Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS

Viaţa compozitorului german Adrian Leverkiihn povestită de un prieten CUM AM SCRIS DOCTOR FAUSTUS Romanul unui roman

OPERE XX

THOMASMANN
Viaţa compozitorului german Adrian Leverkuhn povestită de un prieten Romanul unui roman
, r

RAO International Publishing Company
RAO International Publishing Company S.A. P.O. Box 37-l98 Bucureşti, ROMÂNIA THOMAS MANN Doktor Faustus Copyright <D Thomas Mann, 1947 Alle Rechte bei S.Fischer Verlag GmbH, Frankfurt am Main Traducere din limba germană

EUGEN BARBU ANDREI ION DELEANU
Copyright © 1995 RAO International Publishing Company S.A. pentru versiunea în limba română Coperta colecţiei DONE STAN CRISTIAN BÂDESCU Pe copertă GUSTAVKLIMT, Palas Atena Tiparul executat de ELSNERDRUCK Berlin, Germania Aprilie 1995 ISBN 973-9164-82-x

DOCTOR FAUSTUS
Viaţa compozitorului german Adrian Leverkuhn povestită de un prieten
Lo giorno se n 'andava, e l'aer bruno toglieva gli animai che sono in terra dalie fatiche loro, ed io sol uno m 'apparecchiava a sostener la guerra si del cammino e si della pietate, che ritrarră la mente che non erra. O Muse, o alto ingegno, or m 'aiutate, o mente che scrivesti cid eh 'io vidi, qui siparră la tua nobilitate. DANTE, Inferno

V
Ţin să afirm cu toată hotărîrea că nu dorinţa de a scoate în evidenţă propria-mi persoană mă îndeamnă să spun mai întîi cît'eva cuvinte despre mine însumi şi despre firea mea, pînă a nu începe să aştern pe hîrtie viaţa celui care a fost Adrian Leverkuhn — o primă şi fără îndoială provizorie biografie a prietenului iubit, genialul muzician, atît de cumplit încercat, mai întîi înălţat apoi prăvălit de un destin potrivnic. Numai presupunerea că cititorul — mai bine-zis: viitorul cititor; deoarece pentru moment nu există nici cea mai modestă perspectivă ca scrierea mea să poată vedea lumina tiparului — dau poate, dacă, printr-o minune, ea ar părăsi această fortăreaţă ameninţată din toate părţile care este Europa noastră şi ar duce oamenilor de afară un zvon din taina solitudinii noastre; — dar rog să mi se îngăduie să iau fraza de la început: numai gîndul că, probabil, cititorul va dori să ştie cîte ceva despre narator mă determină să pun înaintea acestor mărturii cîteva note referitoare la persoana mea — desigur, pe deplin conştient că tocmai în felul acesta s-ar putea să-i trezesc îndoielile, să-l determin să-şi pună întrebarea dacă se află pe mîini bune, vreau să spun: dacă eu, prin ceea ce reprezint, sînt omul potrivit pentru o asemenea menire la care mai curînd mă îndeamnă inima decît mă îndreptăţeşte vreo afinitate a firii. Recitesc rînduri'le de mai sus şi mă văd silit să recunosc în ele o anume nelinişte şi o îngreunare a respiraţiei, cît se poate de caracteristică pentru starea de spirit în care mă aflu astăzi, 23 mai 1943, la doi ani după moartea lui Leverkuhn, la doi ani după ce dintr-o noapte adîncă el a trecut în cea fără de sfîrşit, şi cînd eu, în camera de lucru de la Freising-pe-Isar, mică şi intimă, mă apuc să aştern pe hîrtie povestea vieţii nefericitului meu prieten ce se odihneşte întru Domnul — o, de-ar fi aşa ! de s-ar odihni întru Domnul — caracteristică zic, pentru o stare de spirit în care nevoia plină de emoţie de a mă

confesa se amestecă nespus de apăsător cu o sfială profundă în faţa unei îndatoriri ce mă depăşeşte. Sînt o fire cu totul cumpătată, cred că pot spune sănătoasă, temperată, blîndă, înclinată 8 ♦ Thomas Mann către armonie şi raţiune, un cărturar şi un conjuratus1 al „armiei latine",' nu lipsit de raporturi cu artele frumoase (cînt la viola d'amore), un fiu al muzelor în înţelesul academic al cuvîntului, care bucuros se consideră descendent al umaniştilor germani de pe vremea faimoaselor Epistolae obscurorum virorunv, urmaş al unor Reuchlin, Crotus von Dornheim, Mutianus si Eo'ban Hesse. Demonicul, oricît de puţin mi-aş îngădui să tăgăduiesc influenţa lui asupra vieţii omeneşti, a fost întotdeauna categoric străin firii mele, l-am eliminat instinctiv din concepţia mea despre lume, fără a simţi vreodată nici cea mai 'mică înclinare către relaţii necugetate cu forţele întunericului, nici trufia de a le provoca să urce la mine, iar, de-ar încerca s-o facă din propriul lor imbold, fără a contribui la aceasta, întinzîndu-le măcar un deget. Acestei convingeri i-am adus şi jertfe, morale, şi chiar în ce priveşte bunăstarea materială, prin faptul că, fără ezitare, am renunţat înainte de termen la cariera mea în învăţămînt, care mi-era atît de dragă, atunci cînd s-a dovedit că ea nu se putea împăca nici cu spiritul şi nici cu exigenţele evoluţiei noastre istorice. Din punctul acesta de vedere sînt mulţumit de mine. însă îndoiala mea dacă am întradevăr sau nu vocaţia necesară pentru misiunea pe care mi-am asumat-o aici nu e decît întărită de hotărîrea de care am dat dovadă sau, dacă vreţi, de caracterul mărginit al persoanei mele morale. Abia luasem condeiul în mînă şi mi-a şi scăpat un cuvînt care m-a pus într-o anumită încurcătură : cuvîntul „genial"; vorbeam despre geniul muzical al răposatului meu prieten. Or cuvîntul acesta, „geniu", chiar dacă este superlativ, conţine, netăgăduit, o sonoritate şi un sens nobil, plin de armonie şi umanitate sănătoasă, şi oameni de felul meu, oricît de departe ar fi de pretenţia'de-a face parte ei înşişi din această înaltă sferă şi de a fi' fost dăruiţi cu divinis influxibus ex alto , n-ar avea* nici un motiv întemeiat de a se simţi intimidaţi în faţa lui şi nici n-ar avea de ce să nu vorbească despre el şi să se comporte în faţa sa cu fruntea sus, voios şi cu o respectuoasă familiaritate. Aşa s-ar părea. Şi totuşi, nu se poate contesta, şi nici nu s-a contestat vreodată, că în această sferă strălucitoare
1 Părtaş credincios, membru fidel (lat). 2 Celebră satiră anonimă de la începutul secolului al XVI-lea. 3 Divine inspiraţii din fnalt (lat).

DOCTOR FAUSTUS ♦ 9 exista ceva neliniştitor, ceva iraţional şi demonic, ca şi cum între geniu şi forţele întunericului s-ar ţese legături malefice, şi tocmai de aceea epitetele liniştitoare: „nobil", „uman", „armonic", pe care am încercat să i le alătur, nu vor să i se potrivească pe deplin şi nu se potrivesc nici măcar atunci cînd este vorba — şi-mi pare rău că sînt nevoit să fac această deosebire — de un geniu pur, autentic, dăruit de divinitate, iar nicidecum de o creaţie artificială, funestă, obţinută prin intermediul vreunui elixir diavolesc, întruchipare culpabilă şi morbidă a unor daruri naturale, rod al unor tocmeli abjecte... Aici mă întrerup, cu sentimentul umilitor al unui eşec artistic şi al unei lipse de cumpătare. Adrian n-ar fi introdus, într-o simfonie, de pildă, atît de prematur o asemenea temă — cel mult ar fi lăsat-o să se întrezărească voalat, abia perceptibil. De altfel, poate că ceea ce am spus fără să vreau îi va părea cititorului doar o aluzie neînţeleasă, obscură, numai eu avînd sentimentul unei indiscreţii şi al unei nepriceperi grosolane. Unui om ca mine ii vine foarte greu, i se pare aproape o frivolitate să adopte, faţă de un lucru care îi e mai scump decît ochii din cap, punctul de vedere al artistului creator şi să-l trateze cu seninătatea jucăuşă a acestuia. De aci şi intervenţia mea prematură asupra deosebirii dintre geniul pur si cel impur, deosebire a cărei existenţă o recunosc numai pentru ca imediat să mă întreb dacă e drept să existe. într-adevăr, experienţa m-a obligat să reflectez la această problemă cu atîta stăruinţă şi cu atîta intensitate, încît uneori constatam înspăimî'ntat că fusesem împins fără să vreau dincolo de limitele de gîndire ce-mi erau îngăduite, cuvenite, ca şi cum aş fi trăit o exaltare „impură" a facultăţilor mele naturale... Din nou mă întrerup, amintindu-mi că am ajuns să vorbesc de geniu şi de natura sa supusă unei influenţe demonice numai pentru a explica îndoiala mea dacă ara sau nu vocaţia trebuitoare îndatoririi asumate. De-aş putea măcar face să prevaleze asupra scrupulelor mele de conştiinţă argumentele, bune sau rele, de care dispun. Mi-â fost dat să trăiesc mulţi ani din viaţă în intimitatea unui om de geniu, a eroului acestor file,' să-l cunosc din anii copilăriei, să fiu martorul evoluţiei sale, al destinului său şi să aduc modestul meu aport la opera sa creatoare. Libretul exuberantei opere de tinereţe a lui Leverkiihn, 10 ♦ Thomas Mann după comedia lui Shakespeare Zadarnicele chinuri ale dragostei, a fost scris de mine şi mi-a fost

îngăduit să particip într-o oarecare măsură şi' la elaborarea textului suitei lirice groteşti Gesta Românorum, cît şi la cel al oratoriului Apocalipsa Sfintului Ioan Teologul. Asta pe de o parte sau, poate, asta-i totul. Dar mă aflu de asemenea în posesia unor hîrtii, însemnări nepreţuite, pe care răposatul mi le-a încredinţat mie si nimănui altuia, într-un act de ultimă voinţă, în zilele in care era încă sănătos la minte si la trup sau — dacă nu-mi este îngăduit să mă exprim în felul acesta — în zilele în care părea astfel prin comparaţie şi în ochii legii; pe aceste hîrtii mă voi întemeia în relatarea mea, ba îmi propun ca, după o alegere potrivită, să intercalez unele dintre ele chiar în acest text. în fine sau, mai bine zis, înainte de orice — şi această justificare a fost dintotdeauna cea mai întemeiată, dacă nu în faţa oamenilor, măcar în faţa lui Dumnezeu — l-am iubit — cu groază şi duioşie, cu milă şi admiraţie, cu dăruire — şi prea puţin m-am întrebat dacă sentimentul acesta era reciproc. Nu era. O, nu ! Faptul că îmi lasă, după moarte, schiţele de compoziţii şi filele cu însemnări zilnice arată mai curînd o încredere' amicală obiectivă, aproape că aş putea spune plină de condescendenţă şi, indiscutabil', măgulitoare pentru conştiinciozitatea, pietatea şi corectitudinea mea. Dar să iubească ? Pe cine să fi iubit omul acesta ? Pe vremuri, o femeie — poate. Spre sfîrşit, un copil — posibil. Pe-un tînăr uşuratic, fluture seducător, un intim, pe care mai tîrziu, tocmai pentru că simţea o atracţie pentru el, l-a îndepărtat — împingîndu-l în braţele morţii. Să-şi deschidă el inima cuiva ? Să lase el pe cineva să pătrundă în viaţa lui ? Nu exista aşa ceva la Adrian. Devotamentul omenesc, îl accepta — aş' jura : fără măcar să bage de seamă. Atît de mare era indiferenţa lui încît abia dacă era conştient de cele ce se petreceau în jur, abia dacă îşi dădea seama în societatea cui se află, iar faptul că numai foarte rar se adresa vreunui interlocutor pe nume mă face să presupun că nici nu ştia cum îl cheamă, deşi celălalt era perfect îndreptăţit să creadă contrariuLVAş compara singurătatea lui cu un abis unde se cufundau', fără zgomot si fără urmă, toate sentimentele cu care era întîmpinat. Exista în jurul lui o răceală — şi cum mi se strînge inima cînd folosesc acest cuvînt, pe care şi el l-a aşternut odată pe hîrtie, dar în ce împrejurări monDOCTOR FAUSTUS ♦ 11 struoase! Viaţa şi experienţa pot da unor cuvinte, luate izolat, un accent ce le înstrăinează cu totul de semnificaţia lor obişnuită şi le conferă un nimb de spaimă, de neînţefes pentru cel nedeprins să le descifreze sensul cel mai monstruos. II Mă numesc Serenus Zeitblom şi sînt doctor în filozofie, îmi reproşez că am întîrziat în chip atît de neobişnuit această prezentare, dar desfăşurarea literară a însemnărilor de faţă nu mi-a dat pînă acum răgazul s-o fac. Am şaizeci de ani, adică m-am născut — primul din patru copii — în anul 1883 de la Cristos, la Kaisersaschern-pe-Saale, în districtul Merseburg, unde şi-a petrecut şi Lever-kiihn anii lui de şcoală, ceea ce îmi îngăduie să pot amîna descrierea mai amănunţită a acestei perioade, pînă ce voi ajunge, cronologic, la ea. Cum viaţa mea s-a împletit adesea cu aceea a maestrului, va fi mai potrivit să vorbesc despre amîndouă o dată pentru a nu mai cădea în păcatul anticipării, către care, de altfel, eşti totdeauna împins cînd ţi-e inima plină. Fie spus aici doar atît, că familia în care am venit pe lume aparţinea burgheziei mijlocii, pe jumătate învăţată, căci tatăl meu, Wolgemut Zeitblom, era farmacist — de altfel cel mai de frunte din partea locului; mai exista o farmacie în Kaisersaschern, dar ea nu s-a bucurat niciodată de aceeaşi încredere din partea cumpărătorilor ca spiţeria „La Sfîntul Arhanghel" a lui Zeitblom, şi în permanenţă a avut o situaţie grea. Familia noastră făcea parte din restrînsa comunitate catolică a unui oraş în care majoritatea populaţiei, fireşte, era de confesiune luterană; mai ales mama —' o credincioasă fiică a bisericii — îşi îndeplinea cu scrupulozitate îndatoririle religioase, pe cînd tatăl meu, probabil şi din lipsă de timp, se dovedea mai lăsător în treburile astea, fără să-şi tăgăduiască însă cîtuşi de puţin solidaritatea cu coreligionarii săi, solidaritate ce-şi avea, de altfel, însemnătatea ei politică. Demn de remarcat e faptul că saloanele de primire de la etaj, deasupra laboratorului şi farmaciei, erau frecventate, în afară de parohul nostru, consilierul ecleziastic Zwilling, şi de rabinul oraşului, pe nume doctor Carlebach, ceea ce cu greu ar fi fost cu putinţă în cercurile protestante. Ca 12 ♦ Thomas Mann înfăţişare, reprezentantul bisericii romane arăta mai bine. Dar eu am rămas cu impresia, întemeiată, poate, îndeosebi pe vorbe de-ale tatălui meu, că talmudistul mărunţel, cu barbă lungă şi cu calotă pe cap, îl întrecea cu mult în erudiţie şi perspicacitate religioasă pe confratele său de altă credinţă. Datorez poate acestei experienţe din tinereţe, dar şi receptivităţii luminate a cercurilor evreieşti pentru creaţia lui Leve'rkuhn, faptul că tocmai în problema evreiască n-am putut fi niciodată întru totul de

acord cu felul în care Fuhrer-ul nostru şi paladinii săi au încercat s-o soluţioneze, ceea ce şi-a avut partea de influenţă în chestiunea demisiei mele'din învăţământ. Fireşte, nîi-au ieşit în cale şi unele specimene ale acestei rase — este destul să mă gîndesc, de pildă, la savantul Breisacher din Munchen — avînd un caracter antipatic şi iritant, asupra cărora îmi propun să arunc oarecare lumină la locul şi momentul potrivit. în ceea ce priveşte originea mea catolică, se-nţelege, desigur, de la sine că ea mi-a modelat şi influenţat personalitatea, fără însă ca această latură a vieţii mele să fi intrat vreodată în contradicţie cu concepţia umanistă despre lume şi cu dragostea pentru „cele mai nobile arte şi ştiinţe", cum li se spunea pe vremuri. între aceste două elemente componente ale personalităţii mele a existat întotdeauna o armonie perfectă, care de altfel nu e greu de păstrat dacă te-ai născut şi ai crescut, ca mine, în atmosfera unui orăşel străvechi', unde amintirile şi prezenţa monumentelor te poartă departe în urmă, către vremurile dinaintea schismei, cînd lumea creştină era una. Kaiser-saschern e aşezat, ce-i drept, chiar în mijlocul regiunii de baştină a Reformei, în inima ţinutului lui Luther, înconjurat de oraşe purtînd nume ca Eisleben, Wittenberg, Quedlinburg, precum şi Grimma, Wolfenbuttel şi Eise-nach — ceea ce, de asemenea, este semnificativ şi'pentru viaţa interioară a lui Leverkuhn, luteranul, şi justifica orientarea iniţială spre teologie a studiilor sale. Dar eu aş vrea să compar Reforma cu o punte care duce nu numai din vremurile scolasticii pînă în lumea noastră, a gîndirii libere, ci şi înapoi, în evul mediu — şi poate chiar mai departe, pînă la acea tradiţie creştină catolică dinaintea schismei de pasiune senină pentru cultură. în ce mă priveşte, am sentimentul că, la drept vorbind, aş fi mai la DOCTOR FAUSTUS ♦ 13 locul meu în sfera aurită în care Sfînta Fecioară era numită Jovis alma parens . Ca să mai adaug strictul necesar la biografia mea, voi spune că părinţii mi-au dat posibilitatea să frecventez liceul din oraşul nostru, acelaşi unde cu doi ani mai tîrziu a învăţat şi Adrian, şcoală întemeiată în a doua jumătate a secolului al XV-leâ şi care mai purta pînă nu demult numele de „Şcoala fraţilor vieţii simple". Numai dintr-o oarecare jenă, datorită rezonanţei învechit-istorice — pentru o ureche modernă ea putea să aibă o uşoară nuanţă de ridicol — s-a renunţat la această denumire, scoală fiind rebotezată gimnaziul' Bonifaciu, după biserica fnvecinată. Cînd am părăsit liceul, la începutul acestui secol, m-am îndreptat, fără nici o ezitare, spre studiul limbilor clasice, în care mă evidenţiasem într-o anumită măsură ca elev, şi m-am consacrat'lui la universităţile din Giessen, Jena şi' Leipzig, iar la cea din Halle în 1904 şi 1905, adică în' aceeaşi vreme — şi nu întîmplător în aceeaşi vreme — în care studia acolo şi Leverkuhn. Ajuns aici nu mă pot împiedica — lucru care mi se întîmplă atît de frecvent! — să nu admir, în treacăt, raportul intim şi aproape misterios între interesul pentru filologia clasică şi sentimentul viu si afectuos pentru frumuseţea omului şi măreţia raţiunii lui — raport ce se manifestă mai întîi'prin faptul că sfera studiului limbilor vechi poartă numele de „humaniora", apoi chiar prin faptul că o coordonare sufletească a pasiunii pentru semantică si a celei pentru disciplinele umanistice are ca fericit rezultat ideea de educaţie, iar vocaţia de educator al tineretului se întregeşte aproape inevitabil cu cea de savant filolog. Omul cunoştinţelor enciclopedice în ştiinţele naturii poate foarte' bine să fie învăţător, dar niciodată educator în sensul şi în măsura în carepoate fi un adept al aşa-numitelor bonâe litterae . Nici celălalt limbaj, mai intens poate, dar ciudat de nearticulat, cel al sunetelor (dacă ne e îngăduit să calificăm în acest fel muzica), nu mi se pare că ar putea fi inclus în sfera pedagogică a disciplinelor umaniste cu toate că ştiu foarte bine că în educaţia elină si în special în viaţa publică a cetăţilor antice a avut un rof ajutător. Mai degrabă am impresia că, în pofida ri1 Sfînta mamă a lui Jupiter (lat.). 2 Literatura aleasă (lat).

14 ♦ Thomas Mann gorii logice şi morale pe care o îmbracă uneori, acest limbaj face parte dintr-o lume supranaturală, pentru care n-aş îndrăzni să pun mîna în foc că e sigură sub aspectul raţiunii şi al demnităţii omeneşti. Faptul că sînt, cu toate acestea, devotat muzicii din toată inima se numără printre contradicţiile inerente firii omeneşti, fie că le regreţi, fie că îţi fac plăcere. Asta, ca o paranteză în afara temei noastre. Şi totuşi nu chiar în afară, întrucît chestiunea, dacă între universul pedagogic plin de nobleţe al spiritului şi acea lume a spiritelor de care te apropii numai cu mare primejdie se poate trasa o linie de demarcaţie netă şi indiscutabilă, face parte întru totul şi încă peste măsură din tema dezbătută de mine. Ce domeniu uman, fie el cel mai pur, mai vrednic de preţuire şi mai bine intenţionat ar putea fi cu totul inaccesibil puterilor necurate, bâ, chiar se cuvine să

adăugăm, s-ar putea lipsi cu totul de rodnicul contact cu ele ? Ideea aceasta, deloc nepotrivită chiar la un om a cărui natură intimă e fundamental străină de tot ce e demonic, mi-a rămas în minte din anumite momente ale unei călătorii de studii de aproape un an şi jumătate în Italia şi Grecia — călătorie pe care bunii mei părinţi mi-au dat posibilitatea s-o fac după ce am luat examenul de diplomă — cînd, de pe Acropole, priveam de-a lungul Căii Sacre, pe unde treceau sacerdoţii împodobiţi cu eşarfe de culoarea şofranului şi cu numele lui Iacchus pe buze, iar mai apoi, pe cînd mă'aflam chiar pe locul iniţierii, în ţinutul Eubuleus, pe marginea rîpei plutonice căscată intre stînci. Acolo am simţit, am intuit mai bine zis, plenitudinea sentimentului vital ce se degajă din zelul cu care elenismul olimpic celebrează divinităţile abisului, şi adesea, de la înălţimea catedrei, am explicat elevilor mei din ultimul an că, în fond, cultura nu este decît integrarea prin pietate şi ordine, aş spune mai adecvat, prin îmblînzire, a monstruosului nocturn în cultul zeilor. înapoiat din acea călătorie, tînărul de douăzeci şi şase de ani a găsit un post la liceul din oraşul natal, aceeaşi scoală în care căpătase primele noţiuni de educaţie ştiinţifică ; am început, aşadar, să predau latina, elina si istoria, la cursul inferior, timp de numai cîteva semestre, pînă cînd — în al patrusprezecelea an al veacului nostru — am devenit membru al corpului didactic al Bavariei, fiind transferat la Freising, unde, de altfel, m-am şi stabilit, şi DOCTOR FAUSTUS ♦ 15 de atunci, timp de mai bine de două decenii, mi-am desfăşurat într-un fel mulţumitor activitatea de profesor de liceu, dar şi pe cea de lector la seminarul teologic, la aceleaşi discipline. 'De timpuriu, curînd după numirea mea la Kaisersaschern, m-am căsătorit — îndemnat de firea mea ordonată si de dorinţa morală de a intra în rîndul oamenilor. Hefene, născută Olhafen, admirabila mea soţie, care şi astăzi încă îmi mai ocroteşte anii acum în declin, era fiica unui coleg de facultate şi de profesie, mai vîrstnic, originar din Zwickau, în Saxonia, şi chiar cu riscul de a trezi zîmbetul cititorului, voi mărturisi că numele de botez al gingaşei copile, Helene, aceste silabe fermecătoare, au avut si ele un rol, şi nu cel mai neînsemnat, în alegerea făcută". Un asemenea nume e ca o binecuvîntare cerească şi nu te poţi sustrage magiei sale pure, chiar dacă înfăţişarea celei care-l poartă nu răspunde exigenţelor riguroase decît într-un sens burghez şi într-o măsură modestă, si chiar şi astfel numai în mod trecător, datorîndu-se doar farmecului pieritor al tinereţii. Şi pe fiica noastră, care de mult şi-a legat viaţa de un om de treabă, procurist la Banca Bavareză de Efecte din Regensburg, tot Helene am botezat-o. Scumpa mea soţie mi-a dăruit, în afară de această fiică, şi doi feciori, astfel că, după cum le e oamenilor scris, mi-a fost dat să gust bucuriile şi grijile paternităţii, deşi doar în limite moderate. Copiii mei n-au manifestat cu nici un prilej, daruri neobişnuite. Acest lucru trebuie să-l recunosc. Sînt cel din urmă care să fi pretins vreodată că puteau fi comparaţi cu fermecătorul copil care era Nepomuk Schneidewein, nepotul lui Adrian şi mai tîrziu bucuria ochilor lui. Amîndoi fiii mei slujesc pe Fiihrer, unul într-un post civil, celălalt în forţele armate, şi cum, în unii generale, atitudinea mea oarecum surprinzătoare faţă de conducătorii ţării a creat un fel de vid în jurul meu, raporturile acestor tineri cu paşnicul lor cămin părintesc au devenit destul de rare. III Cei din neamul Leverkuhn erau din tată în fiu meşteşugari şi agricultori mai înstăriţi, care propăşiseră, parte prin ţinutul Schmalkalde, parte prin Saxonia, pe valea Saalei.' Familia propriu-zisă a lui Adrian se aşezase, 16 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 17 de mai multe generaţii, la ferma Buchel din satul Ober-weiler, aproape de Weissenfels, staţie pînă la care făceai, de la Kaisersaschern, trei sferturi de oră cu trenul, aşa că pentru a ajunge la fermă trebuia să ţi se trimită o căruţă la gară. Buchel era o răzeşie mai' rotunjoară, care îţi îngăduia să ţii doi cai de hâm şi să te numeşti proprietar agricol: măsura vreo cincizeci de pogoane de arătură şi păşune, cu acareturi, şi o pădurice, exploatată în obşte; la aceasta se adăuga o casă tihnită şi încăpătoare din grinzi şi chirpici, pusă pe temelie de piatră. Cu hambare şi grajduri, casa alcătuia trei din laturile unui pătrat în mijlocul căruia — n-am să uit niciodată — se înălţa un tei măreţ acoperit în iunie de flori parfumate, şi acest copac falnic era înconjurat de o bancă vopsită îri verde. Se pare că stătea puţin în drumul căruţelor din curte, şi am auzit că mereu se întîmpla ca tînărul moştenitor să stăruie pe lîngă tatăl său să-i dea voie, din consideraţiuni practice, să-l doboare, ceea ce nu-l împiedica, mai apoi, ajuns stăpîn, să-l ia sub ocrotirea sa împotriva pretenţiilor identice ale propriului său fiu. De cîte ori trebuie să fi umbrit copacul acesta somnul uşor de amiază şi joaca micului Adrian, care s-a

comentarii istori-co-morale. pdtriviridu-se de minune cu privirea uşor obosită şi timidă a ochilor albaştri. după moda veche. se mai amesteca în treburi. l-a urmat la acelaşi răstimp. cel mai adesea dintr-o Biblie mare. rîdeam de multe ori cu Adrian. Gîtul vînjos şi-l purta descoperit şi nu-i' plăceau hainele obişnuite de tîrgoveţ. mîinile acelea viguroase. într-o barbă creaţă. în catul de sus al casei de la Buchel. o înclinare spre migrenă. mai ales cu mîinile lui. încheiată cu cheutori de piele. îi plăcea să fumeze pipă. cînd afară moştenirea şi avutul său se odihneau sub zăpadă. O soră. Un medic ar fi întrevăzut. de laptele covăsit din străchinile albastre. în acea hipersensibilitate a tîmplelor. Ursula. Mai tîrziu. puţin pătate de pistrui. legată în piele de porc bătută cu metal. bunicii lui mai locuiau încă în aripa bătrînilor. prelungindu-se pe după urechile mici. nu mai des de o dată pe lună. pe cînd avea loc ceremonia înmormîntării. şi îmbiba cu ea atmosfera încăperilor de jos. lung şi bogat. In vremea primei copilării a lui Adrian. se transmisese din tată-n fiu informaţia precisă că fusese proprietatea unei anume principese de Braun-schweigWolfenbuttel care se măritase cu fiul lui Petru cel Mare. înzestrat cu un atît de acut simţ al comicului. la comentariile versificate ale domnului von Schweinitz şi la Cartea înţelepciunii lui Solomon. îi cădea peste fruntea boltită — o frunte împărţita în doua jumătăţi proeminente şi cu vinele tîmplelo'r ieşite în relief — un păr ce atîrna pe ceafă. acum fără îndoială gospodarul de-acolo. ce-i acoperea fălcile. Aşa gîndeam cînd. întorcîndu-se apoi. ca al doilea fiu al soţilor Jonathan şi Elsbeth Leverkuhn. la Braun-schweig. Un păr cam zburlit. dar nu peste măsură. ne-o istorisea cu o privire blîndă. apoi de şcoală şi de studenţie a alunecat. bătrînul. păstrînd într-un fel şi caracterul rustic şi amintirea timpurilor germanismului de dinaintea Războiului de treizeci de ani. Alături de predilecţia sa pentru lecturile religioase. să simuleze moartea şi. ba chiar între familiile noastre se legase. cu dispensă ducală. ale unui domn David von Schwei-nitz. iar la fiecare capitol. după o vreme. de povestea aceasta pe care tatăl său. frumoase. fără să-i stînjenească din cale afară treburile de gospodar. Georg. amestecat cu zahăr şi cu bucăţele de pîine de secară. cu un zîmbet nespus de atrăgător.născut în anul 1885. de fagurii aurii de miere. de căpşunile delicioase cu smîntînă. schimbîndu-şi înfăţişarea tine-rească'în alta mai obosită. dar gospodăria era cu totul în mîinile celor tineri şi doar seara. Jonathan şi Elsbeth Leverkuhn. rid'icîndu-şi capul din carte. amintire schimbătoare însă. Despre cartea aceasta mersese vorba sau. Fratele său. ţinînd bastonul cînd se ducea în sat lâ consiliul comunal. Cum între prietenii şi cunoştinţele pe care-i avea familia Leverkuhn în Kaisersaschern se numărau şi părinţii mei. prea adesea cu o neliniştitoare brutalitate. în chip de somnifer. un tip cum aproape că nu mai e de găsit în oraşele noastre şi cu siguranţă că nici printre cei ce astăzi reprezintă. poate.'arse de soare. Aceasta. buza de jos adică. o înţelegere cordială. în serile de iarnă. avea o pipă nu prea lungă. îl priveam cu un ochi ce începuse să se deprindă a vedea. care de-a lungul anilor mei de copilărie. Biblia lui mai cuprindea şi fel de fel de rezumate şi locos parallelos . de un blond-cenuşiu. înainte de culcare. mai bine zis. Asta n-a împiedicat-o. în versuri. bărbia şi adîncitura de sub buza de jos. se născuse cu cinci ani mai înainte. unde ca orăşeni ce eram ne bucuram din toată inima de bunătăţile rustice cu care ne ospăta Frâu Leverkuhn. vara petreceam multe după-amieze de duminică la ei. unde s-a căsătorit cu un francez.' Seara. de porţelan. mai avea una. cîte o zi întreagă. oarecum încordată. care în anume vremuri mai vechi ar . iar partea neacoperită de barbă a obrajilor părea umbrită de proeminenţa pomeţilor şi chiar puţin uscăţivă. care nu mult după aceea s-au stins. Jonathan Leverkuhn era un bărbat de cea mai autentică rasă germană. îndrugînd cîte ceva cu gura lui ştirbă. o cană bunicică cu bere de Merseburg. în afară de predoslovia şi marginaliile „spirituale" ale doctorului în teologie Martin Luther. Imaginea acestor predecesori. de pîinea neagră vîrtoasă unsă cu unt proaspăt. sau Adri cum i se zicea. Nasul era subţire şi frumos arcuit. cu toate astea aproape surîzătoare. poporul nostru în fata lumii — o fizionomie purtînd parcă pecetea vremurilor trecute. să fugă în Martinica. uscate. tipărită pe la 1700. păstrată în familie din tată în fiu. îi mai plăcea să bea. se contura plină şi rotundă de sub mustaţa puţintel pleoştită. de altfel ascultat cu tot respectul. la cină. răspîndind o aromă de tutun mult mai agreabilă decît duhoarea stătută 18 ♦ Thomas Mann a ţigărilor de foi şi ţigaretelor. putea fi văzut citind. de altfel nepotrivite cu înfăţişarea lui. Dar cu atît mai limpede am reţinut chipul copiilor lor. la ţară. dar implacabil. cîtuşi de puţin stînjenit de provenienţa întrucîtva scandaloasă a sfintei tipărituri. mi-a rămas doar vag în amintire. în acea oboseală şi înceţoşare a privirii. mai crescînd şi eu. pe nesimţite. dar' pătrunzătoare. cu capac. încă de mult. de care de altfel Jonathan suferea într-adevăr. la vremea cînd teiul înflorea. unul după celălalt.

păsările. de către indigeni. microstructuri care printr-o minunată refracţie a razelor de lumină şi prin eliminarea unei bune părţi'dintre aceste raze. le repetă înfăţişarea'în alte regnuri. De altfel mă simt dator să adaug că am înţeles întotdeauna l Locuri paralele (trimiteri pe marginea paginii. şi se îhtîm'pla ca tatăl meu să-i Vină în ajutor cu substanţe' din laboratorul său. cu Georg şi Adrian. biologie şi chiar de fizică şi chimie. ci ar lua naştere din pricina unor şănţuleţe minuscule şi al altor particularităţi ale suprafeţei aripioarei fluturelui. făcea. să nu vadă în studierea ei o necugetată călcare a legilor divine. Pe urmă mai era fluturele foliaceu. ne aplecam adesea cu toţii. Am folosit această expresie învechită şi cu o nuanţă critică pentru astfel de preocupări. a unor mici ciuperci parazitare şi a altor detalii de acest fel. cărora le e destinat drept hrană. Seara. fără să ia în seamă că se află o contradicţie în însuşi faptul de a considera opera Creatorului. am într-adevăr sentimentul că mă aflu încă. n-ar fi deloc. aducătoare de malarie. iar pe dedesubt avînd o uimitoare asemănare cu o frunză. cînd tatăl lui Adrian deschidea cărţile sale cu ilustraţii în culori despre fluturi exotici şi animale marine. Cînd o făptură cu înfăţişare'atît de abil întocmită se aşeza undeva în frunziş. Si de ce tocmai fluturele să aibă parte de avantajul şireteniei ? Şi. să ne împărtăşească şi nouă emoţia sa în faţa acestui rafinat mimetism de protecţie dus pînă în detaliile defectelor. prinse în zborul for legănat. făceau să nu ajungă la ochiul nostru decît albastrul cel mai strălucitor. dar era de ajuns să mai răsfoieşti puţin cartea. cu partea de deasupra a aripilor strălucind în cea mai armonioasă îmbinare a culorilor. Da. de capricii echivoce. Fluturele se făcea invizibil ca să se protejeze. un albastruazuriu. şi. Unul dintre fluturii de felul acesta — nuditatea sa diafană se presimţea bine în penumbra de amurg a frunzişului — se numea Hetaera esmeralda. iar el ne arăta cu degetul minunăţiile şi ciudăţeniile de-acolo: acele papilios şi morphos ale tropicelor. dacă lui îi e de folos. peste speteaza îmbrăcată în piele şi cu rezemători pentru cap a jilţului său. da. Cea mai frumoasă culoare între toate. şopîrlele. întorcînd capul şi privind în sus la ea. ca să păcălească alte făpturi. Cu siguranţă că cei cu frica lui Dumnezeu vedeau în ea un fel de raporturi nepermise cu Necuratul. studii de ştiinţe naturale. deoarece în ele se simţea un anumit substrat mistic. la pasajele identice sau similare — lat). ci şi în defectele şi deformaţiile ei mărunte. dar fără răutate. să privim. oamenii credincioşi. o culoare veritabilă. Erau reproduse acolo exemplare de fluturi de noapte. poznaşă cum e. unele dintre ele socotite. ne explica Jonathan. cu aripile ridicate şi lipite. în toate culorile paletei. fără nici un fel de puf pe aripioarele lor. păianjenii. de aluzii numai pe jumătate acoperite şi cu stranii indicaţii spre hazard. O singură pată de culoare avea Hetaera pe aripi. de nu mai putea s-o dibuiască nici duşmanul cel mai nesăţios. îngrădiţi de canoane. şi cum în zbor nu vedeai nimic altceva din ea. Natura e în sine prea plină de mistificări ce aduc a vrăjitorie. confundîndu-se cu mediul înconjurător. — Ia te uită — o mai aud şi astăzi pe Frâu Leverkuhn spunînd — va să zică e o înşelătorie ? — Albastrul cerului o înşelătorie ? răspundea bărbatul. violet cu trandafiriu. îndărătul jilţului în care şedea bătrînul Leverkuhn şi urmăresc degetul acestuia de-a lungul imaginilor. insecte nocturne. Cum lucrează natura asupra acestei vietăţi ? Pentru că nu poţi să pui atîta îndemînare numai pe seama spiritului de observaţie şi a capacităţii de transformare a gîzei. într-o măsură modestă şi cu mijloace restrînse. pentru ca. natura şi viata. de vis. şi nu fără succes. desenate şi colorate cu cel mai rafinat bungust — insecte ce duc o viaţă efemeră într-o frumuseţe fantastic exagerată. ca să nu mă-ntrebaţi voi pe mine. ca un domeniu rău famat sub raport moral. nu numai în ce are minunat în ea. fireşte. ca să dai . strălucitoare. de toate zilele. astfel că păreau făurite dintr-o sticlă delicată. iar în alte vremuri. putea fi ase'muită cu o petală de floare purtată de vînt. fiii lui si cu mine şi chiar şi Frâu Leverkuhn. fâră îndoială că ar fi fost suspectate a fi practici vrăjitoreşti.fi fost caracterizată drept predilecţie pentru „speculaţii asupra elementelor". natura cunoaşte bine frunza de copac. ci şi în imitarea minuţioasă a unor imperfecţiuni mărunte. nu numai ca formă şi nervuri. ca atunci cînd se odihneşte să semene ca două picături de apă cu o frunză — cum rămîne cu folosul prigonitorilor lui înfometaţi. împînzită cu vinişoare rare de culoare mai 20 ♦ Thomas Mann închisă. Cu alte cuvinte. spirite rele. — Cum a izbutit gîza să realizeze acest lucru ? întreba el. Jonathan încerca. DOCTOR FAUSTUS ♦ 19 foarte bine această neîncredere a unei epoci de spiritualitate religioasă faţă de răspîndirea pasiunii pentru descoperirea tainelor naturii. Ai putea să-i spui pe nume vopselei din care-i alcătuit ? Scriind. dar nu-l pot găsi oricît le-ar fi privirea de ageră ? Vă-ntreb eu. dispărea complet din vedere. a' unor picături de apă. împreună cu Frâu Elsbeth. pe dedesubtul unei aripi de fluture.

în modul cel mai insistent. încîntători în asimetria lor. chiar dacă erau perfect comestibile. tocmai asta dădeau de înţeles. dreptunghiulară pe care ne-o împrumuta şi nouă.de alţii care ajungeau la acelaşi rezultat bătînd la ochi. De ce ? Pentru că erau greţoşi. ci şi împodobiţi cu desene extraordinar de fastuos colorate şi.' poate. ce serveşte de suport pentru carnea. Cît priveşte însă scrierea aceea indescifrabilă care nu-i dădea pace niciodată. cum spuneam : încântătoarele ghiocuri erau opera chiar a moluştelor pe care le adăposteau şi le apărau. Dar papa Leverkuhn ne admonesta cu un „Ssst!". pe care lucrurile acestea îl făceau să rîdă în hohote pînă-i dădeau lacrimile. Şi pentru că prin înfăţişarea lor bătătoare la ochi şi pe deasupra si prin încetineala cu care-şi fluturau aripile. dacă' nu cumva ar fi mai bine spus că el vă poartă pe'voi. dar uluiţi de unele observaţii ale lui papa Leverktihn. temeiul frumuseţii lor. sub supravegherea lui Jonathan. se mişcau pe îndelete. cum erau cele referitoare la deşertăciunea aparenţelor. şi tocmai în faptul că este exterioară şi nu lăun-trică'stă. otravă şi vrăjitorie dar. alunecau melancolice în zborul lor. pe care ar fi trebuit să ţi-l imaginezi ca pe un decorator plin de fantezie şi un artist plin de veleităţi în ale ceramicei şi smălţuirii era o idee bizară în sine. încît în cazul cînd erau vînaţ'i din greşeală. pasăre ori reptilă. Diferitele utilizări. un schefet. în acelaşi timp. Molipsit de veselia lui Adrian. pentru că anumiţi melci conici. cel ce-şi făcuse socoteala să savureze o bucăţică bună. şi tocmai asta era ceea ce ne uluia. nu ca o armătură. îmi venea şi mie să rîd. căci a recurge la noţiunea unui Creator. Cîte tangenţe — otravă şi frumuseţe. aspectul acestor făpturi. cum adăuga papa Leverkiihn. construcţii muiate într-un trandafiriu pal. nu puteai în general să nu atribui acestui straniu sector al vieţii o anumită faimă rea sau o ambiguitate fantastică. ci ca o locuinţă. — După cum puteţi uşor constata şi voi. coastele/ne spunea Jonath'an. şi cu tot atîta încetineală. fie ea maimuţă. Pe de altă parte însă. şi ei se simţeau în siguranţă — tristă siguranţă. să-si arunce măcar o privire asupra lor. ni le sugerau. străbătut de nervuri. un semizeu. era la fel de semnificativ. din toată inima. menit să înşele. cu orificiile lor trandafirii şi strălucirea irizată in genul faianţei pe care le prezentau învelişurile de diferite forme — învelişuri executate cu o superbă siguranţă şi cu un simţ al formei pe cît de îndrăzneţ pe atît de rafinat — gîndul că trebuie să le consideri ca fund opera gelatinoşilor lor locatari era oarecum ciudat. ce se puteau da acestor strălucitoare creaturi fuseseră totdeauna privite cu o ciudată ambivalenţă. cei dîn spatele jilţului lui Jonathan. îngreţoşat. sau într-un arămiu cu pete albe. mai ales cînd treceai în revistă reproducerile. erau renumiţi pentru muşcătura lor veninoasă — şi dacă-l ascultai pe stăpînul fermei de la Buchel. Noi băieţii. ci mai curînd pătrunsă de o oarecare melancolie — văzîndu-şi de drumul lor. Nu numai că erau deosebit de mari. priveam unul la altul pe jumătate zîmbind. cu o indiferenţă aproape osDOCTOR FAUSTUS ♦ 21 tentativă — nimeni însă n-ar fi putut-o numi neobrăzată. în loc de a o numi liniştitoare. zburînd fără să se ascundă şi fără ca vreo vietate. adică al melcilor şi scoicilor de mare. Făpturile astea îşi au scheletul pe dinafară. în orice caz noi. vrăjitorie şi liturghie. pentru că voia ca toate aceste lucruri să fie privite cu o sfioasă evlavie — aceeaşi evlavie plină de mistere cu care examina scrisul indescifrabil de pe cochiliile anumitor scoici ajutîndu-se cu lupa lui mare. Fireşte. Gîndul că trebuie să consideri toate aceste spirale si boite. stîrnind mai puternic decît'în orice 22 ♦ Thomas Mann altă împrejurare tentaţia de a introduce undeva pe parcurs un maşter. o construcţie solidă. Chiar dacă nu ajungeam pînă la formularea acestor gînduri. scuipa îndată înghiţitura. pentru muşchii voştri. siguranţă' şi intangibilitate. de asemenea. de la distanţă. Adrian şi cu mine. în cazul că rămîneai la concepţia că natura se creează pe ea însăşi. în evul mediu ele făcuseră parte din inventarul cuhniilor vrăjitoreşti şi al hrubelor alchimiştilor şi erau socotite drept cele mai adecvate recipiente pentru elixiruri de dragoste si pentru otravă. Dar care era'urmarea ? Că alte specii de fluturi se îmbrăcau cu acelaşi veşmînt strălucitor de protecţie. le intîlneai la serviciile divine în chip de chivot pentru agneţ şi pentru moaşte şi chiar drept potir pentru grijanie. cel mai izbitor. în veşmîntul lor cu aparenţă provocatoare. pe dinlăun-trul vostru s-a format. şi pe care îl purtaţi cu voi în toate părţile. în cazul celălalt e pe dos. pe demiurg — dar. întreaga natură ştia că au un gust nesuferit. Lichidul din corpul lor avea un miros şi un gust atît de respingător. Cîteoda'tă estetica de faţadă devenea perfidă. ne întrebam dacă această siguranţă nu avea mai curînd ceva dezonorant în ea. dacă vă pipăiţi coatele. o puteam vedea pe . pe măsură ce aţi crescut. comentariile lui Jonathan Leverkuhn. fără a le preciza. foarte variate.

cum s-ar fi cuvenit. Din nenorocire. trasată. se aliniau către margini într-o ornamentare pur liniară. născocise. cărora nu le găsim cheia. riguros matematică. organizat. efectiv. Că această cutezanţă de a supune natura la probe de laborator. Aceste fantasmagorii. papa Leverkuhn era înclinat spre speculaţii. aşa stau lucrurile. Dar faptul că aceste cristale se apucaseră. . şi tocmai acest fapt îi dădea. a te cufunda în cercetarea acestei contradicţii. erau atît de confuze şi de lipsite de sens. incursiuni în lumea organică. plăcerea lui de a cerceta — dacă se poate spune cercetare cînd e vorba. în sfera figurat-simetrică. dintre limbajurile închipuite de oameni. i se imprimau mişcări oscilatorii. natura ar fi trebuit să aibă un limbaj propriu. numai de dragul frumuseţii. Cînd spun însă „se sustrag". putea să stea ore întregi âdîncit în contemplarea structurii lor cu ochiul liber sau cu lupa. de a o incita fa generarea de fenomene. în care se împleteau în mod atrăgător claritatea şi misterul. dacă într-adevăr ar fi fost vorba în cazul acesta de o scriere secretă. să aducă amicului său cărţi de arheologie aflate în biblioteca orăşenească din Kais'ersaschern. Se înţelege de la sine că aceste studii nu au dat rezultate. băieţilor. minunate evantaie de ferigi. dar şi plin de admiraţie. Ce aş vrea să spun este lucrul următor: toate ar fi fost bune şi' frumoase şi ne-am fi putut vedea mai departe de treabă. după cum am impresia. pe care şi l-ar fi putut alege ca să se exprime ? Dar încă de pe atunci. vălul de pe procesele ei — că toate acestea sînt vecine cu vrăjitoria. ale casei de la Buchel. dragii mei. Tare aş vrea să ştiu cu ce ochi ar fi fost privit pe vremea aceea omul din Wittenberg. şi tatăl meu trebui. semănau foarte bine cu o scriere orientală primitivă. situaţia aşa va şi rămîne. după cum am aflat de la Jonathan. cu mijloacele lor glaciale. Să nu-mi spună cineva că aici n-avem de-â face cu un mesaj. Scrierile vechi au slujit în acelaşi timp şi frumuseţea. dar pe suprafaţa convexă. şi. că e imposibil să se dea de rostul semnelor ăstora. faptul ca imitau admirabil lumea plantelor. suna întrebarea lui. zicea el. cu vreo sută şi mai bine de ani în urmă. prin experimentări. Literele. la centru — şi cu ea se petrecea miracolul. de a o „pune la încercare" smulgînd. experienţa cu muzica vizibilă. copil fiind. dar nu de puţine ori îl rugam să ne'-o arate şi pentru ca să-i facem plăcere experimentatorului. ţărăneşti. Această acustică vizuală. cum am mai spus. în ochii mei. de o surprinzătoare precizie. că făceau. pe care uneori papa Leverkuhn ne-o arăta şi nouă. se îndreaptă aproape în mod fatal gîndirea omenească atunci cînd urmăreşte 24 ♦ Thomas Mann misterele naturii. dacă aceste „produse" s-ar fi menţinut. sau sînt posterioare ? Nici una. de scamatorii. pricepeam foarte bine că natura extraumană era prin însăşi esenţa ei ignorantă. şi în faţa lor nu contenea să clatine din cap. Iar dacă înţelesul lui ne rămîne inaccesibil. asta nu înseamnă'decît contrariul lui „se dezvăluie". dar pe mine n-o să mă convingă nimeni niciodată că natura a pictat pe ghiocul creaturii sale aceste cifruri. cu dezaprobare într-o oarecare măsură. Da. aproape fără ruşine. cînd ne arăta enigmatica reproducere. în zilele de iarnă. cînd aceste precipitaţii cristaline' acopereau ferestrele mici. ba chiar sînt de domeniul ei. sau cea intuitivă. după opinia mea. că sînt însăşi opera „celui ce duce în ispită" era convingerea epocilor trecute: convingere respectabilă. înspre care. şi. cu un roşu bătînd uşor în cafeDOCTOR FAUSTUS ♦ 23 niu. un caracter sinistru. Ele se sustrag înţelegerii noastre şi.ghiocul unei moluşte de mărime mijlocie de prin Noua Caledonie. nici alta. Dintre puţinele aparate de fizică ce-i stăteau la dispoziţie tatălui iui Adrian făcea parte şi o placă rotundă de sticiă sprijinită pe un pivot într-un singur punct. sau dacă au dat. care să-i ofere posibilitatea unor cercetări şi comparaţii. cu ajutorul unui arcuş vechi de violoncel plimbat în sus şi în jos pe marginea ei. Gîndea el oare că. în fond. fire de iarbă. numai pe jumătate mistică. Totdeauna podoaba şi sensul ei au mers împreună. După cîte îmi amintesc. ne plăcea grozav. şi ideea. firescul şi minunea. şi de o mare regularitate. O plăcere similară îi produceau şi florile de gheaţă. nouă. numai de contemplare şi visare — s-a orientat întotdeauna într-o direcţie bine determinată. era un gînditor. creat de ea însăşi ? Căci. şi anume cea mistică. îşi are farmecul său. sînt ele anterioare formelor vegetale. calicii şi stamine de flori. Trebuie spus că pe placa aceasta era presărat un nisip foarte fin căruia. încît nu duceau la nimic. Lucrul acesta îl recunoştea şi Jonathan. pe un fond albicios. aranjamentul lor complicat căpăta in mod categoric aspectul unor semne menite a comunica ceva. conturate cu pensula parcă. din păcate. poate cu scrierea arameică veche. cel care. astfel că nisipul începea să vibreze şi se'deplasa şi se orînduia în figuri şi arabescuri multiple. asta era ceea ce îl depăşea pe Jonathan. cu oarecare melancolie. — S-a dovedit.

fie ea de parafină. zic. după ce trecea întîi prin forma unui ou. Papa DOCTOR FAUSTUS ♦ 27 Leverkuhn ne demonstra anume că aceste amărîte imitaţii ale vieţii erau însetate de lumină. care semănau cu alge. nu sînt. Asta era tot ce făcea Jonathan Leverkuhn. dar în nici un caz nu acesta era sentimentul meu în faţa unor fenomene naturale neplauzibile şi fantasmagorice pe care papa Leverkuhn. şi anume cu silicat de potasiu diluat. probabil. Oare. în care o lăsase Jonathan să cadă. iar dacă s-ar fi pus problema unei imitaţii. pe fundul aşternut cu nisip încerca să se înfiripe un minuscul peisaj grotesc de mlădiţe divers colorate. că ştie să păstreze ceea ce poate mistui şi să înlăture ceea ce nu poate. efectiv. nici o aptitudine elementară rezervată exclusiv făpturilor însufleţite şi pe care biologul să n-o poată studia şi pe modele neînsufleţite. dacă nu mă înşel. Dar nu înseamnă că din cauza asta trebuie să le acordaţi mai puţină preţuire ! Tocmai faptul că se prefac şi că îşi dau silinţa să simuleze cît pot mai bine e demn de toată consideraţia. Dar tocmai asta făcea picătura noastră. Dacă îl înţelegeam bine pe Jonathan Leverkuhn. înainte de a turna soluţia diluată de silicat de potasiu. restul îl făcea picătura. cu ciuperci. şi din această însămînţare. în timpul acesta se alungea şi ea. simpatia noastră. polipi. el spunea: — Nu. iar noi îi răspundeam nehotărîţi că ar putea fi plante. erau. ceea ce îl preocupa era faptul că natura însufleţită şi aşa-nu-mita natură neînsufleţită constituiau o unitate. Natura creator-visătoare visa şi aici şi acolo acelaşi lucru. în realitate un firicel de sticlă. chiar şi cu muşchi. se simţea ispitit să rîdă şi numai din consideraţie pentru gravitatea tatălui său se stăpînea. probabil cu ajutorul unei pipete. Pentru că atunci cînd papa Leverkuhn ne întreba ce credem că ar fi. Puteai. eventual. El aşeza. pentru că făceau dovada unei profunde realităţi organice. şi la fel şi Adrian. ca să poată capta prada în întregime. aşa cum se întîmpla întotdeauna lâ astfel de spectacole. în partea ei superioară apărea o protuberantă. copăcei sau rămurele. răspîndindu-l prin trupşor.DOCTOR FAUSTUS ♦ 25 îşi răspundea. deoarece în realitate el e permeabil şi nu există. trebuiau consideraţi copiii autentici ai cîmpurilor drept modele. dar recunosc că eram fascinat. cu care începea să absoarbă firisorul de sticlă in lungime. de dragul nostru. cu toate că. erau „heliotrope" cum numeşte ştiinţa despre viaţă acest fenomen. ciorchini de fructe. Jonathan presărase pe nisipul de pe fundul recipientului diferite cristale. Treaba o dată terminată. oricît de primitiv. fie de ulei eteric — nu-mi aduc aminte precis ce era. N-am să uit niciodată spectacolul acesta ! Recipientul de cristalizare în care avea loc era pe trei sferturi plin cu un lichid cam vîscos. Âm constatat mai tîrziu ca aceste plante erau de natură absolut anorganică. trasînd cu prea multă rigoare hotarul între cele două domenii. să găseşti că picătura devorantă are ceva comic. pe care îl lăcuise. şi nu poţi admite că ar avea poftă de mîncare. fiind generate cu ajutorul unor substanţe chimice provenite din farmacia „La Sfîntul Arhanghel". cred însă că de cloroform — o picătură. nu-i nici măcar o amibă. Plutea solitară într-un pahar cu apă. el însuşi. cromat de potasiu şi sulfat de cupru. 26 ♦ Thomas Mann picătura revenea la forma sferică şi expedia pieziş către periferie dispozitivul de alimentare bine lins şi curăţat. şi îl aducea în apropierea picăturii. o vegetaţie anarhică de vlăstare albastre. şi rotunjind'u-se progresiv la loc. Cît de tulburător e de fapt chipul cum aceste imperii se întrepătrund ne învaţă „picătura devorantă". Papa Leverkuhn proceda apoi în felul următor: lua cu vîrful unei pensete o tijă minusculă de sticlă. operă a unui proces chimic denumit „presiune osmotică".' acvariul la . luînd forma unei pere. să mistuie învelişul de lac al tijei. si începea. se dezvolta jalnica recoltă pentru care cultivatorul revendica. iar florile de gheaţă erau simple fenomene efemere ? Dar acest fenomen efemer era consecinţa unor combinări de elemente care în nici un caz nu se dovedeau mai puţin complicate decît cele ale plantelor. să nu-i rămînă capetele afară. cu cultura lui'atît de bizară. cafenii. izbutise să le obţină şi pe care ne îngăduia şi nouă să le privim. erau formaţiuni paralele. că vrea să se hrănească. vă dau cuvîntul meu de cinste. se-parîndu-se de el. imediat şi foarte insistent. sau cu moluşte. verzi. cît mai ales prin aspectul de indicibilă melancolie. O picătură. nu-i un animal. atunci fără îndoială nu putea fi vorba decît de una reciprocă. o umflătură receptoare. Nu pot susţine că îmi făcea plăcere să privesc aşa ceva. se prefac numai că sînt. căreia nu o dată papa Leverkuhn îi oferea hrană sub ochii noştri. era gîndul că noi păcătuiam faţă de aceasta din urmă. în cazul acesta. şi ici şi colo'chiar cu mădulare omeneşti — alcătuirile ceîe mâi stranii care mi-a fost dat vreodată să le văd în faţa ochilor: stranii nu atît prin înfăţişarea indiscutabil uluitoare şi tulburătoare.

şi să încerce cîteva acorduri.' în orice caz. ceva atît de sincer omenesc şi de nădejde în ele. Farmecul glasului venea dintr-o muzicalitate lăuntrică. fără insă ca genealogia sa. dar să se apuce a DOCTOR FAUSTUS ♦ 29 cînta cu adevărat nu accepta niciodată. Ce avea ea mai frumos era însă vocea. să ia din cui chitara veche. Dacă îmi făcea plăcere să privesc capul frumos. Obrazul avea forma unui oval mai degrabă scurt. n-am auzit pe nimeni niciodată vorbind mai fermecător. încît pur şi simplu se agăţa şi se lipea de peretele de sticlă. ascuţită. Părul. şi îi dădeau lacrimile. aveau. care de altminteri a rămas latentă. începea să se aplece către partea recipientului peste care cădea lumina şi o făcea cu atîta elan pătimaş. la care purta un corsaj brodat al cărui decolteu pătrat lăsa să se vadă partea de sus a pieptului. împodobit uneori cu o bijuterie mică şi simplă de aur.'la fel ca şi picioarele. după moda ţărănească. pe măsură ce eu crescusem. vedeam bine. bine proporţională. lipsită cu totul de orice pretenţii intelectuale. pentru că asta ar implica un element intenţional şi conştient. după ochii cu privirea calmă şi prietenoasă. murmurînd vreo strofă găsită la întîmplare în vreun lied. de mărime potrivită. specific vechi-german al soţului — ochii nu mi se opreau cu mai mică încîntare pe înfăţişarea nespus de plăcută. las în seama altora de a stabili dacă era cazul să rîzi sâu să plîngi. de copăcei. prinsese încetişor o nuanţă argintie. şi în special a celei pe care omul o ispiteşte cu temeritate! în domeniul plin de demnitate al studiului antichităţii clasice eşti la adăpost de asemenea vrăjitorii. iubitei mame a lui Adrian. Se întîmpla uneori ca. cu bărbia mai curînd prelungă. pe după ceafă. pentru că Elsbeth nu se sinchisea de muzică. îl purta strîns foarte tare. în cîteva cuvinte.soare. avea tipul acela brun pe care îl mai ntîlneşti uneori prin ţările germane. îi era străină. călcînd sigur. cum ziceam noi. remarcabilă' â acestei femei. şi iată că în scurtă vreme. zicea Jonathan. omagiu şi imaginii stăpînei de la Buchel. de polipi în coloane phalice. âtît cît putea fi urmărită. despre care am mai pomenit. căldură si bucurie. uşor turtit şi vîrful adus întrucîtva în sus. îi acoperea pe jumătate urechile şi. e bine să încep un altul. o voce caldă de mezzosoprană. IV Deoarece capitolul precedent a crescut în orice caz peste măsură. dacă toate acestea n-ar fi fost în contradicţie cu o anume asprime germanică a feţei. sau chiar să se acompanieze. Ce vreau eu să spun e că fantasmagorii de felul acesta sînt exclusiv o treabă a naturii. Nu spun: „insinuantă". în pantofi comozi. şi un gît niţel cam scurt. tot neamul de ciuperci. încît îţi făcea plăcere să le priveşti. După tenul oacheş şi părul 28 ♦ Thomas Mann negru. deşi spusele ei cuprindeau . ca să aduc. de alge şi chiar de em-brioane de mădulare omeneşti. nu-i' stătea' bine să facă pe cucoana. S-ar putea ca mulţumirea pe care fiecare o simte la amintirea anilor copilăriei. aproape că te puteai oglindi în el. vorbesc cii respectul insuflat de convingerea că geniul fiului datora mult perfectului echilibru vital al acestei mame. ţinută în odaia de toate zilele în chip de podoabă. în ce mă priveşte. îngrijite cu măsură. şi în zilele de sărbătoare îşi împletea în ea şi o panglică brodată în culori. cu toc jos şi ciorapi de lînă verzi sau gri. — Şi' cu toate astea sînt moarte. cu verigheta în dreapta. aş spune. de-a'bia se putea stăpîni să nu izbucnească în hohote de rîs. în timp ce Adrian. iar cărarea de deasupra frunţii dădea la iveală pielea albă a capului. cu o gură calmă. deşi aş fi pus mîna în foc că era admirabil înzestrată pentru asta. încă groasă si deasă în zilele copilăriei noastre. Născută prin Îiărtile Apoldei. Cu toate acestea — nu totdeauna şi deci nu intenţionat — îi fluturau lîngă urechi cîteva şuviţe zglobii. ar fi putut trece drept o meridională. iar despre persoana ei plină de bun-simţ. arse de soare. deprinse cu munca. extraordinar de atrăgătoare cînd vorbea cu acea uşoară intonaţie turingiană. Coada. întinşi bine pe nişte glezne frumos modelate. acoperind în prealabil — pentru a le feri de lumină — trei dintre laturile sale. lipsită de voluptate şi de relief. Mîinile. cu un nas destul de puţin clasic. era răsucită. dar poate că şi gustările savuroase cu care ne tot imbia să fi transfigurat imaginea ei — însă trebuie să spun că în viaţa mea n-am întîlnit o femeie mai atrăgătoare ca Elsbeth' Leverkuhn. să îngăduie presupunerea vreunui adaos de sînge latin. în schimb îi venea admirabil portul pe jumătate ţărănesc în care o ştiam dintotdeauna. absolut incidental. Toate astea erau agreabile. fustă simplă. Era preocupată tot atît de puţin ca şi bărbatul ei să umble îmbrăcată orăşeneşte. confecţionată prin mijloace proprii.

în care chiriaşii aceştia murdari. şi să ne ducă. legase de asemenea prietenie din motive ce se vor vedea mai tîrziu. pe' nume Hanne. tot timpul zilei ducea viaţa obişnuită a crinilor de curte. şi am avut dintotdeauna convingerea intimă că puternicul contrast al ochilor părinteşti cu amestecul culorilor din ochii săi a fost ceea ce a determinat. l Luder înseamnă în germană şi „hoit". dar procopsit între umeri cu o cocoaşă pe care de multe ori îl suia pe Adrian călare şi alerga'cu el prin curte : mai tîrziu maestrul mi-ajdat asigurări că era un scaun foarte practic şi comodJîmi mai amintesc apoi de o rîndăşoaică. au mîngîiat. Cînd nu venea gazda însăşi. dar este de neînchipuit ca un copil de şase. cu pieptul gras şi de culoare omenească. locul unde se născuse şi care stătea mărturie a atîtor zile petrecute împreună. o făptură cu sînii căzuţi. faptul că melodioasele accente materne. şi. nu Georg. autoritatea ei asupra oamenilor acelora era chiar mai mare decît a bărbatului ei. şi „tîrfă". loc unde ne simţeam grozav de bine. Adrian şi cu mine priveam la îmbulzeala şi mîzga din cocina porcilor şi ne aminteam. cu care în fond mă deprinsesem. în timp ce Adrian. ghemuită pe un scăunaş. urechea lui Adrian. ne mulgea de-a dreptul în pahare laptele călduţ şi spumos purtînd încă mireasma folositoarei vite. Negrul de smoală al irisului mamei şi azurul irisului patern se amestecaseră în ochii lui într-un albastru-cenuşiu-verzui. care avea în grijă lăptăria. şi acolo servitoarea. şi numai în liniştea nopţii se plimba liber prin ogradă. cu scurte scăpărări metalice. cel ce obişnuia să vină să ne ia de la gara din Weissenfels. sub acest raport. în ansamblu. în grajdul vacilor. care în anotimpurile de calm gospodăresc nu erau atît de numeroşi şi numai la vremea secerişului se mai înmulţeau. ba chiar cu neputinţă. ne forţam gît'lejul să imite grohăitul lor cavernos si ne uitam la purceluşii trandafirii care se înghesuiau la ţîţele scroafei. atunci folosea numai numefe de familie. lepră". de vechile poveşti ale slugilor. şi să ne întoarcem la Buchel. Din acea epocă ne tutuim şi cred că pe vremea aceea îmi spunea şi el pe numele de botez — in ureche nu mi-a rămas. opt ani să numi fi spus „Serenus" sau pur şi simplu „Seren". dacă n-ar fi fost tocmai mediul în care a trăit Adrian — pînă în al zecelea an — casa lui părintească. pe cînd el. şi o mulţime de trăsături: tenul brun. dacă îmi adresa cuvîntul. îşi are însemnătatea sa. după părerea mea. De altfel Georg semăna mai mult cu tatăl său. un lungan chior. sau de Frâu Luder. căci se angajau ţărani de prin împrejurimi. la plecare. surghiunit şi legat în lanţ de coteţul lui. rîndaşul. Tot împreună ne amuzam în faţa animaţiei afectate şi pline de demnitate. cînd nu putea evita să rostească un nume. adică înainte de a-şi fi lăsat barbişonul care-i schimba într-atîta figura — ceea ce s-a întîmp'lat mult mai tîrziu. Frâu Elsbeth avea o influenţă dintre cele mai bune şi. dar şi datorită faptului că se pricepea (era recunoscută pentru asta) să facă o excelentă brînză cu chimion. pentru că migrena tatălui Adrian o moştenise. Chipul unora dintre ei îmi mai stăruie încă în minte: de pildă acela al lui Thomas. lucru cît se poate de evident cîtă vreme. şi „om fără scrupule. cam răpănos. toate erau ale mamei.' mîncau copii mici. ne30 ♦ Thomas Mann maipomenit de ciolănos. aşa cum eu îl strigam „Adri". simplu. sub ţîţele vacii. cu ochii ior vicleni şi genele blonde. care atunci cînd îi întindeau blidul cu mîncare rîdea cu toată faţa. Să lăsăm ciudăţenia asta. ca fizic. ea era aceea care ne ospăta. cînd el a încetat să-mi mai spună pe numele mic si. probabil pe la începutul anilor de şcoală. iar în jurul pupilei avea un inel ruginiu. cu cîmpie şi pădure. să-i răspund în acelaşi chip. copil fiind. o văduvă cu scufie pe cap şi cu o expresie plină de demnitate pe faţă. pesemne. DOCTOR FAUSTUS ♦ 31 Prietenul lui şi al meu era cîinele Suso — numele ăsta curios îl purta un brac. cu iaz şi colină. . Aşa s-au petrecut lucrurile — şi atît ar mai lipsi. încă din primele clipe. deşi se poate obiecta că si fratele său Georg s-a bucurat de acelaşi avantaj. de un bun-gust natural şi instinctiv. s-a purtat ras. felul de a fi al scumpului dispărut. Doar că mi s-'a părut demn de menţionat faptul că eu îi spuneam „Adrian". Dar întotdeauna îl atrăgeau extremele: negrul smoalei sau albastrul luminos strălucind între gene. forma ochilor. Nu pot preciza momentul. cu picioarele desculţe şi veşnic murdare de bălegar. şovăiala sa în aprecierea frumuseţii care l-a făcut toată viaţa să nu se poată hotărî ce ochi preferă la alţii: negri sau'albaştri. dacă am văzut bine ce-am văzut. dar care pentru străini era destul de primejdios. poate şi ca un fel de protest împotriva numelui ei .întotdeauna ceva simplu şi practic. şi cu care Adrian. FâYă îndoială că nu m-aş pierde în amintiri răzleţe din lumea aceasta rustică a copilăriei noastre şi a peisajului ei. Eu consider că aceasta contribuie la explicarea nemaipomenitului simt al sunetului care s-a manifestat în opera lui Adrian Leverkuhn. însă. semăna mai mult cu maică-sa — dar nici aşa nu ieşim la socoteală. a gurii şi a bărbiei. să am aerîil că mă plîng. fără ca faptul amintit să fi exercitat vreo influenţă asupra evoluţiei vieţii sale. pe cîtă vreme mie mi-ar fi fost greu. îmi spunea „Zeitblom". Asupra argaţilor de la Buchel.

pentru că niciodată omenirii nu i-a fost mai greu să se rupă de concepţiile şi deprinderile epocii precedente decît generaţiei noastre. aşa că nu aveam voie să ne scăldăm decît în după-a-miezele zilelor în care soarele bătuse multă vreme. Datorită prieteniei mele cu Adrian. i se putea citi limpede pe faţă cînd se întîmpla să fie rostite. dar degenerînd uneori în izbucniri isterice. Pentru că. era surprinzător de rece. prea erau pline de suferinţă pentru ca să fie doar rezultatul impersonal al transformărilor spirituale datorate timpului. înainte de cină. despre artă şi despre chemarea artistică. iar la acesta din urmă gîndul că a fost şi el odată copil nu e nici pe departe atît de înlăcrimat. el îmi serveşte drept model al tuturor destinelor. deşi s-ar putea spune că. teribile chiar. tăioase. Colina aceasta. la ascensiunea ce i-a fost dat s-o trăiască din valea nevinovăţiei pînă la înălţimi inospitaliere. oferea vara un popas în aer curat şi o privelişte largă. cu alte cuvinte. om simplu. La fel şi cuvîntul „inspiraţie". de puritate omenească a copilului. din care gustam. cu gîndul la soarta pe care a avut-o. din timpuri foarte vechi Zionsberg. rămas la anumite concepţii romantice care-mi sînt dragi şi din rîndul cărora face parte şi antiteza plină de patetism între vocaţia de artist şi burghezie. în treacăt. în Bavaria Superioară. culese din tufele de pe marginea drumului şi al căror suc ne potolea setea de copii. prin reacţie. deşi artistul poate rămîne toată viaţa' luî mai ataşat. modest. ba. Ah. de anumite flori. Locui J îi zicea „vîlceaua vacilor". eventual. cu „idee spontană". De altminteri. lâ nevoie. a găinilor închise îndărătul unei reţele de sîrmă. vreau să spun cînd şi-a stabilit reşedinţa permanentă în casa familiei Schweigestill la Pfeiffering lîngă Waldshut. al căror lujer îl sugeam. îmi spunea că secolul al XlX-lea trebuie să fi fost o eră nespus de tihnită. şi apa. opinii extrem de lucide. pentru că ne era cunoscută durerea nu insuportabilă. şi nu cumva să creadă că am vorbit în spiritul lui Leverkuhn.însoţite de sunete măsurate. avea o izbitoare asemănare şi constituia aproape o repetare a cadrului din tinereţea sa. spre deosebire de acesta din urmă. drept motiv tipic de emoţie în faţa a ceea ce numim devenire. aflat la °-ce minute de casă. şi iarna — cînd rareori se întîmpla să mă aflu în aceste locuri — era bună de săniuş. scena vieţii de mai tîrziu reprezenta'o ciudată copie a celei în care îşi trăise tinereţea. îmi aduc aminte de agrişele din grădina de zarzavat. ca să nu 32 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 33 spun mai fidel. de altfel. vremea în care trăia contribuia şi ea. nu ştiu de ce. Despre iazul înconjurat de sălcii. cu „vîrful" ei împodobit de un pîlc de arţari umbroşi ca o cunună şi cu banca făcută pe socoteala comunei. în după-amieze de duminică. să-i stau atît de aproape. şi era atît de potrivnic „pălăvrăgelii romantice" cu care lumea găsise cu cale să le învăluie o bucată de vreme. mâi zguduitoare decît aceea a burghezului oarecare. rog foarte stăruitor pe cititor să pună cele exprimate acum cu atîta emoţie. Desigur. vocaţie — şi poate că aşa şi este. sobre. pînă acolo era o plimbare de^ o jumătate bună de oră — pe care o făceam cu plăcere. sau făceam vizite circumspecte şi stupilor din dosul casei. cu siguranţă. care trebuia evitat cu totul în prezenţa sa şi înlocuit. desfăşurare. In ce priveşte colina. toată sensibilitatea de care sînt capabil cînd e vorba de viaţă şi de soarta omenească s-a concentrat asupra acestui exemplar excepţional al umanităţii. Ura şi îsi bătea joc de acel cuvînt — şi nu mă pot opri să ridic'mina de pe sugativa aşezată în josul foilor pe care scriu şi sămi acopăr ochii cu această mînă cînd mă gîndesc la duşmănia şi sarcasmul lui. pe seama mea.' el rămîne necontenit în starea de visare. desigur din cauza formei lui prelungi şi pentru că aceste animale luaseră obiceiul să vină să se adape la mal. dar ameţitoare pe care ţi-o producea cîte una din lucrătoarele astea cînd. de măcrişul din livadă. totuşi calea lui de la începuturile imaculate şi pînă la etapele imprevizibile de mai tîrziu ale destinului său este nesfîrşit mai lungă. pustii. ar fi socotit-o demnă de osteneala de a fi contestată. de ghinda pe care o ronţăiam culcaţi pe spate în pădure. Eram nişte băieţaşi — şi nu dintr-o sensibilitate personală mă emoţionează privirea aceasta retrospectivă. ci din pricina lui. Adrian ar fi contestat glacial o declaraţie ca aceea de mai sus — dacă. mai aventuroasă şi. ceea ce. Pentru că el avea. am mai pomenit. de care mă bucuram adesea împreună cu familia Leverkuhn. pentru un spectator. şi îmi amintesc că odată. Dar iată-mă acum silit să fac următoarea observaţie: Cadrul familial-rural în care mai tîrziu si-a statornicit Adrian viaţa de om matur. înălţimea se numea. Eu sînt un om de modă veche. cărora ne pricepeam să le sorbim picătura fină de nectar. aşezată din greşeală pe nasul tău. copilăriei sale decît omul aplecat spre realitatea practică a vieţii. fiind încă student. A trăit o viaţă de artist. şi pentru că mi-a fost dat mie. se simţea obligată să-şi înfigă acul în el. a povestitorului. încît nu-i făcea plăcere nici măcar să audă cuvintele „artă" şi „artist". Nu numai că la Pfeiffering (sau . de murele cu reflexe purpurii încălzite de soare.

atmosfera camerelor de jos. tot cu sinii lăbărţaţi şi cu picioarele desculţe veşnic pline de bălegar. pe bancă. cu vocea ei atît de frumoasă. pentru că cine altul ar fi putut fi acest al doilea fiu ? Cu Adrian n-am vorbit niciodată despre acest paralelism izbitor. sâu cel puţin aşa îl chemase la început. dar faptul că încerc să păstrez echilibrul frazelor şi să dau gîndurilor o expresie mai potrivită nu trebuie să-i ascundă cititorului starea mea de continuă şi febrilă emoţie. în cele din urmă. scump la vorbă. sub tei. semănind cu Hanne de la Buchel cît poate semăna o fată de grajd cu alta. un fermier cu faţa lungă. această făptură care mirosea a bălegar şi-o îngăduia fără nici o jenă. dar de plăcut nu mi-a plăcut niciodată fenomenul acesta. ca şi acolo. despre Hanne. adică: el. cu ferestrele în firide boltite şi adînci. era atît de sensibil. Era această „reîntoarcere" un simplu joc ? Nu-mi vine să cred. cu judecata aşezată. împodobită cu o bancă pusă de comună. cedînd înclinării mele către anticipare. deşi robust şi bărbos. la drept vorbind cam plinuţă. îl rog pe cititor să pună asemenea anomalii pe seama emoţiei care mă stăpîneşte. dezgheţată. încetul cu încetul. nici celălalt nu vor mai apărea vreodată în aceste însemnări. pentru că cea dintîi era clădirea unei foste mănăstiri. un iaz ca şi „vîlceaua vacilor". A-ţi alege o locuinţă care să-ţi reconstituie trecutul. dar păstrînd proporţii armonioase. Cîinele de curte din Pfeiffering ştia şi el să rîdă. E cazul să adaug că doctorul acesta. sub înrîurirea lui. tot atît de aproape de casă. Socotesc nimerit să menţionez eu însumi că această anecdotă cu omul în toată firea şi medicul de copii constituie o digresiune. numai că pe cea de faţă o chema Walpurgis. ci Kaschperl. exista o colină care. cu ziduri groase. cu coridoare mirosind puţin a mucegai. şi curtea. n-am făcut-o la început. Despre acest „la început" chiriaşul fermei avea vederile lui proprii şi am fost martor la întîmplarea care a făcut ca. încît atunci cînd se îmbolnăvea — şi era cam bolnăvicios — voia să fie tratat numai de un medic specialist în boli de copii. care se manifestă în scrisul tremurat. Dar aroma de tutun ce o răspîndea luleaua stăpînului casei impregna şi aici. dar se afla acolo. în curte creştea un copac. cu părul lins şi strîns. preocupat de maşinile moderne. Gereon (nu Georg). chiar dacă nu-l chema Suso. iar mai tîrziu mi-a venit greu s-o mai fac. reşedinţa de mai tîrziu a lui Adrian. încît n-ar fi fost în măsură — în cel mai strict înţeles al cuvîntului — să trateze o clientelă adultă. pe care o chema Clementine. în cazul lui Leverkuhn era cu atît mai surprinzător cu cît eu nu remarcasem niciodată că legăturile sale cu casa părintească să fi fost deosebit de intime sau din cale-afară de afectuoase. ci un ulm. Dacă e o greşeală faptul pomenit — şi greşeală fără îndoială a fost şi cfrid. De altminteri. şi familia în ansamblul ei se potriveau izbitor cu cele de lâ Buchel. iar gazda şi soţia sa erau şi ei „părinţi". şi seara. am apucat să pomenesc încă de pe acum de Pfeiffering şi de familia DOCTOR FAUSTUS ♦ 35 Schweigestill —. mai bucuros la numele de „Suso". care-l îngrijea. iar ea. ci despre modelul originar. şi mă stăpîneşte nu numai în ceasurile în care scriu! ci frică de cînd mi-am asumat obligaţia acestei biografii. în copilărie sau măcar circumstanţele ei exterioare. nu se numea „Zionsberg" ci. avînd şi el o apă foarte rece. Destul de ciudat: dacă Elsbe'th Leverkuhn. pînă la urmă. săritoare. mai mică. dar faptul acesta sporea si mai mult asemănarea în loc s-o diminueze. numit „iazul scoabei". ne îngîna. Am uitat să pomenesc că la ferma familiei Schweigestill. şi o fată. care stînjenea puţin şi el. Chiar si casa. scris de obicei destul de sigur. întrucît nici imul. Nu despre ea vreau să vorbesc'. cu care Adrian avea o strînsă prietenie. — Un al doilea fiu nu exista. un tînăr foarte interesat de progresul agriculturii. părea atît de mărunt de statură. o femeie matură. ce-i drept. străini de el. „Rohmbuhel". cu mîini şi picioare frumoase — şi aveau şi ei un fecior 34 ♦ Thomas Mann mare. ştiam că s-a detaşat de ea de timpuriu.Pfefferin'g. ortografia încă nu era bine stabilită). Admit că între casa Schweigestill şi casa părintească a lui Adrian existau deosebiri caracteristice de stil. Toate aceste ciudăţenii ale lui Adrian îmi amintesc mai curînd de un cunoscut al meu care. dar să nu rămîriă. numele de Kaschperl să devină o simplă amintire şi cîinele însuşi să ajungă să răspundă. şi din pricina asta nu putuse deveni decît medic de copii. cu o voce stridentă. şi care fusese cruţat tot din conside-raţiuni sentimentale — nu era însă un tei. dar îţi dezvăluie aspecte^ tulburătoare despre viaţa interioară a unui bărbat. sper ca cei ce mă citesc nu numai să înţeleagă cu timpul zbuciumul meu sufletesc. se abţinea dintr-un fel de sfială să ne cînte. fără îndurerare vădită. a te refugia în amintirile trecutului desuet. pentru că îi plăcea să cînte şi luase obiceiul să ne înveţe cîteodată şi pe noi copiii. A trecut un număr de zile de cînd lucrez la aceste pagini. exista — şi cu siguranţă faptul nu va constitui o surpriză — şi o rîndăşoaică. după . e-a-devărat. simplu. poate fi o dovadă de ataşament.

cînd eram cu el la vreun concert sau la teatru şi îl frapa vreun truc artistic. vreun procedeu cuprins în intimitatea structurii muzicale ce scăpa perceperii mulţimii. care trecuse de treisprezece ani cînd fratele lui avea opt.ureche. — Dar în timpul acesta ochii săi luau o expresie atentă. cînd. cu „la-la-la"-ul ce însoţea primele stadii ale melodiei şi fredona neostenit tot timpul cîntării. cît de bine mă simt seara — ajungea pînă la „Clopotele sună" şi începea apoi ilustrarea cu „bim-bam-bum". amuzant". strident chiar. găsesc. dirijaţi de o rîndăşiţă. ci şi pentru începutul „O. l-au pus. Iar cînd fraza precursoare — admiţînd că era vorba de cîntecul Ah. Aveam aici a face cu componente melodice diferit dispuse a căror intervenţie se manifesta variat. dar nu ajunsă la capăt. A rămas pentru totdeauna cuacest rîs. cu toate că ne urmăream veşnic partea. parcă ar fi vrut să spiînă : „Bine făcut. Mai tîrziu i-l auzeam adesea. fireşte : Ah. O pufnire uscată a aerului pe gură şi pe nas. cît de bine". ceasurile de amurg în care ne desfătam astfel mi s-au întipărit în minte sau. Cînd spun „noi" mă refer la Adrian. intra în acţiune al treilea cîntăreţ pentru ca. îşi lăţea faţa într-un surîs aidoma cu al lui Suso cînd i se aducea strachina cu mîncare. şi ceea ce realizam noi constituia totuşi o împletire armonioasă. luînd-o de la început. cît de bine mă simt seara. într-adevăr. începutul melodiei constituie pentru vocea a doua o secvenţă. Probabil că nici Adrian. Partea celui de al patrulea dintre noi se suprapunea în mod obligatoriu pe a altuia. cu timpul. soldăţeşti sau refrene de bîlci. în prealabil. mult prea umflat. după ce-i ceda celui de-al doilea tonul fundamental. Şi aşa. fiecare cuvînt scris prezintă un . mormăind cu o octavă mai jos sau începea chiar înaintea primului. la un nou ghiont în coaste. Sau poate că scurtul hohot de rîs. unul era intrucîtva de prisos pentru genul de muzică vocală pe care Hanne-de-la-grajd reuşea să-l dezlănţuie cu ajutorul coru36 ♦ Thomas Mann lui nostru. alta decît cîhtarea „simultană" . ajunsesem la o treaptă de cultură muzicala relativ foarte înaltă. cîntecul aflîndu-se în plină desfăşurare. mai bine zis. dar şi dintre noi patru. care. ca să zic aşa. foarte ostentativ. lăsîndu-ne nouă vocea de sus pe cînd ea accentua. şi cred că întrebarea cît mai poate răbda cititorul pare întru totul justificată. curios. n-o făcea. dar el căuta. Şi capitolul pe care tocmai l-am încheiat este. o structură sonoră. scurt. şi lumina lor crepusculară cu scînteieri metalice se umbrea şi se adîncea. Răsună cîntecele. Pentru mine. sărind apoi în cyinta şi sexta inferioară. o intrare în timp. întîlneam aici o împletire imitativă. In timpul acesta. dispreţuitor chiar. cu acompaniamentul. straniu.' Nici unul dintre noi nu era conştient că. ne învăţa canoane — cele mai copilăreşti. iar partea a treia poate servi amîndurora drept bas. să fie înlocuit de primul cîntăreţ. mai mult ironic decît surprins. în cel mai rău caz. iar eu zece. Pe vremea aceea nu se potrivea încă vîrstei şi părea rîsul unui adult. secunda. că avea în el ceva de cunoaştere. prezenţa melodică a fiecăruia se îmbina fericit cu a celorlalţi. pentru prima oară. rece. şi pe care şi mai tîrziu aveam să-l recunosc la el atît de bine — voia s'ă lase să se înţeleagă că pricepuse mecanismul foarte simplu al acelor cîntecele. deosebită de ceea ce găseam în' simplele cîntece la unison îngînate de noi. repetarea primei fraze de către un al doilea cîntăreţ se îmbina. de iniţiere zeflemistă. pe prietenul meu în contact cu o „muzică" avînd o mişcare artistic organizată. o construcţie a cărei armonie ne plăcea fără să ne punem problema naturii şi cauzei ei. în continuarea celei cîntate de primul cîntăreţ. pitorescul „bim-bam-bum" — şi aşa mai departe. retrospectiv. amintirea lor a căpătat. lua terţa. dar corect. într-un domeniu al polifoniei imitative pe care trebuise să o descopere veacul al XV-lea ca să ne putem bucura şi noi de ea. cel mai adesea pline de sentimentalism sau de groază. vreo aluzie lăuntrică subtilă în dialogul dramei. însoţită în acelaşi timp de un gest al capului. şi ale căror cuvinte şi melodii le prindeam îndatătJDacă începeam să cîntăm şi noi cu ea. Dar dacă mă întorc cu gîndul la rîsul acela al lui Adrian. e-adevărat. la mine şi la Georg. punct cu punct şi foarte plăcut. după gustul meu. pe cît poate cuprinde mărturia mea. să învioreze puţin dublarea. zvîrlit îndărăt. melodia cîntată pînă la un punct. dar nu se producea nici o zăpăceală. la care se afla în momentul acela al doilea cîntăreţ. după ce ultimul „bim-bam" se stinsese în zvonul înserării. cel cu cucul şi cu măgarul — şi de aceea. fel de fel de cîntece populare. fiind îmboldiţi în clipa potrivită cu un ghiont în coaste dat de Hanne-de-lagrajd. atunci cînd ajungea în al doilea stadiu al melodiei. căutau în depărtări. Surioara Ursula era încă prea mică pentru aceste exerciţii. ea constituia mişcarea basului nu numai pentru cuvintele „Cînd pentru odihnă". ci dimpotrivă. care DOCTOR FAUSTUS ♦ 37 avea opt sau nouă ani. unul plin de spirit. probabil pentru ca să ne determine să dăm cuvenita preţuire plăcerilor armoniei. o semnificaţie mai mare pentru că ele au fost acelea care.

într-o spartană ignorare a oricăror slăbiciuni. pentru că. dar nu fără necontenite cninuri ale conştiinţei. ce nu cunoaşte nici o clipă de' răgaz ne-a vîrît adînc în conştiinţă consecinţele zdrobitoare. Aproape că nu cutez să mă întreb din ce categorie fac parte. de nevoia de fidelitate şi de supunere înnăscută în firea germanului. şi îl rac să se simtă iremediabil înstrăinat de sine însuşi. în forul meu interior. astfel că n-avem încotro şi ne temem de ea mai mult decît de orice pe lume. aceea care doreşte neîncetat şi conştient. minat de datorie şi de dragoste. într-un fel sau altul. unde obişnuia să vină şi un tînăr din Weissenfels. sau că mă agăţ cu o grabă suspectă de orice ocazie de acest fel. insondabila prăpastie a conflictului în care ne zbatem. pe care l-aş fi dorit mai scurt. lucid. Dar nimic nu mă va putea împiedica. iar alţii.interes arzător. înfrîngerea. ale unei înfrîngeri germane. sufocantă de-atîta aer stătut. nu trebuie să uit că nu scriu pentru clipa de faţă şi nici pentru cititori care nu ştiu încă nimic despre Le've'rkuhn. din cîte ştiu eu. deci nu pot rîvni să afle amănunte despre el. Şi cu toate astea există ceva de care unii dintre noi. în sat. tinînd seama de onestitatea. la slujba de duminică. cîntatul acela al nostru. definitive. mai mult decît oricare altul. printr-o împrejurare nenorocită. adică atunci cînd războiul. oribile. se tem mai mult decît de înfrîngerea germană. mi-am asumat-o. care. care studia muzica şi care acompania corul cu cîteva preludii la orgă şi însoţea ieşirea credincioşilor din biserică cu improvizaţii timide.' şi anume: de victoria germană. după convingerea mea. dar trebuie să mă feresc a crede că şi alţii vor participa cu aceeaşi înţelegere ! De altfel. Poate că dintr-o a treia. uşor de numărat pe degetele celor două mîini. şi amănuntele acestei vieţi zguduitoare. nu i-a acordat importanţă şi nu şi-a mărturisit nici lui însuşi că ar avea ceva comun cu lumea sunetelor. rîndăşiţa. cu excepţia cazurilor' de stupiditate monumentală sau de interese josnice. deşi ştiu că şi altor neamuri le-a fost dat să dorească. ceea ce mă face să bănuiesc că în adîncul sufletului caut pretexte de întîrzieri şi de ocoluri. oricît de abil sau de inabil ar fi 38 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 39 ele prezentate. nici chiar propria mea slăbiciune. în toi acum. numai pe una mă bizui. îl împărtăşesc cu alţi cîţiva oameni. Acest moment va veni: atunci cînd se va deschide vasta. la Oberweiler. mergea şi el cu părinţii săi la' biserică. pe faţă şi continuu. ci că pregătesc aceste însemnări pentru momentul cînd premisele vor fi cu totul altele — pot spune cu certitudine: mult mai favorabile. risipiţi. şi mă simt înclinat să atribui acestui destin un caracter tragic deosebit. al canoanelor. chiar cu un fel de mîndrie patriotică. Acesta este motivul special al culpabilităţii mele. Fac cititorului dovada bunei mele credinţe strecurînd eu însumi supoziţia că şovăi deoarece sînt în'spăimîntat. dar totuşi strîmta noastră temniţă. împotriva conştiinţei mele cetăţeneşti. aş vrea totuşi să admit că în cazul nostru dilema capătă o acuitate singulară. de teama celor ce vor urma. Dorinţele şi speranţele mele sînt silite să se ridice împotriva unei victorii a armelor germane. va fi. cum nu s-a mai pomenit pînă azi. ştiu că după ce s-a mai mărit. în momente ce lor înşile le par criminale. deoarece de cele mai multe ori noi ajungeam la Buchel după terminarea slujbei şi tot ce pot spune e că n-am auzit niciodată de la Adrian un singur cuvînt care să mă ajute să deduc că tînăra lui sensibilitate ar fi vibrat într-un fel oarecare la interludiile acelui adept al muzicii sau. şi nu mă pot împiedica să simt o profundă mînie împotriva celor ce au împins un popor atît de bun într-o stare de spirit de pe urma căreia suferă. Sînt perfect conştient că prin cele de mai sus am încărcat din capul locului şi acest nou capitol. Eu văd în asta o reticenţă de ordin psihologic căreia i se poate atribui şi o semnificaţie fiziologică. să continui implinirea ei — deci reiau firul povestirii de la observaţia că. Desigur. anatema interdicţiei şi a uitării ar acoperi-o poate pentru o sută de ani. pentru că sub ea opera prietenului meu ar fi îngropată. de misiunea pe care. pe atunci şi chiar mulţi ani după aceea. Dar starea mea sufletească este numai o derivaţie specială de la cea generală. într-adevăr. . a fost ceea ce l-a pus pentru prima oară pe Adrian în contact cu muzica. Am fost foarte rar de faţă. să mă denunţe poliţiei secrete de stat — pentru ca să pot măsura astfel. a devenit soarta întregului nostru popor. groază faţă de mine însumi şi de oribila silnicie pe care destinul a impus-o spiritului german ! Pentru că în mintea mea nu există decît una din cele două alternative. Din cîte îmi dau eu seama. e-adevărat. N-am nevoie decît să-mi închipui că fiii mei. numai de ea ţin seama. cu Hanne. de încrederea. dacă asta n-a fost cu putinţă ca fenomenul muzical în general să-i fi trezit atenţia. învăţătura oficială. încît ar fi pierdută pentru propria sa epocă şi n-ar primi decît onoruri istorice şi tardive. sfîrşit — şi cît mi-e de groază de acest „într-un fel sau altul". înfrîngerea propriului lor stat. pentru binele lor şi pentru viitorul lumii. Dar. vor fi solicitate cu o insistenţă lipsită de orice discriminare de către opinia publică. ar da peste aceste însemnări şi ar fi astfel siliţi.

Invăţătorul'din sat. terminînd de predat lui Georg. „Dacă ştii totul. chiar privirea sa. cu mare precizie. începutul pubertăţii. mai bine zis : nemaipomenita uşurinţă cu care ş'i-a însuşit Adrian învăţămîntul elementar. îl oprea pe învăţător să folosească laudele: simţea că pentru un asemenea cap elogiul pune în primejdie modestia şi îndeamnă la orgoliu. el însuşi încă un copil. Tînărul învăţător se simţea mereu tentat să exclame: „Ce ţi-a venit ? Dă-ţi puţină osteneală !" Dar cum să-şi dea vreo osteneală cîrid nu era cazul? Cum spuneam. lui. Şi chiar el. Cred că în problema aceasta hotăntoare â fost nu atît conştiinţa superiorităţii sale sociale. o putere de asimilare stranie. că „pentru numele'lui Dumnezeu". nici tatălui meu să aibă îndoieli că acest vlăstar al familiei Leverkuhn era chemat spre „ceva mai înalt" şi că va fi primul erudit din neamul lor. epoca ieşirii din stadiul nevinovăţiei copilăreşti. această atitudine putea să fi părut uneori puţin jignitoare. Astfel se exprima el. şi a trăit de la început pe deplin împăcat cu rostul său. Ce fel de savant. Jonathan Leverkuhn nu-şi trimitea copiii la şcoala comunală. felul său de a se exprima. desigur. căruia îi era întotdeauna teamă de cîinele Su'so. cam asta a fost şi epoca în care migrena ereditară a început să-l necăjească. în casa unchiului său 40 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 41 din Kaisersaschern. venea la Buchel după-amiezele. intr-un limbaj de seminarist. Dar fizionomia lui lăsa. tînărul acesta trebuie să fie trimis la liceu si la universitate. şi-i rămîneau întipărite) pînă la expunerea în scris a unor idei proprii pe teme de geografie generală şi naţională — totdeauna se petrecea acelaşi lucru : Adrian asculta distrat. dacă sînt suprapuse vertical cîte trei. siguranţa sa formală. de la numărătoare şi cele patru operaţii pînă la regula de trei simplă şi calculul proporţional elementar. şi declară apoi că băiatul — avea zece ani — erâ apt dacă nu 42 ♦ Thomas Mann pentru clasa a treia gimnazială. Pentru sensibilitatea pedagogului era ceva revoltător. îl învăţă şi pe el. după ce isprăvea cu îndatoririle sale oficiale (iarna îl aducea Thomas cu sania) şi. dar atitudinea lui morală încă de pe cînd era băiat. fu primul dintre primii care să declare sus şi tare. de pildă. ca să facă puţină paradă cu termenul acesta care. . n-am asistat niciodată la lecţii. învăţătorul Michelsen. şi cu o oarecare emoţie agitată. începu învăţămîntul elementar cu Adrian. şi e demn de remarcat cît de timpuriu s-a precizat în mintea părinţilor săi şi a noastră a tuturor ideea că Adrian trebuie să'devină un savant. De la alfabet pînă la sintaxă şi gramatică. învăţătorul lui ştia ceva latinească. referindu-se la succese de copil. pe care l-a urmat în casă. şi că ar fi o ruşine să nu se facă totul pentru a se netezi acestui elev calea către culmile ştiinţei. urmînd să fie rezolvată potrivit înclinaţiilor şi aptitudinilor manifestate. dar era vădit că observaţia izvora dintr-o inimă uimită. deprins să vîre învăţătura în capete blegi si recalcitrante fie cu stimulentul laudei. La naşterea si consolidarea acestei idei. nu-mi rămîne decît să plec. N-am asistat niciodată la aceste lecţii şi ce ştiu în legătură cu asta e numai din auzite. pur şi simplu pentru că ne aflam în faţa unuia din acele cazuri în care o suverană receptivitate. Viitorul fratelui său Georg era clar determinat de calitatea lui de moştenitor al fermei. întrucîtva. exersînd la pian. pe atît de facilă. dar mi-e uşor sămi imaginez comportarea lui Adrian al meu în cursul lor şi. sub tei. pentru un preceptor. că nu i se întîmplase încă. Ce avea să devină al doilea rămînea pentru părinţi o problemă deschisă. suna destul de caraghios. pot să dea un corp de armonie muzicală. dar sigur pentru a doua. această impresie. care intrase în al optulea an. de la exerciţii de memorizare cu mici poezii (nu era nici o memorizare. s-a apucat să facă muzică de unul singur. decisivă a fost şi uşurinţa. aproape toate cunoştinţele necesare ca să-şi poată continua studiile. nu îngăduiau. dar sînt silit să-mi imaginez că prietenul meu îsi însuşea datele ştiinţifice pe care i le furniza domnul Michelsen exact cu aceeaşi fizionomie — nu-i nevoie să o mai descriu o dată — cu care ar fi răspuns. ani priceput. lui Micheisen. în parte. bine. cînd. pe cît de sigură de sine. care împlinise treisprezece ani. mai departe". sau în orice caz cam aşa. ajunge. şi pomenea chiar despre „i'n-genium". anticipatoare. îl mai aud încă pe tinerel spunînd.ajunsese la paisprezece ani. sezisa versurile imediat. expresia fetei. asta rămînea de văzut. fie cu crîncena dojana." Fireşte că nu asa stăteau lucrurile şi că elevul lui încă nu „ştia totul". să dea peste un cap atît de studios şi atît de ager. Rostul său se terminase. cît dorinţa puternică de a le pune la dispoziţie o educaţie mai îngrijită decît aceea pe care ar fi putut-o primi învăţînd laolaltă cu copiii săracilor din Oberweiler. constatării că nouă măsuri de melodie orizontale. întorcea capul şi lua o mutră ca şi cum ar fi vrut să spună: „Da. om încă tînăr şi delicat. De altfel.

un dans al sfîntu-lui Valentin. dar Kaisersaschern. în cadrul acesta. Dar turnurile lui se înalţă şi acum în acelaşi loc. cetăţean de vază în Kaisersaschern. si cu alte două turnuri zvelte cu acoperişul ascuţit. înspre partea Turingiei. din al Xlllea pînă în al XlV-lea. Atît despre aspectul oraşului. şi o foarte frumoasă bibliotecă cu 25 000 de volume şi 5 000 de manuscrise. Nikolaus Leverkiihn. în 1002. pe cînd altele — reprezentative şi pline de autenticitate — rămîn intacte graţie pietăţii. ca un omagiu şi intru amintirea lor. rămăşiţele lui fură aduse în Germania şi înmormîntate în catedra de la Kaisersaschern — cu totul împotriva dorinţei sale. pieţe umbrite de copaci pe margini şi pavate cu bolovani tociţi de trecerea anilor.' graţie candidei împotriviri în faţa timpului şi a mîndriei pentru aceste timpuri. adică pentru că-i înfrînsese pe saxoni. ceva profund medieval. nici chiar Halle. daf îţi puteai foarte bine imagina. nepotul'Adelaidei si fiul Theophanei. neclintit (lat).' dar altminteri cu un sens destul de inocent. în secolul al X-lea oraşul fusese reşedinţă episcopală. apărînd deodată o procesiune de copii. 1 Acum. cu o bună parte din populaţia noastră. despre care prefer totuşi să vorbesc la trecut. schimbînd necontenit multe. în 1895. chimicale şi mbrănt. predicile vizionar-comuniste ale . se oferise să-l primească sub acoperişul său. compuse în DOCTOR FAUSTUS ♦ 43 dialectul de la Fulda. pînă acum. în trecut. îşi are muzeul său de istorie. între care două formule vrăjitoreşti în versuri aliterate. şi apoi din nou. să afle străinul că este aşezat ceva mai la sud de Halle. VI Cît despre oraşul meu natal de pe malurile Saalei. ceva dintr-o epidemie sufletească latentă : bizar să spui asta despre un oraş modern. muri în amărăciune şi necaz. Are castel şi catedrala în care ţi se arată mormîntul împăratului Otto al IlI-lea. Adrian părăsi casa părintească şi veni la oraş să frecventeze gimnaziul Bonifaciu (de fapt „Şcoala fraţilor vieţii simple"). Rămăsese însă. prelungindu-se în relief pînă la parter — lucruri de felul acesta dau vieţii un sentiment de neîntreruptă legătură cu trecutul. casele biirgerilor şi hambarele. oraşul lui Hăndel. ceea ce. ca orice oraş german. Spun cuvintele acestea cu o oarecare resemnare. e mulţumit cum arată şi. ziduri de cetate întrerup'te din loc în loc de turnuri circulare. care după trei sute de ani. căci împărtăşesc. dacă te gîndeşti la farmecul său istoric. istorie a evului mediu lunecînd înspre apusul său. ci în înţelesul în care Scipio purtase porecla de Africanus. construcţii metalice. pentru că fusese prototipul germanului care se detestă ca atare. era un oraş vechi. plutind în aer. un trecut peste care s-a aşternut un strat de prezent) — ar putea suna temerar. o primărie cu arhitectura oscilînd între gotic şi Renaştere. fratele tatălui său. pielărie. sentimentul că cele ce ni se întîmplă nu sînt decît cele ce ni se cuvin. să ne sune veşnic în ureche zicala : Cine seamănă vînt culege furtună. rămasă pe drumuri. şi vechimea e trecutul sub formă de prezent. pe care unii învăţaţi le socotesc mai vechi chiar decît cele de la Merseburg. Unchiul său. cu acoperişuri ascuţite. oraşul cantorului de la SfîntulThoma .Bach. chiar cu cea mai crunt lovită.'Trăieşte din diferite industrii: maşini. de altminteri. cel care îşi zicea Imperator Romano-fum şi Saxonicus. scolasticul nune stămr. raţional şi lucid (dar modern nu era. ba mai mult. simple vrăji de adus ploaie. clădiri cu grinzi de lemn aparente şi cu catul superior scos în afară. pentru că e vorba de acel Kaisersaschern al copilăriei — cu privire la el se poate spune că păstra în atmosfera sa. două foişoare adică. Cu privire la acest oraş. Deci. Vechile biserici. după izgonirea sa din Roma iubită. nici Weimarul sau chiar oraşele Dessau şi Magdeburg nu sînt departe. de Paşte. nod feroviar. 44 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 45 lor decenii ale secolului al XV-lea. şi nu ştiu ca aspectul lui arhitectonic să fi avut de suferit. din sensibilitatea ultimel E vorba de J. iar de-ar fi să ispăşim mai groaznic decît am păcătuit.Şi astfel. ceva din starea de spirit. Cînd. se simte un centru cultural de valoare istorică. par să poarte pe fruntea lor faimoasa formulă a atemporalului. s-a menţinut împotriva scurgerii timpului ce-a trecut peste el. cu o cameră de tortură cu instrumente barbare. cu cei 27 000 de locuitori ai săi. dar nu pentru că se voia saxon. ar fi fost cît se poate de regretabil. Identitatea locului. filaturi. Aproape că-mi vine să spun era aşezat acolo — pentru că lipsa mea îndelungată l-a proiectat departe. nici Leipzig. după nouă sute de ani a rămas acelaşi. ca de altfel şi în înfăţişarea sa exterioară. de pe urma războiului aerian. cu clopotniţă deasupra acoperişului ţuguiat şi cu loggii dedesubt.S. şi toată viaţa lui suferise de pe urma germanismului său. conservate din respect pentru trecut.

poliţia. de care prefer să nu amintesc nici cu vorba. făcîn'd şi ei parte. —' în fine. din fizionomia locului. cuvîntul şi noţiunea „popor" păstrează întotdeauna un element de aprehensiune anacronică. umblînd uneori cu o mîţă. era străbătut de un fior de groază atavică. idealul omului liber şi frumos. fără voia lui. una care fără multă vorba era bănuită de vrăjitorie': aceasta se datora numai şi numai înfăţişării ei. De-ar fi ca o astfel de femeie să fie arsă pe rug — ceea ce. erau în stare. prindea contur tocmai datorită bănuielilor. apărea un anume tip de „hoaşcă". azi n-ar mai fi deloc în afară de domeniul posibilului — ei s-ar grămădi să caşte gura îndărătul stavilelor aşezate de primar. deşi biata femeie nu făcea nimănui vreun rău. halucinaţi ai miracolului crucificării. faţa îi lua o expresie tristă. dar aici indica o ciudată coafură cu bucle — o femeie sulemenită. modificînd uşor considerentele. Se cuvine să rostim aici un cuvînt plin de cutezanţă. ce te face să pui la îndoială însăşi autenticitatea şi candoarea vieţii. de un pitoresc neliniştitor. îi copleşesc cu batjocurile sau fug de ei într-o panică superstiţioasă. specimene bizare şi anodine de semidemenţi vieţuind între zidurile lui. . o bufniţă sau pasăre grăitoare. de vîrstă nelămurită. cu o conştiinţă de o stranie infatuare. în taină. mai era intre ele un bărbat. Fireşte că nu se întîmpla nimic din toate acestea'— cum să se fi întîmplat ? N-ar fi permis politia. sau fără nici o taină. Ca să mă întorc la specimenele acelea ciudate din Kaisersaschern. ştiinţa umanistă. cu buze subţiri. începea. dar nu s-ar revolta. îl chema de fapt Schnalle. Pentru cel ce îndrăgeşte lumina. ce se ridica adesea ameninţător. sau al dreptăţii! — Fapt este că poporul tot popor rămîne. şi el ştie că atunci cînd vrei să împingi mulţimea la manifestări reacţionare. Replica le-o constituie copiii. îmbrăcată ca pe vremuri. dacă o întîlnea. în acelaşi timp. şi o cîrjă. cel puţin în anumite straturi ale fiinţei sale. Mai era apoi încă o persoană. o chema Mathilde Spiegel. mai urmărită şi zeflemisită. măgulire. inspirat din experienţa vieţii de astăzi. garnisită cu dantele şi cu „fladus" — cuvînt caraghios. ca să spun întocmai ce gîndesc: consider că nu religia este mijlocul cel mai nimerit să-l ţină în frîu. Semnul distinctiv al unor atare substraturi istorico-ne-vrotice şi al tainicelor dispoziţii sufleteşti ale unui oraş sînt numeroşii „originali". şi că oameni şi vecini de pe Gelbgiesser-Gang. dar departe de a fi imorală. care ori de cîte ori auzea un strigăt ne46 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 47 prevăzut. se desăvîrşea. „ştrengarii". ca să-i ferească de „uitătura rea". dar stratul acela popular anacronic există în noi toţi şi. hidoasă. la apariţia ei. mulţimi colindînd mistic străzile încoace şi încolo. un mic rentier. timpul nostru. o stîlcire a franţuzescului flăte douce. cu siguranţă prea neroadă pentru aşa ceva şi care străbătea oraşul cu nasul pe sus. dar ştrengarii îi spuneau „Tiidelut". care în zilele de alegeri lăsau să cadă în urmă un buletin de vot pentru social-democraţi. ce nu-şi putea îngădui ca locuinţă decît o pivniţă. de conivenţă cu timpurile şi cu ordinea lor. Şi totuşi! Cîte n-a permis. însoţită de cîţiva mopşi împopoţonaţi cu hăinuţe de mătase. aruncînd picioarele în sus. ceva demonic şi. tocmai în cele străvechi. care nu s-ar fi putut cu nici un preţ petrece în numele lui Dumnezeu. ca şi vechile clădiri. vicleană şi rea după chip. să se întoarcă înapoi la epocile acelea şi repetă cu entuziasm acţiuni simbolice care au în sine ceva sumbru şi jignesc spiritul modern ca o palmă pe obraz: arderea cărţilor şi altele de soiul ăsta. cu nasul coroiat. care îrisă se accentua. La asta ar prinde bine. şi între ele cea mai cunoscută. Kaisersaschern adăpostea întotdeauna între zidurile sale cîteva specimene de genul acesta. de deochiul vrăjitoarei. fără o vorbă. sau al omenirii. căruntă. ci foarte conştient. care. numai literatura. parcă si-ar fi cerut iertare. funest — înclină zic. însemnînd in fond linguşire. Cîte nu s-au petrecut sub ochii noştri — sau poate că nu chiar sub ochii noştri — în numele „poporului". — Vorbesc de popor. să danseze spasmodic. cu nasul vînăt şi plin de negi. e de ajuns să i te adresezi spun'îndu-i „popor". în rochie lungă cu trenă. întotdeauna. Timpul nostru înclină el însuşi. Cînd şi cînd. îngăduie iarăşi foarte bine astfel de spectacole. şi care poate că dă naştere unui caracter istoric falsificat. să-şi apuce copiii de mîriă. sub lacăt sigur. mai ales cînd alergau în urma ei copiii şi ea îi gonea cu blestemele cele mai aprige. scelerate. iar pe degetul arătător cu un inel gros cu sigiliu. care se strîng alergînd în jurul lor. cea mai temută era „Liesecea-din-beci". botezată astfel pentru că locuia într-o pivniţă din micuţul Gelbgiesser-Gang — o bătrînă a cărei atitudine se adaptase în asemenea măsură prejudecăţilor lumii încît şi omul cel mai puţin prevenit. să vadă în sărăcia unei băbuţe amărîte. pînă la urmă. ca să îmbrace forma dictată de fantezia populară —' măruntă.vreunui „Hănselein" cu rugul pe care să piară plăcerile lumeşti. cu ochi urduroşi. şi zîmbea copiilor ce-l urmăreau huiduindu-l. gîrbovă. în zilele noastre' — tot de conivenţă cu timpurile. pentru că avea ticul de a adăuga acest sunet fără sens. după părerea mea.

O casă de notabil. largă şi încreţită. Lyon şi chiar New York. se adresa frînaru-lui cocoţat pe acoperişul ultimului vagon. şi numai patru. dintr-un obicei patriarhal. cînd pleca vreun tren de marfă. cu o servitoare şi un tînăr italian din Brescia. răsunau asemenea încercări alunecînd . pe o străduţă întortocheată. de Grieskramerzeile. merita să urci o scară cam abruptă. VII Casa lui Nikolaus Leverkuhn se afla într-un colt liniştit al oraşului. numai cu o menajeră. constituiau si un sortiment absolut complet. deşi eram. nu purta barbă şi avea o faţă zbîrcită. Chiar şi scara nu se lărgea decît după palierul mezaninului destul de înalt. adesea. să ştie la ce se angajează. izolaţi de colegii noştri. fie că venea el la farmacia „La Sfîntul Arhanghel". îi plăcea să se ducă la gară şi. singur în toată casa. dar constituia o ilustrare a relaţiilor comerciale pe care le întreţinea Nikolaus Leverkiihn'în toate părţile. ca de pildă Mainz. Am auzit chiar că taxa şcolară îl lăsa pe fratele de la Buchet s-o plătească. Nu era nevoie decît ca undeva în ţară să se organizeze un festival Bach la a cărui execuţie m stil autentic să fie nevoie de un oboe d'amore. Bologna. dar figurile evocate. încheiată pînă la gît. departe de cartierul comercial din kaisers-aschern. angajată de mult. tiidelut!" Nu pot spune că nu am un sentiment de jenă înşirînd aici aceste amintiri caraghioase. din veacul al XVI-lea. o gură mare şi expresivă şi nişte ochi căprui în care citeai bunătatea inimii şi înţelepciunea. care nu numai că erau de cea mai bună calitate. aşezat deasupra vestibulului de piatră. pînă la venirea lui Adrian. un băiat prietenos. Luca. oboiul acela cu tonul grav dispărut de-atîta vreme din orchestre. erau nespus de caracteristice portretului psihologic al oraşului nostru. şi mergea faima că la Nikolaus Lever-kiihn găseşti şi lucruri pe care nu le poţi afla uşor prin alte părţi. Cum n-avea copii. mult prea spaţioasă. dar că pentru casă şi masă nu voia să primească nimic. îl ţinea pe Adrian absolut ca pe propriul său fiu. aproape de dom. ca să zic aşa. aflat în încăperile de la mezanin. vrînd totodată să şi încerce pe loc elegiacul instrument. de la Halle sau chiar de la Leipzi'g — aveau de făcut o ascensiune nu lipsită de dificultăţi pentru ca să ajungă la ţinta dorinţelor lor. se cuvine s-o spun imediat. şi era cea mai arătoasă din jur. departe de Marktstrasse. Nikolaus. care aparţinuse încă bunicului proprietarului de azi şi avea trei caturi fără să mai socoteşti camerele de la mansardă de sub acoperişul ţuguiat şi mult ieşit în afară. cu pomeţi foarte proeminenţi. pentru că. unde erau camerele de locuit. stăteam cel mai adesea împreună. Era un bărbat cu părul cărunt. cu două clase înaintea lui. instituţii publice. vezi să nu cazi. de unde. casă al cărei mezanin era ocupat de faimosul magazin de instrumente muzicale Leverkuhn. deasupra intrării. Frâu Butze. ne întîlneam şi după-amiezele. deasupra temeliei fără nici un fel de podoabe si nevăruită. sosit de-a dreptul de la drum. indiscutabil. Faţada avea cinci ferestre ia etajul* întîi. nu numai cu centrele germane unde se construiau instrumente muzicale.ingînat după fiecare cuvînt pe care-l rostea. cu obloane. pentru ca vechea casă de pe Parochialstrasse să primească vizita unui client. veşnic zburlit. Că acest tînăr meridional. datorită vîrstei. fără trotuar. ucenicul său. îl Erivea cu o aşteptare plină de speranţe nelămurite şi se ucura nespus de mult că acesta completa un loc la masa lui. fie că mă duceam eu la unchiul său. magazinul de instrumente muzicale pentru care. Magazinul. o tînără rudă de sînge. ajutorul său la negoţ si cirac în munca de construit viori. pe nume Luca Cimabue (purta într-adevăr numele de familie al faimosului pictor de madone din Trecento). nimerise drumul pînă la Kaisersaschern. Acasă îl găseai întotdeauna într-o bluză de meseriaş. văduv — nevasta lui murise tînără — locuise. în curtea înconjurată cu zid. mulţi chiar de prin alte părţi. cred că simţea o adevărată plăcere să primească în casa lui. a unui muzician. la unchiul lui Adrian. la al doilea. nasul coroiat. îşi aducea de peste tot mărfurile necesare muzicii simfonice. cadrului vieţii tui Adrian pînă la plecarea lui la universitate. Leipzig. care au fost şi ai mei şi pe care i-am trăit alături de el'. care vorbea agreabil o limbă stîlcită şi care ar fi putut găsi la el acasă cele mai bune prilejuri să se perfecţioneze în specia48 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 49 litatea lui. făcîndu-i semn cu degetul inelar şi stfigîndu-i: „Vezi să nu cazi. dar simpatică. şi care dorea să meargă la sigur. în recreaţii. Braunschweig. ar fi putut să pară de mirare. căci unchiul Leverkuhn construia viori. la care atîta vreme se aşezaseră numai sus-pomenita Frâu Butze şi. iar pe dinafară. ci şi cu firme din străinătate. astfel că vizitatorii şi cumpărătorii — şi veneau destui. celor opt ani de tinereţe. în Parochialstrasse 15. ci. începea o ornamentaţie din lemn cioplit. făcută din barchet. din Londra. Barmen.

olandeze. o celestă. pe ale cărei şapte coarde mi-am legănat toata viaţa înduioşările. care-i datorează lui Antonio Stradivari forma sa desăvîrşită. ce fermecătoare privelişte. viola giganta. îl aflai în şiruri întregi. cornul bassett şi clarinetul bas. saxone. tot ce se poate mai gingaş. sclipitor datorită podoabei mecanismului clapelor şi pîrghiilor sale ! Şi. destinate să scoată din plăcuţe sunete melodice. şi tot din Parochialstrasse se trage şi propria mea viola d'amore. flautul piccolo.' viola da gamba. cu arcuşurile zvelte înfăşurate la mîner cu fir de argint şi prinse în clame de capacul casetei — viori italieneşti. ca nişte coarne de taur. Mi-a fost dăruită de părinţi în ziua confirnîaţiei. precum găseai si viole şi alte surate ale viorii. care în tutti de orchestră ştie să stăruie pătrunzător în tonurile înalte şi să dănţuiască. în general. fagotul scherzoso — pe care îl numesc astfel pentru că este şi el un instrument de bas. în formă de jucărie pentru copii. arătau mult mai grozav decît ale noastre. încercasem şi noi desigur să cîntăm lat-o pasăre că vine: dar aici. zveltul şi puternicul trombon cu culisă. care numai cît o priveai şi îţi evoca semnalul răsunător. aşezată oblic şi la îndemînă. Dar.' aşa cum îmi revin astăzi în minte. încovoiate la dreapta şi la stînga. viola alta. pe care răpăiam la şase ani! Nu mai era făcută so atîrni de gît. behăit. dar în cei de sus în stare să strălucească în scînteierea argintie a armoniei înfloritoare. altele castanii. apoi cornul spiral. întărind viguros başii şi dublu în dimensiuni faţă de fratele său mai mic. montate pe traverse. ca de pildă o pereche de lure de bronz cu capetele frumos aduse. sub înfăţişarea unui Glockenklavier. Tot în mai multe exemplare ii găseai şi pe corespondentul său din rîndul instrumentelor de suflat de lemn. înfipte în inelele laterale. provocînd o oarecare efervescenţă în fantezia auditivă. a căror formă pură putea trăda cunoscătorului originea lor cremoneză. aş spune: fermecătoare sub aspectul cultural. culcate în aşternuturi de catifea. şi alături. şi era sortită să fie folosită în orchestre. Cu excepţia pianului. erau oferite cumpărătorului în prăvălia unchiului Leverkiihn. zornăie sau zbîrnîie. văzute atunci cu ochi de copil. în ora de răgaz de la miezul nopţii. lăcuite. aveau forma celui culcat înăuntru. Si totuşi. de la Mittenwald. dar şi tiroleze. contrabasul cel greoi la mînuit. favoritul romantismului. pînă la masivitatea gravă a marii tube-bas. adesea. contrafagotul de şaisprezece picioare. Toate acestea. caricatural. iar beţele de lemn. în magazinul lui Leverkiihn. cea cu şase coarde. care-i atît de potrivit pentru arii triste. cantilena languroasă. mai impresionant. Găseai. masivă. cu încuietori. gata să vibreze. care şi-acum mai apare la loc de cinste alături de el în lucrări mai vechi. pentru oameni mari. se aliniau pe două şiruri. cît de diferit arăta ea aici. cît de drăguţ arăta. Stăteau rezemate acolo mai multe exemplare de vio-lone. era expus acolo tot ce sună şi răsună. altfel decît jucăria fragilă de lemn băltat. fiecare din ele: bucolicul oboi. fragil tezaur al viselor copilăriei. cu îmbucături de fildeş. dar n-are putere de bas adevărat.de-a lungul octavelor în cele mai variate timbruri şi coloraturi. din diferite materiale: lemn de cimişir. întotdeauna. în casetele elegante. capabil de recitative maiestuoase. Peste pielea de pe faţa inferioară erau întinse strune. clarinetele bogate în clape. chiar şi rarităţi de muzeu. cornul englez. viori minunate. plăcuţe metalice acordate cu multă grijă. sau cu totul din argint. era bogata expoziţie de instrumente de percuţie — tocmai pentru că lucruri pe care le cunoscusem de timpuriu. ispititoare. si în afară de ele mai găseai şi fel de fel de sisteme de flaute transversale. ce pare să fie făcut ca să dea urechii iluzia dansului scheletelor într-un cimitir. ceea ce mi se părea mai amuzant. cîntul temerar. băşică de bou şi sfoară. şi unele construite chiar în atelierul lui Leverkiihn. şi pe interiorul capitonat al capacului erau prinse ciocănaş'ele de oţel. stimulînd elanul virtuoşilor. dar îi găseai şi predecesoarea. duduie sau răpăie. se ofereau acolo privirilor într-o execuţie impunătoare. jucăriile de sub pomul de Crăciun. unele gălbui. cu ţeava răsucită pentru suflat. mormăie sau zdrăngăne — şi de altfel era reprezentat. şi faimosul cornet 50 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 51 a pistons. Găseai. şi un instrument cu claviatură. Şi de abia după aceea venea corul strălucitor al alămurilor^ de la eleganta trompetă. grenadil sau abanos. pe care. Violoncelul melodios. se . agăţate în dulapuri cu uşi de sticlă sau culcate în casete care. Mai era şi carilonul. rubedeniile lor stridente. această armată de fluiere ajunse în culmea perfecţiunii tehnice. cu sunet atît de supranatural si de tenebros în registrul grav de chalumeau. oferea o privelişte superbă. cornul cu ventile. al cărui pizzicato e mai răsunător decît al timpanelor acordate şi nici nu-ţi vine să-l crezi în stare de vraja diafană a flajoletelor sale. ca nişte coşciuge de mumii. pe care tatăl adoptiv al lui Adrian îl lăsa în seama industriei de specialitate. Xilofonul. adică sunînd cu o octavă mai jos decît arată notele. bine înşurubată într-un stativ de metal. Toba mică' de pildă. ci e bizar de slăbuţ la sunet. asemenea unor lumini de licurici în vraja'flăcărilor.

în parte. cînd pomenesc de asemenea senzaţii pentru că. fie că în felul acesta se exprima răceala totală a caracterului său. conic. Meşterul. şi ale căror feţe interioare. închipuiţi-vă toate aceste jucării pline'de gravitate. pe deasupra puzderiei de acoperişuri ale oraşului. regla acordul mai sus sau mai jos. al cărui sunet se contopeşte atîl de uşor cu al cornului. fapt e că: el păstra în faţa acestei splendori o nepăsare aproape dispreţuitoare şi cel mai adesea. unchiul lui Adrian. mînuirea lor. spre auditori. băiat bun. că absolut indiferent din ce material e întocmit un instrument. în triumf. după lovitură. pe care ştiu să le facă numai chinezii şi turcii. tamburina ţigănească. din metal sau 52 ♦ Thomas Mann din lemn. De la el am auzit povestea trompetei: cum. de vraja care mă stăpînea pe mine. ca să facă pe ciceronele. cu sunetul mai dulce. timpan mecanic. acest paradis amuţit. scobite. cu mîinile lui mici şi bine pro-porţionate de italian. Eu eram cel care trebuia să pună întrebări lui Luca. care oferea. drăguţ" sau „Ce bazaconie" sau „Cîte le mai dă oamenilor prin cap" sau „Tot e mai nostim să vinzi de-astea decît căpăţîni de zahăr". intrasem în contact cu muzica de cameră. timpanele de astăzi. răspundea doar cu un hohot scurt de rîs sau cu un „Da. ne învăţa întinderea sonoră a instrumentelor. pentru care toate astea însemnau o banalitate cotidiană. rară ca ele să plesnească şi anume umplîndu-le la început cu catran amestecat cu colofoniu. o dată pe săptămînă sau la două săptămîni se exersa acasă la unchiul lui Adrian. la exclamaţiile mele de admiraţie. prin meseria lui de constructor de viori. nu mai poate fi nici un fel de îndoială că Adrian. n-are nici o importanţă. lăsîndu-mă singur cu ciracul. Dar nu se trăda cu nimic. căruia de o sută cincizeci de ani încoace. cu cele douăsprezece clape închise şi patru deschise. privea la alt obiect decît cel despre care se vorbea. care-ţi pocnesc în palmă. Nu vreau să spun că se prefăcea. ca să-i schimbe tonul.prezenta cu o cromatică din bastonaşe multiple. aceste încăperi ale negoţului unchiului. şi nici o clipire nu dădea în vileag sentimentul că toate acestea l-ar fi privit cîtuşi de puţin şi pe el. Cîteodată. aş face mai bine să nu vorbesc decît de mine. era în stare. dar prevestindu-şi într-o sută de forme armoniile sonore. cînd din mansarda lui. a fagotului cu şapte orificii. pe ghidul. care sună mai puternic decît cel vechi. de ieşea cel mai extraordinar glissando. pe care executantul îl poate regla uşor. îmi aduc aminte şi acum de tărăboiul nostru copilăresc pe care îl făceam. a vechiului castel de apă. executantul. a băieţilor. care era scos încălzindu-l la foc. dominate de arhitectura somptuoasă şi aurită a harpei Erard cu pedală şi veţi putea înţelege puterea magică de atracţie pe care o exercitau asupra noastră. dar numai întîmplător fiind şi eu . Apoi. coboram. un vacarm. superficial. el sta deoparte. contesta lucrul acesta şi era în stare să spună numai după sunetul unui flaut din ce e făcut — de altminteri şi el. şi dacă un flaut este din lemn sau din fildeş. retrospectiv văzut. de la renumitul virtuoz Quantz i se aduseseră modificări şi perfecţionări atît de importante: al flautului cilindric. şi ţin seamă că în vremea aceea muzica de-abia dacă avea pentru noi vreo altă realitate decît cea pur materială a arsenalului lui Nikolaus Leverkiihn. Adrian sau eu — nu. în magazin. conştient sau nu. el sună după forma şi mensura lui. urmărise demonstraţiile cel puţin cu tot atîtâ atenţie ca şi mine — şi cu mai mult folos decfr mi-a fost mie hărăzit vreodată să trag din ele. ni se alătura şi tînărul Cimabue. ne arăta mecanismul flautului. şi timpanul de aramă în formă de căldare. ferecat. trebuia făcută din mai multe tuburi drepte de metal. lacul. pînă să se fi ajuns la deprinderea artei de a se îndoi tuburile de alamă. sau că îl vor privi vreodată. spunea el. ba. nu un g'lissando! Mai trebuie adăugate cinelele. pe comentatorul. E adevărat că. ştia ce înseamnă materialul. cu siguranţă că numai eu: răpăiam de zor cu baghetele pe membrană în timp ce Luca. în parte. o trompetă din alamă sau din argint. a cărei membrană e făcută să răsune cu baghete acoperite cu pîslă. atît de remarcabile. triânglul cel cu sunet clar sub bagheta de oţel şi cu unul din unghiuri deschise. o perspectivă atrăgătoare asupra iazului din grădina palatului. Asupra noastră ? Nu. Apoi îi făcea plăcere să discute şi aserţiunea unor experţi. cel din care Berlioz a introdus şaisprezece în orchestra sa — el nu-l cunoscuse sub forma în care îl oferea Nikolaus Leverkiihn. după cum bănuiesc. Luca. de încîntarea mea — aproape că nu cutez să-l cuprind şi pe prietenul meu. la dorinţa mea — accentuez: totdeauna la a mea — să facem o escală nu tocmai interzisă. pe vremuri. şi mai erau tam-tam-ul tunător. care. Ne arăta digitaţia clarinetului. pentru că au păstrat secret felul cum se bate cu ciocanul bronzul înroşit în foc. castanietele. Mai găseai şi cilindrul uriaş. Acum. al tobei mari. le ridică în sus. ca să ne supravegheze şi. iar mai tîrziu cu plumb. fie că făcea pe fiul stăpînului. esenţa lemnului. şi cîte toate de felul acesta. dintr-o singură mişcare a mîinii. zis al lui Bohm. cu legături articulate.

şi tocmai în faptul acesta rezida trufia lui. 54 ♦ Thomas Mann în ce mă priveşte. domnul Wendell Kretzschmar. rece. şi era deci de înţeles că nu le convenea să le vadă ignorate de simpla indolenţă a unui elev prea dotat. numai în clasele superioare. p'e cînd el lăsa cu orice prilej să se vadă — vreau să spun: nu se ferea de mine şi. Erau divertismente de bărbaţi.' am observat adesea că mai curînd se întrevedea o anumită iritare. care le-ar fi diminuat ca valori. Darurile prietenului meu se măsurau însă în valori al căror caracter relativ părea să-i fie evident.' Gîndul că era destinat să devină un savant se înrădăcinase adînc în mintea tuturor şi era continuu confirmat de strălucitele lui succese şcolare. ci pentru că mă întrebam. Un concert adevărat. mulţumită facilităţii cu care prindea totul. De altminteri. compensată într-o oarecare măsură doar de îmbucurătoare aptitudini în cel filologic. întrucît în scurtă vreme urma să intru şi eu în tagma lor. şi nici prietenul meu nu asista întotdeauna. şi împreună cu ei unchiul executa cvartete de Haydn şi Mozart. situaţia aceasta începuse să se cam clatine. la urma urmei ce nu-i era indiferent. cu poeţii şi scriitorii lor clasici. căci era vădit că ea se manifesta printr-o nepăsare faţă de ceea ce asimila atît de lesne. că şi profesorii băgaseră de seamă — cît de indiferent şi. mi se pare a fi o condiţie vitală. asta mă neliniştea. pentru că el nu depunea nici un efort să le facă faţă. teamă mi-e. această intenţie a mea. Adrian constituia însă fenomenul singular al elevului slab în situaţia de premiant întîi. cu ţigara de foi între buze. organistul de la catedrala noastră. şi anume din cauza migrenei care prinsese a se manifesta şi îl împiedica să-şi desăvîrşească puţina pregătire de care avea nevoie. cît de accesoriu îi era tot învăţămîntul.' Admit că exista o excepţie la regula dispreţului ironic faţă de darurile şi exigenţele şcolii. matematica. Luca Cimabue la a doua. şi într-adevăr nu era de recunoscut. omul acesta s-a ferit de destinul său. dar eram şi puteam fi numai pentru că o afecţiune respectuoasă pentru domeniul ales. punctate frecvent de frînturi de frază — ce aveau un efect atît de ciudat. şi pentru mine a fost o binefacere să văd amintita . Credinţa în valori absolute. de deznădejde. Totuşi. de pr'intr-a şaptea de liceu. pricina nu se afla în faptul că era considerat infatuat — ba da. un bîlbîit. cînd avea vreo cincisprezece ani. nu era destul de încrezut din cauza lor. de ciocănitul cu arcuşul în pupitru şi de numărătoarea măsurilor ce trebuiau reluate cînd — aproape totdeauna din cauza profesorului de muzica — se ieşise din măsură. „Esenţialul" nu-l vedeam. straniu intercalate în graiul sunetelor —. din punct de vedere omenesc. să reflecte caracterul. Repet. că se ferea de muzică. La vîrsta aceea viaţa şcolară e viaţa însăşi. apoi profesorul de muzică de la gimnaziul Bonifaciu. domnul Kretzschmar la violoncel şi profesorul de muzică la violă. faţă de materiile de învăţămînt. nimeni nu se gîndea nici pe departe să facă vreo asociaţie de idei între tînăra persoană a lui Adrian si muzică. Mi-ar fi fost şi mie îngăduit să revendic titlul 'de elev bun. era de părere că această explicaţie era suficientă şi el însuşi se purta ca atare. nu însă datorită impresiei că e prea încrezut ca urmare a succeselor sale. cu acest prilej. şi un fel de durere. Dar. cu toată seriozitatea.de faţă. mi-a permis să înţeleg temeinic că rezultatele excelente într-o direcţie' sînt condiţionate în mod firesc de atracţia pentru acei domeniu. lîngă ei. şi dacă superioritatea lui la învăţătură nu-i cîştiga afecţiunea duioasă a profesorilor — şi nu i-o cîştiga. cert — va înţelege cineva de ce ? —. ci dimpotrivă. în special pentru limbile vechi. nu auzisem niciodată şi cine vrea poate găsi în faptul acesta o explicaţie suficientă a categoricei indiferenţe a lui Adrian faţă de fumea instrumentelor. îmi întărea devotamentul pentru el. cu halba DOCTOR FAUSTUS ♦ 53 de bere pusă jos pe duşumea. îmi impunea. îmi stimula şi îmi încorda forţele. Se întîlne'au. adică diversele discipline. a căror predare constituia şi demnitatea. fără ca să se întrevadă existenţa altui sistem de raportare. Ceea ce vreau eu să spun e că se ascundea îndărătul ei. şi pîinea de toate zilele a corpului didactic. Slăbiciunea mea în acest domeniu. aşa iluzorie cum e ea întotdeauna. şi apucasem să fac cunoscută. şi chiar dorinţa de a-i pregăti insuccese —. nu era periclitată. interesele ei cuprind orizontul' necesar oricărei vieţi ca să dezvolte valori care oricît ar fi ele de relative. Elevi slabi există destui. Lucrul acesta mă neliniştea adesea — nu din grija pentru cariera lui care. devotament în care se amesteca. facultăţile cuiva. era socotit astfel. îmi părea atrăgător. de situaţia lui de premiant întîi. biruia exigenţele şcolii cu uşurinţă — termenul „biruia" nu este tocmai bine ales. pe de altă parte. cu o perseverenţă ce era parcă un presentiment. dar. care nu mult după asta avea să devină profesorul lui Adrian. în orice caz. Multă vreme. Era evidentul lui interes pentru o disciplină m care eu mă remarcam foarte puţin. în care el cînta la vioara întîi. o orchestră simfonică. aceasta e cu putinţă numai cînd relativitatea rămîne nedezvăluită. îi ţine locul. ce nu-i era accesoriu. ca să zic aşa. eram cu profesorii în raporturi mult mai cordiale — nici o mirare. pe bună dreptate.

— Un astfel de acord. fără să ştie să citească notele. — Ştii ce constat ? întrebă el. şi nu mai părea chiar atît de zadarnic să te întrebi ce-nseamnă „esenţialul". autodidact şi tăinuit. Si făcu să răsune un acord. adăugă apoi un mi şi dezvălui în felul acesta acordul. Bagă de seamă. Şi cînd mă plictisesc. dintr-o cameră de trecere. „roza vînturilor" tonalităţilor. sau luat de'sus şi cobont. şi la prietenul meu. capitolul treisprezece: „Iar cele ce sînt. dar repeta : kelaţia e totul! Şi dacă vrei să le spui mai precis pe nume. a luat mîinile de pe manual şi a rîs. am pomenit de ea şi mai înainte: faptul că. dacă trebuie înţeleasă ca do sau ca fa major. pentru prima oară. Ia. şi la început vorbea despre asta cu dispreţ. l-am găsit înaintea unui mic armoniu căruia i se făcuse loc într-un colţişor destul de discret. am in56 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 57 trat şi l-am întrebat cu ce se-ndeletniceste. El a roşit. n-are în sine o tonalitate. de-abia mai tîrziu a consimţit să-mi dea explicaţiile de mai sus. zise el. Ordinea este totul. roşind. dar cu tot halul de decădere în care se află. explora claviatura. evitînd sunetul si. îmi spunea el atunci. şi din explicaţiile date de Adrian cînd stăteam de vorbă cu privire la plăcerile pe care i le oferă. Un minut poate. roşea. „cea adevărată". Mă bucuram din toată inima să-l aud caracterizînd ceva drept „adevărat" . dar poţi să-l concepi şi într-altul. în prealabil făcusem o altă descoperire. şi vin una după alta. acordurile. Mă plictiseam. iar eu l-am privit cu ochii mari. majoră sau minoră. care în fa major devine si-bemol. de-monstrindu-'mi în timpul' acesta că pe fiecare din cele douăsprezece tonuri ale gamei cromatice putea fi construită o gamă deosebită. zise el. Pentru că disciplina matematică. mă ţin de fleacuri. prins asupra faptului. universală sau. care apăruse ca fa diez major si în realitate era în si major. Epistola către Romani. care în sol major ar deveni un fa diez. iar relaţia constituie cercul. şi în tonalităţile prevăzute cîi bemoli. cercul cvintelor şi faptul că. ascultîndu-l. A dat drumul burdufurilor. Cînd am aflat aceasta. e curios cum toate sînt legate între ele. Muzica este ambiguitatea ridicată la rangul de sistem. şi face trecerea de la si major la mi major.'sexta napolitană. l-am descoperit numai din întîmplare. dar cînd te-apuci singur. — De altfel. de Dumnezeu sînt rînduite". anume: treapta a cincea sau dominanta ei. — Lenevia. trecînd peste la. atunci numele lor e „ambiguitate". do diez.DOCTOR FAUSTUS ♦ 55 condiţie îndeplinită. Pentru ca să-şi justifice spusele. un punct de sprijin. cel puţin în această privinţă. iar ţie îţi venea să te dai cu capul de pereţi' că nu pricepuseşi de mult. avea cincisprezece ani. exploatezi ambiguitatea cum îţi convine. . cum se exprima el. numai clape negre. execută un şir de acorduri într-q tonalitate nedefinită. nu-i lipseşte nimic. Reieşea că Adrian era religios. cum ţine urechea în incertitudine. căruia i se impune o rezolvare în sol diez. la diez. fireşte. La-ul. „Eşti un trîntor. clămpănind pe-aici! Hodoroaga asta cu foaie stă părăsită. descifrat — şi-atunci. E mult de cînd am remarcat-o. îmi demonstra cum un asemenea şir rămîne. Poţi să-l concepi într-un fel. că se' cufunda în ecuaţii de gradul al doilea înainte de a i se fi cerut să identifice'măcar necunoscute ridicate la vreo putere oarecare. obiectă el. era o ancoră. şi dacă eşti isteţ. din punct de vedere al tonalităţii. fără digitaţie. dacă nu-ţi place asta!" Contemplarea raporturilor de ordine e în fond tot ce poate fi mai frumos. re şi sol major. e mama tuturor relelor. că mînuia de plăcere tablele de logaritmi. după ce-l căutasem zadarnic în camera lui. aşâ ca logică aplicată. într-o după-amiază. să fie descoperite. ca să nu-i zic demascare. fa diez. plutind între do major şi sol major dacă este eliminat sunetul fa. Adrian l-a dus mai departe şi a ajuns astfel. uite cum poate fi făcută mai bine ! Si începu să execute modulaţii intre tonalităţi şi mai îndepărtate. planînd în sfere de pură şi înaltă abstracţiune. la etajul de locuit. Totul este raport. reieşea că el considera această poziţie intermediară totodată şi ca elevată. apoi m-am jenat de situaţia asta. Nu că ar fi ştiut să le spună pe nume 'tuturor acestora. un sunet oarecare. nimic nu-i curios. în toate trebuia să fie luat prin surprindere. asta-i poveste veche. E curios — adică. deţine o poziţie intermediară specifică între ştiinţele umaniste şi cele realiste. folosind aşa-numita înrudire de terţă. Şi faptul că făcea algebra în afară de ceea ce era' dator şi obligat. am rămas în picioare la uşă. La el toate trebuiau „să reiasă". la do major. luat de jos şi ridicat. folosea toate aceste descoperiri de armonie la fel de fel de exerciţii de modulaţie şi la construcţia de figuri melodice cu o ritmică destul de nedefinită. de pildă. dominantă. în cerc.

se născuse din părinţi germano-americani. Şi din ziua aceea. după-amiază. dar puteai număra pe degetele unei miini pe cei din comunitate capabili să-l preţuiască. Felul cum ai trecut din fa în la major a fost destul de rafinat. mai curînd arbitrare şi insolite. reprezentată pe mâi multe scene şi primită cu simpatie. unchiule. Şi încă ceva. de asemenea. cînd ai chef. atrăgeau o mulţime apreciabilă. pentru mine. în schimb. Statuia de marmură. au însemnat conferinţele pe care un întreg sezon le-a ţinut neobosit în sala „Societăţii pentru activităţi de utilitate obştească" şi pe care le însoţea cu exemplificări la pian. un eşec total. în curte. de două ori pe săptămînă. — Ce vrei să spui. şi în calitate de compozitor de piese orchestrale şi scrisese o operă. dar într-un fel mă simţeam umilit şi speriat. concertele gratuite pe care le dădea la biserică.. fireşte. în al doilea. cu opriri şi zăboviri rareori mai lungi de un an sau doi. pentru că temele acestor conferinţe erau prea puţin populare. Am să vorbesc cu el. cum nu avusese niciodată cînd îşi făcea lecţiile. ajunsese orgâ-nist la noi în Kaisersaschern — era numai un episod... dar şi cu demonstraţii cu creta. Ceea ce încercai tu acolo era muzică. o pasiune ! Era să mă bucur ? Nu ştiu. nici chiar la algebră. el ar fi putut însemna o reală achiziţie pentru viaţa culturală din Kaisersaschern. şi Adrian şi cu mine asistam cu regularitate la ele. — S-ar putea foarte bine să fie „distins" şi să nu fie deloc de „domnişoare". într-o seară tatăl său adoptiv îi spuse: — Ei. de locul acela atît de expus.. De ce am fost mai mult decît surprins. cînd executa la orgă bucăţi de Schiitz. precum şi fel de fel de compoziţii de genre din epoca ce se situa între perioadele de strălucire ale lui Hăndel şi Haydn. tînăr încă pe vremea aceea. — Osteneala-i asa de mică. la care tot nu se uita nimeni. Adrian se dovedi cunoscător al schimbării enarmonice şi deloc necunoscător al anumitor trucuri cum să te sustragi acestui echivoc şi cum să-l foloseşti. lua lecţiicu Wendell Kretzschmar. din care bunicii săi emigraseră pe vremuri şi unde îsi avea rădăcinile şi el şi arta lui. Sebastiah Bach. Să-ţi fie la îndemînă. să-l interpretezi pentru modulaţie. să fi avut cel mult douăzeci şi cinci-treizeci de ani. Aflasem deci că atunci cînd se credea fără martori Adrian se îndeletnicea cu ale muzicii şi. de asemenea. ţinînd seama de amplasamentul instrumentului. în statul Pennsylvania şi îsi făcuse educaţia muzicală în ţara de origine. Se manifestase. şi în al treilea. în principiu. pentru că bîlbîiala lui transforma audierea într-o iritantă . Am bănuit o pasiune în germene — la Adrian. cu craniul rotund. unchiule. — Crezi. Am să-ţi spun ceva. Dar luase de timpuriu drumul înapoi spre Lumea Veche. sus la tine în cameră. O să mutăm lădoiul. la şcoală. sună a „pension distins de domnişoare". dacă o asemenea viată ar fi existat. cu ochii căprui gata la rîs. Dac-ai să te duci la Kretzschmar. Era un insucces în primul rînd pentru înclinaţie pentru conferinţe. dar parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă cînd m-a refuzat mormăind : „Fleacuri. Şters ca înfăţişare. unchiule Niko ? — Nu încerca să faci pe neştiutorul. Ar trebui să iei lecţii de pian. şi tu ai să capeţi o bază pentru castelele tale în Spania. puţin speriat ? Avea obrajii aprinşi. vechi. Cu toate acestea. precedat de altele (pentru că înainte ocupase posturi de şef de orchestră la mici teatre din ţară şi din Elveţia) şi cărora aveau să le urmeze iarăşi altele. Cînta la orgă cu multă ştiinţă şi strălucire. — Ei. unchiule ? Lecţii de pian ? Nu ştiu. cînd sprinţară. — Ce expresie! — Lasă. Adrian mi-a reprodus convorbirea. nu exersai pentru prima oara ceea ce am auzit azi cmtat de mîna ta. Buxtehude. încît poate tot plăcerea o să fie mai mare. E-adevărat că l-am rugat să mai improvizeze ceva. VIII Wendell Kretzschmar. cel puţin sub aspect exterior. Te amuză ? — Păi. de ce anume am fost mişcat şi. — Eşti prea bun. pe tablă. cuvînt cu cuvînt. nepoate. fleacuri! în ce fel mi s-a luat o piatră de pe inimă ? Faptul acesta ar fi putut să-mi arate cît fusesem de mîndru de totala lui indiferenţă si cît de lămurit simţeam că în expresia lui „e curios cum" indiferenţa nu mai' era decît o mască. iar în peregrinările safe. Froberger şi. nepoate. dar e păcat de osteneală. e evident.Pe scurt. mărunt. lucrul n-ar fi putut rămîne multă vreme secret. a servit şi la cazuri mai proaste. a căror privire era cînd gînditoare. cu o mustăcioară tunsă scurt.

şi că a preferat să lungească puţin partea a doua. dansînd pe suprafaţa apei. în hăul vechii săli cu scaune numerotate. să nu-i molipsească. înghiţind-o cu gura crispată şi lăţită şi imitînd' un zgomot de locomotivă care lasă abur. aveau grijă să chicotească ori de cîte ori vorbitorul se poticnea. conţinutul ei sufletesc. care. şi o bucată de vreme conferinţa continua într-uri ritm curgător. obştea lipsind. in parte. analizînd în acelaşi timp. ceea ce era mult mai important decît să caute să satisfacă unul existent. de tînărul Cimabue şi noi doi. teoria lui se confirma perfect. corespunzătoare primei. inexorabilă. fie că se lupta cu o labială. pentru că în nici un caz din taxele de intrare nu puteau fi acoperite. e-adevărat. Bîlbîiala de care suferea era foarte gravă. Adesea. şi anume de a trezi interes. uneori parterul era animat doar de prezenţa cîtorva ascultători şi anume. sau. buzele răpăiau ca o mitralieră în explozii scurte. cu uşurinţa aceea neliniştitoare în stare să tăgăduiască suferinţa şi s-o cufunde în uitare. ceea ce nu se putea întîmpla decît — dar atunci se întîmpla cu siguranţă — cînd vorbitorul era interesat personal şi temeinic şi. într-adevăr. se sufoca şi. şi încă foarte DOCTOR FAUSTUS ♦ 61 amănunţit. clipa eşuării. trăgea aer ca un peşte pe uscat — cu ochii umeziţi de rîs. în fine. pentru că Wendell Kretzschmar ne-o executa admirabil. creînd o stare de nelinişte. N-a avut timp ! Şi pe deasupra se exprimase şi cu o oarecare nepăsare. nu fusese nici măcar bănuit. cu faţa vânătă. şi să creeze astfel un interes care nu existase. şi-atunci obrajii i se umflau. temelor prea speciale pe care le trata. trebuia atribuit. fireşte. din timp în timp. deci. la o pianină mică ce-i stătea la dispoziţie (nu i se aprobase un pian cu coadă). ar fi fost greu să nu comunice şi celorlalţi interesul său pentru acel lucru. cei ciţiva aşezaţi la picioarele sale. că nu era vorba de interesul altora. şi-ţi rămînea în faţa ochilor. nearticulate . dar. pentru că omul acesta. ca supus la cazne. adică tocmai ce trebuia ca să abată cu desăvîrşire atenţia de la hrana spirituală oferită şi să o transforme într-o încordată aşteptare a următoarei poticneli spasmodice. cu multă perspicacitate.'Pur şi simplu ceilalţi nu se sinchiseau de ce opusul 111 are numai două părţi. Era profund regretabil că publicul nostru nu-i oferea aproape niciodată prilejul să-şi verifice teoria. de unchiul lui Adrian. Dar închipuiţi-vă anunţul acesta afişat la sediul „Societăţii pentru activităţi de utilitate obştească" sau inserat in „Eisenbahnzeitung" din Kaisersaschern şi întrebaţi-vă în ce măsură ar fi putut trezi curiozitatea generală.navigaţie pe o mare primejduită de stînci nevăzute. da". în asemenea unanimitate încît. în afară de părinţii mei. cei care asistam la expunere. înfăţişînd împrejurările din viaţa autorului în care fusese scrisă — o dată cu alte două — şi amuzîndu-se caustic pe seama explicaţiilor date chiar de maestru. ci de al său propriu. ne bucuram de o seară excepţional de interesantă. deşi cam zgomotos. Dar o învăţam tocmai la această conferinţă. dar tatăl meu şi Nikolaus Leverkuhn obţinură de la comitetul de direcţie ca deficitul să fie suportat de societate sau. iar unul sau altul dintre noi rostea cîte un reconfortant: „Da. îi făceam cu toţii cîte un semn de încurajare. căci el ne încînta cu lucruri despre care n-am fi crezut niciodată că ar putea să ne capteze atenţia în asemenea măsură şi chiar şi îngrozitoarea lui bîlbîială ajunsese. pentru că folosul obştesc putea fi contestat. cu gura deschisă pîlnie. ceea ce. aşteptată de toată lumea. dar asta nu era pentru toată lumea mîngîiere şi în fond nu se putea lua în nume de rău publicului că evita aceste conferinţe. Cu noi. Dispreţul cuprins în acest . dar provocînd şi rîsul. vorbind despre un lucru. cînd se producea calamitatea. I se întîmplă corăbioarei lui să alunece pe alocuri repede. congestionată: fie că se împiedica de vreo consoană şuierătoare. mai asistau încă vreo două fete de la pensionul de domnişoare. avea o înclinaţie pătimaşă către elocvenţa comunicativă. „Nu face nimic" sau „N-are nici o importanţă !" Atunci sufocarea i se dizolva într-un zîmbet de scuză şi de voioşie. venea. Wendell Kretzschmar era adeptul principiului auzit de noi în repetate rînduri din gura lui. cum am mai spus. părînd că glumea. Noi. dereglîndu-i-se pur şi simplu respiraţia. să apară ca o expresie mişcătoare şi fascinantă a înflăcărării sale. el îi răspunsese învăţăcelului său că n-a avut timp. să se renunţe la chirie pe considerentul că acele conferinţe aveau caracter educativ şi erau de interes obştesc. mai curînd. Acesta ar fi fost dispus să acopere din propriul său buzunar chiria sălii şi iluminatul. Avânta60 ♦ Thomas Mann j ui îi fu acordat din prietenie. cînd fusese întrebat de ce a renunţat la a mai scrie o a treia parte. de o mare şi zbuciumată bogăţie de gîndire. aproape liniştitor. La această întrebare. omul acesta era în stare să consacre o oră întreagă întrebării: De ce nu a scris Beethoven o a treia parte la Sonata pentru pian opus 111 — subiect incontestabil demn de a fi dezbătut. pînă la urmă. deprinsă la început cu limba engleză. cu toate că pînă în momentul acela ignorasem sonata în discuţie. Despre ce vorbea? Păi. de-a dreptul exemplară — era însă tragică.

Trebuia'şa o scoată singur la capăt. cum'de altfel nu funcţionase nici în opera ulterioară a' maestrului. ale căror mesaje de groază ei nu le-ar fi putut dezlega decît în frînturi. dar întrebarea îl justifica. Şi Kretzschmar vorbi apoi despre Sonata în do minor. convenţia apare mai frecvent în operele tîrzii. cînd. simfonia. care se întrecea pe sine şi. sub privirile inspăimîntate ale oamenilor. fiind. un raport determinat de moarte. capacitatea lui creatoare secată. Şi vorbitorul descrise starea sufletească a lui Beethoven în jurul anului 1820. într-o secătuire sau. nu răzbeau decît fiori stranii. Raporturile cu convenţionalul ale lui Beethoven din perioada de mai tîrziu. explică el. formalist. s-ar putea spune. deloc facilă aşa cum se prezenta ea. că. de pildă cea a ultimelor cinci sonate pentru pian. în acea vreme. mult mai îngăduitoare. tocmai un plus ultra în care nu erau dispuşi să vadă decît degenerescenta unor vechi şi latente porniri către un exces de visare sumbră şi speculaţie. cu notarea de balade scoţiene. cum s-ar zice dintr-o răsuflare. rareori. uneori. cîştigase din ce în ce mai mult teren. atunci. o dată cunoscut. în sfere unde nu subzista decît esenţa geniului său — al unui „eu" dureros izolat în absolut prin stingerea auzului. si izbutea. unde îşi petrecuse vara. se pierdea în cele din urmă în înălţimi ameţitoare cărora le puteai spune „de dincolo" sau abstracte — la fel şi arta lui Beethoven se întrecuse pe sine : din regiunile confortabile ale tradiţiei se înălţase. obiectivitate polifonică) — şi această ecuaţie. cum se întîmplă din cînd în cind. pentru ca să-l liniştească în privinţa facultăţilor sale. Numai că. zeci şi zeci de lumi de contraste ritmice. un 62 ♦ Thomas Mann proces de disoluţie. şi se şi constatase că nu mai era în stare să-şi dirijeze operele. Kretzschmar ne povesti cum. evident. ca şi bătrînul Haydn. zvonul că faimosul compozitor era cu desăvîrşire epuizat. o epuizare. străbătînd zeci şi zeci de destine. zvonul acesta. La aceste cuvinte Kretzschmar fu apucat de un bîlbîit violent. spunea vorbitorul. Toate bune. fără să-şi ridice ochii de pe portative. o operă organic completă. ba chiar ciudăţenia formelor de expresie. chiar'şi pentru contemporanii cei mai bine intenţionaţi. preocupat mai mult să facă să dispară din modul său personal de exprimare tot ce era convenţional. pînă să-şi poată găsi repaus în vocala care permitea să ghiceşti ce voia a spune. ca să nu spunem : mai' „personal" decît în cea finală. de înstrăinare. Dar cuvîntul. incapabil de lucrări mai mari. împiedicîndu-se în ultima consoană rostită. din cauză că de cîţiva ani nu mai apăruse pe piaţă nici o operă de seamă purtînd semnătura sa. neobservat de cel căruia îi era destinat. o exacerbare a meticulozităţii şi tehnicităţii muzicale. şi nu în măsură suficientă. contele Brunswick. sînt. pînă aici. care înseamnă totuşi . se ocupă. în aceste construcţii. Şi bărbia. în realitate' Beethoven. acest contrast. sonata pentru pian. maestrul se apucase să scrie cele trei compoziţii pentru pian. la un material'atît de simplu cum ar fi tema arietei din formidabila mişcare a variaţiilor ce constituie partea a doua a sonatei. în care îi tremurau şi fălcile. ci trebuia îngînat Jovial şi prieteneşte. într-o delăsare a eului care producea un efect şi mai in-fiorător-maiestuos decît orice cutezanţă personală. Da. toate înfloriturile retorice de care muzica e plină şi să le topească laolaltă în dinamica sa subiectivă. şi îl informase despre aceasta şi pe protectorul lui. în epoca maturităţii sale. cu inima grea de mîhnire. DOCTOR FAUSTUS ♦ 63 tele. fireşte. principe solitar într-un regat al spiritelor de unde. limba lui izbucni pe cerul gurii într-un fel de tir de mitralieră. nu se cuvenea parcă a-l lua deodată. mai acomodante. între subiectiv şi convenţional se stabilea un raport nou. rezultă un obiectivism înclinat spre convenţional şi acesta întrece în suveranitate subiectivismul cei mai dominator. echilibrată spiritual şi care pusese probleme estetice grele criticii contemporane şi prietenilor: cum se face — aşa spunea conferenţiarul — că aceşti prieteni şi admiratori pur şi simplu n-au fost în stare să-l urmeze pe multadmiratul maestru dincolo de culmile la care ridicase. în perioada de mijloc a creaţiei sale. toamna tîrziu. cu totul all Mai departe (lat). Dar bune numai relativ. Neatinsă de subiectivism.răspuns trecuse. spunea Kretzschmar. izolat şi de cele lumeşti. Unde măreţia şi moartea fac cauză comună". nu funcţiona deloc in cazul de faţă. fusese mult mai subiectiv. Căci de ideea purei personalităţi se leagă aceea a subiectivităţii nelimitate şi aceea a unei voinţe radicale de expresie armonică în opoziţie cu obiectivitatea polifonică (el insista să ne întipărim bine în minte deosebirea : subiectivitate armonică. din cauza auzului său atins de o maladie incurabilă. ajunsese într-o stare avansată de deprimare. întors la Viena de la Modling. cvartetul de coarde âl epocii clasice şi constatau la operele din ultima perioadă. întocmai ca tema acestei părţi. pentru că în el personalitatea pură. de avîntare în necunoscut şi incertitudine. cu toată unicitatea. zic. folosite.

în cele din urmă. că i s-a putut întîmpla una ca asta. ce se petrece acum. Tema arietei. şi tihna şi extazul. trebuia apreciatăjapera la care se referea în mod special. infatuare. sortită unor aventuri şi destine pentru care. Aici însă şi o aluzie la filozoful Theodor W. îşi trăgea sufletul o clipă şi spunea : „Acum !" începea partea cu variaţiuni. După un do iniţial apare. cer înalt". de o blîndeţe şi de o bunătate cu totul neaşteptate şi emoţionante. partea întîi şi imensa parte a doua. scandate cam aşa: „'naltul cer". în aşa fel încît să introducă în execuţie. toate acestea. tu. devine monotonă — de două ori re. incident de-o elevaţie ce-ţi îngheaţă sîngele. făcea el furibund la accentele iniţiale ale primei părţi. Kretzschmar nu se întreba dacă pricepusem. ca o chemare scurtă şi patetică — numai trei sunete.'nal-tul cer" sau „Wie-sen-grund". sau „'fost cîndva". de o sfiicioasă chircire în sine. vă rog. acompaniind într-un fal-setto luat' foarte sus pasajele de vrajă melodică ce înseninează din cînd în cînd. o teamă tulbure. încordaţi. între mîna dreaptă şi mîna stîngă." Era extraordinar de greu să asculţi în acelaşi timp şi răcnetele lui. în linii mari. o optime. astfel că nu se mai scandează . spre a sublinia şi vocal'interpretarea. fără a li se spune pe nume pentru că în fond nu au nume. cu acest re-sol-sol. şi Kretz-schmar executa. şi muzica teribil de complicată în care le amesteca. p. şi toate astea la un loc constituiau un spectacol şi seducător şi comic. unul după altul — acordurile determină asta. privin-du-i pe rînd mîinile şi gura. cîntîndu-ne din toate puterile: „Dim-dada". se mai întrecea 6 dată pe sine. un strigăt şi un gest de adio. în care sărmanul motiv pare că planează. care-şi ia rămas bun şi devine astfel el însuşi un rămas bun. aici — cum melodia este copleşită de greutatea construcţiei — a acordurilor.. Dar se mai petrec multe pînă la final. îndîrjire. ci „o. pot fi socotite drept extraordinare. în nevinovăţia ei idilică. de trei ori re. mare. atenţi. straniu şi excesiv de grandioase. bum — vum. putînd fi redusă la un s'ingur motiv. pentru ca să ne atragă atenţia în mod deosebit asupra facturii. o şaisprezecime şi o pătrime punctată. împărtăşeam şi noi absolut acelaşi punct de vedere. Dim-dada ! Fiţi. intra imediat în scenă şi se enunţa în şaisprezece măsuri. cium. o situaţie absolut extremă. Cum avea un tuseu foarte puternic şi la forte şarja vehement. Adorno. DOCTOR FAUSTUS ♦ 65 plai intervalul mare între bas şi sopran. cînd ajunge însă să se sfîrşească şi în timpul cînd se sfîrşeşte se petrece ceva. în ce sfere de cristal în care-s totuna şi gerul şi căldura. Ne străduiam cu toţii să-l urmărim. deasupra unei prăpăstii căscate ameninţător. vum — cium. ca gingaşe raze de lumină. 64 ♦ Thomas Mann cerul răscolit de furtuni al sonatei. dar nici noi nu ne puneam această problemă.. Dacă el considera că principalul este să auzim toate acestea. iar publicul restrîns îl întîmpina adesea cu veselie. în supranaturalul colectiv. Ce devine această blajină enunţare. solitar si părăsit. înaintea re-ului. o mică extensiune melodică.. Vezi şi Cum am scris Doctor Faustus. şi intercala. reliefat la finele primei sale jumătăţi. 602 şi urm. necontenit. se petrece o uşoară schimbare. vă rog. un do diez. nu pare'deloc să fi fost născută. ca să rie demonstreze. vehement Fioriturile si cadenţele! Auziţi convenţionaful ? Uite — aici — este — purificat — de ritmică — ci rificată de aparenţa — dominării sale — subiective/-Aparenţa artei — e dată-n lături. toate aceste minunate metamorfozări. continua conferenţiarul. cu palmele strinse între genunchi. halucinant. se acompania plin de însufleţire cu glasul lui. sau „ră-mas bun". Sonata opus lll(jSÎ apoi se aşeza la pianină şi ne cinta pe dinafară toată bucata. cu mîini neostenite. după âtîta înverşunare şi persistenţă.depăşirea unei tradiţii ajunse la culme. Cu acest multîhcercat motiv. în lumina celor spuse. trebuia sâ strige peste puteri ca să-şi facă" auzite cît de cît digresiunile şi să cînte folosind toate resursele. Bum. „ră-mîi sănătos" . punea mîinile pe genunchi. şi vine o clipă. — In cele din urmă — arta — totdeauna — va înlătura — aparenţa artei. „Wie-sengrund". adagio molto semplice e cantabile. sau „do-rul meu". sau „Wie-sen-grund şi asta-i tot. în ce nopţi de beznă o prăbuşeşte şî la ce străluciri supranaturale o înalţă. această melancolică şi calmă formulă în succesiunea ritm-armonie-contrapun'ct cu care maestrul o bine-cuvîntează şi o blestemă. Imita din gură ceea ce executau mîinile. şi e urmat. Devine statică. în mit. aplecaţi înainte. toate comentariile sale şi. şi adăugirea acestui . Dim-dada ! Ascultaţi. păţrunzîhd. din cînd în cînd. numaidecît. Caracteristica părţii este toc„Lanţurile de triluri! cum a fost părăsit limbajul — nu mai retorica — este pul Wiesengrund în germană înseamnă „pajişte".

fredonau.do diez este tot ce poate fi mai mişcător pe lume. evenimente. O tentativă atît de plăpîndă ca aceea din cvartetul al treilea din Opus 59 nu era de natură să contrazică afirmaţia că marele compozitor era un slab contrapunctist — opinie în care lumea muzicală competentă nu putea fi decît întărită de pasajele fugate ale Marşului funebru din Eroica sau ale Allegretto-ului din Simfonia în la major. îmi amintesc perfect tema." „Gînduri dragi să-mi porţi. îşi atinsese scopul. luîndu-şi paltonul şi pălăria de la garderobă şi ieşind în stradă. iar oratoriul Cristos pe Muntele Măslinilor era cu DOCTOR FAUSTUS ♦ 67 desăvîrşire lipsit de orice travaliu fugat. cu atîta duioşie. ca gen. denumită şi „Allegro fugato" ! Vacarmul şi răzmeriţa. ajunsese la desăvîrşire şi se dizolva. o lipsă de neiertat. mai me-lancolic-potolitor. dincolo de care nu mai avea unde merge. dacă s-ai. o mîngîiere pe păr. „ma-re-i Dom-nu'-n noi". dure. dar în Missa în do pe care Beethoven a scris-o pentru el. împovăraţi de noutăţi. doar pe la margine — evocate de naraţiunea sa veşnic . motivul principal. conferinţa sa referitoare la problema de ce n-a scris Beethoven o a treia parte la Sonata opus 111. pentru o despărţire eternă. scurte. Este ca o alintare afectuoasă şi plină de durere. partea finală din Sonata pentru violoncel în re. cu faţa spre noi. N-aveam decît. cu toate că şi în acest caz şi-ar fi avut perfect de bine locul. Nu mult după aceea a ţinut din nou o conferinţă despre el. Triolete. destul de gînditori. După asta Kretzschmar nu' se mai întorcea de la pian la pupitru. pentru rămas'bun. Binecuvântează obiectul. „Uit'-a'cum de chin!" se spune. Nu era pentru ultima oară că-l ascultam pe gîngav vorbindu-ne despre Beethoven. spunea el. aplecat înainte. pe' ginduri. cu mîinile între genunchi. ca sonata să ajungă la final cu partea a doua. ce-ar fi putut încheia şi cine ştie ce alte bucăţi. ziceau ei. compozitorul n-a putut trece dincolo de unele elanuri infructuoase. această mişcare enormă. spunea conferenţiarul. tema părţii a doua. Rămînea pe taburetul turnant. în cel puţin douăzeci de măsuri ar domni o zăpăceală atît de scandaloasă — în special datorită modulaţiilor excesiv de colorate — încît în urma acestora dosarul referitor la incapacitatea acestui om de a se acomoda unui stil sever putea fi încheiat fără grijă. confuză pînă la ininteligibil. în forma iniţială şi în aceea de rămas bun. iar din punct de vedere artistic. să ascultăm bucata ca să găsim singuri răspunsul la întrebare. un sfîrşit fără întoarcere. ne povestea Kretzschmar. I se aduseseră invective că toată opera e obscură. „Mare-i Domnu'-n noi!" „N-a fost decît vis. de inima lui. şi ştiau prea bine ce însemnau vorbele lor. raporturi artistice pe care orizontul înţelegerii noastre nu le putea cuprinde încă. fuseseră grozave. ci sonata în general. şi plecam şi noi. urmărit de aplauze anemice dar prelungite. încît îi dau lacrimile. ca formă tradiţională de 66 ♦ Thomas Mann artă: ea însăşi ajunsese aici la sflrşit. atîta umanizare copleşitoare. Mă opresc aici în relatarea mea. în tăcerea nocturnă şi sonoră a străzilor celor mai îndepărtate de orăşel de provincie pe care se împrăştiau auditorii: „ră-mas bun". în aceeaşi poziţie ca şi noi. opus 102. şi încă multă vreme se mai auzea plutind şi răspîndindu-se în ecouri. si astfel' îşi încheia. „ră-mîi să-nă-tos". Şi cu acestea. trăgînd şi un folos incontestabil. Şi acum. cei mai mulţi. în do minor. îşi lua rămas bun — semnul de rămas bun al motivului re-sbl-sol îmblînzit melodic de un do diez era un rămas bun şi în acest sens. dusă pînă la fine. cel puţin o impoliteţe. Kretzschmar se ridica. culmea. Şi-a-nume. un rămas bun de la sonată. se apropie de auditor. pentru că pe atunci această onorabilă formă de artă era încă în mare cinste şi nici un compozitor nar fi aflat îndurare în faţa unei curţi a justiţiei muzicale sau în ochii potentaţilor şi' domnilor hnpărţitbri de comenzi ai vremii. în cîteva cuvinte. ca nişte umbre. măreţ ca şi lucrarea. din punct de vedere pur monden.fi dat în lături de la a scrie o fugă perfectă. o văd încă în faţa ochilor. îşi împlinise destinul. aleargă spre un final oarecare. scrisă pe afiş. totdeauna invidioşii şi' adversarii temerarului novator afirmaseră că Beethoven n-ar fi în stare să scrie o fugă. ele se iveau. Şi în seara aceea micul nostru grup se desfată. cu titlul „Beethoven şi fuga". şi este de înţeles că şi aceasta ca' şi cealaltă nu era deloc de natură să determine o năvală primejdioasă de public în sala „Societăţii pentru activităţi de utilitate obştească". pe obraz. numai pentru ca să atrag atenţia asupra unui fapt: conferenţiarul vorbea despre lucruri. Cînd pronunţa cuvmtul „sonata" voia să spună nu numai sonata aceasta'. mai mîngîietor. „Pur şi simplu nu-i în stare"." Apoi se întrerupe.' Cum se obişnuieşte. O a treia parte ? A o lua de la început după acest rămas bun ? O revedere — după această despărţire ? Imposibil! Aşa a fost să fie. o ultimă şi mută privire în adîncul ochilor. ceea ce era. Astfel prinţul Esterhazy preţuia si el în mod cu totul deosebit această magistrală formă de artă.

Evident că el s-a străduit să le risipească. la Credo. către unu. în muzica de pian scrisă după aceea. la acel credo cu fuga. Kretzschmar ne istorisi o poveste înfiorătoare. disperat că fiecare parte ieşea mult mai lungă decît prevăzuse. ba chiar şase. la Modling. Bolborosi cîteva cuvinte neînţelese întîi. mai pe înţelesul lor. şi nu voise nici să audă de cina ce sta caldă pe vatra lîngă care slujnicele. celălalt alergă la birt să-i caute ceva mai hrănitor de mîncare. că şi în bătălia cu acest arhanghel. uşa se deschise brusc şi în prag apăru Beethoven — şi în ce hal ? Cum nu se poate mai groaznic ! Cu îmbrăcămintea în dezordine. ca să arate că regulile pe care le călca îi erau prea bine cunoscute. cum ascultă copiii lucrurile neînţelese sau inaccesibile vîrstei lor — şi-anume cu mult mai multă plăcere decît găsesc în lucruri mai apropiate de ei. pe vremea în care Beethoven. marele luptător rămînea învingător. în noapte. Surdul cînta. îi privi ţintă. 68 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 69 Beethoven. Missa avea să fie gata abia după trei ani. ca să dovedească. la ivirea zorilor îşi luaseră tălpăşiţa. dar ştiu bine că tineretul îl preferă şi părerea mea e că intervalul sărit se umple cu vremea de ia sine. a introdus fugi în repetate rînduri. „contrapunct". cu atît mai mult cu cît nu-şi auzea larma. aveam sentimentul'că auzisem Missa. lăsînd în plata Domnului un stăpîn atît de sucit. iluzie la care contribuia nu în mică măsură imaginea maestrului înfometat. urmase apoi marea Uvertură în formă de fugă opus 124 şi după ea maiestuoasele fugi din Gloria şi din Credo ale Missei solemnis. încuiat pe dinăuntru.. Pe cînd. unul îl ajută să-şi facă toaleta. avusese reputaţia că nu este în stare să scrie o fugă. în cele din urmă. între miezul nopţii şi ora unu. „Fugă". mai nobil. încercară să-l domolească. cuprinşi de adîncă sfială. care deci n-avusese ce mînca şi de fapt nu mîncase nimic de o zi şi jumătate. desigur că n-ar trebui să mă pronunţ în favoarea lui. „Eroica". absenţi. aşa cum se ivise în pragul uşii. jignite. făcută scrum. mai pe măsura lor. astfel că termenul de predare. aşa ni se spunea. într-un' fel straniu. le făcuse un tărăboi teribil. dobonte de natura ce-şi cerea drepturile. chiar în dimineaţa aceea. zi-ntîi de martie anul viitor. pentru cînd era fixată înscăunarea arhiducelui Rudolf ca arhiepiscop de Olmiitz devenea imposibil de respectat — şi s-a întîmplat ca tocmai atunci doi prieteni şi adepţi să vină să-l vadă şi să afle lucruri uluitoare încă de la intrarea în casă. de cu seară şi pînă tîrziu în noapte. şi se punea întrebarea cît adevăr există în aceste vorbe răuvoitoare. tot aşteptînd zadarnic. învăţatul pe deasupra unor vaste întinderi de ignoranţă ? Ca pedagog. Lucrase. . de-abia atunci auzeam de ea. în casa Hafner. „totală confuzie datorită modulaţiilor excesiv colorate". lucra la Missă. aţipiseră. dacă din voinţă arbitrară sau pentru că nu izbutise să o scoată la capăt cu ele. în fine. dar în acelaşi timp îşi văd spiritul gingaş îmbogăţit. despre suferinţele infernale pe care artistul le-a avut de îndurat. amîndouă servitoarele maestrului fugiseră pentru că noaptea trecută. ceea ce ne făcea să ascultăm totul cu fantezia vie şi sumbră cu care copiii ascultă basme de neînţeles pentru ei. cel mai îndrăzneţ. precum şi în aceea care începe în la bemol major. imagine care ni se întipărise în minte.primejduită. Cînd. Noi n-o cunoşteam. Desigur. celor ce trăgeau cu urechea la uşă le îngheţa sîngele în vine. şi totodată nu-i puteam verifica spusele decît prin propriile sale exemplificări la pian. făcînd impresia că ar fi ieşit dintr-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu toate spiritele rele ale contrapunctului. şi fetele. „Nu sînteţi înstare să staţi un ceas treze lîngă mine ?" tuna şi fulgera el. rămînea o chestiune controversată. va să zică. „stil sever" — toate acestea erau pentru noi încă un grai de basm. tocmai voiau să se îndepărteze. O dată a si menţionat: „Cu oarecare libertăţi". Anume. ca într-o visare profetică. la acel credo cu fuga — discipolii îl auzeau prin uşa încuiată. în camera luii lucra la Credo. poate cel mai progresist mod de a învăţa — învăţatul prin anticipare. urla. cu ochii mari. Vrea cineva să creadă că acesta este cel mai intensiv. Dar cine poate să conteste că este instructiv chiar numai să auzi vorbindu-se de măreţii necunoscute ? E-adevărat. cu faţa răvăşită de te înspăimînta. lăsîndu-l să moară de foame. care ne-a imprimat o imagine îngrozitoare. depinde mult de felul în care ţi se vorbeşte. scuhnd toată casa din somn. De ce le neglijase. năuci. bătea din picior. chiar dacă din această încleştare ieşise şchiopătînd. de neuitat. dar îl ascultam cu nesaţ.. stimulat. cu ochii aplecaţi spre tumultul din 'interiorul său. apoi izbucni în ocări şi reproşuri la adresa felului cum era gospodărită casa lui şi la faptul că toţi fugiseră. atunci fu cuprins de o mînie care nu ţinu seama de casa cufundată în odihna nopţii. Era în miezul verii lui 1819. şi-anume pe trei voci: în Hammerklaviersonate. maestrul ceru de mîncare găsi deci servitoarele dormind şi mîncarea arsă. Dar ceasurile fuseseră cinci. Mergînd de la conferinţa lui Wendell Kretzschmar spre casă. în schimb. aplecat peste Credo-ul lui — era oribil şi impresionant să-l auzi.

prin scrierea muzicală.Aşa a vorbit Kretzschmar despre „Beethoven şi fuga" şi. indiscutabil orice ridicol. nici el nu ştia. Ne vorbi despre simplul aspect al scriiturii muzicale. pentru că grafic aşa-numitele basuri de tobă. şi ne . vorbitorul nostru conferenţie despre arta sa în măsura în care se adresa simţului văzului sau.'separarea ei de serviciul divin. ceea ce muzica o şi face. cu o gravitate absolută. si afirmaţia lui. în afara acestei ierarhii. fusese distincţia făcută de Kretzschmar între epoci de cult şi epoci de cultură. Cum poţi să mă împiedici să văd în structura omofon-melodică a muzicii noastre altceva decît o stare de civilizaţie muzicală — în opoziţie cu vechea cultură contrapunctic-polifonică ? Repeta din auzite multe vorbe de felul acesta. în scriitura notelor. şi această lipsă. cu expresii precoce. Ceea ce ne lipseşte este tocmai asta. ne fereşte de o oarecare barbarie plină de culoare. eliberarea ei. mai bine zis. îl extrăsese din conferinţa lui Kretzschmar. predispoziţie naturală. sau cum anumite secvenţe banale înşirate una după alta. vagă. Cum arată şi titlul. după cum se vădi la întoarcerea spre casă şi a doua zi în curtea scolii. pentru că ne creau iluzia unei anume intimităţi de ucenici. că secularizarea artei. ascensiunea ei la un nivel solitar-personal unde cultura devine un scop în sine. pe care conferenţiarul nici nu îl formulase măcar. opusul poate foarte bine fi cu totul altceva — sau să nu-i fie opus. ce să fie acea întocmire. Altă dată. gîndul acesta. biserica. cum fusese înainte. că nu era obligatoriu ca viitorul să-i aparţină. că şi ea se va dizolva într-altul. într-adevăr. astea mi se par a fi primul criteriu al noţiunii căreia îi dăm acest nume. dar. jumătăţi de note ale căror cozi sînt legate perechi prin bare. inocenţă. de ciraci spălători de pensule. folosit. fireşte. de başi cu ochelari. că separarea artei de ansamblul liturgic. continua ei stare sufletească. mai fericit. alteori ca fraze stăruitoare. la intervale egale (ni le scria pe tablă) se numesc petice cizmăreşti. într-un dialog agitat — o conferinţă a lui Kretzschmar care se numea „Muzica şi ochiul" — o manifestare care si ea ar fi meritat un public mai numeros. fără îndoială. dar de asemenea nu e nici o îndoială că avem nevoie să devenim mult mai barbari pentru ca să ajungem DOCTOR FAUSTUS ♦ 71 din nou capabili de cultură. numai pe al lui Adrian îl am în gînd. ba chiar cu o cultură foarte înaltă. la un rol mai modest. din zilele vechilor neume. cuvîntul era măcar cunoscut. cu care mă tachina şi mă irita. chiar numai prin faptul că este scrisă :' prin notare adică. Ascultaţi ce spune tinerelul acesta! Aproape fără nici o experienţă practică reală în domeniul artei visa. spuse: — Am impresia că se vorbeşte o idee cam prea mult despre cultură în epoca noastră^ pentru ca să fie într-adevăr o epocă de cultură. Dar că ideea de cultură era un fenomen istoric tranzitoriu. Care să fie. Ce vreau să spun: treapta noastră e treapta civilizaţiei — stare foarte lăudabilă. despre nou. divaga. Dar avea un fel al lui de a-şi însuşi şi de a reproduce cele prinse în zbor care făcea ca toate aceste idei culese de la alţii să piardă dacă nu orice dependenţă tinerească. înspăimîntător de greu de pătruns. care s-ar putea împăca foarte bine cu cultura. noţiuni ce pătrunseseră în sufletele noastre uneori ca nişte străfulgerări efemere. nu are decît un caracter superficial şi episodic. Şi unde mai pui că dovezile şi exemplificările lui erau extrem de interesante — şi măgulitoare pe deasupra. despre depărtări. îl imitai pe Luca Cimabue rostind: — Sfinte Isuse Cristoase ! şi îmi făcui semnul crucii. la care el rîse scurt. despre măreţie. zise el. ne-a oferit destul material de discuţie pe drumul spre casă — dar şi un prilej de a medita laolaltă. Spun: sufletele noastre. o împovărase cu o solemnitate nelalocul ei. — Dă-mi voie. a artei. ci în vizual. e barbaria. meditaţie mută. Ceea ce îl impresionase pe el în special. al muzicii notate. cu o suferinţă patetică ilustrată de apariţia înfiorătoare a lui Beethoven în cadrul uşii. nu crezi ? Aş vrea să ştiu dacă în epoci care într-adevăr aveau o cultură. ai muzicii — ne spunea cum multe expresii din jargonul muzical îşi aveau obîrşia nu în auditiv. în trepte. dar îl aprinsese în mintea lui. Tehnică şi confort — şi cu asta vorbim de cultură. dacă e îngăduit a se vorbi despre aşa ceva. despre perspectiva probabilă a readucerii ei. în subordinea unei întocmiri mai înalte care nu trebuia în mod necesar să fie. dar ea nu există. Elevul dintr-a şaptea de liceu se 70 ♦ Thomas Mann arătă emoţionat la gîndul. şi care nu trebuia să fie destinul ei permanent. naivitatea. spunea el. Barbaria este opusul culturii numai înăuntrul ierarhiei de gîndire pe care aceasta din urmă ne-o pune la îndemînă. fără îndoială. cum' se vorbea de occhiali. — Dar alternativa culturii. Adrian comentă foarte mult — sau comentam amîndoi. intervenii eu. şi acestuia. Naivitate. rostit. dau imaginea unor ochelari. aceste fixări prin linii şi puncte ce indicau cu aproximaţie mişcarea sunetului şi care apoi s-a realizat cu o grijă mereu mai mare.

ideea de . topind deliciile opiacee ale sunetelor cu cele ale culorilor şi ale par-fumunlor. unul şi acelaşi lucru. cît mai seDOCTOR FAUSTUS ♦ 73 ducătoare. percepută şi contemplată în stare pur spirituală. dar un asemenea caz ar fi o excepţie şi. — Fireşte! exclamase el eliberat. Un surd. ceea ce se constată şi din faptul că la ea. de-ar fi posibil. dorinţa cea mai adîncă a muzicii e să nu fie deloc auzită. ea apărea ca penitenta în veşmînt de vrăjitoare. care alta făcea decît voia. ci rămăsese împiedicat în consoana intonată. Nu-mi aduc bine aminte de titlul ei. el le pune pe seama unei lipse înnăscute de senzualitate. considerat sub un aspect mai riguros. Aici. ea fiind destinată' mai curînd ochiului iniţiaţilor breslei. frumoasa repartiţie a grupelor de instrumente. claritatea aranjamentului. Dar a învăţa să cînţi la pian n-ar trebui să fie. după care sorbi puţină apă şi apoi plecă. în măsura în care auzul. adică un' mijloc de realizare muzicală. Realizarea senzuală cea mai impunătoare şi-o găseşte în forma muzicii instrumentale orchestrale. în realitate. o Kundry1. Dar să nu mi se ia în nume de rău dacă îl mai fac totuşi să apară o dată la rampă. Era „Elementarul în muzică" sau „Muzica şi elementarul" sau „Elemente muzicale" sau poate totuşi altceva. şi susţinea că în toate timpurile compozitorii ascunseseră în scrisul lor secrete destinate mai mult ochilor să le citească. legată de lumea simţurilor. Poate fi. stabileau în aşa fel raporturile contrapunctice încît o voce era identică cu alta dacă o citeai de-a-ndărătelea. în Nunta de la Cana folosise pentru cele şase urcioare şase voci. faptul acesta avea prea puţin de-a face cu sunetul în sine. „un servitor" care îi da lui Isus o palmă are numai o singură notă. Astfel. care nu e deloc un instrument în sensul în care sînt celelalte. pe cînd în fraza următoare. pur şi simplu. unde tocmai stătea deschisă pe pupitru o compoziţie complet lipsită de valoare a unui diletant. ba chiar a unei antisenzualităţi. Orlandus Lassus. încîntarea pe care o producea unui ochi deprins simpla imagine optică a unei partituri 72 ♦ Thomas Mann de Mozart.. Numai că. exclamă el. este un organ de transmitere şi de recepţie al spiritualului. era gata să parieze că puţini au fost cei ce au „auzit" gluma. şi înnoda braţele moi ale voluptăţii pe gîtul inocentului. într-adevăr. decît pe aceasta. ci. de pildă.asigură că unui cunoscător îi e de ajuns să-şi arunce o privire pe o partitură ca să-şi formeze o părere bine definită despre spiritul şi valoarea compoziţiei. totuşi. nici măcar văzută. ce-i drept. a unei tainice aplecări către ascetism a acestei arte. pentru că — să nu vorbesc nici aici de mine — nici una nu exercitase asupra lui Adrian o impresie atît de profundă ca ultima. „cu alţi doi". şi în Patimile după Sfintul loan de Joachim von Burck. decît urechii. şi tot sar bucura la vederea acestor gingaşe imagini. sau mai bine zis n-ar tfebui să 'fie în principal. toate simţurile. în orice caz. întrebuinţat şi solo. apar două note. ca şi celelalte simţuri. şi el. în ultimă analiză. ceea ce mai uşor poţi descifra cu ochiul decît cu urechea. cînd pare' să impresioneze. sînt. în spiritualitatea ei. căci vorbitorul nu se mai putea descotorosi de acest ultim cuvînt. un studiu de iniţiere intr-o anume aptitudine. I se întîmplase chiar lui însuşi. Kretzschmar mai cită şi alte asemenea feste pitagoreice. simultan. scăpînd urechii.. feste cu care muzica s-a complăcut dintotdeauna. care să nu ştie ce-i sunetul. pentru că e lipsit de orice caracter specific. şi acesta este aspectul sub care trebuie studiat. Cita dintr-un sonet de Shakespeare: To he'ar with eyes belongs to love's fine wit. Just văzut. şi în cele din urmă declară deschis că. în primul şi ultimul rînd. ce-i porcăria aia de colo ?!" — Pe de altă parte. muzica ar fi cea mai cerebrală dintre arte. maeştrii flamanzi ai stilului polifon. să-i vină un coleg în vizită şi. dar la o modalitate pe jumătate imaterială. Ar exista însă un instrument. atît de des întrebuinţat pînă atunci. şi de aceea conformă naturii sale cerebrale. ci un studiu de iniţiere în. să năzuiască la o senzualizare cît mai puternică. nici simţită. devenind un mijloc de virtuozitate. un abuz. conducerea spirituală plină de varietate a liniei melodice. ne descria bucuria. Kretz-schmar. forma şi conţinutul se confundă. pianul ar fi reprezentantul absolut şi suveran al muzicii însăşi. aproape abstractă. spunea Kretzschmar. prin intermediul căruia muzica e cu adevărat audibilă.' — Muzică! rostise un glas din publicul extrem de restrîns. intrînd în cameră. E-adevărat că se spune: „muzica se adresează urechii" . şi acel instrument ar fi pianul. trebuia. Cînd. destinate mai curînd ochiului decît auzului şi tăcute oarecum în secret. să exclame. Mai am de evocat o a patra conferinţă pe care ne-o ţinuse Wendell Kretzschmar şi mai curînd aş putea omite pe oricare dintre cele de pînă acum. ca la nici o alta. încă din prag: „Pentru Dumnezeu. în nesfirşitele lor artificii de împletire a vocilor. dar asta numai în anumite condiţiuni şi anume. dincolo de orice simţuri şi chiar de sentimente. cu ajutorul urechii. Probabil că.

prea subtil în comparaţie cu anume manifestări ale elementarului în arta muzicienilor puri ca Beethoven şi Bach. o comunitate germană de zela'tori cucernici. un paralelism pe care un artist cu darul filozofării. Dar se întîmplă uneori ca tocmai fuga de oameni să-l aducă apoi cu sila pe 76 ♦ Thomas Mann . grotesc 'si extrem de sugestiv. într-un cuvînt. Kundry era blestemată să sufere veşnice remuşcări. legînd muzica de lucruri şi dînd acestora posibilitatea să se exprime în muzică. zicea el. lăsînd deoparte masivul muntos principal al dezvoltării sale. Şi ne istorisi apoi o poveste care se înscria. culmi fantastice de o stranie frumuseţe. golită de orice cunoaştere acumulată în decursul istoriei sale culturale. membri bucurîndu-se de cea mai mare consideraţie din punct de vedere spiritual. pe o potecă mai scurtă. dintr-un trecut foarte apropiat de noi — iarăşi vorbea de Wagner — l-a folosit cu abilitate. de orice' cucerire făcută DOCTOR FAUSTUS ♦ 75 de-a lungul secolelor. la Germantown. pînă la urmă. Mai tîrziu însă fu cuprins de un nou impuls religios. cuviinţă şi un re-ginî igienic exemplare. unde o bucată de vreme exercită. în felul acesta. din pricina asta. din părinţi foarte săraci şi rămăsese orfan de mic. Şi astfel să străbată aceleaşi stadii primitive pe care le-a'străbătut istoria debuturilor sale. nu renunţase niciodată la o anumită înclinaţie pioasă de a-şi aminti de starea sa originară şi de a o evoca solemn. 1 Personaj din opera Parsifal de Richard Wagner. gustul pentru un cult mai aparte. După el. juca rolul principal şi gîndul că dintre toate artele. Apropiindu-se în felul acesta. cele şapte acorduri primitive cu ajutorul cărora — parc-ar fi fost blocuri ciclopice de rocă primitivă — se durează cetatea zeilor. o vrednicie. o pasiune mistică şi îşi urmă chemarea lăuntrică neostoită care-l îndemna să ducă în pustiu. reuşind să atingă. de a fi în stare. de o concepţie care în ţara sa era socotită eretică. să le zămislească din nou. în consideraţiunile pe care tocmai ie făcuse. 74 ♦ Thomas Mann elementar. la Conestoga. un bărbat pe nume Beissel. o viaţă absolut solitară. întrun fel. mai profund simţit. e în natura acestei arte extraordinare. de una singură şi la adăpostul privirilor iscoditoare ale lumii. Către mijlocul secolului al XVIII-lea înflorea în ţara sa natală. exclamase el. de a-i celebra elementele. de a se admira în propriile sale principii originare. exclamă conferenţiarul. Cu o ingeniozitate în stil mare. aceste cuvinte erau şi ele o remarcabilă dovadă a tendinţei pe care o manifesta muzica de a se recufunda în elementar. pastor şi părinte spiritual. din secta anabaptiştilor. el a prezentat mitul muzicii o dată cu cel al lumii. căruia îi plăcea să se desfete la orgă sau la pian cu simpla înşiruire de acorduri de trei sunete. începutul tuturor lucrurilor îşi avea muzica sa: muzica începutului ar fi şi începutul muzicii. Fruntaşii lor. închinată numai lui Dumnezeu. numită Snowhill. o cucernicie fanatică cu o energie de neînfrînt. în'diferite localităţi. meseria de ţesător. pentru o credinţă liberă în Dumnezeu. întemeietorul sectei. în preludiul Suitei pentru violoncel a acestuia din urmă — tot o piesă în mi bemol major. ca sihastru. în orice clipă. ca să le descopere din nou. bogat şi rafinat în toată complexa lui amploare. decît o asemenea succesiune de simple acorduri de trei sunete ? Nu e oare ca o baie purificatoare a sufletului ?" — în opinia lui Kretzschmar. Fuseseră două colonii: una cu numele Ephratâ. trăiau în celibat şi erau. Sărbătorea. în chip primejdios. acordul perfect în mi bemol major al adîncului năvalnic al Rinului. o adevărată viaţă de renunţare şi castitate. deoarece rîsese de Isus. arta care se înălţase de-a lungul veacurilor pînă la a construi un atît de minunat edificiu de creaţie istorică. de primar. primele şi cele mai simple materiale de construcţie din lume. de pildă. Johann Conrad Beissel se născuse la Eberbach în Palatinat. — Si ni-l evocă pe Anton Bruckner. Cei mai mulţi ştiusejă să împace starea de căsătorie cu un mod de viaţă de o curăţie şi evlavie. pe cînd acesta îşi purta crucea. şi construită pe acorduri de trei sunete primitive. de la zero.S-auzi cu ochii e însuşirea subtilei agerimi a iubirii (engi). făcînd să coincidă elementele fundamentale ale muzicii mitului său cosmogonic Inelul Nibelungilor cu cele ale universului. tînărul de treizeci de ani hotărî să fugă de intoleranţa vechiului continent şi emigra în America. mai măreţ. plină de privaţiuni. Da. şi toţi priveau cu veneraţie la căpetenia lor. cealaltă în comitatul Franklin. învăţase meşteşugul de brutar şi. în a cărui fire se înfrăţise o fierbinte supunere faţă de Dumnezeu cu însuşirile unui conducător de suflete şi stăpînitor de oameni. în peregrinările lui de ucenic. cinstiţi cu denumirea de „fraţi şi surori solitari". tocmai muzica. căci acele elemente erau. „Există oare ceva mai intim. în comitatul Lancaster. alegorismul ei cosmic. venise în contact şi se legase cu pietişti şi cu adepţi ai sectei baptiste care treziseră în el înclinarea latentă. Pennsylvania. să o ia de la început. de primitiv. creînd astfel un aparat de simultaneitate meditativă — grandios şi bogat în semnificaţii chiar dacă.

atît bărbaţi cît şi femei. Tipărită şi retipărită. şeful unei comunităţi care ajunse repede secta independentă a „anabaptiştilor de ziua a şaptea". dintre care unele cu un număr impresionant de strofe. în scurtă vreme nu mai exista baptist de ziua a şaptea.fugar între ei. să nu-l imite pe maestru şi să nu compună. stîrnind în felul acesta în comunitate un adevărat val de furie componistică. îmbogăţită de fraţii entuziaşti ai sectei. Spiritul îi porunci ca. recurse la un procedeu sumar. Nu mai era în prima tinereţe. să-l îndeplinească şi pe cel de compozitor. Fu stabilită. deprinsese singur scrisul şi cititul. înlătură fără multe mofturi pe profesorul de cînt şi se apucă de treabă cu temei şi cu un succes atît de mare. lucrarea-etalon îşi schimbă'titlul şi începu să se numească Jocul miraculos al Paradisului Ajunsese să cuprindă nu mai puţin de şapte sute şaptezeci de imnuri. care ţinea o scoală de cînt. îndeplini şi această operaţie cu un succes dintre cele mai categorice. El voia să facă ceva nou şi să facă mai bine. Că aproape toată muzica vremii . numi sunetele constituind acest acord „maeştrii". o teorie a melodiei. Cîţîva ani mai tîrziu aceste mici colecţii adăugite şi îmbunătăţite fură strînse în volum. cu ele la îndemînă. Partea de teorie care încă scăpase de purificarea vajnicului bărbat era ritmul. încărcat de metafore şi aluzii sumbre la pasaje d"in Scriptură. Aşa că. iar pe cele 78 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 79 neaccentuate cu note mai scurte. dar. dar se apucă să elaboreze o teorie muzicală proprie. într-un text. anume biserica creştină care deveni cartea de cîntece oficială a baptiştilor de'ziua a şaptea din Ephrata. care. dar nu aveau note. alcătui deci o muzică mai conformă. Stabili tabele'de acorduri pentru toate tonalităţile posibile şi. aşa că ani de-a rîndul fură folosite de comunitate în felul acesta. specifică. Imnurile erau destinate a fi cîntate. se întîmplă săşi îndeplinească rolul de conducător mai ales sub aspect de scriitor şi de poet. Apoi pogorî asupra lui Johann Conrad Beissel o nouă inspiraţie şi revelaţie. discipoli şi imitatori ai sihăstriei sale. pe lîngă rolul de poet şi profet. şi lui Beissel îi plăcea să asiste la învăţămfntul muzical âl acestuia. în măsura în care era conştient de asta. Stilul său exaltat si criptic. întru îmbogăţirea slujbelor religioase. în loc să fi scăpat de lume. ci fusese'chemat la ea împotriva dorinţei şi împotriva intenţiilor sale. sub titlul duios de trist Cîntul turturelei însingurate. Decretă ca în fiecare gamă să existe „stăpîni" şi „slugi". potrivită scopurilor sale speciale. Mystyrion Ano-malias si o culegere de nouăzeci şi nouă de Maxime mistice şi foarte secrete. începutul îl făcură un tratat despre sabat. Beissel nu avusese parte niciodată de o învăţătură demnă să poarte numele acesta. Omul extraordinar care era Johann Conrad Beissel luă repede hotărîrea. dînd alor săi hrană sufletească: un potop de proză didactică şi de cîntece religioase se revărsă din condeiul lui întru edificarea fraţilor şi surorilor în orele de răgaz. fire dezgheţată. cît ai' clipi din ochi. Majoritatea melodiilor de coral luate din Europa îi păreau mult prea afectate. Compoziţia lui urmărea cu grijă cadenţa cuvintelor. fără veste. dîndu-le posibilitatea să ridice calitatea exerciţiilor lor la o perfecţiune simplă şi modestă. mâi apropiată de simplitatea lor sufletească. Locul de luptă şi de vitejie al lui Iacov. apăruse la Ephrata un tînăr discipol al muzicii. Beissel prevăzîhd. celelalte note ale gamei rămînînd „slugi". Muntele de tămîie al Sionului. DOCTOR FAUSTUS ♦ 77 De altfel. silabele accentuate cu note mai lungi. Hotărînd să considere acordul de trei sunete drept centrul melodic al oricărei tonalităţi date. pe nume domnul Ludwig. Trebuie să fi făcut cu acest prilej descoperirea că muzica oferea imperiului spiritual posibilităţi de extindere şi realizări despre care tînărul domn Ludwig nici nu visa. aşa că. atît celibatari cît şi căsătoriţi. conţinea un gen de simbolism erotic. Nu-i trecuse prin cap să prevadă un raport stabil între valorile notelor şi tocmai prin asta asigură metricii sale o flexibilitate considerabilă. şi asupra căreia exercita o autoritate cu atît mai neştirbită cu cît. pur şi simplu. ca auditor. devenise. cele neaccentuate urmînd a fi reprezentate de slugi. văzînd cît de uşor e. şi cum era frămîntat de sentimente şi de idei mistice. Erau texte noi la melodii vechi. fie el bărbat sau femeie. niciodată nu năzuise la conducere. şi Beissel se văzu curînd înconjurat de o ceată de admiratori. Urmară imediat o serie de imnuri care se cîntau după cunoscute melodii europene de coral şi fură tipărite cu titluri ca Intonări de iubire şi slavă divină. fiecare îşi putea scrie destul de lesne melodiile sale pe patru sau cinci voci. în ceea ce priveşte armonia. prea complicate şi artificiale ca să fie potrivite pentru oile sale. ci mai aproape de şaizeci de ani decît de cincizeci. încît în scurtă vreme muzica ajunse elementul cel mai important în viaţa religioasă a coloniei. silabele accentuate trebuiau să fie reprezentate de fiecare dată de un maestru. cu temerară celeritate.

prin decenii. mi-era dragă şi trufia lui — probabil că de dragul ei îl iubeam. Muncind fără întrerupere. altfel decît erau oamenii deprinşi. italieneşti. Se zice că muzica se îndrepta. Şi anume. nici buzele nu le mişcau. fu pentru că trebuia să consacre o mare parte din timp executării operelor sale. şi totdeauna i se umezeau ochii. punea şaua pe cal şi străbătea cele trei mile. unele chiar de două sau de trei ori. mi s-a părut întotdeauna un semn de trufie'puţin obişnuit. în tinereţe. prerogativa de a menţine o distanţă care să-i lase posibilitatea unei binevoitoare toleranţe. în afara si a timpului. ca şi cum atît n-ar fi fost de ajuns.' Kretzschmar povestea că tatăl său. era şi foarte impresionantă pentru un coleg cu o structură intelectuală mai simplă. La un om atît de tînăr cum era atunci Adrian. şi de aceea. cu mîinile înfundate în buzunarele . şi am căzut de acord că reforma sa muzicală aminteşte mult de pasajul din Terenţiu în care se spune „Fii absurd cu raţiune". în general. Deşi n-am vorbit mult. o vagă legendară amintire a ei. — Lasă-mi specimenul în pace. Prea era insolită. se zice. acelea erau muzica pentru urechi. cînd soarele pornea spre asfinţit. adînc. a luiBeissel avea însă o rezonanţă care pătrundea în suflet. să-şi păstreze libertatea'de a admira — dreptul. emoţionant. şi era. şi cum mi-era tare drag. Dacă nu merse pînă acolo. adică în tacte.era scrisă în măsuri de timp de lungimi egale. iar efectul acustic era minunat. la începutul sabatului. de natură să inspire îngrijorare cu privire la salvarea sufletului său. ca să poată fi acceptată de lumea dinafară. încît în curînd mă preocupă mai mult decît obiectul însuşi. După aceea însă venise în fiecare vineri. ţinea ca. nu putea fi comparat cu nimic pe lume. după reţeta sa. parcă ar fi fost ieri. acest dictator neînsemnat. fu concluzia conferenţiarului. în uitare. mi se va concede. Fireşte. Totul se cînta în falset şi cîntăreţii aproape nu deschideau gura. şi atunci cînd batjocorea. într-o vineri seară. ceva tulburător şi prezumţios. îi folosea mai mult ca orice. pînă unde îl însoţisem. zeflemeaua şi hilarul. această pretenţie la ironie distantă. ca să asculte acea muzică nemaipomenită. ca să zicem aşa. şi întrucîtva se mai putea determina caracterul ei bizaf. ce se repetă. plutind angelic deasupra capetelor mulţimii. Şi. această aroganţă trebuie să fi constituit motivul principal al afecţiunii înfricoşate pe care i-am purtat-o toată viaţa în inimă. la o obiectivitate cu siguranţă mai puţin preocupată de onoarea cauzei cît de cea a li80 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 81 bertăţii personale. cultivării interpreţilor şi învăţămîntului vocal — şi pe acest tărîm obţinu rezultate pur şi simplu extraordinare. prea era stranie muzica de la Ephrata. spre tavanul nu prea înalt al casei de rugăciuni şi părea că de acolo se lăsa în jos. e aceea care. laolaltă cu semia'dmiraţie. Petrecuse în timpul acela o vară lîngă Snowhill si. avusese adesea prilejul să asculte această muzică şi chiar şi la bătrîneţe le mai vorbea alor săi despre ea. era într-adevăr omul căruia putea să-i dea prin cap o asemenea idee. şi compuse arii pentru toate imnurile scrise de el pe vremuri. puse pe muzică toate poeziile din Muntele de tămîie. această atitudine avea. după care am mers din nou cu el pînă în Parochialstrasse. scrise şi o serie de coruri ample. o delicată muzică instrumentală şi ar fi trezit în ascultători un sentiment de blîndeţe şi de' pietate. zicea el. altfel în orice caz decît orice cîntec bisericesc cunoscut. şi să ducă pe drumuri ocolite si şterse de vremi. asta se întîmpla destul de des. o bună bucată de vreme nu ne-a venit să ne despărţim şi din faţa casei unchiului său. Lăsa impresia că urmărea să pună pe note. m-a condus la farmacie. ori nu ştia. în special celor în proză. Această ignoranţă însă. a sa. Dar s-a păstrat totuşi. deoarece ritmul acesta plutitor dădea unora din compoziţiile sale. în sus. şi a propriei sale evoluţii grandioase în sînui lui. toată Sfînta Scriptură. ale căror texte erau luate direct din Biblie. decît o cerească anticipare. ne spunea Kretzschmar. Sunetele emise de cor ar fi imitat. în felul acesta. Era ceva de nedescris. nici mai mult. Şi doar umblase. Rîdeam amîndoi pe seama lui Beissel. pe cînd ne plimbam. se simţea împins de un dor irezistibil. cum am plecat acasă cu Adrian după conferinţa asta. „O artă mare. un efect extraordinar. îşi strînse laolaltă ideile privitoare la teorie şi făcu din ele o prefaţă la cartea despre Turturea. Omul acesta puse ordine în domeniul muzicii cu aceeaşi îndărătnicie cu care urmărea fiecare din ţelurile sale. e în stare' să-şi creeze în istorie 6 istorie aparte. Da. şi a amuzantei sale energii creatoare. sau nepăsare. se cufundă. spre deosebire de mine. Dar atitudinea lui Adrian faţă de ciudatul fenomen diferea de a mea într-un chip atît de caracteristic. să facă pe spectatorul fără plată în faţa casei de rugăciuni. a unui acord condiţionat. cînd secta baptiştilor germani de ziua a şaptea a încetat a mai înflori. cuprinzînd. asistase — povestea Kretzschmar-bătrînul — la opere englezeşti. ori nu se sinchisea. nici mai puţin. se dusese căiare acolo. franţuzeşti. aşa trebuie să fi fost. practic. şi pe deasupra şi pentru multe din cele provenite de la discipolii săi. De altfel. la asemenea extazuri nemaiîntîlnite!" îmi amintesc. ca să nu zic: privilegiul.

cum e muzica. Vechii flamanzi şi-au impus.paltonului. trebuie să ţină loc de justificare pentru fascinaţia realităţii sale sonore. ci riguros disciplinat. Fiecare secţiune distinctă a unei opere are nevoie de o anumită ponde're. în viaţa lui. şi Adrian deschise poarta. întotdeauna. să iei apărarea unei ordini arbitrare atît de absurde cum e aceea de „stăpîni şi slugi". în aşa fel încît cîntecul să se întoarcă de acolo. ea însăşi. interesul. IX Nu privesc îndărăt şi mă feresc să număr filele care s-au stnns teanc între precedenta cifră romană şi cea pusă aici. în materie de căldură de grajd. atîrnă cel puţin tot atît de mult în balanţă. trebuie să o resping. decît nici una. şi asta spre lauda lui. le-au încredinţat suflului sonor al vocii omeneşti. dacă vrei. prin ceaţa hibernală care învăluia felinarele de gaz aerian. (Mă enerva felul lui de a se exprima. — Crezi? — Cum să nu cred! Nici nu se poate compara. şi în muzică e cuprinsă atîta căldură. o nenorocire cu totul neprevăzută — s-a produs. Problema de conştiinţă. curată socoteală pe note. urmărind să dea de înţeles că muzica ar fi mai mult preocuparea mea decît a lui. O fi ea abstractă. zicea el. Rigoarea ei. — Asta-i muzica ta.. — Tu consideri iubirea pasiunea cea mai puternică ? întrebă Adrian. — Prin asta vrei să înţelegi o iubire căreia i s-a extras căldura animală ? 1 Lucru de ruşine (lat). Muzica face. artificiile cele mai afurisite şi. penitenţă spirituală. deasupra. vocea omenească — omul abstract. căldură bovină aş zice. Consolează-te. Gîndurile mă purtară departe îndărăt. în cinstea Dumnezeului lor. adăugam eu. răspunsei. lăsat în seama sentimentului. Cel puţin avea un simţ al ordinii şi mai bine o ordine absurdă.) Asta-i. spre tavan. încît poate că are nevoie de tot felul de legi refrigerente — şi de altfel le-a şi căutat. are un efect refrigerent. — Cu ascetica. O clipă simţii că sînt cel mai vîrstnic. şi ar fi inutil să mă pierd în tînguiri şi scuze dm pricina asta. Dar Beissel al nostru nu-i un exemplu convingător în sensul ăsta. conferinţele o cîştigă numai în totalitatea lor (aşa cum am vorbit despre ele) — iar nu fiecare separat. — Poate că e ceva adevărat în spusele tale. să plutească într-un falset serafic. meştereau astfel încît să iasă totul absolut nesenzual. Dar de ce le atribui o însemnătate atît de mare ? De ce m-am văzut determinat să le redau cu atîta belşug de amănunte ? Nu e prima oară că spun motivul. de o anumită dimensiune semnificativă pentru întreg ansamblul. zise el. cu vreunul din sunetele instrumentale anorganice. care nu pot fi decît dovada plenitudinii sale. Dar e un fel de abstracţie cam cum e abstract un corp omenesc dezbrăcat — e aproape un pudendum . mai matur. şi asta a fost dintotdeauna. 82 ♦ Thomas Mann — Hai să cădem de acord asupra acestei definiţii ţ spuse el rîzînd. spunîndu-ţi că fanteziei — pe care tu desigur o situezi pe o treaptă mult mai înaltă decît disciplina — îi mai rămîne destul cîmp de mişcare să utilizeze cu deplină libertate „sune-tele-slugi". care' fără îndoială că este materialul cu cea mai mare „căldură de grajd" ce poate fi imaginat. n-ar trebui să-i scoţi în relief cu sarcasm antinomiile. Pur şi simplu pentru că Adrian ascultase . Imaginează-ţi cum trebuie să fi sunat imnurile lui Beissel: pe fiecare silabă accentuată cu o notă dintr-un acord de trei sunete ! — în orice caz. dacă n-aş fi putut şi dacă n-ar fi trebuit să o evit. aşa cum o vezi. şi această pondere. Ea trebuie iubită. nu sentimental. Dar un lucru trebuie să admiţi: legea.. anume. foarte caraghios. aplecîndu-se în jos. în viaţa noastră. — Unui dar al vieţii. orice lege. care trebuie să fi fost fermecător şi să fi redat muzicii toată căldura „bovină" pe care i-o eliminase cu pedanta lui refrigerare. răspundeam eu. întotdeauna. anticipat. erau fără milă în purificare. ca să nu zic unui dar divin. Şi apoi. căldură de grajd. sau ceea ce poţi numi moralismul formei ei. Şi-i venise să rîdă de această expresie şi hohoti. Caraghios. ar fi zis Kretzschmar. Noapte bună ! Ajunsesem din nou în faţa casei Leverkiihn. spre trotuarul ud. Nenorocirea — ce-i drept. Tăcui tulburat. el a inventat un fel de a cînta — în sus. zisese el. pentru a-şi ispăşi senzualitatea viitoare. Uiţi că ritmul lui dezordonat. cu ascetica lui refrigerare. Şi a avut perfectă dreptate tata Beissel. — Doar n-ai de gînd. atribuind pur şi simplu cît'e un capitol separat fiecăreia din conferinţele lui Kretzschmar. mi-e simpatic. din cîte se spune. Apoi însă au început să cînte aceste exerciţii de ispăşire. această importanţă dimensională. — Ştii tu vreo alta ? I — Da.

că ele îi puneau în mişcare inteligenţa. ânticipînd viitorul. de învăţăcel în ale vieţii şi ale artei. omul unui anume idealism dur. îmi făceam griji de teama îinei excesive oboseli pe care le constituiau. Mă enervai. Adesea avea chipul palid — şi asta nu numai în zilele cînd era apăsat. ca să nu zic: laşă. — Da. în glumă. pentru că noaptea citea. ele vor fi întotdeauna premature. Şi cred că nimic nu e mai lipsit de tact şi mai brutal decît să vrei să ţintuieşti locului tineretul înzestrat sub pretextul că „nu-i încă matur". şi şi-o primise şi Kaisersaschern pe-a sa. Dar muzicianul. de altfel monstruos. deşi'îi ştiam iuţeala şi facilitatea de asimilare. Pe firmamentul spiritual al acestuia. tulburat de migrena sa ereditară. ba chiar indispensabile.atunci aceste lucruri. pentru că nu se scrie o biografie. Pe de altă parte. într-un anume contrast cu ele si. cum era de aşteptat. al conferinţelor. Să vadă singur cum răzbeşte. din punct de vedere intelectual. Iar pentru asta cuvintele dascălului său îmi par demne de luat în seamă. sau poate stimulent. în general. dorinţa şi străduinţa mea este de a-l pune pe cititor în situaţia* de a veni în contact cu ea întocmai in acelaşi fel în care a venit şi regretatul meu prieten. nu se descrie evoluţia unei existenţe spirituale fără ca si cel pentru care este scrisă această biografie să fie pus fn situaţia de şcolar. din această cauză. Holderlin şi Novalis. doamna şi-a reluat locul în comunitatea narativă. atotluminătoare. care s-a dat de gol printr-o interpelare. după ce şi-a completat informaţia. cu toate că era cu atîţia ani mai în vîrstă decît mine. mai curînd. Iată de ce spun. indiferent faţă de trup şi de „sănătatea" acestuia. ofereau imaginaţiei sale un material care ar putea fi numit şi hrană. dornic de a învăţa. în mod necesar deci. în acelaşi timp şi. socotind-o o valoare fi-listină. s-a trădat că a avut momente de neatenţie. îmi primisem porţia. Prin scrisorile sale şi prin viu grai'. Mai tîrziu. trebuie luat martor şi cititorul. si din trei vorbe una să fie „asta nu-i pentru tine !" Lasă-f pe el să se pronunţe. pentru că Adrian. Eu n-am venit pe lume să fac pe „nenea doctoru'" care avertizează împotriva lecturilor premature pentru simplul motiv că. si tare-i plăcea să dezvăfuie elevului său afinităţi şi concordanţe în principiile şi metodele de creaţie ale celor doi titani — pildă cît de departe mergea influenta educativă a gîngavului asupra prietenului meu. mai curînd ar fi trebuit frînată decît stimulată. al căror profund cunoscător şi pasionat admirator era organistul. pentru că punctul de vedere al lui „nenea doctoru'" era departe de a fi şi al meu. în orice caz. îl punea într-un prim contact cu lucrurile cele mai măreţe. dincofo de aceea a unui profesor de pian. zicea el (şi nu mai pomenesc de bîlbîielile pe care i le provoca această polemică). îl ispitea cu incursiuni anticipatorii si stimulante. se află. îl îndemna să se ocupe de lirica lui Shelley şi a lui Keats. pe care o dispreţuia. desigur. că faţă de acei care la capitolul. engiez. ca să zic aşa. află că aceasta n-a avut niciodată prea mult de-a face cu intelectul şi cu arta. copilăreşti. dacă eşti partizanul sănătăţii. la sugestia lui Kretzschmar. aceste explorări premature pentru organismul său tînăr. s-au făcut vinovaţi. dragul meu. Nu m-am ferit să mărturisesc'îngrijorarea mea şi lui Kretzschmar şi să-l întreb dacă nu vedea în Adrian o fire care. dacă răzbeşte. Fără îndoială că ele însemnau un exces îngrijorător în pregătirile lui pentru examenul de absolvire în preajma căruia se afla şi despre care. Mi-au venit în minte astea toate. cînd cercetînd de aproape. vedeam şi înţelegeam foarte bine . în această ipostază trebuia să-i transmită principii elementare. cînd încercînd să pătrundă. cînd veneam acasă în vacanţa mare. fără cruţare de sine. şi autorul a trimis-o. sărind pasaje sau citind superficial. Adrian mă făcea părtaş la aceste izbînzi ale sale. în ochii lui. înfometată de cunoaştere. atent. ca elev în ultima clasă de liceu. dar îndeosebi operele lui Shakespeare. să înveţe englezeşte în particular — disciplină în afara domeniului didactic umanist — şi citea cu mare plăcere scrierile lui Steme. la un capitol precedent să-şi completeze lacunele în cunoaşterea desfăşurării epice. îşi făceau cuib în inima lui. într-o vreme deci cînd eu eram plecat la Giessen. Shakespeare şi Beethoven constituiau o constelaţie a Gemenilor. E foarte lesne de priceput că abia aşteaptă să se vadă scăpat din găoacea tîrguşorului ăstuia nemţesc. şi era. nu s-au sinchisit prea mult una de alta. ceea ce era într-un straniu contrast cu faptul că. vorbea cu dispreţ. francez. îi dădea să citească pe Man-zoni şi pe Goethe^ Schopenhauer şi pe Maestrul Eckhart. Iar cît priveşte muzica în special. îi deschidea porţile imperiului literaturii universale. la Universitate. şi nu vreau să tăgăduiesc că. Era evident 84 ♦ Thomas Mann că dormea prea puţin. trebuie DOCTOR FAUSTUS ♦ 83 procedat cum a procedat Lawrence Steme cu o auditoare jjnaginară. în teritoriile imense ale romanului rus. primită cu binevoitoare voioşie. în mod accesoriu. căci pentru fantezie e unul şi' acelaşi lucru. a început. s-a manifestat ca un partizan cu trup şi suflet al tinereţii nerăbdătoare.

Căci. Studia gamele conştiincios. spre hazul acestuia. a înlocuirii reciproce. dansuri. primii paşi. abia învăţase să citească notele. era foarte uşor de executat. sonate într-o singură parte de Scarlatti. Nu vreau să ştiu de precipitările tale! Nu-i stătea în fire să spună multe despre ce gîndea şi făcea. din vechea locuinţă de serviciu a lui Kretzschmar de lingă catedrală. în timp ce prima. să-l păstrezi pentru tine. prin nivelul general al dezvoltării sale intelectuale. îi apăreau mai curînd ca o specializare dăunătoare. altele la patru mîini. între o oră de elină şi una de trigonometrie. invenţiunile pe două voci ale aceluiaşi. alcătuiţi numai din acorduri perfecte şi cîteva tensiuni armonice şi cadenţe. fără ca prin legare să se producă asperităţi. n-au folosit niciodată o metodă de pian. vrînd parcă să-mi arate că nu a auzit ce am spus. să anticipeze şi în muzică. Simultaneitatea. cum el. pe care şi-o însuşise singur. ar fi. căci sunetul însuşi şi armonicele lui superioare mai apropiate şi mai îndepărtate ar însemna un acord. ci chiar îl încuraja pe acest tînăr vibrînd de inteligenţă. sincronizate. într-o convorbire cu prietenul meu. iar gama n-ar fi decît descompunerea analitică a sunetului în serie orizontală. o bună parte din lecţiile de pian. începătorul într-ale armoniei. In afară de asta. îi aduse lui Kretzschmar. Vreau să spun că îi dădu să citească două voci simultane. Sonata facile de Mozar't. destinată elevului. că se şi apucă să scrie şi să experimenteze cu acorduri pe hîrtie. de asemenea. nu pregeta să scrie el însuşi mici piese. într-o bună zi. Familiarizarea cu claviatura şi cu tonalităţile. o descoperire făcută pe cont propriu. ci Kretzschmar îi dădea să cînte la pian corale simple şi — oricît de bizari ar fi părut — psalmi pe patru voci de palestrina. îi era recunoscător profesorului pentru un stil de învătămînt ce ţinea seama de împrejurarea că elevul. îmi vorbea cu plăcere de vraja acestor divertismente ale sale din orele de răgaz: transformarea intervalului în acord. puteam să constat progresele de la zi la alta. în cazul acesta. — Cînd ai să-l descoperi pe cel triplu. a întors capul într-o parte. kretzschmar n-avea nimic împotrivă. şi cel mult mie. fireşte. putea să inspire îngrijorare. Mania lui din acea vreme. acorduri care să cuprindă toate sunetele scării cromatice. a identităţii orizontalei cu verticala. Astfel. nu se numără printre debutanţii în această materie. dar care. dar. cu rîsul lui scurt. dacă era predată unilateral şi fără legătură cu alte domenii ale formei. cu timpul. în cel mai restrîns spaţiu cu putinţă. să stabilească acorduri cu multe sunete care să poată fi desfăşurate în orizontala melodică. cu oarecare maliţiozitate. şi care deci puteau fi schimbate între ele. socotindu-le fleacuri.că Kretzschmar nu se mulţumea să fie numai profesor de pian şi instructor pentru o tehnică de specialitate. ale gîndirii. susţinea el. adică a orizontalei în verticală. Fără îndoială. aceea a contrapunctului dublu. în curtea şcolii. şi îmi aduc aminte. se consuma în convorbiri despre filozofie şi poezie. ci că muzica însăşi. aşa că acesta avea chiar satisfacţia de a participa cu rol precumpănitor la o producţie care. apărea pe o treaptă de desăvîrşire tehnică superioară alei safe. caracteristic. a succesivului în simultan. zise Kretzschmar. anume pentru Adrian. în momente de relaxare. îmi mâi destăinuia cîte ceva din speculaţiile lui — în special din adîncirea în problema unităţii. în întregul ei. obiectivul acestor lecţii. mici preludii şi fughete de Bach. rezemat de vreun ieşind al zidului de cărămidă smălţuită. pentru că era iminentă primejdia ca el să considere aceste invenţii şi aceste rezolvări de dificultăţi tehnice drept veritabile compoziţii. unele destinate a fi executate solo. combinate în armonii complicate — şi invers. nu mai aveau nimic comun. de a-şi inventa necontenit probleme muzicale. apoi. cîtă vreme mai mergeam împreună la şcoală. aşa că sonoritatea aceea amară. Şi într-adevăr. . care îl preocupa mai mult decît orice. ale culturii. cît şi cea de jos. elementul primar. din cîte îmi povestea Adrian. DOCTOR FAUSTUS ♦ 85 din cîte ştiu eu. de care se apropiase cu întîrziere. stătea ore întregi încercînd să lege. şi îmi aduc aminte că am folosit expresia asta. stabilea raporturi între cele mai îndepărtate sunete şi tonalităţi. marşuri. Cu toate acestea. aveam de-a face cu ceva care semăna a educaţie de prinţ. şi asta fără ca acordurile să fie deplasate cromatic. să se ocupe de lucruri pe care un mentor mai pedant le-ar fi interzis. i-a uşurat şi i-a grăbit. asemenea unui semnal magic. pe care le rezolva ca pe nişte probleme de şah. în care caz ponderea muzicală revenea partidei secunde. care fiecare în parte puteau fi atît vocea de sus. în scurtă vreme îşi însuşi o'dexteritate — neliniştitoare pentru mine — în a inventa linii melodice ale căror sunete să poată fi suprapuse. Sau se complăcea să construiască disonante foarte puternice şi să inventeze pentru ele toate soluţiife imaginabile. într-un cuvînt. tocmai pentru că în acord erau atîtea 86 ♦ Thomas Mann note contradictorii.

în care îi cînta la pian. Cu cît un acord este mai disonant. deşi ocaziile ce i se ofereau erau'infinit mai prielnice. îndată ce-l rezolvi în altul.'fiecare parte componentă a lui devine voce. E*u susţin că ele sînt cu atît mai mult asa. în anîi din urmă. un fenomen uluitor. chiar dacă pe alocuri incoerentă — fireşte. nu de mine — e o mică deosebire. asupra căreia insista. caracterizînd aşa cum îl ştim de la conferinţele sale de „utilitate obştească" — aşa 'încît. la simfonie. chiar dacă numai trecător şi schiţat. cele mai variate transformări determinate de timp şi persoane ale acestei forme de manifestare a creaţiei sonore absolute. Insista chiar asupra acestei deosebiri. Cred că nu mai e nevoie să menţionez că pentru un locuitor din Kaisersaschern prilejurile de a asculta muzică erau excepţional de rare. o nevoie de cultură parte inconştientă.fTpmentînd si intervenind la nesfîrşit. şi caracterul polifon âl acordului este cu atît mai hbtăr'ît cu cît e mai disonant. Mozart şi Haydn. ultimii pe care i-am petrecut împreună la şcoală şi în cursul primelor mele semestre universitare. Robert Schumann şi ale altora mâi noi. cu sprîncenele încruntate. în care Kretzsc'hmar îi cînta tînărului. adresîndu-se si sentimentului şi intelectului pe cele mai diverse căi. în caractere naţionale. cu buzele întredeschise. sărind de la una la alta. şi ii cîntă din opere instrumentale de Brahms şi Bruckner. şi vorbea despre muzică de parcă ar fi vorbit despre o putere străină. vorbea despre ea. cu care ocazie îi stimula continuu. cu cît cuprinde în sine mai multe sunete contrastante şi acţionînd în sens diferit. constituit din mai multe sunete. n-am fi avut de fapt nici o ocazie să ascultăm ceva.— Dar cu acordul propriu-zis. pentru ca să nu ardă de nerăbdare să iniţieze în această lume plină de relief. şi îndată ce-l duci mai departe. Antonin Dvorak. cunoştinţele sale în literatura muzicală universală ' sporiseră considerabil şi cu repeziciune. încît în scurtă vreme distanţa între ceea ce ştia şi ceea ce era în stare conferea acestei deosebiri. Şi dacă la pian exersa piesete ca Scene de copii ale lui Schîimann sau cele două sonate mici ale lui Beethoven opus 49. încît aş putea vorbi de un talaz uriaş de trăire muzicală. iar sunetele care îl alcătuiesc sînt voci. prin comentarii făcute cu glas tare. fiecare sunet. amprenta de voce în simultaneitatea sonorităţii armonice. şi atunci îi exemplifică. După aceea au urmat ani de tăgadă si disimulare. şi într-o oarecare măsură de sus în jos — dar de'vorbit. adică polifonic. în care a receptat mult mai puţină muzică decît înainte. intensă. dintre care Ceaîkovski. dar care nu-l privea personal. Dar n-a trecut mult şi a ajuns la sonata pentru' orchestră. unui Adrian care asculta încordat. cea mai bogată. Cesar Frank şi Cha-brier. Borodin şi Rimski-Korsakov. solicitîndu-l să însufleţească . Un acord cere să fie dus mai departe. mai pătrunzător. şi avea cu atît mai mult material la dispoziţie cu cit. e cu totul altceva. Dacă fac abstracţie de divertismentele de muzică de cameră de la Nikolaus Leverktihn şi de concertele de orgă de la catedrală. iar în sunetul ce alcătuieşte acordul' trebuie respectată vocea — acordul nu trebuie însă respectat. şi ale celor mai noi. satisfăcea. un dor. O bună bucată de vreme îl privii dfnd din cap pe jumătate cu umor. mai instructiv. capacitatea lui inventivă. — Ai să ajungi departe. un fel de evidentă. Disonanţa este etalonul virtualităţii sale polifonice. un elev care ştia să asculte cum 88 ♦ Thomas Mann ştia Adrian: se scurgeau pur şi simplu lecţii întregi. nîi-ţi puteai dori ceva mai captivant. m cele din urmă. — Eu ? ripostă el în felul lui. Socotesc că niciodată într-o înlănţuire de sunete în acorduri n-ar trebui văzut altceva decît rezultatul mişcării vocilor. Schubert. inepuizabil de bogata în stiluri. adică lecţii prelungite dincolo de orice margini. vorbea despre ea într-un spirit critic şi distant. ci desconsiderat ca subiectiv şi arbitrar. 'experienţa sa. Berlioz. întorcîndu-se. Acordul nu este un mijloc armonic de desfătare. cu exemplificările lui atît de vii. precipitată. atent. prin Kretzschmar care prea era el însuşi cu totul îndrăgostit — dar absolut cu totul — de ceea ce se crease în materie de muzică. Totul a început foarte firesc.'parte'nemărturisită. făcîndu-şi o imagine generală vastă. a prietenului meu — cu atîtâ îmbelşugare. profesorul de-monstrîndu-i construcţia sonatelor cu ajutorul lucrărilor lui Clemenţi. pe jumătate copleşit de fatalitate. aproape excesivă. zisei. ci este însăşi polifonia. cu atît este mai polifon şi cu atît mai pronunţat îşi are. Vorbesc de muzică. în valori de tradiţie şi în farmec personal. în reducţie pentru pian. Intervenea însă Kretzschmar şi. atîta vreme cît nu i DOCTOR FAUSTUS ♦ 87 se poate justifica existenţa prin desfăşurarea vocilor. în realitate. romantică şi postroman'tică-moderhă acumula cu o repeziciune uluitoare. care s-a prăvălit atunci. iar ca elev în ale compoziţiei armoniza plin de cuminţenie teme de coral în aşa fel încît tema să figureze la mijlocul acordurilor în ce priveşte producţia preclasică şi clasică. în modificări individuale şi 'istorice ale idealului de frumuseţe. inundînd proaspăta lui receptivitate. pentru că prin orăşelul nostru se rătăceau nespus de rar vreun virtuos în tufneu sau vreo orchestră străină cu dirijorul ei.

la care. Tromboanele ! Aici intră DOCTOR FAUSTUS ♦ 89 viorile! Citeşte partitura! Fanfara mică de trompete o dau^afară. şi cum acest element ascetic devenea la el un mijloc de sumbră bogăţie. veşnic . îndeosebi frumuseţea religioasă din O. Hugo Wolf şi Mahler. Si tocmai acesta era genul de expuneri cărora Adrian le pfeca urechea cu deosebită atenţie. împrumutate parte din colecţia personală a profesorului. stă cam aşa: „Cum se poate concepe o polifonie armonică ?" La cei mai noi 90 ♦ Thomas Mann întrebarea se pune oarecum mai altfel. ca de pildă între Ceaikovski şi Brahnjşjjli cînta pasaje din opera unuia. şi ceasuri întregi încerca să-l facă sensibil pe elevul său la' influenţa francezilor asupra ruşilor. ii obliga să se retragă. această condiţie prealabilă pentru orice artă armonică modulatorie mai nouă. a italienilor asupra germanilor. de a dovedi influenţele. ce avea C6sar Franck de la Liszţ. O perlă. Adesea îi găseam stu-diindu-le sau chiar făcînd'exerciţii de orchestrare. Tot cu prilejul acestor convorbiri instructive ' se apucase să demonstreze cum simpla contemporaneitate stabilea raporturi reciproce întţe. l-au împins către lectura stăruitoare a partiturilor. fraze izolate de pian. a germanilor asupra francezilor. Atrăgea atenţia elevului său şi-i lămurea cum genul acesta romantic. La ei s-ar zice mai curînd: „Cum este posibilă o armonie care să creeze aparenta de polifonie ?" Ciudat. alte compoziţii pe versuri de Eichendorff ale aceluiaşi maestru. dar deloc supărător. Şi povestea ce luase Gou-nod de la Schumann. Robert Franz. „Aici trebuie să vezi filate sunetele ! Solo de fagot! Flautul face şi el fioriturile astea ! Tremol de timpani.nri cu totul diferite. La Brahms. îi semnală elementele arhaice şi ale vechilor tonalităţi liturgice. prietenul meu preţuia mai presus de orice stilul neobişnuit de sever si de noii al celor Patru cîntece grave compuse pe texte biblice. ba chiar seducător prin muzicalitatea lui interioară şi entuziasta justeţe a expresiei. o minune cum e Noapte cu lună a lui Schumann şi sensibilitatea gingaşă a acompaniamentului ei în secundo. dar acesta. găsim transmise tradiţiile artei contrapunctice a capella. Admirabilă întîlnire ! Eram fericit că puteam asista. Şi totuşi. moarte. de întunecată plenitudine. veritabila polifonie nu existase nici chiar la' Bach. zicînd" despre el că are. — Problema lui Bach. spunea el. asta nu însemna încă adevărata independenţă a'vocilor. n-am decît două mîini!" înfăptuia ce putea cu aceste două mîini. era un armonist din născare şi nimic altceva — asta fusese el chiar şi ca om al clavecinului bine temperat. făcea tot felul de apropieri şi ajungea la tot felul de amănunte. cum Debussy se sprijinea pe Mussorgski şi unde wagneri-zau d'Indy şi Chabrier. Pentru că în lecţiile lui începuseră să pătrundă cunoştinţe despre întinderea registrului fiecărui instrument dîn orchestră (informaţii de altminteri de care fiul adoptiv al negustorului de instrumente muzicale nu mai avea deloc nevoie) şi Kretzschmar începuse să-i dea de orchestrat mici piese muzicale clasice. cea mai bogată metrică — ce fecunde teme de discuţii! La Brahms. pe care îl preţuia foarte mult. erupe strălucit cu Schubert. Sărea mereu de la una la alta. compozitorul de lieduri. parte de la biblioteca orăşenească. parc-ar avea conştiinţa încercată — conştiinţa încărcată a muzicii omofon'e faţă de polifonie. triumfuri naţionale absolut incomparabile. că puteam participa la ea. de a dezvălui interdependenţa şi împletirea fenomenelor de cultură. cum'e piesa evocînd primejdiile şi ameninţările romantice ce pîndesc sufletul şi care se încheie cu avertismentul moralizator: „Fereşte-te! Fii ager şi voios !".orchestral silueta pianistică : „Aici cantilena pentru violoncel!" striga profesorul. e adevărat. care ar fi putut foarte bine să fi fost ale celuilalt. în primul rînd pentfu ca avea nespus de multe în cap şi cum pomenea de una. pentru a atinge apoi. după debuturi cam seci. Pentru el era o adevărata plăcere. Cînd discuta uneori cu mine. dar în special pentru că avea pasiunea de a face comparaţii. dintre toţi. cît eşti de amară. din Schubert sau Beethoven. Bach. de a descoperi raporturile. şi adesea adăuga şi cîntul glasului său piţigăiat. cu Schumann. invocîndul vădit pe Bach. îi fugea gîndul la alta. Brahms. opunea în mod serios principiul polifonic celui al modulaţiei colorate şi îl respingea. întîrzia bucuros asupra lor. inspiraţie a unui muzician pe care Adrian mi-l lăuda mult. Cam în această perioadă avu loc şi primul'contact al lui Adrian cu glorioasa tradiţie a liedului cult german care. Nu mai e nevoie să spun că atîtea audiţii l-au îndemnat. şi chiar şi instrumentarea acompaniamentului la pian al liedurilor: exerciţii ale căror imperfecţiuni şi erori de sonoritate profesorul le scotea în evidenţa şi i le corecta. o descoperire şi un succes ca Pe aripile cîntului de Men-delssohn. Geniul lui Schubert. şi contrapunctul lui armonic nu avea în fond mai mult de-a face cu vechea polifonie vocală decît avea al fresco-ul acordic al lui Hăndel.

" l-am auzit rostindu-le. la simplul semnal repetat al trompeţilor. în şoaptă. este energia însăşi. menţinute la un nivel spiritual deştul de sobru. de mişcări. Imitatio Dei — mă mir că nu-i interzis. cu lacrimi în ochi. Freischutz. să stai 1 Uvertura Leonore nr. vraja irezistibila din Figaro. Dar e bine. în eterul neatins — unde s-a mai pomenit aşa ceva în univers ?! Noi..crepuscular. O dovadă de supremă energie — cîtuşi de puţin abstractă. faţă-n faţă. cu indicaţie melodică. cum în deznodămint se prepară. cea mai palpitantă suită de evenimente. cum ritmul alternează cu supleţe elastică. pentru sine si. cuvîntul frumuseţe mi-e aproape odios. triumful „în sine" — n-aş vrea să le spun tuturor acestora „frumos". ce crezi despre măreţie ? După mine. cum figura secundară devine fecundă. germanii. după această seară. la Erfurt sau chiar la Weimar. din organizarea timpului. de mare elevaţie morală. pentru că Adrian îşi remarca febrilitatea şi se DOCTOR FAUSTUS ♦ 93 enerva. primeşte afluxuri din diferite părţi. dar lipsită de obiect. nimic rafinat.. Era un fel de a vorbi care. e împinsă dintr-o dată. are ceva prostesc. ci în stare reală. o energie în stare pură. purta la el partitura numărul 3 pe care o citea cînd şi unde putea. Uite: cea mai dramatică. nici de un colorit prea excitant. o asemenea muzică este energia în sine. Cum aduce şi suceşte şi aranjează toate astea. se umflă năvalnic. forţa personajelor înrudite printr-o aceeaşi dureroasă şi sumbră ostracizare în blestem ca Hans He'iling sau Olandezul zburător. ca în minunatul şi fantasticul Cobor din munţi al fierarului din Lubeck. — Amice dragă. chiar si in pasajele „frumoase" — nici scînteietor. mîngîiat de adierea morţii îl afla însă cu predilecţie acolo unde acesta conferă cea mai desăvârşită expresie unui destin de solitudine definit numai pe jumătate. să se împărtăşească si din realizarea sonoră integrală a celor cunoscute sub formă de simple extrase sau cel mult din lectura partiturilor. se accentuează. dar nu ca idee. Spune-mi. dar inevitabil. e aproape o definire a lui Dumnezeu. se indispunea şi se . si lumea devine lubrică şi bleaga cînd îl rosteşte. dar aceea este în fond mult mai accesibilă.. şi în DOCTOR FAUSTUS ♦ 91 acel De ce-ocolesc căile pe care-atîţia merg din Călătorie în lamă şi care începe atît de sfîşietor: „Şi doar nu am făcut nimic Să fiu silit să fug de oameni. ceva care te pune pe gînduri — vreau să spun : e o temă care te obligă să reflectezi asupra ei. Natural că instrumentarea lui suferea de pe urma lipsei de experienţă auditivă şi Kretzschmar socotea de datoria sa şi ţinea mult să-l ajute. cu marea uvertură în do precedînd tabloul final. cea mai plină de peripeţii. poate că nici nu s-ar cuveni să fie mai bine. oricum.. nici prea fastuos. Dar aici nu mai merge. Nu spun : pentru că e mare. din exterior în domeniul acţiunii dramatice concrete. astfel că nu rămîne loc de vid. rămîi agăţat de ea. de lîncezeală. din împlinirea timpului. triumful însuşi. am luat din filozofie expresia „în sine" şi o folosim în toate zilele. 3. germinează noul. e cam dezagreabil. dar totul e măreţ. cum e introdusă o temă si cum e abandonată. încă nefor-. Poate chiar că-i interzis. e bine dincolo de orice margine. cum e rezolvată.. spre consternarea mea neuitată nici azi. i se poate oare suporta privirea ? Nu i-o poţi suporta. In felul acesta a putut el să adune în suflet ezoterismul solemn si pueril in acelaşi timp al Flautului fermecat. Te obligă să reflectezi. zicea el. în vacanţa de Sfîntul Mihail si în cea de Crăciun îl lua cu el (avînd şi asentimentul unchiului) la reprezentaţiile de operă sau la concertele care se întîmpla să aibă loc'în oraşele mai apropiate. izbucneşte într-un triumf impetuos. Zile întregi. avea asupra mea un efect nespus de mişcător: mişcător. şi cele care urmează : „Ce neroadă năzuinţă Mă-ndeamnă spre pustiu." Aceste cuvinte. Opera Fidelio a cunoscut trei variante. ci pur si simplu magistral. dintre care primele două sub numele Lenore. ochi în ochi cu ea. la Merse-burg. sînt din ce în ce mai dispus să recunosc că e ceva straniu în muzica asta a voastră. demonicul clarinetelor grave din glorioasa operă a lui Weber. fără să facem multă metafizică. din fragmentarea timpului. căci există şi măreţie rafinată. Aşa mi-a vorbit. 92 ♦ Thomas Mann aşa. Ascultă-mă ce-ţi spun. aceasta a fost revelaţia cea mai copleşitoare şi mai acaparantă din tot ce' a impresionat tînă'ra sa receptivitate. de băieţandru.. e o probă de curaj — în fond. constituite numai în timp.nat. prin amestecul de stăpînire de sine intelectuală cu o uşoară febrilitate. E. în fine sublima umanitate şi fraternitate din Fidelio. Toate astea sînt foarte nobile. După cum s-a putut constata. magistral dincolo de orice expresie. probabil că nu m-au aşteptat pe mine să vin să constat că aceasta este o perfecţiune muzicală! Clasicism — da. îsi dădea seama că-i tremură glasul.

empiric al fiecărei cariere mi se părea că nu e de demnitatea lui. Toate acestea mi-au trecut prin minte cînd Adrian mi-a împărtăşit hotărîrea sa. Constatasem că ea ocupa. uşor de închipuit. dar cu toate acestea am fost pătruns de groază pînă în măduva oaselor cînd mi-am dat seama — şi mi-am dat perfect de bine seama — că el. la învăţătura despre Dumnezeu şi despre cele dumnezeieşti. şi cu ea şi istoria. mersese mai departe. o sinteză imperioasă şi competentă. să ne alăturăm la opinia frecvent exprimată că filozofia ar fi regina ştiinţelor. în mijlocul lor. răzgîiat de conştiinţa propriei sale suSeriorităţi. piscul gîndirii. mai adecvată. şi de a-l încovoia sub rigoarea religiozităţii. Leverkiihn începu. le-ar ordona şi ar purifica rezultatele tuturor domeniilor de investigare. în ce-l privea. sau. pătrunzător şi ager. setea lui de cunoaştere. pentru că aici toate ştiinţele profane. îşi anunţă din proprie iniţiativă părinţii. Cel mai elevat. De bună seamă că îmi spusese asta ca un fel de consolare. de trăire. de paroh. filologia. năzuinţele lui multilaterale. de a-şi alege ca profesie învăţătura despre 'Dumnezeu. fu un şoc pentru mine. Se întîmplase uneori să cădem de acord sau. De ce ? Dacă m-ar fi întrebat. care primiră vestea cu şi'mai multă satisfacţie. studiul facultativ (pe care nu-l urmam nici eu) al ebraicei. acolo. Ea le-ar considera în ansamblu. m-au dus totdeauna la concluzii asemănătoare. fireşte. pe treptele ierarhiei. şi aceasta este teologia. şi altele. s-ar putea spune. întru determinarea explicită a poziţiei omului în cosmos. Acolo unde dragostea de înţelepciune se ridică la contemplarea esenţei supreme. le-ar concentra sub aspectul moral. iar spiritul omului ajunge la o mai cucernică. la o „profesie" pentru el. şi chiar consolare a fost. chintesenţă a sensului vieţii. căci. „Reieşi" (repet intenţionat această vorbă. nu ştiu dacă aş fi fost în stare să-i spun ce altă meserie să-ş'i aleagă. Dacă ţii cu tot dinadinsul. Multitudinea aspiraţiilor sale. în ce-l privea. într-o cosmogonie. Dacă i-ar fi fost determinată de un anumit instinct de disciplină sufletească. aceea a unui erudit suvefan-multilateral şi filozof îmi păruse cea mai nimerită pentru Leverkiihn şi — mai departe nu m-a putut duce imaginaţia mea. Forma de existenţă cu cel mai universal caracter. şi el declară că alegerea lui era făcută. făcuse alegerea din trufie. căci îmi era profund dezagreabil să mi-l imaginez candidat la un post de predicator. există şi o disciplină în care regina filozofie devine ea însăşi servitoare. de pildă chiar a mea. care ridică sprîncenele şi exclamă : „Bravo !". pentru ca ani de zile după aceea să ajungă. academic vorbind. la'izvorul originar al fiinţei. şi cred că m-am schimbat la faţă cînd mi-a făcut mărturisirea. cu care prilej mă lăsa să întrevăd că înţelegea acest studiu nu ca o pregătire pentru rolul practic'de păstor bisericesc şi sufletesc. mi s-ar fi părut o perspectivă mai fericită. la rangul 'de prinţ al bisericii. este culmea demnităţii ştiinţifice. la o totală stagnare. la alegerea unei facultăţi. aş fost împăcat. ci pentru o carieră universitară. acolo este atinsă cea mai înaltă şi cea mai nobilă sferă de cunoaştere. Ambiţia pe care o nutream pentru Adrian era totală. adică : aspectul burghez.îndepărta roşind. De-ar fi fost măcar catolic cum eram noi! Ascensiunea fui. de palpitantă participare. în cursul ultimului său an şcolar. şi zadarnic îmi aruncam privirea în jur după vreuna în a cărei exercitare — sub as94 ♦ Thomas Mann pect profesional vorbind — să mi-l pot imagina la locul lui. oricîtă nelinişte mi-ar fi produs în legătură cu sănătatea lui. Dar însăşi hotărîrea lui. Viaţa lui era străbătută atunci de un puternic avînt de cunoaştere muzicală.' mai dinainte. „specialitate secundară". sau chiar consilier consistorial sau episcop. Nu numai că ar fi domolit . ţelul cel mai elevat al intelectului înaripat. într-a opta de liceu. si mi-o făcuse cunoscută şi mie. în aparenţă cel puţin. devine ştiinţă auxiliară. precum spun cuvintele Scripturii: „este mai presus de orice raţiune". adică din nevoia de a-şi împăca intelectul său rece şi omniprezent. pînă sus. fără să aibă aerul — căci el îşi formula hotărîrea în cuvinte domoale şi neutre — depăşise ambiţia mea de prieten şi o făcuse de ruşine. Şi acuma trebuia să aflu că. trădînd astfel direcţia în care se îndreptau planurile sale privitoare la alegerea' unei profesiuni. pe lîngă toate celelalte. dădu acest răspuns la întrebarea unchiului său. Gîndurile privitoare la viitorul prietenului meu. pe care am folosit-o cînd am vorbit despre clipa în care m-a lăsat să întrezăresc printr-un cuvînt rostit întîmplător. că pe ascuns şi. devin simple instrumente în slujba cunoaşterii celor sfinte — şi chiar şi acesta DOCTOR FAUSTUS ♦ 95 e un ţel ce trebuie urmărit cu adîncă umilinţă. mai bine zis. împletită cu o critică dinamică justificau asemenea visuri. mâi fidelă supunere decît i-ar fi fost impusă de orice altă savantă îngrădire profesională. Apropierea examenului de absolvire îl obliga la o hotărîre. viaţa sa interioară religioasă) — reieşi că vrea să studieze teologia. Propriu-zis nimic nu mi se părea destul de bun pentru el. un loc cafe ar fi corespuns celui ocupat de orgă între instrumente. pe tăcute.

Qnd i-am vorbit despre viziunea mea. nu pierdu prilejul. de cîteva ori. zise Adrian. ulterior m-am întrebat la ce altceva mă aşteptasem. ca şi ştiinţele profane. eram. cînd porţile şcolii se închid în urma noastră. a zorilor libertăţii. în acus'-tică. si această idee avea o legătură cu anumite discuţii pe care te purtasem despre soarta. şi această dorinţă contribuise de asemenea la alegerea profesiunii. Ce-i caracteristic nu e liber niciodată. mîndru de ea. Adrian a rîs cu hohote. şi nu oraşul' îi dicta oricînd credea el că dictează ? Ce-i libertatea ? Numai nepăsarea e liberă. S-a consacrat. supusă sferei căreia i se consacra el însuşi ca adept. am să-i arăt că prin liturghie şi istoria eî. mai tîrziu. a artei. să hălăduiască pe străzile sale'decît ca musafir. clipa cînd îţi iei zborul. nu-i oare cea mai fericită sau. $tiu că el ar fi dorit să mă consacru în întregime polihimn'iei. a fost. o catapeteasmă uriaşă. Totuşi. despre emanciparea ei de cult. — Eşti convins că Kreţzschmar va fi dezamăgit. foarte bine dispus. mulţumin-du-le pentru ajutorul şi încurajarea lor. 96 ♦ Thomas Mann rodnică. să-i dea . acum Kaisersaschern. înlănţuit. îl elibera definitiv. şi cum să nu fi fost! Dispensat de examenul oral pe baza maturităţii lucrărilor sale scrise. El văzu uluiala mea şi păru să o atribuie faptului că mă gîndeam la un al treilea. atît personala cît şi din punct de vedere al perspectivelor lui profesionale. Dar lui. mai fericite — de subalternă a cultului. la profesorul lui de muzică. într-o atitudine de ofrandă umilă. Era. cu zîmbetul pe buze. şi n-avea să se mai întoarcă. Adrian era. se despărţise. venerabilul' director* al „Doctei şcoli a fraţilor vieţii simple". rămas singur. poartă o pecete. cu ocazia audienţei particulare de despărţire. toate artele şi ştiinţele prezentau omagiul lor învăţăturii despre Dumnezeu în plină apoteoză. germană medievală si ebraică. auxiliar. veşnic trează în ascuns. si laicizarea ei culturală. de profesorii săi. la fel cu celelalte discipline profane ale cercetării. dar m-ar fi şi mişcat profund pentru că sacrificium intellectus presupus în mod obligatoriu în cazul cunoaşterii contemplative a celeilalte lumi trebuie preţuit cu atît mai mult cu cît intelectul care se jertfeşte este mai puternic. componistici Dar dacă muzica scrisă de el era foarte temerară — fost-a ea cumva muzică „liberă". să coboare muzica la rolul pe care îl ocupase pe vremuri. Ciudat cum vor oamenii să te facă s-apuci pe propriul lor drum. şi. Mi-am dat seama perfect: era dorinţa sa. pe vremea aceea. un'caracter servant. muzica din Kaisersaschern. îmi dădeam foarte bine seama. Adrian sorbise cu anticipaţie'. Voia să vadă şi muzica. Nu era oare „Kaisersaschern" cel ce se exprima în hotărîrea prietenului meu de a studia teologia ? Adrian Leverkuhn şi acest oraş — laolaltă trebuiau să ducă la teologie. al depozitului de instrumente muzicale şi al mormîntului imperial din catedrală. oriunde se ducea. în raport cu ştiinţa despre Dumnezeu şi serviciul divin. Aşa să fi fost ? L-a dezlegat vreodată Kaisersaschern de-a binelea ? Nu-şi lua el oare oraşul cu sine. care îi fusese profesor de elină. şi în fond nu mă puteam îndoi că dintr-însa izvora hotărîrea lui. e determinat. zic. DOCTOR FAUSTUS ♦ 97 nu s-a putut elibera. un pomeranian pe nume doctor Stoientin. le-am tot cîntărit în minte. îi dădea dezlegare. muzica participă la teologie — şi încă într-o manieră mai practică şi mai artistică decît în'domeniul fizico-matematic. gata să glumească — lucru uşor de înţeles. care m-a cuprins la auzul hotărîrii sale. totuşi. pe care. cînd găoacea în care am crescut se sfarmă şi în faţă ni se deschide lumea întreagă. Credeam în mîndria lui. Afirmîndu-şi intenţia de a-i spune lucrurile acestea lui Kretzschmar. Ixverkiinn mi le spunea în fond mie. De aci amestecul de bucurie şi teamă. Dar în fond eu nu credeam în umilinţa prietenului meu. un fel de pictură barocă. şi involuntar îmi pluti în faţa ochilor o concretizare a opiniei lui. A fost muzica unuia care niciodată n-a putut evada. Nu poţi să-i împaci pe toţi. foarte bine dispus. Desigur. atunci. cea mai plină de emoţionante nădejdi din toată viaţa ? în excursiile sale muzicale cu Wendell Kretzschmar prin oraşele mai mari din vecinătate. pe de o parte foarte 1 Sacrificiul intelectului (lat). pînă în miezul celei mai tainice împletiri de geniu şi de grotesc. la care respectul pentru facultatea aleasă îndepărta jignirea secretă produsă întotdeauna de uşurinţa dispreţuitoare cu care învăţa. în orice caz. după opinia lui. artele — şi muzica în special — capătă.puţin grija mea nelămurită pentru el. pînă în fiece ecou si suflu de criptă ce răzbea din ea. ca unul care mai văzuse şi altele. muzică la îndemîna tuturor ? Nu. o muzică specifică. la rîndul meu. oraşul vrăjitoarelor şi al nerozilor. dar melancolică şi apăsătoare pe de alta. din viaţa lumească. n-a fost.

— Vale . un leu furios care umblă şi caută să înghită pe cineva. care este produsul unor însuşiri extraordinare. de nevoia de comic. care se folosea cu plăcere de ea. Apoi le'încurcă. idealismul cu ingenuitatea. de asemenea. îmi amintesc foarte bine această convorbire. vor totul. De altfel. să încerce să înalţe „naturalul înnăscut" la un nivel extra-moral aristocratic. nu înfrunta pe nimeni. adică celui ce eşti din voia Domnului. pentru că lui vrei să i le închini. Adesea motivul era mult mai puţin consistent. — Le au pe amîndouă. o evadare. altminteri n-ar fi reuşit să le scoată la iveală în cei doi. în Lohengrin. principii de gîndire şi de viaţă absolut antitetice. Sînt în stare 'să descopere. Adrian se prăpădea de rîs cîhd povestea — şi acesta e numai un exemplu. mai tîrziu. şi desigur că nu lipseau amintirile unor întîmplări vechi. poate că unul prea concret. şi îşi închipuie că pot împăca libertatea cu nobleţea. Binecuvîntareâ mea vine din inimă şi. pe tema 1 Mergi sănătos ! (Lat) 98 ♦ Thomas Mann cuvintelor de avertisment ale lui Stoientin. folosesc formulele unuia în spiritul altuia. că Cel-de-§us. cu picioare strîmbe. Dumneata eşti dintre aceia care au toate motivele să se ferească din calea lui. Probabil că nu se poate. în plan moral. Ai dreptate: meritele naturale sînt meritele Domnului în noi. din care ţîşnea o voce tunătoare de bas. cu multă cutezanţă. Un popor înzestrat. şi . dintre pretextele izbucnirilor lui nestăpînite de ilaritate. şi bunii lui părinţi mă invitaseră şi pe mine. nu ale noastre. Vrăjmaşul lui. erau prilejuri de a-i da fnu liber. fie că nu. încercînd prin paradox să elimine caracterul moral al cuvântului merit şi. In zilele'acelea.'el ţi l'ea încredinţat. la colegii poznaşi. N-as vrea să vorbesc de umor. Asta făcea şi directorul cînd numea natura Dumnezeu. trebuise să suporte odată un rege Henric burtos. invers. după absolvire. pentru care libertatea era totul şi de aceea. E un compliment pe care ti-l fac dumitale. numai rareori filozofam noi în felul ăsta. Adrian mi-a demonstrat că o luase din Goethe. pe care Goethe le vedea legate indisolubil. Pofta sa de rîs părea mai curînd un refugiu. dar âs oferi o imagine f reşiţa despre Leverkiihn dacă nu i-aş da cititorului posi-ilitatea să lege această exuberanţă de caracterul lui. în vacanţa de Paşte. o destindere uşor DOCTOR FAUSTUS ♦ 99 orgiacă şi nu tocmai pe placul meu. De aceea se ridica împotriva invitaţiei la modestie. la profesorii cu ticuri. şi Dumnezeu să te ocrotească. vor totdeauna şi una şi alta. la mari personalităţi. în general. E un oaspe viclean. am răspuns eu. pe atunci el era mai dispus fa ns şi la fleacuri decît la convorbiri metafizice. Eşti un om cu multe daruri si o ştii — cum să n-o ştii ? Ştii. Astfel. cel ce din trufie s-a prăbuşit. şi să nu fii orgolios .'între doi'hoinari. sub îndrumarea căruia. în săptămînile acelea campestre si lipsite de griji. sau mai spunea adesea „merite înnăscute". iar pentru ceilalţi. el este cel ce încearcă să ne facă să uităm asta. spre rîsul pînă la lacrimi. care vine totdeauna din partea celor dezavantajaţi de natură. de la care vin toate. şi o barbă ca un sac îmblănit. făcea o distincţie între talent şi merit personal şi despărţea categoric meritul şi norocul. cu o gură neagră. i-a zis. — Un popor confuz. Am pomenit mai demult de gustul său pentru comic. stărui el. a rigorii vieţii. aveam să predau şi eu la liceu. rotundă. A petrecut acolo cîteva săptămîni de libertate. au un fel de a gîndi foarte larg şi o predispoziţie inadmisibilă pentru combinaţii. Leverkuhn. şi de aplecarea spre haz. la Buchel. Umileste-te. într-unâ din multele noastre plimbări pe cîmp şi prin pădure pe care le făceam atunci. evocările unor reprezentaţii de operă prin oraşe mai mici de provincie care în empirismul lor nu fuseseră lipsite de incidente burleşti ce nu lezau însă sfinţenia operei în sine. în special asupra expresiei „meritele naturale" de care se folosise în cuvîntarea de rămas bun. simplă gafă. tulburător.un avertisment în această privinţă. — Nemţii. declarînd: „Numai nenorociţii sînt modeşti!" Domnul director Stoientin folosise însă cuvîntul goethean mai curînd în spiritul lui Schiller. le amestecă toate. dragul meu. şi care se cuvin a fi purtate cu umilinţă. privirile retrospective la anii de liceu lăsaţi în urmă. nu uita că mulţumirea de sine este egală cu prăbuşirea şi cu ingratitudinea faţă de Cel din a cărui milă ne vin toate ! Astfel i-a vorbit vajnicul pedagog. am sentimentul că îţi poate fi necesară. în urechea mea cuvîntul sună prea tihnit şi moderat ca să i se potrivească. de pe la începutul şcolii. fie că dumneata eşti de aceeaşi părere. Adrian mi-a relatat surîzînd predica. să-i ţin tovărăşie. şi meritelor noastre înnăscute le spunea meritele sădite de Domnul în noi. spuse proaspătul student ţinînd un fir de iarbă între buze.

ba chiar precumpănitor. Amintirea aceasta ajunsese să mă obsedeze. pe care l-a cunoscut la Leipzig. nu pot fi oglindiţi decît în imagini tot atît de sumare ca şi cele din anii de şcoală. ce consta din şcoli şi orfelinate. să-i creez premise pentru rezolvarea propusă. să văd cum o duce. în fond. Leverkuhn era înscris acolo de o jumătate de an cînd am sosit eu şi nu tăgăduiesc că motivul personal al prezenţei lui a influenţat puternic. Iar Institutul Biblic Canstein. de a fi cu ochii pe el. şi dacă a mai trebuit să treacă vreo cîteva luni de zile' pînă să pot răspunde chemării lui. Fost-au ani fericiţi ? Da. mai mult decît al meu propriu. nu constituie oare o legătură între religie şi critica textelor ? în afară de asta. şi al căror curs era întrerupt de vacanţele petrecute la Kaisersaschern şi la ferma tatălui său. 100 ♦ Thomas Mann aşa — acel educator pietist care a întemeiat acolo. Viitorul lui Adrian era de altă categorie. să viu la el. zic.' şi cînd Adrian izbucnea în hohote. n-aveam nevoie să-i consacru prea multe gînduri. Propria mea dorinţă de a fi aproape de Adrian. nu-mi pria. au fost. Mă simţeam. cum am spus. fiul lui Noe şi tatăl lui Zoroastru. cam aşa cum se simţise unul dintre antecesorii mei ştiinţifici. Mai tîrziu şi-a găsit în anglistul si scriitorul Riidiger Schildknapp. Mie nu-mi place risul chiar atît de mult. Scurt timp după sosirea sa m-a invitat. ceea ce mi-a stîrnit totdeauna un pic de gelozie. vestită lucrare teologică din secolul al V-lea. de altminteri totdeauna îndoielnic. care prezenta de altfel pe scara valorii didactice avantajul identificării cu Universitatea Wittenberg pentru că la redeschiderea ei. şi a trăi în ea constituia pentru mine o apăsare. şi dacă şovăi să recunosc acelor ani calificativul. de a-l supraveghea. evident. de ajuns să mă poarte într-acolo. mai enigmatică. Heinrich Osiander. şi spunea că Ham. catedra de istorie bisericească a profesorului D. motivele practice în legătură cu studiile mele. hotărîrea mea. XI La Halle pe Saale tradiţiile teologice şi cele filologico-pedagogice se împletesc strins. ba chiar poate că nici nu ar fi fost nevoie de invitaţie. ci doar. fusese contopită cu aceasta. la Halle — unde atmosfera spirituală era de secole plină de controverse religioase. Dr. mă stingherea lăuntric. la Halle. un om întrunind în persoana şi virtuţile sale interesul pentru devoţiunea divină cu cel pentru umanism şi filologie. Hans Kegel cuprindea un număr neobişnuit de materii de istorie profană. DOCTOR FAUSTUS ♦ 101 Fireşte că cei doi ani de tinereţe pe care i-am trăit la Halle alături de prietenul meu. Cro-tus Rubianus. într-un sens. La asta s-au adăugat. al cărui viitor mă interesau. prin muncă sîrguincioasă. fapt de care voiam să mă folosesc. pe atunci activa la Halle un eminent latinist. această dorinţă de a trăi în contact zilnic alături de Leverkuhn. o problemă pentru a cărei urmărire grija faţă de propriul meu viitor îmi lăsa totdeauna şi timp destui. ceva mai mult. Era din De civitate Dei a iui Augustinus. ca de pildă aceea că privirea cu care îl scrutam în sinea mea era poate prea severă şi prea încordată de spaimă ca să-l pot urma în izbucnirile lui de veselie. cercetam şi asimilam — fericiţi şi în sensul că mi-i petreceam alături de un tovarăş de copilărie care mi-era drag şi a cărui fiinţă. dintr-un sentiment de singurătate şi părăsire. să mă hotărăsc să trec la sînul Almei mater hallensis . un partener cu mult mai potrivit pentru toanele lui. eu am fost mai mult atras în sfera lui' de studii decît Leverkuhn într-a mea şi fiindcă mie atmosfera teologică nu mi se potrivea. îmi aminteam totdeauna. de „fericiţi". ca să zic 1 Despre cetatea lui Dumnezeu. magul. ar fi fost. la srîrşitul secolului al XVII-lea. de o poveste pe care tot de la el o auzisem. cu simţăminte proaspete. a fost unicul om care a rîs la naşterea sa. eram pregătit pentru asta din primul moment. şi. după spusele lui Adrian. după războaiele napoleoniene. şi destule puteri sufleteşti. prin viaţa noastră comună. adică scurtă vreme după înfiinţarea Universităţii. ce progrese face şi cum i se dezvoltă însuşirile în atmosfera libertăţii universitare.mărturisesc că aveam veşnic oarecare dificultăţi în a-l urma. în sensul că au constituit sîmburele unei perioade de viaţă cînd. după studii de cîte două semestre la Jena şi la Giessen. a cărui viaţă şi problemele ei. mai ales îri figura istorică a lui August Hermann Francke. faimoasa Fundaţie Francke. această primă autoritate în materie de revizuire a operei lingvistice a lui Luther. patronul oraşului. fără să vreau. priveam. pentru că intenţionam să iau istoria ca specialitate secundară. dar desigur că nu era decît un accesoriu al altor inhibiţii. care pe la 1530 fusese canonic la Halle şi căruia Luther . Era deci perfect justificat sub aspect intelectual ca. Poate ca mă făcea inapt pentru asta şi o oarecare uscăciune şi rigiditate a firii mele. Viitorul meu era simplu . probabil. mai înaltă. şi eu ardeam de dorinţa de a deveni discipolul lui. ceea ce nu s-ar fi putut întîmpla fără ajutorul diavolului. vreau să spun : de acele gîlcevi şi dispute intelectuale dintotdeauna dăunătoare năzuinţei spre cultura umanistă — mă simţeam acolo. e pentru că.

sosit acolo în 1541. trecuse din tabăra umaniştilor într-a reformaţilor. îmbucurătoare. ca nişte emisari ai nenorocirii. teolog la Halle şi el. al fizicii teoretice. a artelor frumoase. deşi vremile îi făceau din ce în ce mai multe greutăţi şi o împingeau în colţul celor anacronice. o eroare. întotdeauna am fost îndurerat gîndind la sentimentul de opresiune pe care Reforma l-a generat în spirite de felul lui Crotus. scroafa papii". Mai amarnică a fost însă pentru'înţeleptul de la Rotter-dam ura pe care Luther şi ai săi o nutreau faţă de studiile clasice. sub aspectul cosmologiei.' Dar ceea ce se întîmpla atunci în sînul bisericii apostolice. Deci. sub formă de pietism deci. care mi-a plăcut totdeauna mai mult decît toate şi care. în cele mai penibile încurcături. .' ci am mai curînd aceeaşi părere cu Schleiermacher. în afară de asta. Şi cîte unul ca mine se poate foarte bine întreba dacă aceste salvări mereu repetate ale cuiva ajuns cu un picior în groapă trebuie considerate. unul dintre cei care. dat. de la care. este. ele erau considerate a fi izvorul răzmeriţei spirituale. dacă Martin Luther n-ar fi restaurat biserica. din care reformatorul personal avea destul de puţine. vrînd-nevrînd. avea să se repete. Şi ea. Nu sînt nicidecum. pe care nu-l consider deloc străin inimii mele. 102 ♦ Thomas Mann mai cultivaţi iubitori de pace. nici un milog n-ar mai fi acceptat să primească o bucată de pîine. Ştiinţa însă nu se poate lipsi de raţiune. chiar în sînul protestantismului : sub formă de revoltă a sentimentelor pioase şi a divinei bucurii lăuntrice împotriva ortodoxiei împietrite. şi a voi să faci din simţul pentru infinit şi din enigme eterne o ştiinţă înseamnă să constrîngi la apropiere două sfere fundamental străine una alteia. dragostea de cultură. a demonstrat-o. o reînsufleţire reformatoare a religiei atrofiate. dacă nu cumva reformatorii ar trebui priviţi mai curînd ca nişte retrograzi. arhiepiscopul Albrecht. cînd" nimereşte' între focurile fanatismului. datorită asprimii îngrozitoare cu care superiorul său. la înfiinţarea Universităţii Halle. nici o modificare în spaţiul ştiinţific n-ar putea exercita vreo influenţă asupra credinţei. o sută şi ceva de ani mai tîrziu. Că în faţa raţiunii rezistă tot atît de puţin ca şi celelalte. Dar asta era o amăgire. N-ar fi fost oare mai bine ca „starea de fapt" a simţului omenesc pentru infinit să fie lăsată în seama sentimentului de pietate. cum au făcut şi Melanchton şi Hu'tten. 1 în germană Krote înseamnă şi „broască rîioasă". Asta aminteşte de dovada ontologică a existenţei lui Dumnezeu. Crotus era unuf dintre cei 1 Prescurtare pentru „doctor în teologie evanghelică". Aşa păţeşte toleranţa. rîu-ncape nici o îndoială că omenirea ar fi fost cruţată de nesfîrsite vărsări de sînge şi de înspăimîntătoare sfîşieri lăuntrice. căzută în indiferenţă generală. ba chiar şi a cercetărilor exacte care. af astronomiei. pedepsea împărtăşirea sub ambele forme în care se practica ea la Halle. cu toate că era un om mare. Mi-ar fi dezagreabil dacă după cele spuse mai sus. Krote . pe întreaga Facultate de teologie. cum era şi firesc. nu cu formule filozofice are a face ştiinţa despre religie. facultatea — oraşul i-a rămas apoi multă vreme citadelă — asemenea lutera-nismului odinioară. tocmai din pricina asta. insurecţia arbitrarului subiectiv împotriva disciplinei obiective însăşi. linge-blidele cardinalului de Mainz". Există oare vfeo altă disciplină care prin simpla rostire a numelui să ne dea sentimentul că sîntem purtaţi în trecut. şi totuşi. ci cu un element lăuntric. cu siguranţă. fireşte. într-adevăr. care a pus stăpînire. îi mai zicea şi „scroafa diavolului. Halle a fost oraşul cu primul episcop luteran : Justus Jonas. pentru că dintot-deaîina. în cuvinte energice. dorea. Sentimentul religios. nu era nici împotriva libertăţii folosirii potirului — fiind pus. Kant. pornind de la ideea subiectivă a unei fiinţe supreme. a însemnat o înnoire a bisericii. teologia a fost influenţată de curentele ştiinţifice ale vremii.nu-i spunea decît „epicureanul Crotus" sau chiar „Dr. în ochii mei. şi nu încape îndoială că Luther era un bădăran insuportabil. într-un mod care. fireşte. care definea religia ca fiind „simţul şi gustul DOCTOR FAUSTUS ♦ 103 pentru infinit" şi existenţa ei în om ca „o stare de fapt". înclinat spre concesii rezonabile . este nenorocit şi de natură să le arunce într-o continuă confuzie. ar putea sluji acestui simţ cu o abnegaţie absolut religioasă — în loc de a-l separa sub forma unei ştiinţe a spiritului şi a face din el un eşafodaj de dogme âi căror adepţi se războiesc de moarte de dragul unei conjuncţii ? Pietis'mul. din pricină că vedeau în ea năvala arbitrarului subiectiv în dogmele şi orîndui-rile bisericii.). dragostea de pace. din punct de vedere cultural. aş fi socotit ca un om cu totul nereligios. spre marea amărăciune a lui Erasmus. 2 Universitatea din Halle (lat. sufletesc. a vrut întotdeauna să fie un copil af vremii ei. prin natura sa exaltată. cu totul altceva decît religia pozitivă cu disciplina ei confesională. a liberei contemplări. o separaţie riguroasă între devoţiunea religioasă şi ştiinţă şi susţinea că nici o mişcare. ajunge la concluzia existenţei sale obiective.

şi care e veşnic ameninţată să se prăbuşească din pricina compromisurilor pe carele încheie ? După judecata mea. ea coboară elementul religios la nivelul unei funcţiuni a carităţii umane şi diluează extaticul şi paradoxul. au în sine un element temporizator. nonteoreticul. ar fi trebuit să treacă înaintea tuturor. ca musafir. dar poziţia ei teologică e precară. în felul acesta. a unei specii care declara că din Biblie tot ceea ce nu servea la „desăvîrşirea morală" este învechit şi dădea a înţelege că în istoria bisericii şi studiul ei nu vede decît o comedie a erorilor. să „salveze" ce se mai putea salva din elementele religiei biblice. de multă vreme. şi din cauza asta se ajunge la o nouă separaţie între gîndireâ ştiinţifică şi cea propnu-zis teologică. răminînd fermă pe poziţia revelaţiei şi a exegezei tradiţionale. şi de aceea si raporturile sale cu cultura sînt mai adîrîci. la prelegerile ia care asistam alături de el. părţi importante din cristologie. de a-tunci. ca să li se sustragă. şi-a asimilat atît de mult din spiritul ostil revelaţiei încît a'ajuns aproape la sacrificarea credinţei. adică evita astfel tocmai ceea ce. cum e. deveniseră tema principală. cu iraţionalismul. nici o concesie făcută criticii ştiinţifice nu mai ajută aici. voinţa sau instinctul. teologia ameninţată de liberalism poate. cu liberalism. culoare chiar mai vie. Se observă în acelaşi timp o renaştere a studiului filozofiei catolice medievale. vitalul. Numai că. Dar spiritul de om civilizat. prin firea ei. teologia n-a mai avut aproape nimic altceva de făcut decît să se apere de contradicţiile insuportabile care i se puneau în seamă şi. nici bălaie. Cum se mersese puţin cam prea departe. Se observă aici. lui îi plăcea să discute cu mine problemele teologice ridicate la cursuri şi dezbătute în seminar. Era epoca „adorării lui Dumnezeu prin prisma raţiunii". pusă în contact cu sensul filozofiei vieţii. nu se poate feri de un sentiment de nelinişte. Ortodoxia însăşi a făcut greşeala de a lăsa raţiunea să pătrundă în sectorul religiei. Nu găseam. căci moralismul şi umanismul ei nu reuşesc să sesizeze caracterul demonic al existenţei omeneşti. la Adrian. între ortodoxie şi un liberalism mereu înclinat să o slăbească sub asalturile raţiunii. este. Acelaşi lucru se petrecea de altminteri şi la prelegeri şi tot astfel se comporta şi în . nici un fel de înţelegere pentru această senzaţie de oprimare. în primejdie să devină demonologie. Elementul religios nu se dizolvă numai în etic. pentru a-l transforma într-un tel de etică progresistă. demonicul. dar se eschiva de la orice convorbire care ar fi mers la rădăcina lucrurilor şi s-ar fi referit la însăşi poziţia problematică a teologiei în rîndul ştiinţelor. atît de apăsate de constrîngeri. Pentru că teologia. ca să audiez şi eu ceea ce audia el. amîndouă. metoda istorico-critică a ştiinţei istorice profane. noţiunile de „salvare" şi de „abandon" au fost cele care au dat viaţă „ştiinţei despre religie" — noţiuni care. infiltrarea în gîndireâ teologică a unor curente de filozofie iraţională în al căror domeniu. mai curînd conservatoare. calificat drept burghez sau lăsat pur şi simplu fără nici o altă calificare. şi a unei spete de teologi în numele căreia Wolf de'la Halle declara: „fotul trebuie supus verificării raţiunii ca unei pietre filozofale" . Spun toate acestea. acceptînd pe de altă parte. şi astfel teologia şi-a prelungit viaţa. apăru o teologie conciliantă care. Daf ce fel'de ştiinţă e aceea ale cărei raporturi cu raţiunea sînt atît de precare. e o contradictio in adjecto . poate din nou să facă faţă concepţiilor estetice antice involuntar legate de numele ei. al Xll-lea ? Nimic. iar tradiţia conservatoare a păstrat în fond mult mai mult din adevărata înţelegere pentru firea omenească şi tragismul vieţii. Superioritatea ştiinţifică a teologiei liberale ar fi in- H l Contradicţie între calificare şi termenul calificat (lat). Ceea ce reuşesc acestea să producă nu este decît o înfiripare hibridă) jumătate ştiinţă şi jumătate credinţă în revelaţie. limpede. „teologia liberală" nu e nici laie. să prindă din nou culoare. pe scurt. o orientare'spre neotomism şi spre neoscolastică. iar ce era mai important în conţinutul ei. prin încercarea de â demonstra dogmele după le104 ♦ Thomas Mann gile raţiunii. DOCTOR FAUSTUS ♦ 105 contestabilă. învierea trupească a lui Isus şi mai ştiu eu cîte. mai pronunţată.'Teologia liberală e erudită dar puţin profundă. în forma ei conservatoare ea a căutat. încerca să stabilească o linie de mijloc. se spune acum. Sub presiunea iluminismului. le-a lăsat „pradă" criticii ştiinţifice. mai aprinsă. credinţa în minuni. ea însăşi pe calea abandonului. fireşte. specifice geniului religios. Sprijinitoare a culturii şi dispusă la compromisuri cu idealurile societăţii burgheze. numai pentru ca să lămuresc ce înţeleg prin sentimentul de jenă resimţit uneori de pe urma şederii mele la Halle si a participării mele la studiile lui Adrian. nici o adaptare. ţinînd seamă de sentimentele mele de nelinişte.în secolul al XVI-lea. mai pline de semnificaţie decît ale ideologiei burghez-progre-siste.

cînd ne întorceam de la vreun teatru sau concert sau de la vreo reuniune a asociaţiei >. mai tîrziu. ajunseseră să aleagă această profesie — afară de cazul că o făcuseră pentru a se supune pur şi simplu u-nei tradiţii de familie —. dar în esenţă nu se schimbase. lui. unde aşezase Adrian gravura. ca şi colegilor săi. Deasupra. magia — sau ciudăţenia — consta în faptul că cifrele acestea. chemam in ajutor numele acesta. poate şi locul atît de vizibil. cît şi dimineaţa cînd ne luam unul pe altul să . îmi ziceam că ne-am dovedit. în starea de spirit intelectuală a vremurilor de azi. prinsă în piuneze.'cum. dar. de compas. pe tema asta nu scoteau o vorbă. fără să verific la repezeală din ochi.raporturile cu colegii lui. o gravură aritmetică găsită într-un anticariat. Halle era totuşi un oraş mare. XII Chiar dacă nu era un mare oraş. cum se'spunea în limbaj studenţesc. cu decenţă şi pioasă voioşie. de balanţă. mi-erâ la fel de puţin îngăduit să-i pun o întrebare pe tema asta. Dar se înţelege de la sine că fratii-asociaţi de la „Winfried" aveau privilegiul să dispreţuiască nu numai duelurile studenţeşti ci şi „trasul la măsea". cu biserica gotică a Sfintei Mana. poate. era pricina că ea îmi atrăgea întotdeauna privirea şi cred că nu s-a întîmplat să intru la Leverkiihn în casă. timp de doi ani cît a stat la Halle. de sus în jos. fie oblic în sus. în stînga sus. în care se înscrisese ca'să înşele a-parenţele şi al căror oaspe eram şi eu din cînd în cînd. denumind-o „Kaisersaschern" ? Uneori. îşi completase mobila cu o pianină închiriată. Dar cum de putuseră să se facă teologi. de poliedru şi de alte simboluri. adică: erau inaccesibili întrebărilor critice atingînd probleme fundamentale. teologi. o ulicioară în spatele bisericii Sfîntul Mauriciu. în ciuda intensei circulaţii moderne. cel DOCTOR FAUSTUS ♦ 107 puţin în inima lui. pe care erau grămădite note. cu două turle între care e aruncată un fel de punte a suspinelor. între locuinţa mea si a lui era un du-te-vino. Un interogatoriu atît de făţiş şi-ar fi putut avea locul. Dar oare nu eu sînt cel care spuneam că am considerat. deşi prietenia noastră îsi avea rădăcinile în copilărie. de asemenea tn stil gotic. Trebuia să mă resemnez si să admit că şi Adrian o considera ca atare. el ca teolog. cînd mă chinuia problematica domeniului de studii al lui Adrian. constatam că scena. nu-şi dezminţea. iar ca eu'să-i trag de limba. era pe Hansastrasse. fie vertical în jos fatidica potrivire. Dar despre asta. apoi monumentul lui Roland şi o statuie în bronz a lui Handel. într-o atmosferă căreia alcoolul sa-i fi slăbit puţin frîiele la vreun chef. în cercul vieţii noastre noi. cu peste două sute de mii de locuitori. amîndoi. figura era'împărţită în şaisprezece cîmpuri numerotate cu cifre arabe şi anume în aşa fel încît cifra 1 era în cîmpul din dreapta jos. ca pe vremuri între farmacia „La Sfîntul Arhanghel" şi casa unchiului său: atît seara. Pe ce principiu se baza rezultatul acesta de egalitate magică n-am putut afla niciodată . iar Adrian găsise. şi dacă mă uitam în jur. o încercare lipsită de tact. astfel cum îl vedem şi în Melancolia lui Diirer alături de clepsidră. mă durea însă faptul că. Avea vedere spre piaţa cu primărie medievală. reprezentînd pătratul magic. adevăraţi copii ai acelui străvechi colţ german în care fusesem'crescuţi: eu ca umanist. unii palizi. ar fi avut o perspectivă de succes. „Chitimia" mea. cit de puţin permitea Adrian o apropiere. Ca şi acolo. deasupra pianinei. Reieşea. de aici. membri ai Asociaţiei creştine studenţeşti „Winfried". unele scrise chiar de el. se lărgise. într-adevăr. alegerea carierei drept un eveniment important. fără îndoială. care ar fi putut tot atît de bine să-şi poarte drumul învechit şi la Kaisersaschern. pe perete. Vreau să spun aJ^^H 106 ♦ Thomas Mann cum numai că aceşti tineri. înfiptă solitar în pămînt. şi că se purtau ca atare. la Leverkiihn. o cameră în care era un pat cu baldachin şi unde a' locuit ca subchiriaş al unei văduve mai în vîrstă. cu aer studios. cu o uşoară urmă a fastului burghez întrupată într-o cuvertură' roşie de pluş peste masa pătrată de lîngă sofa unde erau aşezate cărţi si unde Adrian îşi lua dimineaţa cafeaua cu lapte. parte figuri distinse purtînd însemnele originii ior — mediul universitar mai ales — vreau să spun că erau ceea ce erau. să le iau un interogatoriu ar fi fost.Winfried". construcţie cu totul remarcabilă. o clădire cu mansardă şi acoperiş ţuguiat. iar cifra 16. unde locuiam amîndoi. oricum leai fi adunat. amprenta unei gravităţi ce i-o conferea vechimea sa. alţii de o robusteţe rurală. caracteristic ? N-am definit-o eu. privirea mai cuprindea de acolo „Turnul Roşu". în cruciş sau în curmeziş dădeau totdeauna totalul 34. Era o cameră îngrijită si nimic mai mult. ştiau că statul şi biserica au nevoie de funcţionari pentru treburi spirituale şi se pregăteau pentru această carieră. voi vorbi. Teologia le părea ceva hărăzit pentru ei — şi istoriceşte chiar era. fostă soţie de funcţionar. o încălcare a hotarului intimităţii sale. într-o casă de biirger în Marktplatz.

în mod solemn. Stăm şi îl ascultam. se manifestă întru-chipîndu-se organic. îi ocroteşte destinul. frumosul. îi comandă mecanismul. şi avea. roşind.108 ♦ Thomas Mann mergem la Universitate şi. care. Dar libertatea în ce priveşte cursurile universitare lasă mult joc preferinţelor personale şi de posibilitatea aceasta de a 110 ♦ Thomas Mann răsturna ordinea materiilor făcu uz şi Adrian. pe disciplina confesională. care înălţa pasiunea sa fundamentală. la desăvîrşirea eului în fenomen. ştiutor şi iniţiat. numai ca să nu fiu rupt de ceea ce îl preocupa pe Leverkuhn. ca posibilitate ce tinde la formă pentru a se putea realiza. Acest lucru devenea lipsă de tact datorită stingherelii cu care îşi întorcea spatele. alături de Adrian. Dar pe bună dreptate se cheamă rugăciune. în esenţă. adică pe ştiinţa Bibliei. pe Dumnezeu îl invocăm. Este îngerui individului. Cu-atît mai bine era cînd rezistam ispitei şi păstram discreţia solicitată. îmi compromiteam astfel posibilitatea de a discuta cu prietenul meu în chip obiectiv şi firesc despre lucruri pe care privirea mea mută i le spusese. sistem de intervale sonor suprasenzorial al sferelor. fără să vreau. îl numea. la asemenea cuvinte. cît de agreabil stăteam de vorbă. apoi ordine şi armonie. în fond. acest spirit riguros şi pios. pentru că. şi anume: liturgica. spunea Adrian. luam"parte la ele facultativ. religiei. în planul de studii al unui student în teologie accentul se pune. Filozofia. în primii ani. îi cunoaşte telul. despre entelehie deci. în faţa universului.. care ne vorbea. la care asistam — de dragul lui şi. întorceam ochii spre Adrian. Cred că încep să înţeleg ce voia Aristotel să spună prin entelehie. Plecînd spre casă de la cursul lui Nonnenmacher. Eu n-aveam decît un singur gînd: „De s-ar dovedi îngerul tău înţelept şi credincios !" Cu cîtă plăcere ascultam. desigur. — Cînd teologia declară că sufletul ar fi de la Dumnezeu. era cel mai suculent vorbitor din toată universitatea. şi este aproape de neînţeles cum eu. Numărul şi raporturile între numere reprezentînd chintesenţa constitutivă a existenţei şi a demnităţii morale — era extraordinar de impresionant cum se grupau aici. şi din cînd în cînd ridicam privirea spre chipul surîzînd cu blîndeţe al profesorului cu coama lui albă. nu regulat =— constituiau pentru mine o plăcere îndoielnică. ştiinţa predicii. anii medii sînt consacraţi sistematicii. pentru că aproape singurul care ne informează despre explicaţia pitagoreică a lumii e Stagiritul. era domeniul în care programele noastre de studiu veneau de la sine în contact şi amîndoi ne înscrisesem la Kolonat Nonnenmacher. despre filozofii naturalişti iohieni. cînd băga de seamă. luînd note. ne comparam caietele de curs. pătrunde şi însufleţeşte corpul. catihetica. iar în anii ultimi vin la rînd disciplinele practice. Trebuie să mă învinuiesc de lipsă de tact pentru că. Ceea ce se numeşte rugăciune e. despre Pi'tagora — fiind puternic inspirat de Aris-totel. cu toate că îi ştiam această trăsătură specifică a caracterului. pe atunci una dintre luminile Universităţii din Halle. ca să-i citesc în priviri. refuza cu îndărătnicie să le accepte. ridicîndu-se. ştiinţa păstoririi sufletelor. ecleziastica şi dreptul canonic. exactul. Ehrenfried Kumpf. pe istoria bisericii şi a dogmelor. pe disciplinele exegetice şi istorice. materie obligatorie la examenul de anul întîi la teologie. proporţia abstractă. ca principiu determinant al formei individuale el este o parte a formei pure a oricărei existenţe în general. ce împinge la realizarea. matematica. eticii şi apologeticii. . şcoala eso-terică a înnoirii religioase a vieţii. despre Anaximandru şi. Nu-i plăceau privirile echivoce. dogmaticii. dar şi pentru că profesorul care preda sistematica. despre presocratici. arundndu-se de la început asupra sistematicii — din interes intelectual general. expresia acestei încrederi. aceste cursuri! Cele de teologie. în a cărui înţeleaptă călăuzire se încrede bucuros. despre formă ca întruchipare a imobilului mobil. DOCTOR FAUSTUS ♦ 109 muritorul gînditor a cărui înrîurire străbătea peste milenii şi ştiinţei căruia îi datoram cunoaşterea concepţiei pitagoreice despre univers ! învăţătura lui Aristotel despre materie şi formă ne entuziasma: despre materie sub aspectul potenţial. nu puteam aproape niciodată să mă stăpînesc. cu un gest larg.. o evocare sau o exortare. întîi'„cosmos". la rangul de principiu originar al genezei şi existenţei lumii şi. despre nel Maestrul a spus-o (elină). numărul. să răspundă la ele. suflet a ceea ce există. care e şi spirit şi suflet. cu mult elan şi spirit. adică: filozofiei. mai pe larg. în ideea de autoritate ce însufleţeşte grupul pitagoreic. naşte din gîndirea-în-sine-gînditoare pe care o numim „Dumnezeu". Nonnenmacher vorbise foarte frumos şi expresiv despre aceste intuiri şi Adrian arăta extraordinar de emoţionat. a ascultării mute şi a supunerii absolute faţă de acel „autos epha" . ca o parte din eternitate. de altfel. din punct de vedere filozofic. deplin justificat în acest domeniu. înainte de plecare. moralul. faptul e corect. geniul vieţii lui.

După părerea mea teologia nu poate fi în nici un . a auditorilor. încordate. 112 ♦ Thomas Mann Liberalismul lui. un pasionat de cultură — în special de cea germană căci nu era prilej să nu se arate un naţionalist viguros. şi-i plăceau tare mult zicalele de felul: „Ca să faci scrob. iarăşi. cu b'voce tunătoare şi buza de jos puţin ieşită în afară. şi tocmai pe asta se întemeia liberalismul lui. ci pe îndoiala religioasă în încrederea pe care o merita gîndirea noastră. nu numai că nu-l stînjenea în credinţa lui neclintită în revelaţie. certitudinea conştiinţei lucide. corpolent. cu diavolul. sau : „Cui i-e scris s-ajungă scai. în loc de „treptat" el zicea „puţintel cîte puţintel". „afurisit să fie !" şi chiar „rahat!" nu erau o raritate în gura lui. Trebuie să fii teolog înnăscut ca să poţi preţui cum trebuie asemenea destine spirituale şi asemenea întîlniri la porţile Damascului . fireşte. deşi niciodată nu-l ironiza făţiş. în nici un caz. mulţumită spontaneităţii. şi mai ales ultima stîrnea regulat tropăieli entuziaste. impresionat penibil de vehementele sale. DOCTOR FAUSTUS ♦ 111 „ce dracu !". fără întortocheri şi făţărnicii". pitorescului arhaic al elocvenţei lui. Spunea „umblă cu fierturi vrăjitoreşti". să spună lucrurilor pe nume „cu vorbe nemţeşti" sau „fn grai german de-al nostru. ce-i drept. improvizaţii care. Kumpf era un reprezentant al acelui conservatism mediator cu tendinţe critice liberale despre care am mai vorbit. plăceau extraordinar de mult studenţilor. cu palmele dolofane. Kumpf se convinsese că şi modul nostru de gîndire e corupt şi că are nevoie de pocăire. se usucă repede". a lui cogitare. în loc de „sper". Kegel nu putea. şi gata să împroaşte. „ar fi de nădăjduit" şi Bibliei nu-i zicea decît „Sfinta Scriptură". ci antim'et'afizic. Apoi s-a petrecut ceva cu el. de asemenea. ca să-l cităm pe el însuşi. şi se fălea că ştiuse pe de rost toate operele „mai de seamă" ale lui Schiller şi ale lui Goethe. cel mai mare număr de studenţi din toţi anii. dar erau prelegeri cam aride şi monotone. un student îndrăgostit de lumină. de atîta vorbit. dimpotrivă. ostil categoric sciziunii pietiste dintre lume şi evlavie. chiar dacă. şi nici nu vreau să cercetez în ce măsură credea în existenta personală a celui potrivnic. cu pumnii înfipţi drept în jos în buzunarele verticale ale pantalonilor şi cu' poalele redingotei aruncate la spate. era recompensat cu un tropăit frenetic. ceva în legătură cu mişcarea de deşteptare de pe la mijlocul secolului trecut. Nu pot. adăuga cî'teodată „Căca-s-ar dracu pe el! Amin!". ceea ce. că audiam la Kegel'istoria bisericii. înclinat spre plăceri sănătoase. dar îmi spun că acolo unde in general e teologie — şi mai ales cînd ea se îmbină cu o fire atît de suculentă ca a lui Ehrenfried Kumpf — nu lipseşte nici diavolul din combinaţie. deseori. „cu vorbe nemţeşti". îi păruse mai legitimă decît autoritatea scolastică. şi realitatea lui se manifestă complementar celei a lui Dumnezeu.indiscutabil. despre un stricat: „trăieşte ca' păduchele pe spinarea împăratului". rivaliza cu Kumpf. adică limpede şi de-a dreptul „să-ţi dai drumul frumuşel într-o nemţească faină". Aceasta e deosebirea între eliberarea teologică şi eliberarea filozofică. ceea ce trebuia să însemne că acela judecă si predă ca un străin. Mînios şi aprins la faţă. chiar şi dintre neteologi. un vestitor al idealului personalităţii fundat pe etică. în tinereţe fusese. trebuie să spargi ouăle". dar faima i-o făceau „oraţiile improvizate" pe care le intercala păşind apăsat încoace şi-ncolo pe estrada largă a catedrei. mai curînd un credincios laic. Kumpf si-o înfăptuise pe a sa cu voioşie şi trainică încredere în bumnezeu şi o reconstituia în faţa noastră. Din punct de vedere teologic. Acest Kumpf era exact ceea ce studenţii numeau „o figură impunătoare" şi nici eu nu mă puteam sustrage unei anume admiraţii pentru temperamentul său. 1 Aluzie la întîlnirea lui Saul (Pavel) cu Isus în faţa porţilor Damascului şi convertirea celui dintîi la creştinism. brutalităţii. de poezia şi filozofia noastră clasică. căci îl făcuse să vadă în dogmatism forma intelectuală a fariseismului. „carnaxi!". orientat către etică şi teoria cunoaşterii. dar nu-l împiedica nici de a fi în relaţii destul de intime. Felul său era. căruia. pomenit mai sus. jovialităţii sănătoase si. şi cea mai crîncenă jignire pe care socotea c-o poate aduce cuiva era să-i spună: „frînc puturos". antidogmatic. de factură luterană. al cărui autor de altminteri era chiar el. şi care se baza nu pe îndoiala umanistă în faţa dogmei. cînd voia să zică „lucruri suspecte". E adevărat că profesorul Kumpf îşi prezenta de obicei materia după un manual imprimat. Despre unul pe care îl socotea după părerea lui împotmolit în erori ştiinţifice zicea „paşte pe păşunea greşalelor" . şi mesajul paulian despre păcat si pocăire l-a abătut de la umanismul estetic. E uşor de spus că teologul modern îl priveşte sub aspect de „simbol". Exclamaţii ca : „la naiba !". Ajunsese deci la critica dogmei pe calea diametral opusă celei pe care mersese Descartes. „Impunător" era Kunîpf si prin înfăţişare: un bărbat înalt. dar de iubit nu-l iubeam deloc şi nicicmd nam putut să cred că Adrian n-ar fi fost. Am spus. Nu era numai antifariseic. după cum povestea în improvizaţiile sale peripatetice.

în familie. care aveau obrajii rumeni şi îşi' udau si-şi împleteau apoi atît de strîns cozile. animozitatea sa categorică faţă de vrăjmaşul lui Dumnezeu. ca savant. o figură de profesor care. în fond însă. chipul brutal. hotărît. în timp ce noi ne plecam ochii discret peste farfurii. nevasta durdulie. a profesat la Halle. spunea „în graiul nostru vechi nemţesc. conţinea DOCTOR FAUSTUS ♦ 113 ceva dintr-o recunoaştere plină de ură. timp de două semestre ve-nia legendi . spre desperarea noastră. Ba chiar. cîntece precum : Morarului îi stă bine cu drumul sau Goana nebună a viteazului Lutzow. care şi ele exprimau. e-adevărat. poporul n-a făcut-o niciodată. pentru ca apoi. de masă şi de cîntec! N-o să ne poată atinge. în orice caz. unde luam cina împreună cu soţia lui şi cu cele două fete. era un om din popor. în care nu mai răzbea nici o rază a lămpii cu abajur atîrnată deasupra mesei: — Priviţi! striga. sau „ghiavol". „ceda" în anumite privinţe. Cum am mai afirmat. chitara din cui şi. încheiată la gît cu un lănţişor metalic'Mai purta un fel de pălărie moale. Apoi gazda. pe jumătate din aversiune. duhul cel rău. cu săgeţile lui otrăvite şi înroşite-n foc ! Apage! răcnea el. fără întortocheri şi făţărnicii".Beelzebuth". cînd noi studenţii îl salutam pe stradă. sub o formă grotescă. lua. în cîteva cuvinte. Pleacă! (Transcriere 1 (Transcriere latină a cuvîntului elin. după bătălia cu diavolul. Şchleppfuss era un om puţintel. a realităţii. cu un aer de probitate intelectuală. şi pe care. deşi mîndria lui nu-i permitea să-şi abandoneze profesorul. • Spune şi nu face (lat). l Dacă diavolul n-ar fi mincinos şi ucigaş (lat). Loreley şi Gaudeamus igitur. la ce dracu mai trăieşte". ca om de ştiinţă. în colţ. profesorul ne invita. şi lumea. iar în ceea ce priveşte caracterul simbolic. XIII Trebuie să mai evoc. în stradă. ce-i drept. obscen-umoristic al diavolului îi era poporului mai apropiat decît maiestatea supremă. el îl vedea pe impostor. într-un gest larg. pulpa de berbec şi feteasca de Mosella. să fie pildă bună. într-o revărsare de mărturisiri care cuprindea şi pe Dumnezeu. Era docentul Eberhard Şchleppfuss care. ci i-l deforma sau schimonosea zicîndu-i ca în popor: „benga". cînd şi cînd. Cînd vorbea de „gheenă şi de speluncile ei".) 114 ♦ Thomas Mann După această luptă imaginară ciupea din nou strunele şi cînta : Cui i-e dragă drumeţia. mai curînd erai înclinat să crezi că. ceea ce poate fi numit un mare avantaj. Kump'f făcea concesii criticii raţionaliste în materie de credinţă în Biblie şi măcar din cînd în cînd. sau „ucigăl crucea". în felul său. dar care îi permitea să se pronunţe mult mai convingător decît dacă ar fi spus. Dar tocmai această evitare şi pocire. depărtîndu-se oblic de cap. în afară de asta avea la'îndemînă şi folosea o mulţime de nume pline de miez si desuete: '. Oricum. Acolo-i. biserica şi politica. în semn că n-a-vea nimic împotriva bucuriei de a trăi şi a desfătărilor culturale sănătoase: ne îndemna întruna să-i urmăm pilda şi să nu dispreţuim darurile Domnului. domnul Dicis-et-nonfacis " şi „Gaşpe'ru ăl negru". să dispară. semănînd cu a iezuiţilor. pe vremea aceea. si de aceea rareori vorbea în numele ei fără să adauge: „Si biabolus non esset mendax ethomicida!" Nu-i plăcea să-i spună necuratului pe nume. Cum Adrian şi cu mine îi făcusem o vizită lui Kumpf acasă. Nu cînta. după ce înghiţea şi prăjitura. încît stăteau ţepene. spurcatul. în zumzetul coardelor.caz modernă. mişelul. şezînd picior peste picior pe scaunul puţin îndepărtat de masă. blestematul duhul jalnic şi posomorit. în germana modernă „infern" — n-aveai absolut deloc impresia că vorbea în simboluri. după care trebuia să urmeze — şi urma — „Cine-n lume nu iubeşte. pe jumătate în glumă. din cauza ambiguităţii sale ce stîrnea curiozitatea. vorbind despre altele. şi nu poate răbda că ni-i inima bucuroasă. o lua pe jumătate în glumă. în faţa noastră. îşi îndrepta arătătorul' lui dolofan spre vreun colţ mai întunecos. Lucrurile nu stăteau altfel nici cu cel potrivnic însuşi. ori Kumpf. şi. cu borurife' ridicate lateral. După părerea . Apoi. Toate astea erau mai degrabă de speriat şi sînt sigur că şi Adrian avea acelaşi sentiment. s-a întipărit în amintirea mea mai puternic decît a altora. ceea ce făcea cu plăcere — în forma aceea arhaizantă pe care. apucînd o franzelă şi aruncînd-o în coltul întunecat. nu ştiu unde. începea să cînte cu glas tunător. învăluit într-o pelerină neagră. era apucat de accese de rîs care nu se potoleau decît încetul cu încetul. prinzîndu-şi de mijloc. nu văd de ce iadul trebuie să fie iuat într-un sens mai simbolic decît raiul. Una dintre ele spunea* rugăciunea. întru Domnul. o cobora pînă la pămînt zicînd „umila dumneavoastră slugă". ce spunea. îndeplinindu-şi admirabil opera tocmai sub masca raţiunii. „meşterul Mîrţoagă". universitatea si chiar şi arta şi teatrul — şi prin care era vădit că imita Alocuţiunile rostite la masă ale lui Luther — se apuca voiniceşte de treabă: de mîncare şi de băutură. răcnea. care-i ţinea loc de palton.

privindu-l cum merge. clar. în acelaşi timp independenţa în alegere. adică : a nu face uz de ea — ceea . Dar s-a adeverit cu ocazia asta că şi cursurile picante îşi pierd din puterea de atracţie. şi în formulări cu uşoară tentă ironică. în asemenea împrejurări. adică a posibilităţii de a păcătui. mai lateral. deoarece concepţia lui demonică despre lume şi Dumnezeu era străbătută de o iluminare psihologică. cu privire la pactul cu diavolul. cu alte cuvinte: consista din savurarea libertăţii. aşa că n-am stăruit. iar aceasta. şi prin exclamaţiile teribil de grosolane. într-adevăr. era ispita la apostazie generată de însuşi elementul sacrosanct. Aici se manifesta o anume imperfecţiune logică a atotputerniciei şi a neţărmuritei bunătăţi dumnezeieşti. Pietatea şi virtutea însemnau a face uz de libertatea pe care Dumnezeu a trebuit să o acorde ca atare făpturii. într-adevăr. Nu-mi mai amintesc cu precizie sub ce titlu figura acesta în programul prelegerilor. Demonstra toate acestea cu ajutorul vieţii sufleteşti din epoca clasică de dominare a existenţei de către religie — evul mediu creştin. înclină — şi în anumite condiţiuni este obligată — să devină demonologie. fără efort şi fără întreruperi. plutea oarecum în vag. Dilema logică în care s-a afiat Dumnezeu consta în aceea că nu fusese în stare să acorde făpturii. la fel şi păcatul: nu avea o existenţă în sine. adică celui rupt din sine şi care acum era în afara lui. ci dădea preponderenţă ştiinţei. de cîte ori am'încercat să verific cu ochii mei. deci liberul arbitru. cu privire la faptul concret al trădării faţă de Dumnezeu. puţin un picior. barbişonul despărţit în două mişcîndu-i-se în sus şi în jos şi lăsînd să scînteie între el şi mustăcioara răsucită cu vîrf. erau o emanaţie şi un accesoriu ineluctabil al chiar sfintei existenţe a lui' Dumnezeu . Nu ţinea cursul de la catedră. cu o orientare mai mult sau mai puţin revoluţionară. presupunere întărită într-o oarecare măsură de caracterul cursului său ce dura două ore. era lucrul în sine. orice rău. o incitare aproape irezistibilă la profanare. şi proclama nelegiuirea ca o corelaţie necesară şi congenitală sfinţeniei. Am mai avut prilejul să spun că teologia. chiar dacă unul de natură foarte progresistă şi cerebrală. căci n-a izbutit să dea creaturii. ci din alt loc. „Răul" însuşi. ocara păcatului pînă la Dumnezeu. şi anume secolele lui de declin — o epocă de perfectă armonie între judecătorul spiritual şi delincvent. între inchizitor şi vrăjitoare. Grosolanele relaţii cu diavolul ale lui Kumpf erau un joc de copil în comparaţie cu realitatea psihologică cu care Şchleppfuss îl îmbrăca pe Necurat. După el. cît şî harul de a nu putea păcătui. într-o formă de exprimare ce putea fi trimisă direct la tipar. şi se manifesta. ba chiar n-ar mai fi fost deloc o creaţiune şi expresie a dumnezeirii. în dialectica sa el înălţa. în sprijinul celor de mai sus venea şi felul lui de a se exprima. DOCTOR FAUSTUS ♦ 115 atrăgătoare ca să justifice o audienţă largă. incapacitatea de a păcătui. Esenţialul. Avea un caracter oarecum exclusiv. ba chiar plăcută acestuia. dar faptul era contestat şi nici eu n-am putut dobîndi certitudinea. dinţi strălucitori şi ascuţiţi. şi prefer să o atribui unei sugestii subconştiente provocate de numele său2.mea tîra. Numai că era bizar să-i vezi pe studenţi notîndu-şi-le conştiincios în maculatoarele lor cu coperte de muşama. iadul pînă la empireu. le repeta textual — din consideraţiuni de gust îmi interzic să le reproduc aici. După materie. abjecta complicitate cu demonii. dacă sînt de un nivel intelectual prea ridicat. ar fi putut să se numească „psihologia religiei" — şi de altminteri foarte probabil că aşa se şi numea. 116 ♦ Thomas Mann împinşi de diavol. Aceasta ar fi echivalat cu refuzul de a acorda creaturii liberul arbitru de a se întoarce cu faţa de la Dumnezeu — ceea ce ar fi însemnat o creaţiune imperfectă. pe jumătate şezînd. ceea ce o făcea acceptabilă spiritului modern. 2 Şchleppfuss înseamnă în germană „tîrîie-picior" sau „şchiop". pe jumătate rezemat de vreo balustradă. pentru că prelegerile lui Şchleppfuss erau destul de 1 Cu autorizaţia de a ţine cursuri (lat). ce impunea mai ales tinerilor. vreo zece-doisprezece. fără reticenţe. şi la ea asista numai o mînă de studenţi. dar nu îi fac o vină că nu ţinea seama de asemenea motive. Vorbea deschis. nu conta la examene. dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel. toate acestea. ci pofta de păcat exista în profanarea virtuţii. De altfel mă mir că nu veneau mai mulţi. prin natura ei. fireşte. de pildă. obscenităţile îngrozitoare pe care. această personificare a lepădării de Dumnezeu. ştiinţific. prin felul în care apostaţii îi spuneau Sfintei Fecioare „borţoasa". cu vîrrurile degetelor împreunate în poale. cu vîrfurile degetelor împreunate în poale şi cu degetele mari răşchirate. omului şi îngerilor. fără de care n-ar fi avut din ce izvorî. care era inerentă actului facerii însuşi. care. le rosteau pe ascuns în timpul liturghiei ■ iar doctorul Schleppfuss. o permanentă ispită satanică. Şchleppfuss era un exemplu din acest punct de vedere.

Asta se petrece astăzi. de trei ori pe săptămînă. reieşea că ar fi cam acelaşi lucru cu o anumită diminuare existenţialistă. la liturghie. Se vedea limpede că voia să dea a înţelege că umanitatea nu este o invenţie a libertăţii de 118 ♦ Thomas Mann spirit. îl suceşte şi-l învîrteşte şi încurcă noţiunile. Pe scurt. libertatea se chema putinţa de a rămîne credincios lui Dumnezeu din propria ta voinţă sau a te vinde demonilor şi a putea şuşoti. iar evlavia înseamnă a nu face uz de această libertate. desigur.' Dar se gîndea. şi determinarea teologică pe care o dădea libertăţii avea un caracter apologetic si polemic. care a trebuit să ne-o dea. este condiţia facerii. în viaţa popoarelor lumii si în frămîntările istoriei. puţin cam răutăcioasă. din dragoste pentru Dumnezeu. Ar fi fost absolut inutil să fi folosit aici un alt termen din vocabularul libertăţii spirituale şi de a pomeni de o deznădăjduitoare superstiţie. pentru prima oară în viata iui. dacă te luai după Schleppfuss. Dar libertatea DOCTOR FAUSTUS ♦ 117 a jucat un rol şi într-o accepţiune poate mai puţin spirituală. adică: mai banale. fireşte. în sensul „secolelor clasice ale credinţei" pe a căror mentalitate îşi fundamenta el expunerile psihologice. în solitudinea mea. ne stă la dispoziţie. Femeia se făgăduise diavolului într-atîta. Atît de mult se scîrbise de viaţă din pricina murdarului păcat ce pusese stăpînire pe ea. începe. da. Se dusese la moarte cu voie bună. activitatea Inchiziţiei era însufleţită de cea mai mişcătoare umanitate. dimpotrivă. ce-ar putea să însemne libertatea. îndreptat împotriva definiţiilor mai „moderne'"'. cînd ia adversarului cuvîntul din gură. şi nimic altceva. cind scriu această biografie — în războiul care b'întuie cu furie în momentul de fată şi. Iată. cărora le fusese perfect necunoscut de altfel. atunci libertatea era opusul inocenţei înnăscute. Schleppfuss povestea cum în vremurile acelea „clasice" fusese aruncată în închisoare. raţiune. ar fi avut de-a face cu un duh rău. dacă nu mă înşelam cu desăvîrşire. O face şi acum. Dar tocmai despre umanitate vorbea Schleppfuss — fireşte. şi de aici rezultă pricina solitudinii mele. o reducere a intensităţii vieţii creaturii ex-tradivine. profesorul vorbea ca teolog şi n-o dispreţuia deloc. la el avea un accent religios. ar trebui să renunţe din consideraţiuni de salubritate. Aceasta era o definiţie oferită de psihologia religiei. de-aş fi avut impresia că le lasă deoparte şi că. Ei. Anumiţi oameni n-ar trebui să vorbească despre libertate. Nu-mi place cînd cineva vrea să aibă totul. să se întrevadă. cu o cutezanţă fără margini. dar în special de sfintele sărbători. spunînd răspicat că. chiar şi în sufletul si gîndurile poporului nostru german aflat sub domnia celui mai temerar si mai abuziv bun plac. ea a existat dintotdeauna şi că. dar nu mai lipsită de entuziasm. Schleppfuss mînuia şi acest termen în numele secolelor „clasice". Ce straniu suna cuvîntul în gura lui Schleppfuss ! Ei. avem şi noi cuvîntul. Perfect. Libertatea este un lucru foarte mare. pentru că puţin înainte de expirarea sorocului. încît în al şaptelea an ar fi devenit cu trup şi suflet prada lui. Libertate. acest suflet din ghearele diavolului şi de a-i fi prilejuit iertarea divină ! Schleppfuss ne făcu să simţim acest lucru şi ne atrase atenţia — nu numai asupra a ceea ce mai putea fi numit umanitate dar şi asupra a ceea ce era ea în esenţă. dar pe vremea aceea nu ajunsesem încă atît de departe! în epoca studenţiei noastre problema libertăţii nu era sau nu părea să fie arzătoare. vorbe îngrozitoare. cum mi-ar plăcea. părea că vrea să zică. să nu credeţi că numai' în dicţionarele voastre se găseşte şi că ideea voastră despre el este singura citată de raţiune. judecată şi arsă pe rug o femeie. Libertatea înseamnă libertatea de a păcătui. umanitate. scotea în relief înalta semnificaţie pe care Dumnezeu o acorda acestei idei. a lăsat-o să cadă în mîinile Inchiziţiei şi încă de la primele faze ale interogatoriului ea a făcut mărturisiri complete şi pline de căinţă. că această idee nu-i aparţine numai ei. este ceea ce l-a împiedicat pe Dumnezeu să ne facă invulnerabili la apostazie. totalmente absorbit de concepţia sa psihologic-religioasă. preferă rugul. preferind să lase oamenii şi îngerii expuşi păcatului decît să-i lipsească de libertate. O. Dumnezeu. aşa că e foarte probabil să fi avut parte de iertare cerească. Aşa arăta teoria lui. mă irita. chiar şi cînd se afla alături de bărbatul ei adormit. nu mă puteam lepăda de acest simţămînt. simple idei curente. Ea . ca începutul zorilor. numai să se poată izbăvi de puterea demonului. pe care auditorii lui ar fi vrut poate să le implice. Ce frumoasă desăvîrşire a culturii îşi găsea expresia însă în acest acord plin de armonie între judecător şi delincvent şi ce caldă umanitate căpăta glas din satisfacţia de a fi smuls. nu se gîndea deloc la celelalte. Dar se născuse într-o zodie bună. de pildă. prin foc. în ultima clipă măcar. Relaţiile cu duhul rău atribuite femeii aceleia fuseseră superstiţie ineptă. în bunătatea lui.ce. puţin cam tendenţioasă. pentru că timp de şase ani de zile. şi doctorul Schleppfuss putea să dea cuvîntului înţelesul care i se potrivea in cadrul cursului său şi să lase alte sensuri deoparte. să cred. şi dacă ar putea scăpa.

ci mai presus de toate pentru că depravarea primului tată se transmisese. şi să aştepţi de la ele ceea ce trebuie să aştepţi numai de la Dumnezeu. fără să vrea sau să nu vrea. amăgirile demonilor (lat). Oricum ar fi. păcatele. Necuratul. se lepădase de credinţă şi asta însemna superstiţie. cum poate gîndi cu ele! Natural. Superstiţie nu însemna: să crezi în demoni şi în duhuri rele. cîntecele. să se exercite. corupătorul. treabă mai rea decît ciuma. şi ea nu s-ar fi putut revela dacă Dumnezeu n-ar fi făcut creatiunea susceptibilă de păcat. era expresia şi* vehiculul păcatului originar — nu era deci de mirare că se lăsase diavolului atîta mînă liberă în treaba asta. la urma urmei. n-ar mai fi trebuit să facă lumea. Desigur. căci nimic nu poate fi considerat bun dacă nu corespunde ideii de bine „în sine". Pentru că puterea vrăjitorească pe care i-o acordase Dumnezeu era mai mare asupra poftelor cărnii decît asupra oricăror altor acţiuni omeneşti: nu numai din cauza obscenităţii exterioare a acestor practici. Nu s-a ştiut niciodată prea limpede dacă Schleppfuss îşi expunea'propriile sale opinii doctrinare sau era numai chestiunea de a ne familiariza cu psihologia secolelor clasice ale credinţei. aşa fusese definită. poate că răul n-ar fi fost rău deloc dacă n-ar fi existat binele şi binele n-ar fi fost deloc bine de n-ar fi existat răul. căci Dumnezeu era perfect şi trebuia deci să voiască perfecţiunea — nu în sensul de bine perfect. nu poate fi vorba nici de greu. noţiunea aceasta cuprindea deci toate invocaţiile. şi de aceea a plămădit-o aşa cum e. Superstiţie însemna să crezi în insinuările şi în vicleniile vrăjmaşului speţei omeneşti. caracterizat prin hidoşenie estetică. spunea el. ea considera acest domeniu ca fiind arena preferată a demonilor. 1 Năpasta vrăjitorilor eretici. ca să evite una ca asta. şi nu de bine accidental. constă în aptitudinea lui de-a scoate la iveală binele din rău. în ele. Altminteri universului i-ar ii fost interzis binele pe care Dumnezeu este în stare să-l scoată din rău. Actul procreaţiei. pradă influenţelor demonice. adăugam noi (a dictarea lui Schleppfuss. pentru că ori de cîte ori era vorba. Ţinind seama de jalnica înfăţişare a creatiunii. dacă nu s-ar fi raliat. Răul contribuia la perfecţiunea universului. o existenţă foarte asemănătoare unei inexistente şi poate că nici nu âr fi de preferat. din suferinţă şi viciu. Aşa trebuia definită noţiunea de superstiţie. intervenea tomismul cu avertismentul: ar fi periculos să se creadă că Dumnezeu ar vrea ca răul să se înfăptuiască. Nu degeaba îi DOCTOR FAUSTUS ♦ 121 . Dumnezeu nu vrea nici să se înfăptuiască. nici să nu se înfăptuiască. Dar ar fi o rătăcire să se susţină că Dumnezeu va admite răul de dragul binelui. poate — chestiunea era controversabilă —. E adevărat' că se întîmplă şi pe dos — istoria ne-arată asta întruna — din bine iese mult rău. spunea Schleppfuss. sub formă de păcat originar. de puterea demonilor asupra vieţii omeneşti. ci în sensul universalităţii şi al creşterii reciproce a intensităţii vieţii. ocupa un spaţiu vast. şi era totuşi interesant cum poate folosi omul cuvintele. adevărata justificare a lui Dumnezeu. pînă la unison. Răul era mult mai rău' cînd există binele. Augustinus mersese cel puţin atît de departe încît să spună că funcţiunea răului ar fi să permită binelui să iasă mai clar în evidenţă şi că acesta place cu atît mai mult şi este cu atît mai lăudabil cu cît poate fi comparat cu răul. care. din păcat. n-ar fi fost teolog. ci. ba. ar fi trebuit să fi împiedicat şi binele şi deci. astfel că Dumnezeu. nici de uşor. nici de mic. în parte. aici se pune problema binelui şi frumosului în afara relaţiilor cu răul şi cu urîtul — problema calităţii în afara comparaţiei. nici de mare. flagellum haereticorum fascina-fiorum. străbătută de rele. toate încălcările vrăjiDOCTOR FAUSTUS ♦ 119 toreşti. la această psihologie. omenirii întregi. zona de intervenţie cea mai indicată pentru potrivnicul lui Dumnezeu. mai mult sau mai puţin liniştiţi. Aici. raporturile dialectice ale răului cu sfinţenia şi cu binele jucau un rol important în teodicee. adică a trebuit s-o lase. exorcismele. acasă. Mă întrebam de ce prelegerile lui nu atrăgeau mai mulţi tineri. fără el acesta n-ar fi fost perfect şi de aceea Dumnezeu îl îngăduia. iar îngerii ar fi avut şi ei mai puţine prilejuri să-i adreseze osanele. Ceea ce însă ar fi contrazis esenţa lui de creator. Unde nu există comparaţie. cu toată simpatia. binele era mult mai frumos cînd există răul. el îngăduie domnia răului şi faptul acesta vine în ajutorul perfecţiunii.se lepădase de Dumnezeu. această însuşire tinde. fireşte. illusiones daemonwn . şi cum oare ar fi putut fi altfel ? Caracterul demonic al acestei sfere era unul din principalele accesorii ale „psihologiei clasice" . delictele. Binele şi frumosul ar fi sortite atunci la o existenţă în care calitatea ar fi absentă. sexualitatea juca un rol important. ci însemna să ai de-a face cu ele. în justificarea dată de Dumnezeu existenţei răului în lume. în mod necesar. 120 ♦ Thomas Mann Noi scriam toate acestea în maculatoarele noastre cu coperta de muşama ca să le ducem. Spre gloria lui Dumnezeu. în cursul lui Schleppfuss.

şi voiau să se căsătorească. şi chiar şi o femeie cumsecade e roaba poftelor trupului!" S-ar fi putut pune întrebarea : Oare bărbatul cumsecade nu ? Şi bărbatul sfînt mai ales!? Da. către sfîrşitul secolului al XV-lea. dar asta era opera femeii. El îi era izvorul. După părerea lui Schleppfuss. iar clopotarul îi . „Datu-mi-s-â mie un ghimpe în carne. Din pricina asta. femeii! Era vorba de pofta carnală în general. şi tocmai pietatea era aceea care le asculta cu urechea ciulită. aşa că s-a putut ajunge la zicala: 122 ♦ Thomas Mann „Femeia frumoasă e ca un inel de aur în rîtul unei scroafe". cît de slabă se dovedise. dar nu reuşi niciodată să o „cunoască" în sensul biblic. şi ea se măsoară după grozăvia ispitei. după cîţiva ani se căsători. 2 Demon femelă. in-strumentum-u\ ispititorului. identificată cu femeia. să nu se afle pe picior de vinovată intimitate cu duhurile impure care populează acest domeniu. pentru că sfinţenia fără ispită nici nu se poate concepe. de pildă epilepsia sau ceva de felul ăsta — pietatea interpreta în felul ei. blestemul se cuvenea însă obiectului. pe scurt. pornite din adîncul inimii. Era de mirare însă. de vrăjitorie ? Ca pildă acea soţie ce avusese relaţii cu un duh rău.spusese lui Tobias îngerul: „Cei ce se dedau poftelor trupeşti cad în stăpînirea diavolului!" Puterea demonilor e cuibărită în coapsele omului şi despre ele era vorba cînd evanghelistul spunea: „Cînd un om tare şi întrarmat păzeşte curtea lui. De unde şi vorba: „Am aflat femeia mai amară decît moartea. în amintirea studiilor făcute împreună cu Adrian voi intercala. după potenţialul unui om de a păcătui. chiar dacă înfruntaseră toate plăcerile trupeşti. La Merssburg. ci. mult mai caracteristică pentru starea de lucruri psihologice fusese incapacitatea suferită de un alt tînăr din acea epocă. DOCTOR FAUSTUS ♦ 123 plăcea o fată şi îl plăcea şi fata. mai mult din interes decît din adevărată iubire. un înger al Satanei care să mă bată cu pumnii!" Era şi asta o mărturisire făcută corintie-nilor. Se-nţelege că ispita căreia îi rezistai nu era un păcat. pe bună dreptate. supărată. ca întruchipare a întregii senzualităţi de pe faţa pămîntului. Heinz Klopfgeissel îşi zicea. dimpotrivă. de la credinţă minoră. în parte de la minus. bine făcut şi sănătos. femeia l-a lăsat. numai din pricina unei vrăjitorii femeieşti. căci Klopfgeissel era sărac. fiica unică a unui clopotar văduv.' Pentru că. cu o femeie de treabă. şi de aceea s-a ajuns ca şi senzualitatea bărbatului să fie trecută în socoteala femeii. dintot-deauna. deşi omul era. trebuia să li se dea o interpretare sexuală. povestea. Obiectul. nu i s-au spus. înimce caz. Acestor cuvinte. fără nici o vină din partea lui. Sexul era domeniul său. alături de bărbatul el care dormea. hotarul între ispită şi păcat era greu de tras. cuvînt ce venea în parte de lafides. care se numea femina. fireşte. şi deşi localizarea demonicului intre coapse se potrivea mai curînd bărbatului decît femeii. De la cine pornea însă ispita ? Cine trebuia blestemat din pricina ei ? Uşor de zis : vine de la diavol. o încercare a virtuţii. şi era dogar de meserie. Dar mulţumirea ce i se aducea devenea amară. un flăcău de treabă. paza îngerilor pe lîngă sfinţii Domnului. să nu fie bănuită mai cu seamă de relaţii cu duhurile impure. şi asta ani de zile. într-adevăr. lîngă Konstanz. o fiinţă sexuată. să se mulţumească cu neîngăduitorul idol. dar voinţa tinerei perechi se izbea de împotrivirea tatălui. din vremuri de demult. avuţiile lui stau în bună pace". cel puţin în măsura în care se referă la „pace". trăia. li 1 Demon bărbat. căci nu există sfinţenie fără clocotul poftei de păcat. Mai curînd părea surprinzător şi profund semnificativ că. şi mijlocul prin care se lecuise a fost pur şi simplu' tragic. cîte zile a mai avut. Implicit ea era şi instrwnentum-ul sfinţeniei. şi el s-a văzut silit. era femeia. pe bună dreptate probabil. căci fusese lovit. în ambele lui întruchipări. nu existau numai incubi . mai existau si succubi şi. Bărbel. Cîte de felul acesta şi altele asemenea. Cartea sfinţifor părinţi e plină de relatări din care reiese că. aici. cu toate acestea blestemul cărnii şi al robiei sexuale era zvîrlit asupra femeii. un ţînăr nemernic din perioada clasică trăise cu un idol şi avea să sfîrşească simţind urmările geloziei diavoleşti. căci nu-i oare cea dintîi clocotul păcatului în sîngele nostru. asupra căreia Schleppfuss stăruia cu mult spirit. fuseseră frămîntaţi într-un hal de necrezut de pofta de femeie. pentru că totdeauna se vîra idolul între ei. Şi totuşi. pentru că instinctul său nu dădea greş cînd punea tentaţiile minţii într-o obscură relaţie cu demonul sexualităţii. totdeauna în cuvintele criptice trebuia căutat un astfel de înţeles. şi chiar dacă autorul epistolei va fi vrut poate să înţeleagă altceva. şi rîvnirea nu cuprinde ea oare destul abandon în faţa răului ? Aici ieşea din nou la iveală unitatea dialectică a binelui şi a răului. şi-atunci cum s-âr fi putut ca ea.

că nu e lucru curat. la hramul unei biserici. Popa. si-ar dovedi neputinţa. i se făcuseră pesemne farmece — şi cîte şi mai cîte. Cît îi fu cu putinţă de repede. bine dispuşi. De aceea cată pe ascuns un prilej să-şi măsoare puterile. si ar fi putut să fie mulţumit. căci bănuiala care i se strecurase în suflet încă de la prima întîmplare îl stăpînea acum cu totul şi în gîndul lui nu mai încăpea nici o îndoială că picase în ghearele diavolului. o unguroaică. pe cînd îl îmbrăţişa. se îndărătnicea să-i refuze. ce-i drept. petrecură împreună ceasul cel mai fericit. Şi lepădătura aceea. cu ceea ce nici un flăcău voinic nu rămîne dator. li mîngîie braţul.cerea să-şi facă întîi un rost ca lumea în viaţă. cunoscînd şi răscunoscînd asemenea tertipuri diavoleşti care prin vrăji făceau neputincioşi bărbaţi în toată puterea. nu mai ştia ce-i cu el. iar seara. nişte farmece. o'să v-arăt eu vouă !" şi intră cu toată banda în lupanar. care aveau la îndemî'nă . coborî cu flăcăul nostru în pivniţă. măcar o dată. duioasă. împotriva tuturor aşteptărilor. zicînd: „Hoho. după cîte ii spusese. Flăcăul o plăti gras să tacă din gură. s-ajungă meşter în breasla lui. luase de la o muiere. supusă la cercetări. Heinz nu se sinchisea de nici una. păcate şi ticăloşii izvorîte din ea. hotărîră să se ducă la femei. şi nu numai cu el. cu toată bunăvoinţa spiritului. toate uneltiri ale Necuratului. dar şi ale fetei. cînd fu lîngă tîr'îtura aceea. un anume semn. odată. şi păstorii sufletelor aveau datoria să vegheze cu straşnică luare-aminte. scornite întru pîngărirea măreţiei Domnului. îi aruncară vorbe provocatoare şi usturătoare. întîmplarea făcu să fie chemat în pivniţa unui cîrciu-mar. într-o tavernă.. deşi nu fără îngrijorare. o alifie. duşmanul spiţei omeneşti. o ultimă dată. aceasta tăgădui cu înverşunare. şi-atunci de ce să dea importanţă faptului în sine. Era cu totul uluit. să niî le spună băieţilor nimic. şi numai după aceea să-i dea fata. afară doar de una singură. pe vremea aceea si prin acele locuri. temîndu-se pentru'credinţa iubitului si ca nu cumva să se ducă să mai petreacă şi în altă parte pînă a nu ajunge al ei DOCTOR FAUSTUS ♦ 125 în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. căci neîncrederea în sine era legată de o uşoară şi. unde' petrecură ziua întreagă. în timp ce clopotarul trăgea la clopotele lui. asta înseamnă că a pus dracu' gheara pe el. iar pe de altă parte nu se cruţase nici el la băutul berii se lăsă prostit. ceea ce îl necăji peste măsură. să stnngă doagele şi cercurile slăbite la două butoaie şi nevasta cîrciumarului. se duse cu spovedania lui Klopfgeissel la maimani lui ierarhici şi fata clopotarului fu arestată. privindu-l cum lucfa. frecată. îşi dădu seama că i se încuia-seră balamalele şi că nu era în stare săşi împlinească datoria de bărbat. în taină. puterile sale. băiesiţă de meserie. Iubirea tinerilor fusese însă mai puternică şi cei doi se uniră încă înainte de vreme. Trebuiră să o dea pe mina autorităţilor mirene şi s'-o lase în seama lor. că nu mai era în puteri şi de fiecare dată cînd dădea de o femeie rămînea neputincios. dogarul împreună cu alţi flăcăi plecară la Konstanz. şi onoarea lui de bărbat. că nu-i lucru curat cu el. şi mărturisi sincer şi deschis că da. pe spinarea lui Heinz al ei. dacă nu o privea pe ea ? Dar de cînd cu înfrîngerea aceea îi rămăsese o nelinişte în su124 ♦ Thomas Mann flet care îl sfredelea şi îl îndemna să mai încerce. pe lîngă că-şi bătu joc de dogar. că se grăbeşte. Constată că onoarea lui de flăcău se reparase. îşi dădu întîlnire cu Bărbel şi.' Luară atunci în cercetare şi pe băiesiţă. Treaba asta nu era pe gustul lui Klopfgeissel. dădu şi din cap a îngrijorare şi zise că'e ceva ce nu miroase a bine în chestia asta. cînd clopotarul se ducea să sune clopotele. un flăcău voinic ca el să nu fie în stare să se slobozească. Pentru că noaptea. ea. într-o zi. îl făcură neisprăvit. dîndu-i să înţeleagă că. dar îl şi înspăimîntă. se duse la popă şi i se spovedi pe de-a întregul. pentru că era în joc şi mîntuirea sărmanului său suflet. un burtă-verde bolnăvicios. în afară de prima şi unica fui femeie. o muieruşcă împieliţată. Aşa stăteau lucrurile cînd. ci şi nenumărate alte eresuri. aşa că fu silit să spună că n-are chef. |â-i joace iubitei inimii lui o festă. ca să nu-i mai fie teamă c-o să-l piardă. dar neliniştită bănuială ce se îndrepta spre fiinţa iubită. încît îi fu cu neputinţă să nu'-i ofere ceea ce însă carnea lui. care rîdea amărftă şi batjocoritoare. şi că nu înţelegea cum se poate întîmpla una ca asta şi întreba dacă nu cumva ştia religia vreun ajutor părintesc la asemenea năpastă. cu care alifie făcuse. Şi-atunci. cu grăsime de copil mort nebotezat. că desigur bărbatul ei va cobori scările îndată si' spălă putina rămînînd dator femeii. şi nu vru să meargă. Dar flăcăii îşi bătură joc de el. Numai că. şi cum nu putu răbda una ca asta. Căci. Aci se întîmplă că păţi o ruşine cumplită şi făcu feţe-feţe. o putoare. i-l trase alături de-ai ei să-l măsoare şi se linguşi pe lîngă el atîta. Klopfgeissel pătrundea la Bărbel şi în îmbrăţişările lor fiecăruia i se părea că celălalt e cea' mai minunată făptură de pe lume. se răspîndiseră cumplit nu numai molima vrăjitoriei. şi se întoarse acasă abătut. lipsind.

si că pentru fiecare făptură omenească atrasă pe calea lui şi ispitită să folosească vrăjile. ale iubitei sale îi 126 ♦ Thomas Mann păreau glasul diavolului pe care-l scoteau din ea cu sila si scrîşnind din dinţi. căci nici n-apucase bine să se răcească cenuşa iubitei sale şi era din nou în plinătatea bărbăţiei. Nici vorbă că Bărbel îl prinsese pe Heinz al ei şi-l „legase". în cazul ăsta. ca simpla privire aruncată pe o farfurie de fragi să acopere cu bube pielea unui alergic. dar nu cu arcanul diavolului. ca să zic aşa magic. dacă se va strădui cu vrednicie să-i adune prozeliţi. Heinz Klopfgeissel. împrejurările ce pecetluiseră învoiala dintre necuratul şi babă n-au putut fi scoase la iveală decît puţin cîte puţin şi după constrîngeri repetate. în afară de asta. Ce nevoie avea. pe două ruguri alăturate. însă nici lui. fără îndoială. care fusese dusă în ispită nu de-a dreptul de diavol. unei stări de spirit pretenţioase. cînd avea una. Spaima sau mînia îl făceau să îngheţe sau să se-aprindă. şi nu mi-am putut linişti nici aprehensiunile pe care mi le provoca. cu toate că mi se pare mult mai just şi mai simplu să privesc chestiunea din punctul lui de vedere. care se întindea tot mai mult. de a i-l scăpa din ghearele diavolului. nimic nu e mai nefiresc decît s-o faci atunci cînd iubirea există siţi stă la îndemînă. atît de caracteristică pentru spiritul cursului lui Schlepp. să se ducă să se plîngă popii ? Ce nevoie avea să se ducă să-şi încerce puterile la alte femei. si nici colegilor săi de facultate.mijloace de interogare ce nu se potriveau bisericii. dar în schimb o învăţase cum să facă nu numai leacul acela de iubire. Nevoia de a-i salva sufletul de la pierzare. fură arse. de care fusese lipsit mişeleşte. capacitatea acestuia de a acţiona. Spre nenorocul fetei clopotarului. în gînd. ca să pună în valoare înalta idee pe care ar fi avut-o acele secole pretins obscurantiste despre condiţia superioară a corpului omenesc. cea bătrînă si cea tînără. Şi astăzi încă. cel vrăjit. rostind nişte blesteme înspăimîntătoare. era evidentă. se făcuse simţită amarnic nevoia unei pilde. el îi apăruse odată în chip de călugăr cu un picior de ţap şi o înduplecase să se lepede de Dumnezeu şi de credinţa creştinească. două vrăjitoare. Că acest mijloc de protecţie îsi sborea eficacitatea şi influenţa asupra temperamentului flăcăului. al flăcăului. în ce o priveşte pe Bărbel. iar de pe urma unei influenţe pur . totul depindea de măsura în care mîntuirea ei era primejduită de primirea şi folosirea leacului blestemat. îl apostrofez vehement şi-i spun că-'i un măgar şi-un asasin în cel mai deplin înţeles al cuvântului. pe care-o iubea atît de mult. baba mărturisi că Spurcatul o îndemnase să-i cîştige cît mai mulţi adepţi. „neputinţă". Şi cum. se-nţelege. se putea întîmpla ca o simplă scîrbă imaginară să producă efectul fiziologic al unei mîncări alterate. dar şi cu prilejul discuţiilor din cercul „Winfried". şi după oarecare presiuni ieşi la lumină tocmai ce era de aşteptat: că putoarea de băiesiţă încheiase de fapt o învoială cu diavolul. totdeauna reticent si taciturn cînd era vorba de profesorii săi şi de prelegerile lor. cu capul descoperit. sînt dispus să admit. ci şi alte dresuri de ruşine. create de dragoste. comportarea lui Klopfgeissel. sta. O făcea într-un sens aşa-zicînd umanist. si să atribui vina neputinţei sale. un mod' nobil de răsfăţ sexual şi dacă nu e firesc a te da în lături chiar şi cînd nu e dragoste la mijloc. ajutat din punct de vedere psihologic de alifia vrăjită şi de credinţa fetei în efectele sale. ci cu vraja dragostei. dar ţi se făcea părul măciucă în cap cînd le aflai. în gloata de privitori şi bolborosea rugăciuni. va ajunge să capete o pavăză de azbest. asupra factorului organic-tru-pesc — şi tocmai acest aspect. fuss. aceasta se ridica şi plutea în văzduh împreună cu cel ce credea în vrăji. care s-o ferească cu totul de flăcările iadului. din pricina depravării. o va apăra tot mai mult de focul cel veşnic. sacrificîndu-i trupul. Vorbisem despre asta pe-atunci între noi. cu voinţa seducătoare de a şi-l păstra şi cu care-l fermeca şi-l ferea de alte femei. determinant şi modificator. nătărăul. Din ceasul acela scăpă de sub puterea vrăjii ruşinoase care-l făcuse neputincios. N-am putut uita niciodată povestea asta revoltătoare. răguşite şi ciudate. de care se speriase atît de prosteşte. a rangului său înalt în ierarhia corpurilor. la bucurie înflorea. mai ales. Ceea ce curmă şirul zilelor fetei. aşa că. Ţipetele înăbuşite de fum. îl socoteau mai nobil decît toate celelalte aliaje de substanţe pămîntene. nu reuşisem să le stîrnesc indignarea într-o măsură care să potolească oroarea ce mi-o provocase anecdota asta şi. ci prin unealta lui. Adrian si cu mine adică. iar în aptitudinea lui de a suferi modificări prin influenţa factorului suflet vedeau expresia superiorităţii. cel pe care Schleppfuss îl scotea DOCTOR FAUSTUS ♦ 127 intenţionat în evidenţă în comentariile sale asupra cazului Klâpfgeissel. mîhnirea îl mistuia. al chestiunii era. cînd lîngă Bărbel era în stare a-şi arăta dragostea? Iubirea este. între care şi o alifie cu care dac-aî fi uns o bucată de femn oarecare. Dar şi acest punct de vedere implică recunoaşterea unei anume'puteri miraculoase naturale a sufletului. încît alături de altele era rece şi „neputincios" ? Ce-nsemna.

ca de pildă deochiul. să determine. şi stă sub lumina echivocă a ceea ce e demn de luat în considerare şi a ceea e rău famat într-un obiect sau într-un om. O făceam de bunăvoie. discret. la care se manifestase dintotdeauna. Din acelaşi motiv l-aş invita pe cititor să ne însoţească. despre care am vorbit ma'i înainte. „îndoielnic" e un cuvînt excelent. în numele prieteniei noastre. Un lucru. tinerii fii ai muzelor. nu justifică această compartimentare. pentru că el nu insista deloc să fim împreună cînd audia cursurile lui Kumpf sau pe Schleppfuss. in mare măsură. pentru că. atmosfera acestui oraş. anume pentru că ţin şi chiar sînt dator să-l fac pe cititor să asiste la experienţele intelectuale ale lui Adrian. Faptul însă că precedentul capitol s-a nimerit să poarte numărul XIII. a căror substanţă gingaşă este deosebit de receptivă Ia veninul unei astfel d"e uitături. cu un cuvînt: de a avea grijă de el — pentru că asta'mi s-a părut totdeauna absolut necesar. şi nevoia mea. în fond. întemeiată pe o bogată experienţă a omenirii. pe' noi. în acelaşi timp. Prieteniei noastre ? Aş spune mai curînd: a mea. şi doctorul Schleppfuss a avut parte de cifra XIII numai ' mulţumită firii mele concesive. presentimentul că într-o bună zi voi fi dator să depun mărturie biografică despre impresiile tinereţii sale. aş fi pus eu însumi. Astfel vorbea Schleppfuss la cursul său exclusiv — exclusiv prin spiritul şi prin caracterul lui îndoielnic. şi numai din consideraţie pentru cititor. găseşte cu toate acestea. în excursiile întreprinse in afara oraşului Halle. Ce ciudat amestec de sentimente dureroase: stăruinţa neclintită si totodată DOCTOR FAUSTUS ♦ 129 conştiinţa inutilităţii ei. a povestitorului. şi aproape că sînt tentai să-l consider ceva mai mult decît o simplă întîmplare. a vrăjitoriei. Cînd îl întîlneam pe Schleppfuss pe stradă sau pe culoarele universităţii. că şi un suflet străin ar putea. dorinţa mea de a avea ochii aţintiţi asupra lui. dar el îşi scotea pălăria cu un gest mai larg decît al nostru. ci din acelaşi motiv din care am intrat în atîtea amănunte si în privinţa conferinţelor de la Kaisersaschern ale lui Wen-dell Kretschmar. considerat în general ca nefast si provocînd o oarecare aversiune. cifra XIII îri fruntea noianului de amintiri din anii de studenţie de la Halle. mi se strîngea inima. complex de manifestări concentrat în legenda despre puterea ucigaşă a privirii unui vasilisc. a influentei demoniace. rostind' un : „Umila dumneavoastră slugă". a unei întreruperi şi a unei reluări. un pas necesar spre convingerea. de a nu mă dezlipi de el un pas. întocmai ca şi conferinţele lui Kretzschmar. îmi dădeam seama că mă aflam în faţa'unei existenţe care putea fi supravegheată. nu-mi pria şi participarea mea ca' auditor la cursurile lui Adrian e'ra un sacrificiu pe care-l făceam cu destulă neplăcere. la mine. puneam în salutul nostru întreaga li 128 ♦ Thomas Mann stimă pe care. De la părerea sa sufletul dispune de aptitudinea de a modifica propria sa substanţă corporală nu era decît un pas. Te îndeamnă. cuprindea. I-o las cu dragă inimă — ceva mai mult chiar. prelegere de prelegere. pentru că. după cum am mai spus. cînd era vreme bună. întregul" ansamblu al celor petrecute' şi trăite la Universitatea din Halle constituie o unitate firească. ne-o inspira înaltul nivel intelectual al cursului său. am divizat în mai multe capitole o materie care. tulburări fizice nocive asupra altora. să modifice o substanţă corporală străină. un sentiment involuntar de a'probare. i-am acordat totdeauna multă preţuire din punct de vedere filologic. după opinia mea. mai ales asupra copiilor. totdeauna în aşteptarea unui popas. intenţionat sau neintenţionat. Toţi mă ştiau concetăţean şi prieten intim al . dintr-o dorinţă imperioasă de a asculta ce asculta el. în orice caz deci la o foarte circumspectă apropiere. chiar dacă inutil. Ar fi fost neomenesc şi condamnabil să se tăgăduiască faptul că un suflet impur ar putea. dar nu modificată şi nici influenţată. cu alte cuvinte : se confirma realitatea magiei. să te apropii de un lucru şi să-l eviţi.psihice se putea să apară o boală sau să se producă chiar moartea. dacă ar fi fost după mine. Aşa că. e limpede : nu pentru a lămuri de ce nu-mi pria mie la Halle am stăruit mai îndelung asupra celor de mai sus. printr-o simplă privire. de a şti ce învăţa el. şi tot domeniului aşa-numitefor superstiţii îi fuseseră smulse anumite fenomene. climatul lui teologic. dar categoric. XIV Mistica cifrelor nu mă atrage deloc. ştiind şi voind — deci prin vrăjitorie —. ne-am afla tot la capitolul IX. Stînd şi judecind drept este totuşi vorba doar de o coincidenţă. cu aceeaşi dragă inimă. şi de cîte ori constatam această înclinare la Adrian. cel puţin. mai ales că uneori îmi neglijam pentru asta propriile mele cursuri.

încercări de tot fe-ful — asta înainte de deschiderea şedinţei. ceea ce mi-a adus în repetate rînduri îngăduinţa să iau parte la aceste plimbări în grup. scoţînd în evidenţă cu sprînce-nele ridicate sunete de pasaj. Adrian nu era un membru prea zelos al asociaţiei. ce semăna mai curînd cu un gest cu care te aperi de-o muscă. lăsîndu-se purtat de-un gînd obsedant. pînă a nu se aduna toţi membrii. cînd totuşi cînţi ?! DOCTOR FAUSTUS ♦ 131 — Fantazează. dar mai ales prin aptitudinile lui muzicale. cu şuviţe de păr pe frunte. înlănţuiri de acorduri. Probst. Cu toate acestea se bucura din partea lor de consideraţie şi aclamaţiile în cor cu care era întîmpinat cînd îşi făcea — e cazul să spun: în mod excepţional — 1 Prieteni la toartă (fr. dar pîriă şi tutui-rea frăţească i se părea deplasată şi se încurca de cele mai multe ori în ea. spunea Baworinski cu blîndeţe. ca şi cum în fond acesta ar fi fost scopul venirii lui acolo. şi nu-l preocupa într-o măsură serioasă. — Fantazează ?! exclama Probst sincer înspăimîntat şi ochii săi albaştri. consacrate desfătării în mijlocul naturii înverzite. — Cum pot să-i vină-n cap aşa deodată atîtea sunete. o frază de Beethoven sau Schumann. desfăta adunarea cu piese de solist. se găsea mereu cîte unul să-l întrebe. — Cum nimic. la care Wendell Kretzschmar ne împărtăşea învăţătura sa. da. Dezlănţuirile astea la pian păreau ca o nevoie de sprijin şi adăpost. căci ştia să le acompanieze cîntecele la pian. blond. tipul aspirantului. pentru a încerca pregătiri şi rezolvări. şi cum poate să spună că-i nimic ceea ce cîntă chiar atunci'? Cum poţi să cînţi ceva ce nu există ? — 6. riposta Probst. Improviza. Konrad Deu'tschlin. salutînd cu gîndul aiurea şi fără măcar să-şi scoată pardesiul. Căci băieţii puneau preţ pe participarea lui la dezbaterile teologice şi filozofice — cărora le imprima. pentru că. — Ah. o tocată de Bach. frămîntîndu-l. unul scurt şi-ndesat. Noi doi participam numai la unele dintre excursiile organizate. Mai mult din politeţe şi ca să dea dovadă de bunăvoinţă acceptase să fie înscris la „Winfried". riposta Probst apărînduse. care amintea atît de mult de instrumentul impropriu din sala „de utilitate obştească". la care probabil că meditase pe drum. Dar cîteodată se aşeza chiar neinvitat la pianul cu sunet înfundat din camera asociaţiei. 130 ♦ Thomas Mann apariţia la vreo şedinţă în camera afumată din fund a birtului lui Miitze. cu toate că nu le prezida. adăugind: . parcă s-ar fi aşteptat s-o vadă încinsă de febră. nu eşti în stare să pricepi atîta lucru ? Cînta ce-i venea în cap în clipa aia. Rîsul era general.' o întorsătură interesantă prin intervenţiile sale. ducîndu-se de-a dreptul la pian. Şi-l mai aud încă pe-un anume Deutschlin. creaţia lui Dumnezeu. mare dobitoc mai eşti! zicea Baworinski. dar. asista destul de rar la reuniunile lor care ţineau locul beţiilor de prin cîrciumi şi cu toate că trecuse'un an întreg. sub diferite pretexte. un refugiu cafe să-l ferească de ambianţa străină şi năucitoare în care intrase. împreunîndu-şi mîinile pe clape şi lăsîndu-şi capu'l pe ele. făceam impresia că port un interes deosebit învăţăturii lui Dumnezeu şi mă bucuram de o primire amicală în cercul Asociaţiei creştine studenţeşti „Winfried". făcîndu-le să sune mai plin şi mai însu-fleţitor decît izbutiseră alţii care îşi încercaseră înaintea lui'puterile în treaba asta! Solicitat de preşedintele asociaţiei Bawprinski. Dacă se-ntîmpla să cînte mai îndelung. ca şi cum l-ar fi intimidat sala si cei ce-o populau şi-şi căuta acolo. si atacînd viguros. si se cufunda în improvizaţii libere. îl lămurea deşiratul Baworinski cu aer de cunoscător. exprimau totuşi o sinceră bucurie. N-am să uit niciodată felul lui de a intra. de pildă micul Probst. Poţi să cînţi ceea ce încă nu există. spălăciţi cătau pieziş la fruntea lui Xdrian. rîdea chiar şi Adrian. răspundea Adrian cu o mişcare scurtă din cap. cu privirea blajină voalată puţin de pleoape şi cu gura pungită de parc-ar fi vrut să fluiere. nu mai e nevoie să spun. mai ales la adăpostul migrenei.lui Adrian şi.). foarte utile pentru ei. şi la dreapta şi la stînga.' chiar dacă închideau în ele a nuanţă de zeflemea la adresa izolării sale voluntare. raporturile lui cu cei şaptezeci de băieţi care constituiau masa asociaţiei nu numai că nu ajunseseră lafrere et cochon . dîndu-i mereu alte forme. cu toate că nu studiam teologia. cu păr cam lung şi pomădat: — Ce-iasta? — Nimic. iar adeziunea şi-o marca mai mult prin acte de prezenţă decît şi-o exercita cu regularitate. preocupat. un brunet deşirat. încordat. adică în sine însuşi în fond.

imitaţie. trenul te duce în încîntătorul ţinut al Turin-giei şi acolo. că. şi dacă pomeneam mai sus'de „fiii muzelor". cel tolerat. — Te rog să mă crezi. înainte de a adormi. ca' şi faţă de natură — muzica. dragul meu Probst. Printre ei era chiar preşedintele asociaţiei. tradiţie. un ecou al atotputernicei chemări la viaţă. urcînd de-a lungul rîului Saale. în compania unor colegi mai răsăriţi. închegate după afinităţi. stimulată mai ales de acest Deutschlin. pentru ieşiri de felul acesta. chiar dacă rolul ei era de un anumit fel. întoarcerea in chip de musafiri a tîrgoveţilor şi intelectualilor la primitivismul rustic. Aceasta era formula la care Deutschlin. voi toţi. şi ne cufundam în analiza problematicii vieţii noastre de atunci. locul de naştere al mamei lui Adrian. dar in cîteva ceasuri trenul. pentru că sînt lipsite de orice farmec. De numele lor îmi aduc bine aminte. cu certitudinea însă că foarte curînd ai voie. poposind la vreo margine de crîng. . cînd nu era încă nimic din toate cîte sînt.— A fost odată. la lumina chioară a unui felinar de grajd. mîncînd pe la hanuri. apoi Deutschlin cel scurt şi-ndesat. şi aşa. pe care conştiinţa noastră nu se sfia deloc s-o mărturisească şi de bună seamă că ei i se datora zîmbetul îngăduitor şi puţin zeflemist cu care ne măsura cîte-un ţăran căruia-i ceream paie. al contemplării lucide a frumosului. cîntînd la viola d'amore. în depfi-nul înţeles al cuvîntului. nu însă fără a se recunoaşte în cele din urmă — privind din punct de vedere teologic — în elementul creator omenesc o palidă oglindire a fiinţei divine. de comic. cînd se iveau zorile. şi nu are existenţă reală decît ceea ce trăieşte direct şi inconştient. seara. într-adevăr. o indiscutabilă emanaţie cerească. Vă rog să mă credeţi. îşi găseşte totuşi justificarea în acest amestec de sentimente. şi interesantă. destul de des. să contribui la amuzarea asistenţei. ce ardea într-un colţ al adăpostului de-o noapte. Adrian şi cu mine. stăruindu-se asupra îngrădirilor pe care această noţiune le-a avut de suportat din partea a numeroşi factori preexistenţi: cultură. convenţie. la glia maternă. iar în inspiraţia creatoare propriu-zisă. Dar se formau. Muzica se afla la mare cinste în cercul acesta. porneam la drum ap'ostoleşte. termenul'. De altfel — şi fie zis asta numai în treacăt — îmi făcea plăcere că şi eu. viguros în cele intelectuale. sau chiar pe pămîntul gol. umblînd zile-ntregi de dimineaţa pînă seara. Matthăus Arzt şi Schappeler. în şura vreunui ţăran. stăteam de vorbă în şură. în acelaşi timp rigid. Ceea ce făcea ca acest zîmbet să aibă un oarecare aer de bunăvoinţă. mergeam şi noi doi. asupra elementului creaţie.. socot. n-am participat niciodată. parc-ar fi fost dat de gol. aproape în mod necesar. de cele mai multe ori la Naumburg sau la Apol'da. întocmai ca nişte calfe de meşteşugari de pe vremuri. ba chiar de încuviinţare. natura. un Cari von Teutleb'en şi încă vreo doi-trei tineri pe nume Hubmeyer. provenit de la o facultate profană. dar colegul nostru nu omitea să adauge că e o totală lipsă de bun-gust ca tinereţea să încerce să-şi explice tinereţea : O formă de viaţă care se comentează şi se analizează pe sine procedează la propria sa disoluţie. La asemenea expediţii în masă noi doi. 'Dar îmi aduc aminte că se înfiripase apoi o discuţie mai lungă. Felul acesta interimar de viaţă. coboram din tren şi echipaţi cu rucsac şi cu gluga de ploaie. de diletantism. această simplificare se învăluia cu uşurinţă. cînd eram solicitat. chiar dacă după unii nu s-ar potrivi unor studenţi în teologie. era tinereţea noastră. şi întrucîtva şi de fizionomiile lor. şi se poate merge pînă la a spune că tinereţea este unica punte legitimă între „burghez" şi „natural". şi grupuri mai mici. de condescendenţă. că este vîrst'a romantică prin excelenţă. să ne spălăm şi să ne-nviorăm la jgheabul lung al unei cişmele cu apă curgătoare. evlavia voioasă erau de'altfel noţiuni înrudite şi regulamentare în asociaţie. acest regres voluntar. principial şi confuz: 132 ♦ Thomas Mann auditorii vedeau în ea o artă divină şi erau datori să aibă faţă de ea o „atitudine" romantică şi cucernică totodată. si de multe ori dormeam in paie. şi un anume Dungersheim. reducea problema cînd. Trebuia să se-ndrepte de şale. De două sau trei ori în cursul celor patru semestre cît am stat noi la Halle. ce dădea naştere şi acelor plimbări în mijlocul naturii la care revin acum.. nu era nimic. ca dimineaţa. într-o DOCTOR FAUSTUS ♦ 133 umbră de artificial. Să lăsăm deoparte împrejurimile imediate ale oraşului Halle. puteam cîteodată. rutină. intervenea Adrian. că este o stare preburgheză purtătoare a romantismului studenţiei şi al peregrinărilor calfelor de meşteşugari. să ne culcăm. ba chiar eşti obligat să revii în sfera „firească" a confortului burghez. prin sate. în spiritul pietăţii neîngrădite. din poziţia în care-l îndoise rîsul. o vreme. o cîmpie nisipoasă. şi i se citea pe faţă că nu'-i venea la îndemînă. dar socotesc inutil să-i descriu. ele s-au făcut in corpore: Baworinski îi convoca pe toţi cei şaptezeci de studenţi.

ajungi să zici „rioî". are'această calitate chiar şi atunci cînd ea însăşi e în cauză. voi aţi pornit. N-am impresia că tineretul e mai intim legat de natură. El e orientat mai mult lăuntric. Se afirmase însuşi sentimentul vieţii tineretului şi. Dimpotrivă. N-a existat nici o ostilitate. îl contraziceau Hubmeyer şi Schappeler. Leverkiihn. — Nu. ca şi cum n-ar poseda spirit obiectiv. desigur. zicea. dar cu condiţia să nu te înglobezi şi pe tine. tot de sus îl priveşte. Aş spune mai curînd că are faţă de ea o atitudine timidă şi' reticentă. tot ceea ce e material îi repugnă. în comparaţie cu bărbatul. e un adept categoric al colectivităţii. nu văd ce-ar fi de obiectat dacă tineretul şi vremea lui s-ar înţelege perfect. DOCTOR FAUSTUS ♦ 135 Adrian pară atacul susţinînd că n-a fost vorba.. tinereţea s-a pomenit si ea gratificată cu titlul de „formă de viaţă independenta'" şi. Tocmai tineretul. — N-aveam altceva de spus. ripostau ei. manifestă un sentiment de teamă în faţa naturii. şi în zilele noastre trebuie să stai pe picioarele tale. Dar nu pot fi de acord cu punctul ăsta de'vedere. Fu întrerupt de un hohot de rîs. Vrei să spui. tineretul e mult mai puţin sensibil la ele decît omul în vîrstă. dacă numai maturitatea ar avea dreptul să judece tinereţea. zise Arzt. poate că Dun-gersheim. şi mă refer la elita fui. iar aceasta să nu poată fi decît un obiect de cercetare'pentru alţii. de umilinţă. E cu totul nelalocul lui. copaci şi marea. în chestiunea aceasta. spuse cineva. ci dimpotrivă. întîi ne zici „dumneavoastră". — Dar recunoaşterea asta a venit mai curînd din partea pedagogiei. din pricina poticnelii lui. ca şi cum n-ar face si el parte dintre ei. rosti Adrian. către Eisenach şi Wartburg. să i se supună. Era de ajuns. în fine. care-o priveşti de sus. şi trebuie să i se îngăduie să-şi spună cuvîntul asupra tinereţii în calitatea ei de tinereţe. S-a pornit de la ideea că raporturile tineretului cu natura ar fi mai strînse decît ale burghezului matur — cam ca femeia deci. De altfel. se auzi 134 ♦ Thomas Mann glasul lui Adrian. şi-atunci. pe vremea aceea. chiar dacă această recunoaştere nu avusese loc într-o atmosferă cu totul ostilă. — Quod demonstramus . iar cît despre umilinţă. e preocupat mai mult de intelect. nu-i aşa. că s-a ajuns astăzi ca societatea burgheză să admită drepturile tineretului şi că se recunoaşte demnitatea acestei perioade de dezvoltare ? — O. cel puţin n-avea dreptate în cea mai mare parte. şi ar fi cu totul incapabil să adere la colectivitate. adică a bătrînilor. de'sentimentul conştient de a trăi. să spui: „Am un sentiment al vieţii care mi-e propriu" şi îndată îşi scoteau pălăria în faţa ta şi îţi făceau o plecăciune. aici. cu o conştiinţă clară. — Tu spui totdeauna „după părerea mea". într-o epocă în care se vorbea şi de „secolul copilului" şi în care s-a inventat şi emanciparea femeilor. Frumos ar fi. nu-i citusi de puţin individualist. şi nu-şi domoleşte decît cu greu neliniştea provocată de ea. în general. zise Adrian. o dispreţuieşte. vorbind despre tineret. Leverkiihn ? E bine. de bună seamă: „din . potolit. — Nicidecum. trebuie să scoţi vorba cu cleştele. perfect lucid şi. noi am pornit de la ideea. adoptă o atitudine de ostilitate. n-ar mai fi cu putinţă viaţa însufleţită. . De altfel. natural. poate. Cineva — cred că Mătthaus Arzt — zise: — Asta-i curat Leverkiihn ! Progresia a fost admirabilă. ripostă Arzt. privelişti frumoase ? După părerea mea. nu prea ştie mare lucru. — în teorie. — De ce eşti atît de acru. Dar dumneavoastră aţi pornit. La urma urmei există ceva care se cheamă sentimentul vieţii. . răspunse Adrian.. o existenţă de ihtiosaur nu înseamnă nimic. să-ţi afirmi forma de viaţă care ţi-e proprie — căci a durat destul pînă să se ajungă ca tinereţea să fie recunoscută sub acest aspect. ar însemna să'admitem că. o epocă în general predispusă la mari concesii. şi nici Teutleben nu era de acord. Adrian n-avea dreptate. echivalent oarecum cu conştiinţa de sine. Deutschlin interveni cerînd ca Leverkiihn să fie lăsat să-şi spună gîndul pînă la capăt. noi drumeţii de-aici din paie. în cazul ăsta tineretul a mers. cum se zice. parcă-ti înţepeneşte limba. de înstrăinare. el se impusese lumii'întregi. s-a grăbit să fie de acord cu asta. individualist înrăit ce eşti! Adrian refuză să accepte epitetul acesta. apoi reuşeşti să ne tu-tuieşti şi cînd. ca în brînză. socotindu-se că ar fi mai apropiată de natură. datorită trezirii conştiinţei sale. în fond. interveni un altul. Omul se deprinde cu latura sa naturală numai o dată cu vîrsta. şi ceilalţi îi sprijiniră. are predispoziţii spirituale. O simplă existenţă în letargie şi inconştienţă. şi nu a tinerilor.Era contrazis. se împotriviră Hubmeyer si Schappeler. Tînărul riu-i cîtuşi de puţin înclinat să contempleze şi să guste natura. care mîine vom urca în Pădurea Turin'giei. Ce înseamnă natura ? Păduri şi cîmpii ? Munţi. dacă am admite că ajungînd la conştiinţa de sine brice formă de viaţă se anihilează.

susţineţi că mă substitui lui. Sub aspectul conştiinţei de sine ea consolidează viaţa. de germanul în drumeţie. o potecă etică ocolită. sînt scamatoriile de bîlci ale istoriei universale. deodată. Incontestabil că pentru cei mai mulţi termenul „enorma lipsă de maturitate" avea ceva măgulitor în el. răspunse Deutschlin.' cu deplină vitalitate. adică. germanul e veşnicul student. Dar şi ea a fost o operă a lipsei de maturitate. e spontaneitatea. Curajul tinereţii este spiritul „devenirii prin moarte". este esenţă. înainte de a se duce la biserică. este structură şi destin. în conştiinţa noastră. şi anume. Unde-ar ajunge lumea dac-ar fi ca ulti-muf cuvînt să-l aibă maturitatea ! Noi. ceea ce mi se pare esenţial. L-am auzit pe Adrian curmînd tăcerea: — Tare-aş vrea să ştiu. Tinereţea.). vom mai răspîndi încă în lume multe înnoiri. răspunse Deutschlin. 136 ♦ Thomas Mann această măsură. că sîntem atît de necopţi. N-ai auzit niciodată de germanismul în devenire. îi tăie vorba Adrian cu un rîs scurt. şi sînt uimite chiar şi de îmbrăcămintea sa. în întuneric. care n-are nimic burghez. n-are nimic comun cu istoria politică. a poporului nostru german— celelalte aproape că nu ştiu de ea. îi spunea soţiei'sale : „Ei. Este o entitate metafizică. Dar mă surprinde că protestantismul tău îţi îngăduie să ai atîta haz. a cuteza acolo unde altora le lipseşte curajul acţiunii. cu lipsa noastră de maturitate. — E oare asta atît de german ? întreba Adrian. şi s-ar putea ca istoria noastră să ne fi creat iluzia unei anume tinereţi din pricină că am întîrziat puţin în a ne regăsi. e voinţa si posibilitatea de' a cunoaşte şi trăi. La urma urmei venim tot de-acolo de unde au pornit si celelalte popoare. din „poporul german". dar este evident că şi el o consideră ca o formă de viaţă specifică. Era evident că. tînăr şi cu un viitor strălucit deschis înaintea sa — imatur dacă vreţi. pe fiecare îl frămînta sentimentul tinereţii personale şi naţionale. atît de tineri. cum se face. prin Kierkegaard. înseamnă a fi rămas aproape de izvoarele vieţii. sînt uimite de comportarea plină de personalitate a tineretului german. n-are absolut nimic comun cu istoria în general. prima.experienţa mea". amalgamate într-o patetică unitate. în cea mai înaltă accepţiune a cuvîntului. — Din sentimentalismul ăsta pastoral. înseamnă a te ridica şi a te descătuşa de lanţurile unei civilizaţii perimate. '— Leverkuhn are despre tinereţe părerile sale personale. — A fost o înnoire în cultură. poate. Religiosul e. multe revoluţii. răspunse Adrian. A fi tînăr înseamnă a fi spontan. a te cufunda din nou în elementar. o aprob. comportare încuviinţată. tu singur ai spus-o. aşa cum au ajuns din nou. — Foarte spiritual. La nevoie..' şi în acest sens. Eu m-am ridicat împotriva analizării tinereţii de către tineret în măsura în care faptul acesta anihilează caracterul direct al raporturilor cu viaţa. . în orice caz şi orişiunde. de DOCTOR FAUSTUS ♦ 137 germanismul în eternă mişcare ? Dacă vrei. aprobată de clasele mai vîrstnice. — Bineînţeles că nu-i aşa. cum spui tu — ca popor. si nu degeaba sîntem noi poporul Reformei. însuşi spiritul poporului.. ignoră aproape cu totul tinereţea ca sentiment în sine. eternul luptător între popoare. credinţa purificată. ca să aducă credinţa cea nouă. ideea morţii şi a renaşterii. — Mă învinuiţi. vreau să spun în 1 Ceea ce dovedim (lat. ceea ce numesc eu tinereţe poate fi luat şi în serios. Iar domeniul religios este. tocmai prin faptul că e tineret. în a ajunge la o conştiinţa comună. curajul şi profunzimea vieţii personale. iar Reforma lui Luther n-a fost 'decît o ml'ădiţă a Renaşterii. interveni Deutschlin. în fond. — Şi revoluţiile sale. că iau tineretul de sus şi că nu mă înglobez în el şi iată că acum. spiritul german. tinereţea însăşi. Matur era burghezul florentin al Renaşterii care.'iar „înapoi la natură" s-a propovăduit pentru prima oară pe franţuzeşte. Ideea de tinereţe este un privilegiu şi o calitate a poporului. aplicarea ei în domeniul religios. După aceste cuvinte ale lui Deutschlin o vreme se aşternu tăcerea. dar ce-are a face! Faptele mari ale germanilor au fost totdeauna rodul unei enorme lipse de maturitate.'decît răsturnare critică a unei societăţi. cu totul altceva decît împrospătare arheologică. îi priveşte ! Tineretul german reprezintă. şi cealaltă. Leverkuhn. şi că trebuie respectată ca atare. Renaştere s-a chemat odată rinascimento şi s-a petrecut în Italia. sentimentalism pastoral. hai să ne plecăm în faţa rătăcirii populare !?< Dar Luther era destul de lipsit de maturitate. a ieşit Revoluţia Franceză. era destul „din popor". — Religios. insistă Adrian. firescul şi demoniacul existenţei.

şi au oroare de existenţa gregară. dacă n-ai fi Adrian 138 ♦ Thomas Mann Leverkuhn. Matthăus. de dezvoltarea unui popor industrial cu simţul răspunderii. fără ea n-aş fi ajuns teolog. cu un cuvînt într-un raţionalism pe care amploarea forţelor supraraţio-nale şi subraţionale nu l-au pătruns. In biserică. Dar nu mă pot ralia la radicalismul vostru — care de altminteri n-o să dăinuiască multă vreme. zicea el. fără ocolişuri. absolut firesc să jongleze simplist şi vioi cu noţiuni complexe şi pretenţioase. ca tinereţe sufletească. despre „principiul structural". — în sensul pe care i l-am dat eu.' ar trebui să Ştii şi să simţi şi tu asta. care l-aţi citit pe Kierkegaard. menire lăsată de Dumnezeu. fenomenul religios legat de factorul social. ar trebui să devină din nou politic. ţara catedralelor. DOCTOR FAUSTUS ♦ 139 dreaptă societate economică europeană. Socialismul religios.. Credeţi-mă'. poţi sajungi departe cu inteligenţa. de canalizare. zise el. cu menirea desăvîrşirii societăţii. dar eşuînd. lucrurile astea ar fi putut fi spuse si mai puţin alambicat. spuse Adrian izbucnind în rîs. Ştiu foarte bine că cei mai înzestraţi dintre voi.. Ea va înmănun-chia. Leverkuhn. Tu crezi că din simpla comprehensiune şi raţiune omenească poţi dezvolta o ordine echitabilă şi. ia ascultaţi! spuseră cîţiva. asta era problema. Pentru Germania e valabil contrariul. Deutschlin.(Le plăcea să spună „probleme cruciale". fără de care s-ar descompune totul într-o rătăcire subiectivistă. chiar şi pe cel etic. o instituţie de disciplinare obiectivă. va cuprinde toate impulsurile creatoare. chiar as'a cum e ea astăzi.— Tu consideri religiozitatea drept un dar specific german ? întrebă Adrian. vorbeau despre „spaţiul sacru" sau despre „spaţiul politic" sau „spaţiul academic". nu-i decît o licenţă studenţească — nu mă pot ralia zic la separaţia kierkegaardian'ă pe care o faceţi între biserică şi creştinism. spunea el. într-un ocean demoniac. luate dintr-un jargon savant. a găsi legătura potrivită.. pârîndu-li-se comod. spre deosebire de „autonomie". Am o vagă bănuială că nici în biserică n-am s-ajung departe. spontaneitate. Dar: — Are dreptate.'în subiectiv. pui semnul egal între „echitate" şi „utilitate socială". nu. căruia ceilalţi îi ziceau „socialistul" pentru că factorul social era pasiunea lui. făcîiîd această judecată. chiar expresiile lor. că idealul social al organizării economice a societăţii îşi are originea în gîndirea autonomă iluministă. prea inteligent ca să fii religios.. ba dimpotrivă. a devenit una morală. vreau să spun: prea rece ca să fii tînăr. Această origine nu era nimic altceva decît raţiunea economică. de a cărui preţiozitate găunoasă nu-şi dădeau cîtuşi de puţin seama. cavalcada lui Diirer între moarte şi diavol —' indiscutabil. dar ce e sigur e că. nu numai pentru înfăptuirea tehnică a unei organizări economice noi. de asta depindea totul. — Iar Franţa. de indiguire a vieţii religioase. dar atunci n-ar mai fi fost limba for savantă de intelectuali. şi anume social. Sînt secole de cînd istoria a ales Franţa pentru misiunea de a fi forţa anticreştină din Europa.Deutschlin'puse deci problema crucială a originii genetice a societăţii economice preconizate de Arzt. ţara al cărei rege îşi zicea preacrestinul si care a dat teologi ca Bossuet si Pascal ? — E mult de-atunci. de creşterea. şi mai crezi că acestea vor da naştere unei noi ordini . secularizată şi îmburghezită. credinţă în viaţă. despre „raporturile de tensiune dialectică" sau despre „corespondenţe existenţialiste" şi aşa mai departe. şi teonomia trebuia unită cu acţiunea socială. ci şi pentru întemeierea unei noi ordini politice. Cum s-ar exprima Ehrenfried Kumpf în nemţeasca noastră veche si dragă. e vorba. Redau vorbele acestor tineri întocmai cum au fost rostite. A separa biserica de religie înseamnă a renunţa la a separa religiozitatea de nebunie. le cuprinde chiar de pe acum. le-o reteză scurt si sincer Matthăus Arzt. în germene. a unei igienizări în profunzime a raporturilor vitale fireşti. Şi acum. a unei naţiunii industriale internaţionale. într-un haos oribil. le făcea plăcere să-l folosească. Eu văd în biserică. mi-ai zis-o de la obraz. în orice caz. | — Trebuie să fim bine lămuriţi. în primul rînd. şi o societate economică nu poate reprezenta nici ea nimic altceva decît această raţiune. care să poată construi' într-o bună zi o veritabilă şi l Teonomia afirmă legarea acţiunii morale de voinţa divină. — Mulţumiriîe mele. „Raporturi vitale naturale" şi „teonomie" făceau parte din aceste preţiozităţi. în religie. după care creştinismul ar fi fost o revoluţie politică. ca socialist creştin cita adesea aforismul lui Goethe. — Ia ascultaţi. ale cărui primejdii de rătăcire Leverkiihn nu le formulase rău deloc. aşază adevărul. Cu braţele încrucişate sub cap. o citadela a ordinii. acesta ar fi adevăratul şi unicul mijloc de disciplinare a fenomenului religios.

recunosc că prin critica ta ne-ai apropiat de miezul problemei. de pildă 140 ♦ Thomas Mann onoarea şi demnitatea. ceva abstract. iar onoarea şi demnitatea n-ar împinge carul statului nici cu un pas' mai departe dacă nar dispune el însuşi de aptitudinea de a recunoaşte exact raporturile economice şi de a le dirija. Sistemul politic e de resortul statului. Dar pentru ca acea conexiune să fie cea necesară. şi nevoia de credinţă e un lucru absolut firesc al tinereţii. lumea spaţiului economic nu oferă corespondenţele de existenţă necesare. Duceţivă într-o zi cu personalul de la Leuna la Halle — veţi vedea şezînd grămadă muncitori care se pricep să vorbească foarte bine despre tarife. dar sînt perfect de acord cu el cînd spune că teonomia în sine. Priviţi regiunea Ruhrului: găsiţi acolo centre de aglomerare umană. cu alte cuvinte fenomenul religios în general. sau o valorificare terestră. şi o mărturisire de credinţă faţă de ele. feu cred. trăim într-o eră economică. asta-i pură idolatrie ideologică. să zicem. e străin ca substanţă şi n-are un conţinut calitativ individualizat. are un caracter van. care-şi făureşte obiective ideologice pe căi formale. ci ea comportă şi calităţi caracteristice diferite de cele la îndemîna unui delegat patronal sau a unui secretar de sindicat. e tocmai pentru că nu înţelege nimic din fundamentarea lui transcendentală. De aci puterea' lui juris-dicţională. trebuie să fie a poporului. Dar tăgădui că funcţiunile utilitare ar constitui raţiunea esenţială de a fi a statului. o formă de autoritate determinată nu de utilitate. Legitimitatea statului rezidă în maiestatea lui. în suveranitatea lui. după opinia mea. şi întrebarea pe care mi-o pun este dacă o societate economică poate genera un nou caracter naţional. de exemplu. Deutschlin fu de acord. aminti un altul. zise Arzt. — Dar nici naţionalul nu-i infinit. şi Matthăus are perfectă dreptate cînd spune că esenţialul problemei se reduce la a găsi legătura necesară. sau dacă nu cumva e doar produsul. cuprinde ceva formal. iar între conceptul de utilitate economică şi conştiinţă politică implicată de istorie nu există căi directe de tranziţie. empirică. Pentru asemenea calităţi. interveni Deutschlin. înseamnă şi o ispită. dragul meu. si trebuie examinată cu mare atenţie substanţa noilor legături care astăzi. cu o doză de simpatie legătura dintre social şi religios preconizată de Arzt. şi cînd cineva strigă „Germania" şi declară că acesta-i legămîntul lui. fetişismul numelor. că idolatrizarea conceptului de naţiune şi statul văzut utopic sînt tocmai astfel de legături formale.. Despre asemenea lucruri' nu întreabă nimeni. Spaţiul economic este însă cu totul altceva decît spaţiul politic. pentru că —■ în totală contrazicere cu mofturile din Contractul social — statul e preexistent individului. că necesită o împlinire. că şi statul e determinat de funcţiuni utilitare. neobligator. o manifestare concretă de supunere la poruncile lui Dumnezeu. al unui romantism de structură. — Ah. dar din discuţiile lor n-o să reiasă că activitatea în comun a dat naştere unor oarecare forţe cu caracter naţional. cînd liberalismul e pe moarte. Or. Capacitatea de entuziasmare pare ceva foarte lăudabil. să fie naţională. tot ce spui tu e foarte just şi. Nu înţeleg cum poţi face o asemenea eroare. sau o aplicare. în orice caz. şi deci nu depinde de preţuirea individului. nu-mi mai aduc aminte bine. I — Nimic de zis. ne sînt oferite din toate părţile. Ştim doar foarte bine. sau mai curînd mă tem. se impune a le verifica autenticitatea. în orice caz. Deutschlin. mai bine zis. indiscutabil. să fie şi religioasă si politică în acelaşi timp. în spaţiul economic domneşte din ce în ce mai mult o finalitate dezbărată de orice alt caracter. Asta numesc eu formalism sau. şi. Hubmeyer. să zicem. L-am contrazis pe Matthăus Arzt pentru că nu-mi convine proeminenţa principiului utilităţii în spaţiul economic. de cînd formula goală a libertăţii nu mai tentează pe . vreau să zic în sens calitativ. Noi teologii nu trebuie să admitem ca poporul să fie DOCTOR FAUSTUS ♦ 141 considerat etern. Relaţiile paraindividuale ar avea aceeaşi origine spontană ca si oamenii luaţi individual.politice. şi în ce măsură este capabil să slujească afirmării în lume â unei forme de viaţă germane. dar n-aveţi încă celule ale unui nou neam. în acelaşi timp. de aci asigurarea securităţii. economicul a devenit'pur şi simplu caracterul istoric al vremii noastre. Von Teutleben adăugă: — Văd. Şi-apoi. faţă de Germania. şi acesta este o putere. nu trebuie să facă nici o dovadă şi nu-l întreabă nimeni nimic despre el însuşi. despre cît germanism întruchipează. Şi la asta Arzt vine cu socialismul şi Cari Teutleben cu naţionalismul. ca să nu zic fictive. sociologi moderni cum sîntem. tocmai acestea sînt cele două legături ce ne sînt oferite astăzi spre alegere.. a verifica dacă obiectivul creator al acestor legături are o existenţă reală. ce tot îndrugi. şi dacă un economist nu poate mţelege statul'. Contest că ar exista o supralicitare de ideologii. ea e mai bună decît nimic. dar. poate Hubmeyer sau Schappeler.

Un sacrificiu autentic presupune întrunirea unei duble valori şi a unui dublu conţinut calitativ: al cauzei şi al sacrificatului. cu toţii.. Nenorocirea face însă ca ambele să implice şi îndoieli. dar n-au profunzime. ea prezintă inconvenientul că. atît de frecvent întîlnit. — Nu-i nevoie să-ţi atragă cineva atenţia asupra lor. Dar poate că mi-e îngăduit să atrag atenţia asupra antinomiilor tragice de care e plină viaţa. ci se reduce la a fi numai prilej de demonstraţii sforăitoare. — Ascultă. Cei din Apus au formă. după ce' în domeniul economic totul a fost rezolvat în cele mai bune condiţiuni. Vom ajunge într-o bună zi să vedem instaurată exploatarea economică universală a globului. cu asta va fi dispărut şi nesiguranţa relativă a omului. de ajuns pentru astă-seară despre ataşamentul faţă de naţiune. Nu există într-adevăr decft aceste două posibilităţi de supunere religioasă şi de realizare religioasă: socialul şi naţionalul. de la prăbuşirea ei. De fapt. şi că ceilalţi nu suferă chiar atît . oftă Dungersheim. Scrutarea orizontului în căutarea unei ieşiri din această descompunere şi a unor începuturi de ordine este generală. mă refer la o ordine avînd impregnat în ea un caracter sacru. aşa că tragismul sacrificiului consta tocmai în acest conflict. Şi te vei întreba atunci.. — Tineretul revoluţionar rus ar trebui exceptat.. printre care consider şi jertfirea exaltată a vieţii. şi cu asta orice problematică spirituală în general.. astfel încît ideea de adevăr ameninţă să sfirşească în resemnare şi deznădejde. dragul meu Arzt. răspunse Deutschlin cu dispreţ.. şi primejdii. e dacă şi tineretul altor popoare stă aşa ca noi întins pe paie şi se chinuie cu probleme şi antinomii. interveni von Teutleben. Dar. victoria totală a colectivismului — perfect. generalizînd. zise sentenţios Deutschlin.. discrepanta este mult mai mare decît la alţii. răspunse Deutschlin puţin iritat. îl asigură Deutschlin. germanii.. — E pur şi simplu legămîntul cu ideea. dintre esenţa jertfei şi atitudinea individului. opina Arzt. pe care caracterul'social catastrofic al sistemului capitalist o lasă încă să dăinuiască... au profunzime. La noi. ceea ce înseamnă că va fi dispărut chiar şi amintirea ultimului vestigiu de primejduire a vieţii omeneşti. între datorie şi împlinire. şi de la geneza societăţii moderne. iar mărturisirea de adeziune la cauza poporului nu numai că lipsea cu desăvîrşire. mult mai uşor şi mult mai comod. care exercită o oarecare acţiune intenţionată asupra adevărului revelat. Avem îndatoriri excepţionale. Sub aspectul spiritual ei o duc. să luăm de pildă : germanism. şi despre lipsa de substanţă a unei mărturisiri personale de credinţă naţională a vorbit Hubmeyer şi. Despre un anume for142 ♦ Thomas Mann malism găunos. de cînd s-a pierdut încrederea spontană în sine. Dacă nu mă'înşel. Cît priveşte însă noţiunea de „social". — Ruşii. şi la care obiectivarea ca jertfă a fost total involuntară. şi orice om cu sentiment religios e dator să se întrebe dacă lumea asta e într-adevăr opera unui Dumnezeu milostiv sau de DOCTOR FAUSTUS ♦ 143 nu-i cumva rodul unei colaborări. — Dacă nici asta nu-i un legămînt naţional. rezultată pe vremuri din încadrarea într-o ordine de ansamblu preexistentă. ci era tăgăduită în modul cel mai categoric. avertiză Dungersheim.! rîse Hubmeyer. Sînt o adevărată nenorocire. Este exigenţa despre care vă vorbeam. ar trebui adăugat că nu are nici o raţiune să lupţi pentru obiectizări înălţătoare. zic. problema împlinirii rostului existenţei şi a unei vieţi duse cu demnitate rămîne tot atît de deschisă ca şi astăzi. şi-atunci. ai vrea cumva să menţii sistemul capitalist pentru că păstrează vie amintirea primejduirii vieţii omeneşti ? — Nu.. dar n-au formă. chiar dacă putem admite că pentru germani ea e deosebit de gravă şi de stăruitoare. şi acum nu mai există decît problematică si incertitudine. şi chiar foarte serioase. există acolo o emotivitate discursivă inepuizabilă şi a naibii de multă tensiune dialectică. Numai noi. Deutschlin. — Ar trebui totuşi ca în chestiunile astea să facem abstracţie de aspectul naţional. şi să vedem problematica legată de existenţa omului modern în genere.nimeni. dar măsura în care ni le-am îndeplinit pînă acum nu-i excepţională deloc. — Cîtuşi de puţin. tocmai pentru că nivelul la care noi situăm datoria este foarte înalt. să nu mai spun cu cine.. le avem pe amîndouă la un loc. Or. întrebă Ârzt. la ce bun să mai trăieşti. raporturile noastre cu omul şi cu lucrurile aii devenit infinit de complexe şi de dispersate. dacă faptul în sine nu generează nici o repercusiune şi nici o însemnătate asupra concepţiei personale de viaţă. ne-am aflat uneori în faţa unor cazuri în care substanţa personală a celui sacrificat avea un conţinut foarte bogat in.. asta nu. — Ce-aş vrea eu să ştiu.

o mărturisea în cîteva cuvinte rostite pe cînd îşi potrivea culcuşul: DOCTOR FAUSTUS ♦ 145 — Da. şi priveliştea devenea din ce în ce mai frumoasă. dar de o indiscutabilă trufie. săptămîni pline de emoţie. în discuţii savante. primitoare. ţineau de la Frankenwald. cărora psihologia instinctelor încearcă să le dea o spoială nouă şi să creeze impresia seducătoare a unei realităţi mai consistente. mai mormăia vreunul dintre noi. fie pentru că sînt mai pu.. aceste porniri âu fost puse să facă propagandă pentru tot felul de solicitări de înregimentare. mai interesantă. lipsit aproape cu totul de industrie. ce se reliefau în opera lui de-o atît de cerebrală tensiune. asiduu. la adăpostul somnului care s-apropie. încă de pe acum. iar cele spuse de Adrian despre insensibilitatea tineretului în faţa naturii sau despre somn.. pentru ca să lase discuţia s-alunece în el şi s-o legene-n uitare. devreme. Teutleben. şi minunatei noastre tinereţi îi ajungeau cîteva ore ca să i se restituie tonicitatea necesară pentru a împleti bucuria contemplării naturii şi sufletul plin de recunoştinţă cu dezbaterile teologico-filozofice de rigoare. nu mă îndoiesc deloc că imaginile.. care nu-'i altceva decît un păgînism naturist garnisit cu puţin creştinism. în acelaşi timp fiind înglobate unor idealisme vetuste. cu casele din bîrne şi chirpici. noapte bună. după care în şura noastră răsunau primele sforăieli sonore. eterată. Asta însă e o atitudine indubitabil ameninţată de demonism. dezbateri care nu sfirşeau aproape niciodată. Totdeauna ai să dai peste forţe demonice în spatele calităţilor bazate pe ordine ale oricăror mişcări vitale. participa la discuţie. mă îndemnau să mă gîndesc la impresiile culese atunci împreună. şi anume mitul naţional cu structura romantică de tip războinic. Dar tocmai din pricina asta s-ar putea ca solicitarea să fie simplă amăgire. iar lui Cris-tos îi punem pecetea de „comandant" al oştilor cereşti". roditor. Aici pot spune „şi aşa mai departe". 146 ♦ Thomas Mann Da. Cam prin iunie. preşedintele. Nu mai stăteau în picioare nici chiar pentru el însuşi. E un noroc că putem s-o spunem. adică în somn. Natura milostivă avea somnul gata pregătit. şi în care ne opuneam şi ne impuneam unii altora. iar dacă treceam din zona agricolă pură în cea în care precumpănitoare era creşterea vitelor. manifestări împăcate de alunecare în vegetativ. şi chiar dacă natura nu izbutea să-i smulgă exclamaţii extaziate (se mulţumea să privească cu o anumită rezervă meditativă). potecă numită şi Rennsteig. ritmurile. să trebuiască să te plimbi încoace şi-ncolo cu mintea trează şi lucidă ! — Păi. nu păreau să mai stea în picioare. au fost ceasuri. „calităţi supratemporale". — Să spunem lucrurilor pe nume ! interveni Schappeler (se poate să fi fost însă Hubmeyer). şi Adrian. Viaţa în aer liber. unele pasaje de o frumuseţe pură. aveam parte de minunate zile de hoinăreală prin ţinutul acesta destul de dăruit de natură. amănunt demn de preţuit. — Aşa spui tu. cum că e bine să-l foloseşti ca încheiere a disputelor intelectuale. prietenoase. fie pentru că sînt mai obtuzi. sîntem pe cale să ne formulăm un mit de o autenticitate discutabilă. la care ne îndemna mereu Baworinski. trudnice. ne învăţam şi ne provocam unii pe alţii. Şi faptele stau astfel că. către Eisenach. zile. — Ei şi ? făcu Deutschlin. cu expresii ca „atitudini bipolare" şi „analiză conştientă a istoriei". care piereau în neant. în realitate ele nu se isprăveau niciodată sau se prelungeau tîrziu în noapte. melodiile ei pline de măreţie îi pătrundeau mai adînc în suflet decît colegilor săi. în existenta . care de mult nu mai spusese nimic. hotărî von Teutleben.144 ♦ Thomas Mann din cauza destinului lor istoric.. astâ-i o atitudine evazionistă. „dialectică logică" şi „dialectică realistă". „natură ontologică".. — Mai obtuzi. iar mai tîrziu. şi cînd migrena nu-l făcea să amuţească. ternici. cînd din văgăunile dealurilor împădurite ce străbat bazinul Turingiei se revărsau miresmele pătrunzătoare ale iasomiei şi mălinului. Ar trebui ca totdeauna discuţiile să aibă loc înainte de culcare. oxigenul şi impresiile lăsate de peisaj şi de istorie îi însufleţeau pe aceşti tineri şi le înălţau spiritul pînă la o gîndire în care găseai strălucirea şi trăirea risipitoare caracteristice vieţii studenţeşti şi pentru care mai tîrziu. perspectivele se desfăşurau în adîncime pînă în valea Werrei. Demonicul e ceea ce pe nemţeşte se cheamă porniri. şi pînă la Horselstadt. şi urmam poteca învăluită în legende aşternută pe crestele acoperite de molifţi şi fagi. Cînd însă noi facem din acuitatea şi din conştiinţa problematicii istoricopsiholo-gice o onoare naţională şi identificăm căutarea unei noi ordini globale cu germanismul. cu satele ghemuite. ale lui Kammgebirge. că doar mîine dimineaţă — dar era aproape dimineaţă — trebuia să plecăm din nou la drum. pentru că a venit vremea să pun capăt reproducerii acestor discuţii — sau unei asemenea discuţii. după o dispută intelectuală. fantastice. Tare-i neplăcut.. mai romantică.

cu insistenţă chiar. înclinînd cînd întf-o parte. n-aveam nici o îndoială că strania tensiune dintre Kretzschmar şi mama lui Adrian venea de la acesta din urmă. eram un musafir între ei. spontan. şi adesea mă simţeam solidar cu ea într-o măsură care . cu ochiul compozitorului. ori pentru că firea acestei femei îi trezea. sortit să nu părăsească niciodată calea spiritului şi a problemelor. în special cînd trebuia să i se adreseze direct. îl vedea şi în casa unchiului său Leverkuhn. — Vede muzica. îşi desfăşura activitatea ca salariat al bisericii. nedisimulată în întregime de amabilitatea ei. care. de muzician. pe deasupra. cum am mai spus. a cărui atitudine. în prezenţa doamnei Elsbeth şi tocmai din cauza asta. şi probabil făcea şi pe alţii să simtă. el era obiectul. si îi convinse o dată' sau de două ori pe părinţii săi să-l invite la sfîrşit de săptămînă la fermă la Buchel. XV Raporturile lui Adrian cu Wendell Kretzschmar nu se întrerupseseră niciodată şi nici nu slăbiseră. îl vizita si se sfătuia cu el in locuinţa orga-nistului de lîngă catedrală. unde făceau împreună plimbări nesfîrşite. neîncrederea ei. Ce voia Kretzschmar şi despre ce vorbea cu Adrian în plimbările lor era' pentru mine foarte limpede şi. odată. vag amator. De ce ? Pre-simţeam. cine ştie ce nelinişte provocată de propria sa timiditate şi stîngăcie naturală. Tînărul învăţăcel în ale ştiinţei divine îşi întîlnea mentorul muzical al anilor săi de liceu în fiecare vacantă. şi nu fără o strîngere de inimă. Dacă eu. şî a cărui privire. — el. Felul lui de a descoperi între motive raporturi pe care un 148 ♦ Thomas Mann amator nu le vede. cînd venea la Kaisersaschern. Nu puteam decît să fiu de acord cu toate acestea. poate din pricină că o speria gîngăvitul lui care. care-l împiedică s-aducă pe lume o muzică de epigon. ba îl înduplecă pe Jonathan Leverkuhn să-i arate musafirului DOCTOR FAUSTUS ♦ 147 figurile sonore ale lui Chladni şi picătura devorantă. ca ne-teolog. Mă uitam la ei şi mă uitam la Adrian — cu presentimentul clar pînă la evidenţă că pentru el nu va fi aşa. mai tîrziu. ' De la începutul celui de-al patrulea semestru mi-am dat seama. pentru faptul că cineva e muzician. cîndva. noi. se purta ceva mai puţin degajat . pledînd cu hotărîre. că o vede dinlăuntru. Că încă nu scrie. pentru mulţi dintre ei perioada asta din cercul „Winfried" va rămîne cel mai important capitol din viaţa lor. e o chestiune de mîndrie. intimidat. şi simţeam asta pentru că în lupta mută ce se dădea aici. s-o urmeze cine ştie unde. dar cu stăpîna casei. atît problema cît şi răspunsul ei. mă făcea să simt. putem spune chiar excelente. E greu de afirmat dacă toate astea se întîmplau numai deoarece Wendell Kretzschmar simţea stinghereala femeii. şi mai ales faptul că o vede. la care acesta răspundea. cu o agravare a gîngăvitului. un abis între destinul lui şi al acestui tineret sîrguincios şi plin de năzuinţe. se agrava. de compozitor. de a discerne în structura unui scurt pasaj. deosebirea ce exista între linia vieţii acestei medii mulţumitoare. îi dădeam dreptate.profesională seacă. nemărturisit. Dar înţelegeam în acelaşi timp şi din aceleaşi considerente şi grija ocrotitoare a mamei. în ce mă priveşte. Kretzschmar se înţelegea de minune cu gospodarul de la Buchel. de vreo cîteva ori. devenit. voi. Sint chiar convins că Elsbeth Leverkuhn avea cel mai deplin respect pentru profesiunea prietenului mai vîrstnic al lui Adrian. era într-o măsură şi mai mare. că prietenul meu avea să renunţe la studiile teologice încă înainte de primul examen. nu vor mai găsi nici o utilizare. confirmă judecata mea. după unele indicii. am putut constata o anumită constrângere. nu cu cel al profanului. încîntat. impresionat neplăcut sau îndemnat la dispreţ. niciodată îmblîhzită de o încredere frăţească. mă ţineam la mijloc între cele două tabere. o rezervă. a elevului său. filistină — chiar dacă ar fi şi un filistinism intelectual —. eu. al iniţiatului. care aveam sentimentele mele proprii. Adeseori stăm şi mă uitam la ei în toiul discuţiilor teologico-filozofice şi-mi imaginam cum. sortite să treacă în curînd din viaţa studenţească de peregrinări şi încercări în viaţa burgheză. cînd am petrecut şi eu două zile şi jumătate cu el şi cu Adrian la Buchel. şi a tîriărului ce purta un stigmat nevăzut. Totuşi. dorinţele mele le sprijineau pe-ale lui. cînd în cealaltă. sau oricum vei vrea s-o numeşti. cu toate că nu s-ar fi putut spune că în raporturile dintre ei exista vreo tensiune. că era conştient de această deosebire. că nu vădeşte un elan creator şi nu se revarsă în compoziţii naive de tinereţe e numai spre cinstea lui. a cărui reticenţă în a spune tu. ca un fel de recuzare în comportarea sa faţă de organist. cum e construită. cine ştie cît. spunea el. la zeflemea. care începuse să îmbătrînească. Lucru curios: în Germania poporul are pentru muzică aceeaşi preţuire de care se bucură în Franţa literatura şi la noi nimeni nu se simte surprins. deşi teolog. catastrofal. în favoarea chemării artistice. chiar şi cînd discuta cu mine.

La începutul anului următor.) Dar vedea cu un fel de spaimă de sine însuşi. care pe atunci începuse. şi cîteodată îmi şi arăta cîte ceva. bolborosea şi gîfîia — era o conversaţie oarecare. nici mie. sprijinise capul lui Adrian la pieptul ei. parc-ar fi mîncat din ea cu lingu150 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 151 roiul. pînă la moartea excelentului pedagog Clemens Hase adică (acuma nu mai joacă nici un rol — nici nu ştiu dacă mai există) — aflasem încă din 1904. se întreba. ci se purta între Halle şi Kaisersaschern. cu palma pe frunte. în scrisoarea ce dezvăluia la autorul ei o capacitate superioară de autocritică şi care m-a mişcat nespus de mult sub aspectul său de spovedanie. ca studiu empiric. şi apoi şi răspunsul lui Kretzschmar. ci numai şi numai în el însuşi. zgrunţuroasă. cu un gest neobişnuit. scria el (căci deşi se adresa de obicei destinatarului cu dumneavoastră. Prea lesne ca să-i poată face sîngele şi mintea să se-nfierbînte de dragul unei discipline. că dacă s-ar fi dedicat acestei discipline. dar pentru mine devenise clar şi faptul că după mutarea lui Kretzschmar la Leipzig şansele lui de victorie sporiseră considerabil. mai bună. un schimb de scrisori destul de susţinut. capul băiatului care şedea alături. să-i jure credinţă. şi după cum reieşea din scrisoarea lui. se îndoia de sine. nu putea fi vorba despre o surpriză si nici n-ar fi putui fi vorba de aşa ceva. cînd se sfătuia cu sine însuşi asupra posibilităţilor de a-şi schimba profesia. (Expresia „divertisment agreabil" este luată textual din scrisoarea lui. plină de interpolări minuscule şi de îndreptări — dar eu mă deprinsesem de mult cu tehnica scrisului său şi-i puteam descifra fără nici o dificultate orice ar fi scris — ciorna unei scrisori de-a lui. zgîriate şi împroşcate. ci pe după cap. şi era vădit c-ar fi dorit şi sfatul meu — dar numai Dumnezeu ştie dacă ar fi preferat să-ncerc a-l împiedica sau a-l stimula. nu în această ştiinţă demnă de toată cinstea. în anii din urmă. în ipoteza că într-adevăr avea s-o pună în aplicare. despre care Adrian îmi pomenea din cînd în cînd. datorită efortului depus pentru ea. m-aş fi pomenit în faţa faptului împlinit. ba chiar ezita foarte mult. şezînd laolaltă : Elsbeth vorbea cu muzicianul care. spunea el mai departe. în ce mă priveşte. că afurisitele de lucruri stau cam aşa şi cu al domniei-voastre apprendista : ele nu sînt deloc obişnuite — nu mă prefac chiar în asemenea măsură — dar mai curînd te îndeamnă la milă şi îndurare decît te fac să-ţi lucească ochi-n cap. fără nici o legătură cu Adrian — şi ea a tras la sine. şi încă într-un mod mai categoric — scrupulele sale în stare să-l împiedice să ia hotărîrea de a-şi schimba cariera şi de a se arunca cu trup şi suflet în braţele muzicii. de mîhnire zeflemisită. Wendell părăsi Kaisersaschern şi se duse să-şi ocupe noul său post. îl dezamăgise — temeiurile trebuind căutate. „Mă . să se bucure de'o consideraţie care a sporit necontenit în următorii zece ani. Adrian îi expunea fostului său mentor — acesta dorea să-şi reia rolul. Era evident că făcuse treaba asta pentru ca hotărîrea pe care intenţiona să o ia să nu mă surprindă. se cerceta. 6 scenă petrecută în camera de toate zilele din casa de la Buchel. şi aşa. încă nu era decis. cu privirea ochilor negri pironită asupra lui Kretzschmar. mi se pare bilunar. inhibat. fuseseră întotdeauna pentru el un divertisment agreabil. cele ale lui Adrian pe hîrtie gălbuie. Recunoştea pe jumătate că teologia." Dumnezeu îl înzestrase. într-o bună zi. dac-ar fi fost să si-o aleagă. cu litere mari stîngace. trădînd peniţa rondă. şi din acel moment schimbul de scrisori se desfăşura între Halle şi Leipzig în ambele sensuri: mesajele lui Kretzschmar scrise pe o singură faţă. se gîndise. aluneca uneori la forma arhaizantă «domnia-voastră»). să obosească. de Sfîntul Mihail. mi-a arătat-o şi mie. nici la dascălii săi de la universitate. fireşte. parc-ar fi fost cifrată. dar nu pe după umeri. mama şi fiul. nici domniei-voastre.) „Nu pot ascunde domnieivoastre. puţintel înflorată. cu caligrafia lui regulată şi uşor arhaizantă.mergea pînă la duşmănie faţă de peţitor. cînd eram împreună toţi patru. alături de faimoasa şcoală de stat pentru muzică din acel oraş. Că organistul trata preluarea unei clase de pian şi orgă la Conservatorul particular Hase de la Leipzig. s-ar fi dezmeticit foarte repede. ar fi început să se plictisească. Cîteodată. scrisă foarte mărunt DOCTOR FAUSTUS ♦ 149 si înghesuit. mai cuminte ar fi putut face. să se sature. ziceam. era altă poveste. Dovadă faptul că nu se simţea în stare să spună ce altă alegere. să se identifice cu ea. şi încă din zilele copilăriei pricepuse fără prea multă osteneală toate cîte i le oferise educaţia — în fond cu prea multă uşurinţă pentru ca măcar ceva din toate astea să-i poată trezi respectul cuvenit. cu o inteligenţă versatilă.' să treacă la matematici. De altfel nu numai aceste întîlniri personale întreţineau legătura dintre maestru şi elev. îl cuprinsese cu braţul. chiar dacă. (Şi această expresie barocă mi-o amintesc textual din scrisoarea lui. care. N-am să uit niciodată o imagine. Ciorna uneia dintre' aceste epistole. la şcoală. vorbindu-i cu glasul agreabil. Ştiam ce se punea la cale — dacă avea'să se îndeplinească. Kretzschmar şi cu mine.

muzica'înglobează mult din operaţiile şi căutările insistente ale alchimiştilor şi necromanţilor de pe vremuri. Ajunsese în faţa claviaturii nu din imboldul de a deveni maestru. una după alta. de ploconeli şi linguşiri. ci dintr-o misterioasă curiozitate pentru muzica însăşi. ci căldicei. şi anume că el. în special cele despre apostazie. căci: „Cui i-e scris s-ajungâ scai. lucru ştiut şi recunoscut din capul locului. se usucă repede". pentru că vede în teologie şi muzică sfere înrudite. nici reci. întradevăr. în ipoteza că ar da urmare imboldurilor lui Kretzschmar. si vă rog să vedeţi un omagiu. iar multe dintre ele le-am pus pe hîrtie. pentru răbdarea mea pritocea prea mult unul şi acelaşi lucru. 152 ♦ Thomas Mann Se scuza apoi pentru digresiunea sa. . şi ca dovadă mă apuca durerea de cap (voia să spună migrena lui) — durerea de cap nu se l învăţăcel (itai). mă aflam cu trei sferturi de oră înaintea grosului." Şi continua: . prea rece. ar fi cel mai mare păcat. o atitudine excepţională în ce-o priveşte. din pură plictiseală şi. ci din dezgust. nevoia de lauri.. Luteranismul meu e de acord. chiar dacă nu ar fi fost prea tîrziu. pentru că nu am nici un dram de căldură. era pierdut. cel mult. era prea sfios. Viaţa asta monahală ştiinţifică îşi are laturile ei absurde şi ridicole. teologiei. ci pentru că voiam să mă smeresc. îi demonstra că pentru rolul de solist virtuoz. că sînt un nătărău. şi dacă rămîneam cumva dator cu un răspuns. si contactul lui cu instrumentul se produsese mult prea tîrziu — chiar ideea însăşi a unui contact cu instrumentul îi venise prea tîrziu. care prin muzica şi sub pretextul ei se manifestă în public. şi batjocoriţi. prea mîndru. prea solitar pentru o carieră de virtuoz. nu numai pentru că vedeam în ea ştiinţa cea mai înaltă — cu toate că şi din acest motiv —. la ora următoare. Am făcut ce făceau alţii înaintea mea cînd băteau la poarta unei mănăstiri cu reguli riguroase. sînt categoric rece — dar pretind că atunci cînd mă judec pe mine însumi. De asemenea. dar tot la liceu era mai bine. ci-s cununat cu o profesie. la lectura autorilor eu le-o luam înainte. dar nu de la credinţă. dar în acelaşi timp si sub cel al emancipării şi al apostaziei — era apostazie. După un sfert de oră. asta se întîmpla numai pentru că eram cu gîndul mult prea departe. Căldicel n-aş putea spune că sînt. şi anume ce fel de activitate muzicală să aibă în vedere. pentru că de ea. ivea niciodată din oboseală în urma unui efort. de bezele şi de ropote de aplauze. mă simţeam acolo mult mai la locul meu. Aşa ceva presupunea anume calităţi psihice pe care nu le întrunea: nevoia unei comunicări afective cu mulţimea. şi să fug de arta in care dumneavoastră m-aţi iniţiat şi pe care aş deplînge-o atît de mult dacă mi-aş alege-o ca profesie. asta n-ar fi fost posibil. să mă încovoi. punctele de vedere se succed la fiecare trei sferturi de oră. Cu adevărat stă scris că blestemaţi vor fi. să nu credeţi cumva că socotesc că nici o profesie nu-i destul de bună pentru mine. Mă socotiţi chemat pentru această artă. de altfel citisem încă de-a-casă. plictiseala. muzica a reprezentat întotdeauna o combinaţie între teologie şi atît de amuzantele matematici. scumpe prietene şi magistru. tot ce sărmanul om trebuia să le mai bălmăjească băieţilor încă o jumătate de oră. scumpe magistre şi prieten. fn-am supus. Dumnezeule mare. tot sub semnul teologiei şi' ele. Mă pot bizui foarte bine pe memoria mea. Rîvneam la rasa călugărească şi la cingătoarea cu ţepi care se poartă pe dedesubt. ci înlăuntrul credinţei . după citirea ciornei. pe care mi-aş alege-o. mai ales răzvrătirea împotriva (Lui. care nu era deloc o digresiune. durerea de cap s-a agravat şi ea. şi trecea la chestiuni practice. iar în ceea ce mă priveşte. într-un cuvînt. de cînd nu mai sînt un burlac sărind din materie in materie. Dimpotrivă : ar fi păcat de oricare dintre ele. pentru mine.E ridicol s-o spun. să pedepsesc înfumurarea răcelii mele. afirma el. din spirit de mortificare. cei care nici calzi nu sînt. pentru că în cursul preparator superior înveţi de toate. dar vă rog să mă înţelegeţi că o tainică frică mă îndeamnă să nu renunţ. într-un cuvînt: nu-i încă vorba de o profesie.tem. şi-mi daţi a înţelege că abaterea din drum ca s-ajung la ea n-ar fi chiar atit de mare. cînd nu sînt chiar textuale. Dar chiar şi aceste trei sferturi de oră de materie mi se păreau lungi pînă la plictiseală — cel mai rece lucru de pe lume. Evita expresiile care ar fi spus lucrurilor pe nume. cu o învăţătură. pricepusem tot ce era de priceput." Citatele mele sînt aproape textuale. să nu arunc Sfînta Scriptură sub bancă. scria el. Mă veţi întreba: «De teologie n-a fost păcat ?» Ei. dar era lipsit cu totul de acel sînge de ţigan al artistului concertant. să mă disciplinez. de unde apare clar lipsa oricărei porniri instinctive în această direcţie. o declaraţie de dragoste făcută muzicii. apostazia este un act de credinţă şi totul este şi se petrece întru Domnul. s-o fac independent de gustul puterii care împarte binecuvântări şi blesteme.

cum ştiu puţin şi din experienţă. şi nu între cele din urmă. în faţa a ceea ce este conţinutul ei în valori curente. O vreme violoncelele stăruie asupra acestei enigme. cu un imn. bunul meu maestru. din nenorocire sau din fericire. martor mi-e şi cerul şi iadul. aceea de solist şi aceea de dirijor — ce mai rămîne ? Evident. sprinten. în povestea lor. sau unul roşu. în locul acestei naivităţi văd c-am avut parte de-o inteligenţă repede sătulă. ceea ce face ca umerii să se ridice şi-apoi să cadă iar. devenea aur sau argint. în chip de plenipotenţiar. simplu. sonora melodie îşi face drum pînă în apropierea unui punct culminant pe care însă. răpitoare. şi această inteligenţă. îl menajează. întrucît sînt silit să-mi tăgăduiesc acea naivitate robustă care. una din figurile lui. de dragoste — şi îşi punea foarte serios întrebarea dacă. şi DOCTOR FAUSTUS ♦ 153 încă lesne. în conformitate cu legea economiei. mai putea fi vorba de a ajunge artist. tot aşa nu era atras nici de cel de primadonă în frac si cu baghetă în faţa unei orchestre. ceea ce se învaţă de la altul. moment bine cumpănit. superb armonizat.' clătinînd din cap cu bătrînească înţelepciune. împreună cu faptul că obosesc repede. şi de care nu mă feresc a vorbi pentru că. si executat de alămuri'cu o maiestate reţinută. am aflat totuşi destul de multe despre artă ca să ştiu — şi-ar fi trebuit să nu fi fost elevul domniei-voastre ca să nu fi ştiut — că ea depăşeşte cu mult schematicul. la abstinentă. cu avînt. „marele magisterium". mă va apuca durerea de cap. se domoleşte. că deşi sînt tînăr. cultură. că n-am să fiu un cirac chiar nerod. mai bună. trăgîndu-şi din adînc respiraţia. Şi aşa. şi logodna cu ea. şi cu siguranţă. examinat în amănunt. că eu. amalgamat cu oarecare ingeniozitate în analiza şi coloratura orchestrală. stăteau în calea unei cariere de dirijor. rămîne foarte frumoasă şi aşa. dar şi grav. mai înaltă. o formă înfrînată cu gingăşie. trecînd-o prin retorte şi alâmbice. Vedeţi dar. intervine. compoziţia ! Minunat! „Mă veţi iniţia. Cît de stupid şi de pretenţios ar fi să vă întreb: «înţelegeţi ?» Cum' să nu înţelegeţi! Cu pasajele frumoase se întîmplă aşa : Violon'celeleatacă singure o temă melancolică. Pot spune că: Mi-e teamă să mă juruiesc muzicii pentru că — lăsînd cu totul la o parte chestiunea dacă sînt sau nu sînt înzestrat — mă-ndoiesc tare de firea mea. despre «la ce bun» atîta frămîntare şi agitaţie şi goană. 2 Fereşte-te. Şi totuşL de'ce mă previne întruna o voce lăuntrică: O homo fuge r La această întrebare n-aş putea răspunde atît de desluşit pe cît ar trebui. şi lasă locul unui alt subiect. corul instrumentelor de suflat. muzica în'sine. chiar poartă în sine germenele. cainîndu-se. După cum nu simţea nici o chemare pentru rolul de saltimbanc al instrumentului.' în învăţătura teoretică ocultă. trucurile. tradiţia. prin aplicarea magisteriului. la un moment dat. în felul meu de a fi). în faţa searbădului care este armătura portantă. după cum era un magisterium alb. nici un dram de trufie nu-mi vine de pe' urma ei. şi toate astea se'vor petrece foarte repede. transformat. continua Adrian. laboratorul ermetic.Aceleaşi considerente. ar fi expresia lipsei de căldură. prietene Albertus Magnus. în gen de coral mişcător şi solemn. nici una care să aibă nevoie de mai puţină putere de înduplecare ca să mă cîştige. în'faţa procedeelor rutinare în realizarea frumosului — 1 Termeni din alchimie semnificînd metalul de rînd care. este disecat. oficina de alchimist. îl evită deocamdată. că mi-i lesne greaţă de orice (de unde şi durerea de cap) sînt temeiul mizantropiei şi al grijii mele. pentru că asta însemna totuşi să iubeşti şi să fii iubit de lume. simt. Superbă menire ! Nici nu cunosc alta mai pasionantă. în realitate făcut însă cu multă isteţime şi acesta. interpret şi reprezentant de gală al muzicii pe pămînt. „micul magisterium". pentru că spiritul meu le iese în întîmpinare. voi roşi. care. după cîte înţeleg. dar nu se poate contesta că arta conţine totuşi destul de mult din toate astea şi parcă văd (căci anticiparea intră şi ea. şi. ar trebui să mă împingă. visătoare. ea mă va împinge. Voi înnobila prima materia aplicîndu-i magisterium şi-o voi rafina în spirit şi foc. apoi se repliază. mai plină de taine. între altele. ştiu de pe acum. se întreabă despre absurditatea lumii acesteia. în legătură cu asta îi scăpă totuşi un cuvînt dintre cele socotite chiar adineauri ca spunind lucrurilor pe nume: pomeni cuvîntul mizantrop. e înălţată din . Şi dacă sînt eliminate ambele ipoteze. Un răstimp liedul este exploatat cu inteligenţă şi farmec. afirma el. în formă de lied. i se fereşte din cale. le pregăteşte terenul. convenţionalul. cu o filozofică şi foarte expresivă onestitate. dacă-i făcută a mă ajuta să ţin acest jurămînt. mortarul care cimentează chiar şi o operă de artă genială. Am să prind toate trucurile şi servitutile. voi obosi. omule ! (Lat) 154 ♦ Thomas Mann mă voi simţi stingherit. depăşeşte cu mult acel «cum se ticluieşte». mai profundă. Zicea că e „mizantrop" şi că în asta nu trebuia văzut nimic care să semene a elogiu} Această trăsătură. unul dintre atributele calităţii de artist. de simpatie. se dovedeşte uimitor de bogat în semnificaţii şi sublimări. asta fiind structura lui. este. făgăduiala. şi-atîtea cazne pentru toţi. cam brutal din fire la prima vedere. popular.

este produsul şi unealta timpului. pluteşte-n legănare acolo sus încă puţin şi-n clipa în care-i irezistibil fascinantă. şi nu de la început. pentru muzică şi-l chemaţi la ea şi la dumneavoastră. vum — bang! —. în învăţătura lui Dumnezeu ?" Aşa glăsuia confesiunea şi refuzul lui Adrian. puţin din cochetărie. El. De altminteri mi s-a întipărit în memorie aproape cu aceeaşi precizie ca şi expresiile lui Adrian. tocmai aici se ascundea : că Adrian ştia foarte bine lucrul acesta. exact de oameni ca el — şi hazul. căci a înfăţişa arta sub aspectul de comuniune cu mulţimea. „Mofturi. inteligenţa „repede sătulă". scria Kretzschmar. şi din pricina simţului meu exagerat al comicului m-am refugiat în teologie. De ce ? Pentru că ele constituie numai în parte trăsături caracteristice individului luat în particular. oboseala. după care tînjea şi care tînjea după el. trebuie să se fi pierdut. iar în parte de natură supraindividuală. la Pfeiffering. în ademenirile lui. Adri. dumneavoastră îl socotiţi «înzestrat». De ce aproape toate lucrurile trebuie să-mi pară propria lor parodie ? De ce trebuie să mi se pară că aproape toate. şi-anume una făcută cu bună ştiinţă. dar imboldul la rîs e irezistibil — parcă-i un blestem. trebuie să rîd. tocmai acele însuşiri de care arta are nevoie.registrul mediu pînă la culmile de nespusă magie ale domeniului viorilor şi flautelor. Răceala. ticăloşit. reprezentaţii de gală. dar în vreuna din mutările sau călătoriile lui. în loc să-l lăsaţi să persevereze. în Italia. reintră cu gingăşie alămurile. scria Kretzschmar. trăsăturile temperamentale respingătoare pe care şi le punea în cîrcă. de bezele aruncate-n vînt. constituia. desigur. pentru ca senzaţia de «ah !». smerit. a plictiselii ivite din pricina lor. ale temperamentului său. cele mai impresionante. alegere absurdă. puţin din laşitate. mult mai bine decît credea el sau decît se prefăcea a crede. Kretzschmar. în îndemnurile. Scumpul meu prieten. ci lasă impresia că melodia ar fi fost acolo de-o bucată de vreme." Simţul comicului cu care se fălea sau de care se văita se va împăca mult mai bine cu arta decît cu ocupaţiile lui actuale. greaţa. sprijinită cu vehemenţă de notele de pasaj armonice ale tubei-bas. Bîlbîi-tul stăruia în apelul. toate erau tocmai potrivite să ridice înzestrarea la nivelul vocaţiei. adevărate şi acestea numai pe jumătate. făţişă. pentru ca apoi. aşa cum se ascunsese şi îndărătul teologiei. şi de care se ascundea. şi anume cu ajutorul personalităţii. e-adevărat — n-ar mai lipsi decît s-aştept răspuns la ele. nu aproape: toate mijloacele şi artificiile artei nu mai sînt bune astăzi decît pentru parodie ? — Probleme pur retorice. căci arta. imnul în gen de coral ia din nou cuvîntul. vum. dintotdeauna însă fenomenele cele mai bogate în mister. Nici un cuvînt din epistola lui Adrian. cînd îşi alesese profesia pentru prima oară. acum că-l înfruntă într-o ascensiune glorioasă. o uşoară denaturare. să-şi ducă fn cinste cîntecul pînă la sfirşit. chiar în clipa aceea. chiar dacă nu mi-anî luat atunci note cu privire la conţinutul lui. tendinţa spre plictiseală. lăsa deschisă chestiunea de a stabili în ce măsura e vorba de autocalomniere destinată să acopere calomnierea artei. simţul searbădului. în hîrtiile rămase de la Adrian nu l-am găsit. îndărătul unor analize ale caracterului. Necesitatea vitală de progres revoluţionar şi de . foaie pentru umflatul sentimentelor. în speranţa că ea va domoli. farsa ipocrită pe care o juca. „Arta merge înainte. aruncînd cu satisfacţie DOCTOR FAUSTUS ♦ 155 si demnitate o privire asupra operei înfăptuite. Din întîmplare însă. nu-l clintise o clipă măcar din convingerea că soarta îl hărăzise pe autorul epistolei numai şi numai muzicii. şi începe ascensiunea către acel punct culminant de care prima oară avusese cuminţenia să se ferească. putea folosi acest simţ — putea în general să folosească. la Miinchen. nu cu acelaşi avînt ca prima oară. De oameni ca el avea nevoie astăzi arta. — şi agrava- I 156 ♦ Thomas Mann rea durerii dumitale de cap e pedeapsa. ca să se sustragă. din dorinţa de a se scuza. artificiale. şi în ea elementele obiective şi subiective se întrunesc şi se contopesc pînă la confundare. spre deosebire de teologie. expresie a unui sentiment colectiv al uzurii şi epuizării istorice a mijloacelor de exprimare artistică. poate că am lacrimi în ochi. de ce-s oare silit să rîd ? Poate fi oare folosit cu mai mult gemu conformismul tradiţional. revine în primul plan. Probabil că l-a păstrat o vreme. mi-au stîrnit rîsul. pînă iau unele conformaţia celorlalte. Nici răspunsul lui Kretzschmar nu-l am în original. Şi pe un om în asemenea măsură deznădăjduit şi cu mutra asta de cîine plouat. fluxul gradat al sentimentelor să fie cu-atît mai mare. şi anume la sunetele grohăite trimise-n ajutor de bombordori — vum. pot fi mai binecuvîntate trucurile ? Se poate atinge frumosul cu sentimente mai bine cumpănite ? Iar eu. Adrian folosea. va pune capăt acestei slăbiciuni — pentru ca să dau aici peste un comic imens şi înspăimîntător. şi a năzuinţei după căi noi.

pentru nu ştiu ce motive. Şi cu toate astea. — Cred că şi tu ştii. Altfel e ca ţăr'na stearpă». de «simţul comicului» — vreau să spun: voinţa de viaţă şi de progres a artei îşi pune masca acestor caracteristici individuale lîncede şi decolorate ca să se manifeste. de dezgust lucid pentru «cum se ticluieşte». cum spunea el. şi mâi sînt o mulţime de şiretlicuri de-ale meşteşugului pe care trebuie să' le-nveti". XVI Nu mai e desigur nevoie să spun că despărţirea noastră a fost rece. de afurisita de înclinare de a vedea lucrurile în lumina propriei lor parodii. să se împlinească în ele. într-o anumită măsură era o cotitură. fugi. ca manifestare exterioară. fusesem găsit aptpertru serviciul militar şi intenţionam să-mi fac anul de militărie imediat. decît de pe urma combaterii argumentelor kantiene de combatere a dovezilor existentei lui Dumnezeu. dar făt tot trebui' să facă. fără băieţii de la „Winfried". De ajuns cu celibatul dumitale teologic! «Fecioria-i de preţ mare. după ce va fi expirat serviciul meu militar. nici nu crezusem că „făcea mofturi". «nu mai au nimic de spus». In orice caz. că eu nu prea ştiu.înfăptuire a noului. şi în convorbirea ce a urmat. cum mai făcusem de sute de ori. alta începea. se încheia o epocă. tot aveam să ne-ntîlnim undeva. fiecare apucînd-o în altă parte. de altfel'. Avea dreptate să nu ia prea în tragic despărţirea. inerentă artei. contrapunct. Peste un an cel mult. cum era şi firesc. la Regimentul 3 artilerie de cîmp de la Naumburg. pentru a se sfătui. la Buchel. o predilecţie pronunţată. pentru aluzia verbală la ceva sau la cineva. ca citat. pentru câ această stringere de mînă să fi devenit între noi un obicei. i-am răspuns. Eu nu m-am putut abţine. şi avea. Leverkiihn părăsi Halle cu o zi înaintea mea. despre viitorul nostru. am accentuat cuvintele de rămas bun rostindu-i' numele — numele de botez. Prin faptul că fusesem . numai adevărul — adevărul pe care în fond dumneata îl cunoşti foarte bine. seara o petrecusem împreună. reţinută. şi se foloseşte de cele aparent nevitale. De prea multe ori ne despărţisem în putina noastră viaţă şi iar ne întîlnisem. Adrian. numai în doi. intenţia lui era de a se înscrie şi la universitate. N-a spus decît „so long" — rămăsese cu' expresia asta de la Kretzschmar şi n-o folosea decît în zeflemea. al amîndurora." Scrisoarea se încheia cu acest citat din Heruvimul pelerin si cînd mi-am ridicat ochii de pe ea am întîlnit surîsul maliţios al lui Adrian: — Nu-i rău parat. era ca si luată. Se putea deduce că avea de gînd să le-o prezinte ca si cum ar fi vorba de trecerea de la o universitate la alta — rntr-o anumită măsură. urma să plece a doua zi dimineaţă şi' ne-am luat rămas bun pe stradă. adaug că sînt destul de grele. de oboseala personală. şi chiar dacă Adrian lăsa impresia că nu-i acorda nici o importanţă — eu îmi dădeam seama de eveniment cu o oarecare melancolie şi tulburare. fusese scutit pe timp nedeterminat si îşi mărturisise intenţia de a petrece vreo cîteva săptămîni la'fermă. şi-i destul de ruşinos pentru mine. a continuat Adrian. fie din pricina debilităţii. La începerea semestrului de iarnă al anului 1905 Leverkiihn se duse la Leipzig. şi ca să te stimulez. de plictiseala intelectuală. De abia dacă am ajuns să ne privim ochi în ochi şi să ne strîngem mîna. un adevărat refuz — dar fireşte. Ai împlinit douăzeci de ani. sub aspectul acesta vedea el lucrurile. «sînt imposibile». la un teatru. De fapt. DOCTOR FAUSTUS ♦ 157 Toate astea ţi se par prea multă metafizică ? N-am spus decît strictul necesar. de pe-atunci. Pentru că într-adevăr nu găsisem în scrisoarea lui. să audieze cursurile de filozofie. şi decide-te ! Eu aştept. Cu toată miopia mea pronunţată. — Nu-i rău deloc. E mai bine să te-apuce durerea de cap de pe urma exersării de canoane. — Ştie ce vrea. că hotărîrea va fi luată. o împinge să recurgă la vehicularea celor mai puternice sentimente subiective. fie din pricina obişnuitelor lui dureri de cap. pentru care mijloacele artistice încă în circulaţie «sînt perimate». Incontestabil că nu acesta e cuvîntul potrivit să ilustreze voinţa sa de a vedea dificultăţile în luarea acestei hotărîri şi de a aprofunda totul prin îndoieli. cu părinţii în privinţa schimbării profesiei. Adrian. i-am spus. El nu. drumurile noastre se despărţeau. nicăieri. să se obiectiveze. ca să-'şi poată da doctoratul în această specialitate. ce zici ? m-a întrebat el. Grăbeşte-te. "Pur şi simplu evita să le declare că renunţă la teologie. adăuga apoi o glumă pe seama episodului marţial de viaţă care mă aştepta şi îşi văzu de drum. Voia — urma să le spună — „să scoată ceva mai mult în 158 ♦ Thomas Mann prim plan" preocupările sale legate de muzică şi deci să aleagă oraşul în care activa mentorul muzical al anilor lui de scoală. cu emoţie. pentru citat. Prevedeam. la rîndul lui.

Justeţea. istorisindu-ţi o poznă şi-o bazaconie c'e mai mare ocara. oameni şi locuri bine de vezi. şi se azvîrlea în braţele muzicii cu trup şi suflet. Pe mal Unitate metrică alcătuită din mai multe picioare (lat). la adăpostul ei. asta e sigur — mi se părea şi mai de dorit. Hotărîrea asta făcea să-mi crească' inima de bucurie — dar în acelaşi timp mi se şi strîngea de teamă. şi-anume în clipa cînd părăsea cariera ştiinţifică.împreună la Halle prelungisem. n-aveam să mai fiu lîngă el.' dacă' la cantină silitu-ai fost să-i lămureşti ale stihurilor măsuri în picioare şi morae . în toată prieteneasca mea nelinişte socoteam inistitor să-mi pot spune că în acest proces nam avut nici un fel de contribuţie — cel mult poate că-i fusesem de oarecare ajutor prin'tr-o anume atitudine fatalistă.' de mă voi învrednici. îinei mame cuviinţa cere să-i ascunzi asemenea lucruri. aice. din acel moment n-aveam să mai ştiu ce face şi prin ce trece.. în curte. fiecare dintre noi îşi începea existenţa pe cont propriu. mai înainte. purta o stranie pecete de fatidic.. Atunci îl lăsasem în cadrul familiar al oraşului natal şi al liceului. toate astea erau foarte limpezi pentru mine. bineînţeles. Fusese. şi eram mîndru că prietenul meu nu mai stă la îndoială să mărturisească adevărul său. faptul că teologia fusese o eludare. înnoda la un loc momente îndepărtate din viaţa noastră în comun. momente a căror amintire mai era încă vie: ceasul. în care de-ale domniei-tale făloase. întru aceea. el ajungînd a crede că astă ştiinţă culme a fi si sămn de nobleţe spirituală. Anticipîhd. fireşte. din suflet ne-au 'poftit a rîdere. pe scurt măcar. copil. aşa mi se părea. DOCTOR FAUSTUS ♦ 161 . şi tot ce-mi păruse atît de necesar (chiar dacă inutil) avea să ia sfîrşit. ca să ajungă la această recunoaştere şi. să nu-l scap din ochi. anula într'ucîtva perioada de timp intermediară. Redau mai jos o scrisoare primită de la el după două luni de la încorporarea mea la Naumburg. viaţa noastră se schimba. pentru a folosi această expresie. ca să-mi pot face o idee cum se aranjase. 1905. o parodie. Numai că dintru-ntii să-ţi spun din inimă prietenoasă şi voitoare de bine nădejdea mea că înduri voios şi poate chiar bucuros bătaia cu nuiele si că la cuvenita vreme vei trage din ea folos în a te găti cu bumbi şi fireturi de rohmistru la glotaşi. Nici vremea în care eu eram student şi el mai mergea încă la liceu nu putea fi comparată cu schimbarea ce începea acum. ci trebuia să-l părăsesc tocmai în clipa în care observarea vieţii lui — cu toate că n-aş fi putut schimba nimic. Cu vreo trei săptămîni în urmă. o ai în tot trupul cînd te dai în leagăn şi te-avînţi prea sus. iubite şi binevoitor Domine Magister şi Ballisticus! Bucuros cătăm a vă spune mulţămirea noastră pentru grija ce domnia-ta ne-arată. şi pentru răvaş. după mine. rugîndu-l să fie bun să-mi scrie şi el. spun doar că' stilul arhaizant folosit de el în răspuns e. Scria: „Lipsea în vinerea de după Intrarea în Biserică. „arunca Sfînta Scriptură sub bancă". şi. Pe-aice merge acu o vorbă: «în Ăl-de-Sus ''e te încrezi. a 27-a casă de pe Peterstrasse Preacinstite. îi scrisesem la Conservatorul Hase. pesemne că în mare cinstire şi preţuire ţine înalta domniei-tale învăţătură si ispravă. prin cu-. o revelare a înclinaţiilor sale stilistice. sub tei. Senzaţia ce o încercam aş putea s-o compar cu crisparea pe care. şi năroade. într-un mod profund caracteristic. necesitatea. spre a avea şi tu a rîdere şi a te minuna. şi pe care am citit-o cu sentimentele încercate poate de o mamă cînd primeşte veşti de felul acesta de la fiul ei. o aluzie la caraghioslîcurile de la Halle. canoanele cîntate de noi cu Hanne-rîndăşoa'ica. nevoie de oarecare persuasiune. fără să-i fi aflat încă adresa. voi răspunde. Toate aste.'la elucubraţiile lingvistice ale lui Ehrenfried Kumpf — dar în acelaşi timp o expresie a personalităţii sale. perioada anilor noştri de scoală. şi. şi-i povestisem despre condiţiile noi. preaînvăţate. şi cu spaima zborului. aspre în care trăiam. ce mie mi s-a întîmplaţ. mai cu osebire rohmistrul care. ca să zic aşa. şi aspre îndeletniciri şi de-al domniei-tale săpunit şi ţesălât şi buşumat şi puşcât mult grăitor şi tare cu haz ne-âţi dat veste. o disimulare. numai că. senzaţie amestecată şi cu chiotul de iz'bîndă. Era o hotărîre importantă şi. nimănuia dăunt '». pe 160 ♦ Thomas Mann numele domnului Wendell Kretzschmar. vinte cum ar fi: „Cred că ştii tu singur". repet. şi în orice clipă ştiam DOCTOR FAUSTUS ♦ 159 unde e. caracterul reparator al pasului său. cînd îl găsisem pe băiat încercînd ar-moniul unchiului său. independent de rezultatele extraordinare pe care mi le promisesem de [>e urma ei. cum se simţea în marele oraş şi cum îşi organizase studiile. trăisem acolo aproape la fel ca la Kaisersaschern. De abia acum. cu toate că scărmănîndu-te şi ocărîndu-te. fireşte. o manifestare a formelor şi structurii'sale lăuntrice care recurgeau la parodie pentru a se disimula şi a se realiza. să pot avea grijă de el.

îs fără gînd rău. pe strada mea. nici vorbă că nu-i ăl mai frumos oraş al ţării mele.. învăţatul armoniei' tare mă-ndeamnă la căscat. n-ar fi. Era încă destul de devreme.» Poţi să-ţi închipuiesti cum stau lucrurile cînd e vorba să' arăţi îngăduinţă la şapte sute de mii şi mai ales la vreme de tîrg. Nici în privinţa clavicembalului nu s-a lăsat grăsuna greu. dar uşor îi e â fi frumos si vrednic. pregătiri şi rezolvări nu se învaţă mai bine din l Trepte către Parnas. găsit-am fără' zăbavă adăpost şi găzduire cuviincioasă. Tare cu măreţie-i durată Lipsea asta a mea. şi-anume Muzica — dacă poţi. pe de-a-ntregul după cum mă duce capul meu. Oare toate aste întîrzieri. iar feluritele facultăţi îsi au. pentru sine. şi din Pers'ia. din care gustât-am de curînd o probă. modulaţii. DOCTOR FAUSTUS ♦ 163 practică şi din auzit. din'care pricină mult şovăie omul naintea fiecărei dughene pîn'a se aşeza la vro tocmală — e ca şi cum blajinul şi adormitul nostru grai din Turingia s-ar fi trezit la o neobrăzare şi spurcăciune cît a şapte mii de sute de oameni la un loc. şi din alte ţări asiatice. după spusa lui. socotind că inima lor bate la fel cum bate a lumii întregi. şi anume de hamalul ce se dusese să-mi aducă de la gară cufărul: de la el ajung de-a dreptul la năzbîtia şi spurcăciunea despre care am pomenit. nici de cel al lui Hase. am gata un întreg morman de studii caraghioase de canoane şi fugi. decît din carte ? Şi-n afară de asta şi per aversionem . . biblioteca e lîngă Gewandhaus . ci mai curînd ar trebui să mă iau după taica Haydn : el nicicînd n-a avut preceptor. centram al tiparniţelor şi al legătoriilor de bucoavne. E-o trudă rodnică ce-ndeamnă la fantezie şi la născocire. ca unul ce eram nou-venit şi nimerisem la cel de toamnă. e o nerozie astă separaţie mecanică a contrapunctului de armorie. văzînd că nu i-am ştirbit nădejdea ce în mine şi-o pusese. ce trece de şapte sute de mii/lucru care din capul locului îndeamnă la o anume simpatie şi îngăduinţă. note de pasaj. celebru manual de învăţare a contrapunctului (lat). din încercat şi din aflat. şi din Armenia. Fiind numai puţin după-a1 Celebră sală de concerte din Leipzig. cînd fu vorba de păcatul Ninivei. împins cum eram de pofta nou-sos'itului. pornii ca dus de mînă într-acolo. la care-i şi el dascăl. 162 ♦ Thomas Mann miază. ci numai [-întregul. sînt în stare. şi cu o voluptate afurisită rezolv la nesfîrşit probleme. ci şi-a făcut rost de Gradus ad Parnassum al lui Fux şi de ceva muzică de pe vremea d-aţunci.' ce au falca de jos proţăpită nainte. după cît mă duce pe mine capul. să mă preumblu şi să cutreier aproape tot oraşul — de data asta cu-adevăra't călăuzit.lurile Pleissei şi-ale Parthei şi-ale Elsterului. atmosfera potrivită pentru mine. că nimica nu-i e de trebuinţă pentru asta. zidire deosebită cum cea de filozofie la Casa koşie de pe Promenadă. Centrum musicae. ba aş zice chiar îndulcit cu cîte-o vorbă de batjocură de sine. şi în cea dintîi umblare prin uliţele tîrgului. de nici un folos lumii. iar cea de învăţătură pravilelor la Colegiul Sfintei Fecioare. în acest magic domeniu. decît doară a fi vechi şi liniştit. groaznic. şi fără de'zvâcnire. dar din mila Domnului. proaspăt descins de la gara a mare. şi însuşi profetul. Nici nu vrea s-audă de conservator în ce mă priveşte. groaznic. de harmonia şi punc'tum contra punctuni. în vreme ce giocul de domino cu acordurile fără temă nu-i. citii o ţidulă pe-un burlan. ară'tatu-s-'a mişcat în inimă şi vădit-a înţelegere aplecată cătră haz cînd a zis oarecum dezvinovătîndu-se: «Atît de mare oraş. trăsei de clopoţel si căzui lesne la învoială cu proprietăreasa grăsună bine şi cu grai diavolesc. nici de cel mare. multlumi-nată universitate — ce de altminteri în tare multe lăcaşuri e împărţită : aşezarea cea de căpetenie se află în piaţa lui August. Kaisers-aschern e mai fălos. pentru care magistrul mult m-a lăudat. căruia tot ce-am studiat'şi elaborat îi supun la fiecare două zile spre încuviinţare sau mustrare. Intre noi rămînă vorba. cînd năpădesc mulţimi nemăsurate din toate colţurile Europei. pentru că în timpul de faţă mai mult de laturi teoretice mă ţin şi de bucoavne şi'scriptologhie. îs obişnuiţi p-aice.. fără tăgadă că altă viaţă se duce si altfef bate sîngele-n vine decît pe Saale. de tot felul de pozne amuzante. Nu că Ninive asta de-aice mi-a'r plăcea cine ştie ce. fireşte. vreu să zic: sub oblăduirea şi judecata lui amici Kretzschmar. de vreme ce ele se întrepătrund atît de indisolubil încît nu le poţi învăţa pe fiecare deosebit. pentru amîndouă odăile de la catul de jos. aşa că mai avui timp. şi norodul grăieşte într-o limbă a naibii de necioplită. fiecare. unde. îmi lăsai cufărul la magazia gării. şi s-a apucat să-nveţe cu destoinicie meşteşugul după ea. Tare m-a mai strîns la piept bătrînul şi s-a bucurat de venirea mea. şi poate că am să mai vorbese despre ea. mai cu osebire de-a lui Bach cel din Hamburg. ce şi-o pot răbda. Dar nici n-o asurzesc cine ştie ce. parc-ar fi zidită cu pietre dintr-o giucărie din cele scumpe. Peterstrasse. cu o mie de sute de oameni în el şi mai bine. dar cum la contrapunct prind îndată viaţă. şi asta pentru c£ mare mulţime de popor adunatu-s-a aice.

într-o încăpere sclipitoare. pe drept cuvînt. Ee departe. ţiam zgîndărit prea mult curiozitatea : n-a fost mai nimic. şi-avea falca de jos proţăpită înainte. S-a dat şi drept călăuză de străini şi ca atare-l arăta şi plăcuţa de'alamă şi cele două-trei fărîme de englezească şi franţuzească rostite ca vai de lutr\£. le mai ştiu şi-acum pentru că aveam ideea sonoră în gînd. Cu'aste zise. un adevărat labirint. incorectă). — Vale. goi şi pudraţi. cu plăcuţa de alamă. biserica Sfîntul Toma. şi dus a'fost. m-a-mpins pe calea rătăcirii — era un nătărău. cu sînii ca nişte emisfere. de pe urma băuturii. cu Schleppfuss' al nostru. te las în seama milostivului Dumnezeu. Nătărăul mă băgase-ntr-o casa deocheată ! Mi-ascund emoţia încremenit. incins la brîu c-o funie. zic eu. gîngurind încîntată si drăgălaşă. Era. [5 Antichitate foarte interesantă (fr. printre' perdele grele de catifea pe care le dădea la o parte ploconin-du-se. unde-mi tronau nimfe. ba chiar aproape prea împovărat şi copleşit de materii. Eu trag clopoţelul. prin curţi şi ganguri acoperite. cu un pohcandru mare de cristal. toate înţesate cu mărfuri pînă-n vîr'f. altele tunse scurt cu bucle şi cîrlionţi. cu gura mare şi jpchii ca migdala. poftindu-mă.Aşa că-s silitor. îi plătesc. Şi unde mă duce în faţa unei case. un interval de-un semiton luminîndu-se ea în ruga sihastrului fn finalul la Freischiitz cînd intră timpanul. şi două ceasuri bătute nătărăul m-a tot purtat şi mi-a tot arătat de toate şi peste tot. eram ostenit şi hămînd. ci am atacat aşa. vreo şase sau şapte. cu obrajii ca stafida. ulicioare legate-ntre ele cruciş şi curmeziş. şi mă salută cu graţii aproape pudice. aşa cum e la toată lumea p-aici. într-o doară. cu un şirag de mărgele ca de ceară la culoare. emoţionant şi simţeai zvîcnind în pieptul tău pulsul omenirii. unde se află şi monumentul Reformei. trompetele şi oboii pe acordul de cvartă şi sextă în do. c-o şapcă roşie pe cap. se zicea la Halle. Iam satis est. 12 Năzuiesc cu patimă către virtute — muncesc cu rîvnă (lat). din pricina ărbuţei. atac două-trei acorduri. încetul cu încetul se lăsa întunericul. cred eu. 164 ♦ Thomas Mann şi banderole. cu candelabre de perete în dreptul oglinzilor şi al canapelelor de mătase. împopoţo-nată. cum să zic. am căzut la învoială. Atîta ajunge (lat). pe-o ulicioară în dosul Străzii Mari — avea par-maclîc cu marginea de alamă la treptele de la uşă şi lucea ca plăcuţa lui.peautifulpuil-ding şi'antiquide exdremement inderessant. pe lîngă primăria cea veche. zelo virtuţii. nişte libelule. purta pelerină de ploaie. Şi abia după aceea dădurăm peste gloata şi vălmăşealâ de pe ulicioarele strimte din dosul arhaicei pieţe cu coperişurile în povîrnis iute. uliţele se goliră. vorba-i era diavolească. atunci nu ştiam. sau poate că numai amintirea mea l-a făcut să semene — altminteri arăta mai voinic şi mai împlinit. mai cu osebire în miezul oraşului. să-mbuc şi eu ceva. şi înăuntru îmi iese înainte o madamă gătită. în valuri diafane.. şi mormîntul lui din biserica Sfîntul Ioan. privesc în Jur şi văd un pian deschis. îmi urează poftă bună. uşa se deschide de la sine. întrucît la şcoala înaltă mai audiez şi istoria filozofiei la Lautensack. «Umila dumneavoastră slugă». unde nătărăul mi-a arătat reşedinţa regală şi pivniţele lui Auerbach şi turnul cetăţii Pleissenburg. horbote' şi paiete. mă reped furtună peste covor drept la el şi. 4 Clădire frumoasă (engL incorectă). şi deasupra uşii un fanar roşu. fecioare ale desfrîului. şi oameni ce se-mbulzesc şi se uită la tine cu ochi exotici şi vorbesc graiuri din care n-ai auzit în viaţa ta o iotă. şi mare omenire furnica pe toate uliţele. în amintirea lui Johann Sebastian. dacă'nu-i prea scump. pe straturi de grăsime. din picioare. pre domnia-ta precum şi toate inimile neprihănite. în care răspundeau magazii şi pivniţe. la urma urmei. un prieten. străveziu veşmîntâte. jBtr-o corseletă spaniolă. penserat. Vorba e. Atunci îi zic călăuzei să-mi arate un birt. roşu întocmai ca şapca nătărăului. Unul bun ? face el şi clipeşte. — Cît despre festa şi pozna şi despre cele întîmplate între mine şi Satana. ca unui musafir de mult aşteptat. si enciclopedia ştiinţelor filozofice precum şi logica. DOCTOR FAUSTUS ♦ 165 La mine se uitau. să te ocrotească. decît că hamalul acela. o modulaţie din si major în do major. nişte es-merâlde prea puţin veşmîntate. în ziua dintîi. cu nasu-n vînt. aducea. precum mai nainte pomenit-am. biserica Sfîntul Pavel cu minunata-i galerie. reclame de blănuri şi de alte mărfuri atîrnau de la ferestre pe zidurile caselor. Asta am ştiut-b mai tîrziu. bogat tapisată cu belacoză. $n vremea asta numai ce s-apropie de mine o ocheşică. 3 Rămti sănătos. Bun. ba dacă stau şi mă gîndesc îi semăna chiar bine. . nişte morfe. singuruf care mai stă încă-n picioare — aici purtat-a Luther disputa cu Eck. la ilustrul Ber-meter. Era veselie mare pe străzi pentru că. cu brăţări late pe braţe şi care mi te priveau cu nişte ochi încinşi de pofte şi nerăbdare. nu la tine. unele cu părul lung şi despletit. tîrgul de toamnă se afla încă în toi şi fel de fel de flamuri 11 în general (lat). şi noul Gewandhaus. luminile începură să se aprindă.

"" Scrisoarea se încheie cu exclamaţia „Ecce epistola !"2. adică ai unei arte ce părăseşte domeniul sujet muzical pentru a se situa pe un plan cerebral general. îl depăşesc. fiindcă simţeam nevoia să citesc şi să recitesc mereu hîrtia pe care o' parcursesem doar în grabă prima oară — ci o făceam nu atît pentru lectura în sine cît ca să-i studiez stilul şi psihologia. felul lui de a fi vexant. ie care ţi l-am povestit pe îndelete în schimbul celor cu iiajurul cu eură mare ce-ţi soarbe învăţătura în ale artis ţţietrificandi. ceea ce are un iz de pălăvrăgeală lipsită de obiectivitate şi stîrneşte. DOCTOR FAUSTUS ♦ 167 ceva unei prietenii care-i în drept să-şi revendice epitetul pe care Delacroix l-a găsit pentru prietenia sa cu Chopin. Din capul locului un lucru era cert: indicaţia finală nu fusese motivată de scrisoarea întreagă ci numai de o parte. emoţionant de departe. Cînt mult Chopin şi citesc despre el. care-mi aminteşte de Shelley. eram singurul în stare să înţeleg aşa ceva. pretext. Un critic de pe vremea lui elogia «cuprinzătoarea concepţie despre lume» a acestei muzici. Ia. învăluit. nu în marea bătălie a voluptăţii. Hândel spunea despre Gluck • «Bucătarul meu se pricepe la contrapunct mai bine decît el». o scrisese ca să se descarce de o impresie zguduitoare. Mă-ntorc. deloc aventurist al existenţei sale. de altminteri. Dar judecind lucrurile: partea asta era toată scrisoarea . apreciere de confrate care-mi place grozav. reticent..). cu A Treia de Schumann ca piece de râsis-tance. nu A. şi cu braţul mi-atinge leneş Ebrazul. Te duce departe. Ia de pildă Nocturna în do diez minor opus 27 no. o anula. amin şi' rugaţi-vă pentru mine! Pîn'acum am ascultat doar un singur concert la pewandhaus. acel refuz al exp'erienţei concrete. zvîrl scaunul deoparte cu genunchiul'. caracterul straniu. Şi e adăugat: „Că o vei distruge imediat se înţelege de la sine". întîmplarea cu funestul hamal. 2 Iată scrisoarea (lat). aceea a numelui de familie. negator. îmi place angelicul din făptura lui. Dar avea totuşi un oa-lecare sens. după aceea. astfel că însuşi caracterul lui. impenetrabil. Aceste fiind' zise. cît de mult mai îndu-ierată şi mai grea de semnificaţie apare individualizarea ti Arta versificaţiei (lat). dar cu vremea am căpătat sentimentul că pierdusem clipa distrugerii. 2 şi intermediul care se desfăşoară după schimbarea enarmonică din do diez în re bemol major. prietenul din copilărie. o acoperire limbută cu apergu -uri de critică . nici vorbă că Adrian ştia că pentru mine festa n-avea nimic amuzant. unde e tratată mai savant ? Există unele sen-tinţe care. mai ales. prin grosolănia lor ce compromite grav pe emitent. te fac să rîzi. un moft la urma-urmei. acel nuvreau-să-ştiu-de-ni-mic. evaziv. Ele depăşesc în eufonie disperată toate orgiile din Tristan — şi asta în intimitatea pianistică. şi eu. nu numai sub aspectul armonic.ţaufost cei care au criti-cat şi au deplîns constant evoluţiâl)eethoveniană tîrzie. ^profund atentă" ? La început nu m-am supus dorinţei fui. care-i scria: «J'espere vous voir ce soir. din pricina ei fusese scrisă — nu pentru ca să mă amuze pe mine. Tot restul era adaos. amuzant. la Chopin. divagant. sublimul incest al artei sale de-o fantastică delicateţe şi seducţie. şi fără caracterul de corrida al unei mistici teatrale robustă în toată decăderea ei. ca să zic aşa documentar. unele semne care îl prevestesc pe Wagner şi mai mult decît atît. îmi croiesc drum îndărăt peste covor prin iadul desfătărilor. ironia lui în raporturile cu tonalitatea. trec prin vestibul şi cobor treptele in stradă fără să ating măcar parmaclîculde alamă. pînditu-te-ai vreodată cît de altfel. a scos-o din sfera unui specialism mărginit de fanfară comunală şi a pus-o în contact cu lu-Ijnea vastă a spiritului. L. Totul e cu putinţă la acest Wagner al picturii! Dar sînt. i Asta-i tot ce mi s-a-ntîmplat. felul de a zeflemisi semnele de alteratie. pentru că ea caracterizează o ridicare în rang pe care muzica şi muzicienii o datorează romantismului. aşa-numita festă şi poznă. Semnătura e o simplă iniţială.. un rîs grozav clasiciştilor. pe lîngă ţaţa flecară. mă deprinsesem să o consider ca pe un document din care indicaţia de a-l distruge era o parte integrantă. mais ce moment est capable de mefaire devenit fou» . dar clipa asta e în stare să mă împingă la nebunie (fr. Cît de elocvent se rosteşte în favoarea acestui om prietenia profund atentă a lui Delacroix. El a emancipat muzica. tărăgănare şi'.. cu mişcarea universală artistică si intelectuală a epocii — asta'nu trebuie s-o uităm niciodată. 166 ♦ Thomas Mann vocală în operele tîrzii ale lui Beethoven fată de muzica sa mai veche. XVII Dispoziţia lui categorică de a distruge scrisoarea asta n-am respectat-o — cine-ar putea să ia în nume de rău aşa 1 Nădăjduiesc să vă văd diseară. Toate acestea pornesc de la ultima perioadă a lui îiBeethoven şi de la polifonia lui şi găsesc extraordinar de Semnificativ faptul că adversarii romantismului. înveliş. misterios.Esmeralda. ci şi psihic în generai.

să trec peste miezul scrisorii. în legătură cu manifestările pasiunii în sfera spirituală. cît pentru că recursese la acest stil din capul locului numai ca să-l poată folosi la relatarea poveştii. nu în mică măsură. chiar şi atunci cînd are loc într-o stare de profundă emoţie. fără jocul acesta. ba mai mult chiar. şi asta la cîteva săptămîni după ce se petrecuse. şi acum şi atunci. cititorul. se anunţă din primele rînduri şi e mereu amînată. şi ar fi trebuit să-i poată inspira şi necioplitului circumspecţie şi sfială. al cărnii n-a fost niciodată atins în convorbirile noastre într-o formă cît de cît personală şi intimă. Nu rămîi oare cu impresia că tonul arhaizant. un spirit ca al său. pastişa sau adaptarea personală la germana veche a lui Kumpf ţine numai pînă ce se încheie povestirea aventurii. Cum să nu fi cuprins. ca şi cum numai citarea formulei de salut a lui Schleppfuss i-âr fi reamintit-o. sau unele mărturisiri spontane. şi-şi vor da seama de sentimentele reale cu care o citeam şi o reciteam. cum ar fi putut el strecura cuvintele pe care totuşi le voia scrise „Rugaţi-vă pentru mine !"? Nu se poate da un exemplu mai bun de citat luat drept acoperire. Oricît ar putea suna de ciudat. Nimic. 168 ♦ Thomas Mann acest scop. dar nu trebuia să constituie finalul scrisorii. deloc de dispreţuit. Era atmosfera religioasă. şi acest element! îl înglobase. din nevinovăţia feciorelnică. absolut nelalocul lui. căreia îi dădea. Pentru că eram emoţionat. oricît ar părea de puţin potrivit unei farse calificativul pe care-l am în minte. scrisoarea lui Adrian. în aparenţă scrisoarea se încheie înainte de povestirea anecdotei— „Iam satis est" — ca şi cum autorul ar fi pierdut-o din vedere. ea încearcă să se strecoare în gluma cu marele oţaş Ninive şi în vorbele sceptice şi îngăduitoare ale profetului. La emoţia'mea contribuia. în toate astea. cuvîntul „pudibund" ar fi de asemenea ridicol. DOCTOR FAUSTUS ♦ 169 pentru care. nu atît pentru că nu-i era adecvat consideraţiunilor finale menite să abată atenţia în altă parte. mai bine. îmi ieşisem din fire. Ca să folosesc un termen foarte obiectiv. E cît pe-aci să fie povestită atunci cînd pomeneşte pentru prima dată de hamal — dar iar dispare.muzicală. s-o întoarcă în uitare — sau. întotdeauna respectată de mine. Mînia mea împotriva festei obscene pe care i-o jucase acel Schleppfuss beţiv si grosolan n-avea margini — şi rog pe cititor să nu vadă în asta o trăsătură a propriei mele persoane. astfel că paginile finale sînt complet lipsite de culoarea lui şi au o ţinută lingvistică absolut modernă. şi dorinţa |de a-l proteja şi menaja. despre asta făcea dovadă suficientă faptul că reproducea unele învăţături luate de la Kretzschmar despre rolul.). era o dovadă de considerare lucidă. aş fi ştiut cum să ies cu faţa curată. liberă şi detaşată a . tot interesul se concentrează asupra anecdotei. iar apoi e lăsat baltă. încă de la a doua lectură mi s-a părut tare ciudat că stilul. o dată aşternută pe hîrtie povestea ducerii în ispită. atmosfera cuvenită. ca să zic aşa. faptul că îmi relatase aventura. ci poartă o amprentă categoric mistică. Şi'ce atmosferă ? Am s-o spun. Altminteri. cînd vorbea. ceea ce însemna încălcarea unei discreţii altminteri absolute. căci nu pot să cred că exista într-adevăr in-tentia ca eu. despre Chopin. şi este relatată „la repezeală". din mîndrie. ţinînd seama de vechea noastră camaraderie — domeniul iubirii. al senzualităţii în artă şi nu numai în artă. despre romantism. ea se conturează din capul locului undeva în fundal. poate: să lase. Adrian alesese germana din vremea Reformei pentru o scrisoare ce trebuia să mă pună la curent cu această poveste. îşi împlinise rostul şi că după aceea autorul epistolei renunţase la el. E necesar ca o analiză să dea aparenţa răcelii. Puţini sînt cei care se vor fi lăsat înşelaţi de răceala analizei la care am supus. un semn distinctiv al pudibundenei mele — n-am fost niciodată un pudibund şi dacă mie mi s-ar fi întîmplat să fiu dus de nas la Leipzig. cu ajutorul lui. ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. niciodată el n-a pătruns în tema discuţiilor noastre altfel decît prin intermediul artei şi literaturii. de parodie luată drept pretext. Nerelatată încă. deci religioasă : expresia „iadul desfătărilor". fireşte. cu stranii aluzii la ştiinţa despre fluturi a tatălui său. si imediat înainte mai e o expresie care m-a zguduit încă de la prima lectură şi care nici ea nu are nimic comun cu umorul. al sexului. de pildă. apoi unele dintre observaţiile sale referitoare la Wagner. şi atunci Adrian emitea formulări obiective şi informate care lăsau persoana lui complet în afara chestiunii. Pentru mine totul devenea limpede: datorită afinităţii ei istorice cu problemele religiei. impresia că ar urmări 1 Observaţii (fr. ci îl rog să afle caracterizate în sentimentele mele făptura şi natura lui Adrian. ci i se agaţă consideraţiuni despre Schumann. care vădit că urmăresc să-i scadă din pondere. despre nuditatea vocii umane şi despre cum era ea compensată cerebral în formele artistice atît de rafinate ale muzicii vocale vechi.

castitatea în vederea unei căsătorii creştineşti. atâcînd acordurile. nu pentru mine era caracteristic. dar care nu-i făcut să mulţumească un gust mai pretenţios. Trebuie să mai adaug că tocmai cazurile ca acela al prietenului meu îngăduie cele mai puţine speranţe ? înfrumuseţarea. care făcea parte din convingerile mele teoretice. o consternare^ o uşoară crispare lăuntrică. faptul că de fiecare dată cînd convorbirea lua o astfel de întorsătură. nu aveam nimic să ne spunem decît un singur lucru.. dispreţuitoare şi dezgustată cînd o asemenea eventualitate doar apărea'la orizont. cu toată consideraţia pentru dreptul său spiritual de aşi permite una ca asta. era din cauza armurii de inocenţă. femei. O vedeam pe cîrnă lîngă'Adrian — Hetaera es-meralda . poate — gîndul că viaţa cărnii e lipsită de inocenţă. sînt opera sufletului. Dar iarăşi. în cazul de faţă. Era. în ce mă priveşte. mărturisesc. învăluită în afectuoasă abnegaţie şi sensibilitate purificatoare. aşa că nu-ţi mai rămîne decît să speri că această umilire întru omenesc şi prin aceasta întru animalic. să se împlinească în forma ei psihică cea mai elevată. de puritate. puţin cam pedant. dragul meu ! Prea sînt pure buzele tale şi severe. mereu acelaşi. cea mai frumoasă. reticentă. ce-i drept. Repulsia lui Adrian faţă de grosolăniile lascive era I mai mult decît evidentă şi-i cunoşteam perfect expresia . nici'acesta nu putea fi suspectat de frivolitate sau de neruşinare şi nici că ! ar face. ca şi cum ai fi as: cultat un înger disertînd despre păcat. şi că după acest interval am rupt-o cu binişorul cu fata pentru că era tare redusă şi incultă şi tare mă plictisea. banal. omenia mea se împacă foarte bine. La Halle. buna-cuviinţă ecleziastică obliga — cel puţin în cuvinte — la reţinere. şi acesta era motivul aprehensiunii căreia temperamente ca al meu trebuie să-i facă faţă cînd e vorba de firi ca cea a lui Adrian — şi din acest motiv povestea blestematei aventuri lua în ochii mei un caracter simbolic înfricoşător. instanţă mediatoare. j pentru asemenea lucruri". toţi. dureros şi. Despre neveste. Nu ştiu cum se comportau ei în realitate. al unei plăceri spirituale la care năzuiam. mărturisesc fără şovăire că gustasem din fructul oprit şi avusesem vreo şapte sau opt luni raporturi cu o fată din popor. sub acest aspect. într-un anume mod. ar putea. Pentru că doare şi umileşte — nu pe cei răi.'în taină. cu care. şi anume. simţeam în forul meu interior ceva ca un şoc. teologii noştri. un strat. în care cerebralul si instinctivul se întrepătrund şi. că instinctul nu cruţă nici cea mai cerebrală dintre mîndrii. Nu vreau să vorbesc de reţinerea creştinească şi nici să folosesc. moralistă şi mic-burgheză şi impregnată. şi dacă îşi păstrau. Nu atît clocotul sîngelui cît curiozitatea. Mi-l închipuiam stînd în pragul salonului.universului poftelor. mai DOCTOR FAUSTUS ♦ 171 nobilă. Este iin fapt asupra căruia prietenia mea profund atentă mi-a deschis ochii. cad de acord — un plan de viaţă. te-ai fi simţit jignit şi ai fi fost ispitit să-l rogi: \ „Taci. iluzoriu. ci pentru el. că trufia. înnobilarea despre care vorbeam. Ar satisface adevărul în prea mică măsură şi n-ar fi suficient ca să evoce grija afectuoasă. a căror explicaţie avea să-i apară retrospectiv. umilitor. haz pe socoteala temei. de medievala teamă de păcat. Firi ca cea a lui Adrian n-au mult „suflet". parola „Kaisersaschern". vanitatea şi 'dorinţa de a traduce în practică libertatea anticilor în raporturile sexuale. de mîndrie intelectuală şi de ironie glacială'în care era îmbrăcat şi care-mi era sfîntă — sfîntă într-un fel anume. şi totuşi. m-au îndemnat la această legătură. să-i cadă pradă în condiţii pur şi simplu ruşinoase. învăluirea. Dacă nu puteai — şi nici nu voiai — să ţi-l imaginezi într-o situaţie „galantă". în parte. această delicateţe a lui fusese mai mult sau mai puţin la adăpost de atacuri. lipsea cu desăvîrşire din atitudinea lui Adrian faţă de sfera în chestiune. cu voia Domnului. fiica unui dogar — legătură pe care cu destulă greutate am încercat s-o ţin ascunsă faţă de Adrian (cred însă că el nici n-a băgat de seamă). fete. că cea mai trufaşă cerebralitate este mult mai expusă să se pomenească absolut dezarmată în faţa instinctului gol-goluţ. trebuie să plătească naturii tributul ei. Ca si în atmosfera de înstrăinare din birtul lui Miitze de la rfalle — aveam atît de limpede imaginea în faţa ochilor ! — îl vedeam repezindu-se orbeşte la pian. sentimental în adevăratul înţeles al cuvîntuiui. ca să mă exprim emfatic. cu un puternic suflu poetic. nici vorbă nu era printre condiscipoli. în cercul 170 ♦ Thomas Mann „Winfried". legături de dragoste. Or tocmai acest element. chiar şi cea mai semeaţă. pricepînd numai cu încetul în timp ce privea la avidele preotese ale desfrîului. oroarea faţă de cel mai mic rău ce i s-ar putea întîmpla pe care mi le insufla atitudinea lui.

în Italia. Şi am simţit. violent. cum făcuse şi la kaisersaschern. sfaturilor şi supravegherii lui Wendell Kretzschmar. Kretzschmar punea accentul aproape si mai mult pe instrumentaţie şi îi cerea. Pe atunci Kretzschmar lucra la propria lui operă dramatică. O combinaţie de sunete pe care la prima vedere Kretzschmar o'respinsese ca imprudentă şi dubioasă. silezianul Schildknapp. Din nou nu pot decît să rog să se aprecieze faptul că nu eram în stare să văd incidentul sub aspectul lui hilar. ca să-şi poată croi drum spre libertate. Aveam poftă să-i dau tartoriţei un picior. în Bavaria Superioară. Njq această fugă nu are nimic rizibil. pentru ca. cert. dar o dată. spectatorul vieţii sale. Scrisoarea lui menţionase cîte ceva despre ardoarea şi mulţimea exerciţiilof sale contrapunctice. Că pînă în momentul acela el nu se „atinsese" de vreo femeie a fost şi a rămas pentru mine o certitudine nezdruncinată. implicit. în cît de mică măsură. ci pentru Adrian. şi la întîlnirea următoare mărturisi că vrea să-şi însuşească ideea ciracului. de vreme ce nu totdeauna am fost de faţă. în ochii mei Adrian nu scăpase şi. asta îl pot încredinţa pe cititor. Reîntîlnirea noastră după această călătorie a fost fugitivă. aşa cum izbise Adrian taburetul de la pian cu genunchiul. în meşteşugul ei straniu şi cabalistic. dădeau şi magistrului şi învăţăcelului destule motive de rîs. şi compararea a ceea ce încercase elevul — care-l ascultase şi citise pe Berlioz. al orchestraţiei. şi al creaţiei sale. E-adevărat că în repetate rînduri am trăit departe de el perioade mai îndelungate: astfel în timpul serviciului militar de un an de zile. XVIII în faţa descrierilor şi relatărilor mele cititorul să nu-şi pună întrebarea de unde ştiu cu precizie toate amănuntele. Adrian avea să se întoarcă într-o bună zi acolo unde-l mînase şarlatanul. dovedeau că intermezzo-ul teologic de doi ani de la Halle nu-i slăbise raporturile cu muzica. se încredinţa din nou îndrumării. Mergea pînă acolo încît îi încredinţa spre orchestrare extrase pentru pian ale unor acte întregi din opere pe care Adrian nu le cunoştea. Adrian i-a petrecut cu prietenul său'. de obicei. fireşte. El n-avea absolut nimic hilariant. la Leipzig. De abia în 1913. dacă s-ar simţi cumva înclinat să vadă aşa ceva. şi acolo m-am familiarizat cu mediul în care trăia. şaptesprezece ani în şir. cu spaimă. am ajuns din nou în apropierea lui. numai foarte trecător trebuie să fi avut sentimentul evadării. Statuia de marmură. cînd Adrian s-a stabilit la Pfeiffering. se-nţelege. nu totdeauna am fost alături de răposatul erou al acestei biografii. să se ducă în sudul Germaniei. pentru ca apoi să le discute cu el pe larg. pentru că el nutrea intenţia să plece din Leipzig. pe Debussy şi pe postromanticii germani şi austrieci — cu ceea ce făcuseră Gr6try sau Cherubirii înşişi. ce purta de atîta vreme semnul fatidic. şi apoi îmi ocupam postul definitiv. îi apăru în cele din urma ca fiind mai caracteristică decît ceea ce avusese el în minte.' so gonesc de lîngă el. DOCTOR FAUSTUS ♦ 173 Nu mai era de mult un începător în studiul muzicii. Progresele sale rapide în domeniul asimilării tradiţiei. în sensul amar şi tragic al zădărniciei acesteia. Tot aşa s-a întîmplat în răstimpul călătoriei mele de studii clasice. făcută între anii 1908 si 1909. să dau cititorului o imagine a firii prietenului meu. să fiu. ceea ce era caracteristic nu pentru mine. victoria fu obţinută de intuiţia neofitului. după trecerea căruia. stimulate de o inteligenţă care prindea totul din zbor şi stînjenite poate doaf de o anticipare nerăbdătoare. un dor să zbor acolo. să orchestreze mult muzică de pian. Dacă am reuşit. ingenios şi profund cînd. unde era şi Adrian. glumeţ şi sobru. experienţa copleşitoare â magistrului rămînea stăpînă pe cîmpul de bătaie. Trufia cerebrală suferise şocul întîlnirii cu instinctul lipsit de suflet. fireşte. mereu mai frămîntate. al tehnicii compoziţiei. fără nici o întrerupere — sau aproape fără nici o întrerupere —. prin spaţiu. la care. în timp ce eu absolveam anii de probă la gimnaziul Bonifaciu. Şi iată că îl atinsese femeia — şi el fugise.' părţi de sonate şi chiar şi cvartete de coarde. că de atunci îi ardea şi lui obrazul. iar eu m-am mutat la Freising. la nevoie. mi-am reluat studiile la Universitatea din Leipzig. Zile întregi am simţit atingerea cărnii ei pe propriul meu obraz şi ştiam. cel puţin ! o dată. . sarcastic-de-gradant si primejdios în această atingere. şi chiar si din ea îi dădea dicipolului cîte o scenă oarecare din partitură să i-o instrumenteze şi apoi îi arăta cum o rezolvase sau cum avea de gînd s-o facă — prilej de ample discuţii. era încercarea lui de evadare. din clipa aceea şi pînă la catastrofa din 1930. după o scurtă şedere lâ Miinchen. Rizibilă însă. atunci trebuie să simtă alături 172 ♦ Thotnas Mann de mine tot ceea ce era nespus de înjositor. al studiului formelor. din Kaisersaschern. nu însemnase o întrerupere efectivă a relaţiilor cu ea.— emisfere pudrate în corseletă spaniolă — o vedeam mîngîindu-i obrazul cu braţul ei gol. prin timp. să-i arate cusururile şi să i le corecteze. cu oroare. Â urmat apoi perioada cea mai lungă a despărţirii noastre : au fost anii pe care.

cum de altfel se întîmplă în artă în mod aproape necesar. sentimentul unei ucigătoare expansiuni a banalului ij ameninţau un mare talent. 'aproape indescifrabile urechii la prima audiţie. îmi spunea el. ba chiar ceva repulsiv. Nu răspund de o infecţie cu streptococi.Adrian fu mai puţin mîndru de treaba asta decît ar fi fost de aşteptat. dar atît de caracteristică pentru starea de spirit a vremii. Şi încă e bine dacă acesta ghiceşte tendinţele ascunse ale tineretului. [iurta ascunse în sine trăsăturile parodiei şi ironiei inte-ectuale a artei în general. nu mai vrea să înveţe să instrumenteze. făcute înainte sub supravegherea lui jCretzschmar: corurile pe şase şi opt voci. „E un tratament de rutină al rădăcinii. şi un public avizat întrezări în tînărul compozitor un continuator f extrem de înzestrat al liniei Debussy-Ravel. simfonia a cărei partitură i-o adusese fragmentar şi la a cărei instrumentare se sfătuise cu el. deşi nu chiar cei mai buni. în realitate. Prin pornirile lor muzicale şi prin manifestările for de voinţă. după o călătorie de vacanţă întreprinsă cu Rudiger Schildknapp la Marea Nordului şi a cărei audiere cvasipublică a organizat-o Kretzschmar. Superficialii spuneau numai că-i spiritual şi amuzant. enigmatice. profesor şi elev erau în fond foarte departe unul de altul. Acea scînteietoare Fosforescenţă a mării era în ochii mei un exemplu cu totul remarcabil ce demonstra cum un artist e în stare să pună tot ce are el mai bun în slujba unei cauze în care. spre deosebire de înaintaşi. fuga cu trei teme pentru cvintet de coarde cu acompaniament de pian. le ironizează eventual. Nu era însă un motiv ca studiile lui de orchestrare sub îndrumarea lui Kretzschmar să nu fie continuate cu ardoare. iar privirea rece aruncată pe aparatul sonor hipertrofiat al orchestrei postromanticilor. polifonice. făcînd dovada unui uimitor DOCTOR FAUSTUS ♦ 175 Kmţ pentru alambicări sonore fascinante. sub privirile lui Kretzschmar. lipsită de crezul lăuntric. pe care a scris-o fiind încă la Leipzig. căci aspirantul se vede obligat să recurgă. chiar dacă nu le mai socoteai esenţiale. lăuntric. Această comparaţie bizară şi insolită. tendinţa către aceasta şi deci către oratoriu. şi la un moment dat mi-a spus: Un compozitor care. Dar adevărul adevărat este că această capodoperă de I strălucită coloratură orchestrală. raportarea celei mai evoluate tehnici instrumentale la concepţia de muzică armonică era mai mult decît o descoperire istorică — devenise la el un fel de credinţă. pentru îndrumarea în meşteşug. sau sonata pentru violoncel în la minor cu foarte frumoasa mişcare lentă a cărei temă avea s-o reia într-unui din cîntecele sale pe I versuri de Brentano. cînd încerc să îmbrac în cuvinte gînduri care j iniţial nu mi-au aparţinut. dar' se fereşte de a se pune în calea evoluţiei lor. gen în care mai tîrziu creatorul Apocalipsei Sfinîului Ioan şi a Lamentării doctorului Faustus avea să atingă culmea expresiei şi a cutezanţei — toate acestea au apărut destul de timpuriu la Adrian." Fiecare cuvînt rostit era o dovadă că pentru el genul de „pictură sonoră". si în vorbă si în faptă. numai fiindcă a aflat că dinţii cu nervul mort pot provoca reumatismul poliarticular. găseau I ceva refrigeram în acest sarcasm. E o piesă de sonoritate picturală căutată. cu un prilej oarecare. şi „dintele mort" deveni termenul-simbol pentru anumite creaţii cu paletă orchestrală rafinată de mai tîrziu — inclusiv propria sa fantezie simfonică Fosforescenţa mării. fiind de acord cu acesta că trebuia să stăpîneşti perfect toate cuceririle trecutului. care aveau să se manifeste destul de frecvent şi de o manieră atît de genială şi de tulburătoare în operele ulterioare ale lui Leverkuhn. şi ■pată viaţa lui a socotit această demonstraţie savantă de f coloratură orchestrală ca fiind tot atît de puţin opera sa I proprie ca şi exerciţiile de mlădiere ale articulaţiei mîinii |si de caligrafie. amalgamată în trecut şi în viitor. fusese fundamental depăşit. revoltător. Sper că mă exprim corect: in-I certitudinea şi sentimentul meu de responsabilitate sînt la fel de mari. a rămas un citat cu nuanţă critică frecvent utilizat între noi. Dar pentru cei douăzeci de ani ai săi. Astfel Kretzschmar trăia cu convingerea firească şi tacită că muzica îsj atinsese culmea definitivă a formei ei'de manifestare şi d'e acţiune în stilul orchestral — ceea ce Adrian nu mai 'credea. pentru că e sătul de impresionism orchestral. Unii dintre cei mai buni. mi se pare ca un dentist care n-ar vrea să mai studieze tratarea rădăcinilor şi s-ar mulţumi să fie asemenea bărbierilor care scoteau dinţii. ci mi-au fost inspirate de prie-i tenia mea . nu mai crede şi stăruie să exceleze în utilizarea unor mijloace ar-I tistice ameninţate în conştiinţa lui de perimare. la un magistru 174 ♦ Thomas Mann de care-i pe jumătate înstrăinat din cauza deosebirii de generaţie. parodia dădea aici un răspuns orgolios sterilităţii cu care scepticismul şi pudoarea intelectuală. Dar nu era. redarea I muzicală a peisajului. nevoia de a-l condensa şi de a-l repune în rolul de slujitor pe care-l jucase în epoca muzicii vocale prearmonice.

nu fără să mă cutremur. aceste însemnări exprimîndu-mi îndoiala dacă sînt sau nu omul potrivit poverii asumate. pentru că în fond naivitatea se substituie fiinţei înseşi. . la a cărei premieră mondială. petrecută cam la un an după ce primisem. femeia care se apropiase de el lîngă pian. sprijinit pe ele. impulsului creator o ascendenţă precară dar necesară asupra reticenţelor batjocurii. de la Graz. ma'i mîngiietoare. Aceeaşi obsesie l-a mai determinat. funestă cum era. nobleţe omenească. pur tehnice. ale pudorii intelectuale — această năzuinţă instinctivă se trezeşte si devine determinantă încă din clipa în care studiile preliminare. cu ocazia festivă pomenită. cu cîteva luni în urmă. faptul nu s-a DOCTOR FAUSTUS ♦ 177 petrecut chiar atît de curînd: un an întreg mîndria spiritului a rezistat rănii suferite. Am început. XIX Vorbesc de clipa aceasta şi. îndată ce instinctul ia chip omenesc. de altminteri. l-a determinat să părăsească bordelul. cum am mai spus. s-o caute. ba chiar provocată cu neruşinare de obiect. pregătitoare încă. chiar dacă sînt efemere. care fusese involuntară. sub conducerea compozitorului. sub un pretext muzical. Incepînd redarea acestei întîmplări. la Naumburg.' ale orgoliului. încearcă să se împletească cu primele tentative proprii de modelare. Nu mai repet argumentele opuse unei atari îndoieli. Adrian participase împreună cu Kretzschmar şi unde le spusese profesorului său şi prietenilor din Leipzig. să cruţe amintirea prietenului trecut în nefiinţă şi să'mă cruţe în cele din urmă şi pe mine. de a oferi „talentului". că pentru ea s-a întors. chiar şi celei mai 176 ♦ Thomas Mann conştiente şi mai complicate. această operă revoluţionară de mare succes. oricît de involuntară ar fi. la Dresda. dar nu fără să se fi interesat de locul unde se afla femeia care-l atinsese cu braţul ei. A călătorit singur şi nu se poate stabili cu certitudine dacă si-a realizat intenţia pretextată şi apoi. Sj năzuinţa inconştientă. scăpînd din serviciul militar. o tonalitate generată de cu totul alte straturi ale tradiţiei. de josnic. dar în realitate stigmatizat. în stare să-l cruţe pe cititorul cu sensibilitatea gingaşă. fireşte. Căci ea există în orice fixare oricît ar fi de crudă. sînt hotărît să le rămîn credincios.pentru Adrian. terenul potrivit pentru dificila şi caracteristica dezvoltare a operei sale. cînd avu loc la Graz. cea a cărei atingere îi rămăsese întipărită pe obraz ajunsese acolo într-o casă. după ce ful Operă de Richard Strauss. pe ungureşte Po-zson'y. N-aş vrea să vorbesc de o lipsă de naivitate. a „brunetei" cu corseletă şi cu gura mare. 178 ♦ Thomas Mann şese silită să părăsească locul unde-şi făcuse înainte meseria din pricina unui tratament într-un spital. Adrian. dar care. nu poţi să nu vezi în el o urmă de puritate afectuoasă. s-a întors la locul unde-l tîrîse hamalul neruşinat. absolut străine seninătăţii culturii clasiciste. îl interesa sub raportul tehnicii muzicale si în special sub acela al intonării unui dialog în proza. De ajuns că. aş vrea parcă să invoc muzele şi pe Apolo ca să-mi inspire cuvintele cele mai pure. După cum se vede. şi pentru mine a fost totdeauna un fel de consolare că. sau dacă a simulat pur si simplu vizita la Graz şi s-a mulţumit numai cu vizita la Pressburg. a dorinţei asupra unui obiect determinat şi individual. căderea lui n-a fost lipsită de pudoare sufletească. premiera austriacă a Salomeei.' şi Leverktihn îi spusese Esme-ralda. ca s-o găsească pe cea mult căutată. după a doua vizită. sau poate s-a dus întîi la Pressburg şi apoi la Graz. neatrăgătoare pentru el sub aspect estetic. Dar însuşi sensul acestei invocări îmi arată cît se poate de limpede contradicţia dintre structura mea psihică şi coloratura întîmplăni pe care trebuie s-o relatez. ajung să vorbesc despre înţîmplarea fatidică. la un an şi ceva de la sosirea sa la Leipzig şi de la acea primă vizitare a oraşului despre care îmi relatase în scrisoare — aşadar. la Fel ca şi după prima vizită. şi acolo o descoperi cel obsedat. Conflictul aproape ireductibil dintre inhibiţie şi elanul creator înnăscut al geniului între castitate şi patimă — tocmai asta e naivitatea din care îşi trage seva vocaţia de artist. pentru că această relatare îmi dă sentimentul unei penibile mărturisiri personale. asta voluntară. Anume. că dorea să asculte din nou. în mai 1906. nu mult înainte ca. într-adevăr. indiferent cum este ea. şi că n-o mai găsise. nu fără să mi se strîngă inima. Obsesia asta. lovit de săgeata soartei. s-a dus fa Pressburg. scrisoarea lui Adrian reprodusă mai sus. capitala provinciei Styria. să mă întîlnesc din nou cu el şi să-I găsesc în aparenţă neschimbat. Si de aceea trebuie spus că Adrian s-a întors acolo de dragul unei anume persoane: aceea la a cărei atingere îi ardea obrazul. întărit de ele. fie el oricît de anonim. în faţa instinctului pur care numai folosindu-se de viclenie l-a putut atinge. să* facă o călătorie destul de îndepărtată. există'în clipa alegerii.

Şi. ajunsă un jalnic instrument de plăcere la cheremul oricui ? Nenorocita i-a spus celui ce-o dorea. un răspuns dat sentimentelor tînărului. purtînd amprenta unei stranii nostalgii care reiese în multiple travestiuri armonice şi ritmice. intervalele rămînînd aceleaşi. suite de cîte cinci sau şase note — începînd cu h (si). pînă la un anumit punct. prin tăcere: Adrian nu era primul compozitor şi n-avea să fie nici ultimul căruia să-i fi plăcut să ascundă în opera sa formule magice şi vrăji ermetice vădind pasiunea înnăscută pentru deprinderi şi practici superstiţioase. apoi.. cît eşti de rea. acest gînd consolator este legat inseparabil de celălalt. compusă la Pfeiffering. în care unul îşi jertfea mîntuiDOCTOR FAUSTUS ♦ 179 rea. de nimeni ştiut decît de mine. Adrian se înapoie la Leipzig şi îşi exprimă entuziasmul său amuzat pentru impresionanta operă pe care pretindea că o ascultase a două oară. acţionînd lăuntric — prima oară în incontestabil cel mai frumos din cele treisprezece cîntece după Brentano.. Soarta a avut grijă să n-o uite. dar voi aşterne pe hîrtie ceea ce ştiu. dominat cu totul de motivul tematic. S-ar părea într-adevăr că în sufletul bietei tîrfe tresărise ceva. o lovitură.' Specialistul la care s-a dus. în care temeritatea şi disperarea se amestecau într-un mod atît de singular'. ce poftă smintită.. cu cît dragostea şi otrava s-au contopit aici. ca şi cum s-ar învîrti în jurul propriei lor axe. în felul ei. pentru mistica cifrelor şi simbolica literelor. succesiunea sunetelor apare schimbată. şi nu găsim aici oare o deosebire binefăcătoare între omenia superioară a acestei făpturi şi persoana sa fizică de mult căzută în mocirlă. la gîndul mai sus pomenit. Fără îndoială că ea şi-a amintit de vizitatorul văzut în treacăt altădată. într-o frapantă frecvenţă. sfîşietorul lied O. la gîndul că era dominat de ceva ce aducea cu dragostea şi dădea apropierii dintre tinereţea nepreţuită şi nefericita făptură o licărire de spiritualitate. ca să-l plătească pentru cutezanţa lui. înălţată. astfel că. o manifestare de duioşie decăzută. iar celălalt şi-o afla. spunînd despre autorul ei: „Ce scamator înzestrat! Revoluţiona180 ♦ Thomas Mann rul în ipostază de favorit al zeilor. o anumită afecţiune locală îl determină să apeleze la îngrijiri medicale. fată dragă.!" — La cinci săptămîni după reluarea studiilor sale muzicale şi filozofice. Astfel. acea mîngîiere a obrazului cu braţul gol. sau poate că o şi ascultase a doua oară. un act de înduioşare şi — îngăduie-mi-se să folosesc acest cuvînt — un gest de iubire. în special în lucrările din ultima perioadă. atribuite cînd unei voci. Femeia a aflat chiar din gura lui că făcuse drumul pînă acolo de dragul ei — şi îi mulţumi: spunîndu-i să se ferească de a avea cu ea vreo atingere trupească. cutezător şi conciliant în acelaşi timp.. dar n-avea s-o uite niciodată chiar de dragul ei.. cînd alteia. ia gîndul alegerii.. şi ce lovitură. unde se vădeşte şi mai bine tendinţa de a aduce intervalele melodice lâ o simultaneitate armonică. uneori înt'r-o ordine inversată. Ştiu asta de la Adrian: îl avertizase. în sfîrşit: ce năzuinţă adîncă şi tainică spre zămislire demoniacă. reţinute — consolat totuşi. fericită. să se ferească de „ea". se poate să fi fost. La drept vorbind. al celei pe care-n veci n-avea s-o mai vadă. Luati-o drept vanitate — nu mă pot opri de a menţiona încă de pe acum descoperirea confirmată chiar de Leverkuhn într-o bună zi. cerule milostiv. şi s-ar părea că i-a oferit în schimb toate farmecele feminităţii ei. o expresie a receptivităţii tîrfei la tot ceea ce îl deosebea pe Adrian de clientela obişnuită. ca Lamentarea doctorului Faustus. îndrăzneli şi disonanţe destule — şi apoi cotitura ! Datul înapoi blajin. spre o modificare chimică a fiinţei sale care ar fi putut aduce moartea s-a manifestat atunci. să-i lase să înţeleagă că nu-i dracu' chiar atît de negru. cu-atît mai înfiorător.îmi tremură mîna cînd scriu. sfîrşind cu es (mi bemol) şi alternînd succesiv cu e (mi) şi a (la) — un motiv tematic'fundamen-tal. Or acest limbaj sonor cifrat h e a e es înseamnă Hetaera esmeralda. Da-da. cînd cel venit din depărtări a refuzat să renunţe la ea cu riscul oricărei primejdii. Nenorocita trebuie să se fi simţit purificată. Parcă-l mai aud încă. dezvinovăţită. Niciodată avangardismul n-a fost mai intim contopit cu o mai mare certitudine a succesului. într-o experienţă unică şi cumplită : acea unicitate mitologică pe care o întruchipează săgeata. şi numele femeii — acelaşi dat de la început — rătăceşte prin opera lui ca un spectral semn runic. Contactul lor. asta însemna un act liber de elevare la nivel superior a jalnicei sale existenţe trupeşti. ce pornire de a' îmbrăţişa pedeapsa în păcat. în ţesătura sonoră a operei prietenului meu se găsesc. ce voinţă de sfidare temerară a lui Dumnezeu. în cuvinte calme. gata să-'i împace pe burjui. compuse pe vremea cînd era încă la Leipzig. un act de renunţare omenească la sine însuşi. nu era oare dragoste sau ce era atunci'. doctorul Erasmi — Adrian îi găsise adresa în anuarul medicilor — era un . o dată pentru totdeauna. de l-a făcut pe cel prevenit să nesocotească prevenirea şi să stăruie în dorinţa de a poseda acest trup ? Niciodată nu m-am putut gîndi fără o înfiorare religioasă la îmbrăţişarea lor.

Doar şi-a exprimat părerea că veşnicul lui „eh !" fusese. un fel de ridicare a obrazului. cum se răspîndise'atunci moda prin lumea bună. se pronunţă pentru necesitatea unei medicaţii energice şi destul de îndelungate. deasupra un depozit de piane. la fel şi pe cele din interiorul locuinţei. cu bărbuţa semeaţă. avu'ticul lui acru. Cu o aversiune secretă. şi dacă cei de la pompele funebre veniţi să bată capacul coşciugului se aflau undeva prin casă sau plecaseră pentru un moment în altă parte. Ochii doctorului Zimbalist erau plecaţi. Această deprindere dovedea desigur o afecţiune supărătoare. Ridicînd privirea şi rec'unoscîndu-şi pacientul. era deschisă şi uşa sălii de aşteptare. de data asta găsi uşa larg deschisă. „căderea în capcana de la Schaffhausen". starea lui generală nefiind cu nimic afectată — se prezentă la ora cuvenită. firma lui de porţelan bătea la ochi încă de jos. sinistru. Urcînd scara. ci şi altminteri. trebuie să relatez acum că şi a doua alegere făcută a stat sub semnul unei stele nefaste. unde era doamna Erasmi. cînd înapoi. se vedea bine. erau împodobite cu glastre cu flori. ce stranie clipă îl mînase pe vizitator acolo. cobora între doi bărbaţi voinici. De obicei. Adrian fusese de două ori la tratament la acest al doilea medic şi venea acum a treia oară. . care trăgea în sus şi 182 ♦ Thomas Mann colţul gurii şi provoca şi o clipire a ochiului. adică înţelesul de ghinion: în loc de „căderea Rinului de la Schaffhausen". avea ceva prevestitor de rele ceva stînjenitor. Asa mi l-a zugrăvit Adrian si asa' îl văd în faţa ochilor. dădu peste ceva cu totul neaşteptat şi înspăimîntător. cu ochelari cu ramă de baga. stăteau împrăştiate pe masă în camera în care Adrian a aşteptat o dată sau de două ori să-i vină rîndul la consultaţie. Era tn stare să dea expresiei „Rheinfall von Schaffhausen" înţelesul pe care l-ar căpăta dacă numele fluviului ar fi scris fără h. de pildă o istorie ilustrată a moravurilor. în oarecare contradicţie cu gîfîitul lui zgomotos şi blazat. iar o parte din etajul al doilea era ocupată de locuinţa medicului. cu pălării tari lăsate pe ceafă. cu un simplu „eh !". sufla zgomotos printre buzele'răsfrînte. dar nu numai cînd se apleca gîfîia. iar mai tîrziu avea să devină atributul unei măşti intrate în istoria lumii. I-au trebuit două zile să-şi revină în urma şocului suferit. Cînd pacientul — care de altfel n-avea dureri. Apoi. îmbrăcat într-o cămaşă albă cu manşete. din nou. se întîlni cu cel la care tocmai se ducea. a „salonului". Doctorul Zimbalist era un bărbat mărunt. nu s-a mai interesat. îi'lăsă uluit să treacă pe cei trei. ca la orice om care coboară o scară şi se uită cum păşeşte pe trepte. a coborît din nou cele trei trepte. de ce era mortul atît de singur şi în bătaia vîntului. cu pleoapele lăsate. roşu la faţă. cu spatele lipit de perete. Medicul vorbea murdar. în acelaşi timp însă. De moartea neaşteptată a doctorului nu s-a mai preocupat. dar făcea totodată şi impresia unei indiferenţe blazate. cînd sta drept. Aşa că în timpul consultaţiei doctorul gîfîi întruna şi la sfîrşit. Cele două săli de aşteptare ale dermatologului (una era rezervată clientelei feminine). licenţios. îi dădea o expresie de acreală şi dispreţ. în nişa ferestrelor. doctarul Erasmi. Reviste medicale şi cărţi pentru frunzărit. de lîngă uşă. Trei zile una după alta Adrian se duse la el pentru continuarea tratamentului: apoi Erasmi îi prescrise o întrerupere de trei zile şi îi spuse să vină a patra zi. nimeni n-avea s-o ştie niciodată. indiscutabil. Adrian n-a putut decît să-mi zugrăvească zăpăceala lui cînd. a intrat în tratamentul unui anume doctor Zimbalist. în mijlocul camerei însă. gata să înlăture sau să încerce să înlăture ceva. cu tei şi palmieri de interior. şi cu o mustăcioară lipită parcă sub nări. Un tic nervos. cea cu două canaturi. şi era înclinat să facă tot soiul de calambururi. La parterul casei se afla un restaurant. la patru după-amiaza. zăcea pe o pernă cu ciucuri. La venirea mea la Leipzig. cu o chelie ovală mărginită pe lături de nişte păr roşu. un semn rău. n-aveai impresia că-i plac prea mult fleacurile astea. bazîndu-se numai pe consultarea anuarului. dar era deschisă şi uşa din' faţă. ce trebuia începută* imediat. orice. întinsă de la frunte pînă la ceafă. dintotdeauna. Articulaţia uneia dintre mîini era prinsă în cătuşe de mîna unuia dintre însoţitori. In faţa casei îi văzu urcînd într-o trăsură care aşteptase acolo şi care porni imediat. îl salută cu capul şi-i zise: „Altă dată !" Adrian. între etajul întîi'şi al doilea. cu barbişon negru şi căruia. cînd ajungea la casa cam posomorită din oraşul vechi trebuia să sune la uşa cu trei trepte înalte şi o servitoare îi deschidea. şi după un timp îi urmă. care locuia pe una din străzile comerciale ce dau în Marktplatz. ' " Şi iată ce s-a întîmplat. şi cea a camerei de consultaţii. Aici chiar si ferestrele erau larg deschise şi cele patru draperii se umflau din cauza curentului cînd împinse în mijlocul odăii. DOCTOR FAUSTUS ♦ 181 Cum se întîmplase una ca asta. într-un coşciug descoperit aşezat pe două capre. unde era servitoarea. înfrîngîndu-mi o groază absurdă. văzînd ce se petrecuse acolo. îi venea greu să se aplece.bărbat corpolent.

Criza s-a transformat într-o migrenă de două zile şi nu s-a deosebit de celelalte decît prin violenţă. cu atît mai mult cu cît îi uitasem întrucîtva firea. lăsîndu-mă pe mine să hotărăsc dacă vreau să aştept în picioare sau să mă aşez undeva. despre sistemul muzical ptolemeic. îşi exprimă marea sa satisfacţie că existase un astronom şi matematician. zicea el. aşa că eu. spuse el şi se aşeză la celălalt capăt al mesei. n-avea nici măcar o sută cincizeci de ani vechime. Sînt gata imediat. cu totul considerabile. adevărată. gama naturală. aşa cum te amuză ceva caracteristic. oh. Revederea noastră'. DOCTOR FAUSTUS ♦ 183 Răceala despărţirii noastre de la Halle am descris-o. Cu toate astea. „Ruga de mulţumire a unui tămăduit". n-a fost cu nimic mai bună din acest punct de vedere. O să-mi facă plăcere să ascult din nou. care trăise la Alexandria şi elaborase cea mai bună din toate gamele cunoscute. un fel de tratat de pace provizoriu. Cu atît mai mult cu cît afecţiunea locală s-a lecuit în scurtă vreme fără nici un alt tratament. nu se mai putu ţine pe picioare şi trebui să se lungească pe pat. căruia tocmai îi prezenta un studiu de compoziţie. un birou de modă veche cu capac rulant şi cu un fel de raft deasupra — compunea. XX Mi se părea doar ? — Dar dacă în anul cît fusesem despărţiţi nu devenise altul. Pur şi simplu parcă ne despărţisem cu o zi înainte. după atîta vreme. şi ochiu-i lăcrima. Odată. zis şi „natural". înainte de a mă îngriji sămi găsesc un adăpost. fără măcar să mă privească drept în faţă. zicea el. dar să nu ne-nchipuim că-i un pact încheiat pe vecie. Cvartetul Schaffgos'ch cînt'ă astă-seară Opus 132. şi un al treilea medic na mai consultat. Adrian îşi închise tocul rezervor si se îndreptă spre mine. Şi continuă că lucreze cîteva minute încă. Reveni deodată iar la cvartet. Să vină să mă ia de la gară nu mă aşteptasem. partea tydiană. Claudius Pt'olemeus. acasă la Wendell Kretzschmar. — Asta dovedeşte încă o dată. i — Dar mai presus de toate paharul îşi golea la orişice ospeţe.' — Dacă tot sînt aici. Lucrul acesta riu trebuie interpretat greşit. Constituia dovada unei intimităţi de mult consolidate. şi Clavecinul bine temperat. Dar tratamentul nu l-a reluat.'să-mi reprim efuziunile sentimentale gata să fie trădate. înrudirea dintre muzică şi ştiinţa astrelor. m-am dus la Leipzig. . bun pentru uzul casnic. da. încremenit. făcu el. despre Cvartetul de coarde în la minor. fără braţe. redat vieţii civile. făcu el. Şi începu să vorbească despre modurile tonale bisericeşti. după ce o întrerupsese o dată. un bărbat din Egiptul Superior. îşi semăna în mai mare măsura lui însuşi.Astfel lua sfîrşit continuarea curei lui Adrian la doctorul Zimbalist. la partea a treia. speriat parcă. fără să-şi ridice privirea. plouat. eram şi amuzat. cum ar fi. şi despre superioritatea modulaţiei gamei juste faţă de gama temperată. Fui anunţat şi intrai în odaie strigîndu-l vesel. la major şi minor. şi la înfăţişare şi în purtări. dispărînd. Cînd eu. adică fals. prin acordul temperat. şi care permisese realizări considerabile. eram puţin dezamăgit. dar şi întristat de faptul ca trebuia să-mi înghit. vin. De mult nu mă mai tolănisem într-un fotoliu capitonat în pluş. — Ai sosit tocmai la timp. şi asta era de ajuns ca să mă impresioneze. ale cărui şase caractere sonore diferite au fost reduse. Şedea la masa de scris. răspunsei eu. cum se mai dovedise prin teoria armoniei cosmice a lui Pitagora. de altfel nici nu-i comunicasem ora exactă a sosirii. — Salut. a unei vieţi în comun pe care o separaţie de un an de zile n-o putuse'cu nimic afecta. la două. la atmosfera ei stranie. la gîndul căreia mă bucurasem nespus de mult. mi-am găsit prietenul neschimbat. Vii şi tu ? Am dedus că vorbea despre opera de bătrîneţe a lui [ Beethoven. D'e ce fusese ridicat Zimbalist şi pe deasupra tocmai 'la ora cînd doctorul îl convocase pe el — nu-l interesa. şi pot afirma cu certitudine în faţa îndoielii oricărui specialist că nu s-au ivit absolut nici un fel de simptome secundare.' cum nici n-am făcut-o. de felul celor de lîngă masa lui de citit. Leverkiihn numi asta un compromis pentru 184 ♦ Thomas Mann uzul casnic. deşi situaţia mă şi amuza totodată'. Adrian fu apucat de un puternic acces de ameţeală. peisajul selenic şi dificultatea enormă a execuţiei. Aşa că m-am dus de-a dreptul la el acasă. Trebuie să adaug că se preocupase de temeiurile acestui al doilea eşec tot atît de puţin cît şi de bizareria primei experienţe.

sau poate tocmai nu destul de puternic. pentru moment. cu cea mai mare bunăvoinţă. zise el. interesant. şi pe deasupra. e mai agreabil. era preocupat îndeosebi de limba engleză şi. că ai de gînd să recurgi la el. emfatică. şi din Paradisul. E o chestie pe care n-o poţi încredinţa altuia. cu mulţi ani înainte de a fi considerat serios problema. şi de altminteri stă atît de prost cu banii. pentru moment. dar totdeauna. Slavă Domnului. Pentru că-i multă poză în ea. lirica provensală şi catalană a secolelor doisprezece şi treisprezece. i-a răspuns: „Ce-mi pasă mie de blestemata dumitale de vioară !?" Am rîs amîndoi — ciudat era însă numai faptul că încă nu ne spusesem bună ziua. Am făcut constatarea că tendinţa către mariajul cu cuvîntul. îndată ce bagă de seamă că vrei ceva de la el. în parte desigur şi din pricină că Adrian. poeme italiene. adăugă el. Astăzi e cu putinţă. Un om cu sentimentul independenţei foarte puternic. Prin „băieţi" înţelegea cercul de tineri intelectuali cunoscuţi prin I^retzschmar. Eram convins că se purta cu ei cum se purtase la Halle cu fraţii de la „Winfried". de cîntece mai scurte sau mai lungi. — De altfel. Ce-ar fi vrut Adrian de la Schildknapp care. în bucata care pe mine mă sedusese . în general. Trebuie să te duc acolo zilele astea. Dar se vădea nu mai puţin un accent. — Poate ne mai trece astă-seară ceva prin minte. Zilele trecute cu asta m-am chinuit — nu găseşti nici un epitet adecvat pentru spiritul. se sustrage. decît o capitulare stupidă. adăugai. Iamdat dreptate. Are însă un fel de a fi. să fie stăpîn nu numai pe partea lui ci şi pe ale celorlalţi trei. zise Leverkuhn. şi nici combinaţie de epitete nu poţi face. la denumirea: Allegro apas-sionato şi. altfel nu există ieşire. Şi. Tra-gic-temerară ? Semeaţă. dacă vrei. încă de pe vremuri. poate că nu-i chiar amor propriu. Am aflat că Adrian era în căutarea unui subiect 'de operă şi că. care i se văicărea. de pildă. apoi poezie spaniolă. nici nu voia s-audă. şi cînd i-am spus cît de bine îmi pare că şi-a putut face atît'de repede legături potrivite la Leipzig. şi superbul recitativ al viorii prime.'s-a grăbit să răspundă : — Ei. n-ar fi putut să-l plătească. — pentru care. tot asta-i cea mai bună. priceput în ale muzicii. Ce voia el de la Schildknapp. ca ici şi colo. „admirabil" nu-i. era pur şi simplu de neexecutat. o manieră solitară mânifestîndu-şi straniu şi sever autonomia. Dacă se tine seamă de momentul mondial în muzică şi de anii muzicianului. Indiferenţa necruţătoare faţă de tehnică şi de pămîntesc a unei fiinţe rupte de lumea asta e pentru mine tot ce poate fi mai' amuzant. care pregăteşte tema. — înţeleg că nu m-ai pus pe mine să-ti găsesc ceva. numai de compunerea de lieduri. viziuni sublime din Divina Commedia. şi îşi culegea materialul dintr-o antologie mediteraneană care cuprindea. o atitudine. pe vremea lui însă. finalul incomparabil. adăugă el. poetul şi traducătorul. încă în aceeaşi seară. era aproape inevitabil. seara. fiecare din cei patru trebuie să fie un Paganini. preliminară. 186 ♦ Thomas Mann prietenului meu acest serviciu şi îmi întorc cu plăcere gîndul la prima noastră convorbire. prin care şi astăzi poate fi recunoscut maestrul groteştilor viziuni ale Apocalipseu Acest accent se afirma cu mare claritate în ciclul de cîntece pe teme din Purgatoriul. avută pe tema asta. cu introducerea lui scurtă cu caracter de marş. — Trebuie să-l vezi pe Kretzschmar cît mai curînd. legături. mai e si partea a patra. zise Adrian. nu-i un sentiment de superioritate. în parte din cauza propriilor sale lucrări. atitudinea acestei teme. dar e chiar la limita posibilului. că ai nevoie de el. Unde stai ? I-am spus că pentru ziua aceea aveam să iau o cameră la un hotel oarecare şi că am să caut pe urmă ceva potrivit.— în fond. ba chiar de fragmente epice. portugheză. încît e veşnic preocupat cum s-o scoată la capăt.. fireşte. Numai Schildknapp. chiar atunci. într-o destul de fericită traducere germană. km putut constata din discuţiile noastre. Am vorbit despre tine şi venirea ta băieţilor de la „Cafe Central". se gîndise la Love's Labour's Lost. un mare admirator a tot ce era englezesc. pentru ţinuta. fu Adrian de părere. E agasant — dacă tu n-ai să vrei cumva să-i spui îmbucurător — că există lucruri în muzică — cel puţin în muzica asta. în calitatea lui de traducător. Unuia. Dar simpatic. Ajungi în cele din urmă DOCTOR FAUSTUS ♦ 185 la caracterizarea obiectivă. pe cvartetul Schaffgosch te poţi bizui. să nu se perceapă influenţa lui Gustav Mahler.. o sclipire. pentru gesturile. era o adaptare a textului. elanul avîntîndu-se-n sublim ? Nimic nu i se potriveşte. alese cu un simţ judicios al afinităţii lor cu muzica: aşa. către articulatul vocal îl domina din ce în ce mai mult pe Leverkiihn: era preocupat. Mai tîrziu i-am făcut eu l Zadarnicele chinuri ale dragostei — Shakespeare. nu găseşti epitet caracterizam în tot cuprinsul vocabularului. dar celălalt.

lupta pentru pătrunderea nepătrunsului. mi-a spus Adrian. despărţite. ca pe un simplu exerciţiu preliminar la o operă închisă. Adrian alesese tocmai suita de versuri îngrozitor de dure unde se vorbeşte despre blestemul nevinovăţiei şi al ignoranţei si e pusă' la îndoială dreptatea incomprehensibilă ce zvîrfe-n iad pe cel bun şi neprihănit numai pentru că nu-i botezat. Muzica şi vorbirea. acesta făcînd parte din gesturile lui vechi şi familiare. Am văzut atunci în ochii lui o sclipire pe care nu i-o cunoscusem şi la ea mă gîndeam cînd m-am întrebat dacă într-adevăr avusesem dreptate să afirm că-l găsisem neschimbat după o despărţire de un an de zile. sorbind emoţionantul recitativ al parabolei cu Purgatoriul. în definitiv doar e adevărat că toată evoluţia muzicii germane tinde către drama ce reuneşte cuvîntul şi . din strania frămîntare a primelor versuri. „Ce scrie el acolo în carnet ?" suna întrebarea. Vădit sedus. în lumina luceafărului. din confuzia artificială. uneori fără nici un motiv bine determinat — era în realitate ceva nou: ceva mut. îmi dăduseră lacrimile. Adrian insista pe tema asta. se folosesc una de mijloacele celeilalte. cu vocile auzite în cîntec „cînd se împletesc una cu alta". în lumina diafană a clamării finale şi se dizolva înduioşător în ea. voit sau nu. nu note. şi. atît de sumbru şi de abscons. Această tăgadă a omenescului în favoarea unei predestinări abstracte. dar luminează în urma lui ajutînd celor ce vin după el. dacă-i de pe-acum bună la ceva. nu ştiam singur ce să prefer. merg împreună. constituie fără îndoială o categorie spirituală proprie şi unică. se cheamă una pe alta. dacă nu-i putea înţelege profunzimea. am găsit-o minunată chiar de-atunci şi n-am făcut nici un secret din admiraţia mea entuziastă." — „Păi scrie cuvinte." — Da. Şi-atunci. ascultînd' mai departe. el însuşi izvor al dreptăţii. Dumnezeu nu poate ceda în faţa a nimic din ceea ce înţelegerea noastră omenească ar fi ispitită să socoată nedrept. sînt în fond acelaşi lucru. opera ii flutura pe dinaintea ochilor. el considera compunerea liedurilor. Beethoven însemna de obicei prin cuvinte curba melodică a unei compoziţii şi presăra cel mult cîteva note. iar subiectul avea să î-l ofere tocmai comedia lui Shakespeare. Dar am uitat-o repede. îmi aduc aminte. că putea fi concepută şi pregătită prin cuvînt. dar ironic. ca verbul să ţîşnească din muzică. învăluit într-o tristeţe rece. despre omul care poartă în noapte o lumină în spinare: ea nu-i arată drumul. ci doar din cînd în cînd. Şi încerca să-mi demonstreze că muzica putea începe prin â fi cuvînt. de cuvînt şi sunet. altele mai încet. plecîndu-mă desigur în faţa grandorii poetice a lui Dante. fiecare „după felul ei de a-l contempla pe Dumnezeu". încerca să glorifice teoretic această alianţă cu verbul pe care o urmărea. încneindu-se într-un zîmbet nu neprietenos. oricîtă dăruire jertfea problemei luată izolat. jignitoare. măcar să-i sesizeze frumuseţea. unele mai repede. despre cîntul său alegoric. vorba-i muzică şi muzica este vorbire şi. E absolut natural ca muzica să ia foc la atingerea cuvîntului. încît nu avea nici o perspectivă ca omenirea să-i înţeleagă sensul ermetic. Izbutise să exprime fulminantul răspuns în accente DOCTOR FAUSTUS ♦ 187 ce vesteau neputinţa celor buni de la natură în faţa lui Dumnezeu.enorm şi pe care şi Kretzschmar o apreciase foarte mult. de vocile care se mistuie. ascuns. ci cu faptul că. numai pentru că nu-i atins de harul credinţei. exprimat de buzele strînse şi de un fel al lui de a-ti întoarce spatele. era voia creatorului ca lumea. Eram uimit şi încîntat de evocarea scînteilor în flăcări. absolute şi inaccesibile mă revoltă cum. — „Compune. în ansamblu. se imită. dar cu greu ar fi putut dăinui prima schiţă a unui tablou sau a unei statui dacă ar fi fost făcută în cuvinte — ceea ce dovedeşte că între muzică şi vorbire există o anume afinitate. opina el. Şi cu toate astea. distant pînă la ofensă. insista el. voia să mi-o demonstreze prin faptul că Beethoven fusese văzut compunînd în cuvinte. se substituie mereu una alteia. era şi ăsta un fel de a compune. aceea în care poetul vede. „Priviţi cel puţin cît sînt de fumoasă !" Maniera în care compoziţia se âvînta din dificultăţile. i-am reproşat lui Adrian faptul că se hotărîse să compună pe tema acestui episod atît de greu de suportat. Gîndirea artistică. ' — Cu-atît mai bine. în general. cum se întîmplă către sfîrşitul Simfoniei a noua. mai mult gîndire decît imagine — cele în care totul nu-i decît întrebare lăsată fără răspuns. mă dezgustă înclinarea lui spre cruzime şi scene de tortură. stele mititele — spiritele răposaţilor — rotind în hora lor. şi le compară cu scînteile zărite în flăcări. Privirea aceea care avea să-i devină caracteristică — chiar dacă n-o întîlneai des. unde „îndoiala încolţeşte la temelia adevărului" şi chiar heruvimul privind profunzimea lui Dumnezeu nu poate măsura abisul eternei sentinţe. Şi mai mult încă îmi plăcea forma nespus de izbutită a âpostrofei poetului în numai nouă versuri. si în acelaşi timp meditativ. Impresia era dureroasă şi. şi din convorbirile următoare a reieşit limpede că rostise acest „de pe-acum" nu în legătură cu 188 ♦ Thomas Mann vîrsta sa. fantezia luminilor în luminat sau pasajele de visare.

dar avea rădăcini adînc înfipte în fiinţa sa. solitare. în care poetul îşi înnobilează înverşunarea cu lacrimi. Mai erau cele şaisprezece versuri neliniştitoare despre Poison Tree . şi-o însoreşte cu zîmbet şi viclenii perfide. pe englezeşte. iar zeflemisirea excrescenţelor umanismului mă amărîse întotdeauna pentru că pînă la urmă împroaşcă şi umanismul însuşi cu ridicol. umilitoarea folosire' a spiritului. din el duşmanul muşcă pe furiş şi se otrăveşte : dimineaţa zace mort sub pom. zeflemisirea ascetismului afectat şi a eufuismu-lui. pe treaba asta. de i-ar fi fost însuşi Argus cerber şi eunuc".' îmi vorbi cu entuziasm de subiect. ce-l făceau să insiste în a pretinde. acest fruct salonard al studiilor clasice. cu atît mai uşor cu cît cele de-atîta vreme plănuite erau cît se poate de newagneriene. păstrate. „Cest l'h'eure ex-quise" . sperjurul îndrăgostit de una cu boabe de smoală în obraz în loc de ochi. „as gravity's revolt to wantonness". Dar ce l-am sfătuit din capul locului şi cu toate puterile să nu facă. adăugind că are neapărat de gînd s-o pună într-o bună zi pe muzică. obiectai eu. Erau printre ele şi cîteva bucăţi exuberante. Admiraţia. spre bucuria celui ce-lura. amintind de Brahms si de muzica absolută. pusese pe note strofele despre roza a cărei viaţă e mistuită de dragostea sumbră a viermelui ceşi găseşte calea la patul ei de aur roşu.sunetul a lui Wagner. Era o idee bizară. le prieşte numai pe culmile poeziei geniale. mai corect. Eroismul arhaic. cînd e pus să împopoţoneze scufia de nebun a patimii. într-o sală de concert germană. asta. cu-atît mai mult cu cît i se părea indicată şi din cauza jocurilor de cuvinte. — Cît despre bizarele poezii ale lui Blake. la lune! şi mai ales macabra invitaţie „Mourons ensemble. fantastică. se vedea bine. zău. Şi tot el zicea: Maximelor. la care se răspunde cu chicote de rîs. oarba. n-o lua în seamă. pe 190 ♦ Thomas Mann care puteai spune că o personifica (scîrbă care de altfel îi apropia de anglistul şi anglomanul Schildknapp) apărea la el sub cele două aspecte. pînă ce face pomul să rodească un măr ispititor. acela al unei timidităţi fată de lume. groteşti. pentru care avea o afecţiune specială. o alta. văicăreala şi rugăminţile lui în faţa alteia. ascunse'în adîncul inimii sale: disperarea spiritualului Biron. şi Adrian se declară de acord cu rezerva mea. pentru că refuza din principiu să-şi prezinte visurile sale exclusiviste. eticheta sforăitoare răsăreau din epoci defuncte în persoana lui DOCTOR FAUSTUS ♦ 189 Don Armado. despre inutila. demnă si autentică. din Fetes ga-lantes cum e . Nu degeaba era el fiul oraşului ce adăpostea mormîntul lui Otto al III-lea. ceva de-o preţiozitate rafinată şi spirituală. şi incomparabila discuţie din actul al cincilea despre sminteala înţeleptului. plămădită din mizantropie arogantă. ceea ce el considera a fi unica soluţie justă. o a treia. din provincialism vechi-german de la Kaisers-aschern şi din pronunţatele sale convingeri cosmopolite. îl decretă drept o desăvîrşită figură de operă. O impresie şi mai profundă mi-a făcut. să-i fie ascunse sub masca unei limbi străine. şi acela al unei nevoi lăuntrice de lume şi de orizonturi vaste. — Unul dintre idealuri. De fapt. extravagante. Cele pe versuri de Verlaine le-am auzit. încă din anul petrecut de mine la Leipzig. repeta Adrian. cu toate că alegerea subiectului nu mă încînta deloc. în faţa unui public contemporan. dragostea lui mă făceau fericit. pe care. cum sînt cele două versuri care spun că niciodată sîngele tinereţii nu s-aprinde cu-atîta desfrînată nesăbuinţă ca seriozitatea lovită de sminteală. Adrian a dat la iveală compoziţii pe versuri originale de Verlaine si de William Blake. şi din pricina vechiului'vers englezesc burlesc-popular. şi-n ea îşi află idealul. bucuros că-i oferea prilej să alăture grosolănia congenitală comicului sublim si să ridiculizeze un personaj cu ajutorul celuilalt. nostalgică şi înnebunitor de melodioasă. e pe poezia în trei strofe care începe cu: „Un grand sommeil noir / Tombe sur ma vie" . de străine demoniacului naturii şi patosului mitic: el dorea o înnoire a operei bufe în spiritul celui mai artificial persiflaj şi al persiflării artificialului. pe bună dreptate. Simplitatea plină de răutate a poeziei era perfect redată de compozitor. Apoi însăşi pedepsirea aceluiaşi Biron de a-şi rosti glumele un an de zile la căpătîiul bolnavilor gemîn'd şi exclamaţia lui: „Dar asta nu se poate ! Nu mişcă gluma im suflet în chinurile morţii!" —„Mirth canno't move a soul in agony". şi îmi recită. în Elveţia. şi al rimei doggerel. Asta nu m-a împiedicat ca mai tîrziu s'ă-i scriu libretul. voulez-v'ous ? . pe la fel de fermecătoarea Chanson d'au-tomne . Aversiunea sa pentru germanism. „pornită. de la prima audiţie. venită pe urma „luminii purtate de el în spinare". şi zeci de ani compoziţiile acestea n-au fost cîntate. Obiecţiunea principală.fle ! Bonsoir. versuri din piesă. Una dintre ele e pe poezia cu versul final. mai tîrziu. că printr-un text în limbă străină îşi rata orice perspectivă de a se vedea reprezentat pe o scenă germană. un alt cîntec . a fost ciudata şi cu totul nepractica lui intenţie de a compune pe textul în englezeşte. cîntece în limbă străină sau.

nici mic.' pentru că numai arta poate da greutate unei vieţi pe care altminteri facilitatea ar plictisi-o de moarte. toate. între patru ochi. tocmai mie! Bun. dintr-un capitol care tratează despre anii de la Leipzig ai lui Leverkuhn. ajungeai la ea după cîţiva ani de serviciu pregătitor si după depunerea unui examen de cunoştinţe în materie de secretariat. M-am înscris şi la cursurile lui Lautersack şi la ale celebrului Bermeter. „Da. aşa mi-e mie sortit. De pildă. pictori. aşteptam cu plăcere băutura asta răcoritoare. tîrîndu-si toată lungimea băloasă pe pardoseala de preţ şi. un fel de club al boemei. chiar şi cîţiva avocaţi stagiari pasionaţi de muzică. împreună. Cîntec de toamnă (fi. iar a doua zi i-am făcut o vizită lui Wendell Kretzschmar. Nu se temea cîtuşi de puţin. care-şi vărsa focul ratării suferite în carieră otrăvind zilele alor săi. fără să cuteze să-i calce pragul. Fiul său. un taciturn. printr-o autocompătimire sîcîitoare. m-am apropiat şi eu de el. că priveam la omul socotit de Adrian demn de prietenia sa. i-l scotea pe nas prin umilinţe. Schildknapp se născuse într-un oraş silezian. aşa că. tineri editori. concertul dat de cvartetul Schaffgosch. din pricina asta şi după ceam văzut asemenea fapte. nu mi-e îngăduită nici o bucurie. DOCTOR FAUSTUS ♦ 191 sfîntul locaş. despre progresele lui Adrian într-un fel care m-a făcut şi mîndru şi fericit. datorită educaţiei sale. după-a-miaza. Veneau acolo studenţi de la conservator. dar în cazul lui era foarte bine. excepţional. jucau şah şi comentau evenimentele culturale. cum m-am străduit totdeauna. groaza de pîngărire şi. în fine. Rtidiger Schildknapp. şi se ridica de la masă. avusesem chiar şi puţină poftă de mîncare. parcă mi-e scris.). petrecînd ceasuri întregi cu amîndoi.). punînd accentul mai mult pe comic. decît pe pietate filială. atîta teologie. Viziunea de coşmar. nici pregătire juridică. cum amărăciunea socială a tatălui înveninase şi viaţa lui. „Atunci. de dragul lui Adrian. dar ierarhia prusacă sau îl excludea. membrii citeau ziare. cu o voce tunătoare. Mi-e teamă că se va remarca. minios pe soarta lui. vrei ? (Fr. cu toate 192 ♦ Thomas Mann că mă voi strădui. Mă duc la mine-n odaie. spunea profesorul. făcea parte din grup. . să-şi rupă un dinte. instituţie cu intense preocupări literare. nici mare. pe care o asemenea privelişte o dezonora. ca fiu al unui funcţionar la poştă a cărui poziţie deşi nu era subalternă. deveni un om acru. lună ! (Fr. să fiu obiectiv. ne zugrăvea foarte expresiv. scriitori. şi a fraţilor — şi asta cu-atît mai usturător cu cît. mai îri vîrs'tă decît noi. se aşeza la masă. vedeţi prea bine. muşcfnd cu putere într-un sîmbure de cireaşă. încheie poetul cu o logică disperată. că va trebui vreodată să se căiască de a-l fi îndrumat pe Leverkuhn spre muzică.). în faţa ei stau oameni plîngînd. Dar astea sînt chestiuni de mai tîrziu. şi dinlăuntru. şi alţii la fel. Ei! Bună seara. unde. Serbări galante (fr. Asta fusese şi drumul lui Schildknapp bătrînul.pe cuvinte de Blake: îşi închipuie o bisericuţă de aur. iar el m-a prezentat cercului de la „Caf6 Central". Un om înzestrat cu atîta stăpînire de sine şi cu atîta oroare de platitudini şi de tot ce-i pe gustul publicului va avea de înfruntat multe greutăţi şi dinafară. era un om binecrescut şi prezentabil şi avea şi ambiţia de a-şi face o situaţie în societate. şi uite ce mi se-ntîmplă. ştiind prea bine că n-o să mai' tihnească nimănui mîncarea şi că-i lăsa pe toţi profund deprimaţi. nu se ridica totuşi la nivelul serviciilor de conducere ce obligau la titluri' universitare şi ar fi permis accesul la postul de consilier guvernamental. la supa de fructe. în seara aceea a sosirii mele am ascultat. Poftă bună ! încheia el totdeauna cu un glas stins. şi a maică-sii. vreo doi actori de la „Leipziger Kammerspiele". cu un ochi critic. oameni rugîndu-se. parcă-i un făcut! Mă bucurasem dinainte de masa asta. erau redate de muzica lui Adrian cu o uimitoare vigoare. chiar dacă fac parte. accesul. Se ridică atunci un şarpe care cu trudă necurmată ştie să-şi taie drum în 1 2 3 4 5 6 7 E ora tncîntătoare (fi. O funcţie ca a lui nu cerea nici diplomă de absolvire a unui liceu.) Să murim împreună. zicea bătrînul.). stăpîn pe un separeu afumat al localului. din schiţa încercată asupra acestui personaj. Mi-a vorbit. bucuros că nu mai sînt silit să ascult. împroaşcă pîinea şi vinul cu veninul său. m-am dus într-o cocină şi m-am aşezat între porci". e cald. dînd larg braţele în lături. renunţarea feroce la o omenire. traducătorul. cum am mai spus şi. pentru ca imediat. Un nesfîrşit somn întunecat / Pogoară peste viaţa mea (fr. deoarece era singurul de care Adrian se legase întrucîtva. Renunţ să mai mănînc. Riidiger. aşadar. sau dacă-i îngăduia uneori. ajungind la altar. probabil trecut puţin de treizeci de ani. aşa-i. spaima crescîndă. oameni îndoliaţi.) Pomul otrăvitor (engL). bătrînul nu se manifesta prin grosolănii gîlce-vitoare ci printr-o resemnare mai rafinată.

pepiţi. obişnuia să spună. prins din ce în ce mai mult în vraja şi truda ispititoare a reproducerii. avea o anume eleganţă. parte din cauza nevoilor materiale. pe alt plan. era vorba de tatăl' prietenului nostru. Era foarte prezentabil şi. ■ ■ 194 ♦ Thomas Mann Cu toate acestea Schildknapp nu trebuie considerat un tip morocănos . să hoinărească pe continent. dar profund dezagreabile a tatălui său. purta. scuzate de banala lipsa de bani. nu puteau dăuna cu . articole de critică. le-aş arăta eu lor !" Adrian era încînat să-l creadă. era în stare de talking non-sense cît le poftea inima şi ştia să imite cu haz încercările lor de a se exprima în germană. „De-aş avea* timp. vorbea limba lor cu o facultate ce adaptare. adică pantaloni bufanţi. Lucrările de felul acesta le însoţea de introduceri bine documentate şi punea o mare conştiinciozitate în tălmăcire. apoi îl trimiseseră la universitate. dar tocmai necazul acesta părea să fi fost unul din motivele pentru care nu-i făcuse tatălui său plăcerea de a-şi lua revanşa în numele lui si îi zădărnicise speranţa de a-l vedea cel' puţin pe fiul sâ"u ajungînd consilier guvernamental. ovale. piesele medievale ale lui Skelton. cu toată îmbrăcămintea cam sărăcăcioasă şi mereu aceeaşi. cu şolduri înguste. trebuia să ne potolim puţin rîsul şi să arătăm cît de cît înţelegere şi menajare. engleza. Riidiger ne asigura că suferinţele capului familiei DOCTOR FAUSTUS ♦ 193 de pe urma inferiorităţii sale sociale le împărtăşiseră cu toţii într-o măsură mai'mare sau mai mică. să nu trebuiască să mă chinuiesc trudind. Şi. cu picioare lungi. Pentru că el se simţea născut scriitor. cu care se amăgea în lipsa unui impuls creator autentic şi fecund. să găsească limbajul cel mai apropiat.E uşor de închipuit cît de mult îl înveselea pe Adrian redarea cu atîta tinerească vioiciune a scenelor acestora tragicomice. îşi' concentrase activitatea în domeniul traducerilor. în acelaşi timp. ciorapi lungi de lînă. Şi totuşi! Totuşi! Dacă veşmintele lui sărăcăcioase. dimpotrivă. Dar n-ajunsese nici pînă la examenul de asesor. pentru că. să pot lucra. amuzant chiar. şi în convingerea lui chiar era. la care îl obligau condiţiile. slăbiciunea lor de străini pentru forma scriptică a pronumelui „acel. avea un simţ al umorului specific britanic şi un caracter ce semăna cu ceea ce englezii numesc boyish . neputinţa lor de a nimeri expresiile uzuale din exces de corectitudine. şi pe deasupra o haină oarecare de culoare incertă. cu unghii frumos formate. dar se angajase să traducă pentru o editură de lux şi de curiozităţi din Miinchen opere din literatura engleză veche. aşa cum era. socotea el. pasionaţi de muzică. accentul lor. îl stigmatiza. zi de zi. Scria versuri libere. era foarte vesel. înalt. străduindu-se pînă la obsesie să redea textul cu precizie. bombate. şi nu numai că alimenta cîteva edituri cu tălmăciri din beletristica engleză sau americană. în orice caz mai mult decît rivalii lui corect îmbrăcaţi în negru şi alb. cîi o afinitate electivă desăvîrşită. lat în umeri. cu degete lungi. Voia să fie el însuşi poet. şi anume al traducerilor din limba lui de predilecţie. Dar toate astea îi produceau. destul de uzaţi. o cămaşă de pînză ordinară. aceiaşi br'eeches. mult gust. şi la asemenea recepţii îl vedeai înconjurat de un cuconet care-l admira fără jenă. cîteva lucrări dramatice de Fletcher şi Webster. parte şi din cauză că producţia lui nu era prea abundentă. iar faptul că de dragul unei amărîte de bucăţi de pîine trebuia să facă pe mijlocitorul literar îi crea o dispoziţie critică tăioasă fată de contribuţiile celorlalţi şi devenise obiectul ieremiadelor lui zilnice'. al cărei guler era descheiat. suspectam în piedicile invocate un pretex binevenit. lucru observat destul" de des la silezieni. un simţ deosebit al stilului. ghete galbene cam din topor. eu însă. îl obligaseră să termine liceul. ci se apucase de literatură şi preferase să renunţe la orice sprijin bănesc de acasă numai să nu se supună dorinţei fierbinţi. dar. creator. cu muierile prea scurte. la urma urmei. Trăsăturile feţei erau pronunţate şi nobleţea lor nu era atinsă decît de forma puţin vagă şi lipsită de vigoare a gurii. şi rostea vorbe amare pentru munca neînsemnată de tălmăcitor al operelor străine. şi in ansamblu imaginea oferită era incontestabil gentle'manlike. aceea" şi cum ziceau ei „Vizionaţi aceea!" cînd nu voiau să spună decît „Uitaţi-vă acolo !'" Şi chiar arăta ca ei — dar nici n-am vorbit încă de înfăţişarea lui. şi asta în asemenea măsură încît îşi putea permite să frecventeze cu hainele lui ponosite o societate în care ţinuta de seară era de rigoare — plăcea femeilor. Mîinile însă erau distinse. el însuşi plecase din casa părintească cu un fel de fisură sufletească. o stare sufletească asemănătoare cu a tatălui său. şi îngrijise cîteva admirabile ediţii germane din Şwift si'Richardson. — Făcea cunoştinţă imediat cu toţi fiii Albionului veniţi la Leipzig ca turişti. treabă care îl măcina şi. unele poeme didactice ale lui Pope. judecind poate prea aspru. povestiri scurte într-o proză curăţică. o distincţie sportivă.

). Punea faptul că se visa foarte des călărind pe seama unei memorii atavice. mai tîrlăr fiind. Sportivitatea lui aparentă inducea în eroare. se simţea născut' a fi călăreţ. iarna cu englezii lui. sau ar trebui să fii cutare şi cutare. Şi totuşi îl iubea foarte mult pe Leverktihn. că ţine pur si simplu cu evreii. chiar şi ca spălător de vase pe vapor. Si cu toate astea.' spaţiul infinit al posibilului era regatul său. atît de mult închinată sexului ca atare. ca să-i poarte pică. DOCTOR FAUSTUS ♦ 195 tru că nu făcea nici un sport. ar trebui făcută o călătorie în jurul lumii. dacă ţineai seama cit de reduse erau mijloacele sale de existenţă ? Accepta numeroase invitaţii. De altfel. acolo era el poet cuadevărat. niciodată nu-l găseai. la ieşirea în stradă să dea'din cap gîndi-tor spunînd: „Un magazin de coloniale mi-ar trebui!". în cazul nostru. de fapt nevestele de editori şi cucoane din lumea bancherilor. după a mea părere. era în stare. pen1 Ştrengăresc (engL). ca şi cum ar fi văzut în asta o irosire a posibilităţilor sale virtuale. n-avea deloc o sănătate de fier şi. acesta era domeniul său. Voia cineva să aibă un tovarăş agreabil în vreo călătorie sau într-o vilegiatură prescrisă de medic — refuzul era cu-atîţ mai cert cu cît era mai clar că prezenta lui i-ar fi fost celuilalt plăcută. Se întîmpla ca un bărbat să fie obligat să lipsească de la o masă şi să-l roage să umple golul — refuza cu siguranţă. sau să âi cutare şi cutare. pentru că luate în ansamblu femeile se bucurau de toată adoraţia sa. că era agreat în societate.Ar trebui făcut cutare şi cutare lucru. Aceştia la rîndul lor. nu e mai puţin adevărat că acesta se dovedea a fi o amăgire şi. n-as da bani pe-aşa ceva ! Cel mult dacă l-aş primi cadou!" Si îl primea cadou cu aerul unuia care tocmai spusese c& n-ar da un ban pe el. Virtualitatea. îşi caută uneori satisfacţia în mîndria rasială. slujea la mai mulţi stăpîni. cu toate că-l puteai auzi uneori emiţînd opinii antisemite. circumspect. cu tot tenul ars de soare şi umerii largi. Tot astfel refuzase şi solicitarea lui Adrian pentru libretul la Love's La-bour's Lost." ba mâi bine-zis. care se impune ca un adevăr firesc. zgîrcit. în „Elveţia Saxonă". fularele purtate erau. Era formula unei nostalgice cumpăniri a posibilităţilor. ar trebui cumpărată o moşioară şi cultivat ogorul în sudoarea frunţii. posibilităţilor de fericire oferite întregii lumi. şi nu totdeauna neprpvo-cate. ar trebui studiată fizica. căci în faţa oricărei treceri la fapte sovăia. 2 A spune baliverne (engl. de care Schildknapp însuşi rîdea. al alegerii unei profesii li1 în limba germană Schildknapp înseamnă „scutier". afară doar de puţin schi. era în generaf plin de răbdare faţă de slăbiciunile prietenului său. Acesta se manifestase si sub aspectul ororii lui pentru o slujbă la stat. cuprinzătoare. sau. stă în faptul că nu-i agrea nici pe nemţi. îşi dovedea sieşi şi altora independenta refuzînd din principiu să fie îndatoritor — în sensul că" atunci cînd într-adevăr aveai nevoie de el. analizfnd lucrurile mai adînc. Dacă intram în vreun magazin de coloniale să ne rîşnească puţină cafea. Părea să-i fie de ajuns că putea avea cîte aventuri de dragoste ar fi vrut. Schildknapp era un impostor. Oamenii care se simt desconsideraţi'din punct de vedere social. De pildă. După numele lui trăgea concluzia că strămoşii lui fuseseră ostaşi călări. Niciodată nu l-am . astronomia. curelele. chiar şi în familii evreieşti bogate. cadouri. de ce'să nu fi tras foloase de pe urma faptului că era prezentabil. Ar trebui scris un român despre societatea din'Leipzig. puloverele. o adoraţie vagă.' pentru anecdotele despre bătrînul Schildknapp. era deci predispus la tuberculoză. sau. si acesta nu-i luase refuzul în nume de rău. îl priveau cu admiraţia profundă a acestei rase pentru nobilul sînge german şi'pentru picioarele lungi. făcuse o dată o hemoptizie. încît cazul individuaf îl găsea inactiv. şi erau încîntate să-l copleşească cu daruri. a unei eredităţi transmise din tată în fiu. succesul lui la femei nu corespundea în întregime cu succesul lor la el — cel puţin sub aspect individual. Expresia lui cea mai frecventă era „ar trebui". 196 ♦ Thomas Mann bere. cînd însă lesne se alegea cu cîte o inflamaţie â intestinelor deloc inofensivă. escortînd nobili şi principi şi cu toate că nu încălecase niciodată un cal şi nici nu năzuia să-ncalece vreodată. ciorapii sport. în faţa împlinirii cărora sta incapacitatea de a lua o' hotărîre. îi era sincer devotat. şi era extraordinar de convingător cînd imita în faţa noastră cît îi era de firesc gestul de a ţine frîul cu stingă şi de a bate cu dreapta calul pe gît. Ciudăţenia. care socotesc că nu li se acordă atenţia cuvenită şi se bucură în acelaşi timp de un fizic atrăgător. şi prea-i era recunoscător pentru conversaţia lui amuzantă. dar numai acolo. pătruns cum era de inferioritatea lor pe tărîm internaţional şi mergea pînă acolo încît să explice că-i preferă. de cele mai multe ori. şi avea ceva dintr-un argat De altminteri. cînd însoţea vreo'cucoană la shopping era în stare să arate un obiect oarecare zicînd: „Drept să spun. Despre sentimentul de independenţă al lui Schildknapp am mai vorbit.nimic cavalerismului său. ia prînz mînca prin diverse case din oraş. Din cîte observasem eu. pentru neroziile lui anglomane.

ceea ce în fond echivala cu gîndul că ea se întemeia pe o tot atît de profundă. rîzînd cu lacrimi. „O clipă. şi a aptitudinilor noastre naţionale. a unei Europe germane. rămase. după cît se pare. Oricîţ ar suna de straniu. dacă sînteţi bun !". Umorist autentic. contopită pînă la anularea oricărei distincţii. Sentimentul involuntar de satisfacţie face loc inevitabil gîndului că asemenea victorii incidentale cum sînt aceste scufundări sau lovitura. astfel că tendinţa obrazului său la ofilire. Astfel. nu mai puţin de douăsprezece vapoare. Găseam chiar ceva remarcabil în această trăsătura comună : întocmai acelaşi amestec de cenuşiu-albastru-verde în ochii unuia. cum într-o societate în care se mănîncă biscuiţi oamenii nu se pot înţelege între ei si conversaţia lor trebuie să se rezume la : „Cum. pe cît de veselă. cam neliniştitoare. la zbîrcire prematură. încă 'integral şi permanent la dispoziţia regimului care ne-a purtat în acest război şi ne-a pus efectiv întregul continent la picioare. în ciuda atîtor lovituri ale sorţii. Şi ce putea să rîdă Adrian cînd Schildknapp se cio'rovăia în oglindă cu propria să mutră ! Asta fiindcă era cam infatuat — nu o infatuare banală. ci într-un sens poetic. dar aveam totdeauna impresia — o impresie în anumită măsură liniştitoare pentru mine — că prietenia lui Adrian pentru Schildknapp. a răpirii dictatorului italian răsturnat nu mai pot servi decît la trezirea unor speranţe deşarte şi la prelungirea unui război care. soţia mea dragă. nu mai poate fi cîştigat.). Adrian şi cu mine. nici măcar pe aceea de a se agăţa de distincţia între un război pierdut si unul necîştigat şi deci a ascunde oamenilor adevărul: adevărul că jucasem va banque . Oricum. în douăzeci şi patru de ore. deoarece vreau să cred că evenimentele n-au reuşit să mă abată de la . ca atunci cînd era cu Riidiger Schildknapp. scîrbit. vă rog ?A. cum mi-a mărturisit. cu aceea generată de zguduirile de fiecare zi. XXI Azi dimineaţă. Asta e si părerea directorului seminarului nostru teologic de la £reising. obrajii în jos şi făcea. îl izolează de lumea înconjurătoare. şi dacă ţineai seama si de nasul care cobora direct spre ea şi căruia erai poate dispus să-i mai zici clasic. puteai să prevezi fizionomia lui Riidiger la bătrîneţe. sincer. grandioasă în sine. omul care-i stîrnea pofta de rîs. DOCTOR FAUSTUS ♦ 199 în mod obligatoriu cu o catastrofă naţională de primă mărime. îsi trăgea. înlocuind visul intelectual al unei Germanii europene cu realitatea. încît amîndoi. la ceai. „Aţi spus ceva ?". ne prăpădeam de rîs. DOCTOR FAUSTUS ♦ 197 văzut rîzînd cu atîta poftă. cu proprietăţi fabuloase. Aproape nu mai e nevoie să adaug că totdeauna îşi adresau cuvântul cu numele de familie şi „dumneavoastră". Schildknapp se apucă să ne demonstreze. în necontenită activitate.' între ele două vase mari de'pasageri. indiferenţă. şi că eşecul operaţiei noastre de cucerire a lumii va echivala l Totul pe o carte (fr. gura lui avea ceva senil. Nu susţin că aş fi distras. şi la âmîndoi cercuri identice de culoarea'ruginei în jurul pupilelor. a-veam faţă de silezian avantajul faptului că mă tutuiam cu Leverkiihn din copilărie. Chiar dacă eu nu eram în stare să-l amuz pe Adrian în aceeaşi măsură ca Schildknapp. Ce n-am spus încă e că ochii lui aveau exact aceeaşi culoare ca ochii lui Adrian. aşa cum sînt cele din Munţii Bavariei. şi. între patru ochi. cam fragilă. şi nu pot să-mi înăbuş o anume satisfacţie în fata spiritului nostru inventiv. îşi apropia bănuitor obrazul de oglindă.l Cumpărături (engl). isi apuca bărbia între degetul mare şi cel arătător. ca să-şi poată da seama cum tulburarea legată de munca mea este permanent contopită. se ştie că un biscuit bine prăjit face în urechea celui care-l ma'nîncă un zgomot asurzitor. insuportabilă restului lumii. cu mîna dreaptă. la o bere. ca şi îh ai celuilalt. seara. chiar el — un om care nu mai semăna deloc cu savantul pătimaş în jurul căruia gravitase revolta înăbuşită în sînge a studenţilor din Miinchen. pe cînd Helene. cu cinci sute de călători. am citit în ziar despre reluarea cu succes a războiului nostru submarin. ştia să stîrnească rîsul cel mai irezistibil din lucrurile cele mai improbabile. legat de infinitele posibilităţi de fericire pe care le oferă această lume pentru care dorea să se păstreze tînăr şi frumos. dar căruia cunoaşterea fenomenului mondial nu-i permitea nici o iluzie. îl mîh'nea. La asta se adăugau cutele de pe fruntex zbirciturile de lâ nas la gură şi fel de fel de labe de gîscă. avea ceva comun cu această identitate a culorii ochilor. o izbîndă a tehnicii germane. după opinia oamenilor cu judecată. cnipului său din oglindă un gest'de lehamite atît de expresiv. arbora o mutră acră. ne pregătea gustarea şi din nelipsita negură a zorilor începea să se desluşească o zi răcoroasă de toamnă. Spun toate acestea ca să amintesc cititorului în ce împrejurări istorice se desfăşoară redactarea biografiei lui Leverkiihn. fireşte. unul englezesc şi altul brazilian. căruia i-au căzut victimă. Succesul acesta îl datorăm unei torpile noi. monseniorul Hinterpfortner.

dar ceea ce nouă ni se pare prea sfînt şi prea scump ca să fim dispuşi să acceptăm chiar şi în cea mai profundă mizerie : capitularea fără condiţii. venit în mare grabă. Cataniei. a consimţit în faţa lumii întregi la ceea ce ni se cere şi nouă. în timpul tulburărilor si execuţiilor de la Miinchen. Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă am ştiut să evităm asta în ultimul moment. preţul a fost plătit. dar de ocară. şi-ar trebui să fim gata să mai înghiţim întîi DOCTOR FAUSTUS ♦ 201 cîteva pierderi umilitoare pe frontul acesta. Din nefericire însă lucrul a fost cu putinţă. pînă unde se va mai revărsa încă puhoiul roşu despre care vorbesc ziarele. mă găsi şezînd în odaia mea de lucru. prăpădul care năvăleşte din răsărit e încă departe de ogoarele patriei noastre. aşa că nu m-am lăsat impresionat de faptul că fenomenul era puţin accentuat de spaima dinafară. „nu răzbeşte pînă-n tării". aşa că a fost evacuat cu capul sus. cu un suflet de un imens tragism. doar să fie. şi săptămîna trecută a izbucnit la Neapole o insurecţie comunistă favorabilă aliaţilor. copleşită din ce în ce mai mult de eroismul tragic. nu mai pot fi oprite. şi dragostea noastră e închinată sorţii. dar acum starea noastră sufletească. cu uşile şi geamurile casei — scriind cu mîna tremurîndă la biografia de faţă. clamată în numele culturii de gura celor bare au pătruns pe scena istoriei ca vestitori şi purtători ai unei barbarii regeneratoare înecată în ticăloşie! Nu o dată prăpădul nimicitor s-a apropiat la doi paşi de chilia mea. imposibilitatea menţinerii acestei poziţii de baraj părea dovedită. nu e de mirare că primăvara şi vara au devenit toamnă tîrzie pînă să apuc a aşterne pe hîrtie primele rînduri ale relatării. alb ca varul. refractar prozaismului lucid. de-mi stătea inima-n loc. fie-mi îngăduit să spun că aceste'vremi nu sînt deloc propice progresului constant al unei îndatoriri ca a mea. s-a descotorosit de marele ei om şi. in afară de asta. sîntem un popor cu totul diferit. Ne-a produs o profundă stupoare vestea debarcării trupelor americane şi canadiene în sud-estul Siciliei. deşi personal sînt la adăpost. pare să nu ne mai permită abandonarea unei cauze pierdute înainte de a se fi consumat inimaginabilul. din pricina subiectului. că o tară. între timp se vorbeşte despre diferite tentative experimentale de debarcare pe coasta Canalului Mînecii. ca să putem apăra cu o şi mai dîrză vigoare spaţiul nostru vital european împotriva occidentalilor duşmani de moarte ai ordinii germane. dar nu posibilitatea stabilirii inamicului pe-un cap de pod italian. am făcut o gripă însoţită de frisoane'puternice. cu un fel de speranţă şi de mîndrie pe care ni le trezesc desfăşurarea forţelor germane. şi cînd judecata de-apoi se abătu şi asupra Miinchenulu'i. „psihoza Stalingradului". şi am aflat. Pentru că mîna asta tremură în orice caz. Cum spuneam'. strigătul se'pierde-n vînt şi. şi de replierea elastică a trupelor noastre pe linia Niprului — sau mai bine zis. cei dintîi vinovaţi de asemenea fapte. Căci din domeniul fantasticului şi contrar oricărei ordini şi previziuni face parte şi faptul că Germania ar putea deveni ea însăşi teatrul unuia dintre războaiele sale. şi încotro. pierderile teritoriale nu se mai sfîrşesc. oricare-ar fi ea. cum zice ruga regelui Claudiu. Messinei. ea însoţea aceste evenimente. chiar de-ar fi o prăbuşire ce-'ar încinge cerul cu un pîrjol demn de amurgul zeilor ! Munca mea era însoţită de înaintarea moscoviţilor în viitorul nostru grînar. Şi cu toate acestea. cu toate că Fiihrerul nostru. şi cum. Dar cum sîntem vinovaţi. rosti cuvîntul nimerit. între timp ne-a fost dat să trăim distrugerea pe calea aerului a venerabilelor noastre oraşe. Slavă Domnului. Cu orice preţ. dar în zadar. continental. nici în cel rău. am urmărit. a cărei'stare de spirit îi mai permite încă să tragă iucid concluzia logică ce se impune dintr-o succesiune de înfrîngeri şi dezastre scandaloase. Taorminei. care-ar fi plină de . un nou asalt al Wehrmachtu'lui nostru fmpotriva hoardelor ruseşti. victimele. dar ne200 ♦ Thomas Mann spus de iubită — am urmărit o ofensivă de-a noastră transformată în cîteva săptămîni într-o ofensivă rusească şi.proiectele mele biografice. Invazia frumoasei noastre Sicilii dovedea orice. şi cu sentimentul obsedant că noi n-am fi în stare de aşa ceva. la scurtă vreme. puse energic Mu retragerii. ceea ce a făcut ca oraşul să nu mai poată fi considerat ca o etapă demnă de trupele germane. afectînd pentru multă vreme forţele spirituale şi fizice ale sexagenarului ce sînt. după distrugerea conştiincioasă a bibliotecii şi depunerea unei bombe cu explozie întîrziată la poşta centrală. şi ordonă menţinerea liniei Niprului cu orice preţ. ceea ce ar fi fost strigător la cer dacă nu ne-am fi făcut noi. zgîlţîit o dată cu pereţii. şi-aşa predispusă la extravaganţe fantastice. Ce stranie apare această lamentare împotriva nelegiurilor de noi înşine provocate. Bombardamentul înfricoşător al oraşului lui Diirer şi al lui Wili-bald Pirckheimer nu mai' era un eveniment prea îndepărtat. rămîne în seama imaginaţiei noastre. căderea Siracuzei. Da. cu un amestec de spaimă şi pizmă. de atunci. De cîteva zile. ca să nu vorbim decît de pierderi teritoriale. ce-şi apără ţara neospitalieră. Ucraina. nici în sensul bun. care m-a ţintuit zece zile la pat.

Nu vreau să fi dorit acest lucru. de entuziasm. la renaşterea „naţională" de-acum un deceniu. de-arJLdupă mine. Şi asteriscurile sînt o înviorare pentru ochiul si pentru mintea cititorului. frumuseţile seducătoare sub aspect intelectual ale comediei shakespeariene. împotriva tuturor convingerilor oficiale în invulnerabilitatea fortăreţei Europa. la dezlănţuirea. începe să se contureze o prăbuşire totală — nu vreau să fi dorit ceea ce ne ameninţă. pe scurt. morală şi spirituală. nu-i nevoie chiar totdeauna de o cifră romană. şi care. mâi tulburătoare decît chiar viaţa mea ? Ceea ce ne este cel mai scump. Nu. economică. nici alineate. pierdută cauza si sufletul nostru. pentru că prea-i adîncă mila. Prea scump mi-e subiectul. fără să-mi ascund că în felul acesta capitolul. din ură împotriva nelegiuitei tăgade a adevărului. avizi totdeauna să ne ameţim. nu eşti în stare să faci artă şi renunţi. Această gigantică beţie la care noi. şi nu s-ar putea petrece. şi mi-a fost cu neputinţă să dau precedentei incursiuni în actualitate. căci înseamnă disperarea. ca atare. orice contrast. caracterul unui capitol. cu totul ilicit desigur. cel mai apropiat încetează de a mai fi „materie". Vreau să spun: războiul e pierdut. şi nu o dată. Dacă recitesc toate cîte . şi cetăţeanul se întreabă. fidel şi familiar. de mai puternic impuls la o nouă demarare. Nu poţi să-ţi înfrîngi de două ori oroarea cu care. a tot cei german din moşi-strămoşi. aş scrie-o toată dintr-o dată. multă brutalitate bestială. Iar scuza mea rămîne aceeaşi. dintr-o regretabilă ieşire. prea-i adîncă îndurerarea mea pentru nefericitul nostru popor. Prea lipseşte mult. timidul lui cosmopolitism şi-apoi clubul boem de la „Caf6 Central". a confundării cu rea'-credinţă a depravării de azi cu ceea ce a fost odinioară. politică. devine persoană — şi nu poate fi supusă la dezmembrări artistice. de a cărui menţionare se leagă amploarea contestabilă dată portretului iui Rudiger Schildknapp — mă întreb. E departe de mine gîndul să contest seriozitatea artei. a abuzului ticălos şi a scoaterii la mezat a tot ce-i vechi şi autentic. N-am spus oare. dintr-o răsufjarg fără nici o împărţeală. pe care Adrian Leverkiihn n-a mai apucat s-o trăiască. constituit cum va fi din componente eterogene — cu-atît mai mult cu cît ar fi trebuit să-mi ajungă că nici cu cel Erecedent nu mi-a mers mai bine. împotriva cui-tului ordinar şi deşănţat al unui mit de scară de serviciu. Cu ce ? Am rostit cuvîntul. mai scumpă. cu aptitudinea ei de mai viguroasă separare. era amestecată — semn prevestitor al falsităţii sale — multă cruzime dezmăţată. purta în germene războiul. S-a isprăvit cu Germania. pe care şi-l însuşise în timpul absenţei mele. şi în Franţa sau cine ştie unde. cel mai tulburător. dacă nu'cumvâ ceea ce s-a întîmplat în Italia se mai poate repeta în susul peninsulei. multe pofte murdare de siluire. de nu' cumva lipseşte cu desăvîrşire. şi din care nerozii şi impostorii ne fabrică un basamac otrăvit ce ne ia minţile. că viaţa despre care vorbesc mi-e mai apropiată.-am înşirat: năzuinţele şi proiectele dramatice ale lui Adrian. în care. pentru orice iniţiat. la izbucnirea. la revoltă. felul lui îndurerat de a privi. că o doresc şi azi şi că aş saluta-o : din ură împotriva dispreţului criminal arătat raţiunii. de pasionată exaltare istorică realizate atunci şi spulberate acum într-un faliment fără seamăn. desigur. După limpezirea imaginii grafice prin introducerea acestui simpatic semn. la ardoarea oarbă. o prăbuşire indicibilă. Numai că n-am curajul să pun sub ochii lumii o lucrare tipografică atît de nesocotită. fără spaţii albe. N-am să-l repet. nu vreau să fi dorit prăbuşirea — şi-a trebuit totuşi s-o doresc — şi ştiu 202 ♦ Thomas Mann că am şi dorit-o.'întreg acest război — mi se strînge inima în faţa uriaşelor investiţii de credinţă. la înnoirea lui pretins purificatoare. dar. dacă din elemente atît de eteroclite poate fi constituit un capitol cu oarecare unitate. dar asta înseamnă mai mult decît o campanie pierdută. nebunia. măcar o simplă deosebire. şi cînd mă gîndesc la redresarea lui. . versurile în limbi străine puse pe muzică de Leverkiihn. de înjosire. pe bună dreptate. monseniorul frinterpfo'rtner avea dreptate: sîntem pierduţi. Nu pot deci decît să repet că paragrafele şi asteriscurile din această carte sînt o simplă concesie făcută ochilor cititorului şi că. de sălbăticie. pierdute credinţa şi istoria noastră. am aşternut-o pe hîrtie. încă din capul locului am fost silit să-mi DOCTOR FAUSTUS ♦ 203 reproşez absenţa unei construcţii ordonate şi coordonate în această lucrare. Da. i-am spus pe nume cînd am pomenit de „disperare". se va isprăvi cu ea. între materie şi creator. dar în cazuri cu adevărat grave. dacă-mi aduc bine aminte. ne-am adăpat ani în şir de mincinoasă viaţă aşa-zis superioară. în care am făptuit lucruri ce treceau de' marginile abjectului — trebuie plătită. la delirul acela sfînt în aparenţă.vapoare. voi prefera să întregesc fragmentul cu alte cîteva amănunte din anii petrecuţi de Adrian la Leipzig. va căpăta un aspect cu totul neunitar. înseamnă în realitate că noi sîntem pierduţi.

ba chiar slăbiciunea lui pentru farmecul ochilor. S-âu dat acolo Magnificat de Monteve'rdi. îmi dă această certitudine. al celor negri. cu temeritate declamatorie în expresie şi o îmbrăca într-o gestică instrumentală colorată şi brutală — i Muzică pentru cunoscători (ii). astfel că aveai impresia unei construcţii incandescente ce-mi sugera. împreună cu pasiunea intelectuală pentru o ordine riguroasă. cuprinde mai mult decît simpla vedere. Aproba şi considera perfect justificată categorisirea oamenilor în vizuali şi auditivi. Impresia făcută de această „musica riservata asupra lui Leverkiihn — o muzică pasională. în ce mă priveşte. lectures d'orchestre — adică: . încit ar putea lăsa loc impresiei că este voluntară. mai mult decît orice altceva. care nu de dragul călătoriei a fost făcută. Dar. la impresii noi. între prima călătorie în Elveţia a lui Adrian şi cea anterioară. că am introdus aceste nume. ce-i aceea voluntar ? Eu am sentimentul. Călătoria lui Adrian la Graz. în clipele celei mai geniale creaţii. iar pe el se socotea incontestabil între cei (Un urmă. Şi-n afară de asta. în scrisori şi prin viu grai. care adesea lua aspectul unei rigidităţi care pentru mine devenea apăsătoare. prăjindu-se la soare. aşa-numitele lecturi cu orchestra. e o profundă contradicţie aici. O altă întrerupere a fost excursia cu Schild-knapp la mare. Cu alte cuvinte: căldura şi răceala existau una alături de cealaltă în opera lui. nu voia să vadă nimic. care la urma urmei tot numai ochiului omenesc îi vorbeşte. ca să asiste la audiţiile de muzică sacră barocă organizate de corul de cameră al bisericii Sfîntul Martin din Basel şi la care Kretzschmar trebuia să ţină partida de orgă. Nici el nu voia să ştie de nimic. Goethe spunea şi el că muzica este ceva cu totul înnăscut. o facultate lăuntrică şi ea n-are nevoie de cine ştie ce alimentare dinafară şi nici de experienţa vieţii. şi nici în rezerva şi refuzul şi inaptitudinea luj vizuală n-am crezut vreodată. e pentru cei cărora nu le e bună la nimic. Mi-e de ajuns să citez nume că Mărie Godeau. şi cîteodată. şi se poate spune că tabloul simfonic într-o singură parte e rodul ei. goale de sens. la recreere.. Şi cine ar fi tăgăduit. se contopeau: espressivo punea stăpînire pe contrapunctul strict.' pe atît de puţin se simţise vreodată îndemnat să-şi formeze ochiul cu ajutorul artelor plastice. cu o atît de neîngrădită şi de vie activitate culturală. la drept vorbind. zicea el. la distracţii. pe cît de sensibil era auzul său. aşa că ştiu cum i-a petrecut şi pe ceilalţi trei cît a mai rămas acolo : conservatismul felului lui de'viaţă. în fond nu voia nici să'trăiască nimic. un oratoriu de Carissimi şi o cantată a lui Buxtehude. exterior al cuvîntului. sub imperiul unei constrîngeri. a constituit o spărtură în monotonia vieţii sale. conştiinţa. pentru viaţa lipsită de aventuri a lui Chop'in. n-am considerat niciodată această clasificare ca 204 ♦ Thomas Mann aplicabilă. „Recreerea. în tovărăşia profesorului său Kretzschmar. Rudi Schwerdtfeger şi Nepomuk Schneidewein ca să reamintesc impresionabilitatea lui Adrian. în muzica cvasireligioasă din Apocalipsă şi din Doctor Faustus de mai tîrziu. Ce-i drept. pentru că personificarea lor se va produce mult mai tîrziu — o greşeală atît de vădită. la Sylt.* Am stat cu Adrian la Leipzig un an de zile. şi în ce priveşte aceasta din urmă în special^ se amuza copios pe seama celor ce-şi petrec cea mai mare parte a timpului recreîndu-se. influenţa stilistică a acelui madrigalism ? Elementul unei voinţe de expresie mergînd pînă la extrem a fost totdeauna predominant la Leverkiihn. avea şi are încă o uniune a muzicienilor care organiza. Dispreţuia agrementul vizual şi. premature. obiectivul roşea de sensibilitate. studii de orgă de Frescobaldi. exista o legătură. nu ţinea la schimbări. O a treia constituie şi ea o excepţie : călătoria la Basel. care acţiona ca o ripostă la constructivismul flamanzilor şi trata cuvîntul biblic cu o uimitoare libertate umană. o anume sensibilitate pentru ochiul omenesc. Nu fără rost şi-a exprimat într-o scrisoare simpatia pentru acel „nu-vreau-să-ştiu-de-ni-mic". o viziune. fortificîndu-se — fără să se ştie pentru ce. pentru finearismul flamand. cel puţin în sensul manifest. si să refuze totuşi să perceapă lumea exterioară prin acest organ. şi anume: ca un om să aibă. ideea demoniacului şi-mi amintea totdeauna de planul cu linii de foc despre care legenda spune că un oarecare i l-ar fi desenat pe nisip şovăielnicului arhitect al domului din Koln. de modernitatea mijloacelor muzicale ce-şi făcea apariţia la Monteverdi.instrui". de a înregistra. Dar există o imagine interioară. şi a stat apoi zile întregi în biblioteca din Leipzig transcriindu-şi extrase din Jephta lui Carissimi şi din Psalmii lui David'de Schutz. DOCTOR FAUSTUS ♦ 205 această impresie a fost nespus de puternică şi de durabilă. între altele. care-i altceva. cum avea Lever-kiihn." Punea prea puţin preţ pe călătorii de dragul de a privi. de a se . mi-a vorbit atunci foarte mult. al celor albaştri — şi-mi dau perfect de bine seama în acelaşi timp că e o greşeală să-l bombardez pe cititor cu nume cu care pentru moment nu ştie literalmente ce să facă. şi anume: ţărişoara asta.

cu influenţe franceze primenite de adieri occidentale. decît colosul politic de la nord. corectări. cu mult mai mult o „lume". Zurich. Wendell Kretzschmar reuşise să înscrie in program Fosforescenţa mării a lui Adrian — opera unui tînăr german. Adrian nu bănuia încă nimic. X rămas cu Kretzschmar vreo săptămînă. ce nu fusese decît un joc cu ceva în care nu credea. Dar cosmopolitismul german a fost dintotdeauna altceva decît mondenitatea. fie de laudă. unde. să cîştige experienţă. publicul nu avea acces. pentru artist. şi care. să-i sugereze unele corectări ale tempourilor. întîlnirea cu Adrian nu cred să le fi făcut mare plăcere — nu-mi dau seama nici măcar ce-au putut scoate de la el. Patru ani şi jumătate. o răscolire din adînc.' multă cunoaştere. şi în franceză şi în germană. obiecţii. Un magistru e . clarinet. poliglotă. în Elveţia există multă înţelegere pentru suferinţă. avusese loc aproape simultan cu concertul de la Basel. cîte un bas care lîncezea pe undeva în loc să evolueze. De altminteri. pătratul magic. suspiciunea introvertită a elveţianului pentru germanul din Reich dădea aici peste un caz special de suspiciune germană faţă de „lume" — oricît ar părea de ciudat să califici drept „lume" un petic de ţărişoară vecină. la asemenea audiţii. sub bagheta 206 ♦ Thomas Mann domnului Ansermet. ţară neutră. deasupra pianului. într-o măsură mai mare decît în alte centre de înaltă cultură. sub conducerea dirijorului ei. Unii. să-i recomande o profilare mai accentuată a temei. Acesta constituia un tainic punct de contact. întîia oară mîndria i-a fost atinsă de poftă: o zguduire profundă. independent de suprafaţa ei minusculă. zece zile. decît în intelectualul Paris de pildă. să-i însufleţească puţin un ritm cam rigid. Pentru Adrian a fost o surpriză totală. acest oraş cu-adevărat universal. în particular a primit. O asemenea lectură. citea şi făcea fişe la bibliotecă. cît a stat la Leipzig. fie de nemulţumire. să permită fanteziei lor un contact rodnic cu realitatea sunetelor. prin relaţiile sale. termenul era incontestabil just: Elveţia. Asculta prelegeri de filozofie şi istoria muzicii. era. Punea degetul pe cîte un pasaj de o aparentă coerenţă. poate' să fi privit cu înţelegere şi emoţie sfiala. unde însă lumea e mai degrabă musafir decît la ea acasă — acest oraş cu vorbirea ridicolă. îi spunea. lîngă Collegium' Beatae Virginis. pentru ca autorii să aibă' prilejul să-şi asculte creaţiile. care. Basel. unde îşi fixase din nou pe perete. Tot ce făcea Kretzschmar era să-i atragă atenţia asupra vreunui pasaj slab. pentru critică. Ii semnala cîte o voce mediană pierdută pe parcurs. la audiţia de probă. Din fericire. la camaraderie. dificilul elevat al existenţei sale — cred chiar că aşa s-a şi întîmplat şi găsesc că faptul e concludent. sînt interzise. răsună Tratamentul rădăcinii această scînteietoare piesă de impresionism nocturn pe care nici el însuşi n-o lua în serios. cel puţin în măsura în care se aşteptau la manifestări de inocenţă.prezidiul desemna un juriu şi organiza prezentarea în audiţii de probă a operelor tinerilor compozitori de către una din orchestrele simfonice din ţară. erâ. Adrian şi-a păstrat aceeaşi locuinţă de două camere de pe Peter-strasse. a elevului adică. doar ce i-ar fi putut spune şi propria lui pricepere artistică. şi tot timpul cît a durat audiţia critică a stat ca pe jăratic. erau admişi numai oameni de specialitate. elogii. executată la Geneva de orchestra Suisse Romande. caracterului vechi-burghez al bătrînelor oraşe. şi nu se lăsa integrat în el. nici cînd o scrisese n-o luase în serios. ici şi colo. de expansivitate. la drept vorbind. îi supunea lui Kretzschmar. como di bassetto şi' fagot — enumăr lucrările care îmi sînt cunoscute şi s-au păstrat. şi asta se datorează. împreună cu profesorul său. nefiind produsul unei necesităţi ^organice. Nici pe cînd călătorea. cu mult mai mult o scenă europeană. de la Basel la Geneva. chiar dacă n-au fost cîntate niciodată. manifestările. la Geneva. Despre cosmopolitismul lăuntric al lui Adrian am mai vorbit. ceea ce constituia o excepţie. dacă nu mă înşel. izolarea ce-l înconjura. şi i-o şi spusese. Să se ştie identificat de auditoriu cu o creaţie lăuntric depăşită. cum n-ar fi crezut că pot exista pe lume. şi prietenul meu era tocmai omul care se DOCTOR FAUSTUS ♦ 207 crispa în faţa a tot ce e monden. a contribuit considerabil la aversiunea lui faţă de aceasta. nici pe cei dezamăgiţi. o făcuse sufocantă. şi a stabilit unele contacte efemere cu cercurile artistice din acele oraşe. Pe de altă parte. exerciţiile sale de compoziţie: piese pentru pian. Cu toate acestea. primejduia cursivitatea firească a compoziţiei. Şi deodată. Celorlalţi. nu s-a declarat de acord cu nimeni. pe Kretzschmar îl amuzase să nu-i spună absolut nimic. un „concert" pentru orchestră de coarde şi un cvartet pentru flaut. sfaturi si nu i-a contrazis nici pe cei încîntaţi. cu oraşele lui gigantice. în comparaţie cu întinsul şi puternicul keich german. o tortură comică. unde cuvîntul „internaţional" ajunsese de mult o injurie şi unde un provincialism înfumurat pervertise atmosfera. şi. S-a întors — cu cîteva zile înaintea lui Kretzschmar — la Leipzig. Din cîte ştiu eu.

aceea a magistrului. acestei unităţi. a cărui privire e perspicace sau. Autentic şi serios nu poate fi' socotit decît ceea ce e'foarte scurt. părea să indice o extindere de atare amploare a domeniului banalului. autonomă. există o bună parte de aparenţă. mă nelinişteau. a ceea ce nu mai era admisibil. dacă nu orice aparenţă. să interpretez această relatare. inhibiţii paralizante în înflorirea darurilor lui. nevoie de un îndrumător. dacă opera ca atare. de un magistru. E împotriva adevărului şi împotriva seriozităţii. vrea să fie cunoaştere. ci născută. mai poate sta într-un oarecare raport legitim cu totala incertitudine. s-audă din gura înspăimîntătoare a unui complice înfiorător lucruri mai amănunţite despre cele la care aici mai sus s-a făcut doar aluzie. ci pentru el. DOCTOR FAUSTUS ♦ 209 Şi l-am mai auzit spunînd : — Aparenţa şi jocul au astăzi împotriva lor conştiinţa artei. la nivelul muzical cel mai evoluat. să pună în mişcare acea „cursivitate firească" inexistentă la început şi care deci. Dar ceea ce-am numit mai sus „masca inocenţei" — de cîte ori. pe care maestrul Kretzschmar le tolera. chiar şi cea'mai frumoasă. a plăsmuirii în general. apărută de-a gata ca Palas Atena din capul lui Zeus. Mă întrebam. şi mă dureau nu din pricina firii mele blajine lezate. Asta-i amăgire. a cărui simţire perspicace în acest domeniu mergea pînă la extrema limită. cu lipsa de armonie a condiţiilor noastre sociale. în lucrările sale ! Existau acolo. plănuia să compună o operă. ca plăsmuire autonomă şi armonic organică. îi punea în faţă. mă dureau. t>ar ceea ce încetează de a mai corespunde propriei sale definiţii nu încetează oare de a mai exista ? Şi cum poate trăi arta ca mod de cunoaştere ? îmi amintesc de cele ce-i scrisese de la Halle lui tfjetzschmar referitor la extinderea pe care o luase domeniul banalului. nu e deloc firească. ce eforturi. încît ameninţa să înghită arta cu totul. Există o relatare scrisă a celor spuse. Dar un discipol ca Adrian n-avea. apergu-un. desigur — cu care era de acord — comprehensiunea artistică — accentul trebuie pus pe prima componentă a expresiei. şi la vremea sa o voi dezvălui. cu bună ştiinţă. într-o bună zi. ca să-l audă spunîndu-i ceea ce el însuşi ştia — şi să se amuze apoi pe seama comprehensiunii artistice. pentru că de fapt ea este mandatarul ideii operante — nu ideea unei opere. în plină splendoare. şi cît de straniu nu s-a manifestat ea.. să includă starea de cunoaştere căreia i-a fost smulsă I Sărmanului meu prieten i-a fost dat. s-o recucerească şi să ajungă la o creaţie care. Se pune întrebarea.personificarea conştiinţei discipolului: îi confirmă îndoielile. într-o operă. încă de la început. îi lămureşte nemulţumirile. pînă la a spune că „opera" in sine e doar aparenţă. obiectivă şi armonioasă — impresarul acestui an208 ♦ Thomas Mann samblu. Cum să nu mă fi îngrijorat aşa ceva. cu arme şi podoabe cizelate cu tot. şi prin asta vreau să spun: am ajuns să-mi pun această întrebare datorită contactului meu cu Adrian. dacă mai e admisibil din punct de vedere intelectual. în stare să cîrpească rupturile. Ea nu mâi vrea să fie aparenţă şi joc. zic. O operă este făcută din muncă. să astupe găurile. cînd ştiam că el însuşi aspira să creeze. acest manager nu reuşeşte să creeze impresia de direct şi de organic decît retrospectiv şi indirect. pentru că nu le . cu problematica. cînd stăteam de vorbă. s-ar putea merge chiar mai departe. „banalităţi" — natural. a organicului din el. lucrări cu unele insuficienţe. căci întrezăream în aceste reflecţii dificultăţi primejdioase pentru viaţa lui. nu mă simţeam înclinat să-i împărtăşesc sentinţele. îi stimulează pasiunea de perfecţionare. zîmbind îngăduitor excepţionalului său cirac: cert. al simţului nostru pentru adevăr. ci ideea opusului însuşi. L-âm auzit spunfnd: — Opera de artă ! E-o înşelătorie ! E ceva ce ar vrea burghezul să mai existe. în fond. ba tocmai cea mai frumoasă n-a devenit azi minciună.. momentul muzical concentrat la maximum. ci banalităţi în sensul unui primitivism tehnic. adică : împotriva formei însăşi. Frica instinctivă trezită atunci de cuvintele lui Adrian m-a ajutat să-mi explic. enunţate ca simple reflecţii. ce trucuri intelectuale. Niciodată o operă n-a apărut astfel. în orice operă. naivităţi sau aparenţe de naivităţi. dacă mai poate fi luat în serios. dacă mi-e îngăduit să construiesc expresia. mă oprimau. muncă artistică în scopul creării aparenţei — şi se pune întrebarea dacă în stadiul de astăzi al conştiinţei noastre. împotriva aparenţei şi a jocului. Blajin din fire. nu în sensul sentimental al cuvîntului sau acela de elanuri complezente. Dar atitudinea asta mai recentă. pe un fundal de tensiuni extreme. ci e un produs al artei — într-uri cuvînt. sub masca inocenţei. Are ambiţia să te îndemne să crezi că nu-i făcută. cu profundă îngrijorare. sau noapte mai bine zis. Credinţa magistrului în chemarea discipolului n-a putut fi zdruncinată. al cunoştinţelor noastre. ce ocolişuri şi ironii vor fi necesare ca s-o salveze. acest joc mai e permis.

l-a aranjat pentru o mică orchestră de coarde. o ironizare dureroasă. Mînă-n mînă s-alină-ndurerate.. suferinţă. a sistemului temperat. de tambu-rin. a stat foarte mult în calea executării lor în public. cea mai serioasă. Niciodată n-a permis executarea pieselor izolat. autentică. ca de pildă O. mai ales că unul dintre lieduri. doamnă mamă. petrecăreţii ameţiţi de băutură. mai mult decît oricare alta. vreo fată DOCTOR FAUSTUS ♦ 211 singuratică. de clopoţei.considera naivităţi de gradul întîi. e scris pentru un cvintet complet de voci. se-nalţăn zări. mîngîietor. bariton. îndurerat. inversîndu-se procesul natural de dezvoltare. forma scurtă. pe poteca fermecătoare a magiei. între cîntece era şi unul Bunica bucătăreasă a şerpilor. şi veşnicie !" si pînă la piesa finală. şi Adrian Leverkuhn e tînărul ei maestru. înfrăţite sînt toate. ci drept ceva dincolo de nou şi de searbăd. pentru că unele dintre ele provoacă o muzică mult mai interiorizată. o prinde şi totuşi nu. ci numai a ciclului întreg. mamă. Spiritul şi climatul piesei. după un prototip sonor. exigenţei lui teoretice: scurt şi concentrat. „Unite-s toate cu blîndă bunătate. cărora' vreau să le mai consacru cîteva cuvinte înainte de a încheia acest capitol şi care adesea dădeau impresia unor persiflări şi în acelaşi timp ridicări în slavă a esenţialului. mai intimă. în dureri. cu literele simbolice. Dacă în anii de la Leipzig Adrian a cultivat cu atîta ardoare compunerea de lieduri e. noaptea. să-şi înglobeze melodia populară. Nu reuşeşte niciodată de-â binelea. dacă mi-e îngăduit să mă exprim astfef. în care spiritele plutesc în corăbii de aur pe mările cerului şi ecourile argintii ale cîntecelor învăluie unduind pămîntul. în care elementarul evoluează spre rafinat. al stelelor spirit sfînt. Felul acesta al sunetelor de a-şi da mîna. evo210 ♦ Thomas Mann catoare. începînd cu introducerea demenţială şi confuză cu halucinantele versuri finale: „O." Acesta e zvonul aproape pierdut în spaţiu. e unică. lăuntric. Şi totuşi. spre spiritual. deci pentru aitistă. şi din care mereu încearcă să izvorască. „cînd nu ne vede ochi de om". fată dragă. mai cutremurătoare ale cîntecului popular german. profund visător. putea să-i pară ca răspunde. momea îndrăgostiţii din cămăruţa lor. cît timp a' trăit Adrian. Vînătorul le grăi păstorilor şi altele.. etern. . de-o sumbră vigoare: Pe una ştiu. nu numai că multe dintre aceste cîntece." în toată literatura. realizată mai în profunzime decît aceea în care cuvintele vorbesc despre muzică. A fost primul pe care l-a orchestrat Adrian. stea şi floare. ezit să-i decern. fiică. sau Imnul. Muzicanţii veseli. împletite sînt stelele-n al nopţilor sîn. tenor şi-o voce de copil. hipennteligentă. ozonul cosmic al altei piese. parte in duet (cei doi fraţi). Muzica îşi întoarce ochii spre ea însăşi si' îşi contemplă propria sa esenţă. atmosfera halucinantă de muzică de bîlci. ca o singură operă. în ce odaie ai fost ?". mîngîieţoare şi chinuitoare totodată. cei doi rrati şi un băiat ce „şi-a rupt de mic piciorul". rareori cuvîntul şi sunetul s-au întîlnit şi potrivit ca aici. parte solo. suflători şi percuţie. aici spiritualul joacă rolul elementului originar din care naivitatea încearcă să se smulgă. năzuieşte neîncetat. Leverkiihn punea la îndoială forma ca aparenţă şi joc — siatunci. sînt destul de lungi. Dragoste. încetişor prin zări pînă la mine. care. îi zice Moartea — o restricţie severă. E o viziune de artă emoţionantă şi nu mai puţin un paradox cultural. de cimbal. a tonalităţii. drept temerităţi sub masca primitivismului. această împletire şi îmbinare în veşnică înrudire şi schimbare a 212 ♦ Thomas Mann tuturor lucrurilor — asta e muzica. soprană. ce nenorocire !" care se repetă de şapte ori şi cu o inimaginabilă artă a intuiţiei evoca regiunile cele mai lăuntric lugubre. Muzicanţii veseli. şi „Vai. mai era şi acel „Măria. şi timp. pentru că vedea în mariajul muzicii cu verbul o pregătire a uniunii dramatice pe care o avea în gînd. de voioase triluri de vioară cu ajutorul cărora mica trupă bizară şi amărîtă. dar Leverkiihn pretindea câ ele să fie considerate şi tratate ca un întreg. „Adii. a poziţiei istorice a artei înseşi. a autonomiei operei de artă. izvorîtă dintr-o concepţie stilistică determinată. înghiţită de-un stil muzical străin sufletului ei. între cele treisprezece. dintr-o comuniune congenială cu un spirit poetic de-o minunată elevaţie. fără îndoială. a însăşi muzicii tradiţionale.. Probabil însă că asta se datora şi scrupulelor pe care si le făcea pe tema destinului. Pentru că aşa se întîmplă: această muzică savantă. pentru că în straniul poem e foarte mult vorbade fluiere. care au de cîntat parte în ansamblu. sau mai bine zis. Numai aşa trebuie înţelese şi cele treisprezece cîntece pe versuri de Brentano. spirit şi veşmînt. cununa de laur.. sună fragmentar. cea mai autentică. numărul 4 din ciclu. Şi totuşi. o auzi si piere-ndată. lirică a liedului i se părea că poate h luată totuşi drept cea mai acceptabilă.

desigur. aşteptărilor mele. în timp ce nuntaşii au mai rămas cîteva ceasuri laolaltă. Fusesem invitat şi eu cu părinţii mei. si Ursula Leverkuhn începuse s-o adopte de pe acum. sub bagheta excelentului doctor Volkmar An-dreae. o telegramă de felicitări. dar o împrejurare oarecare îl purtase prin'Reich si îşi cumpărase acolo. care-ţi mergea drept la inimă. nu în prezenţa lui Adrian. — Un dar nelalocul lui. XXII Cînd Leverkuhn a' plecat din Leipzig. primarul din Oberweiler cu soţiile lor. măsurată şi demnă. din nenorocire cu adevărat infirm. A insistat pentru inserarea unei menţiuni care interzicea executarea în concerte sau de către societăţi muzicale. cultura mea. Kretzschmar s-a ocupat de tipărirea cîntecelor pe versuri de Brentano. din Kaisersaschern. ce-aveam eu. Ursula. era zveltă şi prietenoasă din fire. groasă. micul Jakob Năgli. în formatul in-cvarto. să ia trenul pentru Dresda. era elveţian de felul lui. era un înger. Dar despre el mai tîrziu. iar negustorul îşi asigura o participare la beneficiu de douăzeci la sută din încasările nete. în cîrje. ca să ia parte la căsătoria surorii sale care tocmai avea loc acolo. cu marginea lată. cu o voce de o puritate cristalină nemaipomenită. în după-amiaza aceea Adrian si cu mine am pornit într-o plimbare spre Kuhmulde. şi o dispoziţie grafică a notelor nu prea înghesuită.'cititorul. iar ca fel de a fi. între 1911 şi 1923 avură patru copii: Roşa. cel mai mic însă. în septembrie 1910. asta-i tot ce pot spune — muzica dormitînd atît de DOCTOR FAUSTUS ♦ 213 uşor în versurile-acestea. le-a luat în consignaţie adică: Adrian. La nuntă n-a fost multă lume: preotul. făpturi fermecătoare toate. la Buchel. şi partea băiatului „care şi-a rupt de mic piciorul" din Muzicanţii veseli a fost cîntată de un copil. ca să nu zic a degenerescentei visătoare ? Muzica e cea care m-a îndemnat să-i fac acest dar. în fond. Wendell Kretzschmar trimisese. cu ajutorul lui Kretzschmar şi al meu (am contribuit amîndoi la treaba asta). Frâu Lu-der — asta a fost tot. a pretins o hîrtie aspră. n-am avut absolut nici o influenţă. din Lubeck. Raimund si Nepomuk. Seara nu s-a petrecut. Lumea a venit înainte de amiază. Pot spune însă că ea răspundea. frumoasa ediţie originală a poeziilor lui Clemens Brentano de care s-a servit Adrian în lucrarea sa era un dar al meu : volumaşul i-l adusesem la Leipzig. în alegerea celor treisprezece poezii. a face cu divagaţiile romanticului care pornea de la cîntul infantil şi popular ca să evadeze în sfera halucinaţiilor. de la Mainz. ajunsă la douăzeci de ani. suporta toate cheltuielile şi rămînea proprietar. Faptul acesta a fost socotit pretenţios. sorbind din minunatul rachiu de fructe făcut de Frâu Luder. Schott. doar unchiul Nikolaus. agronomul. presărată cu expresii vechi germane. s-a dus întîi acasă. mai mult cu maică-sa — avea ochi căprui. nesatinată. fie zis cu totul în treacăt. care sosise la Buchel pe la vremea mesei de prînz. un om minunat. cu zece-doispre'zece ani mai mare decît logodnica lui. Fireşte. şi administratoarea. aproape bucată cu bucată. mai erau rude de-ale doamnei Elsbeth din Apolda. Meseria. pe care mi-o asumasem şi . Leverkuhn a supravegheat îndeaproape editarea reducţiei de pian. împreună cu îndrăzneala muzicii. şi curînd după aceea tînăra pereche a plecat cu bătrînul Thomas la gară la Weissenfels. adică în vremea cînd îmi începusem cariera de profesor la gimnaziul din Kaisersaschern. apoi fratele Gedrg. la Langensalza. o învăţase la el în ţară. rămase neschimbate din bătrîni.Pînă a nu părăsi oraşul Leipzig şi a se duce la Lubeck ca prim dirijor al Teatrului Municipal. va socoti. semăna ca trăsături cu tatăl ei. Fără să fie frumoasă. şlefuitor de lentile. Schneidewein. se căsătorea cu opticia-nul Johannes Schneidewein din Langensalza. avea sînge de ţăran de prin regiunea Befnei. devreme. învăţătorul. familia £eitblom. i-a fost luat în nume de rău şi. Aşa că amîndoi alcătuiau o pereche pe care privirea zăbovea cu plăcere. în afară de noi. nişte prieteni din Weissenftes cu fiica lor. Era foarte prezentabil şi îşi'păstrase vorbirea helvetică solemnă. Nepomuk. după cununia care a 214 ♦ Thomas Mann avut loc la biserica din sat ne-am adunat cu toţii la un prînz excelent în sufrageria împodobită cu frumoasa veselă de aramă din casa părinţilor miresei. încît şi cea mai slabă atingere a unei mîini pricepute e de ajuns ca s-o trezească. Au fost executate în 1922. Ezechiel. pe care-l cunoscuse cu prilejul unei vizite la o prietenă în încîntătorul orăşel Salza pe lîngă Erfurt. femeia era atrăgătoare. agreabilă urechii. Aveam de vorbit despre adaptarea la Love's Labour's Lost. De altfel. ci în a mea. a stînje-nit răspîndirea cîntecelor în public. abia către sfîrşitul povestirii mele. ptnă sus pe Zionsberg. un magazin de ochelari şi de aparate optice şi afacerile îi mergeau bine. la Tonhalle la Ziirich. ce-aveau principiile mele morale. fără autorizarea compozitorului şi altfel decît integral. a tuturor celor treisprezece lieduri. pentru că. dorinţelor. cînd mă înapoiasem de la Naum-burg.

Cu trup străin nu vrea să aibă de-a face. poftele rele — pentru că dorinţa există doar cînd sînt două trupuri. neam bun. bărbat de treabă. avea dreptul să se uite la Ursula. ca un trup să aibă poftă de al216 ♦ Thomas Mann tul — e un fenomen. şi încă în asemenea măsură încîţ „senzualitatea" devine vorbă goală. rîzînd la rîndul meu.' Că această afecţiune de natură nervoasă apărea tocmai la ocazii solemne. să escamoteze din căsătorie factorul păcat. care se bazează pe înstrăinarea dintre eu şi tu. de dorinţă. zisei.' cea mai bună cale de a apăra iubirea de acuzaţia senzualităţii e aceea de a dovedi existenţa elementului iubire în senzualitate. începu el iar. zicea el. pentru mai multă siguranţă. ajungi să tăgăduiesti creaţiunea. Pofta de trup străin înseamnă astfel o biruinţă asupra unor obstacole de altminteri existente. sexul. dar la biserică şi la masă remarcasem şi la tatăl său aceleaşi simptome. iar cînd împrejurările impuneau prescurtări. deci necesarmente ca un teolog. e de mirare. dintre al meu în raport cu al tău. sub arţarii de pe culmea Zionsbergului. scenariul şi fragmente din versificarea germană. Ba. şi'asta cu-atît mai mult cu cît era vorba de sora lui. ca să folosesc chiar expresia lui. e penibil.despre care stătusem destul de vorbă si ne scrisesem. ajungi să joci rolul avocatului neantului. numeşte asta defăimarea izvorului vieţii. mă sprijinisem pe Tieck şi pe Hertzberg. chiar dacă nunta şi chiar logodna oficială trebuiau să mai aştepte pînă la definitivarea numirii mele. din Siracuza şi din Atena. — Si fi-vor un singur trup. şi voiam să-i povestesc despre pasul pe care Helene şi cu mine aveam de gînd să-l facem. Dar trebuie recunoscut că domesticirea diavolului firesc. în orice caz. în felul ăsta. Nu-i ciudată. — Dragul meu. dimpotrivă. Cine crede-n diavol. Avea dreptul s-o ceară de nevastă. s-o dorească — s-o dorească creştineşte de soţie. taina cununiei creştine. interveneam chiar eu. este de înţeles. Să spun adevărul: pe vremea aceea eram gata să mă însor. Fireşte. de asemenea. a şi intrat în slujba lui. Trupului — ca să păstrăm termenul creştinesc — în mod normal nu-i e silă de sine. motivul psihic se'găsea mai curînd în faptul că numai silit şi după multă rezistenţă participase la festivitatea în care se jertfea o feciorie. Să-l auzi aşa. nu-i mare lucru de defăimat aici. şi „fi-vor un singur trup" e deci un nonsens liniştitor. nu se rostiseră nici un fel de cuvîntări. cum zicem noi. întreg. Umanismul. atunci raportul între eu şi tu se alterează. pastorul Schroder ne-a dispensat de citatul amintit. pe drept mîndri de â fi sustras diavolului împreunarea trupească. ar fi fost şi mai bine. şi cel vechi şi cel nou. şi-i tocmai ceea ce numesc eu domesticire. Am vorbit în calitate de teolog. Izbutisem să-i trimit. că predica de cununie a bătrînului paroh fusese scurtă şi simplă. Stăteam de vorbă pe o bancă publică. sub influenţa emoţiei şi agitaţiei. Era vădit bucuros că se putuse sustrage de la petrecere şi să iasă în aer liber. Privirea lui înceţoşată îmi spunea că-l chinuia durerea de cap — şi de altminteri era ciudat. continuai eu fără să mă las clintit. Cel puţin în ce-l privea pe bătrîrî. senzualitatea. îşi masca sentimentul de stînjeneală în cuvinte de preţuire pentru simplicitatea şi lipsa de ostentaţie cu care fusese orînduită în cazul nostru petrecerea. răspunsei eu. Consideraţiunile lui nu-mi prea veneau într-ajutor. prin căsătoria creştinească a fost un expedient inteligent. în termeni nespus de călduroşi a vorbit Adrian despre impresia pe care i-o făcuse logodnicul şi acum soţul Ursulei. binecuvântarea asta ? Slavă Domnului. foarte de mirare. E' vădit că vor. Dacă însă trupul străin ajunge să-i devină deodată obiect de poftă. Dar tu eşti mai serios cînd glumeşti decît cînd eşti serios. Dar intenţia e bună. şi pantofii mortuari de atlaz. Fără noţiunea de iubire . — Nu-mi face nici o plăcere să te văd punînd natura în seama diavolului. pentru faptul că se renunţase la „dansuri şi datini". Foarte comică. prin simpla adăugire a cuvîntului „creştinesc" — care în realitate nu schimbă nimic. desigur. nu ? — da. Voiam neapărat să-i ofer o versiune germană a libretului. şi că la masă nu se rostiseră cuvîntări pline de aluzii. în soarele unei dupăâmieze de toamnă. ba că. Dac-ar fi putut fi evitat şi vălul. fenomenul întru totul excepţional al iubirii. cu toate că el stăruia în intenţia de a compune opera pe textul englezesc. în faţa tinerei perechi. mult. captura asta a actului de vinovăţie naturală în folosul sacrosanctului. — Fie. teologii. DOCTOR FAUSTUS ♦ 215 — Privire de om cumsecade. Rîse scurt. această ţinută funerară albă a virginităţii. — Nu ştii de glumă. în fond. nu cînd e numai unul. — în felul ăsta. Pe'de altă parte. nu poţi despărţi cu nici un chip senzualitatea de iubire. Avu cuvinte elogioase pentru faptul că totul avusese loc la lumina zilei. respectînd cît mai mult stilul lor. curat. Cît despre fiu. făcînd din ea o taină.

Shakespeare — Zadarnicele chinuri ale dragostei. Dar. dar niciodată nu încetase cu totul de a se gîndi la el. o fericire aşezată şi netulburată. şi nu mă îndoiesc nici de reuşită. Scurtări. cu toate că nu prea au ceva surprinzător în ele. şi care era printre cele pe cale de a fi suprimate.. Nu poţi nimeri. iar pe de altă parte. omeneşte. ca doi cetăţeni de treabă ? Voiam să-ţi spun DOCTOR FAUSTUS ♦ 217 şi ţie că sînt pe cale. de a construi ceva în stil sever. Duelul verbal era indecent de-a binelea. dac-am vorbi şi noi o dată simplu. textul cu glumele. Un răstimp discuţia lîncezi. ' — Admirabil! exclamă el. cum o cunoscusem pe Helene. instinctiv. Nu. Era absurd. dacă prin asta pot să determin felicitări mai călduroase din partea lui. revenirăm la tema principală. ai şti că liniştea mea nu-i deloc ameninţată. iar cînd ne ridicarăm să pornim spre casă. mi-a răspuns el. zise Leverkiihn. ci dimpotrivă. Dar Adrian părea' să fi prevăzut tocmai aceste „old sayings" ale Rosalinei şi ale lui Boyet. — Şi ce-ar fi. o uşoară lipsă de tact faţă de sine însuşi şi deci şi faţă de interlocutor. cum avea atunci nevoie . cînd îi spuneam că-mi aminteşte de Beissel al lui Kretzschmar. dintr-o parte. you talk greasify . tăgăduia că s-ar simţi jenat de asemenea comparaţie. Am mai adăugat că. O clipă se simţi tentat să-mi strîngă mîna. deloc indispensabil. mai puţin pueril. — Adu-ţi aminte. la Beissel era tocmai acel ceva instinctiv în sine şi comuniunea naivă cu spiritul muzicii: voinţa. acel „Thou can'st not hit it. cred. o dată cu voluptatea. — Straşnic ai vorbit. dar n-avea încotro si rîde'a şi el. come. nimeri (engL). opera proiectată. fapt care. eram de acord cu spusele lui. Ce băiat de treabă ! Vrei să închei un contract matrimonial. Primeşte binecuvîntarea mea ! But. ifhorns thatyear miscarry! — Come. despre problemele noastre personale. Din W. după părerea mea. Vechi zicale (engL). ifţhou marry hang me by the neck. dar renunţă. înseamnă dăruire reciprocă de voluptăţi. In acelaşi timp însă. am avea şi astăzi nevoie de unul ca el. şi în ultima vreme se gîndea mai mult decît oricînd. să mă sptnzuri de-o fi lipsă de coarne-n acel an ! (Engf. şi porunca asta va goni din căsnicie. — Nu mă îndoiesc. şi iubirea. cum neam plăcut. fiule ! i-am replicat eu pe un ton cît mai bine dispus cu putinţă. împreună cu ideea că rostise toate acestea cu ochii tulburaţi de durerea de cap. intermediară. chiar dacă se pretinde că nu intră-n joc nimic sufletesc. Şi i-am povestit ce aveam de gînd să fac. n-ai nimic de-a face cu diavolul! îţi dai seama. că acuma ai vorbit mult mai mult ca umanist decît ca teolog ?! — Să spunem ca psiholog. în orice caz. Am pomenit mai demult de sentimentele pe care le resimţeai cînd Adrian vorbea despre lucruri ce sugerau voluptatea. De-ai cunoaşte fata şi spiritul legăturii dintre noi'. înseamnă dovezi de iubire. şi aveam impresia că în felul lui de a se exprima era ceva de o claritate stranie. cu toate că eram ispitit s-o fac. şi de zelul lui naiv de' a pune sub călcîiul muzicii jumătate din mapa1 2 3 4 5 6 Dar de te-nsori. Pe-un alt plan. dramă muzicală de Richard Wagner. îi purtase un fel de respect umoristic.. trebuiau făcute. vorbeşti cam grosolan (engi). 218 ♦ Thomas Mann mond. De altfel. mare nevoie. şi anume scena din actul patru. fericirea de a face fericit. Era foarte amuzat. nimeri. încă de cînd auzise pentru prima oară despre ciudatul inovator şi legiuitor al muzicii. Maeştrii cîntăreţi din Nurnberg. „Un singur trup" n-au fost niciodată doi îndrăgostiţi. Asta zic ci eu laudă Creaţiunii. cum apăram chiar de atunci teoria lui copilărească şi tiranică a sunetelor-stăpîn si sunetelor-slugi împotriva obiecţiei tale c-ar fi raţionalism stupid. Gînd plin de cinste şi de onestitate ! Lucrurile astea vin totdeauna prin surprindere. Cuvintele lui m-au mişcat şi m-au tulburat într-un mod straniu şi m-am ferit să-mi arunc ochii la el pe furiş. din care mai dăinuia puţin şi acum. totul are la'temelie calmul şi pacea. îl dispensez de pe-acum de a lua parte la „jocurile şi datinile" nunţii mele. zise Adrian. citai eu o replică din aceeaşi scenă . O comedie nu poate să dureze patru ore — aceasta a fost şi rămîne principala obiecţiune adusă „Maeştrilor cîntăreţi" . hit it etc. ei sînt oamenii care iubesc cel mai mult adevărul. mă neliniştea.) Haide. Ce-mi plăcea. pe care o puteai găsi prevestită în chip destul de comic. i-am propus eu. O poziţie neutră. deschis.nu poţi s-o scoţi la capăt. hit it. anume pentru caracterul contrapunctic al uverturii şi se tocmea şi se tîrguia la fiecare episod. din punctul de vedere al dramaturgiei. Dar niciodată nu vorbise pe şleau ca acum. haide. Orice act senzual înseamnă duioşie.

la regulă. De altfel. în orice caz. Cuvîntul acesta mă înfricoşa. Acolo unde nu mai există nimic care să nu fie tematic. ăsta-i un refren politic.! — Dar nici de una severă. de rămăşiţe. Dar. îi veni să rîdă. cum se şi cuvine. n-au fost totdeauna chiar atft de obiective. atît de mult impuse din afară. despre magistrul arhaic-revoluţionar are în sine ceva foarte german. devine universală. ca să zic aşa. Asta crede ea ! în realitate. — Vechi sau nou. Asta din pricină că la Leverkiihn sterilitatea. dar în gura lui. lucrul acesta se petrece într-un mod şi mai impresionant. avea pentru mine ceva aprehensiv. Dar tocmai în felul acesta libertatea se înalţă la rangul de principiu al economiei universale care în muzică nu mai lasă nimic la voia întîmplării şi.! — Cele ce spui tu. Ar trebui.. la sistem — se realizează în ele. mă întrebă Adrian în loc de răspuns. subiectivul şi obiectivul se împletesc pînă la confundare. în subordonare la lege. din materiale identice şi imobile. — Te gîndeşti la Beethoven. de ce. Organizarea e totul. Şî-apoi şi-a asumat această sarcină subiectivitatea estetică. Pe el s'ă-l iei ca exemplu de felul în care subiectivul se transformă în obiectiv! La el muzica se descotoroseşte de toate floricelele retorice. între arhaic dacă vrei. — Asta-i părerea ei. am ajuns să vorbesc ca Schildknapp. adică: nu încetează de a fi libertate. Variaţiunea. în înţelesul vechi. ca atare. o făgăduială de remediere într-o epocă a convenţiilor năruite şi a dizolvării tuturor obligaţiilor. Greu de spus. cum spunem noi. spusei eu rîzînd.. Cîte n-ar trebui. Dezvoltarea cu caracter de variaţiune se extinde asupra sonatei întregi. cînd începe să nu mai creadă în capacitatea sa creatoare şi atunci îşi caută protecţie şi siguranţă în obiectivitate.. Şi se recunoaşte foarte repede în constrîngere. înţeleg prin asta integrarea absolută a tuturor dimensiunilor muzicale. sub aspectul de travaliu tematic. numai împreună cu o spiritualitate înaltă şi pură. indiferenţa lor reciprocă.. Poftim.. 220 ♦ Thomas Mann şi creează din nou. Fără ea nu există absolut nimic. de ajuns de genial ca să poată stabili o coeziune între ceea ce se reconstituie. Dar libertatea e doar un alt termen pentru subiectivitate şi vine o zi cînd nu mai poate. — Şi vezi vreo cale spre ea ? — Ştii. vorbeşte deodată în limba subiectivului. Dezvoltarea fusese o mică parte a sonatei. Libertatea tinde totdeauna lâ un reviriment dialectic.. chiar si acolo unde e impusă de convenţii. nu mai e libertate cum nu e libertate dictatura născută din revoluţie.' — Ar fi tragic. se realizează în subordonare. nimic care să nu poată fi considerat o derivare a unui mereu acelaşi. ceva arhaic deci. în artă. dezvoltă o diversitate extremă. într-un cuvînt. ar mai putea să exprime şi o necesitate temporară. ceva în care teama se amalgama straniu cu veneraţia. în libertate. cînd am fost eu cel mai aproape de o construcţie riguroasă ? . — Presupun. care. se cristalizează ca obiectiv şi e' tfezit de geniu la spontaneitate — e dinamizat. adică pe dezvoltare. a unei* libertăţi care începe să se prindă de talent ca mălura şi să dea semne de sterilitate. Totdeauna speranţa în descătuşarea formelor creatoare împinge la cucerirea libertăţii. unul iese din celălalt şi îsi însuşeşte caracterele celuilalt. intervenii. La Brahms. dacă s-ar ajunge vreodată ca rodul libertăţii să fie sterilitatea. de-un magistru al obiectivitătii şi al organizării. şi ceea ce este revoluţionar. multă vreme o datorie de'importanţă vitală: datoria organizării. răspunse Leverkhun. ea şi-a luat răspunderea să înfăptuiască opera din lăuntrul ei.. mai ales în raport cu el. cu-atît mai puţin arta. devine mijloc spontan al genezei unei noi forme. acolo nu se mai poate vorbi de o construcţie liberă.de el turma sa — nevoie de-un necontestat şi neîntrecut autor de sistem. Convenţiile muzicale. unitatea operei. — La el şi lâ principiul tehnic datorită căruia subiectivitatea imperioasă a pus stăpînire pe organizarea muzicală. în fiecare clipă. să-ţi spun ce cred eu despre construcţia riguroasă. un modest azil al luminării subiective şi al dinamismului. zisei eu. la coerciţie. DOCTOR FAUSTUS ♦ 219 — E drept. Erau concretizări din experienţa vieţii şi au îndeplinit. ci doar în înţelesul de caracterizare critică. şi mai cuprinzător. un reziduu. de clişee. devine nucleul formei. în virtutea unei organizări perfecte. astăzi dărîmate. — Eşti sigur ? întrebă Adrian. Ar trebui. din libertate. că n-ai folosit cuvîntul ca laudă. e absorbită de subiectiv şi generată din nou în libertate. răspunse Adrian. paralizarea creaţiei nu erau de conceput decît sub un aspect aproape pozitiv şi superb. în cazul acesta. Şi o bucată de vreme chiar îndeplineşte ceea ce se aştepta de la ea. Cu Beethoven. neputinţa.

Dar. şi perceperea ei ar oferi o inimaginabilă'satisfacţie estetică.Am aşteptat. Aşa cum descrii tu lucrurile e cam totuna cu un fel de compunere anterioară compunerii. în felul acesta. din cele douăsprezece trepte ale alfabetului temperat. cuvinte din douăsprezece litere. ci şi pentru înlocuirea fiecărui interval cu intervalul în sens contrar. un fel de legitate şi de precizie astronomică. cinci note: h-e-a-e-es . Se va auzi. în genul fugii duble sau triple. Ai. o ordine şi o legitate cosmică. care determină şi domină orizontalul şi verticalul. îti aduci aminte de o conferinţă ţinută pe vremuri în safa Societăţii pentru activităţi de utilitate obştească din Kaisersaschern şi din care reieşea că în muzică nu-i absolut necesar să auzi chiar totul ? Dacă prin „auzit" înţelegi perceperea precisă a fiecăruia din mijloacele priri care se realizează cea mai înaltă şi mai riguroasă ordine. ca să nu mai vorbim de toate celelalte jocuri de va-riaţiuni care s-ar mai putea ivi. rostea cuvintele printre dinţi. Mă întreb de ce am exersat atîta vreme sub controlul lui Kretzschmar vechile practici contrapunctice şi de ce am înnegrit atîta hîrtie de note cu fugi inversate. S-ar obţine. sau s-ar putea auzi însăşi această ordine. Pentru că această pregătire a materialului se face prin variaţiune. DOCTOR FAUSTUS ♦ 221 pînă nu vor fi apărut si toate celelalte. Era surîsul care-i scotea puternic în relief asemănarea cu maică-sa. Nici unui sunet nu i-ar fi îngăduit să reapară l Si-mi-la-mi-mi bemol. ceea ce dovedea că se aşteptase la astfel de obiecţii. Astfel n-ar inai exista nota liberă. fireşte. chiar şi cele condamnate ca artificiale. fată dragă. iar elementul creator din variaţiuni. E ca un cuvînt. adică mijlocul care a permis odată dezvoltării să pună stăpînire pe sonată. cum făcea cînd îl durea capul. dacă stau şi mio imaginez — această desfăşurare invariabilă a unei' asemenea serii de intervale. atunci nu se va auzi. fără nici o excepţie. recurenţe şi inversiunea recurenţelor. pentru o compoziţie. anumite combinaţii şi raporturi reciproce ale celor douăsprezece semitonuri. deci liber.' raporturile sale cu această serie fundamentală prestabilă. dar în schiţarea lui răzbea un efort pe care eu reuşisem să-l descifrez. s-ar mai putea începe construcţia cu ultima notă şi sfîrşi cu prima. şi se pune întrebarea care-i adevărata compunere. Asta aş numi eu construcţie riguroasă. ar fi retrogradat în material — laolaltă cu libertatea compozitorului. Vorbea foarte încet. formulări de serii. permit transpunerea pe douăsprezece sunete iniţiale ale gamei cromatice. — Un pătrat magic. Cînd acesta s-ar apuca de lucru. inevitabil. — Chiar atît de simplu nu-i. în care un motiv fundamental cu un număr atît de limitat de note permite un asemenea lucru. va duce. să-si aibă fixată valoarea poziţiei lui în serie sau în una din derivatele ei. — Foarte ciudat. cu toate frazele ei. nu. — O dată. Determinant aici e ca fiecare sunet. Ei bine. o extraordinară coerenţă şi mobilitate. n-ar mai fi liber. Ar putea fi numită o reorganizare raţională. zisei eu. o serie de intervale variind. — Probabil. O compoziţie poate folosi ca material iniţial şi două sau mai multe serii. Dar ai vreo speranţă că toate astea se vor putea auzi ? 222 ♦ Thomas Mann — Auzi ? răspunse el. Sistemul ar trebui să înglobeze toate tehnicile variaţiunii. să se alcătuiască cuvinte mai mari. ale cărui caractere pot fi găsite peste tot în lied şi năzuiesc să-l determine în întregime. zise el. . în măsura. zisei eu. Dar e un cuvînt prea scurt şi. toate astea ar fi de valorificat la o modificare ingenioasă a verbului cu douăsprezece note. Fiecare notă din compoziţia întreagă va trebui să-şi legitimeze. — Legat de constrîngerea propriei sale ordini. cu O. patru moduri care. răspunse Leverkiihn surîzînd. pentru ca şi această formă să fie apoi inversată. oric'ît de diferit ar fi ea construită şi ritmată. Pornind de aici ar trebui mers mai departe şi. astfel că dispui. ca un cuvînt-cheie. de abia îl puteam înţelege. la nesfîrşit. la o teribilă sărăcie şi stagnare a muzicii. Cîntecul e derivat în întregime dintr-o figură fundamentală. melodic şi armonic. Toată dispunerea şi organizarea materialului ar trebui să fie gata cînd s-ar începe lucrul propriu-zis. zisei. nu destul de maniabil. Ar putea fi utilizat nu numai ca serie fundamentală. în sine. sau întreaga operă. la nndul lor. de o serie de patruzeci şi opt de forme diferite. ştiind că numai apăsarea migrenei izbutea să-i dea această expresie. în felul ăsta. în ciclul Brentano. Nici unuia nu i-ar ti îngăduit să se manifeste dacă nu şi-ar îndeplini funcţiunea sa de motiv în ansamblul construcţiei. care ar putea fi numit compoziţia propriu-zisă. fiecare parte luată individual. o ordine de sistem astral. în afară de asta. Domeniul sonor pe câre-l oferă e prea mărginit. Asta ar garanta ceea ce eu numesc indiferenţa armoniei şi melodiei. din care ar trebui să poată fi derivată riguros toată piesa. — Frapantă idee. format din semitonuri.

— Da, desigur, dialectica libertăţii e insondabilă. Dar în ce-l priveşte pe creatorul de armonie, nu cred că s-ar putea vorbi de libertate. Şi-aţunci, n-ar rămîne realizarea acordurilor la voia întîmplării, a unui destin orb ? — Zi mai bine: a unei constelaţii. Valoarea polifonică a fiecărui sunet ce formează acordul ar fi garantată de constelaţie. Rezultatele istorice, emanciparea disonanţei de propria-i rezolvare, absolutizarea disonanţei, aşa cum o şi găsim în unele locuri din opera tîrzie a lui wagner, ar justifica orice asociere sonoră care s-ar putea legitima în faţa sistemului. — Şi dacă, să zicem, constelaţia ar genera o banalitate, o consonanţă, armonia acordului de trei sunete, ceva uzat, acordul de septimă micşorat ? — Ar fi o înnoire a învechitului, prin constelaţie. — Detectez un element restaurator în utopia ta. Este radicală, dar slăbeşte într-o oarecare măsură interdicţia dictată consonanţei. Revenirea la formele vechi ale va-riaţiunii are şi ea un caracter asemănător. — Manifestările mai interesante ale vieţii, răspunse Adrian, au, desigur, întotdeauna, această dublă faţă a treDOCTOR FAUSTUS ♦ 223 cutului şi viitorului, sînt totdeauna şi progresiste şi regresive în acelaşi timp. Ele vădesc ambiguitatea vieţii înseşi. — Nu faci cumva q generalizare ? — Generalizare ? în ce sens ? — Experienţe naţionale domestice... — O, fără indiscreţii. Şi să nu ne autofelicităm singuri ! Tot ce vreau să spuri e'că obiecţiile tale — dacă sînt obiecţii — n-ar atîrna în balanţă faţă de împlinirea străvechii' năzuinţe de a sesiza şi încadra într-o ordine oarecare esenţa magică a muzicii şi a o topi în raţiune omenească1. — Vrei să mă prinzi, recurgi la orgoliul meu de umanist, zisei eu. Raţiunea omenească! Şi-afară de asta, iartă-mă, dar din fiecare "trei vorbe, una e constelaţie. Asta-i mai mult astrologie decît altceva. Raţionalismul la care faci tu apel are în el multă superstiţie — o credinţă într-un demonism vag şi insesizabil, care-i în elementul lui la jocurile de noroc,'la datul în cărţi, la trasul la sorţi, la cititul în semne. Cu totul pe dos decît spui tu; mie, sistemul tău mi se pare făcut mai curînd să topească raţiunea omenească în magie. îşi duse mîna strînsă pumn la tîmplă. — Raţiunea şi magia, zise el, se întîlnesc fără doar şi poate şi se contopesc in ceea ce se cheamă înţelepciune, iniţiere, în credinţa în stele, în numele... Nu i-am răspuns; vedeam că îl chinuie migrena. Şi chiar şi ce spusese, sclipitor, îmbietor ca gîndire, părea să poarte pecetea durerii, stătea sub semnul ei. Nici el nu părea să mai aibă chef de vorbă; ne plimbarăm alene mai departe, şi oftatul şi fredonatul lui indiferent, asta dovedeau. Fireşte, am tdcut, uluit şi dînd din cap, avînd de altfel în sinea mea convingerea intimă că, într-adevăr, gîndurile pot fi influenţate de suferinţă, dar devalorizate nu pot fi în nici un caz, chiar dacă-s pătrunse de ea. Pe bucata de drum care mai rămăsese pînă acasă n-am mai vorbit mult. îmi aduc aminte că am făcut un popas de cîteva clipe la „Kuhmulde"; ne-am depărtat cîţiva paşi din cale si am privit apa iazului, în timp ce soarele amurgind ne bătea în faţă. Era limpede; lmgă mal se vedea rundul. Apoi se adîncea repede şi se întuneca. Era ştiut că la mijloc apa e tare adîncă. — Rece, zise Adrian făcînd un semn cu capul spre apă, prea rece acum pentru scăldat. Rece, repetă el o clipă 224 ♦ Thomas Mann după aceea, de data asta străbătut — vizibil — de un fior şi dădu să plece. ' A trebuit să mă întorc chiar în aceeaşi seară la Kaisersaschern, la slujba mea. Adrian şi-a maî amînat cu cîteva zile plecarea la Miinchen, unde voia să se stabilească. Parcă-l văd strîngînd mîna tatălui său — pentru ultima oară, el n-o ştia — parc-o văd pe maică-sa sărutîndu-l şi, poate, ca atunci în odaie, cînd cu vizita lui Kretzschmar, rezemîndu-i capul de umărul ei. N-avea să se mai întoarcă la ea. S-a dus ea la el. XXIII „Cine nu vrea să pună umăru', n-o poate urni din loc", îmi scria el parodiindu-l pe Kumpf cîteva săptămîni mai tîrziu, din capitala Bavanei, ca semn că începuse să lucreze la Loves Labour's Lost şi ca

să mă zorească să-i trimit ultima parte din textul adaptării. Avea nevoie de o vedere de ansamblu, îmi scria, şi voia să anticipeze, eventual, unele raporturi şi legături muzicale ulterioare. Locuia pe Rambergstrasse, aproape de Academie, subchiriaş la o văduvă de senator din Bremen, pe nume Rodde, care ocupa, împreună cu cele două fiice ale ei o locuinţă la parter, într-o casă destul de nouă. Camera lui, aflată imediat în dreapta uşii de la intrare, dădea la stradă — stradă liniştită —' şi-i plăcea pentru că era curată, mobilată practic şi intim, şi în foarte scurtă vreme, aranjîndu-şi lucrurile şi cărţile şi notele sale, se simţi în ea cît se poate de bine. Pe peretele din stînga se afla 6 piesă decorativă cam stupidă, rămăşiţă a vreunui entuziasm de mult apus, o gravură destul de mare, în ramă de nuc, reprezentîndu-l pe Giacomo Meyerbeer la pian, cu privirea inspirată pierdută în tavan, cu degetele pe clape şi, plutind în jurul lui, personajele operelor sale. De' altfel, această apoteoză nu-i displăcea chiar cu totul tînărului chiriaş şi, în afară de asta, cînd şedea pe scaunul lui de răchită ia masa de lucru, o masă simplă, extensibilă, acoperită cu un postav verde, îi întorcea spatele. Aşa că o lăsă locului. în odaie mai era şi un armoniu, care-i an ntea poate de zilele de demult şi-i era şi de folos. Dar cuu doamna senator stătea cea nîai mare parte a timpului într-o cameră din fund, care dădea în grădină, iar fetele, dimiDOCTOR FAUSTUS ♦ 225 oeaţa, erau şi ele invizibile, avea la dispoziţie şi pianul de concert din salon, un Bechstein cam uzat, dar cu o sonoritate destul de dulce. Mai erau, în salonul acela, fotolii capitonate, candelabre de bronz, scaune de trestie aurite, o masă ovală cu alonje, acoperită cu o faţă de masă de brocart, şi un tablou în ulei cu o ramă groasă, somptuoasă, foarte întunecat la culoare, datînd din 1850 şi înfăţişînd Cornul de Aur cu perspectiva spre Galata — într-un cuvînt, lucruri prin care puteai recunoaşte vestigiile unei gospodării de burghez înstărit — iar seara, destul de des, se întîlnea acolo o societate restrînsă, în care se lăsa atras şi Adrian, la început cu oarecare reticenţă, apoi din obicei, pentru ca în cele din urmă, după cum au evoluat lucrurile, să facă pe fiul casei. Era o lume de artişti sau numai pe jumătate artişti, o lume, ca să zic aşa, de boemă curăţică, bine crescută, dar în acelaşi timp cam libertină, suficient de amuzantă ca să răspundă speranţelor ce o determinaseră pe doamna senator Rodde să-ş'i mute reşedinţa de la Bremen în capitala Germaniei de sud. Preocupările ei erau uşor de ghicit. Cu ochi negri, cu un păr castaniu puţin ondulat, cărunt doar pe alocuri, cu o ţinută plină de distincţie, un ten ca de fildeş şi trăsături agreabile, încă destul de bine păstrate, îşi trăise viaţa întreagă într-o societate de patricieni, prezidînd o casă cu numeroşi servitori şi nenumărate obligaţii. După moartea soţului ei (al cărui portret, grav şi acoperit cu însemnele demnităţii sale, împodobea de asemenea salonul), mijloacele sale materiale reducîndu-se considerabil şi, desigur, în situaţia în care nu-şi mai putea ţine cum trebuie rangul în mediul obişnuit, se dezlănţuise în ea o poftă nedomolită de viaţă, ce nu fusese poate niciodată satisfăcută, năzuind la un epilog mai interesant, într-o sferă în care domnea mai multă căldură omenească. Recepţiile — aşa lăsa să se creadă — le dădea în interesul fiicelor sale, dar, în realitate, cum reieşea destul de limpede, doar pentru plăcerea proprie şi ca să i se poată face curte. Ce-o amuzau mai mult erau micile obscenităţi, nu prea cutezătoare, aluziile la moravurile cam frivole şi nesocotite ale oraşului artelor, anecdote despre chelneriţe, modele, pictori, care-i stîrneau un rîs ascuţit, afectat şi senzual, cu buzele strînse.
1 Golf şi cartier din Istanbul.

226 ♦ Thomas Mann Se vedea bine că fetelor ei, Ines şi Clarissa, rîsul acesta nu le plăcea; îşi aruncau una alteia priviri reci, dezaprobatoare, în care se putea citi toată iritaţia copiilor adulţi pentru omenescul neconsumat din firea mamei lor. în afară de asta, cel puţin în cazul celei mici, al Clarissei, dezrădăcinarea din burghezia ei ereditară era conştientă^ voită, accentuată. Blondină zveltă, cu faţa mare, violent fardată, cu buza de jos plină şi rotundă şi bărbia teşită, se pregătea pentru cariera dramatică şi lua lecţii de la un actor al Teatrului Curţii specializat îri roluri de „tată plin de nobleţe". îşi purta părul auriu în coafuri îndrăzneţe, sub pălării cît roata carului, şi-i plăceau etolele excentrice din pene. De altfel, toate astea mergeau foarte bine cu statura ei impunătoare ce-i atenua şi excentricitatea. în lumea masculină a adoratorilor înclinarea ei către grotescul macabru era considerată amuzantă. Avea un cotoi galben ca pucioasa, pe care-l chema Isaak şi căruia, la moartea papei, îi pusese doliu, legîndu-i de coadă o fundă neagră de atlaz. In camera Clarissei semnul capului de mort se repeta; îl găseai atît sub formă de craniu adevărat, cu dinţii rînjiţi cît si sub aceea de presse-papier de bronz, cu cavităţile orbitelor simbolizînd deşertăciunea omenească şi „lecuirea", aşezat pe un in-folio.Pe el sta scris cu litere greceşti numele lui Hipocrate. Cartea era goală pe dinăuntru şi fundul era prins în patru şuruburi mici,

invizibile, pe care le puteai desface numai cu un instrument foarte rin. Cînd, mai tîrziu, Clarissa s-a sinucis cu otrava pe care o ţinuse ascunsă în această cutie, doamna senator Rodde mi-a dat mie obiectul, ca amintire, şi-l mai păstrez şi astăzi. Şi Ines, sora mai mare, fusese sortită unei fapte tragice! Ea reprezenta — să spun : cu toate acestea ? — elementul conservator în această mică familie, trăia ca un protest împotriva dezrădăcinării, împotriva germanismului sudic, a oraşului artelor, a boemei, a recepţiilor date de mama sa, categoric orientată spre vechi, spfe patern, spre rigoare şi demnitate burgheză. Aveai totuşi impresia că acest conservatorism nu era altceva decît uri sistem de protecţie împotriva unor tensiuni şi primejduiri ce ameninţau propria-i făptură, dar cărora, pe de altă parte, le acorda o oarecare pondere intelectuală. Era mai graţioasă la statură decît Clarissa, cu care se înţelegea foarte'bine, pe cînd pe mama sa o respingea fără multă vorbă şi fără DOCTOR FAUSTUS ♦ 227 nici un echivoc. Un păr bogat, de-un blond cenuşiu, îi împovăra capul, pe care-l purta puţin împins înainte şi într-o parte, cu gîtul lungit si cu un zîmbet afectat pe buze. Nasul era uşor arcuit, ochii spălăciţi voalaţi aproape cu totul de pleoape, avea o privire ştearsă,' duioasă, neîncrezătoare, trădînd cunoaştere şi tristeţe, chiar dacă nu-i lipsea cu totul o licărire de zburdălnicie. Educaţia ei fusese cît se poate de corectă, dar nimic mai mult: doi ani într-un distins pension de domnişoare la Karlsruhe, onorat de protecţia Curţii. Nu cultiva nici o artă, nici q ştiinţă, ci punea preţ numai pe calitatea de fiică a stăpînei casei, ocupîndu-se de gospodărie, dar citea mult, sena, cu o frază admirabilă, scrisori „acasă", trecutului, directoarei pensionului, unor foste prietene şi, pe ascuns, făcea versuri. Clarissa mi-a arătat într-o zi 6 poezie de-a ei cu titlul Minerul, a cărei primă strofă mi-o mai amintesc: „Sînt un miner şi-n a sufletului galerie Cobor tăcut în beznă fără frică Şi văd al suferinţei minereu de preţ Cu palide sclipiri în noapte luminînd." Restul l-am uilat. Numai ultimul vers îl mai ţin minte: „Şi nu rîvnesc nicicînd să urc din nou spre fericire." Atît deocamdată, despre fete, cu care Adrian a intrat în relaţii amicale de colocatar. Ele îl preţuiau amîndouă, şi o determinară si pe mama lor să-l aprecieze, cu toate că doamna senator ii găsea prea puţin „artist". în ce priveşte oaspeţii familiei, unii dintrei ei — nu totdeauna aceiaşi'— printre care şi Adrian sau, cum i se spunea, „chiriaşul nostru, domnul doctor Leverkiihn", erau invitaţi la cină în sufrageria împodobită cu un bufet din lemn de stejar mult prea monumental pentru dimensiunile camerei şi mult prea încărcat cu sculpturi; ceilalţi veneau pe la nouă sau ceva mai tîrziu, să facă muzică, să bea ceai sau să stea de vorbă. Erau colegi sau colege de-ale Clarissei, cîte un tînăr înflăcărat care rostea „r"-ul din gît, sau domnişoare cu glasul ascuţit; apoi soţii Knoterich — el, Konrad knoterich, miinchenez get-beget, cu înfăţişare de vechi ale-man sau sicambru sau ubian — nu-i lipsea decît părul împletit într-o coadă în creştetul capului —, cu activităţi artistice nedefinite — părea'să fi fost totuşi pictor pe vremuri, dar acum construia, ca diletant, instrumente muzi228 ♦ Thomas Mann cale şi cînta la violoncel, fals si dezordonat, fornăind în acelaşi timp vehement din nasui său de vultur — ea, Nata-lie, brunetă, cu cercei şi cu bucle negre cîrlionţate ne obraji, cu aer exotic, spaniol, făcea de asemenea pictură ■ apoi savantul doctor Kranich, numismat, conservatorul cabinetului de medalii, vorbind limpede, tare, voios şi rezonabil în acelaşi timp, dar cu o voalare astmatică în glas; mai erau doi pictori, prieteni, din gruparea secesionistă', Leo Zink şi Baptist Spengler — unul austriac de pe lîngă Bozen şi bufon în societate, clovn insinuant, cu vorba do-moală şi blîndă, ironizîndu-se la nesfîrşit pe sine şi nasul său prea lung, un tip de faun care, cu privirea într-adevăr comică a ochilor săi rotunzi şi prea apropiaţi, provoca întotdeauna rîsul femeilor, ceea ce pentru început nu era rău deloc, — celălalt, Spengler, de prin Germania centrală, cu o mustaţă blondă deasă, om de lume, sceptic, înstărit, lucrînd puţin, ipohondru, citit, veşnic zîmbitor cînd sta de vorbă cu cineva, şi clipind des. Ines Rodde n-a-vea nici cea mai mică încredere în Spengler — de ce, nu spunea, dar lui Adrian îi afirmase că-i un om ascuns şi prefăcut. Acesta mărturisi că găsea în Baptist Spengler ceva inteligent şi odihnitor, şi-i făcea plăcere să stea de vorbă cu el, — dar răspundea mult mai reticent insistenţelor unui alt comesean care depunea eforturi stăruitoare să-i învingă rezerva. Era Rudolf Schwerdtfeger, un tînăr şi înzestrat violonist din orchestra Zapfenstosser care, împreună cu cea a Curţii, juca un rol important în viaţa muzicală a oraşului şi unde el cînta la vioara întîi. Născut la Dresda, dar după origine mai curînd german din nord, un blond de statură potrivită, bine făcut, avînd eleganţa, supleţea

aceea seducătoare pe care o dă cultura saxonă, şi tot atit de amabil pe cît de doritor să placă, Schwerdtfeger era un asiduu frecventator al saloanelor. Se ducea în fiecare seară liberă la una, dar de cele mai multe ori la două sau chiar trei recepţii, consacrîndu-se bucuros flirtului cu sexul frumos, fete tinere şi chiar şi femei mai coapte. Raporturile lui cu Leo Zink erau reci, chiar proaste — am remarcat că adesea persoanele amabile se suportă greu între ele, şi asta li se potriveşte atît bărbaţilor cuceritori, cît şi femeilor frumoase. Eu, personal, h-aveam nimic împotriva lui Schwerdtfeger, ba chiar îmi era foarte simpatic, şi moartea lui tragică, prematură, care pentru mine rămîne încă învăluită într-o macabră şi stranie oroare, DOCTOR FAUSTUS ♦ 229 m-a zguduit pînă în adîncul sufletului. îl văd si-acum foarte limpede înaintea ochilor, pe-acest tînăr, cu felul lui băieţesc de a-şi îndrepta un umăr sub haină, trăgînd în acelaşi timp cu un fel de grimasă colţul gurii în jos ; cu deprinderea sa naivă de a privi încordat şi totodată revoltat fa omul cu care stă de vorbă, ochii lui de culoarea oţelului scormonind pur şi simplu chipul interlocutorului, ţintin-du-i cînd un ochi cînd celălalt în timp ce îşi ţuguia buzele groase. Şi lăsînd chiar la o parte talentul, omul acesta avea o mulţime de calităţi pe care erai tentat să le pui în seama farmecului său. Francheţe, bunăcuviinţă, lipsă de prejudecăţi, o indiferenţă pentru bani şi bunuri întîlnită numai la artişti, (sTnici 6 invidie pentru' cei avuţi, într-un cuvînt, toate astea n străluceau în ochii, repet, frumoşi, de culoarea oţelului — şi pe faţa lui, cam ca de mops sau de buldog, dar atrăgătoare, tinerească, se vedea de asemenea o anumită puritate ce-i era caracteristică. Făcea destul de des muzică cu doamna senator, o pianistă remarcabilă — ceea ce, într-un fel, impieta asupra pretenţiilor domnului Knoterich, care fierbea să scîrtîie el la violoncel, cînd lumea îl prefera vădit pe Rudolf. Avea puritate în arcuş şi cînta cultivat, fără mare sonoritate, dar melodios şi cu o tehnică strălucită. Rareori auzeai o execuţie mai ireproşabilă a unor anumite piese de Vivaldi, Vieuxtemps şi Spohr, a Sonatei în do minor de Grieg, sau chiar a Sonatei Kreutzer şi a unor lucrări de Cesar Franck. Avea, totodată, o sensibilitate sănătoasă, nu era contaminat de literatură, dar năzuia la buna opinie a oamenilor cu înalt nivel intelectual, nu din pură vanitate, ci pentru că, sincer, punea preţ pe contactul cu ei şi dorea să se desăvîrşească, să se ridice, cu ajutorul lor. Pe Leverkiihn îl descoperise de la început, şi-i făcea curte neglijînd chiar şi cucoanele din cauza asta'; îi cerea opinia, îl ruga să-l acompanieze, ceea ce, pe atunci, Adrian refuza, se arăta avid de discuţii cu el, muzicale şi nemuzicale, şi — semn de neobişnuită candoare, dar şi de o nepăsătoâre înţelegere şi de rafinament înnăscut — nu se lăsa descurajat, intimidat, îndepărtat de nici o răceală, de nici o rezervă, de nici o ciudăţenie. Odată, cînd din pricina migrenei care-i tăia orice poftă de companie Adrian declinase invitaţia doamnei Rodde şi rămăsese la el în odaie, se pomeni pe neaşteptate cu Schwerdtfeger, în jachetă şi cravată-plas-tron, venit să-l convingă, zice-se în numele mai multor in230 ♦ Thomas Mann vitaţi sau al tuturor, să li se alăture. Ar fi atît de plicticos fără el... O asemenea afirmaţie avea ceva uluitor, pentru că Leverkuhn nu era deloc un animator în societate. Si nici nu ştiu dacă s-a lăsat convins atunci. Dar, în ciuda bănuielii că n-ar constitui decît obiectul dorinţei generale a lui Schwerdtfeger de a seduce, Adrian nu se putea sustrage unei oarecare uimiri agreabile în faţa unei atît de inepuizabile amabilităţi. Cred că am înfăţişat destul de complet pe frecventatorii salonului Rodde, figuri pe care mai tîrziu, ca profesor la Freising, aveam să le cunosc personal o dată cu numeroase altele din societatea muncheneză. Cine s-a mai alăturat, după scurtă vreme, a fost Rudiger Schildknapp — care descoperise, după exemplul lui Adrian, că viaţa trebuie trăită la Munchen, nu la Leipzig, si găsise şi energia de a transforma o idee bună în faptă. Editorul traducerilor lui din engleza veche îşi avea sediul aici, la Munchen, ceea ce pentru Rudiger prezenta un avantaj practic cert; în afară de asta, Adrian îi lipsise, şi cum sosi începu să-l facă să rîdă cu poveştile despre tatăl său şi cu „Inspectaţi, vă rog, acolo !" închinase, nu departe de'locuinţa lui Leverkuhn, o cameră la etajul al treilea al unei case' de pe Amalien-strasse şi-acum sta acolo, ţinînd cît era iarna de lungă fereastra deschisă, pentru că avea din fire o excepţională nevoie de aer curat; îmbrăcat cu paltonul, învelit fntr-un pled, lupta la masa lui de lucru, pe jumătate plin de ură, pe jumătate frămîntat de-o pasiune îndărătnică, învăluit in nori de fum de ţigară şi copleşit de dificultăţi, căutînd să găsească echivalentul german riguros al cuvintelor, frazelor, ritmurilor englezeşti. De obicei mînca la prînz cu Adrian, la restaurantul teatrului Curţii sau la vreun birt mic din centru, dar izbutise să aibă, foarte repede, prin relaţii comune de la Leipzig, acces în diverse case particulare şi, fără să mai pomenim de invitaţiile de seară, să-şi găsească ici-colo tacîmul

pus la prînz — poate după ce b însoţise dimineaţa la shopping pe stăpîna casei, fermecată de sărăcia lui de'mare boier. Aşa se întîmpla cu editorul său, proprietarul firmei Radbruch & Co. de pe Fiirstenstrasse; tot aşa şi cu soţii Schlaginhaufen, o pereche mai bătrîioară, înstărită şi făfă copii, bărbatul, suab de origine, om de litere, nevasta dintr-o familie muncheneză, care aveau pe Briennerstrasse o locuinţă cam sumbră, dar fastuoasă. Salonul lor, împodobit cu coloane, era locul de DOCTOR FAUSTUS ♦ 231 întîlnire al unei societăţi de artişti şi de aristocraţi, şi amfitrioana, născută von £lausig, era'încîntată cînd" ambele categorii se întruneau în aceeaşi persoană, cum se întîmpla cu excelenţa sa von Riede'sel, directorul eeneral al spectacolelor regale, obişnuit şi el al salonului. In afară de asta, Schildknapp mai lua masa la industriaşul Bullin-ger, un bogat fabricant de hîrtie, locuind la etajul întîi al unui imobil cu apartamente de închiriat pe care şi-l construise în Wiedenmeyerstrasse, pe malul Isarului;'în familia unuia dintre directorii fabricii de bere Pschorr, societate pe acţiuni, şi în multe altele. La familia Schlaginhaufen, Rudiger îl introdusese şi pe Adrian care, străin, laconic, întîlnea acum acolo, în relaţii de suprafaţă şi fără nici un fel de urmări, pictori cu nume mari, înnobilaţi, pe eroina wagneriană Tania Orlanda, pe Felix Mottl, pe linele doamne de onoare de la Curtea Bavariei, pe domnul von Gleichen Russwurm, „strănepotul lui Schiller", autor al unor cărţi despre istoria culturii, sau scriitori care nu scriau absolut nimic, ci încercau să se facă interesanţi în societate vorbind ei înşişi despre ei înşişi. Ce-i drept, tot aici a cunoscut-o şi pe Jeannette Scheurl, persoană demnă de toată stima', cu un farmec straniu, cu cel puţin zece ani mai mare decît el, fiică a unui funcţionar administrativ bavarez decedat si al unei pariziene — o bătrînă doamnă paralizată, ţintuită de fotoliul ei, dar de o mare vigoare intelectuală şi care nu-şi dăduse niciodată osteneala să înveţe germana, pe bună dreptate, pentru că franţuzeasca ei autentică şi aleasă îi ţinea loc şi de bani şi de rang. Madame Scheurl ocupa, cu cele trei' fiice ale sale, Jeannette fiind cea mai mare, în apropiere de Grădina Botanică, un apartament destul de modest, în al cărui salon, de un gust cu desăvîrşire parizian, dădea ceaiuri muzicale extraordinar de preţuite. Aici vocile excepţionale ale cîntăreţilor şi cîntareţ'elor umpleau camerele strimte să spargă pereţii. Adesea erau trase în faţa modestei clădiri trăsuri albastre ale Curţii. în ce o priveşte pe Jeannette, ea era scriitoare, romancieră. Crescută în apelativele a două limbi, scria într-un idiom caracteristic, fermecător de incorect, studii specific feminine asupra societăţii, studii pline de originalitate, deloc lipsite de farmec psihologic şi muzical şi încadrîndu-se incontestabil în literatura de bună calitate. A remarcat imediat apariţia lui Adrian şi şi l-a apropiat, iar Leverkuhn, de asemenea, se simţea bine vorbind cu ea, 232 ♦ Thomas Mann îi făcea bine apropierea ei. Era de o urîţenie distinsă, avea o faţă pocită dar rină, cu trăsături ţărăneşti şi aristocratice amestecate, întocmai cum în vorbirea ei s'e amesteca bavareza dialectală cu franceza; era excepţional de inteligentă şi în acelaşi timp învăluită într-o inocenţă naivă, inchizitorială, de fată bătrînă. Era, în spiritul său, o oarecare nestatornicie, ceva confuz şi poznaş, de care ea însăşi cea dintîi rîdea din toata inima — dar nu în felul lui Leo'Zink care încerca să se insinueze zeflemisindu-se, ci cu o inimă curată, gata să se amuze. în afară de asta, era muziciană, pianistă, înflăcărată după Chopin, avea un studiu literar despre Schubert, era prietenă cu multe dintre celebrităţile contemporane în domeniul muzicii, şi primul contact'cu Adrian a fost un schimb de vederi asupra polifoniei lui Mozart şi a relaţiei sale cu Bach, care i-a mulţumit pe amîndoi.' Leverku'hn i-a fost şi i-a rămas ani şi arii de zile profund devotat. De altfel nimeni nu se va aştepta ca oraşul pe care şi-l alesese drept reşedinţă să-l primească cu adevărat în atmosfera sa şi să-l adopte pe vecie. Frumuseţea, rusticitatea monumentală a peisajului său urban, străbătut de un pîrîu de munte, sub un cer alpin cu albastrul purificat de suflul fohnului, va fi mîngîiat, desigur, şi privirea lui Adrian, moravurile tihnite, care aveau ceva din licenţiozi-tatea permanentă a unui bal mascat, îi vor fi făcut şi lui viaţa mai uşoară. Spiritul acestui oraş—sit venia verbo! —, mentalitatea nesăbuită, dar inofensivă, sentimentul artistic de un senzualism decorativ şi carnavalesc al acestui Capua încîntat de sine aveau, evident, să rămînă străine de sufletul unui om profund şi sobru cum era Adrian — ambianţa acestei urbe era tocmai ce trebuia ca să-i provoace privirea cunoscută mie de ani de zile, înceţoşată, rece, pierdută în gînduri, după care îmi întorcea, zîrhbind, spatele. Eu vorbesc despre Miinchenul de la sfîrşitul regenţei, cu numai patru ani înainte de războiul ale cărui

în şir. La petrecerile artiştilor. Şi unde mai pui că sînt si prea mare pentru dumneata. Schwerdtfeger apărea şi' el deîndată. acesta totdeauna în domino negru şi bînd vin roşu. — Nevoie ? răspunse el cu veselă indignare şi cu glas ce venea din cerul gurii. dacă n-ai face mutra asta de mîntuitor. drăgălăşenia i se citea atît de bine pe faţă. şi Baptist Spengler îl aprobă cu rîsul lui behăit. sfredelea cu privirea raţa interlocutorului.urmări aveau să-i transforme starea de spirit într-o boală a spiritului şi să germineze. pe Zink şi pe Spengler. pe doctorul Kranich. şi Jeannette Scheurl. ceva despre muzica.' una după alta — această capitală cu perspective frumoase a cărei problematică politică se mărginea la un antagonism capricios între un catolicism popular separal Fie-mi îngăduită vorba aceasta (lat). atent la culme. uitînd de data asta cu totul de nevoia de a se desăvîrşi din punct de vedere intelectual. cu care relaţiile erau aproape fraterne. Şi se ducea să danseze cu el ridicînd mîndră bărbia micuţă' căreia îi lipsea adîncitura de sub buză. Clipind. oficiind în spatele Arcului de Triumf festine estetice nocturne. ce-şi aflase un culcuş confortabil în toleranţa generală. dâr i s-ar fi părut prea puţin drăguţ să neglijeze cu totul pe du-duile din Rambergstrasse. cu gropiţe în obraji deasupra mustăţii stufoase. pe soţii Knoterich. Kranich şi. pe tinerii actori. o iarnă şi o primăvară. Avea multe obligaţii şi flirturi în sală. cînd vii să ne iei la dans ! Te asigur că am dansat destul şi că n-avem nevoie de dumneata. unde se ducea cu Schildknapp. hălăduia printre ele. care îl presau. Rudolf. Dacă l-ai compune gîndindu-te la el. încît Clarissa. nici alte preocupări sau obligaţii — lămuriri şi informaţii complementare la o chestiune auzită de la'Leverkuhn acasă la Rodde. Jeannette Scheurl mi-a istorisit mai tîrziu că o dată. în penumbra sălilor decorate cu stil pe membrii cercului Rodde. De altfel. îşi controla omisiunile. totuşi de mult corupt de metodele moderne de vinzare în masă. Comenta cu Adrian programul viitorului concert al orchestrei Zapfenstosser. îi cerea — ca şi cum n-ar fi avut nimic mai presant. ţinea foarte mult ca lucrurile să se petreacă „drăguţ" şi să se evite omisiunile „nedrăguţe". îmbujorat de atmosfera petrecerii. . si ea îl urma cu privirea pierdută şi buzele ţuguiate. Spengler. la care veneau şi Riidiger. Sau se întîmpla să fie Ines cea pe care o invita. fi întîlnea. interveni Clarissa. le invita „foarte drăguţ"' pe fetele Rodde la dans. să pîrguiască apoi. şi în graba de a se apropia. — Poate că si domnul Leverkiihn ar vrea să aibă totul. îi zise odată: — Doamne. de ele nu ţineţi socoteală ? 234 ♦ Thomas Mann — Nici de doi bani. ţinînd săptămîni întregi. cu balurile ţărăneşti în carnaval. Spengler tocmai citase din Jurnalul fraţilor 6oncourt sau din scrisorile abatelui Galiani. Adrian vedea toate astea. lîngă Adrian si Baptist Spengler. cu aerul său indignat. ferindu-l de îmbulzeală. răspunse Leverktihn. cînd Adrian s-a întors la masă dintr-un a-semenea periplu. gustă din ele în cele nouă luni petrecute de data asta în Bavaria Superioară: o toamnă. sau despre starea actuală a operei. Schwerdtfeger. cu prăvăliile de obiecte de artă şi magazinele de artă decorativă (cît nişte palate). era drăguţ nu numai cu surorile. Ar vrea să aibă totul. cu beţiile crunte cu bere de martie. „Foarte drăguţ" era expresia lui preferată. nu ti-ar da prin cap decît amabilităţi. arogantă. Ines Rodde i-ar fi spus : — N-ar trebui să-i faci pe plac. Şi nevoile inimii mele. cu boema sa tihnită. desigur. pe care să-l cînte în provincie. îl lua de braţ şi-l plimba prin jurul sălii. cu expoziţiile de sezon. se aşeza cu Clarissa şi cu Ines la o masă. ţinîndu-şi bărbia sprijinită în palmă. farse macabre. unde-şi prăznuia saturna-lele un poporanism dîrz si fidel. zise ea. deghizat în fecior de ţăran sau îmbrăcat în costum florentin din secolul al XV-lea. ripostă Adrian. Cîteodată] cînd era refuzat. — Să nu-l scrii! interveni din nou Clarissa. sau în fine ceva de felul ăsta şi ii asculta numai urechi. Miinchenul cu wagnerismul lui anchilozat si coteriile ezoterice. — Aveţi o părere mult prea bună despre docilitatea mea. căci picioarele lui bine făcute îl avantajau şi-i dădeau o oarecare asemănare cu portretul tînărului cu boneta roşie al lui Botticelli. DOCTOR FAUSTUS ♦ 233 tist şi un liberalism sprinten de obedienţă imperială — Miinchenul cu concertele de paradă' ale gărzii la Feldherrnhalle. — Ce-ar vrea el e să-i scriu un concert de vioară. i se întîmpla să cadă pe gînduri şi să se aşeze la masă. cu chermeza prelungită de pe Oktober-wiese. şi chiar şi pe fetele gazdei. folosind carnavalescul tu fără să se sinchisească de faptul că nu i se răspundea la fel. Adrian ridică din umeri. acolo.

şi foarte fugară de data aceea. mai mică. în tovărăşia lui Schildknapp. ca să se întoarcă la Munchen. cu ferestrele în firide care permiteau să se vadă grosimea zidurilor. în stînga intrării'. la un ceas de Munchen. unde însă acceleratele nu opresc.' se interesă cît pămînt are proprietatea şi află că arătură şi păşunea. în peisajul care începea să înverzească. Casa avea multe camere nefolosite'. Tot de ea mai ţineau si căsuţele scunde cu castani în faţă. prin prisma amintirilor a recunoscut anumite stări transpuse ce-i drept într-o altă tonalitate. un ulm — cu banca vopsită verde în jurul lui. Nu ştiu în ce măsură „â văzut" Adrian atunci ceva. Dar. dar acuma erau mai toată vremea goale. să li se dea cîte un pahar de limonada — nu atît din pricina setei. desigur. retrospectiv. Ele ignoră turla cu bulb a bisericii din Pfeiffering înălţată într-un peisaj încă fără pretenţii. pentru că amîndoi aveau de lucru a doua zi dimineaţă şi voiau să apuce trenul de Waldshut. Mittenwald. şi prima staţie dincolo de Waldshut. tot pe partea asta. pot să mă înşel. şi atîtea alte amănunte asemănătoare. au întrebat un copil cum îi zice iazului şi au aflat că-i Klammerweiher. Familia Schweigestill se aşezase acolo de trei generaţii. sub poarta conacului împodobită cu un herb bisericesc. boltită. . făceau patruzeci de pogoane. Familia nu foloseşte sala. bătrînul copac uriaş din curte — e drept. i s-a luminat. în lătratul unui cîine legat în lanţ căruia o servitoare desculţă îi striga „Kaschperli". prin smîrcurile de la Waldshul şi prin alte părţi. cum de altfel nici faţă de mine n-a făcut vreodată vreo aluzie la strania potrivire. Le-a oferit băutura intr-o odaie mare şi frumoasă. pe dulapul pictat în multe culori. izbitor. din gips. i se zicea odaia stareţului. Nici măcar n-au înnoptat la familia Schwei-gestill. cam triste însă. 236 ♦ Thomas Mann îndepărtată. Pomenesc toate acestea pentru că în acest fel a cunoscut Adrian încă de pe atunci localitatea aleasă mai tîrziu drept cadru pentru propria lui viaţă: Pfeiffering lîngă Waldshut şi ferma lui Schwei-gestill. chiar dacă traficul turistic le cam bagateliza. mai era o încăpere foarte arătoasă. pe şoseaua străjuită de copaci. şi faptul că n-a spus un cuvînt nu dovedeşte absolut nimic. aproape o sală. şi cu o înaripată Victorie de la Samothrake. un fel de salon ţărănesc cu o masă enormă. de altminteri lipsit şi de farmec şi de pitoresc. de pe locul descris de dincolo de curte. Eu înclin să cred că la început descoperirea i-a fost inconştientă şi că doar mai tîrziu. înnoptînd unde se nimerea. după mersul trenurilor. vizitatorii au fost întîmpinaţi de Frâu Else Schweigestill. Oberammergau. dar nu prea 1 Ludwig al Il-lea. poate că n-a mai fost nevoie de nici un vis care să-i deschidă ochii. zisă „Rohmbuhel" şi. şî că mai era şi pădurea. spre castelele teatrale ale lunate-cului iubit de popor . Acolo în sală era şi un pian cafeniu. spre Pfeiffering. La prînz mîncaseră la un birt în piaţa orăşelului şi cum. spunea Fraîi Schweigestill aşezîndu-se alături de' oaspeţi: seara. i-a ascultat prietenoasă şi le-a amestecat limonada cu linguriţe cu coadă lungă în pahare înalte. au pornit. Ea confirmă totodată că ferma fusese proprietate mînăstirească. rugară. îndată. poate în vis. pieziş chiar lîngă intrare. ei se adună în altă odaie. şi de cele mai multe ori mergeau cu bicicleta (lui Adrian îi plăcea mult bicicleta ca mijloc de locomoţie autonom). fireşte. Vizita lui Adrian şi Rudiger în colţişorul acela pierdut a fost o pură improvizaţie. în orice caz. la întîmplare. dar că. care le luase ochii. la Ettal.Dar destul despre participarea lui Adrian la plăcerile vieţii muncheneze! încă de cu iarnă el începuse. şi dacă acolo. o femeie impunătoare.' Orăşelul Waldshut. sau de abia cu timpul. frumoase. Pe timpuri fuseseră locuite de fraţii slujitori de pe pămîntul minăstirii. mici excursii prin împrejurimile de o frumuseţe notoDOCTOR FAUSTUS ♦ 235 rie. ceva mai încolo. şi probabil că i se zicea aşa pentru că-i servise de birou stareţului călugărilor âugustini care stăpîniseră pe vremuri locurile astea. e Pfeiffering sau Pfeffe-ring. cît a casei masive şi interesante prin barocul ei ţărănesc. lui Schildknapp nu i-a spus o vorbă. le mai rămîneau'cîteva ceasuri. rege al Bavariei. poate că l-au frapat din primul moment. se află pe linia ferată spre GarmischParten-kirchen. cenuşiu'pe cenuşiu. O dată cu primăvara aceste excursii deveniră chiar mai frecvente şi se îndreptau spre lacurile celebre. una peste alta. aflată în faţa ăsteia. şi-au dus prin sat bicicletele de ghidon. în locuri de seamă sau unde n-ai fi crezut. Iazul şi colina. nici nu mai erau mobilate. şi cel mai adesea la îndemnul lui. sus. în poartă. Adrian pomeni că şi el e de la ţară. au aruncat o privire spre colina cu o cunună de copaci. la numai zece minute. şi petreceau împreună zile întregi în zăpada tare şi scînteietoare. Vara trecută şezuse acolo cu chirie un pictor de la Miin-chen care voia să facă peisaje prin împrejurimi. şi chiar a şi făcut cîteva. stă de multă vreme la oraş.

necăsătoriţi. fusese aşezat un pupitru de studiu. la drept vorbind. ceva mai veche. bine făcute. dar la urma urmei asta tot o atrofiere a înţelegerii înseamnă. cu şorţul cu pătrăţele. şi directorul Stighnayer. — Cu plăcere. poiana singuratică în ceaţă. şi cu ţăranii ei s-ar potrivi mult mai bine decît cu tîrgoveţii. chiriaşul ei fusese o excepţie. şi nu numai artistică. atîrna un candelabru uriaş. cu imagini de sfinţi pe pereţii netezi ai firidei boltite în care se afla fereastra cu geamurile prinse în plumb şi avînd la mijloc cîte un pătrat pictat de sticlă multicoloră'. în care încă mai erau înfipte resturi de lumînări de ceară. pe cînd pictorii. cumpărînd tabloul acela trist. cu sertare adînci sub tăblia lustruită. cîştigatul banilor şi lucruri de astea. există totdeauna excepţii. Aşa că domnii vor trebui să se mulţumească cu mine. mai curînd morocănos ai putea spune — ca ei arătau de altfel şi tablourile lui. şi apoi odaia stareţului. părţile ei mai întunecate. dacă Frâu Schweigestill ar vrea să fie atit de amabilă să le-o arate. cu duşumea de scînduri. Vizitatorii lăudară din toată inima odaia stareţului. imediat în faţă. Vor să încerce o maşină nouă de împrăştiat bălegarul pe care a adus-o Gereon. pentru că acolo se face cultura. băiatul nostru. una veselă şi una serioasă şi încă nu s-a putut afla căreia dintre ele i se cuvine întîietâtea. cu o broşa ovală la răscroiala rotundă de la gît a rochiei. se aşezase lîngă ei împreunîndu-şi pe masă mîinile mici. închis. opinînd că asta e ceva mai rar şi mai interesant. sînt nişte oameni cam dezmăţaţi. sculptat. ci cînd spune serios se referă la greutăţile vieţii. De altfel. din capul locului. în formă de ladă. lambrisată. deasupra. prins de o grindă din tavan. ci un om liniştit. fără prea multă aplecare spre viata serioasă — nu voia să spună seriozitate practică. pentru că sînt oameni cu înţelegere. şi acolo. locul lor e între ţărani. „să se mulţumească". şi una a cumpărat-b directorul Stiglmayer de ia Banca Bavareză de Schimb. Cum adică. ridică din sprîncene cu respect. vrednice. o camera îmbibată de mirosul de tutun de pipă pe care de altfel îl simţeai pretutindeni. o masă grea de stejar.l DOCTOR FAUSTUS ♦ 237 Trei dintre ele au fost la expoziţie la Glaspalast. Schildknapp chiar spuse. Se putea vedea şi o bancă de colţ cu perne de piele şi. să vadă cam ce hram poartă. în zid se mai găsea o firidă. Cînd află că e vorba de un scriitor şi de un compozitor. dînd din cap gînditor. si ei cu aceasta au de-a face. Desigur că artiştii trebuie să locuiască la oraş. odaia de toate zilele a familiei. dar Schildknapp şi Adrian preferau să-şi folosească timpul rămas aruncîn'du-şi o privire prin casă şi prin gospodărie. protestară ei. faţă de arhitectura exterioară. şi în viaţă înţelegerea e tot ce-i mai bun şi mai important — şi în fond veselia pictorilor tot pe asta se bazează. pentru că. nu departe de fereastră. o cameră simpatică. n-ar vrea să fie nedreaptă cu breasla pictorilor. zise ea. într-un limbaj cu o uşoară coloratură dialectală. cu părul castaniu pieptănat cu cărare. Masa avea la mijloc o parte adîncită. care trăiesc în mijlocul naturii. De altfel. de gospodină. şi un dulap în perete prins în balamafe şi închis cu broaşte din fier bătut. N-ar vrea să se arate însă nedreaptă nici faţă de orăşeni. de cele mai multe ori. a arătat multă înţelegere. Ajunsă aici le oferi oaspeţilor cafea şi brioşe. domnii i-au făcut o impresie foarte serioasă. o fi avînd şi el vreun dram de melancolie. că acolo . marginile înălţate. şi cîte alte plăsmuiri fantastice. şi o însoţiră prin casa masivă. cu un lighean de aramă si cu o cană la fel. zicea ea. şi un tapet de piele presată ce pornea de sub marginea tavanului de grinzi. Poate că mai potrivită ar fi o a treia : o înţelegere liniştită. ca să pomenim tot de el. le-a văzut ii ea acolo. luminat de cîteva şuviţe argintii. Pictori găseşti cîtă frunză şi iarbă. dar. Dreaptă. dar care păstra totuşi o rezonantă de puritate. atmosferă de smîrcuri. îi erau dragi artiştii. nu era deloc petrecăreţ. Sînt cumva pictori şi domnii ? Poate că adusese vorba despre fostul chiriaş ca să aibă cum să pună întrebarea. pentru că există două feluri de înţelegere a vieţii. Păcat numai că Max al meu (Max era domnul Schweigestill) e la cîmp cu Gereon. văzură. pentru că la aceştia din urmă înţe238 ♦ Thomas Mann legerea s-a atrofiat sau au fost nevoiţi s-o încalce de dragul ordinii lor orăşeneşti. fără covor. o piesă decorativă stil Renaissance împodobită ici şi colo cu fel de fel de coarne de cerb. în dreptul mesei. de pildă. şi chiar se şi mira cum de-a putut directorul Stiglmayer să cumpere unul dintre ele şi încă pe cel mai trist: pesemne că. lins şi întins tare de i se vedea pielea albă a capului. mai curînd âducînd a stil 1600 decît 1700. deşi-i om de finanţe. fiind astfel mai aproape de înţelegerea vieţii. cu o verighetă lucind în dreapta. de mărime potrivită şi.

mai demult. tocmai asta-i. şi numai cîteva erau aşternute: pînă-n tavan aproape. si îşi cumpărase un automobil acţionat electric. Tatăl domnişoarei făcea parte din înalta magistratură. ca să le arate cîteva din camerele de dormit înşirate una lîngă alta pe coridorul spoit cu var şi mirosind a' mucegai. pare-se. se descurcase foarte bine cu baroana.'stătuse de vorbă cu ea cu plăcere. cu ajutorul doctorului Kiirbis. trăise acolo o baroană von Handschuchsheim: rătăcea prin toată casa. o cucoană ale cărei gînduri. au început să-şi rrîngă' mîinile şi să-şi smulgă părul din cap. spusese chiar: „Nu-i bine ce facem. amîndouă deodată. Da. sărăcuţa'. I-a dus pe oaspeţi si sus pe scară. s-o lăsăm baltă !" Dar i-a fost peste puteri. doborît de mîhnire'. după expresia folosită de Frâu Schweigestill. Personal. i-a mărturisit multe doamnei Schweigestill. la albine. A şi fost foarte curajoasă cînd i-a venit vremea. Altă dată. vizitaseră grajdul vacilor. să mai rămînă un timp. să nu-i pricinuiască greutăţi. domnişoară. în timp ce gazda'povestea despre domnişoara pe care o adăpostise. Numai din intîmplare fusese locuit cîte unul din ele. iar cînd. Doi ani de zile. înţelegere. şi cîteodată reuşea s-o facă să rîdă chiar de ideile sale năstruşnice. „Ce multe dormitoare!" exclamară amîndoi. şoferul. nimic deosebit la el. şi în timp ce ieşeau în curte să-şi arunce ochii şi pe la grajduri. intraseră la cai şi se uitaseră şi la cocina porcilor. doar o spaimă nestăpînită de „ce-o să zică 240 ♦ Thomas Mann lumea". acolo. i se părea ei. In cele din urmă au trimis-o lâ Davos. Despre asta stăpîna casei le povesti pe cînd începură să coboare scara. plăteşti pentru toate. într-o bună zi a apărut însă preşedintele de tribunal aici şi a stat de vorbă cu ea. cu plăpumi de fulgi după obiceiul ţărănesc. un om cumsecade. şi cînd treaba a ieşit la lumina zilei. pînă în toamna trecută. pentru că a murit aproape imediat — de altfel asta a şi vrut. mărunt dar cu o situaţie înaltă. aşa că în cele din urmă sărmana baroana a trebuit să fie încredinţată îngrijirii unor specialişti. mai ales despre vinovăţia ei. dar stăpîna casei avea oarecare îndoieli. Copilul a fost dat la călugăriţele franciscane din Bamberg. a zăpăcit-o pe domnişoară de ş'i-a pierdut firea. care să-l ducă la birou. şi în dosul casei. doar că era tare fercheş în livreaua lui galonată. domnişoara a rămas foarte slabă şi după facere a continuat să ţină gura deschisă şi să ridice sprîncenele. şi tînărul acesta. i-au lucit lacrimi în dosul ochelarilor cu rame de aur. la Bayreuth. tatăl ei. dar din ziua aceea nici maică-sa n-a mai fost altceva decît o călugăriţă. iar dac-o fi avut dreptate în părerea ei că DOCTOR FAUSTUS ♦ 241 atunci cînd eşti gata de sacrificiul vieţii plăteşti toate dinainte. rugîndu-s'e şi plîngînd cu sughiţuri. de trăit. şi nu pretindea deloc că fusese sedusă — dimpotrivă. Cari. şi din pricina asta arăta şi mai ofilită în obraji. şi ăsta a fost' începutul tuturor nenorocirilor. căruia îi era totuna cum a fost făcut copilul. la întoarcere. unul dintre numeroasele dormitoare fusese ocupat de o domnişoară din societatea cea mai aleasă. cu stăpîna casei: un bărbat mărunţel. Dar uite. stimată doamnă. şi tot aşteptîndu-şi ceasul. sus. socotind că pentru un scriitor ar putea fi prea izolat. pînă cînd au leşinat şi ea şi maică-sa. nu pentru fată. pe părinţi i-au apucat furiile şi disperarea. s-a mai întors o dată spre ea şi i-a spus cu lacrimi îndărătul ochelarilor cu rame de aur: „Vă mulţumesc. A venit apoi şi ea. de nici un fel. s-a măcinat de tot de oftică în odaia ei. răspunse gazda. după care cei . S-au înţeles ca domnişoara să vină aici pe ascuns şi după aceea. şi ea căutase acolo adăpost'împotriva acestei neînţelegeri. dacă nu şi persoanelor. şi a adus pe lume un copil. Erau mobilate cu paturi şi scrinuri' în genul dulapului pictat în culori vii din sala de jos. după un răstimp. Şi cînd măruntul înalt funcţionar a fost gata de plecare'. aproape toate stăteau goale. S-au dus şi la găini. cînd eşti gata să faci sacrificiul vieţii. jale mare şi blesteme. reluă ea. la etaj. o fetiţă. prea departe de viaţă şi de cultură. de bună seamă că sămînţa zăcuse în ea de la început. şi domnişoara s-a aruncat pur şi simplu la picioarele părinţilor zvîrcolindu-se. care născuse aici un copil — întrucît stă de vorbă cu artişti poate spune pe nume măcar lucrurilor. cum n-ar fi crezut cineva că-i posibil. şi-a avut ce-a dorit. n-a existat deloc în cazul acela. alături de un canar şi o broască ţestoasă pe care i le dăruiseră părinţii din milă. ceea ce. medicul de circumscripţie. numai să se nască aşa cum scrie la carte. tot sub pretextul anemiei. a dat-o gata. nu reuşeau deloc să se înţeleagă cu cele ale restului lumii. pentru înţelegerea binefăcătoare pe careaţi arătat-o !" Se referea lâ înţelegerea pentru părinţii rău loviţi. şi e gata şi acuma să ispăşească prin moarte.DOCTOR FAUSTUS ♦ 239 ar fi bine de stat. a venit s-o ia acasă. cum o să se şi întîmple. în sffrşit. ţinea tot timpul gura deschisă şi sprîncenele ridicate. văzînd-o. a fost chit. Dar din nenorocire aceste idei nu-i puteau fi scoase din cap şi nici măcar oprit progresul lor. cu tot aerul de ţară şi îngrijirea bună. Pentru că trebuise să angajeze şi un şofer. I-a făcut un copil. cu barbişon cărunt şi ochelari cu ramă de aur.

" Stranii. dar multă vreme nu luă o hotărîre. mult mai încăpătoare. în gen de palazzo sau de castel. întreb. era a doua vară pe care şi-o petreceau acolo : toată iarnă zăboviseră la Roma. DOCTOR FAUSTUS ♦ 243 I mobilate şi ele sobru. şi Dante. în timpul scurtei noastre vizite. scena ? Se hotărî pentru Italia. ne putea găzdui şi pe noi.. să-mi pot duce mai departe dialogul meu cu viaţa. cu toate că familia era alcătuită din şase suflete. îmi scria el. cu foarte sobre ciubucării la cornişa de sub acoperişul de olane. tigăi. după aprecierea mea. clădirea era masivă şi severă. să aflu o localitate în care să mă îngrop. mişunau pretutindeni. plin pe dedesubt cu cele mai fantastice linguroaie şi cuţite şi alte ustensile de bucătărie. care-i oferea o izolare îndoielnică şi unde oricînd putea să intre careva să-l invite cine ştie un'de. Mulţumiră pentru toate şi porniră cu bicicletele îndărăt spre Waldshut. şi mobilată foarte simplu cu scaune de paie şi sofale cu cîlţ'i. conştient sau inconştient. unde locuiau Adrian şi Schildknapp. stilul artificial de parodie era greu de menţinut. între care şi vestigiile unui teatru antic. nu tocmai curată. însă lucrul lîncezea'. şi nu era mare lucru ca trecătorul neatent să fie împins în zidul caselor de vreunul din asinii împovăraţi peste măsură. pardosită cu piatră. îl convinsese şi pe Riidiger Schildknapp să-l însoţească. După ce ieşea din tîrguşor strada devenea un fel de potecă şi urca mai departe. întîlnirii şi înţelegerii cărora le căuta. Din muzica pentru Love's Labour's Lost scrisese pînă atunci o schiţă la pian pentru scenele de început. era locul de naştere al compozitorului. tingiri. unde primeau musafirii din tîrguşor. ca toate încăperile casei de altfel. în aceeaşi casă ospita242 ♦ Thomas Mann lieră unde locuiseră şi anul precedent şi se simţiseră cît se poate de bine în cele trei luni cît stătuseră acolo. cînd pomeneşte de el în cîntul al douăzeci şi şaptelea din Infernul. unde dăinuiau cîteva ruine ale acropolei. demne de un căpcăun. în forul meu interior lumea din jur şi pîndesc o indicaţie. „Caut. Tîrguşorului îi zicea Palestrina. Aşezată pe strada în trepte. spaţioasă cît o sală. avea un horn imens deasupra vetrei. fără nici o greutate. Din această odaie dădeai în două dormitoare mari. XXIV în 1912. era. iar un al treilea fusese deschis penf tru noi. la parter. cînd se încălzise. Erau amîndoi de acord că ziua nu fusese ' pierdută în zadar şi că Pfeiffering era un colţ interesant. un raft plin cu vase de aramă. căreia ai casei îi ziceau Nella — aed că o chema . era bucătăria. Helene şi cu mine am urcat de mai multe ori la aceste venerabile rămăşiţe. Casa Manardi. portal în a cărui căptuşeală de scînduri era tăiată uşa de intrare propriu-zisă.. la gîndul dialogului. cam prin a doua treime a secolului al şaptesprezecelea. departe de toţi şi nestingherit. chiar la nivelul pămîntului. ridicată. şi riu trecuse. dar atît de vastă încît două persoane puteau să-şi vadă fiecare de treabă fără să se stingherească una pe'alta şi mai rămînea loc destul între ele. cu ferestre mici şi un portal cu ornamentaţii de pe la începutul barocului. dincolo de grădina umbroasă a capucinilor. musafirii. pretindea o fantezie mereu şi excentric împrospătată şi stimula dorinţa de a respira alt aer. să nu-mi tremure mîna cu care scriu. în antichitate se numise Praeneste. Prietenilor noştri li se cedase un apartament cu-adevărat vast. de a schimba locul. ce pornea de jos din piaţa bisericii şi urca în umbra caselor. plat şi doar puţin scos în afară.doi prieteni au întrebat cît au de plătit şi li s-a răspuns că nimic. Adrian păstră imaginea acestui locşor. să prindă trenul. prevăzută cu un clopoţel. Voia să plece. locul lui de predilecţie. sinistre cuvinte ! Cum să nu mă treacă un fior.' mediul. în vacanţa mare — locuiam încă la Kaisers-aschern — cînd m-amdus cu tînăra mea soţie să-l vizitez pe Adrian şi pe Schildknapp în cuibul pe care şi-l aleseseră în Munţii Sabini. şi în mai. Un soi de porci mici negri. castroane. oale. şi acolo domnea signora Manardi. Era stăpînit de nelinişte. iar pe margine. dar undeva mai departe decît la numai o oră cu trenul înspre munte. cea mai impunătoare din localitate şi. în sufletul său. Odaia gazdelor se afla la catul de sus şi alături de ea . la care ajungeai pe o stradă în trepte. care şi ei forfoteau în sus şi în jos. cu soarta. la finele lui iunie. tocmai la venirea verii. pe cînd Adrian se îndărătnicea să „nu vrea să vadă" . luni de zile. piuliţe. umbroasă. răcoroasă. fără îndoială. pe lîngă o mînăstire de capucini pînă sus în vîrful colinei. Se săturase de odaia casei Rodde de pe Rambergstrasse. se întorseseră la munte. castelul principilor Colonna — aşezare pitorească rezemată de un munte. şi porni într-acolo într-o perioadă neobişnuită pentru turism. puţin cam întunecată. compus dintr-o odaie de lucru cu două ferestre. îi spune Penestrino.

Poronella —. cu ochii plini de bunătate şi cu părul străbătut de şuviţe argintii. şi era plugar. se mărgineau să schiţeze un zîmbet. fără carte). chelălăită. cu uşoare semne de idioţie — avea obiceiul la masă. voinică. în care 1 Omul ăsta (ii). în drumul spre casă. cum zicea el în asemenea ocazii — întrecea măsura. — nu chiar brunetă. trăgînd cu pistolul în fantome cînd i se năzărea că le vede umblînd prin dormitorul lui. un bărbat de vreo şaizeci de ani. căruia i se zicea. cu mustaţă căruntă şi zburlită. un om blajin. urmărind mişcarea lingurii. pe care-i socotea pătrunşi pînă-n măduvă de ticăloşie. O cultură înaltă nu justifica b indolenţă atît de arogantă. o vedeai proptindu-şi în şoldurile bine strînse de cordonul şortului mîinile mici. plinuţă chiar. îl întîlneam adesea. supărări. Era clar că aici îşi făcea loc. clătina din cap cu ochii trişti si murmura! „La melona ? La melona ?" Signora Pero'nefla şi fraţii ei se făceau că : n-aud. dezaprobarea luî Sor Alfo. la feminin. era solemn şi evlavios. care'. în izmene. frate cu răposatul soţ al signorei Nella. tocmai pentru că — Sor Alfo împărtăşea şi el din adîncul inimii admiraţia tuturor Manarzilor pentru avocat. ea fiind cam la mijloc între ei. care în italieneşte e de gen masculin'. mai curînd şatenă. neamurile îi spuneau în intimitate Âlfo. cînd ne întorceam din plimbările noastre de după-amiază prin Campagna. pieptănat lins. scotea un fei de răget de măgar — şi Sor Alfonso. quest'uomo n-avea decît să ţină măcar uşa închisă. cel tînăr. ba aproape bucuros. Adrian şi Schildknapp nici nu le mâi observau. şi în zilele de zăpuşeală îşi îngăduia să rămînă la el în odaie. era liber-cugetător. unul mai mare decît Peronella şi celălalt mai mic. şi de ii govemo. între patruzeci şi cincizeci de anî. cu toate că — sau. cel mai adesea. după cîteva tentative de protest cloncănite cu greu. sub un pretext bine ales. care considera că marele jurist — quest'uomp .' cu usâ deschisă. erau : avocatul Ercolano Manardi. ci se mulţumea să citească doar gazeta — dar asta. dardeprinse cu treaba şi împodobite cu inelul dublu de văduvă în dreapta. DOCTOR FAUSTUS ♦ 245 vedeau un fel de om de stat. de dinastie. un cuvîht oarecare ce i se întipărise în minte Dumnezeu ştie cum. îşi atrăgea. încercau să lase impresia că fata se poartă normal. care argumenta că supraabundenţa sangvină a avocatului şi pericolul unei apoplexii ce-l p'îndea cînd era căldură mare ar justifica ţinuta lui vestimentară sumară. despre care am pomenit. Dar şi concepţiile despre lume ale fraţilor erau divergente. de o simplitate rustică la înfăţişare. ce bandă de pungaşi ?" avea el obiceiul să clameze încheindu-şi diatribele. 2 Străini distinşi (k). Dario Manardi. E natural că asemenea amintiri să fi rămas foarte vii în mintea fetei şi poate că explică de ce Amelia întreba întruna şi stăruitor lingurile ei: : „Spiriti ? Spiriti ? Dar şi lucruri mai mărunte erau suficiente ca să-i creeze o obsesie melancolică : se întîmplase ca un turist neamţ să pronunţe cuvînţul „pepene". scurt şi cu oarecare încîntare. Dacă-i aşa. dar bine proporţionată — ci adesea |. critica vehement licenţa provocatoare şi nu se lăsa convins de cuvintele de' îmbunare ale surorii sale. Cei trei mai aveau şi un văr. în loc să se expună în halul ăsta privirilor alor săi şi ale unor distinti forestieri . şi avea o atitudine critică. cu buza de sus proeminentă. o anumită animozitate a contadino -ului împotriva cărturarului familiei. i Sătean (ti. l'avvo-cato. „Ha capito. De pe urma căsătoriei îi rămăsese o fată. dimpotrivă. libero pensatore. — mult mai bun de gură decît avocatul care. cu umbrela de soare deschisă şi ochelari albaştri pe nas. strîns. . ca şi cum ar fi fost vorba de un gest drăguţ. si de atunci copila. mîndria Manarzilor (familie de altminteri de origine rurală modestă. călare pe micul său urecheat. absolut fără întrerupere. cu o intonare interogativă. răzvrătită faţă de biserică. După toate aparentele avocatul nu-şi mai exercita profesiunea. noaptea. che sacco di birbaccione ?" „Ai priceput acum. din pricina asta. cu picioarele ajungîndu-i pînă aproape de pămînt. pe cînd Alfonso. nu văd. se retrăgea mînios îndărătul ziarului. pînă să înceapă o frază. riposta Alfo. tip . mai mult duios şi i Vedenii ? Vedenii ? (Ic) 244 ♦ Thomas Mann iertător. Fraţii gazdei. o matroană chipeşă de tip roman. Cu cîţiva ani în urmă locuise în casa Manard o distinsă familie de ruşi — tatăl fiind un conte sau un prinţ stăpînit de vedenii şi care le făcuse celor din casă de multe ori. de treisprezece sau paisprezece ani. în spatele fratelui. Helene şi cu mine ne-am deprins destul de repede cu apaticele meditaţii ale Ameliei la masă. ca în limba germană. pentru că avocatul avea convingeri destul de conservatoare. să mişte lingura sau furculiţa încoace şi-ncolo prin faţa ochilor şi să repete tot timpul.). Amelia. iar cînd se întîmpla să observe uimirea musafirilor. cu voce răguşită.

şi chiar şi de măreţia naturii. care domina tîrguşorul şi unde prietenii noştri urcau în fiecare dimineaţă. împăcat. izolaţi de tufele de leandru. 2 Mămăligă (ii). anticipînd: în special monoloagele lui Biron. din al patrulea — they have pitch 'd a toii.de ţăran. mergînd în baston şi locuind. scaloppini în sos Marsala. după ce savurasem o minestra substanţială. dar. oarecum lipsit de îngrijirea grădinarilor. grauri cu potenta . pe care avocatul îl bea gemînd. iarăşi. înainta în compunerea operei sale. o friptură de berbec sau de mistreţ cu garnitură îndulcită. Adrian clătina din cap surîzînd. petreceam pe seama noastră dimineaţa d"in ce în ce mai caldă: Helene croşetînd. pe care le compusese fragmentar. Dar Alfonso o mustra pentru asemenea superstiţii. brînză. cît mă încînta atmosfera de antichitate ce scălda dintotdeauna peisajul şi pe care o regăseam cînd şi cînd în cîţe un colţ pitoresc. Şi totuşi. în înghiţituri mari. coboram.jSignori. striga : „Vizionaţi. în silueta unui păstor sau capul demonic de Pan al unui ţap ? Se-nţelege. am mai vorbit. mai mult sau mai puţin prielnic. ea era în stare să întrebe. pe pămînturile igrijit cultivate. cu mapele lor. eu citind vreo carte. o figură ştearsă şi bolnăvicioasă. înspre apus. neumbrit de nici un nor în toate săptămînile petrecute acolo. în consecinţă. 5 Vinul face stnge (ii). salată din belşug. la extazul inimii mele de umanist. Aşa. ce-aţi zice acum de puţin peşte ?" — Setea ne-o astîmpăra cu un vin local. vă rog. adică fraţii. cum i se zicea piesei în 1598. inclusiv scena cu intrarea în casa lui Armado. thiş Iove is as mod as Ajax: it kills sheep. Amelia. în timp ce pe noi şapte. mi-era oarecum neplăcut cînd Schildknapp. ca apa. Despre grădina mînăstirii. pasaje caracteristice şi cîteva scene succesive constituind o suită: actul întîi. Ee drumul tivit cu tufe de mure. cu măslini şi ghirlande de viţă. şi alte cîteva. cei doi oaspeţi permanenţi şi perechea în vizită. vreun jgheab de fîntînă. I am toiling in a pitch. Solicitaseră călugărilor permisiunea. I a sheep . 1 Supă (it). sarcasmul său dezmăţat — By the Lord. Aceştia îşi făceau gospodărie separat. ârătînd spre superbul spectacol. Aveam impresia că profita de ocazie ca să rîdă de emoţia mea şi-a Helenei. de pildă. aproape. iar prietenii noştri îşi aprindeau la cafea ţigara. O dată — din nefericire numai o singură dată în tot timpul şederii noastre — ne-a cîntat la pianul destul de dezacordat din odaia de toate zilele a gazdelor cîteva din fragmentele terminate şi în bună parte chiar instrumentate pentru o orchestră de elită. Un strat de aur gros ca uleiul plutea la orizont. beţi! Fa sangue ii vino. that defiles —. la care reflectase insistent din capul locului — cel în versuri de la finele actului a treilea. dar îi lăsam netulburaţi la treburile lor si fără să ne vadă. grotescă. cu barbă căruntă. înconjurat de un roşu însîngerat — de o frumuseţe atît de fenomenală.). şi în viaţa mea n-am văzut mai multă splendoare într-un cer în amurg. rubiniu. it kills me. cu disperarea comică. pitch. de laur. ale „agreabilei. tot în casa familiei. nu fără ironie. Deseori îi'însoţeam si noi în umbra cu miresme îmbătătoare a micului domeniu. să lucreze. dar DOCTOR FAUSTUS ♦ 247 şi încordat la gîndul că Adrian acolo. şi cel în proză în ritm liber. 246 ♦ Thomas Mann După-amiezele ne călăuzeau paşii în plimbări frumoase. ca şi cum i-ar fi venit o idee strălucită : . A Stăpîna casei (it. amuzantei comedii intitulate Zadarnic trud' a iubirii". în vale. împrejmuite cu garduri de zid în care se deschideau porţi aproape monumentale. sub raport muzical. cu aerul cu care ai face o propunere atrăgătoare. cerul clasic. de rămurişul de grozame. împrejmuit cu ziduri părăginite. 3 Bucăţi de carne (it). şi ea le-a fost acordată cu multă bunăvoinţă. Artiştii nu prea dau atenţie unui mediu ambiant lipsit de raporturi directe cu lumea creaţiei lor şi în care ei nu văd. Reuşita aceasta se datora pe de o . nimic altceva decît un cadru de viaţă indiferent. decît primul. în afară de reîntîlnirea cu Adrian. fructe. signora Peronella ne ospăta în romantica sa bucătărie cu o abundenţă cu totul disproporţionată faţă de preţul modest al pensiunii şi nu mai contenea îmbiindu-ne şi oferindu-ne de mîncare. ulterioare. în care glumele anglo-saxone ale lui Rudiger Schildknapp ne făceau să rîdem din toată inima. cu ogoare împărţite în loturi. dar cu toate acestea sinceră şi profundă a cavalerului cînd se vede prins în mrejele suspectei black beauty . acelea!" şi Adrian izbucnea în rîsul lui încîntat pe care i-l provocau întotdeauna caraghioslîcurile lui Rudiger. împreună cu soţia lui. fiecare în altă parte. băutură cam prea tare ca să fie recomandabilă la masă de două ori pe zi. fără ca ei să se zărească unul pe celălalt. La padrona ne îndemna cu cuvintele: „Beţi. — Cînd ne întorceam acasă aveam asfinţitul în faţă. încît' priveliştea ne putea umpfe sufletul de exuberanţă. ar fi fost păcat să-l botezi cu apă. Mai e nevoie să vă spun cît mă emoţiona. şi mai izbutit.

pentru forme. tot o oaie (engL). ochii ei. un sonet i-am şi făcut (engl). DOCTOR FAUSTUS ♦ 249 personajul drept „grav" şi cu valoare spirituală. în realitate. infidelă. folosindu-şi toată puterea minţii în încercări de a-şi îmbrăca stupiditatea în aparentă de virtute. într-adevăr victimă a unei pasiuni ruşinoase. Sînt concepute în uterul memoriei. în 1 Ei au momit fiara-n plasă. Asta se referea înainte de toate la amarele invective adresate inimii sale din pricina patimii neroade pentru „palidul diavol cu sprîncene mătăsoase. el şi-a ucis oile şi eu mă ucid pe mine. de a transpune în sferă muzicală opera satirică de tinereţe a lui Shakespeare. ci Shakespeare. cel cu limba ascuţită şi care-i păstrează credinţă. 248 ♦ Thomas Mann text. dama de onoare a Elizabethei. din ciclul al doilea. în omenie. şi-n loc de ochi. but for her eye I would not Iove her revine violent caricaturizată. două boabe de smoală".parte prozei sprintene. de n-ar avea asemenea ochi. pe tărîm poetic. iar „poezioara melancolică" cu care Biron apare în scenă în acel monolog în proză — Well. Prima înseamnă un monahism spiritual ce dispreţuieşte profund viaţa şi natura. necesar ansamblului. prezentate în piesă drept nişte preţiozităţi de asceţi ? Nu Adrian era vinovat de caricaturizarea umanismului. năluciri. în sensibilitate barbaria. iar în monologul al doilea elementele primului e-rau reamintite cu un haz nespus. extravagant. în comedie. de a insera o experienţă personală şi de a se răzbuna. Chiar Biron. poetul ne dă o desăvîrşită. Cît răzvrătit de pofte e cel al bătrîneţii'. Rosaline. pentru că. la care ţinea. acel straniu trio : poetul. ci Shakespeare în nefericitele lui raporturi cu doamna întunecată . îngerul acesta e făcut de rîs. să înfăţişeze totuşi 1 Ah. iubita. Să trec cu totul sub tăcere uşoara jignire personală. în jocuri iuţi de cuvinte. mîhnirea provocată cu acest prilej de batjocorirea studiilor antice. un amestec melic în care se topeau sunetele violoncelului şi ale flautului. 2 Frumuseţe întunecată (engL). she has one o'my sonnets already. rafinament savant. dar pe de alta. e drept. pasionat. o cugetare precum: „Nu clocote cu-atîta foc sîngele tinereţii. idei. amanta lui Shakespeaare care-l înşela cu amicul tînăr şi frumos. aluzia spirituală sau profundă este totdeauna mai elocventă. este unul din cele pe care Shakespeare le-a adresat frumoasei brunete şi cu pielea albă. dramatic inutilă şi nejustificată. care vede in viaţă şi în natură. neîntrecută descriere a spiritului de artist." Cînd el este tînăr şi cîtuşi de puţin „grav". cu rost sau fără. se străduise de la început să adapteze caracterul lui Biron la acest pasaj al dialogului. şi l-am lăudat mult. . De altfel. mai impresionantă. la pasajul O. care purta întotdeauna la el. sacadate. Era frumos. dar. şi în special la imaginea muzicală a acestor blestemaţi de ochi de smoală adoraţi: o scînteiere neagră. şi tot de la el pleacă acea sucită ordine de idei care face ca noţiunile de „educaţie" şi „barbarie" să joace un rol atît de' straniu. nu mai e Biron. 2 Păi. amuzantă. în gura Rosalinei şi a prietenelor acesteia. de a face din Rosaline o' creatură desfrînâtă. Delivered upon the mellowing of occasion. recunoaşte că „mai mult a pledat pentru barbarie decît pentru îngerul înţelepciunii". aşa că nu-i nicidecum omul care să dea prilej la consideratiu'ni despre jalnica figură a înţelepţilor căzuţi în nerozie. dragostea asta e o nebunie. într-o ediţie engleză de buzunar. simplu. figuri. e doamna întunecată din sonete. but her eye. transformări. Admirabil! Folosind o împrejurare cu totul incidentală. cu tonalitatea profundă a ochilor accentuată. şi involuntar gîndul te ducea la spiritul care era pe cale. a'ici. pe lumina asta. 3 Pe Dumnezeul meu. primejdioasă — imagine plămădită numai de vorbele lui Biron. emoţii. în parte liric. în imediat. De altfel. amicul. în parte grotescă dulcegărie.. simplu de tot! Un simţ nebunesc.. ca nebunia lui Aiax. hrănite de pia mater în pîntecele ei. păstrîndu-i caracterul burlesc. Sonetele. şi născute de forţa fecundă a prilejului". obiecte. B*iron iese cu totul din rol. zic. iar muzica să o scrie în aşa fel încît. indiferent la eroarea artistică. — by this light. scăpărarea de lumină fiind încredinţată piculinei. care pune o vorbă bună în favoarea firescului pe lîngă conspiratorii plini de preţiozitate din dumbrava lui Academos. care. ceea ce permitea compozitorului să facă' uz de o inventivitate bufonă incomparabilă. faptului că în muzică repetarea unei teme ajunsă familiară. ea nu-i decît îndrăzneaţă si glumeaţă — nu rămîne nici o îndoială. aşa cum nu mai conteneşte îndrăgostitul sa o descrie. Nu mai rămîne nici o îndoială că insistenţa bizară. şi Adrian. momeală care năclăieşte (engL). că această' caracterizare izvorăşte dintr-o nevoie a poetului. şi eu m-am prins în momeală. n-aş iubi-o (**£). iată. cîte motive de laudă şi de uluire. cum de-ajunge Rosaline să-i aplice lui Biron. siluete. de bucurie nu erau în tot ce cîntase ?! S-ar putea foarte serios aplica aici ceea ce învăţatul si pedantul Holofern spunea despre sine însuşi: „E'-un dar al meu.

N-am fost în stare să spun mare lucru. în zilele calde. totdeauna emoţionant. în 1 Substanţa nobilă a creierului (lat). la care veneau din cînd în cînd ca să se adape cîte o vacă sau vreun cal ce păşteau în voie primprejur. Şi anul trecut o ţinuseră aşa toată vara. comentă lucrarea cu mult mai multă prezenţă de spirit. 250 ♦ Thomas Mann lumea naturii şi a omeniei. Refuzase categoric. La Roma. admiraţie şi îngrijorare. se autozeflemisea. unei creaţii intelectuale ce-ar putea fi numită eroică.. perfect glacial — care însă. aproape de Teatro Costanzi şi de Panteon. se parodia. obosit de democraţia romantică şi de flecărelile moralizatoare şi popu-liste. felul lor de viaţă nu se schimbase prea mult. în faţa acestei muzici te cuprindea un straniu amestec de admiraţie şi tristeţe. Locuiseră pe Via Torre Argentina. pînă în toamnă. Seara. într-un sens exclusivist la extrem. Evitau cu desăvîrşire cercurile germane — cel Euţ'in Schildknapp fugea literalmente îndată ce-i ajungea i ureche o singură vorbă în limba maternă. credincioşi unei vieţi de idilică uniformitate. prin însăşi natura ei intimă. adică tocmai spontanul. plătind lunar un preţ forfetar. ar fi fost captivat de acest ezoterism centrat pe sine însuşi.' să fie tocmai ea călăuza evadării din sfera artificialului absurd. înamo-rarea lor pînăn gît. care ştia totdeauna să fie un foarte bun. pentru că „barbaria" în care recad conjuraţii. totdeauna încordat. masa familială. nu erau primite în triumf în sînul ei. şi să luăm drumul spre casă. Nu cultivau nici o altă relaţie — sau aproape nici una. la o artă pentru uzul artiştilor şi al cunoscătorilor. sub toate aspectele. şi nici iarna. Sub raport artistic. peisajul dantelat pe margini cu aur onctuos şi camera lor pardosită cu lespezi. la o proprietăreasă care dădea camere cu chirie şi le pregătea micul dejun şi gustarea. Muzica. izolarea lor fiind la Roma aproape tot atit de strictă ca şi la ţară. rolul grădinii mînăstireşti din Palestrinâ ÎI juca vila Doria Panfili unde primăvara şi toamna. Dar totul păstra un riguros stil de muzică de cameră. Da. muzica ţesută atunci de prietenul meu era demnă de toată admiraţia. Tocmai asta întrista. jucau domino la un pahar cu punci cu portocală. plin de dispreţ. tulburat de sentimente pentru care muzica ascultată n-avea nici un fel de înţelegere. dacă dădea acolo peste Germans. o persiflare a amorului. o ingenioasă arhitectură sonoră de combinaţii groteşti. în oraş. melancolice. Masa o luau într-6 trattoria din vecinătate. este şi ea tot o spirituală caricatură stilizată. şi asta picura. „Cît de frumos !" exclama inima — cel puţin a mea aşa exclama — „Şi cît de trist!" Căci admiraţia se adresa unei opere de artă scăpărătoare. într-un colţ liniştit de cafenea. pe cînd Adrian şi Schildknapp aveau să mai rămînă încă luni de zile. spre Germania. împărţită între grădina mînăstirii. să recurgă la desfăşurări de forţe. la o artă lipsită de ambiţii sau. nu-i aproape o definiţie a iubirii ? îl ascultasem pe Adrian. pe viaţă şi pe moarte. „Bevi! Bevi!" zicea în timpul ăsta la paDOCTOR FAUSTUS ♦ 251 drona. în spiritul piesei. cu o dragoste încordată şi îndurerată pentru el şi tot ce era al lui. firescul. zic un amator care ar fi aspirat la o artă de dragul artei. barbarie. stăteam stingherit şi închis în mine însumi. la masă la Ma-nardi. „Fa sangue ii vino!" Şi Amelia îşi plimba lingura prin faţa ochilor murmurînd : „Spiriti ? Spinti ?. din tren. operă pe care n-aş putea-o caracteriza altfel decît numind-o un joc al artei.. lucrătură în filigran. era în stare să coboare din autobuz. Ceea ce cavalerul Biron numeşte barbarism. un foarte receptiv public. Dar. la etajul trei. Adrian lipsea rar de la concertele de după-amiază ale orchestrei municipale din Piazza Colonna. şi un amator de muzică. şi numai de dragul figurii pompoase. trei tromboane şi o tuba-bas. după părerea mea. ridicole a spaniolului Armado a mai introdus in orchestra sa o a doua pereche de corni. pe marginea imposibilului.nunîai de unii ce ei înşişi sînt de rîs. un grăunte de disperare. ar fi fost chemată. se ducea uneori la operă. unei mizerii îmbrăcate în haina trufiei. mult mai inteligent decît mine — care şi după aceea. Cîteva zile mai tîr'ziu trebuia să ne rupem de lîngă ei. Dar admiraţie şi tristeţe. în încîntare. bogată în inspiraţii de o subtilă insolenţă. iniţial intenţionînd să scrie partitura numai pentru orchestra clasică beethoveniană. Dar nici relaţii în lumea . la pranzo. înamorare care reprezintă pedeapsa dată pentru conspiraţia lor nesăbuită." Seara aceea a fost însă una dintre cele din urmă pe care noi. iar muzica lui Adrian avusese grijă ca pînă la urmă sentimentul să nu scape mai ieftin decît îndrăzneaţă conspiraţie. lucrau lîngă o fîntînă impunătoare. după o şedere de trei săptămîni. un strop de tristeţe. unde îşi treceau serile citind la lumina lămpilor. In general însă. ca ezoterism în sine. Schildknapp. exagerîndu-se. aveam să le mai petrecem în ambianţa ciudată aleasă de cei doi prieteni. spre libertate. ca în sonete. n-o făcea.'un joc primejdios. soţia mea dragă şi cu mine.

ca să zic aşa. gelozia mea. polo252 ♦ Thomas Mann nezi. al reticenţei. cu o nevastă tare mărunţică şi bolnăvicioasă. între ai casei. in puncto puneţi cum le place unor tineri de astăzi să spună. era văduvă de ani de zile. Admirabila noastră gazdă. de la acea îmbrăţişare. în calitatea mea şi prin felul meu de viaţă de om însurat plăteam ceea ce. o excepţie oarecum comică. ca şi în sihăstria tîrgusorului de munte. francezi si chiar şi italieni. de atunci. Schildknapp trăia — dacă mi-e îngăduit să mă exprim astfel — ca un roui. Uneori Schildknapp \\ lăsa baltă pe Adrian. greu de înţeles altminteri. pentru mine. în cursul iernii fuseseră invitaţi de două ori la o protectoare a artei şi artiştilor. Cel puţin asta-i formula ce poate fi utilizată. Bănuiesc că n-am reuşit să ascund cititorului o anumită gelozie provocată de raporturile lui Adrian cu silezianul. în ultimă instanţă. întîlniră un amestec internaţional de artişti. amîndoi duceau viaţa celor care. era însoţită pentru mine personal de un anume sentiment secret de eliberare ? A-mi exprima acest sentiment îmi impune îndatorirea de a-l justifica. pentru atingerea corporală o cunoşteam prea bine! El era. Adrian şi Rudiger Schildknapp. Vedeam în asta cheia felului său de viaţă. trăsătura de unire constituită de abstinenţa lor. Să mărturisesc că plecarea din casa Manardi. adică la Pressburg. împodobită cu fotografii cu dedicaţii în rame de catifea sau de argint. Fraţii Manardi. şi lucrul va fi greu de făcut fără să mă pun.' un om al „repulsiei". Şi mai erau. şi o făcea cu un fel de grabă. un şmecher al virtualului. eu constituiam. muzicieni. şi el va înţelege că ceea ce determina. păreau a fi nişte burlaci înrăiţi. în locuinţa ei de pe Corso. acel „Păstrează trei paşi distanţă !" îşi schimbaseră întro anumită măsură sensul. nu-mi găseam locul: si-anume. ca să bea rachiu de euca-lipt si să vorbească nonsense. în fine.' ca şi cum ar fi urmărit nu doar să respingă un avans al cuiva. Situaţia asta nu prezenta ea oare. dacă vreţi. unguri. era tocmai acest ceva în comun. o viaţă de sfînt — cum dusese şi înainte. ca să se ducă prin cîrciumi cu vinuri faimoase împreună cu tineri englezi pe care simpatia i-i arunca în braţe. Adrian însă ducea — nu mă îndoiam deloc — de la acea călătorie la Graz. de care au uitat îndată ce-i pierdură din vedere. atît avocatul. într-o lumină puţin ridicolă. chiar şi o strîngere de mînă era lucru rar. o doamnă de origine necunoscută: Madame de Coniar. de la îmbolnăvirea sa trecătoare şi a faptului că-şi pierduse medicii în decursul ei. în cursul acestei ultime înţîlniri ale noastre ciudăţenia amintită se manifestase mai limpede decît oricînd'şi avusesem senzaţia. Cii Adrian se întîmpla altceva — deşi îmi dădeam seama că această castitate în comun constituia baza prieteniei lor sau. signora Peronella. în aşa hal încit îţi puteai foarte bine imagina despre aceşti doi bărbaţi că riu se atinseseră de o femeie în viaţa lor. aversiunea lui pentru apropierea fizică excesivă a oamenilor. pe jumătate scuză. într-un cuvînt. am vorbit mai înainte. izbuteam să-mi lămuresc faptul. să se refacă după truda epuizanta a traducerilor. pictori. ci mai degrabă să înăbuşe şi să evite un avans invers — ceea ce era. şi pe mine şi p'e alţii. Considera cordialităţile de natură fizică absolut incompatibile cu firea lui. Dar ce mă cutremura'pe mine era că. DOCTOR FAUSTUS ♦ 253 narea lui spre gospodărirea cu zgîrcenie a acestui tezaur. al distanţei. pentru promiscuitatea respiraţiilor. în oraş. se numeşte un tribut „naturii". să facă excursii la Tivoli sau la călugării trapişti de la Cjuattro Fontane. oricît de greu mă despărţeam întotdeauna de Adrian. al evitării. actorime. ceva uimitor. vieţuind de luni de zile în mediul paşnic şi auster ce-l deprinsesem şi noi aproape. omul de rînd.locală n-aveau cum să-şi facă. Şi eram singurul care făcea acest lucru în casa ca un castel de pe strada în trepte. în legătură şi cu fuga lui de femeie. pentru care Riidiger Schildknapp avusese o scrisoare de recomandare de la Munchen. evită cu totul lumea şi oamenii. sihăstrie în doi. nu ştiu dacaş putea spune de ce. Mai era vărul1 Dario. pe jumătate laudă. Adevărul e că într-un anume punct. ci din patosul impurităţii. si ei nu trăiau altfel decît călugării din mîn'ăstirea de pe cufme. cărunt şi blajin. cît si pluga'rul. a vieţii lor laolaltă. în deplinul înţeles al cuvîntului. apăsător ? Despre raporturile speciale ale lui Schildknapp cu lumea largă a posibilităţilor sale de fericire şi despre înclil în punctul punctului (lat). evident. cum de era în stare de atîta abstinenţă. cu sihăstria lor. iar fiica ei Amelia o fetiţă cam sim-pluţă. o pereche pentru care viaţa amoroasă nu putea decît să se reducă la gesturi de caritate. castitatea lui nu mai izvora din morala purităţii. chiar dacă acest cuvînt e prea cutezător. cufundaţi în munca lor. Numai o prietenie atît de stăruitor atentă ca a mea putea percepe sau intui o atare modificare de . zgîrcenie faţa de sine însuşi deci. Dintotdeauna existase în firea lui ceva dintr-un noii me tangere — ştiam asta. că'acel „Nu mă atinge !".

întorsesem spatele refugiului pe care de bunăvoie şi-l alesese. cuvînt cu cuvînt. unul cumplit are. a venit să mă vadă. de asemenea sînt convins că a aşternut-o pe hîrtie îndată după ce s-a petrecut. l-am văzut totuşi. prin frigul cela afurisit. probabil chiar a doua zi. atunci nu a fost nicidecum conceput după vizita noastră în micul orăşel de munte sau în timpul şederii noastre acolo. în piaţa din faţa bisericii Sfîntul Agapitus. aici în sala asta. Tăcea-voi. este pentru mine o certitudine. Dacă se poate pune oarecare bază pe convingerea mea. că eu 256 ♦ Thomas Mann nu-s smintit. oarecum la figurat.semnifi1 Nu mă atinge (lat). în străfundul sufletului său. dar nu mă putea niciodată îndepărta. Dacă însă vizitatorul acela n-a existat — şi mă îngrozesc la gîndul mărturisirii implicate de recunoaşterea. că Adrian purtase convorbirea ce urmează. XXV Documentul la care filele acestea au făcut în repetate rînduri aluzie. că nici un smintit nu tremură de frica nălucirilor de el scornite. Şi de aceea nu pot să cred nici că el. Mă opresc deci. îl transcriu. Două rînduri sînt aşternute totdeauna pe partea de sus a portativului şi două jos. probabil. pe partea basului. a sosit momentul intercalării lui. Biografic vorbind. cel Unul şi fără de pereche ? Pentru că ştiut e doar. unde stătea împreună cu silezianul şi unde îl vizitasem. nici după aceea. acela de a nu mă fi lămurit tocmai bine din ce pricină am tremurat tot timpul. ci dimpotrivă. a acestei posibilităţi —'atunci e înspăimîn-tător să crezi că acele cinisme. aşa că nu se poate stabili cu deplină certitudine momentul redactării. în manuscrisul meu. Mi s-a părut ori a făcut El să mi se pară că e frig. n-avea de unde alege o hîrtie de scris ca lumea. 254 ♦ Thomas Mann caţie. sau poate DOCTOR FAUSTUS ♦ 255 pentru că la dugheana cu mărunţişuri aflată jos. a fost la mine. o comoară groaznică — iată. am stat îndelung cu El de vorbă si doar un singur necaz mi-a rămas de pe urma asta. se-mpacă foarte bine cu acestea şi se lasă-n a lor voie fără şovăială şi fără spaimă. cînd le aşternea pe hîrtie — cu tot cinismul cu care interlocutorul său încerca să-l convingă de realitatea prezenţei lui. cînd ei au locuit pentru prima' oară în pensiune la Manardi. în momentul acela n-avea alta la îndemînă.. Adrian. dacă nu de alta. în sfîrşit. Dîrză şi nesmintită mi-e voinţa să rămîn stăpîn neclintit pe 'minte şi pe cuviinţă. Un dialog ? E oare într-adevăr un dialog ? Ar trebui să fiu smintit s-o cred. dar şi intervalul alb dintre portative e acoperit cu cîte două rînduri. de oricine. aflate de la moartea lui în posesia mea. pe neaşteptate şi cu toate astea de-atîta vreme aşteptat. din a frigului sau din a Lui. Există oameni alături de care e greu să trăieşti. în sfîrşit. M-a socotit oare smintit şi a ţinut să-mi arate. cu mîna mea. de bună seamă. ca să m-apuc să tremur şi să-mi dovedesc eu însumi că-i El. de pe hîrtia cu portative acoperită cu scrisul lui rond. să nu slăbească nicicînd pîn' la cap. A fost scris fie într-o perioadă mai pe la începutul acelei veri în care am petrecut şi noi acolo trei săptămîni cu prietenii noştri. cum l-am mai caracterizat odată. un scris de călugăr ai zice. Un altul. S-a folosit de hîrtie cu portative pentru că. însemnările secrete ale lui Adrian. Aşa că mă apuc să copiez — şi teamă mi-e că nu va fi nevoie ca explozii îndepărtate să-mi zgîlţîie chilia pentru ca în timp ce scriu mîna să-mi tremure şi să-mi strîmbe literele.' sarcasme şi dispute în oglindă se născuseră toate în chiar sufletul greu încercatului. mărunt. taci. socotea reale cele ce vedea şi auzea: nici atunci cînd le vedea şi le auzea. şi încă precumpănitor. Documentul nu poartă nici o dată. Dar e oare numai al lui ? Avem în faţă un dialog. şi l-aş mînia pe Dumnezeu dacă as spune că sesizarea ei mi-a stricat bucuria apropierii de Adrian ! Ce se petrecea cu Leverkiihn mă putea zgudui. măcar de ruşine.. dar de care e imposibil să te desparţi. şi că tremur în faţa Lui de teamă şi de nărod ce sînt ? Mare viclean e. chiar numai condiţională şi doar ca o eventualitate. scrisul nu face decît să aştearnă pe hîrtie cele auzite de la acela. iar în acest al douăzeci si cincilea capitol cititorul va auzi chiar cuvîntul lui Leverkuhn. cu trăsături înflorite. cu totul altul.. da. iar în sala pardosită cu lespezi de piatră. „Şi de ştii ceva. îl fac cunoscut. Dar de văzut. de modă veche. iniţiativa cuvîntului. . cu povestirea. fie în vara precedentă. mai demult. acolo unde ajunsesem cînd. voi tăcea din considera'ţiuni sociale. Se înţelege de la sine că nici prin minte nu-mi trece să dau pe mîna tipografului manuscrisul lui Adrian.. Că la vremea sosirii noastre întîmplarea ce-a dat naştere manuscrisului avusese loc. păstrate ca o comoară de preţ. şi ca să-i cruţ pe oameni. dar nici El nălucire.

din care ies mîinile. şi chiar să beau un pahar de vin roşu. Dar frigul mă pătrunde necontenit. şimi venise să icnesc şi să vărs de cîteva ori. a'tît de bine. Dario M. îmi răspunde vocea liniştită. să ne recomande. se întorsese. iarna. ca o izbitură. în faţa mea se întindea odaia toată. O ştiu şi eu. tocmai în fundul sălii. putem să ne tutuim.De ştii ceva. parc-as fi stat. ochii îi sînt puţin înroşiţi şi au gene roşii. cu inflexiuni de actor. de unde sînt ferestrele. atît de uzate încît nici măcar curăţate nu mai pot fi. pe canapeaua de păr de cal. Dar tu eşti hipersensibil la orice vizită ce-ţi pare neprevăzută. care-ţi spune pe nume. De altfel. prietenul credincios. în afară. în tîrg. iară eu rămăsei numai cu mine. pentru mine boala era o scuză. în beznă zăcusem. — Ne-am înţeles ? repetă el. Eu. o faţă cam brînzoasă.. Şi vocea. Eu nu vin să te scot în 1 Cine-iacolo? (It) 258 ♦ Thomas Mann lume. fără farafastâcuri şi fără făţărnicii. bevi!"). pune-ţi paltonul şi pălăria. proptindu-mă puţin cu mîinile în braţele fotoliului şi săltîndu-mă. alături de masa şi de scaunele din mijlocul odăii. şi deodată s-ar fi deschis o fereastră. cu lampa aprinsă. — Chi i costă ? — asta-i tot ce izbutesc să strig. aş dori să ştiu cine-i acela care-şi permite să pătrundă la mirie şi să se'aşeze nepoftit. Crede că eu compun şi de-ar vedea că scriu slove. face el. cum e în boli grele. acru. Mai stau cîteva clipe fără să-l slăbesc din ochi. n-are nici pe departe pres1 întru sihăstrie (lat). Asa cum stau lucrurile acuma între noi. („Bevi. Lasă astea. departe. îsi pusese în gînd să ne ducă jos. Aş fi putut să şi ies să mă plimb. el porni alături de Dario pe ulicioară. aşa încî't îmi cade cartea de pe genunchi. picior peste picior. mă face . sade cineva — sade în colţul canapelei. lentă a celuilalt. dintr-o dată! Am fost în stare să mănînc supa adusă de mama Manardi („Poveretto!" ). asta-i din pricină că tu nu tutuieşti pe nimeni. lîngă ferestrele cu obloanele trase. îmi venea din fată. dar tu Iui nu. către plugarii şi pricopsiţii tîrgului. E un bărbat cam pirpiriu. cu mînecile prea scurte. repetă el. nu-i un „domn".'fie cu iertăciune. sala de biliard. chiar dacă n-ai | să răceşti. Zăcusem ziua-ntreagă — suferindă făptură — cu afurisita mea de durere de cap. îl fixez. dar către seară mi-am revenit pe negîndite. e altcineva. pantalonii îi sînt indecent de strîns lipiţi pe picioare. la clubul notabililor din Praeneste. nici pe departe atît de voinic cît Sch. şi poartă ghete galbene. — Eu. nasul puţin adus şi pieziş. păr roşu pe lîngă tîmplă. spre ger. Iar gerul tăios ce vine dinspre el mă străpunge. 2 Bietul de el! (It) DOCTOR FAUSTUS ♦ 257 tanţa lui şi. să ne arate încăperile. Şi deodată simt un frig tăios. pentru mine.' Are să-ţi fie frig. şi ia-ţi un pled. Nu voiam să-l jignim pe bietul om de treabă şi îi făgăduisem să-i facem placul — dar acu rămăsese asta numai în sama lui Sch. iar în partea cealaltă i se vede. văd că Sch. sala de lectură. drept în ochi. mai mărunt chiar decît mine — cu o şapcă sport pusă pe-o ureche. de sub ea. E chiar limba mea preferată. într-o odaie încălzită.. nici pe tovarăşul tău de joacă din copilărie. — înainte de toate. f Un strizzl Un peşte. îndată după prînz. cum hotărîsem cu 6 zi mai înainte. Ai să dîrdîi. jos. că mi-am aprins şi o ţigară. Ah. pe hîrtia asta cu portative. acest „înainte de toate". "Ne-am înţeles ? Ei. Le tac aici. în vreme ce ortacul meu in eremo şi-n ale rîsului. N-ai de gînd să pui ceva gros pe tine ? Nu se poate sta de vorbă cînd îţi clănţăne dinţii. mai mărunt. o voce oarecum cultivată şi agreabif nazală. mînios. aici în sală. peste' cămaşa de flanelă cu dungi m diagonală poartă o haină în carouri. cu degete butucănoase. Singur şedeam. ar zice că şi Beethoven la fel făcea. ce s-aude ? Nu te duci să-ţi pui ceva gros pe tine '? Străpung cu ochii clarobscurul. sau să te linguşesc. acolo unde ne luăm dimineaţa gustarea. Ridic ochii de pe carte şi privesc în sală. şi m-am pomenit deodată înzdrăvenit. Uneori nu pricep decît' nemţeşte. nici măcar pe şugubăţul tău de gentleman. — Cine mă tutuieşte ? întreb eu mînios. şi citeam ce scrisese Kierkegaard despre Don Juan al lui Mozart. — „înainte de toate".. Nu-i rău deloc. să te fac să iei parte la vreo reuniune muzicală oarecare. Le tac pe toate. căci nu mai sînt singur : în umbra ca de amurg. Dar nu-mi venea din spate. dar nu-i Sch. Ci ca să discut cu tine afacerile noastre. răspund eu tremurînd în efortul de a mă stăpîni. I — Vorbeşte doar pe nemţeşte ! Pe nemţeasca noastră veche şi frumoasă. taci. cu un fel de nod în gît. se hărniceşte să tălmăcească din limba străină ce-o iubeşte într-a noastră cea urîtă. la vale. mai ales. nedbrită.

apuc şi pledul de voiaj şi. Ar vrea să fie chipurile tot o mîngîiere/ca si cum nî-ar apuca de bărbie cu două degete. chiar după ce m-am dus şi m-am întors ? Mă miră. nişte nume cu care parcă m-ar apuca cineva de bărbie cu două degete. nici să fi fost pus la colţ. dar că sînt chiar acela drept care mă iei de la-nceputul începutului. cu voce afectată. îi face omului plăcere să fie popular. nu aşa izbucneşte o boală. persoanei dumneavoastră. te porţi ca şi cum nu m-ai fi aşteptat de-atîta vreme. dar cu toate astea n-aveţi aerul de a fi frecventat cîndva vreo universitate. DOCTOR FAUSTUS ♦ 259 dragul meu. — Nu ? întreabă el. iartă-mă. Cel ce-mi zice domnul Dicis et non facis e-un dobitoc ce paşte pe imaşurile neştiinţei. aşa cum îl lăsasem. ri-aş vrea să fiu lipsit de tact. în fond. scot din dulap paltonul. Pentru că am o foarte puternică bănuială că nu sînteţi aici. Dacă exist — şi cred că acuma admiţi şi tu asta — atunci nu pot fi decît Unul. hotărît lucru. îl maimuţăriţi pe bătrînul Kumpf. Eu: încă ceva. şi nu-i nici un motiv să ai. Eu: Şi drept cine vă iau ? El (cu un ton de politicoasă imputare): Ei. ca în faţa unei delicioase copilării): Păi. Ştii tot atît de tine ca mine că raporturile dintre noi trebuie să fie odată limpezite. vreo şcoală înaltă. că se datorează unei greşite înţelegeri. deocamdată. vrei. Si-atit de subtilă ! O subtilitate plină de inteligenţă. zic eu. Dar. să se aşeze în faţa mea vorbind nemţeşte şi emanînd răceală.' de unde să le ştiu ? Vezi doar bine că le ştiu. — Mai sînteţi încă aici. nu-i aşa. parc-ar fi furată chiar din opera ta ! Dar noi nu facem muzică aici. ci. Nu-ţi mai yîrî prostii în cap. vrei să spui: Cum mă cheamă ? Păi tu ştii pe dinafară toate poreclele caraghioase. chiar şi despre cei ce mă tutuiesc fără să le răspund cu-a-ceeaşi' monedă. spre necinstea ta. din trei vorbe pe care le rostiţi. El (rîzînd calm şi convingător ca un actor) : Ce aiureli! Ce aiureli inteligente debitezi! E tocmai ceea ce pe nemţeasca noastră veche si frumoasă se cheamă o nerozie. e o bîrfă veninoasă şi nu mi se potriveşte cîtuşi de puţin. şi pentru că le ştiu. în loc să-ncerci să deduci că eu nu exist. şi nici nu e pe cale să izbucnească. alege-ţi-l dintre numele bădărăneşti. la urma urmei. ridicînd gulerul palto-rului şi înfăşurînd pledul în jurul genunchilor. e curată ipohondrie. dacă vrei să-mi spui pe nume — deşi. ce-i aia sănătate ? Şi-apoi. Aşa că m-am dus. vorbiţi despre cel pe care-l tutuiesc. te rog ! Aibi un pic de mîndrie şi nîi te pierde cu firea atît de repede ! Nu s-a cuibărit în tine nici o boală. aproape numai porecle cum s-ar zice.să mă simt neputincios. în hainele mele subţiri. chiar dacă nu caută asta. El e tot în acelaşi loc. Şi-atunci. în carne şi oase. ca-n joacă : Asta pentru că-s foarte popular. Şi-afară de asta. îmi ţin făgăduielile pînă la cel mai . de pe cînd înce-puseşi învăţătura şi n-aruncaseşi încă sub laviţă Sfînta Scriptură. Unul singur nu-mi place şi nu vreau să-l aud pentru că. pe care-l port la Roma în zilele cînd bate tra-monţanul şi pe care a trebuit să-l iau cu mine pentru că altminteri h-aş fi ştiut unde să-l las. alături de mine. din cauza toropelii. Nu spuneţi decît lucruri ce^sînt în mine şi din mine ies. iar dacă vă zăresc. De unde le ştiţi pe toate ? El (rîzînd din nou afectat şi dînd din cap. sub' pretextul că vrea să discute cu mine afaceri despre care eu nu ştiu nimic şi nici nu vreau să ştiu nimic. N-ai nici urmă de febră. totdeauna te unge la inimă. pe cale să izbucnească acum. cu rezonantă nazală. îmi pun pălăria. o popularitate autentic nemţească. despuiat. cel mai adesea nu vrei deloc să le spui oamenilor pe 260 ♦ Thomas Mann nume. să tragi concluzia că nu vezi bine ?! Asta-nseamnă să-ntorci cu fundu-n sus toată logica. nici nu-ti pasă cum îi cheamă — alege-ţi unul. mai bine-ai deduce nu numai că exist. nici nu ştii cum îi cheamă. chiar dacă-i convins. dă-o-nco-lo. unde e dormitorul meu (celălalt dormitor e pe aceeaşi parte. fac. da'-i b defăimare. şi că. Cînd întrebi Cine sînt. nu din dumneavoastră. Mult mai probabil e că s-a cuibărit în mine vreo boală. le ştii încă de prin şcolile înalte prin care-ai umblat. pentru că. oricare. acolo. Totdeauna-i măgulitoare. una dă în vileag inexistenţa dumneavoastră. eşti acum un tînăr străhi-cind de sănătate. aşa cum se-nvaţă ea la şcolile înalte. Vorbiţi despre gentlemanul nevoiaş. mă întorc la locul meu. Eu. astfel echipat. Cînd vezi că ştiu cîte ştiu. ce spun. dar mai încolo). Şi mai vorbiţi şi despre opera mea. ştii foarte bine! Şi n-ar trebui să te prefaci chiar în halul ăsta. atribui frigurile care m-au cuprins şi împotriva cărora mă înfofolesc. Şi de ce n-aş fi ? Eu: Pentru că-i cu totul neverosimil ca într-o seară să apară cineva aici. Mă scol pur şi simplu de pe scaun si ies prin prima uşă la stînga. în felul lui de a se exprima. după criza uşoară prin care ai trecut. e pentru că vreau să văd în dumneavoastră originea lor. Le ştii pe toate pe de rost şi poţi alege — toate numele mele cam aşa sînt.

aşa. şi să-mi vorbiţi. care cred în cinste şi-n corectitudine. dintr-o dată dominus âestheticur n-ar mai avea de oftat din pricina lipsei de stil. tot aşa cum evreii sînt oamenii cei mai de nădejde în negustorie. sau chiar la Leipzig. şi firişorul atît de firav. locul şi chiverniseala lui. dar nu iei în seamă vechiul dor german de peregrinări romantice către frumoasa ţară a Italiei! Admiţi că sînt german.. şi cînd ajung lucrurile la înşelătorie. amice. moarte. Gaşper. destinată publicului romantic — răsare din fa diez . ar însenina că stau de vorbă cu negrul Kesperlin — Kes-perlin. în faţa mea. da. parcă l-aş fi gîdilat): Straşnic! Mi-ai zis-o verde-n faţă. dar c-aş putea şi eu să tremur dup-un pic de soare. El: Din nefericire. îmi sînt cele mai dragi. îmi pare rău că nu-ţi pot fi pe plac. dacă vrei. 2 Domnul estetician (lat). frigul acesta glacial ? La care. Dac-ar fi să vă cred spusele. în privinţa asta. Mi-era însă greu să desluşesc pricina tremu-rului. de mă trecură fiorii. şi-aşa Gaşper şi Samiel ajung să fie unul şi-acelaşi lucru. sau te porţi ca şi cum riu l-ai avea. veşnic aceeaşi nevoie de îndoială. nu din mine. pe care'domnul doctor ex-theologus le ştie. am aici treburi mari şi grabnice. cînd zic că nu-i arzătoare ! — e timp pentru asta. timp neţărmurit — timpul e tot ce-i mai bun. tţ. Să rîzi nu alta! Unde ţi-e oare fortissi-moul în do minor cu tremoloul din arcuş. că a fost răsturnată si că nisipul. pentru că gerul emanat de el se înteţise întratît. La Wittenberg. tot ce-i esenţial din ceea ce dăm noi. îmi'tăgăduieşti dreptul de-a mă afla şi eu aici. pline ce umor. ar mai fi mers. acolo unde locuiesc ? Eu (involuntar): Vreţi să spuneţi în gheenă şi-n speluncile ei ? El (rîzînd. sau sus pe Wartburg. nu. Altminteri cum aş putea rezista. ceea ce-mi stîrneşte o nespusă scîrbă. veşnic aceeaşi lipsă de încredere în sine! Dac-ai avea curajul să spui: „Unde-s eu. 262 ♦ Thomas Mann Eu (destul de sarcastic): Mare vă e aplecarea în a grăi precum grăit-a Diirer — întîi „să tremur dup-un pic de soare" şi-acum clepsidra „melencoliei". Dar. lăsînd la o parte soarele. daca vrei să faci din mine un mărunt neamţ de provincie. la urma urmei. pînă-n măduva oaselor. lemnele si tromboanele care — ingenioasă şi puerilă spaimă. eu sînt totdeauna cel păcălit. că eu. printr-un orificiu atît de fin. Te subestimezi. darul nostru. Mai e timp pentru asta. e-atît de frumoasă. desigur. unde nu vă ştie nimeni şi unde nu vă dă nimeni ascultare ? Ce lipsă absurdă de stil! La Kaisersaschern. nu-i deloc o chestiune arzătoare — iartă-mi gluma. dragul meu. atît de fin e orificiul prin care se scurge nisipul roşu. 1 închisoare.neînsemnat amănunt. mă tu-tuiesc'pe mine însumi — şi-asa se explică. dar nu exişti (lat). îl întrebai mînios: — N-aţi putea face să înceteze oroarea asta.' încît mă înjunghia. aţi fi fost oarecum credibil. probabil. Eu: Dicis et non es. că n-ai curajul. şi să ne înţelegem. cu inimă de cosmopolit. sub cerul acesta păgîn şi catolic!? El (dînd din cap şi plescăind cu limba. acolo-i Kaisersaschern!". şi nemţeşte. rupînd-o pe nemţeasca veche a' lui Kumpf ? Şi veniţi să mă vizitaţi unde. timp berechet. nu-i aşa. pernicies. dar de-o viţă veche. pe toate. a început să curgă. asta nu vrea conaşul să admită — 1 Spui. şi mă subestimezi şi pe mine dacă mă reduci în aşa hal. n-am ce-i face. şi cu haz! Mai sînt ele o mulţime de nume frumoasei de-un patetism savant. pedeapsă (lat).. de-un neam mai bun. putea tot atît de bine să fie produs şi de frig. Nu vine la rînd acum „pătratul magic" ? M-aştept la orice şi mă deprind cu toate. păi. despre asta mi-ar face plăcere să-ţi vorbesc. şi clepsidra. că ochiul nici nu bagă de seamă cum acesta scade din cavitatea superioară. despre clepsidră." Ţineţi neapărat să şedeţi colo pe canapea. cum ar fi carcer. Şi tocmai despre asta. mîhnit): Tt. confutatio. condemna-tio şi aşa mai departe. prin palton. respingere. Să lăsăm însă. pierzanie. exitium. Dar tot cele profund nemţeşti. deocamdată. DOCTOR FAUSTUS ♦ 261 nici chiar atunci cînd. tţ. Mă deprind şi cu neruşinarea dumneavoastră de a mă tutui şi de a-m'i spune „dragul meu". Dar aici. se ştie. în legea îui Diirer. că nu mai merită să vorbeşti şi nici să te gîndeşti la ce-a fost. cu o făptură aleasă. dintr-o dată s-ar potrivi toate. faptul c-o faceţi şi dumneavoastră.. sînt german pînă-n măduva oaselor. în clipa aceea mă cuprinse o greaţă nespusă. îti citesc pe faţă că te pregăteşti să-mi pui întrebări. Aşa-s eu : glacial. e-adevărat. cum aş putea să mă simt la mine acasă. şi numai la urmă ai impresia că merge repede. oricum. tocmai ăsta-i principiul meu în afaceri. Carnaxi! Ai avea dreptul să vorbeşti astfel. El: Iar începi? Eu: Samiel. dinafară. adică nimeni altul decît Kaspar. dar asta-i.." tocmai aici în Italia. că a mers repede — dar e atît de multă vreme de cînd a mers repede. Sînt german.

. ca să DOCTOR FAUSTUS ♦ 263 zic aşa. într-adevăr. Dar tu. este rezultatul împrejurărilor. plin de har. n-ai să-mi socoteşti această adaptare. un adept al graiului din popor. fără ca eu să mă sinchisesc măcar. cum se şi cuvine între oameni pe cale săîncheie o-nvoială pe vecie. un caz ce se prezenta într-o formă cît se poate de favorabilă: era de ajuns să-i pui dedesubt numai puţin din focul nostru. numai puţin să-l încălzeşti. cum răsări tu din stînca ta ? Tare mă mir că nu-l aud! El: Ei. dar Samiel prea e vulgar. El: De ştii ceva. Adaptare. ceea ce noi am recunoscut din capul locului. sincer.. n-ai să mi-o iei în nume de rău. despre care ştiu tot atît de mult sau tot atît de puţin cît ştie şi fluturele foliaceu despre a lui. lasă! Avem noi instrumente mult mai onorabile si-ai să le-auzi." Sincer. şi cu-atît mai vîrtos nu-i nevoie să chibzuieşti dinainte. ca să scoţi din el ceva strălucit. dăm din belşug. „Din rana mea muşcat-a Şarpele. nu ştiu.' drept o referire la tine. aproape inspirat: Cînd datu-mi-ai. să-l stîrneşti. asta-i o treabă asupra căreia trebuie păstrată tăcere. le ştii tu toate astea. n-ai s-o socoteşti. zic. Te-ncingi. Or să-ţi cînte ele. tu mi-ai atras atenţia. un aranjament excelent: caracterul incert. şi de aceea am fost cu ochii pe tine încă de la început — văzusem că erai un caz demn de interes. E o glumă foarte reuşită. asta-i înfăţişarea sub care aţi socotit nimerit să mă vizitaţi — nu a unui înger ! El (privindu-se. de altminteri.. Adică nu ştiam. în jos. Şi Sammael. îndărătnic). d las. Dar Samiel — e o formă prostească. cînd ai să fii copt să le-asculţi. Vra să zică Sammael. ce vra să zică ? Eu (tac. e lăsată-n seama arbitrarului si a firii omului şi nimeni nu ştie unde să-i facă loc. ele îl determină. — Taci! 1 Cu voia ta (lat). ai lăsat şi tu o dată baltă pluralul politeţii şimi spui Tu. aşa-i neamţul — destul de dotat însă ca să-l irite propria sa'amorţeală şi s-o învingă prin iluminare. dar bleg. Ca o lepădătură obraznică. către sfîrşit. mascaradele şi vrăjitoriile cumetrei Natură care. o dată. mai e pîn-atunci. cum că neamţul are nevoie de o jumătate de sticlă de şampanie ca să se ridice la nivelul său firesc. mai bine ziş." Admirabil. şi suge. dînd s-o dreagă. Totul e o chestiune de maturizare şi de timp. ai făcut progrese. Dotat. în comparaţie cu cantitatea care a mai rămas sus — noi dăm timp. dar nu între noi si nu la nesfîrşit — pentru că. n-avea grijă. Poţi să fii sigur. Tocmai despre asta aş vrea să stau de vorbă cu tine.. în seama ei. Sînt. „înger al otrăvii" vra să zică. prin orificiul fin-fi-nuţ nisipul roşu a început să curgă — oh. cu cît clipa aceea nu-i statornicită. — Tăceţi din gură ! — Să tăcem ? Păi iată. Tu. Şi pe bună dreptate. sau. timp nesfîrşit. în sfîrşit. e-adevărat. şi cit de departe o poate împinge. la urma urmei. pentru că. chiar aşa arătaţi! întocmai ca'un înger ! Vreţi să ştiţi cum arătaţi ? Ordinar n-ar fi tocmai cuvîntul potrivit. E. chiar dac-ar fi să-l stîrnească pe diavol din pricina asta. mai e mult chiar pmă la clipa cînd ai putea în fond săncepi să te gîndeşti la sfîrşit. Fireşte. ca un codoş sîngeros arătaţi. foarte ingenios. ai ştiut prea bine de ce aveai nevoie şi ai făcut întocmai ce trebuia cînd ai pornit la drum să-ţi cauţit salva venia . Preţuiesc discreţia cu care mă laşi pe mine* să tălmăcesc în nemţeşte. faci foarte bine că mă-ntrebi dacă ştiu cum arăt. Am impresia c-a spus ceva în sensul ăsta. Parcă şi Bismarck a spus ceva în felul ăsta. răcoroasa băutură. mai rău a stricat. 264 ♦ Thomas Mann — Taci ? Ia te uită. clepsidra a fost întoarsă. Trebuie să admiţi că dintr-un anumit punct de vedere e destul de potrivită — din punctul de vedere din care te-ai dus să capeţi ştii tu ce. din punctul de vedere al liedului tău frumos cu simbolul criptografic — o. să-l aţîţi. care. e vorbirea lui Johann Ballhorn de la Liibeck. după aceea. si ţinîndu-şi braţele depărtate în lături): Cum ? Cum ? Cum arăt ?' Nu-riu. taci. are totdeauna un surîs batjocoritor în colţul buzelor. şi trebuie totuşi s-ajungem odată să stăm de vorbă şi să ne sfătuim ca lumea despre toată tărăşenia asta si despre circumstanţele atît de interesante în care te afli.minorul abisului. n-ai nevoie să te gîndeşti ce e la capătul lui. dragul meu. cît s-a strfns jos. si încă după ce-ai fost prevenit. E o pură întîmplare felul cum arăt. de abia a început ! E o nimica toată. In noapte. ca un depravat. facultativ al clipei cînd îţi vine vremea să te gîndeşti . frînţia. lasă. notărît lucr'u. dragul meu. mimetism. se fac aproape cinci ani de zile de cînd tăcem. Viata mi-ai otrăvit-o. Eu (printre dinţii pe care abia de-i pot ţine strînşi): Da-da. cînd s-ar putea spune : „Respice finem. nu dau nici o importanţă înfăţişării mele.

cît se poate de frumos. arată. noi furnizăm superlative: furnizăm avînturi şi revelări. Ar h o minune de iubită pentru tine ! (3 vorbă numai să spui. asta vindem noi — să zicem de pildă douăzeci şi patru de ani — îţi convine ? Ţi se pare destul ? Douăzeci şi patru de ani poate omul trai ca păduchele pe-mpărat. Artistul. Pentru că. Dar eu nu fac parte din familia Schweigestill . care lesne îl poate face să renunţe la orice altă admiraţie. Cum s-ajungă unul ca ăsta să mai ştie că vine şi o vreme cînd trebuie să te gîndeşti şi la sfîrşit ? Numai că. durerile micuţei sirene. şi un contract în toată regula cu privire la prestaţii şi la plată. cu-atît uită mai mult de amorţeală.'să guste toate voluptăţile aproape insuportabile ale inspiraţiei. de ce răspunzi îndată cu grosolănii ? Vrei mereu să tac din gură. de ble-geală şi. Şi. p'oate ului o lume-ntreagă. . şi despre sfîrşitul hărăzit. ai numit psihologia o stare'mediană plăcută şi neutră. libertate. sfîrşitul al nostru-i. ţie nu-ţi poate fi nimeni pe plac. admiraţia nemăsurată pentru propria sa creaţie. să se simtă pur şi simplu zeu. dureri despre care nu ştia decît din basme. ajung la un fortissimo'de toată frumuseţea. de altfel. neroadă făptură ! El: Ei. şi s-ar putea să ajungă a se încredinţa. Timp. asta-i socoteala! Timp măreţ. Ţi-am mai spus-o. se produce şi cîte o prăbuşire în adîncuri. de beţia conştientă de care pomenisem.' treaba asta trebuie bine înţeleasă.' le-a avut întotdeauna. Pentru atîta lucru nu am primi preţul pe care îl cerem: ca sfîrşitul să ne aparţină. Eu însă n-am venit la tine. că asemenea inspiraţie n-a mai existat de mii de ani si în unele clipe de uitare. iluminat nespus. excese în ambele sensuri . O stil doar pe micuţa sirenă din poveştile lui Anderse'n. din afară — fiorul cultului propriei sale făpturi. si încă limpede. Ce fel de timp. Eu nu spun vorbe de clacă niciodată. o dihanie dumnezeiască. dar asta-i ceva obişnuit. este şi rămîne acelaşi. pentru desfătările fără seamăn gustate. ţi-a îndrugat vrute şi nevrute despre oaspeţii ei ocazionali. mai cumpătat şi mai burghez şi mai de tîrgoveţ în comparaţie cu ceea ce dăm noi. numai că ridicate de iluminare. între patru ochi. şi ţi-o aduc în pat. Eu: N-ai de gînd să taci odată. ba chiar al naibii de rău'. ci si în dureri şi boleşniţă — cu care de altminteri e deprins. si mai ales nu atunci cînd vorbesc despre timpul care e scris cuiva. în care-ţi merge strălucit şi arhistrălucit — iar după aceea îţi merge şi niţel mai rău. — Palavre! — Dă-o-ncolo. între timp. au trecut mai bine de patru ani de cînd ticem — şi în timpul ăsta totul a mers ca pe roate. dar oricum. la sfîrşit el e-al nostru. beat de încîntare. cu cele mai ispititoare perspective. ca un l Gtndeşte-te la sfîrşit (lat). sentimente de forţă şi de triumf. asta nu-i marfă s-o vîndă diavolul. cumătră Else. numai că e ridicat la înălţimea sa firească. asta nu numai că recunosc. ca să zic aşa. ei. trăiri. tăioasele jîin-ghieturi de cuţit în frumoasele picioare omeneşti cumpărate în locul cozii de peşte. pentru că aşa-i drept şi-aşa se şi cuvine. fără să-şi pară schimbat lui însuşi. şi eliberări. şi cu cît trece vremea. ca să tac din gură. pe Zionsbergul tău'natal. oricît s-ar trece restul sub tăcere. ci ca să obţin confirmarea expresă. cu lucru diavolesc şi strălucit. Onunde-i vorba să întoarcem clepsidra şi să hotărîm timpul. şi să hărăzim un sfîrşit. DOCTOR FAUSTUS ♦ 265 mare necromant. trebuie să ascult. tu: Va să zică vreţi să-mi vindeţi timp ? El: Timp ? Pur şi' simplu timp ? Nu. pe deasupra.'înclină-ntotdeauna spre excese. timp îndrăcit. datorită unei jumătăţi de sticlă de şampanie. şi-i e îngăduit. fireşte. cu mai mult sau mâi puţin temei. în această materie. un timp limitat. ci chiar accentuez cu mîndrie. e foarte normal să întreacă puţin măsura. şi dezlănţuiri. Sînt dureri pe care omul le acceptă bucuros cu mîndrie. La el pendula bate totdeauna cu oscilaţii ample între veselie şi melancolie. iar pe psihologi oamenii cei mai iubitori de adevăr. Eşti bădăran chiar faţă de psihologia mea — cînd tu însuţi. aşa-i felul şi firea de artist. ele făcînd parte din firea lui. deliciile şi oroarea de a se vedea ca un fel de portavoce cu har divin. se-nalţă deasupra sa'. acolo-i de noi. ci spun neclătinat ce şi cît trebuie. din cînd în cînd. sîntem în elementul nostru. în ţară străină" şi păgînă. drăguţule. c-ajunge omul nostru să nu-şi mai creadă simţurilor — unde mai pui la socoteală. se ş'tie. îşi iese din sine. încît se poate zice că treaba-i pe jumătate făcută. ci de la om la om. Şi. un timp incalculabil de lung. de o profunzime respectabilă — nu numai în gol 266 ♦ Thomas Mann şi-n pustiu şi-ntr-o neputincioasă melancolie. cu toată discreţia ei perfect înţelegătoare. şi siguranţă. Vrei să-ţi spun cum stau lucrurile şi ce mai e pus la cale ? Eu: După cum s-arată. şi uşurare.la sfîrşit înceţoşează amuzant clipa sfîrşitului predestinat. o nebunie de timp. şi nu numai prin tăcere.

. inima şi maţele şi într-o bună zi. a scăpat pînă acum nevătămat. inspiraţie. Da-da.). Frumoase timpuri. cu-o glumă sceptică pe buze. ce-şi puneau spinarea la bătaie pentru ispăşirea păcatelor lor şi-ale tuturor. ciuleşti urechea ? Ca ii cum aş vorbi de tagma pocăiţilor. înalt. destul de frămînta't. atunci venit-au în ţara nemţească micuţii cei gingaşi. evident că nu-i seducea aşa ceva. tu ai vrea să fii unicul. metaveherice. şi au codiţă. Poate că s-a mai luminat puţintel la minte de pe urma molipsirii. ? El: De ce nu ? Vrei să fii numai tu în halul ăsta ? Ştiu. 268 ♦ Thomas Mann Aşa merg lucrurile.El: Ba o şi doreşti. cu care. în zodia Scorpionului. ca pe timpuri. şi-n ţări bătrînei unde-s cuibăriţi de veacuri şi veacuri. a miez de ev mediu şi a flagellum haereticorum fascinariorum. pe-atunci. asta e. da. faunus ficarius1. ruşinat şi viclean totodată. discretă^ ţinută ascunsă. cămaşa de fecioară cu ciudatul semn al crucii pe ea. ce ai tu să nu mai aibă nimeni. peste'vreo cîţiva ani. după mine. procesiuni de copii. de ceea ce-i nobil. N-a contat. Timpul cît îi mai este dat pentru citit şi citat. un adevărat Kaisersaschern. E-un caz banal. mă-nţele'gi — mititeii noştri. Psihologie. Eu: în halul ăsta e' Spengler. tu şi cu mine — sîntem amîndoi la noi acasă în ea. şi nimic altceva. sînt binecrescuţi şi domesticiţi. pentru că n-a fost la creier. voiau să pornească împotriva turcilor. interesant şi nu prea. în Germania de mijloc. l DOCTOR FAUSTUS ♦ 267 peste tot.. creează o dispoziţie de răzmeriîaT de sarcasm faţă de ordinea burgheză. n-a fost cerebral. Adu-ţi aminte cît de vesel şi cît de însufleţit era poporul la voi. purt'înd-o drept stindard. şi nu degeaba Ines Rodde spune despre el că-i un făţarnic şiret şi ascuns. lovit de afazie sau de surzenie. Dar ai dreptate. liniştitor. cu o călimară. în cazuri' mai de soi. cu care de altfel m-am împăcat foarte bine. Tare mă tem că ai chiar mare poftă s-asculţi şi de cumva m-aş codi. răscoale ţărăneşti. Dar dincolo de asta. sună familiar la ureche. spirochaeta pallida. fii'liniştit.'cei ce sînt nevăzuţi de mici. să ştii. şters. E doar atît de intimă.. Leo Zink. omul trăieşte totdeauna în mulţime ! Fireşte că Spengler e-un Esmer'aldus. oaspeţii scumpi din Indiile Asfinţitului. nu-l pizmui. l Vrăjitori (lat). elevaţie. nu noi i l-am vîndîit. te-ai tîngui şi zbîrfi. cu leşul învălit în giulgiul ispăşirii. şi orice comparaţie te supără. eşti. din care n-o să iasă absolut nimic. comete şi 'semne prevestitoare. meta-infectioase. cu aerul lui curat vechi german. cu care să facem isprăvi senzaţionale. întocmai aştrii potriviţi. nu se ajunsese la metastaze metafizice. Boala. Dragul meu. foarte încîntat să poţi asculta. stele căzătoare. ăsta-i soiul despre care vorbesc. balaurul fabulos. Eu vorbesc însă de-un alt soi de flagelanţi. dacă n-ar fi fost posesorul tainicului talisman. Pictorul Baptist Spen-gler nu arată defoc ca unul care ar trebui să-si zornăie zurgălăi de alarmă şi pe unde trece şi pe unde sta. istovit. de multă-multă vreme. ale dracului de nemţeşti! Nu te unge la inimă cînd te gîndeşti la ele ? Se-ntîlneau. cruţă-ti gelozia. basta. în cărţi. ba nu. neinteresant. şi pe malurile Rinului şi l Taci-din-gură (germ. De altfel. nu se sinchisesc. nu-i absolut deloc timp să-nmugurească geniu. îşi macină încetişor ficatul. de nelinişti — pelerinaje la Sfîntul Sînge din Niklashau-Sen în faubertal. . Nu-i Python. cît de plin de viaţă şi de chef. în cugetare. ca palida noastră venera. n-a fost niciodată iluminare. nu mai fac feste prea deocheate. prevestitor de răzbunări. Pe bună dreptate. călugăriţe stigmatizate. spirocheţii. şi poate că n-ar fi ciut cu tot atîta plăcere Jurnalul fraţilor'Goncourt şi pe abatele Galiani. pentru băut vin roşu şi trîndăvit. chiar dacă nu ne-am purtat cu mănuşi unul cu celălalt — n-a aruncat el o dată o franzelă. pe cînd curăţelul şi deşteptul de Spengler s-a pricopsit de tînăr. va să zică înainte de petrecerea cu Războiul de treizeci de ani. Spengler nu trece. cum ar fi al tău. de tagma flagelanţi-_br. mai ales boala ruşinoasă. Nu degeaba clipeşte el mereu din ochi. războiul şi ciuma din Koln. cruci apărînd pe hainele oamenilor. dacă n-ar fi existat fegătura lui cu sferele superioare. foamete. rinichii. cu plăgi deschise şi duhoare si nasuri mîncate. si chiar cam frămîntat. dragul meu. în asemenea cazuri. scurtă vreme înainte de a se ivi Doctorul Martinu's. aşa precum multînvăţatul meşter Diirer închipuitu-i-a pe foaia lui de leacuri. are să dea ortul popii — şi cu asta. Un monden consumat. de pe la una mie cinci sute sau cam aşa ceva. lumea asta în care ne aflăm. spirilii cei vii. se poate-ntîmpla adesea ca hămesiţii ăştia de care vorbesc să se dovedească fascinam . de familiară. nimeni să nu mai fie ca tine.. şi-l face pe om să-şi caute ocrotire în libertatea spiritului. creează un anumit conflict critic cu lumeai cu mediocritatea vieţii. sfinte moaşte sîngerînde. De altminteri. fără îndoială. flagelanţii — ia te uită.

dînd. nu ? l Despre suflet (lat). metaspirochetoza este procesul meningean. Nu mai departe decît adineauri te interesai de amicul Spengler de la Miinchen. Că există unii mai înzestraţi. prima infiltrare generală pronunţată în zona cutanată. tot n-ar avea ce face — că prin tratamentul general procesele superioare. eram eu. S-ar părea că domnul codoş a studiat medicina. Eu: Vezi că te-am prins. basta. patru ani după ce te-ai molipsit. ce logică ! E tocmai pe dos. aşa cum mă vezi în faţa ta. şi nici prea tîrziu. m-ai fi întrebat lacom. focarul febrei care mi te plăsmuieşte şi fără de care n-ai exista niciodată ! Mi-ai dezvăluit că excitaţia mă face să te văd şi să te-aud. zăpăcitule ! Nu eu sînt un produs al focarului din capul tău. rolul lor era îndeplinit şi trebuiau înlăturaţi. colo sus în capul tău e un locşor. oricum faci. El: Nu mai mult decît ai studiat tu teologia. ca să zic aşa : pe cale navigabilă. circumscris cu precizie — mic. procesele metavenerice. Le-am permis să ne desfidă — şi cu asta. 270 ♦ Thomas Mann Eu: I-am luat din anuar. decenii întregi de necromanţie frumoasă^ o întreagă clepsidră de timp diabolic şi genial. asta au aflat-o şi demnii autori ai Malleusului. sînt considerabil accelerate. într-un cuvînt. Lucrurile stau tocmai pe dos. un puternic impuls accesului metastazelor la zona superioară. i-am curăţat în interesul tău. Nerozii nu ştiu — şi dacă ar şti. Astăzi. Dar zişii doctores pasc pe imaşuri despre care-am mai pomenit. au pus lucrurile pe calea cea bună şi cind. Dar cum ai vrea tu ca eu. ci te asigur. să ţi se asigure ani. afară cu ei! îndată ce au îngrădit. îţi mai aduci aminte ? Zice filozoful în De anima : „Activitatea factorului activ se exercită asupra unui subiect predispus în prealabil să suporte activitatea". în chestia asta unii doctores susţin şi jură sus şi tare că printre spirocheţi trebuie să existe specialişti ai creierului. care ocroteşte în interior gingaşul parenchim. ah. un virus nerveux.. mai apţi pentru practicarea vrăjitoriei şi că noi ne pricepem să-i alegem. îndată ce. pentru meninge.. Creierul este cel ce tînjeşte după ei şi le aşteaptă vizita plin de nerăbdare. înrudit. Regresul infiltrării generale trebuia lăsat în voia lui. în două vorbe. Pe cine să fi întrebat ? Si cine mi-ar fi putut spune că mă vor lăsa încurcat ? Ce-aţi făcut cu cei doi medici ai mei ? El: I-am curăţat. cum b aşteptai tu pe a mea. l Faun pervers (lat). prietenul şi peştele Esmeraldei. fireşte. o pasiune pentru regiunea capitală. pe cîrpacii ăia. tot prost iese. ultimele progrese ale cercetărilor. dacă fe-am fi dat mînă liberă. Nu mai face. cu argintul lor viu si cu injecţiile lor. i-am curăţat. dar că în realitate nu eşti decît o nălucire în faţa ochilor mei! El: Of. Vezi ? Totul e în funcţie de predispoziţie. în nici un caz însă noi nu puteam tolera prelungirea provocării cu argint viu. întruna. Eu: Portul vă e cum vi-i vorba. la întîmplare. urmăresc în domeniul respectiv. tocmai la punctul iluminării incipiente. îi invită. te rog. într-adevăr. După a mea părere asculţi cu foarte mare atenţie şi tare eşti nerăbdător să afli maî multe şi de toate. dar există — care-i focarul. de solicitare. Vrei cumva să tăgăduieşti că ai studiat doar ca specialist şi amator cea mai bună din arte şi ştiinţe ? Ce te interesa pe tine. ne este tangent. zevzecule ?! Te-ai trădat singur şi mi-ai destăinuit locul din creierul meu. Sînt promovate destul de frecvent. Eu: Calomniator ordinar ! Nu te cunosc! Nu te-am poftit aici! El: Ah. şi pentru pia mater. âinpia . dura mater. în felul acesta. şi ştiu că nu sînt un musafir nepoftit. şi că din primul moment al contagiunii generale năvălesc într-acolo. şi dacă nu ţi-aş fi tăiat vorba. şi prin lipsa de tratament în stadiile incipiente. ca şi cum n-ar mai* putea răbda aşteptarea. prin tratamentul lor specific. nevinovatul de el! Multcălătoritul client al spirililor mei nu-fusese prevenit ? Nu ? Şi medicii. de receptivitate. scurt. îi atrage. Şi chiar la momentul potrivit. ajunşi acolo pe calea licorii. pentru ca propagarea spre partea superioară să se poată desfăşura pe îndelete.Eu (cu ură): Cît o să mai trebuiască să stau aici să dîrdîi şi să v-ascult pălăvrăgeala insuportabilă ? El: Pălăvrăgeală ? Să trebuiască s-asculţi ? Parc-ai fi o flaşnetă. mititel şi frumuşel. si să nu mă simt în specialitatea asta ca la mine acasă ? într-adevăr. despre gheenă şi speluncile ei. laboratorul spirocheţilor. Oh. nici prea devreme. amatori ai sferei cerebrale. cu cea mai mare atenţie. cu perseverenţă. îţi sînt foarte îndatorat. adică fragmentar şi pe specialităţi. aşa cum trebuia. să nu manifest un interes special pentru acel domeniu al medicinei care ni se potriveşte. DOCTOR FAUSTUS ♦ 269 s-ar părea că unii dintre mititeii noştri au o deosebită predilecţie pentru părţile superioare. pătimaşi. tot cu instinctul tău cel făr-de-greş ţi i-ai ales. pe plictisitul! Am şi eu amorul meu propriu. n-ar fi putut decît să feştelească frumosul caz.

ceva ! Să pot crăpa şi eu. punctul de plecare pentru dureroasele junghiuri ale micuţei sirene. totdeauna i-a plăcut speculaţia cu elementele. pe-undeva. sau i s-a urcat la meninge ? Burghezul e cel din urmă în stare să stabilească acest lucru. înţelegi ? — fără el. cel mai presus de toţi vrednic. plante osmotice. pentru ce te-ai dat cu trup şi suflet 'în puterea noastră.. S-apucă unul.. rosteşte adevăru-adevărat sau nu-s decît metafore ce însoţesc un pic de melancolie firească a la Diirer ? In summa \ noi vă punem la dispoziţie doar cele pentru care poetul clasic. Totul Vine de la osmoză. Dumnezeu să aibă'în pază sărmanele voastre suflete!" — ce-i asta. să se-ntîmple odată. cînd nu poţi crea nimic ! De-ar izbucni măcar'un război. îţi va da puterea să înfrîngi cu totul alte obstacole. e mai bine să nu laşi in seama unui burtă-verde sâ hotărască ce-i aceea bolnav şi ce-i sănătos. că Dumnezeu poate schimba răul în bine'. singurătate stupidă ! Viaţă de dine. Si ce-nseamnă oare „mort". pîriă ce iluminarea. strălucirea ameţitoare. al osmozei cu seva celulară a piei mater. doisprezece. l-aş povesti şi eu istorii paterne. cînd veţi simţi ce simt eu ! Şi-atunci. cu capul sus. Uitat-ai ce-ai învăţat la şcolile înalte. Şi vrei ca din pricina asta existenţa mea să fie legată de aiureala ta incipientă ? Din cauza asta să fiu înglobat în conştiinţa ta subiectivă ? DOCTOR FAUSTUS ♦ 271 Să avem iertare! Te rog ! Aibi un pic de răbdare şi-ai să vezi că ceea ce-i în curs de formare şi de desfăşurare acolo sus te va face capabil de multe altele încă. oricît s-ar simţi ei atraşi şi cu oricît dor ar fi ei atraşi. aiungî'nd pînă şi heliotropă ? Ce-nseamnă oare „mort'\ cind picătura manifestă un apetit atît de sănătos ? Tinere dragă. c-al iadului sînt!" — îi iei de bune spusele ? Cînd vorbeşte despre iad. totdeauna au cîte o păsărică. cel puţin . de toate dau. îţi vor germina şi ţie. sine pudore. am avut perfectă dreptate cînd m-am exprimat astfel. nu m-ai putea vedea.mater. în parenchim. sănătate nebună. nenumărată. voluptate arzătoare a inspiraţiei ! îmi dogoresc obrajii ca fierul topit! Sînt înnebunit.. care o irigă. nemărginite. de difuziunea unei licori. E sacul lombar cu coloana de lichid ce pulsează în interior. în al cărui ţesut insinuanta meningită venerică lucrează încetişor. de un proces de proliferare. şi-atunci vei şti pentru ce plăteşti. Migrena. şio să înnebuniţi şi voi. Şi dacă a doua zi unul s-apucă să strige : „Ah. unde începe nebunia să devină boală. Eu: Ticăloşia dumitale are haz. cind vegetaţia creşte şi se-nl Fără ruşine (lat). rămîne de văzut. E mai şiret decît arată. mulţumeşte atît de frumos zeilor săi: „Zeii. si scrie undeva. din seminţele laborantului. Şi-atunci. Iar pe de' altă parte. fireşte. crescînd şi înălţîndu-se de pe urma lor. Aşteaptă pînă-n Vinerea Mare. la meninge. cu toţii. I-aş povesti cum îl podideau lacrimile pe tatăl meu cînd spunea : „Şi cu toate astea îs morţi!" El: Carnaxi! Ai avea dreptate să rîzi de lacrimile lui de înduioşare — fără să mai punem la socoteală că totdeauna sentimentele unuia care are a face cu Cel-ce-duce-în^ispită sînt altminteri decît cele ale lumii: se simte tentat să rîdă cînd lumea plînge şi să plîngă cînd ea rîde. ajunge pînă în regiunea cerebrală. micuţii noştri de spirocheti n-ar putea pătrunde — fără ajutorul difuzării licorii. ci acel focar te face în stare să percepi prezenţa mea. să-ţi învingi ble-geala şi neputinţa. De altfel. nemărginiţii. zece. şi că nu trebuie să-l stînjenim cînd i se iveşte asemenea prilej ? Şi iarăşi. Eu (sărind în sus): Tine-ţi botul ăla împuţit! îţi interzic să pomeneşti de tatăl meu ! El: Oh. Durerile. c-un pic de demnitate ! Lua-m-ar drac'u' să mă ia. căzut în extaz. nebunie curată. ca pentru sine: „Sînt fericit! Mi-am ieşit din fire ! Asta zic si eu că-i nou si grandios ! Ah. Dacă un asemenea om se pricepe chiar atît de bine la viaţă. pentru că în toată vrăjitoria asta e vorba de osmoză. în orice caz. pe' tăcute. Cu totul. pentru că aşa-s artiştii. amice. Dar în interior. cu totul!" Eu : Hulitor mincinos ! Si diabolus non esset mendax et homicida ! Dacă-s silit să te-ascult. tot de la el o ai. e necesar totdeauna să fi fost careva bolnav şi nebun. ale cărei mistificatoare manifestări le-ai admirat de mic. nimeni nu află chiar atît de uşor. tatăl tău nu-i chiar atît de nelalocul lui în botul meu. multă vreme nu i se pare nimic ciudat. As fi vrut să se fi întors Schildknapp. va face să pălească toate scrupulele paralizante şi îndoielile. să am cu cine rîde. dizolvă ţesutul şi deschide flagelanţilor calea spre interior. nemărginite. Ce-i născut din moarte sau din boală îsi însuşeşte de multe ori cu poftă viaţa. că Paştele'-i aproape! Aşteaptă un an. în fel de fel de forme. 272 ♦ Thomas Mann mulţeşte nebună.. ca să nu mai trebuiască să fie ceilalţi. aleşilor'lor : Bucuriile.

e o chestie de trei. fără să li se fi pus. şi asta mai mult de dragui adevărului decît de dragul persoanei sale. la urmă. mai către sfîrşit. nu gîndeşti istoric. noi şi numai noi oferim ce-i drept şi potrivit şi-adevărat — ce-ţi permitem noi să afli. e critica dizolvantă. Cu un pic de hiperemie spulberăm. ce-s astea ?' Fără un element morbid. e-un palavragiu. Tot restul e elaborare. altceva nimic. ameliorare. Noi doar descătuşăm. uningenium care să n-aibă de-a face cu infernul ? Non datur! Artistul e frate cu criminalul şi cu nebunul. şoaptele flăcăului. DOCTOR FAUSTUS ♦ 275 . la care totu-i ca un mesaj divin de-ţi face pasul să şovăie. la biserică. dacă există în toată lumea asta ceva ce el nu poate să înghită. nu-i aşa. a ceva mai de soi. nici dracu' nu ia. absolută. să aibă unii ca ăştia în evul clasic. indiscutabilă şi autentică. modest respectul pe carel mărturiseşte faţă de ea acest meilleur lipsit de orice entuziasm ! O inspiraţie într-adevăr fermecătoare. fără ca să li se fi aşezat dinainte clepsidra. va să zică. scrupulele preacurate şi îndoielile. neautentic. „ideea" asta „originală . dragul'meu. Ideea asta originală. şi ştiu foarte bine că nu faci decît să-ţi stăpîne'şti emoţia. că aminteşte. cravată. o operă de rutină. de nici un control ucigător al raţiunii — cine mai ştie ce-i aceea divinul extraz ? Am chiar impresia că diavolul trece azi drept omul criticii dizolvante. N-am de gînd să îngădui ca mironoseala ta supărăcioasă să-mi vîre căluşul în gură.! Crezi tu că există una ca asta. de un pasaj întîlnit'pe undeva. îti închipui tu că s-a putut crea vreodată 6 operă care să pfacă fără ca plăsmuitorul ei să fi avut de-nvăţat ce-i aceea o existenţă de criminal şi de nebun ? Bolnav. Ce te faci ? O modifici. duminica. modelare. imediată. Cine mai ştie astăzi. cine mai ştia chiar în evul clasic ce-i aceea inspiraţie. Dar noi sîntem acum cu toţii cunoscători. o inspiraţie în faţa căreia nu mai există alegere. bucurii şi dureri infinite'.. patru măsuri. să se-mpleticească. tu nu te gîndeşti la circumstanţe. e arhaicul. ci. ceea ce promovează el e tocmai triumful împotriva ei. O tot frămîntă si o modelează şi adaugă apoi: „Meilleur . 274 ♦ Thomas Mann El: Fireşte ! Se putea altfel ?! Cînd cineva lămureşte. Şi noi oferim ceva mai bun. care prea lasă multe în seama raţiunii. Cu'individul din faţa mea se petrecuse între timp. nu-i'deloc clasicul. rectifică cele mai grosolane neînţelegeri ce circulă pe seama sa. mai e oare originală ? Ia caietele de ciorne ale lui Beethoven ! Nu găseşti o singură concepţie tematică pe care s-o fi lăsat aşa cum a dat-o Dumnezeu. Carnaxi! Dacă diavolul detestă ceva. n-ar fi răzbit viaţa.' nu-i aşa ? Buun.. ce-i aceea autenticul. Noi nu creăm lucruri noi — asta-i treaba altora. îmi apărea cu totul altfel decît înainte. ce-nseamnă astea ? Ce sîntem noi. cînd te plîngi că cutare şi cutare au avut o trăire integrală.. eliberăm. cum îi ziceţi voi de vreo sută sau două de ani încoace — pentru că înainte vreme nici vorbă să existe o asemenea categorie.. scamatori ? Scoatem lucruri de preţ din nasul neantului ? De unde nu-i. eventual. şi nici o Venera palidă nu poate face ceva ca lumea. Slabă-i încrederea în inspiraţia divină. n-ai încotro. Să luăm. că m-asculţi cu tot atîta plăcere cu cîtă ascultă'o fată.. e arhipri-mitivul. cîte zile-ar fi avut! Autentic. nechibzuinţa irupînd strălucitoare ! Eu: Şarlatan de bîlci! l Nu există (lat). e ceva ce de mult n-a mai fost gustat.nu-mi vorbi i în concluzie (lat). primitivul entuziasm. cu voia dumneavoastră. dragul meu — şi de data asta. sîntem experţi în materie şi observăm că 'ideea asta originală nu e nouă. Ceea ce vrea. entuziasmul nevătămat de nici o critică.' Tocmai asta-i.. de nici o chibzuire paralizantă. astăzi numai noi putem oferi. pe la Rimski-Korsakov sau pe la Brahms. de ceva. te străbate din creştet pînă-n tălpi cu sublimul fior al harului divin şi-ţi stoarce şiroaie de lacrimi de fericire din ochi — o atare inspiraţie' nu-i de la Dumnezeu. 1 Mai bine (fr. e numai de la diavol. DOCTOR FAUSTUS ♦ 273 de măreţie sănătoasă şi de aur pur ! Ştiu eu că aurul făcut la foc şi nu la soare. nu mai arăta a peşte şi codoş.. Calomnie. o schimbare pe nesimţite: dacă mă uitam bine la el. Ceea ce-au putut. pe cînd vorbea. şi încă puţin cam prea mult. Dăm dracului blegeala şi timiditatea. cum nu exista nici dreptul de proprietate muzicală şi toate astea. purta guler alb. nu-i aur adevărat! El': Cine-a spus una ca asta ? E mai bun focul din soare decît cel din bucătărie ? Măreţie ! Numai cînd aud de ea. adevăratul domn şi stăpîn al entuziasmului. străvechiul.' sănătos. Dar o idee originală modificată.). de pildă. suprimăm oboseala — şi cea mică şi cea mare.. şi cea a oamenilor şi cea a vremii. pe nasul lui coroiat o pereche de ochelari cu ramă de baga. socoteala în faţă.

la colegii tăi — ştiu prea bine că nu te uiţi la ei. cu colţurile strînse. pe cei serioşi. n-am avut încotro. Acorduri tonale. — Şi mai sînt. şi vocea. şi o făcea să pară mai înaltă — un intelectual care scrie la gazetele de toată mîna despre artă. tensiunii între disonanţa maximă admisibilă după el şi consonanţă. Principiul tonalităţii şi dinamica sa conferea acordului'ponderea sa specifică'. agreabilă.. motive sociale ? — Scăderea cererii — şi depinde oare posibilitatea producţiei ca şi în era preliberală în primul rînd de bunăvoinţa incidentală a unui Mecena ? Da. Oricare dintre compozitorii mai răsăriţi poartă în sine un canon al interzisului. pe deasupra. anumite note de pasaj cromatice. îţi mai trebuie şi altceva decît o pereche de cizme roşii si riu eşti tu singurul care-i dai diavolului bătaie de cap. pe părtaşii tăi la instaurarea muzicii noi. Compunerea în sine a devenit prea grea. că-şi înveşmîn-tează. Totul se referă la orizontul tehnic. tot blestemul'timpului în care trăieşti. nazală. Pretenţia asta la justeţe formulată de noi şi impusă artistului de plăsmuirea sa e puţin cam seDOCTOR FAUSTUS ♦ 277 veră — n-ai impresia ? Căci. arta emancipată o reneagă. în orice caz. Răul începe cu faptul că voi nu aveţi în nici un caz dreptul de a dispune de toate combinaţiile de sunete folosite cîndva. negru şi lînos. vreau să zic pe cei cinstiţi. deci ale întregii muzici tradiţionale. propria sa poveste. încearcă să convingă şi pe alţii că ce-i plictisitor a devenit interesant. face parte din arta tradiţională. compunînd el însuşi cînd activitatea-i de gînditor îi dă răgaz. opera în costume de epocă din evuri preiiidividualiste. încearcă să se convingă pe ei. era acelaşi. el reprezintă o poziţie tehnică de ansamblu opusă celei autentice. cum să mai poată lucra cineva ? Dar. clară. Corespunde. al căror modernism constă în faptul că-şi interzic orice izbucnire muzicală. nu se epuizează oare capacitatea lui de lucru prin simpla respectare a celor cuprinse în condiţiile obiective de producţie ? în fiecare măsură pe care cineva cutează să o gîndească. stadiul tehnic îi apare ca o problemă. tjită-te la ei. de acest unic acord. al de-sine-însuşi-interzisului. însă ca explicaţie nu-i suficient. cu buza de sus prost bărbierită. nu-i aşa. pentru că'ce-i interesant a început să plictisească. Cu alte cuvinte. despre muzică.. subţiri. cele care mai merită să fie luate în serios vădesc trudă şi dezgust. care în sine nu e fals. A* pierdut-o — printr-un proces istoric ireversibil.îndărătul cărora luceau doi ochi umezi întunecaţi. pentru că produc un şoc mai penibil decît cea mai teribilă discordanţă de pe vremuri. de cînd îşi schimbase înfăţişarea. şi vrei totul numai şi numai pentru tine. pur şi simplu strîngîndu-şi şi mai puternic colţurile gurii închise si închizînd puţin ochii. să-i dea unicul răspuns just autorizat de ea în acel moment. care pînă la urmă ajunge să cuprindă toate mijloacele de tonalitate. Dar priveşte-i cel puţin ca o consolare. Surîse şi el. des. rămăsese neschimbată. acorduri de trei sunete într-o compoziţie pi orizontul tehnicii de astăzi ar depăşi orice disonanţă. Cînd opera nu mai suportă autenticitatea. stufos pe la tîmple. gropiţe. ele ca atare trebuie folosite — dar cu multă circumspecţie şi numai in extremis. Dar de aceea aptitudinea urechii de a distinge ce e corect şi ce e fals este direct şi indisolubil legată de el. însoţind cuvintele cu gesturi de o distinsă stîngăcie. şi nu are absolut nici un raport abstract cu nivelul tehnic general. un teoretician şi critic. mă simţeam mai bine în compania lui. ca să intri-n joc. dezesperant de grea. buzele subţiri. bărbia însă moale şi cu gropiţă. Motive din afară. canonul hotărăşte. lucrurile aşa stau : capodopera. Boala este însă generală. cultivată. asigura continuitatea identităţii apariţiei pe cale de transformare. Am rîs. Nu-i oare producţia ameninţată să se sleiască ? Şi-apoi din cîte ajung să fie aşternute' pe hîrtie. compoziţia . trebuie să mărturisesc că. îşi trecea uneori delicat peste părul de la tîmple sau de la ceafă mîinile fără vlagă. Aşa arăta acum vizitatorul din colţul canapelei. acordul de septimă micşorat este corect şi foarte expresiv. nivelului tehnic general al lui Beethoven. şi neputincioşi. care trag consecinţele situaţiei ! Nu vorbesc de folcloriştii şi de neoclasicii sortiţi azilului de bătrîni. îl aud spunînd şi-i văd gura mare. Ca înălţime. La începutul opusului 111. dar cred că tu şi cu mine preferăm neputinţa decentă a celor care nu se coboară la a camufla 276 ♦ Thomas Mann îmbolnăvirea generală sub masca demnităţii. amice dragă. scos din contextul lui. imposibile. din care părul pornea bogat dat pe spate. în ziua de azi. în fiecare clipă tehnica în ansamblul ei îi pretinde să-i dea satisfacţie. cu mai multă sau mai puţină demnitate. Imposibil un acord de septimă micşorată. şi cei sinceri îi constată simp'tomele atît la ei cît şi la antecesorii lor. de asemenea. deşi frigul continua să se înteţească. ce-i clişeu uzat. plăsmuirea de sine stătătoare. continuă interlocutorul meu. cum se mişcă' arti-culînd: — Ce-i astăzi arta ? Adevărată echilibristică. Fiecare sunet poartă în sine întregul. Ce-i fals. şi în obraji — fruntea palidă şi boltită. tu cultivi iluzia unicităţii. Ascultă acordul fosilizat — chiar aşa. înroşiţi puţin — faţa-i era un amestec de duritate şi moliciune': nasul ascuţit.

Mişcarea istorică a materialului muzical s-a 278 ♦ Thomas Mann întors împotriva operei înscrise. N-avem nevoie să mai facem risipă de dialectică în raporturile noastre cu tine. De patru sute de ani încoace toată muzica mare s-â complăcut în a pretinde că această unitate era realizată în perfectă continuitate — s-a complăcut în a confunda propriile ei deziderate cu legile convenţionale generale cărora le era subordonată. Arta devine critică — ceva foarte onorabil. încît nu mai e îngăduit cu ele nici un joc al aparenţelor. de mult ştiută. prin toate astea. de ordin cu totul general. mult curaj. Eu: S-ar putea ca ştiind toate acestea. care asigurau libertatea divertismentului. chiar dacă nu creează imagini. ea are. Ea nu mai tolerează aparenţa. Modul de a le prezenta e bogat în intenţii. le transpune în tablouri. E-adevărat. ridică delicat mîna şi'îşi mîngîie părul cu cele două degete de la mijloc. Dar în fond eşti de acord cu mine că a-ţi da seama de realitatea momentului e un fapt ce nu poate fi numit nici sentimentalism. îl doare inima de suferinţa omenească. sărmanul diavol. Sau invers: cazul particular încearcă să arate ca şi cum ar fi identic cu formula prestabilă. nu-i deghizare. Includerea expresiei printre generalităţile conciliatorii este cel mai intim principiu al simulării muzicale. Vreţi să-mi demonstraţi. le repartizează în roluri. S-a terminat cu asta. El (fără să se supere): Fie şi-aşa. Ci dintrun inexorabil imperativ al densităţii care interzice ceea ce-i de prisos.lui ajunge să fie constituită din nimic altceva decît din asemenea răspunsuri. asta ai vrea. Şi pe urmă. soluţii la rebusuri tehnice. Sentimente simulate ţinînd locul operei de artă componistică. primejdia sterilităţii — ce-ai de zis ? Mai e eâ doar o primejdie. îngăduit e numai ceea ce nu-i ficţiune. S-a isprăvit cu convenţiile impuse prin constrîngere. trecîndu-se dincolo de orice critică. ele să fie din nou admise. Dificultăţile prohibitive ale operei zac adînc în ea însăşi. dar prin neobosita conciliere a dezideratelor sale specifice cu domnia convenţiilor a participat. de a nu crea imagini. ficţiunea. Ceea ce nu tăgăduiesc însă e o anumită satisfacţie. resping imputarea că aş prezenta lucrurile într-o lumină tendenţioasă. care e spaţiul operei muzicale. nici jocul. foarte teoretică ! Amice dragă. nu din incapacitatea de a crea forme. în proiectele şi opera mea. nu mai pot fi susţinute — mă refer la noţiunea perimată potrivit căreia elemente prestabilite. Anumite lucruri nu mai sînt cu putinţă. Nu din neputinţă. Ce dărîmă ea e ceea ce-i iluzoriu. Face morală. multă independenţă. şi obişnuieşti să spui că aceste condiţii nu permit nimic suficient de obligatoriu şi de stabil ca să garanteze armonia unei opere prezumţîoase. încînt'ată de sine. înroşiţi. nu-i joc. dar n-are importanţă. factice în DOCTOR FAUSTUS ♦ 279 opera de artă burgheză. că nimeni altul nu mi-ar putea fi mai de folos şi mai de ajutor. a generalităţilor abstracte este unul şi acelaşi lucru. pe care mi-o oferă situaţia „operei" tale. Ea se sfrijeşte cu timpul. într-adevăr. Cu ochii umezi. elaborate după formule depăşite. Operă. de altfel. pe cît i-au îngăduit puterile. au devenit imposibile. simularea. emoţionant. S- . sînt împotriva operelor. se ridică împotriva expansiunii în timp. Desigur. zdrobeşte ornamentul. a convenţionalului. cad laolaltă victimă criticii. sînt unul şi acelaşi lucru." care să permită cuiva să creeze fără constrîngeri şi fără efort. mă privi prin lentilele ochelarilor. care cenzurează pasiunile. Pretenţia de a considera generalul cuprins armonic în particular se dezminte de la sine. trebuie introduse ca şi cum ar reprezenta o necesitate inexorabilă al respectivului caz. forma de viaţă a operei. nici răutate. El (rîzînd): O posibilitate. întru ocara şi păgubirea operei. Critica ornamentului. prea e critică situaţia ca să i se poată face faţă prin lipsa de critică! De altminteri. dispreţuieşte extinderea în timp. posibilitatea „justeţii" — a unei armonii naturale. Dă tîrcoale artei. neagă fraza. din care face parte si muzica. ceea ce-i face cinste. în linii mari. Amice. Spusei: — La ce vă aşteptaţi ? Să vă admir sarcasmul ? Nu m-am îndoit niciodată că sînteţi în stare să-mi spuneţi ceea ce ştiu şi eu. decît diavolul. şi îl lasă gol. Mai bine-ar fi fost să nu-mi fi amintit de antipatia ce-o purtaţi operelor dacă aţi fi vrut să nu văd în deducţiile dumneavoastră altceva d'ecît înfumurate băşini diavoleşti. a muzicii însăşi. Şi totuşi nu puteţi exclude posibilitatea teoretică a unei armonii spontane între propriile nevoi şi clipă. faţă de celelalte arte. Eu (cu multă ironie): Emoţionant. nu mai merge. la înşelătoria aceasta subtilă. autoglorifica-rea formei. timp şi iluzie. expresia netransfigurată a suferinţei în însăşi clipa în care se produce. suferinţele umane. Cum să nu-mi facă oarecare plăcere caducitatea de care-i lovită ideea operei muzicale!? Nu încerca s-o pui în seama condiţiilor sociale ! Ştiu. cine o contestă ? Multă nesupunere se cere într-o supunere riguroasă. sau e pur şi simplu o situaţie de fapt ? îşi acordă un răgaz. acest privilegiu. Diavolul devine patetic. Neputinţa. mizeria sa sînt âtît de profund înrădăcinate.

fireşte. O gloată-n-treagă. dacă exist efectiv ? Nu-i oare efectiv ceea ce are efect. tot natură sînt. aceste dificultăţi. Sub acţiunea vieţii. El: Ce mi-i una. S-o fi pricepînd el. fii liniştit. îl preface în sănătate. epoca de cultură. a unei duble barbarii. N-am auzit în viaţa mea prostie mai mare decît că morbidul nu poate da decît ceva morbid. îl digeră şi. Pasiunea creştinului ăstuia pentru muzică e o pasiune sinceră. dificultăţile absolut insurmontabile de care se izbeşte compoziţia în ziua de azi ? Ai putea să mă preţuieşti măcar ca expert. urmează celor mai inimaginabile tratamente dentare şi rafinamente burgheze. şi te-ntrebi pentru care din ele trebuie natura mai mult lăudată. şi experienţa. Ce vreau să spun este că un neadevăr de natură a produce o sporire a puterii se poate măsura cu orice adevăr virtuos dar sterp. senzaţia nu sînt adevăr ? Ceea ce te-nalţă. măsura marşului. Suprema pasiune se adresează suspectului absolut. îl admiră. după o-pinia lui — cu semnul minus înainte. pe măsură ce-l asimilează. de a căuta obiectivul. pentru că urmează umanismului. între patru ochi. Ea pune mîna pe rodul temerar al bolii.. cum sînt şi eu. îl laudă. care mulţumită nebuniei tale nu vor mai avea nevoie să fie ei nebuni. cum de altfel au ajuns toate în ziua de astăzi. pentru tine. înclinarea ta.chiar dacă văzut din punctul de vedere al moralei ar n de zece ori minciună. aşa-zisul adevăr.ar putea ridica nivelul divertismentului jonglînd cu forme din care. şi-ar trebui s-o-nfrîngi. îl înalţă-n slavă. care nu se hrăneşte numai cu pîine de' casă. iar nu excesul. îl asimilează. sînt. Iar dac-am jucat rolul'sărmanului Iuda. la o senzaţie de viaţă dumnezeiască — acesta este aspectul subiectiv al chestiunii. decît o cultură ce s-a depărtat de cult. ca una ce întrupează revelaţia şi prăbuşirea laolaltă. Asta ţi-o spune Sammael pe numele lui adevărat. Vor digera. Parodia. e din prrcîna dificultăţilor în care-a ajuns muzica. din stîncă-n stîncă. după cum se ştie. El îţi garantează nu numai că spre sfîrşitul anilor măsuraţi de clepsidră sentimentul tău de forţă şi de splendoare va depăşi din ce în ce mai mult durerile gingaşei sirene şi că in cele din urmă se vor exalta pînă la un superlativ triumf al sentimentului de satisfacţie. diavolul. îi e vieţii de-o mie de ori mai dragă decît o sănătate pedestră tropăind agale. care sare călare peste obstacole. îl lasă moştenire culturii. mă pricep la muzică. De nu mă-nşel. înţelegi ? Nu numai că vei birui dificultăţile paralizante ale timpului —vei sfărîma şi birui timpul însuşi. ce mi-i alta ! Flori de gheaţă sau de scrobeală. sare. chiar si la teologie se pricepe mai bine. DOCTOR FAUSTUS ♦ 281 tu nu te-ai mulţumi cu atît. Să n-o fi făcut ? Dar n-am făcut-o decît ca să-ţi atrag atenţia că vei avea să 280 ♦ Thomas Mann le birui.' a celui pe care boala l-a genializat. sănătoşi. socotită drept domeniu diavolesc — aşa stau lucrurile. o generaţie de tineret receptivă şi sănătoasă tun se-aruncă asupra' operei geniului bolnav. El: Ştiu. ce' naiba. prieteneşte. cu-o temeritate nebună. ştiu. nu pa- . ce nici în fenomenul religios nu vede altceva decît tot cultură. Viaţa nu-i mofturoasă. ceea ce îţi sporeşte sentimentul de putere şi vigoare' şi dominare. ştiu. a fost apoi tăgăduită şi exclusă. cu pătrundere şi înţelegere de expert. E o chestiune de teologie înaltă. boala creatoare şi generatoare de geniu. nu paradoxul. aşa că. e sincer micburgheză. îl înghite. şi vei avea cutezanţa barbariei. tu vei bate. Tu vei conduce. îl transformă. cît de cît. orice deosebire între boală şi sănătate se spulberă. Eu: Altă Bună-vestire. amice. Aşa că. numelui tău i se vor închina băieţii. ci în aceeaşi măsură şi cu daruri şi otrăvuri de-ale farmaciei „La Sfîntul Arhanghel". de a stigmatiza ca nedemn subiectivul. vreau să zic cultura epocii şi cultul ei. că va trebui să te ridici deasupra lor într-o ameţitoare autoadmirare şi să săvîrşeşti lucruri la gîndul cărora să te cuprindă sfînta groază. tot umanism. în viitor. barbaria asta. Am să cultiv plante osmotice. ţi s-ar părea nesubstanţial. Mai are rost să te-ntrebi dacă sînt real. Ştia bine cum stau lucrurile şi înţelesese raporturile mele speciale cu această frumoasă artă — cea mai creştinească dintre arte. şi la muzică. şi în ei tu vei fi sănătos. nebunia ta. şi pe morală nu dă doi bani. citeai adineauri cartea unui creştin îndrăgostit de estetică.. probleme de conştiinţă ? Pentru că ţi-am dezvăluit deznădejdea din inima tâ şi ţi-am pus în faţa ochilor. ăsta-i adevăruQ. Pentru că nu există pasiune sinceră 'decît în ambiguu şi ironie. Ar fi veselă de n-ar fi atît de lugubră în nihilismul ei aristocratic. la o senzaţie euforică de sănătate. a dispărut orice urmă de viaţă. muzica — aşa cum e şi păcatul. Te-aştepţi la mult succes şi glorie de pe urma unor asemenea şmecherii ? Eu (mînios): Nu ! El: Scurt şi ritos ! Dar de ce ritos ? Pentru că îţi pun. Crede-mă. trăirea pură. pentru că introdusă şi dezvoltată de creştinism. Mă vezi. Şi vreau să mai spun că boala. dragul meu. Aşa că. de zahăr sau de celuloză — toate. află: Noi îţi stăm chezaşi pentru succesul în viaţă a celor ce vei crea cu ajutorul nostru.

ci. as vrea să-mi spui. Curiozitatea mea într-acolo se-ndreaptă însă. în gura deschisă i se puteau vedea l Uşurel (fr. 282 ♦ Thomas Mann dinţi mici şi ascuţiţi. o prelegere anume pentru mine. nu m-am putut împiedica să zîmbesc văzînd metamorfoza ce-l întorcea la trecutul familiar. îl împiedică. rostind aceste cuvinte. ar fi mîncat din ea cu polonicul. dragul meu. aş zice eu. că nu poate fi descris. „hrubă". nu mai e nici ea altceva decît o lepădătură. „pierdut fără scăpare" nu sînt decît simboluri insuficiente. că există pur şi simplu. pentru că acolo sfîrşesc toate — nu numai cuvîntul care desemnează. pentru că raţiunea sa. că-i la adăpost de vorbire. ba chiar fără să aibă'de dat . poţi folosi şi făuri multe cuvinte. ca să zicem aşa. mi-am dat seama : individul din faţa mea iar se schimbase. M-aţi instruit îndelung despre timpul clepsidrei. „Nu puteţi. la început. Dar nu refuz să-ţi răspund şi nici nu-i nevoie să înfloresc răspunsul. pentru că vorbele nu pot cuprinde realitatea. salva venia. despre ştergerea pe vecie a datoriei. ce nu pot avea pretenţia să caracterizeze ceva ce în vecii vecilor nu va putea fi caracterizat. Mi-era deci scris să vă cunosc. dar toate la un loc nu fac decît să suplinească.tima mistică. — Umila dumneavoastră slugă ! făcui eu. şi tocmai de aceea expresiile „subpămîntean". cu vîrf. într-atîta de necrezut că-ţi fuge tot sîngele din cap. pe cei ce v-au jurat credinţă ? El (pufnind într-un rîs piţigăiat): Despre pernicies. trebuie să te mulţumeşti cu simboluri. despre lucruri pe care abia acum să le aflu. vai. expus cunoaşterii critice. n-aţi cătat. în timp. pomenise ororile acelea dezgustătoare despre el. cu mîinile prinse pe genunchi şi degetele' mari ţepene si răschirate. despre ce vine după. volubil şi profesoral. chircit în faţa mea. cîtă ţărmurită pricepere va fi avînd. De cînd cultura s-a lepădat de cult şi şi-a făcut cult din sine însăşi. încă de pe cînd. şi se pronunţase asupra existenţei teologice a diavolului. tot ceea ce nou-venitul află acolo din capul locului şi ceea ce. ci încălecase legărement pe braţul ei rotunjit. să ţină locul unor nume încă inexistente. custode al vieţii religioase. Cînd vorbeşti despre infern. încotoşmănat cum eram din cauza frigului. resortul meu cum tot atît de cert nu e resortul culturii burgheze. la urma urmei. dacă nu mie ? Şi cine poate duce-o existenţă teologică fără ajutorul meu ? Fenomenul religios e. „tăcere nepătrunsă".. „pierdut în uitare". nu poate fi. nu poate deveni public. Bărbia îi era acoperită de o bărbuţă despicată' în două ale cărei vîrfuri se agitau în sus şi-n jos cînd vorbea. nici nu poate cuprinde. marfa neguţătorită de dumneavoastră. în astă sală. tot ce se poate îndeobşte spune despre el şi. Aşa precum v-arată în clipa de faţă mimetismul. nesocotinţă de-nvăţăcel! Mai e atît de neţărmurit de multă vreme pentru asta. prin nici un cuvînt. uşor nu e.). despre confutatio ai poftă să afli ? Indiscretă curiozitate. trag nădejde că sînteţi dispus să-mi astîmpăraţi setea de a şti şi să-mi dovediţi convingător prezenţa dumneavoastră de sine stătătoare. şiapoi sînt atît de multe lucruri pasionante pîn-atunci. să vorbeşti despre asta — adică: de fapt nu poţi vorbi despre asta absolut deloc. în sfîrşit. cu bunul său simţ sănătos. vorbindu-mi nu numai despre lucruri şi de mine ştiute. orice îndurare. pentru că nu văd cutti te-ar putea îngrijora în chip serios un lucru atît de îndepărtat. pentru viaţa superioară.. şi socot c-a fost tare frumos din parte-vă să ţineţi aici. dar n-aţi pomenit nimic despre sfîrşit. decît să te gîndeşti la sfîrşit sau măcar să iei în seamă clipa cînd poate că va fi venit timpul să te gîndeşti la sfîrşit. să-ti vorbească astăzi despre el ? Teologul liberal cumva ? boar sînt de bine de rău singurul custode al teologiei ! Cui vrei tu să-i recunoşti existenţa teologică. orice milă. iar deasupra stătea ţepoasă o mustăcioară răsucită. aventura totalmente aburgheză. Să-nchei un tîrg şi să nu ştiu negru pe alb ce-am de plătit ? Răspundeţi! Cum se vieţuieşte în casa diavolului ? Ce-i aşteaptă.'se face. pînă şi orice urmă de consideraţie în faţa protestului implorat şi în care nu crede nici el. nici nu vrea să înţeleagă. şi de-atîta vreme de cînd staţi aici. pentru că-i de necrezut. nu puteţi totuşi face aşa ceva unui suflet!" Se poate. Carnaxi! Cine altul. cum şi despre preţul în dureri ce urmează a fi plătit. scurt. orice cruţare. în acelaşi timp. „ziduri groase". nu mai arăta a intelectualul muzician cu ochelari sub care înfăţişare îmi vorbise o vreme şi nici nu mai şedea în colţul canapelei. dar nu poate fi dat la gazetă. Sper totuşi să nu te minunezi că tocmai Necuratul îţi vorbeşte despre fenomenul religios. în vorbirea dumneavoastră. nu va putea fi formulat prin cuvinte. ci absolut totul —. şi după numai cinci sute de ani lumea e-atît de ostenită şi de sătulă de parcă. Numai că. a răspunde întrebării mele. încît vei avea destule altele de făcut. aceasta este chiar caracteristica principală. Acum. de necrezut în pofida salutului explicit şi scurt cu care e întîmpinat cînd i se deschide: „Aici totul încetează". cert. ba chiar ceva mai devreme. Tocmai asta-i tainica voluptate şi siguDOCTOR FAUSTUS ♦ 283 ranţă a infernului. în speluncă.

nemăsurată. cufundate în uitare. să-ţi vîri groaza-n inimă la gîndul celor ce se petrec acolo. îşi vor arunca. pentru că un chin fără sfîrşit e. Să nu uităm monstruosul geamăt de voluptate. Parte din chinul şi din voluptatea ruşinii lor tocmai asta va fi. pentru că stă scris: „şi fi-vor urlete şi scrîşniri din dinţi". vă rog. n-are sincopă. decît o prelungire a existenţei extravagante. răcnete şi horcăieli. să le născocească pe cele mai scabroase. pentru ca ajunşi la una. depăşită. e greu de exprimat asta. că în realitate prelegerea nu s-a referit decît la efectele infernului. Cu cît va trece timpul. în beciuri de unde nu răzbate nici un sunet. pentru care motiv ea nici nu ştie ce timp gramatical să folosească. începe să degenereze într-o savoare a ruşinii. e alături. Ce s-a dovedit a fi necesară e contritio1. cu oarecare ştiinţă a intuiţiei. da. să vă previn împotriva unui sentiment de prea mare siguranţă pe care-l manifestaţi în ceea ce mă priveşte. fie zis întru liniştirea ta. departe. iar cei rafinaţi şi mîridri. culese dintr-o foarte marginală zonă a limbajului. şi năzuieşti să-ţi trezeşti o attritio cordis . Aş vrea însă. după rînduiala bisericească. totuşi. şi încercînd să iasă din încurcătură se ajută cu un fel de viitor. nici iadul nu-ţi va oferi ceva esenţialmente nou — nimic cu care să nu fii mai mult sau mai puţin deprins. în prealabil. E-adevărat că acolo. care nu înseamnă numai ispăşirea prin teamă. stă la pîndă. în fond. după ziduri groase. ci conversiunea lăuntrică. astea-s cîteva silabe. teoria că iadul trebuie definit ca o monstruoasă împletire de suferinţe şi deriziune. dragul meu. Pentru că în tine ghidul de a da îndărăt şi a te salva. acesta-i primul cuvînt pe care mi-l spuneţi despre categoria de suferinţe ce au a le îndura osîndiţii. îngăduie-mi să-ţi spun că asta-i o teologie cu totul şi cu totul perimată. cu atît te vei simţi mai puţin în stare şi mai puţin dispus să consimţi la contritio. mîndria ta va avea grijă să-ţi răspundă. dintr-o parte într-alta. plini de sarcasm şi de dispreţ unii faţă de alţii. la revenirea asupra promisiunii. ceea ce-i îndeamnă pe unii. ştiinţific vorbind. cu care să ai mîndria de a fi deprins. să te înspăimînţi de infern. trebuie îndurate la infinit. în cea mai infernală accepţie a cuvîntului. O anume superficialitate a teologiei dumneavoastră v-ar putea induce în eroare. urlînd. absolut intolerabilă. da. cealaltă să li se pară balsam ceresc." ţipete şi mormăieli. şuierături şi uguieli. De ea se leagă un element de sarcasm şi o ignominie fără de margini. omul poate ajunge la aşa-zisa fericire cerească. Teoria pocăinţei e. Excesivul acesta trebuie să fie ceva pe gustul tău. mult mai mare decît poate cuprinde urechea. urlete şi gemete. injuriile cele mai murdare. încerci să mă des-coşi ca să te-nspăimînţi singur. prin groaza asta. şi-anume: în eternitate. Nu. dar care. Asta în primul rînd. vor fi siliţi să le folosească pe cele mai odioase. nici leşin să-i pună hotar.). groase ale iadului. gîndul la aşa-numita mîntuire a sufletului.socoteală cuvîntului. între urlete şi vaiete. şi din el nu găseşti aşa. dar nu-s decît simboluri palide şi fără un raport real cu cele ce „fi-vor" acolo unde nu se dă socoteală. să vorbească chiar despre „o voluptate a infernului". pentru că se poate foarte l Spaima inimii (lat. nici un raport. în trilurile 284 ♦ Thomas Mann ruşinii stoarse din eterna revărsare a celor ce nu-s de crezut şi-a celor pentru care n-au a răspunde. ce se-amestecă şi el. obiectiv şi efectiv. în două cuvinte: chintesenţa sau. dar din atît nu vor deveni o colectivitate ci. e-n afara vorbirii. încît nimeni nu-şi va mai auzi propriul său cîntec pentru că va fi înăbuşit în al tuturor. în stare să topească şi granitul — ei fug necontenit. dar devine imediat. Bun. Vă bizuiţi pe faptul că orgoliul meu m-ar putea împiedica de la necesara căinţă . iar nu la ceea ce-i aşteaptă. hazul lui e că locatarilor nu le e lăsată alegerea decît între frigul infinit şi infinita dogoare. literalmente insuportabile. Eu: Daţi-mi voie. religioasă — şi întreabă-te pe tine însuţi dacă eşti capabil de aşa ceva. în chiotele dense. Ţine-ţi seama. va fi gălăgie mare. cu una cu două. pe osîndiţi acolo. cu-atît mai mult cu cît existenţa extravagantă ce-o vei duce va fi un mare răsfăţ. iar amîndouă la un loc fac parte din cazne. zbierete şi milogeli în extazul schingiuirilor. El: Curiozitatea ta e copilărească'şi indiscretă. Limba şi-o vor muşca în nesfîrşită agonie. mocneşte. futurum. cărora în toată viaţa lor nu le-a scăpat de pe buze o vorbă de ocară. n-are nimic a face cu ea. DOCTOR FAUSTUS ♦ 285 bine ca tu să fi auzit că prin ea. dar îmi dau perfect de bine seama ce se ascunde îndărătul curiozităţii. între zidurile fără ecou. Infernul nu este. în adîncuri. care nu dă suferinţei răgaz. autentica şi reala căinţă protestantă în faţa păcatului. drumul înapoi în mediocritatea salutară. Eu: Chiar şi e. pentru că această voluptate infernală e cam acelaşi lucru cu o batjocorire profund lamentabilă a incomensurabilei suferinţe îndurate şi-i însoţită de dispreţul arătării cu degetul şi de rîsete nechemate: de unde teoria că osîndiţii la cazne au parte şi de batjocură şi de ruşine. sub auzul Domnului. De aceea. dacă vrei.

şi vă fac atent asupra faptului că se află în imediata vecinătate a mîntuirii şi că în ochii nesfîrşitei bunătăţi e una dintre cele mai irezistibile. şi-atît. între noi nu-i nevoie nici de-o răspîntie de patru drumuri. e mai mult un gest de rutină. moştenită de la tatăl'tău — ai fi de dat dracului. pînă la a-şi face omul să dispere definitiv în ce priveşte mîntuirea sa. ci din nou în colţ.întru mîntuire. Trebuie să'ad-miteţi că păcătosul banal. şi-o mărturisesc bucuros. adică ale minusculilor. Păcătoşenia. îţi vom fi în toate supuşi şi ascultători. de te vei lepăda de tot ce-i făptură vie. El: Nu-i rău deloc. dedat la speculaţii asupra speculaţiei pentru că ai speculaţia-n sînge. El: Şmechere! Şi de unde să aibă un de-alde tine simplista nevinovăţie. înfăptuirea actului de graţie ? Eu: Şi totuşi. chiar şi ceva mai devreme. în fine la capăt. De altminteri eşti un' caz interesant. Dar tu. dar nu ţineţi seama că există si o mîridrie a căinţei. de toate ostile cereşti şi de toţi oamenii. dintotdeauna. cu multă temeritate. Eu (înjunghiat de o suflare îngrozitor de rece): Cum ? Asta-i ceva nou. Pe scurt. că a specula cu bună ştiinţă farmecul exercitat asupra bunătăţii de-un mare păcat împiedică. rafinat şi spumos. desigur. care avea neclintita convingere că păcatul săîi era prea mare ca să-i poată fi vreodată iertat. agreabil s-ajungem. Căci în trufia ta rîvneai la elementar. Ce-nseamnă clauza asta ? El: Renunţare înseamnă. Â iubi nu ţi-e îngăduit! . elanul actului de graţie e destul de modest. un proxenet. şi prin aceasta la suprema şi absolut irezistibila provocare a neţărmuritei bunătăţi. cu toate că se ridică. Nu-i chiar atît de lesne să pătrunzi în el. ale Esmeraldei. 286 ♦ Thomas Mann adevărata căinţă. Am fost. şi sufletul. la concluzie. de orice credinţă în posibilitatea unei îndurări. calea teologică spre mîntuire. Căinţa lui Cain. ci ai zvârlit Sfînta' Scriptură sub laviţă şi n-ai mai vrut să ştii decît de-ale muzicii figuris. dacă ar fi putut pătrunde acolo nişte Stani şi Brani'oarecari. împotriva raţiunii şi a cuminţeniei. douăzeci şi patru de ani bătuţi pe muchie. individul se schimbă iarăşi. după cum ţi se năzărise în înfumurarea ta. pînă atunci. într-adevăr. ceea ce ne-a plăcut nespus. dar n-a trecut mult şi n-ai mai vrut să te intitulezi teolog. şi te vei bucura de' infern. cu sirguinţă şi vrednicie. ceea ce nu-i de prevăzut. pentru că atîta timp e şi el o eternitate — vei fi luat. pînă în absolut. că prea eşti 'deştept şi rece'şi pur pentru elementar. characteribus şi incantatationi-bus. excelentul tău inge-nium. şi nu ştiam noi că din pricina asta te necăjeşti şi te plictiseşti cumplit cu ruşinoasa-ţi deşţeptăciune ? Şi-atunci. adică: la cea mai ticăloasă vinovăţie. am fi suferit de mult de criză de spaţiu. şi nici de cercul fermecat. cu voce lentă. de abia prin acest non plus ultra existenţa dramatic-teologică poate ajunge la paroxism. pentru că aşa trebuie. o afacere — ai iscălit cu sîngele tău şi ni te-ai făgăduit nouă şi te-ai botezat în legea noastră — vizita mea de-acum are drept rost confirmarea. cu ochii pe tine. In schimb. a unei iertări. ca-n codrul de la Spessart. şi gîndeai să ţi-l însuşeşti în forma în care îţi părea mai nimerită. să-ţi capeţi acolo iluminarea. de actor: — îţi va fi. tip teologic prin excelenţă. 'cu ochii înroşiţi. Şi-acum îţi voi spune că tocmai capete de soiul tău alcătuiesc populaţia iadului. si spiritul tău. Şi pe cînd spunea vorbele astea. aşa cum fac norii. trufaş. făptură aleasă şi creatoare. ţi-am pîndit capul ager. neclintita convingere a păcătosului că a întrecut orice măsură şi că nici nesfîrsita bunătate nu-i de ajuns să-i facă iertat păcatul — abia aceasta-i i Căinţă (lat). naiva sinceritate a deznădejdii. oferă prea puţin interes îndurării. într-adevăr ingenios. de toate zilele. părea că nici el nu-şi dă seama : riu mai şedea pe braţul canapelei din faţa mea. care ar fi condiţia prealabilă şi necesară pentru această cale fără de nădejde spre mîntuire ? Tu nu pricepi. de-a'colo de' unde vraja algebrică se cunună cu inteligenţa şi cu socoteala. totodată. împliniţi. păcătoşenia iremediabilă. cu noi eşti legat şi cununat. un peşte cu şapcă. înălţător. Şi îmi spune. Noi am încheiat un contract. desăvârşita ta memoriam. Contritio lipsită de orice speranţă. timp genial. pe care ţi-i punem drept limită. 'din capul locului. Odată trecuţi. de n-ai fi dinainte al dracului. e. acel aphrodisiacum al creierului pe care cu-atîta disperare îl cereau şi trupul. Te-aîi pus să-nveţi ştiinţa DOCTOR FAUSTUS ♦ 287 divină. am' potrivit lucrurile în aşa fel ca să pici în braţele noastre. nazală. Dar nu ştiam noi oare. Ce alt' să-nsemne ? Crezi că numai pe cuhni sălăşluieşte gelozia. în cazul lui. ab dato recessi. Ti-am consacrat destul timp şi răgaz să discutăm treaba pînă la sfîrşit — şi trag nădejde că recunoşti asta. Ai căpătat de la noi timp. iar în străfunduri nu ? A noastră eşti. Mediocritatea n-are statut teologic.

. Iar mă năpădi oribila greaţă. Viata ta trebuie să fie rece — de aceea n-ai voie să iubeşti pe nimeni. o dată cu valul de frig devenit gla-ial. ca un leşin. noi sîntem departe de ?-ţi impune ceva nou. cîte-un pahar de marsala si. două jiese de biliard. sau singe. e cuibărită în firea ta. Astea fie zise în treacăt. înapoi la gheată.). voi porunci şi-orîndui. DOCTOR FAUSTUS ♦ 289 Eu: Şi din pîrjol. atît de înşelătoare ca iubirea ? Pusu-şi-a diavo-lu-n gînd să prohibe voluptatea ? Dacă nu vrea. dacă nu din scumpul tău suflet şi din nepreţuita-ţi viaţă sentimentală ? O detaşare generală a vieţii tale şi a raporturilor tale cu oamenii e în firea lucrurilor — mai mult. cartea creştinului! în indignarea lea se vede treaba că-l izgonisem pe proxenet şi îmi dusesem hainele îndărăt în camera de alături. unică. ceea ce-mi pregătiţi încă pe pămînt. nu fac din tine altceva. trup sau suflet. în sîhul ei îţi vei găsi refugiul pentru răceala vieţii tale. 2 Ziare (iu).. la mine nu prind şiretlicurile tale psihologice cum n-au prins nici cele teologice ! Psihologia — Doamne. cum burtă-verde ai noştri n-aveau treabă. probabil. 290 ♦ Thomas Mann ghilimelele de protest în care încadrez cuvîntul. îmi pierdui firea din cauza unui degoăt teribil. au trecut ii governo prin ciur şi prin dîrmon. după spusa ta. El: Este o existentă extravagantă. lîngă ampă. Şi-atunci auzii glasul lui Schildknapp. spunemi. şi burghez. Pretinzi că eu am vrut-o şi că de dragul operei mam dus în codru. mi! N-avea grijă. Batem palma ? Vei avea parte de-o viată de om cît o eternitate. ne leagă are şi el a face cu dragostea. cu îngăduinţa Domnului. pentru că dogoarea flăcărilor creaţiei abia-abia sajungă să te-ncingă întru creaţie. carne. Ce-ţi închipui oare ? Iluminarea îţi lasă puterile spirituale absolut intacte. fără ca de altfel să-mi ascund că ele nu-i pot înlătura . desigur — nu rh-ar fi putut determina să supun manuscrisul lui Adrian unei redactări facile. iar cel ce-ncurcă viaţa scoţîndu-i în cale psihologia se va trezi cu una zdravănă peste scărîrlie. care şedea tihnit în colţul canapelei şi-mi spunea : — Fireşte că n-ai pierdut mare lucru. sau avere. cum stă scris la Scriptură. niciodată s-o schimbe pe una banală. ca unei mîţe. altminteri se păcăleşte. şi de proastă calitate pe deasupra ! Epoca noas'tră-i sătulă pînă peste cap. XXVI E o consolare să-mi pot spune că nu mie mi-ar putea pută cititorul lungimea extraordinară a capitolului pre-ient. Condiţia mea a fost limpede şi fără ocol. Cele ce mi le-am adus pe cap'şi pentru care susţii că-ţi sînt făgăduit — unde îşi au oare izvorul. a mea va fi puterea de-a mînui făptura aleasă. în vecii vecilor. fie ea chiar. 288 ♦ Thomas Mann de ductilă. dragul meu. Cînd nisipul din clepsidră se va fi scurs. că opera însăşi are de-a face cu dragostea. Nici un considerent are să" aibă în vedere menajarea capacităţii de recepţie a publicului — susceptibilă de oboseală. care depăşeşte considerabil chiar şi îngrijorătorul număr de pagini al' celui despre conferinţele lui Kretz-schmar.reaţii. nu-i aşa. determinată de zelul legitim al infernului. Şedeam îmbrăcat tot în hainele mele de vară. şi mă zgîlţîi..' ar trebui să rabde simpatia. de câţi să-ţi întemeiezi afaceri şi convenţii pe o noţiune atît 1 De cînd te-ai retras în singurătate (lat). iar pe genunchi. Altă explicaţie nu poate fi. El (rîzînd pe nas): Do.. înainte de itoarcerea prietenului meu. Trufia ta nu va admite. Răceala. ba chiar ţi le stimulează uneori. Ţi-e interzisă iubirea. l Dragostea (tn sens creştin) (lat). plină de . ce iradia dinspre proxenetul cu pantaloni strînşi pe capse. otrăvită de tine ? Pactul care.. nu-i oare un antecedent. pe măsura inui spirit mîndru. precum migrena paternă din care aveau să se nască durerile micuţei sirene ? Rece te vrem. ba chiar şi caritas. să divizez adică „dialogul" (să se remarce Dezgust (fr.. pentru că încălzeşte. creatoare. la tine. care nu admit să fie şicanate cu psihologie. Abuzul n-are legătură cu răspunderea mea de autor si n-ar trebui să mă preocupe. n-o să treacă mult şi oamenii or să vadă roşu numai cînd i se va pomeni numele.Eu (trebuind într-adevăr să rîd): Şă nu iubesc ?! Sărmane diavol! Vrei oare să confirmi faima propriei tale prostii şi cu mîna ta să-ţi atîrni zurgălăi. care mă apucase şi mai levreme. Dar se spune. re. S-ar părea că-i un ifern anticipat. voi face şi voi drege în felul meu şi după gustul aeu — cu orişice. minusculii nu fac nimic nou. zevzecule. ei accentuează şi exagerează ingenios şi spiritual tot ceea ce eşti tu. la urma urmelor. Giomali. mai eşti încă la psihologie ? Păi ăsta-i secolul al nouăsprezecelea. la răspîntie de patru drumuri. Trăim vremuri. Dumnezeule. dacă nu în dragoste. încît ajung la clarviziuni extatice — şi de unde să fie stoarse.

poartă pecetea inutilităţii. o ocupaţie tot atît de intensă. O transcriere la care participi cu sentimente şi gînduri este o realitate (cel puţin pentru mine. aşa că el va avea a face cu o triplă cronologie : a sa proprie. Nu ştiu de ce sînt atît de obsedat de această dublă cronologie şi de ce mă simt tentat să atrag atenţia asupra ei: cea personală şi cea obiectivă. şi tot aşa cum lâ unele pasaje cititorul ar fi putut subestima numărul de zile şi de săptămîni consacrate istorisirii vieţii răposatului meu prieten. adică toamna lui 1912. Fireşte. să spun: azilul nostru de alienaţi ? — este aşteptat. Chiar dacă pedanteria mea l-ar face să surîdă. complet împresurată. am intrat în aprilie 1944. douăzeci de luni înainte de izbucnirea războiului trecut. dar la ce bun ? Ei întunecă literalmente cu miile cerul continentului cu-atîta îndrăzneală unificat. şi am făcut asta nu numai cuvînt cu cuvînt ci. Cu siguranţă că el n-o să reuşească nici la Sevastopol. ci vreau numai să adaug că termenul „istoric" se potriveşte cu o mult mai sumbră vehemenţă timpului în care scriu decît celui despre care scriu. o bătălie sîngeroasă. să-t transpun de pe hîrtia de note a lui Adrian în manuscrisul meu. cu material superior în toate privinţele. din toate părţile. Că democraţiile moleşite sînt în stare. şi numai cele mai impresionante descrieri ale măsurilor luate . sortite de altminteri să se întîlnească într-o bună zi cu o a treia: anume cu aceea considerată de cititor propice să primească relatarea mea. fireşte însă. înţeleg prin aceasta data la care îmi desfăşor activitatea — nu aceea pînă la care am ajuns cu povestirea mea. E şi asta o stranie întretăiere a două epoci în desfăşurarea'lor. în loc de citadelă. zi de zi. oricit ar suna de bizar. animată totodată de un spirit revoluţionar şi dispunînd în acelaşi timp de cea mai formidabilă capacitate de producţie. Aveam datoria să redau cu îndurerată pietate un lucru dat. aşa că într-adevăr. a fost lovit.' în zilele din urmă au avut loc lupte crîncene pentru Odesa. consider util să-i arăt că s-a scurs aproape un an de zile de cînd am început aceste însemnări şi că. întrerupîndu-mă ca să prind puteri. să mă plimb prin odaie împovărat de gîndun sau. DOCTOR FAUSTUS ♦ 291 Nu vreau să mă pierd în speculaţii care. spaima stîrnită de atacurile aeriene aproape zilnice asupra fortăreţei Europa. fără ca inamicul să fi putut stînjeni operaţiile noastre de desprindere. dar şi monseniorul Hinterpfortner este de aceeaşi părere). terminată cu căderea în mîinile ruşilor a faimosului oraş de pe malul Mării Negre. să o diluez în paragrafe numerotate. să spun mai bine : în închisoarea' noastră. Mulţi dintre aceşti monştri aducători de distrugeri din ce în ce mai mari cad jertfă eroicei noastre apărări. este o constatare ce ne uluieşte. în tragedia vieţii lui. nici eu nu mai constituim excepţii sub acest raport). cu mîinile împreunate pe frunte. pot spune :'literă cu literă — lăsînd uneori condeiul din mînă. n-a putut fi scris de mîna mea uneori tremurătoare mai repede decît atîtea altele elaborate de mine. să ne aşteptăm la absolut orice din partea tehnicii de război an-glo-saxone şi tensiunea invaziei creşte: atacul citadelei noastre europene. cu milioane de soldaţi — sau. ca şi aşternerea pe hîrtie a propriilor tale gînduri. cu mari pierderi. nişte 292 ♦ Thomas Mann ageamii. să mă arunc pe divan. care joacă un roi atît de important în dezvoltarea lăuntrică a lui Leverkuhn. un capitol pe care nu trebuia decît să-l copiez. cu toată puterea: renumitul său cartier editorial este — aşa mi se spune — un morman de dărîmături şi un incomensurabil patrimoniu literar şi utilitar a căzut pradă distrugerii — pierdere dintre cele mai grele nu numai pentru noi germanii. chiar şi în ochii mei. orbită sau cu bună ştiinţă — nu îndrăznesc să mă pronunţ — pare să le accepte ca pe un rău necesar. totuşi. cînd Adrian se întorsese cu Riidiger Schildknapp de la Palestrina la Munchen şi se instalase singur. vădit'superior numericeşte acum. recent. filtre timp. ne ştirbeşte cîte puţin din convingerea eronată că războiul este'o prerogativă germană şi că în arta forţei ceilalţi ar trebui să se dovedească nişte diletanţi. să facă uz de aceste mijloace înspăimântătoare. zic. Am început (nici monseniorul Hinterpfortner. la fel şi de astă dată el mă poate socoti încă departe în urma momentului în care scriu aceste rînduri. alt zălog pe care duşmanul. într-o pensiune pentru străini din cartierul Schwabing („Pensiunea Gisella"). Leip'zigul. ci în general pentru toată lumea iubitoare de cultură care însă. timpul în careevoluează naratorul şi cel în care se petrece naraţiunea. întrece orice măsură. ar părea că vrea să ni-l smulgă. — şi s-ar părea chiar că această maşină de producţie americană nu are nevoie nici măcar să lucreze la turaţie maximă ca să ne poată copleşi sub o masă zdrobitoare de material de război. teamă mi-e că ne va duce la pieire faptul că o funestă inspiraţie politică ne-a pus în conflict cu puterea cu cea mai mare' populaţie. tot atît de îndelungată. şi oraşele noastre se prăbuşesc în ruine unul după altul. o dată cu sfîrşitul ultimului capitol. Da. provoacă un fenomen de dezmeticire care.decît în parte oroarea) — această convorbire. aceea a cronicarului şi cea istorică.

de a-l ajuta. să li se strige din toată inima „Odihniţi-vă în pace !". să reia legăturile şi să se învoiască. de a-l ocroti — această nevoie. şi această idee. şi dacă interlocutorul intra în categoria acestora. Cu preţul. nici W. şi am sentimentul c-ar trebui să i se strige. şi nici în al bărbatului ei. dacă a înţeles bine. de la caz la câz.C. de pierderea actualilor nostfi conducători —. şi încă una destul de scurtă. din ce le povestise ea. şi se bucura de pe acum de odaia stareţului. nu-i drept ? şi aşa mai departe. Hotărîrile lui păreau să fi fost îndelung chibzuite. atît de modest împlinită. ce par într-adevăr să fie formidabile — măsuri destinate să ne pună la adăpost. asta ar fi' putut domnii să înţeleagă încă de atunci. un „Bine de voi!". din punctul lui de vedere — de altfel şi asta numai de formă. ca şi cum eu aş purta povara de care umerii lui au fost cruţaţi. spunea Frâu Else. ci s-a mulţumit cu o simplă convorbire telefonică. îmi face bine. viaţa pe care avea s-o ducă. la care să renunţe după scurtă vreme. familia Schweigestill. casa Schweigestill. voia să se instaleze la ţară. şi chiar si dînsa. de altfel şi destul de primitiv în ce priveşte confortul: baie nu aveau. pentru că. şi DOCTOR FAUSTUS ♦ 293 nici să rămînă în Miinchen. Mă simt ca şi cum aş trăi şi lupta pentru el. o sută douăzeci de mărci pe lună. jucînd un rol atît de spiritual în repriza din allegro-ul final. La Palestnna. E o mare mîngîiere pentru mine că Adrian a fost cruţat de a trăi în zilele noastre şi faptul că sînt conştient. cei mai mulţi prea se minunează de toate celea. pentru că intenţia sa iniţială fusese mult alterată de introducerea unei teme secundare. mai spunea femeia. Peste trei zile avea să se instaleze. ca să zică aşa. s-a prezentat ca unul dintre cei doi biciclişti cărora ea le îngăduise odată să viziteze casa şi gospodăria şi întrebă dacă şi cu ce preţ ar fi dispusă să-i închirieze un dormitor la catul de sus şi ca odaie de lucru camera stareţului de la catul de jos! Doamna Schweigestill spuse că va'fixa mai tîrziu preţul. Poate că a se . nu-i aşa. rămîneâ în seama lui să hotărască. şi de gîndit. Pentru mine rămîne demn de remarcat faptul că Adrian n-a locuit în pensiunea din cartierul Schwabing decît puţine zile şi că n-a făcut nici o încercare de a-şi găsi în oraş o locuinţă convenabilă. numai aceste descrieri mai pot oferi o contrapondere psihică groazei generale în faţa celor ce ne aşteaptă.împotriva debarcării inamice. în sinea lui. pe noi şi continentul nostru. Adrian a folosit scurta sa şedere în oraş ca să se înţeleagă cu un copist.'. ca şi cum i-aş face un serviciu prietenesc s'cutindu-l de a trăi. o lăsa m seama ei. îi plăcea. nu închiriau în mod curent.'într-un cuvînt. cîte un oaspete. ce-i fusese' recomandat (cred că de Kretzschmar îi fusese recomandat) primul fagotist al orchestrei Zapfenstosser. incluzînd şi masa şi serviciul. nici uvertura în formă de sonată nu era chiar pusă la punct. undeva în curte. ce l-a purtat numai pînă în pragul incredibilei noastre epoci. în locul lui. timpul lui Adrian. n-are nici treizeci de ani şi se ocupă cu artele. dar numai în propriul său interes. vizibil. răspunsese Adrian. şi chiar se minuna că un domn care. Alegerea dormitorului. bărbatul ei. nu intra în felul ei de a fi. îl chema Griepenkerl. A chemat de la „Pensiunea Gisella". încît nici n-a mai făcut măcar o călătorie preliminară la Pfeiffering. Desigur. permanentă. era de acord.minuna" n-ar fi cuvîntul potrivit. se gîndise mult. şi dacă tocmai asta e ceea ce caută interlocutorul. ţineau ca raporturile de felul acestora să nu fie izvorîte dintr-un simplu capriciu. Examinase. el trebuie să ştie mai bine ce-i convine si ce nu. o socotea potrivită. Adrian nici gînd n-avea să se întoarcă la doamna senator Rodde. Ei. încercă. mai ales că Max. 294 ♦ Thomas Mann Venea să rămînă. c-ar trebui să li se strige tuturor celor ce nu mai sînt alături de noi. în . atunci poate foarte bine să vină. atît de departe de localurile de cultură-. sus. ci să fie gîndite pentru o anumită bucată de vreme. Şi aşa s-a şi întîmplat. întîi vru să afle despre care dintre cei doi vizitatori de pe vremuri era vorba. într-adevăr. în locul lor exista ceva cam rustic. de dragul cîştigului. îmi măguleşte dorinţa dintotdeauna. preţ ce se dovedi a fi foarte convenabil. de scriitor sau de muzician şi după ce i se răspunse că e muzicianul. cu totul străină operei în sine. ci primeau ocazional. în tăcere — şi anume pînă într-atîta.. lîngă Waldshut. foarte frapantă. că pot fi conştient de lucrul acesta mă face să îndur bucuros grozăviile timpului în care eu continui să dăinuiesc. de a-i fi util. Interlocutorul ar trebui să chib-zuiască. să-şi rememoreze impresiile de-atunaTfei făcu unele obiecţiuni interlocutorului. timpul cînd scriu se afla sub imperiul unui avînt istoric de altă valoare decît cel despre care scriu. La ei va fi destul de liniştit şi de monoton. şi i-a răspuns chiar Frâu Else. cu pensiune. pentru că. în cursul vieţii lui. să se minuneze. cînd toate astea au început. Schildlbiapp scrisese încă din Italia fostei sale gazde din Amalien-strasse şi obţinuse din nou vechea lui locuinţă. oricît de fantasmagorică şi de stupidă ar fi ea. mai avea de orchestrat la ultimele două acte. Leverkuhn nu terminase complet opera. şi mai scotea cîţiva bani cu această ocupaţie accesorie — şi-i lăsă o parte din partitura la Lov'e's Labour's Lost. şi n-au fost niciodată alături de noi.

în careul deschis al ogrăzii vehiculul descrise o curbă ocolind bătrînul ulm din mijlocul curţii cu frunzele căzute acoperind în bună parte banca dimprejur. cu dulapul bălţat şi cu aşternutul stivuit înalt pe pat. orele de masă — Adrian n-âvea să ia masa cu familia. nici că le-o poţi lua' oamenilor în nume de rău. Era mai bine. cu Victoria de la Samothrake şi cu pianul pătrat). Gereon şi Waltpurgis urcară bagajele în odaie. de dragul continuităţii lăuntrice — chiar el spunea — să aducă în noua situaţie'o rămăşiţă din vechea preocupare şi să încerce să conceapă ceva nou numai după ce decorul cel nou va fi devenit rutină. CÎhiar dacă ar fi urmărit în mod conştient să realizeze această coincidenţă. si de altminteri încăperea îi stătea şi aşa la dispoziţie. mai bine în odaia mare din faţă (sala ţărănească'. mîngîie cu vîrful biciului spinarea cailor. el va mînca la unu jumătate şi la opt. şi pe cînd hamalul încărca valiza. Era sffrsit de octombrie. lapte. învăţătorul ăl tînăr din sat.). în mirosul de tutun. Cu bagajul său. de reproş. cu un: „Hai. — Aveţi curaj. şi cînd îl apucă. Era prea mult omul lui semper idem şi al impunerii sale în pofida circumstanţelor. Kaschperl. Multora le e frică de dobitoc. un tînăr fermier destul de puţin amabil. începură să vorbească despre felul cum va fi servit chiriaşul şi despre modul cum îşi va organiza viaţa. pentru a considera de dorit ca o schimbare de decor în viaţa sa să se producă simultan cu sfîrşitul activităţii sale de pînă atunci. îi aduseseră si ceva în plus. care o vreme privise totul zîmbind. doi murgi musculoşi. Suso !". Cîinele continua să se agite ca un turbat şi Adrian. pe duşumeaua de brad. Apoi. DOCTOR FAUSTUS ♦ 295 familiei. cu barocul ei mînăsti-resc. cu pronunţatul ei caracter patriarhal. supă de legume. Cuvintele de bun'venit se pierdură în lătratul cîinelui din lanţ. pierduse mult timp şi osteneală cu transcrierea indicaţiilor de interpretare şi de tempi. pe care omisese pe pasaje întregi să le noteze în timpul compunerii.' în dormitorul hărăzit lui. dar rece şi tristă. păstrată peste timpuri.afară de asta. 296 ♦ Thomas Mann — Da. şi fata de la grajd. fiica ei. Fiul l Mereu acelaşi (lat). incluzînd şi o servietă în care pusese partitura.'se urcă în gara Starnberg într-unui din personalele care opresc nu numai la Waldshut ci si. De altfel. Adrian revăzuse încă din tren dealul Rohmbuhel cu cununa sa de copaci şi oglinda cenusţie a iazului. şi iată minunea: sub influenţa doar a acestor silabe murmurate. niciodată prea greu. animalul se potoli aproape fără tranziţie si tolera ca magicianul să întindă mîna şi să-l mîngîie bfînd pe capul lui plin de cicatricele muşcăturilor. da. un fotoliu verde. şi la picioarele lui. şi o dată ajunşi în odaia stareţului. pe cînd Adrian se întorcea spre uşă. calmante. Pe drum au schimbat doar cîteva cuvinte. mirosind a închis. fu de părere Frâu Schweigestill. doamnă Schweigestill. nici nu se aşteptaseră la asta. n-am ce zice! Tot respectul! făcu Frâu Else. chiar la Pfeiffering. o fată de ţară cu ochi căprui. Şi îi promise mîncăruri uşoare. în sobru port ţărănesc stăteau în fata porţii împodobite cu armoanile bisericeşti. ajungînd să stabilească următoarele: dimineaţa o cofă cu apă caldă şi o cafea tare în dormitor. pe capra unui char a b'ancs înalt şi cu arcurile tari. îi aşezaseră un covoraş făcut din petice. rosti „Suso. de departe. ea nu s-ar fi produs dintr-o intenţie tăinuită. şi fiica. cu o anume intonaţie uimită. zece minute mai tîrziu. se apropie de el. ţinta călătoriei sale. cel cu introducerea noii maşini de împrăştiat gunoiul de grajd. pîine prăjită. scump la vorbă. şi intrară în casă. Frâu Schweigestill cu Clementine. venită să ajute la descărcatul bagajului. oricînd ar avea nevoie. Curînd apăru şi casa Schweigestill. stai locului!" strigat într-o veche expresie dialectală medievală. care de enervare intră cu labele în strachina dinaintea-i. pe care l-am avut mai înainte la copii — maică. însemnînd şi „cuminte" si „nemişcat". ce fricos! — zicea de cîte ori venea: „Clinele ăsta. acum ochii lui le contempla din apropiere. rîse Adrian dînd din cap. însă vădit sigur în privinţa treburilor sale. ar fi fost prea devreme pentru el. odaie de mult luată în stăpinire în forul său interior de Adrian. în timp ce-şi ridica spre el ochii galbeni plini de gravitate. Fără să ridice vocea. Frunzele cădeau. şi cu o cadă de cauciuc ce-i servise drept baie şi în Italia. smulgîndu-şi aproape din loc coteţul acoperit cu paie. un biftecbun în sînge cu spanac la prînz şi pe deasupra o omletă nu prea mare cu marmeladă . vremea încă uscată. a băgat groaza-n mine!" i Căruţă cu bănci (fr. ouă. coborînd. pentru mine era clar că nu întimplător sfîrşitul şederii lui în Italia nu coincidea cu terminarea operei. Gereon. îl aştepta pe oaspete în faţa micii gări. Waltpurgis. după ce expediase prin coletărie două' lăzi cu cărţi şi obiecte diverse. urcară la catul de sus şi gazda îi conduse pe coridorul văruit. cum a fost adineaori. continuară discuţia. în zadar încercară să-l domolească şi mama.

cînd de altul dintre cunoscuţii săi din oraş. într-un cuvînt. un bolnav periodic în casă. sus în dormitor. sau la o reprezentaţie de operă. cît ţinea mizeria de migrenă. a fost introdusă lumina electrică — asta s-a făcut de îndată.. doar adăugă : „Vai. Frâu Schweigestill ştia şi ea ce-i aia migrenă: adică ea personal nu. de cele mai multe ori nici nu-i stomacu'. lucruri hrănitoare şi totodată potrivite pentru un stomac delicat ca al lui. şi cu siguranţă că-i vorba de un caz în care e vorba de înţelegere. răul dispăruse. pentru citit şi odihnă. îl prindea cu acuitate si de la o distanţă uimitor de mare. merita mai curînd numele de chaîse-longue decît obişnuitul divan. domnu' suferă cîteodată de migrenă ? Chiar rău ? Bănuise ea. Şi curiozitatea. dar se poate ?!" Fireşte. Pomenesc despre aceste achiziţii (covorul. e capu'. au făcut ca nu după multă vreme să înceapă a fi vizitat în refugiul său cînd de unul. cum se-ntîmplă cu răul de mare sau cu migrena. pentru cărţile oaspetelui. mai ales vara. şi se stabileşte la Pfeiffering. ca să nu înceapă a lătra. A fost chemat un tîmplar din sat să măsoare. atunci nu mai putea conta pe căruţa gazdelor ca să-l ia de la gară. venea adesea să stea la sfîrsit de săptămînă cu el la . se gîndise din capul locului la ceva de felul ăsta: dacă un om ca el vine. nu-i aşa. împreună cu taburetul ce-i slujea să-si ţină picioarele întinse. I-am lăsat lui Schildknapp întîietatea. şi de altfel. nici un fel de lumină care să supere ochii. cu multă lămîie. şi că. o piesă onorabilă care. e cît se poate de limpede că are motivele lui. pe care îl putea regla cu un şurub.'Fireşte. ferite de cunoaşterea şi de admiraţia publicului. în nopţi de iarnă senine îi plăcea să străbată drumul pe jos. o DOCTOR FAUSTUS ♦ 297 dată cu persoana sa. îmbrăcat în mătase cenuşie. locul de lîngă uşă şi să facă nişte rafturi acolo. nici chiar de aproape. acru. şi tonurile lui superioare aveau vibraţii atît de rapide încît urechea omenească nu le putea percepe. Făcea asta cu un fluier de metal. unicele obiecte pe care te-ai fi putut aşeza. la vreo recepţie — se întîmpla şi aşa ceva'— găsea un tren de întoarcere la ora unsprezece. prin stabilirea la Pfeiffering. şi are tare mare putere asupra stomacului. la un concert al Academiei sau al orchestrei Zapfenstosser. apărură! cîteva zile mai tîrziu. în asemenea cazuri recurgea la un aranjament cu o firmă de la Waldshut unde se puteau închiria trăsuri. asta-i tocmai ce trebuie. în odaia stareţului.'chiar dacă ăsta n-are nici un cusur. azi încă. fotoliul) făcute la Palatul Mobilierului din Maximilliansplatz. Şi cîte toate nu mai îndrugă femeia asta cumsecade. la candelabrul din tavan. cu anii. capu' belaliu şi prea obosit. de timiditatea lui orgolioasă. şi Kaschperl tăcea chitic îndată ce semnalul secret. care să nu fie însă mai înalte decît vechea căptuşeală de lemn care mergea pînă la tapetul de piele. Chiar şi 'cînd se ducea. Aha..de mere. între ea şi Adrian s-au făcut atunci aranjamentele care — poate fără ca nici unul dintre ei să se fi aşteptat la una ca asta — aveau să-i rînduiască viaţa exterioară timp de nouăsprezece ani. bezna. domnule dragă. fără nici o pretenţie de stil. spre deosebire de ce ar fi putut lăsa să se înţeleagă spusele doamnei Schweigestill. dar şi puterea de atracţie exercitată asupra multora de personalitatea rece şi rezervată a prietenului meu. parcurgînd distanţa în mai puţin de o oră. acolo avînd grijă să-i dea de departe un semnal lui Kaschperl sau Suso (la o asemenea oră cîinele nu mai era în lanţ). pentru infirmităţile sale şi pentru faptul că introdusese. Umblînd dintr-un loc într-altul. neauzit de nimeni altul. înţelegere cu siguranţă că va găsi. în care mai erau înfipte mucurile luminărilor de ceară. pînă la ferma adormită. statul în întuneric. de-acolo de unde se pritoceşte cultura. dar Adrian nu se sinchisea de asta. şi un ceai tare. cele mai multe accelerate. şi. cercetînd atent obloanele. întocmit cu totul altfel. — Stomacu'. Dimpotrivă. timpanul cîine-lui. în vreo seară. Se gîndise la asta cînd îl văzuse. dar Max al ei suferise periodic în tinereţe. pe lîngă jilţul Savonarola de la masa de lucru. pentru că întunericul. ajungea prin noapte pînă la el. cum se închid şi cum s-ar putea face întuneric în odaie. la care avea şi dreptul : fireşte că a fost primul sosit să vadă cum o' ducea Adrian în cuibul descoperit împreună. noaptea. de la Bernheimer din Mtinchen. şi în afară de banca din colţ. Cu timpul s-au mai adus şi alte modificări în odaia destinată să vadă geneza atîtor capodopere. iar mai tîrziu. de-a lungul iazului. un fotoliu mare şi adînc. domnu' Lever-kiihn ? Dar. în parte cu scopul de a stabili că legăturile cu oraşul erau înlesnite de numeroase trenuri. mai mult sau mai puţin. ca să zic aşa prin contrabandă. Adrian nu 298 ♦ Thomas Mann se înmormîntase cu totul în solitudine şi nici nu rupsese contactul cu „viaţa culturală". de asemenea. Un covor aproape cît toată încăperea — atîţ de necesar iarna — acoperi curînd pardoseala uzată. fiindu-i de mare folos posesorului timp de aproape douăzeci de ani. dacă n-o să'găsească cultură aici. Nici nu vru s-audă de scuzele locatarului.

în fiecare uvînt rostit. Au avut chiar o discuţie. şi chiar şi atunci numai unilateral: din partea lui Schwerdtfeger. la tot ce i se arăta. Cultura lui (noi ştim prea bine). Lui Adrian îi spunea amabilităţi inteligente despre cîntecele pe versuri de Brentano. Pornografia îl amuza în sens literar. cu „săru' mîna" şi cu acel făţar-nic-admirativ „Doamne Isuse Cristoase!" şi altele'de soiul ăsta. ultimele apariţii literare. în urmă cu doi ani. era. Şi continuă să spună multe alte lucruri judicioase despre blazare — privitoare în primul rînd la artistul exigent căruia ea îi poate deveni nefastă. Adrian. nu-l încînta îtusi de puţin pe Adrian. dar în fond. la irealizabil. col-Kta' bîrfelile citadine ale Mu'nchenului şi insista amuzant asupra poveştii cu marele duce de Weimar şi dramaturgul Richârd Voss. pe care le cumpărase şi le studiase la pian. în prezenţa lui Adrian. ultimele apariţii de ediţii bibliofile. MaiDOCTOR FAUSTUS ♦ 299 muţărelile lui. duce. Pentru artistul cu însuşiri su300 ♦ Thomas Mann perioare problema ce se pune este de a se menţine în domeniul realizabilului. să vadă cum s-a instalat Adrian. oricît s-ar accentua blazarea. o dată cu fiecare operă realizată. trecuse şi pe la Rodde. fuseseră atacaţi de nişte bandiţi veritabili — ceea ce cu siguranţă că trebuie să fi fost regizat de către Voss. fapt indicat şi'de clipitul şi behăitul său. fie numai ei doi si cu un asemenea prilej puseseră la cale şi călătoria la Pfeiffering. plin de încredere. Nici o umbră de jenă nu trecu peste albastrul ochilor săi. aşa că cei doi pictori aflaseră de la fete că se întorsese şi unde se stabilise. urmînd ca Rudi să anunţe telefonic vizita. spirit. Dar senti-aentul comicului nu suportă vanitatea. Şi astăzi încă îmi întorc adesea gîndul la Schwerdtfeger şi nîă întreb cît înţelegea el din solitudinea lui Adrian şi deci din nevoile iscate de ea. Dacă şi iniţiativa fusese a lui sau pornise de la Jeannette nu s-a putut stabili. după aceea. să scormonească în ochii oricui era în stare să spună un lucru inteligent. mai dotat ca pictor şi mai dinamic decît celălalt. pentru că această blazare de propria sa operă. efectele comice scoase pe seama nasului prea lung. Zîmbind. lipsa lui de pasiune în această privinţa făceau ca lucrurile acestea să nu ibă mare importanţă. Indiscutabil că . din ispitele unei asemenea singurătăţi şi dacă nu încerca să-şi valorifice talentele sale de cuceritor sau. fiecare încercînd să-si atribuie meritul atenţiei la adresa lui. Că Spengler era capabil de asemenea subtilităţi — se datora numai carenţei sale specifice. Şi păru să nu-l deranjeze cîtuşi de puţin faptul că Jeannette Scheurl făcu haz fără nici o reticenţă de această înfrîngere a afabilităţii sale. Rudi/era de părere că. se tutuise cu Adrian. si cu siguranţă că îl însoţise pe prietenul său numai în calitatea sa de inseparabil — un linguşitor cum sînt de felul lor austriecii. în carenţa sa trupească. dar temperamentul lui. critică îşi aveau originea în raporturile lui accidentale şi nefericite cu sfera sexuală. un subînţeles obscen de care să se poată agăţa — manie. capabili să se cufunde cu atîta naivă insistenţă. fie în faţa musafirilor bătrînei Madame Scheurl. ducîndu-se la oraş pentru cumpărături. să mai îndrăgească alte lucrări din aceeaşi categorie. trebuie să ducă în cele din urmă la descompunere. trei tentative succesive. sexul şi spiritul erau strîns legate între ele — ceea ce în sine nu-i deloc greşit. nu prindeau deloc la Adrian. cu bicicletele . călătorind împreună prin munţii Abruzzi. a ochilor prea apropiaţi. mai puţin rafinat. rafinat. ca să mă exprim mai pe şleau. cu acest prilej. oricît ar simţi că-l năpădeşte dezgustul. El. La fiecare incident de felul acesta. Emise. se petrecuse în timpul carnavalului. lupă opinia lui. Jeannette şi Schwerdtfeger făceau cîteodată muzică împreună. care. sub aspect uman. se vedea foarte bine. comenta după moda sporii aceleia de cultură estetizantă care astăzi ni se pare atît de profund depăşită evenimente artistice. Spengler făcea >chii mici şi gropite în obraji. O dată au picat Zink şî Spengler. a hipnotizării ridicole i femeilor. şi oricît de fericit era să rîdă. opinia că studiul acestor cîntece constituie o categorică şi aproape primejdioasă blazare: pentru că nu-i va fi deloc uşor cuiva. dacă nu încerca să-l capteze. corupe gustul. şi nu renunţă — de altminteri fără nici un fel de susceptibilitate — decît după ce Adrian se sustrase la două. După toate probabilităţile. şi-apoi. la imposibilitatea înfăptuirii. în realitate însă faptul avusese un caracter cu totul incidental. simţul său pentru rafinament. un adevărat ghinion. iniţiativa vizitei la Pfeiffering o avusese Spengler. Pentru că. pentru că Zink. rîzînd cu rîsul lui căpresc. prin excepţionalul creaţiei şi prin toate celelalte. Acum el relua tutuirea. lin toată inima. Vioiciunea impulsivă şi amuzantă a Jeannettei pleda în favoarea ei: dar ideea se potrivea foarte bine şi cu uluitoarea familiaritate a lui Schwerdtfeger.Pfeiffering. viaţa lui devine mai grea şi în cele din urmă ajunge insuportabilă. acest Hink faunesc avea un fel plicticos de a căuta. care. n-avea nici un fel de afinitate cu firea lui Adrian. oricît de receptiv sra el la comic. — După ei au venit într-o zi la ceai Jeannette Scheurl cu Rudi Schwerdtfeger. în Rambergstrasse.' ostil. erudit.

Fără să vrei aplaudai şi rîdeai. pe Rohmbuhel. cu o afecţiune chinuită. e a meşteşugului. ce-ar putea părea destinat mai curînd lecturii decît audiţiei — şi aşa mai departe. un artist. impresionînd mai mult decît atunci cînd cînta la vioară. Cantilena era deosebit de agreabilă. despre care se putea spune că este în cel mai înalt grad ingenioasă şi suplă. niciodată. rigidă. adăuga că trebuie să-şi mărturisească teama ca nu cumva aceste zone ale partiturii. la zguduitoarea tragedie a vieţii sale. cu părţile libere şi arhilib'ere. Nici nu-i putea spune. în fond. frazarea magistrală. un fel de entuziasm îngrijorat pentru obiectul trudei sale. şi.' şi ne plimbam pe lîngă iaz. şi în special fantezia componistică manifestată în multiple variaţiuni la fiecare din teme: de pildă felul cum utiliza muzica frumoasă. dar m-aş teme că-l nedreptăţesc dacă l-aş socoti numai ca atare. Era extraordinar — putea să execute la perfecţie un număr de cabaret. cu o încîntătoare precizie. fie staccato. rebele ale operei. ajuns aici. începuse să deprindă meşteşugul ăsta şi reproducea fără greşeală orice muzică ascultată. era excelent. de altminteri. un mozaic de tonuri aproape fără eficacitate muzicală. şi notele mici se succedau. şi n-aş vrea să consider faptul că mai tîrziu Adrian şi cu Rudi aii ajuns într-adevăr să se tutuiască şi să-şi spună pe numele de botez.Schwerdtfeger era făcut să capteze. era tare bucuros. să cred că-i era sincer devotat lui Leverkiihn şi că acest sentiment l-a ajutat să extragă din el uluitoarea. lucru pentru care avea totuşi aptitudini organice absolut remarcabile. sau expnmînd. mai mult cogitativă decît artistică. si am asistat. poate. Va să zică. dispreţuind pînă şi raporturile. legătura tonală a părţilor defăimate ale lucrării. duminicile. cu toată fronda şi erezia lor. încă înainte de a fi învăţat să cînte la vioară. Jeannette Scheurl cîntă Mozart la pianul din salonul ţărănesc al familiei Schweigestill. Fără să-şi fi scos pălăria aceea mare de pe ale cărei boruri o voaletă fină cădea pînă pe vîrful nasului. legată de figura Ros'alinei. cu nevastă şi copil. DOCTOR FAUSTUS ♦ 303 . să nu fie aproape mai accesibile audiţiei decît cele ortodoxe si severe. cît de mult îl pasionase opera aceasta. un băiat de treabă. mi-am petrecut — cu excepţia citorva luni de 302 ♦ Thomas Mann război — toată viaţa. săltîndu-'şi umărul' sub haină şi schiţînd. n-ai ce-i face. prin temeritatea şi noutatea ideilor ei. {n această respectabilă localitate. îmi arătă chiar o scrisoare primită pe cînd omul era la mijlocul muncii sale epuizante şi în care îşi exprima. cu o dexteritate atît de amuzantă încît devenea aproape comică: mai tîrziu l-am auzit făcînd acelaşi lucru la Rodde şi la Schlaginhaufen. dar şi provocator cu „modernul". ca un meschin succes al pasiunii lui Schwerdtfeger DOCTOR FAUSTUS ♦ 301 de a plăcea. inteligent. aceştia au fost primii musafiri ai lui Adrian la Pfeiffering. obţinusem numirea mea la liceul din Freising. Şi adăugă: Acest bourri caracterizează perfect elementul arhaic. ţinea mai mult de vioară decît de flaut. Numai în iarna de după întoarcerea lui din Italia am trăit mai departe de el. după vechea şi incurabila mea deprindere. iar anticipez. copil' fiind. oriunde ar fi fost. sau sus. Şi c'urînd după aceea am început să viu şi eu. ci aş prefera să-l atribui unei reale şi oneste cunoaşteri a valorii omului neasemuit. îl informa Griepenkerl pe autor. tehnica instrumentării. mai degrabă disperatul sentiment ce i-l purta Biron. Am părăsit Kai'sersaschem si m-am instalat. Am rîs amîndoi. contrastînd fermecător. iar Rudi Schwerdtfeger o acompanie fluierînd. în cele din urmă. Era. cu tot insolitul. din colţul buzelor. o mică grimasă. Acestea din urmă alunecau adesea într-o speculaţie pe note. zicea el şi. avînd legături destul de lesnicioase cu capitala şi deci si cu prietenul meu. perimat al constrîngerilor sociale. iar cu timpul se perfecţionase. si împletirea acelei trăsături ştrengăreşti care. în elementul central al bourr€-ulm tripartit din actul final. supleţea ritmului. prin care ţesătura adesea complicată a vocilor rămînea totdeauna perfect clară. şi în acelaşi timp aproape comică. această spirituală înnoire a vechii forme de dans francez. pe la Paşti. multiseculară reşedinţă episcopală unde. cu seriozitatea artistică stîrnea o ilaritate neobişnuită. pe malul Isarului. Nu putea admira îndeajuns subtilitatea rafinată a facturii. şi chiar el mi-a povestit cum. lucru la care a contribuit şi confesiunea catolică a familiei mele. — Dar. întrun cuvînt. şi chiar şi Schwerdtfeger rîdea ca un copil. să cucerească. sau aproape niciodată false. Aproape primul lucru aflat de la Adrian cînd ne-am revăzut a fost ştirea despre copia aproape impecabilă. în 1913. fie legate. a învins răceala şi melancolia — victorie fatală. XXVII Fagotistul Griepenkerl făcuse treabă foarte bună cu copiatul partiturii fa Love's Labour's Lost. deconcertanta lui siguranţă cu care.

mai iritant. te făceau să trăieşti efectiv evoluţia spre monstruos a unui acord de trison. întocmai cum se spune că se întîmplase la Miinchen. cu acompaniament de cvartet de coarde. trezită în sufletul poetului 1 Tăcută. Ţinea mult însă ca partitura să ajungă a fi citită de Wendell Kretzschmar. ceea ce. sunau mai „fals". Silent. şi pentru moment lucrarea n-avea să treacă hotarul oraşului hanseatic de pe Trave. Adieu ! adieu ! . în felul francon vechi şi bizar de a potrivi cuvintele. Aici. cu şase ani înainte.— Cînd aud vorbindu-se de audiţie! făcu Adrian. din vina limbii. nici n-o citisem undeva vreodată şi nici mai tîrziu n-aveam s-o mai întîlnesc. cred. unde bîlbîitul mai profesa încă. Pentru că aici era vorba. Numai două reprezentaţii s-au mai dat. mi-a făcut cea mai stranie impresie şi aşa cum eu n-aveam s-o uit niciodată. dar se arătă prea puţin înclinat să explice opera terminată. ultima sunînd destul de surprinzător: „But an honestjoy Does itself destroy For a harlot coy. lăsa noţiunea originară de acompaniament mult în urmă şi la un nivel evident inferior. în germană şi în limbi străine. Ce mi s-a părut ciudat. de o formă extrem de savantă a variaţiunii. pe nume Jimmerthal. tot astfel." Pentru versurile acestea. domneşte. După mine e absolut suficient să auzi ceva o dată.). se întorsese la William Blake şi pusese pe note un foarte straniu poem al acestui autor atit de drag lui. acest: „Adieu ! thefancy cannot cheat so well As she isfame 'd to do. că opera ar fi o lucrare plină de viitor. însă „dăruit de Dumnezeu". un sarcastic. în ce mă privea. Adrian era preocupat de compunerea cîtorva lieduri şi cîntece. nu trebuie uitată. and thefret — Here. După o vreme adăugă : — Ca şi cum oamenii ar auzi ceea ce a auzit el atunci. dui să o prezinte. mai tulburător decît cele mai cutezătoare tensiuni. cu Pelleas si Melisande. compozitorul a scris armonii foarte simple care. la premiera lui Debussy. Numai în „Lubischer Borsen Kurier". Silent Night e scris pentru pian si voce. şi m-a făcut să zîmbesc. — Silent. blegi şi obtuzi. şi-anume. Adrian compusese două imnuri de Keats. şi unul mai scurt. Sînt bucăţi superbe — lăsate aproape în părăsire pînă astăzi. se întrepătrund. Odă melancoliei. Această mişcătoare formulare. în raport cu limbajul muzical al întregului. unde să o trimită. faimoasele patru strofe de cîte trei versuri cu aceeaşi rimă fiecare. Fără îndoială însă că. între voci. sub aspect muzical. Lăsă în seama mea să văd dacă e de făcut ceva cu ea şi ce anume. în Nightingale. desigur. în primul rînd. thefever. Să compui înseamnă să dai să-ţi execute orchestra Zapfenstosser un cor îngeresc. De altminteri consider corurile îngereşti o speculaţie dusă la extrem. cînd o concepe compozitorul. where men sit and hear each other groan . în opt strofe. după cum nici pe savantul ipochimen care se slujise de ea n-aveam să-l uit. păru mai curînd să vrea să scape de ea. fără nici o întrerupere o legătură dintre cele mai strînse. în care nici un singur sunet al vocii sau al vreunuia dintre cele patru instrumente nu era netematic. în a căror indecenţă găseşti o nuanţă de mister. în realitate. Pe vremea sosirii mele la Freising. aşa că propriu-zis nu există raporturi între melodie şi acompaniament. desigur astăzi de mult răposat. Critica locală s-a raliat aproape în unanimitate la verdictul auditoriului profan şi zeflemisi „muzica decimantă" promovată de domnul Kretzschmar. şi un an mai tîrziu — războiul izbucnise — el reprezenta opera într-o versiune germană — la care mi-am avut şi eu contribuţia — cu rezultatul că în timpul spectacolului două treimi din public a părăsit sala. şi Adrian nu contestă. tăcută noapte (engl. I-o trimise la Ltibeck. a fost expresia profundă cu care compozitorul ajunge să-şi mărturisească. 3 Odă către o privighetoare (engL). nostalgia pentru dulceaţa vieţii meridionale. pe care n-o mai auzisem. anume în engleze'şte. tot ce putea fi mai de preţ şi mai ingenios e dez-nodămîntul şi risipirea visului. spuneam eu. nici entuziasm pentru savoarea mingîietoare a vieţii într-o lume însorită care te face să uiţi „ The weari-ness. un bătrîn profesor de muzică. să o ignore ca fiind total lipsită de interes. ci o alternanţă continuă şi perfect riguroasă a vocilor principale şi secundare. Silent Night. de mare profunzime muzicală al cărei autor este. DOCTOR FAUSTUS ♦ 305 de cîntecul pentru „the immortal bird"1 — deşi în Italia Adrian nu lăsase niciodată să se întrezărească prea multă gratitudine. Pe de altă parte. nu-i dădeam dreptate lui Griepenkerl cînd făcea o atît de categorică distincţie între elementele „arhaice" şi cele „moderne" ale operei! Acestea se îmbină. ci folosită întru cinstirea lui de 304 ♦ Thomas Mann către posteritatea la care apelase împotriva colegilor săi în ale scrisului. 1 Dar o bucurie sinceră Se nimiceşte singură De dragul unei tţrfe ruşinoase (engL). vorbi despre o eroare judiciară pe care timpul o va repara şi declară. deceiving elf. Ode to a Nightingale. natural.

cînd „fumegă pădurea. spaima sa. în această selecţie literară severă. Leverkiihn se opri la ceva monumental. mulţumindu-se cu o îngînare lentă. să'văd adevărul spiritual al operei. ca să-i convină ca lumina lui să 1 Nemuritoarea pasăre (engL). nimicită". îndoitul „Iehova !" pe care-l strigă tunetul (impresionant pasaj!). creată. Sărbătoarea primăverii. orgă şi orchestră de coarde — zguduitoarea operă care. şi ea. cînd divinitatea nu mai apare în furtună dezlănţuită. / Adio ! adio ! plîngăreţul tău imn se spulberă /. cu multe amănunte. Muzica s-ar pricepe foarte Dine să poleiască mediocritatea.3 înţeleg prea bine provocarea emanată de frumuseţea de amforă a acestor ode ce solicită muzicii încununarea: nu pentru a desăvîrşi o perfecţiune — perfecte. ci e freamăt uşor şi se pleacă sub „arcul păcii" — n-am reuşit. despre studii şi cercetări care nu-mi treziseră niciodată curiozitatea. să văd. virtuozitatea artistului dramatic străluceşte mai orbitor în piesele proaste. Eventual. cum stă scris odată în Ode on Melanchofy: numai prevalîndumă de o nedefinită grijă pentru mîntuirea sufletului său. a-l scoate în relief. si poezia germană căreia i s-a consacrat era chiar dintre cele mai bune.. relatarea „dialogului" din sala pardosită cu piatră ? Numai cu această condiţie m-aş fi putut numi în faţa lui DOCTOR FAUSTUS ♦ 307 „a partner in your sorrow's mysteries".. decît de cel a cărui limbă cutezătoare a ştiut să strivească de cerul rafinat al gurii boaba de strugure a voluptăţii — ceea ce e pur şi simplu strălucit şi de abia dacă mai lăsa muzicii ceva 'de spus. la care. cum presupun acum cutre-murîndu-mă. prin anii douăzeci să înceapă să se formeze în jurul numelui prietenului meu o aureolă de glorie ezoterică. 4 Altarul suprem (engL). nici timpane în redarea tunetelor Domnului). oricît îmi mergeau la inimă unele frumuseţi. deşi n-avea distincţia intelectuală a liricii lui Keats. 2 Osteneala. ameţitor al imnului religios de glorificare cu invocările şi imaginile sale de maiestate şi indulgenţă care ofereau muzicii mai mult. Ce a ales Leverkiihn a fost oda lui Klopstock. fireşte. acordul. unde oamenii stau şi s-aud unul pe altul gemînd (engl. atunci. pe care i-o pur-tasem încă din copilărie. sub ameninţările vizitatorului ce stăruia în respectarea „hîrtiei dată la' mînă". iar nu din o cunoaştere reală a adevărului adevărat. cînd îmi povestea. Dar prea era trufaşă şi critică atitudinea lui Adrian faţă de artă. / Dispărută e acea muzică : „Treaz sînt. rămăseseră . Vreau să spun însă lucrul următor: oricît de profund aş fi fost mişcat — chiar dacă nu propriu-zis surprins — de această izbucnire de sentiment religios. Dar nici într-un alt sens nu înţelesesem atunci temeiurile tăinuite. zic. ale acestei opere fundate pe poezia lui Klopstock. stăpîniţ de tristeţe voalata în chiar Templul încîntării — de nimeni văzută. precum si în Elveţia. realizate fără nici o recurgere la o paletă sonoră perimată. datorită unor dirijori curajoşi şi devotaţi muzicii moderne. efectul obţinut era cu atît mai pur şi mai pios cu cît dispreţuise mijloacele ieftine (nu folosea sunete de harpă. ele erau deplin — ci pentru a articula cu mai multă putere farmecul lor mîndru şi melancolic. personale şi spirituale. ori dorm ?" (engL). sau mai bine zis ale lui cu mine. opera aceasta. Aşa.thyplaintive anthemfades Fled is that music: «Do I wake or sleep ?» ". plin de vioiciune. muzica versurilor ar fi invitat. 3 Adio! închipuirea nu poate să trişeze cu atîta tndemînare / Pe ctt îi merge faima c-ar face-o — spiriduş viclean. de pildă. căutind în laudă îndurare. îi ieşeau în intîmpinare mai sincer decît nobleţea elină a acelor zămisliri anglo-saxone. în Sărbătoarea primăverii ceea ce era ea: o jertfă de pocăinţă şi solicitare a lui Dumnezeu: o operă de attritio cordh. a da clipelor preţioase ale detaliilor o mai plină dăinuire decît e îngăduită'cuvîntului şoptit: clipe de o concentrată plasticitate cum e în strofa a treia din Melancolie pasajul despre „sovereign shrine . De abia mai tîrziu am izb" utit să înţeleg. Oare ştiam atunci de documentul pe care acum îl cunosc şi cititorii mei. Am auzit de multe ori afirmîndu-se că nu e nevoie ca o poezie să fie bună pentru a da un cîntec bun. a contribuit. în mare măsură. celebrul cîntec despre Picătura din găleată şi tăind foarte puţin din text. al registrului superior al orgii cu corzile din final. la patosul pretenţios. sau grandioasele adevăruri ale imnului. în adeziunea entuziastă a unei minorităţi.). Preţuirea spirituală cuvenită celor pe care se simţea chemat să-i evoce în muzica sa trebuia să fie într-adevăr mare. tot ce-ar putea face ar fi să nu-i strice. dar stîrnind fireşte şi opoziţie ordinară. atît de nou şi transfigurat. febra şi frămtntarea — aici. deznădejdea şi intenţia sa tainică. meschină. a scris-o pentru bariton. ca de pildă oprimant de lenta alunecare a norului negru. Ar fi trebuit să fac o legătură între ea şi convorbirile avute cu Adrian pe vremea aceea. ca destul de curînd. a ajuns să fie cîntată în timpul primului război mondial şi cîţiva ani după aceea în mai multe centre muzicale germane. 306 ♦ Thomas Mann strălucească-n întuneric.

începe o lume nouă. în odaia stareţului. căci omul. Era către ora la care Suso. de o înspăimîntătoare adîncime în punctul acela. fură apoi cufundaţi încetişor în elementul lichid. că se numea Capercailzie. cînd făcuse lumea" — începuse tot cu cercetări despre picătură şi despre obscurele ei ascunzişuri şi prefăcătorii. La început îi înconjurase o apă cristalină. îi stătuse inima-n loc. fie pentru ca era âtîtde pasionat. într-o lume a cărei tăcere. şi şedeam acolo fumînd ţigări de foi Zechbauer. totala. capabilă să reziste unor presiuni fantastice. şi chiar asta făcea pînă la ultima limită. uşa blindată. ferestre de cuarţ asigurînd vizibilitate în toate direcţiile. De altfel. fata sobru îmbrăcată ne adusese. ca să nu zic în absurd. ceea ce mă îndemna să-mi aduc aminte de tatăl său şi de mania lui ingenioasă de a „specula cu elementele". ca şi cum s-ar fi cufundat. comparabil poate cu orizontul sumbru al unui er bîntuit de vijelie. specifica anume unde. în schimb îi despăgubea pentru acest neajuns conştiinţa absolutei securităţi a habitaclului lor: era o construcţie perfect etanşă. îmi făcuse plăcere: venisem la Pfeiffering la un sfîrşit de săptămînă. adică pînă pe la opt sute de metri. Apoi. pentru că e alcătuită în cea mai mare măsură din apă. şi au rămas acolo cam o jumătate de oră. DOCTOR FAUSTUS ♦ 309 Oricum. pe care-l convinsese la această aventură. ca si cînd ar fi văzut cu ochii lui. în fiecare clipă. Cu totul şi cu totul. şi în ea Adrian si ilăuza lui au pătruns pînă la o adîncime de aproape paisprezece ori mai mare. se închisese în urma lor şi. fiecăruia. natura şi rostul ei era să lumineze. care mă şi amuza dar mă şi năucea. Greu renunţa lumina să pătrundă mai ieparte. uşoare'şi bune. Pe Adrian îl amuza să-mi povestească. fireşte. şi să-l adore. adică în jurul pămîntului. fusese scos din lanţ şi se plimba liber prin curte. cînd. în imagini clare. pentru ciceronele său. colorînd parcă şi mai impresionant ultimele etape ale epuizării ei: prin ferestrele de :uarţ. şi cum au fost coborîţi cu vinciul vasului de însoţire în apa'mării. tot ce ştia el despre lucrurile astea era numai din citit. pentru că minunile adîncului mărilor'. şi mai spunea că toate minunăţiile naturale ale abisului i le' arătase un coleg. luminată de soare. Celui care compusese Sărbătoarea primăverii nu i se potrivea mărturisirea poetului care spunea că nare de gînd „să se arunce în oceanul tuturor lumilor" şi că nu voia altceva decît să plutească în jurul „picăturii din găleată". cîte o halbă de lut ars plină cu bere. precizînd că ar fi fost savant american. amabilă. acuma. nu vreau să uit: şi Adrian începuse prin a pluti în jurul „picăturii". cu mult înainte . grea de două sute de kilograme. Poziţia lor în interiorul sferei de două tone numai comodă nu fusese. Treptat. extravaganţele vieţii din străfunduri. în abstract. se comporta ca şi cum ar fi pătruns în acel mediu. fie din cine ştie ce capriciu. după aceea totul dispare sau. că asupra adăpostului lor se xercită o presiune de cinci sute de mii de tone. el fiind snştient. vorbea ca şi cum ar fi fost de faţă. cu telefon. într-o dimineaţă la ora nouă. Kaschperl adică. în infinitul pe care ştiinţa astrofizica încearcă să-l măsoare. a cărei ciudăţenie fantastică explica. cifre. şi că bătuse cu el chiar un nou record de adîncime. cum a intrat cu Mr. Fusese mai mult decît emoţionat — cel puţin pentru el dacă nu şi pentru mentorul. fireşte. lua lucrurile mai rece. nefiind la prima coborîre. unde nu răzbeşte rază de soare. apa luase o culoare ce-luşie — adică era un întuneric amestecat cu resturi te-lace de lumină. căreia numele i se potriveşte foarte bine. congenitala lipsă de contact cu lumea noastră. au fost primul lucru despre care mi-a vorbit el — şi-anume într-un fel cu totul deosebit. extraordinar de explicit. numai ca să ajungă astfel la măsuri. echipat ca un balon stratosferic. călătorii priveau acum într-un negru-albastru greu Ie descris. atît de repede trecuse. nai bine zis. minunat. 308 ♦ Thomas Mann Natural. din apele mărilor.totdeauna străine caracterului meu înclinat spre erudiţie: emoţionante îmbogăţiri ale cunoştinţelor lui despre natură şi cosmos. Capercailzie într-un batiscaf sferic cu diametrul interior de numai un metru douăzeci. în care nu te mai simţi acasă. eram după o cină simplă servită de Clementine Schweigestill în odaia mare cu pian. proiectoare alimentate la înaltă tensiune. fără nimic comun cu valahă. Mi-a rămas o amintire foarte vie despre această convorbire. prevăzută cu o rezervă amplă de oxigen. ordini de mărimi fără nici un raport cu omenirea şi se pierd în teoretic. la cîteva mile marine de Saint George. datorită celor văzute. întîi legănaţi în gol de pe vapor. fusese stranie clipa. După aceea. încît asimilase admirabil imaginile. justifica într-o oarecare măsură. pe măsură ce coborau. şi „tot din mîna Domnului picase. în regiunea Insulelor Bermude. cumpărase cărţi cu acest subiect şi îşi hrănise fantezia cu ele : dar. în imaterial. Adrian se arunca. au stat sub oglinda mării trei ore şi ceva şi timpul parc-ar fi zburat. Dar lumina de sus pătrunde în interiorul „picăturii noastre din găleată" numai pînă la vreo cincizeci şi şapte de metri.

şi îl îndemna să mă ţină pînă seara tîrziu cu relatarea investigaţiilor sale sau. n-au avut decît să stingă lumina. nici compensat de patetismul ştiinţei. ca un fel de lanternă electrică. din nenorocire. polipii. cu totul aparte. ceea ce îl stîrnea şi mai mult. Adrian îmi vorbi despre obsesia pasiunii de a cunoaşte i care i-o provoca vederea a ceea ce nu mai fusese văzut liciodată. chiar şi monştrii vîscoşi. tentaculari. în chip necesar. în „oceanul tuturor lumilor". să explodeze.. adică să lumineze prin propriile puteri. mediul lor aclimaDOCTOR FAUSTUS ♦ 311 tizat — aceeaşi presiune. ochi telescopici. Sosirea unui vehicul spaţial omenesc pe' Marte. plutind nehotărîţi în voia apei. şi expresia tachinănei amuzate faţă de acea uşoară împotrivire cu care întîmpinam relatările sale şi care nu-i scăpase nepercepută. Grotescul insolit al vieţii din adîncuri . jos. unii pe tot corpul. luau forme şi fizionomii ce iu mai aveau parcă nici urmă de înrudire cu lumea terestră. de asemenea. şi săgetarea lor năucă pe fa ferestrele gondolei: mutre misterioase. altele groteşti. Naratorul regreta că nici vorbă nu putuse fi să prindă cîteva dintre aceste vietăţi ale adîncului. la o diminuare' de presiune dinafară ele trebuiau. desigur. cel puţin pe cele mai necunoscute. Sentimentul de indiscreţie născut astfel — mai de-rabă unul de culpabilitate — nu putea fi minimalizat cu totul. Şi asa. cum se complăcea să lase impresia. pe care şi le oferiseră aici natura şi viaţa. a ceea ce era sortit să nu fie văzut niciodată. cu descoperirile din domeniul monstruozităţilor extraumane şi să se arunce. o urmărea cu atîta consecvenţă. aşa că. guri rapace. fie ca momeală. De altfel se poate foarte bine ca toţi aceşti „indigeni" ai adîncului să fi considerat musafirul'cu proiectoare ce coborîse în străfunduri drept un soi supradimensionat al unuia de-ai lor. Surîsul lui era. de la o cît mai mare depărtare posibilă. a clopotului-sca-fandru capercailzian. ci ca să atragă şi'prada sau să transmită chemări amoroase. ca să li se înfăţişeze un spectacol de-un alt gen. cu un zîmbet doar schiţat. domnea jur-împrejur un negru absolut. probabil. ca să le aducă la suprafaţă. fulgerînd ca săgeţile. nu numai ca săşi lumineze calea în noaptea eternă. tenebre în care din vecii vecilor nu pătrundea nici cea mai mică urmă de rază de aare a spaţiului interstelar. Adrian îmi povestea cu aerul că ef însuşi fusese cel ce coborîse în adîncuri şi că lui îi fuseseră arătate toate cîte le înşirase — un gen de glumă pe care. servindu-le. îşi dădea seama de asta. antrenîndu-mă şi pe mine. de o instalaţie în stare să păstreze formidabila presiune atmosferică în care erau deprinse să trăiască trupurile lor. pentru „natură" în general. dacă te gîndeai. peşti ca nişte bărcuţe de hîrtie. Unele. de culoarea cărnii. fie ca avertisment. Vizitatorii. înnebunite din lumea organică.e a se citi pe batimetru 750. produsul disimulării. cele mai slabe licăriri de lumină. înspăimîntător. bezna mării era iluminată de licurici alergînd în cerc. alţii doar pe cîte un singur organ. părînd să fie din alte planete. Unii mai mari radiau într-adevăr o lumină albă atît de intensă încît îi orbeau pe intruşi. de o formă aproape nobilă se pulverizase în mii de bucăţi la simpla atingere a gondolei. meduzele de tot felul păreau să fi fost cuprinse de o agitaţie spasmodică. căruia trebuie să i se îngăduie să pătrundă cît de departe permite priceperea. necosmică. Această trecere i-a fost înlesnită de imaginile lui anterioare. O compensau printr-o la fel de mare presiune interioară în ţesuturile şi cavităţile corpului lor. noapte etern calmă şi virgină. adusă din lumea de sus. a : ce nu era nici măcar de prevăzut că va fi văzut vreo-ită. încît nu mă puteam împiedica. apoi 763 de metri. cu ocnii holbaţi îndreptaţi în sus. Era însă perfect evident că incredibilele excentricităţi. n-ar fi putut părea eventualilor locuitori ai acelui corp „apropiat" mai senzaţională decît apariţia aici. povestea Adrian. unele înfiorătoare. care apăsa pe'pereţii gondolei. în primul rînd. şi înclinarea mea către sfera filologică şi umanistă. fumîndu-ne ţigara. aşa şi păţiseră de la prima întîlnire cu batisca-ful — o ondină mare. rîzînd şi mi-nunîndu-niă. Pentru asta ar fi trebuit să dispună. sau să zicem mai bine pe faţa etern neluminată de soare a lui Mercur. Curiozitatea generală cu care incomprehensibilele vietăţi ale abisului înconjuraseră habitaclul musafirilor fusese indescriptibilă — si indescriptibilă. 310 ♦ Thomas Mann al vieţii palpitînd în învelişul beznei eterne. ca nişte seceri de argint. fosforescenţa cu care erau înzestraţi foarte mulţi dintre peşti. lungi de aproape doi metri." rechinii maies-tuoşi.. Evident. pentru că el cunoştea foarte bine totala mea lipsă de interes pentru misterele şi mistificările de orice fel ale naturii. fălci fioroase. are trebuia acum să suporte să fie străluminată de o rutină artificială. Ochii proeminenţi în formă de tijă ai unora dintre peşti aveau probabil rostul să perceapă. Cît vedeai cu ochii. peşti cu aripioare ca nişte derive. pentru că erau şi printre ei unii în stare să înfăptuiască ceea ce înfăptuia oaspetele. să nu-l privesc totuşi şi cu puţină uimire.

o minge de gaze cu o temperatură de şase mii de grade la suprafaţă. ci a întregului nostru sistem planetar. „Soarele". asta fusese învăţătura trasă de el. de protecţie. iar noi trebuie să ne 312 ♦ Thomas Mann simţim cetăţenii ei. 297 600 kilometri pe DOCTOR FAUSTUS ♦ 313 secundă. cînd ai în faţă două duzini de zerouri cu un unu înainte sau cu un şapte. conceptibile. efectuat cu cifre împodobite cu o coadă de cometă de trei duzini de zerouri şi care vor să lase impresia că mai au ceva comun cu măsura şi cu raţiunea. lucrurile stau cam aşa: Are aproximativ forma unui ceas de buzunar plat. alături de alte tovarăşe. expresie a cărei smerenie admirabilă era mai mult decît justificată de caracterul cu totul secundar. frumuseţe. nu numai a pămîntului. nimic în stare să poată fi numit de semenii mei bunătate. numai astfel îl puteai măsura. dacă nu se preferă să se păstreze acest atribut numai pentru lumea morală. şi nu văd nici un motiv să- . de zone de nebuloase. căreia. într-o cavitate sferică. în care undeva într-un colţ. „an-lumină". adică a soarelui cu toţi cei şapte sateliţi ai lui. dar trebuie numită imensă la o foarte mare potentă şi în cuprinsul ei. Admiraţie în faţa măreţiei. de nebuloase inelare. cu nenumărate vi-duri. greu de găsit şi parcă nici măcar meritînd să fie pomenit. Nu. intelectuală. zi de zi'. de aştri nebuloşi şi aşa mai departe. şi-anume la treizeci de mii de ani-lumină. de poziţia aproape imperceptibilă în marele tot. mai deoparte. o stea fixă în jurul căreia. omeneşti. ciîvîntul însemna distanţa parcursă de lumină în decursul unui întreg an terestru — cu viteza care-i e proprie şi despre care nutream o vagă bănuială. ceea ce la urma urmei e exact acelaşi lucru. vîrful Mont-Blanc şi interiorul cupolei Sfîntului Petru sînt măreţe. Aşa că un an-lumină avea aproximativ nouă trilioane şi jumătate de kilometri. în acest monstru. dar desigur imens. Poate fi considerat opera lui Dumnezeu un fenomen în faţa căruia spui tot aut de bine „Ei. Datele creaţiei cosmice nu sînt nimic altceva decît un asurzitor bombardament asupra inteligenţei noastre. nu sînt posibile decît în raporturi pămîntesti. gravitează şi pămîntul cu lunişoara lui. se află cu totul şi cu totul lipsit de importantă. jur împrejur ea este cuprinsă într-o pulbere de alte stele. Noi toţi trăim. măreţie şi niciodată n-am să înţeleg osanalele înălţate de anumite spirite în faţa aşa-ziselor „creaţiuni ale fui Dumnezeu". adică rotund şi mult mai puţin înalt decît lat — un disc. clar de măsurat. ni se făcuse şi nouă un locşor. Acest disc seamănă cu secţiunea plană obţinută cînd tai o portocală la mijloc. Adînc înlăuntrul acestei nesăbuit de spaţioase cavităţi sferice. căruia i se cuvine atît de puţin articolul definit. cu un diametru de vreun milion şi jumătate de kilometri. şi ?" ca şi „Osana !" ? Mie personal mi se pare că primul răspuns e mai la locul lui decît al doilea. în care susţinea că ar fi coabitat şi el cîteva ore. de stele duble descriind orbite eliptice una în jurul celeilalte. incomensurabil nu era. de asemenea. e situat faţă de centrul secţiunii plane a galaxiei la o distanţă egală cu grosimea ei. un vîrtej concentrat de mase de stele. Cuvîntul „noastre" dă imensităţii la care se referă o anumită doză de intimitate. se înţelege. de renunţare şi poate şi de puţin dispreţ. ajungea aici în urma straniei lui călătorii în interiorul unei sfere goale pe dinăuntru. adică batiscaful capercailzian. obiectele sus-pomenite sînt astfel răspîndite. se află zic. fără îndoială. satisfacţie pur sufletească. intim. Ce să spui în faţa unei asemenea agresiuni împotriva capacităţii de înţelegere a minţii omeneşti ? Mărturisesc că sînt aşa fel făcut încît hiperim-posantul irealizabil nu-mi provoacă decît o ridicare din umeri. de nebuloase fosforescente. în vîrtejul Căii Lactee din care face parte anume Calea „noastră" Lactee — ca să nu mai pomenim de milioanele de alte căi. în acest adăpost. nu incomersurabil. deoarece. Un altul fusese întorsătura de frază a lui Klopstock despre „picătura din găleată". de o noţiune aproximativă. Era. nu i se poate spune incomensurabilă. mai mari sau mai mici. de grupe de stele. amplifică într-un fel aproape comic noţiunea de „la tine acasă". făcînd parte adică din discul de furnicare de grămezi de lumi. conferindu-i o extindere ameţitoare. spirituală. ceea ce însemna că excentricitatea sistemului nostru solar se cifra la de treizeci de mii de ori pe atît. de mulţimi de stele. o noţiune spaţială. încît întreaga alcătuire constituie o sferă. iar diametrul general al cavităţii sferice a galaxiei noastre măsura două sute de mii de ani-lumină. modeşti. dar puşi la adăpost. cu spaţiul ga-lacteic. pentru distincţia sufletească. izolat. de insignifianţa obiectului.creînd impresia că nu mai face parte din planeta noastră fusese unul din punctele de plecare. în acest sentiment profund. Nu găseşti.'entuziasm pentru ea. atîta vreme cît'fac parte din fizica'universală şi sînt susceptibile a fi transformate. Piramidele sînt măreţe. Cultura mea generală îmi permitea să leg acest cuvînt. dar Adrian o avea în cap cu precizie. sentiment de copleşire. ar părea că natura îşi impune propensiunea sa către sferic — si acesta era uri al treilea punct al expunerii cosmice a lui Adrian: în parte.

Capercailzie îl putuse asigura pe Adrian doar că suma tuturor sistemelor Căii Lactee era de ordinul de DOCTOR FAUSTUS ♦ 315 mărime a sutelor de miliarde. determinat de sentimentul pentru taina transcendentă a omului. nu mai permite nici o îndoială — cu cît alterarea culorii acestei lumini spre capătul roşu al spectrului este mai pronunţată. ci că participă. fără de care nu şi-ar avea bază. un umanism cu nuanţă religioasă. înzestrată cu o cotă. nu din citite. demonstrate. fumînd şi zîmbind. eşti împotriva creatiunii. prietenul meu Adrian. pentru că ambele expresii au întrucîtva un caracter static. şi anume de douăzeci şi cinci de mii de kilometri pe secundă. de o mie nouă sute milioane de ani. Klop-stock. Creaţiunea fizică. dar şi cu o oarecare intimitate de iniţiat în aceste raporturi. într-o sută de miliarde de Căi Lactee eu. cunoscută. nici pe departe atît. atunci mai curînd a bazaconie diavolească. la urma urmei — sau nu la urma urmei. adică în stare de explozie în această privinţă. ajutat oarecum şi de mentorul sus-menţionat. în această îndatorire. de înălţare morală. n-ar putea fi numit nici finit. atunci cuvîntul „explozie" n-ar putea decît să caracterizeze un cosmos în miniatură. aşa reieşea. şi lăsase cvintilioanele deoparte. Ce respect şi ce înălţare morală născută din respect pot izvorî din imaginea unui haos incomensurabil cum e acel al universului explodînd ? Absolut nici una ! Pietate. în acest respect al omului pentru sine însuşi. Dacă toate astea semănau a ceva.' incontestabil. si la complexele cele mai îndepărtate. este. compozitorul imnurilor sale. Deci. navigase cu el nu numai în admci-mile apelor ci şi printre constelaţii. unul. în starea actuală a lucrurilor însă. pe sub mînă şi le însuşise. Poate că vreodată acest univers să fi fost static şi să fi avut un simplu diametru de un miliard de ani-lumină. i-am cerut să admită că toată vrăjitoria cu cifrece se pierd în neant nu putea. el susţinea că universul fizic'— termenul acesta luat în înţelesul lui cel mai cuprinzător. — Va să zică. se află Dumnezeu . dar despre o extensiune constantă. sau nici atît chiar. cu nepăsare. înglobînd şi cele mai îndepărtate elemente. era cu neputinţă să trezească un sentiment de măreţie divină. din experienţă personală. „abia dacă" puteau percepe un modest milion. ci predate de cineva. nu-l găsesc. dar. Cum spuneam. vreau să spun: ficţiunea necurmată. i-am spus. şi din constatări proprii. viteză faţă de care aceea a unei schije de bombă explodînd ar avea un ritm de melc. dar nici infinit. prosternîndu-mă. că are îndatorirea să se apropie de perfecţiune. — Recunoaşte. a spiritului său. viteza centrifugă este aproape egală cu aceea dezvoltată de particulele alfa dintr-o substanţă radioactivă. q dată cu ea. şi poate că ar trebui să numim binele floarea răului — une jleur du mal. cel puţin de o bună bucată de vreme. respect. îmi cer iertare. prin limitarea la omenesc si pămîntesc. în patetismul acesta. premisa fenomenului moral. După cît se părea. că ii e dat absolutul. originea omului si. prin om. de conştiinţa mîndră că nu-i doar o făptură pur biologică. mai precis. de dreptate. mai mult sau mai puţin. dar aş fi nedrept dacă aş vrea să dau impresia că ar fi făcut lucrul acesta cu o urmă de emoţie. iar telescoapele noastre de astăzi. E vădit că nebuloasele tind să fugă de noi. în faţa unui cvintilion. se extinsese şi asupra cvintilioanelor. cum că toate aceste cunoştinţe. desigur. rece. mi-a răspuns Adrian şi împotriva' naturii fizice.mi plec fruntea în ţărînă. mai mult sau mai puţin. acest monstru de organizare universală. învăţate. sentiment religios sînt posibile numai în om. de emfază măcar. s-ar afla într-o stare de extensiune frenetică. profesorul Caper-cailzie care. de libertate. se putea vorbi. la o lume spintuală. Vorbea despre aceste extra314 ♦ Thomas Mann vagante. cu atît nebuloasa se află la o depărtare mai mare de noi. pe cînd realitatea e de natură totalmente dinamică — şi cosmosul. ci înainte de toate. cu o porţiune esenţială a fiinţei sale. Homo Dec al tău e. — o bucată de natură hidoasă. cu o uşoară notă de amuzament fa vădita mea recalcitranţă. conceptul de adevăr. cuviinţă sufletească. nu tocmai din belşug dimensionată. se mărginise să" exprime şi să stîrnească o entuziastă veneraţie pentru cele pămîntesti. Caracteristic era si faptul că poetul celor înalte. Rodul lor ar trebui să fie. „finită" sau „infinită". Am făcut atunci apel la conştiinţa lui. şi va fi. Aşa a grăit Adrian. Adrian voia să lase impresia că toate astea erau jumătate jumătate: învăţate şi de la profesor. evoluţia spre roşu a luminii provenind de la numeroase galaxii â căror depărtare de noi este. aflate la o sută cincizeci de milioane de ani-lumină. care. în definitiv. de extensiune. de posibilităţi . ar putea fi. nu putea fi vorba. că aceste enormităţi luate din universul fizic nu sînt defel productive în domeniul religiei. dacă toate sistemele Căii Lactee ar fugi unele de altele într-un tempo exagerat la extrem. pentru „picătura din găleată". într-un stadiu de dilatare. se mai află şi prin alte părţi ale cosmosului.

o certitudine intuită. nu numai pe tema concepţiei mele mai omenoase despre lume. către geocentris-mul medieval — evident în chip necesar. atît de coerent cum e sistemul nostru solar. o răutate satanică. Jupiter sau Venus. Se ştiau. Mă speria frivolitatea titlului si-i propusesem Symphonia cosmologica. mai mult sau mai puţin sterilă. spunea Adrian. de Kaisersaschern. De altfel. mai ales că nici viaţa însăşi şi în special începuturile ei nu pe pămînt îşi avuseseră originea. cînd s-'a ridicat împotriva cunoştinţelor astronomice. ceremonios-mate-matic al descrierii acestei imensităţi inimaginabile. a adăugat el. directe'. . la citirea poziţiilor aştrilor. Caracterul şi substanţa portretului orchestral al Universului. o blasfemie. E mult de-atunci. numită Minunile Universului — cu totul împotriva dorinţei şi propunerii mele. Bolile molipsitoare. ducînd vreo treizeci de minute. raporturile lor de intimă vecinătate. ironică. sau se bănuiau. e sarcasmul — un sarcasm ce nu face decît să confirme din plin opinia mea exprimată în cursul convorbirii. o nelegiuire nihilistă. în general se consideră că umanismul e filoştiinţific. în cosmosul sunetelor. provin din aştri vecini. omiţînd mult metan şi amoniac. molimile. în vremile acelea. mi-a răspuns. nu-şi au cumva obîrşia pe alte planete.'decît DOCTOR FAUSTUS ♦ 317 produsul unor gaze de putrefacţie ale unei constelaţii vecine. Ştia din sursă foarte sigură. Astăzi am ajuns atît de departe încît a început să se discute dacă nu cumva germenii. a constelaţiilor. Vezi bine.de spiritualizare. Homo Dei umanist al meu. Biserica. să zicem de gripă. pentru 1 Omul lui Dumnezeu (lat). purtată de proiectile cosmice. deloc neglijabilă. o pregătire. constituia. lucruri la care astăzi încep să-şi întoarcă privirea şi ştiinţa cea mai evoluată. se repetă: în muzică. desigur. a stăruit în ignoranţă sub pretextul omeniei. într-un anumit sens. bacteriile. pe Marte. chiar dacă uneori grav. sau pur şi simplu prin presiune radiată. şi faptul acesta şi-a avut partea lui de contribuţie. şi nimerise pe nevinovata noastră planetă. cu toate că. n-avea nimic comun cu spiritul glorificării smerite. de a fi. desigur. Asta înseamnă ev mediu. ci imigraseră. A fost surprinzătoarea simfonie sau fantezie pentru orchestră. De la ei. Că bolile. care-l preocupa pe vremea aceea. Atunci ai luat apărarea constelaţiei. într-o singură parte. vreau să zic. ci şi cu inexplicabilul lui capriciu de a stărui în ficţiunea unei anumite informări personale speciale. care duce la astrologie. dînd din cap.. am repetat eu. organismele care provoacă pe pămînt o epidemie. o virtuozitate antiartistică. cu îndatorirea lui spre spiritual cu tot. — O apăr şi astăzi. dar nu e. ne plimbam pe la Kuhmulde şi discutam despre muzică. molimile. Muzica din Minunile Universului n-avea nimic comun cu spiritul din Sărbătoarea primăverii. Dar Adrian. învăluiţi într-o atmosferă mult mai propice. 316 ♦ Thomas Mann că nu poţi considera obiectele ştiinţei drept scule ale diavolului fără ca să consideri şi'ştiinţa însăşi la fel. El apără o cosmologie de bisericuţă. de la unul dintre ei — îmi lăsa mie alegerea — venise odată viaţa. probabil. care. şi le-a afurisit şi le-a interzis sub pretextul cinstirii omului. sar în ochi. pseudopatetică. această încununare â vieţii. Evul Mediii era geocentric şi antropocentric. la învinuirea adusă artei prietenului'meu. Se ştiau foarte multe pe vremea' astrologiei. epidemiile au de-a face cu poziţia aştrilor era. că avea de gînd să folosească toate astea într-o lucrare. Aşa mă tachina. după episodul cu noile lieduri. compusă în ultimele luni ale anului 1913 şi în primele ale lui 1914. pentru că dependenţa intimă a corpurilor unui grupşor cosmic atît de strîn's legat. umanismul tău e ev mediu pur. în care a supravieţuit. pregăteşte mai bine pe cunoscător pentru caracterul total glumeţ. elogii ambigui de farsor. ca ciuma sau moartea neagră cum i se mai zicea. Nu ştiam. — Şi înflorind adesea în răutate. în fond. părînd a se adresa nu numai înspăimîntătorului mecanism de orologerie universală ci şi mediului în care acest univers se reflectă. dar ar fi trebuit să-mi dea prin cap. — Floarea răului. persistă şi menţinu cealaltă denumire. festiv. Marte şi Venus. şi anume: gîndurile despre incomensurabilul extrauman nu sînt o hrană pentru pietate. grotesc. n-ai fi crezut că acelaşi suflet le-ar fi putut concepe pe amîndouă. probabil că nu erau de pe planeta asta. asupra stării de lucruri între cer şi pămînt. ca de pildă Jupiter. ca de altfel oricare alt umanism. i-am replicat eu. nu e.. şi anume în muzica exprimînd cosmosul. zîmbind. e amuzant de constatat cît de mult înclină umanismul tău. şi dacă anumite indicii personale în scriitura muzicală nu l-ar fi trădat pe autor. cu prorocirile lor de fericire şi de nenorocire — foarte firesc şi pe bună dreptate. în spirit umanist s-a ridicat. — Am mai vorbit noi odată de conjunctura astrolo-gică.

. XXVIII Am mai spus că locatarul familiei Schweigestill nu se înmormîntase cu totul în solitudinea monahală străjuită de Kaschperl-Suso. ne mai întîlneam în casa Sctilaginhaufen. eu care nu cultivam această artă decît ca un amator. scrisă pentru viola di Bordone (dar se putea cînta şi la viola d'amore). Nici nu bănuia existenţa acelei lumi de tradiţie artistică a baletului rusofrancez. din cauza trenului de la ora unsprezece. de altfel perfect justificată. pe care le-am împărtăşit cu Adrian Leverkiihn. incapabil a străluci vreodată în conversaţie. al ordinii asupra hazardului. născută von Plausig. intendentul general al teatrelor. a acelui public restrîns pentru felul captivant de a interpreta la vioară al lui Schwerdtfeger. sub privirile unei societăţi de curteni propovăduitoare a „idealului". unplaisir d'amour din al XVIII-lea. Ce reuşea baronul să vadă în balet erau doar tutu-urile de tifon. ci şi de la excelenţa sa von Riedesel. Epitetul „graţios" era pentru baron un cuvînt de ordine conservator prin care polemiza împotriva modernismului revoluţionar. admisă în staluri. sfîrşit de epocă. Mă simţeam cu atit mai măgulit în vanitatea mea (n-o tăgăduiesc nicicum) de solicitările venite din cercul mult mai vast şi mai select pe care ambiţia doamnei doctor Schlaginhaufen. cu doctorul Kranich. celălalt din simpatie pentru tot ce ieşea din comun. pildă exemplară de artă. e o mare deosebire. ultimul carnaval la Miinchen înainte de izbucnirea războiului. ca să le cînt. şi în salonul cu coloane al soţilor Schlaginhaufen eram primit cu plăcere să cînt la viola d'amore ceea ce de altminteri era singura contribuţie mondenă mai de seamă în stare s-o aducă un simplu cărturar şi dascăl ca mine. precum şi de preferinţa. dacă respinge noul ce naşte din el ca o necesitate istorică. Iniţiativa nu pornea totdeauna de la Jeannette Scheur'l. violonistul care ştia să fluiere atît de frumos. îri Rambergstrasse. cu Zink şi Spengler. din Furstenstrasse. chiar dacă o făcea sporadic si reticent. din secolul al XVII-lea. şi în acest sens le sprijinea. sau o sonată a lui Ariosti.Dar de ajuns despre toate astea. istoric. tot atît de falsă şi de sterilă rămîne dragostea de trecut. pentru deosebit). ca la Kranich. unde tot Rudiger ne prezentase. şi în scurtă vreme ajunsesem în relaţii destul de cordiale' cu cei din cercul lor. Si în casa Rodde. sau una de Haydn. patronînd din loji o burghezie bine ţinută în frîu. a cărui binevoitoare protecţie acordată vechilor instrumente şi muzicii vechi nu-şi avea originea într-o înclinare de savant şi de amator de antichităţi. Trebuia însă. pentru că'ar fi „graţios". aşa cum nu poţi înţelege ce-i nou şi tînăr dacă nu eşti profund pătruns de tradiţie. fără ca în realitate să priceapă ceva. cu soţii Knoterich. cu Schwerdtfeger. imboldul îmi venea mai mult de 'la astmaticul doctor Kranich şi de la Baptist Spengler: unul din curiozitate de numismat şi amator de antichităţi (sta bucuros de vorbă cu mine despre istoricul familiei viorii în limbajul lui bine articulat şi clar. fusese numit în postul său actual numai şi numai pentru că-i mersese vorba că ştie să cînte puţin la pian (cîte secole par să ne despartă astăzi de vremea cînd deveneai intendent general al teatrelor pentru că erai nobil şi pe deasupra ştiai să cînţi puţin la pian !) — va să zică baronul Riedesel'vedea în tot ce-'i vechi. Acest om de Curte. ce mă sileau aproape totdeauna să-mi aduc instrumentul în Briennerstrasse. să ţin seama de pofta nesăţioasă a lui Konrad Knoterich dea se auzi cum cînta gîfîind la violoncel. îl liniştea şi-i făcea chiar plăcere. era obligat — şi toată fumea ştia asta — să plece devreme. 'ştiuse să-l formeze în jurul ei şi al soţului său înzestrat cu un pronunţat acDOCTOR FAUSTUS ♦ 319 cent şvab şi destul de tare de ureche. prohibind detestabila 320 ♦ Thomas Mann îndoială. în casa asta. Riedesel preţuia şi patrona baletul. Aşa de pildă. ci mai curînd 'într-o tendinţă conservatoare. o sarabandă.'şi era cu desăvârşire străin de ideile pe care acest din urmă muzician rus avea să le formuleze mai tîrziu despre baletul clasic: că ar fi triumful acţiunii chibzuite asupra simţurilor dezlănţuite. sau în elegantul apartament de la etajul întîi al fabricantului de hîrtie Bullinger (de altminteri renan de origine). Pentru că. prietenul lui Hăn-del. în Rambergstrasse. Ne întîlneam la familia Rodde. Ceea ce se-nţelege. solicitări foarte insistente'. la Radbruch. un Stravinski. oricum. fost co'lonel de cavalerie. o chaconnă. ci frecventa totuşi anumite cercuri mondene din oraş. model de conştientă acţiune apolinică. umblatul pe poante şi braţele „graţios" ridicate deasupra capului. un zid de apărare împotriva modernului si revoluţionarului. tradiţie reprezentată de un Ceaikovski. Următoarele două capitole am intenţia să le consacru experienţelor mondene 318 ♦ Thomas Mann din anii 1913 — 1914. editorul lui Şchildknapp. un Ravel. Iar faptul că. un fel de polemică feudală împotriva for.

Mie nu-mi plăcea deloc să-l aud pe Kjoejelund cîntăreţul Curţii. surîdea triumfătoare. uitasem cu desăvîrşire aversiunea pe care mi-o inspira fizionomia lui plată. prilejul unei asemenea întîlniri. slab e omul! şi eram recunoscător. de a mă îndemna. dincolo de ură şi dispreţ. de un conservatorism post şi contrarevoluţionar. îţi face plăcere că aduci o contribuţie artistică. Cînd te afli sub imperiul unor asemenea impresii. cu mustaţă blondă răsucită şi pomădată. şi de aceea m-a mişcat gestul exce-lenţei-sale von Riedesel. ba chiar dincolo de batjocură . după conservatorismul lui Riedesel. n-am ajuns niciodată cu el la un schimb de opinii mai insistent pe tema asta. Astfel că s-a ajuns pînă acolo încît excelenţa sa acompania personal la pian pe cîntăreţi. Dar mărturisesc că rezist cu greu emoţiei produse de o voce feminină eroică de felul celei â Taniei Orlanda. dar DOCTOR FAUSTUS ♦ 321 impregnat de tonul tăios. ci mai curînd de dat „iarăşi" înapoi. pestriţ cum nu se mai poate. mai nîult sau mai puţin. un divertisment. peremptoriu. a dat cu ochii de faţa mea zguduită de emoţie. zîmbi şi el. astea erau şi sentimentele mele. Spiritul vremii prezenta acum. dar şi din nevoia de a ului o lume de elegante prostuţe cu idei ce-ar fi provocat. piesele decorative ceva mai gingaşe începeau să se agite. al doamnei Schlaginhaufen se oferea un asemenea prilej: anume în persoana literatului doctor Haim Breisacher. şi chiar şi în ambiţiosul salon. din motive inexplicabile. ridicîndu-se de la pian. de-a adulmeca şi stabili contacte cu mişcarea spirituală a timpului. copleşită de aclamaţii. fireşte. cu toate că. Pentru Adrian. cînd. să mai cînt o dată andantele şi menuetul de Milandre (1770) ascultat recent tot acolo'pe cele şapte coarde ale mele. cu o vădită satisfacţie răutăcioasă. Ah. obez cu pince-nez şi voce de bronz. să contribui la recrearea asistenţei cu ceva „graţios". cu monoclul sclipindu-i în ochi sub b sprinceană ce-ncepuse să încărunţească. promptitudinea paradoxurilor lui. încît în salon cristalele. cînd eram solicitat să mă manifest. de o nemaipomenită temeritate şi de o urîţenie fascinantă. nu mă puteam împiedica să-mi fie drag. nu legată de „înainte" ci de „după". rolul de ferment. ceea ce îi măgulea. care o depăşeau. o femeie zdravănă. în fond. flerul său pentru cele mai recente schimbări de orientare nu le-am contestat niciodată. zgîlţîindu-se şi zornăind. rolul corpului străin. pe de o parte penibil. de o inepuizabilă impertinenţă de aristocrat. n-aş şovăi s-o ating. în fine. într-un limbaj de coloratură sud-germană. cînd. la care nu era chiar atît vorba de dăinuit „încă". ştiam. dar şi uluitoare pentru vechiul conservatorism simplist. şi unele dintre ele le aflam pentru prima oară de la . erau foarte frecvent oaspeţii acestei familii. un tip cu caracterul rasial extrem de pronunţat. dădeai peste altul. şi care juca în acest mediu. si eram convins că si lui Adrian îi era antipatic. după el. însă. Darul lui Breisacher. nu lipsea mult săngenunchez cu lacrimi în ochi în faţa celei care. puterea organului. e-adevărat. mult mai puţină senzaţie. pentru că soprana dramatică fonia Orlanda. bun s-o ajute să-şi revină după asaltul revoluţionar-arivist. Dar Herr von Riedesel înglobase opera lui Wagner — fără de care de altfel teatrul lui nu s-ar fi putut menţine — aşa zgomotoasă şi violentă cum era. cu toate că talentele sale pianistice greu puteau răspunde exigenţelor dificilei reducţii pentru pian şi nu o dată periclitau efectele. însă în momente ca acelea. desigur. cu obrajii rotofei şi bine bărbieriţi. de un spirit de frondă împotriva ierarhiei de valori burgheze liberale. ca şi cum ar zdrobi ceva). iar cînd cînta de pildă aria Isoldei: „N-o ştiai tu pe Frâu Minne ?" pînă la extaticul „Dear fi făclia asta a ochilor lumină. se complăcea în cercul acela. încurajatoare. goală. zîmbind" (şi cîntăreaţa îşi completa acţiunea dramatică cu un gest energic al braţului repezit în jos. în ce-l privea pe oaspete. Nu-l puteam sufefi. o dată. Era ceva foarte ciudat. ofiţeresc. totdeauna am văzut în omul acesta un intelectual 322 ♦ Thomas Mann intrigant. se cînta mult Wagner. cu-atît mai bucuros cu cît începuseră să existe şi lucruri mai noi. în domeniul „graţiosului" feudal şi-i arăta respect. văzute de pe cealaltă poziţie. cu un viguros accent din Palatinat de altfel. Amfitrioana preţuia dialectica lui debitată din abundenţă. foarte pregătit din punct de vedere intelectual. dar pe de alta comic. figura acestui cavaler se situa dincolo de orice apreciere. la cafeneaua literaţilor. trîmbiţînd interminabilele şi nesăratele arii din potcovărie ale lui Siegfried cu atîta vehemenţă. stîrnind cucoanele să bată din palme cu un fel de veselie factice. şi pe acestea le putea respinge numai manevrînd împotrivă-le. pe Wagner. Riedesel nu merita nici măcar un gest din umeri şi. bărbat voinic. Masivitatea persoanei. De altfel. după ce Adrian se oferise s-o acompanieze. la modul conservator. fără îndoială din snobism.în casa Schlaginhaufen. şi tenorul eroic Harald Kjoejelund. o înglobase zic. celor de faţă. imediat confirmat şi de eleganta amfitrioană cu picioare lungi şi zvelte. şcoala accentelor dramatice dădeau iluzia unui suflet regesc de femeie în plină pasiune.

despre care Goethe spusese.. Domnii aceştia ne-au familiarizat „omeneşte" cu noţiunea de artă vocal-polifonică. 324 ♦ Thomas Mann cei doi Gabrieli şi Orlando di Lasso al nostru. Nu poţi fi inventatorul clavecinului temperat. de cele mai multe ori. care se potriveşte cel mai mult plebei. complicarea.. a început încă din secolul al XVÎ-lea. pe bună dreptate. muzica vocală polifonică. Ca şi cum iluzia n-ar fi principiul artei de cea mai proastă calitate. deveni obiectul binevoitoarei'sale protecţii conservatoare îndată după ce s-a produs istorica ei trecere la principiul armonic al acordurilor şi astfel la muzica instrumentală a ultimelor două secole.. unde frumuseţea vocii şi cultul ei erau la ele acasă. şi de aceea ne apar drept cei mai mari meşteri ai stilului. este o deprindere care. dispreţul. Originile muzicii polifonice. jocul sacru şi rece al cifrelor care. la armonie. pozînd în acelaşi timp în om cu opinii conservatoare. declara el. deoarece el susţinea că nu vede în toată istoria ei decît un proces de descompunere. pentru că ţinea seama de acordul'armonic. ca şi cum a nu voi să ştii nimic despre el n-ar fi. cînd în realitate. şi-au avut si ei partea lor ruşinoasă de vină.. şi să nu-ţi meriţi calificativul aspru pe care-l aplicase expertul de lâ Weim'ar. Contrapunct armonic ? Aşa ceva nu există ! Nu-i nici cal. . Era un om cu o cultură multilaterală. Obişnuiţii salonului doamnei născute von Plausig se simţeau' oarecum atraşi. Refuzul. şi acum înfumurarea ordinară îşi zice progres. un indiciu de nobleţe a gustului! A nu voi să ştii nimic despre anumite lucruri. deci în modulaţia armonică mai nouă. mai ales în sălbatica Bretagne. pînă la apariţia perspectivei. din nefericire. şi în muzică. a barbariei ? făcea Herr von Riedesel. în realitate. renunţarea. omul acela cumsecade. slavă Domnului. aceasta devenea decăderea. nici măgar. inaptitudine sau primitivism stîngaci refuzul artei anterioare perspectivei de a accepta iluzia optică a perspectivei si să ridici din umeri la aceasta. neştiinţă. progresul. n-ar fi certificat de indigenţă. cu nelegiuita dinamică. şi oameni ca Palestrina. a început să fie uitată. această capacitate de a te apropia de înţelepciune. Las în seama altora să hotărască dacă pentru asta li se cuvin elogii. solidari cu aceste puncte de vedere. răstălmăcirea polifoniei vechi şi autentice. aceste origini se află în Nordul cel cu gîtlejurile răguşite. Este o culme a aroganţei şi stupidităţii moderne. n-ar fi neputinţă. Denigra cu spirit — dar spiritul lui nu era simpatic — evoluţia picturii. sau mai curînd. cu toate că s-ar fi putut ca nu ei să fie cei mai indicaţi să le aplaude. opina Breisacher. mai era dezlînat şi de raporturile dintre consonanţă şi disonanţă.. care era o interpenetrare de voci diferite. un filozof al culturii. Aşa-numita ilţare pe o treaptă superioară. şi apoi să-l schimbi enarmonic. de a fi o părticică din ea. de la stadiul primitiv al celor două dimensiuni. Şi nu se simţea bine cîtă vreme mai rămînea cineva care să ştie ce trebuie să creadă.el sau din conversaţiile lui prin saloane. avea un fel nimicitor de a-l rosti. de Roma. deci al posibilităţii'unor interpretări multiple a fiecărui sunet. Tot astfel stăteau lucrurile. cred eu. şi simţeai foarte bine că omul acesta considera sarcasmul reacţionar aruncat progresului în faţă drept veritabilul său permis de vedere în respectiva societate. puţin cam compromiţătoare — a conservatorismului. şi în această decădere. era tocmai dimpotrivă. în gura lui cuvîntul „progres" căpăta un iz de indicibil dispreţ. o cucerire a barbariei. se grăbesc să considere trecerea de la monodie DOCTOR FAUSTUS ♦ 323 la polifonie. da-da. în chiar miezul ei. Dar asta se da-toreşte pur şi simplu faptului că se complăceau. mâi curînd aveau sentimentul că nu Breisacher era chiar cel mai îndreptăţit să le reprezinte.. capabil să vorbească despre toate şi orice. Modificarea. Se-nţelege. atributul aptitudinii lui mondene. sînt' uneori opera barbariei. trebuie căutate foarte departe de centrul civilizaţiei muzicale. Se află în Anglia şi Franţa. şi anume decăderea marii şi singurei arte autentice a contrapunctului. romantică. şi-aşa destul de lamentabil. şi felul lor de a trata stilul polifonic. ' efeminarea şi falsificarea. Xcum. dar. într-o scriitură pură de acorduri. a cărui orientare însă era întrucîtva împotriva culturii. într-un gest de milă. n-apucaseră ' tică să aibă nimic a face cu prostituarea sentimentelor. Era limpede ca lumina zilei că Breisacher se amuza pe seama excelenţei sale şi a întregii asistenţe. mai spunea Breisacher. e cuprins şi marele Bach din Eisenach. într-o construcţie de acorduri armonice. deprins să vadă în barbarie o formă — e-a-devărat. pardon. cea dintîi introducînd terţa în armonie. unde pare să fi constituit o compensaţie a acestei răguşeli. — Desigur. această invenţie a barbariei progresiste. drept un progres al culturii. adică a cîntecului în cuvinte şi cvarte simultane. excelenţă. — Cum adică. să consideri drept incapacitate. că-i un simplu armo-nist.

. despre care se spune că ar fi fost cel mai mare rabin al evului mediu.Toţi se minunau şi se prăpădeau de rîs. la vremea lui. beau eu sîngele ţapilor ?" A pune aşa ceva în gura lui Dumnezeu e pur' şi simplu nemaipomenit. tipic pentru regresul cultului unui Dumnezeu naţional prezent şi activ.. care nici idee nu mai avea despre realităţile iudaice vechi şi autentice ale poporului lui Elohim-Jetiova. Nar trebui poate. şi care merge pînă acolo încît reuşeşte să „explice" jertfa ca o concesie făcută de Dumnezeu instinctelor păgîne ale poporului. ce însuma în sine forţa metafizică a poporului'. răspundea Breisacher. ca să zic aşa. Dacă stăteai să-l asculţi. şi gestul acesta răpea feţei sale şi ultima urmă de inteligenţă.. — Nu. un asimilant 326 ♦ Thomas Mann al adevărului lui Aristotel. Este oare admisibil ca ps'almistul să pună în gura lui Dumnezeu cuvintele: „Mănînc eu carnea taurilor. un cort. propovăduită de poeţii psalmişti. ca regele David sau Solomon. Ha. erau nişte simpli reprezentanţi decăzuţi ai unei teologii decolorate şi învechite.' bătîndu-se cu palma pe genunchi'. De la această întrebare. „altar". manifestînd şi aici un conservatorism nu numai veninos. şi în care punea mtrebarea: „Să fie oare cu putinţă ca Dumnezeu să aibă locaş pe pămînt ?" — ca şi cum singura şi unica mare datorie a poporului lui Israel n-ar fi fost aceea de a ridica un adăpost. tardive. era pradă unei confuzii totale. în toată splendoarea lui. abstract. la poporul iudeu şi la istoria lui spirituală. n-avem decît să citim scandaloasa cuvîntare ţinută după terminarea primului templu. venerabile pentru orice suflet de creştin. jertfa de sînge şi de grăsime de pe vremuri. începutul sfîrşitului. personaje biblice. în ceruri. Mai ales împotriva DOCTOR FAUSTUS ♦ 325 „înţeleptului" Solomon avea el ce-avea. şi îl maltrata în asa'hal. încerca el. cu atît mai mult acest templu pe care eu l-am zidit!" Astea-s vorbe goale. pierderea oricărui contact cu vechiul. cu autenticul. se referi la neamul.. să nu-ţi vină să crezi. Palestrina. iar în ritualul cu care. se zice acum. „şi mă cinsteşte". făcea iar von Riedesel. care numeşte sacrificiul în mod explicit „pîinea".. dar el se eschiva. în timpul acesta eu căutam să intîlnesc privirea lui Adrian. un adept. să explice! Bun. adică hrana adevărată a lui Dumnezeu. comun omenirii întregi. să se amestece printre rîndurile lui şi să-şi aibă acolo jertfelnicul — ca să evite cuvîntul inconsistent şi omenesc de mai tîrziu.. iar sub aspect religios un zevzec progresist. e pentru psalmist doar un „simbol" (mai am încă-n urechi accentul de indescriptibil dispreţ cu care doctorul Breisacher rostea acest cuvînt) — nîi se mai jertfeşte o vită. conti-nuîndu-şi diatriba împotriva culturii. cu sporovăială lor despre bunul Dumnezeu din ceruri. Altceva spune el: că Elohim păşeşte în fruntea poporului. Iar altk dată „Un suflet plin de căinţă e-d jertfă . încît domnii şuierau printre dinţi. dar şi profund'echivoc şi grosolan. pătrunse pe domeniul Vechiului Testament. In ce-l privea pe Riedesel. — Pardon. profeţii. acest Dumnezeu naţional fusese cinstit într-un adevărat spirit popular. excelenţă. a trecut adică de la o religie naţională la una internaţională. evolua adică în sfera sa originară personală. Dumnezeului lui şi de a se îngriji.. care-l făcea să-şi scoată monoclul. îl păstra în prezent. începuseră să se manifeste încă de timpuriu în acest atît de venerabil şi nevisat domeniu. Tot ce pot spune e că omul era de un comic nebun. cînd Pentateuhul nu ştie nimic de ceruri ca lăcaş al dumnezeirii. îndobitocirea. şi-acolo. dată prin sare şi condimentată cu arome excitante care i se oferea drept hrană lui Dumnezeu. sacri-ficîndu-l pentru nişte predici adresate unui Dumnezeu în ceruri. — Pardon. îi cîntă veşnic osanele. care-l exilează definitiv pe Dumnezeu în ceruri. Bach. e-o palmă a impertinenţei raţionaliste pe obrazul Pentateuhului. Pentru baron numele acestea purtau o aureolă de autoritate conservatoare şi acum se pomenea cu ele aruncate pe maidanul putrefacţiei moderniste. descompunerea. din toate puterile.. ca şi de la cuvintele înţeleptului Solomon nu mai e decît un pas pînă la Maimdnide. cerul şi cerurile cerurilor nu sînt fn stare să te cuprindă. să-i asigure prezenţa permanentă. Ca să ne convingem. daţi-mi voie. nu mai vedea decît o „taină a vremilor străbune". care-i dădea un trup. ha. n-ar trebui. că vrea să locuiască în mijlocul poporului. „Cine mulţumeşte. în concepţia lui. Nu-i merse mai' bine nici cînd Breisacher. în fond ar fi vrut să fie de acord — dar era cuprins în acelaşi timp de un sentiment straniu. jertfeşte". Omul acela a fost vin estet secătuit de plăceri erotice. sau mai curînd i se impusese o prezenţă corporală. Sînt. într-o coloană de foc.. Lui Solomon însă nu-i e ruşine să declame „Vezi. ci. se aduce prinos de mulţumire şi smerenie.. iar cucoanele chicoteau uluite. Regele Solomon. să-i văd reacţia la perorările enervante. şi-anume a reprezentării degenerate a lui Dumnezeu.

şi lada fusese cît pe-aci să alunece pe cînd era transportată într-un car. desigur. al unui Dumnezeu popular.. şi organizarea lui a provocat o gravă comoţie biologică. Pe de altă parte. Pentru că un popor autentic pur şi simplu nu putea DOCTOR FAUSTUS ♦ 327 suporta astfel de înregistrări mecaniciste. Tot un accident tehnic nenorocit. care spune de-a dreptul că jertfa este 328 ♦ Thomas Mann un lucru secundar şi pune toată greutatea pe ascultarea lui Dumnezeu. făcu von Riedesel. un farmec conservator lăudabil. Era şi asta o descărcare dinamică transcendentală. — Păcat ? răspunse el. menajarea şi respectarea cu prea multă mărinimie a altora — cînd la partea adversă nu întîlneai decît obrăznicie curată şi cea mai crîncenă intoleranţă. toate. dizolvarea prin numărătoare a unui tot dinamic în unităţi uniforme. într-o cerşetorie: „Ah. cultul realului şi nicidecum al universalului abstract. fie-ţi milă" sau „Doamne.. parcă în derîdere. într-un cuvînt. Mi-era sincer milă de baron. Şi. constrîngerea lui Dumnezeu. Unul. realitate religioasă s-au dus de mult. Despre primejdiile dinamice ale recensămîntului său nu şi-a dat seama nici un moment. dar în ce mă priveşte. aşazisa rugă. Nu mai contenea explicînd ritualul autentic. — Rugăciunea. consecinţa firească a unei greşeli. la scurtcircuite catastrofale. o mortalitate. într-o religie autentică. Ce e drept. şi cu care uşor se ajungea la accidente. la un popor autentic. Astea toate ca o mostră a elucubraţiilor ultraconser-vatoare ale lui Breisacher.. continuă Breisacher neîndurător. La toate lucrurile acestea mă gîndeam cînd. este forma tardivă vulgarizată şi diluată în raţionalism a ceva foarte energic. exagerînd tonul interogativ. care nu erau decît reacţia uşor previzibilă a forţelor metafizice ale poporului. Doamne" sau „Dă-mi" sau „Bunătatea Ta. Religia şi etica n-aveau comun decît faptul că aceasta din urmă reprezenta degenerescenta celei dintîi. Nu. comanda'„Pentru rugăciune. ca o tehnică magică. au rămas să transforme ruga. îi repugnă să năruie cu contraargumente o succesiune de idei preelaborată. şi în consecinţă deloc „atotputernic" şi nici „omniprezent". există oare ceva mai uitat de Dumnezeu. provocată de neglijenţa regelui David care prea mult cînta la harfă şi nu mai era în toate minţile. apucase cu nesocotinţă o ladă. Asta-i.adusă Domnului". şi-anume la Moise. decît era Solomon. descoperiţi!" a fost întotdeauna. din care nu lipseau primejdiile corporale. Dar omul cu o sensibilitate mai delicată se sfieşte să tulbure. creînd o stare de spirit mai dizolvantă decît orice liberalism şi avînd totuşi. Doamne". pe nume Uza. Era. lipsite de orice specific. activ şi forte: invocarea magică. Tocmai asta-i: David nu era în mai mică măsură înstrăinat de obîrşie şi îndobitocit. decît „pur spiritualul" ? Religiile universale. s-au prăpădit. îndură-te" sau „Ajută-mă. desigur. ce-a mai rămas e-o zeamă lungă şi umanitară. iar omul căzuse mort. ci mai curînd ceva revoluţionar. şi menajează spiritul chiar în antispirit. ci poate fi găsită chiar in Pentateuh.. îngrădeam mărturisirea mea de credinţă filosemită cu observaţia că întîlnisem în cale şi specimene destul de iritante din această rasă şi numele literatului Breisacher îmi scăpase prematur diri condei. pe atît de dezgustător. plăcere cînd o cucoană îl întrerupse spunînd că ea n-ar fi crezut că un re-censămînt al populaţiei să fie un atît de mare păcat. poţi oare lua în nume de rău spiritului iudaic faptul că receptivitatea sa pătrunzătoare pentru ceea ce reprezintă . pe cît de amuzant. de data asta cu reală vehemenţă. o manipulare dinamică. dar în privinţa asta poate că mergeam prea departe cu compătimirea. Fii lui Aron muriseră pentru că aduseseră fa ei „foc străin" de neamul lor.. rezultate din erori. si ca un filistin poruncise să se transporte lada cu carul in loc să respecte prescripţiile bine întemeiate ale Pentateuhului. pe respectarea poruncilor lui. Tot ce e moral nu e decît deformarea „pur spirituală" a ritualului. o epidemie. sînge. Lui Breisacher îi făcu. Aici era vorba de cauzalitatea erorii şi de accidentul funcţional. unde stă scris să' se poarte lăzile pe targa. sau cum i se zicea pe-atunci „chivotul legii". chiar la începutul acestor relatări. din mişcări greşite. e drept. De altfel. nici Breisacher nu stătea chiar atît de strălucit. sit venia verbo. ar fi fost cel mai uşor lucru să-l contrazici.. Astăzi se vede prea bine că asta a fost slăbiciunea civilizaţiei noastre. într-o cerere de îndurare. Să-şi vadă conservatorismul lui de cavaler tăiat de cartea âtavismului jucată cu diabolică abilitate de un radicalism al conservării care nu mai avea nimic cavaleresc. ca să nu zic abrutizat. Doamne. popor. că-l tulburau pînă în adîncul sufletului — mă şi gîndeam la viitoarea sa noapte de insomnie. asemenea noţiuni teologice şterse cum e „păcat" şi „ispăşire" nu apar nici măcar în raporturile etice cauzale. să-i atragi atenţia că dispreţuirea din punct de vedere spiritual a jertfei riu apare pentru prima oară la profeţi. — Pardon. Dumnezeule.

să accepte un angajament de primăamoreză pe o scenă din provincie. îi lipsea baza elementară a oricărei arte dramatice. atît Clarissa cît şi Ines. dădeam pentru prima oară. cele două surori Rodde. şi numai eu. le scot din traistă doar pe jumătate. sper. Avea să fie şi timpul în care s-au desfăşurat. Ce-a urmat a fost o nenorocire. desigur — cum s-ar zice. şi a participat la petrecerile carnavalului. instinctul de comediană. mai locuia în casa mamei sale. ca să-mi scuz tehnica „eronată" a expunerii şi ca să poată fi înţelese greutăţile mele. în felul acesta îmi las impresia că-mi 330 ♦ Thomas Mann înlesnesc relatarea în perspectivă. ba am chiar profunda certitudine că într-una din ele a fost implicat în mod obscur dar activ şi aducător de moarte. cel ce a pus capăt pentru totdeauna inocenţei estetice a vieţii din oraşul de pe Isar.' S-au scurs douăzeci şi patru de ani de la sflrşitul lamentabil al Clarissei. cu aceste anticipări ale mele şi n-aş vrea să vadă în ele dezordine şi zăpăceală scriitoricească! Pur şi simplu anumite lucruri. zic. mai bine-zis. cred. tihnei lui dionisiace. atunci. Amîndouă se străduiau să se smulgă din starea aceasta hibridă. Cînd a aflat Clarissa. în perspectiva noastră istorică şi în groaza zilelor de astăzi. acea blondină zveltă. deşi se pregătea'să plece din oraş. o izbucnire de deznădejde. ş{ nu rareori se putea deduce că boema facilă şi cam frivolă a salonului ei. care pe vremea'aceea mai era încă printre noi. tînăr profesor la liceul din Freisi'ng. să spun că Adrian era cu desăvîrşire străin de începuturile evenimentelor expuse aici. şi în relatarea lui voi urma ordinea cronologică. povestite penDOCTOR FAUSTUS ♦ 329 tru că ele au influenţat. şi care au dus la catastrofele povestite în aceste file. peste lumea nouă a antiumanismului. Spunînd acestea mă gîndesc şi la destinul sorei sale Ines. mă îngrijorează.viitorul şi noul dăinuieşte chiar şi în situaţiile cele mai complicate. într-o anumită măsură.' pe care în cutare şi cutare moment ştiu că va trebui să le povestesc. nu se înţelegeau chiar atît de bine cu mama lor. cînd nu mă putusem împiedica de a Eomeni. caracterul unei epoci: aşa-nu'mi-tul prim război mondial. într-o formă accesibilă numai mie. cînd avangardismul se împleteşte cu reacţionarismul ? în orice caz. nici nu auzisem pînă atunci. mi-au lăsat o amintire foarte vie. dar că talentul ei nativ nu era suficient pentru a-i asigura pe scenă o carieră strălucită. sau mai bine aş zice: prevestitoare de nenorociri. sîngele de artist cum se spune. post procurat de profesorul ei. într-o anumită măsură. îndemnat de mai multă participare omenească decît el. se-nţelege. mîndră şi zeflemistă. avînd mai multă curiozitate mondenă sau. şi se simţea dator să o sfătuiască a nu persevera pe calea apucată. viaţa şi destinul eroului meu. participam singur sau în tovărăşia lui Adrian. fapt care a mişcat inima mamei. Avea să fie ultimul carnaval înainte de izbucnirea celor patru ani de război. mobilată cu resturi de patriciat b" urghez. implicarea solitarului Adrian Lever-iihn în aceste evenimente. într-o zi el scrisese doamnei senator Rodde. de care. că-i diluez oroarea. Iată despre ce este vorba: Cum am mai lăsat să se întrevadă. prin relaţiile sale. mă înspăimîntă cu multă vreme înainte. prin acest Breisacher. cu firea mea blajină. înclinată spre cultul trecutului şi al suferinţei — şi la cel al sărmanului Rudi Schwerdtfeger. şi încerc să-mi mai uşurez povara făcînd anticipat aluzie la ele. mă obsedează. am fost cel care i-am atras. fiecare în altă direcţie : mîndra Clarissa spre o carieră pur artistică. spunîndu-i că eleva sa era excepţional de inteligentă şi plină de entuziasm pentru teatru. şi actorul Seiler — prin scrisoarea sa el se des-cărcase de răspundere — primi dispoziţii să ducă la bun sfîrşit învăţămîntul şi să o ajute. interpretul rolurilor de tată nobil la Teatrul Curţii. eu. existenţa lor de dezrădăcinaţi. Cititorul s-a deprins. în treacăt. le călca pe nervi. dar pentru care. făptura delicată şi îndurerată. că nu le acorda nici măcar o privire. dar mentorul ei artistic — se numea Seiler — n-a avut nici cea mai mică vină. de obraji îmbujoraţi datorită petrecerilor dintre Bobotează şi Miercurea Cenuşii. dacă mi-e îngăduit să mă exprim astfel. Astea. aproape neobservate de restul omenirii. la Munchen. în casa Schlaginhaufen. Nu mă refer la soarta Clarissei Rodde. numai eu. atenţia asupra lor. pe tînără să capete undeva un post de debutantă. XXIX Carnavalul din 1914. Adrian Leverkiihn. a făcut o criză de lacrimi. doamna senator. după cum fusese silit să constate la un mo- . evenimente ce au trecut. cu feluritele lor serbări publice şi particulare la care. E inutil. unele evenimente fatale cîtorva persoane din cercul cunoştinţelor noastre. sub ochii mei. că scot ghimpele groazei. amatoare de jocuri macabre. căpătînd acum. săptămînile acelea de înfrăţire şi voie bună. la amintirea căruia mă înfiorasem adineauri.

Aşa că în iarna 1913—1914 el se apropie de Ines Rodde a noastră într-un fel ce permitea să prevezi o logodnă. istoric de artă. privirea ei voalată plină de o distinsă tristeţe. cu asentimentul cordial şi sentimental al mamei sale. făcînd uz de fotografii pe care le trimitea să circule din mînă în mînă în sala de cursuri. Era un doli-hocefal blond. Se DOCTOR FAUSTUS ♦ 331 hotărî deci să se însoare. îndemnat să ia şi el parte. burlac cum era. unde Institoris îşi făcuse intrarea cum cerea cuviinţa. în realitate. acest ideal. pînă în prima perioadă a războiului: sfiala şi scrupulozitatea ambelor părţi au determinat o examinare mai îndelungă. Si nici ofticos nu era. şi nu avea nevoie să se preocupe de situaţia financiara a celei alese. un om tare — ceea ce se putea deduce şi din admiraţia estetică mărturisită pentru tot ce era viguros şi exuberant peste măsură. cu părul lins. şi nici epoca de frămîntări şi răsturnări nu mai permitea realizarea lui. pe care ea punea accentul. Pe vremea aceea începuse să se apropie de ea un anume doctor Helmut Institoris. şef de catedră. mai ales dacă. erau făcuţi unul pentru celălalt. era plăpfnd. el vorbea încet. înapoi spre adăpostul. O femeie a Renaşterii nu era — fragilitatea ei sufletească. Pe de altă parte Ines nu era deloc lipsită de farmec feminin. şi să-şi ştie nevasta cu totul la mîna lor.' Faptul acesta nu era o dovadă a tăriei de caracter şi Institoris nici nu era. dar avea foarte serioase şanse câ într-o bună zi să fie solicitat de Universitate. iar ndărătul ochelarilor auriţi ochii albaştri priveau cu o expresie de nobleţe delicată. gîtişorul împins oblic înainte. spre scutul sufletesc al burgheziei aşezate şi asigurate. Aceasta se lăsă însă aşteptată destulă vreme. cu o înnăscută teamă de viată. Desigur că se aştepta şi medicii săi îl asiguraseră că şi ei se aşteptau — câ o viaţă conjugală echilibrată şi confortabilă să-i consolideze sănătatea. superioritatea sa masculină s-ar fi dovedit cu totul neîndestulătoare — n-aveai decît să ţi-l imaginezi alături de trepidanta şi debordanta Orlandaca să te convingi. mai curînd mărunt. fără să vrea. şi să ai şi de ce rîde. unde. ţinea prelegeri despre teoria frumosului şi arhitectura Renaşterii. pentru ca pînă la urmă să se constate că era foarte de înţeles. numai asta nu. la această discuţie. Dar pretendentul nostru nici n-ar fi ştiut cum să trăiască cu idealul său estetic . dar ei strigă fără preget: Vai. S-ar fi putut foarte bine ca Ines să fie ceea ce-i trebuia. cel mult dacă. dintr-o familie bine înstărită din Wiirz-burg. generator de frecvente anxietăţi şi de presentimente funebre premature. şi pieptănat cu irare. Dar cînd. chiar cînd evoca Renaşterea italiană ca vestind o epocă „aburind de sînge şi frumuseţe". mai atentă a problemei dacă. Conjunctura îl atrăgea. în schimb. fiind pacient obişnuit al unui sanatoriu pentru oameni bogaţi. după cum se exprimase odată foarte potrivit Baptist Spengler. fără gravitate. fie la festivităţi publice.' ceea ce făcea greu de înţeles — sau poate dimpotrivă. iar drumul către ea ducea printr-o căsătorie respectabilă. originea patriciană. ce puternică şi frumoasă-i viaţa !" Ce-i drept. dacă se putea din dragoste. nu i se potrivea. dat puţin cu briantină. şi-anume. mai mult murmura. făcea parte dintre oamenii care urmăresc ca în căsătorie să fie ei cei ce ţin baierile pungii. pe acest drum — şi naufragie cum naufra-giase şi sora sa pe drumul ei. avea o afecţiune a marelui simpatic. fie în salonul doamnei senator Rodde. de tinereţea distinsă şi reţinută. Ines apucă. să ajungă profesor. într-adevăr. a plexului solar. de mîinile fine. docent la Şcoala Politehnică. nimic mai explicabil ca un bărbat care privea în jur să se îndrăgostească de părul său greu. al căsătoriei. dacă nu. în fragedă tinereţe făcuse şi el o uşoară tuberculoză. chiar şi fără dragoste. fireşte. toate puteau însemna orice. Ajunse la tragica încheiere că. şi-ar fi consolidat poziţia socială prin întemeierea unui cămin chemat să devină si un centru monden al lumii lui. estet. la Merano.ment dat maestrul ei îi lipsea chemarea sîngelui. în forul său interior. se simţea. cum o da Dumnezeu. dimpotrivă. nervos. Aparţinea tipului format de deceniile trecute care. membru al Academiei etc. Institoris nu striga. „le arde oftica-n pomeţi. Că Helmut îşi aruncase ochii tocmai pe ines ar fi putut să pară de mirare. aveai impresia că tocmai aceasta era problema în discuţie — pe 332 ♦ Thomas Mann faţă sau în aluzii — şi observatorul îngăduitor care vedea înfiripîndu-se ceva ca un fel de preliminarii. de gropiţe. iar melancolica şi rafinata Ines. deşi condiţiile . de-o eleganţă căutată. Gura era uşor umbrită de o mustaţă gălbuie. numai cînd era frumoasă. în perspectiva unei frumoase moşteniri. la' fel cu toată lumea aproape. gura-i ţuguiată gata la o uşoară ştrengărie. „tînăra pereche" era adesea văzută vorbind restrasă într-un colţişor izolat. un fel de tentativă de logodnă. personal. tocmai de aceea era de înţeles — cum de admira brutalitatea. fireşte.

şi bine crescut. cu profunzimea şi înţelepciunea lui. cealaltă ceea ce adora. pur şi simplu.' ca de pildă cîntatul lui admirabil la vioară. dăduseră ceea ce era mare în artă. nici omul capabil să treacă peste sine. destul de amuzant. divergenţa de opinii fusese generată de o foarte nevinovată remarcă a lui Schwerdtfeger. să se-n'nebunească după ticăloşiile frumoase şi otrăvirile Renaşterii italiene. lăudînd evenimentul din toată inima. Nu mai ştiu bine despre ce anume era vorba. cînd stăm cu toţii laolaltă (erau de faţă şi soţii Knoterich. nu-l puteam vedea pe omul acesta scund. transplantarea. pe cît posibil. şi îmi aduc aminte de cîteva ocazii cînd.actuale. Zink şi Spengler. pe jumătate sărăcită. lucrurile păreau să nu se mai potrivească tot atît de bine. Pentru ea. îmbrăcat foarte elegant în vînător. dar fiziceşte total lipsit de orice prestanţă (de altminteri avea un mers mărunt şi pripit). ca să folosesc cea mai scurtă formă de exprimare. indiscutabil. ' îmi amintesc că odată. Mie. într-o căsătorie strict burgheză. avea nevoie. Astfel mi se prezenta situaţia. se afla şi el printre noi. bine căptuşită băneşte. ci dăruirea. aşa' că supremaţia lui nu era ameninţată de o diminuare. de echilibrul care rareori izbutea. nu voinţa ar fi demnă de laudă. iar în ceea ce priveşte „viaţa". Schildknapp şi editorul său Radbruch). asemenea antiteze mi se păreau sterile şi efemere. foarte probabil. rafinate în suferinţă şi cu sentimente sumbre faţă de viaţă. rafinat. 334 ♦ Thomas Mann indiscutabil. nu ţineau seama de realitate. zic. opiniile lor se ciocniseră în cadrul discuţiei generale: se întîmpla ca Institoris să susţină că numai oameni cu instincte puternice şi brutale sînt capabili de opere mari. cu-atît mai mult cu cît nu-i dăunau nici sub aspect monden. şi-anume forţa. prin înfrîngerea propriului eu. aşa că amîndouă trebuiau lăsate să-şi spună cuvîntul. Dar în această dispută una din părţi susţinea ceea ce era. tocmai asta era chestiunea: fata căuta ocrotire împotriva ei. un cerc de relaţii mai mult sau mai puţin boem — acestea erau circumstanţele. în stare să amortizeze. Vorbeau. de o asemenea chemare. între vitalitate şi infirmitate. Era. Dacă încercam însă s-o analizez cu ochii fetei. o declasau puţin. Institoris era — şi-aici îţi vine să adaugi: Doamne. între Institoris şi Rudi Schwerdtfeger care. nu-i displăceau. şi numai ei i s-ar cuveni calificativul de meritoriu. antinomia dintre estetică şi morală. vag. la ceva cucerit prin lupte. iar nobil. la bufet sau în vreo nişă la un bal. nici nu-i periclitau întru nimic cariera şi putea fi sigur că Ines. Din punctul de vedere al frumuseţii. orice lovitură. şi de aceea singur meritoriu. Filozofia făcea mai curînd obiectul conversaţiilor mondene mai înalte. & ironia soartei a vrut ca omul — sau omuleţul — ce părea că vrea să-i ofere acest adăpost. realizat prin putere de voinţă. cu toată severitatea ei austeră şi feciorelnică. Dar ceea ce spusese Institoris îl călcase pe nervi. bietul Rudi nu era nici erou. S-ar putea spune că la obîrşia sa. O mamă văduvă. după cîte ştiu. o reabilitează. şi cam avidă de plăceri. privită din punctul de vedere al lui Institoris. o lume „aburind în sînge şi frumuseţe" n-avea literalmente nici un înţeles. neînţelegînd deloc ce-i venise lui Institoris să refuze a recunoaşte orice merit unui fapt pentru care trebuia să transpiri în aşa hal. preocupat de sine însuşi. şi toată viaţa nu făcuse nimic care să nu-i fi fost lesnicios. cel mult* putea să-i dea sentimentul că luînd-o în căsătorie. acesta din urmă neacordîndu-i mare importanţă. că era în joc ceva . Mă îndoiesc că atunci cînd erau singuri. îl numea meritoriu. zicea Institoris. ri-dicînd-o între ai săi. ci. nu-l vedeam. în fond. concepţiile lor de viaţă — care puteau fi considerate diametral opuse şi absolut caracteristice. o soră dornică să facă teatru. La drept vorbind. fără efort. cum am putea începe să-i numim. demonstrînd că foarte adesea caracterele profund creştine copleşite de povara conştiinţei lor. înzestrată cu un tru-sou convenabil de sentimentală senatoare şi poate şi cu argintărie. această fecundă antiteză se întrupase într-o singură persoană şi că numai cu timpul s-a scindat în două segmente antagonice. echilibru cel mai adesea precar. ce constituie. şi atunci Ines protesta. să vadă cum ar fi dacă s-ar logodi. iar Ines Rodde. Eforturile sînt plebee. e numai ceea ce se face din instinct. e drept. în orice caz. se personifica în aceşti doi tineri: conflictul dintre glorificarea doctrinară a „vieţii" în superba ei lipsă de discernămînt — şi cultul pesimist al suferinţei. Dumnezeule ! — pînă-n măduva oaselor un om al Renaşterii. Oricît aş fi făcut eu uz de resursele mele imaginative. geniul. La aceasta se adăuga antagonismul poziţiilor lor filozofice. şi-anume o stare vitală maladivă. simţind. într-o anumită măsură. va fi o amfitrioană impecabilă şi plină de prestanţă. şi Rudolf. despre lucruri mai apropiate şi încercau. involuntar. Se referea la un „merit". antinomie ce domina de altfel în bună parte dialectica culturii epocii şi. oferind vreun DOCTOR FAUSTUS ♦ 333 fel de atracţie pentru celălalt sex — pe cînd Ines. cei doi alunecau în controverse asupra concepţiei despre lume. copilul moralei pesimiste. distinsă. şi chiar dacă se gîndea la demnitatea sa. disputa amicală se iscă nu între cei doi îndrăgostiţi. într-un cerc mai iarg.

Ines ? i se adresă el în căutare de ajutor. nu asta voiam. pentru mine. n-ai de gînd s-o iei din loc ?!" — Ba da. şi ochii lui albaştri îi sfredeleau pe rînd pe-ai celuilalt. DOCTOR FAUSTUS ♦ 335 — Ai dreptate. doctore. cu strîmbătura lui băieţească în colţul gurii şi cu umărul împins înainte. „Hai. Era absolut genul ei să nu-i dea dreptate lui Institoris. întrebare ce exprima totala lui naivitate. promise că va aranja'totul.. cu un aer de sus. să n-audă nimic. ciudat şi. oricum. într-un fel mai delicat. Cu toate că logic era foarte natural şi justificat. sora lui Ines — făptura mîndră. Rudolf. Clarissa încerca de multe ori să mă descoâsă. decît să le stîrneşti pasiuni! E mult mai bine să le pari „de treabă". şi oricînd era vorba de demnitatea lor striga „hop !". sentimentul acesta. într-un fel. i-a retezat Clarissa scurt. Din mîndrie era totdeauna alături de ceea ce se dovedea superior. cert. Desigur. rîdeau — acesta din urmă cu'gestul lui obişnuit. îl privi pe Institoris drept în faţă. tot atît de cert. nu intri în socoteală. mai mult încet şi apăsat. decît să le pari „frumos" ! în ochii lui Ines Rodde. tresărind şi retractînd aproape imediat. Dar de cîte ori nu mi-am spus că e mult mai bine să inspiri oamenilor încredere. verdictul pronunţat de Ines avea ceva surprinzător." Dăruirea e agreabilă. nu era în felul ei de-a fi. dar. „Cînd el vrea ceva de la tine. sari!" îmi amintesc foarte bine cum i-a spus o dată' „Hop !" lui Schwerdtfeger din pricina lui Adrian. dar cuvîntul „merit1'' cuprinde în sine o doză de admiraţie. cu bărbia prea scurtă. ei. să cîştige bunăvoinţa lui Adrian.mai „înalt". băiete. dar şi dureros. şi Institoris răspunse rîzînd: — Fireşte. încrezător şi neobosit.. Ai ştiut la ce uşă să baţi. scoală-te-n picioare. mai sfios. — Păi cum asta ? E-absurd. dar e foarte frumos cînd cineva se-nfrînge pe sine şi face ceva mai bine decît îi îngăduie natura s-o facă. Umflmdu-şi iritat buzele. în realitate acesta se străduia necontenit şi în maniera cea mai naivă. cel ce făcea curte surorii sale — de altfel şi Ines încerca. şi pleacă-te în faţa doamnei! Adu salvatoarei tale o îngheţată şi invit-o la primul vals! Aşa făcea ea întotdeauna. ceva ce-i scăpa. un om de treabă. un om „bun". Vorbeşti mereu de frumuseţe. pentru că îl joci plecînd de la premisa că tu. acesta îşi exprimase o dorinţă oarecare în legătură cu un concert al orchestrei Zapfe'nstosser (cred că era vorba de un bilet pentru Jeannette Scheurl) şi Schwerdtfeger găsise cu cale să facă mofturi. Meritul e merit şi dăruirea nu-i nici un merit. părea Clarissa să spună. nu. plină de mîndrie. în orice caz. Dar ca să dea dreptate junelui Rudi. — Nici un „dar".. ce mai aştepţi. hop! Spune frumos mulţumesc. fiecare avu. să păstrezi o neutralitate ireproşabilă. în totul. pretendentul. Rolul de confident este totdeauna şi agreabil. în cutare sau cutare chestiune. dar. Ce Dumnezeu. în asemenea lucruri. Şi lui Institoris. şi rămînea inaccesibil. şi o roşeaţă fină i se ivi în obraji. să afle ce gîndesc despre adevăratul pretendent. ca şi Schwerdtfeger de altfel. confirmat şi de roseaţa din obrajii fetei (pentru că nu se stinsese imediat). a îngăimat el. şi se arăta uimită în cel mai înalt grad cînd nu i se plătea imediat tributul cuvenit.' Rudolf. măcar o clipă. Amîndouă surorile aveau încredere în mine: adică păreau să-mi atribuie o anume aptitudine. ceea ce. eu îti dau dreptate. acest lucru fusese subliniat de hohotul de rîs cu care întîmpinase victoria nemeritată a lui Schwerdtfeger. pentru că nici idee n-avea cît de fundamental opusă era Ines Rodde. Dar. căruia nimeni nu i se putea sustrage. — Hai. şi nu poţi să dai dreptate cuiva care nu pricepe teza opusă — cel puţin nu înainte de a i-o fi explicat. cu sora ei. era convinsă că nu ieşise cu nimic înjosită. pe jumătate însă destul de serios. să mă soccotească în stare şi în drept să preţuiesc pe alţii. Era ca şi cum Clarissa ar fi văzut în Rudi un fel de pretendent care trebuia să „sară". 336 ♦ Thomas Mann hopa sus ! a strigat ea. Cla-rissa. care nu se cuvine nici dăruirii şi nici instinctivului. Tu ce spui.. îi purta de grijă. era probabil cel care vedea lumea numai din . Ţinea. îi striga „hopa sus !" cînd se dovedea mai lent în galanteriile obligatorii sau cînd nu-i intra ceva în cap. răspunse ea. părerilor lui Helmut. nu-i scăpa niciodată nimic cînd superioritatea — din motive ce n-aveau nimic a face cu superioritatea — ieşea puţin compromisă. să rămîi în afara jocului. Schwerdtfeger nu ştia că există ceva numit imoralism. exclamă ea. ' — Ai văzut ?! exclamă Schwerdtfeger triumfător. era ceva straniu. întocmai ca şi cum ar fi vrut şi să afle şi să nu afle. nu voi totuşi să se dea bătut. jumătate glumind. de unde s-ar fi putut deduce că nu se simţea sigur pe poziţie. personal. te obliga. Şi Adrian. zise el. dacă era vorba să inspiri o încredere totală.

. nam putut decît să mă raliez acestora. care. asupra motivelor ce determinau ezitarea lui de a se pronunţa — ezitare. fie că i-aş fi confirmat fetei îndoielile şi aş fi dezgustat-o de refugiul mult rîvnit. Trebuie să mărturisesc însă că purtarea mea faţă de surori nu era aceeaşi şi că. despre omenia lui curată. din pricina amabilităţii. în petreceri si găteli. fie că aş fi încercat s-o conving săşi înfrîngă aceste îndoieli. pentru că mi se părea că îmi angajez la fel de mult răspunderea. Era cu totul altceva cînd mă întreba Ines. resturile răspîndite peste tot in salon către sfîrşitul . spusese Ines (nu folosise termenul acesta. la urma urmei. şi în stima asta. dar asta de trei ori pe zi —. Tuturor acestor stupefiante masculine (dacă-mi amintesc bine. de curentele nemărturisite ale relaţiilor dintre oameni. dacă aveam stimă pentru el şi cîtă. aşa se exprimase). nu putea surprinde. deranjul. le substituia flirtul. ar fi într-un dureros contrast cu tristeţea şi dezamăgirile vieţii. de pildă despre Zink şi Spengler sau. în sensul banal. nu unilaterală — şi nu mă jenam să fac niţeluş haz. de altminteri. Categoric nu. Părea un om fără vicii. pe care o fixa. în opoziţie stridentă cu agitaţia febrilă produsă de vin. ex338 ♦ Thomas Mann cepţional. lui însă i se dăruia cu trup şi suflet. de convenienţă cu ea. a cochetăriei.) Nu bea — numai ceai cu puţin zahăr şi fără frişca. pentru că în ce o privea nu era deloc încrezătoare. Atunci menajam sentimentele pe care ea. despre ştiinţa. să-ţi înăbuşi sentimentul că nu totdeauna te poţi bizui pe el. într-o oarecare măsură. dar raportată la acest caz anume. Voia să ştie cam ce gîndeam despre felul cum cînta la vioară. în viaţă. ce era seriozitate şi ce umor. ar fi devenit flirt.unghiul raporturilor morale.'(Cuvînt mişcător în gura fetei. acestor narcotice. chiar dacă. de unde şi încrederea ei în mine. nici nu fuma — 'decît în ocazii cu totul rare. Cînd stăteam de vorbă cu Clarissa spuneam mult mai deschis ce gîndeam. deşi poate că m-au frapat puţin.. părea născut pentru el — nu pentru dragoste şi prietenie care prin firea lui şi. şi ea m-a ascultat cu atenţie pentru ca apoi să întregească'elogiile mele amicale. păstra mecanic toate formele mondene. ca să facă lumea şi mai invidioasă pe averea lui — si îţi puteai da seama de deosebire. dar şi delimitate. Adevărul e că Ines se satură repede de opiniile mele despre Helmut Institoris si îşi lărgi sfera confidenţelor. umflat în pene pînă nu mai putea. ironic: „O inimă voioasă şi-un sînge sănătos Mai bune-s decît banii şi-averea cît de mare. cu gîndul la o altă persoană.. în mîinile lui. Ines mă întrebase dacă nu găseam şi eu că această viată de artist. ca şi sora ei. ca psiholog. în mine avea încredere. pro forma. Uneori vedeai cu ochii cum cineva. avea să se mărite cu Institoris. fabricantul. era ceva înspăimântător. Dacă nu mă încercase şi pe mine groaza vidului spiritual şi a nimicniciei ce' domnea în mediocritatea „reuniunilor" obişnuite. nu şi din al celor stimulate estetic. avea totuşi ceva straniu. cerind'u-mi părerea şi despre alte persoane din cercul nostru. ci unul mai blînd.. menajam adică motivele de raţiune pentru care. a filfizoneriei lui. despre Schwerdtfeger. fără ca în fond să cred în ele. La urma urmei nu era nici o minune că Ines. opiniile mele referitoare la Institoris variau după persoana care mă întreba. ba. după toate probabilităţile. de muzică. Dar era greu să te gîndeştî mereu la valoarea sa. şi vorbeam cu o stimă reţinută despre însuşirile lui solide. cu observaţii proprii. cu toată echitatea de care eram în stare. dat fiind" caracterul fetei. aşa cum am vorbit despre Rudolf în filele astea. care-l cunoscuseră pe simpaticul tînăr cuatîta vreme înaintea mea şi erau cu acesta în raporturi aproape de frate si soră. ca să zic aşa. mă exprimam. vulgar. dar era clar că asta voise să spună). să-l fi privit cu mai multă atenţie decît mine şi să fi ştiut despre Schwerdtfeger mai multe lucruri confidenţiale. debandada. dar era cu desăvîrsire absent. şi nu-şi făcuse nicidecum un obicei din asta. din pricina bogăţiei lui. prin insistenţa lor: o insistenţă pasivă care. Era o problemă delicată să dau cuvintelor mele suficientă căldură — dar nici prea multă. ca să mai dau un exemplu. şi despre excelentele sale perspective. iŞi-apoi. trebuia să le nutrească. pentru că puritatea este încrezătoare. I-am răspuns' cît m-am priceput mai bine. sau elegantul festival Biedermeyer de la CococelloClub. unde fusesem de curînd şi noi. pe seama pirpiriului căzut în ^^^^^^^■^^^^^^^^^^■^^^^^^^^^H DOCTOR FAUSTUS ♦ 337 admiraţia „instinctelor brutale". a nemăsuratei pasiuni pentru mondenităţi. N-aveai deci să-l pui alături de Bullinger. vorbind cu un altul.' neîncrederea ei în lume. uneori." Asta aşa. tentativa de a o convinge mi se părea mai riscantă decît aceea de a îndemna să renunţe. omul care obişnuia să fredoneze. Era un uşuratic ? Da şi nu. un om curat — de unde şi felul lui de a fi încrezător şi familiar. şi asta din pricina lui. din anumite pricini. o generaliza întrucîtva. despre caracterul său.

puteai să-i răspunzi mai omeneşte. îi răspunsese: „Ei. de multe ori ţi se părea că într-adevăr l-ai recîştigat. ceva doar de luat în rîs. Apoi. fireşte. pentru ca în locul încrederii şi înţelegerii reciproce să apară o totală înstrăinare. Şi. Probabil că şi la celelalte două reuniuni unde se mai ducea în seara aceea. Era ridicol. din nevoia de a se lăsa aşteptat. să-l readuci într-o oarecare măsură la sentimente mai serioase. din toată inima. şi Rudi. cum de altfel'aveam să constat pe seama mea.. eu însă cu oarecare rezervă. adică să mă feresc de a le acorda prea mare importanţă. Rudi venea totdeauna ultimul. la soţii Roll-wagen. pentru că era obligatoriu să plece victorios. şi spune că a promis să fie la cinci jumătate sau la şase în altă parte. ca să împace lucrurile. să reintre în graţie. în glumă.) Dar totdeauna le povestea cu aerul că se scuză. cu glume ieftine. nu pleca !" — şi cînd s-a întîmplat apoi să-i spună şi ei aceleaşi cuvinte. o nepăsare fără nădejde. E suficient atît ? Acesta nu-i un roman. în societate. cuvînt cu cuvînt. unde autorul dezvăluie cititorului inimile personajelor sale . Vorbea ca şi cum ar fi socotit necesar — sau poate că într-adevăr socotea necesar ? — să mă prevină să mă feresc de amabilităţile lui Schwerdtfeger. Te puteai aştepta de la el şi la unele lucruri de prost-gust. Continuă să vorbească în felul acesta. în fine. nu dintr-un impuls lăuntric. sînt şi-aşa atîtea nenorocite !" Asta auzise Ines cu urechile ei. cam în sensul: „Din cînd în cînd tot trebuie să mai trec şi pe la ei" — şi puteai fi sigur că acelaşi lucru îl spune şi acolo. gălăgioasă. că încearcă să împace pe cineva. Ines mărturisi că uneori. în dovezile lui de simpatie şi de atenţie: dacă se întîmpla să fie cineva bolnav. influenţabil la extrem cum era. Apoi simţea. după ce dădea mîna tuturor'celorlalţi. pentru că avea o sensibilitate foarte fină. convingătoare. pentru că ar vrea să-i lase pe toţi'să se legene în iluzia că persoana cu care stă de vorbă îi e cea mai dragă — ca şi cum fiecare ar trebui să acorde cea mai mare importanţă acestui lucru. că îl atrage atît de mult. ceea ce se poate foarte bine să nu fie deloc adevărat.. te rog eu. sau poate că fusese vorba chiar despre o femeie măritată. venea momentul despărţirii — atunci se vedea că era dispus să se căiască şi să se îndrepte. spunea fata. după o asemenea „petrecere". „foarte drăguţ". plin de căinţă. Dar. proceda la fel. Dar convingerea lui Rudi că în felul acesta îi face fiecăruia o plăcere deosebită are ceva contagios. Atunci Langewiesche şi Rollwagen şi cum i-o mai fi chemînd nu mai însemnau'pentru el decît umbre şi fantome. fata mărturisea o dureroasă neîncredere în seriozitatea lui. Cînd vorbea despre filfizoneriâ lui mondenă. la soţii Langewiesche. sînt şi-aşa'atîtea nenorocite!" Nu puteai decît să-ţi spui în gînd: „Să mă ferească Dumnezeu de înjosirea de-a mă număra printre asemenea oameni!" De altminteri nu voia să fie prea dură — poate că „înjosire" era un termen tare. nu mai aveau absolut nici o valoare! într-un cuvînt. să nu nenorocească o fată. fireşte. să mai rămînă — îi vorbea cu accente intime. în dialect. încerca. şi părea să fi uitat de Rudolf. Se apropia să-şi ia rămas bun. Nu trebuia s-o înţeleg greşit: lui Rudolf nu-i puteai contesta un anume fond nobil. să se expună altor influenţe. printr-un cuvînt şoptit. sau cum i-o mai fi chemînd pe prietenii lui. încît ceilalţi pot să aştepte — şi-i atît de convins că asta trebuie să-ţi facă plăcere. dar uneori lucrul acesta o întrista. repeta vreo vorbă mai mult sau mai puţin de duh rostită şi în altă împrejurare sau vreo frază dintr-o carte citată cine ştie cînd — ca dovadă că nu uitase şi că putea face faţă şi în sferele superioare. plîngea în pat un ceas întreg. printr-o singură privire mută şi rece. (Cî'nd aud cuvîntul „rasate" mă cutremur. nu mai aveai nici o îndoială că între timp nu-i ieşise nici o clipă din minte. primite cu mutre acre poate şi din cauza oboselii. mai venea o dată şi spunea bună seara simplu. cum s-ar putea întîmpla să mi le spună şi mie.„reuniunii". totul se întîmpla. puteai să-l smulgi din dispoziţia lui obişnuită. natural. fii drăguţ. dar te şi mişca. pentru că i-am citit amărăciunea pe chip. Dar cînd reveni la el. Aşa că pleca victorios. la Langewiesche sau la Rollwagen. Ele nu însemnau nimic. exprimînd mai mult griji si critici cu un caracter general. Apoi. plin de aroganţă.. Am rîs amîndoi. Aşa de pildă. încît sincer îţi face plăcere. Era ceva lamentabil. ca să arate că aici se simte mai bine. îi ajungea să respire alt aer. Ines povesti că se întîmplase odată să audă. acestea. cum ruga pe cineva despre care ştia precis că-i e perfect indiferent. Apoi rămîne pînă la şase şi jumătate. Vine undeva la ceai la cinci. de la oarecare distanţă. „Hai zău. O. pentru că socotea 340 ♦ Thomas Mann că aşa se cuvine. să dreagă ce stricase.. avea gelozii mondene: se apuca să povestească că a fost ieri la cutare şi la cutare. DOCTOR FAUSTUS ♦ 339 avea în gînd ceva cu totul inofensiv. că aşa se poartă lumea în societate. şi Rudi se ducea să-l vadă. de a fi el cel aşteptat. Cineva îl prevenea odată. Uneori în societate. deci nu trebuia luat în serios. cum a fost de pildă exclamaţia înfiorătoare: „Ei. cei cu două fete teribil de rasate. la care. ţinea seama de rivalităţi.

Aşa că de bunăvoinţă prietenoasă nu eram deloc lipsit. ceea ce ar fi fost. cu un respect obiectiv în faţa legii firii — şi desigur. Helmut încerca s-o cîştige. o statură impozantă şi un fel captivant de a cînta la vioară şi de a fluiera şi. fata se făcea că mă consideră destul de simplu ca să nu fi observat nimic. Ines Rodde îl iubea pe tînărul Schwerdtfeger şi se punea o dublă întrebare: întîi. Nu reprezenta oare Rudolf. pentru că. Schwerdtfeger avea avantajul aftei . glasul îi era gutural. aşa cum trebuie să facă orice om'bine crescut. nu o „înţelegi". pentru că socotea — spre cinstea mea — că la mine secretul va fi bine păstrat. Nu că l-ar fi socotit „omul potrivit". chestia asta cu „hopa" nu era chiar atît de simplă. La prima întrebare răspund : da. mai dureros. trebuia. sţre însăşi firea lucrurilor. fără intervenţia lui Institoris. că avea ochi de un albastru frumos. nu-i păstrase pînă atunci decît calde sentimente semiffaterne şi acum i se descătuşau cu totul altele. nu orbeşte. se-nţelege. într-o anumită măsură. în fond. indiscutabil. cînd. Dumnezeule. şi în fond asta şi voia. zeflemista Clarissa. aşa era. chiar dacă Rudolf ar fi recunoscut că e obligat s-o facă. mutra lui avea ceva de mops. Feminitatea. hopa sus f Ce-ţi închipui ? Drept cine te iei ?" Dar. prin solicitările liii. de cele mai multe ori. DOCTOR FAUSTUS ♦ 341 prin acţiunea povestită. Am fost şi rămîn convins că' Ines nu s-ar fi îndrăgostit niciodată de Schwerdtfeger. chiar atît de mult nu era în stare. era încrederea în mine. sînt şi-aşa atîtea nenorocite !" Si. în conştiinţă. îl înşela slujindu-se de propriile lui convingeri. pretendentul. dezgustată. de altfel. dacă ea ştia. mirele. în ce moment raporturile fraterne cu violonistul luaseră acest caracter mai ardent. mirele in spe. junele Schwerdtfeger ! La urma urmei. un lucru ciudat! în pasiunea ei pentru celălalt îşi însuşi într-o oarecare măsură admiraţia nepotrivitului'pretendent pentru „viaţa" instinctivă. demn de ea. şi al doilea. lipsită de spiritualiltate. Insă nu pentru el o putea trezi. incontestabil. se îndreptă imediat către altul. bărbatul are de obicei o atitudine mai tolerantă şi mai binevoitoare decît femeia care. de a constata pur şi simplu realităţile sufleteşti care au avut vreo repercusiune asupra desfăşurării vieţiirelatate de mine. băiete. să urmăreşti sentimentele unui bărbat pentru o femeie — chiar dacă ea te lasă cu totul rece — decît să fii în situaţia unei femei îndrăgostite de alt bărbat." Va să zică. nu mai rămîne nici un fel de îndoială asupra faptului ce trebuia dezvăluit. Ca narator biograf. am datoria de a spune lucrurilor pe nume. un simplu conferenţiar în ale frumosului. aruncă priviri piezişe prietenei ce-i mărturiseşte c-a pus pe jăratic o inimă de bărbat. să simtă ceea ce simte o femeie pirjolită de dragostea pentru un alt bărbat. ceea ce avea aerul a fi candoare era expresia unei nevoi irezistibile de a se mărturisi. o amabilitate nedezminţită. pentru tristeţea ei clarvăzătoare. totdeauna fudulă cînd era vorba de bărbaţi. dar ştia că adevărul nu-mi scăpase. supraveghindu-şi sentimentele cu acuitate de poet. o încredere deghizată destul de ciudat: deoarece. Pentru că mai era şi Helmut Institoris. chiar dacă de la natură mi-era închisă calea spre o 342 ♦ Thomas Mann înţelegere subiectivă a simţămintelor ei. Dar melancolia sa. iar pe de alta. chiar cînd această inimă îi e perfect indiferentă. dar asta nu înseamnă că nu suferea profund. Ines ar fi fost dispusă să-l urmeze. un fel de încredere. de incredibile chiar vor fi părut acestea la început. o accepţi numai. într-adevăr să trezească femeia din ea — dar numai atît. Se putea bizui pe discreţia'şi pe simpatia mea omenească. pe de o parte. nici vorbă de asta. dar încerca pentru altul. arăta mai mult a băiat decît a bărbat — dar e drept. Dar după ciudatele expresii dictate de memorie condeiului. din motive de raţiune. Şi asta. expresii de o intensitate ce-aş numi-o specifică. oricît i-ar veni de greu'uniii bărbat. Institoris pretendentul — şi cu asta mă întorc la întrebarea mea. ceva ce semăna cu bucuria dulce de â trăi ? DOCTOR FAUSTUS ♦ 343 Faţă de Institoris. Pentru că bărbatul mediocru putea. In'es Rodde îl iubea. E mult mai uşor. în viaţa ei. şi asta. nu mai puţin.indirect. anume : de cînd se transformaseră în pasiune relaţiile frăţeşti dintre Ines şi Rudolf ? Posibilităţile mele de intuiţie omenească îmi spun : atunci cînd Helmut s-a apropiat de ea ca bărbat de femeie şi a început să-i facă curte. şi eu aş fi avut poftă să-i spun: „Hei. îl auzise rostind : „Ei. să fie conştientă de evoluţia propriilor sentimente — oricît de suprihzătoare. se fixă asupra celui pe care. O fată atît de citită ca Ines. căruia. în căutare de nefericire. Aparenta naivitate cu care îşi dezvăluise inima în faţa mea nu însemna deloc o dovadă de ignoranţă. cu toate că. atît de contrară caracterului ei. s-ar putea chiar spune : cu formaţiune psihologică. o dată trezită. acuma. iar atitudinea mea lăuntrică era aceeaşi cu a sorei sale. dacă se poate spune aşa. trebuia să recunoşti.

tulburătoare din vremea aceea. Se prea poate. ce-i drept. grăbindu-ma să ajung de la Frei-sing la Naumburg în Turingia. Dirijorul făcuse semn orchestrei să se ridice în picioare ca să primească împreună cu el mulţumirile publicului pentru strălucita performantă. Totuşi. exersate şi învăţate. dădu din cap. — Ei. de dragul securităţii oferite de burghezie. în sala aproape golită. irigînd cu seva sa pasiunea. şi tocmai faptul acesta era primejdios pentru liniştea căutată de ea. ba chiar mă feream să-i vorbesc despre incidente mondene de felul ăsta lui. unde trebuia să mă prezint de urgenţă. să se întoarcă să o vadă si să' vina s-o salute. XXX Primele zile de arşiţă din august 1914 m-au găsit schimbînd un tren înţesat cu altul. pentru că" din noianul lor s-a născut o nenorocire. transfigurind omenescul. se uita spre sală şi ne salută cu un semn din cap de o intimitate exagerată. Pe dată Schwerdtfeger renunţă să tot recheme pe artist şi pleacă după Ines." pe peroane pline cu grămezi de bagaje lăsate în părăsire. Trebuie să bage de seamă să scape teafăr din povestea asta. ca prin alte părţi. Mi-au rămas în minte imagini impresionante. care de-atîta vreme mocnea ameninţătoare deasupra Europei. în calitate de sergent-major în rezerva. spre locul unde Ines stă şi aşteaptă. Ines dispreţuia traficul estetic al acestui oraş dedat plăcerilor. se află Ines. care se ţinea într-o monahală detaşare în ce priveşte preocupările de dragoste. Schwerdtfeger. Rudi însă nu isprăveşte şi nu-i acorda atenţie. să-l ştie că există pe lume măcar. nu comunicase deloc cu Schwerdtfeger. dar. de înduioşare în faţa destinului. poate şi soţii Knoterich. unde o transplantase năzuinţa maternă către o viaţă mai frivolă. şi eu. în timp ce Ines asupra căreia nu mă putusem împiedica să-mi arunc privirea o clipă. la dirijor. De ani de zile vedeam cum se apropie o catastrofă. Ne aflam în odaia stareţului şi jucam sah. Sau. La uşă o ajunge.adevărate. nu-i acceptă privirea şi iese grăbită. era în picioare. altă dată. care în seara asta. Dar trebuie să ţină seama cel puţin de "faptul că am suprimat sute de alte observaţii asemănătoare. aplaudînd nepotolit spre scena. şi afecţiunea pentru el să-şi afle mereu 'hrană proaspătă^ cînd 'individualitatea lui e asociată cu farmecul cuceritor al artei sale. iremediabil şi nebuneşte îndrăgostită de Rudi Schwerdtfeger. Soarta. fapte ce nu-mi ies din minte. dar într-un chip silit. ochii fixaţi cu îndărătnicie într-un alt punct. şi n-am scos o vorbă despre constatările şi temerile mele. cu aerul că-i surprinsă să-l vadă şi pe el acolo. înnobilată. şi ea se'întoarce-n loc. în primele rînduri. capetele şi inimile oamenilor erau DOCTOR FAUSTUS ♦ 345 răvăşite de spaimă. sus. searbede şi le-ar putea socoti simple pretenţii plictisitoare. pe care virtuosul se întorcea pentru a zecea oară să mulţumească înclinîndu-se. sau nu. undeva dincolo de el. asteptînd prin gări mişunînd de omenire. Numai lui Adrian i-am spus atunci. sus. deşi pe cale să se mărite cu Institoris/părea. colo. şi sînt foarte dispus s-o cred. albă la faţă. Cu o mină glacială. Cîteva secunde încă. la regimentul meu. La doi paşi. chiar dacă nu pînă la coada ochilor. gura ţuguiată ştrengăreşte. amestecaţi în mulţime şi aplaudînd. Pentru că nu e decît natural ca persoana iubitului să fie înălţată. recepţionate cu antenele mele de prieten omenos si plin de simpatie. ce nu era altceva decît o vastă şi unică asociaţie artistică1. Ceva mai mult. cu pauză între fraze. si adăugă: Vai de sufletul lui! Iar după ce mai reflectase la mişcare. participa la petrecerile unei socieţâti. entuziasmat de recitalul strălucit al unui violonist în turneu. în primul rînd. in ţări duşmane şi . se dezlănţuise. cu sprîncenele încruntate de 344 ♦ Thomas Mann mînie si pleacă în grabă. neînsemnată. nu-i întinde mîna. Războiul izbucnise. ţinea gîtul întins înainte. spre harpe. puţin pieziş. ca şi noi de altfel. acolo. că Ines Rodde. Parcă văd şi acum. îl priveşte şi aşteaptă să isprăvească odată. i-am povestit. pot părea. Ele nu merită cinstea tiparului. familia Rodde. o urmăreşte cu coada ochiului. fărîme de constatări. undeva. în perspectiva evenimentelor mondiale. ci alunecă uşor într-o parte. la Pfeiffering — cu toate că în general eram prea puţin înclinat. cu vioara sub braţ. de sentimente de forţă şi sacrificiu deghizate într-o disciplinată „potriveală" „lâ comandă" a tuturor celor prevăzute. radios. Recunosc. am făcut-o. cu titlu confidenţial. puţin la stînga primului violonist (al c^rui loc avea să-l ocupe în curînd). în ochii cititorului. de patetismul durerii. sau poate că asta-i prea mult spus: privirea ochilor lui albaştri nu cată chiar neclintit spre erou. n-ar fi trebuii să consemnez aici aceste fleacuri. în fond. asta-i ceva nou! exclamă ei. îl văd pe Rudolf. aprins la faţă. după cîte băgasem eu de seamă. şi în oraşele noastre. după o excepţională execuţie a' uneia dintre simfoniile lui Ceaikovski. nu-i glumă pentru el. printre scaunele în dezordine. dar agitaţia sa entuziastă nu încetează. fa sala Zapfenstosser. de exaltare. zise: De altfel. Vrei să fac o mişcare greşită si să pierd tura ? Apoi zîmbi. la început.

nu ne gîndeam pe vremea aceea că pînă atunci. Dădeau năvală la cercurile de recrutare. acum cinci ani. la urma urmei. peste măsură. aveau războiul la ele-acasă. moralmente. izbucnirea de bucurie. chiar dacă aspectul de exaltare manifestat de oameni nu se potrivea firii mele şi mă înfricoşa într-o oarecare măsură. mai mult sau mai puţin clar. îşi irosise influenţa asupra oamenilor de cultură în gesturi diriguitoare goale de conţinut." La Freising. de revărsare a instinctelor violente — are prea mult din toate astea pentru ca un om aşezat cum sînt eu să se poată simţi bine. Domnea. evadarea din banalitatea de toate zilele. un grand malheur . şi nu ne mai umplea de încîntare cum contasem. Dar aceasta ne repugnă. ba s-a considerat chiar de la sine înţeles că pentru procesul german de devenire (si noi sîntem întotdeauna într-un proces de devenire). sentimentul istoric de mîndne. în tara noastră. simţi războiul ca pe o încercare colectivă căreia individul. se situase la nivel onorabil şi'de multă vreme luase deprinderea unei totale independenţe faţă de autoritatea guvernantă. Omenirea ne-o ia în nume de rău. dimpotrivă. şi la rezistenţele temperamentale personale de ase'-menea natură se adăuga îndoiala dacă. quel grand malheur! In Germania noastră. în 'problema asta. bineînţeles. Aşa a fost. dar nu acum treizeci. din punct de vedere moral. Dacă. în orice caz nu la răzb'oi era bun. o viată superioară. este gata să-i facă faţă şi să ispăşească cu sîngele său slăbiciunile şi păcatele vremii. elevii mei din ultima clasă a liceului aveau obrajii îmbujoraţi şi le scînteiau ochii de cîte se întîmplau în jur. ne deprinsesem cu situaţia asta. ca să zic aşa. monsieur. de chiul. este un „ultim cuvînt". dac-o fi fost bun la ceva. Cultura fusese liberă. acasă. la guerre. ca întotdeauna la noi. de vacanţă. eliberarea din stagnarea mondială care nu mai putea continua în felul acesta. Dreptul şi legea. şi eram bucuros că nu trebuia să fac pe „învîrtitul" în faţa lor.). şi deloc înclinată către dinamismul cataclismului. O astfel de „mobilizare" pentru război. cum era cel ce izbucnise acum. 2 Vai. de aceea poate că tinerii ei stîlpi vedeau tocmai într-un mare război al întregului popor. în care statul şi cultura să constituie un singur tot.) 346 ♦ Thomas Mann de sine. amuzant. trebuia să-şi verse sîngele o dată cu noi. nimeni nu s-a îndoit niciodată. aveau un efect penibil asupra oricărui intelectual — iar ajtitudi-nea lui faţă de cultură era a unui dobitoc arierat. domnule. pe cînd. Conştiinţa mea — utilizez aici termenul acesta într-un sens general'— nu era chiar atît de curată. într-un cuvînt. cu avantajele unui examen de bacalaureat luat la repezeală. Nu vreau în nici un caz să contest că participam din plin la entuziasta efervescenţă populară. în care-s cuprinşi şi ai tăi. dacă ai sentimentul că această plecare la război este ca o plecare la sacrificiu. apelul la datorie şi bărbăţie. faptul că unitatea noastră naţională — şi încă una numai parţială. prin care te lepezi de străbunul Adam şi vrei să cucereşti. că nu cîştigasem mare lucru. cu toţi într-un cuget. oricît ar vrea să-şi ia aerul unei datorii mai presus de toate. meritele de pînă acum ale naţiunii îngăduie aceste oarbe dezlănţuiri. de desconsiderare a tuturor' regulilor. amuţeşte în faţa extraordinarului. împotriva căruia nu se mai poate articula nimic.chiar şi în cele aliate. o întreagă lume. dar şi fiecare popor luat individual. Eram mare putere de prea multă vreme. E-adevărat că rodomontadele belicoase ale acelui saltimbanc şi comedian de pe tronul imperial. mărturisit sau nu. pentru că. implacabilă. Şi. ce mare nenorocire e războiul! (Fr. atunci morala de toate zilele e depăşită. are totdeauna în sine ceva dintr-un început de dezlănţuire sălbatică. în bucătâriiie lor: Ah. acest scurtcircuit al soartei să fi fost resimţit mai curînd ca o catastrofă. încît o catastrofă mondială sîngeroasă trebuia să fie considerată drept o consecinţă logic inevitabilă a structurii noastre lăuntrice. acel „gata de a-ţi da viaţa" care te-ajută să treci peste multe şi. ni se părea ceva straşnic. fireşte. ci DOCTOR FAUSTUS ♦ 347 războiul civil. în odăile. şi nu fără o oarecare doză de dreptate. o unitate de compromis — ne costase trei războaie grele. din nenorocire. ne purtasem în aşa fel. nu se poate tăgădui. un mijloc de ridicare la o nouă formă de viaţă. un complex obsedant de sfială. libertatea şi demnitatea omenească se aflau. Pasiunea tinerească pentru risc şi aventură se împletea acum. nu vreau să uit: am pornit'la război cu inima relativ curată. cum am auzit de atîtea ori în timpul campaniei din gura femeilor franceze care. precumpănea entuziasmul faţă de viitor. Sentimentul. care în fond n-avea nimic ostăşesc în el şi. inflexibilă. precumpăneau aspectele de exaltare. la un loc de cinste. aspectul de festivitate eroică. pe care mai adineauri mă străduiam s-o caracterizez. habeas corpus. . un egoism de o totală naivitate. Acum intervine însă tema jertfirii 1 O mare nenorocire (fr. mai evoluată decît noi. calea unui popor către o formă superioară de viaţă colectivă — dacă e neapărat necesar să ne sîngeroasă — nu trebuie să fie războiul în afară.

la arme. adică: aptitudinea de a muta războiul imediat pe pămîntul altora. aşa hotărîse „soarta" (cit de „german". 348 ♦ Thomas Mann Să nu creadă nimeni că glumesc ! N-am nici un motiv de glumă.că relaţiile noastre cu lumea mai curind se înrăutăţiseră decît se amelioraseră. Aproape toţi din cercul nostru se'dovediri a avea un oeteşug oarecare. şi de spaima de a fi cotropiţi din toate părţile. îsi acoperise pieptul cu cocarde şi steguleţe roş-alb-negre. Am văzut un ofiţer. la vreun zvon smintit. în a unui general care emitea proclamaţii. al chemării. omenirea avea să apuce pe calea înnoirii sub semnul germanic. Starea de război. că secolul al XX-lea al nostru era şi că. motiv muzical-dramatic de tragedie mitologică !) şi într-un entuziast elan (care numai pe noi ne însufleţea) porneam — stăpîniţi de certitudinea că pentru Germania bătuse ceasul-de-veacuri-aşteptat. Franţa. în fond. şi că numai uriaşa noastră putere ne putea feri de una ca asta. la nişte arme. căruia flăcăii de la ţară avansaţi la rangul de eroi îi răspundeau zîmbind cu un aer de mîndrie prostească şi ruşinată. în aclamaţiile unui public de civili adunat la repezeală. 'dar acum le dădea dreptul la dispensă. Pictorul Zink suferea de un fel de crize de astm convulsiv. eram bucuros să mă ştiu în aceeaşi situaţie cu el. că istoria ne pusese mîna-n cap. arhaică rezonanţă precreştină. fireşte. al sfintei necesităţi ! Popoarele celelalte n-aveau decît să ne socotească uzurpatori ai dreptului şi nimicitori ai păcii. Era liniştitor să ştiî că membrii familiei regale. pentru individul superior e uneori'o plăcere să se cufunde o dată — şi unde să fi găsit el acel o dată. asta era. iar prietenul său Baptist . iar dacă nu se putea altfel. trecerea puterii supreme din mîna civililor în a militarilor. şi însoţiţi de femei cu batistele la ochi. erau clipe în care mă cuprindeau chiar uşoare şovăieli de natură critică ce se agitau în subconştientul meu şi-mi produceau o oarecare jenă la constatarea faptului'că gîndeam şi simţeam cum gîndeau şi simţeau toţi. cu ochii în gol. Erau fnsoţiţi de ovaţii voioase. că o datorie sfîntă ne chema. cel puţin deocamdată. pentru a-i convinge pe toţi şi a-i cîstiga pe toţi. stînd pe platforma din spate a unui tramvai. si că" n-or s& poată face cine ştie ce serenissime erori. e-adevărat. M-am oprit două zile la Miinchen ca să-mi iau rămas bun de la unul şi de la altul şi să-mi completez echipamentul cu cîteva' mărunţişuri. din cercul DOCTOR FAUSTUS ♦ 349 nostru de cunoscuţi eu eram singurul mobilizat: ne simţeam destul de puternici şi de numeroşi ca să ne putem'permite să alegem. Această imagine. In cazul nostru atacul şi apărarea erau unul si acelaşi lucru: alcătuiau împreuna patetismul încercării. pe care înainte nici nu li-l bănuiai măcar. fu primită cu un fior de încredere. ca să nu spun idee. plecaţi la cartierele lor generale în chip de comandanţi de oşti. în jur. că reţeaua de apă ar fi fost infectată sau că s-ar fi descoperit un spion sirb strecurat în mulţime. şi pentru ca să se calmeze obişnuia să se retragă din societate. acest cuvînt.' după scurgerea unei epoci burgheze inaugurate cu vreo sută douăzeci de ani în urmă. Anglia. Oraşul era agitat de-un fel de sărbătoare febrilă şi s'umbră. Sicambrul Knoterich avea un început de tuberculoză. nu putea fi obţinută numai pe căile morale ale unor străduinţe în limitele patriei. să va'dă dacă nu l-a observat cineva. veneam noi la rînd. să nu aruncăm în foc decît tineretul şi bărbaţii perfect apţi. şi i se putea citi pe faţă că se gîndea la soarta fragedei sale vieţi — dar şi-a revenit brusc şi a cătat. se cuibărise adînc în conştiinţe. deoarece nu pot în nici un caz pretinde că m-am sustras sentimentelor generale. neapărat. să ţinem seama de interesele culturale. în ţinută de campanie. de asemenea. trăiam sincer uralele zgomotoase. stăpînea minţile într-o armonică înţelegere cu convingerea că eram siliţi să facem războiul. natural. ba. în mulţime. sub semnul unui socialism militarist ce încă nu izbutise să se definească pînă la ultimele lui consecinţe. Vedeam regimente ieşind în marş pe poarta'cazărmii. tinerel de tot. drept să spun. lumeantreagă. privea înapoi.' vor fi flancaţi de şefi de stat-major capabili. că nu rămîneam în spatele celor ceacopereau cu pieptul hotarele. în primul rînd. Ca să nu fie luat drept un asemenea spion şi ucis din greşeală. Oricît mi-ar fi interzis cuminţenia mea de cărturar. să imprimam lumii pecetea noastră şi să o conducem . doctorul Breisacher (l-am întîlnit pe Ludwigstrasse). cu toate acestea. insuportabili duşmani ai vieţii —'noi stăpîneam mijloacele de a lovi lumea-n cap pînă-şi va schimba părerea (despre noi pînă va ajunge nu numai să ne admire. care. de spaimă mînioasă. dacă nu aici şi acum ?'— din creştet pînă-n tălpi. foarte bine făurite şi pregătite şi a căror perfecţiune constituise dintotdeauna o tainică ispită de a face uz de ele — alături. război împotriva tuturor. se cam îndoiesc că gîndurile unui ins de rînd pot fi cele cuvenite. dar şi de crize de panică. Şi. Venise sorocul unei noi străpungeri: aceea către o hegemonie mondială — care. Şi-atunci: război. ci să ne şi iubească. Oamenii de felul meu. soldaţii cu bucheţele de flori la ţeava armei. al ceasului cel mare. Si iarăşi. cu un zîmbet fugar. că după Spania. să acordăm numeroase scutiri.

trebuise să plece imediat. despre violarea neutralităţii Belgiei amintind atît de bine de brutalitatea acţiunilor lui Frederic cel Mare împotriva unei Saxonii indiscutabil neutre. vînturat pînă şi-n faţa lui Dumnezeu. vorbeam despre rolul tradiţional al Germaniei şi. şi ca să-mi iau rămas bun de la el m-am dus' la Pfeiffering. de antipatie catolică faţă de prusaci şi aşa mai departe. cînd văzuseră lumina zilei cele trei vlăstare Schneidewein : Roşa. Atît. Opinia lui Riidiger despre război era condiţionată ae admiraţia lui pentru Anglia. Indiscutabil că declaraţia de război a Angliei îi dăduse o grea lovitură şi îl indispunea teribil. grozăvia amputărilor. Aşa că. pentru că. puteai. el ridiculiza cu un comic irezistibil toată brutalitatea sentimentală. „J'en ai assezjusqu 'ăla fin de mesjours! izbucni ea mînioasă. şî eu participam cu o oarecare pasiune. 1912 şi 1913.' se părea că e indispensabil la fabrica lui. a acelui dicton german intrat în vorbirea poporului : „Necesitatea nu cunoaşte legi". Industriaşul Bullinger. 1911. ca anticipare. Am cinat toţi trei în odaia cu statuia Victoriei de la Samothrake si intrările şi ieşirile Clementinei Schweigestill care. după cum arăta. Pînă la apariţia fermecătorului Nepomuk mai erau. plîngînd cu suspine.Spengler suferea. în seara aceea care ne adunase laolaltă. la centrul de încorporare. mai demult. ce-ar fi trebuit. La masă. dezmăţ sexual şi păduchi. nemobihzat încă. acordată doar pentru că suportasem inconfortul şi că mă-nvîrtisem de un tifos. la nevoie. si implicit şi Rudi Scnwerdtfeger. De altfel. un uşor catar al virfurilor. pentru ca după cîteva luni să fie lăsat din nou la vatră. Jeannette Scheurl era profunrf nenorocită. şi petrecîndu-şi week-end-v\ la prietenul nostru. Căsătoria ei era dintre cele mai fericite. .) 350 ♦ Thomas Mann tarului. iar din punctul de vedere al sănătăţii se restabilise destul de bine după o oarecare debilitare a plămînilor. în cercurile celor ce frecventau pe Schlaginhaufeni şi pe doamnele Scheurl de lîngă Grădina Botanică — cercuri. cînd e pus în faţa unui imperativ imediat al vieţii. putoare. înclinat către un realism acrit. să se întregească. să nu fi fost scutiţi de mobilizare. tot aşa cum cea a Jeannettei era determinată de sîngele ei francez. şi după aceea în odaia stareţului. şi îşi bătea joc cu sarcasm de ideologia de foileton ce decreta'aceste orori drept vremuri mari. încă nouă ani. s-a vorbit mult despre politică şi despre problemele'morale. principial. ca şi faţă de cel precedent de altfel. despre natura mitica a caracterelor naţionale care se manifestă în asemenea momente istorice. tînăr încă. de francofilie. oricît participam la emoţii mai profunde. despre vehemenţa protestelor lumii întregi în faţa acestui gest. Pentru nimic în lume. cu acest prilej s-a aflat cu o efemeră uimire că. cel mai de la sine înţeles din lume. cercuri animate de amintiri de pe vremea Confederaţiei renane. Franţa şi Germania. Făcuse serviciul militar'la marină. ca să înclin puţin balanţa. el nu vedea în război decît spurcăciune. deşi accepta obiecţiile mele oarecum emoţionate. Ieşi la iveală că trăia numai cu unul — destul de bine de altfel. în faţa concepţiei categoric empirice despre război pe care Schildknapp o DOCTOR FAUSTUS ♦ 351 considera unica posibilă. înclinam să admit că spusele lui conţineau o doză de adevăr. „un petic 'de hîrtie". îndeajuns de ostile faţă de acest război. mă îndemnară să-l întreb pe Adrian ce mai face sora lui. iar în viaţa artistica a capitalei orchestra Zapfenstosser constituia' un element prea important pentru ca membrii ei. pentru un vechi tratat. cu cîtiva cai. în loc să se înfrunte o ducea la disperare. Aş putea continua astfel să citez numeroase cazuri dezgustătoare de protecţie. ba de una. nu iam putut refuza o oarecare simpatie de om instruit. Vîlvătaia brutală a antagonismului dintre cele două naţiuni din care se trăgea. susţinea el^ n-ar fi trebuit ca ea să fie provocată prin călcarea tratatelor si invadarea Belgiei. Rudiger ne-a făcut să şi'rîdem pe chestia asta. Rudi fusese nevoit să se supună unei operaţii cu care prilej i se scosese un rinichi. ne servea masa. L-am găsit acolo pe Riidiger Schildknapp. de la Langensalza. despre dispreţul. pîna la luptele din Argonne din 1915. Si cu mine. despre c'uvîntarea filozofului nostru cancelar cu recunoaşterea premeditată a vinovăţiei. Ursula. Cu toate sentimentele mele potrivnice. să te masori' cu amîndouă. iar eu. amabila. ba de alta. Dar Anglia ! Era o nesocotinţă cumplită. ştiam cu toţii. Ezechiel şi Raimund. provocat de trei sarcini ce se succedaseră foarte repede. de asemenea. parcă s-a petrecut altfel ? Spun de pe acum că n-am rămas pe front decît un singur an. Franţa şi Rusia — în fine. si mai tîrziu a fost luat şi el. aproape că-i dădeau lacrimile. şi cucoanele uitară foarte repede de treaba asta. după opinia ei. A-drian nu-l contrazicea. 'de unde Gereon. fiul proprie1 M-am săturat pentru toată viaţa ! (Fr. după care am fost transportat acasă cu Crucea de fier pe piept. Că Adrian personal era cu totul impasibil la toate cele ce se petreceau mi se părea lucrul cel mai firesc. de învîrtiţi.

să-şi arunce o privire.pocăinţa plină de trufie. constituiau o consolare grosolană pentru starea noastră de proscrişi) — în fond. Reprezentarea la Lubeck a Zadarnicelor chinuri ale dragostei. în aceleaşi condiţiuni în care apăruseră liedurile pe versuri de Brentano. pe o suprafaţă înclinată'. concepte. ca şi cum ar fi fost singur. In orice caz. această lucrare solemnă. uneori nu era notat decît primul rînd. dar între ele spaţiul era gol. Primise. Deprins cum sîrit sa predau lecţii si să vorbesc. dar acum. îi dădui glas. Nu l-am întrebat pe ^Adrian dacă în alte împrejurări ar fi dat urmare invitaţiei. La masă vorbisem despre asta. ca sh dai din una în cealaltă. în orice caz. jos de tot. zic. Manifestarea DOCTOR FAUSTUS ♦ 353 aceasta urma să aibă loc la „Theâtre des Champs-Elvs6es" şi îl invita pe Adrian să vină la Paris ca să repete si să-şi dirijeze în persoană operele. cu cîteva săptămîni înainte. In fond. şi cu atît mai puţin la Miinchen. plimbîndumă în cameră încoace si-ncolo. în orice caz. notări. atît de lipsiţi de griji. Mult zgomot pentru nimic şi. efectul lor şi începuseră să creeze numelui lui Adrian. Nu ştiam mare lucru despre cele ce îl preocupau în momentul acela. lîngă firida adîncă a ferestrei. vioara sau instrumentele de lemn şi. atunci năzărită. plimbîndu-mă de colo pînă colo pe covorul şi pardoseala vechii odăi. din cauza izbucnirii războiului. Pentru că. Adrian se oprise în fata lor. Pe pupitru se afla opera la care lucra atunci — foi volante. în alte părţi funcţiunile armonice şi gruparea instrumentală apăreau limpede din notarea 'celorlalte partide ale orchestrei. că ne era recunoscător pentru rîsul ce'il stîrneam. cu mai multă sensibilitate. întocmai ca un jucător de şan examinîhd situaţia partidei pe masa cu pătrăţele. Doi tineri din Verona. căzuse totul baltă. nu îngăduiam ca simţul şi sentimentul meu pentru necesităţile imperioase ale Germaniei. în cercurile de artă mai pretenţioase. cu un caracter oarecum dubitativ — şi asta nu în Germania. Pe masă se aflau cîteva cărţi: un volumaş de kleist. începuturi. onesta rîvnă la crimă. Leverkiihn chiar âşa scria. directorul „Baletului rus" de la Paris. în timp ce Schildknapp îşi fuma pipa lui de mahorcă. puterea şi avansul în pregătirea de război. fost membru în orchestra Colonne. prin simpla existenţă. ci în alte locuri. m-am alăturat bucuros la veselia lor. să-mi fie tulburată prin satirizarea caracteristicilor naţionale şi. circumstanţele erau acum de asemenea natură încît nu mai putea fi vorba de nimic. (De aici Kleist!) — în ceea ce priveşte Minunile Universului. dacă se întîmplă ca în prealabil să-mi stimulez puţin dispoziţia. Gesta Romanorum. decît pentru Adrian — nu mă aşteptam ca el cîtuşi de puţin să ia aminte. pe nevăzute. făcea diverse încercări. cu ţigara în colţul buzelor. ci găsesc . fără să ştie încă bine dacă o să iasă ceva şi dacă o să se oprească ia ele. sub policandrul cu braţele lungi şi pe lîngă pereţii îmbrăcaţi in dulapuri. de care compoziţia muzicală aminteşte atît de mult. schiţe în diferite stadii de dezvoltare. pentru izolarea ei morală şi dispreţul public. o scrisoare de la domnul Monteux. Era vorba de o suită dramatică grotescă. ca Erasmus al lui Holbein. care — aşa cel puţin mi se părea mie — nu erau decît expresia fricii generale în faţa puterii ei si a avansului în pregătirea de război (prilej ce mă obliga sâ recunosc că acestea. nu fără să constat că tragedia şi comedia creşteau pe acelaşi trunchi şi că era de-a-juns'să schimbi puţin lumina. trufaşa* se aflase în preajma unei premiere în străinătate. pentru reprezentare nu se gîndeaja oameni ci la păpuşi articulate. Mă mai văd încă. cu un semn de carte la eseul despre marionete. cu mult mai greu de justificat decît a celorlalţi. lucru curios. şi deoarece vedeam că lui Adrian voioşia asta îi plăcea. pot fi un orator destul de acceptabil. un anume ecou ezoteric. perorînd despre Germania mai mult pentru mine şi. precum şi publicarea Cîhtecelor pe versuri de Brentano îşi produseseră. parodiindu-l pe lunganul filozof ce-şi drapa în poezie morală planuri strategice de mult şi îndelung puse la cale — ridiculiza şi mai comic încă răgetele de virtute buimacă ale unei omeniri care aflase de multă vreme despre acest plan de campanie elaborat cu cinism. apoi inevitabilele sonete ale lui Shakespeare şi încă 352 ♦ Thomas Mann un volum din operele marelui poet — Cum vă place. luă chiar un'condei. nu îngăduiam ca înduioşarea mea patriotică. pentru Schildknapp. dacă nu mă înşel. scrisoare în care acest dirijor amator de experienţe îşi făcea cunoscută intenţia de a prezenta Minunile Universului împreună cu cîteva fragmente orchestrale din Love's Labour's Lost într-o formă pur concertantă. după ce muzica lui cosmică apăruse la Mainz în editura Schott & Fiii. cu tăblia puţin adîncită în mijloc şi cu un pupitru de scris si de citit aşezat deasupra.'Ne simţeam. iar Adrian se nimerise să stea la masa lui de lucru. e drept. ale cărei subiecte — aflasem din auzite — erau luate dintr-o carte veche de povestiri şi anecdote. aşa lipsită de succes cum fusese. împreună. pe lîngă banca din colţ cu perne'turtite de piele. aceea în stil german vechi. ca să noteze undeva o figură de clarinet sau corn. atunci. încît el. nu-mi displace să-mi ascult glasul. basurile.

Şi-aici.. pe care o recunoaştem. atunci. Voi m-ajutaţ'i să ies dintr-o încurcătură. gîndirii independente. şi-anume în admirabilul eseu despre marionete. străpungerea spre lume — dintr-o izolare de care sîntem conştienţi. — Războiul va fi scurt. In fond.. eu tot nu m-aş fi dus. Iartă-mă. pentru că deocamdată cel puţin. Conştiinţa ar trebui. trăgînd semnul roşu 'de carte din volumul Kleist de pe masă. am spus eu. — N-ar ajuta la mare lucru dac-aş înţelege. pentru care suferim. adică inconştientului şi infinitei conştiinţe. sîrguincioşî. ăl scurt şi-ndesat.chiar o anumită satisfacţie în felul în care sînt capabil să mînuiesc cuvintele. interpretărilor subtile a faptelor brute. aţintindu-mi ochii asupra lui. dar el nu s-a sinchisit. Kaisersaschern vrea să devină metropolă. rezervat în fond păpuşii articulate şi lui Dumnezeu. dacă viaţa universitară te păstrează tînăr.. şi unuf von Teutleben. Cu gesturi agitate. tot despre străpungere e vorba. Mai era şi unul Hubmeyer. i-am spus eu cu voce sugrumată. ai priceput foarte bine ce-am vrut să spun prin* străpungerea germană în lume. si-n afară chiar dacă voi. pe lume. nu asta ai înţeles tu.'Mergeţi voi în locul meu.. să străbată infinitul ca sâ poată regăsi harul.ai fost la aceeaşi facultate cu ei. prin nici o angrenare. despre har. Fără să-şi fi ridicat însă privirea'de pe notele lui. Asta hu-i chiar fidelitate.. oricît de masivă. — Dumnezeu să-ţi binecuvînteze învăţătura. sub aspectul ei mai profund. pentru că tirada ta mi-a amintit de disputele noastre de pe vremea cînd dormeam pe-un braţ de paie. cînd te-aud pe tine. explicam eu. mi-a răspuns Adrian. ar fi foarte la locul ei si in ultimă analiză.) — Deutschmeyer ? Dungerslefcen ? — Vrei să zici Deutschlin. cad în limbajul studenţesc. Vezi doar: nu mk pot duce la Paris. nu există decît o singură problemă şi-i zice: Cum să răzbeşti ?! Cum s-ajungi la larg ? Cum sfârmi gogoaşa şi-ajungi fluture ?! De întrebarea asta-i dominată situaţia generală. mi-a ripostat el. Trebuie s-o luăm asupra noastră. şi poate că ai dreptate cînd spui că asta am şi rămas. m-a întrerupt el. Mai amar e însă faptul că sub forma fenomenului empiric al războiului se exprimă ceea ce în realitate e o nostalgie. si mai era unul. adică: păstrează fidelitate spiritului. Şi-apoi. E bine şi-aşa ! între noi fie vorba.. e. DOCTOR FAUSTUS ♦ 355 — Şi veţi şti s-o purtaţi cu demnitate. — După opinia ta. si unul Dungersheim. ne declarăm gata s-o ispăşim. Dar vorbeşte numai despre estetica. îi spuneam lui Rudiger că n-avea decît să adauge si vorbele mele la belicismul de foileton. în economia mondială. neamul ăsta de războinici. lasă. Categoric. i-am răspuns. Eu n-am fost decît un simplu student. despre farmec. dar în fond erai mai musafir ca mine. determinant. atît de justificată. sper.. aleluia !" 354 ♦ Thomas Mann — Poate c-ar fi mai bine: „Din asta nu s-alege nimic". Dar cu-aţît mai bine. că resping ideea cu care-ţi place să jonglezi cînd dormi în paie. pentru că vorbele lui mă duruseră. autorul spune pe şleau: „ultimul capitol din istoria lumii". acţiunea politică e de ordin secundar : un reflex. cine contestă că o străpungere ca asta. — ^u. şi care n-a putut fi sfărîmată. Adri. faptele brute n-or să facă decît să desăvîrşească totala noastră izolare. dar după a mea părere. nu merită ceea ce lumea bleaga numeşte o crimă ? Nu crezi. prin anul nu-ştiu-cît — cum îi chema pe băieţi ? Constat că-ncep să-mî piară din memorie vechile nume. şi-nlăuntru. Apă de ploaie — vreau să zic: dac-ai fost odată student. Dar azi. elementul sufletesc e totdeauna primordial şi. aici era vorba tocmai de psihologia străpungerii — La un popor ca al nostru. — E vorba aici de fidelitate ? m-a întrebat el. izvor al marii sale iritaţii. Străpungerea noastră la hegemonia mondială. După cîte am înţeles eu. Ce zici ? In fond.' de la întemeierea Reichului. M-am oprit locului. ar trebui adăugat în cazul ăsta: „Din noi nimic nu s-alege.. l-am auzit pe Adrian zicînd cu glas scăzut şi cu un hohot scurt de rîs. in fond. un socialist. a adăugat el. Viaţa universitară te ţine tînăr şi ager. studenţjăjnîi. Nici nu poate să dureze mult. Germania are spinarea lată. Erau băieţi buni. chemarea destinului nostru. (Avea douăzeci si nouă de ani. ai fost la altă facultate. un instrument. o sete de uniune. îi zicea „do'cto-ru'". o expresie.'spune scriitorul. iar Adam ar . — Şi încă ce buni! Crezi cumva că nu-l ascultam şi eu pe „dascălu"'. veţi năvăli pînă cine ştie unde în Europa. — Lasă. parcă-i aud pe ei. putina participare afectivă la structura caracteristica — deloc lipsită de trăsături emoţionante — pe care clipa istorică o dădea acum firii germane altminteri multiformă. Tu n-ai avut niciodată tinere de minte pentru nume. tu n-ai fost cu ei. Străpungerea asta fulgerătoare o plătim cu o vinovăţie.. pe cînd orice reflecţie între zero şi' infinit ucide harul..

de multă vreme rumegat. E gîndit superb. . al o'menescului.trebui să se mai înfrupte o dată din pomul înţelepciunii ca să recadă în stadiul nevinovăţiei. că puteam pleca imediat pe front. rece si distantă pînă la jignire. că-i definiţia germanismului însuşi. — Ce bine-mi pare c-ai citit asta tocmai acum! am exclamat eu. şi am avut impresia că-i fugise tot sîngele din obraji. şi voi susţine împotriva multor aparenţe grosolane. francezii irobiseră aripa dreaptă a lui Bulow — temei suficient entru conştiinciozitatea timorată a unui comandant suprem. ci către firida ferestrei. şi despărţirea noastră. o ruşine personală. Trecurăm din nou prin aceleaşi' sate fumegînde pe care le lăsasem în urmă. Riidiger a mai îndrugat cîteva cuvinte. care se afla în plină înaintare spre Paris. era suprema încercare a curajului nostru eroic. Bine că n-a fost sentimentală. „Je suiş la demiere!" şi ameninţînd cu pumnii ridicaţi DOCTOR FAUSTUS ♦ 357 arunca blestemul asupra capetelor noastre. aşa cum visasem. Şi faptul că mă simţeam nenorocit călărind pe murgul meii. din claustrarea în urîţenie. ca o datorie. Şi azi îmi mai amintesc. Namur. trebuia să-nvin-^ m. Dar n-ai dreptate cînd spui: e vorba numai de estetică. că-i profund germană'. a unei stări sufleteşti generate de ameninţarea încătuşării. Am rîs.. anunţînd într-o formulare afectat lapidară 'si rece victorii. repetînd de trei ori : „Mechants. înaintasem atît de departe parcă plutind. mai bine deloc. intimă ? Săptămîni în sir trimisesem acasă'ştiri laconice. dar o simt. şi nu-i nevoie să fii mare filolog ca să ştii că urăşti urîţenia. pe ai cărei pereţi cu lambriuri era agăţată o imagine de sfînt.' că pe nemţeşte asta se cheamă kat'exochen. pe la sud de Châlons-sur-«farne.'Mechants'. Privirea îndreptată spre mine era privirea. sau dacă nu. dacă pe pămînt te vei simţi la tine-acasă sau blestemat şi izolat. Am tăcut. si pe lîngă coama de deal pe care ne apăruse tragica femeie. şi ocupasem Reims. şi numai în aparentă păduchii şi tifosul exantematic. tot ce atrage sau respinge. Nu mai era acolo. nu către Schildknapp. luasem Bruxelles. a fost uşoară şi voioasă. Dar n-am ajuns pînă acolo! Să mărturisesc că. favoarea zeului războiului. chinuit de-o tuse' rea şi de-un reumatism afurisit de pe urma înnopta-ilui în umezeală şi-a dormitului în cort. confirmarea' destinului ne dăduseră aripi. la care cuvîntul „har" are înţelesul cel mai vast posibil. aruncasem. imaginea unei femei de gal cu un chip uscăţiv. de o nevroză sufocantă. Adrian s-a uitat la mine. care mă făcea nefe356 ♦ Thomas Mann ricit şi cînd nu mi se adresa mie. cinci armate peste Meuse. din cauza asta. ridicat la postul său de umerii unchiului. E profund greşit să se vadă în estetic un domeniu delimitat. după cinci zile de luptă. după un plan magistral. să îndurăm fără şovăială'şi crîcnire viziunile de moarte şi pîrjol inseparabif legate de asemenea fapte. de un satanism mut. cu totul în tăcere şi independent de punctul de vedere istoric. n-ai dreptate cînd spui: numai. N-am .^poi se produse ceva cu totul de neînţeles. ci altuia: mută. S-a depărtat de masă. spusese Adrian.. simţeam. de timida stîn'găcie provincială. urmată de zîmbetul cu buzele strînse şi cu nările zvîcnind de sarcasm — şi de gestul de a-şi întoarce faţa în altă parte. cea care m-a adus atit de repede înapoi acasă. şi faci foarte bine că introduci astea toate în ideea străpungerii. Dar amintirea privirii lui Adrian am luat-o cu mine în război — poate că ea a fost. iu ştiam că undeva. cu o uşurinţă şi o claritate remarcabile. as-teâ-s soarta. chiar dacă într-o izolare orgolioasă. învinsesem în bătălia din Lorena. ba chiar călare. privirea ştiută. şi asta era meseria aspră a victoriei. Am mai bombardat încă multe sate. parcă mă mai li-ştea.Mechants! Ne-am întors privirile în altă parte. Mînţuirea sau osîndirea. ea hotărăşte dacă vei fi fericit sau nefericit. Cum să-l fi' înţeles ? Făceam parte din grupul de armate al lui Hausen. N-ar trebui să se plece pe front decît călare. N-ai decît să-mi spui cît vrei că-i apk de ploaie pofta de-a ne smulge din constrîngere. E mult mai mult decît atît. ca nişte lucruri de la sine înţelese. N-a fost să fie. XXXI „Mergeţi voi în locul meu". e totul. purtaţi ca pe aripi. „Doar eu am mai rămas !" ne' striga ea cu gesturi tragice cum nu-i e dat unei femei germane să poată face. pe-o coamă de deal ocolit de bateria noastră şi la picioarele căruia mai fumegau rămăşiţele unui sat bombardat. Nu ne-a fost dat să cîştigăm războiul într-un asalt fulgerător — şi nici noi nu pricepeam mai mult decît cei de-acasă ce însemna asta. Şi a schiţat gestul de a bate o mîrţoagă pe gît. Aripile ne înşelaseră. o a doua serie de lupte la Sedan. întotdeauna am simţit-o. alături de el. zicînd că după starea de spirit manifestată eram de felicitat. Bărbăţia noastră ne cerea. înceţoşată. cu totul ao-surd: ordinul de retragere. la plecarea mea la gară. să-şi retragă toate trupele. In fond. s-ar fi dovedit nelalocul ei. întocmai ca la poetul nostru. Liege căzuse de mult. Sairi-Quentin. cîştigasem victoriile de la Charleroi şi Longwy. de otrava solitudinii. Rethel. aşa cum armata lui von Kluck înainta pe altă cale. îngust.

în cele din urmă. în orice caz. fâră să-i' acord toată atenţia. mereu mai frecvent DOCTOR FAUSTUS ♦ 359 de cînd cu accentuarea solitudinii lui creatoare. Necesităţile lui dietetice. cealaltă coproprietară a unei întreprinderi de maţe. aproape neatins de schimbările usturătoare la care era supusă o ţară blocată şi împresurată.'sortite poate pieirii prin bombardament aerian. insuficienţa'alimentării. condiţie a mîntuirii noastre. î-am fi putut sili pe :onducătorii noştri să încheie pace imediat. despre măcinarea forţelor şi a materialului. în mod obligatoriu. ici. dacă izbutea să-şi dea seama. în fond. că mi-am dus viaţa. într-un cămin de convalescenţă pentru combatanţi bolnavi. încet. „Să nu-mi scape din ochi". Adrian accepta toate astea ca pe un lucru de la sine înţeles şi nu le comenta. şi că principala mea preocupare. şi în anii dezastrului şi ai lipsurilor din ce în ce mâi crîncene. într-un stat puternic-autori-tar. a durat patru ani. iar faptul că aveam să fiu din nou în apropierea lui mă bucura tare mult — dacă termenul acesta „bucurie" mai e potrivit cînd te gîndeşti la fiorul de gheaţă. generate de natura lui. familia SchweigestiU. şi războiul. la întoarcerea mea de pe front. cauza noastră era pierdută în principiu şi în prealabil' — de data asta. conducătorii noştri aproape nu înţelegeau că epoca războaielor localizate trecuse. desigur nu intr-un sens de făudăYoşenie. în afară de asta. slavă Domnului'. apoi o altă lună am fost trimis în Munţii Ţaunus. n-aş vrea să spun chiar neglijînd-o dar.'şi nu l-am putut suporta. nu iri-am mai împoţrivit'gîndului că'îmi îndeplinisem datoria faţă de patrie şi că aş face mai bine să slujesc. era adevăVata ei substanţă si de aceea vorbeam de deşertăciunea. iar pe de altă parte despre dezmăţul grosolan al profitorilor vulgari ? Mi s-ar putea reproşa că încalc cu nesocotinţă hotarele îndatoririi mele.) 358 ♦ Thomas Mann să realizăm ani în şir. apoi ca reformat. aplecarea spre furt. La el acasă — un „acasă" tulburător într-un anume sens de similitudine. la felul lui dureros de a te lăsa fără răspuns. I-am găsit sub ocrotirea a două făpturi femeieşti care se apropiaseră de el cu totul independent una de cealaltă si se instituise. îl îngrijise mai bine decît şi-ar fi putut dori. gradul lor înalt de pregătire. am fi putut depune armele. de golul zilelor mefe actuale. a cărei forţă de inerţie şi fixare în setnper idem învingea circumstanţele exterioare individuale. de la începutul începutului şi pînă la amarul sfîrşitului. mai constituie si astăzi cadrul existentei mele retrase si deşarte. degradant. lupte ce au durat de la începutul lui mai şi pînă aproape de finele lui iulie 1915. cauza învăţă" mîntului. ai cărui pereţi şi lucruri. înfrîngerea noastră nu mai era' decît o chestiune de timp pentru noi şi de bani pentru ceilalţi — dac-am fi priceput. făcut cu mîna stîngă. foarte simple. Asta am şi făcut şi mi-a fost dat să fiu iarăşi soţ şi tată în căminul nostru modest. adevărul îsi făcu drum în noi. mi se părea a fi în permanentă problema reală. la uşoara strîngere de inimă puţin speriată. grija mea erau închinate prietenului din copilărie. N-o ştiam. ca şi cum de la el emanau. ci ca simplă constatare. şi nu chiar admisibil — se simţea destul de bine. au putut Afi totdeauna satisfăcute de gospodăria SchweigestiU. Erau Meta Nackedey şi Kunigunde Rosenstiel — cea dintîi profesoară de pian. decăderea morală de pe urma privaţiunilor. liniile de comunicaţie interioare. despre care şi eu spusesem ck trebuie să fie scurt. şi că orice'campanie în care ne vedeam implicaţi devenea. neliniştea. imperativul existenţei mele. un război rînced. chinuitor. fiecare în parte. şi. Dacă această tentativa eşua — şi era scris că trebuie să eşueze — atunci orice am fi izbutit noi l Răilor! Răilor! Răilor ! (Fr. într-un asemenea caz. în a doua perioadă a luptelor date în jurul fortăreţei. în chip de protectoare grijulie. şi cu care eram obişnuit şi răsobişnuit. serviciul de deparazitare fusese categorie necorespunzător: contaminarea m-a ţinut săptămîni întregi m baraca de izolare. o :onflagraţie mondială. fără să-şi dea seama de asta şi fără s-o preţuiască aşa cum trebuie. păreau să ofere posibilitatea unei victorii fulgerătoare. să veghez asupra vieţii lui extraordinare şi enigmatice. nici faptul că războiul scurt. şi printre ei. data viitoare şi-ntot-aeau'na. al că"rei obiect e biografic şi personal. întîi în permisie. în tîrguşorul meu. Fie zis încă o dată. combativitatea fanatică a trupelor. ca pe un lucru secundar. colo. ie abia cîte unul". chiar'dacă din cînd în cînd lăsa să licărească speranţa deşartă a unor vremelnice jumătăţi de victorii — acest război. mizerabil. alegerea fusese fericită. despre uzura şi meschinăria şi lipsurile vieţii de toate zilele. devenise dintr-o dată unul lung. Să'mai amintesc aici în amănunt despre dezorientare şi deprimare. la ferma sa. în spatele frontului.înţeles nici frenezia jubilării de care fusese cuprinsă lumea întreagă după rezultatul bătăliei de pe Marna. Eu am trecut prin toate astea. Asta din pricină că pe frontul de la Arras. temeinic organizat. chiar dacă din punct de vedere militar încă viguroasă. adică a . redat carierei mele didactice la Freising.

de unde. Spunea „Ah. nu devenise cu adevărat ?) si-l deschisese cu o admirabilă scrisoare. îşi avea nucleul într-o sferă de iniţiaţi. cam de aceeaşi vîrstă cu Nackedey. alături de el pe platforma din fată a unui tramvai şi cînd făcu descoperirea asta îşi pierdu capul şi fugi prin tramvaiul înţesat pe platforma* dindărăt. şi cînd îţi vorbea sau i te adresai. i-a fost imposibil să treacă în tăcere. o admiraţie izvorîtă din instinct. dînd din cap şi încreţiridu-si nasul — Meta Nackedey. să mai adauge cîte ceva despre ea'. Că făpturile acestea sînt femei. la Pfeiffering. cert. pe care destinatarul a citit-o cu o oarecare surprindere şi peste care. ci la maşina ei de scris de la birou. se izolau de masă. să-i spună pe nume. umanistă. urmă o vizită omagială. şi despre faptul că adora muzica lui. nu numai că era foarte muzicală dar. pe care Meta n-o'provocase ca s-o lase să se răcească: după cîteva zile. cum să nu". nu chiar uimitoare prin cuprins. pentru că. făceam parte din tagma lor şi aceste replici virginale si la scară . Era cu totul altceva însă cînd scria — ceea ce făcea cu o deosebită plăcere. enigmatică. cel puţin. ca negustorii — ma-nifesţînd o admiraţie a cărei definire sau motivare o evita. De atunci data cunoştinţa lor. independent de toate celelalte calităţi meritorii ale ei. să o socotesc spre cinstea mea. tocmai. cum o cheamă. cu*vremea. zic. Deoarece Kunigunde. pe culmi ale cunoaşterii. Eu. cînd Adrian era în oraş. cu trup şi suflet. fie pur şi simplu pentru că nu era în stare s-o dea — era. şi invitaţia la Paris fusese'un indiciu. dihtr-o sensibilitate iscată din solitudine şi din suferinţă şi drapată în „aspiraţii spre mai sus". ciufulit. dar ca stil. Indiscutabil că elementul personal direct juca aici un rol considerabil. nu putea fi 360 ♦ Thomas Mann înţeles şi apreciat decît în linii vagi. şi care nu e mai puţin preţioasă oricît i-ar fi de modeste originile. o făceam. cu'totul departe de marile mase. destul de frecvent şi fără ca asta să prejudicieze a-supra numeroaselor ei vizite: scria amănunţit. şi-ânume femei nemăritate. nici prea interesant. şi pentru care. ca nişte primitive. remarcabila persoană trebuia profund stimată. într-o branşă nu tocmai rafinată (pentru că. şi mă străduiam să plătesc acelaşi tribut al preţuirii şi sfioasei Nackedey. da". mai mult ca sentiment. deşi nu avea lecturi prea vaste. deoarece resemnarea omenească este. izvor de intuiţie profetică. cu semnul & în loc de „şi". leşinînd de ruşine în fiecare clipă7. aspru. iar el ascultă toate astea mulţumind. raporturile ei cu limba ger-ma'nă erau mult mai pure. „Ah. găsindu-şi mulţumirea într-un cult celebrat faţă de valori avînd cel puţin meritul rarităţii. să nu ne prindă mirarea. dar într-o limbă îngrijită si pură — de altfel nu cu mîna. chiar dacă Adrian'accepta omagiile şi ofrandele acestor zelatoare cu toată nepăsarea proprie firii sale. se întoarse să-i vorbească. îi spunea totdeauna „prietenie" (şi de altminteri. confirmată de ani de veneraţie fidelă. destul de bine". stimulată din partea amîndurora de gelozie. mai îngrijite decît ale mediei naţionale. în sărmane suflete nesatisfăcute care. cu flori. avea vreo treizeci de ani. cum era cea care începuse să încununeze numele lui Leverkiihn. de existenţa lui'glacială. dar în acelaşi timp ea se repercuta în zone mai modeste şi mai profunde. căreia. fie din modestie. un excelent exemplu de epistolă omagială dintr-o Germanie mai veche. roşind şi pălind. „Ah. clipea din ochi spasmodic şi prietenos îndărătul ochelarilor.unei instalaţii care producea învelişuri pentru' cîrnaţi. într-o competiţie zic. E într-adevăr curios: o glorie incipientă. si chiar şi atunci cînd o întrebai ce mai face. care începuse în alt fel. ezoterică. să-i mai spună. Era o negustoreâsă voinică. cu o voce profundă. nu se puteau suferi şi cînd se întîlneau se măsurau una pe alta cu priviri înţepate). ermetic închisă în sine — aveam eu cel mai mic drept de a ironiza fascinaţia exercitată asupra celor două femei de solitudinea. nu prea substanţial. şi drumul DOCTOR FAUSTUS ♦ 361 spre cunoştinţa cu Adrian. aspră şi tânguitoare. precumpănitor în raport cu cel spiritual care. Kunigunde Rosenstiel era o evreică ciolănoasă. şi cu nişte ochi în căpruiul căruia sta scrisă o infinită tristeţe pentru că Fiica Sionului fusese rasă de pe faţa pămîntului şi poporul ei ajunsese turmă rătăcitoare. cu ecouri de pustiu. plec mîine dimineaţă la Nurnberg". fascinaţiei exercitate de Adrian. nu". o făptură ştearsă. o fabrică de maţe n-are nimic rafinat în sine). datorită ţinutei ei literare. toate frazele cu un „ah . rînd pe rînd. după cîteva clipe de' reculegere. în ambele cazuri. nonconformismul felului lui de viaţă ? Meta Nackedey. din proprie iniţiativă. dar cu toate astea luase obiceiul elegiac să-şi înceapă. bine adusă". cu Rosenstiel. răspundea: „Ah. ca aproape toţi evreii.' Kunigunde a continuat să-i scrie la Pfeiffering. lungă. Şi la urma urmei era oare soarta mea atît de diferită de a lor ? Fie-mi îngăduit să socotesc ca pe o trăsătură frumoasă bunăvoinţa mea faţă de aceste femei (pe cînd ele. „Ah. crede-mă". Dar eram oare îndreptăţit eu. într-un anume sens. cînd vorbea. şi după aceea continuă să-l cultive — într-o competiţie liberă. bărbatul care de timpuriu am fost supus. cu un păr lînos. ca intuiţie. „Ah. ba chiar ale majorităţii cărturarilor. se pomenise într-d buna' zi. roşind veşnic. zic. incontestabil.

O citiseră seri de-a rîndul împreună şi ea l-a captivat pe Adrian datorită simţului lui pentru ridicol. dar acum nu se mai putea lipsi de ea. traducere din latineşte a celor mai vechi culegeri de basme şi legende creştine. răscolitoare. toate delicatesele imaginabile. ca şi cum asta i-ar fi fost menirea şi şi-ar fi îndeplinit o îndatorire. plina de aventuri şi suferinţe înnebunitoare — la orizontul vieţii lui creatoare. asiduu — dar aveam impresia că nu atît de dragul obiectului în sine. aşa că ne mai înfruptam şi noi din ele. o discontinuitate. opera ce avea să dea acestei vieţi un impuls ameţitor şi pînă la care — cel puţin eu astfel văd procesul — îşi cheltuia perioada de gestaţie cu sclipitoare fantezii groteşti pentru marionete. prăjituri. despre neveste lascive şi dezmăţate. izbuteşte să convingă o nobilă şi chiar excepţional de onestă şi respectabilă soţie. fireşte. adecvate să stimuleze la Adrian simţul lui acut al parodiei. cu cazuistica lor excentrică despre paricide. îl obliga să stea culcat în cameră cu obloanele trase. Adrian aflase despre această veche carte. veşnic cu mîna plină. a poftei lui de rîs. un succes dintre cele mai remarcabile. citeva din aceste istorii. Vrăjitoarea. să particip si eu din toată inima. un început de eră nouă în istorie. iar drept pedeapsă. aveau un efect dintre cele mai ilariante. fabula profund imorală. dar restul timpului folosea cu plăcere această distracţie stimulantă. probabil că încă de la începutul războiului care. ca un fel de grav rău de mare. adică în zilele în care migrena. DOCTOR FAUSTUS ♦ 363 pentru ca apoi să fie scoase la mezat în condiţii extravagant elaborate — netăgăduit. 362 ♦ Thomas Mann de abia la Leipzig. după ce îşi ţinu două zile căţeaua înfometată.'Pe vremea reintrării mele în viaţa civilă lucra mult. cafea. Silezianul. vărsa veşnic . se minună şi întrebă despre pricina acestei nemaipomenite întîmplări. fiind împiedicată şi de o anumită inaptitudine proprie mie. lucru ce se întîmpla cam de două-trei ori pe lună. de altfel păstrată numai pentru mine. o socotea o sfîntă. într-o formă concentrată. conserve şi tutun tăiat fin pentru răsucit ţigări. despre proxenete isteţe şi clerici dedaţi magiei negre. pentru un teatru de marionete. Aşadar. care-i devenise destul de tîrziu obicei. şi acuma. căreia îi mergea numele că-i o sfîntă. ca sărmana căţeluşă nu-i decît mult-prea-cumintea-i fiică: aceasta refuzase cu îndărătnicie să răspundă pasiunii înfocate a unui tînăr aprins după ea. să păcătuiască cu un tînăr ce se prăpădea de dor după ea. de pildă. toate aceste poveşti naive despre cavaleri porniţi în pelerinaj spre Ţara Făgăduinţei. pentru o putere de divinaţie ca a lui. ceai. poftei de-â rîde pînă la lacrimi. ca toată lumea. sub acest aspect. incontestabil. Cînd nobila doamnă văzu căţeluşa în lacrimi. după multe stăruinţe. ce trebuie considerată sursa majorităţii miturilor romantice ale evului mediu. solemnă. şi deseori binecuvîntam între noi numele acestor femei milostive. cît' mai ales ca să termine cu ea. Aşa. ar fi rezistat mult mai puţin. tumultuoasă. fără interludiul răsuci-tului şi al trasului 'adînc în piept. rodnic şi eficace. eu. Schildknapp şi chiar şi Rudi Schwerdtfeger. să fie gata să răspundă noilor exigente ale geniului său. iar cartea cu snoave şi basme fusese. al cărei soţ încrezător se afla plecat la drum. La orizont. cu invincibilul lui familiaris'm. în special cînd lucra. Baba luă atunci căţeaua şi se duse cu ea la virtuoasa soţie care. omul cu ochii aidoma cu-ai lui. şi bietul animal începu să lăcrimeze groaznic. dimpotrivă. prezentate în traducerea latinizantă. ceea ce l-a împins pe nefericit în braţele morţii. La ţigări. în deplină echitate. ca. se afla de pe acum Apocalipsis cum figuris. Riidiger. cu împăraţi romani absenţi din documente şi fetele lor păzite cu formidabilă străşnicie. incesturi complicate. sînt sigur. pe care firea mea cam seacă nu se prea pricepea s-o alimenteze. zic. cele două. şianume suita Gesta. ciocolată. procurate pe sub mînă: zahăr.redusă a raporturilor mele cu Adrian ar fi putut fi motiv de iritare. anticipare a Decameronului. în cel mai înalt grad. o stare de spirit speriată puţin de disoluţifle astea în veselie la o fiinţă iubită cu un fel de încordare şi de teamă. aduceau. se profila opera lui viitoare. şi ea nu mă împiedica. prin Schildknapp — şi sînt gata să recunosc favoritului cu ochii de aceeaşi culoare meritul. Despre nelegiuita viclenie a babelor. constituia o fisură profundă. cu ignoranţa lor în ale istoriei. şi ne asigura că. şi gîndul de a dramatiza muzical. Adrian nu renunţa decît silit. ferau. zic. sau nu numai de dragul acesteia. nu împărtăşea deloc aprehensiunea mea. începu să-l preocupe din ziua în care dăduse peste ele. îi dădu să mănînce pîine unsă cu muştar. da. în anii de foamete. cu didacticismul lor creştinesc şi morala lor naivă. atunci cînd se ivea prilejul. încerca o vădită satisfacţie să scoată vizibil în relief cînd izbutea să-l facă pe Adrian să rîdă cu lacrimi. în afară de alimente de primă necesitate. indescriptibilă. unde o codoaşă. pentru a mărturisi. fata a fost preschimbată 'în căţea. Părerea mea este că aceste Gesta. adultere. drept care bătrîna se făcu că pregetă să răspundă.

celebrară cel mai dulce dintre adultere. spre deznădejdea poporului ei. cum apoi. şi Adrian. împotriva jurămîntului. afară doar de o singură cetate. nu fără să fi avut mai întfi grija de a pune în leagăn o tablă pe care să fie scrise cele trebuitoare. în orele mele de răgaz. ci şi pentru că mai păstrează încă o condamnabilă fidelitate fratelui dispărut. Grigore. dar nu-l recunoaşte. iar ea îl refuză. cum ea face mofturi întîi şi cere o zi de gîndire — numai una — după care. deşi trebuie să recunosc că citită de mine n-ar mai fi avut acelaşi haz. fără să îi ia în nume de rău. îl aşeză. nimereşte în cetatea mamei sale unde află de nenorocirea domnitoarei. Nu mai povestesc cum. cînd vine vestea despre moartea celui cunoscut în păcat şi . încît cotropeşte ţara cu război şi o cuprinde toată. pofta. mila nepătrunsă a Domnului l-a ales anume şi l-a uns pentru asta. şi îi povesti babei despre tînărul în suferinţă din pricina sa. păstorite de un stareţ tare cucernic. unde se retrăsese regina. cum atunci. aşa ne spune povestea. ceea ce n-a fost însă nicidecum o piedică la ridicarea lui finală în scaunul de locţiitor al lui Cristos pe pămînt. de punerea lor în dialog. se învoieste. care. fagot. lămu-rindu-se despre felul cum fusese adus pe lume. pentru că am rămas grea şi-s plină de căinţă!" Sau. tînărul Grigore. mama păcătoasă. o formă definitivă. în odaia stareţului. rezumă intriga naraţiunii şi recitativului. s-a eschivat. alături de percuţia şi clopotele. Adrian voia să plaseze cîntăreţii care aveau să dea glas păpuşilor la un loc cu orchestra. într-un butoi gol şî-l încredinţa valurilor mării. din neştiinţă. cei doi. iar Grigore îi oferă serviciile. „îl priveşte cu mare lua're-aminte". ceea ce îl mîinie atît de cumplit pe duce. se gîndise să plece în pelerinaj la Sfintul Mormînt. iar valurile. jură să nu se mai căsătorească niciodată — vădit nu numai pentru că se considera o pîngărită. la care proxeneta îi arătă limpede ce ireparabilă nenorocire ar fi dacă s-ar metamorfoza şi dînsa în căţea. „m a şasea zi de sărbătoare" îl scoaseră la mal în apropierea uriei mînăstiri. dar eu nu voi face decît să reiterez aici povestea celor doi orfani regeşti. In timp ce'tatăl porneşte într-o cruciadă. codoaşa vărsa şi ea lacrimi. dar nobila doamnă se înspăimîntă la gîndul'potrivirii dintre cazul ei şi al pedepsitei. în numele Domnului. trompetă şi trombon. nedemnă de căsătoria creştinească. între timp. contribuţia lui la viitoarea operă la atît s-a mărginit. schiţînd vagi scenarii şi dialoguri aproximative. fratele îşi 'întreabă sora de ce e atît de palidă şi de ce „ochii şi-au p'ierdut negrul lor". copil din frate şi soră. plus recitatorul care. îl ucide în luptă pe crîncehul duce. din cauza firii lui refractare. sarcina să se ducă să-l aducă pe cel ce tinjea de dor. un amestec de proză şi de versuri rimate. cum un puternic duce dintr-o ţară străină îi cere mîna. Acesta îl găseşte. In jurul acestui băiat. ci. dar eu am fost cel ce i-am dat. Lanţul complicaţiilor e lung. n-am să le mai povestesc. dimpotrivă. ca să ispăşească sî-şi găseşte acolo moartea. cere să fie dus în faţa ei şi aceasta. monstruozitate peste monstruozitate.). lăsate în seama' unui singur om. ' Acea'stă formă lacunară apare mai fericit pusă în valoare în a cincea fabulă — nucleul întregii suite — Naşterea preafericitului papă Grigore. in aclamaţiile şi bucuria întregii ţări se face cununia. chiar la început. din care s-au tras alte multe lucruri groaznice. un băiat şi o fată. destul de repede. cu leagănul său princiar cu tot. ca să-i potolească. iar ea îi răspunde": „Nu-i de mirare. şi pune să 1 se dea o învăţătură cu i Martor (lat. la 364 ♦ Thomas Mann această iniţiativă. Şi în timp ce spunea minciunile bine chibzuite. eliberează ţara. fiul născut 'din păcat urcînd în patul nupţial cu mama sa — toate astea zic. fie. precum şi aur şi argint pentru creşterea lui. DOCTOR FAUSTUS ♦ 365 rezultate minunate la copilul foarte înzestrat atît la minte. scoase în relief într-un chip atît de surprinzător şi de minunat totodată : astfel. şi primi. s-a descurcat singur cît am lipsit. printr-o nelegiuită viclenie.' alcătuită din vioară şi contrabas. Şi-acum îl mai invidiez pe Riidiger pentru că lui i-a fost hărăzit să citească cel dintîi prietenului nostru. poate. ca şi un testis într-un oratoriu. şi cum curtenii prinţesei salvate o îndeamnă să-l ia de soţ. o pune într-o poziţie mai mult decit interesantă' de pe urma căreia ajunge mama unui băiat de o neasemuită frumuseţe. hotărîtă să nu îngăduie botezul unui copil zămislit pe-o cale atît de monstruoasă.lacrimi de căinţă. cît şi la trup. această poveste. a sentimentului de libertate ce-i era necesar. De altfel. o orchestră foarte restrînsă. fratele îşi iubea sora peste măsura cuvenită si. grămădindu-se. clarinet. în cel mai rău înţeles al cuvîntului. într-adevăr. se învîrţeste toată povestea. Cînd a fost vorba de prelucrarea fabulelor pentru scena de păpuşi. şi aşa. în Ţara Făgăduinţei. fie din lipsă de timp. Tot ce-aş vrea e doar să amintesc momentele emotive culminante din acţiunea operei de marionete. îl botează după numele său. o naştere pătată de-un cumplit păcat. pierzîndu-si capul. copilul e împins către o' soartă tulbure! Pentru că regina.

şi Adrian l-a vizitat în repetate rîndun. dar numai scurtă vreme. prietena mea. Diavolul a vrut să ne mîne în iad.' pentru teatru al poporului în mijlocul căruia îşi ducea viaţa sa de sihastru îi oferea uneori şi prilejuri s-o 'facă. cu ajutorul nevestei şi al isteţilor săi fii. a studiat şi literatura jocului de păpuşi şi de umbre la iavanezi. organiza la el în sat adevărate spectacole de păpuşi. şi de bună seamă că acestei piese. Prinde atunci un peşte. farsa erotică. o. clopotele n-aşteaptă şi sună sing'ure — toate clopotele sună singure. o recunoaşte şi-i spune: „O. entuziasmul său copilăresc. Pescarul îl duce cu barca la şaisprezece mile departe de ţărm. şi omul îşi aminteşte. şi acţiunea e încredjnţată scenei de păpuşi. şi acolo. soră şi soţie. dar. răspunde. unde se afla o stîncă' bătută de valuri. Şi cînd regina. nu lipsit de un iz de răutate. in mare. îşi concentrase Adrian toată priceperea si spaima sa. ceva care seamănă cu o întoarcere către stilul muzical din Loves's Labour's Lost.izbucneşte în strania lamentare: „S-a dus nădejdea mea. Pe amintita poveste. şi în pîntecele lui găseşte cheia cătuşelor ce fusese aruncata în mare. din toate puterile. desculţ."dar puterea Domnului a fost mai mare". „după gingăşia mîinilor şi picioarelor". sau în special acestei piese i se potrivea epitetul straniu rostit de bătrînul profesor de la Liibeck. . şi ia drumul Romei să se spovedească Sfîntului Părinte. Faima i-a mers pînă la mama sa. la sfîrşitul cărora avea să-l aştepte o mîntuire uluitoare. dar şi stînjeniti de-o jale atît de fără-de-măsură. Pentru că moare papa de la Roma. tu eşti unicul meu copil. copilul meu scump. după ce a pus să lege cătuşe la picioare şi-a aruncat departe. â-a'dus chiar şi la Mittenwald. şi fratelui ei un nepot. dar într-un fel de-a dreptul distructiv. şi cum a închis ochii. Dumnezeule. şi tu. a petrecut Grigore şaptesprezece ani de pocăinţă. Pescarul îi duce pe soli cu barca la stînca ispăşirii şi aceştia strigă: „O. potrivite naturii ei. scumpa mea mamă. Şi i-a zidit o mînăstire si a făcut-o stareţă acolo. fiul meu scump. din lumea miturilor medievale. se văd siliţi să îndepărteze cu dea sila pe domnitoarea lor de rămăşiţele pămînteşţi ale fratelui. în vecinătate. O. încît cavalerii săi. la Waldshut. Ajunge la un pescar. atît de învăţat. cheia cătuşelor. atrăgînd multă lume' din apropiere şi străini. fără să-i fi născut lui un frate. facă'se voia lui". de ce-ai lăsat să mă mai nasc pe lumea asta !" Căci aşa e : prin tabla scrisă de ea însăşi. Asemenea anticipări şi reveniri se 'produc destul de frecvent într-o viaţă de creaţie. află cu cine împărţea culcuşul — slavă Domnului. lăsînd astfel să se înţeleagă că numai ele sînt demne de muzică. îi spune: „O. căci e voia Domnului să fii locţiitorul lui pe pămînt!" Şi ce răspunde el ? „Dacă ăsta-i placul Domnului. om al lui Dumnezeu ! coboară de pe stîncă şi vino la noi. pe cîtă vreme limbajul muzical" din Minunile Universului îţi îngăduie să presimţi Apocalipsa şi chiar şi pe Doctor Faus-tus. acesta. Căci Domnul s-a milostivit de amîndoi şi i-a chemat la el. era un drognist care cioplea păpuşi şi le îmbrăca. dar eu îmi explic foarte uşor atracţia artistică pe care asemenea subiecte o prezentau pentru prietenul meu: era un farmec intelectual. mişcaţi. al doilea eu al meu !" şi acoperă apoi mortul cu sărutări din tălpile picioarelor şi pînă-n creştetul capului. In perioada în care a 'lucrat la Gesta. doldora de nesfîrşite si cumplite păcate. din cer pogoară un glas: „Cătaţi pe omul lui Dumnezeu Grigore şi aşezaţi-l locţiitor al meu !" Pornesc soli în toate cele patru vînturi şi-ajung şi la pescarul acela. şi cei doi se învoiesc că unicul lucru potrivit pentru pelerin este singurătatea cea mai deplină. Grigore. pentru că izvora ca ripostă critică la patetismul umflat al unei epoci artistice pornită pe panta dispariţiei. de naivitate şi de milostenie cerească. n-a mai fost pe lume. la care chiar purcede de îndată. dar gustul. grotescă prin însăşi esenţa ei. hotărăşte că nimănui nu-i putea încredinţa mai bine' taina vieţii. paleta muzicală plină de fantastic şi solemn. să vestească omenirii că un asemenea papă. pe care o găsise 366 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 367 ascunsă într-o cămăruie a soţului. dîndu-şi seama cu cine trâieşte în cea mâi tandră dintre căsătorii. auzindu-i mărturisirea. pe'cît se pare. Materialul dramei muzicale fusese luat din legendele* romantice. Adrian şi-a dat osteneala să studieze şi posibilităţile specifice acestei scene. catolic si baroc. după Pocci şi Christian Winter. Aceste amintiri îmi sînt mai vii pentru că Gesta reprezintă. că nu are de-a face cu un călător de rînd. Acestei indicaţii i se dăduse pesemne ascultare aci. şi din nou vine vremea pentru Grigore să pornească în pelerinaj de ispăşire. eşti bărbatul şi stăpînul meu. după o dreaptă chibzuinţă. în satul de viorişti. acesta vede. decît acestui Ales. după cît am putut să-mi dau seama. sus pe valea Isarului. cuvintele „are pe Dumnezeu în er. pe el nu l-'a uimit aproape deloc. într-adevăr. sînt respinse mijloacele de prezentare pompoase. eşti fiul meu şi-al fratelui meu. s-a dus'puterea mea! fratele meu. de travestire dizolvantă. Iar cînd ajung la Roma şi vor să tragă clopotele. care. umflate. Leverkiihn a asistat la ele şi. unde era un farmacist cu aceeaşi slăbiciune. atît de pios. pentru că în locul moralismului sacerdotal apare grotescul.

Dac-ar fi posibil— dar cui să-i izbutească ? — tu cum ai zice ? spuse el întorcînduse către mine. se leapădă. a reduce tehnica. Nu-i de rîs ca muzica să se fi considerat o vreme ca mijloc de eliberare. într-un stil. astfel ca fiecare să fie capabil să seziseze noul. ca toate artele. extraordinar. de care astăzi muzica. totdeauna umbrită de o umbră de zîmbet amar. Vorbise mai mult Adrian. folosind-o nestînjenit ca material de construcţie. re-modelînd-o 'în ceva opus epigonicului. după prezentarea aceea intimă. lui Schildknapp şi cîteodată si lui Rudi Schwerdtreger (acesta continua să apară din cînd în cînd). şi de altfel nu întruna.Şe întîmpla uneori să ne cînte. a beţiei de sunete şi de literatură. de romantism în literatură şi în muzică. sarcasmul. să vorbească o limbă de înţeles şi pentru cel făfă cultură muzicală ? In orice caz nu sentimentalismul era calea spre acest ţel. din hipertrofiată cum era. năzuinţa artei. între merituos şi amuzant. să iasă din mîndra-i izolare. Precar debut! Pentru că nu era decît un pas pînă la falsul primitivism. nici în prezenţa mea. îritr-o dezlănţuire de intimitate. Mîntuirea. că abisul dintre artă şi accesibilitate. dacă prin romantism înţelegi o anumită căldură sentimentală. curgător. a fi stăpîn pe ea. continuă el cu un gest nervos din umeri. la un rol discret prin excelenţă şi a face să dispară toate artificiile contrapunctului şi instrumentaţiei ca să se amalgameze într-un efect de simpliDOCTOR FAUSTUS ♦ 369 citate foarte departe de simplism. lacrimi de rîs. cînd ea însăşi. a patetismului şi pfofetismului. un ritm labirintic uluitor sînt puse în slujba unei teme dintre cele mai naive. încît nu l-ar putea renega fără' grave daune în natura ei. să-l domolească pe nedomolit. Revederea dintre regină şi omul. aceea între bun şi facil. rod al emancipării culturii. cuvînt romantic. a spune că muzica — şi ea vorbea în numele tuturor — solicită. crispîndu-se de dispreţ. renegare. E. cu ochii arzînd. iarăşi. probabil. dintre nivel înalt şi nivel scăzut. Poate că a avut unele dificultăţi în a urmări discuţia înfiripată în odaia stareţului. şi Schwerdtfeger. Schildknapp îşi exprimase îndoiala cu privire la deromântizarea muzicii. fără să devină ea însăşi comună. ne storcea nişte lacrimi cum nicicînd nu 'mai picaseră din ochii noştri. sesiză momentul de licenţă şi-l îmbrăţişa pe Adrian. ceea ce însemna redescoperirea muzicii 'însăşi ca sistem organizator al timpului. Cel căruia i-ar izbuti o străpungere. un sfînt acum. care purifică atmosfera şi se unesc cu obiectivul şi elementarul împotriva romantismului. termen tehnic pentru perfecţiunea cadenţei în muzica armonică. din răceală spirituală într-o lume temerară a noilor simţăminte. într-o singurătate de . în slujba spiritualităţii tehnice. de esenţial legată de romantism. La acestea Adrian răspunse: — As fi bucuros de acord cu dumneata. Dar ceea ce am numit noi distilarea de la complicat la simplu. a reduce la o formă clară şi accesibilă rezultatele cele mai rafinate dezvoltate de muzică europeană. ci mai mult zvîrlea cuvintele. cu o stare crescîndă de conştientă. şi-anume de eliberarea din izolarea solemnă. dar şi de înduioşare în faţa fantasticului de-o sensibilitate unică'. şi atunci serile se însufleţeau de voioşie : se aşeza la vechiul pian pătrat din odaia cu ferestrele în firide' adînci şi cu statuia Victoriei de la Samothrake. acela ar trebui numit eliberatorul. între evoluat si banal. pe muzică. este în fond acelaşi lucru cu recuperarea vitalităţii şi a puterii de simţire. într-un anume sens. o simplicitate înaripată cerebral — asta părea să fie problema. care în curînd nu va mai exista. segregare şi înstrăinare ce-au devenit destinul artei. născut din legătura cu fratele ei şi pe care-l îmbrăţişase ca soţ. Era oare sentimentalism. si nici eu nu m-am putut împiedica de a murmura un „Destul!" întinzînd mîna într-un gest ce voia să-l reţină pe nereţinut. vorbea cu obrajii încinşi. avea nevoie de eliberare. şi cuvînt de armonizator. aşa că în curînd arta va fi cu desăvîrşire singură. Ştîrnit de faptul că ne cîntase mai înainte. pînă la un nou romantism deci. încît aveam impresia că niciodată. şi ne cînta fragmentele cele mai recente din strania partitură în care o armonie impunătoare. S-a făcut constatarea că avangarda şi folclorul se întîlnesc la un moment dat. să găsească un teren comun. secondat doar în foarte miţă măsură de noi ceilalţi. îi strînse capul la piept spunînd : „Ai fost extraordinar !" Am văzut gura lui Rudiger. săpat. Aceasta ar fi atît de profund. ci cu mult mai adecvate erau ironia. si completă singur: străpungere ai zice. mîntuitorul artei. într-un gen de muzică de trompete de 368 ♦ Thomas Mann copii. nici în a lui Rudiger nu se exteriorizase cu asemenea elocvenţă. dar mişcîndu-se atît de mult. sacadat. dispare — pentru ca să iasă la iveală o sciziune şi o înstrăinare mai profundă decît oricînd. cîndva. de fapt nici nu mai există. al ridicării culturii la rangul de surogat al religiei — dintr-o solitudine înlăuntrul unei elite instruite zisă „public". A te menţine pe culmile spiritului. lăsînd tradiţia să fie doar întrezărită. vreau să spun mie.

o artă per tu cu omenirea. şi cu siguranţă că mă înşelasem cu totul cînd o socotisem ca o lepădare de orgoliu. Cititorul simte ironia pusă. dar cu un tremur ascuns ce nu l-am putut înţelege decît după ce a adăugat: — Credeţi-mă. oamenilor. Probabil că era mai mult o tentativă de sociabilitate — dintr-un exces de orgoliu. şi s-a DOCTOR FAUSTUS ♦ 371 celebrat după toate regulile dictate de protocolul burghez. să nu-i dea prin gînd să-l îmbrăţişeze din nou. dacă vreţi — de multă vreme era mai mult sau mai puţin pregătită" să spună da. în cele din urmă. Afumai cu greu ne putem închipui una ca asta. va deveni inofensivă. ascultare adagiului clasic: „Intîi chibzuieşte. lipsită de solemnitate. Se întrerupse. ci stăm cu ochii pe Rudi Schwerdtfeger. muzica însăşi va 370 ♦ Thomas Mann vedea în ea slujitoarea unei colectivităţi care va avea mult mai multă „instrucţiune" şi nu va avea cultură. si e un noroc că-i aşa.. mîndriei. o soluţie pozitivă — la care venea să se adauge şi o anumită nevoie de uniune. individul distant despre încredere în om. cînd condiţiile în ţară erau încă bune. îngrijorat. Argumentele pledînd in favoarea căsătoriei pledaseră tot atit de mult. urmat de plecarea tinerei perechi în călătorie de nuntă la Dresda şi în Elveţia saxonă — căsătorie care era concluzia unor îndelungate examinări reciproce. E dureros si în acelaşi timp înălţător să auzi solitudinea vorbin-du-ţî de colectivitate. Pentru Ines însă. poate avea certitudinea că. crimă împotriva spiritului. iar eu mă aflam pe front. „aşezarea" fiicei sale la casa ei. cu acest prilej. De n-ar fi fost tremurul acela în glas. şi nimic nou nu se produsese. şi apoi te hotărăşte". care. potolite aşa cum erau. Cele afirmate riu i se potriveau lui. şi la care contribuise substanţial prin recepţiile mondene date cu o grijă maternă. După convingerea mea. fata le dezapro6a categoric. în acest „de bună seamă". pe un ton de conversaţie. Fără îndoială că asta era şi opinia firească a lui Adrian. în adîncul sufletului meu eram nemulţumit de spusele lui. iscată din dorul de recuperare a timpului pierdut. O artă substituindu-se nevoilor omului mărunt. care mi-era drag şi la care arta îi dădea dreptul. micile foloase. de dragul nobleţei sale. o artă fără'suferinţă. cu cununie civilă şi religioasă. eşuează în mizerie. şi frumuseţea ce aluneca pe drumul asfinţitului mai găsise admiratori printre bărbaţii invitaţi: Knoterich. si maturizarea a o mulţime de alte raporturi de prea muft timp şovăitoare. desigur. de tristeţe. speranţele încă frumoase. după opinia mea. poate fi util omului — şi pînă la urmă. şi totuşi aşa va fi. cu toate îndrăznelile şi încercările lui cele mai temerare. să zicem din interes de stat. marcată de război: e-adevărat. de altminteri fără absolut nici o răutate.' Cu toată înduioşarea. despre tutuirea ei cu omenirea — această emotivitate. şi întrebarea. ce duseseră. iar durata acestor chibzuiri părea să pretindă. îşi astîmpărâse puţin din setea „sud-germană" de viaţă cam'„lejeră . acesta din urmă. şi a-i impune ca datorie. de a nu admite decît o formă accesibilă si omului mărunt. Arta e spirit şi spiritul nu trebuie să se simtă deloc obligat faţă de societate. şi va fi aşa în mod natural. dintr-o răsuflare. cu jumătate glas. sau existase din capul locului. faţă de colectivitate — şi asta. căci un asemenea rezultat sau nu există. sau tot atît de puţin.'sănătoasă sufleteşte. Dar se dăduse. mai atîrna foarte greu în balanţă si un alt factor: către sfîrşitul anului trecut. Viitorul va vedea în muzică. adică de raţiune. ale minţilor mărginite. dacă nu-şi va găsi'într-un fel drumul spre „popor" ceea ce înseamnă. în primăvara lui 1915. care mă făcea totuşi să vreau să-i strîng mîna pe furiş ! Dar n-am făcut-o. dar nu de încredere. mai nesocotite. de dragul libertăţii.. într-un mod indirect. şi atunci ca şi acum. şi toţi trei tăcurăm emoţionaţi. Clarissa încheiase primul angajament şi plecase din Munchen la Celle pe Aller. De altfel. cei doi se potriveau.moarte. orgoliului său dacă vreţi. fofmal. superior. războiul accelerase. din motive sufleteşti — sau mai bine zis : din motive materiale. ca să mă exprim neromantic: drumul spre om ? Rostise toate astea. şi-anume'spre voioşie şi modestie — e inevitabil. cu un dineu la hotelul „Vier Jahreszeiten". Va arunca peste bord mult din ambiţia ei melancolică şi va căpăta o nouă inocenţă. dar poate că va fi o cultură. XXXII Căsătoria între Ines Rodde şi profesorul doctor Hel-mut Institoris a avut loc pe la'începutul războiului. de bună seamă. la sfîrşit. este cea mai odioasă dintre meschinării. aşa că Ines rămăsese singură cu o mamă ale cărei înclinaţii spre viaţa boemă. îşi avusese şi ea. nemulţumit de el. . la încheierea că. cînd vorbise despre nevoia de eliberare a artei. pentru'doamna senator fusese o adevărată şi mişcătoare bucurie. toată tonalitatea vitală a artei va evolua. iar în raporturile dintre cei doi nu se produsese nici o schimbare de cînd Helmut se apropiase de fiica decedatului senator. Dar îi făcea plăcere să o' nege. chiar de la început. după tipicul burghez.

la care nu merge. o viaţă de văduvă. de i se vedea pielea albă la mijloc. de primiri. şi-l tachina. după ce logodna şi căsătoria fiicei sale Ines devenise fapt împlinit. atunci "le cuprinde ruşinea. cu camerele din faţă dînd spre o grădină englezească. se trezeşte-n ele-un instinct. domnul Leverkuhn. . nu mai merge. atît de binecunoscut. Nu numai că celebrase căsătoria cu toată pompa cuvenită şi că. pieptănat cu cărare. zicea. şi că foarte des. cîteva scaune aurite. că asta-i nenorocire mare. ca să ducă. exprimîndu-se în felul sau. şi asta te acreşte.' poate ea să-ncerce cît o vrea. nu ?" Astfel grăi mama. nu cu el o dată. doamna Rodde fusese adusă de gazdă. Da' sînt si altele. dar. tineri elevi de la conservator etc. nu-i asa ? şi chestii' de-astea. Să mi se ierte această intercalare tardivă a unui incident care mie mi se gravase în memorie. ştiţi. îi poDOCTOR FAUSTUS ♦ 373 vestise lui Adrian despre doamna senator. şi-atunci o apucă disperarea pe biata femeie.' de pildă. E sătufă de oraş si de lume. imediat. nu ? — şi paremi-se că bărbaţilor le cam place soiul ăsta. aceea din spatele castanilor. pentru că-şi dă seama de vîrstă. Şi nu înceta pînă ce nu-i promitea să se întoarcă. Şi nu-l avu oaspete la ea la ceai decît o singură dată. le place mai mult decît ai crede. poate că de abia ajung acolo unde trebuie. autor al melancolicelor peisaje înfăţişînd smîrcurile de la Waldshut. să se-ngroaşe. asimilind pe n cu f scot un m. e adevărat. întîmplător. ţinu să-i facă o zestre bogată în rufărie şi argintărie. s-o convingă să se întoarcă. din grijă pentru munca lui. Şi la doamna senator. După toate cîte am dat să se înţeleagă sau chiar le-am spus pe faţă despre frămîntările 372 ♦ Thomas Mann vieţii sufleteşti ale fetei. ea manifestă acum o dorinţă* hotărîţă de abdicare. şi sentîmplă uneori să le stea chiar bine. anumite sipete sculptate. inclusiv pe cel al duioşiei fraterne. să insiste. cu obrajii roşii. Depinde. dar se ştersese lesne din cea a doamnei senator Rodde. Nu. de domni şi de cucoane cu fasoanefe lor. atunci cînd vizitase pentru prima oară gospodăria. e foarte simplu de-mfăţişat si de-nteles. fireşte. pentru că acu-s pline de demnitate. las în seama cititorului să-şi imagineze dezgustul. nii mai e nimic de făcut. ştiţi. cu părul uşor argintat. şi tot ce-au fost în stare să fă'ptuiască la tinereţe. că ar avea de gînd să se mute peste drum. la adăpostul travestiului unor raporturi mamă-fiu. acuma doar te lasă să bănuieşti. pe care-l ştia. renunţă la tot. şi se mută la Pfeiffering': e foarte simplu.. e mîncat la rădăcină. mi-am dat seama imediat. aşa cum'poate sperase. şi renunţă la lume. nu-l putea mărturisi — si să-i spună cît de mult le lipsea dincolo. dar după aceea. cu vre'meâ. măreţ. îşi potrivesc bucle albe. Şi cînd nu-i #tu' si nu-s dinţii. s-o roage. dar şi o clarviziune impresionantă. al robustei Else Schweigestill şi darului ei de a dovedi şi „înţelegere". Cum am mai spus. în clădirea scundă de pe terenul viran din faţa casei Schweigestill. la început — în încăperile acelea scunde de la parter. acreala cînd se uită-n oglindă. s-a rărit rău pe la frunte. şi-ncep să se ferească de ochii oamenilor. dar îi cedă şi unele piese din mobilier. şi gîtu să se'-ncreţească. doar ca să-! salute. desigur. să se-ascundă. şi cu fieru'. îi răspunse cu aceeaşi monedă. e păru'. la etajul al doilea. ruşinea ei în faţa acestor frivolităţi. Altminteri ar fi încă destul de nostimă. îşi iau. în conversaţiile lor răsuna'chicotitul ei afectat şi uguit. lins. da păru'. pentru firea lui reticentă. jena. ca în cursul unei scene de soiul acesta. nu merg prea departe. în dialectul în care oamenii. cînd'e vorba de rîs. ca să se intereseze de motivul dispariţiei. pe toate tonurile. se aşteptase.. asta nu. care să confere puţin fast noii locuinţe închiriate de tînăra pereche în Pnnzregen-tenstrasse. S-a întîmplat chiar în prezenţa mea'. nu tine. avea să bată peste un sfert de oră Rudolf. autentice. dădu la iveală o tendinţă de a se retrage din lume. şi asta le face şi mai picante. nu mai primea si. la ţară: se mută la Pfeiffering si se instala. aproape fără ca Adrian să fi băgat de seama. credeţi-mă. Zink şi Spengler.Kranich. cazul cînd. se aranjează ele şi-aşa. la vreun an după căsătoria fetei. salonul mamei şi să se retragă în propria-i odaie — la uşa căreia. lichidă apartamentul din Rambergstrasse. ca şi cum ar fi vrut să dovedească şi altora şi sieşi că sociabilitatea sa. pe Adrian îl stingherea prea puţin apariţia noii chiriaşe de peste drum. dar ceva mai tîrziu. cînd spun că. cocheta pînă şi cu Rudi Schwerdtfeger. Ines să părăsească. si nici dinţii nu-i mâi poţi arăta. ca la orice fiinţă bolnavă. atunci păru-i ăl de le pune crucea şi le face de ruşine. Da. nu. Colţişorul modest şi pitoresc exercita o putere de atracţie' remarcabilă asupra resemnărilor distinse sau a sensibilităţilor rănite: nu ţi-o puteai explica decît atribuind-o caracterului proprietarului şi în special celui al proprietăresei. petrecerile din salonul ei nu fuseseră destinate decît să deschidă perspective de fericire si căpătuire celor două fiice. am văzut eu. şi ştrengăresc. în lipsa unei dote în numerar demnă a fi menţionată. „E foarte simplu de-mfăţişat toate astea. cum fusese. şi de îndată ce încep obrajii să se scofîlcească. cu totul pe alt picior. un aer. unde locuise pe vremuri pictorul.'sînt unele care nu se sinchisesc.

cîştiga prestigiul unei măsuri de prevedere. Cu anii locuinţa deveni şi mai frumoasă. la achiziţionarea lor se evitaseră subiectele iritante sau tulburătoare. îmbrăcate comme Uf aut. ferită de cel mai mic firicel de praf. că o vizita în particular. I^atalia. un model de cămin burghez german cultivat. era un lucru de care nu mă îndoisem niciodată. fondul era constituit din opere cu o reputaţie bine stabilită. şi e foarte adevărat că îşi îndeplinea rolul de soţie cu o prestanţă. cerc pe care îl întregise cu cîteva elemente din cadrul universitar. de-acolo. avînd o înfăţişare hispano-exotică. Meticulozitatea cu care se ocupa de gospodărie. şi împreună cu ei pe numismatul doctor Kranich. docenţi mai tineri sau mai vîrstnici. şi la crearea acestei atmosfere contribuiau poate destul de mult şi „cărţile bune" înşirate peste tot în camerele de locuit. sau. culesese din mica ceată de oaspeţi ce frecventa odinioară salonul mamei pe soţii Knoterich. ' realmente atrăgătoare. fiicelor ei şi chiar şi foştilor prieteni ai casei. cu care pregătea primirile. Cu doamna Knoterich. că o primea la ea între patru ochi. colegi de studii ai Clarissei — pentru a-şi face un cerc al ei şi af soţului său. despre lipsurile alimentare din ce în ce mai mari. împreună cu cele două saloane — unul. iar pe masa de toaletă a doamnei scînteiau flacoane şi ustensile de argint. meschin şi încîntat de sine. Era. îmi dovedea ambiguitatea firii ei. înşirate riguros după mărime — era. cu bonetă si sorţuleţ cu bretele scrobite. era chiar în relaţii amicale. pentru că Institoris era în relaţii . tipul nevestelor de profesor german — pe cele cu tfatalia. pentru mine. ayea doua servitoare bine stilate. Ines îi oferea o afecţiune pur formală. Că nu-şi iubea bărbatul. Trebuie să mai spun cîte ceva despre locuinţa de opt camere de pe Prinz-regentenstrasse. un simbol al nevoii de protecţie şi al fricii ei de viaţă. ferită de grijile vieţii. se salutau amabil sau se opreau cîteva minute de vorbă. ascunse îndărătul castanilor. cu o cuvertură de brocart deasupra. cîrnaţi şi făină. lucrări de istoria artelor. ouă. cu fumoarul aranjat confortabil cu fotolii de piele. în fond. Ca ajutoare la întreţinerea elegantei şi costisitoarei locuinţe. Munţii de bagaje încărcaţi la cea mai mică evadare din cuibul lor confortabil erau şi ei. dar şi din nevoia de a se asigura că într-adevăr dispunea de protecţia şi de îngrijirea cumpărate prin căsătorie. zic. cu soţiile lor. şi in fumoar şi. servind drept cameră de toate zilele —. discutînd despre situaţia grea din ţară. alimente. temeinicia. mai colorată. de la cele două institute de'învătămînt superior. din plăcerea de a se simţi servită boiereşte. nici omenirea aceea măruntă din lumea teatrelor. destinate să împrospăteze vioiciunea în declin. aşa că găseai volume instructive prestigioase. permiţîndu-i să trimită. deşi această femeie.' Cînd lipsurile se agravară şi mai rău. putea fi considerată o pedanterie aproape maladivă — şi asta în nişte condiţii economice de natură să facă an' de an mai obositoare menţinerea unui standard de viaţa burghez corect. într-un cuvînt. scrierile lui Gregorovius. cu covoare persane pe parchete strălucitoare. studiile istorice ale lui Leopold von Ranke. îmi dovedea cît de şubrede erau. Pasiunea ei era să o sune pe această Sofia. mai plină. de pildă". pe Sc'hildknapp. Tot Sofia era aceea care împacheta nenumăratele cufere şi valize pe care le lua cu ea cînd pleca cu Institoris la' ţară. care se căsătorise tocmai pentru ca să-şi poată satisface aceste năzuinţe — prefera relaţiilor cu ■ soţiile colegilor lui Institorîs — femei aşezate. Faptul că Ines — care punea atîta preţ pe demnitatea patriciană. pe Rudi Schwerdtfeger şi pe mine — dar nu si pe Zink şi Spengler. mobilat mai intim. dintre care una.văruite simplu. candelabre. o distincţie desăvîrşită. din lemn de păr galben lăcuit. acest savant în ale frumosului. O făcea necontenit. la Tegernsee sau la Berchtesgaden. cu sufrageria spaţioasă din lemn de stejar sculptat. căreia o anume expresie de gingaşă şi dificilă ştrengărie îi dădea o nuanţă de rafinament in plus.' Ines Rodde. de la Pfeiffering. cu dormitorul conjugal unde deasupra celor două paturi alăturate. avea reputaţia neîndoielnică de morfino-mană — zvon confirmat'de propriile mele observaţii: strălucirea elocventă şi seducătoare a ochilor la începutul unei reuniuni mondene şi eclipsele ocazionale. pe respectabilitatea conservatoare. De atunci. bogată acum. fotolii. legitimitatea nostalgiei ei pentru o viaţă patriciană. clasici germani şi francezi. chiar cînd n-avea de stat decît cîteva zile. Cornul de Aur cu rama lui masivă. la casa ei. fata în casa. fie pentru a face impresie. cum erau soţii Knote'rich. care avea să mai reziste cîţiva ani dezagregării. general confirmată. făcea şi' oficiul de cameristă personală. ori de cîte ori se 374 ♦ Thomas Mann DOCTOR FAUSTUS ♦ 375 întîlneau prin sat sau pe vreun drum de cîmp. ea îşi făcii din expedierea acestor pachete o veritabilă meserie. pline acum cu rămăşiţe elegante din vechea ei gospodărie patriciană. pianul. plana ceva ca un fel de baldachin. aşa că retragerea doamnei senator începea să capete o aparenţă de justificare. unt. un amestec eteroclit şi înghesuit. aproape intime. în cele de primire. simţite aici mult mai puţin decît la oraş. fie pentru a nu jigni unele sensibilităţi.

în fine. dar că un ochi mai ager. care-şi petrecuseră începutul vieţii în leagăne scumpe cu perdeluţe de mătase. unde-si aveau pătuţurile şi unde le vizita Ines ori de cîte ori ii îngăduiau treburile gospodăriei şi exigenţele îngrijirii propriei sale persoane. originar din Hamburg. Ines nici măcar nu credea în ea şi poate că în realitate nici nu şi-o dorise cu adevărat ? Mie. păpuşi Kathe Kruse şi tre-nulete pe la marginea pereţilor. pe bani buni. fireşte. vedea si mocirla lăuntrică. Pentru că au venit şi copii. ca să nu zic pe minciună. oi cu rotiţe. sau să repet. sau plimbaţi pe sub teii de pe Prmzregentenstrasse în cărucioare scunde de cel mai elegant model. o colecţie de păpuşi ţepene şi rumene. că se întemeia pe un artificiu de voinţă. Odaia luminoasă în care creşteau. nu era o voluptate îmbătătoare să se culce cu Helmut Institoris! Atîta lucru pricep şi eu din visele şi pretenţiile femeieşti. alintate cu tandreţe. un veritabil stîlp al petrecerilor de carnaval. dar că. pus într-o ramă somptuoasă. une jeune fille accomplie. omul unei picturi plate.1 Cum se cuvine (fr. şi cu o lume-nt'reagă de jucării bine ordonate. contrasta prea acut cu cultul ei pentru suferinţă. să'nu-şi fi dat seama că idealizarea în ce priveşte creşterea acestei generaţii de odrasle burgheze. Ines nu-şi alăptase copiii"). cu o bărbiţă ascuţită. ca să'zic 1 Kathe Kruse (1883 —1968). creatoare de păpuşi. foarte asemănător.). că pentru o femeie. se-nţelege. profesori. distinse. şi o cristelniţă de argint ornată cu flori pe margine. bomboane. animale. aş zice aproape eroică ignorare a circumstanţelor. că era nu numai din ce în ce mai mult contestată dinafară. era o încăpere cu pereţii decoraţi cu o friză. şi Ines era prea inteligentă ca să se fi putut înşela. cu ciocolată. urmînd acelaşi fast corect. şi cu ce meticuloasă atenţie. sub baldachin. Institons. fie că se socotea dator să dea comenzi doar în' virtutea prieteniei. botezate Annchen şi Riekchen într-o ceremonie domestică. cu agerimea ascuţită de un sentiment de simpatie. cind veniră copiii. paiaţe. Trebuie oare să spun. că această viaţă factice nu numai că nu-i dăruia fericirea. venită pe lume în patul galben. îmi îngădui să spun. reprezentînd scene din basme. că toată această corectitudine nu era în fond corectitudine. şi totdeauna m-am văzut silit să-mi imaginez că Ines şî-a conceput copiii cu el dintr-un spirit al datoriei şi. cu cauciuc la roţi. pe care se consumase o cantitate enorma de culori în ulei şi de lac şi. iarăşi fete. trei plante de seră. Doamne. erau a-cum pe cale de dispariţie. nu cerea pentru pereţii săi altceva decît lucruri cuminţi. şi Ines declară imediat că vrea să facă din ea o fată perfect educată. cu obrajii supţi. carnal. şi găsea la soţia sa adeziune. O. falsiîicînd adevărul. inferioare. fiecăruia separat şi altul împreună. ins abil în tehnica achiziţionării comenzilor de portrete mondene. un model de cameră de copii. îi repugna. . deplorabil preocupate de ele însele. amuzant. fie că nu era în stare să facă' o deosebire între ele şi mediocritatea meşteşugită. cum îi plăcea ei să afecteze. foarte inexpresiv. farsorul'fu chemat să execute un tablou de familie în mărime naturală. Cînd veniră copiii. cum se exprimase în franţuzeasca ei de la Karlsruhe. luminat electric şi de sus şi de jos. că vedea în ele rodul unei legături contractate călcîndu-şi pe conştiinţa de femeie şi care. însurat. instrumente muzicale. cu mobilier pitic. liniştitoare. Mai tîrziu s-a ocupat de ele o guvernantă experimentată şi cultă. Lukrezia. albe. în sufletul ei. după cum b sfătuise medicul. încă pe la sfîrşitul lui 1915. din ce în ce mai puţin propice burgheziei patriciene. De aceea. lăcuit. familiarizat sub aspect profesional si ştiinţific cu capodoperele. Ines îi dărui soţului ei o fiică. 376 ♦ Thomas Mann amicale cu cîtiva dintre artiştii miinchenezi din grupul mai moderat de la Glaspalast (cu toată violenţa lui teoretică. iar ca artist. în braţele 'unei doici (pentru că. nu celei care venea. de spoială a adevărului. o femeie din popor gătită ca în zi de Paşti. întocmai aşa cum scrie la carte. preocupate de rochiţele şi danteluţele lor. artistă. gîngurind dulce. Doi ani mai tîrziu îi urmă o pereche de gemeni. aproape de obiectele din argint rînduite simetric pe cristalul mesei de toaletă. am spus. constituia expresia şi exagerarea faptului că nu le iubea. care. vin de Porto. Nottebohm le făcu amîndurora portretul. gusturile artistice ale acestui grup erau destul de conformiste) în special cu un anume Nottebohm. pe o pînză imensă. toată fericirea asta conformistă mi-a făcut totdeauna impresia de escamotare conştientă a problemei. vădit copleşite de mania pentru DOCTOR FAUSTUS ♦ 377 impecabil a mamei. un paradis al copiilor. iar mai tîrziu. constituia o podoabă a camerei de primire. din motive sentimentale. ursuleţi. decente. tot după basme şi aşternută pe jos cu un linoleum pestriţ. ştiind să imite cu tale'nt şi cu haz actori. au fost îngrijiţi şi crescuţi — pentru o lume aidoma celei care fusese. dacă nu din consideraţiurii de gust. Erau trei făpturi de lux. cu ce dîrză.

nu era decît un adolescent alintat de femei. să se ştie că nu e obligată să se limiteze numai la mîngîierile unui soţ căruia nimeni nu-i atribuia prea mari virtuţi în acest domeniu. o viaţă dublă. Pasiunea e prea absorbită de ea însăşi ca să-si mai poată imagina că i-ar putea sta cineva într-adevăr impo-trivă. un artificiu cotidian magistral. Cu alte cuvinte: La adăpostul perfectei corectitudini burgheze la a cărei protecţie rîvnise cu atîta maladivă nostalgie — Ines Institoris trăia în adulter cu un bărbat care. şi ca soţ. ar fi putut uşor s-o evite. A trăit astfel ani de zile. între sprîncenele blonde. involuntar. s-a supus mîndrei injoncţiuni absolut involuntar şi spunînd parcă „Ce să fac ?" — şi-mi pot foarte bine imagina cum pasiunea lui pentru flirt. de manie. chiar din primele luni de după căsătorie. cu faţa întoarsă într-o parte. cu toată puterea simţurilor şi dorinţelor ei. Şi nu încape nici o îndoială că tînărul nu se putea eschiva să răspundă acestui sentiment. mai înfierbîntată. omule. izbucnise acum într-o pasiune. Institoris lucra în realitate pentru altul. pentru că această nevoie de voluptate se cerea întregită. şi acesta îi făcea necazuri şi-i trezea îndoieli întocmai cum o femeie uşuratică face'necazuri şi trezeşte îndoieli bărbatului ce-o iubeşte cu adevărat. se bizuie. perfect conştientă. prins la strîmtoare. printr-un fel de tic. cele două riduri de la rădăcina nasului. Am mai spus că atunci cînd începuse s-o curteze pe feciorelnica Ines. unde sentimentul revendică toâţe drepturile din lume şi. fireşte că-i măcina nervii şi. Cel puţin în materie de dragoste. ea o manevra şi o disimula. într-o aventură pe care. dar odată femeie ştiutoare. de îngăduinţă cu nuanţe de blîndeţe şi regret — dorinţa. dacă s-ar fi socotit In afară de orice bănuială. Făcea tot ce putea ca sa le evite. şi în ureche îmi răsunară vorbele Clarissei: „Hei. semănau cu el. nevoia lui de pace ar pleda în acest sens — şi nu sînt deloc rare cazurile cînd societatea socoteşte pe bărbat ca fiind singurul orb. pînă cătresfîrşitul deceniului. a cărui chemare insistentă venea de la o fiinţă superioară spiritualiceşte — n-a lipsit mult să spun: „mai frumos" ar fi fost să nu fi răspuns chemării. că Ruddlf. Astea-s observaţiile unui bătrîn care a văzut multe în viaţă. Că erau ai lui. un om întreg. jumătăţi de experienţă. contrar tuturor interdicţiilor si indecenţelor. în afară de Adrian Leverkiihn. se îndrăgosti de el de-a b'inelea. C*um ar fi p'utut Ines. chiar dacă de statura unui omuleţ. ea o dirija. în ciuda prudenţei. după structura sufletească şi chiar după comportare. care. începuse să se gîndească la Rudi cu nelinişte. şi prin el Ines ajunsese să cunoască pofta — o poftă lipsită de fericire. dar asta mai mult pentru a păstra aparenţele — cine ţinea neapărat. tocmai la asta năzuia. satisfăcută. pe-al cărei ogor sărăcăcios pasiunea ei se răspîndi necultivată. îi ameninţa'farme-cul precar al chipului — de pilda îi accentua. în timp ce el crede că în afara lui nimeni nu ştie nimic. spre marca-i spaimă. hopa-sus. nu încăpea nici o îndoială. un anume amestec de bunătate cultivată. Ba merg chiar atît de departe. Şi totuşi. dacă nu mă înşel. verificată. Aşa că. pe care desigur îl măgulea măcar să i se bănuiască norocul ce-a dat peste el. ce-i cu tine. voinţa de tăinuire nu era chiar totdeauna perfect certă şi neînfrântă. şi nici la femeie. în ciuda şireteniei şi discreţiei de virtuos puse în joc pentru a ascunde de ochii lumii aceste rătăciri. N-aveam impresia că Ines s-ar fi sinchisit prea mult de eventuale indiscreţii. şi dacă n-a mai trăit cu el şi după aceea. toţi trei. suferinţa dezvăluită în strania noastră convorbire. l-a atras într-o situaţie din ce în ce mai palpitantă. dacă n-ar fi avut tendinţa de a se juca cu focul. Dar. în ascuns. cu plăcerile ei anodice la început. n-avea decît să afle. la el. pe înţelegere. să considere ca un lucru de la sine ^H . si ceea ce fusese suferinţă şi din pricina lui Rudi Schwedtfeger. în fond jignitoare. cu toate că Ines încercase din toate puterile să şi-l reţină. mult mai mult decît cu ea. nici de cealaltă: nici la bărbat. încît să iau în considerare şi eventualitatea ca Helmut însuşi să fi cunoscut adevărul:' exista. legătura lor. nu făcea decît să trezească dorinţi vagabonde. Un lucru e însă sigur.'şi îşi să*tura în braţele lui dorinţele DOCTOR FAUSTUS ♦ 379 trezite de o căsnicie fără dragoste. nici de o parte. cu toate că niciodată n-am schimbat cu cineva vreo vorbă pe tema asta.378 ♦ Thomas Mann aşa. al cărui orgoliu sexual. De aceea cred că nu mă înşel deloc cînd presupun că în cercurile muncheneze drumurile lăturalnice bătute de Ines Institoris erau mai mult sau mai puţin bine cunoscute. E foarte limpede: în timp ce era curtată. desigur. numai so lase pe ea în pace. Făcînd pe gazda exemplară şi pe mama ireproşabilă. în nici un caz n-as vrea să jignesc în vreun fel onoarea înnăscută a măruntufui domn. i s-a sustras. â fost pentru că Rudi. Era. copăcel!" încă o dată: eu nu scriu un roman şi nu pretind că am pătrunderea atotştiutoare a unui scriitor cînd relatez episoadele dramatice ale unor întîmplări intime ce s-au desfăşurat ferite de ochii lumii. poate si pentru că participarea ei sufletească la zămislirea lor fusese atît de redusa.

Era o femeie citită şi deprinsă să nu-si ducă în tăcere viaţa lăuntrică. Aş sta aici. chinul. dacă aş face pe judecătorul moralist ? Că mi-e teamă pentru dumneata. că suprema şi . să*-l aduci la devoţiune. şi-o amestecă în el cu totul. să pot să trag undeva. dulce. Cu cît erau mai tainice. doar savurate. acea idee fixă şi ciudată. ea zise: — Serenus. Astfel. ridici piatra asupra mea ? N-avea rost să mă prefac că nu pricep. Asta nu-i ceva de toate zilele. în cazul că nu m-ai fi întrebat dacă te condamn. că valoarea lăuntrică se putea împlini numai în voluptate carnală. invitat fiind ca bun prieten. cu părul ei greu. am vorbit despre lucruri indiferente. în comparaţie cu triumful. ce-i teama şi umilinţa primejdiei. ca să-ţi confirmi. am putut să accept cu plăcere cînd Ines. am răspuns. la cină la Institbris. deodată. să-l schimbi din uşuratic în serios. Şi mereu revenea la acea stranie ecuaţie a valorii şi pasiunii senzuale. dar extraordinar de expresiv. Cuvintele ei aveau o precizie de om instruit şi ceva din temeritatea ce izvorăşte totdeauna cînd limbajul pătrunde şi redă cu gravitate sentimentele şi viaţa. foarte picant. suferite. mă dispreţuieşti. debordau de o fericire atît de senzuală. zic. la un monden care are totuşi o reală valoare umană. dragostea. ci produsul unei emoţii. la o partidă de cărţi. indispensabil. să legi de tine. cît ne-ar mai fi putut auzi. să stăpîneşti această forţă evazivă si să-l vezi. dar s-a exprimat în termeni foarte asemănători. mă osindeşti. de nu mai poţi deosebi una de cealaltă. DOCTOR FAUSTUS ♦ 381 — Absolut deloc. aproape fă"ră nici o reticenţă — doar că n-a fost pronunţat numele unei anumite persoane — într-o seară cînd am stat amîndoi de vorbă — trebuie să fi fost prin toamna lui 1916 — şi cred că simţea atunci nevoia să-şi descarce sufletul. El a plecat îndată după ora nouă. la pasiune profundă. asta nu tăgăduiesc. — Ce-i suferinţa. spre deosebire de Adrian. Nu vreau să spun că Ines s-a servit exact de aceste cuvinte. fără de'care n-ai vrea să mai trăieşti: să fixezi. în măsura în care sentimentul şi intelectul sînt înrudite. unde. eu voiam să fiu oarecum independent şi. voluptatea. seara. „omul de treabă". stă bustul în alabastru al lui Ines. pe Honenzollernstrasse. în stare demnă de valoarea lui. cu privirea voalată. cel ce nu stîrneşte emoţiij spre deosebire de lumea ispitelor. ci. pe o consolă cu coloane. mistuitoare. Suferi mult. ţinea morţiş să se întoarcă acasă la Pfeiffering cu trenul de unsprezece. dacă venea în cîte o seară Ia Miinchen. fericirea. o bucată de vreme. Iar eu devenisem iarăşi confidentul.' întîmplările. Ines. zise ea. sensibil mai mic decît mărimea naturală. numai în ea se putea realiza şi că. de a le aduce la o formulare mai adecvată. de bună seamă. nu numai o dată. îmi'închiriasem pe vremea aceea o cămăruţă în Schwabing. în sfîrşit. pentru Ines. pentru că. probabil. lucrat de un sculptor prieten — foarte asemănător. la el tot ce are mai bun. în timp ce vorbea. la un frivol. cu gîtişorul gingaş întins puţin înainte.380 ♦ Thomas Mann înţeles faptul că eu ştiam? Şi cu toate astea aşa s-a comportat. la nevoie. A spus-o ea însăşi: lucrurile. lucruri care i se păreau insuficient luminate. şi ca fată făcuse şi puţină poezie. împreună cu bărbatul ei m-au rugat încă din timpul mesei să rămîn să-i ţin gazdei de urît. jena aceea de mic-burghez care te-nd'eamnă să riu comunici cititorului lucruri penibile. mereu. la un evaziv. şi mi-am luat rolul în primire. najungeau la desăvî'rşire dacă rămîneau mute. ca să te asiguri. triumful unic. în tînărul despre care simţea nevoia să-mi vorbească. dar şi în măsura în care intelectul este emoţionant. în oraş. După plecarea lui Helmut. experienţa trăită. ci să-i dea glas. a omului de treabă. Să mă ferească Dumnezeu ! N-am uitat niciodată spusa Lui: „Căci a mea este răzbunarea şi eu voi plăti!" Ştiu. asculta numai vag eventualele' mele intervenţii. cu care puteai vorbi — şi-acela eram eu. Dar nici atît nu ţi-aş fi spus. mai bine. urîndu-ne conversaţie plăcută. Domnul pogoară pedeapsa încă în păcat. Mă împiedică discreţia şi compasiunea şi respectul faţă de om. cuvintele ei. Şiatunci amfitrioana şi musafirul au rămas singuri în odaîa de toate zilele. Se repeta frecvent. poate. încît îmi fac scrupule din a le reproduce aidoma. Nu-şi găseau îndestularea în noapte şi tăcere. şi. a confidentului. ar fi egală „valorii". o spun deschis. le face să trăiască autentic. să fixezi. am priceput. cu mobila de trestie capitonată cu perne. cu buzele ţuguiate în semn de ştrengării dispreţuitoare. într-un efort de a respune. îmbătătoare. care. şi fericirea şi pedeapsa sînt unâ. aproape fără veste. necontenit. Apoi. să-şi epuizeze conţinutul. întruchipată. pentru că Helmut avea intenţia să se ducă la club. nu departe de Arcul de Triumf. dar te chihuie cu farmecul lui'inconstant. niciodată îndestul. căruia-i puteai mărturisi. aceasta. judecind serios. cu-atît mai mult se simţea nevoia unui al treilea. la „Allo-tria".

înainte vreme. cînd îmi mărturisise deznădejdea ei. Acum aceste victorii efemere erau consolidate. cînd îi povestisem pentru prima oară despre legătura asta : „Să bage de seamă să scape teafăr!" Pentru mine convorbirea fusese un veritabil sacrificiu. un fel de bucurie văzînd paguba altuia. ştiu. p'rintr-o privire. o societate în care valoarea se murdărea în cochetării afectate. Era vădit. asta era problema care se punea. De altfel. nu-i mai făceau sînge rău. Despre cele spuse de mine atunci nu-mi mai aduc aminte aproape de nimic în amănunt. cu destulă rezervă. dresarea amabilităţii pînă făceai din ea iubire. valoare şi voluptate. dar în acelaşi timp şi alta. decît un îndemn la moderaţie. îmi mulţumi pentru amabilitatea de a-i fi ţinut locul. multă simpatie omenească şi bunăvoinţă amicală să pot rezista. la împrejurarea că făptura căreia i se devota nu era. opus cu îndărătnicie elementului detestat. numai că de data asta dizolvate într-o satisfacţie aproape răutăcioasă: se întîmplă şi astăzi ca Rudi să spună. sfîşiat pentru ca să-l ai gol. unde jucase taroc cu domnii de acolo. într-un singur element : ideea că antinomia dintre frivolitatea petrecerilor de societate şi tristeţea unei vieţi de suspiciuni se anihila în îmbrăţişare şi găsea în ea cea mai dulce răzbunare. şi mi-a trebuit multă abnegaţie. cel mult. Ines părea să fie şi ea' conştientă de treaba asta dar. singur în cel mai riguros sens al cuvîntului. se amesteca indubitabil cu o satisfacţie răutăcioasă. prin uniune — în măsura în care posesia şi uniunea pot fi posibile în dualitate. lucru ciudat. îmi repeta acum toate detaliile ciudate şi tulburătoare din prima noastră convorbire. de a frînge aroganţa la sînul ei. ceva în care gîndirea şi simţirea să se contopească. această voluptate apărea ca un element profund grav. în care elementul trădător. că. putea fi silit să vină înapoi ca să înlocuiască un rămas bun neobrăzat cu unul corect. Găsindu-ne încă împreună. Şi nici azi nu mă pot gîndi la ea fără să mă minunez cum de am putut răbda atît. cu un aer de îmbunare. pusă pe gînduri. Şi am stat aşa pînă la întoarcerea lui Institoris de la „Allotria". confirmate prin posesie. pentru nevoia ei de posesiune. serios. zise ea. omul. care insistau să'nu plece încă. de n-ar fi fost defectul. Durase două ore. printr-un cuvînt spus pe un ton mai grav. Şi vedeam cutele dintre sprîncene adîncindu-se intr-o expresie de încrîncenare. pusă desigur cu intenţia de a scoate în relief supraestimarea erotică a obiectului afecţiunii ei şi de a afla cum de era posibil acest lucru: am făcut aluzie. totuşi incertă. şi chiar revelator: faptul că acest defect i-ar fi putut scurta viaţa. că. mai curînd o consolare şi o asigurare. mijlocul de a smulge pentru sine viaţă şi fericire. după ce ne-am 384 ♦ Thomas Mann . la începutul războiului. nervii pe care i-i consacrasem. ispititor la culme. că mulţumită lui fluşturaticul devenise accesibil la chemarea suferinţei mai mult încă.' singur. silueta „rasată" a fetelor Rollwagen nici n-o mai durea. Domesticirea. mă va părăsi". atunci cînd se prezentase la revizia mondială. că pe Ines o stăpînea gîndul apartenenţei sale neîndoielnice la o lume de luciditate si de suferinţă. E pur şi simplu imposibil să redau accentul fierbinte şi melancolic de satisfacţie. ^-capabil să stîrnească pasiuni irezistibile. nici n-o mai speria. „Serenus. zicînd că trebuie să facă act de prezenţă la ea — daf acum asculta toate astea cu un sentiment de triumf. e inevitabil.' La acel oribil „Sînţ şi aşa atîtea nenorocite !" — un suspin rupea ghimpelui vîrful de ignominie. constituia. nerozia putea fi. trebuie s-6 spun : gratitudinea ei pentru răbdarea. Ines n-avea încredere şi ea îşi dădu pe faţă îndoiala în fidelitatea iubitului. totalmente singur. ea n-ar mai fi avut nici o nădejde. în măsura în care o feminitate sumbră şi gînditoare era capabilă să le asigure. „Dar atunci. ce-l căpăta în gura ei acest amestec de noţiuni. recîstigat pentru o clipă. timpul. mai abstractă. vai de el! Şi vai de mine!" continuă ea cu un glas fără timbru. „societatea". Din răspunsul ei reieşea că amintita deficienţă nu făcea decît să-l apropie pe cei iubit de sufletul îndurerat. pe faţă i se citi o expresie de bănuială jenată. afară doar de-o întrebare. iar rugăminţile şi amabilităţile acelor indivizi indiferenţi. chiar un prototip de vitalitate.382 ♦ Thomas Mann totodată indispensabila fericire consta în a le păstra unite. în feminitatea ei. se stabilise că are o deficientă în funcţiunile fiziologice şi că i se extirpase un organ. dar în acelaşi timp era femeie şi poseda. Tocmai în această asigurare. şi fără să vreau mi-am adus aminte de vorbele lui Adrian. inuman al amabilităţii de suprafaţă trebuia smuls. că va trebui să facă act de prezenţă la familia Langewiesche sau la Rollwagen — lume pe care Ines nu o cunoştea perso- ^■^H DOCTOR FAUSTUS ♦ 383 nai — trădîndu-se că acolo vorbea în acelaşi fel. la urma urmei... Cînd stăteau lipiţi unul de altul. tulburător. un specimen superb. bucurie ce se trădase printr-un fugar zîmbet enigmatic.

inerente timpului. ceva destul de halucinant. cu mare b'ucurie lăuntrică: bomba robot. evenimentele dinafară. Faptul că toate astea' trebuie să rămînă învăluite în tăcere e. în puncte imprevizibile. Zadarnica şi funestă a fost ezitarea. eu nu m-am mai aşezat pe scaun. îndrăzneaţă. dar silît să-şi ţinSÎ gura. unde soldaţii noştri nu mai vor cu nici un preţ să fie trimişi. groaza e neţărmurită însă — cei puţin aşa mi 'se' pare mie — cînd ştii că în fond toţi ştiu. şi au influenţat activitatea mea solitară. Dumnezeule. să stînjenească debarcarea cu aceste proiectile zburătoare şi so juguleze. cum numai sfînta nevoie e-n stare să scoată dintr-un geniu inventiv — mesageri înaripaţi ai morţii. cu mult mai multe decît am fi fost noi în'stare să azvîrlim în mare. Si repede de tot fură debarcate trupe. le lăsam să-şi urmeze cursul. mă străduiam cu credinţă. de răscoală din cauza epuizării. Că se apropie. în tăcere şi solitudine. mai normal. neştiind DOCTOR FAUSTUS ♦ 385 dacă el trebuia sau nu considerat drept unul dintr-o serie şi dacă nu erau de aşteptat şi alte atacuri. şi pe care cu-atît mai puţin am fi putut-o interzice duşmanului. Da. să dea elementelor personale şi intime o formă demnă. o adevărată calamitate pentru inamic. Intre timp citim că a căzut Perugia. de multă vreme o probabilitate. de un rang cu totul nou. germanii. fără ca eu să fi b'ăgat de seamă ! Numai la cîteva zile după uluitoarea debarcare din Normandia a apărut pe teatrul de război occidental noua noastră armă de represalii. spune serviciul nostru de zvonuri. Am sărutat mîna amfitrioanei şi. circulă chiar zvonuri despre un plan strategic de evacuare a întregii peninsule a Apenini-lor — poate pentru a degaja trupele necesare luptelor paralizante din est. Altceva. nu-ncerca să duci gîndul pîn'la capăt! Nu te-ncumeta să masori ce-ar însemna 386 ♦ Thomas Mann acest caz extrem. o lichidare rezonabilă a unei întreprinderi neizbutite. totuşi. se înfăptuise — operaţie tehnică şi militară pregătită cu o prevedere perfectă. aflată. a trecut peste Vitebsk şi acîim ameninţă Minsk. o eră de prăbuşire naţională. în acelaşi timp — o. menţionată anticipat de Fuhrer în repetate rînduri. nu vor mai fi oprite nici în răsărit. dar sînt condamnaţi la tăcere. se dădeau pentru deschiderea drumului spre capitala Franţei: acel Paris căruia „noua ordine" îi rezervase rolul de LAina Park şi de cabaret european şi unde acum forţele unite ale poliţiei noastre şi ale colaboraţioniştilor francezi de abia mai puteau face' faţă Rezistenţei. Debarcarea în Franţa. de abandon neputincios în mîinile străinilor. aceste amintiri. dacă în îngrijorarea noastră vedeam bine. XXXIII Vremea despre care scriu a fost pentru noi. pe jumătate mişcat şi compătimitor. ei au devenit curînd. poartă în pîntecele ei — un p'înţece oribil umflat — o catastrofă naţională în comparaţie cu care înfrîngerea de odinioară n'-a fost decît un eşec oarecare. Doamne. într-o mulţime imensă şi oarbă.salutat. acela fusese punctul ales. fără echipaj. şi altceva sancţiunea ce pluteşte acum deasupra capetelor noastre. şi trebuie să-mi slujească să aştern pe hîrtie. pe jumătate iritat. sleit. Fi-vor în stare aceşti roboţi să împiedice esenţialul ? Soarta n-a vrut ca instalaţiile necesare să fie gata la vreme. după a cărei cădere. în timp ce. dîndu-ne seama de realitate. cu'toate că fiecare citeşte adevărul în ochii încremeniţi de spaimă ai celorlalţi. mulţumită priceperii" geniştilor germanii — a capitulat pur' şi simplu. am pornit. ce-şi ridica. Un val de atacuri ruseşti e în continuă rostogolire. zi de zi. multe s-au mai întîmplaţ. această prăbuşire a zăgazurilor — aşa cum e pe cale să se întîmple — şi n-ar mai exista stavilă în faţa urii nemărginite pe care am ştiut s-o aprindem la popoarele din . că-i de mult inevitabilă — nu cred că mai există cineva să aibă o cît de mică îndoială. de capitulare. la jumătatea drumului între Roma şi Florenţa. să nu ne înfiorăm de groază dar. eşti unul dintre puţinii cu ochii deschişi. şi de care data trecuta izbutisem. după eroicele radiograme către Fuhrer ale generalului-comandant ca şi ale amiralului. într-o continuă si stăpînită emoţie. tancuri. cu cît nouă nu ne era permis să ne concentrăm efectivele defensive într-un singur punct de debarcare. să fac fată obligaţiilor mele de biograf". unic şi înfiorător. şi de zile-ntregi luptele crîncene n-au contenit în regiunea oraşului ntfrmand Caen — bătălii care. capitala Bielorusiei. Nu va mai fi oprire ! Suflete. mai bine zis. dacă toate indicaţiile nu înşală. armă demnă de admiraţie. ca pe timpuri deasupra Sodqmei şi Gomorei. capul. pe străzile pustii. ce mai calea-valea. Cherbourg — al cărui port eram îndreptăţiţi să-l socotim definitiv inutilizabil. in sine. tunuri şi alte materiale. e un sfvrşit ruşinos. oricum. Monseniorul Hinterpfortner şi cu mine nu mai sîntem de mult singurii care. o acţiune de primul rang sau. Dacă e chinuitor să ştii că. lansaţi în număr mare de pe coasta Franţei şi explodmd în sudul Angliei. să scăpăm. spre casă. ajută-ne ! — să nu fim cuprinşi şi de o tainică înălţare sufletească. Vremea în care scriu.

Germania. pentru această noţiune ca să zic aşa. de la care. „E îngrozitor să cazi în mîinile străinilor". cu toată tonalitatea universalista căpătată de concepţia mea despre viaţă. iar bărbatul de stat german le-a răspuns că acest cuvînt. de voit. Nu spre satisfacţia mea deplină. la gloire. după propria mărturisire.. Acesta-i fundalul pe care se desfăşoară activitatea mea biografică în clipa de faţă.. la un preţ. şi acum. încununat cu laurii victoriei n'-avea destule cuvinte să avertizeze împotriva „anarhiei". cuminte.. Chiar şi aşa.' Cît guvern mai aveam pe-atunci. inadmisibil. gloire. s-o scoată singură la capăt. ca să îmblîhzească condiţiile învingătorilor. că nu-i rămîne decît să dispară. si respinse. Cel căzut rămînea constrîns să vadă singur. într-o formă sau alta. al acestei ideologii străine. Germania a devenit şi ea. Reichul. foarte ridicat.. ju-deckţii si sancţiunii! Vină şi ziua aceea ! Nu mai rămine nimic altceva de sperat. după ideile sale. de dorit. un teatru de război. ofertele sovietice. Cît despre fundalul naraţiunii mele. cînd negociatorii lor taxau. dar gîndul că ar putea deveni unul în adevăratul înţeles al cuvântului ni se pare de neconceput. M-am gîndit de multe ori la asta. datorată tradiţiei catolice a familiei mele. să nu meargă prea departe şi să primejduiască ordinea burgheză chiar la învingători. de felul de exprimare. îngrijoraţi. cînd spuneam : „în mîinile străinilor". Apelul de pace adresat anglo-saxonilor. pentru caracterul specific propriu tării mele. o contrazice fizic. se supuse acestor îndrumări părinteşti. fără îndoiala la fel de îndreptăţite. care umplea vidul creat de dispariţia vechiului regim. de a preveni pe duşman împotriva atingerii pămîntului nostru. şi o dată cu el. în cei patru ani în care jargonul virtuţii iacobine şi puritane luptase împotriva propagandei de război a unei'„păci convenite". pentru felul în care se afirmă că o răsfrîngere a omenescului în raport cu manifestările similare ale altora. Am făcut de asemenea constatarea. se alătură Adunării Naţionale împotriva dictaturii proletariatului. încercau. nu te poţi aştepta la nimic bun pentru propria ta fiinţă. şi pe noi. administraţia ţării învinse. continuarea blocadei şi după depunerea armelor în faţa puterilor occidentale a servit la controlarea revoluţiei germane. prin însăşi faptul că e străină. Aşa că. iar tutelarea lui dinafară avea loc numai cu scopul de a preîntîmpina ca revoluţia. fie-mi îngăduit să adaug. pofta unui regim care nu vrea să priceapă — nici azi pare-se că nu pricepe — că-i judecat şi condamnat. l-am caracterizat la începutul capitolului. şi a trata cu cine ? — nu-s decît demenţă furibundă. învinşi rîhdul trecut. de treburile sale. şi la propriu şi la figurat. german fiind. la fraza aceasta şi la adevărul ei amar mă gîndeam adesea şi mă chinuiam mult din cauza lui în zilele prăbuşirii şi ale capitulării. ciudat. confirmată. tot ce-i german. o răstoarnă. şi că numai o astfel de Germanie va căpăta de mîncare. în Camera franceză. Experienţa asta înfiorătoare au gustat-o şi francezii. sub protecţia unui stat vaDOCTOR FAUSTUS ♦ 387 lid. pentru că.. iar propaganda noastră are chiar un fel al ei. sau vreun echivalent oarecare al lui. şi care nu se pot realiza decît dacă se bucură de un anumit respect dinafară. în primul rînd pentru că-i legată de limbă. că eşti supus cu totul imperiului ei.. în 1918. Dar propunerea a fost respinsă. să priceapă ce însemna să stai la mila şi discreţia unui duşman în a cărui lume de idei nu intra noţiunea de gloire. după modelul rusesc. Sfuitul nostru pămînt german ! Ca şi cum i-ar mai fi rămas ceva sfînt. de mult. Oroarea fără seamăn constituită de o înfrîngere militară decisivă e faptul că ea copleşeşte această noţiune. Aveam sentimentul că eram dator să-i schiţez cititorului o imagine. pretenţia de a se reduce puţin din capitularea fără condiţii — dar asta ar însemna a trata. punctul pînă la care am adus-o. Ca om moderat . ca şi cum mulţimea fără număr de crime nu l-ar fi profanat şi făsprqfanaţ. Franţa cunoscuse asemenea stări de spirit cu patruzeci şi opt de ani înainte. cînd vorbesc. de mult. oferta de a duce singuri mai departe lupta împotriva potopului sarmat. nutresc un viu simţămînt pentru particularităţile naţionale. purtîndu-şi povara blestemului de a se fi făcut insuportabil lumii întregi. la menţinerea ei pe făgaşul democraţiei burgheze si la împiedicarea degenerării sale într'-una proletară'. imperialismul burghez. chiar cînd se refereau la livrări de cereale. pînă cînd a ajuns să fie glasul autentic al victoriei. nici nouă nu ne erau străine. a sfîntului nostru pămînt german ca împotriva cine ştie cărei crime groaznice. nu se întîlneşte m vocabularul nostru. că de la capitulare nu mai e decît un pas pînă la abdicarea pură şi pînă la propunerea ca învingătorul să aibă bunătatea'să preia el însuşi. nici să asigure îndeajuns că pacea se 388 ♦ Thomas Mann va încheia numai cu o Germanie solidă. cu glas scăzut de spaimă. incapabilă. şi merg chiar mai departe şi spun: germanismul. impune o ideologie străină. nu putea fi mai categoric în a refuza orice tratative cu sfaturile de muncitori şi de soldaţi şi alte organizaţii de felul acesta. faima intrării trupelor noastre fn Paris. stabilă. ca şi cum nu l-ar fi expus. In 1870 s-a vorbit despre asta.jurul nostru ! E-adevărat că prin distrugerea uin văzduh a oraşelor noastre.

Rotindu-ţi ochii în jur te întrebai mereu dacă întradevăr erai singurul care se chinuia. totuşi. E-a-devărat: anumite pături ale democraţiei burgheze păreau. declanşînd o discuţie liberă. coapte pentru ceea ce numisem domnia lepădăturilor — dispuse la alianţă cu ele ca să-şi prelungească privilegiile. biografic. intriganţi veninoşi. şi superioritatea istorică a principiilor ei faţă de cele ale puterilor care ne puseseră călcîiul pe grumaz era. Auditoriul turbulent. foarte plastic d şedinţă a unui astfel de „sfat". unde venea. fără îndoială că âr fi ţinut toată noaptea. cu toate instituţiile lor anacronice'. pe care încă din casa părintească nu mi-o puteam imagina altfel decît întruchipînd anarhia şi tirania plebei. maniaci. copil de oameni cu carte. pentru şi contra poporului. cu domnia lepădăturilor. sterilă şi scandaloasă. confuză. tot ce putea fi mai josnic. Ceea ce vreau eu să trezesc aici în amintire. nu fără farmec.ce sînt. Dar s-au ivit. Se ţineau cuvîntări pentru şi contra iubirii de oameni. Dar cînd îmi amintesc de snoava ridicolă. difuză. neîndoielnică. depăşite. de asta. în . în turme disparate de supuşi certăreţi şi fără stăpîn. zic. asigurîndu-se reciproc că. de n-ar fi avut cerul înţelepciunea să-i înalte acolo unde se aflau. dimpotrivă.' de pildă. la fel cu mine. Dacă aş fi romancier i-aş descrie cititorului o şedinţă de felul acesta. a întineririi ei. cel german' şi cel italian. în sfera de activitate a celor care pretindeau că vor să ne apere împotriva lui. din amintirile mele chinuite. Lipsit-a oare mult ca poftei lor de a călca intelectul în picioare — poftă care e. Adrian Leverkiihn ? Victoria'lor si plenipotenţa istorică implicită de a organiza lumea după bunul lor plac bestial n-ar fi distrus şi opera lui şi nemurirea ei ? Acum douăzeci şi şase de ani aversiunea provocată de infatuarea fariseică a burghezului-retor şi „fiu al Revoluţiei". într-un cuvînt. permanentizarea foamei şi a inflaţiei. în care atîta vreme disciplina fusese factorul de coeziune. zic. După cîte ştiu eu. iar rezultatul absolut nul. pueril şi sălbăticit se complăcea în întreruperi grosolane. disoluţia unui etatism. fără să învrednicească însă adunarea cu o singură opinie pozitivă — si aşa mai departe. Rusia — gata fiind să accept răsturnările sociale care âr fi rezultat dintr-o asemenea întovărăşire şi să le aprob. străină asa-zisei tiranii a plebei — să-i fi căzut victimă şi opera eroului acestor pagini. pierdere tot mai mare pe măsura apropierii înfrîngerii şi definitivată o dată cu ea — prăbuşirea şi abdicarea. un literat oarecare şi vorbea pe tema „Revoluţia şi iubirea de oameni". apărînd în lumină într-o clipă: caraghioşi. şi în curînd viitorii noştri învingători — dar de data asta învingători alături de revoluţia din Răsărit. si par şi astăzi. după cum arăta. filozofi de duzină — i-aş descrie. fiu al umanismului. e pierderea de autoritate a statului monarhic militarist — de-atîta vreme forma de viaţă şi deprinderea noastră. conducerea era incapabilă să conducă. drept o condiţie ideală în comparaţie cu ceea ce a devenit acum posibil. cum păşeau împreună prin Galeriile Uffizi'din Florenţa. Nu putem mulţumi îndeajuns acestor bărbaţi. cu cei doi salvatori ai civilizaţiei europene. un fost combatant a putut cu greu fi împiedicat să purceadă la lectura unui manuscris începînd cu „Dragi cetăţeni şi cetăţene" şi care. noţiunile 'mele despre plebe capătă un colorit mai rezonabil şi dictatura clasei de jos îmi apare mie. burghezului german. fantome. marginal. nimicirea civilizaţiei. Astea toate. am o firească oroare de revoluţie şi de dictatura clasei de jos. în ochii mei. toate aceste ^strălucite comori de artă" ar fi căzut pradă distrugerii de către bolşevism — cînd îmi aduc aminte. refaxa-rea discursivă si libertatea de speculaţie. si'nîi e cazul să renunţ la termenul „penibil" Iacă vreau să caracterizez impresiile lăsate de adunările anumitor „Sfaturi ale muncitorilor intelectuali" etc. ce începuseră să ia fiinţă atunci prin sălile hotelurilor din Miinchen şi la care asistam ca simplu observator pasiv. cu gropiţe în obraji cînd zîmbea. conducători care. prea liberă. purtată de ţipi fntîlniţi numai în asemenea împrejurări. un student furios s-a lansat într-uri rechizitoriu nemilos împotriva tuturor antelocutorilor săi. stipendiaţii marelui capital. deplorabilă în sine şi nemeritată. aerul irespirabil. unde într-adevăr că n-aveau ce căuta. Astfel de acte au intrat. pentru şi contra lor. în noaptea de iarnă. se dovedi în sufletul meu mai puternică decît frica de' dezordine şi mă împinse să-mi doresc tocmai ceea ce nu dorea el: apropierea între tara mea învinsă şi sora ei întru suferinţe. se mai află încă pe linia bunăvoinţei pentru îmbunătăţirea societăţii. mărginită în a-şi apăra noţiunea despre libertate împotriva răului şi inevitabilului. a desăvîrşirii. bolşevismul niciodată n-a distrus opere de artă. Un spectacol prea reconfortant nu era. DOCTOR FAUSTUS ♦ 389 De atunci încoace istoria m-a învăţat să privesc cu alţi ochi foştii. o anumită învigorare a neatfrnării burgheziei. au văzut în această domnie tot ce era. Revoluţia rusă mă zguduise. O 390 ♦ Thomas Mann fetiţă a recitat o poezie. si aceştia ne dovedesc că democraţia ţărilor occidentale. cu un aer de sibarit. si au convins lumea lor la o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva ei. cu toată rigiditatea îndărătnică. din sînul eî. orice caz. şi la sfîrşit te simţeai bucuros s-ajungi.

Ii prescrise acum săruri efervescente de Karlsbad şi o dietă urmărind în special reducerea volumului de alimente. aşa că medicul le consideră simptome cu un caracter secundar. însoţită de o vie sensibilitate la lu-mină. începea cu o durere de cap extrem de puternică. cel puţin în parte. rămînea nediminuată de nepăsarea lui pentru contingenţele exterioare. îi păru la fel de anodină ca şi divagaţiile mele de la începutul războiului — şi asta mă făcu să mă gîndesc la expresia lui neîncrezătoare: „Domnul să-ţi binecuvînteze învăţătura !" cu care-mi răspunsese atunci. ele aduseră efectiv o oarecare ameliorare trecătoare. lui însă nu-i trezeau nici măcar o ridicare din umeri. Regimul acesta era destinat să reducă şi exasperanta aciditate de care suferea Adrian.strada pe care tramvaiele nu mai circulau de ceasuri întregi. îi prescrise o soluţie de nitrat de argint pe cale bucală. o simplă agravare acută a migrenei lui ereditare. care de altfel nu s-a produs. în faţa lui. afectat şi de o accentuată dilatare a acestui organ. După ce fu vindecată dilatarea stomacului. făinoase şi pîine. Diagnosticul lui. Mai suferea şi de o boală de stomac. o origine nervoasă. să se fixeze la un altul: credea acum că boala prietenului meu putea să fie atribuită cu certitudine unui catar cronic al stomacului. placida lui gazdă. formulat de altminteri cu rezervă. ceva care nu-i punea propriu-zis viata în pericol. Sărmanul om nici n-a vrut s-audă de' migrenă. avea senzaţia de a fi ciupit. adesea excesive. cu toate că' era ţinut în curent. ci îl sfredeleau in regiunea ochilor şi în zona de deasupra lor. supe. ce ţineau şi ele ceasuri. departe de oraş. pe care nici cea mai severă dietă riu reuşea să i-o calmeze. să joace un rol în speculaţiile diagnostice. Remediul dovedind'u-se ineficace. de mult aşteptate. cum a fi trebuit să fie lâ migrenă. al creie392 ♦ Thomas Mann rului. tracasantă. din ce în ce mai mult. ţineau două zile întregi. fără ca prin aceasta să se elimine durerile de cap şi celelalte dezagremente grave. pentru prima oară. stînje-nindu-i alimentarea cu sînge a capului. multe ceasuri stînd cu el de vorbă m odaia stareţului. doctorul Kurbis. încît să soarbă întunericul cu sete — să-l savureze ca pe un element binefăcător. chestiunile astea aproape că nu-l atingeau. iar tentativa mea de a-i scoate în relief unele avantaje ce s-ar fi putut degaja din catastrofă. mai bine zis. îl diminua în aşa hal încît de abia îşi mai ducea zilele. că de abia după un'răstimp mai lung de acomodare începeai să distjngi conturul mobilei si în palid luciu . astfel că lista de bucate cuprindea doar carne fragedă şi interzicea lichide. Leverkuhn. să pună pe seama creierului manifestările maladive — întărit în această convingere şi de insistenta doleanţă a pacientului de a fi ferit de lumină: chiar cînd nu sta cufcat in pat. de administrat de două ori pe zi. care-l îngrijea cu atîta tragere de inimă. La intervale de două săptămîni crizele reapăreau însă. rar şi probabil fără nici un rost. nu prin ziare — nu le citea — ci de către Else Schweigestill. într-o parte. o adevărată calamitate. Eu însumi am petrecut. în partea dreaptă. zile întregi. Pentru un om perspicace evenimentele n-aveau nimic surprinzător în ele. deci efect al sistemului nervos central. înfrîngerii ţării şi circumstanţelor dezolante ce i-au urmat. petrecea cîte o jumătate de zi în camera cufundată în întuneric profund. şi după criză urma o sfîrşeală profundă. căznit cu nişte cleşti înroşiţi în foc. ce începuse acum. indica o forma de ulcer al stomacului şi.' un paralelism simbolic.Nici vorbă nu putea'fi de a atribui răul acesta unor cauze psihice. dar i-o reducea pînă aproape de anihilare. revenea frecvent. nu se manifestau totdeauna în aceeaşi zonă a capului. în solitudinea lui monahal-r'urală. de cea mai mică aluzie.' DOCTOR FAUSTUS ♦ 391 Şi totuşi! Oricît de puţin posibil ar fi fost să stabileşti o legătură" între înrăutăţirea stării sale şi nenorocirea ţării — tendinţa mea de â vedea o relaţie obiectivă între una şi cealaltă. In cele din urmă. luau o formă foarte asemănătoare unui rău de mare pronunţat şi Kurbis începu să se clatine în diagnosticul său sau. chiar dacă eu îmi ascundeam cu grijă gindurile şi mă feream. pentru că o dimineaţă însorită era de-ajuns ca să-i obosească nervii în asemenea măsură. avertizînd pe pacient cu privire la o eventuală hemoragie. Kurbis' îi atribuia. unde întunericul era atît de mare. degradatoare. legume. trecu la un tratament cu doze masive de chinină. durînd cîteva zile. căruia îi relatam aceste impresii ale mele. medicul începu. acelaşi care asistase'pe vremuri în durerile facerii pe domnişoara din Bayreutn. cu-atît mai mult cu cît durerile. pe atunci bolnav într-un fel umilitor şi chinuitor. era foarte suferind. cu vărsături pe stomacul gol. ci apăreau ca simple concluzii fireşti. în zilele acelea. Adrian nu ceruse să i se aducă un medic pentru că el vedea în maladia sa ceva profund intim. vegeta de la o zi la alta. vasoconst'ricţie. şi mai detectase şi unele tulburări circulatorii. dar răsunau împuşcături. Frâu Schweigestill a fost cea care a insistat să fie chemat medicul de circumscripţie de la Waldshut. tendinţă determinată poate numai de faptul că amîndouă se petreceau simultan. dezgustătoare. torturantelor experienţe ale vremii.

arţiculînd cuvintele doar pe jumătate. inerentă altminteri combinaţiilor mitologice de om cu animal. îl admira. avea deplină încredere în Kurbis şi. rapid af apei. Prea i s-au permis multe cînd era mică. aşa cum a făcut ea. Adrian jongla cu comparaţii între durerile ca nişte înjunghieri de cuţit pe DOCTOR FAUSTUS ♦ 393 care frumoasa fără glas se declarase gata să le îndure la fiecare pas al albelor ei picioare. sculptat probabil de Thorwaldsen. presiunea constantă pe frunte. pe ochi. prin dragostea prinţului cu ochii negri — ochii ei erau „albaştri ca adîncul cel mai adînc al mării" — s-ajungă. In perioada aceea medicul prescrisese pungi cu gheaţă şi duşuri reci la cap dimineaţa. poate. iar din cauza restrîngerii mobilităţii buzelor. ca să poată rosti lucruri destinate să fie înţelese numai pe jumătate. să aibă şi ea un suflet nemuritor ca oamenii. nu şi-ar fi legat soarta de prostia lui. care o dor. ceea ce el nu credea. chiar dacă numai ca paliativ. ci. despre farmecul trupului de femeie cînd de la coapse linia fui alunecă suplă şi viguroasă. despre mica sirenă din basmul lui Andersen. aberant supraestimată. pentru că nu se lăsa stingherit în vorbire. inerentă. parc-ar fi fost spuse în vis. natura ne rămăsese datoare o sirenă — dacă ne rămăsese. făcîndu-se a nu admite că noţiunea de ficţiune mitologică şi-ar găsi aci aplicare : sirena ar avea deplină şi seducătoare' realitate organică. Probabil că prinţul ar fi iubit-o cu mult mai multă pasiune.'Asta corespundea şi propriilor mele sentimente. 'decît cu picioarele acelea omeneşti. Asta a fost ceea ce m-a făcut să mă declar de acord cu el cînd a respins propunerea făcută de conştiinciosul doctor Kurbis: acesta recomanda. zîc. dar cu sprîncenele încruntate. cum putea oricine să-şi dea seama din lamentabila decădere a micuţei nimfe după ce îşi cumpără picioare — gest pentru care nu s-a găsit nimeni să-i mulţumească — era indiscutabil un fenomen natural. pe de altă parte. aşa cum se născuse. care nici măcar nu era în stare s-o preţuiască cum trebuie şi se însurase cu alta chiar sub ochii ei — l-ar fi sedus. şi aşa mai departe. ca de obicei. cu un umor sinistru şi eu îi răspundeam glumeţ. Respingea ideea monstruozităţii. care-i plăcea foarte mult. aşa că debitul verbal al pacientului — nu ştiu dacă el era conştient sau nu de asta — devenise puţin greoi. cu casa şi curtea. articularea era defectuoasă. a sentimentalismului ei nostalgic pentru lumea omenirii bipede. As fi fost mai curînd înclinat către o schimbare de ambianţk. — De la cultul statuii de marmură ajunsă pe fundul mării i s-a tras. ce căuta să-şi schimbe coada de peşte în picioare omeneşti şi. cu o uşoară aprehensiune. consultarea unei somităţi medicale : dar Adrian s-a eschivat. dar în suflet. Cred mai curînd că nu-şi dădea seama. sau mai bine zis mormăind. mai mult sau mai puţin. de pildă. va veni singur de hac bolii. Mi-a vorbit. de la băiatul acela. ceea ce de altfel era de prevăzut. în loc s-o lase pe micuţă să mai si planteze în nisipul albastru o salcie plmgătoare din coral trandafiriu. Şi. susţinea pacientul. cu turnul . Bunică-sa ar fi trebuit să ia statuia de-acolo. şi pentru aşa ceva modul său de exprimare i se părea potrivit. cu toată admiraţia mută pentru capriciile prin care încerca să-şi uşureze povara apăsării. dar la ce bun ? Dorinţă absolut stupidă ! E mult mai liniştitor să ştii că după moarte ai să fii spuma marii. în special îi plăcea descrierea într-adevăr extraordinară a domeniului înfiorător al vrăjitoarei mării. zicea Adrian. era convins că. crizele reveneau cu intermitentă. frumuseţe. cu buzele mişcîndu-se reticent. dimpotrivă. a bizareriei. Prea se simţea legat de cadrul ales de el însuşi şi cu care se deprinsese. minunată la spintecatul abil. o cură undeva — de altfel medicul o propusese fără câ să poată să-şi convingă pacientul. aveam uneori impresia că. cum îi efa micuţei dat de la natură. vorbi despre avantajele estetice ale formei de sirenă în comparaţie cu corpul omenesc bifurcat. în primul rînd. el se folosea de stînjenire şi se complăcea în ea. o senzaţie generală ca de paralizie din creştet pînă în degetele picioarelor. O adevărată nimfă l-ar fi sedus pe zevzecul acela de prinţ. şi-u'n „suflet nemuritor". ştia el mai bine. într-o coadă de peste cu solzi lucitori. dacă micuţa ar fi rămas cu coada ei de peşte.. în afară de asta. într-un fel familiar şi umoristic. formula reale critici la adresa comportării sirenei. o numea sora lui de suferinţă şi. şi cele ce el însuşi trebuia să le suporte neîntrerupt. şi mai tîrziu nu i-a mai putut fi înfrînată năzuinţa către o lume de deasupra. dar. dacă n-ar fi fost'în acelaşi timp şi durerea permanentă. aflat dincolo de vîrtejurile turbate din pădurea de polipi în care se aventurase copila cuprinsă de dor. Un suflet nemuritor. şi acestea îi priiră mai bine decît tratamentul anterior. nu voia s-audă de asta'. dimpotrivă. care i-a plăcut nepermis de mult. cu o obiectivitate care nu putea fi decît glumă. mai 'curînd sugera. cu puterile lui şi ale naturii.. l-ar fi înecat cu duioşie. greu de descris.pe pereţi. 394 ♦ Thomas Mann Parcă-l mai aud încă vorbind. încă de pe treptele de marmură ale palatului si l-ar fi tras cu ea în apă. al cărui efect calmant nu permitea să vorbeşti de vindecare: starea neliniştitoare nu fusese înlăturată. şi Adrian spunea că le-ar fi putut suporta. sau.

această pacoste a traducerilor. să-nceapă acolo o nouă bătălie. Scuze. toalete — ceea ce. chiar sănătatea lui suferea din cauza condiţiilor proaste de hrană. atunci ea îi povestea despre fiicele sale. la patru supă. îşi iubea foarte mult cariera artistică şi nici primirea. la Celle. pe rînd. Din timp în timp. Cla-rissa spera să se afirme. se simţea în mîini bune. Meta Nackedey era. Era expusă la nenumărate capcane. ca să nu i se vadă lipsa dinţilor din faţă. Prezenţa lui' avea un efect liniştitor. înainte de orice. Dar era mult prea mîndră pentru a-şi pune viaţa pe o astfel de temelie. îi relata ea. fireşte. proprietarul unui magazin universal. Clarissa. doar rareori puteau să-l vadă. Regimul îi făcea bine. era mult prea legat de odaia veche de lucru. care cu nimeni nu trecea'atît de uşor peste torturile trupului spre atmosfera liberă a glumei. nu-i lipseau: înhămat la mijlocul său literar de existenţă. şi care se ţinea destul de bine. dar sorei sale Ines îi scrisese că un comerciant bogat. de unde saltul pînă la scenele din Karlsruhe sau Stuttgart n-ar fi fost. în afară de asta. nu persoana ei. lipsită de această consolare. în această carieră. la rînd cu toată lumea — pentru că numai la ea. cu jilţul de pluş. nici meschinăriile criticilor. îl făcea zgîrcit cu acordarea prezentei sale. nici cruzimile impertinente ale cutăror sau cutăror regizori. în cea mai pură şi mai impresionantă limbă germană. Meta Nackedey şi Kunigunde Rosenstiel apăreau şi ele. la douăsprezece un biftec mic sau un cotlet. la opt seara friptură rece şi ceai. din refugiul ei supraîncărcat cu mobilă patriciană. care încercau să-i strice dispoziţia strigîndu-i din culise „ Tempo! tempo!" tocmai în momentul cînd se pregătea să atace cu pasiune un monolog. cel cu ochii albaştri ca ai fui Adrian. în fundul Prusiei Orientale. şi de amuzament pentru Adrian. şi asta-i consuma bună parte din energie. la urma l Mai încet! mai încet! (IL) 396 ♦ Thomas Mann urmei. tot mai venea din cînd în cînd — purta un brîu de flanelă sau chiar un bandaj umed acoperit cu gutapercă — sursă de glume amare şi de sarcasme anglo-saxone pentru el. să se intereseze la Frâu Schweigestill de starea lui Adrian. sau de se întîmpla să se întîlnească undeva pe-afară. cel puţin din cele către sora sa. fie chiar şi numai patru săptămîm. e-adevărat că greu avea timp disponibil şi. ş'i cînd apărea la Pfeiffering — oricum. sianume la Pforzheim. făcea frecvent catare intestinale. consideraţia fată de'Frâu Schweigestill. mai curînd rece a publicului. de altfel un bărbat prezentabil cu bărbuţă albă. cu iazul şi colina. Aduceau flori. înviorător — de i-ar fi fost măcar acordată mai des *! Dar boala lui Adrian era una dintre acele împrejurări care paralizau amabilitatea lui Rudiger — am arătat doar cum sentimentul de a se şti insistent solicitat. la Pfeiffering. la prietenul nostru. pentru oroarea unei existenţe într-o staţiune de cură.bisericii. în asemenea cazuri Kunigunde se consola cu scrisori foarte frumos aduse din condei. bomboane de mentă sau orice permitea penuria generală. cacao şi pîine prăjită. desigur. îi propusese să-i fie metresă. venea. într-una din metropole. cu placida ei pricepere la oameni. promenadă şi orchestră. reieşea că succesele repurtate erau mai mult de natură personală. cu prevederea ei maternă. s-o întreţină. chiar dacă nu putea să-l vadă personal. pentru că şi în privinţa asta avea acum necazuri. necesar. ca si cu părul de pe frunte. Cu privire la fiica ei Ines Institoris de la Miinchen. i se aducea de mîncare la fiecare patru ore: la opt un ou. pe care nu voia s-o jignească" preferîndu-i o îngrijire în afară. adică erotica. vreau să spun posibilităţi de a-şi acoperi plauzibil această ciudată trăsătură sufletească. ar fi redus la tăcere neruşinatul „ Tempo I tempo!" al regizorului şi ar fi modificat cu siguranţă şi dispoziţiile criticii. doamna Rodde era mult mai puţin locvace: . îi evita digestiile febrile ale meselor copioase. pe care trebuia să le evite cu o răceală zeflemesitoare. avînd grijă să zîmbească cu buzele strînse. expirase. cu înţelegerea. compoturi. necazuri care o făcuseră să fugă de lume. ca să se poată împăca în vreun fel cu gîndul' de a le schimba. maşina. ceea ce nu descuraja pe nici una dintre ele. şi doamna senator Rodde. dar avea perspectiva unui contract în vestul ţării. Primul angajament. te puteai întreba unde ar mai fi dus-o ca aci. iar următorul nu o dusese mult mai departe : juca roluri de tinere amoreze la Elbing. Invoca. de bine de rău. carne şi puţine legume. decît artistică. cum o făcea cu Rudiger. Dar din scrisorile ei. a rîsului. prea mare. marele negustor îşi primise paşaportul şi Clarissa plecase la Elbing. nu o puteau abate din calea ei. îi trezea o îndărătnicie. ci să ajungi la timp la un teatru de stat mai mare sau să pui piciorul pe o scenă particulară cu faimă. era să nu rămîi împotmolit undeva în provincie. Esenţialul. DOCTOR FAUSTUS ♦ 395 Eram totdeauna bucuros cînd îl ştiam pe Rudiger Schildknapp. Nu totdeauna. după ultimele recomandări. unde acum. cu locuinţă. cu meniu fix. Nu chiar direct mamei sale. Era în joc personalitatea. într-adevăr. Cînd o primea. se-nţelege.

mai bine zis. zic. reprezenta o bună doză de superficialitate confortabilă. pe fiica sa mai mare. Dar nu e bine nici unul mai puţin. desigur. de senină şi însorită de ianuarie — eram în 1919 — şi. Lăuda insistent. viaţa acesteia părea mult mai puţin agitată. de îndată. era fapt împlinit. adică. că Schwerdtfeger fusese serios preocupat de boala lui Adrian. nu este chiar potrivită sau. Se înţîmplase să fie o zi extraordinar de luminoasă. ba. în aer liber. în schimbul lui. îl durea sau îl rănea. totuşi. în mărturisirile sale. sau dacă numai se prefăcea. Adrian fusese pus la curent de mine. manifestă cea mai mişcătoare bucurie în clipa revederii şi la începutul vizitei i se adresă de două ori lui Adrian cu „tu" pentru ca a treia oară. ce au plăcut enorm. cum spuneam. din motive mai mult sau mai puţin serioase. într-o bună zi i se spovedi chiar Rudolf—ciudată treabă. unde l-a interpretat pe Tartini cu o puritate. în odaia stareţului şi au blindat-o cu obloane şi perdele pînă a ajuns aşa cum ştiam şi eu: la început tenebre totale.superficial privită. cu toată tinereţea lui — şi arăta sensibil mai tînăr decît în realitate. „între patru ochi". mai normală. şi făcuse senzaţie. ea considera căsătoria fiicei sale Ines fericită. în faţa rezervei întîmpinate. de altfel. S-a trecut peste tonul său mic. sau îi jignea sentimente reale — Dumnezeu ştie ce-or fi fost! Dacă vorbim despre firea instabilă a lui Rudolf — şi să vorbim despre ea trebuie — riscăm uşor să rostim un cuvînt de prisos. o suavitate şi tehnică desăvîrsite. din cauza unor anumite împrejurări din viaţa sa particulară. ceea ce. după ce lui Adrian începu să-i meargă mai bine putu să vină. apăreau indistinct amplasamentele mobilei şi mai apoi.'ca să-i ofere inepuizabila sa amabilitate. apoi. 398 ♦ Thomas Mann Cu toate astea. Era imposibil să-ţi dai seama dacă într-adevăr doamna senator nu ştia nimic despre povestea cu Schwerdtfeger. care. mai puţin temerară. să rămînă la prenume şi la „dumneata". să se corecteze. în perioada acută a bolii prietenului nostru. mi-au apărut totdeauna prin prisma unui demonism absolut naiv. adică Rudolf. . compensaţii de natură muzicală (şi chiar personală). mai tînăr chiar decît în epoca la care îl cunoscusem — această avansare. răceala. printr-o remarcabilă interpretare â Partitei în mi major de Bach (pentru vioară solo). Avansarea lui în postul de concert-maistru al orchestrei Zapfenstosser. Aşa că. al cărui titular de pînă acum se retrăsese pentru a se consacra exclusiv învăţămîntului era. din cauza legăturii lui cu Ines Institoris'. După cum ştie cititorul. 6ferea. Urmarea a fost apariţia lui ca solist la unul din concertele de la Odeon ale Academiei din Miinchen. alăturîndu-i şi farmecul său personal. Aşa că au trecut din odaia cu Victoria de la Samothra'ke. ca să înfrîngă rezerva. fără îndoială. suficientă. în ce mă priveşte. despre cele trei Albea-ca-Zăpada pe care se ducea din cîhd în cînd să le vadă în camera lor ideală de copii. mai asigurată — şi desigur că doamna Rodde superficial voia să vadă. îl felicită. unde stătuseră la început. ' De-ajuns. remediul verificat al obscurităţii. şi Adrian i se adresă de cîteva ori pe numele de botez. atît de frumoşi. Se interesa adesea telefonic la Frâu Schweigestill de starea bolnavului. devotat. de iazmă rea si uneori aveam impresia că-i văd reflexul rîzînd în ochii lui albaştri. cel puţin un timp. o uşurare. sau îi afecta orgoliul. afară. Tocmai veniseră gemenii pe lume şi doamna senator vorbea cu emoţie discretă despre eveniment — despre cei trei iepuraşi alintaţi. pueril. la Nurnberg. încetul cu încetul'. ci pe numele întreg. ca un mic divertisment. un recital. despre care i se confesa pe larg lui Adrian între patru ochi de altfel. pentru că lucrul s-a întîmplat în odaia cufundată în