conformeze dreptului care are la bază tocmai calitatea individului de om.

Fichte
adaugă: „Suveranitatea legii şi definea astfel raporturile dintre individ şi stat: a) individul îşi îndeplineşte îndatoririle
egalitatea cetăţenilor înaintea ei civile, devenind astfel membru al statului; b) dreptul limitează şi asigură drepturile
rămân în realitate pivoţii statului individului; c) în afara sferei îndatoririlor civile, individul este liber şi nu are
modern care este, prin urmare, şi răspunderi decât faţă de sine însuşi, fiind om şi nu cetăţean. Fichte considera că
vrea să fie stat de drept, iar nu stat dreptul penal este acela care încarnează şi protejează drepturile garantate de statul
absolut sau de poliţie". de drept. Georgio del Vecchio 8 diferenţiază contribuţia neokantianului Fichte la
După Kant, subliniază Paul conturarea concepţiei statului de drept, atrăgând atenţia că în a doua fază a
Cosmovici7, rolul statului se rezumă gândirii sale, exprimată mai ales în lucrarea sa Statul comercial închis, Fichte,
la protecţia dreptului şi la situându-se pe poziţii antiindividualiste, pledează pentru intervenţia energică a
garantarea libertăţii. El trebuie să statului în rezolvarea problemelor economice şi sociale, în genere.
fie păzitorul ordinii publice, Adăugăm la acest aspect faptul că, de exemplu, Fichte considera că statul poate
asigurând aplicarea dreptului şi influenţa, în general, raporturile dintre părinţi şi copii. Sau, în ceea ce priveşte dreptul de
împiedicând violarea sa. Este proprietate, arăta că produsele pe care omul le dobândeşte din natură, prin muncă, sunt
concepţia statului de drept opusă proprietatea sa; în ceea ce priveşte însă bunurile care reprezintă numai produse ale
noţiunii de stat-providenţă şi naturii, ca de pildă mineralele, acestea trebuie să fie proprietatea statului.
noţiunii de stat poliţienesc ? In plus, Fichte susţinea că fără dreptul la muncă nu poate exista îndatorirea de
Fichte, urmaş al lui Kant, a respecta proprietatea celuilalt şi că statul are îndatorirea: a) de a asigura ca cele
considera că, din moment ce există o necesare existenţei individului să fie produse, în cantităţi proporţionale cu numărul
datorie morală de a respecta în mod
absolut libertatea celuilalt, obligaţia ' Paul Cosmovici, Leş communautes europeennes et l 'Etat de droit, în „Revue roumaine des sciences
juridică similară este condiţionată de juridiques", 1-2/1991, p. 5. //•_?/" q 8 Georgio del Vecchio-jip-cir. //>-V '°<\
reciprocitate, în cazul nerespectării '
libertăţii personale, legea acordă
dreptul de a se folosi constrângerea
pentru ca drepturile fundamentale să
fie respectate. Condiţiile respectării
acestui drept trebuie însă să fie
fixate de o a treia putere. Or, această
a treia putere este dreptul, a cărui
acţiune nu poate fi realizată decât
prin stat şi în stat. Este ceea ce
justifică existenţa statului. Fichte
enunţă, ca drepturi fundamentale ale
individului care trebuie să fie
protejate, întrucât constituie
condiţia necesară existenţei
personale: integritatea fizică,
proprietatea şi conservarea propriei
fiinţe.
Acelaşi filosof postkantian
cerea realizarea justiţiei şi existenţa
statului ca stat de drept
(Rechtsstaaf). El preconiza o
instituţie independentă faţă de
puterea de stat care să aibă ca scop
examinarea legalităţii acţiunilor
statului.
Fichte, ca şi Kant, insista
asupra faptului că individul este om,
indiferent de calitatea sa de cetăţean
şi că statul este obligat să se
 ar şi
Din istoricul concepţiei asupra statului de drept 15
rta t. r in e i
t do Conceptul de Rechtsstaat, implicând limitarea puterii statului, prin autoritatea
dreptului, este strâns legat de afirmarea individualismului, de lupta dintre individ şi
f a rta , autoritate, devenită temă fundamentală a filosofici politice şi teoriei dreptului. John
o b iliia a le Locke susţinea ideea de egalitate, precum şi ideea că scopul oricărei guvernări este
« r e afelie de a garanta drepturile naturale ale oamenilor, cum sunt dreptul la viaţă sau dreptul
a la libertate. Această idee este dezvoltată de Jean Jacques Rousseau. Recunoaşterea
drepturilor, şi în special a libertăţilor individuale tuturor cetăţenilor, apare ca
sferei trăsătură definitorie a supunerii societăţii politice dreptului. Rousseau scria că prima
i id ei dintre legi este aceea de a respecta legile. Şi deosebit de concludente pentru condiţia
a \v . de legitimitate a dreptului sunt următoarele sale reflecţii: dacă legea este respectată,
jstiţied e a acest lucru înseamnă mult, dar dacă nu se face mai mult decât atât, va exista mai
e c t, degrabă aparenţă decât realitate, iar guvernanţii se vor face cu greu ascultaţi dacă se
(iv ire limitează numai la supunere. Rousseau arăta că autoritatea absolută este aceea care
n u itn a le pătrunde în interiorul omului şi care se exercită nu numai asupra acţiunilor, ci şi
asupra voinţei lui şi recomanda să se procedeze astfel încât legile să fie iubite dacă
l d in se vrea supunere faţă de ele .
jiu lu i în Declaraţia americană de independenţă se afirma ideea egalităţii naturale a
irh ie i oamenilor, a drepturilor lor inalienabile ce nu pot fi încălcate, ideea suveranităţii
h ie i poporului, a dreptului la rezistenţă faţă de opresiune şi de răsturnare a puterii care
devine tiranică. O originală demonstrare a necesităţii limitării şi controlului puterii,
pentru ca aceasta să nu domine fără obstacole, o întâlnim la Alexis de Tocqueville4.
Aportul lui Kant şi al discipolului său, Fichte, la conturarea şi afirmarea
concepţiei statului de drept este adesea amintit. Pentru Kant, principiul libertăţii
implică egalitatea, din aceasta decurgând anumite drepturi proprii individului, în
special dreptul de proprietate. Acelaşi filosof se opunea privilegiilor din naştere şi
susţinea libertatea cuvântului. El considera că puterea politică este condiţionată de
cerinţa de a face efectiv dreptul fiecărui om, limitându-1 prin drepturile legale ale
celorlalţi. Pornind de la premisa că numai voinţa generală colectivă, înzestrată cu
putere absolută, poate oferi siguranţă tuturor, Kant ajunge la concluzia că transferul
puterii se realizează pe baza contractului social, care este sfânt. Din contractul
social decurge îndatorirea absolută a supunerii faţă de puterea legislativă.
Kant preconiza separaţia puterilor şi atribuia statului, ca funcţie esenţială,
funcţia de protector şi păzitor al legii. După el, suveranului îi revine îndatorirea de a
menţine statul ca instituţie destinată să administreze justiţia.
„Scopul statului, după Kant, - scria Georgio del Vecchio5 - este numai
protecţia dreptului; statul trebuie să asigure cetăţenilor posibilitatea de a se bucura
de drepturile lor, dar nu trebuie să se amestece în activităţile individuale, nici să se
 J Roma, ediţia a IV-a a textului italian, p. 115.
. J.
Roussea
u,
Discours Aprofundând ideea pluralismului semantic al expresiei „stat de drept",
sur S. Goyard-Fabre distinge trei sensuri succesive.
l'econom
ie
Un prim sens care corespunde cazului în care cuvântul „stat" este scris cu
politique literă mică şi în care expresia „statul de drept" nu poate desemna decât o situaţie
, în (status) opusă stării naturale, concepută ca acea condiţie esenţială a oamenilor,
(Euvres denumită de Locke „defectivă", pentru că ea nu posedă nici legi, nici norme
complete juridice pentru a guverna şi nici putere judecătorească sau judecători care să
i, voi. soluţioneze eventualele litigii între oameni. Starea naturală se caracterizează
IU,
Bibliothe
prin domnia forţei brute.
que de la Atunci când în expresia „stat de drept" cuvântul „stat" este scris cu literă
Pleiade, mare - şi această ipoteză priveşte cel de al doilea sens - nu mai este vorba despre o
Paris. stare (status), ci despre o instituţie (civitas), adică de stat, în sensul strict al
4
cuvântului, în cadrul căruia un ansamblu de norme juridice îndeplineşte o funcţie
Pe larg, constituţională şi reorganizatoare. Termenul „civitas" are deci o conotaţie de natură
despre
declaraţia
tehnică, adică instituţională şi chiar constituţională, de corpus de reguli, destinate
de organizării şi administrării comunităţii politice. Aceste reguli nu sunt naturale,
independ ci pozitive, se subordonează ierarhic unele altora şi formează acea piramidă
enţă şi care dă politicului structura sa juridică, în statul de drept condiţia şi activitatea
despre cetăţenilor sunt guvernate de un ansamblu de norme stabilite de legiuitor, adică
gândirea determinate, în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea lor, de puterea suverană a
lui
Alexis de statului. Statul de drept şi orice stat implică această structură juridică esenţială.
Tocquevi Statul de drept se manifestă, datorită acestui corpus de legi ca o instituţie care
lle, a se comandă şi stăpâneşte, dar a concepe această definiţie ca sinonimă cu coerciţia
vedea: -avertizează Simone Goyard-Fabre - ar însemna a-i atribui un sens ce este opus
Ovidiu sensului real al statului de drept.
Trăsnea,
Celor două variante succesive de stat de drept li s-a adăugat, în doctrina
Filosofie
politică, germană a secolului al XlX-lea, o a treia accepţiune, a cărei tehnicitate juridică este
Editura încărcată de o semnificaţie şi de o voinţă politică. Este vorba despre accepţiunea
Politică, dată de teoria Rechtsstaat care opune statul de drept statului autoritar sau
Bucureşti poliţienesc, în care autoritatea administrativă nu numai că acţionează într-un mod
, 1986, p. autoritar, ceea ce ţine de esenţa statului, ci într-un mod discreţionar, adică într-o
142-144.
totală libertate de apreciere şi decizie.
G
eorgio Statul de drept este inspirat, dimpotrivă, din revendicarea politică a
del liberalismului, ideea sa centrală fiind apărarea libertăţilor individuale împotriva
Vecchio, oricărui arbitrar statal.
Lecţii de Adevărata problemă care se situează în inima teoriei Rechtsstaat - apreciază
filozofie autoarea - este una de tehnică juridică, iar autorii ei fiind jurişti, au fost propuse
juridică,
Editura
diverse tehnici, în măsură să apere libertăţile individuale pe planuri diferite, aşa cum
Nova, sunt protecţia judiciară a drepturilor fundamentale, legalitatea practicilor adminis-
trative şi, mai ales, diviziunea puterilor şi independenţa instanţelor judecătoreşti.
24
1 .'\mv.siei dreptul. După Kelsen, statul nu există decât în măsura în care se exprimă în drept şi
•le prin drept, iar dreptul trebuie să emane de la stat.
Michel Troper24 constată că binecunoscuta teză kelseniană a confundării
statului cu ordinea juridică a fost în general respinsă chiar de discipolii lui Kelsen, în
principal pentru motivul următor: pentru Kelsen, dreptul este un Sollen. Or, statul
icczc se este incontestabil un fapt (un Sein) şi chiar uneori un fapt foarte brutal, o armă,
ipucliat poliţie, închisori. A afirma, în aceste condiţii"; că statul şi dreptul reprezintă acelaşi
ic, în lucru nu este posibil, iar a susţine că statul este pur şi simplu un Sollen înseamnă a
o face împotriva evidenţei.
Dar acelaşi autor francez atrage atenţia că nu trebuie minimalizată valoarea
informativă a tezei kelseniene a unităţii statului şi dreptului, deoarece ea are, din acest
icterului punct de vedere, un dublu merit. Primul este acela de a fi făcut din stat un concept juridic.
că Cel de-al doilea merit este - arată Troper - evidenţierea paradoxului statului de drept
îrioară sau a imposibilei probleme - a pseudoproblemei, astfel cum îi plăcea lui Kelsen să
febilă să spună - a raporturilor dintre stat şi drept sau a limitării statului prin drept. Dacă
statul şi putea fi ne că acesta din urmă ar fi precedat statul.
dreptul pur şi Dacă concepem în schimb statul nu ca supraom, ci ca ordine juridică în stat, este
sunt simplu absurd să mai susţinem crearea dreptului prin stat şi limitarea statului prin drept.
două titular Cu toate acestea, se poate susţine perfect stabilirea şi limitarea prin drept a acţiunii
fiinţe de organelor statului, pentru că ele, privite ut singuli, nu se confundă cu dreptul.
distinct drepturi Critica pe care a fâcut-o Kelsen autolimitării statului permite - subliniază
e, dacă . Dacă Michel Troper - demonstrarea inconsistenţei unor teze recente privind statul de
statul statul drept, în special cele care pretind a avea la bază ideile lui Kelsen şi care asimilează
este are statul de drept cu controlul constituţionalităţii legilor.
creator drepturi în optica susţinătorilor tezelor amintite, controlul constituţionalităţii legilor
ul , este asigură subordonarea statului faţă de legiuitor, faţă de constituţie, adică faţă de un
dreptul pentru drept suprem, realizându-se astfel statul de drept. Or, aşa cum arată Kelsen2\ ideea
ui, nu că ele subordonării statului faţă de drept, în măsura în care presupune dualismul este
se i-au propriu zis absurdă. Dacă statul se confundă cu ordinea juridică, însăşi expresia
poate fost „stat de drept" este pleonastică şi orice stat este, prin definiţie, un stat de drept.
înţelege conferit Controlul constituţionalităţii legilor permite verificarea conformităţii lor cu
cum ar e prin constituţia., dar nu poate fi vorba despre un drept superior sau preexistent statului.
putea fi dreptul Nu se poate vorbi decât despre un stat de drept, într-un sens restrâns: acela de ordine
el obiecti juridică al cărei conţinut corespunde unei ideologii liberale.
limitat v, ceea Există o preocupare actuală de a reconstitui teoria originară a statului de
sau ce drept, atribuită şcolii germane a dreptului politic care, la rândul ei, a extras toate
cum ar presupu implicaţiile juridice din concepţia hegeliană despre stat.

24
Michel Troper, Potir unetheoriej'uridique de l'Etat,P.l].Y., Paris, 1994, p. 145-146, 153-154.
25
H. Kelsen, Theorie pure du droit, ediţia a doua de Ch. Eisenmann, Dalloz, Paris, 1962, p. 41.
26 27
 am nua ţ ăl s e n iis caretfo r mitinis- S
Id e c ât e
i
prin este rept. r
caz, i lor e
icazu a
m
Ifcritesie punţade 1-a ititatelonaîăj care i
n
[de ofiind sens •za se un t
e
ş
t
e

c
ă

t
e
o
r
i
a

g
e
n
e
r
a
l
ă

s
t
a
t
u
l
u
i
e
l
a
b
o
r
a
t
ă

d
e
 c u n o s c u t u l a u tomr e n ţ i o n a t s u s ţ i n e c ă -
p r in s t a t u l d e d re p t t re b u i e s ă s e s
î n ţ e l e a g ă s t a tu l c a r e rap
în o rtu rile sa le t
c u su p u şii şi p e n tru g ara n ta rea sta tu tu lu i a
lo r in d iv id u al se su p u n e în elsu şi t
r e g i m u lu i ju rid i c . A c ţi u n e a a c e s tu i s t a t u
a s u p ra s u p u ş il o r e s te lim it a tă , aptrin ât l
n o rm e ca re c o n sac ră d rep tu rile rez e rv a te l
c e tă ţe n ilo r, c â t şi p rin n o rm e p riv in d e
c ă ile şi m ijlo a c ele u tiliz a b ile p e n tru g
rea liza re a sc o p u rilo r sta tu lu i. A m b e le a
c a te g o rii d e n o rm e a u c a e fec t co m u n l
lim ita rea p u te rii sta tu lu i şi su b o rd o n a rea s
lu i o rd in ii d edre pt p e ca re el însu şi o e
c re ea ză . d
L a o rig in e , s ta tu l d e d re p t a p a rţin e e
u n e i fa z e a e v o lu ţie i m o n a rh iilo r o
a b s o lu teîn c a re a ce ste a su n t lim ita te , ia r s
d re p tu l e ste c o n c e p u t în in te resu l e
ce tă ţe n ilo r, a v â n cda s c o p sp ec ia l lu a re a b
u n o r m ă su ri şi a p ă ra re a lo r îm p o triv a e
a rb itra ru lu i a u to rită ţii statale . T e n d in ţa ş
statu lu i d e d re p t d e a asig u ra p ro te c ţia t
d re p tu rilo r ce tăţen ilo r şi a statu tu lu i lo r e
in d iv id u al ap a re c a o co n c esie a d
m o n arh u lu i. e
E ste ad ev ărat, re m a rc ă M alb e rg , s
că, în p lu s, statu l d e d rep t fo rm u lează t
p re s c rip ţii r e fe ri to a re l a e x e rc it a re a a
p u te rii s a l e a d m in i s tr a ti v e ş i c o n f e ră t
c e lo r g u v e rn a ţi îm p u te rn ic ire a ju rid ic ă u
de a se a d re s a unei a u to rită ţi l
ju ris d ic ţio n a le , însc o p u l d e a o b ţin e d
a n u la re a , m o d ific a re a s a u , în o ric e c a z , e
n e a p lic a re a a c te lo ad r m in istra tiv e c are d
în ca lc ă n o rm ele re fe rito are la e x e rc itare a r
p u te rii ad m in istra tiv e . T o tu şi, n ică ieri n u e
su n t in d ic a te su b o rd o n a rea p u te rii p
a d m in is trativ e le g isla ţie i. t.
O r, s e s iz e a ză B o u te t, în a c e st p u n c t A
s e s itu e az ă b re ş a d es c o p e rită d e M a lb e rg s
c a re , p o rn in d d e l a p re m is a c ă a c tiv ita te a t
a d m in is tra tiv ă , o ric a re a r f i o b ie c tu l ş i f
e fe ctele sa le , n u p oa te să se ex e rc ite , în e
m o d no rm a l, de cât p o sterio r leg ii, a vân d l,
c a p u n c t d e p le c a re ş i c a b a z ă d e î
le g iti m ita te o d e c iz ie s a u o p re s c rip ţ ie n
le g is la tiv ă , a ju n g e la c o n c lu z ia c ă , în t
a c e s t c a z , n u n e m a i a flă m în p re z e n ţa i
u n u i s ta t d e d re p ct,i în p re z e n ţa a c e e a m
c e C a rre d e M a lb e rg d en u m eş te „ s ta tu l p
leg a l" , a d ic ă u n sta t cînare o ric e p u te re c
a d m in istra tiv ă p re su p u n e o le g e d e c are e
e s te leg a tă şi e ste d estin a tă e x e c u tă rii s
a c esteia . S u n t e v o c a te p a rticu la rităţile t
p rin c a re - în o p tica lu i C a rreMd ae lb e rg a
tu l d e d r e p t n u ti n d e d e c â t s ă a s ig u re o
s ta tu t u l i n d iv id u l u i şi p ro te j a re a r
d re p tu ri lo r s a l estatul
, leg a l este o rie nta t i
într-o cu totu l a ltă dire c ţie , ex p resie a u ne i c
c on ce pţii p olitic ea x a tă p e o rg a n iz a rea e
fu n d a m en ta lă a p u te rilo r şi în
c o n fo rm ita te cu c a re a u to rita te a s
a d m i n i s t ra ti v ă t re b u i e să f ie t
s u b o r d o n a tă , în to a t e c a z u ril e ş i în to a te a
m a te ri i le o rg a n u lu i le g is l a ti v , n e p u tâ n d t
a c ţ io n a d e c â t în e x e c u ta re a le g ii ş i c u e
p e rm i s iu n e a l e g i i. R e g im u l s t a tu lu i l e g a l s
a r e l a b a z ă id e e a d e c o r p le g i s la tiv , t
f o r m a t d in a l e ş iţă i rii. C o rp u l le g isla tiv e
rep rez in tă a u to ritatea su p e rio a ră c a re ,
p o se d ă în e x c lu siv ita te pu terea in iţială p
d e a v o i ş i d e c i d e ş i c a r e a re c a s c o p s ă r
facă o rice a c t iv i t a t es u b o rd o n a tă i
a u to ri t ă ţ i lo r a d m in is tra t iv e , in c lu s i v n
ş e fu lu i s ta t u l u i, d e p e n d e n tă vdoein ţa
d
a n te rio r e x p rim a t ă d e l e g iu ito r. M a lb e rg
e
c o n c h id e c ă s fe ra s t a tu lu i d e d re e sptet
f
m ai re s trâ n să d ec ât a sta tu lu i le g a l,
i
u ltim u l tin zâ n d p u r şi sim p lu să asig u re
n
su p re m a ţia v o in ţe i c o rp u lu i le g is la tiv .
i
S tatu l le g a l s e s p rijin ă p e le g e ,
ţ
c o n c ep u tă în s en s fo rm a l ş i ex p rim ă
i
p rim a tu l ju rid ic a l v o in ţei n a ţio n a le în
e
stat. P o triv it p rin cip iilo r R ev o lu ţiei ,
fran ce ze , a d e v ă ra tap u t e r e n o r m a t i v ă g
ap arţin e statulu i-naţiun e, ca sing ur u
titular al suv eranităţii, iar v
e
diferitelor cerinţe existente în societate, r
în gândirea kelseniană, Rechtsstaat-u\ n
înseamnă necesitatea unei constituţii care a
să reflecte consensul referitor la normele t
vieţii politice a societăţii. Kelsen d
situează la baza unităţii ordinii de drept e
faptul că cei care comandă şi ceilalţi
care se supun o fac pe baza dreptului, d
iar acest lucru este posibil numai r
conform unei legi care instituie e
autoritatea supremă. p
Analizând modul în care Hans t
Kelsen priveşte raportul dintre drept, ,
stat şi individ, Jain Stewart 37 se ocupă de a
unul dintre sensurile pe care fondatorul d
teoriei pure a dreptului îl atribuie i
statului, şi anume acela de conduită a c
indivizilor reali, unde drepturile şi ă
îndatoririle statului trebuie înţelese ca
drepturi şi îndatoriri ale persoanelor e
oficiale. Şi, din moment ce aceste s
persoane nu acţionează decât cu t
autoritatea cu care legea le investeşte, e
 Rechtsstaat. 3
Jain Stewart socoteşte că este mai 3
bine ca expresia Rechtsstaat să fie
circumstanţială la acele state care pot fi
caracterizate prin aceea că realizează
democraţia şi securitatea juridică. Aşa
cum Dumnezeu este prezentat de religia
creştină, în dubla sa calitate de creator-
conducător al lumii şi în acelaşi timp ca
fiind legat, inseparabil, de lume, tot
astfel statul are două feţe: pe de o
parte, el este antonii personificat al
ordinii de drept, iar pe de altă parte, el
este subiect de drept, obligat deci faţă de
ordinea de drept.
O dată cu declinul justificării
religioase metafizice a statului - remarcă
Stewart -teoria statului de drept
(Rechtsstaat) face un inestimabil
serviciu, autojustificând statul prin
drept. Or, una dintre principalele
contribuţii ale lui Hans Kelsen este
tocmai aceea de a nu fi mascat această
teorie.
Pornind de la premisa că noţiunea
de Rechtsstaat (stat de drept) aparţine
dreptului european continental, în
special culturii politice şi juridice
germane, autorul finlandez Kaarlo
Heikki Tuori 38 examinează pe larg patru
modele de Rechtsstaat. Acestea sunt, în
succesiunea lor istorică - în opinia
autorului amintit -cel liberal, cel
material, cel formal şi cel democratic.
l. Modelul liberal este prezentat ca
fiind corespunzător organizării politice a
fazei societăţii moderne sau capitaliste,
caracterizată prin libera competiţie şi
având la bază separarea sferei private, de
puterea publică, adică de stat. Sfera
privată este o sferă a autoreglementării
şi a relaţiilor nesupuse niciunei
dominaţii, ceea ce reclamă existenţa
unor drepturi fundamentale care să-i
stabilească graniţele, precum şi
subordonarea puterii, dreptului.
Modelul de Rechtsstaat liberal
reclamă, de asemenea, ca legile să aibă
un caracter general şi abstract, numai în
acest fel putând să satisfacă cerinţele de
egalitate şi predictibilitate ale competiţiei
economice, în cadrul modelului liberal,
parlamentul reprezintă punctul culminant
al sferei politice, fiecare membru al său
trebuind să dispună de un mandat liber.
I. Din istoricul concepţiei asupra statului de drept
 dc p r e f e r a t c o n c e p t u l m a t e r tRi aelc hd tes s t a aî tn, c o n ţ i n u t u l c ă r u i a a u f o s t i n t r o d u
v a lo rile p e ca re le p ro m o v e a ză d rep tu rile o m u lu i.
4 . M o d e l u l d e m o c r a t i c a r e l a b a z ă p r i n c i p i u l l e g i t i m i t ă ţ i i , c ă- r u i a i
m e a z ă d re p tu l m o d e m , c e e s te în s ă u n d re p t a l sta tu lu i m o d e m , d u p ă fo rm a r
lo c s e p a ra r e a s ta tu lu i d e s o c ie ta te ş i d e lim ita r e a s f e r e i p u b lic e d e s f e ra p riv

jiâ dc
(fo n ii
» te ii

j p rin B K .H . T u o ri d escrie statu l m o d em , recu rg ân d la u rm ăto area m etafo r

sta-izâ. in terio r p e c are îl rep re z in tă a p aratu l d e stat, statu l c a in stitu ţie ; u n c
ilK V O !
fo rm a t d in c etă ţen i, c a su b ie c te d e d rep t eg a le, u n ite p rin p u tere a d e stat
jenai.
şi u n c e rc in te rm ed ia r, co n stitu it d in so c ie ta te a c iv ilă c a re rep re z in
idrep!
co m u n ic a re p o litic ă v o lu n ta ră şi s p o n ta n ă , o rg a n iz a re a ş i a c tiv ita te a
« n ai,
in d e p e n d e n te d e a p aratu l d e s ta t, p re cu m şi a ce a s fe ră p u b lic ă în c are
«iun.
v o in ţa ş i o p in ia p u b lic ă .
uitând
L e g itim ita te a d re p tu lu i m o d e rn , a fla t în co n tin u ă s ch im b a re şi re z
«roite
jiă p e d e c iz ia o ficială a o rg a n elo r sta tu lu i, a d o p ta tă co n fo rm u n ei a n u m ite p ro c
b a z ă c o n s im ţă m ân tu l e x p rim a t a l c e tă ţe n ilo r.
dţiale P rin c ip iu l le g itim ită ţii sta tu lu i ş i d re p tu lu i m o d e rn şi m o d e lu l d e m
R e c h t s s t a ap tu n a c c e n t u l p e u r m ă t o a r e l e e l e m e n t e a l e m o ş t e n i r i i r e v o l u ţ i i l o r
jcii de ş i a m e ric a n ă : a ) id e e a d e C o n stitu ţie , c a g e n d e c o n tra c t s o c ia l, c o n s a c ra
p o z i t i v ş i c o n ţ i n â n d , î n p r i n c i p a l , p r o c e d u r a d e c r e a r e a d r e p t u l u i ; -b ) p r i n
lat <•• i ran ităţii p o p o ru lu i, in te rp retab il c a c e rin ţă a c a rac te ru lu i d em o c ra tic al p
fost c re a re a le g ii c a re tre b u ie să e x p rim e v o in ţa g en e ra lă , la fo rm a re a c ă re
su n t în d re p tă ţiţi să p a rtic ip e ; c ) id e e a d rep tu rilo r o m u lu i.
A c tu a liz a re a m o şte n irii c e lo r d o u ă rev o lu ţii în c a d ru l m o d e lu lu i d e m
R e c h t s s t a ai mt p l i c ă - î n o p i n i a l u i R . H . T u o r i - t r a n s p u n e r e a î n v i a ţ ă a p r
su v eran ităţii p o p o ru lu i p rin so cieta tea civ ilă, in d ep en d en tă şi p lu
in flu en ţe a z ă ş i ex e rc ită c o n tro lu l a s u p ra p ro c e su lu i d e c iz io n a l leg is la tiv .
M o d e l u l d e m o c r a t i cR edceh t s s t a amt e n ţ i n e e l e m e n t e a l e m o d e l u l u i f o r m a l ,
su p rem a ţia le g isla tiv u lu i, su b o rd o n are a p u te rii e x e cu tiv e faţă d e a c esta
a d m in is tra ţie i. E l n u m a i p re ia în s ă d e la m o d e lu l lib e ra l n ic i c o n c e p e re
fu n d a m e n ta le c a d re p tu ri-lib e rtă ţi şi n ic i p re te n ţia d e g e n e ra lita te a leg il
în d ep lin ire a în d a to ririlo r p o z itiv e a le sta tu lu i im p u n e re g lem e n tă ri d ife re
p riv in ţa s fe re i te rito ria le d e a p lic a re , fie în p riv in ţa g ru p u rilo r so c ia le .
E s t e i n d i s c u t a b i l , c o n s i d e r ă H . M3 9o cn ăh anuopţti u n e a g e r m a n ă f o r m a l ă d
s ta t d e d re p t a fa v o riz a t s ta tu l n a ţio n a l s o c ia lis t ş i id e o lo g ia lu i, p
n o ţiu n e a sa s ă fie u tiliz a tă în a v a n ta ju l id e o lo g ie i n a z iste , d a to rită c a
n e d ete rm in at şi a in d e p e n d e n ţe i sa le fa ţă d e v a lo ri. T re b u ie să a d m ite m
a ltă p a rte , c ă în n o ţiu n e a fo rm a lă d e „ s ta t d e d re p t" su n t c o n ţin u te
in s titu ţii a le d re p tu lu i c o n stitu ţio n a l, a şa c u m su n t: c o n tro lu l e x e rc i
trib u n ale, se p ara ţia p u te rilo r, leg alitatea a d m in istra ţiei şi a ac ţiu n ilo
39 •
Heinz Monhaupt, L 'Etat de droit en Allemagne. Histoire, notion, fonction, în ,1'Etat de
droit", sub redacţia lui Michel Troper, „Cahiers de philosophie politique et juridique", nr. 24, 1993,
Presses Universitaires de Caen, p. 84-85.
 Statul de drept in dezbaterile contempc 3
'..MII îs. istoricul coiicepjiei asupra stalului de 5
drept

;ă dobândită în perioada dictaturii naziste a
acticii statului de drept în Germania după
, când în zona occidentală a acestuia a avut
t formal, la statul de drept material şi de la
pcial.
p şi constituţiile diferitelor landuri au
damental la demnitate umană, principiul
de drepturile omului care au la bază
ocietăţi libere şi democratice, bazată pe
icordanţa între principiul legalităţii şi cel
iului de drept material nu a însemnat însă
i tensiunea între statul de drept formal şi
ermanentă în evoluţia Germaniei, l evidenţă
contribuţia, deloc neglijabilă, a tului
conceptual necesar pentru instaurarea
supra modelului german de stat de drept
in zilele noastre este uneori subestimat pe
rzarea - ce-i drept numai la nivel formal -
conservatori au promovat ideea controlului jurisdicţional al legii, ca
piedică instituţională insurmontabilă în calea legiuitorului democratic.
într-o opinie total diferită de cele precedente41 teoria statului de drept este,
spre deosebire de concepţia britanică a domniei legii (Rule of Law), de ordin
formal, neavând caracter substanţial şi neimplicând nici un anumit conţinut al
dreptului în vigoare şi nici chiar respectarea anumitor garanţii procedurale. In
aceeaşi opinie, în teoria continentala, statul de drept se confundă cu
principiul ierarhiei normelor şi este asimilabil cu principiul legalităţii, înţeles
lato sensu. Dar, datorită reînnoirii din ultimii ani a conceperii statului de drept,
el nu mai înseamnă numai existenţa unei ordini juridice ierarhizate, ci, în
plus, un ansamblu de dispoziţii de garantare a libertăţilor individuale, fapt
în care se manifestă tendinţa de dobândire a unui caracter substanţial şi de
apropiere de concepţia britanică asupra domniei legii.

i de drept arată că se mulţumea cu respec-

mterii de stat, în condiţiile inexistenţei unei
itivă. Legalitatea era asociată cu postulatul
conta în acţiunile lor. Legea era percepută
lui, în acel spaţiu în care supuşii puteau
economică.
a Weimar, anumiţi jurişti liberali şi
erată au susţinut că legea trebuie să fie
î, un elaborat al coaliţiei parlamentare a
l
, poporului, un mijloc al transformării

,1, universal şi abstract a! legii care să

re dezvoltarea personalităţii individului şi
îlor subordonaţi.
itis - jurişti conservatori, aşa cum a fost
ntrebării posibilitatea ca reforma socială
e vedere formal, în condiţiile statului de
egislativ parlamentar, în principal pentru
nteresele particulare ale unei majorităţi
ilitatea dreptului. Pentru a se bloca orice
JKentuale majorităţi parlamentare, juriştii
41
droil. Une theorie critique de l'argitmentation Avem în vedere caracterizarea termenului „Etat de droit" în Dictionnaire
3. encyclopedique de theorie et de sociologie du droit, ed. a Il-a, sub red. Andre-Jean Aniaud
şi a colaboratorilor, Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, Paris, 1993, p. 240.
Termenul este definit de Jacques Chevallier.
l1
 u
DEF C
î
U
INI P

TOI 1

O
rice
demers
teoretic
sau
practic
legat de
statul
de
drept
nu
poate
avea
dem,
succes
dacă nu
porneşt
e de la
înţelege
rea
corectă
a
acestui
concept
, >
nucleul
lui
originar
, de la
trăsătur
ile lui
definito
rii,
perene.
N
ecunoaş
terea
sensulu
i exact
al
concept
ului,
reţinere
a
exclusi
vă a

OLUL II
PT, TRĂSĂTURI DEFINITORII
egat de statul de drept nu poate avea, cre-
glegerea corectă a acestui concept, de la
îfmitorii, perene.
nceptului, reţinerea exclusivă a unor laturi
concluziilor ce se desprind din experienţa
etat, pot duce la eşecuri nu numai în planul
aţe fi plasat doar într-un anumit context
iternaţional, ţinându-se seama de
univer-:ipii recunoscute la scară mondială
care tatului de drept, în calitatea de
concept i şi de documentele internaţionale. t
de drept" implică recunoaşterea unui mi-
irora acest concept ar deveni un nonsens, pt,
în concordanţă cu evoluţia acstuia, nu el a
însemnat că dreptul încetează să mai terii,
că el devine o autoritate căreia puterea ;ază
individul în faţa puterii. Născută ca iaga
concepţie a statului de drept rămâne, i
statului liberal clasic este depăşită. Con-
gurarea autonomiei individului, a libertăţii
acţiune a statului în favoarea individului. t
mai mare şi a unei cât mai mari varietăţi ază
statul de drept reprezintă cel mai bun ;iei
nejustificate de exhaustivitate, îatului nu ar
avea sens decât dacă limitele >r omului şi
ale cetăţeanului, Dominique iseamnă
subordonarea statului faţă de o nitarea
atotputerniciei statului, concepută
Etat de droit", Travaux de la mission sur Ia
te Colas, Presses Universitaires de France, Paris,
,/ de drept. Concept, trăsături definitorii 3
7
întoarcerea în Franţa la doctrina statului de drept este prezentată de Michel
Miaille2 şi ca eşec al acelui proiect al anilor '70 care propunea ştiinţelor umaniste să
nu se mai concentreze asupra omului, ci asupra dispariţiei sale.
întoarcerea la statul de drept este confirmarea faptului că discursul a rămas
centrat pe om, privit ca subiect şi care reprezintă, în ultimă instanţă, baza şi justi-
ficarea, atât a statului, cât şi a dreptului. Statul este de neconceput fără a ne gândi la
subiect. Statele care fac abstracţie de această figură centrală şi necesară nu sunt
decât maşini totalitare, pentru care nu există subiecte, ci doar numere matricole şi
obiecte ale administraţiei. Prin subiect trebuie să treacă toate liniile de forţă ale vieţii
sociale, reîntoarcerea la statul de drept trebuind să fie o reîntoarcere la aceste date
fundamentale ale civilizaţiei noastre.
Nu putem ascunde faptul că există autori care se îndoiesc de însăşi utilitatea
conceptului de domnie a legii. Astfel, Geoffrey Marshall3 începe cu întrebarea: de ce
atât de puţine Constituţii moderne conţin expresia Rule of Law sau încearcă să o
impună? El presupune că, probabil, pentru acelaşi motiv pentru care nici o
constituţie modernă nu consacră separaţia puterilor. Ambele expresii, îşi continuă
răspunsul acelaşi autor, constituie termeni-umbrelă sau o etichetă pentru o serie de
prevederi instituţionale ale căror variate elemente trebuie să fie asamblate în forma
unor numeroase norme mai detaliate. Este şi motivul pentru care cele mai multe
probleme constituţionale pot fi discutate, fără a invoca expresia domnia legii (Rule
of Law) şi probabil nici nu avem nevoie de ea, ceea ce poate este adevărat şi pentru
expresiile Etat de droit şi Rechtsstaat. Nici americanii, observă Marshall. nu par a
utiliza, în fapt, prea mult expresia Rule of Law, fiind probabil prea ocupaţi să
vorbească despre numeroase elemente, aşa cum sunt: protecţie egală din partea legii,
proces judiciar corect, interpretare constituţională.
Autorul menţionat defineşte pe scurt domnia legii ca sumă a prevederilor
legale structurale, procedurale şi materiale care limitează puterea guvernanţilor şi a
căror întindere (sferă de acţiune, n. ns.) poate fi mai mult sau mai puţin cunoscută.
,' Remarcând că o anumită incertitudine continuă să domnească şi astăzi în
legătură cu întrebarea: „ce este efectiv un stat de drept ?" şi că tot astăzi nu există
practic state care să nu revendice formula „stat de drept", Heinz Monhaupt4
consideră că noţiunea de „stat de drept" oscilează între două extreme: statul
democratic şi statul autoritar, putând dobândi un conţinut foarte nesigur. Cele mai
bune exemple sunt „statul de drept socialist" şi „statul de drept al lui Adolf Hitler".^
2
Michel Miaille, Le retour de l'Etat de droit. Le debat en France, în „L'Etat de droit",
P.U.F., Paris, 1987, p. 247-249.
3
Geoffrey Marshall, The Rule of Law: its Meaning, Scope and Problems, în „L'Etat de
droit", „Cahiers de philosophie politique et juridique", nr. 24, 1993, Presses Universitaires de Caen,
p. 43-44, 46.
4
Heinz Monhaupt. L 'Etat de droit en Allemagiie. Histoire, notion, fonction, în „L'Etat de
droiî", sub redacţia lui Michel Troper, „Cahiers de philosophie politique et juridique", nr. 24, 1993,
Presses Universitaires de Caen, p. 45.
38
inie u 11 legii, şi nu numai în ceea ce priveşte actele individuale, ci şi măsurile administrative
uctiv. ci reglementare. Statului legal îi este specific sistemul ierarhiei funcţiilor, corpul
legislativ reprezentând autoritatea superioară. Sistemul ierarhic este propriu
; drept". democraţiilor./Statul de drept se supune el însuşi - în raporturile cu supuşii săi şi
X-lea ea a / pentru garantarea statutului lor individual - regimului juridic) Statul de drept nu este
ihestiunea numai un sistem de limitare exclusivă a autorităţilor administrative, ci şi un sistem
jj societate: de limitare a legiuitorului, în raport cu drepturile individuale.
m â lc ş i Deosebirea dintre statul legal şi statul de drept, care iniţial a marcat deosebirea
dintre doctrina franceză şi doctrina germană, s-a dovedit a nu fi netă, fiind greu de
\- c o n s ta tă regăsit în sistemele concrete, fiind posibil ca unul şi acelaşi sistem să răspundă am-
i, Şi, expli- ;, belor criterii, să conţină atât elemente ale statului legal, cât şi ale statului de drept.
m ai uşor l- Este semnalată şi dificultatea de a găsi un echivalent între variantele stat de
rovine din dreptmaterial şi stat de drept formal, existente în doctrina germană, pe de o parte, şi
['drept", de variantele stat legal, stat de drept introduse de Carre de Malberg, pe de altă parte.
lâtoare cu După ce semnalează şi sensurile diferite ce se atribuie expresiei Rule ofLaw, Michel
Troper atrage atenţia că obscurităţile semnalate în ceea ce priveşte însuşi conţinutul
j di noţiunii de stat de drept antrenează dificultăţi considerabile, de pildă atunci când
este raportată la democraţie, şi că răspunsul la întrebarea dacă statul de drept este
•ovine din; complementar democraţiei, este o soluţie alternativă la democraţie sau o frână
diritto pentru democraţie depinde de sensul care se atribuie expresiei „stat de drepf'Ţj
ieste d elo c
j. Fiind cea l STAT DE DREPT, LEGALITATE, LEGALISM, VALIDITATE, LEGITIMITATE
|rii folosesc
î adesea, în în măsura în care unii autori consideră interacţiunea legalitate-efectivitate-
l care nu ar legitimitate ca definitorie pentru statul de drept6 şi în măsura în care numeroşi alţi
început cat autori interesaţi de problematica acestuia folosesc în comparaţiile lor termenii
v o in ţăl amintiţi, ar trebui, credem, să începem prin descifrarea semnificaţiei lor. Ei sunt
statului de asociaţi uneori cu criteriile după care poate fi stabilită validitatea unei norme juridice sau
a unui act juridic. Astfel, Franţois Ost7 defineşte validitatea ca fiind caracterul
i condiţiile normei sau actului juridic cărora, într-o anumită ordine de drept, li se recunoaşte că
Instituţii şi produc efectele juridice pe care autorii lor înţeleg să le confere. Validitatea poate fi
a ra c te riz a t stabilită prin referire la trei criterii distincte: validitatea formală (relativă la o anumită
ice p u te c a ordine de drept), validitatea empirică (relativă la comportamentele autorităţilor şi ale
m tem poran subiectelor de drept) şi validitatea axiologică (relativă la valori metapozitiviste).
o rg a n e le Adeseori, în gândirea juridică, aceste trei criterii de validitate sunt asociate cu trei
c u rg e d in concepte care reflectă trei categorii distincte despre validitate, şi anume: validitatea
L i p s i t ă; formală asociată cu legalitatea, validitatea empirică asociată cu efectivitatea, validi-
fra n cez,iul tatea axiologică asimilată cu legitimitatea, într-o tratare asemănătoare8^ legalitatea
de drept.t
ceea ce are 6
A se vedea Franţois Ost şi Michel van de Kerchove, Jalons pour tine theorie critique du droit,
ţ3 c ă n u v o r Publications des Facultes Universitaires Saint Louis, Bruxelles, 1987, p. 512-513, 517, 521, 542, 545.
in io d re lativ 7
A se vedea termenul „validitate", în Dictionnaire encyclopedique de theorie et sociologie
îtraţia n u îşi du droit, sub redacţia Adre-Jean Amaud, Paris, Bruxelles, 1988.
8
jp erm isiunea Franc.ois Ost şi Michel van de Kerchove, op, cit., p. 542-545.

ide plîilosophie
4
0 H. Statul de drept. Concept, trăsături definitorii 41

in
Un impresionant apel de renunţare la abordarea pozitivistă \ statului de drept
r nu este Scut de autoarea Jennifer Balint11 care se întreabă dacă nu poate fi promovată
o nouă interpretare, non-formală a problematicii acestuia, interpretare capabilă să
iu n c .
asigure bariere în faţa genocidului, acel cadru necesar ca societatea să devină o
lic ă
societate anti-genocid. întrebările următoare sunt: care ar fi condiţiile pe care dreptul
Ido ar trebui să le creeze, în scopul de a preveni genocidul? în ce măsură dreptul poate fi
â-şi mai mult decât un instrument de ordine şi constrângere? poate oferi dreptul un cadru
s c ţie i instituţional şi etic care să genereze norme şi instituţii de dialog şi angajament şi să
[ere. dea substanţă drepturilor formale şi egalităţii formale?
Ia fi Ocupându-se de motivaţia juridică a statului de drept, Emil Moroianu12
subliniază insuficienţa legalităţii, scriind: „[...] simpla legalitate este insuficientă ,
,ia r atâta timp cât ea nu este legitimizată. Sistemul ordinii şi „legalităţii socialiste"
je r a - (sintagma „legalitatea socialistă" era o prezenţă cotidiană, cu o funcţie persuasivă
rîn bine concepută) s-a dovedit, în mod tragic, a crea o adevărată şi maladivă dihotomie
între legalitate şi drept. Ordinea de drept fusese redusă la o coerenţă doar formală a
sistemului legislativ.
Dreptul fusese alienat prin supremaţia legii, în raport cu justiţia şi justul, legea

i
având o dublă funcţie: pe de o parte, ea aliena dreptul, iar pe de altă parte, se aliena
pe sine, legea fiind astfel duală în natura sa: alienată şi alienantă".
Pornind de la teza hegeliană potrivit căreia statul trebuie să ia sub protecţia sa
adevărul şi principiile vieţii etice13, E. Moroianu14 consideră că numai în perspectiva
filosofiei dreptului se poate justifica în ce mod anume statul trebuie să răspundă
acestei cerinţe, adică, într-o terminologie mai actuală, cum anume statul devine un
stat de drept. Numai într-o astfel de perspectivă valoarea centrală a lumii dreptului
nu mai este legalitatea, aceasta urmând a deveni doar o valoare accesorie, o valoare
mijloc, ci individul, în bogăţia raţională a particularităţilor care îl definesc.
Altminteri - îşi continuă argumentarea autorul citat - încercarea de a consi-
dera legalitatea ca valoare centrală a dreptului, aşa cum s-a întâmplat în regimurile
politice totalitare, fie de dreapta, fie de stânga, conduce la grava eroare a înţelegerii
„pervertite" a dominării dreptului de către legalitate.
Se atrage atenţia, în continuare, că o asemenea inversare de poziţie între cele
două valori, dreptul (valoare-scop) şi legalitatea (valoare-mijloc) în cadrul dreptului,
ca sistem de norme şi instituţii, are consecinţe grave, întrucât prin mecanisme
specifice mentalităţii şi psihologiei puterii se generează o activitate de deformare a
dreptului, în raport cu exigenţele extrajuridice ale legalităţii.
11
Jennifer Balint, Towards Genocide Prevention: Community and the Rule ofLaw, rezumat
m Legal Culture: encounters and transformations. Abstracts of Papers for Section Meetings, 1995,
Annual Meeting Research Committee on Sociology of Law of the International Sociological
Association, Tokyo, p. 36.
12
Emil Moroianu, Câteva noi remarci privind statul de drept, în „Studii de drept românesc",
nr. l, 1993, p. 24.
13
G.W.F. Hegel, Prelegeri de filosofic a istoriei, Editura Academiei, Bucureşti, 1968, p. 304.
14
Emil Moroianu, Adevăr, dreptate, stat de drept, în lumina filosofici dreptului, în „Studii de
drept românesc", nr. l, 1989, p. 331-332.
42
 î :K Se subliniază că în conţinutul conceptului de legalism intră, în primul rând,
afirmarea autonomiei dreptului, garantată prin norme oficiale care reglementează
structura, evoluţia şi izvoarele dreptului, procedurile de aplicare a legii, normele şi
principiile care decid asupra „moralităţii inferioare" a dreptului.
Legalismul se caracterizează - în aceeaşi apreciere - printr-un set de instituţii,
valori şi concepte care garantează drepturile universale oficiale ale cetăţenilor, con-
sideraţi ca subiecte de drept egale, în sfera noţiunii de „legalism", mai sunt incluse 17
tezele: securităţii juridice a acţiunilor sociale, întreprinse în domeniul juridic;
animării normelor juridice şi a acţiunilor sociale de către valorile intrinseci ale
dreptului; interconexiunii între libertatea de acţiune şi limitele intervenţiei juridice.
Autonomia dreptului, ca instituţie - subliniază autoarea menţionată
-conceptele de Rechtsstaat şi Rule of law, justiţie oficială, drepturi şi libertăţi ar fi
numai fraze goale, acolo unde ele nu sunt sprijinite şi nu sprijină modele de
conduită, valori sociale, norme şi interese care favorizează dezvoltarea trăsăturilor
caracteristice ale unei culturi juridice, animate de concepul de „legalism".
Critici viguroase şi pertinente la adresa legalismului şi a reprezentării defor-
mate a raportului dintre legalitate şi legitimitate se datorează şi autorului chilian
Manuel Jacques18. El începe prin a reproşa pozitivismului juridic faptul că apreciază
ca just numai ceea ce este conform legii şi ca injust ceea ce nu este conform legii, că
plasează raţiunea de a fi a dreptului şi a justiţiei nu în realitate, în sfera necesităţilor
reale ale oamenilor, ci în sfera formei, promovând formalismul. Oprindu-se asupra
legalismului, ca manifestare a pozitivismului juridic în domeniul teoriei justiţiei,
jte un autorul la care ne referim îl critică pe cel dintâi pentru cerinţa sa ca dispoziţiile
;a z arie a dreptului pozitiv să fie respectate pentru ele însele, făcându-se abstracţie de
conţinutul lor material, pentru cerinţa sa ca legile în vigoare să fie respectate pentru
simplul fapt că sunt legi şi nu pentru ceea ce se află la baza lor. Se ajunge, astfel, ca
legi extrem de injuste şi arbitrare să fie respectate orbeşte, nu în consideraţia valorii
lor, ci a formei, considerată superioară valorii căreia, de fapt, i se aduce atingere.
Consecinţa cea mai gravă a legalismului nu este, în aceeaşi opinie, supunerea
faţă de norme, ci dezvoltarea cultului sacru al normei, privită ca scop în sine.
apa
în viziunea legalistă, supunerea faţă de normă exclude orice valorizare din
partea celui care i se supune. Este vorba, în opinia lui M. Jacques, de o încălcare a
ţiei
dreptului omului de a discerne între bine şi rău, între just şi injust, de o blocare a
'in ter-
posibilităţii de dezvoltare a fiinţei umane.
Merită a fi reţinută şi dezvăluirea de către autorul citat şi a altor carenţe ale
legalismului, mai puţin cunoscute. El evidenţiază credinţa, specifică legalismului, că
adevărul s-ar afla în lege, ceea ce înseamnă promovarea, în fond, a unui fals criteriu
de construire a adevărului, căci societatea legală este departe de a constitui o pre-
17
în acest sens, a se vedea şi G. Skapska, Prav/o a dynamika spobecznych przemian (Dreptul
şi dinamica schimbării sociale), Editura Universităţii din Cracovia, 1991, p. 46.
18
Manuel Jacques, Legalismo y derechos humanos, un desafto par el uso alternativa del
derecho, în „Sociologia Juridica en America Latina", Onati Proceedings, nr. 6/1991, în special
p. 214-218, 221, 226-228.
 44 Statul de drept. Concept, 4
trasaturi definitorii 5

c ac ă ele, mai ales, faţă de cele morale şi juridice, ca aceea a justiţiei. Aceasta este
problema legitimităţii dreptului. Preocupările juriştilor (şi nu numai ale acestora)
ca referitoare la problemele menţionate s-au intensificat în literatura de filosofie a
jerare dreptului şi de filosofie politică ori de câte ori nerespectarea criteriilor şi princi-
Şl piilor morale în procesul de elaborare a legilor şi de aplicare a lor a ameninţat sau
u rii c ăi eliminat legitimitatea, până la punctul de a provoca o contradicţie între drept şi
cel|e g u li justiţie. Ovidiu Trăsnea subliniază, în aceeaşi ordine de idei, că principiul
legitimităţii nu poate fi redus şi cu atât mai mult nu poate fi întemeiat în mod
,c ă . exclusiv pe norme morale sau juridice; dimpotrivă, s-ar putea spune, în ceea ce
luterc priveşte normele juridice, că el le înglobează şi le depăşeşte. Principiul legitimităţii
Itială. nu poate fi redus la o simplă normă abstractă sau concretizată printr-o serie de legi,
o ate ci el reprezintă un fapt de cultură şi civilizaţie.
John D. Finch21 consideră că legile pot fi lipsite de eficacitate dacă nu se
itra t conformează unui minimum de standarde morale, acceptate de cei a căror conduită o
ie s t e guvernează şi că moralitatea condiţionează însăşi legalitatea unei reglementări.
în ceea ce priveşte legitimitatea, începem prin a evoca două modalităţi de a o
u lu i. ş i aborda22. Prima aparţine lui Philippe Gerard, care arată că în măsura în care
a t -I ţ ă d c normele juridice au aparent ambiţia de a guverna viaţa colectivă a membrilor unei
anumite comunităţi sociale se poate pune întrebarea dacă ambiţia este legitimă şi,
H m cia - prin aceasta, care sunt motivele de ordin etic şi politic, susceptibile de a justifica
30. autoritatea pe care şi-o revendică, într-o societate democratică normele juridice, în
opinia lui Gerard, democraţia ar putea fi interpretată ca răspunzând unei situaţii în
care există incertitudini în ceea ce priveşte pretenţiile de legitimitate în societatea
modernă, iar cercetarea justificărilor legitimităţii trebuie să fie orientată spre convin-
gerile etice care au la bază democraţia şi care îşi găsesc expresia în imperativele
legalităţii şi autonomiei colective. Cea de a doua modalitate de abordare se caracteri-
zează prin deosebirea care se face între: a) legitimitate, în sens strict şi b) legiti-
mitate, în sens restrâns; a) legitimitatea în sens strict este acea calitate care, atribuită
unei ordini juridice, presupune recunoaşterea ei ca dominaţie şi recunoaşterea
capacităţii sale de a dicta ordinele cărora trebuie să ne supunem; b) legitimitatea în
sens restrâns este problema centrală a oricărei ordini juridice, politice, este în
filosofia dreptului o noţiune corelativă cu legalitatea.
în statele modeme se manifestă tendinţa de identificare a legitimităţii cu
legalitatea sub forma legitimităţii legale raţionale şi nu cu legitimitatea carismatică
sau conformă valorilor. Dar identificarea legitimităţii cu legalitatea presupune o
reducere a legitimităţii la nivelul exclusiv formal, înlăturându-se legitimitatea de
substan partea a Il-a. Cea de a doua modalitate se
ţă, regăseşte în explicaţiile date termenului „legitimitate", în Dictionnaire enciclopedique de theorie et
sociologie du droit, sub redacţia lui Andre-Jean Arnaud, Paris-Bruxelles, 1988.
referito
are la
scopuri
le şi
valorile
urmărit
e. Se
sublini
ază că,
în
realitat
e,
21

John D.
Finch,
Introduct
ion to
Legal
Theory,
Ead ed.,
Sweet
and
Maxwell,
Londra,
1976,
p. 137-
138.
22

Prima
modalita
te,
proprie
lui
Philippe
Gerard,
se
regăseşt
e în
lucrarea
sa,
Droit et
democra
ţie.
Reflexio
ns sur la
legitimit
e du
droit
dans une
societe
democra
tique,
Publicati
ons des
Facultes
Universit
aires,
Siant-
Louis,
,Bruxelle
s, 1995,
 46 ' SMu! eatvm
de drept ifi de

l p
tiva o
elab D
ora A
o E
noţi P
une O
auto
nom
ă,
strict
jurid
ică a
legit
imit
ăţii,
este
sorti
tă
eşec
ului,
cum
o
dem
onstr
ează
fapt
ul că
inter
preta
rea
form
ală
(legi
stă)
a
statu
lui
de
drep
dove
deşt
e
insuf
icien
tă,
prec
oniz
ându
-se o
legit
imit
ate
de
subs
tanţă
.
C
 2
" II, Statul de 4
drept. Concept, trăsături 7
definitorii

e re a Propunându-şi să evidenţieze dificultăţile create de adoptarea drept criteriu

fundamental al legitimităţii, a consensului intersubiectiv, Măria Sol Perez Schael24
critica ideea transformării acestui consens în instrument de măsurare a legitimului,
s te au r ăe a în probă sau dovadă empirică a legitimităţii, pledând pentru limitarea folosirii lui în
analiza legitimităţii. Autoarea se opreşte asupra subiectului legitimităţii normei
juridice, în a cărei caracterizare se pot distinge: 1) dimensiunea instituţională, con-
loz. stând în reglementări, prescripţii şi sancţiuni în caz de încălcare şi 2) procesul de
legitimare care garantează validitatea intersubiectivă a normei şi care promovează
respectarea ei. Măria Sol Perez Schael conchide că, deşi legitimarea presupune
consensul, nu orice consens este legitim, fiind necesar ca raportul consens-legitim să
fie plasat în cadrul general al unei integrări sociale reuşite, integrare privită ca
ita t reglementare a vieţii colective. Este necesară delimitarea între legal (constituţie
juridică sau reguli care exprimă o normă, o valoare), legitimare (ca proces al creării
semnificaţiilor legitime) şi real (ca relaţii între semnificaţiile legitime).
Ruptura echilibrului între valori-obiectivare-semnificafie duce la anomie, care
este neadecvarea integrării subiective (formele de conştiinţă sau morală individuală),
cu integrarea obiectivă (ordinea socială sau morală colectivă). După ce evocă
poziţia lui Durkheim faţă de consens, autoarea citată îşi exprimă punctul de vedere
că opunerea interesului social interesului individual duce inevitabil la anomie
instituţională. Conchide că procesele de legitimare dotează societăţile cu limbajul
asul
care face posibilă articularea dorinţelor, realizărilor şi limitelor.
A vorbi despre legitimitate ca unitate de evaluare înseamnă a o defini prin
realizarea valorilor colective şi parametrul prin care se distinge eficacitatea morală.
Statul - constată Tosca Hernandez25, în dorinţa sa de a face faţă în prezent
tendinţelor sociale dezintegrante, nu numai că utilizează forţa sa directă, într-un mod
special, dar utilizează şi mecanismele de legitimare a ordinii simbolice stabilite,
pentru care sunt indispensabile mijloacele de comunicare socială existente. Este
esenţial pentru stat să recurgă la acţiuni care să garanteze menţinerea reţelei de
semnificaţii, creată pentru interacţiunea socială, fapt ce determină creşterea
pretenţiilor sale de legitimitate şi a potenţialului său de legitimare.
/^.Ivvona Jakubowska-Branicka 26 porneşte de la aprecierea că statul de drept
constituie o condiţie indispensabilă pentru ca o societate să fie numită democratică. *1
24
Măria Sol Perez Schael, Legitimidad, representaciones y anomia, în „Oftaţi proceedings", nr.
11/1993, Anomia; Normas, expectativas y legitimacion social, p. 85-86, 90._
" Tosca Hrnandez, Anomia: normas, expectativas y problemas de legitimacion social, în
„Onati proceedings social", nr. 11/1993, p. 21, Anomia; Normas, expectativas y legitimacion social.
~° Iwona Jakubowska-Branicka, Expectations Regarding Law and the Emerging Concept of
Legality in the Process of Democratic Transformation, comunicare la Conferinţele reunite ale
Asocia de Cercetare pentru Sociologia Dreptului al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie, Glasgow,
ţiei Scoţia, 1996, p. 2-4. Această comunicare reprezintă o evaluare preliminară a datelor privind
Law atitudinea faţă de lege culese în timpul efectuării unor studii în Statele Unite, Franţa, Spania,
and Polonia, Ungaria şi Bulgaria. Fondurile pentru studiile cooperative au fost furnizate de Statele
Societ Unite în cadrul programului Orientations to Law and Normative Ordering Research Project.
y şi Autorii proiectului sunt Jim Gibson, Susan VVhite, Joan McCord, Felice Levine, Joe Sanders, Ellen
Comit Cohn, Chantâl Kourilsky, Andreas Sajo, Rosemary Bartaret, Stefka Naumova, Măria Borucka-
etului Arctowa, Grazyna Skapska, Iwona Yakubowska Branicka.
48
 H. Statul ele drept. Concept, trăsături definitorii 4
9

drept reprezintă instituţiohalizarea juridică, în cadrul unui sistem specific de

are legalitate a criteriilor de legitimitate şi justiţie pe care este întotdeauna necesar să le
tă ticîl. consolideze printr-o funcţionare capabilă să genereze o legitimare sporită. Statul de
i t a to o drept este - în aceeaşi optică - o realitate pozitivă şi o referire normativă, adică
a r e d. e apreciativă şi critică.
Evocând cunoscutele criterii de legitimare şi legitimitate formulate de
Iţi Weber, şi anume cel carismatic, cel istoric şi cel juridico-raţional, E. Diaz
•ia ta conchide că statul de drept poate fi, fără îndoială, tratat ca fiind cea mai bună
ica expresie a legitimităţii democratice, având un caracter legal şi, totodată, raţional.
Este, vorba, precizează el, de o legalitate care după Revoluţia franceză dobândeşte
>te le i prestigiu, deoarece are un dublu merit: a) acela de a fi impusă de adunări
de reprezentative libere, create ca rezultat al participării, adică exprimând gândirea şi
voinţa diferitelor componente ale grupului social şi b) acela de a apăra, garanta şi
in realiza exigenţe etice şi politice, drepturi şi libertăţi fundamentale decurgând din
seb ităi e s t e raţionalismul juridic al iluminismului. Este vorba de o legalitate creată şi
lie , fcu ie impulsionată de o legitimitate raţională.
itb u lăţea
i Analizând principiul legalităţii în contextul perioadei postfranchiste, autorul
spaniol Nicolas Lopez Galera29, după ce porneşte de la constatarea implicaţiilor lui
politice, arată că această veche categorie juridică a permis Spaniei ca violenţa să nu
a tic .
fie ca altă dată moaşa unei noi etape a istoriei sale. Respectându-se şi utilizându-se
în mod pozitiv principiul legalităţii în scopul asigurării unui echilibru al forţelor
Ie s te
politice în societatea spaniolă, s-a putut realiza transformarea radicală a sistemului
zira-
politic. Dreptul - remarcă Lopez Galera - poate fi un instrument adecvat al raţiona-
je ste lizării sociale, dacă răspunde în mod real intereselor şi obiectivelor majorităţii
Jc ân d membrilor unei societăţi, deci, atunci când se legitimează prin voinţă populară.
Ocupându-se de relaţia dintre justiţie şi domnia legii, Waldron30 aminteşte că
tiv iti p e atât Fuller, cât şi Dworkin (primul la lucrarea sa intitulată The Morality of Law,
e lo r apărută la New York în 1969, şi ultimul în lucrarea sa intitulată Law's Empire,
ig iti--elul apărută la Cambridge în 1986) au demonstrat că legalitatea şi integritatea nu sunt
suficiente pentru realizarea justiţiei, dar respectul faţă de principiul domniei legii
ie n u l constituie o condiţie necesară a legitimităţii, precum şi a impunerii obligaţiei de
de supunere faţă de ordinea de drept. Se atrage atenţia, apoi, că principiul Rule ofLenv
de se axează pe respectarea valorilor şi principiilor pe care se bazează, în mod
Id e neîndoielnic, obligaţiile politice cum sunt libertatea, autonomia şi în acelaşi timp
contrastează puternic cu toate regimurile care sunt lipsite de virtuţile care îl
36., în- definesc. Un regim care nu este departe de satisfacerea idealului domniei legii poate
eu pretinde, în mod raţional, sprijin, atunci când există un pericol real de nesupunere şi
proteste împotriva nedreptăţii şi a imperfecţiunii. Waldron citează observaţia făcută

Nicolas Lopez Galera, Reflexiones filosqfico-juridicas sobre al principia de legalitad, la

soberaniay el estado de derecho eu la Constitucion Espanola de 1978, în Memoria de X Congreso-
Mundial Ordinario de Filosofia del Derecho y Filosofia Social (IVR), voi. Vn, Mexico, 1982,
coordonat de dr. Jose Luis Curiei B., p. 159, 162.
Jeremy Waldron, The Rule ofLcnv in the Contemporary Liberal Theory, „Ratio Juris", voi. 2,
nr. 1/1989, p. 92-94.
52
 II Statul de drept. Concept, trasaturi definitorii 5
3

« in c echilibrului între sistemul de valon şi sistemul normalizat de conduită, starea care

rezultă din acest dezechilibru.
Privită din al doilea unghi de vedere, ea reprezintă o situaţie de neadaptare a
i sa mijloacelor puse la dispoziţie indivizilor de către societate pentru a realiza scopurile
propuse. In limba greacă, anomie înseamnă: a) încălcarea legii şi b) dezordine. Se
adaugă că abordarea juridică a termenului permite sesizarea deosebirii între anomie
laici şi devianţă. Dacă, din punct de vedere sociologic, anomia constituie o disfuncţie
între mijloace şi scopuri, nu acelaşi lucru se întâmplă din punct de vedere juridic.
Din ultimul punct de vedere, este vorba despre o incertitudine, o incoerenţă, o
.un transformare nejustificată a normelor juridice care au ca rezultat imposibilitatea
satisfacerii aşteptărilor juridice, în concordanţă cu rolurile atribuite prin drept. Din
acest punct de vedere, anomia are semnificaţia unui defect de coerenţă a sistemului
juridic. Apoi, se precizează că anomia nu desemnează nici o societate fără drept,
nici o societate anarhică.
Tosca Hernandez39 arată că una dintre ipotezele pe baza cărora se dezvoltă
conceptul de anomie o constituie concepţia asupra dilemei individ-societate - dilemă
care, aşa cum am văzut, are implicaţii majore pentru problematica statului de drept.
Autoarea amintită consideră că în acest concept este concentrată o tensiune
tridimensională: între norme, semnificaţii-aşteptări şi putere. Tosca Hernandez
prezintă anomia ca absenţă a reglementărilor privind anumite funcţii, ca o fază de
dezordine sau anarhie în evoluţia socială, precizând că anomia se manifestă atunci
când reglementările în vigoare nu sunt corelate cu diviziunea muncii, în aceeaşi
optică, anomia reprezintă una dintre acele forme patologice datorită cărora
diviziunea muncii nu este în măsură să producă coeziune socială.
40
Ocupându-se de tratarea tradiţională a anomiei, Nikos Passas evidenţiază
asemănările şi diferenţele dintre Durkheim şi Merton. în acest cadru, este evidenţiat
ca element comun conceperea anomiei ca parte integrantă a schimbării sociale şi
definirea ei ca slăbire a forţei normelor şi, pe cale de consecinţă, a controlului social.
Printre caracteristicile anomiei analizate de Durkheim, sunt evocate
competitivitatea lacomă, preocuparea de parvenire, aspiraţii nelimitate, accentul pus
pe consum şi plăcere. Sunt evidenţiate sursele culturale ale anomiei în viziunea lui
Merton, ca promovare prin cultură a unor scopuri care sunt, în practică, de neatins,
din cauza obstacolelor sociale, în aceeaşi optică, atunci când structura socială nu
permite consolidarea unor elemente, astfel cum sunt scopurile şi normele care
reglementează atingerea lor, societatea intră într-o stare de anomie.
Insistându-se asupra a ceea ce îi apropie pe Durkheim şi Merton în abordarea
anomiei, se arată că, pentru ambii, ea înseamnă acea stare socială în care autoritatea
sau ionale sunt în scădere, controlul social slăbeşte şi
legitimi
tatea Tosca Hernandez, Anomia: normas, expectativas y problemas de legitimacion social.
normel Comentario introductiva, în „Onati proceedings", nr. 11/1993, Anomia: Normas, expectativas y
or legitimacion social (Anomie: Norms, Expectation^nd Social Legitimation), p. 13-20.
40
Nikos Passas, Theorising in the anomy tradition. Durkheim, Merton and beyond, în „Onati
convenţ proceedings", nr. 11/1993, Anomia: Normas, expectativas y legitimacion social, p. 26-27. ., ,.(J,f,
54
 Bar Preocupată de implicaţiile internaţionalizării asupra conceptului de „anomie",
Angelika Schade44 avansează ipoteza că în relaţiile care depăşesc graniţele unei singure
k ca ţări pot apărea situaţii anomice care nu se datorează lipsei unei suficiente orientări de
natură juridică sau culturală, ci conflictului latent existent între culturile juridice, în cazul
raporturilor juridice care depăşesc graniţele naţionale. Fenomenul juridic internaţional
-remarcă autoarea - este mai flexibil şi incert. Dacă relaţia socială depăşeşte sfera locală
.110
sau personală a unui singur sistem juridic, atunci unitatea, coerenţa, indubitabila
|c n legitimitate şi adecvare oferite de dreptul naţional se dezintegrează pentru cei implicaţi.
Anoinia, în aceste condiţii, constituie o situaţie socială în care autoritatea sau
legitimitatea normelor şi valorilor convenţionale sunt în descreştere.
de
ia Pe de altă parte, Angelika Schade nu exclude posibilitatea ca raporturile care
depăşesc graniţele unei singure ţări, să releve aşa-numita latură bună a anomiei, ca
la r ii
domeniu în care oamenii îşi pot dobândi autonomia.
îtc
L în 3. TRĂSĂTURI DEFINITORII. PREZENTARE GENERALĂ
şi tjte
iţe aU Am putea, credem, începe acest paragraf cu definirea statului de drept ca tip
de regim politic în care puterea este situată într-un cadru legal şi este limitată prin
drept45. Nu este desigur o definiţie completă, fără cusur şi nici nu ar putea fi, ca
oricare alta, o definiţie care să concorde cu toate opiniile referitoare la ce reprezintă
statul de drept, dar, prin faptul că reţine trăsături esenţiale ale acestuia, poate
i cu
constitui un punct de plecare.
Orientarea individualistă - esenţială şi tradiţională pentru guvernarea legii - se
( a u i ca regăseşte şi în prezent în lucrările dedicate subiectului. Acestei orientări îi sunt
site.â nu uneori subordonate celelalte trăsături definitorii ale statului de drept, cum ar fi:
previzibilitatea, securitatea juridică, subordonarea puterii dreptului, regimul
!O constituţional46. Absenţa condiţiilor care asigură orientarea individualistă fundamen-
se i nu tală a domniei legii îi afectează, în opinia lui Reynolds, însăşi existenţa. El mai
id e atrage atenţia că acolo unde legile reprezintă comandamente sau reglementări
destinate să mobilizeze acţiuni ale indivizilor, în vederea realizării obiectivelor
statului sau ale conducătorilor, fără să ţină seama de planurile de viaţă ale
indivizilor, formula domniei legii (Rule of Law) nu este aplicabilă, legile fiind

Angelika Schade, On the explanatory pmver of the anomia concept in cross-border legal rela-
tions, în „Oftaţi proceedings", nr. 11/1993, Anomia: Normas, expectativasy legitimacion, p. 93-95, 97.
45
to re s , A se vedea termenul „Etat de droit", în Dictionnaire encyclopedique de theorie et de
sociologie du droit, sub red. Andre-Jean Amaud şi colab., Librairie Generale de Droit et
Jurisprudence, Paris, 1993, p. 240. Termenul este definit de Jacques Chevallier.
40
De exemplu: Gottfhed Eissermann, Max Weber, La Sociologia della Burocrazia e Io Stato
moderna, în „Sociologia del diritto", VTI, 1981, nr. l, p. 71; Grazvna Skapska, The Rule ofLawfrom the
East Central European Perspective, în „Law Social Inquiry", voi. 15, nr. 4, Făli 1990, The University of.
Cllicago Press, p. 700-701; Michael Oakeshott, The Rule of Law, în Michael Oakeshott, On History and
OtherEssays, Basil Blackwell, Oxford, 1983, 169, apud Noel B. Reynolds, Grounding the Rule of Law, în
„Ratiojuris", voi. 2, nr. l, martie 1989, p. 9; M.J. Finnis, Natural Law and Natural Rights, 1980, Oxford
University Press, p. 272-273, apud Reynolds, op. cit., p. 12; Lon L. Fuller, The Morality ofLcnv, New
Haven University Press, 1969, p. 24; Jacques Chevallier, L'Etat de droit, în „Revue de Droit Publique",
nr.2/1988, p. 314,331, 365; Noel B. Reynolds, op. cit., p. 7.
 56 I. Statul de drept. Concept, 5
trăsături definitorii 7

de rea /Se poate spune - arată Paul Cosmovici - că statul a fost privit de-a lungul
timpurilor ca o „placă turnantă", ca un mijloc de legătură între putere şi drepturile
lic h c l
individului, valoarea personalităţii,/
ia n e s '
Referindu-se apoi anume la statul de drept, acelaşi autor îl descrie
iK ' >
astfel: ..El trebuie să acţioneze pe baza şi respectând forma dreptului, ca
de a
expresie a voinţei generale. Trăsăturile sale caracteristice se aseamănă, de altfel,
|o rd m
ideilor esenţiale ale unui regim juridic democratic din societăţile moderne, şi
llu i d e
jn iiu i anume: suveranitatea poporului care îşi găseşte expresia în alegeri libere şi un
sistem politic pluralist, separaţia puterilor şi limitarea prerogativelor
!, f l i l l i i
prezidenţiale, independenţa judiciarului, egalitatea cetăţenilor în faţa legii,
o m alou r libertatea de opinie şi de expresie, dreptul de asociere etc., adică promovarea şi
c a Li i i k protecţia drepturilor
i -v48/

omului /
Pornind de la definirea ordinii juridice ca ansamblu al normelor care organi-

ji r h m e n t

je ra tă a
ilă ţii, s e
ilo d e

'que du

zează viaţa în comun a bărbaţilor şi femeilor care trăiesc în societate, Frangois

Rigaux semnalează faptul că, deoarece societăţile primare ale lumii contemporane
pare a se fi constituit în jurul statului naţional care este denumit „stat de drept",
există marea tentaţie de a-1 defini ca ordine juridică cu care, în realitate, nu se
identifică, ci interacţionează.
Justificându-şi respingerea acestei identificări prin mai multe motive, Francois
Rigaux se opreşte la două, pe care le consideră principale.
Primul, ţinând de natura dreptului, constă în aceea că în faţa unei realităţi,
adesea confuză, dreptul face eforturi de afirmare a unui ideal rigid. Dar scopurile
urmărite de ordinea juridică în ansamblu sunt exprimate în termeni care exclud
orice posibilitate de realizare a idealului urmărit. Sunt evocate, având o maximă
semnificaţie, în acest sens, declaraţiile de principiu cuprinse la începutul
constituţiilor moderne, aşa cum sunt: egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii,

recunoaşterea drepturilor economice şi sociale.

Janet Campell50 începe descrierea domniei legii (Rule ofLaw) prin sublinierea
că ea este considerată ca piatră de hotar a evoluţiei liberale şi că reclamă, în esenţă,
separarea mecanismului politic de cel juridic, asigurarea dreptului cetăţenilor la un
proces judiciar corect şi aducerea la cunoştinţă a ceea ce este considerat „ilegal".
Totodat nici o organizaţie) nu este mai presus de lege.
ă,
domnia 48
Paul Cosmovici, Leş Communautes europeennes et l 'Etat de droit, în „Revue roumaine des
legii - sciences juridiques", nos 1-2/1991, p. 6.
49
continu Frar^ois Rigaux, Introduction ă l 'etude du droit, Editions Vie Ouvriere, Bruxelles, 1974,
p. 38-39.
ă 50
Janet Campell, The Rule ofLaw: a lesser oft\vo evils, în I71'1 IVR Congress, Bologna, 16-21
autoare June 1995, voi. IV, Working groups 30-49, p. 277.
a -
prescrie
o
pedeaps
ă
proporţi
onală
cu
gravitat
ea
faptei
comise,
implică
obligaţi
a celor
care
sunt
guverna
ţi de
sistemel
e de
drept să
respect
e
anumite
criterii
prevăzu
te de
procedu
rile care
provin
din
partea
anumit
or
organis
me
juridice
şi
legislati
ve.
Aceste
criterii
au la
bază
ideea că
nimeni
(sau
 58 n Statul de drept. Concept, trăsături 5
definitorii 9

sc f subliniază că nu orice stat este stat de drept, deşi orice stat creează şi utilizează
lunei;d e dreptul, orice stat funcţionează ca un sistem normativ juridic53.
iistă •sal Este greu, scrie el, să concepem astăzi „un stat fără drept, un stat fără un
âjiir dei sistem de legalitate", dar precizează imediat că „[...] existenţa unei ordini de drept, a
de tine unui sistem de legalitate nu ne autorizează să considerăm că avem de a face cu un
a iu n stat de drept. A denumi ca atare orice stat, pentru simplul motiv că se serveşte de un
iţa • c ă sistem normativ juridic constituie o imprecizie conceptuală [...] care conduce, în
mod intenţionat, la confuzie".
Sunt enunţate fără pretenţia de exhaustivitate adevăratele caracteristici pe care
jir c a le implică statul de drept: subordonarea statului faţă de drept, faţă de propriul său
u lu i drept; reglementarea şi controlul puterii de stat şi a tuturor acţiunilor statului, prin
(g reu legile create cu respectarea unei anumite proceduri şi cu o liberă participare
ig ăt în populară; respectarea drepturilor fundamentale.
Elias Diaz insistă asupra reglementării şi controlului puterii şi activităţii
în statului prin lege, fapt ce reprezintă, după el, punctul iniţial al statului de drept.
tlll Domnia legii este considerată ca element fundamental al statului de drept, „dreptul"
B jilo r şi „legea" însemnând, în acest cadru, expresia voinţei generale. Statul de drept ca
5 la o stat - ale cărui putere şi activitate sunt reglementate şi limitate prin lege - se
iir ilo r contrapune oricărei forme de stat absolutist, totalitar, cu puteri nelimitate, în sensul
DUS că acesta din urmă nu este supus controlului juridic sau, cel puţin, este insuficient
fiva controlat şi subordonat dreptului.
în dezvoltarea ideii se adaugă că, înainte de apariţia controlului juridic, au
existat state, mai mult sau mai puţin absolutiste, în care se puteau întâlni limitări cu
caracter religios, etic sau de drept natural, dar aceste limitări sunt insuficiente pentru
existenţa unui autentic stat de drept, care are ca premise un control asupra statului,
exercitat prin dreptul pozitiv şi reglementări de drept pozitiv privind statul.
Ocupându-se pe rând de cerinţele pe care le consideră fundamentale şi
indispensabile pentru orice stat de drept autentic, E. Diaz54 începe prin a se referi la
domnia legii ca trăsătură fundamentală, primară a statului de drept, în condiţiile
acestuia, legea fiind creaţia oficială a unui organ reprezentativ popular, liber ales,
expresia voinţei generale. Nu există stat de drept, dacă legea nu este expresia voinţei
generale. Precizarea îi apare ca necesară, deoarece formula „domnia legii" poate
sacraliza o legalitate autoritară, nedemocratică. Corelarea legii ordinare cu

Constituţia şi subordonarea legii ordinare Constituţiei se realizează prin controlul

constituţional al legilor.
 î sociologos y filosofos
n ceea en la construccion del estado de derecho, în „Onati proceedings", Nr. 19/1995, El desarrolloy las
Âpplicaciones de la Sociologis Juridica en Espafîa, p. 226.
ce 54
E. Diaz, Estado de derecho y sociedad democratica, p. 231-233, 236-237.
priveşt
e cea
de a
doua
cerinţă
pentru
existe
nţa
statulu
i de
drept,
şi
anume
existe
nţa
unui
regim
de
separa
ţie a
puteril
or,
implic
ând
preem
inenţa
puterii

53

Elias
Diaz,
Estado
de
derecho
y
socieda
d
democr
atica,
Editorial
Cuadem
os Para
el
dialogo
S.A.,
Edicusa,
Madrid,
1975, p.
13-15.
în
acelaşi
sens,
Eliaas
Diaz,
Juristas
,
60

II. Statul de drept. Concept, trăsături definitorii 6

1

Şi Bernard Bacon55 conchide că nu există stat de drept fără o procedură

riguros construită. După el, în zilele noastre textele procedurale, ca de exemplu cele
privind modul de sesizare a instanţei, exercitarea căilor de recurs,
asigurarea contradictorialităţii dezbaterilor sunt cele mai importante.
Elias Diaz apreciază că nu trebuie ascunse multiplele şi marile
complicaţii şi dificultăţi existente în diferite momente istorice şi în
diferitele modele de stat de drept, în legătură cu trăsăturile fundamentale
analizate. Dar aceste complicaţii şi dificultăţi ar fi infinit mai mari şi
insolubile în regimurile totalitare, absolutiste, care suprimă toate aceste
aspiraţii, garanţii şi instituţii proprii statului de drept.
Din analiza autorului decurge şi o altă trăsătură definitorie a statului
de drept. Este vorba de interzicerea şi sancţionarea oricărei acţiuni statale
care utilizează un tip de forţă sau constrângere care pot fi considerate
ilegale. Statul, în cazul când îşi revendică eticheta de prestigiu a statului de
drept, nu poate, nu trebuie în nici un fel să răspundă la o încălcare a legii
cu o altă încălcare a legii, venită din partea guvernanţilor sau a
reprezentanţilor lor, nu poate să combată terorismul unor bande sau
asociaţii înarmate cu un terorism simetric de stat.
Cea mai bună apărare a legalităţii şi a legitimităţii - ţine să atragă
atenţia Diaz - cere să se acţioneze întotdeauna sub semnul constituţiei şi al
statului de drept şi aceasta nu numai pentru că aşa este just şi legal, ci şi
pentru că este mult mai eficient pentru întregul sistem politic şi social.
/ Ceea ce se mai poate reţine din aceeaşi analiză este definiţia dată
democraţiei de E. Diaz şi considerată de el optimă. El înţelege prin
democraţie o dublă participare, liberă şi a tuturor, pe de o parte, la
deciziile politice, iar pe de altă parte, la rezultate. Conchide că numai într-
o democraţie astfel înţeleasă se poate instituţionaliza un stat de drept.* x,„
Caracterizând statul de drept în cadrul complex al politicului,
socialului, economicului şi al juridicului, autorul adaugă că: din punct de
vedere politic, statul de drept reprezintă trecerea de la statul absolutist al
„vechiului regim", la statul liberal, la statul constituţional, fără ca statul
liberal să se reducă la cel din urmă. Din punct de vedere sociologic, statul
de drept este rezultatul profundei schimbări a societăţii organizată pe stări,
într-o societate formată din clase; din punct de vedere economic, apariţia
statului de drept este o dovadă a caducităţii sistemului feudal şi a
instaurării unui sistem bazat pe acumulare privată care se numeşte mod
de producţie capitalist.
In sfârşit, din punct de vedere juridic, este vorba despre trecerea de
la un drept inegal pentru indivizi inegali, propriu regimului absolutist al
privilegiilor, la un drept egal, pentru indivizi inegali, dotat cu
potenţialităţi coerente şi majore de egalitate şi cu o recunoaştere şi o
garantare ale unui număr însemnat de libertăţi şi drepturi.
55
Bernard Bacon, L 'Etat de droit vii par le juge judiciaire, în L 'Etat de droit, P.U.F., Paris,
1987, p. 129.
62 65

tratament şi, în sfârşit, sporirea curajului autorităţilor de a lua măsuri nepopulare\

atunci când sunt prevăzute de lege. Dar ierarhizarea şi volumul acestor norme,
precum şi precizia enumerării variază după interesul doctrinal, metodologic,
sistematic şi chiar în funcţie de profit. De aceea, nu este posibil să croieşti un drum
conceptului prin această încurcată ţesătură de norme. Automl îşi expune concepţia
sa semantică asupra normelor şi principiilor, a cărei idee de bază este următoarea: o
normă constituie o regulă, dacă, într-o situaţie cunoscută, unele condiţii necesare şi
altele suficiente de transpunere în viaţă pot fi specificate; o normă constituie un
principiu, dacă, într-o situaţie dată, cunoscută, pot fi specificate numai unele dintre
toate condiţiile necesare aducerii ei la îndeplinire.
D. Buchwald se ocupă apoi de consecvenţa logică a domniei legii. El începe
prin a afirma că, în opoziţie cu aprecierea obişnuită, domnia legii poate fi conside-
rată a fi intern consecventă (intern noncontradictorie), în sensul că în interiorul ei nu
sunt admise nici contradicţiile şi nici propoziţiile contradictorii, normele principale
neputând conţine nici amendamente şi nici directive contrare. In mod obişnuit însă,
se susţine că, pe de o parte, cerinţa de certitudine juridică, iar pe de altă parte,
cerinţa de a se face justiţie în cazurile concrete - ambele elemente constitutive ale
domniei legii - s-ar afla în conflict, una dintre ele trebuind să fie sacrificată, în
favoarea celeilalte. Deci, domnia legii este caracterizată a fi intern contradictorie.
In ceea ce priveşte caracterul complet al domniei legii (Rule ofLaw), autorul
citat arată că ar fi de dorit să concepem domnia legii şi ca un set complet de norme,
deoarece, dacă ea ar reprezenta nu numai un set consecvent de norme juridice, ci şi
unul complet, ar însemna ca toate problemele juridice care se confruntă cu princi-
piile acestei domnii a legii să poată fi soluţionate în mod univoc. Dar. în fapt.
domnia legii reprezintă un set incomplet de norme, multe dintre conceptele folosite pentru
a formula aceste norme fiind ambigue, vagi şi supuse schimbării trăsăturilor lor
esenţiale, de-a lungul timpului. Astfel este cazul cu principalele ei concepte ca drep-
tatea, libertatea, egalitatea, ca cerinţe primordiale ale promovării demnităţii umane.
Al doilea motiv al caracterului incomplet al setului de norme şi principii care
constituie domnia legii este o consecinţă a caracterului lor epistemic incomplet. Ele
nu pot fi transpuse în viaţă în mod deplin, perfect, deoarece în orice moment permit
o vastă varietate de specificaţii aplicabile în rezolvarea litigiilor individuale. Aceste
norme şi principii nu pot fi prestabilite, nu există o metodă cunoscută pentru a
determina şi descrie, în mod univoc, genul de probleme şi litigii care par a putea fi
soluţionate prin invocarea principiului domniei legii.
Dar, atrage atenţia, în final, D. Buchwald, nu trebuie să ne plângem de carac-
terul incomplet al domniei legii, ci, dimpotrivă, deoarece este o trăsătură care permite
ştiinţei juridice de a impune şi explica multe variante de Rule ofLaw, multe variante
de înţelegere şi transpunere a ei în viaţă, în contextul unor ordini de drept diferite.
Domnia legii (Rule ofLaw) - încheie autorul - nu înseamnă cu siguranţă ideea
..totul sau nimic", iar caracterul ei incomplet serveşte evitării totalitarismului, în
acele asociaţii umane care aderă la ea.
64

U. Statul de drept. Concept, trăsături definitorii 65

postularea prin normele dreptului a unor valori morale şi politice autentice şi

persuasive pentru societatea civilă globală şi pentru individ, instaurarea unei
ambianţe democratice, consolidarea principiului responsabilităţii statului,
instituţionalizarea unor mijloace de control eficiente asupra activităţii lui, instituirea
unei ordini juridice coerente şi stabile, promovarea strictă a principiului legalităţii şi
a principiului constituţiona-lităfii, transformarea omului în reper axiologic cardinal.
Aleksander Peczenik62 porneşte de la premisa că decisiv pentru existenţa unui
stat. ca stat de drept, este echilibrul dintre următorii factori: egalitatea formală în
faţa legii; certitudinea juridică formală ca previzibilitatea, pe baza legii, a deciziilor
juridice; accesibilitatea pentru public a normelor juridice şi deciziilor juridice;
independenţa instanţelor judecătoreşti; răspunderea deţinătorilor puterii; relativa
independenţă a dreptului faţă de alte sisteme normative şi axiologice; existenţa unor
jurişti profesionişti şi a unui minim de drepturi ale omului şi politice.
Dar, în timp ce un înalt grad de certitudine juridică formală este necesar pentru
existenţa statului de drept, unitatea de măsură pentru perfecţiunea statului de drept
este un înalt grad de certitudine juridică materială. Peczenik caracterizează
certitudinea juridică materială ca echilibru între previzibilitatea, pe baza legii, a
deciziilor juridice şi alte calităţi morale ale acestora şi o justifică atât prin aşteptările
sociale, cât şi prin autonomia individului.
In cadrai aceleiaşi analize, certitudinea juridică este raportată la legitimitate,
considerându-se că gradul de legitimitate a dreptului este determinat de echilibrul
între valorile care caracterizează statul de drept şi altfel de valori ale democraţiei
cum sunt: influenţa majorităţii asupra vieţii politice, reprezentarea politică a
intereselor cetăţenilor, controlul exercitat de cetăţeni asupra procesului decizional
politic etc.
Rolul esenţial pe care îl are certitudinea juridică materială este explicat prin
legătura ei intimă, atât cu statul de drept, cât şi cu democraţia.
Trăsături definitorii ale statului de drept pot fi desprinse şi din analiza
corelaţiei dintre stat şi drept. O astfel de analiză este întreprinsă de specialistul
suedez Ake Frăndberg63. Din moment ce există stat într-o anumită societate - arată
autorul citat - el poate fi privit ca organizaţia juridică a acelei societăţi, în sensul
larg al cuvântului, fiind format din totalitatea organismelor, organelor şi autorităţilor
care, în conformitate cu sistemul de drept al societăţii, sunt obligatorii. Apoi adaugă
că statul nu poate fi definit în termenii unei puteri de fapt, ci doar în calitate de
concept juridic.

02
Aleksander Peczenik, Law-State, Legal Certainty and Legitimacy ofLaw, în Law, Justice
and the State, Abstracts of Working-Group Papers, 16* World Congress on Philosophy of Law and
Social Philosophy, Reykjavik, 1993, p. 70.
63
A se vedea Ake Frăndberg, On the relation between Icnv and state, în voi. apănit sub
redacţia Mikael M. Karlsson, Olafur Pali Jonsson, Eyja Margret Brynjars'dottir, Recht, Gerechtig-
keit und der Staat (Law, Justice and the State. Studies in Justice, Democracy, Nationality, National
States and Supranational States from the standpoints of Legal Theory, Social Philosophy and Social
Science), Duncker şi Humblot, Berlin, 1993, p. 41-44.

procedurale obligatorii şi a limitărilor puterii discreţionare, constituind toate laolaltă

obstacole practice în calea tiraniei.
Analizând moralitatea dreptului, Lon L. Fuller67 consideră că principiile legali-
tăţii sau ale domniei legii (Rule ofLaw) pot fi desprinse din observarea empirică a
principiilor care stau la baza asocierii şi care definesc o societate bazată pe relaţii
reciproce şi anume: 1) constituirea lor pe baza consimţământului voluntar; 2) egali-
tatea participanţilor la aceste relaţii; 3) reversibilitatea de principiu a relaţiilor. El
conchi demnitate a fiecărui membru al ei.
de că în literatura de specialitate68 se atrage atenţia că, deşi domnia legii nu poate
o constitui cea mai bună apărare a societăţii omeneşti împotriva tiraniei, că, deşi nu se
societ impune ca obligatorie, prin sine, că, deşi nu poate garanta nici libertatea şi nici
ate în dreptatea, neputând veni în întâmpinarea tuturor aspiraţiilor noastre, rămâne totuşi
care soluţia preferabilă. „Guvernarea legii - arată N.B. Reynolds - este soluţia unei
este probleme şi, aşa cum a recunoscut tradiţia clasică, această problemă este tirania,
absent acea relaţie socială în care câţiva oameni pot comanda vieţile şi proprietăţile altora,
ă după dorinţa lor şi în urmărirea scopurilor lor discreţionare".
domni In general, în optica specialiştilor de astăzi, limitarea puterii prin drept este
a legii privită ca trăsătură definitorie şi ca finalitate a domniei legii69. Există însă şi opinii
nu se contrare, aşa cum este aceea a profesorului american Duncan Kenedy , care
poate avertizează asupra pericolului mistificării de către jurişti a conceptului de Rule of
baza Law. El consideră eronată definirea lui prin restrângerea puterii prin drept, deoarece
pe acest concept înseamnă, în realitate, divizarea puterii şi separaţia puterilor.
recipro Se evidenţiază71 contrastul între societăţile despre care se poate spune, în mod
citate. plauzibil, că dreptul contează ca o restricţie a puterii şi societăţile în care nu se
Recipr poate susţine acest lucru, în prima categorie sunt încadrate societăţile liberale,
ocitate democratice, fie că ele sunt guvernate de conservatori, fie de liberali, fie de social-
a democrafi. Se constată totodată că reprezentarea despre domnia legii (Rule of Law)
recuno este aceea a unei societăţi în care exercitarea puterii este în mod obişnuit restrânsă
aşte prin drept. Dar, pentru a fi respectat principiul domniei legii, nu este suficient să se
egala facă legi. Ele pot veni în ajutorul represiunii, aşa cum stau lucrurile în regimurile
l sa
 67
Lon L. Fuller, The Morality of Law, ed. revizuită, New Haven, Yale University Press,
1969, p. 23, 24.
68
N.B. Reynolds, Grounding the rule oflaw, în „Ratio Juris", voi. 2, nr. l, martie 1989, p. 3-5.
69
A se vedea, de exemplu, Martin Krygier, Marxism and the Rule of Law. Reflect ion after the
Collapse of Communism, în Law and Social Inquity, University of Chicago Press, voi. 15, nr. 4,
1990, p. 641-642, 645-646; J.R. Lucas, The principles ofPolitics, Oxford University Press, 1966,
apud Reynolds, Grounding the rule of Law, în „Ratio Juris", voi. 2, nr. l, March 1989, p. 13; Noe'l
B. Reynolds, Grounding the rule oflaw, în „Ratio Juris", voi. 2, nr. l, March 1989, p. 3, 5, 8.
70
Opinie exprimată în cadrul dezbaterilor din sesiunile plenare ale Conferinţei Internaţionale
de Sociologie a Dreptului, de la Amsterdam, 1991.
Martin Krygier, Marxism and the Rule of Law. Reflection after the Collapse of Communism, în loc. cit., p.
637, 641-642, 644-645.