CALIGULA

Piesă în patru acte

PERSONAJELE
CALIGULA CAESONIA HELICON SCIPIO CHEREA SENECTUS, patricianul bâtrîn METELLUS^ LEPIDUS, \ patricieni OCTAVIUS J PATRICIUS, intendentul palatului MEREIA MUCIUS PRIMUL SOLDAT AL DOILEA SOLDAT PRIMUL SLUJITOR AL DOILEA SLUJITOR AL TREILEA SLUJITOR SOŢIA LUI MUCIUS PRIMUL POET AL DOILEA POET AL TREILEA POET AL PATRULEA POET AL CINCILEA POET AL ŞASELEA POET Acţiunea se desfăşoară în palatul lui Caligula. Un interval de trei ani desparte primul act de actele următoare.

ACTUL ÎNTII Scena I
Cîţiva patricieni, dintre care unul foarte bătrîn, sînt adunaţi într-o sală a palatului şi dau semne de nervozitate.

PRIMUL PATRICIAN: Tot nimic. PATRICIANUL BĂTRÎN: Nimic dimineaţa, nimic seara. AL DOILEA PATRICIAN: De trei zile, nimic. PATRICIANUL BĂTRÎN: Cercetaşii se duc, cercetaşii se-ntorc. Dau din cap si spun: „Nimic". AL DOILEA PATRICIAN: Au cutreierat peste tot, nu mai e nimic de făcut. PRIMUL PATRICIAN: De ce vă-ngrijoraţi dinainte? S-aşteptam. Poate că se-ntoarce aşa cum a plecat. PATRICIANUL BĂTRÎN: L-am văzut cînd ieşea din palat. Avea o privire ciudată. PRIMUL PATRICIAN: Eram şi eu de faţă şi l-am întrebat ce are. AL DOILEA PATRICIAN: Ţi-a răspuns? PRIMUL PATRICIAN: Un singur cuvînt: „Nimic".
Pauză. Intră Helicon, mîncînd ceapă.

AL DOILEA PATRICIAN (tot nervos): E-ngrijorâtor. PRIMUL PATRICIAN: Ei, toţi tinerii sînt la fel.
12 ALBERT CAMUS PATRICIANUL BĂTRÎN: Sigur, vîrsta le şterge pe toate. AL DOILEA PATRICIAN: Crezi?

PRIMUL PATRICIAN: Să speram c-o să uite. PATRICIANUL BĂTRÎN: Bineînţeles! Una pierdută, alte zece în loc. HELICON: De unde aţi scos-o că-i vorba de dragoste? PRIMUL PATRICIAN: Şi-atunci, ce altceva? HELICON: Ficatul, poate. Sau simplul dezgust de a da zilnic ochii cu voi. I-am suporta mai uşor pe contemporanii noştri, dacă şi-ar schimba din cînd în cînd mutrele. Numai că meniul nu prea se schimbă. Mereu aceeaşi tocană. PATRICIANUL BĂTRÎN: Eu prefer să cred că-i vorba tot de dragoste. E mai înduioşător. HELICON: Şi liniştitor, mai ales, cu atît mai liniştitor. E soiul de boli care nu-i cruţă nici pe inteligenţi, nici pe imbecili. PRIMUL PATRICIAN: Numai că, din fericire, suferinţele nu ţin o veşnicie. Tu ai fi în stare să suferi mai mult de un an? AL DOILEA PATRICIAN: Eu, nu. PRIMUL PATRICIAN: Nimeni n-are această putere. PATRICIANUL BĂTRÎN: Viaţa ar deveni de nesuportat. PRIMUL PATRICIAN: Pe drept cuvînt. Uitaţi-vă la mine, anul trecut mi-a murit nevasta. Am plîns foarte mult, şi apoi am uitat... Din cînd în cînd sînt trist. Dar, la urma urmei, nu-i nimic. PATRICIANUL BĂTRÎN: Natura le rînduieşte bine pe toate. HELICON: Şi totuşi, cînd mă uit la voi, am impresia că mai şi greşeşte uneori. Intră Cherea. PRIMUL PATRICIAN: Ei? CHEREA: Tot nimic. HELICON: Calmi, domnilor, păstraţi-vâ calmul. Cel puţin, aparenţele să le salvăm. Doar imperiul roman noi sîntem. Dacă noi ne pierdem cu firea, imperiul îşi pierde capul. Or, nu-i momentul, credeţi-mă! Şi pentru început, haideţi la masă, imperiului o să-i meargă mai bine. CALIGULA 13 PATRICIANUL BĂTRÎN: Chiar aşa, să nu dăm vrabia din mînâ pe cea de pe gard. CHEREĂ: Mie povestea asta nu-mi place. Toate mergeau însă prea bine. Acest împărat era desâvîrşit. AL DOILEA PATRICIAN: Da, exact cum trebuie să fie: scrupulos şi lipsit de experienţă. PRIMUL PATRICIAN: La urma urmei, ce-i cu voi şi de ce vă tînguiţi atîta? Nimic nu-l împiedică să fie tot cum a fost. O iubea pe Drusilla, de acord. în definitiv, era sora lui. Şi-aşa şi e prea mult că şi-o făcuse amantă. Dar să dai Roma peste cap numai fiindcă Drusilla a murit, mi se pare câ-ntrece măsura. CHEREA: Tocmai de aceea. Mie povestea asta nu-mi place, iar fuga lui nu-mi prevesteşte nimic bun. PATRICIANUL BĂTRÎN: Da, fără foc nu iese fum. PRIMUL PATRICIAN: în orice caz, interesele statului nu pot admite un incest care ia proporţii de tragedie. Incestul, fie, dar discret. HELICON: Numai că, ştiţi, vrînd-nevrînd, incestul face totdeauna şi puţin zgomot. Patul scîrţîie, dacă-mi daţi voie să mă exprim aşa. De altfel, de unde aţi scos-o că-i vorba de Drusilla? AL DOILEA PATRICIAN: Atunci, ce să fie? HELICON: Ghiciţi. Şi luaţi aminte câ-n nenorocire e ca şi-n căsătorie, îţi închipui că alegi, dar pînâ la urmă eşti tu alesul. Asta e, nu poţi face nimic. Caligula e nefericit, dar poate că nici nu ştie de ce! S-o fi simţit prins în capcană şi-atunci a fugit. Nici noi n-am fi făcut altfel. Uite, eu, care vă vorbesc, dacă aş fi putut să-mi aleg tatăl, nu m-aş mai fi născut. Intră Scipio.

Scena II
CHEREA: Ce s-aude? SCIPIO: Tot nimic. Nişte ţărani susţin că l-au văzut ieri noapte, pe undeva pe-aproape, alergînd prin furtună.
14 ALBERT CAMUS

Cherea revine în mijlocul senatorilor. Scipio îl urmează. CHEREA: Scipio, au şi trecut trei zile? SCIPIO: Da. Eram de faţă, însoţindu-l ca de obicei. S-a apropiat de corpul Drusillei. L-a atins cu două degete. Apoi a căzut pe gînduri, întorcîndu-se pe loc, şi a ieşit cu pas liniştit. De-atunci, gonim pe urmele lui. CHEREA (dînd din cap): Băiatului ăstuia prea-i plăcea literatura. AL DOILEA PATRICIAN: La vîrsta lui, e şi firesc. CHEREA: Dar nu-i de rangul lui. Un împărat artist nu-i de conceput. Desigur c-am avut şi dintr-ăştia, unul sau doi. Oi rîioase găseşti peste tot. Dar aceia, cel puţin, au avut bunul simţ să rămînă funcţionari. PRIMUL PATRICIAN: Era mai odihnitor. PATRICIANUL BĂTRÎN: Fiecare cu meseria lui. SCIPIO: Cherea, ce putem face? CHEREA: Nimic. AL DOILEA PATRICIAN: S-aşteptăm. Dacă nu se-ntoarce, va trebui înlocuit. Fie vorba-ntre noi, nu ducem lipsă de împăraţi. PRIMUL PATRICIAN: Nu, doar de caractere ducem lipsă. CHEREA: Şi dacă se-ntoarce prost dispus? PRIMUL PATRICIAN: Pe cinstea mea, deocamdată tot copil e, aşa c-o să-l facem s-asculte de glasul raţiunii. CHEREA: Şi dacă rămîne surd la glasul raţiunii? PRIMUL PATRICIAN (rîzînd): Ei bine! N-am scris eu, pe vremuri, un tratat despre lovitura de stat? CHEREA: Fireşte, dacă va trebui! Dar aş prefera să râmîn la cărţile mele. SCIPIO: Pe mine vă rog să mă scuzaţi. Iese. CHEREA: S-a şifonat. PATRICIANUL BĂTRÎN: E un copil. Tinerii se simt solidari. HELICON: Solidari sau nu, tot vor îmbătrîni odată. Apare un soldat din gardă. CALIGULA 15 SOLDATUL: Caligula a fost văzut în grădina palatului. Ies toţi.

Scena III
Cîteva clipe scena râmîne goală. Prin stînga se strecoară pe furiş Caligula. Privirea îi este rătăcită, e murdar, are părul îmbibat cu apă şi picioarele stropite cu noroi. îşi duce de mai multe ori mîna la gură. Se îndreaptă spre oglindă şi, de îndată ce îşi vede propria imagine, se opreşte. Mormăie ceva nedesluşit, apoi se aşază în dreapta, cu braţele atîrnînd între genunchii depărtaţi- Prin stînga apare Helicon. Zărindu-l pe Caligula, se opreşte la extremitatea scenei şi-l observă în tăcere. Caligula se întoarce şi-l vede. Pauză.

Scena IV
HELICON (dintr-o margine a scenei spre cealaltă): Bună ziua, Caius. CALIGULA (firesc): Bună ziua, Helicon. Tăcere. HELICON: Pari obosit.

CALIGULA: Am umblat mult. HELICON: Da, absenţa ta a durat cam mult. Tăcere. CALIGULA: Mi-a fost greu să găsesc. HELICON: Ce anume? CALIGULA: Ceea ce voiam. HELICON: Şi ce voiai?
16 ALBERT CAMUS

CALIGULA (la fel de firesc): Luna. HELICON: Poftim? CALIGULA: Da, voiam luna. HELICON: Aha! (Tăcere, Helicon se apropie.) Ce să faci cu ea? CALIGULA: Ei bine!... E unul dintre lucrurile pe care nu le am. HELICON: Bineînţeles. Şi-acum, totul e-n ordine? CALIGULA: Nu, n-am reuşit s-o am. HELICON: Asta e mai prost. CALIGULA: Da, de asta şi sînt obosit. (Pauză.) Helicon! HELICON: Da, Caius. CALIGULA: Gîndeşti, pesemne, că sînt nebun. HELICON: Ştii bine că eu nu gîndesc niciodată. Sînt prea inteligent pentru aşa ceva. CALIGULA: Da. în sfîrşit! Dar nu sînt nebun, ba, dimpotrivă, niciodată n-am fost mai chibzuit. Doar că am simţit deodată nevoia de imposibil. (Pauză.) Lucrurile, aşa cum sînt, nu mi se par satisfăcătoare. HELICON: E o părere destul de răspîndită. CALIGULA: Adevărat. Dar pînă acum n-am ştiut. Acum ştiu. (Tot firesc.) Lumea, aşa cum e făcută, nu-i de suportat. Iată de ce am nevoie de lună sau de fericire, sau de nemurire, de orice lucru oricît de nebunesc, numai să nu aparţină acestei lumi. HELICON: E un raţionament logic. Deşi, în general, nu poate fi susţinut pînă la capăt. CALIGULA (ridicîndu-se, dar cu aceeaşi simplitate): Nu ştii nimic. Tocmai fiindcă nu poate fi susţinut pînâ la capăt, nici nu obţii nimic. Dar poate că va fi suficient dacă rămîi, pînâ la capăt, logic. (Se uită la Helicon.) Ştiu ce-ţi trece prin minte. Cîtă zarvă pentru moartea unei femei! Nu, nu-i vorba de asta. Mi-amintesc, într-adevăr, că acum cîteva zile o femeie pe care o iubeam a murit. Dar ce e iubirea? Un lucru de nimic. Moartea asta nu-nseamnâ nimic, ţi-o jur; nu-i decît semnul unui adevăr care face ca luna să-mi fie necesară. E un adevăr
CALIGULA 17

foarte simplu şi foarte limpede, oarecum stupid, dar greu de descoperit şi greu de suportat. HELICON: Şi-n ce constă acest adevăr, Caius? CALIGULA (întors cu spatele, pe un ton neutru): Oamenii mor şi nu sînt fericiţi. HELICON (după o pauză): Să fim serioşi, Caius, e un adevăr cu care oamenii se-mpacă foarte bine. Uită-te în preajma ta! Asta nu-i împiedică să mănînce. CALIGULA (cu o izbucnire neaşteptată): Atunci toate din preajma mea sînt minciună şi eu vreau ca oamenii să trăiască potrivit adevărului! Şi singurul care posedă mijloacele de a-i

obosită. HELICON: Caius. pentru asta nici nu mă ocup de nimic. Eu da. HELICON: De ce? CALIGULA: Dacă dorm. e gata dimpotrivă. E mai înţelept. permiteţi. Helicon! Aud glasuri şi zgomot de paşi. Dar. dacă-ncepe să înţeleagă. Caius e un idealist. CALIGULA: Ascultă. Fiindcă eu ştiu ce le lipseşte. CALIGULA (aşezlndu-se cu blindeţe): Nu-i cu putinţă. Ţine-ţi gura şi uită că m-ai văzut! HELICON: Am înţeles. fiindcă are o inimioară atît de bună. Caligula nu vede peste tot decît ideea lui. nu l-ai văzut? HELICON: Nu. Dar ştiu destul de multe lucruri şi mă interesează foarte puţine. Caligula se îndreaptă spre ieşire. Caligula se ridică.face să trăiască potrivit adevărului sînt eu. Dar Roma întreagă îl vede pe Caligula peste tot. în schimb. Iese. de azi înainte. Caligula iese. chiar nu ţi-a spus nimic înainte de a fugi? HELICON: Nu sînt confidentul lui. în ce privinţă aş putea să te-ajut? CALIGULA: A imposibilului. Scipio? SCIPIO: Drusilla? CAESONIA: Cine-ar putea s-o spună? Adevărul e că a iubit-o. ar trebui să te odihneşti. Helicon. Scena VI Caesonia se aşază. niciodată n-o să mai fie cu putinţă. Şi tot atît de adevărat e câ-i groaznic să vezi murind azi ce strîngeai în braţe ieri. Helicon. Se întoarce. CAESONIA: Helicon. să se ocupe de toate. încă n-a înţeles. sînt spectatorul lui. mai întîi. cine o să-mi dea luna? HELICON (după o clipă de tăcere): Asta-i adevărat. Cu un efort evident. Aşadar. Dar Caius. Şi numai zeii ştiu cît o să ne coste acest lucru. Intră repede Scipio şi Caesonia. Oamenii sînt lipsiţi de posibilitatea cunoaşterii. . te rog. CALIGULA: Şi. toată lumea o ştie. CAESONIA: Un soldat din gardă l-a văzut trecînd. Helicon. trebuie să-l salvăm. le lipseşte profesorul care să le vorbească în cunoştinţă de cauză. n-am nici un motiv să n-o fac. CAESONIA: Te rog! HELICON: Scumpă Caesonia. m-aşteaptă masa. să nu te superi pentru ce-ţi voi spune. SCIPIO (timid): Dar tu? CAESONIA: O! Eu sînt o legătură veche. SCIPIO: Caesonia. ajută-mă! HELICON: Caius. SCIPIO: Ce idee? CAESONIA: De unde s-o ştiu. Scena V SCIPIO: Nu-i nimeni. Dar. 18 ALBERT CAMUS CALIGULA 19 HELICON: îmi voi da toată silinţa.

politica externă. mai e vorbă. (Merge pînă la oglindă şi se priveşte. Patricienii ies. obligatoriu. nu-i aşa? INTENDENTUL: (pe un ton de reproş): Cezar! CALIGULA: Ei bine. îmi spunea că viaţa nu-i defel uşoară. dar religia. şovăie şi-i gata să se retragă. Caligula. Cezar. Patricienii se apropie.. îi opreşte locului. Scena VII INTENDENTUL (cu o voce nesigură): Noi te.. CALIGULA (înaintînd spre el): Cu ce drept? 20 ALBERT CAMUS INTENDENTUL: Eh! hm. Ah! o să mă ocup de toate astea. e ceva secundar. INTENDENTUL: Desigur.) N-am avut niciodată alt zeu decît trupul meu şi tocmai pe acest zeu aş vrea sâ-l rog azi să mi-l dea înapoi pe Caius. INTENDENTUL: Noi. Zărindu-i pe Caesonia şi pe Scipio. Aleargă. intendent! INTENDENTUL: Te-ascultăm. CALIGULA: Tu îmi eşti credincios. arta şi iubirea ne ajută s-o îndurăm. CALIGULA (cu un glas tăios şi schimbat): Văd. Cezar. Caesonia se întoarce. Ascultă. cu un gest. Tezaurul e de-un interes copleşitor. vreau să zic. tezaurul e ceva capital. Acesta. să-şi dezmoşteneascâ copiii şi să-şi facă imediat testamentele în favoarea statului. după ce patricienii au să iasă afară. (Inspirat deodată şi foarte repede.. Intră Caligula. CALIGULA: Fii atent! Mai întîi.. Cezar.. spre Caligula. Scena VIII Caligula se aşază Ungă Caesonia... Toate sînt importante: finanţele. CALIGULA 21 . CALIGULA (continuînd să rida. moralitatea publică. împreună cu Scipio. toţi patricienii. oricum. Te voi lămuri. A fost bun cu mine. M-a încurajat şi ştiu pe de rost cîteva dintre opiniile lui. Dar în aceeaşi clipă. CAESONIA (ridicîndu-se): Nu-i decît un copil. Se opresc... CALIGULA (brutal): Ce vreţi? INTENDENTUL: Eram îngrijoraţi. nu-i aşa că tezaurul e ceva foarte important? CAESONIA: Nu. noi vom da peste cap întreaga economie politică.) în sfîrşit. CALIGULA (izbucnind într-un rîs nestăvilit): Tezaurul? Sigur că da. Susţinea adesea că a-l face pe altul să sufere e singurul mod de a greşi. să ştii că ai de rezolvat cîteva chestiuni privitoare la tezaurul public. de partea cealaltă apar patricieni: şi intendentul palatului.. toţi cetăţenii imperiului care poseda oarecare avere . Voia să fie un om drept. pentru mine-i totuna . am să-ţi împărtăşesc un plan. te căutam. CALIGULA: Pentru că nu te pricepi.CAESONIA: Aşadar. către Caesonia): Draga mea. ţii la el? SCIPIO: Ţin la el. aprovizionarea armatei şi legile agrare! Repet.mică sau mare. în doi timpi.vor trebui. toate sînt de un interes capital şi toate stau pe-acelaşi plan: măreţia Romei şi crizele tale de artrită. intendent. contrariaţi.

(Pauză. Pe măsura nevoilor noastre. ceea ce demonstrează că. eu am hotărît să fiu logic şi. de fapt. SCIPIO: Dar ăsta-i un joc fără limite. în sfîrşit. toată lumea o ştie. CAESONIA (îndepărtîndu-se): Ce te-a apucat? CALIGULA (netulburat): Ordinea execuţiilor n-are. îţi dau trei secunde ca sâ dispari. Cezar. ţi-o jur. De altminteri. E pedagogie. Număr: unu. Caesonia. execuţiile sînt de importanţă egală. CALIGULA: întocmai! E vorba de ceea ce nu-i cu putinţă sau. începînd de azi. cu o expresie de oboseală. Intră Cherea. atunci viaţa omenească n-are nici una. S-a isprăvit cu micile profituri. mai bine zis. Trimite curieri! INTENDENTUL: Cezar. pentru că puterea stă în mîinile mele. crede-mâ! Dovadă c-am acceptat punctul tău de vedere şi mi-am făcut din tezaurul public un obiect de meditaţie.) Vei executa aceste porunci fără întîrziere. Pe de altă parte ia aminte că nu-i mai necinstit sâ-i jefuieşti direct pe cetăţeni decît să strecori taxe indirecte în preţul merindelor de care nu se pot lipsi. o dată cu ei. vom trimite aceste persoane la moarte după o listă pe care vom întocmi-o în mod arbitrar. nu ştiu dacă asta trebuie să ne bucure. sînt la fel de vinovaţi şi unii. A guverna înseamnă a fura. îmi asigură toate şansele pentru a realiza imposibilul... CALIGULA: Nici a mea. INTENDENTUL: Cezar. . Iar noi vom moşteni. contradicţiile. Mă rog pentru sânătatea ta. CAESONIA (cu tristeţe): Caius. Dar presupun că aşa trebuie să trăim. nu-i aşa? CALIGULA: Nu tocmai. voi fura deschis. (Se lasă pe spate. îi voi extermina pe toţi cei care mă contrazic şi. Dar e vorba de felul în care-o faci. Asta e limpede. nu-i cu putinţă! CALIGULA: întocmai! SCIPIO: Nu te mai înţeleg. E recreaţia unui nebun. Intendentul dispare. CALIGULA: încă nu ţi-am dat cuvîntul. Toţi cei care gîndesc ca tine trebuie să admită acest raţionament şi să considere viaţa lor egală cu zero de vreme ce consideră că banii sînt totul.. şi pentru tot timpul care urmează. planul meu e genial. în ceea ce mă priveşte. e vorba sâ facem cu putinţă ceea ce deocamdată nu-i. 6 virtutea unui împărat. cei din provincii — cel mai tîrziu într-o lună. la ce serveşte puterea. către intendent. SCIPIO: Caius... La urma urmei. veţi vedea cît o să vă coste această logică. n-au nici una. Scena X CHEREA: Am aflat că te-ai întors. într-adevăr. vom putea schimba această listă tot arbitrar. CALIGULA: Nici eu nu ştiu.) Am înţeles.) De altfel. nici o importanţă. Scena IX CAESONIA: Nu te mai recunosc! E-o glumă. să-mi mulţumeşti că m-am prins în jocul tău şi joc cu cărţile tale. Scipio. libertatea mea nu va cunoaşte fruntarii.. La nevoie. La nevoie. voi începe cu tine. Sau. Locuitorii Romei sâ-şi semneze testamentele pînâ deseară.INTENDENTUL: Dar. (Cu asprime. mai degrabă. ia aminte! Dacă tezaurul are vreo importanţă. CALIGULA: Nu. CALIGULA: Imbecilule. nu-ţi dai seama. aşa că putem încheia discuţia. prin 22 ALBERT CAMUS simplitatea lui. De fapt. apoi calm. bunăvoinţa mea nu se discută. şi alţii.

de ce să-l mai înmulţim şi noi? CALIGULA: Tu nu poţi să-nţelegi. Haide. E de-ajuns să-mi muşc limba în gură pentru ca totul să devină negru şi oamenii să mă dezguste. să dormi mult. CALIGULA 23 CALIGULA: Nu fi surprins! Nu-mi plac literaţii şi nu le pot suporta minciunile. dacă vrem să trăim în ea. ce dureros e să devii om! CAESONIA: Va trebui să dormi.) O. ştiu că viaţa nu-i bună defel. pieptul. însă. Dar dacă râul există pe pâmînt. (Pauză. trupul nostru e acela care suferă. un împărat care sâ vă-nveţe ce e libertatea. Simt însă cum urcă în mine nişte făpturi fără nume. (S-a ridicat. moartea ei nu trebuie sâ te-alunge pe coclauri. Am un gol în cap şi mi-e greaţă. începe o mare încercare. ai să vezi că lumea îşi va recăpăta vechiul . e gustul acesta din gură. Mă declar nevinovat. Iată ce nu vâ pot ierta. Aceştia ies. Am să-ţi veghez eu somnul. prietenia mă face să rîd. Caius. dar nu ştiam ce-nseamnâ acest cuvînt. şi-ar da seama câ nu valorează nimic şi n-ar mai putea să vorbească. ca şi pe multe altele. Duceţi-vă şi anunţaţi Romei câ-n sfîrşit i s-a adus libertatea şi că. am oroare de martori mincinoşi. o dată cu ea. Caius! Dar încerc să te-nţeleg. Credeam ca toată lumea câ-i o boală a sufletului. Această lume e lipsită de orice importanţa şi numai cine recunoaşte acest adevăr îşi cucereşte libertatea. Cherea. o facem adesea fără sâ ştim. CAESONIA: Fac tot ce vrei tu.) De aceea vă şi urăsc fiindcă nu sînteţi liberi.) Lasă. (Se aşază. Şi a voastră acordă prea mare importanţă fiinţelor şi lucrurilor. Dimpotrivă. Cînd te vei trezi.CALIGULA: Sănătatea mea îţi mulţumeşte. Scena XI CAESONIA: Plîngi? CALIGULA: Da. CALIGULA (s-a întors): Nebuno. trei zile şi trei nopţi la rînd. Nici sînge. Şi ce-i mai îngrozitor. Cherea. Cu atît mai mult. în sfîrşit.) La vîrsta mea. Vorbesc fârâ sâ se-asculte. CALIGULA: Nu pleda. cine-ţi vorbeşte de Drusilla? Nu poţi să-ţi închipui câ un om plînge şi din altă cauză decît din dragoste? 24 ALBERT CAMUS CAESONIA: Iartâ-mă. nici febră — ci toate la un loc. Dacă s-ar asculta. (Femeia se îndreaptă spre el. mă dor braţele şi picioarele. mă iubeai în acelaşi timp şi pe mine. Ce să fac împotriva lor? (Se întoarce spre ea. Caesonia! Ştiam că poţi fi disperat. CHEREA: Dacă minţim. apoi deodată:) Du-te. Bucuraţi-vă c-aveţi. Scipio.) Dar stai lîngă mine. Dar ce importanţă are? Poate c-o să depăşesc starea asta. ce s-a schimbat? Dacâ-i adevărat că o iubeai pe Drusilla. Caesonia. să te laşi în voia sorţii şi să nu te mai gîndeşti la nimic. nici moarte. CALIGULA: Oamenii plîng fiindcă lucrurile nu sînt aşa cum ar trebui să fie. CALIGULA: Minciuna nu-i niciodată nevinovată. Caesonia. Du-te. Caligula s-a întors cu spatele. Ce greu. şterge-o. CHEREA: Şi totuşi trebuie să pledăm pentru această lume. CAESONIA: La urma urmei. (Femeia dă înapoi. cauza a fost audiată. şi să te-aducă înapoi cu faţa asta duşmănoasa. Mă doare pielea. Singurul om liber din întregul Imperiu roman sînt eu. şi tu. nu vreau să te văd! CHEREA: Sînt surprins.

CAESONIA (într-un strigăt): Nu vei putea să negi iubirea. CAESONIA: Aşa gîndeşte omul cînd e nespus de obosit. îţi jur ca toate astea n-au să se schimbe. rugătoare): Pe lume există binele şi râul. voi începe şi eu. Dar va veni o vreme cînd îţi vei recăpăta energia. pe singurul om liber al acestui imperiu! La sunetul gongului.) Vreau să intre condamnaţii la moarte. dacă nu voi reuşi să fac în aşa fel ca soarele să apună la răsărit. la ce mi-ar servi această putere atît de uimitoare. Şi toţi sînt vinovaţi. victime şi vinovaţi. Caesonia. Am nevoie de vinovaţi. atunci. măreţia şi josnicia. CALIGULA (la fel): Voinţa mea e să se schimbe. CALIGULA: Dac-aş şti la ce s-o folosesc! Ce să fac eu cu energia asta. CALIGULA (cu exaltare crescîndă): Vreau să amestec cerul cu marea. Aşa ceva nu-i cu putinţă. le voi arăta ce n-au văzut niciodată. Public. din ce în ce mai tare. la cel mai frumos dintre spectacole. Se repede la gong si începe să izbească în el fără oprire. în sfîrşit. Celălalt are dreptate: tezaurul public! L-ai auzit. în sfîrşit. să te abandonezi. Caesonia. toţi condamnaţi dinainte! Ah. Caesonia. luna aflîndu-se în mîinile mele. imposibilul stăpînind în sfîrşit pâmîntul. (Continuînd să bată. să trăiesc! A trăi. vreau să am publicul meu! Judecători. atunci e posibil ca eu însumi să fiu transformat şi lumea o dată cu mine. de vreme ce nu pot să acţionez asupra ordinii acestei lumi. CALIGULA (izbucnind cu o voce plina de furie): Iubirea. Nu cunosc nebunie mai mare. suferinţa să scadă şi oamenii să nu mai moară? Nu. Caesonia! (A prins-o de umeri şi o scutură. ca să doresc sa fiu egal cu el? Ceea ce doresc eu azi. a trăi înseamnă tocmai contrariul iubirii. din toate puterile mele. la un proces general. mi-e totuna de dorm CALIGULA 25 sau râmîn treaz. zgomot de . nu-i aşa? Totul începe cu asta. CAESONIA: N-ai să izbîndeşti să faci ca un chip frumos să arate urît. martori. Glasuri. oamenii nu vor mai muri şi vor fi fericiţi. dreptatea şi nedreptatea. CAESONIA (ridicîndu-se în Faţa lui. o inimă de om să devină nesimţitoare. spectatori. CAESONIA: Dar asta-nseamnă că vrei să fii egal cu zeii. să fac să ţîşneascâ rîsul din suferinţă. Chiar şi ceea ce e posibil îşi merită dreptul la viaţă. De-acum. dacă nu voi putea să schimb ordinea lucrurilor. să confund urîţenia cu frumuseţea. e mai presus de zei.) Am învăţat că nu valorează nimic. Dar ce este un zeu. CALIGULA: Dar pentru asta trebuie să dormi. acuzaţi. palatul se umple încetul cu încetul de o rumoare care creste şi se apropie. Eu ţi-o spun şi te invit la o sărbătoare fără sfîrşit. Şi-mi trebuie lume.gust. Iau în sarcina mea un regat al cărui rege e tocmai imposibilul. 26 ALBERT CAMUS CALIGULA 27 CALIGULA (bătînd mereu): Să intre vinovaţii. CALIGULA: Şi tu mă crezi nebun. cerul să nu mai fie cer. îi voi oferi acestui secol darul egalităţii. Şi-atunci te vei sluji de puterea ta pentru a iubi din suflet ce mai poate fi iubit. Şi cînd totul va fi netezit.

MUCIUS: De trei ani! PATRICIANUL BĂTRÎN: Pe mine mă face muieruşcă! îşi bate joc de mine! La moarte! MUCIUS: De trei ani! PRIMUL PATRICIAN: De cîte ori iese la plimbare seara. Caligula rîde şi loveşte întruna. şi. Pînâ cînd o să mai înduraţi toate astea? în ceea ce mă priveşte.arme. MUCIUS: De trei ani! PATRICIANUL BĂTRÎN: Nici o scuză pentru aşa ceva. apoi ies.) Mai repede! Acum apropie-te şi tu. CAESONIA: Da. între riscul pe care-l avem de înfruntat şi viaţa asta insuportabilă. CALIGULA (bătînd): Iar tu. Ştii totuşi cine rămîne? Mai apropie-te puţin. CALIGULA (rîde): Vezi. o dată cu ei. o duce pînă-n dreptul oglinzii şi şterge frenetic cu ciocanul o imagine de pe suprafaţa lucioasă. CAESONIA: Neîndurătoare. Uitaţi-vâ! Se înfige înaintea oglinzii într-o atitudine dementă. Caligula izbeşte pentru ultima oară. se întoarce către ei şi-i cheamă. Soldaţii din gardă intră. eu CALIGULA 29 am ales. Caligula. Nimic. stâpînită de groază şi de neputinţă. toate chipurile au dispărut. PRIMUL PATRICIAN: Patricius. absolut nimic. CALIGULA (acelaşi joc): Vei suferi şi tu. spune cu o voce triumfătoare: CALIGULA: Caligula! Cortina ACTUL AL DOILEA Scena I Cîţiva patricieni se află adunaţi acasă la Chema. ţie ţi-a omorît băiatul. CAESONIA (acelaşi joc): Tot. AL TREILEA PATRICIAN: Nu. între două lovituri de gong): Nu-i nevoie să-ţi jur. aşa ceva nu putem ierta. Caesonia! O ia de mînă. Uită-te! Apropiaţi-vă şi voi. Caligula. dar simt că înnebunesc. Lepidus. nu pot să mai şovăi. Caesonia. CALIGULA (acelaşi joc): Vei face tot ce-am să-ţi spun eu. Mă vei ajuta mereu. dar încetează. CALIGULA (acelaşi joc): Rece şi neîndurătoare. CALIGULA (lovind întruna): Vei fi crudă. fiindcă te iubesc. îşi fac apariţia cîţiva patricieni. Caesonia! CAESONIA (tulburată. Scipio. CALIGULA (smintit): Veniţi cu toţii! Apropiaţi-vă! Vă poruncesc sâ v-apropiaţi! (Bate din picior. ţie ţi-a confiscat averea. plini de spaimă. cu groază): Caligula! Caligula schimbă tonul. PRIMUL PATRICIAN: Tot mai şovăiţi? AL TREILEA PATRICIAN: Sîntem cu toţii de partea ta. Jură că mă vei ajuta. Locurile noastre la circ le-a dat plebei. ne pune s-alergăm pe lîngă lectica lui! AL DOILEA PATRICIAN: Şi ne mai spune că goana asta e bună pentru sănătate. pune degetul pe oglindă şi. PRIMUL PATRICIAN: Ne insultă demnitatea. pe cîmp. năuci. Octavius. iar pe noi ne-a împins să ne ba- . apoi înalţă ciocanul. CAESONIA (plîngînd): Crudă. îmi vei da ascultare. nu mai e nimic. Nici o amintire. ţie ţi-a ucis tatăl. ţie ţi-a luat soţia şi-acum a obligat-o să lucreze în casa lui de toleranţă. SCIPIO: Omorîndu-l pe tata. oameni de-ai palatului.) împăratul e cel care vă ordonă sâ v-apropiaţi. tropăituri şi paşi. privind deodată fix. CAESONIA (privind oglinda. el a hotârît pentru mine. (înaintează toţi. Va fi minunat.

ne ameninţă în însăşi esenţa noastră. Dimpotrivă. CHEREA: Nu-i sigur. motivele sînt mari şi-n acest caz vă duceţi sigur la pierzanie. nepăsător. A-ţi pierde viaţa nu-i mare lucru şi. a tuturor. AL TREILEA PATRICIAN: Destul cu vorbăria! CHEREA (ridicîndu-se): Da.tem cu plebea tocmai pentru a ne pedepsi şi mai tare. plini de bărbăţie! Cu îngăduinţa voastră. Căci îşi preschimbă filozofia în cadavre şi. CHEREA: Da. voi avea acest curaj. cel mai smintit dintre tirani. în timp ce ceilalţi se întorc spre el. pleacă. 30 ALBERT CAMUS CHEREA: Cred totuşi că sînt cu voi. nu-i pentru prima dată cînd un om dispune la noi de puteri nelimitate. împăraţi nebuni am mai cunoscut noi. CHEREA: Prieteni. i-atribuiţi motive mărunte. Dar nu pentru aceleaşi motive. spre nenorocirea noastră. PRIMUL PATRICIAN: Vrea moartea noastră. O făclie cade. Iată ce mâ-ngrozeşte la el şi ce vreau să combatem. De asta nici metoda voastră nu mi se pare cea mai bună. dar nu pot admite sâ-şi ducă visul la îndeplinire şi să facă tot ce visează să facă. CHEREA: Nu. fiindcă asta e o treabă secundară. Dar înţelegeţi că nu pentru a apăra micile voastre umiliri. PATRICIANUL BĂTRÎN: E un laş! AL DOILEA PATRICIAN: Un cinic. Şi eu vreau ca lucrurile să fie limpezi. Dar intră Cherea. Dar să constaţi cum. Fiindcă. O masă e dată peste cap. Ci pentru a lupta contra unei idei mari. dar ţine-ţi gura. PRIMUL PATRICIAN: Răzbunarea e o raţiune. şi-o voi împărţi cu voi. AL TREILEA PATRICIAN: îl vedem aşa cum este. AL PATRULEA PATRICIAN: De trei ani! Mişcare dezordonată. nu sînt pentru voi. Teama care vă stăpîneşte azi n-o să vă poată ţine loc de sînge rece şi de curaj. Cherea se duce pînă la masa răsturnată şi se aşază pe un colţ al ei. de va trebui. CHEREA: Vâ-nţeleg foarte bine. cum se distruge însăşi raţiunea noastră de a fi. deşi sînt cu voi. al cărei triumf ar însemna sfîrşitul lumii. dar e pentru prima dată cînd se serveşte de ele fără limită. ajungînd pînă într-acolo încît să nege omul şi lumea. Arme care vîntură prin aer. învăţaţi mai întîi să-l vedeţi cum este şi-atunci veţi putea să-l înfruntaţi mai bine. e o filozofie CALIGULA . Totul e prematur. Dar credeţi c-o să vă lase să intraţi? PRIMUL PATRICIAN: N-avem de gînd să cerem voie. AL TREILEA PATRICIAN: Dacă nu eşti cu noi. PATRICIANUL BĂTRÎN: Un nevolnic. Pot admite să-şi bată joc de voi.se spulberă sensul acestei vieţi. Fireşte. Toată lumea năvăleşte spre ieşire. Nu vă cunoaşteţi adevăratul duşman. calmîndu-le însufleţirea. CHEREA: Iată-vâ. Şi ceea ce detest eu la el e tocmai faptul că ştie ce vrea. destul cu vorbăria. AL TREILEA PATRICIAN: Un măscărici. nu-i chiar atît de uşor pe cît vă-nchipuiţi. Fără raţiune nu se poate trăi. dintr-o dată. pot să iau şi eu loc la mine-n casă? Uşa este închisă. Pe cînd el îşi pune puterea în slujba unei pasiuni mult mai mari şi mai ucigătoare. Dar acesta nu-i destul de nebun. Scena II CHEREA: Unde v-aţi pornit? AL TREILEA PATRICIAN: La palat. iată ceea ce e de neîndurat.

încă o dată vă spun. trompete. face un pas înapoi pentru a-l examina pe un al doilea. îi priveşte din nou. urmaţi de Helicon şi de soldaţi. PRIMUL PATRICIAN (făcînd un pas înainte): Cred că te-am înţeles sau aproape. respectul faţă de muncă se spulberă. CAESONIA (zîmbind): Poate-ar fi mai bine să facem ordine în odaie. Ba chiar sâ-l încurajăm pe această cale. Afară. Şi bine-ai făcut că ne-ai potolit. nu ne băteam. nu voi sluji nici unul dintre interesele voastre. arătînd dezordinea): Vă băteaţi? CHEREA: Ne băteam. să ştiţi că nu sînt cu voi decît pentru un timp. ci o teamă înţeleaptă. nu-i aşa. Dar. Trebuie s-o împingi mereu pe propriul făgaş. să aştepţi ca această logică să devină dementă. veţi mai îngădui ca patricienii să fie siliţi s-alerge în fiecare seară pe lîngâ lectica lui Cezar? PATRICIANUL BĂTRÎN: Veţi mai îngădui să li se spună „scumpa mea"? AL TREILEA PATRICIAN: Să li se răpească soţiile? AL DOILEA PATRICIAN: Şi copiii? MUCIUS: Şi banii? AL CINCILEA PATRICIAN: Nu! PRIMUL PATRICIAN: Cherea. patria întreagă e pîngărită. un nume: „Caligula". CAESONIA: Atunci. Nu ambiţia mă face să acţionez. îşi trece mîna peste ochi şi iese. Pentru noi. n-o veţi distruge atacînd-o pieptiş. aranjează agrafa unuia. momentul prielnic? CHEREA: Da. ca şi noi. Or. frica de acest lirism inuman în faţa căruia viaţa mea nu înseamnă nimic. CHEREA: Trebuie să acţionăm. vorbesc de voi toţi. Virtutea ne cheamă în ajutorul ei. E prea devreme să acţionăm. Fiindcă va 32 ALBERT CAMUS CALIGULA 33 veni o zi cînd se va trezi singur dinaintea unui imperiu plin de morţi şi de rude ale morţilor. cînd n-ai argumente. Vrei să pîndeşti. Să-i organizăm nebunia. Dar esenţialul e că tu consideri. CAESONIA (acelaşi joc): Şi de ce vă băteaţi? CHEREA: Ne băteam pentru nimic. dar faţă de răutatea dezinteresată trebuie să fii viclean. Familia se destramă. împreună cu noi. Caligula se opreşte şi se uită la conjuraţi.31 fără obiecţie. Tirania poate fi combătută. Scenă mută. Scena IV CAESONIA (ironică. să-l lăsăm pe Caligula să continue. Scena III Intră Caligula şi Caesonia. După aceea. chestiunea e înainte de toate morală. CHEREA: Ce nu-i adevărat? CAESONIA: Că vă băteaţi. fără să spună un cuvînt. Lui Caligula nu-i place dezordinea. Dar. vom refuza oare să-i dăm ascultare? Conjuraţi. e mai bine să loveşti fără cruţare. că societatea noastră e zguduită din temelii. CHEREA: Atunci. nu-i adevărat. AL TREILEA PATRICIAN: Atunci trebuie să acţionăm. şi vă vorbesc foarte cinstit. Tăcere. cîtă vreme această putere nedreaptă se află în plină vigoare. Apoi. Trece în tăcere de la unul la altul. Urale generale. din gură în gură. doresc numai să-mi regăsesc liniştea într-o lume din nou coerentă. ai vorbit bine. şi poporul ar fi azi împotriva noastră. HELICON (către patricianul bătrîn): Pînâ la urmă o să-l scoateţi .

am hotârît să-mi reduc personalul casei şi să eliberez cîţiva sclavi. (Către ceilalţi. HELICON: Cu toate astea. tot complotaţi voi. în acest timp. Fiindcă veni vorba de justiţie. fireşte. CALIGULA (bine dispus): Ei.) Nu mâ-ntrebaţi de ce trebuie să moară? Tăcere generală. CALIGULA (către Caesonia): Care-i pedeapsa cuvenita sclavilor leneşi? CAESONIA: Biciul. mai ales. dar Caligula îl opreşte. au vocaţie! Robia li se va potrivi. Ce-şi închipuie el? HELICON: Nu-şi închipuie nimic. veţi vedea că-i mai uşor să cobori scara socială decît s-o urci. sclavii au adus de mîncare. Dacă mai progresează puţin.) Pînă la urmă aţi înţeles că nu-i nevoie să faci ceva ca să mori. HELICON: Haideţi. văd că deveniţi inteligenţi.) Mi se pare mie sau chiar şi-au pierdut îndemînarea? HELICON: La drept vorbind. (Confidenţial. De ieri însă nu mai e suficientă nici obişnuinţa. hai.) Rufius e cavalerul care trebuie să moară.din sărite pe omul ăsta! PATRICIANUL BĂTRÎN: Dar ce i-am făcut noi? HELICON: Nimic. 34 ALBERT CAMUS CALIGULA: Hai. Să nu le cerem prea mult. tocmai asta e. ca să faci dintr-un senator un muncitor. nici n-au avut-o vreodată decît pentru a lovi sau a porunci. Va trebui s-avem răbdare. la drept vorbind. sînt mulţumit de voi. (Pauză. încît devine insuportabil. zău aşa.) Cherea. după cum ştiţi. Ah! Mare noroc pe Rufius că mi se face atît de repede foame. Senatorii se mişcă. mi-am îngăduit să-ţi invit nevasta. . daţi-vă puţină osteneală! Şi metodic. Nu-i chiar atît de rău. cred. Deşi presupun că. Apare un sclav. Fiţi buni de pregătiţi masa şi serviţi! Senatorii se privesc şi şovăie. imperiul se prăbuşeşte. Intendentul bate din palme. metodic! (Lui Helicon. E chiar fantastic cît de neînsemnaţi puteţi fi. Scena V CALIGULA (către patricianul bătrîn): Bună ziua. puţina bunăvoinţa! De altfel. au început să şi transpire. acum arată prea inteligenţi şi n-o să vrea să se mai bată. (Ciuguleşte o măslină.) Uite. (Un senator se şterge pe faţă. CALIGULA: Şi tare mi-e teamă că vreo douăzeci. CALIGULA: Bun. o să reuşească. Caligula intră şi observă. Puneţi-vâ în locul lui Caligula.) Ceva însă. HELICON: Desigur! Ce mai armată! Dar dacă ţii la părerea mea. Se pun pe lucru. E o etapă. ezitînd. nu-i aşa? PATRICIANUL BĂTRÎN: Dar nu-i adevărat. îi şi place un pic. o clipă de justiţie e totdeauna bine venită. îţi trebuie o zi ca să faci un senator şi zece ani ca să faci un muncitor. După opinia mea. scumpa mea. asta-i tot. Şi-apoi. Nu-i aşa. Helicon? Se opreşte din mestecat şi se uită la meseni cu un aer şugubăţ. m-am hotârît să-mi refac forţele în casa ta. Senatorii se grăbesc şi încep s-aşeze masa destul de stîngaci. Soldaţi. Mă văd deci în dezolanta situaţie de a proceda la reduceri de personal. domnilor. ajutaţi-mâ să fac ordine. iar pe voi să vă trec în slujba mea. va trebui să ne grăbim: m-aşteaptă o execuţie. (Pauză. ştie. Mucius. finanţele statului se ţineau pe picioare numai prin puterea obişnuinţei. CALIGULA: O clipă! Domnilor. Dintr-un spirit de sacrificiu pe care sînt convins c-o sâ-l apreciaţi. Haide.

Se vede cit de colo că împăratul se poartă urîtla masă. Lepidus. ce mult îmi place cînd faţa dezminte chinurile inimii! Faţa ta e tristă. neamestecat cu nimic. Lepidus. bun. Lasă că spun eu atunci. tu nu eşti prost dispus. CALIGULA (brutal): Pari prost dispus. CALIGULA (răstumîndu-se pe patul său. nimic nu mai are sens. Caius. să stea în stînga mea. (Cu o mînie nemăsurată. CALIGULA (din ce în ce mai bucuros): Ah. într-un nestăvilit hohot de ris): Poftim. Şi trimite-o. să-şi scuipe resturile de carne pe tavă. Haide. îşi vor putea juca rolurile ca nişte marionete. dim. Totul dispare în faţa fricii. Nimic nu-l obligă să-şi azvîrle sîmburii de măslină în farfuria vecinilor apropiaţi. Caesonia. Oricum. Cherea? Eşti cam tăcut. Ce-i cu tine. la fel şi ceilalţi. MUCIUS (în silă): Porunceşte. destins. Mucius. în afară de Caligula şi de Caesonia. unul dintre cele mai rare sentimente care-şi trage nobleţea din burtă. mai întîi. să se scobească în dinţi cu unghiile şi să se scarpine cu voluptate în CALIGULA 35 cap.) Dacă n-ar fi decît pentru cel de-al doilea băiat al tău. (Bea. Cinste. Lepidus.) Acum să vorbim de altceva. opinie publică. Cezar. nu-i aşa? (Privire încruntată. Dar se opreşte deodată din mîncat şi-şi pironeşte privirea asupra unuia dintre meseni. Caesonia.) De altfel. Ridicaţi-vâ. rîdeţi! (Loveşte cu pumnul în masă. Fără protocol.) Vreau.. Toată lumea se ridică. în timpul acestei scene. Nostim. Pe un ton prietenesc.. aşezaţi-vă la întîmplare. mare noroc mai are şi Rufius ăsta! Deşi sînt convins că nici n-o să aprecieze acest mic răgaz.CALIGULA: Perfect. la nimeni nu ţin mai mult decît la tine. cîteva ore smulse morţii sînt de nepreţuit. De-ndatâ ce-mi vei permite. Caius.) A fost odată un biet împărat pe care nu-l iubea nimeni. nu-i aşa? Nu rîzi. Dar împăratul îl iubea pe Lepidus şi i-a omorît pe cel mai mic dintre băieţi tocmai pentru a-şi smulge din inimă această iubire.) Fireşte că nu-i adevărat. . Caius. Caius. dimpotrivă. Dar ai să rîzi. m-auziţi. Aş prefera să-l ascult pe prietenul nostru.) Vreau ca toată lumea să rîdă.. nu-i aşa? LEPIDUS (cu hotărîre): Dimpotrivă. CALIGULA: Minunat! (Bea. Şi totuşi. (Schimbînd tonul. (Visător. isprăvile astea din timpul mesei le face cu multă simplitate. înţelepciunea naţiunilor. CALIGULA (încîntat): Dimpotrivă! Ah. Poftiţi. Dar inima ta? Dimpotrivă. Lepidus. O să ne odihnim. Lepidus. Atunci taci. Nu rîde nimeni? Atunci ascultaţi. (Din nou zîmbitor. Şi totuşi. Mănîncă. Lepidus. şi voi toţi. LEPIDUS (obosit): Dimpotrivă. apoi sugerînd:) Dim. Hai să rîdem împreună. respectabilitate. acest 36 ALBERT CAMUS frumos sentiment dezinteresat şi pur.) Acum ascultă. Nu cumva pentru că ţi-am omorît băiatul? LEPIDUS (înăbuşit): Defel. vreau să vă văd rîzînd. CHEREA: Sînt gata să vorbesc. vorbeşte-ne de soţia ta. CALIGULA: Perfect. Frica. (îşi trece mîna peste frunte şi bea. CALIGULA: Ei bine. Şi tu. hei. uită-te la ei! Totul s-a răsturnat.. vrei? Şi spune-mi o istorioară hazlie! LEPIDUS (care şi-a supraestimat forţele): Caius! CALIGULA: Bun. actorii.

Se ridică şi-o trage după sine. am de dat cîteva instrucţiuni. CAESONIA: Foarte interesant. Mucius o serveşte în tăcere. Dar îmi place că pasiunea voastră pentru artă vă-mpinge pînă la schimburi de pumni. Nici o importanţă. CHEREA (mîncînd): E ceva adevărat în această opinie. îţi înapoiez nevasta. Moment de stînjenire. Mucius s-a ridicat. Din ce în ce mai satisfăcut. Chiar Caligula mi-a spus că nu există pasiune profundă fără oarecare cruzime. Ar ieşi o operă de nepreţuit. De altfel. n-are nici o importanţă. aş mai gusta o picătură din acest excelent vin. 38 ALBERT CAMUS CALIGULA 39 Scena VIII CAESONIA (către Mucius. Nu credeţi şi voi? PATRICIANUL BĂTRÎN: Caligula e un psiholog pătrunzător. să dăm atenţia cuvenită dorinţelor imperioase cu care ne-a înzestrat natura. CALIGULA: Frumoaso. CHEREA (acelaşi joc): Nimic mai firesc. pe soţia lui Mucius. Iese repede. umărul sting. dar o iubesc. CAESONIA (binevoitoare): O! Mucius. O să vină lîngă tine. v-asigur. tocmai mi-am adus aminte că am de rezolvat cîteva chestiuni de stat. şi anume dacă poezia trebuie să fie ucigătoare sau nu.Soţia lui Mucius vine alături de Caligula. mai întîi. totul a pornit de la discuţia pe care o purtam. Dialogul care urmează e. Scaunele scîrţîie. Dar. AL DOILEA PATRICIAN: Ar trebui sâ-şi consemneze toate ideile astea. Deşi asta depăşeşte. CHEREA: Şi unde mai pui că şi-ar găsi o ocupaţie. bineînţeles. palid. înţelegerea mea de femeie. prietene. voi nici nu sînteţi capabili de vreun act de curaj. oarecum. voi complotaţi. Cherea! Ce-ar fi să-mi spui acum de ce vă băteaţi adineauri? CHEREA (rece): Scumpă Caesonia.) De fapt. Scena VII Intră Caligula şi soţia lui Mucius. nu-i aşa? Puneaţi şi voi la cale o mică conspiraţie. Dar ce sentiment banal ! (A şi tras femeia cit mai aproape de el şi-i linge. CALIGULA: Bineînţeles. CALIGULA: Mucius. CALIGULA 37 Supus. HELICON: Nici dragoste fără un pic de viol. MUCIUS (cam pierdut): Soţia mea. într-o cameră alăturată. forţat.. Trebuie sa se ocupe şi bâtrîneţea cu ceva. Fiindcă se vede cît de colo că are nevoie de distracţii. oarecum. rămas în picioare): Acest mare tratat va . Dar mă iertaţi. A. cum de poţi?. Rîs general. CAESONIA (continuînd să mănînce): Veţi fi încîntaţi să aflaţi că s-a şi gîndit la lucrul ăsta şi că-n prezent chiar scrie un mare tratat. distrat. nu? PATRICIANUL BĂTRÎN: Caius. CAESONIA: Ei bine. cînd am intrat aici.. Scena VI Mucius schiţează intenţia să se ridice. PRIMUL PATRICIAN: Şi ne-a vorbit cu atîta elocinţâ despre curaj.

. INTENDENTUL: Dar. toată lumea e supusă lui Caligula. paragraful unu. Mucius stringe pumnii şi deschide gura. Ai să-l găseşti în cameră. n-am chiar atîtea mijloace pentru a dovedi câ sînt liber.) Aplicâ-i geloziei aceasta maximă şi-ai sâ crezi. Ceilalţi ies încet. CALIGULA: De mîine începe foametea.. CALIGULA: Să fim generoşi. Am mari griji din cauza ei.fi la înălţimea celor mai celebre. vei închide hambarele publice. Intendent. sînteţi liberi. CAESONIA: Aşa cred şi eu.) Oricum. CHEREA: Trebuie deci sâ deducem că tratează chiar despre puterea ucigătoare a poeziei. Şi-acum.. Am şi semnat decretul. HELICON (se ridică şi recită mecanic): „Execuţia uşurează şi eliberează. hai. (Visător. şi Octavius! Mereia. MUCIUS (privind tot timpul la uşa pe unde a ieşit Caligula): Şi despre ce e vorba în el. frumoaso! Numai că. Caius." CALIGULA (rîzind): Ce ziceţi de asta? Răbdare. Deci. Or. Ce nu merge? Personalul e lipsit de calităţi? . de asemenea. Caesonia totuşi sâ rămînă! Şi Lepidus. CALIGULA (cu forţă şi precizie): Ţi-am spus câ de mîine începe foametea. Scena LX Intră grăbit Caligula. nimeni nu se-ndoieşte de asta. cît şi în intenţiile ei. Plictisitor. Şi e vinovat fiindcă e supusul lui Caligula. şi voi opri dezastrul cînd voi avea eu poftă. CALIGULA: Iertaţi-mă. asta o sâ-i dea de lucru. E o chestie de timp şi de răbdare. Ea e universală. Aş vrea să discut cu voi despre organizarea casei mele de toleranţa. titlul acestei lucrări o sâ vă cam tulbure. fârâ-ndoială. INTENDENTUL: Dar poporul o sâ murmure. De unde reiese că toată lumea trebuie să moară. care o sâ vâ placă grozav. întăritoare şi dreaptă. domnilor.. CALIGULA (foarte repede): Să mîncâm domnilor! Ştiţi câ eu şi Helicon muncim pe rupte? Punem la punct un mic tratat despre execuţie. (Explicînd celorlalţi-) La urma urmei. Toată lumea ştie ce înseamnă foametea. Scena X CHEREA: La ordinele tale. CAESONIA: Da. (Cu o privire către Mucius. dar firesc. Caligula îl urmăreşte pe Mucius cu privirea.. grozav am mai brodit-o! Vreţi să vă spun ceva? E lucrul pe care-l admir cel mai mult la voi. PATRICIANUL BĂTRÎN (cu voie bună): Ei bine! Cum spunea Cherea. e un dezastru. Mucius. Totdeauna eşti liber pe spinarea cuiva. ce urît lucru sâ fii gelos! Să suferi din vanitate şi imaginaţie! Să-ţi vezi nevasta. Cherea nu mai are nevoie de voi. atît în aplicaţiile. CHEREA: Ce titlu are? CAESONIA: Sabia.. HELICON: Admiţînd că vi se cere părerea. capitolul trei. De mîine începe dezastrul. Omul moare pentru câ e vinovat. dar şi treburile statului sînt urgente. Helicon! Sâ le dezvăluim şi lor micile noastre secrete. toată lumea e vinovată. Caesonia? CAESONIA (nepăsătoare): O! Asta mă depăşeşte. Dă-i drumul.

CALIGULA (înaintează spre el.. îndepărtîndu-i pe ceilalţi. CHEREA: Clar ca lumina zilei. cum se operează în regimurile republicane. într-un colţ. Eu am băut prea mult vin şi mă cam ia cu somn. şi-i miroase gura): Nu. Mă spionezi. după douăsprezece luni. Tăcere. luaţi seama. CALIGULA: Nici vorbă. Mereia se depărtează. Mă bănuieşti. 40 ALBERT CAMUS CALIGULA: Mereia. asta-i o contra-otravă. CHEREA: Nu văd legătura. care. n-ai încredere în mine. Se întinde în pat şi închide ochii. MEREIA: Da. CALIGULA: Nu. Mă sufoc noaptea şi mă-ngrijesc de foarte multă vreme. aşa c-o să vi-l expună ea. fireşte! Dar trebuie să scoatem banii din cifra de afaceri. voi avea nevoie de o părere fără patimă. scoate un mic flacon si bea o înghiţitură. ţi-aş spune că nu trebuie să te atingi de tarife. pe toţi zeii! CALIGULA: Mă suspectezi. ţi-e frică să nu fii otrăvit? MEREIA: Astma mea. Esenţial e ca el să poată alege. tu faci tot ce-i cu putinţă ca să te împotriveşti voinţei mele. CAESONIA: Aşa cred. Această distincţie se va chema Ordinul Eroului Civic. Caesonia şi Cherea s-au refugiat în spate. (Matematic.. MEREIA: Nici gînd. Doar Lepidus urmăreşte . n-a obţinut decoraţia va fi exilat sau executat! AL TREILEA PATRICIAN: De ce „sau executat"? CAESONIA: Caligula spune că asta n-are nici o importanţă. MEREIA: Atunci de ce mi-ai spus să râmîn? CALIGULA: Fiindcă. CHEREA: Caius. e mult mai cinstit să taxezi viciul decît virtutea. Cetăţeanul care. CHEREA: Bravo! Şi astfel tezaurul public se umple din nou.. există. CALIGULA: Şi de-ndatâ ce crezi că eu am luat hotârîrea să te otrăvesc. Caius. dacă-mi dai voie să vorbesc cu patimă. îţi arde de glumă. e limpede că-mi atribui intenţia de-a te otrăvi. Cu alte cuvinte.. CAESONIA: E foarte simplu. Să spunem lucrurilor pe nume: ţi-e frică să nu te otrăvesc. Dată fiind vîrsta ta. Caius. MEREIA: Trebuie să măreşti tarifele. dar încasările merg prost.CALIGULA: Nu.. CAESONIA: Şi totuşi. MEREIA: Caius! CALIGULA (cu asprime): Răspunde.) Dacă iei o contra-otravă. ce bei tu acolo? MEREIA: Contra astmei. CALIGULA 41 MEREIA: Da' de unde. ai pierdut ocazia să taci. CALIGULA: Aşadar. într-un mod foarte moral. De altminteri. încă de la începutul scenei. numaidecît. îi va recompensa pe cetăţenii care vor frecventa cel mai des casa de toleranţă a lui Caligula. chestiile astea nu te interesează şi nu-ţi cer părerea. Caligula întredeschide ochii şi se uită la bătrînul Mereia. Am uitat să vă spun că recompensa va fi decernată lunar. după verificarea bonurilor de intrare. vreau să zic.. HELICON: Şi. I-am explicat Caesoniei planul meu. Caligula instituie o nouă decoraţie. CALIGULA (tot culcat): Mereia. Nu.

un revoluţionar. cred c-ar trebui scos leşul afară. E prea urît! Cherea şiLepidus apucă trupul şi-l trag în culise. CAESONIA (eliberîndu-l): Atunci. CAESONIA: Vrei să-l omori? TÎNĂRUL SCIPIO: Da. Ascultâ-mă cu atenţie. una singură te onorează — cea de a doua. ce zici de logica mea? MEREIA: Este. întinzîndu-i un fragment din flaconul lui Mereia): Ce-i asta? Contra-otravă? CAESONIA (liniştită): Nu. CAESONIA: îl urăşti? TÎNĂRUL SCIPIO: Da. asta implică din partea ta o revoltă. De aceea te voi condamna numai pentru a doua crimă. A-l omorî . Caligula. Asta-i frumos. Poftim! (îi întinde o fiolă. vei muri ca un bărbat. şi tu mă suspectezi pe nedrept — pe mine. îi înfige fiola între dinţi şi i-o sparge cu lovituri de pumn. ştergîndu-şi mîinile fără contenire. Tot acolo ar fi ajuns. Iese brusc. apoi cu simpatie. iar tu încerci să mi te împotriveşti. mă iei drept un imbecil. CALIGULA: Şi a treia crimă. Fiindcă te-ai răzvrătit. dă să se retragă. după o tăcere de o clipă): Nu face nimic. Mereia încearcă atunci să fugă. mîinile. După cîteva convulsii. Mereia. Zguduit de plîns. Eşti o căpetenie de oameni. Caligula se ridică şi-şi şterge. Intră tînărul Scipio. dintr-un salt sălbatic pînă spre mijlocul scenei. Zărind-o pe Caesonia. haide. (îi ridică bărbia şi-l priveşte în ochi. mecanic. Dar.. Din aceste crime. Caligula îl înhaţă. CALIGULA (către Caesonia.. dar tu. Mai devreme sau mai tîrziu. CHEREA: Trebuie să fim două sute.) Ei. nu şi pentru celelalte. Mereia moare.) Bea această otravă. Ori eu vreau cu adevărat acest lucru. îl aruncă într-un jilţ şi. Dar nu se aplică situaţiei de faţă.) Mereia. CALIGULA (din ce în ce mai precis): Aşadar. Caligula se uită la bătrîn cu satisfacţie. după o luptă de cîteva clipe. CALIGULA 43 CAESONIA: Apropie-te. (Pauză. în tot timpul acestei tirade. Medicament contra astmei. Rece.. gînganie. 42 ALBERT CAMUS CALIGULA: Nu-mi mulţumi. Mereia s-a făcut tot mai mic în scaunul lui. cu un aer agitat.) Caius l-a ucis pe tatăl tău? TÎNĂRUL SCIPIO: Da. două crime plus această alternativă din care nu vei putea ieşi: ori eu n-aveam de gînd să te omor. E foarte firesc. ţin foarte mult la tine. (Cu tristeţe. LEPIDUS (către Cherea): Va trebui să ne grăbim. pentru că din clipa în care-mi atribui mie o hotarîre. Scena XI LEPIDUS (consternat): Acum ce facem? CAESONIA (simplu): Mai întîi. Pauză. Caius. riguroasă. Mereia refuză clătinînd din cap. te împotriveşti planurilor mele. împăratul tău. CALIGULA (uitîndu-se la Mereia.înspăimîntat dialogul. CALIGULA (pierzîndu-şi răbdarea): Haide. cu faţa plină de spumă şi de sînge.. de ce mi-o spui? TÎNĂRUL SCIPIO: Fiindcă nu mi-e teamă de nimeni.

că l-ai putea omori pe Caligula. Dar vreau să-ţi spun ceva sau. CAESONIA: Ai dreptate. De altfel. Ştiu. şi că el n-ar privi defel cu ochi răi lucrul acesta. Gîndeşte-te la această gură plină de sînge şi la urletele lui de fiară torturată.) Numai ura îi face pe oa- . HELICON: Ştiu că zilele trec şi trebuie să ne grăbim să mîncâm. osdlînd între ură şi nici el nu ştie ce): Am scris cîteva poeme. căruia i s-a smuls limba din gură. Dar e un cuvînt care. dacă ar fi ascultat cu adevărat. (Se opreşte o clipă.) Ce mai faci? Tot mai scrii? Ai putea să-mi arăţi şi mie ultimele tale lucrări? TÎNÂRUL SCIPIO (jenat. Iar eu nu mă pricep la poezie.sau a fi omorît sînt două modalităţi de a sfîrşi. Iese Helicon. de asemenea. Cezar. CAESONIA: Şi-acum ascultă-mâ: încearcă de-l înţelege. de asemenea. (Ducîndu-se încet spre el. pe un ton de ironie şi răutate): Mă consolează că nu sînt Cezar. TÎNĂRUL SCIPIO (cu toată forţa urii): Da. a vindecat răni şi mai grave. Ce ţi-a făcut ţie natura? TÎNĂRUL SCIPIO (revenindu-şi. CAESONIA: Acum gîndeşte-te la Caligula. CALIGULA: A! Şi crezi c-ar putea să mă consoleze şi pe mine că sînt? TÎNĂRUL SCIPIO (acelaşi joc): Pe legea mea. Intră Helicon. Mai întîi. ar împlini singura revoluţie definitivă din lumea asta. gîndeşte-te la chipul desfigurat al tatălui tău. CAESONIA: Ascultâ-mă numai! Cuvîntul pe care vreau să ţi-l spun e greu de înţeles şi-n acelaşi timp evident. TÎNĂRUL SCIPIO: Da. Iese. Intră Caligula. ce-ar fi să te duci să mănînci? TÎNĂRUL SCIPIO: Ajută-mă! 44 ALBERT CAMUS HELICON: E primejdios. Mi se pare că despre natură. Ştii o mulţime de lucruri.. mai degrabă. Cezar. TÎNĂRUL SCIPIO: Atunci spune-l! CAESONIA: Nu încă.. TÎNĂRUL SCIPIO: Ce-i mai bun în mine e ura. poete. CALIGULA (mai degajat): Frumos subiect. aş vrea să stau de vorbă cu ce-i mai bun în tine. Scena XII CAESONIA: Vino aici. TÎNĂRUL SCIPIO: Ai putea să m-ajuţi. de parcă s-ar gîndi ce atitudine să adopte. TÎNĂRUL SCIPIO: Ce vrei? Scena XIII HELICON: Se-ntoarce Caligula. Fiindcă l-am omorît pe tatăl tău? Dacă ai şti totuşi cît de potrivit e cuvîntul! Răni! (Schimbînd tonul. n-am să te trădez. lăsîndu-l pe tînărul Scipio descumpănit. CALIGULA (cu o simplitate stranie): Răni? Spui asta cu răutate. porumbelule. Scena XIV CALIGULA: A! Tu erai. Şi vast.) E cam mult de cînd nu te-am văzut. tu n-ai să mă trădezi. CALIGULA: Despre ce? TÎNĂRUL SCIPIO: Nu ştiu.

CALIGULA: Spune-mi. apoi îl prinde brusc de mîini şi-l trage cu forţa la picioarele lui. cam aşa ceva. CALIGULA: . CALIGULA: Citeşte-mi şi mie poemul. CALIGULA: Nu ţi-l aminteşti? TÎNĂRUL SCIPIO: Nu. nu se va mulţumi niciodată cu natura. de vreme ce în mine toate capătă chipul iubirii! CALIGULA (tot mîngîietor): Asta-i virtutea sufletelor mari. CALIGULA: Apoi? TÎNĂRUL SCIPIO: Şi despre această clipă fermecată. Cezar. TÎNĂRUL SCIPIO (crispat): Ţi-am răspuns la întrebarea despre natură. cînd cerul încă auriu se cufundă pe neaşteptate şi.. şi asta. CALIGULA 45 Caligula s-aşază. Tu nu poţi înţelege asta..... (Schimbînd deodată tonul. ne arată cealaltă faţă a lui. arbori şi ape cu care pâmîntul umple noaptea. Scipio.cîntecul greierilor şi potolirea arşiţei.. TÎNĂRUL SCIPIO (surprins. . TÎNĂRUL SCIPIO: Vorbeam despre un anume acord între pămînt. CALIGULA (întrerupîndu-l. ce cuprinde. nu ştiu. TÎNĂRUL SCIPIO: . şi despre această fugară şi răscolitoare linişte pe care o aduce cu sine amurgul.. se uită la Scipio. Tu eşti la fel de curat în bine.. îi cuprinde capul în mîini. De-aş putea dobîndi şi eu transparenţa ta... într-o clipă. TÎNĂRUL SCIPIO (fremătînd.. Poate fiindcă iubim amîndoi aceleaşi adevăruri. îşi lipeşte capul de pieptul lui Caligula): O... 46 ALBERT CAMUS TÎNĂRUL SCIPIO: Da.. pe cît sînt eu de curat în rău.. TÎNĂRUL SCIPIO (stăpîn pe sine): .. între pămînt şi picior.. TÎNĂRUL SCIPIO (acelaşi joc): Da. cîinii. CALIGULA: Nu.şi drumurile cufundate în beznă. CALIGULA: Ei bine? TÎNĂRUL SCIPIO: Nu. furat):. scîrţîitul celor de pe urmă care.. Tu aparţii altei lumi.meni inteligenţi. Dar îmi cunosc prea bine tăria pasiunii pentru viaţă. TÎNĂRUL SCIPIO (ceva mai relaxat): Da. printre măslini şi arbuşti de fistic.. Dar dacă ţii la părerea mea...şi despre unduirea colinelor romane. Chiar aşa! Dar cum de-ai ghicit? CALIGULA (strîngîndu-l pe Scipio la piept): Nu ştiu. CALIGULA: încearcă. TÎNĂRUL SCIPIO (tot ţeapăn şi parcă regretînd): Vorbeam despre. ca nişte ierburi putrede.) Poemul tău trebuie să fie frumos. CALIGULA: Despre aceste miresme de fum. şovăie şi continuă): Da. CALIGULA: Continuă.... TÎNĂRUL SCIPIO: Ba pot sâ-nţeleg. glasurile cîmpenilor. da.despre ţipătul lăstunilor sub bolta cerului verde. ce-mi pasă. CALIGULA: De ce? TÎNĂRUL SCIPIO: Nu-l am la mine. E ceva în mine. TÎNĂRUL SCIPIO: Te rog. CALIGULA: . cel puţin. ca un lac de tăcere.. nu... spuzită de stele strălucitoare..

De cîte ori se simt prea obosiţi. Dar mai sînt şi cei pe care i-ai iubit. TÎNĂRUL SCIPIO: în viaţa ta nu-i nimic asemănător. Singurătatea mea e plină de scrîşniri de dinţi şi răsună toată numai de zgomote şi de strigăte stinse. singurătatea nu mi se umple decît cu mirosul acru de plăcere al subsuorilor femeii care zace prăbuşită alături. Tînărul Scipio trece în spatele lui Caligula şi se apropie şovăind. fără să se întoarcă. ce monstru spurcat! Iar ai jucat teatru. în sfîrşit. Singurătatea? Dar care? Ah! CALIGULA 47 Tu n-ai de unde şti că niciodată nu eşti singur! Că peste tot ne-nsoţeşte aceeaşi povară a viitorului şi a trecutului! Că vin după tine toate făpturile pe care le-ai omorît. TÎNĂRUL SCIPIO: De-ai şti ce milă mi-e de tine şi cît de mult te urăsc! CALIGULA (mînios): Taci odată! TÎNĂRUL SCIPIO: Şi ce dezgustătoare trebuie să-ţi fie singurătatea! CALIGULA (izbucnind. tufele şi şleahta zeilor. sînt regretele şi dorul. cînd peste noi se lasă noaptea şi cînd am impresia că percep cîte ceva din mine. ce parcă pluteşte între viaţă şi moarte. o cuprinde într-ale sale. cei care la rîndu-le te-au iubit. Cortina se ridică pe un soi de sărbătoare de bîlci.) Singurătatea! Nu. tot dînd înapoi din faţa lui Caligula. Arată extenuat. cum e singurătatea mea de acum. TÎNĂRUL SCIPIO: Ce anume? CALIGULA (încet): Dispreţul. TÎNĂRUL SCIPIO (acelaşi joc): Ce suflet hidos şi însîngerat trebuie să ai! O! Cum te-or mai fi chinuind atîta ură şi răutate! CALIGULA (blînd): Acum taci. Scipio. se-aruncă asupra lui şi-l prinde de gît. Cortina CALIGULA 49 ACTUL AL TREILEA Scena I înainte de ridicarea cortinei. Tăcere îndelungată. . după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată. chiar dacă tu nu i-ai iubit. întinde o mînă spre Caligula şi o pune pe umărul lui. Ai jucat teatru. Scipio. TÎNĂRUL SCIPIO: O! Ce monstru. pe care-l priveşte cu intensitate. CALIGULA: E-adevărat. aş putea-o gusta pe cea adevărată. ar fi încă uşor. tristeţea şi blîndeţea. un refugiu tăcut? CALIGULA: Cred că da. Vorbeşte cu o voce surdă. Iar alături de femeile pe care le mîngîi. îl scutură): Singurătatea! Ştii tu ce-i singurătatea? Numai pe a poeţilor şi pe a nevolnicilor o ştii. Asta-i ajută să continue. Caligula. TÎNĂRUL SCIPIO: Toţi oamenii au în viaţă o sursă de duioşie. da? Şi eşti mulţumit de tine? CALIGULA (cu puţină tristeţe): E şi ceva adevărat în ceea ce spui. zgomot de ţimbale şi de tobă. Am jucat teatru. Şi dac-ar fi numai atît.CALIGULA: îi lipseşte sîngele. ceva ca apropierea lacrimilor. Scipio se dă fulgerător înapoi şi se uită la Caligula cu groază. se-ntorc la ea. (îi dă drumul şi revine la locul său. tăcerea şi foşnetul unui copac! (Se aşază cu o neaşteptată oboseală.) Singur! Ah! Cel puţin dacă-n locul acestei singurătăţi otrăvite de fantome.

intrigile. sărată şi înspumată. Apropiaţi-vă.. intimităţile şi lacrimile lui." CAESONIA: „... costumat grotesc în chip de Venus.." CAESONIA: „Tu. pe o mică estradă.. Instrumentiştii.... vîscoasâ şi amară. Caius. apare pe un piedestal." PATRICIENII: „. domnilor! Adoraţi şi daţi-vâ obolul! Misterul ceresc e azi la-ndemîna tuturor pungilor. Apropiaţi-vâ. Apropiaţi-vă! Apropiaţi-vâ! Veţi afla întregul adevăr despre zeii voştri! Ţimbale. secretele divine sînt oferite tuturor privirilor. un dezgust şi o însufleţire... Printr-o favoare specială acordată binecuvîntatei domnii a lui Caligula. CAESONIA: Adoraţi şi daţi-vâ obolul. de fiecare parte.. în afară de Scipio.. fulgerul (sclavii aprind focuri artificiale). trăsnetul (se agită un butoi plin cu pietre).. cu spatele la spectatori.." CAESONIA: „Născută din valuri. destinul însuşi în marşul sâu triumfal. un dezgust şi o însufleţire.în centru. Ţimbale." 50 ALBERT CAMUS CALIGULA 51 PATRICIENII: „Dezvăluie-ne nouă că adevărul acestei lumi e lipsa oricărui adevăr.. Ţimbale.) Zeii au coborît din nou pe pămînt. o draperieîn faţa căreia." CAESONIA: „învaţă-ne pe noi indiferenţa care face să renască iubirile.. supranumit Caligula... cîţiva patricieni şi tînărul Scipio.. Aşezaţi pe scaune. le-a împrumutat propriu-i chip omenesc. se prosternă) şi repetaţi după mine rugăciunea sacră către Caligula-Venus: „Zeiţă a durerilor şi a dansului.." PATRICIENII: „învaţâ-ne pe noi indiferenţa care face să renască iubirile. Mişcare de sclavi care aduc pe estradă tot felul de obiecte. domnilor! Reprezentaţia începe... CALIGULA (amabil): Azi sînt Venus. HELICON: O reconstituire impresionantă prin adevărul ei. muritori de rînd. HELICON (declamînd pe un ton de bîlci): Apropiaţi-vâ! Apropiaţi-vâ! (Ţimbale.. Decorurile maiestuoase ale puterii divine coborîte pe pămînt. care eşti ca un rîs şi un regret. vîscoasă şi amară." CAESONIA: „Dezvăluie-ne noua că adevărul acestei lumi e lipsa oricărui adevăr. care eşti ca un rîs şi un regret.. Prosternaţi-vă (toţi. sărată şi înspumată. o realizare fără precedent. HELICON: Olimpul şi culisele lui.." PATRICIENII: „Zeiţă a durerilor şi a dansului. CAESONIA: Apropiaţi-vâ. Ţimbale.. miracolul sacru se desfăşoară chiar sub ochii voştri." PATRICIENII: „Născută din valuri. Apropiaţi-vâ şi priviţi! Trage draperia într-o parte şi Caligula.." CAESONIA: „Şi dâ-ne nouă puterea de-a trăi la înălţimea acestui . CAESONIA: Adoraţia începe. Cezar şi zeu. se află Helicon şi Caesonia. o atracţie senzaţională şi nemărginită.." PATRICIENII: „Tu.

Aşa mai merge. HELICON: Scipio. CALIGULA: Hei! Hei! înapoi. atît de goală şi de învăpăiată. CAESONIA (foarte calmă): Repede te mai porneşti. băiete! E frumos să mă adori." PATRICIENII: „. desfă deasupra ochilor noştri mîinile tale pline de flori şi de crime. Mulţumesc. Dă-ne nouă pasiunile tale fără obiect. Patricienii ies în mare grabă şi cam în dezordine.) O clipă! La ieşire." După ce patricienii pronunţă şi ultima frază. se scutură şi.. Scena II Helicon îl ameninţa pe Scipio cu degetul. Şi-acum. apoi. pînă atunci nemişcat. băiete. iar ai făcut pe anarhistul! SCIPIO (către Caligula): Ai pîngărit zeii.adevăr fără seamăn. şi Venus v-a vorbit. dorinţele voastre vor fi îndeplinite. Sclavii şi muzicanţii dispar. Duceţi-vâ." PATRICIENII: „. dar şi mai frumos să mă îmbogăţeşti. cu o voce foarte puternică: CALIGULA: Se aprobă.. acum pîngăreşti şi cerul. Caius. Primeşte-i în adăpostul pustiit al iubirii tale nepăsâtoare şi dureroase. HELICON: Acestui tînăr îi plac grozav vorbele mari. şi bucuriile tale fără viitor. CAESONIA: Ei bine. HELICON: Ce-o fi vrînd sâ-nsemne asta? SCIPIO: După ce-ai însîngerat pămîntul. Caligula." CAESONIA (susţinut): „Tu. Se duce să se întindă pe un divan..... dintr-un salt.. Se aşază turceşte pe piedestal. tu crezi în zei. Caligula." CAESONIA: „Primeşte-i pe copiii tăi rătăciţi. CALIGULA: Atunci." PATRICIENII: „îmbatâ-ne pe noi cu vinul nepăsării tale şi satură-ne pe noi pentru totdeauna în inima ta neagră şi sărată. Pe cel din dreapta am pus soldaţi să vă asasineze. Dacă zeii n-ar avea altă bogăţie decît dragostea muritorilor. s-o luaţi pe coridorul din stînga. patricienii se prosternă. domnilor. la ceasul acesta. tulburat. Unul cîte unul. înainte de a ieşi." PATRICIENII: „Şi dâ-ne nouă puterea de-a trăi la înălţimea acestui adevăr fără seamăn. domnilor! (Mişcare printre patricieni." CAESONIA: Pauză! PATRICIENII: Pauză! CAESONIA (reluînd): „Copleşeşte-ne pe noi cu darurile tale. sînt oameni care mor pentru discursuri mult mai puţin elocvente. inumană. ceea ce se cheamă a vedea. în Roma. mîinile tale pline de flori şi de crime. SCIPIO: M-am hotârît sâ-i spun lui Caius adevărul. ar fi la fel de săraci ca şi săracul Caligula. Dar Caligula. vi se îngăduie să plecaţi şi să râspîndiţi în oraş vestea despre uimitorul miracol la care v-a fost dat să asistaţi: aţi văzut-o pe Venus. Scipio? SCIPIO: Nu.. copii. îmbată-ne pe noi cu vinul nepăsării tale şi saturâ-ne pe noi pentru totdeauna în inima ta neagră şi sărată. Ultimul. CALIGULA (interesat): Aşadar. cu ura ta absolut obiectivă. este exact ce-i lipsea domniei tale: o strălucită personalitate morală. cu ochii voştri pămînteşti.. uită să-şi dea obolul şi se retrage. nu te mai înţeleg: de ce eşti atît de grăbit să denunţi pîngăririle? SCIPIO: Pot să neg un lucru fără să mă consider obligat a-l .. durerile tale fără motiv şi bucuriile tale fără viitor. e în picioare.. îşi lasă obolul şi se rînduiesc pe latura dreaptă.. dar atît de pămînteană. lumineazâ-ne nouă chipurile cu nepărtinitoarea ta cruzime.

Nu. cu atît mă conving că nu sînt un tiran.. E de-ajuns . e că am mai făcut un mic progres pe calea puterii şi a libertăţii. Ştii cîte războaie am refuzat? SCIPIO: Nu. SCIPIO: Ce-are a face. Am luat chipul nătîng şi de neînţeles al zeilor. CALIGULA 53 CALIGULA: De fapt. SCIPIO: Şi asta-i pîngărire. SCIPIO: Ura nu se compensează prin ură. CALIGULA: Nu. CALIGULA: Sau. CALIGULA: Destinul nu poate fi înţeles şi de aceea m-am preschimbat în destin. azi. poate să exercite şi caraghioasa lor meserie. Asta au şi învăţat tovarăşii tăi de adineauri să adore. asta o să fie şi marea taină a domniei mele. am înţeles că nu există decît o singură modalitate de a fi egal cu zeii: e suficient să fii la fel de crud ca ei. dacă ne costă la fel de mult ca şi cum ai fi? CALIGULA (cu oarecare nerăbdare): Dacă ai şti să numeri. Am înlăturat-o şi p-asta. fiindcă respect viaţa omenească. SCIPIO: îţi baţi joc de mine. Şi ştii de ce le-am refuzat? SCIPIO: Fiindcă puţin îţi pasă de măreţia Romei. Tiran e omul care sacrifică popoare ideilor şi ambiţiei sale. Scipio. SCIPIO: La ce? CALIGULA: La prostia şi ura zeilor. Scipio. Fiindcâ-i singurul sentiment pe care nu-l voi încerca. rivalitatea zeilor devine ceva supărător. adevărată modestie! O. cu cît mă gîndesc mai mult. Eu nu cunosc decît un singur mod pentru a cumpăni ostilitatea lumii. Şi dacă mi-e uşor să ucid e fiindcă nu mi-e greu să mor. CALIGULA: Nu. Pur şi simplu. dragă Scipio. Caius. niciodată. Dar e la fel de adevărat că n-o respect mai mult decît îmi respect propria viaţă. CALIGULA: Nu. Caius. SCIPIO: Asta-i şi pîngărirea. ci chiar pe zei. 52 ALBERT CAMUS CALIGULA: Dar asta-i modestie. Şi te invidiez. Le-am dovedit acestor zei fictivi că omul. Pentru un om căruia îi place puterea. chiar şi fără nici o ucenicie. Tot ce mi se poate reproşa. CALIGULA: Dacă vrei să ştii. SCIPIO: Cel puţin ar avea un sens şi esenţialul e că am înţelege. destul de puţini. Caius. asta-i clarviziune. Ar şti atunci că fiecărui om îi este îngăduit să joace tragediile cereşti şi să devină zeu. ai afla că cel mai mic război purtat de un tiran chibzuit v-ar costa de o mie de ori mai scump decît capriciile fanteziei mele. CALIGULA: Nu-i chiar aşa. SCIPIO: Nu pe mine eşti gelos. Puterea nu-i o soluţie. Scipio. Scipio. CALIGULA (îngrijindu-şi picioarele): Va trebui s-o încerc şi p-asta într-o zi. Eu n-am idei şi nici n-am ce să mai doresc în materie de onoruri şi putere. în jurul tău mor destul de mulţi oameni. e artă dramatică! Greşeala tuturor acestor oameni e că nu cred destul în teatru..murdări şi fără a le răpi altora dreptul să creadă în el. dacă are voinţă. CALIGULA: Ce este un tiran? SCIPIO: Un suflet orb. SCIPIO: E suficient să devii tiran. poate. CALIGULA: Care? SCIPIO: Sărăcia. sînt foarte mulţumit pentru tine. crede-mă. o fac doar ca pe-o compensaţie. o respect mai mult decît respect un ideal de cucerire. CALIGULA: Trei. Dacă exercit totuşi această putere. SCIPIO: Pînă una-alta. cel puţin.

. SCIPIO: Tot ce se poate. Trebuie s-avem răbdare. A trecu pragul odăii şi. HELICON: E-atîta vreme de cînd încerc să-ţi vorbesc. Dar. Mi-a sosit atunci caldă pe de-a-ntregul — blîndă. pe coloanele din grădină. rolul meu totuşi e să-ţi vorbesc. s-a strecurat alături de mine şi m-a năpădit cu . atunci cred că ai făcut tot ce se poate face pentru ca. CALIGULA (de parcă nu l-ar fi auzit): Ia aminte că. Caius. cu încîntare. în afară de Helicon. în inima acelei nopţi plină de foşnet de stele. mai înainte. a ajuns la patul meu. Dar să revenim la lună. şi care să înece în sînge divinitatea ta de-o clipă. CALIGULA (ocupat în continuare să-şi înroşească unghiile de la picioare): Lacul ăsta nu face doi bani. la fel de neîndurători ca tine.. Scena III CALIGULA: Helicon! HELICON: Ce este? CALIGULA: Lucrul tău înaintează? HELICON: Care lucru? CALIGULA: Ei bine. Şi pe toate chipurile care răsar. Trebuie să te grăbeşti. care se foieşte în jurul lui Caligula. luna! HELICON: Fac progrese. de fapt. absorbit de îngrijirea picioarelor sale. CAESONIA: Scipio! CALIGULA (cu un glas categoric şi aspru): Te rog. din ce în ce mai uşoară. (Iritat. uneori.) Mai întîi. era într-o frumoasă noapte de august. Dar ştii că se complotează împotriva ta? CALIGULA: Am avut-o de-a binelea. HELICON: Pe cine? CALIGULA: Luna. Scipio: că am făcut tot ce trebuia făcut. faţa singurului zeu pe care l-am adorat în această lume: nemernic şi laş ca însuşi sufletul omenesc. HELICON: Da. oricum. mi-a făcut cîteva nazuri. Dar aş vrea să-ţi vorbesc. Apoi a început să urce. Dar dacă acesta-i adevărul. CALIGULA 55 HELICON: Da' termină. cu jocul ăsta! Dacă nu vrei să m-asculţi. Dar am avut-o. La început se găsea deasupra orizontului. atunci. am şi avut-o. Caius. Helicon. din străfundul nopţii cumplite. visez la ea. într-adevăr. îmi închipui cu greu ziua de care vorbeşti. Devenise ca un lac cu apă lăptoasă. în trăsăturile lor schimonosite de ură şi de nelinişte. într-o bună zi. dar nu prea am timp. se făcea tot mai luminoasă. Caesonia! Nici nu-ţi dai seama cît e de adevărat ceea ce spui. (Helicon se întoarce cu ciudă şi tace. pînâ la urmă a înţeles. CALIGULA: Răbdare poate că aş avea. să se ridice în jurul tău o legiune de zei omeneşti. sîngerie toată. CALIGULA: Vara trecută. (Schimbînd tonul. E-adevărat. 54 ALBERT CAMUS Dar. Mă şi culcasem. După ce am tot privit-o şi mîngîiat-o. numai de două sau de trei ori. cu maiestuoasa ei siguranţă. nemişcat. fireşte. fac tot ce pot. Cu-atît mai râu dacă n-auzi. Ies toţi. E foarte urgent.) Şi-acum du-te! Ai vorbit prea mult. uşoară şi goală. aş vrea să-ţi comunic cîteva lucruri grave. HELICON: Ţi-am spus doar.) Trebuie să mai dau cu lac pe unghiile de la picioare. cu o repeziciune uimitoare. Pe măsură ce urca.să-ţi împietreşti inima. recunosc.

nu-i aşa? PATRICIANUL BĂTRÎN (un pic pierdut): Caius. CALIGULA (se apropie de el şi-l prinde de umeri): Ştii de ce nu pot să te cred? PATRICIANUL BĂTRÎN (schiţînd gestul de ajura): Pe toţi zeii.. CALIGULA: Şi. PATRICIANUL BĂTRÎN: Caius.) Un complot împotriva ta. în sflrşit. Mai bine ascultă. frumoasa mea. CALIGULA: Nu. asta-i tot. Ştiu bine cîte parale faci.. PATRICIANUL BĂTRÎN: Ce anume. Şi-apoi. Sssst! Oh! Iartă-mă. ai venit s-o vezi din nou pe Venus! PATRICIANUL BĂTRÎN: Nu. Helicon. nu pentru asta. unde te duci? HELICON (din prag): Să-ţi caut luna. CALIGULA: Mai iute! Mai iute! PATRICIANUL BĂTRÎN: Da. Ştii cît de mult ţin la tine.. fără să mă laud. c-am avut-o. CALIGULA (cu blîndeţe şi împingîndu-l uşor către uşă): Nu jura. Caligula se întoarce brusc şi-l vede pe bătrînul patrician.. lacul acesta nu face doi bani. tot ce vreau e sâ-mi sfîrşesc bătrîneţile în pace. CALIGULA: Vezi. încît niciodată nu m-aş putea stâpîni să nu trimit la moarte un trădător.. Şi e sigur că tu n-ai vrea nici să trădezi. aveam dreptate să nu te cred.. CALIGULA (acelaşi ton): Or. Scena IV Se aude o bătaie uşoară în uşa opusă. nici complot nu există. nu-i aşa? PATRICIANUL BĂTRÎN: Oh! Nu. Caius.. HELICON: Atunci. Am dat peste tăbliţa asta.) E foarte grav.. Hotârît. După cum vezi.. Conducător e Cherea. spune-mi: nu .. (Privindu-l.. Dacă-i adevărat ce mi-ai spus. (Foarte repede. nu e grav. Helicon. ar trebui să presupun că-ţi trădezi prietenii. Dar n-am epuizat încă toate posibilităţile de a-mi trăi viaţa. PATRICIANUL BĂTRÎN: Desigur.. aşa ceva nu pot să presupun. nu care cumva să juri. De aceea şi vreau luna.. Caius? CALIGULA: Dar despre ce vorbim. Vreau să spun. Nu eşti un laş. HELICON: Vrei să m-asculţi şi să afli ce te-ameninţă? CALIGULA (se opreşte şi se uită la el fix): Vreau numai luna.. Caius..) Aşadar. din care poţi să afli esenţialul. nici să mori. Caius. PATRICIANUL BÂTRÎN (şovăind): E voie. (Se frămîntă. ce-ţi spuneam.zîmbetele şi cu strălucirea ei. nu-i defel grav.. vreau să spun că ţin atît de mult la tine. o să-mi fac datoria şi-o să-ţi spun ce am de spus. darpînă la urmă explodează. Caius. Ştiu de pe-acum ce mă va ucide. pot spune. împotriva ta s-a urzit un complot. Urăsc atît de mult laşitatea. vor să te omoare. bun. dragostea mea? PATRICIANUL BĂTRÎN (privind în jurul lui): Adică. CALIGULA: Nici un trădător? CALIGULA 57 PATRICIANUL BĂTRÎN: De la sine-nţeles.. desigur! CALIGULA: După cum vezi. CALIGULA: Helicon. Helicon aşază tăbliţa pe unul din scaune şi iese. prin urmare. Caius? 56 ALBERT CAMUS CALIGULA (nerăbdător): Ei bine! Intră. Dar tu să nu mai vii pe-aici pînă nu mi-o aduci. O pun aici.

de la locul său. Caligula? Cine poate şti? (Se uită de jur împrejur. nu te poţi întoarce la începuturi. (Iarăşi un timp de tăcere.era decît o simplă glumă? PATRICIANUL BĂTRÎN (descompus): Glumă. o simplă glumă. Dar nu cred că tu eşti capabil s-o faci. Cherea. CHEREA: M-ai chemat. Caligula s-a înfăşurat în mantie pînă la gît. Respiră adînc şi cheamă un soldat din gardă.. (Cu un accent furios. Sînt distrat şi te primesc foarte nepoliticos. (Soldatul se opreşte. Gardă! Făclii! Tăcere.) Cu respectul cuvenit.) Din ce în ce mai puţină lume în jurul meu. ca şi cum s-ar afla goi unul în faţa celuilalt. trebuie să mergi pînâ la mistuirea totală! Intră Cherea. Cherea. Caius? CALIGULA (şoptit): Da.) Crezi că dacă ţi-ar aduce luna. nu-i aşa? Ce-i deocamdată imposibil ar deveni posibil şi. Trebuie să râmîn singur. crimele tot n-ar intra în pămînt. de interese personale şi de minciunile din care trăiesc? CHEREA: Cred că se poate. deodată. Scena V Caligula contemplînd o clipă. Scena VI Răsturnat în jilţul său. dăruirea pînâ la capăt. tu nu crezi că doi oameni la fel de mîndri şi cu suflete la fel de mari ar putea. CALIGULA: Idiotule. iubite Caligula. CHEREA: Ai să-mi spui ceva deosebit? CALIGULA: Nu. prea mulţi morţi. Nu. nimeni. prevenitor.. cel puţin o dată în viaţa lor. Caligula pare firesc. cu o voce surdă. eliberaţi de prejudecăţi. CALIGULA: Nimeni nu vrea să mă omoare. tăbliţa. Apoi se îndreaptă spre oglindă. Ia loc în jilţul acesta şi să stăm de vorbă prieteneşte.) O clipă.) 58 ALBERT CAMUS Logica. trebuie sâ-ţi urmezi logica. Puterea pînâ la capăt. şi asta pustieşte locul.) Dar. să-şi vorbească din toată inima. dintr-o singură lovitură. apoi încet): Atunci şterge-o. De ce nu. Aş vrea să ştiu numai pînă unde o să mergi cu asta. e limpede? PATRICIANUL BĂTRÎN: Nimeni. toate au să se schimbe. CHEREA (putin enervat): Eşti sigur că ai nevoie de prezenţa mea? CALIGULA: Absolut sigur.) Prea mulţi morţi. Voiam numai să ştiu dacă gîndeşti ca . Soldatul iese. (Ironic. fireşte. Chiar dacă morţii ar fremăta din nou sub mîngîierea soarelui. CALIGULA (respirînd adînc. CALIGULA: Ai dreptate. CALIGULA: Ădu-l pe Cherea! (Soldatul pleacă. Pentru prima oară de la începutul piesei. ca să gust această mare clipă. Caligula măsoară un timp încăperea de la un capăt la altul. CALIGULA: Cherea. te hotărîseşi să fii logic. ce ciudat! (Către imaginea din oglindă. Cherea se aşază. totul s-ar transfigura. Dintr-o dată. tot nu mă pot întoarce la începuturi. Simt nevoia să conversez puţin cu cineva inteligent. Arată extenuat. Caius. scuză-mâ. Chiar dacă mi s-ar aduce luna. prea mulţi morţi. Tăcere. Cherea. Un om de onoare e un animal atît de rar în această lume. încît n-aş putea sâ-i suport prea multa vreme prezenţa. O ia în mînă şi o citeşte. frumoasa mea.

Te consider dăunător şi crud. Dar tu. Şi nici de dispreţuit nu pot. Dacă aş fi logic. totul. CALIGULA: Iar eu cred că toate sînt la fel. CALIGULA: Cherea! CHEREA: Da. dacă împingi absurdul pînâ la ultima lui consecinţă. de ce nu mă iubeşti? CHEREA: Fiindcă n-am ce iubi la tine. E firesc să dispari. CALIGULA: Continuă. Să ne punem. Eu sînt ca toată lumea. N-o fi logic. nici alta. Să ne folosim minciunile. CALIGULA: De ce mă urăşti? CHEREA: Aici te înşeli. Fiindcă astfel de lucruri nu se poruncesc. Nu te urăsc. Adică incapabili să trăiască într-un univers în care gîndirea cea mai stranie poate într-o singură clipă să pătrundă în realitate . Dar ne stînjeneşti şi trebuie să dispari. egoist şi vanitos. Cherea. ca un cuţit într-o inimă. Pentru cei mai mulţi dintre oameni ar fi chiar de la sine înţeles. Caius. măştile. n-am putea nici să trăim. Dar nu pot să te urăsc atîta vreme cit ştiu că nu eşti fericit. Pentru tine. ar trebui atunci să ucid sau să posed. Caius. Tăcere. şi cît se poate de legitim. Ţi-o spun încă o dată. ca să 60 ALBERT CAMUS mă simt liber. dar e sănătos. CALIGULA: Tu nu crezi câ doi oameni la fel de mîndri şi cu . însă. Dar de ce să mi-o spui şi să-ţi rişti viaţa? CHEREA: Fiindcă m-ar înlocui alţii şi nu-mi place să mint. înarmaţi pînâ-n dinţi. CALIGULA: Atunci. Consider că. Caius. de asta nici nu te urăsc. fiindcă te-nţeleg foarte bine şi fiindcă omul nu poate iubi acela dintre chipurile sale pe care încearcă să-l ascundă în sine însuşi. Caius. Ne stînjeneşti pe toţi. de ce nu vrei nici să ţi-o negi. doresc şi eu moartea celor pe care-i iubesc sau rîvnesc şi eu la femeile pe care legile familiei sau ale prieteniei îmi interzic să le rîvnesc. Adesea.mine. mai tot timpul. e de presupus că tu crezi într-o anume idee superioară. CHEREA: Ştiu.în care. CALIGULA: Siguranţa şi logica nu merg împreună. Eu am altă opinie despre îndatoririle mele de om. fiindcă ştiu că nu eşti laş. Tu eşti inteligent. aşadar. CALIGULA: Foarte înţelept. în sfîrşit. CALIGULA 59 Să vorbim ca şi cum ne-am bate. Nici eu nu vreau să trăiesc într-un asemenea univers. Dacă toată lumea s-ar îmbulzi să le înfăptuiască. nici să plăteşti? CHEREA: Pentru că eu am poftă să trăiesc şi să fiu fericit. Ştiu că cei mai mulţi dintre supuşii tăi gîndesc ca mine. nu se poate nici una. CHEREA: E tot ce-am avut de spus. Mie-mi place siguranţa şi am nevoie de ea. CALIGULA: Foarte clar. Consider însă câ asemenea idei tulburi n-au nici o însemnătate. Prefer să fiu stăpîn pe mine însumi. nu. chiar şi pătrunde. şi inteligenţa se plăteşte scump sau se neagă. CHEREA: Adevărat. Cei mai mulţi dintre oameni sînt ca mine. nici să fim fericiţi. Eu plătesc. CALIGULA: Atunci. CHEREA: Cred că unele fapte sînt mai frumoase decît altele. Logica ta nu pot s-o accept. numai asta are însemnătate pentru mine. de ce vrei să mă omori? CHEREA: Ţi-am spus doar: te consider dăunător.

Cherea. vrei? Mă aflu în posesia acestei dovezi. Cei doi oameni nu şi-au vorbit din toată inima. Acum. apoi iese brusc. CALIGULA: Da. fără ca mai înainte sâ fi pedepsit. cunoşti asta? CHEREA: Ştiam câ se află în mîinile tale. du-ţi pînâ la capăt strălucitul raţionament pe care mi l-ai expus adineauri. Caligula continuă să ţină tăbliţa deasupra flăcării şi. Dar. Caius. pe măsură ce această dovadă dispare. deschide gura. Cherea. (Scoţînd tăbliţa de sub mantie. Cherea vine lingă el. cel puţin o dată. Cherea. Puţină răbdare. uite-o. Continua. Trebuie CALIGULA 61 să încerci şi tu sâ-nţelegi ce vreau să spun eu. Cherea. Vreau să-mi închipui că n-aş putea să vă condamn la moarte fără ea. ce frumos! Admiră-mi puterea! Nici chiar zeii n-ar putea sâ redea nevinovăţia. CHEREA: Am greşit. Tu nu-ţi doreşti nimic extraordinar. vreau şi eu sâ mă contrazic. Acum ţi-aştept sentinţa. Ascultă. Făclia îi separă. Asta-i raţiunea mea. CALIGULA (distrat): Sentinţa? A! Vrei să zici. pînâ acum. E modalitatea lui de a trăi şi de a fi fericit. o recunosc şi-ţi mulţumesc. E singura dovadă. Dar n-are importanţă. Cherea! Această tăbliţă e singura dovadă. Cherea. Cherea! Şi ce frumos lucru. Caius. Şi totuşi mă socoteai incapabil de aşa ceva. CALIGULA (cu aceeaşi voce însufleţită şi politicoasă): Mai stai puţin. Are un gest abia schiţat. CALIGULA: Desigur.) Tu vrei să trăieşti şi să fii fericit. gata parcă să-l înţeleagă. 62 ALBERT CAMUS Cherea îl priveşte pe Caligula uluit. Ei bine! Uite ce devin dovezile în mîna unui împărat. CALIGULA (cu însufleţire): Da. CALIGULA: Nu încă. asta am şi făcut. modalitatea mea de-a mă odihni. CALIGULA: Uite. nu? CHEREA: Nu cred câ ai nevoie de dovezi ca să condamni un om la moarte. Tăbliţa se topeşte. zîmbind. Am nevoie de odihna. Apropie tăbliţa de o făclie. Ce frunte impresionanta şi curată ai. Asta nu supără pe nimeni.. CALIGULA: Adevărat. să terminăm cu jocul de-a sinceritatea şi să reluăm viaţa de mai înainte. împăratul tău îşi aşteaptă odihna. Tu eşti un om sănătos. conspiratorule! Se topeşte şi. sâ-nduri şi tu jignirile şi toanele mele. o lumină de nevinovăţie îţi inundă faţa. îl cunosc prea bine şi nu vreau să-l mai văd. Şi-i atît de bine sâ te contrazici din cînd în cînd! E odihnitor.. un nevinovat. cel puţin o dată în viaţa lor. CHEREA: Nu-nţeleg şi nu-mi plac asemenea complicaţii. (Izbucnind în rîs.) Cherea.suflete la fel de mari ar putea. M-am săturat de jocu-ăsta schimonosit. Dar împăratul tău n-are nevoie decît de-o flacără pentru a te izbăvi şi încuraja. CHEREA: Eu plec. îl urmăreşte pe Cherea cu privirea. să-şi vorbească din toată inima? CHEREA: Cred că. şi însăşi sinceritatea ta era prefăcută. Doar atît! CHEREA: Cred c-ar fi bine să ne oprim aici. Cortina ACTUL AL PATRULEA .

Aceeaşi văpaie ne arde inima la amîndoi. înaintînd spre Scipio): Să ştii că-l urăsc mai mult pentru ceea ce a făcut din tine.să râmîi cu noi. Scipio. SCIPIO: încearcă sâ-nţelegi. at solut nimeni n-o să mai aibă vreodată dreptate.) Dar de tine. SCIPIO (întorcîndu-se): Adevărat. îţi jur că asta mi-ar ajunge lovesc în el cu sete. el m-a învăţat să vreau totul. Pauză. CHEREA: Şi-atunci. Cherea. el te-a adus la disperare. Cherea. Eu am înăbuşit în mine tot ce putea sâ-i semene.Scena I Scena se află în semiobscuritate. Scena III Zgomot de arme în culise. nu-i nevoie. Trebuie să fim hotărîţi pentru ceea ce urmează să facem. CHEREA: Şi totuşi. CHEREA: El neagă ceea ce tu mărturiseşti. Şi a împinge ur suflet tînăr la disperare e o crimă mai mare decît toate cele pe care le-a săvîrşit pînă acum. în mijlocul atîtor vanităţi rănite şi al atîtor spaime nemernice. Va trebui să-l aştepţi. Dar asta mi-e totuna. Cherea se duce în dreapta. Intră Helicon. Scipio şi Helicon ies. el l-a omorît pe tatăl tău! SCIPIO: Da. SCIPIO (mohorît): Ce vrei de la mine? CHEREA: Timpul ne zoreşte. Scipio. de-aici începe totul. SCIPIO: Te-nţeleg. Dar îţi jur câ nu pot. Batjocoreşte ceea ce tu venerezi. Caligula organizează aici o mică reuniune prietenească. apoi surd. SCIPIO: Eu nu pot să mai aleg. în afară de propria-mi suferinţă. Scena II HELICON: Te căutam. ştiu că n-ai să trădezi nimic. Nenorocirea mea e că înţeleg totul. Cherea. sufăr şi pentru suferinţa lui. SCIPIO: Cine-ţi spune că nu sînt hotârît? CHEREA: N-ai venit la adunarea noastră de ieri. Din dreapta apar doi sol- . Intră Cherea şi Scipio. se întoarce către Cherea): Cherea! CALIGULA 65 CHEREA (foarte blînd): Da. ceva din mine îi seamănă. Un singur lucru doresc . Scipio. CHEREA: Nu. (Se-ntoarce spre Scipio. Dar nici contra lui nu pot să fiu. Şi cu toate astea. te-ai hotârît sâ-i dai dreptate. pentru mine nimeni. inima mea tot cu el ar fi. numai tu şi cu mine avem motive curate. apoi în stînga şi se întoarce către Scipio. SCIPIO: Da. Dar tot aici se şi sfîrşeşte. porumbelule. CHEREA: Scipio. (Pauză. Cherea. sînt mai bătrîn decît tine şi nu obişnuiesc să cer ajutorul nimănui. SCIPIO (înainte de a ieşi. Chiar dacă ne părăseşti. CHEREA (emoţionat. SCIPIO (într-un ţipăt): O! Te rog.) Dacă l-aş omorî. Acest omor impune chezaşi demni de respect. Se îndreaptă spre ieşire. se privesc. CHEREA: Ai trecut deci de partea lui? 64 ALBERT CAMUS SCIPIO: Nu. Poţi să pleci. CHEREA: Vine un ceas cînd trebuie să alegi. fiindcă. Dar adevărul e că am nevoie de tine. SCIPIO: Adevărat. CHEREA (foarte blînd): Nu.

(Către patricianul bătrîn. ştiam eu. PATRICIANUL BĂTRÎN: Dar e o nebunie. ţîşneşte o muzică stranie. Am aşteptat prea mult. aşezîndu-se): Despre ce-i vorba? PRIMUL PATRICIAN şi PATRICIANUL BĂTRÎN (deodată): Complotul e descoperit. Omul acesta nu ştie nimic. nu-i nevoie de-atîtea complicaţii. Doi soldaţi sar şi-l reţin cu forţa. PRIMUL PATRICIAN: Auziţi? Zgomot de arme. Nesiguranţa. conducîndu-i pe patricianul bătrîn şi pe primul patrician. frumoasa mea. Acum ne-aşteaptâ tortura. Deodată. In rochie scurtă de dansatoare. dar pe care tortura nu l-a făcut să mărturisească nimic. prin fund. PATRICIANUL BĂTRÎN: Vezi că. CALIGULA 67 Caligula. Prin fund apare un soldat care aduce cîteva arme şi le aranjează pe un scaun. îi spune călăului: „Omoarâ-l încet. După o execuţie. CHEREA: Şi-acum? PATRICIANUL BĂTRÎN (tremurînd): Tortura. de sistre şi ţimbale. PRIMUL PATRICIAN: Dacă-i vorba să ne omoare ca pe ceilalţi. E limpede. ca să simtă că moare". cu un glas pe care-l vrea cît mai ferm): în definitiv.. CHEREA: Da. PRIMUL PATRICIAN: Trebuia să ne grăbim. Te sileşte să gîndeşti. Nu vreau să mor. Ar trebui să ţineţi seama de asta..) Ce-ar fi dacă n-ai mai clănţăni atîta din dinţi? Nu pot să sufăr zgomotul ăsta. Iese. CHEREA (care nu l-a văzut): Cel puţin să recunoaştem că omul ăsta exercită asupra noastră o influenţă de netăgăduit. cu vocea un pic schimbată): Poate că aveai dreptate. iată ceea ce te face să gîndeşti. PRIMUL PATRICIAN: Destul cu vorbăria! E-n joc viaţa noastră.daţi din gardă. ce vrea de la noi la ora asta din noapte? SOLDATUL (arătînd spre jilţurile din dreapta): Şezi acolo. SOLDATUL: Da. stridentă şi săltăreaţă. dar e o dovadă câ-i place curajul. PRIMUL PATRICIAN: Halal consolare! CHEREA: Nu. care dau semne de mare spaimă. CHEREA: Vorba asta trădează un om slab. PRIMUL PATRICIAN: Trebuia să lucrăm repede. Scena IV CHEREA (calm. după ce mai întîi l-au pălmuit. PRIMUL PATRICIAN (către soldat. e alta mai bună. Primul patrician cade zdrobit pe scaunul său. cască şi spune foarte serios: „Ce admir mai mult e nepăsarea mea". Sileşte pe toată lumea să gîndească. Se ridică şi vrea să fugă. PATRICIANUL BĂTRÎN: Ce-ar fi dacă n-ai mai filozofa atîta? Nu pot să sufăr. catîr bâtrîn! PATRICIANUL BĂTRÎN: Să ne-aşezâm. De asta îl şi urmăreşte ura atîtor oameni. Cherea murmură ceva nedesluşit. 66 ALBERT CAMUS CHEREA (nepăsător): Mi-amintesc că împăratul i-a dat optzeci şi una de mii de sesterţi unui sclav care furase. E o lecţie care vine cam tîrziu. e limpede. cu Hori pe cap. CHEREA: Nu. SOLDATUL: Şezi acolo. apare ca o umbră chinezească în spatele cortinei din fun- . Patricienii tac şi privesc. PATRICIANUL BĂTRÎN (tremurind): Priveşte! CHEREA (zărind armele. CHEREA (fără să se mişte): Cunoaşteţi vorba favorită a lui Caligula? PATRICIANUL BĂTRÎN (gata să plîngă): Da.

Priveşte-o bine! Perfect. pe care-l va apăra împotriva nobilelor voastre minciuni. Caesonia. Aşa că. care ţineţi tarabă de virtute. HELICON: îmi pare râu. M-a eliberat şi m-a adus în palatul lui. HELICON: Spune-mi. fiindcă tot mai poate să-l iubească pe-acest stăpîn nenorocit. chiar dacă el însuşi doreşte acest lucru. Şi. Caesonia s-a strecurat tăcută în spatele spectatorilor. Vorbeşte cu o voce neutră. Iese. CAESONIA: Perfect. care veţi muri totuşi înfricoşaţi. fiţi siguri de asta! Dispreţuieşte sclavul. Aproape imediat. a gurilor voastre trădătoare. care visaţi la siguranţa voastră cum visează fetele la dragoste. staţi aici! Eu tare-aş vrea să plec. Dar o să-mi revin eu. că aceluia care nu i-o va împărtăşi i se va tăia capul.dul scenei. voi o să îndrăzniţi să-l judecaţi pe cel care a suferit fârâ măsură şi care sîngerează zilnic sub mii de alte răni? Mai întîi va trebui să mă loviţi pe mine. mîna furişată.. fără să ştiţi c-aţi minţit toată viaţa. chiar a fost de mare arta? CHEREA: într-un fel. Voi. tu pe cine slujeşti? Virtutea? Am să-ţi spun ce gîndesc în privinţa asta. Dar te felicit pentru devotamentul tău. Scena V CAESONIA: Caligula mi-a dat sarcina să vă spun că în mod obişnuit vă chema aici pentru treburi de stat. râspîndiţi mirosul fad al celor care n-au suferit şi n-au riscat niciodată nimic. Cherea? CHEREA (rece): De mare artă. Caesonia! CAESONIA: Şi tu. HELICON: înţeleg. Cinstit vorbind. nu te teme.) A adăugat. da. Dar tu. Dar trebuie să vă-ntreb dacă dansul a fost frumos. Scena VI Intră Helicon. omule cinstit. în acest timp.) Le-am spus că dansul a fost frumos. faţa meschină.. (Pauză. CALIGULA 69 PATRICIANUL BĂTRÎN: Staţi aici. Uite. Cherea! E mai presus de virtutea ta. PATRICIANUL BĂTRÎN (cu imensă recunoştinţă): Oh! Da. ce să zic? Da. îmi plac slugile bune. Şi am văzut câ arătaţi râu şi mirosiţi urît. dar şi oboseala din inimi. crede-mă! Iată ce-nseamnă să fi avut prea mult de-a face cu voi. V-am văzut drapajele nobile. cu toate astea. Dar tare. o să-mi revin. PRIMUL PATRICIAN (după o clipă de şovăire): A fost frumos. Cherea. vezi faţa asta? Bun. dar azi v-a invitat să împărtăşiţi cu el o emoţie artistică. Caius nu mi-a ţinut discursuri. Aşa am putut să dau ochii cu voi. un soldat anunţă cu voce solemnă: Spectacolul s-a terminat'. apoi cu aceeaşi voce. M-am născut sclav. Cherea. 68 ALBERT CAMUS CHEREA: N-am priceput nimic din ce-ai spus. Fals ca un om cinstit. mimează cîteva mişcări ridicole de dans şi dispare.) Aici miroase a mort. CHEREA: Dragă Helicon. te laşi furat de elocinţă. Numai că. (Aspiră puternic. aria virtuţii eu am dansat-o mai întîi sub bici. . n-am să-ngădui să vă atingeţi de Caius. încît pînă la urma nu-i mai deosebeşti între ei.) Mă iertaţi că stărui. HELICON: Te ţii tare mîndru. care-iface totuşi să tresară. Soţii bătrîni ajung să semene atît de mult unul cu altul. într-adevăr. PRIMUL PATRICIAN: Sau a minciună. Acum ţi-ai văzut duşmanul. virtuoşii. mă pot duce atunci sâ-l informez pe Caligula. slujesc un nebun. (Patricienii tac. (Cu tristeţe. de altfel. Eu nu sînt tare. Eşti foarte tare. pe vremuri aveai gusturi mai alese. judecători? Voi.

Şi aminteşte-ţi că împăratul ţi-a dat inima lui. apoi cu gingăşie. Vistiernicul meu se va-nfiinţa mîine la tine. mai puţin gravă şi mai folositoare pentru noi? PRIMUL PATRICIAN: Nu. în sfîrşit. (O clipă de tăcere. O clipă. asta-i. Dar n-are şi altă boală. Cassius. (Cassius schiţează un gest de protest. CALIGULA (îmbrăţişîndu-l din nou): A! E prea mult. dau pentru tezaurul statului doua sute de mii de sesterţi.) Pe toţi zeii. AL TREILEA PATRICIAN (exagerat): Jupiter. Scena VII CHEREA: Şi-acum trebuie să acţionăm repede. CALIGULA (înaintînd spre cel de-al doilea patrician): Lucius. PRIMUL PATRICIAN: Este. nu.) Nu. Mă simt mai bine acum. (Se duce la cel de-al treilea patrician şi-l îmbrăţişează. AL DOILEA PATRICIAN: Te-nţeleg. îţi spun. o să moară? PRIMUL PATRICIAN: Nu cred. Caligula a intrat cu o clipă mai înainte. AL TREILEA PATRICIAN: Mi s-a spus câ împăratul e foarte bolnav.) Luaţi-l! (Către Cassius. Iese. Scena IX CAESONIA (cu un aer indiferent): Caligula suferă de stomac. AL TREILEA PATRICIAN (vag neliniştit): Dar unde să mă ducă? CALIGULA: Ei.) Aşadar. tăcere. cu blîndeţe. Tu m-ai vindecat. Cassius. AL DOILEA PATRICIAN: Ce dans? PATRICIANUL BĂTRÎN: Da. A şi fost.) Nici nu-ţi dai seama cît sînt de emoţionat. îţi primesc ofranda şi-ţi mulţumesc. la moarte. Boala lui nu-i mortală decît pentru alţii. emoţia artistică. prietene. Intră. Scena VIII AL DOILEA PATRICIAN: Ce s-a-ntîmplat? Ştiţi ceva? Ne-a chemat împăratul. nici nu merit atîta dragoste. Patricienii se îmbulzesc în jurul ei. într-un fel. Nu mai am nici măcar gustul acela oribil de sînge în gură. dacă se vindecă. AL TREILEA PATRICIAN: Ce are? (Plin de încîntare. A vărsat sînge.PATRICIANUL BĂTRÎN (împăciuitor): A şi fost. boala asta a lui nu suferă concurenţă. ţii la mine? AL TREILEA PATRICIAN (convins): O! Cezar. mai mulţi patricieni şi cavaleri. Iese. vijelioşi. nu-i nimic pe lume ce n-aş da numaidecît pentru tine. Staţi aici amîndoi. ia-mi mie viaţa în schimbul vieţii lui.) Du-te. fac legâmînt ca. trebuie să-l văd pe Cherea. (Cheamă doi soldaţi. Doar ţi-ai dat viaţa pentru a mea. PATRICIANUL BĂTRÎN (distrat): Probabil pentru dans. cînd acest altul se cheamă Caligula? Iată-mâ din nou gata pentru toate serbările. Sînt nevrednic de ea. Noaptea asta vom fi o suta. . Intră Caesonia. Ascultă. îmi daţi voie. PATRICIANUL BĂTRÎN: Dacâ-ndrâznim s-o spunem. 70 ALBERT CAMUS AL DOILEA PATRICIAN: O! Zei atotputernici. eşti fericit că poţi să-ţi dai viaţa pentru un altul.

Caesonia. Domnia mea a fost prea fericită pînâ acum. Se întoarce.. apoi îi priveşte pe ceilalţi. Femeile vor purta rochii uşoare. (Către Caesonia. apoi se întoarce spre Caesonia. doar mai adineauri a dansat. CAESONIA (mai repede): Nu.) Nu uita ce ţi-am spus. Caesonia.. CALIGULA (visător. din miez de noapte pînă-n zori de zi. Caesonia îl împinge uşor.. vedeţi. nici religie sîngeroasâ. tăcută. Toţi sînt consternaţi. mi-a venit o idee grozavă. care se împotriveşte şi urlă. Toată lumea tace. dar fiecare din alte motive. AL TREILEA PATRICIAN: Nu vreau! Doar am glumit. CALIGULA (revenind la masă): Şi cînd ai pierdut. Caesonia. Caligula intră zgomotos şi merge de-a dreptul la Cherea. incapabil să se odihnească. ca şi cum arplînge. Caesonia? CAESONIA (privindu-l cu ură): Nu. Noi nu ignorăm că împăratul. CAESONIA (încet): Cherea. CALIGULA 71 CALIGULA (întorcîndu-se. (Pauză. nu ignoraţi nimic. Iese. Doar dacă nu inventezi tu un nume şi un remediu pentru ulcerele care-i mistuie sufletul. nu ţi-ai fi pus-o în joc atît de imprudent. tot încerc eu să compensez cuminţenia destinului. (Se întoarce pe ioc. E rîndul tău. şi-i fixează cu privirea pe ceilalţi care tac. Scena XI Caesonia îl urmăreşte cu privirea. Efortul ăsta l-a dat gata.) Ei bine! am dat greş. CHEREA (care pare înduioşat): Ai dreptate. Cassius e scos afară. Supărat. CAESONIA: Tocmai. 72 ALBERT CAMUS CALIGULA: Bine jucat. nu-i puteţi suferi pe cei care au prea mult. dacă ai fi iubit cu adevărat viaţa. tăcere! Iată-l pe Cherea..) Vino. nimic care să vă poată trece în posteritate. Scena X Caesonia se duce repede înaintea lui Cherea. o să iau eu locul ciumei.. rătăceşte prin galeriile palatului.) Sssst. (Schimbînd tonul. PATRICIANUL BĂTRÎN (însufleţit de o speranţă inepuizabilă): Să fie oare bolnav. Bolnav? Nu. Habar n-ai şi nici nu te-ai întrebat vreodată la ce gîndeşte fiinţa asta în timpul atîtor ceasuri ucigătoare. Poate din cauza asta.. nu ştiu dacă m-aţi înţeles. Caesonia. ceea ce tu habar n-ai e că omul acesta nu doarme decît două ceasuri pe noapte şi că restul timpului. tu nu spui nimic? CHEREA (foarte încet): E o mare nenorocire. (Mic hohot de rîs. Cherea. Dar.) Să nu uit. Nici ciumă universală. căile de lîngă mare vor fi aşternute cu mimoze. Prea . Iese. Vreau să spun. CAESONIA: Caligula a murit. trebuie totdeauna să plăteşti. nu este. Intră Cherea şi primul patrician. PRIMUL PATRICIAN: Eşti. eşti sigură de această nenorocire? Nu-i cu putinţă. Un imens cer senin şi sonor. ca toţi cei lipsiţi de suflet. printre urlete): Curînd. pe scurt. nici măcar o lovitură de stat. Cassius! Zîmbetele vieţii! Cassius e gata să iasă. Cherea trece repede de la unul la altul. (Se întoarce către ceilalţi.) în sfîrşit.Soldaţii îl tîrâsc pe cel de-al treilea patrician. deodată serios): Dragul meu. pe care vreau să v-o împărtăşesc şi vouă... frumoasa mea.

singurul care-şi pune de acord gîndirea cu faptele sale. că nu sînt prea grave. CHEREA: E numai o chestiune de putere. confidenţial. CHEREĂ: Caius. Intră Caligula. . în pas cadenţat. (Pe alt ton. o recit zilnic. CALIGULA: Ah! Te rog.) Să intre poeţii. (Către un soldat din gardă. Poeţii scriu in mare grabă pe tăbliţele lor. Cherea. de asemenea. Dar ea constituie şi dovada că sînt singurul artist pe care l-a cunoscut Roma. Cu prisosinţă. PATRICIANUL BĂTRÎN: Cine va forma juriul? CALIGULA: Eu. voi de-acolo. Caesonia. la stingă. nu? Şi-atunci numim asta boală. (Cu brutalitate. şi pedepse. CALIGULA: Subiect .un minut. te-ai priceput vreodată la dragoste? CHEREA (din nou el însuşi): Acum sîntem prea bătrîni. cu o voce inexpresivă): Desigur că vor fi şi recompense. Mai ales.) Cherea. o dată cu Caesonia şi cu restul patricienilor. nu-i sigur că împăratul ne-ar lăsa timp s-o facem. pedanţii nerozi au găsit o justificare şi sînt mulţumiţi. Scena XII CALIGULA: E pregătit totul? CAESONIA: Totul. Şi-apoi. fără umilinţă. CAESONIA (care şi-a revenit): Adevărat. Eu n-am nevoie de o operă scrisă: trăiesc. Tăcere de o clipă. Caligula se aşază în fund. darămite umilinţa ta! Caesonia îşi revine încet. după Caligula. După cum. Le va propune să facă o compunere improvizată pe un subiect dat. participi şi tu la concurs? CALIGULA: Inutil. A convocat aici cîţiva poeţi. auzi. o duzină de poeţi care coboară spre dreapta. E singura compunere pe care am făcut-o. la tînărul Scipio şi la Metellus. CALIGULA (brutal): Nu-ţi place cum arăt? CAESONIA (blînd): îţi cer iertare. Mi-am făcut de mult compunerea inspirată de acest subiect.) Vă pot spune. CAESONIA (ca şi cum n-ar fi auzit. (Se aşază. CALIGULA: Şi ceilalţi? CAESONIA: Scipio şi Metellus! Amîndoi se alătură grupului de poeţi.moartea. METELLUS: Dar nu sîntem pregătiţi. (Vagă agitaţie printre ceilalţi. Eşti şi-aşa greu de suportat.) Era să uit instrucţiunile lui Caligula. CALIGULA: într-adevăr. fără umilinţă. Doreşte să concureze neapărat şi aceia dintre voi care sînteţi poeţi.mult suflet! Iată ce vă stinghereşte. ca să mai învăţăm. îndeosebi. TOŢI: Da. CALIGULA (către Cherea): Să continuăm. doi cîte doi. 74 ALBERT CAMUS Caesonia îl priveşte neliniştită. PATRICIANUL BĂTRÎN: După calendar? CALIGULA 73 CAESONIA: Nu. PATRICIANUL BĂTRÎN (îndatoritor): De unde-am putea să ne-o procurăm şi noi? CALIGULA: în felul meu. S-a referit. Arată mai sumbru ca niciodată. sînteţi gata? METELLUS: Cred că da. n-ajunge? PATRICIANUL BĂTRÎN: Oh! Da.) Hei. Ceilalţi creează numai fiindcă sînt lipsiţi de putere. Intră. Aflaţi că ziua de azi e consacrată artei. Timp .

Fluierul răsună mai înainte ca el să înceapă. Poetul coboară spre stingă. Dacă şi poeţii se ridică împotriva mea. Cherea îl reţine pe primul patrician.. voi. cînd dincolo de ţărmurile negre.CALIGULA: Bun. uneori. va fi acela a cărui compunere nu va fi întreruptă de fluier.. chiar şi în artă. Tînărul Scipio. CALIGULA 75 CALIGULA (urlînd): Nu! Ce legătură poate să aibă copilăria unui imbecil cu acest subiect? Vrei să-mi spui care-i legătura? AL CINCILEA POET: Caius. lingîndu-şi nemuritoarele tăbliţe. acum ascultaţi-mă cu atenţie. desigur. îşi molfăie fluierul între buze. mi-am închipuit că aţi putea forma ultima falangă a apărătorilor mei. Al ŞASELEA POET (înaintează.. poeţii ies prin dreapta. moarte. CALIGULA (cu răutate): Nu poţi să mă laşi în pace.. Scenă mecanică. Eu voi fluiera. Fluier. atunci pot spune că acesta-i sfîrşitul. N-ai tăbliţe? SCIPIO: N-am nevoie. fără să-l privească şi cu un soi de oboseală): „Goană după fericirea care purifică făpturi. CALIGULA (în şoaptă): Ieşiţi cu toţii! La uşă. Atenţie! înainte." CALIGULA (blînd): Vrei să te opreşti? (Către Scipio. marş! Fluierături ritmate.. Ceruri peste care soarele inundă. CALIGULA: Scipio. ezită pe pragul uşii. AL TREILA POET: Te chem. Ieşiţi în ordine! O să defilaţi pe dinaintea mea. La fluierul meu să se oprească. Fluier. Victorios. aşa cum o fa- . ea se-ndreaptâ. prinzîndu-l de umăr. AL DOILEA POET: Cele trei Parce în peştera lor. CALIGULA (întorcîndu-se brusc): Hei..) E nevoie de organizare în toate. Fluier furios.. 76 ALBERT CAMUS CHEREA: A sosit momentul.. lingîndu-vă tăbliţele. confidenţial. SCIPIO (foarte aproape de Caligula. Ceilalţi vor face la fel. AL CINCILEA POET: Cînd eram copil mic. Pregătiţi-vâ! (Se întoarce către Caesonia. dregîndu-şi vocea): Neînduplecată.. ca să ştergeţi urmele grozăviilor voastre. de unde revine spre Caligula.. Fluier întrerupt. Dar e-n zadar şi va trebui să v-arunc în tabăra duşmanilor mei. Primul va începe să citească. SCIPIO (fixîndu-l pe Caligula): Eram prea tînăr ca să-l pierd pe tata... PRIMUL POET: Moarte. Şi-aşa mai departe.. Fluier strident.) Eşti prea tînăr ca să cunoşti adevăratele lecţii ale morţii.. delirul meu fără speranţă!. Scipio înaintează fără tăbliţe.. dar n-am terminat. Fluier. CALIGULA: Să vedem. o. Mergînd în pas cadenţat. strîngeţi rîndurile! Un fals poet e o pedeapsă prea mare pentru gustul meu. Al patrulea poet înaintează şi ia o poză declamatorie. Al ŞAPTELEA POET (misterios): Tainică şi difuză cuvîntare. Veţi ieşi din rînduri. e rîndul tau. pentru ca al doilea să înceapă. Fluier. Gîndeam pînă azi să vă păstrez ca aliaţi şi.. Sălbatice şi unice serbări. care a auzit.

lăsîndu-şi braţele să spînzure moi. Cînd se consideră ofensată. Oh! Nu mă vor asasina cei cărora le-am omorît copiii sau tatăl. mă întreb. Ea te face înţelept. nici pentru mine. CAESONIA: Ce-i cu tine? CALIGULA (privind-o): Scipio a plecat. cel puţin pentru o clipă. CAESONIA: Pentru câ-ţi plac. CALIGULA: Lasă-mâ! SCIPIO: O să te las. Caligula se uită la el. în faţa vanităţii lor mâ aflu fără apărare. Ştiu bine că ai ales. CAESONIA: Vino! întinde-te lîngă mine! Pune-ţi capul pe genunchii mei! (Caligula ascultă. Cu o mare emoţie. care-ţi semăn atît de mult. urmărind esenţialul. devine ucigătoare. Dacă te-aş trimite la moarte. Cînd totul se va fi terminat. E-atît de bine să trăieşti şi să iubeşti cu inima plină de puritate! CALIGULA 77 CALIGULA: Fiecare îşi cîştigă puritatea cum poate. scumpe Caius. (Rîde. toate astea-s fără rost. M-aşteaptă şi mă zoresc. să caut raţiunea tuturor acestor lucruri. Nici pentru tine. tu de ce mai stai aici?. să te laşi în voie şi să trăieşti liber? CALIGULA: Sînt cîţiva ani de cînd tot încerc să trăiesc liber.) Ei sînt adevăraţi. Caligula se ridică şi răsuceşte oglinda către sine. Cei vii n-ajung să-mi populeze universul şi să-mi spulbere plictiseala. Sînt ca şi mine. au acelaşi gust în gură. Cînd vă găsiţi cu toţii aici. să nu uiţi că te-am iubit. Nu mă simt bine decît printre morţii mei. Iese. Ceea ce. CAESONIA: Ar fi o soluţie. nu m-ar împiedica să pun să te omoare.) Acum te simţi bine. Eu. CALIGULA: Ba ucide. CALIGULA: Ce ciudat! Cînd nu omor. fireşte. Fâ-o! Dar n-ai putea. Dar se scutură cu brutalitate şi se întoarce spre Caesonia.. E-atîta tăcere! CALIGULA: Atîta tăcere! Exagerezi. nu mai există ieşire.) Ar fi încoronarea carierei mele.) întreţin dialoguri lungi cu unul sau cu altul dintre cei care strigau către mine să-i graţiez şi cărora eu am poruncit să li se taie limba. cred c-aş înţelege. CALIGULA: Nu. Te rog să mă-nţelegi. Schiţează un gest. Dar tu. prostia.) Adio. de asemenea. CAESONIA: La ce te gîndeşti? CALIGULA: La el. . CAESONIA: Ea nu ucide. (Pauză. fiindcă acum sînt sigur că te-am înţeles. Caius. Ei sînt de partea mea.. de altfel. ca o Fiară. pe care i-am batjocorit şi ridiculizat. mă simt singur. aproape fără gesturi. O să plec undeva departe.. puţin aplecat înainte. mă faceţi să simt un gol fără sfîrşit în care nu pot privi. a uitat de Caesonia.ce acum tatăl tău? Scena XIII SCIPIO: Zău. (Dă din cap. Aceştia au înţeles.. Şi la tine. S-a sfîrşit cu prietenia. Dar e acelaşi lucru. (Se postează cu faţa la public. CAESONIA: Nu asta voiam să spun. Tu n-auzi acest zăngănit de săbii? (Se aude. Caesonia. se uită la Caligula.) Nu percepi aceste mii de şoapte ale urii care stă la pîndă? CAESONIA: Nimeni n-ar îndrăzni. Ci ceilalţi. Merge în cerc. CALIGULA: Ba da. CAESONIA: Ce-a vrut să spună? CALIGULA: Depăşeşte puterea ta de înţelegere.

Dincolo de graniţa acestui ţinut începe o fericire stearpă şi măreaţă. Drusilla bătrînă ar fi fost ceva mult mai rău decît Drusilla moartă. CALIGULA: N-ar fi mai bine ca şi ultimul martor să dispară? CALIGULA 79 CAESONIA: N-are nici o importanţă. credem că omul suferă că. cu o mînă. sărmană femeie! (Se aşază. ce lucru mai mare vrei decît o viaţă de om? CALIGULA (se ridică şi o priveşte): Te afli aici de foarte multă vreme. Şi-apoi. îi dă puţin capul pe spate. Uitâ-te la mine! (Caesonia se întoarce spre el. Şi nu mă pot împiedica să nu simt un fel de duioşie ruşinoasă faţă de bătrîna care vei fi cîndva. parcă nu intră în convenţia noastră. Dar ai să mă păstrezi. Obişnuit. Pentru câ ani de-a rîndul Roma s-a înşelat. Am făcut tot ce trebuia pentru asta. iar eu am ales-o pe aceea a ucigaşilor. Femeia se lipeşte cu spatele de el.) Am douăzeci şi nouă de ani. Caesonia se desprinde din braţele lui. Cu atît mai mult o înţeleg azi. CALIGULA: Atunci înseamnă că sînt două feluri de fericire. tocmai fiindcă eşti încă un copil.) Caesonia. Nu trăieşte din distrugeri. şi pentru tot ce cunoşti din mine. 78 ALBERT CAMUS CAESONIA (acelaşi joc): Nu. n-au să te omoare. din cer o forţă care-i va nimici mai înainte ca ei să te fi atins. îmi vine să rîd cînd mă gîndesc că ani de-a rîndul Roma întreagă s-a ferit să rostească numele Drusillei. Ai toată viaţa înaintea ta! Şi-n definitiv. CAESONIA: Spune-mi că vrei să mă păstrezi! CALIGULA: Nu ştiu. nu-i aşa? CALIGULA: Nu ştiu. Fiindcă sînt fericit. nu? CAESONIA (care s-a ridicat şi merge): Nu-i de ajuns că te văd omorîndu-i pe alţii. CALIGULA: Din cer! Nu există cer. Dar la ceasul acesta în care viaţa mi-apare totuşi atît de lungă. să fim drepţi. Eu nu sînt capabil de asemenea iubire. Caligula o urmează. încît mi-e totuna dacă nu mă iubeşti. Atunci. (Se întoarce către el. Dar adevărata lui suferinţă . Ştiu numai pentru ce te afli aici: pentru toate nopţile în care plăcerea era ţipăt şi suferinţă. şi curajul celor care vor să fie fericiţi. într-o bună zi.CAESONIA (cu vehemenţă): Te vom apăra noi. n-am numai prostia împotriva mea. CALIGULA: Sînteţi din ce în ce mai puţini. atunci. cînd te privesc pe tine. Aş vrea numai să te văd vindecat.) Dar de ce atîta dragoste.) Ştiu că sînt bătrînă şi că încep să mă urîţesc. A fost o vreme cînd credeam câ am atins limitele durerii. atît de împlinită. Dar de ce să nu pot împărţi cu tine această fericire? CALIGULA: Cine-ţi spune că nu sînt fericit? CAESONIA: Fericirea e generoasă. A iubi pe cineva înseamnă a accepta să îmbătrîneşti alături de el. Dar grija ce ţi-o port mi-a crescut atît de mult sufletul. atît de încărcată de cadavre. că singurul sentiment curat pe care mi l-a oferit viaţa pînă azi e tocmai această duioşie ruşinoasă. am înţeles că dragostea nu mi-e de ajuns. am şi cinstea. de fapt. tu ai rămas ultimul martor. aşa deodată. (O cuprinde în braţe şi. Sînt numai conştient şi ăsta-i lucrul cel mai teribil. CAESONIA: Adevărat. sîntem încă mulţi care te iubim. în sfîrşit. că-ţi simt mirosul de ucigaş cînd te aşezi peste pîntecele meu? Zilnic văd cum moare cîte ceva din ce mai e omenesc în tine. Sau se va stîrni. mai trebuie să ştiu că şi tu vei fi omorît? Nu-i de ajuns că te accept crud şi sfîşiat. Ei bine! Nu. Caligula o înlănţuie. se poate merge şi mai departe. fiinţa pe care o iubeşte moare. Puţin. Vorbele tale m-au făcut fericită.

sîngele. cu mîinile un pic desfăcute ] înainte. strangulînd-o puţin cîte puţin pe Caesonia. Caesonia. singurătatea veşnică pe care mi-o doresc. ucid. şi tu eşti vinovat. (Rîde pătimaş. Voi regăsi acel imens gol în care inima se potoleşte. acest dispreţ universal. că eşti vinovat ceva mai mult sau ceva mai puţin! Dar cine-ar îndrăzni să mă condamne în această lume fără judecător. Fiindcă mi-e frică de mistuirea totală. nici amărăciunea vreunei melancolii. după cum şi tu ştii (întinde mîinile spre . CAESONIA (înfricoşată): Fericire să fie această înspâimîntătoare libertate? CALIGULA (strîngînd puţin cîte puţin. care să fie pe măsura mea. Trece din nou în spatele ei şi-şi petrece antebraţul pe după gîtul Caesoniei. unde o lasă să cadă. Scena XIV Se învîrte de jur împrejur. această izolare fără seamă a omului care-şi are privirea aţintită asupra întregii sale vieţi. ce zeu ar putea să aibă pentru mine profunzimea unui lac? (îngenunchind şi plîngînd. iatâ-mă şi mai liber decît acum cîţiva ani. care cedează fără rezistenţă.) Trăiesc.) Acum ştiu că nimic nu durează! Să ştii asta! Sîntem doar vreo doi-trei în istorie care am făcut cu adevărat experienţa. Nici frica nu durează. ce contează. CALIGULA: Totul pare atît de complicat.) Nimic în lumea asta şi nici în cealaltă. Dar a ucide nu-i soluţia. Caesonia. aplecat spre urechea ei. Fără ea. aş fi fost un om mulţumit. CALIGULA: Caligula! Şi tu de asemenea. exercit puterea delirantă a nimicitorului.) Vezi bine că Helicon n-a venit. Şi totuşi e atît de simplu. Dacă aş fi avut luna. $i tu erai vinovată. această cumplită eliberare. lipindu-se de oglindă. scumpă Caesonia! Caesonia horcăie. Datorita ei. CALIGULA (privind-o cu un aer rătăcit. N-am nici un alibi. Dar ce dureros e să ai dreptate şi să trebuiască să mergi pînâ la mistuirea totală. după ce i-ai dispreţuit pe ceilalţi. Dar nu face nimic. Dar azi. revine spre oglindă. Asta-i fericirea. dar cu un glas mai scăzut şi mai concentrat. dacă iubirea mi-ar fi fost de ajuns. şi de iluzie. Pînâ şi durerea e lipsită de sens. După cum vezi. Ce dezgustător. faţă de care aceea a creatorului pare simplă maimuţăreală. eliberat şi de amintire. 80 ALBERT CAMUS (Se însufleţeşte tot mai mult. am cucerit clarviziunea divină a solitarului. Se dă un pas înapoi.e mai puţin deşartă. care te striveşte pe tine. Caligula o trage spre pat. CAESONIA (zbătîndu-se uşor): Caius! CALIGULA (din ce în ce mai exaltat): Nu. fiindcă timpul ne zoreşte. totul s-ar fi schimbat. să-ţi simţi sufletul bîntuit de-aceeaşi CALIGULA 81 laşitate. ai urmărit pînâ la capăt o foarte stranie tragedie. cu braţul. Caligula îi vorbeşte. se duce la oglindă. nu-i aşa. ura din jurul meu. care am atins această fericire dementă. Dar unde să-mi sting setea asta? Ce inimă. fără duioşie. bucuria nemă. această logică necruţătoare care striveşte vieţi omeneşti (ride). N-o să am luna. Pare mai calm. gîtul Caesoniei): Fii sigură de asta. vocea îi este acum răguşită): Şi tu de asemenea. nici măcar umbra vreunei iubiri. în sfîrşit. îşi dă seama că nici durerea nu durează. rătăcit. Asta înseamnă să fii fericit. n-aveam nici o scuză. Atunci. şi tu de asemenea. E timpul ca pentru tine să cadă cortina. Ştiu totuşi. începe să vorbească din nou. Timpul ne zoreşte. Zgomot de arme! Nevinovăţia îşi pregăteşte triumful. De ce nu sînt în locul lor! Mi-e frică. Trebuie să terminăm.] surată a asasinului nepedepsit. în care nimeni nu-i nevinovat! (Cu toată forţa disperării. pentru a realiza. Caesonia.

Cherea drept în faţă. mereu tu în faţa mea. le întind şi acum şi mereu mă izbesc de tine. zvîrle scaunul cu toată puterea. în culise se aude zgomot de arme şi şoapte. ce grea e noaptea asta! Helicon n-o să mai vină: vom fi vinovaţi pe vecie! Noaptea asta e grea ca durerea omenească. simulează un salt înainte şi. plîngînd). Patricianul bătrîn îl loveşte în spate. Caligula. că mi-ar fi de ajuns ca imposibilul să existe. ia un scaun şi se apropie de oglindă. suflînd greu. N-am apucat pe drumul care trebuia. prin toate uşile. faţă de mişcarea simetrică a dublului său din oglindă. Caligula se ridică. urlînd: CALIGULA: în istorie. Imposibilul! L-am căutat între hotarele lumii. Caius! Păzea! O mînă nevăzută îl înjunghie pe Helicon. Caligula urlă: CALIGULA: Tot mai sînt viu! Cortina . Caligula îi întîmpină cu un ris smintit. Helicon! Helicon! Nimic! încă nimic. Rîsul lui Caligula se preschimbă în horcăieli. Am întins mîinile (strigînd). O. între propriile hotare.oglindă. într-un ultim hohot. în istorie! Oglinda se sparge şi-n aceeaşi clipă. Se observă. intră conjuraţii înarmaţi. Libertatea mea nu-i cea bună. Lovesc cu toţii. HELICON (ivindu-se în fund): Păzea. rizînd şi horcăind. şi nutresc o ură cumplită contra ta. n-ajung la nimic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful