Cum sa traiesti singura si fericita? Femeia singură se simte singură şi nefericită. Ciudat, nu-i aşa?

Asta-i o nişă foarte fierbinte în zilele noastre şi am de gând să mă ocup de starea ta de singurate. Cum scapi de chinul singurătăţii? Cum ieşi din hăul singurătăţii? Cum înveţi să te simţi împlinită singura fiind? Femei de 25, 30 35, 40, 45 de ani aşteaptă marea iubire. Cum? Cu braţele încrucişate. „El şi numai el mă poate face fericită! Nu accept un amant de doi bani lângă mine. Îl aştept pe el, jumătatea mea.” Ai înnebunit, femeie? Ce-i cu aşteptarea asta divină? Cine să-l aducă la tine? Dumnezeu crezi că are un dosar cu numele şi nevoile tale? Încă aştepţi să apară prinţul în pragul uşii, „eu sunt jumătatea ta, draga mea, ia-mă?!!!” De ce crezi că eşti singură şi nefericită? De ce nu-ţi găseşti un bărbat pe care să-l vrei şi care să te vrea? Unde crezi că trebuie să ieşi ca să-l întâlneşti? Cum trebuie să fii ca să atragi un bărbat puternic, frumos, generos? Probabil că ştii de ce eşti singură, sau, mă înşel? Pe lângă faptul că o să încerc sămi dau cu părerea vis-a-vis de starea ta de singurătate, te invit să-mi scrii un mesaj la finalul articolului cu răspunsul tău la întrebarea, „de ce crezi că eşti singură”. E importantă participarea ta, ca să găsim cât mai multe rezolvări la starea ta de singurate şi nefericire. Încep eu şi continui tu, da? Bun. Mai departe. De ce cred eu că eşti singură? Singură, nefericită, plictisită, fără bani, fără copii, fără casă, fără vacanţe luxoase, fără diamante? Ce poate fi mai rău de atât? Să ai cancer, să fi într-un scaun cu rotile, să nu vezi, să nu auzi, să dormi pe străzi?… da. Se poate şi mai rău, dar gândul ăsta parcă tot nu-ţi alunga starea de singurătate şi nefericire. Tu vrei soluţii, vrei un bărbat, o casă, o familie, o viaţă. Aşa-i. Te înţeleg perfect. E dureros să n-ai cu cine să împarţi un pat, o cină, o vacanţă, o viaţă. Simt că te doare. Ştiu că nu e uşor să ieşi în fiecare week-end la agăţat, să mergi singură la nunţi, la prânzul de duminică în familie şi să te loveşti de aceeaşi întrebare, „tu, mamă, n-ai întâlnit încă pe nimeni?” Poate eşti prea pretenţioasă, poate stai prea mult în casă, poate ai încetat să visezi că-ţi vei întâlni jumătatea, poate te-ai săturat să cauţi, poate te-a durut prea tare ultima despărţire, poate ultimul partener ţi-a călcat stima de sine în

picioare, poate sufletul i l-ai dat cui n-a avut nevoie de el, poate nici unul nu se ridică la aşteptările tale, poate îţi lipseşte experienţa de a atrage şi păstra un bărbat, poate e prea devreme, sau prea târziu.. poate nu mai ştii unde să cauţi, poate te-ai săturat, poate ai obosit, poate… Unde-i soţul, copilul şi casa pe care mama ta o visează pentru tine? Asta-i visul fiecărui trecător prin această viaţă. Asta ne-a învăţat societatea să visăm, soţ, copil, casa şi-un concediu la mare. Asta-i succesul social. Şi tu încă n-ai bifat aceasta căsuţă? Ce te faci? Cât mai poţi rezista fără să arunci pe gât o cutie de somnifere, în semn de disperare? Te-ai gândit deja să te muţi în altă ţară? Ştiu, şi prietenele mele cochetează cu ideea asta, unele s-au şi împachetat. Tu, în ce faza eşti? Vreau să comunici cu mine, vreau să te implici fiindcă am de gând să creez o structură întreagă pe această temă, blog, cărţi, seminare. Aşa că, fi prima care ştie şi spune ce crede despre singurătate. De ce ai nevoie ca să scapi de teroarea de a ieşi singură în lume? Cum ar trebui să arate viaţa ta ca să nu te mai simţi singură şi nefericită? Ce-ţi lipseşte ca să fii complet fericită, împlinită, îndrăgostită de viaţă. Marea majoritate simt la fel ca tine, „n-am partener, n-am copil, n-am un job caremi place, n-am bani, n-am rochia Versace, n-am maşina, n-am vacanţe, n-am diamante. Cum să fiu fericită fără astea toate? Şi de ce unele le au pe toate? Nu e drept, nici corect. Vreau dreptate!” Uite ce spune Claudia: „E oribil să-ţi pregăteşti în fiecare seară tava cu mâncare în faţa televizorului, să-ţi umpli viaţa cu mese luate cu prietenele, cu călătorii în staţiuni de single, cu vacanţe pe la mama şi tata. Trebuie să te prefaci fericită şi să nu te opreşti nicio clipă, să fii mereu activă, să-ţi umpli viaţa. Mă gândesc mereu la filmele acelea în care eroul e pe un gheţar şi nu trebuie să adoarmă, că altfel moare degerat.” Claudia se simte obosită de atâta căutare şi înnodare a relaţiilor sociale. Mereu în căutare de alţi oameni. Relaţiile te consumă, cer timp şi regia socială e pretenţioasă, trebuie să fii gătită, pregătită, citită, stilată, altfel vei fi înşelată, ignorată, marginalizata. Şi depresia e preţul pe care-l vei plăti dacă vei fi înfrântă public. Nu asta gândeşti şi tu? Nu asta simţi? Şi-atunci, cum trăim? Când suntem în relaţii vrem afară şi când suntem afară din relaţii vrem înăuntru. Ce-i cu voi, oameni buni? Cum descoperim care-i cel mai bun traseu?

Experimentând? Încă o dată? Unde? Îmi întorc privirea şi văd numai neveste, logodnice, iubite, amante şi… femei singure. Pentru ele nu există manuale, sfaturi, seminare. De ce? Ele sunt stigmate şi alungate de pe lângă casele oamenilor fiindcă sunt periculoase, singure şi şarmante, asta ar putea dăuna relaţiilor bine „închegate”. Ai mai auzit povestea asta, aşa-i? Prietenele care ţi-au mai rămas… ori au plecat cu vreun job prin lume, ori s-au măritat. Numai tu n-ai apucat să te agăţi de-un el, de-un job, departe de privirea acuzatoare a agenţilor sociali şi familiali, draga de tine… te înţeleg, încă o dată. A fost o perioadă în viaţa mea, când am fost alungată de pe scenă socială, pe motiv că eram prea încorsetată şi îndrăzneaţă, şi nu care cumva să atentez la pasărea ce era închisă în colivie de ea, „prietena mea”. Numai că, experienţa asta mi-a fost dată s-o trăiesc în altă formula, ea, „prietena mea” a încercat să-mi elibereze pasărea fără ştirea mea… Ce ciudată e viaţa. Eşti acuzată întotdeauna de ce face altul… unde-i dreptatea? Nu-i de partea mea. De asta sunt create legile, ca să fie încălcate, şi cum legile-s create de oameni, ele sunt limitate. Cum poţi să-ţi trăieşti viaţa după un regulament, după instrucţiuni de întrebuinţare generale? Hey! Eu sunt o individualitate! Eu am o experienţă în spate, nişte modele parentale şi nişte moşteniri ereditare. Cum să trăiesc că vecina mea? Ea are alte standarde, ea îţi bagă cuţitul în spate de abia când te întorci cu spatele, eu am alte obiceiuri, mai puţin tolerate de majoritate, să-ţi spun verde în faţă că eşti proastă, că pierzi timpul de pomană aşteptând un bărbat care n-o să vină să-ţi bată la uşă, că ai făcut 35 de ani şi n-ai nicio pregătire, că te iroseşti la cafele cu prietenele de 25, care mai au timp să schimbe, să se înşele, să o ia de la capăt, că încă o aştepţi pe mama să-ţi aducă ţigări şi merdenele, că nu ştii să faci diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui, că n-ai bani în buzunar, că n-ai nimic din tot ce ţi-ai dorit de mică. De ce? Fiindcă nu te-ai prins că viaţa nu ţi-o poate face fericită mama ori bărbatul visurilor tale. Nici măcar poşeta Pradă, de care eşti atât de mândră. Nici prietena cea mai bună… fiindcă trădarea şi greşeala e inscrisa-n legile omeneşti. Nimic din ce crezi că te poate feri de singurătate nu îţi poate alunga starea de disperare şi frustrare. Crede-mă, şi eu am trecut pe aceeaşi stradă… Încă o dată îmi pare rău că eu trebuie să-ţi aduc aceste veşti. Mă simt ca un hoţ de vise. Îţi iau tot ce ai crezut că o să te facă fericită odată… vreodată. Nu-i aşa, scumpa mea. Toate măştile pică la un momentdat… şi de ce să nu fii pregătită? O mie şi una de măşti, pentru diferite ocazii, ei, tu, noi toţi, asta învăţăm de mici să facem, să ascundem de lume ce doare, ce urlă, ce înjura, ce răneşte, pe mine, pe tine, pe altul.

Da. Trăim într-o lume guvernată de legi pe care nimeni nu le respecta. Tu eşti singură şi nu-nţelegi de ce. Alta e măritată şi nu-nţelege de ce. Ce vrei, femeie? Dacă vrei să trăieşti liberă, să-ţi urmezi vocaţia, să faci sex frenetic sigur că eşti o curvă, dacă rămâi la cratiţă şi speli şosete şi-n dumina cea mare, sigur eşti fraieră. Ce e normal să faci? Care-i normalitatea, oameni buni, că eu o iau razna!!! Singurătatea e o boală? Prinţul e leacul? Dacă El vine eu sunt salvată! Unde eşti, Prinţule? Până la El ce faci? Te retragi în casă? Ieşi pe teren? Te muţi din oraş? Te întorci în casa părintească? Pleci în vacanţă? Înfiezi un băiat şi-o fată? Devii amantă? Ce poziţie iei în fata suferinţei tale? Cum trăieşti cu ceea ce n-ai încă? Cum mergi mai departe? Nu cunosc alt leac decât urmărirea vocaţionala şi ca să înţelegi mai bine ce spun îţi mai dau un exemplu de amărăciune şi disperare: „În viaţa mea n-au fost decât perioade întunecate: copilărie nefericită, meserie care mă exasperează, viaţa particulară inexistentă. Am impresia că întotdeauna am fost în slujba altora şi mam neglijat pe mine. Simt cum mă cotropeşte un mare pustiu.” Nu trăieşti aşa cum îţi place, n-ai un job care-ţi dă satisfacţii, n-ai bărbat, n-ai viaţa socială, n-ai un chior în buzunar, n-ai motive să-ţi placă acesta viaţa. Ce faci? Ce ai de făcut ca să nu te mai simţi singură şi nefericită? Cunoaşte-ţi nevoile şi descoperă noi plăceri de a trăi ziua şi noaptea. Eşti incredibilă! De ce nu-ţi place dimineaţa ta? Seara? Eu de abia aştept să mă trezesc cu mirosul de cafea, cu başii de afară.. cu micul dejun la pat. Şi seară? E o altă aventura, de fiecare dată fac altceva, nu mă închid în tipare, acelaşi meniu, acelaşi film, aceleaşi discuţii. Nu dragă, eşti liberă să-ţi schimbul de viaţă peste zi şi noapte. Şi dacă ai copii te poţi bucura de viaţa ta, şi dacă munceşti de dimineaţă până seara. Indiferent de volumul de muncă şi responsabilităţi, eu tot găsesc timp ca să trăiesc cum îmi place. Dorm mai puţin, recuperez în week-end, sau nu… dar, trăiesc, o simt în fiecare celulă a corpului meu. Dar nu mă găseşti niciodată în tetea-tete cu televizorul, sau la acelaşi bar, cu aceeaşi limonadă în faţă. Aşa de tare te domina automatismele? Aceeaşi trezire, acelaşi ritm şi chef pe parcursul zilei, aceleaşi macaroane aruncate-n oala seara? Eşti masochistă? Cine te pune să trăieşti fiecare zi la fel? Doar tu! Tu eşti singura responsabilă de ceea ce trăieşti. Nu-ţi place vestea asta? Ei, uite că ăsta-i adevărul şi tu ţi-ai scris dramă, cu mânuţa ta, mai exact cu alegerile tale de dimineaţă până seara. Asta-i viaţa ta, ai semnat pentru ea acum ceva vreme în urmă.. dar nimic nu e pierdut, de mâine dimineaţă îţi poţi rescrie scenariul, fiindcă tu eşti autoarea vieţii tale. Eu sunt doar avocata drepturilor tale de femeie. Te fac conştientă de ce faci şi nu faci, ca să-ţi reglezi conturile cu viaţă. Ai dreptul să te simţi fericită de dimineaţă până seara. Ştiai?

Câţi ani ai? 20? 25? 30? 35? 45? Şi? Încă eşti departe de autocunoaştere şi înţelegere de sine? De asta suferi. Asta e singurul motiv pe care îl înghit de la tine. Nici când îl vei întâlni pe Prinţ viaţa ta nu va arăta altfel… doar la început, în lunile de îndrăgostire, după care vei ajunge d eunde ai plecat… la frustrare şi singurătate. Mai rău sună singurătatea în doi… dacă mai apar şi copii te-ai scos. Îţi poţi lua rămas bun de la viaţă. Bucură-te de tine, de pasiunile tale, de cariera ta, de tinereţe, de ieşiri, de libertate. Nu toată viaţa vei arăta la fel, tonică, entuziastă, îndrăgostită de viaţă. Urmează-ţi vocaţia. Şi câştigă bani din ceea ce faci ca să-ţi permiţi orice extravagantă. Nu e uşor să aştepţi acel amărât salar lunar şi să-ţi umpli frigiderul cu calorii, ca să mai treci peste o lună de coşmar.?! Nu asta e soluţia alungării singurătăţii şi nefericirii. Cunosc atâtea femei singure care înlocuiesc afectivitatea cu mâncarea, şi ce-au câştigat? Kilograme în plus? Încă un motiv să fii tristă şi disperată asta e, să arăţi ca naiba, să treci prin faţa oglinzii şi să-ţi pierzi şi ultimul gram de încredere în sine? De ce nu faci ce-ţi place? Ce-ţi place cel mai mult să faci? Crezi că nu poţi face bani din asta? Te înşeli îngrozitor de tare, eu asta fac, trăiesc din ceea ce iubesc să fac. Şi nu numai eu, toţi prietenii mei şi-au făcut din vocaţie un job. Cum aşa? Fiindcă am refuzat să ne lăsăm programaţi de agenţii familiali şi sociali, draga mea. Am avut curajul să luptăm pentru visul nostru şi să respingem tot ce n-avea legătură cu vocaţia. Viaţa e prea scurtă ca să ţi-o trăieşti prost. Cine-mi plăteşte antidepresivele, ieşirile în oraş, în natură, pe lună? Societatea? Pe naiba! De ce nu gândeşti în stil mare? De ce te limitezi? Poţi mai mult decât crezi. Dar pentru asta trebuie să gândeşti. Şi cum zicea Dostoevski, gânditul este cel mai scump lucru din lume. Şi cum zicea prietenul meu Cosmin, azi suntem plătiţi să nu gândim. Executanţi, roboţei, intri-iesi, aşa-i şi-n pat, sau mai trist, când tu intri, el iasă şi tot aşa. Nimic nu te mai împlineşte, nici ieşitul, nici sexul nu e de calitate, nici ce munceşti nu-ţi da valoare vieţii, şi-atunci? Încotro te îndrepţi? Până când mai rabzi şi înduri? Mai poţi? Ai nevoie de modele? Eu ce naiba fac, nu-ţi arăt că se poate trăi şi altfel? Cum de nu reuşeşti să-ţi transformi viaţa în vocaţie? Eu asta fac, îţi dau modele, eu şi Pera asta am făcut, am căutat să trăim bine din ceea ce ne place. Şi mulţi ne-au urmat. Oamenii au nevoie de repere, aşa cum vapoarele au nevoie de faruri. Ia modelul şi mergi mai departe, transformă-ţi viaţa, fă din ea o sărbătoare. Ieşi în oraş

Nu te mai izola, asta îţi adânceşte şi mai tare starea de frustrare şi disperare. Viaţă afară din casa nu e deloc rea, poţi să ieşi unde-ţi place, la teatru, la film, în natură, chiar şi pe lună. Nimic nu e imposibil, acum o sută de ani ar fi zis cineva că o să putem călători pe lună? Aşa-i şi azi. Ceea ce ţi se pare imposibil, este de fapt foarte posibil. Iulia zice, „dacă stai singură în casă, te plictiseşti şi-ţi scade moralul. Ceea ce trebuie ca să uiţi de singurătate este activitatea, trebuie să te mişti.” Cauta acele anturaje cu care te identifici, care au aceeaşi pasiuni, care se hrănesc din aceleaşi plăceri ca şi tine. Nu te pune la masă cu cei fără speranţă şi pofta de viaţă. Fiindcă o să te contamineze şi chiar n-o să mai ai chef de viaţă. Ai chef să stai în casă? Să asculţi muzica? Să pictezi? Să dansezi? De ce n-o faci? Nu trebuie să te sileşti în fiecare week-end să ieşi la joacă. Rămâi cu tine, meditează, visează.. nu trebuie să maschezi singurătatea tot timpul sub farduri şi rochii de seară. Nu trebuie să ieşi în lume fiindcă asta face toată lumea. Nu trebuie să faci nimic din ceea ce nu ai chef, înţelegi? Improvizează, a sta înseamnă libertate. Shopping-ul? Cea mai bună terapie? Uneori funcţionează, dar rareori consolează. Ieşitul în oraş funcţionează, fiindcă natura ne-a lăsat înzestraţi cu dorinţa de socializare. Eşti introvertită? Adună-ţi în casa gasca şi fă ce ai face afară. Noi existăm sub privirea celorlalţi. Nimeni nu vrea să treacă neobservat şi pentru asta alergam în sânul civilizaţiei, ca să împărţim cu lumea bucurii şi tristeţi. N-ai prieteni? Inteaba-te de ce. Când ieşi îi omorî pe toţi cu văicărelile şi dramele tale? Nimeni nu poate suporta la nesfârşit plângerile şi frustrările tale. Eu una am fugit de cei care vedeau viaţa-n gri şi negru, nu pot să-i păstrez lângă mine pe cei care nu văd de pădurea de copacul din faţa lor, înţelegi? Şi nu pot asista la sinuciderea lor.. refuz să mă aşez lângă femeile care au renunţat la trupul, pasiunile şi viaţa lor, din lipsă de creativitate şi voinţa. Dacă eu pot şi mulţi alţii de lângă mine, înseamnă că şi tu poţi. Nu-i tolerez pe cei care mimează că trăiesc… mai degrabă ascult o femeie care vrea să se schimbe şi mă întreabă cum, fără să mai arunce cu frustrările ei în femeile care au curajul să-şi ia viaţa în propriile mâini. Nu e deloc uşor să arăţi bine, să te simţi bine, să trăieşti bine. Nu te mint. E chiar greu să faci două ore de sala pe zi, să munceşti zece, doisprezece ore la visul tău, să te aranjezi, să ieşi în lume şi să cucereşti. Dar preţul izolării, al resemnării, al somatizării, e mult mai mare. Pune în balanţă, ce alegi? Să rămâi singură şi nefericită? Sau să lupţi pentru o viaţă fericită? Tu ştii cât meriţi, eu nu pot decât să te invit să trăieşti şi altfel…

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful