CUPRINS

CUPRINS.......................................................................................................2 CAPITOLUL 1...............................................................................................7 POLITICA COMERCIALĂ. INSTRUMENTE ŞI MĂSURI........................7 1.1. Definirea politicii comerciale...............................................................7 1.1.1. Evoluţia comerţului internaţional în perioada postbelică..............7 1.1.2. Definirea politicii comerciale şi obiectivele acesteia..................15 1.2. Politica vamală...................................................................................18 1.2.1. Taxele vamale.............................................................................18 1.2.2. Tariful vamal...............................................................................20 1.2.3. Efectul protecţionist al taxelor vamale........................................21 1.2.4. Teritoriul vamal..........................................................................22 1.3. Politica comercială netarifară.............................................................23 1.3.1. Aspecte introductive...................................................................23 1.3.2. Bariere netarifare ce implică o limitare cantitativă directă a importurilor......................................................................................................23 1.3.2. Bariere netarifare ce implică limitarea importurilor prin mecanismul preţurilor......................................................................................24 1.3.4. Bariere netarifare ce decurg din formalităţi vamale şi administrative privind importurile...................................................................25 1.3.5. Bariere netarifare decurgând din participarea statului la activităţile de CE.............................................................................................26 1.3.6. Bariere netarifare (sau obstacole tehnice) decurgând din standardizare....................................................................................................26 1.4. Politici comerciale promoţionale şi de stimulare a exporturilor.........26 1.4.1. Măsuri bugetare de stimulare a exporturilor...............................27 1.4.2. Măsuri fiscale de stimulare a exporturilor...................................27 1.4.3. Măsuri financiar-bancare de stimulare a exporturilor.................28 1.4.4. Măsuri valutare de stimulare a exporturilor................................29
2

CAPITOLUL 2 ............................................................................................30 ASPECTE SELECTIVE PRIVIND EVOLUŢIA POLITICILOR COMERCIALE ALE STATELOR LUMII ÎN PERIOADA POSTBELICĂ..........30 2.1. Principalii factorii de influenţă..........................................................30 2.2. Principalele trăsături şi tendinţe în evoluţia politicilor comerciale promovate de statele lumii (perioada postbelică).................................................30 CAPITOLUL 3.............................................................................................34 ELEMENTELE DE POLITICĂ COMERCIALĂ, CA SUPORT ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE................34 3.1. Clauza naţiunii celei mai favorizate (CNF)........................................34 3.2. Clauza regimului naţional (CRN)......................................................36 3.3. Sistemul generalizat de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare (SGP)........................37 3.3.1. Scurt istoric.................................................................................37 3.3.2. România, ţară în curs de dezvoltare, beneficiară de preferinţe...38 3.4. Sistemul global de preferinţe comerciale între ţările în curs de dezvoltare (SGPC)...............................................................................................38 3.5. Aspecte conexe: GATT/OMC, UNCTAD, UE, AELS......................40 CAPITOLUL 4.............................................................................................41 POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI ÎN DOMENIUL COMERŢULUI EXTERIOR..................................................................................41 4.1. Perioada 1950-1989...........................................................................41 4.1.1. Reglementări privind importul....................................................41 4.1.2. Reglementări privind exportul....................................................42 4.2. Perioada 1990 şi până în prezent........................................................43 4.2.1. Restructurarea organizării comerţului exterior al României şi reorientarea pe fluxuri comerciale...................................................................43 4.2.2. Reglementări de politică comercială adoptate în perioada actuală .........................................................................................................................45 CAPITOLUL 5.............................................................................................47

3

CADRUL

JURIDIC

AL

TRANZACŢIILOR

COMERCIALE

INTERNAŢIONALE .............................................................................................47 5.1. Aspecte introductive..........................................................................47 5.2. Cadrul contractual şi legea aplicabilă contractelor externe................48 5.3. Conţinutul contractului extern de vânzare-cumpărare........................49 CAPITOLUL 6.............................................................................................54 TEHNICI DE PLĂŢI APLICATE ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE..............................................................................................54 6.1. Sisteme, modalităţi, tehnici................................................................54 6.2. Plata contra factură............................................................................55 6.3. Plata contra trată (scrisoare de schimb)..............................................55 6.4. Plata contra cec..................................................................................57 6.5. Biletul la ordin...................................................................................57 6.6. Ordinul de plată.................................................................................57 6.7. Creditul documentar..........................................................................58 6.8. Incassou-ul documentar....................................................................61 CAPITOLUL 7.............................................................................................62 TEHNICI DE FINANŢARE ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE..............................................................................................62 7.1. Definiţii şi clasificări.........................................................................62 7.2. Credite de prefinanţare.......................................................................64 7.3. Creditul pe termen scurt.....................................................................65 7.4. Credite pe termen mediu şi lung........................................................66 7.5. Acorduri guvernamentale de credit şi protocoale bancare.................68 7.6. Finanţarea comerţului mondial de produse primare...........................69 Finanţarea comerţului.......................................................................69 Finanţarea proiectelor.......................................................................70 7.7. Modalităţi neconvenţionale de finanţare............................................70 7.8. Garanţii şi cauţiuni bancare................................................................72 CAPITOLUL 8.............................................................................................73 RISCURILE ÎN OPERAŢIUNI COMERCIALE EXTERNE......................73
4

................................................................77 Organizarea comerţului exterior de tip “tradiţional”........................................................98 10..3. Franchising-ul – cedarea dreptului de comercializare....................................................... Exportul şi importul indirect...............2....................................................101 11. Transferul internaţional de creativitate şi tehnologii moderne............88 10...............3.....................3..............101 11.......................5................1............................................................104 11....93 10..93 10.............101 11....................77 9......................101 TRANZACŢII COMERCIALE SPECIALE.........................1......................................1.................................................... Transferul internaţional al brevetelor de invenţie..92 10..... Aspecte introductive.....4.2..........108 11.. Clauze contractuale de prevenire a riscurilor....109 5 .......... Reexportul................................................... Leasing-ul – cedarea dreptului de folosinţă.........107 11.....................................4......77 9.................. Operaţiunile combinate.....76 CAPITOLUL 9....98 CAPITOLUL 11 ................ Licitaţiile în comerţul exterior............ Colaborarea economică internaţională prin consulting-engineering....... Livrări de mărfuri şi servicii în compensaţie (contrapartida clasică)89 10................6....1..............................78 9...................................................................88 TRANZACŢIILE ÎN CONTRAPARTIDĂ.......................4................ Contraprestaţiile comerciale şi alte operaţiuni apropiate de contrapartidă....................................................................................................... Definiţii şi clasificări prealabile........ Exportul şi importul direct..................... Prelucrarea în switch.......................................................................................3................... Alte metode de prevenire şi contracarare a riscurilor specifice comerţului exterior..............1........ Tehnica de lohn........................................................................................88 10..2......................................................97 10...105 11.8..........82 CAPITOLUL 10 ......1.............. Comerţul cu asistenţă tehnică nebrevetată sau nebrevetabilă (know-how)..............1...........................................................2...........4....75 8............. Operaţiunile paralele (contra-cumpărarea)..............1........2..............73 8....2...................3...........................1................ Definirea şi clasificarea riscurilor specifice comerţului exterior...................

...............................123 Secretariatul UNCTAD......125 ANEXA IV...................................................................................................................................... Licitaţii de vânzare (export)..................................................... Balanţe utilizate în analiza comerţului exterior.............................. Licitaţii de cumpărare (import).................................113 12.......................................................2...........123 Comisii permanente..................115 12...113 EFICIENŢA ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE ......................................133 6 .......2...132 BIBLIOGRAFIE..............................................4..................................................................124 ANEXA III..............................................................................................................122 Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare. Efecte ale comerţului exterior........................ comitete şi grupe de lucru............1..............................................................................11.....3...........................................................................122 Sesiunea UNCTAD................................................................................................................116 ANEXA I......................................................122 UNCTAD – Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare ................113 12............................................1.. Sporirea eficienţei economice a comerţului exterior al României....4...117 ANEXA II........................................................................109 11................110 CAPITOLUL 12 ..............................................................

1. Diviziunea mondială a muncii exprimă totodată procesul de specializare internaţională în producţie a economiilor naţionale. ea generează o accentuare a interdependenţelor economice dintre state. dominaţie colonială etc. respectiv fiecare stat trebuie să participe într-o măsură mai mare sau mai mică şi într-o formă sau alta la circuitul economic mondial. precum şi rolul ce revine fiecărui stat în circuitul mondial de valori. Evoluţia comerţului internaţional în perioada postbelică În epoca actuală. – mărimea teritoriului. comerţul cu mărfuri corporale deţine ponderea principală de 80%. Evoluţia comerţului internaţional în perioada postbelică se caracterizează prin: 7 . proces ce s-a conturat în timp şi stă la baza legăturilor dintre state.1. populaţia etc. Definirea politicii comerciale 1. În ansamblul fluxurilor mondiale.1.CAPITOLUL 1 POLITICA COMERCIALĂ. dezvoltarea unei ţări – indiferent de sistemul social-politic sau gradul de dezvoltare – este condiţionată de participarea ţării la diviziunea mondială a muncii. – nivelul tehnic şi gradul de diversificare al aparatului productiv.. Aspectele invocate obligă firmele care deţin puterea (ponderea) într-o economie să privească la nivel de glob derularea afacerilor pe termen lung. Diviziunea mondială a muncii – exprimă relaţiile ce se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului internaţional. – factori extraeconomici (sisteme socio-politice. – tradiţii economice. – apropierea geografică şi raporturi generate de aceasta. INSTRUMENTE ŞI MĂSURI 1.). deoarece asistăm la un proces de globalizare a afacerilor.restul de 20% revenind fluxurilor comerţului invizibil. Diviziunea mondială a muncii are ca scop adaptarea potenţialului economic al statelor la cerinţele pieţei mondiale şi este determinată de factori ca: – condiţiile naturale din fiecare ţară. Actuala revoluţie tehnico-ştiinţifică a devenit cel mai important factor de dinamizare a economiei mondiale şi de influenţare a diviziunii mondiale a muncii.

058 2 002 6 2 Ex porturi (F OB) Im porturi (C IF) 6 6 4 8 63 1 89 5 881 1 770 3 554. conform rapoartelor publicate de OMC şi UNCTAD în 1948 exporturile FOB la nivel mondial se ridicau la 58 miliarde dolari. coord. Cers.058 miliarde dolari în 2002 (au crescut de peste 100 ori): Situaţia sintetică a exporturilor şi importurilor la nivel mondial pentru perioada 1948.2002 UNCTAD.Handbook of Statistics b) creşterea importanţei ţărilor dezvoltate în comerţul mondial 1 N. Evoluţia exporturilor şi importurilor mondiale în perioada postbelică(mld.International trade statistics. Ed. All.834 6 Sursa: OMC.2002 se prezintă astfel: Tabel nr.168 6 441 6 568. Ed. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. 1995. ajungând la 6414.893 1 000 6 155 2 001 6 414. dolari) 1 948 953 5 8 4 8 57 1 963 1 79 1 973 5 835 1 983 1 671 1 993 3 426. Sută. 1992. 8 .a) o dinamică accentuată a fluxurilor comerciale internaţionale:1 Astfel. – Curs de comerţ internaţional şi politici comerciale.

7 2 5.4 1 0.6 2 2.68 4 . Australia.5 196 73 E 7 2.1 6 3. Statele Baltice. ţările dezvoltate au continuat să deţină primul loc în comerţul mondial.3 I 6 6. Noua Zeelandă ** Ţări în dezvoltare: America Latină.1 6 .8 2 8.1 9 . Africa. Asia 9 . După 1950 ţările dezvoltate au derulat cea mai mare parte a fluxurilor comerciale internaţionale ponderea lor înregistrând o continuă creştere până în 1990.2002 UNCTAD.9 19 83 E 6 5.6 I 6 3.9 I 6 0.2 1 6. CSI NOTĂ: Între anii 1973şi 1983 şi între anii 1993 şi 1999 aceste ponderi au fost semnificativ influenţate de creşterea preţului petrolului.9 * * * ** 1.8 2 8 7 1 53 E 6 4.29 2 I 6 200 –Evoluţia ponderii diferitelor categorii de ţări în comerţul Sursa: OMC.4 I 7 3.International trade statistics. mondial(%) 19 48 E * 2.7 8 .1 2 .8 3 8.89 4 19 2 E 6 6.9 2 5.86 19 93 E 7 0.9 8 .82 I 7 3.9 I 6 2 2 6. (exclusiv cele de mai sus) *** Economii în tranziţie: Europa Centrală şi de Est. Tabel nr.3 2 0. Japonia.Handbook of Statistics E –export(FOB) I – import(CIF) Conform clasificării UNCTAD: * Ţări dezvoltate: America de Nord.1 19 3 E 6 7.8 9 .4 2 2.1 8 . Orientul Mijlociu. Europa de Vest.8 3 0. această tendinţă amplificându – se în perioada postbelică.3 2 . Consolidarea poziţiei ţărilor dezvoltate în comerţul mondial este rezultatul unei specializări internaţionale mai eficiente.Istoria comerţului internaţional arată că primul loc pe piaţa mondială a fost deţinut de o naţiune industrializată.4 5 .4 1 .46 3 8. În anii următori deşi această pondere a înregistrat o oarecare scădere.8 2 1.

GATT şi alte organisme internaţionale care clasifică EXPORTUL ca structură: # PRODUSE DE BAZĂ (neprelucrate şi gradul redus de prelucrare): – – – ALIMENTARE.85%. ci şi al producţiei industriale. trebuie să apelăm la datele statistice comunicate de ONU . MIJLOACE DE TRANSPORT. industrie-industrie) a însemnat noi tendinţe de specializare în care accentul s-a pus din ce în ce mai mult pe produsele cu puternică intensitate de capital şi tehnologie de vârf. MATERII PRIME. În consecinţă. urmare a accentuării diviziunii mondiale a muncii şi-n primul rând a diviziunii industriale a muncii. extracţie-prelucrare. mai ales în structura comerţului internaţional al statelor dezvoltate. UTILAJE.modificarea medie anuală a valorii exporturilor mondiale este 9. c) Diversificarea continuă a structurii comerţului internaţional # MANUFACTURATE (finite şi semifinite): – – – PRODUSE CHIMICE. Conform datelor statistice publicate de OECD în perioada 1950-2002: . s-a înregistrat un ritm de creştere mult mai înalt al comerţului cu produse manufacturate (fizic-valoric) faţă de 10 . Structura pe produse a comerţului internaţional se modifică de la o perioadă la alta. MAŞINI. Datele statistice arată că.85% modificarea medie anuală a PGB real mondial este 3. în strânsă legătură cu modificările survenite în cadrul diviziunii mondiale a muncii. Trecerea acesteia prin diverse stadii(agricultură-industrie.7% modificarea medie anuală a volumului exporturilor mondiale este 6.22% modificarea medie anuală a volumului producţiei este 3. ALTE PRODUSE MANUFACTURATE. pe termen lung se observă o creştere a ponderii exporturilor de produse manufacturate. Pentru a urmări schimbările survenite în structura comerţului internaţional. COMBUSTIBILI.c) Ritmul mediu de creştere a comerţului internaţional între 1950-2002 a devansat nu numai ritmul de creştere al PGB mondial.

6 2 7. UNCTAD Report 1996-1997. UNCTAD Report 1996-1997. GATT/OMC Report 1997 etc. OMC Report 2003 etc. deci predomină absolut produsele cu un grad tot mai înalt de valorificare industrială. GATT/OMC Report 1997. – 36% produse manufacturate în structura EXPORTULUI MONDIAL. 11 . În fapt.comerţul cu produse de bază. 3 *** UN. Monthly Bulletin of Statistics. prin aceasta. – 2002 – 24. 1980-1992.5 200 2 *** UN. exceptând unele perioade scurte caracterizate prin crize energetice şi de materii prime pe plan mondial. în ultimii 70 de ani. – 75. schimbări structurale:2 – anii ’35 – 64% produse de bază în structura EXPORTULUI MONDIAL. iar această tendinţă se va accentua în viitor. avantajul revenind ţărilor dezvoltate economic. rezultă. În ceea ce priveşte evoluţia structurii exportului mondial pe cele 6 grupe de produse reţinem (date aproximative):3 1 935 Produse alimentare 9% Materii prime 2% 2 % 2 % 4. Rezultă că structura comerţului mondial are azi un pronunţat caracter industrial. astfel. deţin şi monopolul exportului de produse manufacturate. Ţările capitaliste dezvoltate pot controla preţul producţiei manufacturate în detrimentul ţărilor în curs de dezvoltare şi a ţărilor din “lumea a treia”. Monthly Bulletin of Statistics. ţările capitaliste dezvoltate deţin monopolul industriei prelucrătoare şi. 1980-1992.9% produse de bază în structura EXPORTULUI MONDIAL.1% produse manufacturate în structura EXPORTULUI MONDIAL.

3 8. 24.5 2 .8 10.6 4 1.2 1 E (%) 6 2002 I 12 .4 4 2.9 1 5.6 4 .Combustibil % Produse chimice % Maşini.9 4.4 6 0.1 1 4.6 2.2 agricole Produse 2.2 7 1983 I (%) 1 .1 2 .8 1 5.8 8.3 2 Produse 9 1 0.9 8 5.7 1 2 9.5 6 3. 8 1.2 1 I (%) 2 0.7 1 6. 2.7 1 0.7 7 (%) 2 1.2 2 1.3 1 3. 8. În ceea ce priveşte structura comerţului exterior al ţărilor dezvoltate situaţia se prezintă astfel: Tabel nr.7 7 1.5 1 E (%) 1 0.7 5 .6 1 .5 3 .4 6 6.0 1 6. Structura comerţului exterior al ţărilor dezvoltate 1963 E( %) A merica de Nord miniere Produse E uropa de Vest miniere Produse J aponia manufacturate Produse agricole Produse miniere 2 1.2 1 8.3 5 0.9 3. utilaje şi mijloace de transport 0% Alte produse manufacturate 4% 8 % 4 5% 1 5% 2 1% 9. 40.5 manufacturate Produse agricole Produse 5 7 6.9 9 0.4 3 3.2 7 8.0 7 6.0 2 .8 1 3.2 5 7.

0 I 7 13 .Produse 9 2 5.4 I 6 3.2003 Datele publicate în raportul anual al OMC pentru 2002 arată că mai mult de jumătate din exporturile şi importurile mondiale de produse manufacturate sunt derulate de ţările dezvoltate: E(%) America de Nord Europa de Vest Japonia TOTAL 15. Ponderea exporturilor şi importurilor intra –regionale în totalul exporturilor şi importurilor regionale(%) 1990 E APEC * 7.4 2 3.1 41. Tabel nr.International trade statistics.4 2.18 I(%) 23.0 9 7.5 45.18 67.7 9 1.8 2002 E 7 0.7 I 7 2.5 6 5.0 2.1 1995 E 7 1.6 Sursa: OMC.5 6.5 5 manufacturate 0.97 67.47 d)amplificarea fluxurilor comerciale intra – regionale ca urmare a liberalizării preferenţiale a comerţului internaţional în cadrul aranjamentelor de integrare regională.

5 1 0.5 1 0.6 2 6.6 3 8.1 * 2 * 3 4.3 8 8.2 8 7.2 6 1.8 1 1.9 2 3.4 3 6.5 8 8.2 3 4.5 8 4.0 8 3.3 Sursa: OMC.3 6 5.2 9 7.5 4.0 6 1.7 2 8. 7 9 3 6. 2.1 5 8.5 7.8 1 7.0 4 4.8 4 7.9 3 8.International trade statistics. Tabel nr.0 3 6.1 7 1.regional ** extra – regional NOTĂ: Ţările CEFTA au încheiat acorduri de asociere cu UE.4 5 5.1 4 1.8 2 8.2 7 3.0 3 7. Din datele statistice publicate de UNCTAD rezultă că în anul 2002 aproximativ 70% din exporturile mondiale s-au derulat la nivel regional.7 5 2.0 1 2.2003 * intra . anul 2002: Exporturile totale ale regiunii (mld dolari) Exporturile intra – regionale (mld dolari) Ponderea exporturilor regionale în intra – exporturile Ponderea exporturilor intra – regionale în exporturile mondiale în 14 .9 6 4.9 * * * 9 * 1.1 * 2.5 1 4.9 * 5.5 * 4.5 6 3.1 3 6 3 3 6 2 7 1 8 1 8 1 8 * 5.9 1 5.5 5.5 8 9.4 1 0. 4.5 4.9 1 2.9 7 1.8 2 0.0 1 3.1 1 1.2 8 9.3 2 8.1 * 9.0 8 6.1 6 3. derulând cea mai mare parte a comerţului lor exterior cu “cei 15”.5 9 5.8 2.0 3 6.6 7 6.6 * 7.8 8.6 6 3.2 8 9.1 2 7.(21 ţări) UE (15 ţări) * NAFT A (3 ţări) * ASEA N (10 ţări) CEFT A (7 ţări) * MERC OSUR (4 ţări) * ANDE AN (5 ţări) * * * 2.9 8 7.9 8 6.4 * 0.

479 15.Economie politică.66 TOT AL Sursa:UNCTAD. Arta Grafică.a.1.936 2162. Ignat. Fota. Arta Grafică. Conform cu C. 1953. – Politici comerciale. nu au publicat astfel de date) rezultă o devansare de către comerţul internaţional.7 4 5 6 N. – politică comercială.70 23. 1953.61 0. Sută – Op. Prin politică comercială de firmă autorii înţeleg – sens la care subscriem şi noi – politica de piaţă a firmei. ca un set coerent de măsuri de dezvoltare economică internă la adăpost de concurenţa străină. a rezervelor de aur şi devize. coord.15 619. Pohoaţă ş.5 1. Trebuie făcută o distincţie clară între: – politică economică. 2002 C. Pe parcursul lucrării de faţă discutăm de politica comercială promovată la nivel macroeconomic de către guvern. Fota ş. parte care vizează sfera comerţului.Remarcăm o conexiune profundă între politica economică şi cea comercială. în abordarea modernă utilizarea noţiunii de politică 15 . – politică comercială de firmă.884 33.mondiale(%) APEC UE NAFT A ASEA N MERC OSUR ANDE AN 52.637 2449. în prezent.675 87.. uzual asociată politicii de marketing.29 9.a.37 2941. 7 C.10 1494. atât ca ritm de creştere cât şi ca volum valoric absolut. . Definirea politicii comerciale şi obiectivele acesteia Politica comercială este o parte componentă a politicii economice generale a unui stat.08 68. Ed.4 f) internalizarea pieţelor ca urmare a expansiunii societăţilor multinaţionale care controlează în prezent aproximativ 80% din investiţiile externe directe şi peste 50% din comerţul mondial. Autorii invocaţi delimitează coerent cele trei categorii menţionate. Ed. coord. Bucureşti.24 385.025 1106. deoarece ţări precum China.93 1. Editura Economică. Fota.6 Politica economică reprezintă ansamblul mijloacelor prin care un guvern urmăreşte să reglementeze şi să influenţeze situaţia economică şi dezvoltarea pe termen lung a unei ţări.66 0. cit.Handbook of Statistics e)Dacă se compară dinamica şi volumul comerţului internaţional cu evoluţia rezervelor de aur şi devize (pentru ţările nesocialiste.2. a relaţiilor economice externe.951 5. – Politici comerciale.34 88. I. I.

valutară etc. valutară etc. politica comercială poate urmări obiective care derivă din cele pe termen lung. fiscal. principalul obiectiv al politicii comerciale a oricărui stat este de a stimula creşterea economică naţională la adăpost de concurenţă străină.. politica comercială include totalitatea reglementărilor adoptate de către stat (caracter: juridic. subvenţii etc. Problema esenţială a politicii economice promovate de orice stat este aceea de CORELARE şi ECHILIBRU între diferitele componente şi obiective vizate. – restrângerea importurilor cu anumite produse sau grupe de produse. atragerea de investiţii străine. 9 Gh. pe această bază. 1953. – Politici comerciale. întrucât nu este posibilă promovarea simultană a tuturora şi în acelaşi grad. – reducerea situaţiei de monopol a unor mari companii. Pe termen lung. Fota. bugetar. cit.9 Ca parte a politicii economice. financiar. politica economică (şi prin aceasta şi politica comercială) este orientată spre atingerea următoarelor obiective:8 a) Menţinerea unui grad cât mai ridicat şi stabil de ocupare a forţei de muncă. 8 C. politica financiară. – de protejare a economiei naţionale. – stimularea exporturilor cu anumite produse sau grupe de produse. cel puţin. Ed. – încasări la bugetul statului. precum:10 – perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe. b) De a sigura o creştere economică cât mai susţinută şi. d) Stabilitatea balanţei de plăţi externe prin promovarea exporturilor.). deci un şomaj cât mai scăzut (se folosesc politici monetare şi fiscale menite să menţină un nivel cât mai ridicat al CERERII şi de evitare a RECESIUNII). 16 . 1996 10 Gh. prin intermediul politicilor comerciale promovate. valutar etc.În principiu. stimularea dezvoltării ramurilor strategice din comercială înglobează politica economică generală a guvernului. bancar. Ed. Pe termen scurt şi mediu. Ţările dezvoltate economic urmăresc. Ciobanu – Op. – modificări în orientarea geografică a comerţului exterior. Rezultă că politicii comerciale îi revin două funcţii: – de promovare a relaţiilor comerciale externe. menţinerea şi cucerirea unor pieţe externe de desfacere. echilibru cerere/ofertă. administrativ.) în scopul derulării comerţului exterior. cucerirea de noi surse de aprovizionare cu materii prime. Arad. politica monetară. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale. Arta Grafică. “Vasile Goldiş”. o creştere a standardului de viaţă la nivel naţional (investiţiile.). ca parte a BPE. – îmbunătăţirea raportului de schimb. menţinerea ei sub un anumit control cu influenţă în plan economic şi social (măsuri: creşterea producţiei. controlul importurilor. e) Alte obiective urmărite: – mai bună distribuţie a venitului naţional prin sistemul de impozite. – menţinerea echilibrului general al balanţei comerciale. Se află în corelaţie cu controlul inflaţiei şi echilibru BPE (se menţine dacă creşterea preţurilor interne nu devansează creşterea preţurilor din ţările partenere în relaţiile comerciale). al promovării schimburilor comerciale cu alte state şi protejării economiei naţionale de concurenţă străină. dezvoltarea şi modernizarea producţiei etc. coord. în ţările dezvoltate. c) Evitarea inflaţiei sau. – protecţie accentuată pentru unele sectoare economice faţă de concurenţa străină.

rezultă că trebuie să se urmeze anumite reguli convenite între state (mai ales cele statuate în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ/GATT. # domeniul de aplicare al politicii comerciale este mai fluent şi influenţat de un număr de factori mai mare (decât cel al politicii economice). fiecare ţară vizează să obţină din REI avantajul comparativ. atunci când le sunt afectate interesele lor. în contextul adâncirii interdependenţelor economice dintre ţări. sesizăm două aspecte: # politica economică generală se aplică pe teritoriu ţării respective. există trei tipuri de politică comercială: # Politica comercială AUTARHICĂ (o stare de izolare economică şi orientarea spre interior. curent aplicat de ţările ce au beneficiat primele de procesul industrializării). acestea se consideră ca fiind în afara regulilor de derulare a comerţului internaţional. UNCTAD etc. devenit în prezent ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI). În perioada postbelică. în noile state independente. sau pentru industriile noi din ţările dezvoltate. etc. respectiv o economie de muncă prin export de mărfuri competitive şi import de produse pentru care sunt condiţii mai puţin favorabile de fabricaţie în ţară. în afară de o sferă de cuprindere diferită a celor două. efectul politicii comerciale fiind mai puţin cert şi mai greu de evaluat decât cel al măsurilor de politică economică generală. În afară de reglementările adoptate în cadrul GATT (OMC) s-au coordonat într-o anumită măsură politicile comercială ale statelor lumii: 17 .) şi-n general pe plan internaţional. sănătate publică. până când aceste industrii ajung la maturitate. Ţările în curs de dezvoltare urmăresc şi situează în centrul politicilor comerciale: valorificarea superioară a resurselor naţionale. se admit ca măsuri protecţioniste aplicabile în relaţiile dintre state: – din motive de securitate naţională. În plan teoretic. protecţia mediului ambiant. cu rezerva ca aceste măsuri protecţioniste să fie temporare şi nediscriminante faţă de toate ţările partenere. ignorându-se avantajele REI). – se admit măsuri protecţioniste pentru acele industrii (sectoare) care sunt în faza de început a dezvoltării lor. acest efect este dependent de potenţialul economic. specializarea unor industrii pentru export etc. la nivelul unor organisme internaţionale (GATT. prin politica comercială promovată. Politica comercială prezintă o serie de particularităţi.. dacă ţinem seama de teoria ricardiană asupra costurilor comparative. reglementarea REI se impune obiectiv necesară. – în cazul unui deficit accentuat în BPE. Astfel.economia lor naţională etc. reducerea dependenţei de unele importuri. # Politica comercială LIBERSCHIMBISTĂ (un comerţ internaţional fără obstacole. deci consecinţele măsurilor de politică comercială sunt mai greu de anticipat. dacă se analizează comparativ cu celelalte componente ale politicii economice. iar în caz de aplicare de astfel de măsuri diferite de protecţie. – faţă de acele ţări (colectiv) care fac exporturi la preţuri de dumping sau când aceste exporturi sunt masive şi prejudiciază grav o industrie naţională în ansamblu. Pe plan internaţional. nu se admit ca fiind corecte alte măsuri de protecţie. gradul de dezvoltare economică şi gradul de dependenţă a acelei ţări faţă de piaţa externă. pe când politica comercială vizează în mare măsură relaţia cu alte state. dezvoltarea industriei prelucrătoare. iar alte state pot lua măsuri de contracarare. factori specifici pieţei mondiale. Cel puţin principial. 1948. În fapt. # Politica comercială PROTECŢIONISTĂ (când se vizează restricţionarea accesului produselor străine pe piaţa naţională).

18 . – regional. – Op. Instrumentul principal de realizare a politicii vamale este tariful vamal în care se prevăd mărfurile supuse impunerii vamale şi cuantumul de taxe percepute.13 Se pot clasifica după patru criterii:14 a) După tipul operaţiei sau obiectivul impunerii vamale: 11 12 I. În esenţă. care reprezintă o componentă a politicii comerciale a unui stat. Politica vamală 1. trebuie definită politica vamală. coord. statele pot negocia concesii vamale reciproce sau nereciproce). ONU şi alte organisme internaţionale. instrumentele de politică comercială sunt: INSTRUMENTE TARIFARE se vizează restrângerea importurilor INSTRUMENTE NETARIFARE – INSTRUMENTE PROMOŢIONALE ŞI DE SIMULARE se vizează impulsionarea exporturilor 1. coord. UNCTAD. coord. Recursul la instrumentele de materializare a politicilor comerciale ale statelor trebuie însă să nu exceadă PRINCIPIILE/REGULILE negociate şi convenite sub egida OMC. în limita acordurilor cuvenite. deoarece taxa vamală la import va ridica preţul produsului importat care devine mai puţin competitiv faţă de cele indigene). Economică. Popa. Ed. sau impunerea vamală îndeplineşte trei funcţii: # fiscală (este o sursă de venit la bugetul statului). – îndeplinirea formalităţilor vamale. – Op. percepute prin intermediul tarifului vamal. Oficial. la o serie de instrumente concrete de materializare a politicilor lor comerciale. Arad. Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor atunci când acestea trec graniţa vamală a ţării. – controlul mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei de stat. 14 N. cit. 1996 13 N.1. Bucureşti. – subregional. practica REI arată că adesea aceste PRINCIPII ŞI REGULI statuate între ţări au fost încălcate.2.12 Plata taxelor vamale. Cu toate acestea. Ed. 1997 Gh. în practica curentă a schimburilor comerciale. cit. Vasile Goldiş. Sută. Sută.– – – bilateral. – plata taxelor vamale (impunerea vamală). # de negociere (pentru a stimula schimburile comerciale. Politica vamală include totalitatea dispoziţiilor legale privind intrarea şi ieşirea în/din ţară a mărfurilor. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale. respectiv acele norme legale cu privire la:11 – controlul mărfurilor cu ocazia trecerii frontierei de stat. # protecţionistă (se protejează economia naţională sau sectoare ale acesteia.2. Taxele vamale Petru a se prezenta modalitatea de utilizare concretă a instrumentelor tarifare. Aplicarea unor astfel de instrumente/măsuri asigură acea protecţie a dezvoltării economiilor naţionale fără a fi supuse confruntării directe cu practicile concurenţiale externe. – Tranzacţii comerciale internaţionale. ţările lumii pot recurge.

stabilite de stat în mod independent şi nu pe baza unor înţelegeri cu alte state. porturile etc. sunt mai reduse ca cele autonome şi fac obiectul negocierilor tarifare în cadrul GATT (OMC). sunt răspândite în ţările dezvoltate şi au nivele foarte ridicate. sunt un puternic mijloc de protecţie a economiei naţionale şi au cea mai largă răspândire. percepute ca o cotă procentuală din valoarea vamală a mărfurilor (din punct de vedere tehnic sunt simplu de aplicat dar în condiţiile fluctuării preţurilor mondiale se poate pierde efectul protecţionist. se plătesc de firma importatoare dar în final se includ în preţ şi se suportă de consumatorul final. Sută. depozitele. acestea sunt: – specifice. – taxe cu orientare fiscală. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. – taxe vamale de tranzit: asupra mărfurilor străine aflate în tranzit pe teritoriu vamal al ţării respective (în prezent au o importanţă mai modestă. – mixte. care se aplică ca răspuns la politica comercială neloială a altui stat. uneori importatorul declară în vamă preţuri mai mici decât cele reale. • taxe vamale preferenţiale: au un nivel mai redus. deoarece se încurajează tranzitul pentru a folosi infrastructura. uneori zero (comparativ cu alte taxe vamale) şi constituie o derogare de la aplicarea CNF. All. dacă organele vamale constată că preţul facturat este mai mic decât cele efectiv plătit de importator). când pe lângă taxa “ad valorem” se percepe. – taxe vamale de export: au aplicabilitate limitată. coord.). • taxe vamale convenţionale (contractuale) care se adoptă de stat prin înţelegere cu alte state pe baza acordurilor comerciale încheiate. – “ad valorem”. în plus.– taxe vamale de import care se aplică mărfurilor importate. În cazul unor astfel de taxe. unele ţări au instituit dreptul de preemţiune: dreptul statului de a cumpăra marfă importată. se aplică pentru unele produse de bază în vederea stimulării prelucrării la intern (venituri suplimentare la buget). percepute pe unitatea fizică de marfă importată (x lei/tona cărbune). taxele vamale pot fi:15 • taxe vamale autonome. Ed. – taxele ce se aplică de ţările CEE şi alte ţări dezvoltate faţă de Europa Centrală şi de Est în cadrul SGP (sistemul generalizat de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare). ca o combinaţie a primelor două categorii. pentru venit suplimentar la buget. şi o taxă specifică. d) După modul de fixare de către stat. acest din urmă tip de taxe se regăsesc ca: 15 N. deoarece se aplică doar faţă de anumite state pentru toate mărfurile sau anumite mărfuri importate. c) După modul de percepere al taxelor vamale. atunci când faţă de statele respective nu se aplică clauza naţiunii celei mai favorizate şi nu sunt convenţii reciproce. sunt prevăzute trei nivele: – maxime – intermediare – minime Taxele autonome permit discriminarea în politica comercială promovată faţă de un stat sau altul. temporar. b) După scopul pentru care se instituie taxa vamală: – taxe cu o orientare protecţionistă (de regulă au nivel mai ridicat). 1995 19 . • taxe vamale de retorsiune (răspuns). Exemple de taxe vamale preferenţiale: – taxele ce se aplică de către fostele ţări metropole faţă de fostele colonii. Bucureşti.

coord. În 1950. 16 17 I. NCCV acceptat de 150 ţări aproximativ (excepţii sunt SUA şi Canada) cu 1097 poziţii tarifare. Bucureşti. Ed. – taxe vamale compensatorii: se percep de stat asupra unor importuri ce provin din ţări care subvenţionează exportul unor produse sau acordă prime de export (vor compensa diferenţa). semifabricate. – tarife vamale compuse. Clasificarea mărfurilor în cadrul tarifului vamal se poate face: – după originea mărfii (produse vegetale. Economică. Tariful vamal S-a menţionat că în tariful vamal se prevăd mărfurile supuse impunerii vamale şi cuantumul taxelor percepute pe fiecare marfă. În conţinut. Bucureşti. 17 La nivel de ONU se foloseşte clasificarea tip pentru CI elaborată de Comisia de Statistică ONU în 1950 care este mai detaliată. 1997 C.16 Suplimentar. La nivel GATT (OMC) se admite. Bucureşti.– taxe vamale antidumping (taxe vamale suplimentare percepute de stat. printr-o convenţie de la Bruxelles s-a elaborat un nomenclator unic de bază numit nomenclatorul vamal de la Bruxelles şi care în prezent poartă denumirea de Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală. Fota. în practica internaţională întâlnim:18 – tarife vamale simple. – funcţie de gradul lor de prelucrare (materii prime. ca excepţie.). 1993 18 I. animale. – Tranzacţii comerciale internaţionale. coord. 1. motiv pentru care în 1983 la Bruxelles s-a adoptat o nouă Convenţie privind sistemul armonizat de descriere şi c odificare a mărfurilor (tariful vamal al României se bazează pe Sistemul armonizat având 5018 poziţii). Clasificarea mărfurilor în NCCV se face după un criteriu combinat. Se doreşte armonizarea codificării mărfurilor în tarifele vamale. coord. dispoziţii administrative privind comerţul exterior etc. Arta Grafică. 1997 20 . În afară de diferenţele privind modul de întocmire a nomenclatorului din tariful vamal. – Politici comerciale. pentru a anihila efectele exportului la preţ de dumping sau al dumpingului valutar practicate de o anumită ţară la un moment dat). Economică. tariful vamal este componenta principală a regimului vamal al unei ţări. – combinat. tariful vamal este un catalog în care sunt nominalizate toate produsele supuse impunerii vamale şi mărimea taxelor vamale percepute pe fiecare produs sau grupă de produse. diferenţiat pe produse şi ţări de provenienţă (CNF etc. Acest fapt conferă taxelor de retorsiune o dublă natură: – tarifară. doar tariful vamal. Taxele vamale de retorsiune se pot aplica numai după ce a avut loc o anchetă prin care se dovedeşte politica comercială neloială promovată de un anume stat.2. Popa. care cuprind două sau mai multe coloane de taxe vamale. Alături de legislaţia în materie. Ed. Popa. peste cele obişnuite. Ed. – netarifară. se pot nominaliza şi mărfuri scutite la import pe anumite relaţii comerciale. care au o singură coloană de taxe vamale pentru toate mărfurile (specific ţărilor în curs de dezvoltare). respectiv gradul de prelucrare şi origina lor. – Tranzacţii comerciale internaţionale. minerale). finite).2. – alfabetic. regulamente. ca unic instrument de realizare a politicii de protecţie a pieţei interne.

Tnf = taxa nominală asupra produsului finit importat. Prin mărirea preţului de import de la 100$ la 110 $ se permite ţării importatoare. – Op. deoarece aceiaşi modificare a taxei vamale poate antrena reacţii diferite ale cererii de import de la o ţară la alta. Comparaţia tarifară este dificilă. Vm = valoarea materiei prime. unde: Vcp = valoarea nou creată pe unitate de produs în condiţii de protecţie. – Op. deoarece elementul principal în formarea costului este preţul materiilor prime. Exemplu: Pentru un import de mobilă în valoare de 100 $/buc: Tnf = 10%. Vf = valoarea produsului finit. Vap = valoarea nou creată pe unitate de produs în absenţa protecţiei. RPE – măsoară sporul de valoare nou creată pe unitate de produs în condiţiile aplicării tarifului vamal. Sută. C. se detaşează ca importanţă ponderea pe care o deţine valoarea adăugată (manopera) în preţul final al produsului exportat (importat). RPE sau protecţia efectivă se calculează după relaţia:19 Te= Tn ⋅ Vf − Tn ⋅ Vm m f Vf − Vm ⋅1 0 . coord. faţă de aceiaşi valoare nou creată pe unitatea de produs în condiţiile lipsei tarifului vamal. Există un număr mai mare de factori care conferă o anume intensitate protecţiei reale antrenate de o anumită taxă nominală prevăzută în tarif. coord. prin aplicarea Tnf. Nivelul ridicat al protecţiei efective dezavantajează mai ales ţările în curs de dezvoltare. protecţia efectivă variază direct proporţional cu nivelul taxei vamale asupra produsului finit şi invers proporţional cu nivelul taxei vamale asupra materiilor prime ce intră în componenţa produsului finit respectiv. Concluzionând. să plătească 60 $ pentru forţa de muncă faţă de 50 $ în absenţa tarifului vamal. trebuie să distingem între : – rata nominală de protecţie (X % din tarif). RPE sau protecţia efectivă se mai poate calcula şi după relaţia:20 Te = Vc − Va p p Va p . cit. 0 unde: Te = taxa efectivă. Fota.1. 21 .3. cit. Tnm = taxa nominală asupra materiei prime importate.2. Concluzionând. – rata efectivă de protecţie. Dintre aceşti factori. 19 20 N. se încurajează importul de lemn neprelucrat şi se descurajează importul de mobilă. De regulă. Efectul protecţionist al taxelor vamale Simpla comparare cantitativă a taxelor vamale nu este suficientă pentru a aprecia intensitatea acţiunii acestor taxe ca instrument de protecţie. Aşadar. Tnm = 0%. Rata efectivă de protecţie (sau rata protecţiei efective) se referă la protecţia obţinută pentru valoarea nou creată în ţară (manopera). structura costului 50% manoperă ( valoarea nou creată) şi 50% materii prime: 10 ⋅ 100− 0⋅ 50 100 Te = ⋅ 100 = 20% 100− 50 Rezultă că protecţia nominală de 10% impusă asupra produsului finit se va repartiza doar asupra valorii nou create de 50 $ şi-i asigură o protecţie efectivă de 20% (deci dublă).

cât şi asupra ţărilor terţe (din afara uniunii). fluxuri care înlocuiesc sursele de aprovizionare mai puţin eficiente din interiorul sau exteriorul uniunii cu altele mai avantajoase din punct de vedere al costului de producţie. lucru confirmat de rezultatele obţinute la nivel de CEE. din anii ’60 şi până azi. discutăm despre:21 • Extinderea teritoriului vamal. zone sau localităţi să fie exceptate de la aplicarea regimului vamal obişnuit. firme de producţie etc. fără a fi supuse impunerii vamale şi regimului vamal obişnuit (se pot înfiinţa în port şi ICE-uri. în care se permite intrarea şi ieşirea de mărfuri. Cele două fenomene menţionate (crearea de comerţ – deturnarea de comerţ) au apărut ca efecte ce au însoţit şi caracterizat procesul de formare şi consolidare a CEE. coord. o anumită legislaţie vamală. ce presupune înlocuirea surselor mai eficiente de furnizare dar aflate în afara uniunii. indiferent de origine.. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale. 1996 C. când statele hotărăsc ca anumite porturi.23 b) Restrângerea: Această restrângere a teritoriului vamal se realizează prin înfiinţarea pe teritoriul naţional de: # Porturi franco. Inc. care va îngloba teritoriul statelor participante. Fota. Arad. • Restrângerea teritoriului vamal. dar sunt şi situaţii (numeroase azi) când teritoriul vamal este mai mare sau mai mic ca cel naţional. ce presupune apariţia de noi fluxuri comerciale în interiorul uniunii vamale. Asupra ţărilor terţe. “Vasile Goldiş”. Kennen – The International Economy. # Zone libere: când o suprafaţă limitată. Efectul de bază (complet) al extinderii este Uniunea Vamală: statele membre liberalizează comerţul între ele dar instituie şi o politică comercială comună faţă de terţi (exemplu fundamental este CEE). New Jersey. Ed.AELS). Astfel.2. Teritoriul vamal Teritoriul vamal este teritoriul pe care se aplică un anumit regim vamal. Ideea de bază care stă la motivarea creării uniunii vamale este aceea că liberalizarea comerţului poate contribui la creşterea bunăstării mondiale.4. Prentice-Hall. 23 P. Efectele invocate au avut şi au influenţe directe atât asupra ţărilor membre Pieţei Comune. dar fiecare stat va aplica o politică comercială şi tarif vamal propriu faţă de terţi (ex. însă care devin artificial mai competitive în urma eliminării taxelor vamale în schimburile reciproce dintre statele ce formează uniunea. # deturnarea de comerţ (numită şi creare externă de comerţ sau deturnare negativă).1. de exemplu. situată pe trasee comerciale. la care se adaugă alte efecte pozitive. noi fluxuri comerciale rezultate prin crearea de comerţ au condus la îmbunătăţirea raportului de schimb. Sulina. De regulă. în România). cit. În legătură cu uniunea vamală s-au introdus noţiunile de:22 # crearea de comerţ. opiniile şi studiile teoretice sunt împărţite în a argumenta dacă efectele constituirii şi dezvoltării CEE sunt pozitive sau negative (se inclină a sublinia caracterul protecţionist al CEE şi o anumită perturbare a fluxurilor CI). când se liberalizează comerţul între ţările membre. cu alte surse interne uniunii. a) Extinderea: Un efect parţial (incomplet) al extinderii teritoriului vamal este zona de liber schimb. – Op. mai puţin avantajoase sub aspectul costului. se exceptează de la regimul vamal şi se va bucura de aceleaşi privilegii ca portul franco. când două sau mai multe state convin să formeze împreună o uniune vamală. 21 22 Gh. teritoriul vamal coincide cu teritoriul naţional. 1985 22 . Astfel. asupra ţărilor membre ale uniunii..

1. În general. Politica comercială netarifară 1. cit. obstacole tehnice decurgând din standardele aplicate produselor importate şi celor indigene. bariere ce implică limitarea indirectă a importurilor prin mecanismul preţurilor. 3. coord. Contingentele la import pot fi de două feluri:25 – globale. sunt negociate prin acorduri (convenţii) internaţionale între statele participante.2. care se acordă selectiv pe produse.3. uneori acestea devin obstacole mai mari în calea importului decât taxele vamale prevăzute în tarif vamal (chiar de nivel ridicat). 1995 N. 2. Sunt identificate circa 2000 de astfel de obstacole netarifare care pot urmări marfa importată de la exportator şi până la consumatorul final (deci astfel de măsuri nu se limitează doar în vamă). Ed. bariere ce decurg din formalităţile vamale şi administrative la import. 4. 23 . 5. • licenţe de administrare a restricţiilor cantitative la import. când se interzice total sau parţial. coord.24 Astfel de bariere (obstacole) netarifare sunt greu de identificat şi negociat de către state. bariere ce implică o limitare cantitativă directă a importurilor. pe anumite perioade. pe perioade limitate de timp. când se precizează ţara de provenienţă (se pot conveni ca anexă la acordul comercial bilateral). sunt autorizaţii acordate de stat firmelor importatoare pentru o grupă de produse şi pentru o anumită perioadă de timp. pentru orice produs liberalizat la import. – bilaterale. Bucureşti. Aspecte introductive În afara tarifului vamal. la importul unor produse sau grupe de produse. fără a plăti taxe vamale. All. Bariere netarifare ce implică o limitare cantitativă directă a importurilor Acest tip de bariere.3. Se include în această categorie: a) Interdicţiile (prohibiţiile) la import: sunt mijlocul cel mai radical de protecţie. dar se plătesc taxe de antrepozitare. statele aplică un complex de măsuri şi reglementări pentru a proteja piaţa internă de concurenţa străină. ce implică limitarea cantitativă directă a importurilor.3. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane.1. Sută. stabilite cantitativ sau valoric.# Antrepozite vamale şi depozite: în care se pot păstra mărfuri importate. Sută. bariere ce decurg din participarea statului în activităţile comerciale. După modul de eliberare şi formalităţile cerute. c) Licenţele de import. Motivele sunt politice sau economice şi se materializează prin refuzul organismelor de stat de a elibera licenţa de import la acele produse. importul unor produse sau grupe de produse. pe timp limitat sau nelimitat. licenţele de import pot fi: • licenţe automate de import. fără a repartiza importul respectiv pe ţări de provenienţă. deşi delimitarea este preponderent metodologică: 1. – Op. b) Contingentele de import: sunt plafoane maxime. În cadrul CEE se aplică interdicţii selective şi temporare la import. GATT-ul le clasifică în cinci grupe. mai ales la unele produse agricole realizate de comunitate. când cererea de import se acceptă în mod automat într-un termen stabilit. 1. ţări şi numai în limita plafoanelor maxime prevăzute la importul acelor 24 25 N.

azi se numeşte “Aranjamentul multifibre” (AMF din 1973 s-a prelungit prin protocolul semnat în cadrul GATT şi revizuit ulterior). 26 N.produse neliberalizate la import (contingenitate). domeniu în care din 1961 s-au introdus restricţii pe bază de acorduri oficiale. Exemple clasice de acorduri de “autolimitare” la export: – SUA – Japonia. să reducă la un volum convenit exportul unui produs sau grupă de produse. Sută. dar sunt practicate de majoritatea ţărilor dezvoltate şi nu numai cele din CEE. coord. pot fi: – acordate global. la cererea ţării importatoare. clauzele de salvgardare şi alte aspecte similare. – CEE – Japonia. Bariere netarifare ce implică limitarea importurilor prin mecanismul preţurilor În această categorie de obstacole netarifare se include. se doreşte aducerea preţului de import franco-frontiera ţării importatoare CEE la nivelul preţurilor de pe piaţa intercomunitară. Exemplu clasic în acest sens este acordul privind CI cu produse textile. Ed. în baza cărora ţara exportatoare se obligă. în caz contrar. în mod similar contingentelor. sub ameninţarea că. Prelevarea la import este diferenţa dintre preţul programat de import şi preţul mondial la acel produs agricol ce se doreşte a fi importat din afara CEE:26 – dacă preţul mondial este mai mic. d) Limitările voluntare la export (sau AUTOLIMITĂRI LA EXPORT): sunt înţelegeri oficiale sau semioficiale dintre ţări. – preţuri maxime de import: când ţările exportatoare încearcă o ridicare artificială a preţului la un produs. – dacă preţul mondial este mai mare şi importul este necesar. obligatoriu la nivel de guvern. Acest tip de restricţie duce la o reorientare temporară de fluxuri comerciale şi la înţelegeri (carteluri) intre producătoriiexportatori privind repartizarea volumului de export. Astfel.3. ca răspuns principalele ţări importatoare pot stabili nivele maxime de preţ de import foarte apropiat de preţul cu ridicata intern. şi care include alături de limitarea “voluntară” la export şi prevederi suplimentare vizând preţurile. e) Acordurile privind comercializarea ordonată a produselor: sunt o restricţie cantitativă apropiată de limitările voluntare. Astfel de taxe de prelevare se aplică doar acelor produse agricole care intră sub incidenţa politicii agricole comunitare. 1. atunci taxa de prelevare devine subvenţie la import. ţara importatoare va introduce ea însăşi contingente de import mai restrictive şi pe timp mai lung. All. următoarele bariere: a) Prelevările variabile la import: se aplică ca măsură de protecţie la frontieră la nivelul UE. taxa de prelevare o suportă importatorul şi se varsă la FEOGA. Această categorie de licenţe de import. pentru a proteja agricultura ţărilor membre. b) Preţurile minime şi maxime la import: în conţinut constituie un obstacol netarifar comparabil cu prelevările variabile la import. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. – acordate bilateral. Bucureşti. dar bazată pe negocieri bilaterale/multilaterale între state. 1995 24 . în principal.2. se pot stabili: – preţuri minime: dacă pe piaţa mondială preţul la un produs scade mult (şi devine astfel competitiv la export) ţările importatoare stabilesc preţuri minime de import foarte apropiate sau egale cu preţul cu ridicata la intern pentru acel produs (se protejează direct acel sector al industriei naţionale).

pe o anumită relaţie. tutun. Principalele categorii de taxe ce intră sub incidenţa ajustărilor fiscale la frontieră:27 – TVA aplicat în CEE. Bariere netarifare ce decurg din formalităţi vamale şi administrative privind importurile Formalităţile vamale şi administrative sunt cerinţe de ordin tehnic ce se cer a fi îndeplinite cu ocazia derulării importului şi care. fapt de natură a descuraja importul pe acel flux comercial. – taxe sanitare. (monopol de stat). e) Depunerile (depozitele) prealabile la import: în unele ţări dezvoltate. d) Taxele antidumping şi compensatorii: teoretic se pot folosi împotriva practicilor neloiale ale unor sate (export la preţ de dumping + subvenţii şi prime la export). – Op. cit. În astfel de cazuri. ţara importatoare are dreptul la o perioadă de anchetă. caracteristici tehnice etc. – codul de evaluare vamală negociat la runda Tokyo. 27 28 N. fără dobândă). – Op. 1. – taxe consulare. se transformă în obstacole ce frânează sau limitează importul unor produse. prin numărul mare de documente necesare şi caracterul greoi şi complicat în unele cazuri. Ed. pentru a respecta acest principiu. Gh.c) Ajustările fiscale la frontieră: constituie un regim fiscal potrivit căruia mărfurile exportate se scutesc de impozite indirecte (mai întâi TVA) iar mărfurile importate se supun aceloraşi impozite ca şi cele indigene. urmărindu-se să se stabilească o valoare reală a mărfurilor. coord. – legarea impunerii de calitate. 1996 29 N. – alte categorii de taxe: – taxe portuare. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale.. – taxa în cascadă (impozit de consum aplicat la fiecare stadiu al circulaţiei mărfurilor dar la întreaga ei valoare). care au ca principiu de bază reglementările internaţionale în acest sens: – convenţia internaţională cu privire la evaluarea vamală. cit 25 . Sută. Discriminarea pe calea politicii fiscale (chiar atunci când sunt convenţii încheiate pentru a se pune de acord toate categoriile de taxe) poate fi aplicată prin: – evaluarea diferenţiată a bazei de impunere. – ordinea de percepere a taxelor. ţările negociază convenţii privind evitarea dublei impuneri. Sută. iar ţara importatoare trebuie să dovedească prejudiciul cauzat ca fiind real. “Vasile Goldiş”. respectându-se două condiţii:29 – se iau ca bază de calcul preţurile reale de import şi nu preţuri interne sau altele stabilite arbitrar. în acea perioadă se blochează importul (măsură netarifară). coord. Arad.4. România etc. – taxe statistice. importatorul este obligat să depună la organele vamale o cotă parte din valuta necesară viitorului import (cu 6 luni de zile înainte.3. – accizele pentru produse de lux. Ambele reglementări sunt negociate în cadrul GATT (OMC) şi stipulează că evaluarea trebuie să se facă pe baza preţurilor CIF. În această categorie de bariere netarifare se includ:28 a) Modalităţile concrete de evaluare a mărfurilor în vamă. băuturi alcoolice etc.

şi care devin obstacole netarifare. Această impulsionare include: • măsuri promoţionale sau de promovare a exporturilor: se vizează influenţarea pe diverse căi a clienţilor potenţiali externi pentru a cumpăra mărfurile disponibile la export. medicamente. de omologare etc. sunt relativ dificil de contracarat şi pot constitui obstacole serioase în calea importurilor. Se includ în această categorie: a) Normele sanitare şi fitosanitare ce se cer a fi îndeplinite în ţările dezvoltate la importul unor produse ca alimente. ca şi alte formalităţi ce se cer a fi îndeplinite la importul unor mărfuri (sau din unele ţări). etc. 26 . c) Normele de ambalare. c) Monopolul de stat asupra importului unor produse strategice ca importanţă (cereale. – organizarea unor servicii de informare-orientare a clienţilor externi. – publicitate externă etc.– preţul mărfurilor importate se exprimă în moneda naţională la un curs real recunoscut de FMI. Politici comerciale promoţionale şi de stimulare a exporturilor Impulsionarea exporturilor prin măsuri complexe este astăzi o componentă de bază a politicilor comerciale promovate de majoritatea ţărilor lumii. (condiţiile de calitate. cel mai frecvent: a) Achiziţiile guvernamentale: prin care se poate da prioritate absolută firmelor naţionale faţă de cele străine. de regulă.) poate duce la orientarea cantitativă a importului pe anumite fluxuri/ţări. atunci când îngreunează desfăşurarea normală a schimburilor comerciale. b) Documentele numeroase şi complicate.). localizate frecvent în practica ţărilor dezvoltate. firmele naţionale beneficiază de reduceri şi scutiri în plan fiscal. b) Comerţul de stat (avem în vedere tranzacţii de vânzare-cumpărare efectuate de companii cu capital de stat) când. alte instituţii de stat. b) Normele de securitate şi alte condiţii impuse la importuri destinate consumului productiv (maşini-utilaje sau mijloace de transport). produse chimice. inclusiv facilităţi acordate expres.6. faţă de firmele străine. Bariere netarifare (sau obstacole tehnice) decurgând din standardizare Astfel de bariere netarifare. 1. mai ales dacă se aplică selectiv. pentru aprovizionarea unor ministere. departamente. – participarea la târguri şi expoziţii internaţionale şi organizarea unor astfel de manifestări pe plan intern (TIB.3.3. 1. 1. cazul României). petrol. – organizarea de reprezentanţe comerciale în ţările importatoare. Bariere netarifare decurgând din participarea statului la activităţile de CE În această categorie de bariere netarifare se include. marcare şi etichetare: pot deveni obstacole ce îngreunează derularea unor schimburi comerciale normale între ţări. medicamente etc.4.5. În acest sens se recurge la: – convenţii şi acorduri comerciale. îndeosebi prin caracterul excesiv şi/sau selectiv.

a TVA – şi se pot acorda pentru toate mărfurile exportate sau după anumite criterii (importanţă. Măsuri bugetare de stimulare a exporturilor În această categorie de măsuri de stimulare a exportului se includ: a) subvenţiile la export: sunt sume de bani acordate firmelor direct sau indirect.grupe:30 – – – – • măsuri de stimulare a exporturilor. noi locuri de muncă etc. coord. c) alte instrumente bugetare. coord. pentru a le rentabiliza activitatea de export. Astfel de facilităţi vamale la import echivalează. materiale. – industrii în dezvoltare (informatică). măsuri/instrumente care se grupează în patru măsuri bugetare. Sută. fonduri de stimulare). cu facilităţile fiscale pentru mărfurile ce vor urma a fi exportate. – Op. măsuri valutare.). din categoria subvenţiilor indirecte la export. Sută.4. b) primele de export: se acordă de stat acelor exportatori care realizează mari volume de export sau exportă produse ale unor industrii de importanţă naţională (sunt comparabile cu subvenţiile. Se aplică şi admisia temporară a unor mărfuri importate. Subvenţionarea se face de regulă selectiv pentru anumite sectoare economice:31 – agricultura. cit. electronică). cit. 1.4. măsuri financiar-bancare. cercetări. – Op. b) facilităţi fiscale acordate exportatorilor: reduceri ale impozitului pe venit (profit) realizat de ICE în urma exportului (inclusiv se admite constituirea de ICE de fonduri de rezervă.).1. 1. 32 N. Se apelează la scutiri. cit N.32 c) facilităţi vamale la importul unor mărfuri ce se vor prelucra şi încorpora în produse destinate exportului (reduceri. Sistemul DRAWBACK este un sistem de 30 31 N. Acest mecanism de stimulare condiţionată a exporturilor se mai numeşte sistemul drawback. scutiri sau restituiri de taxe vamale la import de materii prime. – industrii strategice (aeronautică. 27 . precum facilităţile acordate exportatorilor pe seama cheltuielilor publice (informaţii. – industrii în declin.2. atunci când preţurile externe nu sunt atractive. participarea la târguri internaţionale. cu scutire de orice taxe sub rezerva prelucrării şi exportării lor în acelaşi interval de timp. Sută. combustibili. în fapt. – industrii care deţin o pondere mare în ocuparea forţei de muncă (automobile). transporturi etc. reduceri sau restituiri de taxe şi impozite directe sau indirecte şi se include în această grupă de măsuri: a) facilităţi fiscale pentru mărfuri exportate: constau în reducerea sau restituirea impozitului pe circulaţia mărfurilor – cazul României. măsuri fiscale. coord. care este sectorul cel mai puternic subvenţionat. grad de prelucrare. ca efecte). utilaje destinate producţiei de export). Măsuri fiscale de stimulare a exporturilor Prin astfel de măsuri de stimulare a exportului se vizează creşterea competitivităţii pe seama diminuării unor componente ale costului de producţie. studii. pe perioade limitate. – Op.

– diferite impozite. şi se procedează la o creditare directă sau indirectă a ICE-ului importator. diferite sume sau cheltuieli făcute cum ar fi : – taxe vamale. de embargou. Garantarea se face pentru creditele cumpărător şi constă în obligaţia asumată de o instituţie specializată din ţara importatorului de a rambursa o cotă parte din credit. 33 A. – alte taxe.4. această creditare ia forma:33 • creditului furnizor: când băncile acordă creditul necesar (sau o cotă parte) exportatorului. deci în mod indirect băncile vor credita acelaşi importator străin (vezi paragraful 7. În categoria unor măsuri de stimulare a exporturilor prin instrumente financiare şi bancare. prin care se restituie ICE-ul exportator.). Astfel de credite (ambele) se acordă pe termene medii (1-5 ani) şi lungi (6-20 ani). cu ocazia şi la data efectuării exporturilor. de insolvabilitate etc. dobânda la ele este mai scăzută decât cea uzuală. includem: a) Creditele la export pentru exporturi cu valoare ridicată (instalaţii. Măsuri financiar-bancare de stimulare a exporturilor În numeroase domenii ale CI. De regulă. de blocare a plăţilor. dacă debitorul devine insolvabil. b) precum acordarea de credite cumpărătorului străin (client extern). 1. să-l crediteze el pe importatorul (clientul) străin. France. Asigurarea se face atât faţă de riscurile comerciale cât şi necomerciale (risc politic. • creditului cumpărător: când băncile importatorului străin obţin creditul necesar (sau o cotă parte) din partea unor bănci din ţara exportatoare pentru a putea efectua importul şi a-l achita integral în timp scurt (la livrare chiar). când se garantează/creditează un anumit plafon pentru creditul angajat de ICE-ul importator.3.4. este cel mai răspândit în practica internaţională (vezi paragraful 7. – accize. când mai multe bănci se pun de acord pentru a finanţa exporturi complexe şi de mare valoare. – se incorporează într-o anumită proporţie. de convertibilitate. 1996 28 . utilaje). de transfer. toate făcute la importul unor materii prime sau semifabricate destinate realizării producţiei export. Burciu – La pratique bancaire dans le commerce international. iar băncile se refinanţează în condiţii speciale de la băncile CENTRALE (inclusiv prin scontarea cambiilor de export în condiţii preferenţiale şi cu taxe mai reduse faţă de cele interne). pentru ca acesta să poată efectua exportul.4. – prin sprijinul unor consorţii bancare. – reexportul mărfurilor realizate are loc într-un anume interval de timp. b) Asigurarea şi garantarea creditelor de export este o modalitate de a cointeresa exportatorii să efectueze vânzări pe credit în străinătate. finanţarea are rol hotărâtor în realizarea exportului.stimulare a exporturilor aplicat de ţările dezvoltate.). Condiţii de a beneficia de mecanismul drawback: – se declară intenţia de export încă de la efectuarea importului materiilor prime + semifabricate. Finanţarea exporturilor se realizează prin sistemul naţional bancar şi alte instituţii publice sau private. specializate în acest sens. Asigurarea se face pentru creditele furnizor şi presupune acoperirea riscului exportatorului de a nu încasa contravaloarea mărfurilor exportate.). într-o formă sau alta: – prin convenţii bilaterale la nivel guvernamental. IUT “Paul Sabatier”.

deprecierea monedei naţionale conduce la o deteriorare a poziţiei ţării respective în economia mondială.34 La nivel macro. 1. Măsuri valutare de stimulare a exporturilor În această categorie de măsuri de stimulare a exporturilor se includ: a) primele valutare: se apropie în conţinut de subvenţiile la export şi constau în convertirea valutei deţinute de exportatori la cursuri mai avantajoase decât cel oficial la data respectivă. motiv pentru care se practică pe scară redusă.Asigurarea şi garantarea exporturilor se practică azi în toate ţările lumii. Practica arată că deprecierea monedei naţionale (voit) stimulează exporturile dar pe termen scurt şi numai dacă cererea externă este elastică faţă de preţ pentru anumite mărfuri. exporturile. zone etc. – Op. dezvoltate şi în curs de dezvoltare. coord. Pentru a elimina riscul pieţei externe. se acordă diferenţiat pe produse. atunci când această depreciere este mai accentuată decât scăderea puterii interne de cumpărare (inflaţia). 34 C. Anglia) iar în altele obligativitatea (Japonia) asigurării exportului. b) deprecierea monedei naţionale stimulează. de regulă.4.4. cit. în unele ţări există recomandarea (SUA. pe ţări. 29 . Fota..

CAPITOLUL 2 ASPECTE SELECTIVE PRIVIND EVOLUŢIA POLITICILOR COMERCIALE ALE STATELOR LUMII ÎN PERIOADA POSTBELICĂ 2. pe piaţa mondială.37 # presiunea exercitată de grupul ţărilor în curs de dezvoltare de a obţine facilităţi la exportul lor pe pieţele ţărilor dezvoltate (prin GATT. cât şi alţii. criză de materii prime etc. b) Factorii caracteristici perioadei următoare. “Vasile Goldiş”. perioadă în care se înregistrează:36 # concesii faţă de SUA. au afectat pronunţat ansamblul REI.35 Se pot sintetiza ca factori principali de influenţă: a) Factorii caracteristici primului deceniu postbelic. All.2. la rândul ei. FMI etc. Barelier. factori între care amintim: # se manifestă o concurenţă dură. Arad. Principalele trăsături şi tendinţe în evoluţia politicilor comerciale promovate de statele lumii (perioada postbelică) Factorii amintiţi. coord. Paris. între SUA şi alte grupuri de ţări dezvoltate. coord. Bucureşti. 1995 30 . politicile comerciale promovate de statele lumii au fost marcate de urmările războiului şi evoluţia ulterioară.) se materializează prin rezolvări parţiale.1. începând cu decembrie 1970. Ed. # procesele de integrare economică din Europa Occidentală (CEE şi AELS) antrenează implicaţii în relaţiile reciproce dar şi cu celelalte state. când s-a resimţit schimbarea raportului de forţe între ţările dezvoltate şi SUA. anumite trăsături şi tendinţe politicilor comerciale 35 36 Gh. Sută. Pratique du commerce international. – CEE. # blocadă economică şi discriminări comerciale promovate de SUA (la care s-au raliat celelalte ţări dezvoltate) faţă de ţările socialiste. procese aflate în derulare vor avea implicaţii asupra politicilor comerciale ale statelor şi REI. # accentul politicilor comerciale ale ţărilor lumii s-a pus pe tariful vamal şi restricţii cantitative. 2. Foucher. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. UNCTAD. au conturat contextul de ansamblu ale derulării CI. Principalele ţări învingătoare la finele conflagraţiei mondiale – în primul rând SUA – au manifestat tendinţa de exploatare a poziţiei deţinute pe seama schimburilor comerciale promovate cu alte state. 1995 37 N. în plan economic şi politic. # fenomenele negative (recesiune. la scară mondială. mai ales în domeniul vamal. în cadrul căreia instituţiile comunitare promovează o politică comercială comună faţă de ţările terţe). Ed. ONUDI.) survenite în economia mondială. # actualele procese de tranziţie din fostele ţări socialiste. când survin schimbări în relaţiile economice internaţionale. pentru a menţine şi cuceri anumite pieţe (rolul SUA în CI se diminuează uşor pe măsură ce se impun pe piaţa mondială: – Japonia + alte ţări nou industrializate. 11e Edition. 1996 A. Ciobanu – Schimburi economice internaţionale. ca piaţă unică. Principalii factorii de influenţă În perioada postbelică. – Exporter. derulare ce a imprimat.

40 În domeniul liberalizării CI. Economică. – în domeniul barierelor netarifare (la R. Sută. electronică etc. – Politici comerciale. Bucureşti. Ed. Astfel de aranjamente s-au dezvoltat în paralel cu procesele integraţioniste din diferite zone ale lumii. nivelul mediu al taxelor vamale de import pentru majoritatea produselor industriale se reduce aproximativ cu 60%.) la 45% (Japonia. creşterea protecţionismului netarifar în perioada următoare şi protecţie pentru industriile tinere din ţările în curs de dezvoltare. încălţăminte. Ed.39 • PRODUSE AGRICOLE: – liberalizarea comerţului cu produse agricole nu înregistrează succese semnificative.promovate de ţările lumii în perioada postbelică.38 – pentru anumite produse industriale taxele vamale rămân încă protecţioniste.) iar aplicarea unor măsuri se face discriminatoriu. coord. 1993 40 N. limitări voluntare la export etc. McGraw-Hill Book. coord. Sută. La nivel GATT. protecţia agricolă este de circa 3 ori mai mare ca protecţia asupra produselor manufacturate. iar creditele de export cu dobânda preferenţială ajung. corespunzător celor două grupe de produse amintim: • PRODUSE INDUSTRIALE: – prin intermediul GATT. b) Liberalizarea CI în deceniile şase-şapte. – în ţările industrializate. Canada. c) Începând cu deceniul şase. coord. amintim: a) Atenuarea protecţionismului industrial şi menţinerea protecţionismului agricol la nivel ridicat. 1997 C. pentru a reglementa diferendele dintre ţări şi a acorda un tratament preferenţial ţărilor în curs de dezvoltare. sporeşte numărul aranjamentelor preferenţiale aplicate în REI. cit. Germania etc. În sinteză. confecţii. Conform unor estimări.41 A crescut ponderea subvenţiilor la export în structura PNB. 41 P. dar începând cu deceniul opt tendinţa iniţială se modifică. A. Fota. 1992 42 N.). automobile. – instrumente de stimulare şi promovare. Bucureşti. de la 10% (SUA. Ascuţirea concurenţei pe piaţa mondială între ţările dezvoltate a condus la o creştere a rolului şi intervenţiei statului în economia naţională şi susţinerea exportului. se favorizează creşterea CI cu astfel de produse.42 d) Ca o derogare de la CNF. ca trăsături principale ale politicilor comerciale invocate. 31 . Arta Grafică. Pentru ţările în curs de dezvoltare s-au aplicat unele strategii de protecţie şi dezvoltare a industriei. coord. în principal. – Op. Apar noi forme ale barierelor netarifare (depuneri prealabile la import. s-a admis ca o derogare de la principiul fundamental al CNF 38 39 I. Popa. pe ansamblu CEE valoarea subvenţiei comunitare la export atinge 10 miliarde $ anual. – Economics. cit. Anglia etc. coord. Astfel. cresc în importanţa măsurile de promovare şi stimulare a exportului. rezultate majore s-au obţinut sub GATT. – Op. prin promovarea protecţionismului netarifar în sectoare ca: textile. în valoarea exportului naţional. Ed. aspect ce constituie o trăsătură distinctă a politicilor comerciale promovate de ţările lumii în prezent. dar rezultatele obţinute sunt parţiale (anumite succese sub GATT). Samuelson. New York. în ansamblu politicilor comerciale promovate de statele lumii. Tokyo) s-au adaptat acorduri sau coduri de conduită pentru CI cu produse industriale. ediţia a 14-a. – sporeşte preocuparea unor ţări de a-şi proteja agricultura printr-un complex de măsuri: – bariere tarifare. – Tranzacţii comerciale internaţionale. cât şi între ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. – bariere netarifare.

Unele reglementări de ansamblu sunt cunoscute doar la nivelul CEE. parţial. cit. 45 N. în paralel dar şi sub auspiciile GATT. are loc o accentuare a protecţionismului în general. coord. În cadrul unor astfel de măsuri. Sută. bazându-se mai puţin pe un cadru juridic adoptat de parlamentele ţărilor respective. Sută. Astfel de măsuri includ protecţia netarifară:43 – nerespectarea principiilor GATT. • SGPC – sistemul global de preferinţe comerciale între ţările în curs de dezvoltare (ambele se prezintă în capitolul 3). iar preţurile sunt sensibil inferioare celor mondiale. # Japonia aplică în practică măsuri similare dependente direct de guvern. cel puţin pe o perioadă limitată de timp (de la data declanşării procedurii şi până la data formulării concluziilor de o comisie special mandatată sunt necesare luni de zile. de retorsiune faţă de ţara exportatoare (s-au făcut eforturi pentru a da o valoare juridică în cadrul GaTT şi s-a reuşit. – categorii noi de taxe produselor industriale din ţările în curs de dezvoltare. în actuala etapă a înregistrat modalităţi diferite de materializare la nivelul celor trei POLI DE PUTERE ECONOMICĂ pe plan mondial:45 # în Europa Occidentală (ţările CEE). – Op. cit. au fixat preţuri minime de referinţă la importul anumitor mărfuri. în condiţiile manifestării unor fenomene negative în economia mondială. Atunci când anumite importuri înregistrează creşteri importante. Sută. iar importul sub aceste nivele intră sub incidenţa unor SUPRATAXE aplicate imediat. se pot aplica măsuri descriminatorii. măsurile protecţioniste se aplică din iniţiativa şi sub supravegherea GUVERNELOR din aceste ţări. politica comercială promovată de Japonia şi măsurile de protecţie 43 44 N. perioadă în care relaţiile comerciale reciproce pentru produsul în cauză se suspendă COMPLET). – apelarea la principii de reciprocitate în relaţiile cu ţările în curs de dezvoltare. în general de către ţările dezvoltate. s-a introdus de către ţările dezvoltate conceptul de “DEZORGANIZARE A PIEŢEI”.44 O altă formă de manifestare a protecţionismului actual o constiutie apelarea excesivă şi abuzivă la PROCEDURI ANTIDUMPING: nu se mai folosesc ca mijloc de luptă împotriva practicelor comerciale neloiale ci ca mijloc de protecţie. coord. ca element de referinţă pentru a invoca clauza de salvgardare. prin semnarea Acordului pentru produse textile. Unele ţări. în anii ‘80-’90. – Op. la măsuri de protecţie – prin diferite instrumente şi modalităţi – ceea ce contravine unor reguli şi angajamente convenite în relaţiile comerciale internaţionale. cit. astfel: • SGP – sistemul general de preferinţe vamale nereciproce şi nediscrimintorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare.aplicarea unor astfel de aranjamente preferenţiale. – noi forme de restricţionare directă a importurilor sau de stimulare la export. – aplicarea graduală a SGP. – Op. N. devenit apoi Acordul Multifibre ce include mai multe produse). – taxe diferenţiate expres pe fluxuri comerciale funcţie de gradul de prelucrare a produselor. În dorinţa de susţine şi a face competitive pe piaţa mondială unele produse. Aplicarea în practică a unor măsuri protecţioniste. mai ales ţările dezvoltate recurg. astfel de practici dependente direct de guvern sunt foarte greu de cunoscut şi contracarat de ţările în curs de dezvoltare. Un statut aparte ocupă două aranjamente de acest tip. 32 . coord. e) În ultimii ani. fiind ţara cu piaţa cea mai ÎNCHISĂ pentru tot ceea ce înseamnă produse industriale cu grad superior de prelucrare.

Numărul unor astfel de reglementări adoptate de SUA este mare (Legea de comerţ exterior a SUA.). Legea pentru tarife şi comerţ. o serie de amendamente etc. – cu Japonia. soft etc. şi nu numai cu ţările în curs de dezvoltare.excesivă a economiei naţionale au generat veritabile crize chiar în relaţiile cu SUA şi CEE. Anglia. 1987. aspect ce face ca procedura să fie mai transparentă.). Franţa etc. Italia. 33 . – cu unele ţări din CEE (Germania. încălţăminte. Coreea de Sud. Hong Kong. iar de fiecare dată s-au vizat problemele concrete survenite pe unele fluxuri comerciale ale SUA: – cu Brazilia şi alte ţări din America de Nord (oţel.). # în SUA aplicarea măsurilor protecţioniste este circumscrisă legislaţiei adoptate în acest sens de Congres. iar măsurile luate mai bine cunoscute de statele interesate. 1974.

ţările semnează acorduri comerciale şi de plăţi (ca şi alte tipuri de acorduri economice). Fota. – acorduri comerciale şi de plăţi. denumite uneori şi tratate de comerţ şi navigaţie (deoarece se reglementează prin acelaşi document şi transportul fluvial şi maritim). – eliberarea licenţelor de export-import. – Op. – Politici comerciale.48 Ca regulă generală. coord. Paris. – navigaţia maritimă şi fluvială. 1986 49 C.47 Nu există o regulă generală. Cele două clauze sunt obligatoriu incluse între clauzele acordurilor negociate. Atât tratatele. All. CA SUPORT ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 3. Economica. sunt convenţii internaţionale dintre două sau mai multe state. Ed. înscrierea CNF în tratat se poate face sub forma a două modalităţi: 46 47 Gh. după caz. coord. Lindert – Economie internationale. – clauza regimului naţional. În practica relaţiilor comerciale internaţionale. Arta Grafică.1. 1993 50 C. 1995 48 P. acordurile cuprind cel puţin două clauze (principii) esenţiale ce vor sta la baza cadrului juridic ce reglementează REI dintre ţările semnatare:49 – clauza naţiunii celei mai favorizate. coord. – alte aspecte. Ed. Bucureşti. export şi tranzit. coord. astfel. tratatele sau. se formează. cât şi acordurile semnate pot fi bilaterale şi multilaterale. Ciobanu – Schimburi economice internaţionale. Arta Grafică. cit. 46 Prin astfel de tratate comerciale se statuează principiile generale ce vor guverna raporturile economice dintre ţările semnatare. De regulă domeniile la care se referă CNF sunt: – perceperea de taxe vamale la import. Bucureşti.CAPITOLUL 3 ELEMENTELE DE POLITICĂ COMERCIALĂ. prin care se reglementează schimburile de mărfuri şi întreaga problematică ce derivă din aceste schimburi. – tranzitul de mărfuri. – Politici comerciale. Fota. însă principial. avem în vedere două principii fundamentale ce guvernează practica REI. Ed. întrucât derivă din negocierile sub egida OMC.50 Altfel spus. Sută. Ed. în domeniul relaţiilor comerciale. Bucureşti. un cadru juridic general care tinde a deveni stabil în timp. H. reprezentanţelor comerciale şi alte persoane juridice dintr-o ţară ce exercită acte de comerţ pe teritoriul altei ţări semnatare. Fota.51 ■ Clauza naţiunii celei mai favorizate (CNF) este prevederea înscrisă în tratat (acord) prin care părţile semnatare se obligă să-şi acorde reciproc toate avantajele pe care le-au acordat deja sau le vor acorda în viitor ţările terţe. în baza tratatelor comerciale. Tratatele comerciale. “Vasile Goldiş”. 34 . Clauza naţiunii celei mai favorizate (CNF) Un rol important în dezvoltarea REI revine negocierii şi semnării de către ţări de: – tratate comerciale şi de plăţi. 1996 N. – situaţia juridică a firmelor. Arad. 1993 51 C. acestea fiind documente prin care se detaliază şi concretizează prevederile generale din tratate. Ed. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane.

– o altă coloană de taxe prohibitive (mult mai mari) pentru ţările nebeneficiare. pe relaţii şi grupe de ţări. 52 53 Gh. lipsa CNF echivalează cu pierderea unor exporturi pe piaţa americană sau preţuri mai mici la export. Paris. Ed. materializarea CNF condiţionată în tratat se formulează printr-o exprimare clară a condiţionării modului de acordare a avantajelor între părţile semnatare. când părţile se obligă să extindă automat şi gratuit asupra celorlalte ţări semnatare ale tratatului doar acele avantaje ce le-au acordat sau le vor acorda în viitor unor terţi fără nici un fel de compensaţie din partea acestora. – reglementarea unor schimburi barter şi contrapartidă. cât şi condiţiile de eficienţă a exportului românesc. salarizare etc. Ciobanu – Schimburi economice internaţionale. Barelier. Evident deci că. cit. coord. Foucher. 35 . este denumită şi principiul compensaţiei.a) CNF necondiţionată (sau forma necondiţionată a clauzei). “Vasile Goldiş”. Astfel. inclusiv acordarea reciprocă a CNF. – reglementarea diferendelor la legea aplicabilă. – Op. când părţile îşi asumă obligaţia de a acorda automat şi fără alte compensaţii toate avantajele sau privilegiile acordate deja sau care se vor acorda în viitor ţărilor terţe în relaţiile comerciale. Primul articol al acordului stipulează aplicarea în relaţiile reciproce a prevederilor GATT. o altă ţară parte la Convenţia de la New York. – deschiderea de reprezentanţe comerciale şi angajare personal. – coloana a doua taxe. importatorul american va alege ţara beneficiară de CNF astfel ca preţul final cu care va penetra piaţa internă a SUA să fie cât mai mic. b) CNF condiţionată (sau forma condiţionată a CNF). în caz de litigii între firme sau persoane fizice din cele două ţări (se recurge la CCI Paris. Exemplu cel mai cunoscut în acest sens este tariful vamal aplicat de SUA. Alte prevederi ale acordului comercial dintre SUA . În general. CNF influenţează volumul schimburilor comerciale dintre SUA şi România. coord. Arad. • formulare pozitivă: avantajele care au fost acordate sau vor fi acordate în viitor de o ţară semnatară unor terţi trebuie să fie extinse imediat şi necondiţionat asupra celorlalte părţi. care sunt de 2-3 ori mai mari decât taxele din prima coloană. este în prezent beneficiară a CNF. – consultări privind unele cazuri de importuri masive la anumite mărfuri.52 Forma necondiţionată a CNF se poate materializa în tratat printr-o: • formulare negativă: avantajele pe care părţile se obligă să şi le acorde nu vor fi mai mici decât cele acordate în viitor unor ţări terţe.54 În practică.România: – asigurarea unui comerţ nediscriminatoriu cu produse sau servicii.. el este obligat să solicite exportatorului o reducere echivalentă cu nivelul taxelor. tariful vamal al SUA include: – coloana de taxe pentru ţările beneficiare de CNF. 11e Edition. România a semnat şi ratificat acordul general privind relaţiile comerciale cu SUA. astfel: – o coloană de taxe vamale pentru ţările care beneficiază de CNF (nivel scăzut de taxe). cu posibilitatea de prelungire din 3 în 3 ani. Barelier. 1996 A. – Expoerter. Ca implicaţie practică. ţările dezvoltate corelează coloanele de taxe vamale prezentate în tarifele vamale proprii de acordarea CNF. o ţară parteneră la tratat poate obţine avantajele respective doar în schimbul unor compensaţii corespunzătoare (similare) din partea ei. 1958). este denumită şi principiul egalităţii de tratament. pentru acelaşi produs (inclusiv calitate). 53 În caz contrar. Prin urmare. Acordul a fost reatificat şi de SUA pentru o perioadă de 3 ani. cu taxe reduse sau zero. 1995 54 A. În caz contrar.

filiale etc. Clauza regimului naţional (CRN) Al doilea principiu fundamental pe care se sprijină dezvoltarea REI – negociat tot sub egida OMC – principiu pe care-l regăsim drept clauză de bază în acordurile/tratatele semnate de ţări. atunci când o ţară în curs de dezvoltare este interesată în a atrage investiţiile străine din ţările dezvoltate poate acorda prin legea naţională (dar nu prin acord) drepturi şi avantaje mai mari persoanelor juridice/fizice străine comparativ cu naţionalii (este şi cazul României în prezent). este dat de clauza regimului naţional. – recunoaşterea reciprocă a statutului investitorilor străini. dar nu se admite a se reglementa un statut mai defavorabil decât al naţionalilor. În mod temporar. 1992 36 . a organismelor de judecată etc.. neinclus în tratatele economice este regimul proprietăţii asupra terenului. Ceres. domeniile vizate de CRN sunt:55 – condiţiile de utilizare şi acces la mijloace de transport. protecţia mărcilor. 55 N. În general.2. chestiune pe care legislaţia naţională o soluţionează diferit de la o ţară la alta. dar ca regulă se avansează principiul de închiriere şi nu vindere (inclusiv legea română). ■ Clauza regimului naţional (CRN) este prevederea înscrisă în tratate (acorduri) prin care părţile semnatare se obligă să acorde persoanelor fizice/juridice ale unui stat ce exercită acte de comerţ sau alte activităţi pe teritoriul celuilalt stat aceleaşi drepturi şi obligaţii în materie economică ca şi naţionalilor. în general. după sectorul în care se face investiţia.– promovarea turismului. Sută – Comerţ internaţional şi politici comerciale. Astfel. Principiul fundamental rămâne însă forma de bază a CRN care se prevede uzual în tratate (acorduri) economice. 3. – alte aspecte în materie.. – impunerea mărfurilor şi servicii la export-import. deoarece se beneficiază reciproc de aceleaşi drepturi şi avantaje ca şi naţionalii. – impunerea pe profitul realizat de firme. pregătire personal. Ed. alte facilităţi statuate prin legea naţională sunt la latitudinea oricărui stat. 35/1991 modificată şi completată succesiv ulterior (prin legea 75/1994 privind investiţiile străine) acordă un astfel de regim de favoare: – scutiri de impozit pe profit de la 2 -5 ani. societăţi mixte.. instalaţii etc. CRN mai este denumită frecvent şi principiul posibilităţilor egale. brevetelor etc. Bucureşti. instalaţii etc. legea nr. – implicarea în materie economică a persoanelor fizice. tehnologii noi etc. – reduceri de taxe vamale la importul de utilaje. Un domeniu separat şi.. – drepturi egale în faţa legii. depozite. – unele scutiri pentru profitul reinvestit.

Totodată. 1995 37 . coord. Bucureşti. Israel etc. Elveţia. deoarece ar trebui să fie aplicat de toate ţările industrializate la importul din ţările în curs de dezvoltare. – este nereciproc. Bucureşti. Amplitudinea reducerii taxelor vamale diferă între ţările donatoare:59 – ţări care au prevăzut o scutire totală a taxelor la toate mărfurile importate (SUA. Preferinţele acordate în cadrul SGP sunt unilaterale. – ţări care aplică reduceri totale la importul unor produse (materii prime) şi reduceri parţiale la altele (CEE).3. alături de alte aspecte. hidrocarburi. All.Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. China. Norvegia etc. printre care şi România. 1986 59 N. fostul URSS. Economică. – teritorii dependente care sunt reprezentate de unele ţări dezvoltate (teritorii foste colonii). respectiv ţările beneficiare nefiind obligate la concesii similare. mai discriminatorii fiind lista stabilită de SUA (un statut special este acordul unor ţări subdezvoltate sau teritorii dependente). Popa. Paris. În practică. Noua Zeelandă. Ed. – sistemul este nedescriminatoriu. ratificat de parlamentele ţărilor donatoare şi înaintat la GATT pentru a obţine derogarea de aplicare (1979). ţările CEE (formula celor 15). Economica. Sută. la 50%. În esenţă.). Ed. toate ţările ce au statutul de “ţări în curs de dezvoltare”: – “grupul celor 77” care în 1990 includea 127 de ţări. sub auspiciile UNCTAD. 56 57 I. Norvegia etc. 1995 58 P.). . aprobate apoi de Adunarea Generală ONU. Australia. Japonia. – alte ţări care s-au autodeclarat în curs de dezvoltare (exemplu: Albania. Bucureşti. În practică se aplică scheme individuale de preferinţe. pe grupe de ţări în curs de dezvoltare (deşi din 1979 în cadrul GATT s-a legalizat aplicarea SGP).3. în principiu.3. • SGP: comportă scutirea integrală sau parţială de taxe vamale din partea ţărilor donatoare la importul de produse manufacturate din ţările beneficiare (ţările în curs de dezvoltare). – Tranzacţii comerciale internaţionale. coord. Sistemul generalizat de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare (SGP) 3. Ed. 1997 N. coord. produse agricole etc. produse din piele. Ed. . Lendert – Economie internationale. – alte ţări cu reduceri diferenţiate de taxe (de la total.).58 Dintre ţările donatoare de preferinţe cele mai importante sunt (ca pondere la importul din ţările în curs de dezvoltare): SUA.Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. Gama mărfurilor care intră sub incidenţa SGP este stabilită de fiecare ţară donatoare prin liste pozitive (se includ mai ales textile. lista ţărilor beneficiare este stabilită de fiecare ţară donatoare. Scurt istoric Bazele primului Acord cu privire la instituirea unui sistem generalizat de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare (SGP) au fost puse în 1970. 10%). Sută. Dintre ţările beneficiare de preferinţe fac parte. subliniem că:57 – sistemul este general (generalizat).1. H. All. deoarece ar trebui să se aplice faţă de toate ţările în curs de dezvoltare şi-n acelaşi grad. forma negociată a SGP prevede că:56 • SGP: se acordă în principiu de către toate ţările dezvoltate. la care se adaugă Canada.

confecţii etc. Aşadar. beneficiară de preferinţe Participând la sesiunile UNCTAD. coord.“Programul de acţiune de la CARACAS (Venezuela)”. Noua Zeelandă. – au survenit anumite limitări cantitative aplicate de ţările donatoare la importul unor bunuri industriale din România. – este nevoie de un document scris care atestă originea mărfurilor (sub SGP). în întregime sau într-o proporţie substanţială. – unele ţări donatoare solicită o anumită pondere de valoare adăugată în ţara beneficiară. 1993 62 N. Fota. la activităţile GATT (1971) şi fiind membră a “Grupului celor 77”. Bucureşti. 60 61 N. România a solicitat şi a obţinut recunoaşterea statutului de ţară în curs de dezvoltare şi a fost înscrisă pe lista de preferinţe vamale a mai multor ţări donatoare: Australia. mobilă. Sută. coord.). România. (ponderea lor în total export a crescut de la 5% la 25% între 1970-1980).Ţările donatoare de preferinţe au stabilit şi mecanisme de salvgardare: dreptul de a limita sau retrage temporar unele sau toate preferinţele vamale acordate unor ţări beneficiare. Totuşi. Aplicarea SGP se face doar pentru bunuri produse în ţările în curs de dezvoltare. aluminiu. coord.4. 1995 63 N. – Op. – Comerţ internaţional şi politici comerciale. ţară în curs de dezvoltare. • 1981 . . coord. cit. Ceres.2. – în principiu. SUA. din cauze interne sau externe.3. putem concluziona că pe măsură ce o ţară beneficiară devine competitivă pe plan internaţional la un produs apar imediat restricţii şi limitări în aplicarea SGP. UE etc. 1992 38 . 3. Bucureşti. – Politici comerciale. Arta Grafică. industrie chimică. Sistemul global de preferinţe comerciale între ţările în curs de dezvoltare (SGPC) Ideea încheierii unui acord de facilităţi şi preferinţe pentru schimburile comerciale între ţările în curs de dezvoltare a apărut în cadrul “Grupului celor 77”. 3. C. – ţările donatoare pot cere alte dovezi suplimentare care să ateste originea mărfurilor. între care şi România:63 • 1979 . produse ce au fost astfel excluse de la tratament preferenţial. Sută.“Programul de la ARUSHA”. Bucureşti. textile.61 Acordarea SGP a avut un impact favorabil asupra unor exporturi româneşti către ţările donatoare: produse petroliere. Ed. Norvegia. Norvegia etc. se exclud zeci de produse care ar prezenta mare interes pentru exportul românesc (CEE. Ed. având loc mai multe negocieri succesive între principalele ţări ale grupului.Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. Ed. tractoare. rulmenţi. tratamentul preferenţial de care se bucură România prin SGP este afectat negativ de unele aspecte:62 – regimul preferenţial aplicat României este mai restrictiv decât cel aplicat multor alte ţări în curs de dezvoltare. Sută. pentru a proteja piaţa lor naţională. încă din 1979. All. respectiv este nevoie a respecta anumite reguli de origine pe fiecare marfă:60 – produsele supuse SGP trebuie să fie realizate în ţara beneficiară. produsele sub incidenţa SGP se expediază direct de la ţara beneficiară la ţara donatoare. – unele ţări donatoare au aplicat clauza de salvgardare pentru produse exportate de România.

Sută. coord. Sută. Primul “Acord privind SGPC” vizează doar barierele vamale (tarifare). – reducerea sau eliminarea unor bariere netarifare. ci doar o facilitare a schimburilor comerciale reciproce. Acordul este în conformitate cu clauzele negociate sub GATT. printre care şi România. Economică. România a ratificat “Acordul privind SGPC” şi a început să-l pună în aplicare din aprilie 1989. coord. cit. Bucureşti. România a participat activ la negocierea SGPC la toate rundele de negociere şi întâlnirile ce au avut loc şi a convenit facilităţi vamale reciproce cu 25 dintre statele semnatare ale acordului. ce exprimă intenţia de a participa la negocierea SGPC şi adoptă trei documente: – declaraţia de la Brasilia privind lansarea primei runde de negocieri a SGPC. Dintre principiile ce trebuie să guverneze SGPC:65 – participă exclusiv ţările în curs de dezvoltare membre ale “Grupului celor 77”. – Op. – vizează în perspectivă toate produsele ce se schimbă între ţările membre. 1997 39 . Popa. • 1986 . – se negociază şi lărgeşte treptat prin revizuiri periodice.“Acordul de la CARTAGENA (Columbia)”. N. cit. – Tranzacţii comerciale internaţionale. – liniile directoare privind tehnicile de negociere la prima rundă.66 Rezultatele concrete ale aplicării acestui ACORD vor putea fi analizate după minimum 10 ani de la data aplicării (în mod normal ar trebui să influenţeze pozitiv extinderea relaţiilor comerciale reciproce dintre ţările în curs de dezvoltare). fiind deci o derogare de la principiile GATT (admise de această organizaţie). – Op. – acordul privind SGPC drept cadru juridic provizoriu până la negocierea finală şi ratificarea SPGC. 64 65 N. coord. Acest “Acord privind SGPC” este primul instrument juridic cu caracter multilateral şi obligatoriu ce vizează extinderea legăturilor economice dintre ţările în curs de dezvoltare. – punerea în valoare a potenţialului fiecărei ţări în curs de dezvoltare şi sporirea rolului comerţului exterior ca factor al dezvoltării pentru fiecare ţară.• 1982 . dar pe viitor se vor derula negocieri pentru a se conveni facilităţi şi în domeniul netarifar. În acest context. “Acordul” nu vizează o izolare a ţărilor în curs de dezvoltare faţă de alte state. runda Tokyo. • 1984 . 66 I.“Declaraţia de la Brasilia”. respectiv de la aplicarea CNF. Dintre obiectivele SGPC:64 – impulsionarea comerţului şi cooperării între ţările în curs de dezvoltare. – se bazează pe principiul reciprocităţii avantajelor între toţi participanţii. – consultări privind anumite produse de interes reciproc pe grupe de ţări. – de a contribui la promovarea schimburilor şi cooperării mondiale. Ed. – vizează în perspectivă toate obstacolele tarifare şi netarifare la importul din ţări membre. negocierile între ţările în curs de dezvoltare interesate de acord au avut în vedere aspecte precum: – reducerea treptată a taxelor vamale la comerţul între ţări în curs de dezvoltare. semnată de 51 de ţări. – completează doar grupările economice regionale sau subregionale dintre ţările în curs de dezvoltare.“Declaraţia de la New York privind instituirea SGPC”.

5. astfel: – Anexa I: GATT/OMC. Aspecte conexe: GATT/OMC. UNCTAD.3. 40 . – Anexa III: Uniunea Europeană. problematica specifică unor organizaţii/instituţii/acorduri comerciale ce sprijină şi/sau influenţează decisiv ansamblul REI este rezervat anexelor de la finele lucrării. – Anexa IV: AELS. – Anexa II: UNCTAD. UE. AELS În sinteză.

în primul rând politica vamală. Stănescu – Decalaje economice ale lumii contemporane. fluvial maritim şi aerian (principiu: fără plata taxelor vamale). # o reglementare distinctă privea introducerea (scoaterea) în/din ţară a unor bunuri de către MISIUNI DIPLOMATICE şi OFICII CONSULARE acreditate în România. rutier. Ulterior s-au adoptat: – Codul Vamal al României (1979). tip CONVENŢIONALE (aplicate în regimul CNF) şi percepute ca taxe AD-VALOREM. care va intra în vigoare definitiv de la 1 ianuarie 1977. verificarea documente.1. 67 S.). mai ales pe măsura aderării României la o serie de organisme internaţionale (GATT. (se puteau conveni şi alte reduceri. eliminări) Tariful vamal de import s-a elaborat în baza Nomenclatorului de Cooperare Vamală de la Bruxelles având o singură coloană de taxe vamale. UNCTAD etc. ♦ Regulamentul vamal reglementa distinct sau în completarea CODULUI VAMAL alte aspecte ale politicii comerciale (înainte de 1989) astfel: # tranzitul mărfurilor pe teritoriul României. reglementând următoarele aspecte: # întreprinderile autorizate să desfăşoare comerţ exterior. ele puteau exportaimporta doar mărfuri ce făceau obiectul lor de activitate. 1/1971 se reglementează activitatea din comerţul exterior. Ed.CAPITOLUL 4 POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI ÎN DOMENIUL COMERŢULUI EXTERIOR 4. pe cale ferată. prin Legea nr. BIRD. # vămuirea la import implica controlul vamal al mărfurilor şi mijloacelor de transport. prin Legea nr.12/1973 s-a adoptat TARIFUL VAMAL DE IMPORT.1. funcţionarea şi regimul zonelor libere şi porturilor FRANCO (exceptarea de la taxe vamale dar plata unor taxe de depozitare). # organizarea. modele. – Regulamentul Vamal. Ulterior. FMI.1. ce s-au modificat succesiv. # valoarea în vamă a mărfurilor se determina conform Regulamentului Vamal (se respecta CODUL DE CONDUITĂ PRIVIND EVALUAREA VAMALĂ adoptat sub auspicii GATT la Runda TOKYO. în care s-a manifestat un anumit gol de reglementări de politică comercială. N. nu percepeau taxe vamale la importul din România. 1980 41 . Reglementări privind importul În perioada imediat postbelică a avut loc instituirea monopolului de stat asupra comerţului exterior al României. ♦ Codul Vamal includea 10 capitole. evidenţa mărfurilor.67 După o perioadă de circa un deceniu (1950-1960). Bucureşti. Perioada 1950-1989 4. # pentru anumite bunuri importate (mostre. pe bază de reciprocitate. fapt care a antrenat reglementări specifice. # taxele prevăzute în TVI se puteau majora la importul din ţările care nu aplicau CNF în relaţiile cu România sau introduceau majorări de taxe vamale la importul din România. 1979).) se prevedeau scutiri de taxe vamale. inclusiv pentru membrii acestor instituţii. Ştiinţifică. materii prime destinate producţiei de export etc. Acest tarif vamal de import nu se aplica în relaţiile cu ţările care.

însă cu efecte nesemnificative pentru echilibrarea BPE. – Comisia vamală. # restricţiile s-au interdicţiile la importul unor produse. (se sista mai ales importul).130 de astfel de manifestări anual. # participarea României la unele organisme economico-financiare internaţionale şi obţinerea unor facilităţi ca ţară în curs de dezvoltare (România beneficiază de tot ceea ce s-a negociat sub GATT şi UNCTAD. Ed. studii pe zone geografice etc. coord. prestabilitate – se eliberau doar către ICE-uri. – Comerţul internaţional şi politici comerciale contemporane. 68 69 N. – analize de piaţă.. nr. # autorizaţiile de export-import eliberate de MCE pe fiecare produs sau marfă – în cadrul unor cantităţi şi plafoane globale. care alegeau apoi parteneri externi pe criterii strict economice. cit. – organizarea participări la unele târguri. All. a folosit toate instrumentele cunoscute pe plan mondial. care includea activitatea unor instituţii: – Ministerul Comerţului Exterior.68 Reglementarea cantitativă a activităţii de comerţ exterior. coord. tratate. unele facilităţi. plus secţii economice ale misiunilor diplomatice.2. coord. – Comerţul internaţional şi politici comerciale. World Economy. – Direcţia generală a vămilor. Bucureşti. a inclus instrumente de politică comercială pentru a realiza obiectivul de echilibrarea balanţei comerciale (mai ales din anii ’80 până în 1989):69 # planificarea centralizată a exportului şi importului. reprezentanţe a unor ICE-uri sau producători români) care aveau ca sarcini: – promovare intereselor economice româneşti. nominalizate expres. prin FMI şi BIRD). şi o politică comercială susţinută de promovare şi stimulare a EXPORTULUI.70 În principiu. România a aplicat. România a recurs îndeosebi la:71 # negocierea şi semnarea de acorduri. Dintre mijloacele promoţionale. 4. 42 . Reglementări privind exportul În paralel cu măsurile de reglementare şi control al importurilor. mai ales între 1960-1989. centrale. – Unităţi vamale (vămi + puncte). însă şi unele instrumente mai puţin acceptate în comerţul internaţional (1980-1989) . Balassa – Industrial Protection in the Developed Countries. cooperări etc. după 1970) şi organizarea în România a unor astfel de târguri şi expoziţii (TIB). 1992 N. convenţii şi alte înţelegeri comerciale şi de cooperare externă cu un mare număr de state (MCE şi Ministerul Afacerilor Externe au coordonat această activitate). în contextul aplicării monopolului de stat în acest domeniu. studii economice. Sută.# organizarea activităţii vamale în România. # corelarea volumului importului aprobat cu volumul de export efectiv realizat pe ministere. beneficiază de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii din partea majorităţii ţărilor dezvoltate. Ed. 1995 70 B. de obligaţiile ca parte contractantă GATT. # participarea la târguri şi expoziţii internaţionale (100 . Sută. # s-au înfiinţat reprezentanţe economice permanente în străinătate (agenţii comerciale. birouri comerciale. 2/1984 71 N. Sută. fiind ţară în curs de dezvoltare. Bucureşti. până în 1980. În politica sa vamală dintre 1950-1989 România a ţinut seama de convenţiile semnate succesiv. întreprinderi etc. Ceres.1. – Op. de protocoale preferenţiale semnate sub egida GATT şi.

d) Instrumente de stimulare de natură valutară: includeau. prima şi cea mai importantă măsură adoptată în domeniul comerţului exterior – încă din 1990 – a fost eliminarea monopolului de stat asupra domeniului invocat. S-a aplicat în cadrul acestei grupe:73 – creditarea activităţilor de comerţ exterior la producătorii ce realizau producţie destinată exportului (avansuri asupra producţiei de export. la nivel de MCE. – Comerţul internaţional şi politici comerciale contemporane. – Comerţul internaţional şi politici comerciale contemporane. All. 1/1971 (restructurată în actuala formă în 1990). c) Instrumente de stimulare de natură financiar-bancară. În acelaşi context. acţiuni publicitare în străinătate etc. Din acest FOND se subvenţionau exporturile a căror cursuri de revenire erau insuficiente. 1995 N. credite pentru mărfuri expediate şi neîncasate etc. 1995 43 . în primul rând prin asigurarea unor surse de creditare stabile şi ieftine pentru producători şi pentru ICE-uri. introducerea de noi tehnologii etc. 5 ani sau mai mult). anual MCE. prin contract (conform uzanţelor internaţionale. Bucureşti.1. – acordarea unor beneficii suplimentare pentru salariaţi (şi firmele) care lucrau în cadrul producţiei pentru export. – creditarea activităţilor de comerţ exterior la ICE-uri care lucrau pe bază de comision cu întreprinderile producătoare (credite în LEI de la expediere şi până la încasarea mărfurilor de la clienţii externi). b) Instrumente de stimulare de natură fiscală. – susţinerea unor operaţiuni de export efectuate pe credit comercial. Bucureşti. plus un fond de regularizare a influenţelor conjucturale (format: taxe vamale la import. coord. Sută. aşa cum era organizată conform Legii nr. orice firmă.. erau SUBVENŢII DIRECTE DE LA BUGET menite a rentabiliza un produs sau grupă la export.2. pe grupe de mărfuri. – informarea întreprinderilor româneşti. prelevări din unele influenţe pozitive de preţ şi alte surse din BUGETUL DE STAT). s-a avut în vedere ca. Sută. Conform Decret Lege 54/1990 şi Legea 31/1990. să se constituie un fond de promovare a exportului (surse diferite) din care să se acorde un gen de prime de export acelor producători ce depăşeau producţia de export şi exportul realizat (plan). Ed. 12/1980. Dintre măsurile de stimulare a exporturilor România a apelat mai ales la:72 a) Instrumente de stimulare de natură bugetară: conform Legii nr. activităţi care vizau: – reclamă comercială. 72 73 N. categorie incluzând: – scutiri şi facilităţi vamale la importul unor bunuri destinate a fi încorporate în producţia pentru export (o formă a sistemului DRAWBACK). Perioada 1990 şi până în prezent 4. 4. se puteau acorda astfel de credite de la 180 zile la 1 an. coord.2.). – informarea şi documentarea firmelor străine interesate.# activităţi promoţionale derulate de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Ministerul de Finanţe şi alte ministere şi departamente propuneau cursuri diferenţiate. Restructurarea organizării comerţului exterior al României şi reorientarea pe fluxuri comerciale În contextul perioadei actuale. All. Ed. Producători foloseau o parte din valuta încasată pentru efectuarea unor importuri. facilităţi în ceea ce priveşte accesul la valută şi utilizarea ei de producători şi ICE-uri. în fapt. în principal.

coord. Independenţa Economică. Reorientarea geografică pe fluxuri comerciale şi ţări a comerţului exterior al României a vizat: • peste jumătate din valoarea comerţului exterior al României se derulează în prezent cu ţările CEE (şi la export şi la import). chimie. Alte măsuri în cadrul procesului de restructurare a activităţii de comerţ exterior:76 – există un singur MINISTER AL COMERŢULUI având un departament de Comerţ Exterior (sarcina de elaborare şi implementare a politicii comerciale a statului. 1996 etc. azi oricare din băncile comerciale şi firme au dreptul să deţină valuta în cont şi să participe la licitaţii bancare pentru vânzarea-cumpărarea de valută. iar în 1998 circa 8. N. în noul context politico-economic. Puiu – Managementul în afacerile economice internaţionale. maşimi. Economică. – revizuirea cadrului juridic extern şi promovarea intereselor României. textile.. prin statut. utilaje. se reduce considerabil (circa 100 miliarde ruble.2-1. coord. încheierea de tratate. cit.2 miliarde $ sold pasiv. a fost desfiinţat monopolul valutar al statului asupra încasărilor din comerţul exterior şi alte operaţiuni. 4. confecţii etc. Popa. 74 A. Bucureşti. iar diferenţa bunuri industriale de consum. s-au înregistrat şi modificări semnificative în ceea ce priveşte derularea comerţului exterior al României. Fota.). Fota. acorduri etc. FMI etc. instalaţii. nr. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. 1992 75 *** – Buletin Statistic.). 1993 77 C. adică 2-3% din total faţă de circa 50% în 1989).6 miliarde $ import. Ed. – în 1989 România dispunea de circa 2 miliarde $ sold activ al balanţei comerciale (8. – Tranzacţii comerciale internaţionale.4 miliarde $ export). combustibil. Ed. coord. eliberarea de licenţe de export-import etc. 44 . coord.la data înfiinţării poate prevedea. – datoria externă actuală: circa 8. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului 76 C. All. – în structura importurilor circa 50% revine pentru materii prime. – Op.6 miliarde $. Craiova. – 1991-1998: anual. Bucureşti. Bucureşti. – respectarea strictă a tuturor obligaţiilor asumate de România în cadrul unor organisme şi instituţii internaţionale (GATT. Ed. ONU.3 miliarde $ (5. 75 În acelaşi sens. alături de alte activităţi pe care le va derula şi activitate de comerţ exterior.3 miliarde $ export). Până în 1989 doar BNR şi BRCE erau băncile autorizate să administreze valuta. 78 I. – în structura exportului predomină produsele industriale în proporţie de 94-95% (metalurgie. – Politici comerciale.77 Structura exportului şi importului României:78 – din 1991 până în prezent. azi numărul societăţilor comerciale care au declarat prin documentele de constituire operaţiuni de comerţ exterior este de câteva zeci de mii (din totalul de circa 600. 1990-1998. exprimat în RUBLE ca unitate de cont.). utilaje. 20% maşini. sold pasiv al balanţei comerciale de circa 1. Ed. toţi agenţii economici legal constituiţi pot desfăşura operaţiuni de comerţ exterior.4 miliarde $ import – 10.74 Dacă până în 1989 doar circa 20 de ICE-uri erau autorizate să desfăşoare operaţiuni de comerţ exterior. – s-au adoptat măsuri de aplicare a unor instrumente noi de politică comercială. Arta Grafică. 1997. În actuala perioadă. respectiv o reorientare pe fluxuri comerciale faţă de situaţia de până în 1989 (cauza principală: dezintegrarea CAER-ului şi reorientarea politicii externe a României spre Occident). Sută. 26-27/1998 al CCI.000 societăţi comerciale înfiinţate). energie. care să aibă la baza pârghii economice şi mai puţin pârghii administrative. exportul/importul pe CLIRING.

• a treia coloană: taxe vamale preferenţiale. coord. • reorganizare a cadrului juridic între România şi fiecare dintre ţările CSI. All. Tariful vamal includea trei coloane de taxe:80 • prima coloană: taxe vamale convenţionale. treptat). După perioada 1990-1991 (s-a aplicat vechiul tarif). Ed. Bulgaria. Cehia. Jponia. adoptarea unui nou tarif vamal de import. – netarifar. Reglementări de politică comercială adoptate în perioada actuală Astfel de măsuri adoptate de România după 1990 au vizat în egală măsură toate cele trei domenii ale politicii comerciale:79 – tarifar. Fota. Australia etc. s-au adăugat încă două coloane de taxe: • la importul din ţările CEE (acestea se reduc reciproc. • reînnoirea cadrului juridic cu ţările vecine (Polonia. aplicate în relaţiile cu ţările semnatare ale Acordului privind Sistemul Global de Preferinţe Comerciale (ţările în curs de dezvoltare). un LOC SPECIAL ocupă MOLDOVA. Ed. se aplică la toate mărfurile importate. + costul asigurării pe parcurs extern. Arta Grafică. intrat în vigoare la 1 mai 1993. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane.2. – de stimulare şi promovare. cu începere de la 1 ianuarie 1992 a intrat în vigoare noul tarif vamal al României elaborat după Convenţia vamală din 1983 privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. în primul rând. • România a negociat şi semnat un Acord Comercial cu SUA şi beneficiază de CNF din partea SUA. • a doua coloană: taxe vamale preferenţiale. – Politici comerciale. Bucureşti. ca prim pas pentru viitoarea aderare la CEE (denumirea “Acord de Comerţ şi Cooperare Comercială şi Economică”). • România a semnat un acord comercial cu AELS. ♦ În domeniul tarifar. Sunt prevăzute: – unele scutiri de taxe vamale. coord. Ungaria. aplicate la importul din ţări în regimul CNF. Japonia. Ulterior. Evaluarea în vamă se face conform principiilor GATT la care România este membră (Codul vamal adoptat la Runda Tokyo) şi include: preţul extern transformat în LEI la cursul BNR + cheltuielile pe parcurs extern + cheltuieli de încărcare. ţările AELS etc. 4. • România-SUA: Acord privind garantarea reciprocă a investiţiilor. • preocupări largi pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale cu alte ţări dezvoltate (Canada. aplicate la importul din ţările semnatare ale “PROTOCOLULUI CELOR 16”.). Slovacia etc.• circa 20% din comerţul exterior se derulează cu ţările în curs de tranziţie.. măsurile de politică vamală adoptate în actualul context au vizat. • România a semnat Acordul de asociere cu CEE (intrat în vigoare la 1 Mai 1993). 1993 N. manipulare etc. Bucureşti.. – se pot aplica reduceri sau exceptări temporare de la plata taxelor vamale. 79 80 C. – se pot aplica suprataxe (DCE şi MF).2. Sută. iar diferenţa cu ţări în curs de dezvoltare şi ţări dezvoltate ca SUA. Taxele vamale sunt AD-VALOREM şi se varsă la bugetul central al statului. 1996 45 .

asigurări şi reasigurări etc. 81 • I. se uniformizează treptat sistemul de codificare (şi politică vamală în ansamblu) în vederea pregătirii aderării României la CEE. codificarea mărfurilor înscrise în TARIF s-a făcut cu 6 cifre.). – taxe de salvgardare pentru importuri în cantităţi foarte mari ce ameninţă un sector industrial. export pe credit guvernamental. supus licenţelor automate de import (statistic). pe o scară mai largă. – taxe compensatorii pentru unele subvenţii la exportul din ţări de provenienţă a unor astfel de importuri. În vederea protejării producţiei interne. conform drepturile şi obligaţiile asumate în cadrul GATT. etc. poate institui restricţii cantitative la import în cazul dezechilibrării accentuale a BPE. BIRD etc. – constituirea în ţară a unui sistem informaţional adecvat activităţii de comerţ exterior (EUROINFO în cadrul CCI. DCE. ♦ În domeniul politicii comerciale netarifare.. măsurile adoptate de România între 1990-1998 au vizat adoptarea nor reglementări privind regimul de export şi import al României. la cererea BNR. dintre care: – reînnoirea cadrului juridic internaţional de derulare a schimburilor comerciale externe (sau încheiat peste 100 de acorduri). România mai poate folosi. FMI. iar în prezent are la bază 8 cifre. Bucureşti. supus licenţei de export automate (în scopuri statistice). • la eliberarea de LICENŢE (export-import) DCE poate solicita firmei o atestare a capacităţii de derulare a operaţiunii. importuri în contrapartidă şi operaţii conexe pe bază de înţelegeri guvernamentale (Ministerul Comerţului. – măsuri de ordin financiar-bancar şi înfiinţarea EXIMBANK (Banca de Import Export) pentru operaţiuni de garantare de credite pentru export. cu unele excepţii: mărfuri contingentate sau supuse unor restricţii cantitative. sintetizăm ca măsuri principale: • măsuri promoţionale. cu unele excepţii: importul din fonduri valutare ale statului. exporturi complexe de contrapartidă. Ed. dintre care amintim: – restituirea TVA pentru mărfurile exportate. – reprezentarea comercială în străinătate. Iniţial. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. UNCTAD.). Centrul Naţional de Comerţ Internaţional. – participarea României în cadrul unor acorduri şi organizaţii internaţionale (GATT. conform procedurii GATT). Economică. Centrul de Comerţ Exterior din Ministerul Comerţului etc. şi alte instrumente:81 – taxe anti-dumping pentru importuri la preţ de dumping. – un regim vamal de DRAWBACK la importul unor materii prime sau materiale destinate producţiei de export. • măsuri de stimulare a exporturilor.la importul din ţările AELS. ♦ În domeniul politicii comerciale promoţionale şi de stimulare aplicată de România între 1990-1998. DCE stabileşte lista mărfurilor exceptate). 1997 46 . • importul este liberalizat. – participarea la târguri şi expoziţii internaţionale şi organizarea în România a unor astfel de manifestări. – reorganizarea Camerei de Comerţ şi Industrie şi sprijinul acordat de aceasta pentru dezvoltarea schimburilor comerciale externe. (Ministerul Comerţului. reglementări prin care se stabileşte: • exportul este liberalizat.

care condiţionează succesul întregii operaţiuni de comerţ exterior.a. 82 83 A. Activitatea de comerţ exterior este esenţial un tip de afacere economică externă. care frecvent se completează cu exportimport clasic de utilaje. ce se semnează între parteneri din ţări diferite. Mourier – Euromarketing. Puiu – Op.82 Activitatea de comerţ exterior se derulează pe baza semnării şi corelării a două categorii de contracte:83 – contracte economice externe. Ed. în raport de obiectul specific al afacerilor economice externe. 84 P. expoziţii.84 Prin tehnici de comerţ exterior înţelegem ansamblul procedeelor şi metodelor utilizate în practicarea activităţii de comerţ exterior sau a unor operaţiuni legate direct (sau indirect) de această activitate. negocierea etc. Puiu – Managementul afacerilor economice internaţionale. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Contractarea este etapa cea mai importantă în astfel de operaţiuni. Ministerul Comerţului. derularea actului ca atare şi eficienţa economico-financiară. Aspecte introductive Toate activităţile ce preced semnarea contractului într-o tranzacţie de comerţ exterior (cercetarea pieţei. CAPITOLUL 5 CADRUL JURIDIC AL TRANZACŢIILOR COMERCIALE INTERNAŢIONALE 5.1. Editions d’organisation. Independenţa Economică. – contracte pentru transfer de capital. pot fi considerate ca activităţi sau etape pregătitoare. sprijin direct: subvenţionarea parţială a unor participări la târguri. – contracte de cooperare în producţie.). – contracte de depozit pentru custodierea unor valori sau bunuri. cu reprezentanţi din MF. reclamă pe piaţa externă etc. – contracte pentru executarea de lucrări şi prestarea unor servicii la nivel internaţional. în fapt. cel mai bine. 1992 47 . cel mai frecvent contractele economice externe pot fi:85 – contracte de vânzare-cumpărare.– înfiinţarea Comitetului interministerial de Garanţii şi Credite de comerţ exterior. 1992 A. analiza partenerilor. de regulă specifice importului şi exportului tradiţional. – contracte pentru transfer de tehnologie. În raport de acest obiect. Derularea şi materializarea (concretizarea) unui act de comerţ exterior are loc.. 1989 85 A.. ce se semnează între o firmă sau un partener de pe piaţa internă cu o firmă de comerţ exterior din aceeaşi ţară. EXIMBANK ş. – contracte economice interne. instalaţii etc. Înţelegerea diferitelor tehnici de comerţ exterior utilizate astăzi şi delimitarea lor se poate face. Independenţa Economică. cit. pentru a se asigura obiectul operaţiunii din cadrul primului tip de contracte (externe). Craiova. Ed. BNR. – contracte pentru afaceri financiar-valutare. în afara actelor de vânzare-cumpărare de mărfuri sau export-import direct în sensul clasic. prin mai multe modalităţi specifice.

– dreptul ţărilor aflate în tranziţie şi/sau foste socialiste. Paris.– contracte de mandat şi reprezentare comercială.). în special pentru utilizarea unor mărci (fabrică. 1964. Cadrul contractual şi legea aplicabilă contractelor externe Contractele externe se încheie în condiţiile în care legislaţia statelor diferă. iar cerinţa fundamentală a comerţului internaţional (REI) este ca părţile participante să aibă o poziţie juridică egală.. mai ales. rezultat ca un mixaj între legea conexă şi precedent. coord. privind legea aplicabilă angajamentului contractual. pe termen lung se va răsfrânge ulterior şi asupra intereselor firmei). Foucher. luându-se garanţii pentru a proteja interesele firmei dar şi interesele naţionale (neprotejarea intereselor naţionale. 89 A. Teoretic. 1980). Firmele româneşti participante pe piaţa externă trebuie să aibă în vedere unele convenţii/tratate bilaterale la care România este parte (acordarea: CNF. cit. legi etc.. cit. 1995 88 A. tratate internaţionale. – dreptul asiatic. pe baza unor convenţii sau tratate internaţionale. Ţările au adoptat unele reguli de drept uniform. 5.86 Cadrul contractual uniform pentru diferite contracte externe şi. alte aspecte) şi unele convenţii multilaterale. – Exporter. la recomandarea unor organizaţii internaţionale. Barelier. voinţa părţilor contractante şi cutumele ce se formează în timp. Paris. – Exporter. 1995 A. Pentru fiecare ţară. Barelier. Contractele externe se încheie şi se modifică de regulă în formă scrisă. CRN.) recunoscute. – dreptul anglo-saxon sau Common Low (Anglia. elementele de drept comercial aplicabil în practica afacerilor – piaţa internă şi externă – derivă din surse precum: legislaţia în materie (Constituţie. – Op. – elaborarea unor contracte tip (de către Comisia Economică ONU pentru Europa sau de Camera de Comerţ Internaţional de la Paris). firmele ce derulează operaţiuni de comerţ exterior – funcţie de naţionalitatea fiecăreia – se raportează la sisteme juridice fundamentale diferite:88 – dreptul latin (legea scrisă): Franţa. coord. coord.2. – Convenţia de la Haga. comerţ etc. 48 . Datorită acestui element de extraneitate. – Convenţia de la Roma 1980. – sintetizarea uzanţelor comerciale uniforme la nivel internaţional (ex. România etc. Barelier. INCOTERMS). Foucher. Barelier. orice contract extern devine susceptibil a fi cârmuit de legile a 86 87 A. pentru contractul de vânzare-cumpărare a fost creat în practica internaţională prin:87 – elaborarea unor condiţii generale sau clauze fundamentale de contract.). Între astfel de convenţii multilaterale ratificate de România – convenţii ce concură la uniformizarea cadrului juridic internaţional – amintim:89 – Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (Viena. coord. Această poziţie juridică egală impune ca regimul juridic ce reglementează comerţul exterior să fie cât mai uniform. – Op. În contextul în care unul dintre partenerii unui contract economic este partener străin orice contract de acest fel este marcat de un element de extraneitate. SUA etc. jurisprudenţa în materie. 11e Edition.

poate fi expresă (prin contract) sau tacită. dreptul internaţional privat românesc consacră ca norme:91 • contractul extern este cârmuit de legea ţării în care a fost încheiat. Orice contract extern de vânzare-cumpărare include. cit. De regulă. Ed. Puiu – Managementul afacerilor economice internaţionale.3. – determinare tel quel (aşa cum este). parte a contractului în care se stipulează: – denumirea mărfii sau serviciului. catalog etc. faţă de alte tipuri de operaţiuni de comerţ exterior sau tehnici folosite. de regulă.). într-o anumită măsură. – denumire. Puiu – Op. – să fie estetic. – să fie rezistent (pentru a asigura protecţie). 3. Puiu – Op. anumite condiţii: – să fie uşor (survin manipulări repetate). cât mai exact (normă. 2. Ambalajul trebuie să îndeplinească. formă juridică etc. contractele externe au anumite reguli generale ce constituie uzanţe esenţiale ale actului de vânzare-cumpărare.. – persoanele ce reprezintă firma. Independenţa Economică. – cantitatea şi eşalonarea în timp. – determinare pe bază de tipuri şi denumiri uzuale (standard ISO = Organizaţia internaţională a standardizării). ca ambalaj uzual de export. 1992 49 . A. înregistrare la registru de comerţ. Craiova. într-o abordare generală. separat în structura contractului extern. Deşi extrem de diverse. Calitatea mărfii ce face obiectul contractului extern poate fi determinată:92 – determinare pe baza vizionării.90 Alegerea de către părţile contractante a legii după care se va judeca contractul. Dacă părţile nu desemnează legea contractului.două sau mai multe state. în practica arbitrajului internaţional se aplică această lege (Lex Loci Executionis). eventual anexe şi/sau grafice de livrare. – determinare prin mostre. cit. Ambalajul şi marcarea loturilor de mărfuri se prevăd. marfa se vinde împreună cu ambalajul. – determinare prin marca de fabrică. Conţinutul contractului extern de vânzare-cumpărare Orice contract extern este comparabil. sediu. Obiectul contractului extern. 92 A. 5. 90 91 A. cu un contract extern de vânzare-cumpărare. mostră. Cunoaşterea şi analiza cadrului juridic general al contractului de vânzare-cumpărare permite compararea şi particularizarea lui ulterioară. clauze privind următoarele grupe de probleme (părţi componente): 1. – documentele de împuternicire pentru negocierea/semnarea contractului. uzual. ce include drept elemente de bază: – părţile şi rolul fiecăreia (vânzător-cumpărător). Marcarea ambalajului se face în limba ţării exportatoare şi una de circulaţie internaţională (cel mai frecvent). Preambulul contractului. • dacă contractul extern are o legătură directă şi importantă cu locul de executare. – pe bază de degustare (băuturi). existând prezumţia cunoaşterii ei de către părţi la data încheierii (Lex Loci Conclusionis Contractus). de comerţ sau de serviciu.

– strategia preţului determinat funcţie de instabilitatea pieţei (preţuri de conjunctură. – alte categorii. b) după etapele afacerii de comerţ exterior: – preţuri de ofertă. A. efecte antrenate). stabilindu-se bonificaţii şi sancţiuni pe baza situaţiei concrete din contract. atragerea de capital. inflaţie etc. – obligaţia altor documente (licenţă. 95 A. – preţuri de catalog. Puiu – Op. 96 Regulile INCOTERMS. Camera Internaţională de Comerţ din Paris a publicat. Condiţiile. Puiu– Op. c) după fluctuaţia pieţei valutare: – preţuri nominale.4. – strategia preţului global (exporturi complexe. cit. cooperare.). Puiu – Op. – strategii de preţ funcţie de ciclul de viaţă al produselor. cit. preţuri diferenţiate etc. – preţuri reale. – strategi de preţ funcţie de concurenţă. faţă de nesiguranţa interpretării unei clauze contractuale în diferite ţări. în anul 1936. Fundamentarea preţurilor în vederea semnării unui contract de comerţ exterior este o operaţiune dificilă. de origine. – încheierea contractului de transport şi obţinerea documentelor de livrare. cit. Preţurile internaţionale se clasifică după multe criterii. se prevăd şi clauze asiguratorii (interesele exportatorului. – locul de trecere a cheltuielilor şi riscurilor de la vânzător la cumpărător. evaluate la cursul actual al monedei.). Se poate realiza prin utilizarea a şase tipuri de strategii de preţ:94 – strategii de preţ bazate pe costuri. – preţuri de negociere.95 Regulile INCOTERMS se extind asupra tuturor etapelor de transfer al mărfii:96 – obligaţia de a livra şi de a prelua marfa. 5. factură consulară etc. – strategia preţului obiectiv (proiecte de investiţii). odată cu trecerea mărfii de la vânzător-cumpărător. – preţuri de licitaţii.). – obligaţia vânzătorului de a aviza cumpărătorii săi că a pus marfa la dispoziţie. 1990 50 . modalităţile şi termene de livrare sunt clauze contractuale prin care se stabileşte locul şi momentul în care. – preţuri de tranzacţie (contractuale). se transferă şi cheltuielile şi riscurile (de transport şi asigurare). certificat. CCI Paris. o serie de reguli de interpretare a principalelor clauze folosite în contractele de comerţ exterior. 93 94 A. – suportarea cheltuielilor de ambalare. dar firmele preferă totdeauna recunoaşterea şi interpretarea internaţională. – controlul calitativ şi cantitativ. dar prezintă importanţă:93 a) în funcţie de tehnicile de comercializare utilizate: – cotaţii sau cursuri de bursă. O dată determinat preţul în contracte. Determinarea preţului în contractul extern constituie una din etapele majore ale negocierii contractului şi are rol determinant în semnarea sau nu a contractului. evaluate la cursul monedei din perioada de bază. Aceste reguli sunt facultative în folosire de către firme. – organizarea vămuirii şi plata taxelor vamale.

în principial se foloseşte transportul pe mare sau căile navigabile. 97 Regulile INCOTERMS. d) grupa D – plata fracţionată. ♦ CIF . grupate în patru categorii: a) grupa E – plecarea de la fabrică. marcare conform contractului. pentru transport pe mare sau cale navigabilă internă. În fapt. – verificare. b) grupa F – transportul principal neplătit. ambalare. CCI Paris. sunt utilizate cel mai frecvent în practică 4 condiţii:97 ♦ FOB – (Free on Board) Franco la bord (vas)… urmează nume port de expediere (Constanţa). Cumpărătorul va suporta toate costurile şi riscurile de pierdere sau avarie din acel punct. Dintre cele 13 condiţii. după cum convin părţile. obligaţiile părţilor sunt: FOB Obligaţiile vânzătorului Obligaţiile cumpărătorului – livrează marfa şi factura comercială – plăteşte preţul prevăzut în contract – obţine pe costul şi riscul său licenţă de – obţine pe costul şi riscul său orice licenţă export + alte formalităţi de import şi alte formalităţi. În sinteză. 1990 51 . Înseamnă că vânzătorul plăteşte costurile şi navlul pentru a duce mărfurile în portul de destinaţie + contractează asigurarea şi plăteşte prima de asigurare pe mare împotriva riscului cumpărătorului de pierdere sau avarie a mărfurilor pe tipul transportului + îndeplineşte formalităţile de export. regulile INCOTERMS includ 13 CONDIŢII DE LIVRARE. Insurance and Freight) Cost. din care ultima în anul 1990.INCOTERMS a fost revizuit în cinci etape. Înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare când a trecut marfa peste balustrada vasului în portul de expediere numit şi a îndeplinit formalităţile de export. dacă va fi cazul. obligaţiile părţilor sunt: CIF Obligaţiile vânzătorului Obligaţiile cumpărătorului – livrează marfa şi factura comercială – plăteşte preţul conform contractului – obţine pe costul şi riscul său licenţa de – obţine pe costul şi riscul său licenţa de export şi alte formalităţi import şi alte formalităţi – contractează şi plăteşte pe costul său – contract transport + asigurare: nici o transport + asigurare în numele obligaţie cumpărătorului care. inclusiv pentru tranzit – contract transport şi asigurare: nici o – contractează transportul pe costul lui + obligaţie asigurare – transferă riscurile în momentul şi punctul – preia toate riscurile de pierdere sau numit avarie din punctul numit (port). c) grupa C – transportul principal plătit. În sinteză.(Cost. în principal. Asigurare şi Navlu până la …… port de destinaţie.

de asigurare). de regulă. pentru transport pe calea ferată sau rutier. 7. – condiţia CIF: vânzătorul se ocupă de expediere. începând din momentul în care riscurile trec de vânzător la cumpărător. penalităţi: se precizează condiţiile şi termenele în care cumpărătorului poate reclama astfel de deficienţe. internaţional. coord. 13. – Exporter. alte documente 10. Transferul proprietăţii are loc. fie prin recepţie la cumpărător sau un terţ organ specializat. transport. care se prevăd în corelaţie cu punctul 5 (modalităţi şi termene de livrare): – condiţia FOB: expedierea şi alegerea rutei revine cumpărătorului care suportă costul transportului. Dispoziţii privind expedierea şi transportul. frontiera vamală a ţării exportatoare). 12. acreditiv documentar. Înseamnă că vânzătorul plăteşte transportul până la locul de destinaţie + procură asigurarea împotriva riscului cumpărătorului de pierdere sau avarie pe timpul transportului. Paris. deci contractează asigurarea + îndeplineşte formalităţile de export + transferul riscurilor are loc la data şi locul livrării mărfurilor la primul cărăuş (în baza poliţei de asigurare cumpărătorul va reclama ulterior dacă va fi cazul). 6. Barelier. loc numit. Dispoziţiile finale: includ prevederile contractului extern de vânzare-cumpărare prin care se stipulează: 98 A. documente de livrare. pentru orice tip de transport. nu pot să depăşească paguba suferită sau câştigul nerealizat. Penalităţile. deoarece el suportă costul transportului. 1995 52 . dar înainte de frontiera vamală a ţării vecine (de regulă. dar şi alte mijloace. ♦ CIP . certificate de origine. Remiterea documentelor de la vânzător la cumpărător include remiterea facturii. – suportă toate riscurile de pierdere sau avarie până la locul şi momentul ajungerii mărfii la punctul numit. asigurare pe parcurs extern. – nu are obligaţii privind contractul de asigurare. 9. prin tratative şi negocieri. vânzătorul: – angajează contractul de transport şi-l achită pe costul lui până la punctul numit. cu formalităţile pentru export îndeplinite. ♦ DAF . 11e Edition. Reclamaţii privind cantitatea şi calitatea. în principial. Soluţionarea litigiilor: include partea sau clauzele din contract prin care se prevăd clauze de soluţionare pe cale amiabilă. dar în numele cumpărătorului.(Carriage and Insurance paid to …) transport şi asigurare plătite până la… urmează numele loc de destinaţie. scrisoare de credit etc. în punctul şi la locul numite de frontieră. Totodată. Condiţiile de plată: pentru a elimina sau atenua riscul de neplată se recomandă credit documentar. Recepţia mărfurilor şi controlul calităţilor se realizează fie prin autorecepţie la vânzător. iar asigurarea se încheie de el. Foucher. de regulă.98 11.poate reclama ulterior (110% din valoarea mărfii) – suportă toate riscurile de pierdere sau – transferă riscurile în portul de expediţie avarie până în port expediţie (deşi (dacă vor apare litigii va reclama el la firma transportul se achită până la destinaţie. de calitate. Înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare când mărfurile sunt făcute disponibile. 8. În caz contrar se recurge la arbitraj de regulă. Numele locului Franco frontieră …. de asigurare. documentaţii tehnice şi know-how pentru instalaţii complexe.(Delivered at Frontier) ….

– numărul de exemplare din contract care se semnează ca originale. – dacă anexele sunt incluse sau nu în contract. 53 .– interzicerea transmiterii unor terţe persoane a drepturilor şi obligaţiilor contractuale de către o parte. – alte clauze.

). Fiecare tehnică de plată implică. • tehnici (modalităţi) de plată. – avizul de prelevare. – efectul de comerţ. În general. Barelier.1. – plata contra trată (scrisoare de schimb). Prin instrumente de plată noi înţelegem instrumentele pe care se sprijină toate sistemele de plăţi:100 – viramentul. Fiecare din instrumentele menţionate are unele avantaje (mai mult sau mai puţin costisitoare. dar în aceeaşi măsură de finanţare. în cadrul SBI au fost dezvoltate mai multe tehnici şi/sau modalităţi de plată: – plata contra factură. 1995 54 . 99 100 A. Sisteme. modalităţi.CAPITOLUL 6 TEHNICI DE PLĂŢI APLICATE ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE 6. mai mult sau mai puţin rapide. Foucher. avantaje şi dezavantaje pentru cele două părţi din contractul de comerţ exterior: • vânzător (exportator). – cardul bancar. • cumpărător (importator). – alte tehnici şi/sau modalităţi de plată. – ordinul de plată. Gaftonic – Practici bancare internaţionale. relative la iniţiativa de emisie. 1995 S. Economică. Ed. Trebuie făcută distincţia clară între:99 • instrumente de plată. Paris. riscul de pierdere sau furt etc. – plata contra cec. relative la recunoaşterea datoriilor etc. – cecul. Aceste instrumente se aplică pe pieţele interne ca şi pe pieţele externe. Bucureşti. – incassou-ul documentar. 11e Edition.) precum şi unele inconveniente (iniţiativa de emisie. coord. Pe baza acestor instrumente de plată. tehnici Pentru “actorii” comerţului exterior şi alţi profesionişti ai comerţului internaţional. – Exporter. – biletul la ordin. – creditul documentar. în acelaşi timp. au un impact direct asupra activităţii practice curente. aceste tehnici de plăţi. creditul documentar (forma de acreditiv documentar) echilibrează pretenţiile celor două părţi şi poate garanta punerea în practică a obligaţiilor asumate de fiecare parte (sarcinile asumate de contractanţi).

– certificatul de asigurare. Părţile implicate în emiterea unei trate şi schema simplificată a funcţionării acestei tehnici de plată sînt prezentate în figura 6. deci securitatea este foarte redusă pentru vânzător (risc de non-transfer. – ordinul de plată a unei sume. – scadenţa (sau la vedere). factura comercială este cel mai important document prin care se fixează preţul. Printre aceste documente. nefiind prevăzută nici o barieră de protecţie. “Faptul de nu pune în aplicare securitatea plăţii. 2e Edition. 1995 D. – certificatul de provenienţă etc. importatorul trebuie să facă un virament bancar internaţional prin care dă ordin băncii sale să-i debiteze contul pentru a credita contul exportatorului. evită o greutate birocratică şi administrativă.3. În virtutea acestor documente.1. alte documente care pot sau nu însoţi factura comercială: – documentul de transport (contractul de transport. – numele beneficiarului. Viramentul bancar poate avea loc prin telex sau prin sistemul SWIFT. unei alte persoane numite beneficiar. P. încredinţează băncii sau direct importatorului documentele convenite prin contract. exportatorul (vânzătorul). Plata contra factură În cadrul tehnicii de plată contra factură.6. risc logistic etc. după ce a expediat marfa. 101 102 D. – numele trasului. cumpărătorul îşi poate impune voinţa să modifice în mod unilateral condiţiile de plată”. “Este posibil să se ceară plata mărfii exportate prin simpla prezentare a facturii comerciale importatorului sau când creditul convenit cumpărătorului ajunge la termen”. importatorul poate foarte bine să nu plătească niciodată. adesea trăgătorul elînsuşi sau banca sa.102 Această tehnică de plată poate fi utilizată în cazul unor sume mici sau în tranzacţiile între societăţi care dau dovadă de încredere reciprocă sau fac parte din acelaşi grup.). Menţiunile obligatorii pentru o trată sunt: – cuvântul “scrisoare de schimb” sau “trată” inserat în chiar textul titlului. scrisoarea de trăsură etc. Monod – Op.101 Factura comercială (şi eventual celelalte documente) pot fi însoţite sau nu de un efect de comerţ (de exemplu: trată). ESKA. P.). 55 . chiar dacă banca păstrează documentele. Paris. dar trebuie ştiut că. 6. În cazul plăţii contra factură. – data şi locul creării (sau domiciliul trăgătorului). în caz de litigiu. cit. Ed. Monod – Moyens et techniques de paiement internationaux.2. – locul plăţii (sau domiciliul trasului). – numele şi semnătura trăgătorului. care va fi dat importatorului contra plăţii sau acceptării. Plata contra trată (scrisoare de schimb) Scrisoarea de schimb sau trata este un înscris prin care o persoană numită trăgător (creditorul-exportatorul) dă un ordin unei alte persane numite tras (debitorul-importatorul) să plătească o sumă oarecare.

Chişinău. Dacă nu se menţionează scadenţa. există unele inconveniente pentru exportator când utilizează numai o simplă trată ca mod de plată (risc de pierdere sau furt. 1993 56 . care se înscrie sub semnătură pe una din părţile cambiei. 90.). motiv pentru care apelează la o garanţie. exportatorul poate să-şi mobilizeze creanţele rezultate şi prin alte instrumente şi tehnici mai favorabile din punctul său de vedere (credit documentar). Schema simplificată a funcţionării unei trate Tras Trăgător Beneficiar Alţii Cambia serveşte ca:103 – instrument de plată: trăgătorul are de încasat o sumă de la tras dar are în acelaşi timp de achitat o datorie altei persoane (beneficiarul). care ordonă trasului să achite suma arătată unei alte persoane (sau la ordinul ei) menţionate expres. dacă nu se menţionează locul plăţii acesta este domiciliul trasului. – valoarea de scont drept comision al băncii • rescontarea – operaţie prin care banca comercială prechimbă cambia în bani la banca centrală. poate să nu fie utilizat în toate ţările etc. iar dacă nu se menţionează locul de emitere . Union de Banques Suisses. alta decât băncile comerciale. În plus. suma înscrisă pe cambie minus: – dobânda aferentă sumei înscrisă din acel moment şi până la scadenţă. Totuşi. În această din urmă ipoteză. • scontarea – operaţie prin care posesorul cambiei obţine de la o bancă comercială. 103 104 G. există o serie de operaţiuni sau tehnici specifice aplicate cambiei: • avalizarea – este o operaţiune care apare în situaţia în care trăgătorul nu este sigur de solvabilitatea trasului. ordinul necondiţionat de a plăti o sumă. la o instituţie financiară specializată. riscul neplăţii. care preiau riscul de neplată. exportatorul îşi poate mobiliza creanţa prin scontarea tratei la o bancă comercială. Kingsburg – An introduction to World Financial Market. 1996 *** – Manual de operaţiuni documentare în comerţul exterior. denumită aval. În perioada cât circulă ca instrument de credit. termenul de scadenţă (30. înainte de scadenţă. 180 zile) etc.).104 Beneficiarul plăţii este în general exportatorul el-însuşi şi trata poate fi la vedere sau la termen. trata este un titlu de credit. ca instrument de credit. din partea unei terţe persoane (o bancă). cambia este plătibilă la vedere. 60. contra unei taxe de forfetare superioare taxei de scont.Figura 6. factură etc. Open University.domiciliul trăgătorului.1. În operaţiunile de comerţ exterior. care percepe pentru aceasta taxa oficială a scontului (de aici se influenţează nivelul aproximativ al ratei dobânzii). Cambia trebuie să conţină: denumirea de cambie. • forfetarea – vinderea cambiei. indiferent de scadenţă. – instrument de credit: în intervalul de timp ce survine de la emiterea cambiei şi până la plata ei efectivă (care uneori este foarte mare) aceasta circulă în condiţii specifice. • andosarea – este tehnica de transmitere a cambiei prin gir sau andosare şi se realizează printr-o dispoziţie scrisă pe cambie de beneficiar. plata contra trată se utilizează mai ales în corelaţie cu alte modalităţi de plată (credit documentar.

– data şi locul de emitere. – semnătura subscriptorului. aval. Utilizarea cecului ca modalitate de plată în comerţul extern implică unele riscuri: riscul de cec fără resurse. 5e Edition.). constituie provizia cecului (trebuie să fie făcut de trăgător). Menţiunile obligatorii pentru biletul de ordin sunt: – formula “bilet de ordin” inserată în chiar textul biletului. Economica. Sunt aplicabile biletului de ordin. acceptare. risc de pierdere sau de furt. scontarea etc.). deoarece.6.5. Paris. risc de opoziţie din partea trăgătorului. Existenţa fondurilor la bancă. Ca tehnică de plată în comerţul exterior. – promisiunea (angajamentul) de plată a unei sume determinate. el este un titlu de creanţă care devine un ordin de plată la scadenţa creditului convenit de exportator). 6. pentru realizarea ordinului de plată există înscrisuri 105 106 *** – Manual de operaţiuni documentare în comerţul exterior. toate dispoziţiile relative la scrisorile de schimb (scadenţă. în măsura în care ele nu sînt incompatibile prin natura lor. Union de Banques Suisses. andosarea. comisioanelor etc.106 6. În general. Suma cecului este debitată din contul importatorului în contul exportatorului. cecul este un mijloc de plată mai puţin rapid. – locul plăţii (sau domiciliul subscriptorului). Chişinău. “Acest mod de plată este de fapt puţin utilizat în comerţul internaţional”. 1988 57 . risc de schimb etc.4. este expediat exportatorului care îl va transmite apoi băncii sale. pentru a plăti o sumă unui beneficiar. Această tehnică de plată poate fi utilizată în cazul unor sume mici (plata avansurilor. emis de importator. beneficiarul cecului este exportatorul. Plata biletului de ordin la termen se efectuează în acelaşi fel ca pentru o trată. 1993 Y. Ordinul de plată Ordinul de plată este un înscris prin care o persoană numită ordonator (importator) dă un ordin băncii sale să plătească o sumă oarecare în favoarea unei alte persoane numite beneficiar (exportator). Plata contra cec Cecul este un ordin scris şi necondiţionat de plată dat de o persoană (trăgător) unei alte persoane (o bancă cel mai des). banca nu acceptă să plătească decât dacă există fonduri suficiente în contul clientului său (importator sau trăgător). Biletul de ordin poate fi la vedere sau la termen (în ipoteza a doua. Biletul la ordin Biletul de ordin este un înscris prin care o persoană numită subscriptor (debitorulimportator) recunoaşte datoria şi se angajează să plătească beneficiarului (creditorulexportatorul) o sumă oarecare. la o dată determinată.105 În comerţul exterior. Bineînţeles. – numele beneficiarului.6. în numele importatorului. – scadenţa (sau la vedere). Simon – Techniques financières internationales.

1988 110 Y. – Tranzacţii comerciale internaţionale. coord. va fi efectuat un virament bancar internaţional între cele două conturi ţinute într-o singură bancă sau ţinute de două bănci deferite (în acest din urmă caz. 58 . Economica. Bucureşti. Trebuie făcută menţiunea că. ca o garanţie de plată emisă de o bancă în favoarea unui exportator. Creditul documentar s-a dezvoltat în funcţie de nevoia de securitate simţită simultan şi de exportator şi de importator. Acest mod de plată este bine adaptat mijloacelor moderne de lucru în cadrul SBI (de exemplu: SWIFT) şi este foarte rapid. Union de Banques Suisses. la cererea şi conform instrucţiunilor cumpărătorului (ordonator-importator). Termenii acestei garanţii sînt exprimaţi întrun document denumit deschiderea creditului documentar. se recomandă pentru plata şi încasarea avansurilor. în acelaşi timp. în virtutea ordinului de plată. Economică. 6. comisioanelor etc.7. “Creditul documentar este singura metodă universal admisă care permite realizarea unui compromis acceptabil între obiectivele vânzătorului şi cele ale cumpărătorului”. importatorul poate autoriza creditorul (exportatorul) să preleveze din contul său. aceste reguli sînt universal recunoscute şi constituie un veritabil cod mondial în materie de comerţ internaţional. fie acceptând sau negociind unele efecte de comerţ până când apare concurenţa unei sume specificate. În cadrul SBI.adecvate puse la dispoziţie de bănci pentru facilitarea abordării operaţiunii.107 În practica comerţului exterior. 107 108 I. Creditul documentar Creditul documentar sau documentary credit este un mijloc (tehnică) de plată condiţionată şi. de a opera sau de a cere operarea unei reglementări. este un angajament luat de o bancă (emitentă) şi dat vânzătorului (beneficiarexportator). în cadrul SBI precum şi în practica comerţului exterior. 1997 *** – Manual de operaţiuni documentare în comerţul exterior. dar prezintă inconvenientul de a genera litigii când creditorul face prelevări abuzive sau eronate.109 Un credit documentar este un angajament condiţionat de plată dat de o bancă. printr-o prelevare automată. fie efectuând o plată.110 Părţile care intervin în punerea în aplicare a creditului documentar: • ordonatorul (cumpărător-importator). operaţiunea are loc prin viramente între cele două bănci şi/sau o compensare intrabancară). toate sumele datorate (în acest caz. cit. aceasta cu o întârziere determinată şi sub prezentarea unor documente precizate. Chişinău. exportatorul prezintă avize de prelevare automată băncii importatorului. “Principiul de bază al creditului documentar este sistemul de troc: se schimbă documente contra unei plăţi”. Popa. Simon – Techniques financières internationales. pentru creditul documentar (acreditiv documentar) se aplică Regulile şi uzanţele uniforme ale creditului documentar puse în aplicare sub egida Camerei de Comerţ Internaţionale Paris (RUU 500). care va plăti dacă sunt resurse în cont). un instrument de credit care poate fi utilizat în comerţul internaţional în două formule: – acreditiv documentar (numit curent credit documentar). 5e Edition. Paris. • beneficiarul (vânzător .exportator). 1993 109 Y.108  Creditul documentar (documentary credit) Creditul documentar sau acreditivul documentar a apărut progresiv din practica comerţului exterior şi din practica Sistemului Bancar Internaţional. Ed. – scrisoare de credit comercial. mai precis. Dacă între importator şi exportator există relaţii de încredere şi au loc tranzacţii foarte frecvente. ordinul de plată este puţin folosit. Simon – Op.

dar al doilea credit este “sprijinit” de primul care îi slujeşte de garanţie). modalităţile de funcţionare a creditului documentar sînt următoarele:111 • documente contra plata la vedere: sînt modalitatea cea mai simplă.2. – creditul irevocabil şi confirmat (un credit irevocabil care este în plus confirmat de banca notificatoare şi/sau altă bancă situată în ţara vânzătorului). 11e Edition. Figura 6. 1993 59 . care este ca şi precedentul (beneficiarul cere băncii sale să deschidă un alt credit documentar în favoarea furnizorului sau a intermediarului său.. – un credit special de tip contra-credit sau back to back. Schema simplificată a funcţionării unei operaţiuni de credit documentar este prezentată în figura 6. dar principiul rămâne acelaşi. Pe de altă parte. În practica comerţului exterior şi a SBI. când banca notificatoare (emitentă) se angajează să plătească suma creditului contra documente cu 111 A. există diferite tipuri de credit documentar: – creditul revocabil (care poate fi amendat sau anulat în orice moment fără aviz sau notificare prealabilă adresată vânzătorului). Barelier – Exporter.) se prezintă de o manieră mai complicată. eventual o bancă confirmatoare. Foucher. schema de funcţionare (figura 6. • banca vânzătorului. în principiu situată în ţara vânzătorului).• banca emitentă (banca cumpărătorului). care este pus în aplicare când importatorul face avansuri de plată exportatorului său. 2. În practica comerţului exterior. Pentru fiecare tip de credit documentar menţionat. – un credit special de tip transferabil (o parte din creditul deschis în favoarea exportatorului este “transferată” furnizorului real al mărfii). inclusiv beneficiarul). Paris.2. – un credit special de tip plată anticipată sau red clause. care se reînnoieşte automat când suma iniţială a fost utilizată sau când s-a terminat o perioadă determinată. Schema simplificată a creditului documentar VÂNZĂTOR (EXPORTATOR) CUMPĂRĂTOR (IMPORTATOR) BANCA VÂNZĂTORULUI BANCA NOTIFICATOARE (CONFIRMATOARE) CUMPĂRĂTOR (IMPORTATOR) – un credit special de tip înnoibil sau revolving. – alte tipuri de credite documentare speciale şi aranjamente particulare între importator şi exportator. – creditul irevocabil (care nu poate fi amendat sau anulat decât cu acordul tuturor părţilor implicate. Sistemul Bancar Internaţional asigură pentru fiecare tip de credit toate garanţiile de funcţionare conforme cu Regulile şi uzanţele uniforme ale CCI (RUU 500). • banca notificatoare (banca corespunzătoare băncii emitente.

). de asemenea. pentru exportator. • documentele nu sînt conforme cu cele cerute de credit şi de contract. “În schimbul securităţii aduse exportatorului. La nivelul întreprinderilor de comerţ exterior. Problemele care pot apare în aplicarea unui credit documentar: • data limită de expediere a mărfii şi/sau data validităţii creditului nu au fost respectate. printre alte activităţi. 60 . documentele utilizate în acest caz sînt comparabile cu documentele specifice ale creditului documentar. în scris. • documente contra negocierii: când banca notificatoare scontează efectul de comerţ tras de fiecare persoană menţionată la credit. Creditul documentar prezintă. deoarece ea este în acelaşi timp un mijloc de plată condiţionat şi un instrument de credit acordat de o bancă clientului său importator. • suma şi/sau cantitatea sînt diferite de cele care sînt menţionate în credit. creditul documentar face să-i apară băncii un risc tehnic rezultat dintr-o eroare în verificarea documentelor. Oricum. există un inconvenient în acest caz al tehnicii de plată prin credit documentar: greutatea de a manipula toate aceste documente cerute şi complexitatea procedurii. importatorul utilizează creditul documentar mai ales când nu e sigur că vânzătorul îşi va îndeplini obligaţiile şi/sau când el doreşte să obţină un avantaj de la vânzător (preţ. • documente contra acceptării: când banca notificatoare sau confirmatoare se angajează să accepte tratele trase de beneficiar sau să-şi asume responsabilitatea de a se accepta. în practica comerţului internaţional.). – locul prezentării documentelor (banca emitentă sau banca notificatoare). Pentru fiecare modalitate de funcţionare a creditului documentar şi. 112 Y. SBI are un rol de perfecţionare şi acoperire a unor riscuri care însoţesc operaţiunile de comerţ exterior. care începe să curgă de la data expedierii mărfii. în plus. Oricum. cel mai adesea se implică tehnica de plată prin credit documentar (formula de acreditiv documentar). 112 Dar. beneficiarul trebuie să ţină cont de: – data de validitate care indică ziua după care creditul este caduc. scrisoarea de credit (letter of credit) seamănă cu creditul documentar. În comerţul internaţional. • documente contra plată diferită: când banca (emitentă. cit.condiţia ca acestea să fie în ordine (conforme cu condiţiile de credit documentar.  Scrisoarea de credit (Letter of credit) Ca tehnică de plată în comerţul internaţional. există diferenţe fundamentale între cele două tehnici de plată: – scrisoarea de credit este trimisă de banca emitentă direct firmei de comerţ exterior (la exportator sau la beneficiar). două avantaje foarte importante: acoperirea creanţei în străinătate şi o mare securitate de plată prin garanţii bancare. de contract etc. în raport cu celelalte tehnici de plată. beneficiarul trebuie să fie prudent pentru a se achita de angajamente şi a evita problemele mai susmenţionate. Totuşi. întârziere etc. în acelaşi timp. pentru fiecare tip de credit special. să efectueze plata la scadenţă (diferenţa principală în raport cu cele două cazuri precedente consistă în faptul că beneficiarul creditului nu poate sconta acest document). exportatorul utilizează creditul documentar mai ales când doreşte să-şi acopere riscul comercial şi politic şi/sau doreşte să fie plătit în momentul expedierii mărfii. Simon – Op. notificatoare sau confirmatoare) se angajează. conform contractului. un risc constând din eventuala insolvabilitate a băncii emitente şi un risc politic inerent pentru toate angajamentele luate în contul unei entităţi străine”. la punerea în aplicare a unui credit documentar. – intervalul prezentării documentelor.

document de transport combinat etc.– scrisoarea de credit nu aduce o securitate similară de plată exportatorului. cit. “Garanţiile oferite de acest mijloc de plată sînt departe de a fi perfecte”.113 113 Y. Simon – Op. Scrisoarea de credit comercial. Documentele care pot fi convenite între cei doi sunt: – documentele de transport (conosament. autorizează beneficiarul să tragă asupra acestei bănci sau alta desemnată o trată documentară. riscul de non-transfer. sînt utilizate două forme de incassou documentar: • documente contra plată (remiterea se face contra plăţii imediate). când tehnica de plată prin scrisoare de credit se apropie de un credit documentar. o garanţie pusă în practică de SBI. Incassou-ul documentar Tehnica de plată prin incassou documentar se numeşte uneori “remiza documentară” şi consistă într-o operaţie prin care exportatorul. Un caz particular al scrisorii de credit este scrisoarea de credit stand by. 61 . În general. • documente contra acceptare (o trată etc.). deoarece plata va fi efectuată la banca emitentă ceea ce lasă să existe riscul de non-transfer (riscul comercial spre banca emitentă este total). ea prezintă totuşi mai puţine garanţii pentru exportator. de fapt. încredinţează băncii documentele convenite şi destinate a fi remise contra plată şi/sau acceptare. Pentru evitarea riscului comercial. Diferenţa incassou-ului faţă de plata contra factură: în acest caz exportatorul mandatează banca pentru încasarea sumei datorată de cumpărătorul său la momentul prezentării documentelor reprezentând marfa.8. şi ea nu trebuie să fie confundată cu un mijloc de plată). – alte documente. Tehnica de plată prin incassou documentar este puţin utilizată în comerţul internaţional (mărfurile sunt expediate fără nici un angajament de plată din partea cumpărătorului. 6. risc logistic etc. care serveşte de garanţie când cumpărătorul nu face faţă angajamentelor sale (este. – certificatul de asigurare. – scrisoarea de credit este puţin utilizată în comerţul internaţional. după ce a expediat marfa. scrisoarea de credit trebuie confirmată de banca exportatorului. emisă în favoarea exportatorului de banca importatorului. scrisoare de trăsură.). – factura comercială. Oricum.).

Definiţii şi clasificări Finanţarea activităţilor comerciale externe se analizează din două perspective: • una bancar-monetară. acordate pentru efectuarea unor importuri. acordate de băncile comerciale clienţilor (se completează prin credite ramburs). care la rândul lor au la bază încasările din export şi prestări servicii. – credite bancare sau financiare. rezultate prin scontarea tratelor ce apar în tranzacţii internaţionale. 1992 62 . finanţarea comerţului exterior al unei ţări (România) poate avea loc din:114 – surse interne: prin care se finanţează exportul pe baza unor credite şi subvenţii. – eurocreditele. ce include sumele de bani în diverse valute cu care băncile contribuie la derularea operaţiunilor externe. ♦ Funcţie de modalitatea de acordare a creditelor: – credite în cont curent. creditele din comerţul exterior se pot clasifica: ♦ După obiectul creditării: – credite comerciale. acordate pentru finanţarea exportului de mărfuri. ♦ Din punctul de vedere al duratei de creditare: – credite pe termen scurt: 0-2 ani. Banca Mondială etc. • o perspectivă mai largă. – credite pe termen mediu: 2-5 ani. – credite pe termen lung: 5-10 ani sau mai mult.). ♦ Funcţie de garanţia rambursării: 114 A.1.) sau alte bănci particulare străine. Ed. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. – credite acordate de instituţii financiare internaţionale (Banca Mondială. ce include toate modalităţile de asigurare a mijloacelor de plată în tranzacţii internaţionale. acordate în eurovalute de consorţii bancare la clienţi publici sau privaţi. instituţii financiare internaţionale (FMI. – credite bancare la care participă numai banca şi clientul ei. Independenţa Economică. BIRD etc. În finanţarea comerţului exterior se aplică mai multe tipuri de tehnici de creditare şi categorii de credite. – credite de scont. maşini. Succint. – surse externe: se finanţează importul în principal. care sunt de regulă credite cumpărător. ♦ Funcţie de participanţi: – credite guvernamentale practicate între state (prin intermediul băncilor). Din ambele perspective. care sunt de regulă şi credite-furnizor..CAPITOLUL 7 TEHNICI DE FINANŢARE ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE 7. pe baza unor fonduri alocate drept credite de alte state. utilaje etc.

– credite garantate; – credite negarantate. ♦ Din punctul de vedere al costului cu care se acordă: – credite cu dobândă fixă; – credite cu dobândă variabilă. Durata de creditare în comerţul exterior cuprinde intervalul dintre momentul acordării creditului şi cel al rambursării lui integrale, şi se compune din: perioada de utilizare a creditului, perioada de graţie şi perioada de rambursare. Durata de acordare a creditului depinde de obiectul creditului, de situaţia cererii şi ofertei pe piaţa creditului internaţional, de poziţia firmei de export-import, de situaţia politică din ţara beneficiarului etc.115 Ca modalitate de eliberare a creditului, acesta se face prin viramente interbancare, scriptural; se pune la dispoziţia (contul) beneficiarului de credit, care-l poate utiliza o singură dată sau în tranşe. Costul creditului în comerţul exterior este determinat de dobânda percepută de creditor, de primele de asigurare şi de diverse speze bancare. Dobânda plătită de debitor se exprimă ca procent la suma creditului pe timp de un an de zile, iar nivelul ei depinde de mărimea taxei de scont de pe piaţa creditorului şi de alţi factori. La creditele acordate pe termen lung, de regulă dobânda este mai mare ca la creditele pe termen scurt. La creditele în eurovalute, nivelul dobânzii ţine seama de rata dobânzii interbancare la depozitele la termen de pe piaţa Londrei, numită LIBOR. Rata dobânzii negociate, este mai mare cu 12% decât valoarea LIBOR. Creditul este indispensabil comerţului internaţional, pentru că termenii şi condiţiile de plată sunt elemente importante pentru obţinerea de contracte; uneori, modalităţile de finanţare determină operaţiunile de export, în aceeaşi măsură ca şi calitatea produselor exportate.116 După cel de-al doilea război mondial, Sistemul Bancar Internaţional se adaptează exigenţelor comerţului internaţional şi pune în practică progresiv diferite tipuri de credit şi/sau modalităţi de finanţare pentru fiecare tip de operaţiune de comerţ exterior. Trebuie să se facă distincţia între:117 • creditul şi/sau finanţarea operaţiunilor de export (import); • finanţarea investiţiilor în străinătate. Pentru firmele româneşti, numai modalităţile de credit şi de finanţare a exporturilor trebuiesc luate în considerare (investiţiile în străinătate joacă un rol secundar). România, ca şi alte PVD, pot produce şi exporta produse manufacturate, bunuri şi echipamente pe pieţele internaţionale, dar trebuie dezvoltat sistemul instituţional susceptibil de a mobiliza credite suficiente pe termen mediu şi lung exportatorilor români (astăzi: EXIMBANK şi Centrul de Comerţ Exterior etc.). O întreprindere românească implicată într-o operaţiune de comerţ exterior (ICE, producător etc.) poate să recurgă, în plan teoretic, la: – piaţa internă pentru obţinerea fondurilor necesare (în monedă naţională şi/sau devize); – pieţele financiare internaţionale (finanţare în devize). Modalităţile principale de finanţare a exporturilor sau de credite la export sunt: – credite de prefinanţare la export (în lei sau în devize); – credit pe termen scurt (în lei sau în devize); – credit pe termen mediu şi lung (în lei sau în devize); – modalităţi neconvenţionale de finanţare.
115 116

A. Barelier, coord. – Exporter, 11e Edition, Foucher, Paris, 1995 S. Gaftoniuc – Practici bancare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 1995 117 A. Barelier, coord. – Op. cit.

63

În acelaşi timp, în cadrul SBI şi, de asemenea, în sistemul bancar român este vorba: – de acorduri guvernamentale de credit şi de protocoale bancare; – de garanţii bancare. De fapt, “... creditele pe termen scurt, pe de o parte, pe termen mediu şi lung, pe de altă parte, sunt principalele modalităţi de finanţare a exporturilor”.118 Dar, Sistemul Bancar Internaţional joacă un rol important în dezvoltarea schimburilor comerciale internaţionale, printr-o largă gamă de operaţiuni şi de tehnici puse la dispoziţia profesioniştilor din comerţul internaţional.119 În cea mai mare parte a ţărilor industrializate, au fost puse în aplicare tehnici de finanţare a exporturilor (şi de investiţii în străinătate) din ce în ce mai perfecţionate, mai ales pentru contracte complexe (bunuri şi echipamente, construcţii de uzine “la cheie” etc.). Este evident că noţiunea de credit, mai ales creditul pe termen lung, constituie un element esenţial al acestor contracte, ceea ce pune probleme particulare de apreciere a riscurilor politice şi monetare, de garanţie, de modalităţi de plată, de cost al creditelor utilizate, de mobilizare şi creanţe.120 În plus, faţă de riscul industrial şi comercial asumat normal, exportatorul nu poate să se expună la riscuri pe care nu le poate stăpâni (politice, monetare etc.). Este rolul SBI, prin unele tehnici de plată, prin unele tehnici de finanţare şi prin garanţii la export, să aducă o securitate la export şi să minimizeze riscurile specifice operaţiunilor de comerţ exterior. 7.2. Credite de prefinanţare O întreprindere care are o cifră de afaceri regulată din exporturi poată să urmeze prefinanţarea activităţilor sale prin mai multe metode: – o prefinanţare prin avansuri obţinute de la importatorii săi (clienţi); – o prefinanţare printr-un credit documentar deschis de importator (un credit de tip red clauze, de tip revolving etc.); – o prefinanţare prin credite de trezorerie mobilizabile pe lângă banca centrală, prin intermediul băncilor comerciale. În special în cadrul unui contract cu valoare mare a mărfurilor la export, a unui contract de lucru în străinătate, a unui contract de furnizare de echipamente - exportatorul sau producătorul poate solicita băncii sale şi/sau unei bănci specializate (de exemplu EXIMBANK etc.; pentru firmele româneşti) să obţină un credit de prefinanţare a activităţilor privind direct exportul şi/sau privind importul de materii prime şi bunuri destinate producţiei de export. Se poate vorbi de credite de prefinanţare la export numite revolving (în unele ţări); sunt acordate pentru o durată de un an, reînnoibile, şi valoarea lor este în funcţie de cifra de afaceri şi de durata ciclului de producţie.121 În general, avem două tipuri de credite de prefinanţare:122 – credite de prefinanţare specializate; – credite de prefinanţare cu procent stabilizat. • Creditele de prefinanţare specializate privind contractele de valori mari (de exemplu: ansambluri “la cheie”, lucru în străinătate pentru o durată lungă etc.) au ca obiectiv să acopere decalajul de trezorerie al exportatorului sau producătorului, între data
118 119

Y. Simon – Techniques financières internationales, 5e Edition, Economica, Paris, 1988 A. Burciu – La pratique bancaire dans le commerce international, IUT “Paul Sabatier”, Toulouse, 1996 120 A. Barelier, coord. – Exporter, 11e edition, Foucher, Paris, 1995 121 G. Défossé – Les exportations françaias et leur financement, PUF, Pres Universitaires de France, Paris, 1982 122 Y. Simon – Op. cit

64

semnării contractului şi data de încasare a plăţii. Aceste credite sunt acordate firmelor careşi exportă direct marfa, dar pot de asemenea beneficia de o sumă conform cu partea lor în realizarea producţiei de export. Suma acestor credite poate atinge 100% din decalajul trezoreriei exportatorului sau producătorului. Costul lor este legat de procentele bancare de bază precum şi de unele comisioane bancare. Rambursarea unui credit de prefinanţare specializat este asigurat în funcţie de două aspecte:123 – dacă exportatorul este ulterior finanţat de un credit cumpărător; – dacă exportatorul este ulterior finanţat de un credit furnizor. • Creditele de prefinanţare cu procent stabilizat sunt similare cu creditele specializate, dar procentele de interes se aplică de manieră irevocabilă în tot timpul duratei prefinanţării, oricare ar fi fluctuaţiile ulterioare ale procentelor bancare de bază. Pentru exportatori, acest tip de credit de prefinanţare este mai favorabil decât celălalt deoarece această procedură le permite să-şi includă în preţurile de vânzare unele costuri financiare fixe, indiferent de variaţia procentajului bancar de bază. În practica bancară şi, mai ales, în practica de comerţ exterior, cele două forme de credit de prefinanţare pot fi tratate ca o modalitate de finanţare sau credit pe termen scurt. Trebuie remarcată flexibilitatea SBI în punerea în aplicare a tehnicilor adaptate aproape fiecărui tip de operaţiune de comerţ exterior. 7.3. Creditul pe termen scurt Expansiunea comerţului internaţional a fost legată de dezvoltarea realizărilor financiare ale SBI, foarte general numite “pe termen scurt” (sub 18 luni) precum şi “pe termen mediu şi lung” (între 18 luni şi 10 ani sau mai mult). Pentru a se adapta la exigenţele firmelor de comerţ exterior, SBI poate pune în aplicare modalităţile următoare de finanţare a operaţiunilor de export: – creditele de mobilizare de creanţe create, uneori considerate ca o modalitate de finanţare neconvenţională; – avansul în devize, prin intermedierea SBI (şi nu ca avansuri obţinute de la clienţi); – credite de trezorerie specializate, de la băncile comerciale. Avansul în devize este o metodă de protecţie contra riscului ratei de schimb, dar este de asemenea o tehnică de finanţare a operaţiunilor de comerţ exterior. Această posibilitate poate fi utilizată de exportator sau de producător pentru a-şi finanţa toate operaţiunile comerciale şi financiare la export precum şi la import. La export, firma poate să se îndatoreze în devize la banca comercială, fără limită de sumă nici de durată, iar procentul de dobândă fixat de bancă va fi în funcţie de procentele pieţei de eurodevize. Aceste posibilităţi de finanţare sunt, totuşi, limitate de reglementările de schimb şi de credit în ţara celui care împrumută.124 Creditele de trezorerie specializate sunt aplicate în cea mai mare parte a ţărilor industrializate, în cadrul preocupărilor de stimulare a exporturilor. Obiectivul acestor credite este de a facilita, pentru exportatori sau producători, căutarea de noi deschideri, mai ales în ţările PVD; sunt incluse în această categorie:125 – creditele de prospecţie în străinătate (cu procente bancare de bază plus comisioane ca un ajutor financiar, reînnoibil etc.);
123 124

A. Burciu – Pratique bancaire dans le commerce international, IUT “Paul Sabatier”, Toulouse, 1996 G. Kingsburg – An Introduction to World Financial Market, Renters Open University, 1996 125 Y. Simon – Op. cit

65

sunt semnate două contracte distincte şi autonome: • contractul comercial legând exportatorul şi cumpărătorul său străin. în momentul livrării parţiale sau totale de mărfuri. principiul general este de a deplasa creditul furnizor spre cumpărătorul străin. Banca joacă un rol central în cazul creditului cumpărător:127 126 Cele două tipuri de credite au fost invocate de către noi în prima parte a cursului. pentru exportator sunt stipulate: condiţiile de punere la dispoziţia sa de fonduri. la procentele de bază bancare plus comision etc. Deci. între 7 ani şi 10 ani şi mai mult – credit pe termen lung). ♦ Creditul furnizor este un credit bancar comun acordat exportatorului sau producătorului care a consimţit partenerului său un termen de plată mai mare de 18 luni (între 18 luni şi 7 ani – credit pe termen mediu. atunci când discutăm despre instrumente de stimulare şi promovare a exporturilor. şi care se aplică în funcţie de valoarea stocurilor. Burciu – La pratique bancaire dans le commerce international. Credite pe termen mediu şi lung Aceste credite pe termen mediu şi lung permit finanţarea exporturilor de mărfuri. condiţii de rambursare. el trebuie să-şi reglementeze poliţa de asigurare. precum şi diverse contracte de cooperare în producţie în străinătate. în plus. ♦ Creditul cumpărător este o finanţare acordată direct unui cumpărător străin de una sau mai multe bănci ale exportatorului. Totuşi în structura capitolului de faţă vom detalia problematica specifică creditului furnizor/cumpărător. sumele care îi sunt datorate de cumpărătorul străin. exportatorul trebuie să negocieze mai întâi cu clientul străin. comisioane bancare. trebuie să negocieze şi să obţină de la banca sa un credit corespondent pentru suma care el însuşi a consimţit-o partenerului extern. Prin convenţia de credit cu banca sa. exportatorul rămâne în centrul operaţiunii de finanţare. în această procedură. ca o procedură pentru susţinerea exporturilor proprii şi activitatea de export a marilor întreprinderi. • contractul sau convenţia de credit între acelaşi cumpărător care ia împrumutul (sau prin intermediul unui organism financiar din ţara sa) şi una sau mai multe bănci comerciale din ţara exportatorului. În cadrul creditului furnizor. 1996 66 . este vorba de două modalităţi de finanţare pe termen mediu şi lung:126 – creditul furnizor. în cazul unui credit furnizor. 7. Tehnica de credit a fost pusă în aplicare între 1965-1966 în marea majoritate a ţărilor industrializate. – creditele pentru ameliorarea rapidităţii livrării în străinătate (în special când clientul extern este îndepărtat). Acest credit permite exportatorului să încaseze. – alte tipuri de credite de trezorerie specializate. 127 A.4. În general. eventuale sancţiuni etc. apoi. În cadrul creditului cumpărător. Dubla negociere pentru cele două contracte trebuie să fie bine sincronizată. intervenţia băncilor este întotdeauna mai activă şi directă. – creditele de mobilizare a indemnizaţiilor de sinistru care trebuie să fie plătite de o societate de asigurări (pentru acoperirea trezoreriei exportatorului între data sinistrului şi data deciziei societăţii de asigurare). pentru un an. trebuie să recupereze sumele de la clientul său străin etc.– creditul de finanţare a stocurilor deţinute în străinătate (mai ales pentru bunurile şi echipamentele deţinute în străinătate. IUT “Paul Sabatier” Toulouse.). – creditul cumpărător.

exact după cheltuielile pe care le presupune. organismele de finanţare şi de asigurare a creditului la export sunt cele din tabelul 7. dar şi pentru celelalte tehnici de finanţare la export. procedura de credit cumpărător necesită o colaborare constantă între exportator şi banca sa: negocierea celor două contracte. Oricum. În acelaşi timp. fiecare ţară dezvoltată şi a constituit progresiv un sistem naţional de încurajare a exportului. 128 A. Principiul care a prezidat instituţia creditului furnizor a fost conservat în cadrul creditului cumpărător. la alte organisme publice). cu excepţia Islandei şi Turciei). sub egida OCDE a fost semnat un aranjament cunoscut sub numele de “Consensul OCDE” (în 19761978 şi revizuită apoi în mai multe reprize. coord. asumate de băncile implicate în operaţiunea de finanţare. se aplică întreprinderilor ţărilor membre care utilizează finanţări la export mai mare de 2 ani (sunt stabilite: procentele de interes. nu există nici un risc important în efectuarea operaţiunii de export. Barelier. dar această procedură realizează o mai bună repartiţie a riscurilor de export între diverşii operatori prezenţi în acest tip de intervenţie financiară (această procedură este mai favorabilă exportatorului). aranjamentul a fost semnat de toate ţările OCDE. Prin urmare. Foucher.1. 1995 67 . de asemenea. – riscurile de schimb sunt. în principalele ţări ale OCDE. inclusiv prin dezvoltarea creditului cumpărător. pentru exportatorul care şi-a îndeplinit loial obligaţiile contractuale.– ansamblul de relaţii financiare cu cumpărătorul străin se derulează prin băncile SBI implicate în operaţiunea de finanţare. în special prin plăţile progresive în funcţie de prestaţiile interne şi/sau externe. De exemplu. durata maximală a creditului etc. 11e Edition. – Exporter. livrarea mărfurilor şi plata etc. – riscul politic şi riscul comercial care se ataşează cumpărătorului străin sunt asumate de băncile implicate (ele trebuie să se asigure la o societate de asigurări.). În cazul creditului cumpărător. pentru evitarea unei escalade a condiţiilor de credit la export şi o creştere a subvenţiilor publice în domeniul condiţiilor de creditare şi asigurare. la o bancă centrală.128 Mai ales pentru creditele pe termen lung. Acest aranjament este un gentelmen's agreement şi priveşte liniile directoare pentru creditele la export beneficiind de o susţinere publică. finanţarea furnizorului (exportatorului) poate să se realizeze în module. Paris.

numeroase convenţii bancare pot fi negociate şi semnate independent de toate protocoalele guvernamentale prealabile.Geselschaft) şi KFW (Kreditanstalt fur Wieder aufbau) Băncile comerciale Banca Franţei BFCE (Banca Franceză de Comerţ Exterior) Bănci comerciale Bănci comerciale Bănci de afaceri Garanţie EXIMBANK FCIA (Foreign Credit Insurance Association) MITI (Ministry of Internaţional Trade and Industry) COFACE (Compania Franceză de Asigurări pentru Comerţul Exterior) ECGD (Export Guarantee Credit Department) SACE (Sezione Speciale per l'Assicurazione del Credito all'Esportazione Germania Franţa Marea Britanie Italia Dar. Acorduri guvernamentale de credit şi protocoale bancare În cadrul SBI. Simon – Op. de exemplu pe 20 ani etc. evoluţia divergentă a procentelor de interes în diferite devize şi ţări a condus experţii OCDE la calcularea unui Comercial Interest Reference Rates (CIRR). 7. două sau mai multe bănci din ţări diferite semnează o convenţie sau un “protocol de aplicare”. cit 68 . o reducere a costului creditului.1. 129 Y. împrumuturi speciale pe termen lung.1. Pe lângă aceste protocoale de aplicare.). se aplică în unele ţări ale OCDE care sunt penalizate în raport cu procentele “Consensului”. finanţare pe termen scurt. 7.129 Protocoalele bancare semnate devin un cadru prestabilit la care se pot referi exportatorii. fapt care facilitează considerabil activitatea de export. prin care ele fixează modalităţile precise de finanţare şi utilizarea concretă de către exportatori a creditelor prevăzute în acordul guvernamental (schema generală este ca în figura 7. Finanţare Bănci comerciale EXIMBANK PEFCO (Private Export Funding Corporation) AKA (Ausfunkredit . Între două sau mai multe ţări. finanţare pe termen mediu şi lung etc.).5. cele mai mari bănci se angajează frecvent prin protocoale bancare semnate independent şi/sau paralel cu guvernele pentru încurajarea exporturilor şi activitatea principalelor firme naţionale.). pe lângă alte tehnici de finanţare pentru operaţiunile de comerţ exterior (prefinanţare.Ţara SUA Tabelul nr. frecvent sunt negociate convenţii şi acorduri de credit pentru dezvoltarea vânzărilor în străinătate şi definirea mai precis a modalităţilor de finanţare a contractelor de export (prin aceste convenţii sunt stabilite elemente ca: o durată excepţională de credit. Pentru punerea în aplicare a acestor acorduri de credit.

există mari fluctuaţii de preţ precum şi noi operatori pe aceleaşi pieţe etc. formarea de “traders”.). Finanţarea comerţului mondial de produse primare Finanţarea comerţului Nevoile financiare pentru contractele de produse primare (şi de asemenea pentru unele proiecte complexe) pot depăşi un miliard de dolari frecvent şi băncile susceptibile de a se implica în operaţiunile de finanţare de acest tip sunt puţin numeroase. Pe lângă propria sa organizare (gestiunea acestor riscuri. Paris. 1996 P. Totuşi. se va găsi sprijinul bancar al unor bănci din SBI. viitorul acestor societăţi de comerţ mondial de produse primare rămâne nesigur (piaţa de materii prime înregistrează un declin. riscuri logistice. Toulouse. cele mai mari bănci comerciale internaţionale participante sunt capabile să asigure finanţarea acestor operaţiuni de comerţ internaţional (băncile merchant banks din Londra. accesul la informaţii etc. banca trebuie să judece mai înainte calitatea şi seriozitatea societăţii de “negociere” şi capacitatea echipei de direcţie pentru punerea în aplicare acestui tip de operaţiune de comerţ internaţional. numită “societate de negociere” internaţională. În acest caz. – o funcţie financiară (singură/sau împreună cu alte bănci din SBI). Phibro. Totuşi.). Economica.1. la originea reuşitelor. I-III. în acest caz.).). unele bănci japoneze etc. stocajul eventual etc. marile bănci americane. 130 131 A. riscuri de contrapartidă. O societate de comerţ internaţional de produse primare (materii prime). Congagra. trebuie să-şi asume riscul mai multor funcţii:131 – o funcţie logistică (transferul produselor. Cargill-Tradax. Burciu – Pratique bancaire dans le commerce international. pentru fiecare societate de comerţ internaţional cu produse primare. IUT “Paul Sabatier”. Sucres et Denrées.). Finanţarea acestor contracte implică uneori stabilirea de consorţii bancare. Ed.Figura 7. Joffre – Encyclopédie de gestin.6. riscuri financiare etc. 1989 69 . Feruzzi etc.). Băncile care sunt capabile să se implice în operaţiunile de finanţare a comerţului mondial cu aceste produse nu vor putea aplica. vol. Schema de aplicare a unui protocol bancar Ţara A Ţara B Acord guvernamental Protocol bancar Banca A Banca B 7. În comerţul mondial de produse primare există aproape 50 de mari firme (printre care: Marc Rich AG.130 Aceste firme semnează contracte de vânzare-cumpărare de mărfuri în cantităţi mari (sute de mii de tone). fluctuaţia cotelor de navlu. raţionamentele clasice în materie de finanţare a exporturilor. – o funcţie de asumare de riscuri (fluctuaţia preţurilor mărfii.

– riscurile de abandonare a proiectului. Banca Asiatică etc. (bilete de ordin. mediu şi lung – există. comercial. Chase Manhattan. de asemenea. SBI trebuie să aibă o foarte mare competenţă în domeniul financiar dar şi juridic. în plus. Pentru a se implica în finanţarea acestor proiecte. – un studiu financiar. transporturi aeriene. – un studiu juridic.). – băncile de investiţii americane (mai ales CITICORP. mine şi petrochimie etc. cumpărătorii manifestă astfel de cerinţe. În cadrul SBI participă la finanţarea proiectului în special instituţiile şi băncile următoare: – băncile merchant banks din Londra (mai ales Morgan Grenfell).). Bank of Amerrica etc. numite “neconvenţionale”. Morgan Guaranty Trust.).133 Acestea sunt utilizate în vederea favorizării exporturilor ţărilor 132 133 Y. trate etc. – riscurile exploatării. politice etc. Y. sectoare energetice. multe alte procedee şi/sau metode de finanţare în materie de operaţiuni de comerţ internaţional. fiscal. – riscurile depăşirii costurilor. cit 70 . Printre aceste modalităţi de finanţare. ea implică credite pentru exportatorii care le-au acordat partenerilor lor străini termene de plată mai mici de 18 luni. însoţite de un efect financiar la banca centrală (cu două semnături.). ca un argument în cadrul negocierilor comerciale). Simon – Op. contabil şi tehnic.). – grupul Banca Mondială şi alte bănci de dezvoltare (Banca Interamericană. vom examina succesiv: • Mobilizarea creanţelor apărute pe termen scurt în străinătate poate fi tratată ca un credit pe termen scurt sau ca o modalitate neconvenţională de finanţare. exportatorul remite băncii sale documentele comerciale reprezentând creanţa în străinătate. cit. – riscurile comerciale. Riscurile asociate finanţării unui proiect sunt numeroase: – riscurile nerealizării lucrărilor. Simon – Op. există o repartizare a riscurilor între promotorii proiectului şi cei care dau împrumutul. pe lângă principalele modalităţi de finanţare a exporturilor (importurilor) – prefinanţarea. “dispensă de referinţă” pentru unele ICE etc. • Creditele financiare sau “creditele paralele” sunt cerute uneori de cumpărători pentru completarea finanţării exporturilor (în special în ţările în curs de dezvoltare. • Creditele mixte sunt “o savantă şi subtilă dozare de credite comerciale clasice şi de ajutoare publice”. În aceste finanţări. 7. contabil şi fiscal. financiar (de exemplu: transporturi maritime. finanţarea pe termen scurt. mari ansambluri industriale. – alte bănci internaţionale.132 Montajul finanţării proiectului presupune trei etape: – un studiu de engeneering. În acest caz.7.Finanţarea proiectelor Prin finanţarea unui proiect trebuie înţeles finanţarea unei unităţi economice viabile pe un plan triplu: tehnic. în practica comerţului exterior. Modalităţi neconvenţionale de finanţare În cadrul SBI şi.

factorul procedează la reacoperirea acestor creanţe şi îşi ia în calcul toate riscurile..dezvoltate spre PVD şi ele oferă o finanţare la un cost inferior procentelor Consensului (mai ales Franţa. Simon – Op.135 Factorul poate să-şi reglementeze relaţia sa cu exportatorul. de unele avantaje (simplifică gestiunea trezoreriei. • Forfetarea (forfaiting) se numeşte. Totuşi. – creditele pe garanţii sau semnătură (vezi garanţii şi cauţiuni bancare). contra unui comision. prin plata anticipată a unei părţi sau a întregii sume din creanţele astfel transferate. – unele operaţiuni asociate de finanţare şi/sau de asigurare-credit şi/sau de confirmare (de exemplu: confirming houses).). Societăţile de credit-bail constituite în ţările industrializate sunt o soluţie şi o sursă de finanţare “neconvenţională” pe termen mediu şi lung. Ca o tehnică de finanţare. – cumpărătorul străin (importator sau primitor).5-2. toate marile bănci comerciale au creat filiale specializate în operaţiuni de factoring internaţional. “prorata temporis” în funcţie de procentele de interes. În cadrul Sistemului Bancar Internaţional. leasingul internaţional consistă într-o operaţie prin care exportatorul nu vinde marfa direct clientului său străin. Italia. în schimb. după cum vom vedea. Simon – Op. este o tehnică neconvenţională de finanţare a exporturilor similară cu factoringul (creanţele reprezentate de bilete de ordin. În acelaşi timp. • Se poate vorbi de alte tehnici “neconvenţionale” de finanţare în comerţul internaţional şi/sau unele servicii legate de această finanţare care este pusă în aplicare de SBI: – acordurile de compensare (vezi operaţiunile paralele). de asemenea. aflate în paradisuri fiscale. exportatorul cedează integral.134 • Factoringul este o tehnică de finanţare: printr-un contract. – un comision calculat. În practica SBI şi a comerţului internaţional. – alte modalităţi de refinanţare. Refinanţarea societăţii de leasing apare în modalităţi diferite: – un credit cumpărător sau furnizor. finanţare sau scont fără recurs. 134 135 Y. poate să-şi mobilizeze creanţele etc. se aplică în acelaşi timp ca o tehnică de finanţare şi ca o tehnică de comerţ exterior.. tehnica de creditbail la export este sensibil mai complexă decât o finanţare convenţională şi “. costul leasing-ului este departe de a fi neglijabil”. nu mai este expus riscului de neplată. unui factor (unei bănci sau o instituţie financiară specializată) creanţele sale la export deţinute asupra unui cumpărător extern. numeroase operaţiuni de credit.bail sunt efectuate plecând de la societăţi “off-shore”. exportatorul beneficiază. O operaţie de credit-bail destinată finanţării exporturilor determină intervenţia unei relaţii tripartite între: – exportator. Marea Britanie etc. cit Y. • Credit-bail (leasing). – societatea de leasing. – un credit financiar graţie unui împrumut pe piaţa internaţională de capitaluri. trate şi alte efecte comerciale sunt transferate unei societăţi specializate sau unei societăţi de confirmare). Dar costul factoring-ului este relativ ridicat şi cuprinde: – un comision “ad valorem” de ordinul 0.). cit 71 . prin tehnica de factoring.5%.

1995. în cadrul SBI a fost pus la punct un sistem specific de garanţii şi de cauţiuni bancare în favoarea întreprinderilor implicate în comerţul internaţional. Ed.7. Economica.Practici bancare internaţionale.2. aceasta este un angajament luat de o bancă sau de o societate de asigurări pentru clientul lor exportator (o garanţie că el va fi în măsură să realizeze contractul). în funcţie de practicile comerciale şi de reglementările locale. • prin cauţiunea de restituire a acontului: banca garantează importatorului (client străin) că aconturile avansate de el exportatorului îi vor fi rambursate dacă obligaţiile asumate prin contract nu sunt executate. Garanţii şi cauţiuni bancare Alături de tehnicile de finanţare a exporturilor. printre cauţiunile din tabelul 7. Tabelul 7.: • prin cauţiunea de bună execuţie: banca garantează executarea completă a contractului convenit de exportator cu clientul său străin. Cauţiunile sunt numeroase şi variază de la o ţară la alta. (care sunt prezentate cu traducerea în engleză). 72 .8. Băncile sunt frecvent solicitate să elibereze cauţiuni pentru contul clienţilor lor exportatori.2. aceste cauţiuni vor da loc unui credit pe semnătură. în raport cu clientul străin. Principalele cauţiuni utilizate în cadrul SBI Cauţiunea de garanţie a ofertei Bid bond Cauţiunea de bună execuţie Performance Bond Cauţiunea de restituire a acontului Advance Payment Bond Cauţiunea de reţinere a garanţiei Retention Money Bond Cauţiunea de “întreţinere” Maintenance Bond Cauţiunea de plată Labour and Material Payment Bond Sursa: Simona Gaftoniuc . o cauţiune nu este cu adevărat un credit.2. cele mai importante tipuri de cauţiuni şi garanţii utilizate în comerţul internaţional sunt în tabelul 7. De exemplu. De fapt.

prin natura sa.139 Literatura juridică apreciază că riscurile comerciale specifice comerţului exterior sunt riscuri normale. dacă nu se poate reţine nici o culpă în sarcina uneia din cele două părţi implicate în operaţiune.). coord. instabilitate etc. Foucher. Pratique du commerce international. schimbări de guverne). ca şi de insolvabilitatea pieţei mondiale.). pierderile cauzate unui partener de conduită culpabilă a celuilalt nu intră în accepţiunea conceptului de risc specific comerţului exterior.). Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Firmele participante în activitatea de comerţ exterior nu au siguranţa (certitudinea) că vor obţine rezultatele scontate. avem: – riscuri interne (întreprinderi productive. coord. – riscuri politice (revoluţii. Craiova. coord. Ed. cit. neexecutarea altor obligaţii etc. – riscuri neeconomice (război. Riscurile specifice comerţului exterior se pot clasifica după mai multe criterii: ♦ Funcţie de conţinutul şi natura lor.137 În practică. Definirea şi clasificarea riscurilor specifice comerţului exterior Activitatea de comerţ exterior se desfăşoară într-un mediu care. Barelier. În domeniul răspunderii contractuale în comerţul exterior. discutăm de: – riscuri economice (fluctuaţii valutare. blocade. include riscuri multiple determinate de complexitatea acestui tip de afaceri. ♦ După localizarea riscurilor. transport etc. inundaţii.). calamităţi etc. 136 137 A. – riscuri financiar-monetare (fluctuaţia cursului monetar).1. Paris. 1992 139 A. ICE.). – Exporter. – riscuri de preţ (inflaţie. Barelier. embargou. existând riscuri din care decurg pierderi pentru ambii parteneri şi riscuri din care decurg pierderi numai pentru unul. care sunt exterioare tranzacţiei. de evoluţia contradictorie a pieţei mondiale. faţă de riscurile din sfera evenimentelor ce depind de parteneri. neplata preţului. furtuni etc. dacă într-un contract de comerţ exterior creditorul prejudiciat nu poate trage la răspundere debitorul şi acest tip de pierdere se consideră ca făcând parte din sfera riscurilor generale. ♦ După cauzele ce le determină. – riscuri legate de organizarea în domeniul producţiei. ideea de risc este asociată cu cea de pierdere. – riscuri externe (derularea pe piaţa externă). Riscul în comerţul exterior poate fi definit şi ca posibilitatea de a înregistra o pierdere într-un contract de comerţ exterior. Independenţa Economică. 138 A. specialiştii delimitează riscurile din sfera evenimentelor imprevizibile negative.138 Totuşi. posibilitate exprimată probabilistic. 11e Edition. anulări de licenţe.136 Riscul reprezintă posibilitatea de a obţine rezultate favorabile sau nefavorabile întro acţiune viitoare. datorită producerii unor evenimente imprevizibile. de insolvabilitatea specifică unor economii naţionale. Altfel spus. 1995 A. 1995 73 . întâlnim: – riscuri naturale (cutremure. – Op. – Exporter. Foucher. Barelier. Paris.CAPITOLUL 8 RISCURILE ÎN OPERAŢIUNI COMERCIALE EXTERNE 8. 11e Edition.

riscurile întâlnite frecvent în comerţul exterior sunt:140 a) Riscuri în sfera producţiei pentru export: survin în legătură cu nerealizarea la termenele stabilite a mărfurilor pentru export.141 140 A. g) Riscul de insolvabilitate: apare atunci când cumpărătorul. total sau parţial. fie de cunoştinţele insuficiente ale specialiştilor antrenaţi în activitatea de producţie pentru export. Este specific numai operaţiunilor de export derulate pe credit. pentru mai mulţi ani de zile. urmările fiind grave pentru firmă şi pentru economia naţională. fabricile producătoare şi exportatoare din ţări dezvoltate îşi experimentează produsele şi tehnologiile noi pe seama unor parteneri din ţări în curs de dezvoltare în care legislaţia privind securitatea producţiei şi protejarea populaţiei este mai lejeră. dar dacă plata transferului de tehnologie se face în cote procentuale din noile produse realizate sub licenţă sau know-how. Pentru exportator există riscul ca preţul la semnarea contractului să fie sub preţul mondial din momentul plăţii. b) Riscuri de inovaţie şi tehnologice: apar în cazul neîndeplinirii inovaţiilor preconizate şi modernizărilor tehnologice pentru producţia pentru export sau când costurile anticipate pentru aceste inovaţii sunt sub costul de realizare a lor. atunci pierde şi exportatorul. caz în care dacă preţul extern creşte faţă de cel din contract (care este fix) ICE pierde în cazul exportului şi câştigă în cazul importului. Riscul de preţ se reflectă: • asupra întreprinderii producătoare de marfă pentru export. după preluarea mărfii. Această nerespectare favorizează spionajul economic. Craiova. poate pierde importatorul. fie de nerespecatrea caracterului confidenţial al realizării tehnice şi tehnologice a producţiei pentru export. structura şi calitatea mărfurilor exportate. similari cu situaţia de la exportator. nu achită în termenul şi condiţiile convenite preţul mărfurilor. brevete sau know-how). Riscul de inovare şi tehnologie poate apare şi dacă. urmând ca exportatorul (producătorul) să lucreze în pierdere. h) Riscul de preţ: este determinat de neconcordanţa în timp între momentul semnării contractului de comerţ exterior şi momentul încasării sau plăţii. • asupra ICE. degradării. datorită creşterii preţului la materii prime şi manoperă. c) Riscul informaţional: apare între producătorii de marfă pentru export şi ICE. Acest tip de riscuri au o frecvenţă mare de apariţie şi o pondere valorică ridicată în comerţul exterior. când preţul extern rămâne fix sau scade iar preţul intern creşte. Independenţa Economică. pe parcursul transportului (intern. depozitării etc.Dacă se combină criteriile de clasificare principalele. extern) sau în cazul manipulării. în urma transferului de tehnologie (inovaţii. d) Riscul în domeniul logisticii mărfurilor: sunt legate de apariţia unor pierderi. 1992 74 . f) Riscul de neexecutare: este o formă a riscului comercial ce apare atunci când una din părţi nu poate sau nu vrea să-şi onoreze obligaţiile contractuale asumate. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. În acest caz. motiv pentru care s-au elaborat unele sinteze de uzanţe comerciale (exemplu: regulile INCOTERMS) şi s-au perfecţionat tehnici specifice de asigurare. e) Riscurile privind “capacitatea de realizare umană”: sunt determinate. cantitatea. Uneori. avarii ale lotului de marfă. Ed. Acest risc de preţ este cu atât mai mare cu cât contractul de comerţ exterior se încheie pentru o perioadă mai lungă de timp. printr-o întârziere privind informarea reciprocă privind derularea operaţiunilor de export. importatorul nu realizează produsul la parametrii proiectaţi. iar pentru importator riscul este ca preţul la semnarea contractului să fie peste preţul mondial de la data plăţii.

141 A. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Craiova. când se precizează expres preţul pe baza căruia se va efectua schimbul reciproc. c) Clauza de consolidare a preţurilor sau clauza marfă: se aplică pentru livrări pe credit şi rambursarea creditului în produse. 1992 142 A. • M 1 M 0 – media aritmetică/ponderată a preţurilor materiilor prime la acel moment. în intervalul de la semnarea contractului de comerţ exterior şi până la efectuarea plăţii în valută respectivă. Puiu – Op. USA. Inc. dar se stabileşte şi cantitatea de produse de rambursat pentru volumul de livrări efectuate (cantitativ). unde  M0 L0    • a – constantă exprimând ponderea non adaptabilă a preţului de contract. j) Riscul de transfer valutar: apare atunci când ţara gazdă introduce unele restricţii sau taxe de transferare a valutei.2. dacă preţul materiilor prime şi preţul manoperei concurente pentru fabricarea produsului A cresc sau scad. de exemplu 20%. preţul de contract (notat P0) se înlocuieşte cu un nou preţ (notat P1). Puiu – Op. are o putere de cumpărare mai mare. Independenţa Economică. Ed. 75 . cu livrări eşalonate. riscul valutar apare în cazul în care valuta de contract. Pentru exportator (creditor). cit. Clauze contractuale de prevenire a riscurilor Aceste clauze vizează menţinerea echilibrului contractual. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Introducerea clauzei apropie acest contract de contractul de contrapartidă. Pomfret – International Trade: an Introduction to Theory and policy. 1991 144 A. cit. cât şi prin renegocierea şi adaptarea contractului la noile circumstanţe apărute pe parcursul derulării. prin împărţirea echitabilă a riscului între părţi. Determinarea noului preţ se face după relaţia:145  M L  P1 = P0 a + b 1 + c 1  . b) Clauza de indexare: prin care are loc legarea preţului (sumei) prevăzut în contract de un anumit etalon: o marfă de referinţă sau anumiţi indicatori sau indici. b – ponderea materiilor prime în preţ. • L 1 L 0 – media aritmetică/ponderată a salariilor la cele două momente.142 Riscul valutar include. alături de cele două situaţii menţionate. Independenţa Economică. c – ponderea manoperei în preţ (a + b + c = 1). Basil Blackwell. 143 R. şi riscul convertirii dintr-o valută într-o altă valută. riscul valutar apare în cazul în care. Cambridge Center. pe acelaşi interval. se schimbă automat şi preţul din contract cu un procent convenit.143 Principalele clauze contractuale utilizate în comerţul exterior pentru acoperirea riscului de preţ şi cel valutar:144 a) Clauza preţului escaladat: se aplică în contractele pe termen lung. Ed. 8. valuta de contract s-a depreciat faţă de momentul semnării contractului (a scăzut puterea de cumpărare a ei).. la data încasării creanţei. Astfel. 1992 145 A. Dacă valoarea etalonului se modifică peste o limită convenită reciproc. Craiova. peste/sub un prag de variaţie (X%). pentru a se păstra echilibru între preţul produsului finit şi preţul factorilor de producţie utilizaţi pentru fabricarea lui.i) Riscul valutar: determinat de modificarea cursului valutar (apreciere-depreciere) a valutei de contract. Pentru importator (debitor).

utilaje. Ed. în contract. transport. cu o abatere de ± 1%.147 k) Clauza de impreviziune (hardship): părţile păstrează dreptul de a cere renegocierea contractului. preţul echivalent/rectificat – funcţie de conjunctura de pe piaţa reprezentativă convenită – poate fi determinat după relaţia:146 R R   P = P01+ d + i n . Relaţia dintre factorul timp şi factorul risc în comerţul exterior este o 146 147 A. Ed. Clauza poate avea un caracter unilateral – se convine numai în favoarea distribuitorului/creditorului – cât şi un caracter bilateral. echipamente când se prevede o aliniere automată a preţurilor la conjunctura de pe piaţa reprezentativă a acelui tip de utilaj. dacă a intervenit un eveniment exterior imprevizibil ce a dezechilibrat raporturile dintre părţi. Cele mai importante riscuri în comerţul exterior sunt cele de preţ şi cele valutare. determinate de factorul timp ce se interpune între data angajării obligaţiei şi data la care ea devine scadentă. Puiu – Op. constituit din mai multe valute cotate pe piaţa financiar-bancară internaţională. Arad. 1996 148 Gh. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale. h) Clauza multivalutară: când moneda de plată se raportează la un coş valutar simplu (ponderat). i) Clauza de alegere a monedei de plată: prin care se exprimă creanţa în mai multe monede (prin contract) iar la data efectuării plăţii partenerul alege moneda de plată. total sau parţial. 1996 76 . cit Gh. acestea au posibilitatea de a interveni ulterior pentru a limita sau elimina o parte a riscului. Alte metode de prevenire şi contracarare a riscurilor specifice comerţului exterior Dacă părţile contractante într-o operaţiune de comerţ exterior nu au reuşit să prevadă. clauze asiguratorii contra riscurilor sau dacă cele prevăzute nu sunt eficiente. în raport de evoluţia ofertei unei firme concurente recunoscute. De regulă.d) Rectificarea preţului: se aplică la livrările de maşini. echipament (piaţa reprezentativă este dată de piaţa ţării cu rol major în producţia acelui tip de utilaj). “Vasile Goldiş”.148 Această clauză se aseamănă cu clauza de forţă majoră dar include numai evenimente ce îngreunează executarea contractului nu şi evenimentele implacabile ce o fac imposibilă. de regulă de cumpărător). g) Clauza valutară: presupune legarea valutei în care se face plata de o altă valută considerată ca având un curs stabil. unde 1  100 100   • n – numărul de ani (perioada). 8. Arad. faţă de situaţia avută în vedere la semnarea contractului. În fapt. când asupra preţului de contract (P0) îşi vor pune amprenta rata inflaţiei (Ri) şi rata dobânzii (Rd). e) Clauza de revizuire a preţului: prin care părţile se obligă să renegocieze preţul dacă se înregistrează o variaţie peste o limită convenită la costul materiilor prime. la cursul stabilit de FMI în ziua anterioară semnării contractului. “Vasile Goldiş”. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale. caz în care ambii parteneri au opţiunea alegerii monedei de plată. clauza multivalutară presupune raportarea la coşul de valute format de Drepturile Special de Tragere (DST). Teoretic. apelul la acest tip de clauză se recomandă pentru orice exporturi ce se distribuie pe un interval lung de timp. f) Clauza ofertei concurente: permite obţinerea de condiţii mai favorabile decât cele convenite la semnarea contractului (se solicită. manoperă etc.3.

însă în cadrul acestei operaţiuni partenerii sunt din ţări diferite. Puiu – Op. IUT “Paul Sabatier”. A. în raport de nivelul de dezvoltare al economiei naţionale. Barelier – Expoerter. 1996 77 . Distribuţia. libertatea de decizie şi organizare marilor producători (pot opta între import-export direct şi indirect).150 În principiu. cu toate implicaţiile ce decurg de aici. în prealabil. modalităţi. Tot pentru contracararea riscurilor specifice comerţului exterior. Foucher. urmând ca după o anumită perioadă de timp fiecare parte să restituie sumele cu care s-a făcut schimbul. al tradiţiilor existente în utilizarea unor anumite canale de distribuţie. Paris. 11e Edition. bilete de ordin). Pentru a obţine reducerea influenţei factorului timp asupra preţului se apelează la metode precum:149 – reducerea duratei de derulare a contractului extern. ca mijloc de plată în comerţul exterior “tradiţional” se foloseşte valuta. Toulouse. apelarea mai largă şi la alte operaţiuni decât cele “tradiţionale” etc. – sincronizarea încasărilor şi plăţilor în aceeaşi valută. comerţul exterior se derulează în prezent.151 Aparatele operative. în contractele pe termen lung. În România.1. începând din anul 1990. când se scontează fluxul de încasări valutare pe o perioadă cu un coeficient prestabilit. Aspecte introductive Pe plan mondial. 152 A. Barelier – Op. – încheierea de tranzacţii la termen la bursa de mărfuri sau pe piaţa valutară. depozitarea etc. părţile pot apela la operaţiuni de Swap. CAPITOLUL 9 ORGANIZAREA COMERŢULUI EXTERIOR DE TIP “TRADIŢIONAL” 9. Elementul specific. dintr-o monedă într-o altă monedă. 149 150 A. care pot fi încasate înainte de scadenţă şi diminuează riscul deprecierii valutare (nivelul taxei de scont se include. – actualizarea. în cea mai mare parte. legate de activizarea concurenţei în domeniu. a fost eliminat monopolul statului asupra activităţii de comerţ exterior. dacă sunt gestionate optim stocurile. după încheierea contractului. printr-o organizare specifică tehnicii clasice de desfăşurare. de noutate absolută a unui contract de vânzare-cumpărare de mărfuri în comerţul exterior este elementul de extraneitate. al sectorului însuşi. 1995 151 A. – modificarea termenelor de încasare sau de plată. în general (dar şi cea din comerţul exterior). prin care se derulează concret comerţul exterior în lume. comerţul exterior presupune o operaţiune obişnuită de vânzare-cumpărare. are funcţii complexe şi influenţează regularizarea producţiei.relaţie direct proporţională. prevedere care pe termen scurt a generat unele aspecte:152 – pozitive. cit. prin valută înţelegând orice monedă naţională a unei terţe ţări aflată în posesia unei persoane fizice sau juridice din ţara de referinţă. sunt diverse. echilibrul raportului cerere-ofertă. Ca import-export sau vânzarecumpărare de mărfuri prin mijloace. care sunt o înţelegere între părţi de a schimba o anumită sumă. Burciu – Pratique bancaire dans le commerce international. cit. – folosirea unor instrumente de plată negociabile (trate. transportul. formarea loturilor comerciale. proceduri de tip clasic. în preţul de ofertă). respectiv compensarea..

Pomfret – International Trade. fie exportul. riscurile specifice şi alţi factori. Basil Blackwell Inc. – distribuţia indirectă (export-import indirect). pentru a se asigura un orizont larg firmelor de comerţ exterior. putem considera că pentru întreprinderile mari. legate de unele tendinţe ale unor firme nou apărute în comerţul nostru exterior de a neglija interesul naţional faţă de unele interese de moment. în general. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. În general. uneori antrenând influenţe negative grave. Oricum. Dacă ne raportăm la numărul de verigi ce intervin între producătorul (dintr-o ţară) şi consumatorul din ţara în care se face exportul. este necesar să se armonizeze interesele pe termen lung cu cele pe termen scurt. ridicate şi deci numai la un anumit volum al vânzărilor exportul direct devine rentabil. fie importul de mărfuri şi servicii. Economică. proprii. numai o parte a întreprinderilor producătoare se angajează în operaţiuni comerciale directe pe pieţele externe. – producătorii au posibilităţi mai largi de a se menţine în contact şi legătură directă cu piaţa externă. recepţionând operativ evoluţia cererii şi adaptând producţia de export la cerinţele pieţei. următoarele:155 – oferă producătorilor posibilitatea de a încasa profitul comercial. Ed.– negative. – există riscul ca o parte considerabilă a timpului decidenţilor firmei producătoare să fie destinată afacerilor economice externe în defavoarea problemelor tehnice şi de producţie. Bucureşti. se foloseşte de regulă acelaşi compartiment de marketing pentru comerţ exterior care se ocupă în mod normal şi de piaţa internă. 1997 155 I.153 Dat fiind mediul extern. consolidând astfel poziţia firmei pe piaţa externă. – asigură condiţii superioare de promovare a mărcii de fabrică. la care exportul-importul deţine o pondere ridicată în cifra de afaceri. 156 I. USA. 1991 I.154 Avantajele organizării unui aparat propriu de comerţ exterior la producător sunt. – riscurile specifice operaţiunilor comerciale externe sunt mai ridicate decât pe piaţa internă şi se răsfrâng asupra întregii activităţi a întreprinderii. Întreprinderile producătoare îşi pot organiza aparatul propriu de comerţ exterior astfel:156 – la firmele mici şi mijlocii. este oportun să se recurgă la importul-exportul direct.. în general în lume dar şi în ţara noastră. 9. în principal. Exportul şi importul direct Exportul şi importul direct presupun faptul că producătorul îşi realizează prin compartimentele proprii. Economică. Popa – Op. 153 154 R. Ed.2. Bucureşti. cit. avantaj care este valabil dacă prin politica de marketing a firmei respective se obţine un preţ avantajos pe pieţele externe. 1997 78 . Limitele sau dezavantajele organizării directe a exportului-importului de către producători sunt: – cheltuielile specifice de comercializare pe piaţa externă sunt. bazat pe eficienţă permanentă. în mod normal această decizie de eliminare al monopolului de stat ar trebui să aibă influenţe pozitive asupra dezvoltării comerţului exterior al României. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. Pe termen lung însă. distingem: – distribuţia directă (export-import direct).

aflate în organigrama generală a producătorului. firmele mari producătoare ce se ocupă direct de distribuţie la extern. Ed. – sprijină pregătirea şi derularea tratativelor. informarea întreprinderii sale despre structura socială. 157 158 I. care acţionează în limita mandatului încredinţat de firmă şi-i permite acesteia să fie în raport direct şi constant cu piaţa externă. Dintre aceste forme organizatorice constituite sau înfiinţate în străinătate de societăţile comerciale producătoare (firme) avem. Funcţiile biroului comercial: – contact permanent cu piaţa locală pentru a promova alte vânzări. propune alte măsuri pentru firma sa. 1997 A. se creează un aparat propriu exclusiv pentru comerţ exterior. – urmăreşte la faţa locului derularea contractuală. Aşadar. Independenţa Economică. un grup de salariaţi ai acestuia detaşaţi temporar în străinătate.– pentru firmele mari şi la care afacerile economice externe deţin o pondere semnificativă. Prin intermediul reprezentantului producătorului nu se efectuează tranzacţii comerciale propriu-zise (ei studiază şi comunică doar elementele esenţiale ale conjuncturii socio-economice şi politice de pe piaţa ţintă). Direcţiile. este nevoie a face o distincţie clară între un reprezentat al producătorului – în sensul accepţiunii invocate – şi reprezentanţa unei firme. 1992 159 I. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. filiala etc. urmăreşte solvabilitatea unor parteneri ai firmei. Totodată. Bucureşti. secţii sau servicii de export/import. reprezentanţii producătorilor nu se înregistrează – de regulă – la registrul comerţului din ţara de rezidenţă şi nu activează ca firme propriu-zise. 1997 79 . aparat ce poate fi organizat ca direcţii. b) Biroul comercial se înfiinţează într-o ţară străină atunci când exportul derulat de producător obligă la urmărirea mărfurilor la utilizatorul final. în fapt. ca intermediar ce activează în numele altora şi pe contul altora (a se vedea ultimul paragraf al prezentului capitol). Craiova. politică şi economică din ţara unde se află. în principal: a) Reprezentantul exportatorului (delegat) pe piaţa externă. Reprezentantul comercial al exportatorului urmăreşte: prospectarea pieţei. studiază uzanţele comerciale şi obiceiurile locale. ca primă treaptă a tendinţei de penetrare a unei pieţe externe. Ed. Pentru a reduce numărul de verigi intermediare străine prin care circulă marfa. informează despre activitatea concurenţei. producătorul-exportator trebuie să acorde clientului asistenţa tehnică şi service.158 Este necesar a sublinia explicit faptul că reprezentantul producătorului/ exportatorului constituie. – un compartiment separat (eventual) de gestiune economico-financiară a activităţii de comerţ exterior. încheie contracte şi derulează aceste contracte. se pot organiza. secţiile sau serviciile de comerţ exterior independente. Puiu – Management în afaceri economice internaţionale. Bucureşti. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. – compartimente operative de export/import. – coordonează asistenţa tehnică şi service-ului post vânzare. la rândul lor pe compartimente:157 – compartiment de promovare a afacerilor economice externe (publicitate comercială.). cercetarea pieţei etc. Economică. sucursala. – alte eventuale compartimente (exemple de legătură cu biroul.159 Pentru a pune unele echipamente în funcţionare. studiază mecanismul pieţei.). care desfăşoară negocieri. – compartimente de realizare a producţiei pentru export şi de urmărire a produselor după export. pot să-şi constituie (creeze) unele forme organizatorice ale activităţii comerciale proprii sau care să susţină interesele proprii pe pieţele externe. Economică. Ed.

Filiala are cont în bancă. legislaţia. – filiala urmează a se integra în mecanismul economic al ţării de rezidenţă.161 Unele administraţii fiscale locale nu iau în considerare profitul declarat ca fiind realizat de activitatea biroului comercial. se înregistrează şi respectă legislaţia locală (dispune de personalitate juridică deplină). Biroul comercial se înscrie în registrul de comerţ sau altă instituţie specifică din ţara de reşedinţă. evitarea dublei impuneri). înregistrarea. – prestigiul şi succesul în funcţionarea unei filiale va depinde şi de sprijinul activ şi permanent al societăţii mamă. nu poate fi declarat în stare de faliment de autorităţile locale din acea ţară. cit 163 A. cit 164 A. Popa – op. concurenţă etc.162 c) Sucursala în străinătate este un serviciu al firmei producătoare şi exportatoare care este implantat în străinătate. – constituirea. d) Filiala din străinătate a societăţii comerciale este o persoană juridică independentă din punct de vedere financiar dar care. regimul taxelor şi impozitelor etc. e) Societatea comercială proprie sau mixtă se realizează prin investiţii directe în străinătate. Dincolo de 160 161 I. angajând firma producătoare şi exportatoare doar în limita competenţelor atribuite. Puiu – Op. Societatea comercială proprie acţionează pe piaţa externă potrivit directivelor stabilite de firma sau firmele acţionare (din România). se manifestă tendinţa în afacerile economice internaţionale de a organiza Biroul Comercial ca filială sau societate comercială independentă din punct de vedere financiar. are relaţii proprii (juridice. La baza constituirii şi funcţionării filialelor se au în vedere câteva principii:164 – structura organizatorică şi conducerea filialei se adaptează mediului economic şi regimului juridic al ţării de rezidenţă. Puiu – Op. În prealabil înfiinţării unei filiale. În practică. în prezent.163 Societatea mamă constituie filiala cu capital propriu. firma mamă realizează un studiu privind tendinţa exportului în ţara respectivă (zonă). financiare) cu alte firme.– informează despre conjunctura pieţei. angajează contracte numai pe bază de împuternicire scrisă. în principiu. Din acest motiv. diferă de la ţară la ţară. încheie bilanţ.160 Probleme legate de înfiinţarea unor Birouri Comerciale apar atunci când administraţia locală din unele ţări apreciază că această organizare fără personalitate juridică menţine artificial profitul scăzut. conform legislaţiei din ţara de rezidenţă. respectă deciziile societăţii mame care a constituit-o. poate angaja credite bancare. orice probleme legate de creditori se soluţionează de societatea mamă (aceasta îşi păstrează şi dreptul de a lichida biroul comercial dacă activitatea sa nu aduce rezultate). cadrul juridic dintre ţări (acorduri comerciale. Rezultă că biroul comercial nu are capital social propriu. convenţii privind regimul investiţiilor. biroul comercial se organizează şi funcţionează ca unitate fără personalitate juridică. pentru a reveni integral profitul (sau partea cea mai mare) la firma mamă. cit. sub forma unei societăţi comerciale. ca revenind pentru activitatea biroului comercial. pe bază de capital propriu şi personalitate juridică. ci estimează o cotă parte din profitul total impozabil realizat de societatea mamă. Teoretic. cheltuielile se acoperă de societatea mamă. care sunt proprietari. economice. preţuri. Puiu – Op. nu are autonomie administrativă. Funcţiile şi constituirea societăţilor comerciale proprii (mixte) sunt comparabile cu ale filialei din străinătate. cit 80 . cit. financiară. A. 162 A. Puiu – Op.

În fapt. birouri. de rolul şi funcţiile ce revin acestor entităţi. – dacă ţinem seama de relaţiile dintre firma mamă şi aceste structuri. aspectele invocate – etapele esenţiale de internaţionalizare a unei afaceri sau componentele unei strategii de penetrare a pieţei externe – se prezintă astfel: Internaţionalizarea afacerii Societate comercială Filială Birou/ sucursală Reprezentanţi Export direct Timp f) Depozitele de mărfuri şi piese de schimb sau magazinele de desfacere. sucursale. cât şi reţelele de comerţ cu amănuntul în străinătate – caracteristice pentru mari firme producătoare de automobile. avem în vedere o denumire specifică sub care identificăm diverse forme juridice de organizare de tipul amintit anterior (filiale sau societăţi mixte/proprii). prima etapă în penetrarea unei pieţe externe este exportul direct. un producător intern trebuie să urmeze în mod necesar mai multe etape de internaţionalizare a afacerilor sale (este puţin probabil a obţine “peste noapte” succesul în tranzacţii comerciale internaţionale). Altfel spus. societăţi mixte etc. TV. 81 . filiale. ulterior. Astfel. După caz.denumirea sub care localizăm diversele structuri organizatorice constituite în străinătate de către firmele producătoare/exportatoare – reprezentanţi. parfumerie etc. încălţăminte. filială. – sunt un tip special de structuri organizatorice dezvoltate în străinătate de către producători. atunci putem discuta de componentele unei strategii de penetrare a pieţei externe. Grafic. urmată de trimiterea unor reprezentanţi pe piaţa ţintă. pentru acei producători ce-şi asumă integral distribuţia directă la consumatorii sau utilizatorii finali din străinătate. radio. producătorul poate opta pentru dezvoltarea unei structuri proprii de tipul: birou comercial. societate mixtă etc.

complet independentă financiar şi juridic de firma producătoare. Acest tip de ICE pot realiza beneficii şi din diferenţele de curs valutar:168 – de la momentul cumpărării la cel al plăţii – dintre moneda de pe piaţa ţării furnizoare şi moneda din ţara în care se vinde marfa. Ed. După modul în care are loc înţelegerea între ICE şi firma producătoare pentru export: – ICE obţine marfa de la producător printr-un contract de vânzare-cumpărare obişnuit. B = firme care lucrează în nume propriu. altfel spus. • cesionare cu clauze de exclusivitate: ICE-ul semnatar devine o verigă permanentă. pentru a vinde o marfă pe o anumită piaţă externă (teritoriu). cit.9. se clasifică totuşi în raport de trei criterii:169 I. fără a fi dublat de altă înţelegere. A. Barelier – Op. Contractul de cesionare poate fi de trei tipuri: • de cesionare obişnuită: când producătorul îşi rezervă dreptul de a vinde aceeaşi marfă pe piaţa externă şi prin alte canale decât cele ale ICE cu care a semnat contractul. 1992 167 A. Exportul şi importul indirect Exportul şi importul indirect presupune separarea funcţiilor de comercializare de funcţiile de producţie. Barelier – Op. dar în (pe) contul altora. C = firme care lucrează atât în numele altora cît şi în (pe) contul altora. Aceste firme. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. ca diferenţă între cheltuielile implicate de operaţiunile angajate şi veniturile înregistrate (sau pierdere). Pomfret – Op. o singură ICE angajează simultan relaţii de afaceri cu mai mulţi producători pentru a le exporta (importa) pe/de pe diferite pieţe externe. înţelegere ce se încheie printr-un contract de cesionare.165 Teoretic. • de cesionare prioritară: producătorul va putea apela la alte firme numai dacă ICE-ul semnatar al convenţiei refuză o ofertă. cumpără şi revând marfa în numele lor propriu. deşi diferenţele de la un tip la altul sunt uneori nesesizabile. revenindu-le profitul integral. – ICE încheie cu producătorul o înţelegere de acordare a dreptului de vânzare pe termen lung. Firme care lucrează în nume propriu şi pe cont propriu În această categorie intră întreprinderile comerciale care achiziţionează mărfuri de pe piaţa internă (naţională) şi le vând în străinătate sau cumpără mărfuri de pe piaţa altor ţări şi le desfac în propria ţară.  165 166 R. Craiova. 168 A. 82 . Tot în această categorie intră firmele ce efectuează activităţi de reexport. Independenţa Economică. Firma de comerţ exterior devine unitate autonomă. cit.167Aceste firme încheie operaţiuni de comerţ exterior în numele şi pe contul propriu. ICE care acţionează pe piaţa externă (mondială) în calitate de comercianţi se pot organiza în trei moduri de bază:166 A = firme care lucrează în nume propriu şi pe cont propriu. Puiu – Op. 169 A.3. pe contul şi riscul lor. Mai mult. cit. cit.

totodată. grupa respectivă de mărfuri deţinând peste 50% din cifra de afaceri. b) Firme de export universale: comercializează un sortiment larg de mărfuri şi exportă. În raport de nomenclatorul mărfurilor comercializate. asigură obţinerea unor documente etc. Funcţia principală a ICE. marcare – conform solicitării de pe piaţa internă. În mare parte. finisare. III. – operaţiuni de leasing şi franchising. de regulă. Se ocupă în principal cu importul.). organizate ca firme de comerţ exterior sau case comerciale. – operaţiuni comerciale cu drepturi de proprietate industrială şi intelectuală (brevete de invenţii. Sunt aproape perfect comparabile cu casele comerciale. lohn etc. la care cererea este relativ mai stabilă. aceste firme se ocupă de exportul de bunuri de consum. know-how). pot credita cumpărătorii organizează expoziţii. – licitaţii internaţionale. casele de comerţ se ocupă de tranzacţii internaţionale dar şi de comerţ interior. un număr limitat de produse alimentare. dar efectuează şi operaţiuni de sortare. Funcţie de obiectul de activitate al firmelor de comerţ exterior şi formele concrete de organizare a procesului de vânzare. putem distinge următoarele: a) Casele comerciale: sunt mari firme comerciale care cumpără marfă de la producători sau angrosişti din ţara lor. negocia. mărfuri din străinătate pe care le revând angrosiştilor. Firmele de comerţ exterior apelează la o varietate largă de TEHNICI DE COMERT EXTERIOR şi TEHNICI de cooperare internaţională. – comerţ în contrapartidă. şi-n servicii de intermediere pe bază de comision. de asemenea. Se implică. În general. – operaţiuni combinate de tipul: switch. în măsura în care au sistem informaţional bine pus la punct şi activează contactele între furnizori şi clienţi. Dar şi alte funcţii (secundare) revin ICE. cum ar fi: – vânzări-cumpărări tradiţionale de mărfuri şi servicii.. nealimentare sau materii prime. deşi nu există diferenţe esenţiale economico-juridice de la un tip la altul. produse din mai multe ramuri economice. firmele care lucrează în nume propriu şi pe cont propriu pot fi clasificate astfel: a) Firme de export specializate: comercializează o singură marfă sau un număr redus de mărfuri omogene. numai denumirea fiind diferită. în sensul că determină modernizarea producţiei pentru export. b) Firmele de comerţ exterior sunt (ca şi casele comerciale) mari ICE ce cumpără pe cont propriu şi-n nume propriu mărfuri de pe piaţa internă pentru export sau mărfuri de pe piaţa externă pentru import şi desfacere cu ridicata sau amănuntul. predominarea importului sau exportului în cifra totală de afaceri şi-n raport de unele particularităţi de organizare. reexport. Pot realiza servicii pentru producători autohtoni (studii de piaţă. 83 . faţă de evoluţia cererii pe piaţa mondială. constă în a promova. programe de promovare a exporturilor etc. pe contul lor. Casele de comerţ realizează în principal operaţiuni pe cont propriu dar pot să se angajeze şi în servicii de intermediere pe bază de comision. – cooperarea internaţională în producţie. de consultanţă şi alte servicii. – cooperare internaţională şi comercializarea unor produse. direct sau prin societăţi mixte. contracta şi derula operaţiuni comerciale pe piaţa mondială. pe care le vând în străinătate şi cumpără. c) Firme de import specializate: care cumpără din străinătate. detailiştilor sau întreprinderilor producătoare din ţara lor.II.

aduse din import pentru piaţa internă. reţea de restaurante etc. Austria.. – alegerea. e) Comercianţii detailişti: realizează uneori o parte a importului de bunuri de consum solicitat pe piaţa internă. accesul exportatorilor este mai facil dacă folosesc intermediari care au avut sau au relaţii cu acele pieţei. cit. care au pe o piaţă internă o reţea puternică de magazine în lanţ (cele în lanţ sunt specializate pe o ramură de activitate: desfacere cafea şi ceai. în nume propriu dar pe contul altora. se implică uneori în afaceri de export sau import pentru unele bunuri de larg consum. Această situaţie o întâlnim la marile întreprinderi comerciale cu amănuntul. firme de expediţie. 84 . – intermediarii rămân o verigă interpusă care conduce la diminuarea profitului realizat exportatori. deoarece utilizarea noţiuni în acest sens este larg răspândită în teoria şi practica afacerilor economice internaţionale. în continuare considerăm ca fiind intermediari firmele care lucrează în numele propriu dar pe contul altora (B) şi firmele care lucrează în numele şi pe contul altora (C). Prin funcţiile specifice ce le revin. – intermediarii preiau de la exportatori şi-i eliberează de o serie de sarcini care necesită timp. în unele ţări în care sistemul cooperatist deţine o poziţie importantă şi este bine organizat (Anglia. specialişti şi organizare specifică: formalităţi de expediere. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. firmele de comerţ cu ridicata obţin (mai ales de la marii producători) exclusivitatea vânzării unor mărfuri cunoscute. săli de expunere. – există pieţe externe.. Canada. Craiova. de pe unele pieţe interne. cit. cunoaşterea şi formarea unor relaţii sigure cu firmele intermediare. Utilizarea intermediarilor prezintă şi unele dezavantaje:172 – exportatorul este lipsit de contactul direct cu piaţa de desfacere şi depinde în totalitate de buna credinţă a intermediarului sau de posibilităţile reale pe care le are el.. Principalele tipuri de intermediari ce acţionează în afacerile economice internaţionale. ateliere de reparaţii. 172 A. toţi comercianţii sunt consideraţi intermediari. prin poziţia lor de intermediar. sunt:  170 171 A. Elveţia). Puiu – Op. Uneori.) f) Organizaţiile cooperatiste. legături cu transportatorii. Suedia. cunoscând bine cererea internă îşi pot permite să efectueze unele operaţiuni de comerţ exterior în nume proprii şi pe cont propriu. Firme care lucrează în nume propriu dar pe contul altora Într-o accepţiune largă. – intermediarii şi-au consolidat în timp un sistem de relaţii strânse cu băncile. – pentru unele pieţe regionale. companii de asigurări etc. – intermediarii participă cu capital pentru a finanţa parţial unele tranzacţii comerciale internaţionale. efectuează şi operaţiuni de comerţ exterior pe nume şi în cont propriu. de bună credinţă şi competente. magazine cu amănuntul etc. ceea ce face inevitabilă apelarea la serviciile lor. Puiu – Op. Danemarca. de asigurare.d) Comercianţii angrosişti mai puternici. depozite. reclamă.170 Utilizarea intermediarilor în comerţul naţional prezintă o serie de avantaje:171 – intermediarii au propria lor bază tehnico-materială. regiuni sau ţări în care intermediarii au constituit practic un veritabil monopol. necesită timp şi unele riscuri suplimentare. firme de transporturi. lucrări de sortare şi ambalare etc. mai ales de import-export de bunuri de consum. 1992 A.

176 A. prin contract. atunci când se convine de comun acord ca o parte a stocului să fie valorificată de comisionar prin vânzări pe credit. 85 . ♦ Comisionarii: sunt persoane fizice sau societăţi comerciale care participă la încheierea obligaţiilor în numele lor dar pe contul altora. 175 Elementele principale ale unui contract general de comision:176 – depozitul de comision sau consignaţie clauză prin comisionarul (denumit consignatar) primeşte marfa. în practica operaţiunilor externe mai întâlnim casele de confirmare. – DELCREDEREA: o plată separată de comisionul obişnuit. iar comitentul are dreptul de a controla depozitul şi operaţiunile efectuate. A. Comisionarul ce acţionează pe contul cumpărătorului (importator) îndeplineşte ordinele date de cumpărătorul străin pentru a achiziţiona mărfuri din ţara sa (la comanda fermă a cumpărătorului) urmând a fi oferite clientului lui. pentru a împarte riscurile.comisionarii. cit. care se achită de comitent. se ocupă. – garanţia referitoare la stocul din depozit. este solicitată de comitent şi constă într-o cauţiune depusă într-o bancă. ca o limită maximă în cazul cumpărării şi minimă în cazul vânzării. În afara acestor două tipuri de firme comisionare exportatoare. Barelier – Op. cit. Puiu – Op. de regulă. o depozitează separat.174 Operaţiunile derulate de sau prin intermediul unor comisionari au la bază. comenzi la producători-exportatori străini (pot avea agenţi sau delegaţi la aceşti producători. cit. de regulă.). 175 A. comitenţii solicită comisionarilor să preia (să cumpere) o parte a stocului de marfă pe cont propriu. de regulă. – comisionul se stabileşte. Puiu – Op. un contract de comision: este o relaţie juridică şi economică în care comitenţii (exportatori) se obligă să pună la dispoziţia comisionarului o cantitate de marfă. b) Firme comisionare importatoare. importatorii-distribuitorii. să o valorifice la preţul pieţei şi să predea comitentului contravaloarea mărfii. dar riscul ce decurge din eventuala neachitare integrală a ratelor este preluat de comisionar. care sunt reprezentanţi ai cumpărătorilor din ţara proprie şi transmit pe contul acestora. – limita de preţ se stabileşte de comun acord de comitent şi comisionar. la valoarea întregii afaceri sau unitar. activează în Anglia). pot primi unele mărfuri în consignaţie etc. iar pentru activitatea lor primesc un comision (frecvent. care se obligă să plătească ea dacă comisionarul nu valorifică marfa conform contractului. Puiu – Op. de transportul şi asigurarea mărfii. Firmele comisionare pot fi:173 a) Firme comisionare exportatoare: care pot acţiona pe contul vânzătorului sau pe contul cumpărătorului. Comisionarul ce acţionează pe contul vânzătorului (exportator) îndeplineşte ordinele date de vânzătorul din ţara sa pentru a desface mărfuri în străinătate. care sunt firme comisionare exportatoare ce îşi asumă riscul de a credita unii cumpărători fără a solicita de la aceştia dovezi privind posibilităţile de rambursare a creditelor. de regulă corelat cu preţul obţinut de comisionar pentru a-l cointeresa în afacere. – cumpărările pe cont propriu. ţine evidenţa. cit. • • 173 174 A. în plus. iar comisionarul se obligă manevreze marfa cu grija unui comerciant onorabil.

– decontarea sumelor încasate din vânzarea mărfurilor: se virează, de regulă, în raport de încasări, nefiind admisă utilizarea lor în alte afaceri proprii ale comisionarului; comisionarul reţine periodic comisionul convenit. ♦ Importatorii-distribuitori: sunt intermediari rezidenţi în ţara de import, care cumpără mărfuri în numele lor de la furnizorii externi şi le revând în zone în care producătorul-exportator le acordă drepturi de exclusivitate. Importatorul-distribuitor are depozite, spaţii de expunere, unităţi de service general etc. Dacă producătorul-exportator nu este implantat suficient de bine pe acea piaţă, este preferabilă apelarea la importatorul-distribuitor. Potrivit contractului, importatoruldistribuitor devine reprezentant al producătorului în acea zonă sau piaţă, beneficiază de drepturi de exclusivitate. Distribuitorul emite periodic comenzi la producător, pentru a asigura continuitatea vânzările şi a menţine stocul la un nivel optim. Diferenţa dintre preţul de vânzare al mărfurilor din depozitul importatorului/distribuitor faţă de preţul lor de cumpărare de la producător-exportator, revine în principiu firmei intermediare, dar producătorii îşi păstrează dreptul de a controla preţul de revânzare a produselor sale. Importatorul-distribuitor participă alături de exportator la stabilirea nivelului de preţ, la acţiuni publicitare, reclamă comercială etc.  Firme care lucrează atât în numele altora cât şi pe contul altora Această categorie de intermediare cuprinde, în principal: – Reprezentanţii; – brokerii sau curtierii. ♦ Reprezentanţii, cunoscuţi şi sub denumirea de agenţi reprezentanţi, acţionează pe baza ordinului dat de comitent (ordonator) de a săvârşi acte sau fapte de comerţ legate de vânzarea sau cumpărarea mărfii pe contul şi în numele ordonatorului, pe baza unui contract de reprezentare (denumit şi contract de agent). De regulă, reprezentantul ca intermediar este o persoană juridică înregistrată la registrul comerţului. Între el şi comitent există o relaţie de afaceri de lungă durată, în timp. Această durată lungă în timp dintre reprezentant şi comitent diferenţiază practic reprezentantul de broker sau alte tipuri de intermediari. (brokerul sau curtierul nu are mandat de a înfăptui operaţiuni de intermediere pe perioade lungi de timp).177 Reprezentantul se deosebeşte de comisionar (care lucrează în contul său), deoarece el lucrează exclusiv în numele altora şi în contul altora (comitent). Totodată, subliniem explicit că acest tip de reprezentare – ca intermediar ce activează în numele şi pe contul altora – se deosebeşte de reprezentantul producătorului exportator. Reprezentantul contribuie la realizarea tranzacţiei de vânzare-cumpărare, dar nu are calitatea de parte contractantă şi nu cumpără mărfuri pe contul său. Operaţiunile de reprezentare sunt reglementate juridic şi economic diferit de la o ţară la alta. În teoria şi practica comerţului internaţional, întâlnim mai multa categorii de agenţi sau de reprezentanţi:178 • agenţii de export: acţionează la ordinul unui grup de întreprinderi industriale din ţara lor, pe baza unui contract de agent, pentru a favoriza şi a căuta canale de export pentru aceste societăţi comerciale producătoare; • agenţii de import: intermediază operaţiuni de import, în schimbul unui comision, la ordinul şi pe contul vânzătorului extern; decontarea pentru marfa cumpărată se face nemijlocit între vânzători şi cumpărători; • agenţii de desfacere în străinătate: persoane fizice sau juridice cărora o altă companie puternică le acordă dreptul de a acţiona în numele ei şi pe contul ei într-o
177 178

A. Puiu – Op. cit. A. Puiu – Op. cit.

86

anumită zonă a unei ţări străine; firma străină duce tratative pentru a încheia contractul în numele comitentului, dar ea nu apare ca parte în contract: • firmele agent de achiziţionare din străinătate: care intermediază operaţiunile de achiziţionare a mărfurilor din străinătate pentru comitenţii (importatorii) care nu au propriile lor filiale, sau reprezentanţe peste graniţă. Funcţie de un anume tip precis de agent/reprezentant la care ne referim, contractul de reprezentare diferă de la o situaţie la alta, neputând discuta de un tip de contract general. Mai mult, în astfel de operaţiuni, reprezentantul trebuie să respecte contractul încheiat dar să ţină seama de uzanţele comerciale locale. De regulă, se definesc prin contract, cât mai complet şi clar, obiectul de colaborare şi condiţiile colaborării între părţi, la care se poate adăuga: – transmiterea de informaţii curente privind conjunctura pieţei; – modul de lucru al firmelor concurente; – reglementarea comerţului existent din ţara respectivă, regimul vamal specific etc.; – asigurarea de reclamă comercială cu ocazia unor târguri şi expoziţii internaţionale în zonă; – închirierea de mijloace de transport; – investigaţii la autorităţi pentru a obţine, pentru comitet, licenţe de export sau import; – apărarea intereselor comitentului în faţa autorităţilor locale; – apărarea unor drepturi asupra brevetelor, patente, mărci fabrică etc. ♦ Brokerii sau curtierii: aceştia sunt intermediari care mijlocesc încheierea unui contract, prin punerea în legătură a cumpărătorului cu vânzătorul sau invers. Colaborarea în astfel de operaţiuni are un caracter mai mult accidental, brokerul neintrând în relaţii de durată cu nici una din părţi. Atribuţia brokerului poate fi îndeplinită şi atunci când, în urma intermedierii sale, importatorul şi exportatorul au luat contact direct, chiar dacă nu au asumat încă contracte ferme. Brokerii sau curtierii în operaţiuni comerciale internaţionale apar ca intermediari de mărfuri, de efecte de asigurare etc.179 În Anglia, brokerii sunt reuniţi în asociaţii, au capitaluri mai însemnate şi relaţii strânse cu băncile, care prin intermediul lor acordă şi credite cumpărătorilor sau avansuri unor exportatori. Pentru serviciile lor, brokerii/curtierii se remunerează cu un comision, numit în unele zone curtaj, ce se poate calcula procentul la valoarea contractului sau pe unităţi fizice.

179

A. Puiu – Op. cit.

87

CAPITOLUL 10 TRANZACŢIILE ÎN CONTRAPARTIDĂ 10.1. Definiţii şi clasificări prealabile Contrapartida presupune eliminarea completă sau parţială a instrumentelor de plată tradiţionale în comerţul exterior şi înlocuirea lor cu schimburi reciproce de mărfuri şi servicii, de regulă în cadrul unor aranjamente financiare. Comerţul în contrapartidă se întemeiază, deci, pe formă de “troc” a comerţului, caracterizată de schimb de marfă contra marfă, formă ce a precedat apariţia banilor. În economia contemporană, operaţiunile de contrapartidă s-au dezvoltat şi perfecţionat foarte mult faţă de forma iniţială de “troc”. Acest tip de comerţ s-a dezvoltat mai ales în perioadele de instabilitate monetară şi de lipsă de lichidităţi în comerţul internaţional. Contrapartida s-a dezvoltat şi în unele afaceri ce impuneau soluţii noi pentru a reduce efortul şi riscul valutar specific comerţului exterior.180 Operaţiunile în contrapartidă sunt modalităţi sau mecanisme de condiţionare a fluxurilor de mărfuri şi servicii între doi sau mai mulţi parteneri, ele pot fi analizate:181 • în sens restrâns, când se leagă importul de export pentru a echilibra raporturile între parteneri; • în sens larg, când se consideră drept operaţiuni de contrapartidă toate formele de coordonare a schimburilor, inclusiv din acţiunile de cooperare economică internaţională. Formele de derulare a contrapartidei sunt extrem de diverse şi sunt abordate diferit în literatura de specialitate, dar au toate un element comun: compensarea directă, integral sau parţial, a unui import de un export. Interesul manifestat de firme de comerţ exterior faţă de contrapartidă se explică prin următoarele avantaje ce revin acestui tip de operaţiune:182 a) Este o formă de comerţ mai puţin costisitoare, deoarece aparatul comercial necesar şi activităţile de marketing au o amploare mai mică. b) Prin apelarea la contrapartidă se diversifică fondul de marfă de pe piaţa internă (regională), fără efort valutar, testându-se în acelaşi timp competitivitatea unor produse. c) La nivel de state (prin clearing), contrapartida permite menţinerea şi dezvoltarea unor relaţii reciproce într-un cadru echilibrat al fluxurilor de mărfuri şi servicii. Conjugat şi cu alte tehnici de comerţ exterior acest aspect poate contribui la echilibrarea balanţelor externe de plăţi şi a balanţei comerciale.183 d) Prin contrapartidă statele şi firmele angajate reduc efortul valutar depus, aspect esenţial în condiţiile actuale de instabilitate monetară, în condiţii de criză a lichidităţilor internaţionale şi de amplificare a datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, dar şi a datoriei externe a SUA. În afacerile economice internaţionale, unele ţări slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare se află într-o poziţie de inferioritate datorită lipsei
180 181

Gh. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale, Ed. “Vasile Goldiş”, Arad, 1996 Gh. Ciobanu – Op. cit. 182 A. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale, Ed. Independenţa Economică, Craiova, 1992 183 Gh. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale, Ed. “Vasile Goldiş”, Arad, 1996

88

– operaţiuni combinate. • au ca bază juridică un singur contract şi pentru export şi pentru import. – operaţiuni paralele.  Funcţie de nivelul economico-juridic al partenerilor: – operaţiuni în contrapartidă la nivel de întreprindere. Ed. care pleacă uzual de la un contract complex de cooperare economică internaţională. din care o parte din afacere are la bază moneda ca termen de schimb. în astfel de contracte. compensarea valorilor şi urmărirea în timp a compensării complete este sau devine dificilă. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Operaţiunile de compensaţie se pot clasifica în mai multe moduri. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. 10. în temeiul unui acord la nivel macroeconomic sau 184 A. Livrări de mărfuri şi servicii în compensaţie (contrapartida clasică) Livrările de mărfuri şi servicii în compensaţie. în astfel de cazuri. în principal:185 • partidele de mărfuri de export şi de import nu se plătesc în valută. contrapartida constituind. după cum se încheie între două sau mai multe firme. 1992 89 . 1992 185 A. e) Contrapartida oferă avantaje de promovare sau finalizare a unor mari contracte de cooperare economică internaţională (în producţie. presupun efectuarea schimbului pe baze echivalente între două sau mai multe firme din ţări diferite. ca tehnică de contrapartidă. Craiova. – operaţiuni în contrapartidă multilaterală. – operaţiuni în contrapartidă la nivel de grupuri de întreprinderi sau ramuri economice. ci se compensează reciproc. Aceste operaţiuni (livrări) se caracterizează.de convertibilitate a monedelor proprii.2. o soluţie extrem de convenabilă. – pentru unele schimburi de mărfuri. • clearingul bilateral şi multilateral între state (ţări). Craiova. mărfuri prelucrate depăşite din punct de vedere tehnic contra unor materii prime de bază. Independenţa Economică. permiţând un efort investiţional şi financiar conjugata al mai multor parteneri. dezvoltare tehnică). care presupun eliminarea totală a monedei din raportul de schimb şi include livrările clasice în contrapartidă: • barterul simplu sau garantat: la nivel de întreprindere.  După gradul de compensare cu marfă şi servicii şi alte criterii cumulate: – operaţiuni de compensaţie. Ed. Independenţa Economică. de regulă integral. în cercetare ştiinţifică. – operaţiuni în contrapartidă la nivel de state (clearing). care presupun schimburi reciproce de mărfuri sau servicii. fără a se apela la mijloace şi instrumente de plată consacrate. Operaţiunile în contrapartidă se pot clasifica astfel:184  După numărul de parteneri de afaceri: – operaţiuni în contrapartidă bilaterală. Contrapartida comportă şi unele limite sau dezavantaje: – unele firme din ţările dezvoltate au tendinţa de a exporta. grup de întreprinderi sau subramuri economice. completându-se apoi prin diverse tehnici de compensare şi/sau operaţiuni speciale.

♦ Barterul simplu multilateral este similar cu cel bilateral. cu diferenţa că se încheie un singur contract şi se stabilesc suplimentar aspecte precum: – contracararea unor riscuri specifice barterului (de exemplu: dezechilibrarea raportului de schimb. ♦ Compensaţiile individuale pot fi.188 186 187 A. ♦ Barterul simplu bilateral. când se procedează la compensaţii în lanţ. Literatura de specialitate împarte. pentru a realiza un consens privind modul de derulare a operaţiunii de comerţ exterior. Puiu – Op. – compensaţii globale.). fiecare din cei doi parteneri va tinde să efectueze el un import prealabil. Valoarea contractului rezultă. ♦ Compensaţiile globale consideră barterul ca o formă a operaţiunii de clearing ce poate avea loc între grupuri de întreprinderi sau ramuri economice. În condiţie de inflaţie. accize. 11e Edition. Barelier – Exporter. Ed. uneori. Plecând de la raportul de echivalenţă convenit. a) Operaţiunile de barter sunt acele tehnici prin care se compensează reciproc. Clauzele de bază ale contractului de barter sunt cele prin care se stipulează că plata mărfurilor importate se va face printr-un export de valoarea egală. operaţiunile în compensaţie:186 – compensaţii individuale. intr-o ţară sau alta. raportul valoric al contractului se poate modifica. de regulă se trec în anexe la contract şi structura sortimentală completă. de regulă integral. Majoritatea specialiştilor din comerţul exterior consideră însă că în cadrul livrărilor de mărfuri şi servicii în compensaţie (operaţiuni de compensaţie sau contrapartidă clasică) se includ două tipuri de bază de operaţiuni:187 a) Operaţiunile de barter. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale. deci. un export cu un import de mărfuri/servicii între firme din ţări diferite. Astfel pot interveni câte doi parteneri din fiecare ţară sau trei parteneri din trei ţări diferite. când participă trei. Dificultatea în astfel de cazuri constă în a găsi partenerii şi punerea lor de acord. patru sau mai mulţi parteneri (cu derulare în lanţ). Paris. având ca singură bază juridică contractul direct. A. a schimbului de partizi de marfă. cit. 1996 90 . 1995 188 Gh. – analiza comparativă a preţurilor propuse spre negociere şi luarea în considerare a legislaţiilor specifice celor două ţări (taxe. după care să livreze partida sa proprie de marfă. – progresive. Arad. când participă două firme din ţări diferite. ceea ce implică punctaje succesive).fără această bază etc. dar neapărat în paralel. Foucher. TVA etc. din însumarea mărfurilor nominalizate în anexă. Riscul de inflaţie în monedă naţională şi riscul de primă livrare pot fi considerate ca riscuri specifice contractului de barter. – efectuarea pe loc sau eşalonat. Un contract de barter simplu bilateral este apropiat de contractul de vânzare-cumpărare specific operaţiilor clasice de comerţ exterior. dar intervin în afacere mai mulţi parteneri. la rândul lor: – simple. “Vasile Goldiş”. cu cantitatea fizică din fiecare articol prevăzut. b) Operaţiunile de clearing. Contractul se consideră realizat complet dacă se schimbă efectiv cantităţile fizice de marfă convenite. dar rămâne ca bază de analiză şi punctaj volumul fizic. la această valoare corespunde o anumită cantitate fizică de marfă. De regulă. – suportarea echilibrată a costului de transport pe ambele fluxuri. fiecare firmă fiind exportator şi importator simultan.

189 b) Operaţiunile de clearing sunt o compensaţie globală privind schimbul reciproc de mărfuri sau servicii între două sau mai multe ţări. Paris. – partenerii din ţara “B” primesc importul. va primi un comision şi la export şi la import. Pentru implicare. Barelier – Exporter. Pentru operaţiile de barter. exportatorii se achită în moneda naţională a fiecărei ţări. firma terţă. Bucureşti. 1997 91 . compensându-se reciproc livrările efectuate. fie la un contract bilateral. astfel: 189 190 A. nu are loc nici un transfer de valută. – banca sau Oficiul de clearing ţine evidenţa debitelor şi creditelor reciproce şi compensează periodic cele două conturi. 1995 A. efectuând plăţi în monedă naţională la firmele implicate. 11e Edition. depunând documentele de evidenţă la “oficiul de clearing”.♦ Barterul garantat se referă. de regulă pentru perioade de un an sau mai puţin. apar trei categorii de participanţi:190 – importatorii. debitoare faţă de partenerii din ţara “B”. cit. Într-un astfel de acord. Garantarea se poate face şi de o bancă. sau se poate face prin expedierea primei partizi de mărfuri la o terţă persoană cu dispoziţia de a elibera marfa numai după ce s-a efectuat importul (sau concomitent cu obţinerea contrapartidei corespunzătoare/echivalente). ICE cunoscută etc. Clearingul poate fi: – clearing bilateral.) pentru a se implica şi garanta unele clauze din contract şi derularea operaţiunii în ansamblu. caz in care barterul se apropie mult de clearing. prin scrisoare de garanţie bancară. În astfel de operaţiuni. – clearing multilateral. – exportatorii. la nivel de ministere sau chiar guverne se încheie acorduri de derulare. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. pe care-l achită în monedă naţională şi vor efectua şi ei exporturi spre ţara “A”. ♦ Clearingul bilateral are loc între două ţări şi a fost folosit pentru prima dată în perioada 1929-1933. apoi soldul se lichidează după procedura stabilită de părţi (statul). comerţ vizibil şi invizibil) de regulă pentru un an de zile. servicii. Barelier – Op. fie la unul multilateral şi propune apelarea de către părţile contractante la o terţă persoană (instituţie specializată. efectuează exportul de marfă şi depun documentele la banca centrală desemnată prin acord sau altă instituţie denumită “oficiu de clearing”. În principiu. evidenţa derulării acordului fiind încredinţată unei bănci centrale sau altă bancă. 191 I. Se pot utiliza frecvent două bănci sau “oficii de clearing” stabilite prin acord. Calculul de compensaţie se face global (marfă. în unele situaţii. – banca de compensaţie (sau băncile de compensaţie). pe baza unor acorduri organizate de Camera de Comerţ Internaţional Paris. Foucher. în calitate de garant. Economică. Schimburile de mărfuri sau servicii se efectuează fără transfer de devize (valută). Ed. În cazul apelării la o ICE se contează pe sprijinul ei încă din etapa de negociere a contractului acordându-se practic şi asistenţă tehnică de specialitate. Se derulează pe bază de acorduri guvernamentale. Funcţionarea acordului de clearing:191 – firmele din ţara “A” . Distingem.

un contract de import şi un protocol de colaborare pentru punerea de acord a celor două contracte separate. dar conceperea. ca şi ţinerea evidenţei. Independenţa Economică. Ed. permite renegocierea unor clauze. Italia. în moneda ei naţională. Craiova. de regulă un contract de export. ca plafon valoric de acoperire a decalajelor între importuri şi exporturi care nu se derulează simultan. – clauza de rectificare: când părţile semnatare vor să preîntâmpine evoluţia negativă a raportului de schimb.3. ♦ Clearingul multilateral: participă trei sau mai multe ţări şi s-a folosit. partea în culpă poate acoperi diferenţa cu devize – clauza de switch: o ţară excedentară poate folosi creditul soldului de clearing într-o operaţiune cu o terţă ţară nemembră a acordului. iniţial. această tehnică pentru a lichida unele solduri persistente provenind din clearing bilateral. deschis numai la una din ţările participante la acord. legarea sau condiţionarea unui import de un export sau invers. O perioadă îndelungată au funcţionat acorduri de clearing multilateral între ţările participante la fostul CAER.• Clearing cu un singur cont. – iniţial. organisme implicate. – dacă se apelează la creditul tehnic. Un exemplu cunoscut de astfel de acord de clearing a fost semnat în 1947 de Franţa. 10. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Olanda şi Luxemburg sub forma Comitetului acordurilor de plăţi. caz în care exportatorii din această ţară sunt avantajaţi şi trataţi preferenţial (ei încasează imediat plata). distingem următoarele tipuri de operaţiuni paralele:192 192 A. • Clearing descentralizat banca sau băncile centrale sau “Oficiul de clearing” nu realizează direct operaţiunile bancare (incasso sau acreditiv) pe baza cărora se înregistrează în conturi livrările. – clauza de devize. modul de lichidare a soldului final etc. operaţiuni admise. contravaloarea partizilor convenite şi legate la export-import se achită de participanţi. • Clearing cu două conturi. termen de valabilitate. când se deschide câte un cont în fiecare ţară participantă la acord. – se utilizează. Acest tip de acord este comparabil cu cel bilateral. sunt mult mai complexe şi relativ greoaie. ci apelează la bănci comerciale la care deschid subconturi de clearing. Operaţiunile paralele (contra-cumpărarea) Astfel de operaţiuni au ca obiect schimbul de mărfuri şi servicii între ţări şi firme din ţări diferite. restul se acoperă prin plata în valută. 1992 92 . compensarea constă în faptul că pentru un volum de import se realizează şi un export pe devize de aceiaşi valoare sau valoare mai mică (70-80%). presupun. atunci când diferenţa dintre export-import este foarte mare şi nu se iau măsuri de atenuare. această procedură fiind mai echitabilă. Diferă de barter sau clearing prin următoarele elemente: – valoarea partizilor de mărfuri nu trebuie să fie egală. monedă. în esenţă. Acordul de clearing mai cuprinde şi alte clauze importante. Belgia. derularea şi funcţionarea lui. între care: – data intrării în vigoare. În practica tranzacţiilor internaţionale.. – numărul partenerilor implicaţi nu este prestabilit ci diferă de la caz la caz.

Offsets. mai ales. respectiv problematica capitolului următor. anume tehnica de switch.1. că până la individualizarea sa ca tehnică distinctă. în subsidiar prezentând operaţiunile de reexport). va prelua. în cadrul acestui proces de lichidare succesivă a unor solduri ale contului de clearing (şi de aport valutar). interesează faptul că 193 194 P. Verzariu – Barter. deoarece 30-100% din valoarea contractului va fi acoperită practic prin export de marfă. pentru a fi analizată distinct de cea de contrapartidă.194 Practic. pentru lichidare: – fie la transformarea soldului disponibil din contul de clearing al unei ţări (faţă de alta ) în valută forte. Countertrade.) sunt tratate de către noi distinct.193 c) Cumpărarea de produse rezultate. Operaţiunile combinate 10. o parte din specialişti separă complet switch-ul de contrapartidă. produse realizate de beneficiar cu maşinile şi instalaţiile respective. invers. Countertrade. în condiţiile clearing-ului multilateral. în contul exportului. b) Compensaţiile inverse sau operaţiunile adresate: o firmă dintr-o ţară dezvoltată/în curs de dezvoltare achiziţionează în avans un produs industrial pe care-l va folosi pentru realizarea unor mărfuri destinate exportului. 1985 P. la transformare unor fonduri în valută în disponibilităţi de clearing. 10. Unii specialişti definesc această tehnică ca făcând parte din formele specifice de cooperare economică internaţională. Este oportun a sublinia că alte operaţiuni speciale (transferul de tehnologie. franchising-ul etc. de regulă dintr-o ţară dezvoltată (care exportă produse industriale). New York. Verzariu – Barter.a) Cumpărările legate: când exportatorul. parţial sau integral. – fie. cu efort valutar mai redus.4. Prelucrarea în switch Pe măsura dezvoltării clearing-ului şi. va mai fi necesar mult timp. Offsets. Alţi autori apreciază însă că tehnica de switch rămâne doar o formă a contrapartidei şi priveşte doar unele modalităţi de lichidare a unor solduri persistente în cadrul acordurilor de clearing. tehnică denumită şi buy-back sau “formula românească de cooperare”: exportatorul de echipamente şi instalaţii. tehnica de switch s-a afirmat la începutul anilor 1940-1950 şi s-a dezvoltat şi consolidat în perioada 1960-1970. Unii autori consideră că tehnica de switch are suficiente caracteristici proprii. Astfel de operaţiuni se constituie ca un mijloc de promovare a importului de tehnologie. Oricum am încadra tehnica de switch. sintetizăm esenţa tehnicii de switch şi tehnicii de löhn. când dezechilibrele frecvente rezultate în unele conturi de clearing au obligat. leasing-ul. Aceştia consideră că switch-ul face parte integral din contrapartidă şi. pe o anumită relaţie. Punând accent pe latura financiarvalutară şi pe posibilităţile oferite de această operaţiune ca aport de devize. se obligă să cumpere un volum de mărfuri dintr-o listă oferită de ţara importatoare. New York. care a generat-o iniţial.4. de regulă în curs de dezvoltare. * * * După ce am trecut în revistă operaţiunile de compensaţie şi operaţiunile paralele – ca forme ale contrapartidei în sens larg – în continuare ne vom concentra atenţia asupra operaţiunilor combinate. de asemenea. valoarea importului cuvenit fiind superioară importului. determinat şi de lipsa de lichidităţi în valute forte. şi lichidarea în acest fel a datoriei. sintetizate de către noi ca tehnici/proceduri asociate. a apărut şi s-a individualizat treptat o tehnică complexă de comerţ exterior. şi apelarea la reexport pentru a stinge datoria. 1985 93 . contrapartidei în sens larg (astfel.

1996 A. convenită de comun acord de primele două. ca mod de a obţine un aport valutar sau ca mijloc de realizare a unui profit de către intermediarii din tranzacţii comerciale internaţionale. Oricum. debitoare sau chiar unei firme de switch sau de intermediere în operaţiuni externe. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Practic.195 O definire propriu-zisă a tehnicii de switch este dificil de formulat deoarece diferă elementele de bază după cum este abordată trilateral sau plurilateral. sau depăşeşte creditul tehnic. altele interzic însă reexportul prin această tehnică sau alta similară. 1985 198 A. Independenţa Economică. New York. Ed. – operaţii retour. În această situaţie. prin care se alimentează contul de clearing cu valută forte (marfă pe valută). Craiova. b) Funcţie de obiectul operaţiunii de switch: – operaţii de switch cu marfă. deci. dificil de derulat. luând astfel naştere o operaţiune de compensaţie triunghiulară. în imposibilitatea de a mai derula în continuare acordul. Independenţa Economică. reexportul unei mărfi dintr-o ţară parteneră de clearing într-o terţă ţară. în cadrul acordurilor bilaterale de clearing şi a celor multilaterale se ajunge frecvent în situaţia în care un importator depăşeşte limita valorică (în moneda de cont) a exporturilor sale. în paralel cu realizarea de aport valutar şi beneficii în valută. Operaţiunea de switch prevede. Offsets. Unele acorduri prevăd clauza “switch” . Operaţiile de switch fac posibilă continuarea acestor relaţii şi permit deblocarea acordului. când se transformă valuta în disponibilitate de monedă de cont şi are loc reexportul unei mărfi dintr-o ţară terţă într-o ţară parteneră de clearing. fie că are inclusă clauza creditului tehnic. Verzariu – Barter. 1992 94 . Operaţiunile de switch au apărut în legătură cu acordurile de clearing dar şi cu unele contracte de barter. Craiova. se apelează la firme specializate în operaţiuni de switch. switch-ul presupune o completare a tranzacţiilor comerciale cu operaţiuni financiar-valutare prin care se transformă o disponibilitate dintr-un acord de clearing în disponibilităţi pentru alte clearing-uri sau în devize forte. transformând simultan surplusul de monedă de cont de clearing în valută sau invers. Ed. Ţara cu sold excedentar (creditor) al contului de clearing îşi va utiliza soldul printrun transfer în favoarea altei ţări. – operaţii aller-retour.197 Operaţiunile de switch se pot clasifica:198 a) După sensul de alimentare a contului de clearing: – operaţii aller. alţii ca modalitate de realizare a unui aport valutar. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. greu de negociat şi de găsit parteneri potenţiali. fie că nu.196 Se ajunge. prin care se vinde excedentul de disponibilităţi în monedă de clearing. Unii autori definesc switch-ul ca o operaţiune de lichidare a soldului de clearing. ca o combinare şi derulare simultană a primelor două.această tehnică este extrem de complexă. Arad. dar absolut inevitabilă în condiţiile actuale ale comerţului internaţional. deci. ca modalitate de degajare a contului de clearing. sprijinite de unele bănci şi cu acordul tacit al ţărilor partenere la acordul de clearing. neavând în schimb să ofere în continuare acele mărfuri care au fost nominalizate în listele de acord. “Vasile Goldiş”. Acest transfer poate avea loc în cursul anului dar mai ales la lichidarea soldului final. Iniţiativa apelării la switch poate reveni ţării creditoare. 195 196 Gh. Countertrade. 1992 197 P. Ed. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale.

la care participă mai mult de trei ţări. – intervine firma specializată în operaţiuni de switch. 95 . Verzariu – Barter. două semnatare ale acordului şi ţara terţă – operaţii de switch în lanţ sau multiple. – ţara C devine obligată faţă de exportul din ţara A să achite în valută valoarea exportului (a datoriei iniţiale). care achită în valută ţarii C datoria faţă de exportatorul din A dar preia în schimb soldul excedentar în monedă de clearing de la ţara B. Atât timp cât primeşte valuta (de la firma de switch) exportatorul este interesat. deoarece în acest caz se transformă soldul de clearing în valută. prin care se creează sau cedează poziţii de clearing deşi nu au avut loc încă schimburi de mărfuri între cei doi parteneri ai acordului de clearing. Şi ţara B suferă. din care cel puţin două sunt semnatare ale acordului. determinate de specific: – cel puţin trei parteneri. – fluxul de plăţi şi încasări se face în valută dar şi în monedă de clearing. – necesită operaţiuni auxiliare (sortare.200 – diferenţa între cele două preţuri se numeşte AGIO şi este câştigul firmei de switch. ♦ Varianta de switch aller este varianta clasică a tehnicii. În practică. ţara care este debitoare C va pierde indirect o marjă din aceste operaţiuni dar lichidează. poate ajunge 5-30% din valoarea lotului de marfă.199 – la calcularea preţului de referinţă pentru lotul de marfă care lichidează debitul. Prelucrarea în switch presupune operaţiuni deosebit de complexe şi dificil de derulat. ţara care este debitoare C (sold pasiv) iniţiază legătura cu exportatorul din ţara A şi preia ea însăşi marfa pentru a o reexporta şi a lichida soldul pasiv. transport etc. pe care altfel nu ar fi putut s-o obţină decât apelând la valută forte. indirect. dar nu are această valută. În varianta sa cea mai simplă.) ce presupun o mare abilitate a firmelor implicate. de origine. 199 200 P. – în urma fluxului reciproc de mărfuri de la B la C. ţara C devine debitoare şi iniţiază switch-ul. Desigur. – moneda de clearing obţinută de firma de switch se va folosi ulterior de aceasta pentru a cumpăra alte mărfuri într-o operaţiune inversă sau va revinde moneda altei ţari interesate. din care doi ai acordului clearing. c) După numărul participanţilor la operaţiunile de switch: – operaţii de switch simple (normale sau primare). în acest fel. cit. Countertrade. documente de provenienţă. respectiv forma iniţială de aplicare a acestui tip de operaţiuni combinate. uneori o pierdere dar mai mică comparativ cu ţara C – ca o parte din AGIO – dar rămâne în schimb cu datoria încasată şi cu o marfă care o interesează. Offsets. reetichetare. la care participă numai trei ţări. 1985 P. datoria pentru care nu are nici valută nici alte mărfuri incluse în lista de la acord şi care-l interesează pe partenerul B. preţul în valută este totdeauna mai mic decât preţul în monedă de clearing. tehnica de switch include următoarele componente: – ţara B şi C ca ţări membre ale acordului de clearing şi ţara A ca ţară terţă. – un exportator din ţara A se angajează să exporte mărfuri pe valută. (mărfuri de valoare egală) în B. Verzariu – Op. New York.– operaţii de switch cu caracter financiar. deoarece adaugă la problematica cunoscută tradiţional (ce se caracterizează prin riscuri cunoscute) alte probleme şi riscuri în plus.

– se pot transforma în devize unele active în monedă de clearing. – se creează un cadrul mai elastic de negociere în acordurile de clearing. de asemenea. retour şi aller-retour. iar legislaţia unor ţări (membre ale acordurilor de clearing) interzic categoric reexportul. Avantajele acestei operaţiuni combinate sunt: – cresc încasările valutare fără a se face export de substanţă naţională. înainte de a achita definitiv datoria iniţială. care altfel ar presupune plata în valută. diversificând schimburile comerciale dintre state. totodată se poate implica în alte operaţiuni cu valută obţinută în contul ţării creditoare. Câştigul băncilor sau al firmelor implicate. se numeşte DISCOUNT. firma de switch rămâne de regulă cu disagio (5-40%). se iniţiază astfel de operaţiuni şi cu caracter speculativ. de tip aller. lichidând astfel mai întâi excedentul de disponibilităţi şi obţinând ulterior valută. Unele riscuri sau dezavantaje ale tehnicilor de switch sunt: – angajarea operaţiunilor este limitată de găsirea partenerilor interesaţi. 96 . în oricare variantă. pentru a obţine diferenţe mari între preţurile în valută şi cele în monedă de clearing. – se obţin unele mărfuri din ţări dezvoltate. Astfel. Recurgerea la tehnicile de switch. Astfel de operaţiuni pot fi. ♦ În varianta unor operaţiuni switch de tip aller-retour ar trebui să se combine doar cele două variante invocate. – caracterul confidenţial al unor astfel de operaţiuni este greu de păstrat. Firma de switch achiziţionează o marfă din ţara cu sold pasiv şi reexportă această marfă într-o ţară terţă dar pe valută (marfa nu este prevăzută în lista de la acord şi nu interesează ţara creditoare). Plata mărfii se face în moneda de clearing. – se facilitează plasarea unor mărfuri indigene la export. În realitate. care nu se pot echilibra.♦ Într-o operaţiune switch retour tehnica se iniţiază de ţara cu sold activ (creditoare) şi generează o diferenţă nefavorabilă de preţ numită DISAGIO. care se suportă în principiu de ţara iniţiatoare. – cresc beneficiile în valută ale firmelor implicate. ulterior obţinând profituri în valută. active care nu poartă dobânzi sau procentul de dobândă este nesemnificativ. – posibilitatea de blocare a contului de clearing. când disponibilităţile create în faza aller nu se mai pot utiliza pentru faza retour. nu neapărat condiţionat de import. – se influenţează pozitiv balanţa comercială şi procesul de convertibilitate al monedei naţionale. bazat pe aceleaşi diferenţe între devize şi monede de cont sau între diferite monede de clearing. În astfel de cazuri. mai ales atunci când ţara creditoare scoate la licitaţie moneda de clearing pentru a-şi activiza fondurile imobilizate. se poate implica în a finaliza alte operaţii de switch de tip aller sau alte compensări valută/monedă de clearing. ♦ Operaţiunile de switch valutar sunt operaţii pur financiare realizate de bănci sau alte instituţii specializate: au la bază combinarea unor situaţii ale diferitelor acorduri de clearing de marfă şi servicii. cât şi unele dezavantaje. presupune atât avantaje. – se evită plata de dobânzi în cazul depăşirii creditului tehnic.

profit etc. – sporeşte calitatea forţei de muncă utilizate. materiale. În practica afacerilor economice internaţionale: • firma care lansează comanda pentru a se fabrica se numeşte ORDONATOR şi va îndeplini ulterior funcţia de importator. 1992 202 A. – îşi poate moderniza unele tehnologii. Specific operaţiunilor în lohn este faptul că executarea şi fabricarea se face de exportator iar. mai ales pe termen lung.10.. stingerea obligaţiilor între cele două firme se face în produse (materii prime contra produse finite). Tehnica de lohn Sunt operaţiuni ce îmbină caracteristici comerciale şi de cooperare internaţională în producţie. ceea ce influenţează ritmicitatea producţiei. în lupta cu firmele concurente. ordonatorul obţine avantaje mai mari decât executantul. între care una din ele execută (fabrică) la comandă un produs după modele şi desene ale celeilalte firme şi sub marca acesteia din urmă. – obţine un spor al ratei profitului. Ed. ordonatorii în lohn sunt firme ce posedă mărci de prestigiu. Explicarea interesului sau avantajelor pentru apelarea la astfel de operaţiuni. – îşi consolidează poziţia pe piaţa mondială.) fără investiţii în producţie. Craiova. produse semifinite etc. materiale etc. Operaţiunile de prelucrare în lohn presupune şi unele raporturi de colaborare în producţie. deoarece de regulă nivelul salariilor din ţara executorului este mai redus decât cel al salariilor din ţara sa. cu implicaţii economice şi sociale. – prelucrarea în lohn este o dovadă a competitivităţii firmei sale. Independenţa Economică. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. – utilizează mai complet capacităţile de producţie. bine introduse pe piaţa mondială. materiale etc. În mod curent. de regulă. se numesc şi “comerţ de manoperă” sau “producţie la comandă”. deoarece acoperă alte sectoare cu marfa realizată sub licenţa sa. ceea ce permite compararea operaţiunilor în lohn cu contrapartida. cit. b) la ordonator: – îşi majorează cifra de afaceri (venituri.2. În unele cazuri. • firma care primeşte comanda şi care execută produsul se numeşte EXECUTANT şi joacă rolul de exportator. Prelucrarea în Lohn este tranzacţia desfăşurată pe baza contractuală între două firme din ţări diferite. şi care vor să-şi extindă afacerile datorită poziţiei pe care o deţin pe această piaţă. motiv pentru care sunt comparabile cu acţiunile de cooperare economică şi tehnică în afaceri economice internaţionale. ordonatorul asigură nu numai desenele şi modelele ci şi materii prime.4. 201 diferă: a) la exportator: – realizează o producţie fizică ridicată deşi nu are materii prime. 201 A. Puiu – Op. – un venit în devize mai redus decât dacă ar exporta produse realizate integral de el. 97 . derulându-se ca o formă specifică a operaţiunilor de reexport. uneori primind şi asistenţă tehnică. – în mod normal. Operaţiunile în lohn prezintă şi unele riscuri specifice pentru cei doi parteneri:202 a) pentru exportator: – întârzieri în transportul şi aprovizionarea cu materii prime. – menţine ocupată forţa de muncă.

amintim: – tranzacţiile pentru facilitarea unor importuri de materii prime: în domeniul extractiv. naturale etc. tehnică asemănare cu buy-back. se achiziţionează în monedă naţională anumite produse ce se vor plasa pe piaţa mondială în devize. iar în perioada contemporană reexportul combinat cu tehnici de switch. 1992 98 . Portugalia etc. – valuta blocată: tehnică aplicată în industria cinematografică. Olanda. asigură profituri considerabile pentru alte ţări (Belgia.) aceste riscuri de “preiau” de ordonator.). fie prin studierea separată a unor zone geografice şi însumarea rezultatelor. lohn etc. fie prin înfiinţarea unui oficiu comun de studiere. 10. alte situaţii neprevăzute (politice. De-a lungul istoriei unele ţări au realizat averi deosebite din reexport (Anglia.5. 10. de export atunci când oferta indigenă este insuficientă se cumpără marfa din altă ţară. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale. marfă care se “naturalizează” şi se revinde. alte bariere etc. Ciobanu – Op. a unor servicii de marketing de către firme din ţări diferite. Reexportul Reexportul constă în cumpărarea dintr-o ţară şi revânzarea în altă ţară a unei mărfi pentru a obţine o diferenţă de preţ ce acoperă toate cheltuielile ocazionate şi asigură un profit. “Vasile Goldiş”. Ed. Operaţiunile de reexport se pot clasifica după cum urmează:205 203 204 Gh. Se include în categoria unor astfel de tranzacţii: – schimbul reciproc de informaţii comerciale privind piaţa autohtonă. – se finalizează unele contracte. – reprezentarea reciprocă în domeniul aprovizionării şi desfacerii unor produse. Contraprestaţiile comerciale şi alte operaţiuni apropiate de contrapartidă Contraprestaţiile comerciale constau în prestarea reciprocă. în compensaţie. termene de livrare. – studierea în comun a conjuncturii de pe piaţa mondială. – se exportă produse indigene îmbunătăţite cu importuri de completare. Craiova.203 Promovarea reexportului se explică astfel:204 – facilitează tranzacţii comerciale pe unele fluxuri prohibite prin embargouri. Austria etc. b) pentru ordonator: – executant poate să nu realizeze integral produse de calitate ridicată. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. 1996 Gh. având ca efect diminuarea reciprocă a cheltuielilor totale de desfacere a unui produs.– exportul sub marcă străină amâna promovarea firmei pe piaţa mondială în nume şi pe cont propriu.. Arad. Independenţa Economică.). când repatrierea unor profituri sau dividende în valută forte este dificilă. Spania. cit. Ed. Între alte forme de comerţ internaţional incluzând şi elemente specifice contrapartidei. 205 A. însă când se doreşte o sursă certă de aprovizionare şi se achită devize de importator şi după terminarea investiţiei. – în condiţia nerespectării unor cerinţe de calitate.6. consumând materii prime.

determinate de factorul timp şi spaţiu. 99 . la circuite prin zone sau porturi libere. De regulă. depozite în zone libere. – plata în valută convertibilă. Reexporturile conţin însă şi unele riscuri specifice. cei doi necunoscându-se şi neputând angaja relaţii directe. – risc dublu de livrare. reţele de reprezentanţi sau filiale (sucursale. va prelua un lot de marfă care nu-l interesează. în astfel de operaţiuni. Este necesară.). Pentru promovarea cu succes a reexporturilor este necesară o bază materială largă: fonduri. ♦ Reexport efectuat pentru a promova relaţiile comerciale reciproce: când unul dintre partenerii dintr-un acord de clearing are nevoie de marfa ţării A dar nu are valută sau marfă care să se poată valorifica pe piaţa internă din ţara A. reexportatorul încheie două contracte separate: unul de import cu exportatorul şi altul de export cu importatorul. cel puţin pe un flux. din diferite motive. Partenerul din ţara A va face livrarea. depozite în ţară. – preţurile aplicate suferă o “operare dublă” în privinţa taxelor vamale etc. Se apelează. – deschiderea de acreditiv. scutind marfa de taxe vamale şi alte obligaţii fiscale. echipamente etc. uneori. separat de cele comune comerţului exterior. în operaţiunile de reexport se negociază preţuri ferme (fixe) deoarece termenele de derulare sunt reduse. de asemenea. acreditiv domiciliat în ţara reexportatorului. – un contract de export. etc. În acest caz. – se efectuează importul şi depozitarea dar nu se mai realizează reexportul. Mecanismul operaţiunilor de reexport include: – un contract de import. ♦ Reexport efectuat pe baza importului de completare a producţiei fabricate pentru export: când produsul final se va exporta într-o altă ţară decât cea din care s-a făcut importul de subansamble (în general: la maşini. – livrarea de marfă direct sau tranzitând ţara reexportatorului. surse de informare permanentă. se recomandă a folosi acreditivul transferabil între partenerii implicaţi. agenţii etc. dar obţine acordul să-l reexporte pe o piaţă terţă. dacă va găsi un client potenţial.). o bună documentare.♦ Reexportul efectuat pentru a obţine profit comercial: prin exploatarea unor diferenţe mari apărute între preţurile de pe diferite pieţe. astfel: – fluctuaţiile valutare angajează simultan două monede. instalaţii. acces la credite. relaţii şi contacte strânse cu firme sau intermediari de pe piaţa mondială. Ca modalitate de plată. ♦ Reexport cu scopul de a testa o piaţă: pe aceasta se vor exporta ulterior mărfuri ce provin din ţara reexportatorului şi/sau ţara de origine.

100 .

pe ramuri sau sectoare de activitate. – consultanţa de specialitate (consulting). – mărcile de fabrică. Conform organizaţiei mondiale a proprietăţii intelectuale.1. de inovare. invenţie. în 1883. 206 A. revizuită ulterior prin mai multe convenţii multilaterale şi completată cu uniuni restrânse. prin Convenţia de la Stockholm.CAPITOLUL 11 TRANZACŢII COMERCIALE SPECIALE 11. prima uniune pentru protecţia industrială s-a semnat la Paris. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. 101 . cit. – indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine pe cale contractuală.1. acest concept include:207 – drepturile privind opere literare. Independenţa Economică. – procedeele şi tehnicile nebrevetate (know-how). 1911.. 1992 207 A. ştiinţifice etc. 1967. perfecţionare a tehnicilor de producţie. – asistenţă tehnico-inginerească (engineering). – mărcile de comerţ sau servicii. Transferul internaţional al brevetelor de invenţie Pe măsura dezvoltării societăţii. devine din ce în ce mai “explozivă” activitatea creatoare. Ed. – fonogramele şi emisiunile radiofonice. În comerţul internaţional. – invenţiile în toate domeniile activităţii umane. Asigurarea protecţiei prin lege (piaţa internă) sau prin convenţii şi tratate (piaţa mondială) – pentru orice drept de proprietate intelectuală sau industrială – devine obiectiv necesară. artistice. România a aderat la această “Uniune generală” aşa cum a fost ea revizuită la Washington. comercializare. etc. Puiu – Op.1. Craiova. Transferul internaţional de creativitate şi tehnologii moderne 11. Conceptul de proprietate industrială include astăzi următoarele:206 – brevetele de invenţii.

– descoperirile ştiinţifice; – desenele şi modelele de serviciu; – denumirile comerciale; – protecţia împotriva concurenţei neloiale; – activitatea intelectuală în domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic. Circulaţia internaţională a drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală se numeşte transfer de tehnologie şi este o componentă a REI. Importanţa acestui transfer de tehnologie, ca modalităţi şi procedee de transmitere de la o firmă la alta din ţări diferite, “dintr-o dată” sau “pe termen lung”, rezidă în importanţa pe care o are avansul tehnologic asupra progresului economic şi social al oricărei ţări. Recent, se discută posibilitatea includerii acestui transfer de tehnologie în prevederile GATT, pentru a se crea un cadru instituţional mai precis de transmitere între ţări.208 În sens general, invenţia este creaţia care reprezintă noutate şi progres faţă de stadiul atins într-un domeniu, creaţie care nu a mai fost făcută publică sau brevetată în ţară sau străinătate şi care poate fi aplicată pentru soluţionarea unor probleme de interes general. Brevet de invenţie este un titlu eliberat de stat, titlu care atestă caracterul de invenţie al obiectului său. În temeiul brevetului, titularul capătă o serie de drepturi, dintre care cel mai important este acela că numai el poate exploata personal sau autoriza pe alţii să exploateze obiectul invenţiei. Titularul are obligaţia de a exploata invenţia în termenul stabilit de lege (caz contrar se poate revoca brevetul) şi de a plăti anuităţile faţă de stat în perioada de valabilitate a brevetului (max. 20 ani).209 Brevetele de invenţii se pot clasifica după mai multe criterii (principale, adiţionale, individuale, colective etc.). Atingerile nelegale care se pot aduce unui brevet de invenţie:210 • contrafacerea: când dreptul de exploatare al titularului este atins prin fabricare, prin folosire, prin punere în circulaţie a unui produs rezultat; • concurenţa neloială: crearea unor confuzii privind provenienţa unei mărfi fabricate pe baza brevetului, reclama comparativă critică, divulgarea unor secrete de fabrică, uzurparea calităţii de inventator etc. Formele prin care are loc comerţul cu brevete de invenţii:211  Cesiunea: formă de comercializare prin care titularul unui brevet de investiţie transmite dreptul său de proprietate asupra brevetului unei terţe persoane. Cesiunea urmează drumul juridic de drept comun specific contractului de vânzare-cumpărare şi poate fi: – definitivă; – temporară. Întinderea cesiunii poate fi: – totală: când priveşte în întregime brevetul şi teritoriu pe care este protejată; – parţială: sub aspectul teritoriului, al aplicaţiilor posibile, al conţinutului dreptului transmis (ex.: se transmite dreptul de a fabrica, dar nu şi cel de a comercializa).  Aportul unui brevet într-o societate mixtă: când partea care este titulară a unui brevet aduce şi cedează în favoarea societăţii dreptul de proprietate şi, eventual, dreptul de folosinţă asupra brevetului. La dizolvarea societăţii, partea care a dus ca aport un brevet nu are dreptul de a-l relua dacă acest drept nu se prevede expres în statut.

208 209

A. Barelier, coord. – Exporter, 11e Edition, Foucher, Paris, 1995 Gh. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale, Ed. “Vasile Goldiş”, Arad, 1996 210 Gh. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale, Ed. “Vasile Goldiş”, Arad, 1996 211 Gh. Ciobanu – Op. cit.

102

 Licenţierea: înţelegerea pe bază de contract prin care titularul unui drept de proprietate industrială (brevet, marcă, know-how etc.) transmite unei alte persoane, în total sau în parte, folosinţa acestui drept exclusiv pentru exploatare, primind în schimb bani sau produse. Titularul dreptului de proprietate industrială se numeşte LICENŢIAR iar beneficiarul folosinţei se numeşte LICENŢIAT. Prin diferenţă faţă de un contract clasic de vânzare-cumpărare, contractul de licenţă de brevet de invenţie se particularizează prin anumite restricţii sau limitări impuse de licenţiar:212 – limitare temporală: deoarece, de regulă, contractul se încheie pe o perioadă mai scurtă decât valabilitatea brevetului; – limitare teritorială: când se acordă dreptul de exploatare pe o parte a teritoriului protejat; – limitare la o anumită firmă pentru exploatare; – limitare în ceea ce priveşte obiectul licenţei, când brevetul are aplicaţii multiple; – limitare cantitativă: când se stabileşte producţia maximă ce va fi realizată sub licenţă. Contractele de licenţă, funcţie de întinderea dreptului transmis, pot fi: – licenţă exclusivă: se acordă licenţiatului drepturi exclusive de utilizare a invenţiei, fără ca ulterior licenţiatul să mai poată ceda aceleaşi drepturi altei persoane; poate fi la rândul lor: • atenuată: când păstrează pentru el însuşi dreptul de exploatare; • absolută: renunţă şi el la exploatare; – licenţă simplă: se acordă licenţiatului dreptul de exploatare, dar se păstrează posibilitatea de acordare şi altor terţe persoane; contractarea, în acest caz, se face prin clauza naţiunii sau firmei celei mai favorizate (drepturile maxime, acordate la unul, se extind la toţi licenţiaţii). La încheierea unui contract de licenţă partenerii au interese comune, dar şi interese individuale, astfel:213 1. Interese specifice pentru fiecare parte: ♦ Licenţiarul urmăreşte, în special: – sporirea veniturilor prin exploatarea în străinătate a brevetelor, mărcilor, knowhow etc.; – valorificarea maximă şi recuperarea rapidă a cheltuielilor de cercetare; – repartizarea între parteneri a zonelor de desfacere; – penetrarea pe pieţe, prin intermediul licenţei, în zone unde exportul clasic este dificil; – dacă este posibil, se urmăreşte obţinerea unei poziţii de monopol, exercitarea unui control etc.; – asigurarea unor surse de finanţare, prin prelevarea unei părţi din profitul realizat de filiale, sucursale etc. ♦ Licenţiatul urmăreşte, în special: – să intre în posesia unor invenţii cât mai valoroase şi a unor informaţii tehnice; – să primească know-how odată cu echipamentele pentru a-şi dezvolta tehnologia proprie; – să stimuleze dezvoltarea industriei naţionale;
212 213

Gh. Ciobanu – Schimburile economice internaţionale, Ed. “Vasile Goldiş”, Arad, 1996 A. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale, Ed. Independenţa Economică, Craiova, 1992

103

– să realizeze economii valutare prin reducerea importurilor de produse fabricate pe baza invenţiei; – să ocolească barierele comerciale care interzic importul de produse de înaltă tehnologie; – să promoveze exportul de produse sub licenţă; – să-şi valorifice superior unele materii prime şi forţa de muncă. 2. Interese comune, ale ambilor parteneri: – să se obţină produse de calitate superioară pentru a se păstra prestigiul colaborării; – să întărească relaţiile reciproce, eventual prin apelarea ulterioară la contracte încrucişate sau reciproce de licenţe. Drepturile şi obligaţiile revin partenerilor într-un contract de licenţă se particularizează astfel:214 ♦ Licenţiarul: – are obligaţia de remitere a dreptului de folosinţă prin exploatarea şi de transmitere a tuturor perfecţionărilor aduse ulterior invenţiei, să acorde asistenţă tehnică şi know-how etc.; – are obligaţia de-a garanta existenţa, validitatea şi posibilitatea de exercitare a dreptului transmis. ♦ Licenţiatul: – obligaţia de a exploata licenţa în condiţiile convenite; – obligaţia de a plăti preţul convenit; – obligaţia de a păstra secretul şi de non-concurenţă; – obligaţia de a controla validitatea brevetului; – interdicţia de a acorda sublicenţe; – obligaţia de a se aproviziona cu materii prime de la licenţiar sau din sursa indicată de el; – obligaţia de a comunica perfecţionările aduse obiectului licenţei; – obligaţia de a respecta anumite preţuri de vânzare a produselor rezultate. Preţul licenţei de brevet şi modul de plată se pot determina: • ca redevenţe periodice (running royalties), calculate ca procent pe unitatea de produs fabricat şi comercializat; • metoda add valorem, la valoarea produselor comercializate sub licenţă De regulă, în primul an al contractului se acordă licenţiatului o serie de scutiri şi facilităţi privind plata redevenţelor. 11.1.2. Comerţul cu asistenţă tehnică nebrevetată sau nebrevetabilă (know-how) Conceptul de know-how (savoir-faire) se poate echivala, în esenţă, cu “a şti cum să faci” “a şti cum să procedezi”, şi a vizat iniţial acea parte invizibilă, secretă a unei profesii relativ complexe, parte care nu se poate transmite prin descrieri, schiţe, planşe, proiecte etc.215 Practic, această parte a profesiei complexe se transmit numai dacă cel care o stăpâneşte doreşte să facă acest lucru sau dacă se realizează un contact nemijlocit între partea ce vrea să-şi însuşească profesia (specializarea) şi partea care transmite. Ulterior,
214

A. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale, Ed. Independenţa Economică, Craiova, 1992 215 A. Barelier – Exporter, 11e Edition, Foucher, Paris, 1995

104

Importanţa acestui concept derivă din următoarele aspecte:216 – rolul ce revine activităţii de cercetare-dezvoltare în lumea contemporană. Practic. când se transmit prin acelaşi contract alte drepturi de proprietate industrială sau se asociază cu unele vânzări de utilaje complexe. Transmiterea cunoştinţelor de către furnizor. 1997 218 I. De regulă. experienţa şi cunoştinţele tehnice nu întrunesc elementele necesare pentru a fi brevetate ca invenţii. iar exploatarea efectivă devine uneori imposibilă. Bucureşti. în managementul unor firme. dar a fost consacrat juridic pe plan internaţional în anii 1950-1960. abilitatea tehnică.3. plata de către beneficiar etc. a condiţiilor în care se face păstrarea secretului. Popa – Op. ţări aceste contracte se înregistrează într-un registru ţinut de reprezentanţii statului. cit. fie şi temporar. 216 217 A. Barelier – Op. obiective realizate “la cheie” prin cooperare etc. – imposibilitatea de a încadra toate cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice în termenii convenţionali ce caracterizează brevetul. precizia cu care un specialist execută o operaţie specifică la o maşină sau instalaţie din întreprinderea în care lucrează. dacă nu se furnizează date suplimentare. – descrierea brevetelor de invenţii este de regulă complexă. instalaţii etc.1.. b) Experienţa tehnică: capacitatea de a da soluţii rapide şi eficiente la problemele ce apar în timpul exploatării unei maşini. într-un domeniu anume. grija. – dorinţa titularului de a păstra. Economică. conceptul s-a folosit în anul 1916 în SUA. Ed. Ele se pot transmite şi circulă numai sub forma de know-how. dar mai ales prin trimiterea de tehnicieni şi ingineri de la furnizor la uzina beneficiarului şi prin primirea pentru specializare şi formare a unor tehnicieni de la beneficiar la uzina furnizorului. Colaborarea economică internaţională prin consulting-engineering Conceptul de consultanţă de specialitate (CONSULTING) se referă la acordarea unei asistenţe pentru organizarea în plan economic.sensul conceptului de know-how s-a extins foarte mult. 11. Contractul de know-how se include totdeauna în formă scrisă. instrucţiuni detaliate. Procedeele. d) Procedeele: înglobează anumite procedee industriale propriu-zise. când transferul este separat şi adiacent faţă de altă operaţiune comercială sau de cooperare. c) Cunoştinţele tehnice: includ sporul suplimentar de cunoaştere ce se poate extrage din stadiul atins de tehnica mondială la un anumit moment. cele patru componente se suprapun şi se completează formând acest concept de know-how. Contractul de know-how se întâlneşte cel mai frecvent în varianta mixtă. se includ pentru a fi transmise sub acelaşi concept. În unele. Elementele componente ale know-how-ului sunt:217 a) Abilitatea tehnică: include dexteritatea manuală. 105 . Toate se determină cu mare precizie. Iniţial. I. cit. dacă nu sunt legate de aplicarea unui brevet de invenţie. De regulă. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. unele echipamente suplimentare etc. transmiterea knowhow-ul se face prin manuale. cât şi tehnicile folosite pentru aplicarea lor. respectiv se descriu pe larg obiectul şi obligaţiile părţilor contractante.218 Obligaţiile părţilor la încheierea unui astfel de contract sunt asemănătoare cu cele din contractul de licenţă de brevet. colaborarea reciprocă. unele cunoştinţe tehnice ce asigură eficienţa maximă. Această abilitate se poate transmite deplin numai dacă persoana respectivă va lucra la firma care preia acea maşină (instalaţie). Contractul poate fi şi complementar.

– garanţia de bună executare. onorariu de angajare plus onorariu procentual. – modul de plată (după timpul lucrat. Ed. – obiectivele urmărite. administrare etc. 1997 106 . – elaborarea caietelor de sarcini la licitaţii internaţionale. de institute de cercetare ştiinţifică.optimizarea unor decizii etc. alte instituţii similare. costuri plus onorariu etc. Stabilirea firmei. – cercetarea şi crearea unor procedee industriale noi. Se acordă. aspectele principale convenite fiind: – păstrarea de către ambii parteneri a secretului profesional. Dintre operaţiunile în care regăsim această asistenţă:219 – studii tehnice şi economice pentru fundamentarea unor investiţii. condiţii etc. aceste două concepte vizează o prestaţie de natură intelectuală pentru proiectarea unui obiectiv. 219 I.).. – urmărirea şi coordonarea executării unor lucrări de construcţii. organizare. pregătirea pentru aplicare şi controlul pe parcursul executării. – optimizarea unor metode de conducere. – adaptarea unor tehnologii. Economică. Între firma de consultanţă şi solicitant se încheie un contract de consultanţă. – standardele şi normele tehnice ce se vor folosi pe parcursul colaborării. la care se va apela pentru consultanţă. Împreună. de regulă. problemele necesare a fi soluţionate. universităţi. Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. se poate face neoficial sau printr-o alegere oficială dintre mai multe firme pe domeniu. Conceptul de engineering (asistenţă tehnicoinginerească) constituie o completare a primului şi apare atunci când asistenţa generală acordată se face pentru proiect industrial. Bucureşti. – dispoziţii privind renunţarea de către client.

astfel: ♦ După poziţia furnizorului în contractul de leasing: – leasing direct. cit. 222 Gh. Ciobanu – Op. 107 . – se atrag şi se câştigă noi clienţi. între producătorul de utilaje/exportator şi firmele internaţionale beneficiare. societăţi de leasing de intermediere. Pentru furnizor avantajele sunt: – contribuie la promovarea şi dezvoltarea exportului. Operaţiunile de leasing se pot derula şi clasifica în mai multe variante specifice. Ciobanu – Op.). pentru clădiri industriale sau sedii administrative. această perioadă este mai scurtă decât durata de folosire a utilajului iar contractul nu poate fi reziliat. ♦ Funcţie de conţinutul ratei de leasing raportată la preţul de export: – leasing financiar: când. cit. se realizează o parte a preţului de export şi se continuă colaborarea ulterior. iar taxele vor afecta cheltuielile generale şi nu investiţiile. bănci şi societăţi financiare etc. când între cei doi se interpun alte societăţi comerciale care efectuează creditarea. se recuperează integral preţul obiectului exportat şi costurile suplimentare. Leasing-ul – cedarea dreptului de folosinţă Leasing-ul reprezintă o formă de comerţ exterior şi o formă de finanţare prin locaţie (închiriere) de către firme financiare specializate pe acest tip de operaţiuni. Ciobanu – Op. ♦ După particularităţile tehnicii de realizare: • lease-back: operaţiuni prin care proprietarul unei firme are nevoie urgentă de fonduri şi-şi vinde întreprinderea (utilajul) unei societăţi de leasing. se aplică şi-n sectorul imobiliar. leasing-ul asigură următoarele facilităţi: – plata se face prin taxa de leasing negociabilă. – bilanţul firmei nu se modifică. inclusiv un profit. – leasing indirect.11. – se poate conveni cu furnizorul înlocuirea periodică a utilajului cu altul mai modern. de regulă. prestarea de servicii şi-şi asumă riscurile normale (există societăţi de leasing generale.221 – leasing funcţional: când. în perioada de bază. inclusiv prin prestarea unor servicii sau asigurarea pieselor de schimb de furnizor. – se obţin unele venituri suplimentare din încasarea taxei de leasing (a chiriei). deoarece nu dispun de suficiente fonduri proprii pentru a cumpăra aceste bunuri şi au de executat unele operaţiuni pe termen scurt şi nerepetabile. de la care o închiriază ulterior printr-un contract obişnuit. Beneficiarii tehnicii de leasing sunt alte firme care sunt motivate să recurgă la această tehnică. utilaje. – se pot realiza economii importante prin exploatarea intensivă a bunului. Leasing-ul se aplică mai ales pentru maşini. cit. în perioada de bază sau de primă încheiere. în ultimul timp. alte tipuri de aparatură.220 Pentru client. în care cele două părţi îşi asumă drepturi şi obligaţii reciproce.222 220 221 Gh. instalaţii. sau direct de către producători (prezentarea leasing-ului ca formă/procedură de finanţare s-a făcut în capitolul opt). pe o anumită perioadă. Gh. tehnică de calcul. Afacerea se încheie pe bază de contract de leasing. dacă clientul nu achită ratele furnizorul dispune de utilaj.2.

se aplică mai ales pentru echipamente electronice şi calculatoare. Sistemul de franchising este relativ dezvoltat astăzi în lume şi se caracterizează prin unele trăsături specifice. inclusiv pe piaţa internă. pe o perioadă limitată şi într-un loc determinat. cit. contract de know-how. – să prelungească contractul pentru o nouă perioadă. în general pe termen foarte scurt. alte finanţări etc.3. Contractul de leasing este un contract de locaţie dar care prezintă unele particularităţi. 108 . Se realizează.• time-sharing: închirierea pe timpi partajaţi a unui bun. iar în prezent se estimează că până la 80% din parcul mondial de computere este exploatat în acest mod). dreptul sau privilegiu de a face afaceri într-un anumit mod. • operaţiuni de renting: închirierea cu ziua sau cu ora. licenţă etc. impusă pe piaţă. reprezentanţă. Popa – Op. Belgia. de servicii sau de comerţ. SUA. facilităţi acordate.). El apelează la această soluţie deoarece este mai redus riscul de a comercializa un produs cunoscut. care pot asigura exploatarea optimă a unor canale de desfacere. clientul are o triplă opţiune: – să restituie utilajul. Australia. care se ocupă de produs până la comercializarea finală. între societatea de leasing şi întreprinderea interesată în calitate de client. Franchising-ul – cedarea dreptului de comercializare Franchising-ul este o tehnică de comercializare prin care o firmă de prestigiu denumită FRANCHISOR. Contractul de franchising combină concesiunea unei mărci de produse/servicii cu concesiunea unui ansamblu de metode de distribuţie. Prin contract se prevăd cât mai clar obligaţiile ce revin clientului (să exploateze maşina conform instrucţiunilor. drept pe care-l cedează unor persoane pentru a obţi ၮ e venituri suplimentare. denumit şi beneficiar. Franţa. practic. sub o marcă de prestigiu. Acest contract împrumută unele din caracteristicile contractului de vânzare pe bază de monopol. să achite taxa convenită etc. simultan la mai multe firme. cedează unei persoane sau firme denumite beneficiar. Partenerii într-un contract de franchising sunt:223 ♦ CEDENTUL. o coordonare centrală a vânzărilor unor produse şi o integrare economică a micilor întreprinderi sub conducerea CEDENTULUI.). de regulă încheindu-se un contract de vânzare-cumpărare între producător şi firma de leasing şi un contract de mandat comercial. instructaje. care deţine partea de proprietate asupra unei mărci de fabrică. să-şi instruiască personalul. să asigure utilajul. dar şi obligaţiile ce revin furnizorului sau societăţilor de leasing (service. 11. urmează să 223 I. totodată. să nu aducă modificări constructive. La expirarea contractului de leasing. ♦ CESIONARUL. ca tehnică distinctă de comerţ internaţional. piese. ca o modalitate de cooperare între marii producători şi micii comercianţi. este partea care doreşte să iniţieze pe cont propriu o afacere şi are mijloacele materiale/financiare pentru a obţine dreptul de franşiză. denumit franchisor. în cele mai eficiente condiţii. în vederea promovării vânzărilor la o serie de mărfuri. – să cumpere utilaje la valoarea rămasă. deoarece un computer de mare putere poate fi folosit concomitent de 300-400 întreprinderi (sistemul a fost lansat de firma General Electric în 1965. Suedia etc. prin care se cedează dreptul de utilizare (folosinţă) pe o anumită perioadă. practică pe scară largă acest sistem. Ţări cum ar fi: Anglia.

224 225 I. intermediari. acordă asistenţă tehnică şi financiară. 1992 109 . dar va folosi. I. se realizează o adaptare a exportului la consumul final de pe aceste pieţe.4. participă la investiţii în reţeaua de magazine etc. – pune la dispoziţie un proces de fabricare.primească asistenţă tehnică de specialitate şi asistenţă financiară din partea cedentului. – respectă strict condiţiile contractuale. comparativ cu reţeaua de magazine proprii în străinătate. Drepturile şi obligaţiile cedentului:224 – controlează activitatea cesionarului.1. cit. se comercializează mărfuri nefungibile şi netipizate. De regulă. Ed. Popa – Op.4. asistenţă comercială şi financiară. Popa – Op. Avantajele sistemului de franchising în comerţul exterior vizează: – se reduce numărul de intermediari pe parcursul distribuţiei. distribuţie şi comercializare a unei mărfi deja cunoscute. înlocuieşte unele stocuri nevandabile etc. – exportatorii vor realiza încasări suplimentare în valută şi profit suplimentar. degradate parţial. încheie aranjamente financiare. asigură aprovizionarea ritmică. agenţi. 226 A. Licitaţii de vânzare (export) Licitaţiile sunt pieţe de mărfuri cu caracteristici proprii. supuse unor hotărâri judecătoreşti etc. pieţe ce funcţionează periodic sau ocazional după anumite norme şi concentrează simultan oferta şi cererea de marfă. firme specializate. ca metode de lucru. de regulă cu participarea unor bănci şi a unor reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ sau alte instituţii de stat. mărfuri greu vandabile. Licitaţiile internaţionale se pot organiza de firme producătoare. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. – sunt tranzacţii bazate pe concurenţă. plăteşte taxa de franchising (o sumă fixă pentru aderenţa la grup şi o redevenţă ca procent la cifra de afaceri). Licitaţiile în comerţul exterior 11. tehnicile puse la dispoziţie cedent. în limita legii. 11. – minimizează rolul negocierilor. mai ales cu referire la preţ. pregătirea personalului etc. Cesionarul este o firmă individuală cu capital propriu.. – sunt tranzacţii prompte. cu caracteristici de unicat. – se promovează exportul în zone sau pieţe pe care tehnicile clasice sunt limitate. Drepturile şi obligaţiile cesionarului:225 – primeşte autorizarea de funcţionare a magazinelor sub marca cedentului. – investiţiile sunt reduse şi riscul valutar scăzut..226 Caracteristicile licitaţiilor de comerţ exterior sunt: – au loc pe baza unor regulamente proprii. – reglementările din multe ţări preferă această tehnică. cit. Independenţa Economică. primeşte taxele. Craiova. – atribuirea proprietăţii bunului comercializat sau acceptarea ofertei se face prin adjudecare. deoarece antrenează ocuparea şi instruirea forţei de muncă locale şi corespunde intereselor unor întreprinzători locali.

4. eventual. – studiază piaţa externă fără costuri semnificative. Tehnica vânzării (sau cumpărării) prin licitaţii presupune o serie de reguli:227 – societatea de licitaţie publică un catalog şi asigură condiţiile juridice de transmitere a poziţiilor cumpărate şi încasare a preţului. – de regulă. în timp scurt. – se informează asupra practicilor comerciale ale unor beneficiari potenţiali. 227 A. adjudecarea urmând a se face pentru cel care oferă cel mai mult. Craiova. Licitaţii de cumpărare (import) Acest tip de licitaţii sunt cunoscute şi sub denumirea de “tratative de concurenţă” sau “adjudecări” şi se iniţiază de firmele participante. între 3 -14 zile de la organizare. de regulă. plecând de la cele cunoscute sau estimate de achiziţie. Cadrul juridic care stă la baza derulării licitaţiilor internaţionale este dat de regulamentele societăţilor specializate.Licitaţiile de vânzare se organizează de producătorii pentru export sau alte tipuri de ICE şi au ca obiect exportul unor mărfuri sau servicii. – dacă se câştigă licitaţia. avantajele sunt: – cunosc mai bine performanţele tehnice ale concurenţei. Licitaţiile de import au ca particularităţi specifice oferta participanţilor pe bază de caiet de sarcini elaborat de organizatori (este o cerere de ofertă) şi adjudecarea conform unui anumit regulament. – posibilitatea de a intra în relaţii de cooperare. – în unele cazuri. Pentru importatori. – mărfurile care participă se depozitează în anumite locuri convenite. – societatea de licitaţie se ocupă. – societatea de licitaţii nu răspunde de calitatea mărfii vândute. şi de predarea mărfii. clienţii vor supralicita preţul după opţiunea lor. interesul cumpărătorilor potenţiali. – obţin preţuri competitive. – acţiunea de licitaţie se pregăteşte în prealabil. avantajele constau în următoarele aspecte: – obţin un număr mare de oferte comparabile. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. 1992 110 . – obţin produse de calitate. având ca obiect achiziţionarea din import a unor mărfuri sau servicii pe baze concurenţiale. Principiile care stau la baza promovării unor achiziţii prin licitaţii sunt (conform BIRD): – principiul eficienţei: să asigure un cost cât mai scăzut. – se formează preţul de strigare (de începere).2. putând fi examinate direct de cumpărătorii potenţiali. – se poate determina. organizatorii licitaţiilor solicită cumpărătorilor ce se înscriu achitarea unui comision cu titlu de garanţie. Independenţa Economică. Ed. preţul de începere este cel maxim şi se reduce treptat până ce primul cumpărător face o ofertă de preţ. 11. după achitarea nivelului de preţ. sporeşte prestigiul firmei şi beneficiază de reclamă largă şi gratuită. Pentru exportatori. cumpărătorul achiziţionând marfa “tel quel”. de prevederile GATT privind achiziţiile publice şi de unele reglementări naţionale în materie. Primul regulament important de organizare a licitaţiilor a fost abordat de BIRD pentru derularea unor proiecte finanţate de această bancă.

– principiul cooperării: atragerea în competiţie a tuturor ţărilor dezvoltate şi a ţărilor în curs de dezvoltare.. piese de schimb. inclusiv în prevederile GATT privind achiziţiile publice. modul de întocmire a ofertei. De regulă. cât şi invitaţiile. • condiţii comerciale cum ar fi: termenul şi locul de expediere a ofertei. clauza de forţă majoră etc. date climatice. – instrucţiuni pentru ofertanţi. Acest caiet include obligatoriu: – denumirea şi descrierea amănunţită a bunurilor şi serviciilor ce fac obiectul licitaţiei. conform unor condiţii generale prestabilite. evaluarea. 228  Pentru organizatori aceste etape sunt: a) Anunţarea licitaţiei de import prin publicitate sau trimiterea de invitaţii unui cerc cât mai larg de furnizori potenţiali. Craiova. Independenţa Economică. încep să primească ofertele unor furnizori potenţiali. calitatea produsului finit. garanţii de bună participare şi bună execuţie. – principiul tratamentului preferenţial: ca excepţie de la cel anterior. şi se lansează în timp util pentru a rămâne o perioadă de pregătire a răspunsurilor de către cei ce vor dori să participe. când se încurajează antreprenori sau producători locali din ţara beneficiară de credit. perioada de valabilitate. este etapa cea mai importantă. condiţii de plată. În practică. termen de livrare. Aceste principii se regăsesc în alte regulamente adoptate de firme specializate sau alte instituţii ce finanţează unele operaţii de comerţ exterior sau cooperare. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. – principiul nediscriminării: se instituie condiţii egale de ofertare. e) Deschiderea. norme privind poluarea etc. modul de acordare a marjelor preferenţiale şi clauzele de achitare a unor eventuale daune. 1992 111 . care se referă la: capacităţi. organizatorii licitaţiei apelează la firme de consultanţă pe domeniul respectiv mai ales pentru a întocmi condiţiile contractuale. inclusiv caietul de sarcini. b) Elaborarea documentelor licitaţiei. expediţii şi asigurare. data şi locul de deschidere a ofertelor. caracteristici ale materiilor prime. Caietul de sarcini sau de condiţii este documentul cel mai important al mecanismului de derulare a licitaţiei şi îndeplineşte funcţia de cerere de ofertă. conţinutul documentelor de licitaţie şi anunţul publicitar. d) Preselecţia sau precalificarea: este etapa care se aplică.. pentru a genera interes. conform standardelor internaţionale. documentaţia de funcţionare. pentru a face o primă triere a ofertelor sosite. includ un minim de informaţii despre natura licitaţiei. este etapa în care organizatorii. – condiţiile contractuale. Mecanismul şi tehnica de angajare şi derulare a licitaţiei de import presupune parcurgerea unor etape succesive. dacă este cazul. atât de către organizatori cât şi de către participanţii la licitaţie. • condiţii generale cum ar fi: limba folosită. criteriile de preselecţie şi procedura de evaluare a ofertelor şi de selectare a celei mai avantajoase. instituţia care asigură finanţarea şi creditarea unei operaţiuni ce urmează a se adjudeca prin licitaţii are drept total de control în ceea ce priveşte pregătirea şi desfăşurarea. care se pot grupa în trei categorii: • condiţii tehnice referitoare la obiectul licitaţiei. c) Recepţionarea ofertelor şi a garanţiilor depuse. modalităţi de recepţie etc. analiza şi compararea ofertelor este etapa în care o comisie de adjudecare va analiza condiţiile de formă (depunerile în termen. după celelalte două etape. Atât publicitatea. Ed. garanţiile 228 A. formulare speciale de completat etc.

respectând strict condiţiile impuse de caiet şi. – o ofertă generală. b) Cumpărarea caietului de sarcini de la sursa indicată de organizatori şi elaborarea concretă a ofertei posibile de făcut. c) Depunerea garanţiei bancare şi a taxei de participare. Concluziile comisiei se înscriu într-un caiet de argumentare a deciziei de adjudecare. Ed. respingere sau organizare a unei noi licitaţii. De regulă. modul de plată. să fie în plic sigilat etc. este etapa în care se va decide succesul sau insuccesul faţă de oferta făcută de furnizor. sau depunerea garanţiei de bună executare şi încheierea contractului. când furnizorul decide că poate participa şi are şanse de câştigare a licitaţiei. Pe lângă preţ. Dacă depune în termenul şi la locul prevăzut oferta tehnică şi cea comercială. iar apoi cu preţul pieţei mondiale. Craiova. 229  Pentru participanţii la licitaţii etapele invocate sunt: a) Luarea la cunoştinţă de organizarea licitaţiei prin publicitate sau la primirea invitaţiei. practic furnizorul se angajează să participe la licitaţie.). de regulă garanţia fiind între 1-5% din valoarea stabilită ca sumă fixă. pentru a obţine ulterior reduceri de preţ în cadrul tratativelor cu firma care va câştiga licitaţia. dacă corespunde cu condiţiile din caietul de sarcini.depuse. 229 A. se reţin şi se corelează şi celelalte elemente ale ofertei comerciale (transport.) iar ulterior îndeplinirea condiţiilor de fond prevăzute pentru adjudecare. comunicarea rezultatului şi angajarea de tratative de negociere separate cu firma câştigătoare este etapa în care se finalizează operaţiunile importante ale mecanismului de derulare a licitaţiei. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. f) Adjudecarea. împreună cu celelalte documente. d) Participarea la tratative şi deschiderea ofertelor de către comisia de adjudecare. dacă adjudecarea s-a făcut în favoarea firmei de referinţă. deschiderea ofertelor se face în mod oficial şi în prezenţa firmelor ofertante după procedura stipulată în caietul de sarcini. service etc. 1992 112 . g) Restituirea garanţiilor şi încheierea contractului cu firma câştigătoare: ca ultimă etapă specifică licitaţiilor internaţionale. oferta tehnică. mai întâi. iar ulterior oferta comercială. mai ales. dacă se pierde licitaţia. Din oferta comercială reţine atenţia mai ales preţul şi modul de stabilire a lui de către ofertant. primirea rezultatelor oficiale. – o ofertă comercială. se va face corespunzător: – o ofertă tehnică. Comisia de adjudecare va compara mai multe oferte pentru nivelul de preţ. Independenţa Economică. Se deschid şi se evaluează. e) Retragerea garanţiei bancare.

Ed. Efectele generale ale comerţului exterior pentru economia unei ţări pot fi economice. Cea mai strălucită completare a teoriei lui Ricardo este adusă de către Heckseher şi Ohlin care explică avantajele comparative în comerţul internaţional prin diferenţe macroeconomice de dotări cu factori de producţie. 1992 113 . Puiu – managementul afacerilor economice internaţionale.CAPITOLUL 12 EFICIENŢA ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE 12. Ricardo).1. trebuie să se ţină seama de faptul că economiile naţionale comunică între ele prin rata de schimb a monezilor lor. Ecuaţia generală a unei economii naţionale Oferta globală = Cererea globală. cele economice pot fi:230 • financiar-monetare (rentabilitatea). • teoria avantajului relativ: compară nu nivelul de cost pentru acelaşi produs în două ţări ci costurile relative a două produse schimbate (D. • structurale (de transformare). Rentabilitatea în comerţul exterior exprimă acoperirea din veniturile unei activităţi de export sau import a cheltuielilor ocazionate şi obţinerea de profit sub forma de diferenţă de preţ pozitivă. unde: Finanţarea brută a capitalului fix Principalii indicatori statistici utilizaţi în evaluarea exportului şi importului unei ţări sunt: 230 PIB + IMP = CF (public + privat) + Investiţii + Variaţii Stocuri + Export A. Efecte ale comerţului exterior Analiza eficienţei generale a comerţului exterior pleacă de la raportul de bază efecte/raport. Într-o viziune dinamică. deci productivitate mai ridicată (A. pe termen mediu şi lung. Smith). • de antrenare ( de multiplicare). Independenţa Economică. în condiţiile în care preţul intern se aduce la nivelul preţurilor externe prin intermediul unui curs de schimb pe baza parităţii puterii de cumpărare faţă de alte valute. Toate aceste efecte se pot transmite direct şi nemijlocit sau indirect şi propagat. elaborate de Adam Smith şi David Ricardo: • teoria avantajului absolut: consideră că un produs nu se poate exporta decât dacă producătorii au costuri mai scăzute. • de acumulare (raportul de schimb). sociale şi politice. Craiova. ceea ce complică foarte mult analiza avantajelor relative în comerţul internaţional. Baza teoretică a eficienţei comerţului exterior pleacă de la teoria avantajului absolut şi cea a avantajului comparativ în comerţul internaţional. pentru perioada contemporană. dar se presupune luarea în considerare a specificului acestui sector.

Craiova. se mai poate completa şi cu unii indicatori ce sunt specifici anumitor tehnici: reexport. Cota de acoperire: CA = Imp ⋅100 . datorită diferenţelor dintre preţurile naţionale şi cele internaţionale. unde: Cota de acoperire: CA > 100% = BC excedentară CA = 100% = BC echilibrată CA < 100% = BC deficitară Totodată. calitatea negociatorilor etc. Cota de penetrare a pieţei interne: CP = Import . exp Exp 3. – Belgia > 60%. în ansamblu. pregătirea forţei de muncă. rentabilitatea comerţului exterior se completează prin analiza efectelor propagate de acesta în viaţa economico-socială a ţării. imp ⋅ Pr. structura exporturilor. Cerereainternă Val. în timp ce alte ţări: – Franţa > 20%. când urmare a schimburilor de valori cu străinătatea se economiseşte muncă naţională. – cererea internă. Independenţa Economică. 1992 114 . când volumul importurilor exprimat în lei depăşeşte volumul exportului exprimat tot în lei. materiale şi umane în primul rând. exp Pr. Puiu – managementul afacerilor economice internaţionale. Efortul de export (coeficientul de deschidere a economiei): E exp = Exp ⋅100 PIB Pentru: România. imp . şi ne arată câte unităţi fizice sau monetare trebuie să exportăm pentru a obţine o unitate de import. leasing etc. respectiv:231 a) Efecte structurale: se modifică structura materială a produsului social şi a rezultatelor procesului naţional de producţie în sensul că o parte din produsul social creat se exportă şi se înlocuieşte cu alte valori de întrebuinţare din import. Ed. diferenţa fiind sursă de acumulare. – exportul (importul) mondial. Raportul de schimb în tranzacţiile economice internaţionale exprimă condiţiile cantitative şi de preţ în care se efectuează schimburile internaţionale de marfă şi servicii. Analiza rentabilităţii în tranzacţiile economice internaţionale.1. se poate calcula pe ţări. switch. Dacă aceste schimburi structurale la nivel macro vor potenţa şi influenţa pozitiv dezvoltarea economico-socială a ţării. acelaşi indicator poate fi calculat astfel: CA = Val. Se determină prin raportarea cantităţii sau preţului de export la cantitatea respectivă/preţul de import.) 231 A. Alte relaţii de calcul a elasticităţii exportului (importului) faţă de modificarea (creşterea): – cererea externă. Totodată. Eexp este circa 10-12% în prezent. pe produse etc. Acest raport este determinat de factori interni (gradul de dezvoltare a industriei. c) Efectele asupra eficienţei utilizării resurselor economiei naţionale. atunci rolul comerţului exterior se amplifică dincolo de rentabilitatea rezultată pe bază de calcule b) Efecte asupra acumulării: apar chiar în situaţia de echilibru în valută a schimburilor. 2.

personal sau social. în general. Barelier – Exporter.. dar şi stabili strategii adecvate privind legătura dintre ramuri şi relaţiile economice internaţionale. – balanţa serviciilor cu încasări şi plăţi din transport internaţional. Ed. 1995 234 A. se poate determina starea economiei naţionale la un moment dat. – consumul de muncă vie. în general BPE include trei capitole sau conturi: a) Contul curent sau BPE curentă care cuprinde: – balanţa comercială. Puiu – managementul afacerilor economice internaţionale. 1992 233 A. indiferent de momentul în care au fost generate. b) Contul de capital sau balanţa mişcărilor de capital care include intrări şi ieşiri de capital: 232 A. Independenţa Economică. În legătură cu raportul de schimb s-au dezvoltat o serie de indici care au relevanţă mai ales la nivel macro:232 – indicele raportului de schimb brut. – balanţa veniturilor. incluzând venituri din muncă şi drepturi de autor.2. indiferent de momentul generării.234 Deşi nu există un model unanim acceptat.dar şi de factori externi (structura importurilor. – indicele raportului de schimb net. întocmirea acestei balanţe este necesară pentru a cunoaşte/estima: – ieşirile sau livrările unei ramuri către o altă ramură a economiei naţionale pentru consum intermediar productiv. – amortizarea fondurilor fixe pe ramură. 12. Balanţa legăturilor dintre ramuri constituie un instrument folosit în analiza input-output pentru organizarea informaţiilor referitoare la formarea şi utilizarea resurselor de bunuri materiale şi servicii în cadrul economiei naţionale. Practic. conjunctura de pe piaţa mondială etc. – balanţa donaţiilor şi a transferurilor unilaterale ca ajutoare internaţionale. – livrările pentru acumulare şi pentru export. Balanţa de plăţi externe se bazează pe principiul contabilităţii în partidă dublă şi înregistrează:233 • la activ: încasările. Balanţe utilizate în analiza comerţului exterior Cu ajutorul balanţelor. respectiv creanţele exigibile în acea perioadă. cit. precum şi mişcările de capital înregistrate în aceeaşi perioadă.). turism internaţional. – intrările din fiecare ramură de bunuri şi servicii provenind de la alte ramuri sau din import. Foucher. dobânzi şi dividende încasate/plătite etc. Paris. 115 . Balanţa de plăţi externe se întocmeşte global.. respectiv datoriile exigibile în acea perioadă. • la pasiv: plăţile. regional şi bilateral. dată de exportul şi importul de mărfuri. subvenţii etc. 11e Edition. Barelier – Op. comisioane şi speze bancare etc. exigibile într-o anumită perioadă. de obicei un an. servicii de poştă. – ieşirile sau livrările dintr-o ramură pentru consum final. Balanţa de plăţi externe cuprinde totalitatea creanţelor şi datoriilor ţării în raporturile sale de ansamblu cu străinătatea. Craiova. telecomunicaţii.

principalele direcţii în care se poate acţiona pentru sporirea eficienţei schimburilor comerciale externe ale României sunt:235 – evaluarea corectă a nivelului tehnico-economic al economiei naţionale şi al întreprinderilor componente. stabilirea potenţialului de export. 116 .. – susţinerea exportului printr-o activitate promoţională mult mai largă. Sporirea eficienţei economice a comerţului exterior al României În sinteză. – optimizarea unor capacităţi de producţie la nivelul marilor întreprinderi. – reducerea costurilor de producţie şi creşterea productivităţii în acele sectoare economice orientate spre export. indiferent care este forma de proprietate.– pe termen lung: peste un an. al negocierii şi contractării operaţiunilor de export prin diferite tehnici. transporturi şi unele tehnici speciale de comerţ exterior. mişcări de capital cu caracter speculativ etc. atât din domeniul public cât şi cel privat – condiţii egale şi sprijin egal sectorului particular faţă de cel de stat din economie (credite preferenţiale.3. de regulă excedentele sau deficitele pe capitole se compensează reciproc iar dacă este pe ansamblu deficitară atunci se apelează la împrumuturi externe. 12. Puiu – Op. – lărgirea exportului de servicii turistice. Din punct de vedere contabil BPE este echilibrată. – transferuri financiare cu caracter excepţional. dacă este excedentară pe ansamblu. – stimularea producătorilor din agricultură. c) Contul de regularizare şi mişcare a rezervelor oficiale nete: care se detaliază pe posturi diferite de la o ţară la alta. – pe termen scurt: date de constituirea unor active bancare în străinătate sau repatrierea lor. 235 A.).. împrumuturi acordate de autorităţi publice. sprijin bancar etc. cit. sub formă de investiţii directe. atunci excedentele primesc o anumită destinaţie. – selectarea pe baza unor criterii de eficienţă economică a acelor sectoare industriale în care România are şanse reale de dezvoltare a producţiei pentru export şi sprijinirea ulterioară a acestor sectoare. finanţarea unei filiale de societăţi mamă etc. – perfecţionarea managementului în comerţul exterior.

alcătuit din reprezentanţii ţărilor membre cu drepturi depline. Barelier. îndeosebi pe linia sprijinului dezvoltării comerţului exterior al acestora şi implicit a economiilor lor. Craiova. să elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce. – aprobă crearea de noi organe în structura organizatorică a GATT-ului şi le direcţionează activitatea. All. 11e Edition. 117 . îndeplinind rolul de organ executiv. Foucher. 236 Adaptat după N. – aprobă prin vot (trimis prin corespondenţă) primirea de noi membri în GATT. Acest obiectiv îşi păstrează valabilitatea şi în prezent. Bucureşti. Paris. Sută. precum şi din faptul că au fost stabilite legături organizate cu UNCTAD-ul prin crearea de la 1 ianuarie 1968 a Centrului comun pentru comerţul internaţional GATT-UNCTAD. de regulă. ca urmare a faptului că a crescut numărul ţărilor membre şi în special al ţărilor în curs de dezvoltare. asigurând cadrul organizatoric corespunzător pentru negocierile comerciale. Are ca principale atribuţii: – dreptul şi obligaţia de a veghea la respectarea prevederilor Acordului General. 1995. A. În prezent. Rezultă din această definiţie că obiectivul iniţial principal al GATT-ului a fost crearea de condiţii favorabile pentru desfăşurarea schimburilor comerciale între ţările membre. corectată. 1995 etc. *0 Consiliul reprezentanţilor. odată pe an (sesiune ordinară) sau de mai multe ori pe an. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. comisii şi grupe de lucru specializate pe probleme). Reiese aceasta din prevederile părţii a patra a GATT-ului. se întruneşte. să reducă.ANEXA I236 GATT/OMC Acordul General pentru Tarife şi Comerţ este un tratat multilateral interguvernamental prin care ţările membre se obligă să respecte anumite principii şi reguli în domeniul relaţiilor comerciale. Condiţiile în care a fost elaborat şi a început să fie aplicat Acordul General pentru tarife şi Comerţ au determinat şi structura organizatorică iniţială deficitară a acestuia. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. activitatea GATT-ului se desfăşoară în cadrul următoarei structuri organizatorice: – Sesiunea părţilor contractante. Are următoarele atribuţii mai importante: – îndrumă activitatea organelor din subordine (comitete. Ed. precum şi structura organizatorică menită să dea rezultatelor acestor negocieri forma unor instrumente legale. În ultimii 15-20 de ani însă. – aprobă modificările şi completările aduse textului Acordului General. trecând treptat la liberalizarea acestora. atribuţiile şi obiectivele GATT-ului s-au lărgit. A. coord. – Comitete şi grupe de lucru specializate pe probleme (permanente şi temporare). la cererea părţilor contractante (sesiuni extraordinare). coord. – Exporter. a început să funcţioneze în 1960 şi îşi exercită atribuţiile între sesiunile părţilor contractante. Deşi GATT-ul nu este o organizaţie internaţională. Ed. în practică el exercită atribuţiile unui organism internaţional. – Secretariatul. pe parcursul activităţii sale. – Consiliul reprezentanţilor. Independenţa Economică. • Sesiunea părţilor contractante (membrii cu drepturi depline) este alcătuită din delegaţii tuturor ţărilor membre şi este forul suprem al GATT. treptat. 1992.

*2 Secretariatul GATT. a căror misiune încetează odată cu terminarea acţiunii pentru care au fost create. sau a altor măsuri cu efecte similare la importul şi exportul de mărfuri (art. I). în continuă schimbare. cu sprijinul organelor din subordine. În prezentarea principalelor prevederi ale GATT-ului se au în vedere şi aceste revizuiri şi completări. interdicţiile sau orice alte măsuri cu efecte similare. că părţile contractante trebuie să-şi acorde reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate în forma ei necondiţionată (art. ▀ Principalele prevederi ale Acordului General pentru Tarife şi Comerţ Textul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ a suferit pe parcursul existenţei sale. III). ♦ Din textul Acordului General se desprind o serie de principii fundamentale care trebuie să stea la baza relaţiilor comerciale dintre părţile contractante şi care au fost statornicite în practica activităţii GATT-ului. îndeplineşte funcţii administrative ce rezultă din activitatea celorlalte organe ale GATT-ului şi este condus de un director general. Acestea sunt următoarele: a) Principiul nediscriminării în relaţiile comerciale dintre părţile contractante. fie de către Sesiunea părţilor contractante. fie de către Consiliul reprezentanţilor. de pildă. c) Aplicarea nediscriminatorie a restricţiilor cantitative (sau a altor măsuri cu efecte similare) în relaţiile comerciale dintre părţile contractante. *1 Comitetele şi grupele de lucru specializate pe probleme asigură activitatea permanentă a Acordului General. Din 1964. Ambele clauze se acordă în GATT pe cale multilaterală. b) Interzicerea de către părţile contractante. care din 1968 a devenit Centrul comun de comerţ internaţional GATT-UNCTAD. 118 . cu sediul la Geneva. Acordă asistenţă de specialitate ţărilor în curs de dezvoltare. licenţele de import şi export. recomandări pentru Sesiunea părţilor contractante în legătură cu problemele înscrise pe ordinea de zi a acestora. XIII). iar. mai face parte din structura organizatorică a GATT-ului şi Centrul de comerţ internaţional. în al doilea rând. acestea sunt admise (ca derogări de la principiul “b”) (art. Aceasta înseamnă că părţile contractante nu trebuie să instituie sau să menţină la importul şi exportul reciproc de mărfuri restricţii de ordin cantitativ. – organizează consultări cu părţile contractante asupra diverselor aspecte ale evoluţiei schimburilor comerciale reciproce. că trebuie să-şi acorde tratament naţional în materie de impozite şi reglementări interne (art. în primul rând. Comitetele pentru organizarea negocierilor comerciale din cadrul rundelor. a restricţiilor cantitative. El sprijină derularea rundelor de negocieri organizate de GATT şi publică rezultatele acestora. în relaţiile reciproce. – elaborează. studiind problemele ce le-au fost încredinţate. cum sunt contingentele. organizate periodic de către GATT).– organizează negocierile pentru primirea de noi membri în GATT. În afara comitetelor specializate cu activitatea permanentă pot fi create şi comitete cu activitatea temporară (cum sunt. Aceasta înseamnă. unele derogări. după cum se va vedea. o serie de revizuiri şi completări impuse de condiţiile internaţionale postbelice. XI). Singura ţară membră a GATT care acordă clauza naţiunii celei mai favorizate şi tratamentul naţional pe cale bilaterală este SUA. în măsura în care. în anumite situaţii. De la aceste două principii sunt admise. Concluziile şi recomandările lor sunt supuse aprobării organelor superioare.

direct sau indirect. mai importante sunt următoarele: a) Recunoaşterea sistemului preferinţelor vamale în vigoare la data semnării acordului. e) Admiterea temporară de restricţii cantitative (sau alte măsuri netarifare cu efecte similare) în relaţiile comerciale dintre părţile contractante la importul unor produse care ar periclita producţia internă sau în scopul de a contribui la echilibrarea balanţei de plăţi. părţi contractante ale GATT. g) Adoptarea deciziilor de către părţile contractante prin consens general. negocierea Sistemului Global de Preferinţe Comerciale între ţări în curs de dezvoltare. În astfel de situaţii. prevederile părţii a patra din GATT se înscriu şi ele ca derogări de la unele principii fundamentale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare – părţi contractante la GATT. fiecare dispunând de un singur vot. au statornicit şi unele excepţii sau derogări de la principiile fundamentale. Cu alte cuvinte. dintre care. care nu trebuie să fie însă prohibite (art. atunci când. VII). d) Autorizarea ţărilor în curs de dezvoltare – părţi contractante la GATT – de a promova măsuri de politică comercială cu caracter protecţionist pentru apărarea economiei naţionale şi în special a industriei. primele sunt obligate să înlăture sau să limiteze aplicarea subvenţiilor respective. de concurenţa puternică a ţărilor dezvoltate. cu tarife vamale externe comune. Aceasta reprezintă o derogare de la mai multe principii fundamentale. numai cu ajutorul tarifelor vamale. XIV). Acestea vizau preferinţele instituie anterior de către metropole şi imperiile coloniale. în anumite situaţii. deciziile se supun la vot numai atunci când nu se realizează consensul general sau la cererea unei dintre părţile contractante. f) Folosirea consultărilor de către părţile contractante pentru evitarea prejudicierii intereselor comerciale ale acestora (art. la care să participe două sau mai multe părţi contractante (art. membre ale Grupului celor 77. interesele comerciale ale celorlalte părţi contractante. adică în aceleaşi condiţii faţă de toate părţile contractante. b) Admiterea creării de zone de liber schimb şi de uniuni vamale. cu condiţia să nu fie instituite noi bariere (tarifare şi netarifare) faţă de celelalte părţi contractante. Într-o anumită măsură. sunt admise restricţii de ordin cantitativ sau alte bariere netarifare. Prevederile Acordului. tot ca o derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate. cu condiţia ca limitele acestor preferinţe în vigoare să nu fie extinse ulterior de către părţile contractante. XXII). Din prevederile art.De aici rezultă că. c) Negocierea de protocoale preferenţiale între ţările în curs de dezvoltare. XIV rezultă că părţile contractante trebuie să elimine sau să limiteze subvenţiile de export în măsura în care acestea afectează serios. XI) şi (art. e) Protejarea economiilor naţionale de concurenţa străină să se facă. părţile contractante au dreptul să folosească consultările şi obligaţia de a răspunde la aceste consultări pentru a se rezolva pe această cale diferendele de ordin comercial dintre ele. în principiu. precum şi practica îndelungată a GATT-ului. şi instituirea Sistemului generalizat de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii în favoare ţărilor în curs de dezvoltare (ca o derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate). 119 . d) Eliminarea sau limitarea subvenţiilor la export în relaţiile comerciale dintre părţile contractante (art. ele trebuie să fie aplicate fără discriminare. XXIV). părţile contractante sunt obligate să procedeze periodic la examinarea cazurilor concrete şi dacă se face dovada că practicarea unor subvenţii de export de către unele părţi contractante aduce importante prejudicii altor părţi contractante.

de către reprezentanţii a 23 de ţări (care l-au negociat) denumite membre fondatoare (Australia. Belgia. cu condiţia să înştiinţeze în scris despre aceasta Secretariatul GATT-ului. beneficiază de concesiile tarifare negociate în cadrul GATT. Olanda. participarea ei la activitatea GATT-ului Acordând o atenţie deosebită dezvoltării relaţiilor comerciale cu toate ţările lumii. Printre ţările contractante se numără în prezent şi foste ţări socialiste. protocolul de aderare a fost semnat apoi şi de România (15 octombrie 1971) şi. la invitaţia Secretarului GATT. Chile. De la semnarea acordului (octombrie 1974) şi până în septembrie 1993. care a negociat cu ţara noastră condiţiile de aderare. au dreptul. a) Prin intrarea în GATT. Ceylon. Consiliul reprezentanţilor a adoptat în unanimitate raportul grupului de lucru. Cererea de retragere intră în vigoare după expirarea a şase luni de la depunerea ei în Secretariat. pe calea semnării unui act final. România şi-a manifestat interesul faţă de activitatea desfăşurată de GATT cu mulţi ani în urmă. b) Admiterea României în GATT ca parte contractantă implică şi eliminarea treptată a restricţiilor cantitative discriminatorii la exportul de produse româneşti în ţările membre. Pakistan. Cuba. ca urmare. Norvegia. Drept vot au numai părţile contractante. c) Ca orice parte contractantă. 120 . În octombrie 1971. Franţa. Rhodezia de Sud. Brazilia. România a obţinut pe cale multilaterală clauza naţiunii celei mai favorizate din partea ţărilor membre (cu excepţia SUA care acordă această clauză numai pe cale bilaterală şi din partea căreia a obţinut-o abia în 1975). atunci când doreşte acest lucru. iar din iulie 1966. precum şi protocolul de aderare convenit. Liban. a fost stabilită o legătură cu caracter tehnic între Centrul de Comerţ Internaţional al GATT şi Camera de Comerţ şi Industrie a României. retragerea din GATT Textul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ a fost autentificat. India. România beneficiază de o serie de avantaje. Conform practicii uzuale a GATT. *4 Aderarea României la GATT. dacă doresc. În iulie 1968 România a adresat oficial cererea de aderare la GATT ca membră cu drepturi depline. ţara noastră a devenit membră cu drepturi depline la GATT. concesii care nu mai pot fi retrase unilateral de către părţile contractante (fără a-i acorda compensaţii echivalente). Noua Zeelandă. accesiunea la GATT. Uniunea Sud-Africană şi China). România are dreptul de a invoca prevederile Acordului General pentru Tarife şi Comerţ şi de a folosi mecanismul consultărilor bi şi multilateral din cadrul GATT pentru a-şi apăra interesele comerciale în eventualitatea în care anumite măsuri de politică comercială ale partenerilor din GATT i-ar aduce prejudicii. Siria. Intrând în GATT ca membră cu drepturi depline. să devină părţi contractante după câştigarea independenţei politice. În noiembrie 1968. Cât priveşte retragerea din GATT. Canada. Consiliul reprezentanţilor a examinat cererea României şi a hotărât crearea unui grup de lucru (format din reprezentanţii a 27 ţări membre). Ea a participat în calitate de observator la GATT încă din anul 1957. Cehoslovacia. Membrii de facto sunt foste colonii pe teritoriul cărora au început să fie aplicate prevederile Acordului General pentru Tarife şi Comerţ înainte de câştigarea independenţei lor politice (prin intermediul metropolei – parte contractantă GATT) şi care. articolul XXXI din Acord precizează că orice parte contractantă are dreptul de a se retrage din GATT. între care şi România (1971). în consecinţă. fiind înscrise în preambulul acordului. SUA. Luxemburg. cu implicaţii pozitive asupra schimburilor noastre comerciale. Anglia. numărul statelor membre la GATT a crescut de la 23 la 133 din care 111 părţi contractante şi 22 ţări membri de facto. în virtutea prevederilor articolului XXVI din Acord. Birmania.*3 Membrii GATT.

România a fost primită ca membră atât la Fondul monetar Internaţional. 121 . cât şi la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Prezenţa României în GATT îi permite o mai mare adaptabilitate la condiţiile de desfăşurare a comerţului internaţional şi de promovare a schimburilor sale comerciale. În toamna anului 1972. ca ţară în curs de dezvoltare. se fac precizări în mod expres în protocolul de accesiune a României la GATT. fiind în felul acesta obligată să respecte statutul celor două organizaţii financiare internaţionale şi prevederile înscrise în protocolul de aderare la aceste organizaţii cu care colaborează GATT-ul. România va putea participa direct la toate negocierile comerciale ce vor fi organizate în cadrul GATT şi va putea milita. pentru crearea de condiţii favorabile şi reciproc avantajoase în ce priveşte desfăşurarea relaţiilor comerciale cu părţile contractante. b) Prin protocolul de accesiune la GATT. e) Datorită faptului că şi după instituţionalizarea UNCTAD-ului. potrivit prevederilor părţii a patra din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ. România şi-a sumat anumite obligaţii în ce priveşte politica valutară pe care o va urma atâta vreme cât nu va fi membră a Fondului Monetar Internaţional. în spiritul prevederilor GATT. Protocolul de aderare a României la GATT a înscris şi o serie de obligaţii ce revin ţării noastre. f) În sfârşit. îi oferă posibilitatea de a beneficia de măsurile speciale adoptate de părţile contractante în favoarea acestui grup de ţări. în schimbul avantajelor pe care le-a obţinut sau le va obţine din partea celorlalţi membri. România are posibilităţi lărgite de informare cu privire la acţiunile viitoare ale ţărilor membre în domeniul politicii comerciale. GATT-ul a rămas principalul mecanism instituţional în care se dezbat şi se negociază facilităţile concrete în domeniul comerţului internaţional şi al politicii comerciale. apartenenţa la GATT a României.În acest sens. în sensul că va acţiona în problemele valutare în conformitate cu spiritul Acordului General. d) Prezenţa României în cadrul GATT ca membru cu drepturi depline îi oferă posibilităţi suplimentare pentru promovarea intereselor ei comerciale. fără a contraveni prevederilor GATT. Obligaţiile (angajamentele) României ce au fost înscrise sunt: a) România s-a angajat prin protocolul de accesiune să-şi sporească şi să-şi diversifice importurile de mărfuri din ţările membre ale GATT în acelaşi ritm în care vor creşte importurile totale. ceea ce îi va permite să adopte la momentul oportun măsurile corespunzătoare menite să-i apere interesele.

în 1968 la New-Delhi (II). – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. 1992. 122 . a fost convocată la Havana o astfel de conferinţă care s-a soldat cu adoptarea statutului viitoarei Organizaţii Internaţionale a Comerţului (Carta de la Havana). coord. Rezoluţia 1965/XIX adoptată. 1995 etc. la 30 decembrie 1964. Independenţa Economică. 11e Edition. Ideea convocării unei conferinţe care să dezbată problemele comerţului mondial şi să pună bazele unei organizaţii internaţionale a comerţului a apărut încă din primii ani postbelici. Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare. Aceasta constituie un pas important pe linia eforturilor depuse în direcţia creării unei organizaţii mondiale a comerţului al cărui principal obiectiv ar trebui să fie normalizarea desfăşurării comerţului internaţional şi transformarea lui într-un instrument al dezvoltării economice. de către Adunarea Generală a ONU. Structura organizatorică a UNCTAD şi principalele atribuţii Membrii ai UNCTAD sunt toate ţările membre ale ONU. La recomandarea acesteia. Eşecul acestei prime încercări nu adus la abandonarea ideii unei conferinţe mondiale a comerţului. la începutul anului 1948. în 1979 la Manila (V). All. la 30 decembrie 1964. dar neratificarea acestui document de către parlamentele ţărilor semnatare a dus la eşuarea acestei prime încercări pe linia creării unei instituţii specializate a comerţului. Din iniţiativa ONU. Ed. Sută. în primul rând. sau ale uneia din instituţiile sale specializate. Ed. Prima Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare şi-a desfăşurat lucrările la Geneva în lunile martie-iunie 1964. Adunarea Generală a ONU (Sesiunea a XIX-a) a adoptat. Craiova. A. în 1983 la Belgrad (VI). Secretariatul şi Comitetul de conciliere. Barelier. A. în subordinea căruia activează o serie de comisii permanente şi grupe de lucru. Bucureşti. Sesiunea UNCTAD În conformitate cu statutul de organizare. Adunarea Generală a ONU (Sesiunea a XVII-a) a adoptat hotărârea privind convocarea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare. Paris. – Exporter. în 1972 la Santiago de Chile (III). UNCTAD-ul s-a întrunit în sesiuni din patru în patru ani sau din trei în trei ani. Principalele atribuţii ale Sesiunii UNCTAD sunt următoarele: – să iniţieze măsuri care să favorizeze expansiunea comerţului mondial în scopul impulsionării dezvoltării economice a tuturor ţărilor şi. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. a celor în curs de dezvoltare. în decembrie 1962. rezoluţia 1965 (XIX) prin care s-a instituţionalizat UNCTAD-ul ca organ al Adunării Generale a ONU. a stabilit următoarea structură organizatorică a UNCTAD: Sesiunea. Foucher. 237 Adaptat după N. în 1987 la Geneva (VII). Ca urmare a unor eforturi stăruitoare desfăşurate în această direcţie de către ţările în curs de dezvoltare şi cele socialiste. UNCTAD-ul are menirea să joace un rol important pe linia extinderii colaborării economice internaţionale şi a atenuării decalajelor care despart ţările în curs de dezvoltare de cele puternice industrializate. în 1992 la Cartagena (Columbia)(VIII). după cum urmează: în 1964 la Geneva (I). “Grupul celor 77”. coord. 1995.ANEXA II237 UNCTAD – Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare Instituţionalizarea UNCTAD: structura organizatorică şi principalele atribuţii. în 1976 la Nairobi (IV).

în funcţie de necesităţi. Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare Este un organ permanent al Conferinţei şi acţionează în intervalul dintre sesiuni. face propuneri pentru crearea organismelor subsidiare menite să-i înlesnească îndeplinirea eficientă a activităţii ce-i revin. pe care le prezintă Adunării Generale a ONU prin intermediul ECOSOC. interguvernamentale a căror activitate are tangenţă cu atribuţiile sale şi pentru a stabili legături cu aceste organisme. îndeplineşte rolul de comitet pregătitor al Sesiunilor UNCTAD. Comisii permanente. La cea de a patra Sesiune a UNCTAD s-a hotărât ca acesta să fie deschis participării tuturor membrilor UNCTAD. comitetul interguvernamental special pentru programul integrat (creat la sesiunea a IV-a a UNCTAD şi care în 1980 şi-a încetat activitatea. între ţări în curs de dezvoltare şi între ţări cu sisteme economice şi sociale diferite. care să ţină seama de deosebirile dintre sistemele economice şi nivelurile de dezvoltare economică ale statelor membre. – să urmărească şi să faciliteze coordonarea activităţii altor instituţii aparţinând sistemului Naţiunilor Unite în domeniul comerţului internaţional şi problemelor conexe ale dezvoltării economice şi să colaboreze în această privinţă cu Adunarea Generală a ONU şi cu ECOSOC. iniţiază şi întocmeşte studii şi rapoarte în domeniul comerţului şi cu privire la problemele conexe ale dezvoltării. comitete şi grupe de lucru: a) Comisia pentru produsele de bază. luând în acest scop măsurile ce ţin de competenţa sa. comitete şi grupe de lucru Ca organe subsidiare ale Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare au acţionat următoarele comisii. în intervalul dintre Sesiunile UNCTAD urmăreşte punerea în aplicarea a recomandărilor.– să iniţieze măsuri care să favorizeze dezvoltarea comerţului între ţări cu nivele economice diferite. sarcina sa fiind preluată la 1 ianuarie 1981 de Comisia pentru produsele de bază). declaraţiilor rezoluţiilor şi altor hotărâri ale Conferinţei. comitetul pentru tungsten. creată la prima sesiune a UNCTAD. în acest scop. subcomitetul permanent pentru produsele de bază. – să examineze în lumina experienţei dobândite eficacitatea şi evoluţia viitoare a mecanismelor sale internaţionale în scopul de a recomanda schimbările şi perfecţionările ce se impun şi care trebuie să fie supuse aprobării Adunării Generale a ONU. – să contribuie la organizarea politicilor guvernelor şi grupărilor economice regionale în materie de comerţ şi dezvoltare. – să elaboreze principii şi politici privind comerţul internaţional şi problemele conexe ale dezvoltării economice şi propuneri pentru aplicarea în practică a acestora. el ia iniţiativa întocmirii documentelor necesare şi ordinii de zi provizorii a sesiunii şi face recomandări cu privire la data şi locul ţinerii acesteia. creată la prima sesiune a UNCTAD. întocmeşte rapoarte pentru conferinţă şi o dare de seamă anuală cu privire la activitatea sa. b) Comisia pentru produsele manufacturate. 123 . în vederea negocierii şi adoptării de instrumente juridice multilaterale în domeniul comerţului internaţional. Principalele atribuţii ale Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare sunt următoarele: exercită funcţii ce sunt de competenţa Conferinţei. în funcţie de necesităţi. – să ia măsuri în colaborare cu organele competente ale ONU. grupul permanent pentru produsele sintetice şi de înlocuire. în cadrul acesteia şi-au desfăşurat activitatea.

care este condus de un Secretar general. numit de Secretariatul general al ONU şi confirmat de Adunarea Generală a ONU Sediul Secretariatului UNCTAD este la Geneva: El are un birou de legătură la sediul ONU de la New York. creată la a doua sesiune UNCTAD şi în subordinea căreia a funcţionat Serviciul consultativ pentru transferul de tehnologie. în cadrul ei a funcţionat grupul de lucru pentru reglementarea internaţională a transporturilor maritime. d) Comisia pentru invizibile şi finanţarea comerţului. g) Comisia pentru cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare. f) Comisia pentru transferul de tehnologie. creată la prima sesiune a UNCTAD. 124 . creat la cea de a doua sesiune a UNCTAD şi permanentizat la cea de a treia sesiune. în cadrul acestuia funcţionează grupul de lucru pentru regulile de origine. creată la sesiune a patra a UNCTAD Secretariatul UNCTAD UNCTAD-ul are un secretariat permanent.c) Comitetul special pentru preferinţe. instituit la sesiunea a patra a UNCTAD.

125 . Potrivit Tratatului de la Roma şi a dispoziţiilor adoptate ulterior de către instituţiile sale. Într-o etapă viitoare se prevedea şi realizarea uniunii politice a ţărilor membre. au fost desemnate. asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor. F. adică a unui regim similar de impozite interne (indirecte) pentru a nu fi discriminate produsele importate din ţările membre faţă de produsele autohtone. două noi tratate de integrare de către aceleaşi şase ţări (Franţa. Comunitatea Economică Europeană urma să se realizeze treptat. atât pentru produsele industriale. *6 Prevederi care au vizat crearea uniunii economice şi monetare În concepţia Tratatului de la Roma. conceput de Tratatul de la Roma ca o medie aritmetică a tarifelor vamale naţionale ale ţărilor membre. d) instituirea unei politici comerciale comune faţă de terţi în decursul perioadei de tranziţie prevăzută. a taxelor vamale în relaţiile comerciale dintre ţările semnatare. ca bază de pornire pentru reducerea acestora s-a stabilit să fie luate taxele vamale în vigoare la 1 ianuarie 1957. instituirea unui tarif vamal comun faţă de terţi. coord. b) înlăturarea completă. iar în etapa a doua. aceasta implica. coord. în primul rând. Germania. A. Craiova. care a pus bazele CECO. Tratatul de la Roma a mai prevăzut ca. 1995. la Roma. cât şi pentru produsele agricole. c) instituirea unui regim fiscal comun în ţările membre. dar treptată.  Prevederi vizând constituirea CEE/UE *5 Prevederi care au vizat crearea uniunii vamale Înţelegând prin uniunea vamală un teritoriu vamal unic al ţărilor membre şi o politică comercială comună faţă de terţi. 1992. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. R. pe etape. Olanda. în vigoare la 1 ianuarie 1957. Italia. în prima etapă. în decursul aceleiaşi perioade de tranziţie. A. îndeosebi primul având o sferă de cuprindere mult mai largă decât Tratatul de la Paris din 1951. Ed. dar treptată. Independenţa Economică. a restricţiilor cantitative şi a altor bariere netarifare din calea comerţului reciproc al ţărilor membre. Barelier. Tratatul de la Roma a prevăzut pentru realizarea acesteia următoarele: a) înlăturarea completă. Ele se înscriu pe linia continuării procesului de integrare economică din europa occidentală. serviciilor. Paris. forţei de muncă şi adoptarea unei monede unice în interiorul comunităţii. – Exporter. au pus bazele Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). să se armonizeze şi legislaţiile vamale ale ţărilor membre pentru a se aplica uniform de către acestea. elaborarea şi adoptarea unor reguli comune privind desfăşurarea concurenţei în cadrul comunităţii. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. Bucureşti. Foucher. implicând. Este vorba de Tratatul cu privire la crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi de Tratatul privind crearea Comunităţii Europene pentru Energia Atomică (EURATOM). 11e Edition. odată cu instituirea tarifului vamal comun. uniunea economică şi monetară implică unificarea politicilor economice generale şi sociale ale ţărilor membre. Sută.ANEXA III238 Uniunea Europeană (UE) La 25 martie 1957. pentru a se asigura o liberă circulaţie a mărfurilor în interiorul comunităţii. Belgia. în 1951. Luxemburg) care. Ed. mai întâi sub forma unei uniuni vamale şi apoi a unei uniuni economice şi monetare. All. libera circulaţie a capitalurilor. 1995 etc. respectiv fuziunea 238 Adaptat după N.

dar primele măsuri pentru traducerea în fapt a prevederilor lui au fost luate abia la 1 ianuarie 1959. cu efecte similare. Măsuri întreprinse în cadrul CEE pe linia realizării Uniunii Vamale şi înfăptuirii Uniunii Economice şi Monetare ♦ Liberalizarea schimburilor comerciale reciproce şi instituirea tarifului vamal comun faţă de terţi Tratatul de la Roma a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. primul obiectiv înscris în Tratatul de la Roma şi anume înfăptuirea uniunii vamale a CEE. a capitalurilor şi a forţei de muncă. Acest obiectiv a fost realizat doar în linii generale şi nu integral. aprecia că la 1 iulie 1968 s-a realizat. cu implicaţii asupra comerţului internaţional. au fost efectuate şi trei ajustări ale tarifelor vamale naţionale la nivelul tarifului vamal comun faţă de terţi. precum şi o convertibilitate reciprocă totală şi ireversibilă a monedelor ţărilor membre şi apoi punerea în circulaţie a unei monede unice. care să asigure nu numai libera circulaţie a mărfurilor în cadrul comunităţii ci şi a serviciilor. cu scopul oficial afirmat de a dezvolta cu acestea schimburile comerciale reciproce şi de a le sprijini pe linia dezvoltării economie şi sociale. fie valoric pe care ţările membre ale CEE le puteau importa din afara comunităţii cu scutire de plată a taxelor vamale de import). iar taxele vamale de export au fost desfiinţate integral încă din anul 1960. la 1 iulie 1968. Cu alte cuvinte.). a unei politici comune în domeniul transporturilor. etc. Concomitent cu reducerea treptată a taxelor vamale de import. a fost pus în aplicare tariful vamal comun faţă de terţi. din două motive: 126 . Un capitol special din Tratatul de la Roma (partea a IV-a). – înlăturarea tuturor restricţiilor cu privire la circulaţia capitalurilor şi serviciilor în cadrul comunităţii – instituirea unei politici agricole comunitare. La 1 ianuarie 1959 au fost luate primele măsuri de dezarmare vamală în relaţiile reciproce dintre ţările semnatare ale Tratatului. a unei politici energetice comunitare. Principalele prevederi înscrise iniţial în Tratatul de la Roma.pieţelor naţionale ale acestora. în linii generale. Tratatul de la Roma nu a prevăzut în mod expres de la început şi alte măsuri importante pe linia realizării uniunii economice şi monetare (unificarea bugetară. Se poate. a rezervelor valutare. anul 1958 fiind considerat un an de pretranziţie. Perioada de realizare a uniunii vamale a fost scurtată la zece ani (faţă de prevederea iniţială din Tratat de 12-15 ani) şi în funcţie de aceasta a fost adoptat şi pus în aplicare un calendar de reduceri succesive ale taxelor vamale de import la produsele industriale şi la o parte din produsele agricole (care nu au intrat sub incidenţa politicii agricole comunitare) care s-a încheiat la 1 iulie 1968. este şi cel referitor la asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la CEE. în domeniul monetar şi a unor măsuri comune pentru remedierea deficitelor din balanţele de plăţi. investiţiilor. Totodată. deci. pentru realizarea celei de-a doua etape în construcţia Comunităţii Economice Europene au fost: – înlăturarea tuturor restricţiilor cu privire la circulaţia forţei de muncă în cadrul comunităţii. au fost adoptate de către ţările membre aşa numitele contingente tarifare comunitare (au fost stabilite cantităţile de mărfuri exprimate fizic. Paralel cu desfiinţarea integrală a taxelor vamale de import în relaţiile comerciale reciproce dintre ţările membre au fost înlăturate şi marea majoritate a restricţiilor cantitative. sarcina aceasta revenind instituţiilor comunitare în funcţie de evoluţia evenimentelor interne şi internaţionale. în conformitate cu angajamentele asumate de CEE în cadrul GATT. precum şi alte bariere netarifare.

Piaţa unică internă a CEE reprezintă. La începutul lunii decembrie 1985 a avut loc la Luxemburg o reuniune la nivel înalt a CEE. – întărirea cooperării ţărilor membre în domeniul politicii externe şi al securităţii. actul unic vest-european) şi realizarea pieţei unice interne. fiecare cetăţean comunitar putând să se stabilească. fiscale şi administrative ale ţărilor membre. (pentru realizarea acesteia era nevoie de înlăturarea tuturor obstacolelor netarifare. însă “Actul Unic Vest-european” a intrat efectiv în vigoare la 1 iulie 1987. Tratatul asupra Uniunii Europene Discuţii pe tema reformei CEE au avut loc la cele mai diverse nivele în perioada anilor 1983-1985 şi ele au scos la iveală puternice divergenţe de interese între ţările comunitare. – lărgirea atribuţiilor parlamentului vest-european. – creşterea competenţelor CEE în domeniile: monetar. datorită faptului că până la 1 iulie 1968 nu au putut fi reglementate integral problemele comerţului cu produse agricole. până în anul 1992. înţelegându-se prin aceasta că se va putea circula fără formalităţi.– în primul rând. aşa cum a fost convenită în Cartea albă şi Actul unic Vest-european. cât şi cel extracomunitar. mediul înconjurător şi politicilor sociale. denumit “Actul Unic Vest-european”. care a funcţionat doar ca o reuniune formală a şefilor de state şi de guverne din ţările membre ale CEE. În februarie 1986 nouă ţări membre ale CEE (din cele 12) au semnat documentul privind reforma CEE. următoarele aspecte: – posibilitatea de a se lua decizii prin vot majoritar în cadrul organelor comunitare. anume: 127 . serviciile şi capitalurile. Piaţa unică internă a început să funcţioneze efectiv de la 1 ianuarie 1993. în principal. până la finele anului 1992 să circule libere în cadrul CEE mărfurile. Acordul privind reforma CEE trebuia să intre în vigoare după ratificarea lui de către parlamentele ţărilor membre. – în al doilea rând. precum şi elaborarea şi adoptarea unor reguli comune privind desfăşurarea concurenţei în cadrul comunităţii). realizarea unei uniuni economice şi monetare pe baza Sistemului Monetar European (SME) şi a unităţii de cont vest-european (ECU). Reforma Tratatului de la Roma. în fond. Italia. Actul unic vesteuropean introduce noţiunea de “spaţiu fără frontiere” în cadrul CEE. persoanele. Obiectivul acesteia constă în asigurarea condiţiilor ca. implică şi realizarea altor obiective în afara pieţei unice interne. Italia şi Danemarca rezervându-şi dreptul de a se pronunţa ulterior asupra acestor proiecte. Grecia şi Danemarca nu au semnat atunci acest document. până la 1 iulie 1968. să muncească şi să înveţe oriunde în perimetrul comunităţii. În cele din urmă ele s-au finalizat printr-un compromis: adoptarea în iulie 1985 a aşa-numitei “Carte Albă” pentru desăvârşirea pieţei unice interne a CEE până la finele anului 1992. care a adoptat proiectele de reformă a CEE. de armonizarea legislaţiilor vamale. Proiectele de reformă a CEE vizau. financiar. la care au participat şi reprezentanţii Spaniei şi Portugaliei (întrucât fuseseră semnate acordurile pentru aderarea acestora la CEE de la 1 ianuarie 1986). tehnologic. – instituţionalizarea Consiliului European. nu au putut fi luate toate măsurile pentru a se asigura o circulaţie liberă deplină a mărfurilor între partenerii din comunitate. începutul realizării uniunii economice şi monetare în cadrul Comunităţii şi ea nu implică desfiinţarea entităţilor naţionale. atât în ce priveşte comerţul intracomunitar cu aceste produse. *7 Reforma CEE (Cartea Albă. – realizarea în cadrul CEE a unei pieţe unice interne a ţărilor membre.

Consiliul European. Grecia. armonizarea politicii sociale: posibilitatea organelor comunitare de a adopta şi implementa în toate ţările membre reglementări în domeniul social (vizând armonizarea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale cetăţenilor din ţările membre). adoptă norme juridice: regulamente. din totalul celor 76 de voturi. El exercită. Hotărârile Consiliului sunt pregătite de Comitetul reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (COREPER). puterea asupra 128 . cooperarea monetară: consolidarea Sistemului Monetar European la care să adere toate ţările membre ale CEE (ECU). serviciilor. Anglia. care reprezintă atât interesele naţionale cât şi interesele comunitare. Comisia Comunităţilor Europene. Curtea de justiţie. pe care o împarte. a prevăzut 279 de măsuri privind înlăturarea barierelor fizice. Olanda. cercetarea ştiinţifică şi tehnologică etc. Toate aceste măsuri au fost puse în aplicare în perioada stabilită. mediul înconjurător. În cadrul Comunităţilor Europene au fost create şi funcţionează următoarele instituţii: Consiliul de Miniştri. pentru o perioadă de 6 luni. El dispune de o putere cvasi-legislativă. şi începând cu 1 ianuarie 1993 CEE dispune şi aplică o procedură unică la frontierele cu ţările terţe privind comerţul extracomunitar şi de o totală liberă circulaţie în interior a mărfurilor. Parlamentul European. fiind legate între ele prin raporturi de complementaritate care condiţionează procesul decizional. Spania 8 voturi. Irlanda câte 3 voturi fiecare şi Luxemburgul 2 voturi. în unele domenii precizate de Actul Unice European şi de Tratatul asupra Uniunii. iar minoritatea de blocaj este de 23 de voturi. inclusiv pe plan financiar.  Instituţiile Comunităţilor Europene Statele care au ratificat tratatele de la Paris (1952 – CECO) şi Roma (1957 – CEE şi Euratom) au consimţit să delege părţi din suveranitatea lor unor organisme internaţionale independente. repartizarea voturilor pe ţări în cadrul Consiliului ministerial al CEE (cei 12) fiind următoarea: Germania. decizii. transporturile. prin rotaţie. coordonarea eforturilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică a tuturor ţărilor membre cu sprijinul multilateral al Comunităţii. tot împreună cu Parlamentul European. Câmpul său de activitate s-a extins pe măsură ce Comunitatea i-a lărgit atribuţiile. agricultura. Conform art. Consiliul asigură coordonarea politicilor economice generale a statelor membre. Franţa. Belgia. Danemarca. votul prin majoritatea calificată: să se înlocuiască principiul. Consiliul. Fiecare dintre ţările membre ale comunităţii deţine preşedinţia Consiliului de Miniştri. Curtea de Conturi şi Comitetul economic şi Social. ajutat de către comitetele alcătuite din funcţionari ai ministerelor naţionale. stabilit la Bruxelles. care pregăteşte şi execută hotărârile. Italia.coeziunea economică: crearea condiţiilor ca fiecare stat membru să facă efortul de a-şi conduce politica economică într-un mod convergent cu cele ale partenerilor săi din comunitate. tehnice şi fiscale din calea circulaţiei mărfurilor. majoritatea calificată trebuie să fie de 54 de voturi. industria. directive. sporirea competenţelor Parlamentului comunitar. Portugalia câte 5 voturi fiecare. Cartea Albă. 1) Consiliul de Miniştri este instituţia decizională principală a Comunităţii Europene şi reuneşte miniştrii celor 15 ţări membre în funcţie de problema înscrisă pe ordinea de zi: afacerile externe. adoptată de către organele comunitare în iulie 1985. persoanelor şi capitalurilor. Consiliul dispune şi de un Secretariat general. 145 al Tratatului de la Roma privind crearea CEE. câte 10 voturi fiecare. care va fi ales prin vot universal direct şi care primeşte o putere de amendament în noile domenii în care deciziile se iau cu majoritatea calificată. cu Parlamentul European.

reţele trans-europene. protecţia consumatorului. la procesul legislativ. Acest “aviz conform” a fost extins de Tratatul de la Maastricht şi asupra legislaţiei electorale uniforme. mecanism de apropiere şi exprimare concertată a diplomaţilor statelor membre. care pregătesc lucrările şedinţelor plenare. de asemenea. cultură. Sesiunile plenare ale Parlamentului au loc la Strasbourg. între altele. cercetarea ştiinţifică. Actul Unic European. bizuindu-se. iar Secretariatul său general funcţionează la Luxemburg. Întâlnirile au loc în prezenţa preşedintelui şi a unuia din vicepreşedinţii Comisiei comunităţilor europene. Această practică a fost instituţionalizată prin Actul unic European în 1987. El are puterea de a demite Comisia comunităţilor europene prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu o majoritate de 2/3. piaţa internă. În urma Tratatului de fuziune a executivelor. educaţia. problemele actualităţii internaţionale prin Cooperarea politică (CPE). de către statele respective şi odată cu 129 . De la 1 ianuarie 1986 ea este compusă din 20 membri. Consiliul European este centrul care impulsionează principalele iniţiative politice ale Comunităţii şi organul de arbitraj al chestiunilor litigioase care nu au putut fi rezolvate de Consiliul de Miniştri. precum şi grupurile politice se reunesc de obicei la Bruxelles. mediul înconjurător. dintre care: câte 2 pentru Franţa. ca membru de drept. Italia şi Spania şi câte 1 un membru pentru fiecare din celelalte 7 state. o funcţie legislativă. însoţiţi de miniştrii de externe ai ţărilor respective. de asemenea. conferindu-i o putere de decizie alături de cea a Consiliului de Miniştri în câteva domenii: libera circulaţie a mâinii de lucru. Din acel moment. Actul Unic European obligă Parlamentul să supună ratificării (“avizul conform”) încheierea de acorduri internaţionale de asociere sau cooptare de noi membri în Comunităţile Europene. sănătate. preşedintele Comisiei Comunităţilor Europene. a prevăzut o procedură implicând două lecturi în Parlament şi la Consiliul de Miniştri. Membrii săi sunt numiţi pe 5 ani. El abordează. întăreşte puterile legislative ale Parlamentului într-un mare număr de domenii. împreună cu Consiliul de miniştri. putând să-l respingă. prin comun acord. precum şi asupra cetăţeniei europene. 3) Parlamentul European este organismul de exprimare democratică şi de control al Comunităţilor Europene. 4) Comisia Comunităţilor Europene este unul din organismele cheie ale sistemului instituţional comunitar. Comisia este organismul comun al celor trei comunităţi europene: CECO. El adoptă acordurile internaţionale negociate în prealabil de către Comisia Europeană. Parlamentul european este un for cu iniţiative şi este organismul de control democratic al activităţii Comunităţii. El participă la elaborarea directivelor şi reglementărilor comunitare. Parlamentul împarte cu consiliul de Miniştri şi decizia asupra bugetului. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1967. putere de care Parlamentul nu s-a folosit încă. Cele 19 comisii ale sale. Anglia. Consiliul Europei sa reunit cel puţin de două ori pe an. aleşi din 5 în 5 ani (numărul de deputaţi pentru fiecare ţară membră este stabilit proporţional cu populaţia statelor). Această procedură. care a revizuit tratatele europene. din el făcând parte.bugetului. 2) Consiliul European s-a născut din practica iniţiată în 1974 de a se organiza regulat o întâlnire a şefilor de state sau guverne din Comunitatea Europeană. pe rapoartele Curţii de Conturi. CEE şi Euratom. pronunţându-se asupra propunerilor Comisiei Europene şi invitând-o pe aceasta să-şi modifice propunerile pentru a ţine cont de poziţia Parlamentului. numită procedură de cooperare. El controlează bunul mers al politicilor comunitare. Parlamentul exercită. Este ales prin sufragiu universal începând din iunie 1989 şi numără 518 deputaţi. Germania. Tratatul de la Maastricht (Olanda) a întărit rolul legislativ al Parlamentului. care participă.

prevalează asupra celei a diferitelor tribunale naţionale. alcătuit din diplomaţi care supervizează politica externă şi de securitate. muncitorii. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht (1 noiembrie 1993) în cadrul Uniunii Europene au apărut noi instituţii Comunitare. Acţiunea sa în ansamblu se materializează prin alcătuirea unui raport anual. la cererea unui tribunal naţional. – interpretarea sau validarea. Prin deciziile şi interpretările sale. precum şi buna gestiune financiară. Curtea este asistată de către un tribunal de primă instanţă. Independenţa lor este garantată. cu sediul la Copenhaga (Danemarca). Comitetul Economic şi Social. după încheierea fiecărui exerciţiu. Agenţia Europeană pentru Mediul Înconjurător.intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. în domeniul dreptului comunitar. Curtea de justiţie are dublu rol: – verificarea compatibilităţii cu tratatele a actelor instituţiilor europene şi a guvernelor.). Din 1987. Ea verifică legalitatea şi buna desfăşurare a încasărilor şi cheltuielilor Comunităţii. fiind formată din 13 judecători asistaţi de 6 avocaţi generali. Europolul care reprezintă un sistem de interconectare a serviciilor de poliţie – cu sediul la Haga (Olanda). au apărut: Comitetul Regiunilor care va juca rol de consultant în cadrul Comisiei în probleme de interes specific. creată prin tratatul din 22 iulie 1975. este compusă din 15 membri. dispune de ample puteri în aplicarea politicilor comunitare al căror buget îi este încredinţat (cercetare şi tehnologie. Comisia beneficiază de o mare independenţă în exercitarea atribuţiilor sale: ea reprezintă interesele comunitare şi nu trebuie să se supună nici unei presiuni din partea statelor membre. Ombudsman – care gestionează petiţiile referitoare la o slabă administrare la nivel comunitar (în domeniul justiţiei şi afacerilor interne). 7) Comitetul Economic şi Social este organul care asistă Consiliul şi Comisia pentru afacerile de competenţa CEE şi Euratom. a dispoziţiilor dreptului comunitar. să dea avize din propria sa iniţiativă. Oficiul pentru Armonizare în 130 . prin comun acord de către statele membre. Toţi sunt numiţi pe o perioadă de 6 ani prin comun acord de către statele membre. 6) Curtea de Conturi. curtea de justiţie favorizează naşterea unui adevărat drept european care se impune tuturor. este organ de gestiune şi execută deciziile luate de consiliu. În ce priveşte afacerile CECO. Acesta este format din membri reprezentând diferitele categorii sociale şi profesionale interesate. Tratatul de la Maalstricht ridică Curtea de Conturi la rangul de a cincia instituţie a Comunităţii. ajutor pentru dezvoltare. Dispune de monopolul iniţiativei legislative. Autoritatea judecăţilor Curţii. Comisia este asistată de un Comitet Consultativ. ca şi Comitetul Consultativ. Astfel. Comitetul politic. de asemenea. În esenţă. format din 96 de membri reprezentând producători. permite o asociere activă a mediilor profesionale şi sindicale la dezvoltarea Comunităţii. care se ocupă în particular de contenciosul administrativ. desemnaţi pe o durată de 6 ani. suscitate de reglementările concurenţiale. Ea veghează în aplicarea reglementărilor şi directivelor adoptate de Consiliul de Miniştri şi poate recurge la atacarea în contencios în faţa Curţii de justiţie pentru a impune aplicarea dreptului comunitar. veghind îndeosebi asupra implementării principiului subsidiarităţii. Comisia dispune de autonomie financiară şi poate să-şi exercite prerogativele într-o deplină independenţă. coeziune regională etc. utilizatorii şi comercianţii de cărbune şi oţel. El trebuie consultat obligatoriu înainte de adoptarea unui număr de decizii şi poate. 5) Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene îşi are sediul la Luxemburg. Comisia a fost supusă unui vot de investitură din partea Parlamentului. ţinând de instituţii şi de litigiile dintre Comisia europeană şi întreprinderi.

cu sediul în Spania. cu sediul în Irlanda. Centrul European pentru dezvoltarea Formaţiei Profesionale. Observatorul European al Drogurilor.Piaţa internă (mărci. Curtea de Apel Comună privind Brevetul Comunitar. Agenţia Europeană pentru verificarea medicamentelor cu sediul la Londra (Anglia). Agenţia pentru Sănătate şi Securitatea Muncii. modele) cu sediul în Spania. cu sediul la Salonic (Grecia). care se va ocupa de reglementarea litigiilor produse în materie de contrafaceri şi de validitate a brevetelor comunitare. cu sediul la Luxemburg. Centrul pentru traduceri al organelor Uniunilor Europene. Fundaţia Europeană pentru Formare. Oficiul pentru inspecţia Sanitară şi Fitosanitară. desene. cu sediul la Lisabona (Portugalia). cu sediul la Torino (Italia). 131 .

după cum rezultă din datele statistice publicate. Sută. unele ţări din AELS (Austria. Secretariatul AELS). Suedia. Elveţia. adică cu trei ani mai devreme faţă de prevederile tratatului. ale cărei interese au determinat-o să respingă iniţial ideea participării la CEE. 239 Adaptat după N. coord. Puiu – Management în afacerile economice internaţionale. A. 1995. c) tratatul a prevăzut şi înfiinţarea unor organe de conducere care să vegheze la aplicarea în practică a prevederilor lui. Independenţa Economică. Comitetul delegaţiilor permanenţi. Bucureşti. iar la 1 martie 1971. La 31 decembrie 1966 au fost complet desfiinţate taxele vamale de import la produsele industriale în relaţiile comerciale reciproce.ANEXA IV239 Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) Iniţiativa creării AELS a revenit Angliei. În aceeaşi perioadă de timp au fost luate măsuri pe linia înlăturării treptate a restricţiilor cantitative în comerţul reciproc cu produse industriale. All. organe care nu au un caracter supranaţional (Consiliul Ministerial. 132 . În august 1991 a aderat la AELS şi Liechtnstein. de asemenea s-a prevăzut ca dezarmarea vamală şi înlăturarea restricţiilor cantitative să nu se extindă şi asupra produselor agriculturii şi pisciculturii. Ed. Craiova. Paris. Norvegia. Foucher. În 1963 s-a asociat la AELS. Anglia) au întreţinut legături comerciale mai intense cu ţările din CEE. b) în relaţiile comerciale cu terţii s-a prevăzut ca ţările membre să desfăşoare o politică comercială independentă. 1995 etc. coord. aşa cum s-a prevăzut iniţial. Islanda a intrat ca membră cu drepturi depline. Tratatul de constituire a AELS s-a semnat la Stockholm în noiembrie 1959 de către următoarele şapte ţări: Anglia. Tratatul cuprinde următoarele prevederi mai importante: a) desfiinţarea treptată. Barelier. 1992. Finlanda. Mai mult decât atât. Elveţia. până la 1 ianuarie 1970. Austria şi Portugalia şi intrat în vigoare în cursul anului 1960. – Exporter. A. 11e Edition. Dezarmarea vamală şi liberalizarea schimburilor comerciale în cadrul AELS nu s-a soldat. a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative la importul de produse industriale în relaţiile comerciale dintre ţările membre. Comitetele permanente ale AELS. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. Danemarca. Ed. cu o intensificare a schimburilor reciproce.

Ciobanu. Mourier. 2/1984 Barelier.. Economica. Ed. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. Prentice-Hall. 1995 9. P. Joffre. G. P. 1993 8. New York. New Jersey. G. Paris. Pratique du commerce international. – La pratique bancaire dans le commerce international. Foucher. – Encyclopédie de gestin. 2. USA. Economica. Burciu. Paris. 1985 11. Ed. D. Bucureşti. 1995 14. – Expoerter. Ed. Bucureşti. H. Ed. 11e Edition. ESKA. 1995 Barelier. – Moyens et techniques de paiement internationaux. 1995 4. Economică. – Management în afacerile economice internaţionale. N. P. Ştiinţifică. UNCTAD Report 1996-1997. PUF. Pres Universitaires de France. 1993 25. Stănescu. Economica. A. Lindert. – International Trade: an Introduction to Theory and policy. nr. 1982 7. 133 . CCI Paris. Ed.. 1992. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE 1. – Practici bancare internaţionale. – Curs de comerţ internaţional şi politici comerciale. 2e Edition. 1989 15. – Les exportations françaias et leur financement.. coord. coord. Union de Banques Suisses. Samuelson. 26-27/1998 al CCI. S. Kingsburg. Independenţa Economică. Paris. Chişinău. 1997 17. 1996 5. B. Y. 1996 12. S. Economică. P. Gh. Kennen. Paris. Simon.. 1989 10. – Politici comerciale. R. Ed. Cers. Monod. Craiova. 1992 19. Ed. Countertrade. Gaftonic. coord. Popa. New York. *** – Regulile INCOTERMS. 3. – Economie internationale. Cambridge Center. I-III. 1985 13. vol. 1991 16. Fota. 1980-1992. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului 24. ediţia a 14-a.. coord. 5e Edition. McGrow-Hill Book. – Euromarketing. Puiu. P. Editions d’organisation. – Techniques financières internationales. C. Ed. 1990 26. Arta Grafică. 1995. Toulouse. – An introduction to World Financial Market. *** – Buletin Statistic. A. *** – UN. P. Bucureşti. Défossé. World Economy. A. Foucher. Open University. P. coord.. Basil Blackwell. Balassa. – Industrial Protection in the Developed Countries. Ed. “Vasile Goldiş”. GATT/OMC Report 1997 etc. Paris. Ed. Sută. 11e Edition. Paris. Paris. A. – Decalaje economice ale lumii contemporane. Verzariu. 1992 18. *** – Manual de operaţiuni documentare în comerţul exterior. – Tranzacţii comerciale internaţionale. IUT “Pasul Sabatier”. N. 1988 20. Inc. – Barter. – Schimburile economice internaţionale. – Economics. I. Monthly Bulletin of Statistics. 22. Offsets. 1996 6. Ed. 1985 23. Ed. Pomfret. – The International Economy. nr. Inc. All. – Exporter. 1980 21. Arad. A.