Necazul oamenilor deştepţi

Dilema veche a adresat următoarele două întrebări mai multor personalităţi cu profesii şi opinii diferite: 1. Care e genul de prostie care vă deranjează cel mai mult în societatea românească? 2. Vă amintiţi o prostie care să vă fi stupefiat? Dan C. MIHĂILESCU - critic literar 1. Nu că mă „deranjează“, dar mă exasperează de-a binelea prostia străvechii noastre dezbinări, fatalismul, nihilismul şi masochismul, improvizaţia eternă, sictirul, furatul propriei căciuli, sastiseala, răspărul, netrebnicia, hoţia, nimicnicia ş.a.m.d., adică tot ce-i face pe călătorii străini în Principate, de aproape trei veacuri, să se întrebe stupefiaţi de ce nu avem nimic, de vreme ce, de la natură, avem totul?Sigur că bietul Creangă – cu sfîrîiacul lui, cu proştii care luptă să bage soarele cu doniţa în casă şi să ia nucile din pod cu furca – e şi azi de-o actualitate ucigătoare. Asta ca să nu mai vorbesc de povestea leneşului, adevărată emblemă pentru România „consumistă“: decît posmagi gratis, dar greu de ronţăit, mai bine să mergem la spînzurătoare...Oare de ce, ca să căpătăm şi noi ceva înţelepciune, avem invariabil nevoie de mintea de pe urmă? 2. E vorba – culmea – de prostia inexplicabilă şi indigerabilă a unui om inteligent, chipeş, harnic, eficient! Adică vecinul nostru de la ţară, care preferă să muncească în condiţii umilitoare într-un colţ mizer de Italie (la un octogenar hapsîn, care-l pune să mulgă două sute de oi pe zi şi să doarmă-n grajd, la lumînare, pentru patru, cinci sute de euro pe lună), în loc să rămînă în sat la noi, unde-i o nevoie nebună de mînă de lucru, unde ar fi venerat ca un zeu şi unde ar cîştiga senin 50 de euro pe zi. Vorba lui – „dom’profesor, io la români nu mă bag argat“! – mă arde şi mă pustieşte şi acum. Iar cînd l-am văzut revenind în vacanţă să-şi vadă copiii şi aducîndu-le, după aproape un an de muncă, două telefoane mobile plus o geacă de piele ca pe nişte trofee de război, ce altceva să-mi vină în minte de nu înjurătura lui Eminescu de „neamul nevoii“...?!?