CUPRINS Introducere ……………………………………….

Capitolul 1 Globalizarea – conţinut şi semnificaţii ………… Capitolul 2 Corporaţiile multinaţionale – principalul vector al globalizării …………………………………….. Capitolul 3 Globalizarea producţiei – firma în faţa provocărilor globale …………………………… Capitolul 4 Globalizarea economiei – argumente pro şi contra …………………………………………….. Capitolul 5 Raportul globalizare – regionalizare ………….. Capitolul 6 Uniunea Europeană …………………………….. Capitolul 7 Dezvoltarea regională în România ……………. Capitolul 8 Planul Naţional de Dezvoltare …………………. Bibliografie

Globalizare şi regionalizare

Capitolul 1 GLOBALIZAREA – CONŢINUT ŞI SEMNIFICAŢII

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală a economiei mondiale la începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre aceste economii. Deşi este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în literatura de specialitate, nu se poate spune că există o definiţie general acceptată. Una dintre cele mai cunoscute este definiţia Băncii Mondiale: Globalizarea se referă la faptul observabil că în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activităţii economice la nivel mondial se derulează între persoane şi firme din ţări diferite.

Formele globalizării Această creştere a activităţii economice în afara graniţelor a luat diferite forme:

Comerţul internaţional -

o parte din ce în ce mai mare a bunurilor şi

serviciilor consumate provin din importuri. În domeniul relaţiilor financiare externe, procesul de globalizare se oglindeşte aşadar în creşterea mai rapidă a comerţului internaţional faţă de producţia mondială. În perioada 1950 – 1994, comerţul internaţional a crescut de 14 ori, în timp ce producţia mondială a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapidă a comerţului internaţional constituie o consecinţă a adâncirii diviziunii internaţionale a muncii, a liberalizării accesului

2

Globalizare şi regionalizare
pe pieţele externe de bunuri şi servicii şi a progresului tehnici în domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor.

Investiţiile străine directe - factorii determinanţi ai creşterii rapide a investiţiilor străine directe sunt: liberalizarea politicilor în domeniu; implementarea programelor de privatizare, cu participarea investitorilor străini; achiziţiile şi fuzionările de întreprinderi, ca urmare a sporirii concurenţei; noile tehnologii, care facilitează transporturile şi telecomunicaţiile, precum şi organizarea managementului firmelor implantate la mari distanţe. Producţia internaţională, inclusiv producţia societăţilor transnaţionale, a filialelor şi a altor întreprinderi legate de societăţile multinaţionale, prin acorduri şi alianţe, fără participarea de capital a cunoscut o puternică dezvoltare. Vechea schemă de fabricaţie într-o ţară şi vânzarea într-o altă ţară a cedat terenul operaţiunilor de fabricaţie internaţională. Progresul tehnologic permite descompunerea şi dezagregarea proceselor de producţie. Firmele îşi aleg pentru fiecare dintre fazele procesului de producţie locul care întruneşte cei mai favorabili factori de producţie. În consecinţă, exportul nu mai reprezintă adeseori vânzarea unui produs naţional către un cumpărător străin, ci decurge din diferitele localizări naţionale ale întreprinderilor care participă la crearea aceluiaşi produs. Societăţile multinaţionale pot contribui la stimularea dezvoltării economice în ţările de implantare, la întărirea capacităţilor lor tehnologice, la formarea resurselor lor umane, la facilitarea accesului la noi pieţe.

Pieţele financiare – globalizarea activităţilor financiare a fost facilitată de progresele în domeniul comunicaţiilor şi informaticii. Odată cu pieţele financiare globale au apărut şi crizele financiare globale care au relansat discuţiile cu privire la avantajele şi dezavantajele procesului de globalizare.

Există opinii conform cărora globalizarea nu este un fenomen nou, ba chiar că lumea era mai integrată acum un secol. Comerţul şi investiţiile, ca proporţie din PIB erau comaparabile, iar datorită graniţelor deschise, oamenii puteau circula liber. Ce este totuşi nou în această perioadă?

3

Globalizare şi regionalizare
Pieţe noi

• •

Pieţe globale cu dinamică ascendentă în servicii: bănci, asigurări şi transporturi; Pieţe financiare noi: nereglementate, conectate, cu posibilitatea de a acţiona şi reacţiona la distanţă, în tim real, cu instrumente financiare noi precum produsele financiare derivate;

Dereglementarea şi scăderea legilor antitrust, proliferarea achiziţiilor şi fuziunilor; O piaţă globală pentru bunurile de consum, cu mărci globale. Actori noi

• • •

Corporaţiile multinaţionale integrează producţia şi vânzarea, dominând producţia mondială; Organizaţia Mondială a Comerţului este prima organizaţie multilaterală cu autoritatea de a impune reguli guvernelor naţionale; O reţea internaţională în creşetere de organizaţii neguvernamentale; Blocurile regionale au devenit mai numeroase şi mai importante: Uniunea Europeană, ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est), NAFTA (Asociaţia Nord – Americană a Liberului Schimb), etc.

Grupurile de coordonare politică : G – 7, G – 10, G – 22, OECD. Reguli şi norme noi

• • • • •

Economia de piaţă s-a răspândit la scară planetară; Democraţia s-a răspândit ca modalitate principală de alegere a regimurilor politice; Convenţiile referitoare la drepturile omului sunt adoptate şi cunoscute pe arii din ce în ce mai extinse; Convenţii globale referitoare la problemele de mediu; Convenţii multilaterale cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, comunicaţii, investiţii, etc.

4

Globalizare şi regionalizare

Noi mijloace de comunicaţie (mai rapide şi mai ieftine) • • • Internet – ul şi comunicaţiile electronice conectează simultan mulţi oameni; Telefonia celulară; Transport mai rapid şi mai ieftin – aerian, rutier şi pe calea ferată.

5

În acelaşi timp. definite drept industrii în care poziţia competitivă a firmelor dintr-o anumită ţară este semnificativ afectată de poziţia lor din alte ţări şi viceversa. deţinătoare de filiale industriale în cel puţin şase ţări. majoritatea economiştilor acceptă că o corporaţie multinaţională constă dintr-o firmă care şi-a extins producţia şi piaţa dincolo de hotarele unei singure ţări. Firmele multinaţionale tind să valorifice aceste avantaje în toate sectoarele unde aplicarea competenţelor tehnologice este posibilă. ea presupune optimizarea avantajelor locale ale fiecărei 6 . Ulterior. ca urmare a faptului că au apărut şi firme mijlocii cu vocaţie internaţională. Baza competitivităţii lor o formează know – how –ul şi activitatea de cercetare – dezvoltare. Vernon în 1966. care menţiona că o corporaţie multinaţională reprezintă o firmă mare. Apariţia şi dezvoltarea corporaţiilor multinaţionale au schimbat radical datele referitoare la concurenţă. O strategie globală va însemna creşterea interdependenţelor între activităţile separate geografic ale filialelor şi companiilor mamă. această cifră a fost redusă la două ţări şi. în cele din urmă. Un concept strâns legat de cel de corporaţie multinaţională este cel de grup – holding. Deci. Astfel. Au apărut industrii globale. care este rezultatul deplasării activităţii din străinătate. prin care se înţelege un ansamblu format din societatea – mamă şi filiale plasate direct sub controlul său. de la producţia materială directă spre furnizarea de servicii. una dintre primele definiţii acceptată pe scară largă este cea dată de R.Globalizare şi regionalizare Capitolul 2 CORPORAŢIILE MULTINAŢIONALE . în prezent. chiar la una. societatea – mamă este un centru de decizie financiară cu rolul de a arbitra permanent activitatea participanţilor. O altă variantă de internaţionalizare urmată de corporaţiile multinaţionale este strategia tehno – financiară.principalul vector al globalizării – Literatura de specialitate reţine numeroase definiţii pentru corporaţiile multinaţionale. în funcţie de rentabilitatea capitalurilor angajate. Astfel.

5 trilioane de dolari. 89% din primele 100 companii multinaţionale aparţineau marii traide alcătuită din SUA. Laboratoarele de cercetare – dezvoltare sunt construite în apropierea marilor universităţi din ţările cu un potenţial ştiinţific şi tehnologic ridicat. Royal Dutch Shell avea o cifră de afaceri mai mare decât PIB – ul Turciei. Biroul Internaţional al Muncii estimează că firmele multinaţionale au aproximativ 100 milioane de angajaţi proprii. În 1970. marile firme au intrat într-un nou stadiu al multinaţionalizării – cel al redistribuirii globale a factorilor de producţie. aproape 2/3 din primele 100 corporaţii multinaţionale activau în industria automobilelor. Pentru a evalua gradul de transnaţionalitate. în întreaga lume există apropape 50 000 de astfel de firme. De exemplu. Urmarea firească a acestui lucru este tendinţa specializării filialelor în tipul de producţie care valorifică avantajul comparativ al ţării gazdă. În prezent. Uniunea Europeană şi Japonia. petrol. În felul acesta. Poloniei sau Thailandei. ceea ce reprezintă 4% din forţa de muncă activă salariată din regiunile dezvoltate ale lumii şi 12% din cea a statelor în curs de dezvoltare. Marile corporaţii ale lumii caută să obţină avantaje în producţie. Globalizarea a depăşit paradigma tradiţională a utilizării şi combinării factorilor de producţie clasici doar la scară naţională. cu peste 280 000 de filiale răspândite pe tot globul. Arabiei Saudite sau Indoneziei. A devenit celebru dictonul “gândeşte global. Vânzările totale anuale ale tuturor corporaţiilor multinaţionale se ridică la aproape 3. aceleaşi 15 state să aibă aproximativ 25 000 de firme multinaţionale. activităţile intensive în muncă sunt localizate în ariile geografice cu forţă de muncă ieftină. De asemenea. La începutul anilor 90. electronică şi de echipamente electrice. ca urmare a intensificării procesului de globalizare economică. Argentinei. În anul 1997. primele 15 naţiuni dezvoltate ale lumii aveau circa 7500 de corporaţii multinaţionale. General Motors realiza o cifră de afaceri mai mare decât PIB – ul Finlandei şi Danemarcei. acţionează local”. în 1994. pentru ca. Un număr mare de corporaţii au vânzări anuale ce depăşesc 100 de miliarde dolari. UNCTAD (United Nations Conference on Trade and Development – Conferinţa Naţiunilor Unite pentru 7 .Globalizare şi regionalizare filiale cu satisfacerea condiţiilor cererii de pe piaţa vizată. Ford depăşea PIB – ul Norvegiei. industria chimică şi farmaceutică. marketing sau cercetare prin combinarea tuturor factorilor de producţie la scară planetară.

nu trebuie neglijat impactul lor asupra economiilor în curs de dezvoltare. Concluzii generale:  Procesul globalizării economiei ne apare ca o rezultantă a intensificării activităţii companiilor multinaţionale. 8 . Primele 50 de corporaţii multinaţionale ce aparţin unor state în curs de dezvoltare provin din China.active aflate în străinătate/total active.Globalizare şi regionalizare Comerţ şi Dezvoltare) a adoptat indexul transnaţionalităţii. În perioada 1990 – 1999. Petrom SA (locul 22).8% şi cu 140 de angajaţi în străinătate din totalul celor 88350 pe care îi are. în medie. numărul angajaţilor în filialele amplasate în străinătate/total angajaţi. cu un index al transnaţionalităţii de 1. şi anume: . datorită luării în considerare a trei indici. astfel. UNCTAD a realizat pentru prima dată un top al companiilor multinaţionale din Europa Centrală şi de Est. Mexic şi Brazilia care împreună totalizează mai bine de 80% din activele plasate în străinătate ale celor 50. Între primele 25 de firme este prezentă o singură companie românească. pe primul loc în acest clasament se afla Daewoo Corporation (Coreea de Sud) cu 10. Putem spune că astăzi. cu deosebire pe seama internaţionalizării activelor. cât şi o cauză a afirmării lor tot mai puternice pe plan internaţional. Deşi activitatea acestora este concentrată în cea mai mare parte în statele dezvoltate. vânzări în străinătate/total vânzări. Acesta are o structură compozită.5 miliarde de dolari active plasate în străinătate. În topul primelor 100 corporaţii multinaţionale sunt prezente doar câteva provenind din statele în curs de dezvoltare. corporaţiile multinaţionale şi nu ţările reprezintă primul agent al comerţului internaţional. Venezuela. În 1998. pentru aceste state. indexul transnaţionalităţii primelor 100 de corporaţii multinaţionale a crescut de la 51% la 55%. Din acest motiv. Coreea de Sud. UNCTAD realizează statistici paralele.

9 .Globalizare şi regionalizare  Pe fondul diversificării şi globalizării producţiei. valoarea adăugată creată în activităţile desfăşurate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă.  Noul val al mondializării capitalului. Mărimea întreprinderilor condiţionează expansiunea lor peste hotare. al cărui promotor sunt în primul rând corporaţiile multinaţionale. dominate de servicii. El cuprinde o gamă largă de activităţi. amplificat de un grad mai mare de liberalizare şi deschidere. se deosebeşte în multe privinţe de cele precedente. dimensiunile firmelor au devenit un parametru esenţial. totodată o sinergie operaţională şi financiară menită a reduce vulnerabilităţile.  Se remarcă o tendinţă de concentrare a afacerilor în sectoarele care prezintă cele mai mari avantaje competitive şi spre pieţele cu un potenţial înalt de creştere a cererii.  În cadrul economiei globale. În ultimul deceniu a crescut numărul aşa – numitelor megafirme care realizează vânzări în străinătate peste un miliard de dolari. facilitate de instrumente financiare extrem de sofisticate. creând.

p. tarifele şi alte bariere comerciale. Firma parcurge procesul de internaţionalizare pornind de la întrebarea iniţială “să ne extindem sau nu în străinătate?”. 513 . trecând prin diferiet etape ale procesului respectiv. problemele de schimb valutar.541 Globalizarea producţiei poate fi abordată din două puncte de vedere distincte: din perspectiva firmei sau din perspectiva teoriei comerţului internaţional.   guvernele instabile. restricţiille impuse de guvern la accesul pe piaţă al firmelor străine şi birocraţia. Editura Teora.    10 .  identificarea unor oportunităţi de afaceri foarte profitabile. 1997.. clienţii societăţii care se deplasează în străinătate pot solicita servire internaţională. Riscurile ce trebuie luate în consideraţie pot fi sistematizate astfel:  datoria externă a ţării în care se investeşte. Decizia de pătrundere pe pieţele internaţionale poate fi generată de motive multiple:  necesitatea de a riposta la creşterea concurenţei pe pieţele naţionale.Globalizare şi regionalizare Capitolul 3 GLOBALIZAREA PRODUCŢIEI Firma în faţa provocărilor globale – “În următorii cinci ani vor exista două categorii de şefi: cei cu o viziune globală şi cei fără ocupaţie” – PETER DRUCKER Phillip Kotler. Managementul marketingului. până la stadiul de organizaţie globală sau corporaţie multinaţională. etc.

încredinţând o afacere mai degrabă celui care dă mai mult decât celui care are motive bine întemeiate să o ceară. În mod obişnuit. firmele încep să desfăşoare operaţiuni de export indirect prin implicarea intermediarilor independenţi. firma exportând uneori din proprie iniţiativă sau ca răspuns la comenzile spontane venite de pe pieţele externe. în organizarea. costul de producţie ridicat şi adaptarea costisitoare a sistemului de comunicaţie. pe cont propriu. va trebui stabilită modalitatea cea mai eficientă de acces. în timp ce concurenţi din alte ţări operează fără o asemenea interdicţie” pirateria tehnologică. printrun act aprobat în 1977.   După ce avantajele şi dezavantajele au fost analizate pentru fiecare piaţă potenţială în parte şi firma a ales piaţa pe care urmează să se extindă. Aceştia pot fi încadraţi în patru categorii:  Comerciant intern cu activitate de export: acest intermediar achiziţionează mărfuri de la producători interni şi le vinde în străinătate. şi în altul. variantele pentru care poate opta fiind următoarele: Exportul indirect Principala modalitate de acces pe o piaţă externă este exportul. Exportul necesită efectuarea celor mai mici schimbări în structura liniilor de produse. adaptându-se sau nu la condiţiile existente pe noua piaţă externă.  Agent intern cu activitate de export: acesta caută şi negociază achiziţii de mărfuri în străinătate în schimbul unui comision. Exportul de circumstanţă este o modalitate de implicare pasivă în operaţiunile ce se desfăşoară pe o anumită piaţă. să dea mită. ea produce bunurile în propria ţară. Managerilor americani li se interzice.Globalizare şi regionalizare  corupţia – “oficialităţile din unele ţări iau mită în schimbul cooperării. Exportul activ se desfăşoară în momentul în care firma se angajează să-şi extindă vânzările pe o anumită piaţă. Şi într-un caz. 11 . investiţiile sau obiectivele firmei.

sub al căror control administrativ se găseşte în parte. el implică investiţii mai mici. ele joacă rolul unor centre de prezentare. În al doilea rând. reparaţie întreţinere a produselor societăţii. în schimbul unui comision.a.  Sucursală sau filială în străinătate: aceasta permite producătorului să – şi facă într-o mai mare măsură simţită prezenţa pe piaţa străină şi să realizeze o supraveghere mai atentă a acesteia. Exportul indirect oferă două avantaje. la creşterea eficienţei activităţii firmelor vânzătoare. în funcţie de solicitări.Globalizare şi regionalizare  Organizaţie cooperatistă: o astfel de organizaţie desfăşoară activităţi de export în folosul câtorva producători. în mod normal. de un departament specializat al firmei care să execute toate operaţiunile de export şi să aibă ca obiectiv central obţinerea profitului. să angajeze personal de vânzare în străinătate sau să încheie un număr de contracte cu parteneri străini. Există câteva modalităţi de realizare a exportului direct:  Departament sau direcţie internă de export: un director comercial pe probleme de export se ocupă efectiv de vânzare şi de problemele pieţei. cunoştinţe şi servicii noi. exportul indirect implică un risc mai scăzut. societăţile decid să se ocupe singure de activităţile de export. Investiţia şi riscul sunt ceva mai ridicate. În primul rând. la o scară mai mare.  Firmă – agent exportator: acest intermediar se ocupă cu activităţile de export ale unei societăţi. dar şi profitul potenţial este mai mare. Exportul direct În unele situaţii. legăturile stabilite cu intermediarii din străinătate determinându-i pe aceştia să aducă tehnică nouă. 12 . ceea ce duce. Adeseori. Filialele se ocupă cu vânzarea şi distribuţia produselor. Sarcinile sale pot fi preluate. firma nefiind obligată să-şi constituie un compartiment de export. Ea operează în domeniul valorificării pe pieţele externe a produselor agricole. putând desfăşura şi activităţi de depozitare şi promovare. materiilor prime ş.

o firmă încredinţează unei alte firme conducerea unui hotel. putând constata chiar. Licenţierea are unele avantaje potenţiale. permite unei firme străine folosirea procesului de fabricaţie. de obicei. posibilitatea de a penetr pe piaţa externă. precum şi pregătirea necesară producerii. firma nu mai exportă un produs. astfel. cum ar fi contractul de management. ci un 13 . în schimbul unei taxe sau redevenţe. câteva ingrediente şi componente necesare producţiei.Globalizare şi regionalizare  Reprezentanţii voiajori: societatea poate trimite în străinătate agenţi care să o reprezinte şi să îi găsească parteneri de afaceri. Societăţile se pot lansa pe pieţele externe şi pe alte căi. Licenţiarul. în condiţii de risc minime. Distribuitorului i se pot acorda drepturi exclusive de reprezentare a producătorului în ţara respectivă sau numai drepturi generale. respectiv proprietarul unui drept de proprietate industrială. Mai mult. Licenţiarul are. în numele şi pe contul ei. comparativ cu posibilităţile licenţiatului. distribuţiei şi vânzării produsului. fără a fi nevoit să pornească totul de la zero. a secretului comercial sau a oricărui bun de valoare.  Distribuitori sau agenţi autorizaţi străini: societatea poate acorda unor distribuitori sau agenţi străini drepturile de comercializare a produselor sale. unui aeroport sau a unei alte instituţii din străinătate. a brevetului. asupra cărora deţine dreptul de proprietate. Pentru a evita această neplăcere. Licenţierea Licenţierea reprezintă o modalitate simplă de implicare a producătorului pe piaţa internaţională. Dar marea speranţă a licenţiarului se legă de capacitatea sa superioară de inovare. Coca – Cola se bazează în politica sa de marketing internaţional pe încheierea contractelor de licenţă cu societăţi de îmbuteliere din întreaga lume – denumite societăţi cesionare – furnizându-le acestora siropul. a mărcii de comerţ. iar licenţiatul beneficiază de experienţa de producţie. licenţiarul furnizează. în sensul că firma deţine un control mai redus asupra licenţiatului decât dacă şi-ar instala propriile capacităţi de producţie. că la încheierea contractului şi-a creat un concurent. În acest caz. în schimbul plăţii unei taxe. În cadrul acestuia. dacă licenţiatul are succes firma nu are nici un drept asupra profiturilor obţinute de acesta. astfel încât acesta să depindă în continuare de el. de un produs binecunoscut sau de un nume.

ş. Acest tip de contract prezintă dezavantajul exercitării unui control redus asupra procesului de producţie şi al unei posibile reduceri a profitului pe parcursul acestuia.Globalizare şi regionalizare serviciu. În plus. Contractul de management este cel care împiedică societatea să intre în concurenţă cu proprii ei clienţi. relaţiile contractuale nu se modifică în cazul în care societatea dă puţinelor sale resurse manageriale o întrebuinţare mai bună sau dacă preia riscul întregii afaceri în scopul obţinerii unor profituri sporite. O altă metodă de acces pe pieţele internaţionale este contractul de producţie. Societăţile mixte Investitorii străini se pot asocia cu investitorii locali pentru a crea o societate mixtă. Coproprietatea are câteva limite. el oferă firmei şansa unui început mai rapid.a. materiale sau manageriale pentru a suporta singură întregul risc.. El este cu atât mai atractiv. Contractul de management este o metodă de acces pe piaţa externă care presupune un risc scăzut şi un profit imediat. prin care o firmă angajează producători locali care să-i fabrice produsul. Pe de altă parte însă. coproprietatea poate împiedica o societate multinaţională în realizarea politicilor de producţie şi de marketing la scară mondială. fie că guvernul străin face din coproprietate o condiţie a accesului pe piaţă. unul din ei optând pentru reinvestirea profitului în scopul dezvoltării societăţii. de marketing. în decursul unei perioade de timp determinate. Necesitatea sau dorinţa de a forma o societate mixtă poate avea motivaţii de ordin economic sau politic: fie că firmei străine îi lipsesc resursele financiare. iar altul pentru retragerea lui. Partenerii pot să nu cadă de acord asupra politicilor de investiţii. împărţind între ei dreptul de proprietate şi controlul asupra acesteia. Pe de altă parte. cu riscuri mai mici şi cu posibilitattea unei viitoare asocieri sau achiziţionări a producătorului local. cu cât firma contractantă îşi exprimă opţiunea de a deveni acţionar la societatea administrată. Investiţia directă 14 .

concretizate în forţă de muncă sau materii prime mai ieftine. iar altele vor prefera investiţia directă. În al cincilea rând. perfecţionându-şi astfel politica de producţie şi cea de marketing. A insista însă în adoptarea unei singure modalităţi de acces ar fi o optică îngustă. Reducerea sau stoparea activităţii firmei ar fi costisitoare. În condiţiile în care firma capătă experienţă în activitatea de export. firma ar putea obţine economii de cost. stimulente acordate de guvernul străin pentru investiţii. devalorizări ale monedei. fapt care îi va permite să îşi adapteze mai bine produsele la mediul intern de marketing specific ţării respective. Societatea străină poate cumpăra toate drepturile asupra unei firme locale sau poate construi propriile capacităţi “pe loc gol”. economii de transport ş. firma şi-ar putea asigura accesul pe piaţă. În al patrulea rând. nici realizarea de investiţii directe. şi-ar putea consolida relaţiile întreţinute cu guvernul. clienţii şi distribuitorii locali. În al treilea rând. În 15 .Globalizare şi regionalizare O ultimă modalitate de intervenţie străină pe piaţa unei ţări este proprietatea directă asupra mijloacelor de producţie. iar piaţa externă îşi măreşte capacitatea . înrăutăţiri ale conjuncturii pieţei sau de exproprieri. în virtutea dorinţei exprimate de a opera pe cont propriu în ţara respectivă. în cazul în care ţara gazdă ar promova ideea ca produsele să se realizeze cu componente fabricate pe plan local. Unele aleg exportul. ea şi-ar putea îmbunătăţi imaginea în noua ţară prin crearea de noi locuri de muncă.a. Principalul dezavantaj al investiţiei directe constă în faptul că ea este expusă riscurilor generate de blocaje financiare. În al doilea rând. În primul rând. Procesul de internaţionalizare Numeroase firme tind să prefere o anumită modalitate de acces pe piaţa externă. altele pot alege licenţa. ţara gazdă putând solicita firmei să plătească un substanţial ajutor bănesc personalului disponibilizat. în vederea atingerii obiectivelor pe termen lung la nivel internaţional. ştiut fiind că nu toate ţările vor accepta importuri de orice fel. Firmei nu – i rămâne astfel. instalaţiile de producţie străine pot oferi avantaje deosebite. datorită riscurilor minime pe care le implică acesta. firma ar putea exercita un control total asupra investiţiei. decât să accepte aceste riscuri.

Construirea de capacităţi productive în străinătate. acest departament nu mai poate conduce corespunzător operaţiunile de export. căci chiar dacă au anumite preferinţe. o firmă debutează în activităţile de comercializare a mărfurilor pe piaţa internaţională prin simpla expediere a acestora către beneficiarul extern. astfel încât firma să poată supraveghea mai atent activitatea. împiedicând astfel ţările să câştige suficientă valută pentru a plăti importurile de care au nevoie. o firmă putând realiza operaţiuni de export într-o ţară. este indicat ca firmele să-şi însuşească toate aceste metode de acces. Activităţi de export neregulate 2. în departamentul de export se includ diferite servicii de marketing. Dacă vânzările cresc şi mai mult. care trebuie să se fundamenteze pe o profundă înţelegere a procesului de internaţionalizare a firmelor. Dacă firma participă ca parteneră într-o societate mixtă sau se implică în operaţiuni de investiţii directe. Firmele îşi conduc activităţile pe piaţa internaţională în cel puţin trei moduri:  Departamentul de export: de obicei. Procesul de internaţionalizare presupune parcurgerea a patru etape: 1. ele trebuie să fie capabile să se adapteze oricărei situaţii. Prin urmare. guvernele subvenţionează programe de promovare a exporturilor. Stabilirea uneia sau mai multor filiale în străinătate 4. participând cu capital într-o a treia ţară şi având filială într-o a patra.  Divizia internaţională: numeroase firme se implică în mai multe afaceri pe pieţele internaţionale. Export prin reprezentanţi (agenţi) independenţi 3. acordând licenţe unei alte ţări. Dacă vânzările în străinătate se extind. Mai devreme sau mai târziu. ea îşi va crea o divizie internaţională pentru a face faţă activităţii complexe pe 16 .Globalizare şi regionalizare consecinţă. Problema cu care se confruntă majoritatea guvernelor este aceea că prea puţine societăţi naţionale participă la comerţul exterior. Majoritatea societăţilor multinaţionale importante utilizează mai multe asemenea metode. firma ăşi organizează un departament de export compus dintr-un director comercial şi câţiva asistenţi.

care va stabili obiectivele şi planurile financiare. politici de marketing. unităţile operative pot fi sucursale internaţionale. producţie. îndeplinindu-l în prezent pe cel al comercianţilor care acţionează pretutindeni în lume. Conducerea şi personalul corporaţiei îşi propun să creeze condiţii favorabile de producţie. el fiind răspunzător pentru îmbunătăţirea poziţiei firmei pe piaţa internaţională. Vicepreşedinţeii pot solicita specialiştilor în materie ai companiei să analizeze situaţia existentă în diferite regiuni geografice.  Organizaţia globală: mai multe firme au depăşit etapa diviziei internaţionale şi s-au transformat în adevărate organizaţii globale. echipamentele şi materialele necesare sunt achiziţionate din ţările care le furnizează la cel mai mic preţ. cercetare. Personalul unei asemenea divizii este alcătuit din specialişti în marketing. Şi. Unităţile care operează la nivel global sunt direct subordonate directorului executiv sau biroului executiv şi nu şefului diviziei internaţionale. fiecare condusă de un preşedinte care raportează preşedintelul diviziei internaţionale. 17 . Această divizie va fi condusă de către un preşedinte. iar investiţiile sunt realizate acolo unde veniturile anticipate sunt cele mai mari. finanţe. Africa. în sfârşit. Conducerea este alcătuită din manageri selecţionaţi din mai multe ţări. care răspund pentru forţele de vânzare. Ele au încetat să mai joace rolul unor comercianţi interni care se aventurează peste graniţe. etc. ele pot fi organizaţii geografice (preşedintelui diviziei internaţionale îi sunt subordonaţi vicepreşedinţii regionali pentru Europa.Globalizare şi regionalizare care o desfăşoară în străinătate. America de Nord. Orientul Mijlociu. Astfel. fiecare grup fiind condus de un vicepreşedinte răspunzător pentru vânzările efectuate de acesta pe piaţa mondială. acestora le sunt subordonaţi directorii la nivel naţional. Aceste unităţi pot fi organizate în funcţie de unul sau mai multe criterii. Unităţile operative pot fi grupuri internaţionale de producţie.. distribuitorii şi deţinătorii de licenţe din ţările respective). sucursalele. fluxuri financiare şi sisteme de distribuţie la scară mondială. Diviziile internaţionale pot fi organizate sub o mulţime de forme. etc.

nealiniere şi perestroika. … Acest sistem al globalizării este caracterizat de un singur cuvânt: WEB. în domeniul economic. Sistemul globalizării este puţin diferit. Globalizarea este noul sistem. Globalizarea are propriul set de reguli economice. Războiul Rece îşi avea propriile sale reguli: în plan extern. Bucureşti. ca sistem internaţional. Războiul Rece avea propria anxietate definitorie: teama de distrugerea nucleară. …. …. Editura Fundaţiei Pro. 29 “ …Războiul Rece. Războiul Rece avea propriile tendinţe demografice: mişcarea persoanelor dinspre Est spre Vest a fost în mare măsură îngheţată de Cortina de Fier. Friedman. destindere. ţările în curs de dezvoltare asupra creşterii orientate spre export. reguli care gravitează în jurul deschiderii. nici o superputere nu va viola sfera de influenţă a alteia. Lumea a devenit un loc tot mai interconectat. îşi avea propria sa structură de putere: echilibrul dintre Statele Unite şi URSS. ţările mai puţin dezvoltate se vor concentra asupra creşterii propriilor industrii naţionale. ţările comuniste asupra autarhiei şi economiile occidentale asupra comerţului regulat. Războiul Rece era caracterizat de o trăsătură unificatoare: divizarea. dereglementării şi privatizării economiilor naţionale. Acest sistem era simbolizat de un singur cuvânt: zidul. Toate aceste elemente ale sistemului Războiului Rece luate la un loc au influenţat politica internă şi relaţiile externe ale fiecărei ţări din lume. În primul rând. Lexus şi măslinul.Globalizare şi regionalizare GLOBALIZAREA ECONOMIEI argumente pro şi contra – 1. care a luat locul Războilui Rece Thomas L. 2001 pg. cu propriile sale atribute unice. Actuala eră a globalizării este un sistem internaţional similar. Şi el are o trăsătură unificatoare – integrarea. 18 . dar mişcarea de la Sud la Nord a fost un neîntrerupt şuvoi. Războiul Rece avea ideile sale dominante: conflictul dintre comunism şi capitalism. care contrastează violent cu cele ale Războiului Rece.

numărul ţărilor cu regimuri liberale reprezenta 28%. Primul este echilibrul tradiţional dintre statele naţionale. digitalizarea. miniaturizarea. iar US Air Force a trebuit să lanseze un atac cu rachete de croazieră împotriva lui ca şi când ar fi fost un alt stat naţional. În sistemul globalizării. din punct de vedere cultural. Gândiţi-vă! Statele Unite au lansat 75 de rachete de croazieră. propriul ei model demografic: accelerarea rapidă a deplasării oamenilor din mediul rural şi din stilul de viaţă agrar în mediul urban care este mai strâns legat de tendinţele globale din modă. alimentaţie. chiar dacă nu totală a americanizării globului – de la Big Mac la Mickey Mouse.Globalizare şi regionalizare pentru a le face mai atractive pentru investiţiile străine. extinderea amplă. Statele Unite vă pot distruge aruncând bombe asupra ţării dumneavoastră. globalizarea are propria ei cultură dominantă. … Globalizarea conferă indivizilor puterea de a influenţa deopotrivă pieţele şi statele naţionale. În 1975. potrivit Băncii Mondiale 23 miliarde de dolari. comunicarea prin satelit. care se intersectează şi se influenţează reciproc. la apogeul Războiului Rece. Globalizarea are. de piaţă liberă. …. Spre deosebire de sistemul Războiului Rece. de asemenea. iar investiţiile străine directe totalizau. Cel de-al doilea echilibru din sistemul globalizării este cel dintre statele naţionale şi pieţele globale. numai 8% din ţările lumii aveau regimuri liberale. Globalizarea are propriile ei tehnologii definitorii: comuterizarea. iar superpieţele vă pot distruge scăzând dobânzile la obligaţiuni. Statele Unite sunt singura superputere dominantă şi toate celelalte naţiuni îi sunt subordonate într-un grad sau altul. Globalizarea are prorpia structură de putere: sistemul globalizării este construit pe trei echilibre de forţă. În 1997. iar investiţiile străine totalizau 644 miliarde de dolari. Osama bin Laden a declarat război Statelor Unite la sfârşitul anilor ’90. fibrele optice şi Internetul. Cel de-al treilea echilibru este cel dintre individ şi statele naţionale. care este şi cauza acţiunii ei omogenizatoare. pieţe şi divertisment. fiecare costând 1 milion de dolari împotriva unui individ!” (+ 11 septembrie) 19 . … Globalizarea înseamnă. Aceste pieţe globale se compun din milioane de investitori care rulează bani de jur îmrejurul lumii printrun simplu clic pe mouse.

cred că e foarte bine că soarele răsare în fiecare dimineaţă. În general vorbind. Editura Polirom. mai ales dacă foloseşti ecran solar şi ochelari de soare. m-a sunat într-o zi şi mi-a zis: le-am spus câtorva prieteni ai mei că scrii o carte despre globalizare şi ei au replicat: Ah. I-am răspuns lui Jonathan că îmi reprezint globalizarea aşa cum îmi reprezint răsăritul. a avea mâncare sau a fi mâncat”. Face mai mult bine decât rău. George Soros. Dar ce se va întâmpla cu ceilalţi? 80% dintre cei ce doresc să muncească vor rămâne fără slujbe? … Problema viitorului este “to have lunch or to be lunch”. Criza capitalismului global. adâncirea decalajelor între bogaţi şi săraci. printre care şomajul. ăstuia îi place globalizarea!. 13 “20% din populaţia aptă de muncă ar fi suficientă în secolul următor pentru a asigura avântul economiei mondiale. Globalizarea implică numeroase riscuri. care are libertatea de a se mişca acolo unde este mai bine recompensat. Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare. Hans – Peter Martin. americanizarea. 1999 Pg. de – culturalizarea.105 “Sistemul este favorabil capitalului financiar. O cincime din cei care caută de lucru vor fi de ajuns pentru a produce toate mărfurile şi a furniza serviciile de înaltă calitate pe care şi le poate permite societatea mondială. Nu eu am declanşat globalizarea şi nu eu pot s-o stopez ” 2. . după care îl 20 . 1999 Pg... Şi chiar dacă nu prea mi-ar păsa de răsărit nu aş putea schimba ceva la el. ceea ce a dus la rapida dezvoltare a pieţelor financiare globale. Editura Economică. etc.Globalizare şi regionalizare “Jonathan Galassi. crizele financiare globale. Friedman. editorul primei ediţii a acestei cărţi. Harald Schumann. Rezultatul este apariţia unui sistem circulator gigantic. . care absoarbe capital prin pieţele şi instituţiile financiare de la centru.

provocat de excesele unui sistem economic orb faţă de nevoile umane. … Sistemul este însă profund deficient … câştigul banilor are prioritate asupra tuturor celorlalte considerente sociale.” David C. cei care vor supravieţui şi vor prospera trebuie să înveţe să câştige în competiţia nemiloasă generată de economia globală. fie indirect. tendinţele îngrijorătoare pe care le descria s-au agravat puternic. liber – schimbism şi creştere economică. împărtăşea opinii din conştientizarea mea personală a realităţii unei lumi conduse de speculanţi financiari şi afaceri la nivel înalt. De la publicarea ei în 1995. Critica pe care o aduc sistemului capitalist global are două direcţii principale: defectele mecanismului de piaţă (instabilităţile de pe pieţele financiare internaţionale) şi deficienţele apărute în sectorul ce nu aparţine relaţiilor de piaţă (non – market sector). Sistemul financiar global este astăzi atât de instabil încât până şi marii speculanţi care au făcut averi de pe urma acestei instabilităţi lansează semnale de alarmă. Când corporaţiile conduc lumea. chiar în timp ce îndurăm încercările distrugerii creatoare provocate de capitalism. sub formă de credite şi investiţii de portofoliu. …. … Ea este scrisă pentru a sfida povestea ce a devenit o mantră a discursului public şi care sună cam aşa: Că ne place sau nu – odată cu prăbuşirea socialismului – forţele globalizării economice şi noul capitalism global sunt imuabile şi ireversibile. Trebuie să ne adâncim devotamentul faţă de consumerism. Între timp. prin corporaţiile multinaţionale. fie în mod direct. Korten. Lumea post – corporatistă porneşte de la ameninţarea reprezentată de un colaps ecologic şi social. Editura Antet.Globalizare şi regionalizare pompează către periferie. Pentru cei dintre noi care consideră că viaţa înseamnă mai mult decât goana după bani şi achiziţionarea din megamall-uri a unor produse despre care 21 . Nu există alternativă. Dezvoltarea economiei globale nu se sincronizează cu dezvoltarea societăţii globale. 1999 “Cartea mea precedentă. lumea post – corporatistă.

acest discurs este un îndemn dezumanizant la disperare şi resemnare.” 22 .Globalizare şi regionalizare aflăm că ne trebuie abia după ce vedem reclama la televizor.

În anul 1993. Africa. 23 . Diverse grupări regionale au apărut între statele foste socialiste în perioada post – comunistă. Astfel. cu toate că principala orientare în politica economică a ţărilor CSI pare să fie spre o autonomie naţională sporită. în paralel cu integrarea crescândă a economiei mondiale are loc şi o fragmentare a acesteia. au avut loc numeroase încercări de creare a unor zone de comerţ liber sau a unor pieţe comune în Europa. Regionalismul celui de-al doilea val este un fenomen al anilor 1990. Zona Caraibelor şi Asia. membrii săi au convenit să creeze o bancă de comerţ şi dezvoltare şi un secretariat permanent. Însă aceste proiecte de integrare regională sunt încă într-un stadiu de dezvoltare fragil şi niciunul nu se apropie de nivelul de integrare atins de Uniunea Europeană. Comunitatea Statelor Independente s-a creat în 1991 în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice. Cu excepţia Europei. uneori contradictorie. asociaţii vamale. America Latină. Dintre cele 109 acorduri regionale înregistrate de Acordul General de Tarife şi Comerţ (GATT) în perioada 1984 – 1994. Câteva ţări din regiunea Mării Negre au format o asociaţie intitulată Clubul Mării Negre. Regionalizarea este procesul realizării unor aranjamente comerciale regionale cu grade diferite de integrare. încercările de integrare regională ale primului val au eşuat.Globalizare şi regionalizare RAPORTUL GLOBALIZARE – REGIONALIZARE Economia mondială contemporană cunoaşte o evoluţie complexă. Al doilea val constă în încercările de a crea acorduri de comerţ regionale. În perioada postbelică pot fi identificate două valuri de integrare regională: începând cu anii 1950. Este mai extins decât primul val şi este posibil să fi fost provocat de interdependenţa internaţională crescândă şi de progresele în comunicaţii. o treime au fost înregistrate între 1990 – 1994. Câteva ţări membre au semnat o Cartă a Cooperării economice. uniuni vamale şi pieţe comune.

Are drept obiectiv eliminarea tuturor restricţiilor din calea comerţului şi investiţiilor dintre cele trei ţări în următorii 15 ani. Comerţul intra – regional între cele trei ţări este restrâns şi şansele de supravieţuire ale acestei asociaţii sunt mici. Iordania şi Palestina) nu constituie până în prezent decât o idee interesantă. Canada şi Mexic. În anul 1960 a fost creată Piaţa Comună Central Americană alcătuită din Guatemala. Republica Coreea. Grupul ţărilor de la Vişegrad (Ungaria. Argentina şi Uruguay. Costa Rica şi Panama. dar care până în prezent a înregistrat puţine progrese pe calea integrării. În America Latină cea mai semnificativă evoluţie recentă în integrarea regională este formarea uniunii vamale Mercosur. Relaţia trilaterală este în mod evident inegală. România şi Ţările Baltice. Nicaragua. dar o populaţie mult mai redusă. La fel. PIB – ul Mexicului este aproximativ 1/10 din cel al SUA. alcătuită din Brazilia. Canada are un PIB/Locuitor puţin mai mic decât SUA. Asociaţia Nord – Americană de comerţ liber (NAFTA) este o zonă de comerţ liber alcătuită din SUA. Bulgaria. dar având o populaţie totală de numai 5.Globalizare şi regionalizare însă starea precară a economiilor statelor membre pare să frâneze dezvoltarea asociaţiei. iar acordul a intrat în vigoare în ianuarie 1995. Comunitatea Zonei Caraibelor creată în 1973 alcătuită din 15 ţări membre. Taiwan. El Salvador. Mercosur cuprinde 45% din populaţia Americii Latine. reprezintă 33% din comerţul exterior şi aproximativ 50% din PIB – ul acestei zone. Polonia. Însă toate aceste ţări îşi orientează comerţul către Europa Occidentală şi doresc să adere la Uniunea Europeană. Hong Kong. 24 . Singapore. Columbia.5 milioane de locuitori. succesul strategiilor economice individualiste înregistrate de cele opt ţări cu performanţe economice de vârf în economia mondială în perioada 1965 – 1994 (Japonia. În Asia de Est. Pactul Andin încheiat în 1969 a căutat să stabilească relaţii între Venezuela. Peru şi Bolivia însă membrii pactului au căzut de acord să creeze o zonă de comerţ liber doar în octombrie 1992. Republica Cehă şi Slovacia) au convenit să elimine în relaţiile lor reciproce tarifele şi au format Zona de Comerţ Liber Central – Europeană (CEFTA) la care au aderat Slovenia. Honduras. Perspectivele unei Comunităţi Economice pentru Orientul Mijlociu (alcătuită din Israel. dacă NAFTA nu vizează grade mai înalte de integrare. Ecuador. Paraguay.

nu există încă un acord de formalizare a relaţiei sub forma unui bloc. Australia. 25 . China. Cei 15 membri ai Forumului sunt SUA. Filipine. diversitatea membrilor APEC poate împiedica evoluţia grupului spre forme superioare de integrare. deşi ratele tarifare pot varia pe mărfuri. Thailanda. Piaţă comună = zonă care reuneşte mai multe ţări care aplică în comerţul dintre ele condiţii egale. Filipine şi Brunei – au convenit să creeze o zonă de comerţ liber până în anul 2003. De altfel. Membrii Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud – Est (ASEAN) – Singapore. circulaţia liberă a factorilor de producţie. Coreea de Sud.Globalizare şi regionalizare Indonesia. Brunei. fiecare ţăară menţinându-şi însă propriile politici comerciale faţă de ţările din afara zonei. Zona de comerţ liber = grup de ţări între care sunt eliminate tarifele şi alte bariere comerciale. Malayesia. Deşi membrii au convenit elaborarea unui plan de creare a unei zone de comerţ şi investiţii libere în regiune până în anul 2020. Canada. Dar aceste ţări desfăşoară majoritatea comerţului lor cu alte ţări. Malayesia şi Thailanda) a făcut ca acestea să considere puţin avantajoasă ideea unei integrări economice profunde. Indonesia. Forumul de cooperare economică Asia – Pacific (APEC) este un forum consultativ creat în 1994 ce are drept obiectiv promovarea cooperării economice multilaterale între ţările de pe coasta Pacificului. Indonesia. precum şi a bunurilor şi serviciilor şi armonizarea considerabilă a impozitelor şi altor politici. Un asemenea sistem presupune o uniune vamală cu tarif extern comun. Malayesia. Uniune vamală = grup de ţări între care sunt eliminate restricţiile comerciale dar care aplică o politică concertată faţă de ţările nemembre şi un tarif extern comun pentru importurile din acele ţări. Noua Zeelandă. nu una cu alta. Hong Kong şi Taiwan. Cooperarea regională în Asia s-a concentrat asupra unor măsuri de creare a unor zone de comerţ preferenţial. Grupări de integrare economică regională Denumire Pactul Andin Nivel de integrare Zonă de comerţ Ţări membre Bolivia. Singapore. Columbia. Japonia. Thailanda.

Malayesia. Germania. Venezuela Egipt. Luxemburg. Indonezia. Yemen Brunei. Marea Britanie. Tanzania. Honduras. Olanda. Irak. Liechtenstein Argentina. Portugalia. Guatemala. Iordania. Franţa. Grecia. Ecuador. Filipine. Thailanda Belgia. Panama Kenya. Italia. Suedia. Bolivia. Mexic. Paraguay. Columbia. Austria. Singapore. Olanda.Globalizare şi regionalizare liber Consiliul Arab de Cooperare Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est (ASEAN) Benelux Piaţa Comună Central – Americană Peru. Danemarca. Luxemburg Costa Rica. Nicaragua. Zonă de comerţ preferenţial Uniune vamală Piaţă Comună Comunitatea Est Africană Uniunea Europeană - Uniune vamală Uniune economică monetară şi Zona Economică Europeană Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) Asociaţia de Integrare Latino – Americană Zonă de comerţ liber Zonă de comerţ liber Zonă de comerţ liber 26 . Irlanda. Chile. Salvador. Elveţia. Uganda Belgia. Ecuador. Spania. Finlanda 15 ţări membre UE + 4 ţări membre AELS Islanda. Brazilia. Norvegia.

SUA Mercosur Acordul Nord – American de Comerţ Liber (NAFTA) Uniune vamală Zonă de comerţ liber 27 . Brazilia. Mauritania.Globalizare şi regionalizare Uniunea Maghreb Piaţă comună Uruguay. Uruguay Canada. Libia Argentina. Algeria. Venezuela Maroc. Paraguay. Mexic. Tunisia.

o uniune vamală formată din Belgia. Primul război mondial duce la fragmentare economică datorită apariţiei unui număr mare de naţiuni mici ce vor avea o politică economică protecţionistă. care a evouluat în principal după al doilea război mondial. ca o precondiţie a atenuării 28 . Sistemul continental napoleonian impunea liberalizarea schimburilor comerciale la scară europeană şi un nivel înalt de armonizare a legislaţiei şi practicilor economice. ca o alternativă de soluţionare a conflictelor regionale la sfârşitul secolului al XIX – lea.Globalizare şi regionalizare UNIUNEA EUROPEANĂ Uniunea Europeană este gruparea regională cea mai importantă. Olanda şi Luxemburg. pe fondul procesului de internaţionalizare a afacerilor. Un alt pas a fost făcut prin lansarea Comunităţii Europene a Oţelului şi Cărbunelui (CECO) care a avut la bază determinanţi politici. prin crearea BENELUX. Această grupare nu a avut un impact notabil până în 1948. iar William Perry propunea înfiinţarea unor instituţii europene în secolul XVII. În 1833 este înfiinţat Zollverein – ul – o unuiune vamală a statelor germane. Astfel. nefiind ghidată de calcule economice amănunţite care să evidenţieze direct costurile şi beneficiile unui astfel de proces. integrarea europeană a fost un fenomen cu pronunţată tentă politico – ideologică. Scopul principal a fost relansarea industriei grele germane şi franceze. Integrarea europeană este un proces cu rădăcini istorice. De asemenea. Abia după al doilea război mondial renaşte ideea de integrare. au existat propuneri de demarare a unui proces de federalizare. Etapele constituirii Uniunii Europene Un proces modern de integrare economică a fost lansat în 1944. Ca o concluzie. Este o grupare alcătuită din 15 state industrializate dezvoltate. care a înregistrat cele mai spectaculoase evoluţii comparativ cu alte tentative de integrare regională. Pierre Dubois a propus crearea unei confederaţii europene încă din secolul al XIV – lea. când a devenit operaţională.

Procesul luării deciziilor în CE a devenit din ce în ce mai complex datorită lărgirii Comunităţii Europene de la 6 la 12 membri (Marea Britanie. în continuare procesul de integrare a stagnat. s-a lansat o piaţă comună a cărbunelui şi oţelului. Definită în 1951. Belgia. care să preîntâmpine rivalităţile care au dus la declanşarea a două războaie mondiale în decurs de 30 de ani şi care să constituie un partener economic şi politic egal cu SUA. prin semnarea a două noi tratate în acest sens. în 1957. compusă dintr-o Comunitate Economică Europeană (CEE) şi o Comunitate Europeană pentru Energie Atomică (EURATOM). când s-a căzut de acord asupra Tratatului privind Uniunea Europeană. prin Tratatul de la Roma a fost creată Comunitatea Europeană. În 1955 s-au elaborat proiectele de creare a unei Pieţe Comune. Comunitatea Europeană a devenit o uniune vamală. De atunci a fost urmărită crarea unei pieţe comune în care se mai păstrau încă bariere netarifare şi impedimente în calea fluxurilor de forţă de muncă şi de capital. Aşadar. În 1971 CE a aprobat un plan de dezvoltare pentru următorii 10 ani în care urma să se realizaze o uniune economică. iar Spania şi Portugalia în 1985) şi apoi la 15 membri (prin aderarea Austriei. Irlanda şi Danemarca au devenit membre în 1973. Franţa. dar. Suediei. alcătuită din 6 ţări membre (Belgia. Principalele prevederi ale acestui tratat se referă la: 29 . Finlandei în 1995). Obiectivul final era crearea unei Europe unite. Germania. astfel încât războiul dintre cele două ţări să devină “inacceptabil şi material imposibil”. puternic conturate istoric. Obiectivele tratatului erau crearea unei pieţe comune în care ţările membre să desfăşoare politici comune agricole şi regionale şi care să sprijine dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate din grup. Grecia a fost admisă în 1981. la Roma. Ideea de unificare europeană a fost continuată prin întâlnirea Consiliului European de la Maastricht în 1991. Olanda. Germania. Italia. care s-au consacrat în 1957.Globalizare şi regionalizare surselor de instabilitate politică. La un deceniu de la creare. după intense negocieri. CECO avea ca participanţi: Franţa. Luxemburg. Italia). Ca urmare a propunerilor lui Jean Monet şi Robert Schumann. prin tratatul de la Paris. majoritatea legate de problema dreptului de decizie naţională asupra politicii economice. Olanda şi LuxemburgÎntre cele 6 ţări fondatoare CECO s-au negociat o Comunitate Europeană pentru Apărare şi o Comunitate Politică.

Uniunea politică. cei 17 membri ai săi fiind independenţi de guvernele naţionale. Principalele instituţii ale celor trei comunităţi sunt:     Parlamentul European. Parlamentarii se reunesc lunar. dar separate. Prin tratatul de unificare. există o serie de instituţii cu rol ajutător. Rolul primordial al Parlamentului este de a controla activitatea comisiei Europene (instituţia executivă). ci grupuri politice organizate pe plan comunitar. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). de avizare sau tehnic: Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (Sau Comitetul Economic şi Social). în şedinţă plenară iar când este cazul se convoacă şedinţe suplimentare. în cadrul lui ne există secţiuni naţionale. supraveghere şi îndeplinire. Comisia Europeană este elementul executiv. Comisia Europeană. Competenţele Comisiei pot fi enumerate pe scurt ca: iniţiere. instituţiile celor trei comunităţi au fost unificate. etc. etc. Între sesiunile lunare. Curtea de Conturi. Curtea de Justiţie. cetăţenia comună. inclusiv cele care privesc ţările din afara Uniunii. două săptămâni sunt rezervate reuniunilor pe comisii şi o săptămână şedinţelor pe grupuri politice. Banca Europeană de Investiţii. Consiliul de Miniştri. Uniunea Economică şi Monetară. rolul Parlamentului European. Parlamentul European este organismul de exprimare democratică şi de control politic al Uniunii Europene. Ea are puteri autonome substanţiale. Euratom şi CEE – aveau instituţii similare.Globalizare şi regionalizare Piaţa europeană. 30 . deşi sunt numiţi de ele. Instituţiile Uniunii Europene Până în 1967. În afara lor. mai ales în privinţa politicii concurenţiale şi în conducerea şi administratrea unor proiecte comune. care a intrat în vigoare în 1967. timp de o săptămână la Strassbourg. Membrii Parlamentului sunt aleşi pe o perioadă de 5 ani. fiecare dintre cele trei comunităţi – CECO. care participă şi la procesul legislativ. Ea administrează diverse fonduri şi programe europene.

în cadrul Consiliului European de la Cannes. Principalele prevederi ale Acordului de Asociere (cunoscut şi sub denumirea de Acordul European) permit crearea şi dezvoltarea: a) dialogului politic între Parlamentul European şi Parlamentul României. c) cadrului de tranziţie cât mai rapidă a României către economia de piaţă. a fost depusă cererea oficială de aderare a României la Uniunea Europeană. industrie. Republica Cehă. El reuneşte miniştrii în funcţie de subiectul înscris pe ordinea de zi: afaceri externe. România şi Uniunea Europeană Relaţiile României cu CE (actualmente UE) datează din 1980 când a fost semnat primul acord comercial al Comunităţii Europene cu o ţară din Europa de Est. UE este constituită pe bază de tratate obligatorii. Semnarea şi aplicarea acestui acord (intrat în vigoare la 1 februarie 1995) constituie începutul unei noi etape în relaţiile României cu UE. acor semnat la sfârşitul aceluiaşi an. formată din miniştrii ţărilor membre. prevăzând crearea treptată a cadrului legislativ şi instituţional pentru integrarea noastră ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Un nou acord de comeţ şi cooperare a intrat în vigoare în 1991. iar în 1992 au începu negocierile pentru încheierea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. capitalurilor şi persoanelor. agricultură. o perioadă de 6 luni. prin rotaţie. 31 . În 22 iunie 1995. Ungaria. Polonia. care devin o parte a sistemului legislativ al statelor membre. b) unei zone de liberă circulaţie a mărfurilor. Curtea de Justiţie are misiunea de a asigura respectarea dreptului comunitar şi aplicarea tratatelor comunitare. România devenind una dintre cele 6 ţări asociate la Uniunea Europeană (Bulgaria. etc. Fiecare dintre ţările membre exercită preşedenţia Comunităţii.Globalizare şi regionalizare Consiliul de Miniştri este instituţia decizională principală. România şi Republica Slovacă).

În 1976 apare Planul Naţional Unic de Stat al cărui obiectiv explicit a fost diminuarea diferenţelor de dezvoltare între judeţele României.Globalizare şi regionalizare DEZVOLTAREA REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA În România s-au înregistrat preocupări privind dezvoltarea teritorială începând cu deceniul 6 al secolului XX. stabilit fără mare legătură cu specificul zonei. aveau întreprinderi de construcţii de maşini şi prelucrarea metalelor. prin aceasta înţelegând în principal nivelul dezvoltării industriale. Oraşele mici au avut în general un profil monoindustrial. dar ele sunt semnificative la nivel de indicatori specifici şi la nivelul indicatorilor privind calitatea vieţii. În aceste condiţii a fost imposibilă conturarea unor regiuni de dezvoltare articulate. care să grupeze zone spaţiale cu acelaşi specific de dezvoltare şi cu identitate economică. 2. acestea dobândind o structură industrială foarte diversificată şi amorfă. 3. în toate judeţele s-a dezvoltat industria alimentară. România are următoarele caracteristici: 1. Reşedinţele judeţelor din România se află în cel mai mare oraş din judeţul respectiv. precum şi industria materialelor de construcţii şi a exploatării lemnului. Astfel. 5. oraş care înglobează în general mult peste 50% din totalul activităţii economice din acea zonă. Toate judeţele. La nivelul fiecărui judeţ există decalaje economice impresionante între marile zone urbane şi micile oraşe. Din punct de vedere al dezvoltării spaţiale şi regionale. În procesul industrializării nu s-a reuşit crearea de structuri industriale proprii fiecărui judeţ. Regiunile de dezvoltare din România sunt constituite pe 32 . ceea ce a contribuit la falimentul rapid al profilului şi la apariţia unor probleme sociale acute. a pielăriei şi încălţămintei. 4. fără excepţie. Dezvoltarea economică spaţială s-a făcut pe criterii egalitariste. a confecţiilor. cât şi între mediul urban şi mediul rural. Decalajele inter – judeţe sunt declarate ca fiind nesemnificative de către oficialităţi.

Globalizare şi regionalizare principiul proximităţii spaţiale. Maramureş. Satu Mare. Teleorman 4. V: Arad. el poartă. Suceava. SAPARD. Sibiu 8. Harghita. Vrancea 3. inerent amprenta politică. Giurgiu. Regiunile sunt următoarele: 1. perioada pentru care este elaborat (pe părţi.5 milioane locuitori şi nu prezintă aspecte de specificitate. Acesta este şi motivul pentru care aceste regiuni au fost conturate. Prahova. Iaşi. Centru: Alba. Vaslui 2. Tulcea. S-V: Dolj. Dâmboviţa. Caraş – Severin. Constanţa. ce exprimă păreri mai generale. Planul Naţional de Dezvoltare nu este prezentat integral. Buzău. 5. S: Argeş. Mehedinţi. Cluj. încercându-se şi crearea cadrului administrativ necesar. S-E: Brăila. Timiş. Dincolo de aceasta. Ialomiţa. document care trebuie parcurs ţinând seama de următoarele elemente:  Fiind elaborat sub egida guvernului. Mun. Galaţi. Planul Naţional de Dezvoltare Regională (PNDR) asigură pentru perioada 2000 – 2007 fundamentarea cererilor ţării noastre de finanţare a programelor de dezvoltare din fondurile UE – fondurile de pre – aderare ISPA. Hunedoara. Olt. ci apare în principal partea de strategie. N-V: Bihor.Botoşani. Neamţ. 6. Braşov. N-E: Bacău. el acoperă practic întregul interval 2000 – 2007) trece dincolo de o singură legislatură. Bucureşti: Ilfov. În paginile următoare este prezentat parţial Planul Naţional de Dezvoltare. Sălaj 7. PHARE. Covasna. ceea ce face ca liniile generale de dezvoltare să fie aceleaşi stabilite prin Programul de dezvoltare pe termen mediu a României. au în medie 2.  33 . sau alte asemenea programe. Mureş. Călăraşi. Bucureşti Structurile actuale de dezvoltare regională sunt: Consiliul pentru Dezvoltare regională şi Agenţia pentru dezvoltare regională şi Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. Gorj. Bistriţa – Năsăud. Vâlcea.

Actualul PND nu se limitează numai la acele elemente care fundamentează accesul ţării la fondurile UE. în cadrul căreia sprijinul UE reprezintă o sursă importantă de finanţare pentru realizarea obiectivelor identificate.ca parte a consolidării societăţii civile şi promovării unei „societăţi informaţionale”. Uniunea Europeană utilizează PND pentru evaluarea şi localizarea fondurilor financiare acordate României. conduce la creşterea transparenţei procesului de elaborare a strategiei şi programelor de dezvoltare ale României. 34 . implică partenerii sociali şi economici în procesul de planificare. iar concluziile şi deciziile conţinute pot fi supuse interpelărilor constructive. este necesară reluarea acestui proces şi actualizarea documentului pentru o solidă fundamentare a Planului de acţiune anual al Programului de guvernare. PND asigură fundamentarea cererii ţării noastre de finanţare a programelor de dezvoltare din fondurile UE. Activitatea de planificare realizată prin PND trebuie înţeleasă drept un cadru orientativ.atât ca proces cât şi ca rezultat . In acest cadru. Prin faptul că informaţiile cuprinse în acest document sunt public accesibile. Toate acestea reprezintă cerinţe ale Uniunii Europene faţă de Statele Membre. De altfel. PND este parte integrantă a procesului de construire a unei societăţi democratice. care: • • • • • promovează interacţiunea dintre ministere.Globalizare şi regionalizare  PLANUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE REGIONALĂ INTRODUCERE Elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare (PND) . ci realizează o abordare mai cuprinzătoare. îmbunătăţeşte accesul liber la informaţie . susţine cooperarea între ministere şi organismele regionale şi administraţiile locale. îndeosebi pentru accesarea Fondurilor Structurale.face parte din „managementul schimbării”. în sensul că include ansamblul strategiei Guvernului de atingere a obiectivelor de dezvoltare.

adoptarea acquis –ului comunitar. după aderare. Dezvoltarea sectorului productiv şi a serviciilor conexe. întărirea competitivităţii activităţilor economice şi promovarea sectorului privat Axa 2. a capacităţii forţei de muncă de a se adapta la cerinţele pieţei şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale Axa 4. a Fondurilor Structurale. Sprijinirea agriculturii şi a dezvoltării rurale 35 . în concordanţă cu cerinţele PND. o necesară şi însemnată pondere. Concepţia asupra conţinutului şi rolului PND a evoluat faţă de abordarea conţinută în PND 2000-2002. ca urmare a aprofundării analizelor economice şi sociale efectuate la nivel sectorial şi regional. în acest stadiu de preaderare a ţării la UE. Aceste analize au condus la identificarea a 7 Axe prioritare de dezvoltare. PND va trebui să evolueze spre acelaşi tip de abordare pe care o realizează şi Statele Membre în cadrul CSF (Cadrul Comunitar de Sprijin) atunci când solicită sprijin financiar pentru Obiectivul 1 al Fondurilor Structurale. Imbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii Axa 3. Abordarea elaborării PND 2002 –2005 reprezintă un progres comparativ cu varianta precedentă. în sensul că deşi strategiile regionale ocupă. măsurile. Actualul PND constituie o bună bază de la care se poate dezvolta un CSF şi asigură. menite să sprijine ministerele şi CDR la elaborarea şi formularea obiectivelor lor de dezvoltare. programele şi proiectele care vor concura la realizarea acestor priorităţi majore: Axa 1. Aceasta este mult mai cuprinzătoare. toate obiectivele. la fel ca şi în varianta precedentă. în perioada de plan. în jurul cărora se vor articula. Intărirea potenţialului resurselor umane. dezvoltă mult mai mult şi mai concret strategiile sectoriale ale ministerelor. fundamentarea cererii României de sprijin financiar pentru programele de dezvoltare. construcţie instituţională.Globalizare şi regionalizare Pentru a servi scopurilor legate de accesarea. PND s-a realizat în parteneriat cu ministerele şi Consiliile de Dezvoltare Regională (CDR) pe baza unor orientări metodologice.

PND 2002 – 2005 încearcă este un document integrator al strategiilor sectoriale. Pe parcursul elaborării lui au fost identificate mai multe acţiuni necesar a fi întreprinse pentru întărirea contribuţiei instituţiilor implicate şi îmbunătăţirea nu numai a conţinutului documentului. Programarea financiară sectorială şi regională s-a realizat în strânsă legătură cu elaborarea Bugetului de Stat pe anul 2002 şi cu orientările bugetare pentru 2003 – 2005. pentru a-şi merita numele de „naţional” şi să acopere un număr cât mai mare de factori economici de care depinde dezvoltarea României. sprijinirea dezvoltării regionale echilibrate şi durabile Elaborarea PND 2002 -2005 a parcurs mai multe etape de consultări. cât şi cu Consiliile de Dezvoltare Regională. Imbunătăţirea structurii economice a regiunilor. prin organismele executive ale acestora . măsuri şi programe care concură la realizarea axelor naţionale prioritare de dezvoltare. conţinutul şi scopul în care se elaborează PND. actualul PND a încercat să fie cât mai cuprinzător cu putinţă. astfel că aceasta include obiective. Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului Axa 6. Pentru prima dată s-au organizat întâlniri între ministere şi Consiliile de Dezvoltare Regională prin ADR. Fondurile de preaderare de la UE.Globalizare şi regionalizare Axa 5. inclusiv împrumuturi garantate de stat. dar şi a perioadei de timp în care să poată fi elaborat următorul plan. In absenţa unei definiţii standard sau a unui „model” unanim acceptat pe plan european privind rolul.Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR). ISPA şi SAPARD cu planificarea investiţiilor naţionale şi cu alte politici economice şi acţiuni naţionale. comunicaţiilor. judeţene şi regionale. tehnologiei informaţiei şi crearea societăţii informaţionale Axa 7. având identificate sursele de finanţare: Bugetul de Stat. atât cu ministerele. Printre aceste acţiuni se numără: 36 . inclusiv probleme relevante regionale şi sociale care pot influenţa performanţele economice. realizându-se un prim pas în ce priveşte corelarea planurilor sectoriale cu planurile regionale. inovării. Stimularea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice. In acest mod se realizează coerenţa programării fondurilor PHARE. este estimată şi contribuţia sectorului privat la programele de dezvoltare ale României.

metodologii clare. Necesitatea îmbunătăţirii colaborării cu partenerii economici şi sociali pe tot parcursul elaborării viitorului PND este recunoscută. Intărirea structurii instituţionale la nivelul Consiliilor de Dezvoltare Regională şi Agenţiilor de Dezvoltare Regională. 37 . de asemenea. a indicatorilor statistici regionali. îmbunătăţirea accesului la informaţii şi la analizele economice. • • • • • • Ministerul Dezvoltării şi Prognozei a înţeles importanţa participării mai largi a diferitelor instituţii la elaborarea PND. procesul de elaborare a PND a evoluat în acest sens. şi în primul rând ale Ministerelor şi CDR–urilor. s-a acordat prioritate şi s-au depus eforturi în promovarea colaborării cu şi între MDP.Globalizare şi regionalizare • Crearea cadrului legislativ care să consacre proceduri integrate de planificare. dar mai cuprinzător decât rezultă din cerinţele Uniunii Europene faţă de CSF. comparativ cu ceea ce s-a reuşit în anii precedenţi şi. care reprezintă documentul înaintat Comisiei de către Statele Membre aflate sub Obiectivul 1. responsabilităţilor instituţiilor implicate. Instruirea personalului Ministerelor pentru însuşirea metodologiei şi practicii de planificare a dezvoltării. Se intenţionează. Crearea şi / sau îmbunătăţirea surselor de date la nivel regional. ca partenerii sociali să fie implicaţi şi în etapele de evaluare şi monitorizare a PND. astfel încât acestea să fie capabile să asigure informaţiile necesare. cu precizarea atribuţiilor. ca urmare. precum şi a relaţiilor între acestea. Colaborarea cu partenerii sociali se va axa pe analiza primei schiţe a PND. Datorită nevoii de a integra în mai mare măsură strategiile sectoriale ale ministerelor şi de a asigura corelarea cu strategiile regionale. Clarificarea şi stabilirea scopului exact al PND şi al conţinutului acestuia. ministere şi regiuni. în procesul de elaborare a PND. existând propuneri privind formalizarea acestei colaborări întro posibilă Lege a planificării. Corelarea în mai mare măsură a strategiilor judeţene de dezvoltare. pentru cererea de sprijin financiar din Fondurile Structurale. cu cele regionale şi sectoriale. Recunoaşterea PND ca un precursor al unui CSF (Cadru Comunitar de Sprijin).

atât în cadrul ministerelor. actuala versiune a PND s-a realizat având ca fundament Programul Economic de Preaderare. COORDONATELE STRATEGICE ALE DEZVOLTĂRII ECONOMICE A ROMÂNIEI Planul Naţional de Dezvoltare a fost conceput în conformitate cu direcţiile strategice. precum şi consultărilor cu regiunile şi partenerii economici şi sociali. La rândul său. Programul Economic de Preaderare a fost conceput şi structurat potrivit cerinţelor UE.Globalizare şi regionalizare In stabilirea unui calendar de lucru pentru elaborarea viitorului PND este esenţial să se ia în considerare necesitatea pregătirii mai temeinice a inputurilor necesare elaborării documentului de către institute şi organisme specializate în analize şi prognoze şi alocarea de timp suficient consultărilor. Luarea în considerare a unei perioade de cel puţin 11 luni pentru elaborarea PND (de la lansarea orientărilor metodologice iniţiale până la definitivarea PND-ului) nu ar fi exagerată. concentrându-se pe evidenţierea măsurilor de politică economică necesare pentru îndeplinirea criteriilor economice de aderare. PEP este corelat cu Programul Naţional al României de aderare la UE. Procesul de elaborare a PND va debuta cu briefinguri şi lansarea de orientări metodologice elaborate de MDP. vor fi necesare linii strategice actualizate. între ministere şi regiuni. în afara ministerelor. larg manifestată la nivel politic şi pe plan social. măsurile de politică economică fiind în acord cu programul de adoptare a aquis-ului comunitar şi cu opţiunea. Pentru elaborarea următoarei versiuni a PND 2003 – 2006 care va începe în prima lună a anului viitor. Pornind de la cerinţa esenţială – recomandată şi de Comisia UE – de a utiliza la elaborarea PND documente cu o largă bază şi acceptanţă politică. dacă se doreşte ca organismele participante să dispună de timp suficient pentru pregătirea propriilor lor contribuţii la PND şi pentru consultări. obiectivele de dezvoltare şi previziunile economice promovate prin Strategia Naţională de Dezvoltare Economică pe termen mediu. care trebuie să fie pregătite şi aprobate până în primăvara anului 2002. actualizate şi dezvoltate prin Programul Economic de Preaderare a României la Uniunea Europeană (PEP). cât şi între ministere şi Guvern. stabilite la Copenhaga. 38 . ministere şi parteneri economici şi sociali. elaborat în septembrie 2001. al României. pentru integrarea României în UE.

Contextul macroeconomic în care se vor realiza obiectivele Planului Naţional de Dezvoltare este conturat de Prognoza evoluţiei economiei româneşti în perioada 2001-2004. că s-a beneficiat de sprijinul unor personalităţi ştiinţifice. politicile de ajustare structurală 3. elaborată de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. Având în vedere că PEP a fost elaborat cu participarea ministerelor şi instituţiilor responsabile de proiectarea şi implementarea diverselor componente ale politicii economice. sindicate. politicile de protecţie a mediului 5. patronate. se poate declara că orientările strategice generale preluate în Planul Naţional de Dezvoltare din PEP reprezintă opţiunea societăţii româneşti. în care sunt estimaţi principalii indicatori macroeconomici. politicile sociale şi ale resurselor umane 4. Documentele strategice şi de prognoză prefigurează o dezvoltare economică şi socială a României bazată pe 5 piloni: 1. politicile macroeconomice 2. Planul Naţional de Dezvoltare este expresia angajamentului politic al Guvernului de a finaliza reformele necesare pentru integrarea României în UE. fiind în acord şi cu memorandumul stabilit cu FMI. că pe parcursul elaborării au avut loc ample consultări cu diverse organizaţii neguvernamentare.Globalizare şi regionalizare Fundamentându-se pe PEP. politica regională 39 .

• promovarea unor politici coerente. sprijinirea activităţilor bazate pe tehnologia informaţiei. stabilit prin Programul Economic de Preaderare. • 40 . investiţii. în momentul aderării. compatibile cu cele ale Uniunii Europene vizând: restructurarea selectivă a economiei. • realizarea unei macrostabilizări consolidate prin asigurarea unor progrese semnificative în cadrul reformei structurale şi în domeniul disciplinei financiare. a decalajului care separă România de standardele medii ale Uniunii Europene. pe baza principiului “privatizare pentru relansare”. modernizare. cu scopul final de creştere a standardului de viaţă şi de reducere. în continuare. Politicile macroeconomice Ţinând seama de evaluările şi criteriile UE cu privire la afirmarea unei economii de piaţă funcţionale.Globalizare şi regionalizare 1. dezvoltarea turismului . Opţiunile strategice care au stat la baza configurării politicii macroeconomice pentru perioada următoare (aşa cum a fost prezentată şi în Programul Economic de Preaderare. este stabilizarea economiei şi aşezarea ei pe o traiectorie de creştere durabilă. revitalizarea industriilor cu potenţial competitiv. construirea unei agriculturi în concordanţă cu potenţialul natural. România să fie capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale din cadrul UE. îmbunătăţirea controlului cheltuielilor bugetare. principalul obiectiv al politicilor macroeconomice pentru perioada 2001-2005. prin reducerea costurilor sociale antrenate de aceste procese. septembrie 2001) au fost următoarele: asigurarea creşterii economice. • accelerarea şi aprofundarea în mod coerent a reformei fiscale – prin reducerea gradului de fiscalitate. • îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri pe baza asigurării unui cadru economico-financiar şi legal corespunzător. astfel încât transferul de proprietate să se concretizeze în capitalizare. dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice. Politicile de dezvoltare a Românei sunt bazate pe următoarele principii: • promovarea sectorului privat ca forţă majoră în procesul de creare a unei economii a bunăstării şi a unei cât mai depline ocupări a populaţiei apte de muncă. astfel încât. Creşterea economică va asigura în acelaşi timp condiţii favorabile pentru accelerarea reformei structurale a economiei şi a privatizării. • accelerarea procesului de privatizare şi restructurare. diversificarea sectorului terţiar. sporirea eficienţei colectării impozitelor şi taxelor . ştiinţifice şi sociale. economic şi uman de care dispune România.

• reducerea deficitului fiscal şi cvasi-fiscal. In acest sens. • creşterea eficienţei administraţiei fiscale. cu promovarea mijloacelor pentru realizarea sistemului de învăţare pe tot parcursul vieţii. Din perspectiva dezvoltării unei economii competitive. ca o precondiţie a activităţii economice. a eforturilor de reducere a inflaţiei. în funcţie de ierarhizarea realistă a priorităţilor. priorităţile sunt următoarele: • controlul deficitului bugetului consolidat. astfel încât evoluţia economiei reale să favorizeze implementarea acestor politici. • asigurarea transparenţei în cheltuirea banului public. stabilite prin Strategia Naţională de dezvoltare economică pe termen mediu. şi a formării continue. promovarea dezvoltării durabile şi protejarea mediului. pe creşterea gradului de compatibilitate a politicii monetare cu economia de piaţă. promovarea oportunităţilor şi tratamentului egal pentru toţi membrii societăţii. dezvoltarea procesului de învăţământ. Înscrierea României într-un proces de creştere economică va impune. politicile macroeconomice propuse pentru perioada 2001-2005 vor pune accentul pe desăvârşirea reformei fiscale. • limitarea deficitului de cont curent şi susţinerea. pe aplicarea unei politici a veniturilor care să coreleze mai bine dinamica veniturilor reale cu creşterea productivităţii. o politică bugetară uşor mai restrictivă. în general. • exercitarea unei guvernări corporatiste mai eficiente şi creşterea veniturilor colectate la buget. Principalele caracteristici ale politicii fiscal-bugetare în perioada 2001-2005 sunt subordonate obiectivelor de relansare economică şi de reducere a ratei inflaţiei. Având în vedere opţiunile strategice pe termen mediu ale României. ceea ce va face posibilă trecerea de la un “buget de 41 .Globalizare şi regionalizare • • • • stabilirea unui cadru democratic şi transparent pentru luarea deciziilor. în perioada următoare. • restructurarea cheltuielilor bugetare. precum şi pe accelerarea reformelor structurale. • armonizarea legislaţiei fiscale cu normele Uniunii Europene. politica financiară va fi astfel orientată încât să contribuie la stimularea economisirii şi investiţiilor şi să răspundă rigorilor stabilităţii macroeconomice. care va trebui să respecte următoarele coordonate: • fundamentarea şi dimensionarea cheltuielilor bugetare în funcţie de veniturile certe. într-un mod mai eficient.

reducerea arieratelor şi accelerarea reformelor structurale. În acest sens se vor lua măsuri pentru ierarhizarea salariilor în funcţie de importanţa domeniului şi. precum şi de principalele măsuri ce urmează a fi implementate pentru creşterea disciplinei financiare. Guvernul consideră că. accizele şi contribuţiile la asigurările sociale vor constitui pilonii fundamentali ai sistemului românesc de impozite. Reforma sistemului de impozite va fi consolidată pe baza cerinţelor de lărgire a bazei de impozitare şi de raţionalizare a ratelor marginale de impozitare. prin politica veniturilor salariale. scăderea susţinută a inflaţiei va constitui unul din obiectivele principale ale programelor economice româneşti. pentru corelarea evoluţiei veniturilor salariale cu performanţele agenţilor economici. 42 . Această evoluţie ţine seama de strategia de politică monetară. mai ales. munca trebuie să redevină o valoare socială. . creşterea autonomiei financiare a autorităţilor locale.“bugetul pe programe”. Taxa pe valoarea adăugată.Globalizare şi regionalizare • mijloace” la un buget orientat spre politici economice. În cadrul politicii monetare şi a cursului de schimb.

prin care urmăresc: închiderea capacităţilor de producţie ineficiente. în principal. Transferul proprietăţii de la sectorul de stat la sectorul privat va crea o structură de proprietate care să susţină creşterea competitivităţii şi adaptarea ofertei la cerinţele pieţei interne şi externe . Acţiunile de ajustare structurală vor urmări. disponibilizarea personalului. 43 . capabili să asigure transformarea întreprinderilor preluate în operatori economici performanţi viabili. să pregătească companiile pentru privatizare. Guvernul României este hotărât să accelereze procesul de privatizare. utilizarea altor surse de finanţare pentru diminuarea costurilor de funcţionare. Procesul de ajustare sectorială va cuprinde. ajustarea şi consolidarea structurilor economice pentru apropierea progresivă de nivelurile de competitivitate din economia ţărilor comunitare. după ce s-au rezolvat problemele sociale. inclusiv pentru folosirea mai bună a condiţiilor de acces pe piaţa Uniunii Europene a produselor româneşti. pe de altă parte. închiderea parţială sau totală a unor unităţi de producţie fără perspective de a face faţă pieţei interne şi celei externe – acţiuni ce vor fi precedate de rezolvarea problemelor sociale.Globalizare şi regionalizare 2. menit. sporirea productivităţii. Politicile de ajustare structurală Restructurarea este un element important al ajustării structurale. în mod prioritar. În Programul de Guvernare pentru perioada 2001-2004 se acordă un loc important îmbunătăţirii substanţiale a mediului de afaceri şi se afirmă rolul fundamental pe care îl are sectorul privat pentru dezvoltarea economică şi socială susţinută. modernizarea şi dezvoltarea agenţilor economici cu potenţial de competitivitate şi. Ajustarea structurală se va realiza pe fondul accelerării privatizării. pe de o parte. pentru relansarea economiei naţionale. de obligaţiile asumate în cadrul organismelor internaţionale. se au în vedere criterii de performanţă pentru echipele de management ale companiilor proprietate de stat. redimensionarea. In acest sens. punând accent pe aspectul calităţii procesului. pe atragerea de investitori care au potenţial financiar şi tehnic şi o poziţie competitivă pe piaţă. ţinând seama. realizarea de analize de piaţă şi strategice ale companiilor pentru a identifica segmentele viabile ale acestora şi a decide eliminarea secţiilor sau capacităţilor neviabile. totodată. Procesul de restructurare a economiei româneşti are în vedere implementarea unui pachet de politici care să asigure compatibilizarea structurilor intra-sectoriale cu cele existente şi de perspectivă în ţările Uniunii Europene. a eficienţei şi calităţii produselor şi serviciilor. îmbunătăţirea echipamentelor şi tehnologiilor în unităţile viabile. reorientarea.

astfel încât intervenţia publică să fie limitată. • dezvoltarea capacităţii de absorbţie a inovării în mediul economic. cea care asigură stabilitatea economică şi socială a unei ţări. transparentă şi corespunzătoare cu necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii. 44 . Politica financiarbancară va contribui la stimularea economisirii şi a investiţiilor. a instituţiilor de credit şi bursiere concomitent cu creşterea eficienţei şi disciplinei financiar-bancare. măsurile de sprijin să nu distorsioneze funcţionarea mecanismelor pieţei. se urmăreşte asigurarea unui cadru economico-financiar şi legal corespunzător. • combaterea evaziunii fiscale şi vamale. În acest sens. Administrarea şi aplicarea măsurilor de sprijin vor fi descentralizate către autorităţile locale sau contractate cu bănci comerciale. la crearea de noi locuri de muncă. fiind propus un set complex de măsuri: • dezvoltarea competiţiei de piaţă. Politica în acest domeniu urmăreşte valorificarea potenţialului IMM şi a sectorului cooperatist de a contribui semnificativ la creşterea economică durabilă. politica financiar-bancară va armoniza rigorile stabilităţii macroeconomice cu obiectivul creşterii sustenabile şi de durată. Modificările structurale din sistemul financiar-bancar au în vedere. organizaţii neguvernamentale şi centre de servicii pentru IMM. • extinderea şi diversificarea instrumentelor bancare şi fluidizarea fluxurilor financiare. • creşterea fluxului de capital străin şi a colaborării economice internaţionale. • revizuirea şi simplificarea sistemului de impozite şi de colectare a acestora. cu deosebire. • calmarea inflaţiei şi continuarea procesului de liberalizare a preţurilor. • stimularea investiţiilor de capital românesc şi străin. dezvoltarea sistemului bancar. Pentru perioada 2001-2004. Din perspectiva dezvoltării unei economii competitive. O pârghie hotărâtoare pentru restructurarea şi dezvoltarea economiei de piaţă este politica în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). îmbunătăţirea accesului IMM la finanţare şi îmbunătăţirea ofertei de servicii pentru IMM.Globalizare şi regionalizare Guvernul este decis să promoveze un mediu stabil. neutru şi eficient pentru afaceri. se prevede simplificarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ şi administrativ. sprijinirea inovării şi a progresului tehnic şi tehnologic şi dezvoltarea clasei de mijloc. susţinerea organizaţiilor de reprezentare a sectorului. Susţinerea în continuare a dezvoltării IMM se va realiza folosind instrumente economice.

în cadrul unui concept de dezvoltare rurală integrată. se are în vedere creşterea exigenţei în procesul de autorizare a băncilor.Globalizare şi regionalizare În prezent. Dezvoltarea agriculturii şi dezvoltarea rurală constituie doi piloni ai politicii de dezvoltare integrată durabilă în spaţiul rural. Ponderea deţinută de agricultură în cadrul economiei naţionale. în sensul creşterii puterii de a delega execuţia sarcinilor publice către organisme care nu fac parte din administraţie. prin care să se redefinească rolul statului. o utilizare mai mare a legilor cadru. naţionale şi străine. • în plan organizaţional. • în planul mentalităţii profesionale. a funcţionarilor dar şi a cetăţenilor. În consecinţă. în vederea susţinerii programelor investiţionale şi de dezvoltare a producţiei agricole în România precum şi în vederea diversificării economiei rurale. Va continua procesul de armonizare a reglementărilor prudenţiale cu cerinţele Uniunii Europene şi cu recomandările Comitetului de la Basel. Condiţiile existente în societatea românească impun ca administraţia publică centrală şi locală să fie supusă unui proces de schimbare. se propun o serie de măsuri care au ca scop creşterea eficienţei sectorului public prin training intensiv. Se urmăreşte. cât şi multitudinea obiectivelor care trebuie realizate în vederea integrări în U. în sensul delimitării rolului statului de cel al organizaţiilor private. reforma administraţiei realizându-se concomitent pe patru planuri: • în plan strategic. există încă vulnerabilităţi şi slăbiciuni la nivel individual care necesită continuarea procesului de privatizare a băncilor cu capital majoritar de stat şi integrarea cooperativelor de credit sub autoritatea BNR. lăsând o marjă de manevră ridicată autorităţilor executive. De asemenea. de asemenea. • în plan legislativ. prin încheierea unor acorduri de cooperare în domeniul supravegherii bancare.E. Se va întări cooperarea cu alte autorităţi de supraveghere. simplificarea structurilor de management public şi creşterea utilizării tehnologiei informaţiei. precum şi îmbunătăţirea reglementărilor privind verificarea şi sancţionarea băncilor sau conducătorilor care nu asigură respectarea cerinţelor prudenţiale. asigurarea unui mediu mai favorabil pentru atragerea capitalului străin. simplificarea procedurilor şi supleţea posibilităţilor de acţiune. sunt argumente 45 . deşi sistemul este stabil. economică şi socială. orientată către reducerea ierarhiilor. care are în vedere promovarea unui amplu program de dezvoltare rurală în toate zonele ţării . adică o schimbare a modurilor de acţiune a aleşilor politici. urmărindu-se diminuarea densităţii reglementărilor. a satului românesc. Guvernul apreciază că reforma administraţiei publice este un obiectiv central.

creşterea contribuţiei acestei ramuri în schimburile economice externe. sprijinirea agricultorilor prin credite avantajoase. în vederea asigurării securităţii alimentare a populaţiei. Strategia acestuia contribuie la pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi la consolidarea agriculturii româneşti. cele mai multe servicii au fost deja liberalizate. Adâncirea reformelor structurale presupune perfecţionarea cadrului legal şi instituţional pentru funcţionarea eficientă a pieţelor agricole şi rurale (piaţa produselor. Guvernul consideră că obiectivul principal al dezvoltării agriculturii pe termen scurt şi mediu trebuie să fie creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole. piaţa creditului şi cea funciară). destinate creşterii gradului de mecanizare. România a elaborat Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNADR). de fertilizare şi de irigare a culturilor agricole. Obiectivele propuse urmăresc atingerea parametrilor minimali de performanţă în vederea integrării în Uniunea Europeană. 46 .Globalizare şi regionalizare forte care au determinat Guvernul să acorde o importanţă deosebită implementării de programe de reformă şi restructurare în agricultură. cu privire la crearea unor exploataţii agricole eficiente. Realizarea obiectivelor politicii agricole are în vedere efectele implementării unui amplu pachet legislativ. Ultimele restricţii vor fi ridicate începând cu 1 ianuarie 2003 când Guvernul va asigura liberalizarea serviciilor de telecomunicaţii şi a reţelelor de piaţă. în condiţiile respectării cerinţelor protejării şi ameliorării mediului înconjurător.12. În domeniul telecomunicaţiilor. Pivotul reformei structurale din agricultură îl constituie clarificarea şi restabilirea drepturilor de proprietate precum şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale din mediul rural. care a fost aprobat de Comisia Europeană în 12. a materiilor şi serviciilor pentru agricultură. Legislaţia va fi pe deplin armonizată cu Directivele Comunităţii Europene până la 30 martie 2002.2000 şi care fundamentează Programul SAPARD. În concordanţă cu starea actuală a sectorului agricol. care să contribuie la consolidarea exploataţilor agricole.pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale locuitorilor din zonele rurale. ca instrument de pre-aderare (preFEOGA) dedicat sprijinirii agriculturii şi dezvoltării rurale. în egală măsură. pentru a putea face faţă presiunii exercitate de competiţia de pe piaţa comunitară şi.

Politica în acest sector va trece treptat de la măsuri pasive la măsuri active. compatibilă cu modelele europene. Sistemul educaţional este privit ca o prioritate naţională de către Guvern. reflectând principiile de bază ale Comunităţii Europene şi asigurând condiţiile pentru satisfacerea nevoilor şi aspiraţiilor culturale ale cetăţenilor. Politicile sociale şi ale resurselor umane Programul guvernului are ca scop creşterea gradului de ocupare a populaţiei şi armonizarea legislaţiei interne privind piaţa muncii cu acquis-ul comunitar relevant. Politicile sociale şi cele privind resursele umane sunt construite în baza prevederilor Cartei Sociale Europene revizuite şi a Codului Social European. pentru perioada 2001-2004. Structura stimulentelor se va schimba prin adoptarea unei noi legi care urmăreşte reformarea sistemului ajutoarelor de şomaj şi stimularea creării de noi locuri de muncă. formarea continuă în contextul societăţii educaţionale. educaţiei. Politica în domeniul culturii. punându-se mai puţin accent pe asigurarea cu mijloace financiare a şomerilor şi mai mult pe recalificarea lor şi pe crearea de locuri de muncă. 47 . fiind recunoscută ca o resursă importantă pentru dezvoltarea României. Programul de guvernare în acest domeniu. Cultura este tratată ca un factor major pentru realizarea coeziunii sociale. de asemenea. 3. România are o strategie culturală modernă. în implementarea reformei în domeniul muncii. învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică. Educaţia şi formarea continuă. pentru a organiza şi dezvolta comerţul electronic. culturii. precum şi pentru a furniza populaţiei servicii publice electronice. sănătăţii şi sistemului social. Sunt avute în vedere mai multe proiecte pentru a spori accesul pe Internet. reforma culturală recunoscând valoarea moştenirii naţionale în contextul culturii mondiale. atât la nivel local cât şi naţional. şi în acord cu iniţiativa “Europa +”. Ele vor reflecta practicile instituite de Uniunea Europeană şi dezvoltate de modelul social european. capacitatea de autoperfecţionare a sistemului educaţional. Guvernul a inclus în programul său dezvoltarea societăţii informaţionale.Globalizare şi regionalizare Înţelegând că utilizarea intensivă a informaţiilor sporeşte spectaculos eficienţa şi productivitatea activităţilor economice şi sociale. se concentrează pe o serie de factori decisivi: asigurarea educaţiei de bază pentru toţi. Principalele obiective în domeniul resurselor umane şi al politicii sociale urmăresc.

în special în domeniile evaluării impactului asupra mediului (calitatea aerului. România a făcut progrese evidente în ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei roma. controlul poluării industriale. In anul în curs a fost adoptată “Strategia pentru îmbunătăţirea situaţiei populaţiei roma din România”. a apei. România va asigura transpunerea legislativă a acquis-ului comunitar de mediu. ci şi la cele de prevenire a producerii altor dezastre. axarea pe măsuri active în domeniul ocupării populaţiei şi protecţiei şomerilor. 48 . dar va asigura şi întărirea capacităţii instituţionale specifice. care asigură şi o viziune. din perspectiva regiunii balcanice. populaţia tânără este o categorie vulnerabilă. Prevederile acestor documente sunt preluate în legislaţia românească. România şi-a sporit semnificativ măsurile de soluţionare a problemelor de mediu. În cursul acestui an a fost elaborat Planul Naţional de Acţiune pentru Tineret. Politica în domeniul mediului se referă nu numai la măsurile şi acţiunile de refacere a zonelor afectate. Reforma în politicile sociale vizează diferite categorii de populaţie care întâmpină dificultăţi în procesul de tranziţie economică (persoane cu handicap. După participarea la Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992. În noul context economic al României. persoane în vârstă sărace etc. Acordul de Asociere între România şi UE prevede că politicile de dezvoltare în România trebuie să fie bazate pe principiul dezvoltării durabile şi că acestea trebuie să ia în considerare potenţialele efecte asupra mediului. România promovează în mod activ o politică pozitivă pentru protejarea minorităţilor. Politicile de protecţie a mediului România a aderat la majoritatea tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi protecţia naturii. Politica de protecţie a mediului este concepută ca parte integrantă a programului de dezvoltare şi restructurare economică şi are ca scop armonizarea politicii şi practicii româneşti în domeniul mediului cu directivele UE în domeniu. armonizarea legislaţiei cu normele UE.) şi se referă la îmbunătăţirea sistemului de pensii. lupta împotriva sărăciei şi continuarea reformelor sistemului de ocrotire a copiilor. în conformitate cu prevederile Constituţiei.Globalizare şi regionalizare Politica socială. 4. managementul deşeurilor. Identităţile culturale şi lingvistice sunt apărate prin intermediul sistemului educaţional. În cadrul Planului Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar de Mediu. asupra rolului tineretului în asigurarea stabilităţii în această zonă. a substanţelor chimice şi a zgomotului).

în principal. de Legea nr. • promovarea unor politici diferenţiate. competenţele şi instrumentele specifice pentru realizarea politicii de dezvoltare regională în România. în principal. • prevenirea apariţiei unor zone probleme Obiectivele generale şi strategice se realizează treptat şi etapizat. stimularea dezvoltării echilibrate.151/1998 privind dezvoltarea regională. stimularea cooperării interregionale interne şi internaţionale care contribuie la progresul economic şi social. cadrul instituţional. educaţie şi formare continuă a populaţiei din zonele periferice. dintre mediul urban şi rural. 5. prin implementarea Planului Naţional de Dezvoltare Regională (PNDR). reprezentate.Globalizare şi regionalizare Guvernul României. prevenirea producerii de noi dezechilibre. în vederea îmbunătăţirii competitivităţii şi realizării unei creşteri economice permanente. cercetaredezvoltare tehnologică. prin Bugetul de stat. • promovarea unei dezvoltări spaţiale armonioase şi a reţelei de localităţi. identifică măsurile şi programele prin care se pot realiza şi asigură cadrul instituţional pentru implementarea acestora. Politica regională Cadrul legal al politicii şi dezvoltării regionale este asigurat. • creşterea capacităţilor regiunilor de a-şi susţine propriul proces de dezvoltare. Obiectivele strategice ale dezvoltării regionale în România vizează: • promovarea mecanismelor economiei de piaţă în toate regiunile ţării. • crearea şanselor egale în ceea ce priveşte accesul la informare. de sprijinul financiar 49 . care este parte integrantă a Planului Naţional de Dezvoltare. Măsurile. revitalizarea zonelor defavorizate. concentrate în Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi resurse externe. va asigura cu prioritate fonduri pentru cofinanţarea proiectelor incluse în Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului (PNAPM). • reducerea decalajelor de dezvoltare dintre judeţe. a căror principală sursă de finanţare o reprezintă fondurile alocate de UE prin instrumentul de preaderare ISPA. programele şi proiectele regionale sunt finanţate din resurse interne. dintre zone centrale şi periferice. Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare regională se referă la diminuarea dezechilibrelor regionale existente. care stabileşte obiectivele. conform unor particularităţi zonale. Prin PNDR guvernul stabileşte şi fundamentează priorităţile naţionale de dezvoltare regională.

componenta coeziune economică şi socială. numeroase alte instituţii cu activitate relevantă pentru dezvoltarea ţării. PNDR se realizează în cadrul unui larg larg parteneriat între instituţii ale administraţiei centrale şi locale. prin punerea în valoare în condiţii de eficienţă şi competitivitate a potenţialului real de care dispune România şi va permite realizarea unui mediu economic favorabil. Pentru accesarea fondurilor Phare – componenta coeziune economică şi socială . 50 . precum şi parteneri economici şi sociali. ∴ Obiectivul general al PND este orientarea şi stimularea dezvoltării economice şi sociale a ţării pentru obţinerea unei creşteri economice durabile şi crearea de locuri de muncă stabile. programe şi proiecte care să concretizeze aceste priorităţi. alte instituţii neguvernamentale.Globalizare şi regionalizare acordat României de către UE în cadrul Programul naţional Phare . stabil şi predictibil. Un rol important în dezvoltarea regională îl are şi cooperarea transfrontalieră. Obiectivul general al cooperării transfrontaliere este promovarea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor de graniţă prin identificarea şi valorificarea oportunităţilor de cooperare. Implementarea obiectivelor conţinute în Planul Naţional de Dezvoltare şi în Programul Economic de Preaderare va contribui la accelerarea modernizării economiei şi societăţii. Un rol important în realizarea acestui obiectiv îl are stabilirea axelor naţionale prioritare de dezvoltare şi pe baza lor elaborarea şi implementarea de măsuri. agenţii de dezvoltare regională.PNDR constituie documentul care fundamentează solicitarea României de ajutor financiar din aceste fonduri.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful