Violenţa în familie

Un lucru îl ştim cu toţii, că nu suntem perfecţi, dar până unde poate ajunge imperfecţiunea depinde numai de noi. Una dintre problemele ce pot apărea într-o familie este violenţa. Ea reprezintă o lipsă de stăpânire de sine în vorbe sau fapte, o forţă brută, furie. Evident este că în fiecare dintre noi există o tensiune, o stare de nervozitate provocată de problemele de zi cu zi sau este transmisă de la o persoană la alta, însă de la aceasta la a transmite şi tu mai departe este o mare diferenţă. Cu cât societatea a evoluat din punct de vedere al posibilităţilor, cu atât omul în loc să se comporte mai educat devine mai brutal iar brutalitatea naşte brutalitate. În ochii nostri, în inimile noastre purtăm toate aceste consecinţe ale violenţei. Poate că atâtea filme ce conţin violenţă ar trebuii să ne pună pe gânduri. Spre asta ne îndreptăm, violenţa este ceea ce ne defineşte, pentru asta facem umbră pământului? Fiecare dintre noi v-a pleca în cele din urmă din lumea celor vii şi ceea ce lăsăm în urmă sunt copiii, căci casa se poate dărâma,

pomul se poate tăia, dar copilul este cel ce duce mai departe viaţa noastră, prin ei vom trăii veşnic. Cum mama poate transmite fătului stările ei sufleteşti, aşa noi transmitem comportamentul nostru prin copii noştri. Modul în care învăţăm cum să ne controlăm această stare de irascibilitate pleacă din familie. Fiecare dintre noi îşi poate da cu părerea despre violenţă însă cei ce au trăit-o pe pielea lor spun că nu poţi să-ţi dai seama numai dacă ai trăit-o şi tu, de aceea voi face un test pentru fiecare dintre noi care vrea să ştie. Închide-ţi ochii doar pentu o clipă. Ce vedeţi? Presupun că întuneric, acesta este locul în care vă veţi ascunde în clipele acelea pentru că nu e nimeni lângă voi, nici o voce caldă care să vă spună că va trece, nici cineva care să vă apere. Gândiţi-vă că aşa este şi în realitate, câţi dintre voi care a văzut un astfel de caz a venit în ajutor, vă răspund tot eu foarte puţini. În multe dintre acele momente veţi fi singuri şi numai voi veţi putea alege dacă să continuaţi să fiţi victime sau nu. Să ne întoarcem la acele momente de întuneric. Ce veţi face acum, să spune-ţi cuiva sau nu? Dacă spune-ţi vă v-a lovi şi mai tare, vă v-a ajuta cineva sau vă veţi face singur un rău şi mai mare? Cum a putut acel om să dea în voi, ce aţi făcut, e vina voastră, poate că avea şi el destule probleme şi l-aţi deranjat cu ale voastre. Cu siguranţă e numai vina voastră, şi-a cerut scuze şi altă dată nu v-a mai face asta. Dar a doua zi scenariul se repetă şi astfel e zi de zi. Poate că acum e prea târziu dar nu mai suporţi, vei spune cuiva. Dar nimeni nu te ajuta, ce faci? Vei fugi. Cu siguranţă aceasta rezolvă tot, dar te rezolvă şi pe tine? Nu uita că viaţa ta contează, că şi tu ai dreptul la iubire, că dacă Dumnezeu există te iubeşte şi nu ar vrea să suferi. Dacă cineva vrea să îţi arate tot răul din lume nu accepta acest lucru.

Fiecare dintre acele victime este o persoană specială şi asta nu pentru că a suferit, ci pentru că a rezistat, pentru că a putut să ţină în ea atâta durere dar a mers mai departe. Există soţi care îşi bat soţiile, soţii care îşi atacă soţi, părinţi care îşi bat cu cruzime copiii şi copii deveniţi adulţi ce îşi maltratează părinţii în vârstă. Copiii care văd scene de violenţă în familie sau care le trăiesc pot fi ei înşişi violenţi când devin adulţi şi îşi întemeiază propriile lor familii. Violenţa este de două feluri: verbală şi fizică. Violenţa verbală include cuvinte ofensatoare şi strigăte precum şi permanente critici, insulte umilitoare şi ameninţări cu violenţa fizică. Rănile cauzate de violenţa manifestată pe plan afectiv sunt invizibile şi adesea trec neobservate de alţii. Violenţa fizică este cea care lasă cele mai multe urme atât în plan afectiv cât şi fizic. Cât de îngrozitor poate arăta acest gen de violenţă în ochii unui copil: cioburi peste tot, sânge, frica pe care o are de fiecare dată când îl vede pe agresor, urletele victimelor carel conving pe agresor să dea şi mai tare, toate acestea par a fi luate dintr-un film horror, dar cât poate fi de înspăimântător trăită pe pielea ta. Violul este una dintre cele mai grave manifestări ale violenţei fizice. Atunci când acest lucru i se întâmplă unui copil repercursiunile sunt extrem de grave. Copilului poate să se simtă murdar, de parcă este o fiinţă neimportantă, transformările fizice îl fac să se simtă scârbit. Agresorul a furat de la o astfel de persoană toată inocenţa, toată puritatea copilului. În cazurile de viol agresorii chiar nu mai au nici o scuză, acest gen de violenţă merită numai închisoare pe viaţă sau condamnare la moarte. Pe vremuri femeia era considerată vinovată în toate cazurile de viol, oamenii spuneau că acea femeie l-a vrăjit pe tânăr, sau că ar trebuii să fie mulţumită că îi place cuiva de ea.

Societatea a evoluat însă mentalitatea de a nu da vina pe agresor ci pe victimă a rămas în multe ţări. În România un astfel de gen de violenţă este susţinut ca şi orice alte infracţiuni. Se pare că aici trăieşti mai bine dacă eşti un infractor. O zicală veche spune că ”violenţa manifestată în familie începe în inimă şi în minte”. Această zicală vrea să spună că la început viitorul agresor va avea un sentiment de ură, gelozie, iubire obsesivă sau alte stări de genul acesta. Apoi în mintea lui apar o serie de scene de violenţă iar atunci când acestea devin reale agresorului îi este mult mai uşor să continue decât să se oprească. Pentru unii actele de violenţă le dau o senzaţie de putere, are senzaţia că s-a descărcat şi apoi poate să-şi continue mai departe lucrul, dar această dorinţă de manifestare v-a continua să apară şi în zilele următoare. Aşa cum un carnivor v-a dori să mănânce în continuare carne aşa se poate întreţine şi dorinţa de violenţă. Dar dorinţa se poate stăpânii de cei ce au voinţă. Agresivi în general au fost şi ei la rândul lor agresaţi, mulţi au observat că agresivitatea obţine putere, statut, atenţie, iar în cazurile de agresivitate nu prea se intervine iar victimelor le este frică să declare. Alteori violenţa apare datorită conflictelor conjugale. Copilul apare ca ţap ispăşitor: tatăl este gelos pe copil, care îi “răpeşte” soţia, sau mama vede în copil amintirea prea evidentă a unei iubiri nefericite; unele asemănări neplăcute cu soţul detestat trezeşte ostilitate. Alteori copilul poate să apară ca o povară insuportabilă: prezenţa lui restrânge libertatea părinţilor sau posibilităţile lor economice şi îi obligă să muncească mai mult, împiedică mama săşi realizeze aspiraţiile profesionale sau mondene. Uneori această prezenţă reactivează amintiri dureroase: o naştere foarte chinuită, moartea anterioară a unui copil împodobit ulterior cu toate calităţile care, evident, nu pot fi descoperite la copilul actual.

O altă cauză a apariţiei violenţei este dependenţa de alcool şi droguri. Atunci când întregul tău corp nu mai poate răspunde evident nici violenţa nu poate fi stăpânită. Despre cei ce se bazează atât de mult pe aceste produse eu sunt de părere că sunt persoane foarte slabe. Cum un om în toată firea este atât de neajutorat în faţa unei plante? Atât de mult a decăzut acest om, este de plâns dar se întâmplă în realitate. Şi totuşi acest gen de om are timp pentru a distruge viaţa altor oameni, de a întărâta pe cei din jur. Sunt destui oameni care trăiesc după o vorbă « trăieşteţi viaţa ca şi cum ar fi ultima », însă este înţeleasă greşit vorba. Pentru a fi fericit nu trebuie să-ţi distrugi sănătatea, trebuie doar să înveţi să trăieşti în armonie cu natura şi cu tine însuţi. Cu timpul standardele oamenilor în ceea ce înseamnă fericirea au devenit tot mai complexe şi asta ne ocupă cel mai mult timpul. Pentru a fi fericit nu trebuie să cauţi toată viaţa, trebuie doar să te bucuri de fiecare clipă când simţi că trăieşti. Poţi ajunge la fericire şi fără ajutorul unor produse artificiale. Un hobby, un prieten, o slujbă, familia, toate acestea te pot ajuta să te apropri de fericire. Dar nici una dintre cauzele din care o persoană devine un agresor nu este o scuză. Din punctul meu de vedere orice agresor trebuie să işi primească pedeapsa pentru ceea ce a făcut. Dacă agresorul are o problemă trebuie să ştie că nu este singurul, dar se pot rezolva. Într-o familie problemele unuia din membrii ei devine problema tuturor, până şi un zâmbet primit de la persoana iubită poate să ajute. De cele mai multe ori problema principala este lipsa banilor. Aceasta în România şi-a găsit rezolvarea în alte ţări. Dacă societatea nu-ţi oferă un loc de muncă din care să poţi trăii nu poţi sta în loc să te plângi sau să îţi loveşti soţia sau copii. Când cineva îţi răspunde cu violenţă ce faci? Strămoşii noştri au ales violenţa dar în zilele noastre se încearcă rezolvarea problemelor pe cale paşnică, de aceea am intrat în

Uniunea Europeană, de aceea în America s-a format Statele Unite ale Americii. Familia era înainte o legătură ce conta foarte mult iar astăzi în loc să ne apropiem de familile noastre ne îndepărtăm. Oare ce a dus la o schimbare atât de radicală a părerii noastre despre familie, la urma urmei este celula de bază a societăţii. Dacă nu putem să ne înţelegem cu familile noastre ce să mai dorim să ştim cum să ne comportăm cu ceilalţi. Părinţii tăi nu sunt persoane care vor să-ţi pună piedici în cale, vor să reuşeşti să poţi face un lucru cu viaţa ta, să fi cineva şi să ajungi ca măcar tu să schimbi ce e rău în lumea asta iar schimbarea vine din interiorul tău nu din exterior. Copii au antene cu ajutorul cărora percep grijile care-i frământă pe părinţi şi, în general, tensiunile misterioase care stăpânesc atmosfera din jurul lor. Ei reacţionează atunci într-un fel al lor, propriu, şi care, pentru adulţi, pare destul de nelogic: în loc să se străduiască să-i consoleze şi să-i linistească pe acei pe care-i simt pradă unei suferinţe mute, ei sunt împinşi, fără voia lor, să arunce ulei pe foc, devin cu alte cuvinte insuportabili, desigur pentru că s-au molipsit de nervozitatea adulţilor fără însă a fi capabili, asemenea lor, să se stăpânească. Un copil spune că e mult mai bine ca părinţii să se descarce pe el decât unul pe altul, deci apare o tendinţă de protejare. Dar copilul mai poate face greşeli iar acest lucru îi dă senzaţia părintelui că a făcut înadins. Tot ce ating copiii poate deveni un eventual subiect de conflict. Datorită părinţilor ce sunt mai tot timpul înfuriaţi sau chiar capabili de grave brutalităţi, din cauza unei impulsivităţi irezistibile copii pot reacţiona în mai multe feluri. Fie îşi imită înfricoşătorii părinţi, fie, din potrivă, sunt complet zdrobiţi, devin timizi şi abia îndrăznesc să spună ceva, neavând curajul să dezvăluie tot ce au pe suflet. În fond, le rămâne să aleagă între revoltă sau supunere fără condiţii, şi, cu toate dramele

familiare pe care riscă să le stârnească revolta, în general ei preferă să aleagă supunere totală. Cât de inocentă şi fragilă este lumea copiilor, poate că printre cei din jurul nostru sunt persoane care au fost nevoite să uite de lumea copilăriei. Însă nu cred că astfel de persoane îşi doresc acelaşi lucru şi pentru copiii lor. Este foarte scurtă copilăria şi de aceea trebuie să ne bucurăm de ea cât mai suntem copii, căci după aceea vin responsabilităţile şi grijile. Violenţa distruge copilăria iar fără ea nu poţi devenii un adult echilibrat, vei dorii să compensezi acele clipe ce ţi-au fost furate de timp şi împrejurări. Fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, când eşti copil să te joci, când eşti adult să munceşti pentru tine şi familia ta, iar la bătrâneţe să te bucuri de ce ai făcut în viată. Datorită familiei în care există violenţă, copii îşi formează o imagine despre lumea exterioară ca fiind: ameninţătoare, ostilă, locuită de fiinţe ce caută să-i facă rău. Neputându-se apăra, se teme de ea. Se crede veşnic o ţintă a loviturilor celorlalţi, previne atacurile atacând el mai întâi. Se simte inferior altora. Fanteziile imaginaţiei măgulesc un narcisism rănit şi reprezintă o fugă de realitate. El nu consideră că existenţa lui prezintă importanţă în ochii altora. Nu aparţine nimănui şi nu are sentimentul propriei valori. Viitorul nu există pentru el. Trecutul i se pare neplăcut şi întunecat. Incapabil să se desprindă de el însuşi şi să observe ce se petrece în jurul lui, nu are puncte de referinţă stabile. Punctul lui de vedere este esenţial egocentric, infantil. Se află în dezacord cu sine însuşi, aşa cum este în dezacord cu părinţii sau cu alte persoane. Critica permanentă şi minimalizarea posibilităţiilor copilului, a inteligenţei lui sau a valorii acestuia ca persoană distruge încrederea în sine.

Alte efecte ale agresivităţii sunt: fuga de acasă, victimele prezintă stări de irascibilitate, sunt abătuţi, dezamăgiţi, obosiţi şi retraşi. Pot deveni şi ei violenţi, au o teamă teribilă (acest lucru are repercursiuni asupra capacităţii de învăţare), pot ajunge la sinucidere, omor, acţiuni autodistructive sau răzbunare fatală. Încrederea în sine se minimalizează, apar probleme de sănătate (dureri de cap, insomnie, stări de anxietate, depresie, stres posttraumatic şi alte boli provocate de stările psihice sau de rănile fizice ale acestuia), cei din jur obosesc să asculte plângerile victimelor, persoanele agresate au o stare de deprimare şi se izolează de restul grupului. Agresivitatea este răspunzătoare de peste 30% din bolile cauzate de stres. Copii cu o sensibilitate accentuată pot avea un somn agitat, pot începe să plângă prin somn, nu au răbdare să învingă nici o dificultate, încep să vorbească răstit cu ambii părinţi, opunându-se cerinţelor acestora. Apare o durere profundă, dispreţ, uneori ură şi se dezvoltă spiritul critic (îşi judecă părinţii pentru ceea ce se întâmplă). Când autoritatea decade, copiii încep să-i ignore pe părinţi, iar când certurile nu sunt controlate, familia se distruge şi copiii au cel mai mult de suferit. Greşeala părinţilor este că de multe ori nu iau în seamă sentimentele copilului, dar toate lucrurile care se întâmplă în familia lui au efecte asupra lui. Stările sufleteşti se reflectă în comportamentul său deoarece nu reuşeşte să îşi interiorizeze sentimentele ca şi adulţii ce pot suferii în tăcere. Dar după cum spune Dr. Sally Murphy: ”Agresivitatea este un compotament învăţat, iar învăţatul are şi dezvăţ”. Evident că cea mai bună metodă de a înlătura violenţa este de a o preveni, însă atunci când o persoană este violentă putem să o schimbăm?

Aşa cum este în cazul oricărui obicei prost, pentru a ne schimba trebuie să vrem acest lucru, iar dacă nu vrem, societatea ne impune acest lucru. Când legea nu îl poate convinge pe om reuşeşte religia, iar această impunere a unui anumit comportament se face prin frică (o frică de ani de puşcărie sau de Dumnezeu). Însă eu cred că nu ar trebui să facem acest lucru doar din cauza fricii, suntem oameni şi poate că a venit timpul să ne comportăm ca unii, dacă societatea suntem noi atunci noi alegem dacă acceptăm un astfel de comportament. Poate că nu degeaba ni se cântă “Deşteaptă-te române”, dacă România are atâtea defecte este şi din cauza noastră nu numai din cauza aleşilor noştri. Ce fel de educaţie vom da generaţiilor viitoare aşa va fi şi viitorul. În multe dintre cazurile de violenţă legea nu îşi face treaba, după o bătaie “ruptă din Rai” agresorul primeşte o amendă pentru tulburarea liniştii publice iar victima continuă să suporte acelaşi tratament. Dar nu numai în ţara noastră se poate întâlni o astfel de indiferenţă faţă de suferinţa celorlalţi. De exemplu în India, în Arabia, Turcia şi în general în ţările musulmane se face diferenţa între sexe, bărbatul este superior femeii şi stăpânul ei. Ne confruntăm deci cu o înţelegere greşită a drepturilor şi responsabilităţilor oamenilor. Fiecare este stăpânul proprie persoane, fiecare gândim în feluri diferite, dacă m-am născut de un anumit sex nu sunt superior sau inferior cuiva, acelaşi lucru este valabil şi în cazul raselor, clasei sociale, şi a diferenţelor dintre generaţii. Toţi trăim aceleaşi vremuri, toţi avem experienţe de viaţă din care putem învăţa câte ceva, important este să alegem din modul de comportare al civilizaţiei noastre ce este mai bun, pentru a putea trăii în echilibru fizic şi spiritual. “Nebunul işi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte” este o vorbă.

Învaţă să-ţi controlezi comportamentul şi vei avea numai de câştigat. Pentru cei ce vor să nu devină violenţi pot da câteva sfaturi: nu lăsa să se acumuleze frustrarea, dacă simţi că-ţi pierzi controlul pleacă, poţi face exerciţii fizice pentru eliminarea irascibilităţii, încearcă să fi “încet la mânie”. Familia trebuie să fie unită, fericită, linistită, plină de dragoste şi siguranţă iar în timpul liber să se încerce diverse activităţi (cum ar fi participarea la întreţinerea gospodăriei dar şi distracţii). Cei agresivi trebuie să înveţe cum să se comporte iar cea mai importantă educaţie se primeşte în familie. Sunt sigură că cei mai puternici îşi pot stăpânii aceste stări iar cei ce nu ştiu încă pot deveni puternici. Dar la urma urmei de ce să suporte să fie evitaţi de cei din jur deoarece sunt violenţi, de ce să nu reuşească să-şi facă prieteni adevăraţi, să se ţină de cuvânt când spun că nu vor mai reacţiona aşa, să reuşească să îşi găsească iubirea adevarată şi să se bucure de familia sa. Cineva care vrea să fie cu o persoana cu siguranţă v-a căuta să se poată înţelege cu ea şi cum poţi să te înţelegi cu cineva care işi poate impune punctul de vedere numai prin violenţă? Încearcă să-ţi stăpâneşti impulsurile violente şi vei avea numai de câştigat. Victimele trebuie să încerce să fie calme, să nu dea frâu liber furiei, să-şi scoată din minte gândul răzbunării, când lucrurile se înfierbântă să plece cât mai repede, dacă agresivitatea continuă săşi exprime deschis punctul de vedere, să vorbească cu un adult de încredere dispus să îl ajute şi să nu uite că valorează mult. Să ţină corpul drept, să privească în ochi agresorul şi să nu-i dea nici o sadisfacţie să o vadă suferind. Nu trebuie să uite că poate învinge violenţa iar persoana de care depinde aceasta este ea. Nu v-a fi mereu împreună cu cineva care să o apere şi de aceea trebuie să înveţe să se descurce singură. Agresorul v-a pune mâna, dacă eşti slab pe încrederea în ea şi v-a avea ceea ce îşi dorea.

Dacă această problemă este amânată v-a fi din ce în ce mai greu să o oprească. Deci victima alege dacă v-a mai rămâne o victimă sau nu. Sunt multe persoane cu acest tip de problemă şi nu ar trebuii să ne ferim să le ajutăm. În orice moment poţi devenii şi tu o victimă iar dacă tu nu ai ajuta într-o astfel de situaţie, ce te face să crezi că în cazul tău te v-a apăra cineva? Aşa cum într-o familie ai grijă de fraţii şi surorile tale, de părinţi aşa ar trebuii să fie şi în societate, altfel am fi trăit fiecare într-un colţ din natură şi ne-am face fiecare propria sursă de hrană, căldură, iluminat şi multe multe altele. Un colind pe care l-am auzit conţine o întrebare : “Leru-i ler, e iar crăciun mai crezi Doamne-n omul bun?”; să arătăm celor din jur că mai crede, în fiecare din noi există o parte bună de ce să ne fie frică să o arătăm, de ce să arătăm numai ce avem noi mai rău?

Bibliografie:
1.

A. Berge, “Defectele părinţilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967 Paul Osterrieth, “Copilul şi familia”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania, “Secretul unei familii fericite”, Editura International Bible Students Association, New York, 1996 Emilia Bătrânu, “Educaţia în familie”, Editura Politică, Bucueşti, 1980 revista “Treziţi-vă”, 22 August 2003

2.

3.

4.

5.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful