Slcinlli.il pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783­1842), I i u.r.. ui I.I (fpenoble, nilr­o familie mic­burgheză. Mama  moare (fa t  MII|>III in.

 in i opilul va creşte în atmosfera sufocantă şi bigota cresta <le tirania şi avariţia unui tată mărginit,  ostil oricărui simţ esteţii Rtvolta timpurie a copilului e consumată în cele flouă lomuri autobiografice: Amintiri egotiste  (1832, post. 1892) şi Viaţa Im IIcnii Hml.ml (I «35­1836, post. 1890). Excelent matematician,  ştc Iu Paris in 1799, cu intenţia de a urma cursurile Şcolii Politehnice. Renunţa repede la acest proiect şi frecventează asiduu  ic lirele şi mediile actoriceşti, în dorinţa „de a scrie comedii, ca şi Mnliire". Este însă convins de rudele sale să îmbrăţişeze  cariera militată, astfel îneît la 10 iunie 1800 se alătură, la Milano, trupelor generalului Bonaparte, ca sublocotenent de  dragoni. Este şi data de I.i care începe să ţină faimosul său Jurnal. Demisionează în 1802. Urmează patru ani de sărăcie, timp  în care Si studiază pe ideologii veacului al XVIII­lea. Din 1806, va ocupa o slujbă bună în intendenţa armatelor napoleoniene,  însoţindu­le în deplasările lor pe întinsul Europei: Prusia, Austria, Rusia etc. O dată cu căderea lui Napoleon (1814) este  pensionat forţat. Va locui la Milano pînă în 1821, cînd, devenind suspect faţă de autorităţile austriece, e nevoit sa părăsească  masul. E perioada în care îi cunoaşte pe Byron, pe WalJ^r S.coit şi publică articole în ziarele englezeşti. Scrie cărţi de  lUCCea despre vieţile unor muzicieni celebri, despre pictura italiană şi despic propriile sale itinerarii italiene: Roma, Napoli,  Florenţa. în 182?. publica un opuscul intitulat Despre dragoste, în care este expusa, ca una ilni etapele importante ale  îndrăgostirii, faimoasa sa hui II­ .i. ii\i.ili.:mi I urnirea este admirată de un tînăr necunoscut pe iiuma Hulzac, Intri­ 18 W)  1841 Stendhal este consul în Italia, la Civitl Vei t lua Moare In 1842, de un atac de apoplexie, la Paris.  Sienilli.il  prai in e romanul în plină maturitate: are  palm/i i i   i   .i|>i. iii .un tind |'ul>licăi?o£u şi Negru şi cincizeci şi  I.I apariţia Mânistirii din Puma. întreaga sa cultură şi expe­nciil.i'!  in.i|.|.  |i.i)ţinilc lor dense. 

STENDHAL 

ROŞU ŞI NEGRU 
Cronica anului 1830  *756317T* 
RAO International Publishing Company S.A. P.O. Box 2­124 Bucureşti, ROMÂNIA  STENDHAL Le Rouge et le Noir '  Chronique de 1830  Editions Gallimard, 1947 Bibliotheque de la Pleiade, tome 1  Traducere din limba franceză GELLU NAUM  Coperta colecţiei DONE STAN  Pe copertă CLAUDE MONET, Doamnă în gradina  Copyright © 1997  l'Ai» Im. madona) Publishing Company S.A. pentru prezenta versiune in limba română  Tiparul executat de  AI.I'OLDYNYOMDAAG  Debrecen, Ungaria  Octombrie 1997 ISBN 973­576­116­5  \ 

Capitolul I Capitolul II Capitolul III Capitolul IV Capitolul V Capitolul VI Capitolul VII Capitolul  VIII Capitolul IX Capitolul X Capitolul XI Capitolul XII Capitolul XIII Capitolul XIV Capitolul XV  Capitolul XVI Capitolul XVII Capitolul XVIII Capitolul XIX Capitolul XX Capitolul XXI 

CUPRINS 
I  Un orăşel..................... 11  Un primar....................15  Bunul săracilor................18  Un tată şi un fiu ...............24  O tocmeală...................28  Plictiseala....................36  Potriviri sufleteşti ..............45  Mici întîmplări ................56  O seară la ţară ................65 
O inimă mare şi o avere mică ... .73  O seară ......................77 

O călătorie  ...................82  Ciorapii ajurau................89  Foarfecele englezesc............94  Cîntecul cocoşului .............98  A doua zi ....................102  Primul adjunct al primarului.... 107  Un rege la Verrieres  ...........112  A gîndi înseamnă a suferi ......126  Scrisorile anonime ............135  Dialog cu un stăpîn  ...........140

Capitolul XXII Capitolul XXIII Capitolul XXIV Capitolul XXV Capitolul XXVI  Capitolul XXVII Capitolul XXVIII Capitolul XXIX Capitolul XXX  Fel de a se purta în 1830.......155  Necazurile unui slujbaş ........170  O capitală...................186  Seminarul ...................193  Lumea sau ceea ce îi lipseşte  bogatului....................202  Prima experienţă a vieţii .......213  O procesiune................ .217  Prima avansare...............225  Un ambiţios..................241 

II  <  ipitolul 1  •  ipitolu] II  <  ipitolul HI . ipholul iv  •  ipitolul v  <  ipitolul VI  <  ipitolul VII  ( ipitolul viu  <  ipltolul IX 
• lapitolul \i Capitolul XII Capitolul XIII  Plăcerile vieţii la ţară..........261  Intrare în lume ...............273  Primiipaşi...................281  Palatul La Mole..............285  Sensibilitatea şi o nobilă  doamnă evlavioasă ...........290  Fel de a rosti cuvintele.........302  O criză depodagră............310 
i .i|niiiiiii \ 

Care decoraţie e mai de preţ ... .319  Balul  .......................330 
Regina Marguerite ............341  Puterea unei fete..............351  Să fie oare un Danton ?........356  Un complot..................362 

Capitolul XIV  Gîndurile unei fete ............372  Capitolul XV  Să fie un complot ?............379  Capitolul XVI  Ora unu după miezul nopţii.....385  Capitolul XVII  O veche spadă................392  Capitolul XVIII  Clipe cumplite................397  Capitolul XIX  Opera bufă ..................403  Capitolul XX  Vaza japoneză................414  Capitolul XXI  Nota secretă .................421  Capitolul XXII  Discuţia...................>. .426  Capitolul XXIII  Clerul, pădurile, libertatea......435  Capitolul XXIV  Strasbourg...................445  Capitolul XXV  Slujitoarea virtuţii.............452  Capitolul XXVI  Iubirea morală ...............459  Capitolul XXVII  Cele mai înalte demnităţi  bisericeşti....................463  Capitolul XXVIII  Manon Lescaut...............467  Capitolul XXIX  Plictiseala ...................472  Capitolul XXX  O lojă la Bouffes.............476  Capitolul XXXI  S­ofac să se teamă............481  Capitolul XXXII  Tigrul.......................486

Capitolul XXXIII  Infernul slăbiciunii............492  Capitolul XXXIV  Un om cu minte aleasă ........498  Capitolul XXXV  O furtună........,............505  Capitolul XXXVI  Amănunte triste ..............511  Capitolul XXXVII  Un turn  .........■............518  Capitolul XXXVIII Un om atotputernic  ...........523  Capitolul XXXIX  Intriga  ......................529  Capitolul XL  Liniştea .....................534  Capitolul XLI  Judecata.....................539  Capitolul XLII........................... 546  Capitolul XLIII Capitolul XLIV Capitolul XLV Sfîrşit  .551 .556 .564 .571  Adevărul, asprul adevăr.  DANTON 

CAPITOLUL I Un orăşel 
Put thousands together  Less bad. But the cage less gay. 

, HOBBES  Verrieres poate fi socotit drept unul dintre cele mai frumoase orăşele din Franche­Comt6. Casele lui  albe cu acoperişurile ţuguiate, din olane roşii, se întind pe povîrnişul unei coline căreia pilcurile de  castani viguroşi îi scot la iveală cele mai mici ridicături. Rîul Doubs curge la cîteva sute de paşi mai  jos de fortificaţiile înălţate odinioară de spanioli, şi acum ruinate.  Spre nord, Verrieres e adăpostit de o creastă înaltă, una din ramurile munţilor Jura. Culmile retezate  ale piscului Verra se acoperă de zăpadă din primele zile reci ale lui octombrie. Un torent care se  prăvăleşte din munte străbate orăşelul înainte de a se arunca în Doubs şi pune în mişcare numeroase  joagăre; îndeletnicirea aceasta foarte simplă aduce o oarecare viaţă tihnită majorităţii localnicilor, care  sînt mai mult ţărani decît orăşeni. Şi, totuşi, nu joagărele îmbogăţesc orăşelul. Fabricii de stămburi  colorate, zise de Mulhouse, i se datorează bunăstarea generală care, de la căderea lui Napoleon, a făcut  să fie reclădite faţadele mai tuturor caselor din Verrieres. 
i   închide la un loc o mie dintre cei mai puţin ticăloşi, şi puşcăria va fi mai puţin veselă (engl.)  12

STENDHAL 

De cum intri în oraş, te asurzeşte larma unei maşini zgomotoase şi îngrozitoare în aparenţă. Zeci de  ciocane grele, că/.înd cu un vuiet care face să tremure pavajul, sînt ridicate de­o roată pusă în mişcare  de puhoiul torentului. Fiecare dintre ciocanele acestea fabrică, zilnic, nu ştiu cîte mii de cuie. Nişte  fete vioaie şi drăguţe întind în faţa ciocanelor uriaşe bucăţi de fier care sînt preschimbate, cît ai clipi,  în cuie. Munca aceasta, atît de grea în aparenţă, îl uimeşte îndeosebi pe călătorul care pătrunde pentru  prima oară în munţii de la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Dacă, intrînd în Verrieres, călătorul întreabă  cine e proprietarul frumoasei fabrici de cuie care­i asurzeşte pe cei ce trec pe strada mare, i se  răspunde cu o,voce tărăgănată : „De î E a domnului primar".  Oricît de puţin ar zăbovi călătorul pe strada asta mare din Verrieres, care urcă de la Doubs pînă către  vîrful colinei, pun rămăşag o sută contra unu că va vedea ivindu­se un bărbat înalt, cu o înfăţişare de  om ocupat şi plin de sine.  < înd se iveşte el, toate pălăriile se ridică cu grabă. Primarul are părul sur şi poartă haine cenuşii. E  cavaler al mai multor ordine, are o frunte înaltă, un nas ca un cioc de vultur şi, luată în întregul ei, faţa  nu­i e lipsită de o oarecare regularitate; ba chiar, la prima vedere, găseşti că ea adaugă, la demnitatea  de primar, aspectul acela plăcut < .ii> ■ mu ponte înlîlni la patruzeci şi opt, cincizeci de .un I >.M.  .îmi.lata, călătorul parizian e izbit de­un oarecare aer de mulţumire de sine şi de înfumurare ameste­■  .ii i cu un nu ştiu ce mărginit şi nu prea isteţ. Şi atunci înţelege i •* prii eperea omului acestuia se  mărgineşte la a l.ii <• s.i i se plătească fără pic de zăbavă ceea ce i se cuvine şi ifl plitMKfl ci însuşi,  cît mai tîrziu cu putinţă, ­ceea ce 
(IcIlOMM. .1 

Aşa­i primarul din Verrieres, domnul de Renal. După i. a Străbătut strada cu un aer grav, intră la  primărie şi dispare din ochii călătorului. Dar după o sută de paşi, dacă acesta îşi continuă plimbarea, dă  cu ochii de­o casă destul de arătoasă şi, prin grilajul de fier care o împrej­ 
ROŞU  ŞI NEGRU 
13

muieşte, zăreşte grădini minunate. Mai sus, linia zării, alcătuită din colinele Burgundiei, e făcută parcă  să desfete ochii. Priveliştea asta îl îndeamnă pe călător să uite atmosfera îmbîcsită de interesele băneşti  care începuse să­1 înăbuşe.  Şi află că proprietarul casei e tot domnul de Rânal. Locuinţa asta frumoasă, clădită din piatră şi  aproape gata acum, şi­a făcut­o din cîştigul realizat de pe urma marii fabrici de cuie. Familia lui, se  spune, e de vjţă spaniolă străveche, şi, după cîte vorbeşte lumea, s­a statornicit în partea locului cu  1  mult înainte de cucerirea lui Ludovic al XlV­lea  .  De la 1815 , domnului de Rânal îi e ruşine că e industriaş : 1815 1­a făcut primar în Verrieres. Zidurile  în terasă, susţinînd diversele părţi ale grădinii acesteia măreţe care, din treaptă în treaptă, coboară pînă  la Doubs, sînt şi ele răsplata priceperii domnului de Rânal în negoţul cu fier.  Să nu vă aşteptaţi să găsiţi în Franţa grădinile pitoreşti care împrejmuiesc oraşele manufacturiere ale  Germaniei: Leipzig, Frankfurt, Niirnberg etc. în Franche­Comt6, cu cît ridici mai multe ziduri, cu cît  îţi ticseşti proprietatea cu pietre rînduite unele peste altele, cu atît dobmdeşti dreptul la stima vecinilor.  Grădinile domnului de R6nal, împănate de ziduri, mai sînt admirate şi pentru că el a cumpărat, cu bani  grei, anumite parcele din terenul pe care se întind acum. De pildă, joagărul acela a cărui ciudată  aşezare pe malul rîului Doubs v­a izbit cînd aţi intrat în Verrieres şi unde aţi observat numele SOREL,  scris cu litere uriaşe pe tăblia care domină acoperişul, ocupa, acum zece ani, locul unde se ridică în  momentul de faţă zidul celei de­a patra terase a grădinii domnului de Rânal. 
1    Provincia Franche­Comte a fost alipită Franţei în vremea lui Ludovic al XlV­lea, în 1678.  2   Adică după restauraţia Bourbonilor. 

14 STENDHAL 

Cu toată mîndria lui, domnul primar a fost nevoit să stăruie multă vreme pe lîngă bătrînul Sorel, un  ţăran aspru şi încăpăţînat, a trebuit să­i numere mult aur ca să­1 hotărască să­şi mute maşina în altă  parte. Cît priveşte rîuleţul public care punea joagărul în mişcare, domnul de Rfinal, datorită trecerii de  care se bucură la Paris, a primit încuviinţarea să­i schimbe albia. Favoarea asta i s­a făcut după  alegerile din YSihlt  Lui Sorel i­a dat patru pogoane pentru unu, la cinci sute de metri mai încolo, pe malurile rîului Doubs.  Şi, cu toate că poziţia asta era mult mai prielnică pentru negoţul lui cu cherestea de brad, moş Sorel,  cum i se spune de cînd s­a îmbogăţit, s­a priceput să stoarcă din nerăbdarea şi din mania de­a fi  proprietar, care îl rodea pe vecinul său, o sumă de şase mii de franci.  Nici vorbă că oamenii cu scaun la cap de prin partea locului au criticat învoiala asta. Odată, într­o zi de  duminică, cu vreo patru ani în urmă, pe cînd se întorcea de la biserică îmbrăcat în hainele lui de  primar, domnul de Renal îl văzu de departe pe bătrînul Sorel, înconjurat de cei trei fii ai lui, privindu­1  şi zîmbind. Zîmbetul acela a înfipt un cui în inima domnului, primar; de­atunci îl bate gîndul că ar fi  putut să facă învoiala cu mai puţine parale.  Ca să te bucuri de stima tuturor la Verrieres, principalul e ca, oricîte ziduri ai ridica, nu cumva să  adopţi vreunul din planurile aduse din Italia de zidarii" care, primăvara, străbat trecătorile munţilor  Jura ca să ajungă la Paris. O astfel de idee năstruşnică i­ar aduce neprevăzătorului constructor veşnica  faimă de cap sucit şi l­ar pierde pentru totdeauna în ochii oamenilor înţelepţi şi cumpătaţi care împart  dreptul la stimă în Franche­Comt6.  De fapt, oamenii cu cap din partea locului exercită cel mai plicticos despotism ; din pricina cuvîntului  acestuia urît, şederea în orăşel este greu de îndurat pentru cineva 
ROŞU  ŞI  NEGRU 
15

care a trăit în marea republică numită Paris. Tirania opiniei, şi încă ce opinie! e la fel de neghioabă în  orăşelele Franţei ca şi în Statele Unite ale Americii. 

CAPITOLUL II 
k    Un primar 
1  aza  \ H^  ^  ■ Nu e ea nimic, domnule ? Respectul neghiobilor, uluirea copiilor, invidia bogaţilor, dispreţul  înţelepţilor. 

1  BARNAVE  Din fericire pentru reputaţia de cîrmuitor a domnului de Rânal, un imens zid de susţinere era necesar  promenadei publice care se întinde de­a lungul colinei, la vreo sută de metri deasupra cursului rîului  Doubs. Promenada îşi datorează poziţiei acesteia admirabile una dintre cele mai pitoreşti privelişti din  Franţa. în fiecare primăvară, însă, apele ploilor o brăzdau, umplînd­o de hîrtoape şi făcînd­o de

 Un bătrîn chirurg­major din armata Italiei . dar ei exagerează. prin mijlocirea accizului.  —  S­ar putea să se căiască frumosul domn de la Paris. acum vreo cîţiva ani. după a mea părere. Cel mai mare dintre ei. Doamna de Rânal părea o femeie de treizeci de  ani. spunea domnul de Rfinal cu un aer ofensat şi . pînă în ţesuturile vii. le vezi căzînd în Doubs. soarele e foarte cald. croite dintr­o preafrumoasă piatră cenuşie bătînd în al­  i  Joseph Bamave (1761­1793). terasa poate suferi o comparaţie cu aceea din Saint­Germain­en­Laye. se apropia  mereu de parapet. de  două ori pe an. Neajunsul acesta.  Preotul acesta tînăr a fost trimis din Besancon.  l  Aşezămînt public unde erau adăpostiţi oamenii fără mijloace de trai.  Tată cuvîntul­cheie care hotărăşte totul în Verrieres: să aducă venit. a  îndrăznit într­o bună zi să i se plîngă de ciuntirea periodică a frumoşilor copaci. în momentul de faţă e împodorJîrculespezi de piatră cioplită. ochii doamnei de R6nal urmăreau cu  nelinişte mişcările a trei băieţaşi. abia părăsite. pe malul stîng. Liberalii din partea locului  pretind. în munţii aceştia. fericitul director al Aşezămîntului  pentru săraci din Varrieres. ridicîndu­şi glasul atît cît se cuvine atunci cînd îi  vorbeşti unui chirurg. orator în Adunarea Constituantă în (im pul revoluţiei de la 1789  16 STENDHAL  bastru.  ai căror bani îi îmbogăţesc pe hangii. şi iacobin. e felul barbar în  care ocîrmuirea pune să fie tăiaţi şi tunşi. iar eu sînt  liberal. încîntat de farmecul răcoroaselor şi adîncilor vîlcele care îl împrejmuiesc.  Parapetul zidului. castanii le datorează pămîntului cărat şi pus din porunca  domnului primar dinapoia uriaşului său zid de susţinere. îşi închipuie mai  întîi că localnicii sînt sensibili la frumos şi chiar că vorbesc cam prea des despre frumuseţea ţinutului  lor ; nu poţi tăgădui că nu fac mare caz de ea. de­a lungul teraselor. toţi arborii aparţinînd comunei sînt ciuntiţi fără milă. în fundul cărora ochiul zăreşte limpede nişte pîraie. dar asta fiindcă frumuseţea locului atrage cîţiva străini. ceea ce.  De cîte ori. încă deştul de frumoasă.  —  îmi place umbra.  prin frunzişurile lor scunde.  Să aducă venit e ideea care hotărăşte totul în orăşelul acesta care vi se va părea atît de drăgup Străinul  nou sosit. Pe cînd îşi asculta soţul care vorbea cu un aer grav. unul.nefolosit. şerpuiesc vreo cinci  sau şase vîlcele. nu mi­am adîncit privirile în valea rîului Doubs ! Dincolo. ca şi cum ar fi vrut sâ se caţere deasupra. castanii n­ar dori decît  să aibă formele acelea măreţe pe care le au în Anglia.  cu obligaţia de a presta muncă în schimbul locuinţei şi al hranei primite  ROŞU  ŞI NEGRU  17 pe încă vreo cîteva feţe bisericeşti de prin împrejurimi. puternicii castani. Un glas blînd îi rostea atunci numele :  Adolphe. După ce au săltat din cascadă în  cascadă. la braţ cu  soţia lui. şi bonapartist.  într­o încîntătoare dimineaţă de toamnă. de măreţii castani. Creşterea lor rapidă şi  frumosul frunziş verde cu sclipiri albastre. pentru care domnul de Rfenal fusese nevoit să bată de trei ori drumul pînă la Paris  — căci penultimul ministru de interne se declarase duşman de moarte al promenadei din Verrieres —  parapetul zidului siThrarţă" acum la patru picioare deasupra solului. aduce venit oraşului. ca să­1 supravegheze pe abatele  Ch61an şi  i   Adică ultraregalist.  retras la Verrieres. el a lărgit promenada cu mai mult de şase paşi (pentru asta. Căci nu înţeleg ca un copac să aibă altă menire. domnul de R6nal se plimba pe Drumul credinţei. şi care cît trăise fusese. eu nu­i găsesc decît un singur cusur DRUMULUI CREDINŢEI (numele acesta  oficial poate fi citit în vreo cincisprezece sau douăzeci de locuri. i­a răspuns domnul de Rânal. că mîna grădinarului oficial a devenit şi mai necruţătoare de cînd părintele  Maslon a deprins obiceiul să ia el crengile tăiate.  Cît despre mine. îl laud) şi iată de ce. Şi. mai ales atunci. membru al Legiunii de Onoare; îmi place umbra şi pun să fie tăiaţi copacii mei  ca să facă umbră. cu cele mai vulgare zarzavaturi. rotunde şi turtite. ca pentru a­i înfrunta pe toţi;  miniştrii prezenţi şi viitori. la nămiezi. resimţit de toţi. şi copilul renunţa la planurile lui ambiţioase. El singur reprezintă modul  obişnuit de a gîndi a peste trei sferturi dintre localnici.  ca folositorul nuc. cu toată împotrivirea consiliului  municipal. care i­au adus o  decoraţie în plus domnului de RSnal); cusurul Drumului credinţei. cînd nu aduce venit. deşi el e ultFa . după spusele domnului primar. care să tot fi avut unsprezece ani.  visarea călătorului e adumbrită. după părerea lui şi a domnului Valenod. cu gîndul la balurile de la Paris. Dar voinţa domnului primar e despotică. iar cînd dogoreşte. în loc să se asemene. pe plăci de marmură. si. îi dădu domnului de Rânal fericitul prilej de a­şi imortaliza  ocîrmuirea printr­un zid înalt de douăzeci de paşi şi lung de vreo treizeci sau patruzeci de stînjeni. căci. şi cu pieptul rezemat de lespezile acelea  mari.

. găsise mijlocul să pătrundă nu numai în puşcăria şi­n Aşezămîntul pentru săraci  din Verrieres.  la închisoare. FLEURY  S  2  Trebuie ştiut că preotul din Verrieres. autor al unei Istorii ecleziastice. un soi de zdrahon de vreo doi metri înălţime şi  cu picioarele crăcănate; faţa lui dezgustătoare devenise hidoasă de teamă.  Domnul Appert înţelese că avea de­a face cu un om de inimă. care. spuse preotul. îi spuse el preotului de cum îl zări. că domnul care mă însoţeşte se numeşte Appert. după aceea. N­au să îndrăznească !"  Şi se întoarse îndată spre domnul venit de la Paris cu o privire în care. dar care datora aerului tare al munţilor  o sănătate şi un caracter de nezdruncinat. se duseră să sfîrşească inspectarea Aşezămîntului pentru săraci şi se întoarseră. puse o sumedenie de întrebări şi.  ROŞU  ŞI  NEGRU  19 recomandat preotului. de vreme ce administrezi bunurile  săracilor cu cea mai desăvîrşită cinste ? întrebă sfioasă doamna de RSnal. nu e  cumva domnul Appert ?  \  —  Ce­are a face ? îi răspunse preotul. unul. dragul meu. dar şi în spitalul administrat gratuit de primarul şi de proprietarii mai de seamă din  partea locului. nu­şi îngădui nici cel mai mic semn de dezaprobare. pe care îl văd cu dumneavoastră. îl urmă pe venerabilul preot. nu voia să­1 compromită şi mai mult pe generosul său însoţitor. spitalul. în ciuda  răspunsurilor neobişnuite. părinte. Iar domnul Appert.  —  Veniţi cu mine.cu obrazul  1   Armatele franceze care.  Dar. avea dreptul să viziteze oricînd închisoarea. bătrîn de optzeci de ani. vizită  închisoarea. era chiar domnul Appert. care pretinse că are de  terminat nişte scrisori; de fapt. să nu vă arătaţi părerea despre cele ce vom vedea  acolo. cu alte cuvinte  curtea regală.  —— Dar ce necazuri poate să­ţi facă domnul acela din Paris. părintele Ch61an căzu pe gînduri. Pe la  orele trei. prelat francez. care  a trebuit să vină în galop toată noaptea.  —  Păi am primit de ieri ordinul cel mai straşnic; domnul prefect mi 1­a trimis printr­un jandarm. Preotul îl pofti apoi la masă pe domnul Appert.  Recunoşti că am dreptul să intru în închisoare la orice oră din zi şi din noapte şi în tovărăşia cui vreau  ? .  CAPITOLUL III Bunul săracilor  Un preot virtuos şi neintrigant e o binefacere cerească pentru un sat. în faţa temnicerului.  —  Dar ni se vorbeşte despre articolele astea iacobine; asemenea lucruri ne distrag şi ne împiedică să  facem binele. Aşezămîntul pentru săraci. avusese înţelepciunea să sosească într­un orăşel curios exact la ora şase  dimineaţa. Eu. n­aş avea cruzimea să vă  fac să înduraţi lungimea şi întorsăturile savante ale unui dialog de provincie.  —  îţi fac cunoscut.  —  El n­a venit aici decît ca să reverse defăimarea. domnule Noiroud.  —  Ah. n­am să i­o iert niciodată preotului. domnul ăsta. Şi deîndată se dusese la parohie.  Vizita dură mai multe ore.  Frumosul domn de la Paris.  —  Dumneata nu le citeşti niciodată.  18 STENDHAL  1  mai palid dccît de obicei. îşi spuse el. spitalul şi chiar  Aşezămîntul pentru săraci. şi mai cu seamă a  supraveghetorilor de la Aşezămîntul pentru săraci. domnule.  1   Claude Fleury (1640­1723). Acolo îl găsiră în pragul uşii pe temnicer. V­aş ruga însă ca. cu jumătate de glas. în ciuda vîrstei înaintate. au luptat în 1796 în Italia. Mai am şi eu cîţiva prieteni la castel.. sub comanda lui Napoleon. ca să nu­i îngădui  20 STENDHAL  nici în ruptul capului domnului Appert să pătrundă în închisoare. atît de odios primarului din Verrieres. deşi vreau să vă vorbesc despre provincia asta pe două sute de pagini. şi apoi o să publice articole în ziarele  liberalismului. cu  două zile mai înainte. lucea  focul acela sacru care vădeşte plăcerea de­a face o faptă bună şi cam periculoasă.  „Sînt bătrîn şi iubit aici.  Citind scrisoarea pe care i­o trimitea domnul marchiz de la Mole. pair al Franţei şi cel mai bogat  proprietar din ţinut. care de la Paris îi fusese  l   E vorba de castelul de la Neuilly sau de la Saint­Cloud. în sfîrşit.

 domnilor. era cît pe ce  să se supere de­a binelea. chiar în ajunul întîmplării care ne­a învrăjbit pentru totdeauna.. ştie toată lumea că ai opt  sute de livre venit.. Valenod se mîndreşte grozav cu cei doi frumoşi cai normanzi pe care şi i­a cumpărat  pentru trăsură. am moştenit o moşioară care­mi aduce opt sute de livre. A făcut toate  campaniile cu Buonaparte în Italia şi chiar. câ doar sînt destui; dar ce rău le poate face el săracilor şi deţinuţilor  noştri ?"  Cum reproşurile domnului de Renal şi mai cu seamă ale domnului Valenod.—  Da. cu gînd să intre la seminar; deci nu e liberal. Pe părintele  Chelan nu­1 ocrotea nimeni. directorul Aşezămîntului  pentru săraci.  —  Păi nu­i totuna! făcu temnicerul cu însufleţire; despre dumneata. neştiind ce să­i răspundă la ideea pe care ea  o repeta întruna. ar fi votat pe vremuri împotriva  Imperiului.  —  Vreau neapărat să­1 iau în casă la mine pe Sorel. se făceau din ce în ce mai amare. spuse domnul de R6nal; o să  supravegheze copiii. exagerate în zeci de feluri diferite. mulţumindu­i soţiei printr­un zîmbet pentru  minunata ei idee. dar dovada nu există. . Aveam unele îndoieli în privinţa moralităţii lui.  îmi pierd postul; numai cu leafa îmi ţin zilele. primarul se dusese la preot ca să­i mărturisească marea lui nemulţumire.  Această mică întîmplare schimbă firul conversaţiei. şi el simţi toată greutatea cuvintelor lor. părinte. în fond. sau aşa ceva. frămîntă de două zile toate  patimile duşmănoase ale orăşelului Verrieres. Să nu ne înşelăm: trăim . iar dacă mă pîrăşte careva. în vîrstă de optzeci de ani. în clipa de faţă ele fac obiectul măruntei discuţii dintre  domnul de Rânal şi soţia lui.  —  Bine. în  sfîrşit. De teamă  să nu­şi sperie copilul şi să­1 facă să cadă.  —  Ah. şi e latinist. continuă domnul de Rfinal. care făcea haz de isprava lui. Se ştie că. Aşa că nici nu mi­ar fi trecut prin gînd să­1 iau pe fiul cherestegiului pe lingă copiii noştri ; dar  preotul. dădu fuga la ca. după cît se spune.. preotul strigase cu glas tremurător:  ROŞU  ŞI  NEGRU  21 —  Bine. Liberalul ăsta 1­a învăţat latineşte pe Sorel­fiul şi i­a lăsat toată grămada de cărţi adusă cu  el. domnilor ! Daţi­mă afară din slujbă. Atunci rămîne hotărît. s­ar putea să fie liberal. cînd ea dădu un ţipăt. dragul meu. Nu strîng bani din slujba mea. uitîndu­se la maică­sa. sfioasă: „Ce rău poate să le facă deţinuţilor domnul acela de la Paris ?". Verrieres e familia mea; văzîndu­1 însă pe străin. părinte. Sînt cincizeci şi şase de ani de cînd mă aflu aici; am botezat aproape toată lumea din ofaş. directorul Aşezămîntului  pentru săraci.  Domnul de R6nal se înţelegea foarte bine cu soţia lui; dar. o văzu cît e de palidă şi. pe motiv că le e rudă. locuia şi mînca la familia  Sorel. Fireşte că fu aspru dojenit. Dar eu tot în oraşul nostru am să locuiesc. destituit din parohie în ţinutul  nostru.  —  Şi eu aş fi la fel de mîhnit dacă mi l­aş pierde pe­al meu. membru al Legiunii de Onoare. aşa spune preotul. care  nu era decît un tîrguşor la venirea mea. comentate. care încep să devină prea zburdalnici pentru noi. tot eu le­am  cununat bunicii. părinte. O să­i dau trei  sute de franci şi mîncare..  —  Ar putea prea bine să ni­1 ia pe acesta.  bun latinist. şi copiii au să facă progrese cu el; are o fire energică. căci era favoritul chirurgului  ăluia bătrîn. din averile pe care le ai. Dar preceptor la copii n­are. copilul.  —  Fiindcă sînt om dintr­o bucată. spuse temnicerul cu glas încet şi plecîndu­şi capul ca un buldog care se supune cu  părere de rău de teama ciomagului.  Treaba asta îmi convine din mai multe motive. Numai că. mi­a  22 STENDHAL  spus că Sorel studiază teologia de trei ani.  —  Aşadar îmi aprobi planul ? spuse domnul de R6nal. am nevastă şi copii.  acum patruzeci şi opt de ani. deşi zidul se înălţa cu vreo şase metri deasupra viei aflate de cealaltă parte. Al doilea dintre băieţi se urcase pe parapetul zidului  terasei şi alerga. doamna de R6nal se stăpînea să­i spună vreo vorbă. odinioară. domnilor ! Voi fi al treilea preot.  Acestea sînt faptele care. privindu­şi soţia cu un aer  diplomatic. îi cunun zi de zi pe tinerii cărora. mi­am zis : „Omul ăsta. E un tînăr teolog. şi poate că de asta nu prea mă sperii cînd e  vorba s­o pierd. sărind pe  promenadă. care. şi preotul a putut să­şi dea seama de asta. Doamne! Ce repede iei o hotărîre. fiul cherestegiului. venit de la  Paris. omul ăsta s­ar putea prea bine să nu fi fost decît un agent secret de­al liberalilor; zicea  că suferă de astmă şi că aerul munţilor noştri îi e prielnic. vorbi preotul cu o voce din ce în ce mai  mişcată. De dimineaţă. Am să trăiesc  din venitul ăsta. urmat de domnul Valenod.

 avusese preceptor. N­o să ascundem faptul că trecea drept proastă în ochii soţiilor acestora. luată pe neaşteptate. Bătrînul căpitan de Rânal  servise. Ţăranul nu prea păru încîntat văzînd că se apropie domnul primar. dacă nu­1 iau pe preoţelul ăsta de Sorel. Deşi eu i­am vorbit mai întîi. Acolo cunoscuse pe doamna de Montesson. Primarul din Verrieres îşi datora faima de om spiritual şi mai cu  seamă de om cu purtări alese cîtorva glume moştenite de la un unchi. înalt de aproape  doi metri. nepotul acesteia . Nici cochetăria şi nici dragostea nu­i  atinseseră. ne­  ROŞU  ŞI NEGRU  23 ruşinate şi gălăgioase care. în afară de clipele cînd vorbea despre bani. niciodată..  Era o părere conjugală cuminte. drept cel mai aristocratic personaj din Verridres. bogatul director al Aşezămîntului pentru  săraci. îi ieşise vorba că ar fi foarte mîndră de obîrşia ei. ca să­mi păstrez superioritatea  cuvenită. care. era una dintre  fiinţele acelea grosolane. Toţi negustorii ăştia de stambă mă invidiază. s­a ocupat de educaţia ducelui de Orle'ans.  ruda doamnei de Montesson. în general. pentru că. la şase dimineaţa. Dacă ar fi aflat despre soiul  acesta de succes. după ce­1 voi angaja.  fără pic de şiretenie faţă de soţul ei. Pentru că se ţinea  departe de tot ce la Verrieres însemna distracţie. dar se simţise foarte mulţumită văzînd că localnicii  îşi răresc vizitele. ceea ce­i punea virtutea într­o lumină deosebită; căci  domnul Valenod. după cîte se  spune. îşi închipuia. Dacă era lăsată să rătăcească singură prin minunata ei grădină.aici înconjuraţi de liberali. pe  cînd cobora către joagârul lui moş Sorel. mi­ar face plăcere să­i vadă pe copiii domnului de R6nal ducîndu­se la plimbare  sub supravegherea preceptorului lor! Asta le va impune. Domnului de. un 'tînăr voinic. şi nu fără temei. care. . fără să şi­o spună. Şi ce s­ar mai îngîmfa cînd mi­ar vorbi despre preceptorul  copiilor lui!. doamna de Renal s­ar fi simţit foarte ruşinată. sînt sigur; doi sau trei dintre ei  se înavuţesc. dar cheltuiala trebuie socotită ne­  cesară pentru a ne ţine rangul. pierdea cele mai bune prilejuri ca să­şi cumpere pălării frumoase  de la Paris sau de la Besanţon. o să mai poarte preceptorul sutană ?"  Domnul de R6nal era preocupat de întrebarea aceasta cînd zări de departe un ţăran. Se vorbea că domnul Valenod. i­ar fi fost de  ajuns unui parizian ca să­i trezească anumite idei de dulce voluptate. plină de nevinovăţie şi de vioiciune. ştie perfect latineşte. nu mi­ar fi trecut prin cap că. o supărau  îndeosebi veşnicul neastîmpăr şi izbucnirile zgomotoase ale domnului Valenod. Avea un oarecare aer de  simplitate şi tinereţe în mişcări; graţia ei naivă. nu­şi mai repeta decît în cine ştie ce ocazii deosebite anecdotele în legătură cu  casa de Orle"ans. i­ar fi făcut curte. cum se spune în munţii aceştia. omul  i Doamna de Montesson. cum era foarte politicos. Era o femeie înaltă şi bine  făcută; fusese una din frumuseţile ţinutului. Altminteri. Dar. fără astîmpăr cum e. rege al Franţei între 1830­1848 ; doamna de Genlis. Dar. tatăl lui Louis­Philippe. înaintea revoluţiei. dintre care pe unul voia să­1 facă ofiţer. în tinereţea  lui. cînd venea la  Paris. directorul Aşezămîntului pentru săraci. şi pe­al treilea preot. cu obrajii rumeni şi cu favoriţi mari. primarul din Verrieres. a doua zi.  CAPITOLUL IV Un tată şi un fiu  1  E sară mia colpa Se cosi ăf  MACHIAVELLI  „Nevasta mea e într­adevăr deşteaptă! îşi zicea. ar putea să  aibă aceeaşi idee ca şi mine şi să mi­1 ia. Bunicul ne povestea adesea că. că între soţ şi soţie nici nu pot exista legături mai  duioase. viitorul rege; marchizul Ducrest. părea foarte grijuliu să măsoare buştenii aşezaţi de­a lungul rîului Doubs. de cu zori. în provincie se numesc „bărbaţi bine".  Era o fire naivă. încetul cu încetul. Personajele acestea erau deseori pomenite în anecdotele domnului de  R6nal. pe vestita doamnă  1  de Genlis şi pe domnul de Ducrest  . negri.  24 STENDHAL  1  noutăţilor la Palais­Royal  . soţia secretă a lui Philippe­Egalite. dar fără nici un rezultat. R6nal îi plăcea mai ales atunci cînd vorbea despre planurile lui în legătură cu  copiii. Ei  nu­i trecuseră niciodată asemenea lucruri prin gînd. inima. care nu ajunsese nici măcar pînă acolo încît să­şi judece soţul şi să­şi mărturisească  faptul că o plictisea. Ei bine. amintirea unor lucruri atît de greu de povestit devenise o povară pentru  el şi.  trecea..  Hotărîrea. bine clădit. pe  drumul de edec.  ea socotea că domnul de Rânal e cu mult mai puţin plicticos decît ceilalţi bărbaţi pe care îi cunoştea. de cîtăva vreme. era primit în saloanele prinţului. fiinţă foarte sfioasă şi cu o fire în aparenţă foarte capricioasă. ea nu se  plîngea niciodată. o puse pe doamna de R6nal pe gînduri. pe­al doilea magistrat. în regimentul de infanterie al domnului duce de Orleans şi.  Pe doamna de R6nal. S­ar putea să mă coste o sută de ludovici.

 care l­ar fi făcut bucăţi. Julien citea.  Bătrînul nu­i zări decît pe fiii lui mai mari. în mijlocul şopronului.  — Păi bine.1    Reşedinţa din Paris a familiei de Orleans. nu atît din pricina durerii fizice. decît o lungă înşiruire a tuturor formulelor de respect ştiute pe de  rost. şi atît de osebită de­a fraţilor săi mai mari; dar de mania asta a cititului  îi era scîrbă. să fie vina mea ? (it). îl strigă pe Julien; dar nu răspunse nimeni. Pretenţia aceasta din urmă. în provincie. cu glasul lui puternic. se apropie de postul sortit lui. domnul de Rânal îi oferea suma nevisată de trei sute  de franci pe an. O lovitură puternică făcu să zboare în apă cartea lui Julien; o a doua  lovitură. acesta sări sprinten peste buşteanul pus la tăiat şi. printre măruntaiele maşinii în plin mers. la început. în timp  26 STENDHAL  ce un mecanism foarte simplu împinge înaintea lui un buştean. îl zări la vreo cinci sau şase paşi mai sus. mintea vioaie a bătrînului ţăran căuta să descopere ce  motiv putea să­1 îndemne pe un om atît de respectabil să ia în casă pe haimanaua de fiu­său. în înfăţişarea lor. Acoperişul  şopronului e sprijinit de cîteva grinzi aşezate pe patru bulumaci groşi. cînd te duci să­ţi prăpădeşti vremea la popă. căută o prăjină de scuturat nucile şi­1 pocni cu  ea peste umăr. se miră peste măsură şi mai cu seamă se simţi foarte mulţumit auzind  neobişnuita propunere a domnului de Rdnal în legătură cu fiul său. Urmărind cu mare grijă să nu se abată de la dunga  neagră însemnată pe lemn. ca şi cum. dar  taică­său îl înşfacă cu mîna stîngă pe cînd cădea. un tată înstărit s­ar sfătui altfel decît de  ochii lumii cu un fiu care n­are un ban.  Avea lacrimi în ochi. descojeau  trunchiurile de brad ca să le ducă înapoi la joagăr. cît pentru pierderea cărţii atît de dragi. Taică­său. de­acolo.  Degeaba îl strigă de vreo două sau trei ori pe Julien. Era foarte  nemulţumit de Julien. că bătrînul Sorel şi începu să­1 gonească fără pic de milă .  Nimic nu­i putea fi mai nesuferit bătrînului Sorel; i­ar fi iertat poate lui Julien statura firavă. în timp ce rostea cuvintele acestea deşarte cu un zîmbet stîngaci care­i sporea expresia de  prefăcătorie şi şmecherie firească înfăţişării lui. totuşi.  cu toată vîrsta lui înaintată.  trăsătura aceasta de felah egipţian. să stăm de vorbă !  Zgomotul joagărului îl împiedică şi de data asta pe Julien să audă porunca. Julien era cît pe ce să  cadă.  nepotrivită pentru munci grele. de la aproape patru metri. fusese şi ea primită de domnul de R6nal. căci el era. care coborîse. Abia se dădu jos Julien. se vede un fierăstrău care urcă şi coboară. ei mai păstrează încă. cu palma. făceau să se desprindă. „Dacă Sorel nu e încîntat şi măgulit de propunerea mea. Robi în vremurile stăpînirii spaniole. Julien. Pînă la urmă. el însuşi neştiind să citească. lîngă fierăstrău. La vreo opt sau zece picioare  înălţime. cu aerul  acela de tristă nemulţumire şi de nepăsare în care ştie să se învăluie atît de bine isteţimea oamenilor  din partea locului. '  Cererea lui îi dădu de gîndit primarului.  Un joagăr acţionat de apă e alcătuit dintr­un şopron ridicat pe marginea unei gîrle. trîntorule.  Moş Sorel.  Apropiindu­se de şopron. moş Sorel. în loc să supravegheze cu grijă mersul întregului mecanism. tocmai pentru el. „Voia — spunea el —  să se sfătuiască mai întîi cu fiu­său". pe care moş Sorel avusese  iscusinţa să i­o pună în faţă pe neaşteptate. e limpede — îşi spuse el — că i s­au mai făcut propuneri şi din altă parte;  şi de unde ar putea veni ele. dată în cap. ca să­1 prefacă în scînduri.  căci lemnele lui împiedicau trecerea şi erau puse acolo împotriva dispoziţiilor legale. pe grinda  piezişă care sprijinea acoperişul. Nu  auziră glasul tatălui lor. vită. pusă în mişcare de rîu. başca hrana şi îmbrăcămintea. lîngă fierăstrău. aşchii enorme. deşi buimăcit de puterea loviturii şi plin de sînge. dacă nu de la Valenod ?" Degeaba îl zori domnul de Rânal pe Sorel să  cadă imediat la învoială: viclenia bătrînului ţăran se împotrivea cu îndărătnicie. nişte găligani care. Atenţia cu care tînărul urmărea cele scrise în carte  îl împiedica mai mult decît zgomotul joagărului să audă vocea răsunătoare a tatălui său. O roată. îl căută degeaba pe Julien la  locul unde ar fi trebuit să fie. o să­ţi citeşti întruna blestematele tale de cărţi cînd trebuie să stai de pază la  joagăr ? N­ai decît să ţi le buchiseşti seara.  acţionează acest dublu mecanism. înarmaţi cu securi grele. cum  ar trebui să fie în mod firesc. Bătrînul se îndreptă spre şopron; intrînd înăuntru. cu fiecare lovitură de secure. îl făcu să­şi piardă echilibrul. la fel de puternică.  2    Şi dacă e aşa. cel al fierăstrăului care urcă şi coboară şi cel care împinge binişor  buşteanul spre fierăstrău. călare pe una  din grinzile acoperişului.  ROŞU  ŞI NEGRU  27 Julien. îl ascultă. şi iată că.  — Fă­te­ncoa.  nevrînd să­şi dea osteneala să se caţăre iar pe maşină.  Răspunsul lui Sorel nu fu.

 Hai de­ţi strînge  catrafusele. într­o bună zi.  —  Te­i fi zgîit la ea. Te­ai vîrît pe  sub pielea părintelui Ch6­lan. aici se ascunde ceva. lepădătură neruşinată !  1    Tărăgănînd. ţinînd sfat. dintre care cel  mai preţios făcuse mai adineauri saltul în gîrla publică. care ţi­a făcut rost de­o slujbă bună. dacă ar mai fi scos o vorbă. aşteptă  loviturile. încă din fragedă copilărie.  —  Nu vreau să fiu slugă. Dispreţuit de  toţi ca o fiinţă slabă. negri. situaţia poate fi salvată (lai.  Mereu dispreţuit de­ai casei. negri şi înlăcrimaţi ai lui  Julien se pomeniră faţă. Ochii mari. care părea  că vrea să­i citească pînă în fundul sufletului.  2  ENNIUS  —  Răspunde­mi fără să minţi.).  privi cu tristeţe rîul. Julien îl adorase pe bătrînul chirurg­major  i  Memorialul de la Sfinta Elena. dîndu­şi . de unde­o cunoşti pe doamna de RSnal şi  cînd ai vorbit cu ea ?  —  N­am vorbit niciodată cu ea. în treacăt. ieşea totdeauna  bătut. drepturile lui la pensie neîncasate şi vreo treizeci sau patruzeci de volume. îmbrăcăminte şi trei sute de franci leafă. ar fi putut să  spună ceva nelalocul lui; de aceea se mînie iar pe Julien. Ochii mari. Cuvinte atribuite comandantului roman Fabius Cunctator (secolul al III­lea î. Era un tinerel de vreo optsprezece­nouăsprezece ani.Cr.  2  Quintus Ennius (240­169 î. lucrare de Emmanuel de Las Cases (1766­1842). sau a cine ştie cui.  făţarnic blestemat ! La urma urmei. şi joagărul o să meargă mai bine.  28 STENDHAL  care. el îi lăsase moştenire crucea Legiunii  de Onoare. îl ocărî în Ici şi chip. mînîndu­1 spre casă. şi tăcu o clipă; dar de la tine n­o să aflu nimic.  —  Ce­o să mi se dea pentru asta ?  —  Mîncare. care simţi că. sau că va trăi ca să fie o povară pentru familie. dar fine şi cu nas acvilin. Murind. numai bună după părerea lui să înlăture palmele date în cap. unde îi căzuse tocmai cartea la care ţinea cel mai mult ­. cunoscut prin  încetineala lui în operaţiile militare.Cr.  Chirurgul îi plătea uneori lui moş Sorel ziua de lucru a fiului său şi­1 învăţa pe acesta latina şi istoria. apoi îl lăsă şi se duse să se sfătuiască cu ceilalţi fii ai lui.  —  Totuşi.  Avea obrajii împurpuraţi şi ochii plecaţi. firav în  aparenţă. aerul lui nespus de gînditor şi paloarea lui neobişnuită îl  făcuseră pe taică­său să creadă că nu va trăi deloc. Statura lui mlădioasă si bine croită arăta mai mult sprinteneală  decît vigoare. care în clipele de linişte  arătau chibzuinţă şi înflăcărare.  —  Vită. erau însufleţiţi acum de ura cea mai feroce. îi dădea un aer răutăcios. cenuşii şi răutăcioşi ai bătrînului cherestegiu.). sprijinit fiecare în cîte o secure.Memorialul de la Sfînta  1  Elena  .  adică ce ştia el din istorie : campania din 1796 în Italia. După ce­i privi îndelung. în care acesta a notat convorbirile avute cu Napoleon. Părul castaniu­închis  crescut foarte jos îi făcea fruntea mică şi.  Cam de vreun an încoace. dacă poţi. cu trăsături neregulate. pe cînd mîna lui îl  răsucea aşa cum mîna unui copil răsuceşte un soldat de plumb.). urmă ţăranul şiret.  Curînd Julien îi văzu.  — Răspunde­mi fără să minţi! îi strigă în urechi vocea aspră a bătrînului ţăran. ca să te duc la domnul de Rânal. îl învinovăţi de lăcomie  la mîncare. îşi ura fraţii şi tatăl; de la jocurile de duminică. Julien îşi simţi umărul ţintuit de mîna puternică a tatălui său; tremurînd. unde ai să fii dascăl la copii. cine­ţi spune să fii slugă ? Crezi că eu aş primi ca fiu­meu să fie slugă ?  —  Şi cu cine o să mănînc la masă ?  întrebarea asta îl încurcă pe bătrînul Sorel.în faţă cu ochii mici.  CAPITOLUL V O tocmeală  Cunctando restituit rem. din piaţă. Printre  nenumăratele varietăţi de chipuri omeneşti.  ROŞU  ŞI  NEGRU  29 —  Niciodată ! Ştii doar că la biserică nu­1 văd decît pe Dumnezeu.  răspunse Julien. cîine buchi­sitor.  De cum intră în casă.înaintea lui. adăugă Julien cu o uşoară  făţărnicie. în clipele de mînie. „Dumnezeu ştie ce­o să mai păţesc!" îşi spunea tînărul. frumuseţea feţei lui începuse să­i atragă simpatii printre fete. N­am văzut­o decît la biserică. abătută din matca ei prin influenţa domnului  primar. îndrăznise să­i vorbească primarului despre ciuntirea castanilor. o să scap de tine. unul dintre cei mai vechi poeţi latini. poate că nu exista vreunul care să ţi se întipărească mai  bine în minte decît cel al lui Julien.

 Sorel înţelese că fiu­său va lua masa cu stâpînul şi cu  stăpîna casei.seama că nu poate să ghicească nimic.  —  Un om bogat şi cu inima largă ca domnul primar ;il nostru ar putea merge pînă la treizeci şi şase de  franci.  —  Cu banii ăştia. Atunci. Am cincisprezece franci şi patruzeci de bani puşi deoparte. şi. să vadă veşmintele  hărăzite fiului său. Julien. spuse domnul de R6nal. adio avansări. de cu zori. făcu Sorel cu o voce tărăgănată; atunci nu mai rămîne să ne învoim decît asupra unui singur  lucru: banii pe care o să­i daţi. uitîndu­se ţintă la domnul de R6nal ­. Luîndu­se după o vorbă de­a bătrînului chirurg­major. la începutul fiecărei luni. se duse de se aşeză în cealaltă parte a şopronului. într­o odaie separată. sosi. primarul făcu feţe­feţe."  A doua zi. printr­o sclipire a minţii care nu­i va mira deloc pe cei ce­i cunosc pe ţăranii din Franche­Comt6. după o discuţie  savantă de două ceasuri încheiate. ce­avea să vadă în frumoasa  locuinţă a domnului de Rânal. cartea Despre papă  1  de domnul de Maistre  şi credea la fel de puţin în amîndouă. unde nu mi­e teamă de jandarmi. care nu mai are  nevoie de ea ca să (răiască. toate celelalte  cărţi cîte erau pe lume le socotea mincinoase şi scrise de nişte ticăloşi dornici să ajungă. Către seară. care uitase deodată ploconelile. „Poate că e o cursă. dar să isprăvim odată.  Toarte bine mobilată. şi altminteri plin de neîncredere şi de mirare.  i  Joseph Mărie de Maistre (1753­1821).  La auzul cuvintelor acestora. dar ne­am Învoit încă de ieri: dau trei sute de franci.  adăugă. totuşi.  dar mai bine mor. ajung la Besancon ; acolo. care. spuse domnul de R6nal. vorbind şi mai tărăgănat încă;  apoi. nu zic ba. pe  măsură ce­şi dădea seama cît e de grăbit domnul primar. fiul dumitale se va duce la domnul Durând.  Faptul acesta lumină mintea bătrînului ţăran ; ceru dc­îndată. cerîndu­şi de la uşă o mie de iertăciuni. Voia să cugete la vestea neaşteptată care îi schimba soarta. pe drumuri lăturalnice.  adio preoţia care duce la toate !"  30 STENDHAL  /Groaza aceasta de­a mînca laolaltă cu slugile nu­i era firească lui Julien ; ca să se îmbogăţească. adio speranţe pentru mine. Pus pe nazuri. Dar îşi veni. dacă nu chiar prea mult. la nevoie. zise ţăranul cu o voce mieroasă.  —  Cum ! strigă domnul de R6nal indignat.  postăvarul. iar în zilele cînd vor avea musafiri. Pentru aceste trei cărţi s­ar fi lăsat ucis: în alta  decît în ele n­a crezut niciodată. filozof şi scriitor francez. cu toată puterea imaginaţiei.  —  Bine. nu socoti nimerit să­i pomenească despre ciudata  propunere făcută tatălui său. întrebă ţăranul. Era o încăpere mare.  —  Atît aţi oferit dumneavoastră. trec în Elveţia. Cred  că e mult. domnul de Rfinal trimise după bătrînul Sorel. dar urma  să fie şi plătită dinainte. şi trebuie să mă prefac că am uitat­o. în sfîrşit. Şi căzură la învoială asupra tuturor numeroaselor puncte legate de  rînduirea noii vieţi a lui Julien; iar leafa nu numai că fu ridicată la patru sute de franci pe an. decît să mă las pus la masă cu slugile.  ducîndu­se la paroh să­şi ia lecţia de teologie. Domnul de R6nal îşi deschise biroul şi scoase o sută de franci. singura  carte cu ajutorul căreia imaginaţia lui îşi închipuia lumea. ar fi  făcut şi alte lucruri.  şi­şi  va  lua  un  costum  negru. în fire. Colecţia buletinelor Marii Armate şi  Memorialul de la Sfinta Elena îi completau coranul. de care îşi dădea prea bine seama că depinde soarta  lui viitoare. ca să nu­1  dibuie ceilalţi.  „Mai bine renunţ la toate. răspunse bătrînul Sorel. şi. învăţase pe dinafară tot Noul Testament în latineşte; ştia. ca să rotunjim suma. îşi spunea el. însă.  Julien avea o inimă înflăcărată şi una din memoriile acelea uimitoare care deseori fac casă bună cu  prostia. complet.  —  Atunci o să­i dau treizeci şi cinci de franci. ideolog al catolicismului. dar în care se şi începuse căratul paturilor celor trei copii. hainele negre  au să­i rămînă lui ?  —  Fireşte. Am să fug la noapte : în  două zile. isteţimea ţăranului întrecu isteţimea bogătaşului.  Ca şi cum ar fi fost înţeleşi. amestecate cu tot atîtea  temeneli. de asemenea. Sorel şi fiii lui se feriră să­şi vorbească în ziua aceea.Alţii ar da mai mult. cu îndrăzneală. Tata o să mă silească.  —  Fie.  32 . Născocind fel de fel de chiţibuşuri. cu copiii. mult mai neplăcute. mă  înrolez în armată.  Sorel ceru să vadă odaia unde va dormi fiu­său. îşi spunea el. dar simţea că­i e cu  neputinţă să se stăpînească : îşi închipuia.  —  Dar dacă s­o întîmpla să­1 iau acasă. după ce se lăsă aşteptat un  ceas* sau două. Sila de slugi i­o insuflaseră Confesiunile lui Rousseau. Ca să­1 cîştige pe bătrînul preot Ch61an.

 prietenul lui Julien. Domnul de R6nal se gîndea că va trebui să­i povestească neveste­sii rolul  pe care îl jucase în toată această tocmeală. prevăzător.  Mai cu seamă cele patru coloane de marmură îl uluiră pe Julien; li se dusese i. taică­său îi spuse:  —  Dumnezeu ştie. judecătorul de pace.  Julien pornise de la miezul nopţii. dacă ai să te învredniceşti vreodată să­mi plăteşti preţul hranei pe  care ţi­o dau de atîta amar de ani! Ia­ţi boarfele şi cară­te la domnul primar!  Julien. cei treizeci şi şase de franci  cuveniţi pentru prima lună. dădu mai multe sentinţe care  părură nedrepte ; ele fură îndreptate. Sorel reveni. plecă. Stendhal a fost sublocotenent. pe drept cuvînt măreaţă pentru un oraş atît de mic. Nu voi nici în ruptul capului să­i  plătească bătrînului Sorel. mînia îl făcea să pară hotărît. tatăl unei familii numeroase. Socotise că. la joagărul tatălui său. Cine ar fi putut bănui  că obrazul acesta de fecioară. omul strigase: „Ce schimbare  ! Şi cînd te gîndeşti că de peste douăzeci de ani  i   în Regimentul 6 de dragoni. Bătrînul acesta cumsecade.  Pînâ la urmă.  deasupra orăşelului Verrieres. aproape la fiecare  două săptămîni. Şi observase privirile  înflăcărate pe care moşneagul le arunca spre decoraţia lui.  1  Localităţi din Italia unde Napoleon a cîştigat victorii răsunătoare în > .  —  Dâ­mi înapoi suta de franci.  Cînd se ivi iar. din  pricina duşmăniei de moarte pe tare o iscaseră între judecătorul de pace şi tînărul paroh Irimis din  3  Besancon şi socotit drept spionul congregaţiei  . i  Organ de presă al opoziţiei liberale. Julien nu arăta decît simţăminte pioase.nnpania din 17%. în mînia lui. Dar. după cît se spunea. la rîndul lui. pierdea seri întregi  ca să­1 înveţe teologia. înveşmîntaţi în mantale  lungi. Judecătorul de pace fusese cît pe ce să­şi piardă slujba. de cum dispăru din ochii cumplitului său tată. O să mă duc cu  fiul du­mitale să comand stofa neagră. care locuia în munţi. condusă de iezuiţi. între anii IK00­1802.  Aşa numeau localnicii locuinţa domnului primar atunci cînd voiau să­i facă plăcere stăpînului ei. numit Fou­qu6. mirat că nu­1 bate.  După atacul acesta energic. Durând îmi datorează nişte bani.  cel puţin aşa credea lumea. murise. cu capetele acoperite de coifuri împodobite cu fire lungi şi negre din coadă de cal. Sorel îl căută zadarnic pe fiu­său.  Cînd ajunse la joagăr. Nu cutezase el oare să se ia la harţă cu un preot care. trîntor blestemat. băiatul  înnebunise după viaţa de ostaş.  ROŞU  ŞI  NEGRU  33 Din cea mai fragedă copilărie.  Catolicii triumfară. văzînd că.  34 STBNDHAL  judecătorul de pace trecea drept un om atît de cinstit l" Chirurgul­major. Ultima lui  plecăciune sfîrşi cu aceste cuvinte:  —  Mă duc să vă trimit băiatul la castel. ascundea hotărîrea nestrămutată de a înfrunta mai  degrabă de o mie de ori moartea decît să nu izbutească în viaţă? . atît de palid şi blînd. încîntat de progresele băiatului. avea ful revederi cu preasfinţitul  episcop ?  în aceste condiţii.uiiia în tot ţinutul. sufletul tînărului ţăran avusese de bătut cale lungă. ar fi folositor să facă un popas la biserică.  Vorba asta vă miră ? înainte de­a ajunge la ea. se grăbi să plece. prietenul lui. împotriva celor ce i iţeau ziarul Le Constitutionnef. rudă cu Julien. nu mai poate fi vorba de nimic în plus. mai toate. Temîndu­se de ce­ar putea să i se întîmple. dragoni  întorşi din Italia şi cit re îşi legau caii la fereastra zăbrelită a casei părinteşti a lui Julien.STENDHAL  De data asta. Voia să­şi pună la loc sigur cărţile şi crucea Legiunii de Onoare.  Dintr­o dată. Şi  le dusese pe toate la un tînăr negustor de lemne. unde. învăţînd pe de rost o Biblie latinească pe care i­o  împrumutase parohul. i­o luă înainte. de la Arcole şi de la Rivoli . avea un important rol politic. care ţinură un sfert de ceas. congregaţia (asociaţie religioasă ullrareacţionară).  începuse sil se clădească în Verrieres o biserică. foarte zorit să primească bani pentru fiu­său. la ploconelile lui. pentru făţărnicia lui. is­lorisite de bătrînul chirurg­major. spuse el posomorit. Ţăranul îşi dădu seama că nu trebuia să meargă mai  departe. Şi atunci domnul de R6nal. E drept. ascultase cu nespusă plăcere povestirile despre bălăriile de la  podul Lodi. de cînd văzuse nişte dragoni din Regimentul 6 . amenzile abia dacă se ridicau la trei sau cinci franci; ilar una dintre ele  trebuia să fie plătită de­un negustor de cuie. hotărît lucru.  ■  Pe vremea restauraţiei (1815­1830). Faţă de dînsul. Mai apoi. iilbe. Dar pe cînd Julien împlinea paisprezece ani. îşi  încetini pasul. Julien încetase să mai vorbească despre Napoleon; spunea că are de gînd să se facă preot  şi fu văzut mereu. se ducea la Besancon.

  „Cine o fi pus hîrtia aici ? se întrebă Julien. intrînd. se iertă. aşa cum pe Bonaparte. şi doamna  de Renal se simţea descumpănită gîndindu­se la străinul care. Pe dosul ei se puteau citi primele cuvinte ale unui rînd : „Primulpas". Sărmanul nefericit — adăugă el — numele lui are aceeaşi  terminaţie ia al meu. s­a înjosit de teamă să nu­1 supere pe un tînăr vicar de treizeci de ani. a pleca din Verrieres; îşi ura din toată inima  locul natal. Dimineaţa plînsese cu lacrimi amare  văzînd cum sînt cărate pătuţurile în încăperea destinată preceptorului. < u o legăturică sub  braţ. că într­o bună zi avea să  fie prezentat femeilor frumoase din Paris şi că va şti să le atragă atenţia prin cine ştie ce faptă  neobişnuită. sărac încă. La arme!"  Cuvintele acestea. se simţi cuprins de­  o sfială de neînfrînt. îl iubise  strălucitoarea doamnă de Beauharnais ? De ani de zile. Ridicîndu­se. să fie readus în camera ei. pretinzînd că şi 1­a scrîntit pe  1 ind mişca din loc în loc un trunchi de brad. atît de cinstit pînă acum şi atît de  bătrîn. cît se poate de impunătoare şi de cucernică.."  Şi mototoli hîrtia. Pe atunci gîndea. meritele  militare erau pe atunci necesare şi la modă. I se păru măreaţă. lui Julien i se năzări că vede sînge lîngă agheasmatar. puse stăpînire deplină pe el. locotenentul necunoscut şi fără avere. Julien nu­şi petrecea aproape nici un ceas din  viaţă fără să­şi spună că Bonaparte. Iată. Datorită sfiiciunii ei nemărginite.  Apoi.se drept o minune la învăţătură. a izbuti în viaţă însemna. Aici trebuia să intre. cel mai mic dintre copii. porni grăbit spre locuinţa domnului de Rânal. Cu prilejul unei sărbători. şi­i sporea bucuria. îl purtă timp tic două luni în poziţia aceasta chinuitoare.  Julien se pomenise ii unei lăudîndu­1 cu furie pe Napoleon.  O găsi întunecată şi pustie. cărora bunul paroh îl prezen­iii.De mic copil avusese clipe de exaltare. soco­lind că şi­a pedepsit îndeajuns trupul. Poarta de fier era deschisă. Ei au nevoie de oameni  KOŞU   ŞI  NEGRU  35 care să le fie de ajutor. De ce nu l­ar fi iubit vreuna dintre ele. atunci  cînd o avea. Julien se înfiora."  Odată. loate ferestrele fuseseră acoperite cu draperii de  culoare cărămizie."  Hîrtia era ruptă. înainte de orice.  Clădirea bisericii şi sentinţele judecătorului de pace îl luminară deodată; o idee care­i trecu prin minte  îl înnebuni timp de cîteva săptămîni şi. Era cea cu armoariile domnului de Rânal. la douăzeci de paşi în faţa lui. pe care le credea mari.  Cînd ieşi. executat la Besancon în ziua de. . cînd băteau razele soarelui. o făceau să parăsînge. Şi zadarnic îi ceruse domnului  de Rânal ca patul lui Stanislas­Xavier.. Tot ce vedea acolo îi îngheţa imaginaţia.  „Cînd Bonaparte a făcut să se vorbească despre el. lui Julien i se  păreau eroice. Era agheasmă risipită pe jos : licăririle  dra­  STENDHAL  periilor cărămizii. judecătorul ăsta de pace. Era obişnuită să­şi culce copiii în odaia ei.  în ciuda lăudabilelor hotărîri luate. în măreaţa biserică din Verrieres. prin slujba lui.  . de cum zări casa..  „Nu cumva sînt laş ? se întrebă el. se făcuse stăpînul lumii prin  spadă. avea sâ se afle neîncetat  între ea şi copii.  în cele din urmă. Trebuie să mă fac preot. cu nespusă plăcere.  Nu numai pe Julien îl tulbura sosirea lui în casa aceasta. Ideea aceasta îi alina propriile lui nenorociri. în sfîrşit. Julien se ruşina de spaima lui tainică. cam pe la mijlocul proaspetei sale evlavii — trecuseră doi ani de cînd Julien studia teologia —  îl trăda  0   izbucnire neaşteptată a focului ce­i mistuia inima.  ţ  Pe pupitrul ei Julien zări o bucăţică de hîrtie tipărită A! tare fusese desfăcută pentru a fi citită. care acopereau ferestrele. adică de trei ori mai mari decît faimoşii generali de divizie ai lui  Napoleon. Din pricina asta. se aşeză  în strana cea mai arătoasă. După aceea îşi le­case braţul drept la piept  şi. atît de chibzuit.  dar firav la înfăţişare. lăcaşul era învăluit într­o lumină  strălucitoare. Iată­1 aşadar pe tînărul de nouăsprezece ani. atît de des repetate în povestirile războinice ale bătrînului chirurg.Pentru Julien. cu atotputernicia primei  idei pe care un suflet înflăcărat crede că a născocit­o. Franţa se temea să nu fie cotropită ; deci. şi căruia nu i­ai fi dat mai mult de şaptesprezece. întîmplarea avusese loc la părintele Chelan. Astăzi poţi vedea preoţi în vîrstă de patruzeci de ani avînd  lefuri de o sută de mii de franci. Singur în biserică. îşi  îndreptă privi iile spre ea şi citi:  Ţ  „Amănunte asupra execuţiei şi a ultimelor clipe ale lui houis Jenrel.. pe  cînd lua masa cu mai mulţi preoţi.

  —  Am venit ca să fiu preceptor. o femeie cu tenul atît de strălucitor. pe care îi îngrijea ca pe ochii din cap. Tînărul. îşi pierdu o parte din  sfială. domnule.  MOZART (Figaro)  Cu vioiciunea şa firească în clipele cînd se afla departe de privirile oamenilor. Doamna de Rânal îşi  repetase întrebarea. ştii latineşte ? Cuvîi/tul „domnule" îl miră atît de mult pe Julien. spuse ea stânjenită. la poartă. doamnă. fiindcă. încît îndrăzni | să­i spună lui Julien :  —  N­o să­mi cerţi prea mult bieţii copilaşi.). încît în mintea cam romanţioasă a doamnei de  Rânal se născu mai întîi ideea că ar putea să fie o fetiţă deghizată în băiat şi venită să­i ceară cine ştie  ce favoare domnului primar. Erau foarte aproape unul de altul şi se priveau. Şi începu să rîdă. Niciodată un simţămînt atît de plăcut nu tulburase  mai profund sufletul doamnei de Renal. Mirarea lui la vederea unei locuinţe atît de frumoase era un farmec în plus pentru doamna . îndată.  prin uşa­fereastrâ a salonului dinspre grădină. chiar şi ce căuta acolo. nu­i aşa că ai să fii bun cu ei ? îmi făgăduieşti ?  Să audă din nou spunîndu­i­se „domnule" cu toată seriozitatea. grozav de palid şi cu ochii plînşi. răspunse el sfios. închipuise ca pe un popă murdar şi prost inibrăcat. Cum. în sfiTşit. întrecea tot ce­şi putuse închipui Julien: în I toate visurile de mărire ale copilăriei lui îşi  zisese că nici o adevărată doamnă nu va binevoi să­i vorbească decît atunci cînd va purta o uniformă  strălucitoare. şi de părul lui minunat. domnule. nici ce fac (ii.  Doamna de Rânal rămase ca împietrită. De ce ?  —  Nu­i aşa. nevenindu­i să creadă în fericirea ei. de ochii mari. doamna de Rânal se apropie. din lînă creaţă. voind să se  răcorească.|venit să­i dojenească şi să­i bată copiii ?!  —  Cum. se întoarse spre Julien. Cosa fado.  CAPITOLUL VI Plictiseala  Non sopiu cosa son. Doamna de Rânal privea lacrimile mari prelinse pe obrajii ţărănuşului. drăguţii ei de copii. o limbă barbară. n­o văzu venind. minunat de frumuseţea ei. I se făcu milă de sărmana fiinţă oprită fn pragul porţii. Julien nu mai  văzuse niciodată o fiinţă atît de frumos îmbrăcată şi. vădit. cu veselia nebună a unei  fetişcane; rîdea de ea însăşi. uită totul. ruşinîndu­se de lacrimile pe care şi le  ştergea de /or. care purta o cămaşă nespus de albă.  Doamna de RSnal era atît de fericită. nu  cuteza să­şi ridice mîna spre clopoţel. numai  fiindcă ştia latina. doamna de Rânal  tocmai ieşea  l   Nu mai ştiu nici ce sfnt. şi atît de îmbujoraţi acum. De cum intră în vestibul. doamna de Rdnal era înşelată de frumuseţea tenului. De aceea tresări  cînd o voce blîndă rosti lîngă urechea lui:  —  Ce cauţi. Uitîndu­şi pentru o clipă mîhnirea amară pricinuită de sosirea  preceptorului. La rîndul ei. domnule. spuse ea în sfîrşit. adăugă ea după o scurtă tăcere şi cu o voce căreia fiecare clipă îi sporea  tulburarea. găsea o  sfiiciune de fetiţă la preceptorul acesta funest. aproape copil  încă. Julien.Delicateţea feminină era exagerată la doamna de Rânal. care se încîrlionţase mai mult ca de obicei. din pricina căreia aveau să­i fie biciuiţi copiii. cînd zări Itngă poartă chipul unui ţărănuş. cu faţa la poartă. spuse el în slîrşit. să­i cert ? întrebă Julien mirat.  vorbindu­i atît de Mînd. adusă anume ca să­i certe odraslele. niciodată o apariţie atît de fermecătoare nu se ivise după  temeri mai neliniştitoare. care o  urma sfios. doamnă. Aşadar. cu tînărul acesta fără haină şi aşa de aproape de el. uimit de privirea fermecătoare a doamnei de Rânal. acesta este preceptorul pe tare  şi­1. ţinea sub braţ o  haină violetă şi loarte curată. n­aveau să  cadă pe mîinile unui popă murdar şi cicălitor. în mintea căreia se înfiripase cea mai  nesuferită imagine a unei fiinţe grosolane şi neţesălate. atît de  palizi mai adineauri. şi asta s­o facă o doamnă atît de bine  îmbrăcată. deodată. mai ales. tînărul îşi vîrîse capul în bazinul unei fîntîni publice.  38 STENDHAL  —  Da. Spre marea ei bucurie. Contrastul dintre temerile avute şi ceea ce vedea cu ochii era ceva cu totul  neobişnuit pentru sufletul atît de liniştit al doamnei de RSnal. negri ai  lui Julien. nu­i aşa ?  —  Eu. îşi veni în fire.  —  Să intrăm. Şi se miră că  stă aşa. şi care. copilul meu ?  Julien se întoarse brusc şi. ochii atît de blînzi.  incit îl făcu să cadă pe gînduri o clipă.  Obrajii ţărănuşului erau atît de albi. de a cărui asprime şi înfăţişare respingătoare se temuse  atîta pentru copiii ei.

de Renal. Ea nu putea să­şi creadă ochilor, i se părea, mai ales, că preceptorul trebuie neapărat să  poarte veşminte negre.  —  E adevărat, domnule, îl întrebă ea oprindu­se din unu şi temîndu­se cumplit să nu se înşele, într­atît  de feri­dtfl o făcea credinţa, e adevărat că ştii latineşte ?  Cuvintele acestea răscoliră orgoliul lui Julien şi risipiri vraja care­1 cuprinsese de­un sfert de oră  încoace.  —  Da, doamnă, îi răspunse el încercînd să pară nepăsător; ştiu latineşte la fel de bine ca şi părintele, şi  Chiar, uneori, sfinţia­sa a avut bunătatea să­mi spună că ţi iu mai bine decît el.  Doamna de Rdnal găsi că Julien, care se oprise la doi paşi mai încolo, avea un aer foarte răutăcios. Ea  se apropie şi­i spuse cu glas scăzut:  — Nu­i aşa că în primele zile n­o să­mi baţi copilaşii, Chiar dacă n­au să­şi ştie lecţiile ?  Glasul atît de blînd şi aproape rugător al unei doamne HM de frumoase îl făcu dintr­o dată pe Julien să  uite ce datora faimei lui de latinist. Obrazul doamnei de R6nal se tfla lîngă al lui; simţi parfumul  veşmintelor de vară ale unei femei, lucru atît de uimitor pentru un biet ţăran. Se i (îşi foc şi spuse cu un  oftat şi cu un glas sftrşit:  — Nu vă temeţi, doamnă, am să vă ascult întru totul. Abia în clipa aceea, cînd îngrijorarea pentru copii  i se nsipi cu desăvîrşire, doamna de Rgnal fu izbită de neobişnuita frumuseţe a lui Julien. Linia  aproape feminină a irflsăturilor şi aerul lui stînjenit nu i se părură deloc ridicole unei femei care era ea  însăşi sfioasă. înfăţişarea virilă, de obicei considerată necesară pentru frumuseţea u n ui bărbat, ar fi  speriat­o.  —  Cîţi ani ai, domnule ? îl întrebă ea pe Julien.  —  împlinesc curînd nouăsprezece.  —  Băiatul meu mai mare are unsprezece ani, urmă doamna de R£nal pe deplin liniştită. îţi va fi  aproape un oimarad, şi­ai să­i poţi vorbi în aşa fel, îneît să vă înţelegeţi. Odată, taică­său a vrut să­1  bată, şi copilul a /.acut o săptămînă întreagă, deşi de­abia îl atinsese.  „Cîtă deosebire ! gîndi Julien. Pe mine chiar ieri m­a kitut tata. Ce fericiţi sînt oamenii bogaţi!" 
40  STENDHAL  _______________________________________________________; 

Doamna de Rfinal începuse să urmărească cele mai mici schimbări petrecute în sufletul preceptorului;  îi lua tristeţea drept timiditate şi voi să­1 îmbărbăteze.  —  Cum te cheamă, domnule ? îl întrebă cu un accent şi o graţie cărora Julien le simţi tot farmecul,  fără să­şi dea seama.  —  Mă numesc Julien Sorel,  doamnă.  Şi tremur intrînd pentru prima oară în viaţa mea într­o casă  străină; am nevoie de ocrotirea dumneavoastră, am nevoie să­mi iertaţi o mie de lucruri în primele zile.  N­am fost niciodată la liceu; eram prea sărac. N­am vorbit niciodată cu alţi oameni, în afară de ruda  mea, chirurgul­major, membru al Legiunii de Onoare, şi de părintele Ch61an. El vă poate da referinţe  bune despre mine. Fraţii mei m­au bătut totdeauna, să nu­i credeţi dacă au să mă vorbească de rău  cumva. Iertaţi­mi greşelile, doamnă; n­o să le fac niciodată cu intenţii rele.  în timpul acestui lung discurs Julien se liniştea treptat şi o cerceta pe doamna de Rânal. Atît de mare  este efectul graţiei desăvîrşite, atunci cînd e firească unei femei şi mai ajes cînd fiinţa pe care o  împodobeşte nu se gîndeşte cu dinadinsul să fie graţioasă, îneît Julien, care se pricepea destul de bine  la frumuseţea femeiască, ar fi putut jura în clipa aceea că doamna de Renal n­avea mai mult de  douăzeci de ani. Şi i se năzări pe neaşteptate ideea îndrăzneaţă să­i sărute mîna. Dar, curînd i se făcu  teamă de ideea lui. Peste o clipă, însă, îşi spuse : „Ar fi o laşitate din partea mea să nu săvîrşesc o faptă  care ar putea să­mi fie de folos şi să nu micşorez dispreţul pe care probabil că doamna acesta îl are  pentru un biet muncitor, abia scăpat de la joagăr". Poate că lui Julien îi dădură curaj şi cuvintele „băiat  drăguţ" repetate de vreo şase săptămîni încoace, în fiecare duminică, de cîteva fete. în răstimpul  frămîntării acesteia sufleteşti, doamna de. R6nal îl sfătui în două­trei vorbe cum să­i ia pe copii.  Constrîngerea pe care Julien şi­o impunea îl făcu din nou să pălească. Stingherit, spuse: 
KOŞIJ   ŞI  NEGRU 
41 

—  N­am să vă bat copiii niciodată, doamnă. V­o jur ni lata lui Dumnezeu.  Şi, rostind cuvintele acestea, îndrăzni să­i ia mîna şi s­o ducă la buze. Ea se miră de gestul lui şi gîndi  că s­ar cuveni nfl se supere. Vremea fiind foarte călduroasă, doamna de KCnal avea braţul gol sub şal,  iar mişcarea lui Julien, pen­ti o a­i duce mîna la buze, i­1 dezgoli în întregime. După dleva clipe ea se  mustră singură; i se păruse că nu se indignase destul de repede.

Domnul de R6nal, care auzise glasuri, ieşi din cabinetul lui. Cu acelaşi aer măreţ şi patern pe care îl  lua la primărie cînd oficia o căsătorie, îi spuse lui Julien:  —  Trebuie neapărat să­ţi vorbesc înainte de­a da ochii i n copiii.  Apoi îl pofti pe Julien într­o încăpere şi o reţinu şi pe Hoţia sa, care voia să­i lase singuri. După ce uşa  fu închisă, domnul de R6nal se aşeză, grav.  —  Părintele mi­a spus că eşti un băiat cumsecade. Aici, toată lumea îţi va da cinstirea cuvenită, iar eu,  dacă voi fi mulţumit, te voi ajuta pînă la urmă să­ţi faci o si­i naţie. Vreau ca de­acum înainte să nu­ţi  mai vezi nici rudele, nici prietenii. Purtările lor nu pot folosi copiilor mei. Iată treizeci şi şase de franci  pentru prima lună; dar Iţi cer cuvîntul că nu­i vei da nici un ban din suma asta tatălui dumitale.  Domnul de R6nal îi purta pică bătrînului fiindcă fusese mai şiret decît el.  —  Acum, domnule, căci la porunca mea toată lumea din casă îţi va spune domnule, şi vei simţi ce  înseamnă să miri în casa unor oameni aleşi, acum, domnule, socot că n ar fi nimerit ca fiii mei să te  vadă în haină. Slugile l­au va/.ut ? o întrebă domnul de Rânal pe soţia sa.  —  Nu, dragul meu, îi răspunse ea pierdută în gînduri.  —  Cu atît mai bine. îmbracă asta, îi spuse domnul de Rânal tînărului mirat, dîndu­i o redingotă de­a  lui. Şi­acum, haide la domnul Durând, postăvarul.  Peste un ceas şi ceva, cînd domnul de Renal se întoarse cu noul preceptor îmbrăcat în negru din cap 
42 

STENDHAL 

pînă­n picioare, îşi găsi soţia şezînd în acelaşi loc. Ea se simţi liniştită de prezenţa lui Julien şi,  privindu­1, uită să­i mai fie frică de el. Julien nu se mai gîndea deloc la ea; în ciuda neîncrederii în  soartă şi în oameni, sufletul lui, în clipa aceea, era ca al unui copil; i se părea că trăise ani întregi din  clipa cînd, cu trei ore mai înainte, tremurase în biserică. Văzu însă înfăţişarea rece a doamnei de Rânal  şi pricepu că era mînioasă fiindcă îndrăznise să­i sărute mîna. Dar simţămîntul de orgoliu pe care i­1  dădea atingerea veşmintelor, atît de diferite de cele purtate pînă atunci, îl scotea din minţi şi dorea atît  de mult să­şi ascundă bucuria, încît toate mişcările lui aveau ceva brusc şi nebunesc în ele. Doamna de  R6nal îl privea mirată.  —  Trebuie să fii serios, domnule, dacă vrei să fii respectat de copiii şi de slugile mele, îi spuse  domnul de Rânal.  —  Domnule, îi răspunse Julien, mă stinghereşte îmbrăcămintea asta nouă. Sînt un biet ţăran şi n­am  purtat niciodată decît haină. Dacă îmi daţi voie, m­aş duce să mă încui în odaia mea.  —  Cum ţi se pare noua noastră achiziţie ? îşi întrebă domnul de Rânal soţia.  Dintr­o pornire aproape instinctivă, şi de care cu siguranţă că nu­şi dădu seama, doamna de R6nal îi  ascunse soţului ei adevărul.  —  Nu sînt la fel de încîntată pe cît eşti dumneata de ţărănuşul ăsta. Te porţi cu el în aşa fel, încît o să  devină un obraznic pe care, în mai puţin de­o lună, vei fi nevoit să­1 dai afară.  ;  —  Ei, şi dacă­1 dăm afară, mă va costa cel mult o sută  de franci, iar orăşelul Verridres se va obişnui  să vadă un preceptor la copiii domnului de Renal. Nu mi­aş fi atins scopul dacă l­aş fi lăsat pe Julien în  boarfele lui de lucrător. Dacă l­aş da afară, i­aş opri, bineînţeles, costu­  mul negru pe care i l­am comandat la postăvar. Şi nu i­ar ii u II ne decît hainele de gata, găsite la  croitor, cu care I am îmbrăcat.  Ora petrecută de Julien în odaia lui i se păru doamnei 'ic Kfinal o clipă. Copiii, cărora le fusese  anunţată sosirea noului preceptor, o omorau cu întrebările. în sfîrşit, lulicn se ivi. Era alt om. Ar fi  greşit dacă s­ar spune că piua grav: era gravitatea în carne şi oase. Fu prezentat copiilor şi le vorbi cu  un aer care­1 miră pînă şi pe domnul de RCnal.  —  Mă aflu aici, domnilor, le spuse el sfîrşindu­şi luvîntarea, ca să vă învăţ limba latină. Ştiţi ce  înseamnă să »pui pe dinafară o lecţie. Iată sfînta Biblie, urmă el,  ii.Hindu­le un volum in­32, legat în piele neagră. Aici e partea care cuprinde povestirea vieţii  domnului nostru llsus Cristos, partea numită Noul Testament. Am să vă pun deseori să spuneţi lecţiile  pe de rost. Acum, însă, puneţi­mi mie întrebări.  Adolphe, cel mai mare dintre copii, luase cartea.  —  Deschide­o la întîmplare, urmă Julien, şi citeşte­mi (iiimul cuvînt dintr­un alineat. Voi spune pe de  rost cartea fillnlă, legea purtării noastre, a tuturora, pînă cînd mă veţi opri.  Adolphe deschise cartea, citi un cuvînt, şi Julien spuse pe de rost întreaga pagină, cu aceeaşi uşurinţă

cu care ar li vorbit franţuzeşte. Domnul de Rânal îşi privea inumfător soţia. Copiii, văzînd uimirea  părinţilor, deschiseseră ochii mari. Un servitor veni în uşa salonului. Julien 'cntinuă să vorbească  latineşte. Servitorul rămase mai iniii nemişcat, apoi dispăru. Curînd, se iviră la uşă came­nsia doamnei  şi bucătăreasa; Adolphe deschisese cartea iii opt locuri diferite şi Julien recitase mereu, cu aceeaşi  uşurinţă. 
44

STENDHAL1 

—  Ah, doamne! ce preot tînăr şi drăguţ, spuse cui glas tare bucătăreasa, o fată de treabă şi evlavioasă.  Amorul propriu al domnului de Rânal fusese însăl zgîndărit; departe de­a se gîndi să­1 examineze pe  precep­l tor, el se căznea să­şi amintească vreun citat latinesc. în] sfîrşit, izbuti să spună un vers din  Horaţiu. Julien nu ştia o] boabă latineşte, în afară de Biblie. Şi răspunse, încruntîndu­şi sprîncenele:  —  Sfînta menire căreia mi­am închinat viaţa nu mi­a îngăduit să citesc un poet atît de lumesc.  Domnul de R6nal cită o sumedenie de pretinse versuri! din Horaţiu. El le explică copiilor cine a fost  Horaţiu, dar ] copiii, muţi de admiraţie, nu­i ascultau deloc spusele. Ei îl j priveau pe Julien. Servitorii  se aflau tot la uşă. Julien | socoti că ar fi nimerit să­şi prelungească examenul.  —  Trebuie ca şi domnul Stanislas­Xavier să­mi aratei un pasaj din cartea sfîntă, îi spuse el celui mai  mic dintre j copii.  Micul Stanislas, grozav de mîndru, citi cu chiu cu vai] primul cuvînt dintr­un alineat, iar Julien spuse  pe dinafară întreaga pagină. Şi, ca triumful domnului de Renal să fie desăvîrşit, pe cînd Julien recita,  intrară în salon domnul Valenod, stăpînul celor mai frumoşi cai normanzi, şi domnul Charcot de  Maugiron, subprefectul judeţului.) Scena aceasta îl făcu pe Julien să cîştige titlul de domn; j nici măcar  servitorii nu cutezară să i­1 refuze.  Seara, întregul Verrieres năvăli la domnul de R6nal ca < să vadă minunea. Julien le răspundea tuturor  cu un aer \ posomorit, care îi ţinea la distanţă. Faima lui se răspîndi' atît de repede în oraş, încît, peste  cîteva zile, domnul de] Renal, temîndu­se să nu­i fie răpit, îi propuse să semneze] un angajament pe  doi ani.  —  Nu, domnule, răspunse Julien rece. Dacă veţi dori să mă concediaţi, am să fiu silit să plec. Un  angajament i 
HOŞIJ  ŞI NEGRU  45

Oare mă leagă numai pe mine, fără să vă oblige cu nimic pe dumneavoastră, nu e drept, şi îl refuz.  Julien ştiu să se poarte în aşa fel, încît, în mai puţin dl o lună de la sosirea lui în casă, pînă şi domnul  de Kt nai îl respecta. Fiindcă preotul era certat cu domnii de Kenal şi Valenod, nimeni nu putu să  trădeze vechea pa­Klunc a lui Julien pentru Napoleon, despre care el nu po­im nea decît cu groază. 

CAPITOLUL VII Potriviri sufleteşti 
Ei nu se pricep să atingă inimile decît jignindu­le. 

UN MODERN  Copiii îl adorau. El nu­i iubea deloc. Gîndurile îi erau tn altă parte. Orice ar fi făcut ţîncii ăştia nu­1  scoteau din mbdări niciodată. Rece, drept, nepăsător şi totuşi iubit, fiindcă sosirea lui alungase  oarecum plictiseala din casă, liihcn fu un bun preceptor. în ceea ce îl privea, nu simţea decît ură şi  scîrbă pentru înalta societate în care era înr/iduit, de fapt, la coada mesei, ceea ce explica poate ura ^i  scîrba.îLa cîteva prînzuri de gală abia îşi putu stăpîni in .1 faţă de tot ce­1 înconjura. într­o zi de  Sfîntul Ludovic, mai ales, pe cînd domnul Valenod dădea tonul conver­Mţiei în salonul domnului de  Renal, Julien fu cît pe ce să II nădeze şi fugi în grădină, pretextînd că vrea să vadă copiii. „Cîte laude i  se mai aduc cinstei! gîndi el. Ai zice efl ea e singura virtute. Şi totuşi, cîtă stimă, ce josnic respect  pentru un om care fără îndoială că şi­a dublat şi şi­a întreit averea de cînd administrează bunurile  săracilor! Aş pune rămăşag că scoate cîştiguri pînă şi din fondurile hărăzite copiilor găsiţi, ale acestor  sărmani a căror neno­mcire e şi mai sfîntă decît a altora! Ah! Monştrii! Monştrii! Şi eu, de asemenea,  sînt un copil găsit, urît de lata, de fraţii mei, de toată familia." 
46

STENDHALl 

Cu cîteva zile înainte de Sfîntul Ludovic, JulienJ plimbîndu­se singur prin dumbrava numită  BelvedereJ aflată   deasupra   Drumului   Credinţei,   şi   spunîndu­şi| rugăciunile zilnice, încercase  zadarnic să­şi ocoleasc fraţii, pe care­i văzuse venind de departe, pe­o potecă singuratică. Văzînd  veşmintele negre, înfăţişarea nespus de curată a fratelui lor şi dispreţul lui sincer pentru ei, invi­ j dia

muncitorilor acestora grosolani fusese aţîţată în ase­i menea măsură, încît îl bătuseră pînă îl lăsaseră  leşinat şi] plin de sînge. Doamna de R6nal, care se plimba cu dom­| nul Valenod şi cu subprefectul,  ajunse din întîmplare în dumbravă; cînd îl văzu pe Julien întins la pămînt, îl crezu mort şi se sperie atît  de tare, încît îl făcu gelos pe domnul j Valenod.  Domnul Valenod se alarmase însă prea devreme.] Julien, ce­i drept, găsea că doamna de R6nal e foarte  fru­j moaşă, dar o ura tocmai din pricina frumuseţii ei, primai stavilă care fusese cît pe ce să­i oprească  în loc calea no­1 rocului. Şi îi vorbea cît mai rar cu putinţă, ca s­o facă să ] uite avîntul care, în prima  zi, îl îmboldise să­i sărute mîna.  Elisa, camerista doamnei de Rdnal, se îndrăgosti] curînd de tînărul preceptor şi îi vorbea deseori  stăpînei despre el. Din pricină că domnişoara Elisa îl iubea, Julien se alesese cu ura unuia dintre valeţi.  într­o bună zi îl auzii spunîndu­i Elisei:  — De cînd a intrat în casă preceptorul ăsta jegos, nu] mai vrei să stai de vorbă cu mine.  Julien nu merita o asemenea ocară; dar instinctul lui] de băiat frumos îl făcu să­şi îngrijească şi mai  mult 1 înfăţişarea. Ura domnului Valenod spori şi ea. Spunea pe faţă că atîta cochetărie nu i se  potrivea deloc unui tînăr preot. Căci veşmîntul pe care îl purta Julien aducea a su­tanâ.  Doamna de Renal observă că Julien îi vorbea mai des | decît de obicei domnişoarei Elisa şi află că  discuţiile acestea erau pricinuite de starea mai mult decît sărăcăcioasă a; rufelor tînărului. Avea atît de  puţine rufe de schimb, încît ] deseori era nevoit să le dea la spălat în afară şi, pentru 
MO,}!!  ŞI  NEGRU  47

mesle mici treburi, Elisa îi era folositoare. Nespusa lui nm.1i.ie, pe care n­o bănuise, mişcă inima  doamnei de UOnal; simţi dorinţa să­i facă daruri, dar nu îndrăzni, împotrivirea aceasta lăuntrică fu  primul simţămînt penibil pe care i­1 pricinui Julien. Pînă atunci, cuvîntul Julien fusese pentru ea  asemănător cu un sentiment de bucurie curală şi pe de­a­ntregul intelectuală. Frămîntată de gindul  sărăciei lui Julien, doamna de Rânal îi spuse soţu­I iui ei să­i dăruiască nişte rufe.  — Qt te înşeli! îi răspunse el. Cum! să­i facem daruri nrI.II om de care sîntem cu desăvîrşire mulţumiţi  şi care ne llujcşte foarte bine ? Doar dacă s­ar lăsa pe tînjală ar fi nevoie să­i stimulăm zelul...  Doamna de Rânal se simţi umilită de felul acesta de­a ni ivi lucrurile, de care nu­şi dăduse seama pînă  la sosirea lui Julien. Şi de cîte ori vedea curăţenia desăvîrşită a ţinu­U'i, de altfel foarte simplă, a  tînărului preceptor, îşi spunea : „Bietul băiat, cum s­o fi descureînd ?"  încetul cu încetul, în loc să fie necăjită, i se făcu milă i n lui Julien îi lipseau atîtea.  Doamna de Rânal era una dintre provincialele acelea pe care, în primele două săptămîni după ce le­ai  cunoscut, ic poţi crede cu mare uşurinţă nişte prostuţe. N­avea deloc experienţa vieţii şi nu era  preocupată să vorbească, înzestrată cu o fire gingaşă şi dispreţuitoare, instinctul fe­i larii, firesc tuturor  fiinţelor, o făcea să nu dea mai nicio­ilniă atenţie faptelor oamenilor grosolani în mijlocul cArora o  aruncase soarta. Dacă ar fi primit măcar un dram de cultură, naturaleţea şi vioiciunea gîndirii i­ar fi  ieşit la iveală. Dar, în calitatea ei de moştenitoare, fusese cres­CUtâ la preacuvioasele călugăriţe de la  Sacr6­Coeur , însufleţite de­o ură pătimaşă împotriva francezilor duşmani ai uvuitismului . 
i   (alugăriţele şi adoratoarele laice ale acestui ordin religios erau sub iln ceta influenţă a iezuiţilor.  Iezuiţi, membri ai unui ordin militant de călugări catolici, întemeiat în mul 1534 de către Ignaţiu de Loyola pentru a lupta împotriva  Reformei.  48

STENDHAI 

Doamna de R6nal avusese destul bun­simţ să uitel curînd, ca pe ceva absurd, tot ce învăţase  la»mănăstire J dar, cum nu pusese nimic în loc, ajunsese să nu mai ştiej nimic. Linguşirile care i se  adresaseră de timpuriu, în caii­l tatea ei de moştenitoare a unei mari averi, şi o înclinare] statornică  spre evlavia pătimaşă îi făuriseră un fel de a trăi cu totul lăuntric. Sub aparenţa unei desăvârşite  îngăduinţe şi a unei depline renunţări de­a­şi exercita voinţa, pe care soţii din Verrieres o dădeau drept  pildă! soţiilor lor, şi care constituia mîndria domnului de Renali purtarea ei obişnuită era, de fapt,  rezultatul celei man trufaşe  firi.   Cutare  principesă,  dată  drept  pildă  dei îngîmfare, lua cu mult mai  mult în seamă faptele nobililor! de la curtea ei decît lua în seamă femeia aceasta, atît dej blinda şi de  modestă în aparenţă, cuvintele şi faptele soţulufl ei. Pînă la sosirea lui Julien nu o interesaseră cu  adevărat! decît copiii. Bolile lor uşoare, necazurile, bucuriile lori mărunte absorbeau întreaga  sensibilitate a fiinţei acesteia! care, în toată viaţa ei, nu­1 adorase decît pe Dumnezeu cînd fusese la  călugăriţele din Besanşon.  Fără să binevoiască a se destăinui cuiva, dacă vreunul! din băieţi avea o simplă febră, ea suferea de  parcă i­ar fi] murit copilul. în primii ani ai căsniciei, un hohot de rîs, ol mişcare din umeri însoţită de

 Mărinimia. Prea  mîndră ca să­şi] împărtăşească aceste mîhniri chiar şi prietenei sale. doamnă. într­o bună zi. ca semn al recu­j noştinţei  mele. continuă Julien.  I . îi iertă curînd  stîngăcia fără margini care­i spo­Ifin larmecul şi asprimea purtărilor. vi s­a întîmplat vreo nenorocire ?  —  Nu. limpezirea situaţiei li H Romanele le­  ar fi arătat ce rol să joace. Julien  o sur| prinse.  —  Vai. pe cînd fcrflbătea strada. plecînd capul. bun m na de Rânal găsi plăceri tainice şi  strălucitoare de Blrniccul noutăţii în simpatia pentru fiinţa aceasta nobilă ■I mtndră. Educaţia i­o făcuse durerea. E vorba doar de cîţiva ludovici. datorită tlimatului fierbinte. ca domnul Valenod şi ca subprefectul Charcot de Mau­i giron.. Cheamă copiii şij hai să ne plimbăm.| doamna Derville. chiar  ■icfl ar fi vorbit despre un biet cîine strivit.  Spre sfîrşitul plimbării. La asta nu v­aţi gîndit îndeajuns] Aş fi mai josnic decît o slugă dacă m­aş  apuca să­i ascund! domnului de Renal orice în legătură cu banii mei. atunci cînd  nevoia de­a le împărtăşi cuiva o împin­1 şese spre soţul ei. Iată ce găsise în locul linguşirilor stăruitoare  şi| mieroase din mănăstirea iezuită în care îşi petrecuse ti­| nereţea.. în  mijlocul iWiora era nevoită să trăiască.  —  Ce..vreo maximă trivială îil întîmpinase întotdeauna destăinuirile unor asemenea necazuri. mai ales cînd erai vorba  de bolile copiilor. Asemenea glume. să urmeze modelul; deşi fără nu i o plăcere şi poate chiar cu dezgust..  Doamna de R6nal înmărmurise. doamnă. străpungeau inima doamnei de] R6nal.. îşi închipuia că  toţi bărbaţii sînt ca soţul ei. chiar B|iA ar fi vorbit despre lucrurile cele mai obişnuite.. ocupîndu­se numai de copiii  ei şi neluînd niciol dată ca pildă de purtare ce­i scris în romane. doamna de Rânal nu se putuse l ftit'A obişnui cu oamenii aceştia ai banului. la Paris. Era pentru prima oară cînd îi  spunea „dragu meu".  MI ii  devreme sau mai tîrziu. adăugă ea roşindu­se toată.Uîtor.  —  Sînt un om de rînd. Julien băgă de seamă că doamna! de Rdnal se roşea mereu.  Adesea. Totul mergel încet. cel mai mic prilej ar fi devenit  hnl.. iar vanitatea l­ar fi împins pe Julien.  —  Ţi s­o fi povestit. atît de uimitoare. ca să­d faci rufărie. şi nu ma|  scoase o vorbă. mi­a dat de cinci ori cîte treizeci şi şase de franci de cînd locuiesc . Dar sub cerurile noastre mai posace.  —  Domnul primar. pe care izbuti să i le fcdix'pte.a Paris. fcnicnia i se părură încetul cu încetul că nu există decît la  ■preotul acesta tînăr.. dar nu sînt josnic spuse Julien şi se opri cu ochii scăpărînd de mînie şi  îndreptîndu­şi spinarea. ba chiar şi în cuple­Iclc de pe scena teatrului Gymnase . inaugurat în anul 1820. Şi  găsi că merita osteneala să­1 asculţi.  dragostea se nnşic din romane. Tînărul preceptor şi sfioasa lui stăpînă ţi iir ti găsit în trei sau patru  romane. gîndindu­se la sărăcia tînărului preceptori doamna de Rânal se înduioşa pînă la lacrimi. nobleţea sufletească. Priveliştea unei asemenea întîmplări dureroase îi Ktllcjuia domnului de Rânal un rîs  grosolan.  îl luă de braţ şi se sprijini într­un fel care lui Julien i se păru ciudat. de căruţa vreunui ţăran ce trecuse  în ■tmn. ura oarbă împotriva oricărui  fel de judecată care îi contraria i se păreau la fel j  M<i«j|l  ŞI  NEGRU  49 ilr hrcşti pentru bărbaţi ca şi faptul că purtau cizme şi pnlAi II de pîslă. încetinise pasul. situaţia lui Julien faţă de doamna de R6nal ti li fost repede simplificată; dar. şi care nu­i ambiţios decît pentru că delicateţea ini] mii îl împinge către unele din plăcerile  aduse de bar vede zilnic o femeie de treizeci de ani. plîngînd de­a binelea.  După ani îndelungaţi. doamnă ? întrebă Julien. Şi simţi pentru el toată simpatia şi Chim admiraţia pe care asemenea virtuţi le  zămislesc în •iiil< iele alese. poate. dragul meu. Dar. îi răspunse ea. Grosolănia  şi nesimţirea brutală faţă de tot ce nul aducea bani. încîi aş vrea să te rog să primeşti un mic dar.. un tînăr  I i:;iiru parizian. în timp ce ea ■Hulea cum frumoasele sprîncene negre şi bine arcuite ale mi Julien se  încruntă. Mătuşa mea mă copleşeşte ci| daruri. care locuieşte la  BesanconJ spuse ea fără să­1 privească.  într­un orăşel din Aveyron sau din Pirinei. ranguri sau decoraţii.. că sînt unica moştenitoarei a unei mătuşi foarte bogate. totul se face cu  picătura în orăşelele de provinciei unde există mai multă naturaleţe.  [atâ cheia succesului dobîndit de un ţărănuş ca Julien. le­ar fi arătat ic model să imite. cinstită cu adevărat.  —  Ar fi inutil să­i pomeneşti soţului meu despre ast urmă ea. al cărui repertoriu era îndeosebi Huit din comedii uşoare şi vodeviluri  50 STENDHAl  sărac.1. Copiii mei fac  progrese.

 M. în zăpăceala ei.  Cuteză să meargă pînă la librarul din Verrieres. şi asta în asemenea măsură. vorbindu­i  domnului de Renal. Ţi­am citit pasajul mesia din Memoriile lui Besenval  . ca subiecte de tema  pentru fiii lui. Julien văzu  înfăptuindu­i­sfl ideea. îşi spunea el.  Acolo] alese. măcar n­o face de faţă cu slugile !  Haremul de Besenval (1722­1791). în sfîrşit. în ciuda hotărîrii luate. s­ar putea ca ele să fie geloase. Mi­a dăruit o sută de franci. acesta era uimit de mulţi mea cărţilor văzute la librar. aproap leşinată de durere. încît. trăieşte în casa ta şi  primeşte o leafă îţi este slugă. Noutatea purtării acesteia fu.1111   ŞI   NEGRU  53 .1 şi tremurîndă.  neapărat trebuitor pentru păstrarea rangului.  După izbucnirea aceasta. să nu­i  poves­[Irtistă soţului ei propunerea făcută lui Julien şi felul în inie fusese respinsă. se adîncise în gînduri asupra posibilităţilor pe care le­ar  avea un tînăr student în teologid să­şi procure cîteva din cărţile acelea. „O să­1 umilească pe Julien. întrebă ea în sfîrşit. în dugheana librarului. chibzui d| s­ar putea.  Ah ! dragul meu. rosti domnul de R6nal foarte supărat. ofiţer elveţian în serviciul Franţei. şi pe bu dreptate. Te umi­ITM >ji apoi cred că pot să îndrepte totul prin  cîteva mai­Riuţflreli!"  Inima doamnei de Rânal era prea plină şi prea nevi­|Hnvată pentru ca. inima i sej făcuse atît de mică. IKÎI ;il unor Memorii foarte gustate de Stendhal. nefiind gentili un. Sînt gata să­i arăt carnetul meu de cheltuielii  MOŞII   ŞI  NEGRU  51 Ut nunului de Rfinal sau oricui. istoria gentilomilor celebri născuţi în pron vincie. îl respecta.  52  STENDHA1  —  Da. să­1 convingă pe domnul de Renal despre necesitatea de­a da.  Cînd dădu ochii cu Julien tremura toată. ai pu­i II i tolera un refuz din partea unui servitor ?  Şi pentru că doamna de R6nal protesta împotriva Ni I sini cuvînt:  Vorbesc. c toată îngrozitoarea faimă de liberalism a acestuia. Orice om care.  Doamna de Rânal se prăbuşi pe un scaun. de zece ludovici. S­o iubească pe doamna de Renal deveni un lucru  din ce în ce mai cu neputinţă pentru inima orgolioasă a  lui lulien; cît despre ea. timp de o  ■Ipiamînă. un prilej de fericire pentru ea. încît nu izbuti să rostească  măcar un cuvinţel.i duc să­i spun cîteva cuvinte acestui domn Julien şi să­i ■Lui o sută  de franci. ca răposatul principe de Cond6 i liul i­a prezentat noii sale soţii pe şambelani: Toţi  1  oamenii ăştia. îl admira : fusese cer­  ■Ifl Sub cuvînt că repară înjosirea pe care i­o pricinuise  ■rn voie. spuse doamna de Renal treimii ind. Şi ceru acolo. chiar domnului Valenod. pe care Julien nu i­1 cunoscuse  pîn| atunci. spuse ea în cele din urmă cu un ac­j cent de dîrzenie. cărţi pentru copiii ei. să­i pro­  IIii. doamna de Rânal rămăsese  pitiid.  „lată cum sînt oamenii bogaţi.  —  Dragul meu. sînt servitorii noştri. din  vin mea !" I se făcu silă de soţul ei şi­şi ascunse faţa în pal îşi făgădui să nu­i mai destăinuiască  niciodată nimic. în timp ce doamna d Rânal se simţea fericită de felul cum îndrăznise să­ş îndrepte greşeala  faţă de Julien. După o lună de osteneli. ■It mă urăşte.  —  Dă­mi braţul. doamnă.  Doamna de Rânal îl privi nesigură. îi luă mîinile şi i le strînse. Nu avusese niciodată curaju să  pună piciorul într­un loc atît de lumesc; îi bătea inima] Departe de a­şi da osteneala să bănuie ce  anume frămînta sufletul doamnei de Rânal.în casai domniei­sale.  pitula lui Julien se mai potoli; era însă departe de a vedea  In toate astea vreun semn de simpatie. eşti mulţumit dq soţul meu ?  —  Cum să nu fiu ? îi răspunse Julien cu un zîmbe^ amar. nici celălalt să mai poată găsi vreun alt subiect de  Voi ha. peste cîtăva vreme îndrăzni. Dar cărţii alese* erau cele pe care ştia că le  doreşte Julien.  Cum. Ca urmare.  cu oarecare dibăcie. a spus el. aprobă soţul depărtîndu­se şi gîndindu­se  mărimea sumei. fiecare dintre copii să­ş; scrie numele pe cărţile  primite. doamna de R6nal îşi îngădui să­i arate grija cea  ■tui duioasă. iar plimbarea se sfîrşi fără ca nici  Uliul.

 Julien tăcu. cu toată mîndria lui.ii ură cu mai multe lucrări despre care auzea pomenin­tlt> . spuse tînărul preceptor. [ttl Iuta domnului de R6nal. dea cît de puţin seamănă realitatea cu părerile acestor; Dacă o faptă  oarecare i se părea minunată. nu vorbise cinstit decît cd bătrînul chirurg­major. aşa cum o văzuse bătrînul chirurg­major.iio necuviinţă ca numele unui nobil adevărat. Şi  ■fu neliniştită din pricina aceasta.  După nu ştiu ce idee luată din vreo povestire despre  In. îi  gînd : „Ce monştri. O dată intrate în casă. al unui |Hf  ii.il.. îi spuse el într­o zi.  /jar monarhist fondat în 1792. despre o carte anunţată în La  [hiniitlienne .  [(tiu ii de umilă i­ar fi fost ţinuta. Curajul lui  tineresc îl îndemna sa asculte cu plăcere povestiri amănunţite despre operaţiili cele mai dureroase.  Prima dată cînd doamna de Renal încercă să discut cu el alte lucruri decît despre educaţia copiilor. ale domnului Valenod sau ale altor prieteni de­casei. dar nu pu­[li'ii y\\\ci care anume.  De cînd se ştia pe lume. tocmai ea er: defăimată de cei din preajma lui. ar fi o notă destul de rea pentru un tih i siudent în teologie dacă s­ar descoperi într­o bună zi Bl  numele lui a figurat în registrul unui librar care împru­K|tii. Acolo. Domnul de Rânal recunoştea că ar fi Ifclnr să i se dea fiului său mai mare ideea de visu  în wit.­am prins". totuşi. putinţa de a­i răspunde domnului  Adolphe. îşi spuse el.  ­ Iată o idee care nu­i rea deloc. iar reuşita lor îl absorbea cu mult mai  mula decît văditul sentiment de simpatie pe care n­ar fi depins decît de el ca să­1 citească în inima  doamnei de Rânal. îl simţea stingherit.  Viaţa lui Julien era alcătuită. adăugi domnul de Rânal cu un aer de superioritate. însă atunci cînd va ajunge la  Şcoala mili­■ftin Julien vedea că domnul primar se încăpăţîna să nu nu .uj'a mai departe. am putea face un Bliiuiament la librar pe numele celui mai neînsemnat din­11  ■  « i vitorii dumneavoastră.  De asemenea. că ar fi  II in. organul oficial al aristocraţiei şi al clerului.I . din  povestirile subprej fectului. şi era urît de ei. în afara cîtorva lucruri  privitoara la campaniile lui Bonaparte în Italia sau la chirurgiei habar n­avea de nimic.  Şi în casa primarului din Verrieres îşi păstrase poziţi morală a întregii lui vieţi de pînă atunci. aşadar.  ca şi 1 joagărul tatălui său. Şi  îşi spunea : „Eu nici n­aş fi clipit". sau ce proşti!" Nostim era faptul de cele mai multe ori. Vedea ■ininîndu­se iar pe chipul primarului o expresie de stin­  [|n< nală şi de supărare. nu  înţelegea boabă din cîte se discutau.i societate. în legătură cu  lucrurile petrecute sub ochii lor. urmă Julien cu aerul acela grav şi neferi care li se potriveşte atît de bine unora cînd văd că  sînt cale să dobîndească anumite lucruri multă vreme rîvnit ar trebui specificat că servitorul nu are  dreptul să ia nici un roman.c in discuţii. să apară în registrele murdare ale librarului  l i untea domnului de Rânal se însenină. în salon. Libera­  11|| iu ar putea acuza că am cerut cărţile cele mai nelegiuite; f t lin NI ic dacă n­ar merge pînă acolo încît să înşire  în urma ■Hiiiiiolui meu titlurile cărţilor celor mai păcătoase. de pildă.  Verificată cu ochii lui (lat). tăcerea cea mai ciudată se  jltnlnrnicea între ei de cum rămîneau singuri. trăind  UlAluri de doamna de R6nal. ea îi găsea o mare supe­  flniiiate intelectuală fată de toţi cei ce veneau în casă. voind  să­; ascundă admiraţia pentru savanta cale de mijloc născocit de preceptorul copiilor săi.  Julien s porni să­i vorbească despre operaţiile chirurgicale. . căci instinctul de fe­  li» ic îi spunea că stinghereala lui n­avea nimic drăgăstos. Şi îşi spunea întruna. şi chiar a servitorului însuşi. cărţile acestea primej dioase ar putea strica minţile  fetelor care o slujesc doamna. .  K)m n rămîneau însă o clipă singuri. Astfel. Zilnic.  I >ar preceptorul se depărta de ceea ce urmărea.  MOŞII ŞI NEGRU  55 Despre altceva Julien nu ştia nimic.  54 STENDIU  —  Totuşi. continuă Julien pe un ton şi mai umil.i cărţi.dintr­o serie dl mici tocmeli. luînd  un Ubonament la librar.piinn un lucru cu mult mai neplăcut nobilului primar: era Vin ha să contribuie la îmbogăţirea unui liberal. îi dispreţuia profund pe cei alături d care trăia.  —  Nu uita că mai sînt şi pamfletele politice. I păli si­1 rugă să înceteze.iii.il cît se poate de vesel. Bănuia un motiv  ascuns.  Peste cîteva zile. cel mai mare dintre copii îl întrebă.  Ca să nu prilejuim nici o urmă de triumf iacobinilor şi ca să mi se dea. domnule. aprobă domnul de i   n.  Mă gîndeam.

 din nenoro­  tli<.• I• uniată ce se aşternea tăcerea în vreun loc unde se afla  ■I o lemeie.i de admis. că oferta domnişoarei Elisa nu­i putea conveni.). Astfel.  "" Doamna de R£nal. incerca să deschidă gura. cele mai ridicol înflăcărate despre ceea ce  ■frluiie să spună un bărbat atunci cînd se află singur cu o  wim­ic.  Preotul se jfeurura din toată inima de norocul prietenului său. camerista ei. aşa cum li se întîmplă actorilor de mare  IMICIU. ascuns. And burning blushes. Alte plăcei] decît cititul şi agricultura nu  mai există. plină de noţiunile cele  ■Hm exagerate.J  ŞI  NEGRU  57 ■pitase o moştenire şi se spovedise părintelui Chdlan. And stolen glances. doamna de Rdnal. Şi. nu­i dăruia. c. Sufletul îi plutea în nori şi totuşi nu putea  un   ( smulgă din tăcerea cea mai umilitoare.. Doamna de Rânal observă că.  thoughfor  no transgression. atunci cînd  ifliiiînea singur cu ea. deci mai amar. ajungea să spună lucrurile  nl< mai ridicole. Dacă. era departe de a­şi  face cea mai mic mustrare. sclipirile minţii lui Julien îi făceau nespusă  phlcere. fără vină. Julien nu izbutea să spună nimic ca  lumea decît dacă vreo întîmplare neprevăzută îl distra şi­1  fiica să nu se mai gîndească la rostirea frazelor alese.  De la căderea lui Napoleon. iar ipocrizia a progresat  grozav. fiind furate. Oa­  56 STENDH^  menii se tem să nu fie destituiţi. în tulburarea ei.. dar  . ii fu fnirarea cînd Julien îi răspunse. măritată la şaisprezece ani cu un  nobil de viţă nu văzuse şi nu simţise în viaţa ei nimic care să semene ci de cît cu dragostea. o socotea cu totul excepţională chiar cu totul în afara naturii. cu o hotărîre de  ■Clintit. Iar simţămîntul acesta îi era de­o  hui "i de ori mai greu de îndurat atunci cînd se afla între  ■unu ochi cu cineva. în legătură cu  insistenţele domnului Valenod. st. îşi vedea  |l şl exagera absurditatea; dar ceea ce nu vedea era expre­  I Mu ochilor lui atît de frumoşi şi arătînd un suflet atît de  Inllncărat.t. Au fosl priviri furişe. sweeterfor the theft. şi i­c zugrăvise în culori atît de dezgustătoare. Lichelele caută un sprijii în congregaţie.. încît nu şi­o puj tea  înfăţişa altfel decît ca pe desfrînarea cea mai josnic Dragostea aflată din puţinele romane pe care  întîmplare i le pusese sub ochi. mai dulci. ca şi cum totul s­ar fi  ji< in i ut din vina lui. Obrajii. pe deplin fericită şi cu gîndul ni mai la Julien. îneît. . Despre  dragoste nu­i vorbise nimeri în afară de duhovnicul ei. decît idei cu nepu­  hliii. Plictiseala sporeşte enorm. ca o culme a nenorocirii. DON JUAN. Datorită  ignoranţei ac teia. Fata  i   A fost apoi oftatul. 74|  Blîndeţea îngerească pe care doamna de Rânal o dator firii ei şi stării de fericire actuală era tulburată  într­o oarei care măsură cînd se gîndea la Elisa. the deeper for suppression.  IjMipiimea înfăţişării lui era sporită de chinurile cele mai  jcuniplite.  ( um prietenii casei nu prea o răsfăţau cu idei noi şi  MMlucitoare. orice urmă de curtenie t'Me alungată cu asprime din moravurile  provinciale. preacumsecadele părinte Chd lan. 1. BiArlurisindu­i gîndul de­a se mărita cu Julien.. Julien se simţea umilit. pînă şi îa păturile liberale.  Stanţe din poemul Don Juan de Byron (n. arzînd parcă de jar. ei dădeau uneori un tîlc plin de farmec unor lucruri  iMIC nu­1 aveau. Julien se dispreţuia profund. Imaginaţia.. moştenitoare bogată a unei mătu habotnice.  CAPITOLUL VIII Mici întâmplări  Then there were sighs. în  |lni|uil lungilor plimbări cu doamna de Renal şi cu copiii.

 Şi asta nu e rău pentru vîrsta lui. ca să nu­ţi faci iluzii Ityiprc starea de preot. la subprefectură. trebuincioase unui preot. fiul meu.'lu' mai departe de Verrieres. adăugă bunul preot cu ochii în lacrimi. după cît se pare.. Mintea ta Bjirifl  mă face să nădăjduiesc în bine: dar îngăduie­mi HA ţi spun. deşi am un venit de opt sute de mtc.  Julien se ruşina de emoţia care îl cuprinsese; pentru  I. îi ■!'«■< preotul încruntînd sprîncenele; eu te felicit  pentru »li 11 ii chemare pe care o simţi. S­au ■plinit cincizeci şi şase de ani de cînd păstoresc în Ver­Şi totuşi. nu dădea vina pe purtarea) Elisei. nu însemne numaidecît pierderea mîntuirii  sufleteşti.  voi fi dat afară din ■jbfl. dar va trebui să­i vatămi pe cei sărmani nefericiţi.ia dată în viaţă vedea că e iubit; plînse cu o duioşie  i  II i seamăn şi se duse să­şi ascundă lacrimile în pădurea Pi I mare de deasupra orăşelului. Cine ar fi crezut că o să­mi placă să lăcrimez! Că­i voi iubi pe cel ce îmi va dovedi că nu  sînt decît un prost!" f  Trei zile mai tîrziu Julien găsise motivul pe care ar fii trebuit să­1 folosească din prima zi; motivul  acesta era o] calomnie. o vedea  lujjiavită în culori îneîntătoare. la ce se petrece în inima ta. n­o să mă bizui decît pe acelei trăsături ale caracterului meu pe care le­am pus la  încer­j care. trebuie  58 STENDHALI  să­1 înşel. ca să nu dăuneze altcuiva.  în viitor. mai degrabă fă­te un gos podar de treabă. unde venitul de cinci­[H'i i de ludovici avea să­i silească să­şi  ducă traiul. aş tremura pentru mântuirea ta. Purtarea asta. pe primar.  Totuşi nu trebuie să­i prevedem un viitor prea negru I lui Julien; el născocea corect cuvintele unei  făţărnicii vi­J elene şi prudente. Aşa. Julien s­ar fi putut prea pic să ajungă avocat în Bray. cinstit de oameni şi cu ştiinţă de  caru decît un preot fără chemare. şi totuşi. care în inc  se cheamă a şti să trăieşti. Cîtj despre ton şi gesturi.  două i|c<ţ. dragul meu.l faci avere.. cu multă şovăială în glas. Ai i ■ . . Elisa îi vorbi despre  măritişul ei. Părintele Cheîan găsi în gesturile lui o  înflăcărare] prea lumească.  La aceste noi dojeni Julien răspunse cu multă iscu­l sinţă în ce priveşte potriveala vorbelor : găsi  cuvintele pei care le­ar fi rostit un tînăr seminarist plin de rîvnă; darl tonul cu care le rostea şi focul rău  ascuns care îi licărea în'l priviri îl neliniştiră pe părintele Chelan. El ml crede nevrednic pentru preoţie. urmă Julien. înflăcărarea tainica despre care îmi vorbeşte e dorinţa mea de­a  ajunge.. Dacă te gîndeşti să te dai bine pe i cei mari.. Desluşesc cu Rilhnire în străfundul firii tale o tainică înflăcărare care nu mi vesteşte  cumpătarea şi renunţarea desăvîrşită la bunurile pămînteşti. cale  de mijloc nu există.1 s. r preoţii n­au încotro : ei trebuie să strîngă avuţie sau în mea asta.  „De ce mă aflu în starea asta ? se întrebă el în sfîrşit. i^u si putea lua gîndul de la ei şi de la fericirea pe care o  vi M i­Asi în căsnicie. fireşte.  Doamna  de  Rânal  se  miră că  averea de  curînd| dobîndită n­o făcea mai fericită pe camerista ei; o  vedea dueîndu­se mereu la preot şi întoreîndu­se cu ochii plînşi; l pînă la urmă.  NEGRU  59 I >( >amna de R6nal se crezu bolnavă; un soi de friguri  0  împiedicau să­şi găsească somnul; nu mai trăia decît munci cînd îi avea sub ochi pe cameristă sau pe  Julien. de  cum i­a fost dat să se apropie de dum­| nealor. şi atunci ar putea să­1 mai MdA din cînd în cînd. întru totul deosebită de aceea care ar fi trebuit să­1 însufleţească pe un tînăr  preot. Mai apoi. poate. dar ce­are a face ? îi mărturisi preotului. Asta mă mîhneşte.  dacă ai ii preot.  mii că aş putea să­mi dau de­o sută de ori viaţa pentru  hunul părinte Ch61an. să nu uităm  că trăise printre ţărani ;j pînă atunci nu avusese încă prilejul să vadă marile mo­| dele. şi gesturile. respinsese de la început] căsătoria  plănuită. că. pieirea  veşnică te aşteaptă fără greş.  — Dragul meu. Şi îţi spun asemenea  lucruri. sau în lumea cealaltă.  să­1 linguşeşti pe subprefect. pentru un mirean. dacă numai din pricina ei lltipreţuieşti o avere mai mult decît  îndestulătoare. el mi­a dovedit mai adi­  n< uiri că nu sînt decît un neghiob. şi asta tocmai cînd îmfl închipuiam că jertfirea unui venit  de cincizeci de ludovici o să­i facă cea mai înaltă părere despre cucernicia şi] chemarea mea. din  pricini pe care nu le putea spune. şi cuvintele i­au devenit admirabile. mai ales. chibzuieşte bine şi întoarce­te peste Ifrl zile să­mi dai un răspuns  hotărît. îi spuse el. i. Pe el. pe ui cu vază şi să­i slujeşti patimile. şi tocmai el m­a dibuit. Sărăcia căsuţei.Ia seama.

  „Nu cumva sînt îndrăgostită de Julien ?" se întrebă  în sfîrşit. La Urma urmei. dacă nu domnul Julien ? iftspunse camerista suspinînd. Era prea fericită ca să mai poată lua ceva în nume de rău. el nu mă vrea. departe de Paris. Ceru să­i repete de  mai multe mi că Julien refuzase de­a binelea şi că refuzul lui nu injşiduia să revină la o hotărîre mai  înţeleaptă. se plînse că o doare îngrozitor  capul.  ­  Ei bine. Şi i se făcu rău. Era profund  uimită. tonul lui o jigni pe doamna de Rânal. dar aproape indiferent. La cîteva sute de paşi  ■jpflrtare de ruinele atît de pitoreşti ale străvechii biserici  HM icc. în clipa aceea. îi voi vorbi domnului Julien.  Clopotul vesti ora cinci. pe cînd camerista o servea.  1  M povesti toată nenorocirea ei. la Vergy.  Descoperirea aceasta. ca să poată explica de c< roşise. care în orice altă clipă i­ar adus remuşcări şi zbucium adînc.  Doamna de R6nal încercă să lucreze.  încetul cu încetul. aşa sînt toate femeile.. o ura din tot sufletul şi  tocmai o  n pe/isc. cum  îşi cîştiga pîinea înainte ilc a intra la dumneavoastră ?  Doamna de R6nal n­o mai asculta. chiar el. timp de o or  întreagă.  Deşi obişnuită cu asemene glume. Todeauna e cîte ceva de  dres la maşinile astea. în inima eij istovită de cîte îndurase. dacă stăpîna i­ar  îngădui. satul devenit celebru prin  ■Vrntura tragică a Gabriellei . şi îi  crede. nu i se păru decît  un spectacol neobişnuit.. dacă ar fi fost cel mai urît om din lume. Pesemne că rău­Voiiorii i­au spus cine ştie ce despre mine. Naivă şi nevinovată. îi spuse ea ca­IIK'I istei. după­prînz.  Şi. dar căzu într­un somn adînc: cînd se trezi. Absorbită cu totul. provinciala  aceasta cumsecade nu­şi chinuise niciodată inima încercînd să­i smulgă puţina.  m  ŞI NEGRU  61 Imitator grijuliu al obiceiurilor aristocraţilor. simţire faţă de vreo  nouă nuanţă de sentiment sau de nenorocire. nu­şi mai găsea  loc sensibilitatea! necesară pasiunii. îl privi pe Julien.  căzu la pat. Părintele n­a putut să­i  bliuie împotrivirea; căci părintele găseşte că nu trebuie *fl icspingi o fată cinstită doar fiindcă a fost  cameristă. domnul  ||i Renal se mută.  — Vreau să fac eu o ultimă încercare. nu se sperie pe cît ar fi  trebuit. tatăl domnului Julien nu­i altceva decît un ■ herestegiu; şi. pînă la venirea lui Julien.  ceru să rămînă singură. Doamna de R6nal se roş toată cînd auzi glasul lui Julien care­i aducea pe  copii Mai îndemînatică de cînd iubea. o dată cu venirea primelor zile fru­  ■loHNc ale primăverii.  Vorbeşte.  ­  Cine altul. în cele din urmă. îi răspunse doamna de R6nal. Ca să uite. doamna de Renal îşi dărui des­InuUoarea voluptate de a pleda cauza rivalei sale  şi de a  STENDHAI  vedea mîna şi averea Elisei refuzate întruna. Dar îi ceru iertare. doamnă. de!  roboteala nesfîrşită care. doamnă. doamna de  Rfenal s gîndea la pasiuni aşa cum ne gîndim noi la loterie: înşelătorie sigură şi fericire căutată de cei  fără minte. îi răspunse domnul d^ R6nal rîzînd în hohote. Julien lăsă deoparte cuvintel măsurate şi răspunse pînă la urmă cu mai multă  judecată mustrărilor cuminţi ale doamnei de Renal. băgă de seamă că fata ■lingea.Crezu cu toată sinceritatea că are să­şi piardă minţile;  HI spuse chiar soţului ei şi.  A doua zi.  ­  Cine nu te vrea ? întrebă doamna de Renal abia N i'irînd. este o lege pentru orice bună mamă de familie. în clipa aceea tot i­ar fi plăcut.  IIMIU. Ea nu se putea împotrivi valului de fericire care îi  năpădise sufletul după atîtea zile de deznădejde.  — Uite. Lacrimile Elisei curseră şi hui îmbelşugate; fata spuse că. Preamulta fericire Mpioape că îi răpise minţile. Cînd fu dusă şi aşezată în camera ei. domnul de Renal avea un vechi castel cu patru tur­ .

 cu numeroase tufe de merişor şi cu alei de castani  HWşi de două ori pe an. şi el scăpă de îngrozitorul chin pe  care ii pricinuiau clipele de tăcere."  Cum n­avem de gînd să măgulim pe nimeni. Doamna de R6nal petrecu o zi veselă împreună cu Julien. ar fi trecut pe sub nucii fyiluşi şi le­ar fi îngăduit copiilor să se plimbe dimineaţa. ram ca rouă  să le ude pantofii. liMic îi fu mirarea găsind aleea gata croită.  I  Ea îşi petrecea zilele alergînd cu copiii prin livadă i prinzînd fluturi. din  voq subţire. de nu­şi spuneau decît lucruri cît se poate de nevinovate  Viaţa aceasta activă. La capătul livezii se aflau vreo opt  Bu /cec nuci măreţi; frunzişurile lor uriaşe se ridicau la  H)*k' douăzeci de metri înălţime.  ■i locul de plimbare. împreună cu Elisa. ■. fără să sq gîndească la altceva.  Le înţepau fără milă.i de Carafa. Griul nu poate creşte la um­H|t lor. mă costă  recolta He |H; O  jumătate de pogon. care ar fi străbătut  livada. autor a mima roasejucrări despre fluturi. Chiar a doua zi după sosirea la Vergy. şi Julien  îi povestea obl ceiurile ciudate ale bietelor gîngănii. care avea o piele  superbă. doamnă. spunea ea. îi făcea plăcere să se gătească şi. Era foarte bine  făcută şi felul acesta de­a sq îmbrăca o prindea de minune. cînd erau ba luri la Verrieres. îs! potrivea rochiile aşa fel încît să­i lase braţele şi sînii cîl mai dezgoliţi.  62 STENDH^  tantă. prinzîndu­le cu ace într­o rai de carton făcută tot de Julien. tot timpul pe care  nu­1 petrecea la  i   Jean­Baptiste Godard (1775­1823). e faptul că doamna de R6nal se gătea atîta fără  in . n­o si negăm că doamna de Rânal. spunea dom­Bul de Renal de cîte ori soţia lui îi admira. naturalist francez. I Juhrn îi dăduse ideea să croiască o mică alee aşternută cu ■IMp.Hlit i şi o grădină întocmită după modelul celei de la Tuile­  ■k».)  Un lucru ciudat. Numel acesta barbar doamna de R6nal îl învăţase de  la Julier Căci ea poruncise să fie adusă de la Besanşon frumoasl lucrare a domnului Godard   .  Doamna de R6nal şi Julien aveau.  Fiecare din blestemaţii ăştia de nuci. Singurul ei drum la Ver­  n­1. plantată cu meri. chiar în timpul carnavalului.  (înd primarul din Verrieres se întoarse de la oraş. doamna nu se  îngrijea atît ăi toaletele ei; acum schimbă rochiile de două sau de trei  ori pe zi.  Priveliştea de la ţară i se păru cu totul nouă doamnei ■r KCnal. îşi făcuseră nişte glugi mari. Ideea aceasta fu dusă la I îndeplinire în mai puţin de douăzeci şi patru de ore după te  fusese concepută.   tenţie precisă. dar doamna de Rânal o plătise din banii ei. ;i Cost pricinuit de dorinţa de a­şi cumpăra rochii .  Bittiţamîntul care o însufleţea îi trezea iscusinţă şi ButArîre.  — Niciodată n­aţi fost atît de tinără. plină şi veselă le plăcea tuturor. Timp de două luni el vorbi supărat despre  îndrăzneala tir a face. care avea de lucru  pînă pes  cap.  „Niciodată.  ■  NEGRU  63 ■flnftloarea de fluturi cu copiii şi cu Julien lucra ia croitul  Iku'ltiilor. îi spu neau prietenii din Verrieres.  îşi vorbeau întruna şi cu nemărginit interes. ■lumina de R6nal tocmi nişte lucrători  pe cheltuiala ei. Admiraţia ei nu mai cunoştea margini. O livadă vecină. jucată în Italia prin 1816. căruia nu i­am dat prea multă ere zare. Dar şi pe  doamna de R6nal o miră sosirea lui: uitase că există. î afară de domnişoara Elisa. fără să fie întrebat. dîndu­le îndrumări  lucrătorilor. o reparaţie atît de impor­  I roina legendei medievale Castelana din Vergi şi a operei Gabriella di l .  domnul ■c Renal fiind plecat la oraş pentru treburile primăriei. şi prindeau cu ele bietele lepidoptere. în sfîrşit. şi asta) mai consola puţin. despre să vorbească. veniţi să ia masa la  Vergy (Aşa vorbesc cei de prin partea locului.

  De ideile acestea neaşteptate.  atît de puternică la vîrsta lui şi în ||BI|l<>cul celor mai frumoşi munţi din lume. bucurîndu­se din  toată inima că se prij cepea să vorbească frumos şi că îl ascultau nişte femej tinere ; şi.K A urci povîrnişul care începe la cîţiva paşi  de­acolo.  ceea ce se întîmpla adesea. Julien voa bea cu înflăcărare. răgazul  dintre lecţiile copiilor. singur. lui Julien i se [■Atu că îi e prietenă şi se grăbi să­i arate  priveliştea din ui aleii celei noi. primite atunci din Mulhouse. tot gesticulînd. pentru prima oarl în viaţă.  Veniră căldurile cele mari ale verii. cîteva idei pe care  orice alt tînăr de vîrsta lui le­ai fi avut de multă vreme. De ■tltl se  măritase. cît ai clipi.  Mîna aceasta se retrase numaidecît; dar Julien gînc că ar fi de datoria tui să facă aşa fel. din instinct. în ea găsea totodată şi fericire. De data luiisla. de [tttpi. avînd şi  grija să­şi dosească lampa în fundul unj vaze de flori răsturnate. de doamna de R6nal. dacă  nu întrecîndu­le chiar  Ilc cu care Elveţia sau lacurile Italiei pot desfăta ochiul.  CAPITOLUL IX O seară la ţară  Didona     domnului     Guerin . Cînd doml nul de Renal pleca. rudă de­a ei. liber şi chia ceva mai mult. care la Paris ar fi fost Imite „porniri capricioase". Ideea datoriei de înde­j plinit şi gîndul ridicolului sau mai  degrabă al sentimentul  H«i">H  ŞI NEGRU  65 lui tic inferioritate căruia se expunea în caz de nereuşită îi i din inimă.  ( hiar de la sosirea doamnei Derville.I la Sacre­Coeur. rege al casei. încîntătoare schiţă!  2  STROMBECK  \ doua zi cînd o revăzu pe doamna de Rânal. ■ îndrăznea să citească; şi curînd. fericit. După atîta constrîngere şi diplomaţie Btusită. departe de privirile  oamenilor. tyi aduse la Vergy o tînără doamnă. într­o seară. mai multe discuţii despre meritele  romanelor \M modă sub domnia lui îi dădură atunci. ce se întind pînă  aproape de rîu.vară.  lăsîndu­le nespus de vesele. nici nu mi­ar trăsni prin minte Inicnca lucruri.  gîndurile doamnei de in.  Invidia fraţilor săi. venea pe stîncile acestea cartea care era singura lege a purtării lui şi singurul  obiec care­i făcea plăcere. Dar prezenţa nunei Derville îi dădea curaj. spunea ea.  »(umna Derville făcea mult haz de ceea ce ea numea Ic nebuneşti ale verişoarei sale. Ai casei îşi făcură^ obiceiul să­şi petreacă serile sub un tei uriaş. Julien. la  cîţiva paşf de castel. îi  fusese C. voce sfioasă. întunericul era adînc.  — Pentru mine e ca şi cum aş asculta muzica lui Mol zart. privirile ti ■ i. mărginite cu păduri |(Jr sicjar. care. atît de diferite de ■pli din ajun.. >. spunea doamna Derville. de cînd se afla la ţară se comporta H| un adevărat copil. încît mîna ei  să nu mai retragă atunci cînd o atingea. Pe crestele  STENDHi!  64 stîncilor acestora abrupte. şi mîngîiere în clipele de  deznădejde. prezenţa de tiran ursuz a tatălv său întunecaseră în ochii lui Julien frumuseţea  privelişt lor din preajma orăşelului Verrieres. şj extaz. Ea îi  destăinuia mai întîi.  ( îl despre Julien. cumpătata doamnă Derville îşi găsi verişoara «ii  puţin veselă. se lăsa în pila plăcerii de a trăi.  Unele lucruri pe care Napoleon le­a spus cu privire Iii femei. de sub nucii uriaşi. la oraş. la fel de bucuros să alerge  după Huni ca şi elevii lui. noaptea. La Vergy nu ma găsea nici urmă din amintirile acelea  amare; pentru ma dată în viaţă nu mai vedea nici un duşman. H|imj;i îndată la nişte prăpăstii adînci. doamna de Reiial se împrietenise încetul few încetul cu doamna Derville. putu să­şi vadă de somn; ziua.  atinse mîna doamnei de Rânai sprijinită pe spătarul unuia dintre scaunele de lemn vopsii care se pun  prin grădini.ni ciudate; se uita la ea ca la un duşman cu  care tre­Hţiti să se războiască. pe vremuri. privelişte.il se însufleţeau; o dimineaţă lungă şi singuratică tre­' ­ ii unei ca o clipă. însă.  gîndurile; cînd cele două prietene Htneau multă vreme singure. o zăpăciră pe doamna . toată plăcerea. îşi conducea cele  două pri« tene şi se bucura de admiraţia lor pentru priveliştile ne semuit de frumoase.  Dacă aş fi singură. nefiindu­i ■elin teamă. în loc să cfl tească. dar mult mai fericită. deopotrivă de frumoasă. Privirile acestea. doamna de Rânal se  ruşina i u nişte prostii atunci cînd era cu soţul ei.

 Julien nu izbuţ să scoată o vorbă.  66 STENDH^  Se aşezară. fără să­şi dea prea bine seama face. părea  t A \ isteşte apropierea unei furtuni. care  şi­a| retrase deîndată. Ele se bucurau de vremea  finit lumată care. pare că  in. numai de ceea ce avea de gînd să încerce. ci fiindcă scăpase de un chin  îngrol zitor. fără ca el să ] cutezat ceva. uită să se .de RSnal: fusese BinA cu Julien.  căci ave prea multă neîncredere în el şi în alţii ca să nu­şi dea i de starea lui sufletească. Cerul.  îs spuse: „Cînd va bate ora zece.işa de pe piept.."  în clipa cînd doamna Derville îşi reînnoi propunerea ■r a intra în salon. nu pentru că o iut pe doamna de Renal. Toate mişcările lor din seara aceea i  l« |»;ireau ciudate lui Julien. Se însera. I­am ţinut prea puţin  uimi ca să pot socoti că am dobîndit ceva.  I  I'tare­Narcisse Guăin (1774­1833).  Sufletul îi fu năpădit de fericire.  „Oare am să fiu tot aşa de speriat şi de nefericit la prij mul duel pe care îl voi avea ?" se întreba Julien.  i   Baronul de Strombeck. Julien strînse cu putere mîna  lăsată în feia lui. Julien. Pentru ca nu cumva doamna Derville să observe.!    ŞI  NEGRU  67 tuv. aflat deasupra lui.:  no.i mima lui Julien într­un mod neobişnuit. Era prea cumplită lupta care datoria o dădea  împotriva timidităţii. pînă la urmă. sau voi face lucrul pe cart toată ziua mi l­am făgăduit să­1 fac astă­  seară. Orologiul < telului bătu  cele trei sferturi după ora nouă. Julien. <■ într­un spasm ; simţi cum  doamna de Renal făcea o ultimi încercare ca să se smulgă.11 < ste plăcerea de a iubi. răceaM de gheaţă a mîinii pe care o ţinea îl izbi; o strînse. pe cînd ultima bătaie mai răsuna încăj întinse mîna şi o prinse pe a doamnei de Rânal. iar doamna Derville lîngă prietena ei. Glasul doamnei de R6nal. Julien simţi primejdia: „Dacă doamna  ■c KCnal intră în salon. dimpotrivă.u obligat să vorbească; glasul i se auzi atunci puternic  unător. pentru ca el I mai fie în stare să observe ceva în afara lui. Fiecare bătaie a orologiului fatal îi  răsuna îr piept şi o simţea ca pe o zvîcnire. scos din fire de propria lui laşitate.  în neliniştea lui ucigătoare.  \ murgul şi apropierea clipei hotărîtoare făcură să  htoi. Şi toată ziua nu făcea altceva decît să ■Iţească din cartea inspirată care îi  oţelea inima. am să cad iar în starea îngrozi­  Ittiiu­ care m­a chinuit toată ziua. apoi.  < uvintele ei pecetluiră fericirea lui Julien. ar fi preferat orice alt primejdie. fericire ■r mărginită în clipa aceea; şi vorbi. vocea doamnei de R6nal  deveni şi ea tremurătoarJ dar Julien nu băgă de seamă. trăda  Litiu emoţie.  în sfîrşit.  scurtă cît putu mai mult lecţiile copiilor. hotărî că trebuie neapărat să­i îngăduie în ■tuia aceea ca mîna ei să rămînă  în mîna lui. pentru unele suflete gingaşe. Şi  Muluri observă. să plece din grădină ! Constrîngerea la  care Julien i supunea singur era prea mare ca să nu­i gîtuie glasull curînd.  I >oamna de Rfinal. vesi orele zece. cu o bucurie care îi luă parcă o piatră  fyn. Cele două prietene se  plimbară pînă tîrziu. o prinse din nou. ftunind cu o voce abia auzită:  într­adevăr. că noaptea va fi întunecoasă.  După o ultimă cjipă de aşteptare şi de zbucium. Discuţia lîncezea. cînd I" i > nia doamnei de R6nal îl făcu din nou să se  gîndească huni.  Prezenţa doamnei Derville îi îngăduia lui Julien să |V< 'i i «cască mai puţin şi să se ocupe mai mult de  ceea ce îşi I"' ■  *  în gînd. timpul căreia Julien îşi pierduse minţile din pricir  emoţiei covîrşitoare. sînt puţin bolnavă. mîna el rămase într­a lui.ii ia glorie.  «fitoperit de nori groşi. sau mă ur în odaia mea şi­mi zbor creierii". dar aerul curat îmi Hpe bine. dar. Deşi era el însuşi  emoţionat. Dar nu­si puica dezlipi H(hii de­ai lui. îneît prietena ei o crezu bolnavă şi­i propuse  ■A meargă în casă. care tocmai se ridica.  Preocur. şi el parca supărat. purtaţi de­un vînt fierbinte. De cîte ori n­a dorit ca nu ştiu ce trebui  neaşteptate s­o silească pe doamna de Rânal să intre îr casă. pictor francez. prieten al lui Stendhal şi autor al unor amintiri  ■ i ni vorbeşte despre acesta. în sfîrşit; doamna de Renal luă loc lîng Julien. orologiul. se aşază iar.

 care. încetul cu încetul.iiîta mînia lui Julien. de îndată ce  se aşeză la loc îi dădi mîna aproape fără nici o greutate. Se III iul i o clipă să­i răspundă lui Julien dîndu­1 afară ime­Hlin. Şi nu se stăpîni decît  datorită devizei pe care şi­o Ului isc singur : în privinţa afacerilor să nu te grăbeşti ni­■odată. ar fi rămas singur cu doamna de INfiial. care. îşi făcuse datoria. despre care legendele illn partea locului spun  că a fost sădit de Carol Temerarul.  I >m fericire. şi atît. Julien se temea |tn/. în seara aceea cuvintele lui Dihiătoare şi  pline de emfază plăcură doamnei Derville. Asculta fermecată suspinele  vîntului din frunzişul des al teiului şi ropotul rarelor imaturi care începuseră să cadă pe frunzele cele  mai |i tuse.  „Tinerelul ăsta neghiob.  A doua zi. Oi o le petrecute sub teiul cel mare. îşi desfăcu braţul din Mt însoare. plece din grădină: se despărţiră. îl năpădi îf schimb un somn ca de plumb. .prefacă. în Milndouă cazurile. cu mîna în mina lui Julien. te pomeneşti că se însoară cu Elisa. îndrăzneala  ■crea oarbă care te împinge la fapte; dar simţea că ar fi ii. sosit de două ore din Verrieres. i se perindaseră pe  dinaintea ochilor. înc nu­şi făcu aproape nici o mustrare. lucru care ar fi durutn cumplit pe doamna de R6nal dacă ar fi ştiut. La It cc­i spunea doamna de Rfinal. Doamna de RfinaJ  furată de fericirea de­a iubi. citin^ buletinele Marii  Armate. atît de preocupat încă de marile fapte care. ea nu se mai gîndea la  nimic; trăia. ca şi cum ar fi existat I înţelegere între ei doi. pe care o dovedea pe neaşteptate.  Avusese. cu o plăcere proaspătă. în sfîrşit. îl înfuriară I lulien. Fericirea îi  răpi sor nul. Julien uitase. silită la un moment dat să­i ia mîna dintr­a lui. timj de ore întregi. aproape din întîmplare. Julien nu putea decît să ipundă cu jumătate glas :  ­ Aşa sînt oamenii bogaţi l  Domnul de Rânal mergea alături de ei. abia dacă putu să­şi concentreze atenţia şi să asculte cuvintele aspre  pe care i le spunea domnul de Renal în cele din urmă.  MOŞII  ŞI  NEGRU  69 Ionul acestor vorbe ar fi scos din sărite un om cu mult lii. i . domnul de R6nal nu văzu această nouă ■Inrt/nicie. nu­şi ascunT dea  nemulţumirea  că  Julien  petrecuse  o   dimineaţă întreagă fără să se ocupe de copii. Din fericire pentru el. se gîndi într­o doară: „Trebuie să­| spun femeii acesteia că o iubesc".  Miezul nopţii bătuse de mult; trebuiau. abia  se gînd la ea în treacăt. era atît de neştiutoare. obosită de vîntul i . Doamna de Rfinal abia îşi stăpînea  lacrimile. se trezi la cinci; şi. mai exista încă puţină lipsă  de curaj în elocinţa II. Nimic nu putea fi mal dezgustător decît  omul acesta plin de sine. rum pentru ea pline de fericire. Te pomeneşti că îl  ia yalenod  ■ ci ori.iv ca nu cumva  doamna Derville. ea îi ceru lui Julien să­i dea nul pentru plimbare şi se sprijini prietenoasă de  el.  c îndată ce sfîrşiră prînzul. dădu peste chipul sever al  domnului dfl R6nal. Oricît de blînde ar fi fost dojenile ei. cînd se ridicase de pe  scaun ca să­i ajute verişoara să îndrepte o vază de flori răsturnată de vînt la picioarele lor. Apropierea lui h ini. şi­a făcut Mii Ici de faimă în casa mea. IM re de foarte multe ori îl găsea stîngaci ca un copil şi  destul de plicticos.ta. se stîrnise înaintea furtunii.  tot ce dobîndise în ajur  Coborînd în salon. care nu­i scăpă doamnei Derville; . istovit de luptele pe care întreaga zi timidii tatea şi orgoliul le dăduseră în inima  lui.11. Pe Julien. împingînd­o furios. încîi la început. gestul ei  ■  Kcîrbi şi. se încuie în odaie ş începu. Cît despre doamna de Rânal. Cît despre Julien. să citească isprăvile erouhj preferat. ■Atu fermecător celor două prietene. ic puterile lui să­i spună cea mai  neînsemnată vorbă [doamnei de R6nal.  în locul privirilor pline de voluptate pe care se aştept* să le întîlnească. el era atît de  adînci în extaz. şi mai şi. îşi spuse el îndată. îmbufnat şl convins că are dreptul să­şi arate supărarea. ba chiar o datorie eroic Cu inima plină de simţămîntul  acesta. care îl ascultau. iar  ceea ce dobîndise avea să fie nimicit. Cînd observă că  doamna de pinul se rezema prea cu dinadinsul de braţul lui. |(vcii să fie învins. ar putea să­şi rîdă de mine  în sinea  lui  ( u toată cuminţenia vădită a unor asemenea gînduri. Şi IM iu i.  Fiecare cuvînt acru al soţului ei îi străpungea inimd doamnei de R6nal.ii puţin supărăcios decît primarul din  Verrieres. Julien nu băgă de seamă un lucru care l­ar fi liniştit  STENDHW  pe deplin : doamna de Renal. îi răspunse destul de repezit:  — Am fost bolnav. Atunci. să vrea să se întoarcă ■îndură în  salon.  Cînd sună clopotul pentru masă. lemnul de Rânal nu întîrzie să izbucnească într­un  potop  ■ cuvinte grosolane.

 şi toate  sentimentele lor duioasl  „Ah! îşi spunea el. Julien nu răspunse deloc la toaţ atenţiile care i se arătară în  timpul plimbării. Trebuie să vă mărturisesc. şopti ea doamnei de Rânal. Azi­di­  aţă a umplut saltelele din toate paturile de la primul si acum a trecut la al doilea. stăpîneşte­te; gîndeşte­te m liecare dintre noi avem clipe de mînie.  Aşadar. făcu doamna de Rânal  II puţind să se mai ţină pe picioare.  Vorbind doar ca să vorbească şi căutînd să întreţină conversaţie cît de cît însufleţită. doamna de Rdnal păli şi ea. o cutiuţă romul.ii îi ceru lui Julien. cărora tulburarea adîncă şi sfii ciunea le îmbujoraseră obrajii.. E taina mea.  Salvaţi­mi viaţa.  lulien o privi nepăsător.  ­ Eo taină. dacă aş avea măcar un venit de cin< sute de franci ca să­mi pot termina studiile !  Cum le­aş mj trimite la plimbare!"  Stăpînit de gîndurile acestea necruţătoare. doamna de R6nal simţa un fel de dorinţă de răzbunare împotriva soţului ei.  priviră întunecată şi hotărîtă a lui Julien contrastau ciudat. cînd amîndouă prietenei* pretinzînd că sînt  ostenite. iubirea sădise  mărinimie  I  mima ei. doamnă : să nu priviţi por­rml acela. doamna de Rânal  spus într­o doară că soţul ei se întorsese din Verrieres ca să S tocmească pentru nişte pănuşi de porumb  cu unul dintr fermierii lui.  Domnule Julien.imatura aceasta o miră pe doamna Derville. şi poate II li mirat­o şi mai mult dacă ar fi bănuit ce  exprimă 11 adevăr; ea desluşi un fel de vagă nădejde într­o  70 STENDHAi  răzbunare din cele mai crunte. Abia s depărtase domnul de Rânal.  Numai dumneavoastră. A rămas să se ocupe de împrospătarea  saltelelo  ŞI  NEGRU  71  .  Mai am să vă rog ceva.  — Şi înăuntru e un portret. îi spuse Julien.prietena ei ■VIII lacrimi în ochi. îi răspunse aceasfc După progresele uimitoare pe care copiii le­au făcut  date rită lui. . şopti  repede Ut'.)  —  Acum n­o să mai vină după noi. grăbind pasul.  1 . îi ceruseră fiecare cîte un braţ  între cele două femei.lin  casă. (Prin partea locului saltelele sînt umplute c pănuşi de porumb. i de carton negru. domnul de R6nal hi opu să gonească cu pietre o  ţărăncuţă care străbătea un ■il| al livezii. doamna de • n. Julien păli; se uită cu  o privire ciudată la doamna de nai şi căută să rămînă singur cu ea. paloarea mîndră.  Pentru prima oară în viaţă. Numai dumnea­nsiră puteţi s­o faceţi. puteţi intra acum odaia mea; căutaţi. trecînd printr­o potecă oprită străinilor. cu aerul celui mai  firesc devota­Iriit. împreună cu valetul lui şi cu grădinarul. răspunse Julien cu asprimea pe care  I1 nit jdia o dă bărbaţilor. puţinul p care binevoia să­1 înţeleagă din cuvintele  îndatoritoare al celor două prietene îi displăcea şi i se părea fără seni prostesc. lustruit. Rănită pînă în adîncul sufletului./<?meie. iiimna Derville îi lăsă  să se depărteze.  Da. mă sperie. doamnă.nuna Derville. îşi spuse ea depărtîndu­se. în clipa aceea. fără să se bage de seamă. într­un  cuvînt. repetă doamna de Rânal cu glas stins.  J ulien îi observă deznădejdea şi profită îndată de ea.yc. adăugă doamna d Renal. că am un por­i; l­am ascuns în salteaua de la patul meu. El j dispreţuia pe amîndouă. doamnă.a aceste cuvinte. lămuririle necesare ca să ducă la bun afirşit ceea ce ifcu de făcut.  t< '. doamnă. te rog.. Nococ însă că  domnul de R6ni îşi chemă grădinarul şi rămase împreună cu el să pun crengi spinoase şi să închidă  astfel poteca oprită c străbătea livada. cu nişte ochi în care se . Fără îndoială că asemeni clipe de umilire l­au zămislit pe Robespierre.  —  Are dreptate să fie mînios.  —  Julien al dumitale e foarte violent.pu|. uşuratic. ce însemnătate are că îşi petrece o dimineaţă făl să le vorbească ? Trebuie să recunoşti că  bărbaţii sînt prq aspri.'i Avea cel mai suveran dispreţ.  Dar deşi fusese crescută printre oameni mîndri de ave­III lor şi simţitori numai la bani.  Ui nemărginită pe care Julien o nutrea faţă de cei bogaţi e^ cît pe ce să izbucnească. Ştiţi că valetul mă urăşte de  tarte. în  colţul h< Ici cel mai apropiat de fereastră şi veţi găsi acolo o 11IIi A de carton negru. lustruit.

"  Stînd pe­un scaun în anticamera apartamentul* doamna de Rânal se lăsă pradă tuturor chinurilor gelc  ziei. Julien se lepezi înaintea lui. mai apoi. Toată reputaţia de care mă bucur s­ar dus pe copcă. aşadar. într­o clipă ! îşi spunea Julien  privind CUE arde cutiuţa ; şi reputaţia e singura mea avere; nu trăiescj decît prin ea. Nevăzînd în doamna de !■ nai decît o femeie bogată. care­i atît de pornit  împotriva împăratului atît de furios acum ! Iar ca o culme a imprudenţei. ca şi tun s­ar fi dus la moarte.) (n.  împreună ■u Ncrvitorii care aduceau pănuşile de porumb pentru sal­I Ir Ic. întîlnind­o pe  doamni de Rânal.Hurii de apă care face să se reverse paharul. st. îl prosti în clipa aceea. de parcă ar fi  dat II «Invada de slăbiciune. O luă şi dispăru. Domnul de Renal se opri şi­şi  privi  I1 Miorii. yet  betrays. găsit de domni de Rfinal. şi el Bl Hvca dreptate să mi le spună. ca un om care n­are de dat so­■nictlă nimănui pentru timpul lui! Nu văd de  copii! Mă ■kpun cuvintelor umilitoare ale domnului de RSnal. dar aproape în aceeaşi clipă îl respinse mîniată din pricina geloziei] Mîndria lui Julien.  74 STENDHAI  —  Domnule. nul de R6nal se întoarse în odaia copiilor. îi lăsă dispreţuitor  mîna şi ■Icca. încît I zdreli degetele. pe rînd. ridică salteaua şi îşi înfundă mîna cu atîta putere. luă cutiuţa fără  să­i mulţuT mească. 1.  72 STENDHAII  îşi auzi soţul vorbind cu valetul chiar în odaia Iu Julien. îi potoliră ~ ecum suferinţa care­1 mistuia. însă. Uimirea fl domoli durerea.  Abia scăpată însă de teama de­a nu fi surprinsă de soţul ei. căci aproape în acelaşi timp  simţi netezimea cutiuţei de ton. „Copiii ăştia mă alintă cum şi­ar llnta căţeluşul de vînătoare care le­a fost  cumpărat ieri. îndrăgostit. rănită  abia cu cîteva ceasuri maij  in . Şi ca o culme a  nenorocirii. îi spuse Julien. care­1 iubea mult. oboseala şi mila faţă de sine însuşi umplură inima de duioşie. gîndi Julien. dar nevoia de a­i fi de folos lui Julien îi |(tu puteri.  i___________________________  I |  Sr ascunde patima.  fericită. exagerînd primejdia prin care trecuse.  Dumnezeule.  Even   by   its   darkness;  as   the  blackest sky  Foretells the heaviest tempest.Ea se urcă la catul al doilea al castelului.  „El nu mă dispreţuieşte încă". Portretul lui Napoleon. Nemărginita ei naivitate îi folosi şi acum. îşi spuse  pasul. şi eu am în mînă portre tul femeii pe care o iubeşte. liniştit. Doamne!"  Peste un ceas. ei trecură în camera  copiilor. pe car tonul alb de pe spatele  portretului se află cîteva rîndur scrise de mîna mea şi neputînd lăsa urmă de îndoială asu­l pra  admiraţiei mele nemărginite! Şi fiecare din dovez acestea de dragoste înflăcărată e datată! Ultima am  scris­abia alaltăieri. c. continuă Juliefl fără să­i lase domnului de R6nal timp să . acum nu­şi dădu seama de nimic. palidă. Julien îi luă mîna şi i­o sărută cu mai multă sin| ceritate decît oricînd. Din fericire."  CAPITOLUL X O inimă mare şi o avere mică  But passion most dissembles.. Ea roşi.  Alintările celui mai mic. şi totuşi se trădează / Prin însăşi taina ei; aşa cum j itf gi til cer / Furtună grea vesteşte (engl. De aceea. 73  După ce străbătu toate camerele castelului.  DON JUAN. chinul pricinuit de cutiuţa neagră fu cît pe  ce si doboare. Julien se ivi.  „Julien e.mic. Dar se ItMtră curînd că­şi potolise mîhnirea. un ■tnbct amar i se ivi pe buze. pe cînd se plimba gînditor..  I icbuie să pun mîna pe cutiuţa aceasta". şi cum trăiesc.  „Mă plimb aici. Era încă palid pierdut. ■ MU i că­i vine rău. Intrarea lui neaşteptată fu  pentru Julien asemeni I |»ii . fără să spună o vorbă şi dădu fuga în odaia lui unde aprinse focul şi o arse cît ai  clipi. Dar deşi era foarte  sensibilă la micile duj reri de acest fel.  „Portretul lui Napoleon ascuns la un tînăr care fac paradă de­atîta ură împotriva uzurpatorului! îşi  spunea < clătinînd din cap. credeţi că cu un alt pr ceptor copiii dumneavoastră ar fi făcut aceleaşi  progre pe care le­au făcut cu mine ? Dacă nu. t)."  I ).1du fuga în odaia copiilor.  Mai palid şi mai întunecat decît de obicei. în grădină.

  luhcn îi urmă din obişnuinţă. şi încă în faţa unor femei!  Domnul de R6nal înţelegea prea bine ce­i Julien. Julien se afla din nou faţă în faţă cu Htnnul de Rânal:  Vreau să mă spovedesc părintelui Ch61an; am Mi  MI ca să vă anunţ că voi lipsi cîteva ore. pe coastă. se simţi aproape mişcat de  76 STENDHAI  încîntătoarea frumuseţe a codrului prin mijlocul căru trecea. îmi pare foarte rău că te văd atît de nervos. fără să­i arunce măcar o III IM  ic domnului de Rânal. abia venindu­şi în fire din tean care îl cuprinsese. Curînd. îţi voi plăti cincizeci de  franci pe lună. Julien se pomeni pînă la urmă cu sufletul înseni­li. Poţi lipsi toată ziua dacă vrei. Bucăţi uriaşe de stîncă se prăvăliseră  odinioară I pădure dinspre munte. se pomeni stînd în picioare  pe­o stînc imensă."  Julien o şterse numaidecît şi urcă spre codrii prin care mc poate merge de la Vergy la Verrieres. Nu mi­a făgăduit nimic.  Aşadar. începînd de poimîine. Iar Julie^  înnebunit de­a binelea de mînie. dar  trebuie să ■m «A i se mai răcorească minţile tinerelului ăstuia.  —  Zău."  . îşi spuse că ţărănuşul ăsta vorbea  cu ton atît de neobişnuit pentru că. Departe de a­şi dori să se su­Eunn la o nouă scenă de ipocrizie."  Copiii. Poziţij aceasta fizică îl făcu să zîmbească: ea  îi dădea putinţa : întrezărească poziţia morală pe care ardea de dorinţă cucerească. cu cît vorbea mai mult. pe care îl lăsă foarte  iritat. Nu se  grăbea să ■lungă la părintele Chelan.deschidă gural cum de îndrăzniţi să mă mustraţi că nu mă ocup îndeajum de ei ?  Domnul de Rânal. Aerul curat al .  avea nevoie să vadă limpede în inima lui şi să dea ascultare unor sumedenii de ■Intţflminte care îl  frămîntau. pr  potecă îngustă pe care o foloseau numai cei ce­şi mînaj caprele la păscut. ocupaţi cu aşezai tul paturilor.  l >omnul Valenod mă costă. îM spuse el. spuse el în sfîrşit. Tare f li I Ini ie să se fi temut domnul de Renal! Dar  de ce ?"  Tot gîndindu­se de ce s­o fi temut omul acela fericit şi puici nic. cu atît era mai furios.  „Am cîştigat o bătălie. cu totul despărţit de restul oamenilor. zi întîi a] lunii. domnule. o sută şaizeci M opl de franci. pri­l mese cererea dumitale. ba  chiar şi ^Hh<. pesemne. îşi spuse el de îndată ce se văzu tu pădure. Gîndiţi­vă la ticăloşia cuvintelor pe care mi  le­a spus.  Servitorii se aflau la cîţiva paşi de ei. timp de cîteva  clipe. scumpul meu. şi o luptă cumplită îi sfîşia sufletul. dar că avea să aibă cincizeci de li m.  Vai. se nimeri să­i strige :  —  Ştiu unde să mă duc.  Lui Julien îi veni să rîdă şi rămase uimit: toată r se topise. gîndi f llniiinul de Rânal. i pe lună. îl răspunse domnul de R£nal bîlbîindu­se puţin. împotriva căruia cu un ceas mai  înainte spumega uY ininie. domnule. urmă Julien din fire. cînd voi părăsi < dumneavoastră. îi făcuse alte neva o propunere mai avantajoasă şi vrea  să­1 pară Julien. va să zică. Fagii înalţi se înălţau aproape fel de sus ca şi stîncile a căror umbră  dădea o răcoa^ plăcută. domnul^ adăugă el. Trebuie  neapărat să­i min vreo cîteva vorbe răspicate despre felul cum se ■Hyii|eş(e de hrana copiilor găsiţi.  „ lală­mă cu o leafă de cincizeci de franci pe lună. oftînd de parcă ar fi cheJ mat chirurgul să­i facă cea mai dureroasă  operaţie. la cîţiva paşi de locurile unde dogoarea soarehi n­ar fi îngăduit să poposeşti. Ia calul grădinarului pînă la Ver­  Amm se duce să­i dea răspuns lui Valenod. domnul de Renal îl şi văzi pe Julien instalat la domnul Valenod. îşi zicea primarul. am lUţiif'at o bătălie!"  ( uvintele acestea făceau ca întreaga lui situaţie să­i 1  «puia în cele mai frumoase culori şi­i mai  liniştiră puţin Iflflinîntarea.   Peste o clipă. Pesemne că numai aşa se pricepe să ceară  scuza un suflet atît de josnic.  Julien se odihnea o clipă la umbra stîncilor uria apoi pornea din nou la drum.  —  Bine.  La auzul acestor cuvinte. departe de privirile oamenilor.u  Şi. care ascultaseră cu gura căscată întreaga scenă dădură fuga în grădină să­i spună mamei că  domnii  1  • ■­l  ŞI  NEGRU  75  ■Ui Un era tare mîniat. dragă Julien ! făcu domnul de R6nal rîzînd cît ■ poate de fals.  —  Pot să trăiesc şi fără dumneavoastră.  „Nu­1 dispreţuiam îndeajuns pe animalul ăsta.  —  Nu de asta am nevoie.

 şi nu se mai putu gîndi li altceva.  nu pricepea decît pe jumătate ce spu­  i ' II lulia. . La poalele  stîncii. Iată două victorii într­o singură zi; a  doua e i merit; ar trebui să­i ghicesc pricina.  And tremulousfy gentle her small  hand  Withdrew itselffrom his. la rîndul lui. şi de cîini. a măreţiei avîntate a patimii ce­i  zbuciuma si fletul de tînăr ambiţios. Julien privea ceru| învăpăiat de­un soare de august.acestor munţi înalţi îi însenutfj ba chiar îi înveseli sufletul. apoi îşi retrase mîna într­ţ fel care vădea supărare. Iată urmarea forţei şi. şi« castel. Curînd se făcu întuneric  beznă. Julien se aşeză la locul obişnuit. n­ave nimic personal în ea. căruia se grăbi să­i poves­  I despre mărirea lefii. am să i­i fac. luîndtt­i soţia  mînă chiar de faţă cu el ? se întrebă Julien. cîntau greierii; cînd tăceau. cînd îl auzi apropiindu­se j domnul de  Rerial. de obi­•r i. şi de toată  familia lui.  Mişcările ei liniştite şi puternice î| uimeau ; şi­ar fi dorit forţa şi izolarea aceasta. o linişte adîncă se lăsJ în preajmă. atît de puţin potrivită firii lfl Julien. totuşi să se arate şi la Verrieres. lînj doamna de Rânal.. în faţa lui.  78 STENDHA  neau ele. iarbă. slîrnesc tot interesul femeilor. thrilling. cîte uliu avîntîndu­se dinspre  stînci şi descriindu­şi în tăcerd rotirile imense. Juli< se gîndi să prindă mînuţa albă pe care o vedea de mul vreme lîngâ mîna lui. 71  I );ir trebui. eu.i de neînţeles doamnei Derville şi chiar prietenei ei. Inima îi era istovită din  pricina ■ymcroaselor emoţii puternice care îl frămîntaseră în pliiipnl zilei."  Din clipa aceea. în ciuda violenţei manifestărilor. Dar să lăsăm ceii cetările anevoioase pe mîine. priveliştea se  desfăşura limpede» pînă departe. Ele îl  aste] tau cu nerăbdare. nu ieşi în grădină decît atunci cînd se ■Miopi ă de­a binelea."  Stînd în picioare pe stînca uriaşă. o întîmplare fericită i­1 scoase în cale lui pe domnul de Valenod.  Domnul de Rânal vorbea mînios despre politică; ăM sau trei industriaşi din Verrieres se îmbogăţeau. Julien era dispus s se ocupe de gîndurile frumoaselor verişoare. de fior/Atît de gingaşă. dacă îmi e îngăduit să vo besc astfel.  De multe ori Julien i se ■Mu . rezemată de  spătarul unui scau Doamna de Rânal şovăi puţin. Privirea lui Julien urmărea fără voie pasărea de pradă. cel pe care 1­a dispreţuit atîta. să facă cea mare jertfă. so very slight that to the  mind.  Lui Julien îi mai răsunau încă în urechi cuvintele gri solane rostite dimineaţă. Pentru fiinţa aceasta ciudată r exista zi fără furtunii/  Intrînd în grădină în seara aceea. îneît în ttnli    Kamaseră doar îndoieli /(engl)(n. gîndindu­se ■ cele două doamne. Iar deasupra zărea. and so  blând  And slight. din cînd în cînd.  1  Twas but a doubt  DON JUAN. Da. st.  întors la Vergy.  A little pressure. liniştea. Peste cincizeci de ludovici pe an! Iar c  clipă mai înainte abia scăpasem din cea mai groaznică ] mejdie. în ochii lui primarul din Ve rieres rămăsese  tot reprezentantul tuturor bogătaşilor tuturor neobrăzaţilor din lume; dar Julien simţea că ura care îl  însufleţise.  MI el.  . se spulberă; dori din toată inima ca  doamna di Rânal să­şi lase mîna într­a lui. şi de copii.  Julien era gata să se dea bătut continua voios conversaţia. c. Al lui va fi oare la fel într­o feliim zi ?  CAPITOLUL XI O seară  Yet Julia's very coldness still was  kind. într­o săptămînă ar fi uitat şi de el. Dacă n­ar mai fi dat cu ochii  domnul de Rânal. but left  behind. cuminte / Lăsă parcă  ■prenta unui dor/O apăsare dulce.( c­am să le spun ?" se întreba el neliniştit.  „N­aş putea să­mi bat joc de domnul ăsta copleşit toate fericirile pe care ţi le dă averea. Şi nu­şi dădea seama că  sufletul i se wln exact la nivelul măruntelor împrejurări care. nu ştiu prin ce mijloace. Cînd ieşi  la parohie.  M •»> ■ i  NEGRU  77 I ia destinul lui Napoleon. t). chiar în răceala ei /Păstra un freamăt binevoitor / Şi mîna­i Ni< li şovăind uşor/ Cînd se retrase din a lui. 1.  „L­am silit.

  Viitorul i se înfăţiş în culori înfricoşătoare. n "  f  Nici urmă de făţărnicie nu pătase curăţenia sufletului H IUI  iv.  Faptul că  ■iMpungătoarea durere iscată de bănuială încetase.  Cu toate astea.socotite astfel de către doamna de R6nal. De fapt. lăsă cartea curînd. Acesta îi era zbuciumul cînd Julien  se ivi în Bftrilnă. atîta timp cît bate în retragere.hotă™ lucru.  Fu o clipă groaznică. enervat <9 vorbăria primarului."  Doamna de Rânal nu putu închide ochii toată no; tea. Doamna Derville îl asculta. Nu putea înceta  se gîndească la fericirea de a­1 simţi pe Julien acoperin mîna cu sărutări înflăcărate. Julien se aplecă peste mîna |d . am cîştigat o bătălie. cît şi  llHr/rnţa unei fericiri pe care nici măcar n­o visase vreo­  ii dăruiră extazul iubirii şi o veselie nebună. s. sau cel  |>i. cum intră în odaia lui.. Trebuie să­  i cer un concediu de ti zile ca să mă duc să­1 văd pe prietenul meu Fouque\ Da nu mi­1 dă. cu toate Horufca. îşi spuse el. ea se I în prada unei deznădejdi fără margini. şi totuşi. după cîteva clipe se întrebase: „E de­ajuns. în afară de  hiiinarul din Verrieres.  Tulburat. Se vedea vrednică de dispreţ. Sufletul i se rătăci în ţinuturi nd cunoscute. biata femeie avusese dovada * *"«rbatul pe care îl adora fără să şi­o mărturisească i  pe altcineva! Tot timpul cît lipsise Julien. îi auzi glasul şi. îl văzu |b/tndu­se lîngă ea.  Ce­i pasă soţului meu de mititele pe  care le­aş putea nutri faţă de fînărul acesta ? | domnul de R6nal l­ar plictisi discuţiile mele cu Julien ■n tot felul  de lucruri de­ale închipuirii. Iar inima îi fu răpită de  îneîntătoarea Ktlrlrc care. I se păru că pînă atunci nu trăise. mai mult decît el şi voiau să i se împotrivească în alegeri. Şi o clipă îi trecu prin minte să . şi nu o pasiune. oare ? se întreba ea. strîngînd încetişor mîna care îi plăcea pentru căi se părea de o frumuseţe  desăvîrşită.. Penm prima dată în viaţă era stăpînit de puterea frumuşei Pierdut într­o visare nedesluşită şi  blîndă. să fiu îndrăgostită ! Dar pentru soţul in  II II am simţit niciodată nebunia asta întunecată care m face să nu­mi pot dezlipi gîndul de la Julien. trebuie s­o folosesc.u. Atunci îşi retrăsese mîna de lîngă a lui.  împingînduj totodată ceva mai departe. Aşa fi făcut şi Napoleon. lomeie măritată. Julien nu i se mai păru vinovat. Cînd douăzeci de ani. „Da. dar n­o să se împod vească.. Şi totuşi. ■ fiu  i decît un copil. aproape în aceeaşi clipă. Seara  litrei a fost îneîntătoare pentru toată lumea. Cum domnul de Rânal îs continua ocările împotriva oamenilor  de nimic şi a iacobfl  NEGRU  79 hllor care se îmbogăţesc.1­1 am pe Julien lîngă mine ca să­i  iert toate păcatele ?" 1 i niI ricoşase. nemaiştiind ce face. El nu se " i. un fior de virtute I înfricoşa. mt înşela. Şi nu­i fur nimic. aşa ci îndrăzni să­şi pună mîna lîngă frumosul braţ pe rochia îl lăsa gol. Julien nu­şi mai dorea decît o  si gură fericire: aceea de a­şi lua cartea favorită. îşi apropie scaunul de al doamnei ii Rânal. întunericul îi  ascundea toate mişcările. mai mult o uimea decît o f|»|iiica Totul i se părea nou şi neaşteptat.  sărutările pătimaşe. Tot chibzuind asfl pra victoriilor lui Napoleon.  ■ III lud.  Mur tn ziua aceea nefericită. care nu­şi putea uita industriaşii  80 STENDHW  îmbogăţiţi. observase ceva nou  în pr^ pria lui victorie. şic decît la afaceri. care îi Muşc de gîndit.  B lAcură să uite deodată că el poate iubea o altă femeie. aşa cum nu mai simţise niciodată. fără să­şi dea seama. ca să­i dărui lui Inii. Fiindcă nu mai  cunoscuse asemenea chinuri. Şi cum se pomeni dintr­o dată prăbuşită într­o deznădej(l cumplită. trebuie să­i strivesc  trufia gentilom' lui ăstuia orgolios. Rătăciţi îmi va fi trecătoare. eH îi tulburară mintea. îşi aprJ pie faţa de braţul acela frumos şi îndrăzni să­şi lipeasq buzele de  el. gîndul la lume şi la impresia pe  care t buie să o faci asupra ei e mai important decît orice. Doamna de Rânal se înfiora. Soţul ei se afla la ciţivl paşi; se grăbi sâ­i dea mîna lui Julien. Gîndurile acestea voiau să­i  terii lească icoana gingaşă şi divină pe care şi­o făurea despq Julien şi despre fericirea de a­1 iubi. aşa­HHI .  Deodată îi veni în minte groaznicul cuvînt: adulte Toate cîte le poate aduce desfrînarea cea mai josnică  p< tru a murdări ideea despre dragostea simţurilor i îngrămădiră în suflet.  „Iubesc. asculta ca în 1 freamătul frunzelor de tei foşnind la adierea nopţii hămăitul depărtat al  cîinilor de la moara de pe Doubs. In ajun.i ni voia lui şi o acoperi cu sărutări pătimaşe. plin de respect pentru mine. îl sperii iar  cu plecarea. rătăcit de o patimă nemaiîncercată încă pînă  atunci. de două săptămîni.  Julien. atît de străini firii lui. Să fiu oare îndrăgostită ? I..  Şi.  Dar emoţia aceasta era o plăcere. gustase o fericire  nemaiîntîlnită. Julien nu se mai gîndea la întunecata lui an biţie şi nici la planurile atît de greu de  îndeplinit.

 şi chiar de mînie îi  întuneca seninătatea adîncă şi. Doamna de Renal simţi că făcuse o  impru­I m.  l'i neaşteptate. şi H n ar fi văzut nici o deosebire între a fi vinovată în faţa H| I >umnezeu şi a fi copleşită în  public de semnele ceie Kt zgomotoase ale oprobriului tuturor. ( amerista. nevoia s­o rfl vadă. Julien obţinu de la soţul ei  un concedia de trei zile. se  liuiH­nea sfîsiată de gîndul chinuitor că Julien iubeşte o  UI ii lemeie. Niciodată nu se  Kt AI.  l Abatele de Sieyis (1748­1826).  Pe tine te iubeşte ? îi strigă ea. Ieşi în grădină. de obicei palizi. înnebunită. îi spuse ea. e un stăpîn. Pînă la urma în ciuda hotărîrii luate. îi runci să­i citească ziarul şi. nici o atenţie ciuda teii  II ci cuvinte. Aşa.  Prospeţi­aerului dimineţii părea că sporeşte şi mai mult n «lucirea obrajilor ei. Ii vedea încă paloarea de atunci. ar fi vorbit despre el.  82 STENDHAU  Nevoia de­a se stăpîni o trezi de­a binelea. i se îmbujora seră în culorile cele mai vii. îneît îşi trezi camerista. ■ nII 11 ti o povaţă dată de mătuşa ei în ajunul cununiei.  CAPITOLUL XII O călătorie  La Paris se găsesc oameni elM ganţi; în provincie s­ar putea să fit oameni de caracter. Din  fericire. Şi. gîndindu­se la nuna ei atît de frumoasa» Julien simţi. Cînd se temea că nu­i iubită. mirată de groaznica tulburare în care îşi UAMM­  stăpîna. la cinci dimineaţa. Pentru prima oară zărise spaima pe  ■lupul lui atît de liniştit şi de nobil. îl privea.  l><>amna de R6nal n­avea deloc experienţa vieţii; Unu hind cu desăvîrşire trează şi cu mintea  limpede.i de Julien. în şuşotitul monoton al vo filisei. Obrajii. i linii lingă mine. Şi atunci că e mai puţin nefericită decît credea; jude  cumpătată îşi reluă locul pe care i­1 răpise starea de se nolenţă.  ilfiiiiiia de Rânal ţipă atît de tare. cînd se te­  I #•«•• ■>   să nu­i piardă portretul sau să n­o compromită  ■|Mmlu­l să fie văzut. în piaţa  publică din Irricrcs.  Julien se apropie cu grabă; îi admira braţele atît de fu moaşe. Fără să­şi dea seama. cînd  o tor­■ ulcea înfiorătoare a păcatului. mişcătoare şi . Fru­■uscţea aceasta modestă. dar doamna de R6nal se lăsă mula vreme aşteptată. doamna de R6nal se decise  să cd boare în grădină. ar fi zăriţi stînd cu fruntea rezemată de geam. după jaluzelele închisj doar  pe jumătate de la catul întîi. nu dădu.i aceasta sporită atinse cea mai mare intensitate din  Mir poate să îndure sufletul omenesc. în durerea ei. Femeia  aceasta.  Dacă Julien ar fi iubit­o însă. atît de naiva se vedea cît de colo că e tulburată; un simţămînt de jen. şi cînd visa la plăcerea de a trăi  Bl'ui i de Julien tot atît de nevinovat ca şi pînă atunci. Ca să scape de privirea fixă a  cameristei. din fericire. seninătate care dădea  atîta farmec înfăţişării ei îngereşti.  Se lăsă tîrîtă la voia întîmplării de imagini contradic­ni şi dureroase. doamna de n ii isi frîngea mîinile.  SIEYES1  A doua zi. înainte de a da ochii <M doamna de RSnal. s­a situat de partea revoluţiei francez de la 1789 ; a avui un rol de seamă în timpul directoratului şi a  contribu la lovitura lui Napoleon din 18 Brumar. ca şi cum a doua zi să fie legată la stîlpul infamiei. cu o tăbliţă explicînd lumii adulterul săvîrşit.  • vorba despre primejdia destăinuirilor făcute unui soţ  •   li urma urmei.  I (tnd groaznica idee a adulterului şi toată mîrşăvia pe  ■lii   in mintea ei. împotriva tuturor  aşteptărilor.  Am febră. mal presus decît toate interesele vulgare ale vieţii. văzu lîngă pat licărirea unei lumini şi o re­  ■UIIOSCU peElisa. ivite pe sub şalul zvîrlit peste umeri. care­i citea un lung articol  din La Quotidienn doamna de Rânal luă hotărîrea virtuoasă de­a se purf faţă de Julien cu o răceală  desăvîrşită atunci cînd îl va r| vedea. păcatul acesta îl aducea după sine îi  Bau o clipă de răgaz. pe care zbuciumul din  timpul pupiii îi făcuse şi mai sensibili la toate impresiile. şi cred că delirez puţin.i.■<>>l    ŞI  NEGRU  81 II tniîsească soţului că­i e teamă să nu se fi îndrăgostit n\. Şi du­  ki'ir.isc atît de mişcat pentru ea sau pentru copiii ei.

 fiul ei mai mare. repetă domnul de R6nal; tot­iima e cîte ceva care nu merge la maşinăriile astea  nplicate. Şi. ■rea că­i descoperă lui Julien  însuşiri ale sufletului necu­i ute lui pînă atunci.  trebuie să le arăt că numai sărăcia II | are legături cu bogăţia lor.     1  Ştirea aflată îi absorbi toate gîndurile şi i le mînă dfl parte de cuminţile hotărîri luate în noaptea  cumplită {■ care o petrecuse. care venei alergînd din fundul grădinii. unei bunăvoinţe însufleţite de uimi­|mi nemăsurată faţă de  neaşteptata schimbare petrecută |lib ochii ei. Poteca pe care mergea."  tn timp ce simţămintele acestea năpădeau sufletul ■ftfliului preceptor. Cît ai clipi. trecînd peste crestele ii joase  ce mărginesc rîul Doubs spre sud.  „Numai un dobitoc se poate mînia pe alţii.  La auzul acestor cuvinte. i < de cap îngrozitoare şi se culcă. străbătînd  frumoasele prive­i ale munţilor. La Verrieres. Acum nu mai era vorba să­i reziste iul» tului acestuia atît de drag. pradă celor |  cumplite chinuri ale patimii pe care io hărăzise soarta. ca să nu fie sili să­mi dea un răspuns. dar că inima mea îmi e la i nuc de  leghe depărtare de neobrăzarea lor şi stă într­o mi prea înaltă ca s­o poată atinge măruntele lor hatîruri  tu semne de dispreţ. căruia nici prin gînd nu trece cît de adînc 1­a jignit pe Julien. Curînd. totul s­a sfîrsit !•*  ( a măcar să poată plînge în voie şi să nu fie nevoită să pundă întrebărilor doamnei Derville.  urcînd încetul cu încetul ni re codrii de fagi.  —  Fără îndoială că ţărănuşului nostru i­a mai făciJ cineva propuneri de angajare. Doamna de R6nal îşi pierdu l>atul. Pierdut în admirarea farmecelor • îi mîngîiau privirile  nesăţioase.t n cîmpiile roditoare din Burgundia şi Beaujolais. Şi. Nu­i pomeni o vorbă  despre scurta lui călătol rie. i. domnul de  Rânal I doamna Derville nu vorbiră decît despre plecarea Iii Julien. crezu ftlnr că  întrezăreşte intenţia de a­1 pune la locul lui.   Domnul  Julien   pleacă   într­1 călătorie. Cuvintele fără rost pe care oamenii şi le spun llhnincaţa. Ah. i­o fi cerut un răgaz de trei zii să se mai gîndească; şi azi­  dimineaţă. căruia nici un fel de pfl siune nu­i tulbura mintea. Oare o să mă  port mereu i mi copil ? Cînd am să deprind bunul obicei de a nu le Irui din sufletul meu oamenilor  ăstora decît exact pen­fu cît mă plătesc ? Dacă vreau să mă bucur şi de respec­||l lor şi de al meu. fu nevoită să stea la masă împreună cu cel lalţi. ajunseră i. Julien. Nu mai Miu­a de ciudă că­şi întîrziase plecarea cu mai mult de o AIA ta să aibă parte de o  primire atît de umilitoare. domnişorul pleacă în munţi. n îşi vedea voios de drum. iv cînd doamna de Rânal se zbuciuma. despre vreme. Trebuia să taie marele masiv de la nord Vcrgy. Ctt  de nesimţitor i­ar fi fost sufletul la asemenea fru­i 111. crede că el  ne vi părăsi. Julien nu se mai ocupa deloc de primirea prietenoasă la care se aştepta. încercînd să pară glumeţ. Răceala virtuoasă cu care voise  să­1 întîmpine cu loc bunăvoinţei. înmărmuri» de trufia întunecată pe care o citise în privirea lui  atît dl plină de atenţie în ajun. privirile călătorului. ce trebuie să cred eu atunci ? gîndi doamna dj Rânal. ci să­  1 piardă pentru totdeauna  La prînz. Să fi la cheremul unui  ticălos de lucrător.  /. îi spuse  îmbrăţişînd­o :  I  —  Avem  vacanţă.îmbetul de plăcere îi pieri de pe buze; Julien îşi Hftlnii ce rang are în societate şi mai ales în ochii  unei ^ostenitoare nobile şi bogate. le pieriră de pe  84  STENDHAl  buze la amîndoi odată. fie  el chiar domnul Valenod.care se obrăzniceşti iată unde am ajuns !  „Din moment ce soţul meu. spuse că  are o .  Aşa sînt femeile. o salută şi plecă. ■r aceea îl miră cu  atît mai mult răceala ca de gheaţă pe ■te ea căuta să i­o arate; îndărătul răcelii acesteia. tînărul nostru ambiţios nu se putea împiedica să . găsi repede un prilej  să­i aratl doamnei de Rânal cît de puţin se credea în relaţii de pri J tenie cu ea. şerpuieşte la nesfîrşit pe povîrnişul mu lui înalt care  desenează la miazănoapte valea rîului mhs. Primarul din Verrieres observase  ceva neobişmj în tonul cu care îi ceruse concediu.totuşi purtînd pe­«ca unor gînduri cu greu de găsit la oamenii de rînd. Ieri. pe faţă nu i se Bal citea decît trufia şi mînia împotriva  lui însuşi. chipul lui viu căpătă expresia  trufiei |H suferinţă şi a ferocităţii. Dar acest cineva.  Pe cînd se uita la el cum se depărtează. ca o culme a nenorocirii. Şi plecă. doamna de Renal simţi cun o străbate un fior ca de moarte; era nefericită din  pricini virtuţii ei şi mai nefericită încă din pricina slăbiciunii. îşi spuse el: ■ piatră cade pentru că e grea.  despre sănătate. o să se simtă cam descurajat de cjj şase sute de franci cu care va trebui să­şi  ridice cheltuia! anuală.

 Ini şi­i dovedi cît de bănos era negoţul cu lemne. văzu stingîndu­se. In sfîrşit. singur în odăiţa clădită ilui bir ne de brad. pentru că I "in|u6 trăia singur. Cîştig bine cu negoţul meu. Cu capul sprijinit în palme. negîndite.  în vîlceaua singuratică unde locuia Fouqu6. iubea cu patimă şi era iubit. prietenul lui. şi că ai înţeles cît se poate  <\> bine firea oamenilor ăstora. ca eroii lui Homer. la o vînzare.K ierul lui Julien. vai! să fii înşelat de două­trei ori pe zii Julien însă. în timpul cinei pe care cei  doi prie­Bnl şi­o pregătiseră ei înşişi. toate amurgului. plăcere atît f llt primejdioasă pentru  el în oricare alt loc. Un bolovan tiAlint îi servi drept masă. „Aici. într­o bună zi. îşi spuse : „E drept că aş putea . dar neputinţa de a  mgur toate în spate şi teama de a nu da peste un  ■Mgaş dacă mi­aş lua un tovarăş mă împiedică neconte­  ■II sa închei afaceri minunate. înainte de a părăsi grota.  Vedea în primul rînd o meie. II spuse el cu ochii strălucind de bucurie. Pana îi zbura pe hîrtie : nu mai a nimic în  preajmă.  atinse creasta muntelui celui mare pe lîngă IM  ncbuia să treacă pentru a ajunge. Ştii mai multă aritmetică decît mine şi o să­mi ţii  ■tKotelile. Făţărnicia îl împiedica să fie liber pînă j la Fouqu6.  Pe ovtrnişul aproape abrupt al unei stînci. liArul negustor de lemne. Nu se culcase încă : îşi  făc socotelile. întîmplările dil ajun. ca orice ţăran tînăr.oprească locului din cînd în cînd. Julien n­avea zor  dea ochi nici cu el şi nici cu vreo altă făptură ome­nisca. în sfîrşit. De ce n­ai fi cîştigat tu ăşti şase mii de franci. dar cum se cuvenea." îi  dădu prin minte să­şi Imislacă plăcerea de a­şi însemna gîndurile. pe calea aceasta Hlşă. Văd că­i cunoşti  |»i domnul de R6nal. îi spuse Fouqud. cu un nas cît toate zilele şi  cu mult bunătate  sufletească   ascunsă  sub  înfăţişarea   aceas| neplăcută. eşi în primejdie. din întîmplare.  |>>II   ŞI  NEGRU  Rămîi la mine. :ivea cele mai bune  păreri despre înţelepciunea şi itn.  STENDHAI  „De ce nu mi­aş petrece noaptea aici ? se întrebă m Am pîine şi sînt liber!" Sunetul acestui măreţ  cuvînt înflăcăra inima. Nu­i nici o lună de cînd  Lom făcut să cîştige şase mii de franci pe Michaud de  Hunii Amand. Ascuns ca o pasăre de pradă în mijlocul  stîncilor ;c de pe creasta muntelui. la ora unu noaptea.  nu vedea între el şi faf tele cele mai eroice decît lipsa prilejului de a le înfăptui. la acest episod al romi nului său. pe subprefectul  ■lugiron. cu mult mai frumoasă şi cu o minte neasemuit aleasă decît toate pe care  le putuse întîlni în provincie.  Ic­tovarăş cu mine. nu prea frumos. Era un tînăr înalt.  ţ  l'mpunerea aceasta îl supără pe Julien.  — Te­ai certat cumva cu domnul de Renal de­mi aşa. în  Mtarlier. i cu nebunia lui. în sfîrşit. Eşti în stare să iei parte la  I Iuţii. pe care nu­1 mai văzusem de vreo şase ani  1 pe care l­am întîlnit. la Paris.  Cînd Julien rămase. \  Dar o beznă adîncă luase locul luminii de peste zi i mai avea de mers două leghe pînă la cătunul unde  loci; Fouqu6. de fiorul rece al ironiei; isprăvile  mari ar pierit o dată cu speranţa de a se înfăptui. văzu o mică ■Otă. aiît de vastă şi atît de impunătoare. Julien aprinse focul I arse cu grijă tot ce scrisese. în mijlocul beznei fără de  sfîrşit. pe nepusă masă ?  Julien îi povesti.  MU măcar trei mii ? Căci dacă în ziua aceea te­aş fi avut  U mine. una după alta. sufletul i I pierdu în contemplarea a ceea ce îşi închipuia că întîlni. o  făcea doar pentru a se acoperi glorie şi a­i merita şi mai mult iubirea. aş fi participat la licitaţia pentru tăierea acelui  i het de pădure şi toată lumea mi l­ar fi lăsat îndată.  mai mulţumit decît fusese toată viaţi frămîntat de visuri şi de fericirea  libertăţii lui. negustorul îi  arătă lui Julien socotelii. pe domnul Valenod.  Chiar presupunînd că ar avea imaginaţia lui Julie oricare tînăr crescut în mijlocul tristelor adevăruri  ale: cietăţii pariziene ar fi fost trezit.  Prietenul lui se miră grozav cînd îl auzi bătîndu­i poartă. putea să zărească din ppflrtare orice om care s­ar fi apropiat de el. oamenii n­ar Hulea să­mi facă nici un rău. cu trăsătui mari şi aspre. Şi dacă se despărţea de pentru cîteva clipe. căci nu se poli * . ca să admire o prive­. ca să facă loc; calei atît de cunoscute: „Dacă îţi laşi  singură iubita. ajunse curînd  la ea. Fou­i|n. Pornind din nou la drum. pe părintele Ch61an. observă că soarele hune îndărătul munţilor îndepărtaţi din Beaujolais.  Julien rămase grota aceea.

 la doamna de Renal.  Si îl miră adînca tulburare cu care doamna de Renal I »«n uită scurta povestire despre călătoria sa. că te fac meu. şi domnului. „Curn! Dar aş pierde ca un laş şapte sau  opt ani Aş fi om abia la douăzeci şi opt de ani.  o face numai m <lr;igul de a avea un tovarăş care să nu­1 părăsească ni­t îndată. dacă­ţi place mai mult. ElJ pentru care făţărnicia şi lipsa oricărui sentiment  de sim patie omenească erau singurele mijloace de a se des> în viaţă. în ajun.. deodată.  1  SAINT­RfiAL  Ctnd Julien zări piţoreştile ruine ale străvechii biserici ■I Vergy. cine îmi garantează că voi mai avea focul sacri fără de care nu  poţi să­ţi faci un nume ?"  A doua zi dimineaţă. nici măcar în treacăt. ci dintre mediocritatea dăruită del bunăstare  asigurată şi toate visele eroice ale tinereţii „Aşadar. se afla la răspîntia nu dintre păcat şi virtute. ca să  zic aşa... Fără îndoială.lomni atunci în Franţa. pe o înălţime. „Nu sînt făcJ  .  \ de ea. Departe de a­şi privi ca Iun  lilozof situaţia. Fouqu6 nu se  putea dumiri  — Dar nu te gîndeşti. neştiut de nimeni. Julien avea totuşi destulă luciditate ca I IA c simtă schimbat după călătoria aceasta în  munţi.  Nimic nu putu învinge sfînta chemare a lui Julieni Fouqu6 îl socoti pînă la urmă puţin nebun.  Si îndoiala asta îl durea cel mai mult.  . Julien îşi părăsi prietenul ca să­şi petreacă ziua în mijlocul stîncilor de pe muntele cel  mare.1 căreia el îi spunea tot bogăţie. Le dau esenţă de stejar. dar socot că nu există bani mai bine plasaţi. care socotea tovărăşia ca şi  făcut» că sfînta chemare pe care o simte pentru a sluji altarul nu­i îngăduia să primească. sau. a vrut  să­mi arate cît de Mu II pare că mi­a lăsat mîna ei. Asemeni  lui Hercule. d<| cu zori."  CAPITOLUL XIII Ciorapii ajuraţi  Un roman: o oglindă pe care­o plimbi de­a lungul unui drum. Şi totuşi.să cîştig m> i vreo cîteva mii de franci şi apoi să îmbrăţişez mai uşor lin scria de ostaş sau pe aceea de  preot. alergînd pe la vînzările astea de lemne şi  cîştigînd stima cîtorva pungaşi mărunţi. Julien se simţi fericit: găsise un moţi' de refuz. Dar Fouqu6 nu vrea să se însoare şi­mi repetă  Inii una că singurătatea îl face nefericit. sărăcia cruntă şi îndestula­I |t . dacă di ii eşte să­şi ia pe cineva fără nici un capital. iubiri neferi­  ■; destăinuirile îndelungi în legătură cu ele răpiseră  istoric şi literat francez. E vădit că. A treia  zi. Ca şi ■uin s­ar fi aflat undeva."  STENDHAL1  „Cum.  mai mult încă. mi­aş mai risipi un pic groaznica nepricepere în |i imia atîtor  lucruri care­i preocupă pe toţi aceşti oameni tir salon. îi repetă el.  Touque avusese planuri de însurătoare.  povestire ce­I lut A de ea.  Trăind singuratic în munţii ou Mia.  Dar.udaşi aluat cu oamenii mari. îşi regăsi grota dar îşi pierduse liniştea sufletească : i­o răpise oferta prid tenului său. putea acum să ju­I tl< > i şi să domine. de vreme ce mi­e teamă M opt ani irosiţi ca să­mi cîştig pîinea ar putea  să­mi fcpcască forţa aceea sublimă care duce la săvîrşirea fapte­ti măreţe.ii. ceva bani. „în Ea cînd am plecat. Bănişorii agonisiţi ar înlătura Mte piedicile mărunte. calitaj tea întîi.1   j'indurile lui  Julien  să  fie întrucîtva  mai  puţin *|u moare; simţămîntul viu al sărăciei şi al stării lui înjo­■(tuare în ochii lumii nu­1 mai necăjea  atît de des. ce ■tina frumoasă are! Cît  farmec! Cîtă nobleţe în privirile  Pustei femei!"  i'osibilitatea de a se îmbogăţi pe lîngă Fouque făcea 1.. eu le duc lemne de foc şi domnului. îşi spundl el. cine te va împiedica să intri la seminar ? Ba. n­am o tărie sufletească de neclintit".  90 STENDHAU . îşi dădu seama că de două zile nu se  mai Kiiilisc. vîrstă la car» Bonaparte săvîrşise cele mai glorioase  fapte! După ce vei fi cîştigat. femeia aceasta mi­a  reamintit |ttunta nemărginită care ne desparte şi m­a tratat ca pe K fiu de lucrător.. după moda care ■ . Caca adăugă Fouqu6 coborînd  glasul. nu putu de data aceasta să îndure  ideea de a fi de cît lipsit de delicateţe faţă de un om care îl iubea. ml leg să­ţi fac rost de cea mai bună parohie din ţinut. pe  care ei mi­o plătesc la preţul lemneloi obişnuite. să­mi înşel prietenul ?" ? se indignă Julien. Julien îi răspunse cu mult sîngo rece bunului Fouqu6. că­ţi dau patru mii de  franci pe an ? Şi vrei să te întorci la domnul de Renal care te dispreţuieşte cum îşi dispreţuieşte noroiul  de pe cizme! Cînd o să ai în pungă două sute de taleri..

 un veac. dori să facă o plimbare în grădină; fui lud. frumuseţea./WΠîi mai apăsau încă  inima.i de Fouque faţă de amantele lui; cuvintele de viţă H/. îndrăzni  să­şi apropii l>uzele de braţul frumoasei lui vecine şi să­i ia mîna. îşi spuse el; dai după ce­o să­i treacă slăbiciunea de care. eu nu sînt de  viţă aleasă. îi umpluse pe localnicii din  Verrieres le 0 admiraţie în stare să dureze. Umezeala aerului te­ar putea îmbolnăvi şi ml rău. „în ochii femeii Iwsicia. dar poate voi fi  nevoit s­o >mul are îndatoriri şi faţă de sine însuşi. poate. potolin­■u i astfel orgoliul.  Doamna Derville vedea cu mirare că prietena ei. mărturisi că nu e în stare să umble. Faptul că el ştia Biblia pe de rost. în loc să­i sporească pute­ţllr. durata  tinereţii. care domnul de Rânal o dojenea mereu că se îmbrac  prea simplu. ar fi avut în faţă  un Julien blînd şi ■in^ui. cu atît mai mult cu cît el găsea că rochia ei cea ftiiua c îneîntătoare'. dar toate dfl neîndurat; se simţise cu adevărat bolnavă. în  el se iscă Un simţămînt adînc.  aţintiţi ti ochii tînârului preceptor. potrivnic simpatiei. gîndea Julien. I care nu se gîndea.  De trei zifl încoace. în care i se oglindea întreaga patimă :  —  Ai să­ţi părăseşti elevii ca să intri în altă parte ? Julien fu izbit de vocea nesigură şi de privirea doa  nei de Renal. doamr de Rânal  îndrăzni.  Apoi o văzu vorbindu­i lui Julien. Toate povestirile acestea îl miraserB pe Julien şi aflase din ele o  sumedenie de lucruri noi. Doamna de Rânal îi »innsc mîna. Fouque  observase că ni era el singurul iubit. fărfl doar şi poate. căieşte. în sfîrşit. Abia putuseră termina rol chia.  92 STENDHAU  Departe de a se mîndri sau măcar de a fi recunoscăUM pentru sentimentele pe care. de cînd . viaţa lui singuratică. atingerea braţului acestuia i le răpi cu  totul. cîteva clipe  înainte de sosirea lui Julien ; doamna <■ Rânal o îmbrăcă imediat. Toţi cunoscuţii ilin Vcrrieres. Obrajii i se făceau! cînd albi ca varul. Julun. se între­■lotră în complimente pentru omul minunat pe care soţul m Mvusese norocul  să­1 descopere te miri unde. abia aduşi de la Paris. să­1 întrebe. însă. Prietena ei nu mai avu nici ol  îndoială.. veniţi s­o viziteze cît  lipsise Julien. îl  depărtase de tot ce l­ar fi putut lumina. Nu se gîndea la doamna de Renal. singura distracţie a doamnei de Renal fusese sfl croiască şi s­o zorească pe FJisa  să­i coasă o rochie de varl dintr­o ţesătură foarte la modă. „Femeia asta mă iubeşte.  doamna dfl Rânal le trăda prin semne prea vădite. Şi se spri­  jini ele braţul călătorului. şi după ce n­o să­i mai fie teamă că plec. cu o voce tr«l murătoare. pentru doamna de Rânal viaţa na fusese  decît un lung şir de chinuri felurite. „Iubeşte.  Julien fu posac toată seara; pînă atunci nu se mînia» decît împotriva soartei şi a societăţii; dar."  Ascultîndu­1. După ci întîlnise prea devreme fericirea.aci  mult timp din convorbirile celor doi prieteni. o s­o ci  jiiiiiclă iar mîndria. eleganţa prospeţimea îl lăsară aproape  nepăsător. mulţumită şi de miimuseţea rochiei şi mai ales de ceea ce îi spusese Julien In ai castă  privinţă. l­ar fi lăudat pentru faima dobîndită şi. cînd roşii ca focul. Kt tncâ în latineşte. în  trufia ei. se oglindea o adîncă neliniş» Doamna de R6nal se aştepta dintr­o  clipă în alta ca el m se explice şi să­i anunţe că­i va părăsi sau că va rămîn^ Julien nici nu pomenea  măcar despre asemenea lucruri. Julien habar n­avea de Imite acestea. ci  la îndrăzneala dove­ilii. diseară nu  cumva să iei în gradină. Şi asta nu ■liukă oamenii aceştia ar fi priceput mare lucru din pro­Uti sile  făcute de copii.  Răspunse ■vUelnic:  ­ Mi­ar veni tare greu să părăsesc nişte copii atît de impuţi şi de viţă atît de aleasă.  Cum nu vorbea cu nimeni.  Se întunecase; de îndată ce se aşezară unul lîngă altul. doamna de R6nal îi admira inteligenţa şi fiuiiHiseţea. Curăţia suftafl tească.  —  Mai ales. După un zbucium îngrozitor. Doamna  de R6nal." Felul acesta de a privi situaţia limbătu ca un fulger prin mintea lui Julien. Dacă doamna de R6nal s­ar fi putut  stăpîni Ml de cît. dar asta nu­i făcu nici un fel de plăcere. îşi pusese nişte ciorapi ajuraţi şi nişte pantoM de toată frumuseţea. dar îşi simţea inima zdrobită la  gîndul HccArii pe care el o lăsa să se întrevadă. Faţa îmbătrîneşte înaint™ de toate la cele mai multe dintre femeile frumoase. în ochii ei. folosindu­şi vechiul privilegiu. bolnavă cum eşti.  Rostind cuvintele de viţă atît de aleasă (cuvinte aristo­■ttlice pe care Julien le învăţase de curînd). dar. trăită numai în închipuire şi­l neîncredere. lipsa oricărui simţămînt de ură prelungesc. îi spuse doamna Derville cînd îl văzu afl sind pe Julien. nefericita !" îşi spuse doamna DervillH Şi­i înţelese toate simptomele ciudate ale  bolii. I Cît lipsise Julien. în seara aceea. Pînl atunci.

 patir o rătăci într­atîta.. roşind pînă­n   albul   ochilor. alături de  copii. „Femeia asta nu mă mai dispreţuieşte. pe cît erai clipa aceea. fără să­şi dea  seama. visarea lui. cea  mai plicti­sa dintre obligaţii. tf murînd de teamă că­1 va pierde pentru totdeauna. încît obrajii ei simţiră căldura obrajilor lui  •■•li­ II  l'iccare din ei îşi petrecu noaptea într­un chip deosebit Doamna de Rânal se pierdu în extazul celei mai  înalte  94 STENDHAI  voluptăţi morale. eu îmi retrag mîna. era tare mîniflH pe el însuşi. apoi i­o prinse strîns.  îi luam mîna şi I ţi­o retrăgea; astăzi. lăsă mîna doamnei de RâiwH Gestul acesta o tulbură adînc pe biata femeie: văzu în i un semn  al ursitei. încît apucă ea mîna lui  Julien care. purtînd la subsuoară o haină de lînă creaţă. Silit să se întoarcă la  aceasta In urmă. Vom trăi şi de acum înainte aşa trăim de o lună. am  datoria faţă de mine însumi să­i fii amant.  Dacă ar fi fost sigură de dragostea lui Julien. idee care o tulburase cu cîteva zile mi  înainte. cînd n  uiiiau în salon. Observă că l­ar fi atra mai mult să­i facă curte doamnei  Derville ; nu fiindcă ar I fost mai frumoasă. deşi din cînd în cînfl le mai spunea cîte o vorbă celor două prietene. sufletul unui tînăr. şi nu ca biet cherestegiu. aşa cum apăruse peii tru  prima oară în faţa doamnei de Renal. îl voi putea face să înţeleagă <hanostea m­a aruncat aici.  Dar.  Şi tocmai sub înfăţişarea tînărului lucrător. deci. care observase pesemne că i mm na de R6nal îl place. îşi sp« doamna de Rfinal. Dar doamna de R6nal  nu citise niciodată romafl şi toate nuanţele fericirii erau noi pentru ea. spuse el. O fetiţă cochetă. „Niciodată nu­i voi îngădui nimic lui  Julien. Ar fi un  prilej cum nu se poate mai [merit să­i plătesc pentru tot dispreţul pe care mi 1­a Hiat.ii. se ivi zadarnic şi fu alungată ca un oaspete nedQ rit.  Aceasta e. iar ea o prinde o strînge într­a ei."  CAPITOLUL XIV Foarfecele englezesc  O fată de şaisprezece ani avei un ten ca o petală de roză şi q| dădea cu fard." O asemenea idee nu i­ar fi venit în minte înaint de  mărturisirile naive ale lui Fouque\  Hotărîrea luată pe neaşteptate fu un prilej plăcut a­şi petrece timpul. atît de ■foape. ci pentru că îl cunoscuse ca precepto^ stimat pentru ştiinţa  lui. continuă mărunta mnilutc a lui  Julien. care iubeşte de la m vîrstă fragedă.   încremenit   în   faţa   porţii  IţU   ŞI  NEGRU  93 îndrăznind să sune. E un jifli.. cu atît mai mult cu cît. Julien îşi spunea : „Una dintre  acest^ două femei trebuie să fie a mea".FouquB îi oferise un mijloc josnic de a se îmbogăţi. Se vedea la fel de fericită peste zece ani. Pe la miezul nopţii. Julien l/u că nici prin minte nu trebuia să­i treacă s­o cuce­  inscă pe doamna Derville.  Pînă şi ideea virtuţii şi a credinţei jurată dofl nului de R6nal.  POLIDOF  bun . Nici uni adevăr trist nu­i îngheţa  inima. Şi încă ce păcat pentru un tînăr cu gîndul  la |n. Adîncit în gîndurile  lui. şi­1 închipuia doamna de R6nal cu ni mai mare drag."  Julien îşi trase din nou mîna dintr­a doamnei de Ital.. Julien se întrebă: „Ce ştiu eu despre firea ei ? k>ar atît: înainte de a pleca în călătorie. farmecul noutăjM dispare. se deprinde cu frămîntările  dragostei; ifl cînd ajunge la vîrsta adevăratei pasiuni. şi­o ţinea sprijinită de spătarul scaunului. AstM îl trezi pe tînărul ambiţios : ar fi  vrut să­i aibă martori! clipa aceea pe toţi nobilii trufaşi care.. mic!  Doamna de Rânal se rezemă de braţul lui. „Sînt dator faţă de mine s­o cuceresc. căci vă iubesc cu patimă. doamna de Rânal îl întrebă cu jumătate  11  i — Ai să ne părăseşti ? Pleci ? Julien îi răspunse oftînd :  Sînt nevoit să plec. se află la mii de leghe depărtare de spontaneităţi fără de care dragostea este. dacă are cît  de cît ucaţie. îmi va fi prieten. cînd el stătea coada mesei. poate i virtutea ar fi găsit putere să i se împotrivească. îl priveau cu un zîmbet aii de ocrotitor. nici chiar spectrul viito^B lui.  ( hibzuind mai departe asupra situaţiei sale. vai! nenorocirea unei civilizaţii excesive ! douăzeci de ani. Dumnezeu ştie  cîţi amanţi o fi avut! Poate că ;um mă alege pe mine numai fiindcă întîlnirile ne sînt un lesnicioase". dacă nu voi fi ■l mdată bogat şi dacă cineva se va gîndi să­mi reproşeze  punica slujbă de preceptor. adeseori. pînă ■ urmă.

 totodată. dar nu şi pe doanw  Derville. în salon. adăugă el.a întrebarea aceasta  atît de măgulitoare.  lulien rămase profund umilit de nefericita încurcătură ■■ni iută de întrebarea doamnei de Renal.  Dar gestul lui fu cît se poate de nepotrivit. cît se  poate de Ut picvăzător.  Micul tău preceptor îmi inspiră multă neîncredere. Dar doamna Br KC nai i­o iertă repede.  „Vai! poate că­mi lipseşte voinţa şi n­aş fi fost un ostaş al lui Napoleon. eroul nostr găsi cu cale să­şi întindă piciorul şi  să atingă frumosul cior al doamnei de Rânal. Prostia i 11 II amintea de domnul Valenod. mintea lui ageră l­ar fi scos uşor din impas; P^iiul  că fusese luat pe neaşteptate n­ar fi făcut decît să­i Horească vioiciunea ideilor. însă. atît de îndrăzneţ. nu era atît de prost încît să nu­şi c seama că nu reuşeşte să­i fie  plăcut şi. încît să aibă totdeauH vreunul din copii pe lîngă ea. din pricina ciorapului ajj rat şi a minunatului  pantofior din Paris. întfl asemenea situaţie şi ziua în amiaza mare. care.  \ doua zi dimineaţă. mai ales."  Din fericire pentru el. fiindcă iubirea îi era întunecată. planul de cucerire. Nu se uită măcar o dată. cu atît mai mul s­o cucerească. Bl întocmi un plan de bătălie foarte  amănunţit.  Doamna de R6nal nu­şi mai revenea din uii văzîndu­1 atît de stîngaci şi. doamna de RSnal trecu în salon ca să pili mească vizita domnului Charcot de Maugiron.  96 STENDllAk  Din clipa aceea făcu aşa fel. Se sperie şi. Şi ceea ce îi lipsea prbatului acestuia. din pricina rochiei ei  atît de frumoasj Rochia asta era. chiar în împrejurarea aceasti măruntă. atrăgea în ml vădit privirile galantului subprefect. astfel că gestul lui Julien  putu f treacă drept o încercare stîngace de­a opri căderea foarfH celor pe care le văzuse alunecînd. fu stîngaci şi­şi exagera stîngăcia. Şi începu să lucreze ceva la un ghergB foarte înalt. dar diii  rîvna dumitale nu m­am ales decît cu o lovitură de picioM  Spusele ei îl înşelară pe subprefect. Cît pe ce să fie văzuţi! Doamna de Renal îl i. căruia  toată lumea îi recunoştea la rea inteligenţă. Din  fericire. în ochii lui. Ea nu văzu în  purtarea lui decît «marca unei îneîntătoare nevinovăţii. i punea doamna Derville.  se simţi jignită.  folosind  clipa  cînd treceau  dintr­  o I Ipcre în alta.  sfiiciunea dragostei la un om inteligent! gîndi ea.  „lin bărbat ca mine e dator să nu rabde o asemenea hfilngere!"  Şi. pe­ care Stendhal 1­a cunoscut 1 Milano. deşi nu­şi mărturisea asta.  r A. Dacă n­ar fi făcut prostia de a­şi piui un plan. Julien nu voia să  lase nimic la voia întîmplărn şi a inspiraţiei momentului. Am impresia că se  gîndeşte ii11 una şi că tot ce face e calculat. E un prefăcut. doamna de Rdnal fără ca privirea lui  să nu ascundă înţeles tainic; totuşi. îşi Hjtcrnu planul pe hîrtie. forfec\M făcută din oţel englezesc se sparse şi doamna de Rerial rfl mai conteni cu regretele  că Julien nu se aflase ceva ml aproape de ea. medicul lordului Byron. acele. cît se poate li* neplăcut şi pentru unul şi pentru altul.  i se trezi muica. semeţia unor asemenea cuvinte nu se  potrivi deloc cu ceea ce simţea înăuntrul lui.  subprefc tul din Bray. se crezu obligat să­i dea o sărutare doam­fci i de R6nal. doamna de R6nal  (^■wsc o clipă singură cu el. îi era teamă de doamna de Rânal. Mînal de orgoliu.  . eroul nos­lu nu ştiu ce să răspundă. era tocmai aerul nevinovăţiei.  Doamna de Renal se îngrozi; lăsă să­i cadă foarfecel gherrful de lînă.  ŞI NEGRU  95 m tlupă puţinul pe care îl citise în Biblie despre dragoste. avangarda Parisului. căreia  nu se pri­■pusc să­i răspundă. oferta făcută de Fouqu6 îi răpise liniştea bucuria; acum nu mai ştia ce hotărîre să ia. E cu putinţă  oare ca l vala mea să nu­1 fi iubit niciodată ?"  După­masă. micul  meu j cu stăpîna casei o să mă distreze un timp. Lîngă ea se aşeză doamna  Derville. Se afla în faţa unei împrejurări f|iit văzute în  plan.  Ziua aceea fu plictisitoare pentru Julien ; şi­o petrejB de la un capăt la altul încercînd să­şi  îndeplineasi stîngaci.Lui Julien.'ja.< e mi s­ar fi întîmplat dacă aş fi fost singură cu el ?" i i ipunea ea. Şi. cu o bucurie de nespus. în octombrie 1816. Cel puţin. Din mărturisirile lui Fouqufl  l  PoUdori. Şi fiindcă Bk nespus de tulburat. Nu mai ai alt nume în afară de Julien ? îl întrebă [ 1 . în din urmă.  II nebun.  — I­ai observat căderea şi ai fi putut­o opri. „Urîte obiceiuri mai are băiatul ăsta drăguţ»  lltfjll  ŞI  NEGRU .

.." ; şi mintea llc rătăci  în banalităţi despre dragoste.97 li ea. Astfel. dacf în sufletul lui trista prudenţă ar învinge  cumva eroismul  CAPITOLUL XV Cîntecul cocoşului  Pe grai latin. Julien se duse în camera lor şi. cînd întoarse. se purtă toată ziua ■ un neghiob fără seamăn...n. pe întuneric. al mîhnirilor A Amarul bocet după cei  ce mor... Şi totuşi. Dar şi  în ziua ace el fu destul de posac; către seară însă.. Fără egalitate nu se poate iubi. îi veni în minte 1 idee năstruşnică şi o împărtăşi pe  dată doamnei de R6njj cu o rară îndrăzneală. dacă  şi­ar) ascultat îndemnul inimii. fără nici un temei..11 ui Maslon îi lua locul.il că se duce la Verrieres să vorbească cu  preotul; şi im > inapoie decît noaptea tîrziu. ■partăşindu­mi  dragostea... Şi avu naivitatea | gtndească: „Ea ar fi putut să  spună poruncesc dacă ar fi HM vorba de ceva în legătură cu educaţia copiilor..  98 STENDI  lăsîndu­şi o portiţă deschisă spre revenirea la negoţ. stricase tot ce păruse  frumos în ziua precedentă] nu mai ştia. în afara cîtorva clipe de tăcere. aş! Pretextînd că are să le  junii ceva copiilor.. rostit în c.  Şi n­avu decît o idee Mintoasă;  plictisit de el însuşi şi de doamna de R6nal. trebuie să presupună că ■Hem egali. iar Julien (li »urcă foarte bine.  Julien tremura de grijă să nu­i fie respinsă propunere rolul de seducător îl apăsa atît de greu. credea că o are. îşi dădea seama că prin purtarea lui calculată d|j ajun. pe ce cale să apuce....Iubirea  ('reează egalităţi şi nu le caută... încăpăţînîndu­se să joace rolul unui donjuan. învăţat de la doamna Derville.II de folos pentru el dacă n­ar intra în tagma preasfîntă. Bdca cu groază cum se apropie seara. îi ajută bunului preot şi­i veni  I |rt> •­. dat afară din slujbă şi  Mii . Obîrşie a morţii şi izvor. îi spuse:  — Doamnă..  Julien îşi dădea seama că fusese stîngaci şi era ţîfnos. Julien. Nelegiuiri şi lacrime de dor.. în noaptea asta. ■tic în viaţa lui  nu avusese o amantă. încît.. iubirea e amor.  PAJERAÂMORUHl  Dacă Julien ar fi avut cît de puţin din iscusinţa care. nimic iu i .  Doamna de Rânal răspunse cu o indignare sinceră! deloc exagerată la propunerea neobrăzată pe care  Juliel cuteza să i­o facă.. lllb/ui multă vreme în sinea lui ca să afle dacă  trebuia să I itupere pentru cuvintele: îţi poruncesc... cuprinsese şi un ei. Din prima clipă.. dar...idăjduită în care împinsese lucrurile. în npiil cărora îşi frămînta  creierul. acum trei zile. la ora două..  La Verrieres.  iiilicn se felicită pentru iscusinţa cu care ştia să tragă  Holos de pe urma destituirii preotului din Verrieres. mă făceau să cred că e a mea !?" simţea  descumpănit    de    starea    aproape l/. s­ar fi încuiat în odaia lui pentd mai multe zile şi s­ar fi ferit să le vadă  pe cele dou doamne. Lui i se păru că întrezăreşte dispreţul!  Hui iul ei răspuns.. ca s­o silesc doamna de Renal  să­mi arate semnele de dragoste ni care. îi spuse domnului de |ft< n.. cînd avea să stea în  HAilină. m  dtcva zile mai înainte:  I  . lîngă ea....11 fi . Julien îl găsi pe părintele Ch61an în  Mltilora mutatului; fusese. Obida grea a remuşcărilor. ar fi putut să i  felicite a doua zi de urmările călătoriei la Verrieres.. într­adevăr. Julien îşi apropie gura de  urechfl doamnei de Rânal şi.! să­i scrie lui Fouqu6 că sfînta şi irezistibila chemare  IfN i;ire o simţea pentru slujirea altarului îl împiedicase  I In II iiuîi să­i primească îndatoritoarele propuneri.. în sfîrşit. cînd. se aşeză lîngă doamna Derville.. îşi repeta cu Bjliuc versul lui Corneille. Conversaţia fu  serioasă.. cu riscul de­a o compromite groaj nic.. fără să mai aştepţi întunecimea deplină.  Abia se aşezaseră în grădină... am să vin fl odaia dumneavoastră; trebuie să vă spun ceva.. Doamna de Renal găsi  momentul I şoptească lui Julien :  îţi poruncesc să fii prudent. cît  mai de­III te <le doamna de R6nal.. dar că  WR/iisc o asemenea pildă de nedreptate încît poate că ar fi  I in. LipsJ lui făcuse să i se uite toate stîngăciile.. îşi spunea el. Buna­cuviinţă a unei capitale de judeţ nu iartă gloc asemenea greşeli. „De ce nu pot să I' •< esc vreo manevră iscusită.. îndepărtă orice posibi­ite «le a­i lua mîna. Sigur e că răspunsul acesta.

 aşa cum cîntecul cocoşului 1­a trezit stîntul Petru.  Sunetul îl trezi. Dar cel puţin n­am să jflu un om slab. într­un ivtut. săvîrşeşte neghiobia de a­şi da cu  < liman. într­un cuvînt. să joace încă rolul unui bărbat  obişnuit al subjuge femeile; şi făcu eforturi de necrezut ca să strifl ce­avea mai fermecător în el. nici nu­i ■ i i prin minte măcar.. îl împingea de­n ir de ea. cînd  orologii castelului bătu ora două din noapte.  Amărît şi umilit. şi ni ■ . le găsea absurde. ideea datoriei nu­1 părăsi nici o clipă. doamna de R6nal sări repede din pat. Doamna de Rânal se credea  osîndită. nu i­ar fi lipsit nimic eroului nostru. «emne. Cînd deschise uşa tremura în aşa hal îneît abia  100  STENDIIAI. Se pomeni în pragul celei mai grele  . într­un cuvînt. că nu  mai avei ce să­şi dorească. ridieîndu­se din pat. Julien nu izbuti să doarmă. nu se  i fţîndise la ea. ţinu morţiş.  în sfîrşit. Doamne ! ce­l să facă acolo ! N­avea nici un plan şi. Julien îşi uită planuiB trufaşe şi reveni la rolul lui firesc: să nu­i placi unei  feml atît de încîntătoare i se păru cea mai cruntă nenorocirM Nu răspunse la dojenile ei decît  aruncîndu­i­se la pfl cioare. cu bujori minunaţi în obraji. într­adevăr.  Dar.  Dar. la orice plan şi de­a  lăsa la ■II întîmplării legătura cu doamna de R6nal. Julien se  strecură în cal ridorul cel mic.. Aşadar.. care ducea la odaia doamnei de RânaB Apoi deschise uşa cu o mînă  tremurătoare şi făcînd ufl zgomot îngrozitor. şi apoi i se  arunca în Iute. cîştigase o victorie cu nepl tinţă de atins prin  toată iscusinţa lui atît de stîngace. s­ar fi putut spune. se simţea atît de  tulburat. în loc  să se gîndească la el  ŞI  NEGRU  i< ui pc care îl stîrn  BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ . Gîndul i II renunţa la orice vicleşug. Doamna  Derville m­a Vui de multe ori să înţeleg asta.  AtunB îl apucă deznădejdea. nici cu doamna de RSnal nu stătea mai bine. unde putu să audă sforăitul stăpînului casei. nici chiar iţi rea arzătoare a . Cînd îl văl  intrînd. îşi spuse  fulk'ii. Br Ic mea că­1 va cuprinde o remuşcare  groaznică şi că va ■ ridicol în vecii vecilor dacă se va depărta de modelul pe |lc îşi propusese să­1  urmeze. pesimismul îl făcu I r&adă că­şi cîştigase dispreţul doamnei  Derville şi că. la ora două.  f. pe bună dreptate. mulţumin­sc ca un copil cu bucuriile aduse de  fiecare zi. tocmai ce Ura din Julien o fiinţă superioară îl împiedica să guste fiii rea  aşternută la picioarele lui. fără putinţă Iertare şi căuta să­şi ascundă priveliştea iadului. chiar cînd nu mai avu ce să­i refuze. pe care.  Era desculţ. co­pijindu­1 pe Julien cu cele  mai calde mîngîieri. doamna de Rânal fu prinsă în curînd de cea mai cumplită  spaimă.şi istovi creierul născocind manevre savante. Bl o clipă. fl nenorocirea asta Julien nu se aşteptase. în stil de roman.  Peste cîteva ore.  înăuntru era lumină; pe cămin ardea o candelă. încît i­ar fi fost cu am putinţă să­1 pună în aplicare. pradă unui ciudat orgoliu.  ca să meargă la bal.>ari. pentru că ea îi vorbi cu multă asprime. Plînsul şi pi/nAdejdea lui o mişcară adînc.  se mai putea ţine pe picioare şi fu nevoit să se rezeme <fl perete.  — Nenorocitule ! strigă ea.0CTAVIAN GOGA"  ­­­­­­­­­cţoj­­­­­­­­  se şi la remuşcările care vădeau cît­tie  ■Ulm era acest extaz. cînd Julien ieşi din odaia doamnei I Rânal.  Se iscă oarecare dezordine."  Julien era. Se duse să asculte la uşa domnului fl R6nal. suferind de­o mie de ori mai mult decît daci s­ar fi dus în întîmpinarea morţii. nu mai exista nici un mod care să­1 împiedice de a se duce la ea.  Toată purtarea aceasta părea lipsită de orice Hinfl. mîndru de curajul lui; Iniuodată nu­şi impusese o îndatorire mai anevoie  de I îndeplinit. cu sinceră indignare. îngrozită de apariţia lui Julien. datorită dragostei pe care <J inspirase şi impresiei neaşteptate  pe care o făcuseră asupl lui nişte farmece seducătoare.  Şi..încurcat mai mult decît reuşita !  Cînd se despărţiră. Şi. De cînd făcuse propunerea neobrăzată. îmbrăţişîndu­i genunchii. Julien era cît se  Mc nefericit. în clipfl cele mai dulci. chiar dacă ar fi avfl vreunul. el  izbucni în lacrimi. Era asemeni acelei de şaisprezece ani. Poate că sînt neîndemînatic şi ■cioplit ca orice băiat de ţăran. la miezul nopţii. Doar fusese atît de rău primită ! „l­am spus că voi veni la ea.

  dar  neliniştea  îi înăbuşea  aproape  toate  re­fcuşeările faţă de soţul ei. t. soţul nu observase nimic. Julien HI n 1. primej­IIM uirco pîndea. iar strădaniile de­a se Iptni nu făceau decît s­o tulbure şi  mai mult. care fia turau (engl. Un singur gînd o rodea : îl dojenise  atîta pe tilicn pentru imprudenţa de a fi venit la ea noaptea tre­■tl.  Julien. obişnuită să Ituciiscă.II mult. să fii iubit ?" \i i si a fu primul gînd al lui Julien cînd se  întoarse la el în Iile. cît fu ziua ■r lungă. doamna Derville potrivi atît de bine ui  I urile. Dar. sînt pierdută.  Julien socoti că ar fi nimerit. nu mai fu în stare să­i spună un cuvînt măcar. o privi cu patimă. cu  deosebită atenţie. părăsind devreme grădina. Doamne ! dacă soţul meu a auzit cumva vreui zgomot. Nu ace­I lucru se întîmplase însă cu doamna Derville; ea  crezu i n . în grădină. îneît tremura toată că de astă dată n­  o să mai vină. arm with his hand  Call'd back the tangles of M wandering hair  DON JUAN.  în timpul prînzului. căci i se păruse nespus de n moaşă în timpul mesei şi. Inima. c."  Pe cînd treceau din sufragerie în grădină. Dar n­aş regreta c te­am cunoscut. de cîteva ori abia se stăpîni Inu i spună prietenei sale s­o lase  în pace.11 II sale : „Nu am iiitat nimic din ce eram dator faţă  MI nune însumi ? Mi­am^j  102  STENDHJI  Şi ce rol ? Al unui bărbat obişnuit să fie strălucitor i femeile. doamna de R6 fusese prea agitată. Şi. La început. care te  cuprinde după ce ai un lucru multă vreme rîvnit. îşi amint de acestea:  —  Ai regreta viaţa ?  —  Nespus de mult în clipa asta. îneît se aşeză între doamna de R6nal şi  Julien. II.)  < i ( despre ea. văzînd că se ivesc zoriU spunea:  —  Vai. Y\  Din fericire pentru gloria lui Julien. Tînărul se afla în starea aceea de uimire şi de tul­plină de nelinişte.  Pe cînd îl îndemna să plece. cu toate că­şi  ţinuse toată nea ochii plecaţi. nu mai are ce dori şi.  1   întoarse buzele spre ale ei. pentru demnitatea lui.  totuşi. purtarea  lui fu o capodoperă da prudenţă. Plecarea lui Julien nu făcu să­i i Meze  extazul care o cuprindea fără voia ei şi nici lupta p ni uscările care o sfîşiau. toate amănuntele  |..  CAPITOLUL XVI A doua zi  He turn'd his lip to hers.femeii pe care o cucerise.) (n.  Doamna de Rânal ardea de nerăbdare să rămînă sin­lui A cu Julien; voia să­1 întrebe dacă o mai  iubeşte. cu !t blîndeţea ei statornică.  I  104 . Curînd însă. Julien îşi ilkă ochii doar o singură dată asupra ei. ea îi strînse Plina..  Iniîmplarea aceasta supărătoare o făcu să se frămînte i in. prietena îndrăzneaţă şi  necruţătoare n­o scuti de ■mptcle menite să­i zugrăvească. Şi. dacă ar fi lini să se bucure de ea. care aşteptase cu nesaţ clipa cînd va IM  ­a plăcerea să­i strîngă mîna lui  Julien şi s­o ducă la ■te. nu­1 putea privi fără să roşească pînă­n iul ochilor şi nu putea trăi o clipă fără să­1  privească.  Scara. se retrase în camera ei.. văzînd I privirea lui nu se mai îndreaptă spre ea. Julien.  l >oamne! doar atîta înseamnă să fii fericit. st.1 n în minte. nu avi decît o urmare fericită: cînd o revăzu pe doamna da R6nal la masa de prînz. se nelinişti: • ne nu mă mai  iubeşte ? se întrebă ea. Damna de Rânal.  Atenţia continuă cu care îşi studia cele mai mici gesturi în nebuneasca idee de­a părea bărbat cu  experienţă. îşi Mea seama cît e de tulburată. în culori negre.l« >amna de Rânal e gata să­şi dea sufletul. nici amintiri n­are pun   Asemeni unui soldat întors de la paradă. care avea timp să­şi aleagă cuvintele. şi mîna / îi prinse lungile­i şuviţe. mmna de R6nal îi admiră  prudenţa. mirat de semnul acesta de dragoste  atît de mbişnuit. 1. el nu făcuse altceva decît să­i cerce­Wăc cu de­amănuntul farmecele. prea uimită ca să observe  prostii bărbatului care în clipa aceea devenise pentru ea totul d lume. si plece cînd s­o lumina de­a binelea şi fără să se  ferească.  Privirea aceasta o alină mt doamna de Rânal; drept e că nu­i îndepărtă toată neli­Hţtca. Vai! sînt prea Muină pentru el; sînt cu zece ani mai mare..

 MNla fiinţă neferiertă^şi atît de dispreţuită.  m\ îndrăzni să­1 întrebe despre portretul la care ţinea atît;  Hr Julien îi jură că era portretul unui bărbat. să intre. unul din locurile comune cele mai des pol  ŞI NEGRU  105  Im  I  mic în glumele provinciale ori de cîte ori e vorba de iu­  tn cîteva zile. se încredinţa că stăpînul casei dormea adînc şi intră la  doamna de Renal în noaptea aceea se simţi mult mai fericit lîngă iubita l\a căci se gîndi mai puţin la  rolul pe care ţinea sâ­1 joac Avu ochi să vadă şi urechi să audă. pe care orice femeie la treizeci k  uni o are în ţările mai civilizate.  nemaiputîndu­şi stăpîni nerăbdarea. Julien. sînt cu zece ani mai mare decît tine! Cuai poţi să mă iubeşti ?! îi repeta ea în neştire. dacă l­aş fi cunoscut pe Julien ^■um zece ani. că are un suflet de ■gei şi că nu există femeie mai frumoasă.  ^M chiar. el. Spre norocul lui în noaptea aceea Julien renunţă  aproape cu totul la aenl de împrumut care făcuse din noaptea trecută o izbîndă. se duse să­şi lipeascB urechea de uşa odăii lui Julien. îi dădu mai multfl încredere în sine. Dragos­pn lui însemna încă ambiţie: era bucuria de a  poseda.  ( înd doamnei de Rânal îi rămînea destulă stăpînire He (tine ca să mai fie în stare să gîndească. ameţită de plăcere. Dar ea riM putu să vadă altceva în purtarea lui decît o  tristă urmare | nepotrivirii de vîrstă. dar şi putinţa de a­şi judeca iubitul. cînd mai puteam încă să par drăguţă  !"  Julien nici nu se gîndea la asemenea lucruri.  „Ah ! îşi spunea ea. planul hotărît.  Nu toţi servitorii se culcaseră încă.  Ideea nesăbuită că ar fi privit ca un amant de porunc din pricina obîrşiei lui de rînd.  Dar Julien era prea credincios faţă de ceea ce socot a fi datoria lui. căci e poc nită şi într­un proverb de prin partea locului.  „Trebuie să recunosc. aceasta redobîndea o  fărîmă de feri cire. ieşi binişor din odaie. dupj aceea de avere. într­un moment de rătăcire.1 < nm de n­o bănuise  niciodată. să se întoarcă în camera ei.  Julien nu­i înţelegea durerea. Prudenţa o sfl pînă la urmă. fiindcă  gînd»j acesta îi apăsa inima. îi dispăru şi ea. o femeie atît de lobi la şi de frumoasă.STENDKA1. „Aşadar. deosebirea de vîrstă  este. Fa pi aceasta i se părea de­o josnicie  fără seamăn. îşi spunea el."  Uitase aproape cu totul rolul pe care­1 avea de jucat. doamna de Rânal s­ar f| i ti tremurat gîndindu­se la durata unei iubiri  care părea ■)! nflieşte numai din surpriză şi din beţia amorului pro­  1  I"  " . Pe  măsi ce elanurile de îndrăgostit ale lui Julien o linişteau sfioasa lui amantă. elanul lui III lua farmecelor amantei sfîrşiră prin a o linişti hlrucîtva în  privinţa diferenţei de vîrstă.  Cu toate că doamna de Rânal nu se gîndise niciodat la teoriile despre dragoste. nu îndrăzni. n­am avut nici o rivală  »id(ă !" chibzuia doamna de R6nal. îi mărturisi toate  Bellmştile sale. dar văzu că e adevărat) şi­şi uită aproape toată teama de­a fi ridicol.  Gesturile lui de adoraţie.  Cînd bătu ora unu. Dacă  doamna de Renal şi­ar fi dat seama de grija cu care el îşi juca rolul. nu­şi  mai venea Bl lire de mirare că poate exista atîta fericire şi nu price­■ |>< . Două ore  aşteptare i se părură două veacuri de chin.  punct punct.  — Vai. se îndrăgosti nebuneşte. Iar ceea ce îi spui doamna de Rdnal cu  privire la vîrstă. descoperirea aceasta tristă i­lfl fi  răpit pentru totdeauna orice urmă de fericire. Iar spovedania aceasta împinse la culme  ■HI una pe care o inspira. în ciuda  neliniştii şi a pan mii care o ardea. ■ nu o plăcere. totuşi. Dacă ar fi avut ■l de cît experienţa vieţii. ca să nu­şi ducă la îndeplinire. cuprins de întreaga ardoare a islci.

 la douăzeci  [tit ani. care îl admira. Şi­atuM nu mai găsea nimic de cîrtit  împotriva fericirii. departe de ea a: menea sentimente! Mîhnită peste măsură de ceea  credea că ghiceşte. Deseor admiraţia sinceră şi elanurile iubirii sale îl făceau să ui deşartă teorie din  1  pricina căreia fusese atît de măsurat de ridicol la începutul legăturii cu doamna de Rfinal.. îi  plăcu atît de mult să fie sincer.i apăsat de greutatea alegerii unui drum în viaţă şi  ■rplîngea marea şi nefericita criză care încheie copilăria  Ml Mrică primii ani ai unei tinereţi sărace. în preajma Miiniii. ea se afla aproape toată ziua între patru ochi cu iubitul ei. Cît despre doamna Derville. care au tocmai cîţi bani le trebuie ca  IlA i 'a pete o educaţie bună. găsea că nespus de plăcut să­i mărturisească acestei femei de ne;  mare. dar o mică întîmplare puse capăt kili noi sincerităţi.. va ajunge departe. în faţa lucrurilor superbe  aflate acolo şi a felului cum erau rînduite. ceilalţi se feriră să i­o  ceară. Nu se mai sătura de plăcerea de a le simţi parfu­  Iiiiiil I >eschidea dulapul iubitei şi rămînea ore întregi. A  momente  cînd. în fundul livezii. „Vor dura  iMUi  mereu clipele acestea atît de plăcute?" Sufletul îi  1  n. într­o mulţime de lucruri mărunte."  Iar Julien în viaţa lui nu se aflase atît de aproape do cumplitele unelte ale artileriei feminine. Julien se pierdea de ad­I Hinalie pînă şi în faţa pălăriilor şi a rochiilor  doamnei de I Menal.  Ah ! spunea el. alcătuiesc zestrea unei mirese. în ciuda obişnuitei lui făţărnicii. pd tînărul acesta deosebit de  inteligent şi despre care toaa lumea spunea că.   how   this  spring  of Iove resembleth  The uncertain glory of an April day;  Which now shows all the beauty ofthe sun. Chiar subprefectul şi  domnul Valenod nu se puteau împiedica să­1 admire. nepriceperea lui faţă de o mulţime de lucruri neînsemnate.tn clipele cînd îşi uita ambiţia. fatala propunere a lui Fouque venea să­i tulbure miri] tea.  Lui Julien îi era cu atît mai dragă tovărăşia amante sale cu cît.  CAPITOLUL XVII Primul adjunct al primarului  O. stînd  hh>'A iubita lui. mut |l«' admiraţie. Iubita. chiar cei  MÎ. rezemată de el. îşi zicea el. care nu iubise niciodată şi nu fusese niciodatfl iubit de nimeni. şi văzînd că înţeleptele ei sfaturi îi d veneau nesuferite unei femei care literalmente  îşi pi duse capul.. îl privea ; _ fi privea giuvaerele şi  toate nimicurile care.1 ! Orice­am face.. în primele zile ale vieţii  acesteia noi avu moment cînd lui. Rangul iubitei sale i se  părea că­l înalţă deasupra propriei lui fiinţe. gîndul  i" Ita la tal nu ne va îngădui niciodată să fim fericiţi! . plecă de la Vergy fără să dea vreo explicaţie de altminteri. Prin plecarea doamna Derville. departe de privirile  ■părătoare ale oamenilor.  And by and by a cloud takes all away! TWO GENTLEMEN OF VERONA  Inir­o seară. era pierdut în vise. Ar fi lorii să­i audă sfatul în privinţa ciudatei  ispite stîrnite de «opunerea lui Fouqu6. Ce inimă înflăcărată !  Ce viaţa încîntătoare alături de el!. pe cînd apunea soarele. La plecarea doamna de Rânal vărsă cîteva lacrimi. dar n­au destui ca. de fiecare dată cînd rămînea prea  îndelung sin gur.II ivuţi decît mine. doairUB de R6nal găsea cea mai plăcută  voluptate morală în a­1 instrui astfel. adăugă el oftînd amar. pentru tineretul francez Napoleon  | tosl cu adevărat trimisul lui Dumnezeu pe pămînt! Cine  U HA 1 înlocuiască ? Ce vor face fără el sărmanii. într­o bună zi. îneît eri cît pe ce să­i mărturisească doamnei de R£nal ambiţii  nşll   ŞI  NEGRU  107  imu­i fusese pînă atunci raţiunea însăşi a existenţei. La rîndul ei. şi doamnei de R6nal i se părură mai puţin na  ghiobi. să cumpere un om şi să­şi deschidă drumul spre o  terU'i.  1!  106  STENDHAU  „M­aş fi putut mărita cu un asemenea om ! se gîndei uneori doamna de R6nal. dar curînd i se părd că fericirea i­a sporit şi  mai mult. „E cu  neputinţa să existe ceva mai frumos la Paris". Julien.

I  i >   primăvara dragostei  cum seamănă / Cu  nimbul  lui  april. i se luă un văl de pe ochi şi înţelese. după ce au  primit o educaţie îngrijită. fu o adevărată fericire.  Concurentul acestuia era un fabricant foarte bogat I care trebuia neapărat împins pe locul de al doilea  adjuncfl . că repetase nişte cuvinte auzite în timp« călătoriei. cM i­aş mai desfinţa pe vicar şi pe domnul  Valenod. nu şi­ar fi putut îngădui să  pitească în linişte. dragul meu. încît s­o facfl să înţeleagă pe nobila doamnă.  I Educaţia aceasta a dragostei. îi spuse doamna de Rânal. Ele erau sprijinite de unele scrisori msiic din Paris şi datorate unor oameni  foarte sus­puşi.  cel  . să fiu primar la Verrieres. Julien  izbuti să IViula făţiş societatea. negustor de lemne.."  în ziua aceea. îndrăznise s­o întrebe despre o  mulţime Mc nimicuri. şi i Jiilu­n crezu că o face dinadins. fericirea lui Julien fu cît pe ce să se stn tqrnicească. căci^J bîjbîie întruna. m mă iubeşte mult. de vreo doi ani încoace. Şi de multe ori i­ar fi fost mai plăcut să nu­1 Hm ii'rupă din  citit o vizită în aşteptarea căreia. Toiul ca să­1 facă pe domnul de Moirod. Julien miMHNc de la Fouqu6 nişte cărţi pe care el. cu toaul pungăşiile pe care le fac! Cum ar mai triumfa dreptatea lai Verrieres ! Şi nu talentele  lor mi­ar pune piedici. pe vremea lui  Voltaire şi a lui Ludovic al XV­lea. dar şi mai puţin îndrăgostit.) Doi domni din Verona deShakespeare/(n. i se părea  de la sine înţeles cfl Julien e la fel ca ea.  Doamnei de Renal îi datora înţelegerea cărţilor într­un ni iu totul nou. Dar eroului nostru îi lipsea  îndrăzneala de m fi sincer. urzite.ihiitor; /Abia vezi soarele în strălucire /Şi­ndată totul e învăluit de  Hm ' (rngl.  ca unul ce stu­H| teologia. Doamna dS  |M>II  ŞI  NEGRU  109  |M<II;II îşi păstră multă vreme înfăţişarea aceea rece. Crescută ■ ideea că e foarte bogată. oricîtă firşicptăciune firească s­ar presupune că are. I­ar fi trebuit curajul de a da imediat bătăliaB doamna de R6nal se mirase  de spusele lui Julien. pesemne. socoti că n­ar fi  prudent ■ se mai ducă în odaie la doamna de R6nal. pînă în Mimul întîmplării din livadă. n­ar fi putut niciodată să i le ceară unui li­ftfm Iar cărţile primite nu  îndrăznea să le deschidă decît ■«upica.  — Tu.  vreun lucru neplăcut.). căci oa­l menii din lumea ei repetau adesea că întoarcerea Iul Robespierre ar fi  fost îndeosebi cu putinţă datorită tineriM lor de neam prost. Şi nimeni nu­i Mii lunecă mintea povestindu­i  cum a fost ea odinioară. urmase teama Br « nu­i fi spus.  Julien era departe de a ghici ce­i trece prin minii încruntarea ei îl readuse pe pămînt. ea se  purta aşa Ifeciiiru că. primul şi nu al doilea adjunct sm primarului din Verrieres. Spre I nespusa lui bucurie.. /cei de motive felurite puteau s­o justifice. pe neaşteptate.  108  STENDH/  Şi o văzu deodată pe doamna de Renal încruntîndu­i şi luînd o înfăţişare dispreţuitoare şi rece : ei. t. care. sau mai degrabă remuşcarea pentrJ imprudenţa săvîrşită. în iarbă. dar a fost născută în  tabăra duşmană. ceea ce se petrecea la Verrieres. fără să vrea.  aşezată atît de aproape dJ el. Ce s­ar fi ales din nobilH dacă ni s­  ar fi îngăduit să­i combatem cu arme de acela* fel ?! Eu.  felul acesfl de gîndire i se părea potrivit pentru o slugă.  I >ar şi socoteala aceasta îşi avea neajunsurile ei. n­aM destui bani ca să­şi facă o carieră. cu doua mii de ani în urmă.  încruntarea ei. să nu te amesteci cu astfel de ofl meni. omulcel mai  110  STENDHAU  habotnic din tot ţinutul. şi puţin îi păsa de  bani. pe lîngă  preiei iul din Besancon. sau măcar acum şaizeci de ani. 9 se tem. făcută de o femeie cu toiul neştiutoare. in  111 şir. îi era de o mie de ori mai scump deci viaţa. mai cu seamă de soiul acesta de tinefl inimoşi. Mai bine să HM ca la el; dacă o zărea vreun  servitor umblînd prin HM. după sila pentru cuvintele urîte. aşa cum este ea astăzi. Aţi gîndeau cei lipsiţi de credinţă. păstrînd încă  puţin dfl răceala care.isia i se oglindi puternic în trăsăturile atît de curate şi B|ll de naive  cînd era fericită şi departe de cei ce o plicti­  lulien nu mai cuteză să se lase în voia visărilor.  In primul plan pricepu că sînt nişte intrigi foarte l< implicate. luase locul celei mai caldfl duioşii.i . cum e în fond şi domnul de R6nal. fu prima înfrîngere a iluziilor  care ■ stăpîneau pe Julien.. De fapt. a căror necunoaştere opreşte în loc inteli­Igi­iiţa unui tînăr născut în afara lumii  bune. Avu destulă  prezenM de spirit ca să­şi potrivească în aşa fel fraza. Care se gîndi: „E bună şi blîndă. care învaţă prea multe. Mîhni­Ift­. de pildă. la un prieten  al lui. bine inJ  tenţionat şi cinstit. Mai ■Im..

 Nu trebuia oare să­i răspundă brt unicnit la întrebările  naive despre o mie de lucruri Mliiiplc­. Noi plătim douăzeci de franci  I unu fiecare servitor. în anul 1745. pe marele om  al viitoruh| îl vedea papă.Julien înţelese. dat fiind că Hcau parte din tabere potrivnice. pe cînd povestea despre cine.şte. dacă domnul de Moirod.  ŞI  NEGRU  111  Păi. în sfîrşit. ea avea iluzia că­1 pilu'şic ca pe copiii ei.  Zău aşa! făcu Julien. îi răspunse doamna de RSnal. unde s­a dat. I de zi. în unele  zile. fericirea pe care i­o datora şi puterea pe care m» t > dobîndise asupra lui. străbătînd la galop  straH mare; el aducea vestea că maiestatea­sa regele *** va sol duminica următoare. fără suflet.  Dar discreţia şi umilinţa minţii! fiind primele însuşiri ale unui teolog. Prefecttl autoriză. îi Mira să nu folosească decît limbajul rece al  raţiunii. privind­o cu ochi scăpărători de dragoste. fără să Miluiască. îi răspunse Mul. Pentru un om de  seamă Ic există. reparaţii datorită  cărora casele lui mai puteau sa dureze un veac. în tedlogul acesta tinerel. şi în venele căr nu mai curge sînge ?  DISC. Dacă ţii hi  II Hi ce se  petrece acolo. Cu toată adînca cucernicie şi cinstea recfl noscută a  domnului de Moirod. cunoscute de orice odraslă de familie bună.  fn clipele cînd prezenţa copiilor. sau mai bine zis ceru formarea unei gărzi dl onoare ; primirea trebuia  făcută cu toată pompa cuvenitM O ştafetă fu trimisă la Vergy. că partea de răsărit a străzii princB pale din Verrieres  urma să fie împinsă înapoi cu mal mulţi metri. ca să nu ne strîngă de gît într­o •iiii. mintea doamnei de Rânal f|ti«  idea şirul pe neaşteptate şi începea să delireze parcă. Fiecare îşi avea praB tcntiile lui ; cei mai puţin prinşi in pregătirile de primiri . toţi erau siguri că va fi uM om de înţeles. intriga aceasta i se părea cu mult mai ini portantă decît istoria bătăliei de la Fontenoy . Femeile nu sînt  pri­■lir Singurul lucru care se ştie e că toată lumea se Ititmi'.   Inteligenţa lui  aproape  înspăimînt^; i se părea că întrezăreşte tot mai limpede. ajungea  prim­a™ junct al primarului şi mai apoi primar. am să le cer amănunte domni­■r de Maugiron şi Valenod. azi e ultima vineri a lunii. îi asculta Hfti o supunere desăvîrşită  explicaţiile asupra mersului ■Iin ii Deseori. EPISCOPULUII la Capela Saint­C16mefll  în ziua de 3 septembrie. căci avea o droaie de copii. un jafl darm trezi întregul Verrieres. pi lulien era nevoit s­o dojenească fiindcă îşi  îngăduia şi du i ilc ci aceleaşi gesturi mîngîietoare ca şi faţă de copii. cu un aer ciudat. nouă aparţineau celcB mai de seamă familii din Verrieres.i /i. nu îndrăznise nicio­l dată sâ  pună întrebări. în cazul cînd donfl nul' de R6nal avea să fie numit  deputat.  I impui părea că zboară. la orele zece seara. Domnul de Rânal veil noaptea şi găsi  tot oraşul în fierbere.  căreia ■ vedea numele pentru prima oară într­una din cărţile tril mise de către Fouqud Existau multe  lucruri care îi dăduS seră de gîndit. deşi destul de ciu­■Ifl. fostă biserică pe vremuri şi acum redată din  Iii MI mitului; dar pentru ce ? Iată una din tainele pe care | ii in izbutit niciodată să le pătrund.  Du­te. proprietar a trei case {■ partea care urma sa fie împinsă înapoi. atît de înfumu­■I ţi de prost. ■lillcii.  Nevoit să By I vorbească despre lucruri triste şi serioase. şi mai ales liberalii. ştie ce MM IONIC iscusită  săvîrşită cu prilejul construirii vreunui ■l II III Nau cu al aprovizionării. îi spuse doamna de Rânal. o bătălie între arm tele franceze si cele austro­enjdeze. prea inteligenţi. nici n­M bănuiau măcar. ofl noscut de toată lumea. o să se ducă în magazia ti cea de fîn. deoarece strada devenise drum regal.  E o instituţie foarte folositoare. de cînd începuse sm se ducă seara la preot.  într­o zi. doamnă. frînturile de cuvinte sufl prinse cînd protipendada de prin partea locului venea  sM ia masa la domnul de R6nal.  l   Localitate în Belgia.  Or. Ml MNla din pricină că. Lumea aceasta privilegia™ era adînc preocupată de alegerea primului  adjunct. admira ca pe un stăpîn. gata pregătit; monarhia şi biserica au nevoie de <  CAPITOLUL XVIII Un rege la Verrieres  Nu mai eşti oare vrednic să fii zvîrlit ca stîrvul unui o> rind. pfl care restul localnicilor. încă  112  STENDIIU  de la vîrsta de cincisprezece ani ? Peste o clipă. n­o să se supere  cînd se va auzi strigat pe (unic de către Saint­Jean şi o să­i răspundă la fel. el putea sfl închidă ochii şi să facă mici reparaţii caselor dinspiH stradă. servitorul nostru o să­1  întîlnească ■«tio pe domnul Valenod. şi în ziua aceea  era marţi. încă de acum cinci ani. îl vedea prim­ministru.  — Am să trăiesc oare destul ca să te văd în plină glo rie ? îi spunea ea lui Julien. Printre  casefl care urmau să fie împinse înapoi. ca pe Richelieu.  el sporea.  1  Lui Julien. care îl duşmănea pe Julien. doamna de R6nal îi dăduse o poruncă valfl tului soţului ei. însă. şi omul acesta. Gîndul la farmecele iubitei ■ale fi făcea pe Julien să­şi uite neagra ambiţie. De pildă. Alegerea era  importantă prin faptul.

 Cum tapiţerii începuseră să năpădească odăile.IM  ă. li . Părea III. ai cărui strămoşi fuseserB vreme îndelungată guvernatorii ţinutului. Abia li rftmînea timp pentru a fi puse la punct  uniformele B. şi oraşului. măcar pentru o  zi.  „Voi şti port cum se cuvine". îşi găsi salonul înţesat de  doamne libe­pl< care propovăduiau unirea partidelor şi veniseră s­o ■Miţe să­şi înduplece soţul ca să  le dea locuri în garda de Mim re şi la ai lor. primarul trebui să  pregătească J mare ceremonie religioasă: regele *** nu voia să treaJ prin Verrieres fără să viziteze  frumoasele moaşte atl sfîntului C16ment.  căpătase mai întîi de la domnm de Mairod şi apoi de la subprefectul de Maugirofl făgăduiala că Julien  va fi numit în garda de onoare şi pr ferat înaintea a cinci sau şase tineri. îi spuse el primarului. o să­i slăbească dragostea. sau luaseră cu împrumut. Ţinea să­i facă o  surpriză â lui.un putea încredinţa  comanda gărzii de onoare ?  ( u toată groaza pricinuită de cai. o găsi pe cînd ieşea de la el din odaie.  simţi că o iubeşte şi mai mult. ca un martir. Julien liliuli multă vreme  şi în zadar prilejul să­i spună o vorbă." I >ar. Ea fugi. domnul de Moirod Îmi pînă la urmă cinstea aceasta.  Julien se miră şi mai ales se supără că­i ascundea ■Amimările ei. domnule. al monarhiei şi. îşi spuse. Doamna ir RCnal scăpă repede de toată mulţimea asta. Una dintre ele susţinea că. al împotrivea cu  dîrzenie să fie chemat părintele ChelalB Degeaba îi arăta domnul de Renal că face o greşeaiS domnul  marchiz de La Mole. argintii. „Mare prost  mai sînt IA 11 iubesc pe femeia asta ! O înnebuneşte ambiţia la fel ii pe bărbatul ei. doamna de R6nal sosi de la Vergy cu Mlcn şi cu copiii.  mîhnirea îl va împinge la faliment. în apropieri de oraş. chipiul etc. ducînd în blulc  unul din costumele lui. parti­Hberal devine milionar. în  legături cu casele care trebuiau trase înapoi. la orele cinci  dimineaţa. Nost e că  doamna de R6nal socotea imprudent să­i lucreze hi nele lui Julien la Verrieres. adică tot trebuie cuiva care face parte din garda de onoare. Cu o iscusinţă într­adevăr uimitoare pentru o flfl meie atît de neprefăcută. brasul acesta nefericit. „Ştiam eu că. Vru să­i vor­l>< .  Cine va comanda garda de onoare ? Domnul de Ren;il îşi dădu imediat seama cîtă importanţă avea. Se cereau deci  multe feţe bisericeşti. armele. | Interesul sfintei noastre biserici. în ceea ce priveşti cucernicia domnului de  Moirod. vă cer părerea ca şi cum aţi ocupa I" :icum postul pe care toţi oamenii cinstiţi vi­1  doresc. Cui socotiţi.  mai presus de toate. tristul veşm™ negru. acum şapte ani. Primarul trimise după el. lucru de mirare. Asta  putea să însemne ui pas înainte spre locul de prim­adjunct. păstrate la Bray­le­Haut. care mai străluciseră cu şapte ani în urmi Doamna de Rdnal  dorea însă un costum nou şi nu­i rămăseseră decît patru zile ca să trimită la Besancon şi j i se aducă  uniforma. dacă soţul ei Iu va fi ales. era sâJ vadă lepădîndu­şi. Erau singuri.II  !<• ocupată. Domnul de Moirod era ui bărbat de vreo treizeci şi şase de ani. fuseseră folosite cu prilejul trecerii im i prinţ de sînge. deşi îl ura din tot si tul. grozav de sfios fl  ŞI  NEGRU  113  i emea la fel de mult să nu cadă de pe cal şi să nu se rîs. pe care nu i­o  mărturisM niciodată lui Julien. dar domnia­sl nu se urcase  niciodată pe cal. nimic de zis ; ea fusesl totdeauna mai presus de orice comparaţie. In ■ Tuşit. manufacturile prosperă. să i se încredinţezi comanda domnului de Moirod. Toată lini va asta o zăpăceşte.închiriau balcoane ca să vadă intrarea regelui. aspiră la putere şi  va şti să BA din orice o armă împotriva noastră. refuzînd să­1 asculte. Domnul Valenod. cîte unul dintre frai moaşele costume de culoarea  cerului.  dintre care cel puţin doi puteau fi daţi ca pil de cucernicie. care avea de gînd  împrumute caleaşca celor mai frumoase doamne din or astfel ca minunaţii lui cai normanzi să poată fi  admir consimţi să­i dea unul lui Julien. şi asta era lucrul cel mai greu; părintele Maslon. Fără  îndoială că va întreba fl  Mi . cu epoleţi de coloJ nel. de teamă să nu­1 jignească. în faţa fericirii de a  primi în M*A un rege.  Cînd sfîrşi cu alcătuirea gărzii de onoare şi cu pregăti rea spiritului public. Dar mă va  iubi din nou cînd ideile > nici din care face parte n­au să­i mai tulbure mintea. noul paroh."  114  STENDRfl  Ea era însă şi mai înnebunită decît domnul de Renal I una dintre marile ei dorinţe.  Pe la orele şapte.  Vedeţi. Să ne gîndim deci Interesul regelui. Dar fiecare dintre cei aleşi în garda de  onoare ave ei înşişi. fii de fabricanţi foat înstăriţi. fusese  deseflB nat să­1 însoţească pe regele *** şi îl cunoştea de treizS de ani pe părintele Chelan. domnule.

 al XVII­lea.liacon. îl văzu trecînd de la una din ferestrele  primăriei. întindea o mînă prudentă. bubuitul tunuleţului făcu să­i  sal calul afară din rînd. Toate ti meile se aflau în balcoane. Dumnezeule!  Orice ai spune. 111111 ui u­se apoi în caleaşca şi făcînd repede un mare ocol. sunetul tuturor clopotelor şi bu­  [fiiniiil unui vechi tun spaniol aparţinînd oraşului arătară ■in una localnicilor pentru acest eveniment  de seamă. se zărea Itiii I«K mare. pentru că lucrători ăsta mărunt. e un soi de glumeţ răutăcios. pe la buMinlc trei.  i pe învăţătura profesorului olandez Cornelius Jansai (1585­1638). tăi rea şi  mirarea altora exprimară uimirea generală. dacă nu cumva îl vor  împiedica vîrsta şi B|l< MI gurile ei.  se ţinl pe cal mai bine decît majoritatea tinerilor din oraşul acejl ta de munte.  ii  ;i nemulţumirii faţă de regimul absolutist şi faţă de dominaţia  Hor în biserica romano­catolică. H|unse tocmai la timp ca să . după trei \ tic discuţii nesfîrşite. foarte  zvelt şi pe care. nu­1 recuno: nimeni. dacă îl va găsi în diz­în stare să­1 caute cu un alai cît mai numeros în I. care  trebuia să­1 însoţească în calitate de ■H'. Un janse­  Doamne.i o vreme nemaipomenit de frumoasă. în general. Unii făceau haz  de domnul de Moiri care.  116  STENUHAI  Jumătate din populaţie se urcă pe acoperişuri. Garda de onoare  porni. Julien se simţea al mai fericit dintre muritori. Julien se crezu #iou. fricos. îndrăzneţ de felul lui. răspunse preotul Maslon.  m cniştii erau adepţii mişcării apărute în Franţa în sec. Şi. strigătul de indignare al unora. 11urnă să­i trimită o scrisoare mieroasă  părintelui Che"­s3­l roage să ia parte la slujba de la moaştele din ■l. însă. Nu­1 cunoşti; lajajrte e un om de treabă; dar  K. care se preschimbă în curaj.  Epoleţii lui străluceau mai tare fiindcă erau noi. Oam nii recunoşteau în tinerelul ăsta. spunea soţia unui bancher. Şi vedea în ochii  femeilor că se vorbeşte dea pre el. gata în fiecare clipi să apuce oblîncul şeii. se nimeri să nu cadă din şa. călărind unul din  bidMH domnului Valenod. părinte dragă. ar fi în stare să ne facă de rîs i\a liberalilor. prin cine ştie <M  OfU  ŞI  NEGRU  117  Initmplare. Julien era în  culmea bfl curiei. Curînd. Părintele Ch61an ceru şi obţinu o invitaţie v i ■■ ni iu Julien. un prieten. n­o să pun în primejdie administraţia  Verrieres să primească o palmă în faţa domnului de Mole.  Fericirea lui întrecu orice margini cînd. fiul cherestegiul™ Din toate piepturile se înălţă un protest  împotriva primi rului.  Abia în noaptea de sîmbătă spre duminică. la două leghe de Verrieres. Cum. îi întoarse vorba HHIUI de R6nal.i\ Ic­Haut. fabrica™ cu dare de mînă !?  —  Dumnealor. trecînd fl lîngă vechiul meterez. fiecare îşi recunoştea rudă. Doamnele se întrebau dacă numai primarul  era tfl novat de necuviinţa aceasta. îi răspunse un vecin; ol aibă destulă ticăloşie ca să le cresteze mutrele.Şl  NEGRU  115  dată ce va sosi la Verrieres şi.  era preceptorul ţîncilor Iul primarul avea îndrăzneala să­1 numească în garda <■ onoare. deîndată.  Era semnalul că regele intrase pe teritoriul jjiiili'iiilui. s­ar cuveni să­1 facă de ruşine în public pe puştiul ăsta  neobrăal născut în noroi. trufia părintelui Maslon se  plecă i ii i spaimei primarului. Şi pentru că. Ce palmă ar însemna asta!  Dacă apare printre preoţii mei. pe micul Sorel.I  unde s­a retras.  I Miminică de dimineaţă. Calul se ridica mereu în două picioare.  Părerile celor din familiile nobile erau şi mai primfl dioase. Mai piti. mii de ţărani veniţi de prin pumni învecinaţi năpădiră străzile orăşelului  Verrieres. îmi pierd cinstea şi şi la Besangon. Lumg admira uniformele strălucitoare. itt.  Dar un lucru făcu să fie uitate toal| celelalte: primul călăreţ din al nouălea rînd era un frumos.  —  E viclean şi poartă sabie. jansenismul propovăduia rigoris­  imial. lui i se recunoaşH dispreţul pentru obîrşia de rînd.  în timp ce prilejuia atîtea clevetiri. în sfîrşit. toată mulţimea  aceasta începu să se Bfe n n 11111e ; pe o stîncă. spre paguba  domnilor cutare şi cutare. batjocori­i nu caută decît să pricinuiască încurcături  oameni­Numai ca să se distreze. deghizat în popă. la început. I se părea că e un ofiţer de ordonanţă al  lui Napo­I' • >II si că are comanda unei baterii de artilerieQ  Mai exista însă o fiinţă şi mai fericită decît el. mai ales printre liberali. tn provincie.

ii. care se afla în vîrful unei coline îneîntătoare.se înfioare în clipa cînd calul îl ■oue afară din rînd. erau astupate cu cărămizi. erau împodobite cu strane de ■mu. ca să îmbrace ponositul veşmînt  . în sfîrşit. epoleţii. îndată după aceea. purtată la galop în caii ' < ă.il   Acolo îşi lepădă oftînd frumoasa  uniformă al­■ HI. pe  sub lungile poale alo anteriului se puteau zări pintenii gărzii de onoare. căci trebuiră să­1 scoată de acolo ca  să poată trece inii . înainte de  1789. ieşind  printr­o altă poartă a oraşului. gătiţi in  :  vrşminte negre şi cu lanţ la gît. s­au adunat aici. fiind piu un contrast dureros cu străvechea măreţie a zidurilor  ■nbrăcate în stejar. „I nlu/iasmul parcă sporeşte numărul ţăranilor.  118  STENDHAl  mănăstiri. Dar tocmai atunci H  iniîmplă un accident.  Cînd ajunseră în încăperile episcopului.ii cască. preotul îi făcu semn să­1 urmezd Lui Julien  stiharul îi venea de minune. ajunse la Bray­  jr I laul. Şi începu să străbată încăperile vechii  mănăstirt] zgîlţîind toate uşile pe care le întîlnea în cale. El se îmbrăcă  repede şi îl urmă pe preotul porni să­1 caute pe tînărul episcop de Agde. grozav de întunecoasă şi căptuşită de la MIM capăt la altul cu stejar  negru. domnii aceia îl crezură trimis de episcop şi­1 lăsară Ui treacă. îşi aştepta căpetenia întunecata galerie gotică a străvechii mănăstiri. Julien  se întîlni cu pariul tele Ch61an. Calul său îl trînti  uşurel I ini'ura băltoacă aflată pe şosea. sabia. Toate ferestrele în formă Mi ogivă. fiind cel mai  vîrstnic din alesul sobor de la Bray­le­Haut. în  jurul străvechii  |   Ic» ulităţi vestite pentru luptele date de Napoleon în 1813 şi 1814. înjosită de priveliştea cărămizi­hi goale şi a molozului încă alb îl mişcă pe . pentru a se duce să se închine la  I  11 ic Ic moaşte ale sfîntului C16ment. care  in . Puteau  fi văzute acolo. Cele două laturi mari ale încăperii  |W»leia.  urce iar în caleaşca. nişte lachei impunători şi împopoţonaţi abia găsiră cu cale să4  răspundă bătrînului preot că sfinţia­sa nu poate fi văzui Şi rîseră de el cînd le spuse că. El făcu cîţiva paşi şi se pomeni  într­o imensă ■u Apere gotică. şi tină™ nimeri printre valeţii personali ai sfinţiei­sale. mai mică decît toate celelalte. preoţii tiră că se cuvenea ca cel mai vîrstnic dintre ei să se du< preasfîntul spre ai vesti  apropiata sosire a regelui şi spune că ar fi vremea să coboare în altar." Pe jumătate ruinată în timpul revoluţiei mănăstirea fusese refăcută cu multă măreţie de  cînd cu restauraţia; oamenii începuseră chiar să vorbească despw unele miracole săvîrşite acolo. afară de una singură.  Clerul devenise nerăbdător. itn i după ce ascultase toate discursurile. de la cîţiva paşi. douăzeci şi patru de călugări. Zece  mii de ţărani Brlgară : „Trăiască regele!" în clipa cînd primarul avu tin u a să­i ureze bun venit  maiestăţii­sale.. Regele trebuia să ia masa şi.  gîndi ■liicn.  Pe trufaşul Julien îl scoase din sărite neobrăzarea lai cheilor. P  adunaţi douăzeci şi patru de preoţi ca să închipuie vec: sobor din Bray­le­Haut. închipuite i lemn de diferite culori.. După ce deplînseră vrei de trei sferturi de ceas tinereţea  episcopului. toate tainele Apocalipsului  Măreţia aceasta tristă.  Maiestatea­sa coborî la frumoasa biserică nouă. Cînd îl văzură atît de  I ţ\ flbit.  se deschise. Cu toată supărarea pi care i­o arăta lui Julien. bogat sculptate. domnul de Moirod.  1  /ui focului la Lipsea şi Montmirail  .. ceea ce stîrni mare in Iboi.  Dar îl căutară zadarnic: episcopul parcă intrase pămînt.mă aceea fusese împodobită cu toate draperiile ei  i  II imi/. era un nepot de­al domnului de Mole. garda de onoare în mijlocul pi'tulului praf stîrnit de copitele cailor. alcătuit. vestită printre vechile ctitorii burgunde şi pe care lui ele Carol Temerarul o clădise pe la anul  1470 ca să­şi ■păşească cine ştie ce păcat. Bătrîneţ părintelui Chdlan făcu  să fie el ales.. şi iată că 'iliu  peste zece mii. izbuti să so­■iiNia la drumul pe unde avea să treacă regele şi putu să ui  in. el îşi netezi  frumoşi păr buclat; dar. ci viitorului in mi adjunct. care îl dojeni aspru şi îi dădu un anteriu şi­J stihar. printr­o scăpare. care mai primiseră IM i. Cu ajutorul nu ştii căror mijloace de toaletă ecleziastică. Cînd regele ajunse  I1  biserică. Episcopul acesta de curînd  numit şi care avea îndatorirea să­i înfăţişezi regelui moaştele. în cîteva clipe. are dreptul să fie prima oricînd la episcopul oficiant. Una dinttl ele. La Verrieres n­ai loc să te mişti de ei. Klmsolănia  cărămizilor nu era ascunsă de nimic. Julien porni în galop spre casa domnului de l'ii.isca regelui. Peste un ceas. nu tunarilor. regele intra în IM  lunuleţul  începu să tragă grăbit.  încalecă din nou şi. din pricina căreia părijf tele Ch61an se mînie şi mai mult.

  „Ce­o fi asta ? gîndi Julien. călca cu pas rar şi ţinea tiara cu  mult refl pect.  Cînd Julien ajunse în mijlocul încăperii. Oare tînărul preot săvîrşea  Nici) slujbă pregătitoare? Te pomeneşti că e secretarul  i pi (opului. îşi  reluă ifflţişarea de om supărat şi dădu. supunîndu­se fără voie privirii  porunci toare a lui Julien. La celălalt capăt al încăperii. dacă îmi îngăduiţi. văzu un soi de tolindă   înrămată   în   lemn   de   mahon. Ei. •Mobila  aceasta părea ciudată într­un asemenea loc şi. mă duc să v. Se I..  Frumoşii ochi a lui Julien îşi atinseră ţinta. la cîţiva paşi de minunata oglindă.."  Şi se ruşina de pintenii pe care îi purta. îi spuse cum  nu m poate mai blînd:  —  Ei. în faţa oglinzii. lîngă singura 11. se întoarse şi. apropiindu­se de oglindă cu paşi rari. dar nu îndrăznea..i caut tiara. fusese adusă din oraş. în sfîrşit. domnule; te luasem drept pa soana care trebuie să­mi repare tiara. domnule ?  Julien rămase încremenit. fără o  ■ ItpA tic răgaz. Dar îţi cer iertare. binecuvîntări. ■litv. O să arate cît se poate de urît.   Un   tînăr.. îi spuse el mulţumit. domnule. străbătu destul de încet încăperea de­a  [lungul ei.  —  Nu cumva am pus­o prea pe ceafă ? Asta m­ar face par cam nerod.  —  O să şadă. Am nevoie de ea. văzu tiara in | mîinile lor. Se simţea  ispitit să înţe­gfl.  Julien se simţea mîndru că o duce ; străbătînd încăpeJ rea cea mare. Julien găsi că  tînărul ■li ca mînios; cu mîna dreaptă el dădea binecuvîntări. dar fără întrerupere. Au  împachetată prost la Paris; pînza de argint s­a stricat rău de tot cătfl vîrf. tăcut. îşi spuse el în cele din urmă. (ullcn îl ajută să­şi pună tiara. fără voie. dar frumuseţea încăperii îl tulburase şi se  simţea dl pe acum jignit de cuvintele aspre ce îi puteau fi adresate»  Tînărul îl zări prin oglindă.n i e­mi pasă ? Am să încerc. «st ră prin care se strecura lumina  zilei. unde. Şi­o să fie la fel de obraznic ca şi lacheii. domnule ? îmi sade bine ? Foarte bine. aţi reparat­o. spu episcopul cu o voce îndatoritoare ce spori încîntarea  Iul Julien. văzu crucea episcopală pe pieptul lui: era  episcop* de Agde. cel mai vîrstnic din soborul  preoţesc. Dar nu trebuie pusă nici prea pe  frunte.  —  Du­te. fără ■nur şi poate."  tnaintînd..  —  Sfinţia­voastră. Să tot aibă şase sas opt ani mai mult decît mine!. un chipiu ofiţeresc. sînt trimis părintele Ch61an.  Cred că e foarte bine aşezată.  —  Ah! Mi s­a vorbit foarte bine despre el. cu ochii aţintiţi întruna spre singura fereastră  in nlnă. „Ce­o mai fi şi asta ? se întrebă Julien." *. dădea mereu binecuvîntări. răspunse el sfios.  Ifldfl pare nespus de rău că sînt silit să­i fac pe preoţii din soboB să mă aştepte. „Ce tînăr e! gîndi Julien. Bogăţia stiharului  împodobit cu limitele îl opri pe Julien locului.i care.  120  STEND1IAI  „E datoria mea să­i vorbesc".Julien.  I1 >. Episcopul se opri şi­1 întrebă cu o ire de pe care pierise orice urmă  de gravitate: Ce părere ai de tiara mea. jp. grav. îi răspunse episcopul cu o poJ liteţe fermecătoare. uitîndu­se la tînărul care continua să dea la bine­  »u\ uitări. îi dădură tiara preasfinţiei­sale. fcvcîjmîntat în sutană  violetă şi cu stihar de dantele.. sfînţia­voastră. se mal] întoarse o dată spre episcop şi văzu că începuse iar să  dea binecuvîntări. Cum tînărul se întoarse ci faţa. chiar acum. Pe episcop îl găsi tot în faţa oglinzii. dar liu ţapul descoperit. . Fătfl îndoială că e o pregătire pentru slujba  care va avea loc. lepădîndu I pe neaşteptate înfăţişarea supărată. Julien încremenise de uimire. Şi acum mă mai fac să şi aştept!  —  Sfinţia­vostră. cu atît îi citea mai bine IfeupArarea de pe chip.  < u cît se apropia mai mult. stătea la vreo trei paşi de oglindă. făcute încetişor. cu toafl  ŞI  NEGRU  121  ­ mîna dreaptă îi ostenise.  Ajuns în chilia unde se aflau valeţii. Episcopul clătină  din cap. Vrei să te duci ţin mai încolo ?  Apoi episcopul porni grăbit spre mijlocul încăperii.  adăugă mîhnit tînărul episcop.

 De Ml u asta însă rămase acolo unde îi era  locul. Urmă Te Deum. ba chiar obraznic. cu două trepte mai sus Irui  podeaua. deodată. încît. valuri de tămîie. gîndi el. I l'cste  puţină vreme. vecin  cu el. urmat de doi li roţi cei mai în vîrstă.  După cuvântarea episcopului şi răspunsul regelui. II  regele a venit să se închine la moaşte şi moaştele nu vAU Unde­o fi sfîntul Cldment ?" Un preot mărunt. frumuseţea ceremoniei îi  luase graiul. era întinsă o eşarfă de culoarea Inului. Deşi afajfl strălucea soarele. Pe ultima din treptele acestea se aşezase h< II. Ah ! preoţia te face blînd şi înţelept.' şi pus în poziţie de tragere de către tunarii de la Lip trase cinci lovituri pe minut."  Valeţii înaltpreasfinţitului se iviră cu un baldachii măreţ."  Tocmai pătrundeau în biserică. Peste cîteva clipe află că omuleţul era domnul de La ■ale şi găsi că are un aer trufaş.  „Ce nu poţi face cînd eşti îndemînar tic". la porticul mănăstirii. un vuiet înspăimîntător făcu să răst  bolţile străvechi. Observă. foarte politicoasă pentr» maiestatea­sa. Omuleţul stătea mai aproape de rege decît mulţi nli  i seniori ale căror veşminte erau atît de împodobite cu mu. îi spuse că moaştele se II ni în partea de sus a clădirii. la picioarele părintelui Ch61an. episcopul spuse:  Acum sînt gata. Episcopul se aşeză  sub baldachin.  din pricina IfMci mai ales. Du­te. pe deasupra veşmîntu­lin  «cestuia foarte simplu. intră printr­o uşă cît toate zilele. coridoarele acestea erau  întunecoase m umede. pentru prima oară. într­a­pvAr. Icstatea­sa luă loc sub baldachin. Din cuvîntarea episcopului. de parcă ar fi purtat na  vreunui cardinal în Capela Sixtină._        Regele *** e obişnuit cu feţe bisericeşti bătrîne şi. între părintele Chălan şi un alt  preot ■ÎMI ic bătrîn. adus de opt cai. ic i  făcuse rost de­o episcopie nepotului său. Episcopul  HM ii' i la urmă.  N­o să repetăm descrierea slujbei solemne de la Bray­j le­Haut; timp de două săptămîni a umplut  coloanele tal turor ziarelor locale.  Abia. nici nu se mai vedea  linia. „Cu cît te înalţi mai mti spre primele ranguri ale societăţii.  atît mai mult găseşti purtări de acestea încîntătoare. Sufletul II era stăpînit de ambiţia pe care i­o trezise vîrsta tînărJfl sensibilitatea şi  politeţea aleasă a episcopului. îndrăznind în sfîrşit să i !■ igă. Julien se strecură chiar lîngă sfinţia­sa. îşi spunea el. ca pi»n(itnr al părintelui Chelan. să par prea uşuratic. După o clipă de  ■riuiiiduială alaiul porni îngînînd un psalm. şi­i dă de veste Ir lui ce te­a trimis şi părinţilor din sobor. foarte serioase. Julien crezu că au să se prăbuşească. plătind el toate cheltuielile. Politeţe^ aceasta era cu totul altceva decît politeţea domnului R6nal. lîngă altar. N­aş vrea deloc. în sfîrşit. se gîndi el.  Julien se afla la şase paşi de regele care se ruga. îşi spunea Julien. Episcopul cuvîntă cu glas mieros  şi fără sfl uite o mică nuanţă de tulburare. Domnul de La Mole. domnule. 1 I Julien. Dar.  Episcopul începu din nou să umble şi să dea bine­ivlniări. dar Julien fu acela care ■ purta de fapt. apoi îngenunche cu evlavie  pe­o perniţă.  l   limpede.  coridoare ale mănăstirii din Bray­le­Haut. Alaiul  trecu prin lungile  122  STENDIUI. „Să fii atît de tînăr. Ajunseră." Dar după  cîteva clipe.  ŞI  NEGRU  123  Mai tîrziu. şi să ajur episcop de Agde! Dar unde­o fi Agde ? Şi cît  venit aduce I Poate că vreo două sau trei sute de mii de franci. nesfîrşite bubuituri de flinte \dc  iun. după spusele lui Julien. IzbutisJ într­adevăr. din toată inima. pe care Julien n­o văzuse. la galop.  I piscopul străbătu încet încăperea; cînd ajunse în hM>'„ preoţii se aşezară în rînd.  Dar bubuitul lui minunat nu­1 tulbură deloc pe Julie care nu se mai gîndea nici la Napoleon. Ţăranii erau ameţiţi de evlavie. „Cc­o mai fi şi capela arzătoare . Julien avu fericirea să­1 vadă cît se poaW de aproape. Julien avu prilejul să verifice socotelile ba­lor cheltuiţi pentru ceremonie. | tot tunuleţul: sosise. şi nu putu să­1 zărească pe episcop decît pe deasupra |Hn i ilor preoţilor care  se îngrămădeau la uşă.  „Marchizul ăsta n­ar putea să fie politicos ca drăguţul il< episcop. în urma tu­Nuior. un im  ni lei cu privirea inteligentă şi care purta un veşmînt Ipioape fără nici o podoabă.H ului se aflau înşiruite stranele. părintele Ch61an prinse unul din capetele  prâjinB lor pe care se înălţa baldachinul.  chiar în zilele lui bune. părintele Ch61an. De jur împrejurul Hli. de parcă ar fi  avut prusacii I faţă. să pară bătrînicios; admiraţia lui Julien nul mai cunoscu margini. Numai ceremonia  de la Bray­le­Haut costase trei mii I sute de franci. ţinuse să­1 11 insiească.  It triplată nespus de frumos. în capela arzătoare. îşi spuse Julien. Julien I află că regele e un urmaş al lui  Carol Temerarul. şi nici la  glor militară. Face exerciţii de binecuvîntat. Hei vorbă. printr­o uşă later cînd. la Roma.  Regele intră.

 . Şi rosti o  scurtă ■ivliuare. prezentînd armele.u nu voi să ceară lămuriri.  Maiestatea­sa binevoi să îngăduie ca domnişoarele MM  ii însoţiseră în capelă să poarte o panglică  roşie.  Să nu uitaţi în veci.ut pe unul dintre cei mai mari regi ai  pămîntului Bprituncheat dinaintea slujitorilor Domnului celui atot­11*1 nic şi cumplit. plîngea. stăteau îngenuncheate douăzeci şi pan de fete din cele mai alese familii ale orăşelului  VerrieroB înainte de­a deschide uşa. iar Julien cuteză să­1 urmeze. la zece leghe împrejur. înainte de a pleca. Iar slujitorii lui. Sculptorul întrecuse pe sine: ochii de muribund. I se spuse că erau ascunse în fer­  ■"■' ii narea statuie de ceară. prigonite in isc aici. în numele Domnului celui  n>' i uţătOT ! adăugă episcopul cu un glas ca de tunet. întredeschisă şi părînd ca se  roagă. Fetele  nu­şi putură stăpîni un ţip! de admiraţie.  I". ADORAŢIE  VEŞNICĂ. în veşminte de tînăr ostaş roman. I >. în clipi aceea ar fi fost în stare să se bată pentru inchiziţie. Uşa se deschise deodată. La vederea statuii. în genunchi. Mireasma suavă a  tămîiei celei mai pure ieşea în valuri  prin  uşa sanctuarului. lipit  de ufl aurită. pornind spre locul unde ■  illa capela arzătoare. proaspăt aurită. eticheta cere ca epis­■ npul să meargă neînsoţit. Dar. dar al Lfti < >i efect era sporit tocmai de  simplitatea lor. aşa cum vedeţi prin rana încă Ngcrîndă a sfîntului  C16ment. dădură de­o uşă neo bişnuit de mică. liberalii găsiră  prilej facă luminaţii de­o sută de ori mai frumoase decît regii liştii.   Capela.  Regele. . zări. trimise de la Roma lui Filip cel Bun. dar plini de har. Pe altar se zăreau peste o  mic d luminări împărţite în opt rînduri. Poleirea fusese făcută în ajun. Vă primesc făgăduiala. graţia ţ chipul tînăr şi atît de plăcut.] erau pe jumătate  închişi. că vă veţi aminti de­a pururi ziua aceasta ­i veţi  urî pe cei fără de credinţă ? De­a pururi veţi fi Jincioase Dumnezeului atît de mare şi de necruţător.nl  < u prilejul vizitei unui suveran. cu vorbe simple. episcopul de Agde îi ceru B|clui îngăduinţa să vorbească. în mica firidă dinaintea capelei nu li ! îngăduise să intre decît  celor douăzeci şi patru de fe* episcopului. Pînă şi  garfl rămăsese afară. despărţite între ele pun mănunchiuri de flori.  Maiestatea­sa mai curînd se năpusti decît se aruncă pe pupitrul de rugăciune. episcopul se ridică autori­  îmi făgăduiţi ? le întrebă el. pe deasupra braţelor goale ale unei fete. O mustăcioară abia mijită adumbrea gura aceea fermecătoare.  Curînd sosi regele. Era din ce în ce mai Mt. fata de lîngă Julien plînse oi lacrimi fierbinţi.  în faţa uşii. era foarte mică. însoţit numai de domnul de La Mole şi de marele şambelan al palatului.?" se întrebă Julien. Rostind cuvintele acestea. tinere creştine.  itfiur de Burgundia. |r  hun. răspunseră fetele izbucnind în lacrimi. Una din lacrimi pică pe mina  lui. tulbu­Hin doar de dangătul depărtat al clopotelor tuturor  sate­■>i. lele creştine.  Făgăduim. Şi abia atunci Julien.  126  STENDII. Nu­i 1. Priveliştea asta îl fă Julien să­şi piardă şi  ultima rămăşiţă de judecată. şi înci din toată  inima. el însuşi. cu un III inspirat. minunata statuie a sfîntului C16ment. la Verrieres. episcopul îngenunche în mijlfll cui fetelor acestora. Abia după multă vreme  I Jiilicn se linişti îndeajuns ca să întrebe unde se aflau ose­  jH\lnlele sfîntului. ele păreau că nu v mai satură admirîndu­  i minunatele dantele. că ochii voştri H| vft/.1    ŞI NEGRU  125  După o clipă de rugă în cea mai adîncă tăcere. al cărei pervaz gotic era poleit din  belştt| cu aur. Iar ceremonia luă sfîrşit. înaltpreasfinţia­sa îl chemă pe |. regele îl vizită pe  domnul di Moirod. vor triumfa în ceruri.  fiinţe slabe. una mai  frumoasă decît alta.  124  După ce urcară o scară lungă. părintelui Chelan şi lui Julien.  1 s. încinsă de lumini. pe pămînt.M  Domnul de La Mole împărţi zece mii de clondire vin ţăranilor. Capela cea mici se ivi. II unde Ch61an. S cînd preasfinţia­sa se ruga cu glas tare. foarte emoţionantă. La gît avea rană largă din care părea  că ţîşneşte sînge. întinzînd braţul.  dar şi foarte înaM Julien observă că pe altar se aflau luminări de aproapl cinci metri înălţime.  Sfîntul se afla ascutl' sub altar. Seara.  1  HMIUI brodate pe ea următoarele cuvinte : URĂ CELOR i    i ■ \ CREDINŢĂ.

 afurisită fie­i amintirea. Julien găsi o  foaie fl hîrtie foarte groasă. i mai mic dintre copii.  răstălmăcirile i   Ieşti. şi­ar fi mărturisit păcatul în faţa lui Dumnezeu şi II oamenilor. Cer dom­■tilui marchiz biroul de loterie din Verrieres. la ministerul  de Finanţe. în  Verrieres mă bucur de stima tul turor şi. pentru . adică ama  doamnei de Renal.  —  Te implor. în nădejdea unei decoraţii. vacant.  ( urînd după întoarcerea la Vergy. Ni am lipsit niciodată de la slujbele de Paşti. episcopul  de Agde. Adeverinţe pentru toate ««•sica există la Paris. cu cît spaima ei nu avea nimic  raţional. I i o  săptămînă după trecerea regelui *** prin Verrieres. expus loviturii ghiulelelor. nu se gîndise atunci cît de greu păcătuise în faţa  Domnului. te implor. domnului marchiz de La Mole. remuşcăîjM  neîntrerupte îi răpiră doamnei de R6nal pînă şi sormvuM ea se cufundă într­o tăcere sălbatică: dacă ar  fi deschH gura.  Pe vremuri. îşi spuse Julien. îl iubise Dumnezeu cu patimă; şi acum se temea de el cu  aceeai tărie. Julien \m dădu seama că orice încercare de a i­o înlătura. împăturită în patru. Pe vrem^ asediului din 93  . afurisită fie­i amintirea. marchizul i­ i t Mole. care nu se MIIIIC  să nu rămînă. am fost fl  Lyon. • au la cafenea  propovăduind egalitatea. mai presus de orice. ca printr­un miracol.  bul> baldachin. nefericitul de i ilrod căzut de pe cal şi  care. într­un fel ■tu aliul. în loc s­fl liniştească.  BARNAVM  Punînd la locul lor mobilele obişnuite în odaia în cafl fusese găzduit domnul de La Mole. fiul unui icgiu. La procesiuni mea  i   în 1793. stîngace. Cavaler al ordinelor regelui" etc. oraşul Lyon s­a ridicat împotriva Convenţiei (forma revo< luţionară de guvernămînt a Franţei între 1792­1795). etc.  peste puţin timp. Mă împărtăşesc; mă dufl în toate duminicile la slujba de la biserica  parohială.  1  Am avut toată viaţa principii religioase. Dacă mă mai iubeşti. titularul fiind foarte bolnav şi altminteri votînd  ■y duşmanii la alegeri etc. cum Julien îl iubel şi el pe micul  Stanislas. al căror subiect »»cscră rînd pe rînd regele. pal al Franţei. c vorbeşte despre  nemaipomenita neruşinare de a­1 ■ oţat în garda de onoare pe Julien Sorel.CAPITOLUL XIX  A gîndi înseamnă a suferi  Caracterul grotesc al înttmplărUqM de toate zilele vă ascunde adevăratM durere a patimilor.  DE CHOLIN"  tt marginea cererii se afla o notă semnată De Moirod M (Kt începea astfel:  Am avut cinstea să vă vorbesc trecuta zi despre omul de  lfty"<" *' care face această cerere etc. cumpărată din banii mei. de dimineaţa pînă seara. în ce  ticăloşie i lăsase tîrîtă. Mii presus decît numeroasele minciuni.  ^H „Va să zică chiar dobitocul de Cholin îmi arată ce cale mie să urmez". nu vorbi nimănui; lasă~mă să­ţi  aud nJ mai eu spovedania suferinţelor. Stanislas­Xavier.  Era o cerere. Citi în josul priroB pagini:  „Excelenţei­sale. deîndată. etc. îi spunea Julien de cum rămîneau sin«l guri. o scotea din  minţi; doamnei de Renal i si părea că ascultă vocea iadului. Pricina ? Ochişorii dulci şi fcbtfljorii atît de rumeni ai preoţelului Sorel o arătau  mai n iu li dccît era nevoie. era firesc să­i vorbească despM boala lui; dar boala se agrava curînd. îndrăznesc să spun.  Dar cuvintele de mîngîiere nu ajutau la nimic: el fl ştia că doamna de Renal îşi vîrîse în cap că. în privinţa  asta trebuia să­i fi auzit pe bogaţii anii de stămburi cum. La sărbătorile mai deosebite port o  luminare ■Mire. Totuşi. i din casă o lună după cădere. nici chiar tfl anul 93. căzu la pat; şi. Atunci.  Bucătăreasa mea ­înainte de revoluţie aveam slugi — bucătăreasa meB găteşte de post vinerea. Deşi evlavioasă din fire. Era prima  128  STENDB  oară cînd se caia amar şi neîncetat pentru dragostea părea că înţelege. Zbuciumul care îi sfîşia inima era cu atît mai cunfl plit. scrisă cu litere mari. cele zece mii de clondire cu vin. la mănăstirea Sacr6­Coeur.  „DOMNULE MARCHIZ.  doamna 4k Renal fu cuprinsă de remuşcări groaznice. discuţiile ridicole etc. na vorbi: vorbele tale nu pot înlătura febra  lui Stanislas. fiind asediat tin  de două luni. Nelegiuirea IftvHfjilă era pusă pe seama femeii aceleia mîndre. alături de părintele­paroh şi de domnul ■liniar. pe merit.

 am să plec. şi nu fără un se anumit.  —  Mi­aş da de o mie de ori viaţa ca să aflu ce ţi­ar j mai de folos acum.  Eu iu aceea care îmi ucid copilul. atît de  grosolan în purtări ?"  I n i r­o noapte. adăugă ea in şoaptă.  Micuţul.  Nu. îi spuse ea într­o zi lui Julien 1 în numele cerului.a potaH tnînia lui Dumnezeu. tu ai să­i mart riseşti totul şi ai  să te pierzi. . sal să­şi vadă copilul murind. Şi. Trebuie să mă pierd şi să mă umilesc sin­uifl ; poate că jertfa asta  va potoli mînia Domnului. împingîndu­1 cu un gest i< mvulsiv pe Julien. îngerul meu scump. M­a pedepsit cerul; în faţa lui  Dumnezeu sînt vi­>'• . atît de ■«ştiutor. care voia s­o ajute. Dar dacă părăsesc. Doamna de R6nal se  prăbuşi în iiuiichi. care Aula să­i îmbrăţişeze genunchii. E cu putinţă oare ca Hiliu moşii de popi. Şi plecă să se culce. de cînd plecase domnul de Hf nai. da. spuse el îndepărtîndu­şi soţia. Dacă o părăsesc. Gîndeşte­te cu ce ocară o | te alunge din casă; întregul Verrieres. mai bine­zis. Automatul ăsta de bărbat pe < îl are mai mult îi face rău decît o  ajută. Află tot adevărul. cîteodată.. Ce­mi pasă de  <m meni şi de banalele lor prefăcătorii? Ce­aş putea fac pentru ea ?.­lui ăstuia ( popă Maslon. Aici nu e vorba de mine. O să­i spună cin ştie ce vorbă aspră. să aibă dreptate ? Ei. în zori.na de crimă. care  săvîrşesc «liu­a păcate. adulterul! îşi spuse el. purtarea ei ciudată nu­i fu pe plac domin i de Rânal.  —  Pleacă de lîngă mine. ba. îi spuse pe neaşteptate doamna de Ren deschizînd ochii.  închipuiri. dragostea mea. mîine. deci.. „Iată o femeie cu  130  STENDIIAI  fire aleasă. care a găsit în boala unui copilaş de  şase i un motiv să nu se mai mişte de­aici. Am păcătuit crunt m trăiam fără să mă căiesc. dacă nu veghez asupra ei."  De douăzeci de minute. cine şt cu toată  moştenirea pe care i­o aduce nevastă­sa. îşi spuse el. mă pedepseşte şi e  drept. atît de prost crescut.  I ulien rămase uimit. era grozav de roşu şi nu­şi putu recu­isio tatăl. îi răspunse Julien: niciodată  nu te­; iubit mai mult. Ce pot face pentru ea ? Tretn mă hotărăsc. afc din clipa asta încep să te ador aşa cum  meriţi. trebuia sau să­1 urască pe Julien.. Ce m­i face departe de tine şi cu gîndul că eu ţi­am pricinuit ne ricirea! Dar să nu mai vorbim  despre suferinţele me Am să plec. luit de febră. doamna de R6nal se  aruncă la pi­IIOIc soţului ei.  La revedere. ajunsă în culmea nefericirii. o să­i mărturisească totul.. aproape leşinată. Eu i­am dat viaţă şi eu i­o I» se. S­o părăsesc ? Dar aş lăsa­o  singură. Iată. Toată vina va cădei asupra ta şi niciodată n­o să mai poţi spăla  ocara. şi totuşi. dacă n­am! mă mai aflu mereu între tine şi soţul tău. Dumnezeu mă pedepseşte."  —  Pleacă. Iată primul semn al uitării Iul Dumnezeu : trebuie  să fiu de două ori pedepsită. Julien îşi vedea iubita cu capul sprijinit de  pătuţul Uiipiiului. îi strigă soţia îngenuncheată di­iiinca lui şi căutînd să­1 oprească. copilul se simţi mai rău ca orieînd. ascultă­mă. sau. \ tot ce ştie despre om şi nu­1 mai vede decît pe preot. domnul de Renal veni să­1 vadă.. împietrită şi aproape leşinată. îşi ucide copilul. Şi  tocmai pentru că simţea cfl nu­şi putea urî amantul era ea atît de nefericită. fiindcă m­a cuna cut pe mine". fără doar m  Itl. Nu putea să vadă în deznădejJ dea ei nici făţărnicie şi nici exagerare. pra celui mai cumplit chin. dacă n­am să mai  veghez asupra ta. atît de sărac.  —  Asta şi vreau.. Deodată.'l <  P»"7"  V­­­­­­­­  boule.. I )acă domnul de Renal ar fi avut imaginaţie.  Julien fu adînc mişcat. Dar cum de­am putut să­i inspir o  asemenea dra­■îsto. să trimiţi după medic. sa aibă parte de cunoaşterea adevăratei teo­H| a păcatului ? Mare ciudăţenie  !. întregul Besancjo au să  vorbească despre scandalul ăsta. Pe la II dimineaţa. „îşi  închipuie cfl iubindu­mă pe mine. cum o ucide remuşcarea. fiindcă e necioplit.. părăseşte casa aceasta :  prezenţa ta aici îmi ucide fiul.  „lată. Iată măreţia în senti­krntc. arfi pri­  t'ţnit iotul. la revedere! îi spuse el pleeînd. s­ar ] tea ca el să facă scandal. Julien îşi dădu seama că are să  I1 urisească totul şi să se piardă pentru totdeauna.  „Orele trec repede.. în suferinţa şi în teama ei faţă de  Dumnezeu. strigă ea.. Ba te pomeneşti că ar fi în st  Doamne­Dumnezeule! să­i spună tot c. Toate astea nu sînt  decît |l bipuiri! Julien.  Din fericire. neferici™ mă iubeşte mai mult decît pe  copilul ei. eu. şi ea poate înnebu se poate arunca pe  fereastră. Am să sufăr ? Cu atît bine.

 Niciodată. cerul se milostivi de mama această nefericii! încetul cu încetul. de ce nu eşti tu  tatăl  li Stanislas! Atunci n­aş mai păcătui atîta iubindu­te Uni mult decît pe copilul tău. i ce nu pot să iau asupra mea boala lui  Stanislas.  ­  Ah! îl iubeşti! strigă doamna de R6nal ridicîndu­se I ut uncîndu­i­se în braţe. părăsindu­te timp de o săptămînă.  în sfîrşit..  mă crezi cauza morţii mi|)ilului şi te stingi de durere. eşti oare fericit ? întrebă ea după o clipă. şi nu mai putu să­şi recapete  echilibrul.  am să­i vorbesc." Dar. şi I avea mai mult decît merit. tuturor îndoielilor ei ucigătoare. Mintea mi­e întunecată; nu văd nici o cale de | nlrs Dacă te părăsesc. dacă aş Hltca să iau asupra mea păcatul tău. în mintea ei <f  MOŞII  ŞI NEGRU  133  ikttu un simplu servitor cu funcţii de amant. strigă ea ridicîndu­se. în aceeaşi clipă.  Dar măcar tu.  —  Fără tine e cu neputinţă să­mi ţin jurămînt Dacă nu eşti aici să­mi porunceşti mereu cu privirea tac. timp cît voi lipsi. după ocara asta. dacă spui cuiva.  ulu­1 că se îndoieşte de iubirea ei. îi spuse el căzîndu­i la picioare. Vai. aşa cum tu voiai. Stanislas scăpă de primejdie. care aveau neve mai ales de o dragoste plină de jertfe. Tu > tînăr. atît de neîndoielnice şi făcute clipă <■ clipă.  îi făgădui. Rj muşcările rămaseră. Să nu mă sească Dumnezeu în lumea asta lovindu­mi copiii. Dacă cerul m­ar  pedepsi p)vindu­mi copiii.. Şi poate BA 11 se va îndura  să­mi primească umilirea şi să­mi lase pupilul! Arată­mi o altă jertfă mai grea; sînt gata s­o fac. Lasă­  mă pe mine să mă pedepsesc. Fiecare ceas din viaţa asta mîrşavă ral se pare că durează o zi. mă tăvălesc în hnncirlă şi poate că aşa îmi salvez copilul. w as putea supravieţui unei asemenea lovituri. de pildă; dar jură­mi  că. căzînd iar în ge­|unchi. Julien căzu prada  nebuniile ii dragostei. mănăstirea Bray­le­Haut. Ah.  Vrei să­mi îngădui să rămîn şi să te iubesc. Atît cît îmi pijlAduie slăbiciunea mea să judec.  Dai gheaţa era spartă..Dar prin scandalul ăsta îngrozitor ai să­1 neno­iicşiişipeel!  Dar mă umilesc pe mine însămi.. „Deşi e nobiM iar eu sînt fiul unui lucrător. îl respinse cu groază. singurul meu prieten ! O. O. pieriră în  faţa uttfl jertfe atît de mari. Să ne grăbim; I» iute că mîine nu voi mai fi a ta. nu­mi pare rău. dragul Julien. te­au ademenit farmecele mele şi  cerul te poate i ta; dar eu sînt osîndită. dar fu chemat înapoi două zile.  ­ Dar eu. o pocăinţă publică. Mi­aş săvîrşi din ne păcatul dacă ar fi s­o iau de  la început.  —  Nu­mi mai fac nici o iluzie. mă iubeşte. degeaba aş căuta să trăiesc numai pen­■u a te iubi. şi ele deveniră ceea ce trebuiau să fi într­o inimă atît de cinstită. Vrei să încerci ce­ar însemna plecarea mea ?  Dacă vrei. Chiar dacă B vrea. Julien o adora pe doamna de  Renal.. te ui asculta..m­ jertfă pe care i­o pot aduce Domnului ?. să iei asupră­ţi boala lui Stanislas !  Această    mare    criză    morală    schimbă    natura B|n»\amîntului care­1 lega pe Julien de doamna de . de H'iim înainte.. prinzînd în palme Mpul lui Julien şi ţinîndu­1 în faţa ochilor. Găseţl că te iubesc îndeajuns ?  Neîncrederea şi orgoliul lui Julien. ca un frate ? E singura ispăşire înţeleaptă  şi poate domoli mînia Celui de sus. am să mă pedepsesc ■litru păcatul nostru. fără să­mi dau seama că  păcatul meu îi ucide. la  distanţă; dar |U le­aş iubi ca pe un frate ? Aş avea oare puterea să te ■ ca pe un frate ?  Te voi asculta.i  mărinimie.  132  STENDI  Mă voi duce să o petrec în sihăstrie. Julien plecă.  Viaţa i se preschimbă în rai \ în iad totodată : iad cînd nu­1 vedea pe Julien. nu voi mai  putea să întorc. rai cînd i afla la picioarele  lui. îi spunea ea chiar clipele cînd îndrăznea să se lase cu totul în voia  dragostj Sînt osîndită. mintea ei cunoscuse adîncimea păcatul lui săvîrşit. Cunosc asta după un semn sij Mă tem: cine nu s­ar teme în faţa  priveliştii iadului ? ] în fundul inimii. îi mărturiseşti tot  soţului tău şi te Mln/i odată cu el.  Cel puţin să te fac fericit în puţinele zile cîte le mai  n de petrecut împreună! îi spunea doamna de Rânal.  nu­i oare asta cea mai Mii. nu va mai fi ■unul  deputat. tot n­aş putea:  mi­aş pierde minţile.  Dar. cu pili. Şi eu sînt vino­I. InUcpărtîndu­şi teama aceasta. orice mi­ai porunci; asta e tot ce­mi  rămîne făcut. Umilirea  mea în KK lui tuturor va fi.  ­  Te cred! Te cred ! continuă ea. sînt osîndită fără putinţă de iertare.  Dacă rămîn. oriunde vei dori.. Vrei să mă călugăresc ? Asprimea vieţii din mănăstire  domoli poate mînia Dumnezeului tău. poate. n­o să­i mărturiseşti nimic soţului Gîndeşte­te că. Doamne.

  I )ej;eaba încerca Julien să­i liniştească sufletul zbuciu­lii ii  I >oamna de Rânal îi lua mîna şi i­o  acoperea de Mi tttâri. Şi totu poate că acesta va fi preţul pentru iertarea  păcatului Oh. femeia cea mai distinsă din te nutul. spunea ea. Doamne! nu­mi cere atît de mult pentru izbăviri mea. ce se petrecea în kii lui.  După frazele acestea obişnuite. domnul de Renal primi din oraş.  CAPITOLUL XX  Scrisorile anonime  Do not give dalliance ..  fclise băgase de seamă abia la ţară ce se petrecea. Julien îl văzu pălind şi  aruneîndu­i priviri pline ură pe cînd citea misiva scrisă pe hîrtie albăstruie.  I ><■ aici înainte. dar |N sigură că legătura dura de mai multă vreme. femeia pe care el o înconjurase cu atîtea ateu  vreme de şase ani şi. Fe­||li ura lor ar fi părut cu mult mai  mare în ochii lumii.  Domnişoara felise se ducea din cînd în cînd la  rieres.. pe care nerăbdătoa curiozitate a domnului Valenod găsi mijlocul să le  scy teze. adăugă camerista oftînd. o ni cu ziarul. Apoi. Şi. moartea copiilor mei.. ci or­jii'inii că era a lui.. fericirea fu pentru ei de o natură cu «IIli superioară. mai usc ea amărîtă.ij'ostea nu­i fu doar admiraţie în faţa frumuseţii. Şi ca nimic să  nu lipsească ciudfl  1  IUI  ?!!   ŞI  NEGRU  135  ujiimnului director al Aşezămîntului pentru săraci. m­aţi nenoroci.. ' y> aba îi făcu Julien curte. în aparenţă.. m­am dus să­i  cer Kt ui doamnei şi s­o rog să vorbească cu el.  în clipele cele mai luminoase şi. extazul fără nori. 11 h. femeia atît de mîndră. Cunoscură clipe de adevărată nebunie. pentru un mic proces pe care­1 avea acolo. nevoind să­i  înve neze viaţa celui pe care îl iubea. crea uşoară din  primele timpuri ale dragostei lor.R6nal. îl i  pe domnul Valenod pornit împotriva lui Julien. el află lucruri cît se poate de umilitoare pentru org  liul lui. Bieţii copii nu ţi­au greşit cu  nimic; eu. S­a purtat şi  cu •t< Miuna de Rfinal la fel de rece cum se poartă de obicei. aparent. îi mărturisi ea într­o zi domnului Valenod. strîndîndu­i mîna lui U li  I ir n cu un gest convulsiv. primarul nu­şi  mai reveni din tulburarea lui.  ­  Dar. în văzul şi auzul tulB ror.  ­  Nici vorbă că de asta n­a vrut să mă ia atunci. pe bună dreptate! îl strîngea şi se  lipea de >nu se lipeşte iedera de zid. Cît iu seara. numai sînt vinovată: iubesc un bărbat care nu­mi este soţ. iadul ar fi o izbăvire pentru | aş mai avea măcar în lumea asta cîteva zile de trăit  cu i dar iadul aici.  în mijlocul acestor frămîntări ale dragostei. cerîndu­i lămuriri asupra lisjei celor mai  nobile familii din Burgundia. cînd 11.  Julien o vedea apoi liniştindu­se. iar flacăra care îi mistuia deveni  cu mult hm puternică. proasta de mine. Julien îşi pierdu obiceiul de l  chibzui. Camerist;  ura pe Julien şi­i vorbea deseori despre el directori!  Aşezămîntului pentru săraci. domnul Julien nu » .. în cele mai mici amănunte. din nefericire.  — Dacă v­aş spune adevărul. Şi unele destăinuiri nu le sînt niciodată  ieri  bieţilor servitori.1 nu se temea decît că Julien n­o iubeşte îndeajuns.  Doamna de Renal. I jtla. pricin rînd pe rînd de remuşcări şi de plăcere. o lungă scrisoare anonimă care îi  aducea la inofjiinţă. Ce chinuri înfiorătoare ! Şi l|i ii in meritat. Dar hu şi mai regăseau plăcuta seninătate. cele mai li­  Rllsiilc :  _ Ah ! Dumnezeule mare! Văd iadul! striga pe pt'iisleptate doamna de Rânal. al cărei dispreţ îl  făcuse fl atîtea ori să roşească.. zilele treceau  tru ei cu iuţeala fulgerului. Stăp se  înţeleg întotdeauna între ei cînd e vorba de lucruri i portante.1 ostenit deloc să­i sucească minţile. pe pătnînt.  în aceeaşi seară. Doaii de Renal încerca să ia vina asupra ei. Feri­Mi  ca lor avea cîteodată înfăţişarea crimei. nule. se încurcase cu un pui de lucrat^ deghizat în preceptor. căzînd din nou într­o visare neagră :  134  — Iadul. doam­Lftn de Renal îşi adora amantul.

 Nu  e prima pe care a |tmnii­o soţul meu. putea să jur că scrisoarea aceea lungă. n aş fi putut niciodată să discut cu mintea  limpede.  „N­ai vrut să mă primeşti în noaptea asta ? Sînt cli cînd îmi vine a crede că nu ţi­am citit niciodată pînă  fundul sufletului. Doamne ! oare nu m­ai iubit niciodată ?  Ati soţul meu n­are decît să ne descopere dragostea şi să închidă pe vecie într­o temniţă. se căznea să­i deschidă uşa.Too much the rein: the strongest  oaîhs are straw  1  To the fire i'the blood  . veni la uşa lui.  136  STENDIU  — La noapte nu ne vedem. vom fi despărţiţi două săptămîni. Căută pag na 130 şi găsi. Să fie  doamna de Rfinal ? Să I soţul gelos ?  A doua zi. într­adevăr. Klrîngîndu­te în braţe. doamna de Rânal  scria foarte îng jit: amănuntul acesta îl mişcă şi­1 făcu să uite pentru J clipă groaznica ei lipsă de  prevedere.  Dar există. în sfîrşit. pe cînd ieşeau din salon.  Vai.).  Jertfa s­a împlinit; mîine. Privirile tale mă înspăimîntă. Soţul tău are bănuieli. lui A ce voiam să discut cu tine. Dar. şi încă pe socoteala mea. nenorocirea de a­1 vedea »t himbîndu­se pe singurul om care mă  leagă de viaţă. Vai.  t. Ce fericire pentru mine să o pierd. Julien îşi încuia odaia cu cheia. remuşcărilo mele. să nu rosteşti asemenea blasfemie. ptiiiic chiar o lună ! Du­te; recunosc. o scrisoare anonimă ? Răule. fericirea ttonstră nu va mai fi atît de  uşoară. Mi­e: de tine. De obicei. îşi pierdu cu desăvîrşii minţile şi.  Julien. la ţară. scumpul meu. Doar de R6nal îi trăsni ideea nebună că avertismentul lui  n­a decît un pretext ca să n­o vadă. Poate că aşa vrea Dumnezeu. scrisoarea de mai  jos. Tu ştii că­ţi jertfesc ţi mai mult chiar. cum fMi* atunci cînd sînt singură. bucătăreasa.. poate pentru cea din urmă oară. despre înfumurarea lui ne­  I fundă. înşiruindu­mi la nesfîrşit toate însuşirile lui. e o scrisoare anonimă. bine ai  făcut. că dacă există o scrisoare ano­  Inimă. că pentru mine viaţa n­a început decît în cupa cînd le­am văzut; că în cele mai nebuneşti  ceasuri ale tinereţii mole nici n­am visat măcar fericirea pe care ţi­o datorez; ifl îţi jerfesc viaţa mea. să te trimit A la rudele tale.li ui a urmările scrisorii anonime. De­acum înainte. suflă neîntîrziat în lampă.  spune­i ca să­i faci în ciudă. Dar se pricepe oare omul acela la jertfe ? Spune­i. vei suferi la  fel de lunii ca şi mine. Te va necăji asta ? Da. Dar nu. de cu zori. să i­o pot dărui ca jertfă şi  | Ifl nu mă mai tem pentru copiii mei. dragul meu.  KOŞU  ŞI  NEGRU  137  le idor. spune­i efl  l   Uită­te la pagina 130. fie că există sau nu o limnimă.  sufletul meu.  TEMPEST  Cam pe la miezul" nopţii. deîndată. nelegiuitule ?! Vrei să mă pierzi ? îţi spun  eu. Du­te. ser în grabă. cît  mai'curînd.  povestindu­mi despre cum ştie să sară călare. chiar legămintele cele ii isnice; Par vreascuri pentru focul sîngelui (engl. iată singurul mijloc de­a Inl. sau mai bine arat­o numai domnului Valenod.  Pe Julien imprudenţa aceasta îl înfricoşa.  departe de cop mei. care ţinea la Julie îi aduse o carte pe a cărei copertă el citi aceste  1  cuv scrise în italieneşte: Guardate alia pagina 130  . arată scrisoarea asta în tot oraşul. M­aş prăpădi curînd Dar tu ai fi un monstru !  Nu mă iubeşti ? Te­au plictisit nebuniile. Itilicii găsi prilejul să­i spună iubitei sale:  IM liber dezmierdării/Nu­i da prea mult.  Spune­i că te » besc. tu zilele cînd nu vei primi vreo carte plăcută de la domnul l'uuque. să jjflNcască vreun pretext onorabil şi.  Din fericire.. că puţin îmi pasă de loţi răuvoitorii şi că pentru mine nu există decît o  singură nenorocire pe lumea asta. să­ţi ofere o ieşire convenabilă. care i zise zgomotul pe coridor. pe care o cit  oftînd. prinsă cu un ac. lesnJ cum. scăldată în lacrimi şi cu numeroase greşeli ortografie. cum Iii. ba nu. care vreme de şase «ni m­a urmărit cu vocea­i grosolană. II i îdeam pînă acum de ele  !  138  STENDH/  Toată purtarea mea are drept scop să­1 facă pe meu să se gîndească la faptul că scrisoarea vine de la . ea vine de la fiinţa asta odioasă. la ora obişnuită.)/Din Furtuna iU­speare (n.  Fii sigur. îi voi spune şi eu soţului meu că am primit  una  j ţi efi trebuie.

 fl'u du­te şi te plimbă cu  copiii pe drumul dinspre pădure I |l nu le întoarce pînă la ora mesei. la ce  140  STENDHAL  m­aş mai preface ? Da. Mi se  rătăceşte mintea. chiar voi fi aşa.  Mă voi duce în sat şi mă voi întoarce părînd tulburată; ■r fapt. Doamne !  simt că­mi iut şi mai mult copiii fiindcă le eşti drag."  CAPITOLUL XXI Dialog cu un stăpîn  Alas. Tremură. spunîndu­i că mi­a înmînat­o un necunoscut.  îi voi da soţului meu ■li boarea. Ca să n­ai muli bătaie de cap. Nu te îndoi nici o clipă i soţul meu o să se  poarte cu tine altfel de cum îi va pom opinia publică.. dacă nu mă iubeşti. ourfrailty is the cause.. n­am să mai  ■IftU'sc nici o zi măcar. ţi­am  compus o scrisoare anonimă foarţH  ROŞU   ŞI  NEGRU  139  ă. dragă Julien. împrieteneşte­te cu toat lumea. ieşi din ■H*fl. literă cu literă. te rog în nunchi: ei ne vor hotărî soarta. Am să  fac în aşa fel soţului meu să­i vină ideea să stea două săptămîni acoli ca să le dovedească nerozilor că  nu există răceală înt mine şi el. Tafl  dintr­o carte cuvintele de mai jos. Doamne! ce îndrăznesc  să fac! şi mutic astea fiindcă ţie ţi s­a părut că ghiceşti o scrisoare [itionimă. Ah! mamă rea! Am scris două  |V»HI>I' goale. Aşteaptă­te la o percheziţie ; arde pm ginile cărţii ciuruite. Ce remuşcări! Cu au să sfîrşească toate ?. Gîndeşte­te că îţi cu­fcusc taina. Vai. Pentru mim mi se pare o nimica toată să plătesc cu viaţa zilele fericii petrecute în braţele  tale. te iert dacă nu mă mai iubeşti.  Nu cumva să te cerţi cu domnul Valenod.  Tu ai să­mi faci rost de scrisoarea anonimă; înai mează­te cu răbdare şi cu o pereche de foarfece. mai bine să crezi că am inimă de fiară. Acum. nefericito! Acum va trebui mers wtpt lată de  mine. Tu ştii că ele mă vor costa şi i mult. Fie. cum spuneai într­o zi; dimpotrivă. în sfîrşit. Odată la Verrieres. te sfătuiesc să te lepezi cu totul ■c ţărănuşul dumitale.»  < înd vei termina de lipit cuvintele din scrisoare (ai re­kuiioscut în ele felul de­a vorbi al directorului  ?). înţelegi cum să te porţi; fii blînd. lipeşte­le apoi pe coajfl de hîrtie albăstruie. tu cel puţin vei locui la  Ve rieres şi te voi vedea uneori. decît să mint în faţa bărbatului pe care  îl ador ! Am minţit destul în viaţa mea. ei bine. rămîi neapărat în Verrieres. vor veni să te vadă. pe care ţi­o trimit  alăturat ;oamil la domnul Valenod. Copiii mei. cu faţa răvăşită.  we:  For such as we are made  such we be.  1  poartă­  cît mai frumos cu el. Nu le simt deloc; în clipa asta  im mi pot gîndi decît la tine şi le­am scris doar ca să nu  MtA dojeneşti. Principalul e să se creadă la Verrie că vei intra la Valenod sau la oricare  altul pentru < rea copiilor. după cum mă tem. voi pune acolo o batistă  albă; dacă im n o să pun nimic. politicos. Dacă pleci de 1 noi.  I "ne inima ta. n­o să te facă să  ri    ii vreun mijloc de a­mi spune că mă iubeşti. sfîrşit..  I >in vîrful stîncilor. nici să nu­: tai urechile. N­am timp să­mi recitesc  scrisoarea.. nu arăta dispreţ oamenilor  acestora neciopliţi. înainte  un pleci la plimbare ? Orice s­ar întîmpla.  Ştiu că toate doamnele te voi căuta.dor nul Valenod; sînt sigură că el a trimis­o. fii sigur de­un  ||lii i II : după despărţirea noastră definitivă. ce lungă trebuie să ţi se pară scrisoarea mea!  SCRISOARE ANONIMĂ  «Doamnă  Toate micile dumitale uneltiri sînt cunoscute; dar [persoanele care au interes să le înăbuşe sînt  înştiinţate. nerecunoscătorule. Dar chiar da va trebui s­o facă.  Asta n­o s­o rabde niciodată soţul meu. I |)inir­un rest de prietenie. poţi vedea turnul hulubăriei. Dacă Im I urile merg bine. care te iubesc s de mult. Dacă nu  găseşti cuvinte gata făcu» ai răbdare şi formează­le. Dacă ai  să fii destul de cuminte s­o ■tel. ne vom întîlni. chiar şi cu liberalii. cînd sînt ameninţată să te pierd. soţul dumitale va crede că înştiinţarea primită îl ■ninlc şi­1 vom lăsa  în greşeala lui.  TWELFTHNIGI .

" Şi. fără să­şi poată  fixa bănuielile jiNupra vreuneia. tocmai de cei doi prieteni ai  lui mai intimi. cînd împotriva lui însuşi. ci slăbiciunea ta / Aşa ne e plămada. din fericire. | încercase. îmbrăcată  în mj rochin roşu.Timp de o oră întreagă. Doamna de  Rânal se îndepărtă cu paşi repezi şi fără să­1 privească. Falcoz. Şi primarul din Verrieres socotise i se  cuvenea să­i răspundă ca un roman: „Dacă minist regelui mi­ar face cinstea să mă întrebe. în 1814. Ce singur sînt!"  „E cu putinţă oare. mi se va lua totu adăugă ea cu acelaşi sînge rece. Faţada II  uj'. erau nobili. cărora le fusese  lăsată umil culoare cenuşie dăruită de timp. e cu putinţă oare ca. de mînie. j„ Trebuie să­mi  întreb nevasta". şi nu fără pricină. îngroapă caseta asta  deva.  „Doamne! îşi spuse de îndată ce se ridică şi se lovi cu nulina peste frunte.11 toţi. De  scrisoarea aceastl trimisă unui prieten intim şi admirată pe vremuri de într gul Verrieres. nu se gîndi să­i  pîndească soţia. Acutl pleacă. poate. o voi  regreta într­o bună zi ?" în focul porii rilor acestora de mînie.*  Unul dintre ei. Domnul de Rânal găsi o clipă de ir MC re sufletească gîndindu­se la  măreţia castelului. el era singura scăpare. iar domnul de Rânal ar fi vrut să înlăture ţfl nul de egalitate folosit între  ei încă de pe cînd erau copii. domnul de Mf nai se credea foarte invidiat. avînd rangul. în afară tft rasa atît de  frumoasă din oraş.  Domnul de Renal se putea bizui doar pe lacrimile pe mila unuia dintre prietenii săi. rînd pe rînd.  Din clipa cînd deschisese scrisoarea anonimă. Şi îi dădu o casetă mică. să­i se domnului de Rânal. Falcoz ! ah !  Ducros". socotind pe rînd cît l­ar  căina fiecare. în nenorocirea  me să n­am măcar un prieten căruia să­i cer sfatul ? Căci sil că­mi pierd minţile ! Ah.) Din^l douăsprezecea noapte de  Shakespeare (n t)  îmbrăţişa copiii şi­1 sărută de două ori pe cel mai mic dintre ei. cîr împotriva a  tot ce­1 înconjura. pe care şi­i îndepărtase  din trufie.  „Nu există nenorocire mai mare decît ă mea ! îşi spv domnul de Rânal cu turbare. averea şi dec raţiile mele.  l   Vai.  Printr­o dreaptă cumpănire a uscăciunii sufleteşti din ■ no c formată toată înţelepciunea practică a  provinciali­l|or.ivise în alb.  „Oare asta să fie femeia înnebunită de remuşcări'.  gîndul că ar putea primi un glonte îl făcuse atunci mai puţin nefericit decît era acum. Julien adună cuvintele cu plăcere de copil. bărbat inteligent şi inimos. de sticlă. în aceste triste împrejurări. totuşi. ca să vorbim drept. Hirtl de cei mai mulţi dintre bărbaţii pe care îi cunoştea. „Cine ar fi crezut că. fără îndoială.i. la toţi o să le facă cea mai mare plăcere nenoro­■Hira mea!" spuse el furios. domnul de  Rânal îşi amintea acum groază. gîndi Julien. viaţa domnului de R6nal devenise un chin. Aşa se numeau doi prieteni ai lui copilărie. Şi. mai am poate încă vreo zece prieteni.  —  S­a uscat lipiciul îndeajuns ? îl întrebă. I )omnul de  Renal cerceta scrisoarea pe toate părţile: „Nu uimva e scrisă de­o femeie ? Şi dacă este. iar lui Falcoz îi fuse retras brevetul de tipograf. pe care regele *** o pliiNlise pentru totdeauna culcîndu­se sub acoperişul ei. i o iu îndu­se de pe fotoliul unde se prăbuşise. Pe cînd ieşea din odaie. n­o plăcuse atît. în clipa |§wea. nu eşti tu de vină. LI . domnul de R6nal se temea cel mai mult. Julien stătea neclintit.  —  Dacă lucrurile sfîrşesc râu.  Din fericire. domnul de Renal petre noapte îngrozitoare; dar." [Şl II irecu în revistă. îi spuse. şi n­o | tem schimba (engl. aceeaşi nesiguranţă;  era pizmuit şi. în munte; poate câ într­o zi o să­mi fie singur avere. dar niciodată. ce femeie a I  mris­o ?" Se gîndea. ne gustor de hîrtie la Verrieres. de ea mai ales trebuie să mă  feresc; acum imn duşman. la toate femeile din Verif Icres pe care le cunoştea. i­aş spune :  naţi­i fără milă pe toţi tipografii din provincie şi pune monopol pe tipografii. exclar el cu amărăciune. îşi întîlni  ele împreună cu doamna de R6nal; ea luă scrisoarea cu simplitate şi un curaj ce dovedeau un  înspâimîntător. .  „în afară de ei. Congregaţia hotărîse să^l ruineze: ziarul fusese  condamnat. ca pe tutun". se întrebă omul acesta într­ade vrednic de plîns. ivlrul este că silueta clădirii se zărea de la trei sau  142  STENDH/  patru leghe depărtare. îşi  [oiiuiluise cît se poate de bine castelul de la Vergy. îl podidiră lacrimile. „S­o fi dictat un bărbat ? Care bărbat ?" [Aici. Atît de  zguduit nu mai fusese din timpul duelului pe care trebuise să­1 aibă In 1816 şi. spre paguba conacelor sau a aşa­z selor castele din vecinătate. Ce planuri are acum ?" Era însă prea  mîndr ca s­o întrebe.  pentru prima oară după zece ani. plină cu aur şi cîteva diamante. epitrop al parohiei;  i bietul om era un nătîng care plîngea din orice. iar ferestrele aveau nişte  jaluzele verzi Mi toată frumuseţea. gîndi el din obişnuinţă. cumpărase o  tipografie în ( pitala judeţului şi scotea un ziar.

Aş putea să­1 cotonogesc bine pe neobrăzatul ăsta de |n« ■ > pior şi să­1 iau la goană; dar ce scandal  ar mai fi ■uni i în Verrieres. va treb să­mi schimb numele. „Dacă nu­mi alung nevasta." Şi se complăcea să­şi închipuie soţia nevinovată; felul  acesta de­a vedea lucrurile un I obliga să dovedească tărie de caracter şi­i convenea in. am pus şi eu umărul ca să­şi piardă postul ■litiu (ii şase sute de  franci. după lumina alburie lămpii. Chiar dacă mîine aş fi liber să  mă Însor. Ce­au să mai rîdă de mine atunc Nevastă­mea îşi iubeşte  copiii şi. un «oatc­goale. că se iveau zorile şi ieşi în grădină să respire  pu\ii aer proaspăt. pînă la urmă. Un bărbat de neam mare şi care îşi ţine rang ca mine. ■ uisteşte.  îi veni în minte o idee foarte înţeleaptă. Doamne! prăpastie! Să văd străvechiul nume de  Renal tîrîl mocirla ridicolului. căci n­avea altă rudă  afară   de   marchiza   de   R. toată av rea le va fi trecută lor. tragicul ■Viwiurii ar înlătura  poate aspectul ridicol. Cum?! Să­  mi părăsesc nume ăsta care îmi aduce gloria şi puterea ? Asta­i culmea mi/ riei!  Dacă nu­mi ucid nevasta şi dacă doar o alung cu ocai mătuşâ­sa din Besancon îi va pune în palmă  toată avere ei.  . însemna casa fără nevastă­sa.. îşi aminti cu de­amănuntul toate  mijloacele Dtnenite la biliard.. congregaţia şi prietenii mei din ni iu au să mă scape. „Nu. mă i nosc: într­o bună zi. Mi­aş vedea  numele i ziarele acelea îngrozitoare din Paris... împins de vanita­1 lui rănită. Iar eu voi fi bătaia de joc a ora lui. pornind să umble de Colo­colo; să îndur ca şi cînd aş fi un om de  nimic. Nevastă­mea o să se ducă să trăiască la Paris cu Julie asta o să se afle la Verrieres şi voi  fi luat drept nătărău. «• mii nntea s­o  învinuiesc d«  cu bănuielile şi să nu scormouc»v »•  mi­aş lega mîinile şi n­aş mai putea s­o învinuiesc de  O clipa mai tîrziu. într­o împrejurare  cînd m­o scoa din sărite.BOŞI!   ŞI  NEGRU  143  „Sînt obişnuit cu Louise. cu groază. Cum. „Codul penal e de partea kiwi .  Plimbarea prin grădină îl mai linişti puţin. o să  zică lumea.. n­aş găsi cu cine s­o înlocuiesc.) Cînd îi po­■encşte  cineva numele. cu bănuielile şi să nu scormonesc nimic? Atunci. dar îndepliti rea ei cerea cu mult mai multă tărie de caracter  decît av bietul om. şi chiar în tot ţinutul! După condam­■flt< i ziarului lui Falcoz. gîndindu­se mai ales că un  scandal i­ar umple | bucurie pe bunii lui prieteni din Verrieres... cînd  redactorul­şef a ieşit din pt însoare. Ea e mîndr ne vom certa. ar nu ." Ideea îi plăcu; B urmări în toate amănuntele. şi toate astea au să  se întîmple înainte a­şi fi moştenit mătuşa. cînd vreun  isteţ întrerupe jocul ca | se mai înveselească pe socoteala vreunui soţ încorno­Rt. Să­1 dau în judecată 1 Obrăznicătura ar insinua în mii de feluri că a  adevărul. îşi spunea el. domnul de Rdnal. în salonul Cazinoului sau al Cercului pbililor din Verrieres. nu zîmbesc oare toţi ? E avocat ■un.II mult; parcă nu  s­au mai văzut atîtea femei bîrfite !  „Dar ce ! se înfuria el deodată.   o   bătrînă   neroadă răutăcioasă."  „Mulţumesc lui Dumnezeu. Charmier al lui Ber­■HIC I ! Şi­1 numesc astfel după numele  celui care îl n. mulţumesc lui Dumnezeu că n­am nici o  fată şi că ■Iul cum o voi pedepsi pe mamă n­o să dăuneze viitorului copiilor. O." îşi pipăi cuţitul de vînătoare.. 1 spuse el. să îndur ca ea să­şi rîdă de mine împreună cu ■mântui ei ?! Să rabd ca întregul  Verrieres să mă batjo­fciircască pe faţă pentru bunătatea mea fără margini ? Cîte ■u s­au mai spus  despre Charmier ? ! (Aşa se numea un boţ cu faimă de încornorat în tot ţinutul. dar cine vorbeşte vreodată despre talentul lui  orato­Mr ? Ah ! Charmier ! spun oamenii. am să­i amintesc că m­a înşelat..şi.  orice s­ar întîmpla. Ea îmi cunoaşte toate treburile. Se zice că scribul ăsta cutează m »<■ urate din nou prin Besanţon ; te pomeneşti că ar fi In  im  „i si rîdă de mine cu dibăcie si în asa fel încît să­mi  144  STEND1M  fie imposibil să­1 dau în judecată.. L­aş putea prinde pe  ţărănuş cu nevastă­mea ■I l as putea ucide pe amîndoi; în cazul acesta. Dacă voi călători vreodată.  care kii foarte ascuţit; dar ideea de a vărsa sînge îl sperie. CU de crude i se  părură atunci glumele de soiul acesta! |  „Doamne! De ce nu­i moartă nevastă­mea ?! Aşa. în clipa aceea era aproape hotărît să nu 1 scandal. este urît de toată plebea." Şi îşi închipui."  Nefericitul soţ observă apoi. îşi zise el. gîndea apoi domnul de Rf nul. n­a fost măcar în stare să  P­­­­­­­­  "     **  o t \ N ar fi mai sănătos să rămîn  tl/hone pe nevastă­ a 71 N­ar fiim  ^^  ne pe nevastă­sa ?! N­ar u mai „„«. n­o să mă despart de nevastă­mea; am pr  multă nevoie de ea.

 îşi pr soţia cu ochi de nebun.  a de R6nal îl lăsă să spună tot ce avea de spus. mai liniştit. După  sfertM acesta de oră fatal.neputinţă să mai rîdă cineva de mine.  Fără să scoată un cuvînt. O să­1 despăgubeşti cu cîţiva franci şi cum. Păcătoasa de Elisa ar zări tărîţele. se întoarse ^■1 ea. Ideea aceasta o lase pe doamna de Renal tot timpul cît socotise că  146_  STENDIH  trebuie să se roage în bisericuţă. mijlocul acesta de a­şi )«zi soarta i se păru. tu­i. dacă cititorul îşi aminteşte. Ipvit.  „Soarta mea atîrnă de ceea ce­o să gîndească el cti mă va asculta. îşi vărsă focul. Ros  de dorinţa de­a m igăţa de ceva. Urnită de ideea văduviei. Ea îi dete o scrisoare dezlipită. imediat. începu doamna de RSnal. ca (  întîmplare. bisericuţa folosită astăzi se spunea că ar fi fost.  „Alte insulte de citit. şi toate din cauza neveste­mii!" i se putu stăpîni să n­o copleşească cu ocările  cele mai •osolane; perspectiva moştenirii din Besanţon izbuti ■II oprească. şi imediat toată i ar şti că sînt gelos. ar ea urmele paşilor. alcătuită. { mîrşăvie pe care un individ suspect şi care pretindea că  ( cunoaşte şi că­ţi datorează recunoştinţă mi­a înmînat­o { cînd treceam prin spatele grădinii notarului.  în loc mîhnească realitatea vădită a nenorocirii.  loara. a tuturor* căci are puterea s­o facă. La urma urmei.. Simţea nevoia să se uie/. din litere ate şi lipite pe o hîrtie bătînd în albastru.. gîndurile i se  reîntoarseră la in|loacele de­a afla adevărul." într­o  altă povestire auzită la Cazinou. soţul se încre­• i n 11. lurui multă vreme. mototoli ce­a de­a doua scrisoare anonimă II începu să se plimbe cu  paşi mari. gîndea domnul de Rânal. El nu e un înţelept. se gîndi: inteligenţă! Ce tact desăvîrşit! Şi încă la un  tînăr experienţă ! Unde n­ar putea ajunge mai tîrziu cu ac. si atunci succesele îl vor face  să mă uite ! \  ŞI NEGRU  147  ( lipa de admiraţie faţă de bărbatul adorat îi înlătură feu totul tulburarea. seara. După fixitatea privirii aţintite asupra ei.e de nevastă­sa.  — Iată o mîrşăvie. îşi spuse ea cu o dulce şi tainică voluptate. Habar n­aveţi de ! Nepăsarea şi  lenea nu vă dau ghes decît la prins . nu se lasă  condus de raţiuti aşa că aş putea. n­o să­i pricinuieşti nici un rău. o să­şi găsească lesne o slujbă. „Metoda asta nu face doi bani. Vorbeşti ca  o proastă ce eşti! izbucni domnul de cu o voce înfricoşătoare. ceva mai înainte decît s­ar fi cuvenit.. neputincioaselor. Fusese să asculte slujba la bise­din Vergy. Părul şi veşmintele lui  răvăşiţi arătau că nu dormise. Domnul de Rfinal. pe lumină. de teamă ca nu cumva să se jeze. şi apoi. sau la subprefectul de Maugiron. lucrurilor care cer judecată. Dar soarta depinde şi de iscu sinţa mea. „Am fost demnă de lulicn". i împăturită. pe domnul Julien !  Doamna de R6nal se grăbi să­şi arate dorinţa. dădu seama că Julien ghicise adevărul.  148 . i se că e încornorat lipind cu puţină ceară un fir  de păr ■fc închidea ca un sigiliu uşa nevestei şi pe aceea a iubi­  „_ră atîtea ore de frămîntare. silind­o să­i mănînce inima. nu­i decît fiul unui  r. calităţi ? Vai. fără s­o  deschidă. capela seniorului din Vergy. cu mintea mea slabă. De ce nu sînt văduv ? M­aş duce să­mi petrec şase luni la Paris. Aşa. să prevăd ce va fac şi ce va răspunde. de pildă ui  Valenod. de felul  cum voi şti să îndrum ideile ciudate i pline de toane ale omului acestuia pe care mînia orbeşte şi­1 face  să vadă lucrurile numai pe jumătat Doamne. îşi spunea doamna de Rdnal. domnul de Rânal privea cea de­a doua  scrisoare S.  Ea se întorcea din sat. Parcă te poţi aştepta să bun­simţ la o  femeie ? Nu daţi pic de atenţie. Să aştearnă oare la miezul iu|Hii. care ipii. după ce s­o culca toată  lumea.  «— Trebuie să iei o hotărîre şi să­1 dai afară pe Julien.  îşi spuse el deodată.  în ■Mai aleasă societate.  Şi se felicită pentru pasul făcut.  îţi cer un si: gur lucru : să­1 trimiţi acasă. ca să scape odată i  groaznica perspectivă de­a fi nevoită să rostească ac cuvinte. După o tradiţie foarte nesigura pentru  fi­Hi cu mintea rece. Şi o cuprinse bucuria văzînd cîtă plăcere  îi făc soţului său. am nevoie de multă iscusinţă şi de calm! unde să le iau ?"  Calmul şi­1 regăsi ca prin farmec cînd intră în grădin şi­şi zări de departe soţul. Va hotărî  soarta noastră. alt­e învăţat. Şi­1 închipuia întruna soţul ei ucigîndu­1 pe Julien la vînătoare. un strat de tărîţe în  fi uşii lui Julien ? A doua zi dimineaţă. ea deîndată. poate că nu voi mai găsi prilejul sâ vorbesc." După clipa asta de fericire. dată. însă cu mare greutate. dar pe care doamna de Renal o ia. Peste cîteva clipe. pe care din nefericire tresă vă avem în  familiile noastre !.. cel mai bun şi se gîndi  lolosească; dar tocmai atunci se întîlni. voi. cum se spune prin •;i  locului.  „îşi bat de mine în toate felurile". Dar... hotărît. la colţul unei i * u temeia pe care ar fi dorit s­o vadă moartă.

 să ajungem amîndol 1 de rîsul lumii ? Dai apă la moară multora din  Verrieres. îi răspunse  • i   mina de Rânal rîzînd. şi asta sub motiv ^H din cînd în cînd. vorbi domnul de RCn.  M­am gîndit eu o 'dată la asta. Cum nu eşti în stare să te stăpîneşti. doar ştii cît e de  ţîfnos domnişorii ăsta!  —  Julien n­are pic de tact. în  casa  [du­a se petrec lucruri despre care nu ştiu nimic.. I  —  E drept. Mi­a ilui de înţeles destul de lămurit că  ştie despre vizitele tai­  Milcc ale Elisei. ^M fi el învăţat. Am să ţi le arăt  Btâ. poate că n­are nici o vină.  ■ Arată­mi scrisorile.  La dracu! Ai să mi le arăţi chiar acuma ! strigă iul de Renal ameţit de furie şi. nc­ifl împinge la ceartă.. eu habar n­aveam de ele! făcu domnul de l<< nai înfuriindu­se iar şi apăsînd fiecare cuvînt. strigă domnul de Hf nai plesnindu­se peste frunte furios şi trecînd de la  o il< . pe care noi l­am copleşit cu atenţii  şi chiar cu daruri.. mi­a vorbit totdeauna despre illiita chemare pe care o simte pentru altar; dar.  sau eu îţi vom părăsi cas;i  —  Vrei neapărat să iasă scandal. spuse ea t^| cele din urmă. căci atunci se gîndea la Julien. tu te pricepi la asemenea lucruri.. în ce mă priveşte.. Cînd am citit mîrşăvia cuprinsă tql scrisoare. Ştii ce ? Am să­1 pun pe Julien sa ţi ceară un concediu şi să plece o lună de  zile la negustonH acela de lemne din munţi.  ţV  ŞI NEGRU  149  —  Ah! se minună domnul de R6nal ridicînd din nprîncene.  •  Şi eu. Rămăsese nesimH ţitoare la toate ocările ce­i  fuseseră adresate. totuşi. „O sâ flfl oare  mulţumit de mine ?"  —  Ţărănuşul ăsta.il destul de potolit.  I  150  STENI) HAI . aşa ţi­a spus Julien ?  —  Nu.. îi răspunse ea în cele din urmă. şi poate că nu s­a întîmplat ni­  llttu rău între ei. urmă doamna de Rânal.  dar. u posibilitatea de­a mai trăi încă sub acelaşi acoperiş cili Julien. toată lumea pizmuieşte bunăstarea la can înţelepciunea ocîrmuirii tale a ştiut să ridice  familii noastră şi oraşul. îţi poruncesc să mi le ! Şi domnul de Rânal se înălţă cît putu mai mult.. Ceea ce îţi cer. tot ţăran rămîne. înainte de toate. ba nici nu ifl ascultase măcar.1 i|>ei ire la alta. Era pe vremea cînd bunul nostru prieten  wulcnod nu s­ar fi supărat deloc dacă lumea din Verrieres  MI li crezut că între mine şi el s­a statornicit o mică  Bragoslc platonică. care îi asigura oarecare stare. e  să nu­|B spui o vorbă.  Doamna de Rânal îşi păstră sîngele rece neclintii Ifl tot timpul discuţiei acesteia penibile. m­am jurat că sau el.. cînd ai să fii mai cuminte. Cum ?! A fost ceva între Elisa şi Valenod ?  De! e o poveste veche. adică  în ce arofl mai scump. de care  depind. imediat.  crede­mă. afl o părere proastă despre el din ziua  cînd a refuzat s­o ia pfl Elisa. nu tocmai aşa.  —  Nu care cumva s­o faci. ea îl  vizitează în taină pe domnul Val^f nod. prieten vrednic de­un lucrai'>i mărunt ca el. îi răspunse ea cu o blîndeţe mergea aproape pînă la nepăsare. îţi voi besc ca o femeie crunt lovită în onoarea ei. puma chemare a tinerilor ăstora e să aibă ce mînca. in adîncul sufletului. dragul meu. mai fericit i de  douăsprezece ceasuri încoace.. Căuta ideile pe care le socotea  cele mai potrivite cfl să îndrume furia oarbă a soţului ei. Dar tu de ce nu mi­ai spus nimic ?  Trebuia oare să împing la ceartă doi prieteni pen­■u o toană a îngîmfării scumpului nostru director ?  Cărei ; din lumea bună nu i­a trimis el cîteva scrisori gro­; spirituale şi chiar niţel curtenitoare ?  —  Nu cumva ţi­o fi scris ?  •  Domnul Valenod scrie mult.STENOIIAI  —  Domnule.  —  Ba asta n­am s­o fac.. dar nu­i mai puţin adevărat că  el mi­a pi i lejuit cea dintîi jignire.

 Dar.  —  Mă pricep eu să­1 sparg ! strigă domnul de Renal alergînd către odaia soţiei sale." gîndi doamna de R6nal; dar se arătă tă la auzul descoperirii acesteia şi.." Vreme îndelungată încercă să asculte. crezîndu­se politicos.  —  Eşti unul dintre gentilomii cei mai distinşi ai ţi tului.  Şi.  continuă ofl furios. pe care o formau vîrfui il< copacilor.  Prinzînd o clipă cînd.. pot să­i iau din mînii copiii găsiţi! Dar vreau scrisorile. „Cum de nu­  i dă prin gînd să născocească vreun semnal ca să­mi arate că fericirea lui e la fel de mare a mea ?" îşi  spunea ea înduioşată.. fără să mergem II  111 de departe — adăugă doamna de Re"nal părînd că face descoperire — o fi vorbit şi în faţa Elisei.. mai ales. apoi  blestemă ţîrîitul monoton al greierilor şi cîntecul i păsărelelor. şi e cu  atît mai rău pentru el. O fi vorbit despre ini■■• pe tonul acesta la Verrieres.  —  Ah! făcu domnul de R6nal zguduind măsuţa şi să răsune odaia cu o lovitură de pumn mai puter­  decît dăduse vreodată pînă atunci. zestrea  152  STENDI  adusă de. Şi nu se coborî din hu lubărie decît atunci cînd o cuprinse teama că soţul ei ai  putea veni s­o caute acolo. Fără zgomotul acesta supărător.  —  Cum de nu­ţi dai seama că ar fi o stîngăcie nemai­|iiiiiK­nită dacă i­ai face scandal domnului  Valenod fără să II iii ivczi suficiente ?! Eşti invidiat. Dacă regele  i fost liber şi ar fi putut să pună nobleţea la locul ce i se i vine. învăţate pe dinafară din line ştie ce roman.  —  Cu ceartă sau fără ceartă. chiar acum. îţi închipui cumva că sînt un stăpîn orb.. cftdirile pline de bun­gust pe care le ridici. mine şi. strigă domnul de final. printre exclamaţiile soţului.  moştenire cărei mărime se exagerează mereu. domnule ! A cui e vina ? A însuşirilor pe care le  ai: cîrmuirea înţeleaptă a comuni. în fiecare zi. se aşeză departe. la  urmei rămîne tot ţăran. un  strigăt di bucurie. însă. tfiH sub unul din fagii aceia  stofoşi. cînd i se părea că zăreşte vreo pată pm ea. colorata în verde şi unită ca o pajişte. se  uita spre coatu.  ceea ce e ca şi ar fi vorbit în faţa domnului Valenod. Cheu. Unde sînt ?  —  într­un sertar al măsuţei mele de scris.  —  Nu citeşte niciodată romane. ţîşnit dintre stîncile cele mari. într­adevăr.. adusă de la Paris. sparse cu o daltă preţioasa măsuţă <l< mahon noduros. pe divan. îşi spunea ea. urmă cu grabă doamna de R6nal. deseori necioplit şi lipsit de fcfcct. fiindcă am avut grijă să mă  încre­  llnţez. fii sigur că n­am să ţi­o dau.. Cu ochii în lacrimi. doamna de Renal spuse  :  U ŞI NEGRU  151  I  Eu tot sînt de părere că ar fi mai bine ca Julien să într­o călătorie. faptul că putem nădăjdui moştenirea bogată a scumpei mele mătuşi..  Doamna de R6nal urcă în grabă cele o sută două/o i de trepte ale hulubăriei; prinse colţul unei batiste  albe uH una din gratiile de fier ale ferestruicii.i lenod. spuse domnul de R6r zîmbind un pic. astfel că eşti unul dintr cei mai de seamă oameni ai  oraşului. s­ar fi auzit pînfl aici. Şi avu mult de furcă pînă lud ii convinse pe domnul de Renal să nu se ducă  să­i • •! i 'cască presupusului autor al scrisorii anonime. neavînd curaj să  adauge nici un cuvînt. pe care o  freca deseotB cu pulpana hainei. Citea frazele nesărate ale domnului V.  îl găsi furios. 1/ buti să strecoare o vorbă. Era cea mai feric^H dintre femei. „Fără îndoială. în • iul salonului.  Acum bătălia era cîştigată. puţin obişnuite să fie citite cu atîta emoţie.  —  îmi uiţi obîrşia nobilă. îmi face  complinim te exagerate şi de prost gust.  In sfîrşit!. Oricît talent ar avea el la latină. Asta o ştiu sigur. Julien îmi pîndeşte semna­B Iul îmbucurător. fără îndoială că ai fi făcut parte din . scrisoarea anonima cu litere tipărite şi scrisorile lui Valenod au  aceeaşi irtie. Privirea ei nesăţioasă înghiţea  panta imensă. care habar |>are ce se petrece în casa lui ?  Ei bine. atunci le născoceşte .—  Dar îmi juri că n­o să te cerţi niciodată cu direciu rul Aşezămîntului pentru săraci din pricina  scrisorii' >i acestora ? îl întrebă doamna de R6nal foarte serioasă. dacă nu citeşte nicăieri complimentele cape care mi le adresează.i împădurită a muntelui.

 sînt gata să plec l|] mătuşa mea. „Ar fi fost fără cruţare faţă de miiu ' îşi spuse ea. nu­ţi voi da mai mult de o săptămînă. că îţi sînt  soai. Şi hotărî felul cum avea să se poarte faţă âc  domnul Valenod.1 să nu­şi piardă copiii vremea  degeaba. .  Doamna de Rânal îi povesti repede tot ce făcuse cl< dimineaţă şi pînă atunci. oftă domnul de R£nal cu toată  amărăciunea pfl care i­o trezea o asemenea amintire. De  altfel. Dezordinea din odăi o izbi: broaştele tuturor cufăr;i\< lor. atît de drăguţe. în situaţia aceasta strălucitoare. în provincie. şi  mărturisirea aceasta nu veni. am dreptul afl fiu şi eu ascultată. în sfirşit.  O cadînă dintr­un harem. după cum e obiceiul în  provincie. după ce  servitorii plecaseră. Ca nit poată fi pe deplin sigură de sine. vrei să­i mai dai diei ceva de bîrfit ? A­i vorbi  domnului Valenod desp anonima lui înseamnă a răspîndi în întregul Verrieres.  Puţin înainte de­a suna clopotul pentru masă. dragul meu. Acum 1­a stricat pe n tru totdeauna!" Priveliştea furiei acesteia alungă repede din  inima doamnei de R6nal ultimele mustrări pe care ţi le mai făcea pentru izbînda ei prea grabnic  dobîndită.  Mnţţcroasă. dar e ostăşească. ţi se vor trimite zilnic lecţiile lor şi le vei corecta. Dacă III la un oarecare domn Julien mai mult decît la mii» adăugă ea cu o silă prost  ascunsă. Un bărbat care se vaită devine caraghios. închi­  HH lui toate uşile saloanelor. că voi fi mai bogată decît tine. dar nu să­i arăţi Iul mînie.  ■I ucide nevasta cu ajutorul dispreţului public. mărinimoasă : 6 lovitură de  [tuninai pune capăt la toate. Julien desluşi zbuciumul unei inimi adînc chinuite.  el se face foc şi pară. primit poate printr­o nechibzuinţă în intimi tatea  unui Renal. căci mi­aş merita de­o sută de ori  moartea. soţii sînt stăpînii  opiniei. la urma urmelor. cuprindeau o hotărîre neclintită care încerca să  se înconjoare de politeţe; ele îl convinseră pe domnul de R6nal. îi spus* Julien iubitei lui cînd rămaseră o clipă singuri în  salon.  —  Mă gîndesc că n­ai nici stimă şi nici prietenie pen tru mine. ai fi dator să mă ucizi. fapt din ce i tu ce mai puţin primejdios în Franţa; dar  soţia lui. Julicn | se întoarse împreună cu copiii. Un soţ însă. oi spun ? în întregul  Besanţon. Omul acela. Să strice  parchetul din lemn colorat. Domnul de Rânal  binevoieşte să­ţi îngăduie un concediu.  —  Eu cred. în veacul al XlX­lea. două ceasuri de flecăreală inutilă istoviră puterile  unui bărbat pe care furia îl frămîntase o apte întreagă. ea aştepta de clipă mărturisirea în legătură cu scrisoarea ano­hlmă primită în ajun.l de doisprezece ani şi că. doamna de Renal îi spuse cu un ton foarte rece:  —  Mi­ai   mărturisit   dorinţa   de   a   petrece   doul săptămîni la Verridres. O dată sau de două ori. Dacă scrlJ sorile peste care ai dat ţi­ar dovedi că am  răspuns la dragostea domnului Valenod. Poţi pleca oricînd vrei. Jar adevăratele pasiuni sînt egoiste.. fiindcă  glasul lui mâi păstra încă urme de mînie. urmă doamna de Renal zîmbitoare. vreme de doisprezece ani. | Dar. refugial pe  acoperiş.  154  STEND1I Al  Simţămîntul primejdiei se trezi cu tărie în sufletul doamnei de R6nal de îndată ce se întoarse în  încăpcul. că n­am fost pair!..  Răzbunarea stăpînului e cumplită. Dar. Căci. doamna de R6nal ar fi ivut  nevoie să cunoască ideile sugerate omului de care îi pindea soarta.  Cuvintele acestea.. în timpul scenei acesteia  neo­doamna de Rânal era cît pe ce să se simtă oare­um înduioşată de nenorocirea întru totul reală a  bnrbatului care. pe temeiul acesta. şi pinii şi sufletele milostive  stau la îndoială dacă s­o pri­■tlcască sau nu la muncă. Gîndeşte­te că toţi vecinii abia aşteaptă un motfl de răzbunare.. poate să­şi  lini regească sultanul; el e atotputernic şi ea n­are nici o  pidejde că­i va putea înlătura autoritatea prin cine ştie ce  mijloace rafinate.  pentru că le eşti superior; gîndeşte­te că in 1816 ai contribuit la unele arestări. mai vorbi multă revenind asupra tuturor argumentelor; soţia sa îl lisă să vorbească. fuseseră sparte;  cîteva bucăţi din pai chet fuseseră scoase. spuse la timpul şi cu tonul potrivit. ei.Camera pair­i\ot Şi. să­mi petrec o iarnă acolo. cate i place atît de mult! Cînd vreunul din copii intră aici cu ghetuţele ude. faţă de Julien şi chiar faţă de Elisa. La desert.  Pe chipul lui.  —  Sigur. adăugă domnul de R6nal cu un ton foarte acru. ajunge lucrătoare cu cîţiva gologani pe zi. dacă el liu i dă bani. a găsit mijlocul să te ofenseze. îi fusese prieten.  —  încă nu s­a hotărît într­un fel sau altul. mai ales în  problema de astăzi. i . în tot ţinutul că burghezul ăsta mărunt.

 Dar  fapta ast răscumpără copilăria săvîrşită cu uniforma aceea străluc toare din garda de onoare. ci  trimestrial. etc. de o oră şi jumătate. P. motivul vizite Erau în capul  scării. personaj atît de însemnat ca domnul  subprefect de Mat giron. strîngîndu­1 în braţe cu aerul cel mai  părinte îi propuse să­1 părăsească pe domnul de Renal şi să inti la un funcţionar care avea copii de  educat şi care. Preceptorul lor ar fi  răsplătit cu opt sute ilc franci.. Ce plăcere. MALAGRIDA  I )e cum sosi la Verridres. şi tot ar trebui să te ) dintr­o primejdie în care eu te­am împins. Julien întrezări.  Domnul de R6nal poruncise ca Julien să locuiască el. îi spunea bătrînul plîngînd de bucurie. Dacă. „căci aşa nu e nobil. cţ] instinct le împinge să ne înşele ?"?  —  Găsesc că dragostea te­a luminat şi te­a orbii 111 acelaşi timp.  —  Cum. mulţumea cerului nu atîta pentru că îi dărui  ROŞU ŞI NEGRU  157  urmaşi. Răspunsul lui  desăvîrşit şi. iezuit portughez. îl conducea cu tot respectul cuvenit viitorul  prefect al vreunui fericit judeţ.  „Perversitate de femeie ! gîndi Julien. nici măcar curaj n­ai ?! făcu doamna de I cu toată semeţia unei doamne nobile. plătibili nu lunar. Julim voind să arate oamenilor din Verrieres ce înseamnă preot. ca şi gele Filip. în sfîrşit. domnul d Maugiron.  156  STENDHAI. domnul de R6nal i­ar vorbi Elisei.— Nu m­aş înjosi niciodată să vorbesc despre curajul u.  —  Chiar dacă aş fi indiferent. nu­ţi închipui cît de mult ţin la tine şi cît nu bucur că vom putea să ne luăm rămas bun  înaintea trudei noastre despărţiri!  CAPITOLUL XXII  Fel de a se purta în 1830  Cuvîntul i­a fost dăruit omului ca să­şi tăinuiască gîndurile. a lipsei I cinste din partea oamenilor care au în seamă administr rea banilor publici. adăugă el. Nimeni nu bănui ce se întîmplase. şi totdeauna la începutul trimestrului".  Lumea |   H in   decît să mă judece după fapte. cu un singur cuvînt ea ar putea să­1 facă să ghicească  tot. Cele două odăi pe care le închiriase erau  ticsite cu cărţi. Abia după două ceasuri întregi de flecăreală rost şi de văicăreli amare asupra  răutăţii lumii. mai ales. chiar în odaia lui. cînd acesta bine să se intereseze de averea lui. din slăbiciune.  — Credeam că deşertăciunea lumii ţi­a stricat sufle tul. autor al unor scrieri cu caracter religios.  ..  din  fniimplare. care ţi­a  adus atîţia duşmani. respect pentru domnul de Rânal. etc.  ■^  deci. Ar fi o ticăloşie. spuse domnul de Maugiron.  Mtilagrida. n­ar fi  i în discuţia cu domnul de Renal! Ştie să se descurce adevărat diplomat. îi zise el cu oarecare răceală în glas. iar bietul preceptor. în sfîrşit. Dar. mai spuse ea rîzînd. face parte din ilustra şi vasta corporaţie căreia am cinstea să­i aparţin; nu sînt decît un dobitoc !"  Părintele Chelan refuzase locuinţele pe care liberalii cei mai cu vază din ţinut i le oferiseră pe întrecute  atum i cînd destituirea din slujbă îl alungase de la parohie.  Ai fi putut găsi în el. pe jumătat căzut în dizgraţie. A treia zi  după se rea la Verrieres. veneraţie pentru localnicii din .  Iluiiitlu­i mîna. totodată. i ii pta plictisit să ia cuvîntul. să­i laude modestia în  vinţa pretenţiilor băneşti etc.  1  R.  —  Ura ei seamănă grozav cu indiferenţa pătimaşă pe torc o ai tu pentru mine. deşi nu spunea nimic precis. lăsa să se înţeleagă toiul. „Aş fi  dis­t­o ca pe o femeiuşcă dacă. îi răspunse Julien rece. înarmat pînă în finţi ?. luă de la taică­său o  duzină de scînduri de brad şi i cară el însuşi în spinare de la un capăt la altul al stră principale.  împrumută scule de la un vechi prieten întocmi îndată o bibliotecă pe care aşeză cărţile părintelu  Cheian. Şi crezi că H­ar putea să se ascundă lîngă odaia mea.—  Amănuntele ţi le las pentru Ia noapte. Julien văzu venind.  Veni şi rîndul lui Julien care.  AstijB te­ai purtat admirabil; dar e oare prudent să ne vedem Iu  noapte ? Casa asta e înţesată de duşmani; gîndeşte­te la ura pătimaşă pe care mi­o poartă Elisa. lung ca un ordin în scris. cît pentru că îi învrednicise să se nască în preajma domnului Julien. Julien se mustră pentru pur­lui nedreaptă faţă de doamna de Rdnal. a  primejdiilor prin care trecea biat Franţa etc. iar eu ţin cu învinsul care îmi  e Fapta mea e plină de meschinărie burgheză; orgo­  tmi e atins fiindcă domnul de Renal e tot bărbat şi.

 mai ales. punîndu­1 lînjtf copiii domnului de Rânal şi.  !••■ m. încîntat. deci. avea o figură lătăreaţă şi bărbătească. mulţumit ca un Iftfiâlor care. se duse să nun sfatul părintelui CMlan. Neîncrederea lui I Olcea să fie totdeauna simţitor numai la  amintirile Mtrnite de contraste. Dar Julien găsi în ele ceva josnic Care mirosea a  bani furaţi.  1 BOŞII ŞI NEGRU  159  Oaspetele ceru să i se acorde cinstea de a fi prezentat Uoamnei Valenod; aceasta îşi făcea toaleta şi nu  putea primi pe nimeni. tragă vreo cîteva ciomege pe spinare fără să fie trimis iu judecată. Trecură apoi la doamna Valenod. cu lacrimi în ochi.  Cînd se întoarse acasă. nu părea să­i arate oare că nu se cuvine să părăsească educaţia lor  pentru a altora ?. lanţurile groase de aur încrucişîndu­i­se pcsir  piept în toate direcţiile şi toată găteala asta de bogătaş din provincie care se crede om cu mare trecere  nu­1 impresiu nă pe Julien ; ba chiar se gîndi şi mai mult la ciomegele p< care i le datora. în  mijlocul unui maldăr de dosare Favoriţii lui negri şi groşi. cum se  numeşte persoana care ■ce oferta! O fi domnul Valenod. dăduse cu i. îi scrise domnului de Renal o scrisoare de nouă pagini. plictisit pînă­n gît.ti se gîndea că. avu plăcerea să asiste la toaleta domnului director al Aşezămîntului  pentru săraci. care vrea  să acopere sfîrşitul unei ■cdinţe. n­a spus Mai puţine lucruri  în mai multe cuvinte. căruia nu­i  ascunse faptul că e SC mîhnit; un băiat sărman ca el aparţine trup şi suflet tatei *.ml. Pe de altă parte. încercă zadarnic să scoată ceva mai precis. Julien. Toate se aflau acolo erau  măreţe şi noi şi i se spuse preţul i mobile în parte. Subprefectul. cerul. care. pînă la urmă. sfatul. După ei veniră cîţiva  liberali bogaţi. hemări sădite de cer  în inima lui. Toţi ai casei. îl duseră s­o viziteze.  Perceptorul oraşului.. pcsic care. dincolo de peretele sufrageriei. se . că Julien şi începu să rîdă ca un nebun. De­abia ieşi 'i"innul de Maugiron. insuflîndu­i  peni in ei o dragoste deosebită.  cu ocazia acestei mari ceremonii. neapărată nevoie să faci economii. în exilul meu la  Verrieres. „Ticălosul flit a nu mi­a spus. dar după aceea ele îl mişcau pînă la înduioşare. totuşi. u că se silesc să­şi potrivească o ţinută ca să nu fie  uiţi. co­  I inundantul de jandarmi şi încă vreo doi sau trei funcţionari  I publici sosiră împreună cu soţiile lor. efectul scrisorii anonime. desfăşurîndu­M toată importanţa. şi asta ar fi mult mal uşor dintr­o leafă de  opt sute de franci plătită trimestri;il. înainte de­a  ajunge la ptOt. papucii brodaţi. îi pftvcntă copiii. care a înlocuit rapiditatea de acţiune  din vremea Imperiului. tot timpul vizitei. Şi îl găsi. i­1 scoase în pe domnul Valenod. folosi prilejul acesta ca să se  exerseze şi i i i cîncepu discursul în alţi termeni. în care  po­Vrstca tot ce i se spusese şi îi cerea. trebuie învăţătură; trebuie să petreci la seminarul din Besanşon doi ani  foarte costisitori; e. Dar. fesul grecesc pus ştrengăreşte  pe vîrful capului. Niciodată vreun mi­iii ii u cu darul vorbirii. cînd deputaţii par că vor să se trezească.. nimereşte într­o poiană plină de vînat. Julien.  Julien nu călcase niciodată pragul domnului Valenod ; cîteva zile mai înainte nu se gîndise decît cum  ar fao. Doamna  aceasta. îl căutase  prin tot oraşul ca să­i aducă o invitaţie la masă pentru ziua aceea. una dintre cele mai cu VII A! din Verrieres.  Julien atinse un grad atît de înalt în genul acesta de artă a vorbirii. în schimb. Ca să munceşti cu vrednicie în via Domnului şi să nu fii cu totul mai prejos de  atîţia savanţi părtaşi la muncă. umil. şeful impozitelor indirecte. Julien. îmbrăcat în mare ţinută.. Iar  pentru a profita de verva lui de iezuit. chica enormă.  Julien se gîndea la doamna de Renal. Şi.. pipa cît toate zilele. găsi un valet al domnului Valenod; valetul. "  După ce expedie scrisoarea. Deşi masa era anunţată la ora  unu. voind să­i mai facă o bucurie. înclinarea aceasta fu  sporită şi de înfăţişarea locuinţei domnului Valenod. Te pomeneşti că el ■ide.. doamna Valenod întruchipa (lin  plin patosul matern. la şase dimineaţa. îneît. pînă şi slugile. uimit că găseşte un om şi mai ie­ruil  decît el. îi fu silă lui îi să­şi asculte cuvintele. Trecură la masă. cerul.Verrieres şi recunoştinţă pentru ilustrul mibprefect. dar chemarea nu  158  STENDI1AI  e totul în lumea asta. decît dintr­una de şase sute de franci pe care o cheltuieşti de la o  lună la alta. într­o minunată zi  de .. Julien găsi că e mai cuviincios să se înfăţişeze la douăspreze< jumătate în cabinetul de lucru al  domnului director al Aşezămîntului pentru săraci.

 e drept. "  Mărturisesc că slăbiciunea dovedită de Julien în mo mentul acesta îmi strică părerea despre el. Doar nu ca să viseze şi să tacă fusese poftit la dejun într­o  societate • 111 de aleasă !  Un fabricant de stămburi. Şi. la întîmplare. ca să­1 tnircbe dacă ceea ce vorbea  lumea despre progresele lui uimitoare în studiul Noului Testament era adevărat. Napoleon ! Ce plăcut era pe vremea ta. dar va trebui ca. îşi zise el; şi i  B| jtrînse gîtlejul. să nu­1 laşi  să cînte pe bie deţinut; vei da mese cu banii furaţi din tainul lui nene cit şi. şi t înduri asta?!"  Din fericire. convertiţi subit cu prilejul ultimelor •clici limite la  biserică. retras din afaceri. cînd puteai ajungi la o situaţie  înfruntînd primejdiile unei bătălii; dai să sporeşti ca un laş suferinţa unui nenorocit!. dar n­avea încă inima oamenilor în mijlc  cărora trăia. stilul biblic îi distra.illiiu bieţii deţinuţi din a căror raţie de carne pesemne că  I *c ciupise ca să fie cumpărat tot luxul ăsta de prost­gust cu  Ittre voiau să­1 năucească. îi fu cu neputinţă să mănînce şi aproape  I ti nu se simţi în stare să vorbească. el o  să fie şi mai neferic O. deodată. prin I ciudăţenia lui. cam grosolan. nimeni nu­i observă înduioşarea nepot vită. această calitate.. i se adresă. de la celălalt capăt al mesei. fericiţi linii ai unor copii care ar  fi putut să primească burse şi. timp ce te îndopi cu carne. îi spi domnului Valenod:  —  Nu se mai aude cîntecul acela urît. Domnul Valenod îi aruncă o privire  160  STENDHAI  unuia dintre servitorii lui îmbrăcaţi în mare ţinută; acesta dispăru şi. în loc să răspund după textul latin. peste puţină vreme. Julien se uita la chipurile sulemenite ale lor: multe  dintre ele erau destul de drăguţe. conştiinţa lui Julien spunea : „Iată. „Cînd or să se sature neghiobii ăşlui să asculte stilul biblic. se făcu tăcere; un Nou Testament latinesc Ic ivi ca prin minune în mîinile savantului  membru a două ii "Iernii. deci.  Julien fu rechemat cu brutalitate la rolul lui. Tocmai atunci un valet îi turna lui Julien vin de Rin într­un ] verde. Dacă dom­  Rubigneau. O.. El spuse restul pe de it: memoria îl sluji cu credinţă. spuse el privind­o.  Lui Julien însă i se făt u . iar în  timţ refrenului. şi­i făcea să rîdă. care pretind că schimbă în  întregime felul de viaţă al unei ţări mari şi nu vor să aibă pe conştiinţă nici cea mai uşoară zgîrietură. Doamne. Perceptorul cîntase un cîntec regalist.  ţinînd paharul verde în mînă. de toată frumuseţea. care nu­1 cunoşteau pe ulini decît după renumele lui şi pentru că îl  văzuseră e cu prilejul vizitei regelui ***. Dar.  Cuvintele acestea fură prea tari pentru Julien; el ave purtările. dimpotrivă. Dar peste un sfert de  ■ ceas fu şi mai rău: din cînd în cînd se auzeau frînturi  ■ ii ni i un cîntec popular. Această a doua probă îl  ridică pînă la culmile gloriei. îi răspunse director triumfător. membru corespondent al Academiei din Besancpn şi al  Academiei ilin Uzes. cît o să ţină ospăţul tău.  —  La naiba!  Cred şi eu.  împiedice să cînte! îşi spunea el în gînd. deşi dovediseră atîta fineţe UiliticA.  „Te pomeneşti că le­o fi foame acum". fu citită.  încercă să­şi ascundă lacrima pe după paharul ver dar îi fu cu neputinţă să cinstească vinul de Rin. iată soarta murdară care  te aşteapt n­o să te bucuri de ea decît în asemenea condiţii şi tovărăşia unor astfel de oameni! Poate vei  avea o slu plătită cu douăzeci de mii de franci. cîntat de  umil dintre deţinuţi. aşa se numea membrul celor două Iernii. în ciuda ipocriziei atît de des folosit Julien simţi o lacrimă scurgîndu­i­se de­a lungul  obra lui. Se atlau de faţă mai mulţi liberali bogaţi. erau cei mai zgomo­  162  STENDIIAI  toşi admiratori ai săi. aş irea să traduc pe nepregătite. ar avea bunăvoinţa să citească la întîmplare o «ă  latinească. şi minunea aceasta fu Imirată cu toată  gălăgioasa însufleţire pe care o dă sfîrşi­unui ospăţ. cîntecul  amuţi. domnul de Renal nu­i primise niciodată în casa IUI  < >amenii aceştia cumsecade.  Credeţi­mă că mi­e ruşine să vorbesc atîta la­|te în faţa doamnelor. iar  doamna Valenod ave grijă să­i atragă atenţia că vinul costă nouă franci sticla. Mai nevasta perceptorului cîntăreţ. După ce Julien răspunse. intonat de toţi în cor.. I faţa locului. din care nu pricep o  iotă ?" se gîndea Julien.. am pus să li se astupe gura golanilor.  Şi. Dar. Julien. |umătate de frază în limba  latină. Eroul  noştri  pure vrednic să le fie coleg conspiratorilor acelora cu 11 ii 11 uşi galbene.

 libera Iii aveau motive să se plîngâ împotriva lui; dar. „Habar n­au de  cele mai elementare învăţături ale religiei!" gîndi ci. Julien primi patru sau cinci invitaţii la masă. Doamna Valenod îl mai  reţinu încă un sfert de trebuia neapărat să­i asculte copiii rostind pe dinafară din ceaslov : ei făcură  cele mai caraghioase greşeli. Julien. potrivit poruncilor doamnei de Renal. Nu se pulu împiedica să nu vadă uriaşa deosebire. un triumvirat care d< multă vreme tiraniza oraşul.  tocmai nesocotinţa aceasta era adevărata succeselor lui. . vorbind toţi odată. atît de sensibilă la plăcerile de a avea profitaţi. de trei sau patru ori la rînd. Şi oamenii trebuiseră să treacă. dar  şi să Ic spun eu însumi. bucurîndu­se de  acrul proaspăt de afară. îndrăzneşte să­şi rîdă de lucruri care merit J cel mai adînc respect. ■ Mu poate să pomenească despre casa lui. mai curînd.  1  Cînd bătu ora şase. deşi nu s­ar fi cuvenit. autor al lucrări de dogmă bisericească. A 1.  fcOŞU  ŞI  NEGRU  163  Pe cînd ideea lor nesăbuită făcea să răsune sufrageria.  „Ce adunătură ! continuă Julien; chiar dacă mi­ar da ^Uitate din tot ce fură. şi  împiedică să cînte ! A găsit oare vreodată de cu­nţă domnul de Rdnal să le spună oaspeţilor cît costă  mu la tic vin adusă la masă ? Şi domnul Valenod ăsta. îi făcuse o scenă îngrozitoare în timpul  1  mesei I servitor care spărsese un pahar cu picior şi­i despere­  una din duzini; servitorul îi răspunsese  cu cea mai Josnică neobrăzare. E aspru  judecat de către cei mai pi 1 cepuţi comentatori. dar numai Julien le observă şi se feri să le dea în vileag.  înainte de a pleca.1. împreună cu părintele Maslon. el.  şi deci făcut să poruncească. pe deasupra. despre moşia lui HtCi dacă e nevastă­sa de  faţă fără să spună casa ta. episcop italian. faţă i el. moşia  I  I  in  Iar doamna. atît de mare e puterea goi niului. sau dire< torul Aşezămîntului pentru săraci? Domnii  aceştia foi mau. c să­i fac pe alţii să spună pe de rost lecţiile. îi spuse Julicn doamnei Valenod. tot n­aş vrea să trăiesc  laolaltă cu într­o bună zi m­aş da de gol; n­aş fi în stare să­mi  iese dispreţul pe care mi­1 inspiră. salută şi crezu că va putea să scape; dar  mai in bui să îndure şi o fabulă de La Fontaine. şi  toată lumea îl urmă. Peste cîtăva vreme nu se mai vorbi rrieres  decît despre cine va învinge în lupta pentru  164  STENDHM  a­1 avea pe tînărul cărturar : domnul de Rânal.1 parte la  mai multe ospeţe de acelaşi soi; Julien la modă; i se ierta uniforma din garda de onoare . totuşi.  spu neau cu glas tare oaspeţii înveseliţi. era nobil. cînd înşiră proprietăţile. „Chiar dacă •mi uita. chiar dacă am uita că e Vorba de bani furaţi bieţilor deţinuţi pe care. Julien se ridicase. şi nu se mai opreşte  înşirîndu­le.  Primarul era pizmuit. la urm» urmei.  Se rîse mult. 9 merseră pînă acolo îneît pomeniră despre  votarea unoi burse din fondurile comunale. vrînd să plece. la invidia pentru I normanzi. zîmbind plăcui. adăugă el. cu voce înceată. pentru lanţurile de aur. se ridică grav şi vorbi despre un t . franci  venit anual. despre  jupînul Jean Chouart. pentru tot belşugul în care se lăfăia acum. într­o anumită fabulă. pentru  hainele adi de la Paris. de la mila pentru surtucul verde şi ponosit pe  1  care  i­1 cunoşteau în vremea tinereţii lui. pe cînd domnului Valenod nu­i lăsase taică­său nici şase sute .  1  Alphonse­Marie de Liguori (1696­1787).  în clipa aceea se simţea cu totul aristocrat. călcînd sprinten. ajunsese la poartă. îl admirară; acesta­i spiritul la modă în Verrieres.1 non al noii teologii de Liguori  pe care trebuia  să­1 înveţi ca să i­1 recite a doua zi părintelui Ch61an.  —  Căci profesiunea mea." Trebui. „Tînărul acesta ne cinsteşte judeţul". în sfîrşit. ca să­i dea putinţa să­şi ui meze studiile la Paris. pe care vreme îndelungată îl loviseră atîta zîmbetul  dispreţuitor şi luperioritatea mîndră descoperită îndărătul tuturor dove­rllor de politeţe primite în casa  domnului de R6nal.  — Ah! pleavă omenească! exclamă el. îşi spunea  el pe drum.silă.  —  Scriitorul acesta e cu totul imoral.

  IV la mijlocul mesei. care îi înveseleau pe copii. ed. face din limbajul lacheilor.  —  înţeleg.1 copiii cu sărutări. pe sfoară. profesor de geometrie la Grenoble. despre cele două sute de franci care i se ofereau în lus pentru educarea micilor Valenod. lucru pe care nu l­ar fi putut face  fără sil se sprijine puţin pe Julien. într­o dimineaţă. care venise la oraş ; lăsîndu i copiii să se joace cu un iepure de casă favorit. spuse Stanislas. îi e uşor să fie faţă de ei de o sută de ori mai  plăcut dectj| mine. Gros.t. îi spunea că nu trebuie să mai întrebuinţeze ptesia tras pe sfoară care.  Doamna de Rânal. Julien ere că descoperă un om cinstit: era un geometru. care îl luase pe  Stanislas Iţi­ n unchi. I se părea că­şi regăseşte familial  l  Gros. căuta să explice prin  exemple pi­  166  STENDIIAI  toreşti. Văzînd cîtă plăcere îi făcea tiei de Renal. l ie pare că vrea să­ţi fure inima. Servitorii avuseseră grijă  să le poves­. luată apoi de  vulpe. sfătuit să se ducă des pe la taică­său. cuprinse uimirea  simţindu­se trezit de două mîini care acopereau ochii. i­a dat lecţii tînărului Bc care îl pomeneşte cu admiraţie si recunoştinţă în  lucrările sale (n.  adus cu el. f  ă­i iubeşte pe ce  mea flecărind cu ei..  Pretutindeni teama de a nu da greş. aveţi de ce să vă mîndriţi.1 binelea. Era sigur că istorisirea! aceasta va fi  prost primită. sînt stăpînul. uşa se deschise: era domnul de Renal înfăţişarea lui severă şi nemulţumită contrasta cu  plăcuia voioşie pe care prezenţa lui o alungă. şi el se supunea ac tei triste necesităţi. fu nevoit să­1 privească bănuitor şi pe dor. de toate gîndurile ticăloase în mijlocul cărora trăia la Verrieres. spuneau nişte lucruri înjositoare pentru ei  HI dezgustătoare pentru cei ce le ascultau. Atmosfera de  fericire care îi însufleţea familia în lipsa lui nu era menită sil împace lucrurile faţă de un om stăpînit de  o vanitate atîi de arţăgoasă. îl mira blîndeţea glasurilor. Biata Franţă ! .  —  De ce vrei să ştii ?  —  Findcă vreau să le vînd şi să­i dau banii domnului i" 11. o întrebă deodată pe maică­sa cît preţuia  iul lui de argint şi paharul din care bea. „Pomenirea acestui metal. Doamna de Rfinal păli; nu se mai simţea în stare să  tăgăduiască ceva. în secolul nostru totul s«| sileşte să îmbrace într­o  lumină odioasă autoritatea /< ■<. cînd. nebună de bucurie."  Dar aici era vorba de ceva mai mult decît de bani vorba de o sporire a bănuielilor.  Va să zică eşti la modă ! Şi rîdea din toată inima Ilndindu­se la rujul cu care doamna Valenod se  credea iligată să­şi dea de fiecare dată cînd îl aştepta pe Julien. din obişnuinţă. numai la auzul  cuvîntului argint. aşa e corbul care a făcu) prostia să lase să­i cadă brînza.  Deodată. Stanislas­Xavier.în viitoarea lumii acesteia noi pentru el.1 din tigaie. Maică­sa plîngea . Şi. urcase scara sărind cîte patru trepte deodată şi ajunse odaia lui Julien cu puţin înaintea lor. încă palid de pe bolii. folosită în  acest sens. spunea el. De la Vergy primea mereu  pachete cu teme. Prezenţa copiilor. începu să­i povcs tească domnului primar  întîmplarea cu paharul de argini pe care Stanislas voia să­1 vîndă. pînă şi pe  iepure.  Era doamna de R6nal. cari era o linguşitoare. pe cînd doamna de Rânal lăuda felul plin de eleganţă şi de înţelepciune  cu care Julien îmbogăţea cunoştinţele elevilor săi:  —  Da. într­un  cuvînt. ce înseamnă să fii 11 . simplitatea şi nobleţea purtării lor ; simţea nevoia să se  spele de luate purtările grosolane. Julien îi primi cu bucurii pe toţi. vorbind foarte tare. se  1  nume Gros  .  —  Voi. sporea de  fapt fericirea co­Bieţii copii nu ştiau cum să­şi arate bucuria că îl pe Julien. pe care voiau să­1 arate prietenului lor.. da ! ştiu ! Mă face odios în ochii copiilor mei. Julicn luă cuvîntul şi. dar şi nespus de scurtă: doamna (14 Rânal dispăruse cînd copiii  sosiră cu iepurele. dacă vorbeau pînă şi despre frip­i n i .  Julien îl sărută cu ochii în lacrimi. îşi copleşi . pretutindeni încăierarea dintre lux şi mizerie! (>amonii la care  prînzea. La început domnul de Rânal îşi încruntă sprîncenele. îi spunea el ■doamnei de Rgnal. şi trecea drept iacobin.;/ timă. 11 ea să nu fie tras pe sfoară dacă rămîne  la noi.  Clipa întîlnirii fti nespus de plăcută. făcea tot ce putea să­si întreţină un bun renume. deşi ngheritoare în aparenţă. în fond. care. Şi­i povestea despre toate  dejunurile kc care fusese nevoit să le îndure. Dar cum Julien se jura să nu spună niciodată decît lucrurile care i  se păreau \\ însuşi false. totdeauna o introducere la vreo cerere făcută  pungii mele.  adăugă ea. nobilii. în timp ce Julien. Masa fu cît se poate de plăcută.

 dictată de răzbu nare. dar spori supărarea primarului. Aici ajunsese cu politica lui cînd  îi w nise pofta să scrie o scrisoare anonimă. nevastă­sa îi declarase că  voia să­1 aibă pi Julien la ea în casă. Contrastul acesta îl . cînd Julien spusese pe dinafară pasaje din Biblie.  în situaţia aceasta. care cunoscuse numai de la 1815 încoace. Domnul de R6nal îşi lăsă nevasta la primul magazin cu noutăţi în care ea intră şi porni la  anumite vizite. pe făţărnicia modernă îl rosteşte cu atîta  plăcere. domnul Valenod prevedea o scena I hotărîtoare cu fostul lui aliat. Grosolănia lui Valenod nu era jignită de nimic  nici măcar de faptul că micul abate Maslon îl dădea de go faţă de toată lumea. faptele nesocotite nu sînt multe la ; senzaţiile sînt atît de rare. fiind cu mult mai activ.  Domnul Valenod le spusese Aţa băcanilor din partea locului: „Daţi­mi doi inşi. nli iodată copiii lui nu fuseseră mai bucuroşi şi mai veseli. cei mai şarlatani dintre voi". îl făcuse să fie privit.  Activitatea Iu sporise şi mai mult de cînd cu temerile stîrnite de viz domnului Appert; de atunci fusese  de trei ori la Bes;m con; trimitea o sumedenie de scrisori cu fiecare cursa alte scrisori le trimitea prin  necunoscuţii care treceau la el. ca să zicem aşa. încetul cu încetul. ghicită cu muli. dar mai putea şi să scrie la  Besancon sau chiar M Paris. Purtarea aceasta îşi avea ei;  în provincie. cel mai proşti dintre  voi" ; le spusese oamenilor legii: ţi­mi doi inşi. îi fusese făcută lui Julien pe cînd el îi oferea braţul ca să meargă  din prăvălie In prăvălie. Viaţa lui. la porunca a II lui de Rânal; dar. Un văr al vreunui ministru putea să pice pffl neaşteptate la Verrieres şi să­  i ia Aşezămîntul pentnjj săraci. domnul Valenod încerca să amîne scena hotărîtoare cu fostul său patron.  Primai ui putea să­i spună cuvinte aspre.  Dar. Avea de făcut o mulţime de tîrguieli oraş şi spuse că voia neapărat să ia masa la  cabaret. de la care primea nişte însărcinări destul de ciudate.  Domnul Valenod era ceea ce. sfîrşea prin a slăbi creditul primaru­ochii puterii clericale. aproape la fel de netulburaţi ca şi la Vergy. îi întărise aceste frumoase . vorbind. ajunseseră la DRUMUL CREDINŢEI unde petrecură  mai multe ore. Ea întrevăzuse  posibilitau . Dar alegerile se apropiau şi era vădit că Aşezămîntul şi un vot  nefavorabil nu s­ar li j putut împăca. la o sută de leghe de se  numeşte  un încrezut. le : „Să domnim împreună". adică  un  soi  de om  ibrăzat şi necioplit. erau încîntaţi doar cînd auzeau cuvîntul cabaret.  168  STENDIU  Purtarea oamenilor acestora îl jignea pe domnul R6nal.  ca un om plin de venin. domnul de R6nal. ca o culme ;i încurcăturilor. Domnul primar fu­întrebat doar dacă Julien rămînea la el cu şase sute ic  franci. şi. putea avea un sprijin  puternic împotriva primarului. prin mici obrăznicii  amănunt. Aşa. La drept vorbind. Poate că greşise cerînd înlăturare bătrînului preot Chelan.  căci fapta lui. întîlnit faţă de mai mulţi oameni.Doamna de Renal nu zăbovi să cerceteze nuanţele fe­j lului cum o primise soţul ei.  în acest timp. de către mai multe evlavioa de familie bună. Şi dimpotrivă. pe cei mai neştiutori dintre voi" ; le e celor însărcinaţi  cu controlul sănătăţii publice: Uffiiţi­mi doi inşi. în ziua aceea metoda îi reuşi. scriind. Se întoarse şi mai morocănos decît dimineaţa; era convins că toi oraşul se ocupa numai  de el şi de Julien. Descrierea politicii lui.1  MOŞI    ŞI  NEGRU  167  li Iţea o zi cu Julien. se e rece cu domnul de Rfinal.  neroşind ^| de nimeni şi de nimic. ceea ce era culmea pentru vanitatea lui. vîrîndu­se în toate. sau dacă primea cei opt sute de franci oferiţi de director al Aşezămîntului pentru săraci. domnul Va nod avea nevoie să se apere. Şi. în  Verrieres el domnea. Iar după Itrînsese pe cei  mai ticăloşi din fiecare breaslă. Domnul Valenod se gîndi la o apropiere de liberali de asta invitase  cîţiva dintre ei la masă. nimeni nu­1 lăsase să bănuiască latura jignitoare a Ini ce se  vorbeau pe socoteala lui.i  ROŞU  ŞI  NEGRU  169  limpezime de către doamna de Rânal. nestînd locu­dipă. în mijlocul prosperităţii acesteia. făcînd pe  îndrăzneţul faţă de el. împotriva marilor adevăruri pe care simţea dil plin că toată lumea e în drept să i le spună. neavînd nici o iţie personală. Altminteri. de care lui puţin i­ai li păsat. pe înserat. uitînd  umilirile.  directorul. încît trebuie simţite ultima  picătură.  Niciodată vanitatea în luptă cu tot ce dragostea josnică pentru bani poate avea mai rău şi mai meschin  n­au tîrît un om într­o stare mai jalnică decît aceea în care se afla domnul de R6nal cînd intră la  cabaret. obţi nerea acestui lucru îl adusese cu totul la cheremul mai< lui  vicar de Frilair.

 < > fiinţă înzestrată  cu suflet nobil. cu un ton pe care voia să şi­1  facă impunător. cînd o fiinţă puternică şi de neam mare întîlneşte un om de inimă.  1    Plăcerea de­a ţine fruntea sus tot anul e bine plătită cu anumite turi de oră pe care eşti nevoit să le suporţi (it. Sînt ca regii: îl Copleşesc cu atenţii tocmai pe  ministrul care. „Ce legătură poate fntre casa asta şi un nou  amant ?" îşi spunea Julien. dar care locuieşte la o sută de leghe de tine. povestitor italian. îl otrăveşte sau îl umileşte în aşa hal. etc. ba  chiar părea că ar dori să­1 ida pleeînd. el se arătase mult prevăzător decît mărinimos la cele cinci sau şase făcute în ultima  vreme pentru frăţia „Sfîntului . Vai de cel ce se distinge !  Imediat după cină. Atunci.  Aici. Vergy; dar. îşi va găsi scrisoarea de dizgraţie. Clerul nu glumeşte această privinţă. generos şi care ţi­ar fi fosl prieten. Julien nu aşteptă să i se arate de două ori lu­vrui acesta. familia domnului de Renal plecă la .  spunea el că nu cîştigă nimic.  n suri din drama Regele petrece de Victor Hugo.  [Domnul de Rânal plecă cu diligenta la Besancon. Julien îl văzu pe omul care lipea afişe cărînd în braţe pachetul cel mare şi se grăbi să­1 . din sărite. tn mîhnirea lui. spre marca sa mirare. doamna de Rânal îşi între­i upca convorbirile cu soţul ei.  — După cîte văd. aşezată peste  drum de biserică.  KOŞU  ŞI NEGRU  171  Nu trecuse nici măcar o oră de la venirea lor şi. deseori. n|uiiinînd   comunei  Verrieres. oa menii aceştia formează opinia  publică. familia mea mă socoteşte de prisos. în mijlocul unui orăşel de douăzeci de mii de locuitori. de obicei îl  ucide.  172  STENDHAL  Peste un ceas. încît celălalt face prostia să moară de durere. ipuse el.scoase.  2  CAST1  Dar să­1 lăsăm pe omul acesta mărunt în voia măruntelor lui temeri; cine 1­a pus să­şi aducă în casă  un bărbat inimos cînd lui îi trebuia unul cu suflet de slugă ? De ce nu ştie să­şi aleagă oamenii ? în  secolul al XlX­lea. Ceasurile de I fericire abia regăsită îi dădură puterea şi hotărîrea nece­■e să­şi urmeze planul pe  care îl frămînta în minte de săptămîni. Printre boiernaşii din Verrieres şi din împrejurimi. soţia sa îl luă deoparte şi­i vorbi [despre necesitatea de a­1 îndepărta pe  Julien. ci  deveni rece şi rezervat; doamna de R6nal l>flp. încă nu omul de inimă e cel ce suferă. te ju  decă după opinia publică a oraşului. Marea nenorocire a orăşelelor din Franţa şi  a ocîrmuirilor prin alegeri. Julien descoperi că doamna de  Rânal îi 11niuieşte ceva. pînă la urmă. „Nu turn  va mi­o fi găsit Un înlocuitor ? gîndi Julien. din întîmplare. a treia zi. îi spuse el neveste­sii. intrînd. Degeaba le  I  < )i ionizaţii laice ale Ordinului iezuiţilor  170  STENDHAI.   dar Im Abatoare şi comodă.  CAPITOLUL XXIII Necazurile unui slujbaş  // piacere di alzar la testa tutto l'anno e ben pagato da cerţi quarn d'ora che bisognapassar. opinie făcută de nerozii născuţi prin voia întîmplării nobili. îl exilează. La întoarcere. pentru comunitatea „Fecioarei". îşi repeta drăgălaşele versuri rostite de llcisc I. bogaţi  şi cu păreri cumpătate. in i In ni hîrtie cenuşie. Dom­Ittl Valenod era generos  ca un hoţ. cum e aceea din New York. Şi nu mai departe decît alaltăieri era atît de intimă cu mine  ! Dar se mec că aşa fac doamnele din lumea mare. care i se  păreau noi pentru că nu trecuse nici o de cînd i le spusese doamna de Rânal."  lulien observă că în discuţiile care încetau brusc cînd »«   apropia el era deseori vorba despre o casă  mare. pentru comunita­„Sfintei  1  Cuminecături"  etc. e că nu pot uita existenţa unor fiinţe ca domnul  de Renal.  2  Giambattista Cosii (1724­1803). Itoria se hotărî în două ore. numele domnului de Renal fusese  văzut de mai multe ori pe ultimul rînd.  Iată şi prostia asta. trînti pe masă un pachet mare. iar el.). Julien îi văzu pe toţi  întorcîndu­lD din nou la Verrieres. cîte  mîngîieri nu dezminţiseră fiecare din verile acestea!  Femeile se schimbă.a de seamă schimbarea şi nu căută explicaţii. întors la el BUă. Nebuni sînt cei încrezători.   o   casă   veche. Primarul părea foarte  ne­iiNlit.  I  Drept orice răspuns. Cînd se ivea el. în [punctul cel mai comercial al oraşului. Geea ce mărea peste măsură adînca tul­a bietului primar era  faptul că în oraş se făceau pe faţă despre dragostea lui pentru numerar. cîte un in te. etc. i Induiţi cu iscusinţă în  registrele fraţilor strîngători de po­nuiii după importanţa daniei. şi opinia publică c cumplită într­o ţară care şi­a cîştigat anumite drepturi.

 nevăzîndu­1 că se apropie.  Da. care nu mai scoaseră o vorbă. La masă nimeni nu scoase o vorbă. O fi el ultra. strigă celălalt. in sala primăriei.— Şi cînd te gîndeşti că primarul n­a putut să­1 împie­observă un al treilea. începură discuţiile. unul.ii hotărî ca Julien să vină cu copiii la Vergy. primarul ite. iată­1 pe băiatul lui Sorel! Hai să ne cărăm de­aici. „La primul colţ de stradă am să aflu taina. unde Julien zări. am să ridic eu preţul. îi spunea în taină unui  vecin :  —  Ei. Unul . aş fi dat opt sute de franci  tru fabrica mea. Şi pe coala abia  lipită. asta e tot. Portărelul striga :  —  Trei sute de franci. într­o  strachină de tuci.  ­  Ce ticăloşie! exclamă un grăsan în stînga lui O casă pe care eu. Julien rămase nedu merit;  termenul i se păru cam scurt: cum vor avea timp să­1 afle toţi concurenţii ? Altminteri. a fost chemat la episc i > pie de către sfinţia­sa marele  vicar de Frilair. mîzgălea dosul afişului.  . cu domnul  Valenod. la ora două. Julien văzu anunţul foarte amănunţit pentru închiriere. care e un om cumplit."  Aşteptă nerăbdător în spatele omului care. de la licitaţia unde am avut cinstea să drept spionul domnului primar. dar cei doi nici nu se uitau la el.. Julien se afla între ei doi. la sfîrşitul anului. prin licitaţie publică. păi domnul Saint­Giraud nu face parte din congregaţie ? Cei  patru  ai lui n­au oare burse ? Săracu de el! Trebuie să­i Comuna Verrieres un supliment de leafă de cinci  sute franci.  —  Dacă m­ar fi ascultat. din afişul  acesta.  Julien nu lipsi de la licitaţie. ar fi plecat într­o călătorie. datat cu două săptămîni în urmă şi pe care îl reciti în trei locuri diferite. Doamna de Renal îsi consola soţul:  ni STENDHAI.  Julien se întoarse acasă foarte necăjit şi o găsi pe de Rânal nespus de tristă.  Seara stăteau tăcuţi în jurul căminului; trosnetul butucilor aprinşi le era singura distracţie.  Dar domnul de Saint­Giraud o să se răzbune pe rogeot. şef âe birou la prefectura din.  Calmul lor II făcu să­şi regăsească şi el stăpînirea de sine. şi cu toată clica lor ?  —■ Trei sute douăzeci.  Julien se duse să viziteze casa de închiriat.   '  —  Vită încălţată ! făcu vecinul; şi tocmai cînd a venit] un spion al primarului! adăugă el arătînd spre  Julien. cu marele vicar de Frilair.. nu află nimic altceva. cu bidineaua lui. pentru suma de trei sute treizeci de franci pe an. Află că toţi gologanii ăştia intră într­o pungă  unâ pe care şi­o împart între ei. Casa fa<  ■ peste opt sute. I cu episcopul. domnilor !  —  Trei sute de franci! E prea de tot! şopti un om către vecinul său. spuse cineva. nu fură.  In clipa aceea se ivi domnul de Rânal; era tare poso­ftt. în sala prost luminată se aflau o mulţime de oameni; dar toată lumea se  măsura cu privirea într­un fel ciudat.. O să vadă el! răspunse altcineva. Licitaţia avea să se  încheie a doua zi.  —  Ei. Treceau  printr­un;i din clipele acelea de mîhnire care se abat asupra familiile! celor mai strîns unite.. Părintele Maslon i­a făgăduit că o va avea cu trei sute de franci; şi  cum primarul nu voia nici în ruptul capului. după a treia strigare. treaba lui!  Dar. Călătoria  deloc veselă.  —  înseamnă să­ţi baţi gura de pomană. şi vocea iflrăgănată a portărelului declară casa ca aparţinînd pen­iru nouă ani domnului de  Saint­Giraud.urmărească. a casei aceleia mari  şi vechi des pi < care vorbeau atît de des între ei domnul şi doamna de R&­nai.  ROŞU  ŞI  NEGRU  173  Julien se întoarse repede ca să­1 pedepsească pe cel ce vorbise astfel. aş ! sări un tînăr fabricant liberal. Domnul de  II. aş! e osteneală zadarnică.  ­  Nu fură ? se amestecă un altul.  —  Ar trebui să fii obişnuit cu asemenea lucruri. şi tot aş fi făcut o afacere bună.  De cum ieşi primarul din sală. Ce cîsi  KM dacă te pui rău cu părintele Maslon.. trei mucuri de luminări aprinse. Sigur.  Venirea lui Julien păru că­i stinghereşte grozav pe cel doi prieteni. Portarul. dragul meu. Ochii tuturor erau aţintiţi spn o masă. doamnă. t.  —  Iată treizeci de franci pe care imprudenţa lui Gro­t i­a adus comunei. în momentul acela ultimul muc de luminare  se stinse.  Vii de la licitaţie ? îl întrebă ea.

" Semnez; el îmi dă trei ducaţi.. Vă rog. nu se împac deloc una  cu alta. Aveam  şnlsprezece ani. cu purtări alese. intri în clipa aceea. opt ani eram.  ROŞU  ŞI  NEGRU  175  unu noaptea. numai cu pîine şi apă.."  —  „Păi cine naiba crezi tu că o să aibă nevoie de un ticălos ca tine ? îţi închipui cumva că ţi­aş  îngădui vreo dată să părăseşti Conservatorul ? Vrei oare să­ţi rîzi de mine ? Şterge­o. păşind în urma servitorului. vorbi signor Geronimo. şterge­o de­aici! . cît costa inia parter ? O sumă uriaşă."  ^Asta înseamnă."  —  „Dacă nu m­aş teme că vatăm cea mai frumoasl voce de bas pe care am auzit­o vreodată. Nu mai văzusem în  viaţa mea atîţia bani. cu favoriţi mari. — Exact.dintre copii strigă vesel:  —  Sună ! Sună cineva !  —  La naiba ! Dacă e cumva domnul de Saint­Giraud.  —  „Băiatul ăsta e o comoară. un tînăr elev al  rvatorului din Napoli.  — E povestea mea. ca şi dumneata. Doamna de R6nal ţinu  morţiş să­1 invite la cină şi puse toată casa în mişcare; voia cu orie preţ să­1 facă pe Julien să uite  denumirea de spion pe care o auzise sunîndu­i în urechi de două ori în ziua aceea Signor Geronimo era  un cîntăreţ vestit.  —  „Ce cauţi aici. pledînd fntr­un pn în 1830.  A doua zi cer o audienţă la cumplitul Zingarelli.  —  Domnule primar. Pe  i   Poreclă dată unui magistrat din Marsilia care. adăuga signor Geronimo voios. Iată o scrisoare pe care domnul cavaler de  Beauvaisis. ! cum  să agoniseşti cei opt gologani.  —  .  —  Să mai ascultăm doar povestea asta ! spuse cel mai mare dintre ei. urmă cîntăreţul exagerîndu­şi pic accentul care­i făcea pe copii să  pufnescă în rîs. vărul dumneavoastră şi bunul meu prieten. credete a me.  Voioşia napolitanului transformă seara aceea tristă într­una foarte veselă. \p­ fascia  far a me.  — „Cum să fac însă ca să­mi dea voie severul Zinga­U Să ies ?" îl întrebai pe Giovannone. zic eu. domnilor. zic eu. Wfior Zingarelli era un maestru grozav de sever. o sută şaizeci de franci. vreme de două săptămîni. Recunoscător are să­i fie lui Valenod. directorul Teatrului San­Carlino. privind­o pe doamna de Rânal. Povesti anecdote îneîntătoare. Am să mă ostenest de două ori mai mult la învăţătură. Signor de  Beauvaisis. negri. mai întîi semnează un mic angajament. în Franţa.JMaestro. Eu mergeam la spectacole i ii puteam  de des; mă duceam la teatrul cel mic de la lan­Carlino. eu sînt ii signor Geronimo. Dar vă cer un hatîr: dacă  vine cincv;i să mă ceară ca să cînt în afară. mă auzi cîntînd.JMaestro. domnul de Rânal oftă  uşor si­si privi ta. care vine să mă scoată din sărite sub cuvînt că­  mi mulţumeşte.  176  STENDHAI  Signor Giovannone îmi zice :  —  „Caro . te­aş vîrî  la cai ceră. Signor Zingarelli. După cină.  ­  „Şi cît o să­mi daţi ?"  ­  „Patruzeci de ducaţi pe lună.! totuşi un om vesel. Apoi mă învăţă ce trebuie să fac. a utilizat forma arhaică nonante cinq în loc de quatre­vingt qtiii  (nouăzeci şi cinci). nu mă lăsaţi. o. mi­a dat­o pentru dumneavoastră cînd am plecat; sînt abia  nouă zile de atunci. Nu­i deloc Iubii la Conservator; dar  vrea ca oamenii să se poarte totdeauna cu el ca şi cum l­ar iubi. signorino. Vrei să te an­Mjez. ataşai la Ambasada din Napoli. Signor Giovannone. mă căiesc de păcatele mele; n­o să mai ies niciodată din Conservator sărind  peste uluci. am să fiu o pildă pentru întreagn şcoală. am să­i spun verde ce părere am. hai mana ce eşti!"  —  . adică vreau să spun că eram vîrsta dumitale; dar n­aveam cinstea să fiu băiatul  ilus­Irului primar al frumosului oraş Verri6res.uca că văd cerul deschizîndu­se în faţa mea. puşlama ?" mă întrebă Zingarelli." — Las pe mine ! exclamă cel mai mare dintre copii. La auzul cu­Mulcior acestora.  iar eu sînl compromis. dragul meu prieten ?" mă întrebă signor  Giovan­lone. el cîntă un mic duettino doamna de Rânal. unde ascultam o muzică divină; dar. spuse el. tinere domn. îmi spunea că vorbiţi italieneşte. adăugă el uitîndu­se la iar copiii se  prăpădiră de rîs. Mi l'. copiii se împotriviră cînd Julien le propuse li meargă la culcare. Ce­aş putea zice dacă blestematele de zi;u< iacobine s­ar agăţa de povestea asta  şi m­ar scoate drepl un fel de domnul Nonante­cinq   ?  Un bărbat foarte chipeş. Bătrînul lui camerist îmi deschise uşa. doamnă. însuşiri care. Prea­i de tot. spuneţi­i că nu se poate.

 Să cînte la mine la teatru. Zingarelli trase imediat de şnurul soneriei:  —  „Să fie alungat Geronimo din Conservator". domnul şi doamna de R6nal îi dădură reco­niniHlilrile de care avea nevoie la curtea  Franţei. aşa cum a făcut­o veacul .  Şi­ar fi jertfit viaţa. Geronimo n­ar părăsi nici în rupi ni capului Conservatorul; abia  mi­a jurat asta.  A doua zi. pentru a­şi salv. Daţi­mi I pe Geronimo. Polichinelle.. strigă ficrbînd de mînie. spuse Giovan­grav. măritîndu­se cu I Julien. fie să mă însor cu domnişoara Elisa."  —  „Ce­ai de gînd să faci din puşlamaua asta ? zice Zingarelli. spuse i de R6nal. sâ scrie.. rămînînd văduvă pe neaşteptate.  dupj bunul meu plac. s­ar li putut mărita cu Julien. ar fi trebuit să părăsească  acest Vergy ale cânii crînguri îi erau atît de dragi. în unele zile funeste. şi la  iarnă iun mărit fata. chiai dacă m­aş învoi eu. Doamna de Rânal îşi dădea seama că. era  adorat do ei. v­aş ruga să ne cîntaţi aria aceasta. în vreme ce eu rîdeam cu hohote. de bunăvoinţa şi de t lui. gîndi Julien. dar nici IM necăjeşte făcînd licitaţii ca  4  aceea de astăzi. Ar fi  el însă fericit dacă l­ai sili să se odihnească întruna ?  în mintea doamnei de Rânal începuseră să se adune gînduri negre. Eu nu vreau şi n­o să­1 ai; de  altminteri. în seară. dacă l­ar fi văzut în primejdie."  Călătorul care a urcat povîrnişul unui munte se aşază pe creastă şi odihna II place nespus de mult. câutînd să­mi tragă un picior în c. Copiii. fie să devin asociatul lui Fouqu6.  Julien îi iubea copiii mai mult decît îi iubea tatăl lor; şi.  animo cîntă şi toţi rîseră cu lacrimi.  178  STENDHAI  în casa aceea singuratică nu putea oare să citească.  „Să fie oare fericirea atît de aproape de mine ?. din visurile lui strălucitoare. Nu­i el prea onorat în societate. în casa domnului de Renal. în ciuda hotărîrii luate.. Nu­1 cuprinsese sila şi ;e idei negre decît la mesele unde fusese poftit;  de angajament la Operă (it. scoţînd angajamentul meu din buzunar. Pe Iţea mea. vocea lui divină n­ar fi  fost poate cută şi admirată decît cu zece ani mai tîrziu."  Furios.  „Aşadar."  i   Draga (it). Totuşi. „O să mă facă să­mi uit toate jurămintele". fuse­  fteinun de fericire pentru el.. lăsînd  întreaga încîntată de purtările alese. signor Giovannone soseşte la director:  —  „Vin să vă cer să mă îmbogăţiţi..).. clipă de clipă.  ind să se însoare.  — Ah. am cîntat aria del Moltiplico. mai mult mi­ar plăcea să fiu un  Geronimo |ftrft un Rânal. fără să şovăie. carta  r iată­i semnătura.t să­şi prilejuiască remuşcări aproape la fel de mari ca atu IM cînd ar fi săvîrşit o  crimă.  Şi m­au alungat.. Avea una din  acele inimi nobile şi romanţioase pentru care a întrezări posihi litatea unei fapte generoase şi a nu o  îndeplini însemn. şi chiar cu scopul de a­1 înşela prin fapte sau cuvinte făţarnice.  ŞI NEGRU  177  —  „Dacă e vorba numai de voia lui.. Oaspetele nu I duse la culcare pînă la ora două noaptea. pretutindeni e falsitate. şi viaţa îi V  lucru îl mira pe Julien : săptămînile de singurătate te la Verrieres. să cugete fără să­1 tulbure nimeni? Nu­1  smulgea. dar dreaptă. nu i putea alunga imaginea fericirii nemărginite pe care ai li  gustat­o dacă. mai adineauri. Să rl sipeşti o asemenea viaţă e nimica toată; aş putea.  10ŞI    ŞI  NEGRU  179  Ciudată urmare a căsătoriei.1 nevoie în căsnicie şi se încurcă mereu în  socotelile  Iii. Fără priceperea directoru­de la San­Carlino. Julien s­ar fi bucurat împreună <J^H fericire desăvîrsită. Se vedea trăind la Pan continuînd să dea copiilor o  educaţie admirată de toai.face el. îi mărturisi  Iul Julien toată afacerea cu licitaţia. cruda necesi tate de­a studia gesturile unui suflet  josnic.iaşi Vuind s. zice el.i lumea. Iată­1 I tignor Geronimo care se duce la Londra cu o  leafă de I de mii de franci pe an. numără pe degete lucrurile de care ar . că te paşte pîinea uscată şi carcera !"  Peste un ceas.. ea. cu toată purtarea lui severă.i soţul. se gîndi ea.

 Doamne ! eu sînt atît de bogată ! Şi toa  bogăţia e atît de zadarnică pentru fericirea mea ! O să uite. îi lAMsc felisei un loc într­o familie nobilă şi bine  văzută.  it în stare să curm păcatul şi el îmi ia minţile. Adio. nu ceruse familiei  pccMcia decît cam două treimi din leafa primită de la lomnul primar. Datorită acestui  fapt de teu mă. Şi îşi tăie o şuviţă I din păr. "  Dîndu­i doamnei de Rânal cumplita veste a plecării. pe care o găsi deznădăjduită. atunci cînd dragostea a existat înain­  I tea nunţii.. noului duhovnic. în toamna aceea localnicii se plictisiră mai puţin dcctt de obicei. sprijinindu­se pe perspectiva  moştenirii din Besancon. Nu m­am străduit să cuget o clipă; nălucirile nebuneşti ale dragostei îmi răpeau  tot timpul... De de­Ipnrlc sau de aproape. dar. ii îndemnase să o considere cu desăvîrşire nevinovată. Şi avu curînd durerea să se convingă singură. Familia trebui să părăsească crîngul din Vergy. Julien nu scoase o vorbă  Cînd plecă. nădăjduiesc că voi . Ii mărturisise ciudata  stare în care găsise opinia publică din Verrieres. fata  avu minu­idee de­a se spovedi fostului duhovnic Ch61an şi. curînd ea le aduce  • lamenilor destul de bogaţi ca să nu muncească sila adîncă  I Ihţă de toate plăcerile liniştite..  Toamna şi o parte a iernii trecură pe nesimţite. fără ca ea să bănuiască. Julien cădea iar  pradă ambiţiei atît de fireşti atunci cînd n­ai i mic. preotului. Elisa. care lucra cu multă prevedere. Slăbiciunea firii Im.u uşor. iu Iun fu izbit de un lucru : nu găsi nici urmă de  împotri­■""* egoistă. lunii­ se aflau cinci femei. ca să le  povestească amîndurora mnte în legătură cu amorurile lui Julien. îi dădură I' II unciile  cele mai cumplite. doua zi după sosirea în Verrieres. ar zice un filozof. dragul meu ! Acestea sînt ultimele clipe. voi avea cinstea să vă revăd. făgăduieşte­mi să nu­mi uiţi niciodată copiii. alergă să­i dea de vesir doamnei de Rânal. Iar dintre femei. Veghează asupra familiei mele. dar trebuie să pici i şi să nu te mai întorci în  Verrieres decît peste un an. dar folosind cuvintele cele ftuii măsurate. „Şi totuşi. în mai puţin tic o săptămînă.  —  Mîine. Lumea se înşela. că o  despărţire. Era în puterea mea s­o cumpăr cu bani pe Elisa; nimic  n­ar fi fost in. nu se ocupa decît de scafi­dulul stîrnit de amorurile ei. încearcă să faci  din ei oameni cins­1111 I )acă va mai izbucni o nouă revoluţie. Dar nu mai era femeia nepricepută şi sfioasă de acum un an: patima ei fatală şi remuşcările  îi luminaseră mintea.mă fără slujbă pe timpul iernii. numai pe  i de cu sufletul uscat nu le îmboldeşte la dragoste.... pe cînd asculta soţul. vorbi mult. Iar eu.. dar cei din Verri6res n­o scuzau deloc. Fără s­o sfătuiască nimeni.  Trebuie să fim tari. părintele Chelan trimise după Julien. Luînd  atitudi nea şi înfăţişarea cea mai umilă. to­Ită. toţi nobilii vor fi masacraţi; tatăl lor  poate că va emigra din pricina ţăra­nIIlni aceluia ucis pe acoperiş. în sfîrşit..  180  STENDIIAI  —  Nu te întreb nimic.  Domnul Valenod. în mod vădit. la urma urmei. „Departe de mine.  Soţul ei tocmai îi vorbise. ii spuse el. dragul meu... şi. îi spuse ea..  dacă f nior. te rog.. ce putea face ?  Doamna de R6nal se gîndi o clipă că Julien ar puica primi oferta domnului Valenod ca să rămînă în  Verrieres. era amăgită de către invidioşi.. Se silea. nişte personaje pline de gravitate. grăi el. spunînd că se teme să nu  .. care se aştepta să ducă o lupi."  Părerea filozofului mă face s­o scuz pe doamna de ŞUnal. oarecum deschis. Dar de ce mă pot plînge ? Cerul e drept; n­a  .i crîncenă cu un om atît de tînăr. Ah !  nenorocit de mine.  Părintele Chălan. să nu plîngă.. care îşi 'i pîrleala pentru  seriozitatea lor obişnuită tocmai prin |i II >rea de­a îndeplini acest soi de misiuni. în poruncesc să nu­mi spui nimic; dar îţi cer ca în  trei zik si pleci la seminarul din Besancon sau la locuinţa prietenii lui tău Fouqu6. în cele din urmă.  Julien nu răspunse nimic; se întreba dacă trebuie să­şi socotească onoarea jignită de grija arătată de  către pănn tele CheUan care. M­am nenorocit. la  orele şase di­i. nu­i era tată.  Dă­mi mîna. Lumea  bună ■In Verrieres începu să se indigneze că anatemele ei îl im­|in  ionau atît de puţin pe domnul de  Renal. O dată jertfa săvîrşită. Am prevăzut şi am rînduit totul.l îl XlX­lea ! Plictiseala vieţii conjugale duce cu siguranţă  li picirea dragostei.. măcar pentru cîtăva vreme devenise neapărat necesară. Frumos cum e. dar. la ora asta. va fi iubit şi va iubi. şi tot  brasul. gata oricînd să­ţi  asigure o viaţă minu nată. Nu ştiu ce am să mă fac. la nevoie. la  urma urmei.

 pe  patul de moarte. soţiei sale. hotărîte. atunci devin ucigaşa soţului meu". Domnul de Rânal. şi nu­1 mai interesează nimic.  182  STENDHAI. domnul de Rânal primi o scrisoare uionimă.  1  /'_. Apoi curajul i se avîntă pînă la hotărîrea de­a trece imediat la fapte. pe care l­am scos din  noroi ca sâ ajungă. Era opera  vreunui subaltern invidios. Dar ideea îi fusese dată de Julien. la trei zile  după plecare. după discuţia avută. unul dintre cei mai bogaţi oameni din Verrieres. Se închise cu soţul ei într­o cameră. Din clipa aceea. Prea e de tot!  „Doamne! s­ar putea să rămîn văduvă!" se gîndi doamna de Rânal.  Niciodată ea nu­i măgulise orgoliul cu mai multă pri cepere. Julien o  *"1 mult. a luat o doză de stra­monium şi nu se mai mişcă decît prin  resort. îi vorbi. Julien să rămînă preceptor al copiilor dom nului Valenod.  pentru bunul nume al domnului de Rdnal era foarte important ca tînărul să părăsească orăşelul şi să  inii< la seminarul din Besanşon sau la cel din Dijon.  A doua zi.iiişarea doamnei de Renal  fură nobile. Siguranţa că­şi va  revedea iubitul alunga chinul despărţirii. Dar cum să­1 hotărăşti. ba  chiar s­o ia pe filisa înapoi în casă. şi folosindu­se de ideile ite ale tînărului. a spus : Cînd mim rege. şi apoi cum avea să  trăiască acolo ?  Domnul de Renal. că nu văd; dar am în sertar destule scrisori  itirc mă îndreptăţeau să procedez aşa.  şi chiai cu motive găsite de el. văzînd necesitatea imediată a jert fei băneşti. ca să zicem işa. Voi pleca; % vor.  Domnul de Renal se întoarse curînd; îşi ieşise cu totul din fire. căci el însuşi găsise ideea s­o revadă ! Durerea "'etoare se preschimbă într­o bucurie  puternică. eu n­aş avea  i mi reproşez nici un ban luat prin pungăşie. sătul de viaţă. datorită mie. compusă în stilul cel mai jignitor cu  putinţă. Am să­1 fac de rîs în  faţa lumii şi apoi am să­1 provoc la duel. era şi mai deznădăjduit decît soţia lui. nu primesc să mă despart aşa de tine. că trebuia să­i arate mai mulia prietenie decît oricînd lui Valenod. Aşadar. chiar dacă ar reveni pe lume  tH'trmuirea aspră a împăratului Napoleon. şi chiar tu o vrei."  ' Pe doamna de Rânal mînia lui rece o înspăimîntă ; îi amintea nefericita idee a văduviei. Viaţa doamnei de Rânal deveni alta. Nimic nu i se p;iru greu. Nu. domnul de Renal ajunse singur la ideea. Scrisoarea aceasta îl făcu din nou să se gîndească la nece­n ii ca unui duel  cu domnul Valenod. Aşa s­a întîmplat cu Ludovic al XlV­lea care.  supărătoare din punct de vedere bănesc. cînd voi fi în lume. Admirabile cuvinte. pe care puse să i le încarce. Dini potrivă. în mijlocul  fierberii şi al bîrfeliloi din Verrieres.  — Am s­o duc la Cazinou să le arăt la toţi că e scrisa de ticălosul de Valenod. oferi şase sute de franci lui  ;en ca să­şi plătească întreţinerea la seminar pe timp li un an.  „De fapt. în flecare rînd erau cuprinse cuvintele cele mai grosolane I > ■ ivind situaţia lui. căci e sigur că aş putea să I împiedic. îşi spunea el. Domnul de  Rânal plecă singur şi se duse la armurier să­şi cumpere pistoale. şi purtarea şi Inl. în cele din urmă izbuti să­i transforme curajul  de­a trage o pereche de palme domnu­  Valenod în acela de a­i.avea Mirajul. Doamna de Rânal avu nevoie de curaj ca să se hotărască s­o revadă  pe fata aceea de la care i se trăgeau toate nenorocirile. după ce i se sugerase de vreo trei sau paim ori. în mai puţin de două ore îl făcu să vadă. să mă gîndesc la reputaţia •"va. uită de scrisoarea anonimă. oferta domnului Valenod. Simplitatea cu re îţi lua rămas bun îl mişcă.  Julien se aştepta s­o vadă disperată. despre  scrisoarea anonimă primită cu două luni înainte. aşa i nu mai simţise de cînd trăia pe lume. că lucrul cel mai neplăcui pentru el ar fi fost ca. întoc­in. Dar degeaba îi vorbi timp de mai  multe ore: noua scrisoare nu mimă îi călise hotărîrea. pe care  încerca zadar­Dlc s­o alunge. I voi întoarce noaptea să te văd.n aşa cum se cuvenea.. în sfîrşit. în zori. cel mult. Dar aproape în aceeaşi clipă îşi zise  „Dacă nu împiedic duelul.1 ofertele directorului Aşezămîntului pentru săraci. . nădăjduia să­1 facă să refuze. Dar.  €hiar sumă mai mică. blestemînd de mii de  ori ziua avusese nefericita idee să­şi aducă un preceptor în  .  în sfîrşit.  lai doamna de Renal. M­am  ffleut.  •Se mai mîngîie puţin chibzuind la un lucru pe care nu  ipuse soţiei sale: cu dibăcie. Julien  ar fi avut tot interesul să primeasi . se afla în situaţia  10ŞI    ŞI  NEGRU  183  U&ui om curajos care.

 un mare oraş fortificat. care curgeau tăcute.  —  Vrei să pîngăreşti amintirea dragostei noastre ? II spuse Julien. Viaţa i se scurgea liniştită; între ea şi prăpastia nenorocirii se afla acea ultimă  întîlnire pe care mai trebuia s­o aibă cu Julien.  Din clipa aceea n­o mai stăpîni decît un gînd: acum îl vfld pentru ultima oară. Sufletul îi era mîhnit şi.  fără să­i întoarcă sărutările. Cînd se căznea să­i spună că­1  iubeşte. şi gi»> solănia oamenilor acelora m­ar ucide. auzi.  —  Iată­ne ajunşi acolo unde ţi­ai dorit atît de mult. împietrită. cu ochii în lacrimi.. la o leghe de orăşelul m care lăsa atîta dragoste. în  cele din urmă.  Dar cruda necesitate. ca Besa  I  ROŞU ŞI NEGRII  185  în timpul scurtei lui lipse de trei zile.  —  Dar. de departe. înainte de­a trece  muntek cît mai putu să zărească turla bisericii din Verrieres.  Doamna de Rgnal avu şi mai mult de furcă să­1 convingă pe Julien că. îl privi cum leagă Icreastră o frînghie înnodată fără să­i şoptească o . Chiar doamnei Derville. nu ştia ce să­i răspundă. Dar. ea îl primi de parcă abia mai pîlpîia viaţa în ca. pentru numele lui Dumnezeu. lacrimile  iei de Rfinal secară de­a binelea. Julien rămase adînc mirat d< îmbrăţişările lipsite de căldură ale acestui cadavru viu ; şi  nu se putu gîndi la altceva. să primească o despăgubire. De acum înainte vei. Doamna de Renal. Julien se ivi în faţa ei.. cuvinte mai înflăcărate ca să­1 laude. în e: tu'ziasmul lui. Zadarnic îi spunea  186  STENDHA1. cuprinzînd şi dobînzile.  Domnul de Rfinal i se aruncase îi braţe. şi cu  MMngcri de mînă aproape convulsive. Julien plecă din Verrieres. fără sfială.  Cuvintele lui de supărare. chiar unei simple cunoştinţe ţi tot i­ai arăta de­o sută de ori mai  multă prietenie sin­  decît mie. ofe rită în mod public de directorul Aşezămîntului  penim săraci.i peste cinci ani.184  STENDIIAI. Nimic nu putea s­o  abată de la gîndul crunt al despărţirii pentru vecie. în acest sens. cum vrei să te Cred ? răspundea Julien la împotrivirile reci ale  iubitei Iile. de la  Fouque. frînse voinţa lui Julien.  CAPITOLUL XXIV O capitală .. putea. Cînd apropierea zorilor îi sili să se despartă. în timpul celei de­a treia nopţi de la plecare.trăi fără remuşcări.  —  îmi pare rău că nu poţi să­1 mai îmbrăţişezi pe Sta­nislas. la mai mulu leghe.  După ce înfruntase mii de primejdii.  Acestea au fost cele mai lungi răspunsuri pe care  le­a putut căpăta de la ea. cu împrumut. îi spuse ea rece. Orgoliul îl făcea să­şi închipuie că nu  primeşte decît cu titlu de împrumut suma oferită de primarul din Verrieres; voia chiar sâ­i dea o poliţă  cu termen de plai. el nu ştiuse cum să găsească.. M­aţi deprins prea mult cu viaţa elegantă. nu se mai gîndi decît la  fericirea de­a vedea o capitală. Sper i să mor.  Ea i­i oferi tremurînd toată şi ştiind că va fi respinsă cu mînie. cu mîna ei de fier.  în sfîrşit.  —  Mai nefericită de­atîta e cu neputinţă să fiu.  Efo nostru avea cinci ludovici economisiţi şi trăgea nădejde capete cam tot atîţia. pînă departe. doamna de Renal fu amăgită de una din cele mai cumplite  decepţii «Ic dragostei. N­ai să­ţi  mai vezi în mormînt copiii la orice fleac de boală. nu m­am gîndit nici măcar o clipă să primesc oferta lui  Vale­nod.  Doamna de Renal mai avea cîteva mii de franci as cunşi în grota cea mică de­pe munte. Simt că­mi îngheaţă inima.  Pînă la urmă. spunea mereu Julien. Şi cum tînărul îi ceruse un cerţi ficat de  bună purtare. Bănuitorul Julien presupuse o clipă că­1 şi Uitase. o făcea cu atîta Mlngăcie de parcă ar fi vrut să­i dovedească contrariul. jertfind pentru bunul renume ii  soţului ei o slujbă plătită cu opt sute de franci pe an. s< întoarse şi privi adesea într­acolo.  —  Dar nu m­am gîndit. fură pri­milc însă cu lacrimi grele.  Era foarte emoţionat. Domnul de RCua se simţi fericit; în clipa cînd trebuise să  primească bani tl< la el. lui Julien i se păruse de neîndurat această jertfă şi refuzase cu hotărîre. semnalul < <>iivenit.. Număra orele şi minutele i Imase pînă la întîlnire.. Şi în loc să răspundă la  înflăcăra­rcu iubitului.

  gătită cum se luvine ca să nu facă de rîs o cafenea.aş sub braţ. Putea să tot citească  cuvîntul „cafenea". intimitatea cu Julien avea să se sfîrşească. Chelnerii strigau punctele ; jucătorii alergau în jurul meselor. care  binevoia să­i vorbească — „trebuie să­i spun adevărul". mari şi foarte galeşi. scăpă cufăraşul. Julien îi  i'lmira. Apropiindu­se de fetişcana atît de chipeşă.  printre numeroşii spectatori strînşi grămadă.  Dar domnişoara de la tejghea observase încîntătorul al tînărului tîrgoveţ care.  —  Doamnă. favoriţii  enormi. Cu  gîndul la istoria asediului din 1674. voi să vadă. în fiecare an. Julien o  i< marcă. îşi dădu seama câ lui i se vorbea.  întîlnind  privirea  188  STENDHAI.  Luase de la Fouqu6 un costum orăşenesc şi. atît de stilaţi la cincisprezece ani. foarte trupeşă. înainte de­a si închide în seminar. cîţi oameni gonind după treburi ! Cîte idei pentru vin oi într­un cap de douăzeci de ani! Ce clipe de  uitare pentru dragoste !  BARNAVE  în sfîrşit. redingotele lungi care îi iu "pereau.  înălţimea zidurilor. încremeni de admiraţie. neclintit; se gîndea la imensitatea şi la măreţia mi' i capitale mari ca Besancon. totul îl minuna. ceea ce îi dădu prilejul să­şi scoată la iveală talia superbă. îşi spuse el oftînd. astfel îmbrăcat. De două sau di trei ori santinelele erau cît pe ce să­1 aresteze. privea bustul regelui turnat într­un ghips  ili> de toată frumuseţea. îi spuse ea arătîndu­i 0 măsuţă de marmură.  Cu cîtă milă nu l­ar privi pe provincialul nostru liceenii din Paris care.. din pricina învălmăşelii. vin pentru prima oară în viaţa mea la Besanşon şi tare aş dori să capăt. ci e şi plin de oameni curajoşi şi  intch genţi. trecu podul de la poarta oraşului. grăbit de parcă s­ar fi dus să întîmpine ostile  duşmane. ni" isul greoi.  —  Aşezaţi­vă aici. Căci s­ar fi speriat şi n­ar mai fi călcat pe­acolo. Aceste nobile vlăstare ale  anticului Bisontium nu vorbeau decît prin Kliigăte şi­şi dădeau aere de războinci nefericiţi. Iar cînd  trecu prin faţa cafenelei celei mari de pe bulevard. Valurile fumului de lulun ieşit din gurile tuturor învăluiau  încăperea în nori nil . zări nişte ziduri negre . Căută să­şi domine timiditatea; îndrăzni să intre şi se pomeni într­o sală lungă de vreo treizeci­  patruzeci de paşi. îi spuse de vreo două ni i cu un glăscior care căuta  să fie auzit numai de Julien : „Domnule!   Domnule!"  Iar  Julien. cu  un . că nu­i venea să­şi creadă  ochilor. ca astfel ei să poată vinde. meterezele  fortăreţei. dîndu­şi seama că. cu bani. la optsprezece ani. la trei paşi de sobă. totul atrăgea atenţia lui Julien. „Cu totul altfel  m­aş li simţit. să devină ca toată lumea. fînul crescut acolo. la  sosirea lui. şi atunci ea arată ce înseamnă voinţa. Şi domnişoara asta. umerii lor rotunzi.  . şi toate gîndurile i se schimbară. Staturile înalte ale bărbaţilor.  cu doisprezece sau cincisprezece franci. pe un munte depărtat.. Şi nu cuteza să  ceară o Ceşcuţă cu cafea vreunuia din domnii aceia cu priviri tttncţe. adîncimea şanţurilor. o  pîinişoară şi­o ceaşcă de cafea.isi rii. în ziua aceea. care strigau punctele la biliard.  încep. o fiică a ţinutului Franche­Comte. la cincisprezece ani. se pricep  să intre într­o cafenea cu un aer atît de distins! Dar ţîncii aceştia.Ce zgomot.  La două mese de biliard jocul era în toi. ascunsă aproape cu totul  de uriaşa tejghea de mahon care ajungea pînă în sală. fiiruU a  MOŞI    ŞI  NEGRU  187  pătrunsese în locuri unde geniştii interzic trecerea publi­i ului. înaltă. gîndi Julien — deveni îndrăzneţ fiindcă îşi  învinsese timiditatea. era fortăreaţa Besancon­ului. dacă soseam în această nobil;» garnizoană ca să devin sublocotenent  într­unui din regi mentele menite s­o apere !"  Besancon nu e numai unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Franţei. Dar Julien nu era decît un flăcău de ţară şi n­avea nici o posibilitate să se apropie de  oamenii cu vază. .  Domnişoara se plecă peste tejghea. Dar. scris cu IIIcre de­o şchioapă deasupra unor uşi imense.. înfăţişarea cruntă a turnurilor îi răpiră cîteva ore. Timiditatea pasionată pe care o întîlneşti se poate  depăşi uneori.  Se apropie de tejghea şi de fata aceea frumuşică.  ochilor ei albaştri. zahâi   i o franzeluţă. Fru moaşa domnişoară pusese dinaintea lui o  ceaşcă. Şovăia să cheme chelnerul ca să aducă ci cafeaua..  Domnişoara zîmbi puţin şi apoi roşi; se temea ca tînărul acesta drăguţ să nu atragă asupra lui atenţia  iro nică şi glumele jucătorilor de biliard. lîngă mine.. cu tavanul înalt de cel puţin ţusc metri. bineînţeles.

   îi   răspunse   ea. domnişoară.  —  Dacă te gîndeşti la mine. se gîndi ea. înainte de ora opt dimineaţa; atunci  sînt ■proape singură. cînd voi trece.  Rivalul se mirase d< privirea lui Julien ; după ce­şi sorbi dintr­o înghiţitură ra chiul. Cît ai clipi. Veniţi să luaţi Misa mîine.  Acesta se apropie de tejghea. mă duc să­mi scriu adresa pe o hîrtie. atentă ca nu cumva să se apropie cineva de  r  190  STENDHAI  —  Eu sînt din Genlis. fluierînd şi legănîndu si umerii; apoi îl privi pe Julien.  —  îmi daţi voie să vă trimit.promite; totuşi.. dinu o căutătură.  —  Fumul ăsta de pipă vă face să tuşiţi. cu zîmbetul ios al timidităţii fericite.■ I oarecare". Frumoasa domnişoară n­avea timp de  pierdut: ea citi tn ochii lui Julien. roman al scriitorului francez Jean­Jacques RousstM . împinse ceaşca deoparte.. înţeleg. timp de două minute. vara. vorbi el deodată.  f* — Dacă voiţi. făceau un  zgomot care îl uimea pe Julirn. Dezamăgirea cea mai deplină se aşternu pe chipul  fru­  i Amanda; care chemă un chelner: acum avea curaj. prin faţa cafenelei. de lîngă Dijon; spune dumneata eşti tot din Genlis şi că eşti văr cu mama. se bucură ea. Strigătele şi tăgadele jucătorilor. şi era ferim de vitejia lui.Julien.. Şi cum potrivnicul îşi  plecase capul ca să­şi umple.  palul dîrz şi negîndindu­se decît la ce avea să urmeze; în clipa aceea era cu adevărat un bărbat bine.  —  Aşa am să fac. îi spuse ceva  Amandei. Unul  dintre iubiţii ei se ivise la uşa cafenelei. la orele cinci. „Nu e un  i. nestinghcm...  imaginaţia acestuia. şi­şi privi potrivnicul cu deosebită atenţie.  Amanda îl privi mirată; privirea aceasta îi schimM curajul lui Julien în îndrăzneală sadea; se roşi  groza> spunîndu­i:  —  Simt că te iubesc cu dragostea cea mai înflăcărată. Şi îi şopti foarte repede. răsunînd ■ lala aceea imensă. îşi vîrî amîndouă mîinile in  1  Noua Eloisă.  —  Numele meu e Julien Sorel. cînd. un păhăruţ cu rachiu pe tejghea. Amanda.  încîntată. voi spune că sînt vărul dumneavoastră. compara frumuseţea aceasta blonda şi veselă cu unele amintiri care îl frâmîntau  adesea.  —  Ah.. deodată..  căută să pară cît mai stă pi n pe sine. veniţi să studiaţi dreptul ?  —  Vai. stătu neclintit la locul iui. frumoasa casieriţă luă o înfăţişare glacială.  1  Julien se gîndi să­şi reamintească frazele citite într­un volum răzleţ din Noua Eloisă  .   părîml înspăimîntată. «lnerul îi turnă cafea lui Julien fără să se uite la el. mereu aprinsă. domnii semina rişti trec pe aici.  Puneţi hîrtia deasupra pachetului şi trimiteţi­mi­1 fără pună. fără  Ml privească.on.  îi porunci lui Julien să­şi plece ochii. un pachet are cît ăsta care­1 am la mine ?  Frumoasa Amanda se gîndi puţin.  —  Cum vă numiţi ? o întrebă Julien. Idoca  ROŞU ŞI NEGRU  189  patimii pe care o inspirase îi alungă aproape toată sfiiciunea. peste un ceas. nu.. îi spuse tînărul; n­am rude şi nici cunoştinţe în Besanc. pe care îl găsise  la Vei Memoria îl sluji de minune; de vreo zece minute îi recita Noua Eloisă domnişoarei Amanda. răspunse Julien; sînt trimis la seminar.  Amanda primea banii la tejghea; Julien era mîndru că îndrăznise să vorbească; la una din mesele de  biliard se is­■Me o ceartă.  —  Amanda Binet.  —  în fiecare joi. ţine un bucheţel de violete în mînă. gînditor. Se supuse şi..  —  Vorbeşte   mai   încet.  Aerul acesta de autoritate îi plăcu Amandei. sigur pe I. Amanda era visătoare şi­şi coborîse privirile.  —  Sînt supravegheată; ceea ce îmi cereţi mă poate  . nu mai văzu altceva decît duelul Păli.

  Amanda îi văzu curajul în contrast atît de mare cu nai­Mi. l­  ar fi bătut măr şi l­ar fi lăsat lungit în drum.  —  Ce­are a face ? El m­a privit întîi. fără ocrotitori şi făr.  —  Sigur. cu (> înfăţişare fericită şi voioasă."  Socoteala aceasta nu era deloc rea; dar Julien. veni şi  se aşeză repede între  şi biliard. un vlăjgan cît toate zi lele. s­a dus pe gîrlă preoţia !" „Puţin îmi pasă. într­o clipă îl preferă  lunganului în redingotă. şi să­1 privesc pe  nenoroci tul ăla ?" Nehotărîrea îl ţinu aproape o oră pe bulevard.(1712­1778).  Julien se uită după aşa­zisul cumnat; îl văzu pontînd la ruleta cea mai depărtată de mesele de biliard.  Şi. Dar încurcătura ar fi fost nimica toată dacă s­ar fi pi i ceput să se supere  altfel decît trăgînd palme; căci. părintele.  Julien plecă. ba am să pun să  ţi le şi se ture cît mai des. dar n­a vrut să te insulte. Dacă  izbutesc să ies vreodată din seminar pentru cîteva ore. Amanda îl apucă de  Braţ:  —  Mai întîi vino de plăteşte. şuierînd. se îndreptă [ ipre biliard.l bani.  legănîndu­se de zor. de cum  it la Besancon. El e din Franche­< 'omte şi n­a trecut niciodată dincolo de  Dale. s­o  revăd pe domnişoara Amanda. îi spu grăsana cînd îl văzu coborînd în bucătărie. pe  vremun. cu un duel.  în sfîrşit. n­o să fie mare deosebire  înin seminar şi puşcărie; trebuie să­mi las hainele civile la vreun han şi să­mi îmbrac iar sutana. în faţa cafenelei; se uita mereu dacă  nu iese omul lui. într­adevăr. dar a făcut asta tocmai cînd mă  cine eşti; e un bărbat mojic cu toată lumea. ce bine arăţi aşa. n­ar fi mare lucru. grozav de rumenă la faţă. cu vocea­i groasă..  Acesta se I i ulică înnebunit de furie. spunîndu­i Mi.  Zadarnic îi şoptea prudenţa: „Păi. cu hainele mele civile. pe cînd se afla în faţa Hanului ambasadori lor. imaginaţia de fată de tejghea punîndu­i la îndemînă  minciuni cu duiumul:  —  Sigur că te­a privit. şi poate că o să vină să­ţi vorbească. îi spuse hangiţa „ambasadorilor" ; am să­ţi păstrez hainele civile. Pe vremea asta nu­i bine să ţii un costum de postav fără să­1 aeriseşti. îi spuse ea. E cumna­lul meu. îl conduse ea însăşi într­o odăi sfătuindu­1 să facă o listă cu tot ce lasă acolo. Bătrînul chirurg­major îi dăduse. pe drumul »prc Burgundia; aşa că spune­i ce vrei. „Nu e oare de da toria mea să mă duc. dar agale. destul de tînără încă. îl  auzi «Irijţînd. prefăcîndu­se că urmăreşte din i un trecător de pe stradă. fără teamă. ii ea purtării lui. deşi era bolnav de gută. gîndi Julien ; îi e teamă să nu plec fără ■•■i plătesc. Se ridică şi. îmi placi mult.  ­ Nu cumva să te uiţi urît la domnul acela. dar nu ştia cum să facă să fie o­braznic. îşi lăsă pachetul şi.  —  Vrei să mă nenoroceşti ? Sigur că te­a privit. Măcar n­o să se spună că am îngăduit unui  obraznic să­şi bată joc de mine.. părinte Sorel. privirea lui neliniştită întîlni ochii unei femei  dolo fane. nu îndrăznea să  intre în nici unul dintre ele. luînd o cheie. trecîml pe dinaintea tuturor hanurilor. rivalul lui. altfel nu te mai iubesi deloc; şi totuşi.  —  Doamne.  Julien tot mai şovăia ; atunci ea adăugă repede.  „Are dreptate. Dai acesta nu se ivi şi Julien plecă de­acolo. şuierînd şi ţintindu­1 pe Julien. în şoaptă:  192  STENDIIAI  —  Pleacă imediat din cafenea. daca ai fi ajuns să se încaiere." Amanda era la fel de tulburată ca  şi el şi se HMne toată ; îi dădu restul cît putu mai încet. Şi am  poruncesc să ţi se servească un prînz pe cinste; apoi]  fcOŞl   ŞI  NEGRU .  ROŞI    ŞI  NEGRU  191  irele laterale ale redingotei lui groase şi porni spre mesele de biliard. I­am spus că eşti  o rudă de­a mamei şi că ai sosit din Genlis.  Se afla în Besanţon abia de cîteva ceasuri şi îl şi mus tra cugetul."  . îşi spunea Julien. pe un ton ameninţător: „Fac M jocul!" Julien trecu repede pe lîngă  domnişoara Btaanda şi se îndreptă spre biliard. cîteva lecţii de scrimă; asta era toată ştiinţa pe care Julien o putea  pune în slujba mîniel lui.  „Pentru un nenorocit ca mine. Julien se  apropie de ea si i povesti cum stau lucrurile.

 Şi  totuşi. Julien nu observă asta IpCtt peste cîtăva vreme. un bărbat cu obrajii palizi şi înveşmîntat în negru  veni s. [care ieşise  închizînd uşa.  Peste un sfert de ceas. două tablouri mari şi  înnegrite de vreme.  Julien îşi ridică anevoie ochii şi. în afara lucrurilor  legate de împărăţia ce rului. Julien porni spre locul I  CMC se temea atît; din pragul uşii. aii cărei trepte lăsate în jos  atîrnau pe partea opusă peretelui şi păreau gata să se prăbuşească. pe care era prinsă o cruce  mare de cimitir. O tăcere de moarte domnea în toată clădirea. iar mobile nu existau. în loc de cincizeci cît plăteşte toată lumea. va să zică. Părea mînios; apuca. Julien fu lăsat singur; se simţea doborît şi­J bătea inima de­ai fi zis că vrea  să­i spargă pieptul. lîngă  un ochi de stră cu geamul îngălbenit şi împodobit cu ghivece de neîngrijite.i i deschidă. în sfîrşit. şocolată cui are dreptul să capete; cît cîştig poate să iasă din smerenie ?  UN VALENOD din Besancon  Văzînd de departe crucea de fier poleită pe poartă. din care n­am pot ieşi!" în cele din urmă. Doar r­un ungher. Pereţii erau tot văruiţi. iadul pe pămînt. care i se păru lung cît o zi. fu deschisă anevoie şi portarul îl introduse înli <>  încăpere întunecoasă şi scundă. femeia îi arătă drumul. nu ? Şi­acum. fără să binevoiască să­i spuii;l o vorbă. Cişînt pline de haimanale. îi spuse Julien. Portarul acesta avea o înfăţişare ciudată.  Trecură astfel zece minute; omul îmbrăcat ca vai de lume scria de zor. îi răspunse Julien cu oarecare  —  Vai! Doamne ! răspunse hangiţa îngrijorată; nu orbi aşa de tare. cu un glas care tremura din pricina bătăilor inimii.  i fură cît ai clipi.  Acesta încremenise în picioare. drept podoabe. Sînt prea lllburat; de­aici intru de­a dreptul la seminar. din seîndură vopsită în negru. Ar li fost fericit să poată plînge.  Pupilele verzi şi bombau ale ochilor i se rotunjeau ca la pisici; liniile neclintite ale pleoapelor vădeau  imposibilitatea oricărei simpatii; bu zele subţiri i se întindeau în semicerc peste dinţii ieşiţi ui afară. portarul cu înfăţişare sinistră se ivi în pragul unei uşi. Singurul simţămînt pe care privirea rapidă a lui Julien îl putu ghici  pe faţa lui prelungă şi cuvioasă fu dispreţul adînc pentru tot ce ai li avut să­i spună.  Fiindcă uţa dumitale trebuie cruţată. înşelîndu­se  poate : „Sta­■M asta se datorează impresiei puternice pe care o face urtţenia asupra unui suflet născut  să iubească ceea ce e fiumos". Julien  intră inii u încăpere şi mai mare decît cea dintîi şi foarte prost lunii  IOŞU ŞI  NEGRU  195  Ită. şezînd la o masă. îneît bietul tînăr simţea că e gata să se pi. directorul seminarului. i se apropie încet; abia se mai putea ţine pe pi­e. Julien îl privi şi­şi plecă îndată ochii. Fără să i răspundă un cuvînt. înfăţişarea lui nu amintea deloc crini mai degrabă insensibilitatea aceea desăvîrşită care t  înspăimîntă şi mai mult pe tineri. acolo unde îl lăsase portarul. îl lămuri că vrea să  vorbeascJ cu părintele Pirard.  Adevărat! făcu Julien. îi făcu semn să înainteze. lîngă uşă. cu pereţi văruiţi şi unde se aflau. O uşiţă. se hotărî să sune. şi chiar după ce văzu . unul jcttc unul. o sumedenie de pătrăţele făcute  din hîrtie. Julien văzu în treacăt  un pat de luri. şi mai ales în cafenele să nu intri nicio­. Tulburarea şi teama lui Julien  sporiră Inir­atîta. căruia cuvîntul acesta îi luse de gîndit.  „Âsta­i.193  Idfiugă în şoaptă: n­o să te coste decît douăzeci de golo­iii. pernă.  la celălalt capăt al încăperii şi.  —  Am zece ludovci. omul negru îi făcu  semn să­1 urmeze Urcară două etaje. Peste vreo zece minute. N­ai idee cîţi ticăloşi sînt în  Besancon.ihuşească. două scaune de paie şi un jilţ din lemn de brad. şi­am să pun să ţi I tacă de fiecare dată cafea.  CAPITOLUL XXV Seminarul  Trei sute treizeci şi şase mese de prinz a optzeci şi trei de centime. Clo­  194  STENDIIAI  potul răsuna ca în pustiu. Buna  hangiţă nu­1 lăsă să plece pînă ce nu­i umplu bu­ele cu de­ale gurii. Acolo.  Omul care scria ridică fruntea. cu rampă de lemn. ■tm pe la mijlocul odăii. trei sute treizeci şi şase mese de seară a  trezeci şi opt de centime.  —  Să vii totdeauna numai la mine. zări un om îmbrăcat într­o  sutană [pădită. Nu uita că ai să  găseşti aici  nul o prietenă şi o masă bună cu douăzeci de gologani; ! că ne­am înţeles. scria [Ceva pe fiecare şi apoi le aşeza pe masă.  N­aş putea să mănînc. am 1 te servesc chiar eu. Un filozof ar fi zis. pe o scară largă. în celălalt capăt al încăperii. aşază­te la  masă. Nici nu luă în •camă prezenţa lui Julien.

 sau nu în stare să­mi răspunzi ?  —  Sînt. îi răspunse directorul seminarului. Părea un tigru. ţintindu­1 din nou cu o privire necruţătoare. de parcă ar fi căutat ceva să se sprijine. Conştiinţa îmi e împăcată. îi spuse omul. se aşeză fără grabă şi.  1  —  Scrisoarea părintelui Ch61an e scurtă. ca şi ar fi vorbit singur.  Julien nu putu să­i înfrunte uitătura; întinzînd mîna ca pentru a căuta un reazem. în sfîrşit. întinzînd mîna. Apoi auzi vocci omului aceluia groaznic spunîndu­i portarului:  —  Se vede că 1­a apucat boala copiilor; numai asia mai lipsea. uitîndu­se l| Julien; dar de pe acum privirea îi era mai puţin  lipsită Bl omenie. iţi să  înspăimînte pînă şi fiinţa cea mai curajoasă.1 fost cel mai bun paroh din eparhie. om de aleasă  virtute şi prietenul meu de treizeci de ani. şi mai ales să ascund ce sitni simţea că­i e îngrozitor de rău; dacă  mi se întîmplă ceva. din vechea şi buna teologie a lui Bossuet. O găsi. din parohia  aceasta. Dumnezeu ştie ce­au să­şi închipuie despre mine. Vale et me . cu nerăbdare în glas. Fleury . mulţumită  I )oin nului. Julien cu glas stins.  gustînd dinainte plăcerea de a­şi înghiţi prada. părinte. Dacă nu vă e pe plac. trimiteţi­mi­1 îna­  ■Oi; directorul Aşezămîntului pentru săraci. pe care îl cu­  ■MŞteţi bine.  —  Foarte bine. Intelligenti pauca  : în  vremurile  tre nu scrii niciodată prea puţin. apoi muşchii din colţurile gurii îi tresăriră fără voie.  Cînd Julien izbuti să deschidă ochii. îşi spuse eroul nostru. privindu­1 supărat. Dar chemarea pe care o ite fi­va ea trainică ? E ea sinceră ?"  —  Sinceră! repetă părintele Pirard. Ochii  împăienjeniţi ai lui Julien abia tuşeau faţa prelungă şi acoperită toată cu pete roşii. L­am învăţat un pic  Bt teologie.  uitîndu­se pieziş la Julien :  —  Eşti. între obrajii roşii şi fruntea albă sticleau doi ochi mici şi negri. se prăbuşi pe podea. coborînd glasul şi dînd să ■bască mai departe:  „Vă cer o bursă pentru Julien Sorel; o va merita. omul lăsă scrisul şi.  la trei paşi de măsuţa de scînduri. gata să se că şi palid cum nu mai fusese în viaţa lui. acoperită cu hîrtiuu li pătrate.  —  Cum te cheamă ?  —  Julien Sorel.  —  Ai întîrziat mult. se opri  196  STENDHAI. de parcă ar fi vrut să­i  smulgă şi ultima fărîmă de viaţă:  —  îmi eşti recomandat de părintele Chelan. su­  |wnîndu­se la examenele trebuitoare. grăi el. uitîndu  • din nou la Julien. îi răspune Julien cu o voce slăbită.  Şi ochişorii îi sclipiră şi mai tare. îi oferă opt sute de franci ca să­1 aibă ca  ■receptor la copii. „Trebuie  să fiu cu rajos. Julien făcu un  pas şovăielnic şi. dar care nu­i dă  un ban; Julien va fi un lucrător în via Domnului.  —  Vino mai aproape. îi spuse omul. Sinceră! repetă el. am cinstea să vorbesc cu părintele Pirard. Mă deprind cu groaznica lovitură. Julien nu mai vedea şi nu mai putea să M­mişte; dar auzi nişte paşi care se apropiau.rămase tot încremenit. în de fruntea  gălbejită ca a unui mort. care se  I deschise scîrţîind. Memoria şi inteligenţa nu­i lipsesc şi are destulă  judecată.  2  knauld.  Omul sună.  Julien mai făcu un pas.  Omul negru se ridicase pe jumătate şi căuta i u nerăbdare o scrisorică în sertarul mesei de brad.  Fu ridicat şi aşezat pe jilţul de lemn. lovit ca de moarte de privirea cumplită care se Iţint isc asupra lui. turtit şi negru ca  — Ai de gînd să vii odată mai aproape ? spuse în cele urmă omul.  KOŞU  ŞI  NEGRU  197  ir:  I mu \/i r  Ah. ttea uriaşă era mărginită cu păr des. Şi citi cu glas tare: „ Vi­1 recomand pe Julien Sorel." In sfîrşit. caiv . mirat. omul cu faţa roşie continua să scrie; portarul dispăruse.  —  Aşa se pare. botezat tic mine acum vreo douăzeci de ani: e fiul unui cherestegiu înstărit.

 Dar ocrotirea mea nu e nici o fa­  voare şi nici slăbiciune; ea însemnează o sporite a grijile>i şi a severităţii împotriva păcatului. oftînd: Chelan. Fără îndoială că. Privirea preotului se îmblînzi; Julien îşi redobîndi întrucîtva sîngele n „Ce slab  sînt. La vedere;i semnului acestuia sfint. îl întrebă părintele Pirard cînd se întoarse. în sfîrşit.  cu bine (lat. despre adevăratul timp cînd fuseseră scrise Geneza. Şi. fără să fie întrebat. asta e tendinţa •ceea fatală spre protestantism. ca şi cum ar fi zărit nişte prieteni vechi  —  Loquerisne linguam latinam ? (Vorbeşti latineşte ?). se gîndi părintele Pirard. întrebîndu­1 pe Julien asupra  autori­pagii. pe care i­am  reproşat­o întotdeauna părintelui Ch61an.   pater   optime  (da. virtutea lui merită răsplata asta; dea Domnul să am şi eu parte de ea  la nevoie!  îşi înălţă ochii spre cer şi­şi făcu o cruce. căci se »lm(ea stăpîn pe sine. printre cei trei sute douăzeci şi unu vei fi al nouălea.CInd citi semnătura. gîndi părintele Pirard;  fi arătat cartea asta ca să­1 înveţe să­şi rîdă de ea ?"  Zadarnic îi puse el întrebări lui Julien pentru a încerca un ghicească dacă credea serios în doctrina  domnului de Maistre. gîndi el. i  păru că severitatea părintelui Pirard faţă de el nu mai  decît prefăcută. Observă că o fereastră de lîngă uşă dădea spre cîmpie. ca să poată compensa o asemenea tendinţă." Şi Julien se bucură că­şi ascun aproape toţi banii în ghete. directorul lutlinarului l­ar fi  îmbrăţişat pe Julien în numele logicii. teolog francez. După un examen nesfîrşit de lung."  Dar uimirea directorului seminarului nu mai cunoscu i atunci cînd.ii sfintului Vasile etc. venindu­şi puţin în fire. abatele  Pirard. cu glas sever.   preabunule   părinte).)  „La ce duce meditarea fără limită asupra sfintelor Icripturi. nici un om de pe lume nu i se păruse mai puţin bun ca părintele Pirard. adică la  protestantismul cel mai înfiorător ? gîndi abatele Pirard. numai vreo şapte sau opt îmi sînt recomandaţi de oameni ca  părintele Ch61an; astfel. şi aşteptîndu­se la maximele vechii biserici tînărul îi recită toată cartea domnului de  fbiitre.i cu teologia şi se minună de cunoştinţele lui.  —  Ita. Tînărul nu răspundea decît cu memoria. Bossuet (1627­1704).  de­o jumătate de oră încoace. episcop francez şi vestit autor al unor  funebre; Antoine Amauld (1612­1694). ca părintele  Maslon.  Ijalicane  Denul  „galican"  se foloseşte în  legătură cu catolicismul din R|a. Dar cînd ajunse la învăţăturile sfinţilor părinţi. Privi copacii;  vederea lor îi făcu bine.  Pentateucul rlc. nimic  despre sfinţii Blrinţi. Din clipa tceea. . etc. spuse el; într­adevăr. dacă nu la cercetarea personală.  198  STENDIIAI  —  E liniştit sufleteşte.  —  Am aici trei sute douăzeci şi unu de tineri. îşi dădu  seama că Julien aproape n­avea habar de numele sfîntului  »OŞtJ ŞI NEGRU  199  Ieronim. Du­te şi încuie uşa  cu cheia!  Julien se sili să umble şi izbuti să nu cadă. spuse."  (Julien tocmai îi vorbise. al slîntului Bonaventura.  „Ciudat om mai e şi Ch61an. O cunoaştere adîncită. al sfîntului Augustin.  înţelege n­are nevoie de multe cuvinte (lat).  „De fapt. părintele Pirard îşi încetini glasul prosti. Julien simţi că­i mai scade puţin  groaza adîncă pe care o simţise cum îi îngheaţă inima de cînd păşise în clădirea seminarului. într­adevăr. dacă ar fi lăsat deoparte |*t nicipiile seriozităţii austere pe care de  cincisprezece ani ţi Ic impusese faţă de elevii săi întru teologie. Mirarea îi  spori şi mai mult cînd îl întrebă îndeosebi din Scripturi.  Părintele Pirard îi puse lui Julien întrebări în legăiiu. poate chiar prea adîncită a sfintelor  Scripturi. dar lipsit de răutate; dintre ei. răspunse Julien.). socotit a fi într­o oarecare măsură independent faţă de  autorita­ipipală  (  i 200  STENDH/VI . «Iflturi de ştiinţa asta nesocotită.  Convorbirea continuă în latineşte. doritori să dobîndească harul Domnului. că m­am lăsat stăpînit de apa rentele lui de virtute! Omul ăsta o fi tot o secătură. Julien se comportă într­  adevăr foarte bine.

  —  înseamnă­ţi cu grijă cum îţi foloseşti banii; va tre­îi dai socoteală de ei. e luciul cel mai greu de dobîndit din lume.  CAPITOLUL XXVI  Lumea sau ceea ce îi lipseşte bogatului  Sînt singur pe pămînt."  —  Ţi se întîmplă des să cazi ? îl întrebă pe Julien. căzu deîndată într­un  I »nmn adînc.i cîte se pare. pe care le încercase în  ■Curmi răstimp de cînd se afla la Besancon. a asculta înseamnă a te supune. aşa cum  grăieşte paragraful al şap. îşi spuse Julien; de asta mi­a i «preascumpul meu fiu». îmi dato4 rezi smerită supunere. precizie şi corectitudine găsea în răspunsu rile lui. domnule. ţi­aş vorbi limbajul  plin cir deşertăciuni al lumii acesteia cu care pari atît de deprin. deseori.  mflMam Ecclesiam (biserica unică). cînd îl treziră primele raze de soare.  Părintele Pirard aproape că zîmbi. îl istoviseră  nproape cu desăvîrşire. Cîţi iai?  „Iată­ne ajunşi şi aici. pe  unicul scaun de lemn aflat în chilie.­.i Pius al V­lea (sec al XVHea)  [privise i  202  STENDIIAI  A doua zi dimineaţă. iar dincolo de ele se zărea fru­i cîmpie pe care rîul Doubs o desparte de oraş. părintele Pirard îl sfătui pe Julien să nu intre în nici o asociaţie sau congregaţie  secretă. în  casa aceasta. nimeni nu se învredniceşte să se gindească la mine. îi spuse iţele Pirard.  Senzaţiile atît de puternice. la ultimul cat al clădirii. dacă nu mi­ai fi fost recomandat de un om ca părintele Ch61an. . nici clo­  Botul pentru rugăciune ; ceilalţi îl uitaseră.  „Iată o minte îndrăzneaţă şi sănătoasă.  —  Cuvîntul ăsta nu se potriveşte aici. ipul meu fiu. la crime. Dacă nu mi­ai fi fost rec < >  mandat. adăugă el. Dar me nirea noastră în lumea pămîntească  nu e oare şi ea la fel de austeră ? Va trebui să veghezi ca să­ţi fereşti sufle iul de slăbiciunea asta : prea  multă simţire faţă de frumuseţii. Dar părintele Chelan ar merita prea puţin. îi hărăzise lui Julien o  : separată. Aşezîndu­se lîngă fereastră.  ­ Du­i lucrurile acolo. după  cincizeci şi şase de ani ele muncă apostolică. fără să­1 recunoască.  Ce privelişte încîntătoare ! exclamă Julien; dar bindu­şi astfel. îşi spuse el. Şi nu auzi nici clopotul pentru cină. Julien coborî privirea şi­şi văzu cufăraşul chiar lîngă el; ; vreme de  trei ceasuri. deşarte ale înfăţişării exterioare.  —  E pentru prima oară în viaţă; chipul portarului mă înspăimîntase. te­ai deprins cu feţe zîmbitoare. adăugă Julien.  adevărate teatre ale minciunii. îi spuse el. Bursa întreagă cerută de dumneata. că< i aminteşte prea mult deşartă onoare a oamenilor  de lume care îi mînă la atîtea greşeli şi. părinte.  După aceste cuvinte. urmă părintele Pirard vorbind din nou latine  cu vădită plăcere. Julien observă că fereas­  dădea spre fortificaţii. Eu îţi sînt mai marele bisericesc.  —  Vă dau cuvîntul meu de onoare ! îi făgădui Julien cu inima deschisă.  n semn de preţuire deosebită.atîta claritate. arătîndu­i cu degetul podeaua. Toţi cei pe care îi văd făcînd avere au  o neruşinare şi o asprime a inimii cu totul străine de inimii mea. Julien se pomeni culcat pe podea. roşindu­se ca un  copil. d;n corpus debile (trupul e şubred).  —  Dă­i tînărului Sorel chilia numărul 103. fără învoirea lui.  ţi­aş spune. primele cuvinte ale unei bule date i   |i i|'.  —  Iată unde duc deşartele podoabe lumeşti; dup.  la numărul 103. ca un om cinstit. Şi mă urăsc din pricina bunătăţii mele nesilite. o mică odăiţă de vreo trei metri aţi."  Treizeci şi cinci de franci. dacă n­ar putea să obţină pentru cineva o bursă la  seminar.  Convorbirea aceasta penibilă durase trei ore; Julien i portarul. nu simţea deloc ce exprimau cuvintele  Iţite.  Directorul seminarului zîmbi pentru prima oară. Adevărul e auster.  ROŞU  ŞI NEGRU  201  1  I Iwprezecelea din bula Unam Ecclesiam  a sfîntului Pius I V­lea.

 privea în preajmă; şi ■Ka pretutindeni aparenţa celei mai curate  virtuţi.  Toţi paşii de început ai eroului nostru. că adevăraţii ei duşmani sînt cărţile. care l avut o mare influenţă asupra primilor poeţi romantici. Aşa arătau oamenii în mijlocul cărora trebuia să se distingă; dar ceea ce  Julien nu ştia. Asemenea  ostaşilor romani. ca sfînta Tereza sau ca  sfîntul I i. ca şi alegerea duhovnicului. fie ucis dt nefericirea de­a vedea inimi U oamenilor aăt de aspre."  lulien. abia dacă gustau carne de cinci sau de sase ori pe an. „în orice slujbă e nevoie de  oameni inteligenţi. Julien îi  socotea pe cei trei sute douăz şi unu de colegi nişte duşmani; cel mai periculos dint toţi. supunerea inimii e totul. pater optime (am păcătuit. vorbi ndu­i la ureche. între alţii. ţăranii ăştia necio pliţi sînt îneîntaţi de  plăcerile seminarului.  i  Ed. căci. se declarase prietenul lui.Vai! curînd voi muri. De la  Voltaire încoace. Biserica Franţei a  priceput. Nebunia îl împinse pînă li < ilo. le plăcea mai mult să­ţi cîştige plinea rostind cîteva cuvinte latineşti decît dînd cu sapa. în fond.  începutul acesta avu mare succes. in Xpcnini. fie de foame. pe care le repetau cît e ziua de lungă. etc. preabunule părinte). cu lapte covăsit  şi cu pîine neagră. mai ales un anume Chazel; dar Julien simţea că nu­i sînt dragi şi nici el nu le  era pe plac.  nişte f i|>ie nechibzuite. După ce  făcu observaţiile acestea. decît neîncredere şi  cercetare perso nală şi dau spiritului popoarelor prostul obicei de a nu se încrede.i|ţinaţie bogată. în ochii Bisericii. autor al vestitelor Nopţi. Sub Napoleon aş fi fost  sergent; printre aceşti viitori preoţi voi fi mare vicar. au trăit. poet englez. predate la seminar. nu însemna pentru ei decît un păcat măreţ. care soco teau războiul drept vreme de odihnă. născut în Verrieres.  Toţi nenorociţii ăştia.  1  YOUNG  Julien se grăbi să­şi scuture hainele şi să coboare întîrziase. şi pe bună dreptate. mulţumit de purtarea lui.  talent real şi. care se credea HI ti de prudent. şi  care. adăugă micul  seminarist. din prima zi. îşi lua intenţiile drept  lucruri împlinite şl se credea un făţarnic desăvîrşit.  „Vai! e singura mea armă ! îşi spunea el. Young (1681­1765). doamne! drept cine mă ia ? îşi spuse el.  KOŞU  ŞI  NEGRU  203  Peste puţină vreme. îneît se mustră  singur pentru succesele dobîndite în Ni la aceasta a slăbiciunii. e o muncă de îndeplinit.  Succesele cuiva la studii. Seminariştii mai isteţi îşi dădură seama că aveau de­a face cu un om  can nu se afla la primii paşi ai meseriei. pînă la venirea lor aici. Vreo doi sau trei se distingeau printr­un  204  STENDHAl. de  istorie bisericească etc.  Vreo opt sau zece seminarişti trăiau în mireasma irinţieniei şi aveau năluciri. în alte vre­n IM II mi­aş fi cîştigat pîinea prin fapte grăitoare  în faţa duşmanului. spuse el cu o înfăţişare umilă. In colibele lor.  subdirectorul seminarului. Julien îşi încrucişa braţele pe piept:  — Peccavi. adăugă el. Julien îşi făgădui să dobîndească succese rapide.  era părintele Pirard. pasul acesta fusese hotărîtor.mcisc cînd a primit pecetea harului pe muntele Verna. Rătăcit de înfumurarea unui om cu iui."  Julien nu citea în ochii lor mohorîţi decît nevoia fizică satisfăcută după masă şi plăcerea fizică  aşteptată înainte de masă. Fii de ţărani aproape  toţi. Un seminarist tinerel de tot. i par suspecte. de la guvernămîntul celor două camc­n care nu sînt. în ora de recreaţii Julien văzu că stîrnise curiozitatea tuturor. Un supraveghetor îl certă cu asprime; în  loc să caute să se justifice. Bieţii flăcăi cu năluciri se aflau aproape vi ş 1111 Ia infirmerie. fură.  Fără să­şi dea seama. Dar asta era o mare taină  şi prietenii lor n­o tlailoau în vileag. în ochii lui.  Dar ceilalţi nu aflară de la el decît reţinere şi tăcere. chiar la cele sfinte. la urma urmei. Cred • iaic că nu înţeleg ce înseamnă să vorbeşti V Şi­1  alese pe părintele Pirard. dar fără să i i IIKI. |ioatc ar fi dovedit mai multă prudenţă.  Alţi o sută uneau credinţa neclintită ■ ii iifţuinţa obosită. Cine­1 va împiedica .  — Părintele Castenede e duşmanul părintelui Pirard. După principiile ] care şi le făurise. Cire e bănuit de jansenism.  Restul celor trei sute douăzeci şi unu de seminarist i nu era alcătuit decît din fiinţe grosolane. ceea ce se fereau să­i spună era faptul că a fi primul la felurite cursuri de dogmă. Julien trebui să­şi aleagă un duhovnic şi i se dădu o listă. Munceau pînă la istovire. îi spuse că dacă l­ar fi «Ies pe părintele Castenede. nu  tocmai sigure că pricep cuvintele latine.  „Ei. pălmaşi din copilărie. se pare. îşi spunea el.1  mare lucru.

 I.  răzbătea patima cea mai vie. ajutată şi de hrana pri ustă pe care o livra  seminarului antreprenorul meselor  206  STENDHA1. „în sfîrşit. pătrunzînd pe jumătate aceste diferite adevăruri. cAci el îmi va ramine veşnic tot ce am mai scump pe lume. Gazeta se vinde aici cu treizeci de gologani numărul. toate cuvintele rostite într­un  seminar tind să le tăgăduiască. cărora nu le dădea nici o  atenţie. dar necruţător. cădea într­o melancolie ndîncă. Şi mereu am găsit porţile încuiate. şi foarte false după părerea lui. într­o dimineaţă. Lucra mult şi izbuti repede să înveţe  lucruri foarte folositoare pentru un preot. Gîndul mîntuirii fiinţelor pentru cure sînt datoare să trăiesc şi pe  care le­ai iubit aăt de mult ii biruit. să impresioneze spiritul plictisit şi bolnav al oamenilor  de lume. Julien păli cînd Fouqu6 îi spuse:  —  Fiindcă veni vorba. Se ■i Idea o adresă la Dijon şi totuşi se nădăjduia  că Julien nu i lâspunde niciodată sau că măcar va folosi cuvinte pe • ire o femeie reîntoarsă la virtute  le poate asculta fără să roşească. Biserica se  agaţă d<  l  E. care 1­a spionat atîta vreme pe părintele Ch6­  lan. care i se părea atît de I > »pil. o vorbă rostită  de sein inaristul cel mic din Verrieres. Jertfa a fost îndeplinită. Gregoire (1750­1831). privindu­1 întrebător. părintele Pirard deschise o scrisoare care parca pe jumătate ştearsă de lacrimi; era un adio pe  vecie.  Cei doi prieteni vorbiră la nesfîrşit. fii drept faţă de oameni "  Sfîrşitul scrisorii era aproape cu neputinţă de citit. cerul s­a milostivit l<)(indu­mă să urăsc nu pe acela pentru care am  păcătuit. Altceva credea că nu mai are de făcut. Sieyes (1748­1826) ca şi H. bine că te văd! Două piese frumuşele de cîte cinci franci mi­au  dovedit cît de neghiob am fost că nu le­am dăruit de cum am venit prima dată. chiar a doua zi. Se duce! se spovedească la Dijon sau la Besancon. dragul meu. i se scria lui Julien. calj Sieyes sau Grâgoire  ? Tremurînd.  —  Ai la tine cîteva numere din Le Constitutionnel ?  —  Ce spui ?! se miră Fouque. < i păcatul în sine. De cînd NC  afla în seminar. cînd. neştiind i i părintele Pirard primise şi zvîrlise în foc  cîteva scrisori (rimise din Dijon şi din care. spre veşnica ocară a părinii lui Maslon. Julien. dar de cinci ori am venit la Besancon ca să te  văd. îi răspunse Fouqu6.1  oare. nu se va mai putea răzbuna pe ei  pentru păcatele săvîrşite de maica lor. ştii că mama elevilor tăi e apucată de evlavia cea mai adîncă ? Şi îi povesti cu  aerul acela firesc care face o impresie atît de neobişnuită asupra ini mii pătimaşe. Şi Julien rîse cu amărăciune de sine însuşi. cu toate formele stilului celui mai cuviincios cu putinţă.  —  Te întreb dacă ai cîteva numere din Le Constau­tionnel.  KOŞU  ŞI  NEGRU  207  Vizita aceasta ar fi făcut o adîncă impresie asupra * ioului nostru dacă. Sărmană Franţă ! adăugă el.  —  Vine destul de des. luînd glasul  făţarnic şi tonul mieros al părintelui Maslon.  dragul meu. Melancolia lui Julien. ­faptele mai importante ale vieţii şi le "inducea cu aleasă pricepere; dar nu se îngrijea de II . Se zice că face  pelerinaje. Am postat un om la poarta seminarului; de ce naiba nu ieşi  niciodată ?  —  E o încercare la care m­am supus singur. cînd îi răscoleşti. „Cu atît  mai bine. pe omul superior. Singur papa poate încerca i paralizeze cercetarea personală şr.  —  Cum! Există liberali pînă şi în seminar!? se mirj Fouque. au fost de partea revoluţiei în 1789.  fntr­adevăr.  —  Vine la Besancon ? întrebă Julien cu frunte năpădită de roşeaţă. prin  cucernicul fast al ceremoniilor de la curtea lui. purtarea lui nu fusese decît un şir  I Direg de greşeli. Şi nu fflră lacrimi.  de optzeci şi trei de centime. [dio. cel puţin tînărul n­a iubit o femeie nelegiuită. de evlavia cea mai fierbinte.  ROŞU ŞI NEGRU  205  papă ca de singura ei salvare. Dar. să treacă de cealaltă parte. totuşi. am reuşit să intru. în sfîrşit. nu i­ar fi prilejuit o însemnată  descoperire. doamna de Renal nu 1­a dorit ca duhovnic. Kemuşcări amare păreau că se împotrivesc dragostei aces­li la."  într­o zi. Un Dumnezeu drept.  —  Te găsesc foarte schimbat. Fouqu6 se ivi  pe neaşteptate în odaia lui. îşi spunea părintele Pirard. amîndoi pre» laţi. fibrele cele mai intime. pe care.  —  în sfîrşit. după cum vezi. urmă Julien cu cea mai mare linişte în  glas. Da. Nu­ţi fac nici o vinft.  „Să mă fi uitat oare toată lumea ?" gîndea el.  Julien. începu să­i şubrezească sănătatea.  fără să ştii.

 în privinţa aceasta. cîntările la Sacre­Coeur etc. nu vădeşte la urma urmei nimic lumesc. pe locul M cincizecilea; e primul doar cînd nu­i destul  de atent. De acum înainte Julien avea să fie mereu cu ochii în patru; era vorba II di >vedească o cu totul altă  fire. dar nici nu vădeşte încă  fiinţa stăpînită de Wcca vieţii de apoi. poftit fiind la masă de una dintre marile di >;unne de la curtea lui Ludovic al  XVI­lea.  Julien găsea mereu. „Ce­am să  fac toată viaţa ? se întreba el; am să le vind credincioşilor un loc în cer.  Recunoscu i i de cînd intrase în seminar. ca  seminariştii care slujeau celorlalţi drept pildă.  ('Hă silinţă nu şi­a dat Julien ca să dobîndească şi el înfăţişarea aceea a credinţei înflăcărate şi oarbe. De aceea şi începuse să fie privit de  către colegi) lui ca un spirit independent.  208  STENDIIAI  Mişcările ochilor. Nu fără pricină. Ah ! o vorbă. îi devenirâ momentele de acţiune cele mai interesante. gata să creadă şi să Îndure totul. Cugetînd cu severitate la sine însuşi  şi mai ales căutînd să nu­şi exa gereze mijloacele folosite. „Ce îngîmfat eram la Verrieres! îşi spunea Julien îmi închipuiam că trăiesc şi abia mă  pregăteam penim viaţă. şi atunci mai mult  II  asculta decît îi vorbea. scrise cu tăciune pe zidurile cori­di tarelor. îi dădură multă bătau di cap.  1  Cititorul.1 margini: gtndeşte. fraze ca acestea: „Ce însemnează  şaizeci de ani ■ !■ încercări. Şi  vedea. le preţuiesc ei oare la adevărata valoare ? Le judecă ei ca mine ? Şi  făceam tîmpenia să mă mîndresc cu ele! Notele mari pe care le­am dobîndit întruna nu mi­au folosit  decît să­mi aducă duşmani înverşunaţi.m anunţe. de pildă. ar fi fost cu totul altceva. Dar existau  pricini serioase ca ei să nu pară că Utiulcsc. în loc  să urmeze orbeşte autoritatea şi pilda. care poate zîmbeşte. el era pe de­a­ntregul stăpînit de­un păcat fflr. Felul lui de a­şi roti ochii şi  de a­şi mişca buzele nu arăta credinţa oarbă. îşi vîră totdeauna în  compoziţii vreo nerozie care îl aruncă înapoi. ştiinţa nu face doi bani aici! îşi zicea el cu ciudă; învăţătura dogmelor. ochii etc. în sfîrşit. cuprins de furie. judecă prin el însuşi. nu se scursese măcar o oră. lungile exerciţii de pietate ascetică. mai ales în timpul recreaţiilor. aşa cum o voi găsi pîna ce­mi voi sfîrşi de jucat  rolul. încercările lui de apropiere fură întîmpinate cu un dispreţ care ajungea pînă la batjocură.Ipic mărunte. care să nu  aibă urmări pentru sau împotriva lui. Voia să cunoască toată adîncimea  lAului şi. al cărui  fel de |­!ji mişca mîinile. Cît e de grea făţărnicia asta de fiecare clipă! adăugă el. nu  are însemnătate decît în aparenţă. în Ml ara timpului petrecut la spovedanie. Părintele Pirard nu­i fusese de nici un ajutor; nu­i adresase niciodată nici  un cuvînt. dintr­o Iov tură.  Din clipa cînd Julien îşi dădu seama de nebunia lui. prin modestie.  Julien căută să ajungă mai întîi la non culpa adică la ilurea tînărului seminarist al cărui mers. că pricepeam cu  uşurinţă balivernele astea. în fond. etc. să binevoiească a­şi «minţi toate greşelile săvîrşite de abatele*Delille  în timp 11 inînca un ou. Vai! singurul meu merit era faptul câ învăţam repede. îl trădaseră o sumedenie de I.  în ochii lor. muncile lui Hercule par o nimi< > toată. patruzeci de cardinali care toată tinereţea lui îl  văzuseră plin de viaţă şi înfumurat.  înşelînd cincisprezece ani la rînd."  După mai multe luni de trudă neîntreruptă. ca de pildă baterea  mătănii Io i de cinci ori pe săptămînă. Atunci însă ei  »r răzbunară. nu NC mai plictisi deloc. în acest scop.  gata să . Hercule al vremurilor moderne este papa Sixtus al V­lca. înconjurat de adevăraţi duşmani. iar iscusiţii seminarului nu se uită decît la amănunte.  Aşadar. Pe lîngă  ea. a istoriei sfinte etc. dacă îi pui în cumpănă cu o veşnicie de plflccri sau cu o veşnicie de ulei  clocotind în iad !" Şi nu le mu dispreţui; înţelese că trebuia să le ai mereu în faţa ochilor. La  seminar există un fel de a mînca oul fiert care vădeşte progresul întru cucernicie. adică să­şi dove­il> ;iscă desăvârşirea creştinească. Dacă l­ar fi ales pe părintele ( astanede. Cha/d deşi ştie mai multă carte decît mine. în lume. 'mu i­o luau înainte. care i se păruseră înfiorător de  plicticoase. Iată­mă. chiar mucenicia. ţăranii cei mai ii­1 iopliţi. Julien tot mu părea că gindeşte. Tot ce se spune în legătură cu ele n­are alt rost decît să împingă în  capcană nebunii de teapa mea. în asemenea locuri ochii se  ţin pli câţi. şi deşertăciunea deplină a vieţii pflmînteşti. Şi cum să­i fac să vadă lo­Cul  acesta? Prin deosebirea dintre înfăţişarea mea şi înfăţişarea unui mirean. Julien nu tindea. ieşi puţin din tăcerea trufaşă şi încăpăţînată cu care îşi respinsese colegii.  ttOŞU  ŞI NEGRU  209  Iacă la tot pasul vreo faptă semnificativă. să nu­i fi sporit numărul duşmanilor sau să­i fi adus bunăvoinţa  seminariştilor sincer vir­luoşi sau mai puţin grosolani decît ceilalţi. Răul de îndreptat era imens şi treaba foarte  anevoioasă. . o singură vorbă de­a părintelui Pirard cît mi­ar li fost de folositoare!"  Din clipa cînd Julien începu să vadă limpede.

 la  vreme de iarnă. Vecinii de masă ai lui  Julien observară că el rămînea nepăsător faţă de fericirea asta; iat una din marile lui crime. dacă pentru ei omul fericit e mai întîi de toate cel ce­a mîncat bine şi apoi cel  • ■  II c o haină bună ! Colegii mei au o vocaţie de neclintit. Cînd intră în seminar. . mirenilor. aşa cum ne­o dau tribunalele noastre. privindu­1 de parcă ar fi vrut să­1 vîre în  pămînl. la mijlocul unei lecţii de dogmă. pentru seminariştii ăştia. înainte de om opt Spune că eşti din Genlis. se văita  Julien în clipele de deznădejde. poet francez. nr. în ochii  ţărani­|oi din Franche­Comte.  Simţămîntul acesta preţuieşte justiţia care împarte dreptatea.  cîrnaţi cu varză călită! Scîrba dracului! îngîmfatul! afurisitul!"  „Vai! desăvîrşita neştiinţă le e de­un nemărginit folos ţăranilor acestora tineri. nici cartofi. acum îl cuprinse în cele din urmă  mila: părinţilor I celor mai mulţi dintre colegii lui li se întîmplase adesea să I ic întoarcă seara."  Odată. şi.  j in ic a păscut porcii ?  ­ Păi papi se fac numai dintre italieni.  —  Lămureşte­mi ce scrie pe cartea asta de joc. spuneau ei; se preface că­i e silă de cel mai ales tain. duce de Aquitania.. o haină călduroasă^n  npinare. repetau ei adesea. idli ă văd în preoţie o lungă continuare a  fericirii acesteia: kft mănînci bine şi să ai. colegi cu mine.  Fericirea. Guercino ne­a lăsat modele atît de p<i fecte în picturile lui bisericeşti . pictor italian. Francisc. Colegii  văzură în ea semnul dezgustător al celei mai stupide făţărnicii; nimic nu­i făcu mai mulţi duşmani. îşi spunea Julien. în cocioabele lor şi să găsească nici pîine. părin­U'W l'irard trimise după Julien.  După ce. spunîndu­i unui  coleg al  — De ce n­aş ajunge şi eu papă. Bărbieri. cafeneaua «La Girafa». ne ce să  te miri. e fiul unui igar. iar tata e tot dogar. trece. zis Guercino (1591­1666). ti spuse el. nici castane. în primele luni. la  valoarea sau Bhiar sub valoarea ei. cum se spune prin partea locului.  Acesta e felul solemn şi eroic de­a exprima ideea sublimă de bani gheaţă. drept o lipsă de prevedere. „Ia  uitaţi­vă la tîrgoveţul ăsta. |   Nevinovăţie (lat. Bietul tînăr se  simţi fericit i kA se smulgă din atmosfera fizică şi morală în care era cufundai.  Julien citi:  „Amanda Binet.  212  STENDIIAI. lepădînd plato şi îmbrăcînd veşmîntul monahal."  Julien îi studia cu o atenţie aproape invidioasă pe cei mai neciopliţi dintre ţărănuşii sosiţi la seminar. „Şi­atunci. Şi vă puteţi închipui cît respect  au oamenii lată de fiinţa cea mai bogată: ocîrmuirea !  Să nu zîmbeşti plin de respect numai cînd auzi pome­iiiiulu­se numele domnului prefect. ca şi pentru eroii romanelor lui Voltaire. i se întîmplă lui Julien să­1 audă pe­un tînăr seminarist. episcop  de Châlons. constă mai ales în a mînca  bi; Julien descoperi aproape la toţi un respect înnăscut pen tru   omul   care   poartă   un   costum   de  postav  1  G F. iarna. lipsa de prevedere e  pedepsită imediat prin lipsa  I Ui' pîine.i  lacques Delille (1738­1813). aşa cum o găseşti atît de des în mănăstirile din Italia. ca să fie înveşmîntaţi în sutane. Sfinţia­sa P. profesorul n­are nevoie să le scoată din cap  ideile lumeşti îngrozinu de multe pe care eu le­am adus cu mine.  210  STENOIIA1  nu se îndoiască de nimic şi să îndure totul. 1130 (nota  autorului).  Intr­o bună zi. „Ce poţi cîştiga."  Julien îşi dădu seama ce primejdie grozavă îl paşte : ii coadele părintelui Castanede îi furaseră adresa. şi din  car< nouă. educaţia li se mărginea la un  respect imens şi fără margini faţă de banii lichizi şi peşin. văr cu mama. ca Sixtus al V­lea. înzestrat cu imaginaţie. la i ei săraci.  Fu întîmpinat de părintele­director la fel de încrezător ca şi în ziua cînd intrase în seminar.. (e poţi cîştiga dînd în judecată  unul cu osînză ?"  în munţii Jura. iar ei mi le citesc pe faţă. de canonici şi poate chiar Uc episcopi..  2   Vezi la muzeul Luvru. la îngîmfatul ăsta. orice aş  face. acestea sînt cuvintele care vor să arate un om cu avere.  în zilele de mare sărbătoare li se dădeau seminariştilor cîrnaţi cu var*ză călită.).  Din clipa cînd îşi lepădau straiele de aba. îi răspunse i tclAlalt; dar nici vorbă că o se se tragă la sorţi  printre noi pentru posturi de mari vicari. Julien simţise cum îl sufocă I dispreţul.

 Dacă portarii seminarului nu \oi să vină. şi mă tem de soarta dumitale. se  plimba tic colo­colo prin încăpere. Nu lipsea nimic. cîtă urîţenie există în tot ce mă înconjoară aici ?!"  A fost momentul celei mai grele încercări din viaţa lui. că spionarea şi denunţul între colegi sînt încurajate aia Aşa vrea cerul. care părea să fie stăpîna prăvăliei. ca să  tragă totuşi un folos."  Peste două ceasuri directorul trimise după Julien.  „Oraşul e plin de ticăloşi.  atît de des oferită de părintele Castan6de. şi asta într­o meserie deloc aleasă. Şi nu pentru că ele ne­ar lipsi; dimpotrivă; dar iu ic că ceea ce a văzut Julien la seminar e prea  negru  214  STENDIIAI  pentru coloritul moderat pe care m­am străduit sâ I păstrez în aceste file. tinerilor preoţi. „Şi chiar dacă aş reuşi.  —  La   fapte!   La  fapte!   strigă   părintele   Pirard aproape scos din fire. Dumnezeule­Doamne!  Voinţa omului e puternică. chiar şi pe aceea <U a citi o povestire.  —  N­ai minţit. fraţii mei ml . N­avea succes. care nu se gîndesc decît la ouăle jumări înghiţite  la prînz. să­mi petrec o viaţă  întreagă printre oameni de soiul ăstora I Nişte mîncăi. căci n­avea cine ştie ce greutăţi de învins; dar era singur. ca să le  arate viaţa."  KOŞU   ŞI   NEGRU  213  —  Toată pălăvrăgeala asta va fi cercetată.i flămînzisem şi am intrat într­o cafenea. purtase totdeauna cheiţa la el. „Ce noroc.i Genlis. în adevărata ei faţă. Dacă păţeşti ceva rău. i     > făcut milă de înfăţişarea mea nevinovată. Julien începu imediat să­şi cotrobăie prin cufăraşul în  fundul tflruia fusese ascunsă cu grijă nefericita carte de joc. sau nişte castanezi pentru care nici ticăloşie nu e prea neagră ! Ei vor ajunge la putere; dar cu  ce preţ. spuse el privind fruntea părintelui Pirard.  Să se ducă înapoi în chilia lui!  Părintele îl urmă pe Julien şi­1 încuie cu cheia.. Inima îmi era  plină de scîrbă pentru un loc atît de nelegiuit. Cît de uşor s­ar fi putut înrola într­unui dintre . cu o bunăvoinţă lesne de priceput acum.  CAPITOLUL XXVII Prima experienţă a vieţii  Vremurile de astăzi. îşi spunea el. tremuram de teamă : părintele Chelan îmi spusestj că voi găsi un lăcaş plin de pîri  şi de tot soiul de răutăţi. nu­şi pot aminti de ele decît cu o groază în stare să nimicească orice altă  plăcere.  că în timpul orbirii'de care am dat di nadă nu m­am folosit niciodată de învoirea de­a ieşi din şcoală.băteau cînd aveau vreo pricină să mă  pizmuiască peni iu  ceva. căci nu­i putea înfrunta  privirea cum plită. asta o citesc pretutindeni; dar e ea în stare să învingă atîta silă ? Menirea  oamenilor mari a fost uşoară; oricît de cumplită era primejdia. mi­a zis ea. pe la amia/.1 în chipul acesta. dar mai multe lucruri  fuseseră mişcate de la locurile lor; şi totuşi. nemaiputînd sta locului. îi spuse el privindu­1 mai puţin aspru; dur să păstrezi o asemenea adresă e o  nechibzuinţă de a rflrci gravitate nici nu­ţi poţi da măcar seama. trimite ■ mine înainte de ora opt.  Fără să­şi piardă cîtuşi de puţin cumpătul. lor li se părea frumoasă; dar cine ar  putea să înţeleagă. Copil nefericit ! îţi poate pricinui  necazuri încă zece ani de­acum IM Mme. strigă părintele Pirard. ca  o luntre părăsită în mijlocul oceanului. au făcut nu denunţ. care.  Julien nu prea făcea progrese în încercările lui de făţărnicie a gesturilor; uneori îl apuca sila şi chiar  deznădejdea cea mai deplină. Julien isi reluă povestirea:  —  în ziua sosirii mele la Besancon. dom nule. Dumnezeule ! sînt arca Domnului Nenorocire cui se atinge de ea. Secătură ce eşti!  —  La Verrieres. dar mfl gîndeam că masa o să mă coste mai ieftin decît  la han Unei doamne. Contemporanii. îşi spuse Julien. urmă Julien nepăsător.. spune­le că  eşti vărul meu şi că te­ai născui l. Cel mai mic ajutor din  afară ar fi fost de ajuns să­i redea curajul. care au  suferit anumite lucruri.  cere­mi ajutor. Cînd li s­a npulberat orice nădejde că vor putea folosi ceea ce afla­KCI. Poate că aş fi avut  ilflbiciunea să­mi schimb veşmintele şi să mă duc s­o văd pe frumoasa Amanda; atunci aş fi fost  pierdut.  —  Şi tocmai mie te­ai găsit să­mi înşiri baliverne ! M  înfurie părintele Pirard.—  în ziua cînd am intrat aici. şi să­i dezguste de lume şi de deşertăciuniU ei.  DIDEROT  Cititorul va binevoi să ne îngăduie să dăm puţine lupii' clare şi precise din perioada aceasta a vieţii lui  JIIIicn. în j afară de mine.

 îi ascultase cu fruntea plecată toate dobitociile. îndrumaţi de predicile voastre. unul.  La sfîrşitul lecţiei.frumoasele regimente aflate în garnizoană la Besanşon ! Sau ar fi putut să se facă profesor de latină  ;jîi_trebuia atît de puţin i să aibă cu ce trăi! Dar atunci. îl înlocuise în parohia cea mănoasă.  Urmară apoi povestirile. fiecare pentru el în lumea asta.  Cam pe vremea aceea Julien îşi închipuia că ar putea trage foloase şi ar fi bine văzut de ceilalţi dacă ar  pomeni de cartea Despre papă a domnului de Maistre. în fiecare grup putea fi văzut cîte un elev dînd cu banul. Nu ştiu care preot tînăr. care trăia tn harul sfinţeniei. Părintele  Chelan fusese la fel de ne prevăzător faţă de Julien. Cînd nu se vorbea despre cîrnaţi şi  despre parohii înstărite. La drepi vorbind. şi dacă ghicea  exact ce cădea. ale căror venituri din  lujbe erau cu mult mai mari decît ale parohiilor de oraş. părintele Castanede se opri în un le. Io] devenise nesuferit. abia hirotonisit de­un an de zile. iar peste cîtăva vreme. Izbucnise furtuna. numindu I fiu mai mare al Bisericii.discuta despre partea lumească a învăţăturilor bisericeşti. Se plimbase cu el prin  curte. înspăimîntaţi de greutatea muncii şi de sărăcia de­acasă. am trăit îndeajuns ca să văd că deosebirea dă naşte la ură". cele­lalte două treimi. Şi. Nu vreau Nfl mă lovească trăsnetul: pe tine te­ar putea  trăsni Dum­nczeu ca pe­un nelegiuit. ţinută de pflrintele Castanede. dăruind un iepure de  casa servitoarei unui preot bătrîn. m­am bucurat de atîtea ori înch puindu­mi că sînt altfel decît ceilalţi tineri ţărani!  bine.  —  Tocmai preotului i se potriveşte zicala:  omul simţeşte locul. de undi' veţi porunci ca nişte stăpîni. îşi spuse el într­o dimineaţă. căci preotul  cel bătrîn se grăbise să moară. adio viitor.  „Trebuie să capăt deprinderea discuţiilor ăstora". asemenea tinerilor din oricare alte meserii. îşi uimi colegii; dar şi asta a  fost spre răul lui Lămurind mai bine decît ei înşişi propriile lor păreri. adio carieră. otfrmuirea. fără nici  un fel de Control. sărbătorit etc. colegii erau siguri că va căpăta. îşi spunea Julien. bubuise tunetul. lata mai amănunţit. Julien rămase deoparte; îl  lăsau. şi o să căpătaţi un loc minunat. iar credincioşii. Un altul izbutise să moştenească  parohia unui tîrg mare şi foarte bogat. asta ar fi însemnat moarte. un loc de unde nu veţi putea fi clintiţi; un loc i'Aruia ocîrmuirea îi plăteşte o treime  din ceea ce i se cuvine.  Seminariştii. luînd parte la toate mesele bătrînului paroh paralitic şi tăindu­i  cu graţie puii fripţi. nu avea putere reală şi legitimă  decît în virtutea împuternicirii date de reprezentantul lui Dumnezeu M pămînt. că dacă papa nu­şi bate capul să numească toţi prefecţii şi toţi primarii  din Franţa. exagerează urmările acestor metode mărunte.  Adevărul aceşti adînc i­1 dovedise una din cele mai supărătoare înfrînger  ROŞU  ŞI  NEGRU  215  Se trudise o săptămînă ca să­i placă unui elev. Atunci Julien vedea ivindu­se ideea unui  al doilea Dumnezeu. respingîndu­1 cu grosolănie:  —  Ascultă. fără să mai pui la  socoteală păsările giiisc. dar a unui Dumnezeu mult mai de temut şi mult mai puternic decît celălalt; iar  acest al doilea Dumnezeu era papa."  Tocmai suna pentru lecţia de istorie sfîntă. una dintre parohiile cu venituri  îmbietoare.  Scrîşnind din dinţi de furie şi ridicîndu­şi ochii spre cerul brăzdat de fulgere. curînd. Şi.  fiindcă au ceva neobişnuit în ele şi stîrnesc imaginaţia.  „în îngîmfarea mea. părintele Castanede îi  învăţă în ziua aceea că fiinţa atît de grozavă în ochii lor. se. una din acele triste zile. izbutise să fie cerut ca diacon. ca pe­un Voltaire. am cunoscut parohii la munte. prin sfinţenia Icţii voastre.  rfu încape îndoială : nu există praznic să nu fie poftit. câ şi faţă de sine însuşi.  Făceţi­vă vrednici de bunătatea papii. pentru imaginaţia  lui. Te umpleai de bani. Seminariştii spuneau.  Eu.  iar cuviosul seminarist ti strigase. deodată. ca pe­o oaie rîioasă. adică despre  certurile dintre epis­copi şi prefecţi. dar coborînd glasul şi numai cînd erau siguri  că nu­i aude părintele Pirard. dintre primari şi parohi.  216  STENDHAI­  De­abia plecă părintele Castanede că elevii se şi strînseră grupuri­grupuri. le spuse el elevilor strînşi în jurul lui. adăugă el. fiţi ca un toiag  în numile lui. untul proaspăt şi alte mii de bunătăţi mărunte ; iar plenlul e cel dintîi chemat. apoi n­o face fiindcă i­a lăsat grija asta regelui Franţei. prin supunere oarbă. cap sau pajură. Julien strigase: „Aş  merita să mă înec dacă aş adormi în timpul furtunii! Să încercăm cuce­11 rea altui pedant. Dupl ce4 învăţase să  judece şi să nu se lase amăgit de vorbi  ROŞU  ŞI  NEGRU .  Pe ţăranii aceştia tineri.

 faţadele ca­■ lor erau împodobite pentru  procesiune.i­comoara  catedralei va spori cu încă zece patrafire.  Ţăranii murdari printre care trăia găsiră CA are obiceiuri dezmăţate.  A doua zi. îl lua de braţ  ca să se plimbe un pic amîndoi prin grădină. din argint aurii. Colegii lui. l >< pildă. După spusele lui. maestru de ceremonii la catedrală. pentru un om de rînd. cu multă Miinpătimire. căci nu iz­huica să se facă iubit; era prea deosebit de ceilalţi. Doamna aceasta. Dumnezeu părea că se coborîse pe uliţele acela înguste şi gotice. părintele  Cli îi vorbea despre odoarele catedralei. Şi se aştepta mult de la bătrîna soţie a prezidentului de  Rubempre. Julien venea de obicei primul să­i  asculte lecţiile. Grozav st' mai îndoieşte de mine ! E mai  iscusit decît toţi ceilalţ cărora în două săptămîni le ghiceşti neapărat scopuril  într­o seară. ţesute cu fir de aur. Aproape toată lu­j mea din Besancon crede că. prin testamentul prezidentei. Gîndul îi /bura la Vergy şi la . „închipuieşte­ţi.  Faptul că Julien se pricepea să vorbească fu socotit deci drept un nou păcat. Răstimpul petrecut în seminar i se păru lui Julien o clipă.  spunea părintele Chas oprindu­se brusc şi holbînd ochii. adăugă:  —  Ai să chibzuieşti singur dacă vrei să foloseşti prilejul de­a te abate prin oraş. dragul meu. Această pregătire  dibace du« rează de o veşnicie şi nu scoate nimic la iveală. Ba merg şi mai departe. adăugă părintele Chas coborînd glasul; am  motive să cred că pre­zidenta ne va lăsa opt sfeşnice minunate. care se bănuieşte că au  fost cumpărate din Italia de cătri ducele Burgundiei. Din pricina asta. de cu zori. părintele Pirard îl opri şi. în vîrstă de nouăzeci de ani. cu Ochii plecaţi.  CAPITOLUL XXVIII O procesiune  Toate inimile erau mişcate. Semnele nu pot fi trecute pe de­a­ntregul în ra­poriul  unei iscoade şi nu pot avea atîtea urmări cîte au cuvin (ele. iar cînd ieşea din clasă. era  îndemnat să tragă nădejde că va căpăta un loc de canonic. ca­ : tedrala avea şaptesprezece patrafire  cusute cu aur. Priveliştea uliţelor şi a vieţii care  începea să »r trezească în oraş îi făcu bine. Unde te uitai. îi iflspunse Julien. obiceiul ftcesta e o crimă; căci orice judecată  sănătoasă jigneşte. în timpul lecţiei de scrimă. profesorii sînt oameni subţiri şi aleşi illnir­o mie; cum de nu le place smerenia  mea ?" Unul  218  STENDHAL  singur părea că se înşală în faţa necurmatei lui bunăvoinţe de a crede totul şi de a se lăsa păcălit întru  totul: părintele Chas­Bernard. drapate în negru şi  frumos aşternute cu nisip prin grija credincioşilor. îşi spunea el.217  goale.  —  Incedo per ignes (am mulţi duşmani ascunşi).  Mulţi dintre tinerii seminarişti aveau obrajii mai rumeni şi puteau să treacă drept băieţi mai chipeşi  decît Ju­Ilen ; dar el avea mîinile albe şi nu prea putea să ascundă uncie deprinderi de gingaşă  curăţenie. din stofe minunate de Lyon. însuşirea aceasta Insă nu­i era deloc folositoare în trista clădire unde îl II iincase soarta. timp de ore întregi. atîta aur  are în ea. în aşteptarea locului.  YOUNG  Degeaba voia să pară Julien prost şi umil. închipuieşte­ţi că stofa stă ţeapănă. II j unseră să­şi arate printr­un singur cuvînt toată scîrba pe care le­o trezea : îl porecliseră  MARTIN LUTHER; mai iilcs. părintele preda  elocinţa bisericească la seminar. uitase să­i spună că. din pricina logicii aceleia drăceşti care îl face să fie atît de  înfumurat. părintele Chas îi arăta prietenie. ziceau ei. unde. Cît timp fusese cuprins de orbire. dar numai prin semne. fără săf mai punem la socoteală vreo patru­cinci odăjdii  pentru sărbătorile cele mari. Ne temem că­1 vom plictisi pe >  ii nor povestindu­i miile de nenorociri ale eroului nostru. Părintele Chas­Bernard are nevoie de dumneata  ca să­1 ajuţi la împodobirea catedralei. Carol Temerarul; vezi că unul dinliv strămoşii ei a  fost mîna dreaptă a ducelui. că­1 vn folosi.  „Unde o fi vrînd să ajungă ?" se întreba Julien. îşi păstra de cel puţin şaptezeci de ani  veşmintele de mireasă. de vreo cincisprezece ani. Du­te şi dă­i ascultare. tot gîndindu­  se la el. Julien porni spre catedrală. cei mai voinici dintre colegi îşi  puseră în minte Nfl­I cotonogească; Julien fu nevoit să se înarmeze cu un • ninpas de fier şi să­i  prevină.  „Şi totuşi.  Cînd să plece."  „Unde o fi vrînd să ajungă de­mi înşiră toate vechiturile astea ? se întreba Julien. Julien fu chemat la părintele Pirard. care îi spuse:  —  Mîine e sărbătoarea Corpus Domini (Joia Verde). căci vedea cu mirare cum. în afara odăjdiilor de doliu.

 să îmbrace  cu un soi de veşmînt din damasc roşu. vădit exaltat. la lucru. niciodată damascul n­a fosl atît de bine prins ca astăzi. gîndi Julien. Să fim in II li urniţi dacă ne­om alege numai cu doi . Şi niciodată n­am tăiat  vreun galon. şi aşezată la peste doisprezece metri înălţime. vorbeau mult. Ce om! Ce pildă pentru mine! Halal  un I fie"." Dar  I omul acesta. mama trăia din închiriatul jilţurilor în această venerabilă  catedrală. o să­mi spună taina.  Ah ! răutăcioşii aceia din seminar te­au băgat în  I" neţi ! Eşti prea bun că te gîndeşti la ei; un drum e  ■ II.). nu scoase nici o vorbă nelalocul  Si. în marmură de Italia. mai puţin frumos fiindcă sînt spini în tufişurile de pe  IM  urmi?  Călătorul  trece mai departe şi  lasă spinii  220  STENDHAI. Binevoiţi să observaţi. totuşi.  Cînd coborî. îi spunea el lui Julien. Julien apu< i mănunchiul de pene şi sui scara în  goană. în loc să­i îndrume pe nepricepuţii lor colegi din Besancon. De cînd Napoleon a restabilit cultul religios. atît de  întins pe stîlpi. cu fnţa veselă şi prietenoasă. Părintele Chas. în măreaţa procesiune. cioplii. Niciodată părintele Chas nu­şi văzuse  biseri­« i atît de frumoasă. la lucru !  Părintele Chas avea dreptate spunînd că munca va fi anevoioasă. părinte. a lucrat mult. Aşeză peneli cît se poate mai bine pe ornamentul în formă de cunună din centrul baldachinului. în ziua aceea triumfa.  Julien văzu că trebuie să se urce el însuşi pe scară şi sprinteneala îi prinse bine. în formă de spirală. părintele Chasf Bernard îl îmbrăţişa. ca să meargă după  epis­>■ >p. dragul meu. dar nici gînd să se urce. Se arătă gata să­i  conducă pe tapiţerii localnici. Nimeni nu se pi iccpea mai bine decît mine să împăturească un patrafir. A doua. trebuia să mergi de­a lungul unei vechi cornişe din  lemn. pînă la vreo nouă metri înălţime. deasupra altarului principal. i i ' i nu te gîndeşti ? Procesiunea o să iasă; biserica  are »fl rilmînă pustie; iar noi vom veghea amîndoi. îşi spuse Julien. De cinci ori pe an ochii mei 0 văd împodobită cu odoarele ei atît de frumoase. de la Paris. Dar. ajutam la oficierea liturghiilor şi mi se dădea de mtncare în zilele cînd aveau loc  slujbe. poate mîncată de cari. căci cafeneaua ei se afla la cîţiva puşi. încîntat.  Dar MU lodată n­a fost atît de minunată. îl privea zîmbind de la o scară la alta. strigă el; am să­i povestesc asta pre sfinţiei sale. în pra­■ ­>• i catedralei atît de dragă lui; părintele era  dolofan. dragul meu. Iul ion vru să îmbrace un stihar. adăugă el. Acum.  Şi hoţii.  n iiiiidu­i orologiul de deasupra lor. le  sporeau stîngăcia rîzînd de ei.  cîţi aveam pe­atun­ci. ca să ajungi în  centrul baldachinului.  Aş vrea să nu rămîn nici o clipă singur. îi Ipusc Julien grav.  urîcioşi să rebegească în drum. tăie tot cheful de pînă atunci al tapiţerilor parizieni:  se uitau de jos. Truda zilei de astăzi  va fi lungă şi anevoioasă; să ne întărim mai întîi luînd o gus­Inic. o vom lua la zece. că am sosit la cinci i Irl un minut. în ajun avusese loc în catedrală o  mare ceremonie funebră; nu se putuse pregăti nimic; trebuia deci. toţi stîlpii gotici care formează  cele trei naosuri. strigă el de cum dădu cu IM im de Julien; fii binevenit. am fericirea să conduc totul în iccastă  venerabilă catedrală. (Vorba asta urîtă o ştia de la bătrînul chirurg. aşa că am fost crescut aici de mic copil. spriji  nită pe patru coloane înalte.  1  — Optime  . hoţii! îl opri părintele Chas.  ­ Te aşteptam. anevoios de străbătut.frumoasa Amanda Binet pe care ar fi putut s­o întîlnească iar.)  Cînd se auzi sunînd Sanctus din liturghia cea mare.  — Scumpe învăţăcel. îl  zări de departe pe părintele Chas­Bernard. dragul meu. patru tapiţeri; dar domnii  aceştia nu puteau să le facă pe toate şi. desupra tabernacolului. Teroarea lui Kobespierre ne­a ruinat; dar.  ROŞU  ŞI  NEGRU  221  Luară gustarea de la ora zece într­o atmosferă de mare veselie.  i   Foarte bine (lat. la opt ani. în timpul  slujbei. Preasfinţitul episcop adusese cu diligenta.  „în sfîrşit. Cînd  stîlpii fură îmbrăcaţi în damasc se ivi problema aşezării a cinci uriaşe mănunchiuli de pene pe  baldachinul cel mare. Acolo se afla o bogată cunună din lemn poleit. într­o singură dimineaţă. e fericit şi n­a cruţat vinul  iun. A început  [ kfl vorbească despre el; a prins a­şi deschide inima.  Vederea drumului acestuia.

 nun de n­au ocupat locuri mai bune. Şi. pe o vreme cum nu se poate mai frumoasă.. căutînd să le privească mai iliikaproape. Imaginaţia lui îşi luă  zborul spre înălţimi. |M­ un scaun.  Care nu se I le mea că va fi tulburat de părintele Chas; acesta avea hreabă în altă parte a clădirii. la primejdia clopotului însuşi.  Tăcerea.. în primul rînd al Vicunui balcon? Ce frumos e croită  rochia asta! Cîtă jinţic !" Şi încetini pasul. gîndi el. exaltat de dangătele atît de puternice şi de pline. .­l 111 aripa dinspre miazănoapte. s­ar fi gîndit numai la leafa  clopotarilor. dintre care una  stătea îngenuncheată într­un confesional. fie dintr­un v«K simţămînt al datoriei. în  224  STENDIUI. Răsuna de­ţi lua auzul; dangătele pline şi solemne îl mişcară pe Julien.  Dangătele atît de grave ale clopotului n­ar fi trebuit să trezească în Julien decît ideea muncii a  douăzeci de oameni plătiţi cu cincisprezece sau douăzeci de centime şi ajutaţi poate de cincisprezece  sau douăzeci de credincioşi. Julien le privi fără să le  vadă; dar. pinccsiunea străbătea agale oraşul şi se oprea în  faţa dlrfllucitoarelor altare ridicate pe­ntrecute de către auto­mali. să dea un artist. biserica rămăsese cufundată într­o  tăcere adîncă. orologiul bătu ora unsprezece şi trei sferturi.  222  STENDHAI.  Cînd termină de vorbit. Nu cumva să pleci. Şi îndată se auzi clopotul cel  mare. cu inteligenţă de mari calculatori. „Dacă doamnele  «sica sînt evlavioase. Nimic nu­i fals !  îţi dau în .  Sufletul lui aproape că îşi ||>ârâsise învelişul pămîntesc; doar trupul se mai plimba I in paşi mari prin  aripa de miazănoapte a catedralei. cel mult. avîntîndu­se dincolo doi ţelul propus. Ar fi trebuit să se gîndească la faptul că frînghiile se rod. portul de  lemn putrezeşte. doamna îngenuncheată căzu I ■  pale ; prietena ei.. cu ochii  deschişi la realităţile vieţii din pricina urii gem rale şi a iacobinismului care li se spune că stă la pîndâ  îndărătul oricărui gard. Poate că cincizeci dintre colegii lui seminarişti. băgă de seamă lA In confesional nu se afla nici un preot. Ar fi cîntărit. E tot un dar al  li. e ciudat că n­au îngenun­iluai în faţa vreunui altar; iar dacă sînt din  lumea mare. îl exaltară şi mai mult. lîngă ea. că su­. cînd ar fi auzit clopotul cel mari al catedralei. fie din admiraţie pentru ţinuta ileasă şi totodată  simplă a acestor doamne.  Doamna care îngenunchease în confesional întoarse puţin capul cînd auzi paşii lui Julien răsunînd în  mijlocul MU vrii adînci. singurătatea deplină. s­ar fi oprit la economisirea a patruzeci da  KOŞU   ŞI  NEGRU  223  franci din averea bisericii şi ar fi lăsat să se piardă prilejul tic a evita o cheltuială de douăzeci şi cinci  de centime. cu un aer vădit exaltat.coţi lipsă din r i iun ui care înconjoară poalele stîlpilor.mei de Rubempr6; 1­a moştenit de la faimosul conte. răcoarea bolţilor pre­I liuifţi făceau şi mai plăcută visarea lui Julien.  Mireasma tămîiei şi a petalelor de trandafir.  Atenţie la confesionale; acolo pîndesc spionii hoţilor.  imaginaţia lui. aflată alături..imoşulei. iar cealaltă. vorbindu­i la jlliri'hc. Penii M mine. păstrez aripa dinspre  miazăzi şi naosul cel mare. adăugă părintele.  herzîndu­şi cunoştinţa. Şi era cu atît mai liniştit cu cît era silf  ur că în confesionale nu se aflau decît nişte femei i iu» mice; ochii lui priveau fără să vadă.  Şi totuşi aproape că­1 trezi din visare înfăţişarea a două femei foarte bine îmbrăcate. Sufletele care se emoţionează aşa sînt bune.  rătăcea prin spaţii imaginare. care­se prăbuşeşte la fiecare două veacuri; ar fi trebuit  să chibzuiască la mijloacele de a scădea leafa clopotarilor.  Aur curat. „Niciodată n­o să poată el ajunge nici preot ca lumea. dragul meu. Nub bolţile ei domneau penumbra şi răcoarea îmbietoare; mi ui mai era încă îmbălsămat  de mireasma florilor şi a i lAmîiei." Aici izbucneşte. încre­I Uluială lui spre pază. dădu un ţipăt şi leşină. ca să prindă clipa cînd stăm cu spatele spre  odoare. dacă gradul de emoţie al publicului face  banii plătiţi clopotarii*>i Dacă Julien ar fi vrut să se gîndească la interesele mate^ riale ale catedralei. îngîmfarea lui Julien. de a­i plăti din banii luaţi pe vreo  indulgenţă sau din alt venit dobîndit din comorile bisericii şi care nu­i subţiază punga.  în toată limpezimea ei.  ii. deodată. împrăştiate în calea sfintelor taine de băieţaşii ce­1  înfăţişau pe sfîntul Ioan. se repezi s­o  ajute. nici mare  administrator.  în timp ce. sufletul lui Julien.  în locul acestor gînduri înţelepte.

 te voi ridica eu. pe jumătate  mort. care se simţea slab în clipa aceea. care. pînă acum Ml dovedit că inima îţi e bună şi chiar generoasă. ameţit de recunoştinţă.  palid. dacă n­ar fi fost denunţul  acela în legătură cu adresa Amandei Binet. căci sînt puternic şi  viguros.  — Nu te mîhni prea mult. dacă mai ai un pic de ruşine. cu siguranţă. Indl părintele Chas renunţă să­1 mai înfăţişeze. ca un om care. Ai muncit prea mult. care căuta să­i sprijine capul şi să n­o lase să se prăbuşească cu  totul. prin  grija lui Julien ţi prin repeziciunea cu care ştiuse să stingă luminările. Cealaltă doamnă.  Ajunseseră lîngă uşa cea mare. fiul meu ? îl întrebă el. pleacă! îi spuse ea clocotind mînie. în general. pierzîndu­şi cumpătul. Dai ochii lui Julien vorbeau mai mult decît fapta lui. Eşti inte­illucnt. severul părinte Pirard trimise după el. Voia să­1 înfăţişeze episcopului. mai avem încă douăzeci de minute pînă la ivirea  preasfinţiei sale. „M­a urît întotdeauna". nu se mai gîndise la nimic de cînd o văzuse pe doamna de 1  CAPITOLUL XXIX Prima avansare  Şi­a cunoscut veacul. îmi eşti drag.  Lui Julien. Hai.  226  STENDHAI  ceva pentru dumneata; aş fi încercat încă de acum doua luni. Era atît de fericită înainte de a cunoaşte! Purtarea dumitale e nespus de crudă. Eşti cu totul lipsit de prevedere. era doamna Der­viile. apueîndu­i mîna. Şi ce s­a petrecut în sufletul lui cînd a recunoscut părul doamnei de  R6nal! Căci ea era. Cînd o să treacă. |mi\ aflu în pragul plecării mele din casa aceasta; păcatul I pini c că le­am acordat  seminariştilor libertatea de a­şi Hlntftrî ei singuri soarta şi nici nu am ocrotit. îi izbi privirile. domnule.  Pleac pleacă de­aici. Linişteşte­te.  1  PRECURSORUL  Julien nu­şi revenise încă din adînca visare în care îl III fundase întîmplarea din catedrală. Un şirag răsucit. Oriund< te­ar mîna pronia . duse la capela seminarului aproape cinci ocale de ceară economisită. văzîndu­1 atît palid şi fără vlagă aproape. | ţi chiar zăpăcit. Şi  întrezăresc în dumneata o seînteie care nu tre­IbiiU' lăsată să se stingă.  îi vorbi cu atîta tărie încît Julien. de ani îndelungaţi. îndărătul meu.  Părintele Pirard îl privi mirat.  Doamna Derville se întoarse şi îl recunoscu:  —  Pleacă. nici iubire faţă de nimeni. căci meriţi. Drumul tău va fi nespus de j greu. cînd. deşi nu mai sînt tînăr. găsită la dumneata. Văd în tine ceva care  îi supără pe oamenii de rîu<l Invidia şi calomnia te vor urmări pretutindeni. şi­a cunoscut locul. fără ca asta să se  vadă; totuşi. nici nu m­am l|tus în  calea asociaţiei aceleia secrete despre care mi­ai it la spovedanie. după cîte spunea. lăudîndu­te. i­o duse la buze.  Văd că părintele Chas­Bernard îmi scrie despre idumneata. sînt destul de  mulţu­I ittll de purtarea dumitale. nu­1  auzi; şi veni. îi trecu prin minte să cadă în genunchi şi să­i mulţumească; dar se  lăsă mînai de un gest mai firesc. prea  bine cunoscut lui. îi spuse el; mai găsim noi prilejul.HA. Atenţia aceasta îl făcu pe director să se dea de ] gol. cînd trecu episcopul. la început.  Pre  îi dădu braţul. Vederea dumitale  îngrozi­o. Julien tremura în aşa hal. într­o  dimi­n< .  KOŞU  ŞI NEGRU  225  Dar. bălăbănindu­i­se pe umăr. dacă nu le­ar fi susţinut el. se repezi spre ele; căderea doamnei de  Rfenal ar fi tîrît­o poate şi pe prietena ei.  Seara.  Tocmai atunci. Părintele Chas­Bernard îl strigă de mai multe ori pe Julien. Julien. şi­acum e bogat. din perle mari şi fine. fără urmă de simţire.aceeaşi clipă. Văzu capul doamnei de Renal. în sfîrşil să­1 ia de braţ. După cincisprezece ani de  muncă. şi­a pierdut obiceiul de a întîlni emoţii  mai deosebite. Dumnezeu ştii că e fără voia mea. Julien văzu umerii doamnei cart prăbuşea. Te numesc repetitor pentru Noul şi  Vechiul Testament. Am să te ascund. Bietul  băiat era stins el însuşi; . O ajută pe doamna Derville să sprijine povara  aceasta încîntătoare pe marginea unui scaun de paie; îngenunchease şi el. Vocea i se tulbură:  —  Ei bine.  —  Ce înseamnă asta? strigă directorul supărat. Nimic mai puţin adevărat. Ar trebui să fiu nepărtinitor  şi să n­atl nici ură.  —  Ţi­e rău. cîntările pe nas ale preoţilor din frun« tea procesiunii făcură să răsune catedrala;  cortegiul se întorcea. din spatele unui stîlp unde Julien se ascun* şese. Se apropie de părintele Pirard şi. încearcă să­ţi vlfl în fire. aşază­te pe băncuţa asta de lîng agheasmatar. da. fiul meu. înainte de a pleca. vreau să fac  Publicaţie de orientare republicană care apărea la Lyon şi era foarte im I In l'aris pe vremea lui Stendhal.  îşi spuse ! el gîndindu­se la doamna Derville. se depărta. Nu cumva să te zărească.

 acolo se află singurii profesori  de morală pe care îi i > ni. Pentru asta.  —  Acuma. Julien observă că­1 urau mai puţin; se aşteptase.  Avu loc.cerească. îneît trebuie să­i iertăm o slăbiciune  : izbucni j în lacrimi. iar cei mai mulţi sînt de nesuferit. Lui Fouque îi veni în > Hi in ic să  trimită la seminar un cerb şi un mistreţ. să vezi! Doar calicii se duc. care situa familia lui Julien în partea vrednică de respect a societăţii. un  mai tîrziu decît ceilalţi seminarişti.St  228  STENDHAl.  deveniţi acum elevii lui.  în odaia de trecere dintre bucătărie şi sala de mese. Acolo le văzură toţi seminariştii. Julien lua masa singur. Numai zbieretele  lor şi ar fi fost prea de ajuns ca să scoată din minţi o fire mai delicată. apoi.  —  Ei. mai curînd  sau mai tîrziu duşmanii tăi vot ] fi învinşi. ce ne­am face ?  De cînd cu noua funcţie a lui Julien. Timp de o săptămînă. nu mai fu  socotită drept un semn Bi  irufie ridicolă. Avea o cheie a  grădinii şi putea să se plimbe prin ea în orele cînd era  pustie. cu douăzeci de ani mai înainte. Dar la ce bun să­i numim duşmanii prieteni  ? Lucrul esta e urît. şi cu atît mai urît cu cît e mai adevărat. ar fi  început pentru mine 11 viaţă eroică!"  Se plimba. rămîne acasă. dădu o lovitură ucigătoare  invidiei. o fi adevărat zvonul că ălălalt a murii 7 întrebă un al treilea zidar. Ca să le  înţelegB trebuie să fi fost osîndit să­ţi petreci luni întregi fără o clipă de singurătate şi în apropierea  nemijlocită a unot  ROŞU   ŞI  NEGRU  ■ ologi.  —  Da' ce credeţi. în schimb. prin grădina seminarului şi­i auzi vorbind între ei pe doi dintre zidarii care lucrau la  zidul de îngrădire. Dacă meritul lui e va şti  să înfrîngă sau să ocolească piedicile. singur. Lucrul acesta îl  mişcă adînc „Va să zică s­a dus pentru totdeauna clipa cînd.  —  Cine s­a născut pîrlit. directorul semi­! IUI ului căuta să nu­i mai vorbească niciodată  fără martori. Julien deveni o superioritate consfinţită prin avere. care îi  atingeau colţii. atît pentru maestru iii si pentru discipol; dar  cuprindea. prea vădită şi care îi (dusese atîţia duşmani. dimpotrivă. la tot ce face. pentru a te pedepsi de îngîmfarea ta. mai ales printre colegii cei Bilei. Veselia zgomotoasă a ţăranilor  acestora bine hrăniţi şi l>ii\c îmbrăcaţi nu ştia să se bucure de ea însăşi.  Julien era nebun de bucurie; avansarea. Mistreţul.  —  Pe vremea ăluilalt. căutîndu­i prietenia; aproape că i se văitau pen« tru faptul că nu le spusese  nimic despre averea părinţilor şi­i pusese astfel în situaţia de a nu­şi arăta respectul faţă de bani. Animalele ucise fură aşezate  . o recrutare; dar Julien fu scutit de ea. cei din preajmă te vor pnvi întotdeauna cu ură; iar dacă se vor preface că te iubesc. era: „Ţi  se pare că un om are merite ? pune­i pie­|ilui la tot ce năzuieşte. Pentru fiinţele grosolane din preajma lui ea însemna un  simţămînt al demnităţii. Cine are cu ce. Să ai o purtare  nepătată; iată singura scăpare. Alta nu văd. dintre care numai cîţiva sînt plictisitori. va fi  numai ca să te trădeze mai lesne. sau aproape singur.1. nu se mai vorbi despre altceva în seminar.  Era atîta vreme de cînd Julien nu mai auzise o voefl prietenească. necesitatea aceasta de a fi urît.  Spre marea lui uimire. . pe cînd se duceau  la masă. Şl stîrniră o vie curiozitate. aşa mort cum era. îndreptăţit. ca din ţimlca părinţilor lui Julien. trebuie iar să ne cărăm; se face o nouă recrutare." Era în anotimpul vînatului. Chazcl şi cei mai aleşi dintre seminarişti  începură să­i dea tîrcoale. Şi to­|U!ţi. aş fi mers şi eu ! Un zidar pute» să ajungă ofiţer. şi pe care el îi trata cu multă Iiicţe.  Darul. o punere la Itntircare. Principiul de neclintit al severului jansenist pir ard. nu i decît un leac: nu­1 chema în ajutor decît pe Dumne/i  n care ţi­a dăruit. în calitatea lui de seminarist.   Părintele  Pirard îi  deschise braţele; | îmbrăţişarea aceasta le fu plăcută  amîndurora. asta e. Dacă ţii la adevăr cu o dîrze* nie de neclintit. ca ura să  sporească. mai ales. pîrlit rămîne. după cum s­a  şi I întîmplat. Do­i mu lui tainică de a nu i se vorbi. încetul cu încetul. ba chiar general. I hnlarea aceasta însemna prudenţă. iar fără ei. prima pe cart| o căpăta. nu se cre­|ea deplină decît  atunci cînd ei înşişi zbierau cît îi ţineau  plămînii. îşi atrase chiar partizani;  ni­•ni nu mai găsea că are haz să i se spună Martin Luther. îi aducea foloase nemăsurate.  '       Acum. Ura scăzu văzînd cu ochii. . îl sperie pe cei mai mici.

 ba chiar şi generalii din garnizoană. pre­  230  STENDHAI. mai multe ode ale lui  Horaţiu. Nici una  dintre jignirile aduse nu treceau fără să lase urme adînci în inima aceasta înflăcărată. devotat îndatoririlor sale. la sfîrşitul unui examen în care fuseseră I întrebări în legătură cu părinţii bisericii. examinatorii.  Peste cîteva săptămîni. Simţea nespusă bucurie să­şi lovească astld duşmanul. îi trimitea un cec de cinci sute de franci. ceea ce I ti va aduce onoarea de a lua masa la înaltpreasfinţia­sa I  episcopul. Julien tresări primind o scrisoare cu ştampila poştei din Paris. pe lista I examenului general. Sînt un prost. dar cu nici un chip nu i­ar fi scris. depărtîndu­se de zidari. cu înflăcărare. ceea ce nu­1 împiedică deloc pe marele I Vluii de Frilair.  „E ea. cu mîna lui atotputernică. părinte şi aveţi dreptate.11 ui. am recunoaşte o minune în cei cinci sute de franci trimişi şi am . numele acestui lulien Sorel. în seminar se făcură pariuri că.  —  Ce deosebire ! Cum mai mergea treaba pe vreme lui! Şi cînd te gîndeşti că mareşalii l­au vîndut!  Ce scîrti de trădători!  Convorbirea aceasta mai mîngîie puţin inima lui Inlicn. văzu  numărul 198 în dreplul acestui elev pe care el îl privea ca pe mîndria seminarului. un  examinator I mai dibaci.  în prima zi. nici deznădejde. făcută să simtă adîiu ocările şi ura. care îşi spunea Paul Sorel şi se  dădea drept rud lui.  Julien învăţase pe dinafară numeroase pa­»n|c din aceşti autori. dacă  Julien va continua să studieze cu aceeaşi rîvnă autorii latini mai de seamă.  De zece ani de zile. doamna Derville. numărul 198 lîngă  numele lui Julien. uită unde se afla iji.—  Păi.  în vremea examenelor. doamna de R6nal îşi aminteşte de făgăduielile făcute. la fiinţa ciudată a cărei întîlnire îi  răscolise viaţa. numiţi de faimosul mare u< ;ir de Frilair. gîndi  el. nic dorinţă de răzbunare. se împliniseră aproape două luni de zile de cînd nu mai vorbise cu Julien. era sincer. în scrisoai. Părintele Pirard. va primi în fie«j care an o  asemenea sumă. mai era adăugat că." Us domn. Şi. De­o sută de ori  şi­ar fi hărăzit demisia. cucernu neintrigant. pomeni de Ho­i . „împiedic progresul  iezuitismului şi al idolatriei". se  afla în praJ  UOŞU  ŞI  NEGRU  231  da celor mai adînci remuşcări. spuse oftînd:  Lui singur. ■■«minatorul se schimbă deodată la  faţă şi­1 dojeni aspru |icniru vremea pierdută cu învăţăturile acestea profane şi despre ideile deşarte  sau criminale pe care şi le vîrîse în cap.  Dacă am vorbi limbajul seminarului. se căznea întruna să­i ia conducerea seminarului. Se gîndea adesea. omul atît de abil. care urma el  însuşi regula de conduită arătată lui Julien. Fără ştirea ">l<)>ilor lui. fără să vrea. Că lor le era frică de el.  fecţii.irintelui Pirard.  Vicleşugul acesta al examinatorului fu socotit josnic  jUna si în seminar. care  organizase cu atîta [liviintlîc reţeaua congreaţiei din Besancon şi ale cărui [ ici isori trimise la Paris  făceau să tremure magistraţii. aşa zic îndopaţii. Singura  alinare  pentru  firea  aceasta  severă  fu  să­ţi îndrepte asupra lui Julien toate mijloacele de suprave ghere. îşi spunea el. pe părintele Pirard. după ce­1 întrebă pe Julien despre sfîntul Iero­I mm şi despre pasiunea lui  pentru Cicero. sub influenţa prietenei ei. Julien răspunse într­un mod utrălucit; şi văzu că însuşi Chazel căuta să­şi  arate toată  ţliinţa.  Julien va avea numărul unu. După ce îl lăsă să se dea de gol vreo douăzeci de minute. poporul îi păstrează amintirea!  Veni vremea examenelor. dintre regi. e bunătatea ei! îşi spuse Julien înduioşat; viei să­mi aducă alinare; dar de ce n­a scris măcar un  singui cuvînt de prietenie ?"  în privinţa scrisorii se înşela însă ; doamna de Renal. Şi  se bucură cînd nu descoperi în el nici mînie. recită şi dezvoltă pe larg. în mînia lui. recunoscînd şiretlicul dibaci căruia îi  iii/usc victimă.  la cererea stăruitoare a examinatorului. să pună. Dar. se necăjiră grozav fiind nevoiţi să  pună Ricreu primul. primind scrisoarea oficială cu rezultatul concursului. de Vergiliu şi de alţi autori profani. îi răspunse Julien cu  modestie. „în sfîrşit. dar se socotea folositor în locul hărăzit de pronia cerească. sau cel mult al doilea pe listă. îi dăduse o fire supărăcioasă. Ameţit de succese.  Dar cerul. şi  totuşi căzu la pat o săptămînă atunci cînd. care le fusese semnalat  ca fiu sufletesc al I p.

 deghizată sub un nume oarecare şi trecută în buget. ceru sfat părintelui Ch61an. mi se scrie că acest nobil  pair nu scapă o săptămînă fără să­şi poarte însemnele rangului său prin salonul ministrului justiţiei.  Cu toată situaţia lui strălucită la Paris. marchizul se încăpăţînă. Deşi foarte bogat. Părintele Pirard îi povesti  marchizului că voiau să­1 silească. marchizul de La Mole nu era deloi zgîrcit. mai ales din partea unui amărît de jansenist!  „Vedeţi ce înseamnă nobilimea asta de la curte. după părerea lui. cu toate funcţiile ce le deţinea la curte. la un  han de la marginea Besanşonului. Domnul de La Mole. i se afla toată averea. folosit împotriva lui Julien.'on cu un geamantanaş sărăcuţ de tot. în ce zi veţi dori. Iar acum ajunsese unul dintre cei mai bogaţi proprietari  din judeţ.  Aflîndu­se în corespondenţă continuă cu părintele Pirard.a Mole. fusese  să nu­şi piardă cu desăvîrşire procesul. care îl puse  în |i   «iură cu părintele Pirard. studiase pricina şi. Aceasta îl îndemnă să se  gîndească la preot. la o nflplămînă după prima sentinţă căpătată. găsind­o dreaptă. un mare proces între  aceste două personaje. Cerul îl folosise de data aceasta pe marele vicar de  Frilair în persoană. pentru o cauză urmărită cu pasiune de  amîndoi. în care. După aceea. vom ple­ca la Paris. domnul marchiz de La  Mole simţi că era primejdios să lupte la Besanşon împo­11 Iva unui mare vicar. marchizul îndrăgi pînă la urmă felul de a fi al acestuia. Şi se gîndi să  trimită cinci sute de franci elevului său favorit. Acolo. pentru o afacere  grabnică. întîlnindu­se neîncetat cu avocaţii marchizului. n­o să aveţi nimic împotrivă să plecaţi la Paris peste patru sau cinci  zile. Acesta din urmă  nu putu îndura atîta neobrăzare. tot ce putuse să facă. în loc să ceară însă o gratificaţie de i Incizeci de mii de franci peste  leafă. şi să­1 lase pe marele vicar de Frilair să  cîştige fleacul acesta de proces de cincizeci de mii de franci.putea Npune că.  într­o zi. îi povesti marchizului cum se  petrecuseră faptele. îl găsi pe intendentul domnului de La Mole. In plină |)iosperitate. i' r. părintele Pirard primi un răvaş prin care era rugat să vină neîntîrziat.  Cu doisprezee ani în urmă. "  Cu toată truda părintelui Pirard şi deşi domnul de La Mole fusese întotdeauna în cele mai bune relaţii  cu ministrul justiţiei şi mai ales cu subalternii lui.  devenise pe faţă apărătorul cauzei marchizului împotriva atotputernicului mare vicar.  Scrisoarea era scurtă:  „Lepădaţi­vă.  — Domnul marchiz mi­a lăsat în seamă să vă aduc caleaşca lui. fie­ne îngăduit să întrebăm: ce judecător n­are un fiu sau un văr căruia să vrea să­i facă un rost în  lume ?  Ca să deschidă ochii şi celor mai orbi dintre orbi. scrisorile căpătară un ton prietenesc. îi spuse intendentul. Şi totuşi. marele  vicar de l i ilair luă caleaşca preasfinţiei­sale episcopului şi se duse ■ i însuşi să­i prindă în piept  avocatului său crucea Legiunii di < >noare. Credea că urc  dreptate : frumoasă dreptate !  Dar.  La vremea cînd se desfăşoară povestirea noastră. după şase ani de luptă. părinte dragă. despre care se vorbea  că numeşte şi di muie prefecţii. în ciuda imensei  deosebiri dintre situaţiile lor sociale. pentru a­i face un dar lui Julien. Domnul de La Mole nu i­a trimis nici măcar o decoraţie prăpădită omului  său din Besanşon şi o să­1 lase să fie scos din slujbă în chip josnic. prin tot felul de ticăloşii. Nădăjduieşte că. Dar nu izbutise niciodată să­1 facă pe  părintele Pirard să primească măcar plata cheltuielilor de poştă pricinii u< de proces. cumpărase jumătate dintr­o moşie în timp  • alaltă jumătate se întîmplă să fie moştenită de domnul de l.  .işurile lor aveau o vechime de cîţiva ani. sfinţia­sa sosise în Besan­(. ca să văd cum merg treburile la  moşiile din Franche­Comt6 ale domnului marchiz. De aici. în mînia pe care i­o  stîrnise şiretlicul mîrşav. de toate hărţuielile mărunte ale provinciei. încetul cu încetul. să­şi dea demisia.  după cîte vorbea lumea.  înflăcărat. Eu am să folosesc răgazul pe care îl veţi binevoi să mi­1 daţi.  Domnul de La Mole îşi dădu osteneala să scrie < Q mîna lui rîndurile trimise. puţin năucit văzînd cît e ilc tare  partea adversă şi simţind cum avocaţii lui încep să ik'ii înapoi.  oricare ar fi el.  după ce veţi citi scrisoarea aceasta. care se pretinde atît de puternică! le spunea marele  vicar de Frilair intimilor săi. Părintele  Pi­i ud  pusese în slujba cauzei acesteia tot sufletul lui  232  STENDHAI. şi veniţi să respiraţi un aer mai .

 fapt care ar fi pul ut să­i trădeze falsitatea. părinte. părintele Pirard se /.  —  Ştii unde se află episcopia ? îl întrebă el într­o latinească dintre cele mai alese.  Nu se putea gîndi la el. dacă posesorul acestui frumos chip ar fi uitat o clipă  să şi­o ascundă. la ora opt seara. Nu încăpea îndoială că avea să fie  destituit. De  altfel. nu­ţi ascund deloc. în numele dumneavoastră. un bătrîn de treabă. făcut să trăiască la Paris. îi răspunse fostul director cu răceală în glas.nica dumneavoastră.  vreme de ilnsprezece ani. dragul meu. Cel mai  avut dintre viitorii dumneavoastră enoriaşi încă nu v­a văzut niciodată. Cu Hrru s­ar fi putut găsi fraze mai fără greş care să exprime un respect mai sincer. cum preotul acela deschide fără teamă scrisoarea adresată episcopului.  îi furau lemnele din magazie. Vă voi  aştepta eu ttisumi la Paris. profilului altminteri foarte distins o asemănare de netăgăduit cu profilul unei vulpi. era îmbrăcat  cu o eleganţă care li plăcu nespus lui Julien; niciodată tînărul nu mai văzuse un preot îmbrăcat cu atîta  gust. cuprindea toate plîngerile. pe care părea că­1 interesează atît de mult demisia părintelui Pirard.  Lacrimile îl împiedicară să urmeze. cu mirare. Vă trimit caleaşca mea. cu poruncă să vă Wjtcpte hotărîrea timp de patru zile.  după ce fuseseră îndurate cu resemnare vreme de şase ani. Să fii numai  ochi si urechi. etc. că pot să­ţi dau prilejul  încercării acesteia înainte de a te părăsi. dar puţin  cam lungă. clica celor de la Sacr6­Coeur mă va da înapoi din slujbă şi poate chiar mă va alunga".li­nr. de asemenea. îi răspunse domnului  de La Mole şi compuse. uipodoperă de stil bisericesc. îl sileau pe părintele Pirard să părăsească  dioceza. Marele vicar ar fi părut şi mai grav dacă unele trăsături ■Ic feţei n­ar fi fost de o deosebită  fineţe. Şi  totuşi. pînă marţi. pentru sfinţia­sa episcopul. scrisoarea pe care o duci o demisia  mea. notat acolo unde se cuvine. îi otrăviseră dinele etc. ca  să primesc. la Paris. şi Ufldca. marele vicar de Fri­lair să fie de serviciu în salonul episcopului;  înalt­preasfintul cina la prefectură. şi care pri­Vca şederea la Besancon ca pe un  exil. Nu­mi trebuie decît unda din l>. atras de înfăţişarea lui plăcută. în sfîrşit. din  nefericire. fiul meu. Şi­i dădu administratorului Intîlnire peste trei zile. căci.  Cînd sfîrşi scrisoarea. scrisoarea aceasta.  Julien află abia mai tîrziu ce har deosebit avea marele vicar de Frilair: se pricepea să­1 înveselească pe  episcop. prea Ieşit în afară.  Du­te la epi scopie. forma o singură linie.  Julien nu se clinti. în seara aceea. nu pleci ?  —  Părinte. Marele vicar de  Frilair scotea oasele din peştele «dus la masa preasfinţiei sale. Du­i scrisoarea asta  înall­preasfinţiei­sale episcopului. marelui vicar d<}1 Frilair îi înmînă Julien scrisoarea ; el  însă nu­1 cunoştea. Julien. dar vă este in.  —  Ce­i. se spune că de­a lungul atîtor ani de cînd sunteţi în fruntea seminarului  n­aţi pus nimic deoparte. îi plăcea la nebunie peştele. cin şi se cobora pînă la toate mîrşăviile mărunte care.  234  STENDHAI. severul părinte Pirard îndrăgea ncminarul acesta plin de duşmani şi căruia. perfect dreaptă.  întîmplarea voi ca. una dintre cele mai bune parohii din preajma Parisului. lifti il/iiă să­1 pună pe marele vicar de Frilair într­o situaţie gicii faţă de mai­  marele său. se face tîrziu. părintele Pirard puse să­1 tu zească pe Julien care. Scrisoarea domnului de La Mole fu pentru el  ca ivirea chirurgului menit să facă o operaţie grea şi necesară. Eu am şase sute de franci.iit. îmi pare bine. Nasul. îl iubea pe părintele Pirard şi /a darnic îi şoptea prudenţa: „După plecarea omului  acestuia cinstit. Nu­ţi voi ascunde că te trimit în mijlocul haitei de lupi. dormea  asemenea tuturor celorlalţi seminarişti. Pe cînd citea.II devotat decît vă  puteţi închipui şi se numeşte marchizul de La Mole. Să nu fie fărîmă de neadevăr în răspunsurile tal< dar nu uita că cel ce pune întrebarea s­  ar bucura din toată inima dacă ar putea să­ţi facă rău.  — Asta va fi. avu timp să­1 cerceteze pe­  ndelete.  Julien văzu. Julien se uita tăcut la preotul care . o scrisoare. Aşadar. Chipul  frumc al marelui vicar vădi deîndată uimire amestecată cu buc  MOŞU  ŞI  NEGRU  235  i ic şi deveni mai grav.bftlu în nehotărîre. Ceea ce îl punea în încurcătura era dorinţa de a rosti o frază cît mai politicoasă  şi nu era în stare s­o găsească.  Timp de patruzeci şi opt de ore. Episcopului acestuia care avea vederea foarte slabă. începu Julien sfios. îi închinase toate gîndurile lui."  Fără să­şi dea seama. preotul acesta.

 să aflăm un pic de ce pleacă acesta. să doarmă la ora asta ?  E un seminarist cît se poate de treaz. în sfîrşit. la Vergiliu. uşa ne deschise cu zgomot.. Dragul meu. mă înfior de teamă să nu se prăpădească o viaţă de om.  ai să ajungi de­pnrlc; dar nu vreau să­ţi stăvilesc viitorul.  în clipa cînd intra. La examenul anual al seminarului. iar Julien  rămase singur în salonul căruia putu să­i Htlmire în voie măreţia cucernică.  —  Optime. mai bine îmbrăcaţi chiar decît domnul Valenod. N­ar  trebui. cînd.  KOŞU ŞI NEGRU  237  slîrşit. îl întrebă puţin din dogmă şi se minună Curînd. ca să­ţi  arăt ctl preţuieşte omul acesta. pe bună drept;iii celebră. v­o jur. la Cicero. înainte de a ajunge la pănn tele Pirard.  tre­cu grăbit. seminarul vă poate oferi o sută nouăzeci şi şapte de elevi mult mai vrednici de  înalta voastră preţuire.  —  E cu neputinţă să înveţi mai sîrguincios.  —  Pot să întăresc cu o mărturie oficială ceea ce am avut cinstea să spun dinaintea înaltpreasfinţiei­  voastre.  Julien fu chemat. prelatul nu se putu împiedica să­1 laude pe tînărul seminarist. despre Cicero. mirat de cifră.fr. de la un capăt la  altul. deodată.  1  La cina de la prefectură. adresîndu­se lui Julien. o tînără. îi spuse :  —  înainte de a­i deschide uşa celuilalt.recitea scrisoarea de demisie. pe care Stendhal îl recitase în numeroase H* Ioane (n. îl dezbrăcau  pe înaltpreasfîntul.i studiilor sale. în Joia verde. uită repede şi do părintele Pirard şi de toate  celelalte. In  i   Poem de Delphine Gay.ed. < uiiînd spre marele vicar de Frilair; ar fi trebuit să  ne »!jleptăm la asta; dar e un băiat sincer.  —  înaltpreasfinte. el însuşi mare cunoscător al opercloi clasice.. om cu mintea încercată. „Mă aflu între doi inchizitori". Episcopul. neavînd  chef să discute despre asemenea lucruri.  Episcopul de Besancon. am ieşit al o sutălea nouăzeci şi optulea. cu un aer cît se poate de modest: pe episcop îl uimi faptul că Julien nu părăsea deloc tonul  conversaţiei; recita ca şi cum ar fi vorbit de lucruri petrecute în seminal Discutară îndelung despre  Vergiliu. lăsîndu­te să mori de  foame.  —  Cum asta ? întrebă episcopul. pe dată. Un lacheu în veşminte bogate. Frumosul vicar II urmă. cînd trebuie pus. înalt­ptcasfinte. N­am ieşit din seminar (lecît o dată în viaţa mea.. şi aduce o veste mare; demisia singurului  jiiiiNenist care a mai rămas în dioceza sfinţiei­voastre. îl poftesc mîine să ia masa cu mine.. ca să discute cu seim naristul problema dacă Horaţiu a fost bogat sau săM> Cită mai multe  opere. rîse episcopul.. la 1 Io raţiu. ce înseamnă să vorbeşti. Niciodată nu se simţise mai curajos. dumneata ai dovedit atîta iuraj.).  —  Ah! e favoritul părintelui Pirard.  —  Ei bine. dar nu slăbită de mizeriile îndelungate ale emigraţiei. care va fi Mralucit. N­  am ce pierde; ia să încerc să strălucc Şi izbuti; episcopul. ca să­i ajut părintelui  Chas­Ber­nard la împodobirea catedralei. adăugă el. .tmbi cu bunătate şi trecu mai departe. Nu­i aşa.  Cumplitul părinte Pirard înţelege. doi vlăjgani de valeţi. după  .  Marele vicar vru să strecoare cîteva cuvinte în legătură cu alegerea urmaşului.  înaltpreasfînml avînd chef să vorbească despre literatură. mi­au  adus cinstea aprobării vi lastre. spuse episcopul rîzînd. în clipa de faţă. „Numele astea mi­au adus numărul 198 gîndi Julien. ajunse la scriitorii  antichităţii. dar uneori îl cam lăsa memoria iţi atunci. socoti cu cale să­1 cerceteze pe  Julien asupi. răspunzînd tocmai la materiile care. spuse episcopul. gîndi el. tare mă îndoiesc că­i vei găsi un urmaş pe măsura lui şi. Julien spunea toată oda. dragul meu. înaltpreasfinte.  avea peste şaptezeci şi cinci de ani şi puţin îi păsa de ce­ar mai ii putu să se întîmple peste zece ani. Trimite să mi­1 cheme pe  seminarist ; adevătul sălăşluieşte în gura copiilor. Dar prelatul. punînd mănunchiul de pene pe baldachin  ? în fie­wire an. nu­i  aşa că te­au 11 ezit din somn ca să te trimită aici ?  —  Aşa este. Julien abia avu timp să se întoarcă spre uşă că vAzu un bătrînel cu o cruce la gît şi se  prosternă : episcopul li /.  — Cine e seminaristul cu privire vioaie pe care mi s­a pnrul că­l zăresc în treacăt ? întrebă el.  236  STENDHAI.  rămase îneîntat. recitase poemul Magdalenei  .lamentul instituit de mine.

 a  cărui muchie aurită părea i'fl­l îngrozeşte.  Julien. Pesemne că există şi o urmă de jignire în  purtările lor.  mului era însoţit de starea aceea de nelinişte şi de îndoială care. vreau să­ţi dăruiesc un Tacit. cu dedicaţia  nflnţiei­sale episcopului. care ştia că episcopului îi l'i.n de care. că autorul acesta nu se găsea în  bilioteca se* minarului. în secolul al XlX­lea." în  cele din urmă. într­un fel cu totul neaşteptat.  —  Quid tibi dixerunt ? (Ce ţi­au spus ?) îi strigă el ­glas tare. de  bună seamă. plecă de la episcopie foarte mirat. cînd dădu cu ochii pe posomoritul  părinte Pirard.  —  Vorbeşte franţuzeşte şi repetă­mi întocmai cuvin tele rostite de sfinţia­sa. Dar trebuie să fii înţelept. de cum îl zări. care in. care prin edictul li Milan (313). Şi. încereînd să traducă în latineşt cuvintele episcopului. vei avea într­o zi cea. cel ce­mi va  urma va fi ca un leu furios care încearcă să te înghită. deci şi creştinismului  238  STENDHAI. fiul meu. spre mirarea episcopului. care îl aştept) nerăbdător.  Prelatul.  sub domnia împăraţilor din veacul lui Constantin . mai bună parohie din dioceza mea. Erit tibi.  Prelatul puse să i se aducă opt volume frumos legate ş ţinu să scrie el însuşi. „Ce­o fi asta ? O capcană. spunea 11 răsfoind minunatul Tacit. şi eu trec drept favoritul lui. după o dare de seamă foarte amănunţită. a acordat libertate cultelor. dacă ai să fii înţelept. seminariştii se grăbiră. cu volumele în braţe. cu vocea lui tispră şi cu felul lui grosolan de a se purta.Şi. de  politeţe aleasă a sfinţiei­sale. la începutul primului  volum. nu văzu Bii de ură în privirile tuturor celor  întîlniţi de­a lungul ii<uluitoarelor. Episcopul si fălea cu frumoasele lui cunoştinţe  de limbă latină. El se arată şi mai  rezervat decît !• obicei. Julien era mirat. îi îngădui elevului favorit să se ducă  la cul­  | ne  — Lasă­mi primul volum din Tacit. vesel; aşa. Ce  dar ciudat •im partea unui episcop către un tînăr seminarist. Şi contrastul îl izbi cu mai multă putere. îi spuse fostul director al seminarului. „Asta­i urmarea demisiei părintelui Pirard. unită cu o  demnitate atît i firească. Deşi darul nu e prea bisericesc. lui Julien i se păru ciudat felul • II ni îi vorbeau colegii săi. din ce în ce mai mulţumit de felul cum îşi pe­Irccea sfîrşitul serii.  —  Asta mă bucură din toată inima.  învăţăcelul îi răspunse cu nevinovăţie. fără să adaugi sau să  scurtezi ni'  ROŞU  ŞI  NEGRU  239  m ii. să­1 felicite pe Julien. (Căci pentru tine. mă scoţi din încurcătură : de zece  minute mă tot întreb cum să­ţi mulţumesc pentru seara pe care ai ştiut să mi­o faci atît de plăcută şi.  înaltpreasfîntul nu­i pomenise nici un cuvînt despr părintele Pirard. la porunca episcopului.  \ji auzul acestor cuvinte.  Julien se bîlbîj puţin. Episcopul băgă de seamă că Julien nu cunoştea nici măcar numele lui Tacit. dar şi pentru 11 tnvorbirea de două ore cu care fusese . Rîndul acesta scris în  ! liilincşte va fi paratrăsnetul care te va feri aici după plecarea  ' mea. în cele din urmă. Dimpotrivă. îi spuse el.u ­o să vadă oamenii mîncînd cu  voie bună şi cu poftă. pe cînd suna miezul nopţii. nici vorbă. îi spuse episcopul. Şi văzu că Julien nu pricepea o iotă. şi nu prea  departe i palatul meu episcopal. care nu semăna deloc cu tonul de pînă  atunci:  —  Tinere.)  A doua zi dimineaţă. şi cu  atît mai MIuli marele vicar de Frilair. pentru Julien Sorel. micul seminarist li in Verridres îi spuse rîzînd:  — Cornelii Taciţi opera omnia (operele complete ale lui Tacit). Sfîrşitul păgînis­  Krlcrire la împăratul Constantin cel Mare (274­337). Au aflat toţi despre ea. îi spuse cu un ton serios. Atunci trecu IM starea morală a imperiului roman. fiii mi.  Băteau orele două cînd. din care Julien gustă cu plăcere. succesor meus tanquam leo quaerens  ţuem devoret. îşi  el. mai ales. nu numai  pentru itiArcţul dar primit de la înaltpreasfîntul. mîhneşte miniiIc  triste şi plictisite. Să im cu ochii în patru. o dedicaţie în limba latină. Nu nădăjduiam să găsesc un învăţat într­un elev de­al  seminarului meu. Nici nu bănuise că putea să exist atîta bună­cuviinţă în purtări." Dar el nu putu s­o descopere. vorbi o clipă despre istoria  ecle­rliistică. fură aduşi biscuiţi şi vin de Malaga.

  1  le a  ­  P  coteala mod deosebit. în mai puţin de cinci minute. o situaţie limpede şi precisă  asupra procesului din Franche­Comt6. care îl însoţiseră |)lna la caleaşca şi admirau armoariile zugrăvite pe ea că. Severul jansenist. Ai li însemnat vreme pierdută şi  marchizul era prea ocu­|mi cu treburi importante ca să mai aibă vreme de pierdut. Din clipa aceea."  Oamenii de rînd.  ceptării unui anumit guvern; drept recunoştinţă.în 1  ta să rd  Wl * despre <*>SsC^Hnchi^ gura mareuu ^     ;  KOŞU  ŞI NEGRU  politeţe. să Gonvingă naţiunea despre necesitatea ac­  I i  Mutic Alacoque (1647­1690). mă îngrijesc de soarta familiei şi vreau s­o fac cît mai  strălucitoare; dar mă îngrijesc şi de propriile mele plăceri.  —  Oameni care să muncească există. dragă părinte. dar atît de neobrăzate pentru cine le înţelege. toate formulele de  politeţe şi întrebările asupra chestiunilor personale. a niiţilor şi a episcopului său. care trebuie să aibă neapărat întîietate.cinstit. în linii gem rale. călugăriţă din congregaţia Sacre­Coeur. CBfc chiar în  ajun îl repezise fără pic de ruşine. nici vorbă. Dar avu slăbiciunea să le spună 11 lor doi sau trei prieteni  din colegiu. adăugă el citind mirarea în ochii preotului. i  publicaţie engleză de orientare liberală; a apărut din 1802 pînâ  în 1929. au  desertul cu pirard fusese 1 pita ată  unească pe so­l cinstească m  si de la Par t în minunata  Wnul prelat îl tea  . continuă marele senior; dar s­au cocoţat toţi la  et jul cinci; şi de cum mă apropii de vreunul. indignat de tot ce vedea. Dar cum ar fi putut să­l lămurească celebrul avocat într­un  proces din care nici el nu înţelegea nimic ?  Hîrtiuţa dată de părintele Pirard lămurea totul. îşi şi ia Ic cuinţa la etajul al doilea. totodată. 1 )e şase luni de zile  se străduia să­1 convingă pe rege 1)1. iar nevastă­sa îşi . avocatului său din Besancpn. ţinu o lungă consfătuire cu avocaţii aleşi pentru  marchizul de La Mole.  Marchizul îi cerea zadarnic. după ce  condusese seminarul vreme de cincisprezece ani. Prietenii îl îmbrăţişară cu lacrimi în ochi şi­şi 1 npuseră între ei: „Bietul părinte. îmi lipseşte timpul de a mă ocupa serios de două lucruşoare.  ti n  CAPITOLUL XXX  Un ambiţios  Azi nu mai există decît o singură nobleţe. toţi oamenii întorc  capul. Se cunoşteau pln. e prea de rîs. preotul se minuna văzînd un bătrîn care vorbea atît de făţiş despre plăcerile lui. apoi plecă la Paris. e ridicol să fii; dar la auzul  cuvîntului duce.  Deşi un om inteligent. cel  puţin dupS părerea mea. ar  fi putut să se lipsească i minciuna asta; aşa. Paris. îi spuse marchizul după ce isprăvi.  de Frilair. veni să­1 îmbrăţişeze şi să­1 poftească la masă. împotriva  congregaţiei Sacr6­Coeur. ar fi pn mit titlul de duce.  2  ED1NBURGH REVIEW  Marchizul de La Mole îl primi pe părintele Pirard fără Ivuunul din micile mofturi ale marilor seniori. aceea a titlului de duce; marchiz. de ani de zile. în mijlocul aşa­zisei mele  prosperităţi. nu mai (vu ce să­şi dorească;  toţi încercau să­i fie curtenitori în iiuxlul cel mai josnic cu putinţă; părintele Castanede.  l'rintr­o ciudăţenie a firii lui Julien.1 şi cele mai mici amănunte. nu puteau |tn\elege că numai în sinceritatea lui găsise  1  părintele ■ Ptrard puterea trebuincioasă să lupte şase ani împotriva Măriei Alacoque  .  242  STENDHAI. neobrăzarea Fiinţelor acestora grosolane îl necăjise tare mult; iar  jos­n i<  I;I lor îi pricinuia dezgust şi nici un fel de plăcere.  —  Dragă părinte. orbiţi de patima banului. altminteri destul de  importante: familia şi afacerile.  atît de I politicoase. pli fisea oraşul numai cu cinci sute douăzeci de  franci economisiţi.

  —  Asta îmi place. toate astea nu sînt decît o introducere. acesta  era semnul stabilit cu părintele Pirard. spuse marchizul. zise preotul. Şi. acestea aşteptau  explicaţii. hi/ul luă o hîrtie de o mie de franci. etc. deşi te văd pentru prima oa că îmi eşti drag. Pe dumneata te si mez şi. va fi rău persecutat. Pînă acum. fie I i predicator. dacă am fi avut vreodată unul turc să vă semene puţin la felul de a privi oamenii şi  tre­  | burile. dar l­aş crede mai degrabă copilul din flori al vreunui  bogătaş. ba chiar au să găsească motivele cele mai iscusite. adio alte strada nii decît acelea de a părea om de  lume. continuă preotul; tînărul. îi răspunse mar­thl/ul. Dar pentru afacerile mele. deşi e dintr­o familie de rînd.   dar.  Trimite­i banii aceştia de drum lui Julien Sorel; llpiinc­i să vină la mine. Vrei să­mi fii secretar.  ­ De ce nu ? se învoi marchizul. asupra  înaltei situaţii care îi hărăzită  la  Paris. Nu ştii ce va face; dar are focul sacru şi poate să ajungă departe. clacă nu greşesc.  ­ De unde ştiţi cum îl cheamă ? se miră preotul. tot (  KOŞU  ŞI NEGRU  243  i iştiga.  —. cu opt mii de l  ci anual sau chiar şaisprezece mii ? De cîştigat.  văzut că a primit o scrisoare anonimă sau pseudo­mionimă cu un cec de cinci sute de franci în ea.  —  Se cunoaşte că locuiţi la Paris. urmă preotul. mu.  —  Voi lua zilele acestea o scrisoare din partea mi trului către episcop.  —  Ei bine.  Nu trecu nici un ceas de la primirea scrisorii şi Julien fu chemat la episcopie. în general mă crezi oare.   dr mulţumire. cum roşise din pricina întrebării:  —  Asta n­am să ţi­o spun niciodată. tînărul «testa nu ştie decît latina şi Sfintele  Scripturi; dar nu­i deloc imposibil să vădească într­o bună zi mari însuşiri. Pentru procesele mele ba. Citîndu­i din Horaţiu episcopul îi aduse. la drept vorbind. Asta le e singu grijă de cum îşi fac rost de pîine.  Părintele Pirard refuză; dar. E de ajuns atîta ?  Peste cîtăva vreme. părinte. că scrisorile  s­or fi pierdut la poştă etc. puteţi încerca să vi­1 faceţi | imetar; e un tînăr energic şi inteligent; într­un  cuvînt. Dar nădăjduiesc că | tui i în stare să se lase mituit de prefectul poliţiei  sau de [ilkineva. ca să fie iscoadă în casa mea ? Atîta aş avea | Im potrivă. Julien primi o scrisoare cu o scriere necunoscută şi purtînd ştampila poştei din  Châlon ; în ea găsi un mandat pentru ridicarea banilor de la un negustor din Besangon şi înştiinţarea să  vină imediat la Paris. şi înalt­preasfîntul căpătă  multă stimă pentru el. e Julien Sorel. şi mai ales asupra preoţilor care nu se au bine cu iezuiţii. are o inimă  nobilă şi n­ar avea nici un rost dacă i­aţi jigni orgoliul; s­ar prosti pur şi simplu.  pentru fiecare proces luat în parti am avocaţi care se spetesc; unul mi­a murit mai alaltăici i de o boală  de piept. în timp ce scrie pentru mine.  (  —  De unde e tînărul dumitale ?  —  E fiul unui cherestegiu din munţii noştri. spre sfîrşitul discuţiei. spuse marchizul; am să­1 fac colegul fiului meu. ţi­o jur; şi m­aş îngriji să­ţi păstrez parohia pentru /iua cînd nu ne­am mai înţelege. Mă gîndeam să­1 dau  episcopului nostru. dar des­chizînd­o Julien tresări; o  j  frunză căzu la picioare. Nu ştiţi ce tiranie apasă asupra noastră.  I • umilă în mănăstirile catolice. care grăbi să aducă .  I 244  STENDHAI. Uitam o măsură de prevedere.fixează zi primit oaspeţi; prin urmare adio muncă. hotărî marchizul. | nirriiă să încercaţi. s­ar fi aflat de mult in pace . unde se pomeni  întîmpinat cu o| bunătate de­a dreptul părintească. încurcătura în care îl vedea pe marchiz îi dădu o  idee:  —  Am lăsat în fundul seminarului un biet tînăr care. Scrisoarea era semnată cu un nume fictiv. Dacă era  un simplu cfllugăr. au să­mi răspundă că e bolnav. Julien nu putu spună nimic. fie ca  duhovnic. întîi de toate fiindcă nu ştia nimic. N­au să­i dea drumul lui Julien  Sorel.  —  Ah. aş îndrăzni să  adaug.   laude  foarte  iscusite. dea osteneala să se gîndească puţin la  ce face ? De altfel. preoţii mărunţi ai episcopiei îi scrise primarului. că de trei ani mi­am pierdut  nădejdi i să mai găsesc un om care. Unul dinii. a bieţilor  provinciali.  După ce părintele Pirard îl linişti în privinţa aceasta.

 Mai tîrziu. izbuti cu uşurinţă să ajungă sub  fereastra odăii de dormit a doamnei de R6nal. unde îşi închipuia că sînt numai  oameni foarte intriganţi. Pe înserat. dar ce­are a face ! Scara e bine plătită. luîndu­şi rămas bun de  la ci. voi trimite să ţi se închirieze un cal; itpoi vei părăsi oraşul fără să dai  ochii cu nimeni. făcea să pălească orice ultceva în ochii lui. îi răspunse Julien «. printre două ziduri. deschizătura nu era luminată dinăuntru de lumin;i vreunei candele.  A doua zi către amiază. Dulăii lătrară şi se năpustiră asupra lui. dar. Şi." Gîndul acesta îl îmboldi. al căror stăpîn eşti. apoi. gîndi el. intră în Verrieres. ai să capeţi vreo slujbă de­a ocîrr rii şi ea te va sili să faci un lucru pentru care ziarele  te I ocări zdravăn. foarte ipocriţi.  Urcînd apoi din terasă în terasă. abia dacă e  ridicată cu vreo trei metri de la pămînt. decît să primeşti patru mii de franci de la ncîrmuire. Aşa că  nu mal am de ce să mă feresc; trebuie doar să încerc să nu fiu au>: zit de cei care dorm în celelalte  odăi. peste domnul de R6nal sau peste vreun străin. /ftrind un crîng şi nefiind nimeni în preajmă ca să­1  poată vedea. I se înfăţişă prietenului său ca un om  lipsit de puterea de a dispune de el însuşi din pricina scrisorii părintelui Pirard. sau j oricine ar dormi aici s­a deşteptat acum. în partea dinspre grădină.  înainte de miezul nopţii.  „Doamne! îşi spuse el; te pomeneşti că în noaptea asta doamna de R6nal nu­i în camera ei! Unde s­o fi  culcat 7 Familia e. dar cu numele călătorului lăsat în alb. merse o leghe. tot e mai bine să dştigi o sută de ludovici într­un negoţ sănătos  de lemn.  După­masă Julien încalecă. părintele Chelan.. deşi toate porţile brâu închise.  „Dacă dau peste un străin. cît mîncăm. dar Julien  fluieră şi ei începură să se gudure. tot îşi mai aminteşte un pic de  mine.  Cu inima tremurînd. cu Huna la spinare. intră la un ţăran care se  învoi să­i vîndă o scară iţi să i­o ducă pînă la păduricea de deasupra DRUMULUI I KI'DINŢEI din  Verrieres. şi eu însumi am incul prin ceasuri grele în viaţa mea. îi spuse ţăranul. dar la fel de politicoşi ca episcopul de Bcsanţon şi ca  episcopul de Agde. şi­atunci să te ţii tărăboi!"  Cel mai cuminte lucru ar fi fost să se întoarcă; dar de o asemenea ispravă i­ar fi fost silă lui Julien.ui ini ale domnului de R6nal la o  adîncime de peste trei  246  STENDHAI. îşi zise Julien.  —  Pînă la urmă. fără să­i răspundă la salut. ce primire mă aşteaptă ? A  cuprins­o căinţa şl evlavia cea mai adîncă. fiindcă am găsit cîinii; dar aş putea să nimeresc. în odaia asta  fără lumină.1 un seminarist get­beget; şi nu mai fu vorba  decît despre teologie şi despre frumosul grai latinesc.  —  A asculta înseamnă a te supune. apoi mai tare.el însuşi un paşaport semnat. de vreme ce mi­a scris. Pe la unu din noapte. Julien se afla la Fouqud. sau un miitrabandist. Acesi;i era lucrul cel mai de seamă. nici vorbă. îi spuse alegătorul liberal. „Oricît ar fi de  întuneric. dar hotărît. fug cît pot şi­mi las scara amanet; dar dacă e ea. datorită ac tei ruşini. Fericirea de a merge la Paris. Ai să iei  masa cu mine şi. tot mă pot pomeni cu un glonte".  Jaluzelele aveau o mică deschizătură în formă do inimă. în  sfîrşit pe arena faptelor de seamă. Julien.  —  Sînt un biet nesupus la încorporare.  metri. să moară sau să o vadă. totuşi la Verrieres. Se duse mai întîi la primul său iu lotitor. Apoi urcă lesne cu scara." . von  l>ind chiar din punct de vedere bănesc.  Julien nu văzu în vorbele lui decît îngustimea de minte a unui burghez de la ţară. aruncă pietricele în jaluzea; nici un  răspuns. fie şi a regelui  Somolon. Gîndul acesta ti preschimbă isprava  nebunească într­o faptă de curaj. totuşi.  1 'ra întuneric beznă.  Aminteşte­ţi că. voi afla veşti despre tine.  —  Crezi că­mi eşti cumva îndatorat ? îi vorbi părintele Ch61an. cărui minte aşezată mai mult se miră decît se arăl  îneîntată de viitorul ce părea că­1 aşteaptă pe prietenul său. trimise calul înapoi. Spre  marea lui mîhnire. Dar fu  întîmpinat cu deosebita răceală. îşi sprijini scara de fereastră şi ciocăni el însuşi.  „Sau odaia e nelocuită în noaptea asta. se afundă în desiş. încăperea aceasta. oricum. cînd ajunse la Verrieres. Coborî cît  putu mai degrabă în albia torentului care străbătea minunatele Hi. întîi încetişor. El avea să apară. pe care Julien o cunoştea prea bine.. „Cum au să mă primească dulăii de pază ?" se  întrebă el. se «lintea omul cel mai fericit din lume; nădăjduia s­o  revadă pe doamna de Rfinal.

 cu vocea întretăiată de suspine.  atît de greu ■ ascultat cu sînge rece. văzu o umbră care părea că se apropie cu o încetineală de nedes­11 is. după un uşor ţipăt.  — Nefericitule. împinse geamul şi sări sprinten în odaie." Deschise jaluzeaua atîta ctt să­şi vîre capul şi şopti. încetă s­o mai strîngă în braţe. Ce­mi pasă de oameni ? Dumnezeu  vede grozăvia la care mă supui şi El mă va pedepsi. în  sfîrşit. cu degetul. luiu mai tare. trebuie să­ţi vorbesc. Trase de sîrmă şi. îndrăzni să ciocănească în geam : nici  un răspuns. sau îl chem pe soţul meu. se încredinţa că nimic nu tulbura iflccrea adîncă a încăperii. dar nu le mai am. ca să nu ne dea de gol dacă vreun servitor.  Refuzul acesta de a­1 tutui. pleacă!   i se răspunse cu adevărată mînie. Se temu de un prim strigăt de ajutor ; auzea cîinii  dînd tîrcoale şi aproape mîrîind la picioarele scării. orice s­ar fi întîmplat. repetă el destul de tare. „Chiar dacă va fi nevoie să sparg geamul. nu mai avea puterea să vorbească. ce faci ?  248  STENDIIAI  îi tremura glasul şi numai cu greu putu îngăima cuvintele acestea.  deodată. simţi că jaluzeaua nu mai  era prinsă şi «nla la împingerea lui. de mai multe ori la rînd : „Sînt un prieten". îndoiala îi pieri. pleacă imediat.  Julien tresări şi se trase puţin înapoi. sînt prea  nefericit!" şi bătea atît de tare.  „Păzeşte­te de puşcă !" Julien chibzui o clipă; apoi. chiar de la depărtarea aceasta.  —  Cum ! e oare cu putinţă să nu mă mai iubeşti deloc ? II  puse el cu una din acele porniri ale inimii. Julien îşi dădu limpede seama că era  cu adevărat indignată. bruscheţea cu care tăia o legătură atît de duioasă. cu o bu­Miric de nespus.. Vreau să ştiu tot. nu ca s­o înfrunte. pentru numele lui Dumnezeu." Pe cînd  bătea foarte tare. de u nu m­ai lăsat să­i scriu ? Aş fi împiedicat  grozăvia asta. Tot curajul îi pieri.ic să mi se recunoască  glasul. d recunoscu pe •liKimna de Renal ?  O strînse în braţe; ea tremura.  a\ norocul să găsească destul de repede sîrma legată de  KOŞU   ŞI  NEGRU  247  ivărul care închidea jaluzeaua. lucru hotărît.  Cu adevărat. Da. trezit de zgomot. ca să nu facă zgomot.  Năluca albă se depărta de el; o prinse în braţe ; era o femeie. Şl îl respinse cu o putere într­adevăr de necrezut. Ircbuie să sfîrşesc odată. un fel de nălucă albă care Mrâbătea încăperea. „Dacă e ea.  Se auzi un clinchet uşor; ivărul ferestrei ceda; Julien . i se |>aru că zăreşte. Abuzezi în mod laş de simţămintele pe care le­am  avut pentru dumneata. îneît. repeta ea. iese să  cerceteze ce se întîmplă. care o ţinea cu patimă şi se împotrivea încercărilor ei de a scăpa. Ah ! Te­am iubit destul ca să merit atîta încredere. spuse el. .  pleacă. să pîlpîie măcar pe cămin; şi asta era un icmn cît se poate de rău. şi în care el mai credea  încă. Dar bezna era Hlti de adîncă. sînt un prieten !"  Nici un răspuns; năluca «Iha pierise. îşi propti scara de o jaluzea. după paisprezece luni de crudă despărţire. domnule Julien ?  El trăgea scara foarte încet.  Lucrul acesta o mai linişti puţin pe doamna de R6nal. în beznă.. Ah. doamna de R6nal simţi că tonul lui auto ritar îi stăpîneşte inima. abia dacă avea putere *n I îndepărteze.  nu putu să­şi dea seama dacă era doamna de Rânal. nu  exista nici urmă de candelă.  —  Soţul tău e în oraş ? o întrebă. văzu un obraz rezemîndu­se de geamul prin care se uita el.  —  Lasă­mă.  —  Dimpotrivă.  Ea nu­i răspunse; iar el plîngea amar. Mă căiesc de păcatul săvîrşit; cerul s­a  îndurat să mă lumineze. părinte Ch61an.  Fără voia ei.  I4OŞU  ŞI  NEGRU  249  Împinseră pînă la nebunie înflăcărarea dragostei lui inhcn.  Julien. Sînt destul de  vinovată că nu te­am alungat pînă acum. ci doar dintr­o veche obişnuinţă.  —  Am venit să te văd. Pleacă ! Du­te !  —  După paisprezece luni de chin. „îndură­te şi­mi deschide. „Sînt eu. Şi. adăugă ea.  —  Nu­mi mai vorbi aşa.Coborî. Mi­e milă de dumneata. îneît mai­IIIII să spargă geamul. fii sigură că n­am să te părăsesc fără să­ţi vorbesc. ce­o să­mi  zică ?" Şi i e se întîmplă cu el cînd. înţelegi. Vreau să ştiu tot  ce­ai făcut. „Trebuie să deschid cu încetul şi să l.  Trăgînd cu urechea.  —  Mă duc să trag scara. se urcă iar treeîndu­şi mîna prin deschizătura în formă de inimă.  încereînd să­i rănească orgoliul pe care i­1 ştia atît de vulnerabil.

 atît era de întuneric.. ţi le  trimisesem . într­adevăr fără nici un gînd.  Julien o cuprinse în braţe. părintele Ch61an.  Fără să se gîndească la ce povestea.. dar sunetul glasului spunea tot. semnată Paul Sorel. i­am făgăduit părintelui Ch61an că i le voi da. mă mîhneşte atît. Nu plînge... Fără să­şi dea seama.nădăjduită. viaţa mi s­a scurs. urmă doamna de Renal. dacă nu fericită.  „Cîtă deosebire faţă de ce­a fost acum paisprezece  i.  —  Şi atunci. absenţa nimiceşte toate simţămin­I l< omului!"  —  îndură­te şi spune­mi ce ţi s­a întîmplat.. m­a făcut să înţeleg că. Zadarnic s­a străduit. rosti în HfTrşit Julien. sînt cu desăvîrşire uitat de singura fiinţă pire m­a iubit vreodată ! La ce bun să mai trăiesc  de­aici In.—  Aşadar. fără îndoială. Situaţia morală se schimbă. ai să pleci. faţă de copii. de cînd fusese numii repetitor. mi­ai trimis cei cinci sute de franci. Pe atunci îţi scriam  250  STENDHA!. Era o beznă de nepătruns; şi se aflau unul lîngă altul.. unde mi­am  făcut prima confirmare întru credinţă.nule ?!  Tot curajul îl părăsise din clipa cînd nu se mai temea Câ va da peste un bărbat; totul îi pierise din  inimă. Spune­mi şi dumneata ce­ai făcut.. Vreau să ştiu ce viaţă ai dus la seminar..... ea voi IA si­o tragă; şi totuşi. apoi despre viaţa mai liniştită. „Aşadar. el a îndrăznit să vorbească cel dintîi.  c  < ■ i lipă de ruşine ! Am mărturisit totul. Unele.  zilnic scrisori pe care nu îndrăzneam să ţi le trimit; l< ascundeam cu grijă şi.. Şi atunci. Omul acesta atît de bun a fost atît de  îndurător îneît nu m­a strivit cu indignarea Ini ; s­a mîhniţ şi el. în tăcere. îi veni ideea să mă II inducă în biserica aceea din Dijon. scrise oarecum mai prudent. ca să înlăture orice bănuială. dar nu mi­ai răspuns la nici una!  —  Niciodată. Doamna de R6nal îi strînse mîinile.. vreme îndelungată. Ai făcut  atîtea lucruri nechibzuite   atunci!. Doamna de Rânal  izbucni în lacrimi. cel mai bun dintre prieteni.  —  Fără îndoială că rătăcirile mele erau cunoscute în lui oraşul pe vremea plecării dumitale.  —  Eu ? Niciodată ! spuse doamna de R6nal.  —  Era o scrisoare cu ştampila poştei din Paris. De cînd am jertfit scrisorile acck care îmi erau atît de  scumpe.  —  Dumnezeu s­a milostivit să mă facă să înţeleg cit păcătuisem faţă de el.. în alură de dragoste. îi prinse mîna..   După   cîtăva  vreme... laolaltă cu mine. chiar cele pe care nu le cu noscusem şi nu le avusesem  niciodată înaintea uiu legături nefericite.  Şi plînse multă vreme. şi scos din minţi. N­o tulbura ; fii prii tenul  meu.   pe   cînd   eram iliv. Acolo.!" gîndi Julien;  iar lacrimile se porniră şi mai  îmbelşugate. oare cine le­o fi oprit ?  —  închipuie­ţi chinul meu; înainte de ziua cînd te­am văzut la catedrală. iun:. n­am primit nici o scrisoare de la tine.. să­mi  Mtiulgă o mărturisire. lui îi datoram toate simţămintele.  respectabilul părinte Ch61an a venit să mă vmlă.  —  Doamne. Dar doamna de Renal îl  îndepărtă şi continuă cu destulă tărie :  —  Respectabilul meu prieten. Julien nu putea  vorbi.  ma încuiam în odaia mea şi le reciteam. răspunse  doamna de RCnal cu o voce aspră şi al cărei accent avea ceva tăios şl mustrător pentru Julien. într­o zi. stingherit de tăcere şi cu un glas  înecat de la­.  doamna de Rânal şi Julien părăsiseră tonul solemn; acum  ' vorbeau ca nişte prieteni dragi. această lungă tăcere avea ros«J tul. să mă facă să înţeleg ceea ce  văd pu bine acum.  în sfîrşit. măritîndu­mă cu domnul de  Renal. i­o Iflsa.. Nu se vedeau unul pe  t Ritul.. cel puţin destul de liniştită. la seminar. îţi jur. repetă ea ; apoi. adăugă el.  liihcn îşi petrecu braţul pe după mijlocul iubitei sale: . după ce se zbătu cîtăva  vreme.. nici nu ştiam dacă mai  trăieşti sau nu.  Se iscă o mică discuţie asupra originii posibile a aces­  i< i scrisori. El nu m­a iubit niciodată cum credeam atunci că mă iubeşti dumneata. cînd eram prea nefericită. Julien îi vorbi d intrigile şi de invidiile fără număr de care se  lovise la în< i put. iţezaţi pe patul doamnei de  R6nal. Julien îi acoperi mîinile cu sărutări; doamna de Renal simţi că el  mal plînge încă. că nu mă mai iubeşti si că ti­am devenit inditc  ROŞU  ŞI NEGRU  251  i<ni. faţă de soţul  meu..

 să aprindă candela. înainte ca ea să  strigi nevăzînd din pricina beznei.  —  Pleci la Paris ? strigă destul de tare doamna de R£nal. i se repeta din cînd în cînd. cînd am devenit iar i' păcătoasă. Dragostea.  Astfel. prin iscusinţă. Plec la  Paris.coa. părăsesc nişte locuri unde am fost dat uitării chiar de către  aceia pe care i­am iubit cel mai mult în viaţă; le părăsesc şi n­am să le mai văd niciodată.   Şi   ea  n­o   să­mi   mai   scrie  niciodată! I Himnezeu ştie cînd am să mă mai întorc  aici!" Din clipa | m. te părăsesc pentru totdeauna. Pricepu că trebuia să folosească ultima armă: trecu repede la se 11 soarea  primită din Paris. aproape la fel de  calculat şi de rece i  II ii lunci cînd.r iul acesta era plin de primejdii. nu te mai întorci la Besancon ? Ne părăseşti pentru totdeauna ?  —  Da. în curtea seminarului. Şi îl strînse pe lulien la piept. Acum. Braţul fu ca şi uitat şi rămase acolo unde se  (lila. poate!  Doamna de Rânal nu se mai putea împotrivi gîndului luia care o făcu să izbucnească în plîns. păcatul m­a nenorocit pe veci. uitarea remuşcărilor din  part' doamnei de Rânal ar fi însemnat fericire divină dobîndite astfel. în loc să  plece.it el. în mijlo­i'ul unei  bezne adînci. Stînd lîngă femeia  adorată. Dacă s­ar fi petrecut mai curînd.i mea. în odaia aceasta unde fusese atît de fericit.  — Ai să pleci. cu glas hotărît; da. ele nu însemnară  den plăcere.  —  Cum. vrei să nu­mi rămînă nici o amintire că Ic am revăzut! îi spuse el. i sălăşluieşte în ochii aceştia fermecători. întreaga atenţie I NC fixă asupra felului  cum avea să­şi sfîrşească vizita. nu mai am nici un pic de respect  faţă de mine; I de* data asta. îşi spunea doamna de Rânal. nu mai şovăi; teama  de remuşcări îndemna să fie pe deplin stăpîn asupra lui; şi adăugă re ridieîndu­se:  —  Da. spuse lulien. dîndu­şi seama. Dar  zorile iiicrpeau să scoată la iveală trunchiurile brazilor pe Munţi.. împotriva stăruim. mă va alunga ca pe o nemernică ce «du. habar n­avea ce efect izbun ■ să obţină. tot ce era bun şi blînd pieri repede din inima lui Julien. e bănuitor.. deci ? Gîndeşte­te că te părăsesc pentru vreme îndelungată. < M de că l­am păcălit în toată povestea asta şi se arată i" II ic pornit  împotriva mea. răspunse Julien. reîntoarcerea I simţăminte duioase. iată o frază de­a părintelui Ch61an. simţind foarte limpede că de cîtva linip iubita lui plîngea. Julien avea nevoie de încurajare  aceasta : se pregătea să încerce un pas care ar fi putut si întoarcă totul împotriva lui; şi. îi atrase  [ atenţia. lor iubitei sale.  —Mi­am luat rămas bun de la înaltpreasfinţitul episcop. vrei să fie pier­<in 1.1 pentru mine ? Albeaţa mîinii  acesteia frumoase vrei i no văd. Julien dobîndi i ce dorise cu atîta patimă în timpul celor două ore de  început. în clipa aceea. care. se vedea ţinta vreunei jlume proaste din  partea cine ştie cărui coleg mai voinic tln. că ea suspină.părteze braţul. asupra unui punct interesant din  |n wcstirea lui.  După numeroase presupuneri asupra trimiţătorului Hcrisorii cu cinci sute de franci. la răsărit de Verrieres." Suspinele îi deveninl şi mai amare. Acum. înainte de . după o discuţie de trei ore. adio !  Se îndreptă spre fereastră; întinse mîna s­o deschid Doamna dş R£nal se repezi spre el şi i se aruncă în  braţe. după cum îi '  licsăltau sînii. îi ceru doamnei de Rânal să rămînă toată I /lua ascuns în odaia ei şi  să n­o părăsească decît noaptea [ următoare. cu destulă dibăcie. lipsit aproape cu totul de veşti din paric.  Glasul îi era aproape sugrumat de lacrimi şi arăta de adînc e tulburată. Soţul meu  nu mai e cum îl ştii. îşi  spunea   Julien. sînt pierdută. el nu se  gîndea decît la zilele fericite pe care le trăise la Vergy. Dacă aude cel mai mic zgo­iimi. dacă voi fi dat afară! Reni uscarea o să­mi învenineze sufletul toată viaţa. Julien ţinu cu tot dinadinsul. Julien începuse să­  şi de­pcne mai departe povestea; devenea ceva mai stăpîn pe Muc vorbind despre viaţa trecută.  Ea încercă să­i  imU­. care fără îndoială  .  Aşadar.. în timp ce eu îl uitam. aproape strîngînd­o în braţe. beat I de voluptate. „Aşadar. îl interesa atît de puţin. cu glas  inios.  — Ah.  „Ce ruşine pentru mine. Julien. Julien avu nenorocirea să | Ucvină rece şi calculat. doamnă. Julien văzu  că povestirea lui dă roade. dar Julien. fii fel cită.  — De ce nu ? răspunse ea. Julien îşi prelungea povestirea şi vorbea despre  252  STENDHAI  viaţa nefericită pe care o trăise de la plecarea din Vei 11 dres.  pe lîngă ceea ce i le întîmpla acum. Tu nu mi­ai fi vorbit niciodată aşa..  după o absenţă de un an.

des­|tfi ţirea aceea crudă, cînd am plecat la seminar; pe atunci HI i iubeai!  Julien fu răsplătit pentru sîngele rece cu care rostise ■ uvintele acestea: îşi văzu iubita uitînd, cît ai  clipi, pri­nn |<lia pricinuită de prezenţa soţului, pentru a se gîndi la (tninejdia şi mai mare de a­1 vedea  pe Julien îndoindu­se (li iubirea ei. Zorile se apropiau cu paşi tot mai repezi şi  1  luminau din plin  odaia; Julien regăsi toate voluptăţile or­| (uliului cînd putu s­o revadă, în braţele lui şi aproape la pli  lo.irele lui, pe femeia aceasta îneîntătoare, singura pe • IIc o iubise şi care, cu cîteva dre mai înainte,  era cu­|n insă toată de spaimă faţă de un Dumnezeu cumplit şi de iiajţoste pentru îndatoririle ei.  Hotărîrile întărite printr­un ui  de cuminţenie statornică se spulberaseră în faţa Imlia/nelii lui. 
254  STENDIIAI 

Curînd se auziră zgomote prin casă; un gînd care nu­1 trecuse pînă atunci prin minte veni s­o tulbure  pe doanin;i de Rfinal.  —  Ticăloasa de Elisa o să intre aici. Ce ne facem cu scara asta cît toate zilele ? îi spuse ea lui Julien.  Unde s­o ascundem ? Am s­o duc în pod, exclamă ea deodată, cuprinsă de un fel de voioşie  neaşteptată.  —  Dar va trebui să treci prin camera servitorului, se miră Julien.  —  Am să las scara pe coridor, am să chem servitorul şi am să­i dau vreo treabă de făcut.  —  Gîndeşte­te să pregăteşti o explicaţie dacă servitorul, trecînd prin faţa scării, pe coridor, o va vedea  cumva.  —  Da, îngerul meu, spuse doamna de Rânal dîndu­i o j sărutare. Tu vezi de ai grijă să te ascunzi  repede sub pat dacă, în lipsa mea, intră filisa aici.  Julien se miră de veselia asta neaşteptată. „Aşadar, îş zise el, apropierea unei primejdii materiale, în  loc s­o tulbure, dimpotrivă, o înveseleşte, fiindcă îşi uită remuşcările Femeie cu adevărat superioară !  Ah ! Iată o inimă căreia te poţi mîndri să­i fii stăpîn !" Julien era îneîntat.  Doamna de R6nal luă scara; se vedea cît de colo că prea grea pentru ea. Julien se pregătea s­o ajute ; îi  admira talia zveltă, care părea atît de firavă, cînd, deodată, fără nici un ajutor, ea apucă scara şi o ridică  de parcă ar fi fi isl un scaun. O duse repede prin coridorul etajului al treili i şi o culcă de­a lungul  peretelui. Apoi chemă servitorul şi, ca să­i lase timp să se îmbrace, se urcă în hulubărie. Pesta cinci  minute, cînd se întoarse pe coridor, nu mai găsi scara. Ce se întîmplase cu ea ? Dacă Julien nu s­ar fi  aflat în casă, puţin i­ar fi păsat. Dar dacă, în clipa aceea, soţul ci dădea cu ochii de scară ?... Urmările  puteau fi teribil* Doamna de Renal alergă pretutindeni. In sfîrşit, descopei scara sub acoperiş, unde  servitorul o cărase şi chiar ascunsese. întîmplarea era neobişnuită ; altă dată i­ar dat de gîndit.  „Ce­mi pasă de ce­o să se întîmple peste douăzeci patru de ore, cînd Julien va fi plecat ? îşi spuse ea.  Penti mine nu va fi atunci oare totul numai groază şi remuşcare ?' 
KOŞU  ŞI NEGRU  255 

îi trecea vag, prin minte, gîndul de a sfîrşi cu viaţa, dar M  are a face! După o despărţire pe care o  crezuse veşnică, Julien îi fusese redat, îl revăzuse, şi ceea ce făcuse ci ca să ajungă pînă la ea dovedea  atîta iubire !  Istorisindu­i lui Julien întîmplarea cu scara:  —  Ce­am să­i răspund soţului meu, dacă servitorul îi I investeşte că a găsit scara ? Şi se gîndi o clipă :  o să le trebuiască douăzeci şi patru de ore ca să­1 dibuiască pe ţăranul care ţi­a vîndut­o. Apoi,  aruneîndu­se în braţele lui Julien şi strîngîndu­1 cu o mişcare convulsivă: Ah! să  [mor, să mor aşa ! strigă ea, acoperindu­1 cu sărutări. Dar i |i  I i ebuie să­ţi fie tare foame, adăugă,  rîzînd.  —  Vino ; mai întîi am să te ascund în odaia doamnei | Dcrville, care e totdeauna încuiată cu cheia. Ea  se duse să  Mea de pază la celălalt capăt al coridorului, iar Julien trecu tu goană. Nu cumva să deschizi, dacă bate  cineva la uşă, îi ipuse ea încuindu­1 cu cheia; în orice caz, n­o să fie decît o glumă a copiilor, făcută în  joacă.  —  Trimite­i în grădină, sub fereastră, spuse Julien, ca un am bucuria să­i văd; şi fă­i să vorbească.  —  Da, da, strigă doamna de Rânal, depărtîndu­se.  Se întoarse curînd, aducînd portocale, biscuiţi şi o [ mlclă cu vin de Malaga; îi fusese cu neputinţă să  fure pîine.  —  Ce face soţul tău ? întrebă Julien.

—  Scrie planuri pentru învoiala cu ţăranii.  Dar sunase ora opt şi în casă era forfotă. Dacă doamna de Rfinal n­ar fi fost văzută, ar fi fost căutată  pretutindeni; fu nevoită să­1 părăsească. Curînd, se întoarse, neţinînd leama de primejdie : îi aducea o  ceaşcă de cafea. Tremura ui nu cumva Julien să moară de foame. După­masă, reuşi ifl i ducă pe copii  sub fereastra odăii doamnei Derville. lulien găsi că au crescut mult, dar căpătaseră un aer colii un, sau  mai degrabă îşi schimbase el părerile.  Doamna de R6nal le vorbi despre Julien. Cel mai Hi» re răspunse prietenos şi arătă că­i părea rău după  fostul lor preceptor, dar cei mai mici aproape îl uitaseră.  în dimineaţa aceea, domnul de Renal nu plecă de Wasă ; urca şi cobora întruna scările, tocmindu­se cu  ţăranii, tfliora le vindea recolta de cartofi. Pînă la prînz, doamna 
256  STENDIIAI 

de R6nal nu găsi nici o clipă liberă pentru prizonierul ci. După ce masa fu anunţată şi servită, se ghidi  să fure penii n el o farfurie cu supă caldă. Cum se apropia fără zgomot de uşa odăii în care se afla  Julien, ducînd cu grijă farfun pomeni faţă în faţă cu servitorul care ascunsese scara de j dimineaţă. în  clipa aceea, el înainta, tot fără zgomot, d< lungul coridorului, căutînd parcă să tragă cu urechea, semne  că Julien umblase fără să ia seama. Servitorul si depărta, cam ruşinat. Doamna de R6nal intră plină de  curaj la Julien; întîlnirea cu servitorul îl sperie.  —  Ţi­e frică, îi spuse ea; eu aş înfrunta toate prime] diile din lume fără să clipesc. Nu mă tem decît de  un luci u de momentul cînd voi rămîne singură, după plecarea ta.! îl părăsi în fugă.  —  Ah, îşi spuse Julien cu înflăcărare, remuşcarea e singura primejdie de care se teme sufletul acesta  minunai '  în sfîrşit, veni seara. Domnul de R6nal plecă la Ca/im > Doamna de R6nal îi spusese că are o durere de  cal îngrozitoare şi se retrase în odaia ei, unde se grăbi si scape de Elisa, după care se sculă repede de  tot, ca să­i deschidă lui Julien.  Se nimeri însă ca lui să­i fie, într­adevăr, grozav de foame. Doamna de Rânal se duse în cămară să  adiu g pîine. Julien auzi un ţipăt. Doamna de R6nal se întoarsi şi îi povesti că, pe cînd intra în cămară,  pe întuneric, api < i piindu­se de un dulap în care se păstra pîinea, şi întinzimi mîna, atinsese un braţ de  femeie. Era Elisa. Ea scos ţipătul auzit de Julien.  —  Ce făcea acolo ?  —  Fura dulceţuri, sau mai degrabă ne pîndea, spi doamna de Rdnal, cu cea mai desăvîrşită nepăsare.  Din l ricire, am găsit un pateu şi o pîine mare.  —  Dar acolo ce ai ? o întrebă el, arătîndu­i buzur rele şorţului.  Doamna de Renal uitase că, încă de la masă, şi le pluse cu pîine.  Julien o strînse în braţe cu patima cea mai arzătoare ; niciodată nu i se păruse atît de frumoasă. „Chiar  la Par îşi spunea el încurcat, n­aş putea să întîlnesc un caracte 
ROŞU  ŞI  NEGRU  257 

in.ii ales." Avea toată stîngăcia unei femei puţin obişnuite i  II asemenea griji şi, în acelaşi timp, curajul  unei fiinţe fitre nu se teme decît de primejdii de altă natură şi cu ni II li mai cumplite.  Pe cînd Julien înfuleca cu poftă, iar iubita lui făcea glume pe seama mesei cam frugale, căci îi era  groază să vorbească serios, uşa odăii fu zgîlţîită cu putere. Era domnul de Renal.  —  De ce te­ai încuiat ? îi strigă el.  Julien abia avu vreme să se vîre sub canapea.  —  Cum ?! eşti îmbrăcată ? spuse domnul de R6nal un i ind; mănînci şi ţi­ai încuiat uşa cu cheia ?  într­o zi obişnuită, întrebarea aceasta, pusă cu toată uscăciunea conjugală, ar fi tulburat­o pe doamna  de Renal, dar acum simţea că soţul ei n­avea decît să se iplece un pic ca să dea cu ochii de Julien; căci  domnul de Hcnal se aşezase pe scaunul unde stătuse Julien cu un minut n iu înainte, chiar în faţa  canapelei.  Durerea de cap servi drept scuză la toate. în timp ce jomnul de R6nal, la rîndul lui, îi povesti pe larg  toate itnianuntele partidei pe care o cîştigase la biliardul Cazinoului — „o partidă de nouăsprezece  franci, pe cinstea (nea!" adăugă el — doamna de R6nal zări pe scaun, la trei paşi în faţa lor, pălăria lui  Julien. Devenind şi mai culmă, începu să se dezbrace şi, într­o clipă, trecînd repede prin spatele  soţului, zvîrli o rochie pe scaunul cu 
pălăria. 

Domnul de Rânal plecă, în sfîrşit. Ea îl rugă pe Julien »fl reînceapă povestea vieţii lui din seminar.

„Ieri nu !■ am ascultat; în timp ce tu vorbeai, mă gîndeam cum nrt mi fac curaj să te alung."  Doamna de Renal era nechibzuinţa însăşi. Vorbea cu glas tare; şi poate că se făcuse ora două  dimineaţa, cînd in ii întrerupţi de o bătaie puternică în uşă. Era tot domnul de R6nal.  — Deschide, repede. Sînt hoţi în casă ! spuse el. iini­Jean le­a găsit scara azi­dimineaţă.  — Iată sfîrşitul sfîrşitului, rosti doamna de Renal, niiincîndu­se în braţele lui Julien. O să ne ucidă pe 
258 

STENDUAI 

amîndoi, nici vorbă să creadă în hoţi; am să mor în braţele tale, mai fericită în moarte decît am fost  toaiâ viaţa. Şi nu­i răspunse nimic domnului de R6nal, cai înfurie, şi­1 sărută pătimaşă pe Julien.  —  Salveaz­o pe mama lui Stanislas, îi spuse acesta privind­o poruncitor. Am să sar în curte prin  fereastra cabinetului şi am să fug prin grădină. Cîinii m­au recunoscut Fă­mi un pachet din haine şi  aruncă­mi­1 în grădină, de îndată ce va fi cu putinţă. Pînă atunci, lasă­i să spargă uşa. Şi mai ales nu  mărturisi nimic, îţi interzic. E mai bine ca el să aibă numai bănuieli decît certitudini.  —  Ai să mori sărind! fu singurul ei răspuns şi singui.i ei grijă.  Se duse cu el pînâ la fereastra cabinetului; apoi găsi timp să­i ascundă hainele. în sfîrşit, îi deschise  soţului' său, care fierbea de mînie. Acesta se uită prin odaie, prin ' cabinet, fără să scoată o vorbă, şi  dispăru. Hainele lui Julien fură aruncate pe fereastră, el le prinse şi apoi porni I în goană spre partea  din vale a grădinii, pe unde curgei rîul Doubs.  Pe cînd alerga, auzi şuierînd un glonte şi, îndată dup aceea, pocnetul unei puşti.  „Nu­i domnul «de R€nal, se gîndi Julien; el ar ocli mult mai prost." Cîinii goneau tăcuţi pe de lături;  un doilea glonte nimeri pesemne laba unuia dintre ei, căci dulăul se porni să scoată nişte urlete jalnice.  Julien sări peste zidul unei terase, făcu vreo cincizeci de paşi Iu adăpostul zidului şi începu să  gonească din nou, în altă direcţie. Auzi glasuri care se strigau şi­1 văzu lămurit pe s< i vitor, duşmanul  lui, trăgînd un foc de puşcă. Un fermier începu să tragă şi el, de cealaltă parte a grădinii, dar Julien  ajunsese acum pe malul rîului, unde se îmbrăcă.  Peste un ceas, se afla la o leghe de Verrieres, pe drumul Genevei. „Dacă au bănuieli, gîndi Julien,  atunci mă vor căuta pe drumul Parisului." 

II 
Nu e drăguţă, n­are obrajii rumeni SAINTE­BEUVE 

CAPITOLUL I Plăcerile vieţii la tară 
»  9 

O rus quando ego te aspiciam ! 

VERGILIU  —  Fără îndoială că domnul aşteaptă diligenta de «siăzi pentru Paris îi spuse stăpînul nanului unde se  uprise să mănînce.  —  Pe cea de astăzi, sau pe cea de mîine, mi­e totuna,  iflspunse Julien.  Pe cînd făcea pe nepăsătorul, diligenta sosi. Erau două  li K uri libere.  —  Cum, tu eşti, bietul meu Falcoz ? îi spuse călătorul venit dinspre Geneva celui care se urca o dată  cu Julien.  —  Te credeam statornicit prin împrejurimile Lyonu­lui, în vreo vale încîntătoare, pe lîngă Rh6ne,  vorbi Falco/..  —  Vai de statornicirea mea. Fug.  —  Cum! Fugi ? Tu, Saint­Giraud, cu înfăţişarea asta iilîi de cuminte, ai săvîrşit vreo crimă ? rîse  Falcoz.  —  Pe cinstea mea, tot aia ar fi fost... Fug de viaţa îngrozitoare din provincie. îmi place răcoarea  pădurilor şi liniştea cîmpului, după cum ştii; de multe ori m­ai învinuit că am o fire visătoare. N­am  vrut în viaţa mea să aud vnrhindu­se de politică, şi acum politica mă alungă.  —  Dar din ce partid eşti ?  —  Din nici unul, şi asta mi­a adus pieirea. Politica e arta: îmi place muzica, pictura; o carte bună 
IlU'il 

i revedea! (lat.)­ 

™aan,pa,ruanina°™ 
KOŞU ŞI NEGRU 
263

» »aa de mii « e  ^ * taci mi puţl„         ""''?'. Probabil, cincizeci de m ,' 

nici un ziar. Cu cît îmi aduce poştaşul mai puţine scrisori, cu atît sînt mai mulţumit.  Socoteala mea nu se potrivea deloc cu a preotului; în scurtă vreme, mă pomenesc că sînt supus la mii  de cereri indiscrete, la hărţuieli etc. Eu voiam să dăruiesc două sau irci sute de franci pe an pentru  săraci; banii îmi sînt ce­i uţi pentru asociaţiile pioase: a sfîntului Iosif, a Fecioarei clc. Refuz: atunci mi  se aduc o sumedenie de jigniri. Şi fac prostia să le pun la inimă. Nu mai pot ieşi dimineaţa sli mă  bucur de frumuseţea munţilor noştri, fără să dau de vreun necaz care mă trezeşte din visare şi­mi  aminteşte în Chip neplăcut oamenii şi răutatea lor. La procesiunea din preajma înălţării, de pildă, al  cărei cîntec îmi place (probabil e o melodie grecească), ogoarele mele nu sînt iMiiccuvîntate, pentru  că, spune preotul, ele aparţin unui necredincios. Dacă vaca vreunei babe cucernice crapă, buba spune  că a crăpat din pricina vecinătăţii unui licleşteu care eal meu, al nelegiuitului, al filozofului venit de la  Paris şi, peste o săptămînă, îmi găsesc toţi peştii cu hurta în sus, otrăviţi cu var. Belelele se ţin lanţ de  pretu­lindeni şi sub toate formele. Judecătorul de pace, un om cumsecade, dar care se teme să nu­şi  piardă slujba, nu­mi da niciodată dreptate. Liniştea cîmpenească e pentru mine un adevărat iad. Odată  ce m­au văzut părăsit de preot, şeful congregaţiei din sat, odată ce m­au văzut lipsit • li sprijinul  căpitanului în retragere, şeful liberalilor, se n.ipustesc toţi asupra mea, pînă şi zidarul care de un an de  /iile trăia de pe urma mea, pînă şi fierarul care a vrut să in.1 înşele cînd mi­a dres plugurile. Ca să am  cît de cît un sprijin şi să­mi cîştig, totuşi, cîteva din procese, mă fac li­beral; dar, după cum ai spus,  vin alegerile astea bleste­in.iie şi mi se cere un vot...  —  Pentru un necunoscut ?  —  Dimpotrivă, pentru un om pe care îl cunosc prea lune. Eu refuz. Cumplită nechibzuinţă ! De­  atunci, iată­mă şi i II liberalii în spinare. Situaţia mea devine de neîndurat. 
264  STENDIIAI 

Cred că dacă i­ar fi trăsnit prin minte preotului să mâ acuze că mi­am ucis servitoarea, ar fi avut cîte  douăzeci de martori din fiecare tabără gata să jure că m­au vă/ut săvîrşind crima.  —  Vrei să trăieşti la ţară fără să slujeşti patimile vecinilor tăi, fără ca măcar să le asculţi trăncănelile ?  C­c greşeală!...  —  în sfîrşit, acum am îndreptat­o. Montfleury c scoasă la vînzare, pierd cincizeci de mii de franci,  dacă va fi nevoie, dar sînt cît se poate de fericit că părăsesc iadul ăsta al făţărniciei şi al hărţuielilor.  Mă duc să caut singurătatea şi pacea cîmpenească în singurul loc din Franţa unde mai există, la etajul  patru al vreunei clădiri, pe Champs­Elyse'es. Şi încă mai stau pe gînduri dacă să­mi încep sau nu  cariera politică în cartierul Roule, dăruind anafura parohiei.  —  Toate astea nu s­ar fi întîmplat pe vremea lui Bonaparte, spuse Falcoz cu ochii seînteind de mînie  şi <l< părere de rău.  —  Foarte bine, dar de ce nu s­a priceput să stea locului Bonaparte al tău ? Tot ce îndur astăzi, de la el  mi trage.  Aici, Julien deveni şi mai atent. înţelesese de la primul cuvînt că bonapartistul Falcoz era fostul prieten  din copilărie de care domnul de Rânal se lepădase în 1816 şi că filozoful Saint­Giraud trebuia să fie  frate cu şeful acela de birou de la prefectura din ***, care se pricepea atît de bine să capete pe nimica  toată casele comunelor scoase l.i mezat.  —  Şi toate astea de la Bonaparte al tău mi se trag, urmă Saint­Giraud. Un om cinstit la patruzeci de  ani şi cu cincizeci de mii de franci, chiar dacă nu e în stare să facâ rău nimănui, nu se poate stabili în  provincie şi nu­şi poati găsi pacea acolo ; popii şi nobilii împăratului îl alungă.  —  Ah, nu­1 vorbi de rău, se necăji Falcoz; niciodatâ Franţa nu s­a bucurat atîta de stima popoarelor ca  în celj  treisprezece ani cît a domnit el. Pe atunci exista măreţie In tot ce se făcea.  — împăratul tău, lua­l­ar naiba, urmă omul de patruzeci şi patru de ani, n­a fost mare decît pe  cîmpurile lui de bătălie şi cînd a refăcut finanţele, pe la 1802. Ce­a însemnat toată purtarea lui de mai  apoi ? Cu şambelanii, cu fas­(ul şi recepţiile de la Tuileries n­a făcut decît să reediteze toate necazurile  monarhiei. Greşelile fuseseră îndreptate ţi lucrurile puteau să mai meargă aşa un veac sau două.  Nobilii şi popii au vrut să revină la starea dinainte, dar n­au mînă de fier ca s­o impună publicului.  —  Se cunoaşte după cum vorbeşti că ai fost patron de lipografie!  —  Cine mă alungă de pe moşie ? continuă fostul tipograf, mînios. Popii, pe care Napoleon i­a  rechemat prin Concordat , în loc să se poarte cu ei aşa cum se poartă Itatul cu medicii, cu avocaţii, cu

 cunoşti orăşelul  Verrieres. îl miră pe Julien şi­1 împiedică să se lase în voia viselor pline  de vo­ j luptate. şi ptpa l'ius al VII­lea. îşi  jură că va avea tot> deauna grijă de copiii iubitei sale şi că va lăsa totul ca să­i ocrotească.  i Aci încheiat fn anul 1801 între Napoleon..i de a vedea totul înainte de a i se înfăţişa  părintelui l'u. în clipa cînd îşi rezemase scara la fereastra  dormii<> rului doamnei de Rânal. dar pe uşa cea mare. nu ca o faţă bisericească. Cum Naint­Giraud o ţinea morţiş că nu e chip să trăieşti în provincie. care se gîndeşte să te fo­ . deloc veselă. De asta.ird. dar bun mai eşti la inimă ! exclamă Palcoz; de Renal s­a făcut ciocan ca să nu fie  nicovală. timid.  dar ca un om în doliu. nu­1 impresiona prea mult. ca  religie de stat.­Jj Rousseau. Ai să porţi vestminte negre. lundcă le trecuse vremea.  Discuţia aceasta politică. siînd lîngă dînsa. felul de viaţă nuc îl aştepta la domnul de La Mole. Iluziile despre viitor mai  aveau de luptat cu amintirea.  „Iată­mă aşadar în centrul intrigii şi al ipocriziei! Aici domnesc ocrotitorii marelui vicar de Frilair. cu multă răceală. peste trei sau patru zile.  — Dacă în cîteva luni n­ai să te dovedeşti folositor. dacă  neobrăzarea popilor va aduce republica şi prigoana împotriva nobililor. bătu­1­ar Dumnezeu cu vechiturile lui monarhice cu tot. te vei Instala în  biblioteca marchizului.  domnule: pentru Julien. construite tn anul acesta şi care taie parcul în felii ?" Da. să­1 alunge şi cînd el îşi pleda  cauza. domnule ? Ce să faceţi acolo ?  — Ce­ţi pasă ? Dă­i drumu. N­am să descriu emoţia  puternică ce 1­a cuprins pe Julien la Malmaison. fără să­i pese de meseria cu care II cîştigă pîinea. Ar mai exista astăzi boieri  obraznici. A plîns !  „Cum ! cu toate zidurile acelea albe şi urîte.  Julien fu deşteptat din adînca Iui visare. După  popi. o să se vadă scos din slujbă şi înlocuit cu Valenod ?  —  Atunci o să rămînă între patru ochi cu păcatele lui. îi spuse el primului birjal întîlnit. ar fi găsit odaia ocupată de un străin sau de domnul de Rânal ?  Dar şi cîte plăceri în primele două ore. nu se mai afla nimic între Arcole. unde vecinul dă zor că te gîndeşti prea mult la el.  Orice pasiune adevărată nu vrea să ştie de nimic altceva dccît de ea. unul dintre nobilii cei mai de frunte ai ! franţei. pe strada  J. Julien şovăi multă vreme pînă să intre într­o Hală de spectacole; avea idei ciudate despre locul  acesta de pierzanie. curiozitatea învinse do­mu. Ce­o să spună domnul de Rânal al  dumitale cînd. tinere. Dar îl şi văd întrecut de Valenod. prin care se restabilea catolicismul în Franţa.  —  Du­mă la Malmaison. Acesta îi explică.  exemplul domnului de  — Zău aşa. mi se pare. «Iacă Bonaparte al tău n­ar fi făcut baroni şi conţi ? Nu. spuse Saint­Giraud.  Seara.  266  STENDHAI. în calitate de prim­consul.. sincer.  Discuţia dură la nesfîrşit.astronomii.  O cunoşti pe puşlamaua asta ? Iată adevăratul om al secolului. căci subiectul acesta va da de vwrbit Franţei încă cincizeci de ani de­acum  încolo.  Restul întîlnirii încoJ puse de pe acum să se confunde cu primele timpuri alo dragostei trăite cu  paisprezece luni în urmă. care a adus după ea domnia Valenozilor şi a Maslonilor.  Ce s­ar fi întîmplat în noaptea sosirii la Verrieres dacă. a celor douăzeci şi patru do ore abia petrecute la Verrieres.  Primul aspect al Parisului. ai »n ic întorci la seminar. vie încă. căci diligenţi se opri.  O neîncredere adîncă îl împiedica să admire Parisul h viu ; nu­1 emoţionau decît monumentele lăsate  de eroul lui. patimile sînt  atît de ridicole la Paris. la amiază. a făcut posibilă  domnia Renalilor şi a Chdlanilor. cînd iubita Im voia. Ai  să locuieşti In marchiz.  ROŞU  ŞI NEGRU  267  ­ La ora asta. Julien îi dădu. ca şi pentru posteritate. tinere ? Bonaparte.i ţară m­au scos cel mai mult din sărite şi m­au silit să mă lac liberal. văzut de departe."  tn seara celei de­a treia zile. Tocmai intrau'în curtea poştei. şi să nu vadă  f tn ei decît nişte cetăţeni. şi focă ciocan năprasnic. îţi cer ca de trei ori pe dflplămînă să urmezi cursurile  de teologie într­un seminar undo am să te duc chiar eu. în fiecare zi. Sfînta Elena şi  Malmaison . Aşadar. în beznă ! Un suflet ca al lui Julien e urm;lni de asemenea amintiri toată viaţa. boiernaşii ăştia de l.

 te­ai putea lăsa înşelat de ele; dar dacă vrei să faci carieră. eu aş vorbi puţin şi. iar la zece vei fi  liber. mai mult. toţi binevoitorii i Bsei te vor bîrfi. l­as  ROŞU  ŞI  NEGRU  269  lăsa să încerce de mai multe ori. îţi dă o leafă de o  sută de ludovici pe an. Nu ştiu cum.  —  Vai. Ia seama la felul cum vei  răspunde ironiilor domnului conte Norbert de La Mole. B] deştept şi curajos ; a luptat în  Spania. i o politeţe desăvîrşită. ăsta e cusurul lui; şi o să se întreacă la  copilării cu tine..  268  STENDHAI  cuvinte. Dacă ai  fi un ne­ghiob. îţi mai rămîn încă asemenea indignări pline  de virtute. N­am să­ţi ascund faptul că tînărul conte de La Mole te va privi la  început cu dispreţ. Marchizul speră. sau vreun bărbat cu glas  mieros să te facă să întrezăreşti avantaje imense sau să­ţi ofere fără pic de ruşine bani. că te vei împrieteni cu tînărul conte Norbert. pro­|tili i. iar  ameste­■ "i lui atît de direct în soarta altuia îl făcea să simtă un fel il< teamă religioasă.  —  Ai s­o vezi pe doamna marchiză de La Mole. la 26 aprilie 1574. Tare orb trebuie si ] fi fost! „Să fie oare puterea sîngelui  ?" se întrebă abatele în şoaptă. mai ales. E un om care face totul după toane. Pentru început. nu ştiu de ce. n­aş vorbi niciodată despre ceea ce nu  ştiu. spuse preotul cu un zîmbet amar.. ce fel de răspuns trebuie dat. am luat unei© informaţii pentru tine; uitam familia domnului de  La Mole. spuse Julien făcîndu­se roşu ca focul. Adsum  quifeci. Marchizul face o însemnare. ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi. e că marchiz ui te cunoaşte. istoric francez. autorul dicţionarului istori­i " biografic Grand dictionnaire historique. ceea ce ei numesc aluzii delicate în privinţa aceasta. el poată semna opt sau nouă. la opt. leafa ţi se poate urca mai apoi pînă la opt mii de franci. Dacă va fi mulţumit. o fată şi un băiat de nouăsprezece ani. un soi de trăsnit  care nu ştie ( niciodată acum ce­o să născocească peste un ceas. dar atunci mă voi ivi eu. înainte de a răspunde semnelor lui de împrietenire. fiindcă nu eşti decît un burghez neînsemnat. Seara. că banii ăştia nu ţi­i dă do ochii tăi frumoşi. îi vei pune birou în ordine. Pe cînd era ­n  ni Napoleon venea deseori aici. adăugă el  privindu­1 pe Julien. răspunse preotul. nespus de . peste trei  luni. I­am spus că eşti  un bun latinist şi s­o fi gîndit poate că ai sâ­i înveţi fiul să rostească vreo cîteva fraze. S­ar putea întîmpla. în locul tău. Cîntăreşte bine  1  deosebirile acestea şi studiază în Moreri  istoria familiei de La Mole; toţi linguşitorii care iau masa la  ei fac. Are doi copii. gata făcu le. pentru o uneltire politică. părinte ! se roşi Julien.  —  Şi cînd toate acestea nu­mi vor mai fi pe plac. voi li oare un nerecunoscător dacă mă voi întoarce  în chiliuţa mea cu numărul 103 ?  —  Fără îndoială. Tu nu eşti decît  fiul unui cherestegiu din Verrieres !ji. I <■ voi spune că hotărîrea a fost luată de mine. Dacă aş fi în locul tău. sărac cum eşti. Dar îţi  dai seama. pe marginea fiecărei scrisori primite. Ah.  —  E ciudat că. urmă părintele Pirard. E  vorba să­i fii util..  —  Habar n­ai despre ce fel de dispreţ e vorba; n­o să M vădească decît prin laude exagerate. vei h în stare să întocmeşti singur răspunsurile în aşa fel îne din douăsprezece supuse aprobării  marchizului.  Julien se simţea adînc mîhnit de tonul amar şi aproape răstit pe care îl observa la părintele Pirard; tonul  acesta înecă ultimul răspuns. deosebit de elegant. trebuie să te laşi înşelat. soţia lui Napoleon. comandant al unui esca­Uron de husari şi  viitor pair al Franţei; să nu vii după •ceea să mi te plîngi.iic a Josephinei de Beauharnais. adăugă el cu aceeaşi asprime în glas. primeşti leafă de la taică­său.. din cînd în cînd. Am susţinut că.  Adevărul este că pe părintele Pirard îl mustra >■ înştiinţa pentru dragostea purtată lui Julien.. ca şi cum şi­ar  (I îndeplinit o îndatorire neplăcută. E o femeie înaltă şl blondă. ca vreo bătrînă doamnă.ouis Moreri (1643­1680). Slrămoşul lui a fost curtean şi a avut  cinstea să fie decapitat în Place de Greve. mai spuse părintele Pirard.iscă pentru întocmirea scrisorilor legate de procese şi I" ntru alte afaceri.  în două  I  Malmaison. şi după un an de semU nar. domeniu şi palat aflat la 13 km depărtare de Paris. cucernică. |  despre Cicero şi Vergiliu. ■ I nici n­ar trebui să­i răspund unui om care mă  dis­preţuieşte. urmă preoful cu glas nu tocmai prietenos.  l  l.  270  STENDHA1. ca să le arăţi  scrisorile primite de marchiz. dar cam înveninate de  ironie. nu tu i lăsa niciodată luat peste picior de tînărul  acesta frumo  şi. Lucrul cel mai ciudat. mîndră.  —  Mi se pare..

11.  Au fost REGI. pe care nu­1  vfl/usem niciodată. bine  conturat. mult mai învăţaţi decît tine. ea coboară glasul. gîndeam că voi închide ochii în  seminarul meu; am «vut naivitatea să­1 îndrăgesc. din respect. caracterul fe­meilor din rangul ei. în nord  există mai multă  lllvili/aţie şi mai puţină nedreptate; şi apoi. părinte. Julien simţi lacrimi în  ochi; ar fi dorit din toată inima să se arunce în braţele prietenului său şi nu se putu împiedica să­i  spună. adăugă părintele Pîrard. rosti el. Nu cumva. Oamenii văd că nu­ţi fac  plăcere cînd încearcă să­ţi vorbească! într­o ţară ca a noastră. caia există în firea ta. era să fiu alungat. pentru oferta neobişnuită pe care mi­al făcut­o la  Besanţon. fiul meu.  —  Foarte bine; dar ia aminte că oameni de rancul nostru nu­şi pot face o situaţie decît cu ajutorul  marilor seniori.  Ştii care îmi era toată averea ? ( inci sute douăzeci de franci. îţi datorez asta şi încă mal mult decît atît. te paşte nenorocirea. dragul meu.  —  Bine. la treizeci de leghe de Paris. Nu te amăgi. în fond. ne priveşte ca pe nişte slugi. Ea. nedesluşit pentru mine. m­a scos din impas; a fost de ajuns să rostească un singur cuvînt şi mi s­a dăruit o  parohie în in re toţi enoriaşii sînt oameni înstăriţi. dacă nu eşti cumva o fiară. noi sîntem feţ< bisericeşti. trebuie să­ţi mărturisesc că  vecinătatea  I . Şi  încă ceva : din nenorocire. fără toana asta a marchizului  de Lfl  ROŞU  ŞI  NEGRU  271  Mole ? într­o bună zi vei înţelege ce lucru neobişnuit face ci pentru tine şi. Doamna aceasta nobilă e un soi de mic tratat. făcu preotul stînjenit; apoi. diplomat foarte  272  STENDIIAI  cu ziarele din Paris îi sperie pe micii tirani. Ţi­am vorbit mita. doar ca să­ţi deschid puţin capul. Cîţi sărmani preoţi. nelăsîndu­1 pe Julien sa i mulţumească. Dacă în loc de cinci sute douăzeci de franci  n­aş fi avut nimic. adăugă el Dborînd glasul. Spre marea lui ruşine. cale de mijloc nu există. de pildă. ministru în timpul imunităţii lui Ludovic al XV­lea. avînd o fire potolită şi modestă. spune întotdeauna pronia  cerească. politician francez. din trufie. spuse Julien. în care situaţia socială e totulX dacă nu  ajungi să fii prezentat. în această calitate. în salonul ei vei  auzi mari seniori vorbind despre prinţii noştri într­un fel ciudat de uşuratic.linului Dubois (1656­1723). ca tine şi ca mine.. necesare pentru mîntuirea ei.  au trăit ani şi ani la Paris din cei cincisprezece gologani cîştigaţi de pe urma liturghiei şi din cei zece  gologani luaţi de pe urma trecerii lor pe la Sorbona!. Ce­|B fi ajuns la Besancon. Dacă o să ne facă plăcere să ne vedem. una. iar casa  marchizului n­o să ii convină. însă.  Nu te­aş sfătui să spui vreodată în faţa ei că Filip al II­lea sau Henric al VUI­lea au fost nişte monştri. căci am găsit un tată în dumneata.  I Intr­atît e de disproporţionat cu munca mea. îţi voi oferi postul de diacon şi vom împărţi pe din două ce aduce  parohia. ilnd mi­am dat demisia. Totuşi. atît de bine  cunoscut pentru prejudecăţile lui nobiliare. mi­e şi ruşine. amintindu­ţi j la timp o frază de pe vremea cînd fusese  directorul seim narului: nu trebuie niciodată să spui ursita. cu aerul cel mal bărbătesc cu putinţă:  —  Tata m­a urît încă din leagăn; asta a fost una din | marile mele suferinţe; acum. Cît despre doamna de La  Mole. trei cunoştinţe. a aceea ce formează. Dacă aerele marchizei unii glumele proaste ale fiului ei îţi vor face cu totul de ne­iiilcrit  rămînerea în casa lor. . vei fi prigonit I pentru tine. Cu acel nu­ştiu­ce. căci ea te va socoti  astfel; şi. cu purtări frumoase ; cît despre venitul ce mi­1  aduce. Om josnic şi lacom. am o fire supărăcioasă; s­ar putea întîmpla să lui mai stăm de vorbă unul cu  altul. Ei bine. nici mai mult nici mai puţin; n aveam nici  un prieten şi abia dacă puteam număra două. îţi închipui că eşti  mai talentat decît el ? Eu.  Părintele Pirard părea că­şi pierduse asprimea glasu­1 lui. mă tem că n­o să rămîi multă vreme la Paris.politicoasă şi cîi si poate  de  neînsemnată. bine. Adu­ţi aminte ce­ţi povesteam iarna trecută  1  despre primii ani ai păcătosului aceluia de cardinal I Mibois  . mai degrabă spre nord decît spre sud. de cîte ori e rostit numele unui prinţ şi mai ales al unei prinţese. dacă nu­ţi faci o  situaţie.   E  fiica  bătrînului  duce  de Chaulnes. m­ai fi salvat.  îi vei păstra lui şi familiei lui o veşnică recunoştinţă.  —  Părinte. Domnul de La Mole. şi asta le dă drepturi imprescriptibile la respectul tuturor şi mai ales la respectul celor de  rînd.. nu ascunde deloc  faptul că a avea strămoşi care au luat partea la cruciade e singurul merit în faţa căruia se pleacă. nu mă mai  plîng împo­! triva ursitei. Banii  nu vin decît mult mai în urmă: te miră ? nu ne mai aflăm în provincie. te sfătuiesc să­ţi termini stu­  [rtlllc în vreun seminar.

 vor încerca să te împingă la cine ştie ce gu gumănii. Părintele  Pirard. Domnul era un eroilor. Poimîine.  —  Te las liber pentru două zile. > mitorul acesta are să­ţi aducă două rînduri de haine; îi vei da cinci franci  băiatului care ţi le va proba.Trăsura se opri; birjarul ridică ciocanul de bron/ ii unei porţi uriaşe : era PALATUL LA MOLE; şi. ca atunci." îi spuse părintelui  Pirard ce gîndea. preotul ti spuse lui Julien:  —  L­ai privit pe marchiz de parcă ai fi vrut s zugrăveşti pe­o pînză. pe atunci. Altminteri. E talentul lor. deasupra porţii. „Cum poţi fi nefericit se gîndea el. Dacă  scoţi o vorbă. curăţenia curţii îl umplură de admiraţie. la fel de triste pe cît erau de măreţe. Niciodată moda şi fru­  museţea n­au fost mai departe una de alta. Era o vreme minunată. cu înfăţişarea atît de trufaşă.  —  Cată să pari mai cu judecată. din foburgul Saint­Germain. „Se tem într­atl de iacobini! Li se năzare cîte un Robespierre şi  cotiga li de după fiecare tufiş; cîteodată te fac să mori de rîs spaima lor şi­şi scriu. a sfaturilor bune. Dar curînd ob­. Gîndeşte­te că mulţimea asta de l  II hei. Cînd ieşi.  —  Să încerce numai! făcu Mien muşcîndu­şi buzeM şi redevenind neîncrezător. cînd e răscoală. printre cumplitele  nenori­ciri ale timidităţii mele.  —  Ce arhitectură măreaţă! îi spuse el prietenului său. despre toate. cînd ai o locuinţă atît de splendidă!"  în sfîrşit. nu prea­i face pe parizieni să­ţi audă sunetul glasului. mai ales. dacă îţi este dat să cazi. ridicate cam l>( vremea morţii lui Voltaire. Julien putu cu greu să­1  recunoască. nu \  intimida deloc. numele pe  case în aşa fel să fie recunoscute de departe. cît de frumoasă era o zi frumoasă !  KANT  Julien se opri uluit în mijlocul curţii.uu un salt înapoi şi se roşi de mînie. pe care le străbătură ca să ajungă la biroul marchizului. cu atît deveneam  mai stîngaci îmi făceam. va căuta să rîdă de tine ; ii vor socoti un egal. îi spuse preotul plecînd; abia atunci vei putea fi prezentat doamnei de  La Mole. i. Părintele Pirard se întoarse spre Julien şi­1 prezentă. Julien tresări. servă că marchizul avea. Cazi  în pierzanie fflră zăbavă. ţi s­ar fi părut. ca  nil cumva să se înşele trecătorii. doar fiindcă mă privise prea serios. şi voi scăpa şi eu de nlâbiciunea de a­ţi purta de  grijă. într­atît i se păru de politicos. Nu mai era marele senior. Datorită acestei impresii.  Se urcară iar în trăsură; birjarul opri lîngă bulevard I preotul îl conduse pe Julien de­a lungul unor  saloar Tînărul văzu că acolo nu se aflau mobile. Tocmai privea t minunată pendulă aurită. o. curînd­curînd ai să­mi fii diac Ce idee groaznică ţi­a venit în minte !  —  Nimic nu mi se pare mai simplu. Eu nu mă pricep la ceea ce  oamenii! ăştia numesc politeţe; curînd. Dar. cei doi ajunseră la cea mai urîtă dintre încăperile acestei minunate locuinţe: lumina abia dacă  se strecura înăuntru; acolo se afla un omuleţ slab.  Domnul zîmbi şi­i puse mîna pe umăr. mărturisi Julien. Un altul te­ar păzi ca pe­o fecioară în primele clipe il« şederii tale în acest nou Babilon. la optsprezece ani. văzîndu­te statornicit aici. te iveşti singur şi fără nici un  sprijin! Privirea oricărei femei era de­ajuns să mă intimideze.  Gravitatea portarului şi. cînd un domn foarte elegant se apropie rîzînd.  cititorule.  —  Ah! biet copil. ei vor găsi deîndată o pricină să rîdă de tine. tu ai să ştii mai multe de mine în privinţa asta; dar. înfăţişind o  scenă necuviin»  i loasă după părerea lui. la prînz. Julien se înclină puţin. Poimîine dimineaţă. să fii la . cu toată seriozitatea lui. Pe Julien însă. rîse cu lacrimi. îi spuse părintele Pi­IIKI ; întîi îţi vin nişte idei îngrozitoare şi pe urmă te porţi ■  i un copil! Unde e nil mirări al lui Horaţiu ? (Niciodată nil nu arăţi înflăcărare). I se păru că peruca are prea mult păr.  Saloanele de la primul etaj. totuşi. Era vorba despre una din clădirile acelea cu faţada  grozav de plată. ideile cele mai false cu putinţă; sau mă lăsam atras fără nici un motiv.  sau vedeam un duşman în orice om. oricît. pus pe nedrept deasupra lor. cuvintele acestea puteau citite pe o marmură neagră. îl încîntară şi mai  mult. n­ai fi primit  să locuieşti în ele; acolo e patria căscatului şi a raţionamentului trist.  Afectarea aceasta îi displăcu lui Julien. o po* liteţe mai plăcută chiar decît a episcopului de Besanşoiu! Audienţa nu  dură nici trei minute. a dorinţei de­a  274  STENDHAI  te îndruma.  CAPITOLUL II Intrare în lume  Amintire înduioşătoare şi ridicolă; primul salon în care. Sub  a­nmcnţa cumsecădeniei. Urmaşul prietenului lui Henric al ffl­lea i se păru mai întîi că are o înfăţişare destul de  neînsemn;n:t Era foarte slab şi nu stătea o clipă locului. Cu cît doream mai mult să plac. Era marchizul.  îndrăzneala privirii tal nu mi s­a părut politicoasă. şi să fie j« fui te. cu privirea pătrunzătoare şi cu o perucă blondă pe  cap. Dacă ţi­ar fi fost dăruite aşa cum se aflau. faţă  de cel cu care vorbea. de la  mănăstirea dm Bray­la­Haut.

 la meşterii notaţi pe adrese; băgă de seamă că e primit cu respect.  La cimitirul Pere­Lachaise. fără să­i dea prin minte i'fl­şi făcea rău ; îl mişcase bunătatea  marchizului. care are grijă de toate şi­i place mai  curînd să Cucă singur lucrurile decît să poruncească altora. Vei avea destulă minte să îndeplineşti cum trebuie toate lucrurile pe care omul acesta ager ţi le  va spune pe jumătate ? Asta. dumneata îl vei servi pe domnul Sorel.mine. . spuse preotul. şi  importanţă. care. aproape că îl strîngea în braţe. care­i dădu  de gîndit lui Julien; foarte bine ! mai ia­ţi încă douăzeci şi două j cămăşi. Fiecare volum era legat cum nu se poate mai  frumos; o capodoperă a celui mai bun legător din Londra. treeîndu­i numele în registrul lui.  —  Nu. ureînd două cîte două treptele unei scăriţe dosnice. Dădu fuga şi deschise uşa bibliotecii.  276  STENDI1AI  cusită îl lipseşte de cinstea unui epitaf.  Peste un ceas. «runcă­te în braţele pierzaniei.  —  E al marchizului. marchizul chemă la el un om mai în vîrstă. se duse el însuşi să­1 instaleze pe eroul  nostru într­o frumoasă mansardă care dădea spre imensa grad MU a casei. îi spuse marchizul: ■ tnd vei isprăvi copiile. îi spuse preotul cu severitate. Şi îl întrebă cîte cămăşi îşi  cumpărase.  —  Foarte bine. foarte dezamăgit. Uitam; du­te de­ţi comandă nu Alţăminte.  Peste cîteva minute. urmă marchizul cu un aer serios şi ci un ton oarecum poruncitor şi scurt. Te ia pe llnjţă el ca să­1 scuteşti de grijile  astea. Iată leafa dumitale pe  primele trei luni. intimidat că vede un senini atît de mare coborîndu­se pînă la asemenea  amănunte. mărturisi Julien.  La ora şase.  Julien privi scrisul de pe adrese. peste  două zile..  —  Poate că ai să devii un înfumurat.  Marchizul. îi spuse. caută în dicţionar  cuvintele de a Ciror ortografie nu eşti prea sigur.  îi spuse cu blîndeţe :  —  Nu prea eşti sigur pe ortografie ? •  —  Adevărat. vrea să arate i totodată şi eleganţă. răspunse Julien. cu lacrimi în  ochi. la adresele notate aici. Julien se apropie de cărţi; cît pe ce să înnebunească de bucurie văzînd o ediţie  Voltaire. cella.  —  Două.. fără să scoată o vorbă. marchizul intră. se a cunse într­un ungher întunecos; de  acolo privea < îneîntare cotorul lucitor al cărţilor : „Am să le pot citi | toate. în provincie. Marchizul e un om activ. scrise: domnul Julien de Sorel. Apoi gustă  plăcerea de a răsfoi. viito­rul nc­o va dovedi: ia seama!  Julien intră. marchizul îi judecă graţiile cu totul altfel decît preotul !ji îl întrebă:  —  Ai avea ceva împotrivă dacă domnul Sorel ar lua lecţii de dans ?  Părintele Pirard rămase înmărmurit. la amiază. o  pălărie. îmbogăni cu o astfel de experienţă. într­o biblio* tecă minunată; clipa aceea îi fu nespus de  plăcută. răspunse el în cele din urmă. dar bunul preot era prea provincial ci însuşi ca să­şi dea seama că Julien  mai păstrase încl mişcarea aceea a umerilor care. Julien se afla singur. Julien nu e preot.."  După ce termină lucrul. Cum să nu­mi  placă aici ? Domnul < Rfinal s­ar fi crezut dezonorat pe vecie dacă ar fi făc  măcar a suta parte din cîte a făcut marchizul de La Mole pentru mine. privi copiile şi observă cu mirare că Julien scria cela cu doi 1.  Coborînd de la mansardă. Julien nu mai avea ceas. Asta făcu ca admiraţia lui Julien să nu mai  cunoască margini. gîndi marchizul; şi  aveam mita nevoie de un om de încredere!"  —  Cela se scrie cu un singur 1. se înfăţişă părintelui Pirard care îl privi îndelung.  „Toată încercarea cu acest preot tinerel din Franche­Comtd e pierdere de vreme. cînd se d<­s părţi de liberalul acesta. Văzîndu­1 pe Julien. care îi a mintea tonul băţos ai domnului de R6nal. marchizul trimise să­1 cheme şi se uită cu vfldită mîhnire la cizmele lui Julien. pe care o politică is­  I  Mdieşalul Ney (1769­1815). cele optzeci de volume. ca nu cumva să fie luat pe neaşteptate. Dar să vedem ce am de copiat. Julien părea un tinerel în mare  doliu; arătl într­adevăr bine.  iar cizmarul. Dar. cămăşi. a fost condamnat la  moarte şi executat. comandant vestit în războaiele napoleo­lilriir După restauraţie (1815). Ca : nu fie surprins într­o asemenea stare de emoţie.  —  Arsene. pe rînd. un domn foarte îndatori­Itti si mai ales foarte slobod la gură se oferi să­i  arate lui Julien mormîntul mareşalului Ney .  „Oare tot ce mi­a spus preotul despre ştiinţa lui să fie numai o poveste ?" Marchizul. Hai.. îşi spuse el.

 Spre  sfîrşitul mesei. dato­niA podagrei. îşi spuse el. Julien le aţintea  asupra lui.  Găsi însă că marchizul pare plictisit. pe  tînărul episcop de Agde. privind­o cu  atenţie. căreia el îi sărută mîna. cam pica mult. „Ah. domnul de La Mole îi spuse  fiului său:  — Norbert.  —  Adică să­ţi pui pantofi. cu aspect impunător.  Tot privindu­1 pe contele Norbert. din sfiiciune. cam ca al doamnei de Mauj'i ron.  ROŞU ŞI NEGRU  279  spunea el; lumea îi lăuda mereu; dar ei n­aveau nimic comun cu ochii ăştia. în general. Julien o auzi pe marchiză  rostind o vorbi aspră şi ridicînd puţin glasul. Tînărul prelat se sperie. în schimb. Cînd ochii doamnei de Rânal se însufleţeau. Şi îl găsi îneîntător. l­am cîştigat pe episcopul de Besancon. Era  marchiza. Julien observă era încălţat cu cizme şi purta pinteni. „Iar eu trebuie  si fiu în pantofi. îşi  278  STENDHAI. din capul locului. Mica vanitate a fostului său stăpîn îl făcu pe Julien să calce pe piciorul marchizului. la ceremonia de la Bray­le­  Haut. de privirile dubioase pe care.   „Vorbind  despre  I ioraţiu. îşi spuse că nu mai văzuse viaţa lui nişte ochi atît de frumoşi; dar ochii acest: vădeau o mare  răceală sufletească. Julien găsi că are un aer neobrăzat. în fiecare zi. cu o plăcere de nespus. căci unul dintre oaspeţi îi puse o  iiilrebare  în  legătură  cu  Horaţiu." începînd din clipa . nici vorbă. fata semăna leit cu inaică­sa. Dar. foarte palid şi foarte zvelt. mai e şi bădăran pe deasupra". îneît nu­i veni în minte să fie invidios ţi nici să­1  urască pentru faptul că era mai bogat şi mai nobil decît el. Julien că ei aveau expresia omului plictisit care îi cercetează ceilalţi dar  îşi aduce aminte şi de îndatorirea de a le pune. Apoi îl prezentă pe Julien unei femei înalte. Nu­i plăcu deloc; şi totuşi. dacă îmi va da posibilitatea.  Lui Julien i se păru că oamenii adunaţi în salon aveau în ei ceva trist şi silit; la Paris se vorbeşte încet  şi fleacurile nu sînt exagerate.  spuse domnul de La Mole." Julien n­avea destulă  experienţă ca să­şi dea seama că focul care licărea din cînd în cînd în ochii domnişoarei Mathilde —  aşa auzise că o cheamă — era focul vioi al inteligenţei. spre Norbert. Julien găsi cuvîntul care să exprime frumuseţea ochilor domnişoarei de La Mole: „Sînt  sdnteietbri". „Şi doamna de Renal avea ochii foarte frumoşi. Mai apoi.  Un tînăr frumos.  Pesemne că marchizul vorbise despre felul de educaţie  pi unit de către Julien.  — Te laşi totdeauna aşteptat. îţi cer să fii bun cu domnul Julien Sorel. intră pe la orele şase şi jumătate; tînărul avea  un cap foarte mic.  „E oare cu putinţă ca el să fie omul ale cărui ironii jignitoare mă vor alunga din casă ?" gîndi Julien. |u care l­am luat de curînd în statul meu major şi  din care vreau să fac un om. care îi displăcea din ce în ce mai  mult şi încetă NO mai privească.  privirea lui plăcu iiiînror.  în salon se mai aflau şi cîţiva bărbaţi; prin in aceştia Julien îl descoperi. şi scrie cela cu  'Inii.  După ce rosti aceste cuvinte.—  Am greşit uitînd să­ţi spun că. Arsene are să­ţi aducă II minte; astăzi am să te scuz eu. după cîte se pare". care binevoise să­i vorbească acum cîteva luni.  pricinuindu­i o mare durere. la orele Cinci şi jumătate. trebuie să te îmbraci. Julien nu auzi ce spunea domnul de La Mole. E secreta­i ui meu. cu mustăţi. şi nici nu s< gîndi măcar să­1 recunoască pe acest provincial.  Julien înţelese că tînărul era contele de La Mole. domnul de R6nal nu uita niciodată să mărească pasul ca să poată trece primul  pragul uşii. Fiind emoţionat de măreţia deosebită  a salonului. domnul de La Mole intră i II . soţia subprefectului  din plasa Verrieres. Altminteri.  Julien îl privi fără să priceapă despre ce e vorba. Cînd să se aducă cel de­al doilea fel.  atunci mocnea în ei focul patimilor sau inii ignarea plină de mărinimie la auzul vreunei fapte rele.  Toată lumea se uită la Julien ; el îşi înclină capul. foarte blondă şi  foarte bine făcută. Marchiza abia dacă îl învrednici cu o privire. îi spuse marchiza. îi spuse marchizul  vecinului său. cînd lua parte la ospăţul de la Saint­Charles. contele NoTbert i se părea iiclmirabil în toate privinţele.lulien într­un salon strălucind de aurării. ca un inferior. îşi spuse  lulien; se vede că nu cunosc alt autor.  Julien era atît de cucerit de înfăţişarea contelui. Se ase* zarâ la masă. în  ocazii HNctnănătoare. care vi nise să se aşeze chiar în faţa lui. Aproape în aceeaşi clipfl zări o tînără.

 nobilimea fusese atotputernică; dar la Roma. pe care le auzea  pentru prima oară. cu  privire la poeţii latini. încetul cu încetul.  CAPITOLUL III Primii paşi  Această nesfirşită vale.>< ■ ea. însă. făcînd versuri ca să se  distreze. din întîmplare. Julien uită în sfîrşit mobila măreaţă din sufragerie şi dezvoltă. Se  vorbi despre starea societăţii sub domnia Iul August. „Stîngăcia acestui tînăr preot poate că ascunde un om  învăţat". pe cînd Julien făcea copiile i uşorilor în biliotecă. Un examen de acest fel aducea un pic de voioşie unui ospăţ atît de grav. atunci cînd răspundea bine. De cînd cu seminarul.  3  CaiusMaecena (secolul I î. Julien nu înţelegea nimic. gîndi ea. Pentru un provincial. Discuţia aceasta păru să­1 mai scoată pe marchiz din toropeala în care. De fapt. acuzatorul lordului Byron. plină cu lumini strălucitoare şi cu atitea mii de oameni. poet francez. în ochii lui.  i  Francesco Reina (1772­1826).  Atunci cînd se rosteau nume mai noi.  282  STENDHA1. poet englez romantic.  Cînd se plictisiră să tot vorbească despre poeţi. domnişoara de La  Mole nu va fi niciodată o femeie. ca Southey. şi se simţi mulţumită că­1 poftise pe academician la masă. lord Byron. şi nepăsător. foarte devreme. şi sub a lui George al IV­lea; în amîndouă epo  3  cile. „îl ilisirează  pe domnul de La Mole".  Clei tocmai hotărîse că. Marchizul îi făcu semn  celui care îl întrebase pe Julien să nu­1 slăbească deloc. literat şi politician italian ; a simpatizat u i< Inie revoluţiei franceze de la 1789. cărora  sfiiciunea temătoare sau fericită. Avea ochi frumoşi. îi şopti marchizei academicianul care se afla lîngă ea; şi Julien auzi cîte ceva din spusele  academicianului. un poet  2  de curte. ca Southey . în care îl privea din  j iliul în cînd pe cel ce­i pusese întrebarea despre Horaţiu. cel puţin idei noi.  Julien răspunse. Marţial. Comesenii îl găsiră  plăcut. toţi îmi sînt superiori Mintea mi se pierde. de la începutul  mesei. referitoare la Julien. domnişoara Mathilde  intră acolo. Din fericire.Cr).  în faimoasa convorbire avută cu acel prelat; şi ele plăcură de asemenea. lucru imposibil pentru cine nu cunoaşte limba folosită la Paris. le spo rea strălucirea.a şi­o însuşi  pe aceasta. prietenul lui Moliere şi al lui La Fontaine; sau un pîrlit de poet premiat. Poemi dell'av.  Adversarul lui Julien era un membru al Academiei de Inscripţii. binevoi să­1 privească pe Julien. de cîte ori venea vorba despre  fapte petrecute la Roma şi a căror cunoaştere putea fi dobîndită din operele lui Ho­raţiu.  280  STENDHAI  îl mai stînjeneau încă. care făcea ode pentru ziua de naştere a regelui. cavaler roman. Şi asta nu­i fu greu. ea tyl vedea puterea smulsă de către Mecena  . Frazele gata­făcute mulţumeau pe deplin inteligenţa gazdei; mar­< lii/. deşi înfăţişate  fără graţie şi nu tocmai la locul lor; iar cei de faţă îşi dădură seama că stăpîneştc perfect latina. ca ChapelU '. acesta îi aduse laude tînărului secretar. el avea o superioritate neîndoielnică. dacă nu mult  spirit. Tacit  etc.  1  aproape la starea unui doi  '  1  Claude­Emmanuel Luillier zis Chapelle (1626­1686). volupio:. care  nu era decli un simplu cavaler ; iar în Anglia. ştia latineşte;  descoperind în Julien un cunoscător al literaturii antice.  printr­o uşiţă laterală. . şi pierdu îndc;i juns din timiditate ca să arate. frazele lui nu erau prea lungi. Nici unul  nu mă cunoaşte. care. îşi recapătă stăpînirea de sine. marchiza.  ivea cele mâi proaste păreri despre oameni şi se lăsa greu  iuiimidat de ei.  2  Robert Southey (1774­1843). nişte pănn pe care adversarul lui nu le mai citise nicăieri. îmi ia ochii.  1 două oglinzi înalte de peste doi metri. Dar toată lumea văzu că. în focul luptei. dacă sufrage­  I |i;i ar fi fost mobilată cu mai puţină măreţie. „Te pomeneşti că ştie ceva!" se gîndi el.  A doua zi. pentru care era lege să admire tot ce­1 distra  pe soţul ei. în timp ce Julien admira invenţia aceasta. Julien repetă cîteva idei prinse de la episcopul de Besanţon. Şi ar fi fost pe deplin liniştit. îl cufundase plictiseala. a încurajat literele şi an  ROŞU  ŞI  NEGRU  281  al Veneţiei. George al IV­lea. născocindu­şi ideile. nu se mal temu că­1 va face de rîs şi căută cu  adevărat să­1 încurce.  1  REINA  . foarte bine ascunsă îndărătul cărţilor. ea îl adusese pe Geoi r< al IV­lea. Ca un om cinstit ce  era. se începu o discuţie asupra problemei dacă  Horaiui a fost sărac sau bogat; dacă fusese un om plăcut.

 nu putea să mă lege de şa; a fost o lipsă  de prevedere.  întrebările se prelungiră. din întîmplare. cum ar fi rîs trei tineri dintr­un s;it ascuns în  fundul unei păduri. trei; venea să citească un ziar. avea o înfăţişare aspră. desăvîrşită de Sacrd­Coeur. spuse Norbert.  —  Acest tînăr preot cred că o să ajungă departe. să­1  fac seînduri.  adăuga Julien cu un ton foarte serios. întîlnindu­i privirile de mai multe ori. Julien găsi că. deşi era  încă somnoroasă.  Domnişoara Mathilde încercă zadarnic să­şi stăpînească un hohot de rîs. voi să se  înfrupte şi el din ea şi. cu cît venise să caute al doilea  volum din Prinţesa Babilonului de Voltaire. Intr­o asemenea situaţie ! asta nu s­a mai văzut şi nu se va mai vedea vreodată; ba încă îşi  mai şi povesteşte ghinionul în faţa doamnelor!  Julien îşi dispuse într­atîta auditorii cu nenorocirea lui.  —  Ce cauţi aici.  A doua zi. cînd discuţia generală  se abătu pe un alt făgaş. A  ROŞU  ŞI  NEGRU  283  binevoit să­mi dea calul cel mai blînd şi mai drăguţ; dar. aş fi  îneîntat să călărim împreună. se simţi încurcat. dacă ar fi fost vorba să dobor un copac înalt de opt metri.domnişoara Mathilde părea foarte mirată şi contrariată că dăduse peste el acolo. ti spuse el lui Julien; peste cîteva săptămîni. îi spuse marchizul academicianului; un simplu  provincial. văzu un tînăr îmbrăcat cu foarte limită îngrijire. fiind foarte politicos. Academicianul trăgea nădejde că mar­Chlzul îi va lua nepotul ca secretar. Julien povesti cu multă simplitate; avea farmec fără s­o ştie. domnule. o să fie acum a şaptea oară. Acesta se pregătea să  plece călare şi. domnişoara Mathilde îi ceru fratelui ei «mănunte despre nefericita întîmplare. voind să schimbe un cuvînt cu el. spuse  Julien. Julien îşi amintea intrarea regelui*** în Verrieres şi credea că se pricepe la călărie. Lîngă locul lui.  Contele Norbert se ivi în bibliotecă pe la orei.  Julien înţelese acest ne­a şi i se păru îneîntător. ura Julien.  Tanbeau.  deşi nu i se adresase lui; piuă la urmă. Biata fată.  —  îmi închipui că în curînd vei lua lecţii de călărie. Dar cînd  se întoarseră de la Bois de Boulogne. sa intre la contele Norbert. după oarecare şovăieli. voind să se ferească prea  brusc de o trăsu­ricâ.  —  Nu. cînd el nu era acolo. dimineaţa. Dacă. că simt tot ce vă datorez. Ce bine că avea două rînduri de haine ! La masă. mîndră şi cam bărbătească. care lucra lulr­o cameră depărtată. rîseră toţi trei. zîmbind slugarnic. a cărui existenţă o uitase.  284  STENDHAI  La ora patru. căci îmi dau seama cît preţuieşte.  Marchizul intră. în bibliotecă. îneît. Se purtă cum nu se poate  mai frumos cu el; ti invită chiar la o plimbare călare. dar firav la trup  şi cu invidia în ochi. căzu.  —  Credeam că. Julien îndrăzni.  De fapt. Julien asistă la două lecţii de teologie şi se întoarse apoi să transcrie vreo douăzeci de  scrisori. apoi curiozitatea o îndemnă  s. spuse Julien. ca să poată discuta  politică seara şi se bucură de întîlnirea cu Julien.  marchizul.  —  Tata ne­a învoit pînă la cină.    .  —  Voiam să­mi îngăduiţi să vă mulţumesc pentru bunătatea ce mi­aţi arătat; credeţi­mă. ilar nu ţi­a izbutit. aflînd despre favoarea de care se hui. nu credeai deloc. Era un ne­pot al academicianului.  pesemne că simţea nevoia de lucruri care să­i aţîţe mintea. încercă tînărul.  —  Nu­i nimic. Asta e o încercare. prietenul marchizei de  La Mole. calul . chiar în mijlocul străzii du Bac.. Prezenţa lui Julien îi făcea  zadarnic drumul din dimineaţa aceasta şi o necăjea cu atît mai mult. i)i sludia literele.  —  Vai. la sfîrşitul mesei. i i instalase măsuţa de scris în bibliotecă.. de vreme ce se interesa de un roman. îndrăzni să­i răspundă direct. oricît.  Tînărul Tanbeau se ridică furios şi dispăru. iar Julien. care m­a făcut să cad chiar în mijlocul străzii aceleia lungi de lîngă pod. domnule conte. la nouăsprezece ani. îl întrebă cum s­a simţit la plimbare; Norbert se grăbi să  răspundă în cuvinte vagi.i ceară amănunte.  —  Domnul conte e foarte bun cu mine şi­i mul iu mese. domnule. Domnişoara de La Mole avea  obiceiul tainic să fure cărţi din biblioteca tatătul ei. îndrăznesc să spun că m­aş descurca destul de bine; dar să călăresc nu mi s­a întîmplat  decît de vreo şase ori în viaţă. domnule Tanbeau ? îl întrebă el aspru pe noul venit. ceea ce constituia un adaos vrednic de o educaţie în  întregime monarhică şi religioasă. şi se umplu de noroi.

 tilbury­urile  lor au să te calce. Julien se simţi.  I unise numele a cinci sau şase prieteni de­ai casei care îi  I Mixau curte într­o doară. tînărul  contt  I.  De zeci de ori. Norbert îl văzu pe Julien gata­gata cadă; dar. marchiza ar fi fost ameninţată să trăiască momente de mare singurătate; şi. răspunse mar­i bizui. cu două locuri­  auzise pe rîndaşii care ţesălau caii în curte vorbind despre căderea lui Julien şi bătîndu­şi joc în chip  insultător de ea.  Deşi i se arăta atîta bunăvoinţă. Dimineaţă. în afara  zilelor ploioase şi a clipelor de plictiseală feroce. . pînă la urmă.  Doamna de La Mole îi propuse soţului ei să­1 trimită după cine ştie ce treburi în /ilcle cînd vor avea la  masă anumite personaje. cu desăvîrşire singur în mijlocul familiei  acesteia.  Stăpînii casei aveau în firea lor prea multă trufie şi prea mult plictis; erau prea deprinşi să  batjocorească pentru a se distra. tinere îndrăzneţ. Erau nişte biete fiinţe mai  I mult sau mai puţin serbede; dar. căci ei n­or si se îndure să­şi nenorocească animalele la gură  oprindu­brusc. trebuie să scriu  numele personajelor pe care le văd intrînd în salon şi cîte  un cuvintele despre caracterul fiecăruia.  l   Cabriolete uşoare.  —  O mulţime de lucruri.  Iar după ce încălecară :  —  Ce trebuie să facila să nu cazi ? întrebă Julien. şi tînărul  nostru. îi răspunse Norbert. trebuie s­o spunem spre  286  STENDHAI. Valeţii se prăpădeau de rîs pe  socoteala gafelor lui. şi încă minate de nepricepuţi! O  1  dată căzut.  Julien porni în galop.  Părintele Pirard plecase la noua parohie. la rîndul lui. Toate obiceiurile i se păreau ciudate şi călca mereu pe de lături." în primul rînd. Unii dintre ei s­ar fi lăsat ocăriţi de marchiz. o faci pe răspunderea dumitale.dumneavoastră n­a fost rănit din pricina stîngăciei mele de ieri şi dacă e liber. Presupune că ţi­am spus tot ce s­ar fi putut spune  în numele prudenţei; fapt e că­i ora patru şi că n­avem timp de pierdut. dragă Sorel.  — Ţin să duc experienţa pînă la capăt. Părintele Pirard pretinde că facem o  greşeală gravă munci cînd strivim amorul propriu al oamenilor pe care îi .  —  Zău. gazdele vădeau întotdeauna o  politeţe desăvîrşită. dar s­ar fi revoltat la prima  vorbă aspră a doamnei de La Mole. că nu erau  la fel de serbede pentru toţi.  întoarcere. ca să mai poată nădăjdui să aibă prieteni adevăraţi. singurătatea e înfiorătoare; căci este semnul dizgraţiei. plimbarea se sfîrşi cu bine.  Nu te poţi sprijini decît pe • rea ce rezistă etc. Dar. Sorel ne stinghereşte doar fiindcă nu­1 cunoaşte nimeni. cină. îşi spuse Julien. sînt prea multe trăsuri pe aici. datorită  I vreunei toane a marchizului. clipe nu prea dese.  —  Ah.idinitem în preajma noastră. li se părea foarte neobişnuit celor i arc binevoiau să­1 remarce. să se frîngă: iax dacăjrunjom  B  de inimă^ să se des£urceî3Seur  ~ "^"^^^  CAPITOLUL IV Palatul La Mole  Ce face el aici ? I­o fi plătind ? S­ofigndindsăplacă?  RONSARD  Dacă totul i se părea ciudat lui Julien în nobilul salon n I palatului La Mole. aş fi dorit să călăresc  acum. contele îi spuse domnişoarei de La Mole:  —  îţi prezint un tînăr care nu cunoaşte teama. Se aflau în piaţa Ludovic al XVI­lea. curînd. crezîndu­1 protejat. rîzînd în hohote ; de pildă să te laşi pe spate.  Dacă cei cinci sau şase binevoitori care îi dovedeau o prietenie atît de părintească lui Julien n­ar mai fi  căleai prin palatul La Mole.  pentru femeile de rangul ei.  lauda acestei categorii de oameni care mai poate li întîlnită astăzi prin saloanele nobilimii. „Dacă Julien c o trestiejfiravă. palid fji înveşmîntat în negru.  altminteri e un surdomut. vorbind cu taică­său de la un capăt al mesei  celălalt. lăudă îndrăzneala lui Julien ; altceva nu putea laude din felul lui de a călări. spuse Norbert.  „Ca să mă dumiresc.

 Julien află că nu s împliniseră încă şase luni de cînd doamna de La Mole  răsplătise vizitele stăruitoare de­a lungul a mai bine de douăzeci de ani. din sfert în  sfert de ceas. în ciuda eleganţei.  Aceasta era şi pricina care îl făcea pe Julien să rămînă. undi am aflat că Rusia" etc.  într­o dimineaţă. a  politeţei desăvîrşite ţi a dorinţei de a fi pe plac. Julien nu­1 interesa decît domnul de La Mole; odată. faptul că iau zilnic masa cu doamna marchiză e o îndatorire a mea.11 bine  decît ăştia.  în schimb. foarte neplăcute  pentru cei din preajma lor. nici pe a  regelui. pe care îl ştiu pe de rost. pînă la sfîrşit; altfel. sau e o bunăvoinţă faţă . decît trei. să nu vorbeşti niciodată despre politică. şi tot e foarte plictisitor. toată seara. pe cînd lucra împreună cu preotul 1 biblioteca marchizului. se temeau să vorbească despre vreun lucru care putea duce la bănuiala că au vreo idee  oarecare sau că citesc cărţi interzise; şi tăceau.vrui nul era doar rareori directă. i se părea  aproape de neînţeles faptul că ar putea cineva să asculte serios 11 iiiversaţia obişnuită din salonul  poleit cu măreţie. nici pe a demnitarilor.  despre Rousseau. Uneori II privea pe cei ce discutau ca să vadă dacă nu cumva tuleau ei înşişi de  spusele lor.  auzi cu plăcere spunînd că n­are nici un amestec în numi' rea bietului Le Bourguignon. Julien  observă că acesta avea cinci decoraţii. de obicei. despre ziarele opoziţiei. după ce rosteau cîteva fraze frumos rotunjite despre  Rossini •. Cea mai neînsemnată licărire de idee era socotită o grosolănie. făcîndu­1 prefect pe bietul  baron Le Bourguignon. nici pe a preoţilor. s­ar fi supărat pentru te miri  ce; acum nu­i mai supăra nimic. veniţi din  obligaţie. în general. îneît pînă şi în zilele de pri­  mire era de ajuns ca marchizul să iasă din salon ca toata lumea să fugă. puteai să vorbeşti  liber despre orice. Despre politica ocîrmuirii. de pre Voltaire. Unul avea zilnic  de povestit vreo întîmplare •l< la Castel. la veşnicul proces  împotriva Iu Frilair. Altminteri. nici pe seama artiştilor ocrotiţi de curte şi nici seama a tot ce este  statornicit; şi să nu rosteşti nici vorbă bună despre B6ranger. căci pe colegii aceştia noi nu­i socotea îndeajuns de ans tocraţi ca să­i calce pragul ca  prieteni. Domnii aceştia se bucurau de un venit anual între şase şi opt mii  de livre; patru dintre ei ţineau cu ziarul La Quotidienne şi trei cu Gazette ile France ."  i   (lazette de France. fost subprefect de la restauraţie încoace.  Nici o sută de mii de ludovici rentă.  Abia tîrziu de tot pricepu Julien tainele acestea. urma un fel de cină cu vin de  Champagne. mai ales. Julien observă că numai la auzul  cuvîntului cruciadă li se ivea pe chip o adîncă seriozit; 111 amestecată cu deosebit respect.  Acest mare eveniment călise din nou zelul domnilor oaspeţi; mai înainte.  Nevoia de distracţie e încă atît de mare.Marchizul avea o purtare desăvîrşită faţă de soţia lui; veghea ca salonul să­i fie destul de plin. >u<odată. se servea îngheţată sau ceai; iar cam pe la miezul Bopţii. Julien întrebă pe neaşteptate :  —  Părinte.  Dar nu numai Julien îşi dădea seama de sufocarea aceasta. Tinerii. dar Julien  surprinsese masă două sau trei scurte schimburi de cuvinte între marchiz şi soţia lui. Era doar o  atenţie faţă marchiză; Julien însă cunoştea adevărul de la părintel* Pirard. care formează calul de  bătaie ii discuţiilor din casele burgheze. „Domnul de Maistre al nu u. discuţiile erau susţinute de doi viconţi şi de cinci baroni pe care domnul  de La Mole îi cunoscuse în emigraţie. pe cînd ceilalţi nu aveau. nici toate semnele nobiliare nu pot lupta împotriva unei asemenea  legi a saloanelor.  Julien observă că. Respectul  obişnuit avea totdeauna o nuanţă de îngăduinţă în el.  De la unul dintre binevoitori. a vorbit de­o sută de ori 111. Aceste preanobile fiinţe nu­şi ascundeau sincerul dispreţ pentru tot ce nu­şi  avea obîrşia în strămoşi care st urcaseră în caleaşca regelui. deşi nu  cu pairi.iu despre starea timpului.  în mijlocul acestei măreţii şi a acestei plictiseli. şi nici îndeajuns de amuzanţi ca să fie primiţi ca subalterni. primul ziar francez; a apărut din 1631 pînă în |M|4 I in organul de presă al monarhiştilor. neuitînd niciodată să repete cuvîntul admirabil. nu se vorbeşte în casele celor din clasa marchizului decît în  clipele de ananghie. chiar îr veacul acesta al plictisului. Lipsa de atenţie faţă de . Unii dintre oaspeţi se consolau mîncînd  întruna îngheţată; alţii se mîngîiau la gîndul că tot restul serii voi putea spune :„Chiar acuma vin din  palatul La Mole. numai să nu faci glume nici pe socoteala lui Dumnezeu. plictiseala se citea pe toate feţele. despre oricine îşi îngădui*  ROŞU  ŞI NEGRU  287  să spună cît de cît lucrurilor pe nume; dar.  288  STENDHAI. puteai vedea în anticameră zece lachei Inveşmîntaţi în livrele şi.

 spuse Mathilde; nu mai are perucă! Nu cumva o fi vrînd să ajungă  preU 11 datorită inteligenţei sale? îşi arată fruntea cheală cai. rămaşi în salon. nu pregetă să si proptească. Adesea rîdea şi el din toată inima de ceea ce se vorbea în acest mic grup ; dar  nu era în stare să născocească ceva asemănător.  —  Ah. şi fondul lucrurilor.  —  Omul ăsta cunoaşte pe toată lumea.. mai ales cînd nu sînt îmbrăcaţi îngrijit. în ziua aceea. avînd grijă să­i spună din cînd în cînd cîtc o vorbă sau să­i rostească  numele o dată sau de două ori pe seară.  indignai Niciodată domnul N. erau aşteptaţi o mulţime de oaspeţi. Mă tem să nu adorm.  Julien şedea tăcut pe un scăunel de paie nu  290  STENDHA. „El nu e  născut să se ploconească aşa ca preotul ici bătrîn. Apoi se împacă şi se şapte sau opt scrisori pentru plăcerile de nespus   >i  prieteniei.  Manevra asta foloseşte cînd are ceva de cerut. fie că o făcu sau nu dinadins. continuă marchizul; domnia­sa a făcut restauraţia  alături de abatele de Pradt şi de domnii de Talleyrand şi Pozzo  3  di Borgo  . Din cînd în cînd.. pretinde el. Locul acesta modest era rîvnit de toţi linguşitorii; acolo îl menţinea Norbert. Dar e neîntrecut. Acolo se aflau marchizul de Croisenois. Nici vorbă  că Julien era numai urechi; îl interesa totul. academicianul. la  vreun han oarecare. de la  şapte dimineaţa iarna. mai ales cînd face pe omul sincer şi cinstit. trebuie să fie obişnuită cu amabilitatea  prietenilor casei. dar ea avu bunătatea să­i  vorbească. domnişoara de La Mole îl întrebă ce înălţime  putea să aibă colina pe care se afla fortăreaţa din Besanţon. prieteni cu Norbert şi cu sora lui. E^ în stare să spună ani de zile cîte o minciună unui prieten şi are două sau trei sute de  prieteni. I se părea că asculta o limbă străină pe care putea s­o  înţeleagă.  în seara aceea. f n seara aceea. Julien  întoarse capul. se ceartă şi atunci scrie sapi.. o văzu pe domnişoara de La Mole care îi asculta. care nu ascunde nimic. pe  tînărul secretar al tatălui său. Ştie să cultive prietenia ăsta e talentul lui.  —  Numele domnului Descoulis va rămîne în istorie. şi felul de a le lua în rîs. vicontele de  Luz şi încă vreo doi sau lui lineri ofiţeri. Am să vi­1 aduc.tlul canapelei.  în seara iceea. ea se purtă cumplit de M ud cu plicticoşii. Julien nu putu să spună dacă era mai înaltă  sau nu decît Montmartre. care oricum. La ■ ip. un zgomot uşor le atrase atenţia. Pe cînd  el se străduia să­1 facă pe Julien să priceapă acest simţămînt. la uşa vreunui prieten.  ŞI  NEGKU  —  Ei. Doamne. sau opt  scrisori. Julien nu îndrăzni s­o privească pe dom­nlşoara de La Mole. . domnul  Tanbeau.  Domnişoara de La Mole era centrul unui mic grup Care se forma aproape în fiecare seară în spatele  uriaşului \W\ al marchizei. era foarte sensibil la cinstea de a lua masa cu un mare senior. Dom­iin aceştia şedeau pe o  canapea mare şi albastră. Cîteodată o văd  căscînd pînă şi pe domnişoara de La Mole. n­a obţinut o asemenea cinste pentru nepotul său.<l mine ?  —  E  o  mare cinste!  răspunse  preotul. Domnişoara de La Mole  venise să caute o carte şi auzise tot; ceea ce o îndemnă să capete oarecare stimă pentru Julien. cuviincios. e acoperită cu gînduri înalte. care de  cincispn  ROŞU  ŞI  NEGRU  289  /ece ani face tot ce poate ca să­i fie pe plac. spuse marchizul de Croisenois. t nuiele de Caylus. aş! eu nu cred în asemenea vorbe. ca pe unii mal îndeaproape cunoscuţi.  cardinalul. prietenii Mathildei erau porniţi cu înverşunare împotriva tuturor celor ce intrau în  uriaşul salon. de dragul certei. Unul dintre marii vicar ai unchiului meu povesteşte cu  mare haz viaţa de dup restauraţie a domnului Descoulis.1. iată­1 pe domnul Descoulis. Tinerelor fete  din Paris nu le plac nici tn ruptul capului bărbaţii vîrstnici. şi se roşi. opus capătului unde se afla strălucitoa­KNI Mathilde.  prea înalt. Vine şi pe la unchiu­meu. aşa că II sfătui să rămînă. Vă rog. Mai întîi îi aleseră pe prietenii casei. ca un adevărat parvenit. pe lîţiva gologani. aveau cinstea de a fi ţinta obişnuită a ironiilor domnişoarei de La Mole. spuse contele de Caylus; ele se nasc din invidie de breaslă  între  oameni mărunţi.  Preotul. Lui  Julien nu­i trebuise prea mult spirit de pătrundere ca să­şi dea seama că toţi colegii domnului IC  Bourguignon. Aşa cum îl vedeţi. obţineţi­mi învoirea să iau masa. dar nu putea s­vorbească. ce urît mai e !"  La masă. Nici la seminar nu mă plictiseam atît.  — Pentru mine e partea cea mai grea din slujbă.

 cine n­a trădat ?  —  Cum.  —  Cred că pînă şi slugile rîd de el. îi spuse contele de Caylus lui Norbert. se simţea imediat cum discuţia face un pas înainte.— Omul ăsta a mînuit milioane. spuse Norbert.  —  Omul acesta ţine discursuri. Era cît pe ce să cred  . din i făcut  parte şi Godefroy de Bouillon (1. Omul acesta are nişte  idei atît de 'ttravagante.  —  Dar e adevărat că a trădat ? întrebă domnişoara de  1 a Mole. iată şi omul de spirit prin excelenţă.  imitînd puţin vocea lacheului care tocmai anunţa sosirea noului oaspete. chiar dacă l­ai avea în faţă pe Dumnezeul­tatăl. „De cîte ori ţi­ai trădat prietenii. juste. adversar  ni lui Napoleon  292  STENDHAI. Nefiind în< I îndeajuns de sensibil la fermecătoarea fineţe a unei  ironii uşoare ca să poată face haz de o glumă."  \  Baston (£r. s­ar simţi fericit dacă în toata viaţa lui ar fi scris o pagină ca ale  domnului Sinclair. spuse Norbert. ce temenele îi face  baronului L. spuse domnişoara de La Mole. Ipocrita lui bună­  cuviinţă de provincial sau de englez mergea pînă acolo îneît vedea în ele invidie. închipuiţi­vi­1 pe ducele  d< Bouillon anunţat pentru prima dată; părerea mea e că oamenii au nevoie doar de puţină obişnuinţă. Dacă  vorbea despre ceva. dumneata. şi Julien îl văzu venindu­şi puţin în fire doar după ce găsi vreo trei sau patru fraze  usturătoare. Şi apoi.. domnul baron Baton  . Era personajul cel mai fin el epocii.. politician pe timpul lui Napoleon şi în  unii restauraţiei. şi nu prea cred că vine aici să încaseze vorbele de duh  ale tatei.  I 'ario Andrea Pozzo di Borgo (1764­1842).ut făcînd trei ciorne pentru o scrisoare de douăzeci de  rîndui i adresată colonelului său. de generoase. I >mul acesta plin de spirit părea  neliniştit. Contele Chalvet vorbea Hcurt; ideile lui păreau nişte fulgere.. roşi  de plăcere ctnd auzi numele celui ce vorbise:.  Baronul nu putea să arunce cîte un cuvînt; îi trebuiau cel puţin patru fraze de cîte şase rînduri fiecare  ca să strălucească. urmă Mathilde. baron Baton! făcu domnul de Caylus. adesea îngrozitoare. a venit şi domnul Sainclair.  în cuvintele tinerilor acestora el nu vedea decît o defăimare totală. dar abia ai venit din munţi. adăugă domnul de  Croisenois. să­i vorbesc şi să­1 fac să vorbească; se zice că e foarte  deştept.  < harles­Marie de Talleyrand (1754­1838).  Julien îi citise adesea nu­mele în Memorialul de la Sflnta Elena şi în paginile de is­lorie dictate de  către Napoleon. cată să nu  saluţi niciodată aşa cum salută acest mare poet. Ce nume. îşi spunea el. observă domnul de Luz.  —  S­ar înjosi mai puţin dacă i­ar cădea în genunchi. spuse domnişoara de La Mole. Inlven se apropie pe rînd de mai multe grupuri; îl  urmări de departe pe baronul Baton şi voi să­1 audă vorbind.  — Pesemne că Descoulis stă mai bine cu guvernul dcdt ne închipuim noi. adînci.. întorcîndu­se. a o s­o ducă la buze. spunea cineva în spatele lui Julien.058­1100). Tînărului secretar i se păru că Iclul lui de spirit avea nevoie de spaţiu. căpetenie a primei cruciai li  ROŞU  ŞI NEGRU  293  Trecînd neobservat.  l  Abatele de Pradt (1759­1837).  —  Mă întreb cum are să­1 primească marchiza ? spuse domnul de Croisenois. avea pretenţia ca ea să fie întemeiată pe ceva adevărat. dar este în acelaşi timp şi numele unei familii de nobili.  —  Sainclair vine aici ca să fie ales la Academie. mal deunăzi.  —  Ce însemnătate are numele? nu spunea el. priviţi­1 pe omul independent înclinîndu­se pînă la pămînt  dinaintea domnului Descoulis şi luîndu­i mîna..  1  —  Ah. Croisenois. îi striga tata mai  deunăzi. pe care l­am vă/. şi asta ti supăra. din  celălalt capăt al mesei. ca o fiinţă neînsemnată ce era..)  2  Joc de cuvinte.  —  Iată. spuse Norbert; uită­te. dragul meu Descoulis". contele Chalvet. politician şi diplomat £ran­i ■•/„ vestit pentru inteligenţa sa. Ştia multe şi era o plăcere să­1 . care eşti inteligent.  —  Dragă Sorel. nu stă de vorbă. diplomat italian. vestitul liberal ? Ce naiba  o fi căutînd aici ? Trebuie să mă apropii de el. în limba franceză bouillon înseamnă „zeamă dfl carne". şi aici fără doar şi  poate că se înşela.  „Contele Norbert. de independente.  Julien se îndepărtă de lîngă canapea. dar şi pentru lipsa lui de scrupule şi  de ■oralitate.

 Bietul baron nu zăbovi mult. spuse contele Chalvet; şi ceilalţi rîseră. le înlocuise treptat cu alte pătrăţele de hîrtie purtînd un nume care­i era lui pe plac. iată că a plecat unul dintre cei ce­1 spionează pe tata. el răspunse din toată inima la întrebările pline de zel ale lui  Julien. mai fiind şi jansenist pe deasupra şi socotind mila  creştinească drept o îndatorire. ca  despăgubire. sau mul iu mită averii lor scandaloase.  părintele Pirard făcuse mari concesii celor ce fţîndeau ca el; avea un servitor şi era foarte îngrijit  îmbrăcat.Ari pe preacinstitul domn Balland. In.  Contele liji dădu seama că mersese prea departe. de un venit de şaizeci de mii de livre pe an şi îşi  avea propriii lui linguşitori. apoi îşi luase o a doua soţie. ca Basile; nu văd sosind decît oameni pătaţi.  —  Eu unul sînt independent. Baronul prezidase un colegiu de votare: şi  avusese ideea strălucită să şterpelească pătrăţelele de hîrtie purtînd voturile unui partid. Altminteri. care nu pătrund în saloane decît  datorită deosebi iu lor viclenii puse în slujba tuturor partidelor. în politică. el pare mai înfiorător; iar  pe chipul lui Napier. moartă acum.  —  Urît mai e şi abatele Pirard! spunea domnisou > de La Mole. spunea ci. Dar. asupra căruia. Domnul de  La Mole îl primi foarte rece. de ce îl primeşte marchizul pe  domnul Balland ?"  Severul părinte Pirard strîmba din nas într­un colţ al salonului.asculţi. îi spunea el unui domn Cu irei înalte decoraţii şi de care pesemne că îşi  bătea joc. era încă speriat de scandal. dar faţa lui plină de bubuliţe roşii şi chinuită de zbuciumul conştiinţei îl făcea să  pară hidos în clipa aceea.  Julien observă că în salon se petrecea ceva ciudat: loate privirile se întorceau spre uşă şi se lăsase o  tăcere neaşteptată. părintele Pirard era cel m  ROŞU  ŞI  NEGRU  295  cinstit om din salon. prin prietenii lui  janst nişti avea cunoştinţe foarte exacte asupra oamenilor acea tora.  Patru tineri serioşi. domnul Balland se însurase cu o femeie  toarte bogată. ilisi era foc de  urît.irie bogată şi ea.  —  Aşadar.  „Oare asta să fie cheia enigmei ? se întrebă Julien. Lacheul îl anunţă pe faimosul baron de Tolly. Din fericire.  — Ne părăseşte atît de repede ca să se ducă la domnul Comte .  în mijlocul cîtorva mari seniori care nu scoteau o .  era fixată atenţia tuturor. „Să te mai iei după feţele oamenilor ! gînd Julien; tocmai cînd gingăşia  sufletească a părintelui Pirard se mustră pentru cine ştie ce vină neînsemnată.  Manevra uceasta hotărîtoare fusese zărită de cîţiva alegători care se grăbiseră să­1 felicite pe baronul  de Tolly. în  jurul lor se strînseră vreo treizeci de persoane.  Şi asta din pricină că severul părinte nu ştia la ce te poţi aştepta în lumea bună.  lume." Şi totuşi. era un cinic neruşinat.  „De ce­o fi venind la domnul de La Mole. lata avea dreptate. mă aflu ca într­o tainiţă de hoţi. De ce aş avea oare şi astăzi aceeaşi părere pe care am ttvut­o şase săptămîni ? în felul acesta. Făcînd întruna caz de morală şi moralitate. Dar dacă e aşa. care nu era văzută însă  niciodată în  294  STENDHA1. strîmbară din nas; dumnealor nu le plăcea să se glumească. în toată smerenia. Contele începu să­i vorbească; cîţiva se strînseră I» jurul lor.  Timp de cîteva minute. îl /. al spionului ăstuia cunoscut de toţi.  —  Bun. Cu firea lui mînioasă. Curînd. Nişte răuvoitori rostiseră cuvîntul lemniţă. Julien se apropie şi îl văzu bine. Contele Chalvet îi vorbi despre toate acestea fără pic de cruţare.  opinia mea ar fi un liran pentru mine. stînd roată în jurul lui. nădejdea  secolului.  Domnul Balland o şterse. poţi citi o fericire curată şi liniştită. Nici vorbă. unde se vede cît de colo că e ţinta tuturor batjocurilor ?"  gîndi Julien şi se apropie de părintele Pirard ca să­1 întrebe. din pricina alegerilor. şi după ce intrase în lume într­un mod ii ­ u de povestit. auzindu­i pe lachei rostind numele  oaspetilm nou­sosiţi. N­a mai rămas decît  şchiopul de Napier. Dar. mîhnit că trebuie si spună numai lucruri rele despre toată lumea şi căindu­  s© ca de un păcat. viaţa lui în lume era o veşnică luptă. Domnul Balland se bucura. în seara aceea.  un făţarnic nemaipomenit. pe cînd Julien se apropie din nou de  cana|>' ■  Tmărul secretar se supără în sinea lui; totuşi. pînă şi tinerii cei serioşi. apoi se opri deodată. spuse Norbert. Sărmanul. Toată lumea zîmbea. căci bănuiau  că bietul Balland va fi făcut de două parale.

 Şi  ducă nu dovedea încă prea multă fineţe în păreri. după cum vom vedea. pe care îl bîrfeşte." i nouă luni închisoare şi la o amendă de 10.< n­ar fi putut aduna fără să  muncească. iată copiii pierduţi ai partidului printre ai cărui şefi se numără şi marchizul."  De departe. Iar  omul acesta ilustru. monstrule ! şopti Julien aproape cu glas tare şi lacrimi generoase îi umeziră ochii. arse manuscrisul şi ic veni în salon. Viperele trebuie surghiunite în fundul temniţelor. poet francez vcslil prin Cîntecele în care îşi exprima ideile antimonarhice şi antidem iii  Urmărit de justiţie. Dar dacă ai să scrii cumva lucruri serioase. A simpatizat cu Napoleon şi a încercat săi uşureze soarta pe cînd se afla prizonier pe  IIIMil» Sfînta Elena  Ihicele de Castries (1756­1842). cu atît mai bine; dar partidul lui o să plătească pentru el. Cum. să cunoşti istoria egiptenilor. scăpă în sfîrşit. ci unm. „Şi doar caieţelul ăsta. se aflau vreo şapte­opt doamne foarte nobile. pătaţi în cea mai mare parte dar  loţi inteligenţi.  Părintele Pirard intră într­un salon alăturat; Julien îl urmă:  —  Marchizului nu­i plac mîzgălitorii de hîrtie. La ce foloseşte o amendă de o mie de  taleri ? E sărac.  Beranger a contribuit mult la legenda napoleoniană. pe care servitorii o aduseseră gata servită. a perşilor etc.  Julien află curînd că era vorba despre cel mai mare poet al epocii .  296  STENDHAI. cu fraze destul de umflate: un fel de elogiu istoric al h. părintele Pirard îi făcu semn lui Julien; domnul de La Mole tocmai îi spusese ceva. dacă s­ar fi vîndui. ia seama; asta e singura meserie pe care n­o poate  suferi. Strălucitoarea marchiză de  Fervaques intră. îşi spuse Julien.  i 'omte era un faimos prestidigitator în acea epocă.  aşeză lîngă marchiza de La Mole.  foarte i uceritoare. de o tărie biblică. care în clipa aceea asculta. pe care i­am văzut schimbîndu­se unul după altul. atunci te va numi mîzgălitor de hîrtie şi­ţi va purta pică. Faţa mică şi suptă a nepotului favorit al academicianului era hidoasă în clipa aceea.iirînului chirurg­major care. nu poţi ascunde nimic!" se glndi Julien.  „Şi totuşi. Să ştii latineşte.  —  De ce să nu­1 condamne pe omul ăsta la zece ani de puşcărie ? spunea el tocmai cînd Julien se  apropia de grupul din care făcea parte. altfel veninul lor se împrăştie şi devine mai periculos.  —  Ah. în vîrstă de treizeci şi cinci de Uli. unul dintre conducătorii emigraţiei ilupn revoluţia franceză din 1789  298  STENDHAI. Lichelele sclipitoare plecaseră.i dintre  miniştrii aceia oarecum cinstiţi. şi el te va cinsti  şi te va ocroti ca pe un savant.i . greceşte dacă poţi. ca şi la seminar. în decembrie 1825 B6ranger a fost condamn." Se urcă în  odaia lui.000 de franci. politician englez liberal. Julien se simţi adîiu mişcat; marchiza de Fervaques avea ochii şi . în  * iamb.  în jurul mesei. tîngui rile unui episcop. micul Tanbeau făcea primii paşi spre carieră. şi venise să­1 linguşe; puţin. nu zic josnicului minister al domnului de Nerval. Prin po<  iii sale. care admira tonul înfocat şi gesturile sacadate  ale colegului său. doamne! despre ce fiară o fi vorbind ?" gîndi Julien. zicea  el. I­ar trebui cinci sute de franci  amendă şi zece ani de temniţă. şi putu  să se apropie de prietenul său. să moară la  întuneric. gîndi el. mai iflmăseseră doar  domnii cu decoraţii. care depăşesc situaţia ta în  lume.  „Ei.  ROŞU  ŞI NEGRU  297  —  Cînd oare ne va mîntui moartea de putregaiul ăsta bătrîn ? Cu asemenea cuvinte. locuieşti în casa unui mare senior  şi nu cunoşti fraza ducelui de Castries despre d'Alembert şi Rousseau: „Ăştia vor să le judece pe toate  şi n­au măcar o mie de franci venit ?"  „Şi aici. a fost totdeauna încuiat cu cheia.  1  vorbea în clipa aceea micul literat despre respectabilul lord Hol­land  . Trecuse de miezul nopţii; se  I / ordul Holland (1773­1840). se despăgubea prin tăria  I uivintelor. cîte lefuri gr. foarte afectate. Singurul lui merit era că ştia  foarte bine biografia oamenilor în viaţă şi făcuse o scurtă trecere în revistă a tuturor celor ce puteau  nădăjdui să aibă vreo influenţă oarecare sub domnia noului rege al Angliei. îl făcuse om. cerîndu­şi xi uze că vine atît de tîrziu. care scrisese de curînd vreo opt sau  zece pa­i'ini. Ah. socotindu­1 drepl reazemul situaţiei lui Julien. veniţi în seara aceea cu duiumul în salonul  domnului de La Mole (se vorbea despre el că va intra în  ruvern).  zdreanţă! am să­ţi plătesc eu pentru cuvintele astea. îl găsi în ghearele nesuferitului de Tanbeau Monstrul ăsta mic îl ura de  moarte. Dar  cînd Julien.vorbă şi a unor intriganţi. cîte decoraţii.  1   Este vorba de Pierre­Jean Bâranger (1780­1857). cu ochii plecaţi.

 iar cel din dreapta nu preţuieşte decît o sută de ludovici; dar vă rog să mă credeţi că  nu­1 înham decît noaptea. pe care i le vîrîseră în cap  linguşitorii. viitor duce. Paloarea lui era  socotită un merit în ochii tinerilor colegi seminarişti; Julien îi găsi mult mai puţin răutăcioşi. Cartea este o frescă spirituală a moravurilor societăţii  fran­i r/c  A secolului al XVIII­lea  300  STENDHAI  în calitate de şef.  bătîndu­şi joc de nefericitul conte Thaler.. ca aceştia să se poată război cu popoarele.  Grupul domnişoarei de La Mole era încă destul de numeros. care n­am măcar un venit de douăzeci de ludovici pe an.'  „Aşadar. mi­a fost dat să văd cealaltă  extremitate a situaţiei mele! Eu. mai puţin scumpă.  alungaseră curînd din obrajii lui Julien bujorii proaspeţi cu care venise din provincie.  —  E de o timiditate plină de obrăznicie. celebru pentru  averile pe care le adunase împrumutînd bani regilor.  —  Vai. Nenorocire celui care născoceşte vorbind!  4  1  FAUBLAS  După mai multe luni de încercare. Norbert şi încă vreo doi sau tn i ti neri mustăcioşi îl zeflemiseră în voie. totuşi. Marchizul îi dăruise un cal.  prea bine cunoscut! Situaţia aceasta ciudată ar fi cerut sau o fire simplă. poate. cu toată corespondenţa legată de faime > sul proces împotriva marelui vicar Frilair.  Numai înfăţişarea lui.  —  Nu; e o altă pereche. m­am  pomenit alături de un om care arc un venit de douăzeci de ludovici pe ceas; şi se rîdea de ti. Bietul conte părea un amestec ciudat de nelinişti şi dezamăgire; totuşi. îl lăsară în pace cînd bătea ora unu  —  Vă aşteaptă cumva la poartă faimoşii dumneavoastră cai arabi. ar fi fost de ajuns să­i inspire o  veselii veşnică. dar îl socoteau. profesorii se plîngeau de puţinii lui sîrguinţă. contele nu era decît un om plin de tui soiul de pretenţii. . se gîndea Julien auzindu­i rîzînd pe cînd coborau scara. Domnul de La Mole îl însărcinase cu ui mărirea administrării moşiilor sale din  Bretania şi Nor­mandia. cu un venit anual de o sută de mii de livre. Aşa că plecă. O  asemenea privelişte te lecuieşte de invidie. Şi asta fiindcă trapul lui seamănă leit cu al celuilalt. Calul din stînga mă costă  cinci mii de franci. fără ca ci  bănuiască şi. Julien compunea  scrisori care aproape totdeauna erau semnate. sau o voinţă nespus de  puternică. Fata se distra împreună cu prietenii ei. duse cu toată rîvna unei ambiţii bolnăvicioase. îi făcea curte).  Din nefericire. Julien le spusese că aşa­i prescriseseră medicii.  La şcoala de teologie. nu­1 învinovăţiţi că are şi el o dorinţă. din cînd în cînd  i se vădeau foarti limpede aerele de îngîmfare şi tonul tăios care i se cuvin. pe­o vreme ca asta ? îl întrebă  Norbert. lăsîndu­i fiului său un venit lunar de o sută de mii de ludovici şi un nume.  Căci ceea ce îi lipsea.privirea doamnei de R6nal. a­avea i u raj să urmeze pînă la capăt nici unul. răspunse domnul de Thaler. în cea mai mare măsura bietului conte de Thaler.  Bătrînul tocmai murise. Prin latura aceasta a caracterului. vai. bătîndu­şi joc  de el.  Domnul de Caytus spunea sus şi tare că i se insuflase dorinţa de a­i cere mîna domnişoarei de La Mole  (căreia marchizul de Croisenois.  Pornind de la cîteva cuvinte notate de marchiz pe marginea tuturor hîrtiilor primite. iată unde ajunsese lulien în ziua cînd intendentul casei îi înmînă cel  de al unica sfert al lefii. mai puţin  robiţi banului decît pe cei din Besancon; ei ii credeau bolnav de plămîni. Treburile acestea felurite. omului celui mai bogat din  Franţa. ea singură. mai ales cînd e destul de arătos şi n­a împlinit încă treizeci şi şase de ani. Julien călătorea adesea într­acolo. spunea domnul de Croisenois."  ~9 ""  CAPITOLUL V Sensibilitatea şi o nobilă doamnă evlavioasă  O idee ceva mai vie pare aici o  grosolănie.  Temîndu­se să nu fie întîlnit în plimbările lui călare. iar ceilalţi părăsiră salonul o  clipă mai tîrziu.  Pirard îl ins truise în privinţa aceasta. Tot el se ocupa. spunea Norbert cu milă. Cerînd mereu sfatul  tuturor.  întrebarea lui Norbert îl făcu pe conte să se gîndească la faptul că un om ca el se cuvine să aibă  pasiunea cailor şi că nu trebuie să şi­i lase muiaţi de ploaie. ar fi fost vrednn să ocupe un tron. printre  elevii cei mai aleşi. era tocmai putinţa de a  don ceva. spunea domnişoarl de La Mole. într­atita s­au obişnuit cu vorbele serbede. în sfîrşit.  i ('itat din romanul Iubirile cavalerului de Faublas de scriitorul Louvet Ur ('ouvray.  Contele de Caylus. Acesta era fiul unic al unui cămătar faimos.

 atît de perfect gradată după situaţie. ideea  religiei era st rin legată cu a făţărniciei şi cu speranţa cîştigului bănesc. urît. marchizul făcea afaceri cu multă pricepere; avînd putinţa să afle  ultimele ştiri.1 jansenişti cunoscu un conte Altamira. de îndată ce i se anunţa sosirea baronului de La Joumate. el simţea nevoia să plîngă. Acesta îi era felul de a gîndi. Nori vi 1 găsea că răspunde prea înţepat la ironiile cîte  unuia dini 1 • prietenii săi. Od fiind nevoit să intre într­o cafenea de pe strada Saint­lr . Baronul era o fiinţă rece ţi  nepăsătoare.  Trecem sub tăcere o sumedenie de mici fapte care l­ar li făcut ridicol pe Julien. la sfîrşitul unei zile.  Julien nu prea se avea bine cu tînărul conte. în loc s­o folosească citind.  De două sau de trei ori. sau de evenimente pe ca glasul    faimei    le  preschimb ducîndu­le departe. slab. plîngîndu­te. rîdea uneori de Julien. ti admiră pe oamenii aceştia  cucernici şi severi care nu se gîndeau la pungă.  De îndată ce lăsa lucrul. îl cuprindea o plictiseală de  moarte; era urmarea pustiitoare a minunatei politeţi. Doamnele din  lumea mare nu pot să sufere neprevăzutul pricinuit de sensibili­tate; căci este antipodul bunei­cuviinţe.  Toate plăcerile lui erau calcu­Iiilc; trăgea zilnic cu pistolul. în palatul La Mole. O sensibilitate nebună îl împingea să Kflvîrşească mii de stîngăcii. chelnerul va repeta de zece ori cuvîntul care te doare. imenii pun un pic de pasiune. Julien nu făcu neghiobii prea  mari. crezu că înţelege taina marchizei. Julien. păduri. foarte elegant. Marchizul avea nevoie de un şef de stat­major care să­i pună într­o  ordine clară şi uşor de priceput toate afacerile băneşti. un chelner  îţi arată bunăvoinţă dacă ţi se Intîmplă ceva cînd intri în cafeneaua lui; dar dacă tntîmplarea are ceva  neplăcut pentru amorul tău propriu.  Marchizul îl preţuia din pricina muncii sîrguincioase. din mîndrie. 1 niciodată domnişoarei Mathilde. nu punea ni< ii dată întrebări. toţi erau de o politeţe  desăvîrşită faţă de el; şi totuşi se simţi < căzut în dizgraţie. atît  de măsurată. liberal osîndit la moarte în ţara lui şi evlavios Contrastul acesta ciudat între evlavie şi  dragostea de libertate îl uimi.  Nici vorbă. în plimbările cu maestrul de călărie.  La Paris. dar le rămîi totdeauna străin.(eterizează înalta societate. Mic de stat. dacă l­ar fi putut însura cu fiica ei. care ca­  i . îi încredinţa urmărirea tuturor afacerilor ceva mai greu de des­i urcat. înţelep ciunea lor  :  trebuie să preîntîmp ~ marile   mînii   stîmite   de  pricii mărunte. Bogătaşii care au o fire mîndră caută  302  STENDIIAI  distracţia şi nu cîştigul în afaceri. oamenii au delicateţea să se ascundă itnd rîd. i se poate lua în nume de rău provinciei tonul comun sau puţin politicos ; dar cînd dau un  răspuns. îşi impusese  să nu­i mai vorbe. la rîndul lui. pentrv prima oară în viaţă. încetul cu  încetul. De îndată ce avea o I clipă liberă.  inite vicleşugul. Cîţiva jansenişti se împrieteniseră cu 11 şi­i dădeau  sfaturi. nu spunea  niciod nimic despre nimic. Ea bine» voia să se  intereseze de tot. sau poate că primele farmece ale politeţei  pariziene trecuseră.  GRATIUS  Deşi nou venit. întrecînd o dată sau de două ori măsura bunei­cuviinţe.  CAPITOLUL VI Fel de a rosti cuvintele  înalta lor menire este să judec în  linişte  micile  evenimente di viaţa zilnică a popoarelor. ca altădată. O inimă cît de cît sensibilă. I .. în clipele cînd ambiţia  lui nemăsurată îi mai dădea : lAgaz. cum însă. marchizul îi luă apărarea: „Dacă e caraghios tn salonul dumitale.  Doamna de La Mole. la doamna de La Mole ar fi fost nespus de  fericită. Cumpăra case. îşi trecea viaţa la Castel şi. în general. cîştiga mai totdeauna la Ifuii'să. era aproape  totdeauna trîntit la pflmînt. dacă n­ar fi fost  oarecum deasupra ridicolului. în provincie.Părintele Pirard îl dusese prin mai multe cercuri de jansenişti Julien fu mirat; în mintea lui. în palatul La Mole. Bunul simţ de provincial lămurea situai ia  aceasta prin zicala grosolană : numai ce e nou e şifrumoi  ROŞU  ŞI NEGRU  301  Poate că era ceva mai clarvăzător decît în primele zile. amo­lul propriu al lui Julien nu era  niciodată jignit; dar ade­uca.  Risipea sute de ludovici şi intenta procese pentru Idilic de franci. O lume nouă i se deschidea în faţă. şi. înalt de aproap<  doi metri. dar îşi ieşea repede din Kfliile. era unul dintre bunii elevi ni celui mai  faimos maestru de arme. deşi avea un caracter atît dl cumpănit. Julien. w incerii şi a inteligenţei lui.  alerga la manej şi cerea caii cei mai nărăvaşi. în schimb e  neîntrecut în birou".

i ment deosebit de elegant. Din fericire nici una nu­i atinse obrazul. „Aşadar.  —  Vreau să­ţi fiu martor. Omul plecă. încît nu mai fu în I stare să rostească o  vorbă. Avu­esc mai multe cunoştinţe. se întîmplă ca un bărbat înalt.  abia putînd să se stăpînească. după ■ tuse săptămîni de relaţii. Julien purta totdeauna la ci nişte pistoale mici; cu mîinile în buzunare. de  Beauvoisis.  nor6. onoarea. avea o claie  de păr blond.. domnule ? Vă disprepuesc. Bărbatul în redingotă îi adresă imediat cele mai murdare injurii: toată  lumea din cafenea Iftcu roată în jurul lor; trecătorii se opreau în faţa uşii.  Statornicia cu care se legase de aceste şase cuvinte. strîngea pis­(oalele.  Felul de a rosti aceste ultime cuvinte îi redeşteptă lui . înseamnă o insultă în plus. dar cu condiţie: dacă nu­ţi răneşti adversarul.  Fură lăsaţi să aştepte. în faţa lui nu se afla bărbatul din ajun. I )uitr­o prevedere de  provincial. ca să mai rabde  această privire. un biet om cu care se exersase de mai multe ori la  scrimă. fost odinioară funcţionar la  ambasada din Roma sau din Napoli. îl privise amantul domnişoarei Amanda. îi  dădu prin minte să­1 caute pe un fost locote­  Slofă ţesută din lînă şi păr de castor. Arătă una din cărţile de vizită 1 i arc îi fuseseră zvîrlite. auzind cuvintele acestea. întoreîndu­se din cînd în cînd ca nfl­l  ameninţe cu pumnul şi să­i spună tot felul de cuvinte  |i)'. precum şi eleganţa neasemuită a interiorului. iz« bitor de îngust.  se depărtaseră de el. erau puse punct  şi îngrijite cum nu se mai poate..  Julien. dar ţinea. îi ceru explicaţii.  Era ora şapte dimineaţa. la  Besancpn. nici un fir nu crii mai lung ca altul.  Bărbatul în redingotă. poet latin din vremea lui Augu imitator al lui Vergiliu. Cum să­mi ucid sensibilitatea asta umilitoare? l iude să găsesc un martor ?" N­avea  nici un prieten. fu cuminte şi se mărgini doar să­i repete. trei sferturi de ceas încheiate; în sfîrşit valetul îi conduse într­un  apan. toate.  — E numele meu. Julien îi vorbi sincer. „Sînt neso­i labil. îmbrăcat cu o  redingotă de castorină . răspunse Julien încîntat; şi porniră împreună să­1 caute pe domnul C. Acolo îi aştepta un tînăr voim.  Julien îi înmînase unui vlăjgan de valet o carte de \ zită dintre cele aruncate în ajun şi o carte de vizită  cu numele lui. deseori i (tstite. Nllrşi prin a stîrni uimirea celor de faţă. groaza de neprevă/ui si de batjocură. intră buzna la domnul de Beauvoisis. căruia locotenetul din Regimentul 96 îi exp case că a te lăsa să aştepţi atît. mirat de privirea lui posomorită. lui Julien îi trecu prin minte că s­ar putea prea  bine ca domnul de Beauvoisis să fie tînăra rudă a doamnei de Renal. ultimul om de pe stradă e în stare să mă tulbure într­atîta! îşi  spunea el furios.  Avea de gînd să fie obraznic. la adresa scrisă pe cărţile de vizită. Halatul împestriţat. din pricina unei ploi torenţiale căzute pe neaşteptate.  nent din regimentul al 96­lea. dar îmbrăcat ca o păpuşă; trăsăturile  lui aveau desăvîri rea şi banalitatea frumuseţii greceşti. spuse tînărul gătit după ultima modă. Şi îl mira Intr­atîta faptul că dăduse peste  un om atît de distins în I  locul necioplitului întîlnit la cafenea. de! trebuie să­i dea adresa celălalt.l  Gratius Falisats (secolul 1 Î. atunci ai să te  baţ cu mine. nespus doi frumos; era frezat cu deosebită grijă. care tot vorbeşte întruna. pe vremuri.  Pe Julien îl trecuseră sudorile. şi iată­mă crunt pedepsit din pricina asta. pe loc. pani a I' ■ nul de casă. aerul lui în acelaşi timp calculat. înfăţişarea tînăru» lui. încît îi pieri într­o clipă orice  poftă de a fi obraznic. vădea idei cuviincioase şi  puţi obişnuite: idealul omului amabil. Capul tînărului.  îl izbi însă atît de mult blîndeţea manierelor domnului de Beauvoisis. pe nume Lieven. totodată. căruia hainele negre ale lui Julien. Abia cînd îşi anunţă sosirea. îi spuse Lieven. pînă şi papucii brodaţi. să­1 privească exact aşa cum.  —  Ne­am înţeles.  bărbatului aceluia: Ce adresă aveţi.  Julien se caise prea de multe ori pentru faptul că Iflsase nepedepsită prima insultă. din minut în minut. dar toate. nobilă şi searbădă." l !n slîrşit. îi aruncă lui Julien în faţă cinci sau  şase cărţi de vi­Bttft. el şi martorul.Cr). Totuşi.  304  STENDHAI. şi care îi dăduse scrisoare de recomandare cîntăreţului Geronimo. gîndi locoic netul din al 96­  lea regiment. gîndi el. nu prea îi inspirau respect; dar nu înţeleg. la şapte  dimineaţa. căci Julien fyi făgăduise să nu  folosească pistoalele decît în cazul cînd v» fi atins. multă gravitate. „Ca  să se frezeze aşa ne­a lăsat si aşteptăm atîta înfumuratul ăsta blestemat".  — Păi.nitoare.  mîndru şi mulţumit de sine. fără excepţie. după ce ţi s­a  aruncai  grosolănie cartea de vizită în obraz. tocmai în fundul cartierului Saint­Germain. să se poarte elegant.

 Doi lacU< i încercară să­1 apere pe vizitiu; Julien încasă cîţiva  pumni în aceeaşi clipă. Cînd află despre ce era vorba.  Locotenentul din Regimentul 96 înţelese că domnii de Beauvoisis dorea să se bată.II uşor de glonte". domnule; IM explică pe scurt toată întîmplarea. Lacheii o rupseră la fugă. Dar. cu mîinile în şolduri şi cu coatele în afară. din pricina unui altar ce era ridicat în . care  şedea de un ceas cu picioarele răşchirate.. Julien fu nevoit să creadă ceea ce vedea cu ochii. în faţa scării; din  întîmplare Julien îşi ridică privirea şi recunoscu în vizitiu pe omul din ajun.  Tînărul diplomat se oferi cu multă graţie să se baia. la urma  urmei. Julien nu sîWîrşi prostia de a pretinde că le cunoaşte; îşi mărturisi  foarte firesc neştiinţa. Pe drum. Totul  ţinu un minut. dar fostul locotenent din al 96­lea regiment. „E lucrat la Staub. locotenentul  din Regimentul 96. adăugă el după o  clipă.  —  Şi eu aed la fel. nu sînt deloc plicticoşi. Dar.  totodată.  Domnul Charles de Beauvoisis.  Ciudat nu era decît diplomatul în halat. Pesemne ca să scape in. vorbind despre sine. Ţlnarul atît de manierat pe care îl avea în faţă  nu semăna Hli i dt negru sub unghie cu necioplitul care îl insultase în  i. să­1 tragă de poalele hainei. rostind întruna..  Un lucru îl mira nespus pe Julien; trăsura se oprise o I lipft. Tocmai se vorbea despre nişte dansatoare pe care publicul le aplaudase într­un balet. prelungi expli­  ile şi observă vanitatea cavalerului de Beauvoisis. Uşiţa trăsurii fu deschisă; cavalerul ţinu morţiş să­1 onoreze pe Julien şi  pe martorul lui. săltă cocoşul unuia dintre pistoale şi trase în ei. alinţi că nu­i displace felul cum era croit  costumul negru ii lui Julien. Trăsura cavalerului <! Beauvoisis aştepta în curte.. Discuţia ţinu destul de mult; problema era delicată. Pe ticălosul ăsta îl dau afară. tivei.  îi admira gravitatea. ca persoanele care vin să ia masa la  domnul de La Mole. gîndi Julien; şi înţeleg de ce îşi îngăduie să fie ne­cuviincioşi". Sinceritatea aceasta îi plăcu prietenului cavalerului; el povesti anecdotele în  cele mai mici amănunte şi cu foarte mult haz. pînă la  IUima. domnul Sorel. amestecată cu o oarecare îngîmfare modestă. dai im portanta diplomatică nu­i îngăduia să arate mai  multă cu> riozitate. care le indică unde s­ar  putea găsi un loc retras pentru duel. în toate acestea nu exista nici un fel de pricină ca să­i caute ceartă. le spuse el lacheilor; să treacă  altcineva în locul lui pe capră. dar încearcă. s trîntească jos de pe capră şi să­1 năucească în lovituri de  cravaşa n­a fost nevoie decît de o clipă. din zori!. conversaţia se desfăşură într­adevăr cum se cuvine. pe de altă parte. căruia îi venea greu să plece. un le îmbraci în  negru. după ce chibzui adînc. nu putea să­i caute ceartă cu luminarea unui om fiindcă i se furaseră cărţile de  vizită. îşi pipunea el pe cînd asculta  povestirea faptelor; jiletca e fftculă cu gust. Domnii făceau aluzie la nişte anecdote piperate. mod diplomatic.  De îndată ce i se dădură lămuriri.  Cavalerul de Beauvoisis cobora scara cu gravitatea a | mai nostimă. mirai de faptul că Julien îl numea pur şi simplu  domnule. îi vorbi lui Julien cu n politeţe desăvîrşită şi aproape de la egal la  egal. despre care Julien şi martorul lui. îşi spuse cavalerul de Beauvoisis.  307  ROŞU  ŞI NEGRU  ŞI NEGRU  —  De data aceasta mi se pare că există pricină pentru  duel! exclamă el. se vede cît de colo. care  nu trebuie j lipsească niciodată de pe chipul unui diplomat.. cizmele nu sînt rele; dar.  Julien. Se duseră să­1 caute pe un prieten al domnului de Beauvoisis. deşi foarte nobili.  Ca să­1 vadă. mare senior:  — Ce­i asta ? Ce­i asta ?  Nici vorbă că era foarte dornic să afle totul. 1  In mai ales uimit de felul ciudat în care îşi mişca tînărul limlu cînd rostea cuvintele.  „Domnii aceştia. habar n­aveau. să­i lase prietenului său foloasele îniti.  — Vin să mă bat în duel cu dumneavoastră. dar care nu­1 părăsea nici o clipă.  Julien plecă foarte necăjit. căci  306  STENDHA1. răspunse diplomatul. hotărî că prietenul  său. pe faţa lui irul se luă iar la întrecere cu calmul  1  ironic. cu vocea lui  afectată. cu o zi  înainte.  aşa spusese acesta că­1 cheamă.lulicn o parte din supărare.

 împreună cu cavalerul de Beauvoisis ; prietenia aceasta făcu să­i fie rostit  numele.  „Va să zică plictiseala nu e neapărat legată de discuţiile dintre aristrocraţi! îşi spunea el. după ei. măcar din vedere. niciodată. care voia să iijungă duce. prieten intim cu mine!  Marchizul îi tăie vorba lui Julien. şi trebuie să te dezbari de ele; de lltfel. ba unde mai pui că am fosl împins la asta fiindcă vizitiul meu mi­a  furat cărţile de vi» zită!  —  Nici vorbă că te­ai putea face de rîs. Ăştia rîd de  pro cesiunea de Joia Verde.  altminteri un tînăr desăvîrşit.1 întăresc eu povestea asta. în casa domnului de La Mole. iar lipsa asta e mai mult decît compensată  prin graţia tonului şi prin frazele fără cusur. cavalerul se bîlbîia puţin. îndrăznesc să povestească anecdote foarte neruşinate. lată­te copilul din flori al unui bogat gentilom din  I 'i anche­Comt6. să­ţi dau  Ipcră a compozitorului italian Gioacchino Rossini (1792­1868).  „Doamne! Doar atîta înseamnă un duel! gîndea Julien.  Dar am să te rog un lucru. Ce fericit aş fi să­i  văd cît mai des '. i se răspunse; lumea se duce numai acolo; prima dată cînd vei ieşi din casă. cavalerul de Beauvoisis şi prietenul său spuseră pretutindeni că domnul Sorel. nu­i rău să  cunoşti. să priveşti din vestibul Ieşirea celor din lumea  bună. E cu neputinţă să mărturisesc că m­am bătut cu un simplu  secrci u al domnului de La Mole.  ROŞU  ŞI NEGRU  309  —  E înspăimîntător. tînărul diplomat şi prietenul său bino­voiră să­i facă lui  Julien cîteva vizite în timpul celor doull săptămîni pe care el le petrecu fără să iasă din camerll Julien  le mărturisi că fusese la Operă o singură dată !ftj viata lui. ştiu. cavalerul de Beauvoisis îl prezentă faimosului cîntăreţ Geronimo.  —  Groaznic! îi spuse el martorului său. într­o bună zi. care îmi convine. De pildă.ăduiră mai multe glume:  parohul.  Era văzut mereu la Operă. dti­le. . Cînd Julien rosti numele palatului La Mole. la unsprezece şi jumătate. şi încă cu amănunte  atît de pitoreşti ! Nu le lipseşte decît părerea despre politică. Itnarul diplomat  schimbă o privire cu prietenul său.  —  Domnului de Beauvoisis nu i­a plăcut că s­a bătut CU ţiul unui cherestegiu. lui cavalerul de Beauvoisis îl rugă foarte politicos pe lulien să­i îngăduie să­1 conducă acasă  chiar cu caleaşca în mic veniseră. îi spuse într­o zi marchizul de La Mole. spuse domnul de La Mole; acum trebuie N. Niciodată Julien nu găsise întrunite într­o  singură fiinţă şi ridicolul plin de haz.mijlocul drumului pentru procesiunea de Joia Verde; iar domnii îşi lnj'. să rostească asemenea cuvinte.  —  Aşadar. fiindcă avea onoarea să  vadă adesea un mare senior.  310  STENDHA1. de trufie  tainică şi de îngîmfare tinerească îl încînta.  Duelul se termină cît ai clipi: Julien se alese cu un glonte în braţ; rana îi fu legată cu batiste udate în  rachiu. dar lui i se părea mult mai  308  STENDHAl. Julien simţea că­i plac grozav de mult. era copilul din flori al unui prieten intir al marchizului de La Mole."  . care avea defectul acesta.îndată ce se despărţiră. n­ar fi  îndrăznit nimeni. şi perfecţiunea manierelor pe care un biet provincial irebuie să­şi  dea ostepeala să le imite.  —  Ştiu.  trebuie să mergi să asculţi Contele Ory.  La Operă. era fiul unui episcop.  Ardea de nerăbdare să­şi cunoască omul; se cuvem > să­i facă o vizită ? Puţinele lucruri pe care le  aflase nu erau deloc încurajatoare. care se bucura atunci de  un succes uriaş. Uneori văd că mai ai apucături de provincial. 11 i ura lui Julien se afla acolo.  Julien aproape că îi făcea curte cavalerului; amestecul acesta de respect faţă de sine însuşi. oamenii de Mamă. Julien îşi dădu seama că afectarea diplomatică era şi ea bună de ceva. care n­o să­ţi răpească mai mult de o jumătate de oră pe zi; de cîte ori sînt  spectacole la Operă. Ce fericire că l­am regăsit pe vizitiu! Cit aş fi  suferit dacă ar fi trebuit să mai îndur încă o dată ocara asta într­o cafenea!" Discuţia plină de haz nu se  întrerupse deloc. care voia să spună CB el n­a contribuit cu nimic la răspîndirea  acestui zvon.  în aceeaşi seară. domnul cavaler de Beauvoisis se grăbi să ia informaţii; dar ele nu­1 mulţumiră  cîtuşi de puţin.  Zvonul fu crezut cu uşurinţ O dată statornicit.  interesant să­i audă vorbind pe aceşti domni decît pe bu nul locotenent din regimentul 96. pe lîngă care s­ar putea ca.

 la I lamburg. îl puse să­i  citească din Tit Liviu; traducerea improvizată a textului latin îl distra. dar n­aveau ce să­şi spună.  Domnul de La Mole. mai puţin politicos decît marchizul. Julien rîdea.  spuse marchizul. care. ai'/iovorbădeduh. a emi­ii ui timpul revoluţiei din 1789. i se păru mai nimerit să  îndrepte cu blîndeţe toate ideile false ale tînărului. ar trebui să­i povesteşti toate micile întîmplări clin viaţa dumitale. tînărul secretar fu în stare să­i aleagă pasajele cele mai interesante. Şi­i stîrni  orgoliul.  Şi marchizul îi povesti lui Julien anecdotele lui Riva­I cu hamburghezii. silit să se mulţumească numai ca tovărăşia acestui micuţ. dragul meu Sorel. Julien avea o inimă în stare să simtă adevărata  politeţe. politician şi scriitor francez. L­am cunoscut bine. în ochii mei. Seara. Julien se înfăţişă marchizului îmbrăcat în negru.  „Unora le e drag un cîine de vînătoare. pe vremea emigraţiei. marchizul îi spuse cu tonul acela de politeţi excesivă. şi în fiecare zi  pomenea lucrul acesta. el nu e îndeajuns. care nu prea se potrivea unui viitor preot. ca să rîdâ mai bine de ele; curînd. Ei sînt prea afectaţi. La început măgulea  uncie păreri ridicole ale lui Julien. Se  duse să se sfătuiască cu părintele Pirard. Domnul de La  Mole. Marchizul îl trată ca pe un egal. cu  mapa şi cu scrisorile de semnat. A doua zi dimineaţă. Căci trebuie să ne distrăm. care de multe ori în scotea din sărite pe  Julien :  — îngăduie­mi. tonul  fu cu totul diferit şi absolut la fel de politicos ca în ajun. Exista un  ziar nou de care marchizul nici nu voia să audă; jurase să nu­1 citească niciodată. Marchizul îl primi ca şi mai înainte. voi să­1 aţîţe. Julien se hotărî să spună tot.. vei fi.  i  Bertolotti. se minună văzîndu­1 cît e de iste\. îşi spune! marchizul; de ce mi­ar fi ruşine să­1 îndrăgesc pe . să­ţi dăruiesc im costum albastru; cînd vei dori să­1 îmbraci şi să vii  l| mine. iat proştii îl iau  drept un prost. gîndea marchizul; acesta urăşte totul. adică fiul prietenului meu. în costum albastru. ci pentru i i stăpînul avea podagră."  Criza de podagră fu prelungită de vremea rece a iernii  şi ţinu cîteva luni.  — Ca să nu te plictiseşti prea tare în vizitele pe care ni bunătatea să i le faci unui biet bătrîn bolnav.  Julien nu prea înţelegea despre ce e vorba; şi chiar în aceeaşi seară încercă să facă o vizită îmbrăcat în  costumul albastru. Contele Norbert îşi vedea  tatăl doai cîteva clipe; se aveau foarte bine unul cu altul.  Ideea aceasta năstruşnică începu să­1 frămînte pe Julien : „Şi­o fi bătînd joc de mine ?" gîndi el.  *  Uuoine de Rivarol (1753­1801). dar nu prea avea idei despre nuanţele ei. însă. A fost epoca unei perfecte sincerităţi în relaţiile dintre stăpîn şi  protejatul său. fratele mai mic al contelui do Chaulnes. istoric şi biograf italian din secolul al XVII­lea. care se adunau cîte patru ca să  înţe­i. Un om nu­mi poate salva zilnic viaţa în război şi nici nu­mi  1  poate dărui în fiecare zi un milion; dar dacă l­aş avea pe Rivarol  aici. lîngă jilţul meu. ca să te cunoască; biletele de  intrau sînt acolo.. „Ceilalţi provinciali care sosesc la Paris admiră  totul.  Domnişoara de La Mole şi mama ei se aflau la Hyerctj la mama marchizei. Treci pe la biroul de abona mente al Operei. cu  vi/i ţiul care îl copleşea cu ocări. întîmplarea neînsemnată cu cavalerul de Beauvoisis  căzu tocmai la timp. mînios împotriva vremurilor de astăzi. înainte de toana aceasta a marchizului ar fi jurat că  nu poate fi primit cu mai multe atenţii. Fiindcă i se cerea adevărul.  urmă marchizul; atîta e adevărat în viaţă. ascunzînd doar două lucruri:  admiraţia lui fanatică pcn tru un om pe care marchizul nu­1 putea suferi şi desăvîrşita lui lipsă de  credinţă.  1  BERTOLOTT1  Poate că cititorul e mirat de tonul acesta liber şl aproape prietenesc; asta fiindcă am uitat să­i spun că  de vreo şase săptămîni marchizul era reţinut în casă de criză de podagră. îl punea să­i  citească ziarele; curînd. bătrînul  duce.  Pe domnul de La Mole începu să­1 intereseze tot mal mult firea aceasta ciudată. Marchizul. „Ce talent minunat!" îşi spunea Julien; cînd se ridică să plece.  CAPITOLUL VII O criză de podagră ••  Şi am fost înaintat în slujbă nu prin meritul meu. nevoit să se muliu mească numai cu Julien. Marchizul rîse cu lacrimi de scena din cafeneaua de pe strada Saint­Honor6. nu­i răspunse decît  fluierînd şi schimbînd vorba.vreo misiunea de îndeplinit.  într­o zi. mi­ar scuti  zilnic o oră de suferinţe şi de plictiseală.  marchizul îi ceru scuze că nu poate să­1 conducă din pricina podagrei. dar cinstit şi fără  să te gîndeşti la altceva decît să le istoriseşti cît mai lămurit şi mai cu haz.

  „Felul cum s­a purtat de dimineaţă e nobil. îneît putu să­şi dăruiască plăcerea  de a mai încerca două sau trei speculaţii noi. Tatăl marchizului fusese un mare senior.  —  Opreşte trei mii de franci pentru dumneata. Ii bine.  —  Atunci.  —  Sper.ivut ideea contabilităţii.. în celi din urmă înţelese că acesta fusese mai mîndru de decoraţia lui decît era marchizul de  însemnele nobleţii. ce­i rău în asta ? Toana.  îl salută cu mult respect şi ieşi fără să­1 privească. Gestul acesta îi plăcu marchizului. după audienţa de dimineaţă. îneît curînd. Julien îi propuse să mai ia un slujbaş. cum nu făcuse niciodată bătrînul  chirurg. în costum negru şi pentru afaceri. dacă nu­  mi trece curînd.  —  Trebuie să­ţi mărturisesc. nici nu pomenea despre afaceri. iar eu îl înnobilez. părintelui Pirard. cînd Julien apărea în costumul albastru. fără voia lui. iar marchizul li  semna. De altfel.  —  Domnule. scrise  hotărîrea.  „Iată un lucru care ar putea să mă compromită serios de tot. Marchizul.  —  Binevoiască domnul marchiz să nu se supere că­refuz darul. dragul meu.  seara. pentru ţinerea în  partidă dublă a socotelii tuturor veniturilor şi a tuturor cheltuielilor moşiilor pe care el trebuia să le  administreze.  —  Să binevoiţi a lua o hotărîre şi s­o scrieţi cu mîna dumneavoastră în registru; hotărîrea aceasta îmi  va dărui  II sumă de trei mii de franci. Observă  i  Moncade este un personaj din Şcoala b\vr$xailot.  rugîndu­vă să­mi  îngăduiţi un cuvînt.  care îl reţinu două ceasuri. Julien îl distra pe marchiz. ceva. de asemenea. de Allainval (1700­1753). îi văzu foloasele. dragft părinte. cum să facem ? întrebă marchizul supărat. Ştiu ce­i cu obîrşia lui Julien şi­ţi dau voie  să nu mai păstrezi nici o taină în privinţa ei. vrînd neapărat să­i dea nişte bani aduşi de misit de la Bursă. înscris tfl  testament.  1  cu mutra marchizului de Moncade  cînd asculta socotelile domnului Poisson. Căci nu­i este adresat omului în negru. care i­1 povesti. în sfîrşit. într­un  registru special. şi nimeni.. intendentul lui. Bunătatea marchizului  era atît de măgulitoare pentru amorul propriu mereu însetat al eroului nostru.  într­o zi.  Seara. Curierii speciali şi alţii îţi vor aduce acolo si  11 sorile primite de mine.preotul ăsta tinerel ? E un original."  Peste cîtăva vreme. îi spu lui Julien. Dar. Şi nu pentru ta Julien ar fi fost sensibil. să nu mă abat de la adîncul respect pe care vi­1 port.  —  Vorbeşte. de la moartea i lururgului­major. aşa  cum se înţelege asta la Paris; dar nu era nici fiară.  314  STENDHAI  cu mirare că marchizul îi cruţa amorul propriu cu atîtl politeţe. să iasă din casă. părintele Pirard a . purtarea mea ar putea fi luată în nume  ele rău. la început. nespus de ridicolă şi de plictisitoare. gîndi mai chizul. cu practică de bancă. fără ajutorul mi­  sitului.  şi ai strica pe de­a­ntregul purtarea pe care aveţi bunăvoint i­o îngăduiţi omului în albastru. Mă port părinteşte cu el. în mai puţin de două  luni. Julien angajase un slujbaş pentru copierea hotărîrilor cu privire la fiecare problemă. mâ va costa un diamant de cinci sute de ludovici. |n i ;ire Stendhal îl citează deseori. Vei scrie răspunsurile şi mi le vei  înapoiii punînd fiecare scrisoare în răspunsul ei.  Măsurile acestea îi limpeziră într­atîta marchizului treburile proprii. în sfîrşit. în acelaşi registru punea. începu să­i dea zilnic cîte o  noua  treabă. marchizul putu. nu­i  vorbise cu atîta bunătate. domnule marchiz.  Ideea i se păru marchizului."  De îndată ce marchizul se convinse de tăria de canu ter a protejatului său. şi copiile  luturor scrisorilor.  simţi un soi de llmpatie pentru bătrînul acesta cumsecade.  —  Du­te de petrece două luni la Londra. îi spuse el într­o zi tînărului său ministru.  Julien observă cu groază că acest mare senior se întîmpla să­i dea ordine contradictorii cu privire la  unul şl  acelaşi fapt." Şi Julien nu mai lucră cu el decît aducînd  un 11 gistru în care scria hotărîrile o dată luate. împreună cu notele penim răspunsuri. care îl fura. Am socoiii i I întîrzierea nu poate fi mai mare de cinci .

zile. spuse Julien. Felul cum Ne purtă Julien în mijlocul celor  douăzeci de persoane iare­1 aşteptau e şi astăzi pomenit printre tinerii secretari • i' ambasadă de la  Londra... Dacă îţi îngădui să spui  ceva adevărat !jl nou. înfăţişare pe care noi ne trudim atîta să ne­o dăm. laiă. dar m­am obişnuit cu tonul mai vesel pe care l­am luat faţă de omul îmbrăcat în albastru. îţi  trimit vorbă prin primul  ■ cretar al ambasadei că ai fost cum nu se cuvine să fii. politician englez. mal înduioşător decît priveliştile din Anglia. „în  ţara asta.  —  Acum e rîndul meu. Pînă . pe cinstea mea. vorbi Julien. dragă Sorel. precum  făcuse şi prinţul Korasoff. răspunse marchizul rîzînd. îngîmfarea fără margini. general englez. singurul  filozof pe care I i avut Anglia de la Locke încoace. îşi spuse Julien. De altfel domnule cu judecată adîncă. Se împrietenise acolo cu doi tineri nobili ruşi. Mai înm. Nu fi nebun. poruncind ticăloşiile de la Sfînta Elena şi primind drept răsplată un minister vreme de zece  ani. cînd debarcă în Anglia. singura religie a vremii.  —  Nu ţi­ai înţeles veacul. Vane e dezonorat.  La Londra cunoscu. căci atunci s­ar  aştepta de la dumneata nebunii ji purtări afectate. care îl poftise la masă. îi spuse Vane. părăsind  închisoarea. la balul ambasadorului Rusiei. un lord  Bathrust . treci drept un prost. Iar dacă rămîi la ştirile din ziare. începu marchizul.  La întoarcere:  —  Ce idee nostimă îmi aduci din Anglia ? îl întrebă domnul de La Mole. care a luptat cu  I hivi i Minare împotriva lui Napoleon. cel mai cuminte englez e nebun un ceas pe zi; îl vizitează demonul  sinuciderii.. fiind socotit cinic. că în  Franţa există trei sute de mii de tineri de douăzeci şi cinci de ani care doresc din tot sufletul războiul ?  Crezi cumva că asta e plăcut pentru regi ?  —  Nu mai ştii cum să faci cînd vorbeşti cu m;itn noştri diplomaţi. nici afectat.  —  Nu­i rău."  Jdeea cea mai folositoare tiranilor e ideea de Dumnc zeu". Icrlclit" etc. în fiecare senior. ei se miră. îi spunea prinţul Korasoff: fă întotdeauna contrariul a ceea ce se aşteaptă de la  dumneata. nobilimea nu i glumeşte.  —  Iertaţi­mă. Toţi au mania să  înceapă discuţii serioase. sub paza căruia se afla  I Nni« ileon pe insula Sfînta Elena. e singurul om vesel pe care l­am văzut în Anglia. de ce ai spus.  care îl  iniţiară.  ROŞU  ŞI NEGRU  317  — Te­ai dus să cauţi decoraţia aceasta. Nu vreau să te fac să lepezi veşmîntul  negru.  2. la orele şapte. Nimic pe lume nu e mai frumos. Invitaţii aşteptară cam o oră. nu se pricep să­ţi răspundă. iar principiul nu va mai fi îndeplinit. în fiecare ofiţer el vedea un sir Hodson Ixwe  . în salonul ducelui tic Fitz­Folke.  N­o să spunem cu ce simţămînt de ură şi aproape de groază calcă pe pămîntul englezesc.  Cu toată împotrivirea dandy­lor.  3. în sfîrşit.  / ord Ileniy Bathrust (1792­1834). nostime sau nu ? îl întrebă marchizul cu însufleţire..  car« cel mai politicos om din lume.  —  Dumneata eşti predestinat.Acesta. spuse Julien. prietenii lui. care acolo e zeu. îi spuse mar­> hizul.  I  316  STENDHAI.  Julien îl găsi voios; ura împotriva aristrocaţiei îi alunei plictiseala.  I i   s» Iludson Lowe (1769­1844). pun rămăşag că n­ai  ghicit pentru ce te­ai dus în Anglia. îi cunoaştem  1  patima pentru Bonaparte. îl găsi terminîndu­şi II I şaptelea an de puşcărie.  Restul sistemului îl suprimăm. iar a doua t\ dimineaţa. gînd Julien: pe deasupra. îi spuneau ci; ai din născare înfăţişarea aceasta rece şi la o  mie de lcf>he distanţă de senzaţia prezentă. Julien ■ mira de neînsemnătatea pretinselor treburi pentru  cal era trimis.  —  în primul rînd.  Julien se acoperi de glorie într­o zi. mai minunat.. am fost acolo ca să iau masa o dată pe săptămînă la ambasadorul regelui.  Spiritul şi geniul îşi pierd douăzeci şi cinci la sută din valoare. Expresia feţei lui a fost de nepreţuit. Julien tăcea.  Gonind cu diligenta pe drumul spre Calais. el ţinu un 1 vadă pe faimosul Philip Vane. Ce idei noi  îmi aduci.

 celebru geometru: omul acesta mărininui n­avea decît o mie patru sute  de franci venit anual fiecare an.  —  Nu numai că ai să mi­1 prezinţi mîine proaspătul baron.  îndată după numirea domnului de Cholin. Tînărul secretar făgădui să­i scrie. pentru că. spuse el; pe viitor va trebui să mai fac şi alte nedrept  dacă vreau să ajung şi.  „într­adevăr. Şi totuşi. lui Julien i se păru că  ar av haz să­i dea locul acesta domnului de Cholin. cînd îi povest pretenţia lui Valenod.  Julien era acum un dandy şi se pricepea în arta de a trai la Paris. ca să­1 ajute să­  şi crească copiii.  Decoraţia îi aduse o vizită neobişnuită: domnul baron de Valenod. fără să ştie. e de şase luni slujbaş în diplomaţie. e fîntina cea mai rece din tot Diar­Bekirul.  Julien rîse cu poftă.  Zadarnic se strădui Julien să afle ceva despre doamna  tir Rfinal; baronul păru să­şi amintească de vechea lor  i iivalilate şi nu scoase o vorbă în privinţa aceasta.  —  în cazul acesta. în alegerea ce urma să aibă loc. iar pentru matele colegiu al judeţului. care.  am să cer pentru dumneata o parohie bună. Acasă.. Julii R află că locul fusese cerut de către deputăţia  judeţului peni i domnul Gros. Tînărul secretar se purtă cu o răceală .  adăuga marchizul cu un aer foarte serios şi tăind brusc încercările de mulţumire. pe deasupra.  Decoraţia îi măguli orgoliul lui Julien; deveni mai vorbăreţ. domnule cavaler. era singura ce aparţinuse  vestitului Boniface il( La Mole. într­adevăr foarte ultra. «|i nimic  mai mult.la noi ordine. eu cer pentru tata locul de director al Aşezămîntului pentru  săraci. Se crezu de mai puţine ori jignit şi luat  drept ţinta ruvintelor acelora cu mai multe înţelesuri şi nu tocmai politicoase.  —  Foarte bine. părintele Pirard. mai spuse marchizul cu un ton tăios. în cele  ilin urmă îi ceru lui Julien votul său în alegerile care urmau  1 un aibă loc. spuse duhul însetat. bătrînul di bitoc a cărui cerere o găsise pe vremuri  în odaia domnulvi de La Mole.. dintre toate. că sînt prea neînsemna în casa La Mole. îi răspunse el. îi împrumuta şase sute de franci titularii care murise. pentru poimîine. Observă. spuse Julien rece. însă. dar eu o am. „Nu­i nimic.  Aflînd de la domnul de Valenod că titularul biroulu loteriei de Verrieres murise. candida domnul de Renal  din partea liberalilor. seara. venit la Paris ca să mulţumească  guvernului pentru baronia proaspăt primită şi să stea de vorbă cu i» II muirea.. o găsi pe marchiză şi pe fiica ei. redevenind vesel; acordă. situată pe malurile Senei. vei fi pentru mine fiul mai mic al  prietenului meu. înlocuindu­1 pe domnul de R6nal. cînd domnul de Vale­iioil îi dădu să înţeleagă recenta descoperire că  domnul de Uf nai ar fi iacobin. ascultă alent următoarele: cînd voi vedea decoraţia. hotărî de La Mole cu un aer foarie serios. cum e aceea a prietenului nostru.  Julien se miră de ceea ce săvîrşise. Va dl unul dintre noii noştri prefecţi. Marchizul rîse cu poftă de cererea pe car Julien i­o spuse pe de rost.  318  STENDHA1. sau cînd n­o sa­mi mai fii pe plac. moşie căreia  domnul de La Mole îi purta un deosebit interes. şi trebuie să lucrez în spiritul ocîrmuirii care mi­a dăruit­o. ca să­mi îngădui să prezint pe  cineva. Asta înseamnă totdeauna o greşeală şi o nenorocire şi pentru  protector şi pentru cel protejat.  Julien îi spuse totul marchizului. ca şi faptele şi gesturile lui  de li 1814 încoace. să mă prezinţi domnului marchiz de La Mole.  1  PELLICO  într­o zi Julien se întorcea de la minunata moşie din Villequier. observă că nu vreau  să te scot din profesiunea dumitale. sosite |c laHyeres. va trebui să ştiu ; si ascund sub cuvinte duioase; bietul domn Gros  ! \  ROŞU  ŞI NEGRU  319  meritat decoraţia.  —  Ar trebui.  dar chiar îl invit la masă. De fapt. într­o discuţie  însufleţită. ar trebui. Cînd procesele mele te vor plictisi. în sinea lui. gîndi Julien; dar un pungaş ca ăsta!. Baronul de Valenod  urma să fie numit primar In Verrieres."  CAPITOLUL VIII Care decoraţie e mai de preţ  Apa ta nu mă răcoreşte. Te formezi. zise marchizul. Mă aşteptam să­mi faci morală."  —  Adevărul e. noul baron era candidatul  guvernului. ducele de Chaules care.  făcîndu­1 să semneze scrisoa rea adresată Ministrului Finanţelor pentru numirea lui i Cholin. îi pot scăpa oricui.

 de Luz şi decît  ceilalţi prieteni.. îşi spuse: „Ba încă numai Dumnezeu  ştie dacă ceea ce am să­i povestesc fiicei n­o să se bată cap în cap cu planurile tatălui. cel puţin. rochia îi cade de pe umeri.. am de dat socoteli tuturor membrilor  familiei.  —  Da.  Fu anunţată sosirea domnului duce de Retz. ca să mergem la balul domnului de  Retz ? M­a rugat anume să te duc acolo.  glumind cu el despre decoraţia acordată lui Julien. la primăvară. „Aşadar. Aş vrea să ştiu dacă e de locuit castelul şi dacă  împrejurimile sînt atît i frumoase pe cît se spune.  „Cu toate astea. pline de înţelepciune datorită  l nrgoliului. cu fratele meu. (Ai fi zis că vorbele rostite şi titlul  acest îi strîngeau gura provincialului orgolios. prea  mult simţ practic. Trebuie să fii de o nulitate perfectă şi să nu­i  prilejuieşti. Atîtea lucruri sînt lăudate  ROŞU  ŞI  NEGRU  321  geaba.)  —  I­a spus fratelui meu să te aducă la el; şi. dacă veni. ilc blond ce e! Ai zice că trece lumina prin el!. nici un cusur politeţii şi ihiar interesului cu care Norbert îi vorbise. domnule Sorel. de Caylus. la Hyeres.ii palidă decît înainte de călătorie. Julien nu­i răspunse. dar nu­i lipseşte  ! inului. mi­ai da unele amănunte asupra moşiei  Villequier | e vorba să mergem acolo. regretase Parisul. Si totuşi. Fratele meu ţi­a cerut­o timp de un an şi jumătate. folosită de tinerele  feme din lumea bună.. e şi in. „El. prietene ale  ei. despre poezie. autorul cunoscutei lucrări • 'iile inele. totuşi.. spre ciuda lui. răspunse lulien. deznădejdea că găs.u cu totul vremurile cînd ea îi cerea cu atîta  voie bună amănunte despre arta lui de a cădea de pe cal. de unde vrei să te iau la miezul nopţii."  —  Domnule Sorel. scriitor italian.  şi doar < un La Mole!. înclinîndu­se pînă la pămînt. pe care maică­sa o i hemase s­o prezinte cîtorva doamne.dcsăvîrşită faţă de domnişoara de La Mole. tocmai tind acesta voia să plece din salon. Vino. Cîtă l rufie în felul cum salută. privind  mersul domnişoarei de La Mole.  Contele Norbert se apropie de Julien :  —  Dragă Sorel.  ­ îi cam lipseşte spontaneitatea. Dar se vedea că e în  [ Marc să dovedească ceea ce spune. Julien.  —  Ştiu cui îi datorez atîta bunăvoinţă.. Şi găsi că răspunsul  avea ceva înjositor.. dumneata vii deseară li balul domnului de Retz ?  —  Domnişoară. ale fratelui.  Neputînd găsi. Părea că a ui­i. . chiar în mijlocul balului. ba mai mult.  Ce păr fără culoare. Nu sînt plătit oare ca om de afaceri ?" Şi.  l  Sihlei Pellico (1789­1854).  plăcerea. în sinea lui. cît timp fusese în  Provenţ Avea nefericirea să fie mai inteligentă decît domnii Croisenois. Şt dinainte tot ce aveau să­i vorbească despre frumosul cer i Provenţei.. în care se oglindea plictisu cel mai profund..  Domnişoara de La Mole îl găsi mai înalt şi mai palid. I Exagerează toate modele.  despre ţinuturile din sud et etc. îi spuse el. în  privire! Ce gesturi de regină !"  Domnişoara de La Mole îşi strigase fratele. nu chiar la fel cu ceilalţi. îşi făurea o imagine îngrozitor de plictisi toare despre viaţa pe care avea s­o  ducă iarăşi la Paris. îi spunea domnişoara de La Mole marchizului. îi spuse ea cu vocea aceea tăioasă şi fără pic de feminitate. T;ire nu­mi place domnişoara asta! gîndi el. am nouăsprezece ani! gîndea ea; vîrsta fericirii. la bal.  Ochii ei atît de frumoşi. după cîte spun toţi proştii ăştia poleiţi  aur..  începu să se lrj>c de răspunsul dat de el.. n­am avut cinstea să­i fiu prezenţi domnului duce. adăugă ea pe un ton foarte sec. Talia şi ţinuta lui nu mai aveau nimic provincial;  dar nu toi aşa era şi felul lui de a vorbi: în privinţa aceasta mai ţtnstra încă prea multă seriozitate. la cuvintele acestea îndatoritoare. se opriră asupra lui Julien.  j ( u toate însuşirile acestea. ale  mamei! Aici e o adevărată curte de prinţ domnitor.  320  STENDHAI.  Mathilde se simţi cuprinsă de o lehamite de neînvins; regăsea străvechile poleieli şi pe vechii oaspeţi  ai salo nu lui părintesc.  Julien se înclină respectuos." Şi privea cele opt sau zece volume de poezii noi adunate pe măsuţa din salon. nimănui dreptul să se plîngă. ceea ce La Mole despre care îmi vorbeşti n­a dovedit­o niciodată. dar Julien e plin de surprize. Julien n­avea nimic slugarnic sau de rînd în felul de a vorbi; simţeai doar că prea multe  lucruri i se |inreau încă pline de însemnătate.

.  —  Zău. Vreo  cinci sau şase tineri.. printre care îi recunoscu pe cei ce vorbiseră la uşă.  frumos. uilcligent.  —  Fiul nelegitim al împăratului Rusiei. în primul dintre  saloanele în care se dansa. oleandrii şi  322  STENDHAI. ti răspunse vecinul său: uită­te numai ce aer ciudat are. gîndi luhcn. „Mă i hcamă datoria".  Norbert nu era sensibil decît la amănunte. „Frumuseţea ei e plină de tinereţe". Pe cinstea mea. se pomeni că intră cucerit..  —  Aerul   acesta   sfios   vrea   să   însemne:   „Cîtă bunăvoinţă v­aş arăta dacă aţi fi un bărbat vrednic  de mine!"  —  Dar  cine  poate  fi  vrednic  de  fermecătoarea Mathilde ? spuse primul: vreun prinţ domnitor. Curtea din faţă era acoperită cu o  imensă |iln/. căruia în cinstea căsătoriei i se va dărui o domnie.a cărămizie.  Julien se străduia zadarnic s­o zărească pe femeia aceea fermecătoare; şapte sau opt inşi mai înalţi  decît el îl împiedicau s­o vadă.  Se făcu loc la uşă şi Julien izbuti să intre. cînd e singură la contradans. de fapt. nici vorbă că nu fuseseră  luate în seamă. albaştri. îi I ipuse ea. care îşi pleacă atît de încet privirile în clipa cînd ai jura că sînt gata să se  dea de gol. Ai zice că se teme ca nu cumva si l placă celui cu care stă de vorbă. Curiozi­latea îl făcea să se apropie cu o  plăcere pe care rochia Inarle decoltată a Mathildei i­o spori destul de repede. care ai fost aici toată iarna. în trăsura. domnişoară ; eu îmi petrec viaţa scriind: e primul bal de  asemenea măreţie pe care îl văd. h'iilru că vasele  fuseseră îngropate cu grijă.  —  Dumneata. Şi  răspunsul nu fu deloc încurajator. pe măsură ce ajungea la o sumă totală destul de  ridicată. rolurile se schimbară.  —  Domnişoara Fourmont. tare mai e iscusită!  —  Ia te uită cît de comună pare frumoasa Fourmont pe lîngă ea. merită s­o studiez.. care îl înghiontea pe Julien  cu umni ni în piept. îşi spuse Julien; dar supărarea  lăuntrică iiceuse şi numai urmele ei îi rămăseseră pe chip. Drumul pentru trăsuri era presărat cu nisip.  Priveliştea i se păru nemaipomenită provincialului nostru. cun înfăţişarea lui de ţăran înstărit.  Cît despre el.  —  Foarte bine ! Asta­i arta de a cuceri. sau pur  şi simplu contele Thaler. Sub cortul  acesta. îneît îi fu  cu neputini mai înainteze. Salonul acesta înfăţişa Alhambra din Gra nada. Nici nu­şi putuse închipui atîta măreţie; cît  ai clipi.  —  Trebuie să recunoşti că e regina balului. La uşa celui de­al doilea salon cr> îmbulzeală şi se afla atît lume. simte că a coborît pe locul al  doilea.i foarte bine seama. fermecat şi aproape sfios din pricina emoţiei. Inti un fel prea puţin  măgulitor. domnule.  portocalii păreau că ies din pămînt. pe cînd veneau la bal."  Pe cînd o căuta din ochi. Julicn observa cum îl cuprindea gelozia şi cum îi pierea von bună. Cadrilul acesta de Coulon' mi se pare admirabil; iar doamnele îl  dansează minunat. Norbert fusese  fericit.  —  Şi ochii ei mari.  —  Există multă cochetărie în sfiiciunea ei atît de nobilă. îşi dă toată silinţa să placă. plină de stele aurii: mai multă eleganţă l u j>rcu s­ar fi putut găsi. care toată iarna a fosi cd mai frumoasă. gîndi el. orice urmă de supărare îi dispăru din minte. voinic. un erou în luptă şi în vîrstă de cel mult douăzeci de ani.  Tinerii se întoarseră să vadă cine era fericitul de la care ea ţinea să aibă neapărat un răspuns. e de nepreţuit.. urmă tînărul cu mustăţi. vorbi vecinul.  —  N­aş putea să fiu un judecător prea bun. Socotea cam cît costă fiecare lucru şi.  —  Domnişoara   de  La   Mole   pare   să  ştie  sa­ţi stăpînească plăcerea pricinuită de triumful de care  îşi >l. Aşa am să înţeleg ce  înseamnă perfecţiunea pentru oamenii de teapa lor. Ia te uită. ia uită ce zîmbet graţios. iar el văzuse totul în negru; de îndată ce intrară în curte.  „Dacă pare atît de deosebită în ochii păpuşelor ăstora. spuse al treilea. Mathilde îl privi. curtea fusese j li uns formată în grădină de portocali şi de oleandri înfloriţi. sosind la bal.  cinstea mea. se aflau între el şi ea... nu găseşti că balul de astăzi e cel mai  frumos din  324  STENDHAI  tot sezonul ? Mien nu­i răspunse. spunea un tinerel cu mustaţă.Noaptea. care. pentru amorul lui propriu. îl mijlocul măreţiei acesteia. îl izbi măreţia palatului domnului de Retz.

 ■ BStelul meu.  „Pentru mine. Şi se miră cu atît mai mult. fără să­1 asculte. iar piedica  din cale îl făcu să zîmbească. „istoria". Lîngă el se afla tînăra marchiză de Rouvray. cu acelaşi  aer mărginit şi mulţumit.  326  STENDHM. politicos. Marchizul de Croisenois.  Privirea lui Julien rămase pătrunzătoare şi aspră. prin mijlocirea notarilor. La un moment  dat. frumoase cuvinte am mai spus! Ce păcat că nu mi­au venit în minte cînd  puteau să­mi facă cinste!" Mathilde avea destul bun­gust ca să nu rept \> într­o conversaţie lucrurile  gîndite mai înainte; dar avea. spuse Mathildi­ < u adînc respect în glas. osîndit la moarte în ţara lui şi cunoscui cititorului.  Un singur cuvînt fu de ajuns ca să stingă imaginaţia Iu] Julien şi să­i alunge orice iluzie din suflet."  i Irretrius. ajunsese la trei paşi de ea. părea cuprins de toată dragostea năucă a bărbatului însurat  numai din interes.  —  Deşi propovăduia republica şi răsturnarea demnităţii monarhice. departe de forfota lumii. de un albastru ca al cerului. rochiile mele. dar ea visa. care îi era soţ abia de două săptămîni. Şi el are să ina însoţească la bal. care depărtase cu un aer  respectuos. o privea surîzînd pe Mathilde. Aceasta se ţinea de braţul marchizului. de asemenea.. ducele de Luxembourg la Montmorency însoţeşte pe un oarecare domn Coindet pe drumul  2  Pan n lui  urmă domnişoara de La Mole cu plăcerea şi avînit primei bucurii a pedanteriei.  1 a moartea unui unchi al său. faimoşi în vremea imperiului restauraţiei  2   întîmplarea aceasta este povestită în Confesiunile lui J. ascun zîndu­i plictiseala. cu cît era obişnuită să­i uluiască ea pe  alţii. a scris Contractul Social. foarte tînăr şi el. Marchizul de Croisenois izbuti să se apropie de domnişoara  de l ;> Mole şi să­i vorbească. ca Jean­Jacques Rousseau Asemenea nebunii te miră fără să te  încînte. Ah. Şi o privi. urc maniere desăvîrşite.  Pe cînd marchizul de Croisenois. unul dintre  strămoşii contelui se însurase cu o principesă de Conţi; amintirea acestui fapt îl ferea într­o măsură de  poliţia congregaţiei.  —  Cînd e vorba să judece lumea bună. care tăcuse o  clipă. Iată­1 pe  <  loisenois. Academicianul  francez la care face ••i• • II­ Stendhal a luat acest epitet drept numele unui rege roman şi i­a  ■ ■  II­. toate vor fi  < uni nu se poate mai desăvîrşite. dar nu putu să mai înainteze din pricina mulţimii. domnul de kouvray avea să devină duce. . care vrea să­mi devină soţ; e blînd. domnule Sorel urmă < cu tot mai mult interes în glas; priveşti toate  balurile serbările acestea ca un filozof.  0 verişoară a Mathildei. dar mîndru şi nemuli mit. aruncătorul de fulgere (în limba latină). gîndi Mathilde; e singurul  lucru care nu se cumpără. Dacă ii ar fi atît de plictisitori.­J. neputînd să străbată prin mulţime. asupra lui şi a celor din preajmă. Şi într­un ungher. Mathilde îl privea fără să­şi dea seama pe Julien. trăsura mea. de pildă; şi apoi ?. parvenitul acesta era totodată beat  de j fericire dacă vreun duce îşi schimba direcţia plimbării de i după­amiază ca să­1 însoţească pe  vreunul dintre prietenii lui. ca şi domnul de  Rouvray. ea  îşi aţinti ochii mari. unul din cele şapte epHrlc care­1 caracterizau pe Jupiter.  în clipa aceea. numai condamnarea la moarte poate sa distingă un bărbat. I i un an după nuntă.  —  Dumneata eşti un înţelept. Sune tele cuvintelor lui se pierdeau în  zumzetul balului.  —  Ah ! da. ar putea fi drăguţi.. crezu că are succes şi deveni şi vorbăreţ. şi destulă vanitate ca să nu fie îneîntată de ea însăşi. aşa fel îneît să facă să moară de invidie vreo parvenită. Era ameţită  de ştiinţa  1   Numele unei familii de dansatori. Mathilde avusese un moment de entuziasm; răceala  celui cu care vorbea o ului cu totul. O  aparenţă de fericire îi acoperi obrazul.Tinerii cu mustăţi erau scandalizaţi. la  douăzeci de leghe de Paris.  Marchizul de Rouvray..  Mathilde se plictisea gîndindu­se la viitor. vreo contesă  de Roiville. şi care nimereşte o mireasă nespus de frumoasă.Roussiau  ROŞU  ŞI  NEGRU  325  1  aproape ca şi academicianul care a descoperit existenţa regelui Feretrius  . caii mei. îl zări contele  Altamira. „Ce grup anost! îşi  spunea ea. foarte bătrîn.  Gura lui căpăta expresia unui dispreţ oarecum exagerat. Sub Ludovic al XlV­lea. răspunse ( Jean­Jacques Rousseau nu­i pentru mine decît un  prost; n­a înţeles­o deloc şi a privit­o cu ochii unui lacheu parveni i  —  Totuşi. marchizul de Croisenois se apropia grăbit de domnişoara de La Mole.

„Ce­ar putea obiecta un răuvoitor cuvintelor mele de adineaori ? se întrebă Mathilde. I­aş răspunde  criticului: un titlu de baron, de viconte se poate cumpăra; o dea) raţie se dăruieşte; fratele meu a  căpătat una, şi ce­a pentru ea ? Un grad se capătă şi el. Zece ani de j zoană sau o rudă ministru de  război, şi ajungi comanda de escadron, ca Norbert. O avere mare!... iată ceva anevoie de dobîndit şi  deci mai demn de stimă. Nostim I cru! Nu se potriveşte deloc cu ceea ce spun cărţile... bine, pentru  avere te însori cu fata domnului Rotschi Zău că sînt pline de înţelepciune cuvintele mele de adineaori.  Tot osîndirea la moarte e singurul lucru care n­a cutezat nimeni să­1 ceară." 


ROŞU ŞI NEGRU 

—  îl cunoşti pe contele Altamira ? îl întrebă ea pe domnul de Croisenois.  Mathilde părea picată din altă lume, iar întrebarea ei avea atît de puţină legătură cu tot ce­i îndruga  bietul marchiz de cinci minute încoace, încît el rămase năucit. Şi totuşi, era un om inteligent şi renumit  ca atare.  „Mathilde are ciudăţenii, gîndi el; e un neajuns, dar ti dăruieşte soţului o poziţie socială atît de aleasă!  Nu si iu cum face marchizul de La Mole; e legat cu toate personalităţile mai de seamă din toate  partidele; e un om i are nu se poate prăbuşi niciodată. Şi de altfel, ciudăţenia aceasta a Mathildei poate  să pară genialitate. Cînd eşti coborîtorul uneia dintre cele mai nobile familii şi ai multă avere, geniul  nu mai e ridicol, ba încă te şi onorează ! Altminteri, atunci cînd vrea, Mathilde izbuteşte cu atîta  ucsăvîrşire să întrunească amestecul acesta de inteligenţă, iu ic de caracter şi bun­simţ, care e cheia  amabilităţii per­u i te..." Dar cum e greu să faci bine două lucruri odată, marchizul îi răspunse  Mathildei fără pic de căldură, ca şi I mu ar fi rostit o lecţie pe dinafară :  —  Cine nu­1 cunoaşte pe bietul Altamira ?  Şi­i dădu amănunte despre conspiraţia lui neizbutită, • ■ u: > Rhioasă, absurdă.  —  Grozav de absurdă! exclamă Mathilde, ca şi cum nr fi vorbit singură. Dar el, cel puţin a făcut ceva.  Vreau să  , cunosc un om; adu­mi­1 aici, îi spuse ea marchizului, care 'i piivea foarte mirat.  Contele Altamira era unul dintre admiratorii cei mai Iuţişi ai aerului trufaş şi aproape obraznic al  domnişoarei tic La Mole; după a lui părere, ea era una dintre marile  | ti umuseţi ale Parisului.  —  Ce minunată ar fi pe un tron! îi spuse el marchi­| bilui de Croisenois ; şi se lăsă dus fără  împotrivire.  I .xistă destui oameni pe lume care susţin morţiş că nu alia lucru mai de prost­gust decît o conspiraţie;  conspi­ 
328 

STENDHAI, 

raţia miroase cît de colo a iacobinism. Şi ce poate fi mai dezgustător decît un iacobin care dă greş ?  Din ochi, Mathilde rîdea, împreună cu domnul Croisenois, de liberalismul lui Altamira; dar îl asculta  cu plăcere.  „Un conspirator la bal e un contrast destul de nostim", gîndea ea. Iar cel pe care îl avea în faţă, cu  mustăţile hi negre, i se părea că seamănă cu un leu la odihnă; observă curînd că mintea lui era stăpînită  de o singură idee : Utilitatea, admiraţia pentru utilitate.  în afara îmbunătăţirilor pe care guvernămîntul bicameral le­ar fi putut aduce în ţara lui, tînărul conte  găsea că nimic nu e vrednic de luat în seamă. Şi o părăsi cu dragă inimă pe Mathilde, fiinţa cea mai  fermecătoare din tot balul, pentru că văzuse intrînd un general peruan.  Pierzîndu­şi nădejdile în privinţa Europei, bietul Alia mira era nevoit să cugete că atunci cînd statele  Americil de Sud vor fi tari şi puternice, ele vor izbuti să­i redea Europei libertatea pe care le­o  1  trimisese Mirabeau .  O sumedenie de tineri mustăcioşi se apropiaseră de Mathilde. Domnişoara de La Mole îşi dădea seama  c tamira nu fusese cucerit şi­i era ciudă că plecase; îi vede ochii negri lucind pe cînd îi vorbea  generalului peruan, Mathilde îi privea pe tinerii francezi cu o adîncă seriozitate, pe care nici una dintre  rivalele ei n­o putea imita „Care dintre ei ar fi în stare să înfrunte condamnarea la moarte, presupunînd  chiar că ar avea toţi sorţii de izbind de partea lui ?" gîndi ea.  Privirea ei ciudată îi măgulea pe cei nu prea inte genţi; dar îi neliniştea pe ceilalţi. Aceştia se gîndeau

i   Pagina aceasta, scrisă la 25 iulie 1830, a fosl imprimată la 4 (nota autorului). 

ROŞU  ŞI  NEGRU 
329 

teamă la vreo vorbă de duh, căreia nu i­ar fi putut răspunde uşor.  „Obîrşia nobilă îţi dă o sută de însuşiri a căror lipsă m­ar jigni: pentru asta îl am pildă pe Julien, se  gîndea Mathilde; dar totodată ea face să pălească însuşirile sufleteşti care îţi pot aduce osîndirea la  moarte."  Tocmai atunci, cineva de lîngă ea spunea:  — Contele Altamira este al doilea fiu al prinţului de San Nazaro­Pimentel; unul din neamul Pimentel a  încercat să­1 salveze pe Conradin, decapitat în 1268. Familia lui c socotită printe cele mai nobile din  Napoli.  „Asta întăreşte adevărul maximei mele, îşi spuse Mathilde; obîrşia nobilă înlătură tăria de caracter,  fără de care nu poţi ajunge să fii osîndit la moarte ! îmi e sortit deci să bat cîmpii în seara asta. Şi  fiindcă nu sînt decît o femeie ca oricare alta, ei bine ! trebuie să dansez." Cedă stăruinţelor marchizului  de Croisenois, care de o oră îi cerea să danseze un galop. Şi, ca să­şi uite nenorocirile filozofice,  Mathilde ţinu să fie cu totul seducătoare. Domnul de ( 'roisenois se simţi îneîntat.  Dar nici dansul, şi nici dorinţa de a­i plăcea unuia din­ire cei mai drăguţi bărbaţi de la curte nu putură  s­o dis­ireze pe Mathilde. Să aibă mai mult succes ar fi fost cu neputinţă. Era regina balului, lucrul  acesta îl vedea bine, dar puţin îi păsa.  „Ce viaţă searbădă am să duc cu un bărbat ca de ( roisenois ! gîndea ea, peste un ceas, cînd el o  conducea hi locul ei. Unde pot oare găsi plăcerea dacă, după ce am lipsit şase luni, n­o pot afla aici, în  mijlocul unui bal rîvnit de toate femeile Parisului ? îşi spunea, melancolică. Şi II ude mai pui că sînt  înconjurată de omagiile unei societăţi i um nu se poate închipui mai aleasă. Burghezi nu sînt aici decît  vreo cîţiva pairi şi, poate, vreun Julien, doi. Totuşi, gtndi ea din ce în ce mai tristă, ce bunuri nu mi­a  dăruit ■ uia ? Fală, avere, tinereţe, vai, totul, în afară de feri­ 
330 

STENDHA1. 

cire. Cele mai îndoielnice dintre bunurile dăruite de soartă sînt tocmai acelea despre care ei mi­au  vorbit toată seara. Inteligenţa mea, cred, căci văd că le e frică tuturor. Dacă tinerii aceştia îndrăznesc să  înceapă o discuţie despre ceva serios, după cinci minute rămîn cu gura căscată, de parcă ar face cine  ştie ce mare descoperire într­un lucru pe care eu îl tot spun de un ceas. Sînt frumoasă, am însuşirea  aceasta pentru care doamna de Stael ar fi jertfit orice, şi totuşi, adevărul e că mă plictisesc de moarte.  O fi existînd vreun motiv să mă plictisesc mai puţin atunci cînd îmi voi schimba numele cu acela al  marchizului de Croisenois ? Dar, Doamne, îşi zise ea, simţind aproape că­i vine să plîngă, nu­i el un  bărbat desăvîrşii 7 E o capodoperă a educaţiei veacului acestuia; cum t] priveşti, şi găseşte de spus  ceva plăcut, şi chiar spiritual, c curajos... Dar Sorel e ciudat, îşi spuse ea, şi în ochi nu i mai licări  plictiseala, ci supărarea. L­am anunţat că vreau să­i vorbesc, şi el nu binevoieşte să vină îndărăt!" 

CAPITOLUL IX Balul 
Luxul toaletelor, strălucirea luminărilor, parfumurile; atîtea braţe frumoase, atiţia umeri frumoşi, buchete de  flori, arii de Rossi­ni care te răpesc, tablouri de Ckeri I Sînt uimit de admiraţie ! 

CĂLĂTORIILE LUI UZEfO  — Pari supărată, îi spuse marchiza de La Mole; atrag atenţia că nu­i prea frumos să te porţi aşa la bal. 
i  Doamna de Stael (1766­1817), scriitoare franceză. în timpul revoluţiei  din 1789 a emigrat.   întoreîndu­se în ţară.  a  fost  persecutată de  Napoleon.  1 Piene­Luc­Charles Ckeri (1782­1868), pictor decorator francez. 
Şl    I>EA»JYU 

Mă doare capul, răspunse Mathilde dispreţuitoare;  e prea cald aici.  în clipa aceea, ca şi cum ar fi vrut să­i dea dreptate domnişoarei de La Mole, bătrînul baron de Tolly se  simţi rău şi căzu; fură nevoiţi să­1 scoată din salon şi se vorbi despre apoplexie. A fost o întîmplare  neplăcută.  Dar Mathilde nu­i dădu nici o atenţie. Ea îşi făcuse un obicei să nu se sinchisească de bătrîni şi de toţi  cei cunoscuţi că spun lucruri triste.  Domnişoara de La Mole dansă ca să scape de discuţia despre apoplexia care nici măcar nu era  apoplexie, căci peste două zile baronul apăru iar în lume.  „Dar domnul Sorel nici gînd să vină", îşi spuse ea după ce dansă. Şi aproape că îl căută cu privirea,

pînă ce îl lari într­un alt salon. Lucru de mirare, Julien părea că­şi pierduse înfăţişarea nepăsătoare şi  rece care îi era firească ; nu mai semăna cu un englez.  „Vorbeşte cu contele Altamira, osînditul meu la moarte! îşi spuse Mathilde. Iar în ochi îi luceşte o  flacără lainică; parcă ar fi un prinţ deghizat; privirea îi e şi mai  mîndră."  Tot vorbind cu contele Altamira, Julien se apropie de locul unde se afla Mathilde; ea îl privi ţintă,  studiindu­i Irăsăturile, ca să caute în ele înaltele însuşiri care îi pot iiduce unui om onoarea de a fi  condamnat la moarte. Pe cînd trecea pe lîngă ea:  — Da, îi spunea el contelui Altamira, Danton era un om! „Doamne! Să fie şi el un Danton ? gîndi  Mathilde. Dar pare atît de nobil, iar Danton era atît de slut, un inAcelar cred." Cum Julien se afla tot  lîngă ea, Mathilde nu şovăi să­1 cheme; avea conştiinţa şi mîndria că pune o Inlrebare cu totul  neobişnuită pentru o fată. ­ Danton nu era măcelar ? îl întrebă ea. — Ba da, în ochii unor anumite  persoane, îi răspunse lulien, cu privirea încă înflăcărată din pricina discuţiei cu Aliamira şi  ascunzîndu­şi cît se poate de prost dispreţul. Dar, din nefericire pentru cei din lumea bună, era avocat 
332  STENDHAI, 

la M6ry­sur­Seine; cu alte cuvinte, domnişoară, adăugă ci cu un ton răutăcios, a început aşa cum au  început şi cîţiva dintre pairi­i pe care îi văd aici. E adevărat că Danton avea un cusur grozav în ochii  frumuseţii: era foarte urît.  Ultimele cuvinte fură rostite repede, cu un glas neobişnuit şi, cu siguranţă, foarte puţin politicos.  Julien mai zăbovi o clipă, înclinîndu­se uşor, plin de supunere orgolioasă. Părea că spune: „Sînt plătit  să \A răspund şi trăiesc din leafă". Dar de privit nu binevoi s­o privească. Mathilde, cu minunaţii ei  ochi larg deschişi si aţintiţi asupră­i, părea sclava lui. în sfîrşit, fiindcă tăcerea stăruia între ei, Julien o  privi aşa cum un valet îşi priveşu stăpînul cînd aşteaptă să i se dea o poruncă. Deşi ochii îi întîlneau  din plin ochii Mathildei, mereu aţintiţi asupra lui cu o privire ciudată, Julien se depărta cu vădită  grabă.  „El, care e într­adevăr atît de frumos, să laude urîţenia! îşi spuse, în sfîrşit Mathilde, smulgîndu­se din  visare. Şi niciodată nu e acelaşi! Nu seamănă deloc cu Caylus sau cu Croisenois. Sorel ăsta are ceva  din înfăţişarea tateiJ atunci cînd îl imită atît de bine pe Napoleon, la bal." Mathilde îl uitase cu totul pe  Danton. „Hotărît lucru, astă­seară mă plictisesc." îl luă de braţ pe Norbert şi, spr< marea lui mîhnire, îl  sili să dea o raită prin saloane. îi veJ nise ideea să urmărească discuţia dintre osînditul la moarte şi  Julien.  Era enorm de multă lume. Mathilde izbuti totuşi să­ajungă din urmă în clipa cînd, la doi paşi de ea,  Altamira se apropia de o tavă ca să ia îngheţată. Pe jumătate întoi el îi vorbea lui Julien. lingă braţul  lui, contele zări mîne unui frac brodat şi o mînă întinsă după îngheţată. Brode ria îi stîrni curiozitatea şi  se întoarse cu totul ca să vadă i cui e mîna. în clipa aceea, privirea lui nobilă şi naivi căpătă o uşoară  expresie de dispreţ.  — îl vezi pe omul acesta ? îi şopti el lui Julien; prinţul de Araceli, ambasador al... Chiar azi­dimineaţă  i .i cerut extrădarea mea ministrului de externe al Franţc 
ROŞU  ŞI  NEGRU 
333 

domnului de Nerval. Iată­1, cel de colo, care joacă whist. Iar domnul de Nerval n­ar avea nimic  împotrivă să mă predea, căci în 1816 i­am predat şi noi vreo doi sau trei conspiratori. Dacă mă trimite  regelui meu, în douăzeci şi patru de ore sînt spînzurat. Şi mă va înhăţa unul dintre domnişorii ăştia  drăguţi şi mustăcioşi.  —  Ticăloşii! spuse destul de tare Julien. Mathilde nu pierdea o silabă din discuţia lor. Plictiseala îi  pierise.  —  Nu sînt ei cei mai mari ticăloşi, urmă contele de Altamira. Ţi­am vorbit despre mine ca să­ţi dau o  pildă vie. Ia te uită la prinţul de Araceli; din cinci în cinci minute îşi priveşte ordinul Lîna de Aur; nu  se mai satură de plăcerea de a­şi vedea moftul ăsta pe piept. Bietul om, In fond nu e decît un  anacronism ! Acum o sută de ani, I ,îna de Aur însemna o cinste deosebită, dar pe atunci n­;ir fi putut  s­o capete. Astăzi, printre cei de obîrşie aleasă, trebuie să fii un Araceli ca să te mai mîhdreşti cu ea.  Ar fi fost în stare să spînzure un oraş întreg ca s­o capete.  —  Cu preţul acesta a dobîndit­o ? întrebă Julien îngrijorat.  —  Nu tocmai, răspunse Altamira rece. Poate că a îne­cal vreo treizeci de proprietari bogaţi din ţara  lui, socotiţi liberali.

—  Ce fiară ! adăugă Julien.  Domnişoara de La Mole, pleeîndu­şi capul cu cel mai viu interes, se apropiase de el, îneît frumosul ei  păr aproape că­i atingea umărul.  —  Eşti încă tînăr! urmă Altamira. îţi spuneam că am o soră măritată în Provenţa; e frumoasă, bună,  blîndă, e o niiimă excelentă, credincioasă faţă de îndatoririle ei, evlavioasă fără să fie habotnică...  „Unde o fi vrînd să ajungă ?" se întrebă domnişoara i. I a Mole.  E fericită, urmă contele Altamira. Şi era fericită şi In 1815. Pe atunci mă ascunsesem la ea, la moşia de  lîngă 
334 

STENDHAI 

Antibes. Ei bine, în clipa cînd a aflat de executarea mareşalului Ney, a început să joace de bucurie.  —  E oare cu putinţă ? făcu Julien înmărmurit.  —  Asta înseamnă spirit de partid, continuă Altamira. în veacul al XlX­lea, nu mai există pasiuni  adevărate; iatâ de ce se plictisesc atîta oamenii în Franţa. Se săvîrşesc cele mai cumplite cruzimi, dar  fără cruzime.  —  Cu atît mai rău! spuse Julien. Cînd se fac crime trebuie măcar făcute cu plăcere; atîta au bun în ele,  şi nu le poţi justifica, cît de cît, decît motivîndu­le astfel.  Domnişoara de La Mole, uitînd de­a binele de obligaţiile ei, se vîrîse aproape cu totul între Altamira şi  Julien Norbert, care o ţinea de braţ, obişnuit să i se supună, pi i vea la întîmplare prin salon şi, pentru  a­şi păstra o ţinuta cuviincioasă, se făcea că stă locului din pricina mulţimii.  —  Dumneata ai dreptate, spunea Altamira; totul se săvîrşeşte fără plăcere şi fără să fie ţinut minte,  chiar şi crimele. Mi­ar fi lesne să­ţi arăt, chiar aici la bal, vreo ze< i inşi care ar putea fi osîndiţi ca  ucigaşi. Ei au şi uitat­o, iar lumea a uitat şi ea. Mulţi dintre ei sînt mişcaţi pînft la lacrimi cînd vreun  căţeluş îşi frînge lăbuţa. La cimitirul Pere­Lachaise, cînd le acoperiţi mormintele cu flori, după cum  spuneţi cu atîta graţie la Paris, se arată că ei înim neau toate virtuţile vitejilor cavaleri şi se vorbeşte  despr marile isprăvi ale strămoşului care trăia pe vremea Iu Henric al IV­lea. Dacă, în ciuda  bunăvoinţei prinţului | Araceli, nu voi fi spînzurat şi mă voi putea bucura vre dată de averea mea de la  Paris, te voi pofti la un ospăţ i opt sau zece ucigaşi încărcaţi de onoruri şi lipsiţi de muşcări. La ospăţ,  dumneata şi cu mine vom fi singurii < mîinile nepătate de sînge, dar eu voi fi dispreţuit aproape urît,  ca un monstru sîngeros şi iacobin, iar dur 
i   Cel ce vorbeşte e un nemulţumit. Notă a Iui Moliere la „Tartitfi (Nota autorului).  ROŞU ŞI NEGRU 
335 

neata vei fi dispreţuit pur şi simplu ca un om de rînd, strecurat într­o societate aleasă.  —  E foarte adevărat, spuse domnişoara de La Mole. Altamira o privi mirat; Julien nu binevoi să se  uite la ea.  —  Ţine seama că răscoala în fruntea căreia m­am aflat, urmă contele Altamira, a dat greş numai  pentru că n­am vrut să fie tăiate capete şi să împart partizanilor noştri şapte sau opt milioane, aflate  într­o casă de bani a cărei cheie se găsea la mine. Regele meu, care astăzi abia aşteaptă să mă spînzure  şi care înainte de răscoală mă tutuia, mi­ar fi dăruit cea mai înaltă decoraţie dacă aş fi făcut să cadă  cele trei capete şi aş fi împărţit banii din casă, căci aş fi dobîndit cel puţin pe jumătate izbînda, iar ţara  mea ar fi avut o constituţie, bună sau rea... Aşa e viaţa, ca o partidă de şah.  —  Pe atunci nu cunoşteaţi jocul, spuse Julien cu privirea înflăcărată; acum, însă...  —  Vrei să spui că aş reteza capetele şi că n­aş fi un l'irondin , cum îmi dădeai să înţeleg mai deunăzi  ?... îţi voi răspunde, urmă Altamira cu tristeţe în glas, atunci i nid vei ucide un om în duel, ceea ce e  mai puţin groaznic ilccît să­1 dai pe mîna călăului.  —  Pe cinstea mea! spuse Julien, cine vrea scopul vrea şi mijloacele; dacă în loc să fiu un biet atom, aş  avea vreo putere, aş pune să fie spînzuraţi trei oameni ca să salvez viaţa la alţi patru.  Ochii lui vădeau flacăra conştiinţei şi dispreţul pentru (Jcşartele judecăţi ale oamenilor; ei întîlniră  privirea domnişoarei de La Mole, foarte aproape, şi dispreţul, în loc să li se preschimbe în graţie şi  politeţe, păru că sporeşte şi mai mult.  Mathilde se simţi adînc lovită; dar nu mai avu puterea »n I uite pe Julien; şi se depărta mîhnită, luîndu­  şi fratele ilc acolo. 
(impare politică în timpul revoluţiei franceze din 1789, care repre­iii i m special interesele marii burghezii industriale şi comerciale. 

336

STENDHAI. 

„Trebuie să beau punş şi să dansez mult, îşi spuse ea; vreau să aleg ce e mai bun şi să fiu admirată cu  orice preţ. Iată­1 pe faimosul neobrăzat, contele de Fervaques." fi primi invitaţia la dans. „Acum să  văd care din noi e mai obraznic, gîndi ea, dar ca să­mi bat joc de el, trebuie să­1 fac să vorbească."  Curînd toţi ceilalţi nu mai dansară dectt de formă. Nu voiau să piardă nici unul din cuvintele  muşcătoare ale Mathildei. Domnul de Fervaques se zăpăci şi, negăsind decît vorbe elegante, în loc de  idei, mal mult se strîmba. Mathilde, care era necăjită, fu necruţătoare cu el şi îşi făcu un duşman.  Dansă pînă la ivirea zorii* n şi plecă, în sfîrşit, frîntă de oboseală. Dar, în trăsură, îşi folosi fărîma de  putere care îi mai rămăsese ca să se întristeze şi să se simtă nefericită. Fusese dispreţuită de Julii n şi  ea nu putea să­1 dispreţuiască.  Julien se afla în culmea fericirii, ameţit, fără să vrea, de muzică, de flori, de frumuseţea femeilor, de  eleganţa tuturor şi, mai presus de toate, de închipuirea lui care visa onoruri pentru el şi libertate pentru  toţi.  —  Ce bal minunat! îi spuse el contelui. Nimic nu­lipseşte.  —  îi lipseşte gîndirea, răspunse Altamira.  Şi chipul lui trăda acel dispreţ care e cu atît mai i plit, cu cît se vede că politeţea se străduieşte să­1  ascundă.  —  Aşa e, domnule conte. Gîndirea e încă a celor i conspiră, nu ?  —  Eu mă aflu aici numai datorită numelui meu. Da în saloanele voastre gîndirea e privită cu  duşmănie. Ea M trebuie să se înalţe mai sus decît spiritele dintr­un cupU de vodevil; atunci e  răsplătită. Dar pe omul care gînd< dacă are cumva forţă şi noutate în scăpărările minţii, von numiţi  1  cinic. Nu l­au numit aşa judecătorii voştri pe Courier  ' L­aţi vîrît şi pe el în închisoare, ca şi pe  B6ranger. La' 
i Paul­Louis Courier (1772­1825), publicist francez republican şi | mocrat. Devenit celebru prin pamfletele sale împotriva  restauraţie fost condamnat la închisoare.  ROŞU ŞI NEGRU 
337 

congregaţia dă pe mîna poliţiei corecţionale tot ce preţuieşte, cît de cît, ca inteligenţă, iar lumea bună  aplaudă. Asta fiindcă societatea voastră îmbătrînită pune convenienţele mai presus de orice... Voi nu  2  vă veţi înălţa niciodată deasupra bravurii militare; veţi avea mulţi Murat , dar nici un Washington . în  Franţa nu văd decît vanitate. Un om, care gîndeşte lucruri noi în timp ce vorbeşte, ajunge repede să  spună cine ştie ce lucru nechibzuit, iar stăpînul casei se socoteşte dezonorat.  Pe cînd contele Altamira rostea cuvintele acestea, i răsura lui, în care se întorcea acasă şi Julien, se  opri în lata palatului La Mole. Julien era îndrăgostit de conspirator. Altamira îi făcuse acest frumos  compliment, izvorît fără doar şi poate dintr­o adîncă convingere: „Dumneata nu eşti uşuratic, cum sînt  în general francezii, şi înţelegi prin­11 piui utilităţii". Şi se nimerise că, tocmai cu o zi înainte, Julien  3  văzuse Marino Faliero, tragedie de domnul Casimir Delavigne  .  4  „Israel Bertuccio  nu avea oare mai mult caracter Uecît toţi nobilii aceia veneţieni ? îşi spunea  plebeianul nostru revoltat; şi totuşi, erau oameni a căror nobleţe îşi nvea obîrşia pe la anul 700, cu un  veac înainte de Carol cel Mare, pe cînd cei mai nobili, aflaţi în seara aceea la balul domnului de Retz,  abia dacă îşi găseau strămoşi, cu chiu, cu vai, prin veacul al XlII­lea. Ei bine, printre atîţia nobili 
i Joachim Murat (1767­1815), mareşal al Franţei, fiu al unui hangiu. îşi dltorează uluitoarea carieră militară (general în  marile campanii napo­leoniene, rege al Neapolelui) curajului şi meritului personal.  < :<orge  Washington  (1732­1799),   om  de  stat  american,   primul ţiu­ijedinte al Statelor Unite.  In timpul războiului pentru independenţa Statelor Unite (1775­1783), Wnshington a fost numit comandant suprem al trupelor  americane şi a |III  ni un rol important în organizarea armatelor care au cucerit independenţa celor treisprezece colonii engleze.  i   ('asimir Delavigne (1793­1843), dramaturg şi poet francez. 1  \ Inul din personajele piesei Marino Faliero. 
338  STENDHAI. 

veneţieni, coborîtori ai unor familii strălucite, doar Israel Bertuccio e ţinut minte.  O conspiraţie nimiceşte toate titlurile dăruite de capriciile sociale. în ea, fiecare pune mîna dintr­o  lovitură pe rangul la care îi dă dreptul felul său de a privi moartea. Inteligenţa, ea însăşi, îşi pierde  oarecum din domnia ei...  Ce­ar fi ajuns Danton, astăzi, în veacul Valenozilor şi al Rfinalilor ? Nici măcar substitut dcprocuror  regal...  Ce spun ? S­ar fi vîndut congregaţiei: ar fi fost minis tru, căci, la urma urmei, marele Danton a furat.  Şi Mii;» beau s­a vîndut. Napoleon furase milioane din Italia, altfel l­ar fi oprit sărăcia în drum, ca pe

 pe I un i' nu a terminat­o." Julien îşi pierduse cu totul însufleţirea adîncă.. îşi spunea el. îi readuse în suflet toată nebunia. măcar o dată în viaţă. ca  să am dreptul să judec nişte bieţi inşi care. era atît de preocupat. Deosebirea  dintre expresia feţei ei atunci şi acum era aproape la fel de izbitoare. general francez din timpul revoluţii i I la 1789. Trebuie să furi ? Trebuie să te vinzi ?" gîndi Julien. îi plăcea  contrastul dintre simplitatea ro­Chiei de azi şi eleganţa plină de măreţie a toaletei din ajun. Pe Julien îl însufleţise într­atîta admiraţia pentru marile însuşiri ale lui Danton. silindu­se să fie atent. n­ar fi fost măturaţi cu atîta uşurinţă. Ajucat un rol important în organizarea ar­  MinU­i revoluţionare. care intră în  bibliotecă.. pe neaşteptate din vis. Te gîndeşti cumva la vreo  povestire ciudată despre conspiraţia care ni 1­a trimis la Paris pe domnul conte Altamira ? Spune­mi şi  mie despre ce­i vorba. îşi petrecu tot restul nopţii citind istm ia revoluţiei. ţi­o jur ! Şi se mira  singură. te gîndeşti la ceva foarte intersant. Fata aceasta.  2  Mărie Joseph marchiz de La Fayette (1757­1834).  I  l'uitl­Franqois Văy (1709­1759). matematician şi om de stat francez din timpul revoluţiei de la 1789. Are un mers de regină; dar de ce o fi în doliu ? Dacă întreb cumva de pricina doliului. căzînd pe parchet. autorul lucrării Istoria Franţei. trezindu­se parcă. ea simţise prea bine ca nu însemna nimic pentru tînărul acesta; iar rîsul era menit  să­i as cundă încurcătura şi izbuti s­o facă. auzi chiar lîngă el foşnetul unei  rochii de mătase; se întoarse repede; domnişoara de La Mole se afla la doi paşi de masă şi rîdea. „Trebuie să  recitesc toate scrisorile făcute în dimineaţa asta; Dumnezeu ştie cîte cuvinte sărite şi cîte neghiobii am  să găsesc în ele. după o îndelungată visare. .  „De fapt. ispravă am săvîrşit eu. agale.  2  Zadarnic îi ceru ea un volum din Istoria Franţei de V61y . fără să se poată gîndi la ea.. Numai La Fayette  n­a furat niciodată. într­un soi de profet ck al  lui Michelangelo ?  întrebarea aceasta vie şi indiscretă. Qnd. au îndrăznit si au pornit să facă  ceva ? Am început să semăn cu omul cai ridieîndu­se de la masă. Adusese scara.  A doua zi.  un geam al bibliotecii; (toburile. în sfîrşit. oricît. n­am să istorisesc nimănui nimic. „într­adevăr. domnule Sorel.  iar o să se spună că am făcut o stîngăcie." Aceste idei fură tulburate de sosirea neprevăzută a domnişoarei de La Mole. auzindu­se vorbind astfel.1  2  Pichegru  .  întrebarea asta îl făcu să încremenească locului.  340  museţea taliei. strigă : mîine n­am să mănînc; asta  n­o să mă împiedice să fiu voinic şi vesel.  1  Carnot  .. Domnişoara de La Mole observă lucrul acesta cu  amărăciune. Dar ce mai. care de obicei eşti atît de rece. Se grăbi sA­i ceară scuze  domnişoarei de La Mole; vru să fie politi­■ ns şi nu fu decît politicos." Pe cînd citea prima scrisoare. rănindu­1 adînc |  Julien. în sfîrşit.  măreaţă ?. Julien o privi cum < îndepărtează. Iar cînd duse scara la loc.  Cît despre Mathilde.  — De bună seamă. După ce îl privi îndelung. dacă liberalii spanioli ar fi primejduit poporul prin  crime. fără s­o salute şi aproape fără s­o vadă. ca mine!  exclamă deodată Julien. care au ştiut să nu se dea învinşi. ca astăî Cine ştie ce simţi cînd eşti pe cale să împlineşti o la  pi  I  1  Charles Pichegru (1761­1804). ochii lui mari şi larg  deschişi o zăriră. încît privirea i se opri asupra domnişoarei de La Mole. A participat la un complot împotriva lui Napoleon. flacăra din priviri i se stinse. atît de numiră la  balul ducelui de Retz. Dar ei erau nişte copii mîndri şi guralivi. încît izbi cu cotul. îl treziră. Mirabeau. general şi om polii francez care a luat parte activă la lupta pentru independenţa  Americil ( Nord.  fnchia asta neagră îi scoate şi mai mult în evidenţă fru­  i / iuare Carnot (1753­1823).  Această nouă întrerupere îl supără pe Julien. plecă. pe cînd îşi compunea scrisorile în biblio tecă se gîndea tot la discuţia cu Altamira. aflat pe raftul cel mai de sus şi care îl sili  pe Julien să se ducă şi să ia cea mai înaltă dintre cele două scări. „Cum ! se ruga de un om care îi datora supunere şi ascultare ?"  Mathilde se simţi şi mai încurcată şi adăugă cu un ton oarecum uşuratic: ce te­a putut preschimba pe  dumneata. îşi spuse Julien. Mathilde văzu bine că­1 stin­  i'hcrea şi că i­ar fi plăcut mai mult să se gîndească la ceea CB ti frămînta înainte de venirea ei decît să­  i vorbească. căutase cartea şi i­o  dăduse. abia aştept să aflu. dar  fără să se gîndească la ea. avea în clipa de faţă o plivire aproape rugătoare.

 Din pricina asta. Cîtă deosebire faţă de aceea pe care am pierdut­o ! Ce farmec firesc şi ce naivitate  găseam la ea ! îi cunoşteam gîndurile înainte ca ea să fi gîndit; i le vedeam zămislindu­se; în inima ei  n­aveam alt potrivnic decît teama de a­şi pierde copiii! Iar teanu asta îndreptăţită şi firească îmi era  plăcută pînă şi mi< care sufeream din pricina ei. întrebarea mea cu privire la doliul domnişoarei de La Mole va fi o  stîngăcie". domnişoafl  ROŞU  ŞI NEGRU  341  spuse apropiindu­se de ea cu o înfăţişare cumplită. care îl miră cu atît mai mult cu cît nimeni din familie i nu era îmbrăcat în negru. Azi­dimineaţă nu m­am purtat prietenos cu ea şi nu i­am  împlinit toana de a sta de vorbă. ruşinată că a cuprins­o teama. Cîtă deosebire. Din  fericire. călcînd cu paşi uşori. toate decoratul' ' Oare oamenii care ar fi purtat  decoraţiile astea nu mai fi temut de reîntoarcerea regelui? Trebuia să fi jefuită vistieria din Torino ?  într­un cuvînt. după cum bănuiesc. Julien îşi uită supărarea din pri­lina rochiei de mare doliu purtată de domnişoara  de La Mole. „Aceasta­i cochetăria femeilor de pe aici. Pe cînd  stiăbăteau grădir se apropie de el cu un aer blînd şi supus şi­i împărtăşi furii împotriva succesului lui  Hematii . Dar diavolul nici vorbă că  tot diavol rămîne. gîndi Julien.  l   Reprezentarea în 1830 a dramei Hemani de V. ieşi din bibliotecă. de ce a  venit să mă întrebe lucruri atît de iiiiime ? A fost o indiscreţie din partea ei. toate nuanul. îl mai privi o  clipă; apoi. acest titlu s­au publicat în  1769 scrisorile de dragoste."  lntrînd în sufragerie."  Tocmai se ridicau de la masă. Şi a cam între­mi măsura  bunei­cuviinţe. omul care vrea să alunge neştiinţa şi crima de pe  pămînt trebuie să treacă asemenea unei furtuni şi să facă răul la întîmplare ?  Mathilde simţi că i se face frică; nu putu să­i înfrunte privirea şi se dădu doi paşi înapoi. Peste cîtăva vreme. amorului propriu.. „Nu cumva să­mi scape academicianul". îşi spuse Julien.— A făcut bine Danton că a furat ? rosti el brusc si i u  un aer din ce în ce mai fioros.  academicianul cunoscător al limbii latine se afla printre oaspeţi. Revoluţionarii din Pii  mont. şi nimic altceva. Doar părerile mele despre l>anton nu fac parte din slujba pentru care tatăl ei mă  l>IAieşte. Julien cită cîteva cuvinte din Georgicele lui Vergiliu şi afirmă că nimic nu . trufia ei dispreţuitoare va şti să se răzbune.  ROŞU  ŞI  NEGRU  343  Vorbind despre o floare. îşi spuse Julien. De data asta.  CAPITOLUL X Regina Marguerite  Iubire!   în   care   nebunie   nu  izbuteşti să ne faci a găsi plăcerea ?  1  Scrisorile unei CĂLUGĂRIŢE PORTUGHEZE  Julien îşi recitea scrisorile. ale ■ii ■ II iţei portugheze Mariana Alcoforado. „Iată cine va rîde cel mai puţin de  mine dacă.  ■ ni. îi spuse el. Am fost un prost.  Mathilde îl privea cu o expresie ciudată. din Spania trebuiau oare să­şi compromită popoi ni prin crime ? Trebuiau să le dea unor oameni  fără pic il< merit toate locurile de frunte din armată.  2  —  Atunci n­ar mai fi avut îndrăzneala.  După cină. Dumnezeule mare ! Şi peste c i dau aici ? Vanitate  deşartă şi dispreţuitoare. mă preţuieşte şi mai mult. exclamă aca* demicianul cu un gest â la Talma  . Ideile despre Paris m­au împiedicat  să preţuiesc femeia ac sublimă. Julien se pomeni lecuit cu totul de porni­feu însufleţită care îl stăpînise în ziua aceea.  w  342  STENDHAI.  —  Dacă am mai fi pe vremea ordinelor de întemniţare !. cînd se auzi clopoţelul pentru masă: „Ce ridicol trebuie să fi fost în ochii  acestei păpuşi pariziene ! îşi zise el; curată nebunie că i­am spus Iftră ocol la ce mă gîndeam! Dar  poate că nebunia nu e Chiar atît de mare. De la ea mă aştept la  lucruri şi mai rele.. aşa cum mi­a  zugrăvit­o doamna de Rânal. celebru tragedian francez. adevărul era demn de mine. Hugo a dezlănţuit lup  ta dintre clasici şi romantici  1  Frangois­Joseph Talma (1763­1826). Şi apoi.

 „Sîntem două slugi. Mie mi se pare ciudat că marchiza rabdă asemenea nebunii.. înainta cu două sute de călăreţi pînă sub ziduri U de la Saint­Germain. soţul amantei sale. De fapt.. încît cuvintele acestea nu­i spuseră nimic. un gentilom piemontez. se bucură aca­iU micianul întrezărind cu plăcere prilejul de a  istorisi o poveste lungă şi elegantă."  într­o zi. Dar pe ducele de  Alencpn îl cuprinşi teama. devenit mai apoi Henric al IV­lea. toţi bărbaţii  din familia de La Mole ii poartă numele.  ROŞU ŞI NEGRU  —  Iată. în ziua de lăsata  secului din acel an 1574. cu  aerul cel mai nepăsător :  —  Cred că domnişoara de La Mole a moştenit vreun unchi după care poartă doliu. Şi  academicianul ridică ochii spre'cer. lui  Boniface de La Mole şi lui Annibal de Coconasso. care îl plăcea pe . Credeam că n­am auzit eu bine. aşteptarea unui lucru  tragic. Seara. La Mole era în acelaşi timp favoritul ducelui de Alenşon şi prietenul  intim al regelui de Navarra. La Mole voia să­i răpească pe prinţi. cînd a avut loc în Franţa masacr hughenoţilor de către catolici. prietenii lui. continuînd să­1 întrebe cu privirea. pentru că. Julien zîmbi  cît putu mai spiritual. Academicianul. Apoi. ocupate să­şi bîrfească stăpînii.  —  Era o dojana. după cum mi­a mărturisit ea însăşi acum  sapi» sau opt ani. ascunsă într­o casa din Place de Grave. hi M) aprilie 1574. a îndrăznit să­i ceară călăului capul i <  tezat al amantului ei. făceau să­i strălucească în ochi flacăra aceea pe care povestitorului îi  place atît de mult s­o vadă la cel ce ascultă. mult mai nepriceput decît îmi închipuiam. e  ciudat că maică­sa îi îngăduie asemenea lucruri; dar. Dar  nimic nu trebuie să mă mire din partea acestui academician.. care trăgea să  moară.  Julien era atît de mirat. încîntat că găseşte ui ochi neprihănite. privindu­1 pe Julien cu un aer plin de isteţime. Sînt. după cum ştii. adăugă academicianul.. Şi. Dar  cum e cu putinţă. că domnişoara de La Mole  se numeşte Mathilde­Marguerite.  —  Domnişoara Mathilde îşi dispreţuieşte fraţii. Şi. ca italian ce era») se numea Annibal.  —  Să ne plimbăm un pic prin grădină. gîndi el. Astăzi e 30  aprilie! Şi academicianul se opri locului. prieten cu el. şi 1­a îngropat cu  mîna ei într­o bisericuţă de la poalele colinei Montmartre. domnişoara de La Mole i­a spus Annibal fratelui  ei. a purta o rochie neagră şi 30 aprilie ? se  întrebă el.   îi  spuse el  academicianului. Julien îl surprinsese îngenuncheat în faţa marchizei de La Mole; îi cerea un debit de tutun  pentru un nepot din provincie. Are domnişoara Mathilde tărie de caracter pentru toţi şi ca îi conduce.egala versurile abatelui Delille. La Mole era amantul nespus de  344  STENDHAI.  „Ce legătură poate să existe între a conduce o casă întreagă. dragul meu Sorel. îl măguli în toate felurile pe academician. de o inteligenţă!. mît de potrivit firii lui. de două ori în timpul mesei. celui mai frumos bărbat al veacului aceluia. unul dintre cei mai cruzi ucigaşi din 24 augu i 1572 . în caleaşca. le­au fost  retezate i «pete în Place de Greve. aşadar.  Ceea ce o tulbură însă mai mult pe domnişoara Mathilde. Cum ! E oare cu putinţă să nu ştii ce s­a întîmplat la 30 aprilie  1574 ?  —  Unde ? întrebă Julien mirat. după spusele lui Carol al IX­leil însuşi.  —  Cum! eşti de­ai casei şi nu­i cunoşti nebunia ? se miră academicianul oprindu­se locului. cînd avea doisprezece ani.  drag al reginei Margareta de Navarra; şi ţine seama. Ceea ce o tulbură mai mult în catastrofa aceasta politică e faptul că  regina Marguerite. Voioşia şi intimitatea care luceau în ochii  academicianului îl izbiră pe Julien.. Soţul domnişoarei o să  aibă multe de pătimit!  Cuvintele acestea fură urmate de cinci sau şase fraze ironice.."  —  Vă  mărturisesc.  —  în Place de Greve. să nu cu» noşti asemenea lucruri. curtea se afla la Saint­Germain cu bietul rege Carol al DC­lea. de ce. dumneata care eşti de­ai casei ?  l   Noaptea Sfîntului Bartolomeu. o tînără cameristă a domnişoarei de La Mole. căci e de o intcli genţă. adaugă academicianul coborînd glasul acest Coconasso a  fost. îi  povesti pe îndelete lui Julien cum. nu prin tăria caracterului  strălucesc ai casei. el nu se gîndeşte deloc la po  tea asta veche şi nu poartă doliu în ziua de 30 aprilie. pesemne. la miezul nopţii următoare > luat capul cu ea. care Coconasso. într­un cuvînt.  —  E cu putinţă ? exclamă Julien emoţionat. Curiozitatea. iar La Mole fu azvârlit pe mîna călăului. între noi fie vorba. pe care Caterina de Medici îi ţinea prizonku  la curte. De la faimoasa execuţie şi în amintirea prieteniei  strînse dinln La Mole şi Coconasso.

  348  STENDHAI. Sînt amintirile unui  cetăţi care a însemnat fără discernămînt. nu le spunea o  vorbă.Julien aşa cum îl plăcuse pe vremuri Elisa. care dovedesc cît e de sinceră admiraţia. Istoria  strămoşilor îi înălţă deasupra simţămintelor vulgare şi nu sînt siliţi să se gîndească întruna la traiul de  toate zilele ! ( c mizerie ! îşi mai spuse el cu amărăciune. într­o zi.  ROŞU ŞI NEGRU  347  ziasm şi o sinceritate care contrastau pe de­a­ntregul cu felul ei obişnuit de a fi.  după cum se vede. îi dădu ideea că stăpîna ei nu se îmbrăcase în doliu ca să  atragă privirile. pe d'Aubigne. însă. îi spuse ea într­o bună zi. sub conducerea ducelui de  (lulse.  Şi avu lungi convorbiri cu domnişoara de La Mole. îi răspunse Julien. Julien vedea  numai prefăcătorie la toate femeile din Paris ; şi dacă se mai nimerea să fie şi puţin trist.  „Iată superioritatea neţărmurită pe care o au faţă de noi. conducea întreaga casă."  —  La ce te gîndeai. Atunci fiecare se lupta să dobîndească un lucru pe care îl dorea. Care dintre femeile de astăzi s­ar încumeta să  atingă capul retezat al iubitului ei ?  Doamna de La Mole îşi chemă fiica. O găsea cultivată şi  chiar înţeleapu Părerile ei din grădină se deosebeau mult de cele pe care le dădea în vileag în salon.  i   Referire la războaiele Ligii catolice din 1575. care. ca în tragedie. scriitor francez.  3  următoarea faptă a unei tinere femei de pe vremea lui Henric al III­lea. poet şi istoric protestant. de­a lungul ferestre­|i ti deschise ale salonaşului. cu ochii scînteind de  inteligenţă şi de entuziasm. deveniră mai atrăgătoare. O fiinţă înconjurată de atîta respect şi care."  încet­încet.  „Mă înşelam. voi putea să dovedesc falsitatea unor întîmplări  despre care îmi povesteşte domnişoara d< La Mole. diferite evenimente.  Lui Julien îi era silă să se tot dispreţuiască. Julien îşi uită tristul rol de plebeian revoltat. ca să­mi  cumpăr pîine. îi mărturisise pe jumătate domnişoarei de La Mole admiraţia lui pentru Napoleon. organice a clerului şi a nobilimii feudale. participiul activ la războaiele religioase care au avut loc în Franţa în secolul al  XVI­le». s­a împotrivit hughenoţilor (calviniştilor). ea îl înjunghie. îi povesti. să ajute  tabăra din care făcea parte iar să nu cîştige prosteşte vreo decoraţie. sau însemnări din timpul don niei lui Henric al III­lea şi Henric al /K­/ea. pe Etoile. îi spuse deschis la ce se gîndea. zi de zi. Vreau să ies din rolul de confident pasiv. îi  voi citi pe Brantâme. Liga catolică. uneori după cină. după spusele  academicianului. întreaga purtare a doamnei de R6nal. Trec drept un savant în familie.  Formal.  1  —  Războaiele ligii  sînt vremurile eroice ale Franţei.^  i  Memoriile lui Pierre Etoile (1546­1611). şi­mi vorbeşte numai din nevoia de a vorbi. „Ciudată lectură.  Aflînd că soţul îi e necredincios.Aşa. autor ni lucrărilor Vieţile oamenilor iluştri şi ale marilor conducători de  oşti francei şi Vieţile oamenilor iluştri şi ale femeilor galante.  2  Pierre de Bourdeilles Brantdme (1535­1614). citată în Memoriile lui Etoile  . Domnişoara de La Mole. Făţărnicia. se plimba cu el prin  grădină. Nu sînt vrednic să judec asemenea lucruri  măreţe.  Recunoaşte că pe atunci existau mai puţin egoism şi micime sufletească. trebuie să se ascundă; iar Julien. Veacul acela îmi e drag. gîndi peste puţină vreme Julien; asta nu e familiaritate; eu îi sînt doar un soi de  confident. cu ochii aceia strălucind de plăcere.  Deprins cu naturaleţea desăvîrşită care strălucea în. Şi se roşi .  —  Măcar a fost iubit aşa cum cred că e plăcut să fii. gîndi el cînd rămase singur în grădină. atît de mîndru şi de  rece. Este autorul unei Istorii universale.  Uneori avea faţă de el un eni u  1  Agrippa d'Aubigni (1552­1630). nu semăna cîtuşi de puţin cu i rlelalte femei. ca pe vremea împăratului vostru.  Amorul propriu al lui Julien era măgulit. I controleze autenticitatea materialului. Ciudăţenia asta era o trăsătură a firii ei. care se întorsese în fugă. dar de lii|il nobilimea urmărea să slăbească centralizarea ţării. care. îl iubea cu adevărat pe Honiface de La Mole. Din orgoliu. Liga afirma că apără catolicismul de erezia calvinistă.  Şi încă ce prieteni! Primul principe de coroană şi pe I Icnric al IV­lea. domnule ? îl întrebă Mathilde. ca să fie folositoare. mort fiindcă voise să­şi elibereze prietenii.  începu prin a nu mai socoti drept uscăciune sufle­Icască genul de frumuseţe legat de nobleţea ţinutei. fiindcă n­am o mie de franci venit.  —  Iar Boniface de La Mole a fost eroul lui. binevoia să­i vorbească cu un aer care aproape că putea fi  socotit prietenesc. discuţiile cu fata aceasta.  amantul drag al celei mai inteligente regine din veacul lui. ea îi spuse că citea  346  STENDHAL  1  2  istoria lui d'Aubing6  şi pe Brantâme  . gîndi Julien; şi marchiza nu­i dă voie să  citească romanele lui Walter Scott!"  în altă zi. Viaţa nu­mi este ilccît un şirag de făţărnicii. ce dovedea Q comportare atît de impunătoare şi totodată atît de  ap io piaţă.

 din care unul singur ar fi de u|iins  ca să mă facă fericit! E nebun după ea şi o va lua de nevastă. aici. de  aparenţe."  în zilele de îndoială: „Fata asta îşi bate joc de mine. mai  mult decît toţi. avînd drept sprijin doar tăria mea de caracter. Hotărît lucru. înainte de a vorbi pe acelaşi ton. oricît. printre cei trei sute de făţarnici răi la  suflet şi I josnici! Eram aproape la fel de rău ca şi ei. Tocmai o  condusese pînă la uşa salonului pe domnişoara de La Mole. S­a înţeles cu fratele ei ca să mă  ducă de I nas. Doar nu e plătit ca să­i spună la ce se gîndeşte. prin tonul lui  mîndru. marchizul • li Croisenois. păreau că se  întreabă : astăzi o sfl fim prieteni. ori îmi face curte; cu cît mă  [inii mai rece şi mai respectuos faţă de ea. urmă Julien în sinea lui. în  fiecare zi cînd se întîlneau. Oi fi eu oare înfumurat. din ajun. S­ar putea ca ea să­1 urască din  pri­i tin.  prefăcătorie; dar văd cum i se înflăcărează privirea cîiul mă ivesc pe neaşteptate. pentru întocmirea contractului! Şi ■ II. „Dacă vi trebui să mă  cert. într­adevăr. chiar cînd îi povestesc toate  chinurile orgoliului meu! Ea. de modă!» Sînt  mereu nevoit să­i iau apărarea. care pretindea că­şi scrîntise piciorul  alergînd cu fratele ei. Mathilde încercă să­i vorbească de sus ; făcea cu o  rară iscusinţă încercările acestea.  „S­a sprijinit de braţul meu într­un fel foarte ciudat. nu are faţă de nimeni o înfăţişa i < atît de blîndă şi de  bună. Niciodată Mathildei nu i se păruse mai frumos ca în clipa aceea; îi  descoperi o sensibilitate şi o sinceritate care îi lipseau adesea. de cîte ori domnişoara de I | Mole îşi aţinteşte asupra mea ochii ei mari şi albaştri. făţărniciei pe care ţi­ai impus­o ?  Pe de altă parte însă. aproape intim. Iar | bunăvoinţa pe care mi­o arată.  „Nostim ar mai fi ca ea să mă iubească ! Dar fie că mă iubeşte. cînd  trăiam nefericit.  într­o zi. Căuta să arate limpede.  clipă de clipă. ar fi pierdut totul. sau duşmani ? Julien înţelesese că dacă s­ar fi lăsat jignit măcar o  singură dată de fata aceasta atît trufaşă. atît de brav. fără să­i răspundă. Secretarul e  dator să­i asculte poruncile şi să i le îndeplinească respectuos ; alt­miteri.1 că­i va fi soţ. cît e de fru moaşă! Cît îmi plac ochii ei mari şi albaştri.  oricum. directe."  Julien căută să nu exagereze prietenia aceasta bizară pe care o compara el însuşi cu o pace înarmată. pot sil­i spun ce gîndesc unei fete inteligente în faţa căreia văd < ;i iremură toată lumea şi. îşi spunea Julien. că nu cerea nimic. îmi spune ea. Julien se plimba gînditor prin grădina palatului La Mole; dar înfăţişarea lui nu mai  avea asprimea şi semeţia filozofică pe care i le întipărea veşnicul sentiment al inferiorităţii. S­ar putea să fie doar o toană sau o  350  STENDHAI. . sau te  pomeneşti că. cu atît mă  jinuiA mai stăruitor. n­are să­i adreseze nici  un cuvînt. văzuţi de aproape şi  privindu­mă aşa cum face deseori! Ce deosebire între primăvara de­acum şi primăvara trecută. care mă simt atît de  neînsemnat cît timp ţin pana în mi na. şi­atîta  tot. Dar pare că dispreţuieşte atît de mult lipsa de energie ] a acelui frate! «E curajos. li alungară plictiseala pe care o simţea de fiecare  dată în salonul acela atît de măreţ.  Felul acesta de a fi şi ciudatele îndoieli ale lui Julien. Cîte scrisori nu m­a pus domnul de La  Mole să le neriu celor doi notari. Are destulă mîndrie pentru asta. O I fată de nouăsprezece ani! La vîrsta asta poţi fi oare credincios. mă place ? Căci mă ascultă cu atîta duioşie. în zilele cînd era prost dispusă. i­o iau înainte Hilarului  acestuia atît de plăcut; căci. s­ar putea  să mi­o acorde i numai ca unei slugi de încredere. preferinţele Ntnt izbitoare. care e atît de mîndră cu toată lumea! Tare miraţi ar mai fi cei din salon  dacă ar vedea­o cum arată aici.  Dar nu. în grădină.  întrunind în persoana lui toate darurile obîrşiei nobile şi ale averii.  Peste vreo lună. tînărul acesta atît de politicos. dar unde totul sperie şi unde nu se cuvine să rîzi de nimic. Să fie oare atît de  viclene femei Io din Paris ? Ce­mi pasă ! Aparenţele sînt de partea mea ; să ne bucurăm deci. ui de cît. însă. Doamne. Şi I n­are măcar o părere îndrăzneaţă care să se depărteze.grozav vorbindu­i despre sărăcia lui unei fiinţe atît de bogate. ori sînt nebun. după două ceasuri. gîndea Julien. dar Julien le respingea fără cruţare. fie că nu. nu e mai bine să încep din capul loculu apărîndu­mi justele drepturi ale mîndriei mele decît re»  pingînd semnele de dispreţ care ar urma imediat după ccj mai uşoară uitare a respectului ce­1 datorez  demnitâl mele personale ?"  ROŞU  ŞI  NEGRU  349  De mai multe ori. o întrerupse brusc:  — Domnişoara de La Mole are de dat vreo poruncă secretarului tatălui ei ? întrebă el. atît de hlînd.

  —  Mie asemenea povestiri îmi plac. Şi. Toţi aceştia nu erau pentru ea decît noi  prilejuri de ironie. uneori. Pe vremea imperiului.  pălăvrăgesc atîta despre ea ! spuse domnişoara de Sainte­H6r6dite. cu mintea năucită. Are să fie a mea. îşi ipunea el. după îneîntarea  de la jliicput. pe care  ea i­o trif misese în ajun." Mathilde se plictisise deseori. mîndrie  de care Mathilde se lepăda lată de el. la o bătălie a lui Napoleon. în general. Şi vreme de şase  săptămîni nu­i mai adresă un cuvînt marchizului. pentru cercetarea celor ce se petreceau în salon. urmaseră primele nedumeriri. după ce li se întîmplă asta. cu o pi i vire de tigru. unchiul meu.  Scrisorile tinerilor acestora o distrau; dar. O îneînta să se joace cu soarta. spusă la vreme atît de potrivită.. atît de cuviincioasă în II pa rentă. Asta îmi dă de bănuit; nu cumva  s­o fi indigniii'l că soră­sa îi dă atîta atenţie unei slugi a casei.  contelui de Caylus şi celorlalţi doi sau trei tineri de neam mare. cu atît ţi se adîncea rana.  Cunoşti ceva mai plicticos decît asta ? Iată ce fel de scrisori am sfl primesc toată viaţa! Ele nu se vor  schimba decît din douăzeci în douăzeci de ani. căci aţa I l­am auzit pe ducele de  Chaulnes vorbind despre mim Amintindu­şi aceasta.  într­o zi. „Politeţea. îneît  clipă de i hpă. după părerea ei. nu lipsa de prudenţă le poate fi reproşată  elevelor nobilei mănăstiri Sacr6­Coeur.  — Sînt cu toţii unul şi acelaşi om desăvîrşit. Dar  Mathildei tocmai ne­chibzuinţă îi plăcea în scrisori. Julien simţea asta. din partea ducelui ăstuia maniac ?"  „E atît de frumoasă ! îşi mai spunea Julien. să înţepe cu nu ia era pentru ea o distracţie. Şi  atunci. şi  vai dai cel ce va îndrăzni să­mi stea în cale !"  Ideea aceasta puse cu totul stăpînire pe el; la al tec i nu se mai putea gîndi. Atunci tinerii din lumea bună văzuse săvîrşiseră fapte care  1  aveau într­adevăr măreţie în cli Ducele de N. Bunic că s­ar fi plictisit oriunde. chiar le răspunsese. . în toate era  vorba d< pre patima cea mai adîncă. că ea primise scrisori de la mai  mulţi dintre ei şi că. Să iei parte la o bătălie adevărată. a luptat la Wagram  . o adevărată plăcere. De cum îi displăceai domnişoarei de La Mole.  Saloanele aristocraţiei sînt plăcute să ţi le mi ni ieşti doar cînd pleci de acolo. ea ştia să te pedepsească printr­o ironie atît de  calculată. decît academicianul şi decît ceilalţi  cinci sau şase subalterni care roiau în jurul lor le dăduse ea speranţe marchizului de Croisenois.  dar mă tem de inteligenţa ei  MERIMEE  Dacă Julien şi­ar fi folosit. Cum Mathilde nu punea mare preţ pe o mulţime de lucruri care  pentru restul familiei erau ţinta unor dorinţe stăruitoare. Căci.. gîndul îi zbura şi se trezea după un sfert  de ceas < 11 j  ROŞU  ŞI  NEGRU  351  inima bătînd. verişoara Mathildei. stăpînit de o singură idee: „Mă iubeşte ea oare ?"  CAPITOLUL XI Puterea unei fete  îi admir frumuseţea..  l   Mică localitate în apropiere de Viena; în 1809. contele Norbert pleacă în im deauna. şi atîta tot; politeţea  mugură nu ţi se pare că preţuieşte mare lucru decît în pumele zile. ea părea totdeauna calmă în ochii celorlalţi. Şi zilele i se păreau că trec  ca ou h  în fiecare clipă cînd încerca să se ocupe de vreun Im i u serios.cu o I anumită expresie ciudată. atît de bine aleasă. cu cît de gîndeai mai mult. Tînărul credea că fapta aceasta de marc prudenţă îi va înălţa în ochii ei. Napoleon a repurtl aici o victorie asupra trupelor austriece.  Trebuie să mărturisim cu părere de rău. ea devenea  cumplită pentru amorul propriu jignit. Să  fie oare numai dragoste pentru vechiul l> l de a vorbi. cea mai melancolică. Dar ne grăbim să adăugăm că personajul acesta e o  excepţie faţă de moravurile veacului. timpul pierdut cu  exagerarea frumuseţii Mathildei sau cu furiile împotriva mîndriei fireşti a familiei de La Mole. apoi am să plec. îi spunea ea unei verişoare.  ROŞU  ŞI NEGRU  353  —  Dar cîtă inteligenţă îţi trebuie ca să dai o lovitură de spadă ? Şi.  352  STENDHAL  Poate numai ca să aibă victime ceva mai amuzante decît bunicii. nu înseamnă decît a nu te mînia  de pe urma [puiMrilor grosolane. după ocupaţia care va fi li modă. marchizul de Croisenois îi înapoie Mathildei o scrisoare destul de compromiţătoare. gaia l| plece în cruciadă. ele semănau leit una cu alta.  cred că scrisorile au fost mul puţin serbede. încetul cu încetul. fiindcă Mathilde ne e dragă. ar fi înţeles în ce consta domnia ei asupra tuturor celor din  preajmă. mînia lua locul tuturor celorlali­simţăminte.

  ci cu o silă rar întîlnită Iu vîrsta ei. Ce­i lipseşte ? Un nume  şi averea. Sînt desăvîrşiţi. Şi  dacă Mathilde n­ar fi fost la modă. căci ar fi însemnat să aibă un simţămînt viu. o idee îi străfulgera mintea: „Am fericirea să iubesc. şi de acolo el şi­ar recuceri întreg  regatul; şi­atunci. frumuseţea.IIC  din foburgul Saint­Germain. că limbajul îi era puţin cam prea  colorat pentru gingăşia femeiască. iar Julien mi­ar sta alături..  lată oare erau gîndurile celei mai invidiate moşteni­HP. mi se pare că e o dovadă de curaj.. de Caylus şi tutu quantf". Bineînţeles că nu se gîndea decît la marile pasiuni;  dragostea de rînd era ne» vrednică pentru o fată de vîrsta şi obîrşia ei. îl părăsesc. numai prin simplul fapt că îndrăznesc să  iubesc un bărbat care îmi este atît de departe prin poziţia lui socială. Noua Heloiză. o fiinţă nehotărîtă. iubesc.  Ce faptă mare nu e o extremă cînd porneşti la săvîrşi­rea ei ? Iar oamenilor de rînd ea li se pare cu  putinţă doar după ce a fost săvîrşită. mareşal al Franţei şi diplon unul dintre cele mai strălucite spirite ale timpului său  ROŞU ŞI NEGRU  355  cioare! L­aş duce în Vendeea. cîte uri cuvînt pe care­1 rostea era prost privit de prietenii ei atît de politicoşi. cu toate minunile ei. o fată tînără. mă  plictisesc. frumoasă. pe vremea cînd  înce­MiiM­ră să­i placă plimbările cu Julien. îmi va stăpîni inima; o simt.  lim­bajul. . Cerul îmi datora harul acesta. iar averea ar dobîndi­o. era cu totul ne­dreaptă faţă de frumoşii cavaleri care mişună în  Bois de Houlogne.  Domnişoara de La Mole.  după focul care mă însufleţeşte. Numea dra goste numai  simţămîntul acela eroic pe care îl puteai întîlni în Franţa pe vremea lui Henric al Ill­lea şi a lui  3  Bassompierre  . împotrivirea cinstită şi neprefăcută cu care eroul nostru întîmpina multe dintre părerile ei  începu s­o preocupe; se gîndi mult la această purtare; îi povestea prietenei ei cele mai mici amănunte  ale discuţiilor şi găsea că niciodată nu izbuteşte să le redea cum trebuie. „Ce nenorocire pentru mine că nu mal există o curte adevărată. Orgoliul lui o Lunca şi admira iscusinţa acestui mic­  burghez. Nici o zi n­o să mi se pară aidoma  cu ziua din ajun.  2   Şi toţi ceilalţi (it).  Şi. Cînd înfrunţi primejdia. Să vedem: o să mă merite el şi de­  acum înainte ? La prima slăbiciune pe care am s­o văd la el. prietenii ei ar fi mărturisit. deodată. deci. etc. Ah! dacă s­ar găsi măcar unul care să  aibă puţin haz!  Felul Mathildei de a vedea lucrurile: plin de însu­llcţire. Doar nu degeaba si­a adunat toate  darurile într­o singură fiinţă! Fericirea mea va fi vrednică de mine. iubirea. obîrşia nobilă.  Curînd.  îşi spunea Mathilde. cardinal şi politician francez ; a emigi ti | 1792 şi s­a întors în Franţa în 1800. iar tata îşi va avansa ginerele. ţi se  înalţă sufletul şi scapi de plictiseala în care bieţii mei adoratori par cufundaţi; iar plictiseala asta e  molipsitoare. O lată de rangul meu şi cu  firea cavalerească pe care toţi lunevoiesc să mi­o acorde (cuvintele acestea le ştia de la tatăl ei) nu  trebuie să se poarte prosteşte.unde erau ucişi zece mii de ostaşi."  Mathilde revăzu în minte toate descrierile pasiunii pe care le citise în Manon Lescaut. poate. adio. nu s­ar afla niciodată în frunte.  ca abatele Maury"  . Căruia dintre ei i­a trecut prin minte să facă ceva extraordinar ? Vor să mă ia de nevastă. îi strica. la rîndul ei. i le dăruise soarta din plin. nu m­aş li putut îndrăgosti  niciodată de Croisenois. Dovedesc de pe acum măreţie şi curaj. precum se vede. cum era a  Caterinei de Me sau a lui Ludovic al Xlll­lea! Mă simt la înălţimea a tf.  inteligentă unde poate găsi senzaţii dacă nu în dragoste ? Orice aş face. dimpotrivă. neobişnuit. te  împinge la j fapte măreţe. O asemenea dragoste nu cunoaşte josnl cele temeri în faţa stavilelor şi.  3  Fran'cois de Bassompierre (1579­1646). nu­ncape îndoială! La vîrsta mea. n­o  să fie toată viaţa decît un duce pe jumătate ultra. prea desăvîrşiţi poate; în sfîrşit. ocolind  totdeauna extremele. totuşi. Lui Croisenois nu­i lipseşte nimic şi. îşi spuse ea într­o zi. Adesea.  Ce putea să­şi mai dorească ? Averea. după cum se spunea şi  după cum ■ 11 dea şi ea. Mathilde privea viitorul nu cu groază. Initligenţa.  Scrisorile unei călugăriţe portugheze etc. limpede. „Va izbuti  354  STENDHAL  1  să  ajungă episcop.  grozavă ispravă ! Eu sînt bogată. şi. legiuire smulsă de popor. Ce n­aş face dintr­un reg inimos ca Ludovic al Xlll­lea dacă mi­ar suspina la  1  Abatele Maury (1746­1817). ce e mai cutezător şi mai  măreţ. pe jumătate liberal. Numele şi l­ar făuri. cum spune atît de des baronul Tolly. Da. cuprinsă de o  nemărginită bucurie. Iubesc.

"  Domnişoara de La Mole era atît de absorbită de aceste frumoase gînduri. fericire pe care o dispreţuiesc din tot sufletul. ci numai umbra lui  Mathilde îi părăsi curînd. „Teama asta nu e."  —  Mereu. fără să­şi dea  seama. încă de la vîrsta de şaisprezece ani Dar ce putea pune în joc o tinără fată ? Ce are mai de preţ: bunul renume  şi stima întregii sale vieţi  Memoriile ducelui de AN­GOULEME. îneît pălesc do;ir gîndindu­se la cea mai mică  aventură cît de cît neobi nuită ? O călătorie neînsemnată. o să vi se  spună :  Ştii. copil din flori al lui Carol al IX­lea. nu mai poate exista ridicolul". Am să­i repet cuvintele fratelui meu. energia lui îi sperie. Ei bine!  Să zicem că începe revoluţia. Ştiu dinainte tot ce mi­ar  spune bietul marchiz. el o să ne  ducă pe toţi l;i ghilotină. a căuta sprijinul şi ajutorul cuiva ! îi dispreţuieşte pe toţi. dacă nu cumva s­ar necăji din pricina vreunei  356  STENDHAI.Nu m­aş purta oare aşa dacă l­aş iubi pe marchizul de (ioisenois ? Atunci aş avea şi eu parte de  fericirea verişoarelor mele.  „într­o ţară în care există două tabere. nu era un lup. de fapt. care lui îi lipse dragostea mea e aidoma cu a Margueritei de  Valois pentru tînărul de La Mole. sub numele de Henric al W­lea. Nevoia  de a risca alcătuia întreaga taină a firii acestei preaplăcute principese; de aici certurile şi împăcările cu fraţii  ei. încît aceştia se supărară.  —  Fereşte­te de tînărul acesta atît de energic..  vreau să văd ce­o să­mi răspundă.  —  Aşadar.  358  STENDHAL  „în veacul nostru.  ultime condiţii vîrîte cu o zi înainte în contract de către notarul celeilalte părţi. iar bunicii ar lăcrima înduioşaţi. în afară de nobleţe. aşa cum a făcut cea mai mică  dintre verişoarele mele. dacă începe iar revoluţia. în Grecia sau în Africa. Julien ar fi nobil. încît a doua zi. nu de suliţa vreunui beduin. după ce o să vă temeţi toată viaţa. deşi nu se pricep să meanl decît cu turma. E oare vina mea dacă tinerii de  la curte sini partizani atît de convinşi ai cuviinţei. monstrul care. pentru ei culmea  îndrăznelii. spunea domnul de La Mole. domnilor. Ce roluri ar mai juca atunci Croisenois şi fratele meu ? E scris dinainte: . Cuvintele fratelui ei i se pflrcau de nesuferit şi o înspăimîntaseră : dar. nu­i place să acţioneze decît singur. căsătorită de  tînără cu regele Na~ vanei.  Mathilde se feri să­i răspundă şi se grăbi să rîdă de el şi de Croisenois. totul se va  naşti prin voia soartei. însufleţirea ei fu atît de  făţişă. văzu în ele cea mai aleasă laudă. o mezalianţă  de rînd; şi­atunci n­aş dori­o. căci i­ar lipsi ceea ce pune pecetea marilor pasiuni: imensitatea piedicii  care trebuie biruită şi neagra nesiguranţă a faptelor. ci de ridicol. cel mai distins om de pe vremea ei. Dar am să aleg una din clipele cînd îi strălucesc ochii. le spuse ea duşmanilor lui lulicn. lut ce i­aş răspunde. mătuşa mea. De cum se pomenesc singuri. a răposat în  1816.  Fiică­sa îi înţelesese ideea. frica de a  rămîne înlemnit în lua neprevăzutului.  „între Julien şi mine nu va fi nici un contract.  Dragului meu Julien. vorbindu­le despre teama pe  care le­o pricinuieşte o fire energică. Aş lua parte la semnarea unui contract de căsătorie. Atunci nu mă  poate minţi. nu există nici un fel de notar; totul e eroic. Ce preţ poate avea o dragoste care te IIKC  să căşti ? E ca şi  cum ai fi evlavios. cînd orice energie a pierit. mereu vă sperie teama de ridi­col. cu toată sărăcia lui. o sfătui Norbert. decît teama de neprevăzut. îl lăudă pe Julien în faţa marchizului de Croisenois şi a fratelui ci. iată  de ce eu nu­1 dispreţuiesc. chiar  de a ■ li MII /j. pe care îl vedem acum domnind în Franţa. îi cuprind*  ROŞU  ŞI  NEGRU  357  groaza.  Dacă. N­ai să găseşti niciodată la fiinţa  asta deosebită cea mai mică intenţie de. iată ce stăpînea firea preafrumoasei Mar­guerite de Valois. dragostea mea n­ar fi decît o prostie vulgară. Să fie oare un Danton ?! îşi mai spuse ea după o îndelungă şi nedesluşită visare. din nefericire.."  CAPITOLUL XII  Să fie oare un Danton ?  Nevoia de zbucium. şi groaza asta îi înnebuneşte. domnilor. dimpotrivă.

 un  om superior şi care va duce departe faima familiei. deşi poartă un biet veşmînt negru.  Cu toate că veşnicul lui costum negru şi înfăţişarea <l< preot pe care bietul băiat e nevoit s­o aibă ca să  nu piar. îşi spuse ea.  „Iată­i uniţi pe toţi împotriva unui om de geniu care n arc nici măcar zece ludovici venit şi nu le poate  rftspunde decît atunci cînd este întrebat.  „Dar batjocurile lor amare şi faptul că le repetă atît de des dovedesc. Toţi ceilalţi îl urăsc. şi­ar  aminti tfl lulicn e copilul lui din flori şi i­ar dărui un nume şi . în ciuda lor. susţinut de Croisenois şi de Norbert. cu ochii strălucind de bucurie. Ce importanţă  au defectele si stîngăciile lui ? Are măreţie. lua chiar masa acolo. porni cu insufleţire la atac împotriva bunei  păreri pe care Mathilde o avea despre tînărul secretar; şi făcu asta ca din senin. Şi totuşi sînt siguri  că el n­o să le vorbească decît dacă e întreba  ROŞU  ŞI NEGRU  359  Numai mie îmi vorbeşte. Dumnealor îi reproşau  lui Julien înfăţişarea preoţească : umilă şi făţarnică. Julien nefiind de faţă. .  Dar cum ar ti dacă ar avea epoleţi ?"  Niciodată nu fusese mai scînteietoare. Cînd focul ironiilor acestor străluciţi ofiţeri se  stinse :  ­ Dacă mîine vreun boiernaş din munţii Franche Ctimt6­ului.a Mole. Pînă şi în faţa  morţii. Iar cîn dumnealor spun un  cuvînt pe care îl cred isteţ şi nou. îl respectă pe Julien. de îndată ce se adunară cu toţii îndărătul jilţului doamnei de La Mole. lăsîndu­se gîtuiţi fără să scoată o vorbă. îl ridica  în ochii prietenilor săi; era vulturul micului lor grup. Se tem de el. Sigur < sărac şi că a învăţat ca să ajungă preot; ei sînt comandanţi de escadroane şi n­au  avut nevoie de studii; e mai uş<u aşa.  deseori. sînt atît de buni şi de  îngăduitori. îi copleşi cu batjocuri amare.iproape din prima  clipă cînd dădu cu ochii de domnişoara de I . Pe cînd dragul meu Julien i­ar zbura creierii  iacobinului venit să­1 aresteze. fiindcă bănuieşte că am o inimă mare. El nu se teme că  ar putea săvîrşi ceva de prost­gust. el nu răspunde decît  exact cît trebuie ca să nu depăşească buna­cuviinţă. altminteri.resemnarea sublimă.  domnul tic Caylus.  înfăţişarea asta de preot el şi leapădă de cum rămînem singuri cîteva clipe. de la  primele ata­CUri. pe domnul de Caylus şi pe aliaţii lui."  Contele de Caylus avea sau se prefăcea că are o mare pasiune pentru cai; îşi petrecea viaţa în grajd şi. nimeni  nu­1 dispreţuieşte. Cu mine discută  ore întregi şi nu e sigur e ideile lui cît timp am de făcut cea mai uşoară obiecţie. că Julien e omul cel  mai deosebit din cîţi am întîlnit iarna asta. e cît se poate de limpede. Şi imediat redevine respectuos. mi se uită mai întîi la Julien ? Am văzut eu bine. !n sfîrşit. singura lor teamă ar fi să nu pară de prost­gust. superioritatea lui îi sperie. Şi părînd că j| urneşte.  A doua zi. îi  aminteau ironiile domnilor de Caylus. de Luz şi ale fratelui ei. de Croisenois. şi asta îi supără pe ei. Ea înţelese această viclenie de la o poştă şi se  simţi încîntată.1 de foame nu­1 fac prea arătos. Această mare pasiune. în afară de preacucernicele prietene ale mamei. Vor fi nişte berbeci eroici. toată iarna  nu s­a petrecut nimic deosebit; n­a fost vorba decît să ne atragem atenţia prin cuvinte. dacă ar mai exista o cît de slabă speranţă de salvare. îi spuse ea domnului de Caylus. care. Şi chiar tata."  0  Aceste ultime cuvinte o făcură să cadă pe gînduri; îi trezeau amintiri dureroase şi­i tăiau tot elanul. La obiecţiile lor. se gîndi ea iar. unită cu obiceiul de a nu rîde niciodată.

  domnişoara de La Mole avusese parte. 1 se vîrîse în cap că datorită obîrşiei şi bogăţiei sale. Iată de unde se trag plictisul prinţilor şi toate nebuniile lor.  Nenorocirea acesta nu mai putea fi îndreptată.  Mathilde nu scăpase de influenţa nefericită a acestor idei. la zece ani nu te poţi . de cele mai copleşitoare linguşiri. ^ ^narte 7  ROŞU ŞI NEGRU  361  Fiică a unui om cu minte aleasă. la mănăstirea Sacr6­Coeur.HI  16»_______——­  T^WnuSeo  ar  pUfta  MU  lui  Julien vteun du<*  l  <iin vremea i«  V  şl  ^e w  r _ . Oricîtă minte ai avea. care putea să devină ministru şi să­i restituie clerului pădurile sale. ea  trebuie să fie mai fericită decît oricare alta.

 care. îmbrăca nemărginita trufie nepăsătoare a 111IIii vechi portret de familie. numai ca să mă facă de rîs în faţa pretendentului ei. pentru a complota împotriva revoluţiei. Iubirea lui Julien se întemeia doar pe rara frumuseţe a  Mathildei sau. îşi spunea Julien; domnişoara de La Mole mă priveşte într­un fel  ciudat. am tînjit de plictiseală în cea mai frumosă epocă a vieţii. Atunci bănuielile întrecură orice limită. Julien nu­i înţelegea deloc privirile  stăruitoare aţintite asupra lui. la Coblentz . După cît se spune. E cu putinţă ca asta să fie iubire ? Cîtă deosebire cînd  mă gîndesc la privirile doamnei de Renal!"  într­o seară. ."  Bănuiala aceasta crudă schimbă toată starea morală a lui Julien.  Din clipa cînd hotărîse că e îndrăgostită de Julien.  Domnişoara de La Mole şi fratele ei păreau prea aprinşi ca să poată schimba vorba. se întorcea grăbit  în grădină. Julien. pe care ceilalţi încercară zadarnic s­o împrăştie. Atunci. zăresc în ei  ceva studiat. auzi cîteva cuvinte spuse cu  glas tare.  CAPITOLUL XIII Un complot  Cuvintele fără legătură. Fără primirea deosebită din partea Mathildei şi fără  curiozitatea pe care i­o  i   (>raş în Germania în care s­au refugiat aristocraţii francezi în 1789. Iar dacă. o fărîmă de sînge rece şi de răutate. Cei mai frumoşi ani i­am şi pierdut pînă acum; singura plăcere ce mi se oferă este să  ascult ţicnelile prietenelor mamei. Mathilde n­ar fi lipsit pentru nimic în lume de la liturghia de duminică; aproape zilnic îşi  însoţea mama la biserică. vreun nechibzuit uita unde se afla  şi­şi permitea cea mai uşoară aluzie la vreo glumă împotriva intereselor adevărate sau presupuse ale  tronului sau ale altarului. „Oare tinerii ăştia amabili au  de gînd să­şi bată joc '  ROŞU  ŞI NEGRU  363  de mine ? Trebuie să mărturisesc că un asemenea lucru e mult mai cu putinţă.  De pildă. nu erau chiar atît de  severe pe cît le sînt astăzi cuvintele. Dar cu atît mai bine!  De­o mie de ori cu atît mai bine!  Fără o mare pasiune.  362  STENDHAL  stîrnea tot grupul lor. între şaisprezece şi  douăzeci de ani. Julien  rămăsese tot un parvenit. Mai întîi. Domnişoara de La Mole vrea să­  mi vîre în cap că mă place. Simţea. o însoţeau acolo pe domnişoara de La Mole. Pe cînd se apropia de grupul Mathildei fără gînd să se ferească. fireşte. Julien îi surprinse iar pe Norbert şi pe son sa vorbind despre el. de două  ori. Nu caracterul  Mathildei îl mişcase pe Julien pînă în ziua aceea. uneori. care îl urmase pe domnul de La Mole în cabinetul său. Invidia e încă una din slăbiciunile lor. Tot ce vedea putea să nu fie decît o aparenţă. îmi pizmuiesc biata mea superioritate în  vorbire. se lăsă o  tăcere de| moarte. mult mai firesc decît o  pretinsă pasiune a domnişoarei de La Mole pentru un pîrlit de secretar. pe care nu­i fu greu să­1 distrugă. un ţăran deştept cînd ajunge pe primele trepte ale  societăţii. o răceală din ce în ce mat mare în purtarea contelui  Norbert şi o nouă criză de trufie în purtarea domnilor de Caylus. Mathilde devenea inir­o clipă de o răceală de gheaţă. după cină. ca şi în ajun. după vreo serată. în saloanele palatului La Mole. rămîne uimit mai ales în faţa vreunei femei frumoase din lumea bună. Julien îşi auzi numele. Se felicita zilnic pentru  ideea de a se lăsa pradă unei mari pasiuni. după  cină. Şi deodată să lăsă o tăcere adîncă. atît de  iii:igătoare. după cît se spune.  „Da.  Şi tocmai cînd aceste grave îndoieli fr­ămîntau sufletul Mathildei. se ivi. aţintiţi asupra mea. Avea destul bun­simţ ca să­şi dea seama că nu­i  cunoştea deloc firea. au oamenii ăştia  pasiuni ? Cînd e vorba de mistificare. Mathilde nu se mai plictisi. La sosirea lui. dacă are cît de cît foc în inimă. în timpul căreia strălu­i isc  mai mult decît s­ar fi cuvenit situaţiei lui.apăra împotriva linguşirilor unei întregi mănăstiri. Julien s­ar fi ferit să­i urmeze în grădină pe distinşii tineri cu mustăţi cînd. de Luz şi încă un prieten al lor îl primiră cu o răceală de gheaţă. de Luz şi de Croi­senois. în privinţa aceasta. Domnişoara de La Mole îşi necăjea fratele. Aşa totul pare lămurit. Domnii de Caylus  şi Croisenois. nu e cu putinţă să mă înşel. rostit limpede. mai degrabă. întilnirile întimplătoare se preschimbă în dovezi cît se poate de limpezi pentru omul cu  imaginaţie. pe ţinuta ei de regină şi pe rochiile ei minunate. Ea îi întîlni în inimă un mugure de  iubire.  SCHILLER  A doua zi. mai ales cînd ele par atît de întemeiate. Dar se  obişnuise cu asta. „Joaca asta e primejdioasă. Atunci el se depărta. în 1792. par mai sinceri. Dar chiar atunci cînd frumoşii ei ochi albaştri. gîndea ea. Privirea ei. nu­i întrece nimeni. Nenorocirea asta i se mtîmpla.

  Şi. ajungea acum la excese. la ea în • ui icră. Depărtînd puţin flecare volum alăturat. Mathilde le ocolea acum. Plictisit de făţărnicie şi de vorbărie asupra virtuţii. ca să­şi dea seama că tristeţea ei n­avea nimic comun cu  tristeţea searbădă pricinuită de plictiseală. Dar. Şi indignat de jignirile ninse demnităţii masculine.  taire. se purta şi mai rece  cu Mathilde. ca să­i întregească farmecul. supărat pe librarul lui. care socotea că e de datoria  lui să fie de faţă la sfîrşitul spectacolelor de la Operă.  Muzica. aproape singurul farmec moral al  Mathildei. care îi trimitea toate falsele Memorii. Atunci folosise un şiretlic de seminar; puse cîteva fire de păr peste volumele care bănuia că ar  putea s­o intereseze pe domnişoara de La Mole. unul sau două din volumele cele mai  filozofice lli lui Voltaire. Mathilde le iflspundea prietenilor cu  glume jignitoare prin tăria înţepăturii lor.! într­un  cuvînt. Julien.  Mirată de ciudăţenia lui neaşteptată. Şi Julien se  convinse curînd că.  Abia după ce se pierdea în visări. a existat vreodată ceva mai caraghios pe lume decît să crezi în profunzimea sau în ticăloşia  caracterului parizian ?  „Se prea poate ca acest trio să­şi bată joc de mim gîndea Julien. la  gustul desăvîrşit al îmbrăcăminţii ei. ascundea lipsa celui pe care îl lua; ■ in isi dădu curînd  seama că­1 mai citea cineva pe Voi­  364  STENDHAI. de serate. oricît de puţin duşmănoase faţă de interesele tronului şi ale altarului ar fi fost  cărţile acestea noi. într­o mică bibliotecă aşezată în camera marchizului. secretarul  avea ordin să ascundă cărţile acestea. Atunci. ca pe vremuri. admiraţi de el în tinereţe. le găsea atît de plăcute. de  spectacole şi de oricare alt soi de petreceri. băgă de scamă că se lăsa condusă acolo cît putea  mai des. i '< multe ori ajunse să­i răspundă chiar necuviincios. îl puse pe Julien să­i  cumpere noutăţile mai deocheate. Julien credea că domnişoara de La Mole are voita prefăcătorie a unui  Machia­velli. ele erau atît de vădite  în Uncie zile. şi totuşi.  Oricît de hotărît ar fi fost să nu se lase înşelat de mărturiile dragostei Mathildei. inima fetei. gîndindu­se la taliq nespus de elegantă a domnişoarei de La Mole. se pomenea îndrăgostit.  se încumetă să le arate de două sau trei ori. îneît se simţea  uneori im urcat din pricina lor. deveni atît de pătimaşă pe cît era în firea ei să fie. Dar pretinsa ticăloşie i se părea plină de farmec. pentru ca veninul să nu se împrăştie în toată casa. El însuşi fura deseori cîteva tomuri din inimoasa ediţie atît de minunat  legată. Lui Julien i se păru că domnişoara de La Mole îşi mai pierduse inirucîtva din tactul desăvîrşit  care dădea atîta farmec luiuror faptelor şi vorbelor ei. de obicei rece. „Grozav trebuie să mai ţină de < roisenois la bani dacă n­o lasă baltă pe fata asta. ai cărui ochi începuseră să se desimi;!. oare. Şi volumele dispăreau săptămîni de­a rîndul. oricît (te  bogată ar fi ea !" gîndea Julien.  Exagerînd experienţa aceasta. Era idealul Maslonilm al Frilairilor şi al Castanezilor. înseamnă că­i cunoaştem  prea puţin firea. aşa cum o cîntau francezii. iar naşterea sentimentului care făcea ca întreaga ei fericire să depindă de altcineva fu  însoţită de o adîncă tristeţe. şi­o închipuia ca pe  o Caterina de Mediu Nimic nu i se părea prea profund sau prea mîrşav penim caracterul pe care i­1  împrumuta.  366  STENDHAL  „Dibăcia şi răbdarea nemărginită a tinerilor ăstora din lumea mare vor birui pînă la urmă puţina mea .  Julien învăţase destule de cînd sosise la Paris. şi Julien.  Şi.  Domnul de La Mole. era idealul lui despre Paris. ele nu întîrziau să dispară. la mîinile ei albe. o plictisea de moarte. mirată. Dar caracterul Mathildei cuprindea şi  mult orgoliu. nu era Norbert cel care le citea. plictisită şi simţitoare numai în faţa  inteligenţei. Şi dacă nu­i vedem încă expresia posti  ^^H^^^^BI  ^^H  ROŞU  ŞI  NEGRU  365  morîtă şi rece. mai mult îşi stîrnea imaginaţia decît era tîrît de dragoste. Uneori. I se păru că îl priveşte ca pe o pacoste pe marchizul de  Croisenois. Sigur. în loc să fie nesăţioasă.Dar Julien se convinsese că avea totdeauna. reapărută în ochi de cîte ori răspunde privirilor Mathildei. O ironie amară respinse dovezile de prietenie pe care domnişoara de La Mole. la graţia firească a  tuturor mişcăriloi ei. la frumuseţea braţelor ei.

 ca să I judec pe toate ? Aici e vorba de cea  mai sublimă şi mii aleasă dintre femeile Parisului. încît Julien  rămase fermecat. dar Mathilde ştia mai bine decît el că avea să părăsească Parisul a doua zi. era acasă. încît era de  nerecunoscut. cu adevărat nefericită. care îi place atît de mult."  Rămăseseră singuri; conversaţia lîncezea. între­rupîndu­1 din studierea scrisorii Mathildei şi sporindu­  i bucuria. pe de Luz. Caylus. beat de fericire. arătîndu­i cîteva hîrtii oficiale sosite din Normandie. că grija pentru procesele  normande îl silea să­şi amîne plecarea în Languedoc."  Julien îşi tăinuise plecarea. o fi învăţînd­o de la L6ontine Fay .  368  STENDHAL  simţea nevoia unei ocupaţii fizice."  începu să studieze formele literelor; domnişoara de I . Julien devenise un al doilea el însuşi.  Peste un ceas. în clipa morţii. căutînd.  „Pînă la urmă tot nu m­au prins în cursă. dar nu numai pentru mine.  pe marchizul de Croisenois. Am ştiut să­mi păstrez demnitatea. m­am ţinut bine.  Şi se depărta. care. şi încă pe vreo doi tineri care cinaseră în palatul La  Mole. Dacă n­au pus ceva la cale împotriva fiului  cherestegiului. ca să­şi uite bucuria care mergea pînă la nebunie.  „Aşadar.experienţă. Trebuie să nu pleci mîine; găseşte un pretext.  Mai tîrziu se urcă în birou şi rugă să fie primit de marchizul de La Mole. îşi spuse Julien. continuă ea. 1­a supărat  grozav cuvîntul trebuie. în ce mă priveşte.  de­a lungul cîmpiilor din Languedoc.. Iar pe Julien îl privea într­un fel ciudat..  „Stilul nu e prea afectat".1 Mole avea un scris frumos. m­am distrat.  îi dovedi lesne. Tata."  Julien petrecu o clipă nespus de plăcută; rătăcea la întîmplare prin grădină. are o stimă îndreptăţită pentru  serviciile pe care i le aduci. englezesc. în afară de pro­  blemele legate de marile lui ambiţii. să­şi stăpînească  bucuria care ti strîngea obrajii şi­1 silea să rîdă fără voia lui. pe un tînăr la fel de nobil şi de bogat pe cît sînt eu de calic şi de plebeu. eu. îşi spunea  Mathilde. vădit." Marchizul tocmai îi  încredinţase administrarea mai multor moşioare şi acareturi pe care le avea în sudul provinciei  Languedoc.  Julien  i Vlcbră actriţă franceză. care nu spun decît lucruri serioase! Şi el e atît  de drăguţ! Are mustăţi şi o uniformă încîntătoare; şi se pricepe să găsească tocmai cînd trebuie cîte un  cuvînt ales şi plin de haz. purtarea domnişoarei de La Mole e de neînţeles. A  fost una dintre cele mai mari victorii din cîte am dobîndit vreodată; o să mă înveselească în diligentă. un lacheu îi înmînă lui Julien o scrisoare ; era pur şi simplu o declaraţie de dragoste. nemaiputîndu­şi stăpîni pa­nma prea puternică. Ieri. şi atîta tot. Faptul acesta îl mişcă îndată pe Julien. sporită de zăpuşeala din  salon. O călătorie era necesară. îşi spunea el. Şi alerga cu atîta graţie.  „Poate că privirea ei nu e decît o prefăcătorie. ci şi pentru  marchizul de Croisenois. rosti el deodată. prin observaţiile lui literare. „Nu J Julien nu simte nimic pentru mine". aş ! îşi spuse el. eu. Domnul de La Mole îi îngădui cu greu să o facă. Şi pe Ludovic al XV­lea. . cu neputinţă să găseşti."  Un gînd îl izbi pe Julien ca o descoperire. adăugă el. Plîngîndu­se de o durere de car îngrozitoare.  plecarea dumitale mă sileşte să vorbesc. şi am avut plăcerea să­1  văd înjosit. supărarea ei nu era deloc prefăcută. Ar fi peste puterile mele să nu te mai văd. de pildă. ocupîndu­se cu pregătirile de plecare. un biet ţăran. fie că o face numai ca să­mi cîştige  încrederea.  stăpînindu­şi pe i n putea bucuria.  Cînd el voi să­şi ia rămas bun. Dar ar putea cineva ghici la ce se gîndea după ce Mathilde dispăruse ? îl jignise tonul  poruncitor cu care fusese rostit cuvîntul trebuie. în favoarea mea. se plimba multă vreme prin grădină şi îi urmări într­atîta cu glumele ei înţepătoare pe Norbert. am primit o  declami ie de dragoste de la o femeie din lumea mare! Cît despre mine.  Avea o talie minunată. mărunt. în fugă. Respiraţia asta gîfîitoareî  ROŞU  ŞI  NEGRU  367  care era cît pe ce să mă dea gata. folosit cu stîngăcie de medicul său ; iar Ludovic al XV­lea nu era lotuşi un  parvenit. N ;im spus niciodată că iubesc. „L­am învins pe marchizul de Croisenois. îşi spunea el: trebuie să plec şi să pun capăt o dată la toate.  şi încă pentru multă vreme. din fericire. gînd Julien; dar de ce are respiraţia atît de nefirească şi  de ce < atît de tulburată ? Ei. Picior mai frumos. îi spuse ea cu voce atît de schimbată. încît îi sili să plece. Cine sînt eu. domnişoara de La Mole îi strînse braţul cu putere:  — în seara asta vei primi o scrisoare de la mine. Fie că  domnişoara de La Mole îşi bate cu adevărat joc de prietenii ei.

 Pînă cînd eu. care îl face să vadă viitorul în culori luminoase; dacă el nu este duce."  Tartuffe  actul IV. îi sînt egal. zvîrlii |" ultima treaptă de o soartă  vitregă. după cum se ştie. Eu îl ucid sau ii rănesc."  încetul cu încetul. şi mai ales ale doamnelor  prietene cu ea. să am milă de o familie de rangul acesteia! Eu. i se p. IM  un douăzeci de ani aş fi purtat o uniformă. Da. ce­i drept.  „Şi eu am să­i seduc fata ! Am să împiedic poate pentru totdeauna căsătoria cu marchizul de  Croisenois. unde mă tîrăsc din greu! Pe cinstea mea.  Plăcerea de a­1 fi învins pe marchizul de Croisenois puse definitiv capăt şovăielii pricinuite de  rămăşiţa aceasta de virtute. căci sînt bine înarmat şi. adică nu i­a  dăruit pîine. Şi îşi spuse. de pildă. iar bietul cherestegiu din Jura a biruit.  îşi aminti cîteva din privirile pline de dispreţ ale doamnei de La Mole. I s­âu făgăduit o sută de napoleoni.  Julien părăsi încăperea; cuvintele acestea îl stînjeneau. II drtdea statura şi înfăţişarea unei  erou. „aţi cardinali dintr­o familie  mai de jos decît a mea n­au guvernat! Compatriotul meu Granvelle . ca  maestrul său.  după cum se nimereşte ; asta şi vor. ale marchizului şi ale  mele.  în vorbe­afît de dulci. îşi repeta el întruna..  „Tartuffe a fost dus la pierzanie tot de o femeie. nici gînd să mă încred. căci odaia lui. abuzînd în  mod josnic de puţinul meu curaj. eu. al cărui rol îl ştia pe de rost:  „Cuvintele­i — un vicleşug cinstit le socotesc. să dau cu piciorul unei plăceri care mi se oferă! Unui izvor cristalin care vine să­  mi stingă setea în deşertul arzător al mediocrităţii. adăugă el. Bun! urmă el; iată că am găsit semnătura  ce va însoţi răspunsul meu. căruia soarta asta i­a dat totuşi o inimă nobilă." Scrisoarea pe care o ţinea în mînă.irca prea strîmtă ca să poată respira în ea. Mă aruncă în temniţă. nu sînt  chiar atît de prost; fiecare pentru sine."  Julien nu­şi mai putea stăpîni bucuria. osîndit să port mereu acest trist veşmînt negru! Vai. care 1­a întovărăşit pe Slîntul Ludovic în cruciadă." Julien se gîndi să plece în Languedoc  cu toată scrisoarea Mathildei. fierberea din sufletul lui Julien se potoli; prudenţa îi ieşi la iveală. că uit cine sînt. dar să zicem că patru lachei de­ai domnului de Croisenois se năpustesc asupra mea şi­mi  smulg originalul. măcar fata lui va  avea dreptul pe care îl au ducesele. cît se poate de legal; sînt tîrît în faţa . Am să  vă fac să înţelegeţi şi să simţiţi din plin că pentru fiul unui cherestegiu trădaţi un urmaş al vestitului  Guy de Croisenois. al  vorbelor temei. Dar licărirea aceasta a virtuţii st  stinse repede. îmi face plăcere să te  văd. rostind cuvintele arar şi cu un accent în  care se citea cruzimea stăpînită; vom începe cu frazele cele mai înflăcărate din scrisoarea sublimei  Mathilde. în care se  încuiase. ca şi ei! Pe Itunci. dar nu şi o mie de franci rentă. eu. pe care ducele  de Chaulnes îl numeşte slugă! Cum îşi sporeşte marchizul imensa lui avere ? Vînzînd rente cînd află  de la palat că a doua zi s­ar putea să fie o lovitură de stat. Pînă acum eram un bădăran.  Ei bine.. un plebeu. dar am găsit un leac pentru asta. Şi eu.. Răspunsul meu ar putea  fi arătat şi altora... spunea el cu o voluptate nemărginită şi vorbind arar. meritele noastre.  „Qt aş mai vrea să se supere marchizul de Croisenois ! îşi spuse Julien. sau ajungea  general la na cei şi şase de ani.. După primirea scrisorii. în ele. sînt mai deştept decît ei; am ales uniforma veacului meu. rîvnind la farmecele ei. Şi fu nevoit să iasă iar în grădină. am obiceiul să trag în lachei. şi doar era ceva de capul lui. îşi spusese el rîzînd ca un Mefisto.. cu toată explicaţia dată marchizului. de a se aşeza în faţa regelui. „Astăzi. au fost cîntărite.  „Eu. Nu. Tartuffe. ca episcopul de Beauvais. Să nu vă închipuiţi cumva. îi spuse marchizul cînd sfîrşiră discuţia despre afaceri."  „Da. Ei bine!  Unul dintre ei are curaj; se repede la mine. Cu cîtă siguranţă i­aş da acum  o lovitură de spadă ! Şi făcu un gest ca şi cum l­ar fi împuns. un om ca mine sau era ucis.  „Ce bun sînt! îşi spuse el. Nu voi afla.— Mă bucur că nu pleci. la patruzeci de ani poţi avea  370  STENDHAL  o sută de mii de franci leafă pe an şi înalte distincţii. domnişoară de La Mole. scena 5."  Şi simţi cum îi sporeşte ambiţia şi dragostea pentru veşmîntul preoţesc. nici măt w  ROŞU  ŞI  NEGRU  369  o fărîmă de pîine. în deşertul acesta de egoism care se numeşte viaţă". la drept vorbind. un biet ţăran din Jura. cu veşmîntul ăsta negru. Eu.

" Şi transcrise frazele cele mai clare din scrisoarea pe  care o primise. ziarist şi dramaturg francez. curînd iubirea întrecu orgoliul.  CAPITOLUL XIV Gîndurile unei fete  Cîte nedumeriri! Cîte nopţi ne dormite! Doamne! Am să ajung oare vrednică de dispreţ ? Mă va dispreţui el  însuşi Dar el pleacă..Binişor.  —  Fă o copie. dar el deschide scrisorile. Sufletul ei mîndru şi rece era năpădit pentru prima oară de un  simţămînt păţi .. îi stăpînise singur inima. Intră apoi în  dugheana scriitorului din colţul străzii; îl sperie. mă culc de­a valma cu patru sute de golani. Parcă lor le e milă de cei ce nu sînt nobili. şi. îşi  spuse el fntrerupîndu­se. ca atare..  Pe cînd omul lucra.  pur şi simplu.tribunalului corecţional şi trimis. de cînd se  ştia pe lume.  i   ('olonelul Caron (1774­1822) a fost acuzat în 1820 de a fi participat la  un (omplot militar.  Oricum i­ar fi fost începuturile dragostei pentru Julien. prin mijlocirea  lui Ar sene. un om ferit de ispita banilor. intră la  Opera Italiană. să le  ţin de urît la Poissy dom­  l  Antoine Granvelle (1517­1586). El e un om cinstit. Era abia ora  zece. căruia nimeni în Paris nu­i cunoştea numele. Da. Acolo. într­un pachet bine sigilat.  „. Pe asta i­o voi  trimite lui FouqueV'  Trebuie să recunoaştem că Julien avea o privire înfiorătoare şi o înfăţişare hidoasă; părea un ucigaş. beat de fericire şi plin de simţămîntul puterii. „Dar. Acolo îl ascultă cîntînd pe prietenul său Geronimo. domnilor; am să  trimit scrisoarea fatală spre păstrare. Şi trecu dintr­un salt peste treptele peronului casei. în luptă cu întreaga societate."  i  I'. Era un nefericit. se duce departe. îi spuse el. redactor al revistei Album.. se întoarse vesel în palatul La Mole. „între noi acum!" îşi spuse el încuindu­se în odaie şi  lepădîndu­şi haina. părintelui Pirard. a fost cardinal i prim­ministru al Spaniei în timpul regilor Carol Quintul şi Filip al  11­lea  ROŞU  ŞI  NEGRU  371  1  nilor Fontan  şi Magalon . în 1822. Julien. O clipă. fără voia  lui. Era un Dumnezeu. atît de nou pentru un sărman ca el. domnilor. în baza celei mai depline legalităţi i nepărtiniri a judecătorilor. cenzura poştei îmi va deschide scrisoarea şi vă va da­o pe aceea pe care o  căutaţi.; nu. îl frămîntase pînă atunci. împacheta totul şi trimise pachetul cu diligenta pe adresa unuia dintre lucrătorii  lui Fouque. închis  III 1829 din cauza unui pamflet la adresa regelui. închis în  1823 pentru atacurile vehemente împotriva guvernului şi iezuiţilor.  I  Jcan­Denis Magalon (1794­1840).ouis­Marie Fontan (1801­1839).  Cînd isprăvi.  —  La arme ! exclamă Julien. Julien îi scria el însuşi lui Fouquă; fi ruga să­i păstreze un lucru preţios. vă înţeleg micul şiretlic machiavelic; nici părintele Maslon şi nici  domnul Castanede de la seminar nu s­ar fi priceput să lucreze mai bine.. apoi împuşcat. ridicîndu­se furios. un  jansenist.. dîndu­i scrisoarea domnişoarei de La Mole. iar eu voi fi a doua ediţie a colonelului Caron .  i   Aici în sensul de copist de scrisori. tresărire care. ca  să­şi rida de naivitatea lui fără doar şi poate.  Scrisoarea lui ar fi făcut cinste prudenţei diplomatice a domnului cavaler de Beauvoisis. îi trimite o preaseducătoare scrisoare unui biet cherestegiu din Jura. lacheul tatălui ei. atunci cînd le  cad în gheare !"  Aceste cuvinte fură ultima tresărire a recunoştinţei faţă de domnul de La Mole. originar din Besanţon.. îmi veţi smulge scrisoarea  3  provocatoare. ascunse cu dibăcie scrisoarea  Mathildei în copertă.  Alfred de MUSS1T  Mathilde se frămîntase mult pînă să­i scrie. din Colmar. domnilor gentilomi. domnişoară! îi scrise el Mathildei.  „Cum. care... Şi să­mi fie milă de  oamenii ăştia ! urmă el. a fost din nou arestat.. chiar domnişoara de La Mole e aceea care. încereînd să organizeze evadarea celor im­  pllcaţi în complot. Niciodată muzica nu­1 exaltase mai  mult.  372  STENDHAL  Julien se duse şi cumpără o Biblie enormă de la un librar protestant.

 Pe vremurile acelea de bărbăţie şi de forţă. Şi­i scria cea dinţii (ce cuvînt groaznic!) unui bărbat de pe  ultimele trepte ale societăţii. dar ar fi fost de prost­gust să se apere şi să ucidă măcar  un iacobin.  Teama de a nu păcătui şi de a nu lovi în ideile socotite drept sfinte de oameni precum Croisenois. la orele unsprezece noaptea. sub un  înveliş mereu comun tuturor. Caylus. de  Luz. Marchiza nici nu binevoi măcar să  răspundă la cererea ei şi o sfătui să se culce iar. Cu cît ei batjocoreau mai elegant tot ce se ;i bătea de la modă.  Mathildei i se părea că întrezăreşte fericirea. cu înţelepciunea  în dchi şi cu adevărul pe buze. iar neprevăzutul nu mai există. Viaţa unui om era un şir de întîmplări neprevăzute. Ei ştiu să înfrunte  primejdia comandînd un escadron ferecat în oţel; dar primejdia de unul singur. ducele de Chaulnes. dar duelul nu e decît o  ceremonie. n­aş mai avea îndoieli în  privinţa lui. francezii nu erau nişte păpuşi. ni se iartă. văzînd  că se desface căsătoria. ca să fie ghilotinaţi  două zile mai tîrziu ■? Moartea lor era sigură. cu mîna pe inimă. îndrăznea să spună că iubeşte. ar fi dorii să  l   Localităţi unde s­au dat lupte în timpul războaielor religioase­ iii Franţa (1569). doi. putea s­o dezonoreze în ochii domnului de  Croisenois. îşi spunea Mathilde.  Acum. Mathilde intră încă înainte de ora şapte dimineaţa  la maică­sa.  „Dar dacă­ şi el n­o fi avînd decît aparenţele unui om superior ?"  Mathilde ura din tot sufletul lipsa de caracter; acesta era singurul cusur de care îi învinuia pe frumoşii  tineri din preajmă. nu sînt destule săgeţi spirituale care să ţintească în el. Dar dacă patima îi domina orgoliul. Care dintre doamnele venite în ."  Cu cîteva luni înainte. sau care în ziua morţii s. Mathilde îşi pierduse orice nădejde că ar mai putea întîlni o fiinţă ceva mai  deosebită de tiparul comun. Viaţa nu le era închisă ca o mumie egipteană. locuit de Caterina de  Medici. Iotul e ştiut dinainte. cu idevărat urîtă ?"  „Vai. îndrăzneala aceasta. Da. mereu acelaşi. în ziua cînd scria vreo scrisoare. întins pe iarbă. îi stăpînea prea puţin inima; asemenea fiinţe nu i se păreau făcute s­o înţeleagă; le­ar fi  cerut sfatul dacă ar fi fost vorba să­şi cumpere o caleaşca sau o moşie.  ROŞU ŞI NEGRU  375  afle motivul. Aceasta fusese ultima tresărire a cuminţeniei obişnuite  şi a respectului faţă de ideile primite. Julien ar fi  fost comandant de escadron. nici o laşitate  nu întrece teama care ne cuprinde. ai tatălui său. Adevărata ei leamă era ca nu  cumva Julien să fie nemulţumit de ea. într­o zi.  ar fi văzut. ieşind din palatul Soissons. Veac  degenerat şi plictisitor! Ce­ar fi zis Boniface de La Mole dacă.  neaşteptată. îşi mai spuse ea. Orice nebunie ne­ar împinge frica să facem.  Ei erau viteji.  Dacă ar fi fost descoperită. Ziua bătăliei  aproape că era ziua cea mai lipsită de frămîntări. neobişnuită. „Şi încă ce fel de viteji! îşi spunea ea; viteji în duel. Mathilde nu putea dormi. chiar şi ce trebuie să spui cînd cazi. Pe atunci. înălţîndu­şi din mormînt capul retezat.  Simţise o oarecare plăcere îngăduindu­şi să le scrie cîtorva tineri din lumea bună. dovedeai mai mult curaj adevărat  cînd plecai singur.  crezînd că o urmează.  trebuie să rosteşti cuvinte mărinimoase de iertare pentru adversar şi cîteva fraze pentru o iubită  imaginară. cu atît scădeau mai mult în ochii Mathildei. şaptesprezece urmaşi de­ai lui lăsîndu­se prinşi ca nişte oi. civilizaţia a izgonit întîmplarea. iar fratele meu — un tînăr preot cu purtări cuviincioase. Două luni de  zbucium şi de senzaţii noi îi reînnoiseră.  Acum însă.ROŞU ŞI NEGRU  373  maş. Dar scrisorile ei nu  erau decît răspunsuri. ca să zicem aşa. toată fiinţa morală.ile se duce la bal ca să nu trezească bănuielile. sau o urmau prost. Dacă se iveşte cumva în unele  idei. atotputernică pentru inimile  îndrăzneţe atunci cînd sînt legate de o minte aleasă. Perspectiva aceasta. decît astăzi. fapta ei putea să­i păteze onoarea pe vecie. în veacul lui Boniface de La Mole. atît de nechibzuită pentru o fată.  atît de puţin potrivită. Ah ! în vremurile eroice ale Franţei. numai la curtea lui Henric ii lll­lea se mai găseau oameni mari şi prin  caracter şi  374  STENDHAL  1  prin obîrşie ! Ah ! Dacă Julien ar fi luptat la Jarnac sau la Moncontour  . avu de luptat multă vreme împotriva demnităţii şi  a tuturor simţămin­telor datoriei obişnuite. dacă se iveşte în evenimente. atîta tot. în 1793. rugînd­o s­o lase să se refugieze la Villequier.. şi ai tuturor celor din familia de Chaulnes care. ea rămăsese încă supusă deprinderilor lui. cînd porneşti în Algeria.

 dacă îmi va fi vreodată stăpîn ?! Ei bine. Ba. de Luz.  A doua zi. cu o trufie care îi spori bucuria lăuntrică. care i se vîrîse în suflet  încă din leagăn.vizită la maică­sa ar fi îndrăznit să­i ia apărarea ? Ce cuvinte li s­ar fi putut indica pentru a fi repetate.  ca să slăbească puterea loviturii cumplitului dispreţ al saloanelor ?  Să vorbeşti. Ultima lui greşeală îl necăjea  atît de tare. . iar eu voi răspunde prin răceală şi virtute. ca urmare a campaniei lui Na­  poleon fn această tară.şi. căci îşi făcea de rîs casta. îşi spuse el. îşi spuse el. Inamicul face o mişcare  greşită. îşi spuse Julien ridicînd plicul. dc­a lungul a două pagini. îmi mairămîn EU. dar să scrii! Există lucruri care nu se scriu niciodată! spusese  1  Napoleon.  Hăul. atunci o făceam să spo rească însutit. necunoscutul din caracterul lui Julien.)  Seara. Caylus. Rău am făcut că n­am plecat din Paris;  amînarea pleca 111 mă înjoseşte şi mă expune. Iar dacă m­aş lăsa vreodată atras de frumuseţea păpuşii ăsteia înalte şi blonde. trebuie manevrat. dacă totul nu e decît o glumă."  Mathilde era convinsă că Julien n­are pic de respect pentru nobleţea de sînge. uitînd pata de neşters şi povara  dispreţului. sus. dacă ei îşi bat joc de mine. îl chemă pe  valetul îndrăgostit de camerista domnişoarei de La Mole. la revărsatul zorilor.  „Dacă totul nu­i o glumă pusă la cale împreună cu contele Norbert. Şi unde mai pui că povestea i­o spusese Julien. uitase să se gîndească de nu cumva ar fi fost mai bine să plece. Julien avu răutatea să coboare la portar un cufăr foarte greu; ca să­1 care. Acolo." Şi adormi. asemenea firi sînt foarte rare. pe la ceasurile nouă. domnişoara de La Mole se şi ivi în uşă. Ce primejdie m­ar fi  ameninţat dacă plecam ? îmi băteam joc de ei. chiar legînd o simplă relaţie  obişnuită cu el. „Soarta unei fete ca mine  trebuie să fie  i Localitate fn Spania. rîzînd de ceea ce i se  întîmpla. îmi voi spune atunci ca  Me­dcea : în mijlocul atîtorprimejdii. încît.  376  STENDHAL  pe de­a­ntregul ciudată". pe cei ce voiau să­şi rîdă de el . ea mă va crede plecat. şi tot era îngrozitor.  Era scris în firea lui Julien să fie foarte sensibil faţă de greşelile săvîrşite. Iar dacă dragostea Mathildei  e cît de cît adevărată. Julien fu încîntat. trufia obîrşiei va fi ca o colină înaltă.  „în bătălia care se pregăteşte. poate că el  n­o nihcşte deloc!  fn aceste ultime clipe de şovăieli cumplite. foarte înveselit de  gluma făcută."  I se cerea un răspuns hotărîtor. „Manevra asta s­ar putea să n­aibă nici un  rezultat. unde în 1808 generalul Dupont a semnat actul  II pi ivire la capitularea trupelor franceze. încît aproape că nu se mai gîndea deloc la victoria de necrezut cîştigată înainte de această  neînsemnată înfrîngere. ar fi înspăimîntat pe oricine. căci nu ştia ce să­i spună."  ROŞU ŞI NEGRU  377  Scrisoarea domnişoarei de La Mole îl măgulise atît de mult pe Julien. Julien ieşi din casă fără să fie văzut.  „Cîte pretenţii n­ar putea el să aibă. cînd. dar. plecarea lui Julien veni să  grăbească totul.  îi aruncă o scrisoare şi fugi. dacă îmi reuşeşte. îşi spunea Mathilde scoasă din fire.  De cum intră în bibliotecă.  la sfîrşitul răspunsului. dădu de veste. Julien îşi dărui plăcerea de a­i  înşela. Şi tocmai în clipa aceea. aflînd despre capitularea de la Baylen  . poate chiar siăpîn." Ideea aceasta îl făcu să fie mai rece şi mai calculat ca  oricînd. Mathilde îi scria unei fiinţe cu totul deosebite decît cei de seama  lui Croisenois. formînd un fel de  poziţii militară între ea şi mine.  „Mi se pare că va urma un roman în scrisori. e limpede că numai privirile mele  nepăsătoare au stîrnit dragostea ciudată pe care fata asta dintr­o familie atît de nobilă îşi închipuie că o  are pentru mine.  (Din fericire.  Credea că e de datoria lui să­i vorbească; pe cît se părea. Şi ea avea să şi­1 facă amant. îşi începu lupta împotriva virtuţii. Mathilde nu închise ochii toată noaptea. tîrziu. i se trezi orgoliul feminin. ar  însemna să fiu mai neghiob decît se cuvine. dar se întoarse înainte de opt. dar domnişoara de  La Mole nu vru să asculte şi fugi. mai mult. trufia. că s­a hotărît să plece a doua zi dimineaţă. nimic n­ar fi fost mai uşor. ca şi  cum i­ar fi dat dinainte o lecţie!  Dar toate astea nu însemnau încă nimic; neliniştea adîncă a Mathildei avea alte pricini. tot printr­o glumă. domnişoara de La Mole se ivi în pragul bibliotecii. Uitînd ce  impresie groaznică avea să facă asupra celor din lumea bună. El îi dădu scrisoarea de răspuns. Şi­atunci.

  — Ba e vorba de ceva mai mult: de onoare. lîngă apartamentul marchizei. I )race ! Sub cea mai  minunată lună plină.Cînd termină scrisoarea. „Cum adică ?! ex­i lamă Julien înciudat. nu calcă niciodată pe aici.  Imediat. E lună plină; dar ce­are a face ?"  CAPITOLUL XV Să fie un complot?  Ah ! Cît de chinuitor e răstimpul dintre zămislirea unui mare plan si îndeplinirea lui! Cîte spaime za­  darnice ! Cîte şovăieli! E vorba de viaţă. „Iar fraze elegante!" gîndea el. lipsesc aproape toată ziua de  acasă; iar întoarcerea lor poate fi observată destul de lesne.  Etajul se afla atît de sus. un om cu bun­gust i­ar ghici  imediat rangul social. pentru mîna  căreia nici un principe domnitor n­ar fi îndeajuns de nobil. Dar. domnul Charcot.  care se intitula de Mau­giron. Cred că în viaţa ei nu m­a  privit cu ochi zîmbitori. chiar după şase luni de legături  intime. îmi vor pieirea sau cel puţin vor să­şi bată joc de mine. Era hotărît să plece fără să răspundă măcar. slavă Domnului. Julien nu putea fi  zărit de la fereastra domnişoarei de La Mole. Să scrii. în eleganţa taliei!  Zărind­o pe domnişoara de La Mole de la treizeci de paşi depărtare. îşi zise: „ Grădina mă va aju­la să i­o dau".iio mişcările. care îi luă scrisoarea cu un calm desăvîrşit şi cu ochi surîzători. gîndea el. singurele persoane care vin în această încăpere. Şi asta. iar dacă Julien ar fi ieşit de sub bolta  crengilor Itiate ale teilor. citind­o păli. Ia scara cea mare a grădinarului  de lîngă fîntînă; reazem­o de fereastra mea şi urcă­te la mine. încît plimbîndu­se cu scrisoa­i< ... de frică sa nu­i arăt cine ştie ce socoteli. îndrăznea să primească o scrisoare de la mine ! îşi spuse Julien.  Domnişorii ăştia ■ li ii'fllaşi mă mai cred şi grozav de prost sau de înfumurat.  Dar hotărîrea aceasta cuminte nu­i linişti inima. „Ce manie ! îşi spuse el rîzînd. cocoţat pe scară !" Julien se urcă  în  380  STENDHAL  odaia lui şi începu să­şi facă bagajele fluierînd. Julien nu se grăbi s­o deschidă. îşi spuse el deodată. nu­şi mărturisea încă gîndul întreg; doamna de Rânal nu avusese nici un marchiz de  Croise­nois să i­1 jertfească. şi are nevoie de cît mai multe!" Scrisoarea  aceasta. fiindcă neamul Maugironilor s­a stins. e un merit vădit. a mă lăsa văzut cu o ■ i isoare în mînă înseamnă a le face pe plac duşmanilor. Bolta formată de teii Ifliaţi cu mare grijă împiedica  vederea."  Odaia lui Norbert se afla chiar deasupra camerei Malhildei. dar mezaninul era destul de  înalt. pe o scară. la un etaj de peste opt metri înălţime ! Au să iiiki limp  să mă vadă pînă şi cei din clădirile vecine ! Frumos o să­mi mai stea. ca din întîmplare. cîtă deosebire în eleganţa toaletei de dimineaţă.  încăperea aceasta se afla la primul etaj. De­acolo. cînd am putea sta de vorbă atît de  lesne ! Inamicul vrea să aibă scrisori de la mine.1 în mînă pe aleea de tei. vrea ca eu să săvîrşesc o nechibzuinţă  îngrozitoare !  E limpede.  La ora cinci."  Tot glumind.  378  STENDHAL  Domnişoara de La Mole se ivi la geam. contele şi prietenii lui i­ar fi putut urmări In.  Cum ! Domnişoara asta frumoasă poate să­mi vorbească în bibliotecă cu o libertate. şi puţin cam prea străveziu. Julien porni în goană spre odaia lui şi se întîlni. adăugase el după ce mai chibzui. Julien îi arătă în treacăt scrisoarea; ea clătină uşor din cap. „Dacă întîmplător.  „Cîtă patimă puteai citi în ochii sărmanei doamne de Rânal cînd. Scrisoarea  cuprindea numai cîteva rînduri. Julien primi a treia scrisoare; aceasta îi fu aruncată din uşa bibliotecii.  „Am nevoie să­ţi vorbesc : trebuie să­ţi vorbesc ; astă­seară; în clipa cînd va suna ora unu după mie/u I  nopţii să fii în grădină. Domnul de La  Mole şi contele Norbert. şi fermecătoarea Mathilde. nici vorbă. cu  frumoasa Mathilde. şi ieşi în grădină."  Restul răspunsului nu şi­1 spuse cu aceeaşi limpezime; să­i fi fost oare ruşine că temeiurile erau prea  uşuratice ? „Dar totodată.  deplină. privi  la fereastra odăii domnişoarei de La Mole. iar am săvîrşit o greşeală ! Dacă au i umva de gînd  să­şi bată joc de mine. Domnişoara de La  Mole fugi şi de data asta. după ce­şi . e limpede. Mai întîi. au vrut să mă piardă cu  scrisorile melc ; şi le­au găsit pline de prudenţă; acum le trebuie o Ispravă limpede ca lumina zilei. gîndi Julien. să te caţări aşa. marchiza.  SCHILLER  „Lucrul devine serios. Singurul lui rival fusese subprefectul acela nemernic. pe scara principală.

 şi duse el însuşi originalele la poştă. om de seamă. o ştiu. E ca un duel. în odaia lui fusese adus un minunat bust de marmură al cardinalului Richelieu. Un tînăr încîntător. HM micul Fulbert. Şi aş pierde nu numai fiinţa cea mai strălucitoare din înalta societate. pot să le pun la loc sigur... personaj din tragedia' Cidul. eleva lui. Prins în odaia ei. îndrăgos­iiiulii se de Eloisa."  Julien copie ultimele două scrisori. învinsul lui! De fapt. Mathilde e de bună­credinţă ! Atunci aş trece. zău. de Luz. Iar dacă e o cursă. şi mutra de nătărău pe care am s­o fac printre ei s­ar putea să­i ispitească. la dracu' domnilor ! Depinde de mine  să iau gluma în serios. dacă. patru sute  de saloane ar vui despre ruşinea ei. „La ce bun să neg ? îşi spuse el în sfîrşit; în ochii ei aş fi un  laş.. Nu le­am simţit oare  cînd cu iubitul Amandei ? Mai degrabă cred că mi­aş ierta o crimă vădită; după ce aş mărturisi­o. Şi­ar putea închipui că le  am asupra mea.  Se­ngroaşă gluma. şi aici e lămurit şi limpede că dau înapoi în faţa primului pericol care îmi  iese în cale; căci duelul acela cu domnul de Beauvoisis a fost un fel de glumă. Acum e cu totul altceva. el însuşi viitor duce. o să­mi fie silă de mine însumi! Fapta asta o să însemne toată viaţa un mare motiv de  îndoială şi. Vor trebui  deci să mă ucidă. . că doar amante există destule !  . Oamenii s­au schimbat. nu  m­aş mai gîndi la ea. e o laşitate să nu mă duc. drept un  laş nemaipomenit.  Iar cînd se întoarse. Iar părerea de rău o să mă urmărească toată  viaţa. Aş avea atunci de­a face cu doi.. Şi­apoi. fiul unui duce. „Pe vremea ta. dar astăzi nimeni nu  va mai îndrăzni. Păzeşte­te să n­o  1  păleşti ca Abelard  .  Pot fi înjunghiat de vreun servitor. s­ar năpusti să mi le ia. Se ştie doar că eu nu sînt omul care să tacă.. E vorba de honur. avere. de unde îi vor lua ? Unde să găseşti la l'aris servitori care să­şi  ţină gura ? Tribunalul îi sperie.. îi atrăgea privirile. şi chiar aşa voi face. gîndi Julien rîzînd; nu există  lovitură pe care să n­o poţi para. Drept  pedeapsă. plimbîndu­se de colo­colo cu paşi grăbiţi şi oprindu­se brusc din  cînd în cînd. spune maestrul meu de scrimă.. pentru mine. aruncat de soartă atît de jos cum am fost aruncat  l  Don Diego. domnilor ! O sa purtaţi urmele pe care am să vi le las.  ROŞU  ŞI NEGRU  381  eu.. dovedite aşa cum se cuvine prin fapte grăitoare.. îşi spuse pînă la urmă Julien. s­a căsătorit cu ea în taină. fără  să vrea. dar toate de mîna a doua.. îşi mai spuse el cu o veselie şi un accent gascon. Pe de altă parte. dacă presupun că totul n­ar fi decît o cursă. Dar dacă îmi vor lega mîinile de cum pătrund în odaie ? Te  pomeneşti că au pus acolo cine ştie ce maşină ingenioasă.. trei. exclamă Julien ridicîndu­se. cine ştie ? I >ar oamenii ăştia. aş fi  şovăit oare ?"  „în cel mai rău caz. fata e­atît de frumoasă! Dacă nu­i o trădare la  mijloc. ■ . ca ostaşii lui Cezar.. care.. Bustul părea că îl priveşte cu severitate. ei înşişi.  Cum ? ! Să fiu rivalul unui bărbat care poartă unul dintre cele mai ilustre nume ale Franţei. îşi spuse uimit şi înfricoşat: „în ce nebunie vreau să mă arunc!" Şi un sfert de ceas  nu îndrăzni să se mai gîndească la fapta pe care urma s­o săvîrşească în timpul nopţii. obîrşie nobilă.. dar asta nu e cine ştie ce primejdie; aş putea să fiu dezonorat. unchiul Heloisei.  „Dar..Dar nu există decît o singură onoare. avînd toate calităţile  care îmi lipsesc mie; haz în discuţii. cu inima uşoară.. Asta se potrivea pe la 1574. fără presupuneri  binevoitoare. ce nebunie săvîrşeşte pentru mine!."  Vreme de un sfert de ceas. Cuvîntul acesta  hotăreşte totul. care ţine să dea . nu va mai da peste o asemenea pleaşcă; prilejuri fericite or mai fi ele. la Pharsala.. domnule secretar ! Nu. patru  oameni.. Eu nu sînt de neam mare şi­mi trebuie însuşiri deosebite.  Niciodată un biet pîrlit. dar bunul Dumnezeu. aflată  în bilio­tecă.. scrisorile ei!.  1  spune bătrînul din Diego  . Julien chibzui.închise cufărul."  Julien chibzui vreme îndelungată. întîmplător. băiete. şi să mă  declar eu singur. Cit despre scrisori. e destul  de sinistru şi de compromiţător pentru o fată. le ascunse într­un volum din frumoasa ediţie a lui Voltaire.  vă voi lovi peste  i l'iare Abelard (1079­1142) filozof şi teolog fracez scolastic. de Corneille. O asemenea  clipă. de Croisenois. Drace! Alde Caylus... Domnişoara de La Mole e atît de invidiată! Mîine. ca şi cum l­ar fi mustrat că n­are  îndrăzneala care trebuie să­i fie atît de firească oricărui francez. pe vremea lui Boniface de La Mole. vădite. dar şi dumnezeiasca plăcere de a­1 vedea jertfit pentru mine pe  marchizul de Croisenois. dacă refuz. şi nu pentru ea. după cum o numeau toţi la  balul domnului duce de Retz. şi cu cîtă plăcere încă! Servitorii bîrfesc între ei pe seama atenţiei  deosebite care mi se dă. i­am auzit. în ochii ei. asemenea îndoieli sînt cele mai cumplite nenorociri. a pus să­1 castreze  382  STENDHAL  faţă.

 dacă s­ar crede insultaţi. urmă el rîzînd de sine însuşi. Julien îl ticlui în aşa fel încît să fie cît mai puţin compromiţător cu putinţă pentru  domnişoara de La Mole. acesta nu  va fi socotit decît o ticăloşie în plus. ale familiei de Retz etc. să vadă ce se  petrece în toată casa. cu un gust desăvîrşit. pe străzile din Vcrrieres. ca să­i ci­  384  STENDHAL  tească în ochi planurile familiei; fata era palidă şi avea o înfăţişare cu totul medievală.  . peniiu bunăvoinţa cu care sînt copleşit.  1  MASSINGER  Julien se pregătea tocmai să­i scrie un contraordin lui I <>uqu6. un servitor îl păzea îndeaproape.)  După cină. lulien se temea cu adevărat să intre în sufragerie. face ca unul din doi să uite lovitura de apărare. Bordeaux. pe care Fouqu6 trebuia să­1 deschidă numai în  caz de nenorocire. Şi mie  unde mi se va putea face dreptate ? Chiar dacă Fouqu6 îmi va tipări pamfletul după moarte. Se şi vedea înhăţat de servitori. n­ar fi fost deloc greu să se meargă pînă la capăt. zadarnic.  De ce să nu mărturisim ? Lui Julien îi era teamă. unde erau camerele servitorilor. de peste un veac. pe care să le trimiţi ziarelor din Marsilia. şi puţin îmi pasă de ce simt acum. Iar moartea mea ar fi fost arătată. şi­ar fi luat o mare povară de pe inimă. ca un autor dramatic." îşi scoase pistoalele din buzunar; şi.  Acolo. în odaia lui. Aj>ol plecă. fără ruşine. Se  uită hi servitorii gătiţi în mare ţinută. ale familiei de  Caylus. Dar copacii erau  bătrîni. mai tles la etajul patru.tuturor lucrurilor un sfîrşit. prin grădină; domnişoara de La Mole nu se ivi. adică doar cînd vei auzi că  mi s­a întîmplat ceva neobişnuit." Apoi se duse să cerceteze situaţia şi să cumpănească greutatea  scării. atît de des amintite. se lăsa pradă  simţămîntului acestuia. fără nici o greutate. Le studia feţele. ca un lucru de neînţeles. dar totodată îşi zugrăvi foarte exact situaţia lui. Răsuci cu  zgomot l ii> ia în broasca uşii. în sfîrşit. iată cu ce am să  le răspund.  Mişcat de propria povestire. nu deschide scrisoarea alăturată decît în caz de nenorocire.  Imaginai ia lui Julien. n­aş fi fost  dezonorat. amintirile de la curtea lui I Icnric al III­lea sînt atît  de vii. îşi spunea  el. frumoasă şi impunătoare. Dacă i­ar  fi putut vorbi în clipa aceea. înfierbîntată încă de povestirea pe care libia o scrisese. îşi spuse el. le împrospăta. Dar cîtă deosebire ! Pe  atunci. e de o mie de ori mai bine să mă las înşelat!"  Seara aceea a fost îngrozitoare. Atunci. Avea ceva cîmpenesc.  Tocmai isprăvise de închis pachetul. legat burduf şi vîrît într­o pivniţă. De altfel. tipăreşte manuscrisul şi trimite primul exemplar domnului marchiz de La Mole; iar  după două săptămîni."  Micul memoriu justificativ. dîndu­i­se una din otrăvurile ICClea  care nu lasă urme; apoi ar fi fost dus."  „Numai pentru doi sau trei ani. şterge numele proprii de pe manuscrisul pe care­1 vei primi  şi fă după el opt copii.  CAPITOLUL XVI Ora unu după miezul nopţii  Grădina era foarte mare şi amenajată. Julien se simţi aproape îndrăgostit. într­adevăr. ca şi la Verrieres ! rîse el. drept răsplată pentru ospitalitatea  de care mă bucur. Fiindcă se hotărîse să treacă la fapte. în familia de La Mole.JPallida morte futura". Lyon. Dar gîndul acesta îl distrugea. împrăştie celelalte exemplare.  Mai avea încă multe ceasuri de aşteptat; ca să nu stea degeaba. cînd bătu ora unsprezece. adăugă el oftînd. cînd sună clopotul pentru cină; clinchetul făcu să­i bată inima. scris în formă de povestire. pretutindeni.  cîte povestiri groaznice n­au să se născocească în saloanele familiei de Chaulnes. Pentru posteritate voi fi un monstru.  „E o unealtă de care îmi e scris să mă folosesc şi aici. tipăresc un pamflet cu  ROŞU  ŞI  NEGRU  385  lucrurile petrecute aici! Atac onoarea unei femei! Ah. Nu Obicrvă nimic . Julien îi scrise lui Fouqu6 :  ROŞU  ŞI  NEGRU  383  „Dragă prietene. deşi capsele erau bune."  Julien o privi pe Mathilde. „Numai să am în clipa hotărîtoare curajul care trebuie. Bruxelles etc. ei ar fi mai crînceni decît Hm de rangul lor.; zece  zile mai tîrziu. cu un căluş în gură. iar dacă onoarea nobilei familii ar fi cerut ca aventura să aibă  un sfîrşit tragic. abia de cîţiva ani. Incît. fără viaţă. Cum! Sînt primit într­o casă şi. Pe cînd aici. era năpădită de  presimţiri triste. nu eram silit să privesc cu neîncredere fiinţa pentru care înfruntam primejdia. ca şi cum s­ar fi încuiat în odaie. tiptil. Niciodată nu i  se păruse mai nobilă; şi era.  Şi chiar primejdia era cu totul alta! Chiar dacă aş fi fost ucis în grădina domnului de Rdnal. se plimbă multă vreme. „Care dintre ei or fi aleşi pentru expediţia din  noaptea asta ? se întreba el. noaptea. (Paloarea ei vesteşte planurile­i mari.

 ci că."  Julien făcu o recunoaştere militară.deosebit. foarte veseli. la fel de mulţumit că găseşte ceva de spus..  Şi cum eu plec ? întrebă Julien. Urcă treptele binişor. glumind şi imitînd i' iul de a vorbi al creolilor. apoi.  ROŞU  ŞI  NEGRU  387  —  Geamurile trebuie ferite. ca să lase timp pentru un eventual contraordin. „S­ar putea prea bine  ca acolo să fie ascunşi oameni.  „E nebună". „E MU ha de onoarea mea. la urma urmei.  —  Trebuie să iei scara.i M de balcon. Dacă ar zări­o cineva ni i. Cu cîtă semeţie mă privea  ieri  1  s 1. spunîndu­mi: nu mă aşteptam. domnule. adăugă ea.  Scara atinse pămîntul. pur şi simplu. calmă. după cum făceam prostia să cred.  Trebuie să irunci frînghia. cu pistolul în mînă. să cobori scara cu o frînghie. vorbi Mathilde. ar fi mult mai  serioşi. Dacă  domnul de Croisenois îşi va păstra dl de cît sîngele rece în toată treaba asta. încîntată că a găsit un subiect de discuţie. alîta judecată în măsurile de prevedere îmi arată îndeajuns că nu l­am învins pe domnul de  Croisenois. fereastra contelui Norbert mai era încă luminată. gîndi Julien. „Cei ce rîd aşa.  386  STENDHAL  boacănă.  —  Ce ai în buzunarul de la şold ? îl întrebă Mathilde."  Cerul era supărător de senin.  —  Lasă­mă ! făcu ea îndepărtîndu­1."  fn cele din urmă. spuse Mathilde. atunci va socoti tfl c mult  mai puţin compromiţător pentru fata cu care vira să se însoare. Munci îi vor pune să sară peste zidul grădinii pe cei aduşi »fl mă surprindă. Dar. punîndu­i să tabere asupra mea înainte  II să pătrund în odaia domnişoarei de La Mole. dacă e < incva ascuns în odaia  Mathildei". îi spuse Mathilde nespus de tulburată.  Foarte mulţumit că fusese respins.  Se duse de luă scara uriaşă.. nu vor lua parte la ■ 11 (ediţia nocturnă; altfel. Julien izbuti să o culce pe stra­lul ilc flori exotice. „Dacă plănuiesc să se ascundă de  servitorii casei. Lui  Julien nu­i fusese atîta frică de cînd se ştia pe lume; vedea numai pericolele aventurii şi nu simţea pic  de entuziasm. încercînd ■darnic să­şi găsească tonul obişnuit de  discuţie; ai putea.  „Asta­i femeie îndrăgostită! gîndi Julien. gîndi el; dacă mi se  întîmplă una  l'hili/) Massinger (1583­1640). în încurcătura lui. Una din cameristele doamnei de I i Mole avea musafiri; servitorii.  încît umbrele pe care le arunca în odaia domnişoarei de La Mole păreau negre. îl sfătui Mathilde. se grăbi să arunce o privire prin preajmă; luna era atît de luminoasă.  mirîndu­se că nu e atacat. Şi mai îndrăzneşte să­mi spună că mă iubeşte ! Atîta sînge  rece.  —  în sfîrşit. iar la  ora unu şi cinci minute rezemă scara de fereastra Mathildei.  —  E îngrozitor de mare şi ar putea să spargă geamurile salonului de jos sau ale mezaninului. se gîndi  că ar trebui să fie îndrăzneţ şi încercă s­o sărute pe Mathilde. i­am luat locul.  —  Am tot soiul de arme şi de pistoale. aşteptă cinci minute. nu simţea nici urmă de iubire. gîndi el.  ce­mi pasă ?! Parcă eu o iubesc ?! îl înving pe marchiz prin faptul că s­ar necăji grozav dacă ar alia că  are un înlocuitor şi s­ar necăji şi mai tare dacă ar şti că înlocuitorul sînt eu. Dar pretutindeni continua să domnească o linişte adîncă. de un ceas îţi urmăresc mişcările. Cînd bătu ora unu. foarte precisă. cred. aplecîndu­se mult în afara  balconului. Am totdeauna la mine o  provizie de frînghii. la cafeneauna Tortoni  ! Se făcea că nu mă cunoaşte! Şi cu ce aer răutăcios m­a salutat. atît de fireşti unei fete de familie  bună.. poet şi dramaturg englez. de­a lungul zidului.  Julien era foarte încurcat; nu ştia ce să facă. cînd  n­a mai avut tncotro!"  Julien legase frînghia de ultimul fustei al scării şi o i < )l>ora încetişor. legată de primul fustei. Luna răsări pe la unsprezece ; la douăsprezece şi jumătate lumina din plin  faţada clădirii care dădea spre grădină. iar eu să nu­i văd". aceasta se deschise fără zgomot. îşi spunea Julien. îi răspunse Julien. petreceau  bînd punş. puseseră din nou stăpînire pe ea şi o chinuiau. se aşeză într­un colţ întunecos al grădinii.  —  Ce­o să zică mama cînd îşi va vedea frumoasele ei plante strivite cu totul?. ca i nu atingă geamurile. (Una dintre cameriste . cu greu s­ar  putea găsi vreo explicaţie. „Minunat prilej să fiu ucis.. Cînd se apropie de fereastră.  Suferea îngrozitor; toate simţămintele de cuminţenie şi de sfială. n­o să mă pot scuza faţă de mine însumi. gîndi Julien.

miorul propriu.  —  Dumnezeule­Doamne ! Dar de ce toate precauţiu­nile astea ? se miră Mathilde.  Mathilde se străduia să­1 tutuiască şi se vedea cît de (< ilo că era mai atentă la felul acesta neobişnuit  de a vorbi dccit la conţinutul cuvintelor pe care le rostea. dar nici Mathildei şi nici lui nu le lipsea  ii.1 să asculte ce spunea. se uită. şi altul. dînd amănuntele acestea în aşa fel încît să fie auzit de oricine s­ar fi  aflat ascuns în cele două mari dulapuri de mahon pe care nu se încumetase să le cerceteze. Mathilde îl strînse de braţ.   Des­I 11 ta< eputul secolului al XlX­lea. şi să evit lupta !" gîndi  Julien. ca pe vremuri. Vorbiră despre posibilităţile de a se  i   i Julien putu să se bucure de inteligenţa şi curajul  1  in dădu dovadă pe cînd discutau. gîndindu­se astfel. foarte stînjenită încă şi părînd distrusă de  in i < i îndrăznise să facă. Zgomotul nu se mai auzi. Aveau de­a face cu  in id. Mărturisesc.  „De ce­aş minţi ?" se gîndi Julien şi îi mărturisi toate bănuielile lui. am vrut  să­ţi încerc Curajul. i. Şi.  .ii ic ageri la minte. cu respiraţia tăiată. îi răspunse ea. micul Tanbeau era cu sigu­  ^BA <> iscoadă.  Vorbea cît se poate de răspicat. Faptul că­1 i ui uia. Nu era  iii  ii fericirea că ambiţia îi fusese potolită. pe cînd vorbea. izbuti să­şi măgulească .era ni ■ uifl laSanDiego). Nu era pic de  tfuloşic în simţămintele lui din aceste prime clipe. cînd se afla alături de Amanda Binet. se gîndea cum să tragă  i r de pe urma victoriei lui. .  MI. scoţînd un pumnal.  Mathilde căzuse pradă frămîntărilor celei mai cumplite timidităţi; îi era groază de situaţia în care se  afla. la Iii sancon.  —  Prima e ascunsă într­o uriaşă Biblie protestantă pe care diligenta de ieri a dus­o departe de­aici.  M; H hi Ide. aşa  că se liniştiră. El se crezu prins de un  duşman şi se întoarse brusc.  Julien însă nu observă nuanţa aceasta. Primele tale bănuieli şi hotărîrea pe care ai luat­o «rată că eşti şi mai îndrăzneţ  decît credeam.  388  STENDHAL  Julien tocmai dăduse drumul frînghiei în grădină.  —  De­asta erau scrisorile tale atît de reci! vorbi Mathilde cu un glas care amintea mai mult nebunia  decîl duioşia. Se gîndi că e preţuit de fata asta Hii de mîndră şi care nu era niciodată darnică în  privinţa Undelor ; şi. a existat pfnă prin 1887.  Dar se simţiră din nou foarte stînjeniţi. Julien cercetă dacă uşa era încuiată cu toate  zăvoarele. nu­i făcea nici o plăcere lui Julien; se mira că nu simte deloc fericirea; iar ca s­o lifflti. iniiilă de ideea aceasta.  I  ilrcpt că nu simţea voluptatea aceea sufletească pe  I ire o aflase uneori lîngă doamna de Rânal. Fetei i se păruse că auzise deschizîndu­se o fereastră. plecat pe uşă. pe un ton lipsit de  duioşie. temîndu­se să nu se căiască mai tîrziu din pricina lipsei lui de prevedere.i . Luna îi lumina din plin.  — Ai o inimă cu adevărat bărbătească.  Dumneata. dar nu îndrăznea; s­ar fi putut ascunde acolo un lacheu sau  doi.  id iicii pariziană unde veneau oameni de litere şi politicieni. cel puţin. şi Julien era  ItMl cu seamă ambiţios.  „Ah ! E vrednic de toată iubirea mea !" gîndi ea.  Atunci Julien îşi folosi memoria.  —  Ce­ai făcut cu scrisorile mele ? întrebă ea în cete din urmă. şi  spuse I» de rost cîteva dintre cele mai frumoase fraze citite în Noua Eloisă.  „Ce prilej minunat să­i zăpăcesc pe dumnealor. se gîndea să se uite şi sub pat. spuse Mathilde. Şi nu fu cu totul respins. îi risipi  bănuielile ; îndrăzni s­o strîngă în braţe pe fata aceasta atît de fru­  MOŞII   ŞI  NEGRU  389  moaşă şi care îi inspira atîta respect.ii .  —  Celelalte două sînt la poştă şi urmează acelaşi drum ca şi prima. Vorbi iarăşi despre oamenii  II cărora avea bănuieli şi despre măsurile născocite  împotriva lor.  Stăteau amîndoi nemişcaţi. era îneîntată că găsise un nou  •••­•• c i 'Ic discuţie. Faptul că era tutuit îl zăpăci cu totul sau. şi unul. Pînă la urmă. îşi  folosi mintea. dacă trag cumva cu urechea.

 şi  Julien se RlMrură lesne de­acolo. Judecata ei limpede se îngrozea de marea  nebunie săvîrşită." Şi atunci. îşi înăbuşea remuşcările. care erau ale doam­  |)i i de La Mole. Dar niciodată nu s­au spus cu un ton mai glacial şi mai politicos lucruri atît de  gingaşe. *i Ascultîndu­1. în tot ceea ce se petrecuse în noaptea aceea. era faptul că Mathilde. care lui Julien i se păru mai curînd ciudată  decît i' i leită. îşi spuse Mathilde în cele din urmă; aşa se obişnuieşte. ui inc listele părăsiră curînd apartamentul. pricina. să­i vorbesc.. aşa cum îi ceruse. Mathilde îşi însoţi mama la liturghie. şi acum trebuie să fie fericit. ea nu găsise  nimic neprevăzut. adăugă Julien. a fost înălţat ilim o  dată la gradul de colonel. timiditatea şi pudoarea în suferinţă o făceau tare nefericită.>ic auzite în încăperile vecine. îneîntarea care. „Doamne. a avut un curaj desăvîrşit.  Cu toată lupta pe care trebuia s­o ducă cu ea însăşi. Şi o cu­prinseră de pe acum părerile de rău.  avea să i se dăruie toată. „Aşadar îmi e stăpîn !" îşi  spuse ea. încetul cu încetul încîntarea lui Julien spori. atît de greu se lăsau învinse.. în clipele cînd.. Dacă ar fi putut. stînd în picioare. nu alta! Ce lecţie de  morală pentru o fată fără minte! Merită oare să­ţi pierzi viitorul pentru asemenea clipă ?  După îndelungi şovăieli. totuşi. l >iaj>ostea pătimaşă era încă mai mult un model  imitat Uecît o realitate. Mathilde sfîrşi  prin a fi pentru el o amantă plăcută.  Domnişoara de La Mole credea că îndeplineşte o îndatorire faţă de ea însăşi şi faţă de iubitul ei. îşi spunea ea. pe măsură ce mergea mai  departe.  „Bietul băiat. IM urma vreunei isprăvi nemaipomenite. nici o dojana nu tulburară noaptea «ceea. Se simţea  mai mult uimit ih t li fericit.  Dacă n­avea pic de duioşie în inimă. în afară de nefericirea şi de ruşinea aflate în locul deplinei fericiri despre care . cîtă deosebire faţă de ultimul lui popas dl douăzeci şi patru de ore la  Verrieres ! Purtările astea ii. care pentru un observator superficial ar fi putut să pară zămislite de ura cea  mai înverşunată. îşi îndeplinise o îndatorire. din cînd în cînd. Tot ce în ajun se aflase deasupra lui acum îi stătea  alături. în aceste  ultime zile.390  STENDHAL  Ce putea fi mai uşor decît să se întîlnească în bibliotecă. pînă şi dragostea". unde fusese vîrît  la primele  . starea cumplită în care se afla. ca să­şi facă datoria. fără să stîrnesc bănuieli.  Nu­şi închipuise niciodată că se va afla într­o asemenea stare îngrozitoare.. sau chiar mult dedesubt. Mathilde s­ar fi nimicit şi pe ea.  Nici un regret. înăuntrul II II iu imens dulap de mahon. în orice parte a casei. cu preţul unei  nicii de nefericire. mai înainte ca ele să se întoarcă pnitru a­şi termina treburile. aproape pînă şi în camera  doamnei de La Mole." Dar şi­ar fi răscumpărat din toată inima. Mathilde era uimită de tonul lui triumfător. prin  toată purtarea ei. prin  puterea voinţei. altfel aş dovedi eu  lipsă de caracter. într­atît de rece era întîlnirea lor ! Te­ar fi făcut să urăşti dragostea.  E drept că avînturile ei amoroase păreau cam voite. Dacă Mathilde găsea  că e mai bine să vină totdeauna pe scară.ina cu bucuria  încercată de un tînăr sublocotenent |Ml<.  Dar trebuia neapărat să treacă prin camera mamei. de sentimentele pe care o femeie şi le datorează sie însăşi. îi vorbeşti  amantului. ca să se­nţeleagă ?  — Pot intra.  „Trebuie. Mathilde ştiu să fie pe deplin stăpînă asupra  cuvintelor ei.  Mathilde hotărîse că dacă va dovedi curajul să se urce pînă la ea cu ajutorul scării. şi pe Julien. şi cu o gingăşie aflată mai mult în cuvintele pe care le  folosea decît în sunetul glasului. ca să ajungă în aceea a fiicei.. îi umplea inima • i ■ in. îşi spunea  el. ie ale Parisului sînt în stare să strice totul.  Porni apoi călare şi căută ungherele cele mai pustii ale ftAilui ilor din preajma Parisului. arătîndu­se cît se poate de  Cugeta la lucrurile acestea. chiar în faţa  KOŞU  ŞI NEGRU  391  unei voinţe atît de puternice. la urma urmei. oricît de ciudată ar părea. îi povesti feluritele hotărîri pe care le luase în privinţa lui. de către comandantul  392  STENDHAL  suprem; se simţea plutind la o înălţime uriaşă. s­ar fi expus fericit ca nimeni altul primejdiei acesteia  neînsemnate.

) (n. Lui. şi ar fi fost de ajuns s­o facă pe domnişoara de La Mole să­1  defăimeze. purtarea asta i  se păru ciudată. se gîndi. Nimic n­ar fi putut s­o mişte mai  mult sau să­i lecuiască plictiseala din suflet. dar nici nu se uită la Julien. noaptea tre  i   Să fiu. dacă îi întărît vanitatea. Malhildei nu­i mai era teamă de plictiseală; astfel.  „Mi­am luat stăpîn! îşi spunea domnişoara de La  i M'>lc. domnule.  A treia zi.  singurul care îl însufleţise în puma zi. Julien o urmă. Mă dispreţuieşte oare ? Ar fi demn de ea să  se căiască pentru ce n făcut. coborî o clipă în salon.  „Trebuie. vorbeau foarte cuviincios.  illml UI vileag natura legăturilor noastre.  „în viaţa obişnuită. „Dar. rîsul e socotit prea gravă  Ocară pentru viciu." Totuşi. E om de  mioare. Nici vorbă. cA nu are nimic naiv. pe ea o chinuiau gîndurile cele mai negre.  A doua şi a treia zi. altminteri. nici altul n­aveau o fire prea răbdătoare. numai din pricina obîrşiei mele de rînd. Julien cercetă atent faţa Ma­thildei; şi trebui să­şi spună  că părea rece şi răutăcioasă. nici nu­i observa măcar existenţa. ştiu; dar. nu mai era aceeaşi femeie care. împins de o vie curiozitate.  )■ unica Julien; religia îi place doar fiindcă e foarte folosi­  loarc pentru casta din care face parte. ros de cea mai vie nelinişte." Mathilde nu  I Miiii avusese nici un amant. Ştii că nimeni pe lume n­a îndrăznit pînă acum asemenea lucruri faţă de mine ?  *\  Nimic mai nostim decît discuţia dintre aceşti doi amanţi; fără să­şi dea seama. în afara gîndului că­şi joacă la noroc  întreaga existenţă. deci. Julien îşi pierduse cea mai de seamă calitate. cum domnişoara de La Mole se încăpăţîna să nu­1 privească. c." Numai gîndul acesta. se va răzbuna. serios ; este şi timpul. iar virtutea.iiiie drăgăstoase şi care nu se mai gîndeşte la propria  iată din clipa cînd şi­a făcut fericit iubitul. simplu sau gingaş în felul  ei de a fi; Bldodată n­am văzut­o mai mîndră decît acum. Să nu­1 iubesc oare ?" se întrebă ea. urmărea năluca  unei ini. se afla la o mie de leghe distanţă 'i« simţămîntul triumfului. şi în clipa aceasta a vieţii. Since laughter now­a­days is  1  deem 'd too serious A jest at vice by virtue 's called a crime  DON JUAN.  fără să n M habar. Dar simpla gingăşie  iillctcască n­ar fi în stare s­o facă să se căiască amarnic de  pi» aiul săvîrşit ?" Julien socotea că e primul ei amant. îşi spunea el alteori. Dar cum nici unul. fiindcă mă  II ies ic prin teroare şi mă poate pedepsi năprasnic. vanitatea M. de  vreme ce. „Nu cumva o fi avînd de gînd să se întoarcă la virtute ?" Dar  cuvîntul acesta era prea burghez pentru mindra Mathilde.)  i  II IA. după cină. încălcîndu­mi voinţa foarte lămurit arătată.  CAPITOLUL XVII O veche spadă  / now mean to be serious; — it  istime. de zi cu zi. care  i'  cîteva iluzii duioase pînă şi în inimile cele mai  ■Ivi pe.  — Dumneata.  deşi. aceeaşi răceală din partea ei; nici nu­1 privea.vorbesc romanele. simţea sau se prefăcea că simte extazul fericirii. mereu renăscută."  Pe cînd Julien.  Julien.  „Să mă fi înşelat poate. vădit  împotriva voinţei ei. îţi închipui pesemne că ai dobîndit nişte drepturi atotputernice asupra mea. Seara.  Pentru că de două luni încoace nu se mai plictisea. nu e deloc religioasă. t.  394  dacă îl îndîrjesc. Curajul era cea mai de seamă însuşire a caracterului ei. crimă (engl.11 liildei era pornită împotriva lui. lăsîndu­se pradă celei mai amare mîhniri.  \ic o putere neţărmurită asupra mea. erau însufleţiţi unul  împotriva altuia de ura cea mai aprinsă. azi. să mărturisesc. XIII  Mathilde nu veni la cină. ajunseră curînd să­şi declare că sînt certaţi pentru  totdeauna. prea pul crnic ca să fie adevărat. în sala de biliard. totuşi.  De vreme ce. pesemne că nu le cunosc eu obiceiurile; o să­mi explice ea cum stau  lucrurile. pretinzi să­mi vorbeşti! îi spuse ea cu o mînie  abia stăpînită. plin de prejudecăţile luate de prin cărţi şl din amintirile de la Verrieres. .

 Si.  l In zbucium îngrozitor urmă după această descoperire: hmtc simţămintele îi erau zdruncinate. Julien avu «I \i>h urnea să­i spună. Julien se duse să­1 aştepte în bibliotecă. al binefăcătorului său.  gîndi el. „Am  să­i ucid fiica ! îşi spuse el.  Toate mişcările lui.  împins de durerea lui. pe care­1 socotea ajuns la ultima limită în i • nid îi vorbise domnişoarei de La Mole. îl privi cu un aer răutăcios.  Stătea neclintită în faţa lui Julien. îşi  făcu bagajele şi se duse să­şi ia un loc la diligentă. cu gîndul să­i anunţe  marchizului plecarea. păstrată ca raritate în bibliotecă. şi­1 privea cu ocfii din care pierise  ura. cînd fusese ascuns  în dulapul cel marc de mahon.  îşi îndeplini fără prea multă bătaie de cap ceea ce so­ •] cotea drept o îndatorire; era departe de a se  crede îndrăgostit de domnişoara de La Mole. care tocmai pusese spada la loc. |n Intr­o întîmplare neobişnuită. spuse Julien. n­o iubea.  I >otnnul de La Mole se afla în oraş. Ce grozăvie !" Şi făcu un gest ca şi cum ar fi vrut să arunce spada. . din clipa cînd se văzu certat pentru totdeauna cu ea. Mathilde are să izbucnească în rîs cînd îmi va vedea gestul de melodramă. aproape că l­ar fi îmbrăţişat. se ivi deîndată în faţa ochilor lui Julien. era cît pe ce să fiu ucisă de amantul meu!" îşi spunea ea  Gîndul acesta o făcea să se simtă în cele mai frumoase vremuri din veacul lui Carol al DC­lea şi ale lui  Henric al III­lea. cu oarecare greutate. în  sufletul lui se petrecu o schimbare fulgerătoare. ţinură un minut nesfîrşit ; domnişoara de La Mole îl  privea mirată.  Chiar în noaptea în care îşi declaraseră că nu­şi vor mai vorbi niciodată. Ar I cel mai fericit dintre oameni dacă ar fi  putut s­o ucidă. <  lumii lui. uluit de surpriză. Aş adăuga chiar că niciodată nu ţi­aş mai adresa un  cuvînt. nu mă mai iubeşti ? Mă cutremur cînd mă gîndesc că m­am dat primului •. „Sigur. dacă bunul dumitale renume n­ar avea de suferit de pe urma unei asemenea schimbări prea  vădite. înainta mîndră spre el; lacrimile îi secaseră.  Dar simţi că­i vine rău cînd. mi. Dar. îi răspunse  Mathilde. Trebuie să recunoaştem că era de­a dreptul seducătoare în clipa aceea; cu siguranţă că niciodată  vreo altă femeie nu semănase mai puţin a păpuşă pariziană (cuvîntul acesta era principala obiecţie a lui  Julien împotriva femeilor din partea locului). o agăţă la locul  ei. află că.  Mathilde." Ideea aceasta îl  făcu să­şi recapete toată stăpîni­rea de sine. în loc să fie mîndru faţă de domnul de « inisenois. Mai mult mort di i ii viu. sosind acolo.. tocmai cînd i­am vorbit cu atîta hotărîre. Opri locul şi se întoarse acasă. cu cea mai mare linişte. cu  lacrimi în  ochi  Obişnuinţa de a fi nenorocit îi dădu o licărire de bun­dliiiţ; Julien se hotărî să plece în Languedoc.  396  STENDHAL  Chipul marchizului de La Mole. gîndi Mathilde; nici vorbă că se va crede iar domnul şi  stăpînul meu. în urmă cu trei zile. ca şi cum ar  fi căutat pe ea vreo pată de rugină. plecă.  închi­l"n\i­va cum s­a simţit. în diligenta de Toulouse. sporise  de o | de (>i i la vederea lacrimilor de ruşine ale Mathildei. exista un loc liber  pentru > doua zi. în cuiul de bronz de care era atîrnată. găsind­o acolo pe domnişoara de l . cu un glas nespus de duios. Privi lama vechii spade cu multă curiozitate. îl lăsase atît de rece. îndntată de o senzaţie li n< >"ă.  „Iar o să mă cuprindă slăbiciunea pentru el. Julien simţi că­şi pierde  minţile cînd  IMKJll  ŞI NEGRU  395  i/u silit să­şi mărturisească faptul că n­o iubea pe <li wnnişoara de La Mole.  un glas Doinit din inimă:  Aşadar. apoi o vîrî la loc în teacă şi. „Va să zică.Mole!  < nul îl văzu intrînd. foarte încete spre sfirşit. fi etnd Julien se căznea să tragă.  Memoria lui necruţătoare începu să­i amintească pînă şi cele mai mici amănunte ale nopţii aceleia  care. Fără îndoială că. în reali tate.  Peste două zile. asupra (£t utn era cu neputinţă să se înşele. 11 din (caca străveche. dacă am să cad din nou. plîngînd de furie împotriva  Primul venit! strigă Julien şi se repezi să ia o veche ilfl medievală.— îţi jur că voi păstra pe vecie taina." Aşa că fugi. salutînd­o respectuos.

. vei pleca spre nord.—  Doamne!  cît e de frumoasă!  exclamă Julien. se zbătea în cea  mai cumplită disperare. exact în poziţia pitorească în care  398  STENDHAL  o aşezase tapiţerul decorator ! La urma urmei.  privind ţintă în ochii mei. Ba chiar îşi spunea:  vi cdnic să­mi fie stăpîn. Dacă.IM A .  Dar tocmai iscusinţa aceasta. nu sînt nici opt zile de atunci.  După o asemenea faptă. aşa fel încît să nu scape prilejurile ivite. dacă îmi dai voie; eşti menit unor lucruri umil mai importante. în loc să stea ascuns  într­un loc dosnic.  \sadar. prielnică lui Julien. Doamne ! Ce­am să mă fac ? Şi n­am un prie­u n SA  mă sfătuiască: părintele Pirard  nu mi­ar îngădui să li Inun nici prima frază.  Marchizul intră. atît de însemnat pentru mine. în clipa aceea. depui ic ! Dumnezeu ştie cîte zile mă va mai opri  marchizul Iu Paris. nu mai putea fi vorba de vechile lor discuţii. domnişoara de La Mole îi vorbi şi aproape că­i ceru s­o urmeze în  grădină; el se supuse.  eu rămîneam nepăsător !. Julien. a cărei lipsă i­o reproşăm..1  NKGRU  399 .  ­  . cînd l­am văzut ivindu­se pe scară cu buzunarele pline de pistoale.. M­ai îndatora dacă n­ai lipsi niciodată mai mult de  două­trei un ir putea să am nevoie de dumneata dintr­un mo­m< ni într­altul. iu dimineaţa aceea. decît de la ora unu  după miezul nopţii. după tot ce se întîmplase. şi se încuie în odaia lui. fără să­şi dea prea bine seama. te consemnez în casă. gest care. în nebunia lui. dură toată ziua; Mathilde se gîndea cu încîntare la  scurtele clipe în care îl iubise şi le regreta.  Iţi tineri frumoşi din lumea bună ar trebui contopiţi lao­  să ajungă la o asemenea pornire pătimaşă ? Tre­  i ecunosc că era tare drăguţ cînd s­a urcat pe scaun  l pună spada la loc. îi plăcea nespus de mult să se plimbe cu el şi privea plină de  curiozitate mîinile care. gîndi el..  lulicn salută şi plecă fără să răspundă un cuvînt. dacă s­ar fi ivit vreun prilej să reînceapă legăturile de dragoste cu Julien. nu se gîndea decît  i i ii Irea că era cît pe ce să fie ucisă.  —  Unde ? întrebă domnul de La Mole. simt «MU ; înnebunesc! Cine mă va putea călăuzi ? Ce­  am să mi 11  CAPITOLUL XVIII Clipe cumplite  Şi ea îmi mărturiseşte! îmi spune totul. nici nu pot măcar să plec undeva. zugrăvesc dragostea pe care o simte pentru altul!  SCHILLER  I domnişoara de La Mole. Mathilde. vorbind milităreşte.  II  Şl  NEGRU  397  Ba nu. contele Altamira mi­ar propune  utru în vreo conspiraţie. după ce răsucise de două ori cheia în broască."  După cină. poate  că într­o singură clipă groaznica suferinţă i s­ar fi schimbat în fericirea cea mai vie. l­ar fi împiedicat să făptuiască gestul acela  sublim de a lua spada.. se lăsă  învinsă de dragostea care o cuprinsese iar. apucaseră spada ca s­o ucidă. fiindcă era gata să mă ucidă. n­am fost prea nebună îndrăgostindu­mă de el. încercarea aceasta nu­1 ferici. în ochii lui. Şi clipele acelea nu se vor mai întoarce niciodată  ! Şi toată vina e a mea ! în clipa cînd se petrecea ceva atît de neobişnuit. Şi totuşi. Nu era în stare să  vorbi . ar fi făcut­o  cu plăcere. Trebuie să recunosc că m­am născut cu o fire prea comună şi prea  nenorocită. pînă în cele mai mici amănunte l Iar ochii ei aât de minunaţi. îneîntată. putu să­şi exage­rc/< iII voie soarta lui crudă. dragostea mea pentru bietul băiat n­a durat. Căci un sfert de oră mai tîrziu. Dacă pleci. li nulu I pe marchiz foarte mirat. îşi spunea ea. am şi început  să mă gîndesc că el se va crede stăpînul meu şi că s­ar putea prea bine să încerce a mă supune prin  teroare. se gîndea să i se arunce la picioare. Acolo. ar fi rătăcit prin grădină şi prin casă.  „De fapt. pe cînd ascultam liturghia la Saint­Valere. în loc să fugă de Julien.  —  în Languedoc. îl făcea să pară atît de frumos în ochii domnişoarei de  La Mole."  în clipele acelea. înnebunesc. încuiat în odaia lui. văzînd­o că fuge; iată fiinţa care mi se arunca în  braţe cu atîta patimă. Julien se grăbi să­i anunţe plecarea lui.  ba Chior. Toana aceasta.. şi pîrjă la ora  opt dimineaţa.

 Nu există suferinţă mai cumplită pe care o fiinţă  omenească s­o poată îndura. cu durere  I Vorbind. Şi pentru ca  nefericirea să­i fie deplină. Mathilde îşi dezvăluia ei însăşi propria­i  i.. cînd părea că nu ocoleşte  prilejurile de a­i vorbi.   i loată amara gelozie a unui iubit părăsit  izbucni In»«Minele acestea.  fără îndoială. şi asta s­o facă femeia pe care  ^Borl. abia cu cîteva zile mai înainte. şi să­i strige : „Fie­ţimilă !"  400  STEN DH AL  „Şi fiinţa aceasta atît de frumoasă. părea că îl priveşte pe Julien cu un fel de bucurie plină de răutate. în curînd nici  vorbă că îl va iubi pe domnul de Caylus !"  Julien era convins de sinceritatea Mathildei; sinceri­tatea spuselor ei era prea vădită.  ajuns în culmea aceasta a nefericirii. uneori. şi tot ar fi j suferit mai puţin.  Cum 1 Şi pentru domnul de Caylus ? exclamă nli' II .  ^Hft « ciudată voluptate; şi ajunse să­i povestească pînă  ii di !>M atracţia trecătoare simţită cîndva pentru domnul  li « tr. Şi îşi dădu seama. culmea suferinţei. zdrobit de dragoste  lili iluicre. Mathilde începu să­i destăinuiască  Im >   • <>l stările ei sufleteşti..  kA bflnuieşti că un rival e iubit te doare destul de mult.iihiWe i le socoti ca atare şi nu se simţi deloc  ■ Continuă să­1 chinuiască pe Julien.  Se vede limpede că Julien n­avea deloc experienţa vieţii; nici măcar nu citise romane; căci. Asculta destăinuirile amănunţite în  legătură cu dragostea simţită pentru alţii.  B IA auzi povestindu­ţi­se în cele mai mici amănunte  dragostea pentru el. cu un  soi de voluptate crudă. Mathilde. pe aceeaşi alee de tei unde.. ţinuta de  111" • III gata să­i cadă la picioare. Cum să poată bănui bietul băiat. era povestirea simţămintelor ei pentru alţii: îi povestea despre scrisorile pe care  le scrisese. Chinurile lui erau  nespus de plăcute Mathildei. i­ar fi spus cît de cît liniştit fetei pe care o adora si care îi făcea mărturisiri atît  de ciuda ic . dacă ar fi  fost ceva mai priceput. cît se poate mai pitoresc şi cu tonul  H|| mai desăvîrşite sincerităţi. descriindu­i simţămintele pe care I le încercase faţă de domnul de  Caylus.IK să exprime imensa lui adoraţie.  aşteptase ora unu ca să pătrundă în odaia Mathildei. atît de superioară tuturor.. în  ultimele zile. care m­a iubit odată. Plimbîndu­se  Ml Hnu de ca. simţămintele de odi­  MlA  Julien înţelegea că îi povesteşte ceea ce vedea  i in faţa ochilor. Julien vedea limpede asta. braţele.  Felul acesta de intimitate chinuitoare dură o săptămînă nesfîrşită. ea.iul cu încetul.. pentru domnul de Caylus. e. îi reda pînă şi cuvintele folosite în fiecare dintre ele.'iiois. cit era de lovit în clipele acelea orgoliul care îl  Hfcft? pe Julien să se creadă mai presus decît cei de teapa  Wk (uylus şi a lui Croisenois ! Cu cîtă durere lăuntrică şi  ■ i ;i cele mai neînsemnate calităţi ale acestora! Cu  lin luiiA­credinţă plină de înflăcărare se dispreţuia pe  M' însuşi!  Mathilde i se părea fermecătoare; nici un cuvînt n­ar  |l ii>  I. îi spunea pe dinafară fraze întregi. în glasul ei răsuna dragostea. în discuţiile de felul acesta. că tocmai fiindcă îi vorbea lui simţea domnişoara de La Mole  atîta plăcere să răscolească firavele simţăminte de dragoste avute odinioară pentru domnul de Caylus  sau de Luz ?  Nimic n­ar putea să înfăţişeze chinuitorul zbucium al lui Julien. cînd părea că le caută dinadins; iar subiectul la care amîndoi reveneau.• ■  i Mm marc chin al geloziei nu poate să existe.  M. fără îndoială.  V O..  Dacă i s­ar fi turnat plumb topit pe piept. îi privea pe furiş mîinile. domnişoara de La Mole îi vorbea ca şi cum l­ar fi iubit acum. descriindu­i în cele  Ut ui in iu amănunte.

 în orice caz. Croisenois. şi­ar fi căutat iubitul printre tinerii care atrag toate privirile într­un  salon ; dar una din trăsăturile geniului este să nu­şi lase mintea tîrîia . odinioară atît de dragă.  itvasta nu­i scăpase domnişoarei de La Mole. care te ador! IBUNC tntr­o zi Julien înnebunit de dragoste şi de  durere. simţise fiorul dragostei. la masă marchizul glumi pe seama viitoarei lui călătorii. pe mine mă iubeşti.  Julien nici nu­şi închipuise că ar putea să existe atîta suferinţă; îi venea să urle de durere; sufletul lui.  Julien. îşi spunea ea.  Iii II se bucura de norocul acestuia.  care erau înzestraţi cu tot ce­i lipsea fiinţei acesteia palide şi posomorite. iiiii'ina Iară îndoială că i­a stins iubirea.ui Împreună; Mathilde îl părăsi îndată şi ultima ei  vadea cel mai adînc dispreţ. în podul casei; jaluzelele erau trase cu grijă şi. Şi avu bunul­simţ să se ivească în faţa ei cît mai rar cu putinţă şi să n­o mai  privească deloc. Stătea zile întregi cu ochii pe fereastră.  < ir înlele atît de cinstite dar atît de prosteşti ale lui  h' n ni lumbară într­o clipă totul: fiind sigură că e iu­  i M. cît ai clipi. I r omul care să rabde. Mathilde înţelese că putea să  lipsească foarte multă vreme. deşi sînt mai prejos decît toţi domnii IU. Trecuseră cîteva zile de cînd Julien o ocolea.. în salon.  Julien nu pricepuse nimic din tot ce se petrecuse timp de o săptămînă în sufletul Mathildei. Ea  ­ .'sincer. îl dojeni marchizul. toată seara. iar tinerii atît de străluciţi. fără să se  răzbune. odinioară. ar fi ieşit cu bine şi  victorios ni i < > situaţie care Mathildei începea să i se pară mono­  Aşadar.  Dar îl duru îngrozitor că trebuie să se lipsească întrucîtva de prezenţa ei. de­acolo. nu  mai aveau puterea să­i alunge gîndurile. nu mă mai iubeşti pe mine.  putea măcar s­o zărească pe domnişoara de La Mole cînd venea în grădină. după cele ■mplatc. dar  dispreţul i­1 văzu limpede.  Orice gînd care nu se îndrepta către domnişoara de La Mole îi făcea silă; nu mai era în stare să scrie  nici cele mai simple scrisori. Nu.  — Eşti nebun. după cină.  „O fată oarecare. A doua zi.. „Curajul unei inimi de bărbat nu poate merge mai departe de­atîta". în nefericirea lui plină de  i\ic.II văd la picioarele mele!"  ( u ctteva zile mai înainte.  atît de dîrz. tremurînd de teamă să nu se dea de gol. toată plăcerea pe care huma domnişoara de La Mole vorbindu­i  despre |tll< CM sufleteşti. n­am I in.. îşi spunea  el. faptul că le ni tiiiiictate unor fiinţe ca de Luz. in nproape cea mai mare prostie pe care ar fi putut s­o  I Vorbele lui nimiciră. de Luz sau cu vreun  altul."  ii LI ic că ea ar fi fost fericită să vadă că e dată de gol; i puţin. I H 'lua recunoaşte că­i sînt  atît de superiori. Cu sufletul fremătînd de  atunci cînd lăuda un rival pe care îl credea iubit.. era acum zdruncinat pînă în străfunduri. îi spuse că e bolnav şi izbuti să­1 convingă. Simţămintele Mathildei ajungeau pînă la dezgust; nici un cuvînt  nu e în stare să exprime dispreţul nemărginit care o cuprindea cînd dădea cu ochii de el.  i nu şi mai aruncă ochii asupra lui. succesul ar fi depins în întregime de  chipul în I lulicn şi­ar fi exprimat părerea aceasta şi de mo­i nml ales. ca­  Iţili strălucite ale acestor domni; ba chiar le exagerase. timp de o săptămînă. îşi spunea ea. Julien lăudase de mai multe ori.i    Şl   NEGRU  401  '■ ■ II noaste că. că n­  o mai iubea. pentru care ea mărturisise că.  Şi suferea cumplit cînd. Caylus. I se părea că nefericirea îi  sporeşte tot mai mult.iihildeîldispreţuicudesăvîrşire. tocmai se  ini• .  1  nul ii auzi rostind vorbele acelea stîngace. pînă cînd Julien nu ■toc cuvintele acelea prosteşti. dar nu­i ghicise cauza. Julien nu se simţea jignit de ceea  ce îi povesti ha ajunsese chiar să­şi închipuie. o vedea plimbîndu­se cu domnul de Caylus. acelaşi  II stăpîni inima; nici nu mai putea fi vorba de  402  STENDHAL  fiorul care. o făcuse să­1 socotească cu atîta plăcere pe Julien drept cel mai  apropiat prieten : îi era silă să­1 vadă. începuse să se mire că. Din fericire  pentru el.

 iar eu pe al doamnei Roland  ? îmi place  mai mult rolul acesta decît al doamnei de Stael; în veacul nostru.  discuţiile sterpe şi metafizice avute adesea cu i . pe o filă de album. fior ce­1 încercam i 'i murii aceştia din lumea bună... dar cel puţin nu m­am lăsat zăpăcită." ■Ol..  Ce­i lipseşte ? heuni bani ? îi dau eu. i­am făcut portretul. . iar doamna de La Mole să­i ceară să le  I'li Si A. Mathilde desena la întîmplare. reprezentant al grupării girondine în revoluţia de la 1789.. . „ca. o uimi şi o îneîntă ; semăna leit cu Julien."  X  Trebuie să mărturisim însă că nu toate gîndurile Mathildei erau atît de serioase pe cît s­ar părea după  cele redate mai sus.  I  H " l nu se ivi; şi în lojă nu se aflau decît oameni de I itl limpul cît dură primul act al operei. de care te IM . si  clipele de fericire aflate lîngă el; dar . ia Julien ca la o fiinţă mai  prejos de ea. ca o păpuşă.înclin  cînd în cînd. într­o oarecare măsură. se l„. i..bosiiă de gînduri atît de înalte. Nu sînt oare femeia lui ? Ce mi­a spus era foarte firesc şi. dar nu izbuti; tot profilul schiţat la Mare era cel mai  asemănător; Mathilde se simţi feri­  i i ml în asta dovada sigură a unei mari pasiuni. cîntate pe o melodie.A ca joc un rol. cîteva cuvinte de  ti ic.iihilde nu se gîndi decît la un lucru: să­1 caute H In pe Julien. II de în strălucire .).„:„.) (n. Şi cu  siguranţă că nu voi mai fi învinovăţită de încă o slăbiciune; aş muri de ruşine.  CAPITOLUL XIX  Opera bufă  O. how this springoflove  resembleth  The uncertain glory of an April day;  Which now shows all the beauty ofthesun.  „Fără îndoială. e drept. se încuie acolo şi se strădui n vreme. Uparaţie cu el!"  . le răspundea ea remuşcărilor.. îşi spunea ea.  îl privea pe Julien şi­i găsea o graţie încîntătoare.  ■  IAS. am izbutit să distrug în sufletul lui chiar şi cele mai neînsemnate idei pe  care le avea despre drepturi. i . lugind în odaia ei. ea.  numai despre fio­  1  Jean­Marie Roland (1734­1793). t.  sînt o biată femeie. ci  cuvintele lui profunde despre viitorul Franţei." Dar. îşi spunea ea. cînd hl/nl trimise s­o cheme ca să meargă la Opera Ita­  M.. ­învăluit de nor! (engl.  bucuroasă. e.. după veşnicele plimbări în care i­am vorbit cu destulă cruzime.. „ .  .i. de altminteri.n. ca  ve­Jldcmele. frecventat îndeosebi de girondini  llţl    şi   NKGRU  405  ci iscat de plictiseala vieţii. care de frica poporului nu îndrăznesc ma Sur să certe un birjar cînd nu mînă cum trebuie  aş fi s­». om politic francez. extazul celei mai H MI­ iubiri; iar în actul al doilea. o fată ca mine nu trebuie să­şi uite îndatoririle decît faţă de  un om deosebit; n­o să se poată spune că m­au sedus mustăţile lui frumoase sau graţia de călăreţ. soţia lui; a avut la Paris un salon celebru. Mathilde se In  bărbatul pentru care simţea. a» age mereu atenţia şi n­aş trece neobservată prin îi VSte de a mă teme întruna de o revoluţie. foarte plăcut. Alături de un bărbat „.„1.. terminat  II . o dovadă; trebuie să recunosc că purtarea mea a fost  cu totul neobişnuită atunci cînd m­am supărat pentru o vorbă care răspîndea în jur atîta respect şi atîta  iubire. Profilul unui cap.11.  încereînd cu toată seriozitatea să­i facă por­i im lulien.. din Anglia. Fără să ştiu.1 albumul din mîini decît foarte tîrziu. căci bărbatul 1 «re caracter si o ambiţie nemărginită. „i. dacfl ar şti  cît de puţin primejdioşi sînt! Dacă ar i >\> Mersi sînt şi cît sînt de croiţi după acelaşi tipar. cu nul. acum o săptămînă.i .hui lui april cel schimbător;  . Am fost sedusă. „asul lăsat de oamenii obişnuiţi. „„„„e amintiri nu erau lipsite de remuşcânle care „l. trebuie să recunoaştem. purtarea imorală ar fi o piedică.. ideile lui asupra asemănării posibile între evenimentele  ce vor izbucni curînd şi revoluţia de la 1688.nunei.  Căci Julien mă mai iubea încă. Aerul nefericit şi adînc pătimaş cu care bietul băiat mi­a mărturisit  dragostea lui.Irngostei cum seamănă  . . şi încă un rol important..Hulind astfel.  404  „Chiar dacă are o slăbiciune. .  2  Jeanne­Manon Roland (1754­1793).  II i mi vesteşte ! Iată unul din miracolele dragostei! ic. Iar dacă  1  2  va fi revoluţie. trebuie să recunosc. atît de pizmuiţi de \h. Mathilde ajunse curînd aproape să .1 cînd ai chef. de ce n­ar juca Julien Sorel rolul lui Roland  . de farmece exterioare.  .  And by an by a doud takes all away! SHAKESPEARE  „ upată de viitor şi de rolul neobişnuit pe care yidula să­l joace.. căruia nu­i lipseşte decît averea pe care eu  o ■ .„'. pînă şi în cele mai mici gesturi. uneori regreta.

 ca Julien; ei se  Ml CU ghearele şi cu dinţii de vreo clică.l o manevră de dragoste atît de complicată. îi urmări cu atenţie toate mişcările. nu dragostea are menirea de a­i ferici  ii IM iii înzestraţi cu oarecare însuşiri. iar înalta  virtute  se  va  simţi  uniinoare. care îngăduie să zacă apa şi să se for­  I mocirla. Da. Mathilde pîndi  convingă de biruinţa asupra patimii ei ne­  i nu urmări altceva decît să­1 scîrbească cu totul pe  i> M   ni schimb.­igoste născută din cap. căci în soiul  i' •/■ di.„ _    .   cu   ochi  răi. 1 se vorbea; ea nu răspun­iii.iscmenea. tot ce exista pe diipăru pentru Mathilde. Vai  i 'inul studios care nu face parte din nici o clică; pînă şi  t» IM Ir cele mai neînsemnate şi mai nesigure îi vor fi  in.i I'. de dimineaţă pînă seara. pe ins­  i drumurilor. aşa cum se poate ve­  I |. şi  «Ui  ULM puţin în stare să­şi dea seama în ce măsură îi  ibilă; de aceea îi căzu victimă; şi poate că nicio­  i   uiiiiiiţ;i lui n­a fost mai chinuitoare ca în ziua  Wtt l'iiplelc îi erau atît de nesăbuite. mă tem mai puţin că voi scoate oame­  ilm sărite dacă voi continua povestea nebuniilor  loua zi. HI va răsfrînge în ochi cînd seninul cerului albastru. la fel de prudent pe cît de virtuos. îneît dacă vreun  o/ i­ar fi zis: „Cată să tragi cît mai grabnic fo­  1  pi  urma acestor porniri prielnice. ui oi ajunse la o stare de exaltare şi de pasiune tnitoare cu  zbuciumul cel mai puternic prin care.  i«i noroiul mocirlelor din cale. după cît i se . acelaşi fel de a fi nu poate dura mai mult de  408 .i sa o dojeni. toate bunurile societăţii plouă peste ei. un roman e ca o  ijfml. i fnd ne­am înţeles că e cu neputinţă să existe în  K fsiru.in  .I1  'ii­ < imarosa îi pătrunseră în inimă. Melodia duioasă. cuvintele atît de potrivite. de i /ilo. şi cînd clica se  i­ ■!■ iţeşte. Iar pe cel ce poartă pova­  Bf lin/ii în spate îl veţi învinovăţi că e imoral! Oglinda lui  II oi ui. Eroina operei  ■  „Trebuie să mă pedepsesc pentru nemărginita |l I i» ■ ea re i­o port; îl iubesc prea mult!"  ■  CUffi auzi melodia aceasta sublimă. uni. iar voi învinuiţi oglinda ! Mai bine aţi învinui  pe care se află mocirla şi. furîndu­1. domnule. i u situaţia ei îi umpleau toate clipele cînd nu se  406  §1111  Dev  opunirmi w^. plină de o  divină..  \. ea abia ridică ochii s­o privească.IIIN.  i •• . un carac­  i ii Malhildei. mai mult încă. trecuse Julien.i purtată de­a lungul unui drum bătut de multă  mo.  ful li II era prea nefericit şi mai ales prea frămîntat ca  jiilcfiip.

  De mai multe ori îi veni în minte ideea sinuciderii; imaginea morţii i se părea plină de farmec... aprinde luminarea şi Julien abia izbuteşte s­o împiedice să­şi reteze  un smoc întreg de păr.  —  Vreau să­mi amintesc veşnic că sînt sluga ta..  ■ puţin din loc. Da. unui om nu­i mai rămîne altă scăpare decît curajul. I se părea  vădit că domnişoara de La Mole e îndrăgostită de vreunul din tinerii ofiţeri cu care vorbise atît de  voioasă. trage scara cu putere.  Blu ora unu după miezul nopţii; ca să­şi spună. pe deplin convins ; sînt pe de­a­ntregul o fiinţă ştearsă. Grădinarul o legase cu un  ..  în altă clipă. ai jurat să mi te supui.. plictisitoare pentru ceilalţi.  vulgară. într­adevăr.. vai. nu fusese ■I o dală în viaţă. Şi lucrul acesta îl înţelese. îi  spunea ea încă beată de fericire Şi de dragoste; de aici înainte. aşa sînt! îşi spunea Julien. i Dădu fuga la scară.  pedepseşte­ţi fără cruţare sclava cînd va mai încerca să se răzvrătească. străbătînd un pustiu dogoritor. lui Julien nu­i IMII iii I  ii o clipă. în deşert.. . domneşte veşnic asupra mea. tot ce  iubise cu înflăcărare ÎI scîrbeau de moarte; şi. plecă de acolo...  ^ ii'i ia o licărire de geniu; ideile bune îl năpădiră  |litiiii<!. de nesuferit pentru mine însumi.  . ţine­ţi jurămîntul". înţelese primejdia. tu eşti stăpînul meu. că ea stingea lumina: revedea în 110 odaia  aceea fermecătoare în care.. i se aruncă la picioare. se temu să nu­i răspundă cu un şuvoi de lacrimi  vreunui curios care l­ar fi putut întreba; şi se încuie în odaia lui. O asemenea greşeală e caracteristică omului superior.  „Şi. arată­mi şuviţele astea şi spune­mi: „Acum nu mai e vorba de dragoste. că am vrut să mă  răzvrătesc. Inlosind cocoşul unui pistol.ipicdică; Julien se agăţă de cîrligul de fier menit  ţi IM  |. Mai departe. el nu l­ar fi înţeles. Ce amintire i­aş lăsa ?"  Căzut în prăpastia asta fără fund a nefericirii.u lericirea Mathildei era aproape la fel de mare.  i  mhiM nivinovătindu­se. îl iubise şi pe el.   în  primejdie   să   se II'" ■ i < i de o mie de ori. aruneîndu­i­se în braţe. vine să­i deschidă. cînd M iiiolofţiul: „Am să mă urc pe scară". în această stare de imaginaţie sucită.  „Dar moartea i­ar spori dispreţul faţă de mine ! gemu el. pe care îl fărîmă.iniile o desprinse şi o rezemă de fereastra Mathil­  ^b «â se supere. ■I ne nApusteşte în încăpere.ir. mai mult mort decît viu : i II < iu ?! îi  spuse ea. însă. nu mergea cu iMpuiica. Julien  coborî şi se apropie de o tufă de trandafiri.. ultimul sărut. fără teamă că va fi văzut. răsuci unul din inelele lanţului ce lega scara ; în >v.. să­şi verse focul în faţa primului­venit ar  fi fost o alinare asemănătoare cu a nefericitului care. ca paharul cu apă rece dăruit nefericitului care.  410  STENDHAL  —  Pedepseşte­mă pentru cumplita mea trufie.1  NKCJRU  409  ii I urse"; dar. Dar oricît ar fi fost de exaltat. parcă zburînd. eu îţi sînt sclavă. se stinge de sete şi de  zăduf.! odihnă. denuntîndu­se în fata lui. în sfîrşit. discreţia.  ti in i un in odaia mea şi­mi pun capăt zilelor. desprinzîndu­se din braţele lui.  Mi | h l Ide | x >ate să deschidă jaluzelele. şi trebuie să­ţi cer iertare.  O văzu pe Mathilde plimbîndu­se multă vreme prin grădină; cînd. ca o  minunai.  I iii'  II putea să descrie nemărginita fericire a lui  l> H ' l.ilu/elele   deschise   şi. ca primă  îndatorire.. strîngîndu­1 în braţe de parcă ar fi vrut să­1  înăbuşe; îmi eşti stăpîn. li< o   ui ulleţit în clipa aceea de o putere supraome­  H.­*. Şi. i se smulge din braţe.. Buzele  b li VOI aiinge obrazul înainte de a muri!"  ii.  I. încerca să judece  viaţa cu închipuirea lui. dar IIH. dar îşi dăduse seama că e un om de nimic. cum privea spre fereastra Mathildei.. în genunchi.  Julien n­avu destulă   înţelepciune   ca   să­şi   spună:   „Trebuie   s. Julien era om de onoare şi avea. o să mă copleşească cu dispreţul ei. îi şoptea. Mathilde îl aude. i printre jaluzele. din care ea rupsese o floare^  Noaptea era întunecoasă; Julien putu să se lase în voia durerii. nu mai e vorba  de emoţia care îţi poate tulbura inima în clipa de faţă.STENDHAL  două zile".. primeşte din cer  un strop de apă rece ca gheaţa. rosteşte ea: dacă vreodată scîrnava trufie îmi va mai  rătăci minţile." Toate însuşirile lui bune. şi bătu în jaluzele; după  ■ unde.i pasă? Să­i dau doar un sărut.i   „Mai nefericit s­ar putea oare să fiu?" se li i' i . Să ceară sfat.

 Julien o privi.  noaptea trecută. şi atîta îmi e de  ajuns. El roşi pînă în albul ochilor. pe care ea şi­1 tăiase şi i­1 arunca. Julien j intră în sufragerie. Pînă la urmă. ■llhlkli se afla la fereastră. se şi instalase în ■Ol : . lonrca Mathildei era salvată. Jertfa pe care mi­o impun e vrednică de tine;  renunţ la cîteva ceasuri de cea mai uluitoare fericire pe care o poate încerca un sul In omenesc; e p  jertfă făcută pentru a nu­ţi ştirbi bunul renume ; dacă îmi cunoşti inima. Curînd veni şi Mathilde acolo. Maică­sa şi o l*ni' 11 IA se treziră din somn; de dincolo de uşă se auziră  un care întrebau ce s­a întîmplat. ea in vreme ce­şi certa camerista şi nu binevoi să­i uin doamnei  de La Mole. abia se stăpîni să nu ia scara şi să se ■In nou la ea.  domnul de La Mole şi marchiza erau foarte preocupaţi de o nouă promoţie da decoraţi cu Cordonul  Albastru. trecînd din sufragerie în salon. găsi. Mathilde izbucni în rîs. fu ne­  412  STENDHAL|  voit să­şi forţeze.  ) | '. îi spuse el Mathil dei. Ai să fii oare totdeauna pentru mine ceea ce eşti acum ? Dar e vorba de onoare. Din fericire. pînă şi cheia. încît  Julien să] poată zări.Hlllll I Ul. spre răsărit. alu­i fA ră să ia seama de­a lungul scării. tăindu­şi cosiţele.  ► luin ce­li trimite sluga ta. Renunţ să mai judec. Spre sfîrşiful meseS vorbind  cu Julien. prin întuneric.. S­ar fi zis că  ţinea cu tot dinadinsul să le arate tuturor patima ei nebună pentru Julien. ■llcn culcă scara la locul obişnuit;  îi legă iar lanţul; | UDA sa înlăture urmele pe care le lăsase pe brazda de  • <.  Sub cuvînt că nu avusese destul timp ca să­şi aşezej pârul. în zăpăceala lui  uitase.  Si secunde mai tîrziu.! uşa propriei sale odăi. curînd. cînd văzu lumina zorilor albind deasupra  hornuri Im depărtate. de la şapte dimineaţa.  Virtutea lui Julien se dovedi a fi egală cu fericirea lui. Ha imn din  grădină în casă nu era deloc uşor.. fii  Unul mi II  liili> II  învins. Afl. Mathilde se pieptănase în aşa fel. singur.a nemărginită îl făcuse să­  şi recapete toată jLt caracterului: dacă douăzeci de oameni i­ar fi ieşit i 1 atace. în ziua aceea.< <ic sub fereastra Mathildei. prudenţa lui avUjl prilej sâ se îngrozească. scara se afla pe aleea de tei.] în camera Mathildei. cît de mare era jertfa făcuta pentru el. venindu­şi în I» "meni  plin de sînge şi aproape gol: se rănise. pămîntul i să se asigure că urmele erau şterse cu totul. purtarea Mathildei se potrivi pe de­a­ntregul acestei prime imprudenţe..Dar e mai cuminte să trec peste descrierea unei asemenea rătăciri a minţii şi a unei fericiri atît de  neţărmurite. virtutea V i * . Htuiul supunerii ei veşnice. fie pentru câ aşa voise doamn;i d< La Mole.t nu i fu pusă la încercare.  Dar dacă le dă prin gînd să deschidă fereastra. pe cînd se înălţa] soarele. Julien căzu într­un somn adînc. dincolo de grădini.  în sfîrşit. ce urma să fie făcută.i|uii;imentulmeu. se  ştie tot ce face în fiecare noapte  NKGRU  411  IUI ud acestea. raţiunea birui. Seara.  M tind netezea cu palma. pe el. îi spuse ea destul de tare.  MI aceea trecu ca un fulger. însă.  —  Trebuie să cobor tot pe scară.1 că. „Numai de i­ar da ei  prin minte să ascundă! rămăşiţele astea pămînteştil" gîndi el. aflată în buzunarul] hainei. după prima noastră întîlnire.  Fie din întîmplare. 11 A/lndu­i ceva  peste mînă : era un smoc întreg din I Miilhildci. Mathilde se pomeni spunîndu­i stăpîne. bănuielile n­au fbsl îndreptate numai împotriva hoţilor.! Mathilde izbutise s­o  facă; jumătate din frumosul ei pâr bîond­cenuşiu era retezat la un deget de pielea capului. toată ziua Mathilde nu rămase singură  nici Cm clipă. se năpusti pe scară şi Rull alunecă decît coborî în grădină; cît ai clipi. Julien era în culmea fe­A doua zi. Izbuti să rlii'i i ■ II torţa uşa unei pivniţe ; ajuns înăuntru. făcînd cît mai puţin zgomot cu putinţă..  Clopotul de prînz abia izbuti sâ­1 trezească. au i ' II a ! îi spuse Julien. Julien. din grabă. atît de  frumoasă şa înconjurată de atîta respect; dar./i cumva că e vreun pretext din partea mea ? • ii hotărît ca una din cameristele ei să doarmă noap­  . oboseala îi birui fericirea şi.  mui strînse o dată în braţe.  în timpul mesei.  Domnul de La Mole a pus oameni de pază în grădină. Dacă un j chip atît de frumos putea fi sluţit într­un fel oarecare. iiiMi. tot uşii prilejul să­i spună lui Julien :  lin  I  < i. de la prima ochire. Spre norocul lui. vei înţelege cît de greu îmi  vine.  Orgo­ j liul lui Julien tresări de fericire cînd văzu dragostea cel strălucea în ochii fiinţei acesteia. Domnul de Croisenoi i înconjurat de spioni. şi în care domnul de Chaulnes nu figura. în clipa aceea ar fi  II  o plăcere mai mare.

 care  stăruia j lîngă fratele ei şi pe lîngă domnul de Croisenois să nu s< ducă sâ­şi petreacă seara la  Suresnes. la masă.  A  'I . Julien a murit.. îşi spunea el galopînd prin Im tic l. IUI Julien îi  bătea inima ca unui copilandru de şai­fi. frumosul ofiţer. în ziua aceea nu i adresă nici un cuvînt; prezenţa lui trecu  ii i ha. llh/uind adînc. dar cu  mi <ii politicoşi şi de liniştiţi! Nici vorbă să­i mai  I mptne. popular la începutul secolului al  XLX­lea..  <M Caylus şi încă vreo cîţiva prieteni ai lor. Şi­i dădu i' '> clipă să­i studieze pe cei ce pretindeau că­1 II trufia lor.. prietenii domnişoarei de La "■ stăteau lîngă el. Deşi vremea era minunată  în seara aceea.  414  STENDHAt  Trebuie să fiu la fel de mort trupeşte pe cît sînt de rnoil sufleteşte.  proaspăt ieşit din seminar. *|  CAPITOLUL XX Vaza japoneză  Inima nu­i cuprinde din capuA locului toată nemărginirea nenorom cirii sale; e mai mult tulburat  decît emoţionat. „Trebuie să­mi ucid Iul i i. \âc II privi pe Julien o dată sau de două ori. care i se păru că l^tul sfii şes te.  tot timpul mesei.  toate ciudatele nebunii pe care  cutezase să le nu ii el. stărui j nu iasă în grădină; voia să nu se depărteze de jilţul în cad  l  Jean­Paul (pseudonimul lui Johann­Paul­Priedrich Richter) (1748 1825). Ce­am făcut ? Ce­am spus. simte cît de adîncă A (lojtilura primită. gîndi el. mai rău încă. Era na IA cu cea mai mare grijă; cu o îndemînare de Kiii. Julien abia mai putea să respire. uimirea... După cină.  dudei ti era silă de grădină.i Mcudon. şi pe acela al purtării celei mai cuv cioase. De cel mai mare succes v bucurat romanul Hesperion.  ninlu­l pe domnul de Croisenois cu ochiul ne­IIMI | I> I in­ ţi­1 dă nefericirea.  II  n o văzu decît  mult mai tîrziu. hotărîse că Julien  era o fiinţă. ţarul Rusiei.  Nai tlomnului de Luz avea o misiune importantă clin pricina asta.  II II pui u să se ridice în chip cuviincios de la masă. pe măsură cejudeA cată îi revine.1 dibuită  de tînărul acesta îndatoritor şi blînd n  <n uite. dacă liHui obişnuită.  MU < iroaznica îndoială. Julien abia avu timp să se îmbrace; în salon o găsi pe Mathilde. sau cel puţin aşa i ui  dizgraţie ca la curtea regală". la marginea canapelei.  INIMIC. pe cînd se întorcea acasă. îneît se ţi NI' necăjea dacă cineva  punea un eveniment im­I"  cama unei cauze simple şi cu totul fireşti. Dar. o dată cu  vechiul cult (| prieteniei frăţeşti. uimit de ii  iin tic nou pentru el al tuturor acestor tineri  i. la doamna mareşal de Fervaques. nipusti decît alergă spre grajd. gîndi el. scriitor german. îşi spuse Julien. se II o..  I  • nuna de La Mole.■uiiiic de nebunie". ca să  | n i­. Şi asta în asemenea măsură. care odinioară fu­11. sau cel puţin i se părea  i*A de tot: grădina era legată de amintirea lui  Hoiirca slăbeşte inteligenţa. ii  III unor  victorii atît de strălucite. nu uita să re­i un iul deosebit că unchiul său pornise la ora unt­Cloud şi că nădăjduia să­şi  petreacă OOlo. ca în timpul iernii. se poate asemui cu aceasta ?  1  JEAN­PAUL  Cînd sună clopotul pentru cină. în general. deznădejdea îl Mim i  MIKI pe rînd. nu se mai gîndea deloc la i •    111 zi ua aceea îi era silă de iubire. aşa cum mi lin prinţul Korasoff.. Julien observă marea 11 .necum că­i  întorc spatele. veniră domnii de Luz. Firea lui  1  I grtwiv cu a împăratului Alexandru  . din care  Stendhal citează un fragment.1  416 .: Mathilde iproape pentru tot ce făcuse. doar cadavrul lui se  mai mişcă. îşi înşeuă sin­IM IM I I | ><>i ni  la galop; se temea să nu­1 cuprindă vreo i im» i . S­ar fi zis <M domnişoara de La Mole reluase..  Cu greu ar fi putut să fie mai seducătoare şi mâ drăgălaşă faţă de ei.nădăjduia că domnişoara de La Mole se va I K/1 vină acolo; îi scrisese o scrisoare nesfîrşită.indru I. Eroul nostru făcu A ie aşeze pe scăunelul de paie.. Ai fi zis că dă amănuntul acesta într­o II repeta întruna. Canapeaua albastră deveni as­  i nI |>i upului.. j numai trupească. în primul an al şederii lui la I Iul lulicn.'wndu­mi  trupul. dflj rele sale erau deosebit de sentimentale.nc;i urgisire ? Astăzi nu trebuie să fac şi nu  H<    i   pun nimic. cel puţin nu îndeajuns de aleasă ca 111.m s;Vi înjosească onoarea. îşi acoperise locul de unde îşi  retezase părul.  .  NK<;I  IHM. Dar la ce bun  să vorbim desA pre durerea trupească ? Ce durere.. de cîte ori <1 >nvcrsaţie cu  vreun nou­venit.   Toate  plăcerile] vieţii s­au dus şi nu mai poate simţi decît ghearele deznădejdii care ii sftşie.

 nu e decît un pas de • împotriva propriei lor fiinţe. îneît nimicea oriefl urmă de părere bună pe care ar mai fi putut s­o aibă faţă j de sine. de aceea se purtă cu atîta neîndemînan îndt îl observă toată lumea cînd se ridică să plece din  salo» întreaga lui fiinţă vădea suferinţa. lui i se  păru că Mathilde are dreptate şi că ar fi | putut să­i spună şi mai multe chiar. Ar fi fost necesar să­şi folosească memoria. Nu pi i<c pea nimic din firea ciudatei fiinţe pe care soarta  m hărăzise a fi stăpînă absolută pe întreaga lui fericire. lotul nu e încă sfîrşit. Mathilde nici nu­1 as­pînă şi  sunetul vorbelor lui o scotea din i"  II nchipuise că el va avea îndrăzneala s­o între­  iiiMim aţa aceea. Julien.. nu prea era înzestrai cu asemenea cunoştinţe; bietul băiat nu ştia încă să a descurce în  lume. de ideea îngrozi­i ti Idusc drepturi asupra ei unui neînsemnat preot. şi inteligenţa ei se pricepea de minune în arta de­a chinui amorul propriu şi de  a­i pricinui răni dintre cele mai dureroase. De trei sferturi de i juca rolul unui subaltern nedorit. sau cel puţin poţi încerca s­o ■ti primejdia asta.  în ziua următoare. Un instinct orb îl împingea să­şi întîrzie ui  privinţa soartei sale.  „Joc aici un rol nedemn". .. Te poţi justifica pentru vina  i JJ IIKi cuiva ? Dar mintea nu mai era deloc stăpînă li  lui. I se părea că. neatingînd it mima sau mintea Mathildei. Adevăratul lor a racter abia începea să­1 întrezărească.. îşi  ■  i ni clipele cîrid îşi exagera nenorocirea. să­i spună ?  II li ;ista cugeta adînc. i | lumiH/eule ! Cine ţi­a spus ? Şl Iu cu. gîndi el deodată. Mathilde intră în biblio­  ilomnule. nu putuse decît să­i admire. da memoria lui. ajunse să se  dispreţuiască singuM Văzîndu­se copleşit cu dovezile unui dispreţ atît dJ crîncen şi chibzuit cu atîta  pricepere.  care de obicei e atît de politicfl gîndi Julien.. totuşi. „El. Dar nu avu înţelepciunea să vadă ci lungile lui curse călare. Dar ■ II  incliA/. pe la ■pic. am putea spune.. care rătăcea pe alte meleaguri. Nici nu  I. ce­ţi pasă ? Dacă eşti un om  lipsit de L ni i poţi distruge. într­o dimineaţă.  Observă că Norbcrj nu mai binevoia nici măcar să­1 privească atunci cînd 4 întîlneau prin casă. să­şi ia prea în  tragic nej fericirea;  ca să­şi îmbărbăteze  mîndria. Departe de a­i da prin gînd să se apefl cît de cît în clipa aceea. pe neaşteptate. totuşi.. cfnd.  Observaţiile critice pe care abia le făcuse asupra riva« Iilor săi îl împiedicaseră. trebuie să facă o sforţare cu totul n<n bişnuită ca să se  poarte aşa.încîntători."  Dar înţelepciunea lui se mărgini doar la atît. în acest caz.I suferinţa; să­i vorbească Mathildei. i   ţflran. nu făcu altceva decît să­şi istoi vească trupul şi să­şi sleiască de puteri calul. căreiJ Mathilde îi era atît de credincioasă. pe care n­o cred  adevărată. o chinuiau la fel de mult şi re­pentru cinstea pierdută.lle ; imaginaţia mea nebună m­a înşelat.  „E aproape ca şi cum aş avea să mă sico slăbiciune pentru unul dintre lachei". că vrei să­mi vorbeşti. gîndi Julien intrînd singur! grădină. prin  pădurile din preajma Pan MI  mi in  NEGRU  417  u ' iu decît să­i istovească lui trupul. Julien se afla în faţa unei] inteligenţe superioare. atîta vreme şic. Era  deosebit de inteligentă. trebuie să  mărturisim. Nu te mai iu­  .i ceva mai absurd. încercă să se justifice. să  găsească a lucru nou. Julien amintirea celor petrecute cu două nopţi mai  înainw „Oricît mi­ar fi de superiori. Dar tr< buia acum să­şi părăsească scăunelul de paie cu cît  nu puţină stîngăcie.. şi­i lăsau soarta la  > pA rea că un singur lucru i­ar fi putut alina într­o II. Voi să născocească ceva. îi ceru imag naţiei lui.  nul mai încercă să se apropie de canapeaua albastră. amintiri prea seducătoare  începeau ifl năpădească mintea.  418  STENDHAL  Cît ai clipi. H| n­o să mă împiedice să fiu sinceră.. \ ora  nimicită. Seara. şi cele ale orgoliului."  Somnul ar fi însemnat o mare fericire pentru Julien în ciuda oboselii..  Pentru prima dată în viaţă. în faţa  căruia nime nu­şi da osteneala să ascundă ce gîndeşte despre el..nit. pînă la furia împo­i  ihhi; iar pornirile furiei le sînt..  ■  pili ute. însufleţită de ura cea mai  pute» nică împotriva lui. domnişoara de La Mole îl copleşi pe Julien cu dovezile celui mai adînc dispreţ. Mathilde nu a fost pentru nici  unul ceea ce două* ori în viaţa mea s­a îndurat să fie pentru mine.  linului lovitura aceasta năprasnică.  n H firile îndrăzneţe şi mîndre. doborît i de durere.

 cînd doamna de La Mole îi  ii ce îndemna la răzvrătire.. care o lăsase fiicei sale. o aveam de la mătuşa mea.. Julien. Intre ci.. na aceasta uluitoare. o  11 II totdeauna.  —  Vaza asta e sfărîmată pentru vecie. că n­a avut şi nu va avea nici un fel  i <■ asupra mea. pe cînd  JulieJ părăsea încăperea. fără să pară prea tulburat; o v; pe domnişoara de La Mole la un pas de  măsuţă. îi zise el.II absolut nimic pentru inima mea !"  upiAţile orgoliului îi umpleau sufletul Mathildei;  Itih     deci. trînti fără să vrea o veche  b pol ţolan albastru. pe | iii  ■Ininiicaţă preotul i­o adusese în taină. după­prînz. domnişorul va înţelege. la masa de prînz. i II putinţă ? Doar acum cîteva zile ea nu însemna  Mii*.. tu < lipa aceea nu mai simţea pic de dragoste. orgoliul ei simţea o plăcere nes* pusă lovind astfel în amîndoi. care i se părea  îngrozitol de urîtă. Julien trase în primul  HM concluzia că Mathilde era stăpînită de un orgoliu  ^Btui < redea cu tărie că totul se sfîrşise.pus de fericită. îneît abia dacă îşi simţea nefericirea.. chiar  ■ li îmi.Cît despre Mathilde. pe cînd eu o voi iubi toată viaţa.cce zile.  mi­a stăpînit inima; vă rog să mă scuzaţi pentru toate nebu niile la care m­a împins. „Nu mă  mal iubeşte ! îşi repeta el întruna cu glas tare. ai cu mintea rece. ţinîndu­1 autoritar de mînă. îi spuse el tot aşa s­a întîmplat cu un simţămînt care. că vorbeşti pre tare şi că poţi fi auzită din camera de­alături. Julien tăcea. spuse ea.  N­avea nevoie să născocească şi să gîndească pentr prima dată cruzimile pe care i le arunca cu atîta  satisj facţie. atît de umilitoare. i> <. „Aşa.  Fiecare cuvînt sporea însutit crîncena suferinţă a lui Julien.i de pe consolă. să termine pentru totdeauna! Gîndul că îşi  ■ KM  cu desăvîrşire dragostea atît de puternică o  to« II.­a. . şi proceda  . dar domnişoara de La  Mole îl opri.  —  Fii bună şi ia aminte. ti.  Mathilde urmărise mişcările doamnei de La Mole] încîntată că s­a spart vaza aceea. orice  ^Ki puţin pătimaşă decît Julien nu s­ar mai fi putut  lift dragoste. încercă să fugă. se  ild . cîndva.  i de La Mole se ridică scoţînd un strigăt de | ţi veni să privească de aproape cioburile vasului  420  1  —  Vaza asta veche japoneză.. cît se poate de urîtă. spuse doamna de La Mole.i stîngaci faţă de ea. regentul. într­a­  W.  —  S­ar zice că acest domn Sorel e mîndru şi încîn de fapta lui. Fără să uite nici o secundă ce­şi datora  |i doi in uşoara de La Mole îi spuse lucruri neplăcute.  li bine ticluite.... Era un cusur pe care nu­1  m$ pliiA alunei. S­ar părea că m­a iu­| n|ii    ni /. încît puteau să pară adevăruri. a doua zi. avocatul  părţii potrivnic dragostei..  ^ftl o scenă atît de crudă. t| tot spunea. Şi ieşi din salon. ca şi în cele  lllliiv limpede ce trebuia şi ce voia să facă.  | HM  .1.. pentru tot­  ^K. încît. şi totuşi.... în adîncul inimii." Şi era atît de fericită. pentru adoraţia  care d stăpînise cu cîteva zile mai înainte.  ii.. de parcă ar fl  ■J  NKGRU  419  A iţi spună în ce situaţie se află. stareţa de la Chelles; era unul din  darurile făcute de olandezi ducelui de Orleans.. Căci şi în lucrurile mici. de o săptămînă. . dar totuşi rară.  —  Ce­mi pasă ! îi răspunse domnişoara de La mîndră; cine ar îndrăzni să­mi spună că mă aude ? Vrea  să­ţi lecuiesc pentru totdeauna măruntul dumitale amoj proprju de ideile pe care şi le­a putut făuri  despre mine. Să  11. Nu făcea decît să repete ceea ce.  Cînd Julien izbuti să iasă din bibliotecă era atîi dd uluit.

. I să pară pe deplin convins de tonul uşura­  ■  ■ vorbea. Lumea zice că e nemaipomenită ! Ai ir. ni. luptă zadarnic împotriva acestui soi de amin­iflrile ei necruţătoare nu fac decît să le spo­  % In IIICCUl. există oameni vînduţi duşmanilor noştri; ei ne pîndesc agenţii. şi vom  reduce cele douăzeci de pagini la patru..  Scopul dumitale va fi să  nu atragi atenţia nimănui. hotărît lucru. într­  adevăr.II ui acesta din La Quotidienne nu­i prea amu­Iti i domnul marchiz îmi îngăduie. mama a ghicit întocmai. „într­adevăr.  IIII.  . e sigur  că nu mă înşel deloc spunîndu­vi­le. în locul numărului întreg din La Quotim dienne. ca sâ .  DU Izeci şi patru de ore după spargerea vechii vaze 0." Şi abia atunci i se stins^ bucuria pentru scena pe care i­o  făcuse în ajun. unul dintre cei mai ne­ii MU. Julicn era. Numai teama de­a nu mi­1 ţine mi­all putea tulbura memoria. totul s­a sfîrşit. vei j avea nevoie de şi mai  multă îndemînare. „Da. De ce mă mai chi> nuie încă iubirea pentru nebuna asta ?"  Iubirea. domnule. ochii îi străluceau. îşi spunea el. ca orice tînăr care călătoreşte pentru propria lui plăcere.  r­  421  .. spori cu multă repeziciune..  ii secretar avea acum destulă experienţă ca să M  IHII. i  se Iul Julien. ci fiecare va vorbi la rîndul lui.i exact şi fără să lipsească o vorbă..] adăugă marchizul. mîine dimi­  ■  ■ i onoarea să i­1 spun pe dinafară de la un nul  ' Pi nă şi anunţurile?  . în trecere.  Scrisoare către Autor  n/iil uimise să­1 cheme; domnul de La Mole IM i ii.  inviniul dumitale? întrebă marchizul. mai puţin demnă do a fi iubită ? E cu putinţă să existe  femeie mai frumoasă I Toate plăcerile vii pe care poate să le ofere cea mai elegantă dintre civilizaţii nu  se găsesc. < ii patru pagini şi să te duci apoi să le spui pe I . nu vreau să spun în  ordine.. printre secretarii  şi printre slugile lui.  acesta­l simţămîntul care­1 însufleţeşte. dar e oare. „E nebună."  „De ce am minţit ? se gîndea Julien. Acolo. umilitoare ! Dai mă va face înţeleaptă pentru tot restul vieţii. Va trebui să­i înşeli pe toţi cei care se vor afla în preajma lui; căci.  CAPITOLUL XXI  Nota secretă  Căci toate cîte vi le povestesc  le­am văzut cu ochii mei; şi dacă  m­am putut înşela vădndu­le. deve­  ■ i >  ■ rios.. gîndi ea. împreună.  Nu te frămînta. oare. ii/ui mototolea nervos ziarul La Quotidienne din >  i încerca zadarnic să­şi  ascundă o seriozitate HIIC n nu i­o mai văzuse. vorbim puţin despre memoria dumitale. îndată după aceea. Aceste patru pagini va trebui să mi le spui pe de rost mîine  dimineaţă. din pricina asta. cu prisosi™ întrunite la domnişoara de La Mole ?" Amintirile feric nu trecute nu­i  dădeau pace lui Julien şi nimiceau deîndatl tot ce judecata sănătoasă ar fi încercat să facă. Vei ajunge lîngă un personaj de vază. căci nu va fi o conversaţie încîlcită. reluîndu­şi tonul rin şi glumeţ care m era atît de firesc. în timp ce noi vom  vorbi. vei pleca; va trebui să  mergi cui diligenta. nici chiar cînd fusese n |>iocesulFrilair.ondra ?  Dar fără să schimbi un cuvînt !. departe de a i se stinge. după cum nădăjduia. Am garantat pentr« dumneata şi te voi duce într­un  salon unde se vor întruni I douăsprezece persoane; vei lua notă de ce va spune fial care dintre ele.Cuvintele ei nimeriră de­a dreptul în inima Mathildei. îşi spuse ea cu o nepăsare aparentă ; îmi rămîne doar pilda vie;  greşeala mea e groaznică..  422  STENDHAL  —  Da. dumneata ai să î scrii vreo douăzeci de pagini; apoi ne vom întoarce aici.  —  Ieri am uitat să­ţi spun : nu­ţi cer să­mi juri că n­ai să repeţi niciodată ceea ce vei auzi; te cunosc  prea bine cfl să nu­ţi aduc o asemenea jignire.

 oftă el. ca să fim chit. ca şi cui ar fi vrut să­şi alunge o idee neplăcută.  cu  o  înfăţişare  modestă.  rămăşiţă din cine ştie ce minister. parte căptuşit cu lemn. un lacheu mohorît isprăveifl de întins o masă mare de sufragerie. După aceea.  < > vei afla. Julien se aşezase în coadl mesei. fără să fie anunţat. i ui nişte haine vechi. „Bun. ia bine seama. parte tapisat cu  catifJ verde. dă­mi­l pe­al dumitale. Marchizul căzu pe gînduri:! chiar dacă  ar fi vorba să­şi dea viaţa. nu rcderea dumitale bănuieşte ceva ? Da. răspunse  Julien cu căldură; domnule.. cele patru pagini învăţate pe rost. foarte diplomat în seara aceea; cît timp recitiB flăcăul n­o să ia seama prin ce străzi  trecem. în timp ce­mi potriveaţi costumul acesta.  '■  <   pare că gîndurile îţi erau departe. Fiul I Itflluciţii lui prieteni de acelaşi rang sînt inimoşi şi  424  STENDIM  credincioşi cît o sută de mii de oameni; dacă e nevoie! se lupte. am învăţat pe de rost prima  pagină dia La Quotidienne de astăzi.  n<Iu I. începu să  ascută penii pentru scris. I  putea. Atunci misiunea dumitale s­ar  încheia. ii ii han unde vei poposi.. nu I pară niciodată că  vrea să forţeze încrederea  imţi foarte mîhnit; greşise. urmă  marchizul.; după  dictarea dumitale. gîndeam cu glas tare. Julien spuse pe de rost articolele. vei fi ca de obicei.  un   ceas.. 1 afară de ce ne trebuie în momentul de faţă. E  vorba de Roma. U era o întrebare.I pe cînd ceilalţi  păreau mai mult sau mai puţin respecl tuoşi.  Stăpînul casei era o namilă de bărbat. adăugă marchizul.1 i eva.  trebuie să ai încredere în omul acela.. Oare . fără însemnătate. 1. alunei în cine să te mai încrezi ? Şi totuşi. şi asta ar însemna o mau­întîrziere; căci.  La un semn al marchizului. ■li l>ine fac treizeci de leghe în plus şi ocolesc direct. Ca să nu pară că stă degeaba. i u. mai ales la vîrsta dumitale. Doi dintre ei i tfl păru că­i vorbesc domnului de La Mole de la egal la egal. cum să aflăm despre moarted  ■i şi NI:<;KII  423  i|iitl<   ' < «ncîtă bunăvoinţă ai avea. „Ciud;ii i i spuse Julien.icuză şi n­o putea găsi. după cum  •  in III luă O înfăţişare semeaţă şi nemulţumită pe ten nu i­o mai văzuse de la Bray­le­Haut. să­i povesteşti de pre consfătuirea la care vei fi de faţă. Ţine |  II II ambasador. Dă fuga imediat şi cumpără­ţi ^Bttic. Nu­mi plac întrebările. Vei avea o scrisoare de recomandare. căutam în minte  • • I mai sigur.  \il. cu ajutorul unui imens covofl verde..i ­scară nu trebuie să pari prea bine îmbrăcat. în momentul cînd  excelenţa­sa te va privi. pătat de cerneală..  Marchizul luă ziarul. Norbert ar şti să  moară ca şi strămoşii lui. fără să greşească un singur cuvînt. se  află oameni care abi; aşteaptă să tragă un glonte în părintele Sorel. Amorul lui pro­  . vei scoate din buzunar ceasul meu.  Un nou personaj intră.  dimpotrivă. dragul meu.  Julien.. Ceea ce  te va împie dica să te plictiseşti de­a lungul drumului e faptul că. dragul ml ­lin respectabilele  personaje pe care le vei auzi ■l   i părerea e oricînd în stare să trimită nişte in­i 'i iiorită cărora ţi s­ar putea da cel  puţin opium. cu o cravată de un alb i­  i cu ceva bădăran în  toată ţinuta lui se afla în | Iffin in marchizului. jiul i ;ihumei. îi spuse Julien.. al cărui nume nu fu rostit; Julien găsi că arată şi vorbeşte ca un  om cârd mistuie întruna. marchizul izbucni în rîs. domnule. aici oaspeţii nu sînt anunţaţi.  ■'  I tlnărul acesta mă trădează.i ca* de cîte ori cineva face vreo prostie dă vina iiiinklc lui.afle ce misiune au."  —  Să ne urcăm în trăsură."  Ajunseră într­un salon încăpător şi destul de jalnic ca] aspect. dacă excelenţa­sa te va întreba. într Paris şi reşedinţa ministrului. îşi  spun marchizul. foarte serios.. Să arăţi ca acum i. Asta te n. n i«i. Ia­1  la dumneata şi. dar astaJ în stare să facă şi un recrut. Ducele în persoană va binevoi să scrie. cînd voi socoti eu că se I ţi­o spun. ţi­ar fi cu nepu­'i anunţi singur. şi numai după aceea. spuse marchizul. pe care ţi­1 împrumut pentru călătorie. Şi numără cu coada ochiului şapte bărbaţi dar nu putu să­i vadă decît din  spate. şi numai atunci i..  —  Domnule. în mijlocul salonului. poate Sorel s­ar pricepe tot atît de bine. îşi spunea domnul  1  i' . şi­ar da viaţa pe treptele tronului; ei  ştiu tot.. Să mă ia nait dacă văd printre ei vreunul capabil  să înveţe pe de rost ţ tru pagini şi să străbată o sută de leghe fără să i se dea i urmă. învins că arăta cum i se ceruse. pe  care mai apoi ol transformă în masă de lucru. spuse Julien..

 care cu siguranţă că  i­ar supăra..  II era blîndă. Memoi  Lacheul intră grăbit. cu ochi care sclipeau şi ' • ­ presie decît  aceea a unei răutăţi de mistreţ. cu nasJ  NU. Avea un cap  îngust. ţi Începu să vorbească încă de la uşă; avea obrajii 1 ţi pflrea  cam ţicnit.itui acesta.măsm aceasta de prevedere o fi luată în cinstea mea ?" Toată : mea se ridică în picioare ca să­1  primească pe noul­venit.. Julien ilouăzeci de pene; ocupaţia aceasta nu mai  III |  .  ttenţia lui Julien fu stăruitor atrasă de o altă iu i oi ui diferită. cu obrajii roşii. eşti respea tat după trăsura pe care o  ai. cu mare ... îşi spunea Julien ascuţii penele. ui • i*imnului de La Mole îl întrerupse pe neaştep­lullcn din observaţiile pe care le făcea  asupra  lor prezenţi. împinsă toată înainte; cu i ii putut găsi un aer mai nobil şi mai inexpresiv..\iu.. care sosise chiar atunci; un bărbat i" inc slab. gesturile pline de politeţe. se găsesc mii şi mm lioane care  nu ştiu ce înseamn altceva în afară de plăcerile şi vanitatea lor. '  li •nu. Julien ridici privirea şi o coborî deîndată.. cincizeci şi cinci jţl avea o înfăţişare cum nu  se poate mai părin­  | şl lîiiflrul episcop de Agde.| Purta şi el aceeaşi înaltă decoraţie pe care o mai av<. Privirea lui mirată îl încurcă şi­1 . anunţînd : domnul duce de *  — Taci din gură. cu vaM siuni atît de importante.  „Cum adică! îşi spunea el. de cîte ori i nu om. cu mutre atît  neînsemnate şi însărcinaţi de alţii.IUI  427  i ii i încovoiată parcă. La Paris. să fie spre răul meu ? Toţi aceşti mari se­nii i­am mai văzut pînă  acum. De cum intră limbutul acesta lormară grupuri.. dar nişte oameni ca ăştia. unde se afla Julien. gîndi llflih. deşi lucrase cît mai încet cu putinţă. nu arăta mai mult de cincizeci. Im hotărî  deschiderea şedinţei. trebuie să fie foarte  susceptibM Privirea mea nefericită are în ea ceva întrebător şi nu prflfl respectuos. Iar dacă las ocjT în jos. sau de ei înşişi.  ut* •■■  I tlin i n < fi aflaţi în salon."  "niulcţ grozav de negricios intră curînd. Julien fu nevoit să se mulţu­>. îl zări pe  r  I •■ la ceremonia din Bray­le­Haut. gătit ca un dandy şi călcînd ca pe arcuri.  cam astăzi şi­ar jertfi totul de dragul bm nelui public.."  Julien se simţea foarte încurcat; auzea lucruri cu totu| neobişnuite. şi i după virtute. pr Julien. Ca >> i ■ •   pe noul­venit.n  cu ce putea afla de pe chipul şi ţinuta lui.  Rostise atît de frumos şi cu atîta măreţie cuvintele îneît Julien gîndi că priceperea de a se supăra pe un  cheu era toată ştiinţa acestui înalt personaj.lu­sc de cămin. oricîtă silinţă şi­ar fi ■ [tuli . Era Bl iji gras.  Ducele era un om de vreo cincizeci de ani. Degeaba căuta el vreo poruncă ochii domnului de La Mole; marchizul îl uitase. eşti un prost! îi spuse ducele intrînd..  NAPOLEON. la  urma urmei.. fac impresia că vreau să­mi întipăresc în minte cu» vintele lor.i sa nu­i audă şi oricît de puţină experienţă ar H| înţelegea toată  însemnătatea lucrurilor despre iirbcn |>e faţă; şi cît de mult ar fi vrut înaltele Miji   i"  care le avea în preajmă ca  spusele lor să i. Ghicise atît de  bine cît dl important era noul­venit. spunea marchizul; e i n i > memorie uluitoare; abia acum un ceas i­am pi ■ misiunea .  i i prezint pe abatele Sorel. şi  care purta vreo trei sau patru veste. Care păru foarte mirat  i. Se vorbea destul de încet. Şi el se simţea din ce în in.  CAPITOLUL XXII  Discuţia  Republica: pentru unul. nu mă intimi­in timp ce privirea acestui tînăr episcop mă ■ I Prcbuie să recunosc că sînt o fiinţă foarte ciu­  baric nenorocită. fireşte.  aparţinînd fără îndoială tagmei iţii. oaspeţii se apropiau de MI.  „Ceea ce fac e caraghios. HM ii ; căci.1. îneît se temea ca privirea lui si nu însemne o indiscreţie. ca să evite plicti­■ l asculta.  I'  426  STENDH>  putea să­i fie de folos. nu­i mai adre­> i mi cuvînt.  iiin. Minana leit cu bătrînul episcop de Besancon".nidu­şi ochii asupra celor de faţă. .  .

 luînd hîrtia. Din feri­i)aspiraţie care nu duce la eşafodul din Place de  1  dftcâ mă voi afla în primejdie. în sfîrşit. domnilor. sâ exprim cu oarecare sinceritate o idee du­i ii i <lc un om ca Bonaparte. ducele chiar îl dojeni din  ni ii multe fraze de morală şi de îngăduinţă filo­ini cu mai multe veste spuse : lobi la Anglie.  i Acere adîncă; toate privirile se aţintiseră asu­Jullen ; el recită atît de bine. a domnului de  Maistre. politica e ca un foc de pistol. îi strigă el apoi.  prosteşte.  Julien găsi că ar fi fost mai firesc să i se rostească nu mele domnului cu multe veste. rosteşte mai departe autorul. atunci nu sînt francezi din anul  II unica  dumitale nu mai este o oglindă.. ducele îi  spuse :  unge!  jp(ul  cu  privire de mistreţ  luă loc. şi care  va repeta cu uşurinţi datorită memoriei sale uimitoare. îi şopti el vecinului. fn toiul discuţiei. fără să fie în energic. lui  Bl vîrît într­o conspiraţie.  ! ştirile din străinătate ale bietului N. să fie  suprimate părţile ridicole. condusă  de către un om de seamă.  mai cu seamă cînd  ion   • |iuhlicau dările de seamă asupra proceselor.  —  Nu prea ar avea farmec.  pînă şi  cele neînsemnate cuvinte rostite de noi. tras în  mijl< unui concert.  El  era ici..  ml. cu tot ce­i trebuia pentru scris. a învăţat pe de rost pri­din La Quotidienne. •|HI ii  csta.i|>e mereu în mişcare. după vreo !■ i înduri. i se păru lui Julien că şovăie |dui«' concluzii  hotărîte. păcat obişnuit la aseme­'Sliaţi. marginile poleite şi minunat legată. îi spuse el. Se . na. Numără  tvic persoane aşezate în jurul covorului verde. asci păru foarte îngrijorat. a cheltuit patruzeci de miliarde de »fl pună stavilă revoluţiei. Apoi luă grăbit ziarul şi. căpătau o lucire ciute expresie mai puţin şovăielnică decît de obicei. aşa fel ca să nu uite locul  niciodaUB Atunci abia îşi aduse aminte că nu­1 auzise pe marchffl spunîndu­i lacheului numele  străzii. îi sînt dator marii ii­  ;! lucruri.  scriţ multă vreme. Julien o deschise.illi într­un salon tapisat cu catifea roşie şi cu lungi  trese aur. într­unui I  i  >(>.  —  Gîndiţi­vă. în mai puji  de şase luni.  Dacă adunarea de faţă iiin..isuţă. care fu pus să vorbească primul în faţa („Dai   despre ce duce e vorba?" se întreba I. Politica asta îi va jigni de moarte pe cel puţia  |l NEGRU  |F tlintrc cititori şi va plictisi cealaltă jumătate. •innule Sorel. spuse el adresîndu­se personajului cu aer părint şi îmbrăcat în trei sau patru  veste.  Aveţi cuvîntul. uşa se dea chise şi fu chemat. Şi.  u multe veste şi cu aerul părintesc (poate că i»>|>) /Imbea deseori. iar cămin. privindu­1 cu un Mpliio. i să nu pară că trage cu urechea. e un tînăr slujitor al altarului. i"   lele nu sînt trase. spuse preşedintele. gîndi acesta. de cum se aşeză. ur el. o mult mai interesantă şi mai vie în ziarul de  personajele dumitale nu discută despre poli­t|Min<li editorul. încercuiţi p|i  . Printre lucrurile care interesea imaginaţia. îi arătă lui Julien o ti |oc şi­i făcu semn s­o  aducă lîngă el... ba chiar şi mai mult.. o îneacă. din fildeş. şi atunci ochii lui. pentru o carte atît de uşuratică. Pe o măsuţă văzu un crucifix mare. Bine­ar fi  prilejul să îndrept toată mîhnirea pe care nebu­  |<0 pot pricinui într­o bună zi!"  428  STENDl  Tot gîndindu­se la nebuniile şi la nefericirea lui. e un van legat de gîtul literaturii. lucru pe care nu­1 mai făcuse niciodată. care fiind Mieroase ar fi părut odioase sau de necrezut (vezi  Tribunaux ). Julien se  I. Zgomotul lui e asurzitor.  Domnul.. lipsa de farmec însean  moartea. în  salonul de alături vorbea din cînd în cînd cu glas tare.. N­are uiţi pe fereastră. îneît. e de părere editorul.  —  Politica. treci în camera de • i li chemat.cu care ar putea fi onorat şi.  II ii'M ui Pitt . spuse Cinci.  Julien fu lăsat multă vreme cu gîndurile lui. cartea Despre Papă. şi că marchizul luasJ o birjă. arătîndu­1 pe Julien. că din clipa aceasta vorbii! în faţa ducelui de ***..! votat sfintei noastre cauze. ca să­mi puterea memoriei lui. spuse ducele.  (Aici. locmai  fiindcă ţinea să­şi dea importanţă : i. de nule..(■ ui darea de seamă a procesului care i­a sugerat lui . Şi nu se potriveşte cu sunetul nici  unui instr ment. un bolovan care. aşa cum  MIM      )  pul verbal al lui Julien cuprindea douăzeci şi PJlm; iată un rezumat firav de tot; căci a trebuit. autorul ar fi vrut să pună o pagină de puncta puncte. vea de jur împrejur. bli ibabil ca  să expună părerile şi să îndeplinească di i'iocuror general. domnule.

  i  I <.  | tmiiiK. într­un cuvînt ti­i)l iuţi cei ce­1 admiră. l'm iţnănil (1759­1806). căci ei ştiu că scurta campanie de la m I a costat. un Jourdan. du­te şi I" i urat. spuse el ii   i Icpădînd cu  totul politeţea zîmbitoare şi lim­măsurat. dar două tabere bine distincte. am să vă spun :Ajutaţi­vă  jjk'l Anglia nu mai are o guinee pentru voi. sau poate de la a doua; (tri'ia. lic ea şi de cincizeci de oameni.. iar llu nu plăteşte. o campanie. dacă te supără cuvîntul.  I M un priceput să­1 glorificăm. Şi vă voi spune pe şleau: Anglia Mc un gologan pentru a­1 pune în  slujba cauzei < in. îi spuse domnul de La Mole  I  IIIIK  mpsese. I domnule.  II NIK;KII  433  i uni de tineri căpitani..  Ei bine. un Hoche. gata de  i devotaţi. VAil că unii vor să sfîrşesc mai repede. noi avem avantajul sigur de a bugetul. urle/i. opinia publică.  i in ii.. imnul  de La Mole îi zîmbi frumos în loc să se i. cunoscut şi iubit j    urmata nu e organizată decît pentru interesele |lti >;i  . din nepoţii noştri. că au fost înlăturaţi toţi soldaţii ţii i un vreme fiecare din regimentele prusace şi \ numără cîte  cincizeci de subofiţeri căliţi în UA sute de mii de tineri. P dată. Buica nădăjdui ca  tinerii ostaşi strînşi de iacobini Iuţi de la prima campanie.i.. dar ce spun ! o jumătate  i . îneît să­1 audă toţi.. întreruperea porni din trei sau patru lo­tl  inimile.ua. pier şi preoţii. Rusia. După cum nobilii dumitale strămoşi  " slîntul Ludovic la cruciadă. atunci Austria. cauzei noastre. în fiecare judeţ. aparţinînd micii burghe­ n.Iu Ic curte majorităţilor murdare. fiindcă mă sileşti. nici preşedintele şi nici ducele nu cu­u pere. care nu (/lumii înregimentaţi în 1792. spuse preşedin­  ;l­l facem nemuritor. voi avea îndrăzneala | i II  exemplu. Să ştim pe  cine trebuie să zdrobim. te­ar îngrozi şi  itll ullarul. spre marea lui părere de rău. imul de La Mole.. . Omul cu i.lulien Sorel.  ■ rea. un Pichegru .ivnastră. domnilor.E. spuse cu îngîmfare MHII| j'iav.\  ((   constitui  un semn important pentru I 11 iii adevărurile .. numai ea. labdaresăsebată. unul dintre principalii organizatori ai luptei .  Bti i . n mc.II Pitt în persoană. cunoscut  I '. începutul pro­11LII pe  care l­ai făcut. nu sînt în stare să facă ■ i. pe care Julien i le credea înnăscute; [ *A slîrşesc mai repede;  şi nu ţin deloc seama de li   pe care le fac pentru a nu jigni urechile L oricît de lungi ar putea ele să fie. | Un li slugi care.v. ■ •mul cu  multe veste îşi pierduse răbdarea. două. Şi  Ifcţl să vorbesc pe şleau. \M. dom­pi vorbi pe scurt. Pe cînd el se ameţeşte cu  p) vorbelor goale.ilt altarului. nobleţea pot pieri ca mîine. cu o măreţie şi o uşurinţă admira­Htn< . chiar dacă voi  trece drept un revoluţionar în iiînr.  I  MC. printre care s­ar putea !■ IM I .. alegătorii. îi spuse lui Julien preşedintele.h I lui .. în caz de răscoală. Prusia. o companie. dar | bine intenţionaţi. din gentilomi adevăraţi. K I  435  IM a în Europa decît preşedinţi de republică şi rjjc Iar o dată cu literele R. domnule. prim­ministru al Angliei.. pe viaţă şi pe moarte. adăugă omul cu multe Ui Artndu­se din ce în ce. ci şi la statornicia spaniolului.  ■  i oferea tocmai la probabilităţile care for­i ui  obişnuit al meditaţiilor lui. dar n­au bani. la a pun ie veţi avea în faţă  ostaşii din 1794. care ştiţi cum stau lucrurile.. împotriva Franţei.. dum­Bahtţt  patruzeci de mii de franci din bugetul  I1  | >i/cei de mii pe care îi primeşti din lista civilă. >luţionare şi împotriva lui Napoleon. şi tot ni ii c II lot geniul lui. pesemne foarte sus­pus în ierarhia cleri­|i i ii.  ■ i'     11(1 din lirapul revoluţiei franceze de la 1789.  | A HI adevărurile neplăcute. o forţă de cinci sute de  ■mii; şi spun devotaţi. să­i mai păcălească  pe micii Iun .G. III. în salonul de alături. yrl o sută douăzeci de mii de franci. De­o  IHII. deşi lui Julien i se păru că citeşte în i plita  de­a o face.KI!  431  In in aceasta. Ei îşi plecară privirile.ii;i nu consumi. gîndindu­mă nu numai  II i h mc c/ului. s­ar cuveni.. trebuie să existe în Franţa două tabere. iar du­nulţumi să ofteze în aşa fel. nu mai văd decît can­' m.'1(1(11 Şi pentru  ziua aceea. umni  curaj. dacă s­ar întoarce.  ■tru fl o întrerupere. acţionară. lahu o să spuneţi că în clipa de faţă Franţa  n­are km iui singur general de seamă. să ne arăţi  ■unent. un miliard de franci.E.  II iii   din armata aceasta ar trebui alcătuită din  ■ ni...

 Cardinalul era ascultat cu bunăvoinţă. şi­i place războiul. domnilor. Iar eu. Congregaţia lupta. pe  I1  • la halul domnului duce de Retz. Abia după un sfert de  mai restabili puţin. spuse el. >   ' pi  ivindu­1 ţintă pe cardinal.iin. îl sfătui el prietenos cînd ieşeau ui iu adunarea  noastră de aseară poate că se aflau iiiiii n. sufletul i se revărsa ca lava Vezu­  l. domin ulm căruia trebuie să i se reteze un picior can­[J­tti sla rău să­i spună  chirurgului: piciorul ăsta ■ fi mi le sănătos. cînd il« Nerval ne­a părăsit.. im i domnul de Nerval se ridică şi. voi porni în galop. deci. la noapte. Anglia a greşit că n­a K (Jlrccl şi personal împotriva lui Napoleon. La ce bun să ■ mei  sute de oameni pe judeţ ? încercarea e i şi va ţine la nesfîrşit.11 ­l. toţi se ridicară şi începură să deodată. în vremea cînd se pe­i romanului. spuse le; să nu mai încercăm să ne convingem unul NA ne  gîndim la purtătorul notei.uiiA în lucruri  care privesc numai Parisul ? Nuli ni  cu ziarele şi cu saloanele lui. peste \\ ţi opt de ore. Acum.  1  i i ■ ine cît nu­şi are pădurile  .. căci a face  llramnă a­i înfometa pe iezuiţi. că numele meu puterea   iacobinilor. care îi plăcu 11 lulien.. domnilor. putem spune : ce ne pasă jfl ? fi vom face noi să  vrea. misiunea pe care i­o încredinţase Dumne­r  sITrşit; el nu mai era bun decît pentru jertfă.'KIJ  439  di pune rămăşag. să  recapete bunurile expropriate  ţi   NH. ceru să . pe francezi. nu trebuie jertfit un singur om. va fi de două ori popular.i 1X06 la 1814.  Nimici tăcuse; privirea. cum spun ziarele cînd vor­>■  < dintele de la cameră. Iertaţi­mi expresia. terminară miii luminările:  Fu luşit. i se înflăcărase după prima l/u  tiţii. |tl «crvilorii.  împingîndu­i  împotriva i I  mulţi dintre moderaţi. trebuie să se  NKGRU  441  II IA mai ales să pari un înfumurat care se plimbă omoare timpul. ca domnul de Nerval să părăsească mi­IIIIIIK le lui stîrneşte mînia fără nici un rost. care. că a fost rostită şi vorba cea mare. Ui ;iccstor  cuvinte. bu­< Ailc Domnului puţini oameni le văd. ■ n|»turi ne arată în mai multe locuri cum tre­ili i u litanii. ca să vorbim ca di' rlnd ; a porni războiul. eu am o menire ; pus : sau vei muri pe eşafod.i cu o voce blîndă şi potolită. adică să trăiască.  I nise el. Mi s­a arătat. primul­ministru. De îndată ce Julien se des­III II» hi/.  In sllrşit. i se pare că nu­i greu deloc să ne rezumăm po­1 Itnărul episcop  de Agde cu focul mocnit al ce­/ili. gîndi r ptnă şi înţeleptul  preşedinte îi uitase existenţa.. Erau orele zece seara; Julien. uită şi nota secretă şi misiunea sa. între altar  si Paris. dormind de­a­mpicioarelea. luînd un ton de  1  I*  N «in să afirm că nu ţin să rămîn la putere.' 'iul cel grav continua ; se vedea bine că se pri­Ml'f. La ce bun să amestecaţi i . M­aş retrage. „Iar am să fiu trimis dincolo".ii.  (Aici. Era domnul de  Nerval. Cine a trimis optzeci de mii de flinte în  etc."  CAPITOLUL XXIII Clerul. Acum. domnilor. spuse omul cu multe veste. M iln I aprobă.etc.td.  Iloi ui fu scurtă şi tristă. pe care Julien i­o văzuse i blinda şi potolită.neplăcute şi să rezumăm. Ori­.ii fanatism. sau vei restabili 11>< i ni  Franţa si vei readuce camerele la situaţia  i'  .i.irui. deci către. cu un zîmbet fin.. se va afla sub ochii prietenilor i . pădurile. căpitanul poştei îi I nu mai sînt cai. urmară o sumedenie de citate  l/l.. clerul n­are nimic. îndată ce a resta­ui lu. spuse  ■ ludat. pupii . la cîteva leghe de Metz. privirile se îndreptară spre un om pe care Julien cu. Voi semănaţi cucută şi vreţi să  vedeţipîrguindu­se spice !  MACHIAVELLI  . ÎMI . ca să li gtndcască  decît la dispreţul Mathildei. să ajungem la o hotărîre.. de ameninţarea inii I răi ne.itori.irgă după ministru; o să se scuze că s­a aflat li «A  pretindă că ne păcăleşte. S­a vorbit  despre miniştri.  expunînd aceste mari adevăruri:  I «1(1  437  mpic. ci întreaga Franţă copiază Parisul. înseamnă a­i scăpa pe iccţtia  ai trufiei. îndată ||  NI esta a făcut duci şi şambelani. dar I du.i. domnilor. de ' ** este chirurgul nostru. ministrul de finanţe scrie Iilor  lui că nu mai sînt bani decît pentru preoţi. a păcătuit; IOUI Babilon.uliirilc ce aparţinuseră clerului şi care fuseseră expropriate • imn i din 1789. libertatea  Legea de căpetenie a oricărei fiinţe este să se conserve.  i nat..  HM ajunse la culme. hunK'ştc un război.  I  i ni^a nu e credincioasă. că ni ili.

 Hlrc. cu frumuseţea ei îngerească şi cu dulcile ei slăbiciuni Uat­o în stăpînirea mea. îl vedea HUi t csului.  ? făcu Julien cu un aer nevinovat. pe la patru. 11 II ■ ric şapte capete încoronate ?  ■  '.1 singur şi ajunse fără alt incident la înaltul  M l>i pierdu o dimineaţă întreagă cerînd audienţă. dulcile ei încîntări trec dincolo de sfera ta. Nu puteam să spun. totuşi. Şi simţi o  poftă nebună să stîrpească de pe Iului unul din cei mai mîrşavi ticăloşi. Pe cînd mă  plimbam. P«ni< nu ăştia mă ruinează. lîngă vatră.cineze. i­am dat cîţiva |)l unui  ncngar care mi­a spus tot. nun mi s­ar da tot regatul Napolelui. ţi tot n­aş  renunţa acum la plăcerea de­a dormi. Numai  plăcerile ei vrăjite. ■I i u un gest semnificativ. Şapte prinţi  de co­II  i ii Iu ga să mă asculte. El. în  marea lui milă. a zămislit­o întru încîntarea unei inimi de bărbat. într­un grajd. Dar nu izbuti să­1 tre­11M i •  < 11 >nimo şi să­1 hotărască să plece. |i >i puternică a fericirii şi a  imaginaţiei sale.  Odă de SCHILLER  DA petreacă o săptămînă la Strasbourg.i  acolo  peste signor  Geronimo.i omului acestuia era. că recunoaşte :i. căzuse într­un exces ■IIIr ridicolă." După ce­i scotoci  i.1 cînt mîine la Mayenţa. trecu în ||H|iliii ilor. se află o duzină de  cai. Care nu­i fu iiin.îs compromite misiunea. şi asta n­aş  Ui întoarse capul. la iMpni al satului.  ■ n plccînd pe jos şi nu şovăi se să apropie de el  Iii din opiu. Dar hai să luăm aer. Nu se afla acolo  nici un cal. îl litiitiAiutc  sufocat. folosită şi ca narcotic. în timp ce se plimba pe di­Jk>r(li.  Să fi fost oare îndrăgostit ? Nici . oricum l­ar fi privit Julien. napolitanul ofta cu ■I vorbea el singur mai mult decît cei douăzeci de Itiiiuii care îl  înconjurau buimăciţi. « vreo legătură oarecare cu domnişoara de La ihlţia. admira graţia cu care . să nu mai creadă chiar în ) «punea. nu mîncase IUI adusă de la Paris. ni s. din pricina laudanumului  tur­  ki. Avea întreaga tărie a caracterului ca să nu se afunde i |<liv fi era cu neputinţă să se gîndească la  ceva. ca din întîmplare. Julien ţi umple timpul meditînd la gloria militară şi la mul lată de patrie. îi strigă el lui Julien.  atît de orgolios. După ce făcură vreo bfty< ttnd  era cu neputinţă să­i mai audă cineva : ■ nilmpla aici ? întrebă Geronimo; căpitanul de ■ ÎMI i'uiii'aş. ciudată.  '  iMindu­se de­o astfel de glumă.  NHJRII  445  irtlingota albastră. spunea Mii.  |tli<. vestitul I  ■Ml Inlr­un jilţ." «.  Ii'" i i. îşi II  |>i ivirea lui grosolană mă iscodea. ■ . Mathilde absorbise totul. după cum se  vede.  Ii  I <K(  443  MU . ti doar o găsea în sufletu­i chinuit pe Mathilde. Minunea mea . ducele avu chef de plimbare. H i  i acolitul lui părăsiră încăperea. simplele succese ale vanităţii îl făceau i  II ne de  simţămintele pe care doamna de R6­llrnlse. aşa cum cerul. părea un tînăr militar foarte  ( APITOLUL XXIV Strasbourg  Fascinaţie! tu ai toată energia iubirii şi toată puterea cu care ea ştie să pună la încercare nenorocirea.  i  IIi. Un sfert de in IU. pe nesimţite.  •■ ­i< părtaşi bine făcu. Se gîndea s­o şteargă după cină şi.   |>i cotul spuse:  ii nuc diplomat.i ;ilinge.  nil olrăvit! striga el.  t  I <l  447  uimire la frumosul prinţ. pe care la Verrieres l­am văzut plin h Intitulare.'"segîndiel. de la bun început. Zbieră şi Ion IA casa. o găsea pretu­lllor.  ■ ui acesta. ca să •va despre locurile acelea. sufăr îngrozitor ! Bl un motiv să alerge în ajutorul lui Geronimo. i  i  Irple. e vai de el! îşi spunea Julien;  i |>n ;i bine să vină să mă înjunghie. Julien întredeschise pleoapele; fu mirarea cînd îl recunoscu pe părintele Casta­li  adevăr. Julien se prefăcu că se trezeşte.. cînd o priveam dormind: e  toată a mea. ieşi  din odaie şi se n Im ii/cască la vatra din bucătărie. deşi cei doi ţinuseră să vorbească pe i se păruse. în pat. Vor să |i un i unor.

. Primi răspunsul la nota secretă  pe IttMr.  lecoraţia nu mi­a dat­o Napoleon. te învăţ abecedarul. care îi asculta cu  Mim ..  ■ II )ucă aş fi fost şi eu aşa. făcînd un mare efort de ima­i i  vedea în dumneata numai eroul visat şi nu ceea |l iu lealitate.  Şl. Mîhnirea  ■  fi de bun­gust; trebuie numai să pari plictisit.a moară. e  cu neputinţă Iptnesc. dragul meu. An iu.. mă • 11 Strasbourg foarte îndrăgostit şi chiar părăsit. îşi spuse el. de vreme ce Uui creşti doar inima doamnei Dubois ?  hi'.<; RU  451  Nu sint cincizeci şi patru. se pricepe în arta de a seduce.. ea nu l­ar fi preferat pe ■pi» I" Cu cît îl supărau mai mult  caraghioslîcurile  ■ II ii n se dispreţuia mai vîrtos că nu i le admiră • nefericit că nu­i şi el în stare de aşa ceva. k'HHnţă e tuns ! Vai! dacă aş fi fost şi eu ca el.. |i« n ii urmă.. care se măritase cu mareşalul înainte cu  ■ 11 ­. îi spuse pe cînd in MKisbourg:  | tullă. i  Chiar atît de naiv să fii ?. Succesul îţi e asigu­  |t n i rindea la doamna mareşal de Fervaques.[.. ce naiba. III tuturor măreţiilor. pava c greşeala!  ­n ti uuncă nişte bani ţăranului. Dar. înseamnă că este inferior ceea ce a  ■ Milurnic să­ţi placă. din nefericire..iK ■/.i urmei. Dă­ţi seama odată. gîndul de a părăsi |>c Mathilde i se  păru un chin mai groaznic decît „N­Hin să mă însor cu milioanele pe care mi le ŞtOff. Ce bine îi vin pantalonii. pentru "■i i. în ce se învîrteşte doamna Dubois ? Dumnezeule ! Nu te supăra... Nu zău ! hai să ! In magazinul ăsta; uite o cravată neagră. îi zise:  M|i de parcă ai fi un schimnic; exagerezi princi­«111 pe care ţi l­am expus la Londra. se plimbau călare; prinţul era nebun ■Ilon. Idrftgostit de vreo fetişcană de la teatru ?  icestea despre dragoste îi umeziră ochii lui i >• i e nu i­aş cere sfatul tînărului acestuia atît de  se întrebă el deodată.. ea roşeşte şi­şi pierde III de cum pomeneşte  cineva despre negoţ sau des­«Mtc Şi.. urmă prinţul pe cînd ieşeau din cel mai ele­P«}M/III de articole bărbăteşti  din Strasbourg. Femeia aceasta se priveşte M mc însăşi.  II • i i (ii pe ce să primească; dar  datoria îi poruncea I In înaltul personaj; despărţindu­se de Korasoff.Ici te va împiedica să faci cea mai  mică ne­III preajma ochilor ei frumoşi. îi spuse prinţul. Cui ai să­i faci curte ? Inci mironosiţe desăvîrşite. dragul meu."  zincul isprăvi tot ce avea de spus cu privire la Mia Kchl.i (. dragul || ii. influenţa pe care o ||l ilri­oraţia pe care o porţi dumneata te vor face  11" doi ani. ml de sine  însuşi nu poate merge mai departe. înseamnă că­ţi lipseşte ceva. N­a născocit­o el ? I «ol cea mai de preţ din Europa.i.1. foarte Ud ; parcă  ar fi de la John Anderson. deci..şie deloc. de pe Burling­lă­mi plăcerea s­o cumperi şi aruncă cît colo felt A ţi neagră  pe care o porţi la gît. Dacă eşti  dimpotrivă.\ Iaca să se uite că era fiica unui industriaş ; iar  .'. o moştenitoare bogată din Moscova. ilupA  ce m­ar fi iubit trei zile.. în loc să se uite la dumneata şi.ii;l. Are ochii cei mai frumoşi din II ni plac nespus de mult; nici vorbă că stă pe* I mai de sus a  societăţii din partea locului; dar. ai arătat graţie şi un nobil dis­  hine ! Şi­şi porni calul la galop. Bune."  .i i in palatul La Mole. întreaga ei viaţă părea că n­are alt  ■ |i ­. spuse prinţul. Doamna mareşal era o  ■luiiiiiiis..ini cineva la Paris. aşa cum  a face ? răspunse prinţul. îi  oferi pînă la urmă mîna uneia dintre ve­m lui. domnişoarei de La ■li H iu fi făcut silă de mine. tatăl ei a fost unul dintre [ftiitii negustori din  Strasbourg. Nu se . devenise un fel de pildă  h  N|. cuprins de o admiraţie prostească. dar am să­i  urmez sfaturile. care ».sc şi porni în goană spre Paris; dar de îndată Ingur două zile la rînd. dacă pomeneşti cuvîntul in­I» 11 li sigur că frumoasa se gîndeşte la ea  şi nu la ni i 11asătura aceasta ridicolă e picată din ceruri şi |liH. adăugă el. I  ii scrie. ni  găsindu­1 cu adevărat trist.  i bine. că nu ţi­a *A». fiica unui negustor de pu ned  de bogat. nu  i. o dată însurat. Nemaiştiind cum să­i dovedească prietenia bli|ii. dragul meu Sorel. rîse prinţul. îi spuse el prinţului.. Ml tnst. ţi­ai prăpădit cumva banii.  M <;  449  iu prea mulţi bani.ilisky a fost izgonit; dar ce­ţi pasă de ce­o să  'i> la fiica unui negustor de ciorapi. în cele două sau trei porniri de draci ic şi le­a îngăduit.  Asta înseamnă să te arăţi inferior.• x i lire ! îşi spunea el.

 după cină va încerca să­i ■i i MI."' Luă ■M i.  să le copiez şi am să vi le dau înapoi.i/ni să­şi ridice privirea pînă la fereastra  |IHI< i . La vederea cana­•••# ii. Aiimci. toate ideile domnişoarei de I ir  xchimbară. Spaniolului |   mic franţuzeşte. Dumnezeu să vă ajute ! adăugă spaniolul." Era abia ora juni ii. avocaţi. pe onoarea mea ! exclamă Julien..II in cameră şi­şi puse un costum de călăto­  ■ pi w i u mai simplu.. Mi­e dragă Marote etc. Croisenois  II . foarte ne ură ; ea urmăreşte fără milă oameni pe care ui niciodată. în ceea ce mă priveşte. gîndise domnişoara de La .  i trebui să îndure întregul cîntec. veţi ajuta să ne recucerim libertatea. „Aşadar. dar îi ii Inimoşi. Doamna de Fervaques ||  VOI avea deci de studiat un caracter necunoscut.  NKGRU  455  ■ îmi Julien ieşea. chiar lîngă loja doamnei de Fervaques. căci I Ifelzeei. spuse  mi  IM  mareşal de Fervaques este." Şi se arătă dispusă. ea  se supăra din senin şi. I fi revâzu pe Julien. obra­nii  ' i i ardă. fşi spuse cînd se întoarse acasă; altfel o să­MIIIC. cînd mi­a trecut i  |uilcc aşa: deseori. căci prima dintre cele cincizeci ■•< uşori primite în dar de la prinţul Korasoff unii o tiradă asupra  acestui simţămînt.|       l la asta. ||n . 111 i > frîntură de  cuvînt. Acum. ca de pildă Coile"  .1(1 furia francese; sînt numai urechi.1 patru scrisori.. şi­i voi face  curte doam­it)ues.Ii.  ■  puma prostie. la n de cuminţenie şi de cinste; o femeie n­  are «lut atunci cînd le uită.  hncuneŢşi ar fi rămas uimit dacă i s­ar fi MU iinintul acesta al  Mathildei. i almi şi liniştiţi. m asta îl mai înveseli puţin pe eroul nostru; iâ­1 venea să  zîmbească. şi trecu de trei sau de patru ori din  n. „La I. . i numai cu el  trebuie să mă mărit. „Trebuie să ţin un jur­iin. don Diego îi spuse din ce în ce Flv:  \iiu de la Altamira că sînteţi de­ai noştri. i acesteia plicticoase şi izbuti.. nu­i decît un om de rînd. „Trebuie să termin cu sensibilitatea •i ■ . don Diego Bustos  BiMiiina mareşal a făcut să fie dat afară din slujbă P|HMI. de aceea  IIM<I să vă dau şi eu o mînă de ajutor în această pliilracţie. ştiţi ?  Sînt ţicnit.. Dumne­I ni i ii.i ora cinei şi avea s­o revadă pe Mathilde ! h . cu sufletul deschis. „De fapt. pînă la scară. într­adevăr. pe Altamira şi pe Julien. ■gli'H M cam  necuviincios.iic şi cina se servea la şase. nu iartă deloc uşor. nimeni nu va afla un cuvînt din tot ce ■l împreună ?  Nn uniată. i iiu sa vă povestesc.  i.ir I a Mole decît tremurînd şi ascunzîndu­se ml unui stejar uriaş. care seamănă atît de bine cu cei | luhil cel  mai mult pe lume. or li ii i se umplură de lacrimi; curînd.  ♦im rnnli el.i   s­o   plictisească   cu   insistenţele   lui cu vaietele lui de nefericire; îşi pregătea dci. se gîndea ea; nu­I va aminti întotdeauna  cea mai mare greşeală ■  Trebuie să mă întorc. în [ Jn^flduie încheierea tratativelor de căsătorie cu roisenois. într­o ti II. Poate că ea mă va plictisi puţin." '•'""'