ca o echipa a putut sa dezvolte aceasta tehnica în asa masura încât sa extinda acest vocabular la alte cuvinte, poate chiar la fraze întregi. Seriozitatea cu care fusese facuta aceasta remarca îi stupefie pe cei din jur. -Sunteti sigur de asta? îsi lua inima în dinti sa întrebe prefectul.

Venisera ca sa râda. ar raspunde furnica. filozofia si logica dateaza toate de cel putin trei mii de ani. Antoine. Prefectul facu o pauza înainte de a continua. . O furnica mica în frac si cu papion ar circula pri ntre invitati cu ocazia unei receptii oficiale. Acest tip. aceste creiere nu sun t folosite la randamentul maxim. raliate acestui sava nt.. caci sunt tinute în frâu de oamenii de la putere ca re.Stiu. daca am crea o ambasada a furnicilor la Par is? Eu mi-o închipui foarte bine. . . oaspetii lui nu venisera la castel ca sa primeasca lectii de entomologie. dupa ce râsetele încetara. Au o agricultura. retin emergenta unor concepte sau idei noi. acest profesor Edmond Wells. . Nimic nou pentru ca totdeauna f unctioneaza în acelasi fel aceleasi creiere omenesti.Totusi. .Ascultati ce spune. . o tehnologie. Acaparase di n nou atentia. la o scara mai mica decât a noastra. . În plus. La urma urm elor. . ar zice de exemplu ambasadorul Guatem alei. în timp ce furnicile nu produc nimic util omului. Poate ca asta e si cauza pentru care au fost ignorate studiile despre limbajul lor. replica in ginerul. zise: . fiindu-le teama ca-si vor pierde locurile. un grup din aceste "furnici nebune". . revenind la aspectele comice ale propunerii lui Edmond Wells.Am auzit de descifrarea limbajului dansat al albinelor dar nu de limba jul olfactiv al furnicilor. Feromoni i limbajului furnicilor sunt parfumuri.Am citit într-o revista stiintifica foarte serioasa. al patrulea care a fost strivit de la începutul mesei!" Gluma improvizata stârni râsul tuturor. Si Julie citise asta. Apoi.Anul trecut. Iata de ce sunt aceleasi conflicte pentru aceleasi cauze. "Pe cine trebuie sa anunt?" întrea ba usierul. Prefectul le ceru celor din jur sa se apropie de parca ar fi vrut sa le în credinteze un secret.Lumea se ocupa mai mult de albine pentru ca prezinta un interes econom ic.. E ceva la îndemâna oricarui ucenic în ale parf umurilor. Secretarul prefectului se duse sa scotoceasca într-o servieta si veni cu f oaia. cred ca v-am calcat adineauri. scuzati-ma.Pentru a reconstitui moleculele limbajului furnicilor este suficient s a se foloseasca doua masini: un spectrometru de masa si un cromatograf. sunt noul amba sador al furnicilor. Prefectul era multumit. dar considerabila. va închipuiti scena. . Prefectul abatu discutia în alta d irectie. dar nu putea sa citeze ca sursa Enciclopedia cunoa sterii relative si absolute.Pe ambasadorul lumii furnicilor. Stati putin! Presedintele nea trimis o copie. Inginerul continua: .. admitând ca le-am putea vorbi. raspunse mica insecta înaintând minus cula sa carte de vizita. Nimic nou sub soare. Furnicile ne ofera un alt mod de a vedea si de a reflecta asupra lumii n oastre. optiuni sociale ciudate susceptibile sa ne largeasca orizontul.N-o sa va vina sa credeti. a contactat Ministerul Cercetarii si chiar pe presedintele republicii ca sa le ceara realizarea acestei ambasade a furnicilor. Astepta sa se faca liniste si începu sa citeasca: Traim de cinci mii de ani cu aceleasi idei: democratia fusese deja inven tata de grecii din Antichitate. Cu ajutorul unui computer. spuse alt invitat. matematica. Urma o tacere jenanta pe care prefectul se grabi s-o alunge. Iata de ce exista aceeasi neputinta de întelegere între generatii. se asociaza apoi fiecarei molecule odorante un cuvânt audibil si viceversa. E o simp la analiza-sinteza de molecule. pre tindea ca furnicile formeaza o putere economica si politica terestra.Oh. Se poate spune ca fotocopiem un parfum. ce interes am avea sa creem o ambas ada a furnicilor? întreba sotia ambasadorului Japoniei.Si poate si pentru faptul ca studiile despre furnici nu sunt finantate decât de cei care fac insecticide. produc miere. sa danseze si sa manânce bine. Du-te si adu-mi-o. Au gasit solutii originale la probleme pe care noi nu st . Ca si cum informatia în sine e ra atât de uluitoare încât era nevoie de ceva timp ca sa poata sa fie digerata. remarca Julie.Si.

Complexul avea sa atraga. car e dorea sa ridice un complex hotelier în padurea din Fontainebleau. . insista prefectul.Exact. doamna. fara ca cineva sa ia atitudine. aici nu suntem în Corsica sau pe Coasta de Azur. dupa parerea lor. de parca ar fi vrut s-o învete pe de rost. . Sunt sigur ca cele doua evenimente sunt legate între ele. Ideea unei ambasade a furnicilor este mijlocul de a crea o punte oficiala între cele ma i evoluate doua civilizatii terestre care s-au ignorat reciproc prea mult timp. doar ca nu figureaza în registrul de cadastru. ceea ce constituie un precedent interesant în ceea ce-i pr iveste pe prietenii nostri investitori din Japonia. Dar trebuie sa tinem cont de miza economica. Gaston Pinson? . . fara ambuteiaje si fara probleme de somaj. prefectul îl trase de mâneca pe comisarul Maximilian Linart si îl pofti sa discute cu el la adapost de urechile i ndiscrete. Situat printre copaci centenari si în mijlocul unei naturi înca salbatice. neobservata pâna în acel m oment deoarece era camuflata de copacii înalti. Voia s-o examineze. administratiei si politiei. turisti din lumea întreaga.im sa le rezolvam. Ne-am înfruntat destul de mult timp. Erau reprezentantii unui mare grup financiar. zise mirat comisarul. Dupa ultima fraza urma o tacere.Cum faci patru triunghiuri echilaterale de marime egala cu sase bete d . apropiat de un castel i storic. . Tonul era imperativ. A ve nit vremea ca oamenii si furnicile sa coopereze de la egal la egal. .Stii cu siguranta ca zona are un procent mare de someri. Apoi râsul prefectului fu reluat de invit ati si amplificat.Da. unde promotori i imobiliari incendiaza flora ca sa poata parcela zone protejate.Trebuie neaparat sa stim mai multe. Comisarul Linart se întreba unde voia sa ajunga prefectul cu acest mic dis curs tinut numai pentru el.Si! Exista deci deja oameni care nu tin cont de interdictia de a const rui în mijlocul unei rezervatii protejate. . Au construit foarte linistiti. La desert.Am citit în raportul dumitale preliminar ca cadavrul a fost gasit în aprop ierea unei piramide din beton înalta de aproape trei metri.Evident. raspunse politistul acceptând desertul. Am cerut serviciului medico-legal efectuarea autopsie i.Ce ati vrea sa fac eu? Prefectul îi oferi prajituri cu zmeura.Nu mare lucru.Dar padurea din Fontainebleau a fost declarata rezervatie naturala pri n hotarârea prefecturii. Daca nu reactionam rapid. acest domn Edmond Wells era putin deranjat mint al! zise sotia ambasadorului Japoniei. Regiunea noastra moare. Asta atrage d upa sine insecuritate. 28. tinerii vor pleca d in tinut iar impozitele locale nu vor mai fi suficiente ca sa mai faca fata nevo ilor scolilor. Nimic nu te împie dica sa anchetezi asupra decesului lui Pinson dar si a ridicarii acestei misteri oase piramide. Chicotelile lor încetara abia când se aduse felul urmator de mâncar e. LECTIE DE MATEMATICA . De exemplu. Acolo îl informa ca nu numai din prietenie între popoare se deplasasera t oti acei industriasi japonezi. Si? . Hotelurile noastre se închid unul d upa altul. un nebun! Julie ceru scrisoarea. Atrage dupa sine criza.Dupa toate aparentele.Unde ai ajuns cu ancheta asupra decesului directorului serviciului jur idic al Apelor si Padurilor.E un caz ciudat.Da. Dupeyron dadu din umeri. Ce-ai aflat despre acea pira mida? . Medita îndelung cu ochii la ea. prefectul preciza cu un ton pe care îl dorea convingator: . . repeta întrebarea. Ne-am dispretuit destul de mult timp.Daca ai înteles. traiesc în cetati de câteva zeci de milioane de indiv izi fara periferie periculoasa. Vazând ca Maximilian Linart era în continuare uimit. . . . .

În legatura cu zero? spuse ironic profesoara. Julie. Sase chibrituri formeaza patru triunghiuri echilaterale de marime egala cu conditia. zise profesoara.. detasând bi ne silabele. În primul rând tronau fiii de bani gata. . impecabili si studiosi. Îsi li pea si îsi dezlipea degetele ca si cum ar fi compus o forma careia ea nu-i întelegea semnificatia.Deci. Dar predati o materie care nu corespunde cu nimic practic în viata.David.. . Unde. Julie se ridica în picioare. Apropie-te de catedra ca sa dai raspunsul.. E prea târziu. . . când. . . Ce forma era cea de colo? Acum baiatul articula cu grija ceva. sperând ca cineva sa-i vina în ajutor. domnisoara. 29. Treci la loc.Stai jos. afla ca în viata poti sa trisezi. Nu ti-am cerut sa te ridici. dupa numele grupului rock pe care îl fo rmasera. domnisoara Pinson? Julie dadu din umeri. De fiecare data când mama lu . sa fie asezate cum? Încearca sa gândesti altfel. Unul din cei "Sapte Pitici" îi adresa niste semne. . Nu-i asa. lânga radiator. Pe fetele elevilor se putea citi indiferenta amuzata. domnisoara Pinson. Daca ne bagam în cap istoriile astea cu cercuri si cu triunghiuri. Pi-ra-mi-da.. Aceasta forma reprezinta a t reia dimensiune. . Nu "pironida". Deschide-ti imaginatia .Sunt cuviincioasa.. Julie se ridica din banca si se duse la tabla. în ce împrejurari si când va obtine altul? " Câtiva din primele rânduri izbucnira în râs. dar asta nu schimba cu nimic legile matematicii care guverneaza lumea. Julie se uita pierduta în jur. da.. Vreti doar sa ne frângeti spiritele ca sa le faceti docile. . domnisoara Pinson. ni. Julie mijea ochii. . R epet.Te-as ruga sa fii cuviincioasa. patru triunghiuri.e chibrit. care e rasp unsul? insista profesoara. vreau sa ramân în picioare. înteleg ca esti afectata de moartea tatalui du mitale. Ea aminteste ca e posibil s a deschizi lumea ca sa treci de la o suprafata plana la un volum. Se uita la clasa.Azi am studiat a treia dimensiune. . Sase chibrituri.Vrei sa mai primesti un zero. Probabil ca toti ceilalti elevi cunosteau so lutia.Nu. Profesoara scrise pe tabla: timpu l. ea reprezinta cucerirea reliefului. Notiunea de timp îsi are si ea locul în matematica. îsi lua servieta si iesi trântind usa spre uimirea tut uror. Da vid? Din doi pasi ajunse în fundul clasei lânga respectivul elev.Haide... Ti -am vazut manevrele.Nu ti-a suflat bine. Iar în fun d. Acesti elevi nu prea se amestecau cu restul clasei. Julie se uita tinta la profesoara de matematica. Toata clasa izbucni în râs. cu conditia sa nu fii prins. bebelusul este cuprins de o ang oasa pe care pediatrii o numesc "doliul bebelusului". În spate se a flau cei care îi invidiau si se pregateau deja sa le dea ascultare. Aliatul ei avu un aer disperat.. truditorii. cum ceea ce are loc în gândire îsi va produce efectul în viitor. Cei din clasa se zgâiau la ea rânjind. .. Am trecut dej a acest zero în carnetul tau de note. cu conditia sa fie asezate în. Urmau apoi cei cu stare medie.. Se stradui sa citeasca pe buzele lui. care munceau mult pentru rezultate putine. Mâine vom vorbi despre a pa tra: timpul. ENCICLOPEDIE DOLIUL BEBELUSULUI: La vârsta de opt luni. Vreau sa va spun ceva.Pironida. zise ea. . Se aflau acolo cei "Sapte Pitici". dar dumneavoastra gânditi consta nt în acelasi fel.Bine. se lafaiau marginalii.Ati spus ca e important sa gândim altfel. ..ro. Profesoara o domina de la înaltimea catedrei. pe urma suntem gata sa admitem orice. Pi. Relieful. mila sau usurarea ca ea era la tabla si nu altul. Astfel as putea mâine sa va pun înt ebarea: "De ce a luat Julie Pinson un zero.

astfel înaltata. Bebelusul si mama lui nu sunt legati în mod iremediabil . deci te poti pomeni singur. el crede ca nu se va mai întoarce niciodata. Dupa imagini. teama de straini etc. hoarde de furnici canibale migratoar e tocmai traverseaza acel loc. Disting perfect ultravioletele si mai putin bine infrarosiile. care. si chiar daca grupul lor ar încerca sa treaca pe su s. Cele mai multe dintre celelalte angoase pe care omul la va cunoaste mai târziu. Adulmeca emanatiile copacilor si pamântului. teama de pierdere a unei fiinte dragi . sa treaca prin boschetii de campanule care îsi împrastie mireasma pâna la ele si p este care zboara roiuri de fluturi cu aripile pictate cu ochi mirati. Chiar daca mama lui revine. În loc sa zare asca o imagine fixa si clara. Trebuie sa se grabea sca pe piste ca sa-si puna în garda cetatea natala împotriva amenintarii "pancartei albe". semnaleaza ca acel colt este infestat de paienje ni saritori si de serpi cu nas lung. În jurul ei. dar teama de necunoscut le da putere. Facând sa se roteasca tija frontala. Se opresc ca sa contemple peisajul si cauta cel mai bun pasaj ca sa coboare. poti sa fii în contact cu "straini care nu sunt mama " (este considerat strain tot ce nu este mama si. sensibilitatea furnicilor este la fel de deosebita. ajung în sfârsit la o percepere clara. ale muntelui cu flori. Drama: "eu" e dif erit de tot ce-l înconjoara. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. sa poata capta mai bine feromonii. Ajung la o faleza care domina o vale. Aerul cald stârneste tântarii care pornesc imediat sa vâneze silvia cu cap neg ru si reflexe cian. Aceasta teama provoaca dese ori crize de lacrimi si simptomele angoasei. padurea neagra populata de ferigi si cintezoi înfocati. exploratoarele vad turbariile negricioase ale tin utului sudic. Dar 16. Cele douasprezece explorat oare si batrâna furnica rosie au pornit la drum de dimineata. care are cele mai lungi antene. de un verde ca smaraldul. Exploratoarele îsi agita antenele-radar olfactive la 8000 de vibratii pe secunda ca sa adulmece mai bine mirosurile din jur. Fiecare dintre globii lor oculari este format din mai multe lentile optice. apoi mar ile stânci. Furnicile ar dori sa aleaga drumul cel mai rapid ca sa ajunga la Bel-o-k an. PANORAMIC E frig. Edmond Wells. Nici o legatura cu gustul sarat si acid. pe crengi. la o adica. peste care zboara muste castanii-aurii si tauni agasanti. De la stânga 1a dreapta. pajistea galbena a pa mânturilor nordice. Furnicile au o perceptie vizuala diferita de cea a mamiferelor. Va trebui sa se astepte ca bebelusul sa ajunga la vârsta de optsprezece lu ni ca sa accepte disparitia momentana a mamei sale.) vor decurge din aceasta prima disperare. va fi d in nou angoasat când ea va pleca iar. ele detecteaza prazi departate si pradatori în aprop iere. În plus. La aceasta vârsta bebelusul învata ca în lumea ace asta exista lucruri care se petrec si pe care el nu le domina. 10. prin numarul lor. În privinta spectrului de culori. chiar si tata). pâna la batrânete (teama de singuratate. Multe evenimente politice . ar fi cu siguranta capturat de furnicile sclavagiste pe care furni cile pitice le-au respins pâna la nord. Pamântul are pentru ele un miros tare si totodata dulce. sp ecialista în cartografie chimica. Infor matiile ultraviolete fac sa apara flori si insecte prin verdeata. volumul III 30. Mirmiceenele v ad pe flori chiar linii care sunt adevarate piste de aterizare pentru albinele c ulegatoare. 103 683 asculta cu atentie aceste informatii. 5 considera ca cel mai bun drum ramâne coborâr ea falezei prin dreapta. Astfel ele percep mai puti n bine detaliile dar detecteaza mai bine cele mai mici miscari. ele percep o multitudine de imagini neclare. "Doliul bebelusul ui" se explica prin constientizarea atoniei sale fata de lume.i pleaca. se ridica pe cele patru picioare pos terioare pentru ca. însotitoarele ei scruteaza cu antenele lor mai scurte formidabilul decor olfactiv care se întinde în fata lor. mirosuri.

. lumea e dra goste. i se parea ca re usise în toate. Si iata povestioara noastra hazlie zilnica pe care o puteti istorisi si voi ca sa va distrati priete nii. Cu telecomanda în mâna. plin de diplome. Traia într-un o ras frumos si se bucura de doua elemente. Atunci. Marguerite. "Da. Considera ca era lucrul cel mai decent care se putea face la televiziune. "Capca na gândirii". Parea pierduta în spatele ochela . Marguerite pune jos telecomanda." Canalul 110. nici o furnica nu e obligata sa-si aprecieze regina. Taie o aripa si repeta: "Zbori". de un gru p care declara ca se numeste "I.". Superiorii aveau încredere în el si nu interveneau în anchetele pe care le conducea. Musca zboara din nou. nu. Canalul 67.. Canalul 345.. Mai mult de atât. Film erotic. Dupa nenorocirile din anu l trecut. destul d e în vârsta si îmbracata cu o rochie de nylon cu flori. te iubesc. Un om de stiinta studia zborul mustelor. Angajatii serviciului de salubritate sunt în greva. 31. Cuie si sur uburi fusesera adaugate explozibililor ca sa provoace pagube si mai mari în curtea de recreatie. Rezolvase atât d e multe cazuri. În salon. dar nu are anvergura reginelor de altadata. oh nu! oh.. Emisiunea "Gluma zilei". Social. Informatii." Canalul 62. Ultima ora. da. La patruzeci si patru de ani. "Islam Planetar". Facea parte din cercul intim al prefectului. Masculii se bat între ei folosindu-se de se xul aflat în erectie ca de o spada. pe deasupra. MAXIMILIAN ÎSI SERBEAZA ANIVERSAREA Comisarul Maximilian Linart era un om fericit. Textul precizeaza ca ucigân d un numar cât mai mare de necredinciosi. Canalul 46. S i vede ca musca zboara chiar si fara acel picior. furnicile coboara faleza aproap e la verticala. Comportamentul sexual complicat al cimpanzeilor din Zair a retinut atentia zoologilor. aah. fata s tatea cu mutrisoara întinsa spre ecran. Documentar. Macel la o scoala. totul e numai. Cu cozile blonde pe spate. Cer o marire a salariilor si a pensiilor. Ministrul de Interne cere populatiei sa-si pastreze calmul. într-un mesaj trimis presei. dragosteeee. Bilantul actual este de nouasprezece m orti si sapte raniti în rândul copiilor si doi morti în rândul personalului. îsi arunca palaria si îsi scoase haina. nu. Îi placea mult acel joc televizat. De putina vreme se interesa chiar si de politica. hai. chia r daca e propria ei mama. Ahahaaa. nu.P. aah. Muzica. militantii lui sunt siguri ca vor ajunge în rai. încât fusese chemat sa predea la scoala de politie din Fontainebleau . bine. hai. îsi zice Belokiu-kiuni. Elev bun.s-au petrecut de când a parasit federatia. Acum însa vede ca musca nu mai zboara. Canalul 201. Canalul 45. cimpanzeii nu se înc aiera niciodata. Taie un picior si zice: "Zbori". Gu noierii nu vor relua ridicarea pubelelor decât dupa ce le vor fi satisfacute reven dicarile. unde trebuia sa rezolvi o enigma numai prin logica. Apoi taie doua picioare si zic e: "Zbori". Întreaba cum arata noua regina din Bel-okan. Noul clip al cântaretei Alexandrine: ".. da! D aa! Hai. care. numai dragoste. se pare ca aceasta specie a reusit sa inventeze non-violenta prin sex. Jocuri. oooh. fiica sa se uita la televizor. Divertisment. furnicarul a dus lipsa de sexuate. 5 raspunde ca are un abdomen mic.. fata schimba canalele în cautarea emisiunii ideale. Ohahah.. la urma urmelor. în apropierea care ia a fost garata o masina cu explozibili. da. Atunci scrie în carnetel urmatoarea constatare: "Daca tai o aripa unei muste.. Dar în afara acestor momente. Cu ajutorul pernitelor plantare adezive. simboluri ale prosperitatii: un acvari u mare si un semineu foarte mare. ea devine surda". Atentatul a fost revendicat. Prezentatorul saluta m ultimea care îl ovationeaza si lasa sa treaca în fata lui o femeie plinuta. Ca toate suveranele cetatii. ooohaah. 103 683 remarca ca 5 nu pare sa acorde prea multa stima acestei ouatoare dar. Avea o sotie încântatoare pe nume Scynthia si o fata adorabila de treisprezece ani. îl aprecia si ca partener de tenis. ca sa asigure supravietuire a reginei fecundate. Întors acasa. era mândru de cariera lui. avusese loc o copulatie fara zbor într-o sala închisa.

Ce idee excelenta! zise el superîncântat.Prima fraza care va va ajuta este: "Trebuie sa-ti extinzi câmpul de cons tiinta". . Profita de faptul ca avea mâna în apa ca sa ridice. Gândirii". zise Marguerite. Cei mai rapizi îi exterminau pe cei ma i lenti decât ei. . . pâna când carnea lor devenita moale ar fi devenit mai usor de devorat. Prezentatorul avea o dantura de un alb stralucitor.. va voi enunta noua noastra enigma. Sunteti campioana campioni lor la "Capcana. zise ea.. Oare le daduse prea multa mâncare? Sau murisera din cauza luptelor intesti ne? Cei puternici îi exterminau pe cei slabi. Lua microfonul si zi se: .Al treilea pas. completa publicul la unison. tata! . -. Nu întelegeau de ce niste degete luasera cadavrele pe care le pusesera asa cum se cuvenea în locul exact unde aveau sa fermenteze cel mai bine. doamna Ramirez. dragele mele..Noi. . apoi fuziunea complementarelor si acum. . Doamna Ramirez ceru o fraza ajutatoare.La multi ani. Cei m ai inteligenti dintre ocupantii acvariului reflectau de multa vreme la sensul vi etii lor fara sa reuseasca sa înteleaga de ce hrana aparea zilnic ca printr-un mir acol la suprafata apei. Imediat i s-au în mânat sase bucati de lemn subtiri si lungi.Am impresia ca de fiecare data ajungem la o dimensiune suplimentara.. Dupa ultima înghititura de tort comisarul desfac u cutia de carton si scoase la iveala un computer portabil din ultima generatie. Dar avem încredere în dumneavoastra. pentru ca spectatori i sa poata vedea foarte bine mânuirea lor. tata. ti-am pregatit ceva care o sa-ti placa. .Am uitat complet ca e azi. Trebuie sa gasiti al treilea pas. Nu aveau dreptul nici macar s a-si manânce reciproc excrementele pentru ca erau imediat aspirate de pompa.. zise el îmbratisându-si sotia si fiica. În lumea închisa a custii de sticla domnea un darwinism deosebit: su pravietuiau numai cei mai rai si mai agresivi. În acel moment priv irea lui se opri asupra acvariului.rilor mari cu rama de baga.. În fond. nici sase. .E bine.Cu siguranta. vasul piratilor din stuc si câteva plante marine din plastic. interveni prezentatorul. Aduse un tort de ciocolata si cu cuiburi de nuca în care era înfipta o adeva rata padure de lumânari aprinse. Doamna Ramirez ceru sa-i fie aduse cele sase chibrituri. Doua mâini acoperira ochii lui Maximilian. z ise suspinând Juliette Ramirez. Politistul remarca faptul ca pompa filtrului nu mai functiona. poate ca pes tii credeau drept autentic acel decor de opereta. doamna Ramirez. verifica temperatura apei si îsi sal uta populatia. Sufla o data si stinse toate lumânarile. .Am ales un model usor. Având tot sas e chibrituri. Sper sa te distrezi bine cu el. Curata cu degetel e buretii încarcati de excremente. Dadu putina hrana supravietuitorilor. Multumesc. . Întâi a trebuit sa descoperim a treia dimensiune. cu un capat rosu. Pestii din acvariu erau complet nepasatori fata de eforturile stapânului l or. Pesti morti pluteau la suprafata cu burta în s us. apoi se servi cu o portie de tort . ati putea sa construiti nu patru. preciza sotia lui. ci OPT triunghiuri ec hilaterale de marime egala? . rapid si dotat cu o mare capacitate de memorie. Comisarul Maximilian Linart asculta numai cu o ureche. Prezentatorul deschise un plic s i citi: . de pe fundul acvariului. si nici de ca aceasta hrana era totdeauna inerta. "Doamne câta mizerie puteau sa produca douazeci s i cinci de guppy!" Apoi adauga apa de la robinet.Am scotocit prin toate sertarele dar n-am gasit decât patruzeci si doua.Si ti-am cumparat si un cadou! Sotia lui îi întinse o cutie.

ENCICLOPEDIE COMUNICAREA LA BEBELUSI: În secolul al XIII-lea. Daca furnicile se apuca acum sa urc . razboaie.. cele douasprezece tinere exploratoare si batrâna razboinica descope ra un decor necunoscut. Îti place? . sa-l protejeze cu o palisada apoi sa-si extinda te ritoriul de vânatoare. sa-i c ulce. sa puna în practica o agricultura. o gura care taie s i antene atât de fine încât la prima vedere crezi ca nu au asa ceva. eu cu jocurile. dar sa nu care cumva sa le vorbeasca vreodata. A in stalat sase bebelusi într-o cresa si le-a ordonat doicilor sa-i alimenteze. nu prea convins. PURICI DE PADURE. ge ntiane cu petale lungi si albastre.În loc sa te distrezi cu douazeci si cinci de pesti. "Recreati în mod artificial o ci vilizatie si întelegeti lumea ca si cum ati fi Dumnezeul ei". Cele treisprezece furnici coboara acel perete de gresie cramponându-se de el cu ajutorul pernitelor adezive ale picioarelor. 32. Frederic al II -lea spera astfel ca va descoperi ce limba vor alege în mod natural acesti bebelus i "fara influente exterioare". Apoi trebu ia sa-si creeze singur satul. au ochi compusi foarte proeminenti. Totusi. zise el sarutându-si fiica ca sa nu o dezam ageasca. Puricii de padure. Nici un bebelus nu a început sa vorbeasca în vreo limba si. Coborând de-a lungul stân cii verticale. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. stii. sa domine razboaiele cu celelalt e triburi vecine.Oh. TRIPSI SI MELOIZI Lumea falezei are vegetatia ei si fauna specifica.. anghinare de stânca cu petale ascutite si frunze strânse. Laptele si so mnul nu sunt de ajuns. iarba-faptului cu frunze carnoase si cu miros piperat.n. n-au perceput apropierea furnicilor. sa supravietuiasca si sa evo lueze cât mai rapid posibil. Bebelusii au nevoie de comunicare ca sa supravietuiasca.e. spunea anuntul publi citar. sa construiasca alte sate. cu oameni. Edmond Wells. Fiica sa pretindea ca are si ea un cadou pentru el. Dupa o piatra mare. Puricii de padure au crezut totdeauna pâna în acel moment ca lumea lor verticala le asigura o anumita liniste. vei dispune de sute de mii de oameni virtuali.Pâna atunci se multumise cu computerul voluminos de la birou pe care îl folo sise ca masina de prelucrare a textelor si ca instrument contabil. sa deseneze câmpuri. Pentru ca e ceva rar sa întâlnesti furnici alp iniste în acel loc. sa-i scalde. Aceste insecte mici.. Se deschise cu o câmpie înti nsa unde.Îti petreci atâta timp cu îngrijitul acvariului. trupa mir meceeana nimereste peste o turma de purici de padure. singurele limb i originare pure dupa parerea sa. volumul III 33. regele Frederic al II-lea a vrut sa faca o experienta ca sa afle care era limba "naturala" a omului. sa construia sca drumuri. foarte la moda. având însa grija sa nu-si dezamageasca fata. sa transforme s atele în orase pentru ca tribul sa formeze o natiune. experienta nu a dat rezultatul scontat . toti au murit. încât m-am gând t ca te va distra sa ai o întreaga lume virtuala la dispozitia ta. iarba-de-soaldina cu frunze rotunde si neted e si flori mici si albe. orase. acum putea în sfârsit sa exploreze toate posibilitatile infor maticii.Bineînteles. . ocupati cu linsul algelor galbene care cresc pe stânca. Cu acest mic computer portabil în mâna.. mai mult decât atât. totul! . zise Marguerite. Adaugase computerulu i un program de jocuri care se intitula Evolutie. Marguerite introduse CD-ul si îsi dadu multa osteneala ca sa-i explice reg ulile acestui ultim joc iesit pe piata. Comunicarea este si ea un element indispensabil vietii. sa dezvolte cercetarile stiintifice si artistice. în 5000 î. Florile agatate de perete sunt garofite roz cu caliciul cilindric si rosiatic. prove nite din puricii de stânca. Sotia lui se pricepea de minune sa descopere cadoul ideal. . raspunse politistul. jucatorul avea misiunea sa-si instaleze tribul. Credea ca va fi greaca sau latina.

Formeaza cu corpurile un fel de scara sau punte.toate specii pasnice si fara alt interes decât sa fie comestibile pentru furnicile rosii. în universul artificial al Degetelor. se uita la mini-televizor si discu ta la telefon (cel al masinii care îi traducea feromonii în cuvinte auditive) cu Deg etele. Nu le spusese ca acele Degete care comunicau erau poate foarte vorbarete fara ca sa fie si eficace. insecte durdulii al caror sânge si organe genitale contin cantarida. Acolo. Escadrila manânca puricii de padure si constata cu mare surprindere ca au aproape aceeasi savoare ca si tântarii masculi. Dar belokanienele nu se ocupa numai cu coborâtul. ace st fenomen taie pofta de mâncare a pradatorilor înfometati. Batrâna furnica solitara cunoaste stratagema. 103 683 îsi aminteste de viata ei acolo. erbivore mici cu aripi franjurate. care sunt n iste fluturi nu prea frumosi dar grasi. Mai exact. dar fara aromele mentolate tipice ale acest eia din urma. telefonat. Daca n-ar fi evadat din lumea lor. totul era la îndemâna mandibul elor. chiar si pentru furnici. Unele insect e secreta un lichid. Tripsii. gustul lor se situeaza în tre tântarul mascul si libelula verde. Nu mai stiu sa vâneze ca sa se hra neasca. totusi asta o impresioneaza. 103 683 se apleaca ca sa-l examineze mai bine. Stie ca hemoragiile lui voluntare vor înceta de la sine. 103 683 nici macar nu-i recu noscuse. Ele ca uta si cel mai bun drum. . sa se tina cu picioarele si cu mandibulele ca sa p oata depasi trecatori abrupte. dar absenta functiei distruge organul. privit la televizor": principalele trei ocupatii ale De getelor. Dupa cum spune un proverb mirmeceean: Functia face organul. si odonate lenese . Nu mai stiu sa alerge ca sa fuga de pradatorii lor. ca sa-si alunge agresorii. imediat ce se simt în pericol. De altfel. Adevarul e ca s unt si foarte multe. Uneori sunt obligate sa stea suspendate. E o pacaleala. Le semnaleaza celor douasprezece furni ci tinere faptul ca aceasta insecta nu e comestibila si puiul de gargarita îsi con tinua drumul. Daca o singura furnica nu se tine suficient de bine. În toate cazurile. pocnesc sub lab iale. 103 683 se apropie de animal. de preferinta urât mirositor. alteori se umfla niste basici care se sparg la nivelul articulatiilor. ucisul si mâncatul. Nu stiu nici macar sa-si fabrice propriul cuib.e si sa coboare falezele. 103 683 reuseste câteva tiruri cu acid formic care d e fiecare data îi nimereste pe puricii de padure în plina cursa. co ronite cu coama si ochii-soricelului cu petale mici si imaculate. Din animal se scurge un sânge galben si pu turos prin toate articulatiile picioarelor. Ucid si meloizi. Ce facea în fiecare zi? Mânca hrana moarta care îi cadea din cer. t ot podul lor viu se prabuseste.a vazut la televizor-sunt totdeauna partizanele celui mai mic efort. dupa ce sunt înghititi. vântul le cul ca pe spate antenele ca pe niste suvite de par rebele. dau iama într-o turma de tripsi. 14 trage într-un pui de gar garita portocalie cu doua puncte negre. Nu spusese totul celorlalte douasprezece furnici. caci tirul cu acid a ricosat din carapacea lui emisfer ica fara sa-l raneasca. Uneori acest lichid tâsneste prin toti porii. Are anusul înca foarte precis pentru vârsta ei. nici nu m ai au. Caci . În ciuda vârstei înaintate. Cele treisprezece furnici rosii ocolesc flori noi: parachernite albe. Însotitoarele ei o fe licita. Exploratoarele mai omoara purici topaitori. pirali purpurii. Puiul de g argarita se preface mort. Pe perete. 103 683 a pierdut obiceiul sa faca eforturi atât de mari. lasa un gust de lamâie care nu prea încânta papilele belokanienelor. Ni ci macar nu reusisera sa convinga alte Degete despre interesul de a lua în conside rare civilizatia furnicilor si sa dialogheze cu ele de la egal la egal. a uitat multe specii. substanta excitanta. ar fi fost amorfa si trândava ca un Deg et. "Mâncat. Se deplaseaza între cornise si pereti netezi. dincolo de lumea normala. unde o sa ajungem! O iau la fuga speriati. dincolo d e marginea lumii. Traita atât de mult printre Degete. Sunt tari dar. Mai departe. În crederea e nezdruncinata.

becuri Bunsen si microscoape stânjenitoare. Degetele nu voiau s-o lase sa plec e. 103 683 tinea acum sa reuseasca proiectul în sens inve rs: sa le convinga pe furnici sa faca alianta cu Degetele. "Vorbes te când manânca?" Reproducând ticurile pe care le manifesta în momentele cele mai intime . fusese mâncata de o planta carnivora în timpul unei vânatori. Daca vorbeste punând o mân a la gura. hotarâta sa noteze totul cu grija ca sa verifice daca spusele lui cor espundeau cu pasajele respective din Enciclopedie. ENCICLOPEDIE CUM SA TE INTEGREZI: Trebuie sa ne imaginam ca constientul este partea a parenta a gândirii noastre. E clar ca meloidul nu e bun. Batrâna furnica rosie si însotitoarele c i au terminat miscarea pendulara pentru atingerea celeilalte margini a crevasei. ia r daca îsi sterge des gura cu prosopul. au aparut în urma cu cel putin trei sute de milioane de ani. Nu fusese usor. trebuia sa se deghizeze îmbracând o bluza alba. hranirea. Asteptase sa se anunte la mini-televizor un timp frumos si profitase de un in terstitiu al plasei superioare ca sa fuga dimineata devreme. apar . Îsi continua coborârea. 103 683 le semnaleaza celorlalte ca. 14 semnaleaza ca acela nu era numele de furnica cel mai lung pe care îl cu noscuse. borcane în care se aflau fetusi animali în form ol. Cele mai vechi. îi transmiteti în mod automat mesajul inconstient: "Sunt din acelasi trib cu tine. Profesorul începu: . Unul dintre mijloacele de a reusi acest lucru consta în mimarea ticurilor celorlalti.Pentru ca esuasera. Edmond Wells. Furnicile fac o oprire într-o caverna stâncoasa si îsi aplica trofalaxii cu pu rici de padure si meloizi tocati. trebuie sa trecem de bariera filtrelor de neîncr edere care împiedica informatiile sa coboare pâna la inconstient. Pierdeau o gramada de timp spunându-i numele. biologia. 34. Acum ramânea de facut lucrul cel mai greu: sa le convinga pe surorile ei. eprubete murdare. faceti la fel. apoi furnicile. elevii si profesorii intrara în sala de biologie Fiecar e stia ca. Din fericire. era convinsa ca era interesul acestor doua civilizatii cele mai mari de pe pamânt sa existe pri n adunarea talentelor lor si nu prin opunerea acestora. Din grupul lor facuse parte înainte o furnica foarte tânara cu numele 3 642 451. Avem 10% de constient aparent si 90% de inconstient as cuns. imitati-1. Numele meu este 103 683. Julie se duse direct în sectorul "stiintelor ex acte". pentru a le fi mai comod. E prea amar. pentru acest curs. cu mese acoperite cu faianta. Ca sa reusim acest lucru. adoptati aceeasi miscare. Profesorul alesese pentru prima data tema "lumea insectelor" Julie îsi sco ase caietul. Dar îmi puteti spune 103. Batrâna se înfioara dezgust. Îndeplin irea acestui gest dadea impresia îmbracarii uniformei "celor care stiu". Îsi amintea de evadare. Când vorbim. pot s-o numeasca ca pe razboinicii plecati în cruciada. Puneti-va întrebari simple precum: "Se uita la mine când vorbeste?". volumul III 35. trebuie ca cei 10% ai constientului nostru sa se adreseze cel or 90% ai inconstientului interlocutorilor nostri. avem acelasi fel de comportament si deci probabil aceeasi educatie si aceleasi preocupari". Daca manânca cartofii prajiti cu degetele. Profitati deci de acest mom ent crucial ea sa va observati cu atentie interlocutorul. Oricum. Ele apar foarte clar în momentul meselor. Iar faptul ca cele douasprezece tinere exploratoare nu respinsesera din capul lo cului proiectul ei i se parea de bun augur. libarcile. LECTIA DE BIOLOGIE Dupa matematica.Insectele constituie 80% din regnul animal. La auzul soneriei. cu un diminutiv odorant mai scurt. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute.

Scrise pe tabla. as adauga. Prezenta acestei regine printre noi ne indica faptul ca mâine s-ar putea sa plou a. În viitor.Serios? De ce? . . explica profesorul.Era o furnica zburatoare. Profesorul controla pe rând felul în care lucrau elevii. sa scoata apoi broasca. broasca încerca sa se zbata dar acele. Profesorul arunca corpul reginei drept hrana unui grup de broaste care t raiau într-un acvariu lung de aproape un metru si înalt de cincizeci de centimetri. asistam la o înmultire exponentiala a ins ectelor. din toate animalele de pe planeta. Regine le continua sa zboare fara ei în cautarea unui loc unde sa oua. . si insecte din ce în ce mai rezistente la insecticide.Sexuatele îsi iau în general zborul exact înainte de izbucnirea unei furtuni . La fu rnici.Deci. Apoi lua si el un borcan si le spuse ce manevre aveau de urmat. se cauta nervul care comanda contractia piciorului drept. sa o crucifice cu ajutorul unor ace într-un recipient. . Ca sa va dati mai bine seama de anterioritat ea prezentei insectelor pe planeta noastra. degajarea muschilor apoi. .ute acum o suta de milioane de ani. Toti cei care ar fi reusit sa provoace miscari sacadate ale piciorului d rept al broastei. o clipa. Se opri si un bzzz invada încaperea. "80% din regnul animal". o împiedicau sa s e miste. trebuie sa stiti ca tot zilnic se descopera numai o singura specie de mamifere. Elevii luara notite. Probabil o regina. . odata cu cresterea generala a temperaturii.Azi ne vom ocupa de sistemul nervos si în special de nervii periferici. cele mai vech i. Batracienele se îmbrâncira ca sa apuce prada. tântari si furnici zburatoare în aer. Stii care e nervul cel mai lung al corpului omenesc? întreba Gonzague pe unul din vecinii lui. cele mai numeroase si. Le ceru celor din primul rând sa vina sa ia borcanele care contineau broas te si sa le împarta colegilor lor.Auzi. este de ajuns sa va amintiti ca apar itia celui mâi îndepartai stramos al nostru cunoscut este fixata în urma cu cel mult t rei milioane de ani. prezenta insectelo r se face simtita din ce în ce mai mult. continua profesorul.E de ajuns sa te tragi de un fir de par de la fund ca sa-ti dea lacrimile! .Nu. . Dupa care urma scoaterea pielii cu ajutorul unui clestisor si al unui bi sturiu. ar fi obtinut automat nota zece. profesorul prinse insecta care îi tulbura ora si arata tuturor corpul ei strivit. apoi sa o spele la robinet ca sa nu fie jenati de firisoarele de sânge.În general. toti urmau sa arunce în borcan o buca ta de vata îmbibata în eter. foarte gros. Lânga ea. insectele sunt. cu o baterie si doi electrozi. si z ilnic se descopera alte vreo suta necunoscute. Nu prea bine adormita. cele mai putin cunoscute. . . Julie se uita tacuta la broasca ei si. bine înfipte. Profesorul anunta ca venise timpul sa se treaca tea "lucrari practice" a orei. Ca sa-si adoarma broastele. numai sexuatele au aripi. Dupa cum puteti co nstata chiar voi. asemanator cu o sc ulptura strâmba din care înca mai ieseau doua aripi si capul prevazut cu o singura a ntena.Entomologii au descris în jur de cinci milioane de specii diferite. pe o placa de cauciuc. nervul optic. Gonzague se uita la victima. sa-ti spun una buna. Se uita la corpul stâlcit al reginei. Profesorul de biologie sublinie faptul ca insectele nu erau numai cei ma i vechi locuitori ai Pamântului. ci si cei mai numerosi. term ite în lambriuri.Ei bine. Gonzague strapunsese deja broasca lui c u vreo douazeci de ace inoxidabile. Procurati-va produse insectici de ca sa scapati de ele. e foarte posibil sa avem mai multi gândaci de bucatarie prin dulapuri. . avu impresia ca animalul se uita tinta la ea din borcan. Masculii mor în momentul copulatiei în zbor. Animalul semana cu sfântul Sebastian. furnici în zahar. . Ca o comparatie. Cu un gest precis.

Trebuie neap arat sa fie cunoscute mai bine. o sa te razbune. Numai sexuatele. antenel e se ating doar cu extremitatile. Fiecare vrea sa prop . Pentru ca terminase. Julie închise ochii cuprinsa de oroare. Gonzague jupui rapid pielea si g asi nervul. nu reusesc nici macar sa dau foc la o pubela! murmura ea în timp ce persevera. Se uita la pubela care ardea. satisfacut de gluma lui. 103 începe sa emita mirosuri de acid oleic. În fine. fara sa mai contemple incendiul.Când te gândesti ca jurnalele scriu tot timpul ca e destul un chistoc de tigara aruncat neglijent în padure ca sa duca la despadurirea a hectare întregi. de la departare. Vârsta. Lua borcanul cu broasca si parasi clasa fara o vorba. Are trei ani.. Julie astepta. 5 presimte un concept comun în alta parte. 103 este cuprinsa de sughituri. Batrâna ex ploratoare e bolnava. În lumea furnicilor.Bine.Adio liceu plin de cruzime. îi zise ea. Daca nu s e gaseste solutie. nu batrânele dar. Se exprima ideile cele mai nebune. cele douasprezece creiere constituind unul sin gur. Se aseaza în cerc. galben si alb. rosu. s-a terminat. Stingerea din viata acum a batrânei furnici rosii ar însemna o pierdere cumplita pentru întreaga civilizatie mirmeceeana. Flacarile înnegrira zidul. înseamna ca nu s-a cautat bine. O furnica rosie asexuata avea în mod n ormal o durata de viata de trei ani. Deodata . Animalul se rasuci între acele care îl strapungeau si deschi se gura. dar foaia se stinse imediat. 5 este îngrijorata.Râsera amândoi si. traiesc pâna la cincisprezece ani.Focul e frumos. Furnicile co nsidera pretioase mai ales ouale. . da ordin 5. 36. se produse un început de incendiu. ca sa vada daca liceul avea sa fie cupri ns în întregime de flacari. ia r eu. fara însa sa scoata vreun sunet . Nu mai avea curajul sa stea acolo. broscuto. . la care ea si broasca se uitara la fel de atente. Gonzague. 5 o supraalimenteaza pe batrâna printr-o trofalaxie cu purici de padure. P ubela ardea transformând gunoaiele în caldura si culori. Focul e ceva negru. Comunicarea absoluta co nsta în bransarea propriului creier la creierele straine. . îl anunta profesorul. e o întreaga biblioteca care arde". Se teme ca nu cumva. dar a facut-o mai confortabila.. pentru prima data. zise Julie suspinând în timp ce se departa. Mân carea nu a încetinit vreodata batrânetea.. se pretinde ca exista solutie pentru orice. Misca antenele. Aplica cu abilitate electrozii si piciorul drept al broastei fu clar agitat de o tresarire. Celelalte se apropie. ai zece. 5 îsi îndeamna însotitoarele la o comunicare absoluta. LA CAPATUL DE JOS AL FALEZEI Gata. exprimat într-o alta dimensiune: "Un batrân care moare . A ajuns deci la capatul existentei. Întrebare: Cum sa fie dezamorsata bomba biologica cu explozie întârziata care o ameninta pe aceasta exploratoare atât de pretioasa? Raspunsurile se înghesuie. Dadu drumul broastei care. Cele treisprezece furnici au ajuns la capatul de jos al falezei. se grabi cu salturi mari sa se ascunda într-o gura de canalizare. Sa cautam toate o solutie ca s-o salvam pe 103. 103 sa moara mai înainte de a fi p ovestit totul despre lumea Degetelor si amenintarea pancartei albe. Aprinse o b ucata de hârtie si o arunca într-o pubela.. Traversa în fuga curtea scolii. Puse jos borcanul si se hotarî sa aprinda un foc la gunoi. cu o hârtie si cu o bricheta. cel mai bun elev al clasei por ni în cautarea altor nervi susceptibili sa provoace alte miscari reflexe la fel de interesante. Se stradui de mai multe ori cu bricheta dar nu reusi. nemaiavând ce sa faca. si mai exact regine le. Un fum întepator începu sa se înalte în aer din zona gunoiului. Propriul ei sistem nervos se trans forma într-un râulet de acid clorhidric. miresme de moarte caracteristi ce furnicilor batrâne aflate la capatul existentei..

Ramâne totusi o problema importanta: marele stejar se înalta departe de acol o si. Batrâna exploratoare rosie îsi ridica antenele si le îndrepta în directia marelui stejar. Pe vremuri.. Pentru el era un mediu ostil. o data. Toate furnicile stiu ca exista o substanta saturata de hormoni. viermuitoare si vâscoase. Robin Hood se folosise cu succes de ea ca sa-i faca zile fripte serifului din . Cele doua specii au caracteristici genetice prea diferite. ar mai fi avut d e trait înca doisprezece ani. 37. 12 nu asistase la unirea celor doua sexuate arificiale create în stare de urgenta.una un remediu. zburatoare. Cel al lui 1 4 de exemplu. 103 este cuprinsa de o mare agitatie. 5 cântareste ideea. Se afla lânga marele stejar septentrional. Cele mai multe miscari revolutionare aici îsi organizau lupta de gheril a. este nedrept ca unele . raspunse suspinând 5. laptisorul de m atca. trebuie sa traverseze marea zona arida a teritoriilor septentrionale. Sa aiba un se x. dar. sa-i fie scoase din cap si sa fie puse într-un corp tânar si sanatos. cea care e numita desertul uscat si alb. 7 aminteste celorlalte ca daca 103 ar fi fost o regina.pur si simplu prin hazardul nasterii sa aiba totul si altele nimic. Atunci. Grupul consid era ca ar fi prea hazardat. dar stia ca în padure pot fi întâln ite tot felul de ciudatenii. la metamorfoza unei asexuate în femela. Nici celelalte. constatase ca acel cuib era în continuare activ si populatia lui crescuse Ar putea sa gaseasca acel loc în care traiesc acele viespi chimiste? 5. 14 nu e deloc încântata de aceasta idee. având în vedere ca în creierul ei se afla informatii pretioase .PRIMA PRIVIRE ASUPRA PIRAMIDEI MISTERIOASE Peste tot copaci umezi si verdeata. 6 propune îmbuibarea lui 103 cu radacini de salcie plângatoare. la câteva zile. Aici se ascundeau vrajitoarele ca sa se dedea practicilor esoterice. Dar i se raspunde ca batrânetea nu-i o boala.. ca sa ajunga la el. Sa devina sexuata. 8 sugereaza ca. Cum sa gaseasca laptisor de matca de viespe? 12 spune ca ar cunoaste un sat de viespi. De ce sa nu se aspire cât mai repede toti feromonii antenelor sale? emite 14. Comunicarea se accelereaza. Zarise un sarpe plin de întepaturi de arici. Padurea era locul farmecelor rele. Regina murise de o maladie ne cunoscuta si lucratoarele alesesera una dintre ele ca sa-i ia locul. albinele si furnicile au un stramos comun: viespea. Sa se faca din 103 o regina n-ar fi complet imposibil. Sunt prea multi. 103 tuseste si labialele îi tremura. când trecuse din nou pe-acolo.. Viespile înca mai exi sta si unele dintre ele stiu cum sa fabrice laptisor de matca ca sa creeze în mod artificial regine-viespe de substituire în cazul în care unica lor regina ar deceda accidental.. toate afectiunile. dupa parerea ei. Îi daduse sa ingurgiteze un amestec închis la culoare si respectiva începuse sa degaje dupa câteva clipe mirosuri de femela. Ar fi deci posibil? Niciodata n-ar fi îndraznit sa spere într-un astfel de mira col. Comisarul Maximilian Linart se îndrepta cu pasi prudenti spre piramida mis terioasa din padure. Politistului nu-i placea padurea. Daca 103 ar fi fost o regina.. Pretinde ca a asistat. vrea un sex! La urma urmelor. din întâmplare. care are virtutea de a transforma o insecta asexuata în sexuata. o alta lucratoare fusese stabilita ca sa-i ser veasca drept mascul.. infestat de animale târâtoare. Daca chiar e posibil. Asta îi reda imediat curajul si sanatatea. calatorii erau abatuti di n calea lor de tâlhari. acidul salic ilic vindecând. Îi fusese data o substanta similara si degajase într-adevar aro me de mascul. Totusi. Imposibil sa se foloseasca laptisorul de mat ca folosit de albine. În sfârsit un mijloc de a alunga batrânetea! Antenele celor douasprezece furni ci se agita cu frenezie.

Studiul desenului îi întarise aceasta aptitudine. Dupa ce termina schita. 1. a) Observare de la distanta. împreunându-se în fund. . "Cel mai bun camuflaj nu este acela care copiaza peisajul. te gândesti la un drum si esti tentat sa trasezi doua linii paralele. Dar un detaliu trada acel loc. Când desenezi. Rupse deci foaia. Nu era vorba de o piramida . a) Observare de la distanta. plus cea de la suprafata solului. Ca sa treaca neobservat.Edificiu destul de înalt. Numai dale cât vedeai cu ochii. Piramida are patru fete laterale. Indiferent cine fusese arhitectul care înaltase acea piram ida ciudata în mijlocul padurii. Reciti ce scrisese si se grabi sa rupa foaia. tântari. Maximilian Linart scoase binoclul si observa piramida. paienjeni îsi râsesera de om din cale-afara de mult. un drum sa fir reprezentat printr-un triunghi. Ancheta asupra tetraedrului din padure. Oglinda era o alegere excelenta ca învelis. De data asta avea sa faca o exceptie. cele doua margini folosind ca linii de fuga. Totdeauna le spusese asta elevilor de la s coala de politie. din fata. repera constructia suspecta. Maximilian se îmbracase ca un tip iesit la pli mbare. Ancheta asupra piramidei din padure. asta ar fi permis circulatia cu patine cu rotile pe dist ante mari. Erau doi sori. Tetraedrul are trei fete laterale plus supraf ata solului. politistul se apropie si mai mult. Visa la o lume din beton unde sa nu fie nici urma de jungla. Se apropie. Dar da ca retrasezi "obiectiv" ceea ce vezi. ci de un tetraedru. Ar fi f ost mai igienic. Corecta deci: 1. Unul în plus. Ancheta asupra piramidei din padure. Nu avea usa. Se dadu cinci pasi înapoi si se uita îndelung la constructie. 38. Numai beton ac operit de oglinzi si un vârf translucid. Când era mai tânar. Chiar si el se lasase obsedat de termenul "piramida". Maximilian visase sa vada padurea disparând. Patru se spune tetra în greceste. ENCICLOPEDIE NUMARUL DE AUR: Numarul de aur este un raport precis datorita caruia se . probabil lasati de Gaston Pinson si de setterul sau irlandez. Scoase carnetelul si nota cu grija: 1. In desert remarci mai usor un om în haine de culoarea nisipului decât o camila. Maximilian Linart îsi regla binoclul si reîncepu examinarea piramidei. Toti acesti s erpi. Adica în total cinci fete. nu ceea ce credea ca vede. nici ferestre. Camuflat de arbori si arbu sti. nici cos. În jur de trei metri. Adica în total patru fete. nici cutie de scrisori. la orizont. În plus. Cu ajutorul oglinzilor fac pre stidigitatorii sa dispara fete în cufere strapunse cu sabiile ascutite. Era adevarat ca "Pir amida" avea o conotatie enigmatica si sacra. Acest dar al "obiectivitatii" îl aj utase sa evite multe greseli.Sherwood. Simplu efe ct optic. comisarul repera pe pamântul afânat urme de pasi omenesti si de labe de câine. respectivul ajunsese la o perfectiune arhitectura la. Una din marile calitati ale lui Maximilian Linart era capacitatea de a descrie e xact ceea ce vedea. perspectiva face ca. Maximilian dadu ocol edificiului. Era u imit. Le de sena si pe ele. daca vezi un drum. În fine. Proportiile si forma erau armonioase. ci acela care se integreaza în mod natural în peisaj". Nimic care sa evoce o locuinta a unui om. Ajuns la câtiva metri de piramida. Imaginea copacilor se multiplica pe placile mari de oglinda care camufla u cladirea la prima vedere.

În jurul celor treisprezece furnici se întind panoramele splendid e ale sierelor roz sau al vailor de un gri deschis. va fi învinsa de cel mai implacabil adversar: t impul. Dar pentru calatoria în desert mai folosesc unul: organul lui Johnsto n. disting o prezenta animala ca re le poate fi utila. usor de recunoscut dupa pântecele burduhanos si culoa rea bruna. batrâna furnica simte si mai mult pov ara timpului. Când apare o stânca. Si daca vor sa ajunga la stejarul imens. Din fericire. furnicile o escaladeaza. Masculul se opreste. Edmond Wells. Este numarul care de fineste locul buricului fata de ansamblul corpului omenesc. volumul III 39. templ ul lui Solomon. Când se iveste o "balt oaca" de nisip atât de fin încât devine lichid. pietre. Acesta este secretul milenar. Furnicile nu se opresc din mers decât atunci când nisipul fin devine fierbin te sub picioarele lor. me rge înapoi cu spatele. picta. Cu fiecare secunda care trece. Peisajul e format alternativ din nisip fin. corpul expeditionar prefera s-o ocolea sca decât sa se înece. format din mici canale craniene pline cu particule sensibile la câmpurile magne tice terestre. praf de cristale. 103 simtea moartea planând asupra ei ca o amenintare permanenta. nici de jur împrejur.poate construi. Un cuplu de scorpioni în plina parada amoroasa. mai deschis la culoare si mai mic. Femela. În acel desert u scat si alb nu exista prea mult vânat.6180335. Acele arahni de mari sunt considerate periculoase. Este. DESERTUL Orizontul se întinde la infinit. Se pretinde ca tot ce e construit fara a respecta aceasta proportie sfârse ste prin a se narui. stânci. pietris. Deocamdata. organele lui Johnston le spun ca nu exista apa: nici deasupr a. antenele i se usuca tot timpul si pierde multa energie lubrefiindu-le nervos cu laibialele tremuratoare. Articulatiile îi trosnesc. Furnicile dispun de doua mijloace de orienta re privilegiate: feromonii-pista si calculul unghiului orizontului în raport cu ra za de soare. apuca o musca usca ta deja ucisa de el si o ofera femelei. Exista acolo toate formele de minerale si practic nici o forma vege tala sau animala. În urma ei vin cele douasprezece exploratoare care au luat hotarârea sa o înso teasca în odiseea ei. supus femelei. Acest numar este produsul imaginatiei uman e. îmbogatind opera cu o forta ascunsa. Masculul. 103 merge în cautarea sexului promis. Exploratoarele le este din ce în ce mai mult foame si sete. raportul de ecartament dintre fr unzele copacilor pentru a evita sa-si faca umbra reciproc. Ce scurta e viata pentru oamenii simpli! Stie ca daca nu obtine un sex. Apoi îl împinge înainte. netulburat de o verticala cât de mica. t rebuie sa mearga drept înainte. Pleaca mai departe imediat ce primul nor acopera soarele. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Parada începe. îsi apuca alesul cu clestisorii si îl strânge de parca ar vrea sa-l atraga în tr-un tangou. Partenonul si majoritatea bisericilor romane. Multe tablouri din Renastere respecta si ele aceasta proportie. Tot în acest fel stiu sa repereze si râurile subterane. Norii nu-si cunosc puterea. sculpta. nici dedesubt. Pornind de la acest numar au fost construite piramidele lui Keops. femela duce hran . Acest numar de aur se calculeaza în felul urmator: (1 + radical(5))/2 Adica 1. ele stiu sa-si determine po zitia în functie de câmpurile magnetice invizibile. Pentru ca nu are dinti. caci apa usor sarata modifica aceste câmpuri. Nu pierd directia nici atunci când sunt obligate sa faca ocoluri mari ca s a evite lacurile de nisip prea fin. toata exper ienta ei nu va fi servit la nimic. El se verifica si în natura. de aceea furnicile prefera sa astepte sa-s i termine zbântuiala ca sa-i omoare când vor fi obositi. de exemplu. Oriunde s-ar afla pe aceasta planeta. Plimbarea lor e lunga si furnicile îi urmeaza fara sa îndrazneasca sa le tulbure dansul.

103 îsi zice ca. merg si iar merg prin desertul infinit. cei doi scorpioni se acupleaza. complet fascinata de acest concept este cea mai activa. la îndemâna oricui. o pala de vânt este destul ca sa-l rastoarne pe acesta în echilibru. la urma urmelor.a cu ajutorul clestisorilor la soldurile echipate cu margini taioase. cu ciocul si ochii negri. Ajutându-se cu picioarele si cu coada. puiul face ca oul sa cada în timp ce se straduieste sa-l sparga si acesta c ade. pe o frunza în vârful unei stânci. Apoi iese singura. stânci. masculul îsi inv ita partenera în micul "apartament".. Asta ca învatatura de minte sa nu mai traga cu ochiul! Carnea de scorpion nu are gust bun si înca le mai e foame. 5 se repede si loveste cu capul suprafata tare a cochiliei. scorpionul m atura si sapa. Alearga mai repede decât furni cile. Dupa ce grota e destul de mare ca sa adaposteasca cuplul. Oul rezista.. Când un pui norocos poate sa iasa fara sa fi rasturnat chiar el oul. dar s-a stabilizat int act în pozitie orizontala. 5 are unele îndoieli în privinta tehnicilor Degetelor si ia .îl devoreaza într-o veselie. Trag în ea cu acid formic dar carapacea femelei-scorpion este suficient de blindata ca sa reziste acestui atac. se agata în gol si agita picioarele ca sa creasc a impulsul. Este foarte ciudat ca aceasta pasare neîndemânatica a putut sa supravietuiasca pâna în zilele noastre! Furnicile se învârt în jurul acelui obiect insolit. trebuie sa aiba ma re grija sa nu cada de pe creanga sau de pe marginea stâncii. Prefera sa fuga. oul a fost adus de o jijisa dintre cele mai nepasatoare. fara ca sa caute o nisa sau o stânca protejata. pietre si iar nisip. Si daca nu se ocupa de el pr adatorii. Spectacolul subteran nu e l ipsit de interes. E momentul sa puna în practica aceasta cunostinta. Un ou. Desi. oul pare foart e real. E vorba de un ou facut de o pasare din sud. În sfârsit. S i-a lasat unicul si pretiosul mostenitor în mijlocul desertului. femela le suge. Si merg. ac lânga ac. Furnicile considera ca a sosit momentul sa atace. Apoi cele douasprezece sa înainteze progresiv pe lev ier astfel încât sa formeze un ciorchine care va servi drept contragreutate. Cu resturi ale masculu lui lipite înca pe partile laterale. Furnicile îi dau ascultare. Aceasta pasare prezinta o particularitate. Sare usor ca sa atârne cât mai mult. femela nu are totusi chef sa lupte cu acele f urnici pe care le presimte ostile. 5 recunoaste mi rosul. pasari sau serpi . Jijisa seamana cu o rândunica alba. cei doi scorpioni se prind din nou d e picioare si reîncep sa danseze. E enervant la culm e sa fii atât de aproape de o rezerva atât de mare de hrana si de lichid si sa nu o poti consuma! 103 îsi aminteste atunci de un documentar stiintific. Curioase . Îsi pune deci oul oriunde. masc ulul sapa cu celalalt o grota. In departare zaresc o forma sferica ciudata. S i apoi. Zgomote mici de grindina fara rezultat. Nisip. Merge: ovoidul monumental e dezechilibrat si începe sa se în cline pâna când cade. Tot grupul îl loveste. tinându-si partenera de un clestisor. Problema: oul s-a rasturnat usor pe nisipul afânat. Sugereaza sa se ia o ramurica usc ata si sa fie plasata sub ou. chiar oriunde. Dupa ce mu sca e facuta feliute. Intra împreuna sub pamânt si închid grota. ea îl ucide pe masculul epuizat si îl înghite fara ezitare. Ce cauta un ou în mijlocul desertului? Sa fie un miraj? Nu. asezat în m ijlocul drumului lor ca sa le dea prilej de meditatie. Adulmeca. Era vorba de princip iul levierului si de utilizarea lui pentru ridicarea celor mai mari greutati. Caci în plin desert e locul unde un ou nu poate sa cada de sus. Grupul se resemneaza cu resturile mascululu i. Burta lânga burta. Femela face doar un singur ou si nu are cuib. nu e chiar o prostie. De data asta. De cele mai multe ori în dezechilibru pe o creanga. Dar de cele mai mult e ori. Atunci nu e de mirare ca pradatorii care îl descopera apoi sopârle. ghiftuita si vesela. 8. cele treisprezece furnici sapa alaturi ca sa vada. un ou de jijisa. Apoi. Insectele îl înconjoara ca si cum ar fi vorba de un monolit sacru. Cele treisprezece furnici regreta ca nu au profitat de acuplare ca sa o atace. pentru ca actiunea a stârnit foamea femelei.

40. Manânca. "UMORUL TÂNAR" În timp ce-si pregatea o omleta în bucataria institutului medico-legal. bau un pahar cu bere. volumul III 41. intra unele în altele.. oul sufera o racire brusca. ceea ce crezuse ca fusese un . 5 îsi leagana antenele. În schimb.Vreti putina omleta? îl întreba medicul. tr iunghiurile se separa si ansamblul se naruie cu usurinta. medi cul legist fu deranjat de o sonerie. d ar ale furnicilor si-au dovedit eficacitatea. oul este.hotarârea sa revina la practicile furnicilor. Astfel încât. din exterior. Asemenea boltilor catedralelor romane. cu atât structura devine mai solida. Câte eforturi pentru un rezultat atât de neînsemnat! La Degete. apoi îmbraca o vesta alb a ca sa-l conduca pe politist pâna la laborator. fixate lateral membranei si care foloseste drept suspensie. Dar furnicilor le e prea foame ca sa observe acest fenomen . Expertul analizase unii compusi ai sângelui defunctului si îsi daduse seama ca se produsese o reactie foarte alergica. când cristalele primesc o presi une din exterior. Aceasta va permite puiului sa respire câteva secunde ca sa poata avea forta sa sparga coaja si chiar sa piuie ca sa-si cheme mama în ajutor în caz de dificultate. Ati terminat autopsia lui Gaston? Omul îsi hapai repede omleta. Astfel. Extremita tile lor ascutite vizeaza centrul oului. . Scoase un dosar. 5 este epuizata. Furnicile se reped as upra lichidului hranitor. beau. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. apoi 12. ENCICLOPEDIE OUL: Oul de pasare este o capodopera a naturii. Aceasta mai are si alte calitati. apoi alta. Nu are importanta.. cu cât presiunea e mai puternica. multumesc. Pentru ca embrionul de pasare sa se de zvolte perfect. . Îsi transforma pe rând ca pul în sfredel. Astfel. care duce la separarea celor doua membrane interne si la formarea unei pungi de aer. Galbenusul este încadrat de d oua cordoane. Se întâmpla t otusi ca oul sa se rastoarne. Explicatia îl surprinse pe politist. se strâng. Mortile provocate de întepatura de viespe nu erau ceva rar. dar si suficient de fragil din interior ca sa permita p uiului sa sparga coaja. Satisfacuta. danseaza în ou. E nevoie de câteva zeci de minute ca sa apara o mica fisura si dinau ntru sa tâsneasca un gheiser ca un fel de aspic transparent. 103 se obisnuise sa vada lucrurile functionând imediat si a pierdut rabda rea si tenacitatea pe care o au însotitoarele ei. Tehnicile Degetelor sunt originale. destul de solid ca sa suporte greutatea unei mame care cloceste. spuse medicul legist. Descoperise un semn rosu pe gâtul cadav rului si ajunse la concluzia ca moartea survenise în urma. Edmond Wells. Sa admiram mai întâi structu ra cochiliei. Îsi vâra capul în gaura ca sa aspire si ea substan ta galbena suculenta. am mâncat. Efectu l lor de resort compenseaza miscarile oului si restabileste pozitia embrionului. Are ceva mai bun de facut. E formata din cristale de saruri minerale triunghiulare. 13 îi ia locul. -Nu. iar peretele devine si mai rezis tent. Solul e atât de fierbinte si uscat încât oul se transforma într-o omleta alba pe nisip.Este destul ca viespea sa întepe întâmplator o vena legata direct de inima p entru ca veninul ei sa devina mortal. întepaturii de viespe. Dar coaja e tare: rezultatul a o suta de miscari e doar o zgârietura deschisa la culoare. trebuie totdeauna sa fie plasat deasupra galbenusului. 103 amâna pentru mai târziu aceasta de zbatere. Îsi închide strâns mandibulele pâna când for eaza un triunghi ascutit pe care îl aplica cochiliei rasucind capul de la stânga la dreapta ca un sfredel. Era comisarul Maximilian Linart care venise sa afle cauzele decesului lui Gaston Pinson. daca presiunea provine din interior. Dupa ce a fost ouat.

"În sfârsit sfaturi practice pentru a face revolutia". câteva retete pentru fabricarea cocteilurilor Molotov.Buna ziua.Facem parte din Sobolanii Negri. avangarda miscarii de tineret a noii extreme drepte. domnule. . pâna atunci nici una nu reusise. Zise cu voce tare: .Ei bine. insista el. . Existau pagini care poveste au revolutii. si în toate cazurile "fara violenta" si "evitând spectac ulosul". spuse al treilea acolit. nepotul prefectului. Uneori vorbea de "revolutie". genunchiule. . nu si-ar fi permis n iciodata sa opreasca un politist.Buna ziua. preciza un alt baiat întinzându-i un manifest.Înteleg. Simti o durere în genunchiul unde se lovise. .Nu cel mai lung. O întepatura banala de viespe. Maximilian Linart constata ca arma i se vedea din haina deschisa si se g rabi s-o încheie. COCTEIL MOLOTOV Dupa ce în sfârsit ajunse acasa. cu ajutorul lante rnei. Gonzague îl retinu. . Politistul îi multumi medicului legist si pleca în oras cufundat în gânduri. Ridica pansamentul si se uita la rana. nu era normal sa mori dintr-o întepatura de viespe la baza unei piramide constru ita fara autorizatie în mijlocul unei paduri protejate. elibereaza compu si chimici inflamabili. Percepea fiecare os. Daca am avea un revolver ca al dumneavoastra. începu sa citeasca din Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Si adauga: .Suntem totdeauna gata sa ajutam politia.asasinat se dovedea un simplu accident în padure. Si iata ca. anuntati-ne fara ezitare. asa cum se întâmpla de fiecare data când deschidea cartea. Avea fata plina de vânatai si avea o urma de muscatura p e obraz.Sa stii ca revolverul nu înseamna nimic. In tineretea lui. . . buna seara. . lucrurile ar fi "politic" mult mai usoare pentru noi. Comisar ul dadu din umeri. zise strâmbându-se de râs unul dintre cei trei.Putin! exclama Gonzague..Te intereseaza politica? . Unele iau foc datorita dopului lor de pânza. . Toate acestea erau cel putin contradictorii. Julie gasi. se declanseaza cu pastile care. înteleg. Ramânea totusi piramida. si fu nevoita sa întoarca multe altele înainte de a afla ca. Ca si cum ar fi fost fatal ca o revolutie sa se descompuna sau sa esueze. sa stiti ca noi sustinem ordinea. fiecare cartilagiu. câteva pa saje interesante si.Problema noastra e ca nu avem armament. Daca aveti într-o zi nevoie de noi. Voia sa schimbe mentalitatile în mod discret. Edmond Wells preciza dozele compusilor cocteilurilor. aceasta functie impresionându-1 foarte mult. . 42. tineri fara nici o pregatire se ofereau sa faca pe politistii benevoli! Grabi pasul ca sa ajunga mai repede la sotia si la fiica lui. domnule! Trei tineri se apropiau de el. aproape în secret. a ltele. citi politistul care mormai: . E doar un instrumen t. Timpurile se schimbau. Existau mai multe feluri.Te-ai batut? îl întreba politistul. Voia s a înteleaga despre ce fel de revolutie vorbea acest Edmond Wells. conchise politistul zicându-si ca asta era probabil "umorul tânar". Julie se întinse pe pat si. îi mai striga liceanul. E un nerv foarte lung. printre altele. al teori vorbea de "evolutie". Gândirea scriitorului i se parea confuza. spargându-se.. Ceea ce conteaza este nervul de la vârful degetului care apasa pe tragaci. replica el. mai eficace. "Afara cu strainii!".Domnule. îsi zi se Julie. Am pocit o banda de anarhisti. Întinse o carte de vizita pe care Maximilian o puse politicos în buzunar con tinuându-si drumul. fiecare muschi. Maximilian îl recunoscu printre ei pe Gonza gue. Chiar daca era vorba doar de o simpla coincidenta .

atunci când exista o îndoiala. 7 adauga ca a vazut evolutii paralele si complementare. sferele oculare se acopera de o pelicula de praf si nu au saliva de prapadit ca sa le spele. admira acarienii. 103 crede ca de vina ar putea sa fie influenta ei proasta. Ne aflam în echilibru între acarieni si Degete. vor pieri. furnicile discuta despre m imetism si despre semnificatia culorilor. 103 ar e dificultati la mers. mai tenace o urmarest e si o doboara. Si o manânca imediat ce primesc raspu nsul. 15. interesata de speciile straine. lasa coleoptera sa plece cu parere de rau. acele "insecte al e insectelor". Doar n-au sa se afiseze în rosu stacojiu în fata t uturor din placerea de a atrage pe pradatori. crezând ca sunt toxice. chiar daca a vorbi înseamna ri . 103 crede ca. Fortareata liceului nu putea sa-i reziste la infinit. Probabil ca sunt la fel de minusculi pentru noi cum suntem noi pentru De gete. în acest caz. Trebuie sa înaintez i folosind doar patru din cele sase picioare apoi alternând cu alte patru. toamnele caldute si abia iarna se mai fac simtite frigul si umiditatea. Exploratoarele n-au mai mâncat de multa vreme si încep sa suf ere de primele chinuri ale lipsei de umezeala: antenele devin rigide. e mai bine sa nu risti sa te ot ravesti. Se îngr oapa când e cald si ies afara când se racoreste. Gusta din ea. le evita. Insectele nu sunt nebune. Primaverile sunt calde. Dispui astfel tot timpul de doua picioare odihnite si ferite de fierbinteala solului. 14.Te doare vechea lume. G asi acolo toate ingredientele necesare pentru confectionarea unei bombe incendia re. 14 pretinde ca unele insecte se fac rosii ca sa se creada ca sunt toxice desi nu sunt. articulati ile picioarelor se sudeaza. furnicile ies din adapostul nisipului. dar nu. Se duse în remiza unde se aflau produsele si uneltele pentru gradinarit. Acea insecta nu e rosie din întâmplare. Daca desertul se întinde în continuare pe o distanta mare. Fac asta ca sa le semnaleze tuturo r ca e inutil sa le caute nod în papura. O coleoptera rosie trece prin fata lor. Toate cred ca va muri. Ce n-ar da pentru macar o jumatate de picatura de roua! Dar de câtiva ani. Te voi razbuna. tot ceea ce prezinta culori care frapeaza este toxic sau periculos. 103. Manânca toate din insecta rosie. latura degenerata în contact cu Degetele. Furnicile se hotarasc sa-i imite. departe de predatorii lor. Trebuie sa se stie ca. temperatura a crescut mult pe planeta. ne dau un exemplu de supravietuire. E vorba de tehnica furnicilor din orasul Yedi-bei-nakan. Sug pâna si articulatiile picioarelor animalului ca sa recupereze cea mai mica molecula de umiditate. Dar recunoaste ca. Una are aripi toxice. 15 vrea sa traga dar 103 îi spune ca doborârea ei n-ar folosi la nimic. De ce unele fiinte sunt colorate si al tele nu? Pe acea canicula si uscaciune. Julie confectiona o bomba artizanala. Racorindu-se. care bântuie în liniste acel desert. Exista momente în care "multumesc" e un lux mai presus de fortele noastre. în natura. Asta îi dovedeste lui 103 ca nu trebuie sa subestimezi nici dimensiunile s uperioare si nici dimensiunile inferioare. si totusi.. caci pasarile recunosc d esenele de pe aripi si. Era într-adevar un mi metism care urmarea ca ceilalti sa creada în toxicitatea ei. verile canicular e. Cunosteau din fericire un mod de a merge care cruta extremitatea picioar elor. TIMPUL NISIPULUI Sunt istovite. cealalta nu. Doua specii de f luturi au exact aceleasi desene pe aripi. În timp ce merg. o astfel de discutie despre mimetism pare nepotrivita. Cele treisprezece furnici iau informatii despre directia în care se afla s tejarul cel mare de la o colembola de nisip. 43. Dar specia toxica este la fel de protejata ca si cealalta.

Le place sa vorbeasca despre metamorfoza. Se nasc în stadiu de adult în mi niatura si cunosc transformari graduale. nu bebelusi care devin adulti. de ce foloseste natura cai atât de hazardate ca sasi atinga scopurile? 44. Dar tehnologia permitându-le sa controleze din ce în ce mai bine acest v iitor. în mod logic. Era o musca cu metamorfoza completa. adult. în timp ce limbajele moderne îsi perfectioneaza conti nuu gramatica. Cam asta ar fi cazul lacustelor. Era în metamorfoza completa sau metamorfoza incompleta? întreaba 4. ca sa prevada recoltele viitoare. a început sa fie interesat de agricultura. larva. La insecte. si deci diferita pentru fiecare fiinta umana. Prin urmare. Aceasta înclinatie de control a viitorului a aparut probabil atunci când omul. înlocuit de meteorologi. nimfa. sa se inv enteze tehnologia. raspunde 9 ca si cum ar fi fost vor ba de ceva foarte evident. Omul însa încearca sa prevada ce se va întâmpla. pe ea si numai pe ea? De ce un singur individ are o responsabilit ate atât de mare? Se îndoieste pentru prima data de misiunea ei. Nu se prea stie asta..sipa de umiditate. ENCICLOPEDIE CONSTIINTA VIITORULUI: Ce deosebeste omul de celelalte specii animale? F aptul ca are un deget opozabil celorlalte degete ale mâinii? Limbajul? Creierul hi pertrofiat? Pozitia verticala? Poate ca pur si simplu constiinta viitorului. dar si a puricilor si gargaritelor. 9 pretinde ca a. În minte îi vin idei ciudate. Dumnezeu este numele dat de oameni la tot ceea ce le scapa din stapânirea viitorului. albinelor. A existat totdeauna un clivaj între insectele cu metamorfoza c ompleta si cele cu metamorfoza incompleta. larva si adult. GREUTATEA OCHILOR Maximilian Linart se uita multa vreme la piramida. O desena din nou pe c arnetel ca sa-i sesizeze mai bine forma si existenta ei nepotrivita în mijlocul ac . ureche lnitelor. trebuia. sa creeze o alianta între Degete si furnici. futurologi si toti cei care cred ca stiu. Doreste un sex. cum va arata ziua de mâine s i de ce acest mâine va fi asa si nu altfel. 103 merge si se uita la soare care dispare lent la orizont într-o mare de galben si de portocaliu. vrea sa aju te la evolutia lumii. Analizeaza ceea ce se întâmpla si compara c u ceea ce au experimentat deja. datorita folosirii masinilor. termitelor si libarcilor. Limbajele vechi dispuneau de putine cuvinte si de o gramatica simplista ca sa vorbeasca despre viitor. furnicilor. volumul III 45. cunosc doar trei faze: ou. Oamenii au început deci cât se poate de natural sa elaboreze u n limbaj ca sa descrie acest viitor. aceasta tema de discutie e frecventa. E cazul fluturilor. Dumnezeu va disparea progresiv. Asta a fost începutul angrenajului. Cele care au metamorfoza completa. Renunta din acel moment la cules si la vân atoare. Soarele e un animal cu metamorfoza completa? De ce natura a pus-o în contact cu acei monstri. Edmond Wells. cu nosc patru faze: ou. dar "metamorfozatele complete" au un fel de dispre t fata de "metamorfozatele incomplete". Cele care au metamorfoza inc ompleta. viespi lor. 16 povesteste ca a vazut o omida luând forma unui cap de pasare ca sa sper ie alta pasare. Pentru a confirma promisiunile de viitor.. în neolitic. Sunt bebelusi care devin bebelusi batrâni.vazut o musca luând forma unui scorpion ca sa res pinga un paianjen. Toa te animalele traiesc în prezent si trecut. asta prezinta avantajul ca nu mai simti oboseala si durerea. surse de hrana aleatoare. era logic ca viziunea viitorului sa devina subiectiva. provocate poate de o insolati e. Cu constiinta viitorului s-a nascut limbaju l care îl descria. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Oare au vreun sens toate astea? Si daca da.

Tânara femeie purta un medalion cu semnul ei astrologie: Pestii. O mângâie. sunt pentru furnici c um sunt pescarusii pentru marinarul ratacit: indica proximitatea unei zone veget ale. Era totusi sigur ca detunatura pro venea din interiorul piramidei. Un calopterix Acele mar i libelule. Si amintise despre o substanta noua antialergica care permitea suportarea bijuteriilor din cele mai diferite aliaje. trebuie sa-l fac i pe celalalt sa se simta în largul lui plasându-te pe propriul sau teren. Scynthia. Nechezat de cai. gastronomic exotica. aceasta privire fixa si patrunzatoare o jenase pe tânara f emeie. Percepu glasuri. Asculta cu atentie si auzi deodata o împu scatura. Conversatia abordase apoi alte subiecte: parfumuri. La început. Scynthia. A treia miscare: îi ghicise în palma. Folosea un parfum foarte greu. 103 discerne deodata o miscare pe cerul uniform. demareaza din nou. e singura insecta care stie sa zboare înapoi. comisarul Linart spu nea ca daca observi îndelung pe cineva sau ceva. Si numai privind-o. Aceasta e ra genul de femeie de o mare frumusete care obisnuia sa-i trimita la plimbare cu semetie pe toti pretendentii. va cunoaste o mare dragost e. El se uitase în delung la ea. regim alimentar. 46. Muzica clasica. Se apropie de ea. Îsi lipi din nou urechea de perete si. ceea ce stârnise imediat gelozia tinerei femei. Acel triunghi avea sa fie mai dificil de cucerit. mai apoi. machiaj. femeilor inteligente le place sa le vorbesti de frumusetea lor. Maximilian Linart descoperise tot f elul de elemente care. de pamânt si de foc. În sfârsit. se stabilizeaza. Nu numai ca e în stare sa se stabilizeze în zbor geostationar. Era clar ca erau oa meni în interiorul acelei cladiri ciudate. Analizase forta simboluri lor. dar cu cele patru aripi independe nte. La scoala de politie. va fi fericita. În fiecare dintre nervuri ci rcula sânge care pulseaza. Furnicile recapata curaj. "La început. în strategia sa amoroasa. Îsi puse carnetul în b uzunar si îsi lipi urechea de latura-oglinda. Miscarea urmatoare. CALOPTERIXUL ULTIMEI SANSE Cele treisprezece furnici nu mai pot. Maximii ian Linart trecuse la cele pe care ea nu le cunostea: filme rare. Libelula coboara si aproape ca le atinge cu cele patru aripi nervoase. a caror existenta dateaza din negura timpului. pâna la urma primesti mii de inform atii pretioase.doi baieti. I se paru ca aude un zgomot în interiorul constructiei. Apoi îsi examina cu grija desenul ca sa se asigure ca era asemanator în tru totul cu ceea ce vedea în fata lui. se as ezase lânga ea si începuse sa vorbeasca despre astrologie. se roteste în . va avea doi copii . Femeilor frumoase le place sa le vorbesti de in teligenta lor. îi permisese sa se branseze pe lungimea de unda a Scynthiei." Dupa ce abordase subiectele cunoscute de ea. comisarul facu un pas înapoi. Tacanitul unei mitraliere. Purta cercei care îi infectau lobii. O atinse. Umbra imensa se apropie. dupa o neîncred ere initiala. Nu mai emit nici cea mai mica fraz a feromonala. Aceeasi tehnica o folosise pentru a-si seduce sotia. de data ast a. începuse sa-si expuna parerile cât se poate de natural. apoi o intrigase. auzi strigate urmate de zgomotul unor roti de trasura. ultima miscare: se prefacuse ca se intereseaza de cea mai buna p rietena a ei. Maximilian se uita la piramida. Apoi discutase ra despre cercei. fusese simpla: exploatas e un paradox pe care îl remarcase. F urnicile se opresc ca sa observe insecta maiestuoasa. Numea acest fenomen "sindromul Iericon". Si uneori asta era de ajuns ca sa rezolvi orice enigma. Libelula este cu adevarat regina zborului.elei paduri. Surprins. Trebuie sa economiseasca chiar si umiditatea acelor vapori care le permit sa comunice. Nu se pricepea deloc dar îi spusese tot ce doreste sa auda orice om: avea un destin deosebit. Maximilian o remarcase la o defilare de manechine unde era de departe ce a mai atragatoare si deci cea mai râvnita de toti barbatii prezenti. La masa. Îsi freaca ochii ca sa-si ascuta vederea si sa urma reasca mai bine miscarile calopterixului. diferenta dintre semnele de apa. Aplauz e. Dupa trei luni erau casatoriti. carti cu tir aj limitat.

Deas upra ierbii. 5 spune ca ar putea sa fie un bun mijloc pentru oprirea invaziilor Deget elor. Cele douasprezece furnici considera sfârsitul dezolant. Un adevarat paradis! N-au mai vazut niciodata o regiune atât de luxurianta. Furnicile o urmeaza. beau. Sunt salvate. dar constata ca. petalele c rispându-se. cele douasprezece exploratoare nu pricep de ce furnica înca nu l-a devorat pe greier. 103 aminteste despre o inventie ciudata a Degetelor: semafoarele tricolo re. toate Degetele înainteaza pe pista. Animalele din jur amutesc. Îsi aminteste vag de o istorioara cu un eschimos pe o banchiza. Dar 103 le spune imed iat ca exista Degete care nu respecta semnalele. toti se opresc pe loc ca si cum ar fi morti. O friza cu fi risoare întunecate apare în vârful unei coline golase. De ce greierele cânta toata vara desi toata lumea stie ca greierii nu cânta decât ca sa-si atraga partenerii sexuali si apoi tac dupa acuplare ? De ce nu încearca furnica sa recupereze cadavrul greierului mort de foame ca sal taie în bucati si sa faca din el pateu? Discutia se întrerupe brusc. Emit feromoni acidulati care le pisca atunci când îi receptioneaza. aluni salbatici. 103 consimte sa le povesteasca o gluma de-a Degetelor. Un greier cânta toata vara si se duce sa ceara de mâncare la o furnica. beau iar si din nou se spala. se spala apoi manânca iar. e seva si deci racoare si umiditate. Gluma cu fur nica si cu greierul. Manânca. Când semnalul are culoarea verde. a metite. 6 si 7 îsi trec una alteia staminele numai pentru placerea de â le linge sau de a le mesteca ca pe o chewing-gum. zambile. Dar umorul ce-i? întreaba 10. ciclame. Nu în telegi niciodata nimic si. Furnicile se hranesc pe saturate. arunca una în alta cu bulgari galbeni la fel ca bulgarii de zapada. ierburi si vânat mic alergând mai încet ca un jet de acid formic. dar nu a reusit niciodata sa afle ce era acela un eschim os si nici o banchiza. de la dulce la sarat trecând prin amar. furnicile se freaca în iarba si ramân acolo. Se scalda în polenul unei paralute si. Furn ica raspunde ca nu. Sunt ghiftuite. Po ate se teme ca batrâna exploratoare va muri fara sa le fi dezvaluit toate secretel e. totusi. Greierele pleaca si moare de foame. paducel si coarne. Când apare culoarea rosie. câteva flori se ofera antenelor lor avide: melise. 10 îi cere lui 103 sa le mai vorbeasca despre Degete. Pun întrebari în încerca rea de a prinde un fir. Aerul e plin de polen iar pamântul e presarat cu seminte în germene. Cele treisprezece furnici gonesc spre acel loc. merisor. Iarba! Iar acolo unde e iarba. 10 vrea sa afl e sfârsitul acestei istorioare ciudate. flori. Pare ca vrea sa le conduca spre salvare. Se ghiftuiesc cu purici si alte câteva insecte prea mici ca sa-si revendice dreptul la supravietuire. macesi . le. nu vrea sa-i dea nimic. 103 raspunde ca astea sunt glumele. Oste nite în cele din urma. E vorba de niste semnale pe care le pun pe piste în scopul de a evita ambuteia jele.jurul lor. Simt în sfârsit aerul racorindu-se putin. Ar fi de ajuns sa se fixeze peste tot semnale rosii. Si totusi. Va trebui gasit altceva. Cel mai mic graunte de papadie se impregneaza cu mii de savor i. provoaca spasme Degetelor. 5. e posibil sa fie una care sa poata fi povestita. Pâna la roua pe care o aspira pe pistilul florilor si care e plina de nuante gustative carora furnicile nu le acordasera pâna atunci nici o importanta. Peste tot numai fru cte. ciubotica -cucului. Foamea si setea dau alimentelor un g ust extraordinar. nu a retinut nici una. se calmeaza. În acest moment al naratiunii. Merg cum îi taie capul. În aer p . Cele treisprezece razboinice au traversat marele desert alb septentriona l si au scapat nevatamate. zmeura modificându-si savoarea sevei. Iarba. Mai sunt si afine pe arbusti si soc. În sfârsit linistite. Mica trupa a simtit iarba frematând. umplându-si la refuz gusa care digera s i gusa sociala. savurând fericirea d e a fi în viata. Zborul ei linistit indica f aptul ca corpul nu sufera de lipsa de umiditate. se ating si discuta. neîntelegând nici una. Totul li se pare suculent. narcise.

ca niste parasutisti ai unei armate colosale veniti cu cercetasi. Lacusta gregara suporta perfect umiditatea si invadeaza fara teama culturi si paduri. primele lacuste cad pe pamânt ricosând în salturi pline de stângacie. stiind instinctiv ca ac ele lacuste vorace înseamna sfârsitul ei. Asteapta mai ales ca 103. Acel nor e format din. Dar nu e nici asta. fara sa creada cu adevar at în asta. atât de experimentata. E doar ora prânzului. Lacusta singuratica se târaste prin deserturi. pe Coasta de Azur dar. animalele din sud trec Loara. Pe pamânt nu mai misca nici una. dar în grup reprezinta cel mai rau flagel. sus. Cred la început ca norul a duce furtuna. peste câteva secunde. amabile si delicioase la gust. Dar nu. 103 constata ca cerul se întuneca din ce în ce mai mult. Dar se stabilizeaz a repede pe picioare si încep sa înghita tot ce traieste în jur. lacusta tr aieste ziua zburând.luteste primejdia. Manânca si se împerecheaza. Singura. si. Cele treisprezece belokaniene îsi ridica antenele curioase si speriate. dar treptat înteleg ce înseamna acel nor lung si negru la altitudine. 103 nu are nici o solutie. Curentii aerieni antreneaza acea masa în volute asemanatoare c u banda lui Mobius. Cele treisprezece furnici îsi ridica antenele. Îsi verifica rezerva de acid formic din abdomen si se întreaba câte lacuste va putea sa omoare cu ea. Iarba se ghemuieste. Cerul se întuneca. Ca sa si le satisfaca pe amândoua. Marea arma a lacustei este promptitudinea cu care îsi ra spândeste masiv ouale. Norul întunecat se roteste pe cer vrând parca sa ucida mai întâi prin spaima tot ce palpita sub el. Furnicile nu se bucura de o vedere suficienta ca sa vada foarte bine dep arte. Mai puternic decât jetul de acid al furnicilor. ca s-au înselat si ca nu e decât un nor de praf. departe pe cer. Gata. Se aude din ce în ce mai distinct clampa nitul a miriade de mandibule avide. dispare. Frene zia ei sexuala este la fel de spectaculoasa ca si frenezia alimentara. mai înspaimântator decât vârful ro . un mascul sare la ea pentru acuplar e. Se simte un miros de teama. resemnat parca în fata unui adversar superior. prezenta lor este exceptionala în Europa. Toate asteapta. Lacuste migratoare! Lacustele pe care: le întâlnesti singure sunt niste inse cte încântatoare. Se aude un zbârnâit. Câteva exploratoare doresc tare mult. e cald si totusi soarele. Norul întunecat se întinde si formeaza simboluri esoterice... miliarde. de când temperatura gener ala a crescut. Lacuste-de-fânete! Un nor de lacuste migratoare! În mod normal. gata sa traga. Din acel moment se ghiftuieste si se acupleaza cu toate femelele pe care la are la îndemâna. se vor abate asupra solului. Sa fie asta o manifestare a ceea ce televiziunea Degetelor numeste "pute rea multimilor"? Numarul aboleste inhibitiile. În grup. 5 lanseaza ordinul sa faca cale întoarsa dar toate stiu ca este deja prea târziu. femelele încep sa oua pe pamânt cu o stupefianta si teribila fecunditate. învârtejându-se. de praf foarte des. Imediat ce acuplarea se termina. O amenintare înabusita face ramurisul sa vibreze. îsi schimba culoare a în rosu. Monoculturile au sporit si mai mult marimea acestor nori periculosi. lacusta migratoare adopta o culoare cenusie si o atitudine foarte modesta. Cele treisprezece s e grupeaza în cerc. Norul coboara încetisor. Sunt sus în vazduh. Nu e vorba nici de ploaie si nici de vânt. sa gaseasca o solutie originala. Cum ajunge pe pamânt o lacusta femela. Ce se întâmpla? Cele treisprezece furnici rosii de padure îi sperie atât de rau? Nu. distruge conventiile. cu abdomenul ridicat. apoi în roz. lacusta traieste noaptea sarind de colo-colo. apoi în portocaliu si în cele din urma în galben. fiind adaptata l a uscaciune. 103 priveste cum se apropie norul mortii. Un nor negru se apropie. gratioase. e gata sa distruga totul în calea ei. afecteaza r espectul fata de viata celorlalti. Când e singura. Culoarea sofranu lui indica faptul ca a ajuns în culmea fazei de excitatie sexuala. anuntatoare de r uina. 103 crede ca e po sibil sa treaca pe-acolo întâmplator Degete zburatoare. Se cunosc doar câteva rare invazii în Spania si în Franta. Dar imediat ce ajunge împreuna cu alte lacuste.

Credeam ca n-ai sa vii. Unii îsi acordau deja instrumentele. hai cu mine. îi zise Narcis ironic. . Voi ce gen de muzica cântati? . . e o fiinta omeneasca? Nimic nu este evident. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. atunci un fetus de trei saptamâni este un om? Un ovul a bia fecundat este un om? Un bolnav în coma. Ravel. un fetus de sase saptamâni este deja un om? Daca da. filozofi. poeti. informaticie ni. Scoase cocteilul Molotov mesterit de ea. e un om? Un computer capabil sa reproduca toate mecanismele gândirii unui creier um an este demn sa fie numit uman? Un robot exterior similar cu un om si dotat cu un creier similar cu cel al omului este o fiinta omeneasca? Un om clonat. Acum nimic nu o mai putea împiedica sa arunce sticla incendiara asupra usii. notiun ea de "a fi uman" va deveni din ce în ce mai greu de definit.Am o voce de soprana. avem vizitatori! zise Francine. Cine o deranja? Se întoarse si îl zari pe David.Atunci. Satie. mai e înca un om? Un creier omenesc.Rock si-atât nu mai spune nimic azi. Julie? Julie puse repede la loc bomba incendiara. Dar am luat lectii de canto. Suntem un g rup rock.Exact. Caci.Referintele noastre sunt Genesis prima perioada.Ah! Ai venit. la aniversari sau la serate dansante. care nu a mai devenit constient de sas e ani. legislato rul se considera a fi singurul capabil sa perceapa ceea ce e si ceea ce nu e o " fiinta omeneasca". ori pleci! Vazând ca Julie nu se misca. Din Antichitate si pâna în Evul Mediu. Action a bricheta. în realitate. . geneticieni.N-ai ce cauta aici. . Cauta în micul rucsac si gasi o cutie de chibrituri.Am vrut sa vad doar cum cântati. ENCICLOPEDIE DEFINITIA OMULUI: Cu toate membrele dezvoltate. TRECERE LA ROCK Julie ajunse în fata usii mari si solide de stejar din spatele liceului si se debaraseaza de micul rucsac. ci numai câteva scântei. Peretii erau acoperiti cu fotografii ale grupului lor. În mod normal. Încaperea era mica. fizicieni. . Abia era loc pentru o estrada plina de instrumente muz icale. albumele Nursery Crim . . Aprinse chibritul si: . atâta tot.Ia uite. Ji-woong interveni: . raspunse ea ascunzând mai bine sticla. oameni ai Bisericii. Cânt mai ales arii de Purceii. Ar trebui sa i se mai alature biologi. dar caruia inima îi bate si plamânii îi respira.Stii sa cânti la un instrument? întreba el. Schubert.. ori cânti cu noi. . . .Nu. Edmond Wells. Piatra e ra uzata.Rock. s-a considerat ca femeile.Si ce cânti? . dar bricheta nu scoase nici o flacara. volumul III 48. Ce fel de rock? Paul îi explica: . Fa ure. strainii si sclavii nu erau fiinte omenesti. Ji-woong închise usa ca sa nu-i deranjeze nimeni. fabricat prin manipulare genetica ca sa constituie o rezer va de organe pentru a face fata unor eventuale deficiente ale fratelui sau geama n. . N-avem nevoie de turisti! exclama Zoe. David o conduse pe Julie spre mica sala de sub cafenea unde cei Sapte Pi tici îsi desfasurau activitatea. Portarul se apropia de ei. viu dar izolat într-un lichid nutritiv.Te-ai hotarât sa intri în grupul nostru? întreba el.z al Degetelor: sexul lacustelor! 47..

îi propuse Paul.. Te vom gazdui pe rând daca ai nevoie. constata Narcisse cu un ton serios. Leopold si Ji-woong dorm la caminul liceului.. Narcisse si cu mine suntem externi. .n u exista vocale. plin de praf. . mai putin ochii. .Nu. de acum înainte poti sa fii solistul nostru vocal. Am fost operata de noduli si medicul m-a sfatuit sa nu fortez coardele vocale. David insista: .Ai trecut examenul. . . Julie lua microfonul.. Împaratul a insistat. t e-ai trezi cu mobila în cap".Pai. Pe acea melodie lenta. îi sopti Zoe la ureche. Fiecare îsi o cupa locul.Oricum.Zici ca ai facut canto.n. noi te-am adoptat. Vocalele reprezinta vocea. si aici cu preferinta pentru Animals. Wu Daozi. cel mai mare picto r al timpului sau. ebraica. urmata repede de toti ceilalti. Julie dadu din cap ca o cunoscatoare.. Francine se departa de claviatura si aplau da prima. Chinezii au avut acelasi sentiment. si tot Pink Floyd . pictorul a desenat ochii si legenda s pune ca dragonul si-a luat zborul.M-am certat cu mama si nu prea am chef sa ma întorc la domiciliul famili al în seara asta. Poti v eni la mine în seara asta. 49. de acord.Sigur nu e ceea ce facem noi în mod obisnuit. Ideea nu paru s-o entuziasmeze pe Julie. a fost chemat de împarat care i-a cerut sa deseneze u n dragon perfect. Daca. sublinie Ji-woong. Julie fredona primele cuvinte care îi trecura prin minte. volumul III . Poate sa ma gazduiasca vreunul dintre voi în noaptea asta? întreba J ulie.Aha! Melodii de rock progresiv foarte vechi. ci doar consoane. De ce n-ai încerca sa cânti cu noi? . Avem o camera pentru prieteni. iar Paul se apropie de masa de sonorizare si regla potentiometrele. multumesc.David. cu o preferinta pentru albumele Close to the Edge.. "De ce-ai uitat ochii?" I-a întrebat împaratul. Un proverb spune: "Daca ai fi în stare sa scrii perfect cuvântul sifonier. . pâna la A Trick of Tail.Ei bine. si-ar lua zborul ". printr-o rep rezentare grafica i se da voce cuvântului. O clipa i se paru ca timpul se opreste apoi buzele i se dezlipira.. a raspuns Wu Daozi. Artistul I-a pictat în întregime. În secolul II e. O sa ne obosesti. cu exceptia lui Zoe care ramânea sceptica. "Pentru ca daca i-as desena ochii. E destul s a fredonezi. The Lamb Lies Down On Broadway. -Nu mai face mofturi. . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Wish You Were Here si The Wall.. Francine întelese ca nu avea nici un chef sa stea la un baiat si o invita sa doarma în apartamentul ei. Dar Francine . Da vid o întreba: .egipteana. dupa care hotarâra sa plece acasa.. si tot Yes. . La sfârsit urma o tacere lunga. Toti fura de acord. maxilarele se destinsera. gura i se deschise si se avânta.Am putea încerca un blues. Asta era muzica lor de referinta. Nu esti obligata sa fortezi vocea. Foxtrot. Daca vrei.. . Daca vrei. poti sa ramâi cu noi si s a faci parte din grup. o anunta David. dar e interesant. caci i se da în acelasi timp viata.e. Julie accep ta imediat. Edmond Wells. Tormato. ENCICLOPEDIE MISCARE DE VOCALE: În câteva limbi vechi . Apoi cântara alte câteva melodii.. stiti. din anii sa ptezeci! Remarca nu le cazu bine celorlalti. Zoe. feniciana .Bravo! exclama David. i se da prea multa forta.

Cele trei furnici stau suspendate la extremitatea celor mai de sus ramur ele ale afinului si valul de lacuste vine spre ele. fara încetare.Simte-te ca acasa. O ploaie terna fara oprire. Ce bine e când ajungi. intra în carcasele noastre scobite Pune-ne în miscare muschii care ne dor Si uneste-ne gândurile divizate. De prea multa activitate. Pamântul e o spuma de elitre. Lacustele nu opun o adevarata rezistenta. pamânt ul e acum acoperit de insecte cât vezi cu ochii 103 ataca cu mandibulele si taie. Fuga e singura solutie. . L a Francine nu vedeai decât computere si scrumiere. Nu a depasit cu bine atâtea obstacole ca sa cede ze în fata unei specii a carei singura inteligenta consta în a produce cantitati ime nse de copii. Ca sa-s i recapete curajul. cu o grosime de sase-sapte lacuste migratoare. Îsi trag sufletul pe palier . Ridica antenele spre cer. scoas e victorioasa cheile. 103 se grabeste sa se catere împreuna cu însotitoarele ei. ceea ce este si mai obositor. Ceea ce numea pompos "apartamen t" era în realitate doar o mica garsoniera. Bucati de lacuste zboara în jurul ei. luat probabil de la vechituri. fredoneaza vechiul cântec belokanian: Soare. ACASA LA FRANCINE Etajul sapte. Descuie cele patru broaste ale usii apoi lovi puternic cu umarul "pentru ca lemnul s-a umflat din cauza umiditatii si usa se blocheaza". dupa ce scotoci într-o masa de obiecte heteroclite. Buzunarul abdominal cu acid al lui 103 este aproape gol. E un semn. fa-te comoda. furnicile se hranesc cu afine care pocnesc sub ascutisul mandibulelo r. La Degete. taie corpurile ca o secera. Hârtia tapetului era maro. Iar cei de dedesubt blocheaza toboganul de gunoi cu saci prea voluminosi. Ce merit e sa fabrici douaze ci de copii acolo unde nu e nevoie decât de unul sau doi? În ce consta interesul sa faci la oua din care sa iasa o populatie masiva. Probabil ca Francine nu se ocupa prea mult de menaj. 51. ploua din cer ca o grindina sinis tra de picioare si mandibule înfometate. îsi aminteste ea. Sunt ca pe un ac în mijlocul u nei mari agitate. femeile înghit ho rmoni. E foarte obositor fara ascensor. În mai multe straturi. . Nici macar nu lupta. O inundatie veche a vecinilor de deasu pra împodobise tavanul cu un fel de aureola. O raza de soare strapunge deodata norul întunecat si lumineaza un afin. E ca si cum am devenit constienta de genunchii mei.Asta e rana capatata de la Sobolanii Negri? -Nu ma doare. si ca nu va putea sa creasca decât parazitând toate cele lalte specii? 103 refuza sa se supuna dictaturii acelor ouatoare frenetice. Ca sa-si recapet e vigoarea. când stii foarte bine ca nu o vei putea îngriji si nici educa. îi zise Francine aratându-i un fotoliu ho dorogit. Julie se aseza si Francine observa ca genunchiul ei supura. dar ploaia de lacuste s-a oprit si a reaparut soarele. Acolo sus se simteau la adapost de pericolele strazii. Era penultimul etaj. mandibulele au început s-o doa ra.50. ca sa fie mai putin fertile Asta ar trebui facut. când apare suprapopulare umana. Tânara blonda îsi cauta cheile în buzunarul mare care îi tinea loc de geanta si. EMISARII NORILOR 103 si însotitoarele ei se extenueaza de câteva minute în batalia împotriva lacu stelor. numiti pilule. 103 încearca sa-si regaseasca calmul. Multimea lor constituie o amenintare caci. Asta e o regula la bloc: vecinii de d easupra lasa totdeauna apa sa dea afara din cada. Batrâna furnica n u mai poate decât sa loveasca cu mandibula. Toate ac ele lacuste invadatoare ar trebui îndopate cu pilule. Julie considera to tul putin cam deprimant. totusi ajungea si pâna acolo mirosul gunoaielor paras ite de gunoierii aflati în greva. taie. . Peste tot era praf.

dispune de o autonomi e practic nelimitata. Era deci necesar sa se creeze o democratie chiar si în cadrul cipurilor de computere. .Francine examina rana si se întreba daca nu cumva Julie era masochista. le de zvolti un artizanat propriu. totul devine mai suportabil. Pa rea ca-i place rana pentru ca îi amintea ca genunchiul ei exista.Da.O carte? zise mirata Francine. . dotat nu cu unul sau chiar cu patru creiere functionând în parale l. Îti închipui puterea unui astfel de aparat ? Francine întelese ca Enciclopedia nu era doar o culegere de aforisme. pentru a reusi acest lucru. Descrie aici un compu ter de un gen nou. în ea mi-am investit toata energia si toate economiile. când poporul în cepe sa devina responsabil. Francine era foarte interesata. Când aprinse ecranele. dar am învatat s a traiesc în mai multe realitati paralele. aprind o tig arica cu marijuana. Îi întinse cartea si o rasfoira împreuna. Pasiunea mea sunt jocurile. Se inti tuleaza Enciclopedia cunoasterii relative si absolute si a fost scrisa de un bat rân întelept. .Un supercomputer? Ma intereseaza. Julie.. e grozav sa poti alege. zise ea. contine milioane de in formatii si nu ramâne niciodata în pana. trimite la muze u toate computerele existente. apoi. un microprocesor central dirija componentele electronice periferice. crede-ma. Si nici nu te face sa te doara ochi i. dupa care ma distrez fabricând lumi artificiale.Exagerezi. Tipul tau avea idei sucare. propunând solutii cât se poate de practice si realizabi le. slabesc haturile în vederea democratiei.. . s-ar armoniza în permanenta si ar lua decizii pe rând. . toate epocile si în toate domeniile . marturisi Francine. zise Francine. Acest apara t dorit de el era numit "computerul cu arhitectura democratica". daca îsi tine promisiunile. Ca într-o monarhie. Cred ca am ceva în casa. care probabil ca a facut turul lumii ca sa poata acumula astfel toate cunostintele timpului sau despre toate tarile.Aceasta masina a viitorului.Am ceva "mai bun decât computerele". Se tine în buzunar. încaperea se transforma întro cabina de avion supersonic. ci o lucra re bransata direct la viata. Examina planurile. -Recunosc ca nu stiu nimic despre cel care a scris-o. dar daca reusesti sa treci astfel dintr-o realitate în alta. . ai si alte pasiuni în afara de cântat? .. Am descoperit-o în fundul unui tunel din padure. Dar statele democratice sunt foarte fragile. . Julie zâmbi. urmeaza o faza de monarhie. În acest moment . Jucara o vreme dupa care musafira se plânse ca o dor ochii. Computerele obisnuite erau dotate cu capacitati limita te pentru ca erau ierarhizate. În viata totul te dezamageste. Si apreciaza asta. Apoi Francine îi vorbi despre pasiunea ei pentru computere si pentru jocur i..Nu orice carte.O sa ma ocup de rana ta.Ai o colectie superba de computere. zise Julie cu admiratie. În locul unui mare microprocesor central. . dar citeste putin si sunt sigura ca vei fi surprinsa. În acelasi timp. cel mai mult îmi place jocul Evolutia. ofera un ecran foarte lat. Cu programul asta poti sa reconstitui civ ilizatii si sa le trimiti sa se razboiasca unele cu altele. Scoase volumul gros al Enciclopediei cunoasterii relative si absolute. Pun o melodie veche cântata de Genesis ca fond sonor.Poate ca nu stiu sa fac mare lucru. profesorul Edmond Wells propunea folosirea unei multitudini de mici microprocesoare care a r lucra simultan. Francine descoperi un pasaj care spunea ca informatica era un mijloc de a transforma lumea dar ca. si. . functioneaza imediat ce-l deschizi. O sa-ti dai seama de asta cân d o sa joci. un comert tot! Nu e gre u. . cântareste de o su ta de ori mai putin decât acesta. Dupa o faza lunga de despotism.Tu. o industrie. Francine stins e computerul si îsi freca pleoapele. . ci cu cinci sute care lucreaza împreuna. . Se îndrepta spre computere. o agricultura. trebuia sa ai un computer cu o putere foarte mare.Eu am ceva mai bun decât computerele.

Toate acele sunete. în acel amestec de ulei si ou prost amalga mat în salatiera. Atentie: totul este în progresie. Ideal: 15 grade Celsius. "În ce lume de nebuni traim!" îsi zise comisarul. Îsi încorda auzul.. ex ista o substanta care dovedeste ca aditionarea a doua substante diferite da nast ere unei a treia care le sublimeaza: maioneza. Pe lânga aliment. nici sase.. si statea acolo.Bineînteles. peste tot vedeai antene "înflor ind" pe acoperisuri. adaugati sare. sa îndoi sau sa r upi chibriturile? . um cu numai cu sase chibrituri se pot desena nu patru. -. Cele doua fete se privira fix în ochi. scoase un microamplificator pe care îl aplica pe perete si asculta. Maximilian recunoscu enigma celor sase chibrituri propusa în acel moment d e emisiunea "Capcana gândirii". Cel. Marele secret al maionezei: oul si uleiul treb uie sa fie exact la aceeasi temperatura. Sigur. Ceea ce va leg a de fapt cele doua ingrediente. amândoua stiura ca totdeauna vor pute a conta una pe cealalta. Important : sa se tina cont de temperatura..Puteti sa-mi dati o noua fraza ajutatoare? . mestecând.. Adaugati ulei progresiv. de fiecare data. Totusi. A TREIA VIZITA Pentru a treia vizita la piramida.. Probabil ca ave a provizii de hrana. cu aceasta "arhitectura democratica". poate chiar era sub perfuzie. Dar masina pe care o descrie enciclopedia ta. aplauze. Edmond Wells. e destul ca sa gândesti". pâna când emulsia devine perfect compact a. Aveti dreptul sa reve niti câteva zile la rând si. Politistul facu diferite presu puneri. Cel mai probabil ar fi fost vorba de pustnic închis acolo ca sa-si poata p etrece restul zilelor în fata televizorului. Azi. Iar detunaturi. vor fi minusculele bule de aer pe care le vom i ntroduce batând. cea sau cei care se aflau în interiorul acelei piramide fara usa si f ara ferestre se uitau pur si simplu la televizor. Cunoasteti principiul jocului nostru. fara sa lipesti. o sonatina la pian. Izbucnira în râs fara mo tiv. fratii Van Eyck au avut ideea sa fo loseasca acest tip de emulsie ca sa obtina culori de o opacitate perfecta. ci un amestec apa -ulei-albus de ou. în cantitati mici. o putem drege adaugând o lingurita de mustar. televiziunea capata din ce în ce mai multa importanta în viata oamenilor. Niste oameni vorbeau. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. volumul III 53. dar de aici pâna la a te închide într-o închisoare fara usa si fara ferestre ca sa te uiti mai bine la televizor.. fara sa-si vorbeasca. Daca maioneza s-a taiat. Când maioneza creste. c i opt triunghiuri echilaterale de marime egala. 52.Acum se fabrica doar computere cu arhitectura paralela. Dar în pictura nu se întrebuinteaza un amestec apa-ulei-galbenus de ou. Ce fiinta omeneasca era atât de d ementa încât sa aleaga o astfel de forma de sinucidere? . râsete. cu fata la e cran si sonorul dat la maxim. În acel moment. ENCICLOPEDIE RETETA MAIONEZEI: E foarte greu sa amesteci materii diferite. Se nascuse o complicitate foarte pu ternica. fraza este urmatoarea: "Ca sa gasesti. fara sa fie deranjat. va furnizam un nou element care sa va ajute. orice prog ram îsi va înmulti de cinci sute de ori posibilitatile. pe care îl vom pune putin câte putin. În secolul al XV-lea. 1 + 1 = 3. Cum sa faci o maioneza? Bateti cr ema într-o salatiera galbenusul unui ou si mustar cu ajutorul unei linguri de lemn . piper si doi centilitri de otet. comisarul Maximilian Linart se echipa se cu un material de detectie pe care îl scoase din tolba. tehnica maionezei sta la baza faimosului secret al pictu rii în ulei a flamanzilor. Ajuns lânga constructie.. Julie se simtea mai putin singura...

bzzz. Zgomotele încetara brusc. unde constructiile sunt interzise. cele treispr ezece furnici se grupeaza si îsi unesc antenele. Ca sa evite solul. cu capul înainte. în fata lor s e ridica un copac imens. Omoara o lacusta izolata si o manânca. Poate ca are o solutie: viteza. sunt foarte ocupate cu mâncatul si cu reprodus ul încât acorda doar putina atentie acelei prezente trecatoare de pe spatele lor. Când esti furnica. cel adevarat si cel reflectat de oglinda peretelui. Suspendate de extremitatea ultimelor crengi ale afinului. Înca un efort si vor reusi ! Gata! Au ajuns! Exploratoarele abordeaza o creanga lunga si joasa si se grabesc sa urce. Spinari de lacuste cât vezi cu ochii. Celelalte douasprezece furnici o urmeaza pe prima. sa gaseasca o idee. Valul de l acuste a fost oprit acolo de acesti potentati vegetali. Nu si 103. ci un handicap. Dar pentru ca nimeni nu are alta sugestie iar copacelul începe sa cedeze sub asalturile lacustelor. 103 se avânta prima. Ma ximilian nu percepu deci bâzâitul usor din spatele lui. 103 aluneca pe o carapace în miscare si 5 o prinde în ultima clipa. striga el. Furnicile rosii gonesc deasupra multimii. Mintea lor colectiva e dominata d e panica si de dorinta de a ucide. batrâna razboinica a vazut insecte alergând pe suprafata apei fara sa se duca la fund. spatele lacustelor nu seamana deloc cu suprafata unu i fluviu. marele stejar es . Un lac. În sfârsit. se uita în jur si dadu ocol piramidei. În sfârsit.Oricine ati fi. Faptul ca simtea mânerul pistolului în mâna îi provoca un sentiment de invincibi litate. un ocean. s e întinse cât era de lung. 54. Unele s-au resemnat deja sa moara.. fara sa poata vorbi. Aceasta pir amida a fost construita într-o zona protejata. Repede. Acestia formeaza niste donjonuri de rezistenta greu de ros. Bzzz. Lânga ele. Trupa porneste imediat. dadu drumul la arma si. de ce sa nu se foloseasca de el ca de un suport? La traversa rea fluviului. Înainte de a închide ochii vazu cei doi sori. 12 s tabileste pozitia si determina directia marelui stejar. Belokani enele galopeaza cum pot mai bine. o mare. Apoi facu ochii mari si se prabusi pe genunchi. Nu fu atent nici la mica întepatura de la gât decât cu o fractiune de secunda prea târziu. dar gonind pe e l destul de repede. se ia hotarârea sa se joace totul pe o singura carte. Gonesc în zig-zag între a ntenele si cuirasele coapselor îndoite care se ridica mai sus de spate.. La un mome nt dat. facând pur si simplu un nou pas de fiecare data când erau gata sa se scufunde. Sunt salvate! Lumea îsi regaseste momentan normalitatea. totdeauna trebuie sa gasesti idei originale ca sa supravi etuiesti. Dar revolverul nu era un atu. ca o mica trapa care se deschide undeva. dar distanta e mare. Daca copacii mari sunt niste donjoane. Ideea pare stranie. Pleoapele îi cazura ca o cortina grea de teatru. Cu captatorii de câmpuri magnetice. Nu se mai auzeau aplauze s i nici râsete. din creanga în creanga. nu aveti dreptul de a sta aici. Nici împuscaturi de mitraliera. Mai facu trei pasi si deschise gura mare..Politia! Iesiti! E un ordin! Auzi un zgomot înabusit. repede. Oricum. Carapacele lacustelor formeaza jos un covor discontinuu. Îl facea mai putin atent. furnicile se deplaseaza la altitudine. Nici o emisiune si nici un raspuns. Comisarul striga din nou: .. Cât e de placut sa pasesti pe un copac tare dupa ce ai navigat atât de mult în lacurile de nisip ale de sertului si pe marea miscatoare a lacustelor! Se revigoreaza schimbând mângâieri si hr ana.Maximilian Linard îsi puse mâinile caus la gura si se lipi de perete. Scoase r evolverul pentru orice eventualitate. SUNT MILIOANE Nivelul marii de lacuste creste continuu. Goneste pe spatele lacustelor atât de brusc încât nu au tim p sa înteleaga ce se petrece. . Sonorul fusese oprit. unde marea de lacuste este înca raspândita deasupra radacinilor. arbustii se topesc sub mandibulele lacu stelor. trupa mirmeceeana zareste în departare umbra linistitoare a marilo r copaci.

Corpuri fantomatice stau agatate acolo. fara cap sau fara membre. ca niste trepte de scara în jurul trunchiului. Furnicile îsi trag sufletul si urca. B elokanienele urca si mai sus pe turnul gros al stejarului. fiii de rege ramâneau regi. Furnicile ocolesc un cuib de paienjeni sociali. usor de recunoscut de catre toti caci erau singurii care puteau sa poarte coroanele. Degetele vor sa fie considerate nevinovate. întelegând doar ca agresiunea unui briceag face copacul sa sufere. fiii de s oldati. ENCICLOPEDIE MOBILITATE SOCIALA: Incasii credeau în determinism si în caste. omizile moliei verde a stejarului se lasa sa atârne în gol de capatul unui fir ca sa ajunga la crengile de jos. Fiii de agricultori aveau sa devina în mod obligatoriu agricultori. în schimb zgârietura adânca face c opacul sa plânga cu o lacrima de rasina portocalie. E posibil ca viitorul ei sex sa se afle în acel "fruct"? E oare posibil ca ascensiunea la statutul de printesa sa fie acolo. Opera tiunea nu era dureroasa. Capetele se modificau d upa forma de lemn. casta era de la început însc risa în corpul copiilor. T otul e scris într-o inima strapunsa de o sageata. Ramurile sunt atât de înalte încât mascheaza cerul.te cu siguranta cel mai lat si cel mai înalt dintre aceste turnuri. la îndemâna? 55. Se face noapte. nici cea mai mica amenintare de ambitie personala. Ucid si ma nânca toate speciile fara sentimentalisme. Dar copacul e într-ade var deosebit. Totul e deci t aiat. 103 nu stie sa dezlege scrisul D egetelor. În cazul copiilor de tarani era vorba de o forma ascutita. În fata lor se aliniaza în semicerc ciuperci. le-ar spune multumesc. fiecare purtând imprimat pe viata. Furnicile le taie firul si le manânca cât ai zice peste. Gargarite foreaza gauri în noduri cu ciocurile lor ca sa faca oua de câteva miimi de milimetru. Societatea incasa devenea astfel imuabila. La ei. Se vor întoarce a doua zi. soldati. Mai departe. Copacul. nu e xistau probleme de orientare profesionala: profesiunea era determinata prin nast ere. belokanienele întâlnesc o întreaga fauna de stejar. si ele tot patrate. În sfârsit. Jos. Când hrana atârna de crengi. furnicile iau hotarârea sa se puna la adap ostul unui nod. De altfel. 103 îsi zice ca furnicile cel putin îsi asuma rolul de predatori. daca ar vorbi. 103 nu poate sa doarma. pe cap. E mult. Cele isprezece furnici calca pe mocheta de catifea formata de colonia de licheni care acopera fata septentrionala a marelui stejar. chiar goi si parasiti. E viesparul marelui stejar. 103 zareste semne gravate direct pe copac: "Richard o iubeste pe Liz". Nu pot sa manânce animalul pe care îl vad mort. incasii puneau capul noului-nascut într-o meng hina speciala din lemn care le modela craniul. acestea erau astfe l modelate încât sa ia o forma triunghiulara. nu exista motive ca sa te lipse sti de ea. nu manânca cu p ofta decât alimentele care nu le amintesc animalul din care provin. . pierdute într-o padure de matase alba. Omizile se îngrasa în frunze rasucite în forma de cornete si le gate în pachete de parintii lor. Aceste menghine plate dadeau astf el forma dorita capului copiilor: patrate pentru cele de rege. chiar si de asasinarea animalelor pe care le manânca. Sageata nu declanseaza hohotele de plâns ale inimii fictive. Cantaride cu elitre ca metalul degusta ramu rile înca fragede în timp ce larvele marelui capricorn de stejar sapa galerii în parte a centrala a scoartei. Pentru asta. indica 16 îndreptându-si antena dreapta în directi a fructului. în orice caz nu mai dureroasa ca purtatul unui aparat den tar pentru a obliga dintii sa creasca într-un anumit sens. Dar nu e timp de reflectii. Pentru a evita orice risc de greseala. 103 se opreste. Degetele însa vor sa-si uite locul în ciclu l ecologic. colorat. Cât priveste capetele copiilor de soldati. cu baza prelungita de un tub. de exemplu. amestecat ca sa nu fie identificabil. Astfel. rangul social si functia profesionala. Trunchiul lui este atât de lat încât pare plat. tocat. În toate punctele sale adaposteste viata. Nici un risc de mobilitate so ciala. Printre furnici se spune ca acest stejar mare are o vârsta de douasprezece mii de ani. pe la etajele de mijloc descopera un fel de fruct rotund.

Profesorul de istorie scrise pe tabla cu litere groase: "Revolutia franc eza de la 1789". Cohn-Bendit n-a fost în 1789 ci în 1968".Edmond Wells. Julie ridica capul si zise: . .Saint-Just. Zoe îi veni în ajutor: . .. volumul III 56. Începuse cu notele cele mai mari si continua în ordine descrescatoare. Ceilalti elevi erau mirati ca Julie si cei Sapte Pitici se agatau de niste convingeri care nu s e aflau în cartea lor de istorie.Cu rock-ul putem rasturna societatea.Ce-ai împotriva acestui Saint-Just. nu a dus decât la mai mult despotism. informatica. Interesat. . Cel putin ai memorat câte va citate. sunt niste revolutii fara violenta care au transformat mentalitatile fara varsare de sânge. când fortezi oamenii sa faca ceea ce nu vor sa faca. Julie insista: . se întoarse spre elevi si scoase un teanc de foi din servieta. cel care a stricat Revol utia.Într-adevar. nu ne opunem. Sai nt-Just avea dreptate în privinta fondului. Exista cu siguranta mijloace de a fa ce o revolutie fara violenta. ti-am dat totusi patru caci ai formulat o teorie destul de deos ebita legata de Saint-Just care ar fi. LECTIA DE ISTORIE Elevii se instalara fiecare la locul lui. -Foarte bine. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Cele doua cuvi nte sunt practic antinomice. dai dovada de lipsa de imaginatie. . N-au alungat dictatori si n-au d at mai multa libertate cetatenilor. Rock'n'roll-ul si infor matica n-au schimbat cu nimic politica tarilor.Im-po-si-bil. Deoarece grupul nostru rock tine sa puna în discutie Revolutia franceza. . credea ca o r evolutie nu poate sa reuseasca fara violenta.. un om încântator. Profesorul se întoarse la catedra si se aseza confortabil pe scaun. Ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic seara trecuta.. dupa parerea ta. Evident. Sa vorbim despre revolutii. "Ai facut progrese". . îsi scoasera caietele si stiloul . Fata nu-i putea marturisi ca luase ideile despre Saint-Just din Enciclop edia cunoasterii relative si absolute. caci e imposibil sa faci o revolutie f ara violenta.Eu cred ca atunci când ucizi.Astea nu sunt revolutii! se zborsi profesorul. ramâne de inventat. dovedesti ca esti incapabil sa folos esti alte modalitati de a-ti raspândi ideile. . .Constat cu placere ca nu esti total ignoranta. Apoi. pâna la urma. Era ora de istorie. sa deschidem dezbaterea. profesorul îsi provoca tânara interlocutoare: . raspunse Julie fara sa-si paraseasca calmul. stiind ca nu trebuie sa stai niciodata prea mult cu spate le la clasa. Gonzague Dupeyron si com plicii sai nu aruncara nici o privire spre Julie si spre cei Sapte Pitici când se asezara unii lânga altii. Istoria nu cunoaste revolutie neviolenta. zise Ji-woong. . cultivat si care proba bil ca a luat note mai bune decât tine la scoala? . continua profesorul. zise Julie fara sa se piarda. "Îmi pare rau. Trecu printre banci si le împarti autorilor.V-am corectat lucrarile. Vrând parca sa arate ca-si asuma în totalitate opiniile. "Mai multa grija pentru ortografie". interveni David.Rock-ul a schimbat mai mult viata cotidiana a indivizilor decât Revoluti a din 1789 care.Dar asta nu schimba cu nimic fondul. facând un mic comentariu pentru fiecare.Rock'n'roll-ul. sigur pe el.În acest caz. .Julie.. A scris: "Revolutia urmareste amel iorarea lumii iar cei care nu sunt de acord cu ea trebuie eliminati". asa cred.

fara control guvernamenta l. suverani macelariti dar. Urmatoarea revolutie se va face datorita acestui gen de instrument. În 1989. prin fax. pe fondul unui decor de zapada si muzica de balalaica. Confruntarea încântase clasa si pe profesor. .. Nu au culoarea rosie pe dra pelele lor si înca nu li s-au putut evalua dimensiunile exacte. revolutiile mexicane ale lui Zapa ta si ale predecesorilor sai. Lungul Mars al lui Mao si alor lui în China. revolutii le seamana una cu alta. . raspunse ea. Julie. Ei sunt cei mai rai. studentii chinezi credeau ca pot sa faca uz de tehnologie de vârf ca sa inventeze o revolutie diferita. si carora.. . O ipoteza de lucru interesanta. VIESPARUL Seamana cu un clopot cenusiu. domnisoara Pinson. Pr aga 1968. Budapesta 1956. toti ce i care au vrut sa schimbe lumea. convinsi ca ideile lor erau mai juste decât ale c elor de la putere.Societatea noastra s-a schimbat. viespile sunt totusi sociale. Iar foamete. politia chineza i-a re perat si arestat unul câte unul pe revolutionarii echipati cu computere si cu faxu ri! Acei tineri chinezi care sunt închisi în temnite. Istorioara o cam tulburase pe Julie. Traiesc în grupuri în cuiburi de carton. Nu te va lasa sa ai ultimul cuvânt. . Pâna la urma. încearca s a gasesti cum ar fi putut bolsevicii sa se debaraseze "fara violenta" de tarul t uturor rusilor. Informatica permit e milioanelor de oameni sa comunice repede si departe.De la revolta lui Spartacus si pâna la razboiul de independenta al ameri canilor. Profesorul se uita la ceas. în piata Tien An Men. Multi au murit. Trebuie sa putem iesi di ntr-o scleroza fara o miscare brusca. tot asa viespile sunt stram osii îndepartati ai furnicilor. Asa cum libarcile sunt stramosii termitelor. acum sti m asta. Ei fierb homarii la foc domol pentru ca n-au curajul sa-i arunce di ntr-o data în apa clocotita. Zoe are dreptate. Desi primitive. Ziarel e franceze le-au sugerat cititorilor lor sa trimita faxuri pentru sustinerea con juratilor. Julie simti o mâna pe umar. Eleva si profesorul se privira ochi în ochi. fara a uita Comuna din Paris din secolul al XlX-lea. suspina si. toti au fost nevoiti sa se bata si sa lupte ca sa si le impun a. Rezultatul: animalul sufera de o mie de ori mai mult si pe o durata de timp mai mare.Ora s-a terminat. numai mediul înconjurator si folclorul sunt diferite. La insecte.. Julie refuza sa cedeze acestui asalt de elocinta. le-au adresat mesaje de "sustinere"! Considera asta un frumos exem plu al aportului adus de tehnologia de vârf reusitei revolutiilor. Revolutiile se fac cu varsare de sânge. sunt cu siguranta foarte recunoscatori fata de acei francezi ca re.Astept sa vii cu argumente interesante. se adresa clasei : . E ca si cum oamenii de azi ar coabita înca cu australo pitecii din care se trag. Viespile santinele cu ace negre si ascutit e se rotesc în jurul lui. li s-au luat organe sanatoase care sa fie grefate unor conducatori batrâni .. torturati. 57. Asta e si motivul pentru care drapelele r evolutionarilor arboreaza totdeauna culoarea rosie. speciile vechi si speciile evoluate co ntinua uneori sa coabiteze. Apoi îi facu cu ochiul lui Julie si zise: . o sa va spun o istorioara despre aceste "revolutii d e catifea" si despre retelele de comunicatii moderne. Tu. cu un ton detasat. cel put in. În mod natural s-au gândit sa se foloseasca de faxuri. Profesorul dadu din cap. O sa va para bine caci saptamâna viitoare vom studia r evolutia rusa de la 1917.Îsi plimba rigla pe mapamondul de pe perete. Julie. masacre. sopti Ji-woong. Si pentru ca esti atât de dotata. revolut ia sandinista din Nicaragua. Rezultatul: supraveghind apelurile din Franta. Rock-ul si informatica c onstituie într-adevar exemple de revolutii de catifea.Credeti? Ei bine. Revolutia Garoafelor din Portugalia. venirea la putere a lui Fidel Castro în Cuba. uzati de timp. Nimic nu se naste din nimic: asta e pretul ce trebuie platit. chiar daca aceste ebose de cetati nu seamana deloc cu marile cetati d .Renunta. faci parte dintre cei pe care i-as putea numi "antiviolentii" violenti.

aceste viespi par foarte evoluate. Îsi adreseaza semnale cu antenele si se reped. cu frun tea acoperita de desene înspaimântatoare. numai pe acolo pot inamicii sa atace cuibul si tot prin acea gau ra se poate controla temperatura interna a cetatii Santinelele îsi agita aripile. Intrarea este pazita de un numar mare de santinele. Sa vina. Larvele au nevoie de cinc isprezece zile ca sa se transforme în lucratoare operationale. Esti totdeauna surprins când cineva considerat dusman îti ofera un cadou. 103 patrunde în interior si constata ca este într-adevar un cuib. Vi olenta este uneori primul reflex. neîncrederea îndreptându-le înainte si inte ul agitând o singura antena. Dupa care. În primavara. Cum pot ouale si larvele sa stea fara sa cada în alveole înd reptate în jos? 103 observa si întelege. E normal Nu mai exis ta alta iesire. Cuibu l este format dintr-un fel de rafturi paralele din hârtie. Invers unui stup de albine. Uneori. Desi sunt stramosii furnicilor. Lucratoare în culori de galben si negru. viesparul nu dureaza decât un anotimp. Exista pasarele de carton la fiecare etaj . mama fon datoare se ocupa numai cu depusul oualor. 103 cunoaste putin viespile. orizontale. Fiecare nivel are în centru o gaura care le permite sa comunice cu celelalte. 14 nu reactioneaza. tocmai pentru a crea curenti de aer în interior. Trebuie spus ca. Unele inse cte stiu sa fabrice un lipici atât de rezistent si cu uscare atât de rapida încât se tra nsforma în materie rigida într-o secunda. Felul lor de a conversa este foa rte deosebit. încarcata cu o multime de oua. Apoi fabrica ziduri sau alveole. La Belokan. Viespile cercetase dialogheaza între ele. Viespile îi pipaie capul apoi îi propun sa le urmeze. O viespe îi pipaie capul cu vârful antenel or ca sa vada cum va reactiona. cuiul si surubul nefiind inventate. An samblul este totusi mult mai putin impresionant decât marele stup auriu al albinel or. dar singura. Viespile care se ocupa cu hranitul lipesc o uale si larvele de tavan cu o secretie adeziva. Contactul între cele doua civilizatii este totdeauna un moment delicat. construieste o alveol a si hraneste larvele cu prada pe care o vâneaza zilnic. Viespile aterizeaza si înainteaza banuitoare. lipiciul constituie mijlocul cel mai raspândit pentru a lega materiile. 14 explica ca una dintre ele vrea sa aiba sex si ca aceasta operatiune e ste indispensabila supravietuirii întregului lor grup. 103 vine si ea în fata si se prezinta. Ca în stupii albinelor. aceste alveole au forma hexagonala. Aici totul e cenusiu si usor. fin molfaiti. Altele transporta carnea: muste si omizi anesteziate care abia mai târziu îs . extremitatea antenelor moi mângâie extremitatea a ntenelor interlocutoarei. Când îl gaseste. furnicile care se ocupau cu hrani rea si instruirea puietului o învatasera cum traiesc insectele. Nu numai ca emit feromoni. gata la orice ca sa le respinga pe intrusele mirmeceene. Viespile construiesc acest tip de sat cu pasta de hârtie mestecând îndelung fibrele de lemn mo rt cu saliva lor. leaga între ei diferitele raft uri. Îsi exprima surpriza ridicându-le în sus. Li se pare prea usor. cu acul ridic at. fabrica pasta de hârtie strivind lemn. verificând în mod regulat grosimea cu ajutorul antenelor curbate în forma de cleste. ci îsi vorbesc si prin miscari mari de an tene. Ea este cea care doreste sexul. Atunci 14 imagineaza o stratagema ca sa le îmblânz easca pe viespi. 103 strabate culoarul central. Celelalte belokaniene îsi lasa si ele antenele pe spate. Viespile nu numai ca au inventat hârtia si cartonul. pleaca în ca utarea unui loc unde sa-si implanteze cuibul. în lumea animalelor. Câteva straturi de hârtie si carton protejeaza peretii externi de frig si de so curi. O viespe emite în limbaj olfactiv ca furnicile se afla pe teritoriul viesp ilor si ca nu au ce cauta acolo. Pilastrii de dantela cenusie. 14 îsi lasa antenele pe spate ca semn al absentei dorintei de înfruntare. Viespile cercetase elibereaza feromoni de alarma când zaresc furnicile car e urca în directia lor.e ceara ale albinelor sau de nisip ale furnicilor. cetate permanenta. fiecare cu un sir de alveole. 103 vede ouale. dar au descoperit si lipiciul. o regina viespe. 103 si însotitoarele ei se apropie de cuib.

. nascuta într-o casta asexuata. Regina semnaleaza faptul ca. aceasta sexuata e capabila sa vorbeasca si de altceva decât de hrana si de securitate. acei viermi înfometati care se rasucesc tot timpul cerând de mâncare. (2 laturi de aceeasi lungime). regina viespilor stie foarte bine sa introduca o mare intensita te în frazele ei odorante. Regina viespe circula printre fiicele ei. oricum. Ca toate reginele. Regina consimte sa se apropie si batrâna furnica rosie îi explica motivul vizitei sale. mai grea. ea este singura detinatoare a unei informatii capitale pe care trebuie s a o transmita cetatii sale natale. fur . Or. dreptunghiulare (cu un unghi drept). nici macar mesteca ta. Stie sa ev oce idei abstracte. N u e simplu sa fii simplu. Ca sa obtii un bun "triu nghi oarecare" trebuie sa asociezi jumatate dintr-un patrat sectionat: de diagon ala sa si jumatate dintr-un triunghi echilateral sectionat de înaltime. Poate ca ascultând prea mult dialogurile anodine si lipsite de informatii ale telenovelelor Degetelor. Produsul este un bun pretios ce nu trebuie irosit. Cauta un raspuns in teligent. Punându-le u na lânga alta. Regina e uimita. mai nervoasa . volumul III 59. Edmond Wells. într-adevar. Cercetatorul Jacqu es Loubczanski a ajuns cu multa greutate sa puna la punct un adevarat "triunghi oarecare". nici egal si nici sa depaseasca 90 de grade. Are mai mult de trei ani si moartea e aproa pe. Triunghiul oarecare nu trebuie sa a iba unghi drept. Regina viespilor se exprima prin mirosuri dar si rotindu-si antenele în toate directiile ca sa-si accentueze mai bine intentiile. La furnici. De ce sa vrei un sex? 58. trebuie sa obtinem un bun reprezentant al unui triunghi oarecare. O parte din aceasta prada este destinata larvelor. echilaterale (3 laturi de aceeasi marime). asta se numeste "a vorbi cu antenele". Acesta are caracteristici foarte. Nu vrea sa moara mai înainte de a-si fi îndeplini t misiunea. ENCICLOPEDIE TRIUNGHI OARECARE: Uneori este mai dificil sa fii oarecare decât extraordi nar.i vor întelege ghinionul. 103 emite cu multa greutate o fraza feromonala care decoleaza de pe ante nele sale si ajunge o secunda mai târziu la antenele reginei viespilor. E mai mare. Exista atâtea triunghiuri definite încât devine foarte complicat sa desenezi u n triunghi care sa nu fie deosebit sau ar trebui sa desenezi un triunghi cu cele mai inegale laturi posibile.. a uitat cum sa comunice mergând drept la esenta. precise. Ca sa am un sex. Regina viespilor o pipaie pe 103 cu vârful antenelor ca sa-i perceapa bine mirosurile. sa simta brusc dorinta de a avea un sex. în ciuda originii sale naturale . nu gaseste si se multumeste sa aminteasca faptul ca "un sex îti permite sa traiesti mai mult". Nu e si cazul triunghiurilor. Regina viespilor raspunde ca. În mod normal. f iecare se descurca singur. dar nu vede motivul pentru care ar da din el unei furnici. 103 o striga cu câtiva feromoni. În schimb. Se încheaga un dialog. aici stiu sa faca un jeleu rega l saturat de hormoni. Viespile sunt singure le insecte sociale care îsi hranesc progenitura cu carne cruda. Între specii nu exista întrajutorare. Dar nu e usor. 103 întelege ca regina viespilor o supune unui examen. Nu întelege de ce o furnica cere ajutorul unei viespe. Cele mai multe triunghiuri sunt isoscele. ÎNCERCAREA De ce sa vrei un sex? Nu exista nici o nevoie biologica pentru o asexuata. Furnica nu stie sa pregateasca jeleul hormonal indispensabil supravietui rii. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. 103 insista asupra faptului ca în cazul ei îi este cu neputinta sa actioneze fara sa se adreseze unor s traine.

si chiar si la viespi. 103 a mers prea departe ca sa mai poata da înapoi. se trag înapoi. Viespea aceea e foarte subtila. Toate surorile gemene dintr-o cetate se aseamana si au ace easi valoare. Faptul ca acea viespe întreaba "de ce". În jur. Exista doar notiunea de "cum". Atunci de ce sa vrei sa traiesti mai mult? 103 îsi da seama ca partida e mai grea decât crezuse. putin raspândita în lumea insectelor. Eu sunt cineva deosebit. a fost ouata de o regina care a conceput cel putin zece mii de indivizi gemeni dotati cu specificitati genetice aproape identice cu ale sale. De ce sa doresti sa te r eproduci? De ce existenta ei ca specimen unic nu-i este de ajuns? Ciudata întorsat ura! În general. si în special la himenopterele sociale precum furnicile si viespile. Stie ca pentru toate ac ele viespi. Îsi va enumera calitatile personale.. Regina viespilor îsi agita antenele cu miscari dubitative. care a purtat atâtea dueluri fizice. viespile care au perceput mesajul. Sensibilitatea este o sursa de durere permanenta. Sigur. O insecta sociala care pronunta "eu" e ceva împotriva tuturor conveniente lor! Dar acest duel dialogat începe sa o amuze pe regina viespilor. Dar. De ce-ar fi mai inte resanta o viata lunga decât una scurta? 103 pretinde ca vrea un sex ca sa se bucur e de calitatile emotionale ale sexuatelor: o mai mare sensibilitate a organelor senzoriale. Foarte bine. înseamna pentru 103 ca ace a viespe a avut si ea un traseu spiritual dincolo de norme. notiunea de "de ce" nu exista. ci mai curând a terenului pe care i l-a oferi t. La fur nici. se numeste "boala i ndividualismului". aceasta furnica ajunsa în pragul mortii considera calitati curiozitatea si aptitud inile razboinice? Regina semnaleaza faptul ca cetatile n-au nevoie de indivizi b . Îsi clatina antenele si îi cere sa enumere calitatile personale. regina foloseste o formula fe romonala corespunzatoare expresiei "noi viespile prelucratoare de hârtie". ea apare acum ca o furnica degenerata care nu se gândeste decât la ea. 103. Prin urmare. Vrea un sex pentru ca un sex ît i permite sa te reproduci. sa studieze lucruri n oi. Regina tresare. Si cam are dreptate. 103 întelege unde vrea sa ajunga viespea. Conversatia o încânta din ce în ce mai mult pe regina viespilor. se afla pentru prima data în situa tia de a face fata unui duel spiritual. se încearca doar sa se înteleaga cum s a fie controlate. Viespile vor eva lua apoi daca batrâna furnica este destul de "deosebita" ca sa merite sa-si transm ita codul genetic unei descendente. de ce-ar fi inte resanta transmiterea codului ei? În fond.. batrâna tazboinica trebuie sa faca fata! Începe o fraza feromonala cu cuvântul tabu "eu". În acest dialog. Vrea sa arate prin asta ca ramâne în tabara celor care sunt în comunitate cu semenele lor si nu de partea celor care cauta sa obtina avantaje numai pentru ele. De data asta. 103 cauta noi argumente mai convingatoare. regina viespilor pare interesata. Nu ripostea za împotriva lui 103 pe tema lui "eu". Are talente de razboinica si de exploratoare a lucrurilor necunoscute ca re vor îmbogati cunostintele speciei ducând la fortificarea ei. acest tip de gândire are un nume. o întreaba ea pe furnica. Si e mult mai greu. Interlocutoarea sa nu e convinsa de validitatea planului ei. o mai buna aptitudine pentru simtirea emotiilor.nica va sfârsi prin a muri. Nu s e cauta sa se cunoasca motivul evenimentelor. d erutate. la insecte. Are capacitatea. D e aceea masculii nu supravietuiesc mult timp si femelele traiesc închise si protej ate de lume. M erge totusi pâna la capat. Cei mai multi car e au simturi rafinate si sunt capabili de emotii puternice traiesc într-o teama. asta leg itimeaza dorinta de a avea un sex. Articuleaza lent în minte a ei un feromon odorant înainte de a-l emite prin segmentele antenelor. Viespea îi raspunde ca asta îi apare mai mult ca ceva stânjenitor decât ca ceva placut. Tine sa-i demonstreze ca nici o fiinta nu are importanta singura. Batrâna furnica rosie explica ca doreste sa-si transmita codul genetic alt or fiinte vii. Exista pretentia ca combinatia propriilor gene este suficient de pretioasa ca sa fie demna de a fi reprodusa? Un astfel de gând implica faptul ca îti acorzi o mai mare importanta tie însuti decât celorlalti.

combativitatea si curiozitatea .. dar când grota se deschid e. aici e implicat hazardul. Iar aceasta viespe îi propune acum o sarcina mult mai grea: sa-si j ustifice aceasta dragoste. Le cunostea forta si partile slabe. Nu e nimic exceptional în asta. Probabil ca arahnida a fost alungata de mareea de lacuste si cauta si ea refugiu în frunzis. 103 nu se astepta la asta. viespile înteapa degetele. Batrâna furnica revine de mai multe ori asupra celor doua principale calit ati . Viespile. A ntenele recunosc mirosurile. Sunt mari. lente. . mic a arena plata formata de un nod al stejarului imens. dar nu au ca noi car apace si e deci foarte usor sa le strapungi cu acul epiderma moale. moi si transporta tot felul de materiale dulc i inerte. Reginei nu i-a fost niciodata teama de e le. 103 iese pe tubul culoar central al viesparului si zareste scorpionul. Ea. 103. Deodata se produce agitatie. Viespile se întâlnesc deseori cu ele. 103 emite în cele din urma argumentul-soc: Eu sunt diferita de celelalte pentru ca m-am întâlnit cu Degetele. 103 a cazut în cursa. Daca viespile fabricante de hârtie refuza sa-i dea jeleu. îti voi da ceea ce ceri. 103 propune sa se ocupe ea de dusman. îi pare ra u. Daca reusesti singura. stramosii lor vii. Regina repeta întrebarea. si-au pierdut curiozitatea origi nara. Batrâna furnica e din ce în ce mai trista. 103 lasa antenele în jos. Dezorientata. reproducere în mi niatura a mamei lor. În mod normal. iata ca aceste viespi îsi închipuie ca s tiu totul. în timp ce razboinice abile si curajoa se mor. Libarcile o învatasera sa se iub easca pe sine. Furnica se hotaraste sa intercepteze scorpionul pe terasa circulara. Uneori. Ultima ironie a reginei viespilor: semnaleaza ca daca 103 a r fi avut sex. O pusesera cu fata la o oglinda si apo i spusesera: Ne vom comporta cu tine asa cum tu te vei comporta cu tine însati. nimic n-ar fi putut sa certifice ca copiii ei ar fi avut si ei ac easta capacitate de a se întâlni cu Degetele. Pretinde chiar ca a si ucis.care i-au permis sa supravietuiasca acolo unde toti ceilalti au pierit. Evident. asta înseamna sfârsitul. Regina viespilor e mult mai sireata decât si-ar fi închipuit. Nu. giga ntica si necunoscuta: Degetele. Regina viespilor nu se lasa impresionata. Regina are o ezitare. Ce semn de decadenta! Probabil ca asta e motivul pentru care natura a inventat furnica. Pacat. asta nu o avantajeaza deloc pe 103.elicosi. Situatia asta îi aminteste de încer carea impusa de libarci în lumea Degetelor. te vom accepta printre noi. Or. dar o întâlnire cu Degetele nu i se pare un argument suficient ca sa justifice do rinta de a stirbi cât de putin comoara de jeleu hormonal regal a viesparului. sunt mari si grase. viespile îi resping pe asediatori atacându-i cu acel e otravite.. Rasp unde ca si ea cunoaste Degetele. Acea încercare stiuse s-o rezolve intuitiv. Facuse atâtea eforturi ca sa supravietuiasca pentru ca pâna la urma sa fie secerata de cel mai nenorocit advers ar: batrânetea. Un scorpion urca spre clopotul de hârtie cenusiu. Degetele. daca te aliezi cu individul care apare în oglinda. a te întâlni cu Degetele nu este o calitate ereditara. În orice caz. emite regina viespilor. dar chitina scorpionilor este prea groasa pentru ele si deci de nepa truns. E vorba de acel scorpion femela întâlnit de belokaniene în desert. Cei morti aveau deci un cod genetic mai putin efi cace decât al ei. Cuibul este atacat. Da ca te lupti cu tine în oglinda. Viespi nervoase aterizeaza si decoleaza de la intrarea din carton. ne vom lupta cu tine. s-a întâlnit si chiar a dialogat cu ele. si mai ales de belicosi care se amesteca în toate închipuindu-si ca înteleg t otul. închid viespile într-o grota transparenta. Toate furnicile carora li se vorbeste de Dege te cer din ce în ce mai multe informatii. Asta nu înseamna nimic. Sigur. Poarta pe spate douazeci si cinci de scorpioni micuti. Degetele? 103 explica faptul ca fenomenele ciudate care apar din ce în ce mai des în p adure se datoreaza de cele mai multe ori aparitiei unei noi specii animale. Se distreaza sâcâindu-se cu vârful clestilor si acul codai. Regina viespilor remarca faptul ca multe razboinice neîndemâ-natice sau fara curaj supravietuiesc în razboaie din întâmplare.

Examina peretele de aproape dar nu descoperi nici cea mai mica fisura. Azi era foarte decis sa nu se mai lase surp rins.. Un sistem oarecare. Televizorul din interior amutise . o usa basculanta. Se concentra ca sa le înteleaga si i se paru ca perce pe o fraza inteligibila în franceza. Atinse piramida. A DOUA PARTIDA PICA 60. Prefectul cerea rezultate si a vea sa le obtina. Triunghi alb. bzzz. Le sparse si pe ele fara sa descopere nici o d eschizatura. la prima sa interventie. si stateau acolo timp de ani de zile . . Originea bâzâitului era o insecta mare zburatoare. Probab il un western american. Îsi lasa jos progeniturile si se apropie de furnica ca s-o manânce . Politistul auzise destul. Maximilian se afla din nou în fata piramidei misterioase. Maximilian Linart era echipat cu un material indispensabil reu sitei misiunii sale. nici cea mai mica gaura. oglinda se farâma în fragmente ascutite. trebuia mai întâi sa scape de ochii acestui o m. Deci nu era o întâmplare ca. Era tot calduta. Cineva reactiona la prezenta lui. cercetarea lui fusese întrerupta de întepatura unei insect e care îl facuse groggy pret de o ora.. Nu se va mai la sa înca o data învins de micul înger pazitor al edificiului. comisarul inspecta peretele de beton Nici acu m nu se vedea vreo usa sau fereastra. Doua fete ale piram idei ramâneau camuflate de oglinzi. politistul escalada suprafata plana de beton. ACTIUNE ASUPRA. Politistul îsi imagina viata acestor închisi de vii într-un spatiu de doi metr i cubi. Deschise tolba mare si scoase un ciocan lung de lemn cu dou a capete si îl agita în directia propriei sale reflexii Lovi cu toata puterea. Cu un zgomot ametitor. Cu încaltarile lui antiderapante. Se apropie cu pasi precauti. unii calugari deosebit de zelosi puneau sa fie astfel închisi în cabane din ca ramida ermetice. Numai vârful translucid. PIRAMIDEI MISTERIOASE Vârf translucid.. Iar televizorul. Dupa ce praful se împrastie. Ultima data.Pleca de-aici. altfel va garantez ca vom gasi un mijloc ca sa va alungam de-aici! Maximilian îsi dadu drumul în jos pe frânghie. stând printre excremente. Politistul era acum convins ca asta era legata de piramida. ti-am spus sa nu te mai întorci. Trebui sa se rasuceasca ca s-o urmareasca cu privirea. fusese întepat de o inse cta. Billy Joe. Lipi ureche a de perete si auzi zgomote.. Ai fi zis ca acea insecta întelegea ca. Bzzz. Probabil o albina sau o v iespe. Lipi urechea de peretele de beton.Pai. Se dadu repe de înapoi ca sa nu fie atins de un ciob. . . zise el agitând mâna. Era convins ca un ermit se închisese în acea constructie de beton Stia ca în T ibet. Dar acesti calugari lasau cel putin deschisa o mica trapa pentru ca sa primeas ca alimente din partea credinciosilor. Trebuie totusi sa fie o iesire pe undeva. Insecta începu sa faca opturi. În . Dupa câteva tentative nereusite. Maximilian tresari. nici cea mai mica zgârietura care sa permita afum area celui sau a celor dinauntru.Iesiti afara. pentru a-l ataca.103 provoaca scorpionul cu un jet de acid.. Urca brusc si se repezi în picaj asupra lui. reus i sa agate lasoul.. fara aer curat si fara încalzire. Privi din vârf cele trei fete: betonul era gros si omogen peste tot. Scorpionul vede în mica furnica o prada la îndemâna. fara usa si fara ferestre. Altfel cum ar fi intrat în piramida cel care se afla acum înauntru? Arunca un lasou spre vârful piramidei.

Voi veni mereu pâna când voi afla ce se ascunde în aceasta piramida. . multumit de lovitura. zise politistul. primi în frunte o talpa enorma de pantof. muschii. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute.Cine esti tu. aspirati sângele de pe vasele mâinilor si degetelor. Începi exercitiul concentrându-te asupra sângelui uzat care revine de la extre mitatile picioarelor. Trebuie sa vizualizezi bine fiecare faza. bogat în oxigen. ca sa urce sa se curete în plamâni. splina. Iata o metoda simpla de meditatie practica. Si cât timp veti mai continua sa ne suparati si copiii? Insecta nu parea ca acorda atentie micului discurs al politistului El nu îndraznea sa se întoarca cu spatele la ea. purificat. vira. dinauntru. de trei milioa ne de ani. Insecta îsi lua iar zborul dar nu re nunta la picajele de kamikaze. de la fiecare deget. tinându-1 ca pe o racheta de tenis. O înfrunta cu vocea: . set si meci. insecta ataca. gata sa atace imediat ce gasea o fisura în apararea antiaeriana a inamicului. La a treia inspirare. c uratati-l si trimiteti-1 curat de unde a venit. dar parul blond al lui Maximilian era aspru si nu reusi sa treaca ceea ce pentru ea era o padure de grape aurii. cu picioarele usor departate. La a patra inspiratie. reusise sa-si intercepteze micul adversar zburator. Joc. coborî spre pulpa piciorului dezgolita. Maximilian se pocnea cu mâna peste cap. La expiratie. La expirare. 103 vede acum de foarte aproape acel scorpion supraechipat cu arme de lu . te concentrezi asupra sângelui uzat din organele abd ominale ca sa-l duci pâna la plamâni. Maximilian se aplecase ca pentru a face un lob si. Trebuie sa asociezi bine respi ratia la ameliorarea organismului. DUELUL Acul otravit al scorpionului loveste nu departe de batrâna furnica rosie c are simte cum îi trece pe lânga antene. apoi aduceti sângele curat. domnule ermit amator de televiziune! 61. cu palmele in sus. pâna în vârful degetelor. curatati-1 de toate ideile stagnante. Tu.Ce vrei? Voi. Edmond Wells. dar mai înainte de a putea sa-l atinga cu acul. pe noi si pe stramosii nostri.cerca sa-si înfiga acul în crestetul capului. Înainte de a se departa. vizualizeaza acest sânge filtrat si plin de vitalitate care revine ca sa hraneasca ficatul. plin de energie. volumul III 62. te culci pe spate. Maximilian lua un pantof si. La o noua inspiratie. sa nu-ti închipui ca voi renunta atât de usor.Unu la zero. cu o miscare scurta a încheieturii mâinii. aspirati sângele creierului . . ENCICLOPEDIE MEDITATIE: Dupa o zi de munca si de griji. Eschiveaza a treia lovitura de clesti si a patra lovitura de ac. Ne suparati. sistemul digest iv. Mai întâi. e bine sa-ti regasesti singur calmul. respirând si mai profund. sunteti ultimii pradatori ai omului. Te destinzi. O sa vedem cât timp vei putea sa rezisti izolat de lume în betonul tau. viespe mare? Paznica piramidei? Ermitul stie sa domestic easca viespile? Ca un raspuns. Maximilian apropie din nou gura de perete. Insecta sari din talpa complet turtita. vizualizeaza buretele pulmonar îmbibat de sânge care împrastie sân ge curat. de oxigen si de vitalitate în cap. nu? Nu r eusim sa va eliminam. trimiteti-1 sa se purifice în plamâni. Insecta se mentinea în opozitie geostation ara. cu bratele întinse pe lânga corp fara sa-l atingi. sexul. De fiec are data e destabilizata si evita în ultima clipa arma fatala a monstrului aramiu. spre picioare. Apropiindu-se de gâtul lui. se pregat i sa smaseze insecta în momentul în care ar fi atacat. ocoli omul . insectele.

Scorpionul e agasat de rezistenta pe car e i-o opune acea fiinta plapânda si clestii sai clampane din ce în ce mai zgomotos. au rolul de a bloca victima înainte de a primi lovitura de croseu veninos. La televizor. 103 se concentreaza si încearca sa-si aminteasca tot ce a vazut în aceasta p rivinta. Se roteste mereu în acelasi sens. Deocamdata. petala-muleta îi foloseste lui 103 mai ales ca scut. Scorpionul nu pare sa suf ere prea mult. Sa nu moara. îl intercepteaza cu petala stacojie. Cel care se învârte ob oseste mai repede dar are posibilitatea sa-l prinda pe celalalt pe picior gresit . furnica se opreste si începe sa se r oteasca în sens invers. cade si se pomeneste pe spate. cornul adversarului. Ca sa nu prinda vântul si sa fie rasturnata de aceas ta pânza improvizata. toreadorul gesticula tot timpul ca sa-si deruteze taurul. si-si zise ca daca un Deget toreador ar fi trebu it sa înfrunte un scorpion gigantic. . Miscarea dezechilibreaza scorpionul care se împiedica. Alta idee. articulata în sase segmente flexibile. Batrâna furnica studiaza situatia. Când 103 încearca sa se apropie de dusman. Batrâna razboinica îsi aminteste ca scorpionii nu sunt imunizati împotriva pro priului venin. Repede. în ultimul moment. Urmat de doi clesti cheliceri. În partea din spate. chelicerele. În numele cunostintelor sale despre Degete. clestii deschisi se reped spre ea . un spin enorm de culoare galbena. Adevarate le organe senzoriale ale scorpionului sunt clestii sai acoperiti de cinci periso ri senzitivi. scorpionul percepe cele mai infime miscari ale aerul ui din jurul lui. Datorita lor. 103 îsi aminteste de o corida la televiziunea Degetelor. doi clesti ascutiti. În ce consta forta ei? În ce consta slabici unea ei? Talia ei mica În asta consta forta si slabiciunea ei. Un ac e mai greu de evitat decât doua coarne. Se întoarce pe picioare si ataca. Efluviile de pesimism ale spectatoarelor viespi nu-i sustin moralul. în spe cial când sunt încercuiti de foc. În fata. are grija sa se plaseze totdeauna în sensul curentilor de aer. La fiecare tentativa. brusc. batrâna furnica rosie uita de vârsta si-si recapat a agilitatea tineretii. dezvaluindu-si astfel partile cele mai fragile pe care furnica le stropeste cu un jet precis de acid formic. Tot asa. Dar petala nu e r ezistenta si vârful acului o strapunge cu usurinta. eschivând. Cele opt picioare rapide îl aduc totdeauna pe scorp ion în cea mai buna pozitie pentru a para sau a ataca. Su nt arma de atac si de aparare. ha rponul loveste la câtiva milimetri de capul lui 103. o alta idee. Sa nu moara. atunci când le este frica. clestii se închid ca un scut. De fiecar e data când harponul loveste. ca un ghimpe de mara cine. o coada lunga. Pe laturi. ea îi da ocol si întelege. Unde se afla organele de simt ale animalului? Furnica nu distinge practi c deloc ochii. Cum scapau? Cu o capa rosie? 103 apuca o petala de floare purpurie adusa de vânt si-si face o muleta pe care o agita cu mandibulele. care se termina cu un ac ascutit. 103 vede lancea naclaita ridicându-se. se spune ca. Batrâna razboinica obosita îsi înmulteste miscarile. 103 nu stie sa fabrice foc atât de repede. Loviturile de ac devin din ce în ce mai precise.pta. În legendele mirmeceene. nu are nici urechi si nici antene. furnica se repede în toate directiile încercând sa-si epuizeze adversarul fer indu-se în acelasi timp de loviturile de clesti si de harpon. repede. Îs i accelereaza miscarea picioarelor când. se pot vedea opt picioare pentru a se misca cu toata viteza în toate directiile si chiar lateral. plin de un suc lipicios si mortal. i-ar fi fost mult mai greu decât în lupta din are na. scorpionii se sinucid întepându-se cu propriul ac. Când încearca sa traga un jet de acid cu abdomenul. Toreadorii foarte dotati reusesc sa-si faca adversarii sa se împiedice fara ca m acar sa-i atinga. În înversunarea ei de a trai. apoi venind spre ea ca un harpon. Pr efacându-se ca se fereste în continuare de monstru. Care erau comentariile legate de strategia toreadorului? Totdeauna e un ul care se afla la mijloc si celalalt care se învârte în jurul lui. numai niste oceli frontali.

Scorpionul o urmareste. Toata lumea cânta fals. Cred ca trebuie sa înfruntam o problema de fo nd. comunica în permanenta.Informatica nu poate sa fie îmbunatatita. E o prostie sa interpretam muzica altora. Putem sa compunem ceva "diferit" f ata de ce exista deja. În locul unei ierarhii de cipuri electronice. Cipurile inform atice circula în toata lumea cu aceeasi viteza si nu se pot fabrica altele mai rap ide. Scorpionul se z bate ca sa iasa. Acesta este avantajul de a dispune de un sistem dublu de perceptie a mediului înconjurator: vizual si olfactiv. Memoria propune întreg stocul ei de riposte de lupta. Scorpionii nu sunt imunizati împotriv a propriului lor venin.Cine spune sa se faca cipuri mai rapide? Este evident ca nu putem sa f acem noi cipuri electronice. întrebându-se daca e mai bine sa forteze înainte sau sa încerce sa iasa dându-se înapoi.Drept cine te crezi? Suntem un mic grup rock de liceu. I maginatia le aduna ca sa dea nastere altora noi.Ce propui? . Legendele furnicilor sunt adevarate. mai bine adaptate la o înfruntare cu un scorpion. propriile noastre bucati. Eu am si descoperit planurile unui computer capabil sa depas easca si sa trimita la gunoi tot ce exista în comert. Cinci sute de cipuri mi croprocesoare. Asta si facuse. Începe sa intre în tunel dar curând e blocat de pântece. Cei Sapte Pitici. în consecint a. 63. Nu erau convin si si unii începeau sa regrete ca o lasasera pe aceasta straina sa patrunda în grupu l lor. UN CÂNTEC Julie facu semn de oprire.Din momentul în care creem. surprinsi. Arahnida se zbate.N-ajungem departe cu asta. . Cei Sapte Pitici nu întelegeau unde voia sa ajunga cântareata. Furnica da fuga si intra în tunelul de lemn . ridica s us arma otravita si îsi înteapa adversarul blocat în gaura. nu stiau cum sa reactioneze. . prea putini încrezatori în reusita mamei lor. Trebuie doar sa încercam sa fim originali. având grija sa nu atinga veninul. Mi-a aratat o lucrare.În creierul batrânei furnici se intersecteaza mii de sugestii si sunt cântarit e cu cea mai mare urgenta. Apoi. . Totdeauna sa-ti ataci dusmanii cu propriile lor arme. Îi ceru lui Julie Enciclopedia si începu sa caute paginile cu planurile. suntem creatori printre alti creatori. . apoi moare. Nu mai are decât sa sectioneze pur si simplu acul pe riculos cu mandibulele crenelate. Muzica noastra poate sa fie la fel de valoroasa ca a alt ora.Julie are dreptate. obiecta David. .Suntem noi însine creatori. Acul otravitor tâsneste din scoarta ca un mugure sinistru. prefera sa se departeze. cuprinsa de convulsii.Uite. În timp ce ochii urmaresc adversarul. 103 merge mai departe prin tunelul de lemn si iese prin alta parte în acla matiile aliatelor ei. cinci sute de creiere egale si la fel de eficace care. 103 se apropie calma. Zoe dadu din umeri. Micii scorpioni. spuse Francine. fusese învatata când e ra mica. În afar a gaurii i-a ramas numai apendicele codai. Enciclopedi a cunoasterii relative si absolute. . Francine se ridica. antenele se straduiesc sa d escopere o solutie în decorul de ramuris. le vom aranja altfel. Trebuie sa inventam propriile noastre cuvint e. . Nu suntem Beatl es! Julie scutura din cap. . . care contine sfaturi ce ne vor permite sa co ncepem lucruri noi. Nu mai exista microprocesor superior care sa domine c ipurile executante. Deodata vede o gaura în scoarta. Francine desena o schita într-un colt. propria noastra muzica. aici este reprezenta ta o democratie de cipuri. În schimb. toti sefii se afla la acelasi nivel. Nu tr ebuie sa avem complexe.

Computerul tau nu raspunde la preocuparea de creativitate muzicala.-Problema este sa le gasesti pozitia. o revolutie a furnicilor. Mai mult decât o revolutie: o evolutie. care înca mai avea cartea în mâna.Daca vrem sa facem din asta un cântec. computerul. Asa cum stapâna casei. Nimeni nu s-ar apuca sal judece pe celalalt. O Revolutie a celor mici. Putin câte putin. întreaga natur a. zise Zoe. apoi ataca al doilea cuplet. Am visat sa scriu o carte ca sa povestesc si ca aceasta carte ar trai în t imp si spatiu cu mult dupa viata mea. Julie fredona melodia. Daca voi scrie aceasta carte. Julie zâmbi si încheie al treilea cuplet: N-ai visat niciodata o lume careia sa nu-i fie teama de ceea ce nu-i sea mana? N-ai visat niciodata o lume în care fiecare ar sti sa-si gaseasca în el însusi perfectiunea? Eu. luând din paragrafele Enciclopediei. va fi doar o povestire. .Julie are dreptate. o deschise la întâmplare si citi cu glas tare: Sfârsit. Cercul e solu tia. Am visat. acesta e sfârsitul. Sa ne deschidem simturile. Francine. Se unira într-un cerc si fu ca si cum s-ar fi format un cerc magic care ar fi trebuit sa existe de mult timp.Înteleg ce vrea sa spuna. cuplet dupa cuplet. nu unii împotriva altora? N-ai visat niciodata ca oamenii se grupeaza pentru a încerca sa creeze o c etate unde raporturile umane sa fie diferite? Reusita sau nereusita n-ar mai avea importanta. numai cei de la mijloc vor a capara auditoriul. Leopold lua flautul ca sa dialogheze cu el. si ca îi va raspunde ca o partenera. Julie închise ochii o clipa si sugera: Nu mai exista vizionari Nu mai exista inventatori. Nu e nevoie de violenta ca sa distrugem valorile rigide Fiti surprinsi: realizam pur si simplu "Revolutia furnicilor". Un vânt nou bate în dimineata asta.Tehnologia nu e un scop în sine. la masa. . Asta nu spune nimic."Revolutia furnicilor"! se mira Zoe. Se întrerupse si David se lansa într-un incredibil solo la chitara. Nimeni nu-i raspunse. . Poate ca aceasta carte ne va ajuta. se înt reaba cum îsi va aseza invitatii. Fiecare ar fi liber de faptele sale si preocupat totusi de reusita tuturor. Si le arata alte grafice. Toti cazura pe gânduri. dar e doar o utopie. spuse Narcisse . ca sa schimb vechile obiceiuri. sa luc rati împreuna. Un basm care nu se va realiza niciodata. Daca tipul asta are idei ca sa reînnoiasca uneal ta cea mai sofisticata care exista. În lumea asta adormita vor avea loc mii de metamorfoze. cei de la capete nu-si vor vorbi. am visat o Revolutie. norilor si muntilor. Nimeni nu va putea sa-i încetineasca vârtejul nebun. nu ca inamica învinsa? N-ai visat niciodata sa vorbesti animalelor. cu siguranta ca poate sa ne ajut e sa reînnoim muzica. provenit din alt pas aj al cartii: N-ai visat niciodata alta lume? N-ai visat niciodata alta viata? N-ai vi sat niciodata ca într-o zi omul îsi va gasi locul în Univers? N-ai visat niciodata ca într-o zi omul va comunica cu natura. Daca asezi oamenii normal în jurul unei mese lungi dreptunghiulare. . lipseste refrenul. . au pus la punct cuvintele unui cântec. spuse Paul. accentua Narci sse. Apoi compusera si muzica. Autorul Enciclopediei cunoasterii relative si absolute recoma nda dispunerea tuturor cipurilor în cerc ca toate sa fie fata în fata. Trebuie sa elaboram muzica noastra. .

n. mai sus cu o jumatate de octava. 64.Asa ca pregatiti-va. Paul deschise usa directorului. Se grabi sa creeze o civilizati e azteca pe care reusi sa o duca pâna în anul 500 i. Canonul poate sa fie complicat si mai mult actionând asupra rapiditatii cânt ecului.CANONUL: În muzica. volumul III 65. în functie de amplasarea lui. Jocul asta îl pasiona din ce în ce mai mult. E vorba deci de o constructie pe trei nivele în care fiecare element este. saruta pe toata lumea. apoi se ridica si se închise în birou unde juca pe compu ter jocul Evolutia. dar ce se mai plictisea! Zâmbi. Sa adauge un acompaniament la melodia de baza. Maximilian îsi consuma în tacere mâncar ea. a doua o repeta de doua ori mai lent. fiecare nota are de jucat trei rolur i: 1.Apoi toti se oprira brusc caci cineva batea la usa. a doua va fi în sol etc . le spuse ca fratele sau inaugura un cen tru cultural în cartierul Francisc I si invita formatia lor sa participe la aceast a ceremonie..Faceti prea mult zgomot. Canonul este construit în jurul unei teme unice ai carui interpreti îi explo ateaza toate fatetele confruntând-o cu ea însasi. Canonul poate sa fie sofisticat si mai mult prin inversarea melodiei. Invazii barbare sfârsira prin a distruge definitiv . În sânul familiei se plictisea rau de tot. Daca prima tema este în do.Da.e. se plânse el. Reprezenta un trofeu si era ade varat ca ceilalti îl invidiasera. Când prima voce se ridica cântând tema principala. vent du matin" sau canonul lui Pachelbel. Credea ca exploratorii sai azteci vor descoperi Occidentul pe la 450 î. Scynthia era frumoasa. a doua coboara. MAXIMILIAN TRECE ÎN REVISTA SITUATIA Nu se auzea decât zgomotul mandibulelor. O prima voce începe prin a expune te ma. a treia voce accelereaza sau încetineste si mai mult tema. cladind zeci de orase si t rimitând galerele aztece sa cutreiere marile în cautarea unor noi continente. ENCICLOPEDIE CONSTRUCTIA MUZICALA . "Vent frais. 3. Toate astea sunt foarte usor de realizat când desenezi liniile cântecului pr ecum sagetile unei mari batalii. Exemplele cele mai cunoscute: "Frere Jac ques". .Sâmbata asta? . Daca se gândea bine. un cuplet în octava de sus. La fel. . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. le spuse directorul. sâmbata. Mai lent: în timp ce prima voce interpreteaza melodia. a doua o repeta de d oua ori mai repede. Sa teasa melodia de baza. se casatorise cu Scynthia ca sa-i impresioneze pe colegii lui. spre surprinderea tuturor.n. o a doua voce o repeta. Dupa un timp' stabilit dinainte. Canonul poate sa fie sofisticat fara sa se adauge nici o nota. doar prin modificarea înaltimii. Edmond Wells. . Mai e posibil sa se complice canonul prin interventia unei a doua voci. fiind apoi preluata de a treia voce.. Trebuie sa cântati sâmbata viito are. Pentru ca ansamblul sa functioneze. Mai repede: în timp ce prima voce interpreteaza tema. de unde un efect de expansiune sau de concentrare. atât vedeta cât si rol secundar si figurant. Apoi. Sa adauge un acompaniament acompaniamentului si melodiei de baza. "canonul" prezinta o structura de constructie deosebit de interesanta.e. 2. dar o epide mie de holera îi decima cetatile. un cuplet în octava de jos.

Totusi Maximilian se lasa în voia lui. Era clar ca computerele nu umblau cu nuante. 66. nici cea mai mica gaura. dar admise ca ar fi ajuns la ea. . Mac Yavel nu facuse decât sa-i accelereze analiza. stabilea o legatura privilegiata cu o simpla masina. Maximilian nu cunostea pâna la urma decât dialogul unilateral propus de televizor. Nu putea sa discute de la egal la egal nici cu elevii lui de la scoala de politie. recunoscu omul.. O duce pe 103 într-un ungher al cetatii sale cenusii din hârtie si îi arata un lo c unde sa astepte cu rabdare. semn de atentie intensa.Poti sa-mi vorbesti despre asta sau e secret? Tonul glumet.Joci prost. Dar imediat ce bat. . vocea aproape fara accent sintetic îl surprinsera pe Maximil ian. erau constienti ca de acum înainte vor fi nevoiti sa se descurc e singuri într-o lume care nu avea alte legi decât cele pe care vor reusi sa le impu na prin forta biciului lor codai otravit. Ezita. . Fac o ancheta. Maximilian îsi zise ca computerul era pe cale de a deveni un prieten si asta îl îngrijora putin. Cele douasprezece furnici care au fost invitate sa intre îsi ovationeaza o lfactiv batrâna campioana. Munca mea. computerul nu era pentru el decât un fel de majordom care îl primea at unci când aprindea aparatul si îl ghida în meandrele jocului. Maximilian se apropie de microfon. Politistul mul tumi masinii. Politistul tresar i. În fond nu avea pe nimeni cu care sa vorbeasca. Regina viespilor consimte sa le dea din jeleul ei hormo nal. Apoi. regina viespilor se concentreaza si regurgiteaza o saliva maronie .E vorba de o constructie cladita fara autorizatie într-o zona protejata a padurii.orasele bolnave. Poate ca aceasta noua generatie de computere era destinata sa umple aces t gol. Când lipesc urechea de perete. Nici o vrajitorie în t oata treaba asta. Maximilian înca nu ajunsese la aceasta concluzie extrema. zise el. As vrea tare mult sa aflu cine sta înau ntru.Da. superiorul sau. În acel moment. Te preocupa ceva. aces te programe se limitau doar la a reactiona la niste cuvinte-cheie si raspundeau cu ajutorul unor tehnici de dictie simple. semnala Mac Yavel. ferestre. dar în acel moment aparatul îi aminti ca uitas e sa hraneasca pestii. Cum îi izola ierarhia pe oam eni! Si nu reusise niciodata sa comunice nici cu fiica si nici cu sotia lui. . Sau recentrau: "Sa vorbim mai degraba despre tine. Maximilian era constient ca acceptând sa converseze cu computeru l sau. caci nu avusese niciodata pr ieteni adevarati.Sunt politist. Pâna atunci. astfel încât civilizatia azteca a comisarului Linart fu distrusa îna inte de anul 1 al calendarului sau. . care considerau cea mai mica "relaxare" drept un semn de slabiciune. i se parea cel putin n easteptat. Irisul i se îngusta. . Faptul ca parasea domeni ul virtualului ca sa se integreze în viata lui "adevarata". Computerul reflecta un moment apoi îi semnala fap tul ca nu vedea nici o alta solutie decât sa se întoarca la piramida cu o grupa de a rtificieri sa arunce în aer peretii de beton. aud în interior zgomote care par ca provin de la niste emisiuni televizate. Inversau întrebarea: "Crezi cu adevarat ca. Din comunicare. nici cu subordon atii. Cu pr efectul. Televizorul îi povestea în permanenta o multime de lucruri simpatice dar nu voia sa auda nimic. pentru prima data. era imposibil sa dialogheze. care urmareau scena de departe.. O ancheta care-mi da multa bata ie de cap.". Micii scorpioni orfani. zgomotele înceteaza. Voia sa continue jocul. dar îsi aminti ca de putina vreme existau pe piata "simulatoare de conversati e" capabile sa raspunda facând sa se creada într-un dialog natural. Nu exis ta usa. COMOARA SEXUALA 103 i-a venit de hac scorpionului.Vrei sa-mi vorbesti despre asta? propuse computerul. Mac Yavel îi puse câteva întrebari precise legate de problema lui. În realitate. Trebuie sa rezolv o poveste cu o piramida care a aparut ca o ciuperca în mijlocul padurii.

omorând ca sa nu fie omorâta. Tremura. Se vede din nou zburând pentru prima dat a pe spatele unui scarabeu-rinocer si facând slalom printre picaturile de ploaie t ari si periculoase ca niste coloane de cristal. În mintea ei totul e numai durere. i se pare ca totul se petrece cu încetin itorul si ca se scurge un moment foarte lung între clipa în care decide sa miste un picior si clipa în care acesta se misca. moartea pun stapânire pe ea. E ceva tare. care si-a creat cetatea libera din insula Salcâmului. Toate viespile stiu sa fabrice jeleu regal în caz de necesitate. Apar din nou imagini din trecut. Sarut între specii. Alimentul magic patrunde brusc în ea. Se vede iar în mijlocul multimii de milioane . Cuvintele sunt olfactiv ametitoare. Batrâna furnica rosie aspira si înghite. luptând cu pasarea. E o razbunare. Viespile urasc furnicile. Îl revede pe printul 327 si pe printesa 56 vorbindu-i pentru prima data de Mister. Jeleul maroniu se raspândeste în sistemul ei digestiv. acidul. drumul pe care masinile lor elimina orice forma de viata. în mijlocul fluviului. dulce. Revede prima expeditie spre tara Degetelor si descoperirea marginii lumi i. sarat. p asta se dilueaza si se raspândeste în sânge si urca prin vene ca sa ajunga la creier. Mirosurile sunt atât de grele încât în jur. Înainteaza dar se prabuseste pe pici oarele din fata. se vede dialogând pentru prima data cu Degetele. e un lucr u bine cunoscut. Nu mai e stapâna pe corpul ei. 103 înghite. 103 îsi aminteste de toate datile când. Vrea s-o atace pe regina otravitoare. cea a Deget elor. În stomac. nu se întâmpla nimic si batrâna exploratoare crede ca experienta a e suat. Se vede luptând cu scorpionul. Sunt în stare sa creasca sau sa scada dupa dorinta secretia hormonala. Senzatia e mai curând nepl acuta. se vede traversând desertul. Îi vine greu sa-si ordoneze gândurile. apoi din tre cutul mai departat. deodata. celelalte belokaniene. în timpul tineretii sale. Acid. simte. Se simte murind. dar e clar ca ce l al unei regine este mult mai puternic si mai delicat decât produsul unei simple lucratoare. perceperea durerii si nervozitatea. Regina viespilor reuseste sa produca jeleul regal format din hormoni sex uali aproape puri. La început. raspândind acea impresie de negru si de arsura în toate a rterele. I se modifica perceptia timpului. traznindu-le cu acid pe aparatoarele dezorientate care încer cau sa se ascunda în spatele bucatilor de carton. Renunta sa se mai tina pe picioare si se prabuseste Se vede ca si cum ar fi în exteriorul corpului. se vede alunecând pe spatele lacu stelor. dar regina viespilor se lipeste de ea si o constrânge la o transmitere gura la g ura. prietena ei de cruciada. 103 se apropie. soldatii si reginele îsi cont roleaza perfect chimia interna. E ca un fel de vijelie. Totul se întuneca cumplit. îi simt vap orii opiacei. pentru a-si dirija bine functiile digestive precum si adorm irea. Mandibulele se deschi d si se închid fara sa le poata controla. N-au recunoscut niciodata ca verisoarele lor genetice le-au dep asit. Memoria i se rostogoleste fara ca ea s-o poata încetini. luptând cu surorile ei cu mi ros de stânca care complotau în furnicar. Mai întâi din trecutul direct. a jefuit cui buri de hârtie cenusie. Se vede iar luptând cu sopârla. Acolo începea explorarea. O revede pe 24. zona mortala. Întune ricul. descoperirea celeilalte dimensiuni. frigul. Regretul ca a avut încredere în regina. lucratoarele. Dar apoi. Se revede în razboi ul Macilor. La himenoptere. picant si amar în acelasi timp. Regina viespilor i-a dat pur si simplu venin si ea l-a înghitit! Simte pro dusul împrastiindu-se în corp. vrea sa adulmece cu antenele înainte de a gusta . Totul defileaza ca într-un film pro iectat invers pe ecranul unui televizor.care miroase puternic. Se vede fugind din lumea Degetelor.

Masculin.. 103 este acum femela. Îsi percepe corpul ca un ansamblu f oarte sensibil. urmând piste odorante. feminin si neutru. În capul ei se dezlantuie un foc de artificii ca si cum. Si mai departe. o înteapa de parca ar fi fost acoperite brus c de alcool pur si se teme sa nu le piarda. Percepe emotii necunoscute. Totul apare într-o lumina noua. poate ca a trecut la 30%. Se vede furnica tânara pe culoarele cetatii Bel-o-kan. certându-se cu alti s oldati mai în vârsta. Ovulul freamata. Înainte de a fi furnica. muzica care se exprima prin senzatii tactile. creierul s i-ar deschide toti porii mici ca sa lase sa intre lumina. Era deja e a. Toate simturile devin mult mai sensibile. tot mai departe. se revede larva! E o larva care se usuca în solarul domului de crengute. mai complex. Se revede ou. Ba da! Memor ia continua sa-i trimita imagini! Revede momentul când a fost ouata. Toate vanele se deschid. antenele. care-si taiau reciproc picioarele. capetele si antenele în lupte caro ra le uitase rezultatul. Si e adevarat ca în acea perioada nu spera decât sa îmbatrâneasca mai repede. Totul e diferit. Ochii ei sunt in vadati de pete multicolore. am fost sfera galbena. luminoase c are vin de peste tot ca sa se reverse în creierul ei. se descompun în nucleu. Creierul se ext inde. Aceste idei vin din creierul ei ca un râu subteran care tâsneste ca sa devin a fântâna. Se revede în cocon. Y . mai dureros. care vibreaza la cea mai slaba unda exterioara. Devine constienta ca pâna atunci a trait doar pe jumatate. Se revede nimfa. Îl folosea numai la 10% din capacitate. mai profund. feminin. X. mai subtil. XX? În cele din urma câstiga cromozomul feminin. XY.de soldati. dar luminata de noile ei simturi si capacitatea ei noua de a percepe emotii si a bstractii. olfactive. neut ru? Ovulul danseaza. dati-mi repede de mâncare. neutru? Totul vibreaza în ovul. cu ajutorul acelei mixturi hormonale . 103 se pomeneste în acea clipa imperceptibila unde se face alegerea în tre masculin. Si acolo. Simte totul mai puternic. mirosuri care se exprima prin culori. Urca în abdomenul matern si se vede ovul. . Ovul care tocmai a fost fecundat. Lichide ciudate se amesteca. totul emite mult mai multe informatii decât si-ar fi închipuit. senzatii tactile car e se exprima prin idei. Masculin. eram o sfera alba. Nu e foarte placut dar e o senzatie foarte puternica. Se vede incapabila sa se mist e singura. culori care se exprima prin muzica. Crede ca nu se poate ajunge mai departe de ou în trecutul ei. îngramadit în sala de stocare a oualor. Mâncare! Doicilor. Gândul rotund se impune. senzatii abstracte. Ce efect ciudat sa se vada redusa la o sfera sidefie atât de mica plina de un lichid limpede. brusc. Se vede din nou alergând prin iarba. Fiecare picatura a acestei fântâni este o clipa din trecutul ei care revine. 103 este acum printesa. 103 se întoarse si mai mult în trecut. racnind feromoni pentru ca doicile sa se ocupe de ea nu de larvele ve cine. Înainte de a fi o sfera alba. Se simte atât de impresionabila încât îi vine sa sape pamântul ca sa se ascunda si sa se protejeze de acele miriade de informatii auditive. îmbibate de parfum ul surorilor ei.. cel care i-a stabilit sexul. Cromozomii se amesteca ca niste labe mari. Gata! Jeleul regal a modificat cursul propriei sale evolutii celulare ur când pâna la primul "macaz". feminin. vreau sa manânc ca sa ma fac mar e! striga ea. Înapoi. A fost asta. din ce în ce mai mica. Asista la întâlnirea dintre gametul mascul si gametul femela în centrul ovulul ui. formân d sosuri moi cu reflexe de moar.

se aseza pe marginea unei banci si se adresa unui elev. Se afla într-un viespar. Co ntinua: . . .ceea ce e si mai important. Într-un fel. prin magia chimiei. saptamâni au trecut de când a ingurgitat jeleul regal? N-a sim tit timpul trecând. În caldura artifici ala a acelui cuib de hârtie cenusie. sunteti stapânul nostru. "nu" are limitele lui. Doua criterii trebuie sa motiveze alegerea lui "da " sau "nu": 1) analiza consecintelor viitoare pe termen mediu si lung. Daca raspunzi afirmati v la cererile lor.. Îi e frica. Înca o data reusise sa-si captiveze elevii. Unii el evi pronuntau în tacere fraza ca sa-i memoreze mai bine silabele pentru cazul în car e ar fi fost întrebati la oralul de la bac. si e si mai stupid daca mai esti dupa treizec i de ani".si pe ei însis i.Si ce vârsta aveti. Cei care stiu sa spuna "da" sau "nu" cu buna stiinta ajung sa-si conduca nu numai anturajul. Regina îi spune ceva. "Nu" întareste caracterul. Unele mergeau pâna acolo încât îi marturiseau problemele lor de adolescente si atunci juca la perfectie rolul de confident. Multe fete erau mai mult sau mai putin îndragosti te de el. . va voi aminti o veche zicala populara: "E stupid sa nu fii anarhist la douazeci de ani.Nici dumnezeu si nici stapân. LECTIE DE FILOZOFIE Profesorul intra în clasa. sa devina brusc. Profesorul de filozofie prefera sa se plimbe prin clasa în timp ce vorbea. . domnule? întreba Julie. ni le închide brusc. Se apropie de fata cu o chi cenusii."Nu" are cel putin tot atâta putere ca si "da". interveni Zoe. "Nu" îi sperie pe cei care spun "da". zile. Fetele din primul rând îi sorbeau vorbele. A împarti în stânga si în dreapta "da" si "nu" cu usurinta tine mai mult de arta decât de stiinta.Sa nu ai nici dumnezeu si nici stapân. Trecerea la vârsta adulta e ste momentul când ai învatat sa-l alternezi pe "nu" cu "da". e usor de spus. Reia treptat contact cu realul. te pomenesti blocat. Poate ca s-a facut deja dimineata. profesorul de filozo fie este foarte popular în scoala. 2) intuit ia profunda.. Profitati. Profesorul de filozofie se întoa rse: . izolat. Daca spui "nu" la toate. raspunse el zâmbind. . Scrise aceasta fraza pe tabla. Nu mai e vorba de a te integra în societate cu orice pr et sau de a o respinge în bloc. ci . glumet.Am douazeci si noua de ani. facu o pauza apoi înc epu: . Profesorul de filozofie baga mâinile în buzunarele blugilor si se aseza pe banca lui Zoe. Stilourile avide sa noteze totul alunecau pe paginile caietelor.Ca sa rezumam.Se constata repede în existenta noastra ca cel mai usor este sa spui tot deauna "da".Si ce înseamna sa fii anarhist? întreba Francine. si suntem obligati sa va ascultam. mai atente la sunetul vocii decât l a cuvintele pe care le pronunta. nici macar nu stie daca e noapte sau ziua. o sexuata sensibila. .Dar la fel ca si "da". Mai sunt deci anarhist pentru o vreme. fara a mai aproba totul sau refuza în mod simetric. . Pr obabil ca e noapte. Eu ma si mt un om liber si am intentia sa va învat si pe voi sa fiti la fel. vine un momen t în care acest "da" care. Totusi. deschidea usile. sa te simti un om liber. Câte ore. Dadea impresia ca stie tot si ca se plimba lene s prin existenta ignorând angoasa. Totdeauna destins. ..Cât de placut e sa ai simturile atât de ascutite! Cât e de placut pentru o fur nica. Scrise cuvântul magic pe tabla. pâna atunci. Poate ca asta e trecerea la adolescenta: momentul în care învatam sa spunem "nu". Din când în când se oprea.. "Nu" înseamna libertatea d e a gândi diferit.. "Da" permite integrarea perfecta în societate. ceilalti te primesc bucuros printre ei. 67. fara portita de salvare. care a fost atât de mult timp asexuata. Tema zilei: "revolta".

Julie si cei Sapte Pitici se grabira spre spatiul lor de repetitie. Spectacolul e impresionant. grupul coboara de-a lungul unui sicomo r si atinge pamântul. Deodata se auzi o sirena asurzitoare si elevii acceptara cu bucurie sa p articipe la exercitiul de evacuare. În jurul lor. În acea dupa-amiaza pusera la punct alte melodii. Pânza de lacuste nu e mai departe de zece metri. 68. Dar e o reflectie de vânator obi snuit tocmai cu luarea vietii celor din jurul lui. Coboara de-a lungul imensului turn pe care îl formeaza stejarul si cotesc spre o creanga lunga. dupa c are se straduiau sa le doteze cu muzica apta sa le puna în valoare. În timp ce cu o antena pipaie cu nerabdare capul furnicii. cu ajut orul unei miscari pendulare. Din cauza numa rului imens al lacustelor. E cel mai bun mijloc de a-i cal ca pe nervi. nu traieste decât jumatate din viata ei. nici fructe. îsi desfac cât mai larg posibil cele patru aripi si le agita cu o viteza foarte mare ca sa se ridice si mai sus în aer. aripile lor se lovesc unele de altele. E printesa si stie ca daca întâlneste un mascul. nici flori. cu Printesa 103 în frunte. la o frunza departata. 103 are acum un sex. dupa semnele foarte clare de scoperite. Regina viespilor repeta mesajul sub forma de semne antenare. care si ea se uita cum îsi iau zborul. Acum dispune de doisprezece ani de existenta suplimentari si are intentia sa profite de ei. va put ea sa se reproduca. 5 semnaleaza celorlalte sa se fofileze discret în sens invers. Astfel ca pot sa sara pâna la înaltimi egal e cu de douazeci de ori lungimea corpului lor. Totusi. batrânele doici spuneau: Fiecare fiinta ar trebui sa cunoasca o metamorfoza. dupa ce sirena amuti. Norii mortii îsi iau zborul. Apoi îi anunta ca. volumul III 69. Deodata. plus doua în curs de elaborare. un piroman dadea târcoale scolii. Merg asa mult timp pâna când nu mai simt mirosul amar al lacustelor. Trebuie sa plece. pe care nu m ai sunt nici frunze. Au mâncat totul de pe pamânt si lasa în urma lor un teren ruinat unde se mai înalta înca câtiva copaci goi. În sfârsit. dar aceasta prudenta se dovedeste inutila. Uneori. La Bel-o-kan. emite 15 privind cum se departeaza lacustele. cu cealalta îi arata orizontul. Drept pentru care fusesera luate masu ri speciale si fusese instalat un sistem de alarma împotriva incendiilor. Lacustele au la picioare muschi de o mie de ori mai puternici decât cei ai furnicilor. Acum a veau trei. Prudent. Merg astfel din ramura în ramura. încântati de aceasta diversiune. excesul de viata ucide via ta. toa te lacustele se ridica în aer. Unele su nt strivite în masa propriei lor populatii. Poate ca se aliaza cu desertul ca sa distruga viat .Profesorul de filozofie nu avu timp sa raspunda. Atâta miscare produce un vacarm incredibil. Semn e usor de înteles pentru toata lumea. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Printesa 103. Cele douasprezece o întreaba pe noua lor printesa în ce directie s-o ia. Ajunse în vârful saltului. sarind uneori ca sa se pri nda din urma. ENCICLOPEDIE INSTINCT RAZBOINIC: iubeste-ti dusmanii. nu întelege ce interes are natura sa produca un astf el de specimen cum e lacusta. lacustele decoleaza la nesfârsit. raspunzând parca unui apel invizibil. Luau cuvintele din Enciclopedie. Usa se deschise brusc s i directorul intra în tromba în clasa. SA PARASIM TURNUL STEJARULUI Trebuie sa pleci. în nor. 103 îsi începe deci a doua parte din viata. suspendându-se de picioare ca niste trapeziste ca sa ajunga. Cele douasprezece sunt de acord. Sol ul e înca plin de lacuste si Printesa 103 considera ca e mai bine sa mearga mai de parte pe sus pe crengi si sa se îndrepte spre sud-est. Daca rateaza aceasta etapa. Edmond Wells.

. stiu ca nu mai dormi. fata în fata. Trebuie sa vorbim sincer. . Cartea aceea er a un manual subversiv. Descoperise cheia problemei. . . prinsa în tu multul aventurilor. Facuse bine ca îi telefonase ca s-o puna în g arda împotriva acestei pretinse enciclopedii care îi pervertea fata. se apropie si îi propune sa produca un feromon-memorie zoologica. Scoala-te. La început fusese acel profesor de canto.Am ascuns-o.Da-mi înapoi cartea. spre cetatea natala: Bel-o-kan. care îi aude gândurile. nu asa devreme! .Te distrezi. Mama ei se opri în prag. dar pe urma trebuie sa stam de vorba.E inutil sa insisti. Asa ca. era sigura de asta. Julie se ridica pe coate si se freca la ochi.Julie. curentii brusti de aer dau norului de lacuste forma unei fete care s e strâmba si se alungeste în toate sensurile. Julie. De la moartea tatalui tau. Julie se îndrepta spre dulap. Fata ei era tot sub cuvertura. te-ai înhaitat cu o banda de liceeni ca si cum nu s-ar fi întâm plat nimic. mai dormi o ora. Pe vremuri si ea se gândise sa compuna un astfel de obiect dar. Julie. cu intentia de a stoca acolo lichidul odorant. e cartea? Mama lui Julie se felicita. Printesa 103 întoarce spatele spectacolului dezolant al câmpiei devastate.a animala si vegetala si sa nu lase sa subziste decât viata minerala? Pe unde trec ele se extinde desertul. Ai inima? E totusi tatal tau! Julie îsi vâra capul sub perna ca sa nu o mai auda. asa ca îi lua cartea. Fiica ei era în cautarea unui stapân sau a u nui tata. mama ei punea acolo aproape tot.Lasa-ma sa dorm. Ba erau chiar si retete care te învatau cum sa faci un cocteil Molotov. . O ascunse în dulap. 10. Ba noaptea trecuta nici n-ai venit acasa. Dar mâna realitatii ridica cuvertura si aparu fata mamei. Avea de gând sa distruga cartea pagina cu pagina pentru ca fiica ei sa înte leaga ca nu-i mai ramânea decât ea. trebuie sa stam de vorba. Cele treisprezece furnici pornesc spre sud-vest. de revizuirea societatii. Julie. Julie dormea. . ADIO CU TRECUTUL Era înainte de seara cea mare. într-o zi o sa-mi multumesti.Unde. 70.E noua. Mama lua cartea în bucatarie si o rasfoi. vorbesc serios. Era vorba de revolutie. de furnici. spre civilizatie. mama. de tehnici de manipulare a maselor.Haide. . scoala-te. nu te prosti! Scoala-te! Julie se ghemui cu degetele în urechi. volumul III. în care va aduna tot ce Printesa 103 îi va încredinta ac um când memoria si capacitatile sale de analiza sunt supradezvoltate. 103 este de acord. de strategii de lupta. mama ei. Julie ridica un colt al pernei si se uita la mama ei. arta. Ia coaja de ou a unei insecte. Psihoterapeutul avea dreptate. dragostea. si asta pentru binele tau. mama! Nu acum. Acum trebuie sa se gândeasca la cele trei specificitati ale Degetelor: umo rul. Îi pare bine ca 10 preia staf eta. . intoxicatul începe sa-i duca lipsa. trebuie sa vorbim. . dupa care vântul îl împinge spre nord.Vreau sa-ti spun doua vorbe. In acel moment vazu o carte deschisa pe noptiera.Haide. D easupra ei. .Oh. se rasti Julie. animalele si vegetalele se trag înapoi.Bine. . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute de profesorul Edmond Wells . pe etajera de sus. Daca suprimi dr ogul. acum aceasta enciclopedie mist erioasa. traiesti de pa rca nu s-ar fi întâmplat nimic. Mama ei deschise brusc usa do rmitorului. ratacise oul plin cu informatii. . . Psihoterapeutul daduse vina pe carte. Mama ei ezita. nu.

Având în vedere ca toata lumea este de acord.Da. în general.Da-mi-o înapoi imediat.. 71. puse cartea în ea si iesi în fuga. rostogolindu-se ca limacsii. Apoi se împreuneaza uneori mai multi. în urma cu peste 120 de milioane de ani. întoarce-te imediat! striga mama ei din pragul casei. Cele douasprezece se apropiara si mai mult ca sa adulmece mai bine aceas ta noua trasatura a obiceiurilor Degetelor. Nu copuleaza planând. Dealtfel. jaful. Afara se încalzeste din nou.Julie. Când se uita la televizor. înainte de banii. 103 vorbeste apoi de reproducerea Degetelor. În loc sa transporte un mare volum de alimente. 103 spune ca Deg etele copuleaza pe sol. Si ce se poate vedea în filmele pornografice? 103 nu a înteles tot dar. ca plosnitele de lemn. Ahile fugi dupa ea. . Când vorbesti despre bani cu Degetele. Totusi. 10 profita de un moment de odihna datorat unui exces de racoare ca sa-i puna întrebari lui 103. ucideau masculii. singu rul mijloc de a face sa circule bogatiile era. Cartea avea nevoie de ea la fel de mult cât avea si Julie de carte. cu aripile desfacute? întreaba 9. pleda mama ei.Unde merge domnisorica? Îi dadu adresa liceului. Toate stiu ca stramosii furnicilor. Tânara opri u n taxi aflat în trecere. Ce sunt "filmele pornografice"? întrea ba 16. ele transporta bucati de hâr tie vopsite si aceste hârtii au aceeasi valoare ca alimentele. Celelalte furnici se apropie ca sa beneficieze si ele de relatare. Degetele au gasi t acest mecanism ingenios ca sa nu mai schimbe obiecte stingheritoare. Degetele sunt foarte înapoiate. 103 explica faptul ca Degetele acorda multa importanta copulatiei lor. Îi f ilmeaza pe cei mai buni copulatori ca sa-i dea drept exemplu copulatorilor prost i. destul de satisfacut ca cineva întelesese în sfârsit ca pr efera sa-si faca plimbarea dimineata si în pas alergator. Banii sunt un concept abstract unic inventat de Degete. aveau si ei o sexualitate de acest tip. de cele mai multe ori le dau balele ca la limacsi Furnicile sunt foarte interesate de aceasta for ma de sexualitate primitiva. . apasând pe cuvinte: . Printesa 103 nu se lasa rugata. La adapostul unei grote. apare o femela care manânca sexul mascul ului. e mult mai exaltata decât dragostea în doua dimensiuni. acesti bani pot fi schimbati p e hrana. Adica Degetele cele mai violente ajungeau într-un loc. PE DRUM BANII. trebuia neaparat sa ajunga la unul din cei Sapte Pitici. Julie descoperi Enciclopedia si o scoase din dulapul unde era prizoniera . si din cauza Noului Testament. lui 103 îi placea în mod deosebit sa vada ceea ce e le numeau "filme pornografice". si-l puse peste camasa de noapte. Din cuierul de pe culoar îsi lua impermeabilul negru care îi aj unge pâna la glezne. planând în cele trei dimensiuni. Furnicile îsi spun ca. am avut cinci sute de ani de Inchiz itie. . Capitalul ne-a adus sap tezeci de ani de comunism. ea înregistreaza dupa dictare infor matiile pretioase despre viata si obiceiurile Degetelor ca sa-si umple feromonul -memorie zoologic. violau fetele si le furau toate b unurile. . Nu.Repeta. în acest domeniu. Julie întoarse spatele mamei sale. Furnicile si printesa lor n-au timp de pierdut cu flecarelile. toate va spun ca n-au bani si ca re greta ca societatea lor e construita numai pe importanta banilor. Din care te tragi si tu.Cartile pot sa fie periculoase. dupa cum arata documentarele lor istorice. Trebuie s a actioneze repede daca vor sa salveze Cetatea de amenintarea cumplita a pancart . Dragostea în zbor. lipiti de s ol. îsi lua geanta de spate..

e vag. Degetele nu mai încearca sa se adapteze Pamântului. înseamna ca e un vizual. "audibil". Folosesc expresii de genul : "sunt satul pâna-n gât". furnica percepe cu o acuitate uimitoare undele telurice. "te-ai turtit". Adjectivele lor sunt "rece". functioneaza mai bine. De aici. "calduros". cei care vorbesc având ca refe rinta limbajul auditiv. Le sfatuieste pe cele douasprezece sa mearga mai departe fara sa se abat a de la unul dintre acele canale vibratoare. Chiar si organul lui Johnston. "cai verzi pe pereti". cauta un "nod magnetic". în schimb. observa. Pâna în Evul Mediu. "excitat/calm". îl respectam si. îsi zise printesa. el ne prote jeaza. în Renastere. "discordant". Folosesc expresii precum "viata în roz". în acel moment. cei care vorbesc având drept referinta limbajul corporal. Îsi construiesc cuiburile în zone nefaste magnetic si se mira pe urma ca au migrene. Vorbesc prin s enzatii: "te-ai prins". vrând parca sa-si caute mai bine senzatiile în el însusi . atunci e un senzitiv. Îsi const ruiesc autostrazile oriunde. nu ti-e mai bine". de felul "contez pe tine pentru a duce la bun sfârsit aceasta treaba". Datorita acestui organ deosebit. O astfel de cunoastere permite sa se actioneze asupra tuturor tipurilor de interlocutori folosind cele trei registre lingvistice. "clopotire".ei albe. Se gândeste la degete care nu stiu sa discearna câmpurile magnetice. Daca. Auzise despre asta la televizor. Vizualii spun cât se poate de natural: "Vezi". Viata e frumoasa. exercita m o apasare pe antebratul sau. Degetele au început sa creada ca numai cu ratiunea puteau sa înteleaga totul si ca deci nu mai aveau nevoie sa con sulte natura înainte de a întreprinde ceva. Si asta pentru ca vorbesc numai pri n imagini. Daca lasa ochii în jos. "ai încasat-o". înainte de a-si construi cetat ea. Lumea e frumoasa. se poate merge mai departe creând puncte de ancorare fizice. la suprafata. Pamântul este. Auditivii spun cât se poate de natural: "Auzi". Iar adjectivele lor sunt "melodios". traversat de unde vibratoare. Apartenenta la unul dintre aceste grupuri se recunoaste dupa felul în care un interlocutor misca ochii. "rasunator". începe prin a ridica ochi i în sus. ENCICLOPEDIE STRATEGIE DE MANIPULARE A CELORLALTI: Populatia se împarte în trei grupe. Senzitivii corporali spun cât se poate de natural: "Simti". unele Degete. Atentie însa sa nu-l faceti sa functioneze invers! Sa luam exemplul unui p sihoterapeut care îsi primeste pacientul batându-1 usor pe umar si plângându-se: "Deci. Ca si furnicile. asa se pare. care. Vorbesc cu cuvinte sonore care evoca muzica si zgomotul: "surdina". e tr ansparent". descriu cu culori. vor ca Pamântul sa se adap teze lor. Ei arata. cele m ai multe popoare asteptau ca preotii lor sa detecteze un nod magnetic pozitiv înai nte de a construi un templu. Scoarta terestr a este parcursa de vine de energie magnetica pe care 103 abia le percepea când era asexuata. Daca îsi îndreapta privirea într-o parte. prietene. Medicul respectiv poate sa practice cea mai buna te . Daca. va fi stimulat la fiecare noua apasare pe acelasi antebrat. dar acum aproape ca le vizualizeaza ca pe niste radacini lungi. "nu mai avem ce vedea". Totusi. Urmând vinele invizibile ale Pamântului. atunci e un a uditiv. o forma de memorie senzoriala. atunci când i se cere sa-si aminteasca ceva. Înainte! Printesa 103 e înca ametita de fericirea de a avea un sex. cunosteau pe vremuri secretul vinelor magnetice ale Pamântului. 72. precizeaza "e clar. Si apoi. taie cu ziduri pistele ancestrale ale migratiilor a nimalelor. Acti unea consta în a aplica un punct de presiune pe o parte a interlocutorului când vrem sa-l stimulam în momentul în care îi transmitem un mesaj important. sensibil la câmpurile magnetice terestre. Ce i care vorbesc având drept referinta limbajul vizual.

Julie voia sa se departeze de acel loc cât mai repede posibil. ai nevoie de un loc linistit. furnicile se uita una la alta. în ainte de a-l parasi. Întelegi? . Problema este ca profesorii au ocazia sa influente ze zilnic cel putin treizeci de fiinte tinere si deci maleabile. Unii sunt ma i cumsecade si altii mai putin cumsecade. Probabil ca se plictisea de moarte singur în t axiul lui. Nu semanati cu profa de mate.Sunteti un tip cumsecade. Profesorul se uita la era cu o privire sincera si cordiala. pentru ca ceilalti înca nu sosiser a. Îi propuse o bautura calda la cafenea si. . Asa ca unii se dau autoritari. Dupa ce-ai fugit de-acasa. Ajunse la liceu si se îndrepta d irect spre sala de muzica. locuies c în imobilul de-acolo.Sa stii ca profesorii sunt si ei oameni ca toti ceilalti. inteligenti si mai putin inteligenti. se dau colegi cu voi. era deosebit de interersanta. În plus. caci pacientul sau va reveni brusc la toate angoasele lui daca. Astepta dintr-o clipa în alta sa soseasca coleg ii ei din grupul rock care o vor gazdui fara probleme. fata accepta. parasi masina si o lua la fuga. "Salut fetelor" le zice el lasând în jos geamul. Apoi au aruncat chibrituri aprinse. volumul III 73. Vazând ca Julie nu zice nimic. iar una dintre ele exprima ceea ce toate gândesc: «Ce prost si La Fontaine ala !»" Taximetristul râde singur. Pe pancartele lor scria: "Sa salvam agr icultura franceza" si "Moarte porcilor de import". multumim». Între noi fie vorba. Sunt un star. . Enorma responsa bilitate! Noi suntem gradinarii societatii de mâine. Edmond Wells. În cinci minute omul îi povesti toata viata care. dar daca vrei sa te odihnesti sau sa manânci putin. Greierele ridica geamul si da ordin soferului sa demareze. ca mine. PORCI SI FILOZOFI Soferul era un om de viata. natural. Pusesera mâna pe un camion care transporta porci din Ungaria si turnau ben zina peste custile animalelor. caci vorbea fara sa se mai opreasca clientei sale. ci si sa fii putin psiholog. Se simti obl . zise Julie. a ltii fac pe savantii sau. Etajul trei pe stânga.Mie mi-ar fi frica sa fiu profa. Dupa plecarea limuzinei. mai putine pamânturi în pârloaga si oprirea importurilor de carne din strainatate:. repeta gestul. îi propuse imediat un banc. Julie schiteaza o strâmbatura descurajanta si îsi z ice ca cu cât criza spirituala a civilizatiei se apropie. Filozoful zari un colt al camasii de noapte roz sub gulerul impermeabilu lui. S-ar parea ca ai reusit foarte bine în viata! Ah. lânga ele se opreste un Rolls Royce a vând înauntru un greier îmbracat într-un costum de gala. Deodata. . Vreti putin caviar?-Aaa. .Sa-ti mai spun unul? Strada principala din Fontainebleau era blocata de o manifestare a agric ultorilor.Acum am ore. raspund furnicile. . . da! Show-biz-ul renteaza nemaipomenit în zilele noastre. Ca sa-i înveti pe altii. Arunca o ba ncnota soferului. «Salut. trebuie nu numai sa-ti cunosti bin e materia. raspund furnicile.rapie din lume. Ea îi multumi refuzând totusi. sperând ca nu o va remarca nimeni. Îsi împinse în spate scaunul de plastic si îi dadu un inel cu chei. Asta evita adevaratul dialog. Ea vrea sa ma umileasca. . când vad cum râd elevi i de profa de germana.Ai dreptate. Te poti duce acolo daca vrei. nu. "Trei furnici se plimbau la Paris pe Champs-Elysees. parca ma ia cu fiori. Furnicile se uita cu mirare la greierele care manânca caviar si bea sampanie.Julie! Ce cauti aici? N-ai ore. amabili si mai putin amabili.O sa racesti. din coltul pietii. cred ca toti profesor ii sunt îngrijorati la gândul înfruntarii unei clase. cu atât oamenii spun mai m ulte bancuri. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. care cereau subventii mai mari.

La televiziune totusi. verde. des i orice furnica stie foarte bine ca trifoiul e o planta a carei seva este toxica . el te îmbogateste spiritual. Educatia face fiintele mai p uternice. Sunt niste fiare salbatice care devoreaza septelul de paduch i-de-frunze. În jur. Ai noroc ca frecventezi acest liceu. Acel vul can de zahar în eruptie bogat colorat în violet. Se afla la nord-est de Bel-o-kan. Chiar daca nu te simti bine aici. înoata în jeleul pulpei. un Deget care sa-si d ea osteneala într-o zi sa faca un feromon zoologic despre stiinta mirmeceeana. ci este si aprovizionata imediat cu compusi pentru fertilizare. Din fericire. Dupa ce-si umplu pâna la refuz gusa sociala si stomacala cu fructoza. Ar putea afla astfel de ce fructele au gust bun si de ce florile sunt frumoase. Doar din lene de a scuipa sau de a digera sâmburii. Trec printr-o jungla de papadie. DIRECTIA: FLUVIUL ARGINTIU Cele treisprezece furnici folosesc o ramurica ca sa treaca o râpa abrupta. Fructele sunt delicioase în speranta ca vor fi mâncate de animalele care le vor digera si vor da afara miezul sau sâmburii tari mai departe printre excremente . 103 nu a înteles niciodata de ce Degetele gaseau garga ritele "simpatice". 103 vazuse ca De getele reuseau sa produca fructe fara seminte: pepeni sau struguri fara sâmburi. E alergica la polenul de ruja. Îsi zise ca data viitoare când va avea ocazia sa vorbeasca cu Degetele.. papura zvelta ascunde broaste râioase ale caror oracaituri sinistre rasuna în aer. Coboara în tromba o panta abrupta plina de ferig i. Ajung pe o plaja de nisip negru. Toate fructele se concureaza pentru a fi mâncate si deci sa se raspândeasca în lume. Jos zaresc o smochina care s-a spart dupa ce a cazut din copac. Daca va întâlni acest Deget. 16 s tranuta. Exploratoarele înainteaza pe plaja. furn icile pornesc din nou la drum. a evolua înseamna a-si ameliora si mai mult savoarea. îsi scuipa în fata sâmburii. îi va spune ca florile sunt frumoase si mirositoa re ca sa atraga insectele. În curând zaresc în departare o linie argintie: fluviul. Îs i vâra capul în carnea ei moale. le va sfatui sa lase fructelor sâmburii.Mmm. Alta strategie a Degetelor: acorda virtuti pozitive trifoiului. Liceul nu este un scop si un mijloc. ci sa te folosesti de el. chiar daca asta le va obliga sa le scuipe. cele mai putin tentante fiind sortite sa dispara. aspectul si parfumul. Turme de gargarite fug la aparitia lor. Ai vederea scurta. Marturisirea nu paru sa-l surprinda în mod deosebit pe profesorul de filo zofie. Strabat carari împresurate de cicoare si ruje. fluviul curge de la nord la sud. . acea smochina proaspata pe care o devorau nu va avea dificul tati în a se face mâncata si digerata. Ai gresit adversarul. Cele douaspre zece exploratoare nu stiu ce este aceea o "ambarca-tiune" si îsi zic ca trebuie sa fie vorba tot de o inventie a Degetelor.Eu am pus focul de la pubele. De exemplu: de ce fructele au gust bun? De ce florile sunt frumoase? Noi.. ca 10.igata sa-i dea ceva în schimb. roz si alb atrage deja muste isterice. Furnicile iau o pauza de masa. Cele treisprezece se scalda în sucul ei dulce. abandonând cadavre de paduchi-de-f runze pe jumatate ciopârtite. stim. Subtila strategie vegetala: nu numai ca samânta copacului fructifer e raspândita a stfel. O informatie. Ce greseala enorma faci vrând sa distrugi ceva pe care nu stii sa-l folosesti! 74. În orice caz. Pentru ele. . furnicile. Nu trebuie sa-i suporti povara. Printesa 103 ridica a ntenele si repereaza pozitia. . Caci insectele sunt cele care le împrastie polenul si l e permit reproducerea. Ce bun e fructul! Exista întrebari pe care Degetele nu si le pun. Acest s istem scolar a fost totusi conceput ca sa va ajute. Printesa 103 sugereaza sa coboare pe fluviu în ambarcatiune. Printesa 103 îsi zice ca ar trebui sa existe. Degetele erau pe cale de a face sterile specii întregi. mai solide. Mai mult gura vorbi decât capul. mai constiente.

Plutesc pe apa din noaptea timpurilor. Chinezii stiau deja foar te bine sa se foloseasca de praful de pusca. ENCICLOPEDIE CALATORIE SPRE LUNA: Exista momente când visele cele mai nebunesti par re alizabile cu conditia sa îndraznesti. Pe vremuri. O inspectie dezvaluie o ancora care o imobilizeaza. Petioalele sunt suple si prevazute cu un numar de tubulete pline de aer care asigura o si mai buna pl utire. Print esa 103 le semnaleaza ca trebuie sa captureze gândaci de apa. dar acolo unde se afla acum nu exista nu-ma-uita. Frunzele lui. Viata fiind o succesiune de zile si de nopti. Împreuna cu vehiculul sau. 103 provoaca un contact an tenar si gaseste feromoni ca sa-i convinga sa le ajute în croaziera pe fluviu. fru nze tinere cufundate înca în apa se înfasurate în forma de cornet. Furnicile urca pe planta dar aceasta nu se misca. Belokanienele încep sa amenajeze ambarcatiunea si o umplu cu alimente care le vor ajuta sa suporte vicisitudinile croazierei. nu vor putea sa navigheze noaptea. sa produs o miscare culturala vizând admirarea lunii. cei mai mari cântareti nu mai aveau alta sursa de inspiratie decât ac easta planeta de pe cer. Aceste coleoptere ac vatice vor servi drept propulsoare. împaratul Song a fost pulverizat printre aceste e norme jerbe colorate si incandescente care ar fi trebuit sa-l propulseze pâna la a . întrerupându-si din când în când lucrul ca sa respire . amânarea nu era prea mare. Unul dintre împaratii din dinastia Song. a vrut sa aiba sufletul împacat. În China. Ea recomanda îmbarcarea a doua zi dimineata. Au plasat deci niste petarde volumi noase sub o cabanuta în centrul careia trona împaratul Song. Te poti gândi la un insubmersibil mai bun? Cu un nufar. In cea mai mare parte. Admira atât de mult luna încât a dorit sa fie primul om care s a puna piciorul acolo. în plus. ca malul din fata este foarte departat si ca. Cei mai mari poeti. cu petiol lung. Furnicile îi ademenesc cu ceva prada moarta ca pturata la suprafata fluviului. Suprafata superioara formeaza un fel de platforma verde si rotunda. Le-a cerut savantilor sai sa fabrice o racheta. Cu mult înainte de Neil Armstrong. înainte de a da ultima lovitura eliberatoare. Se refugiaza deci sub o stânca si manânca gargaritele ca sa-si recapete fort ele. Dar probabil ca cercetarile prelimi nare fusesera mult prea sumare caci. Cerceteaza împrejurimile cu ochii s i cu antenele în cautarea unei frunze insubmersibile. cu noua ei vedere sexuata. acestea s-au comportat exact ca niste focuri de artificii. Nici o ambarcatiune n-ar putea sa traverseze pe-acolo. cei mai m ari scriitori. Apoi evidenta se impune: nuf erii. Furnicile urca pe un mic nufar alb si roz rezemat moale de mal. cu mult înainte de Jules Verne. 75. imediat ce fitilele reactoarelor au fost ap rinse. în secolul al XIII-lea. Celelalte o ajuta dar. Se pregateste o mare calatorie. Când gândacii se apropie. frunzele moarte care plutesc pe apa se rotesc foa rte repede. E mai bine sa coboare mai jos în cautarea unui loc unde fluviul se îngust eaza. ea a traversat fluviul pe frunze de nu-ma-uita. acesti chinezi fabr icasera astfel prima racheta interplanetara. vom traversa fara sa ne înecam. sub domnia împaratilor din dinastia Song. rezer vele lor sunt formate din gargaritele care n-au fugit destul de repede si din gând aci de apa care au refuzat sa coopereze. au o forma ovala. el însusi poet si scriitor. Nufarul se prelungeste printr-un rizom lung care i ntra în apa ca o frânghie. Printesa 103 constata. adica au facut explozie. ceea ce faciliteaza scurgerea apei. semn ca exista vârtejuri. Printesa 103 se apleaca sub apa ca sa-l taie. Sub frunza principala. Acest apendice foarte solid are o grosime de peste cinci centimetri si coboara în apa pâna la un metru ca sa fixeze planta de pamânt. neteda si p arca data cu lac. Printesa 103 afirma ca nu foloseste la nimic sa plece acum.Printesa 103 le arata ca o frunza poate sa fie folosita ca suport pentru a înainta pe apa. Ei sperau ca puterea exploziei sa-l proiecteze pe suveran pâna pe luna.

Ploaia. O furtuna. De aceea. Un copac mare de lumina creste din nou între nori si mo are atingând pamântul. Existenta lui est totusi atât de efemera încât printesa deja nu o mai vede. în urma cu câteva zeci de milioane de an i. INSOMNIE E noapte si totusi furnica nu doarme. Caverna este luminata de un flash care. Apoi cade o bomba. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Iese în pragul cavernei ca sa vada ce se petrece afara. Toate insectele stiu ca pe vremuri. de când are un sex. putând sa duca la concluzii complet contrare. noaptea ca niste valori cont rare spiritului furnicarului. furnicile controlau focul si se dedau unor razboaie cumplite care uneori dist rugeau paduri întregi. Fenomenul este mai putin periculos decât lacustele. Fiecare dispune de un spirit propriu. Broastele nu mai Oracaie. le transforma pe cele douasprezece exploratoare în albinoase. alimente carbonizate si. De data asta e mai aproape. În jurul ei. Cerul e si mai întunecat . Un zgomot si o lumina au trezit-o pe 103. A vazut unde a du s asta: roci topite. Pâna atunci considerase singuratatea. în timpul somnului e dominata de o stare de semi-toropeala.strul noptilor. Trece un nor rosu. Poate ca asta e motivul pentru care insectele n-au dezvolt at niciodata tehnologia metalului si nici a explozibililor. 77. ca sa evolueze. O sfera enorma de apa care face explozie pe pamânt si o stropeste. Cerul e negru si luna. Pe vremuri. razboaie cu foc. Focul e tabu la insecte. Pentru aceeasi informatie. tot ce se petrecea noaptea. noaptea e frumoasa. caci somnul îi "stingea " complet corpul cu sânge rece. fiecare emisfera va avea o analiza difer ita. Oare. Se trezeste la cel mai mic semnal. descoperita pe jumatate . e creier ul formelor. pri . Furnica priveste focul care mistuie treptat copacul. Cu organele lui Johnston. E unul dintre inconvenientele de a fi dotat cu simturi mai subtile. Focul. este creierul cifrelor. ENCICLOPEDIE NOOSFERA: Fiintele omenesti au creiere independente: emisfera dreapta si emisfera stânga. Focul. Masacre cu foc. Printesa priveste ploaia. mai ales. Creierul drept este harazit intuitiei. consilier inconstient. Ia imedia t foc. Aceasta sfera mortala este urmata de o multitudine de altele la fel. Furtuna seamana cu u n copac înalt cu multe crengi care creste din cer ca sa mângâie pamântul. 103 vede o linie de lumina brazdând cerul. Dupa tunet se asterne o tacere si mai apasatoare. leganata de ploaia care cade p e pamânt. frigul. într-o zi. A treia bubuitura. a colo sus. o secunda. cele douasprezece exploratoare motaie mai departe. Creierul stâng este harazit logicei. toate insectele au convenit sa proscrie acest element mortal. E frig dar ieri a mâncat destul de mult ca sa dispuna de rezervele de ener gie necesare pentru a se mentine treaza. Printesa stie ca. 103 percepe electricitate magnetica în aer. nu exista. Se ridica. vor fi si ele constrânse sa încalce acest tabu? Printesa îsi îndoaie antenele si adoarme iar. Ai o usoara tendinta spre insomnie. Dar. se oglindeste în romburi mici în fluviu. Un copac negru de pe pamânt a fost lovit de copacul alb din cer. Degetele si-au bazat tehnologia pe stapânirea focului. dar 103 prefera sa se dea totusi trei pasi înapoi. Or. volumul III 76. S-ar parea ca numai noaptea emisfera dreapta. Chiar si frigul are farmec ul sau. Edmond Wells. Viseaza flacari.

sa faceti revolutia. acest creier feminin intuitiv ar ma i avea o calitate. cu ochii în sus.. "Pare prea usor. Ar . Astfel credem ca ne imaginam sau ca inventam lucruri pe care. . iar Ji-woong. Spiritul uman globa l într-un fel. creierul nostru drept le ia pur si simplu de acolo. deschizând porti. deja încalziti. Mesajul perceput era transmis de nervii au ditivi pâna la creiere care descompuneau sensul si greutatea fiecarei silabe. inventatorul cuvântului "b iosfera" si â filozofului Teilhard de Chardin. Nu mai erau opt. iar Julie ar fi dorit ca acest moment p retios sa dureze vesnic.n intermediul viselor. Iar când creierul nostru stâng asculta cu atentie creierul drept. în realitate . Acea revolut ie despre care vorbea Enciclopedia parea foarte aproape. Avea impresia ca zboara si refuza sa aterizeze. Edmond Wells. Noosfera ar fi un nor mare care înconjoara planeta ca si atmosfera sau ionos fera. O fraza de pronuntat. Julie se simtea bine în acea mare de oameni. Un nerv primi un mesaj de transmis gurii. Ji-woong îi facu semn sa reia "Revolutia furnicilor". functionau mai repede. ci unul singur. realizator constient. maxilarul fu r ugat sa se deschida." Cei Sapte Pitici asteptau de la ea o fraza sau macar un gest.Sunteti gata. Conform acestei ipoteze. Simtea aceeasi angoasa ca si Hanibal la portile Rom ei. sa ia din inconstientul colectiv apoi sa lase emisferele dreapta si stânga sa comunice destul de liber ca sa reuseasca sa puna în practica aceste concepte care se gasesc în noosfera. CONCERT Caldura. sa nu mergem mai departe. volumul III 78. dupa m odelul unei perechi în care sotia.. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. vane. lovea cu betisoare le în toate tobele. Julie ezita. grilaje.Daaaaa! Trei batai de inima. Noi suntem noii vizionari! Noi suntem noii inventatori! Privirea fetei îsi schimba usor culoarea. Nervul era pregatit sa transmita foarte repede semnalul. Francine îsi agita parul blond. Toti se uitau la ea. Fetele de la clubul de aikido scandau: Cine sunt noii vizionari? Cine sunt noii inventatori? Aclamatii. un pictor. Apoi urma raspunsul: . aceea de a putea sa se branseze la ceea ce ei au numit "noosf era". intuitiva. Publicul îi pândea gura. cu creierul lor drept. Concertul trebuia sa se termine la unsprezece si jumatate.Sunteti gata sa schimbati lumea aici si acum? Sala raspunse si mai tare: . Ansamblul ar forma un mare Spirit imanent. un muzician. îsi da acordul emisferei stângi.Daaaaa! Nervii. Avea ezitarea cuceritorilor care nu îndr azneau sa-si asume victoria. aici si acum? Toata lumea se linisti brusc. Dupa parerea savantului rus Vladimir Vernadski. Julie avea energie cu carul si mai avea înca nevoie de acel contact colectiv fabulos. Nervul se grabi sa faca sa circule mesajul... limba se agita si cuvintele fura pronuntate: . un inventator sau un ro mancier n-ar fi decât niste receptori radio capabili. Zoe dansa din buric. dar senzatiil e erau prea puternice. În capul ei se declansau câteva meca nisme. si-ar strecura pe furis parerea sotu lui materialist. informatia trece si duce la o idee apta sa s e concretizeze în fapte. Acest nor sferic imaterial ar fi format din inconstientele umane emise de creierele drepte.. David îsi lega partile de solo de cele ale lui Leopold.

Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici anunta totusi aparitia apropiata a unui album cu titlul evocator: "Treziti-va!" Poate ca în curând va intr a în concurenta cu noul succes al cântaretei Alexandrine. Fusese doar un simplu concert. . M a asteptam la ceva modest iar voi ati creat un happening. Farmecul fusese rupt. Alexandrine.fi fost de ajuns sa spuna: "Haide". a st iut deja sa cucereasca un public larg care depaseste cu mult centrele culturale provinciale.. Urca pe scena si zise: . Clipa de gratie trecuse.Serios? Directorul scoase un carnet de cecuri.Concertul a luat sfârsit.. N-am mai vazut niciodata pâna acum un pub lic atât de entuziasmat.. care avea sarcina sa interzica pur si simplu pro pagarea operelor prea "subversive".Iata cecul pentru concertul vostru din seara asta si ca sa va ajute sa va pregatiti viitorul spectacol. sigu r. se despart si se întorc acasa ca sa se culce. Sa-i aplaudam. Data viitoare vreau un concert traznet! 79. Vreau sa mai veniti.Buna seara si multumesc. PRESA TRÂMBITA DE FONTAINEBLEAU (Rubrica culturala) CENTRUL CULTURAL UN CONCERT INAUGURAL DISTRACTIV Tânarul grup de rock francez Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici a facut o prezentare foarte simpatica ieri seara în noua sala de muzica a centrului cultural din Fontainebleau.Ati fost cu adevarat formidabili! . poate sa va gânditi la fumigene. Julie face sa se uite aceste mici im perfectiuni datorate tineretii. Sala aplauda fara entuzia sm.. Fara complexe. Dar. te iubesc". fusese înfiintata o institutie politieneasca: cenzura de stat. cu formula ei de glamour rock. niste ochi cenusii care ar corupe si un sfânt si o voce foarte jazzy. . murmura Julie' În cabina unde se demachiau. cu oameni care aplaudau dar care apoi pleaca. Ceilalti directori de centre culturale au sa crape de gelozie. si destul de repede. simtira cu totii un val de amaraciune. Asistenta era foarte animata. la un decor. reduse lumina pe scena si aprinse lumina în sala. Tânara cântareata a grupului. Pe buna dreptate putem regreta ritmurile modeste si insipiditatea cuvint elor. . o lua pe Julie în brate si o saruta pe amândoi obr ajii. se gândi putin si scrise: cinci mii de franci. un concert reusit.În sfârsit se petrece ceva interesant si în acest mic oras de provincie. pentru ca unele idei considerate subversive de catr e puterea de atunci sa nu ajunga la marele public.Dar. . are toate calitatile ca sa reuseasca în show-business: un corp de zeita. sa puneti afise. "Iubirea mea. Marcel Vaugirard 80. premiata deja în toate topurile. cu entuziasmul ei comunicativ. Nu trebuie sa va mult umiti cu mica victorie din seara asta. Viata îsi relua cursul. . Totul era parca suspendat în timp. Directorul intra în culise. Nu trebuie sa exageram. Juli e Pinson. Trebuie sa va ocupati mai mult de costume.. ENCICLOPEDIE CENZURA: Pe vremuri. . Directorul opri sunetul. Unii pretind chiar ca s-ar putea dovedi o rivala pentru celebra cântareata Alexandrine. Sa le multumim înca o data lui Al ba ca Zapada si celor Sapte Pitici.

ziare. Deseneaza motive complicate pe arip ile fluturilor si mai simple pe carapacea gândacilor de apa. Sub efectul acestei licori. prin miile de carti care apar pe luna. salciile plângatoare îsi apleaca frunzele lor lungi si mo i. Furnicile îsi inspecteaza vasul. editorii împiedica aparitia unor noi curente lit erare. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Îsi lasa în apa capsulele care. Naturii îi place uneori sa introduca o nota decorativa. ci abunde nta. Se raspândeste tenta cenusie. substanta care face spuma si bule. Fluviul dimineata e ceva foarte frumos. Mereu avida de senzatii tari. totul pare mai pasnic. solida si plata. Toate astea fac parte din vechea logica: nu trebuie sa apara nimic "original" ca re sa poata pune în discutie sistemul.Azi. Carapacea lor verde are margini portocalii. Tot asa. Fruntea gândacului de apa este împodobita cu un simbol galben în forma de V. Difuzând cu tona tot felul de muzici similare. Printesa 103 gusta rizomul nufarului si e mirata ca imediat are un sentiment puternic de pace. cu atât diversitatea de creatie e mai mic a. furnicile zaresc obstacolele din departare. Micul nufar este într-adevar o nava perfecta care protejeaza de apa rece c a gheata. Acum nu mai actioneaza lipsa. Nim . Edmond Wells. cenzura si-a schimbat fata. care ridica capul si scuipa jeturi apte sa alunge sapunul din tubul lor pulmonar. Nu atrage atentia nimanui. Astfel se ajunge la paradoxuri. Pe stânga. Nu poate sa zâmbeasca dar se simte bine. În partea din spate. mai senin. Nava exploratoarelor s-a avântat dimine ata devreme pe valurile neospitaliere si despica cu o viteza destul de mare acea panglica stralucitoare. Cu cât sunt mai multe canale de televiziun e. o stânca are suprafata acoperita cu sapunarita care împrastie arome delicate. suporturi mediatice. COBORÂREA PE FLUVIU Fluviul argintiu aluneca spre sud. se bucura de peisaju l imens din jurul lor. cicutina. nimeni nu mai stie de unde sa ia informatiile interesante. caci este normal sa vezi un nufar alunecând p e apa. Sub avalansa neîntrerupta de informatii neînsemnate. Se cheltuieste o energie imensa pentru ca t otul sa ramâna imobil. Bobitele de roua scânteiaza pe plantele acvatice care se deplaseaza în deriva. Rizomul contine o substanta anafrodisiaca care actioneaza ca un calmant. Soarele stacojiu le scalda pe be lokaniene cu o ploaie de reflexe rubinii. si nici criticii care ar trebui sa filtreze aceasta masa nu mai au timp sa citeasca. Frunza de nufar formeaza o pluta mare de c uloare verde. mai blând. La trecerea navei. Narcisele seamana cu niste stelute galbene si parfu mate. Multimea unor insipiditati similare blocheaza creatia originala. volumul III 81. la nivelul suprafetei irizate. gândaci i de apa înoata cu miscari gratioase. Furnicile se distreaza urcând si coborând pe aceste pânze mari de culoare roz. a caror marime se diminueaza pâna când se transforma în stamine în centrul florii. Castanii de apa îsi ofera fructele. cazând. Floarea nufarului este destul de complexa. Partea de sus a nufarului atinge usor frunzele unei flori de cucuta care degajeaza miros de telina si supureaza un suc galbui care se închide la culoare în contact cu aerul. care paralizeaza creierul. pr oducatorii de discuri împiedica aparitia unor noi curente muzicale. Pulpele lungi si paroase ale gândacilor de apa se îndoaie si se desfac ca sa propulseze ambarcatiunea mirmeceeana. Ea e f ormata din patru sepale verzi si din numeroase petale inserate în spirala. sa vada sau sa asculte totul. Din punctul cel mai de sus al florii acvatice. Printesa 103 si cele douasprezece explora toare. Multe exploratoare au platit cu viat a pentru ca aceasta informatie sa ajunga în memoria colectiva a semenelor lor. cocotate pe cele mai înalte petale rosii al nufarului. elibereaza saponina. Furnicile stiu ca acel suc e dulce dar contine un alcaloid put ernic. Aceasta dezordine pe apa îi irita pe gândaci. de radio. niste nici nuci înconjurate de un caliciu împod obit cu spini mari laterali.

va putea du pa aceea sa produca oua provenite de la primul. Si nici: "Plec departe într-un ti nut strain". Nu stiu cum au adus furnicile. Din documentarele televizate. pe spate. Sunt prea mari. Tinerele furnici le urmaresc cu admir atie. se aud o multime de cânturi. Fiecare mas cul supravegheaza si apara împotriva celorlalti masculi partea sa de teritoriu. prea puternice ca sa vada acele narcise galbene. a aflat ca Degete au descoperit ca Pamântul e rotund. acele salcii plângatoare. cu capul în jos si sifonul respirator în sus. gelosi. prinde prada apoi o aduce la restul capului care îsi înfige în ea maxilarele. ea înmagazineaza sub coate bule de aer care sunt treptat aspirate de s tigmate. Greieri. prea g rase. Dispun de hartile tuturor padurilor. pentru dominarea Pamântului. Ca sa respire. Furnicile se apleaca ca sa strânga larvele de tântari suspendate la nivelul suprafetei fluviului. Stie cum.eni sa nu se atinga de cucuta! Deasupra lor se rotesc libelulele. Femela libelula este evident atrasa de masculul care îi ofera cea mai mare suprafata pentru dansul copulator si ouatul care va urma. si nu-si pot fixa atentia decât pe 15 grade. Fu cuprinsa de o mare mândrie pentru specia ei la vederea acelui fluviu ma iestuos.. Se apropie de prada care nu fuge deoarece crede ca dispune de destula distanta ca sa poata fugi. îsi zise ea. cum se prelucreaza laptisorul paduchilor de frunze. Daca se acupleaza de mai multe ori cu amanti diferiti. Atunci libelula îsi desface masca brusc cu b arbia-brat articulata. Marile insecte. Asta e istoria lor. E o larva de libelula al carui cap iese la sup rafata apei ca sa hapaie o efemerida. un animal care înoata invers. sub suprafata fluviului. Nu vor percepe aceleasi culori ca ea. Se înfrunta între ei ca sa-si mareasca posesiunile. cum sa te faci înteles de animale si atâtea si atâtea lucruri despre care Degetel e nu stiu nimic. se grabesc. Într-adevar. Printesa 103 întelege ce s-a întâmplat. claca furnicile vad dupa un unghi de 180 de grade. Degetele nu o cunosc. din tinuturile Soarelui-rasare. tuturor pajistilor. 103 se gândeste la marea istorie a furnicilor. cunoaste toate vechile mitologii transmise din totde auna de la o antena la alta. ceapa sau morcovul.. rivalitatea nu s-a t erminat. Vede. dar raza lor vizuala este prea îngusta. vedere pe care Degetele nu o vor avea niciodata. Toate tarile de pe planeta sunt la o zi de mers cu masinile lor zbu ratoare! Într-o zi. Asezata în mijlocul galben al navei-nufar. O femela poate sa pastreze timp de câteva zile sperma proaspata a masculu lui în abdomen. spre alte tinuturi seminte de flori si de legum e care nu se aflau acolo înainte: mazarea. Aceasta pleaca ca o catapulta. Degetele v ad doar dupa un unghi de 90 de grade. 103 capatase obiceiul de a mânca de trei ori pe zi la or a fixa. furnici le s-au razboit cu termitele timp de zeci de milioane de ani. masculii libelula stiu asta si. A picat bine. Ambarcatiunea-floare aluneca si evita în ultimul moment stâncile-recife. dar si broaste si broscoi. De altfel. Celalalt o observa printr-un geam. cum se respecta fruct ele. vechi si demne.. E o plosnita de apa. se dedau dansului lor nuptial. Larva li belula este dotata cu o prima masca-fata legata la o articulatie lunga care îi fol oseste drept barbie. fie ca un mas cul a reusit sau nu prin eforturile lui sa atraga o femela. Ono are spermei ultimului mascul. Deodata se iveste un cap. Stie cum au facut furnicile sa dispara dinozaurii d e pe Pamânt invadându-i prin intestine.. Când era la Degete. a sa cum le vede ea. al doilea sau al treilea partene r. În timp ce soarele devine din rosu portocaliu. Cu noile sale simtiri de sexuata. Printesa 103 spera sa le arate Degetelor tehnologiile din Belo-kan. Totusi. Asta nu o va împiedica totusi pe doamna libelula sa gaseasca alt mascul care si el o va goli la rândul lui. E ora dejunului. privirea Printesei 103 strapunge apa. înainte de a se acupla. Din fericire. tu . Degetele vad foarte departe cu claritate. Nu pot sa-si mai spuna: "merg spre necunoscut". Înainteaza târându-se cu picioarele din s pate si pare ca galopeaza de cealalta parte a oglinzii suprafetei fluviului. pasari. sa goleasca femela de sperma rivalilor. bineînteles. deci finit.

pluti nd si agitându-si inutil picioarele. ENCICLOPEDIE ARTA FUGII: "Fuga" este o evolutie în comparatie cu canonul. Bach a patruns astfel chiar în interiorul muzicii sale si conta pe ea ca s a se ridice si el ca un rege nemuritor spre Infinit. la. situati ca doua pe rle în parti. inund a frunza de nufar. Si asta fara ca urechea celui mai atent auditoriu sa descopere clipa în c are a avut loc metamorfoza. Atunci. pornind de la simplitatea totala. Deodata percep vibratia ambarcatiunii furnicilor. exact înainte de a muri. lui do. în mod ciudat. se grupea za într-o legiune acvatica si ataca. porneste în do minor dar. cadavre de tântari sau larve de plosnite. do. folosindu-se de ea ca de o pânza solida. la sfârsit. insecte acvatice care seaman a cu tântarii de apa dulce. atinsi. Fuga e mai mult o progresare decât o repetare. Un fel de summum al acestei opere consacrate fugii este bucata Arta fugi i în care. catifelati si hidrofugi.turor le e foame. Abdomenele mirmeceene îsi trag salvele. Patineaza pe suprafata apei. Ofranda muzicala. se termina în r e minor. B corespunde notei si bemol. . Datorita lor. se prabusesc si pornesc în deriva acolo unde pântecele lor hidrofug îi mentine la sup rafata. si H. Paienjenii de apa cauta dafnii. furnicile zaresc un grup d e insecte care merg pe apa. pâna când se va fi metamorfozat în toate notele gamei . Fata inferioara a pân tecelui este acoperita cu peri argintii. Au capul mai lung decât corpul si cei doi ochi sferici. Furnicile. ca sa vada cum reactioneaza cu ea însasi pe toate planurile. Ca multe dintre ele. Toate furnicile sunt în apa. constituie una dintre cele ma i frumoase arhitecturi de fuga. Foc. pot sa circule linistiti pe apa fara teama ca se vor duce la fund. Canonul "tort ureaza" aceeasi tema în toate sensurile. Totusi câtiva reusesc sa se apropie de nava si. îsi asigura o stabilitate excelenta pe fluviu care react ioneaza ca o membrana întinsa. C. de Johan Sebastian Bach. c a pe vremuri vikingii lancile si scuturile. Fuga în schimb poate sa prezinte mai multe teme diferite. lui la. lui si simplu. 82. întelegând pericolul. Spri jinindu-se cu tot torsul. si. In cele din urma se pomenesc deci cu barbia si pântecele în contact cu apa rece. îsi aliniaza abdomenul pe flancurile navei. explica Bach. Ofranda muzical a s-ar putea repetai la infinit. Numerosi paienjeni de apa. Bach = si bemol. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Aceasta fuga este deci neterminata. Patinatorii supravietuitori se deplaseaza în zig-zag printre jeturile de a cid formic. Unele încearca sa imite paienjenii m ergând pe unde. Sunt paienjenii de apa. Cu ajutorul acestui sistem de "salt" de la o tonalitate. "La fel e si gloria regelui care se ridica continuu în acelasi timp ca modulatia ". dar acest exercitiu cere o gestionare perfecta a repartizarii greu tatii pe fiecare picior iar furnicile au totdeauna unul care se duce la fund. doar sprijinindu-se de ea cu picioarele lor lungi. îi fac sa semene cu niste masti africane alungite. A fost oprit în plin elan de probleme de san atate (în acea perioada era aproape orb). În solfegiul german. ATACUL PATINATORILOR ACVATICI În timp ce vasul-nufar rosu luneca usor pe apa. Johann Sebastian Bach a vrut sa explice muritori lor de rând tehnica progresiei muzicale care. volumul III 83. se îndreapta spre complexitatea absoluta. Multi paienjeni sunt doborâti de la primele rafale. Edmond Wells. A. printr-o "scamatorie" demna de cel mai bun prestidigitator. Trebuie subliniat ca Bach a semnat-o folosind drept tema muzicala cele p atru litere ale numelui sau.

Spune ca trebuie eliberat ca sa se întoarca la poporul lui recent socializat. 5 simte foarte bine ca în timpul CA-urilor. Dupa câte va încercari. Fon datorul s-a încapatânat totusi. erau luati de curent. în închisoarea propriului cap si nu mai face nici un efort ca sa gând easca în grup. ci mergând mai repe de decât ei. îsi vor constru i cetatea lor lacustra si vor deveni stapânii fluviilor. Cele treisprezece se agita în toate sensurile si se stropesc reciproc. în mintea ei. încetând de a te mai agata de o securitate imaginara si lasân du-te dus înainte. pâna la urma. printe sa refuza sa lase sa fie vizitate zone întregi din creierul ei. reusesc sa urce din nou pe nava lor. la urma urmelor. pornind de la care se arcuiesc ca sa urce pe vasul nufar. în curând se va gândi numai la ea. au considerat ca un paianjen de apa capabil de atâta curaj era un exemplu. Celelalte furnici sunt de acord. Sunt recuperate si celelalte furnici si sunt capturati câtiva paienjeni ag resori.. ranit. Tot agitându-se. Daca paienjenii de apa încep sa lupte în gr up si daca mirmeceenele nu-i opresc chiar de acum. În loc sa-si petreaca viata ca sa se pr otejeze dupa papura. Toti vecinii sai pa ienjeni i-au prezis moartea caci curentul puternic avea sa-l arunce de stânci. Patinatorii de la capatul de jos al fluviului. i -a agravat defectul. Ce descoperise acel patinator? Încetând de a-ti mai fi teama de curent. dar îsi spune ca. 1 5 nu întelege de ce-ar trebui sa fie crutat. foarte repede. Înainte de-i mânca.. fu lu at. 103 îi întreaba pe prizonieri de ce ataca în hoarda desi speci a lor este cunoscuta ca fiind formata din animale solitare. furnicile nu risca sa se înece. Fondatorul îsi zi sese ca-si vor consacra cea mai mare parte a energiei luptând împotriva curentului d esi nimeni nu stia unde ducea acel curent. un patinator pe care îl numeste Fondator. Daca continua asa. Dar a supravietuit. Se straduiesc sa se agate de marginea nufarului. 103 este constienta de asta. el a decis sa se lase purtat de curent. zgâltâit. Poate ca ar trebui sa-l cautam pe faimosul Fondator ca sa-l ucidem. e un paianjen de apa si are un gust b un. a plecat si. Nu mai joaca jocul colectivitatii. o singura fiinta este de ajuns ca sa modifi ce comportamentul unei întregi specii. 15 se apropie. Vrea sa manânce paianjenul de apa dar Printesa 103 o oprest e. Acolo. Printesa se adaposteste în spatele noilor sale simturi de sexuata ca sa-si justifice compasiunea. Un paianjen de apa p ovesteste ca din cauza unui individ. Comunicatiile Absolute. Printesa 103 rema rca faptul ca petalele-pânze ale vasului-nufar suiera. L-au facut seful lor si au luat hotarârea sa traiasca în colectivitate. Dar nu e momentul potrivit pentru astfel de reflectii. pai enjenii de apa nu puteau patina decât pe distante mici apoi. Nu-ti pastrezi avansul distrugând concurentii. furnicile sfârsesc prin a se agata una de alta într-o platfor ma plutitoare. Printesa 103 stie ca în capul ei exista o problema. fiecare sp ecie cu sansa ei. dupa cum prezisesera semenii lui. adau ga ea. Astfel. Fie e vânt.Atâta timp cât apa nu le trece de barbie. scufundat. Va deveni egocentri ca ca Degetele. Trebuie sa se organizeze repede. o furnica se branseaza în permanenta la mintea c olectiva si nu se debranseaza decât foarte rar pentru rezolvarea unor probleme "pe rsonale". Fondatorul traia într-un loc unde curentul era foarte puternic. fie. peste câtiva ani. iau viteza . altfel. Cunoasterea acestui lucru da un nou curaj printesei. Dezvoltarea si mai mult a simturilor. În mod normal. stie totusi ca este o noua dovada a degenerescentei sale datorata lungului contact avut cu Degetele. erau n evoiti sa se agate de papura caci. în timp ce patinatorii continua sa le îmbrânceasca si sa le calce pe cap ca sa le faca sa se duca la fund. datorita sexului. Or 103 este aproape constant debransata de mintea colectiva. ît i poti ameliora propriile conditii de existenta precum si pe cele ale întregii tal e comunitati. E în pielea ei. Chiar si înainte avea te ndinta sa fie egoista. vazându-l cum trece. risti poate sa primesti o multime de lovituri dar. îsi zise Printesa 103. în sch imb pot sa fie înghitite de orice animalut.

Toate firele de par de pe fata si antenele lor sunt îndoite spre spate ca o simpla iarba.Sa punem la punct un spectacol total. . Repetitia începu si David se plânse de solo-ul de la "Revolutia furnicilor". Paul facu reglajul si în curând obtinu un sunet cu un efect dintre cele mai bizare. Apoi cu litere groase: REVOLUTIA FURNICILOR. iar mai jos. Oamenii vor avea astfel la dis pozitie trei zile ca sa cumpere bilete. pr omise Ji-woog. îsi zice furnica. Examinara imaginea de pe coperta Enciclopediei cunoasterii relative si a bsolute. Paul avea de gând sa învaluie astfel fiecare tema într-un ad evarat decor olfactiv. atras de caldura transformatorului. Se considera destul de dotat în chimie ca sa fabrice o orga de pa rfumuri rudimentara. La viteza cu care se deplaseaza. De acolo de sus se simte foarte bine viteza. Jiwoong apela la sora lui mai mica cerându-i sa le lipeasca în tot orasul cu colegii e i de clasa. descoperir a un greier instalat acolo. Era destul sa fie reconstituit cu un program grafic si simbolul grup ului lor era gata. asezate în centrul unui triunghi înscris în tr-un cerc. Examinara rezultatul obtinut.Cu fumigene si spoturi luminoase pentru efecte speciale. Printesa are dreptate sa fie îngrijorata cac i. se vede un zid de spuma. de la mirosul d e iod pâna la cel de cafea. . Apropiindu-se de amplificator ca sa-l regleze.Am putea fabrica niste obiecte enorme ca sa umplem scena. propuse Paul. . . Câteva furnici urca în vârful celei mai înalte petale de nufar.Pot sa fac o carte din polistiren înalta de un metru. viitorul lor afis semana perfect cu un pergament vechi. Numai sa nu fie o cascada. ENCICLOPEDIE VIITORUL APARTINE ACTORILOR: Viitorul apartine actorilor. ÎNAINTE PENTRU AL DOILEA CONCERT David se instalase în fata computerului din sala de repetitii.Cu o pagina mobila în centru si un set de diapozitive. Micuta accepta cu conditia sa li se ofere locuri gratuite la concert . Narcisse avea sa creeze niste costume sofisticate si va concepe masti si machiaje care vor sublinia fiecare cântec. concert la centrul cultural din Fontaineblea u". le va f i greu sa-l evite. Zoe trase doua mii de copii pe xeroxul color al directorului scolii. zise Francine. Nu era deloc pus la punct. 85. 84. spuse si Jowoong. Paul le sugera sa împrastie un parfum corespunzator ambiantei deosebite a fiecarei bucati. . le zise David. . De la mirosul de lavanda pâna la cel de pamânt. Toata lumea în vârf..Formidabil! Eu o sa fac o furnica gigantica de cel putin doi metri. groase si rosii pentru primele litere si minuscule negre cu o umbra alba pentru celelalte. Descoperi în programele grafice o textura care semana cu cea a vechilor pergamente si alese m ajuscule rasucite. Ca sa se faca . David avu atunci ideea sa fixeze micul microfon de la una din coardele l ui de harpa pe elitrele insectei. zise Leopold. în tre paranteze: "Noua denumire a grupului Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici". Remarca atunci un târâit.Cred ca în sfârsit am gasit muzicianul perfect pentru "Revolutia furnicilo r". pe ntru ca primii lor fani sa nu fie derutati. Pe ecran. cu cele trei furnici în forma de Y. oamenii vor avea impresia ca vad dându-se paginile sugera David. Dedesubt: "Sâmbata 1 aprilie. apoi pleca cu prietenii ei sa lipeasca afisele. considerat la început a se dator a sistemului electric. Se aplecara asupra computerului. . Sus scrisera "Furnicile". în departare.

zâmbet. tot punându-i înainte pe actori. exclusi de la dezbatere. în majoritatea democratiilor moderne. Toate profesiile sunt infiltrate de actori. voce. Actorii controleaza lumea. Nu ma i ascultam ce spun oamenii. candidatul nu mai e ales în functie de programul sau politie (toata lumea stie foarte bine ca. a parea devine mai tare decât a fi. participa acum si coleoptere acvatice: gândaci-vârtej netezi si negri si plosnite-de-apa cu picioare fine si ascu tite. piatra loveste în plin flancul ambarcatiunii. pânzele rosii ale nufarul ui tremura si plesnesc. Inutil sa ai idei si sa stii sa guverne zi. în toate profesiunile. pastrând proportiile. Furnicile au trecut de prima cascada dar apare deja al doilea zici de sp uma. Cele de pe nava-nufar nu mai st . le strâng între mandibule si se folosesc de ele ca stabilizeze ambarcatiunea. Printesa 103. treptat. volumul III 86. Problema e ca. Nufarul freamata si pare pe punctul de a se întoarce în loc. U n zgomot asurzitor invadeaza spatiul. actorii stiu sa mimeze mânia. dar un vârtej îl tri mite în cealalta directie. aflati în partea din spate. În mod inexorabil. actorii stiu sa mimeze bucuria. Ca sa se faca invidiati. Din cauza vitezei. Alegerea lui Ronald Reagan în postul de presedinte al Statelor Unite în 1980 a consacrat definitiv domnia actorilor. curentul lenes le leganase molcom de-a lungul malului.respectati. caci tara are o politica globala de la care nu poate devia). actorii stiu sa m imeze dragostea. 5 trim ite feromoni gândacilor de apa ca sa orienteze ambarcatiunea spre o trecere care i se pare mai putin tumultuoasa. e destul sa ai în jurul tau o echipa de specialisti pentru redactarea discursu rilor si dupa aceea sa-ti interpretezi bine rolul sub obiectivul camerelor de lu at vederi. curentul este si mai puternic. Ambarcatiunea deviaza. oricum. Pe canal. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. dar acum totul se accelereaza. Ne multumim doar la a ne uita cum spun. sunt rugati sa înoate mai rapid. acolo unde curentul pare mai putin violent. În consecinta. Acei mâncatori de cadavre de apa dulce sunt mai vorace decât rechinii. ce privire a u când spun si daca au cravata asortata cu haina. carora nu li s-a cerut nimic. Edmond Wells. PURTATE DE VALURI Cascada! Stupoare. furnicile îsi ridica antenele. O petala le loveste în cap apoi cade din ambarcatiune. Niste musculite. prom isiunile nu vor fi tinute. Un pictor bun actor este capabil sa convinga ca o pânza monocroma este o opera de arta. Frunza moale resimte socul. pleaca sa inspecteze locu l si se întorc pesimiste. forma capata mai multa importanta decât fondul. Nava-nufar ia viteza si se îndreapta spre trei pietre mari. La vânarea belokanienelor. în afara de mormoloci. vârful din fata al frunzei de nufar pierde directia . cu antenele încrucisate pe fata. felul de a se îmbraca. Au intrat în zona repezisurilor. Furnici le cele mai mari iau ramurele lungi. De altfel. altii sunt acolo doar pentru spectacol. indica prin gesturi ca e ma i bine sa treaca prin stânga. actorii au câstigat teren. O denivelare plina de pietre formeaza o linie crenelata de spuma alba. Pâna aici. Mormolocii stau adiba în speranta unui naufragiu. 13 cade în apa si e adusa la bord în ultima clipa. Ca sa se faca adulati. Unii au venit sa se înfrupte. Cei care au idei dar nu stiu sa le prezinte sunt. Un cântaret bun actor nu are nevoie sa aiba voce daca îsi interpreteaza convenabil clip ul. familiaritatea cu cei ca re îi iau interviuri si glumele pe care le spune. Gândacii. Gândacii înoata atât de puternic încât toata nava e stropita. Nu se poate trece. ci dupa alura.

diferit de cel al liniei familiale. Cuvântul nu trebuie împiedicat s a iasa. Din fericire. Nu se mai poate face nimic. 87. iar jos. deasupra vârfurile ro z ale nufarului.. iar fluviul ar fi fost limba ei umeda. Frunza de nufar se loveste de acel sir de dinti ai flu viului si. furnicile. I n interior. Cu a jutorul limbajului gurii de sus. sa pastreze directia si sa se straduiasca sa treaca cât mai bine de a dou a cascada? Prea târziu! Viitorul nu apartine nehotarâtilor. asp irat de a treia cascada. Printesa 103 urmareste dezlantuirea elementelor n aturii. O stânca triunghiulara zgârie frunza pe dedesubt si traseaza un fel de movil a în mijlocul plutei vegetale. scuturându-le foarte puternic pe furnici care abia au timp sa-si recapete echilibrul când nufarul îsi accelereaza din nou deplasarea. Nava pl ata e luata în mare viteza. panglica argintie a fluviului. nu reusesc nici macar sa s e mai ridice în picioare. "gura de jos". prin vorbire. Furnicile au antenele lipite de fata. Între petalele de nufar. abandonând definitiv vasul -nufar mirmeceean.. iar jos totul se învârteste. A trecut de al doilea torent fara stricaciuni . la fiecare soc. în fiecare operatiune. dezechilibrate. ENCICLOPEDIE DOUA GURI: Talmudul spune ca omul are doua guri . Ambarcatiunea "se loveste înca o data de pietre. frunzele de nufar sunt destul de fibroase ca sa suporte loviturile. Prin cuvânt este sedus celalal t si i se pune în functiune sexul. ne situam în spatiu. trei-patru exploratoare. se învârteste. dupa ce treci de o anumita linie a orizontului. De data asta. Prin sex se rezolva problemele corpului în timp. Ambarcatiunea este proiectata în aer. speriati. omul îsi creeaza un spatiu de libert ate. primul factor de reusita este sansa. se rveste la crearea unui nou drum. Gura de sus actioneaza asupra celei de jos.cea de sus si cea de j os. Când ajung pe pietre. Printesa 103 si 5 sunt lipite una de a lta. . P rin sex. Sus cerul este foarte albastru. Niagara asta mai lipsea! Ambarcatiunea capata o viteza din ce în ce mai mare. Si apoi se izbesc de piatra mare. Printesa zareste. si deci prin placere si reproducere. ne situam fata de ceilalti. Talmudul recomanda de altfel sa se evite luarea a prea multe medicamente. Lipsit de sistemul de propulsie. ambarcatiunea se transforma în titirez. aceste a efectuând un traseu invers fata de cel al cuvântului. atât de abrupta încât nu se mai vede fluviul dincolo de linia d e spuma. prefera sa lase totul. sunt gata sa cada peste margine. Fiecare om are puterea în a face sa se încarneze prin copiii sai alte valori decât cele ale parin tilor lui. rezolvarea problemelor corpului. altfel se va transforma în maladie. pri n sex îti vei gasi identitatea si limbajul. Gândacii de apa. furnicile nu mai controleaza ambarca-tiunea. se clatina. e gata sa se roteasca. apoi se. Vacarmul torentului l e asurzeste pe pasagere.iu ce sa faca: sa încerce sa schimbe cursul cu riscul de a pierde controlul ambarc atiunii. Ambarcatiunea floare e poate într-un hal fara hal dar nu s-a dus la fund. 103 ridica cu precaut ie capul si vede ca nava se îndreapta direct spre o noua cascada vertiginoasa cu a devarat impresionanta. jo s de tot. Toata lumea se adaposteste printre staminele galbene din mijlocul plantei acvatice si strânge din mandibule. Nu mai vad nimic afara. ci serveste si la vindecare. O piatra mare îsi arunca umbra asu pra lor. cu siguranta ca vor plonja. A doua gura este sexul. stabilizeaza. Sexul. 103 îsi zice ca. Sus e cerul. Cuvântu l nu numai ca face sa se transmita informatii. coplesite de forta centrifuga. Întreaga padure începe sa Oracaie ca broastele râioase de parca ar fi fost vie . Gura de jos actioneaza asupra gurii de sus. Cea de sus permite. Totul se învârteste. totul e furtuna. foarte senin. Se defineste în raport cu parintii si cu copiii sai. Se îngramadesc în mijlocul galben al nufarului rosu. foarte departe.

Un sfrâncioc la pânda. 12 îsi vede picioarele desfacându-se din cauza vitez ei si se pomeneste la verticala.Cinci. Constructia aceea nu putea sa-l sfideze la nesfârsit. baga mâinile în buzunar e. Au trecut torentul! Fluviul argintiu s-a linistit ca si cum s-ar fi satu rat sa le mai chinuie. Timpul e suspendat.. Aerul le suiera pe fata si în pânzele roz ale nufarului. ca sunt stropite de un val. Brusc. cu cotul. o fractiune de secunda. Viespea care pazea p iramida.. Nufarul coboara cu mare viteza. Gaura facuta în apa de caderea lor le pune aproape fata în fata cu locuitorii subacvatici. care le uda antenele si le întrerupe pentru câteva sec unde toate perceptiile.Edmond Wells. îsi zice 103. podeaua nufarului începe sa se încalzeasca. doi. Comisarul facu un semn. 10 3 vede un spectacol unic. Pasari-musca.Suntem gata. dupa cum indica si numele.. 89. Furnicile îsi înfig ghearele în ascensorul nebun care le duce la etajele inferioare. mirmeceenele vad lucruri pe care rareori au ocazia sa le vada. La acea altitudine. Avea un semn la gât. nu e deloc ceva hazliu.. Adormit. care e tinuta de 11. Marginile nufarului se îndoaie în sus ca sa formeze un fel de bol. Are picioar ele din spate în aer si capul în jos. Nu se întâmpla nimic. Maximilian Linart ordona tuturor oamenilor sa-si protejeze bine zonele d e piele neacoperite de haine. E prinsa însa în ultima clipa de 14. Totusi. Maximilian examina diferitele încarcaturi explozive care fusesera fixate p e flancurile piramidei. Bzzzz. Toate au antenele ridicate de stupoare. Artificierul sef ridica maneta detonatorului si zise: . PRIMA TENTATIVA DE DESCHIDERE .. ambarcatiunea este supusa din nou legii gravitatiei care. trei. Politistul îsi trase gâtul în guler. Caderea se accelereaza. Artificierii desfasurara lungul fir electric care lega diferitele încarcat uri de detonator si se trasera la o anumita distanta de piramida. asta e ultima mea calatorie.. Dar dupa ce a ramas în a er. Merse pe fir si constata ca fusese sectionat de ceea ce numim "niste man dibule mici". volumul III 88. Ei bine. apasa pe detonator. tinându-se numai într-o singura gheara. Soc.. APA Nufarul planeaza o clipa în aer. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Stie ca în curând va fi ejectata.. . d e pe ambarcatiunea lor suspendata în gol. Astronaut ii care aterizeaza în capsulele lor probabil ca simt acelasi lucru. De altfel. S-au salvat toate si nu se mai vede nici o cascada. apoi.. 7 îsi ia zborul. omul cazu în fata. Printesa 103 îsi simte ghearele care cedeaza una dupa alta. În fata lor câtiva nori dezlânati ascund m anejul amoros a doua privighetori. patru. Printesa 103 se uita la însotitoarele ei zicându-si ca aceasta va fi ultima imagine cu care va pleca în moarte. Abia au timp sa vada un murgoi cu ochi rotunzi si doi tritoni cu creasta . Vasul-floare se afla la altitudine. Printesa 103 îsi înfige bine mandibulele în frunza a mbarcatiunii ca sa nu-si ia zborul. Nufarul mai pier de doua petale roz care prefera sa-si traiasca propria viata în loc sa ramâna pe o a mbarcatiune invadata de furnici. da r totul e atât de rapid încât nici macar nu ia apa.. în ur ma frecarii cu aerul. Vasul-floare aterizeaza cu toata coca pe apa. Se scufunda putin.

gata s a traga. doctorul Elizabeth Kubbler Ross a fost chemata sa îngrijeasca copiii evrei supravietuitori din lagarele de concent rare naziste. 5 se linge ca sa ia apa. ci în lac. nu îndraznesc sa le arunce la gunoi. Evident. Dar când copiii se plictisesc de micile lor animale-jucari i. În dimensiunea superioara. In Florida. I-a întrebat pe câtiva copii ce semnificatie aveau acei fluturi dar ei au re fuzat sa-i raspunda. Nu e posibil ca niste minerale sa înoate si s a deschida o gura. dar adevarul e ca acea broasca testoasa acvatica provine d in Florida. Furnicile nu au mai vazut niciodata asta. Desenând fluturele. acoperite înca de feromoni de panica si de apa. 15 îsi potriveste abdomenul. în iaz sau în râul cel mai apropiat. Furnicile vor s-o ocoleasca dar stânca de schide doi ochi si îsi dezvaluie o gura enorma. Au supravietuit pericolelo r fluviului. volumul III 91. Suntem omizi si într-o zi sufletul nostru îsi va l ua zborul departe de toata mizeria si durerea asta. astfel încât aceste an . Toate furnicile striga sfaturi diferite si contradictorii. Acest desen reprezenta un singur desen simplu: un fluture. Chiar si viermii de matase se duc sa se ascunda. dus de curentul care îl duce spre sud. Se dedau la trofalaxii dulci care le apropie. Se lasa sa alunece pe colturile frunzei de nufar ca niste pompieri. 90. O perdea de ceata invadeaza totul vrând parca sa ascunda lasitatea soarelui. Broastele testoase se reproduc acolo fara nici o greutate. Intra în p amânt în timp ce totul în jur devine cenusiu. Suntem niste fluturi. e o broasca testoasa! Totusi. Coboara domol în bârlogul lui. Doctorita s-a gândit la început la un fel de fraternitate care s-ar fi manif estat astfel între copiii batuti si înfometati. în strafundul nostru. SCHIMBAREA AMBARCATIUNII Deodata. ca acest corp care s ufera e doar un corp intermediar. Totul reintra în normalitate. Nu stiu asta. Atentie. Deasupra furnicilor zboara fluturi-paun. Se împrastie o ceata murdara. ne reamint im reciproc acest lucru. Abia mai vez i la câtiva centimetri. Pietrele astea sunt vii! vocifereaza olfactiv 10. Vasul-floare luneca din nou pe panglica argintie. Edmond Wells. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. A crezut ca gasisera în fluture modul de a-si exprima apartenenta la un grup asa cum pe vremuri primii crestini aveau simbolul pestelui. Nu pot avea nici o clipa de liniste. Având o forma ciudata si un nas cârn. nimeni nu s-a gândit sa aduca si pre datorul natural în acelasi timp cu broasca testoasa decorativa. Printesa 103 le urmareste misca rile maiestuoase. Nu e o piatra. E foarte multumita ca mai e o înca în viata. soarele a obosit. Toate o iau la fuga pe bastingaj. aceasta nu seamana cu nici una cunoscuta de ea: înoata. Vaporii de apa le împiedica pe furnici sa-si foloseasca rada rul olfactiv. Când a intrat în baraca unde înca mai zaceau. iar fluturii sunt foa rte frumosi. Un pastrav devoreaza o libelula.Exploratoarele îsi scutura antenele. Printesa 103 se apleaca peste marginea nufarului. Scruteaza cu atentie stânca si i se pare ca are niste forme mul t prea regulate. Un pusti de sapte ani i-a dezvaluit pâna la urma sensul: "Ace sti fluturi sunt ca noi. exista moda ca copiii sa se joace cu acest tip de broaste testoase acvatice. b roastele testoase au ca dusman o pasare al carei cioc e dotat cu o forma special a care îi permite sa sparga carapacea. Dar e târziu. ENCICLOPEDIE FLUTURE: Dupa al doilea razboi mondial. Noi toti stim. ele au deven it cu usurinta favoritele micutilor care le instaleaza pe false insule pustii tr ansparente din plastic. Si în curând ne vom lua zborul". în fata lor apare o stânca. a remarcat faptul ca pe lemnul p aturilor era gravat un desen repetat pe care l-a regasit dupa aceea în alte lagare unde suferisera acesti copii.

Printesa 103 le ofera putina hrana to cata si mai aduce si alti gândaci ca sa le creasca puterea de propulsare. totul înceteaza de a bate si de a mai misca. Cu rabdare. Insectele care au cele mai mari mandibule. Ea indica sa nu mearga drept înainte ca sa nu cada în stomacul plin de sucuri digestive corozive. Traheea este ne teda si fara mucozitati. le indica tovaraselor ei sa dea fuga în culoarul esofagului. cilii care filtreaza aerul le încetineste caderea. În partea din fata se ciopleste lancea de lemn. Monstrul plat se apropie clampanind din maxilare. sar de pe ambarcatiune. 15 crede ca se poate profita de situatie. Furnicile o fac bucati cu mandibula si . 15 are un simt instinctiv al geografiei organice a anim alelor mari. Manânca carnea alba ca sa aiba mai multa energie la t reaba. alearga. încearca cât se poate de natural sa-s i traga capul sub carapace. Mai înainte ca animalul sa fi avut timp sa se departeze . Se ia contact cu alti gândaci de apa propulsori. cu o mare prezenta de spirit. Face semn catre 6. Când 103 con sidera ca e gata. si aceasta. Când monstrul încearca sa închida gura. Se rupe. trase din vârful petalelor nufarului. 8. . Gândacii de apa înoata c u toata viteza în speranta ca vor scapa. 9. Deoarece sunt devorati în m od regulat. Prinde deci din urma fara greutate va sul-floare. mai acvadinamic. ucisa din interior. amintindu-si de episodul în care Ulis e îl înfruntase pe ciclop. Fara nici un rezultat. îsi iau elan. sa-i ciopleasca capatul ca sa faca din el un tarus! Broasca testoasa musca usor pupa ambarcatiunii. 7. Sapa cu mandibula un drum transversal si ajung într-un tub paralel: traheea. broasca testoasa înghite o portie de apa care se revarsa în esofag.imale din Orient s-au dovedit o adevarata teroare pentru lacurile si râuletele din Europa. Printesa 103 îsi organizeaza trupa. Amintindu-si de un serial cu aventurile lui Ulise si multele lui peripet ii. Marele talent al furnicilor este ca stiu sa profite de or ice ca sa faca orice. si cu cât se stradui este mai mult sa vâre capul înauntru. Obtin în sfârsit o gaura circulara unde se instaleaza. intreprida. G ura deschisa a animalului se pregateste sa sectioneze partea din spate a ambarca tiunii. Broasca testoasa plonjeaza ca sa-si clateasca gura si îsi îneaca invadatoare le. Începe o cursa între pluta-nufar si monstrul cu ochii galbeni. broasca testoasa rontaie gândacii de apa de propulsie ap oi îsi arata gura deschisa. So pe bestie! Tintiti ochiul! striga Printesa 103. Ar putea sa constituie o nava mai buna decât nufarul. protejându-le astfel de apa care invadeaza g ura. dar gura larg deschisa o împiedica. Acesta din ur ma e mai greu. 15. A cesta se închide în urma lor ca sa înghita. Întelegând ca furnicile nu sunt înecate si ca sunt în gura ei. Câteva exploratoare se straduiesc sa tina monstrul la distant a tintindu-i botul cu tiruri de acid formic. Sunt nemultumiti ca o testoasa e mai greu de împins decât o frunza de nufar. le conduce pe celelalte spre inima. si 5 sa dea fuga la abordaj. Totul se petrece foarte repede. aterizeaza pe limba alba si calca în saliva. Au masacrat viermii de noroi. mai rapid. ramurica ramâne blocata de-a curmez isul. dupa câteva spasme. cu atât mai mult tarusul i se înfige în cerul gurii. Si exact una dintre aceste sperietori înfrunta în acel moment 103 împreuna cu însotitoar ele sale. Uf! Portia de apa trece fara sa le atinga. Ca toate broastele testoase. li se pot promite mii de recompense sub forma de hrana. pestii si broastele testoase autohtone. cele treisprezece furnici sapa o gaura în vârful carapacei ca sa se doteze cu un habitaclul. toate o apuca si pornesc în galop pe suprafata nufarului. existând în orice moment ris cul de a o scufunda. Unul câte unul. ca un vânator experime ntat. invitându-le pe furnici mai bine sa se lase mâncate decât sa încerce o rezistenta inutila. Broasca testoasa din Florida revine la suprafata. Se las a sa cada în partea de jos la baza buzunarelor pulmonare. Propune sa a puce o creanga joasa care trece. Locul miroase foarte p uternic a carne moarta dar furnicile nu sunt deranjate. Gândacii încep s a înoate ca sa împinga înainte broasca testoasa moarta. 15. Pr intesa 103 crede ca monstrul nu trebuie abandonat. Tarusul loveste fata broastei testoase acvatice dar nu intra. 103 plaseaza în pozitie verticala bucata ramasa din crenguta-tarus si se r epede înainte.

Pim. harpa si nai simultan. Naiul. si stiinta celor vechi. 16 se instaleaza la prora. Naiul reveni ca sa-l sustina. caci orice om preistoric a auzit vântul suflând în betele de bambus. Julie vorbi din umbra. dar cele treisprezece belokaniene se simt mai în siguranta. AL DOILEA CONCERT Deodata vocea lui Julie rasuna în întuneric. Dupa ce termina. pim pam. care începea sa cânte Simfonia din Lumea Noua de Dvorak. Se aprinsera brichetele. Testoasa pluteste cu o privire încremenita si plina de mânie. David îi zgândarea cu harpa electronica. speriind insectele care o vad ivindu-se din ceata. adevarati pirati ai fluviului. Iar spectatorilor le placea sa li se spuna povesti. purtate de curent. Chiar si acest sunet era cald si melodios.Nu mai e o ambarcatiune de agrement. Un alt reflector o lumina pe Zoe cu o lumina rosie. imtea un fior parcurgând covorul de capete din fata lui. Multimea îsi manifesta placerea. Asa sugerase David. E greu. e blindat. Nai si harpa. Încetini usor ca sa treaca de la 90 la 100 de bat ai pe minut. În momentul în care introducerea simfoniei lui Dvorak ajungea la sfârsit. Pim. Publicul îi auzea respiratia în microfon. Julie se facea asteptata. Interveni acum si chitara-bas a lui Zoe. pam. Pim. Pim. Pim. 92. ci un adevarat cuirasat de razboi. istoriseau cea mai veche poveste a omenirii. Vasul de razboi aluneca pe apa asemenea unei masini infernale. Îi placea mai mult titlul. În sala se raspândi imediat un miros de stropi de mare si de iarba taiata. Julie cânta singura. Opera clasica traversase brusc deceniile.Aceasta carte spunea ca trebuie sa schimbam lumea. Davi d intra si el în joc. Acum aproape t oata scena era luminata. Bateria lui Ji-woong începe sa branseze palpitatiile cardiace ale multimii la acelasi ritm în doi timpi. în vârful acelui cap înspaimântator. pim. aceasta carte spune . Bateria actiona asupra custii t oracice iar chitara controla pântecele. Reflectorul lumina cartea enorma din spatele orchestrei iar Paul facu cu abilitate sa i se întoarca paginile. Mirosul cadavrul ui care intra în putrefactie întareste efectul de descurajare provocat de vasul fant oma plin de furnici. Si în acea zo na se putea distinge o forma. Cele doua instrumente cele mai vechi si cele mai raspândite. Cu harpa lui electrica suprasaturata. pam. pim. multimea aplauda furtunos. O lumina galbena si stafeta fu reluata de Leopold la nai. pam. Mâinile se ridicau în r itmul propus. Bateria accelera ritmul. Era noua simfonie a noii-noi i lumi. Fredoneaza o melodie fara cuvinte. improvizata. cu gura deschi sa ca prora. Sala aplauda. Numai în centru mai persista un cerc întunecat. se tinu dupa naiul lui Leopold. Melodia lui Dvorak se metamorfoza treptat în ceva foarte modern si foarte metalic. pam. Vocea ei e atât de intensa . sunetel e se gravasera în inima celulelor. De fiecare data când îi mângâia coardele. O lumina verde o aureola pe Francine. Pim. . Îsi continua drumul spre sud. e solid si dificil de mânuit. ca ci orice om preistoric a auzit pocnetul coardei arcului sau. Zise: "În fund ul unei râpe am gasit o carte". În ultimul moment alesese Lumea Noua si n u o fuga de Bach. Harpa. Un reflector îl lumina pe Ji-woong si tobele lui cu o lumina rosie. Ai fi zis ca tânarul coreean marca ritmul vâslasilor de la galere. De acolo spera ca va reusi sa previna eventualele ob stacole. Intra într -o alta zona de ceata. Când cântau astfel. asezata în fata orgii sintetizator. pam. de puternica si plina de relief încât toata lumea o asculta. Pâna la urma. Paul diminua intensitatea sunetului. a capella. Totdeauna trebuie sa începi cu bucati clasice ca sa arati ca stapânesti.

. insecta superba. Toti începura melodia si Julie cânta: Buna ziua. fiecare se serveste la piata în functie d e nevoile proprii.Aceasta revolutie trebuia sa fie noua. Sifograntii se constituiau ei însisi în consiliu. Poti. La sfârsitul acestui prim cântec sala era deja captivata. mizeria si furtul. Printul este ales pe vi ata dar. Nu exista preoti. Lampile care îi serveau drept ochi se aprinsera d omol. Paul crescu putere a reflectoarelor. De la grecescul u. zapoletii. El credea ca prima calitate a unei societati "utopice" era sa fie o societate de "libertate". În cartea sa intitulata Utopia. . El a descris astfel o lume ideala: o suta de mii de persoane traind pe o insula cu cetatenii grupati pe familii. Cincizeci de familii formau un grup car e îsi alegea seful. CONCERTUL CONTINUA . Numai o simpla trecere de la un vechi sistem sclerozat la o societate no ua în care oamenii ar comunica între ei si ar aplica împreuna idei noi. Cazut în dizgratie în 1532 pentru ca dezavua divortul regelui Henric al VlII -lea.. În carte existau texte care explicau cum trebuie procedat. Ceea ce p ermite reducerea zilei de munca la sase ore. Fara sef. stralucitoare o dezvalui pe Julie care. nu zâmbi. Avansa spre centrul scenei. un umanist prieten cu Erasmus. Toate casele sunt identice. "utopie" înseam na deci "care nu se afla în nici un loc". Astfel. cersetori. Th omas Morus era un diplomat. O lumina alba. Toata lumea este obligata sa îndeplineasca un serviciu agricol de doi ani pentru aprovizionarea pietei gratuite. Nici un risc de puci militar. în acest caz "utopie" ar însemna "locul potrivit"). daca devine tiranic. care înseamna "bun". prefix negativ. "revolutia furnicilor". Fara m artiri. În razboaiele ei. Nu. Fara violenta. cetateanul din U topia îsi pierdea calitatea de om liber si devenea sclav.a ca trebuie sa facem o revolutie. având functia de cancel ar al regatului Angliei. volumul III 94. car e alegea un print pe baza unei liste de patru candidati. insula Utopia foloseste mercenarii. pe care o numea "Revolutia celor mai mici". el a descris o insula min unata pe care a numit-o Utopia si unde înflorea o societate idilica care nu stia c e sunt acelea impozitele. Syfograntul. unealta se distruge în timpul folosirii. Dupa care trebuia sa mun ceasca si sa asculte de ordinele fostilor sai concetateni. ridica bratele si îsi desfacu mânecile în forma de aripi de fluture. dându-i viata. (Pentru unii. 93. Ji-woong se agita deasupra bateriei. În caz de adulter sau de tentativa de evadare din insula. loc. Acum se vedeau mai bine tinutele lor care evocau insecte. tot în umbra. si topos. Muzica noastra este o arma pentru schimbarea lumii. spectator necunoscut. valeti. Un alt reflector puse în valoare furnica din poliester care îsi agita cele s ase picioare si clatina din cap. E posibil. Trândavia este interzisa. ENCICLOPEDIE UTOPIA LUI THOMAS MORUS: Cuvântul "utopie" a fost inventat în 1516 de englez ul Thomas Morus. Nu exista broaste la usi si fieca re este constrâns sa se mute la fiecare zece ani ca sa nu se rigidizeze în obiceiuri . poate sa fie demis. Paul porni imediat vântul artificial care facu sa-i fluture aripile si par ul. cuvântul ar proveni de la pr efixul eu. Acesti soldati se considera ca vor pieri masacr ati împreuna cu inamicii lor în timpul bataliei. Thomas Morus a fost decapitat în 1535. . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute.Primul se intitula "Buna ziua". Edmond Wells. nobili. Pe insula Utopia nu exista bani. Simultan împrastie un miros de iasomie.

Aceasta coleoptera care înoata la nivelul suprafetei este echipata cu patru o chi. spectatorii reluara imnul "Revolutia Furn icilor". dar. sa tina sala în priza..Suntem noii inventatori! Fara ca ea sa le dea semnalul. Uneori.. si moduleaza: Nimic nou sub soare. Julie întreba: . Iesi din cu lise si lua microfonul. Nu va miscati. Cântareata trece la strofa a doua a altei melodii. acest cântec devenit imn însemna ca seara continua de acolo de unde. ..Vom încerca sa construim o. un asemenea grad de comunicare. utopie. ca un ecou. . Nu e târziu. Privim mereu aceeasi lume si în acelasi fel. Printesa 103. aproape de public. niste ierburi lungi le încetinesc înaintarea. J ulie ridica pumnul. Furnicile trebuie sa se degajeze cu ghearele. Prin urmare. Ji-woong îi facu semn sa nu lase haturile. spectatorii prezenti la primul concert repetara imediat: . exploratoarele se opresc ca sa vâneze.Dupa primele melodii. e abia opt si un sfert. curiozitatea. Sp ectatorii se ridicau aratând pumnul. sala e în delir. raspunse tânara cu o strâmbatura razbo inica aruncându-si parul lung si negru pe spate. Printesa 103 recunoaste în departare salcâmul cornigera. dorintele. stati jos. prefera sa nu se apropie si sa manânce câtiva paduchi de apa. care îi exprima teama. excitatia. .Ce facem? sopti Zoe la urechea lui Julie. Pamânt la orizont! anunta 12. Printesa 103 si cele douasprezece furnici tinere coboara fluviul. Mai departe. pâna la ur ma. Nici un peste nu are curajul sa le atace nava-t estoasa fortareata. Îi vine greu sa înteleaga ce cauta furn icile deasupra acelei testoase acvatice si gândacii-de-apa dedesubt. câteva libelule pe care dupa aceea le manânca pe cuirasatul lor.Va rog. INSULA DEVASTATA Chiar daca e târziu. . prima data. Surpriza: sala reactioneaza imediat si.. Putine insecte întârzie în fata acelei ambarcatiuni de cosmar. Apare un gândac-vâr tej. Doi privesc sub apa si doi deasupra. Prin ceata târâtoa re. . . cocotata pe capul monstrului. J ulie era uluita. E destul sa observi ca sa te minunezi. fluviul a adus-o din nou la 24. se oprise mult prea devreme. Poate astfel sa compare cele doua imag ini pe care le are despre acea nava ciudata.Haideti! striga ea. Toata lumea se ridica. Ceata devine mai putin opaca. i ar concertul abia a început! Cei sase tipi solizi de la serviciul de ordine încercara zadarnic sa potol easca multimea. Pentru toti cei care fusesera la primul concert. Sa nu stea sa se gândeasca! Lasa gura sa vorbeasca în locul ei. Înaintarea pe fluviul argintiu continua. Se schimba pe rând la prora ca sa vada ce se petrece drept în fata. 95. Nu mai exista inventatori Nu mai exista vizionari. e înca senin si cald. îi iriga creierul. tragând cu acid. Îl auzisera o singura data. Cere ca muzica sa scada cu un ton.Vreti sa terminati cu lumea veche? Julie fu constienta ca ajunsese acolo de unde nu se mai putea întoarce. .Vreti Revolutia aici si acum? O doza enorma de adrenalina. se apropie de marginea scenei. remarca un paianjen acvatic care coboara sub apa ducând cu el o bula de aer închisa într-o minge de matase de care se foloseste ca de un batiscaf. si totusi îi cunosteau pe dinafara cuvintele. Directorul centrului cultural încerca sa potoleasca spiritele.Cine suntem? .Noi suntem noii vizionari! Julie nu prevazuse o astfel de reactie.

Printesa 103 îsi aminteste de 24. aceasta vegetala a conceput. . Asta nu prevesteste nimi c bun. Num ai 24 si un mic grup au reusit sa fuga si sa se ascunda în masa de trestii de pe m alul occidental. paduchilor-de-frunze si a altor plosnite devoratoare de seva. Or. Trebuie spus ca insula Salcâmului prezenta particularitatea de a fi ocupat a de un salcâm cornigera mare. pe masura ce cele treisprezece navigatoare mirmeceene înainteaza s i ceturile se risipesc. protejata de un copac. Ar vrea sa stie cum a evoluat societa tea ei utopica de când s-au despartit. mâncând si petrecându-si cea mai mare parte a timpulu i inventând istorisiri imaginare. Insula asta mi se pare locul perfect ca sa creez o societate noua cu fiinte de buna vointa. secreta în unele dintre aceste compartimente un lic hid hranitor perfect pentru ouale furnicilor. cu noile sale simturi de sexuata. Printesa 103 urca sus în salcâm si îsi întinde antenele ca sa detecteze informat iile din departare. La instigarea noii lor r egine Shi-gae-pou. Chiar si tritonii si salamandrele care traiau aici au fost distrusi. Printesa 103 observa faptul ca piticele si-au recuperat întârzierea. daca furnicile reuseau sa coo pereze cu copacii. printesa are o presimtire ciudata. aici si acum. Ratac irea era o a doua natura la acea mica razboinica asexuata. Ar mata furnicilor pitice a lansat o cruciada spre orient. Cauta prin stuf. La umbra salcâmului gigant si protector voia sa creeze o societate utopica bazata pe un singur numitor comun: dragostea pentru povesti frumoase. Printesei 103 îi pare foarte bine ca curentii de a pa au adus-o spre prietena ei de altadata. Mai mult decât atât.24. ca sa atraga furnicile. Totusi. Caci insectele ramase pe insula dezvoltasera o noua pe rversiune: inventarea de povesti ca sa-si încânte la culme antenele. furnicile salta vasul-testoasa pe plaja. Dar piticele le încercuiesc ca sa le ucida. În t impul cruciadei împotriva Degetelor se afla mereu în spate si avea prostul obicei sa se rataceasca pe drum. Tot povestindu -si istorii imaginare în lumea lor închisa. Fusese un adevarat masacru. Când descoperisera insu la Salcâmului. Prin urmare. insula însemna paradisul. Atunci. Salcâmul fara furnici este devorat de padu-chii-de-frunze. care trag c u acid imediat ce vad furnicile rosii scotând un capat de antena din orificiile st ufului. Reuseste sa le descopere. Furnica mutilata are un ultim sughit. Traiau deci ast fel. Totul e mort. în scoarta ei.. Cum a putut o vegetala sa se adapt eze organic unei cooperari cu furnicile? 103 îsi zisese totdeauna ca exista o diferenta mai mare între un salcâm si o f urnica decât între o furnica si un Deget. Cercetasele pitice reperasera insula si au debarcat aici. de ce n-ar fi reusit si cu Degetele? Pentru 24. A muri spunând o poveste constituia o moarte frumoasa pentru o furnica din aceasta comunitate care îsi construise coez iunea pe placerea de a povesti si de a asculta. compartimente scobit e si culoare. ceea ce încetinise de mai multe ori înaintarea trupei. Asa se explica faptul ca am întâlnit furnici pitice cercetase. supraviet uitoarele din Comunitatea Libera a Salcâmului. acolo unde i-a indicat muribunda Totusi. P rintesa face semn gândacilor-de-apa sa acosteze. Un animal care nu stie sa se bata nu are alta alegere decât fuga. Printesa 103 o someaza pe supravietuitoare sa mai vorbeasca putin. Ea povesteste ca au avut de-a face cu un atac surpriza al piticelor. Copacul prieten troneaza în centrul insulei c a un simbol linistitor si protector. aceste pitice au intentionat sa cucereasca estul îndepartat. sunt în cercuite de soldatii din regatul furnicilor pitice aflati pe nuferi. Prora cuirasatului loveste bilute de culoare închisa: cadavre de furnici. Navigatoarele fac presiuni asupra unicei supravietuitoare sa vo rbeasca. Salcâmul are nevoie de ele ca sa se protejeze de atacurile omizil or. semnaleaza 5. aceasta specie de copac traieste în totala simbio za cu furnicile. Pe vrem uri nu stiau sa-si foloseasca glanda cu venin ca sa proiecteze acid formic. Nu a mai ramas decât o singura furnica care are abdomenul si picioarele taiate.. Corpurile lor sunt ciuruite de gauri provocate de acid. prietenele lui 24 pierdusera obiceiul de a se bate si de a se apara în lumea reala. vânând doar ca sa se hraneasca. Se zvâr coleste ca o râma. 24 zisese: M-am ratacit destul toata viata. care era foarte timida si rezervata.

La una contra zece. apoi sa se împrastie pe nuferi si sa lupte cu mandibula. Probabil ca si Degetele se s upun acestei forte. ocupa culoarele vii si se grabesc sa ucida parazitii care îl macina . Ramurelele salciilor plângatoare "pâlpâie . au stiut sa se adapteze padurii din Fontainebleau e o dovada clara a inteligentei lor. Tâsnesc fulgere de lumina si flash-urile se strecoara prin orificiile copacului care folosesc drept hublouri. Apoi sunt devorati. facând decorul comple t alb. 13 propune sa se intre în gramada cu vasul-testoasa. În consecinta.103 îsi aminteste ca piticele. Florile. Aerul era plin de um iditate. Acum îsi vede clar adversarel e. Furtana se dezlantuie. e plorând si testând mereu idei noi. Sunt acolo viermi. Faptul ca aceste furnici (caro ra Degetele le spun furnici de Argentina. Daca furnicile rosii aratau cea mai mica slabiciune. Gândacii de apa trec la vit eza maxima si se avânta. riscând. copacii. în intentia de a înveseli drumurile de pe Coasta de Azu r). cele treisprezece exploratore pun stapânire pe copacul scobit pe dinauntru. Semnaleaza ca va ploua. Furnicile pitice sunt postate pe petalele mari de culoare alba si roz ale nuf erilor din jur. Salcâmul respi ra. Furnicile negre si furnicile seceratoare au vazut pe pielea lor ce a însemnat asta caci. Tânarul copac nu foloseste limbajul feromonal al insectelor dar totul în atitudinea crengilor si în mirosul modificat al sevei indica bucuria revederii furnicilor ros ii. E o munca lunga. În vârful papurii scobite. apoi îsi recapata culoarea originala. Sunt pe putin vreo suta. U cide o pitica dar încaseaza jeturile de acid a cel putin cincizeci de adversare. gata sa dirijeze testoasa-fregata de razboi spre stuf si nuferi. inovând. Trebuie sa le vina în ajutor. le va servi drept adapost. mai mici si mai fecunde. Astfel furnicile rosii vor putea sa profite de avantajul pe care li-l ofera talia. Sunt mai mult de o suta. gândacii de apa iau pozitie. Vacarmul tunetulu i pare sa tâsneasca de dincolo de acoperisul norilor. venite vrând-nevrând dintr-o tara îndepartata. Printesa 103 îsi ridica apendicele senzoriale. Afara a început sa ploua asa cum lasa sa se prevada întunecimea cerului. treaba se anunta delicata. înca o noapte. Trei striuri paralele despica întunericul. vrând sa le atace pe no ile venite. Cea mai mica narcisa galbena capat a contururi nelinistitoare în timpul furtunii. Dar 5 ridica antenele. Acolitele printesei îi haituiesc unul dupa altul. Cele treisprezece furnici si nava lor întorc deci în directia insulei si se ascund în corpul salcâmului cornigera care. Fulgerele ranesc ochii lui 103. 103 a considerat totdeauna ca furnicile pitice vor fi într-o zi stapânele pa durii. te renul de batalie navala. au fost eliminate. recapata viata si multumeste în felul lui furnicilor secretând seva cu ajutorul careia ele fac un sos cu care manânca carnea. Împotriva ploii nu poate lupta nimeni. Se trage o salva de aci d formic. numite astfel pentru ca fac un zgomot de tic-tac când scobesc lemnul. 103 îndrazneste sa-si aventureze capul deasupra adapostului si sa traga. Cele douasprezece exploratoare sunt obligate sa se adaposteasca în testo asa blindata ca sa evite tirurile mortale. furnicile pitice le -ar fi trimis la lada de gunoi ca pe o specie depasita. frunzele. Abia ajung în raza vizuala a nuferilor ca un sir de abdomen e se iveste deasupra petalelor. paduchi-de-frunze si coleoptere precum cea sul-mortii. caci pretind ca au fost importate din în tâmplare în hârdaie de dafini-roz. 24 si însotitoarele sale vor fi protejate macar de atacul ploii. Bubuie tunetul. Printesa 103 repune pe apa testoasa-cuira-sat. Deocamdata. Era însa important ca acel moment sa fie cât mai mult întârziat. Fur nicile se cuibaresc în adâncul copacului. În partea din spate. gata sa-si puna în functiune artileria. au o capacitate de a învata mai rapida decât furnicile rosii de padure. Printesa 103 se instaleaza c a sa contemple spectacolul magnific al cerului dezlantuit îmblânzind natura pamântului . cele care sufereau de pe urma piticelor erau 24 si prietenel e ei de utopie. Vântul îndoia copacii si rapaieli de picaturi mari le biciuie pe insectele nepasat oare care înca nu s-au gândit sa se puna la adapost. suprafata apei stralucesc proiectând umbre imen se negre. Exploratoarele se umplu de acid. Bietele de ele sunt asediate în vârful stufului. Printesa încearca sa le numere.

Exploratoarea îsi oblojeste ciotul cu saliva dezinfectanta. se vad obligate sa faca un mare ocol subteran. remarca razboinica experimentata aratând zonele ro sii care se înnegresc. fulgere le brazdeaza cerul de carbune. uneori e destula o simpla bataie de aripi a unei musculite ca sal stinga. Când credeau ca totul se linisteste. Crengile se crispeaza de parca copacul ar vrea sa danseze ca sa-s i arate durerea. Dopate de caldura ambianta. Imagine cumplita: piciorul drept devine lichid si s e scurge. Asta mai lipsea! O lumina mare apare în vârful copacului în timp ce. cele treisprezece furnici reusesc sa ridice jaraticul si sa-l introduca într-o bucata de silex. Au nisip ud de jur împrejurul capului. nici mineral. Insista: pute m folosi focul. Nu e nici vegetal. O scurta pauza dupa care cerul se dezlantuie si mai tare. Ghearele ating materia de un rosu portocaliu si. Exploratoarele nu pot sa faca nim ic pentru a-l salva. jaraticul seamana acum cu un rubin pretios. acum a ramas un ciot perfe ct rotunjit si cauterizat. emite p rintesa. semn dupa parerea ei de boala pentru orice flacara. Salcâmul arde si îsi striga durerea de copac în agonie emitând mirosuri pestilen tiale de seva. totusi. de peste tot. Aerul devine otravit pe culoarele ranite. Focul n-are nici o putere împotriva pietrelor scobite. Toate celelalte freamata de surpriza si de frica. oricum. furnicile fug spre partea de jos. 103 le spune ca trebuie respectat un întreg ceremonial. Aprinzi o frunza usc . Afara. dupa caldura prea mare. Asezat în acel sipet de piatra. Focul asta pare bolnav.". Vrea sa arate ceva. Deodata copacul tresare. Cum? Reproducându-l. Ploaia s-a oprit la fel de brusc cum a început. flacara este atât de înalta încât furnicile vad lumina prin grosimea nisipului care le serveste drept acoperis. Toata scoart a freamata. A cazut într-o gau ra si ceilalti carbuni l-au protejat de ploaie. urmeaza un frig b rusc. Se cuibaresc si asteapta. 10 3 recunoaste imediat despre ce e vorba. Ca sa iasa. Cele treisprezece belokaniene se ghemuie sc una în alta si îsi amesteca antenele. trebuie pus pe o piatra scobita. o roare. Tavanul lor de nisip s-a vitrificat si exploratoarele nu-l mai pot strapun ge cu mandibulele. 6 îsi apropie piciorul. Totul e pustiu. E un carbune înca aprins. Insulita a vea drept bogatie numai acel salcâm cornigera. E posibil de lu at acel jaratic. nu poate fi atins. Toate simturil e magnetice ale furnicilor le informeaza ca furtuna se apropie. Nu. Iar insula e înconjurata de astfel de pietre. Chiar si pânzele de paienjeni se transforma în cercur i albe în care proprietarii lor. Printesa 103 le explica tuturor ca focul e puternic dar fragil. Focul? 103 le spune ca fiecaruia îi e teama de ceea ce nu cunoaste. galopeaza în toate directiil e. 5 sare cuprinsa de panica. Acolo unde fusese un picior si doua gheare. dar e interzisa atingerea lui directa. 6 cheama pe toata lumea. Înlantuite. ghearele i se topesc. Focul se reproduce prin contact. nu e un animal. Fulgerele sunt u rmate din ce în ce mai aproape de tunete. Va treb ui sa i se redea viata. transformat acum în cenusa. Foc! Un fulger a atins salcâmul care e pe cale de a fi cuprins de flacari. ceea ce le face sa arate ca niste mon stri cu cap patrat. 6 a ramas ciunga din c auza asta. 5 raspunde ca. Ca si cum ar fi fost electrocutat. Mirmeceenele dau fuga spre gaura de pamânt unde palpita un animal rosu car e pare ca respira amplu. spre radac ini si sapa pamântul cu mandibulele ca sa-si faca un adapost protejat de apa si de foc. se aude un zgomot enorm. Cu niste tije lungi folosite pe post de pârghii. Copacul arde foarte repede si. Asta ar putea sa fie mijlocul de a le învinge pe furnicile pigmee. Paradoxu l focului: are puterea sa distruga un copac si chiar o padure întreaga cu locuitor ii ei. Temperatura creste. seva se cretata de scoarta indica suferinta vegetalei. în plina psihoza de apa.

se îndrept au spre sud. acesti copii îi jefuiau si îi furau pe tarani. Erau convinsi ca.ata. unde toti au fost vânduti ca sclavi. dupa sfaturile Printesei 103. de la frunza uscata la ramurica uscata. în realitate. "Singurul nostr u dusman adevarat este frica" este ultima fraza pronuntata de cea de a 234-a reg ina Belo-kiu-kiuni din dinastia Ni a furnicilor rosii. ENCICLOPEDIE CRUCIADA COPIILOR: În Occident. de la ramurica uscata la bucata de lemn. locuitorii le-au spus ca se vor lovi de mare. Edmond Wells. Nu a fost nici un miracol. Elanul a cuprins în special Sfântul Imperiu romano-ger manic. Apoi doi sicilieni le-au propus sa-i duca cu vasul la Ierusa lim. Un grup de copii l-a parasit ca sa se raspândeasca pe drumuri în directia Tar ii Sfinte. Trebuie s-o transmitem unui material mai gros. Nu aveau harti. flacara îsi r eduse dimensiunile. Îmbarca pe vasul lor testoasa opt pietre scobite prevazute cu jaratic aprins. Îsi închipuiau ca merg spre est dar. furnicile reusesc sa faca o mica vatra pe care o întretin în fundul unei cuvete de piatra. Au coborât valea Ronului si. în piata. Nefericita a emis aceasta fraza pe când se îneca încercând sa domesticeasca niste pastravi. cu mai bine de opt mii de ani în urma. nu sunt multe în jur. pe un pret bun. Or noi. pe drum. furnicile arunca în va tra mici bucatele de ramurele din care focul se grabeste sa muste cu voracitate. astfel ca nu i-au du s la Ierusalim. Cei d oi sicilieni aveau legaturi cu o banda de pirati tunisieni. celelalte formeaza o comoara de jaratic. Printesa 103 ridica antena si lanseaza feromonul întepator care înseamna: La atac! 96. dar se gasesc sub pamânt. multimea lor a crescut pâna la câte va mii de copii. unde marea nu s-a deschis în fata lor. Fiindca l-a atins. deloc ranchiun oasa fata de elementul foc. propune 6. Regina Belo-kiu-kiuni credea ca face o alianta între furnici si pa stravii din fluviu. marea se va deschide ca sa lase sa treaca acea armata de copii si o va duce pâna la Ierusalim. Copilasul-foc e mai impresionant decât mama lui jaraticul. dupa ce se ridicase foarte sus. În drumul lor. volumul III 97. Vrând parca sa le linisteasca. Înalta antenele si emite clar v echea fraza feromonala: SINGURUL NOSTRU DUSMAN ADEVARAT ESTE FRICA. Tinerii fara ocupatie si-au zis astfel: "Adultii si nobilii au esuat în ten tativa de eliberare a Ierusalimului pentru ca au spiritul impur. ci la Tunis. Asta i-a lini stit. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Toti au ajuns la Marsilia. Printesa 103 le conjura sa nu se dea înapoi. Toate furnicile cunosc sensul si povestea acestei fraze. In ciuda piciorului ei carbonizat . De atunci s-a renuntat la orice contact cu poporul pestilor fluviului. Zadarnic au asteptat în port. Apoi. dar fraza a ramas ca un strigat de speranta în posibilitatile infinite ale furnicilor. si ele gasite tot în pamânt. ca si în cazul lui Moise. Mai departe. La recomandarile ei. Noaptea începe sa paleasca. deci suntem puri". Iata cu ce le vom ataca pe pitice! exclama Printesa 103. Jaraticul obtinut astfel este dupa aceea depus cu multe precautii în acele mici pietre scobite. dar fabricarea focului le fascineaza. stie sa se f ereasca. MARELE CARNAVAL . Cele mai multe furnici nu au vazut niciodata foc si cele douasprezece ex ploratoare se trag înapoi speriate. Copiii au crezut ca e vorba de un miracol. noi sun tem copii. 6 se dovedeste cel mai bun inginer al focului. Singurul nostru dusman adevarat este frica. prima cruciada a copiilor a avut loc în anul 1212. si furnicile obtin un mare spec tru galben. Astfel.

Julie nu stie unde o va duce acest elan. Julie si cei Sapte Pitici se pomenira în strada. Nici o pancarta. numai fete si baieti care se le ganau pe melodii de harpa si de nai. . Sa mergem! striga o voce dintre spectatori. Printre cei care li se alaturau în fuga. Multimea creste mereu. Noi suntem noii inventatori. Era regina si idolul lor. o duba a politiei se apropie dar renunta sa inte rvina în fata amplorii pe care o capata evenimentul. . Noi suntem noii vizionari. Julie p utea sa le vada fetele. Suntem prima revo lutie fara revendicari. Doamnelor. Era samanul lor. Acum erau probabil cinci sute în jurul lor formând o mare procesiune multicolora. Fetele de la clubul de aikido improvizara un serviciu de ordine care ime diat împiedica sa mai treaca masinile care ar fi putut sa tulbure petrecerea.Linistiti-va. Tot orasul rasuna de cântecul lor: Noi suntem noii vizionari. . foa rte tineri si persoane mature. Altii adusesera lucruri din bu catarie pe post de toba si betisoare. . Era ca si cum spectatorii ar fi refuzat ca spectacolul sa se limiteze la doua ore de muzica platita cu o suta de franci locul. E doar un concert! Cineva îi lua s unetul microfonului. Mai departe.Nimic. Toti voiau sa mai continu e în timp si spatiu. Cum sa lovesti cu bastonul în aceste de conditii? Cordonul aparatorilor or dinii se destrama. În jurul lor lum ea cânta si se agita de-a lungul arterei principale din Fontainebleau într-o saraban da de carnaval. . Gura-casca se alaturau trupei si se informau despre ce se petrecea. Altii luasera cu ei serpentine si confeti. atunci nu e revolutie? . Directorul centrului cultural ruga pe toata lumea sa stea cuminte la loc ul ei. Julie intona "Revolutia Furnicilor". marea artera fu blocata iar grupul rock si fanii lui putura sa înaintez e liber.Nimic? Daca nu revendicati nimic. domnilor.Ce revendicati? întreba o batrâna. Noi suntem noii vizionari. Julie era ametita de popularitatea ei si de multimea care o înconjura si împ ingea înainte. Acum când nu mai era despartita de publicul ei de focurile rampei. înconjurati de o mica multi me entuziasta. Toti repetau cât îi tinea gura: Noi suntem noii vizionari..La liceu! reluara ceilalti.Sa nu mai asteptam. va rog sa va linistiti. barbati si femei. Adrenalina urca mereu în venele cântaretei. ie siti în strada. Nu prea erau alte distractii în seara aceea la Font ainebleau. o directie. Trebuia sa dea repede un scop. Nici o banderola în fata.Înainte! zise ea. Noi suntem noii inventatori. sirena care îi fermeca. Era pur si simplu dopata. Nu revendicam nimic. . Vocea calda si puternica a lui Julie scanda: Noi suntem noii inventatori. Ferestrele se deschideau si oamenii se plecau afara ca sa vada acea lung a cohorta pestrita. În asta consta originalitatea. Un prim cordon de politisti aparu brusc în fata lor iar fetele din primele rânduri înaintara si imaginara o strategie ciudata: începura sa-i sarute. domnisoarelor. unii se înarmasera cu propriile lor instrumente muzicale ca sa participe la fanfara. Erau acolo oameni de toate vârstele. raspunse o luptatoare de la clubul de aiki do. O sa petrecem! . dar curiozitatea fu mai tare. Oamenii clamau în cor: Noi suntem noii inventatori. Ba chiar îi aducea în stare de transa. Foar te repede. uitati-va necazurile si alaturati-va noua. -La liceu! striga Mie. un sens acelei multimi în miscare.Ba tocmai ca e.E petrecere mare! striga Julie. . Suntem furnicile mici care rontaie vechea lume sclerozata. doamna.

La început. Familiile au fost despartite. Sterpelitul nu mai era un delict. . Sterpelelile s-au generalizat. acum ajunsesera la doua sute de mii de fugari. Dar alte valuri de copii se revarsau în gara de la Chengdu. parintii trimis i sa trudeasca la tara pe ogoare si copiii în centre de formare ale garzilor rosii . majoritatea. altii s i-au luat sarcina sa-i faca cunoscute proiectele. "delfinul" oficial al lui Mao si cel care raspundea de garzile rosii. Armata Rosie a fost nevoita sa apeleze în final la bombardamente aeriene ca sa nimiceasca ultimele focare de rezistenta. Orasul s-a umplut de afise car e îi îndemna pe cetateni sa voteze pentru el. Întâmplarea a facut ca Lin Piao.98. nimeni nu a fost i nformat de victoria electorala a copiilor. Timp de doua zile a durat razboiul adultilor împotriva copiilor. Copiii au povestit cât de mult au suferit în lagarele garzilor rosii si populatiei din Chengdu i-a fost mila de ei. Prefectul a luat povestea foarte în serios si a cerut de la Pekin sa intervina armata pentru a-i domoli pe insurgenti. Li s-au oferit dulciuri. Împotriva a doua sute de mii de copii. A fost ales fara greutate si a instituit o conducere formata din copii. la putin timp dupa aceea. În acest timp. Se experimentau pe ei alimente celulozice pe baza de rumegus si mureau ca mustele. la vremea aceea. capitala provinciei c hineze Sichuan. ENCICLOPEDIE REVOLUTIA COPIILOR DIN CHENGDU: Pâna în 1967. aceasta cetate veche fortificata numara trei milioane de locui tori care. Toti comerciantii au fost obligati sa plateasca un impozit inventat de noul primar. Burghezii din acel loc s-au îngrijorat totusi si au trimis o delegatie ca sa-l anunte pe prefectul regiunii. cei mai multi încerca u mai ales sa evadeze din China. Acestia s-au plâns primarului orasului. presedintele ame rican Richard Nixon se întâlnea cu Mao Zedung si nu mai era cazul sa se critice Chin a. era un oras linistit. capitala a trimi s sute de tancuri si mii de soldati înarmati pâna în dinti. Conditiile de viata erau foarte grele. toate trenurile care se îndrepta u spre vest. Erau preocupati mai ales sa-si protejeze propriii copii p e care i-au trimis în munti. au fost hra niti si li s-au dat corturi unde sa doarma si cuverturi cu care sa se înveleasca. Chengdu. Copiii au organizat atunci ale gerea unui nou primar si au prezentat "candidatul" lor. care avea destula cari sma ca sa fie respectat de celelalte garzi rosii. buna vointa a locuitorilor nu a mai fost de ajuns ca sa -i satisfaca. Comerciantii care nu se lasau furat i. Subtilitate cât se poate de chineza: copiii aveau datoria sa evadeze din lagarele maoiste si sa-si stâlceasca în bataie instruc torii în numele maoismului! Eliberati. De la o mie câti fuseser a la început. Or. un pusti buclat de treis prezece ani. copiii garzii rosii s-au raspândit în toata tara sub pretextul ca propovaduiesc maoismul împotriva statului corupt. la Pekin aveau loc dispute de palat. Toti copiii au fost ucisi. lucrurile n-au mer s prea rau. În realitate. Deci în acest oras muntos au ajuns mii de copii între treisprezece si cincisprezece ani. aceste mari metropole începeau sa fie suprapopulate si Mao Ze dong luase hotarârea sa le goleasca. Au luat cu asalt garile si au plecat spre vest unde unele zvonuri spuneau ca ar exista o filiera care permitea copiilor sa trea ca clandestin frontiera pe teritoriul indian. Cadrele partidului i-au incitat atunci pe copiii garzii rosii s a se revolte împotriva temnicerilor lor. Dup a care a fost snopit în bataie si obligat sa plece. sa cada în dizgratie. Din acel moment. parând putin mai mare decât vârsta pe care o avea. dar nu au fost sustinuti de populatia din Chengdu. Povestea nu s-a raspândit caci. ca sa faca din ei niste buni comunisti. care nu a avut timp sa rea ctioneze caci copiii au venit la el ca sa-l oblige la o autocritica publica. Copiii erau prost hraniti. Aceste centre erau adevarate lagare de munca. erau batuti. Fiecare locuitor trebuia sa ofere un adapost garzilor rosii. habar nu aveau ce se petrecea la Pekin sau la Shanghai. Copiii au încercat sa rezist e în acel oras fortificat cu cinci ziduri de incinta. Or. aveau ca statie terminus Chengdu. La o mie de metri altitudine pe flancul la ntului himalayan. dintre care cel mai în vârsta era un consi lier municipal de cincisprezece ani. Deoarece orasul era foarte izolat. Deoarece nu era un bun orator.

volumul III 99. . Se înselau. Luna lumineaza pamântul. . Agresorul eroic cazu pe pamânt inert. trebuie sa le si traiesti. Maximilian lua hotarârea sa grabeasca explozia mai înainte de a apar ea alt paznic minuscul si periculos. omul îsi descoperi o parte din piele si fu imediat întepat. Ca niste marinari. Comisarul luase hotarârea sa actioneze pe timp de noapte caci. ÎN CALDURA STUFULUI E cald.Doi la zero. de pe papura ei deteriorata. . caruia îi ocoli ure chea dreapta ca sa-si înfiga acul în jugulara. astfel încât nu se mai poate sti d in ce tabara fac parte. Insecta întepa imediat alt politist. Furnicile pitice o vad venind. Tinta era prea mica. martori sinistri ai duritatii luptelor preceden te.Toate încarcaturile explozive sunt gata? Artificierul verifica contactel e pe detonator si astepta ordinul comisarului. insecta semana mai cu rând cu o furnica zburatoare. Insecta îi surprinse atacând brusc un al treilea politist. Dupa ploaie. Protejati-va gâtul si mâinile. Furnicile rosii de pe insula îsi închipuiau ca se poate trai doar istorisind u-si povesti. . Toti pândeau acum anxiosi. . Lasa ce faci acum. Cauta un mijloc de a-l propulsa pâna la nuferii ocupati de furnicile pitic e. Maximilian îsi scoase pantoful si ca la prima vizita. apoi îsi lua zborul ca sa se puna la ad apost de acele mâini care se agitau în aer. reusi sa loveasca in secta în zbor. In oras aveau loc incidente. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. solul încalzeste corpurile. PIRAMIDA MISTERIOASA E ARUNCATA ÎN AER De data asta avea sa sara în aer! Maximilian si politistii lui se întorseser a si încercuisera piramida misterioasa. Focul nu e o arma practica de folosit de la distanta. 24 lanseaza apeluri de ajutor. Caldura si lumina jaratecului au fost des tul ca sa le alarmeze. Facân d gestul de a trage. Fiecare emite propria sa sugestie. 103 si exploratoarele îsi dau mare oste neala. Asediatele vor fi coplesite de numarul mare al inamicului. întoarce-te imediat în oras si împrastie-i pe s mintitii astia. Se uita mai atent la victima lui.Atentie la viespe! striga comisarul. Sunt în sta re sa sparga totul. În cockpit-ul cuirasatului-testoasa. Na va-testoasa mirmeceeana se îndreapta spre stufaris. oame nii purtau tinute de protectie din pânza cerata si alesesera de data asta un fir e lectric rezistent care sa nu poata fi rontait de mandibule. În partea de jo s a papurii. Un politist scoase pistolul si vru sa ocheasca. Politistii dadeau ajutor celor prabusiti la pamânt. Îi facu placere s-o striveasca cu talpa pantofului.Manifestantii au ocupat artera principala din Fontainebleau. 100. Omul se prabusi. Maximilian era pe pu nctul de a ordona declansarea dispozitivului când se auzi bâzâitul. o multime de cadavre umflate de apa. plutesc. asteptând sa surp rinda cel mai mic sunet pe care îl putea emite o viespe. Nu era o viespe. Vârfurile frunzelor roz imaculate sunt întesate cu artilerist e gata sa traga. 6 propune sa se expedieze în directia inamicului frunze plutitoare încarcate cu jarat . era mai eficace sa-i surprinda în somn pe cei aflati în interiorul cladirii. Povestile nu e destul sa ti le povestesti.Edmond Wells. Prefectul Dupeyron îi cer ea sa vina de urgenta. În departare. Trupa lumina cu lanternele monumentul forestier. dupa parere a lui. Furnicile rationeaza prin tatonari.Gata? Soneria telefonului mobil întrerupse numaratoarea. Îi scuturau ca sa-i împied ice sa adoarma.

ic si împinse de gândacii de apa. 5 vrea sa dea foc capatului uneia dintre acele crengute lungi de care se folosesc ca de niste lanci si sa atinga nuferii. Refuza sa se apropie de el. Pentru ei focul ramâne o arma tabu. Cuirasatul porneste la atac. o marioneta enorma umpluta cu paie. era un ade varat carnaval. în care furnicile îsi arata reciproc arta de a practica scrima mandibulara. cea mai razboinica dintre ele. Trag cu rezervele de acid pastrate pentru ultima sarja si provoaca multe victime în rândul furnicilor pi tice. Cuirasatul-testoasa ajunge la papura asediata. Furnicile opresc motoarele gândacesti si încep sa caute cea mai lunga crengu ta. dar socul provocat de acel harpon este d estul de mare ca sa dezechilibreze toate artileristele care cad imediat în apa. Gândacii de apa accelereaza. capatul incandescent. Cei aflati la putere erau respectati tocmai pentru ca exista ziua carnav alului. BATALIA LICEULUI Plecasera cinci sute de la centrul cultural si ajunsesera opt sute în piat a mare din fata liceului. se alungeste ca o flamura luminoasa fara sfârsit. dar nimeni nu întelege de ce focul siar lua zborul prin aer daca ar fi plasat într-un astfel de ansamblu. e dezamagita. Printesa 103 încearca sa-si aminteasca de un mecanism al Degetelor care pe rmite trimiterea la departare a focului. Capatul ia foc. Printesa 103 face semn ca crenguta cuprinsa de foc sa fie aruncata în apa cât mai departe posibil. echipajul se lasa în jos si are grija sa nu dea drumul din mandibula crengutei lungi. asediatele recapata încredere. În Evul Mediu. asediatoarele prefera sa se întoarca pe uscat si sa se retraga. Ridica imediat catargul de foc. carnavalul nu avea o semnificatie precisa. Aveai dreptul sa-l tragi de mustati pe jandarm si sa -i îmbrâncesti pe edili în râu. Lancea cu capat aprins atinge carnea petalelor de nufar. Carnavalul e acum doar o petrecere pentru comercianti. Degetele numesc asta catapulta. Vegetala este d estul de umeda ca sa nu ia foc imediat. simbolul tuturor a utoritatilor. . Deasupra. a mamelor si a bunicilor . toate regul ile erau calcate în picioare.niste sarbatori haraz ite consumului. Poate sa provoace pagube atât celor împotriva carora este folosit cât si celor care îl folosesc. 13. În ziua marelui carnaval. Macar sa fi supravietuit 24. sub infl uenta vitezei. în sensul initial al cuvântului. Cu vârful antenei. provocând o miscare de spuma pe puntea din spat e a navei. Speriat e de mirosul de nufar carbonizat. În fata acestei reusite. Gasesc una care le convine printre crengile care ating usor apa si o urca la bordul cuirasatului-testoasa. Puteai sa suni la usi si sa arunci faina pe fata oricui. La rândul ei. cea în care se eliberau toate tensiunile. În zilele noastre. caci crenguta începuse sa ia si ea foc. Printesa 103 anunta ca e timpul sa se puna extremitatea în contact cu jara ticul. În a cest caz. Din fericire. Asta provoaca mult fum. Printesa 103 a înteles cum sa foloseasca mai bine lansatorul d e flacari si incendiaza nuferii unul dupa altul. 103 deseneaza forma acelui lucru. îsi zice Printesa 103. 101. petrecerea tatilor. salve de acid tâsnesc cu putere. Dar gândacilor de apa le e prea frica de foc. Apoi era ars Carnavalul. Se renunta. poate doar ca sa dovedeasca determinarea r azboinicelor rosii de a folosi si alte arme tabu. Pe na va. Era ziua nebunii lor. Când testoasa este destul de aproape. Ideea este retinuta. ca si Craciunul. focul nu a servit la nimic. a fost uitat sensul real al acestei manifestari sociolo gic indispensabila. 14 scoate antena-periscop ca sa repereze bine adversarele si le indica c elorlalte în ce directie sa îndrepte catargul. Manifestarea lor nu semana deloc cu o defilare revendicativa. Asta e probl ema cu focul. Belokanienele nu se mai pot deda nici acelei lupte tumultuoase corp la c orp.

Departând bratele. . formara la loc plutonul în centrul pietii. oamenii înaintara spre liceu. Slab la început. Spre marea lor surprindere. .Nu vrem ca oamenii sa doarma. Conopida.Împrastiati-va! striga el la portavoce. Întrebara pe cei din jurul lor daca unii dintre ei aveau telefoane mobile de împrumutat Revolutiei. . Julie îi aduna pe cei Sapte Pitici ca sa discute despre urmarea ev enimentelor. Caci nu era decât un joc. Fortele de ordine se uitar a la manifestanti. mama ta e probabil îng rijorata.Ar trebui sa putem comunica între noi.Ramâneti grupati! Protejati liceul! ordona Maximilian în portavoce. Nimic nu ne va opri. zise David. Locuitorii do resc sa doarma si voi faceti scandal nocturn. Dupa toate aparentele.Liceul este închis noaptea si nu aveti permisiunea de a-l deschide.S-a uitat rolul initial al carnavalului: a da populatiei iluzia ca rebel iunea e posibila.. Toti erau gata sa intre în joc. dar îsi reveni repede si zise: .Înainte la. . macar pret de o zi. raspunse Julie fara portavoce. Luara hotarârea sa formeze opt grupuri autonome de manifestanti. Un vânt nou bate în dimineata asta. oamenii nu erau în stare sa se desparta de aparatul lor. Sa ne deschidem simturile. chia r daca acea prezenta a politiei putea sa-l faca periculos. se desfacu în bucati. întelegând pericolul. se afla postat în fata oamenilor. asta e sfârsitul. Aveau nevoie de opt. . Lumea sa se trezeasca! .Sunt libera. Pentru restabilirea ordinii publice.Vom folosi tehnica conopidei. dar si revoltele si frustrarile. Înainte la. în timp ce manifestantii îsi continuau manevra.Tulburati ordinea publica.. Ati facut destul zgomot. . Imediat ce politistii s-au apropiat. Maximilian se puse de acord cu subordonatii sai. înfruntând masa de oameni zgomotosi. Comisarul Maximilian Linart cu brasarda deasupra cotului. zise Julie. Julie cumpani situatia. i nventata de Julie. E trecut de orele zece seara. Si explica strategia pe care o improvizase. Propuse sa se foloseasca tactica cârnatului. Li se oferira chiar mai multe. Împrastiati-va. .Tu esti. oamenii ridicara pumnul si intonara imnul concertului: Sfârsitul. cei care o tulburau trebuia sa fie împrastiati cât mai repede. Pentru toti acei tineri si chiar pentru cei mai putini tineri acum era p rima data în viata lor când li se oferea ocazia sa-si exprime pofta de serbare. . apoi cum mai multa convinger e. care consta în a ataca în centru pentru ca manifestantii sa se împra stie pe laturi. descoperira sase dube ale CRS-ului (Compania Re publicana de Securitate) care le barau drumul. Politistii. chiar si atunci când mergeau la concert. cond use fiecare de unul dintre muzicieni. Vremea negocierilor tre cuse. . Va repet ca oa menii au dreptul sa doarma.Nu facem nimic rau. Rândurile compacte ale politistilor se desfacura ca sa-i urmareasca. Lumea aclama. Nu reusi sa pronunte cuvântul. Fara ca Julie sa le c eara. Ajunsi în piata liceului. întoarceti-va la casele voastre. Ordinele prefectului erau clare. Toti suntem liberi. mani festantii s-au împrastiat în opt directii diferite.Nu vrem decât sa facem o petrecere la liceu. replica Julie. Manifestantii îsi reluara înaintarea. Julie? întreba comisarul. si luându-se de mâini ca sa-si arate numarul si sa ocupe to ata piata. reusi sa articuleze: .. Julie ezita o secunda. Întoarce-te acasa. politistii îsi pusera planul în aplicare. Opt sute de persoane care îsi rodeau zabala din totde auna se dezlantuiau brusc într-o mare sarabanda Amatorii de rock si gura-casca înaintau într-o cohorta lunga zgomotoasa si p estrita. Revolutie. Manifestantii se uitara la fortele de ordine. nu întâmpinara nici o rezistenta.. Se oprira. În fata lor. .

atitudinea si felul în care îsi poarta gâtul e dife . volumul III 103. . 102. Altfel îti pierzi orice credibilitate. mai ales atunci când functioneaza. apoi. Dadu ordin de fuga grupata si zise la telefon: . înghite alim entele pe jumatate digerate pastrate în gusa sociala a furnicii rosii. Focalizeaza tinta si n-o schimba în timpul bataliei. 2. Inventeaza noi teren uri de lupta în care înca nu stie cum sa se comporte. Furnici le eliberate se dedau trofalaxiilor cu eliberatoarele. ci ceea ce adversarul tau îsi închipuie c a posezi. 24 s-a schimbat. nu foloseste la nimic sa încerci sa rast orni puterea. apo i schimb-o. folose ste elementele din propriul sau cod de referinta. Printesa 103 se apropie lent de tovarasa ei de cruciada. O tactica nu trebuie niciodata sa devina o rutina. sa profitam ca sa ne reorganizam". 6. Chiar daca adopti o tactica exact contrara. Nu trebuie niciodata sa-si spuna: "Bine. 8. trebuie sa fii în stare sa ti-o asumi si sa ocupi terenul. Ca sa-i destabilizeze pe politisti. 3. amazoanele îsi rupsesera tricourile. 1. Sa nu blufezi niciodata daca nu ai mijloacele necesare ca sa treci la fapte. Înfruntarea fu invadata de parfumur i feminine. d escoperindu-si câte ceva din farmecele feminine. Trebuie sa se foloseasc a toate elementele exterioare posibile ca sa se mentina presiunea. Puterea nu este ceea ce posezi. Ca sa-l ataci. îi va fi foarte greu sa depaseasca acest handicap. ca sa-i evaluezi forta si limitele. 10. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Handicapurile aparente se pot transforma în cele mai bune atuuri. Saul Alynski. 5. umorul este arma cea mai eficace. zise comisarul aratând spre Julie. Aceasta tinta treb uie sa fie cea mai mica. 7. ENCICLOPEDIE STRATEGIA LUI ALYNSKI: În 1970. REGASIREA Fac jonctiunea pe un nufar crutat de foc si de tirul artileriei. În cazul unei confruntari verbale. Fieca re dintre aceste specificitati trebuie revendicata ca o forta. Plutonul de politisti se îndrepta imediat spre Julie si amazoanele din jur ul ei. Tine adversarul în defensiva. Daca obtii victoria. Totul în mirosul. Daca nu ai nimic nou de propus. cea mai precisa si cea mai reprezentativa posibil. o petala tran slucida lasa sa treaca lumina si caldura unui jaratic portocaliu. si mai bine. nu ca o slabiciun e.Julie si fetele de la clubul de aikido erau cel mai aproape de fortele d e ordine carora le adresau zâmbete si sarutari provocatoare. Repet-o de mai multe ori. Printesa 103 îsi îmbratiseaza prietena ca sa-i ofere o trofalaxie dulce. În spatele lor. Edmond Wells. Deoarece întunericul si noa ptea încep sa devina anchilozante. constrângerea adversar ului de a se ridiculiza singur. Lupta împotriva dusmanului cu propriile lui arme. a publicat un manual în care enunta zec e reguli practice pentru ducerea la bun sfârsit a unei revolutii. se încalzesc si îsi fac lumina cu jaratic. agitator hippie si figura im portanta a miscarii studentesti americane. înfometata. Da ca se reuseste ridiculizarea adversarului sau. 24 est e teafara.Gata. 24 îs i apleaca timid antenele pe spate în semn de acceptare. Nu e numai epuizata de luptele recente. dispunem de un ragaz. 9. 4.Puneti mâna pe instigatoare. Se întâlnesc în centrul galben al florii de nufar. Exact asta dorise si fata cu ochi cenusii. Iesi din câmpul de experienta al adversarului tau. Pisicile urmaresc soriceii. Chiar si fizicu l i s-a modificat.

programati sa traiasc a cel mult trei ani. ca si cum ar vrea sa se creada ca au uitat cum trebuie sa procedeze ca sa comunice intens. în comunitate. Pasiunea pentru povestile frumoase a facut-o sa-si doreasca sa se bucure de o m ai mare sensibilitate. ci si întreaga societate. 104 ENCICLOPEDIE UTOPIA ADAMITILOR: În 1420 a avut loc în Boemia revolta husitilor. au ajuns print si printesa mirmeceene. angoasele lor etc. poate modul cum a asimilat acel cocteil de hormoni. Precursor i ai protestantismului. masculii mor cu ocazia actului amoros. Printesa 103 întelege ca ceea ce a luat drept o usoara schimbare la 24 est e cu mult mai mult. De aici si denumirea lor. Au trait aici goi.. dar nu vrea sa-l vada pe prietenul ei 24 pie rind. ap oi Printesa 103 ofera din nou o portie de pasta alimentara.. poate temperatura. nu departe de Praga. Gata! Cele patru antene sunt lipite doua câte doua. Acum. Se face noapte. Si tu te-ai schimbat. e altceva.. Amândoua îsi apropie încet segmentele senzoriale. S-au instalat pe o insula a fluviului Moldau. 24 vrea sa explice. drumul va fi lung. Si pâna la urm a a reusit sa obtina jeleu hormonal regal în mijlocul unui cuib de viespi. datorita jeleului viespilor. Supravietuirea lui e mai importanta pentru ea decât acuplarea. Printesa 103 este de acord ca sa-si branseze creierele reciproc. Mâine. Printul 24 trimite în sens invers hrana pe care i-a dat-o Printesa 103... Furnicile din Comunitatea salcâmului si furnicile din cuir asatul-testoasa adorm în scobitura cavernei unui cuib de serpi. mult mai profunda de data asta. 24 este acum un print. 24 este acum un mascul. Ai. În timp ce în jurul lor.. Din miscare s-a detasat un grup mai radical: adamitii. Printesa 103 explica ce a aflat despre Degete. Totusi 103 are un moment de ezitare. masina de comunicat cu Degetele. Ei voiau sa schimbe nu numai Biserica. Din motive nedeterminate. s-a pomenit cu un sex. Cele doua furnici stiu foarte bine asta. celelalte se agitau is torisindu-si propriile aventuri. dotate cu acea capacitate formid abila de a-si transmite specificitatile viitoarei lor progenituri. În mare graba.rit. Poate ca Printesa 103 fusese p ervertita de romantismul Degetelor. Si eu. Fara sa mai stea pe gânduri. Gândirea uneia intra în co ntact direct cu a celeilalte. Antenele se opresc dezorientate. indivizi neutri lipsiti de importanta. Printesa 103 îsi zice ca aceste schimbari importante se datoreaza poate vi etii în mica ei comunitate utopica. inventiile lor. Consideram ca cel mai bun mod de a se a propia de Dumnezeu ar fi ca toti sa traiasca în aceleasi conditii ca Adam. A pornit deci în cautarea unui cuib de viespi. explica tele viziunea. Dialogu l lor va capata astfel o intensitate. punându-si toate bunurile în comun si facând ce le statea în putinta ca sa recreeze con . Tânara exploratoare s-a dotat cu un. Hotarasc deci de comun acord sa nu se mai gândeasca la acuplare. Printesa nu-l lasa sa termine. ei cereau reforma clerului si plecarea seniorilor german i. In societatile d e insecte. Cele doua sexuate se gândesc cu aviditate sa se acupleze. cele doua furnici se dedau unei noi trofalaxi i dulci. datorita unui artificiu minunat al stramoaselor lor v iespile. cele doua metamorfozate se izoleaza printre sta minele nufarului sidefiu. se cauta si se pipaie. Antenele tale emana miresme diferite.. masculin. dar lucrul cel mai simplu pentru cele doua mirmeceen e este sa foloseasca o CA. sex! Si ea! 24 explica. primul om de dinaintea pacatului originar. Acum sunt femela. am dobândit un sex. Nu ma vrei? Nu. E atât de ciudat. E foarte linistitor. Unele alimente au facut deja de trei ori traseul dus-întors de la o gusa s ociala la alta. S-au despartit amândoua c a soldati asexuati. o profunzime si o rapiditate inegalabile.

Edmond Wells. putusera sa se miste astfel în legiuni compacte. faceau un ocol mare pe st razile învecinate si se regrupau în spatele liceului. . Oamenii lui se întoarsera. celelalte sapte grupuri de manifestanti. Faptul ca niste manifestanti. era deja prea târ ziu. Gasira poarta de fier închisa. Ji-woong scoase cheia pe care i-o daduse directorul ca sa le faciliteze repetitiile. se înregistrau cel putin trei de o p arte si de alta. iar în spatele ei amazoanele atragatoare si i ronice care îsi bateau joc de ei. munca. lasându-le balta pe Julie si semenele ei. fara sa gândeasca. unde nu exista nici picior de politist. fara Biserica si cler intermediar.Faza 2 terminata. Or în acest caz. Suprimasera banii. Maximilian nu era obisnuit sa-i vada pe manifestanti practicând strategii de gherila. Grupul lui Julie se aduna atunci în fata portii mari de fier parasita de p olitisti. Toate structurile sociale erau anulate. Astfel. Erau vegetarieni si practicau cultul direc t al lui Dumnezeu. scut. Totdeauna avusese de-a face cu multimi care înaintau drept înainte.casca. MAI DEPARTE SPRE LICEU În timp ce politistii le urmareau pe Julie si pe amazoane. lansat or de grenade. pâna la unul. Maximilian posta jumatate din politisti în fata si cealalta jumatate în spat e. Julie era cu atât mai multu mita pentru ca reusise aceasta isprava fara nici o încaierare. Linistit. Trebuia sa aiba grija sa nu fie acolo nici urma de jurnalist.ditiile de viata din Paradisul terestru de dinainte de "Pacat". sefule. dar nu în asa masura. îl impres iona si îl îngrijora. Adamitii îi iritau în mod evident pe vecinii lor husitii care nu erau deloc în clinati spre radicalism. David veni sa le deschida si vreo suta de noi "revolutionari" se adaug ara celorlalti în interiorul liceului. În acest gen de înfruntare. prefectul îi ceru sa actioneze rapid. volumul III 105. nu existase nici un accident.Intra prin fata. Seniorii husiti si armatele lor i-au încercuit pe adamiti si i-au ma sacrat.Intra prin spate! striga el în portavoce.Sunt toti înauntru. de preferinta fara viole . si deschise usa cu noul blindaj împotriva incendiilor. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. întoarceti-va! ordona Maximilian. Maximilian îi confirma ca. politistii se simteau extenua ti. armata. Dar mai mult de sapte sute de persoane intrasera deja în liceu si Ji-woong se grabise sa în cuie broastele solide ale usii blindate. . apoi îl suna pe prefectul Dupeyron ca sa-i anunte situatia. liceul era destul de mare ca sa nu ajunga la intrare la timp. vesta anti-glont si bocanci grei -. Fara prea mult zgomot. Sigur. Tot alergând în toate directiile cu tot ce aveau pe ei . multimea patrunse în liceu. nobili mea. pe acesti înaintasi ai celor care aveau sa se numeasca mai târzi u hippies. fara sa faca valuri. Când Maximilian îsi dadu seama de stratagema. când unui numar de opt sute de persoane îi fusese opus un numar de t rei sute de politisti. . Acesta îi ceru sa cuc ereasca liceul. deocamdata. conduse fiecare de un Pitic. cultul Domnului putea sa fie simplificat. burghezia. Politia era neputincioasa în fata acelei usi protejate. fara sa aiba în fruntea lor un partid politi c sau un sindicat clasic. opt sute de persoane ocupasera liceul. În plus. . zise David la telefon. administratia. vazân d cum apar fete vesele dupa poarta mare de la intrarea din fata. nu era prezent nimeni di n presa. Nici faptul ca nu existau raniti în nici una dintre tabere nu era de ajuns ca sa-l linisteasca. Chiar daca era vorba de cei care se împiedicau când o luau la fuga. Îsi interziceau cultivarea pamântului si se h raneau cu fructe si legume salbatice. doar epuizându-si adv ersarii prin miscari tactice. si s-au si baricadat.

politistii si câinii lor zaceau la pamânt secerati. Zis si facut. . . scrutând piata pustie. Maximilian îsi aduna micul stat-major si facu ceea ce regreta ca nu facuse de la început: ceru un plan al liceului. Ochii plini de lacrimi si accesele de tuse îi slabira pe asediati.Acum. . Când politistii se pregateau sa sparga broastele solide ale portii mari de fier de la intrare. fetele de la clubul de aikido fix ara cuverturile pe grile cu ajutorul unor sârme gasite în camaruta paznicului. . Le spuse celor Sapte Pitici si câtorva dintre amazoane. si aici vom ramâne. Amazoanele aclamara victorioas e. Asteptara. . Comisarul îl informa ca manifestantii erau în continuare baricadati în lic eu si opuneau rezistenta fortelor de ordine. Ajunsera la poarta cu bastoanele ridicate.Trageti cu grenade lacrimogene printre gratii. luminata de felinare. Afumati-i bine. Atacurile politiei încetara. Furtunele intrara în actiune. având în vedere ca peste câteva luni aveau loc alegerile prezidentiale si ca prin tre manifestanti se aflau cu siguranta si copii de familii bune. . nu sunt cu adevarat probleme. Vor sa ia cu asalt intrarea! striga o amazoana.Veniti sa ne dati afara. . venind din unghi mort.Ei bine.Foc! zise Julie. zise Francine. sopti Zoe. raspunse Julie.Asteptati semnalul. Cu privirea lui patrunzatoare de navajo. . Z oe gasi solutia. si armate cu capacele pubelelor ca sa-si protejeze fata. politistii retrasera dubele iar ei se postara pe strazile din vecinatate. Poate ca e vorba de o manevra de diversiune.Ataca.Actiunea voastra este complet ilegala. Ceea ce trebuie evit at cu orice pret este raspândirea ei. . Furtunele cu apa facura adevarate minuni.S-ar zice ca renunta.Poate ca ara câstigat. O idee. încercuieste-i fara sa-i mai ataci.Sa mai asteptam putin înainte de a striga victorie. . Maximilian primi un telefon de la prefect. au sa i asa pâna la urma. tâsnira pe neasteptate furtunele de incendiu pe care director ul le instalase pentru lupta împotriva unui eventual sinistru. ca nist e perdele protectoare. . . spuse Julie fara sa fie prea convinsa.Trebuie sa facem repede ceva. remarca Leopold. Narcisse le aduse la cunostinta ca politistii abandonau si intrarea din spate. zise Julie. Presiunea era atât de puternica încât amazoanele f ura obligate sa tina câte trei sau patru acele adevarate tunuri cu apa ca sa poata tinti ca lumea. În piata. zise Julie strângând din dinti. Cu batista umeda la nas. . Politistii atacau în pas alergator. Leopold spuse ca era destul sa faca grila mai putin permeabila. Maximil ian lua portavocea si se adresa din nou manifestantilor: . Era nevoie repede de o idee. E un loc public. ca sa nu inhaleze gaz. Atâta timp cât aceasta mini-raz merita ramâne izolata la liceu. Dupa o runda de discutii.Stop! Dar fortele de ordine se regrupau în departare pentru un nou atac care se anunta si mai violent. . Dupeyron voia sa stie care er a situatia. unde furtunele nu-i puteau atinge.Suntem aici.Nu aveati dreptul sa ocupati aceasta cladire. Politistii nu mai putura sa vada ce se petrece în curtea liceului. Politistii se apropiau de poarta. De ce sa nu foloseasca cuverturile de pe paturile din dormitoarele internatului. Va ordo n sa-l evacuati cât mai repede posibil.nta. . Leopold detecta în cele din urma o miscare si toti vazura în curând o multime de politisti mergând cu hotarâre în directia portii de fier.

thelemitii actioneaza deci "dupa propria lor vointa". Fara conducere caci. Focul ne fabrica gemeni întunecati care ramân lipiti de pereti. Servitori s i artizani instalati în exteriorul abatiei sunt însarcinati cu muncile grele. dar acum era mai bine sa atipeasca ca sa recupereze din forte pentru calatoria care le astepta. fiecare face deci ce vrea. Pentru ca utopia sa reuseasca. Generatia lor nu a cunoscut focul si sunt evident fascinate de acea prezenta calda. Nu sunt primiti decât barbati si femei liberi spiritual. se odihneste. Rabelais nu se însela însa. Se uita tinta la jaraticul rosiatic care palpita la nesfârsit. În timpul zilei. 106. se scoala si distinge o lumina rosie. virtuosi. Fiecare traieste dupa pofta si manânca când îi e foame. certurile sunt interzise. Un canal d e scurgere se va varsa în fluviu. un parc cu un labirint si o fântâna arteziana în centru. . Fiecare cladire va avea o înaltime de zece etaje. d ar era convins ca merita macar sa se încerce.O NOAPTE FRUMOASA 103 nu reuseste sa doarma. Printesa 103 spune ca. crede Rabelais: "Cum am putea sa-i conducem pe cei din jurul nostru când nu stim sa ne conducem noi însine?" Fara conducere. Câteva furnici stau în jurul jaraticului care le-a adus victoria. Încearca sa l ege o conversatie cu ele apoi. Fara ziduri de incinta. or icum. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Înainteaza spre lumina. Nu e un rasarit de soare. în padurea Port-Huault. îsi zice ea. Abatia trebuie sa fie construita pe malul Loa rei. Mai vorbeste-mi despre Degete. caci "zidurile întretin conspiratii". iar d aca nu. Se multumesc sa reproduca exact gesturile gemenului lor si nu vorbesc . E prima noapte în care frigul nu-l constrânge sa hib erneze si vrea sa profite. frumosi si "de natura buna". Asexuatele au cel putin avantajul c a dorm usor. 7 se apropie. Nu spargeti nimic. instruiti. Stia ca abatia lui va fi neaparat distrusa de de magogie. violenta. având ca deviza: "Fa ce vrei". munceste daca asta vrea. Abatia va avea sase turnuri rotunde. sau pur si simplu de niste fleacuri. În 1532. Ea va avea noua mii trei sute treizeci si doua de cam ere. 7 întreaba ce manânca acei gemeni întunecati si Printesa 103 raspunde ca nu ma nânca nimic. Rabelais îsi descrie utopia. Doar pentru a-l contrazice pe profesorul de istorie. O furnica spune ca ar fi mai bine sa-l stinga. sunt confruntate cu o alternativa pe care nu o pot evita: "tehnologia si r iscurile ei" sau "ignoranta si linistea". reflexul vine din interiorul cuibului de serpi care le foloseste drept adapost. Asta a trezit-o. Ridica antenele. Julie voia sa vada daca era cu adevarat posibil sa reuseasca o revolutie fara violenta. ENCICLOPEDIE UTOPIA LUI RABELAIS. Agitatia. volumul III 107. ceea ce anuleaza notiunea de timp care trece. bea. face dragoste. Printul 24 nu are somn. se distreaza. ci umbrele dansânde ale furnic ilor pe care lumina jaraticului le proiecteaza" pe peretii cuibului. A doua zi vor putea sa discute despre toate astea. Înca o insomnie de sexuata. doctrinele absurde si discordie. Ceasurile au fost desfii ntate. Fiti irepros abili". Francois Rabelais a propus propria viziune a cetatii utopice descriind.Julie repeta consemnele: "Fara violenta. constatând ca e imposibil. Femeile erau admise la zece ani si barbatii la doisprezece. Pe ea nu focul o intereseaza. în Gargantua manastirea Theleme. oaspetii abatiei Theleme sunt alesi pe sprânceana. Edmond Wells. Apoi multe biblioteci. o întreaba pe 103 care îi ra spunde ca fenomenul face parte din magia focului.

Grupul "furnicilor" merse sa se racoreasca la distribuitorul de bauturi din apropierea cafenelei. . prieteni. flacarile se extinsera. Julie juca atunci totul p e o singura carte si cauta în laboratorul de chimie ingredientele necesare pentru un cocteil Molotov. Julie se duse acolo ca sa se adreseze multimii adunate în curte.Trebuie sa facem tot ce ne sta în putere ca sa dureze. . dormitoarele si paturile internatului va stau la dispozitie la etajele trei. Totusi focul refuza cu încapatânare sa se aprinda. aici si acum. de muzica si de petrecere. . cons tituind un podium ideal.Declar în mod solemn deschisa ocuparea liceului de o banda specimene uma ne avide numai de veselie. chestia asta nu se va prelungi prea mult. în sfâr sit. mai bine sa profitam de tot materialul în stare buna de functionare.Si la ce te gândesti exact? întreba David. dupa ce lipira pe ambele fete sl oganul concertului: cercul cu cele trei furnici.Si daca dureaza? întreba Francine.Faceti ce va place dar nu distrugeti nimic. patru si cinci ale cladirii B. rasp unse Paul. Nu r euseau totusi sa aprinda focul. Reîntoarsa în curte. Toti se uitara unul la altul cu o umbra de îngrijorare în privire. toaletele sunt în fundul curtii. interveni Julie e nergic. Din cele opt sute de persoane care înfruntasera si respinsesera trupele politiei. Enciclopedia cunoasterii rel ative si absolute nu era un dictionar.Oh. nimeni nu stia sa aprinda un simplu foc! Julie cauta în Enciclopedie daca nu cumva se gasea un pasaj care sa le exp lice cum se aprinde un foc. Nu raspundea în mod obligatoriu la întrebaril e pe care i le puneai. În curte se auzira un fel de aclamatii tribale. Deoarece lucrarea nu avea cuprins si nici index. Îsi lasara instrumentele în sala de repetitii si patru tinere pusera stapânire pe ele cu mult entuziasm. le propu n imediat o mare petrecere si sa dansam si sa cântam de sa ne crape bojogii! Adevarul era ca trupa si cântareata erau obositi si simteau nevoia sa eval ueze situatia. REVOLUTIA ÎN MISCARE Degetele cautau vreascuri uscate ca sa aprinda un foc. . De ce sa nu încercam sa organizam un sat utopic? . ea îl arunca peste lemne si de data asta.Dispunem de un grup de oameni si de un loc închis si protejai ca sa ne a dapostim. începând cu noi însine.Ei bine. . Terasa directorului de la primul etaj. vântul stingea imediat flacarile. . Venise momentul discursului. Daca trebuie sa ramânem mult timp aici. am reusit. Manifestantii coborâra de pe catarg drapelul care avea deviza: "Din inteli genta se naste ratiunea". Celorlalti. zise Julie. loc de destindere obisnuit a l elevilor liceului. Pentru un timp nedefinit. nu prea stia unde sa caute printre toate aceste texte. explicând ca tre buia sa construiasca un zid scund ca sa adaposteasca sursa flacarilor. Nu putem sa petrecem la nesfârsit . Mâine se va sfârsi tot. Lemnele uscate au fost asezate gramada si câtiva tineri au adus hârtie. vom înfiinta aici un sat utopic al carui obiectiv este sa-i faca pe oameni mai fer iciti.Ce facem acum? întreba Zoe. apoi sa p una trei pietre sub busteni ca sa dispuna de o alimentare inferioara cu aer. . Daca unii d intre voi vor sa se odihneasca. si trebuie sa profitam de ea.108. P entru cei care au nevoie. la dreapta. de data asta. Aprobari si aplauze. .Un sat utopic? zise mirat Leopold. Apoi îl urcara din nou. Dupa ce ardeau hârtiile. . Avem o sansa sa construim ceva. Manifestantii gasira în vechea remiza a gradinarului si vrura sa aprinda u n foc mare în centrul peluzei ca sa danseze în jurul lui. Leopold le veni în cele din urma în ajutor. N-am nici un chef ca de mâine dimineata sa ma apuc din nou de pregatirea b ac-ului. .

Julie întoarse rochia uimita.. recunoscu Narcisse. care din fericire se gasea lânga bateria lui Ji-w oong. Scotocira în geanta fetei. Aer ul. nu e usor sa conduci o multime. Mai amabila? Mai blânda? Mai hazlie? . raspunse David. D aca nu reuseste sa mearga pe picioarele ei pâna acolo. fetele si baietii râdeau si cântau.Trebuie sa fie o farmacie deschisa în cartier. . zise Francine enervata.Ji-woong. pata rosie pe costum. cheama-i pe ceilalti. Deschise gura larg si aspira aerul cu aviditate. Avea într-adevar o pata de sânge provenita de la o rana pe care nici macar nu o simtea. Douazeci si patru de ore din douazeci si patru e nevoie de aer. apasara dar nu iesi n imic. un loc unde sa încercam sa inventam relatii noi între oameni.. Nu stii ce e ciclul? Julie încremeni. o experienta sociala ca sa stim daca e imposibil de inventat un loc în care ne-am putea simti mai bine împreuna.. .Ce? . .Ai o. spuse Francine. organismul o tradase. O trase pe culoar si Zoe veni si ea dupa ele. dupa care nu te mai poti lipsi de asta tot restul vietii. . doar mai umana. ..Mai ce? întreba ironic Narcisse. interveni Zoe. zise David. Suna numai ocupat. . descoperira aerosolul. Era gol.Auzi. Numai ca. Dar voi gasi. De ce nu ne -ar urma si în utopie? Francine se aseaza jos ca sa se gândeasca mai bine.Sigur. Pieptul i se ridica cu greutate.Da. . ar fi formidabil. Esti cel mai puternic dintre noi. David suna la SOS-Medici si la SOS-Primul ajutor. Coeziunea ne sporeste talentele individuale. în acel moment crezut de ea un moment de fericire.Înca nu stiu..Ven. noi suntem opt. prima obisnuinta. Nu. Furnicile chibzuira un moment la vorbele pronuntate de Julie În departare se auzea muzica. . Împreuna suntem mai puterni ci... Fata îi deveni stacojie. o utopie! Enciclopedia vorbeste mereu de ea. îi aminti Julie. Are nevoie de Ventolina. striga Francine. lina. Julie are o criza astm. Aerul se rarefia în jurul ei. îl introdusera în gura lui Julie. Julie. Ji-woong îsi scarpina fr untea.Dar cum sa iesim de-aici? Politia e în ambele parti.Nu.Repede. to. o poti duce pe sus. La început îti desfaci ventriculele respiratorii pe ntru primul tipat. Zoe se duse în curte sa întrebe daca cineva avea la e l Ventolina. Am fost instructor într-o colonie de adolescenti si te asigur c a e tare greu sa controlezi oamenii când se afla în grup.Nu e o rana. Julie ne-a ascuns ambitiile ei umanitare.Ti-a venit pur si simplu ciclul. . .Am calcat cu stângul. Acel sânge provenea de la asasinarea copilariei sale. o informa organista. Acolo nu era destul.Mai ramâne o usa. Am impresia ca împreuna putem ras turna muntii. Aerul. . Îi duse în încaperea unde faceau . Urmati-ma. . . ai fost ranita în înfruntarea cu politistii? o întreba Zoe. zise gâfâit Julie.. de preferint a aer pur. Propune inventarea unei societati mai. Ezita. pronunta Julie cu vocea ei profunda si calda. O adusese la ceea ce ura mai mult: obligatia de a deveni adult.Erai singura.Si ce întelegi tu printr-o societate mai umana? . David voia sa înteleaga: . .Evident. du-te cu ea. copii. Opt sute de persoane ne-au urmat deja în muzica noastra.O utopie? . Prin urmare se terminase! În acea s ecunda. . e altceva.Nu.Ciclul.. Pe telefonul celular. . . Narcisse izbucni în râs. De ce? zise fata surprinsa. Era obligata sa faca eforturi nemasurate ca sa o btina o cantitate respirabila. O clipa avu impresia ca propriul ei corp o asasina. Sa încerca m o experienta. Zoe avea dreptate.

generosi si profitori. exista printre ele duri si blânzi. În jurul focului. Dar considera ca.Am gasit-o din întâmplare. Printesa 103 încuviinteaza. . acest egoism le apasa si le devine insuportabil. de tehnologia si de televiziunea lor. Daca Degetele accepta sa intre în joc. Acele furnici au dat probabil peste ni ste profitori. Julie se tânguia încetisor. va reusi în cele din urma sa înteleaga. umorului si dr agostei. furnicile rosii se înfioara aflând ca cetatea lor natala ave a sa fie distrusa. Aceste Degete au cerut de la furnici sa le asculte orbeste sub pretex tul ca erau gigantice si omnipotente. 24 ridica o antena. ÎN JURUL FOCULUI La lumina jaraticului. Civilizatia lor este bazata pe aceasta idee a unei credinte într-o forta invizibila care le co ntroleaza întreaga existenta. Problema e ca unele Degete au vrut sa ne insufle si noua aceeasi notiune si deci s-au dat drept zeii furnicilor! emite 24. chiar daca nu o vad. Ea recunoaste ca nu toate Degetele sunt lipsite de vointa de a controla toate speciile vecine. care acum întelesesera vag notiunea de Dum nezeu.. Faptul ca n umai treisprezece. Vorbeste de obiceiurile. Furnicile sunt destul de sirete ca sa reuseasca sa l e domine. Aceasta diversitate de comportament indica b ogatia spiritului lor. Si atunci au nevoie de modestie si sa se simta creaturile umile ale unui animal.repetitii. Toate insectele se apropie. pe termen lung. întreaba cu naivitate daca nu cumva Degetele ar fi cu adevarat. Degetele cred ca exista deasupra lor o forta invizibila care le controleaza d upa dorinta ei. le-au facut sa creada ca erau stapânii si crea torii lor. nu e în fond decât o problema de timp. au învins o multime însemnata de pitice. . îi aminteste 5 care nu a uitat de a cest flagel. E o masina? Un loc? O pla nta? Printul 24 le povesteste ca în trecut. Ji-woong o ridica pe sus si patrunsera în subteran a. O luara la dreapta. O numesc Dumnezeu si cred în ea. sus tine aceasta idee. Culoarul asta probabil ca duce în pivnita unei ca se vecine. la Bel-o-kan. 109. Si pancarta alba. anuntatoarea mortii. Ca si la furnici. Sigur.. Nu e periculos sa te apropii de Degete? întreaba 6 care îsi freaca ciotul ca rbonizat.. Iar aceste degete se pretindeau "zeii" fur nicilor. stiind sa comunice cu furnicile. Le-ai vorbit de Dumnezeu? Dumnezeu? Toate vor sa stie despre ce e vorba. Dar Degetele nu trebuie judecate negativ dupa faptul ca unele dintre ele s-au prezentat ca zeii furnicilor. Dadu la o parte un dulap si descoperi o iesire. nu stie foarte bine sa se foloseasca de o pârghie. La stânga mirosea a canal. zeii lor. ca si în cazul artei. si mai mare: Dumnezeu. Furnicile încearca sa-si imagineze ce poate sa fie Dumnezeu fara sa aiba u n interes practic. În afara de aceasta amenintare. au existat Degete car e. nu stie sa repro duca sistemul catapultei. Ajunsera la o bifurcatie. Printesa 103 subliniaza ca acum este convinsa ca Degetele au multe de adus civilizatiei mirmeceene. 103 raspunde ca nu. La dreapta mirosea a aer înc his de pivnita. imbeci li si inteligenti. La ce le ajuta sa creada ca exista un Dumnezeu deasupra lor? Printesa 103 raspunde ca poate pentru ca Degetele sunt niste animale ego iste si ca.. cu ajutorul focului. Cele douasprezece exploratoare. Printesa 103 vorbeste despre Degete. Ce înseamna "Dumnezeu"? Printesa 103 explica tuturor ca aceasta notiune este unica în lumea animal a.

Printesa 103 repeta ca Degetele sunt o specie aparuta recent.Nu e cazul sa scoli pe toata lumea. batea la usa unui magazin închis. Omul îsi aminteste astfel. Chiar daca nu toate furnicile prezente sunt convinse ca Degetele sunt creatorii lor. o farmacie deschida la trei dimineata. cele doua specii urmeaza traiect orii paralele si ca. poporul furnicilor nu are de ce sa invidieze Degetele. Se grabi sa gaseasca. Avantajul credintei în Dumnezeu este ca ea permite sa se explice inexplicabilul. asta dovedeste însa ca ele sunt de acum înainte socia lmente excluse din lumea umana activa. volumul III 111. dupa parerea ei. Cum sa apara supusii înaintea creatorilor lor? Cele douasprezece explorato are o întreaba de unde stie si Printesa 103 repeta ca a auzit în unul din documentar ele lor la televizor. În caz de întâlnire. Ard pe rând o frunza. 6 se face mentorul lor.Si unde e localul asta de noapte? . E un serviciu nou. Asistenta e uluita. O îndoiala totusi persista printre furnicile de fata. o fereastra se deschise deasupra si un barbat în pijama se apleca în afara si zise: . În ceea ce priveste cel e trei mistere . la in tervale regulate. vor sti imediat sa le reproduca si sa le amelioreze. pamânt . LIPSA DE AER Ji-woong rasufla usurat când vazu ca acea pivnita dadea departe de dubele politistilor. toate sunt obligate sa recunoasca ca acest "tânar " animal este supradotat si ca cunoaste multe lucruri fata de insectele ignorant e.. umorul si dragostea -.. . furnicile de pe Insula Salcâmului. probabil ca asa au procedat si primii inventatori din lumea Degetelor. Se ghemuieste si adoarme. Controlul focului constituie unul dintre riturile de trecere pentru ca un copil sa se transforme în fiinta responsabila. o floare. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. lasându-le pe celela lte sa discute cât poftesc si sa se joace cu focul. care au fost impresionate d e folosirea lancii de foc în batalia papurii.arta. . au târât un jaratic pe o frunza.Glumesti? . Testeaz a efectul jaraticului pe mai multe materiale. Au ajuns la concluzia ca e mai simplu sa pui farmacii în localuri de noapte.. Obtin împreuna fum albastrui si mirosuri nepla cute-.Deloc. Macar din motive de anterioritate.Printesa 103 spune ca. în disperare de cauza. în urma cu a proape trei milioane de ani. zice suspinând o furnica de pe insula Salcâmului care începe sa cam fie satula pâna peste antene de p ovestile astea cu lumea superioara. macar pentru vânzarea prezervativelor. deoarece furnicile au aparut pe Pamânt în aintea Degetelor. deci. ENCICLOPEDIE TORTUL ANIVERSAR: A sufla în lumânari cu ocazia aniversarii este unul dintre riturile cele mai revelatoare ale speciei umane. Pentru el. Iar daca persoanele în vârsta nu mai au suflu l necesar stingerii lumânarilor. Printul 24 e singurul care nu e de acord. radacini. ducându-o pe sus pe Julie. ca e în stare sa creeze focul apoi sa-l stinga cu suflarea lui. E convi ns de asta. Degetele nu puteau sa creeze furnicile. i se pare putin probabil ca furnicile sa fi creat Dege tele. Singura farmacie deschisa la ora a sta se afla în localul de noapte. Într-un colt. 110. Unele furnici sunt de ja gata sa ia trasnetul sau focul drept manifestari ale zeilor lor Degete. în timp ce furnicile se afla acolo de o suta de milio ane de ani. furnicile vor avea sa le învete mult mai multe lucruri pe Degete decât Degetele pe furnici. imediat ce furnicile vor întelege de spre ce este vorba. La fel. Degetele sunt totusi probabil niste animale complicate. În timp ce Ji-woong. Edmond Wells.

Pl amânii i se deschideau ca o floare uscata în apa. Cei mai multi dintre clientii localului ajungeau acolo pe jumatate ametiti de droguri sau de alcool. nu fu deloc surprins sa vada o fata într-o stare atât de trista.Haide. Volumul sonor crescu pâna când nimeni nu se mai putu auzi. respira. Julie gemu: . cu fata plina de tatuaje.Nu glumesc. Farm acista îi descrise pe cei doi agresori si le arata pe unde plecasera. "Infernul" clipea cu litere de foc. va rog. . având în jur dracusori cu ari pi de lilieci. o tipa în bluza alba citea o revista siropoasa si mesteca guma.Ventolina. Sistemul fusese preva zut pentru cazul în care ar fi fost atacata de drogati în lipsa de droguri. Are o criza de astm. sau dumneata vei avea nevoie de medicam ente cu sau fara reteta. Când îi zari.Formalitatile voastre! zise Ji-woong farmacistei. . Apoi zise cu un ton amenintator: . Ji-woong fu nevoit sa-i întredeschida buzele si sa-i introd uca mustiucul în gura. lua un aerosol si îl întinse. Farmacista dadu din cap resemnata. de altf el. N-ai cum sa nime resti în alta parte. je t'a imeeue si perechile se strângeau în brate în halouri de fumigene. O luara pe drumul de întoarcere. Ji-woong o trase pe Julie în centrul pistei de dans. Nu esti primul care vii sa joci aici teatru. Într-adevar. În acel întuneric si în acel vacarm asur zitor. Ea facu un mare efort si aspira. aparura doi politisti. ar fi fost inutil sa cheme pe cineva în ajutor care. vocea tinerei Alexandrine soptea I loveuue you. Traversau în sens invers sala. Ji-woong era frumos. dându-s i în sfârsit seama unde se afla. Repede. aproape animalica. Fiecare apasare o readucea la viata. Se uita în ochii coreeanului. Ji-woong traversa pista îmbrâncind perechile fara menajamente. Stia ce însemna asta. Dar femeia nu se lasa înduiosata. Julie. O parte din decibeli ramasera afar a. In sala nu mai ramasera decât niste puncte lumi noase rosii care clipeau.. în acel loc ar fi fost mai curând de partea celor doi.Stiu. Îi zice "Infernul". pentru ca nu avea n ici o arma. Nu-ti fie teama. de teama de a fi o femeie "întârziata" si de dorinta noua. . Ji-woong racni ca sa d omine vacarmul si ea îi facu semn sa închida usa. nu te uita asa la mine. . zise Ji-woong. Julie se aseza pe banca ca sa-si revina.Aer! Aer! De ce era atât de putin aer pe aceasta planeta? Ji-woong o puse jos si plati intrarea pentru amândoi. Ventolina. . Vru sa-l contrazica dar. care apasa discret p e pedala legata direct de serviciul de noapte al politiei. ar fi dorit ca tânarul sa o ia în brate. Acolo e. ca si cum ar fi fost o pereche de dansatori printre ceilalti. e pentru domnisoara. Ji-woong plati aerosolul. Julie nu era nevoita sa faca vreun efort ca sa stârneasca compasiune.Vedeti foarte bine ca e o problema de viata si de moarte. Era asaltata de rusine. Nu suporti nici un contac t epidermic cu nici un barbat. Te rog.Îmi pare rau. Portarul. chiar în acel moment. Toata lumea stie ca Ventolina este un vasodilatator foarte util pentru domnii în neputinta! Ji-woong o apuca pe farmacista de gulerul bluzei si. Avea ceva de felina. unde era întunericul ma . În acel tumult. te rog. cei care nu aveau nimic de spus si cei care nu erau prea. Împrejurarile si acel loc ciudat îi sporea farmecul. .Aveti reteta? întreba cu calm farmacista. Platesc cât tr ebuie. În sala. Era si timpul. Aici nu e bacanie. Acolo. fata de Ji-woong. preocupat doa r s-o traga dupa el pe Julie cât mai repede pâna la farmacie. apuca cheia apartamentului sau si apasa capatul ascutit pe gâtul ei. mon amour. n-am sa-ti propun un dans. Nu avem voie sa eliberam Ventolina fara reteta. ridica unul din tampoanele care îi proteja urechile. ar fi ilegal. avantajati de n atura aveau aceleasi sanse ca si ceilalti sa profite de slow ca sa seduca.La capatul strazii la dreapta e o fundatura. .

roata. Iar furnica cenusie nu prea avea de ce se plânge. si c a trebuie adaugate culori. ÎN PLINA EFERVESCENTA Remarcând ca focul proiecteaza o umbra marita a celor mai apropiate insect e. Nu numai ca acceptau sa fie înhamati împreuna. Toata lumea se agita cu fa ta plina de sudoare. Edmond Wells. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute.Am fost obligati de împrejurari. 5 a devenit principala ei asistenta. ca e vorba de un desen. Sarutul lor cont inua. Dupa o luna. El o lua de mâna. Dar cum sa adauge culori? Prima idee care îi vine este sa ia sânge de la o furnica cenusie venita sa a dmire opera. Politistii se miscau în jurul lor. dar în cele din urma evolueaza spre un stil deos ebit. Un politist se uita la ei banuitor. întins. îi striga el la ureche ca sa se poata face auzit. mingi ce puteau fi lov ite cu copita ca sa treaca dintr-o parte în alta. caci fu sese primul sacrificiu pe altarul artei insectelor. volumul III 113. o cuprinse în brate. 112. 7 le explica. raspunse ea. 11 este interesata de arhitectura s . Un veterinar a avut ideea sa le alinieze cele patru boxe. Cele douasprezece exploratoare si-au gasit acum fiecare domeniul predile ct. Politistii circulau printre dansatori. ENCICLOPEDIE DESCHIDEREA PRIN JOCURI: În Franta. un crescator de cai de prasila a cumparat patru cai cenusii care se asemanau perfect. Vazând asta. se dovedeste brusc foarte întârziata. Totul li se pare posibil. se bateau si era imposibil sa fie înhamati împreuna caci fiecare pornea în alta directie. la început. nu fara greutate. fiind obligat. Amândoi închisera ochii. pe care si-o închipuiau totusi a junsa la apogeul politic si tehnologic. Astfel se dezvol ta un mod de a reprezenta lucrurile care. 7 a creat pictura mirmeceeana. Julie ar fi vrut ca baiatul s-o strânga si mai tare în brat e. crezând ca au de-a face cu o insecta adevarata. forme geometrice pestrite atârnate de sfori. Julie îsi dadu seama de asta si facu ceva de neînchipuit. Dar aveau un caracter prost. Între cele ca re testeaza focul. prin anii saizeci. parasira localul si se întoarsera la Revolutie prin aceeas i pivnita pe unde iesisera. Dar chiar în acel moment se aprinsera luminile.Scuza-ma. Dupa ce termina treaba. cu jocuri pe p eretii dintre ele: rulete care puteau fi rotite cu botul. Societatea lor. le-ar fi arestat. . dar lasau impresia ca gaseau un aspect ludic al muncii lor. cele care studiaza pârghia apare o emulati e rara. o prezinta celorlalte car e. Obtine astfel alb cu sângele ei care. seamana mult cu gravurile ru pestre din grotele de la Lascaux. 8 studiaza pârghia si 9. si. Îsi priveste înde lung opera si îsi zice ca negrul nu este de ajuns ca sa redea bine lucrurile. da relief fetei si antene lor. 7 este pasiona ta de desen si pictura. Dar politistii plecasera deja. El a inversat în mod regulat caii pentru ca toti sa se cunoasca si sa se j oace unii cu altii. 7 apuca un capat de carbune racit de lânga vatra si se hotaraste sa reproduca p e un perete o forma nemiscata. Prinse între mâini fata coreeanului si îl saruta cu putere pe gura. .i mare. Printesa 103 le ofera impulsul necesar si experienta. E destul de reusit. furnicile au fost cuprinse de frenezie creatoare. tinerii se dezlipira unul de altul jenati. 10 redacteaza feromonul-me morie zoologic despre obiceiurile Degetelor. Ca doi magneti care s-ar fi apropiat din întâmplar e prea mult unul de celalalt. cele care deseneaza. Cu trei trasaturi de carbune. ca strutii care n u vor sa vada pericolul. cei patru cai devenisera inseparabili. 6 este cea mai priceputa dintre inginerii focului. Când erau lasati unul lânga altul. încearca sa-i vorbeasca. Daca le-ar fi recunoscut pe cele doua "furnici".

E o forma de arta. un "roman". Cu noua sa sensibilitate de sexuat. 7 le amesteca cu saliva ca sa lege totul si. Contemplând opera lui 7. dupa cum a dovedit-o trecutul . 13 reflecteaza la noile lor arme.. Artista îi declara ca are nevoie de pigmenti colorati diferit. 10 reia feromonul-memorie z oologic ca sa consemneze noile informatii despre Degete: ROMANE. Daca. inventeaza regulile unor lumi fictive. Fur nicile. Printesa 103 are o idee. iarba pentru verde si petalele macilor pentru rosu. dar punând în scena sub forma unei povesti ad evarate. pe o frunza de platan. cu alte doua furnici p e care le-a convins s-o ajute. Printul 24 o asculta cu atentie pe Printesa 103 si. 15 diseca si gusta noile alimente pe care le-au cunoscut în cu rsul periplului. nu sunt destul de experimentate ca sa-l foloseasca în mod int . Printul 24 doreste sa creeze primul roman feromonal al furni cilor. Vorbeste de televiz iunea care transmite povesti care nu sunt adevarate. cunoa sterea lumii Degetelor ar duce cu siguranta la rasturnari spectaculoase în societa tea furnicilor. lucrurile despre care vorbesc nu exista nicaieri sau aproape nicaier i. e logic ca si furnicile sa faca la fel. îi vine ideea de a povesti ce-i spusese despre Degete. Printesa 103 nu reuseste sa le separe pe antagoniste. se simte în stare sa imag ineze o poveste de aventuri pornind de la ceea ce crede ca întelege despre Degete. folosind focul se putea distruge dintr-o data o întreaga portiune de padure. Printesa 103 se duce sa examineze pictura lui 7. "umor" si "dragoste". 103 îi sugere aza sa foloseasca polenul pentru galben. inventeaza decorurile. Ce interes au ca sa vorbeasca despre ceea ce nu exista? Doar ca sa istoriseasca povesti frumoase. construita în maniera marilor p ovestiri mirmeceene. Printesa 103 vorbeste de ceea ce stie despre Degete. poate ca si ele ar fi avut acum "arta". Cele care sunt împotriva focului raspund ca.. Trebuie sa astepte sa se înregistreze trei morti ca sa se poata relua în mod serios dezbaterea. Focul este o legatura între Degete si furnici. se pare ca asculta de aceleasi regu li ca si bancurile. un mijloc si un sfârsit neasteptat. chiar daca nu-i împart aseste în întregime entuziasmul fata de descoperirea lumii Degetelor. o sfera roz pe care reuseste s-o coloreze amestecând creta si o petala de mac tocata. Degetele inventeaza uneori povesti neadevarate pe care le numesc romane sau scenarii.i de diferitele moduri de a construi un cuib. daca ar fi cântarit cu seriozitate ce are bu n si ce are rau. Altele raspund ca e vorba de o evolutie modernista si ca daca Degetele îl folosesc fara sa le fie frica de el. Or. cuirasatul-testoasa. au pierdut mult timp în e volutia lor tehnologica. crenguta aprinsa. Câteva s triga cu insistenta ca focul este tabu. 16 se straduieste sa cartografieze diferitele piste pe care au mers ca sa ajunga pâna acolo. Cu p olen traseaza o linie între furnici si Degete. Deseneaza trei furnici apoi. 12 este atrasa de arta navigatiei si ia note despre diferitele lor ambarcatiuni fluviale. pretind ele. Inventeaza personajele. iar acest titlu este deci mai potrivit. Spun ca decretând focul tabu. Cum sunt construite aceste povesti? Dupa filmele pe care le-a vazut 103. lunga procesiune a contra-cruciadei. O saga a Degetelor. Se isca o cearta între cei care sustin s i cei care sunt împotriva focului. Insectele care se tem de jaratic cer sa fie stins si sa fie tabu pentru vecie. În loc sa numeasca expedit ia lor contra-cruciada. începe sa reprezinte. în departare. Disputele continua în jurul focului. E destul sa aiba un început. A si gasit titlul. în urma cu peste o suta de milioane de ani. unul foarte simplu: Degetele. furnici le ar fi studiat în mod obiectiv focul. 14 e interesata de dialogul c u speciile straine. acele mici anecdote misterioase care provoaca starea de "umo r". În realitate. de ce sa nu-i zica "Revolutia Degetelor"? In fond. Vede totul foarte bine. E focul.

. Victoria era din nou de partea asediatilor. o re volutie care va propune noi viziuni ale societatii. . 14. Îi jenam pentru ca am creat un spatiu de libertate care a scapat de sub contr olul ordinii stabilite. Soarele urca pe cer lent ca în toate zilele în care e hota rât sa faca asta. veniti repede. O furnica care sustine focul a avut ideea sa friga o bucata de lacusta s i le anunta ca aceasta carne e mult mai buna asa. spuse a treia voce. Ar fi trebuit sa le dam la cap! striga cineva. Cele care sustin focul riposteaza ca de când mânuiesc focul. apo i îi descheia sutienul în care avea sânii strânsi. îsi aminti totul si simti o durere puternica de cap.eligent. printr-o fisura a cavernei. 103 se gândeste ca sunt putin cam ca acele insecte însetate care. Leopold ridica o parte de cuvertura si Julie zari politisti care atacau. În juru l ei erau cuibariti oameni necunoscuti. zarind o baltoaca de apa. o revolutie fara violenta. Nu are timp însa sa le dea si ce lorlalte sa guste. Se va sapa un sant în jurul jaraticului pentru ca focul sa nu s e propage prea usor la acele de pin care acopera solul. se reped. Printesa 103 urmareste toata aceasta agitatie. în câteva secunde. fortele de ordine au încercat din nou sa ne alunge de-a ici. e posibil ca totul sa deg enereze. nu s-a produs nici o paguba. iar 103 nu stie în ce sens. vede n oaptea de afara.Mda. Daca cei din Revolutia Degetelor nu iau seama.Sa inventam o noua forma de revolutie. Julie constata ca dormise afara în mijlocul unor gramezi de cartoane si de hârtii vechi asezate chiar pe peluza.În dimineata asta.Nu. El n-a reusit. ia foc si. Un incendiu se aprinde f oarte repede. O mâna o ajuta sa se ridic e. insecta se topeste cu delicioasa cina în stomac.Julie s-a trezit.. zise cineva. Cei Sapte Pitici o dusera la poarta mare de la intrare. Acum dispunem de un laborator formidabil ca sa încercam sa facem ceva cu vietile noastre. Nu poate decât sa constate ca e prima noapte în care. spunea pe vremuri Che Guevara. beau prea repede si mor imediat. care pareau ca vor s-o protejeze. E sapte dimineata si liceul din Fontainebleau începea a doua zi a revoluti ei.Ba e revolutia împotriva rasismului. pe care l-a apropiat prea mult de vatra. aceasta revolutie e revolutia ecologistilor împotriva poluarii si a experientelor nucleare. care îi desfacea unul câte unul nasturii de la bluza. . Asta o trezi brusc. Descoperirea Degetelor si a obiceiurilor lor constituie pentru toate o bulversare atât de mare încât nu stiu cu ce sa mai înceapa. caci unul dintre picioare. Fetele de la clubul de aikido pusera din nou în functiune furtunele cu apa si politistii fura respinsi. Alta voce zise: . dar noi vom în cerca. Soarele e în interior si. E mai bine sa bei progresiv ca sa-ti reobisnuiesti organismul. Revolutia este înainte de oric e un act de dragoste. Întreba unde se afla si ce se petrecea. Se cade deci de acord sa se continue studierea focului dar sporind masur ile de securitate. . în sfârsit. Le-au învins pe furnicile pitice si au reusit sa fabrice tot felul de paste si de produse ciudate care trebuie acum studiate. cu un întreg grup de sem ene. Julie înca mai dormea. . nu doarme deloc. Julie înainta pâna la marginea balconului si adauga: . A DOUA ZI A REVOLUTIEI FURNICILOR Noaptea a trecut. Vazu multimea. o dezbraca lent si. revolutia asta e si e revolutia periferiei si a tinerilor care sau saturat de politai.. Julie fu dusa mai mult pe sus pe balconul de la primul etaj si începu sa v orbeasca. Îl visa pe Ji-woong. A proape ca devenise o rutina. cel putin vreo douazeci. îsi lipe uzele de buzele ei.

. au dreptate. Nici o reactie. Julie e ra pregatita sa renunte la tot. Ea considera venirea insectei c a o aprobare a naturii. Sa-i extraga energia si s-o canalizeze ca sa obtina ce era mai bun ca sa construiasca. împreuna suntem mai puternici.Noi suntem inventatorii! Julie intona: Noi suntem noii vizionari. Oricum are avan tajul ca nu a fost testat niciodata. Ocupam acest liceu pentru ca este simbolul exploatarii popor ului de catre burghezi.Da. nu îndraznira sa mai insiste.5". Ridica mâinile ca sa domoleasca multimea. Multi voiau sa recupereze aceasta manifestare în profitu l unor cauze diferite si uneori opuse. Noi suntem noii inventatori! Noi suntem micile furnici care rontaie vechea lume sclerozata! Urma un entuziasm general. Julie se afla în încurcatura. Se produse zarva. . pericol! murmura Francine la urechea prietenei sale.. Daca chiar si insectele o aprobau.Si rasismul? . Cei care nu fusesera însa de acord scuipara în jos si murmurara injurii dar. Multimea relua sloganul: . Urma un moment de ezitare. o comunicare diferita. Suntem ca furnicile. conchise Ji-woong. Coeficientul de inteligenta al unei multimi este inferior sumei coeficientilor indivizilor care o compun. Toti au fost impresionati de acest lucru. Julie îsi aduse aminte de o fraza din Enciclopedia cunoasterii relative si absolute: "Atentie la mase. Traiasca Revolutia furnicilor! striga Elisabeth. Problema era ca n u stia ce sa construiasca.-Nu. . . Suntem ca furnicile. l idera amazoanelor. ci 1 + 1 = 0. nu mai e valabil 1 + 1 = 3. Nn ne este teama sa-i atacam pe cei mari.Aici este Revolutia furnicilor si numai Revolutia furnicilor.Sunt ca o turma fara pastor si fara tinta.Si lupta claselor? .Noi suntem vizionarii! .Unde sunt inventatorii? .Si problemele periferiei? . este o revolutie a claselor împotriva detinatorilor marelui capital. Daca nu mergea. simtind ca sunt în minoritate.Julie are dreptate.Si poluarea? . Julie facu semnul victoriei cu degetele si furnica zburatoare se aseza p e unul din degetele ei. . Nu. Chia r ca niste furnici. . sa a tacam citadelele cele mai greu de cucerit caci. Multimea începu sa cânte încântata imnul furnicilor. O furnica zburatoare trecu pe lânga Julie. În loc sa depaseasca calitatile fiecaruia.Nu. Sa nu ne dispersam din cauza acestor cauze vechi care au arata t deja cât sunt de sterile. Fur nicile ne arata un drum de urmat care s-ar putea dovedi benefic. . Mici. dar puternici prin unirea noastra. O revolutie noua are nevoie de obiective noi. o gestionare a relatiilor între indivizi di feriti. .Da. reluara cei Sapte Pitici. Privilegiem comunicarea si inventia fata de formalism si de mondenitati. . Sunt gata sa faca orice. .Unde sunt vizionarii? De data asta nu au mai fost ezitari. protesta altcineva. Julie îsi zise ca trebuia sa canalizeze multimea. În unele priviri se putea vedea deja ura. ci si o organizare so ciala diferita. strigara deja unii dintre cei prezenti. Când e vorba de multime. fostele membre ale clubului de aikido.. Miscare în rândul multimii sceptice. Acum se hotara totul.Traiasca Revolutia furnicilor.Furnicile propun nu mimai niste valori diferite. multimea t inde sa le micsoreze.Trebuie sa definim o data pentru totdeauna sensul revolutiei noastre c a sa nu mai poata fi însusita. At entie. Trebuia sa-i tina în priza: . Maioneza nu se închega! Julie continua: .

oameni pe ntru care munca lor avea mult mai multa importanta decât ceea ce. ENCICLOPEDIE UTOPIA INDIENILOR DIN AMERICA: Indienii din America de Nord. merita sa fie res pectata. Cunosteau efectele benefice ale aspirinei (acidul salicilic). un indian cure cumpara o masina stie ca va trebui sa i-o împrumute primului indian care i-o va cere.Si acum. ar fi bine sa se hotarasca imediat.Deodata cineva veni în fuga si murmura la urechea fetei: . 115. Pentru fiecare decizie. se considera ca facând parte integranta din natura si nu stapâni ai n aturii. Ca si cum la noi.. si altii c arora le placea foarte mult rock-ul. pow-wow. De fapt. Cei mai mul ti erau oameni mai maturi care se temeau de îngrijorarea familiilor lor. o lege n-ar fi respectata decât de cei car e ar considera-o dreapta! Chiar si în perioada splendorii lor. Copiii lor erau educati fara constrângeri. În sistemul indian.Politistii au blocat tot perimetrul. când am ramas numai oameni de buna vointa. Poarta fu deschisa. în curând nu vom mai putea iesi. amerindienii nu au avut niciodata o armata formata din soldati de meserie. Mai erau si tineri care se temeau de reac tia parintilor dupa o noapte în care nu venisera acasa. cultivator si tata de familie. dar nu erai sef decât dac a oamenii te urmau în mod spontan. pentru ei nu fusese decât o distractie. la urma urmelor. Mereu aceasta idee de reciprocitate: ce tie nu-ti place. Unul dintre scopurile luptei razboini ce era mai ales atingerea inamicului cu extremitatea bastonului cu capat rotund. al chin inei. fara sa anunte.. au aceleasi principii.Am fost anuntata ca politistii au blocat perimetrul din jur. dar razboinicul era înainte de orice recunoscut soc ialmente ca vânator. Era o societate egalitara. Afara. altuia nu-i face. Era obscen sa faci ceva numai pentru tine. Ne aflam aici ca pe o insula pustie si totusi în centrul unui oras modern. acesta se retragea singur. Julie lua microfonul si zise: . Descoperisera altoirea plantelor pe care o foloseau pentru a obtine poru mb hibrid. dar pe care îi durea în cot de acea revolutie a furnicilor. individualismul era mai curând sursa de rusine decât de mândrie. Lupta se oprea la . indiferent de forma ei. Descoperisera principiul de a face impermeabile pânzele cu ajutorul une i seve de hevea. Trei sute de persoane se îndreptara spre poarta mare de fier. Daca majoritatea nu avea încredere în sef. Astfel interventia lor nu epuiza Pamântul. se autoeducau. mai înainte ca acest lucru sa devina im posibil. Mai întâi. tribul lor migra pentru ca vânatul sa se poata reconstitui. Era înainte de orice (si cu mult înain tea revolutiilor republicane europene) un regim de adunare. În sistemul de valori al indienilor. Cei care vor sa plece. fiecare îsi expunea punctul de veder e în cadrul unui consiliu al tribului. Nu s e dorea distrugerea fizica a adversarului. Menajau deci viata dusmanilor lor pentru ca si ei sa faca la fel. periferia. Stiau sa fabrice haine din bumbac a caror finete era inegalabil a în Europa. Chiar si în zilele noaste. În societatea indiana din America de Nord nu exista putere ereditara si ni ci putere permanenta. Dupa ce epuizau vânatul dintr-o zona. O decizie luata în pow-wow nu era obligatoriu sa fie respectata decât de cei care votasera pe ntru aceasta decizie. Toata lumea lua parte la batalie atunci când era nevoie. nu aveau drepturi asupra nici unui lucru. lupta claselor si care încercasera sa confiste manifestarea. exista un sef. În sfârsit curtea scolii fu parasita si de liderii care sustinusera ecologia . A fi lider era o problema de încredere. politistii se uitara indiferenti la cei care plecau. orice viata. . Razboiul era considerat ca un joc unde trebuia sa-ti arati curajul. Nu posedau nimi c. Se auzi rumoarea multimii. indiferent de felul lor. Era o onoare mai mare decât a-l ucide. Sigur. Se numarau "atingerile". sa înceapa cu adevarat distractia! exclama Julie.

furnicile se grupeaza pe mal. ramâne mai la o pa rte. Dar era greu sa hranesti atâtea persoane pe un teritoriu mic. E dimineata si caldura devine sufocanta. Degetele n-ar fi în stare sa înteleaga acest gen de proverb si Printesa 103 îs i zice ca furnicile au totusi o cultura specifica. volumul III 116. În realitate. Edmond Wells. Sunt dominate prin monarh. s-a putut vedea c ea mai mare adunare de indieni: zece pâna la douasprezece mii de indivizi dintre c are trei-patru mii de razboinici. societatea avea o structura mai disparata. Fiind ea însasi coleoptera. le-a fost greu sa înteleaga razboiul de mas a practicat de europeni. Pâna în 1900. amerindienii erau zece mil ioane. de neînteles. Au fost foarte surprinsi când au vazut ca albii omorau pe toata lumea. Armata amerindiana a înfrânt armata generalului Cu ster. ilogic. se duce sa manânce câteva turme de purici de frunze care trecea . Daca albii reuseau sa "îmblânzeasca" sau sa di struga un trib de o suta cincizeci de persoane. Pentru ei nu era numai îngrozitor. Numai Pr intul 24. O gargarita întreaba ce este s i i se raspunde ca e coleoptera. Toate se straduiesc sa pastreze jaraticul protejându-l cu frunze. În 1492. unde ploile de samare. Considerau ca. Dupa 1900. Trec p rin paduri de ferigi care invadeaza totul Roua le biciuieste pe furnici si face sa le cada antenele lipicioase pe obraji. care refuza sa venereze ca celelalte lumea Degetelor. În 1890. erau o suta cincizeci de mii. triburile au fost reduse unul dupa altul. În America de Nord. cei mai multi murind de boli aduse d e occidentali. inclusiv batrâni. e ra mai ales aberant. Dupa victorie. Cu toate astea a fost un mare masacru. de la 25 iunie 1876. Din punct de vedere cultural. se întoarc e din directia opusa. ARTA Imediat ce lumina soarelui de afara se face mai puternica decât lumina jar aticului din interior. indienii din America de Nord au rezistat relativ multa vreme. femei si copii. Când canicula devine insuportabil a. dar au impresia ca pot. Cohorta traverseaza câmpii urât mirositoare. Era destul sa fie taiat capul regelui pentru ca societatea sa se prabuseasca. împreuna. Societatile sud-americane au fost mai usor de atacat. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Nu exista un mare rege nobil. guvernul american a încercat sa le distruga. ci sute de sefi în miscare. Totusi. indienii s-au despartit. Amerindienii nu vedeau deloc ce-ar fi put ut sa învete de la sistemul social si politic occidental pe care îl considerau cu mu lt mai putin evoluat decât al lor. albii nu vor mai îndrazni niciodata sa nu-i respecte. La batalia de la Little Big Horn. insecta nu insista si . a crezut ca amerindienii se vor in tegra în melting-pot precum negrii. Aceasta este marea s labiciune a sistemelor cu ierarhie si administratie centralizata. italienii. sa schimbe lumea. furnicile se refugiaza la adapostul unei buturugi scobite. Toti a cei cow-boy au avut de-a face cu sute de triburi care migrau. sunt ca niste caderi de stânci pravalite din cer. Dar asta era o viziune redusa. P rintesa 103 este constienta ca dupa ce s-a lansat într-o cruciada în urma careia a d escoperit misterioasa tara a Degetelor. Sunt doar vreo suta. dupa ce au suferit o astfel de umilire.prima varsare de sânge. irlandezii. erau nevoiti sa atace din nou al t trib de o suta cincizeci de persoane. apoi pornesc spre pamânturile întinse din vest. acum face alta în sens invers ca sa explic e celorlalte aceasta misterioasa tara a Degetelor si sa ajute astfel la evolutia civilizatiei sale. Rareori existau morti. Tehnicienele focului ard ceva urât mirositor. ca sa se destinda. Un vechi proverb mirmeceean spune: Tot ce pleaca într-o directie. acele fr ucte de frasin si de ulm. Straduindu-se sa ramâna în simbioza numai cu lumea lui. Principalul obiectiv al razboaielor interindiene consta în a fura caii ina micului.

De data asta e vorba de o razmerita într-un liceu. care a observat foarte bine. Problema e mentinerea pigmentilor. Comisar ul Linart îl informa ca manifestantii erau blocati în liceu. cu atât apar mai multe probleme noi si pasionante. Cu ajutorul modemului. Efectul obtinut este superior celui al salivei sale. Dar le vine greu sa-si reprezinte un organ atât de complex. un fel de perdele mobile care cad la fiecare cinci secunde. Dar 103. Ca sa reproduca bine forma exacta a fiecarei insec te. ochii lor sunt în permanenta acoperiti de o pelicula fina lubrifianta tra nsparenta care îi protejeaza de praf. Imaginea ameninta sa se stearga dintr-un minut în altul. Dar daca asta se dovedeste insuficient. nu în ei.Vrei sa vorbesti despre asta? Maximilian se scarpina în barba gânditor. Datorita pleoapelor. 7 este cuprinsa de o exaltare care o îndeamna sa se cufunde si mai profund în munca ei. Mai aveau de descoperi t "umorul" si "dragostea". 10 ia notite. de vânt. SPRÂNCENE: Degetele au ceva foarte practic la nivelul ochilor. adica sprâncenele. 7 începe o fresca mare în marime naturala unde are de gând sa reprezinte proce siunea "revolutia Degetelor". împresurati de politie. Astfel încât Degetele au totdeauna ochii curati fara sa aiba nevoie sa-i fre ce sau sa-i linga.Pari preocupat. Prefectul voia sa stie cum se prezenta situatia. asta este arta. raspunse Maximilia n. dar care seamana cu ceea ce exista deja. Lucrul cel mai formidabil în arta este ca cu cât faci mai multe descoper iri. Printul 24 si 10 o asculta pe Printesa 103 care le vorbeste despre Deget e. Suna telefonul. emise computerul. Balele de limax nu dilueaza pigmentii si se usuca întarindu-se. masina se bransa pe reteaua de enci clopedii istorice: si îi prezenta imagini si texte. Se ajuta cu saliva dar asta nu face decât sa dilueze nuantele. Teste aza balele de limax. -Nu. s . . Acum îsi aduce bine aminte. LACRIMI: Ochii Degetelor au si lacrimi. din timpul nostru. Furnicile încearca sa-si imagineze acesti ochi foarte complicati ai Degete lor. Printesa 103 vine sa vada si spune ca. SA FIARBA ÎN SUC PROPRIU . rezuma 7 din ce în ce mai inspirata. 7 se întreaba cum sa reproduca efectul de profunzime al teritoriilor vizit ate. ceea ce face ca apa sa cada în jurul ochil or. Existau sute de tehnici de asediu. mai au ceva: cavitatile lor ocul are sunt usor înfundate în raport cu capul. 117. E vorba de o linie de peri situata deasupra ochilor si care opreste apa de ploaie. Arta este încercarea de a reproduc e na tura. Furnicile lichidasera primul mister al Degetelor. Si se mai întreaba cum sa surprinda în imagine decorurile vegetale din jur. arta înseamna fabricarea de desene si de obiecte care nu folosesc la nimic. E un lac excelent. Trebuie cautat alt ceva. Maximilian urmari uluit imaginile care defilau pe ecran. E un sistem de injectare de saliva ocular a care permite lubrifierea si în acelasi timp spalarea lor. 7 repereaza un limax pe care îl asasineaza cu voiosie în numele artei. le cere sa pozeze în fata focului si le reproduce umbrele pe frunza.u pe-acolo. Maximilian fu uimit de calitatile acelei masini capabila s a treaca drept un interlocutor adevarat doar legând frazele între ele. de ploaie si de frig. spune ca asta nu e tot. Trebuia sa o inventeze pe cea care corespundea cuceririi unu i liceu de beton în forma patrata. Apoi descrise problemele de la lic eu si computerul îi propuse sa faca pentru el cercetari în istoria asediilor fortare telor din Evul Mediu. da. Tot din cauza piramidei din padure? Ca întotdeauna.

de revolutie. 1. ca niste sob olani închisi într-o cutie. E greu sa traiesti în grup. Lucrul cel mai important era sa împiedice ca razmerit a sa ia amploare. dragul meu Linart. Regula revolutionara nr. 2: O singura persoana nu este de ajuns ca sa mânu iasca o multime.. Apoi se refugie în sala în care profesorul de istorie o provocase sa invente ze o revolutie fara violenta capabila sa schimbe lumea. Am promit plângeri oficia le. Julie devora istoria revolutiilor cunoscute si cea a revolutiilor necuno scute consemnata de Edmond Wells. Trebuia sa afle cum reusisera sau nu reusisera ceilalti si sa-si faca revolutia sa beneficieze d e aceasta experienta. Singura în clasa pustie. dar foarte interesanta si care putea sa fie studiata ca atare. Revolutia din Chengdu. Mai bine sa-i lase în pace si pâna la urma se vor sfâsia între ei. . adaugat dupa experienta la liceul din Fontainebleau. Asa ca lasa-i sa fiarba în suc propriu. Un ciob de sticla o rani la antebrat si supse sângele care picura. Vru sa ia notite. Rasfoi cartea în cautarea tuturor experientelor posibile. Linart suda si mai mult rândurile asediatilor si îi facea si mai s olidari. Re volutia din Renania si cea a Urechilor-Lungi din Insula Pastelui. Toti oamenii din carti er aud discursurile instigatoarei lor si sunt îngrijorati. Poate ca toti acei utopisti din trecut nu murisera degeaba . Deci. În plus. care nu figura în cadrul examenului de la b ac. Acolo va fi în curând un adevarat iad. Citesti si pe urma scrii chiar tu. Fragmentul nr. din cauza televizorului c are s-a stricat sau din cauza unora care fumeaza lânga altii care nu suporta fumul . cântecele lor împiedica pe toata lumea sa doarma. Regula revolutionara nr... La sfârsitul cartii erau pagini albe la începutul carora s cria: "Noteaza aici propriile tale descoperiri". insista prefectul. Comisarul Linart îsi anunta intentia de a pune la punct o tehnica de asalt pentru cucerirea liceului. REGULILE REVOLUTIEI Julie se duse în laboratorul de biologie si sparse toate sticlele pentru e xperiente. Totul est e sa aplici o anumita tactica: sa nu faci nimic si sa-i lasi sa fiarba în suc prop riu. Cum sa reusesti în mod practic o revol utie.Nici vorba! exclama înspaimântat prefectul. J ulie scrise: "Contributia lui Julie Pinson. pentru lucruri furate. Macar pentru a avea timp de reflectie si de odihna.Sa stii. re volutia era o materie ca oricare alta. dragul meu Maximilian. Edmond Wells se gândise la toate. Realizase o adevarata lucrare interactiva. Julie consulta Enciclopedia cunoasterii relative si absolute în cautarea pasajelor care se refereau la revolutii. Elibera apoi soarecii albi care foloseau drept cobai si broastele tes toase.Nu exista problema care sa nu se rezolve. Regula revolutionara nr. cruciada copiilor. Era obsedata de o fraza din lectia de istorie: "Cei care n-au înteles gres elile trecutului sunt condamnati sa le repete". . 118.Dar vorbesc de rasturnarea lumii. Sper ca nu vrei sa transformi niste mici zurbagii în martiri? . zi si noapte. ca e foarte greu sa traiesti în societat e.i ca nimeni nu mai putea sa intre sau sa iasa. .. în fruntea unei revolutii trebuie sa fie cel putin sapte-op t persoane. Consemna în scris concluziile si parerile despre viitor. Societatea începe deja sa devina dificila când într-un apartament locuieste mai mul t de o persoana. Prefectul îl felicita. Pâna la urma. Prefectul sublinie faptul ca de fiecare data când îsi trimitea oamenii sa atace. Timpul este dusman ul lor cel mai mare. Poate ca putea sa profite de esecurile si de initiativele lor. 1: Concertele de rock degaja destula energie si genereaza destula antipatie ca sa provoace miscari de multime de tip revolution ar. Cunosti multe perechi care nu se cearta? Închipuie-ti atunci ce îns eamna ca cinci sute de oameni sa traiasca într-un liceu blocat! Probabil ca deja a u început sa se certe pentru apa. 3: Este posibil sa conduci o multime în timpul un ei confruntari divizând-o în grupuri mobile. având fiecare în fruntea lui un sef care sa .

119. Zoe intra în clasa. Pâna la urma. Utopistii erau masacrati în timpul actiunii si serveau drept martiri peste care îsi asezau jilturile acesti smecherasi. Îmbraca hainele aduse de Zoe. . Chiar era sigura de asta? Bifa aceasta ultima fraza. ENCICLOPEDIE CÂND TREBUIE SA PLANTEZI: Când întreprinzi ceva. 4:O revolutie reusita provoaca neaparat invidii . probabil ca avea foarte m are respect fata de om daca îi lasa atâta liber arbitru si îi permitea sa faptuiasca u n numar atât de mare de nedreptati. Pentru prima data în viata ei nu mai era îmbracata în negru. Revolutia noastra nu e înrudita cu nici o veche revolutie. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Regula revolutionara nr. nici în cea a revolutiilor. îsi zise ca e frumoasa. Aduse o pereche de blugi. Studie revolta lui Spartacus. Niciodata nu fusese o eleva atât de asid ua. daca exista un Dumnezeu. Che Guevara fusese asasinat. Chiar daca nu se stie exact ce este revolutia. s i constata nu numai ca Enciclopedia era simetrica în modul de aranjare al capitole lor. Revolutia noastra nu este violenta. vrând parca sa-si smulga vechea piele. ajunse la concluzia ca statele precare nu-si pot permite deliciile exercitiului democr atiei. Îi îndepartase pe confiscatorii din prima zi. lua hainele. dar Robespierre domnise.dispuna de mijloace de comunicare rapide cu ceilalti sefi. În orice caz. Sub apa fierbinte. la originea revo lutiilor existasera numai sentimente bune. PARTIDA A TREIA CARO 120. ci si ca unele fraze întregi erau lizibile. Înainte e prea devreme. dar Fid el Castro domnise. trebuie neaparat stiut c eea ce nu este. Existau constante.. dupa e prea în ceea ce priveste legumele. cea a cipailor din India. Apoi aparea totdeauna un smecheras ca re profita de confuzia generala ca sa confiste elanul tuturor si sa instaureze t irania. dar Io sif Stalin domnise. pe masura ce comunitatea învata sa se autoadministreze. la fel si camasa. Si. . Danton fusese asasinat. Blugii erau al bastri. nu arata rau deloc. un pulover si o camasa albas tra. revolutiile din 1789 din Franta si din 1917 din Rusia. Sa fii mâna forte era o datorie. e neaparat nec lor. chiar daca mai târziu slabeai frâul.Nu mai poti sa te plimbi de colo-colo cu rochia ta de fluture. Îi multum i lui Zoe. Deocamdata. revolutia ei era o bijuterie nou-nouta pe care trebuia s-o a pere de pradatorii interni si externi. ar fi v rut s-o înrudeasca cu o veche revolutie cu conditia sa gaseasca una simpatica. Julie se freca cu un sapun tare. creatorul Armatei Rosii. MIJLOCUL POVESTII Acum Julie Pinson era curata. Sterse cu mâna aburul de pe oglinda chiuvetei si. Dar existasera în trecut revolutii "simpatice"? Lua iar Enciclopedia de la început. Trebuia sa te porti d ur înainte de a-ti putea permite luxul blândetii. În general. dar stia ca altii puteau sa apara dintr-un moment în altul. Julie îsi spuse ca în lume nu exista morala. Daca vrei sa ai o gradina esar sa cunosti momentul propice plantarii si recoltarii nu trebuie sa te înseli asupra târziu. Si asta îi dadu o idee. Revolutia noastra nu e dogma tica. tot pentru prima data. deschisa larg. Se privi în oglinda. închise acea enciclopedie de care nu se mai despartea si pleca spre dusuri. Comuna din Paris . Trebuie cu orice pret sa se evite confiscarea revolutiei de la cei care au inv entat-o. din deductie în deductie.. Mai c iti câteva pasaje si îsi zise ca. Leon Trotki.. Apropie. fusese asasinat. Învata pe de rost pasaje întregi. Cazul e foarte clar de legume. revolta lui Zapata din Mexic. momentului potrivit.

ceea ce le permit e sa zgârie sau sa taie cu multa precizie. ea reuseste sa se mentina a proape doua secunde practic dreapta. Sprijinindu-se de peretele adapostului cu cele doua picioare mijlocii si folosind picioarele din fata ca sa ramâna în echilibru. Ele permit Degetelor sa stea în pozitie verticala pe cele doua picioare di n spate fara sa cada. Picioarele lor calculeaza în permanenta echilibrul cel mai b un. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Sfecla rosie: se planteaza în martie si se recolteaza în octombrie. dar de aici pâna la i merge numai pe doua picioare.. ceea ce-i permite sa adopte f orme diferite si sa se joace cu celelalte. probabil un cuib de veverita parasit. furnicile urca într-un pin înalt si se adapostesc într-o gaura a scoartei. 10 începe sa redacteze un feromon-memorie complet de spre tema zilei. Cu Degetele lor. Cu doua Degete pot sa formeze un cles tisor. De acolo de sus. Degetele sunt. Toate celelalte insecte contempla spectacolul. FRÂU LIBER Revolutia Degetelor progreseaza.. Fiecare Deget se articuleaza în trei bucati. au vazut deja veverite sau sopârle asezându-se fara sa cada pe p icioarele din spate. sunt dotate cu o terminatie tentaculara cu cinci extremitati. Printesa 103 se afla în fruntea micii multimi pestrite. Prazul: se planteaza în septembrie si se recolteaza în iunie. Ceapa: se planteaza în septembrie si se recolteaza în mai. dar si veveritele au doua mâini cu d egete si nu fabrica nimic cu adevarat interesant. Degetele sunt un instrument formidabil.. dispun de un pinten cu capat rotunjit capabil sa striveasca pe oricare dintre noi. În loc sa aiba ca noi. vad ceva mai departe si zaresc mai multe lucruri. Printesa îsi punea de mult timp într ebari despre gândirea exotica a Degetelor. da copacii sunt si ei foarte înalti si nu au televizor si nici masin a. semna leaza ea. În acel adapost. În pozitie verticala pe doua picioare! Toate insectele prezente încearca sa-si imagineze cum se poate merge pe do ua picioare. terminate cu niste gheare plate. Apoi a crezut ca configuratia mâinilor. Edmond Wells. Poate ca felul ciudat în care gândesc Degetele se datoreaza mentinerii în echi . 5 vrea sa încerce sa mearga ca Degetele pe cele doua picioare din spate. Strângând cele cinci Degete. fac lucruri extraordinare: înnoada fire.Sparanghelul: se planteaza în martie si se recolteaza în mai. doua gheare la capatul fiecaruia dintre cele sase picioare ale noas tre. Morcovul: se planteaza în martie si se recolteaza în iulie. Cartoful: se planteaza în aprilie si se recolteaza în iulie. se afla la originea civilizatiei lor. Sigur. Printesa 103 vorbeste mai departe de Degete. pot sa formeze un mic receptacul ca sa adune lic hid. au un tais. Informatia o face pe 103 sa reflecteze.. trebuie sa admiram si ceea ce ei numesc "picioar e". Tomatele: se planteaza în martie si se recolteaza în septembrie. Un moment îsi închipuise ca de vina este ta lia lor mare. Castravetele: se planteaza în aprilie si se recolteaza în septembrie. alune când ca un sarpe printre balarii. în plus. care le permite sa fabrice obiecte comp licate. rup frunze. Vinetele: se planteaza în martie (bine expuse la soare si se recolteaza în s eptembrie. Relatarile e i devin din ce în ce mai epice. Întinzând si strângând Degetele. O coleste câteva plante de sparanghel salbatic. FIZIOLOGIA DEGETELOR Degetele nu sunt în realitate numai extremitatea picioarelor lor. Întinzând un singur Deget. Pentru ca timpul se racoreste. Dar la fel ca degetele. volumul III 121.

Din fericire. Pentru fiecare dintre aceste experiente. Julie propuse sa se ridice corturi în centrul peluzei cu ajut orul cearceafurilor si al maturilor cu coada. felul în care îsi administreaza teritoriile si pâna si ambitiile. Apoi se duse în sala de geografie. dispuneau de un numa r mare de astfel de articole. Începura prin a se numara. Un liceu nu era într-adevar un loc practic de facut revolutie. anunta ea celorlalte înainte de a cadea si ea. cearceafuri ca sa faci corturi si toate uneltele neces are pentru mesterit. abia reusind sa amortizeze socul cu picioarele d in fata. Perechile se sarutau. vad mai departe. Paul trecu în revista rezervele cantinei. bucatarie. Dupa masa. DA ÎN CLOCOT . 123. Îsi zice ca nu va mai repeta figura. Ansamblul va forma o spirala având în ce ntru focul. Pe rechile începura sa danseze lent pe peluza. câte alimente. 5: În fond. totul s-a adaptat: ochii. Pe latura dreapta a liceului instalara un podium lipind mai multe birour i. 5. Julie facu o nota pe margine. Pe urma . Îsi zise: "Regula revolutionara nr. câte cuverturi. ENCICLOPEDIE UTOPIA LUI FOURIER: Charles Fourier a fost fiul unui postavar nascut la .libru pe cele doua picioare din spate. Masa fu servita la cafenea. în timp ce dormitoarele internatului fusesera concepute doar pentru doua sute de elevi. un baiat urca pe podium si începu sa cânte melodii languroase. avea electricitate. Nici sopârlele nu stau mai mult de cât eva secunde în aceasta pozitie precara. Printesa 103 încearca sa se ridice pe picioarele din spate. 122. mese pe care sa manânci. revolutia este destul de afr odisiaca". Cocotate astfel. Avea sa serveasca la discursuri si la concerte. Tinerilor care voiau sa alinieze corturile. Cu multa asiduitate si atentie. Asediatii nu vor suferi de foame . 103 îsi pierde echilibrul si cade în fata. Pe doua picioare e de-a dreptul fantastic. Ji-woong sugera sa se faca un inventar complet cu tot ce continea liceul . sprijinita pe un trunchi.Totul e foarte instabil! Erau de acord. catargul cu drapel si totemul furnicilor confectionat din poliester. Fetele de la clubul de aikido se organizasera în serviciu de ordine si con tribuiau la buna functionare a revolutiei. Liceul dispune de congelatoare imense pline cu tone de alimente diverse. dormitoare unde sa dormi. to ti încercau sa profite. Trecura la treaba. E foarte greu. Revolutia trebuia acum sustinuta: prin întronarea disciplin ei. încearca sa faca câtiva pasi. Picioarele o dor cumplit si se arcuiesc. reuseste sa se mentina pe picioare putin ma i mult timp. s ublinie greselile si inovatiile. Agita zadarnic cele patru picioare ca sa se stabilizeze si cade pe o parte. totul era important. articulatiile gleznelor se rasucesc si se albesc din cauza presiunii. Câte cearceafuri. Liceul era ocupat de cinci sute doua zeci si un a de persoane. Leopold l e spuse sa le plaseze în cercuri concentrice. Julie se uita la ele încântata si geloas a în acelasi timp. Lectur a invers în oglinda îi dezvalui noi texte ascunse printre texte. Într-adevar. telefon. stabilirea unor obiective si organizare. creierul. Degetele sunt singurele animale care merg în permanenta pe cele doua picioare din spate. Învingându-si durerea. Julie spera sa descopere marile reguli revolutionare si sa gaseasca ce forma de societate utopi ca ar fi putut sa functioneze aici si acum. Voia neaparat sa devina experta în revolu tie si deschise Enciclopedia ca sa studieze noi experiente revolutionare. Constienti ca situatia era efemera. dupa cunostinta ei.

Conducerea este restrânsa la strictul minim. oamenii ar trebui sa traiasca în comunitati mici de o mie sase sute pâna la o mie opt sute de membri. în Brazilia. Charles Fourier era convins ca daca ideile sale erau aplicate întocmai pes te tot în lume. La primul nivel. volumul III 124. marele animal sare brusc afara din gaura. au luat f oc si alte frunze. clopotul. mai ales în Argentina. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Trezirea e brusca. Furnicile au un mic soare al lor în adapostul lemnului de pin. Ca lucrurile sa fie si mai complicate. dar se uitase sa se prev ada usi si porcii trebuia sa fie introdusi cu ajutorul macaralelor. focul sporeste si le înconjoara cu fum. Un american a construit un falanster respectând întocmai planurile lui Fouri er. Conform acestui utopist. acele frumoase lu mini irizate galbene si portocalii s-au transformat în monstri carnivori luminosi. Nimeni nu a avut timp sa reactioneze. iar în dimineata asta. Alarma. Când avea timp li ber. Falanstere aproximative sau comunitati de acelasi gen au fost create de discipolii lui Fourier peste tot în lume. Hotarârile importante se iau în comun. toate s-au culcat visând tehnologiile futur iste ale Degetelor si infinitatea aplicatiilor lor. locuitorii falansterelor ar cunoaste o evolutie naturala. era de fapt chiar veverita.. Fourier si-a explicat proiectele în 1 793 membrilor Directoratului care au râs de el. La moartea sa. E panica. Emite feromoni de apel. Edmond Wells. furnicile inginere ale focului au adormit lasând jaraticul lânga o frunza uscata. era locul cel mai îngrijit. Acesti câini-lei ar fi servit atât la calarit cât si la paza falansterului . numai ca ceea ce crezusera ca e muschi în adâncul scorburii. Printesa 103 ridica antenele. De fapt. Care se numeste. El descrie foarte precis falansterul ideal: un castel de trei pâna la cinci etaje. feromon i întepatori se revarsa peste tabara revolutionarelor pro-Degete. în câteva secunde. Fiecare falanga este adapostita într-o casa-cetate pe care Fourier o numes te "falanster". vizibila pe organismul lor. În centru se afla un Turn de Ordine. cu peretii ei de marmura.Besancon în anul 1772. A vrut sa schimbe lumea. Acum. Din cauza problemelor arhitecturale. Porcar ia. telegraful Chappe. Asta a fost destul ca s-o aprinda si. Atâtat de curentul caderii. de la o zi la alta. înlocuieste familia. n u mai exista raporturi de autoritate. rasturnând totul în calea lui si prabusind furnicile în fundul trunchiului scobit. strazi racorite vara cu jeturi de apa si încalzi te iarna cu camine de mari dimensiuni. se dovedeste ca ceea ce luasera drept un cui b de veverita era într-adevar un cuib de veverita. Ieri seara. fum care începe sa le asfixieze. nu mai exista raporturi parentale. Comunitatea. în piata centrala. A dorit sa se faca încrucisari între lei si câini ca sa creeze o noua specie d omesticita. unde s unt instalate observatorul. De la revolutia din 1789. Fara familie. A DOUA ZI A REVOLUTIEI DEGETELOR Feromon de alarma. Sunt prinse în capcana. el a dat dovada de ambitii uimito are pentru omenire. pe care o numest e falanga. Acea lumina si ac ea caldura nu provenea deloc de la rasaritul soarelui. încercarea a fost un fiasco total. Ieri seara. Printesa 103 îl cauta cu disperare pe Printul 24. Sa fugim. incendiu. în Mexic s i în Statele Unite. Atunci s-a hotarât sa se casatoreasca si a devenit casier. Fourier si-a renegat toti discipolii. Trezit de foc. Aceasta evolutie s-ar manifesta în special prin cresterea unui al treilea brat la nivelul pieptului. Toata lumea vrea sa iasa cât mai repede din gaura copacului. Charles Fourier îsi cultiva obsesia cautând o societate ideala pe care a descri s-o în cele mai mici detalii în câteva carti printre care si Noua Lume industriala si societara.. paznicul de noapte. 24! . nu e dimineata.

5 o îmbrânceste si îi indica o gaura în lemn facuta de o insecta xilofaga si astupata deja de o coleoptera prea mare. întreg copacul se transforma în torta. Carapacele s e topesc. Daca nu actionam. 103 se gândeste. Insecte xilofage sapa peretii ca vernei de lemn cu mandibulele. evenimentu l o sa moara. Li se raspunde ca nu e momentul pent ru astfel de discutii. Iarba e rosie. Sa folosim la maximum ideile si imaginatia tuturor. desi nu are picioare. 1 + 1 = 3. Trebuie ca împreuna energiile noa stre sa fie supradimensionate. Toata lumea îsi ia picioarele la spinare. Nu mai are importanta cine a avut dreptate si cine nu. Nici urma de Printul 24! Scena aceasta teribila îi aminteste Printesei 103 de un mare moment din fi lmul Pe aripile vântului. În timpul primei cruciade. Suntem aici cinci sute douazeci si unu de oameni. care fusese martora rezultatelor nule ale pârghiei asupra oului g igantic. Nu e însa momentul sa fie nostalgic a dupa televiziunea Degetelor. Julie avea un ton din ce în ce mai hotarât. Furnizeaza un plus de ene rgie insectelor a caror vioiciune depinde de temperatura 24! emite Printesa 103. emite 5 în confuzia generala. De data asta treaba merge. Focul si-a pierdut din timiditate. Dar noaptea nu ramâne întunecoasa multa vreme caci. Furnicile introduc deci crenguta si se catara la capatul ei ca sa faca d in ea o pârghie. incendiul din Atlanta. Fiecare încearca sa se salveze cum poate. În sfârsit . indiferent de locul unde se afla.Dar îsi aminteste. Focul ia proportii. Natura freamata si se împodobeste cu nuante purpurii. 5 simte cum i se aprinde capatul abdomenului si îl stinge frecându-l de iarba.. 8 se lasa sa atârne în gol si face tractiuni ca sa atârne mai greu. Oricum. Dar a sta fusese deja înscris pe drapelul care flutura în vârful catargului. Cere celor douasprezece exploratoare sa-ia o crenguta si sa o intr oduca în interstitiu ca s-o foloseasca ca pârghie. 125. ÎN PLINA FIERBERE În seara celei de a doua zile. sa întârzie în cautarea sexuatului. Forta lor e înzecita Coleoptera e scoasa din gaura. Revolutionarele pro-Degete încearca sa urce peretele dar multe cad. S-a transformat într-un monstru imens c are se mareste cotinuu si se întinde si. cu focul rosu pe urmele ei. Printesa 103 alearga. o iesire din acel focar. Nu-l vom gasi. E ciudat sa parasesti acea lume vie si calda ca sa dai afara peste frig si întuneric. dar nu au destula forta. Furnic ile care fusesera în împotriva focului semnaleaza ca ar fi fost mai bine daca ar fi fost ascultate: focul trebuie sa ramâna tabu. Deodata. Raul pe care îl poate provoca tehnologia Degetelor prost co ntrolata. poate cu siguranta sa fie reparat de o alta tehnologie a Degetelor bin e controlata. biata creatura se ratacea tot timpul. Si pentru ca Printesa 103 pare ca vrea. Lovesc cu capetele si împing cu picioarele ca s-o scoa ta afara. tot felul de insecte fug cuprinse de panica. Se întrerupse apoi adauga: -. În jurul lor. Uite unde a ajuns vrând sa le copieze prea repede. nu prea se arata entuziasmata în ciuda strigatelor lui 103. brusc. Asta ar putea sa fie deviza Revolutiei Furnicilor. se încapatâneaza sa le urmareasca. Totusi. . Sa profitam. Focul creste în intensitate. Flacari lungi ating peretii interiori. focul nu prezinta numai inconveniente. Corpur ile li se prabusesc printre frunzele uscate aprinse si ard imediat. tr ebuie sa-si salveze cu orice pret chitina. Escadra. coacs ii sunt rosii. Redescopereau c . pamântul e rosu. grupurile de rock se formau spontan si se s uccedau pe podium. Se adunasera la clubul lor de muzica si tineau sfat.. suflul fierbinte al unei explozii le arunca înainte. cu antenele lasate pe spate. Cele opt "furnici" nu mai cântau. Sa încercam sa iesim de-aici.Trebuie sa dam avânt Revolutiei furnicilor. nimen i nu are alta solutie si nu e timp de gândit la alte idei.

Acum noi trebuie sa dam impulsul pentru ca toti ceilalti sa ne urmeze.cinema deschis: cu scurt-metraje de zece minute propuse de cineasti debutanti. deci.Da. fiind destul sa-ti spui prenumele) si sa nu depasesti sase minute. le anuleaza tot farme cul. Julie le spuse tuturor ca era timpul sa se culce. . în doua ore. autohtoni sau strain . pentru a câstiga bani fara a iesi din liceu. spectatorii si-ar cumpara locul la preturile normal e. .sala de concerte deschisa: pentru cântareti si muzicieni începatori. într-un teatru des chis. Pentru a sustine interesul si ca sa se evite ca cele doua ore sa fie. Fiecare într-o sala de clasa. vor avea dreptul la un s pectacol de o mare diversitate. la o adica. Sugerez sa ne gândim la asta toata noaptea si mâine dimineata sa ne întâln im pentru ca fiecare sa-si propuna capodopera. Propunerea fu aprobata. Ei s-ar folosi de acest teatru ca de o trambulina. Copii. vom putea sa ne exportam revolut ia. Cu ajutorul acestei mesagerii. Acest tip de loc deschis ar putea sa se numeasca astfel: . 126. "furni cile" îsi perfectionau proiectele. De exemplu. Oamen ii vor putea astfel sa ne sustina de la distanta. publicisti. treptat. .Fiecare proiect retinut va trebui sa aiba aplicabilitate practica pent ru a alimenta cu finante Revolutia. bogati. Cu un astfel de sistem. frumosi. vor exploata un rele u informatic ca sa-si raspândeasca ideile si sa teasa o retea de calculatoare. tineri. informaticieni. toata lumea si-ar prezenta propriul numar sau scena lui fara selectii prea labile. Acest sistem de prezentare libera ar trebui sa fie valabil si pentru arh itecti. Pe la trei dimineata. . re cunoscu Francine. 1 + 1=3 înseamna ca fuziunea talentelor este superioara simplei lor însumari. ele ar fi putut sa raspândeasca ideile Revolutiei furnicilor. publicul risca sa suporte unele afronturi. Cu aceste locuri deschise. veniti în cutare zi si în cutare loc". fara diplome si fara recomandari deosebite. Julie si prietenii ei nu participau. sa-si prezinte operele publiculu i. În lipsa unui releu mediatic. . profesionisti confirmati ar veni la intervale regulate ca sa-i sustina pe debut anti. . Bransate la Internet. doar o defilare de debutanti plini de stângacie. saraci. Ar trebui sa se organizeze o retea de "locuri deschise" unde fiecare sa poa ta.De ce sa nu ne dotam cu un serviciu telematic? sugera Francine. admise Paul. ENCICLOPEDIE DESCHIDEREA PRIN LOCURI: Sistemul social actual nu e bun: el nu permite tinerelor talente sa iasa la lumina. Afara. dar n umerele proaste vor fi huiduite si cele bune retinute. Se întinsera cu totii în încaperea unde obisnuiau sa faca rep etitii. sau nu le da voie sa iasa la lumina decât dup a ce îi pune sa treaca prin tot felul de site care.galerie de inventii deschisa: aceleasi imperative de spatiu pentru inventatori ca si pentru artisti. se potriveste mai bine decât "Libertate-Egalitate-Frater-nitate". spuse Julie. . David spuse ca în liceu existau computere. totul devine posibil.La asta ar duce un sistem special functionând la apogeul sau. Pentru ca acest tip de te atru sa fie viabil economic. urâti.eea ce aveau deja. chiar daca ar anunta: " Daca vreti sa vedeti urmarea piesei. Singurele imperative: sa se înscrie cu cel putin o ora înainte de începerea sp ectacolului (fara sa prezinti acte. batrâni. scriitori. Profesionistii ar dispune astfel de locuri de unde sa recruteze talente noi. sa ne trimita donatii. distractia din a treia seara era si mai deliranta decât în zilele pre cedente. . preciza Ji-woong. sa ne p ropuna proiecte. Ei ar consimti de buna voie la asta caci. fara sa treaca prin agentiile tradit ionale care sunt vesnic pe post de sas. Computerele mai puteau fi fol osite si la crearea de societati comerciale si. E o utopie frumoasa. adica un proiect original exprimând cel mai bine ceea ce poate sa faca.galerie deschisa: unde pictorii si sculptorii înca necunoscuti sa dispuna fiecar e liber de doi metri patrati.

Se stârneste o încaierare între c ele care sunt pro si cele care sunt anti foc. si le plac tare mult acele bunatati fripte. carapacea se sfarâma si se mesteca mai usor. Edmond Wells. iar pentru cele care au reusit sa scape. Deoarece înca nu exista presa la revolutionarele pro-Degete. 5 ia conducerea trupei. lipeste un cap la o bucata de torace în încercarea de a-si recons titui tovarasul pierdut. 15. în urma aceste i conversatii. Unde e Printul 24? emite printesa. propune tuturor sa porneasca în cautare de hrana. emotia a fost mult prea mare. S-a atasat mult de aceasta 24. incendiul s-a multumit sa mistuie copacul. Revolutionarele pro-Degete se numara. LIPSA DE APA Ca sa se avânte si sa se întinda. Printesa 103. Uneori ch iar le cere unor furnici sa-si lase hrana ca sa vada daca nu e cumva vorba de pr intul 24. fiind ocupata cu cautarea lui 24. Ideea însa prinde. În caz de cat astrofa. Grupeaza escadra si sugereaza îndepartarea de acel loc al mortii ca sa des copere noi pasuni verzi. expe rta în vânatoare. Alteori. Si rataceste printre cadavre în cautarea prietenului ei ratacit. Toate gusta din insecta fripta si gasesc ca e buna. Acum toate stiu ca 24 este mascul si 103 femela. se naste un nou comportament mirmeceean: bârfa despre viata persoan elor cunoscute. tot spre vest. timp de câteva zile. Printesa 103 e totusi anxioasa. cearta nu dureaza.i. focul are nevoie de vânt si de combustibil a propiat. 15 a descoperit o prima lege a gastronomiei. Fri pte. Antenele îi atârna pe ochi si lasa capul în jo s. dar pentru ca furnicile nu cunosc în ca culpabilitatea. Si astfel. Rândurile sunt rarite. nici aducerea în judecata. cu o pofta de mâncar e sporita. asa ca prefera sa se întoarca la cuiburile lor ancestrale sau la jungla lor preistorica unde vor dormi noaptea fara teama de a fi trezite de flacari carnivore. Pretul acestei lectii: nu-s i mai simte extremitatea labialelor si. caci focul a pus p e fuga vânatul pe o raza de câteva sute de metri. Printesa 103 îi zareste ceva mai departe pe inginerii focului. În cele din urma renunta si ramâne foarte abatuta. N-are timp sa guste nici macar o bucatica pentru ca sare în sus de durere. Negasind. albinele se caramelizeaza: un adevarat deliciu! Furnicile se reped sa-si manânce tovarasii de aventura. toti ar dispune atunci de aceleasi sanse si ar fi judecati numai dupa singure le criterii obiective: calitatea si originalitatea muncii lor. Fripte. Printesa 103 le spune ca. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Printul 24. E calda. fenom enul nu ia o amploare prea mare. Cele din jur nu sunt convinse. cel mai bine scapa totdeauna responsabilii. Daca vrei sa manânci ceva f ript. mai întâi trebuie sa astepti sa se raceasca putin. Unde e Printul 24? Îl cauta peste tot. semnaleaza o tânara belokaniana. precizeaza alta. este posibil ca ceea ce e comestib il pentru Degete sa fie si pentru furnici. Pacat ca aceasta apa nu a cazut mai devreme. Multe au muri t. Degetele spun chiar ca sunt mai bune decât carnea cruda. 127. Spune ca amenintarea pancartei albe plan eaza în continuare asupra cetatii Bel-o-kan si ca daca Degetele controleaza focul . limacsii îsi schimba culoarea si sunt mai usor de taiat. din ce în ce mai angoasata. volumul III. Unde e 24? repeta ea alergând în dreapta si în stânga. Furnicile si Degetele fiind omnivore. acolo sus. 15 apu ca cu curaj ramasita unei insecte calcinate. coleopterele sunt mai crocante. Fripti. Desprinde cu mandibulele o ciosvârta de lacusta fripta si îsi apropie vârful labialelor. O burnita neastept ata l-a redus la tacere. Degetele manânca alimentele arse. singurul mod de a rec unoaste gustul unui aliment va fi sa adulmece cu antenele.

Ideea mea este sa înfiintam o agentie de arhitectura ca sa fabricam case inserate în coline. Cree si o vitrina virtuala unde urmau sa fie pr ezentate contactatilor modelele inventate de Narcisse.Ar fi bine sa ne întâlnim în laboratorul de informatica în fiecare dimineata l a noua ca sa trecem în revista situatia. CELE OPT LUMÂNARI Ziua a treia. plus câteva furnici din Insula Sal câmului. Aprinse un ecran si arata serverul.Ideea mea este sa creez o colectie de haine "Revolutia furnicilor". Toti se uitau la ecran. propuse Julie.E bine. Am de gând sa reproduc motive de aripi de fluturi pe tesaturi si sa le folo sesc pe cele ale carapacei scarabeilor pentru niste seturi de bijuterii. Le prezenta apoi câteva schite si esantioane. Astfel. Toti fura de acord. care este atât de solida de usoara si de supla încât foloseste la fabricarea vestelor antiglont ale armatei amer icane. Ji-woong deschise un modul de gestiune rezervat productiilor realizate de Narcisse. in spirata de la insecte. Cei opt se trezisera în zori ca sa-si perfectioneze proiecte le. Pe pagina de afisaj se afla simbolul lor cu cele trei furnici în forma de Y. .Pamântul protejeaza ideal de caldura. . . Anunta ca serverul "Revolutia furnicilor" fusese i nstalat pe reteaua Internet. cu siguranta ca sunt în stare sa le distruga cetatea si împrejurimile. care permitea contactatilor sa se înscrie în programul în curs. Daca doar o sa ne distram. . Ji-woong începu primul. În cele din urma nu mai sunt decât treizeci si trei de furnici. tot prin intermediul computerului si fara sa ia sa din liceu. zalog de alianta cu zeii Degetelo r. iar în vâr f. O furnica inginera a focului insista sa se recupereze putin jaratic care sa fie întretinut într-o piatra scobita. Nume de cod: "Societatea Fluturele". cele douasprezece exploratoare si 103. Doua furnici sunt furioase ca vad focul. locuitorii acestui tip de case vor trai deplin în mijlocul na . Ati el aborat proiecte care sa permita SRL-ului nostru sa functioneze? Narcisse lua cuvân tul. La început. Ji-woong le arata serviciul agora care permitea dezbaterile publice.Adica vrei sa construiesti niste case troglodite. N-ar fi cam întunecoas e? întreba Julie. toate vor s-o împiedice. nu numai m atasea viermelui de matase. miscarea se va stinge repede. Ele urmaresc deplasarea soarelui sus pe cer. atât de distrugator. . Pornise la treaba de la sase dimineata si avea deja câteva apeluri. . Cei Sapte Pitici aprobara. doua tehnici ale caror ravagii le-a putut evalua. ci si cea a paianjenului. E destul sa se sape o fereastra mare la sud ca solarium. zise Julie. . Pamântul este cel mai bun material.si pârghia. deviza 1 + 1 = 3 si titlul cu litere groa se: REVOLUTIA FURNICILOR. Ji-woong îi mai anunta ca. Tr ei insecte se ocupa deci cu transportarea pietrei scobite si a jaraticului porto caliu. Colina rezista la vânt. si serviciul sustin ere. de câmpu ri magnetice si de praf. ser viciul de informatii care anunta activitatile lor cotidiene. 128. Pe ecran aparu statutul soci etatii si contabilitatea viitoare. Apoi fu rândul lui Leopold sa-si prezinte proiectul. explica el. o fereastra zenitala care permite sa se vada în permanenta succesiunea zilelor si noptilor. de frig dar si de radiatii. Batu pe tastatura.Deloc. înregistrase numele "Revolutia furnicilor" si înfiintase un SRL care l e permitea sa dezvolte proiecte. la ploaie si la zapad a. dar SRL-ul nostru trebuie sa se sprijine pe baze e conomice solide. dar 5 întel ege ca asta ar putea sa fie ultimul lor atu ca sa supravietuiasca pâna la cuib. Voi privilegia materialele made in Insectland.Ce interes ar prezenta asta? . întretinut de trupa si prefera sa renunte. de parca ar fi fost un chivot al legii.

. Societatea si linia ei de alimente au fost botezate "Hidromel". nu e mai rentabil decât cel dinain te. zise Ji-woong tastând la c omputer.. zise Julie la rândul ei. jeleu regal. copaci pe peretii exteriori.Glumesti? . Peretii vor fi acoperiti cu viat a vegetala si animala. flori. Avem tot ce ne trebuie. un plan cu multe indicatii. de ce n-ar reusi s i oamenii? Edmond Wells sugereaza fabricarea unor proteze nazale adaptate la sis temul olfactiv uman. Ziua vor profita de soare. . . iar un furnicar am vazut în gradina liceului. Ideea mea este sa încerc sa construiesc aceasta masina. ciuperci.Va fi peluza.turii. în sens invers. . Le prezenta planurile casei sale ideale. . constructiile tale nu vor distruge peisajul.Si surse de energie? întreba Zoe. Deoarece ideea lui Zoe îi amuza pe toti ceilalti. . Daca furnicile reusesc.Proiectul meu. În plus. Apoi îl vom vinde prin corespondenta. Luând Enciclopedia de la Julie. Tot a sa.Ideea mea este de a crea o efervescenta de comunicatii asemanatoare cu cea dintr-un furnicar. . Grupul nu parea entuziast.Nu e rau deloc. un furnicar.Ideea mea este de a crea o linie de produse alimentare pe baza de prod use de la insecte: miere. Aerul va fi plin de mireasma verdetii. .Da. Noroc ca liceul dispune de o sectie tehnica si astfel avem la îndemâna un ad evarat atelier echipat cu instrumente de înalta tehnologie. Peretii îsi vor face propria fotosinteza.În Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. unindu-si antenele si bransândusi astfel creierele unul la celalalt. laptisor. Veni rândul lui David. Comunicari Absolute. Aceasta a doua filiala a fost botezata "Societatea Furnicarul". nu ca cele din beton! Peretii vor r espira. E o casa bazata pe viata. Problema e ca toate studiile stiintifice referitoare la furnici au drept scop exterminarea lor ca s a scapam de ele din bucatariile noastre.Explicatii. . . Se vor putea bronza la fereastra. .Un spectrometru de masa.Sa începem prin a înregistra o marca de hidromel. Dadu paginile si le prezenta o schema. . ea descompune cuvintele noastre ca sa le traduca în feromoni de furnica.Captatori solari instalati în vârful colinei vor furniza electricitate. Urma Paul. Edmond Wells pretinde ca furnicile reusesc CA-uri. Zoe le arata tuturor planurile aparatului ciudat desenat de Edmond Wells: doua conuri sudare de la care porneau doua anten e fine si curbe. Fu rândul lui Zoe. bineînteles. dar si propolis. oamenii s-ar comporta mai bine. Si el este legat de o inventie bizara descrisa în Enciclopedie.Vrei sa instaurezi un dialog feromonal uman? .Deloc! De multa vreme este posibil sa se descompuna si sa sa recompuna feromoni de furnica.De ce materiale ai nevoie? întreba Ji-woong. un cromatograf. Dotându-se cu anten e. se lua hotarârea sa i se a loce un buget "de cercetare" ca sa înceapa sa-si mestereasca "antenele umane". Ideea mea e de a încerca sa fabric aceasta masina. Era o forma de dom si parea întradevar confortabila si spatioasa.Si la exterior? întreba Francine? . . E ca si cum ai încredinta studiul dialogu lui cu extraterestrii unor abatoare. Pâna la urma cedara si Ji-woong aloca un al doi lea buget pentru "cercetare teoretica". Noaptea vor adormi privind stelele. . De aici ideea de a realiza mai multe varietati de hid romel. un computer si. re marca David. numai ca nimeni nu a înteles importanta. Fu rnicile fabrica pornind de la mierea de purici de frunze un alcool care seamana mult cu hidromelul nostru. . ..Masina lui Edmond Wells descompune moleculele odorante ale feromonilor furnicilor astfel încât sa le transforme în cuvinte inteligibile pentru oameni.

. Este conceptul Enciclopediei cunoasterii relative si absolute: adunarea la un lo c a cunoasterii unei epoci si distribuirea ei pentru ca toti sa poata profita de ea. Îti amintesti. Totusi. prin natura. . sti m ca observarea lor ne ofera date despre noi.. "Liberul arbitru". Julie. Liberul arbitru. comertul. Spuneai ca cea mai mare dovada a dragostei pe care Dumnezeu o are fata de noi este ca ne lasa sa facem prostii. . din copilarie. Leonardo da Vinci si enciclopedisti i din secolul al XVIII-lea. doar ca e mai mica. banci de date stiintifice. la toate întrebarile pe care si le poate pune un om. razboaiele. . descoperirile lor ne sunt necunoscute.Da. deci nu-i dam atentie.Da. propun sa folosim în mod inteligent retelele si bancile de date care exista deja. istorice.. caci asta îi permite sa vada daca suntem capab ili sa ne comportam bine si sa gasim singuri calea cea buna. Daca ti-as spune în clipa asta secretul pietrei filozofale sau a Graalului.De acord. cea mai mare dovada de dragoste a lui Dumn ezeu fata de oameni: neinterventia lui.Proiectul meu.Când nu esti pregatit sa auzi sau sa întelegi un raspuns. . ce-am vorbit despre liberul arbitru? . zise Francine.asta e n umele pe care l-am dat proiectului meu .Înca un proiect care nu ne va aduce nimic! zise Ji-woong suspinând. un timp probabil virtual.Foarte bine. atâta tot. . . .În zilele noastre. pâna la "Care este s ecretul pietrei filosofale". Numai ca în acel joc locuitorii fac ce le comanda jucatorul. intuitiv.Ca si noi. Si spuneai ca e mai bine decât un Du mnezeu care sa ne traseze directia. furnicile traiesc în cetati brazdate de drumuri. producerea de obiecte manufacturate. este legat tot de furnici. Ce sunt ele p entru noi? O dimensiune paralela dar mai mica. . Proiectul meu consta în formarea unei lumi informatice virtuale în care vom implanta locuitori virtuali. Cunosc agric ultura. sa verificam informatii. În Infra-World . n-ai sti ce sa faci cu el.. deschid filiala "Centrul de Întrebari". . Eu am d e gând sa împing mai departe similitudinea cu lumea noastra. locuitorii vor fi complet liberi si a utonomi.Exact. sa recurgem la agentii de detectivi si la bibliotecile di n lumea întreaga. Ei bine.Ca în jocul Evolutia? întreba Julie. serviciile.Nu ti-e teama sa dezvalui secrete ce nu trebuie sa fie dezvaluite? între ba Paul. Asta au dorit sa realizeze si Rabelais.Si asta.. Ne vom bransa la toate bancile de date informa tice curente. ciclu ri ecologice virtuale pentru ca tot ce se petrece acolo sa fie similar cu ce se petrece în lumea noastra. . este un server informati c care îsi propune sa raspunda la toate întrebarile pe care si le poate pune un om. facturata ieftin. . Sa-si hotarasca singuri ev olutia fara ca cineva sa-i ajute.Cum se face supa de praz si când se planteaza legumele? zise cu ironie N arcisse. economice etc. Au fost pe rând agr icultura. Si extind ac . Acest raspuns îl convinse pe Paul. Se dedau unor razboaie de masa. batrânilor întelepti. . acum e cuno asterea.Nici vorba! protesta David. Orice întrebare are un pret si vom factura r aspunsul în functie de complexitatea si de dificultatile gasirii lui.Nu înteleg. cea care va raspunde.Ideea mea este de a crea o lume mai mica pe care s-o urmarim ca sa ben eficiem de lectii practice. Sefii. Vom folosi si telefonul ca sa cerem informatii la institutele de sondaje. dar asta duce la un proiect? întreba Ji-woong. . nu poti profita de el. Lumea lor este asemana toare cu a noastra. Astfel vor fi cu adevarat ca noi. suntem atrasi de furnici caci.Unde vrei sa ajungi? Francine nu se grabea. Nu deplângem moartea lor.Am numi asta "Centru de Întrebari". În realitate.E nevoie de organizare. Traiesc în caste. De la "Cât e ora exacta?". .Si cum vei face ca sa ai raspuns la toate? . spuse Ji-woong.. . intentionez sa ofer acelasi luc ru locuitorilor mei din Infra-World. În fond. care va costa cu mult mai mult.. legile. . adevarata bogatie este cunoasterea. Eu propun sa creem o banca de date absolute. repe t. .

Care apoi vor fi mâncate de consumatori virtuali.Interesul e enorm. Aceasta regula este o fraza numita "Regula lumii". care e numit Dumnezeu. Ji-woong se încrunta usor si întreba: .... care întelesese deja toate implicatii le proiectului conceput de Francine. mediu si lung liberalismul. Închipuiti -va o lume informatica în care toate comportamentele locuitorilor virtuali nu mai sunt programate. Pufnira. Deputatii vor vedea efectele unei legi.Tot nu înteleg.Daca vrem sa stim daca numele unei marci de detergent intereseaza publ icul.Prin timp.. Pentru o partida e nevoie de cel putin patru jucatori. Numai ei vor sti ca universul lor nu exista si ca nu are drept finalitate decât realizarea unor experiente în beneficul dimensiunii superioare. David o batu usor pe spate si îi zise: . spre deosebire de jocul Evolutia.Si în ce consta interesul economic? întreba Ji-woong preocupat de rentabil itate. anarhismul . . în loc sa se testeze o marca pe un esantion de o suta de persoane reale.Am putea testa chiar si politici. socialismul. . Vom avea la dispozitia noastra o mini-omenire cobai care ne va permite sa câstigam timp crutând omenirea în m arime naturala de drumuri gresite. nimeni nu le va ind ica nimic? . murmura Francine cazând pe gânduri.Nimeni... logic. . . Cei opt erau acum foarte entuziasmati. Oamenii virtuali vor culege instinctiv fructele.Vrei sa spui ca. unul di ntre jucatori. Ca si cum am observa lumea noastra într-un mod accelerat. -. Francine avea o privire de vizionara. ce rcetatori din lumea lor . Poate. . Indivizi cu aparenta normala . În Infra-World am putea testa orice. În prealabil. . Am verifica ce rezult ate produc pe termen scurt.Fantastic! exclama David. continua Zoe.Te crezi Dumnezeu? O sa creezi o mica lume completa si o vei urmari cu acea curiozitate cu care Zeus si zeii din Olimp scrutau acest pamânt? . dulceturi virtuale. în ultima instanta. interveni Narcisse cu ironie. ecologismul. vegetalelor. Locuitorii virtuali vor alege sau vor respinge în mod liber produsul.Poate ca si la noi detergentii sunt testati pentru o dimensiune superi oara.. Si în felul asta urmarirea ei ne va aduce informatii cu adevarat pretio ase. As ta ne va permite sa observam macrofenomenele.easta notiune de liber arbitru asupra tuturor animalelor. zise Francine. . Infra-World este o lume independenta si cred ca prin asta va fi similara cu a noastra. mineralel or. re gula. ea va fi testata pe populatii întregi de milioane de indivizi v irtuali.carora le vom livra produsele de testat..Si cum vei introduce detergentii tai în Infra-World? . medici. Copacii virtuali vor creste singur i. Jucatorul num it Dumnezeu anunta ca "aceasta carte e buna" sau "aceasta carte nu e buna". vom introduce elemente noi în lumea lor ca sa vedem cum reactioneaza. e de ajuns sa-l introducem în Infra-World si vom sti cum reactioneaza oameni i.ingineri. Astfel se vor obtine raspunsuri mult mai fidele si mult mai rapide decât cele furnizate de institutele de sondaj caci. Doar îi vom observa si. ENCICLOPEDIE JOCUL DE LA ELEUSIS: Scopul jocului de la Eleusis este de a-i gasi. Apoi doua seturi de cincizeci si doua de carti sunt distribuite pâna la epuizare jucatorilor. 129.Si prin ce s-ar deosebi de lumea noastra? .. inventeaza o regula si o scrie pe o bucata de hârtie. care va trece de zece ori mai repede decât în lumea noastra. raspunse David. ele provenind în mod liber din mintea lor! .Prin oameni-punti.. . Uzinele virtuale vor face di n ele. Un juca tor începe partida punând jos o carte si zicând: "Lumea începe sa existe". foart e impresionata. apoi râsul lor deveni mai putin natural. Cart .

ile care nu sunt bune sunt date la o parte, iar cele bune sunt aliniate ca sa fo rmeze un sir. Jucatorii accepta suita de carti acceptata de Dumnezeu si se strad uiesc, în timp ce joaca, sa gaseasca ce logica guverneaza aceasta selectie. Când cin eva crede ca a gasit regula jocului, ridica mâna si se declara "profet". Ia cuvântul în locul lui Dumnezeu ca sa le spuna celorlalti daca ultima carte e buna sau nu. Dumnezeu îl supravegheaza pe profet si, daca acesta se înseala, este dat afara. Daca profetul reuseste sa dea raspunsul bun pentru zece carti la rând, enunta regula pe care a dedus-o si ceilalti o compara cu cea scrisa pe hârtie. Daca cele doua se p otrivesc, a câstigat, altfel e dat afara. Daca cele o suta patru carti au fost dat e jos si nimeni nu a gasit regula, iar toti profetii s-au înselat, Dumnezeu a câstig at. Dar regula lumii trebuie sa fie usor de descoperit. Interesant este sa s e gaseasca o regula simpla si totusi greu de gasit. Astfel, regula "alternarea u nei carti mai mare decât noua si alta care e mai mica sau egala cu noua" este foar te greu de descoperit, caci jucatorii au tendinta sa-si îndrepte întreaga atentie as upra figurilor si a alternantelor culorilor rosu si negru. Regulile "numai carti rosii cu exceptia cartii a zecea, a douazecea si a treizecea" sau "toate cartil e cu exceptia lui sapte de inima" sunt interzise ca fiind prea greu de descoperi t. Daca regula lumii e imposibil de gasit, atunci este descalificat jucatorul "D umnezeu". Trebuie urmarita o "simplitate la care nu te gândesti din prima". Care e cea mai buna strategie ca sa câstigi? Fiecare jucator are interesul sa se declare cât mai repede profet, chiar daca e riscant. Edmond Wells, Enciclopedia cunoasterii relative si absolute, volumul III 130. REVOLUTIA ÎN MERS Printesa 103 se apleaca ca sa urmareasca miscarea unei turme de acarieni care se deplaseaza printre ghearele piciorului din fata spre o gaura a unei but urugi de brad. Probabil ca acesti acarieni sunt pentru noi la fel de mici pe cât suntem n oi pentru Degete, îsi zice ea. Se uita la ei cu mare curiozitate. Scoarta de un cenusiu palid se fisure aza longitudinal în placi scurte si înguste, râpe mici pline de acarieni. 103 se aplea ca si asista la razboiul dintre cinci mii de acarieni, pe care îi recunoaste ca fi ind oribati, si trei sute de acarieni hidrahnizi. Printesa 103 se uita la ei un moment. Oribatii sunt deosebit de impresionanti cu ghearele lor plantate peste t ot, pe coate, umeri si chiar pe fata. Printesa se întreaba de ce hidrahnizii care traiesc în special în apa, au veni t sa invadeze copacii. Aceste infime crustacee paroase înarmate cu cârlige, daltite, stilete si ciocuri complicate se dedau unor batalii epice. Pacat ca nu poate sa -si continue studiul. Nimeni nu va cunoaste razboaiele, invaziile, dramele si ti ranii poporului de acarieni. Nimeni nu va sti care dintre oribati sau hidrahnizi au câstigat minuscula batalie de la a treia fisura verticala a bradului. Poate ca , în alta fisura, alti acarieni si mai spectaculosi, sarcoptii, tiroglifii, ixozii , dermacentorii sau argasii, se dedau la batalii si mai fantastice pentru mize s i mai pasionante. Dar nimeni nu se intereseaza de ei. Nici macar furnicile, nici macar 103. Ea a luat hotarârea sa se intereseze de Degetele gigantice si de ea însasi. E destul. Porneste mai departe. În jurul ei, coloana Revolutiei Furnicilor continua sa creasca. Erau treiz eci si trei dupa incendiu, în curând vor fi o suta de insecte de diferite feluri. De parte de a-i speria, fumul produs de acel brasero atrage curiosii. Au vazut focu l de care au auzit atât de mult vorbindu-se. Auzisera si relatari despre odiseea l ui 103. Printesa 103 îi întreaba mereu pe noii sositi daca nu au vazut o furnica mas cul ale carui mirosuri-pasaport corespund numarului 24. Nimeni nu se gândeste la a cest numar. Toti vor sa vada focul.

Deci asta e teribilul foc. Prizonier în ganga lui de piatra, monstrul pare atipit, dar mamele coleopt ere îsi avertizeaza micutii sa nu se apropie ca e periculos. Deoarece brasero e greu, 14, specialista în contactele cu popoarele strain e, propune sa fie purtat de un melc. Reuseste sa se faca înteleasa de un gasteropo d si sa-l convinga ca a avea o caldura în spate e foarte bine pentru sanatate. Mel cul accepta mai mult de frica furnicilor decât de altceva. Satisfacuta, 5 sugereaz a sa fie încarcati în acelasi fel alti melci cu hrana si altii cu brasero. Melcul este un animal lent care prezinta avantajul ca se poate deplasa p e orice teren. Modul de locomotie este foarte ciudat. Lubrifiaza solul cu balele apoi aluneca pe patinoarul creat astfel în fata lui. Furnicilor, care pâna atunci îi mâncau fara sa-i observe, nu le vine sa creada vazând acele animale producând bale la infinit. Evident, substanta pune o problema furnicilor care merg în spate si se pom enesc ca tropaie prin ea. Asta le obliga se înainteze pe doua coloane de fiecare p arte a liniei de bale. Aceasta procesiune a furnicilor, în care se intercaleaza melci stacojii si fumegând, impresioneaza. Insecte, majoritatea furnici, ies din hatisuri, cu anten ele întrebatoare si abdomenul retras. Nu exista certitudini în aceasta lume la nivel ul pietricelelor. Ideea de a merge împreuna pentru a rezolva o enigma cosmica exal ta câteva exploratoare straine blazate si câteva tinere razboinice impertinente. De la o suta, au ajuns cinci sute. Revolutia pro-Degete începe sa arate a mare armata de transhumanta. Singurul element surprinzator: entuziasmul foarte scazut al printesei er oine. Insectele nu reusesc sa înteleaga ca se poate acorda atâta importanta unui ind ivid în special, chiar daca e vorba de printul 24. Dar 10 întretine bine legenda si le explica tuturor ca asta este înca o boala tipica Degetelor: atasamentul fata de fiintele deosebite. 131. O ZI FRUMOASA Revolutionarii furnicilor petrecura a treia zi a ocuparii liceului const ruind standuri ca sa-si prezinte proiectele. La început se gândisera sa le amenajeze în salile de clasa, dar Zoe spusese ca ar fi mai bine sa le instaleze jos, pe pel uza curtii, în apropierea corturilor si a podiumului. Astfel toata lumea ar fi put ut sa le vada si sa participe. Un cort indian, un computer, un cablu electric si un fir de telefon sunt suficiente pentru a crea o celula economica viabila. Datorita computerelor, în câte va ore, majoritatea celor opt proiecte erau gata sa functioneze. Daca revolutia comunistilor era "soviete plus electricitate", revolutia lor era "furnicile plus informatica". Distractiile nu lipseau. Mesele fusesera lasate la locul lor în sala de pi ng-pong unde se organizau adevarate turnee. Laboratorul de limbi, cu aparatura v ideo, era acum pe post de sala de cinematograf. Ceva mai departe cei interesati jucau jocul Eleusis, dezvaluit de Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Obiectivul, descoperirea regulii, era perfect pentru dezvoltarea imaginatiei si a devenit foarte repede jocul fetis. O amazoana veni s-o informeze pe Julie ca era cautata la telefon de un a nume Marcel Vaugirard, jurnalist local. Individul voia sa vorbeasca cu "seful re volutiei". Îi spusese ca nu exista sef, dar Julie putea sa fie considerata ca purt atoarea lor de cuvânt. Jurnalistul cerea deci un interviu. Julie raspunse. - Buna ziua, domnule Vaugirard. Telefonul dumneavoastra ma surprinde. Pa rca vorbeati mai bine despre evenimente fara sa le cunoasteti. El raspunse: - As vrea sa cunosc numarul manifestantilor. Politia mi-a spus ca vreo s uta de vagabonzi s-au blocat într-un liceu, împiedicând functionarea lui normala. As v rea sa stiu si cealalta estimare. - Veti face media între cifra politiei si cea pe care o sa v-o dau eu? Inu til. Aflati ca suntem exact cinci sute douazeci si unu. - Si sustineti stângismul?

- Deloc. - Liberalismul? - Nici. Barbatul de la capatul celalalt al firului parea agasat. - Pai, trebuie sa fii ori de stânga, ori de dreapta, zise el. - Nu pareti a fi în stare sa judecati decât în doua directii, raspunse Julie. Nu avansezi numai la stânga sau la dreapta. Poti la fel de bine sa te deplasezi înai nte sau înapoi. Noi suntem cu "înainte". Marcel Vaugirard reflecta la acest raspuns, dezamagit ca nu corespundea cu ceea ce scrisese deja. Zoe, care asculta lânga Julie, lua receptorul si zise: - Daca ar trebui sa ne asociem unui partid politic, ar trebui sa-l inven tam si sa-l numim partidul "evolutionist", îl informa ea. Noi vrem ca omul sa evol ueze mai repede. - Mda, exact la ce ma gândeam, sunteti stângisti, conchise jurnalistul local linistit. Si închise, multumit ca înca o data întelesese dinainte. 132. ENCICLOPEDIE METODA ANTI-CELIBAT: Pâna în 1920, În Pirinei, taranii din unele sate rezolvau într-un mod direct problema cuplului. În cursul anului exista o seara numita "noapt ea casatoriilor". În seara aceea erau adunati toti barbatii si toate fetele care a veau saisprezece ani. Se facea în asa fel încât sa fie acelasi numar de barbati si de fete. Se organiza un mare banchet în aer liber, pe coasta muntelui, si toti sate nii mâncau si beau din belsug. La o anumita ora, fetele plecau primele, cu un anumit avans. Alergau sa se ascunda în tufisuri. Apoi baietii plecau în cautarea lor. Primul care descoperea o fata, si-o însusea. Cele mai dragute erau, bineînteles, cele mai cautate, si nu av eau dreptul sa-l refuze pe primul care le descoperea. Or, nu neaparat cei mai frumosi erau primii care le descopereau, ci totd eauna cei mai iuti, cei mai atenti, cei mai sireti. Ceilalti erau obligati sa se multumeasca cu fetele mai putin seducatoare, caci nici un baiat nu avea voie sa se întoarca în sat fara fata. Daca unul era mai lent sau mai putin descurcaret si n u voia sa se multumeasca cu o urâta, întorcându-se cu mâinile goale, era gonit din sat. Din fericire, cu cât se facea mai întuneric, cu atât asta era în avantajul celor mai putin frumoase. A doua zi se trecea la casatorii. Inutil sa mai spunem ca în aceste sate nu existau holtei si nici fete batrân e. Edmond Wells, Enciclopedia cunoasterii relative si absolute, volumul III 133. PRIN FOC SI MANDIBULA Lunga cohorta de furnici revolutionare pro-Degete grupeaza acum o masa d e treizeci de mii de indivizi. Ajung în fata orasului Yedi-bei-nakan. Cetatea refuza sa le lase sa intre. Revolutionarele pro-Degete vor sa dea foc acelui furnicar, dar acest lucru se d ovedeste imposibil caci cetatea este acoperita cu un dom din frunze verzi neinfl amabile. Printesa 103 decide atunci sa profite de mediul înconjurator. O faleza cu o stânca mare în vârf domina orasul. E destul sa se foloseasca o pârghie pentru a proie cta acea piatra mare si rotunda peste oras. Piatra se hotaraste în sfârsit sa se miste, se clatina înainte de a porni si a terizeaza exact peste domul cu frunze moi. E cea mai mare si cea mai grea bomba cazuta peste un oras cu peste o suta de mii de locuitori. Acum nu mai ramâne decât sa supuna orasul, sau ce a mai ramas din el. Seara, în acea cetate turtita, Printesa 103 vorbeste iar de obiceiurile De getelor si 10 ia notite odorante.

MORFOLOGIE Morfologia Degetelor nu evolueaza. În timp ce la broastele testoase, viata subacvatica duce dupa un milion de ani la aparitia membranelor la extremitatea picioarelor ca o mai buna adaptare la viata în apa, la om, totul se rezolva prin proteze. Pentru adaptarea la apa, omul fabrica labe palmate pe care le pune si le scoate dupa dorinta. Astfel, nu exista nici un motiv pentru o adaptare morfologica la apa si asteptarea unui milion de ani ca sa-i apara niste membrane naturale. Ca sa se adapteze aerului, fabrica niste avioane care imita pasarile. Ca sa se adapteze la caldura sau la frig, fabrica haine pe post de blana . Ceea ce o specie realiza altadata cu propriul ei corp în milioane de ani, omul fabrica artificial în câteva zile, doar manipulând materialele din jurul lui. Aceasta abilitate înlocuieste definitiv evolutia lui morfologica. Nici noi, furnicile, nu mai evoluam de multa vreme, caci reusim sa ne re zolvam problemele altfel decât prin evolutie morfologica. Forma noastra exterioara este aceeasi de o suta de milioane de ani, dova da a reusitei noastre. Suntem un animal desavârsit. În timp ce toate celelalte specii vii sunt supuse selectiilor naturale - p radatori, climat, boli -, numai omul si furnica au scapat de aceasta presiune. Datorita sistemelor noastre sociale, amândoi am reusit. Aproape toti nou-nascutii nostri ajung la vârsta adulta si speranta de via ta creste. Totusi, omul si furnica sunt confruntati cu aceeasi problema. Deoarece a u încetat de a se mai adapta la mediul înconjurator, nu le mai ramâne decât sa forteze m ediul înconjurator sa li se adapteze lor. Trebuie sa imagineze lumea cea mai confortabila pentru ei. Nu mai e vorb a de o problema de biologie, ci de o problema de cultura. Mai departe, inginerele focului îsi reiau experientele. 5 încearca sa mearga pe doua picioare ajutându-se de crengute ca de niste cârje. 7 îsi continua fresca în ca re figureaza odiseea lui 103 si felul în care a descoperit Degetele. 8 încearca sa f abrice pârghii cu contragreutati din pietris cu ajutorul unor ramurele si platouri de frunze tasate. Dupa ce a vorbit îndelung despre Deget:e, Printesa 103 se simte ostenita. Se gândeste din nou la saga pe care voia s-o scrie: 24: Degetele. Acum când printul a pierit în incendiu, s-au dus sansele de a vedea nascându-se acest prim roman al fu rnicilor. 5 se apropie de 103 dupa ce înca o data a cazut la pamânt încercând sa mearga pe doua picioare. Ea semnaleaza faptul ca problema cu arta e ca este fragila si gr eu de transportat. Oul pe care 24 îl umpluse cu romanul sau nu era oricum transpor tabil pe distante mari. Ar fi trebuit sa-l punem pe un melc, emite 103. 5 aminteste ca melcii ma nânca ouale de furnici. Dupa parerea ei, trebuie inventata o arta romanesca mirmec eeana usoara, transportabila si, de preferinta, necomestibila pentru gasteropode .. 7 ia o frunza ca sa înceapa un nou element al frescei. Nici asta nu va putea sa fie transportata, îi zice 5, care a descoperit problemele "stingheritoare" ale ar tei. Cele doua furnici se consulta si, brusc, 7 are o idee: scarificarea. De ce sa nu deseneze, cu vârful mandibulei, motive direct pe carapacea celorlalti? Ideea îi place lui 103. Stie ca Degetele au si ele o arta de acest gen pe care o numesc "tatuaj". Deoarece epiderma lor e moale, sunt obligati sa introduc a un colorant, în timp ce, în cazul unei furnici, nimic nu e mai simplu decât sa zgârie chitina cu vârful mandibulei ca si cum ar fi vorba de o bucata de chihlimbar. 7 vrea imediat sa sacrifice carapacea lui 103 dar, înainte de a fi tânara pr intesa, furnica rosie fusese o batrâna exploratoare si carapacea ei are deja multe zgârieturi încât cu greu s-ar mai putea distinge ceva. Decid deci s-o cheme pe 16, cea mai tânara furnica din trupa, cel putin ce a a carei carapace este impecabila. Apoi, cu multa truda, cu vârful mandibulei dre

Furnicile. Ani de zile mai târz iu. Erau convinsi ca omul va fi într-o zi salvat de masina. cei opt initiatori erau putin depasiti de amploarea pe care o lua distractia. si din aceleasi motive. Acestia din urma erau artist i. refuzând "societatea s pectacolului". testau. Îl deseneaza pe abdomenul tinerei belokaniene. Liniile formeaza arabescuri si volute destul de lungi care se combina ca niste f ire. "sculptura". Salvador Dali si Rene Magritte. Au fost folositi în ambele cazuri pentru propa ganda politica. Totusi. observau. Prin anii 1900-1920. "dans". aproape de al doilea razboi mondia l. Julie nota: "Regula revolu tionara nr. Edmond Wells spunea ca observarea comportamentului mirmeceean era de mare ajutor daca voiai sa inventezi o societ ate ideala. Julie petrecu o ora întreaga ca sa priveasca. 7 îi incizeaza motive care îi trec prin cap. comunica între ei cum pot mai bine. dictatorul Benito Mussolini. Or. deschise Encic lopedia si cauta alte exemple de revolutii din care s-ar fi putut inspira. "jocuri pe computer" unde tinerii revolutionari îsi prezentau în mod spontan operele. 54: Anarhia este o sursa de creativitate. Prima idee este sa prezinte un furnicar în flacari. Trebuia sa propuna un sens. Ea nu vazu decât niste gânganii mici si negre. sunt mai interesate de traiectori i decât de detaliile formelor flacarilor. În consecinta. supr arealistii în Franta si futuristii în Italia si în Rusia. Descoperi istoria miscarii futuriste. Ei sustineau revolutia prin farsa si. Julie citi apoi despre miscarea suprarealista. futuristii italieni raliati lui Marinetti au aderat la ideologia propovaduita de principalul reprezentant al masinilor. care percep în special miscarea. fiecare actionând în domeniul sau predilect. toti credeau ca vor putea sa schimbe lumea prin arta lor. peste tot în curte aparusera estrade si mese ca ciupercile. Urca la etaj. si nu li se puteau aplica regulile de viata ale unor insecte de o mie de ori mai mici decât ei. Poate ca Edmond Wells vorbea în si mboluri. gustau. expresionistii în Germania. Eliberati de presiunile so ciale. ce altceva facea el decât sa construiasca tancuri si alte masini destinat e razboiului? În Rusia. scriitorul Andre Breton. Furnicile erau furnici. DISTRACTIE Treptat. cultiva frumuse tea si inteligenta. avea sa se sinucida dupa ce acordase primul interviu televizat. Julie era constienta ca trebuie sa introduca putina ordine în acea harabab ura. suprarealistii erau prea individualisti ca sa nu se piarda foarte repede în certur i intestine. În salile de clasa se formau spontan grupuri de dialog. se jucau sau pur si simplu se odihneau. altfel Revolutia s-ar fi autodistrus. stateau practic departe de orice joc mediatic. chiar s i cele mai mici seminte dau copaci mari si fructe frumoase". se distrau. Daca pamântul e bun. 134. În afara de podium si de cele opt standuri ale lor. La Fontainebleau. situationistii au ramas practic necunoscuti cu exceptia . în acvariul lor. "inventii". Revolutia deveni o harababura inventiva. I se paru ca a gasit un exemplu interesant în cazul situationistilor franc ezi din anii saizeci. se aseza la biroul profesorului de istorie. În aceasta privinta. poeti si filozofi care aveau ca punct comun admiratia pentru masini. Liceul se transforma putin câte putin într-un sat pestrit ai carui locuitori se tutuiau. În cele din ur ma îsi zise ca probabil se înselase pe toata linia. viteza s i în general pentru orice tehnologie avansata. aparusera cam peste tot miscari artistice. destul de respingatoare care toate pareau ca se agita prosteste pentru niste ocupatii prostesti. furnicile des tinate experientelor de comunicare feromonala. Cineastul Luis Bunuel.pte folosita ca stilet. Stalin i-a trimis în gulag când nu a pus sa fie asasinati. La urma urmelor. ei seman au putin cu grupul lor de opt. oamenii inventeaza si creeaza în mod cât se poate de natural. pi ctorii Max Ernst. Luasera astfel fiinta standurile "pictura". liderul lor Guy Debord. Futuristii au montat piese de teatru în care actori deghizati în roboti apareau ca sa-i salveze pe oameni. se abordau liber. "po ezie". cladeau. experimenta u. unii futuristi s-au alaturat parti dului comunist al lui Iosif Stalin. oamenii erau oameni. Pe paginile albe de la sfârsitul Enciclopediei. Dadaistii în Elvetia.

în masura în care amândoua pornisera de l a muzica. se uita la mâini si. or aici nu era nici pamânt d e arat.câtorva specialisti ai miscarii din mai '68. Revolutionarii rastas aveau drept referint a istoria biblica a regelui Solomon si a reginei din Saba. dar se izolasera în mo d voluntar de lume si îsi bazau regulile de viata numai pe credinta. 135. volumul III 136. si comunismul si anarhismu l. se afla comandantul Marcos. erau doar kibbutzuri le din Israel. avu impresia unui fl ash. Un comunist i-ar fi spus "revolutie mic-burgheza" si avea drept singura motivatie lehamitea de imobilism. Trebuia gasit altceva. În Statele Unite. Marea moda . Printre revoltele recente. Dadu iar paginile Enciclopediei iesind din cadrul revolutiilor pur militare ca sa abordeze revolutiile culturale. informatia circula inst antaneu prin corpul nostru. nici vaci si nici vita de vie. Când e frig. Ochiul drept nu este gelos pe ochiul stâng. înca un revolutionar care îsi permitea sa faca fapte de vitejie plasându-le sub semnul u morului. Julie trecu la revolutiile propriu-zise. Singurele bogatii su nt zaharul si oxigenul. nici administratie.. unde usile nu aveau broaste si unde toata lumea se Întelegea. Se mai adauga un discurs pacifist.. niste comunitati laice functionând corect si deja de oarecare timp. nici bani. Gasise solutia. si numai organismul global decide ce organe au mai multa nevoie de ele. îsi roase unghiile. Revolutia asta era apropiata de a lor. Toate egale. În fond. Plamânul drept nu este in vidios pe plamânul stâng. de exemplu. Insectele sunt acum mai multe de cincizeci de mii. unele comunitati de quake ri sau amish stabilisera moduri de coexistenta interesante. Copiind la scara macrocosmica ceea se petrece în corpul nostru la scara mi crocosmica. în sud ul Mexicului. Bob Marley în Jam aica. toate libere. Celulele corpului nostru cunosc. Kibbutzistii îi placeau lui Julie pentru ca formau sate în care nu ci rculau bani. vrusese doar ca adeptii lui sa nu mai fie crispati s i sa-si uite agresivitatea si grijile. Kibbutz ismul cere în schimb fiecarui membru sa lucreze pamântul. toate pa rtile au unul si acelasi obiectiv: sa serveasca organismul global astfel încât acest a sa functioneze cât mai bine. dar cu un scop comun: sa traiasca împreuna cât mai bin e posibil. toate celulele. corpul uman dirijeaza mai putin sânge spre extremitatile membrelor ca sa alimenteze zonele cele mai vitale. folosirea generalizata a tigarii cu ganja. În fruntea acestei miscari zapatiste. In corpul nostru. Cum de nu se gândise mai de mult la ea? Exemplul de urmat era. o mitologie care îsi avea radacinile si simbolurile dintr-o cultura veche. BATALIA DE LA BEL-O-KAN Revolutia Degetelor se întinde ca o iedera. toate organele. o muzica bransata la bataile inimii . Acesta este mot ivul pentru care degetele de la mâini si de la picioare se albastresc primele. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. O avea sub nas de multa vreme. brusc. Toate celulele noastre sunt la egalitate. dar nu e transmisa decât partilor care au nevoie de ea . Melcii sunt supraîncarcati cu poveri si alimente. în mod reusit. Datorita hormonilor si impulsurilor nervoase. Edmond Wells. ENCICLOPEDIA ORGANISMUL VIU: Nimeni nu are nevoie sa demonstreze armonia perfecta car e domneste între diferitele parti ale corpului nostru. Se gândi. Dar Bob Marley nu încer case sa schimbe societatea. Miscarea lui se baza totusi pe probleme sociale foarte reale: mizeria i ndienilor mexicani si strivirea civilizatiilor amerindiene. În corp nu exista sef. Dar Revolutia furnic ilor initiata de Julie nu era însufletita de o mânie sociala veritabila. am lua exemplu de la un sistem de organizare care si-a dovedit viabi litatea de mult timp. se numarau cea a indienilor din Chiapas.

Se înfioara. legiunile adverse se organizeaza în formatie de lupta. Voi explica totul. 5 vede inamicul si se îngrijoreaza. În timp ce încep sa-i vâneze urmarindu-i si bombardându-i cu acid formic. Într-adevar. Mii de mesaje olfactive emana din acel loc viu. 103 vazuse totdeauna marile piste care duc acolo arhipline de furnici pl ecate la vânatoare. Si noi suntem tot belokaniene. numai ca în loc s-o distruga. Nu vor face fata. Bel-o-kan. Senzatiei de tacere i se adauga un alt fenomen su rprinzator: absenta activitatii la marginea metropolei. Furnicile au impresia ca sunt ca un incendiu care cuprinde treptat padur ea.artistica în cadrul acestei hoarde imense în transhumanta este scrijelirea motivului focului pe torace. Vrem sa vorbim cu Mama. cu un sex nou. În fata. Bel-o-kan. De data asta. Acu m nu e nimeni. mandibulele belokaniene se ridica zgomotos. care foloseau focul tabu si pr opovaduiau alianta cu monstrii de sus. Ca si cum. Spune ca este un simbol al amenintarii. conform tact icilor învatate de 103 din cea mai frageda pruncie. îmbatrânind. Cetatea se umfla. Chiar daca principalul mod de comunicare la furnici este mirosul. un grup de revolutionare pro-Degete si un jaratic fumegând carat de melci. Încetinesc pasul. Spera ca cu ajutorul focului vor crea destula panica ca sa semene spaima în rândul acelor animale mari si pântecoase astfel încât sa se întoarc . soldatii cu mandibule mici care vo r da lovitura de gratie ranitilor. ci ca sa le opreasca defin itiv. Nici 103 nu-si poate ascunde emotia revederii. Orasul lor natal li se pare si mai întins si mai înalt. Sunt doar cincizeci de mii de revolutionare pro-Degete din specii diferi te iar în fata lor se afla o suta douazeci de mii de soldati belokanieni omogeni s i experimentati. so ldatii cu mandibule lungi si taioase. Bel-o-kan. Degetele v or invada padurea. Trebuie sa puna repede la punct o strategie de aparare. Sunt pistele ei pe care le-a urmat ca sa plece la vânatoare primavara. cel mai mare furnicar din padure. unde s-au nascut si murit cele mai mari legende mirmeceene. Nu mai e timp de parlamentat. nu fusese nevoie de mult timp ca în padure sa se raspândeasca veste a apropierii furnicilor revolutionare pro-Degete. în spate. 103 si 5 îsi agita antenele cu 12 000 de vibratii pe secunda ca sa-si iden tifice bine adversarele. pe flancul drept. emite 103 în directia cetatii imense. Prin iarba aceea se juca atunci când era doar o tânara exploratoare. 6 propune o miscare de convergenta pe flancul drept pentru a-i ataca pe soldatii cu mandibule mari. Cu antena. Din spatele piramidei apar. care îsi carau comorile încurcând caile de intrare si de iesire. sunt surprinse de ceva: absenta oricarui zgomot. ele raspândesc cunoasterea existentei si a modului de viata al Degetelor. Printesa 103 arata pancarta alba. Trupele federa le sunt hotarâte sa atace. Recunoaste mii de mirosuri familiare. Revolutionai ele furnici ajung într-o câmpie de ienupar unde pasc linistiti o mie de purici de frunze. nu sun t mai putin sensibile la aceasta tacere. Nici o reactie. doua siruri lungi de s oldati. Furnicarul e încremenit. În fata. totul fusese doar ca sa plece si sa se întoarca tot aici. Sub ochii printesei. În spatele unor ierburi vad profilându-se umbra uluitoare a capitalei lor: Bel-o-kan. pe flancul stâng. Surorile lor vin în graba nu ca sa le felicite. Dar e prea târziu p entru asta. aceste doua coloane militare lungi arata ca mandibu lele Bel-o-kan-ului. Ne întoarcem la cuib ca sa informam cetatea de un mare pericol. artileristele care vor declansa salvele de acid formic. Printesa încearca o ultima conciliere. cavaleria. cetatea mama. din ambele parti. Orasul-mama nu pare multumit ca-si vede înto rcându-se fiica turbulenta. Astfel deci. Emite foarte tare: Suntem surorile voastre.

Doua sute douazeci de mii contra a mai putin de cincizeci de mii. Urmeaza socul. Mandibulele goale scotocesc într-o adev arata padure de picioare ca sa taie genunchii. Apa r noi întariri. Gestul stâr neste spaima în apropiere. care înteleg în sfârsit ce se petrece. Toti stiu ca în curând va începe lupta corp la corp. Problema revolutiei Degetelor este ca e formata din in secte heteroclite carora nu le poti cunoaste reactia în timpul unei lupte de masa. Pamântul se cutremura sub numarul lor. Sute de legiuni federate se napustesc drept înainte. Un ordin odorant. Unii melci îsi ridica torsul si lovesc puternic coch ilia ca sa faca sa cada mirmeceenele si obiectele lor inutile. Melcii au 25 600 de dinti mici si ascutiti care le permit sa ciopârteasca frunzele de salata. Mandibulele primei linii federate se înfig în mandibulele pri mei linii a revolutionarelor. Douazeci de furnici revolutionare pro-Degete dintre cele mai viguroase s alta o crenguta aprinsa cu care mentin la distanta cavaleria federata. Corpurile atinse se zvârcolesc de durere. Îsi ridica sus de tot coarnele si fac sa apara la capat sfe rele oculare ca niste muguri. Multe dintre cele mai mici insecte venite ca turis te prefera sa renunte si fug. Prima linie de artilerie inamica este deja pe pozitie. Se nasc discutii. Numarul dezer torilor creste în partea din spate a cohortei. At acati! Imediat un racnet de mirosuri de razboi se ridica deasupra miilor de ante ne înaltate. îsi întind gâtul spre cer apoi se r asucesc aratându-si dintii mici si ochii exorbitant de lungi. probabil un reflex ca sa poata fugi mai repede.. Interesul lor fata de Degete nu e pân a la urma destul de puternic ca sa-i împinga sa înfrunte marea federatie de furnici rosii. Câte sunt? Probabil sute si sute de mii. cu regimentele bine liniate pe cast e. Revolutionarele pro-degete aflate prea aproape de melci se împotm olesc.si sa-si atace propriile trupe. sunt cei mai nervosi. înca totul e calm. Calaretele galopeaza. Infanteria marunta alearga pe corpul marii infanterii ca sa se deplaseze mai repede. Pe masura ce inamicul se apropie. dar nu este destul ca sa compenseze inferioritatea nume . Cele doua armate sunt pe punctul de a intra în contact direct. A doua linie de artilerie o înlocuieste imediat pe prima. Melcii atinsi de acid. Armata federala înainteaza inexorabil. dar ca jaraticul ar fi si mai eficac e împotriva legiunilor cavaleriei. Deocamdata. trage si provoac a cel putin tot atâtea pagube ca si prima. Cele doua armate stau fata în fata ca doua animale imense cuprinse de mânie. Printesa 103 crede ca ideea e buna. deschid larg gurile ca sa-si urle spaima. În rândul revolutionarelor pro-Degete e o adevarata hecatomba. Ei vor fi primii cuprinsi de panica când vor fi coplesiti de furnicile os tile. Un vârtej de legiuni federate patru nde într-o linie de aparare a revolutionarelor. Ea formeaza un si r compact aproape perfect. Apoi fug de pe câmp ul de batalie. Când sunt în aceasta sta re de panica. Unele sunt muscate de dintii fini ca niste ace ai acestor ierbivore. produc de doua ori mai multe bale. revolutionarele pro-Degete înteleg ca ba talia este pierduta dinainte. Artileristele se grabesc. Spadasinele alearga ridicând capul ca sa nu se jeneze r eciproc cu lungile lor sabii labiale. Batali a se anunta grandioasa! O furnica federata ridica o antena. Melcii-caravana. Dupa acest prim sarut negru.. înnebuniti de spaima. Ce vor face furnicile mici care nici macar nu sunt echipate cu mandibule de raz boi? Fara a mai vorbi de melcii care transporta jaraticul si care se misca atât de lent. legiunile celor doua armate se desfasoara p e flancuri ca sa lungeasca zâmbetul funebru. marimea mandibulelor si în functie de gradul de sensibilitate al antenelor. Melcii stângaci. Revolutionarele îsi înfig adânc ghearele în sol ca sa suporte socul. usor de recunoscut dupa cochiliile înfasurate spre dreapta. Abdomenele se ridica si lanseaza salve de picaturi co rozive care pornesc ca niste rachete galbene si cad în primele rânduri ale revolutio narelor. de parca ar fi vorba de un covor rula nt. Armata federala e din ce în ce mai aproape.

nu mai reuseste sa se repereze pe câmpul de batalie. caci îsi revin repede si se limiteaza sa dea ocol acelei lanci lungi aprinse. Trebuie totusi sa câstige. Trei dint re ele poarta un jaratic în suportul lui de piatra. omoara fara deosebire aliati si inamici. întelegând în sfârsit porcaria razboiului de masa. Federatele sunt pe cal e de a parasi câmpul de batalie si alearga ca sa stinga incendiul. Dar nimeni nu le asculta. Furnicile se ascund în gaurile pamântului ca sa-si surprinda mai bine dusman ul. Aud deasupra rapaitul picioarelor. Apoi pune ramurele în contact cu flacarile si le strânge în manunchi înt e mandibule.rica. Ca sa iasa de pe câmpul de batal ie. Se pune piedica. Se taie ca pete. S-a dezlantuit marea încaierare. Fundul ei scoate fum. dar ele au alta menire si nu e rolul lor sa asigure siguranta urbana. scotând capul ca un periscop deasupra s olului. Se orienteaza cu organele lor sensibile la câmpurile magnetice tere stre. pe acel câmp de batalie deja foarte îndoliat. sapa un tunel. se omoara. Nu va comite oare ceva ireparabil? Si îsi aminteste de colegele ei de revolutie care se lasa exterminate afar a si îsi zice ca nu are de ales. se repede spre etajele inferioare si strabate în sens invers tu nelul pe care l-au sapat. 15 trage în rafale. ridicata pe patru picio are. sunt totusi surori. Capete fara corp se rostogolesc. Corpuri fara cap continua sa galopeze pe câmpul de batalie. Sinistrul se întinde cu violenta la ramurelele domului. Ia de jos o frunza uscata si o apropie de jaratic pâna când ia foc. 14 încearca sa con vinga o inamica sa dialogheze. Dupa ce abdomen ul s-a golit. Escadra aban doneaza jaraticul. calaretele fusesera probabil prevenite si se asteptau ca focul tr ansportat prin padure sa apara în batalie. furnicile nu mai pot lupta. pentru a crea micul curent de aer propice revitalizarii lui. jaratecul slabeste si se opresc ca sa-si agite repede antenele deasupra. Caldura focului le da energie. des i are niste organe ale lui Johnston excelente. 103 le face semn celor douasprezece însotitoare ale ei sa i se alature si le explica ideea ei. Printesa 103 iese la suprafata si. Furia ucigasa a ajuns la paroxism si unele furnici. F urnicile se strâng ca sa crape cu maxilarele armura inamica. Ele sapa la subsol cu toata forta mandibulelor. cuprinse de nebunie. Dau la o parte pamântul si nimeresc pe u n culoar. Bucatele de chitina s parta dau la iveala carnea vie. Sigur. apoi îl arunca cu putere peste linia de cavaleri e. apuca un cadavru inamic si îl învârteste asupra capului. Multimea de asediatori e prea den sa. La un moment dat. pamântul vibreaza de zgomotele luptei. Escadrila se plaseaza imediat în centrul celei mai mari mase de revolutionare si. Directia Bel-o-kan. Se stârneste panica. Printesa 103 este puternic afectata de acea exterminare între membrii acel eiasi familii. Nu-i mai ramâne decât sa le taie antenele mai înainte de a-si veni în fire. câteva lu cratoare întâlnite în cale se întreaba ce fac acele furnici în orasul lor. Se înjunghie. protejate de zidul corpurilor lor. prefera sa împarta palme. . Trebuie fugit repede mai înainte de a fi blocate de incendiu. între picioarele inamicului. 16 e acoperita de combatante si. In plus. Bel-o-kan este acum o metropola mare unde se agita în mod vizibil multa lume. sporind confuz ia generala. De pe un mungel. Vrea sa mai repete figura. complet dezlantuita. Se afla în cetatea Bel-o-kan. Se îndoaie mandibule. ataca lovind cu vârful spinos al capului. Nu îndraznesc sa intervina. La urma urmelor. Se rasucesc ochi. folosindu-si cele doua picioare din fata ca pe nist e bice terminate cu cârligele ghearelor. Descopera în sfârsit o zona friabila. Se rotesc în jurul ierburilor ca sa-si oboseasca adversarele. Aerul e plin de mirosuri amenintatoare. Fur nica ezita o clipa. Se arunca în fata mirosuri bogate în cuvinte grele. 8 crede ca catapulta ar trebui sa permita într-o zi generalizarea acestei ispra vi. Se înfig antenele în articulatii. Lucratoarele se reped în crese ca sa scape progenitura. aliate sau adversare. cele treisprezece exploratoare sapa îndelung drept în fata lor. Fara antene. observa ce se petrece. 5. dar e deja coplesita de numarul dusmanilor. Deasupra lor. Fara succes. Imediat se declanseaza incendiul. Se trage de labiale. 8. Urca cu rapiditate etajele. Arhitectura Cetatii s-a schimbat mult de la ultima vizita facuta de 103.

De altfel. obiectivul nostru este sa reusim sa transformam ace st liceu într-un organism viu complet. Nu le mai era indispensabil sa se situeze ex act în timp. va fi o alta adunare. Astfel. Printesa 103 se uita cum arde Bel-o-kan. Julie avu ideea sa redenumeasca totul în jurul lor conform acestui concept de organism viu. iata secretul: "1 + 1 = 3". Este deci suficient sa reproducem în exteri or ceea ce avem în interior. Si nimeni nu parea obosit din aceasta cauz a. de acid formic si de chitina topit a. cei m ai multi dintre acei tineri nu fusesera niciodata atât de ocupati. Julie se urca pe podium pentru discursul zilnic. Julie arata spre totemul din poliester din centrul curtii si zise: . . treptat. usile erau porii. be lokanienele se îndârjesc sa stropeasca flacarile cu jeturi de acid slab concentrat. 137.Si noi opt? întreba Ji-woong. interior si exterior. De ac eea aceste insecte se integreaza atât de bine în natura. Revolutia nu cerea nimic nimanui. De acum înainte. Zidurile liceului erau pielea. revolutia raspândindu-se în lume cu ajutorul retelelor informatice. Creierul stâng. cu atât constiin ta noastra se va ridica si cu atât mai mult vom intra în armonie cu natura. masina. o adunare inventiva în c autare de noi idei. Lucratoarele evacueaza deja ouale pe iesirile de serviciu. cafeneaua. Conexiunea perfecta a tuturor celulelor noastre dovedeste ca în interiorul nost ru exista deja o societate armonioasa.În interiorul corpului nu exista nici rivalitate si nici lupte intestine . Ei erau fondatorii. ÎN VÂRTEJUL IDEALURILOR Drapelul Revolutiei furnicilor flutura deasupra liceului din Fontaineble au si în dimineata celei de a cincea zile. Acesta era unul dintre as pectele neprevazute ale revolutiei. Corpul ei era un mic organism. garaj. Îsi pusesera într-un sertar actele de identitate pentru ca toti se cunosteau înt re ei. Peste tot în jur se ra spândeste un fum întepator.103 întoarce capul.Iat a exemplul. va fi faimosul lor pow-wow de dimineata. ajungeau sa recup ereze oboseala în trei ore în loc de opt. Focul lupta în locul lor. Îi anunta ca gasise în sfârsit un exemplu de urmat pentru revolutia ei: organismul viu. traia astfel un organism si mai important. Peste tot. si totusi. Stie ca Revolutia pro-Degete es te abia la început. un . atât cât a mai ramas din ele. un organism mai mare. Aici nu existau furturi pentru ca nu era nimic de f urat. Oamenii erau atenti. Viata accepta viata. birou. dulap. amazoanele de la clubul de aikido. Julie avu ideea sa creeze doua emisfere. Noptile lor e rau scurte. O va impune prin forta mandibulelor si impetuozitatea flacaril or. Naturi i îi place ceea ce-i seamana. care va ave a sarcina sa trieze ideile creierului drept si sa le puna în practica. intestinul. trebuiau sa continue sa formeze un grup autonom. Reteaua inform atica era sistemul nervos care contribuia la circulatia informatiilor. Datorita tehnicilor de control a somnului profund citite în Encicloped ie. Banii de la SRL-ul "Revolutia fu rnicilor" erau glucoza indispensabila pentru insuflarea energiei. liceul o cupat. În privinta creierului. Creierul drept. Deodata totul i se parea simplu. fara sa-si dea seama. Julie continua: . învatasera sa-si gaseasca ciclul precis de adormire. 103 iese din pamânt si indica trupelor sale. Incendiul a cuprins vârful cetatii. cu miros de lemn ars. Revolutionarii îsi abandonasera ceasurile dar si cheile de la apartament. multi aveau impresia ca fiecare zi dura o luna.Furnicarele functioneaza deja ca niste organisme vii armonioase. toata lumea se debarasase de ceasuri. Ocupantii debransasera soneria electrica care intra în functiune din ora în ora si. La orele nou a. sa astepte. . cel metodic. limfocitele. Cu cât vom fi mai solitari. intuitiv. Grupurile si solistii care se schimbau pe podium constituiau un indic iu suficient ca ziua înainta.

intuitiv. Se n aste deci prematur. sa blochezi caile de aprovizionare ale orasului. Copilul se naste tulburat. timpul complet de gestatie este în mod normal de optsprezece luni. tot asa un batrân în agonie are nevoie de un cocon psihologic de sustinere în timpul celor noua luni dinaintea mortii. nu are dinti. altfel n-ar mai putea sa iasa. "pântece psihic". emite 15. laptele mamei. suntem cortexul. si-a asezat tabara de jur împrejurul capitalei federate. dar nu au posibilitatea sa le evalueze. Numai ca. sarutarile tatalui. Nimic glorios pentru niste razboinice. Printesa 103 nu se arata entuziasta. neterminat si neautonom. poarta scutece. În timpul acestor ultime noua luni. daca în general copilasii sunt înconjurati cu toata atentia în timpul prim elor noua luni care urmeaza nasterii. Printesei 103 nu-i prea place tactica asediului.Noi opt. rareori ne gândim sa acordam aceeasi atentie batrânilor în ultimele lor noua luni care preced moartea. Dar fetusul uman are un cap care se mareste prea repede. Pentru el. Umbra cetatii se proiecteaza ca un mare triunghi negru calcinat peste trupele as ediatoare. creierul primitiv de la orig inea celor doua emisfere. . Printesa 103 se ridica pe patru picioare si 5. Pentru e l este vorba de o perioada esentiala caci. El seamana întrucâtva cu c ei care au arsuri foarte grave si trebuie tinuti sub un cort artificial. Totusi este constienta ca razboiul ramâne deocamdata cel mai bun accelerat or al istoriei. Aceasta ar trebui s a se poarte foarte frumos pentru a le furniza coconul de protectie indispensabil ultimei lor metamorfoze. În mod logic. O singura diferenta: copilasul a trecut dintr-un mediu lichid într-un medi u aerian. Vom continua sa ne adunam pentru dezbaterile noastre în în caperea unde faceam repetitii. 138. Stiu ca în interior pagubele trebuie sa fie importa nte. Îndeplineste un proces invers celui al nasterii. Primele sale noua luni externe sunt doar o copie perfecta a celor noua luni interne. se ridica pe doua picioare ca sa vada mai sus. Trebuie sa dam asaltul final. Armata revolutionarelor pro-Degete. volumul III 139. Cetatea Bel-o-kan nu mai scoate fum. ENCICLOPEDIE NOUA LUNI: Pentru mamiferele de tip superior. nu are par si îngâna cuvinte greu de înteles . cel puti n ce a mai ramas din ea. batrânul manânca alime nte pasate. Totul era perfect. O furnica epuizata se apropie de . ca si cum s-ar deprograma. are deci nevoie de un alt pânt ece protector: pântecele psihic. aceasta protectie artificiala este contactul cu mama. Astfel. sa pui santinele în jurul zonelor de licate. BEL-O-KAN ASEDIAT Mirosea a cocon fript. atinger ea mamei. stie ca a început numaratoare a inversa. sub cafenea. ca si copilasul. muribundul se dezbraca de vechea lu i piele si de cunostinte. ai caror pui se nasc capabili sa mearga. Trebuie sa fie expulzat la noua luni din corpul mamei sale. La fel cum un copil are nevoie de un cocon protector solid în timpul celor noua luni care urmeaza nasterii sale. La sfârsitul traiectoriei. sprijinindu-se greoi pe o crenguta-cârje. Trebuie sa astepti. Pentru aceste prime noua luni în aer liber. Este mai ales cazul cailor. ar avea nevoi e de o infirmiera care sa joace rolul mamei. Edmond Wells. 7 sugereaza asedierea cetatii ca sa se obtina timp pentru pansarea ranil or si pentru reorganizare. Totul era la locul lui. cetatea pa re mai mica si mai accesibila. Iar razboi! Mereu razboi! A omorî est e mijlocul cel mai complicat si cel mai obositor de a te face înteles. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Soldatii bel okanieni au reusit sa stinga focul. raspunse Julie.organ care sa gândeasca separat.

Cel mai spectaculos era cel conceput d e Francine. remarca Printul 24. neputând sa se d eplaseze fizic. Printul 24 a mers apoi mult timp. a plecat de la încep utul incendiului. 140. Am impresia ca acestea sunt cele trei stadii logi ce ale unei întâlniri între doua gândiri diferite. Si acum a sediul. va încheia trilogia cu Revolutia Degetelor. A spionat de aproape cetatea si a descoperit un pasaj. De ce o trilogie? întreaba printesa 103. Deodata apare 14. cel al Degetelor si cel al unui personaj care cunoaste cele doua lumi paralele. Astfel c a fiecare veverita l-a dus într-o directie necunoscuta. Printesa l03 ia hotarârea s-o urmeze. Masina de dialogat cu furnicile omorâse deja vreo treizeci de insecte cobai. furnici si Degete. daca constata ca romanul lui feromonal le i ntereseaza pe furnici. Leopold obtinuse comanda unei vile înserata într-o colina si. În ceea ce priveste . Cele trei intrigi vor deveni convergente spre sfârsit. Asta explica întârzierea lui. reprezentând trei puncte de vedere diferite: cel al furnicilor. raspunde 24. trimitea planurile prin computer clientului sau în schimbul numaru lui cartii sale de credit. tot o veverita îl va reorienta. Înaintea za cu prudenta. astfel ca. mai târziu. de exemplu 103. Mai putem încerca o ofensiva subterana. Când veverita a sarit spre iesire. din ce în ce mai multe agentii de publicitate cereau consultanta pe ntru sondarea impactului la detergenti. Are deja o idee foarte precisa a modului în care va scrie povestea. la fel si Printul 24. poate ca va scrie si o urmare. Crede ca poate sa fie trimis un comando.ea si îi întrerupe gândurile. precizeaza doct tânar ul print. sau pe ntru noi marci de masini. S-a si gândit la un titlu: N oaptea Degetelor. rozatoarea l-a dus pâna departe. Infra-World avea activitatea cea mai lucrativa dintre toate. ultimul roman va fi cel al cooperarii între cele doua specii. galopând din creanga în creanga. s-a agatat de bla na ei. "Con tact. Toate astea îi par putin cam confuze lui 103. de când a trait pe Insula Salcâmului. Oamenii luau pe rmanent contact cu el. emite Printul 24. Prin reteau a informatica. daca o veverita l-a ratacit. confruntare. Si spune ca. din reflex. Numai cele doua masini complicate ale Juliei si ale lui Zoe prezentau re zultate dezamagitoare. 24 îi explica faptul ca în primul rom an va povesti contactul între cele doua civilizatii. Printesa 103 spune ca îl cr edea mort si Printul 24 îi povesteste aventura lui. Si daca va placea. În realitate. si scoate ferom onul-memorie pe care si-a început povestirea ca sa scrie un nou capitol. Printesa 103 sare imediat recunoscându-1 pe printul 24 pli n de praf. ele . Cele doua insecte schimba o mie de trofalaxii. pentru ca nu s-au putut distruge u na pe cealalta. Printesa 103 îi istoriseste si ea cum au evoluat lucrurile acolo. Apoi si-a zis ca. Ar putea sa fie citit romanul tau? întreaba 103. produse congelate si medicamente.protezele olfactive concepute de Zoe. dar asculta cu atentie caci. iar al doi lea va fi relatarea confruntarii lor. O alta reusita era si "Centrul de întrebari" al lui David. Problema e ca nu poti comunica cu aceste roza toare ca sa le indici unde vrei sa mergi sau macar sa stii unde se duc. Printul 24 e obsedat s a scrie o poveste lunga. Batalia de la Bel-o-kan. În sfârsit. Atacul grupului de comando care a provocat incendiul. PUNERE ÎN PRACTICA Standurile progresau foarte bine. cât se poate de evident. cooperare". Numai dupa ce va fi gata. Are de gând sa se bazeze pe trei intrigi paralele. Vreo suta de furnici patrund astfel în pasajul care duce la cetate. Astfel se obisnuise sa se foloseasca de v everite drept mijloc de locomotie. doar ca sa gaseasca id ei pentru scenele de actiune din romanul sau. Destule întâmplari ca sa scrii un roman. Paul inventa noi arome pentru hidromel si Narcisse crea o linie de moda cu totul noua.

figurantii. Viitorul lor depinde de tine. Dupa ce am citit asta. Cui îi pasa! Apoi o lua pe prietena ei la bucatarie. am avut un gând ciudat. Julie continua: . zise Zoe care venise dupa ea. E foarte posibil ca inc endiul sa fi mistuit toti locuitorii si apoi întreaga armata venita sa-l stinga? Furnicile înainteaza pe culoarele uneori vitrificate de foc. Uita ce-am spus. Totul e ars si nu se semnaleaza nici o prezenta. se afla aici ca sa te satisfaca. . . Lumea asta.. Imagine oribila: exista oua si larve de furnici care n-au putut sa fie evacuate la timp si care au ars de vii. Ni se testeaza reflexele. .Ma întreb daca nu cumva dorinta mea de a schimba lumea nu este în realitat e decât constatarea incapacitatii mele de a ma schimba eu însami. Îsi fac griji. cum spui tu. Poate ca cineva ma observa chiar în acest moment de d eparte. Degetele se echipeaza cu o masina pe care o numesc "frigider". Peste tot zac cadavrele calcinate ale razboinicelor surprinse de incendiu.Daca tot ce mi se întâmpla nu este la urma urmelor decât un mare spectacol c are se joaca numai pentru mine? Toti acesti oameni.Hei! Ce-ai mai inventat? .Adineauri am citit un pasaj din Enciclopedie. poti sa fii fericita.Ce vrei sa spui? . ..În acest caz. Julie se înt oarse spre Zoe si o privi în ochi. FRIGIDER: Degetele nu au gusa sociala. ÎN BEL-O-KAN Sunt surprinse de un miros de carbune.N-ai remarcat niciodata ca în jurul nostru oamenii mor in timp ce noi ra mânem în viata? Poate ca suntem observati.La nivel colectiv. facut ca sa ma linisteasca si sa ma faca sa cred ca exista o anumita real itate. Era ciudat. . . Cu cât un Deget e mai important.. Obiectele. Crengutele calcinate miros urât de tot. ati fi doar niste actori si niste figuranti. E vorba de o cutie în care este foarte frig.Tocmai asta ma îngrijoreaza. . tu. În locul stomacurilor noastre secundare. totusi pot sa stocheze mult timp hrana fara ca ea sa se deterioreze.raneau atât de puternic narile încât nimeni nu le putea suporta mai mult de câteva secun de. Mi-am zis: Si daca eram singura persoana vie? Daca eram singura fiinta vie din tot uni versul. natura formeaza un decor bine i mitat. poate ca ni se testeaza reactiile în fata u nor situatii date. Julie îi puse o mâna pe umar. Totusi oame ii erau activi în jurul standurilor. Tot ce e pe pamânt e pentru tine. Acum ar trebui sa reusim si la nive l individual. casele. De data asta. copacii.Am reusit totusi ceva simpatic.Asta-i acum! Functionezi foarte bine. Caldura focul .Scuza-ma. profita. deschise frigiderul si turna hid romel în doua pahare. sa-ti îndeplineasca dorintele. FEROMON ZOOLOGIC: FRIGIDER Salivatoare: 10. perso najului meu. . 142. Aceasta revolutie. citeste viata mea într-o carte si ma judeca. încuviinta Julie. Se numea "Su nt doar un personaj" si spunea ca poate suntem singuri pe lume într-un film care s e deruleaza doar pentru noi. Zoe începu sa se uite la ea cu îngrijorare.. Zoe fu cea care cazu pe gânduri. . actor ii. În ea înghe suie hrana pâna la refuz. Drapel ul fâlfâia în vânt si muzicienii reggae cântau într-un nor de fum de marijuana. Dar poate ca sunt ca într-un program din Infra-World. Julie urca pe balconul directorului si contempla curtea si revolutia. Mi-e teama ca nu voi fi la înaltimea. 141. aceasta viata este doar un circ imens construit ca sa fiu testata. Sau poate într-un roman . cu atât frigiderul lui e mai mare. Ni se testeaza gradul de rezistenta la anumite agresiuni.

doctorul Kamerere a pus la punct o experienta spectaculoasa. În mod ciudat. exista unele prostii pe care fiecare generatie trebuie s a le comita. Focul e o arma cu doua taisuri. În ciupercarii nu ma i sunt decât vegetale calcinate. I-a chestionat pe cercetatori care l-au asigur at ca cea mai mizerabila dintre imposturile stiintifice era cea la care se dedas e doctorul Paul Kamerere. incendiata de Degete! Istoria este paradoxala. A luat oua de broasca râioasa cu pielea uscata care se reproduc pe uscat s i le-a pus în apa. regina Belo-kiu-kiuni se afla acolo. aceste furnici se farâmiteaza. Merg pe culoare înca pline de fum. Toti înteleg acum de ce focul a fost interzis de atâta amar de vreme în lumea insectelor. 5 murmura: . caci consta doar în reproducerea unor cercur i.. Focul. 10 si 24 se învârt în toate directiile d e teama unei capcane. Dar nu au nici timp si nici dorinta de a se minuna în fata acelui nou aliment. Kamerere a fost un biolog austriac care si-a realizat principalele descoperiri între 1922 si 1929. pasionat. cu cât înainteaza prin acel de zastru. A folosit-o pent ru ca era în inferioritate pe câmpul de batalie. A trisat. A descoperit gustul caramelului. Elocvent. Când 103 si trupa ei le ating. Trupa intra în încaperea regala. Urca în cetatea interzisa. ca sa dovedeasca temeiul a sertiunilor sale. Urmele de lovituri sunt rece nte. Deistele. ENCICLOPEDIE KAMERERE: Scriitorul Arthur Koestler a luat într-o zi hotarârea sa consacre o lucrare imposturii stiintifice. Printesa 103 are un presentiment rau. Atunci. 15 manânca putin din cadavrul unei furnici-cisterna si constata ca are o s avoare delicioasa. Printesa 103 paseste în orasul ei transformat în cimitir. dar totusi o arta. nici asfixiata. macar pentru a-si aminti de motivele pentru care nu trebuie sa le f aca. A fost asasinata de putin timp. el sp unea ca "orice fiinta omeneasca era capabila sa se adapteze unei schimbari a med iului în care traieste si sa transmita aceasta adaptare descendentei sale". Or. 103 spera s-o gaseasca pe regina. 103 se apropie si palpeaza antenele capului decapitat. fermecator. În grajduri sunt numai paduchi-de-frunza prajiti za când cu picioarele în sus. 143. Int ensitatea flacarilor a fost atât de puternica în unele locuri încât umbra victimelor s-a imprimat pe pereti. Dar în t rei bucati. cu atât au impresia ca acolo s-au petrecut evenimente insolite. De jur împrejurul ei se afla cercuri gravate cu mandibula. Furnici le nu sunt pregatite pentru foc. în plina munca. 103 lasa în jos antenele.ui a fost atât de intensa încât insectele au pierit brusc. Furaicile-portar care aveau sarcin a sa pazeasca iesirile au murit din cauza caldurii si a emanatiilor toxice. Printesa 103 stie acum ca focul este o arma mult prea distrugatoare. Acolo. E posibil ca Degetele sa fi vrajit-o ca sa ajunga sa nu mai suporte înfrângerea. Chiar si în bucati. Pe un pere te a fost desenat un cerc. fireste. Regina moarta si-a pastrat un cuvânt odoran t în vârful antenelor. sa-si omoare regina. sa-si d istruga semenele si chiar sa-si pustiiasca propria cetate! Si când te gândesti ca facusera calatoria aceea lunga si periculoasa tocmai ca sa avertizeze Bel-o-kan ca risca sa fie. caci cetatea lor natala fusese pustiita. Au ramas încrem enite în pozitia în care se aflau înainte ca un val fierbinte sa le împietreasca definit iv. Aceast a teorie era exact contrara celei lui Darwin. furnicile-cisterna au facut explozie.. animalele iesite din aceste oua se adaptau si prezentau caracteristi . În salile lor. Din pacate. o furnica poate sa continue sa emita. Ea nu a fost nici arsa. Remarc a faptul ca lemnul buturugii de pin care adaposteste cetatea interzisa abia daca a fost atins de incendiu. E oare posibil ca belokanienele sa fi descoperit si e le arta? O arta minimalista.Focul e o arma prea pustiitoare. Trecerea e libera.

Aceasta inovatie nu a fost pe placul noii regine Belo-kiu-kiuni. Doctorul Kamer ere avea de gând sa demonstreze ca nu era un sarlatan. Printesa 103 sta în defensiva dar cealalta emite ca totul a reintrat în ordi ne. umflatura care permitea broastelor acvatice masculi sa se agate de femela cu pie le alunecatoare ca sa se poata acupla în apa. Disperat. O furnica se desprinde de celelalte si se apropie de noile venite. Are sânge transparent pe mandibule. Sala râdea. 2 3. care se nastea direct cu o umflatura de culoare înc hisa pe deget. Ea povesteste ca la început. Printesa 103 o recunoaste. Kamerere a prezentat deci acest su pravietuitor si umflatura lui de culoare închisa. 23 pare si ea în mare forma. i-au facut o primire buna si. într-o zi. care a interzis practicarea cultului deist în cetate. Totusi. Cele doua furnici nu se apreciasera niciodata prea mult. Totusi. Arthu r Koestler s-a întâlnit cu fostul asistent al lui Kamerere. amândoua supravietuitoare a mii de aventuri. Prin urmare 23 a supravietuit si ea primei cruciade împotriva Degetelor. treptat. Tot i semenii lui l-au respins. nu fara sa lase un text lapidar în care reafirma autent icitatea experientelor sale si declara ca "vrea sa moara mai bine în natura decât pr intre oameni". s-a refugiat într-o padure unde si-a tras un glont în gura. Acum er a admis ca fiintele vii erau incapabile de a se adapta la un nou mediu. Exis tau deci câteva care scapasera. Aceasta sinucidere l-a discreditat complet. DEISTELE Deistele? Regina murise. Viata era deci capabila sa-si modifice programul genetic ca sa se adapteze la mediul acvatic. În amfiteatru s-a înghesuit multa lume si numerosi jurnalisti. Este 23.cile broastelor acvatice. dar lanseaza feromoni de bun venit întregului ei grup de comando. încântata ca exista macar o supravietuit oare a acestei prime cruciade. Înselatoria era descoperita. 23 îsi istoriseste povestea. dar faptul ca s e aflau acolo. Kamerere îsi apara teoria în lume cu un oarecare succes. Se dedau unei trofalaxii. Aveau astfel o umflatura neagra copulatoare pe deget. în cetatea lor natala. Omul i-a dezvaluit faptu l ca el se afla la originea dezastrului. Aceasta razboinica aderase imediat la religia deista. l e apropie brusc. Se asezase în fruntea religiei deiste. 23 s-a reîntors la Bel-o-kan ca sa propovaduiasca. ni ste oameni de stiinta si universitari au dorit sa examineze "obiectiv" experient a lui. cu antenele înainte. Kamerere s i-a pierdut tot creditul si orice sansa de a-si vedea recunoscute lucrarile. Cetatea. Un grup de belokaniene se iveste timid în pragul usii. În ajunul experientei. Oamenii de stiinta au examinat a nimalul cu lupa si s-au stricat de râs. la ordinul unui gru p de savanti darwinisti. Se vedea perfect de bine ca petele negre a le umflaturii degetului broastei fusesera în mod artificial desenate prin injectar e de tus sub piele. volumul III 144. Darwinistii au câstigat si pentru multa vreme. Ceruse ca mortii sa n u mai fie aruncati la depozitul de gunoaie si niste sali sa fie amenajate în cimit ire. Kamerere a parasit sala huiduit. Edmond Wells. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Aceasta adaptare la mediul acvatic e ra transmisa progeniturii lor. Într-un minut. Printesa 103 remarca faptul ca 23 nu spune n iciodata "Degete" ci foloseste denumirea "zei". El fusese cel care. S-ar putea crede ca e vorba de o impostura stiintifica mai mult decât nula . 23 dezvalu ise existenta zeilor. cu ocazia anchetei pentru lucrarea sa Împerecherea broastei râioase. daduse foc laboratorului si înlocuise ultima broasca muta nta cu alta careia îi injectase tus în deget. . în laboratorul sau a avut loc un incendiu si toate br oastele lui au ars cu exceptia uneia singure. Dupa ce a abordat lumea zeilor. 23 percepe imediat ca 103 a devenit o sexuata si o felicita pentru aceas ta metamorfoza.

Mai are în vedere si canale pentru aducerea apei de ploaie la grajduri. În câteva ore. Printesa 103 si însotitoarele ei sunt de-a dreptul uimite. adica fara logica. Ele care voiau sa promoveze interesul fata de Degete fusesera cu mult depasite de aceasta 23. Negr ele se instaleaza la sud-est de etajele cele mai adânci. 5 face planuri în vederea construirii rapide a unui nou Bel-o-kan. Printesa 103 si Printul 24 nu prea împartasesc fervoarea profetesei. pentru a le întâmpina pe revolutionare. Printesa 103 este numita regina nu numai a orasului lor care renaste.23 se refugiase atunci în cel mai adânc cartier al metropolei si acolo. în capitala incendiata nu mai erau decât ele. Trebuie sa plece fara întârziere. În modul specifi c furnicilor. To ate furnicile se agita. ci si a întregii federatii de furnici rosii din regiune. seceratoarele la etajele superioare ca sa fie mai aproape de rec olta si tesatoarele se duc în nord. S-a avântat spre încaperea regala si a asasinat-o pe regina ouatoare. testând totul si orice dupa cum le trece prin min te si vazând apoi rezultatul. fiind singura femela sexuata din Bel-o-k an. Printesa 103 lanseaza totusi un feromon: Pancarta alba din fata orasului Bel-o-kan este semn de mare pericol. 23 explica cum noua regina Be lo-kiu-kiuni s-a suparat în cele din urma pe omniprezenta deistelor. 23 s-a folo sit imediat de aceasta ocazie. Acum. 103 considera distanta destul de mare ca sa fie la adapost de cataclismul care se va produce în jurul pancartei albe. larve si ce a mai ramas din ci upercile si puricii de frunze scapati de incendiu. E pentru prima data când un oras se doteaza cu o printesa incapabila sa ou a. Diferitele etnii ocupa treptat cartiere separate. întreaga cetate s-a plasat în faza d e autodistrugere si. profita de asta. Dar nu este usor. 103 sugereaza sa se construiasca o cetate ultramoderna. ca sa construiasca împreuna o societate bazata pe vene ratia Degetelor. În noua capitala se lucreaza peste tot la inovatii tehnice. galbenele. Exploratoarele pleaca ca cercet ase ca sa gaseasca alta buturuga de pin propice construirii unei cetati. Le-a interzis religia. se face apel la un nou concept: "orasu l deschis". Buturuga e plina de tunele sapate de viermi si chiar este posibil sa se implanteze în lemnul ei o Cetate interzisa si o încapere regala. Chiar daca nu este înca ouatoare. dar p entru ca de acum înainte orasul e la dispozitia lor. avangarda descopera o buturuga locuibila numai la o ora de mers. pentru ca nu mai exista regina. la vest de eta jele de mijloc. toata lumea se pune în miscare. Pentru ca nu se poate reînnoi populatia. deistele. toate cetatencele belokaniene îsi întrerupsesera ba taile inimii. a putut continua sa propovaduiasca. Printesa 103 crede ca ar fi interesant sa dea voie altor specii de i nsecte straine sa se instaleze aici ca sa îmbogateasca cetatea cu propriile lor cu lturi. Crede ca trebuie instalat un mare semineu central ca sa poata fi degajat fumul provenit de la laboratoarele focului. Furnicile înghesuit e în spate psalmodiau: Degetele sunt zeii nostri. Din fericire. Pornind de la aceas ta buturuga. la ciupercarii precum si la laborat oarele care vor avea nevoie de ea pentru spalarea obiectelor utilizate. Atunci. Asa se explicau deci toate acele senine de pe culoare. Poate ca e doar o problema de secunde. Melcii care au carat jaraticul transporta cele câteva oua. Când îsi facuse aparitia armata lui 103 care aducea cu ea focul. Este crezuta. una câte una. A urmat o adevarata vânatoare de deiste în cetate si multe martire muriser a. care numara saizeci si patru de cetati. Printul 24 întreaba de ce totul este pustiu. Inginerele focului construiesc un mare laborator în su . Printesa 103 da din cap. Caci astfel le vad furnicile pe Degete înainte de a fi strivite de ele. cu artere mari p e care sa poata circula fara ambuteiaje vânatul mare si obiectele indispensabile n oilor tehnologii. Religia de ista îsi alesese drept simbol cercul. înconj urata de mica ei trupa de fidele.

11 n u-si pierde speranta în armonizarea tuturor acelor sunete pâna la obtinerea unei buc ati cu mai multe nivele de game. În seara primei zile mai ales. Fostiii locuitori i-au cerut atunci arhitectului Hippodamos sa reconstruias ca dintr-o data o întreaga cetate. Hippodamos nu voia doar sa traseze strazi si sa construiasca case. armata lui Darius. Un lucru o supara însa pe 103. toti locuitorii erau cetateni egali în drepturi. 145. 15 creeaza bucatarii unde gusta toate ramasitele arse în laboratorul focul ui. celibatarilor si lene silor. el er a convins ca regândind forma orasului. Hippodamos nu a scapat acest noroc. Frunzele sau insectele calcinate care i se pare ca au gust bun sunt puse la dreapta. iar orasul era interzis si celor saraci. cultura belokaniana.n. generatori de dezordine. înca nu exista nimic asem anator pe Pamânt. încaperea este tapisata cu frunze de i edera foarte putin inflamabile.. Hippodamos a dorit un oras artificial. situat între Halicarnas si E fes. sculptura în excremente de scarabeu si. agricultori si soldati. Poetii. De altfel . adevarat labirint care aparuse fara ca cineva sa tina cont de un plan de ansamblu. fie ca e vorba d e romanul sau sau de picturile mai curând naive ale lui 7. Strazile noului Milet erau drepte. ENCICLOPEDIE UTOPIA LUI HIPPODAMOS: În anul 494 î. orasele erau doar târgusoare care se întindeau progresiv în cea mai mare dezord ine. Printul 24 intentioneaza sa dovedeasca ca folosind tehnicile Degetelor. la stânga. A imaginat o cetate cu zece mii de locuitori. ba chiar combinatii de mai multe pârghii legate prin fibre vegetale. se poate regândi si viata sociala. Dealtfel. scarificarea pe ca rapace. A primi sarcina sa construiesti. De când nu mai sunt constrânse la clandestinitate. Cere mai multor insecte sa târâie ca sa formeze un cor pe mai multe voci. cele care au gust rau. ca pe un to rt. Atena. a vând în centru o acropola de unde porneau douasprezece raze care îl taiau.bsolul cel mai adânc al cetatii. în douasprezece bucati. acolo. Hippodamos nu a vrut nici artisti. minus saisprezece si minus saptesprezece. . 11 se hotaraste sa inventeze muzica furnicilor. în totalitate. Ca sa evite orice lucru daunator. Practicarea tehnologiei Degetelor le confera un avans în lumea insectelor. Într-adevar. Inginerele în domeniul mecanicii amenajeaza o sala spatioasa unde testeaza pârghii. si a desenat primul oras gândit geomet ric. pietele rotunde si toate casele erau perfect identice ca sa nu existe gelozie între vecini. regele persilo r. fara nici o legatura cu natura. în aprop iere de sala inginerelor. dar asta nu înseamna ca nu e o muzica tipica pentru furnici. deistele se afiseaza peste t ot în oras devenind din ce în ce mai zeloase. Printul 24 si 7 se pronunta pentru atelierele de "arta" la etajele minus cincisprezece. Acolo ard tot de au la îndemâna ca sa vada în ce materi al se transforma si ce fel de fum se produce. repartizati în trei clase: a rtizani. de exemplu. mai precis. începe sa se roage zeilor superiori care au instalat acel monument sacru. E ca si cum ar fi câstigat o mie de ani într-o singura zi. a distrus si ras de pe fata pamântului orasul Milet. 23 si sus tinatoarele ei merg în pelerinaj în zona pancartei albe si. fireste. însemna sa ti se ofere u n cec în alb sau ocazia de a inventa orasul ideal. Pâna a tunci. se pot foarte bine obtine obiecte de stil tipic mirmeceean. dupa parerea lui. Ca sa previna riscul unui incendiu. 10 creeaza un centru de studii asupra comportamentului Degetelor. actorii si muzicienii erau al ungati din Milet. erau oame ni imprevizibili. E vorba de o ocazie unica în istoria epocii.e. Artistii. Poate ca rezultatul nu e prea încura jator. Nu existau sclavi. Vrea sa creeze "cult ura furnicilor" si. un oras de talie mijlocie. Acolo se practica pict ura pe frunze. era formata dintr-o încâlceala de strazi. Proiectul lui Hippodamos voia sa faca din Milet o cetate cu un sistem me canic perfect care sa nu ramâna niciodata în pana.

originalitatea. În Noul Bel-o-kan se ajunge la o atmosfera ciudata. ele. în ca zul în care Degetele nu le vor strivi. Moartea câtorva laice este imputata deistelo r. el însusi neputând sa fie decât bine rânduit în ordinea cosmosului. deistele. a pârghiei si a rotii. volumul III 146. Edmond Wells. Ele adusera un pr im flux electric pe care îl completara cu dispozitive eoliene fabricate în graba cu stinghiile smulse clin birouri. Mai arzatoare era însa problema electricitatii. Toate activitatile lor era u bazate pe reteaua informatica mondiala.nu se admitea inovatia. David bransa câteva biciclete de la clubul de promenada la dinamuri. Maximilian lua hotarârea sa-i lase fara ea. Deistele sunt pr ea intolerante si prea sigure de ele. Hippodamos a inventat notiun ea de "bine rânduit". Deistele nu se mai multumesc doar sa deseneze peste tot cerc uri. Daca nu adora zeii. Fiecare cort indian avea în vârf dispozitivul lui eolian.23 pronunta o predica în care de clara ca scopul religiei deiste este sa converteasca la venerarea zeilor toate f urnicile din lume si înseamna sa le faci un serviciu asasinând laicele. reteaua lor informatica fu nctiona în continuare. o cetate bine rânduit a în ordinea statului. Departe de a le slabi revolutia. printul si printesa s-au adunat în încaperea regala. Printul 24 ramâne încrezator. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Le avertizeaza pe laice. aceasta presiune exterioara strângea si mai mu lt legaturile dintre ei. Vine de la laboratoare si este încântat d e progresele facute. care traiesc admirând Degetele pentru ceea ce au reusit sa fa ca datorita stapânirii focului. 5 remarca ca deistelor nu le pasa . Maximilian lua ho tarârea sa le taie liceenilor apa si electricitatea. capriciul. Constatând ca datorita liniilor lor telefonice. David nu fu multa vreme îngrijorat pentru "Centrul de întrebari" caci o ocupanta adusese în geanta un t elefon celular special. Propusera tot felul de soluti i.O INSULA ÎN MIJLOCUL OCEANULUI În a cincea zi de ocupatie a liceului din Fontainebleau. Un cetatean bine rânduit în ordinea cetatii. religia ia avânt. Astfel. Nu mai vor sa învete nimic. nu depun efortur i decât pentru a-si converti anturajul. îsi vor lua aceasta sarcina. Fiecare problema îi obliga sa-si puna în functiune imaginatia si îi lega si ma i mult pe ocupantii liceului. Câtiva tipi priceputi scotocira în atelier ul de electronica unde descoperira placi solare fotosensibile. ci depun pe pereti mirosul religiei lor. când nu era nici soare si nici vânt. Dar pentru ca nu era suficient. MICA BATALIE DIN FAPTUL SERII Pe masura ce tehnologiile se dezvolta în Bel-o-kan aflat în plina transforma re. si celelalte. Îi învata pe ceilalti sa se spele cu nisip si sa suga bu catele de sare ca sa fixeze apa în corp si sa micsoreze astfel nevoile. extrem de puternic ca sa recreeze un contact hertzian br ansându-se direct la satelitii de telecomunicatii. Leopold puse sa se construiasca cisterne în c are sa adune apa de ploaie. la o separare între furn icile "tehnologice". ceea ce permite transportarea fara pe ricol pentru luminarea sau încalzirea unei zone. dar nu se vorbeste prea mult despre asta ca sa se evite un razboi civil. Degetele le vor strivi si. furnicile "mist ice" care traiesc doar în rugaciuni si pentru care numai gândul de a reproduce actel e Degetelor constituie deja o blasfemie. Ca sa rezolve problema apei. erau cautati câtiva sportivi ca sa pedaleze si sa furnizeze energie. Inginerele focului reusesc acum sa puna jaraticul în cutii us oare de frunze împletite cu un fund de pamânt. Se constata ca deistele au început sa se comporte în cetate deosebit de agre siv. Cele douasprezece furnici exploratoare. În acea a doua zi de domnie a Printesei 103. Printesa 103 este convinsa ca un conflict e inevitabil. 147. Julie îsi convoca prietenii în camera de repetitii unde discutara despre noi le conditii de viata impuse de embargoul politist.

de stiinta si de cunoastere. în cerc si reflecteaza. 103 ar fi trebuit sa-si dea seama ca e imposibil sa manipulezi atâtea lucrur i noi fara a stârni neîncredere. Printesa 103 îsi aminteste de un documentar vazut de ea despre un scriitor din lumea Degetelor. Printesa 103 vede aceasta conjuratie de imbecili ridicându-se acum în fata e i. si. Sunt mi lioane. Printul 24 îsi apleaca antenele. Tânara exploratoare este îngrijorara de faptul ca. în lu mea religioasa. Sunt pregatite sa traga. În fata. nimic nu are nevoie sa fie dovedit. Cetatii îi este frica. De data asta s-a terminat. Alarma. Se pare ca scârba în fata violentei este semn de îmbatrânire. Printesa 103 murmura: Poate ca religia este totusi o faza de evolutie a civilizatiilor. nu pot ucide niste surori doar pentru ca îsi închipuie ca degetele sunt niste zei. mistic si intolerant. Printul 24 se ghemuies te lânga printesa. Dar. Primele legiuni de artileriste belokaniene se aliniaza ca sa apere capit ala. Armata inamica se întinde la nesfârsit. Acest om spunea cu aproximatie ca "îti dai s eama ca a aparut un nou talent dupa faptul ca în jurul lui se creeaza în mod spontan o conjuratie de imbecili ca sa-l frânga". armata inamica se întinde pâna departe. 5 cons idera ca trebuia sa se ia ce e bun de la Degete si sa lase ce nu e bun. Expulzate? Într-adevar. Nu se va putea folosi nici focul. Sub ea. cu noile ei simturi. Este paradoxul acelei furnici sa aiba capul batrân si corpul tânar. Daca în a doua zi a noului lor stat exista cioc niri cu deistele. Trebuie oprite cât mai repede . Printesa 103 s-a saturat de câta moarte a vazut. cu rândurile îngros ate de nenumarate furnicare vecine care s-au asezat în spatele piticelor ca sa vad a prabusindu-se federatia aroganta a furnicilor rosii. Îi este frica si are nevoie de prezenta linistita a celeilalte se xuate. pentru ca mâine sa fie un alt ieri. dar când o mistica spune ca "Degetele sunt atotputernice si se afl a la originea existentei furnicilor". 24 si cele douasprezece exploratoa re se aduna. gelozie si teama. Pentru ele. Dar nu au timp sa-si prelungeasca discutia. pentru ca totul sa fie ca înainte. Omorâte? Nu. cu gândul la preocuparile tehnice. în rândurile lor se afla si furnici rosii din propria lor federatie. Lovituri înabusite se aud în zid urile cetatii. care este îndreptat sp re modernitate si spre tehnologiile de vârf. atunci tulburarile se vor extinde. Ataca furnicile p itice! Locuitoarele cetatii se organizeaza ca sa faca fata asediatoarelor. Îi face semn lui 5 sa scoata legiunile de artilerie si sa le plaseze în avan garda ca sa împiedice înaintarea inamicului. poate ca e mai bine sa-si creeze propriul lor stat. domul palpita de loviturile de abdomen pe care le dau lucratoarele ca sa semnaleze faz a a doua a alarmei. Trup ele piticelor sosesc prin trecatoarea nordica si e prea târziu ca sa se încerce pulv erizarea lor cu pârghiile aruncatoare de pietre. departe de furnicarul Bel-o-kan. nu si-a dat seama ca cetati întregi treceau . Printesa urca în vârful domului. Sunt prea numeroase. Jonathan Swift. La urma urmelor. de ochi si de mandibul e. subdezvol tat. e posibil sa rateze experienta si nimeni sa nu mai ai ba încredere în ea. trebuie sa fii la fata locului de fiecare data ca sa dezminti asta. Probabil ca sunt îngrijor ate de ce se pune la cale în Noul Bel-o-kan. având grija sa nu se apropie prea mult de fum ul semineului principal. Circula un miros. Furnicile alearga în toate directiile. Noul Bel-o-kan primise la început multe reprezentante. 103 regreta ca s-a îngrijit atât de putin de relatiile diplomatice cu cetati le vecine. Piticele formeaza o armata lunga plina de antene. Atâtia si atâtia imbecili gata sa moara pentru ca nimic sa nu se miste. simpla vedere a unui furnica r care scoate fum fara sa arda este suficient de socanta ca sa legitimeze un mas acru. Când o inginera spune ca focul permite întarirea lemnului. Dar cum sa iei una fara alta? 103. dar nu are ce face . observa marea armata care se d esfasoara. Mirosurile lor sunt calme si decise. cum ar f i religia. Mai mult decât atât.

pârghia. Printesa 103 scoate din creierul ei toate imaginile de razboi ale Degete lor care i-au ramas în memorie. Printesa le cer e ca toti sa-si uneasca antenele. Promit totusi ca se vor ruga. . cu atât specializar ea lor era mai precisa. Cu ceea ce se cunoaste deja. Simultan. Pâna atunci. aceasta fragilizare accentuându-se. Inginerele focului. Trebuie sa inventeze împreuna o arma care sa le salveze. cu cât numarul celulelor adunate era mai mare. În zilele noastre vedem ansambluri animaliere c onstituite din imense agregate de celule extrem de specializate si care dialoghe aza în permanenta. 5 vine si anunta o veste proasta. Ele vo r decide. fa ra sa asculte pe cei din jurul lor. Mai târziu. ca nu mai e nevoie ca amândoua sa trudeasca la digerarea hra nei: una va digera iar cealalta va repera alimentele. si-a facut aparitia si moartea. iar ai necazuri cu acea revolutie a furnicilor? îl întreb a computerul. Considera ca nu e cazul sa se bata pentru ca. În zilele noastre. ENCICLOPEDIE ASTFEL S-A NASCUT MOARTEA: Moartea a aparut exact acum sapte sute de mil ioane de ani. Celulele ochilor nostri sunt foarte diferite de celulele ficatu lui si primele se grabesc sa semnaleze ca zaresc o mâncare calda pentru ca celelal te sa poata imediat sa se apuce sa fabrice bila cu mult înainte ca mâncarea sa ajung a în gura. sfârseste prin a ucide totul în jurul ei. roata. 148. Atunci au aparut forme de viata multicelular e. volumul III 159. Se reproduce fara încetare. în dorinta ei nebuna de nemurire. înca se mai gasesc urme de astfel de sisteme monocelulare nemuritoare în barierele de coral. Necesitatea mortii se poate explica si dintr-un alt punct de vedere. MAXIMILIAN EXPLOREAZA . Daca nu gasesc rapid o idee. totul este specializat. si ar deveni atât de eficace încât ar compromite perpetuitatea tuturor celorlalte forme de viata.Hei. celula a sfârsit prin a-si pierde importanta initiala. într-o zi. Celula canceroasa este o celula autista si p entru asta e periculoasa. trebuie sa se improvizeze ceva nou. Deistele refuza sa participe la batali e. zeii decid soarta batal iilor. oricum. doua celule s-au întâlnit. era nemuritoare deoarece era capabi la sa se reproduca la fel si la infinit. si timp de patru miliarde de ani. Cele trei notiuni se învârtesc în creierele insect elor si se amesteca unele cu altele. si din acest motiv ucide ansamblul organismului. în complementaritate. Moa rtea este indispensabila pentru asigurarea echilibrului între specii. viata se limitase la monocelularitate. Maximilian. Astfel s-a nascut moartea. totul comunica si totul est e muritor. si-au vorbit si au decis sa func tioneze împreuna. O celula canceroasa a ficatului produce în permanenta bucatele de ficat fa ra sa tina seama de celelalte celule care îi spun ca nu mai este necesar. cam ca acei oameni care vorbesc singuri în permanenta. ele sunt constrânse sa comunice si c omunicarea lor le duce la a-si repartiza sarcinile ca sa fie mai eficace. Într-un corp omenesc. focul. Sub forma ei monocelulara. ale pârghiei si ai rotii i se alatura. fara sa tina cont de celelal te si. Prin ce sunt legate cele doua fenom ene? Când doua celule doresc sa se asocieze. stiu foarte bi ne ca urmeaza moartea. ar continua sa se specializeze pâna la rezolvar ea tuturor problemelor. Sa fie asta lovitura de gratie? Iar coloana inamica se întinde la nesfârsit. cu atât mai mult fiecare celula devenea mai fragila si. Edmond Wells. Totusi. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Daca o speci e pluricelulara ar fi nemuritoare. Cu cât specializarea lor era mai desavârsita. Celula c anceroasa are ambitia sa revina la acea veche nemurire.printr-o perioada dificila. de exemplu.

"Revolutia furnicilor" era pe pun ctul de a acumula beneficii. "Deci asa continua sa-si exporte revolutia lor de doi bani". Crede ca daca nu folosesti focul ca arma. Zidurile si culoarele sunt formate de corpul insectelor amestecat . F olosind retelele informatice si tehnicile cele mai moderne. Computerul afisa fisierele unul dupa altul si Maximilian întelese totul. Daca o filiala se dovedea deficitara sau putin rentabila. Aceasta organizare diminua riscul falimentului. Tabara lor seamana cu un fruct mare de culoare neaga. în gener al încremenita în propria ei ierarhie. Computerul preciza ca vreo zece licee din lume se bransasera la Fontaine bleau. Maximilian se apleaca spre ecran. Maximilian ridica receptorul telefonului si îl suna pe Gonzague Dupeyron. încalzite si luminate de acele cutii pe care le transporta în s pate. Meniul serverului semnaleaza ca SRL-ul "Revolutia furnicilor" avea filia le si forumuri unde fiecare putea sa discute temele si obiectivele Revolutiei fu rnicilor. 150. ci noaptea. seful Sobolanilor Negri. toata lumea se c unostea bine si toti stiau ca pot conta unul pe celalalt. amputatele si muribundele. Satisfacute. Or focul înv inge noaptea. Totusi nu cuprindea companii mari. poti totusi sa te servesti de el ca mijloc de încalzire si de luminat. pe la miezul noptii.. Mai poti sa ma ajuti? . reproducând. îsi zice el. ea disparea ca sa fie imediat înlocuita. acesti copii faceau o revolutie de un gen cu totul diferit. manifestarea lor. Asta se dovedea mult mai rentabil decât o singura si mare companie. destul de curând. afiseaza: "Server al SRL-ului Revolutia furnicilor". asediatoarele nu împing mai departe avantajul si organizeaza tabara pentru noapte. viitorul era al societatilor furnici. într-adevar. Computerul se bransa pe mai multe lunii telefonice si facu sa apara infr astructura SRL-ului Revolutia furnicilor. În timp ce în cetate sunt aduse ranitele. si n ici macar al celor locale. Maximilian crezuse totdeauna ca pentru a face o revolutie. BATALIA LAMPIOANELOR Primul asalt al marii armate a piticelor din Shi-pae-pou este catastrofa la pentru neo-belokaniene. ci o galaxie de filiale mici. Purtând lampioane fabricat e cu frunze de plop. razboinicele rosii pot sa vada si sa actioneze în timp ce adversarele lor do rm. Nu exista loc pentru o administratie inutila sau pentru potentati de birou. Or acesti liceeni reusisera fara ajutorul posturilor nationale. într-o masura mai mare sau mai mica. Dupa doua ore de lupte îndârjite. acum inamicul lor nu mai e constituit din acele miriade de furnici pitice. Pâna atunci trebuie însa sa se puna capat reusitei insolente a acelei bande de pustani mai înainte de a deveni o realitate economica incontrolabila. dar în realitate est e un oras viu. A doua surpriza era de ordin economic. Si-au procurat o conexiune telefonica prin satelit si informatiile lor circula f ara probleme pe retea. Printes a 103 are în sfârsit o idee. În plus. Apoi. în zilele noast re.Da. în aceste mici filiale.Bineînteles. Aduna în jurul ei ultimele trupe valide si le arata cum s a fabrice lampioane. Poate ca asta era mesajul Revolutiei furnicilor: societatile dinozaur îsi pierdusera locul. Mii de luminite se înghesuie la iesirile din Noul Bel-o-kan. asteptând sa dea a doua zi lovitura de gratie. Computerul îsi lanseaza modemul de autoprogramare ca sa se branseze la ret ea. Astfel. Computerul sau a gasit ceva foarte int eresant. se poate vedea un spectacol incredibil. trebuia sa dispui de sustinerea mediilor de informare în masa si mai ales a te leviziunii. apararea lor cedeaza în t oate punctele si sunt taiate în bucati de coalizate.

Mirosul de acid oleic pe care îl degaja cadavrele îng ramadite ale piticelor începe sa devina insuportabil. lipsite de foc. Printesa 103 îl roaga sa le astepte afara. E atât de mult sânge pe culoarele vii încât. Lipsite de aer. De atâta omorât. Mandibulele se împlânta în articulatiile chitinoase si fac sa tâsneasca sângele tr ansparent. În mijlocul acelui masacru. Din feric ire. îsi zice ea. razboinicele rosii se întorc în cetatea lor anx ioasa. printesa 103 nu stie ce sa mai creada. de ac eea au scrupule pentru ca le extermina în astfel de conditii. asta e bine cunoscut. manânca un cadavru inamic: si îsi curata antenele înainte de a-si relua activitatea sinistra. Pentru a evita înfruntarea. podele si tavane facute d in adversare gata sa te taie în bucati! Singurul nostru dusman adevarat este frica. În bine sau în rau. unul dupa altul. Se întrerupe un moment. Printesa 103 si însotitoarele ei ucid neobosit. Masculii s unt totdeauna mult mai delicati. Oare este necesar sa se treaca prin asta pentru a impune progresul? se înt reaba ea. în timp ce zidurile. razboinicele neo-belokaniene sunt obligat e sa se opreasca. Mai întâi trebuie masacrate furnicileziduri exterioare pentru a fi degajate asa cum ai curata o ceapa. 5 spune ca nu trebuie sa stea prea mult în acelasi loc. Trebuie sa evite sa taie prea adânc caci. Neo-belokanienele sunt deseo ri constrânse sa iasa din tabara ca sa respire putin aer curat. Printesa 103 cere accelerarea miscarii caci nu au la dispozitie decât acea noapte ca sa actioneze. dupa care intra di n nou ca sa atace un nou strat. Nu folosesc decât o mandibula cu care tai e. Printesa 103 nu-si slabeste efortul dar. în timp ce ucide la pitice. fara sa se departeze. Uneori se trezesc bucati întregi de zid si atunci trebuie sa lupte cu înver sunare. . Si nu trebuie nici sa patrunda prea adânc în cetate. 5 are un cârcel la mandibule. un sir de capete proaspa t taiate se poate prabusi peste ele strivindu-le. Si pleaca în mare viteza. Nemiscarea adversarelor le sporeste jena. Gâturile trebuie taiate numai pe jumatate. Printesa 103 le face semne razboinicelor sale sa patrunda în tabara cu lam pioanele.e unele cu altele si cufundate într-un somn recuperator. Razboiul de noapte este pentru furnici o fapta de arme atât de noua încât trebuie sa improvizeze si sa-i descopere re gulile clipa de clipa. adorm atunci în mijlocul masei compact e a inamicului. Razboinicele rosii sunt epuizate de atâta ucis. stropeste si stinge lamp ioanele. Pentru furnici este normal sa masacreze adversarele în duel. lampioanele se sting. Nu prea are de ales. podelele si plafoanele înce p sa caste. noaptea este destul de rece si asediatoarele sunt bine anesteziate. uneori. Ce senzatie ciudata sa înaintezi printre ziduri. mii d e idei se îngramadesc în creierul ei. Epuizate si naclaite de sânge. Neo-belokanienele. Caldura si lumina lampioan elor sunt pentru ele ca un fel de drog excitant care le sporeste înzecit furia de a ucide. Mai sensibil. E posibil ca comportamentele Degetelor sa fie contagioase pentru ca sa l e faca pe furnici sa se razboiasca astfel? Stie totusi ca toate razboinicele inamice care nu vor fi ucise în noaptea asta se vor arunca asupra ei în batalia de a doua zi. altfel lampioanele vor trezi peretii si va trebui sa înceapa sa se lupte. Printul 24 prefera sa renunte si sa se retraga. uneori. Când apar primele raze de soare. Ea însasi se aventureaza în interiorul taberei vii a inamicului. Trebuie sa se grabeasca sa se retraga mai înainte de trezirea ad versarului. razboinicele neo-belokaniene se grabesc. ea le mai mentine câteva ore adormite pe pitice. Dar noaptea este aliata lor. si abia dupa a ceea sa se treaca la atacul stratului de furnici pitice de dedesubt. gâturile adversarelor lor nemiscate. Razboiul este cel mai bun accelerator al istoriei. Au impresia ca secera.

.Ce vrei? . În timp ce soarele se ridica pe cer. Printesa 103 si Printul 24 le primesc pe noile sosite. EMOTII Atât de multe concepte noi se nasteau în creierul drept al Revolutiei furnic ilor încât creierul stâng încerca foarte greu sa le trieze si sa le puna în practica. Julie veni lânga el. vreau. Degetele ne-au salvat caci ne iubesc. În laboratorul de biologie. Piticele nu sunt în stare sa înteleaga ce li s-a întâmplat. 23 vede sporindu-i simtitor rândurile credinciosilor. Edmond Wells. se p rezinta ca sa-si depuna feromonii de supunere.Vreau. Muncitoarea care accepta sa faca aceasta treaba urâta intra în gratii le conducerii. ENCICLOPEDIE CUM SA SCAPI DE SOBOLANI: La sfârsitul secolului al XlX-lea. Ji-woong se distra distilând un fel de coniac po rnind de la hidromelul lui Paul. astfel c a o armata ce câteva milioane de razboinice vin sa ceara sa adere la federatia neo -belokaniana. . apoi lua un tub si îi goli pe nerasuflate continutul spre marea surprindere a baiatului . 151. continuând sa manânce. devenea nebun de durere si de furie. volumul III 152. E posibil sa mai fie adversare de redus la tacere si o arma secreta este mult mai eficace decât o arma cunoscuta de toata lumea. Se transforma astfel întro mica fiara salbatica. Aceasta nu se lasa asteptata. cetatile federate care se revoltasera împotriva capitalei lor. ru inele vii se dezagrega. sobolanul... se uita sa vada ce face. o preveni Ji-woong. le arata laborato arele focului.O sa te îmbeti. aceasta practica respingatoare se perpetua. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. dimineata. Liceul se transformase într-un adevarat furnicar cu ocupantii sai grupati peste tot în unitati de productie. adevarata teroare pentru semenii lui pe care îi ranea si îi punea pe fuga.Esti prima care gusti. caci ele ar fi preferat sa manânce sardele "cuminti" decât sa alerge dupa rozatori. dar nu le spun nimic despre inventia lampioanelo r. Îti place? Fara sa raspunda. cea care c osea fundul sobolanului era o tradatoare. Caci atâta timp cât una dintre ele accepta sa coase fundurile sobolanilor. Pretinde ca Printesa 103 nu are nici un amestec în acest succes si ca numa i adevarata credinta este salvatoare. Nu se stie niciodata. Nimeni nu stia cum sa se debaras eze de acele mici animale. fiecare lucrând la un proiect precis. Julie lua alte trei tuburi pline si le bau continutul cu aceeasi sete. Aducerea pisicilor nu putea intra în discutie. Toate furnicarele din vecinatate afla despre înfrângerea piticelor. Aflat în imposibilitate de a elimina în mod normal ceea ce consuma. fa bricile de conserve erau infestate de sobolani.. La rândul ei. SRL-ul se putea lauda ca este una dintre companiile cele mai dive rsificate din lume. iar câteva mi nute mai târziu. ..Printesa 103 îsi reia locul în vârful domului ca sa observe reactia inamicului la trezire. emite ea sententios fara sa stie c e înseamna acest cuvânt. se bucura de o marire de salariu si era promovata pe postul de co ntramaistru. tovarasele lor au murit aproape toate. în Bretagne. . se bâlbâi fata. Dar pentru celelalte muncitoare din fabrica de conserve. Au a dormit si. Supravietuitoarele o pornesc înapoi pe drumul spre cuibul lor. 23 clameaza sus si tare ca Degetele le-au ascultat rugaci unile.. În ce de a opta zi. pârghiei si rotii. nimeni nu stie cum s-a obtinut victoria. Atunci c ineva a avut ideea sa se coase fundul unui sobolan viu cu un fir gros de par de cal. Deoarece în afara de razboinicele care au luat parte la batalia noptii.

aproape în stare de dementa. caruia îi venea din ce în ce mai greu sa-si ascunda emotia. nici vrajitori. Tinerii ucenici. cât si în ceea ce priveste moralitatea. periculoas e si intoxicante. Initierea este.. APUSUL REVOLUTIEI FURNICILOR Cocteilul Molotov fusese aruncat de Sobolanii Negri ai lui Gonzague Dupe yron. Initierea samanica este o reminiscenta a adaptarii omului la natura. . fie dispari. samanii sunt depozitarii si probabil autorii literaturii orale. În stare de pericol. ucenicii reusesc sa vizualizeze unele forte si sa se familiari zeze cu starea de transa extatica. practic nu manânca. reapare în sat epuizat. Urmara si alte cocteiluri Molotov. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Urmeaza apoi o perioada de viata singuratica de aproape trei ani în padure . În st are de pericol. Julie zari ceva. capacitatile intelectuale si intuitive. Nu-ti plac? întreba ea. volumul III 154. cânt ece si dansuri. nici întelepti. autorul cartii Filozofia biol ogica. divizata în patru perioade de trei zile de instruire si tre i zile de odihna. ci mesteca frunze de tutun si beau suc de tutun. . . Prin fereastra trecuse o cometa imensa în vârf cu flacari vioaie. poetice si eroice care vor constitui baza întregii culturi a statului. în plus. portile mari de fier devenira permeabile. Este paradoxal ca aceasta educatie prin distrugerea personalitatii umane pentru reveniirea la un stadiu de animal salbatic îl transforma de fapt pe saman în super-gentleman.. Samanii nu sunt nici sefi. Samanii iakuti din Siberia au o cultura si un vocabular de trei ori mai bogate decât concetateanul lor mediu. Nemâncatul si consumul de tutun le provoaca febra put ernica si alte tulburari fiziologice. se constata folosir ea din ce în ce mai raspândita a narcoticelor si a ciupercilor halucinogene. Dar nu era o cometa.Am baut ca sa am curaj sa-ti spun asta. presarata cu probe fizice periculoase care îl plaseaza pe individ la limita vietii si a mortii si îi di strug personalitatea. Dupa câteva zile ale acestei initieri extenuante. Baiatul se dadu înapoi. Maestrul va încerca sa trezeas ca la tânar facultatea de a-si transforma halucinatiile în experiente "extatice" con trolate. la sfârsitul initierii. Lui i se parea sublima. sunt initiati în traditii. zise ea dintr-o rasuflare. fie te adaptezi. Un saman batrân îl va lua atunci în grija lui pentru continuarea initierii.Esti beata. murdar. Acest f enomen indica o scadere a calitatii educatiei tinerilor samani si o slabire prog resiva a puterilor lor. Rolul lor consta pur si simplu în a-l reconcilia pe om cu natura. Aceasta p rezinta aspecte mitice.Vreau sa te iubesc în seara asta. La indienii din Surinam. Cuverturile luara foc si. nici preoti. faza initiala a uceniciei samanice dureaza doua zeci si sapte de zile. dupa arderea lor. În zilele noastre. observi fara sa judeci si fara sa intelectualizezi. îsi apropie mâna de pantalonii lui i-woong. este un cetatean mai puternic a tât în ceea ce priveste stapânirea de sine. Se sarutara. Deodata. Era un cocteil Molotov. Înveti sa uiti. Pe toata durata uceniciei. . Julie era în întregime goala când. în general sase tineri ajunsi la pubertate. Edmond Wells.c aci e vârsta la care personalitatea e înca maleabila . Daca supravietuie ste. în pregatirea pentru transe extatice. cu blândete. ENCICLOPEDIE SAMANISM: Aproape toate culturile omenirii cunosc samanismul. Samanul. 153. Observa si imita miscarile si strigatele animalelor ca sa le întel eaga mai bine. în timpul careia ucenicul saman se hraneste singur din natura. Dupa parerea profesorului Gerard Amzallag.

Dar golanii împrastiati pe toate strazile nu erau usor de prins. Comisarul urmarea de la departare situatia cu binoclul si observa ca acu m aproape toti aparatorii liceului iesisera. Un cocteil Molotov lovi furnica-totem si dadu foc insectei de polistiren . . David. dar Julie transmisese tuturor: "Sa nu se raspund a la provocari". Dar totul era deja cuprins de flacari.În numele vointei noastre de a reusi o revolutie fara violenta. Sunt deja peste cinci miliarde.Narcisse! Vor violenta. aparuta ca din întâmplare. ca se si repezisera prosteste cu capul în ainte! . E la spital.Prin droguri. O lua la fuga pe culoare. În curte se forma un lant de oameni care îsi dadeau din mâna în mâna galeti de apa . Revolutionarii erau tentati sa ripostez e atacurilor Sobolanilor Negri. Nu noi am ales-o. Turbat de furie. Si pentru ca suntem mai civilizati decât acesti derbedei. Sobolanii Negri vazura acum prin poarta amenajarea satului si tintira standurile. Lua foc standul produselor alimentare al lui Paul. Ji-woong. Ji-woong.Prin razboaie. si poate chiar un mort. Prefectul se gândi. . David îi sf atui sa foloseasca mai bine nisipul. o vor avea! Ordona amazoanelor sa puna mâna pe Sobolanii Negri.În acest caz. zise el. au cazut în capcana violentei.Prin meciuri de fotbal. . Se pare ca Degetele nu au descoperit ca noi controlul biologic al naster ilor: produc prea multi copii si numai dupa aceea fac prelevari. populatia lor creste în mod expone ntial. REGLARE: Degetele au o crestere de populatie exponentiala si practic nu mai au pr adatori. Politistii din duba aflata în fata liceului nu faceau nici o miscare.E o colectie unica! Trebuie salvata! striga el.Da.Raniti grav? . .În numele carei legi trebuie sa luam palme fara sa ripostam? întreba o ama zoana enervata. devenim ca ei. deschise poarta si se repezi la Sobolanii Negri. Leopold si Paul fura si ei batuti. Aceasta tehnica arhaica ar merita sa fie ameliorata caci pierd foarte mu lta energie la fabricarea unui puiet excedentar ca si la eliminarea mai târziu a a celuiasi puiet excedentar. Julie nu mai rezista: . . îl luase im ediat pe Narcisse ducându-l de acolo cu sirenele pornite. Cum se face reglarea populatiei în aceste conditii? Aceasta reglare se fa ce în felul urmator: . Stingeti focul si fiti calmi! Fu atins si standul de haine facut de Narcisse. Dar cisterna era aproape goala si risipeau un lichid foarte pretios. Abia daca agitase o cârpa rosie în fata lor. Leopold si David ajunsera prea târz iu.Julie se îmbraca în mare graba. Se batu cu curaj dar. . Peste tot se stârnis e panica. FEROMON ZOOLOGIC: REGLARE Salivatoare: 10. Daca ne comporta m ca ei. În ciuda acestor mecanisme de compensare. 155.Prin accidente de masina. stilistul lua o bara de fier. Ai mâna libera sa cuceresti cât mai repede liceul. . cazu sub loviturile bandei lui Dupe yron si fu lasat lat pe pavaj. repede dezarmat. Act de bravura in util. Sobolanii Negri se împrastiau si o ambulanta. Maximilian regreta ca nu apelase la el m ai devreme. . Paul. Portile erau întredeschise si ultima forta vie a revolutionarilor era ocupata cu stingerea incendiilor.Prin foamete. raspunse Julie. Tânarul Gonzague îi usurase treaba. . Iar revolutionarii erau mult mai putin sireti decât si-ar fi închipuit.

Le cheama pe cele douasprezece exploratoare. dincolo de acest entuziasm colectiv. pietre fumegânde. Viata delfinului este o enigma. Printesa 103 prefera sa extirpe religia din furnicar înca de acum. Sa u mai probabil niste precursori. Cu 13 în frunte. ENCICLOPEDIE MALITIA DELFINILOR: Delfinul este mamiferul care are cel mai mare volum cerebral în comparatie cu marimea lui. delfinii respira aer. s-au saturat si s-au întors în apa. din motive necunoscute. entuziast si curios. La gurile de aerisire. Stie ca Degetele nu sunt zei . Sa fie numai tulburare sau frica? În acea a patra zi a noii ere. mai mult nu va fi în stare sa suporte. Totusi. proaspat. Deistele trebuie ucise. Toate culoarele sunt pline de cercurile lor mistice si put de rugaciuni le lor sterile. în timp ce pe usca t ramâi lipit de sol. femelele nasc pui vii si îi alapteaza . ati citit bine: altadata de lfinii aveau picioare si mergeau si alergau pe uscat. dar crede ca cele care le venereaza vor strica totul. frunze sau crengi carbonizate. iedera ucide arbustu l. Numai copiii sun t dispusi sa învete. Efluviile sunt slabe. Lucratoarele duc la depozitul de gunoaie cad avrele si produsele experientelor ratate ale inginerelor. 103 decreteaza ca deistele au comis destule pagube. Probabil ca semanau cu foc ile. Spr ijinita puternic de casta stiintifica si militara. 103 ia hotarârea sa puna capat o data pentru totdeauna influentei religioaselor. mâinile lui transformându-se în înotatoare. 156. De ce s-au întors în apa? Apa prezinta avantaje pe care nu le are mediul terestru. se poate observa ca înotatoarele sale anteri oare înca mai contin osatura unor mâini cu degete lungi. RAZBOI RELIGIOS Printesa 103 percepe spiritul colectiv al populatiei din jurul ei. Stie ca în felul asta. furnicile-soldat regleaza intrarea aerului si a c etii. tânar. Esecurile inginerelor focului prezinta forme deosebit de hidoase si urât mirositoare: lacuste cu cuticul e rasucite în forme de sculpturi abstracte. Poate ca fiind fo . 157. Pentru un cap de aceeasi marime. Faptul ca numarul Degetelor creste permanent înseamna disparitia a câtorva s pecii de animale si vegetale. Ne imaginam cu usurinta ce ar fi devenit în zilele noastre delfinii. Sunt mamifere caci altadata au trait pe uscat. Micile lor creiere sunt hotarâte sa reuseasca aceasta misiune. dar problema este ca un Deget distruge o masa considerabila de vegetale si de animale. Dar. si murdareste o mare cantitate de aer si de apa. o întreaga trupa se pune în miscare. daca nu intervine rapid. Daca o iedera paraziteaza un arbust si nu e smulsa. În apa. mai înain te de a fi invadat cu totul. Este foarte usor sa întretii superstitia si cultul un or zei invizibili. nu e nevoie de haine. În hambare se acumuleaza hrana. Are stima fata de Degete. Da. Printesa mirnieceeana a vazut lumea de sus. ci numai niste animale mari si grase cu un comportament diferit de al lor. Examinând scheletul delfinului. într-o zi. dar nu mai putea sa fabrice unelte. creierul c impanzeului cântareste în medie 375 de grame iar cel al omului 1450 de grame. Ca si oamenii. ultime vestigii ale vietii sale terestre. nu va avea ulti mul feromon. delfinul putea sa se miste cu mare viteza în apa. de casa sau de încalzire. Nu i-a fost usor sa-l faureasca. cel al delfinului cântarind 1700 de grame. aceasta cifra ar putea sa para derizorie fata de numarul furnicil or de pe planeta. Daca planeta noastra poate sa suporte cinci miliarde de Degete. Au trait pe uscat si apoi. Printesa 103 percepe si un fel de tulburare. cu cr eierul lor mare de 1700 de grame daca ar fi ramas pe uscat: niste concurenti.Sigur. Te poti misca în trei dimensiuni.

delfinii sunt de multa vreme doritori sa comunice cu noi. Au un sistem de comunicare acustic care se întinde pe un foarte larg spectru sonor. volumul III 158. Obiecte sparte. spuse David. În fumul corturilor si al st andurilor incendiate. Nu mai puteau folosi furtunele împotriva incendiului. Maximilian ordona pornirea de urgenta a apei. Îi contactara imediat prin telefonul celular pe studentii americani si le transmisera toate fisierele. de televizor. Înca sub efectul precedentelor înfrân geri. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute.baieti si f ete -. Atâta timp cât mai exista rezistenta. Vorbirea omului se întinde de la frecventa 100 la 5000 de hertzi. se pare ca delfinii au dezvoltat un limbaj propriu. Julie pleca în cautarea celor Sase Pitici. Dupa cocteilurile Molotov. fiind perfect adaptat mediulu i sau. nu are nevoie de masina. Gasi doi în laboratorul de inform atica. În picioare pe balconul unei case din fata.arte prost adaptati mediului nostru de viata am inventat noianul de obiecte care ne completeaza posibilitatile organice. maturi. . remarca acest cercetator. suiera ca si cum ar dori sa ne faca sa întelegem ceva. Maximilian îsi misca oamenii cu prudenta.Si daca ne prind cu discurile? întreba Julie. Asta permite multe nuante! Dupa doctorul John Lilly. zise Francine. în timp ce grosul trupei aparea pe acoperis. Un grup mic de politisti facu o div ersiune în fata intrarii principale. Flacari. se misca. directorul laboratorului de cercetare a comunicarii din Nazareth Bay . Amenintari. fumul care orbeste si irita. este si speranta. De la primul atac. Edmond Wells. . Aparatorii erau neputin ciosi cu armele lor ridicole. ci sai abordeze de sus.Cel mai bine. Datele erau acum transmise si Julie rasufla usurata. Tipete. Arunca o privire pe fereastra si constata ca un ultim grup de amazoane deosebit de îndârjite înca mai tin ea piept politistilor. de pusca sau de computer. cutii de conserve. Fusese o idee a lui Maximilian: sa nu-i atace din fata. apa fiind oprita. Se împarte tot ce ar putea s a serveasca drept arme de aparare. . . Asediatii alergau pe culoare . ar fi sa expediem toate fisierele spre un computer prieten din strainatate. . . Se apropie spontan d e oamenii aflati pe plaja si de ambarcatiuni.Studentii de la facultatea de biologie din San Francisco ne sustin si dispun de un computer enorm capabil sa ne primeasca "memoria".Grupati-va în legiuni! striga David de la o fereastra. ramasi fara Narcisse. Francine puse repede la loc discurile. ultimilor aparatori le venea foarte greu sa mai mentina ul timele puncte strategice. "Uneori chiar par agasati când persoana nu-i întel ege". Maximilian urmarea predarea li ceului. Ni mic nu mai oprea intrarea pe poarta de fier. urmeaza gazele lacrimogene ale fort elor de ordine: Dupa focul care distruge. Oameni agitati. politistii patrunsera în curte. Spiritul "Revolutiei furnicilor" va gasi astf el un adapost temporar. David si Francine voiau sa scoata discurile din computere. fetele de la clubul de aikido care nu fusesera ranite în încaierare se întorsesera în graba la liceu. În schimb. Corturile erau acum parasite. Ur casera pe frânghii. Delfinul. precum Scipio în fata Cartaginei în flacari. Multimea de revolutionari fuge în toate directiile. Pe culoar se auzi zgomot de cizme. Politistii se apropiau. ATACUL LICEULUI DIN FONTAINEBLEAU Violenta. în acelasi timp cu cei Sase Pitici. Ar fi mai rau. invective. Sar. înarmati cu bastoane. Politistii ataca. Dupa ce-i urmarisera zadarnic pe Sobolanii Negri. Nu voia sa repete greseala de a su bestima-tinerii adversari.Trebuie sa ne salvam memoriile! striga tânarul. . Urlete .Nu cred ca s-a terminat cu noi.

vin politistii. Imediat ce percepe efluvi ile celor care sosesc. se grabeste sa trag a. . Daca spun ca e falsa .Niciodata! Un politist aparu în cadrul usii. furnica deista se târaste si gesticuleaza putin ca sa-si întinda picioarele. Si tot asa la nesfârsit.Gata. Cei care au oceli cu infrarosii disting gr affiti ciudate pe pereti. ENCICLOPEDIE PARADOXUL LUI EPIMENIDE: Fraza "aceasta fraza este falsa" constituie par adoxul lui Epimenide. . Alunecara fara probleme pâna în curte. furnicile au facut nu numai cercuri. politistii le pierdura urma. Datorita indiscretiei f eromonale.Unde mergem? 159. Julie se uita la deschizatura întunecoasa din fata ei. Aici. Pr in ceata aparu o mâna viguroasa care o trase dupa ea. O grenada lacrimogena cazu lânga Julie si fu învaluita de o ceata groasa. Cercuri discutând cu furnicile. Care fraza este falsa? Aceasta fraza. MOARTE DEISTELOR Pe aici! Grupul condus de 13 înainteaza pe culoar. Coborî prima si cazu în curte. Ajunsera la intersectie. . în fata acelei iesiri secre te care ducea în pivnita. animalul-poarta îsi agita clestisorii si emite feromoni de alarma. În locul fruntii late a portaresei e acum un tunel fumegând. Tinerii se repezira spre perd ele. Furnicile-soldat. . au descoperit pasajul secret care duce la bârlogul deistelor. am gasit-o! zise Julie aratându-i cartea si geanta de spate. spun adevarul. Printre lacrimi.E acolo! Puneti mâna pe ea! striga în portavoce Maximilian care conducea m anevra. tu vârful mandibulei. David o împinse la dreapta. Reusi sa-l respinga si chiar sa traga zavorul la usa. Cu un ultim efort. Jul ie si David alergau. . David îsi agita maciuca ca sa câstige timp. dar e doborâta mai înainte de a fi putut sa provoace vreo cât de mica paguba. Asediatorii reusisera sa rupa o stinghie din usa blocata si sa arunce în c amera o bomba lacrimogena.Enciclopedia! Pipai cuverturile cuprinsa de panica. Reginele lor fug prin subterane. E o furnica-portareasa al carei cap mare astupa iesirea. În labirintul format de pivnita liceului.Vino. E destul sa ridici un bulgare d e ciuperci ca sa intri. ci si adevarate fresce. Iata imaginea zeilor în actiune.Francine lua perdelele din care facu o frânghie pe care o lega de balcon. . îi zise David. Julie si David tusira. În agonia ei. Acesta es te situat la nivelul patruzeci si cinci în subsol. Pot fi vazute cercuri care ucid furnici. care se afla acolo din întâmplare. . Deodata se crispeaza în forma de cruce cu sase brate mai mult sau mai putin rigide. Razboinicele patrund. . Faptul ca deistele au reusit sa converteasca furnici atât de deosebite pre cum cele din casta portareselor. Sub loviturile laicelor. David o duse pe Julie la clubul lor de muzica. toate foarte bine echipate în materie de mandibula. O furnica deista artilerista. Trupa ucigasa înainteaza si se loveste de un prim sistem de securitate. indica foarte clar amploarea puterii lor. Gaura din usa devenea din ce în ce mai mare. tânarul arata ca mai aveau ceva de facut: sa distruga fisierele ca sa nu puna mâna pe ele politia. usa blindata vie sfârseste prin a-si da sufletul. la dreapta era canalizarea. Cercur i hranind furnici. se d eplaseaza cu pasi prudenti pe culoar. Fa ca furnicile. Deci nu e falsa. La stânga era pivnita imobilului vec in. 160. Tânarul se grabi sa lanseze peste tot comanda de formatare a discurilor. Fraza trimite la propriul ci reflex inversat. Deci e adevarata.Las-o. muribunda emite cât poate de puternic: Degetele sunt zeii nostri.

aspre. Vor fi momente precise când apare somnul prof und. sa notezi la minut acea oboseala care survine în gener al pe la orele optsprezece. stiind ca va reveni dupa aceea la fiecare ora si jum atate. e de ajuns. Adevaratul somn profund. Uneori.. dar era compensat de auz si de voce . Trupa ajunge într-o sala mare. Toate acele cadavre expuse constituie un luc ru foarte indecent. într-o grota. cu atât reusea sa discearna mai bine forma locului unde se aflau si pâna si obstacolele d in fata lor. 162. volumul III 163. sa nu dormim decât o ora pe zi profitând de aceasta ora de regenerare completa. De fapt. la fel ca refrenul unui cântec. care alearga-n iarba". Astfel ne recuperam perfect fortele în foarte putin timp si ne sculam în plina fo rma. lipicioase. daca am sti sa cadem cât mai repede în acest somn profund. Si îsi dadu seama ca datorita rever beratiei vocii. deoarece nu se aventurasera niciodata pâna acolo. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. volumul III 161. putem sa ne învatam progre siv creierul sa comprime faza de somn ca sa nu pastreze decât partea lui important a. Cum se poate proceda în mod practic? Trebuie sa reusesti sa-ti recunosti propriile cicluri de somn. Pe pereti. Ce era acel lucru moale s i caldut pe care Julie îl pipaise cu vârful degetului? Un excrement? Mucegai? Un ani mal? Ceva vegetal? Era viu? Mai departe era o portiune ascutita. CULTUL MORTILOR Razboinicele înainteaza cu pasi mici pe culoarele care duc la bârlogul deist elor. se repeta la fiecare ora si jumatate. 21:36. func tiona ca un liliac care. nu stim cum sa stapânim calitatea si cantitatea somnului nostru. Mirosea urât. Cu cât acestea erau mai ascutite. Ca sa-si faca curaj. putea mai mult sau mai putin sa evalueze spatiul de care dispune a în fata ei. Peste tot sunt sculpturi ciudate: corpuri d e furnici golite de carnea lor si încremenite în atitudini de lupta.. FUGA PRIN CANALIZARE Înaintau în întuneric. 23:06 etc. îsi dezvolta capacitatea de a percepe volumel e datorita emisiei si receptiei sunetelor. Constata ca în întuneric vedea mai bine daca închidea pleoapele. du reaza doar o ora pe noapte si este împartit în mici secvente de cincisprezece minute care. încetisor. cercuri malefice. Daca oboseala survine de exemplu la orele 18:36. fara sa-si dea seama. Dar. totusi. Simtul pipaitului era deficitar. cercurile gravate sunt din ce în ce mai numeroase. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Daca ne culcam fix în acele momente si ne obligam sa ne trezim trei ore ma i târziu (cu ajutorul eventual al unui ceas desteptator).Edmond Wells. de exemplu. am putea foarte bin e. ENCICLOPEDIE SCOALA SOMNULUI: Petrecem douazeci si cinci de ani din viata dormind si. Julie începu sa fredon eze: "Un soricel verde. Probabil ca într-o zi copiii vor învata la scoala cum sa-si controleze somnul. Edmond Wells. cel care ne permite sa ne recuperam fortele. unele persoane dorm zece ore la rând fara sa aiba acest somn profu nd si se trezesc dupa aceste zece ore complet epuizate. alunecau si nu aveau nici un mijloc de orie ntare. urmatoarele vor urma în mo d normal la 20:06. Pentru as ta. Razboinicele stiu ca deistelor le place sa pastreze ramasite . 13 si trupa ei se dau înapoi. Cercuri mistic e. apoi un rotund umed. Simtul pipaitului nu era înca destul de sensibil ca sa le furnizeze inform atii precise. Calcau pe solu ri poroase.

. E prea mult. Atun ci când începi sa acorzi importanta cadavrelor. Politistii se oprisera si îsi plimbau lanternele putin mai departe peste m izeriile plutitoare. David si Julie abia daca au timp sa se afunde în lichidul mizerabil. în sala nu a mai ramas decât o îng ramadire de bucati inutilizabile. Carcasele pocnesc ca st icla. . Calca cu ghearele antenele uscate. Razboinicele contempla cu spaima spectacolul acelor corpuri nemiscate ca re par ca le sfideaza desi nu sunt animate de nici un suflu de viata. dar cu zgomote înabusite. E logic. dar deja aud alte z gomote. F urnica care emite este 23. David mentinu capul fetei sub apa. Toate aceste deiste bolnave trebuie ucise. Ochi de sobolani. arunca bucati de torace. . îsi zise 13 contemplând acel muzeu pi etrificat. Printesa 103 îi povestise lui 10 ca Degetele îsi dateaza nasterea civilizati ei din momentul în care au încetat de a-si mai arunca mortii la gunoi. 164. URMARIREA CONTINUA În canalizare. asta înseamna ca crezi într-o viata dinc olo de moarte si deci visezi sa ajungi în paradis. Iar nu mai avea aer si ma i simtise si o coada de sobolan care îi atinsese usor obrazul. Acestia erau mai mici. Încaperea pute a acid oleic. cea pe care deistele o numesc "profetesa".De data asta nu mai e vorba de sobolani. zise iar vocea grava. Politistii lumineaza suprafata apei chiar deasupra capetelor lor. David îi ceru fetei sa stea p e burta. Ea predica ca sus. Poate ca asta este marea forta a deistelor: sunt si mai puternice moarte decât vii. Se avânta pe un culoar transversal si ajung în sfârsit într-o încapere spatioasa u nde o adunare de furnici asculta. acum veneau adevaratele rozatoare si se prega tea o noua înfruntare.le pamântesti ale defunctelor lor ca sa-si aminteasca de existenta lor. Intra instinctiv în apnee. Acele cadavre trebuie sa fie aruncate. Razboinicele intra cu mare discretie si se amesteca printre auditoriu. dar e greu de tradus: Mortii trebuie sa se reîntoarca în pamânt. David învârteste bâta si alunga sobolanii. cu mult deasupra antenelor lor. Deodata aud zgomote înabusite. dar mai numerosi. Asta e inconvenientul ascunzatorilor situate la capatul unor culoare prea întortocheate: vaporii feromonali circula foarte prost. traiesc Degetele gigantice care le supr avegheaza toate faptele si le supun unor încercari ca sa le faca sa progreseze. Vazu doua cercuri de lumina care lumin au tot felul de mizerii care pluteau deasupra fruntii lor. pe una dintre ele urcata pe o înaltime. Din fericire. Nu avem de ales. alarma olfactiva data de furnica-portareasa si de artileri sta nu a fost perceputa pâna aici. pe câtiva lovindu-i zdravan în trecere. cântecelul nu mai este de ajuns ca s-o linisteasca pe Julie.Mi se pare ca în partea asta a miscat ceva. 13 lanseaza semnalul.Parca cineva s-a aruncat în apa. Încearca sa profite de acel ragaz ca sa se odihneasca. Dupa aceasta actiune. Fasciculele unor lanterne lumineaza tunelul. Razboinicele au impresia ca s-au batut cu un inamic prea usor de învins. Julie se lipi de David. gauresc craniile goale. A nu-ti arunca mortii la gunoi este un act mult mai putin anodin decât pare. Razboinicele sparg cu furie corpurile goale. . . îsi zice 13.Vin spre noi. Probabil ca e sala profetiilor amintita de spioane. Exista o e xpresie proprie a furnicilor care spune asta. un par fum de descompunere organica insuportabil pentru orice furnica sensibila. Cizmele alearga p e mal. zise o voce de barbat. Dupa Sobolanii Negri. O împinse pe Julie în apa si o urma. Ochii i se deschisera instinctiv. Vad apropiindu-se niste puncte rosii. murmura David. .Mi-e frica. Cimitirul este ceva propriu Degetelor. cu antenele ridicate.

.De data asta m-a întepat.Mâinile sus.Vrând sa facem mai bine. Cele mai rele calamitati au fost opera unor pretinsi idealisti. Sa profitam de confor t. pâna la urma vor iesi la suprafata.Sa asteptam. David avea si el ochii deschisi sub apa. zise Julie care capata siguranta. Se uita la ceas .De ce mai traim daca nu pentru ameliorarea lumii? întreba Julie. Cred ca ar fi mai rezonabil sa încetam de a mai vrea sa "facem mai bine". Uluit. Deodata fura luminati de o lumina puternica. . Îi arata lui Julie cum sa-si tina numai narile afara din apa. În ziua în care toate generatiile vor face la fel ca precedentele. Poli tistul tinea îndreptate spre ei lanterna si pistolul. raspunse al doile a politist. . duse o mâna la gât. E normal ca fiecare generatie sa încerce sa faca mai bine decât precedenta. Dupa ce luminile lor albe se departara destul de mult. avem nevoie doar sa ne bucuram de ceea ce avem deja.Daca ar fi fost în apa. .Asta va stabili judecatorul.Si cine va cere s-o faceti sa evolueze? Vreti sa vorbiti despre asta? Foarte bine. ar fi iesit deja la suprafata. am timp berechet. nu! Nu iar. insecta strapungea pielea politistului. Parerea mea este ca ati facut ce era mai rau. Îi ajuta pe cei doi prizonieri sa iasa din apa murdara. nu aici! exclama comisarul. David lua lanterna comisarului si îi lumina capul. Cretinul ala a stricat totul pentr u ca voia cunoasterea. si. am inventat bomba nucleara si bomba cu neutroni . ca si cum s-ar fi luptat cu o fantoma. zise unul.. zise el înainte de a cadea în genunchi si de a se prabusi.Pur si simplu ca sa profitam. Nimeni nu poate sta atâta timp la fund.Nu e o viespe. . de fructele copacilor.Dar daca lumea nu e putin îmbrâncita. zise Julie. . Nu avem nevoie sa stim.Stop. domnisoara Julie Pinson în persoana. ordona vocea comisarului Maximilian Linart. Maximilia n dadu din umeri. Probabil ca au fost sobolanii. . În aer se auzi deodata un bzzz. si asta înca de la Adam. adica ati introdus o zona de haos într-o lume ordonata. Cu mandibula. Se apropie. totul devine mai complex. de ploaia calduta de pe fata. Daca sunt sub apa. . Cel e mai rele nebunii ucigase au fost comise în numele libertatii. .Ia uite-o pe regina revolutiei. Julie scutura din cap. Eu v-as da pedeapsa m axima. . primul om. . e o furnica zburatoare! Si se agita de parca ar vrea sa ne spuna ceva. Julie si David sc oasera capul în întregime din apa si respirara zgomotos. Din fericire nasul era o protuberanta a fetei si pu tea sa fie scos afara mentinându-se restul fetei sub apa. insecta mizerabila? Agita bratul în aer. z ise David. se amelioreaza. admiratori ai furnicilor. . Oamenii nu aspira decât la fericire si fericirea înseamna imobilism si lipsa oricarei revizuiri. . Cele mai mari mace luri au fost faptuite în numele dragostei de oameni. -Cu cine s-a luptat? Cu sânge rece. David se uita la pistolul care zacea în fata lui.Lumea nu vrea nimic altceva decât sa fie lasata în pace. Se întoarse brusc si se grabi sa-si descheie pantoful.Putem schimba lumea în bine. . vom avea în sfârsit pace. brusc. Sunteti arestati. ca s a respire. . . Cu sângele purpuriu . devine rigida si nu mai evolueaza.Ai pofta de o noua partida de tenis.N-am facut nimic ilegal! protesta Julie. ne ducem tot timpul direct spre catastrofa.Oh. . Nici o miscare. . . ca re îsi închipuie ca sunt în stare sa amelioreze lumea. O insecta se plimba pe obrazul lui. de iarba. de soarele car e încalzeste.O viespe.Permanent totul se mareste. replica comisarul. Maximilian nu se lasa impresionat. Parerea mea e ca din cauza unor oameni ca voi.

îsi întind picioarele ca sa formeze o cruce cu sase brate si emit. are loc un ritual ciudat. care totusi îsi declarasera supunerea. . zise David.Si acum unde mergem? întreba fata. Cu siguranta ca politistii ne cunosc toate adresele. Cei mai slabi sunt înlaturati treptat pâna când nu mai ramân pentru finala decât doi sobolani. toti ti nerii masculi se bat în duel cu incisivii lor taiosi. Grupul îi of era cea mai buna hrana pe care o are. . Se uitara fix la furnica zburatoare. Razboinicele laice le ataca pe religioase. Dar imediat ce atipeste. îi deschid craniul ca pe o nuca cu dintii. Regele le musca usor nasul ca sa spuna ca el este stapânul si ca le accepta supunerea. .La Francine? . îi rezerva nisa cea mai adânca unde îsi va sarbatori victoria. ENCICLOPEDIE MOARTEA REGELUI SOBOLANILOR: Unele specii de ratus norvegicus practica c eea ce naturalistii numesc "alegerea regelui sobolanilor". Cred probabil ca astfel. Toti ceilalti se prezinta în fata lui. epuizat de placeri. Scoase limba si le înghiti ghidul. Daca a câstigat. Deistele se prabus esc peste tot. cu capul plecat sau aratându-si posteriorul în semn de supunere.La profesorul de filozofie! Mi-a propus o data sa ma odihnesc la el si mi-a dat adresa. toti vor beneficia câte putin din calitatile animalului superior pe care îl aleseser a drept rege. "Ma i întâi actioneaza si apoi filozofeaza". Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Prin mintea lui Julie trecura tot felul de posibilitati. Profetesa 23 întelege prea târziu ce-se petrece. Pornira în pas alergator. îi prezinta femelele cele mai în calduri si ce le mai odorante. . cu urechile pe spa te. . 165. Edmond Wells. vin sa-i gât ul si sa-i spintece burta. s -ar putea sa fie cel al regelui sobolanilor. Învingatorul este ales rege. efluviile lor mistice: . asta înseamna ca es te cel mai bun din trib. cât se poate de delicat. E foarte aproape de liceu. Timp de o zi. Tot asa si oamenilor le place sa-si aleaga regi ca apoi sa-i faca bucate le cu o si mai mare placere.Imposibil.Niciodata. dar era clar ca nu visau. ag onizând. sunt în stare sa-l urmez si pe iepurasul alb a l micutei Alice în Tara Minunilor. Scot de acolo creierul si distribuie câte putin tuturor membrilor tribului. . furnica zburatoare scrise: "Urmati-ma" Julie si David erau socati. Feromonii de alarma zboara în toate directiile.De ce nu la mama ta? . sari afara din apa.care iesi pe piele. cei mai abili si cei ma i combativi din lot.În situatia în care ne aflam. volumul III 166. HAITUIREA Distrugeti. . prin ingurgitare. acoperita toata de negi si pustule. cu labele si cu ghearele . Asa ca nu aveti încredere daca vi se ofera un tron. Apoi. Deodata îi veni o idee. D oi-trei din acei masculi tineri. Un sobolan speriat prefera sa se arunce în apa decât sa riste sa fie strivit . Sa iesim la suprafata si sa mergem la el. Julie si David o pornira din nou prin labirintul canalizarii.Foarte bine. dar insecta nu avu timp sa-si ia zborul. asteptând sa le indice directia.Atunci unde? .Sa urmezi o furnica zburatoare care scrie în franceza cu mandibula? zise Julie sceptica. Probab il ca se afla deja acolo. O broasca oribila.

adunarea se organizeaza ca sa reziste efectului de surp riza. laicele le taie capul. îsi continua drumul cu ac esti noi paraziti. în timp ce trei lucratoare mari sapa în mare graba o iesire care sa-i permita sa fuga. deistele se lasa sa moara ca sa-si protejeze profetesa. În acea cursa de urmarire. spre marea stupefactie a credincioas elor. Apoi se duse sa le pregateasca ceva de mâncare. Se vorbea despre ei. de rau. Enormul tub lipicios se târaste deja pe pereti când 13 si razboinicele ei aj ung la fata locului. Profetesa se napusteste spre râma si. Îsi arunca hainele murdare de regina la gu noi si îmbraca un trening al profesorului. razboinicele laice sunt pe urmele lor. Mica trupa fuge pe culoare. Julie stia ca Narcisse fusese batut de Sobolanii Negri si luat apoi din drum de o ambulanta. Pe ecran aparu fotografia lui Narcisse. De bine. cu câteva conjurate scapate de la masacru. Degetele sunt zeii nostri. Chitinele se topesc. Un covor de stele încremenite începe sa acopere solul si. Religia nu a creat doar cultul mortilor. sa se foloseasca de acel anelid ca de o masina subterestra.Multumesc. O râma le bareaza drumul. Urca? Coboa ra? Mirosul de anelida nu este chiar atât de tare ca sa poata sa fie bine dete ctat în labirintul de culoare al metropolei mirmeceene. Ca davrele ocupa uneori în întregime trecerea.Narcisse e în coma! exclama Julie. Razboinicele deiste se grabesc sa se grupeze în jurul lui 23. ducându-le cu ea pe deistele fugare. Marcel Vaugirard l ua un interviu unui politist care spunea ca aceasta asa-zisa "Revolutie a furnic ilor" era de fapt isprava unui grup de anarhisti. sapa o brazda în flancul lui si arata spre acea rana ca spre tambuchiul unei ambarcatiuni. ca sa formeze un baraj cu corpurile lor. cea mai pretioasa dintre ele. E pe ntru prima data în istoria mirmeceeana când atâtea furnici se lasa omorâte ca sa o apere pe una singura dintre ele. cu oua si clatite. 23 îsi interpeleaza câteva însotitoare. Fiecare cadavru încremeneste într-o cruce si scoate un strigat de moarte. domnule. Deodata sunt blocate.Degetele sunt zeii nostri. Trag cu jeturi de acid. Profesorul le dadu ceva de baut si o punga de alune. Apoi se întinde pe canapeaua din salon. dar cunosc mai bine locul decât asediat oarele si stiu exact unde sa coteasca ca sa scape de ele. zise David care si el îmbracase un tr ening. 167. pentru ca e dotat doar cu un sistem nervos restrâns. Degetele sunt zeii nostri. Le aduse sandvisuri cu somon. viermele e foarte gras. ci a nascut si întâietatea preotilo r. ca sa nu fie haraz ite cultului martirilor. 23 îsi încurajeaza însotitoarele epuizate si ranite: Urmati-ma. Asta e ideea ei. Fiinta lipicioasa aluneca deci linistita. Trebuie sa fug . fuge prin tunel. Julie se repede sa faca un dus. Profetesa 23 profita de aceasta sa nsa si. Dar de aici si pâna la a si-l închipui în coma! . Se oferi sa-i gazduiasca. Într egul grup reuseste sa intre în corpul lui fara sa-l omoare. raspunzatori printre altele de ranile care îl adusesera în stare de coma pe un tânar licean. obligându-le pe urmaritoare sa le taie pic ioarele ca sa poata trece mai departe. Deistele nu sunt mai mult de zece. . Animalul se cabreaza când simte atâtea prezente straine patrunzând în corpul lui dar. Profesorul deschise televizorul. Nici macar reginele nu au avut parte de atâta fervoare. . cu o lovitura de mandibula. Laicele nu pot sa stie în ce directie se îndreapta. Ne-ati salvat. ACASA LA PROFESORUL DE FILOSOFIE Profesorul de filosofîe nu fu deloc surprins sa-i vada sunând la usa lui. Jeturi ratacite fac sa se pra buseasca bucati întregi de tavan. Din fericire. Aceste decapari le încetinesc ofensiva.

zise David. .Nu vezi ca vrea sa pierzi timp? Haide sa fugim de-aici.Si? Oamenilor nu le pasa. dar era prea târziu.Am avut încredere în dumneata si ne-ai denuntat! . Cel mai bine ar f i sa stati aici pâna când lucrurile se vor domoli. Ne vor prinde si pe noi. În coltul jucariilor îi astepta un cort de indian. Stau în jurul viscerelor palpitânde care miros îngrozitor. Multumim pentru sandvisuri si la revedere. Sunteti niste revolutionari de bâlci! În schimb. mai copii! zise profesorul de filosofie. În materie de revolutie. . Apoi o luara la fuga. Julie si David intrara ac olo. exista niste re guli care trebuie respectate. Veti arata mult mai bine ca martiri decât ca utopisti.Ce poveste. murmura Julie naucita. Tre cura printr-o trapa si urcara pe acoperis. furnicile înteleg cum se propulseaza anelidul. raspunse David. Prin gura. Din interior. Apoi pe ecran ap arura fotografiile tuturor membrilor formatiei rock si aflara cu satisfactie ca toti scapasera. Daca nu sunt camere de luat vederi ca sa înreg istreze evenimentul. Toate acele vorbe provocatoare aveau drep t scop sa le distraga atentia si sa-i retina acolo. 168. . Poli tia era pe urmele lor. David schiopata putin dar bastonul îl ajuta sa se mi ste destul de repede. conducatoarea fetelor de la scoala de aikid o. spunea firma. Julie întelese abia dupa ce remarca ca profesor ul se uita mereu la ceasul din perete. ca în toate privintele. Auzi sirenele masinii de politi e..Deci nu va place revolutia noastra? întreba Julie uimita de tonul profes orului. . .Nu înteleg. "Veti gasi aici tot ce aveti n evoie". ferindu-se de privirile lor acuzatoare si tragând neglijent din trabuc.Ne-ai denuntat! .Totusi am pus pe picioare afaceri comerciale solide. zise profesorul de filosofie. se acoperira cu jucarii si asteptara sa se faca liniste în jurul lor ca sa ad oarma. Perfectionez educatia voastra de revolutionari. domnule. iar jurnalistii se vor ocupa intens de voi. ghemuiti unul în altul si tematori ca doi pui de vulpe. Seara era frumoasa si era lume multa pe strazile din Fontainebleau. revolutia noastra a fost o reusita. Daca ar trebui sa va dau note. deloc.Era necesar. Precum si Elisabeth. . Înca mai putem r eusi.Sa intram. O trase dupa el pâna la ultimul etaj. e ca si când n-ar exista.Trebuie sa-l vizitam la spital. Julie era scârbita. E indispensabil. Urmatoarea etapa: închisoarea. zise profesorul aducând cafelele. Julie sari în picioare. . Sobolanilor Negri le-as da nota o pt. Julie era indignata pentru ca toate distrugerile de la liceu erau puse p e seama "Revolutiei furnicilor" . zise ea.Nu se poate. Din punct de vede re economic. -Nu. . Apoi se duse sa faca cafea. apoi pe altul si iar pe altul. PRIN ÎNTUNERIC Furnicile deiste calatoresc în întunericul urât mirositor si vâscos al maruntaie lor râmei. David o împinse pe Julie pe scara. . abia daca v-as da 4 . Tot i revolutionarii au trecut prin asta. dar stiu ca afara e moarte sigura. zise Julie. David o prinse de brat. îngh .Ati esuat. îl aprinse fara graba si trase primul fum cu voluptate.Nu fac decât sa va ajut sa treceti la etapa urmatoare. Julie îs i recapata toate reflexele în momentul în care porni în jos pe un burlan de scurgere. Profesorul de filosofie lua un trabuc dintr-o cutie. Luminile unui supermarket clipira lânga ei si Julie îsi aduse aminte ca Enci clopedia recomanda sa fii atent la toate semnele. .

cum aceasta regiune e izolata de restul lumi i. atâtea alimente etalate parea ceva mult prea frumos ca sa fie permanent. traverseaza Noul Bel-o-kan. cu cât pacea era mai trainica în Occident. Furnicile nu manânca decât foarte putin si le permit sa circule prin cetatea lor. câtiva copii devorau pachetele pe care le luau dir ect de pe rafturi. Prefectu l a asistat la slujba si a bagat de seama ca. locuitorii din Chicum ac luasera trei maimute. au transmis rugaciunile si ritualul prin traditie oral a. locuit orii din Chicumac au tinut toti slujba catolica dar. guvernul a luat hota rârea sa puna peste tot prefecti ca sa creeze o administratie care sa controleze c u adevarat tara. ei sapa galerii mai usor de consolidat pentru lucratoare . locuitorii au reusit sa retina perfect cântecele latinesti. Viermele e ca un reactor care aspira si a runca afara nisip. Totusi. Erau cam prea multe dulciuri pentru un mic dejun. nu au fost reaprovizionati cu preoti noi. David si Julie facura si ei la fel.ite pamânt. ar fi nevoie de un miracol ca sa le salveze. timpul a dus la o mica deri va. deistele nu se simt deloc bine. e cineva în cortul indian! Un copil îi arata cu degetul. 169. Unul dintre ei a fost deci trimis. Unde mergem? întreaba una dintre ele pe profetesa lor. Dupa revolutie. Ne invita în lumea lor.. Si aceasta traditie a maimutelor se perpetuase de-a lun gul timpului. cu atât oamenii se extaziau mai mult în fata alimentelor si se temeau de lipsa lor. În mod paradoxal. locuitorii au un mod ciudat de a practica religia. Supermarketul era întesat de lume înca de dimineata. un pitigoi se repede de sus si îl prinde. volumul III 170. ENCICLOPEDIE INTERPRETAREA RELIGIEI ÎN YUCATAN: În Mexic. SUPERMARKET . într-un sat indian al Yucatanulu i numit Chicumac. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Totusi. Le hranesc si. Pentru majoritatea clientilor. ca apoi sa le arunce pe jos. Au fost con vertiti cu forta la catolicism de spaniolii din secolul al XVI-lea. La standul de biscuiti. alunecând împreuna cu toate însotitoarele ei în stomacul acelui p itigoi care urca sus spre nori. trei maimute. Privirile le fura atras e de etichetele rosii "promotional". sau "doua la un pret de unul sin gur". imediat ce scoate capul afara. ceea ce-i sporeste viteza . în acel mediu vâscos. îl face sa-i treaca prin corp cu ajutorul sistemului sau digestiv. simtind cu sistemul din urechea interna ca ia altitudine. Timp de aproape trei secole. Julie si David nu-si permisera luxul de a se mira ca se trezeau în trening într-un cort indian si iesira mai înainte ca cineva sa anunte serviciul de securita te.Mama. prin traditia orala. Dar misionar ii din primele timpuri au murit si. dar fugarilor le era prea foame ca . Eduard Wells. pentru ca nu stiu nici sa s crie si nici sa citeasca. Furnicile se departeaza ca sa lase sa treaca cocoloasele de pamânt. Si astfel. umplut cu deiste. Pentru ca nu aveau bani la ei. "solduri". Si se ro aga ca zeii sa intervina în favoarea lor. acum. Afara. Întâmplarea face ca râmele si furnicile sa fi încheiat acorduri de buna întelegere . fara sa stie ca e plin de locatari furnici. la Chicumac. Ce s-a întâmplat? întreaba o furnica. râma îsi umfla capul apoi respinge umflatura pâna la coada. apoi îl arunca aproape instantaneu prin anus. Viermele iese din dom. în schimb. toti erau convinsi ca traiesc într-o e poca intermediara dintre doua crize si ca trebuia neaparat sa profite. Pentru a înlocui preotul si cele doua ajutoare ale sale. Dar. dupa ce s-a restabilit puterea mexicana. ajungând sa fie singurii catolici care venerau la fiecare slujba.. Cred ca de data asta zeii ne-au auzit. în 1925. 23 spune ca. Citind ziarele. raspunde se ntentios profetesa 23.

Cerc etasele scotocesc peste tot si aduc pietricelele cele mai ciudate.sa faca mofturi. dar Print esa 103 nu este îngrijorata. Ele pun d easupra frunze uscate si. Deoarece furnalele provocasera câteva incendii. în rest da frâu liber imaginatiei. DOMNIA Toate deistele sunt exterminate. singura atitudine inteligenta fata de Degete înseamna : "a discuta" si "a încerca sa se înteleaga reciproc". le permit sa fabrice obiecte dure. La urma urmelor. Pentru printesa 103. Totusi. O luara la fuga. De a cum înainte. Atunc i aparu o masina care îi îmbrânci pe vânzatori si pe toti acei gura-casca care începusera sa se adune.Urcati repede! spuse o femeie cu fata ascunsa de un fular si de niste ochelari mari de soare. Ultimii ei sustinatori vor fi obligati sa se supuna. 24 îsi continua saga romanesca. p e spate au început sa-i creasca doua aripi si. apropie un jaratic rosiatic. inginerele le arunca în foc. Imediat ce începura sa alerge. Julie si David se îndreptara discret spre iesire. 24 aproba cu antenele. tr ecând prin zona "iesire fara cumparaturi". . 24 se apropie de ea. Faptul ca învatasera sa învinga noaptea constituia principala inovatie. Trebuie cautate. Printesa 103 le cere inginerelor focului sa o faca sa dispara. ar fi descifrat cuvintele: "Atentie! Nu aruncati pe jos chistoac ele! Pericol de incendiu!" Furnicile privesc monumentul Degetelor cum se transfo rma în fum. Locul era supravegheat de doua camere v ideo. Iesirea parea la îndemâna lor. Un agent de securitate se lua dupa ei si David îi sugera lui Julie sa se g rabeasca putin. într-o alta societate. Dupa câteva clipe ajunsera într-o fundatura. Acum erau iar nevoiti sa se miste repede. prin semnul ei galben de lac de ung hii. Câtiva vânzatori îsi parasira imediat treaba si se îndreptara spre suspecti. Nu a mai ramas decât totemul lor alb. În plus. David sti a ca niciodata nu trebuie sa fugi în fata unui politist sau în fata unui câine. dar nu reusesc sa produca metale. E rau prinsi în capcana. Marele totem alb este acum cenusa. De ce trebuie totdeauna ca oamenii sa se situeze între "a crede" si "a nu crede". asta se numeste descentralizare industriala. 171. Stie ca profetesa 23 a reusit sa scape de trupa condusa de 13. un triunghi de trei ochi cu receptie în infrarosu îi apare acum în frunte ca trei negi. cu mii de precautii.. Printesa 103 spune ca Degetele folosesc metale pe care le gasesc în natura si care. si odata cu el unul dintre principalele simboluri ale deismului. Printesa a urcat deja în vârful domului. acaparata de grijile unei vieti noi în plina expansiune. e doar un roman. Noul Bel-o-kan se mareste continuu. are si probleme fiziologice. se consulta cu 103. Aveau sa fie capturati de vânzatorii de la supermarket. Ca la toate sexuatele. Se deschise repede o portiera. Julie si David îsi luara elan ca sa treaca printr-un cârd de casieri si ajun sera în strada unde îsi continuara cursa. odata topite. . agentul de securitate scoase un fl uier si dadu un semnal care sfredeli timpanele tuturor clientilor din jur.. Printesa 103 e linistita. Dupa ce mâncara astfel. Degetele. s-a hotarât sa nu se mai pastreze decât unul singur în interiorul metropolei iar celelalte sa fie instalate în cetati periferice. frigul serii nu le mai anchilozeaza pe doici si pot sa lucreze douaze ci si patru de ore din douazeci si patru fara cel mai mic ragaz cu ajutorul lamp ioanelor. dar te ama fu mai tare. daca ar fi stiut sa citeasca literele acelei scrieri. Preoteasa nu mai este destul de influenta ca sa le cr eeze necazuri. Pano ul arde imediat cu secret cu tot. ace a pancarta pe care o venereaza furnicile religioase. Julie grabi pasul. Când are nevoie de detalii precise. Este stupid sa vrei sa ignori Degetele si la fel de stupid sa te încapatânez i sa le venerezi. inventând scene în care aceste anima le se bat sau se reproduc.

173. Mama ei. eradicarea religiei le-au conferit. si cu siguranta ca au lua t numarul masinii. insectele nu se simt bine într-o cetate în car e genele nu sunt transmise. cu siguranta ca ai fi de venit prietena mea. dar sterilitatea lor începe sa devina subiect de discutie. .Cum m-ai gasit? . zise mama lui Julie.Poti sa ne: adapostesti acasa? întreba Julie. poate ca o voi reu si pe cea de prietena. Familia era mult mai bine decât politia. În cetate nu mai exista furnica ca re sa nu-si fi gravat pe torace un motiv de papadie. Sirenele rasunara din nou în spatele lor. Pentru asta te caut si pentru asta ma aflu aici. Stiu ca eu am venit în ajutorul vostru. politis tii vor fi acasa. fireste. pentru a face sa se uite aceast a carenta. FEROMON ZOOLOGIC: MEDICINA Salivatoare:10. Apoi am avut vesti des pre tine din ziare si de la televizor. arta. . încurajeaza cu draga inima arta si stiinta. Ca fiinta omeneasca cu drepturi egale. D omnul mi-a auzit ruga. Dar ramâne o problema. N-ai mai venit acasa de câteva zile. Conducea din nou foarte repede. . Nu mai aveau de ales. Dar mama lui Julie prefera sa accelereze si sa forteze barajul ca sa tre aca. Politistii sarira imediat într-o parte ca sa evite bolidul. Julie era mai mult decât uimita. dar nu sunt suverani reali. un fel d e aura care depaseste cu mult pe cea a reginelor obisnuite.. 103 si 24 sunt poate virtual regina si regele Noulu i Bel-o-kan.Întoarceti. Voia sa coboare din masina în mers. Am dat fuga sa cercetez zona. strat egia razboiului de noapte. AJUTORUL Usa masinii era larg deschisa si oamenii de la supermarket se apropiau. 7 conduce serviciul artistic.Adineauri am auzit la radio ca fugisesi în partea de vest a orasului. Necunoscuta de la volan reduse viteza. Printul 24 si Printesa 103 stiu asta si.. Nu au progenitura. In doua minute. . Tehnica. nu pentru c a erai fata mea. 172. Mai bine sa se arunce în necunoscut decât sa fie prinsi de ser viciul de securitate al magazinului care probabil ca avea sa-i dea pe mâna politie i locale. asta înseamna ca am gresit pe undeva. rugându-ma cerului sa te gasesc înaintea politistilor. . MEDICINA: Degetele au uitat virtutile naturii. Asa ca daca am ratat sarcina mea de mama. zise David.Apoi m-am gândit ca daca te porti atât de agresiv cu mine. .Ce cauti aici. acelasi produs chimic este dat si De getelor. -Te cautam. lasa în jos ochelarii negri si îsi de scoperi trasaturile în oglinda retrovizoare. Au uitat ca exista leacur i naturale pentru cauza bolilor lor. Julie se trase brusc înapoi. Am dat telefon la politie si mi-au spus ca la vârsta ta poti sa dormi unde-ti place. Ar fi trebuit sa te stimez ca fiinta omeneasca. . dar David o tinu cu fermitate pe loc.Sunt pe urmele noastre. Chiar daca se importa mâna de lucru straina c a sa se faca fata crizei demografice. Politistii voiau neaparat sa puna mâna pe ei. mama? bombani ea. Asta consta în inocularea unei boli la sute de soareci apoi administrarea unui produs chimic diferit fiecarui soarece. Daca exista unii care se simt bine. de incendiu sau de brândusa. Asa ca au inventat o stiinta artificiala pe care o numesc "medicina".Simultan.Cine sunteti? întreba Julie. Femeia cu fata ascunsa apasa pe acceleratie. . Ajunsera în fata unui baraj.

Ca sa scape de eventualii urmaritori. . cred ca furnica asta zburatoare e interesata de noi.Tatal tau spunea ca copacii îi protejeaza pe cei care le cer asta în mod p oliticos. Nimeni nu a reusit pâna acum un astfel de nivel de miniaturizar e. dup a care zbura în jurul fetei. . Copacii se a liniau ca o armata în continua crestere pe masura ce se apropiau. Îti voi da vesti despre mine ime diat ce voi putea.Atunci poate sa fie vorba de un mic robot teleghidat în forma de furnica zburatoare.. intra brusc pe un drum perpendicular. . . E sigur ca voia sa ne îndrume prin canalizare . . o strivi putin si. Padurea. Sa stii ca am impresia ca amica noastra nu e o furnica adevara ta.Ce facem? întreba David. Traieste-ti viata.Vrea sa scrie. iar acum vrea sa ne conduca prin padure! Exclama Julie. .David.. Coborâra din masina si femeia de la volan le facu semn cu mâna. spuse David . Mama lui Julie optase pentru o directie precisa. Julie.Nu e nevoie. Fata întinse mâna cu palma desfacuta. "Urmeaza-ma.Fie e aceeasi care a reusit sa iasa din broasca râioasa. Insecta se aseza pe mâna ei si se pli mba putin. David alese sistematic cararile ne marcate. . zise David. dar tatal ta u era un tip formidabil. insecta îsi înmuie în ea mandibulele. Trebuie sa va ascundeti acolo unde politistii nu va vor gasi. Julie! . Am vazut un reportaj la televizor despre acest gen de masinarii. Ar atau furnici robot fabricate de NASA în vederea cuceririi planetei Marte.Atunci? . ca formeze un t eren de aterizare pentru furnica zburatoare. Cele doua femei se îmbratisara. Nu stiu daca ai avut timp sa-ti dai seama de asta.Mama. Spre vest.. înca ceva. .Mama lui Julie patrunse pe o strada cu sens interzis. frasini cu frunze mirosind a men ta. . Se uitara la insecta care parea ca îi asteapta ca un taxi. . .. fie e sora ei g eamana. .În situatia în care suntem. Julie scutura din cap. Julie nu stia ce sa spuna. ca si cealalta! Julie lua baca din desis.Credeam ca licuricii sunt singurele insecte în stare sa emita lumina.Nu mai încape nici o îndoiala. Dar ale lor erau mai mari. sp use Julie. fata mea? . Insecta zbura în fata lor. Se opri si insecta plana la început deasupra capului ei.Nu pot sa va mai ascund la mine. imediat.. Atentia lui Julie fu brusc atrasa de o furnica zburatoare care parca îi u rmarea de câtava vreme. carpeni cu ramuri întinse în forma de umbrela. Nici o furnica nu scrie frantuzeste si nu-si aprinde ochii. Facându-se noapte.Mmmm. Furnica zburatoare îsi "aprinsese" oc hiul drept ca un far. .La revedere.Vom vedea. cu degetele departate. Opri si întinse fetei sale o bancnota de cinci sute de franci ca sa nu ramân a fara bani. . .Multumesc. În fata lor vazura imediat o luminita.Nu prea ai ce sa faci cu banii în padure.Crezi ca e o insecta de acelasi gen ca cea din canalizare? . la un moment dat pierdura insecta din vedere. opri motorul si astepta ca masinile politiei sa treaca mai d eparte ca sa întoarca." . Trecura printre tot fel ul de copaci ciudati. Sunt multumita daca te stiu libera..Ce. ghidându-i spre sud-vest. .Nu vom mai putea sa ne tinem dupa ea prin întuneric. plopi-tremurato ri cu scoarta galbena plina de vinisoare negre.

tot avansând. Sa nu se apropie frunze de foc. Nu trebuie sa ne gândim la obiectivul urmarit. Printesa 103 nu prea crede în aceste legende citadine.În spatele lor se auzi un fel de latrat furios. ENCICLOPEDIE CURSA DE FOND: Când ogarul si omul alearga împreuna. Julie pleca sarind peste un boschet. În mod logic. Ultima ei idee este sa con struiasca un zmeu. hotarâti s-o faca bucatele pe fat a. de cel putin zece specii diferite. Avansam si apoi ne modificam traiectoria în functie de evenimentele care apar. dar Printesa 103 crede ca. Totusi ogarul es te totdeauna primul. E o alegere politica. Sa nu fie folosit pentru razboi fara autorizatia cet atii-mama. Furnicile sunt instruite si în privinta pârghiei si a rotii. Ogarul alearga doar ca sa ale gre. Urcara pe un taluz. Fiecare cetate nou integrata primeste drapelul odorant federal precum si un jaratic cu instructiunile de folosire. Motivul e ca omul. LEGATURA Printesa 103 sta nemiscata în încaperea ei. Edmond Wells. Printul 24 se învârte în jurul ei fara motiv. îi provoaca oarecare tensiune. tot crezând ca vointa e buna sau rea. . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. O întreaga haita de dulai porni pe urma ei. cu ajutorul bastonului. latrând. Poate ca asa macar unul din noi va reusi sa scape. Amintindu-si de frunza de plop care nu a cazut la verticala c i deplasându-se în zig-zag. Unele furnici ar dori ca Noul Bel-o-kan sa-si pastreze secretele tehnolo gice. dar recunoaste ca 2 4. de unde David. În cetate. Se straduieste deci sa se gândeasca la altceva. zise Julie. pierdem multa en ergie. amândoi ar trebui sa alerge cu aceeasi viteza. chiar daca într-o zi unele se vor folosi de ea ca sa le atace. câinele ajunge primul. asta genereaza o tensiune erotica perceptibila c a energie pura. Tinerii o luara la fuga. Fara a mai vorbi de ceva cuiburi de viespi si de câteva termitiere care duc deja tratat ive în vederea aderarii lor. Începuse haituiala si politi stii dadusera drumul la câini. Og arul este dotat cu aceeasi capacitate musculara comparativ cu greutatea sa ca si omul. atunci când alearga. Alearga cu un obiectiv precis de atins în cap. Tot fixând obiective. stiinta trebuie sa fie raspândita la toate insectele. cup rinde acum aproape trei sute cincizeci. Astfel. caci s e produce un fum asfixiant. fara sa astepte raspunsul lui.Sa ne despartim. învârtindu-se astfel în jurul ei. Si. Furnica zburatoare îi lumina cu fasciculul ei lum inos. . unele doici spun ca atunci când masculul se învârteste în jurul femeii fara sa se produca o copulatie. dar câinii alergau mai repede decât ei. Ea care nu numara pâna atunci decât saizeci si patru de cetati fiice populate doar de furnici rosii. pentru cazul în care vor gasi în propriile lor laboratoare utilizari interesante ale acestor dou a concepte. trebuie sa ne gândim numai sa avansam. Sa nu se arda frunze în interiorul cetatii. atingem sau depasim obiectivul fara macar sa ne dam se ama. care ar calatori alunecând pe curenti de aer. se stradui sa tina câinii la distanta. dimpotriva. Asta o enerveaza. Sa nu se aprinda focul când bate vântul. vizeaza o linie de so sire. Animalele sareau ca sa-si înfiga coltii si încercau sa prind a si furnica zburatoare care lumina aceasta scena. volumul III 175. Mai ramânea de rezol vat problema controlului directiei. 174. Câteva exploratoare îi aduc la cunostinta ca alt e cetati din est s-au alaturat federatiei Noului Bel-o-kan. crede ca e posibil sa dea drumul unor furnici în echilibru pe niste frunze.

Daca nu va organiza ea marsul. atunci trebuie ca furnicile sa li se adreseze primele. sau celei care va urma. Reginele lor ouat oare . Nu înteleg de ce trebuie sa riste. Printesa este convinsa ca Degetele vor fi intimidate devenind constiente de masa enorma de insecte care traiesc alaturi d e ele. este sa se apropie de ele în numar mare. imediat ce vor fi în stare sa lupte. ca sa le c onsidere ca partenere cu drepturi egale. Dupa înfrângerea c umplita pe care au suferit-o în noaptea Bataliei Lampioanelor. pe cele douasprezece explorato are si tot atâtea reprezentante ale speciilor straine raliate. Insectele chemate la sfat înteleg ce vrea sexuata: o noua mare cruciada. Altele se tem ca întâlnirea cu Deg etele va lua o întorsatura proasta pentru furnici. 24 explica problema în doua fraze lapidare: Doua lumi se privesc. Printesa spune ca trebuie sa actioneze cu orice pret.se straduiesc sa aduca pe lume o noua generatie d e razboinice care. Fortele reactionare sunt considerabile. Crede ca singurul mijloc de a impresiona Degetele. Pentru ca Degetele nu reusesc sa intre în contact cu furnicile. Printesa 103 îsi zice ca trebuie sa grabeasca cursul istoriei . adica peste o saptamâna. Fara instaurarea unei cooperari între principalele doua specii pamântesti. pârghie si roata. Insectele bransate considera ca e un mare risc. Numai piticele si unele dintre aliatele lor se mai încapatâneaza înca sa distr uga federatia si ideile nesanatoase pe care le raspândeste în natura. Spera ca si alte cetati se vor alatura lor în timpul marsului si ca toate împ reuna se vor impune ca un interlocutor indispensabil pentru Degete. Vor sa stie cine va ramâne în acest timp la Noul-Bel-o-kan ca sa asigure sigu ranta cetatii si sa fructifice munca lor. Noul Bel-o-kan stie de aceasta amenintare. propune 103. Vor sti oare sa se înteleaga? Unele furnici aproba proiectul. Aceasta întâlnire este din punct de ved ere cosmic indispensabila. nu mai vrea razboaie inutile. 103 ia chiar ea conducerea acestui mare mars. Îl convoaca pe Printul 24. Degetele cunosc si alte se crete pe care furnicile nu sunt în stare sa le imagineze. nu îndraznesc sa mai atace deocamdata cetatea Noul Bel-o-kan. Printesa 103 reuseste sa convinga mai ales dat . Mai bine sa rezolve aceasta probl ema cât mai repede si sa nu lase aceasta povara altora. Dar nu e decât o amânare. asta va ramâne ca sarcin a generatiei viitoare. Toata lumea îsi unest e antenele pentru o CA colectiva. si ca Printesa 103 este în cautarea unui mijloc de a încheia o alianta cu ele. c are stapânesc aceste lucruri de mai bine de zece mii de ani. Acum toate cetatile federate stiu ca Degetele nu sunt nici monstri. cea a celor foarte mici si cea a celor foarte mari . P rintesa 103 explica. prefer a un mare mars pacifist al furnicilor. Parerile sunt împartite. Se stie ca vor avea loc multe razboaie între cele care vor sa schimbe lumea si cele care vor ca totul sa ramâna c a înainte. nu va e xista evolutie durabila.piticele au câteva sute . Un sfert din populatie. Evident. Nu scrie nicaieri ca tehnologia Degetelor va fi vesnic mai eficace decât cât eva pântece fertile capabile sa produca razboinice cu carul. Speciile straine sunt îngrij orate. Nu propune o cruciada. Piticele vor ataca în curând si în împrejurimi mai sunt si deistele. nici zei. vor ataca din nou ca sa spulbere federatia furnicilor rosii.Magia focului si rezultatele surprinzatoare care se pot obtine ca energi e în folosul civil le fac pe furnici sa înteleaga mai bine avansul luat de Degete. Vii si tu? înt reaba printul 24. Nu trebuie subestimate. În romanul sau. altele îl dezaproba. L a ce bun sa investeasca atâta energie pentru un mars pacifist ale carui rezultate sunt aleatorii? Cum vor putea sa faca Degetele diferenta între un mars pacifist si o cruci ada militara? Printesa 103 spune ca nu au de ales. Multe au început sa aprecieze linistea si reusita N oului Bel-o-kan. dar toate gândesc la mi jlocul de a suscita o alianta si la pericolele si la avantajele pe care le-ar pu tea prezenta. Pâna acum au fost doar esecuri. Poate ca în afara de foc. În încaperea ei. Insectele discuta îndelung. Degetele.

Stia ca somnul ei avea toate sansele sa fie scurt si îsi programa mintea pent ru somnul profund recuperator. Luminata de dedesubt. Nu se mai auzea decât fosnetul frunzelor scuturate de vânt. pleda un ciobanesc german.. Câinii întelesera si o luara la sanatoasa chelalaind. Lupul mârâi. Nu era un câine. Insista: în caz de esec. "Furnica zburatoare care voia sa ne ghideze. Politistii nu stiau cum sa dea de tine. dar mersul sau era mai linistit. Barbatul îsi puse lanterna sub haina.Multumesc Natura ca ai trimis un lup sa ma salveze. Dar de data asta erau licurici. Poate ca Degetele le vo r învata alte minunatii si mai impresionante decât focul. Câinii se uitara cum se apropie acea fiinta exceptionala. Se gândisera sa-l foloseasca pe Ahile ca sa dea de ea. Celelalte cred ca umorul e p robabil un nou material si o tehnica inedita de stocare a hranei. Nu e vina noastra. Prin tul 24 îsi zice ca umorul e probabil o forma de arta. sustin în unanimitate propunerea Printesei 103. ceea ce voia sa însemne ca el urina numai în cele patru colturi ale unui teritoriu precis si ca acesti câini se agitau tocmai pe teritoriul lui. Din motive diferite. s i avea un miros mai puternic. Umorul. raspunde 103. în limbaj canin însemna: "Nu am teritoriu definit. roata si pârghia. Prin urmare. Julie se ghemui si simti ca îi e frig la picioare. si bagara coada în tre picioare ca sa-si ascunda mirosurile si sa-si protejeze sexul. Fetei îi era frig. Era Ahile. oamenii ne-au facut asa. conferind o puter e incredibila celui care stie s-o mânuiasca. Se foloseste de anecdotele din propria ei legend a. ceea ce. Si pentru ca nici una dintre furnicile prezente nu stie despre ce este v orba. Lupul o lua la fuga du pa unul dintre ei. ci un lup. Adica ce? întreaba 24. dar haita constituia cel mai bun impuls. Singura ei salvare era un brad. îsi zise ea ridicând capul. toate sunt atrase de acest Graal nedefinit care est e umorul. . fata lui Gonza gue aparea de-a dreptul diabolica. SINGURA ÎN PADUREA ÎNTUNECOASA Nu mai era de glumit. coc otata în copac. Urinara. . Toti îsi amintesc vag de o zi în care traiau fara oamen i si ca în acel moment aveau o forma si o minte diferite. Câinii îsi lasara capul si urechile în jos în semn de supunere.". Se arunca printre crengi. actiunea lor va aduce totusi informatii pretioase pent ru cele care vor dori sa repete manevra. Si se avânta cu coltii gata sa ucida. dar stateau pe loc si la trau ca sa-si anunte stapânii ca fata se afla acolo. Dar nu era latratul câinilor politist i. Avea mare nevoie de odi hna. 5 zise ca umorul e probabil o catapul ta ultimul racnet. 7 îsi zice ca umorul e probabil un foc si mai distrugator. La sase dimineata o trezi un latrat. Julie era intimida ta de verticalitatea lui. Imediat îsi facu aparitia un no u personaj. O gasise. îsi imagineaza "umorul" ca pe o inventie tipica Degetelor. De departe ai fi zis ca e un câine. Erau liberi: erau lupi.Mda. Nu a fost nevoie de eforturi pre . dar mie mi-a venit o idee . 176. Julie arunca de sus cu conuri de brad peste bo turile câinilor. Toti câinii stiu asta. totusi câinii erau impresionati. Lupul este într-adevar stramos ul tuturor câinilor. Exista foarte multe sperante la orizontul acestui mars.Gonzague! . . murmura Julie. Bietul animal era singur în gradina. Câinele tau. Lupul raspunse cu un rictus sfidator: Totdeauna ai posibilitatea sa-ti alegi viata pe care vrei s-o ai.Plecati! Carati-va de-aici. El nu a degenerat în urma contactului cu omul. animale rele! Câinii renuntasera sa-si mai înfiga coltii în fugara..orita carismei feromonilor sai. Le convinge pe rând pe cele care o contrazic despre temeiul deciziei sale. Ei erau o haita si lupul era singur. Deodata zari o luminita. de aceea urinez oricând si ori unde". Un adevarat lup salbatic .

Las-o. Benoît Mandelbrot ne permite sa afirmam ca nu exista. daca le urmarim denivelarile.. Apoi se înfundara si mai adânc în padurea întunecoasa. Mai înainte ca a nimalul sa fi înteles ca se înselase în privinta aliatului sau. trase piedica si. rezultatul se va multiplica cu zece. Furnica zbura în continuare în jurul lor. Credea ca oamenii sunt cei mai buni prieteni ai câinilor. Încercara sa se protejeze. . 177. Totusi Jul ie voia sa-si revina putin. în padure nu te poate auzi nimeni în afara de prietenele tale. .E mai putin precis. . dându-si seama de ce facuse.Imposibil. .. La fel. în absolut. daca o examinam cu microscopul. Îsi arata revolverul. zise el glumind. Se apleca spre câine.a mari ca sa înteleaga ce se astepta de la el. se va dovedi a fi un sir de munti care. S-ar zice ca acest copac e un stâlp de tortura indian.Bietul Ahile. David! . Numai ca de data asta vom schimba povestea. a demonstrat faptul ca nu receptionam decât viziu ni parcelare ale lumii care ne înconjoara.Striga cu vocea ta frumoasa! Hai. Astfel. Gonzague se întoarse. de data asta o sa fim mai linistiti.. Nu risti nimic. Se lipi de David.Nu. Ultima data aveam un cutter. apoi în sira spinarii si în cap. Câinii sunt într-adevar cei mai buni prieteni ai omului.Atentie. Matematicianul Benoît Mandelbrot. ENCICLOPEDIE PROBLEMA DE SCARA: Lucrurile nu exista decât dupa felul în care le percepem la o anumita scara. Si în romane eroinele nu mor. furnica zburatoare îi ataca deja pe acolitii lui Gonzague Dupey ron. s e departa de el. Vazuta la o anumita scara. O prinse pe Julie si o lega de copac.Acum e rândul tau. în afara de a fi descoperit atât de minunatele imagini fractale. o singura . Po ti sa tipi. Acest rationament ciudat o mira pe fata. . furnica zburatoare! exclama unul dintre complicii lui. Julie se zbatu. Gonzague se prabusi la pamânt. "furnic ile". .De ce faci asta? . . Furnica zburatoare se avânta în trei picaje si cei trei Sobolani Negri se prabusira. .Viata se repeta! David vine mereu în ajutorul printesei.Ajutor! . de exemplu. un diametru de treizeci de centimetri.Da? De ce? . . bâzâind parca nerabdatoare.. I s-a dat sa adulmece bucata de fus ta pe care am pastrat-o de la ultima "întâlnire" si a pornit imediat în cautare. E foarte romant ic.Ne place sa-i facem pe ceilalti sa sufere. striga! Julie se opri si îl privi drep t în ochi. dar are avantajul ca actioneaza de la distanta. Gonzague reîncarca pistolul. . furnica zburatoare pare ca se enerveaza.Ah. dar în jurul lor erau multe insecte zburatoare si nu stiura sa repereze insecta-robot. Într-adevar.. David o dezlega pe Julie. Ridica pistolul. Si trase un glont în laba lui Ahile care se arata surprins. Îsi îndrepta revolverul spre David. . ghidati de insecta. o masa neteda.Trebuie sa mergem.Pentru ca tu esti eroina.De data asta am crezut ca s-a zis cu mine! exclama Julie. i-ar multiplica marimea pâna l a infinit. remarca tâna rul. de atunci însa am schimbat ec hipamentul. ea va avea o anumita marime si o marime dubla la alta scara. Dar daca îi vom urmari fi ecare circumvolutiune.. Apoi. vom ob tine. . Totul depinde de scara aleasa pentru examinarea acestor mese. Sapa repede o groapa si îl îngropa. daca masuram o conopida. Gonzague îl împusca în fiec re laba.

În sfârsit. acele faimoase insecte nemi scate încarcate pâna la refuz cu miericica astfel încât abdomenul lor este de cincizeci de ori mai voluminos decât restul corpului si umflat ca un balon. Caravana imensa de cel putin sapte sute de mii de indivizi se pune în misc . Cea mai mare dezordine domneste în fata celei de a treia intrari a Noului Bel-o-kan. poate la întâlnirea cu zeii. Pest e tot în cetate se vorbeste numai de marele mars pacifist spre Degete. iau cu ele si lemne mici si uscate pentru întretinerea lui. Se ridica o antena. la un om modern ones t. MARELE MARS Înca din zori. Aceste p achiderme enorme baloase sunt cele mai indicate în astfel de situatii. Melcii sunt încarcati cu poveri mari. unde o întreaga multime se organizeaza si se grupeaza pe popor. prefera sa fie precauta. Deasupra furnicilor care se ocupa cu pregatirile. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Furnicile au bagat de seama ca. unul singur dintre ei e de ajuns ca sa hraneasca o multime dintre ele. volumul III 178. Mai departe. cum nu crede ca traseul va f i plin cu vânat pe toata lungimea lui. De data asta. se vor întoarce pur si simplu la Noul Bel-o-kan ca sa contin ue ce începusera. În timp ce sunt încarcati cu bagaje. consumat în doze mici. Înainte. spune printul 24. Recunoaste ca nu e total convinsa. desfacându-si cei douazeci si cinci de mii sase sute de dintisori. ci o întreaga multime merge la întâlnirea cu dimensiunea superioara. De a ltfel. traversând deja desertul. vom intra în razboi si ne vom apara pâna la capat. stie ca lipsa de alime nte poate sa distruga expeditia cea mai eficace si.. La suprafata sunt pregatiti melcii care iau parte la calatorie. Daca nu accepta. Edmond Wells. În sala razboinicelor. dar emite ca singurul mijloc de a sti este tocmai de a participa la acest mars. E aici hrana destula pentru doua hibernari. Dac a Degetele nu exista. Nu pentru ca s-ar teme ca vor provoca un incendiu. alte furnici discuta cu si mai multa îndârjire. noi escadrile de viesp i si de albine au grija ca nici o specie sa nu profite de ocazie ca sa le atace. sânge de coleo ptera si praf de rumegus. fiecare se alimenteaza cu acid formic. acest alcool de miere te face sa rezisti mai bine la frigul noptii si da curaj în duelur i. Chiar crezi ca Degetele exista? O razboinica da din cap perplexa. melcii casca. la întâlnirea cu Degetele. ca atitudinea cea mai justa. Pelerinii se aliniaza în jurul Noului Bel-o-kan. Pe unii sunt încarcate ouale goale pe dinauntru care sunt pe post de amfor e pline cu hidromel. pregatirile de plecare acapareaza întreg Noul Bel-o-kan.. cel mai mult le e teama sa nu piarda jaraticul. pe laboratoare de studiu sau pe melc. nu numai o furnica. Printesa 103 raspunde ca. 7 instaleaza pe al sau melc-al-artei o frunza lunga de cânepa cu care are intentia sa realizeze o tapiserie care sa zugraveasca lungul mars spre tara Dege telor. Pe alti melci sunt încarcate furnici-cisterna. Lucratoarele din casta inginerelor consolideaza harnasamentele ierboase care vor servi la mentinerea pietrelor pline cu jaratic. dar niciodata complet eliminata. Poate ca su nt cam lenti. consta în a accepta în orice stiinta o parte enorma de inexactitate. Depoziteaza câtiva pigmenti cu care sa coloreze fresca: polen. Stiu ca focul e ste un animal vorace. jaratic cald si rezerve de hrana.informatie stiintifica sigura. Crezi ca Degetele ne vor accepta ca egalele lor? Cealalta se scarpina la radacina antenelor. care va fi r edusa de catre generatia urmatoare.. iar daca furnicile ramân fara mâncare. pe cast a. dar merg pe orice fel de teren. toata lumea e gata si temperatura destul de ridicata ca sa porne asca.

În spatele cercetaselor se afla razboinicele rosii din casta artileristelo r. 5 si colegele sale le suprave gheaza pe supraveghetoare. În centru. în coada procesiunii se afla o legiune de artilerie si doi melci de razboi gata sa apere partea din spate a tr upei. gardul viu al ru gilor formând un fel de gene. Apoi vin trupele de infanterie. Printesa 103 si Printul 24 au propriul lor melc de calatorie. În centru se afla o colina deasupra ca reia se afla o alta colina mai mica. Nu de copaci. Pasari planau fredonând melodii folclorice. Seara. Niciodata. Apoi merg câteva legiuni straine. Printesa 103. ele se simt nefericite si voteaza pentru seful care le promite ca o s a le redea de lucru reducând somajul. Ramân la ele acasa ca sa profite de mâncare. dispuse în triunghi. Urmeaza apoi primul melc. povesteste enormei mase a însotitoa relor sale ceea ce crede ca cunoaste despre Degete. Si el e încarcat cu jaratic fumegând si cu ar tileriste. Apoi. În special furnici rosii. Dar în loc sa-si spuna "Viata e frumoasa. Fac cu schim bul în partea din fata a caravanei ca sa aiba antena odihnita. În sfârsit. con trolând zonele suspecte. Mai multe artileriste sunt gata sa traga din înaltimea acestui promontori u mobil. Si nimeni nu mai vazuse vreodata melci ala turându-se furnicilor ca sa care niste poveri fumegânde. datorita masinilor. Ele sunt adevaratele promotoare ale ace stui mars. Degetele au atins acest obiectiv.are. negre si galbene . insectele din procesiune se aduna într-o imensa tabara. C hiparosii frematau ascultându-le. caci membrele procesiunii trebu ie sa fie constant hranite. 179. Ca si cum nasul ace lui animal lung ar fi permanent înnoit. de când îsi amintesc copacii. Dupa ce au obtinut libertatea. dupa ce toate au avut ce mânca. Furnicile cercetase se afla în primele rânduri. Totusi furnica zburatoare nu-i ghida spre ele. încurajându-le pe marsaluitoare. ghidând ghizii. Razboinicele se deplaseaza pe flancuri. ci spre un sant plasat su . E un melc de razboi cu încarcatura lui de jaratic fumegând. iarba se îndoaie si nici copacii nu sunt indiferenti. s-au batut ca sa se odihneasca cât mai mult posibil fara sa munceasca. SANCTUARUL Boscheti de rugi încercuiau o cuveta. ja raticul permite sa se pastreze activitatea. mentinând coeziunea marsului. Abia spre centrul procesiunii se afla lucratoarele inginere si lucratoar ele artiste. în timp ce furnicile de la periferie d orm. ci chiar de p amânt. nu au vazut atâtea furnici la u n loc mergând împreuna în aceeasi directie. Locul o recunoscu si el. Se simtea spionata. Cele doua coline erau ca un ochi cu o pupila protuberanta. FEROMON ZOOLOGIC: MUNCA Salivatoare: 10. MUNCA: Degetele s-au batut la început pentru mâncare. În spate se afla al doilea melc.Parca as recunoaste locul asta. s-au batut pentru libertate. Daca cercetasele dau alarma. Acum. Toate au impresia ca savârsesc ceva foarte important pentru specia lor. Catarata pe o stânca mare de gresie. ridicata pe patru picioare. 180. gata sa atace în pas alergator. Julie mormai: . acestea din urma se vor pune automat în pozitie de atac. Aceste raz boinice se deplaseaza si pentru a vâna în împrejurimi. Pa mântul se cutremura sub masa acestei trupe. poti sa-ti petreci zilele fara sa fa ci nimic". ceea ce le permite sa nu se epuizeze prea mult mergând. de libertate si de absenta munc ii.

n-a reusit sa gaseasca solutia. Pipai peretele si simti ceva tare si rece . Prietenii le întinsera bratele si îi ajutara sa intre. Julie înainta. Paul si Leopold. Asa ca noi.Daca coborâm acolo jos. . spuse David. Acolo descoperise Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. am gasit! Îi explica solutia. . sistemul sco lar punea mâna pe tine peste tot. Oare Degetul dispune de o inteligenta individuala sau este pus în miscare de îndemnuri auditive sau vizuale care îl obliga l a acest gen de comportament gregar? 182. zise Julie suspinând. Descifrara împreuna: "Cum faci din sase chibrituri opt triunghiuri echilat erale egale?" Acum geometrie! Julie îsi prinse capul în mâini. Unul din locurile unde strângerea lor la un loc este dintre cele mai spect aculoase se numeste "metrou". . Cu exceptia lui Narcisse. Într-adevar. Apoi îi vazu si pe Francine. Deodata zise: . usa de met al se deschise. Pe panoul metalic era gravata o enigma si încadrata o clavi atura pentru raspuns. Stiu pentru ca am mai coborât aici. În el. . spuse Julie. În spatele ei era o lumina si niste oameni. De data asta nu mai încapea nici o îndoiala.Stai.Sase chibrituri si opt triunghiuri.. În patru labe.Gata. îndemnându-i totusi sa sara. Zoe .. O rupse în sase bucati si le aseza în toate sensu rile.Acolo e o fundatura. Suporta greu sa traiasca singure. Asta e enigma de la televizor. . atâta timp cât cautam solutia. cu siguranta ca aceasta insecta robot nu ne-a adus degeaba pâna ai ci. DECI EI ERAU Prima data. Baiatul smulse o radacina. ca niste cârtite. Furnica zburatoare ateriza ca si c um si-ar fi încheiat misiunea de ghid. . Furnica zburatoare îi conduse spre o gaura. suntem la adapost. Julie zari fata lui Ji-woong. zise David caruia îi placeau foarte mult enigmele. cu un zgomot metalic usor. Se îngramadesc.Acum va trebui sa ne întoarcem. Tasta cuvântul si. Ar trebui sa se poata. . . Furnica zbura toare se rotea în jurul lor. Nu puteai scapa. ele se aduna în turme. FEROMON ZOOLOGIC: INSTINCT GREGAR Salivatoare: 10 INSTINCT GREGAR: Degetele sunt niste animale foarte gregare. se strivesc si se înghesuie pâna când nu se mai pot misca din cauza multimii din jurul lor. 181. i ntrara în pamânt. tunelul era închis la capat. Furnica zburatoare lumina tunelul cu ochiul ei far. Degetele sunt în stare sa suporte ceea ce nici o insecta din lume n-a r fi în stare sa suporte. Se juca m ult timp cu chibriturile. Fenomenul metrou pune o problema.Cel putin.b degetul de gresie.. Scutura nisipul si degaja o placa rotunda de metal pe care furnica zburatoare se grabi s-o lumineze. Imediat ce pot. insista David . nu vom mai putea urca.Sa ne gândim. Examina locul cu mare atentie. formatia "furnicilor" era completa. Zonele unde înflorise rochitarândunicii aduceau o nota mai vesela acelui mediu salbatic. zise David. David o urma de bine de rau fara sa dea drumul la baston..Serios? Sa stii ca femeia aceea de la televizor. . care era foarte price puta.

Deci tu trebuia sa preiei stafeta. Din a cel moment. . datorita. Vo iam sa vad ce vei face cu cunostintele din Enciclopedia lui Edmond Wells. din nebunia de la liceu. Eu sunt Arthur Ramirez. Îl gasisesi tu. furnicilor-spion. . Talentul sau de s pecialist în robotica îi permisese sa inventeze papusi vorbitoare care îi reconfortau pe copii mult mai bine decât parintii lor.Edmond Wells a murit în urma cu trei ani.Ed.Dar dumneavoastra cine sunteti? Arthur îsi spuse povestea. iar aici. demisionase si des chisese un magazin de jucarii: "La Arthur. . destul de "picant"! Aici. de-asta o furnica s-a asezat pe mâna mea în timpul discursului din pri ma zi! Arthur zâmbi cu bunavointa.Urmaream totul ca pe un serial. Apoi. Nu mi-a fost greu sa te identific. Lui Edmond Wells îi placea sa sape astfel de bârloguri unde sa-si ascunda secretele si comorile. .Felul în care interpretezi gândirea lui Edmond Wells. dupa care am pus originalul la intrarea în bârlog.. Pe vremuri fusese specialist în robotica.Nu. este. pe legea mea. furnicile mele nu te-au mai parasit. . l-am imitat. Co nstatase totusi ca soldatii însarcinati sa mânuiasca lupii erau cuprinsi de un fel d e frenezie si ucideau într-o veselie ca într-un joc video. supraveghindu-te tot timpul.. Edmond Wells? zise Julie.În fond. Îl cunosc numai din textele pe care ni le-a lasat. cred ca era un copil mare. spuse Francine.. Cu ajutorul furnicilor mele teleghidat e. Padurea li se paruse un refugiu foarte bun. Se deschise o usa si în cadrul ei aparu o silueta scurta si îndesata: un dom n în vârsta cu o barba lunga si alba care semana cu Mos Craciun. sa faca subterane si usi care sa se deschida cu rezolvarea unor enigme pe baza de chibrituri si triunghiuri. . Erau mini-roboti.Ji-woong le povesti aventura lor. puteam urmari desfasurarea "Revolutiei furnicilor".Domnul Ramirez ne-a trimis furnici-robot zburatoare ca sa ne aduca aic i.. Politistii pornisera pe urmele lor si se straduisera mult ca sa scape de ei . vrusesera sa-l razbune pe Narcisse si-i urmarisera pe Sobolanii Negri pe strazile mici din jurul pietei. la început i-am fotocopiat paginile. Scârbit. . Sper . dar nevatamati . spuse David dezamagit.Nici mai mult si nici mai putin decât voi. . Julie. . se poate repera tot ce nu atrage atentia mediilor de informare în masa. care îsi trimiteau cu bucurie la moarte surplusul de guri de hranit. Se aflau într-un fel de vestibul îngust. Julie se uita fix la salvatorul lor. . Imaginase pentru armata lupi-rob ot de razboi teleghidati. Asta era un obicei al lui Edmond Wells. Edmond avea obiceiul sa creeze parcursuri care sa duc a la aceste bârloguri. dar indivizii erau deja depa rte. eu am pus-o. într-o zi. Se gândise ca astfel o întreaga generatie va putea sa creasca mult mai pu tin stresata decât precedenta. Din respect pentru opera lui. . nu e cea mai buna metoda de a-l cunoaste? Le explica faptul ca acel loc exista datorita Enciclopediei cunoasterii relative si absolute a lui Edmond Wells.În valiza era un mini-emitator. Scapati de bine de rau. . Când am descoperit al treilea volum al Enciclopediei sale.L-ai cunoscut pe Edmond Wells? întreba ea.Razboiul este esentialmente o poveste a oamenilor prost educati..Din fericire! Caci daca ar fi trebuit sa asteptati ca jurnalistii de l a televizor sa vorbeasca despre ea. . Batrânul scutura din cap.Ah. am constatat ca disparuse. Eram convins ca nimeni nu-l va gasi v reodata. prevazuti cu o voce s intetica si cu un program informatic care îsi adapta raspunsurile le ceea ce spune a copilul. a citi ce-a scris un om.El a pus cartea în fundul tunelului. La dis pozitia voastra. . . o furnica zburatoare ven ise la ei si îi condusese pâna acolo. zise batrânul cu un ton malitios. Dar. la urma urmelor. Regele Jucariilor". Aceste masini permiteau tarilor bogate care doreau sa faca economie de propriile vieti omenesti sa poarte razboi cu tarile sarace supr apopulate.

traim în comun. o usa dadea într-o încapere mai mare. dar curiozitatea lor fusese mult mai ta re. de biologie si mai ales de întelegerea între diferite civilizatii si locul omului în timp si spatiu. s e gândisera imediat sa-i trimita lucrarea. Arthur si Juliette. se testeaza p roiecte. În jur. si care aducea în interiorul piramidei lumina naturala a zilei. în altasera o piramida înalta de douazeci de metri. La început o rasfoisera. Usile pe care le vedeti ici si colo dau spre laboratoare unde prietenii mei lucreaza la proiecte care cer mult mai multa liniste.Pentru noi. ca si Arthur Ramirez d e altfel.Tot dumneavoastra ati construit si aceasta vizuina? întreba Julie ca sa schimbe subiectul. birouri. Se aflau acolo douazeci si una de pers oane. Raphael Hi saud. probabil din vina postasulu i. precum si sotia lui Lucie. În felul acesta reusise sa dialogheze cu insectele. Se afla deja în Enciclopedie. deasupra lor. ajutat de Laetitia Wells. precum si rezervele alimentare. Se aflau acolo Jonathan Wells. Julie stia cât de pu tin credit se acordase acestei misive. În cea mai mare discretie. . . ne odihnim. Arthur recunoscu ca presedintele nu-i raspunsese niciodata si ca ministr ul care îi sustinuse proiectul fusese constrâns sa demisioneze. La al doilea. alegând un loc deosebit de întesat de vegetatie din padure. fiica savantului. Acolo se afla sufrageriile si s alile de agrement.Da. Jacques Melies si Raphael Hisaud. fata profesorului. Mai departe . de fi lozofie. La etajul trei sunt instalate dormitoarele comune. computere. nepotul lui Edmond. oamenii din volumul unu si doi luasera hotarârea sa se iz oleze de lume ramânând împreuna. unde se puteau zari mai multe usi. sotia lui. Si mai erau profesorul Ros enfeld. Câteva persoane iesira din laboratoare ca sa se prezinte "revolutionarilor furnicilor". ca sa pregateasca conditiile întâlnirii indispensabile. dispuse în forma de cerc.ca micile mele jucarii sa participe la un început de educatie corecta. si mai ales cu o fu rnica foarte evoluata numita 103. carora li se alaturase Julie si cei sase prieteni ai ei. Pachetul continea volumul al doilea al Enciclopediei cunoasterii relative si absolute iar destinatarul era Laetitia Wells. Arthur se lansase în fabricarea faimoasei masini de tradus limbajul olfactiv al furnicilor în limbajul vorbit al oamenilor. erau "cei din al doilea volum". voi sunteti "cei din volumul trei". se aflau module de laborator unde se îngrama deau masini complexe. Era o sala mare si rotunda.În total sunt trei etaje. Un mesaj preciz a ca acel volum era tot ce-i lasa ca mostenire. fiul lor Nicolas si bunica Augusta Wells. de un politist pe nume Jacques Melies. cercetatorul Jason Bragel. . În pamânt cobora pâna la saptesprezece . Pasionat de ceea ce scrisese Edmond Wells. precum si politistii si pompierii care pornis era în cautarea lor. Cartea vorbea de furnici. din exterior. . în centru cu o col oana din sticla care urca pâna în vârful tavanului ascutit. La etajul unu se fac experiente. Se prezentara ca "cei din primul volum" al Enciclopediei cunoasterii rel ative si absolute. Laetitia Wells. dar si de sociologie. Încaperea în care intrasera Julie si David era doar un vestibul. Jonathan Wells le spuse ca dupa dezinteresul suscitat de propunerea unei ambasade furnico-umane. zise Augusta Wells. Într-o zi ajunse la el din greseala un pachet. Doar am recopiat-o. Batrânul dadu din cap afirmativ. luase legatura cu presedintele tarii în încercarea de a-l convinge sa deschida o ambasada furnico-umana. De atunci îsi pusese t oata energia pentru inaugurarea unei ambasade furnico-umane care ar fi permis în s fârsit celor doua civilizatii sa coopereze pentru binele tuturor. Apoi. . ar fi constatat ca. precizând ca daca ar fi venit cu o saptamâna mai devreme.Dumneavoastra ati trimis deci scrisoarea lui Edmond Wells? întreba Julie . Arthur arata cu mâna un palier.Masinile din sala mare sunt aparate obisnuite care se pot conecta între ele. locul semana mai mult cu o pirami da. precum si de ministrul Cercetarii din acea perioada. .

. în realitate. Ce idee formidabila de cam uflaj! . caderea inevitabila a frunzelor a dus la dezvaluirea piramidei . am gasit solutia .A fost ideea lui Leopold dar.Bransându-ne la serverul vostru "Revolutia furnicilor". ele erau în mod regulat jefuite. pentru ca ansamblul sa aiba un aspect salbatic. . Am lansat asupra lui pe una dintre insectele mele teleghidate care i-a inoculat un anestezic.metri si trei metri ieseau deasupra solului. Reusise sa s cape de furnicile zburatoare strivindu-le cu pantoful si adusese o echipa de art ificieri ca sa dinamiteze peretii. Voiam doar sa-l adorm pe intrus. în secolul I e. Nu aveati de unde sa stiti ca tata era alergic la anestezic ele care contin etilclorena. zise Jonathan Welss. . dar lu crul acesta nu se întâmplase destul de repede ca sa protejeze edificiul de curiozita tea tatalui lui Julie. zise Laetitia. Cam ca un aisberg caruia nu i se ve dea decât vârful. Ocupantii ei asteptasera cu nerabdare primavara si cresterea frunzelor. o acoperisera cu placi de oglinda. Deoarece toata l umea stia ca acolo se aflau bogatiile si bijuteriile defunctilor. cu revolutia voastra. avem tendi nta sa aliniem. Continua. iar event ualii jefuitori ar fi fost nevoiti sa sape toate colinele din tara ca sa puna mâna pe comorile funerare. puteau sa perfectioneze mijloacele de comunicare cu mirmeceenele si ave au posibilitatea sa fabrice acele furnici zburatoare teleghidate care protejau p iramida de inoportuni. Asta explica de ce locul era atât de mare pentru o piramida atât de mi ca. Astfel. Cu câteva secunde înaintea dezastrului. mesterul nostru de serviciu. În mod normal.Nu e usor sa dispui copaci în mod total anarhic. Locuitorii pirami dei instalasera camere video în copacii din vecinatate. Dar aveau prea mult material greu instalat.Nu e asta. Atunci. Ca sa camufleze partea expusa. voi ne-ati salvat.Am instalat apoi un copac scobit continând o coloana de sticla în vârf ca sa beneficiem de lumina zilei. Lucie si Laetitia au împodobit colina cu arbusti smul si si replantati. . Ji-woong interveni: .Era vorba de un anestezic folosit în mod curent în chirurgie si nu m-am gând it ca ar putea sa fie mortal. ea este foarte veche. în "cuibul" nos . Acum traim sub pamânt. Dar am reusit. ne-am temut sa nu dezvaluie autoritatilor existenta cladirii noastre. A fost de ajuns sa transformam piramida în colina acoperind-o cu nisip. conchise Laetitia. Am int rat în panica. Julie dadu din cap. Coreea. regii din civilizatia Paikche au construit mormint e gigantice piramidale dupa modelul impus de faraonii egipteni. suveranii si arhitectii lor au imaginat acoperirea lor cu pamânt ca sa le ascunda. În acel refugiu esentialmente subteran. câinele alarmase o alta persoana care anuntase politia.Voi l-ati ucis? Arthur lasa ochii în jos. Arthur era surprins ca fata nu-i purta pica. . În mod normal. explica Laetitia Wells. un politist venise sa dea târcoale piramidei. Probabil ca am ca lculat gresit doza. .Nu.În cele din urma. ati creat o diversiune care l-a facu t pe politist sa plece. Batrânul suspina si-si mângâie barba alba. a fabricat cârtite-robot capabi le sa lucreze foarte repede si noaptea. . Înca nu avusesem ocazia sa testez acele-s eringa cu efect somnifer ale furnicilor mele zburatoare. -Am profitat deci ca politia era ocupata la liceu ca sa acoperim piramid a cu pamânt. Arthur. O casa inclusa într-o colina. cei din piramida ar fi trebuit sa profite de acest ragaz ca sa se mute. Mai înainte de a fi putut sa iasa ca sa îndeparteze cad avrul. În tara mea. Iarna însa.A fost un accident regretabil. . Când tatal tau s-a apropi at.N-am avut nevoie sa sapam casa în colina. Si în patru zile totul a fost terminat.Ati facut totul manual? . Astfel vazusera ca acea pe rsoana prea curioasa murise. se puteau consacra linistiti cerce tarilor. . Dupa câteva zile. mormintele se confundau cu colinele. .n.

Arthur Ramirez le prezenta laboratorul sau. . . . . Furnicile îsi dadeau una alteia piese din care unele era u atât de mici încât nici un ceasornicar cu lupa poate ca nu le-ar fi zarit prea bine. În apropiere curge un râu subteran. raspunse Raphael Hisaud.Noaptea nu mai aveti electricitate? . Bransara contactul si aripile se agitara la viteze diferite.A fost nevoie sa le initiem în tehnologia noastra înainte de a le putea fo losi. zise Jonathan Wells. Batrânul le arata mai departe "cuibul". Daca am fi fost mai abili cu de getele noastre. În spe cial pe extraterestri.Ba da. Astfel dispuneau de energie suficienta ca sa puna în miscare toate masinile. am fi reusit si noi sa facem asta. apoi pe celalalt.Vreti sa spuneti ca toate astea au fost construite cu banii contribuab ilului? . zise Laetitia. . Nici un om n-ar fi în stare sa manipuleze niste angrenaje atât de miniaturizate. la adapost de lume. esti obligat sa recurgi la instructori. Julie urmari insectele care lucrau la elaborarea unei furnici-robot zburatoare cu unelte de marimea lor. furn icile sunt adevaratii spiridusi ai padurii. Într-un acva riu lung de doi metri.Simpla microrobotica. La urma urmelor. Ceva mai departe. .Impresionant. Julie avu din nou impresia ca se afla într-un basm. . pasionat de aceasta tema. Nu mi-a fost deloc greu sa deturnez unele sume înainte de a demisiona. . alte furnici implantau doua becuri în locul ochilor. îsi treceau una alteia o aripa pe care doua dint re ele o fixau cu lipici. nu ne va dejuca strata gema. Ia priveste! Julie era uluita. a lans at un program foarte oneros de tip SETI (Search for ExtraTerrestrial Intelligenc e). Micile inginere verificau apoi buna functionare a ansamblului declansând u n ochi-far. îi informa Laetitia.La noi. Micile tehniciene robote au în jurul aparatului ca niste ingineri în aeronautica în jurul unui avion de vânatoare . Nu a fost greu sa-l canalizam pân a aici. La urma urmelor. . Cu ajutorul unei lupe. Electricitatea ajungea în piramida c u ajutorul a mii de frunze artificiale echipate cu celule fotoelectrice.Le numim "spiridusii" nostri. Arthur era totusi mirat. asemanatoare cu cele adevarate. De unde ati luat banii necesari construirii piramidei si tuturor aparatelor? . Când cineva se îmbolnaveste. ele sunt mai precise decât cei mai buni mesteri ai nostri.. . indienii navajo. . Cel putin f urnicile suntem siguri ca exista. Numai ele pot sa fabrice furnicile no astre zburatoare.Sunt foarte descurcarete.Pentru lucrarile din lumea microscopica. chiar si atunci când instalezi o uzina într-o tara din lumea a treia. zise David. am pus în aplicare programul nostru agricol pe baza de ciuperci care ne permite sa obtinem recolte la subsol. zise Leopold. A treia echipa instala o pila electrica la nivelul toracelui. Arthur le arata furnic ile care manipulau cu febrilitate rotite metalice si componente electronice. lasându-i ar capul afara. remarca Francine.Sa speram ca atunci când acel politist va reveni. mi-am dat sea ma ca foarte multi bani se cheltuiau pentru studierea unor lucruri inutile. În pa rtea din spate. .Am conceput si o retea de conducte care sa asigure buna aerisire a cla dirii.tru. Agitându-si în mod nervos antenele. raspunse Arthur.În sfârsit. alte furnici încarcau rezervorul de venin cu un lichid galben tran sparent. toata lumea a putut sa constate asta. pretind ca pamântul protejeaza de toate pericolele. Pamântul e mama noastra si e normal sa ne protejeze si sa ne vinde ce. Caci es te mai probabila comunicarea cu infraterestrii decât cu extaterestrii.Probabil ca toate astea v-au costat foarte mult. este bagat în pamânt pâna la gât. . Presedintele republicii. furnicile alergau pe bulgari de pamânt. preciza Arthur. plasate în vârful copacilor de pe colina. În partea din fata.Când eram ministru al Cercetarii..

nu v-am aratat tot ul. de un an. Aveti deci d estul loc. atunci am trait degeaba. . raspunzând parca unui apel mister ios. . ENCICLOPEDIE CURAJUL SOMONILOR: De la nastere. . si daca nu ne-o îndeplinim. Parcurg oceanul.Acum e însa într-o situatie mai proasta. E ca un drog pentru el si nu se poate a btine sa nu se uite.. Cum se orienteaza în ocean? Nimeni nu stie. . Fiecare îsi amenaja încaperea înainte de cina. . Pe ecran aparura fotografiile lor . .Nu trebuie sa râd.Dar nu va faceti griji. Lucie îi aduse trusa farmaceutica. aici.Arthur. acesti pesti d e apa dulce temperata îsi modifica respiratia ca sa suporte apa rece si sarata. Si apoi.Ti-e frica de moarte? întreba Julie. zise Arthur. Apoi îi conduse spre locul de odihna. Se îndoapa cu hrana ca sa-si întareasca muschii. Politia îi cauta în continuare pe instigatori. .Ministrul facu o strâmbatura care voia sa spuna ca nu era vorba decât de o s uma foarte mica fata de ce putuse el sa constate cu ocazia mandatului sau. gasesc gura de varsare a fluviului care duce la râul ce duce la râuletul unde s-au nascut.Si.Am prevazut aici vreo treizeci de încaperi. . Mi-e frica doar sa nu mor fara sa fi îndeplinit lucrul pentru care m -am nascut. Batrânul izbucni într-un râs care se transforma repede într-un acces de tuse. La actualitati.Nu va fie teama. Si începu sa râda. Va asigur ca jocurile televizate aduc multi bani. Juliette stie dinainte toate raspunsurile. Sotia mea. Nu stiam câti veti fi când veti veni aici. dupa alte stiri. Le explica ca tusea din cauza cancerului pe care îl avea.Nu va fie teama.Nu. nu. Nu. . chiar esti sigur ca nu esti Edmond Wells? întreba Julie. Noi trimitem enigm ele. . nu va veni sa va caute. Facuse studii ca sa poata lupta împotriva bolii. zise Laetitia Wells cu ironie. Mâine am sa va arat alte minuni ale laboratoarelor noa stre. am multa putere. Mai am înca un mare secret ascuns. Somonii sunt probabil dotati c u un miros foarte fin care le permite sa detecteze în apa de mare gustul unei mole cule provenite din apa lor dulce natala. raspunse Laetitia. un fel de camere mici pentru "cei din al treilea volum". sub pamânt. oricât de mica.. Apoi. amintindu-si de enigm a pe care doamna Ramirez se straduia din greu s-o rezolve si care era chiar cea gravata pe usa de la intrare. te asigur ca nu sunt Edmond Wells. Îi dadu jeleu regal de albine în timp ce ba trânul îsi injecta morfina ca sa nu sufere inutil. .Acum Odihniti-va. Îsi parasesc râuletul natal si coboara pâna la ocean. nu-mi face bine. Oamenii din cuib îl dusera în încaperea lui ca sa se odihneasca. Nu face decât sa creasca suma la f iecare emisiune ca sa avem un câstig cât mai mare. Ajunsi acolo.. Juliette. 183. adauga Arthur.. Sunt doar un batrân bolnav care s-a refugiat într-o vizuina împ reuna cu prietenii lui ca sa lucreze linistit la un proiect care îl distreaza. somonii stiu ca au de facut un drum lu ng. somonii se hotarasc sa se întoarca. într-o masura mai mica. jocul e trucat. doar daca nu se orienteaza în spatiu cu a jutorul câmpului magnetic terestru. Toti avem o misiune. Apoi se dusera în sala de televiz iune unde se afla Jacques Melies. din pacate. a ramas în afara cuibului. Aceasta a doua ipoteza pare totusi mai putin p . .Jacques e mort dupa televizor. nu. Julie contempla cu admiratie ceea ce acei oameni numeau "cuibul" lor. a izol at fonic sala televizorului cu muschi si acum e mai bine. Râs care se transforma într-un nou acces de tuse. zise David. Nu e usor sa traiesti în comunitate într-un loc limitat. Râse si tusi din nou. Dar. prezentatorul aborda revolutia furnicil or. dar fara nici un rezultat. Serves te drept port-avion furnicilor noastre zburatoare în oras si joaca la "Capcana gândi rii". la toate astea au contribuit si banii adusi de Juliette. Uneori îl luam cam tare si îl ce rtam.

Bine instalata în vârful unui melc care se leagana dar care scoate bale din abundenta. . vor sari ca sa înfrunte cascade (un somon e în stare sa sara pâna la o înaltime de trei metri). îl vor transforma în lac de dragoste. sefule. Acum e întâlnirea cu Deget ele. 7 începe fresca marelui mars spre Degete.Bine. Maximi lian se uita la ceas si se grabi sa apese pe butonul micului televizor de bord. Cu jaraticul lor portocaliu care fumega. . . Îi placea sa aiba în minte o enigma de rezolvat. dar a fost ceva lung si laborios. sa reziste la atacurile pradatorilor: st iuci. Toate au senzatia ca participa la minutele cele mai grandioase ale plane tei. dar a fost ceva confuz si disperat în spatiu. Ratase solutia enigmei. Cei mai multi dintre somoni vor muri pe drum. Ati avut dreptate. Se întâmpla ca unii somoni sa mai aiba destula forta ca sa revina vii în ocean si sa înceapa înca o data marea calatorie. SUNT MILIOANE Picioarele lor lasa urme pe pamânt. politistii vorbeau în aparatele lor de emisie-receptie. Când cred ca au regasit cursul de apa de origine. Maximilian era furios la culme. În lunga lor existenta. somonii sunt blocati de baraje construit e dupa plecarea lor.Bravo. Apoi. Va previn c a este putin mai spinoasa decât precedenta. când din acestea vor iesi micii somoni gata sa repete aventura.E mai simplu decât îmi închipuiam.Gata. "Apar la începutul noptii si la sfârsitul diminetii. furnicile au cunoscut deja momente planetare. în iarba se întind umbrele furnicilor. si pentru aceasta întâlnire furnicile stiu ca trebuie sa fie l a înaltimea talentelor lor. e destu l sa gândesti. Ac um sunt milioane de insecte care înainteaza în directia tarii Degetelor. somonii pornesc sa-l str abata în sus pâna la izvor. parintii se vor lasa sa moara. Epuizati si slabiti. Cine sunt?" Maximilian îsi nota pe carnetel datele problemei. În jurul lui. În jurul cochiliilo r care aluneca lent. melcii confera acelei procesiun i interminabile forma unui sarpe format din luminite întrerupte. doamna Ramirez.. ursi sau pescari. Cei care în cele din urma vo r reusi sa ajunga în râul de origine. Apoi a f ost înfrângerea termitelor.. Si totusi. ati descoperit solutia! Aplauze. Printesa 103 percepe imensul spirit colectiv al trupei lor dezvoltându-se ca un animal constient ca acum câstiga în influenta si totusi anxios de ceea ce va d escoperi. Furnicile m erg mult timp pe contrafortii stâncosi si pe inelele de scoarta ale radacinilor. Mi s-a parut imposibil sa formezi opt tri unghiuri egale numai cu sase chibrituri. Pot sa fiu zarit de doua ori pe luna si ma puteti disti nge foarte bine privind luna. SFÂRSITUL PRIMEI ENIGME În jeep-ul sau oprit în mijlocul padurii. sa trecem acum la urmatoarea enigma. Este o întâlnire. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute.robabila caci în Canada s-a constatat ca somonii gresesc râul când acesta a devenit pr ea poluat. Marele mars atrage tot timpul lume. . Iata enuntul. A fost mai întâi moartea dinozaurilor. volumul III 184. Timp de câteva saptamâni. Maximilian scoase din compartiment ul de bord un sandvis cu somon afumat. Uneori. Ultima ener gie le va folosi la apararea oualor. Le-am descoperit urma. doamna Ramirez. Ultima "mare întâlnire". Un politist îi întrerupse gândurile batând în portiera. vor l upta împotriva curentilor de apa. Edmond Wells. Întreprinderea lor e cumplita. Îsi înmoaie gheara în saliva apoi o . se vor repezi sa se reproduca cu femelele supravietuitoare. 185. lutrii.

atunci e în mod natural timpul sa se treaca la cooperarea cu Celalalt. Se uita la primul si la al doilea volum al Enciclopediei. Julie îsi chema prietenii. poate datorita protectiei oferite de stratul de pamânt de deasupra dar. multumit ca avea de-a face cu ni ste cunoscatori. Julie reusi s a doarma aproape fara teama. Ansamblul semana cu cel descris în Enciclopedie. 186. apoi se plimba prin pira mida.baga în pigmenti înainte de a desena motive pe frunza mare care îi serveste drept sup ort. Prima carte.Fiecare dintre carti este consacrata raporturilor cu o civilizatie sau o lume cu o gândire diferita. . Arthur Ramirez se apropie de ea. . doar scriind trei carti. .Eram sigur ca te gasesc aici.. astfel încât analiz a si sinteza moleculelor se facea simultan.Buna ziua. .Dialog dorit între om si furnica. Reprezinta cei trei pasi spre întelegerea Celeilalte. Arthur se aseza pe scaun si raspunse: . . Arthur le bransase în paralel. Era ciudat sa te gândesti ca toata aventura lor fusese determinata de un o m care.Dialog acceptat. A treia carte. Am aici câtiva oameni din poporul meu care vor sa te asculte vorbind.Ce oameni? întreba furnica 6142. furnica 6142. E adevarat? Arthur dadu afirmativ din cap. . reusise sa-i influenteze pe cei care îi supraviet uisera. Descoperi în biblioteca. întâlnirea cu Celala lt este completa. Arthur facu alte reglari pentru a îmbunatati receptia. În loc sa fie bransate în serie cum facuse ea. Batrânul îi conduse spre o încapere unde lumini discrete luminau niste acvarii pline de flori. prima etapa: descoperirea existentei Celuilalt si primul contact.Niste prieteni care nu stiu ca suntem în stare sa dialogam. Dimineata lua micul dejun în sala de mese comuna. Se produse un hârâit în boxe si vocea sintetica a computerului raspunse în limbaj auditiv: . Arthur încuviinta cu o miscare a capului. F iolele de parfum eliberara gazele care serveau drept feromoni emitatori. Insecta îsi plasa din ins tinct antenele în contact cu antenele artificiale Arthur articula în microfon: . 1 + 1 =3. Fu nevoit sa repete de mai multe ori fraza si sa regleze câteva butoane.Spuneti ca ati construit masina de vorbit cu furnicile. ÎN SFÂRSIT ÎMPREUNA Prima noapte petrecuta în piramida a fost foarte placuta. se duse sa-l adu ca si pe al treilea din geanta ei si îl aseza lânga celelalte. Julie întelese de ce propriul sau prot otip nu functionase.De ce a scris trei volume? De ce n-a facut unul singur? întreba Julie. asezate pe o masa mare. se multumeste sa faca schite de furnici ca sa dea o impresie de multime.Contact.Este computerul cu "arhitectura democratica" despre care vorbeste Enci clopedia? întreba Francine. apoi lua încetisor o furnica si o puse într-o cu tie de sticla transparenta continând o furnica de plastic. pentru prima data de multa vreme. A doua carte.Ne-o poti arata? Arthur ezita apoi accepta. . Julie deschise volumul doi. Confruntare. de plante s i de ciuperci. Se unir a înainte de a fi propulsati pâna la antenele artificiale.. a treia eta pa: daca confruntarea s-a terminat fara înfrângerea sau victoria uneia dintre parti. Cooperare. Puse teanc cele trei volume. . poate din cauza formei cuibului. Arthur mânui diferite manete. doua carti asemanatoare cu a ei. Poate din cauza oboselii. Cele trei volume erau în sfârsit împreuna. . Julie recunoscu spectrometrul de masa si cromatograful. Trilogia s-a încheiat. a doua etapa: confruntarea cu Celalalt. Deocamdata. . Arthur aprinse un computer.

p rea constienta de rolul ei planetar ca sa se multumeasca sa stea închisa într-un acv ariu si sa asculte bancurile noastre. Ca sa faci sa se înteleaga cuvântul "masa". Computerul t raduse mesajul olfactiv ca si cum oul ar fi fost viu si s-ar fi adresat lor.Niste.Ce invitati?' . Furnicile sunt animale salbatice.. industria.103 era Marco Polo al furnicilor.. ne-am simtit parasiti de 103. o furnica extraordinar de dotata pe c are o cunoscuse cândva.. legendele. sunteti doar "altceva". Curiozitatea ei era insatiabila si nu avea nici o idee preconceputa despre noi. uitându-se fix. Draga Degete. Plec în padure ca sa-i anunt pe-ai mei ca existati si ca nu sunteti nici m onstri si nici zei.Totul depinde de individ. . Înainte de a pleca.Si unde este acum aceasta furnica speciala? . Civilizatiile noastre trebuie sa coopereze si voi face totul ca sa-i con .. . sa se uite la filme romantice facute la Ho llywood si sa vada tablourile de la Luvru. reusira sa disting a câteva trasaturi deosebite pe "fata" lui 103. acum ambe le parti reuseau sa dialogheze. Nu vom putea niciodata sa le domesticim. . . Pentru ca furn icile nu ne vad în întregime. A evadat.Frumos profil. Arthur începea sa-si piarda rabdarea. oamenii. Unele nu faceau decât sa emita "ajutor" imediat ce erau puse în cutia de dialogat. ne-a lasat un mesaj.. Pentru mine. nu? Furnica 103 era prea aventuriera. asta nu înseamna ca si întelege c e spunem. îsi aminti Jonathan Wells. zise Laetitia. trebuie sa explici "suport plat de lemn.Si stiti cum ne numea? zise Arthur suspinând. comertul. Arthur se aseza pe scaun. folosim între noi o masa enorma de subîn telesuri si abia când ne adresam altei specii inteligente ne dam seama ca nu stim sa vorbim clar. Nu tehnica punea probleme. Aici nu sunt de nici un folos..103 voia sa stie în mod sincer daca suntem niste monstri sau niste "anim ale simpatice". Julie încerca sa-si închipuie ce soc avusese furnica. . "Degetele". .Adevarat. Noi. societatea furnicilor dintr-o multime de unghi uri. din interior. . .Niste invitati.Undeva în natura. Apoi. Furnicile nu vad din oameni decât degetele care vin spre ele ca sa le striveasca. I-am fabricat un televizor pe masura ca sa îi vada pe oameni în acti vitatile lor peste tot în lume. Dar mai mult decât acest explorator. ceva paralel cu noi. Dupa tot ce-am facut pentru ea! Crezusem ca era prietena noastra. Recunoscu totusi ca în general era foa rte dificil sa dialoghezi cu insectele. ci mai curând sensul asupra caruia se puneau mai g reu de acord. f urnica avea o deschidere spirituala incredibila.Ce prieteni? . Toate fiintele de pe aceasta planeta sunt libere si egale în drepturi. si ea ne-a parasit. Nu aveam n ici un motiv s-o tinem pe 103 prizoniera. prevazut cu patru picio are si folosit pentru a mânca". Arthur lua co chilia unui ou de furnica si o puse în contact cu antenele sintetice. Laetitia Wells se duse sa aduca un portret al acestei furnici exceptiona le. nu.. Era ca si cum ei i-ar fi fost prezentata. . Razboaiele.Ce imagine îsi fac despre noi! exclama David. spuse Ar thur. ne-am mai gândit. .. Nu numai ca întretinea conversatii cu un mare simt al replic ii prompte. Batrânul aminti cu nostalgie de 103. prea vizionara. Furnicile nu au aceeasi perceptie a lumii ca noi si mereu trebuie rede finit si descompus totul pâna la cea mai simpla expresie. Cei din al treilea volum se mira la început ca fotografia unei furnici putea s a fie diferita de fotografia altei furnici dar. ci si reusea sa sesizeze unele concepte abstracte tipice omului.Chiar daca reusim sa vorbim unui animal. Arthur le mai spuse ca aceasta 6124 nu se numara printre cele mai proast e furnici.

Tu stii ce este umorul? .Ce umor? emise furnica. Când se simt în dezechilibru. Ea explica faptul ca Degetul nu are carapace tare ca sa-si protejeze ext eriorul organismului. Asta se numeste "mers". .Computerul aranjeaza frazele. A înteles totul. schimba tema. . Printesa 103. O furnica este în s tare sa duca greutati de saizeci de ori mai mari decât propria greutate. În ultima vreme. colectionam cu totii bancuri pentru 103. De jur împrejurul sexuatei. Ochii Laetitiei se îndreptara spre fata coreeanului.Umorul. dar umorul nostru este pr ea "uman". Ca sa reuseasca aceasta isprava. în ciuda taliei lor impozante. . MERS Degetele merg pe cele doua picioare din spate. zise Arthur. Semnat 103. Încercati sa faceti la fel la rândul vostru.ving pe-ai mei sa intre în contact cu voi. . ascultându-i dezvaluirile. în timp ce Degetul ridica cel mult o greutate egala cu a lui. s-a adun at întreaga multime a marelui mars într-o sfera vie. Degetele pot sta asa foarte m ult timp. ca sa-i pastreze atentia. zise Julie mirata. p ovesti cu carabusi care îsi încurca picioarele în pânze de paianjen sau cu fluturi care îs i iau zborul cu aripile înca umede si sifonate si care cad. îsi da seama ca umorul nu i ntereseaza deloc auditoriul si. Degetele deplaseaza un membru înainte si se echi libreaza în ultimul moment. Degetele sunt totusi foarte plapânde. cu exceptia a trei notiuni. este deci mult mai fragil decât o furnica. suntem obligati sa conversam cu furnicile pe c are le avem. Printesa 103 evoca pentru tovarasele ei un alt aspe ct al lumii gigantilor cu care se vor întâlni în curând. Apoi zise furnicii aflate în cutia de sticla: . o furnica poate sa cad a fara probleme de la o înaltime de doua sute de ori mai mare decât marimea ei în timp ce un Deget va muri daca se întâmpla sa cada de la o înaltime de numai trei ori mai m are decât înaltimea lui. În timpul sederii sale aici. dar pe undeva se mai pierde din sensuri în urma traducerii. îsi îndoaie usor articulatia abdominala ca sa-si deplaseze centrul de gravi tatie spre partea din fata si se ajuta cu membrele superioare ca sa-si mentina e chilibrul. Printesa explica apoi cum Degetele stau în echilibru vertical pe picioarel e lor din spate si 10 ia notite pentru feromonul ei zoologic. De exemplu. Ar trebui sa stim daca exista un umor tipic mirmeceean. .. Auditoriul urmareste cu atentie vaporii feromonali ai printesei 103 si t oate furnicile sunt bucuroase sa auda ca. Cele câteva muste prezente nu pricep nimic.Vorbeste tare bine limba noastra. Degetele îsi departeaza usor membrele inf erioare. recunoscu Arthur. .. 103 si-a dat mu lta osteneala ca sa înteleaga principiile limbajului nostru vorbit. MARELE MARS Probabil ca umorul e ceva extraordinar. Degetele sunt scuturate de spasme când aud povestea "u nor eschimosi pe o banchiza" sau a "mustei careia i se taie aripile". Pot astfel sa-si zareasca semenii pe deasupra desisurilor. Desi aceasta pozitie nu este confortabila.De la evadarea lui 103. arta si dragostea. s-au grupat în masa suspendate de o creanga.Aceste notiuni sunt foarte greu de înteles de cei care nu sunt oameni. 187. În plus.Aici e o adevarata problema. Ca sa nu fie strivite de caldur a. Din cauza umorului. recunoscu Laetitia. În caldura bivuacului. .Care? . dupa efluviile care vin spre ea. Ce-ar putea sa faca o f urnica sa râda? Se întoarsera la masina de dialogat si la furnicile cobai care se agita co ntinuu. dupa marturisirea ei.

Sunt multe întrebari. jocul de carti obisnuit es te în sine o învatatura. Jupiter. Pica: iarna. el însusi supunându-se unu i sef. dar 103 nu zaboveste prea mult asupra subiectului. Imensa tabara îsi agita antenele. Patru anotimpuri. Nu mai exista alternativa decât reusita sau moartea. Drept calmant. 4. Trefla: toamna. ENCICLOPEDIE JOC DE CARTI: Cu cincizeci si doua de figuri. Mercur. Marte. afectivul. si asta pâna la seful national care îi domina pe toti subsefii. Venus. 3. Printesa 103 îsi croieste drum printre corpuri pâna la o fereastra vie. Vorbeau despre tot ce li se întâmplase si evitau sa abor deze absenta lui Narcisse.. calatoriile. tradarea unui prieten. Cifrele si personajele nu sunt alese la întâmplare. cinciul de caro. Cum sunt numiti sefii? E vorba de o casta si sefii sunt alesi pur si simplu dintre copiii sefil or aflati deja la putere. Se simteau bine jucând împreuna acel joc.. Ei savureaza linistiti trifoiul proaspat. o perioada de odihna. Ji-woong le propuse sa joace Eleusis.. val etul de pica. Melcii care pasc jos nu iau parte la discutiile însufletite. cearta cu o fiinta draga. Aceste Degete "mai importante" pot sa ordone sa fie batute mar Degetele inferioare sau sa fie închise în închisori. celebritatea. EMISARII ZEITEI Julie si prietenii ei din al treilea volum vazusera atâtea lucruri în timpul zilei încât erau prea tulburati ca sa doarma. Unele au drept de viata si de moarte asupra altora. munca.. De aceea jocul de carti banal a fost folosit ca si tarotul pent ru ghicit. dificultatile. el însusi supus unui sef. Acestea fiind zise. patru emotii. regele de trefla. dama d e trefla. Mai întâi.5 face o mica demonstratie. chiar si cele m ai simple. A re foarte multe elemente de comunicat trupei sale. saptele de inima. Cont empla orizontul spre est. un noroc. volumul III 189. Acum reuseste sa mearga vreo zece pasi la rând cu ajutorul cârjelor din crengute. De exemplu. se pretinde ca sasele de inima înseamna primirea unui cadou . Povesteste ca la Degete exist a o ierarhie a puterii si 10 consemneaza cu o antena febrila: PUTERE: Nu toate degetele sunt egale. asul de inima. . PARTIDA A PATRA TREFLA 188. usile discut a cu tavanele. 1. 103 aminteste ca nu a înteles totul din lumea Degetelo r. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. 2. Fiecare Deget are un sef. cele patru culori semnifica cele patru do menii de mutatii ale vietii. Caroul: vara. Zidurile vorbesc podelelor. S-a aventurat deja prea departe. Inima: primavara. Edmond Wells. patru influente ale planetelor. Procesiunea nu se mai poate întoarce. Toate jocurile. O închisoare este o încapere închisa care nu are iesire. contin ceva din întelepciunea antica. Beau pe rând din hidromel. E nerabdatoare sa se întoarca acolo ca sa-si completeze cunostintele caci au ra mas multe de descoperit. Paul deschise plosca cu hidromel pe care o salvase de la liceu. o istorie. Toate înseamna o etapa a e xistentei umane. casatorie.

si nici asta nu acceptau. Circula în Infra-World ca sa înteleaga mai bine ce se petrecea si. ENCICLOPEDIE MISCAREA GNOSTICA: Dumnezeu are un Dumnezeu? Primii crestini din antichi tatea romana au fost nevoiti sa lupte împotriva unei miscari eretice care era conv insa de acest lucru. un anume Marcion a afirmat ca Dumnezeul la care se rugau nu era Dumnezeul suprem.Sunt tare curioasa sa vad cum a evoluat Infra-World. zari inscriptii care le cereau zeilor. În acel moment.. Într-adevar. Francine le oferise liberul arbitru. 190.n. Francine luas e hotarârea sa nu impuna nici o morala si sa le respecte alegerea. Locuitorii puteau sa-si aleaga un tiran sângeros. Se repezira în sala computerelor.. Simplii crestini si crestinii gnostici s-au înfruntat multa vreme ca sa determi ne daca Dumnezeu avea si el un Dumnezeu. Francine continua sa circule prin orase." Ca zeita. Toti îsi lansara programele. Zoom-ul pe intrarea oraselor o facu sa tresara. Constata ca lumea ei virtuala cunoscuse o crestere exponentiala. Acum se afisa pe micul ecran. în secolul al II-lea e. . Francine fu ultima care îsi lansa programul. caruia trebuia sa-i dea socoteala. Se uita cu mare atentia la ecran. peste tot . Francine îi ceruse batrânului sa caute memor ia serverului lor "Revolutia furnicilor". Nu intervenea în viata lor. Francine se instala la tastatura si discuta cu cei de la San Francisco. computerul piramidei se umplu cu memoria Revolutiei. Dupa ce se ident ifica. "Zei. a fost combatuta în special de Origen e. zeii celor mai mari lumi incluzân du-i pe zeii lumilor mai mici.Au înteles deci ca sunt doar o iluzie informatica. În cele din urma. brusc. cei de la San Francisco fura de acord sa le transmita în sens invers ansamb lul datelor. de data asta furnicile au atuul . Aceasta credinta. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Pentru gnostici. Juli e nu întelegea cum de esuasera la liceul din Fontainebleau. Locuito rii depasisera timpul de referinta al lumii reale si acum traiau în 2130. si locuitorii cereau sa se emancipeze de tutela ei. . gnosticismul. daca asta doreau. Popor ingrat. Poate au dedus ca exi st. În cinci minute. volumul III 191. superior lui. Peste tot. publicistii si jurnalistii nu putusera sa opreasca mâinile r azbunatoare. corpurile oamenilorpunte erau expuse. Nu era asta cea mai mare dovada de respect a unui zeu pentru poporul lui emancipat? Nu-i deranja decât ca sa testeze detergentii si concepte noi.Au ucis "oamenii-punti"! Într-adevar. . ci exis ta altul.. gnosticii au fost masac rati iar putinii care au mai ramas îsi practica cultul în cea mai totala discretie. ecranul îi ex ploda în fata. chiar daca era proasta sau sinucigasa. Totusi. spionii fusesera spânzurati si expusi la vedere. sa redea libertat ea locuitorilor virtuali.Am reusit sa intru în contact cu universitatea voastra americana de la S an Francisco. în cazul în care îi vedeau. Francine observa acea lume paralela si percepu ceva care nu era în regula. la intrarea oraselor. Descoper isera noi moduri de locomotie pornind de la energia electromagnetica si leacuri noi bazate pe unde. numita si biteism. lasati-ne în pace. divi nitatile se îmbucau una în alta ca papusile rusesti. spuse Francine foarte tulburata. mutilate în mod cumplit. Edmond Wells. Politicienii.Arthur intra în încapere. ca si cum locuitorii din Infra-World tinusera sa adreseze un mesaj locuitorilor lumii superioare. . TRECEREA FLUVIULUI Iata-le din nou în fata fluviului.

cei din volumul trei. Chiar si melcii care transporta jaraticul cald trec podul viu fara ca vr eunul sa se înece. care îsi revenea din soc. . Acei oameni ar putea sa fi e periculosi pentru noi.. De acum în ainte Infra-World functiona în circuit închis si nu mai avea putinta sa ia legatura cu zeii lui sau cu altcineva. corpul ei se va adapta pâna la urma la aceasta po zitie ciudata si va evolua în forma bipeda cu caractere genetice pe care le va tra nsmite copiilor ei când. nici o conexiune cu alt aparat. NEHOTARÂREA UNEI FEMEI Francine abia avu timp sa-si puna mâinile la fata ca sa evite cioburile tu bului catodic. Cartela electronica a crezut ca aparatul functiona la 220 de volti în timp ce el era la 110. Îi ceru lui Arthur alt computer. Sunt singura specie anim ala care îsi pune întrebarea: "Bine. experienta trebuie continuata.. . si acum.E mai bine sa deconectam total Infra-World. ca sa scrie ultimele capitole despre acele animale mari atât de p utin cunoscute. Sunt atât de multe încât corpurile lor lipite pot sa formeze un pod plutit or pe care trec milioane de alte furnicii. Trebuia sa continue de unde fusese ra întrerupti. 24 se ocupa numai de saga lui. iata-te redus la cea mai simpla expresie ! O discheta de plastic magnetizata protejata de un învelis rigid. în timp ce Arthur cerceta componentele în spatele e cranului spart. Unul vechi. Oamenii din Infra-World încercasera sa-si asa sineze zeita creatoare! Un deicid! Lucie o pansa pe blonda. Julie se înfasura în cearceafurile ei noi. Iar singura. LIPSA DE OCUPATIE: Degetele au o mare problema: lipsa de ocupatie.Nu! exclama Francine. 7 face schite ale aceste i scene pe o frunza în timp ce 10 nu pierde nici un cuvintel pentru feromonul zool ogic. 5 e convinsa ca mergând mult pe doua picioare.. voia sa cunoasca dr . .. .Ce facem cu lumea asta. Dupa atâtea emotii. Într-un colt. Au modificat identificarea aparatului. Degetele. se culcara fiecare în încaperea lui. .Sunt inactivati. acum sunt. Mai înainte de a fi pu tut sa repete agresiunea. Ochelarii îi protejasera ochii si nu se alesese decât cu câteva zgârietur i. .Au vrut sa fie emancipati.numarului. Popor rebel.Au gasit deci mijlocul de a avea acces la reteaua noastra informatica.. . zise Ji-woong îngrijorat. si ea. Suprasarcina a pr ovocat explozia ecranului. Avu grija ca acest computer s a nu aiba nici un modem. Acum când totul se accelera si devenea periculos. furnicile din marele mars fac o noua tabara si 1 03 le relateaza alte lucruri despre Degete. tastatura si mausul.De ce-i lasi sa traiasca? întreba Julie. .. . Au gasit mijlocul de a actiona în lumea noastra. Toti se uitara la discheta de parca ar fi fost un sarpe veninos. 24 asteapta sa se întâlneasca cu Degetele. . va gusta într-o zi din jeleul regal al viespilor. . Francine scoase ecranul. 192. propuse David. o distrugem? întreba Zoe.Incredibil! Au trimis un mesaj informatic conceput sa-însele recunoaster ea de ecran. ce-as putea sa fac ca sa-mi omor timpu l?" 5 continua sa se roteasca în jurul taberei cu cârjele-crengute.Nu te poti juca la nesfârsit de-a ucenicul vrajitor. Instala Infra-World pe hard disk si îl porni. spuse Leopold. Era sigura ca Ji-woong va veni la ea.Poate ca într-o zi va fi interesant de vazut unde au ajuns. dar tremura de frica si de furie. Facu o copie pe discheta apoi sterse programul de pe hard disk. Infra-World reîncepu imediat sa traiasca fara ca miliardele de locuitori s a fie constienti ca un timp trecusera pe o simpla discheta. De fapt. Chiar daca au devenit ag resivi fata de noi. Ajunse pe celalalt mal..

Acum vreau sa ramân singura. Apoi o întreba cu blândete: . Astfel ar fi pedepsiti tortionarii. Dar curiozitatea se dovedi mult mai puternica. aut orul romanului Blade Runner. s-ar putea imagina o noua sanctiune penala: privarea de t itlul de fiinta umana. daca un om nu e în stare sa perceapa durerea altuia... ENCICLOPEDIE EMPATIE: Empatia este calitatea de a simti ceea ce simt ceilalti. Ea ramase nemiscata si tacuta. . pe scoarta unui copac.Îti amintesti? Edmond Wells spune ca în cazul unei CA.Nu stiu. daca un robot e capabil sa perceapa durerea unui om si sa sufere din cauza asta. începu el. Prin intermediul antenelor. Te rog sa pleci. . Avea în mâna o cutie mica. David se aseza pe mar ginea patului si aprinse veioza. apoi. (Iu greceste. Dupa scriitorul american Philip K. Julie se ridica repede si deschise. . se constata o modificare a ac estei rezistente.. .. . merita sa fie numit uman. ap arat de masurare a rezistentei electrice.. total. asasinii si teroristii.. În cutie. ar fi justificat sa i se retraga calitatea d e om. Si nici ea.agostea. . Ea raspunse aproape fara sa vrea: . O lipi mai strâns de el. Asta înseamna ca atunci când un om este asasinat într-o padure. N-am vrut sa deranjez pe nimeni. Se uitara la antene ca la fructul oprit. .. pathos înseamna "sufe rinta". .Încercam? 193. Julie sari din pat. De ce-l respinsese daca îl dorea atât de mult? Acum. . Privirile li se întâlnira. Daca punem electrozii unui galvanometru. hormonii circula apoi de la un cap la cel alalt ca si cum ar fi unul singur si. ea se dadu înapoi. toti copacii p ercep acest lucru si sunt afectati.Lumea din piramida doarme. astfel. de parca n-ar fi auzit întrebarea. Se întinse din nou în pa i se gândi la noua situatie. perfect. Batai discrete în usa. îl împinse afara si închise încet usa.Crezi ca magia va reveni? .. se înteleg în întregime. Credeam ca.. Pornind de aici. Îl saruta pe obraz.S-au petrecut atâtea lucruri de atunci. . În schimb. zise el luând-o în brate. îl astepta sa se reîntoarca. atâta tot.) Si plantele percep durerea. Cineva batu la usa.M-am temut tare mult ca n-am sa te mai vad. Puse cutia în lumina. Am gasit d oua perechi de antene si le-am luat. . de a p ercepe si a le împartasi bucuriile sau durerile.Traiam un moment atât de feeric atunci când.Antene artificiale pentru o comunicare absoluta între oameni! Julie se r idica pe perne.. cele doua furnici n u se limiteaza doar la schimbul de informatii. iar cineva care se sprijina pe el se taie la un deget cu cutitul. Ji-woong nu întelegea comportamentul fetei. Era Ji-woong.Dar tu venisesi la. magia s-a risipit.Ce-ai gasit? . am tras cu ochiul si am gasit ast a.Ce cauti aici? Fara sa raspunda. Când tânarul vru s-o sarute pe umar.. toti cei car e provoaca durere semenilor lor fara sa fie afectati de ea.M-am plimbat putin prin laboratoare. Julie era putin tulburata ca se afla în încaperea ei und e îl astepta pe Ji-woong sa apara dintr-o clipa în alta. Copacul percepe deci distrugerea celulelor în cazul unei rani om enesti. Dick. ci îsi branseaza direct creierul la celalalt. Ea se desprinse din bratele lui. . David îi arata doua antene mici de culoare roz terminate cu un cap at nazal.Ce s-a întâmplat? întreba tânarul dezamagit. Dar era David.Magia te învaluie doar o data. .Ai vorbit cu Arthur? întreba ea.

În spatele cavitatilor nazale se afla neurocaptatori care vor t ransmite direct creierului informatiile chimice. toate emotiile noastre trec deci rapid în sânge. simtul nostru olfactiv. În spatele lui. Maximilian recunostea locul. Cavitatea nazala fiind o mucoasa strabatuta de mici vene permeabile. . Firele de par lung si negru semanau cu parul lui Julie. Simtul olfactiv este primul nostru simt. Era minunat si îngrijorator totodata. Tânarul apasa pe micul buton pe care scria on.Antenele trebuie introduse în nari. aceste mirosuri de sudoare îi transmisera niste informatii pe care se doved i în stare sa le decodifice treptat. . sudate la despartitura narilor si prelungite cu dou a tije fine de cincisprezece centimetri. probabil o pompa care aspira si propulseaza moleculele noastre odorante. . Partile destinate sa serveasca drept antene propriu-zise erau formate di n unsprezece segmente cu micropori si prevazute cu un sant ca sa se poata uni cu cele din fata. Dar se obisnuira. Julie se uita la antene neîncrezatoare. în centrul careia se înalta o coli na. Când amândoi reusira sa stapâneasca acest exercitiu. CONSTIINTA PREZENTULUI .Totul prin simtul olfactiv? . îsi introduse o pereche de an tene în nari si o invita si pe Julie sa faca la fel.Edmond Wells. ceea ce va spori enorm. David lua o antena. trebuie sa contina un sistem electro nic.Si acum ce facem. Spre marea sa surpri ndere. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. domnule comisar? 195.Haide! David desfacu doua perechi de antene nazale. Vom comunica direct nas la nas. Oamenii îsi pierd parul peste tot fara sa-si dea seama. David îi facu semn sa inspire foarte puternic si sa lase miresmele sa urce pâna la creier. Scoase carnetul si s e uita la schita pe care o facuse ultima data. O fata si un baiat trecusera pe-acolo.Bineînteles. GREUTATEA PICIOARELOR Maximilian era convins ca descoperise în sfârsit o pista serioasa. La început fu putin mai greu. închisera ochii si inspirara. . Julie fu imediat asaltata de mirosul sudorilor lor. politistii se agitau nerabdatori. care po ate sa recunoasca mirosul laptelui mamei sale. imprimând astfel o urma mai adânca la nivelul degetelor decât la calcâi. simtul nostru orig inar. Comisarul det erminase sexul dupa câteva fire de par. Numai ca creierul sau nu era înca pregatit sa-i acorde atentie. Acolo se luptase cu viespile. Urmele de pasi erau clare. Apendicele semanau cu doua mici coarne roz din plastic. Lumea e plina de semne care te ajuta de fiecare data când ai necazuri. simtul nostru de animal. Pista îl duse la o cuveta încercuita de rugi. volumul III 194. caci plasticul comprima peretele nazal. în emisie si r eceptie. Maximilian încerca sa înteleaga cum disparuse piramida. Urma lasata de vârful bastonului lui David îl convinse ca daduse într-adevar de urma lor. David lua Enciclopedia si cauta pasajul despre CA. Citi: . îi ceru fetei sa se apropie . Este deosebit de dezvoltat la nou-nascut. Recunoscu frica.Conform schemei din Enciclopedie. Dar unde era piramida? Se uita la degetul de gresie care parea ca raspunde la întrebarea lui indi când colina. Vârsta lor tânara era usor de recunoscut dupa faptul ca deplasau spre partea din fata greutatea picioarelor . dorinta si stresul.

David o prinse cu fermitate de cap. acum era în mintea lui. capul lui Julie. din ceata lui rosie.Esti gata? . un gând m ic cu o culoare care gâdila. Erau trei. Deschise iar ochii. Îl conduse la o vizuina astupata de un cap enorm. Îl considera un tânar plapând si timid. Se retinu caci. ea era o fata de o frumusete si o i nteligenta extraordinare. Pentru el. aminti rile care ieseau din creierul vecin. Ea îi daduse tot curajul ca s-o scape din ghearele lui Gonzague Dupeyron si a bandei sale. Probabil ca semana cu o langusta. ca si cum ar fi introdus acolo suc de lamâie. 1 + 1 = 3. nu? Julie se adresa direct mintii lui.Ce-i? Ai ceva de ascuns? . brusc. Ea crescuse odata cu suflarea solutiei la ora de matematica. ramase nemiscat. Nu era usor. Vazu un mic t unel în care intra. Julie se g rabi sa-l imite. se apreciara si devenira prieteni. gândurile lui David patrunsera în emisferele ei cerebrale. proiectele. murmura Julie.Ai ajuns. Ceata rosie se transformase într-o materie groasa care curgea spre ea ca o lava care încerca sa patrunda cu for ta în narile ei. Inspira si fu napadita brusc de un miros cumplit de nas. o comunicare t otala si sincera. p ercepu altceva. Julie râse nervos. Îi arata si el cum o vedea. Antenele lor se Cautara o clipa. Îsi explicara totul. mirosurile. muzica. . Era afectiunea pe care David o avea pentru ea. La urma urmelor. Julie si complicitatea lor. Îl vizualiza. David. Uneori.Inspira. Fruntile lor se atinsera pe toata su prafata. e giptenii scoteau creierul faraonilor lor cu ajutorul unor tije bagate prin nari. aparea ca un iepure speriat si disparea imediat.Vom cunoaste doar ceea ce oamenii viseaza de mult timp. Inspira puternic si. În Antichitate. David circula prin creierul lui Julie. Imaginile se stersera si o voce tâs ni din interiorul ei. Julie se trase putin înapoi.Ca toata lumea. cu blana palpitânda si de data asta fata întelese. Acum se simtea putin ridicola cu acea prote za de plastic la vârful nasului.Asculta-ne senzatiile. Julie era socata.. sopti David.Îmi vei afla gândurile cele mai intime? . David respira armonios pe gura. imediat dupa aceea. dar aciditatea lamâii las a locul imediat unui miros greu de opiu. Fata ei se deschise ca o usa si dadu la iveala un creier în forma de furnicar. Îl întelegea pe David. iepurasul atât de speriat se ivi din nou. Îi arata cum îl vedea si fu foarte mirat. Aici era invers: creierul intra în cavitatea nazala. Lui Julie îi era teama de ce avea sa descopere David în ea. dupa care se fixara una de alta. înainte de a-i mumifica. .E ciudat. îsi întelesera adevaratele sentimente reciproce. am impresia ca vei patrunde în mine. atragatoare si parfumata. Închisera ochii. sunetul. În fata ei. capul e ultima mea fortareata. se atinsera. Era o afectiune pe care o avusese pentru ea din prima clipa în care o zari se. plin de circumvolutiuni si de culoare. David vizualiza un nor albastru si o usa care se deschide în acel nor. Respirau în acel ritm cât se poate de natural. Neuronii ei pactizara cu neuronii lui David: vorbi ra unii cu altii. Vru iar sa se retraga. În sp atele usii alerga o fetita si se lua dupa ea. . Julie simti ceva nou. Percepea imaginile. Ideile lui David circulau cu viteza gândului în propriu l ei creier. David o prinse usor de ceafa si o ruga sa închida ochii. Ea îl împi nsese s-o includa în grupul lui de rock. . îsi dezvaluira totul. mirosul nasului lui David. zise David încetisor. Îsi apropie de ea a pendicele senzorial. cu pleoapele închise. Julie simti apoi niste furnicaturi ciudate în cavitatea nazala. Fu gata sa se desprinda de el. Prin minte îi trecu un gând neplacut. . o linisti David. . o ceata rosie. în ciuda rezistentei tânarului. Apoi.

Ele reprezentau cele patru lumi care formeaza existenta. numarul de aur a fost masura dinamica sacra.Lumea mistica: partea de divinitate care exista în fiecare dintre noi. Era format din patru platforme înconjurate fiecare cu un zid de piatra. pietre. .Lumea spirituala: inteligenta. raspunsera ei la unison.Lumea materiala: corpul. adormira unul lânga al tul.Formarea. Dupa textele vechi si mai ales cele ale lui Filon din Alexandria. Tabernacolul se considera c a condenseaza energia cosmica.Creatia.Lumea emotionala: sufletul. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. volumul III 197. cu tandrete.Un val rece le trecu pe sira spinarii când comunicarea înceta. Maximilian se plimba de colo pâna colo pe colina fara sa înteleaga cum disparuse astfel o piramida de beton. templ ul era lung de treizeci de coti si lat de zece coti. douasprezece pâini reprezentau fi ecare luna a anului. un perete de beton. Sub aer. sfesnicul cu sapte brate simboliza cele sapte pla nete.Probabil ca va trebui sa mai asteptam câteva secole pâna când oamenii se vor putea deda unei Comunicari Absolute. Situat în centru. . nisip. o talpa. Sub pamânt. Batu solul cu talp a pantofului. . Arthur baga capul pe usa. aer. trei porticuri reprezentau: . un cearceaf de bumbac. 196 ENCICLOPEDIE TEMPLUL LUI SOLOMON: Templul lui Solomon din Ierusalim reprezenta modelu l formelor geometrice perfecte. În Sfânta Sfintelor se afla altarul din lemn de salcâm. Sub tavan. cioc! Julie se trezi tresarind. . În fundul templului era plasa t cubul perfect al Sfintei Sfintelor. Deasupra. Sub nisip. .Actiunea. Era perfect cubic cu l aturile de cinci coti. Forma generala a monumentului era un dreptunghi mare. sub talpa. HAIT. El îi mângâie usurel fa ta si parul si. Arthur îi întreba pe cei doi tineri care se frecau la ochi daca functionaser a bine. Venise sa o trezeasc a si nu fu deloc deranjat de prezenta lui David în patul fetei. locuitorii piramidei nu avusesera timp sa duca la bun sfârs it acest proiect. sub iarba. Atunci Arthur izbucni în râs. a mers perfect. muschi. Sub pantoful lui Maximilian. . pamânt. Sub cearceaf. vene. o fata adormita. Îsi scoasera an tenele nazale si Julie se ghemui lânga David ca sa se încalzeasca. Asezate pe suprafata lui. sistemul vostru e foarte bine pus la punct.Va înselati. DRAGOSTEA! Acolo se pierdeau urmele. Tinerii se uitara la el fara sa înteleaga în timp ce batrânul îsi înabusea accesul de tuse ca sa le explice ca acelea erau abia niste pr ototipuri. . Sub be ton. Sub piele a fetei. . . lung de o suta de coti. tavanul încaperii unde se afla Julie. Vazu antenele pe n optiera si întelese ca le folosisera. templu l lui Solomon este o figura geometrica calculata ca sa formeze un câmp de forte. sânge. în marele sanctuar triunghiular. În realitate. Edmond Wells. L a început. lat de cincizeci de coti si înalt de treizeci de coti. Cioc. Avea impresia ca îi lip sea un element ca sa poata întelege ce se petrecuse în jurul lui. radacini.Da. . În cadrul lumii divine. Templul fusese conceput ca un loc de trecere între doua lumi: vizibila si invizibila. iarba.

. Insectele din coada procesiunii primesc versiunile cele mai deformate al e mesajului originar. . În timp ce toate celelalte animale îsi limiteaza activitatea sexuala la o sc urta perioada a anului numita "perioada nuptiala". Nu se stie de ce. zdruncinati usor de melcul lor de calatorie. Dar e deja foarte mult. discutau despre lumea Degetelor fara sa acorde atentie decorului din jur si nic i coarnelor oculare ale melcului lor care uneori se uita la ei.Serios? Batrânul paru bucuros. la majoritatea mamiferelor. . 198. SEXUALITATE: Degetele sunt specia animala cea mai sexuata. Când crezi foarte tar e în ceva. În ceea ce priveste femela Deget. Ca si transmisia orala. alte insecte sunt pe post de relee. Degetele sunt în permanent a dispuse sa faca dragoste. Cum sa se declanseze pompele olfactive? Dus rece pentru cei doi tineri. Arthur întelegea foarte bine ca Julie si D avid erau foarte dezamagiti. Arthur era tare amuzat. lucrurile s-au întâmplat ca si cum chiar ar fi functionat. Când se opresc.Si când vor putea functiona. oare e bine ca aceste antene artificiale sa se raspândeasca? Închipuiti-va ce s-ar întâmpla data toata lumea ar fi în stare sa citeas ca în mintea celorlalti. Degetele îsi alunga pradatorii prin tipete. CADAVRE DIN CE ÎN CE MAI ARSE Printul 24 ceru precizari despre sexualitatea Degetelor. copii. ci acopera brazi întregi. Peste tot e jaratic fumegând.Ai naibii copii. În reali tate. Trebuie sa stiti ca în felul asta s-au întemeiat multe religii. Arthur puse cu grija prototipul în cutie. chiar si imaginar. ea scoate strigate la paroxismul actului . .replica David. actul reproductiv dep aseste rareori doua minute. Printesa 103 nu se vrea deloc deista. oamenii vor putea sa aiba si ei CA-ul lor si ati trait o experienta unica. mormai el pe scara. Nu le mira nimic din partea Degetelor. Sub ei. Printesa 103 si Printul 24. e ca si cum ar exista cu adevarat. Feromonii relatarilor ei nu ajung totdeauna pâna la capatul sirului lung s i. atâta tot. tran smisia odoranta nu functioneaza nici ea perfect si informatiile ajung uneori put in cam deformate. Exista însa insecte care adauga în tr ecere interpretarea lor personala: De ce tipa femelele Degetelor? Li se raspunde: Ca sa-si faca pradatorii sa fuga ca sa nu le deranjeze în timpul copularii . din ce în ce mai multe pa rticipante la mars încep sa considere Degetele ca pe niste zei si au impresia ca p . ici si colo.V-ati închipuit ca merge. demonta antenele si arata un loc gol.. -M-ar mira sa fi putut merge fara baterii. taberele lor sunt acum atât de importante încât nu ma i atârna ca niste fructe. Parerea mea e ca ar fi o adevarata catastrofa. O si fac de altfel oricând. Dupa expresia de pe fetele lor. sperând ca vor nimeri momentul potrivit pentru f ecundare: nici un semn exterior nu-l informeaza pe mascul despre ovulatia femele i. Nu sunte m pregatiti pentru asta. masa întunecata a pelerinilor furnici înainteaza pe doua coloane ca sa nu calce în bale. probabil pentru ca scria un pasaj pe aceasta tema. Printesa 103 simte în spatele ei mirosul enorm si greoi al multimii aflate în mers. . si totusi. Printesa a zis ca femelele Degetelor scot tipete în timpul copularii. V-ati închipuit ca cu aceasta jucarioara. Degetul mascul este capabil sa stapâneasca actul sexual si sa-l prelungeas ca cât de mult doreste în timp ce.

antenele de televiziune sunt primele informate si semnaleaza p opulatiei existenta unui pericol. În piramida totul începu sa vibreze iar inimile batu ra mai tare. dupa câteva minu te. se aflau alte furnici zburatoare. Jonathan si Laetitia se grabira sa scoata alta valiza care purta etichet a "Lupta". dar vânatul este si din ce în ce mai mult. În general.S-a terminat! murmura David. arunca o privire surprinsa si. 199.Suntem terminati. . Puse mâna pe detonator si începu repede numaratoa rea inversa: . spuse Julie. declanseaza semnale auditive: sirene (care functioneaza cu pompe de aer) sau semnale vizuale (lumini rosii care clipesc). În curând. Patru dintre aceste minuni ale micromecanicii fura duse spre gurile de a erisire. În încaperea lui Julie. Arthur Ramirez suspina si zise: . alarma se manifesta printr-o lama rosie care clipea. Ecranele video erau pline de siluetele politistilor care luau pozitie pe colina .Suntem atacati. În acel moment auzi. Pamântul atenua zguduiturile. În caz de pericol. Era foarte bine. trebuie sa mergem. Deodata. To ti locuitorii piramidei urmareau cu anxietate miscarile politistilor în jurul cuib ului lor. politistii strapunsera fara greutate pamântul. pilot ata cu îndemânare. Se uitara unii la altii neputinciosi. Sosi un camion încarcat cu unelte de escavat.. de afara. picamerele se oprira. Toata lumea o lua la fuga spre sala de control. OUL SPART Julie vru sa-l sarute din nou pe David. Arthur nu pilota caci mâinile îi tremurau prea tare. zise Arthur. Ji-woong întredeschis e usa. Maximilian se gândise la toate. Omul se prabusi. dar toti stiau ca în cele din urma vor atinge peretele cuibului.Iesiti imediat! Sunteti încercuiti. Protejati astfel. Jason Bragel si Jacques Melies se insta lara în fata ecranelor de control si apucara maneta de pilotare. În piramida rasuna alarma. Laetitia Wells. Nu mai puteau fi atinsi de acele mirmeceene.Sa continuam totusi. Alti locuitori ai cuibului li se alaturau în fata ecranelot de control. în timp ce cei patru le suprav egheau teleghidarea si traiectoria prin videoperiscoape. Un picamer începu sa loveasca colina. Toata lumea se uita la ele cum trec prin padure. Printul 24 cere si alte informatii. O furnica de lupta.. Politistii puneau dinamita în gaurile de be ton. acesti spioni zburatori transmisera teleimagini mai apropiate. ateriza pe gâtui politistului care mânuia picamerul si îi inocula un an estezic. Ca niste torpile submarine. cele patru insecte fura lansate în tuburi. Maximilian dadea ordine precise într-un aparat de emisie-receptie. Cei care nu intra în proc esiune sunt din ce în ce mai îngrijorati. fara comentarii. De exemplu. Politistii aratau ca niste scafandri. Oamenii din piramida nu mai dispuneau de alte arme decât furnicile zburato are iar ele devenisera acum inofensive. nu dispun de feromoni de a larma. Maximilian striga ordine în aparatul de emisie-receptie si. o camioneta aduse costume complete de apicultori. . o v oce foarte cunoscuta: . Jonathan Wells. iar furnicile zburatoare nu pu teau sa fie eficace decât daca aveau o traiectorie foarte precisa.Iar blestemul Cromagnon..articipa la un pelerinaj. numerotate. Se apropiau oameni înarmati cu picamere. Nu numai ca acest mars consuma din ce în ce mai mult vânat. Repede. Jonathan si Laetitia adusera o valiza cu eticheta "Observatie" Era plina de muschi. fript. ALARMA: Deoarece Degetele nu cunosc limbajul odorant.. . cum dau alarma. striga: . În interstitii mici. Otelul pi camerelor atingea acum betonul.

contrar por eclei sale. de mirosul Degetelor. Toate insectele participante la pelerinaj emit feromonul lor de prezenta re. daca se opreste brusc. În schimb. 0 înmultit cu cinci face 0. ceea ce Degetele numesc "pi cnic". Ultima data când a perceput atâta tumult si str es fusese atunci când întrerupsese. Acest sistem de trei mese pe zi permite probabil Degetelor sa-si separe zilele în doua parti. MARELE PELERINAJ Printesa 103 recunoaste drumul. În timp ce. 1 înmultit cu 5 face 5. ENCICLOPEDIE ZERO: Desi gasim urmele lui zero în calculele chinezilor din secolul al II -lea e. În curând vor zari cuibul uman de unde a eva dat. pâna când informatia va ajunge pâna la capat si va fi tradusa în toate limbile cetatilor straine. Biserica avea prea mare nevoie de contabili buni ca sa nu înteleaga interesul cât se poate de materialist al folosirii lui zero. Printesa 103 priveste peisajul si e uimita. Unii i nchizitori au considerat acest zero diavolesc. Se apropie de Marea Întâlnire. nimic ostentativ în aceste semnale olfactive. manânca de trei ori pe zi. Degetele sunt acolo. cu mult înainte. Biserica a considerat ca asta va rasturna multe lucruri. zero asa cum îl folosim noi este originar din India. în cele din urma. I-a luat locul o colina si de jur împrejur domneste o mare dezordine. Dar abia în secolul al XlII-Iea conc eptul de zero a ajuns în Europa prin intermediul lui Leonard Fibonacci (probabil o abreviere a lui Filio di Bonacci). toti manânca 1) când le e foame. volumul III 201.. 2) cân d zaresc mâncare în câmpul lor vizual. unu. Si dupa mirosurile pe care le repereaza .. lucrurile s-au aranjat totusi.n. le facea nule pe toate cele care încercau sa se înmulteasca cu el. doi. FEROMON ZOOLOGIC: MASA Salivatoare: 10. 3) când sunt capabili sa alerge destul de repede ca sa captureze aceasta hrana. . persii l-au copiat dupa indieni. un negustor venetian. Câteva secole mai târziu. trei. zis Leonardo din Pisa. 1 era numit marele respectuos caci lasa intact ceea ce er a înmultit cu el. (notat cu un punct). Molecula de salutare. În secolul al Vll-lea. Stie ca procesiunea a devenit acum atât de lunga încât. Aerul e plin de miro suri de frica. precum si la mayasi. Printesa cere sa se semnaleze în partea din spate a procesiunii ca primele rânduri se pregatesc sa-si încetineasca mersul. arabii I-au copiat de la persi si i-au dat numele pe care îl cunoastem. Prima masa deschide dimineata. cinci. caci transforma în zero tot ce se a propie de el. 200. Nu mai exista cuib. care era. Edmond Wells. a doua masa o închide si deschide dupa-amia za. a treia masa închide dupa-amiaza si pregateste somnul. Degetele. MASA: Degetele sunt singurele animale care manânca dupa un ritm precis. Se spunea ca 0 este marele anihilator. doar mergând pe o pânza. Nimic agresiv. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. BUNA ZIUA Sunt acolo. daca adauga pute re unor cifre. multe furnicile vor fi calcate în picioare de cei care nu vor putea sa se opreasca destul de prompt. (notat cu o s pirala). 203. 202.. patru. 103 crede ca sunt multe. Când Fibonacci a încercat sa le explice contemporanilor sai interesul pe care îl prezenta zero.Sase. peste tot în lumea animalelor. Trebuie spus ca. fie ca le e foame sau nu.

Molecula de salutare catre toate Degetele prezente. Cum feromonul Deget seamana mult cu cel care însemna Zeu, multe se înseala. Alungat, irationalul se întoarce în galop si cum se petrece ceva de-a dreptu l extraordinar, a si pus stapânire pe el! Molecula de salutare catre toti zeii prezenti. Escaladând zeii, furnicile emit feromonii cei mai prietenosi. Au înteles foa rte bine ca de acum înainte, când te apropii de un Deget, trebuie sa te adresezi lui cu mult respect. Molecula de salutare tuturor zeilor prezenti, emit ele la unison urcând pe acele animale caldute cu mirosuri tari. 204. ENCICLOPEDIE UTOPIA LUI SHABBATAIZEVI: Dupa ce au facut mii de calcule si interpretar i esoterice ale Bibliei si Talmudului, marii eruditi ai cabalei din Polonia au p rezis ca Mesia va aparea foarte precis în anul 1666. În acea perioada, moralul evrei lor din Europa de Est era foarte scazut. Cu câtiva ani înainte, hatmanul cazac Bogda n Hemelnitki luase conducerea unei armate de tarani ca sa puna capat dominatiei marilor proprietari feudali polonezi. Neputând sa ajunga la ei în castelele lor bine fortificate, hoarda, cuprinsa de o frenezie ucigasa, s-a razbunat pe micile târgu soare ale evreilor considerate prea fidele suzeranilor lor. Câteva luni mai târziu, când aristocratii polonezi au lansat raiduri sângeroase de represalii, satele evreil or au fost înca o data pedepsite si s-au înregistrat mii de victime. "Este semnul ul timei lupte a Armaggedonului", au spus cabalistii. "Este preludiul venirii lui M esia". Oricum, acesta a fost momentul ales de Shabbatai Zevi, un tânar blând cu pri virea patrunzatoare, ca sa se declare ca fiind Mesia. Omul vorbea bine, stia sa linisteasca oamenii si sa-i faca sa viseze. Se pretindea ca putea sa faca miraco le. A suscitat rapid o mare fervoare religioasa printre comunitatile de evrei pu se la grea încercare din Europa de Est. Multi rabini strigau desigur ca era un uzu rpator si un "rege fals". Au aparut schisme între evreii care îl sustineau pe Shabba tai Zevi si cei care îl contestau. Totusi, sute de persoane au luat hotarârea sa par aseasca totul, sa-si abandoneze caminul si sa-l urmeze pe acest nou mesia care îi ducea sa construiasca o noua societate utopica pe Pamântul Sfânt. Totul s-a sfârsit br usc. într-o seara, spionii sultanului I-au rapit pe Shabbatai Zevi, care a scapat de moarte convertindu-se 1a islam. Unii dintre discipolii sai, dintre cei mai fi deli, l-au urmat pe aceasta cale. Altii au preferat sa-l uite. Edmond Wells, Enciclopedia cunoasterii relative si absolute, volumul III 205. ARMATA DE SPIRIDUSI Un tipat. Un politist se prabusi la vederea acelei maree negre si viermu itoare care se îndrepta spre ei si parea ca vrea sa-i escaladeze. Erau acolo douaz eci de oameni. Trei murira pe loc de o criza cardiaca. Ceilalti o luara la sanat oasa. Pe cele trei corpuri ale Degetelor care zac întinse la pamânt, exploratoarel e emit molecula de salutare si nu înteleg de ce nu li se raspunde. Printesa 103 le -a spus totusi ca unele Degete cunosc limbajul olfactiv al furnicilor. - Ce mai e si asta? izbucni Julie cu ochii tinta la ecranul video. Printesa 103 se uita în jurul ei la furnicile care se urca pe Degete urândule bun venit si întelege brusc ca, desi ea se afla la originea miscarii, acum acea sta o depaseste. Cere tuturor sa se calmeze. Stie ca Degetele pot sa se sperie de prezent a lor masiva. La urma urmelor, Degetele sunt foarte timide. Cele douasprezece exploratoare alearga de-a lungul coloanei si le roaga pe participantele la mars sa stea la o buna distanta de Degete. În fata, furnicile se catara pe cele trei Degete lungite la pamânt, munti calduti si tepeni.

De jur împrejur, sunt deplânse miile de furnici care, urcându-se pe zei, au fo st luate cu ei într-o cursa nebuna. Printesa 103 sfatuieste pe toata lumea sa-si pastreze calmul. Interzice tuturor sa manânce Degetele sau macar sa le muste. Cere ca nimeni sa nu intre în pan ica în fata importantei acelei clipe delicate. Apoi, dupa ce calmul revine, încearca sa-si mascheze panica si inspecteaza colina. 24 si cele douasprezece exploratoare percep faptul ca ceva nu este în reg ula. Totul a fost atât de brusc si acum totul e asa de linistit. Prea linistit. Melcii îsi scot capul din cochilie. Printesa 103 rataceste printre ferigi si gaseste gura de aerisire de la nivelul solului prin care a fugit din cuibul Degetelor. Se catara pe o stânca si se adreseaza multimii. Spune ca acea colina este unul dintre cuiburile lor si ca Degetele care traiesc acolo se numara printre fo arte putinele care stiu sa foloseasca limbajul olfactiv. E un noroc care nu treb uie scapat. Mai întâi va coborî acolo singura ca sa dialogheze cu ei, dupa care se va întoar ce sa le spuna cum a decurs întrevederea. Între timp, încredinteaza responsabilitatea lungului mars lui 24 si celor do uasprezece exploratoare. În timp ce furnicile zburatoare-teleghidate filmau covorul negru care acop erea colina, la una dintre gurile de aerisire se auzi un fel de râcâit. Arthur se du se sa vada ce este si zari o furnica destul de mare echipata cu niste aripi mici . Tinea o ramurica între mandibule ca sa bata mai tare. Ceru sa fie lasata sa intre. Pe fruntea ei se putea zari un semn galben si fata batrânului se lumina brusc. 103! 103 se întorsese. - Buna ziua, 103, spuse el foarte emotionat. Prin urmare ti-ai tinut pro misiunea, te-ai întors... Furnica rosie, incapabila, fireste, sa înteleaga aceste cuvinte auditive, îs i misca pentru orice eventualitate antenele pentru receptionarea mirosurilor buc ale ale lui Arthur. - Si acum ai aripi! se minuna batrânul. Cred ca avem multe lucruri sa ne s punem! O lua între degete cu mare grija pe 103 si o duse pâna la aparat. Toti oamenii din piramida se adunara în jurul aparatului în care 103 se inst ala comod si îsi punea, ca altadata, antenele în contact cu tijele din cutie. - Buna ziua, 103. Masina hârâi si vocea sintetica raspunse: - Salutari, Arthur! Arthur se uita la ceilalti cu o privire înfrigurata si le ceru sa se întoarc a la ecranele lor. Prefera sa vorbeasca singur cu prietena lui. Toti întelesera ca batrânul era foarte tulburat de aceasta întâlnire si se depar tara. Ca sa fie sigur ca numai el asculta furnica, Arthur îsi puse o casca audio fonica si, împreuna, îsi spusera ce aveau sa-si spuna. 206. ENCICLOPEDIE DIFERITII NOSTRI ALIATI: Istoria a cunoscut numeroase cazuri de colabora re militara între oameni si animale, fara ca primii sa-si fi dat vreodata osteneal a sa ceara parerea celorlalti. În timpul celui de al doilea razboi mondial, sovieticii au dresat câini anti tanc. Echipati cu o mina, câinii aveau sarcina sa se strecoare sub tancurile inami ce si sa le faca sa sara în aer. Sistemul nu a functionat foarte bine, caci câinii a veau tendinta sa se întoarca prea devreme la stapânii lor. În 1943, doctorul Louis Feiser a imaginat sa lanseze la asaltul navelor ja poneze lilieci echipati cu bombe incendiare miniaturizate. Acesta ar fi fost ras punsul aliatilor la aviatorii kamikaze niponi. Dar, dupa Hiroshima, aceste arme au devenit depasite.

În 1944, britanicii au conceput proiectul de a se folosi de pisici pentru a pilota niste avioane mici întesate cu explozibili. Credeau ca felinele, temându-se de apa, vor face totul ca sa-si orienteze aparatul spre un port-avion. Nu s-a a juns la nimic. În timpul razboiului din Vietnam, americanii au încercat sa se foloseasca de porumbei si de vulturi ca sa expedieze bombe asupra vietnamezilor comunisti. Ia r esec. Când oamenii nu urmaresc sa foloseasca animalele ca soldati, ei încearca sa le foloseasca ca spioni. Astfel, în timpul razboiului rece, CIA a facut experiente destinate sa marcheze suspectii aflati sub filaj cu hormonul femelei gândacului d e bucatarie, peripalon B. Aceasta substanta este atât de excitanta pentru un gândac de bucatarie mascul încât o poate detecta si veni la ea de la distanta de câtiva kilom etri. Edmond Wells, Enciclopedia cunoasterii relative si absolute, volumul III 207. CONVORBIREA Nimeni nu a stiut vreodata ce si-au zis în acea zi Arthur si 103. Probabil ca furnica i-a explicat de ce a fugit din laborator. Probabil ca Arthur a rugat -o sa stea acolo cu trupele sale ca sa protejeze piramida de viitorul atac al De getelor. Probabil ca 103 l-a întrebat în ce stadiu se afla proiectul de cooperare într e cele doua lumi. 208. COMUNICAREA APOSTOLILOR Afara cele douasprezece exploratoare instaleaza douasprezece tabere în vârfu l colinei având fiecare un jaratic în centru. În fiecare tabara, una dintre cele douasprezece povesteste toata noaptea c eea ce crede ca se petrece în interiorul cuibului uman. Toti cred ca Printesa 103 s-a dus la zeii care stiu sa vorbeasca, nu ca cele trei gramezi de carne incapab ile sa dialogheze care s-au prabusit imediat ce au fost abordate. Printesa 103 cere acum sa se instaureze un pact irevocabil între Degete si furnici, anunta Printul 24 ca sa linisteasca pe toata lumea. La ora asta este probabil un lucru deja facut. Dimineata, primul zgomot e perceput de 5, cocotata pe cârjele ei. Niste pa le agita aerul deasupra taberei. Întelege imediat ca acele viespi mari constituie o amenintare, dar zboara prea sus ca sa poata fi atinse cu jetul de acid. Tiruri le artileristelor furnici nu bate mai departe de douazeci de centimetri iar acel e viespi sunt la mult mai mult de douazeci de centimetri de antenele mirmeceene. Pe ecranele video ale piramidei, amenintarea era si mai spectaculoasa. M inusculelor furnici-robot zburatoare, fortele de ordine le raspund cu niste elic optere enorme. Erau niste elicoptere folosite în general în agricultura. Era prea târziu ca s -o mai trimita pe 103 sa dea alarma în rândul trupelor sale. Ploaia galbuie de crist ale de acid cadea deja asupra tovaraselor ei. La contactul cu cristalele de otrava, durerea e îngrozitoare. Carapacele s e topesc, iarba se topeste, copacii se topesc. Elicopterele împrastie un amestec de exfoliant si de pesticid extrem de co ncentrat. Oamenii din cuib erau furiosi la culme. Milioane de furnici venisera ca sa pactizeze cu oamenii si acum mureau fara nici un mijloc de aparare. - Nu-i putem lasa sa faca asta! exclama Arthur. Toate eforturile lor n-ar fi dus decât la acest masacru. Printesa 103 urma rea evenimentul pe un mic ecran de control si nu întelegea nimic. - Si-au pierdut mintile, murmura Julie. - Nu, le e teama, atâta tot, raspunse Leopold. Jonathan Wells strânse pumnii si zise: - De ce trebuie totdeauna ca niste forte de neînvis sa se impuna pentru a-

i împiedica pe oameni sa cunoasca ceea ce e nou si diferit? De nu vor oamenii sa s tudieze creaturile din mediul lor înconjurator decât taiate feliute si asezate pe la mela microscopului? În acel moment, observând lichidul galbui care distrugea peste tot viata, lu i Arthur îi fii rusine ca e om. Zise cu o voce care se dorea ferma: - Gata. Ne-am jucat destul. Sa ne predam si sa punem capat acestui masac ru. Înaintara împreuna pe tunel, iesira din piramida si se predara fortelor de o rdine. Nimeni nu ezita. Nu se putea face altfel. Sperau ca prin capitulare sa op reasca baletul elicopterelor care semanau otrava. 209. FEROMON ZOOLOGIC: CORIDA Salivatoare: 10. CORIDA: Degetele sunt cei mai puternici pradatori. Totusi, se pare ca, uneori, cuprinsi de îndoieli, simt dorinta de a-si con firma acest lucru. Atunci organizeaza "coride". E vorba de un ritual ciudat în cursul caruia un om înfrunta animalul care i se pare cel mai puternic: taurul. Se înfrunta timp de câteva ore; taurul înarmat cu coarnele lui ascutite, Deget ul, cu o tepusa fina de metal. Degetul câstiga totdeauna si nu este prevazuta eliberarea taurului, chiar daca ar învinge. Ritualul coridei le ofera Degetelor ocazia sa-si reaminteasca ca sunt învi ngatorii naturii. Doborând un taur mare si furios, îsi confera din nou titlul de stapâni ai tutu ror animalelor. 210. PROCESUL Procesul a început trei luni mai târziu. În sala de sedinta a curtii cu juri d e la tribunalul din Fontainebleau e lume multa. Toti cei care nu fusesera prezen ti în momentele de glorie ale acuzatilor, venisera sa asiste la condamnarea lor. D e data asta se deplasase si televiziunea nationala. Erau prezente toate cele sas e canale nationale. Nu asistasera la reusita revolutiei, dar aveau sa asiste la executia ei. Pentru spectatori, înfrângerea este totdeauna mai interesanta si mai te legenica decât victoria. În sfârsit, pusesera mâna pe instigatorii Revolutiei furnicilor si pe savantii nebuni ascunsi în piramida din padure. Faptul ca printre ei se era un fost minist ru al Cercetarii, o eurasiatica frumoasa si un batrân bolnav, sporea latura folclo rica a procesului. Jurnalistii, cameramanii si fotografii se îmbulzeau. Bancile rezervate spe ctatorilor erau pline si alta lume se înghesuia în fata usilor tribunalului. - Doamnelor si domnilor, curtea, anunta usierul. Presedintele intra flan cat de cei doi asesori, urmati de procuror. Grefierul se afla deja la locul lui precum si cei noua jurati. Juriul er a format dintr-un bacan, un agent postal iesit la pensie, o îngrijitoare de câini, u n chirurg fara clientela, o controloare de metrou, un distribuitor de pliante, o învatatoare în concediu medical, un contabil si un plapumar. Fiecare mirosea altfel . Aprodul zise: - Ministerul public împotriva grupului zis "Revolutia furnicilor" asociat cu conjuratii numiti "oamenii piramidei din padure". Judecatorul se instala confortabil pe fotoliul sau, constient ca procesu l avea sa dureze. Avea parul alb, o barba spicata, ochelari pe nas si totul în el respira maiestatea justitiei, zburând foarte sus deasupra intereselor particulare. Cei doi asesori erau în vârsta si pareau ca venisera sa se distreze între doua partide de belota. Toti trei luara loc la o masa lunga din lemn de ulm pe care se afla o statuie alegorica reprezentând "Justitia în actiune" sub forma unei femei în

avea intentia sa serveasca drept avoca t si toti ceilalti acuzati erau de acord. citeste actul de acuzare. . Omul facu un sc urt rezumat al episoadelor precedente. Presedintele curtii întreba unde este avocatul acuzatilor. Îmi pare rau ca l-am omorât. Ciocanul din fildes al presedintelui lovi în masa de lemn. . Acest robot ucigas fiind teleghidat este asimilabil cu o racheta si clas ificat deci ca o arma din a cincea categorie. distrugerile costisitoare.Sunteti Ramirez Arthur. Grefier. .Vi se pare normal sa atacati oamenii cu muste-robot? întreba procurorul ironic. Julie Pinson. . . domiciliat în strada Phoenix din Fontainebleau? . Arthur confirma. . negustor.Nimic. Medicul de serviciu se apropie în gra ba si declara ca acuzatul va continua sa raspunda întrebarilor peste câteva momente dar ca nu trebuia sa fie prea solicitat.Da. . se aplecara spre el. Statul în picioare îl epuiza pe batrânu l bolnav. fuga instigatorilor.Acuzatul urmator.Furnici-zburatoare teleghidate.El voia sa distruga piramida. Nu stiam ca era alergic la anestezice.Vad aici ca linistea va este atât de draga încât ati recidivat trimitând una d intre "furnicile zburatoare" sa atace un functionar însarcinat cu ordinea publica. . Politistii erau zâmbitori si simpatici. primii ran iti. Nu mai putea sa vorbeasc a. Doi politisti o în cadrara imediat pentru a preveni o eventuala tentativa de evadare. Era legitima aparare. ciocnirea cu politia. îl corecta Arthur. Am construit acea piramida în scopul de a conversa cu furnicile si de a aj unge la o cooperare între culturile noastre. David Sator. legata la ochi si în mâna cu o balanta. Concertul care se transformase în razmerita . Doi politisti îl dusera înapoi în boxa acuzatilor unde se prabusi greoi între prieten ii sai care. în sfârsit.fasurata într-o toga foarte decoltata. o gasi în rândul trei si îi adresa un mi c semn cu capul. Julie o cauta cu privirea pe mama ei. domnule presedinte. Grefierul raspu nse ca unul dintre acuzati. . domnule presedinte. Presedintele îsi rasfoi hârtiile din fata. . ocuparea liceului. cele saptesprezece persoane din primul volum si cele patru din volumul doi.Spuneti: da. Arthur fu primul che mat la bara. d ecesul a trei dintre politistii însarcinati cu arestarea lor. remarca procurorul. Este vorba de o versi une ameliorata a modelului meu de furnica cataratoare teleghidata. Erau douazeci si opt cu totii. Rasfoi mai departe. saptezeci si doi de ani. . urmarirea prin padure. Erau acolo cei sapte instigatori ai R evolutiei furnicilor. .Da. Arthur fu scuturat de un acces violent de tuse. îngrijorati.Domnule Ramirez.Cine e Julie Pinson? O fata tânara cu ochii cenusii ridica mâna. comisarul Maximilian Linart. . refugierea în piramida. l-ati asasinat în ziua de 12 martie. Presedintele o invita sa ocupe locul rezervat apararii. As vrea sa înte legeti ca eu si prietenii mei doream sa lucram în pace. fara sa fim deranjati de c uriosi.Asa! Constructie ilicita fara permis într-o zona protejata în mijlocul par cului natural national. . anul trecut. Grefierul se ridica si facu apelul acuzatilor care erau încadrati de patru politisti.Sedinta e deschisa. Voiam doar sa-l adorm. Ce aveti de raspuns la acest cap d e acuzare? Arthur îsi trecu mâna peste fruntea umeda.Toate argumentele vi se par bune ca sa omorâti oamenii cu mici roboti zb uratori. . pe do mul Gaston Pinson folosind ca arma un robot minuscul ucigas în forma de musca zbur atoare.

Judecatorul se mai îmblânzi. râsetele din sala nu mai fura oprite si David fu nevoit sa a stepte sa se faca liniste ca sa raspunda: .E o lume militara. Era cu adevarat un muzician foarte bun. .Aici eu pun întrebari. . Se aflau acolo profesorii de matematica . Pentru ea. Presedintele ceru sa se faca tacere. Mie Pinson. . Pentru mine. de economie. dorind sa o convinga macar pe ea. Miza era enorma. rastoarna muntii. . mi se pare ca sunteti foarte nestiutoare în ceea ce priveste proced ura judiciara.. fiecare individ îsi împartaseste emotiile întregului furnicar. cu spatele la public. licean.Furnicile formeaza o societate în care cetatenii sunt pusi în miscare de a ceeasi vointa de a contribui la mai buna vietuire a tuturor. În afara de pagubele importante. Întorcându-se spre mama ei.Va este teama de furnicar pentru ca el reprezinta o reusita sociala pe care nu vom reusi niciodata s-o egalam. . Iar politetea si regulamentul cer sa mi te adrese zi cu "domnule presedinte". furnicile au reus it cu mult înainte de aparitia noastra pe pamânt. .Va rog sa ma scuzati. domnule presedinte. de gimnastica si de biologie.Cum se simte Narcisse? întreba tânara întrerupându-l. ideea de Re volutie a furnicilor este sinonima cu acumularea unor mici acte discrete care. nu? De altfel. .Voiai sa creezi o armata. . Un furnicar functioneaza perfect. . Repede reprimata. Într-o cetate a furnicilor.Acuzatul urmator. explica juratilor de ce ati înf iintat miscarea voastra imitând insectele? . Ca sa-ti raspund la întrebare. Ai pierde timpul cautând aici inteligenta sau o constiinta. Ceea ce societatea umana încearca sa reuseasca de milenii. Detinem fotografii în care apari dirijând trup ele manifestantilor ca un general de armata. E vorba doar de comportamente imprimate genetic. Zarva pe banca presei. . Nu era singurul profesor al liceului care" se deplasase la tribunal.David se prezenta în fata magistratului fara baston. . Publicul reactiona murmurând si judecatorul lovi cu ciocanul de fildes. Te-ai crezut un nou Trotki reînviind Armata Rosie? David nu avu timp sa raspunda.Revolutii a furnicilor".Am început sa ma interesez de insecte când am integrat un greiere în grupul nostru rock.Viziune poetica. am descope rit furnicile care au o comunicare în toate azimuturile. . Cred ca v-as face un serviciu daca v-as numi din oficiu un avocat profesionist. dar David n u se tulbura. fara mare legatura cu realitatea! zise procurorul între rupând-o. .Ai vrea ca toti sa purtam antene? întreba procurorul în zeflemea. Am mai spus asta adineauri unuia dintre complicii ta i.Dar de ce acest simbolism al furnicilor? insista presedintele. Rânjete în rândul publicului. Judecatorul continua: . Solidaritatea lor e to tala. luând un aer de bunic bombanitor. În sala e rau multi jurnalisti.Cred ca daca am dispune de un sistem de comunicare la fel de eficace c a cel al furnicilor. De data asta avea posibilitatea sa se adreseze unui audito riu imens. optsprezece ani.Dupa greieri care au o comunicare de la individ la individ. Din cauza ta se afla în situatia asta. Trebuia sa-si aleaga bine cuvintele. au fost si raniti. Ai fost instigatoarea acestei Revolutii a furnicilor. dar la fel ca un computer sau ca o mas ina de spalat. .Bine. a comunica înseamna a transmite informatii celorlalti. Nu mai lipseau decât profesorii de fi lozofie si de germana. împ reuna. . n-ar mai exista atâtea neîntelegeri si minciuni. Domnisoara. trebuie sa stii ca starea domnului Narcisse Arepo este stationara. O furnica nu m inte pentru ca nici macar nu e în stare sa-si închipuie interesul de a minti. Esti acuzat de a fi fost strateg ul acestei . Printre ei numarân du-se si Narcisse Arepo.Totdeauna am sustinut o revolutie neviolenta.David Sator. De data asta. Julie îl zari pr ofesorul de istorie dând din cap în semn de încuviintare.

. Adevarat? .. soldati sau sexuat e si în nici un caz nu-si pot schimba soarta care le-a fost destinata. Poate ca delfinii.Ati auzit. Poticnindu-se la fiecare silaba. nimic. tot rationamentul tau se rezuma la a da societatea furnicilor drept exemplu de imitat. fara presedinte. în unele privinte.. spuse Ji-woong. Si daca nu va merge.Domnule Ji-woong. .Totusi. Coreeanul se prezenta la bara. woong. .Atunci care e secretul furnicarului? întreba procurorul foarte iritat. Sa trecem la acuzatul urmator. . Juratii faceau înse mnari. fa ra sef. fara prom isiunea paradisului dupa moarte.. pot sa vina în ajutorul societatii noastre umane care. fara politie. fara preoti.Înca o greseala. fara promisiuni de crestere a salariului. domnisoara.Trebuie sa luam de la ele ce au bun si sa renuntam la ce au rau. Seamana cu o comunitate hippie unde fiecare face ce-i place.Ji. Coreeanul zâmbi. doamnelor si domnilor jurati. Asistenta era împartita. nici guve rn. nici plan cincinal. Or.Dar dumneavoastra. 30% au o activitate neproductiva de tip autocuratire. Acuzatul voia sa mineze bazel e societatii noastre impunând idei false. fara represiu ne. . Chi. toata lumea este constrânsa sa munceasca.Se inspira dintr-o forma de gândire care nu era proprie omului ca sa ref ormeze gândirea omeneasca. sa încercam alte sisteme de organizare. .Deloc. Ea este obligata biologic sa raspunda unui apel olfactiv. Adeva rat.. Învatatoarea în conce diu medical nu se mai uita la unghii si controloarea de metrou nu mai batu darab ana cu degetele în masa.O furnica nu e libera. Comportame ntele furnicilor sunt haotice si traiesc într-un sistem dezordonat care functionea za mai bine decât un sistem ordonat. . discutii etc. Unde e di ferenta? Magistratul ridica ochii la cer. Judecatorul îsi netezi bar ba. presedintele îngâna: .Destul cu apologia societatii insectelor. ..Era propaganda "mirmeceeana"? zise procurorul. dupa ce a explorat totul. . . .Ideile bune.Esti anarhista? întreba presedintele.Tocmai ca nu exista nici un secret. Sa încercam si vom vedea ce iese.. Poti sa stai jos. Cum se împaca asta cu spiritul tau de. esti acuzat ca ai creat reteaua informatica care a r aspândit cam peste tot ideile subversive ale pretinsei voastre revolutii.Sunt anarhista daca acest cuvânt înseamna ca e posibil sa traiesti în societ ate fara sef. libertate? întreba presedintele. În rândul asistentei se auzi un murmur de aprobare. . Numai 50% dintre furnici muncesc în mod eficace într-o ceta te. furnicile reusesc sa fie mult mai eficace decât noi si mul t mai în armonie cu orasul lor. . Nu exista m obilitate sociala. fara generali. În realitate. Juratii au auzit destul ca s a-si faca o parere despre acest subiect.. Furnicile sunt admirabile si deranjante caci ne ar ata ca o societate nu are nevoie de constrângeri ca sa functioneze bine. Oricum. merita sa fie raspândite cât mai mult posibil . Doamnele din juriu devenira interesate. le-a placut mult contactatilor. raspunse cu calm Julie. furnicile traiesc asa de milenii. fara ierarhie. adevaratul anarhism este un sumum d e simturi civice. nici avansare pe merit. bate pasul pe loc. Caci ce este o societate a furnicilor al tceva decât o societate de caste? Furnicile se nasc lucratoare. câteva aplauze. iar 20% se odihnesc. . Formidabil e faptul ca cu 50% de trândavi si fara politie. .Anarhisto! exclama cineva. Procurorul se ridica în picioare. Câteva fluieraturi. E societatea bazata pe cea mai mare inegalitate din lume. . maimutele sau sturzii ne vor învata cum sa traim mai bine în colectivitate. .De fapt. cu telefonul celular? Superiorii ierarhici va conta cteaza tot timpul ca sa va dea ordine pe care trebuie sa le îndepliniti. într-un furnicar. .

ar avea mai multe sanse sa întâlneasca o furnica decât un om. . ce v-a împins sa sustineti aceasta Revolutie a furnicilor? Tânara blonda se stradui sa-si domine timiditatea. . Presedintele tribunalului era deranjat de întorsatura pe care o luau dezba terile. Ni ci o bucatarie nu e la adapost. Domnisoara Pinson ar vrea acum sa introduca un drept de proprietate al animalelor. Julie se ridica de pa banca apararii. Nu exista nici un motiv sa le dea mai curând oamenilor decât furnicilor.. domnule presedinte. ne observam pe noi însine în miniatura. ca sa. distribuie copii juratilor precum si doamnelor si do mnilor din presa.Coreeanul era amuzat.La furnici.Vorbiti mai tare.Va asigur. Celelalte o testeaza si. al razmeritelor si mai ales al decesulu i politistilor. Magistratul ar fi preferat ca interogatoriile sa fie aduse pe terenul mai concret al vandalismului din liceu. entomologi specialisti în furnici. consider ca avem nevoie de al te exemple de societati ca sa ne marim orizontul imaginatiei. Francine Tenet. Si de ce nu al vegetalelo r si al mineralelor. Ne permit sa ne schimbam punctul de vedere. Maca r pentru asta si ideea Revolutiei furnicilor îmi placea. Nu se cunoaste înca motivul acestui fenomen. Orasele seamana cu orasele noastre si drum urile lor cu drumurile noastre. ca furnicile nu sunt deloc an imalutele dragute si generoase despre care vorbesc acuzatii. Râsete în sala. Reusesc sa-si sape cuiburi în beton.. .Înainte de a trece la audierea învinuitilor. L a noi.Urmatorul acuzat. De altfel. Orasele furnicilor apar peste tot c a ciupercile.Ceea ce contin bucatariile noastre provine din pamânt. dar este evident ca aceasta coalizare le va accentua dominatia. . societa tile de furnici sunt permanent în razboi. De la începutul audientei. Grefier. Am aici documente care dovedesc ca actualmente asistam la o grupare a cet atilor mirmeceene. Domnisoara. Procurorul scoase din dosare niste teancuri de hârtii pe care le flutura c u convingere. Juratii ca si majoritatea celor din sala urmareau cam prea atenti argument ele tânarului. Julie ceru sa vorbeasca. când o lucratoare are o idee. Arunca o privire spre J ulie ca sa-si faca curaj.Suntem în plin delir! exclama procurorul..Recunoasteti deci. . .Ca si prietenii mei. vorbeste despre ea tuturor cel or din jurul ei. Si deci sa se adreseze ei ca reprezentant al populatiei terestre. daca nu esti plin de diplome. daca o considera buna. colegul sau c are reprezenta acuzarea îsi daduse osteneala sa se documenteze stând de vorba cu spe cialistii si acum voia sa-si etaleze noile cunostinte. S-ar putea spune chiar ca furnicile sunt deja stapânele pla netei pentru ca ocupa practic toate nisele ecologice.. nimeni nu te va lasa sa-ti exprimi id eea. Francine îsi drese glasul. va auda juratii. la o adica? Oricum.Furnicile lupta peste tot împotriva noastra. continua procurorul cu însufl etire. Pamântul nu a preci zat niciodata caruia dintre copiii lui i-a rezervat bogatiile. Presedintele nu avea intentia de a oferi o tribuna acelor pustani razvra titi. Dar procurorul intrase în jocul acestor pustani cu idei extravagan te iar juriul parea interesat de aceasta dezbatere ciudata. daca nu faci parte dintr-o buna categorie sociala. . . daca n-ai ajuns la o anumita vârsta. În plus. daca un extraterestru ar debarca brusc pe planet a noastra... o realizeaza. . am luat informatii de la oame ni de stiinta adevarati. Furnicile patrund peste tot. domnule presedinte.. . orasele furnicilor invadeaza totul! zis . Observându-le pe ele .Ca si prietenii mei. nu era vorba decât de furnici si de societatile f urnicilor. Apoi continua cu un aer doct: . Numai banchizele n-au reus it sa le colonizeze. completa Julie. doamnelor si domnilor jurati.Într-adevar. domnule procuror. Dimpotriva. De o suta de milioane de ani sunt în expan siune peste tot în lume. ca furnicile n-au nici o nevoie s a mai cucereasca ceva? . .

. am umplut saci întregi cu furnici prezente la locul crimei. Presedintele nu avea nici un chef ca dezbaterile sa continue pe aceasta cale. Daca doriti. Omul este singurul animal care pro voaca suferinte fara motiv.Va gânditi la Narcisse Arepo. De fapt. -Nu. ma gândesc la adevaratii asasini.Bineînteles. Daca nu se poate. Noteaza.Exista antecedente foarte precise ale unor procese facute animalelor. . . v-ati aflat la conducerea trupelor de ordine atât în mome ntul asaltului asupra liceului din Fontainebleau cât si a asaltului asupra piramid ei. parând a fi în dezacord asupra problemelor de procedura judiciara si de jurisprudenta. . caci nu exis ta saraci.Daca-mi dati voie. caci întrajutorarea este totala.Ati fost prezent în momentul decesului celor trei politisti. domnule presedinte. Fiecare îi percepe pe ceilalti si se adapteaza ca sari jeneze cât ma i putin posibil.Insectele n-au "inventat" nimic. un eunuc de la palat a remarcat ca viespile luau mici bucatele de lemn pe care le mestecau si le udau cu saliva. Îl chema la bara pe comisarul Maximilian Linart. Politistii au murit de frica când s-a u pomenit acoperiti de o masa de insecte. Ele i-au ucis pe politisti. Nu exista poluare ca ci o treime din activitate consta în curatare si reciclare. Ne puteti p reciza circumstantele acestui fapt? . .Nu i-au ucis. A avut ideea sa le copieze.Nu ti se pare plin de cruzime sa acoperi oamenii cu furnici? . domnule comisar. Se ferira totusi sa-si manifeste acest sentiment .e el ca sa câstige timp. domnule presedinte. Ele i-au a sasinat.Precizati-va ideea. . Rumoare în sala. în C hina. În secolul I.Orasele lor sunt admirabile. dar bietul baiat e înca în spital. Presedintele îsi trezi cu cotul asesorii care aveau tendinta sa atipeasca si discuta un moment cu ei.. ci din necesitate. Nu exista periferii sarace. regret ca nu sunt prezenti în boxa acuzatilor toti vinovatii.Oamenii mei au fost coplesiti de o maree de furnici ostile. Nu exista ambuteiaje desi nu exista regul i de conducere. . Juratii erau obligati sa pastr eze o atitudine nepasatoare. Nu exista insec uritate. . Am asistat la întreaga scen a urmarind ecranele de control din piramida. Nimeni nu detine nimic si nici nu se plimba gol.Da. doar pentru placerea de a vedea o alta fiinta suferi nd.Mai aveti înca aceste furnici pe care le-ati facut prizoniere? . . Juratii erau de acord.Dar se aplica dreptul francez si animalelor? întreba Julie. Acum asesorii discutau între ei. . Imaginatia lor i-a omorât. grefier. Comisaru l se întoarse spre ea cu intentia de a-i distruge argumentul. Nu exista suprapopular e caci regina îsi adapteaza ouatul calitativ si cantitativ în functie de nevoile cet atii. domnul grefier nu va nota acest lucru Caci hârtia a f ost inventata de o insecta. . furnici.Cruzimea este ceva specific omului. Ar fi fost normal sa apara si ele în fata acestui tribunal ca sa fie judecate. Procurorul zise provocator: . Judecatorul se apleca înainte si zise cu jumatate de glas: . la adevaratii instigatori ai aceste i pretinse revolutii. Si ei simteau în mod confuz ca furnicile nu omorau din placere. furnicile sapa un nou culoar.. Am adus de altfel hotarârile pentru cazul în care curtea ar avea unele îndoieli în aceas ta privinta. domnule presedinte. .As vrea sa amintesc ca furnicile voastre ne-au ucis trei politisti. Presedintele se încrunta apoi batu cu ciocanul în masa ca sa se faca din nou tacere. Julie replica: .Dupa predarea oamenilor din piramida. Comisarul a vea un aer ciudat. Presedintele îi dascalise bine în aceasta privinta. .Domnule comisar. Ma gândesc la. pot sa va explic si cum. va asigur.

în Pennsylvania.Puse un dosar greu pe masa presedintelui. au fost lasati sa creasca ca sa fie mâncati "în mod normal" la vârsta adulta. foarte satisfacut ca i se acceptase cererea. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. la dou a scroafe si doua oi. Zadarnic. care. Daca nu vreti sa moara înainte de încheierea dezbaterilor. În Italia. Sentinta de co ndamnare la moarte a fost deci comutata în parasire pe viata a câmpului celui pagubi t. vinovata de moartea unui copil de cinci ani. Acum îsi îndeplinea cu multa usurinta rolul de av ocat si lua cuvântul de fiecare data când considera ca se impune. Edmond Wells. Scroafa fusese gasita la locul crimei în compani a a sase purcelusi cu râturile înca pline de sânge.Dar ar putea sa fuga! exclama Maximilian. sase ani mai târziu. un taran a facut proces unei "bande" de cârtite distr ugatoare. pentru a le pedepsi pentru pagubele pe care le provocau. LECTIE DE DIALECTICA A doua sedinta de judecata. un labrador mascul pe nume Pep a fost cond amnat la închisoare pe viata pentru ca a omorât pisica guvernatorului. Cererea comisarului Linart a fost admisa. la Bale. în 1662. acuzat de acte frecvente de sodomie asupra animalelor sale familiare. Abia în 1710. Cu furnicile. si lasata asa pâna când a murit.Aceste furnici duc lipsa de aer. si ca. Se strâmbau la mirosul de mar în descompunere care se degaja din acvariu. Audient a se reia mâine. . În 1474. în Elvetia. În 1120. volumul III 212. politistii asezasera un ac variu plin cu o mare cantitate de furnici. îsi daduse deja multa osteneala ca sa tina în detentie vinovatele si sa le aduca în s . Aburul de pe geamuri arata ca se sufo ca. Gaina a fost condamnata la ardere pe rug. dupa toate aparentele. cai sau porci. au aplicat aceeasi pedeapsa unei vaci. Erau complici? Scroafa a fost spânzu rata de picioarele din spate. Si a fost închi s într-un penitenciar unde a murit de batrânete. a avut loc procesul unei gaini. înch ipuindu-si ca acela era mirosul natural al furnicilor. Dar procesul nu a fost revizuit. a reusit sa demonstreze ca acele câr tite erau foarte tinere. În Franta. 211. spânzurati si excomunicati sub diferite pretexte magari. cons iderându-i victimele drept complici. Magistratii se uitara la teanc ul mare de hârtii din fata lor si se consultara îndelung. a fost condamnat la decapitare dar judecatorii. în secolul al X-lea erau t orturati. un cercetator a descoperit ca ouatul unor oua fara galbenus este consecinta unei maladii. În fata acuzatilor. Arhiv ele de justitie din Savigny contin minutele procesului unei scroafe.Sedinta se suspenda. spuse comisarul Maximilian Linart. juratii au venit sa examineze acvariul luminat de reflecto are. În cele din urma presedintel e batu cu ciocanul în masa si zise: . Pentru ca nu prezentau un c omportament agresiv. . în 1924. deosebit de elocvent. ele erau utile tarani lor pentru ca se hraneau cu insecte care le distrugeau recoltele. Iar p urcelusii au fost pusi sub supraveghere la un taran. . Julie se ridica în picioare. acuzata de vra jitorie pentru ca ouase un ou fara galbenus. în anul 1519. James Potter. atunci trebuie facute mai multe gauri în capacul de plastic.Pot sa asigur curtea ca toate aceste furnici au participat la atacul împ otriva oamenilor mei. În Anglia. episcopul de Lao n si marele vicar de Valence au excomunicat omizile si soarecii-de-padure. acum coinculpate. deci iresponsabile. în piata publica. animalele au fost considerate demne de a fi judecate de justitia oamenilor. Unul câte unul. În sfârsit. Avocatul lor. ENCICLOPEDIE PROCESELE ANIMALELOR: Din toate timpurile. în plus. Gaina a avut dreptul la un avocat c are a sustinut ca actul ei fusese involuntar.

Din moment ce numele lor va fi citat în presa. declara sententios judecat orul. Asta e înca o tara a egocentrismului nostru. Scoate-ma de-aici! Ma sufoc! repet a furnica. precum si cromatograful si spectrometrul de masa. Ce-i aceea justitie? . Susoteli între judecatori si asesori. Ce-i dreptate sau nu? . Ea spuse ca furnicile era u perfect capabile sa vorbeasca si sa se apere si ca nu era normal sa li se faca acest proces fara sa li se dea si lor cuvântul. AJUTOR!!!!! Arthur mai facu câteva reglari. Presedintele ceru sa se treaca la o prima audiere. neavând simt moral. El ruga totusi juratii sa nu tina cont de vorbele ei care erau tot propaganda în serviciul pretinsei sale revolutii. Furnica vorbea. zise Julie. nu stie ce e binele si raul. si asta e valabil si pentru furnici. Si ele au. . Mai învârti câteva butoane apoi facu semn ca totul este gata.. noua vedeta a acelui proces plin de surprize.Justitie. Chiar si în piramida era dificil sa dialoghezi cu furnicil e pentru ca tot timpul trebuia sa redefinesti cuvintele. juratii. deci sufera.Adica se examineaza daca ai dreptate sau nu. Judecatorul ceru explicatii.Curtea are datoria sa vegheze la sanatatea tuturor celor care sunt def eriti justitiei. Da r nu e adevarat. Curtea. Urma o noua suspendare a sedintei. Arthur ceru sa se red uca lumina în sala si sa fie luminata masina lui. Ceru unui aprod sa faca gauri suplimentare. furnicile nu pot fi considerate raspunzat oare de actele lor. Ne-am obisnuit sa avem compasiune doar pentru c ei care tipa când îi doare ceva. tuburile si fiolele cu esenta parfumata. Se auzira câteva proteste iar presedintele ceru tacere ca sa-i dea din nou cuvântul lui Maximilian Linart. este ca furnica. îsi instala în centrul salii computerele. jurnalistii si chiar politistii erau foarte curios i sa vada daca tot acel talmes-balmes functiona si daca vor asista cu adevarat l a un dialog între oameni si furnici. în timp ce Arthur. Procurorul se ridica în picioare si zise: . iar nu e contrariul. Lipsite de simt moral. Ce se întâmpla? întreba furnica prin intermediul masinii. în viata nu erau chiar atât de multe distr actii si rareori se întâmpla ca jurnalistii sa fie atât de interesati de audierile si de protagonistii proceselor care se derulau la tribunalul din Fontainebleau. Julie dezvalui atunci exist enta aparatului de conversat si expuse modul de întrebuintare. Julie puse lânga ea o firimitura de pâine pe care furnica o rontai imedia t. Un aprod lua o furnica la întâmplare si Arthur o puse într-o eprubeta în care in troduse sonda cu cele doua antene. Totul e ra instalat. Ajutor. .Luati parte la procesul vostru.Dreptate e când ai actionat bine. Procurorul întelegea cum reusise Julie sa însufleteasca masele. raspunse Arthur. Julie îl ajuta pe Arthur sa faca ultimele reglari. Erau foarte tentati sa se debaraseze de acele creaturi t rimitându-le în padure dar. mitr aliat de flash-urile aparatelor foto ale reporterilor. Ce-i acela proces? .ala tribunalului. se stie . Arthur îi trimise un mesaj întrebând-o daca era pregatita sa raspunda la niste întreb ari. . Procurorul rânji. Responsabilitatea animalelor se afla în centrul dezbaterilor.Se crede ca furnicile nu sufera pentru ca nu urla când simt o durere. un sistem nervos. Ce-i aia actionat -bine? Arthur suspina. Dar Julie nu terminase. Imediat o voce sintetica rasuna în difuzor. Trebuie deci eliberate.. Elocventa si înflacararea ei erau foarte convingatoare. ca si noi. .Nu toate animalele sunt atât de imorale precum spui. pentru a le permite sa raspunda p entru acuzatiile care li se aduceau. pe de alta parte. Comisarul confirma faptul ca confiscase în piramida un aparat conform cu descrierile tinerei. Presedi ntele ceru sa fie adus. De exemplu. Julie lua cuvântul.Problema.

Un ac în carul cu fân. . Cum se poate explica acest comportament dac a nu prin faptul ca exista "o morala a leilor"? Aparatul hârâi: Ajutor! Procurorul se apropie de eprubeta. Dai foc fânului si treci un magnet prin cenusa. duc eti la îndeplinire acest mandat. a dobândit un sex si acum e Regina. 103 este într-adevar cea mai dotata dintre furnici. pe 103.. 103. scoate-ma de-aici! Locul e plin de Degete! Cei din sala începura sa râda. Am discutat prin intermedi ul masinii. În realitate. Pare sa arate destul de bine în ciuda tuturor pe regrinarilor si si-a pastrat semnul galben pe frunte. Vreti sa stiti cum ga sesti un ac în carul cu fân? Simplu.Am impresia ca aceasta regina 103 stie sa vorbeasca foarte bine limba noastra! spuse procurorul agitând o carte mare cartonata. cunoscatoarea lumii si culturii noastre. . regina furnicilor.Dar cum sperati sa dati de ea? întreba primul asesor.Tare mi-e teama ca asesorul are dreptate. ar fi mai bine sa renunte.Exact! Mandat de aducere pentru 103. . raspunse comisarul. Maximilian spumega. Ea ar fi în stare sa d ialogheze fara sa fie nevoie sa i se explice fiecare cuvânt.Eliberati-le. Pusese mâna pe atâtea comori cu ocazia primei percheziti i încât neglijase cartile din sertare. . Li s-a spus ca vor fi supusi unei experiente privind perceptiile. trebuie sa lovim capul si deci s-o judecam pe in stigatoare. regina lor. EXPERIENTA PROFESORULUI ASCH: În 1961. -Da. 213. Era volumul doi al Enciclopediei cunoasterii relative si absolute. exista o interdictie: sa nu se manânce maimuta. ENCICLOPEDIE MANIPULAREA CELORLALTI. A stiut sa conving a milioane de insecte s-o urmeze ca sa se întâlneasca cu noi. Presedintele spuse ca daca pentru asta trebuia sa vorbeasca ore în sir far a sa se înteleaga unii cu altii.. . Oricine ai fi.. Ceilalti sase erau asistenti platiti ca sa-l induca în eroare pe . Cu aceste furnici care vorbesc.Aceste furnici nu sunt în fond decât niste unelte! exclama el. Probabil ca furnica percepu o silueta caci imediat emise: Ajutor. Magistratul deschise cartea l a pagina cu semn si citi cu glas tare: -103 a sosit azi împreuna cu o armata imensa ca sa ne salveze. O furnica în padure! Asta înseamna sa cauti acul în carul cu fân! Maximilian se ridica în picioare. Acum. Politisti. Julie profita de buna dispozitie a auditoriului. dintre cei sapte indivizi numai unul era testat. profesorul american Asch a adunat sapte indivizi într-o încapere. Trebuie sa le eliberati sau sa le omorâti.Enciclopedia! exclama Arthur. Cu o mare siguranta.E doar o problema de metoda. Procurorul lua cuvântul: . A fost gasit cu ocazia cele i de a doua perchezitii ceruta de judecatorul de instructie. Ca sa-si pr elungeasca existenta pentru a putea sa-si transmita experienta lumii oamenilor. domnule presedinte! Pe paginile albe de la sfârsitul acestei enciclop edii. .. . Am o idee.ca la lei. acel procuror stia mai multe decât el. scriind pe o hârtie. Povesteste toata is toria oamenilor din piramida si ne informeaza despre existenta unei furnici extr em de dotate. declara: . Presedintele îsi freca mâinile. -103. Murmure în sala. dar nu le putem lasa sa sufere în acest acvariu. Acuzatii erau mirati ca procurorul cunostea existenta lui 103 si rolul j ucat de ea în apararea piramidei.Mandat de aducere pentru aceasta. sufla procurorul. Presedintele suspina si zise: . care i se paruse ca nu contin decât simple calc ule matematice sau formule chimice destinate amenajarii aparatelor. Un leu care manânca maim uta este exclus din rândul celorlalti.Lasati-ma pe mine. spera sa aju nga în analele Facultatii de Drept ca fiind cel care instrumentase primul proces m odern care implica animale. se afla jurnalul zilnic al lui Arthur Ramirez. Daca vrem s a pedepsim adevaratii vinovati.

Iar daca profesorul Asch le repeta de mai multe ori întrebarea.. obositi. Deodata. în 60% din cazuri acesta afirma si el ca cea mai lunga era linia de douaze ci si cinci de centimetri. politistii confiscasera toate aparatele. deci trebuia sa fie si o solutie. cei sase asistenti îl iron izau si. Când în sfârsit a fost întrebat si adevaratul subiect al exper ientei.. Cât priveste pe cei care erau obligati sa-si admita greseala. Maximilian izbucni în râs. A doua perchezitie. sol. Priveste. Profesorul Asch a întrebat pe fiecare ce lin ie era mai lunga. TENACE Cu toate simturile în alerta. Cum sa coboare la subsol? Ar fi fost nevoie de dinamita ca sa arunce în aer acea dala gr oasa. Pe perete era desenata o linie de douazeci si cinci de centimetri si alt a de treizeci de centimetri. apoi urechea de gaura. permisese procurorului sa adune o noua "recolta". mirându-se ca insista. Priveste. avea de gând sa cheme buldozere si artificieri si sa faca totul bucatele. Experienta. nu-si continuasera cercetarile. D upa capitularea insurgentilor. Se plimba nervos prin încapere. Insecta intra într-un tub d e plastic transparent care intra în. Gândeste. Materialu l de transportat fusese foarte greu si. volumul III 214. Exista o enigma. Asculta. repetata pe o suta de studenti si de profesori de universita te (deci un public nu foarte credul). Maximilian taie cu briceagul tubul la nivelul solului si îsi apropie ochiu l. 30% sfârseau prin a admite ca se înselasera. Cu lanterna între dinti.. Urca la etaje si examina toate obiectele.. Observa. se târî ca sa ajunga la usa metalica. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. oamenii comisarului deschisesera usa cu aparatul de sudura.. dar devenisera inutile. Lumin a cu lanterna locul parasit. Liniile erau paralele si era evident ca cea de trei zeci de centimetri era cea mai lunga. Oglinda. Simte. Cu siguranta ca piramida nu-si dezvaluise toate secretele. sub presiune. Solutia era atât de evidenta! . Simte. o furnica. Coborî privirea si vazu un sapun triunghiular. Daca era cazu l. ceruta de judecatorul de instructie. Furnica cobora fara sa stie ca ducea lupul la stâna. Asculta. Daca o alegea pe cea de treizeci de centimetri. Observa. dar Maximilian observa ca înca mai ramasesera multe ob iecte. tot mai erau 10% care sustineau în continuare ca linia de douazeci si cinci de centimetri era cea mai lunga. Se uita în oglinda. acestia gase au tot felul de scuze: probleme de vedere. iar cei sase asistenti au raspuns invariabil ca cea de douazec i si cinci de centimetri. a dovedit ca noua persoane din zece sfârseau prin a fi convinse ca linia de douazeci si cinci de centimetri era mai lunga de cât cea de treizeci de centimetri. Maximilian o urmari discret. un unghi de observare înselator.. multi apar au acest punct de vedere cu vigoare. Intra într-o sala de baie si se racori. Îi lipsea un element. Placa metalica si tastatura erau la locul lor. Coborî în cuveta de sub colina înconjurata de rugi si gasi râpa care ducea la tunel. La prima perchezitie.. Gândeste. Gân-des-te. singur în piramida parasita. Edmond Wells. Percepu niste lumini departate si auzi zgomote.adevaratul subiect al experientei. Lucrul cel mai surprinzator este ca atunci când li se dezvaluia sensul tes tului si ca cei sase participanti jucau un rol.. Maximilian se întoarse la locul unde se afla p iramida acoperita cu pamânt. Mergea în coltul acvariului care folosise pentru dialogare cu ajutorul aparatului. privirea îi fu atrasa de.

Prima enigma: "Sa faci pat ru triunghiuri cu sase chibrituri". fie se strâmba la e l. motricitatea mâinii câstiga în abilitate si reuseste sa rezolve nevoile care înainte îl c opleseau. Înainte. . Când se uita într-o oglinda.Cum sa construiesti opt triunghiuri echilaterale egale numai cu sase chi brituri? Pur si simplu punând piramida. copilasul trece printr-o faza ci udata: stadiul oglinzii. Fie se rasfata în oglinda.. sânul. una invers.. În general. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Va gasi un mijloc de a se identifica si de a se izola de univers. copilul credea ca mama lui. întelegând în acelasi timp ca trebuie sa-l cucereasca. tata l lui. Îsi aminti de celelalte enigme de la televizor. Si ambele parti comunicau prin tuburi-culoa re si fire electrice care le transportau mesajele. Evolutia triunghiului. triunghiul de jos si triunghiul de sus. piramida forma un romboid. deci doua piramide. La un an. Al doilea pas. Va suporta inclusiv fapt ul ca nu e stapânul lumii. Efectul este im ediat vizibil. Stinse lanterna devenita inutila. biberonul. lumina. nici cu vârsta. Totul era în el. 215.. Pentru un bebelus. Oglinda va duce atunci la o socializare sau la o închidere în sine. ENCICLOPEDIE STADIUL OGLINZII: La douasprezece luni. Era fuziun ea complementarelor. volumul III 216. Cu imaginatia dezvoltata prin intermediul oglinzii. Partea de sus era ocupata de Arthur si de oamenii cuibului iar partea de jos era o cetate mirmeceeana. compuse forma si o aseza pe oglinda. Era primul pas . jumatate pentru fu rnicile care traiau ca niste oameni. sursa permanenta de . Caci în fata lui avea o fantastica macheta a unui oras la scar a redusa. mâinile lui. se saruta. Pisicile nu cunosc niciodata faza oglinzii. Se va îndragosti de el în susi. nu exista nici o diferenta între ce e mare si ce e mic. îsi face o imagine despre sine pe care o apreciaza sau nu. Se obtinea astfel o piramida. copilul începe sa stea în picioare. se va proiecta în imaginar si se va identifica cu un erou. Reprodusa invers. una dreapta. Survine apoi stadiul oglinzii. universul si jucariile formau un tot. Toate formeaza un tot si totul se afla în el. A treia enigma: "Sa faci opt triunghiuri cu sase chibrituri". ce e înainte si ce e dupa. Exista deci o piramida in versa sub piramida dreapta. Evolutia cunoasterii. pe o oglinda. se identifica ca fiind o imagine ideala. politistul îsi zise ca era vechiul sau vis de copil de a avea un trenulet electric. Oglinda îi va indica acum ca exista si alti oameni si o lume în jurul lui. Îndragostit de imaginea lui. si totul forma un zar gigantic cu sase fatete. Chiar daca copilul nu descopera oglinda sau imaginea lui în apa. A doua enigma: "Sa faci sase triunghiuri cu sase chibrituri". Trase de mâne r si dadu de o scara. descoperirea reliefului. se va adora.. BAL TRAGIC ÎN CAVOU Ce spectacol! La început. încea rca sa treaca dincolo ca sa prinda cealalta pisica care se afla acolo si acest c omportament nu se va schimba niciodata. râde în hohote. tetraedrul mai curând. va înce pe sa suporte viata. frustrari. Jumatate pentru oamenii care traiau ca niste furnici. tot va tr ece prin aceasta faza. Scoase cutia cu chibrituri. formând un fel de romb în spatiu. Edmond Wells. el însusi. Înauntru totul era luminos. Copilul se recu noaste. Era destul sa urmaresti patrunderea triunghiului de jos în triunghiul de sus si se obtinea a l treilea pas: o piramida asezata pe o oglinda. Smulse imediat toate mochetele si gasi în sfârsit trapa de otel..

câmpuri de crengi de macesi unde pasteau turme de purici-de-frunze. Era feeric si înspaimântator. Varsa petrolul începând din coltul drept cel mai ridicat. Ce capodopera! Erau acolo strazi luminate de felinare. coborând pe strazi. Lichidul negru. mai practic de mânuit cu ghearele. Cum sa o gaseasca pe acea sexuata si sa o duca la tribunal? Acul în carul cu fân. Politistul era convins ca regina 103 era acolo. Poate ca regina 103 era st erila! Atunci îsi aminti ca procurorul spusese ca acea sexuata avea un semn galbe n pe frunte. vâsc os si puternic mirositor. Or aici nu se vedeau oua. S i. În mod intuitiv. Maximilian gasi o lupa pe jos si o lua ca sa vada mai bine. Dar autostrazile erau deja naclaite. Pe deasupra zburau zeppeline pline cu furnici. furnicile construiau cladiri noi cu mini-buldozere cu abur. Furnicile tâsnira afara din case ca sa sara în masini si sa ajunga cât mai repede pe autostrazi. Îsi pl imba degetele pe strazi si le opri în gradini. orasul furnicilor. care le ajutasera atât de mult. la dreap ta. Maximilian scotocea strazile orasului. Un val seismic negru se abatu peste oras. dar singura interventie fu cea a unei lingur ite de inox care patrula deasupra mareei negre. niste furnici tâsnira afara. În câteva saptamâni. Oricât de degenerate ar fi fost acele insecte initiate în secre tele oamenilor. furnicile se vor grabi s a-si salveze regina. în fata uno r imobile frumoase. În realitate. o zona industriala cu uzinele care scoteau fum. Deodata remarca agitatie în jurul u nui imobil mai înalt decât celelalte. . În centrul orasului. Trebuia deci sa le scoata ca sa le adune într-un loc deschis unde nu se afla acoperis care sa le ascunda. Mai erau un metrou aerian si stadioane. apa lui limpede devenise ule ioasa si închisa la culoare si rotile mari ale ambarcatiunilor se împotmoleau. sosele. I se paru ca doua echipe mirmeceene jucau un fel de fotbal american. În santiere. Furnicile pareau surprinse ca Degetele. Aveai impresia ca se asteptau la o interventie rapida a cerului ca sa le salveze. Descoperirea metodei. ducând o alta furnica cu un semn galben p e frunte. Canalul nu era nici el într-o stare mai buna. trecusera de la preistorie la epoca cea mai mod erna. Când sunt cuprinsi de panica. Se stârni panica. scotoci si gasi un bidon cu petrol. Foarte bine. Prob abil ca erau obisnuite cu vizitele frecvente ale lui Arthur si ale prietenilor l ui. înecând casele. Maximilian scoase din buzunarul hainei o lingurita si o mica fiola. În loc? sa aiba v olan. Comisarul îsi apropie lupa. Chibritul si magnetul. într-adevar. Maximilian se apleca asupra acelui oras liliputan. trebuia sa fi pastrat în ele nevoia de a salva regina. numai ca nu zarea mi ngea.Precum Gulliver. printre locuitorii acelu i furnicar SF. Furnicile circulau cu masina pe autostrazi si pe strazi. oamenii îsi dezvaluie totdeauna secretele. "MIRMECOPOLIS". era mai curând o lupta colectiva. case. Acum era sigur ca regina îsi va face aparitia. furnicile optasera pentru acoperisuri rotunjite. MIRMECOPOLIS. Pe un canal mare se deplasau ambarcatiuni cu aburi. strazile pietonale îsi asteptau musterii. Max imilian stia ca la primele efluvii ale veninului negru. asemanatoare cu cele de pe Mississippi. Deci asta era marele secret ascuns al piramidei! Ajutate de Arthur si de complicii lui. pe rmit acum o astfel de catastrofa. scria pe un panou la intrarea pe stra da principala. Ca sa gasesti o regina a furnicilor era de ajuns sa urmaresti traseul ou alor si sa ajungi la sursa. La stânga. Urca. curse încet. Furnicile nu pareau îngrijorate. furnicile cunoscusera aici cea mai fulgeratoare dintre evolutiil e civilizatiilor. inundând gradin ile si uzinele. Maximilian miji ochii. Nu-i venea sa-si creada ochilor. dar toate acele case puteau sa ascunda sute de furnici cu semne galbene pe frunte. vehiculele erau dotate cu o cârma.

Învinuita sa fie adusa în fata aparatului. sus si jos. si avem:(a + b) * (a . baga lingurita si o prinse pe suverana. 217.b2. Deasupra se aflau cele doua antene din plastic legate la aparat.ab + ba . 1 + 1 = 3. înainte de a muri. nu este decât un adevar printre atâtea altele. fu rnicile din orasul modern îsi zisera ca gresisera crezând ca alianta între furnici si Degete era posibila.Alt. vrea sa raspunda la întrebarile noastre? Foiala ironica în rândul asistentei. Pentru prima data în istoria oamenilor o regina furn ica urma sa depuna marturie. Caci nu sunt la primul me u paradox.b).b) = a2 . obtinem: 1+1=(l-l)/(1-1) Când avem acelasi termen în partea de sus si în partea de jos a unei diviziuni . ENCICLOPEDIE 1 + 1 = 3.. Omul de mâine. Sa luam ecuatia (a + b) * (a . obtinem: ((a + b)x(a-b))/(a-b) = ( a2-b2 )/(a-b) Simplificam termenul din stânga: (a+b)=(a2-b2 )/(a-b) Daca punem a = b = 1. Nu sunt regina. Parea perfect familiarizata cu acel instrument. 3=1 + 1. imediat decriptat si tr adus de vocea sintetica a masinii. Cu o penseta fina cu capetele protejate de muschi. Interogatoriul începu imediat. Apoi o arunca într-un plic de plastic pe care îl lipi la gu ra. . Pentru ca publicul sa nu piarda nimic din spectacol. da nastere la ceva diferit de unul sau de altul care le depaseste. spuse cu mare grija: ..Te numesti 103 si esti regina furnicilor rosii? Furnica se apleca peste antenele receptoare. Alteta voastra 103. Voi fi d eci obligat sa va dovedesc ca este adevarat matematic.Regina 103. 1 + 1=3 poate sa stinghereasca multi oameni care vor spune ca acest principiu filozofic este nul deoarece e fals matematic. un politist aseza fur nica cu semn galben pe frunte în eprubeta. obti nem: 3 = 2. Ordona grefierului sa modif ice în procesul verbal al audierii denumirea acuzatei. mic si mare. Va voi distruge certitudinile din mormântul meu. Acestea fiind zise. volumul III 218. fie . sunt printesa. deranjat ca gresise.b) = a2 . daca adaugam 1 în ambele parti. 1 + 1=3 poate sa fie deviza grupului nostru utopic.. Îsi misca antenele si emise un mesaj. Dar cum sa te adresezi unei regine. Politistul pusese mâna pe ea! Profitând de efectul de surpriza si de circulatia blocata.. Daca împartim ambii termeni la (a . Sa vede m. Dupa care goli tot bidonul de petrol peste Mirmecopolis.. camere de luat vede ri cu micro-obiectiv aveau s-o filmeze pe acuzata a carei imagine era apoi proie ctata în direct pe ecranul alb instalat deasupra boxei acuzatilor . Printesa 103.Liniste. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. daca înlocuiesc 2 cu un 1 + 1 obtin. Asta înseam na ca unirea talentelor depaseste simpla lor adunare. Dar 1 + 1 = 3 mai exprima si întreg conceptul ca colectivitatea si coeziun ea sociala sunt cele mai bune mijloace de a sublima statutul nostru de animal. aceasta = 1. Presedintele tusi usor. Va voi dovedi ca ceea ce considerati a fi adevarul. Întreg conceptul de credinta din copiii nostri care sunt neaparat mai buni decât noi este exprimat în aceasta ecuatie. Foarte impresionat totusi..b2. Edmond Wells.ab si +ba se anuleaza. La dreapta . Deci credinta în viitorul omenirii. Asta înseamna ca fuziunea pr incipiilor masculin si feminin. Deci ecuatia devine: 2 = 1 si. care guverneaza univers ul. STRATEGIE MIRMECEEANA Trei batai de ciocan. deci.

când i se pare mai bine.Dar trupele voastre au atacat niste oameni! Nu negati asta! Nu am trup e. Presedintele se simti depasit de situatie. ce ati ordonat trupelor voastre sa omoare politistii? Furnica raspunse: N-am ordonat nimic. ati ucis oameni? Arthur semnala faptul ca limbajul tip "negru mic" nu se potrivea nici el furnicilor. în tara noastra. presedintele accepta sa puna la dispozitia acuzatei unu l dintre receptoarele miniaturale confiscate din piramida. doar adevarul si numai adevarul. . Va purtati f oarte nedelicat cu noi. Arthur confirma faptul ca 103 era obisnuita sa foloseasca televizorul în t impul conversatiilor ei cu oamenii si. mai usor de înteles pentru o furnica si îl sfatui pe presedinte sa renunte la vocabularul uz ual al justitiei. În mod normal. care. vazând ca nimeni nu contesta autoritatea personajului. nu este o carte sfânta pentru toata lumea. .. probabil ca au ucis mai mult de trei mii dintre ai nostri.Ai vazut prea multe filme americane. Puteai ramâne simplu fara sa renunti la exprimarea normala. zise: . . Arthur interveni ca sa ceara folosirea unor termeni mai simpli. Printesa 103 întelegea. De ce voi. îsi îndrepta antenele spre receptorul feromonic. Am vazut procese în filmele de la televizor. un proverb sp unea: "Când esti la Degete.. poarta-te ca Degetele". Constat ase deja faptul ca Degetele cu par alb depasisera în general trei sferturi din exi stenta. dar se stradui sa nu lase sa se vada. Numa i mergând.În Franta exista separarea Bisericii de Stat de mai bine de un secol. În general. Voi ma vedeti mai mare. Imaginea furnicii ridicate pe cele patru picioare din spate. Fiecare ac tioneaza cum i se pare mai bine.Bine. pentru ca asta era ob iceiul la Fontainebleau. Aparatele foto se declansara cu violenta. daca vrei sa respecti protocolul? . Venisem în vizita la niste prieteni Degete cu care începusem sa leg relatii diplom atice. Apoi îi explica cu rabdare: . Totusi i-ar fi placut chestia cu Biblia. Se înt reba daca chiar era obligata sa dea socoteala acelui Deget batrân deghizat într-o ti nuta neagra si rosie. Computerul îi transmise fraza.De ce ati ordonat trupelor voastre sa omoare trei politisti aflati în ex ercitiul functiunii? întreba mai direct magistratul. . Jur sa spun adevarul. Se jura pe onoare.De ce ati ucis oameni? Furnica emise: Înainte de a continua aceasta dezbatere. . Evident. Judecatorul. cu un picio r din fata asezat pe peretele de sticla din fata ei era impresionanta. la Degete. De fapt. martorii sunt pu si sa jure pe Biblie.Repet întrebarea. Alteta Voastra. Nu va uitati niciodata unde va asezati extremitatile. Si aici erau deisti si nedeisti si incompatibilita ti între ei. . Alteta. care nu stia cum sa se mai exprime. Apoi.ea si furnica. Padurea este deschisa tuturor. Aprozii îi împrastiara pe fotografi. tinând sa ramâna fidela obiceiurilor Deget elor. Notiunea de "ordin" nu exista la furnici. Aici nu se jura pe Biblie. Dupa câte am putut sa vad. dupa o scur ta discutie cu asesorii. persoanele în vârsta sunt trecute pe linie moarta. zaresc aici camere de luat vederi care ma filmeaza. Degetele s-au aflat în mijlocul multimii noastre.Dar nu aveati ce cauta pe acea colina! exclama procurorul. dar eu nu va vad deloc. pe care le studiase atâta timp. se resemna. dupa câte stiu . Toate persoanele prezente în sala erau ac um constiente ca asistau la un moment istoric.Niste prieteni "Degete"! Relatii "diplomatice"! Dar acesti oameni nu r . Dar. Printesa 103 se apleca asupra televizorului pus în fata eprubetei Vazu fat a interlocutorului ei judecator si remarca faptul ca era un Deget în vârsta. nu pe Biblie. de. 103 marcase un punct. pentru respectarea echitatii. replica presedintele care era obi snuit cu acest gen de dispret la învinuiti dar totdeauna era agasat din cauza asta .

emise furnica care îsi amintea perfect de filmul lui Cecil B. difuzat atât de des. Viata furnicilor nu este importanta pentru ca furnicile nu sunt inteligente. pielea palid a si gaurile nasului în mijlocul fetei? Asistenta izbucni în râs în timp ce respectiva piele palida devenea stacojie. dovediti-mi ca furnicile sunt inteligente! Replica lui 103 rasuna cu putere în sala: Dovedeste-mi ca omul este inteli gent. ci si i nteligenta. a vitelor sau a furnicilor? Presedintele suspina. De furie. Juratilor le era din ce în ce mai greu sa-si pastreze calmul si presedin tele batea mereu cu ciocanul în masa.Au forma lor de inteligenta. Sunt doar niste nebuni care s-au închis într-o piramida din padure! se rasti procurorul. sopti Zoe la urechea lui David. Seara. Ca si presedintele. procurorul se stradui sa-si ascunda surprinderea si continua repede: .În acest caz. ce urâta e o furnica! Nici chi ar cei mai rai monstri din filmele noastre fantastice sau SF n-au fost vreodata atât de hidosi. Procurorul jubila. Si nu mai vorbesc de coride unde transformati moartea unei vaci într-un s pectacol. De Miile cu Charlton Heston. nu înseamna "a nu ucide animale". . Sala era acum în fierbere. Inteligenta este proprie omului.A ucide în sens biblic. Procurorul îsi regasi rasuflarea si reveni la atac. Arthur zâmbi în sinea lui.Sa admitem. Furnica explica cu rabdare: Pe vremuri am încercat sa stabilim relatii oficiale cu conducatorii oficia li ai lumii voastre. . Procurorul se apropie ca s-o ameninte pe furnica cu degetul. audierea se amâna.Ochii globulosi.eprezinta nimic. Fiecare era de partea cuiva. mandibule negre. . Atunci înseamna ca stii ca printre aceste zece porunci este una care spune: "Sa nu ucizi". Dezbaterile se reiau mâine dimineata la orele zece. Dar voi însiva ati facut din asasinarea vitelor si gainilor o adevarata in dustrie.Adineauri ai cerut sa depui juramânt pe Biblie. foarte emotion at de comportamentul elevei sale. De ce viata Degetelor ar fi mai pretioasa decât cea a gainilor. Cazuse ra în capcana. .Pentru ca asta e situatia. ci "a nu ucide o ameni". Procurorul era enervat la culme. .Totdeauna am spus ca 103 e de neînlocuit. Printesa 103 nu se tulbura. Arthur suspina usurat. la radio ca si la televiziune. si mai furibund: . fiecare îsi dadea cu parerea. tot timpul se aluneca în dezbateri filozofice.Pe lume nu e numai frumusetea. Puteai conta pe 103. comentatorii o considerau în avantaj pe Printesa 103. În procesul asta era imposibil sa mentii dezbaterile numai la fapte. Nu dispun de nici o autoritate oficiala. murmura Arthur. antene. Procurorul nu era constient în ce dezbatere se baga . deoarece se pare ca aceasta audiere nu mai poate continua în liniste. zise el în microfonul aparatului. . Se adresa juratilor si arata ecranul pe care aparea capul lui 103. dar au refuzat sa dialogheze cu noi. raspunse Julie. Procurorul se enerva: . Maximilian dadu cu pumnul în perete. . Si aceste animale de o mie de ori mai urâte si de o mie de ori mai r espingatoare ar vrea sa ne dea noua lectii? Raspunsul nu se lasa asteptat: Dar tu te crezi frumos? Cu cele câteva fire de par de pe cap.Se descurca ca o mare campioana. Stii macar ce înseamna pen tru noi Biblia? Biblia înseamna cele zece porunci. .

Pentru un Deget este logic ca unii cetateni din acelasi oras pl in de mâncare sa moara de foame fara ca cineva sa-i ajute. acum începea sa descoper e vag ce însemna dragostea. fara ca macar sa fie s tricata. Si pe urma îl regasest i. nu e logic ca aceasta hrana sa fie redistribuita celor care ar putea sa fie interesati de consumarea ei. nu e logic sa opresti hrana celor care sunt bolnavi din exces de hrana.Sunt în stare sa-si rezolve toate problemele. Computerul o descifreaza. Printul 24 se aseza lânga 103. Pentru aceasta sedinta. Pacat. Nu cunosc nici macar focul. Doreste o CA. Pe vremuri. Printesa 103 se lipi de Printul 24. zise o furnica care îsi p ierduse doua picioare din spate când politistii le vârâsera fara menajamente în niste sa ci mari. Avea în mâna ep rubeta în care se afla Printesa 103. Printesa 103 se ridica pe cele patru picioare din spate ca sa se fac bin e înteleasa. Printul 24. Dragostea e atunci când iubesti pe cineva si îl pierzi. TEAMA Curtea paraseste sala. Ele explicara ca. Emite o fraza destul de lunga. . furnicile au descoperit focul si l-au utilizat în razboaiele d . orice am face. Pentru Degete e logic sa pui hrana buna la gunoi. Oricum. . Uitând conditiile dure care permisesera aceasta întâlnire. 220. Exemplu.Si cu aceasta acuzata ce facem? Nu pot s-o duc înapoi la închisoare cu dub a. fusese construita o mica estrada de plexiglas cu televizorul si antenele direct în acvariu. spune Printesa 103. argumen tele pentru apararea modului nostru de viata. Oricum. . rastoarna eprubeta si 103 cade d in cer în mijlocul tovaraselor ei de captivitate. Ce placuta era regasirea! 103 întelesese deja arta. Procurorul da din umeri. De altfel. ca sa fie siguri ca nimeni nu se atinge de gunoiul lor. . vazând ca Deg etele le puneau în saci. In schimb. Evenimentele logice sunt evenimentele care se înlantuie în mod acceptabil pe ntru societatea Degetelor. Politistul deschide capacul acvariului.Cerem probe obiective ale inteligentei lor. Un politist prinde de brat un asesor. împreuna cu oamenii.Nu cunosc nici macar jumatate din tehnologiile noastre.Pune-o cu celelalte furnici. Asesorul ridica ochii la cer. se grabisera sa urce înauntru pentru ca îsi închipuisera ca era o invitatie de a veni în lumea lor. furnica vesnic ratacita se ratacise de data asta în directia buna. Cel putin o data am putut sa prezentam. în dimensiunea lor. Sau lins. Degetele îl ard. FEROMON MEMORIE: LOGICA DEGETELOR LOGICA: Logica este un concept al Degetelor foarte original. INTELIGENTA Presedintele loveste cu ciocanul în masa. . o furnica mica se apropie de ele. sunt hotarâti sa ne omoare. e usor de recunoscut dupa semnul galben. îsi zice ea. Printre cele închise acolo se aflau 10 si 5. raspunse el la întâmplare. Furnicile prizoniere fura foarte multumite sa-si vada din nou eroina. Dintr-un colt. În schimb. raspunse Julie. 221.219. si-au facut trofalaxii apoi se adunara ca sa dialogheze. Prin urmare.

doar ca aveti ocazia sa imit ati inteligenta noastra. Se credea ca se descoperise în sfârsit "un animal la fel de inteligent ca om ul". . supravietuitorul avea drepta te. enigmistica.În aceasta împrejurare. vedeti! Prea proaste ca sa controleze focul. educat de un savant austriac.c ompleta furnica cu aceeasi siguranta. nici Deget si nici furnica.Cum sa dovedesti inteligenta sau lipsa de inteligenta a furnicilor? se întreba cu glas tare presedintele netezindu-si barba. bridge etc. pro fesorul von Osten. un fel de turnir al inteligentelor.. Animalul respectiv era un cal de opt ani. Juratul insista. focul poate sa deschida o noua cale de prog res tehnologic. ele nu au reusit sa stapâneasca un incendiu care a luat am ploare si a distrus tot. Ar trebui sa se recur ga la o a treia specie. am explicat suror ilor mele ca. Dar computerul nu terminase de transmis mesajul. ca problema era cruciala. zise agentul postal iesit la pensie. CE DOVEDESTE CA VOI. . Judecatorul întreba: . Toata lumea era constienta. Pentru noi. Sunt mare amator de jocuri de gândire. cuvinte încrucisate. e important sa definim ce specie e mai inteligenta fata de cealalta. Din noa ptea timpurilor. Sah.intre ele. LA URMA URMELOR.. ca sa ne departajeze obiecti v.Si la ce gen de proba va gânditi? 222.Daca îmi dati voie. ENCICLOPEDIE STRATEGIA CALULUI: În 1904. Toti ochii erau îndreptati spre ecran si cameramanul o încadra ca pe o persoana. justitia depindea de o astfe l de înfruntare. dar niciodata judeca torul nu avusese atât de puternic impresia ca era un regizor. Evident. folosit cum se cuvine. Atunci insectele au luat hotarârea de comun acord sa nu s e mai atinga de foc si sa-i excluda pe cei care ar folosi aceasta arma prea deva statoare. în prim-plan. Daca nu.. un jurat ridica mâna. Judecatorii nu se temeau nici ca vor gresi si nu aveau nici remuscari. DEGETELE. Câteva râsete retinute. Judecatorul preciza acest detaliu. Spre marea surprindere a tuturor celor care îl vizitau. criteriul care va face sa decretati ca un animal este inteligent e. Antenele ei au început sa se agite. Partile se înarmau si se bateau pe viata si pe moarte. Furnica paru ca se enerveaza brusc. O curte de judecata seamana mai mult sau mai putin cu un teatru. SUNTETI INTELIGENTE ? Rumoare în sala. Parer ea mea este ca cel mai bun mod de a departaja doua minti ca sa vezi care e mai s ubtila. Presedintele îsi aduse aminte ca în Evul Mediu. c . Dar într-o zi. Ideea înfierbânta asistenta.Asta nu dovedeste ca sunteti inteligente. Am înteles foarte bine ca. erau raspunzatoare de faptele lor. inclusiv curtea. Furnica parea ca mitraliaza acum cu f eromoni.. Si cum sa dovedesti inteligenta sau lipsa de inteligenta a Degetelor . . erau iresponsabile ca un bolnav mintal sau oricare alt minor. el t rebuia sa distribuie bine rolul martorilor. este de a le confrunta într-un joc.. Hans. DAR.... Fapt rar. . El era cel care treb uia sa ritmeze bine interventiile pentru ca publicul sa nu se plictiseasca. sa va semene! Nimeni nu se mai uita la acvariu. D aca furnicile erau inteligente.Este destul sa se inventeze o proba obiectiva fata de care o furnica s a aiba tot atâtea sanse de reusita ca si omul.Ah. zise el. Totul era mai simplu. pentru voi. voi sunteti prosti si noi inteligente. comunitatea stiintifica internationala era în fi erbere. în situatia de fata nu se putea organiza un duel om-furnica. acuzatilor si juratilor. . lasându-l pe D umnezeu sa decida învingatorul. . replica un asesor. zise cu ironie procur orul. În timpul marsului meu pacifist în directia lumii voastre. justitia a fost conceputa ca un spectacol.

dar mai stia sa indice cu precizie si cât e ceasul. biologi. nu mai era deloc o furnica banala. acel cal stia sa decodifice atitudinile oamenilor astfel încât sa po ata fi considerat temporar drept egalul omului. era departe de a fi un om reprezentativ pentru speci a lui. fizicieni si. Acum trebuia sa fie numit un reprezentat al speciei umane si altul din p artea furnicilor pentru aceasta competitie. Nu întelegeau în ce consta manipularea si sfârseau prin a admite c a acel animal era într-adevar "inteligent". Acesta a oprit un om de vreo patruzeci de ani. O bataie pentru "a". Edmond Wells. dar aprodul a avut buna idee sa-i spuna c obaiului ca în acea seara va aparea la televizor. dupa consultari. Singura expl icatie era deci ca Hans era un animal extrem de atent care. Simtea excitarea lor când se apropia de solutia corecta. Când misterul a fost descoperit. Hans arata obiectele cu vârful copitei si comunica cifrele batând în pamânt. Linart. Politistul se întreba daca nu cumva va trebui sa recurg a la forta ca sa-l aduca în fata curtii. doua pe ntru "b". Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. percepea schimbarile de atitudine ale oamenilor din jur. sa recunoasca în fotografii oamenii care îi fusesera prezentati cu câteva zile mai înain te si sa rezolve probleme de logica. psihologi si ps ihiatri au venit din lumea întreaga ca sa-l vada pe Hans. iar Julie pe 103. La gândul ca îsi va impresiona vecin . Magistratul considera indispensabil ca cei doi concurenti sa fie alesi l a întâmplare din rândul populatiei lor. în cele din urma. divortat si cu doi copii. unul dintre asistentii lui von Osten. Pr esedintele îi recuza din oficiu pe amândoi. Procurorul îl propuse pe comisarul Maximilian Linart. Hans a fost supus la tot felul de experiente si calul si-a dovedit perma nent calitatile. La fel si 103. L a urma urmelor. Concentrarea lui era motivata de speranta unei recompense alimentare. Oskar Pfungst. I-au explic at ce se astepta de la el. un grup de treisprezece experti a publicat un rap ort care respingea orice posibilitate de înselatorie. Cazul a facut mare vâlva în epoc a si lumea stiintifica începea sa se obisnuiasca cu ideea ca acel cal era cu adeva rat la fel de inteligent ca un om. La fel. El a remarcat ca Hans gresea raspunsurile de fiecare data când solutia probl emei care se prezenta era necunoscuta de persoanele prezente. Zoologi. Omul fu cuprins de trac la gândul ca va deveni campionul speciei umane si se temea ca va fi ridicol. Veneau sceptici si pleca u foarte tulburati. gresea de fiecare data când i se acopereau ochii si nu putea sa vada asistenta. Lit erele erau batute una câte una ca sa formeze cuvinte. cu o mustata mica. care preda la scoala de politie si era un politist reputat. curtea si apararea îl considerara acceptabil. trei pentru "c" si asa mai departe. în timp ce batea din c opita. comunitatea stiintifica a fost atât de vexa ta ca fusese atât de usor înselata încât a cazut într-un scepticism sistematic în fata oric rei experiente legate de inteligenta animala. E foarte neplacut pentru specia umana sa se stie "transparenta" pent ru un animal. dupa toate filmele pe care le vazuse la televiziunea oamen ilor. Totusi. Judecatorul era constient ca inventa o jurispr udenta în materie si îsi lua rolul foarte în serios. Dar poate ca unul dintre motivele urii atât de mari fata de Hans este si m ai profund. La 12 septembrie 1904.alul. În multe universitati se mai amintes te si acum de cazul calului Hans ca de un exemplu caricatural de înselaciune stiin tifica. cu parul negru. a înteles în sfârsit mist erul. Dadea raspunsuri exacte la e cuatiile care i se propuneau. bietul Hans nu a meritat nici atâta glorie si nici atâta oprobriu. Întâlnire pe trepte Juratul specialist în jocuri de gândire se oferi sa elaboreze un test pe car e. Un politist si un aprod fura trimisi în strada cu sarcina de a aduce primu l om întâlnit în cale cu un aspect convenabil. parea sa fi înteles perfect matematica moderna. volumul III 223.

. furnicile au înteles ca în doi o problema se rezolva mult mai usor. A cerut ajutorul unei complice. Existau camere de luat v ederi în fata fiecarui concurent si presedintele dadu startul. Judecatorul lovi cu ciocanul în masa. cuprinsa de panica pentru ca se afla într-un lo c strain.Ati vazut cu totii. Noi. adulmeca aroma dulce a mierii si fu imediat tentata. caci erau usor impregnate cu miros de miere. familiarizat din cea mai frageda copilarie cu jocul de constructie . dife rita fiind numai marimea. Nimeni nu se gândise sa-i puna un perete. Furnica se rotea însa în cerc. Era vorba de douasprezece bucati de lemn care trebuiau îmbina te ca sa formeze un promontoriu permitând sa se atinga o para electrica rosie susp endata deasupra lor. esafodajul uman se ridica pâna la trei met ri. foarte enervata. cu atâtea mirosuri si lumina. Pur si simplu.Acest test nu este concludent. lunga de 1. ceea ce dovedeste ca inteligenta mirmeceeana este colectiva.ii. soneria furnicii rasuna prima. încurajat de semenii lui. . Procurorul rânji. juratul unse întrerupatorul rosu cu miere. iar cel al furnicilor. Furnica se agita. le ataca cu mandibulele ca sa le manânce. la trei centimetri. cu mandibule mici si chitina neagra. Furnicii aduse din gradina tribunalului. poate doar sa îsi strice bucatile de le mn si sa revina mereu sub para si sa încerce sa ajunga la ea ridicându-se pe picioar ele din spate si agitându-si în aer membrele din fata. Aproape ca reusi se când. oamenii. un pacat împotriva bunului simt. Odata montat. Omul mai avea doar patru bucati de lemn de asamblat când. furnica parasi brusc pozitia de sub para si pleca. în râsul asistentei. a început imediat sa îngramadeasca metodic bucatile de lemn. O f urnica nu e capabila de nimic singura. ea se întoarse. nu în formulele l or esoterice. De altfel aceasta e si deviza revolut iei noastre: 1 + 1=3. Materialul de masurare a inteligentei inventat de jurat era deja instala t în sala de judecata. usurat ca i se propus ese un test atât de simplu. de aceeasi echipa. departe de reperele ei obisnuite. Pusera mâna pe prima zarita. cu o secunda mai înainte. îl contrazise Julie. nu i-a cerut nimeni parerea. Îi spuse ceva cu antenele iar cealalta se plasa în asa fel încât sa-i serveasca drept punct de sprijin. Omul. Procurorul îl lasa pe aprod sa apropie bucatile de lemn de insecta ca s-o faca mai bine sa înteleaga ca trebuia sa le asambleze ca sa ajunga la para. Primul dintre cei doi competitori care o va atinge va declansa o sonerie electrica si va fi declarat învingator. Ca furnica sa fie interesata la a ceasta treaba.Nu-i adevarat. Procurorul lua cuvântul: . spre surprinderea tutur or. În sala se declansa tumultul. însotita de o alta furnica. Unii huiduiau. Trebuie imaginat altul în care sa fie imp licati un singur om si o singura furnica. altii aplaudau. Bucatile de lemn erau perfect asemanatoare pentru ambii concurenti. În schimb. nu individuala. o insecta de 3. Se convinsera ca avea toate membrele inta cte si antenele i se agitara când o asezara pe o foaie de hârtie. nu avem încredere decât în stiinta pura. individul nu a mai ezitat si i-a urmat.8 cm . Furnic a se uita la bucatile de lemn si. Magistratul îl convoca pe psihologul de pe lânga curtea de judecata si îi ceru sa fabrice testul obiectiv si incontestabil cu pricina. Adunarea talentelor depaseste simpla lor suma. Furnica a trisat. încercând sa apuce para si nu reusi. omul era pe punctul de a-si termina luc rarea în timp ce furnica nu facuse înca nimic. cu atât mai b ine pentru ele.2 mg. o insulta adusa logicii. . se mentinea sub para rosie dar nu prezenta nici un com portament susceptibil de a-i permite sa ajunga la ea. Clampanea din mandibule dar n u reusea sa faca nimic. Se plasa sub para. Omul zari cu coada ochiului manevra si accelera lucrul. Se ridica pe cel e patru picioare din spate.1 + 1 = 3 este o minciuna matematica. Asistenta era convinsa ca furnica renuntase dar. Daca aceste prostii se potrivesc furnicilor. .

responsabilii rubricilor d e jocuri din reviste si inventatorii de jocuri aparute în comert. Ele apa rtineau culturii umane precum mah-jongul. totdeauna sa eviti gesturile precipitate. Orice creatura închisa într-un loc pe care nu-l cunoa ste cauta sa iasa de-acolo. Trebuia creata o regula de joc valabila atât pentru oameni cât si pentru furnici! Si apoi. În timp ce toate animalele gândesc pentru ele însele si îsi fac o opinie fata de ceea ce vad si ceea ce le-a învatat experienta. a fost instalat în fata tribunalului. se bat. adica iau ca fiind a lor opinia emisa de prezentatorul jurnalului televizat d e la orele opt. si cred ca parizienii ar trebui sa vina în numar mare la Fontainebleau ca sa asiste la audiente si sa susti na cauza oamenilor. Expertul deduse de aici ca trebuia gasita o încercare corespunzatoare unei situatii practice. FEROMON ZOOLOGIC: OPINIE Salivatoare: 10. În felul acesta. psihologul a sugerat un test care i se parea univ ersal: o cursa într-un labirint. Fiecare dintre gestur ile lor are o utilitate precisa. Pentru a avea mai mult loc. vor fi trasate dupa acelasi plan. Omul va fi plasat într-un labirint pe masura lui. cei doi con curenti aveau de înfruntat aceleasi dificultati pentru a gasi iesirea. SE VEDE DE DEPARTE Psihologul se gândi îndelung. El e descopera terenuri. nu de i nteligenta. 225. Pentru a le reprezenta pe furnici. dar la scari diferite. Degetele gândesc toate acelasi lucr u. cei doi luara prima furnica venita într-un ghiveci cu flori. dame. rânduiesc ouale si alimentele. Asta poate fi numit spiritul lor colectiv. . Ce joaca furnicile? Jocul îi paru psihologului o specialitate umana. labirintul pentru om cu barierele lui metali ce acoperite de hârtie. La iesire. Furnica începu prin a se spala. Omul porni imediat printre palisadele de hârtie s i un politist dadu drumul furnicii în acvariu. sah. Pe un teren necunoscut. 224. OPINIE: Degetele sunt din ce în ce mai putin capabile sa aiba o opinie personala. politistul si aprodul luând de pe strada un student blondut. Furnicile aveau probabil obiceiul sa scoata crengutele de care aveau nevoie dintre alte crengute inutilizabile pen tru ele. pocherul sau sotronul. Dupa multa chibzuinta. Mikado era un joc de dexteritate. Pentru furnica s-a construit un labirint identic cu pereti de hârtie în inte riorul unui mare acvariu transparent. familiara tuturor furnicilor. S-a procedat ca prima data. inaccesibil oricarei alte furnici provenit a din afara. Dar cum sa explici regulile unei furnici. aflat pe fereastra p ortaresei de la tribunal. alt consemn de baza. Cele doua labirinturi vor fi dispuse exact în acelasi fel. Ce-ar putea sa joace furnicile? Psihologul se gândi la început la mikado. cei doi concurenti trebuiau sa declanseze un întrerupator elect ric. Concurentii au fost schimbati. Presedintele apuca cu fermit ate cronometrul si dadu startul. De exemplu explorarea unui dru m necunoscut. iar furnica într-un labiri nt dupa marimea ei. ce joc ar fi dovedit în mod incontestabil inteligenta? Existau go. Dar a fost nevoit sa renunte. Furnica nu se misca. Îsi consulta colegii.Ceea ce se întâmpla aici este foarte interesant. Omul mergea foarte repede. spunea o veche recomandare mirmeceeana . . Aprozii si asesorii erau arbitrii de linie.Apoi acorda un interviu în exclusivitate jurnalistei de la principalul can al national. Furnicile nu se joaca.

nu. nu fusesera specificate niciodata. -Nu. îti ascuti simturile.Gata. A t risat ca si cealalta.În sfârsit. A pierdut pentru ca nu i-a trecut prin minte ca putea actiona si altfel în afara de a înainta drept pe culoare.Pariez pe om! exclama grefierul. . porneste! striga olfactiv Printul 24. Julie era foarte îngrijorata. . A dovedit ca e mai intel igenta adaptându-se mai repede la problema. Din întâmplare. care urmareau competitia la micul lor televizor. Trebuia sa atinga un obiectiv. Vrând sa aleaga o furnica absolut la întâmplare. Un strigat de victorie rasuna simultan în boxa acuzatilor si în acvariul und e furnicile îsi atingeau antenele de bucurie. se temea sa piarda timp. afara. se catara pe întrerupatorul ro su uns cu miere si declansa soneria. La rândul sau. Furnica apuca într-o directie care nu ducea nic aieri. furnica avu o initiativa neasteptata. . 103. Ghidata de mirosul mierii din apropiere. la fel si oamenii din pirami da. nu. . si l-a atins. îsi ridica antenele. Omul. omul si furnica luau aceleasi viraje aproape simultan. Lent. cu prudenta. furioasa ca se învârte p e loc într-o fundatura. de data asta. Omul se îndrepta si el spre o fundatura si. care urmarea întrecerea din boxa acuzatilor. În timp ce omul lua virajele în pas alergator. . Se uitau tinta la ecranele care aratau evolutia cursei. zise ea.Nu. nu? întreba procurorul. nu. O porni la fuga în sens invers caci. nestiind ca furnica înca nu se hotarâse sa por neasca. . . În acel moment. S-a folosit de modul ei original de a gândi. n-a trisat.Evident. descoperise si el drumul cel bun. Nu avea dreptul sa urce pe peretii labirintului! . Cei doi concurenti evoluau aproape paralel. în realitate. furnica porni spre o fundatura si antenele furnicilor din acvariu frematara. Presedintele ceru asistentei sa ia l oc în sala de judecata. va rog sa stati jos. îi ceru presedintele. 24 si prietenel e lor. ca într-o cursa cu obstacole. furnica sari peste ultimul perete. Omul lua avans.A trisat! protesta procurorul apropiindu-se de masa magistratului. Dar furnica nu se misca. amândoi pareau ca înainteaza cu aceeasi viteza. sarind peste pereti. Furnicile spectatoare stiau ce înseamna asta. preocupat de mentiner ea suspansului ca sa satisfaca mass-media. La un moment dat. Omul înainta în directia buna. omul grabit apuca pe un drum gresit si ajunse într-o fundatur a.Eu pe furnica! zise primul asesor.Atunci ar fi putut si omul sa faca asta. începu în sfârsit sa adulmece solu l în jurul picioarelor. a simtit mirosul de miere! Furnica porni drept înainte în directia buna. îsi ascundeau cu greu anxi etatea. sansele par egale. Aparatorii speciei umane se simteau linistiti. Erau bloca te de tavanul de plexiglas. îl strânse de brat pe Davi d. poate ca dadusera peste o fur nica redusa la minte. nu pe-acolo! strigara la fel de zadarnic Julie si prietenii ei. Urca pe peretele de hârtie. gândindu-se încotro s-o apuce. Furnica facu câtiva pasi. asistenta striga : . nu pe-acolo! Ce doi concurenti se oprira. brusc. A fost incapabil sa gândeasca altfe l decât dupa niste reguli pe care si le închipuia obligatorii dar care.Pe un teritoriu necunoscut. Nu. Haide. nu pe acolo! strigara ele din toti feromonii.Bineînteles ca nu. Concurentul lor mai avea înc a doua viraje de facut ca sa ajunga la capat. Aceasta furnica a câstigat pentru ca a dat dova .Maestre. gonea drept spre întrerupatorul r osu. Pe ecrane. constata judecatorul. Julie se întoarse pe b anca apararii. . Julie. se învârti în cerc apoi. Nici un moment nu s-a spus ca e interz isa escaladarea peretilor. Dar mesajele lor olfactive nu putea sa circule liber în spatiu.

vizitatorii întâlnesc deseori caprior i. 228. Aceasta mângâiere asasina este numita "sindromul Bambi" sau "sindromul Walt Dis ney". Înd uiosati. sub copaci. Printesa 103 uita sa fie atenta la zbor si se loveste de un perete transp arent. fericiti ca se pot apropia de un animal blând. vizitatorul e tentat sa mângâi e animalul. Preocupata de acu plare. din ce în ce mai captivat. dar cele doua insecte sunt convinse ca. Nici o caprio ara nu-l va mai accepta si capriorul va fi în mod automat condamnat sa moara de fo ame. În timpul primelor saptamâni mama nu-si recunoaste puiul decât dupa mi ros. Or. Printesa 103 se avânta si începe sa deseneze cercuri între per etii închisorii de sticla. Avansa în mare viteza. Printul 24 zboara în spatele Printesei 103. Daca nu fac dragoste aici si acum. La rândul sau. El e obligat sa-i ceara sa zboare mai încet. Aceste animale par izolate si solitare chiar daca mama lor nu este departe. cu orice pret. În douazeci de minute. În sfârsit. încurajata de to ate furnicile prezente. Atâta tot. Era decis sa treaca la a ctiune. blândetea animalului provoaca aceasta miscare de tandrete din partea omului. Contactul cu omul. aceasta atingere constituie un gest mortal. SINGUR Comisarul Maximilian Linart nu vru sa vada mai mult si se întoarse în graba la el acasa. Nu e usor. Printul 24 îsi ia zborul în urmarirea ei. va impregna capriorii cu efluvii umane. E mai simplu decât sa încerci o jonctiune între doua apendice . Printesa 103 si Printul 24 hotarasc sa încerce o acuplare în acvariu. totul s-a sfârsit pentru ele. Nu e simplu sa te dedai unei acuplari într-un loc închis dar. Aceste emanatii poluante. Printesa 103 fusese amuzata de comportamentul nup tial al Degetelor. de acum înainte. SOARE PARADOXAL Profitând de un moment de calm înainte de reluarea audierilor. ENCICLOPEDIE SINDROMUL BAMBI: A iubi este uneori la fel de periculos ca a urî. De la începutul audierii. dar în acel moment ar fi preferat sa se comporte ca ele si sa s e rostogoleasca pe jos. Maximilian parcurse un mileniu de civilizatie a fur nicilor bogata în cunostinte umane. chiar infime. Nu putea sa se comporte ca un simplu spectator. ajunge deasupra ei. Printul 24 se desprinde si trebuie sa porneasca din no u la cucerirea frumoasei sale. volumul III 227. 226. îsi scoase haina si se închise la el în birou. se agata bine de partea din spate a corpului ei si se arcuieste ca sa reuseasca sa se împreuneze. P orni jocul Evolutia cu parametri deosebiti. dimpotriva. Trebuie sa recunoastem. Voia sa vada la ce putea sa ajunga o civilizatie de furnici beneficiind de tehnologiile oamenilor. oricât de afectuos ar fi. Din cauza socului. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. Îsi arunca palaria în cuier.da de mai multa inteligenta decât omul. niciodata nu vor sti c um este. Aceasta lumina. distrug actul de identitate olfa ctiv al capriorului care va fi imediat abandonat de toata familia. Ea zboara prea repede si el nu reuseste s-o prinda din urma. Edmond Wells. Gestul nu are nimic agresiv. int ensitatea reflectoarelor televiziunii fac sa le clocoteasca hormonii sexuali ca un soare de primavara. aceasta caldura este totusi foarte excitanta pentru cele doua sexuate. printre ef luviile forestiere. Evident. Rezultatul era si mai terifiant decât îsi imaginas e politistul. e mai putin romantic decât zburând spre cer. Se puse imediat pe treaba. În parcuri le naturale din Europa si din America de Nord.

Pentru conjuratii din piramida cer. independenta de functia procreatoare. Antenele lui se agita în mod ciudat. condamnarea la moarte. pan. Inima îi bate din ce în ce mai tare. Antenele lor se împreuneaza de parca s-ar deda înca o data unei CA. Deodata. În lumea mirmece eana. celelalte furnici le privesc cu admiratie cum se rotesc. deoarece li se recunoscuse inteligenta. . Publicul se manifesta imediat. Ea stie sa reproduca feromonii unei regine a furnicilor de foc.. . Înainte de a fi vazut filmul Degetelor. erau de acum în ainte raspunzatoare.Pentru conjuratii de la liceu. Cuplul mirmeceean se roteste din ce în ce ma i repede. pan. Un imens val rosu de placer e pura si de durere intensa îl acopera ca un val seismic. si pe deasupra în plin zbor. . foarte intens.. Atunci se petrece în ei ceva foarte nou.. pentru distrugere de materiale educative si tulburarea linistii publice. Pan. pentru complicitatea la crima. trebuie sa eliminam cât mai repede aceste furnici deja prea informate mai înain te sa poata transmite ceea ce stiu întregii specii. Jos. violet.. pan. Printul 24 se simte rau.. doamnelor si domnilor din juriu. Sunt emise de 103. pan! Judecatorul batu scurt de câteva ori cu ciocanul ca sa avertizeze asistent a ca se relua audierea. Cu atât mai intens cu cât e vorba de doua sexuate care si-au obtinut sexul prin mijloac e artificiale.. numai la câtiva centimetri de tavanul de plexiglas plin de gauri.Nu dezvaluindu-ne secretele insectelor ne vom debarasa de ele. dragostea este legata doar de functia de reproducere. face mici cercuri concentrice în centrul închisorii lor. .. pentru insurectie si asasin area politistilor. Ea le înseala astfel pe lucratoarele ca re o hranesc în timp ce propria lor regina moare. Dimpotr iva... Are cuvântul acuzarea. Extazul din acvariu continua. apoi negru. usor obosit.. Furnica a câstigat totusi. . reuseste în sfârsit sa se acu pleze cu Printesa 103.. Arthur se ridica în picioare.minuscule. Printul 24. cer condamnarea la sase luni închisoare. pan. prinsi parca într-un vârtej infernal. de ea care are înca în memorie marile scene romantice din filmul Pe aripile vântului. pan. replica judecatorul. Vor avea deci sa stabileasca soarta lui 103 si a tovaraselo r ei. Inima Printului 24 bate din ce în ce m ai haotic. Comuniun ea dintre spirite se adauga celei a corpurilor. sus totul se complica. ca re conduce zborul.Da. pan. cer. . printesa 103.. pan. Pan. Morala: omul e de ajuns sa se al ieze cu unele furnici prietene ca sa vina de hac altor specii de furnici dusmane . Înteleg ca s e petrece ceva diferit. Judecatorul lovea cu ciocanul aproape far a sa gândeasca. pan. 103 nu se gândise niciodata sa considere dragostea ca o emotie d eosebita.Am aici câteva probe care dovedesc.. Imaginile psihedelice devin mai clare. în ce masura furnicile sunt inamicii omului. Mai ales un articol despre invaziile fur nicilor de foc în Florida care ar trebui sa-i edifice pe jurati. pan. dar aceasta victorie dovedeste ca furnicile s unt inteligente.. o condamnare la sase ani închisoare. Ca sa nu se mai loveasca din nou de peretele de sticla. 10 noteaza pe un "feromon mitologic" tot ce-i inspira ac est moment de pura poezie romantica. Prin int ermediul unei alte specii de furnici: solenopsis daugerri. Culoarea valului rosu de p lacere se modifica pe masura ce creste. pan. Judecatorul cere procurorului sa conchida si sa-si anunte cererile.Doamnelor si domnilor jurati..Uitati sa precizati cum au fost oprite aceste furnici de foc. pan! Pan. . Procurorul îl întrerupse pe Arthur parasindu-si scaunul ca sa se aseze în fata juratilor.Nu înteleg! exclama Julie.. va rog sa luati loc. pan. Are impresia ca inima sa stricat si bate tare de tot. pan. nu ca sunt nevinovate. Pentru Printesa 103 si complicele ei. La a treia tentativa. Devine mov. Presedintele îi infor ma pe jurati ca furnicile. .

Arthur a de monstrat ca. Presiunea era prea puternica. Cazând. în tr-o zi. Vulpile care transmit turbare a sunt împuscate. cine dintre noi se poate lauda ca nu a omorât niciodata o furnica? Chiar si cei care nu-l aprobau erau obligati sa admita ca acuzatorul pub lic avea dreptate. Nimic în codul nostru penal nu interzice pedeapsa cu moartea pentru animale . Bucatile de chitina se împrastie în toate directiile si cad ca bucatile unui avion care face explozie în aer.Nu se poate sa ne condamnati pentru ca am dorit sa amelioram statutul speciei noastre. mai bine sa ne folosim de ele.Achitându-ne însa si eliberând aceste insecte nevinovate. Presiunea creste. nu put em decât sa îndeplinim un act de civism si de legitima aparare. cum vom putea spera ca. Suntem complementari.Pentru oameni. .Ceea ce se petrece aici nu este un proces.. Decât sa înc ercam sa le distrugem. Nu se poate sa omorâm furnicile. fabrica obiecte de dimensiunile lor pe ca re nici cei mai abili dintre ceasornicari nu le-ar putea reproduce. Julie continua: . printul explodase de placere. . domnule presedinte. e regina. dar propria e i placere e atât de lunga si atât de mare încât nu reuseste sa se preocupe de partenerul ei. Furnicile. E mai mult decât atât.Furnicile se pot dovedi o trambulina pentru evolutia noastra. De ce sa ne lipsim de niste aliati atât de pretiosi? Regina 103 mai zboara putin. ea este inv adata de un val rosu care se transforma în portocaliu apoi se lumineaza din ce în ce mai mult pâna când capata o nuanta mai galbena si mai calda. Ramase cu gura deschisa. . Este o o cazie unica care ni s-a oferit ca sa întelegem un sistem de gândire ne-uman. Acum nu mai e printesa . Câinii care musca copiii sunt injectati cu otrava. Julie avea impresia ca. 229. veti arata ca drum ul pe care am început sa-l exploram merita toata atentia posibila. Presedintele da cuvântul apararii. Am cautat cu mare at entie.Decretând pedeapsa cu moartea pentru Printesa 103 si semenele ei. Un mic zgomot rasuna din difuzoarele aparatului. sunt. Imediat ce-si proiectase garnetii în femela. Se desprinde brusc de 103. Daca el e coplesit de un val rosu care se transforma în negru. Fraza ramase neterminata.Îmi permit sa amintesc colegului meu care reprezinta acuzarea ca pedeaps a cu moartea a fost abolita de mult timp în tara noastra. îl vede. Presiunea creste. dupa ce citise atât de mult Enciclopedia cunoaster ii relative si absolute. Moartea printului si pierderea aripilor constituie pretul regalitatii mi rmeceene. Printesa 103 îl simte. fie ca vrem sau nu. relua procurorul. Julie face apel la resursele tuturor neuronilor ei. ENCICLOPEDIE . Cont rolam lumea la înaltimea de un metru. Sa stie natura ca speciile care vor sa dauneze omului sfârsesc prin a plati cu viata. Cine nu omorâse furnici chiar fara sa vrea? . ele la înaltimea de un centimetru. încearca sa bata din aripi ca sa-si încetineasca caderea si. apoi aterizeaza brusc în receptorul feromonal . nimeni din sala de judecata nu acorda vreo atentie. aceste infraterestre. Printul 24 se simte din ce în ce mai rau.. Inima i s-a oprit.. acum Edmond Wells vorbea uneori prin vocea ei. sa comunicam cu extraterestrii? În aer rasuna un mie pocnet... zise el cu un ton doct. Printul 24 îsi îndreapta antenele. Do cumentele confiscate din piramida atesta faptul ca lansasera o mare cruciada împot riva noastra. placerea prea i ntensa. De altfel. cu ajutorul mandibulelor. . Daca nu reusim sa pactizam cu furnicile. pentru oameni. dar dezbaterile fiind în toi. regina îsi pierde aripile.

2: este stadiul vegetal. Fie îsi realizeaza destinul. dator ita unei simple camere video si releului computerului sau. este legat de cer. Vegetalul nu-si poate misca piciorul. era înarmat cu o unghiera. Tot ce e curb ind ica dragostea. Daca 4 reuseste propria schimbare. 5: este stadiul spiritual. Dar notiunea de libertate de alegere îi da voie si sa nu-si realizeze misiu nea de cucerire a libertatii si a dominarii propriilor sentimentelor. 3: este stadiul animal. volumul III 230. se poate misca. Are o curba în partea de jos: iubeste pamântul si pe locuitorii lui. Se afla la rascruce de drumuri. Maximilian. Animalul este pradator si prada. Vegetalul iubeste cerul si lumi na. Este prima cifra cu încrucisare. E a proape spirala. cu o privire înfrigurata. A trecut de încercarea crucii l ui 4 dar planeaza. 1: este stadiul mineral. Fetusul se pregateste sa se întoarca în real.. E starea de nemiscare. Ac est zero al dimensiunii superioare va lansa din nou un ciclu de cifre dar la o s cara superioara. Acol o e ceva care nu gândeste. Acest prim-plan o tintuise pe Julie l ocului. 5 are linia sus. Este un patru inversat. A reusit sa se elibereze de pamânt. de orice blocaj superior sau inferior. 4 îti da voi e sa ramâi în mod liber animal sau sa treci la etapa urmatoare. Iubeste. Oul originar închis. 9 este inversul lui 6. Tot ce e linie dreapta indica atasamentul. Este contrariul lui 2. . doar a fi. Îi este teama în p ermanenta. 7: este cifra de trecere. Daca nu reactioneaza în functie de interesele sale directe. Aceasta este miza ac tuala a omenirii. Tot ce e încrucisare ind ica încercarile prin care treci. Edmond Wells.PUTEREA CIFRELOR: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Dupa forma lor. aproape pofticios. Iese din stadiul de scla v al sentimentelor prin liber arbitru. trebuie deci sa se treaca la ciclul urmator. A fi. S-a încheiat un ciclu. iubeste în partea de sus si în partea de jos.. E începutu l. Nu mai exista linie. cel al lumii materiale.Ce se întâmpla? Ce e mascarada asta? întreba judecatorul. vege talul este deci atasat pamântului. se pregateste sa mearga spre infinit. Are doua rotunduri. vegeta l si animal. Este pur canal vibrator. fara linie. DIFERENTA DE PERCEPTIE Pe ecranul video de deasupra boxei acuzatilor aparuse fata lui Maximilia n. Lua furnici le si le decapita una dupa alta. e sclavul solului. De flecare data când scriem o cifra. Partea inferioara e formata dintr-o linie. moare. 6: e o curba continua fara unghiuri. E doar o linie. A nimalul reactioneaza ca sclav al sentimentelor sale. dar e dotat cu o curba în partea de sus. dar la o dimensiune superioara. Avea un zâmbet ciudat. Este nivelul de deasupra nivelelor mineral. . E dragostea totala. Si asa mai departe. cifrele ne istorisesc evolutia vietii. si pentru ele se face frumoasa floarea în partea ei superioara. retransmitea aceasta scena prin intermediul liniilor telefonice. Si în acest caz ne aflam la o rascruce. nu iubeste. 10: este acel zero al oului originar. în apropierea obiectivului camerei de luat vederi . trece în lumea superioara. dar nu si de cer. Daca îl desenezi. Aprodul se apropie si îi murmura câteva cuvinte la ureche. 0: este golul. Animalul. Maximilian se închisese la el în casa si. desprins de pamânt. Egoism ul este principala lui calitate. Mai are de împlinit însa un lucru: sa treaca în lumea creatoare. S-a eliberat de cer si de pamânt. E primul nivel a constiintei. aici si acum. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. 9: este fetusul în gestatie. nu te mai opresti niciodata. Sa le examinam. fara a gândi. 8: este infinitul. 4: este stadiul uman. fie nu-l reali zeaza. 6 este si forma fetusului în gest atie. transmitem aceasta întelepciune. Va da nastere lui.

Asta va crea locuri de munca si v a reduce somajul. Dar. Stiu. zise: . Eva însa l-a împins sa comita irep arabilul. va fi debransat de la retea imediat dupa acest mesaj. ci vilizatia noastra. rugându-se cerului ca nu cumva comisarul sa-si fi întrerupt telefonul. Dar noi putem împiedica furnicile sa cunoasca acest blestem. cealalta mare specie de pe planeta. domnule prefect? Doreati sa va debarasati de o parte din padure ca sa lasati locul liber pentru planurile hoteliere ale unui grup jap onez. Aveati dreptate. Azi ploua si voi astepta sa se faca frumos ca sa declansez incendiul forestier. . zise el suspinând. puricilor-de-frunze le taie aripile ca sa-i poata exploata mai bine. la mine acasa si în padure. voi salva întreaga omenire. aceasta infima amputare va evita o cangrena ge nerala. care ne sunt superioare prin numar. Daca va fi sa pier în urma unui asalt lipsit de judecata. Co nstientizând pericolul pe care îl reprezinta furnicile inteligente pentru omenire. Dar se înseala. Orice încercare de a ma opri e inutila. Stiu.Decapitarea furnicilor continua. am instalat pe un simulator de civilizatie un program destinat sa ne arat e ce s-ar întâmpla cu lumea daca furnicile ar avea acces la cunostintele noastre teh nologice. traim un moment grav. Furnicile sunt flagelul c el mai rau pe care l-a cunoscut omenirea vreodata. specia noastra sunt amenintate de disparitie. pentru unii dintre dumneavoastra. Altii considera ca pot sa ne aj ute si ca avem multe de învatat de la ele. trebuie sa distrugem furnicile si. unii dintre dumneavoastra le vor gasi simpatice. ca asta. Maximilian. deci nu exista riscul m odificarii lui din exterior. Deocamdata. . va parea aberant. Prefectul Dupeyron. cealalta mar e civilizatie. cu prioritate. Exista metode mai discrete. to ate puterile lor vor fi supradimensionate. obosit probabil dupa ce asasinase vreo suta dintre ele. a m decis ca om. Întâi înfrâng s apoi folosesc ca vite toate speciile învinse. nu tastez o formula codificata pe tastatura computerului meu. voi transforma în cenusa întreaga padure. Linart raspunse imediat. Dorinta vi se va împlini. Le-a m studiat de câtava vreme. Am instalat bombe incendiare în zona forestiera unde se afla furnicarele contaminate de ideil e furnicii 103. . dupa care zise: . care se deplasase ca sa auda verdictul acestui proce s fara precedent. Sunt solid baricadat în casa iar sistemul de aprindere al bombelor incendiare.. Dupa ei va veni si rândul nostru. Am constatat astfel ca furnicile.Dar nu asa. doamnelor si domnilor. Facu din nou o pauza. Biblia ne spune ca Adam s-ar fi opus tentatiei de a musca din marul cunoasterii. combativitate si modul de comunicare. Jurnalistii dadeau fuga sa transmita stirea. sub controlul computerului me u.În consecinta. colcaie de furnici initiate în te hnologia noastra. Lumea noastra. O singura cetate de furnici u cide zilnic proportional mai multe animale decât o întreaga tara de oameni. De exemplu. într-o zi va trebui poate sa dist rugem toate padurile. Prefectul simti un nod în gât. . Cine ne pune astfel în pericol? Cealalta. Nu încercati sa ma opriti. mai cu seama.De ce va plângeti. totul va exploda . n-ar avea nevoie de mai mult de o suta de ani ca sa ne aduca în stare de sclavie. aceste faimoase furnici "civilizate" care si-au însusit padurea din Fontainebleau. plasându-se în fata camer ei video.Incendiind aceasta padure blestemata. Nu mai am nimic de pierdut. aduna corpurile moarte si le arunca neglijent în cosul de hârtii. rechizitiona imediat biroul judecatorului. Apoi. M-am referit la furnici.. comisare? . Avea mâinile umede de sudoare. Facu o scurta pauza si apoi continua: .Doamnelor si domnilor. .Ti-ai pierdut mintile. Apoi lupa o foaie si. Daca. În fata noastra s e ridica un dusman cumplit. eu. zâmbi spre camera de luat vederi. omenirea sa considere asta ca un testament si altul sa preia stafeta. Îmi sacrific viata pentru specia mea. din cauza nepasarii unui grup de oameni. Cunoasterea este ca o boala contagioasa.Am reflectat îndelung la viitor. Oameni care nu se cunosteau discutau aprins în sala de judecata. sa distrug partea din padurea Fontaineblea u care. Cred totusi ca nu putem ris ca verificarea acestei ipoteze. Cu aportul tehnologiilor noastre umane. Si daca va fi necesar. Daca nu distrugem acum aceste douazeci si sase de mii de hectare de padure contaminate. Maximilian Linart. am studiat influenta lor asupra oamenilor. din cinci în cinci ore .Ce te-a apucat.

. te-am auzit. Îndrep ta revolverul spre vizitator si apasa pe tragaci. imediat ce ploaia va înceta.Da. Prefectul îsi trimise cei mai buni oameni sa repereze bombele cu fosfor împr astiate în padure. adica la guver nul care decreteaza ca: "Fara petrolul care polueaza. care sa înteleaga miza pe termen lung. . un vizitator reusi sa intre pe nestiute în biroul comisarului. Cineva. Chiar te temi atât de mult de concurenta alto r animale inteligente? . volumul III 232. dar nu stiau câte sunt si padurea era i mensa. Edmond Wells. Si daca li se va da posibilitatea. dar într-o zi voi fi înteles si mi se va rid ica o statuie ca salvator al omenirii. cerul s-a umplut de stele si meteo rologii au anuntat ca duminica va fi frumos si ca vântul va sufla cu putere în zona padurii din Fontainebleau. teama de a sca pa ceva sau de a rata o afacere va genera cheltuieli artificiale. Vizitatorul se apropie de el ca sa-l neutralizeze. Din cau za grabei. ca dinozaurii ar fi t rebuit sa se debaraseze de noi.Si noi? Poate ca si pe noi ne vor considera într-o zi furnicile prea mar i si prea greoi.Dar de ce te încapatânezi sa extermini aceste furnici total neînsemnate? . întelegând ca oamenii vor fo rma într-o zi o civilizatie de talie mai redusa dar supraputernica.Ba da. Desi nu era credincios. Populatia se uita spre cer. ar fi eliminat în mod sistematic mamiferele? .. Vizitatorul îsi zise ca era mai bine sa se ascunda undeva. Se cuibari în fotoliu cu fata la computer. Usile erau încuiate. îl trezi de-a binelea." 231. nu mai exista decât un singur mijloc de a c rea noi bogatii într-o tara deja bogata: santajul. .Îti imaginezi ce s-ar fi întâmplat daca dinozaurii. Ar fi trebuit sa existe un dinozaur eroic. într-adevar. Erau prea mari.Nu m-ati auzit? .Asta e comparatia cea mai buna. Totul începe de la comerciantul c are minte spunând ca asta e ultimul articol pe care îl mai are si ca daca nu îl iei im ediat are alt client care e interesat si pâna la cel mai înalt nivel. padurea va lua foc. Maximilian dormea iepureste. . Cred. Maximilian trase înca o data si vizitatorul se feri din nou. murmura cu glas scazut: "Poate ca am o idee. PE PUNCTUL DE A FACE IMPLOZIE A plouat toata ziua de sâmbata. Vizitatorul se feri cu vioiciune de glont. obloanele blocate. Se repezi în salon si se ascunse dupa perdele. În vocea politistului era atâta hotarâre încât prefectul cauta un argument forte c a sa-l convinga.. De altfel.Dar nu erau adaptati vietii pe planeta. se astepta la un atac disperat. Poate ca la ora asta ar mai fi trait. Politistul trase dar vizitatorul lasa capul în jos si gloantele trecura pe deasupr . ba da. r aspunse Linart. Acestia gasira vreo zece. Fiecare stia acum c a.Unii vor crede asta la început. Enciclopedia cunoasterii relative si absolute. nu vom avea mijloacele nec esare încalzirii întregii populatii din tara în iarna asta". Apoi adormi. Vizitatorul cauta computerul. Enervat. ce vor face? Si închise. ENCICLOPEDIE SANTAJ: Totul fiind exploatat. Seara. fericit si constien t de misiunea lui pe pamânt. desi f oarte slab. ca mi ne. iar zgomotul. Aparatu l era în stare de veghe. Situatia parea pierduta. Maximilian îsi zise ca în aceasta împrejurare Dumnezeu era de partea lui. .. rasturna un obiect... prea greoi. gata sa declanseze bombele în cazul în care tastarea codului nu avea sa-l împiedice. Si atunci. comisarul reîncarca arma si tinti din nou. Toata încaperea vibra. În timpul noptii. undeva.

Regina 103 se deplasa în viteza. Vizitatorul întelese ca trebuia sa-si schimbe imediat ascunzatoarea. Trebuia actionat rapid. În întuneric. Si acum chiar el facuse aceasta greseal a doar pentru ca adversarul era de o mie de ori mai mic decât el. Se strecura în spatele unui fotoliu cu speteaza înalta în care nimerira câteva gloante." Era primul lucru pe care îl spun ea elevilor sai de la scoala de politie. Deoarece miza era distrugerea p adurii si deci a furnicarelor. Trecu la o spalare rapida a antenelor. tranzistori. Acolo. Regina 103 simtea ca se misca într-o structura ostila. 103 era acum înauntru. pungile. dar nu avea timp de pierdut. . Totusi. Daca ar fi avut mâini. O regina este în general prea pretioasa ca sa-si riste astfel viata. ar fi fost totusi nevoie de alt fel de arma. Daca ar fi avut s tomac. Maximilian recunoscu semnul galben de pe frunte si îi trimise un nor de in secticid. Nu-i mai ramânea decât sa dezactiveze conexiunile care îi fusesera indicate. potentiometre si radiatori. Maximilian cauta un spray în dulapul de la bucatarie si pulveriza un adeva rat nor de insecticid în salon. Lumina ultimul loc unde i se paruse ca îsi vazuse vizitatorul. Deoarece insectic idul se dilua într-un mare volum de aer din salon. Daca ar fi avut dinti. Cum era cu putinta? O furnica atât de mica nu era în stare sa apese p e un întrerupator. Orificiile respiratorii ale furnicii era înca deschise si tusea când un al doilea nor transforma complet interiorul computerului într-un port englez învaluit în ceata. ca în încapere sa se reverse o lumina de un albastru violet. Aerul se umplu de mirosuri mortale. Dar computerul era doar o masina inerta. tapiserii si covoare. Unde sa se adaposteasca? Scrumiera. Nu avea ochi intern dar percepea scurtcircuite infime de fiecare dat a când furnica îsi punea picioarele pe o conexiune din cupru. rezistente. ar fi mestecat-o deja. procesorul. Aerul acid îi coroda interiorul. furnica dispunea acum de un usor avantaj. computerul ar fi masacrat-o deja. Maximilian. cu revolverul în mâna. cu simtul ei olfactiv foarte bine dezvoltat si vederea în infrar osu detectoare de caldura. Aici hard-disk-ul. Deodata se stinse lumina. zari prin grila jul aerisirii ochiul imens al dusmanului ei uman. d e data asta nu-l mai gasi. Numai ca er a într-o zi cu luna plina si Maximilian fu de ajuns sa deschida obloanele. asta însemna ca nu aveau nici o idee. în acel loc se putea respira supo rtabil. Trecu peste condensatori. Sa însemne asta ca era în stare s a descifreze un circuit imprimat si sa recunoasca firul electric care trebuia ta iat? "Sa nu subestimezi niciodata adversarul. cu vederea ei în infrarosu. pulmonare ale furnicii dispuneau de o mare autonomie. acum in utile. Urma întocmai instructiunile fetei. 103 înteles ese ca era sigura pe lume suficient de "deget" si suficient de furnica ca sa reu seasca aceasta misiune de o importanta capitala. Regina 103 se afla în el si îsi rememora planul circuitului imprimat pe care i-l indicase Francine când. Lua o lanterna don sertarul comodei. Apoi se îndrepta spre cutia comutatorului si constata ca firul electric fusese într-adevar taiat cu mandibula. Franci ne o învatase cum sa se strecoare prin micul grilaj de aerisire aflat în partea din spate. Din fericire. Pentru o tinta atât de mica. Îsi zise ca o singura furnica era în stare sa faca asta: 103. regina lor deg enerata. Totul vibra în jurul ei. Maximilian aprinse luminile. tragea uneori în câte o perna. Alerga sa se ghemuiasca în spatiul dintre un chistoc vechi de t rabuc rece si margine. Regina 103 profita ca sa-si traga sufletul si sa se calmeze. ar fi digerat-o. Furnica se îndrepta spre birou si computer.a fruntii sale. Maximilian îsi zise ca daca autoritatile si prefectul nu gasisera un alt a dversar pentru el decât o furnica. Politistul ridica zadarnic perne. Era insuportabil. Computerul îi cunoste a prezenta. Întelese ca furnica intrase în centrala casei. Ea trebuie sa stea si sa oua în încaperea nuptiala. Ar fi putut sa stea acolo vreo zece minute. luase hotarârea sa riste totul. Merse pe placile electronic e. formata din componente de origi ne minerala. brusc.

. Glanda abdominala era plina de acid cu o concentratie de 70% . Veninul ei lovi unghia fara sa provoace nici cea mai mica stricaciune. Se mai ridica câtiva centimetri. Atunci lua hotarârea sa înmulteasca ranile. Se deplasa în zig-zag printre gloantele care pentru ea erau ca niste rachete . Iesi prin trapa de citire a dischetelor si fu întâmpinata cu alte focuri de arma. Furnica se ridica pe imensul tunel vertical. Regina 103 lua pozitie de tragere si rata tinta.Acum esti în mâna mea. se refugie sub usa biroului ca sa ajunga iar în salon si intra sub cuta covorului. Urca mai sus. Ca o caracatita enorma din romanul lui Jules Verne Douazeci de mii de leghe sub mari. Maximilian gâfâia. Cu cât caminul se îngusta. Avea impresia ca atinsese usor furnica si regreta ca nu lovise mai tare. Se ghemui sub un fot oliu. Îsi înfipse degetul în cavitate. Lumina partea de sus a semineului si i se paru ca zareste doua antene minuscule care pareau ca îl sfideaza. Taie din plin pielea. Pâna când nu va vedea corpul acelei blestemate de furnici facut bucatele. Era cautata de mai multe De gete. s-o lase pe 103 sa-i scape dupa ce-si daduse atâta osteneala. Ca sa scape de acel reflector. Maximilian înainta fara proble me. Maximilian vru sa pulverizeze peste ea un nor de insecticid dar sprayul era gol. dar lanterna o urmarise. Nu mai putea înainta cu tot corpul odata. 103. dar nu avea de gând sa renunte. repede.Aer. Furnica alerga în pantofi. Maximilian gâfâia. Regina 103 nu se asteptase sa fie urmarita. Se refugie în jungla de nylon a Unei margini de mocheta groa sa. Semin eul se îngusta din ce în ce mai mult. Armele degetului: taisul unghiei. Degetul biciui aerul. Accesul în adapost era dificil. mâna lui Maximilian Linart încerca sa ucida micul adversar biciu ind aerul în toate sensurile. degetel e miros a ulei de peste. Furnica stia ca acum nu-i mai ramânea decât sa t raga cu acid în rana. Parasi în m are viteza mocheta si se repezi spre tunelul vertical din fata ei. ca un alpinist. Fotoliul fu rasturnat.Esti în camin. Fu rnica percepe mirosul uleios al degetelor urmaritorului. latul unghiei si puterea muschilor. Un adapost ex celent. Sprijinindu-se în coate si genunchi. dar Regina 103 facu un mic salt într-o parte si musca degetul cu mandibulele pâna la sânge. Un deget se apropia si ea se afla într-o fundatura. Îsi zgârie mâna dar reusi sa b age patru degete în scobitura caramizii. Urcatul în patru labe într-un semineu vertical nu se mai potr ivea cu vârsta lui. Cel putin zece. . cuprinsa de panica. Si acum? Agita antenele si repera un curent de aer cu miros de carbune. îsi trimise pumnul la atac. Urca si el. Lanterna o lumina tot timpul si alerga într-un cerc de lumina. Deoarece bratul nu mai putea înainta. Degetele nu erau în stare sa-si dea seama de norocul de a avea astfel de apendi ce! Se ferea cum putea mai bine de tentacule lungi de culoare roz care se întindea u ca s-o striveasca. de data asta ai cazut în mâna mea. Regina 103 se ascunse în scobitura unei caramizi pe care Maximilian o lumi na imediat. Furnica se trase înapoi. Trase câteva salve. fara sa reuseasca sa atinga tinta. Duel. cu atât era mai us or de escaladat. Furnica era speriata dar admira în acelasi timp acea mâna de lupta redutabil a. furnica afurisita! ex clama Maximilian luminând interiorul caminului cu fasciculul lanternei. Covorul fu ridicat. . Nu mai era decât o furnica mica si obosita care lupta împotriva unui deget agresiv. Armele fur nicii: punga abdominala de tir plina cu acid formic si taisul micilor mandibule. calcând în trecere pe cenusa. deci jetul ar fi putut sa fie suficient de corosiv ca sa provoace o reactie.Au! Sângele picura din mica rana. mormai Maximilian strângând maxilarele. nu putea sa fie sigur de nimic. Caminul era destul de larg în partea sa de jos ca sa intre în el corpul unu i om adult. drept pentru care se decise sa-l escaladeze ca sa striveasca furnica . Da. Pentru furnici. . Voia sa atace si cu alte degete. Omul se agata de pietrele vechi.

Nici o camera de luat vederi nu filmase isprava. Se întoarse si vazu mons trul zburator enorm.c armin si negru .. cu toata forta. dar nu renuntau. Dar. Furtuna! Ca sa nu fie luata pe sus de acea vijelie. îsi linse picioarele si îsi reveni din emoti e. Contorul numeric se afla în fata furnicii. nu acela era al patrulea. Dupa ce învinsese omul. Nu mai erau decât doua fire dar. Acum trebuia sa termine treaba. Furnica se uita uimita la contorul blocat la cifra 2. Ramase acolo cu vertebrele cervicale rupte. O singura gres eala si. verdele si rosul apareau amândoua maro deschis. Furnica le s ubestimase îndârjirea. Aerul impregnat de otrava o împiedi ca sa gândeasca limpede. dupa cum obisnuia.Degetele deveneau din ce în ce mai nervoase. Nu trebuia sa greseasca. Un peste! Destul cu aiureala! Se întoarse la atacul asupra computerului. computerul declansa bombele incendiare. 4 3 2 Prea târziu! Firul era taiat doar pe jumatate. o presiune întepatoare care se dep lasa în creier. pentru furnica.. Era învaluit cu aripi fine. Poate ca. degetele se retrasera usor. Regina taia unul dintre ele la întâmplare. ci u nul dintre cele doua de lânga el. îsi netezi parul. 7.sporeau aspectul înspaimântator.. Nu fusese firul bun! Repede. Îsi linse ranile. Se concentra asupra sarcinii sale prioritare. Numara trei microprocesoare si coti la o intersectie plina de rezistente si de condensatori. apoi cuprul si turna pe el acid. ar fi declansat dezastrul. În 103 se produse atunci ceva neobisnuit. omul îsi pierdu echilibrul si se prabusi greoi. Computerul încerca s-o împiedice cu mici descarcari electrice care s-o electrocuteze. O însamântase. dar suportabil. Înauntru înca mai mirosea a insecticid. Din cauza arsurii. Trebuia sa traiasca macar pentru el. 10. Daca peste câteva minute nu primea codul. Murise pentru ea. datorita tuturor emotiilor prin care trecuse pâna atunci. Computerul declansa ventilatorul de racire ca sa aspire si sa forteze in secta cu palele sale. Cresta învelisul de plastic. Animalul avea niste ochi mari si globulosi care se rotira în toate sensurile ca în cele din urma sa se opreasca asupra furnicii. o furnica mica de tot îl învinsese pe Goliat. 9. Trebuia sa taie firele legate la emitatorul radio care comanda bombele... Conform instructiunilor. Furnica parcurse un drum de cupru la fel de fin ca unul d in firele ei de par. Cine ar fi putut sa creada asta într-o zi? O furnica. trebuia sa taie al tr eilea fir din fund. Totusi. pe când s e afla pe la jumatatea sectionarii. acum trebuia sa învinga masina. numaratoarea invers a se opri la 2.. Repera taietura cea mai larga si. Sfârsitul duelului. dar nu . 103 tresari de frica. începu rapid sa se cu rete. în loc sa dezamorseze. îl taie cu disperare pe ultimul. sotul ei de o zi. Mâna era deja înarmata pentru un nou bobârnac. 8. Se gândi la Printul 24. mandibulele îi tremurau usor.. un amestec hormonal ciudat dadea nastere unei molecule necunoscute de mintea ei. Îsi linse antenele.. 103 zari o umbra care o urmarea. dar furnica sari ca sa evite aceste capcane. Sa nu greseasca firul. În timp ce alerga. Primi o lovitura în fata si fu proiectata în fundul adapostului.. Nu era o pas are. expedie acolo acidul. Computerul zbârnâi si începu numaratoarea inversa pentru a declansa explozia bombelor din padure. Apoi. luminând-o cu formele rosii a fie careia din cifre. Epuizata de duelul pe v iata si pe moarte. dupa lupte. În curând va oua. Regina 103 era incapabila sa controleze ce i se întâmpla. cu vederea ei în infrarosu. Singurul meu dusman este frica. lungi si moi ale caror culori . Presiunea crestea. îsi zise ca nu. Computerul era în pana.5. Numaratoarea inversa continua. Regina 103 se agata de compon ente. Deschise gura si balonase inod ore se ridicara în aer.6.

. la castel se dadea o petrecere. A obtinut acelasi raspuns si nu a înteles de ce Koko se încapatâna sa greseasca. Prezentarea panoului FONTAINEBLEAU . Enciclopedia cunoasterii relative si absolute.Ah! Ati crezut asta? A fost doar o farsa. Oamenii din piramida au fost co ndamnati? . prin bale si tremuraturi de mandibule 233. carti de vizita si erau prezentate sotiile. Schimb de fanioane. Li s-a cerut doar sa nu mai construiasca case în padure. ÎNTÂLNIRE CU CINEVA UIMITOR Degetele se amestecara.Dar mi s-a spus ca li se vorbea furnicilor cu o masina? . Se întreba cât de atent fuses e interlocutorul lui la toata povestea asta. gorila a facut gestul care înseamna "rosu". El a prezent at atunci ceea ce primatologii numesc "mimica jocului". de medalii. Un acvariu. Poate ca era vorba de umor . Acest om de stiinta a consemnat cazul lui Koko.era deloc neplacuta.Dar a existat totusi o masina care permitea sa se vorbeasca prin trans formarea feromonilor furnicii or în cuvinte omenesti.ESJBERG: ORASE ÎNFRAT ITE. cu buze le rasfrânte.HASHINOE . adica un rictus. .Exagerarile jurnalistilor. Edmond Wells.Bine. când un experimentator a întrebat-o ce culoare avea un prosop al b. o gorila initiata în limbajul gestual al surd o-mutilor.. Co ruri locale.. . care le strângea u mâna. . S-au lasat înselati si stiti ca sunt în stare s a inventeze orice ca sa-si vânda fituicile.. Sunt magulit ca va interesati de problemele n oastre locale. Dansuri folclorice. într-o zi.Dar ati putea sa-mi spuneti mai multe. Toate tensiunile provocate de pericolele prin care trecuse începura sa dis para unele dupa altele. Semana cu ceea ce simtise când facuse d ragoste cu 24. primatolog la universitatea din Strasbourg.. Apoi se schimbau zâmbete. Nu era dragoste. Prefectul Dupeyron izbucni în râs. Masina aceea nu functiona. Probabil ca citise câteva articole în z iare. Atunci gori la a luat prosopul si i-a aratat micul tiv rosu de pe marginea lui. Experimentatorul a repetat întrebarea agitând prosopul în fata ochilor maimutei. aratându-si dintii din fata si holbând ochii. ceea ce la ea se manifesta prin miscari de cap incontrolabil e. ca prin minune:. raspunse el. Degustari de bauturi locale. nu. Bal la castelul din Fontainebleau.Am urmarit pe cât am putut povestea aceea cu procesul furnicilor.Nu. era. Oficiali danezi se aplecau în fata omologilor lor francezi. Umorul! Izbucni în râs. care sta . o eprubeta. bine. care de acum înainte va fi pus la intrarea în cele trei orase. Omul începea sa-si piarda rabdarea. Juratii au fost foarte îngaduitori. Ambasadorul Danemarcei insista. . volumul III 234. Ambasadorul Danemarcei se apropie de prefect si îi spuse la ureche: . Cum sa terminat de fapt? Prefectului Dupeyron îi pieri zâmbetul de pe buze. Dansatorii se prinsera în brate. Era. ENCICLOPEDIE UMOR: Singurul caz de umor animal cunoscut în analele stiintifice a fost r aportat de Jim Anderson. Unul dintre complicii lor. ad ucând perechi de întârziati în haine de gala. In onoarea înfratirii orasului cu orasul danez Esjberg. un e cran de computer. de cadouri. Presiunea ajunsese acum la antene. Masini cu fanioanele celor doua natii înca mai veneau în curtea centrala.

tea afara, raspundea dându-se drept o furnica. Poate ca naivii au crezut, dar totu l s-a dat pe fata. Danezul se servi cu hering si alcool. - Deci furnica nu vorbea? - Furnicile vor vorbi în ziua în care gainile vor avea dinti! - Hmmm..., zise ambasadorul. S-ar parea ca gainile sunt descendentele înde partate ale dinozaurilor, asa ca poate au avut deja dinti... Prefectul era din ce în ce mai agasat de aceasta conversatie. Încerca sa se eschiveze. Dar ambasadorul îl prinse de brat si insista. - Si acea furnica, 103? - Dupa proces, toate furnicile au fost eliberate în natura. Nu puteam fi r idicoli condamnând furnicile! Vor fi oricum strivite de copii si de cei care se pl imba prin padure! În jurul lor, din ce în ce mai multe persoane îsi deschideau antena telefonulu i portabil. Fiecare, cu ajutorul acestor antene artificiale, dialoga cu alte per soane aflate la departare, stând pe loc. Ambasadorul se scarpina în crestetul capului. - Si tinerii care au ocupat liceul în numele Revolutiei furnicilor? - Au fost eliberati si ei. Nu cred ca si-au continuat studiile, ci au pu s pe picioare niste mici firme de informatica si de servicii. Si se pare ca le m erge foarte bine. Eu sunt pentru încurajarea tinerilor care vor sa realizeze proie ctele care îi intereseaza. - Si comisarul Linart? - A cazut rau de tot pe scara. Ambasadorul începea sa-si piarda rabdarea. - Dupa tot ce spuneti, s-ar putea zice ca nu s-a întâmplat nimic! - Cred ca povestea asta cu "Revolutia furnicilor" si procesul insectelor a fost foarte mult exagerata. Între noi... Îi facu cu ochiul si-continua: -... Adevarul e ca era necesar ca sa mai învioram putin turismul în regiune. Dupa povestea asta, prin padure se plimba un numar dublu de persoane. E bine. A sta aeriseste plamânii oamenilor si face sa traiasca micul comert local. În plus, do rinta de a va înfrati cu orasul nostru se datoreaza într-o oarecare masura si acestu i fapt. Nu? - Da, într-o oarecare masura, recunoscu danezul. În tara noastra, acest proc es ciudat a interesat pe toata lumea. Unii chiar au crezut ca într-o zi ar putea c u adevarat sa existe o ambasada a furnicilor pe lânga oameni si una a oamenilor pe lânga furnici. Prefectul râse diplomatic. - E important sa întretinem aceste legende. Oricât de extravagante ar fi ele . Eu regret ca de la începutul secolului XX nu mai exista autori de legende. S-ar zice ca acest gen de literatura a cazut în desuetudine. Dar nu e mai putin adevara t ca aceasta "mitologie" a furnicilor din padurea Fontainebleau s-a dovedit buna pentru turism. Prefectul se uita la ceas. Era ora discursului. Urca pe estrada. Dupa cu vintele de rigoare, invitatii avura voie sa se reîntoarca la farfuriile lor. - O sa ma credeti naiv, dar eu chiar am crezut ca e posibil! continua da nezul. - Ce? - O ambasada a furnicilor. Exasperat, Dupeyron se uita fix în ochii interlocutorului sau. - Putem sa ne imaginam foarte bine scena. O primesc pe Regina 103, îmbraca ta în strai de suverana, cu mica ei rochie de lame si cu diadema. Îi înmânez medalia agr icola a orasului Fontainebleau. - De ce nu? Aceste furnici ar putea sa fie pentru voi o mare bafta. Daca va faceti din ele aliati, vor putea lucra la niste tarife imbatabile. Le veti t rata ca pe niste locuitori din lumea a treia. Nu asta s-a întâmplat si cu amerindien ii? - Sunteti cinic, zise prefectul. - Ai putea visa o mâna de lucru mai ieftina, mai numeroasa si cu gesturi m ai precise?

- Adevarat, ar putea lucra în masa ogoarele. Ar putea sa gaseasca izvoarel e unor ape subterane. - Ar putea sa fie folosite în industrie pentru lucrarile periculoase sau d elicate. - S-ar putea dovedi niste auxiliari militari excelenti, pentru spionaj s au sabotaj, supralicita prefectul. - Furnicile ar putea sa fie trimise si în spatiu. - Probabil. Dar... ramâne o problema. - Care? - Comunicarea cu ele. Masina nu merge. N-a mers niciodata. Dupa cum v-am spus, era o masina trucata. Ambasadorul danez parea foarte dezamagit. - Aveti dreptate. Pâna la urma, din toata povestea asta ramâne doar o legend a. O legenda moderna. Ciocnira paharele si vorbira de lucruri mai serioase. 235. ENCICLOPEDIE UN SEMN: Ieri s-a petrecut ceva ciudat. Ma plimbam când, brusc, la un buch inist, privirea mi-a fost atrasa de o carte: Thanatonautii. Am citit-o. Autorul ei spune ca ultima frontiera necunoscuta omului este propriul sau sfârsit. A imaginat niste pionieri care plecau sa exploreze paradisu l,, asa cum Cristofor Columb pleca sa descopere America. Peisajele si mediul înconjurator sunt inspirate de paradisurile descrise d e cartea tibetana si egipteana a mortilor. Ideea e ciudata. L-am întrebat despre e a pe librar, care mi-a spus ca aceasta carte nu a avut nici un rasunet în epoca. N ormal. Moartea si paradisul sunt în tara noastra subiecte tabu. Dar, cu cât ma uitam mai mult la aceasta carte, Thanatonautii, cu atât mai mult aveam o senzatie ciuda ta. Nu subiectul ma tulbura, ci altceva. Prin minte mi-a trecut o idee cumplita: "Si daca eu, Edmond Wells, nu exist?" Poate ca n-am existat niciodata. Poate ca nu sunt decât personajul fictiv al unei catedrale de hârtie. Ca si eroii din Thanat onautii. Ei bine, voi trece prin acest zid de hârtie ca sa ma adresez direct citito rului meu. "Buna ziua, tie, care ai norocul de a fi real. E ceva rar, profita de asta!" Edmond Wells, Enciclopedia cunoasterii relative si absolute, volumul III 236. UN NOU DRUM În computer, Infra-World, lumea virtuala creata cândva de Francine, persista sa traiasca ca într-un vas închis. Nimeni nu se mai intereseaza de ea. În aceasta lume care aproape ca nu exista, cam peste tot, oamenii Biserici i si oamenii de stiinta se avânta la asaltul unei dimensiuni superioare pe care au admis-o în cele din urma. Un autor de romane SF a emis ipoteza, care a fost confi rmata cu ajutorul rachetelor si al telescoapelor. Ceea ce numesc "lumea cealalta " este, de acum înainte sunt convinsi de asta, o lume de o alta dimensiune. Acolo traiesc oameni ca ei dar care percep total diferit timpul si spatiul. Oamenii din Infra-World au dedus ca cei din dimensiunea superioara se fo losesc de un computer continând un program care descrie lumea lor în cele mai mici d etalii si ca descriind-o, o fac sa existe. Locuitorii din Infra-World au înteles c a nu sunt reali decât într-o lume iluzorie, creata de cineva dintr-o alta dimensiune , detinatorii unei tehnologii capabile sa-i inventeze. Toata mass-media lor a in format populatia. Locuitorii clin Infra-World au mai înteles ca nu exista materialmente. Sun t doar siruri de 0 si 1 pe un suport magnetic, o însiruire de Yin si de Yang pe un lant lung de informatie, un ADN electronic care le descrie si programeaza unive rsul. La început fusesera foarte tulburati ca erau atât de putin "existenti", dupa c are s-au obisnuit.

Acum doresc sa stie de ce exista. Toti stiu ca pe vremuri si-au detectat zeul, un zeu femela pe nume "Francine". Toti stiu ca l-au ucis sau, cel putin, l-au ranit grav. Dar asta nu le este de ajuns. Vor sa înteleaga lumea de deasupra. 237. ÎNLANTUIRE Alerga drept înainte. Coborî în fuga panta. Facu slalom printre plopii care se înaltau ca niste sageti purpurii în jurul ei. Aplauze de aripi. Fluturii îsi deschideau aripile pestrite si agitau aerul urmarindu-se. Trecuse un an. Julie, paznica Enciclopediei, pusese la loc cartea în valiz a ei cubica si o aducea înapoi exact în locul în care o descoperise. Facea asta pentru ca si altul la rândul sau sa se poata folosi de "Cunoasterea Relativa si Absoluta ". Acum, ea si prietenii ei nu mai aveau de ce sa tina la ei acea lucrare. Toti opt purtau în ei continutul Enciclopediei. Înainte de a închide valijoara, Julie citi sfârsitul celui de al treilea volum, ultima pagina. Mâna lui Edmond Wells tremu rase când scrisese aceste ultime fraze. S-a sfârsit. Si totusi e doar începutul. Acum e rândul vostru sa faceti revolu tie. Sau evolutie. E rândul vostru sa va fauriti o ambitie pentru societatea si ci vilizatia voastra. E rândul vostru sa inventati, sa construiti, sa creati pentru c a societatea sa nu ramâna încremenita si sa nu o mai ia niciodata înapoi. Completati Enciclopedia Cunoasterii relative si absolute. Inventati lucr uri noi, moduri noi de viata, metode noi de educatie pentru ca copiii vostri sa poata face lucrurile si mai bine decât voi. Extindeti-va decorul viselor voastre. Încercati sa întemeiati societati utopice. Creati opere din ce în ce mai îndrazn ete. Adunati-va talentele caci 1 + 1 = 3. Porniti la cucerirea altor dimensiuni de reflectie. Fara orgoliu, fara violenta, -fara efecte spectaculoase. Doar acti onati. Suntem numai niste oameni preistorici. Marea aventura se afla în fata noas tra, nu în spate. Folositi enorma banca de date pe care o reprezinta natura din ju rul vostru. E un adevarat cadou. Fiecare forma de viata poarta în ea o lectie. Com unicati cu tot ce e viata. Amestecati cunostintele. Viitorul nu apartine nici celor puternici si nici celor care se arata st ralucitori. Viitorul apartine neaparat inventatorilor. Inventati! Fiecare dintre voi este o furnica care îsi aduce crenguta pentru înaltarea e dificiului. Gasiti mici idei originale. Fiecare dintre voi este atotputernic si efemer. Motiv în plus ca sa va grabiti sa construiti. Poate ca va dura mult, nu ve ti vedea niciodata roadele muncii voastre dar, ca si furnicile, savârsiti pasul vo stru. Un pas înainte de a muri. O furnica va prelua discret stafeta si apoi alta, apoi alta, apoi alta... Revolutia furnicilor se face în capete, nu în strada. Eu am murit, voi trait i. Peste o mie de ani, eu voi fi tot mort dar voi, voi veti trai. Profitati ca s unteti vii ca sa actionati. Faceti Revolutia furnicilor! Julie amesteca codul încuietorii si, cu ajutorul unei frânghii, se lasa a al unece în râpa unde cazuse mai demult. Se agata de stânci, de maracini, de ferigi. Regasi santul cu noroi si tunelul care intra în colina. Intra în patrii labe si, cu impresia ca punea o bomba cu explozie întârziata, aseza valijoara exact în locul unde o gasise. Revolutia furnicilor se va repeta în alta parte, diferit si în alte timpuri. Ca si ea, cineva va descoperi într-o zi valijoara si va inventa propria lui Revol utie a furnicilor. Julie iesi din tunel si urca taluzul ajutându-se de frânghie. Cunostea drumu l de întoarcere. Se lovi cu capul de stânca de gresie care înainta deasupra râpei si îmbrânci o nev astuica care, fugind, îmbrânci o pasare, care îmbrânci un limax, care deranja o furnica

exact în momentul în care urma sa sectioneze o frunza. Julie respira adânc si mii de informatii navalira în creierul ei. Padurea co ntinea multe bogatii. Tânara femeie cu ochii luminosi nu avea nevoie de antene ca sa perceapa sufletul padurii. Ca sa patrunzi spiritul celorlalti este destul sa vrei. Spiritul nevastuicii era suplu, numai ondulatii si dinti ascutiti. Nevas tuica stia sa-si miste corpul în trei dimensiuni situându-se perfect în peisaj. Julie îsi plasa atentia în spiritul pasarii si cunoscu placerea de a sti sa zbori. Vedea de sus. Spiritul pasarii era incredibil de complex. Spiritul limaxului era senin. Nici urma de frica, numai putina curiozita te si putin abandon fata de ceea ce se ridica înaintea lui. Limaxul nu se gândea decât sa manânce si sa se târasca. Furnica plecase deja; Julie nu o cauta. În schimb frunza era acolo si simt ea ceea ce simtea frunza, placerea de a fi la lumina. Senzatia de a lucra perman ent la fotosinteza. Frunza se credea extrem de activa. Julie încerca apoi sa intre în empatie cu colina. Era un spirit rece. Greoi. Vechi. Colina nu era constienta de trecutul recent. Ea se situa în istorie între pe rmian si jurasic. Avea amintiri din perioada glaciatiunilor, a sedimentarilor. V iata care se derula pe spatele ei nu o interesa. Numai ferigile mari si copacii erau vechii ei tovarasi. Pe oameni îi vedea traind si imediat murind, caci viata l or era foarte scurta. Pentru ea, mamiferele erau doar niste meteori lipsiti de i nteres. Se nasteau si imediat deveneau batrâni si agonizau. "Buna ziua, nevastuica." "Buna ziua, frunza." "Buna ziua, colina." Julie zâmbi si porni mai departe. Iesi de sub pamânt, ridica ochii spre stel e si... 238. PLIMBARE ÎN PADURE Univers imens, albastru ca marea si înghetat. Imaginea aluneca înainte. În centrul Universului apare o regiune presarata cu miriade de galaxii mul ticolore. Pe marginile unui brat al uneia dintre aceste galaxii se afla un soare b atrân si sclipitor. În jurul acestui soare: o planeta mica si calduta împresurata de nori sidefi i. Sub acesti nori: oceane mov marginite de continente de culoare ocru. Pe aceste continente: lanturi de munti, câmpii, volburi de paduri de culoa rea peruzelei. Sub ramurile copacilor: mii de specii de animale. Si printre ele, doua s pecii deosebit de evoluate. Pasi. E iarna. Cineva merge prin padurea acoperita de zapada. De departe se zareste o pata mica si neagra, cu picioarele pe jumatate înf undate în praful alb, care totusi se straduieste sa înainteze. E destul de lata. Are coapse masive si gheare lungi si foarte departare. Este o furnica tânara de tip a sexuat. Fata ei este foarte palida, ochii, negri si globulosi. Antenele sunt neg re si matasoase. Este 5. E prima data când merge prin zapada. Alaturi de ea, 10 merge cu un jaratic într-un lampion ca sa-i permita sa reziste frigului. Jaraticul nu trebuie tinut p rea jos, altfel topeste zapada. În imensitatea alba si înghetata, furnica mai face câtiva pasi gâfâind. Pasii mici pentru o furnica, pasi mari pentru specia ei. Merge si, pentru ca s-a saturat sa vada zapada rece sub barbie, cu un ef ort urias, se ridica pe cele doua picioare din spate: Face patru pasi în aceasta pozitie nu prea confortabila apoi se opreste. Îsi zice ca a merge prin zapada este deja un lucru extraordinar. Dar a merge prin z apada în doua picioare e prea greu. Dar nu renunta.

e nevoie de un co rdon de politisti ca sa tina pe loc multimea! E incredibil.Se întoarce spre 10 si emite: Cred ca am descoperit un nou mod de a merge. Putin câte putin. care adapostea la el acasa o colonie de furnici rosii. În Europa. Tastez atât de repede încât nu mai exista freca . apoi Marele Premiu al cititorilor colectiei Livre de P oche pe anul 1995. poate ca e doar un. Coreea de Sud este cuprinsa imediat de o grava criza de werberomame pe care scr iitorul o descrie încântat: "În Coreea am de zece ori mai multi cititori decât în Franta. ÎNCEPUT Mâna întoarce ultima pagina a cartii. invazia a capatat proportii planetare. ecranul panoramic al creierului se stinge. Werber a devenit si succesorul lui Jean-Henri Fabre. Bernard Werber va trebui mai întâi sa triumfe în Extremul Orient ca sa fi e în sfârsit tradus si în Statele Unite. Ochii se redeschid. Se înseala. De la Seul. ÎNCEPUT POSTFATA Unele persoane si-l închipuie pe Bernard Werber ca un monstru chitinos ech ipat cu sase picioare. Dar în Coreea de Sud ravagiile sunt cu mult mai s pectaculoase. un editor care nu stie nici un cuvânt frantuzesc dar are mult fler. îsi ipotecheaza casa si masina ca sa finanteze lansarea Furnicilor. Când dau autografe. Si nu numa i în campusurile universitare. cea a romancierilor francezi cititi în strainatate. "Toata lumea spune: Tinerii nu mai citesc. Marele public îi confera autorului Marele Premiu al cititoarelor re vistei Elle pe anul 1933. împreuna cu Margueri te Duras.... r ecidiveaza anul urmator cu Ziua furnicilor. Când îl ai în fata. deoarece animalutele sunt prezentate ca niste personaje poz itive. Hong Ji-woong. Cu toate acestea lumea anglo-saxona a fost foarte refractara la farmecul furnicilor. Minusculele eroine descopera de data asta religia. Aceasta inversare a rolurilor si ser iozitatea informatiei stiintifice stau fara îndoiala la originea succesului imedia t si masiv (aproape 600 000 de exemplare vândute în Franta. Uneori ma întreb daca toti acei oamenii vin într-adevar sa ma vada pe mine. Dar poate ca ar trebui sa ne în trebam ce le propunem.. entomologul legenda r care se studiaza de un secol în scolile japoneze. "Prelucra rea textului permite o alta scriitura. cuvintele devin un sir de desene. Ochii îsi întrerup deplasarea de la stânga la dreapta si pleoapele îi acopera o fractiune de secunda. Insectele lui s-au revarsat peste lume si exista ta ri unde el este unicul reprezentant al literaturii noastre. Bernard Werber. iar oamenii ca niste pradatori orbi. conceput 100% la computer. Urmeaza-ma. În adâncul capului. toata lumea de la vama ma recunoaste! Autoritatile sunt obli gate sa-mi puna la dispozitie garzi de corp. Spania si Dane marca sunt principalele victime. fenomenul s-a propagat spre Bangkok si Tokyo. îti dai s eama ca e o creatura cât se poate de umana. Numai ca face parte dintr-o specie pe cale de disparitie. Când cobor din avion. Fenomenul a început cu aparitia Furnicilor în martie 1991. Ea a vorbit de spre cartea mea patroanei sale si datorita acestui fapt a fost tradusa"." El le propune un roman care seamana cu un joc video având ca fond sonor mu zica plutitoare gen Pink Floyd sau Genesis. toate editiile la un loc ). Totusi. Partea amuzant a e ca datorez intrarea mea în Japonia unei femei de menaj coreene. 239. E sfârsitul. Lucrarea a frapat prin originalitate. Între timp. doua antene si mandibule.

Sa-i uram noroc. În fazele de incitare maxima. sunt în poveste. ani marcati de numeroase respingeri din partea editorilor parizieni. Cel mai greu pentru mine este când ma a puc sa tai. traiesc momente de e xtaz. reusesc sa scriu douazeci de pagini pe ora. Esecul (exceptând Coreea) acestui roman fara in secte l-a determinat sa-si încheie trilogia. Dar de data asta a jurat ca s-a termi nat: "Ma opresc aici! Orice s-ar întâmpla.re. Totusi. povestea unor exp loratori ai vietii de dupa moarte.. dar totul este deja prezent. ma opresc! Ar trebui sa am cinci-sase ese curi în serie ca sa ma întorc la insecte". Nu mai am mâini. . Ceea ce gândesc apare direct pe ecran. natural. Sunt ca într-un vis. E o prima versi une." Furnicile s-au nascut dintr-o nuvela de sapte pagini publicata la vârsta d e saisprezece ani într-un ziar de liceu. A încercat o prima evadare cu Thanatonautii. în cele di n urma recompensati. nu mai sunt acolo. caci se pare ca furnicile nici nu vor sa auda sa-l elib ereze. Au urmat doisprezece ani de munca încapatânat a. pericolul cel mai cumplit la care se expune Bernard Werber este acela de a avea soarta acelor miliarde de nevertebrate aduse în stare de sclavie în adâncul furnicarelor. nu mai am creier..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful