UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

VICTOR STARODUB

TEHNOLOGII ÎN FITOTEHNIE

CHIŞINĂU, 2008

CZU 633 (075.8) S 79

Lucrarea a fost aprobată de Senatul Universităţii Agrare de Stat din Moldova în calitate de manual pentru învăţământul universitar agronomic, specialităţile domeniului „Ştiinţe economice”.

Recenzenţi: Ion Perju, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, doctor în economie Pintilie Pârvan, şef al Direcţiei Generale Tehnologii Agroalimentare a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, dorctor în agricultură

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Starodub, Victor Tehnologii în fitotehnie / Victor Starodub. - Ch.: S.n., 2008 (Centrul Ed. UASM). - 399 p. Bibliogr.: p. 398-399 (50 tit.). - 50 ex. ISBN 978-9975-64-121-0 633 (075.8) S 79

ISBN 978-9975-64-121-0

3

CUPRINS
CAPITOLUL 1. PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE ............................ 5 1.1. Fitotehnia ca ramură a agriculturii şi disciplină ştiinţifică....................................... 5 1.2. Obiectivele fitotehniei, obiectul şi metodele de cercetare .................................... 9 1.3. Definirea tehnologiei în fitotehnie, tipuri de tehnologii şi factorii principali de sporire a producţiei ..................................................................................... 10 1.4. Gruparea culturilor de câmp ........................................................................... 12 1. 5. Procesul fotosintetic şi legităţile de formare a producţiei fitotehnice .................... 13 1.6. Suprafaţa de nutriţie şi productivitatea plantelor ................................................ 17 1.7. Tipurile de producţie şi factorii care le condiţionează ......................................... 17 1.8. Bazele fundamentale utilizate la modelarea tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mare ................................................................................ 22 1.9. Sămânţa – factor biologic de producţie ............................................................ 55 1.10. Aspecte ecologice la producerea producţiei fitotehnice .................................... 64 CAPITOLUL 2. CEREALELE .............................................................................. 75 2.1. Aspecte generale ........................................................................................... 75 2.2. Problema producerii cerealelor şi modalitatea de soluţionare a ei ....................... 79 2.3. Grâul ............................................................................................................ 81 2.3.1. Grâul comun de toamnă .......................................................................... 89 2.3.2. Grâul durum de toamnă ........................................................................ 114 2.4. Secara ........................................................................................................ 119 2.5. Triticale ....................................................................................................... 124 2.6. Orzul .......................................................................................................... 128 2.7. Ovăzul ........................................................................................................ 138 2.8. Porumbul .................................................................................................... 142 2.9. Sorgul ........................................................................................................ 163 2.10. Meiul ........................................................................................................ 168 2.11. Hrişca ....................................................................................................... 172 CAPITOLUL 3. LEGUMINOASELE PENTRU BOABE ................................... 179 3.1. Aspecte generale ......................................................................................... 179 3.2. Problema proteinei vegetale şi modalitatea de soluţionare a ei .......................... 181 3.3. Mazărea ..................................................................................................... 183 3.4. Fasolea ....................................................................................................... 190 3.5. Soia ........................................................................................................... 195 3.6. Năutul ........................................................................................................ 202 3.7. Lintea ......................................................................................................... 205

4

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

CAPITOLUL 4. PLANTELE OLEAGINOASE ................................................... 209 4.1. Aspecte generale ......................................................................................... 209 4.2. Floarea-soarelui .......................................................................................... 214 4.3. Rapiţa ........................................................................................................ 230 CAPITOLUL 5. PLANTELE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE ............. 236 5.1. Cartoful ...................................................................................................... 236 5.2. Sfecla pentru zahăr ...................................................................................... 251 5.3. Sfecla furajeră ............................................................................................. 280 CAPITOLUL 6. PLANTELE TEXTILE – ASPECTE GENERALE .................... 282 CAPITOLUL 7. TUTUNUL ................................................................................. 284 CAPITOLUL 8. PLANTELE AROMATICE ŞI MEDICINALE ........................ 306 8.1. Levănţica .................................................................................................... 306 8.2. Menta ........................................................................................................ 314 8.3. Salvia ......................................................................................................... 316 8.4. Mărarul ...................................................................................................... 323 8.5. Coriandrul .................................................................................................. 330 8.6. Feniculul ..................................................................................................... 337 8.7. Armurariul ................................................................................................... 342 8.8. Gălbenelele ................................................................................................. 346 8.9. Isopul ......................................................................................................... 350 CAPITOLUL 9. BOSTĂNOASELE .................................................................... 359 CAPITOLUL10. IERBURILE LEGUMINOASE ............................................... 368 10.1. Aspecte generale ....................................................................................... 368 10.2. Lucerna .................................................................................................... 371 10.3. Sparceta ................................................................................................... 379 CAPITOLUL 11. IERBURILE GRAMINEE ...................................................... 386 11.1. Aspecte generale ....................................................................................... 386 11.2. Iarba-de-sudan.......................................................................................... 394 CAPITOLUL 12. CULTURI FURAJERE NETRADITIONALE – ASPECTE GENERALE ........................................... 397 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ....................................................................... 398

1. Probleme generale de fitotehnie

5

CAPITOLUL PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE
1.1. Fitotehnia ca ramură a agriculturii şi disciplină ştiinţifică

1

Fitotehnia este ştiinţa agronomică care studiază particularităţile morfobiologice ale plantelor de cultură mare şi elaborează tehnologiile moderne de cultivare a acestora în scopul creşterii cantitative şi calitative a producţiei agricole, în limitele eficienţei economice. Baza teoretică a fitotehniei o constituie biologia – ştiinţa care studiază legile vieţii şi dezvoltării plantelor cultivate. Dintre legile fundamentale ce se iau în calcul la modelarea tehnologiilor de cultivare a culturilor de câmp fac parte: legea egalităţii şi nesubstituirii factorilor de vegetaţie; legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie; legea factorului limitativ al producţiei; legea revenirii în sol a substanţelor nutritive extrase de către plantă. 1) Legea egalităţii şi nesubstituirii factorilor de vegetaţie. Pentru a creşte şi a se dezvolta normal, planta trebuie să beneficieze de acţiunea tuturor factorilor de vegetaţie. Factorii de vegetaţie sunt egali ca valoare şi nu pot fi substituiţi unul cu altul: în caz contrar, planta nu poate vegeta. 2) Legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie. Factorii de vegetaţie trebuie să acţioneze asupra plantelor în complex şi nu în mod izolat, deoarece culturile trebuie asigurate – în acelaşi timp şi în cantităţi optime – cu toţi aceşti factori. Atunci când ei acţionează în complex, planta îi utilizează mai bine, sporindu-şi considerabil producţia. 3) Legea factorului limitativ al producţiei. Factorii de vegetaţie sunt benefici pentru plantă numai în cazul în care sunt utilizaţi în cantităţi optime. Dacă sunt furnizaţi în volum prea mic sau prea mare, ei au o influenţă negativă asupra producţiei, manifestându-se ca factori limitativi.

6

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

4) Legea restituirii în sol a substanţelor nutritive extrase de către plantă. Scopul este de a spori cantitativ şi calitativ producţia. Solul are proprietatea de a furniza elemente nutritive necesare creşterii şi dezvoltării plantelor. La fiecare recoltă, din sol se extrag mari cantităţi de substanţe nutritive. De exemplu, la fiecare tonă de grâu sau porumb pentru boabe se extrag circa 25 kg de azot, 12 kg de fosfor, 30 kg de potasiu etc., care, ulterior, trebuie compensate. Se ştie că starea de fertilitate este condiţionată, în primul rând, de prezenţa în sol a materiei organice. Menţinerea şi îmbunătăţirea acesteia se realizează prin administrarea de îngrăşăminte organice sau prin valorificarea resturilor vegetale, această ultimă modalitate fiind recunoscută ca extrem de rezonabilă şi eficientă. Pentru a îmbunătăţi fertilitatea solului, se cer valorificate nu doar miriştile şi rădăcinile culturilor, ci şi cele circa 1,5-2 t paie, 5-6 t coceni de porumb, 1,5-2 t de tulpini de floarea-soarelui etc., care se obţin, de regulă, de pe fiecare hectar cultivat. Faptul că o perioadă îndelungată în agricultură s-a practicat „sistemul minerit”, care presupunea doar extragerea substanţelor din sol – fără a returna ceea ce se consuma – a condus la reducerea continuă a materiei organice din substrat, diminuându-se regretabil conţinutul de humus şi fertilitatea solului. Indiferent în ce cantităţi se aplică îngrăşămintele chimice, dacă în sol nu se introduc şi anumite cantităţi de materie organică, nu se pot obţine rezultate satisfăcătoare. Experimental s-a demonstrat că în cazul în care de pe terenuri au fost înlăturate complet paiele, chiar dacă a fost mărită considerabil doza de îngrăşăminte chimice, producţia de grâu a scăzut continuu. În ultimii 10 ani administrarea îngrăşămintelor chimice a fost redusă substanţial, de la doza de circa 180 kg /ha s. a. la o doză de mai puţin de 10 kg/ha ş. a. Este contraproductivă şi practica de eliberare a terenurilor – cu scopul de a le lucra mai uşor – prin înlăturarea de pe ele a tuturor resturilor vegetale. Or, tocmai resturile vegetale menţin în sol cantitatea necesară de azot – 20-40 kg/ha – şi joacă un rol decisiv în păstrarea echilibrului dintre materia organică şi sinteza compuşilor humusului. Resturile vegetale menţinute pe 1 ha de cereale păioase pot îmbogăţi solul cu peste 400 kg de humus. Exploataţiile agricole care au în gestiune sectoare zootehnice trebuie să calculeze exact necesarul de paie şi strujeni, să le adune şi să le depoziteze, iar suprafeţele rămase să le lucreze cu ajutorul combinelor echipate cu tocătoare. Materialul vegetal tocat mărunt, în segmente de 4-6 cm, trebuie distribuit uniform pe suprafaţa recoltată cu ajutorul unui dispersor special, deoarece solul reprezintă un sistem natural complex, un agregat structurat de substanţe aflate în continuă schimbare, un complex biologic în care viaţa pulsează continuu datorită activităţii extraordinare a microorganismelor.

1. Probleme generale de fitotehnie

7

Fertilitatea solurilor este astăzi în continuă scădere. 62% din solurile planetei au fertilitate redusă sau foarte redusă, 27% – fertilitate moderată şi doar 11% – fertilitate sporită. În acest context, acum 100 de ani, acad. V. Dokuceaev constata că solurile Moldovei conţin 6-8% de humus, adică sunt foarte bune –, pe atunci procesele de sinteză a humusului predominau asupra proceselor de mineralizare. Conform lui, anual în sol se depozitau 10-12 t/ha de substanţă organică uscată, ceea ce reprezenta echivalentul a 40-50 t de îngrăşăminte organice. 50 de ani mai târziu, acad. N. Dimo atenţiona: conţinutul de humus din sol a scăzut la 4-5%. Astăzi, acesta constituie doar 3-3,5%. Pe acest fundal, agricultura, care este un mod de viaţă, trebuie să pună în toate accentul pe fitotehnie, acordând domeniului o importanţă maximă. Nu întâmplător, savantul francez A. Demolon, încă în 1961, asocia fitotehnia cu o maşină al cărei motor este soarele, susţinând că procesul biologic de fotosinteză este capabil să asigure cu substanţe organice toate vieţuitoarele superioare ale planetei. Plantele conţin 2 grupuri esenţiale de substanţe: anorganice şi organice. Substanţele anorganice sunt formate din apă şi săruri minerale. Dar pentru că, asemeni altor organisme vii, plantele nu pot sintetiza substanţele minerale, ele le împrumută din mediul înconjurător, motiv pentru care compoziţia solului şi cea a plantelor terestre este aproape asemănătoare. Substanţele organice reprezintă elementele fundamentale ale organismelor vegetale, plantele sintetizându-le din substanţe anorganice. În funcţie de rolul pe care îl au în organism, substanţele organice au fost sistematizate în următoarele 3 categorii: 1) substanţe plastice: glucide, lipide, proteide. În calitate de constituenţi de bază ai materiei vii, aceste substanţe au un rol structural şi energetic fundamental în creşterea şi dezvoltarea plantelor; 2) substanţe cu rol biologic activ: enzime – fermenţi care dirijează procesul de sinteză şi degradare; vitamine – compuşi organici indispensabili în menţinerea proceselor celulare vitale; fitohormoni – substanţe care stimulează activitatea anumitor organe; anticorpi – substanţe care se formează în organism pentru a neutraliza o infecţie; pigmenţi etc. Aceste substanţe influenţează, controlează şi reglează transformările metabolice, contribuind la funcţionarea organismului ca un tot unitar şi la realizarea schimbului de substanţe cu mediul înconjurător. 3) substanţe intermediare şi finale de metabolism: glicozide – substanţe care conţin hidraţi de carbon; lignine – substanţe organice care se depun în ţesuturile plantelor lemnoase, conferindu-le rigiditate şi impermeabilitate; taninuri – acid tanic, care contractează ţesuturile; uleiuri eterice; alcaloizi – substanţe bazice,

8

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

azotate, toxice; substanţe antibiotice – substanţe organice, produse de microorganisme, care distrug anumiţi microbi; alcooli – obţinuţi prin substituirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril (OH); amine – compuşi organici derivaţi ai amoniacului; amide – compuşi organici obţinuţi prin substituirea unui atom de H al amoniacului (NH4) cu radicalul unui acid (CH3COO); aldehide – substanţe organice obţinute prin oxidarea unor alcooli; cetone – substanţe organice obţinute prin oxidarea alcoolilor secundari; esteri – compuşi organici obţinuţi prin eliminarea unei molecule de apă între alcool şi un acid organic. Aceste substanţe se formează preponderent din substanţe plastice, în urma unor transformări metabolice în organism; au rol de protecţie şi contribuie la formarea aromei, a gustului şi a mirosului de fructe şi flori. În baza mai multor cercetări, s-a stabilit că plantele conţin compuşii a 12 elemente de bază – C, H, O, N, P, S, CI, K, Na, Mg, Ca, Si – numite şi elemente plastice, macroelemente sau elemente de constituţie. Aceste elemente contribuie la formarea organismelor vegetale şi reprezintă peste 99% din masa lor. Pe lângă elemente plastice, plantele conţin, în cantităţi mici – mai puţin de 1% – şi alte elemente – Mo, Cu, Zn, Fe, B, Mn, Ni, Co, As, F, Br, Al etc., numite oligoelemente sau microelemente. Oligoelementele, în afară de rolul de constituent al plantelor, au şi un important rol funcţional în reacţiile de oxidoreducere, în reglarea presiunii osmotice şi a echilibrului acido-bazic, în menţinerea integrităţii celulare etc. În acest sens, fitotehnia asigură raţia alimentară a populaţiei de pe glob cu 88% în hidraţi de carbon şi grăsimi; cu 80% în substanţe proteice, vitamine, săruri minerale etc., produsele vegetale ocupând 93% din raţia alimentară a omului. 80% din biomasa secundară participă la formarea fertilităţii solului. Importanţa fitotehniei mai constă în faptul că procesele biologice ce se produc liber în plante, sol, agrocenoze, biosferă sunt utilizate de om, fitotehnia devenind, astfel, ştiinţă de sinteză ce interacţionează cu ştiinţe fundamentale precum botanica, fiziologia plantelor, ecologia, pedologia, biochimia şi agrochimia, biofizica, matematica statistică, agrotehnica, ameliorarea plantelor, mecanizarea agriculturii, zootehnia, economia, protecţia plantelor etc. În acest context, modelarea tehnologiilor performante de cultivare implică utilizarea cunoştinţelor din domeniul mai multor ştiinţe fundamentale şi aplicative.

1.2. în care plantele se cultivă în condiţii experimentale. studierii diferitor elemente tehnologice de cultivare. umiditate. Pentru a determina modul în care factorii de mediu influenţează planta. fiind considerată şi etapă finală a experienţei. Pentru fitotehnie. Majorarea produsului intern brut. Obiectivele fitotehniei. planta transformă energia cinetică a luminii solare în energie potenţială a compuşilor organici. 2. Experienţa în casa de vegetaţie se realizează în sere. de a soluţiona unele probleme ce ţin de însămânţarea culturii (timpul semănatului. Experienţa în procesul de producţie se realizează cu scopul de a testa eficienţa elementelor tehnologice în condiţii de producţie pe suprafeţe mari. 5. distanţa dintre rânduri. nisip sau soluţie de sare. obiectul şi metodele de cercetare Obiectivele fitotehniei sunt: 1. 4. Ca obiect al muncii. generatoare de substanţe organice. axată pe două aspecte fundamentale ale cercetării: experienţa în câmp şi în laborator şi experienţa în procesul de producţie. perioade şi modalităţi de aplicare a îngrăşămintelor) şi cele mai adecvate modalităţi de lucrare a solului. adâncimea încorporării în sol şi cantitatea de sămânţă la 1 ha) şi de lucrările de întreţinere. planta reprezintă nu doar obiectul. a sectorului zootehnic cu furaje şi a industriei cu materie primă. a noi hibrizi de plante agricole. desimea. 2. Experienţa în câmp şi în laborator se aplică cu scopul de a studia – în funcţie de biotip şi de condiţiile pedoclimaterice – elementele tehnologice pe parcele mici. planta este supusă proceselor de creare a noi soiuri. În fitotehnie se foloseşte pe larg şi un al treilea tip de experienţă – experienţa în casa de vegetaţie – care oferă posibilitatea de a urmări planta în procesul de dezvoltare şi modul în care este ea este influenţată de diferiţi factori. 1. Principala metodă de studiu a fitotehniei este metoda experienţei în câmp. ci şi instrumentul muncii. Protecţia mediului ambiant. Obiectul principal al fitotehniei este planta de cultură mare. numită şi cultură de apă. se utilizează aşa-numitele fitotroane – instalaţii speciale de dimensiuni mari. temperatură. de a stabili gradul de fertilizare (doze. Asigurarea populaţiei cu produse alimentare. dirijându-se regimul şi condiţiile lor de viaţă: lumină. Ca instrument al muncii. Probleme generale de fitotehnie 9 1. Îmbunătăţirea fertilităţii solului. . Combaterea eroziunii. 3. în vase de vegetaţie umplute cu sol.

O tehnologie de cultivare a plantelor nu poate fi generalizată în timp şi spaţiu. tipuri de tehnologii şi factorii principali de sporire a producţiei Tehnologia de cultivare sub aspect fitotehnic presupune lucrări succesive de îngrijire a culturilor agricole. Tehnologii ecologice. .10 V. indiferent de nivelul dezvoltării societăţii. comunităţile umane. devenind „tradiţională” şi intrând în mentalitatea comunităţilor umane de pretutindeni. mai puţin agresivă şi care să contribuie pe termen lung la ameliorarea resurselor degradate. urmată de numeroase lucrări secundare. din păcate. la conservarea stării lor calitative. îngrijorate mai mult de degradarea mediului ambiant decât de propria securitate alimentară. – generalizarea lucrărilor de protecţie. – cultivarea leguminoaselor fixatoare de azot. curăţare şi condiţionare a producţiei. Starodub. ameliorare şi valorificare a solului. această modernizare a fost însoţită de o multitudine de efecte negative grave asupra mediului înconjurător.3. mai ales cu un nivel ridicat de industrializare. – sisteme integrate vegetaţie/animale. cercetarea ştiinţifică agricolă s-au văzut nevoite să găsească o alternativă tehnologică de cultivare a plantelor. recoltare. 2. ea exclude afânarea intensivă a solului prin arătură cu răsturnarea brazdei şi eliminarea resturilor vegetale. au avut un puternic impact negativ asupra solului şi a altor resurse ale mediului înconjurător. întrucât determină procese negative cu grave consecinţe asupra mediului înconjurător. Totuşi tehnologia agricolă convenţională bazată pe afânarea intensă a solului prin arătură cu răsturnarea brazdei şi eliminarea resturilor vegetale. dar impune acoperirea cu resturi vegetale a peste 30 % din suprafaţa solului după semănat. dar. clasice. a rămas încă cea mai răspândită. – gospodărirea integrată a elementelor nutritive. Tehnologii convenţionale. Definirea tehnologiei în fitotehnie. Această nouă tehnologie agricolă a fost denumită „conservativă”. 3. În politicile agrare ale diferitor ţări. Tipuri de tehnologii: 1. au fost depuse eforturi uriaşe pentru modernizarea agriculturii în scopul sporirii productivităţii. Tehnologii în fitotehnie 1. Tehnologii la îmbinare. Tehnologia alternativă presupune tehnici de reducere a costurillor şi de menţinere a nivelelor de producţie prin aplicarea unor principii şi practici cum sunt: – rotaţia culturilor. Astăzi este unanim acceptat că agricultura convenţională şi greşelile tehnologice. cu precădere în ultimii 50 de ani. În consecinţă. creşterii aportului agriculturii la dezvoltarea economică.

mai potrivită metabolismului organismului uman. dar în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului în respect faţă de natură şi legile ei. diversificate şi echilibrate. ¨ asortiment tehnic care va permite efectuarea lucrărilor de câmp în termene optime şi la nivel înalt de calitate. elită sau de prima reproducţie. Tehnologia de cultivare se axează pe principalii factori de sporire a producţiei: ¨ seminţe de clasa întâi de categorie superelită. soiurilor. biologice. chimice. – integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi a produselor din plante. care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Tehnologia ecologică contribuie la creşterea activităţilor economice de mare randament şi are o contribuţie majoră la sporirea interesului pentru spaţiul rural. Tehnologia ecologică nu utilizează: fertilizanţi şi pesticide sintetice. ¨ mijloacele integrate de protecţie a plantelor: agrotehnice. – susţinerea şi ameliorarea continuă a fertilităţii naturale a solului. Probleme generale de fitotehnie 11 Tehnologia ecologică (termen similar cu tehnologia organică sau biologică) diferă fundamental de cea convenţională. ¨ aplicarea îngrăşămintelor echilibrate după substanţele nutritive. . permanent şi argumentat a elementelor tehnologice. Rolul ei este de a da producţie cât mai pură din punct de vedere ecologic. – aplicarea unor tehnologii care să satisfacă cerinţele speciilor. – utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile.1. Producţie ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză. Organismele modificate genetic şi derivatele lor sunt interzise în tehnologia ecologică. în cadrul cărora rolul principal îl deţin speciile şi soiurile de înaltă adaptabilitate. ¨ metode eficiente de organizare a muncii. stimulatori şi regulatori de creştere. – realizarea unor structuri de producţie şi asolamente. Trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică se face prin respectarea perioadei de conversie. care în producţia vegetală are o durată de 2 ani pentru culturile anuale şi de 3 ani pentru culturile perene. Tehnologia modernă prevede efectuarea la timp. Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt: – eliminarea oricăror tehnologii poluante. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile.

După modul în care plantele reacţionează la condiţiile naturale de vegetaţie şi. apoi estică. În funcţie de destinaţia utilizării recoltei. Plantele cultivate în condiţii improprii de mediu sunt supuse unor efecte de stres ce influenţează negativ asupra producţiei. este foarte important să se stabilească condiţiile ecologice care determină o anumită specie să formeze producţie optimă. a nutreţurilor şi fibrelor vegetale. cea mai rece temperatură atestându-se pe terenurile cu expoziţie nordică. iar suma temperaturilor active – 800-900°. necesitatea faţă de temperaturi biologic active. pe teritoriul Republicii Moldova. dar şi prin metodele de cultivare. 640 de specii au o importanţă majoră.12 V. culturile de câmp sunt divizate în: . Un câmp cu o înclinare de 1° spre nord primeşte aceeaşi cantitate de căldură ca şi un câmp drept amplasat cu 100 km mai la nord. Tehnologii în fitotehnie 1. sunt cultivate pentru obţinerea produselor alimentare. diferenţele de recoltă pot constitui 27% – la grâu. Pe panta sudică. 79% – la porumb şi 43% – la floareasoarelui. diferenţa de temperatură în nopţile senine şi fără vânt variază semnificativ. tipul biologic. după care urmează cele cu expoziţie vestică. atunci. Cea mai mare sumă de temperaturi se poate atesta pe pantele cu expoziţie sudică. De aceea. plantele fructifică cu 7-14 zile mai devreme decât pe suprafeţele cu pantă opusă. plasticitatea plantelor. în funcţie de particularităţile lor biologice. În funcţie de amplasamentul pe pantă. la zonarea şi microzonarea soiurilor şi hibrizilor trebuie să se ţină cont de tipul biologic. microclimă şi tipul de sol. Dacă diferenţa dintre temperatura minimă a aerului la nordul şi sudul republicii constituie 3-4°. Botaniştii au descris aproximativ 350 000 de specii de plante – 20 000 dintre ele au utilizări diverse.4. umiditatea solului – pe un strat de 0-50 cm – poate fi de două ori mai mică decât în vâlcea. Cu cât este mai mare potenţialul de productivitate al soiului şi cu cât sunt mai nefavorabile condiţiile pedoclimatice. aproape 100 dintre culturile de câmp. în limitele unei gospodării cu diferite forme de relief. Gruparea culturilor de câmp Culturile de câmp diferă prin caracterul lor morfobiologic. poate fi stabilită microzona soiurilor şi hibrizilor cultivaţi. În funcţie de înclinaţia pantei sau de expoziţie. cu atât este mai mare variabilitatea nivelului de recoltă şi calitatea acesteia în funcţie de relief. Diferenţa privind durata fazei de vegetaţie în diferite locuri de pe pantă constituie 10-17 zile. În părţile superioare ale pantelor. ce aparţin la 21 de familii botanice şi de studiul cărora se ocupă fitotehnia. diferenţa dintre perioadele fără îngheţ constituie până la 30 de zile. Fiecare soi sau hibrid de plante are un areal propriu de adaptare. durata perioadei de vegetaţie. Din aceste motive. Starodub. aflat în corelaţie directă cu condiţiile originare de creştere şi dezvoltare.

iarba-de-Sudan. morcovul. 9) tutunul. sfecla furajeră. cânepa-de-Manila. fasoliţa. plantele verzi produc substanţe organice (glucide. turnepsul. sisalul. hrişca. eliberând oxigenul necesar pentru respiraţie şi arderea diferitor substanţe. muşcata. Probleme generale de fitotehnie 13 1) cereale păioase: grâul. cimbrul de grădină. zămosul. camelina. orezul. Procesul fotosintetic se desfăşoară prin intermediul clorofilei din plantele verzi. 12) plante medicinale: mărarul. iuta. coriandrul. inul. simfitum. salvia. crambe cu frunza cordată. armurariul. măzărichea. năutul. harbuzul. secara. sorgul. 3) rizocarpi: sfecla pentru zahăr. dolihosul. isopul. varza de mare. ropontic. golomăţul. busuiocul. 8) bostănoase: bostanul. ghizdeiul. bobuşorul-de-nutreţ. săruri minerale etc. ciumarea. raigrasul.1. porumbul. napul-broajbă. trandafirul. orzul. 4) tuberculifere: cartoful. . inul-de-Noua-Zeelandă. triticale. bananierul şi cocotierul. fasolea comună. muşeţelul. cu ajutorul energiei luminoase. 11) culturi furajere netradiţionale: silifia cu frunza perfoliată. batatul. sulfina. ovăzul. şofrănelul. susanul. chimionul. cânepa. fasolea mungo. sparceta. 1. nalba mare. zămoşiţa. seradela. iamsul. teişorul. 5) plante oleaginoase: floarea-soarelui. Plantele verzi reprezintă. laboratorul natural de fabricare a substanţelor organice şi transformare a carbonului mineral în carbon organic. menta. dughia. cicoarea. sorgul. topinamburul. grâul. care. S-a stabilit că. ramia. ar trebui distribuite astfel: orezul. lalemanţia. în principiu. obsiga nearistată. ciumiza.). meiul. porumbul. ricinul. în ordinea descreşterii necesare. proteide) din substanţe anorganice (bioxid de carbon. arahida. 7) plante textile: bumbacul. perila. fasoliţa. Procesul fotosintetic şi legităţile de formare a producţiei fitotehnice Fotosinteza este un proces natural fundamental în cadrul căruia. hameiul. casava. soia. anasonul. oamenii utilizează pe larg 24 din aceste culturi. alunele-de-pământ. molura. apă. 10) ierburi furajere: lucerna. mazărea-de-hulub. păiuşul-de-livadă. muştarul. talpa-gâştei. cartoful. trifoiul. trestia-de-zahăr. rapiţa. lipide. lupinul. 2) leguminoase pentru boabe: mazărea. năutul. secara. macul. latirul. mătrăguna. ovăzul. gălbenelele. valeriana. meiul. 5. fasolea. bobul furajer. soia. 6) plante aromatice: levănţica. aşadar.

iar clorofila – magneziu. Coeficientul de utilizare sau de convertire se află în corelaţie directă cu cantitatea de energie fotosintetic activă absorbită de plante. Radiaţia activă fotosintetic reprezintă acea parte a spectrului luminii. clorofila b are rol secundar. Starodub.0%. unica diferenţă dintre ele constând în faptul că hemoglobina conţine fier. Semănături bune –1.14 V. Tehnologii în fitotehnie necesar alimentaţiei omului. ci doar prin intermediul clorofilei a. fără a fi absorbite. Valorile coeficientului de convertire a radiaţiei active fotosintetic variază de la specie la specie. . decât unele bacterii. în funcţie de însuşirile cuticulei (netedă. Semănături record – 3. restul energiei fiind repartizată în următorul mod: a) 10-15% se reflectă de pe suprafaţa frunzei. Prin structura sa moleculară. are un rol esenţial în procesul de fotosinteză. animalelor şi organismelor vegetale lipsite de clorofilă. frunza absoarbe aproape 85-90% din energia fotosintetică activă (radiaţia solară absorbită de clorofilă) nimerită pe ea. în fotosinteză sunt utilizate doar 2-5% ca radiaţie activă fotosintetică (RAF). lucioasă. b) în funcţie de grosimea limbului şi de intensitatea pigmentului verde. Frunzele verzi conţin 0.3% de clorofilă.1-0. de tehnologia de cultivare. Clorofila a.0%. Din totalul radiaţiei fotosintetice care ajunge pe suprafaţa frunzelor. în funcţie de particularităţile fiziologice şi condiţiile pedoclimaterice. 10% trec prin frunze. Conform modului de utilizare a coeficientului de convertire a RAF. Plantele superioare conţin 2 tipuri de clorofilă: clorofila a şi clorofila b. Dacă vreun virus ar distruge clorofila. care induce procesul de fotosinteză prin absorbţia luminii de către pigmenţii asimilatori ai plantei.5%. în medie. Limitele aproximative ale acestei zone constituie 380-760 nm.5-5. clorofila (sau „sângele verde” al plantelor) este comparabilă cu hemoglobina (substanţă organică feruginoasă din componenţa sângelui). mată) şi se risipesc în spaţiu. deoarece nu poate transforma energia luminoasă în energie chimică în mod direct. c) peste 70% sunt absorbite de frunze. Energia activă fotosintetică ajunsă pe pământ reprezintă. În medie. dar se transformă în energie calorică.5-1. iar circa 10-15% se reflectă de pe suprafaţa frunzei ori trec fără a fi absorbite. 3000-4000 ckal/zi m2. semănăturile pot fi divizate în următoarele categorii: Semănături suficiente – 0. consumată în procesul de transpiraţie şi risipită în spaţiu sub formă de radiaţii calorice. numită şi pigment principal.5-3. pe planeta noastră n-ar mai rămâne din organismele vii.

milimicroni (mµ). Procesul fotosintetic decurge mai energic pentru razele roşii cu lungimea de undă de » 700 nm.0-8. Spectrul de raze cu lungimea de undă mai mică de 0. Lungimea de undă este egală cu spaţiul parcurs de undă într-un anumit interval de timp. acest fapt presupunând – sub aspect fitotehnic – o corelare avantajoasă a următorilor factori: o suprafaţă foliară activă cât mai durabilă şi cât mai mare (exprimată prin indicele suprafeţei foliare) şi un randament fotosintetic cât mai înalt (exprimat prin eficienţa radiaţiei active fotosintetice). 1 mµ = 1 nm = 10-9 m. – majorarea afluxului de substanţe plastice spre seminţe. angströmi (Å). care produc efect termic. Probleme generale de fitotehnie 15 Semănături teoretic posibile – 6. manganul se implică în procesul enzimatic de eliminare fotosintetică a oxigenului. Pentru a obţine o producţie sporită sunt necesare: – crearea unei suprafeţe foliare optime. Spectrul vizibil ocupă diapazonul 380-760 mµ. microelementele. densitate care nu trebuie să depăşească limitele ce ar împiedica circulaţia normală a aerului şi.1. irigarea. menţinerea microelementelor prin fertilizare extraradiculară şi prin utilizarea regulatorilor de creştere. – asigurarea de lungă durată a activităţii aparatului foliar. Carenţele de magneziu conduc la formarea unor cantităţi mici de clorofilă şi la intensificarea respiraţiei. care sunt absorbite de stratul de ozon. Dezvoltarea rapidă a suprafeţei foliare (la începutul perioadei de vegetaţie) şi dezvoltarea suprafeţei optime a frunzelor constituie obiectivele fundamentale ale . Aparatul foliar trebuie menţinut activ cât mai mult. – obţinerea unui coeficient maxim de convertire a RAF. fertilizarea echilibrată. combaterea bolilor şi dăunătorilor. fructe. frunze etc. Lungimea de undă se măsoară în microni (µ). ceea ce influenţează. zincul facilitează difuziunea CO2. Din aceste considerente. Este foarte important ca fitomasa acumulată într-o unitate de timp să fie cât mai mare. la rândul său. Intensitatea fotosintezei este influenţată de concentraţia de CO2 şi de O2 şi condiţionată de densitatea lanului.0%. este fundamental pentru formarea producţiei vegetale. cu diverse raze color: peste 760-800 mµ (7%) sunt raze infraroşii invizibile. îmbogăţirea lui cu CO2. respectiv. Frunzele asimilează din spectrul vizibil razele fiziologice albastre-violete şi portocalii-roşii. în cadrul căruia se formează circa 95% de substanţe organice. Radiaţia solară dispersează raze de diferită lungime de undă şi intensitate. procesul fotosintetic. Direcţiile de intervenţie ale omului trebuie să implice dirijarea corectă a densităţii. Excesul şi insuficienţa elementelor nutritive conduc la diminuarea randamentului fotosintezei.4 µ (47%) este numit spectru de raze ultraviolete. rădăcini. tuberculi.

5-1. micşorarea indicelui suprafeţei foliare până la 1.2 şi 5 mil. – micşorarea intensităţii medii a fotosintezei. – creşterea gradului de îmbolnăvire a plantelor. Indicele suprafeţei foliare constituie 30-40 mii m2/ha pe teren obişnuit şi 50-60 mii m2/ha. precum şi condiţiile pedoclimaterice. indicii şi condiţiile activităţii fotosintetice în semănături.0 mil. – reducerea bruscă a coeficientului de utilizare a apei (creşte coeficientul de transpiraţie şi se reduce productivitatea transpiraţiei). – blocarea transportului de CO2 din masa de aer către frunze. Aşadar. cu atât mai puţin se umbresc ele reciproc şi cu atât mai mare este valoarea indicelui foliar. Pentru a majora durata de lucru activ al aparatului fotosintetic pe parcursul zilei şi pe parcursul întregii perioade de vegetaţie (prin măsuri agrotehnice). organele lor alungindu-se excesiv. potenţialul fotosintetic constituie 1.5-2. obiectivele şi metodele de creştere a activităţii fotosintetice şi a productivităţii plantelor diferă şi trebuie direcţionate. fapt ce influenţează negativ formarea producţiei de plante. – creşterea excesivă a plantelor. Scăderea valorilor potenţialului fotosintetic până la 0.0 mil. pentru cele tardive – 3-5 mil. În diferite condiţii pedoclimaterice. – scăderea aeraţiei semănăturilor. care conduce la consumul neproductiv al asimilatelor. joacă un rol decisiv în formarea producţiei vegetale. m2/zi. În cadrul lui. precum: – micşorarea gradului de iluminare a frunzelor. m2/zi. e necesar să se ia în calcul durata perioadei de vegetaţie. Starodub. de exemplu. se formează potenţialul fotosintetic al suprafeţei foliare. m2/zi conduc la micşorarea recoltelor.2-2. ca efect al umbririi lor reciproce. particularităţile biologice ale plantei.0 mil. Durata perioadei de vegetaţie se află într-o corelaţie directă cu lucrul activ al aparatului fotosintetic şi productivitatea plantelor. Tehnologii în fitotehnie procesului. cât şi negative. Acest indice variază între 1.16 V. m2/zi şi depinde de particularităţile biologice şi durata perioadei de vegetaţie: pentru soiurile timpurii. creşterea dimensiunilor). pe terenuri irigate. ca sisteme fotosintetice integrale. frunzele de la etajele inferioare uscându-se intens. m2/zi. – accentuarea creşterii vegetative a plantelor. Suprafaţa optimă a frunzelor diferă în funcţie de modul de amplasare a frunzelor pe plantă. . Aparatul fotosintetic poate fi influenţat de fenomenele atât pozitive (cum ar fi. – creşterea rapidă a frunzelor noi. – degradarea coeficientului de utilizare a îngrăşămintelor minerale. reducându-se calitatea organelor reproductive şi de rezervă şi crescând cantitatea de substanţe utilizată pentru formarea lor. Cu cât mai vertical sunt amplasate frunzele.

• asigurarea plantelor cu elemente nutritive. Suprafaţa de nutriţie influenţează calitatea producţiei. cu atât mai mare este desimea. Suprafaţa nutritivă este invers proporţională cu desimea semănăturii: cu cât mai mică este suprafaţa de nutriţie a unei singure plante. În funcţie de dimensiunile pe care le acoperă. • protecţia solului şi combaterea eroziunii. Suprafaţa de nutriţie influenţează înălţimea. durata de activitate şi productivitatea plantelor. în benzi. şi viceversa. Tipurile de producţie şi factorii care le condiţionează Producţia vegetală reprezintă totalitatea organelor aeriene şi subterane ale plantelor de pe o unitate de suprafaţă. Numai o mică parte din această producţie este utilizată de om – producţia vegetală. Suprafaţa de nutriţie determină valorile componentelor de producţie.7. majorarea ei ulterioară nu asigură creşterea producţiei medii a plantelor individuale. Suprafaţa de nutriţie şi productivitatea plantelor Suprafaţa de nutriţie.1. 1. mărimea frunzelor. sau agricolă. ramificarea tulpinii. Suprafaţa de nutriţie contribuie la formarea structurii optime a semănăturilor prin: • optimizarea ritmului de creştere şi dezvoltare a plantelor. • amplasarea uniformă a plantelor. • mecanizarea proceselor tehnologice. înfrăţirea.6. Suprafaţa de nutriţie reprezintă suprafaţa de teren ce implică stratul de sol şi volumul de aer ce revin unei singure plante în cadrul unei semănături sau plantaţii. • extinderea sistemului radicular şi utilizarea posibilităţilor solului. Suprafaţa de nutriţie depinde de metoda de semănat sau plantat: în rânduri dese. grosimea. Producţia agricolă este . Suprafaţa de nutriţie care corespunde producţiei maxime la hectar se numeşte suprafaţă optimă. distanţat. suprafeţele de nutriţie sunt minime sau maxime. selectarea ei reprezintă o problemă fundamentală în contextul tehnologiilor performante de cultivare a plantelor de cultură mare. • combaterea integrată a buruienilor. iar în cazul suprafeţei maxime. distanţat programat. Probleme generale de fitotehnie 17 1. Trebuie specificat însă că în cazul unei suprafeţe minime reducerea acesteia în continuare nu asigură o producţie pentru marfă. • utilizarea raţională a umidităţii.

nivelul producţiei vegetale totale. Potenţialul productiv al soiului. 5) producţia transportată şi curăţată. În baza acestor indici. 4) factori social-economici. regimul de umiditate reprezintă un factor instabil şi insuficient şi poate fi reglat prin aplicarea irigaţiei. 3) producţia biologică. sursele de energie. pentru a-i utiliza eficient. buruienile. Tehnologii în fitotehnie constituită din 2 tipuri de produse: produsul principal şi produsul secundar. În cazul plantelor cultivate. calitatea materialului de semănat. care poate fi . produsul final al producţiei trebuie să corespundă cu producţia biologică. suma depunerilor atmosferice. 2) factori biologici: soiul sau hibridul cultivat. Factorii tereştri. La unii dintre aceştia ne referim mai amănunţit. suma temperaturilor active. sunt condiţionate de 4 categorii de factori. dar şi raportul dintre aceasta şi produsul agricol principal sau cel secundar. ea este mai mare decât producţia agricolă recoltată. Actualmente. Producţia potenţială reală este cea obţinută cu ajutorul resurselor existente în gospodărie şi a culturii agronomice. 2) să utilizeze la maximum condiţiile favorabile de mediu. tehnologia de cultivare. tehnologia fertilităţii. edafici. reprezintă produsul principal. Pentru ca soiul sau hibridul să corespundă cerinţelor. trebuie să satisfacă 3 condiţii importante: 1) să fie rezistent la condiţiile nefavorabile de mediu. cultivatorii trebuind doar să se adapteze la ei. 2) producţia potenţială real posibilă. Republica Moldova dispune de 144. ca indice de producţie din produsul util obţinut. amenajarea agregatelor etc. intensitatea depunerilor) nu pot fi reglaţi. dăunătorii.18 V. microflora solului. la grâu. 6) producţia prelucrată şi comercializată. pesticidele. climaterici. bolile. 1. Regimul de umiditate. Factorii cosmici (radiaţia fotosintetică activă. 3) factori tehnogeni: tehnica agricolă. infrastructura. De exemplu. paiele şi pleava – produse secundare. 4) producţia recoltată. În Republica Moldova. O componentă a agriculturii irigabile este aşa-numita „irigare mică”. în schimb sunt reglabili. raporturile dintre ele variind de la o plantă la alta. Diferenţa dintre volumul şi tipul de producţie se face în funcţie de modul în care se respectă termenul de recoltare. Starodub. În principiu. boabele. hibridului. Producţia biologică sau producţia pe rădăcini este cea calculată în baza componentelor de producţie. 3) să manifeste o productivitate înaltă în semănătură. orografici.6 mii ha de terenuri irigabile. au fost stabilite 7 tipuri de producţie: 1) producţia potenţială teoretic. definiţi ca: 1) factori ecologici. 2. 7) consumul final al producţiei.

Prin aplicarea îngrăşămintelor se urmăreşte sporirea producţiei. Prin aplicarea corectă a îngrăşămintelor. care contribuie la îmbogăţirea solului cu azot). Dozele trebuie să fie mai mici dacă planta premergătoare a primit cantităţi mari de îngrăşăminte. 3. de analizele de sol în baza cărora se determină principalii indici agrochimici ai acestuia. de o multitudine de alţi factori. reducerea pierderilor de substanţă activă. necesită cantităţi mult mai mari de îngrăşăminte decât leguminoasele cultivate pentru boabe. Îngrăşămintele minerale sporesc producţia cu 50-60%. după premergătoarele ce consumă cantităţi reduse de elemente nutritive (leguminoasele. Probleme generale de fitotehnie 19 dezvoltată în baza a 400 de iazuri. La stabilirea dozelor de îngrăşăminte chimice. în special organice. perioadele şi metodele de aplicare a acestora. a necesităţilor plantelor cu elemente nutritive. şi să se majoreze după premergătoarele care nau fost fertilizate sau au primit cantităţi mici de îngrăşăminte. cu atât se cer aplicate cantităţi mai mari de îngrăşăminte. În cadrul aceleiaşi specii. La stabilirea dozelor se ia în calcul nivelul producţiilor planificate. forma lor chimică şi starea fizică adecvată unei eficienţe economice sporite depind de particularităţile biologice ale plantelor. porumbul etc. În prezent. soiurile mai intensive valorifică mai multe îngrăşăminte decât soiurile extensive. de exemplu. dozele se micşorează.1. trebuie să se ţină cont de cantitatea de îngrăşăminte organice aplicate la cultura din anul respectiv. dozele se majorează. cât şi de cea pentru plantele premergătoare. Diferenţierea dozelor de îngrăşăminte se face şi în funcţie de tipul de sol şi de elementele nutritive necesare. pe tot parcursul vegetaţiei. când necesarul de fertilizare este mic. „irigarea mică” se aplică doar pe circa 18-20 mii ha. Plantele premergătoare au şi ele un rol important pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte. Plante precum sfecla. cartoful. pe lângă asigurarea. Dozele de îngrăşăminte trebuie să difere nu numai în funcţie de planta premergătoare. se aplică cantităţi mai mari de îngrăşăminte decât în anii mai secetoşi sau în condiţii de neirigare. Cu cât producţia scontată este mai mare. în schimb. În anii mai bogaţi în precipitaţii sau în condiţii de irigare. în special a celor ce conţin azot. îmbunătăţirea calităţii acesteia şi menţinerea sau creşterea fertilităţii solului la cote maxime. luându-se. desigur. cu un volum de apă suficient pentru irigarea a circa 36 mii ha de terenuri agricole. Se consideră că gunoiul de grajd acţionează asupra solurilor medii timp de 4 ani: în primul an se . în calcul şi remanenţa acestora. se urmăreşte valorificarea maximă a acestora. O influenţă majoră asupra necesarului de îngrăşăminte o are gradul de asigurare cu apă a plantelor. După premergătoarele consumatoare de elemente nutritive. Asigurarea plantelor cu elemente de nutriţie. ci şi de modul în care a fost ea fertilizată. Dozele de îngrăşăminte pentru fiecare cultură şi solă în parte.

vigoare şi valoare culturală conforme cu standardele în vigoare. prin menţinerea însuşirilor agroproductive ale celor mai adaptate soiuri sau hibrizi. Starea sanitară a mediului asigură protecţia contra bolilor. Din punct de vedere biologic. la condiţionare. fruct. Starodub. hibrid cultivat sau populaţie locală. obţinut în baza unei metodologii şi tehnologii specifice. genetice. tubercul. 4. prin care se asigură menţinerea caracteristicilor iniţiale ale plantei cultivate. în perspectivă. precum şi o stare fitosanitară şi o valoare culturală corespunzătoare. Calitatea seminţelor se dirijează prin producerea seminţelor. de aceste categorii biologice ale seminţei. Prin utilizarea unor seminţe cu valoare biologică înaltă pot fi asigurate sporuri de producţie. în condiţii economice şi în cantitate suficientă. destinat însămânţării.20 V. În contextul unei agriculturi moderne. randamentul de seminţe de bună calitate este de numai 20%. stabile şi de calitate. sămânţa reprezintă un organism viu. morfofiziologice şi agroproductive ce caracterizează un anumit soi. care stochează în stare latentă totalitatea particularităţilor individuale. Din punct de vedere tehnic. producerea de seminţe reprezintă o investiţie eficientă şi garantează obţinerea unor producţii sporite şi stabile. dăunătorilor şi buruienilor. Dăunează: 2 mii specii de buruieni. 5. în al patrulea –5% din elementele nutritive. – obţinerea unor seminţe cu o stare fitosanitară. 250 specii de viruşi. Bolile şi vătămătorii plantelor agricole reduc recolta potenţială cu 35%. pentru care există acte de provenienţă şi valoare biologică. 160 specii de bacterii. în ansamblul ei. Obţinerea seminţelor de calitate solicită măsuri deosebite de îngrijire şi un control permanent. în al treilea – 15%. cultura mare să beneficieze.). Producerea unor seminţe de calitate din soiuri şi hibrizi cu valoare biologică înaltă reprezintă o verigă importantă în cadrul procesului tehnologic de obţinere a unor producţii sporite. Tehnologii în fitotehnie consumă 50%. având în vedere ansamblul de particularităţi individuale ale acesteia. . prevăzându-se ca. 8 mii specii de ciuperci. permiţând valorificarea optimă a condiţiilor specifice diferitor zone de cultură. Din sămânţa brută. butaş etc. – înmulţirea materialului destinat însămânţării (plantării). de tip intensiv. 1500 specii de nematode. sămânţă sau material săditor este considerat materialul destinat înmulţirii plantelor (seminţe. 1500 agenţi patogeni. având însuşiri biologice şi tehnologice valoroase. în al doilea 30%. Producerea de sămânţă îşi propune realizarea următoarelor obiective: – obţinerea unor seminţe capabile să reproducă fidel planta cultivată. peste 10000 specii de insecte.

e) mijloacele chimice de combatere – utilizarea diferitor substanţe chimice. compusă din 500-800 mii de indivizi. organico-minerale sau organice. cuprul. pentru a reduce pericolul de atac al dăunătorilor şi paraziţilor. Pentru a-şi forma recoltele scontate. utilizânduse practica de ameliorare. de exemplu. Utilizarea fertilizanţilor reprezintă un procedeu care conduce la utilizarea mai eficientă – cu 20-30% – a umidităţii solului. Preparatele folosite contra bolilor – fungicidele – se prepară din substanţe minerale. zincul. distrug locuinţa temporară a acestora. magneziul. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează cu ajutorul a 5 instrumente eficiente.1. d) mijloace biologice de combatere – utilizarea păsărilor. b) mijloace mecanice de combatere – prinderea şi strângerea dăunătorilor cu ajutorul diferitor dispozitive. pe vară. insectelor. odată cu recoltele obţinute. c) mijloace fizice – tratamentul termic al seminţelor contra agenţilor patogeni care se transmit prin sămânţă. borul (microelemente). fierul. molibdenul. Probleme generale de fitotehnie 21 Resursele biologice de protecţie a plantelor trebuie estimate cu scopul de a obţine o protecţie maximă a plantelor: unele insecte. utilizarea asolamentului cu ierburi perene şi alternarea raţională a plantelor. principalele fiind azotul. Îmbunătăţirea fertilităţii solului. oferind plantelor posibilitatea să crească şi să se dezvolte mai repede. . respectarea perioadei optime de semănat. nimiceşte zilnic 15-20 mii de insecte. microorganismelor care distrug dăunătorii. Sursa principală de creştere a fertilităţii solului şi de optimizare a nutriţiei minerale a culturilor agricole o constituie aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale. potasiul. plantele reuşind să se dezvolte şi să se fortifice până la momentul în care dăunătorii şi paraziţii apar în număr mare. calciul. printre care: a) mijloacele agrofitotehnice. îşi depun ouăle pe ouăle insectelor-vătămători. Căpuşa răpitoare – fitoseiulius – nimiceşte păduchele. sulful (macro-elemente). 6. Exportul anual. dezvoltându-se. insecticidele şi fungicidele utilizându-se sub formă de prafuri sau soluţii. leul-afidelor şi alte insecte răpitoare. iar în total. 3-5 milioane. • aplicarea tuturor măsurilor agrotehnice raţionale concretizate în agrocomplex: în primul rând. care implică: • crearea unor soiuri rezistente la atacul bolilor şi al dăunătorilor. care oferă seminţelor posibilitatea să încolţească repede şi la timp. iar larvele lor. fiecare cultură agricolă extrage din sol cantităţi considerabile de elemente nutritive. manganul. lucrarea la timp şi în condiţii bune a solului. pentru a evita înmulţirea dăunătorilor şi agenţilor patogeni din sol. O familie medie de furnici. al elementelor biofile conduce la diminuarea fertilităţii solului. fosforul.

Solurile determină producţia agricolă. praf. fragmente care intră în alcătuirea solului propriu-zis şi în fracţiuni mai grosiere. argilă. Formarea solului este un proces complex. relieful. fracţiunile granulometrice au fost clasificate în nisip. moderat.22 V. care reflectă efectul factorilor pedogenetici naturali (clima. partea solidă reprezintă circa 50% (45% partea minerală şi 5% cea organică). Solul Prin sol se înţelege stratul superficial al scoarţei terestre rezultat în urma dezagregării şi alternării rocilor sub acţiunea factorilor de climă. Solul este materialul fragil şi afânat care acoperă într-un strat subţire toată suprafaţa scoarţei terestre. este alcătuit din trei faze: solidă (partea minerală şi organică). Fără el. care alcătuiesc scheletul solului. În volum. reprezentând un organism viu în care se desfaşoară o viaţă intensă şi în care s-a stabilit un anumit echilibru ecologic. vegetaţia şi fauna) şi antropici. de lungă durată. a factorilor biologici care asigură viaţa organismelor. Solul prin natura şi rolul său este un produs al interacţiunii între mediul biotic şi abiotic. iar cea lichidă şi gazoasă restul de 50%. Starodub. materiale organice provenite din transformarea resturilor vegetale. reciclarea şi neutralizarea poluanţilor din substanţele chimice folosite în agricultură. polidispers. lichidă (apa cu diferiţi compuşi dizolvaţi în ea – soluţia solului) şi gazoasă (aerul din sol). . condiţionează învelişul vegetal.8. Tehnologii în fitotehnie 1. Dupa formă şi mărime. apa provenită din precipitaţii şi aer. rocile geologice. ridicat). Procesele care au determinat transformarea acestor elemente primare în pedosferă sunt dezagregarea şi alterarea. din deşeurile şi reziduurile organice şi a altor substanţe toxice. Solul este alcătuit din: materiale minerale provenite din dezagregarea şi alternarea reacţiilor. calitatea apelor de suprafaţă şi a celor subterane şi acţionează ca o membrană pentru diminuarea poluării aerului şi a apelor prin reţinerea. Bazele fundamentale utilizate la modelarea tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mare Modelarea tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mare impune o bună cunoaştere a solului. continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei şi florei. Solul fiind un sistem eterogen. Raportul în care aceste componente se găsesc în sol determină gradul de fertilitate al solului (redus.

005-0. de aluminiu. Probleme generale de fitotehnie 23 Clasificarea fragmentelor şi particulelor de sol Fracţiunea granulometrică Bolovani Pietre Pietriş Nisip Nisip grosier Nisip mediu Nisip fin Praf sau pulbere Praf mare Praf mijlociu Praf fin Argilă Argilă grosieră Argilă fină Argilă coloidală Diametrul fragmentelor şi particulelor. Pulberile – praf. foarte dispersaţi.0005-0. Nisipul reprezintă particule mici de roci şi minerale.0001 <0. .005 0.25-0.001 0.0005 ------0. Scade coeziunea şi măreşte permeabilitatea solului. Argila este de diferite culori: galbenă. foldespaţ.001 <0. Cu. NaCl. Reprezintă rezerva de noi minerale în sol. fosfaţi de calciu. Na. de mangan. În compuşi minerali se cuprind şi unele săruri minerale. Mn.001 0.002-0.5-0.2-0. K) în general este mare. KNO3. cenuşie. siliciu coloidal etc.25 0.2-0. CaSO4. Capacitatea sa de absorbţie a apei şi a cationilor (Ca. (mm) După Atterberg După Kacinski >200 ---200-20 3 20-2 3-1 2-0.001-0. brună.05-0.05 2-0. cele mai frecvente fiind CaCO3.001-0. Fe.0001 Constituenţii minerali ai solului sunt dependenţi de fracţiunile granulometrice.01 ------0.5 ------0. precum şi compuşi ai microelementelor Co.2 1-0. Argila este constituentul mineral principal.01-0.02 1-0.001 ------0. hidroxizi de mangan. Se caracterizează printr-o deosebită permeabilitate pentru apă şi aer şi o capacitate de absorbţie foarte mică. în special cuarţ. negricioasă etc.5-0. Zn. SiO2.1.0001 ------0. Pietrişul este constituit din fragmente mai mari de roci. apă şi reţinute în sol la diverse adâncimi în funcţie de solubilitatea acestora. Sărurile minerale sunt dizolvate si antrenate – procesul numit levigare-de.002 0. Solurile fertile conţin în medie 30-80% de nisip.005 ------0.02 0. mice de siliciu amorf şi se găsesc în toate solurile. hidroxizi de fier. Din punct de vedere chimic argila este un material compus din silicaţi complecşi hidrataţi: hidroxizi de fier. mâl sunt particule foarte fine de minerale: cuarţ.

fructe moarte poartă numele de litieră. Humusul este alcătuit în special din acizi humici de culoare de la cenuşiu până la negru-închis. între 20 şi 45% de praf şi 50% argilă. greu permeabilă. puţin permeabile. Se lucrează uşor. În procesul de humificare. bacteriile. Argila imprimă solului coeziune. Stratul de frunze. ciupercile. Argila este componenta cea mai importantă din sol. Acest proces de oxidoreducere constă în oxidarea glucozei şi reducerea azotatului de potasiu KNO3. la umezeală excesivă devin plastice şi aderente. Lucrate în mod raţional. ramuri. Solurile argiloase grele conţin între 5 şi 30% de nisip. celelalte îl reduc până la azot şi realizează denitrificarea solului. Există bacterii anaerobe şi bacterii aerobe. Tehnologii în fitotehnie Constituenţii organici Componenţa organică a solului este constituită din substanţe humice ce servesc drept hrană microorganismelor. care descompun substanţele organice până la substanţe minerale. Solurile cu textura uşoară (nisipoasă) conţin 80–90% de nisip şi 5–10% de argilă şi praf. adică înfăptuiesc procesul de amonizare. Starodub. argilă 25-30%. Solurile lutoase conţin nisip în limita 30-55%. În funcţie de ponderea cu care participă diferite grupe de particule granulometrice (nisip. nu reţin apa şi substanţele minerale şi sunt usor erodabile. Solurile cu textura mijlocie prezintă proprietăţi pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor cultivate. aderenţă şi compactitate. la timp. se disting mai multe specii texturale. sunt soluri grele. ciuperci. a viermilor şi a insectelor. Procesul de adsorbţie reglează mecanismul nutriţiei plantelor. argilă) în masa solului. al căror număr poate ajunge în total la un miliard pe un gram de sol. sunt soluri fertile. praf 15-40%. formare a fertilităţii un rol important îl joacă microorganismele. iar când se usucă crapă. algele microscopice. asigură pătrunderea lentă a apei în sol şi este o importantă sursă de substanţe organice generatoare de humus. Sunt foarte permeabile pentru apă şi aer. reţin puternic apa. sunt slab levigabile şi se lucrează greu. umezită gonflează şi devine impermeabilă pentru apă. care se formează prin descompunerea resturilor organice moarte. În circuitul substanţelor în sol un rol important îl au bacteriile. Primele sunt reducătoare – descompun azotaţii până la amoniac. sub influenţa microflorei – bacterii. sunt sărace în substanţe nutritive. . reci. care au proprietăţi productive diferite. praf. deoarece are însuşiri fizice şi chimice deosebite. Însuşirile fizice ale solului Textura solului. Microflora solului poate atinge 2 t de masă uscată la 1 ha.24 V. are rol de a apăra solul de eroziune. uşor levigabile şi au coeziunea şi plasticitatea foarte mică. Reţin bine substanţele nutritive. Este unsuroasă la pipăit. uneori au însă un regim deficitar. se încălzesc şi se răcesc repede.

pietre. prin proprietăţile fizice şi hidrice pe care i le imprimă şi care determină. Alcătuirea granulometrică a solurilor. lucrărilor de îmbunătăţire funciară şi a altor măsuri agrotehnice. a îngrăşămintelor.25 mm). macroagregate (0.2 mm. Probleme generale de fitotehnie 25 Clasificarea solurilor după conţinutul lor în argilă. în ultimă instanţă. determinând şi profunzimea pătrunderii rădăcinilor. ei poartă denumirea de pori necapilari. pietriş – se pot grupa după ponderea lor în soluri slab scheletice (25%) şi solurile scheletice (50-70%).1-0. Structura solului reprezintă modul de grupare şi aşezare a particulelor granulometrice în masa solului sub forma unor agregate structurale. se numesc pori capilari (care se găsesc în interiorul agregatelor structurale). Acestea iau naştere prin legarea sau cimentarea particulelor elementare de către diferiţi compuşi minerali. microagregate (0.25µ. reprezentate printr-o reţea de pori. agregatele structurale pot fi: ultramicroagregate cu diametrul cuprins între 1mµ si 0. Aprovizionarea plantelor cu apă şi aer este strâns legată de volumul şi caracterul .1. aer şi substanţe nutritive. În raport cu marimea lor. au aeraţie insuficientă. când diametru este mai mic de 0.1-0. aplicarea diferenţiată a procedeelor de lucrare a solului. adică textura lor. Porozitatea solurilor este dată de către spaţiile de diferite mărimi rămase între particulele elementare şi agregatele structurale din masa solului. După forma agregatelor se disting structurile: solurile lipsite de structură sau cu structura degradată (ca urmare a proceselor de dizolvare şi de hidroliză. cât şi de producţie. organici sau de către diferite săruri. Când diametrul acestora este mai mare de 0.25 µ-0. cu diametrul mai mare de 10 mm. care favorizează înlocuirea cationilor de calciu din complex cu ioni de H sau de sodiu) prezintă mai multe neajunsuri: apa de precipitaţii nu poate pătrunde prea mult în adâncime.25 mm-10 mm) şi agregate grosiere. prezintă o deosebită importanţă atât pentru procesul de geneză.2 mm. formează crustă la suprafaţă (crusta favorizează pierderea apei prin evaporare şi stânjeneşte răsărirea şi creşterea normală a plantelor). praf şi nisip Specia texturală de sol Soluri nisipoase (uşoare) Soluri nisipoase coezive Soluri nisipo-lutoase Soluri luto-nisipoase Soluri lutoase (mijlocii) Soluri luto-argiloase Soluri argilo-lutoase Soluri argiloase (grele) Argilă % 0-5 5-10 10-20 15-30 25-35 35-45 40-50 50 Praf % 0-5 5-10 10-30 10-35 15-40 20-45 20-50 20-45 Nisip % 90 80-90 60-80 40-70 30-55 20-45 10-30 5-30 Când solurile conţin în masa lor şi particule granulometrice cu diametru mai mare – ca bolovani. Structura solului are o importanţă esenţială în aprovizionarea plantei cu apă.

supunându-se legilor capilarităţii şi forţei tensiunii superficiale. Coeziunea sau compactitatea solului rezultă din neuformitatea forţelor de atracţie reciprocă dintre particulele sale. cât şi pentru rezolvarea unor probleme de construcţii. reprezintă o însuşire a solului care. În porii capilari apa circulă în toate direcţiile. Plasticitatea este influenţată direct de către conţinutul solului în argilă. încât poate fi adus treptat din stare solidă (consistenţă tare) la starea de curgere ca un fluid vâscos (consistenţă de curgere subţire). unele tipuri de lăcovişti si unele soluri din zona forestieră). cu umiditate mai mare. Trecerea se face prin mai multe faze intermediare: consistenţă semitare sau friabilă. legii gravitaţiei. Cunoaşterea acestei însuşiri prezintă importanţă deoarece solurile cu coeziune mare (soloneţurile. Cunoaşterea limitelor de consistenţă a unei suprafeţe de teren prezintă impotanţă atât pentru stabilirea momentului optim de efectuare a unor lucrări ale solului. Tehnologii în fitotehnie porilor. consistenţă plastică nelipicioasă. plastic şi foarte plastic (formeză suluri şi panglici care nu crapă la îndoire). de către complexul . lipicioasă. iar în cei necapilari. Consistenţa este o însuşire determinată de conţinutul de apă al solului. Cantitatea de aer din sol este determinată de către felul porozităţii. un conţinut mai scăzut de substanţe organice şi cu complexul adsorbtiv saturat în cationul de sodiu. exprimată la 100 g de sol. aratul necesită un consum mai mare de energie. Starodub. prezintă limita inferioară a plasticităţii. îl face să se lipească de obiectele cu care vine în contact. Plasticitatea este modificarea formei solului cu o anumită umiditate sub acţiunea unor forţe exterioare. drumuri. O coeziune mai mare prezintă solurile fără structură. Se manifestă la anumite grade de umiditate. Datorită coeziunii particulelor elementare. masa solului opune rezistenţă oricăror încercări de afânare. comprimare sau tăiere. despicare. au nevoie de maşini şi utilaje de mare putere cu consum mai mare de carburanţi şi lubrifianţi. slab plastic. Aderenţa sau adeziunea.26 V. la un anumit grad de umiditate. Această modificare de formă se plasează chiar după încetarea forţei care a acţionat şi îndepărtarea apei. la care apare plasticitatea. Cantitatea minimă de apă. Ea se manifestă în mod deosebit la umiditatea corespunzătoare limitei superioare a plasticităţii şi este determinată de către natura bazelor absorbite. În practică se constată că la solurile cu plasticitate ridicată. fundaţii. vâscoasă şi de curgere într-un strat subţire. pentru a fi bine lucrate. raportul dintre porozitatea capilară şi necapilară şi conţinutul de apă din sol. forţa de atracţie dintre particulele elementare din masa solului slăbeşte atât de mult. mai ales atunci când nu se execută la maturitatea fizică. Practic deosebim: sol fără plasticitate (nu se formează suluri). La adăugarea unor cantităţi din ce în ce mai mari de apă.

afânate. îndesate opun rezistenţă mai mare decât solurile nisipoase structurate. rezistenţa la arat şi consumul de energie sunt mari. nu participă în procesele fizice ale solului.a. Limita maximă de apă la care se poate lucra solul în condiţii satisfăcătoare este în jurul coeficientului de ofilire. dacă se lipeşte de mână. dacă se sfarâmă uşor şi nu se lipeşte de mână. În funcţie de repartiţia sa faţă de fracţiunile granulometrice. Dacă arătura se execută la umiditate necorespunzătoare. solul se găseşte la umiditatea optimă de lucru. momentul optim de executare a arăturii se determină astfel: se strânge un bulgăre de pământ în mână. porii solului. apă în stare de vapori. umiditate mică = bulgări mari (în ambele cazuri sunt necesare lucrări suplimentare). structura. apa din sol se reprezintă ca: apă chimic legată. Apa şi aerul din sol reprezintă componentele cele mai importante ale solului. şi se prezintă sub forma apei de construcţie şi de cristalizare. gradul de structurare. Apa în stare de vapori se găseşte în toţi porii solului neocupaţi cu apă lichidă şi ia naştere prin evaporarea altor forme de apă. . prezintă importanţă atât pentru procesele de dezagregare şi alternare chimică. iar lucrarea nu este de calitate. 2H2O). apă liberă ş. folosită de către plante). umiditate. umiditatea pozitivă = brazda se revarsă în urma plugului. Cu cât aderenţa este mai mare. În teren. gradul de îndesare. cât şi de gradul termic al diferitor orizonturi genetice. dar şi de gradul său de mobilitate. agregatele structurate. Maturitatea fizică reprezintă starea solului la care conţinutul său de umiditate permite efectuarea unor lucrări de bună calitate. ea prezintă mare importanţă deoarece constitue singura formă de mişcare a apei la un conţinut redus de umiditate în sol. nivelul de umiditate şi pH-ul solului. cu atât rezistenţa solului opusă la arat va fi mai mare. De exemplu: solurile argiloase. Apa chimic legată este puternic reţinută. dacă nu poate fi sfărâmat.1. Probleme generale de fitotehnie 27 coloidal. iar cea superioară la punctul limită de aderenţă. Tensiunea vaporilor de apă depinde atât de gradul umidităţii. şi corespunde unei umidităţi echivalene cu 40% din capacitatea maximă a solului pentru apă. umiditatea mare = brazde curele. apă sorbită sau legată. în urma variaţiei temperaturii de zi la noapte are loc pierderea prin evaporare a apei din sol şi micşorarea cantităţii de apă în stare de vapori din straturile superficiale către cele din profunzime (în timpul nopţii. aceşti vapori se condensează formând asa-zisa rouă a pamântului. Apa de construcţie intră în compoziţia mineralelor (sub forme de OH) şi nu îşi păstrează unitatea moleculară: apa de cristalizare este legată de reţeaua cristalină a mineralelor sub formă moleculară (CaSO4. nici în procesele de nutriţie a plantelor. este prea uscat. cât şi pentru cele formate propriu-zis ale solului. solul este prea umed. Rezistenţa la arat depinde de: textura. nestructurate. cu minimum de efort.

Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei lichide care nu mai este reţinută de către sol şi se scurge în profunzime sub acţiunea forţei gravitaţiei. Apa de higroscopicitate nu solubilizează solurile şi este reţinută cu o presiune de 10 000 de atmosfere. separată în: apă capilară imobilă. apa capilară mobilă sau funiculară şi capilară uşor mobilă. . de unde rezultă că asemenea formă de apă nu poate fi folosită în procesele biologice. cele cu textura mijlocie între 3 şi 10%. Apa capilară imobilă se formează prin umezirea solului peste nivelul corespunzător apei peliculare. circulă destul de uşor dar pe distanţe mici. la rândul său. Tehnologii în fitotehnie Apa sorbită (legată) se poate prezenta ca apă de higroscopicitate sau strâns legată şi ca apă peliculară sau slab legată. rădăcinile plantelor absorb apa reţinută cu o putere cuprinsă între 15 şi 30 de atmosfere. de la pelicule mai groase de apă către cele mai subţiri. Apa freatică rezultă din acumularea în profunzime. cu capacitatea de a se mişca lent. Apa capilară mobilă sau funiculară se prezintă sub forma unor fâşii înguste în unghiurile dintre particulele din sol. Apa liberă umple spaţiile capilare şi necapilare din masa solului şi poate fi subdivizată în apa capilară şi necapilară.) şi se comportă ca o apă lichidă cu o viscozitate ridicată. Solurile cu textura grea au coeficientul de ofilire cuprins între 10 si 15%. se prezintă sub forma unei picături izolate. din zonele mai umede către cele mai uscate şi este în întregime accesibilă plantelor. Cantitatea maximă de apă puternic legată de sol reprezintă capacitatea maximă de absorbţie a solului şi se exprimă în procente din greutatea solului uscat. particulele de sol în contact cu moleculele de apă lichidă sau în stare de vapori au proprietatea de a se fixa pe suprafaţa lor sub formă de dipol – proces denumit sorbţie. aflate la punctele de contact dintre particulele de sol.28 V. Este greu accesibilă pentru plante şi determină formele de ofilire permanentă a plantelor. în cazul primelor strate de molecule. Apa capilară se mişcă prin porii capilari datorită forţei capilare sau de menisc şi poate fi. deasupra unui strat impermeabil.5-50 atm. Starodub. Apa peliculară este mai slab legată (0. a apelor gravitaţionale de infiltraţie. denumită şi apă de colţuri sau izolată. Capacitatea sa maximă corespunde capacităţii minime de apă a solului. Apa gravitaţională de infiltraţie apare după ploi sau irigare. Se poate prezenta ca apă gravitaţională de infiltraţie şi apă freatică. sau gravitaţională. Higroscopicitatea maximă reprezintă cantitatea cea mai mare de apă legată de sol la 25°C într-o atmosferă închisă unde se creează umiditatea aerului de 84% deasupra unei soluţii de H2SO4 (concentraţie 10%). când surplusul de apă nu mai este reţinut de către sol şi se infiltrează pe verticală în profunzime. iar cele nisipoase între 1 şi 3%. şi cu 50 de atmosfere în straturi periferice.

Îmbibarea se realizează datorită forţei capilare. datorită forţei capilarităţii şi a gravitaţiei. După răsărire. mai mică la cele care conţin mai mult amidon şi mai mare la care conţin mai multe substanţe proteice. în cele din urmă. numite critice. Cantitatea de apă necesară îmbibării seminţelor pentru germinare diferă de la o specie la alta. când cerinţele pentru apă ale plantelor sunt mai mari. contribuind la formarea soluţiei nutritive (la solurile cu textura mijlocie aceasta are concentraţia de 0. Capacitatea de câmp pentru apă este stadiul în . urmează sorbţia şi. Este deci un termoregulator. a substanţelor de sinteză. fiind. În procesul de pătrundere a apei se disting mai multe faze: îmbibarea. prin eliminarea acesteia în procesul de transpiraţie. de condiţiile climatice. în toate organele plantei. faza de umezire completă a solului. iar rădăcinile 70-80% de apă) şi asigură echilibrul mecanic al celulelor şi ţesuturilor. Cerinţele faţă de apă ale plantelor cultivate variază în funcţie de specie şi soi. starea structurală. caracterul tuturor măsurilor hidroameliorative ale unui sol se stabileşte în funcţie de gradul său de permeabilitate. deoarece acestea pierd cantităţi mari de apă prin transpiraţie. capacitatea de câmp pentru apă a solului şi coeficientul de ofilire. Bilanţul de apă al organismelor vegetale depinde de o serie de factori interni şi externi. Apa contribuie la menţinerea unei temperaturi constante a corpului plantelor. Pe parcursul vegetaţiei există unele perioade. ajută la transportul substanţelor nutritive prin vasele lemnoase până la frunză şi apoi prin vasele liberiene. ca starea de hidratare a protoplasmei sau potenţialul de apă al celulei. de regulă. precum şi de alţi factori. viteza de translocare a apei în organismul vegetal. sorbţia şi umectarea completă. Capacitatea totală pentru apă reprezintă umiditatea solului realizată în faza în care toţi porii sunt plini cu apă. Probleme generale de fitotehnie 29 Permeabilitatea solului reprezintă proprietatea fizică prin care se reflectă compoziţia mecanică. gradul saturării în baze a solului respectiv. Din această cauză. Apa reprezintă cea mai mare parte din masa plantei verzi (frunzele conţin în medie 80-90%. fără de care temperatura plantelor s-ar ridica la limite pe care acestea nu le-ar putea suporta. Pentru a sintetiza o unitate de substanţă uscată. consumul de apă al plantelor creşte. plantele cultivate consumă câteva sute de unităţi de apă.5g/l). Principalii indicatori hidrofizici care au importanţă în aplicarea unor măsuri agrotehnice sunt: capacitatea totală pentru apă. adică starea de turgescenţă. porozitatea. care la rândul său este supus unor fluctuaţii ale microclimatului local etc.1. Numărul unităţilor de apă utilizate pentru a produce o unitate de substanţă uscată se numeşte coeficient de transpiraţie. O perioadă critică pentru apă poate fi socotită şi cea a germinării seminţelor. Apa dizolvă sărurile minerale din sol.

7 23.0 12.2 14.5 13.6 24.7 6.3 27. cele mai favorabile condiţii de viaţă se creează când umiditatea solului are valori cuprinse între 70 şi 80% din capacitatea de câmp pentru apă. Tehnologii în fitotehnie care cea mai mare cantitate de apă poate fi reţinută în sol timp îndelungat după ce se scurge apa gravitaţională (se mai numeşte şi capacitatea minimă şi reprezintă situaţia în care apa ocupă porii din interiorul agregatelor.5 m) Grupa de soluri Soluri zonale Ceornoziomuri (luto-nisipoase.5 m 1.1 2.9 4.30 V.8 2.0 0.5 m.0 m şi 1. Apa cuprinsă în intervalul dintre capacitatea totală şi cea minimă (de câmp) este uşor mobilă şi uşor accesibilă plantelor.1 19.8 5. cât şi o parte din porii dintre agregatele structurale).5 20.2 10.6 9. Forţa maximă cu care rădăcinile absorb apa din sol este de 10-15 atmosfere.0 11.0 23.2 22.5 m 1. Umiditatea din sol corespunzătoare coeficientului de ofilire este considerată ca limită a conţinutului productiv de apă la majoritatea plantelor cultivate. 1.5 m 9.7 27.9 8.1 16.7 24.0 14. dar mai ales primăvara .9 13.2 8.1 23.9 12. Coeficientul de ofilire reprezintă conţinutul de apă la care plantele se ofilesc în mod permanent şi nu îşi mai revin dacă sunt puse într-un mediu saturat cu vapori de apă. în %.0 m 1.1 19.2 29. faţă de greutatea solului uscat la adâncimile de 0. luto-argiloase) Brun-roşcate de pădure (luto-argiloase) Soluri de dune Nisipuri de dune semimobile Ceornoziomuri levigate Soluri aluviale Nisipoase şi nisipo-lutoase Luto-nisipoase Luto-argiloase Coeficientul de ofilire Capacitatea de câmp 0.9 22. Valorile coeficientului de ofilire şi ale capacităţii pentru apă în câmp la principalele soluri din sudul ţării (Umiditatea.9 22.9 1.5 12. lutoase) Ceornoziomuri levigate (lutoase.0 5.5 9.3 Apa accesibilă plantelor într-un moment oarecare este diferenţa dintre umiditatea solului în acel moment şi coeficientul de ofilire.7 21. evaporarea (care se petrece aproape tot timpul anului. Pentru majoritatea plantelor cultivate.9 22.5 m 0.5 10.5 23. Starodub.6 24.0 27.5 8.7 5.8 15.0 m 1. Pierderile neproductive de apă se produc prin: scurgerea apei la suprafaţa solului (pe solurile cu permeabilitatea redusă. Valorile coeficientului de ofilire şi ale capacităţii pentru apă în câmp variază în funcţie de particularităţile solurilor. pierderile prin scurgere pot depăşi 40%).1 12.0 6.

Plantele de cultură au nevoie de oxigen în tot cursul vieţii. Cu ajutorul oxigenului are loc oxidarea unei părţi din glucide.) au nevoie de o cantitate mare de oxigen. permeabilitate excesivă.a. date medii) 20. se produce asfixierea semănăturilor şi plantele mor din lipsă de oxigen). însă proporţia lor este diferită. Necesarul de oxigen pentru încolţire diferă de la o specie la alta.) de cantităţi mai mici. începând cu germinarea seminţelor. Probleme generale de fitotehnie 31 şi după recoltări de vară.03 urme Oxigenul este tot atât de necesar plantelor ca şi animalelor. mazărea. prin care se produce energia necesară pentru sintetizarea substanţelor proteice. cât şi prin cele din sol. fiind folosit în procesul de respiraţie. consumul apei de către burueni. Aerul atmosferic şi aerul din sol Pentru creşterea şi dezvoltarea lor normală. % Componente Oxigen (O) Azot (N) Argon (Ar) Bioxid de carbon (CO2) Amoniac (NH3) Alte gaze Aerul atmosferic Aerul din sol (în procente din volum. plantele respiră absorbind oxigen şi eliminând dioxid de carbon. De exemplu. vapori de apă. în aerul din sol scade cantitatea de oxigen (ca urmare a consumului în procesul de respiraţie a rădăcinilor plantelor şi a activităţii microorganismelor aerobe) şi creşte cea de bioxid de carbon şi de amoniac (în urma proceslor de respiraţie a rădăcinilor plantelor şi activităţii microorganismelor din sol. fasolea ş.1.00 76. în general. care permite scurgerea gravitaţională a apei în profunzime). plantele au nevoie de un regim favorabil de aer.a. ca şi alte organisme vii. azot. atât prin organele de deasupra solului. Părţile aeriene ale plantelor sunt. Aerul reprezintă un amestec gazos compus din: oxigen. lucerna. Compoziţia aerului atmosferic şi a aerului din sol. trifoiul.03 1-0. deoarece. altele (orezul. bine aprovizionate cu oxigen din aerul atmosferic (doar atunci când sunt acoperite de apa stagnantă.3 urme urme 0.76 0. bioxid de carbon. . sulfina ş. unele culturi (porumbul. Astfel.76 0. Componentele aerului sunt aceleaşi în atmosferă ca şi în sol. infiltrarea în profunzime (care este mai intensă pe solurile cu porozitate necapilară. grâul.31 79. când terenul este descoperit şi liber de plante).00 0. amoniac şi alte gaze.87 19. de inundaţii sau de o pojghiţă de gheaţă.

În viaţa plantelor însă bioxidul de carbon poate avea şi rol indirect. în general. Azotul reprezintă componentul principal al aerului atmosferic.32 V. gazos. iar în condiţii de secetă avansată el poate conţine numai aer.31%. Tehnologii în fitotehnie Bioxidul de carbon din aer este sursa principală din care plantele îşi primesc carbonul. iar cele necapilare. se combină cu bazele generând azotaţi). iar din combinaţia cu apă rezultă acid azotic. Aerul din sol ocupă în general porii necapilari. cât şi sub acţiunea microorganismelor (simbiotice şi nesimbiotice). Este un gaz inert atât pentru viaţa plantelor. a proteinelor. La o umiditate optimă. Starodub. deosebindu-se însă prin proporţia gazelor. solul poate fi saturat în întregime cu apă. cât şi pentru viaţa animalelor. spaţiile capilare reţin apa.03%) este apreciat ca fiind departe de nivelul optim al plantei cerut de asimilaţia clorofiliană (pentru multe plante se apreciază ca optimă o concentraţie de 1%). din oxidări prin arderi şi din descompunerea substanţelor organice şi este indispensabil procesului de asimilaţie clorofiliană. sporind puterea de utilizare de către plante a substanţelor nutritive greu solubile. Amoniacul se comportă ca o bază şi. măreşte puterea de solubilizare a compuşilor chimici mai greu solubili în sol. care pot servi ca hrană pentru plante. Aerul .03% la 0. sau sunt oxidate de către bacteriile nitritificatoare şi transformat mai întâi în azot şi apoi în azotaţi (o parte din amoniacul din sol se pierde în atmosferă). ca urmare a descompunerii substanţelor organice care conţin azot şi. aceste procese microbiologice prin care azotul liber este fixat şi transformat în compuşi ai azotului în formă accesibilă plantelor în procesul de nutriţie. în schimb în aerul din sol se găseşte în proporţii mai mari. ajungând în sol cu apa de precipitaţii. în sensul că. care reprezintă circa 45% din întreaga masă a corpului plantei. unde se găseşte în proporţie de 78. aerul provenit din atmosferă. Prin tehnica agricolă se stimulează. fiind absorbit de către plante mai ales prin organele lor verzi. şi are aceeaşi compoziţie ca şi aerul atmosferic. împreună cu acizii din sol. neputând fi asimilat sub formă de azot elimentar. Din această cauză. Poate fi utilizat de către plante sub formă de săruri ale acidului azotic sau sub formă de săruri amoniacale. azotul trebuie să fie combinat cu oxigen. În condiţiile unei umidităţi excesive. Conţinutul aerului atmosferic în bioxid de carbon (0. asimilaţia clorofiliană creşte de 3 ori.28%. La o sporire a conţinutului de bioxid de carbon de la 0. dizolvat în apă. Amoniacul se găseşte în aerul atmosferic în cantităţi extrem de mici. atât în urma descărcărilor electrice (rezultă oxid de azot. dar şi porii capilari eliberaţi de apă. care. formează săruri amoniacale. în primul rând. Acest gaz provine din respiraţia tuturor vieţuitoarelor.

pe care plantele le iau din apă şi aer. Fe. . 6. Din această cauză. Cu. Mo. S. fosforul. în aşa fel încât volumul aerului în spaţiile necapilare să aibă o pondere de minimum 10%. în porii solului se întâlnesc gazele reţinute la suprafaţa particulelor. calciul împreună cu toate celelalte elemente constituie 5. sunt lungi şi prezintă un număr mare de perişori radiculari absorbanţi. 43% de carbon. predomină procesele anaerobe.03% în aerul atmosferic) şi ceva mai saturat în oxigen. De asemenea. într-un mediu bine aerat al solului.65% faţă de numai 0. în primul rând. Astfel. procesul germinării seminţelor scade brusc. În afară de carbon.15 şi 0. ele mai au nevoie de N. care îi asigură o aerisire permanentă. În afară de aer. Na. Ca. Mg. Al. Mn ş. K. ci şi gaze ca H2S. Experimental s-a dovedit că. CH2 etc. grâul şi ovăzul necesită un volum maxim de aer în sol de 10-15%. un volum minim de 15-20%. în cazul solurilor cu permeabilitatea mai scăzută şi deci mai puţin aerisite. iar azotul. pe care le iau din substratul mineralogic al solului. o plantă de porumb aproape de maturitate completă este alcătuită din 44. Prin componentele sale.. iar într-o anumită măsură şi prin intermediul frunzelor.2% de hidrogen. Acestea intră în compoziţia plantei în proporţie diferită. în corpul plantei fiind asimilate şi apoi transformate în compuşi organici. Absorbţia elementelor nutritive din sol se face prin intermediul rădăcinilor şi poartă denumirea de hrănire radiculară. rădăcinile plantelor sunt bine dezvoltate. împreună cu apa. de exemplu. care determină oxidarea şi reducerea diferitor combinaţii organo-minerale din sol. din care rezultă nu numai CO2. prin îmbunătăţirea permeabilităţii solului (prin lucrări de afânare). potasiul.57% de oxigen. la un conţinut mai mic de 6-9% de aer în sol. Aşa.a. este necesară o primenire permanentă a aerului. iar alte plante de cultură. Regimul de nutriţie reprezintă o altă componentă indespensabilă creşterii şi dezvoltării plantelor. Zn. hidrogen şi oxigen. Elementele nutritive Elementele minerale (substanţele nutritive) pătrund.47%. Bo. purtând denumirea de nutriţie extraradiculară. Aceasta comportă diferite măsuri agrotehnice. Probleme generale de fitotehnie 33 din sol devine însă mai bogat în CO2 (conţinând între 0. ca şi cele dizolvate în soluţia de sol. În vederea evitării efectelor negative ale unei aeraţii insuficiente sunt necesare. îmbunătăţirea structurii solului şi executarea la timp a tuturor lucrărilor agrotehnice. Aceste modificări în compoziţia aerului din sol se datorează respiraţiei rădăcinilor şi activităţii microorganismelor. Si. ca orzul şi sfecla-dezahăr. de exemplu. aerul din sol are un efect pozitiv asupra creşterii şi dezvoltării normale a plantelor.1. P.

Procesul de nitrificare determină acumularea în sol a unei cantităţi apreciabile de azot mineral şi este favorizat de reacţia neutră sau slab alcalină a solului. sau să dea recolte slabe. pentru ca. comportându-se la început ca paraziţi. Nu este substanţă vie fără să conţină azot. deoarece el participă la sinteza proteinelor şi intră în compoziţia unui număr mare de substanţe organice. spre sfârşitul vegetaţiei. o stare bună de afânare şi de umiditate a solului. Bacteriile fiind heterotrofe. o temperatură de 25-37oC. ţesuturile de susţinere se dezvoltă mai puţin şi plantele sunt predispuse la cădere. dar au nevoie în cea mai mare măsură de azot. Când azotul este în exces. dar sub forma de anioni NO3—.a. sunt mai puţin rezistente la ger. în cea mai mare parte a cazurilor. îsi extrag hrana (hidraţi de carbon) din ţesuturile rădăcinii. de înflorire şi de fructificare. Starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive şi forma în care acestea se găsesc constituie regimul nutrituv al solului şi. . Tehnologii în fitotehnie Diferite culturi agricole extrag din sol cantităţi variate de elemente nutritive. Sub acţiunea microorganismelor din sol.34 V. iar lipsa acestuia determină încetarea creşterii plantelor. condiţii ce pot fi dirijate într-o anumită măsură de către om. atingând cota maximă în fazele de creştere intensivă. din verzi devenind galbene. Azotul atmosferic poate fi pus la dispoziţia plantelor de către bacteriile de nodozităţi (care trăiesc pe rădăcinile leguminoaselor) sau nesimbiotice (care trăiesc liber în sol). o parte din care este folosită de planta-gazdă. sub formă de ioni (cel mai adesea sub formă de cationi Ca++. făcând ca plantele doar să crească. nu şi să fructifice. Starodub. recolta depinzând de cantitatea de săruri minerale extrase din sol. secetă. Bacteriile simbiotice aparţin genului Rhizobium şi trăiesc o bună parte din timp în sol.. Pe parcursul vegetaţiei. Lipsa sau insuficienţa acestui element de nutriţie aduce mari prejudicii producţiei. în ţesutul meristematic al rădăcinilor. transpiră mai mult.a.). K+. Azotul are un rol deosebit în viaţa plantei. potasiu şi calciu. cea mai mare parte din azotul organic se transformă în azot amoniacal. care apoi se transformă în compuşi azotaţi ce pot fi utilizaţi de către plante. Plantele au nevoie de elemente nutritive în tot cursul vieţii. aceste cerinţe să descrească treptat. plantele absorb elementele nutritive din sol prin perişorii absorbanţi. unde pătrund în perii radiculari. apoi încep a fixa azotul din aerul solului. plantele au o creştere vegetativă puternică. Fe+++ ş. iar calitatea producţiei lor este inferioară. în detrimentul fructificaţiei. plantele solicită cantităţi din ce în ce mai mari de elemente nutritive. HPO4. care fixează acest element gazos. iar frunzele se decolorează. sinteza clorofilei încetează. se înmulţesc formând colonii (milioane de bacterii) în nodozităţi.ş. boli şi dăunători şi se prelungeşte perioada de vegetaţie. fosfor.

neînfrăţirea cerealelor şi scăderea producţiilor. măreşte rezistenţa la ger. Prezenţa sa contribuie la micşorarea transpiraţiei şi la mărirea rezistenţei plantelor la secetă şi la cădere.5% în funcţie de specia plantei. Sub forma de ioni liberi. Conţinutul în fosfor al ţesuturilor plantelor variază între 0. amidon etc. seminţe ş. Fe. Insuficienţa acestui element poate provoca anumite dereglări: formarea unor rădăcini mai scurte şi mai puţin ramificate. sporeşte activitatea de fotosinteză şi favorizează migrarea hidraţilor de carbon către tuberculi. dar mai ales sub forma unor săruri neutre ale acidului fosforic şi a unor baze de Ca. contribuie la formarea hidraţilor de carbon (glucoză. În proporţie de 0. rădăcini. iar mărirea rezervei solului în acest element se realizează prin administrarea îngrăşămintelor cu fosfor. în special în nervuri şi în peţiol (sub forma de oxalat de calciu). procesul de înfrăţire la cereale. cât şi în procesele biochimice din sol. Probleme generale de fitotehnie 35 Fosforul participă la sinteza proteinelor. Formează cimentul de legătură dintre celule şi dă mai multă . iar fosforul pus la dispoziţia plantelor. Potasiul (kaliul) este prezent în toate ţesuturile şi organele plantelor şi are funcţii importante în creşterea şi dezvoltarea acestora. Fosforul provine prin alterarea chimică a mineralelor din rocile pe care s-a format solul respectiv (este deci de origine minerală). în general.05 şi 0. precum şi alte procese fiziologice: grăbeşte maturizarea plantelor. Al etc. bine aprovizionate cu potasiu (între 0. la mărirea concentraţiei sucului celular. ţesutul analizat etc. pe solurile nisipoase şi pe cele puternic levigate. ca şi a lipidelor.9%). El participă la formarea membranelor celulare şi are un rol important în creşterea ţesuturilor tinere. În proporţie mai mare se găseşte în plante. fiind localizat mai ales în frunze.3% se găseşte în sol sub forma unor compuşi organici. Solurile din ţara noastră sunt. conţinutul de fosfor din sol. contribuie la sporirea recoltei. Plantele din familia leguminoaselor au capacitatea de solvire a compuşilor minerali cu fosfor mai greu solubili. ceea ce determină o sporire a rezistenţei plantelor la ger.05-0. Sub acţiunea microorganismelor compuşii organici sunt mineralizaţi. Acest element de nutriţie influenţează pozitiv dezvoltarea rădăcinilor şi stimulează germinarea seminţelor. iar îngrăşămintele chimice cu potasiu sunt folosite mai cu seamă la culturile tehnice. Insuficienţa potasiului în sol determină încetinirea procesului de creştere a plantelor.1. Calciul joacă un rol imporatant atât în viaţa plantelor. mai ales în organele de reproducere (seminţe şi fructe) şi mai puţin în frunze. el este localizat în cantităţi mari în organele tinere şi mai cu seamă în cele cu metabolism ridicat.).a. care se soldează cu reducerea cantitativă şi calitativă a producţiei.3 şi 2. la boli.

sub formă de bioxid de sulf. nitrat. conţinând aproape toate elementele pe . formarea nodozităţilor pe rădăcinile leguminoaselor. Manganul.36 V. Este absorbit de către plante din sol. iar rădacinile rămân scurte şi se deformează. cuprul măreşte rezistenţa plantelor la ger şi secetă şi favorizează procesul de creştere. iar din aer prin frunze.3-3 %. Carenţa de calciu se manifestă prin aceea că plantele devin clorotice. organo-minerale şi organice. borul prezintă importanţă în procesul de fructificare al plantelor şi ajută la dezvoltarea rădăcinilor în condiţii anaerobe. adică la realizarea unui pH aproape de 7. sulfuric. executarea lucrărilor solului în condiţii optime. îndeplinesc roluri foarte importante pentru viaţa plantei atât ca elemente nutritive. nitric. din sărurile uşor solubile (sulfat. deşi se găsesc în cantităţi mici în organismul vegetal. Starodub. Este prezent în măsură mai mare în ţesuturile tinere. cât şi la sinteza unor enzime. formează soluţia solului. de exemplu. care contribuie la formarea unor glomerule (agregate structurale) cu stabilitate hidrica ridicată. de asemenea în sucul celular şi în protoplasmă. şi este folosit de către plante. activează sistemul enzimatic şi favorizează sinteza unor vitamine. de asemenea. Calciul se găseşte în sol în proportie de 0. În sol. vitamine. Este absorbit de humusul coloidal. formând aşa-numitul humus activ. Mg++) necesari nutriţiei plantelor. împreună cu substanţele minerale. Neutralizează acizii organici din plante. sub forma anionului SO4. Tehnologii în fitotehnie consistenţă frunzelor bătrâne şi ţesuturilor de protecţie. hormoni şi în activitatea microorganismelor din sol. Deplasează din complexul coloidal alţi cationi (K+. Soluţia solului şi proprietăţile ei Apa din sol. fertilizarea corespunzătoare a solului. mai cu seamă când sunt în exces. Soluţia solului are o alcătuire complexă. molibdenul joacă rol de catalizator în transformările ce le suferă nitraţii în plantă şi favorizează. fosforic etc. moleculară şi coloidală. făcându-i inofensivi. aflate în stare de dispersie ionică. frunzele tinere se răsucesc. Optimizarea regimului de nutriţie al plantelor se realizează prin: rotaţia raţională a culturilor în cadrul asolamentului. sub formă de oxid de calciu. sub această formă. Microelementele. Magneziul participă la formarea clorofilei şi are un rol însemnat în viaţa plantei.). contribuind la reglarea reacţiei solului. bicarbonat de calciu). clorul măreşte concentraţia sucului celular şi contribuie la reacţiile de fotosinteză. Sulful are rol principal în formarea unor aminoacizi şi a unor hormoni. acetic. butiric. calciul neutralizează acizii organici şi anorganici (lactic. favorizează formarea nodozităţilor pe rădăcinile leguminoaselor şi stimulează activitatea unor enzime. combaterea buruienilor la timp etc.

Apa pură. acestea servind ca indicatori ai reacţiei solului. ovăz.1. K. fiind determinată de raportul dintre concentraţia de ioni de H+ şi OH-. sulfina. Soluţia solului îngheaţă sub 0oC şi joacă un rol important în schimbul de substanţe dintre sol şi plantă. reacţia solului este neutră. OH-. O cantitate foarte mică de apă din soluţia solului este disociată în ioni de hidrogen (H+) şi de hidroxid (OH-). acizi etc. P. În această situaţie valoarea pH este egală cu 7. În cazul când există un raport echilibrat între ionii de H+ şi de OH-. constituind pentru acestea sursă de aprovizionare cu elemente de nutriţie. denumite halofile. secară şi cartof etc. orz. se găsesc în soluţia solului sub formă de ioni (Ca++. Reacţia solului Reacţia solului este în strânsă legătură cu compoziţia solului. O parte din sărurile dizolvate în apa din sol se află în stare disociată în ioni componenţi. mai mari de 7. În cazul reacţiei acide pH-ul are valori sub 7. rezultă că apa pură are pH = 7. pătrunse în soluţie. la 25oC. În unele soluri pot trece în soluţie şi alte săruri nefolositoare plantei şi care pot să devină chiar vătămătoare. nu conţine numai molecule de H2O. acidă sau alcalină. Pe solurile bogate în calciu sunt frecvente leguminoasele: lucerna-albastră. solul este acid. Sărurile minerale. ci şi ioni de hidrogen în concentraţie de circa 10-7 mol/l şi ioni de hidroxid în aceeaşi concentraţie. sparceta. Mg++. numite şi plante calcifile. Na+.. SO4-. reprezentaţi prin săruri. Pe sărături cresc specii de plante fără valoare furajeră. iar dintre speciile spontane măcrişul mărunt şi altele. pot fi cedate plantelor în funcţie de cerinţele acestora în procesul de nutriţie. Cl-. dacă depăşesc anumite limite. Sunt însă şi plante care suportă o reacţie acidă sau alcalină. nu depăşeşte câteva grame de săruri la 1 litru. H+. Probleme generale de fitotehnie 37 care le conţin şi plantele.. NO3-). iar dacă predomină ioni de OH–. Prezintă importanţă sărurile de N. Concentraţia soluţiei solului este redusă. Aceşti ioni se formează prin disocierea apei: H2O«H++OHDeci (H+)= 1/10000000= 10-7 Înlocuind expresia –log (H+) prin simbolul pH. Corectarea reacţiei solului. solul este alcalin. Majoritatea speciilor de plante cultivate şi spontane preferă reacţia neutră slab acidă sau slab alcalină. Reacţiile alcaline se întâlnesc la solurile bogate în calciu şi la sărături. Compuşii chimici. pH-ul reprezintă logaritmul cu semnul negativ al concentraţiei ionilor de hidrogen din soluţie. Dacă în soluţia solului predomină ioni de H+. Reacţia acidă a solului poate fi suportată de lupin. Ca. se poate . iar dacă este alcalină.

expoziţia învelişului vegetal etc. pierd mai repede căldura. Solurile argiloase. praf de lignit. energia termică biologică degajată în urma activităţii microorganismelor din sol sau cea provenită din interiorul pământului. transmiterea şi pierderea căldurii solului. ca zonă geografică. Deosebit de păgubitoare sunt şi temperaturile scăzute. se încălzesc mai repede şi mai mult. fosfoghips.38 V. intensitatea respiraţiei depăşeşte pe cea a asimilaţiei clorofiliene şi are loc fenomenul de şiştăvire (zbârcire) a boabelor la cereale. Din acest punct de vedere . Regimul termic optim al solului este important pentru germinarea seminţelor. care au nevoie de niveluri diferite de temperatură.946 calorii într-un minut pe fiecare cm2 de pe scoarţa terestră şi. varul nestins (CaO). în mai mică măsură. ca granulometria. Pentru fiecare specie de plante se cunosc temperaturile minime. Regimul termic al solului este influenţat de condiţiile mediului înconjurător. Tehnologii în fitotehnie face prin operaţia denumită amendare şi se realizează folosind anumite substanţe numite amendamente.. cât şi de unele proprietăţi ale solului. Pentru asigurarea activităţii optime a microorganismelor de transformare a materiei organice în substanţa minerală. optime şi maxime.. Pentru corectarea reacţiei acide a solului se folosesc ca amendamente piatra de var măcinată (CaCO3). iar la 45-500C procesele fiziologice sau intensitatea lor încetează. Pentru majoritatea plantelor de cultură din ţara noastră. Temperaturile mai mari determină mersul normal al proceselor vitale. varul stins (Ca(OH)2). se consideră optime temperaturile cuprinse între 25 şi 350C. în timp ce solurile bine structurate bogate în humus şi cu un conţinut optim de aer sunt capabile să reţină timp mai îndelungat căldura pe care au acumulat-o. iar pentru corectarea reacţiei alcaline se tratează solul cu ghips (CaSO4. comparativ cu cele situate pe versanţii nordici. humusul. care asigură 1.2H2O). Starodub. corespunzătoare anumitor faze de vegetaţie. Solurile situate pe pantele cu expoziţie sudică primesc o cantitate mai mare de căldură. fiind în general mai umede. Sursa principală de căldură o constituie pentru sol energia solară. au nevoie de mai multă căldură pentru a se încălzi. Dacă în perioada formării fructelor temperatura mediului ambiant este prea ridicată. marna etc. cât şi pentru dezvoltarea rădăcinilor. Regimul termic al solului Regimul termic al solului reprezintă totalitatea fenomenelor care determină fluxul. în funcţie de specia plantei cultivate. culoarea. este de asemenea necesar ca regimul termic al solului să oscileze între 10 si 400C. umiditatea.

100C) de-a lungul întregii perioade de vegetaţie. orz. Cunoaşterea temperaturii minime (înregistrată în sol) de germinaţie a seminţelor are o mare importanţă practică în stabilirea momentului optim de însămânţare a diferitor culturi. Co Minimă Optimă 1-2 21-27 2-3 20-25 3-4 20-25 4-5 25-30 5-6 25-30 7-8 25 8-10 30-35 10-12 30-35 12-14 30-35 plantele de cultură se deosebesc foarte mult. nutriţie. Constanta termică a unor plante de cultură Planta cultivată Grâu de toamnă Secară de toamnă Ovăz Porumb pentru boabe Orez Suma gradelor. transpiraţie. În cursul perioadei de vegetaţie. Aceasta rezultă din însumarea temperaturilor medii zilnice (care depăşesc 5°C şi. in Mac. transport. în sere. Astfel. măzăriche. permite repartizarea raţională a culturilor pe teritoriul ţării.1. 0C 1700-2500 2400-3700 2000-3000 1352-1900 1300-3000 Cunoaşterea constantei termice. Probleme generale de fitotehnie 39 Temperatura minimă şi optimă a solului pentru germinarea unor specii de plante cultivate Specia de plante Mazăre. În cultura de câmp prin tehnologii adecvate ce poate îmbunătăţi . secară. planta suferă o autoreglare prin modificări ale habitusului. trifoi Grâu. respiraţie. iar mazărea pâna la –60C. în funcţie de cerinţele lor faţă de căldură. lucerna rezistă iarna până la – 25°C pe teren fără zăpadă. când se produc îngheţuri târzii de primăvară. lucernă. soia Dovleci Tutun şi orez Temperatura. Dirijarea regimului termic în mod direct se poate realiza în casa de vegetaţie. depunere etc. cât şi a condiţiilor climatice din fiecare zonă. fasole. ovăz. rapiţă Cartof Porumb pentru boabe. pentru a ajunge la maturitate plantele au nevoie să înmagazineze o anumită cantitate de căldură denumită constantă termică (sau sumă a gradelor). 0C 2000-2300 1700-2126 1940-2310 1700-3700 2200-5000 Planta cultivată Floarea-soarelui Sfeclă pentru zahăr Soia Mazăre Cartof Suma gradelor. Dacă temperatura mediului este prea scăzută sau excesiv de ridicată faţă de cerinţele specifice codului său genetic. respectiv. bob. răsadniţe etc.). grâul pâna la –180C. dar şi a proceselor sale biochimice (sinteza clorofiliană. cânepă Sfeclă pentru zahăr Floarea-soarelui.

Plantele anuale lasă în sol în jur de 3-5 t/ha. mezofauna – organisme ce au lungimea cuprinsă între 0.5 t actinomicete. Starodub. acest rol revine viermilor albi. Fauna şi microfauna din sol contribuie cu 0. în fiecare cm cub de sol se găsesc până la 7-10 miliarde de microorganisme. Astfel. executarea unor arături adânci şi a lucrărilor de eliminare a excesului de apă.8 mm şi macrofauna-organisme ce au lungimea de 8-80 mm. Pedofauna este şi ea la rândul ei împărţită în 3 categorii: microfauna – organisme ce nu depăşesc lungimea de 0. În solurile bogate. principalul rol în formarea humusului îl au viermii obisnuiţi. toate acestea sunt supuse unui proces complex de sinteză. 500 kg de râme. 100 kg alge. iar cantitatea de sol ce trece anual prin tubul digestiv al unui vierme este de aproximativ 500 g. excrementele oligochetelor constituie mediul pentru alte microorganisme implicate în sinteza unui alt tip de humus – humusul coprogen. S-a constatat că pe o suprafaţă de un hectar de sol se conţin aproximativ 3 t de bacterii. . 20 kg de şerpi şi rozătoare etc. Acesta este o parte esenţială a materiei organice a solului şi cel mai important component al lui. sau neutre. resturile vegetale şi animale sunt transformate în humus. Reglarea regimului termic al solului se poate realiza prin mulcire. se recomandă aplicarea îngrăşămintelor organice puţin descompuse. cca 25 tone de sol sunt astfel îmbogăţite cu humus brun şi coprogen. mai acide. pe când în solurile sărace în substanţe. pe solurile argiloase. Derivaţii fenolici din lignină. Produsul principal al acestui proces biochimic sunt acizii humici bruni. reci se recomandă acoperirea acestora cu material organic de culoare nisipoasă.2 şi 0. După pieirea organismelor vii din sol. aminoacizii sau amoniacul rezultaţi din peptide sunt integraţi odată cu particulele minerale de către viermii oligocheţi. cei glucidici rezultaţi din descompunerea celulozei. solul este cel mai populat mediu de viaţă. grele şi compacte. în care intervin şi anumite enzime specifice tubului digestiv al viermilor.2 mm. 30 kg de moluşte. Formarea humusului Graţie stabilităţii condiţiilor vitale pe care le asigură. slab acide.1-0. În acest proces se pot forma şi compuşii complecşi argilo-humici. cantităţi mai mari rezultând de la speciile leguminoase. Cele mai mari cantităţi de resurse organice se acumulează de pe urma plantelor ierboase perene (10-12 t/ha). Totalitatea animalelor ce trăiesc în sol constituie pedofauna acestuia..40 V. Tehnologii în fitotehnie regimul termic al solului (pe solurile reci. cu exces de umiditate. 40 kg de artropode. Astfel. mulcirea se face cu materiale deschise la culoare (paie tocate). 3 t de ciuperci microscopice. 1. 50 kg de nematode. 100 kg de protozoare. În sol numărul lor este foarte mare – câteva zeci de mii la hectar.2 t/ha de resturi organice. care se încălzesc uşor. În tubul digestiv al anelidelor.

cât şi din substanţe minerale. Etapa finală a procesului de mineralizare este cea de formare a azotului molecular.+energie. Enzimele provoacă reacţii de polimerizare. în urma cărora rezultă monozaharide. Procesul de mineralizare este caracterizat într-o prima etapă de o anumită microfloră care descompune moleculele complexe până la CO2 şi NH3. NO2-+2H++H2O +energie Azotul din nitraţi poate fi din nou utilizat de plante. în care ultimele resturi de compuşi organici constituenţi ai humusului sunt mineralizate. NH4++3/2O2 NO2. 19 t de fosfor. utilizând ca sursă de energie oxidarea amoniacului în nitriţi şi nitraţi. Probleme generale de fitotehnie 41 O altă cale de formare a humusului este cea microbiană. Mineralizarea humusului reprezintă ultima etapă în circuitul substanţei. cum ar fi Aspergillus niger.+ 3/2O2 NO3. S-a constatat ştiinţific că un strat de sol cu grosimea de 1 m pe o suprafaţă de 1 ha conţine în medie 290 t de humus. ca şi dioxidul de carbon care rezultă în etapa de amonificare. Pe de altă parte. la care nu participă lignina ci numai celuloza şi proteinele. Prin reacţiile ulterioare de repolimerizare se formează acizii humici cenuşii. . 204 t de potasiu. 15 t de azot. mangan. elaborează compuşi apropiaţi ca structură biochimică de humus. aceşti compuşi de culoare neagră rămân în sol. După moartea lor. aminoacizi. Acest proces se numeşte neoformarea humusului pe calea microbiană. Microorganismele din clasa Fungi. precum şi o cantitate importantă de microelemente: cupru. apă şi aer. zinc. În solurile foarte acide iau naştere produşi milanici de culoare neagră săraci în azot care sunt precursori ai humusului. necesare dezvoltării normale în perioada de vegetaţie. derivaţi chinonici. Fertilitatea este şi ea de două tipuri: fertilitatea naturală şi fertilitatea economică. bacteriile îşi sintetizează glucoza din CO2 aflat în sol. molibden etc. Deci solul este format atât din substanţe organice. care are loc sub acţiunea bacteriilor denitrificatoare ce utilizează acidul azotic ca acceptor de protoni şi reduc azotul până la starea de oxidare zero. Ei se acumulează în sol împreună cu o parte din miceliul foarte abundent al ciupercilor. Aceasta este etapa de amonificare. Dacă substratul este sărac în produsul glucidic. sub forma humusului brut (humusul microgen). prin autoliza în masă a bacteriilor celulotice se eliberează protoplasma şi enzimele acestora şi se amestecă cu gelul din sol.1. Fertilitatea solului Prin fertilitate se înţelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substanţe nutritive (compuşi ai elementelor chimice cu care se hrănesc plantele).

care ocupă 100 mii ha. Ea se dezvoltă continuu şi este determinată de compoziţia fizică şi biochimică a solului. Nămolurile mai bogate se recomandă spre folosire prin copertarea solurilor cu productivitate scăzută. de condiţiile de climă şi de relief şi se manifestă prin capacitatea de reproducere spontană a vegetaţiei.7 mii tone de substanţe active. 38. chimice. inclusiv nămoluri provenite de la epurarea apelor uzate. Aplicarea lor la fertilizarea culturilor necesită o testare complexă pentru evitarea poluării solurilor şi producţiei agricole cu substanţe nocive.2 kg de grâu de toamnă. 2. Apele uzate din sectorul zootehnic conţin cantităţi însemnate de elemente nutritive. Nămolurile au o grosime de 2.42 V.). . 5. Sporul de recoltă la aplicarea 1 kg de elemente nutritive (NPK) constituie: 5. Tehnologii în fitotehnie Fertilitatea naturală (potenţială) a solului este un rezultat al fenomenelor naturale (fizice. în forme uşor accesibile plantelor. irigaţii. În ţară există peste 3500 de bazine artificiale de acumulare a apei. În scopul sporirii fertilităţii. a celor tehnice – cu 23-42%.5 m. desecări etc. omul aplică deşeuri ale industriei prelucrătoare şi gospodăriei urbane în calitate de fertilizanţi. deseori depăşind în această privinţă şi solurile cu profil întreg. Starodub.8 kg de rădăcini de sfeclă pentru zahăr. îngrăşăminte. Cel mai eficient mod de utilizare a nămolurilor lacustre este amestecarea lor cu deşeuri organogene. a nămolului de la fabricile de zahăr. Fertilitatea economică (antropogenă) a solului apare ca urmare a unor activităţi modificatoare ale omului. Implementarea sistemului optim de fertilzare cu îngrăşăminte minerale conduce la majorarea recoltelor cerealiere cu 23-26%.8 de kg porumb pentru boabe. 91. conţin de la 2. Ea depinde de aplicarea corectă a tehnicilor agricole corespunzătoare (lucrări agrotehnice.9 mii tone de azot. Cele mai bogate în elemente nutritive dintre ele pot fi utilizate la ameliorarea solurilor puternic erodate prin aport de material pământos. neinfluienţate de om.5 până la 5.0 mii tone de fosfor şi 45. inclusiv 99. biologice).5–3.5% de humus şi sunt mult mai bogate în forme mobile de fosfor decât solurile afectate de eroziune. în special potasiu şi azot. dintre care cca 1200 sunt înnămolite excesiv sau deteriorate. Necesarul total de îngrăşăminte pentru agricultura Moldovei în anii 2010-2020 şi după anul 2020 va constitui 236. a gunoiului menajer. O sursă potenţială semnificativă pentru restabilirea productivităţii solurilor erodate şi slab productive sunt solurile deluviale.8 mii tone de potasiu.9 kg de seminţe de floarea-soarelui.

necondiţionat.0 30-40 granule de culoare albă granule de culoare albă granule de culoare albă granule de culoare albă microcristale roşu-deschis Solurile Moldovei În baza unor investigaţii. Ele prezintă principala bogăţie naturală a ţării şi merită.0 19-20 44 0 52 60 56 15 17 13 26 40 Salpetru de amoniu Ureea (carbamidă) Superfosfat simplu Clorură de potasiu Sare de potasiu 60.1. .3 46. Probleme generale de fitotehnie 43 Sortimentul principalelor îngrăşăminte Denumirea Formula chimică (produs îngrăşământului principal) Fosfaţi de amoniu NH4H2PO4 (NH4)2HPO4 Amofos Nitrofosfaţi Polifosfaţi de amoniu Fosfat – uree Azotat de potasiu Fosfat de potasiu Metafosfat de potasiu Fosfat de amoniu şi de potasiu Nitrofosca NH4H2PO4 + HN4NO3 + CO(NH2)2 CaHPO4 + Ca(H2PO4)2 + Ca(NO3)2 (NH4)n + 2PnO3n+1 CO(NH2)2 + H3PO4 KNO3 KH2PO4 (KPO3)n NH4H2PO4KH2PO4 NH4NO3+(NH4)2SO4+ KNO3+CaHPO4+Ca(H2PO4)2 K2HPO4+K2SO4+KCl NH4NO2 CO(NH2)2 Ca(H2PO4)2 * H2O + CaSO4 KCl KCl cu impurităţi de NaCl N 11 12 21 23 20 Conţinutul P2O5 K2O 44 0 52 0 53 0 23 0 10 0 0 0 46 35 39 18 15 17 21 13 13 Starea fizică granulat granulat granulat granulat sau lichid granulat cristale albe granulat granulat granulat granule de culori diferite 13-18 56-66 17 13 0 0 6 15 17 13 13 13 34. 50 milioane de tone de azot. solurile Moldovei sunt apreciate ca unele dintre cele mai fertile din lume – cca 1 miliard de tone de humus. 700 milioane de tone de potasiu. a instituţiilor de profil şi a fiecărui cetăţean aparte. 60 milioane de tone de fosfor. o atenţie permanentă a statului.

5 9.1 372.0 1.6 mii ha (0.44 V. Raionarea solurilor din Republica Moldova Tipul de sol 1. Cernoziomuri tipice şi levigate.0 8. silvostepa din vestul Codrilor 10. cernoziomurile compacte 13.3 317.0 227. Podişul Prutului 3. cu porţiuni xerofite de pădure. silvostepa podişului Tigheciului 13. de carpen ale înălţimii Codrilor Centrali 8.54%). Cernoziomuri podzolite şi levigate. Cernoziomuri tipice şi levigate.9 270. soluri cenuşii şi cenuşii-închise de pădure. cu porţiuni de cernoziomuri podzolite de soluri cenuşii-închise. Cernoziomuri obişnuite şi carbonatice de stepă. Cernoziomuri tipice. cernoziomurile carbonatice 671.6 3. silvostepa Podişului Soroca 5.49%). Cernoziomuri tipice. cernoziomurile sudice 1. câmpia Moldovei de Sud 14.4%).4 117.8 10.34%). pădurile de carpen din Codri 11.91%).7 64. Soluri cenuşii de pădure.78%).5 mii ha (11. silvostepa podişului Rezina 6.4 1. silvostepa din sud-vestul Podişului Podoliei 7.1 1. cu porţiuni de soluri cenuşii-închise de pădure. Cernoziomuri obişnuite şi levigate.1 mii ha (18. cu porţiuni de soloneţuri şi soluri cenuşii. cernoziomuri levigate şi podzolite. cu amestec de ierburi şi poacee.9 61. silvostepa gârniţelor din câmpia Moldovei de Sud 12. levigate şi obişnuite. cu porţiuni de soluri cenuşii. cernoziomurile tipice 281.3 55. Cernoziomuri tipice şi levigate. câmpia Nistrului inferior mii ha 281. cernoziomurile xeroforestiere 18. de stejar din Codri 9. păduri de gorun şi carpen. Soluri brune şi cenuşii de pădure. Cernoziomuri obişnuite.4 11.1 9.0 .0 354. carbonatice sudice şi soluri de luncă inundabilă. cu porţiuni de cernoziomuri podzolite.7 4.7 mii ha (0. pratostepa Bălţilor 4. cernoziomurile.2 171.9 mii ha (19. Cernoziomuri obişnuite şi levigate. pădurile de fag şi stejar. Cernoziomuri tipice. levigate obişnuite şi soloneţizate. soluri cenuşii-închise de pădure.7 mii ha (3. Starodub.2 mii ha (0.2 116. Tehnologii în fitotehnie În Republica Moldova principalele tipuri de soluri.7 136.9 % din teritoriul ţării 8. Cernoziomuri levigate şi xerofite de pădure cu porţiuni de cernoziomuri podzolite şi soluri cenuşii-închise de pădure. cernoziomurile cambice (levigate) 395.5 5. soluri cenuşii şi cenuşii-închise de pădure. levigate şi podzolite.6 mii ha (8.9 6. cernoziomurile obişnuite 634. cernoziomuri compacte şi soloneţizate.71%). constituie 70% din suprafaţa totală.6 99. Cernoziomurile luvice (podzolite) ocupă 117.3 3. silvostepa Platoului Moldovei de Nord 2.05%).

Provincia de silvostepă. griziomurile 329.4 54.4 84.7 131.8 299.1 157.7 7. Suprafaţa solurilor cenuşii şi brune de pădure constituie 40%.9 0.1 15.64 10.8 435.8% din teritoriul republicii.7 0.3 3.4 364.3 Terenuri – total inclusiv: terenuri agricole din acestea: teren arabil plantaţii multianuale din care: livezi vii păşuni fâneţe pârloagă Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră Râuri.3 297.65 74. carbonatice şi cernoziomuri sudice. solonceacurile 260 mii ha (7.8 0. Se caracterizează prin cernoziomuri obişnuite. solurile hidromorfe nealuviale 23. Genetic. a cernoziomurilor podzolite şi a celor levigate – circa 30%.76%).46 13. lacuri.7 131. care ocupă 38.8 890.1 439.6 2518. Provincia de stepă a Dunării ocupă 34. În această regiune predomină cernoziomurile tipice şi cele levigate.1 8.8%).6 3384. solurile mlăştinoase 259.7%).4 54. bazine şi bălţi Alte terenuri .5 96.2 25. Provincia de păduri a Moldovei Centrale (Codrii) ocupă 16% din teritoriul republicii.6 100.1 2.2 1651.67 10.8 8. În lunca Nistrului solurile salinizate se întâlnesc rar.46 3.06 0. Astfel.76 12. Provincia de stepă ucraineană cu cernoziomuri sudice ocupă 21.5 26. iar solurile sărăturate – soloneţurile.8 443. este neînsemnată.29 13 2. mii ha Structura.7% din teritoriul republicii.0 2521.09 2.01.3 96.5 10. 2.685).8 2.83 9. 3.2 mii ha (0.0 117.2 1833.0 100. Fondul funciar după modul de folosinţă (la 01. % 2005 2006 2007 2005 2006 2007 3384.1.1 74.1 mii ha (7. Republica Moldova a fost împărţită în patru provincii: 1.5% din teritoriul republicii.1 327. solurile hidromorfe aluviale – lăcoviştile.66 58.5 370.8 326. pe alocuri se întâlnesc cernoziomuri xerofite de pădure şi cernoziomuri compacte. Suprafaţa solurilor hidromorfe.2 1974.0 100.07 0.86 9. Aici predomină cernoziomurile obişnuite şi cele carbonatice.8 mii ha (9.6 3384. precum şi a celor humice carbonatice.7%).7 10.83 3.7 10.2007) Suprafaţa.87 4. Solurile cenuşii de pădure constituie circa 10%.8 4.3 368.2 mii ha (0.3 48.3 124. Probleme generale de fitotehnie 45 Solurile brune tipice şi luvice ocupă 27.5 1840.0 246.8 2. 4. ţine de vegetaţia de stepă.9 155.29 3.

9 38.6 23.5 1071.5 80.3 28.2 41.7 227.8 18.4 270.8 121.8 401.7 553.3 54.8 35.8 37.6 275.7 54.5 65.7 1527.4 50.7 63.9 9.4 935.6 1077.8 34.1 344. legume şi bostănoase din care: cartofi Plante de nutreţ 1526.5 584.4 937.8 54.7 202.5 Producţia medie la hectar pentru principalele culturi agricole (în gospodăriile de toate categoriile).9 62.5 117.5 36.6 89.7 37.9 459.3 162.6 356.7 987.2 57.9 70.6 79.1 8.0 41.7 287.0 331.2 340.5 42.6 5.1 1034.6 1076.2 42.0 310. kg Cereale şi leguminoase pentru boabe Grâu de toamnă Orz (de toamnă şi primăvară) Porumb pentru boabe Leguminoase pentru boabe Floarea-soarelui Soia Sfeclă pentru zahăr Tutun Cartofi 2003 1800 500 720 2550 620 1110 1060 17400 1250 7870 2004 2780 2750 2150 3070 1350 1240 1410 26140 1390 9190 2005 2740 2610 1780 3270 1560 1200 1810 29010 1420 10540 2006 2510 2350 1860 2880 1630 1320 1440 27860 1380 10950 .4 6.5 93.4 45.3 309.5 403.46 V.3 50.1 37.5 896. Starodub.0 46.9 68.7 358.6 105.0 1567.3 446.1 1573.7 4.3 17.5 49.3 216.1 59.6 34.4 69.7 21.0 369.9 433.2 42.9 84.0 417.7 66.8 87.4 79.2 18.8 114.8 124.4 69.7 61.0 400.7 917.8 60.3 455.9 1483.9 442.4 301.2 5.2 107.4 10.3 1555.5 471.7 3.4 39.6 66.3 1483.2 290.4 65.8 1484.7 59.5 61.1 34.1 44.5 1540. Tehnologii în fitotehnie Suprafaţa cultivată cu principalele grupuri fitotehnice de toate categoriile (mii hectare) 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafeţe însămânţate – total Culturi cerealiere şi leguminoase pentru boabe – total din care: grâu de toamnă orz de toamnă orz de primăvară porumb pentru boabe leguminoase pentru boabe Culturi tehnice dintre care: sfeclă-de-zahăr (industrială) floarea-soarelui soia tutun Cartofi.2 55.7 208.2 441.1 56.3 330.6 9.7 352.0 11.5 51.1 62.4 77.0 63.9 34.1 320.4 256.5 16.8 71.4 204.3 399.9 66.9 67.

8 28. prin îndepărtarea particulelor fine ale solului. prin ploi torenţiale). desfundarea solurilor pe versanţi şi micşorarea capacităţii de rezistenţă antierozională a acestora.1. Împădurirea este cel mai eficient mijloc de obţinere a unei rezistenţe la eroziune. Totuşi cauza principală a eroziunii constă în lipsa unei vegetaţii care să asigure stabilitatea solului. Vântul spulberă particulele de la suprafaţa solului şi le transportă prin curenţi de aer la mari distanţe.2 9. apele. Cantitativ.4 31.4 133. transportul solului cu şuvoaiele de apă la distanţe mari. Acţiunea apei este un alt mod de producere a eroziunii. cota mare . Cantitatea spulberată de vânt poate fi uneori destul de mare. ca urmare a spălării stratului de sol de pe terenurile naturale.3 Ţara SUA Marea Britanie SUA SUA Japonia Dania SUA Olanda SUA Eroziunea solului Solul este expus permanent procesului natural de eroziune ca rezultat al acţiunii factorilor de mediu (apă. Apa acţionează fie la suprafaţă (de exemplu. intensitatea de eroziune se reflectă în volumul de detritus transportat de ape. Activitatea omului a condus la intensificarea pronunţată a eroziunii naturale datorită despăduririlor masive. Cauzele principale care contribuie la intensificarea proceselor erozionale alături de factorii naturali sunt: desţelenirea aproape completă a terenurilor. t/ha 27. Probleme generale de fitotehnie 47 Producţia record Cultura Porumb Grâu Soia Sorg Orez Orz Ovăz Cartof Sfeclă pentru zahăr Producţia. temperatură). monoculturilor etc. ca rezultat cota terenurilor agricole este destul de mare – 74. Dacă acest dens covor vegetal este îndepărtat pentru a se face loc monoculturilor. chiar dacă aceasta s-ar limita doar la un covor de iarbă întreţinut permanent în stare vie. formând o reţea protectoare.2 19. păşunatului excesiv. în urma unei furtuni de vânt poate fi dezgolit un strat de circa 25 mm în doar câteva ore. aer.5%. unde acestea cad din nou pe sol.8 26. De exemplu. fie prin pătrunderea în adâncime şi dislocare. În solul din preajma pădurilor rădăcinile plantelor se înteţesc. capacitatea de rezistenţă scade foarte mult. lipsa vegetaţiei etc. La producerea eroziunilor participă mai mulţi factori: vântul.3 124.1 18.

Anual. distribuirea cotelor pe versanţi pe direcţia deal–vale. populaţiei şi diminuează esenţial fondul funciar al republicii. iar când spunem “în spaţiu”. ceea ce la fel contribuie la reducerea suprafeţei ce revine pe cap de locuitor (0. ci se va planifica astfel ca. – Succesiunea culturilor pe acelaşi teren (însoţită de lucrări corespunzătoare). vizavi de 0. din circuitul agricol se scot suprafeţe considerabile de terenuri agricole. care condiţionează pierderi enorme economiei. Asolamentul Definiţii — Tehnică a împărţirii unui teren cultivabil în mai multe loturi (în raport cu numărul de plante care urmează a fi cultivate) şi a repartizării prin rotaţie a fiecărei plante pe un lot anumit. – Împărţirea terenului unei exploataţii agricole în câteva sole. . cu scopul de a păstra fertilitatea solului. Starodub.2 mii (23. 700 mii de tone de humus şi o cantitate mare de elemente nutritive: azot. în ultimii 10-20 de ani a fâşiilor forestiere de protecţie.6%) până la 877. Trecerea oricărei culturi pe o altă solă se face în aşa fel ca pe fiecare solă să se păstreze aceeaşi rotaţie a culturilor. normativ. tone de sol fertil. Drept consecinţă. – Tehnica de cultivare a solului constând în împărţirea unui teren cultivabil în parcele. În anul următor fiecare cultură va trece pe o altă solă. Într-un an culturile vor ocupa fiecare câte o solă din asolamentul respectiv. înţelegem că fiecare plantă se va cultiva în fiecare an pe o altă solă.60 ha. Numărul de sole ale asolamentului este egal cu numărul de ani al rotaţiei culturilor încât pe durata unei rotaţii fiecare cultură a rotaţiei respective trece o dată pe fiecare solă. fosfor.6 mii ha sau 34. Anual. suprafaţa solurilor erodate numai în ultimii 40 de ani a crescut de la 594. în mare parte. fără organizarea antierozională preventivă a terenurilor comunelor. pentru necesităţile sociale şi gospodăreşti. de pe terenurile agricole se pierd 26 mil. repartizarea în procesul de privatizare a cotelor de teren. în timp culturile să se succeadă în aceeaşi ordine.43 ha).48 V. – Alternarea periodică a culturilor agricole de pe o anumită suprafaţă de teren.7%. Această trecere nu se va face la întâmplare. Tehnologii în fitotehnie a culturilor prăşitoare în asolamentele de câmp. pe care se cultivă un anumit grup de plante. potasiu. înţelegem rotaţia culturilor pe aceeaşi solă. – Divizarea terenurilor în sole (parcele) şi alternarea culturilor pe acestea de la un an la altul. Ponderea solurilor moderat şi puternic erodate care au pierdut 40-70 % din fertilitatea iniţială constituie 354. Eroziunea solurilor şi alunecărilor de teren prezintă un pericol şi un fenomen de risc. Când spunem “în timp”.4 sau circa 40 %. De aceea asolamentul mai este definit astfel: „rotaţia culturilor în timp şi spaţiu”. lichidarea.

Mazăre. reciclarea materiilor organice). – Definim profilul exploataţiei agricole (structura culturilor). Numărul culturilor anuale indică lungimea rotaţiei şi determină durata asolamentului. dăunătorilor şi buruienilor. Măsuri avantajoase: – Alegerea culturilor (cereale. nutrienţii solurilor. Porumb La irigat Asolament de 3 ani 1. . – Sisteme reduse de lucrări – lucrări superficiale (discuit). Rotaţia culturilor reprezintă alternanţa culturilor de la un an la altul. Floarea-soarelui. Într-o fermă agricolă. Grâu. 6. Soia. Grâu.1. cel mai adesea asolamentul optim este de 4–6 sole. 3. pe care se cultivă plantele. Porumb Asolament de 5 ani 1. relief şi alţi factori. implică consumuri energetice sporite. 2. 5. Triticale + orz Categorii şi sisteme de lucrări ale solului: – Sisteme convenţionale (clasice) – pluguri. 3. plante tehnice. Grâu. pe aceeaşi suprafaţă.). Suprafaţa unei sole variază mult în funcţie de tipul de fermă. De regulă. Porumb + soia. 5. Grâu. 2. Porumb Asolament de 6 ani 1. – Amplasarea culturilor în cadrul asolamentelor raţionale nu necesită investiţii. Planta premergătoare este aceea care a fost cultivată în anul precedent pe o anumită solă. 3. 2. plante furajere anuale sau perene. Porumb siloz. – Obţinem creşteri semnificative ale ratei rentabilităţii şi producţiei stabile de la un an la altul. Probleme generale de fitotehnie 49 Solă este o suprafaţă de teren cu sol cât mai omogen. Exemple de asolamente La neirigat Asolament de 3 ani 1. – Diversificarea culturilor conduce la eşalonarea activităţii (lucrări mecanice. Mazăre. plante aromatice şi medicinale). Sfeclă pentru zahăr. braţe de muncă. cizel – mobilitare adâncă cu sau fără răsturnarea brazdei. 4. Grâu. 2. 4. – Valorificarea superioară a resurselor naturale (apă din precipitaţii. venituri etc. ea este delimitată cu drumuri pe care circulă tractoarele şi maşinile agricole. Floarea-soarelui. cheltuieli. – Reducerea infestării cu patogeni şi a gradului de îmburuienare a terenurilor prin alternarea metodelor de lucrare a solului şi tehnologiilor specifice acestora pentru combaterea bolilor. Măsuri avantajoase: – Alternarea în timp şi spaţiu a culturilor agricole. 3.

Tehnologii în fitotehnie – Fără lucrări – semănat direct în teren nelucrat (bilonat sau nebilonat) cu maşini speciale care pregătesc parţial terenul pentru semănat. combinator) – aşezat (tăvălug). – Metoda de semănat direct în mirişte. cizel. la adâncimea optimă pe o fâşie de 12–15 cm înaintea brăzdarului semănăturii. Cota din suprafaţa Recolta grâului de mii ha terenurilor agricole. – Metoda de semănat direct în teren bilonat sau nebilonat. – Metode reduse de lucrări – lucrări superficiale (discuit).50 V. % toamnă. Sisteme de lucrări pentru cereale de toamnă: – Metode clasice – afânat (pluguri. Raportul optim dintre culturile agricole pe versanţi. – Sisteme de lucrări pentru culturi compromise. puncte I 81-100 689 27 3200-4000 II 71-80 536 21 2800-3200 III 61-70 382 15 2400-2800 IV 51-60 382 15 2000-2400 V 41-50 303 9 1600-2000 VI 21-40 153 6 800-1600 VII <20 178 7 – Media pe ţară 65 2556 100 2600 . % Panta <10 1-30 3-50 5-70 >70 Cota culturilor în asolamente Prăşitoare Culturi dese Ierburi perene 50-60 25-30 10-15 40-50 30-35 15-20 30-40 35-45 20-25 20-25 45-50 25-30 – 30-35 65-70 Gradul de protecţie a solului de eroziune 100 69 73 83 93 Starea actuală a învelişului de sol poate fi caracterizată prin suprafeţele terenurilor cu diferite clase de bonitate. cizel) – mărunţit (disc. kg/ha bonitate bonitate. Bonitatea solurilor din Republica Moldova Clasa de Nota de Suprafaţa. – Semănat direct în teren nelucrat. – Metode reduse de lucrări – lucrări superficiale repetate (discuit. – Sisteme de lucrări mixte. Sisteme de lucrări pentru cereale de primăvară: – Metode clasice – pluguri. Starodub. grapat).

formează acid carbonic cu însuşiri de solubilizare a formelor greu solubile de fosfor. activitatea microorganismelor se desfăşoară şi în interiorul solului. iar pe cca 10% din terenurile agricole – critică. O bună parte din suprafaţa arabilă este eliberată de culturi (rapiţă. prezintă următoarele avantaje: . este de peste 50 de ori mai mare. potasiu. Deformarea asolamentelor (majorarea cotei culturilor prăşitoare şi micşorarea suprafeţei ocupate cu culturi leguminoase). cu grapa de discuri. uneori amendamente calcaroase etc. să se execute arătura. Principalele lucrări ale solului Dezmiriştitul. micşorarea volumului de îngrăşăminte organice de 20–30 de ori. Efectuarea dezmiriştitului. mazăre. imediat după recoltarea culturilor de vară.1. iar conţinutul de apă se găseşte la nivelul capacităţii de câmp. Lucrarea solului Activitatea microorganismelor şi procesele biochimice din sol se desfăşoară în condiţii normale atunci când solul este corect lucrat. Pe solul nelucrat. borceag. calciu ş. unde găsesc condiţiile prielnice şi unde. în asemenea condiţii.a. în special procesul de nitrificare. care trebuie încorporate sub brazdă concomitent.) în cursul verii. Acidul azotic rezultat contribuie la solubilizarea fosforului şi calciului. pentru obţinerea de CO2 şi a energiei necesare. care. deoarece majoritatea tractoarelor sunt folosite la alte lucrări şi deseori terenul este prea uscat pentru a putea fi arat. Pe terenul lucrat. la adâncimea de 6-8 cm.15 g/cm3. celor minerale de 15–20 de ori au condus la formarea unui bilanţ profund negativ al humusului şi elementelor biofile în soluri şi la degradarea biologică a lor. aerul şi temperatura se găsesc la parametrii adecvaţi acestor activităţi. în solul lucrat. cel mai indicat este să se lucreze cu dezmiriştitorul. se desfăşoară foarte intens.11–1. Din descompunerea materiei organice rezultă CO2. când are un anumit grad de afânare şi când apa. conţinutul în azotaţi. Probleme generale de fitotehnie 51 Starea actuală a fertilităţii efective a solurilor este nesatisfăcătoare. grâu etc. Dar înaintea arăturii este necesar să se aplice îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu. îngrăşămintele organice. unde găsesc oxigenul pentru oxidarea substanţei organice. imediat după eliberarea terenului. S-a stabilit că procesul de nitrificare se desfăşoară cu intensitate maximă atunci când densitatea aparentă a solului are valori de 1.. combinându-se cu apa. Cum arătura nu poate fi executată imediat. microorganismele pot activa numai la suprafaţă. Normal ar fi ca. orz.

– anual se va schimba sensul arăturii şi metoda de arat pentru a preveni denivelarea solului prin coame şi şanţuri. adâncimea la care se execută arătura variază în funcţie de sol. Prin arat se întoarce. starea lui culturală şi mai ales de plantele ce urmează a se cultiva.52 V. – brazdele să fie bine răsturnate pentru a încorpora resturile vegetale. se mărunţeşte. – să asigure nivelarea şi mărunţirea solului (bulgării cu diametru de 5 cm să reprezinte peste 75% din totalul bulgărilor). pentru procesele de nitrificare (conţinutul solului în nitraţi creşte de 2–6 ori). să nu prezinte greşuri şi răzoare mari. se vor discui de 1–2 ori pentru a se asigura fragmentarea acestora şi o bună încorporare a lor sub brazdă. Ø Asigură păstrarea umidităţii în sol prin distrugerea capilarităţii şi astuparea crăpăturilor prin formarea unui strat izolator la suprafaţă. se amestecă şi se afânează un anumit strat de sol numit brazdă. pentru descompunerea materiei organice. La executarea lucrării de arat trebuie să se respecte o serie de cerinţe agrotehnice: – să se efectueze la timpul optim. În acest scop plugul va lucra obligatoriu în agregat cu grapa. iar randamentul la arat creşte cu 15–20%. Ø Se distrug cuiburile de insecte. un mulci rezultat din amestecarea miriştii cu solul. în prealabil. Ø Pe terenul dezmiriştit arătura se execută mai uşor. prin arătură. În scopul valorificării raţionale a forţei de tracţiune şi economisirii combustibilului. cu abateri de maximum +/. Aratul. – să se realizeze adâncimea stabilită şi uniformă pe întreaga suprafaţă. Ø Asigură condiţii optime pentru activitatea microbiologică în sol. spori. ouă şi alte organe de înmulţire a bolilor şi dăunătorilor perturbând ciclul de dezvoltare normală al acestora. îngrăşămintele organice şi chimice administrate. Starodub. efortul la tracţiune scade cu 10–14%. Este principala lucrare efectuată asupra solului din ţara noastră. – terenurile puternic îmburuienate şi cu resturi vegetale la suprafaţă. Tehnologii în fitotehnie Ø Înlesneşte pătrunderea şi înmagazinarea în sol a întregii cantităţi de apă provenite din precipitaţii. .10%. consumul de combustibil se reduce cu 8–12%. Ø Asigură germinarea şi răsărirea seminţelor de buruieni care se găsesc în stratul de mulci şi care ulterior vor fi încorporate sub brazdă. când solul este reavăn şi când se realizează minimum de consum de combustibil şi de uzură a utilajelor folosite.

Este recomandat ca lucrarea cu tăvălugul să fie precedată de lucrarea cu grapa cu discuri. – lucrarea se va executa cu organe active bine ascuţite şi cu agregatul de arat corect reglat. lucrarea se va executa numai de-a lungul curbelor de nivel. ierburi). trifoi. pentru a distruge crusta. Tăvălugul inelar sau zimţat se foloseşte. După adâncimea la care se efectuează. Viteza de deplasare a agregatului de tăvălugit este mai mare când se urmăreşte sfărâmarea bulgărilor (5-7 km/h) şi mai mică. Tăvălugul va lucra în agregat cu grapa. numai afânarea solului (cuţite daltă). când se lucrează cu grapa cu discuri. dar şi buruienile înrădăcinate. Probleme generale de fitotehnie 53 – pe terenurile în pantă. Lucrarea cu tăvălugul. Lucrarea cu tăvălugul se mai practică pe suprafeţele cultivate cu plante pentru îngrăşământ verde. când este necesar. Se va recurge la reducerea lăţimii de lucru. Lucrarea de grapat se recomandă a se efectua când terenul este reavăn. Prin aceasta se asigură încorporarea seminţelor la adâncimea stabilită şi un contact mai bun al seminţelor cu solul. înainte de arătură şi introducerea acestuia sub brazdă. arăturile se pot clasifica în: Lucrarea cu cizelul are rolul de a asigura afânarea solului pe adâncimea de 20–25 cm fără întoarcerea brazdei. Cultivatoarele pot fi activate cu câteva tipuri de organe active în funcţie de scopul principal urmărit prin lucrarea executată: tăierea buruienilor şi afânarea solului (cuţite săgeată). grape stelate. atunci când se urmăreşte acţiunea de îndesare a solului (3-4 km/h). puternice. în vederea însămânţării culturilor cu seminţe mici (lucernă. afâna şi nivela stratul de sol de la suprafaţă. viteza de deplasare a agregatului de arat va fi de 4. deschderea de rigole .1. care pătrund în sol şi-l afânează. Tăvălugul neted se foloseşte pe solurile afânate. Se întâlneşte o diversitate de tipuri de grape şi fiecare se recomandă a se utiliza în condiţiile pentru care este destinată.5–7 km/h. Prin grapat se pot distruge buruienile abia răsărite sau în curs de răsărire. în vederea germinării.5–3. pentru a împiedica pierderea apei prin evaporare.5 m (în funcţie de puterea tractorului cu care lucrează în agregat) şi este prevăzut cu organe active tip daltă. Cizelul este o maşină cu lăţimea de lucru mare de 2. pentru mărunţirea arăturii bulgăroase. – pentru a executa o arătură de calitate. De asemenea se tăvălugesc culturile de cereale ieşite din iarnă neînfrăţite. care afânează stratul superficial al solului de 2–3 cm. Lucrarea cu cultivatorul este socotită ca lucrare intermediară între arătură şi grapat. Grapatul se foloseşte cu scopul de a mărunţi arătura. mai ales. şi nu la reducerea vitezei. grape cu discuri etc. Astfel sunt: grape cu dinţi.

Pentru afânarea mai profundă se foloseşte cultivatorul tip cizel. cu organele active montate corespunzător. . realizarea densităţii stabilite. Patul germinativ este definit ca stratul de la suprafaţa solului. Tehnologii în fitotehnie pentru irigat sau muşuroirea. sfeclă etc. plantele ajung la suprafaţă debilitate şi sunt uşor atacate de diferite boli. Sintetizând cele de mai sus. adică sămânţa este aşezată pe „pat tare şi învelită cu plapumă moale”. În patul germinativ pregătit necorespunzător (lucrat prea adânc. se folosesc şi la pregătirea patului germinativ. iar deasupra solul este afânat. germinarea şi răsărirea au loc eşalonat. În acest mod se asigură condiţii optime pentru declanşarea procesului de germinare şi răsărirea plantelor. permiţând pătrunderea cu uşurinţă a aerului şi căldurii la nivelul seminţei. Pe terenuri grele. poartă numele de cultivator hrănitor. cerinţele agrotehice la pregătirea patului germinativ sunt: – realizarea afânării şi mărunţirea solului numai pe adâncimea de semănat. Calitatea pregătirii patului germinativ asigură în mare măsură calitatea semănatului. germinarea seminţelor şi răsărirea plantelor. Când se montează organe active tip rariţă se foloseşte la deschiderea brazdelor pentru irigat sau la muşuroirea plantelor. care realizează afânarea fără întoarcerea brazdei. cu menţinerea continuităţii capilarelor până la nivelul de încorporare a seminţelor. Pregătirea patului germinativ este lucrarea hotărâtoare în reuşita înfiinţării culturilor. creşterea şi dezvoltarea plantelor. Terenul mobilizat pe adâncimea de încorporare a seminţelor asigură plasarea acestora pe un substrat „aşezat”. cu efecte directe asupra scăderii producţiei. ocuparea terenului şi învingerea concurenţei buruienilor.54 V. soia. iar buruienile câştigă în concurenţă cu asemenea plante. fără asigurarea mărunţirii şi nivelării) este favorizată pierderea apei din sol.). gros cât adâncimea de semănat. Cultivatoarele. tasate. Când pe acest cultivator se montează secţii pentru administrat îngrăşăminte. Starodub. creând goluri în cultură. este necesară lucrarea de afânare şi în acest caz se montează organe tip daltă. germinarea seminţelor şi creşterea plantelor în fazele iniţiale de dezvoltare. floarea-soarelui. Dar destinaţia cea mai principală a cultivatoarelor este executarea lucrării de prăşit intervalul dintre rândurile plantelor prăşitoare (porumb. – reducerea numărului de lucrări şi de treceri cu agregate agricole. pregătit pentru lucrări ale solului în vederea creării condiţiilor optime pentru însămânţarea. – distrugerea buruienilor şi realizarea unei bune mărunţiri şi nivelări a solului. sămânţa este încorporată la diferite adâncimi. la care apa ajunge prin ascensiune capilară.

un conţinut satisfăcător de aer şi un contact intim al seminţei cu solul pentru a se favoriza aprovizionarea cu apă pe cale capilară. sunt considerate fructe. Prin aceasta se asigură un contact intim al seminţei cu solul şi crearea tuturor condiţiilor pentru germinarea şi răsărirea „explozivă”. . seminţele fiind purtătoare de proprietăţi biologice şi economice. Există seminţe care. Pentru aceasta. fiind părţile plantelor utilizate ca material de însămânţare. În cazul cartofului. la unele plante textile. Astfel. La leguminoase. Probleme generale de fitotehnie 55 – încorporarea uniformă a îngrăşămintelor şi erbicidelor aplicate. fructele uscate indehiscente ale cerealelor sau florii-soarelui. pot pătrunde cu cca 1–1. păstrarea purităţii lor genetice. adică pe cale vegetativă. precum şi a metodelor de determinare a acestora. sunt denumite în fitotehnie seminţe. studiul şi elaborarea sistemului de procedee tehnologice care urmăreşte obţinerea unui material semincer şi a unor seminţe de calitate. noţiunea de sămânţă (seminţe) are un sens mai larg decât în botanică. pentru că recolta – calitativ şi cantitativ – depinde de materialul săditor. Sarcina seminologiei constă în îmbunătăţirea calităţii materialului semincer. În fitotehnie. fiind implicată în studiul şi stabilirea unui sistem de procedee pentru înmulţirea seminţelor ameliorate. din punct de vedere botanic. regula generală este ca lucrările de pregătire a patului germinativ să nu se efectueze la adâncime mai mare decât adâncimea de încorporare a seminţelor. noţiunea de seminţe coincide cu noţiunea botanică. a cărui înmulţire se face prin tuberculi. datorită propriei greutăţi. presupunând părţile cu ajutorul cărora plantele se reproduc. biochimice. se înmulţesc. Materialul semincer este principalul mijloc de producţie. Obiectul seminologiei este materialul de semănat.5 cm în substratul nelucrat. citologice) ale seminologiei implică modalităţile de apreciere a calităţii materialului de semănat în câmp şi laborator.9. al cerinţelor seminţelor faţă de mediul ambiant.1. adâncimea de pregătire a patului germinativ poate fi chiar mai mică. contând pe faptul că brăzdarele semănătorilor. Metodele de cercetare (fiziologice. „cartofi de sămânţă” sau „material de plantare”. la data semănatului. Seminologia diferă de producerea seminţelor ameliorate. terenul este destul de afânat. 1. în fitotehnie se utilizează termenul „cartofi pentru seminţe”. Patul germinativ trebuie să asigure apa şi căldura. Sămânţa – factor biologic de producţie Seminologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul formării şi dezvoltării seminţelor pe planta-mamă. brassicacee. al stării lor şi proceselor ce decurg în ele de la recoltare până la semănat şi în perioada cuprinsă între semănat şi apariţia plantelor. În cazul când.

La multe specii de plante: cereale. floarea-soarelui. Unele plante leguminoase: măzărichea. in. tuberculi de cartof. nu ajunge totuşi sub valoarea minimă admisă de standardele în vigoare. Durata perioadei de maturizare după recoltare este influenţată de mediul ambiant. secţionării seminţelor puse la germinat etc. Şi vechimea seminţelor influenţează germinaţia. Pe parcursul repausului seminal. Tehnologii în fitotehnie Repausul seminal. lucerna. deşi aflat în scădere. unele ierburi perene. permeabilitatea învelişului creşte. seminţele nu încolţesc. asemenea seminţe trebuie scarificate. Temperaturile scăzute influenţează pozitiv încolţirea seminţelor de cereale proaspăt recoltate. În cadrul repausului adevărat. deoarece la temperaturi scăzute solubilitatea lui în apă creşte. Unii specialişti în domeniu susţin că repausul seminal este cauzat de substanţele care împiedică germinaţia. sfeclă pentru zahăr. în laborator. Pentru a încolţi. O sămânţă cu germene viabil. aceste substanţe trec prin multe transformări şi îşi pierd caracterul nociv în raport cu startul procesului de germinaţie. mei. Starodub. bumbac. la temperaturi scăzute şi în stare umectată – stratificare. seminţele ierburilor leguminoase îşi păstrează . O perioadă lungă de maturizare au seminţele de orz. tutun. ele au nevoie de maturizare suplimentară. apa şi aerul nu pătrund în sămânţă. O importanţă practică are şi longevitatea economică. se iau măsuri de alternare a temperaturilor în timpul procesului germinării. real. Depăşirea repausului seminal sau atingerea maturităţii fiziologice a seminţelor are o importanţă deosebită pentru parcurgerea şi definitivarea procesului de germinaţie. afluxul oxigenului este mai mare. adică intervalul de timp în cadrul căruia procentul de seminţe germinabile. seminţele de salcie. Seminţele care s-au copt în condiţii de căldură au o perioadă mai scurtă de maturizare. trifoiul. acumulate în seminţe. De exemplu. poate să germineze normal dacă. Structura tegumentului seminal influenţează procesul germinaţiei. odată cu trecerea timpului. sparceta etc. La asemenea temperaturi. alţii că în această perioadă se atestă impermeabilitatea învelişului pentru aer şi apă. pentru vremea rece şi ploioasă. au seminţe cu coajă tare. O longevitate mare au seminţele leguminoaselor. capacitatea seminţelor de a germina normal se reduce imediat după recoltare şi sporeşte pe măsură ce seminţele ei se învechesc. sulfina. perioada de maturizare este mai lungă. Ţesutul palisadic al tegumentului acestor seminţe este foarte comprimat. chiar în condiţii externe favorabile. plop îşi păstrează capacitatea germinativă – după maturizarea în cadrul plantei-mamă – numai câteva zile. care nu a parcurs repausul seminal.56 V. Durata pe parcursul căreia seminţele îşi păstrează capacitatea de germinaţie se numeşte longevitate.

porumb pentru siloz. apoi cele de ovăz. Seminţele de secară au longevitatea de 2-5 ani. mazăre pentru boabe. Îngrăşarea cu fosfor influenţează pozitiv asupra formării şi coacerii seminţelor. dar cu seminţe de diferită origine. uşoare. de produsele toxice ale respiraţiei. soiul îşi pierde calităţile. trebuie repartizate după premergători buni: ogor ocupat. secară. se mai găsesc seminţe germinabile care prezintă interes ştiinţific pentru păstrarea colecţiei. Excesul de . seminţele formate devin mici. orez – de 5-10 ani. Condiţiile climaterice influenţează considerabil calitatea seminţelor. cu un potenţial înalt de productivitate. cu atât mai mult scade recolta şi calitatea ei. Probleme generale de fitotehnie 57 longevitatea economică până la 100 de ani. Seminţele care s-au format pe timp umed asigură o recoltă cu 8% mai mare decât cele care s-au format pe timp uscat.1. cele de grâu. trebuie reînnoit cu seminţe ameliorate ale aceluiaşi soi. orz. Rezerva sporită de P2O5 în seminţe contribuie la intensificarea procesului de încolţire. respiră mai intensiv seminţele de porumb. o dată la 4-6 ani. lucernă. Longevitatea biologică – timpul după care. În urma polignirii plantelor. diferenţa de recoltă poate atinge 80%. Soiurile plastice – după cereale păioase. Soiurile superintensive. Cea mai mare intensitate de respiraţie se remarcă la plantele oleaginoase. Pe terenul semincer. S-a constatat că la cultivarea aceluiaşi soi. soiurile mai productive solicită condiţii mai bune de creştere şi dezvoltare: altfel ele nu-şi pot realiza potenţialul. ele având o longevitate scurtă. fapt ce înrăutăţeşte calitatea materialului semincer şi de panificaţie. iar recolta obţinută. Influenţa elementelor tehnologice de cultivare asupra calităţii seminţelor În timp. se reduce activitatea fotosintetică şi acumularea substanţelor plastice în seminţe. hrişcă. În cazul cerealelor. În condiţii de umiditate excesivă se formează seminţe cu un conţinut ridicat de glucoză şi conţinut scăzut de zaharoză. grâu. Calitatea seminţelor este influenţată şi de polignirea plantelor. Conform legităţii biologice. în selecţie. Longevitatea mai mică a seminţelor de secară se explică prin porozitatea tegumentului seminal. Impactul ecologic asupra calităţii seminţelor. plantele polignite trebuie recoltate separat. se înrăutăţeşte regimul de lumină. în partida supusă analizei. şiştave. Pierderea capacităţii de germinaţie a seminţelor în timpul păstrării este provocată de alterarea enzimelor. coagularea proteinelor din embrion. sparcetă. porumb. au un conţinut mai mare de substanţe proteice şi unul mai mic de amidon. Cu cât mai devreme se polignesc plantele. utilizată în furaj sau alimentaţie. ovăz.

Analizele genetice. deoarece cu cât mai mulţi hidraţi de carbon conţin seminţele. Accelerarea coacerii prin aplicarea defoliaţiei. impurităţi vii: seminţe ale altor plante de cultură. au o umiditate uniformă. Tehnologii în fitotehnie azot reţine sinteza substanţelor proteice şi contribuie la acumularea azotului nitric şi amoniacal. se treieră mai bine şi au mai puţine impurităţi. insecte vii etc. insecte moarte etc. şi impurităţi moarte: pietricele. în acest sens. seminţe mălurate. iar cele aplicate timpuriu – nivelul recoltei. în timp ce fosforul favorizează acumularea acestor elemente şi îmbunătăţeşte calitatea seminţelor. sinicaţiei şi preparatelor fiziologic active influenţează şi ea pozitiv asupra calităţii seminţelor. este antagonist azotului. fizice. iar fosforul înlătură acest fenomen. dăunător pentru plante. Considerabilă este şi influenţa epocii şi a metodei de recoltare. Puritatea genetică a unei seminţe presupune că aceasta reprezintă o entitate botanică bine definită şi că toţi indivizii care o compun au aceeaşi constituţie genetică şi aceleaşi proprietăţi biologice. Potasiul contribuie la formarea şi depozitarea în seminţe a amidonului şi. Starodub. pleavă. calciu şi magneziu. culoarea. Analizele fizice se efectuează cu scopul de a determina puritatea masei a 1 000 de seminţe şi a masei hectolitrice. iar suprafaţa foliară a plantelor de pe un hectar să constituie 45-50 mii m2. desicaţiei. luciul şi mirosul. Recoltarea divizată are mai multe aspecte pozitive: seminţele se usucă mai repede în poloage. cu atât mai puţine sunt substanţele proteice. Îngrăşămintele aplicate tardiv influenţează puternic calitatea seminţelor. Înainte de a fi acceptate pentru semănat. Puritatea seminţelor reprezintă procentul de seminţe pure din specia analizată. Recunoaşterea propriu-zisă a culturii semincere pentru stabilirea purităţii biologice se realizează la faza de vegetaţie a plantelor. seminţe de buruieni. Seminţe pure se consideră toate seminţele speciei analizate. . fiziologice şi pentru determinarea stării sanitare. Azotul reţine afluxul de potasiu. Îngrăşarea suplimentară extraradiculară cu uree asigură un efect bun. seminţele plantelor cultivate trebuie supuse unor analize aprofundate: genetice. capabile să germineze şi să producă germeni normali. când caracterele morfologice străine pot fi distinse mai uşor de către aprobatori. În categoria impurităţilor intră: resturi ale culturii de bază.58 V. umiditatea. raportat la greutate. adică se stabileşte dacă sămânţa aparţine soiului zonat şi dacă acesta include indivizi ce aparţin altor soiuri sau populaţii. E recomandabil ca înfrăţirea productivă să fie de aproape o unitate. Cu ajutorul analizelor genetice se determină puritatea biologică şi genetică a seminţelor. nisip.

valoarea utilă a cărora se determină în baza unei singure probe de laborator. Probele primare se extrag din loturile depozitate în vrac. în laborator. Proba de laborator: cantitatea de seminţe obţinută din proba omogenizată. . Dacă ele sunt similare ca aspect şi compoziţie. utilizânduse. pe linia diagonalelor. butelii de sticlă care se pot închide ermetic. proba mică: cantitatea de seminţe extrasă o singură dată. Constituirea probei compuse şi de laborator. categorie. Proba omogenizată: proba obţinută prin amestecarea tuturor probelor elementare. corespunzătoare normelor standardului pentru formarea unei probe de laborator. după o examinare sumară prealabilă a acestora. procedura se repetă. supusă până la recoltare aceloraşi lucrări agrotehnice de însămânţare. Seminţele din 2 sferturi opuse se elimină.1. de circa 2 cm. limitate gravimetric în funcţie de specie. într-un strat uniform. se trece la omogenizarea lor. Lotul: o anumită cantitate de seminţe. Proba elementară sau proba primară. dintr-o anumită partidă. formându-se astfel o probă compusă. Din proba compusă omogenizată se extrag probele de laborator. Cu ajutorul unei rigle. stratul de seminţe se împarte în patru părţi. dintr-un loc al lotului. căruia i se dă o formă pătrată. iar pentru seminţele din celelalte 2 sferturi. Probleme generale de fitotehnie 59 Termeni uzuali în controlul seminţelor Partida: orice cantitate de seminţe obţinută de pe o suprafaţă de teren însămânţată cu exemplare de aceeaşi valoare biologică (soi. vagoane sau în conducte de scurgere cu ajutorul sondei conice sau cilindrice. până se ajunge ca în fiecare sfert din ultimul pătrat să rămână o cantitate minimă. Această probă se expediază la laboratorul de control al calităţii seminţelor. Probele extrase se ambalează în săculeţe de pânză deasă. Probele primare extrase dintrun lot se examinează organoleptic. provenienţă). cu mâna sau cu sonda. iar probele destinate determinării umidităţii şi afectării de boli şi dăunători se ambalează în borcane cu dop redat. Proba de analiză: cantitatea de seminţe cu ajutorul căreia. Sondarea se efectuează în diferite puncte ale suprafeţei şi adâncimii stratului de depozitare a lotului. Pentru fiecare probă se completează câte două etichete identice. metoda sferturilor şi. Proba compusă bine omogenizată se întinde pe o suprafaţă plană. condiţionate şi omogenizate identic. pentru seminţele mici – metoda şahului. se determină indicele de calitate al seminţelor. pentru seminţele mari şi medii.

susan. lalemanţia. mazăre. fenicul. câte 500 de seminţe pure din proba de laborator. Se ştie că seminţele mari şi grele. păiuş-de4 livadă. ciumiză. cânepă. Grâu. masa medie = 34. Exemplu: Masa probei I = 35. . arahidă. golomăţ. dispun de germeni bine dezvoltaţi şi de rezerve mai mari de hrană: din ele rezultă plante mai viguroase. pir. iută. teişor. g 1. folosite la însămânţări. perilă. orz.60 V. busuioc 8. sfeclă. camelină. sulfină. timoftică 2 9.10 g. se face media dintre masele celor 4 repetiţii. dovlecel 50 4. a probei II = 34. soia. firuţă 1 10. năut. varză-de-mare. salvie 10 6. Tehnologii în fitotehnie Greutatea maximă a unui lot şi greutatea minimă a unei probe Greutatea maximă a unui lot (tone) 60 25 10 20 10 20 10 10 Greutatea minimă a probei (grame) 1000 1000 100 500 250 500 250 250 Seminţe de cereale Seminţe de plante oleaginoase: a) seminţe de floarea-soarelui şi soia b) seminţe de rapiţă Seminţe de sfeclă Seminţe de lucernă Seminţe de sparcetă Seminţe de ciumaria Seminţe de iarbă-de-Sudan Cultura Mărimea probei de laborator Cantitatea de seminţe. Dacă diferenţa dintre cele 2 repetiţii depăşeşte 3% din masa medie. se numără repetat. facelie 7. Pentru determinarea ei. care asigură şi o recoltă mai mare. Acestea se cântăresc separat cu o balanţă tehnică. se realizează alte 2 numărări. Muştar. secară. dacă şi de această dată se depăşeşte limita admisă a diferenţei. ovăz.81 g. ramie 0. şofrănel. Starodub. hrişcă. Cartof. zămos 20 5.52 g. iarbă-de-Sudan. ricin. sparcetă. părâng. măzăriche. Anison. trifoi. Tutun. floarea-soarelui. sorg. morcov. bob furajer 200 2. Masa relativă a 1 000 de seminţe reprezintă masa a 1 000 de seminţe exprimată în grame. lucernă. Mac. la rând. rapiţă. obsigă 5 nearistată. orez. linte. harbuz. bostan 100 3. paiză. zămoşiţă. la umiditatea seminţelor la momentul determinării. Mei. In. ghizdei. raigras. coriandru.5 Masa a 1 000 de boabe. chimion. Porumb. Latir. fasole.

care provoacă încălzirea lor. adică depăşeşte limita admisă. o valoare deosebită având metoda uscării în etuvă. raportată la 1 hectolitru. pentru cele cu seminţe mici – 23-25 g. secară. într-un exicator. alta se pune într-un pahar cu dop şi se păstrează până la sfârşitul analizei. Determinarea MV a seminţelor se face cu ajutorul balanţelor de tip samovar. latir.42 g. Masa volumetrică. în anumite limite. servind şi la calcularea volumului necesar pentru depozitarea produselor respective. destinată determinării umidităţii. umiditatea seminţelor este mai mare decât cea admisă. Fiolele cu probele uscate se scot apoi din etuvă şi se introduc. mazăre. se extrag. timp de 30 de minute. năut. 45-50 g. ricin. Hrişcă. orez.52-34. pentru răcire. sec. câte 2 probe a câte 5 g din masa măcinată (sau nu). m1 – masa fiolei cu proba înainte de uscare. capacitatea cilindrului de lucru al cărora poate fi de 250 şi. se cântăresc. indicând. În cazul în care. respectiv. g. randamentul de extracţie a făinii şi calitatea acesteia. soia. fasole. g. ovăz. se iau măsurile necesare pentru a elimina surplusul de apă. m2 – masa fiolei cu proba după uscare. la recoltare. g. Examinarea umidităţii seminţelor se realizează prin diferite metode. linte. triticale. sparcetă. Din proba de laborator. Ea constituie un indice calitativ în relaţiile comerciale ale întreprinderilor de morărit. 1 000 cm3. Masa volumetrică reprezintă masa în kilograme a unui volum determinat de seminţe. lupin 60 . seminţele pierzându-şi facultatea germinativă. bob de grădină. sorg 20 Grâu. măzăriche. pentru culturile cu seminţe mari. stabilindu-se umiditatea în procente conform formulei: unde: m – masa probei înainte de uscare. orz. Probleme generale de fitotehnie 61 În realitate.1. se cântăresc în fiole de aluminiu şi se introduc în etuve. mei. Proba se împarte în 2 părţi: una pentru analiză. Determinarea umidităţii seminţelor este extrem de importantă. arahidă 40 Porumb. deoarece în seminţele cu umiditate mare au loc procese intense de respiraţie. În funcţie de cultură. în caz că aceasta va trebui repetată.10 = 1. Seminţele destinate determinării umidităţii se macină la morile de laborator Cultura Durata măcinatului. diferenţa constituie 35.

Rezultatele se determină. germinate normal. Starodub. Durata Co min. Această metodă – testul rece – presupune germinarea seminţelor în condiţii de temperatură minimă şi este utilizată pe scară largă în cazul speciilor termofile. secară. 600 g de H2O la 1 kg de nisip. muştar. floarea-soarelui. orz. ricinul. într-un anumit interval de timp. măzăriche Cereale şi leguminoase pentru boabe care nu sunt indicate la punctul 1. în afară de cele indicate: plantele aromatice şi tehnice neindicate la punctele 3. într-un timp stabilit pentru fiecare specie. menţinându-se la temperatura de 16-18°C. soia Ierburi furajere. Puterea de străbatere este egală cu raportul dintre plantele tăiate şi numărul seminţelor puse la încolţit. până când germenii ating placa acoperitoare. Tehnologii în fitotehnie Regimul uscării Cultura Grâu. cânepă. mazăre. 150 20 130 130 130 105 40 60 20 300 Facultatea germinativă În tehnica determinării germinaţiei conform Standardelor se definesc noţiunile de facultate germinativă şi putere de străbatere.62 V. Plantulele se taie la suprafaţă şi se numără. trebuie semănate soiuri care au un cold-test cu valoare mai . ovăz. care pot surveni după semănat. provocând pierderi considerabile. zămoşiţă Tutun Oleaginoase. arahida. Probele pregătite se acoperă cu o placă de sticlă. Energia germinativă reprezintă proprietatea seminţelor de a germina cât mai repede. Facultatea germinativă reflectă capacitatea seminţelor de a germina în condiţii optime de laborator. în condiţii optime de laborator. Iniţial. de obicei. rizocarpi. Puterea de străbatere exprimă în procente numărul de germeni ieşiţi la suprafaţa stratului acoperitor. Ea se exprimă în procente din numărul seminţelor germinate normal în prima treime sau în prima jumătate a intervalului de timp stabilit pentru determinarea facultăţii germinative. cu 2-3 zile mai târziu decât cele ale facultăţii germinative prescrise pentru specia respectivă. Cold-testul. hrişcă. exprimat în procente. un strat acoperit de nisip. in. La aprecierea grosimii stratului germinativ trebuie urmărit ca între suprafaţa stratului germinativ şi marginea superioară a vasului să rămână circa 8 cm. oferind informaţii cu privire la comportarea seminţelor în condiţii de umezeală şi răcoare. 3 cm – pentru seminţele medii şi 6 cm – pentru seminţele mari. Puterea de străbatere este proprietatea plantelor de a străbate.4 t uscării. sparceta. triticale. a cărui grosime este de 1 cm pentru seminţele mici. Ea se exprimă în procente din numărul seminţelor pure.

Determinarea sticlozităţii. . după care se detaşează embrionii. embrionii se scot pe o placă de sticlă şi se numără. punând în libertate formozanul de culoare portocalie care colorează embrionii vii în roşu-carmin. au temporar o facultate germinativă scăzută. Pentru determinarea capacităţii germinative se iau 4 probe a câte 100 de seminţe.3/4 sticloase . Se execută 2 determinări. Se bazează pe proprietatea plasmei celulare a embrionilor morţi de a se colora într-o soluţie de indigo-carmin de 0. Ea constituie o caracteristică de calitate a boabelor de grâu. orez şi porumb. 5 trifenil-tetrazoliu (preferabil de 1%) de a veni în contact cu enzimele embrionilor viabili.1/2 sticloase .25 sticloase Limita admisă dintre 2 determinări este de 5%. din această cauză.sticloase. analiza trebuie repetată. Valoarea utilă a seminţelor. Sticlozitatea se examinează cu ajutorul diafanoscopului sau farinotomului.5 sticloase n3 – numărul boabelor 0. viabilitatea embrionilor se determină prin metode biochimice: • metoda cu săruri de tetrazoliu – bazată pe proprietatea soluţiei uşor acide – pH-6-7 – de 2. în caz contrar. Cantitatea de seminţe semănată la hectar se calculează ţinându-se cont de valoarea utilă a seminţelor. • metoda de indigo-carmin. Seminţele se înmoaie. orz.75n1 + 0. 3. Probleme generale de fitotehnie 63 ridicată. Embrionii detaşaţi se ţin 1-2 ore. care au suprafaţa complet sidefie . Seminţele sunt grupate conform următoarelor categorii: .75 sticloase n2 – numărul boabelor 0.5n2 + 0.1/4 sticloase Sticlozitatea se exprimă în procente şi se calculează în baza formulei: S = 2 (n + 0. care se stabileşte după următoarea relaţie: VU = C×P 100 . Ulterior. timp de 6-18 ore. după care se numără.25n3) S – gradul de sticlozitate n – numărul boabelor complet sticloase – transparente n1 – numărul boabelor 0. Sticlozitatea este o proprietate prin intermediul căreia se stabileşte o apreciere orientativă asupra conţinutului substanţelor proteice. La seminţele aflate în stare de repaus germinal şi care.1. introduşi apoi în soluţie de tetrazoliu de 1% şi menţinuţi timp de 7-8 ore la întuneric. în apă de temperatura camerei.2%.

deoarece dispune de soluri fertile. pentru întreg ciclul de obţinere.64 V. Ca urmare a agriculturii intensive. fertilitatea lui.10. regenerative. Astfel. Tehnologii în fitotehnie unde: P – puritatea seminţelor. 1. „legile vieţii”. %. putem obţine recolte de cereale. fiind o ţară cu agricultură dezvoltată. ASPECTE ECOLOGICE LA PRODUCEREA PRODUCŢIEI FITOTEHNICE Agricultura ecologică este un sistem de agricultură care asigură crearea unui agrosistem echilibrat şi durabil. Republica Moldova. tehnologiile agriculturii ecologice nu afectează condiţiile de viaţă ale omului şi ale biodiversităţii din sol. nitriţi. condiţii favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor. Spre deosebire de practicile agricole intensive. Astfel. în anii secetoşi. în aer. apă. trebuie să iasă pe piaţa internaţională cu produse agroalimentare de cea mai înaltă calitate. care tinde să respecte „legile naturii”. ceea ce este benefic pentru rădăcinile plantelor. se propun sisteme alternative de agricultură. Drept rezultat. sol şi în bazinele acvatice se acumulează nitraţi. . a pesticidelor şi stimulentelor neadmise de standardele sistemului de certificare. ele tind să păstreze structura şi compoziţia biologică a solului. bazată pe aplicarea preparatelor chimice de sinteză. intensive. biologice. Agricultura ecologică este o alternativă a agriculturii moderne. practicând o agricultură ecologică. Practicile agriculturii ecologice nu afectează speciile din flora şi fauna spontană. Produsele ecologice îmbunătăţesc funcţiile aparatului reproductiv al animalelor. în locul tehnologiilor intensive. obţinute în baza tehnologiilor ecologice. În ultimii ani. a apărut necesitatea desfăşurării unor lucrări agricole inofensive din punct de vedere ecologic. %. leguminoase şi culturi tehnice mai mari decât în cazul utilizării tehnologiilor convenţionale. Excluderea chimicalelor şi aplicarea largă a îngrăşămintelor organice conduce la o dezvoltare mai bună a sistemului radicular şi la reducerea gradului de condensare a solului. productivitatea lor sporeşte cu 28-35%. Tehnologiile agriculturii ecologice sunt mai rentabile în zonele cu umiditate insuficientă. biodinamice. depozitare şi fabricare a agroelementelor ecologice. fără folosirea îngrăşămintelor minerale sintetice. Starodub. contribuind astfel la menţinerea umidităţii şi sporirea cu circa 85% a microorganismelor utile pentru plante. competitive. În Moldova se pot implementa cu succes principiile agriculturii ecologice. denumite în mod diferit: organice. C – capacitatea germinativă. inclusiv a sănătăţii omului. se păstrează gradul de umiditate al solului. chiar şi pesticide care au o influenţă foarte negativă asupra diversităţii biologice. Dimpotrivă.

astfel ca să nu prejudicieze sănătatea omului şi mediul înconjurător. . • emiterea şi revizuirea periodică a caietelor de sarcini pentru produsele ecologice. respectând reglementările organismelor internaţionale. • acreditarea persoanelor fizice şi juridice din sectorul public şi privat pentru efectuarea inspecţiei şi a testelor de calitate pentru producţia ecologică. • elaborarea regulilor şi normelor de control. fără întoarcerea brazdei şi practicarea periodică a subsolajului. îngrăşăminte verzi. • controlarea şi supravegherea activităţii organismelor de inspecţie şi certificare acreditate. prepară sau importă/exportă produse agroalimentare. în principiu. • înregistrarea şi evidenţa la zi a operatorilor. De aceea ea se poate practica cu succes în exploataţiile agricole care au sector zootehnic taurin. • aprobarea Programului de inspecţie şi certificare propus de organismele acreditate. ¨ seminţe de calitatea întâi ale soiurilor şi hibrizilor plastici. • iniţierea proiectelor de acte normative privind agricultura ecologică. Pentru realizarea obiectului său de activitate agricultura ecologică prevede următoarele obiective principale: • elaborarea Programului Naţional privind agricultura ecologică. Agricultura ecologică se bazează. Probleme generale de fitotehnie 65 Agricultura ecologică prevede producerea produselor agroalimentare cu un conţinut ridicat în substanţe cu rol biologic activ. urină + must de gunoi de grajd.1. planta hrăneşte solul Prin producţia agroalimentară ecologică se urmăreşte obţinerea unor sisteme agricole durabile. ¨ reducerea sau renunţarea la combaterea chimică a buruienilor. Solul hrăneşte planta. a dăunătorilor şi a bolilor plantelor. pe ridicarea conţinutului de materie organică în sol prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale: gunoi de grajd. resturi vegetale etc. Agricultura ecologică prevede: ¨ asolament multianual cu leguminoase fixatoare de azot. menite să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. de certificare şi comercializare a produselor agroalimentare ecologice. care produc. a persoanelor fizice şi juridice. compost. ¨ lucrarea solului cât mai la suprafaţă.

pesticide. care să satisfacă cerinţele speciilor. Conversia actualelor sisteme de producţie agroalimentară convenţionale se poate realiza în concordanţă cu standardele ecologice naţionale şi internaţionale. într-o anumită perioadă. Producţia agroalimentară ecologică se obţine cu respectarea următoarelor cerinţe: • respectarea principiilor producţiei ecologice. Tehnologii în fitotehnie • retragerea acreditării organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectă normele şi reglementările adoptate. • 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere. • 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii. • 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci. specifică pentru fiecare activitate.66 V. în cadrul cărora rolul principal îl deţin rasele. • utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile. • realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor. • neutralizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului. aditivi alimentari. substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor. ingrediente pentru prepararea alimentelor. cumpărate la vârsta de 3 zile. • 10 săptămâni pentru păsări producătoare de ouă sau carne. • 12 luni pentru vite pentru carne. • 6 luni pentru animale de lapte. • folosirea de seminţe sau material vegetativ săditor obţinut prin metode de producţie ecologică. • integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi produselor din plante. substanţe folosite în alimentaţia animalelor. • organizarea programelor de formare şi pregătire a operatorilor din agricultura ecologică. speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate. soiurilor şi raselor. . • întreţinerea relaţiilor cu organismele internaţionale specializate în domeniul agriculturii ecologice. cât şi pentru creşterea animalelor. Starodub. după cum urmează: • 2 ani pentru culturile de câmp anuale. produse pentru curăţarea şi dezinfectarea adăposturilor pentru animale şi de alte produse decât a celor permise spre folosire în agricultura ecologică. • aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor. Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt: • eliminarea oricărei tehnologii poluante. • susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului. materiale furajere.

dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale. proteine. din anumite substanţe folosite ca pesticide. pe plante şi pe fructe rămân anumite reziduuri ale substanţelor cu care s-au făcut tratamentele. după aspectul vizual. ¨ din punct de vedere al valorii biologice. metale grele). • condiţiile de păstrare. • denumirea produsului. adică al valorii nutritive. Astăzi. Evident că există o anumită legătură între aspectul vizual şi calitatea unor produse agroalimentare. Sunt şi substanţe pesticide pentru care nu se admite nici o unitate DZA. Specialiştii şi cercetătorii admit că. Calitatea biologică a produselor ecologice Noţiunea de calitate include trei tipuri de caracteristici: ¨ din punct de vedere organoleptic: aspectul. microelemente etc. al conţinutului în vitamine. fără ca acestea să aibă vreo acţiune toxică imediată sau în tot timpul vieţii celui care le ingerează. Etichetele vor conţine şi o siglă specifică produselor ecologice controlate. care în mod convenţional poartă denumirea de „doză zilnică admisibilă” şi se notează cu DZA. • numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare. însă în prezent tehnologia agricolă foloseşte o serie de produse chimice industriale . Aceste limite admisibile sunt de circa 1000 de ori mai mici decât pragul real de intoxicare. În agricultura ecologică se pune un accent deosebit pe calitatea biologică şi igienică a produsului ce se comercializează. ¨ din punct de vedere igienic. enzime. inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată. sunt puţine produse agricole a căror valoare comercială se apreciază după calitatea biologică. adică al absenţei microorganismelor patogene sau a unor reziduuri toxice (pesticide. săruri minerale. zaharuri. Chiar şi atunci când se respectă regulile de folosire. Probleme generale de fitotehnie 67 • 1 an pentru albine. • interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse. înregistrată la AGEPI. de regulă. emisă şi aplicată pe baza sistemului de certificare. Consumatorul de produse agroalimentare cumpără.1. pot fi ingerate cu alimentele anumite cantităţi. ceea ce constituie un coeficient de siguranţă destul de înalt. indicând că produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologică. gustul. Etichetarea produselor ecologice se face cu respectarea următoarelor reguli: • numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului. Agricultura modernă intensivă foloseşte pentru sporirea producţiei numeroase substanţe chimice obţinute pe cale industrială. culoarea. aroma. • termenul minim de valabilitate.

Gospodăriile ce practică agricultura ecologică trebuie să folosească mai multe braţe de lucru. care poartă diferite denumiri: „Produse BIO”. biohumus etc. erbicide. Aşa cum s-a mai amintit. 5. atunci preţul lor este justificat. 4. Tehnologia ecologică referitor la fitotehnie prezintă lucrări succesive în ansamblu la cultivarea culturilor de câmp. – caracterul antierozional. mai ales pentru copii. După perioada de rotaţie. Componentele asolamentului: 1. curăţire şi condiţionarea producţiei cu excluderea preparatelor chimice. care constituie unul din factorii de bază ai producţiei. – saturaţia cu plante leguminoase pentru boabe şi perene. care. De regulă. – culturile incluse în asolament trebuie să fie tipice pentru zona respectivă. recoltare. Tehnologii în fitotehnie (îngrăşăminte. sistemul de fertilizare. pesticide. 3. Dacă aceste produse sunt de calitate mai bună. uneori de 3-4 ori mai mari. pentru pregătirea „composturilor biodinamice”. . biostimulatori). sistemul lucrărilor solului. se deosebesc următoarele asolamente: bienale. producţiile sunt mai mici. iar uneori fără aspect comercial deosebit. care asigură creşterea fertilităţii solului şi sporirea producţiei agricole. bătrâni. Nefolosind îngrăşăminte chimice cu azot şi produse chimice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Asolamentul ecologic prevede alternarea periodică a culturilor agricole de pe o anumită suprafaţă de teren. atunci nivelul preţului nu-i interesează. Sistemul de fertilizare va include: resturi vegetale mărunţite şi incorporate. devenind uneori dăunătoare. sistemul de rotaţie. în desfacerea produselor obţinute prin aplicarea tehnologiei agriculturii ecologice există o piaţă separată. pot lasa reziduuri în produsele agroalimentare. Starodub. fiind utilizate fără competenţă profesională.68 V. preţul acestor produse este mai ridicat. trienale şi cvadrienale. La întocmirea asolamentului neapărat se vor lua în consideraţie următoarele: – raportul argumentat între culturile prăşitoare şi cele care se seamănă compact. „Produse prin agricultura ecologică” etc. composturi. 2. sistemul de protecţie pe cale biologică etc. convalescenţi. „Piaţa Eco”. Exploataţiile agricole ce realizează bioproduse au costuri mai ridicate la unitatea de produs şi unitatea de suprafaţă. persoane alergice. sistemul de maşini. Dacă consumatorii au convingerea că folosirea în hrana zilnică a produselor agroalimentare obţinute prin agricultura ecologică corespunde intenţiilor lor. în primul rând.

în conformitate cu standardele. • fasole cu cartof. să nu se epuizeze. Asocierea plantelor cultivate Efectul pozitiv al asocierii unor plante cultivate. • sfeclă cu fasole.1. Avantajele rotaţiei culturilor într-o exploataţie agricolă sunt multiple. precum şi cel al acţiunii defavorabile al unei astfel de asocieri. gulie. gulie. în aşa fel încât solul să nu obosească. Probleme generale de fitotehnie 69 Se vor exclude soiuri şi hibrizi modificaţi genetic. . • cartof cu dovleac. depozitare şi comercializare a produselor ecologice. mentă. Standardele pentru agricultura ecologică prevăd şi o perioadă de conversie (tranziţie) – ea este necesară şi pentru combaterea buruienelor în sectorul respectiv prin includerea culturilor semănate compact. Asocieri nefavorabile: • bostan cu cartof. • cartof cu salvie. Agricultura ecologică prevede. sfeclă. • cartof cu fasole. În continuare urmează exemple de asociere a plantelor cultivate: Asocieri favorabile: • bostan cu porumb. este cunoscut de mult. ci din contra săşi menţină sau chiar să-şi îmbunătăţească fertilitatea. floarea-soarelui. plante aromatice. mazăre. sfeclă. ¨ un mijloc eficient pentru prevenirea bolilor şi combaterea dăunătorilor culturilor agricole. ¨ ameliorarea însuşirilor solului prin folosirea de către rădăcinile plantelor şi a straturilor mai adânci. • dovleac cu cartof. principalele fiind următoarele : ¨ economie de îngrăşăminte. • dovleac cu porumb. • dovleac cu zămos. un ciclu întreg de obţinere. Rotaţia culturilor constă în succesiunea în timp pe acelaşi teren a plantelor cultivate. Pentru unele plante este posibilă cultivarea lor pe acelaşi teren timp de 3-4 ani (porumbul). • nap cu mazăre. deoarece nu toate plantele au nevoie de aceleaşi cantităţi de elemente de hrană pe care le ridică din pământ.

adâncimea de semănat). distanţa dintre rânduri. între rânduri şi pe rând. însă trebuie efectuată delicat şi nu agresiv. la plantele ce se seamănă distanţat (sfeclă. folosită în agricultura ecologică. condiţiile climatice etc. după care lucrările oarbe de combatere a buruienilor trebuie evitate. sau după semănat pentru spargerea crustei şi distrugerea unor buruieni în curs de răsărire.) este admisă. Praşilele manuale sau mecanice.. cuprinzând lucrările solului. între care: cultivarea soiurilor cu rezistenţă (sau toleranţă) ridicată la boli şi dăunători. Pe lângă aceste măsuri. La sfeclă şi leguminoase. Combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se face diferenţiat în raport cu planta cultivată. floarea-soarelui etc. Starodub. porumb. Destul de eficientă este graparea înainte de semănat pentru distrugerea buruienilor tinere. Ea rămâne a fi însă o armă care poate fi inclusă în combaterea integrată. după răsărire. Lucrarea oarbă a solului cu grapa după semănat. prin practicarea unui asolament raţional cu respectarea raportului între culturile semănate în rânduri dese şi prăşitoare. în cadrul combaterii integrate mai sunt şi alte mijloace. La culturile prăşitoare combaterea buruienilor se face prin lucrări mecanice sau manuale. Lupta biologică împotriva ciupercilor parazite se realizează prin folosirea unor ciuperci antagoniste. cât şi prin lucrări mecanice sau manuale fără substanţe chimice. bolilor şi dăunătorilor În agricultura ecologică combaterea buruienilor se face atât preventiv. după principiul vaccinării. Împotriva unor ciuperci parazite sau virusuri s-au obţinut rezultate bune. combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariţia frunzei a treia. desimea. exemplificate prin combaterea virusului mozaicului la tomate. Împotriva buruienilor. Rezultate promiţătoare au fost obţinute în acest sens în SUA. fertilizarea raţională şi echilibrată la nivelul cerinţelor plantei. lupta biologică are anumite limite dat fiind spectrul redus din totalul dăunătorilor. de asemenea. combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariţia primei şi celei de a doua perechi de frunze. după răsărire. în combaterea dăunătorilor utilizarea feromonilor sexuali ce determină atractivitatea sexuală şi a unor hormoni s-a extins cu notabile succese. făcute cât mai timpuriu şi repetat sunt de regulă satisfăcătoare pentru combaterea buruienilor. La cereale. s-a iniţiat lupta biologică dat fiind faptul că unele insecte fitofage au anumite preferinţe. semănat (epoca. S-a imaginat inocularea unor plante tinere cu suşe hipovirulente. În ultimii ani. pentru anumite nivele de producţie şi ţinând cont de fertilitatea soiului. mijloace chimice de întreţinere a culturilor care folosesc substanţe cu specificitate . prin limitarea dezvoltării unor specii de Hypericum. aplicarea celor mai raţionale măsuri agrotehnice. Tehnologii în fitotehnie Combaterea buruienilor. Însă cu toate succesele dobândite. când buruienile se află în faza de filament alb.70 V. bolilor şi buruienilor care se cer combătute.

radiaţiile X şi gamma. împotriva insectelor. se utilizează prin pulverizarea plantelor. ce se obţine din 150-200 g substanţă uscată la 15 l de apă şi se fierbe timp de o oră. infrasunetele. a manei şi a ruginii. utilizarea mijloacelor fizice (nepoluante) de combatere a populaţiilor dăunătoare cum sunt ultrasunetele. şi apoi prin stropirea plantelor verzi cu această infuzie. termoterapiile în cadrul virusurilor. de unde. ¨ decoct de barba-ursului şi coada-calului – Equisteum. la temperatură controlată a seminţelor ambalate împotriva unor ciuperci saprofite sau parazite. tutun. germinează şi atacă spicul (mălura. după semănat. care măresc potenţialul antifitopatologic al solului. ¨ spălarea seminţelor cu apă rece. razele ultraviolete (împotriva bacteriilor). În agricultura ecologică în cazul atacurilor de boli şi dăunători se face apel la mijloace netoxice. se măreşte rezistenţa acestora la boli. tratarea solului cu aburi etc. . cu dispersare şi acumulare redusă în mediul extern. nu sunt selective. adaptate la condiţiile locale. cu aceeaşi eficienţă în dozări mai mici decât cele pentru pesticidele folosite intensiv. după răcire se utilizează prin stropirea plantelor împotriva puricilor de frunze. datorită dezvoltării unor grupe de microorganisme antagoniste agenţilor patogeni. ¨ semănatul mai timpuriu uneori. ca de exemplu: ¨ macerat de urzică – care se obţine prin ţinerea timp de 48 de ore în apă a urzicii zdrobite în raport de 10/1–20/1. ¨ tratarea seminţelor cu aer fierbinte. care pătrund în seminţe. Probleme generale de fitotehnie 71 ridicată şi cu grad înalt de descompunere. ¨ blocarea sporilor ciupercilor fitopatogene de la suprafaţa seminţelor prin îmbăiere într-o suspensie cu 2-3 % de răşini acrilice.1. În agricultura ecologică. sau din contra mai târziu pentru evitarea unor atacuri de boli sau dăunători (musca de Hessa la grâu). semnale acustice împotriva rozătoarelor şi păsărilor. ce se obţine prin fierberea a 150 g plante uscate în 15 l de apă care se fierbe timp de o oră. ¨ fertilizarea raţională. ¨ folosirea composturilor biodinamice. pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor plantelor se pune accentul pe metode preventive şi pe mijloace fizice şi biologice: ¨ folosirea de soiuri rezistente. Rotenona. pentru îndepărtarea seminţelor bolnave pline de spori. ¨ produse comerciale extrase din plante Crhisanthemum. ¨ decoct de pelin şi scoarţă de stejar. rezistente la parazitism. tăciunele) sau frunzele. ¨ tratarea cu apă fierbinte. într-o încăpere special amenajată. care favorizează creşterea de plante viguroase.

gaiţa distruge moluştele. pupăza distruge coropişniţele. • în luna septembrie. Cârtiţa: pentru combaterea ei se folosesc următoarele procedee: • se introduc la capătul galeriei capete de sârmă ghimpată. de exemplu: buha – Mamestra brassicae. rozătoare. . piţigoiul. preparat ce parazitează ouăle moliei cerealelor – Sititroga cerealella. privighetoarea. virusuri secretă o serie de substanţe toxice specifice şi periculoase pentru alte vieţuitoare. mirosul berii exercită o atracţie deosebită a limacşilor. Combaterea biologică constă în introducerea în mediul de creştere a plantelor a inamicilor specifici. vrabia. Combaterea biologică constituie o măsură eficientă când este aplicată în cadrul combaterii integrate. mierla. Numeroase microorganisme. Cele mai cunoscute preparate pentru combaterea insectelor sunt: Turingin – obţinut în laborator din Bacillus thuringiensis. Se foloseşte pentru combaterea larvelor de lepidoptere. Dendrolin – obţinut în laborator din Trichogramma dendrolini. Pentru combaterea ei se pot folosi următoarele mijloace: • bălegar proaspăt de cal. granule pentru suspensii. şoarecii de câmp. se vizitează periodic şi se distrug indivizii apăruţi. se acoperă cu diferite materiale. coţofana. în care se înţeapă şi întrucât cârtiţa suferă de hemofilie. Insectele păgubitoare mai sunt distruse şi de diferite păsări zburătoare: rândunica. sau ramuri de trandafiri cu ghimpi. se inspectează zilnic şi se distrug coropişniţele.72 V. • la nivelul solului se introduc cutii goale de conserve care se umplu pe jumătate cu bere. de exemplu buburuzele şi urechelniţele care distrug puricii de frunze. se fac în mai multe locuri gropi de 10 cm adâncime care se umplu cu bălegar proaspăt de cal. limacşii. cintezoiul. Piţigoiul este un mare mâncător de purici de frunze. se condiţionează sub formă de pulberi umectabile. pulberi de prăfuit. Tehnologii în fitotehnie Combaterea unor dăunători care trăiesc în sol Coropişniţa. larvele sau adulţii altor prădători. care se îneacă în acest lichid. pitulicea. gaiţa. bufniţa. graurul. înţepăturile sunt mortale. care împiedică înmulţirea prădătorilor sau a paraziţilor. ciuperci. De asemenea unele insecte distrug ouăle. • la nivelul solului se îngroapă cutii goale de conserve în care vor cădea coropişniţele. Starodub. la capătul rămas afară se pune o cutie goală de conserve. în caz de vânt se produce un uşor zgomot suficient pentru a alunga cârtiţa. care se pune în diferite locuri din grădină. bacterii. sau a produselor naturale sau de sinteză chimică care schimbă comportamentul dăunătorilor: insecte. • se introduce în galerie o coardă lungă de alun.

irigat. comparativ cu cele unde s-au folosit îngrăşăminte chimice cu azot. tehnologia aplicată: îngrăşăminte. ceea ce conferă o calitate biologică superioară. Folosirea acestor produse prezintă avantaje din. mana. dintre care: putregaiul cenuşiu – Botrytis. au pus în evidenţă o uşoară creştere în greutate a animalelor atunci când s-au folosit în . Există numeroase produse comerciale cu însuşiri de atractanţi sexuali sau de nutriţie care se aplică sub formă de capcane. combaterea bolilor. tăciunele etc. Calitatea biologică a producţiei Calitatea recoltei este rezultatul unui complex de factori cum sunt: însuşirile genetice ale soiului. preparatele se folosesc în combaterea a peste 70 de agenţi fitopatogeni cu acţiune parazitară. rozătoarelor şi a păsărilor de pradă o constituie utilizarea de produse ce schimbă comportamentul dăunătorului. Excesul de îngrăşăminte chimice slăbeşte rezistenţa plantelor la atacul unor boli: făinare. rugina. ratifuge. Trichothecina – obţinută din Trichothecium roseum. Probleme generale de fitotehnie 73 Tricfaodermin (Binab-spic) – obţinut din ciuperca Trichoderma viride. acestea reţin masculii pe o placă lipicioasă. La folosirea îngrăşămintelor organice naturale. unele din ele cunoscute şi sub numele genetic de feromoni. S-a constatat că animalele preferă furajele provenite de pe terenuri unde s-au utilizat îngrăşăminte organice naturale. ceea ce duce la deprecierea produselor. monilioza. fuzarioza – Fusarium sp.1. hibridului cultivat. corbifuge. Cercetările efectuate de Pfeiffer.. În gunoiul de grajd se găsesc şi diferite substanţe estrogene provenite de la femele. interacţiunea cu factorii de mediu: sol. putregaiul cenuşiu. făinarea. sfâşierea frunzelor – Helminthosporium şi altele. ce se instalează pe anumite zone. neirigat. cu animale de laborator şi cu pui de găină. s-a constatat o creştere a conţinutului plantelor în caroten. acţionează asupra unor agenţi fitopatogeni ce produc alternarioza. ¨ reduc celelalte tratamente. cum este: Ostramone – împotriva sfredelitorului porumbului. fapt ce se manifestă sub forma unui tropism pozitiv – atractive sau apetisante sau tropism negativ: insectifuge. ¨ micşorează invazia şi atacurile de insecte. plantele conţin o cantitate mai mică de nitraţi. următoarele considerente: ¨ sunt nepoluante. care se regăsesc apoi în recoltă. uscarea rădăcinilor. mană. Prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale. O altă direcţie în combaterea insectelor. climă.

leziuni ale pielii. Taurinele ţinute vara pe păşuni situate pe soluri subţiri.8-7.74 V.2-6. ambiţioşi. nu în ultimul rând. vaginite vulvare. Tehnologii în fitotehnie hrana lor furaje provenite din terenuri unde s-a aplicat gunoi de grajd fermentat sau compost. cu un conţinut scăzut în magneziu asimilabil şi cupru asimilabil. întârziere în creştere. sterilitate. nefrite. fracturi spontane. suferă dereglări funcţionale ale organismului. eczeme. care depreciază calitatea laptelui. Exploataţiile ce practică agricultura ecologică au întotdeauna şi sector zootehnic de taurine. . Prin faptul că în agricultura ecologică se evită combaterea bolilor plantelor cu produse chimice de sinteză face ca uneori recolta comercială să fie atacată de diferite ciuperci microscopice care produc micotoxine. cu planuri şi vise frumoase. la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei. comparativ cu lotul furajat cu produse ce proveneau de pe terenuri unde s-au utilizat îngrăşăminte chimice. Starodub. Implementarea agriculturii ecologice în Republica Moldova va duce la crearea unor noi locuri de muncă. care trebuie să se încadreze în următorii parametri medii: humus pHH 2O pHHCl Calciu (HCl/H2SO4) Fosfor: § acid acetic § lactat de calciu § acid citric § potasiu (AL) Magneziu: § acid lactic Cupru (HNO3) Zinc (Ac. Republica Moldova are nevoie de agricultori îndrăzneţi. slăbire. Laptele şi produsele lactate obţinute de la animalele furajate cu produse provenite de pe terenuri unde s-a folosit compost biodinamic sau gunoi de grajd fermentat au calităţi deosebite.5 ppm.5 200-800 5-8 15-30 ppm 45-75 ppm > 150 ppm 10-20 ppm 1. Concluzia este că trebuie să depăşim etapa discuţiilor şi declaraţiilor şi să trecem la acţiuni practice şi eficiente. calcaroase. ce contaminează produsele alimentare. NH4) Conţinutul mediu >3 % 6.2 6. care se manifestă prin anemie. Calitatea furajelor depinde şi de compoziţia chimică a solului. creşterea veniturilor şi.5-3 ppm 2-2. Unele micotoxine au caracter cancerigen sau produc dermatoze. informaţi. Aceste furaje sunt libere de nitraţi. capabili să facă faţă cerinţelor pieţei externe.

a doua începe primăvara şi se încheie cu fructificarea şi uscarea plantelor. de temperaturi scăzute –1+10oC: secara – timp de 60-70 de zile. . Cerealele de toamnă reuşesc să acumuleze mai multă masă vegetală. iar intervalul cuprins între aceste perioade. Superioritatea cerealelor de toamnă 1. Plantele care suportă bine iarna îşi sporesc mai repede masa vegetală primăvara şi suferă mai puţin din cauza secetei de primăvară. când plantele se află în repaus. 2. perioada de asimilare durează 120-150 de zile. Umblătorii rezistă greu la ger. grâul – timp de 50-60 de zile. numită şi criptovegetaţie. Aspecte generale 2 Cerealele se împart în 3 grupuri biologice: de toamnă. Graţie faptului că se coc cu 12-15 zile mai devreme decât cerealele de primăvară. constituie cea de-a treia perioadă. în cazul în care sunt semănate primăvara ele se înfrăţesc. cerealele de toamnă au nevoie. de primăvară şi umblători de toamnă şi primăvară.2. Ciclul vital al cerealelor include 3 perioade: prima durează de la semănat (toamna) până la îngheţurile stabile. reuşesc şi ei să asigure producţii bune. 3. cea a cerealelor de primăvară durând 90-100 de zile. dar nu formează paie şi spic. Ca să fructifice. cei semănaţi toamna. Umblătorii (de toamnă şi de primăvară) semănaţi primăvara reuşesc să formeze spice şi să fructifice. Cerealele 75 CAPITOLUL CEREALELE 2. la începutul creşterii şi dezvoltării lor. în cazul lor.1. dacă au parte de o iarnă blândă. Cerealele de toamnă fructifică doar dacă sunt semănate toamna. cerealele de toamnă sunt ocrotite şi de pericolul vânturilor puternice şi uscate. orzul – timp de 35-45 de zile – perioadă numită stadiu de iarovizare sau vernalizare. fiindcă.

în vaginele frunzelor şi nodurilor de înfrăţire se acumulează hidraţi de carbon. Cu cât concentraţia sucului celular este mai mare şi conţine mai multe zaharuri. Capacitatea plantelor de a rezista la temperaturi joase se numeşte rezistenţă la ger. calculată în funcţie de substanţa uscată. Dacă temperatura critică se menţine timp de o zi la adâncimea nodului de înfrăţire. în principiu. până la – 12oC (orzul). Pe parcursul ei. Fenomenul călirii. – 20oC şi mai mult (secara). Uneori. Se răresc esenţial atunci când temperatura scade în urma dezgheţurilor ce reduc rezistenţa la ger cu 2-3oC. provocându-i leziuni mecanice. Cerealele de toamnă care au trecut fazele de călire suportă. mai puţin intensiv – al grâului şi mai slab – al orzului. deshidratează complet citoplasma şi distrug impermeabilitatea plantelor. cu atât este mai mare rezistenţa lui la ger. de la 0oC (pe timp de zi) până la –5oC (pe timp de noapte). nodul de înfrăţire şi rădăcinile se brunifică. semănăturile pier complet. îşi pierd turgescenţa. Acest proces fiziologic complicat include 2 faze. temperaturi de: – 16-18oC (grâul). După recoltarea cerealelor de toamnă se pot semăna culturi succesive. deoarece. Starodub. când . Prima fază decurge în prezenţa luminii intensive şi la temperaturi cuprinse între 0oC (pe timp de noapte) şi 10-15oC (pe timp de zi). De regulă. în nopţile răcoroase. Hidraţii de carbon sintetizaţi ziua nu se consumă integral la construirea masei vegetale şi la respiraţia completă. semănăturile se răresc. În condiţii favorabile de iernare. când plantele cerealiere îşi schimbă consistenţa biochimică. procesul de creştere este stopat. 5. 6. cristalele de gheaţă formate în spaţiul dintre celule se măresc în volum şi apasă asupra citoplasmei. se produce toamna. în lunile de iarnă. Fenomene ce cauzează pieirea cerealelor de toamnă şi prevenirea lor Degerarea este condiţionată de acţiunea temperaturilor scăzute asupra plantelor. Dacă temperatura critică se menţine 2-3 zile. Tehnologii în fitotehnie 4. sau adaptarea la condiţiile de iernare. frunzele afectate se îngălbenesc. Se acumulează 20-25% de zaharoză. Capacitatea plantelor de a rezista la condiţii nefavorabile de iernare se numeşte rezistenţă la iernare.76 V. creşterea concentraţiei sucului celular în vaginele frunzelor şi în nodurile de înfrăţire. în timpul vernalizării. trecerea apei din citoplasmă în spaţiul dintre celule. Cel mai intensiv este procesul de călire al secarei. la adâncimea nodului de înfrăţire. Călirea cerealelor de toamnă. A doua fază de călire are loc la temperaturi mai mici. cerealele de toamnă asigură producţii mai mari decât cele de primăvară. transformarea substanţelor organice insolubile în substanţe solubile. Recoltarea timpurie face posibilă începerea mai devreme a lucrărilor solului. În asemenea condiţii se produce deshidratarea treptată a cerealelor. care durează circa 50 de zile.

Epuizarea se atestă la semănăturile din solurile neîngheţate. Prelucrarea seminţelor cu retardanţi. în ţesuturile plantelor sporesc procesele anaerobe. Cerealele 77 temperatura scade sub zero grade. sunt uşor atacate de mucegaiul de zăpadă sau de alţi factori nefavorabili. dar acoperite cu un strat gros de zăpadă. 3. cu o adâncime a nodului de înfrăţire de circa 3 cm. Reţinerea zăpezii. plantele îşi consumă la respiraţie rezervele de substanţe nutritive şi. Sufocarea plantelor se atestă de obicei primăvara după topirea zăpezii. plantele încep să asimileze şi îşi pierd rezistenţa la ger. Semănăturile epuizate pot fi reabilitate primăvara. 3. Semănarea soiurilor care formează nodul de înfrăţire mai adânc. . bazate pe scurgerea apei. Menţinerea diferenţei dintre temperaturile aerului şi solului cu ajutorul unui strat de zăpadă cu grosimea de 1 cm. Ea poate fi alipită de sol sau suspendată. Crusta de gheaţă deseori vatămă şi distruge cerealele de toamnă. 2. Măsuri de prevenire: Tăvălugirea semănăturilor imediat după căderea zăpezii. gheaţa presând mecanic plantele şi vatămându-le. la temperaturi variabile.2. Realizarea în timp util a lucrărilor solului. Fenomenul poate fi prevenit prin devierea apei provenite de la zăpadă şi drenajul la suprafaţă. Mai periculoasă este crusta alipită. uscarea şi moartea plantelor. formată atunci când apa provenită de la topirea completă a zăpezii îngheaţă la suprafaţa solului: plantele sunt prinse în crustă. Dacă sunt acoperite cu apă timp de 810 zile. 2. se decolorează. formarea de plante înfrăţite cu 3-4 fraţi sincronic dezvoltaţi. Măsuri de prevenire: 1. Saltarea plantelor este cauzată de îngheţul-dezgheţul repetat. Respectarea elementelor tehnologice cu scopul de a asigura o stare bună a semănăturilor înainte de iernare. istovite. Din lipsă de oxigen. ridicarea la suprafaţă a nodului de înfrăţire şi. care provoacă ruperea rădăcinilor. apoi pier. 4. care măreşte diferenţa dintre temperatura aerului şi cea a solului. plantele se îngălbenesc. la o temperatură de circa 0oC. prin fertilizare suplimentară cu azot. în consecinţă. iar temperaturile de până la –5oC pot cauza pierderi mari. Aflându-se timp îndelungat sub zăpadă. care accelerează îngheţul solului şi stimulează trecerea plantelor la starea de repaus. plantele se intoxică şi pier. Măsuri de prevenire: 1. în semănăturile acoperite cu apă. Tăvălugirea arăturii – înainte şi după semănat.

3. puterea de străbatere. Măsuri de prevenire: 1) Reţinerea zăpezii. Dacă umiditatea relativă a aerului este mai mare de 60-70%. În acest caz căldura se pierde prin iradiere şi convecţie – adică prin mişcarea curenţilor fluizi cu forţe mici. se reduce termoliza – proces fiziologic prin care organismul pierde surplusul de căldură. 2. cu cât temperatura aerului este mai scăzută. energia germinativă. aerul devine uscat şi sporeşte pierderea de apă prin transpiraţie. se formează o crustă suspendată care vatămă mecanic plantele. to › 30oC. le expune la mucegai. 1. sare de potasiu. . Unul dintre motivele din care. provocând rărirea şi distrugerea lor. tulpiniţa porneşte să crească. cu cât mai mare este temperatura aerului. 6. din insuficienţă de umiditate. crt. le epuizează. cu atât este mai negativ influenţată termoreglarea. Specificare Temperaturi › de 30oC mai mult de 2-3 zile Vânt slab până la potrivit. Seminţele se umflă. umiditatea relativă a aerului 60-70 % Tegument şiştăvit MMB. valoarea utilă consecinţe pălire şiştăvire influenţează negativ + + + se reduce + + + Umiditatea relativă a aerului de 40-60% nu influenţează negativ termoreglarea. umiditatea relativă a aerului ‹ 30 %. le lipseşte de aer. Plantule cu răsărire provocată. 5. to › 30oC Umiditatea relativă a aerului înaltă 60-70 %. cu atât umiditatea este mai mare. Tehnologii în fitotehnie Atunci când zăpada îngheaţă doar la suprafaţă. Starodub. 3) Presărarea semănăturilor cu cenuşă. iar termoliza creşte. 7. to › 30oC Transpiraţia înaltă Transpiraţia scăzută. Fenomenele care cauzează pălirea şi şiştăvirea boabelor de cereale păioase Nr. în condiţiile Republicii Moldova. În asemenea situaţii. cerealele se răresc şi pier e faptul că ele se seamănă în sol semiuscat. se usucă până a ieşi la suprafaţa solului. 2) Fisurarea.78 V. dar. 4. superfosfat. Dacă umiditatea relativă a aerului este mai mică de 30%.

2.094 5.891 685. care sporeşte calitatea glutenului şi diminuează fenomenele negative de coacere. Problema producerii cerealelor şi modalitatea de soluţionare a ei Producerea cerealelor este o problemă de bază a agriculturii mondiale şi a celei din Republica Moldova.362 45.185 16. Cerealele 79 Ştiinţa şi practica agronomică propun variante de determinare a consecinţelor fenomenelor care cauzează pălirea şi şiştăvirea cerealelor păioase: 1. Selectarea soiurilor cu precocitate timpurie care vor evita vânturile dogoritoare şi stresul hidric. 2.859 34.995 39. t pentru diverse utilizări. t de cereale. Fertilizarea suplimentară extraradiculară în faza de înspicare – împăiere a boabelor. inclusiv 375-450 mii t de grâu.239.455 40. tone 427.857 0. Producerea cerealelor pe plan mondial. cărăbuşului şi altor dăunători prin stropire cu soluţie de insecticide. 5. 2 mil. Pentru a asigura populaţia Republicii Moldova cu produse de panificaţie şi sectorul zootehnic cu combifuraj este necesar să se producă anual circa 3.781 2.6 mil. kg/ha 5156 6451 2372 1885 6982 3031 6725 2036 2453 3176 3120 3266 Producţia globală.605 2.515 235.807 99.839 19.451 9.399 . 3. Combaterea ploşniţei. 2.615 6. ha 82.674 Producţia. mil. 4.913 76. Practicarea recoltării divizate.569 18.129 50.613 366.2. Aplicarea irigării prin aspersiune.927 56.569 14. FAO-2006 Ţara China SUA India Rusia Franţa Canada Germania Australia Turcia România Moldova În lume Suprafaţa. mil.420 64. t de cereale pentru furajarea animalelor şi 1 mil.

0 923. SUA – 16% – cel mai mare producător de porumb – 80%. Alimentaţia. 3. .9 2585. de oameni.0 2298. prelucrarea materiei prime – 158 kg. Starodub.1 2512.8 987. încât cu ele s-ar putea încinge globul pământesc (40 075 690 m) cu o şosea cu lăţimea de 20 m şi grosimea de 2 m.1 800. mii tone 2008.0 745.0 2398.1 870.2 3096. mii ha 1980 1970 971. Material semincer – 127 kg.6 859.0 2072.4 917.4 2621.0 2893.5 830. Tehnologii în fitotehnie Producerea cerealelor în Republica Moldova Anii 1913 1940 1961-1965 1966-1970 1971-1975 1976-1980 1981-1985 1986-1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa.0 2781.6 1676.0 1942.5 2943. În fiecare an. Selecţionerul mexican Norman Borloug a constatat că pe pământ se produc atâtea cereale.0 1821.1 823.0 3534.6 739.4 908.1 940.5 1478.0 În plan mondial principalii producători de cereale sunt: China – 20% din recolta mondială – principalul producător de orez. kg/ha 1010 1080 2210 2570 3200 3310 3310 3480 3700 2810 3680 2200 2880 2220 3340 2410 2350 1060 2440 2410 2180 2916 3119 2510 Recolta globală.0 2231.80 V.1 891. pentru a-i asigura cu hrană. 4.0 814.5 991. şi.3 867.2 759. populaţia globului se măreşte cu 100 mil. 2.6 1076.0 2600. trebuie anual să alungim şoseaua cu mai mult de 1250 km.8 1071.4 Recolta. Alte cheltuieli.0 1829.0 2150. fond de asigurare – 115 kg.4 832.0 3179.0 1810. Articolul de consum la 1 t de cereale: 1.0 2198. Furaj pentru animale – 600 kg.1 2629.0 2096.

cu valori nutritive superioare porumbului sub aspectul conţinutului de proteine. anual. Aşadar. Cu pâine de grâu şi produse de panificaţie din grâu se alimentează circa 40% din populaţia globului.2. Crearea unor soiuri şi hibrizi cu potenţial productiv înalt. grâul fiind cultivat în peste 100 de ţări. Franţa – 110 kg. la porumb – 1. materiei prime pentru producerea amidonului. Grâul este una dintre cele mai importante cereale. La producerea 1 kg de albumină de origine animală se cheltuiesc. Producţia de carne pe cap de locuitor constituie: SUA –130 kg.9 kg.3. alcoolului etilic etc. La momentul actual. tone pe an. în medie. la grâu – 2. GRÂUL Importanţa.2 kg. Pentru balansarea a 1 t de orz – 500 kg de leguminoase pentru boabe sau 150 kg soia. Franţa – 530 kg. Olanda – 339 kg. pentru a balansa 1 t de boabe de grâu după substanţele proteice sunt necesare aproximativ 1 t de leguminoase pentru boabe sau 300 kg de soia. Îmbunătăţirea structurii semănăturilor cu culturi de înaltă productivitate rezistente la secetă şi îngheţ.5 kg şi în soia – 8-10 kg. Cerealele 81 Către anul 2025. 2. Căile de soluţionare: 1. Olanda – 136 kg. 2.5-3. Corespunzător: la orz – 1. 3. volumul producţiei pe plan mondial va constitui 7. Mai multă lizină s-a atestat în leguminoasele pentru boabe – 2. la fel şi în Republica Moldova. Republica Moldova – 24 kg. .9 kg. mai fiind şi un furaj concentrat.5 mld. pe cap de locuitor pentru alimentaţie şi respectiv pentru furajarea animalelor se cheltuiesc următoarele cantităţi de cereale: SUA – 700 kg. Boabele de grâu constituie materia primă pentru producerea făinii destinate coacerii pâinii şi produselor de panificaţie. 7 kg de albumină vegetală. Aplicarea tehnologiilor moderne. La fiecare tonă de boabe furajate de animale s-a înregistrat o insuficienţă de lizină.

lipide şi substanţe minerale. bogat în aminoacizi esenţiali. creând condiţii optime pentru lucrările solului. hârtiei. Mărunţite la recoltare şi încorporate în sol. Sistematica.82 V. ambalaj. nutreţ grosier şi la împletituri. Diploidă 2n = 14 II. Hexaploidă 2n = 42 IV. Grâu comun . deoarece eliberează terenul devreme. Tetraploidă 2n = 28 III. sunt folosite şi ca aşternut. Sub aspect agronomic. grâul este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor. Starodub. iar după recoltarea soiurilor de grâu timpurii se pot planta unele culturi succesive. Paiele de grâu se utilizează la fabricarea celulozei. servesc ca îngrăşământ organic. Grâul aparţine familiei Poaceae. genul Triticum. În funcţie de numărul de cromozomi. care include peste 22 de specii. Octaploidă 2n = 56 Figura 1. Tehnologii în fitotehnie Tărâţele obţinute la morărit (25-30%) reprezintă un furaj valoros. combustibil. aceste specii au fost divizate în 4 categorii genetice: I.

Între palee se găsesc organele sexuale masculine şi feminine. În scurt timp. Tulpina sau paiul grâului este cilindrică. cu rahis rezistent. lăţime şi culoare. cu rahis fragil. de asemenea. Majoritatea florilor se deschid dimineaţa şi rămân deschise timp de 5-30 de minute. Cele mai mari suprafeţe cu grâu sunt ocupate de speciile grâu comun şi grâu durum. fiecare . în anumite cazuri chiar până la 2 m. Înainte ca filamentul să fi ieşit dintre palee. La încolţire. După treierat alacurile sunt supuse prin metode speciale decorticării. formată din 5-7 internoduri goale în interior. Din prima categorie fac parte 11 specii. Rădăcinile grâului pătrund în pământ până la 1 m adâncime. Fiecare floare este învelită în 2 palee: una inferioară sau externă. se prelungeşte cu o aristă. spicul nu se separă în spiculeţe. iar toate spicele unei plante – în 6-7 zile. poartă de o parte şi de alta spiculeţe. spicul se desface în spiculeţe şi. Între aceste 2 glume se găsesc 2-5 flori. cel de toamnă. Mai întâi se deschid florile situate la mijlocul spicului şi continuă treptat spre cele 2 extremităţi ale lui. numite lodicule. Odată cu deschiderea florii. Un spic înfloreşte în 3-5 zile. Rahisul. grâul formează 3-5 rădăcini embrionare. membranoasă şi nearistată. 2) grâu neadevărat. şi una superioară sau internă. Inflorescenţa grâului este un spic. la baza celor feminine se găsesc 2 formaţiuni mici. anterele crapă. stigmatul creşte şi se desface. 3 rădăcini. Cerealele 83 Conform caracterelor morfologice. membranoase şi acoperite cu peri lungi. Dacă în timpul înfloririi vremea este uscată şi călduroasă. sau alacuri. apar rădăcinile adventive. răspândind pe stigmat aproximativ 1/3 din polenul pe care îl conţin. uneori acoperite cu perişori. la maturitate. la maturitate. Fructul grâului este o cariopsă de culoare galbenă. iar datorită creşterii rapide a filamentelor. boabele nu se separă de palee. Fiecare spiculeţ este învelit de 2 glume terminate cu un vârf care. de mărime potrivită. Sistemul radicular al grâului de primăvară este mai slab dezvoltat decât al celui de toamnă. iar la treierat.2. boabele se separă uşor de palee. care poate fi aristată sau nearistată. cu excepţia celui superior care la Triticum durum este plin cu măduvă. cu urechiuşe de mărime medie. brună sau roşietică. speciile de grâu se împart în 2 categorii: 1) grâul propriu-zis sau adevărat – grâu golaş. iar cel de primăvară – până la 5. format din mai multe articule. care formează în pământ o reţea densă. de obicei. răspândită în jurul plantei pe o rază de 25-35 cm. care ajută la deschiderea florilor. anterele ies afară din floare. în funcţie de factorii de vegetaţie şi de soi. uneori. la treierat. durata înfloririi este mai scurtă. Frunzele au limbul variabil ca lungime. celelalte având o pondere mai mică şi fiind cultivate pe suprafeţe mici sau neimportante pentru procesul de ameliorare. grâu îmbrăcat. din a doua – tot 11. Ligula este. cu sau fără perişori. mai mică.

5-2.3% Substanţele extractive neazotate constituie componentul principal al bobului de grâu. lat de 1. în medie.5% de azot. îndeosebi edestină.5-3. fructoza şi maltoza sunt prezente într-o cantitate mai mică. Amidonul din bobul de grâu conţine 75% de amilopectin şi 25% de amiloză. ele sunt situate preponderent în endosperm.5% Substanţe minerale 1. asimilate foarte bine de animalele rumegătoare.5 mm. 17. . Prolamine – 4-5 g la 100 g boabe. predominând glutenina. conţinutul şi structura lui fracţională determinând însuşirile de panificaţie ale făinii. iar în cantităţi mici: albumină (0. degerate. iar coeficientul proteic al grâului constituie 100 : 17. 21. Amidonul şi zaharurile sunt asimilate foarte bine de organismul omului şi al animalelor. substanţe minerale (0.7-1. Tehnologii în fitotehnie dintre aceste culori având şi diferite nuanţe. Masa a 1 000 de boabe este de 30-40 g.3%.5-2.38%). 6. Albumine – solubile în apă. Proteinele se distribuie în 2 categorii: simple şi compuse. celuloză (1. iar cea hectolitrică – 77-82 kg. amidonul reprezentând 1/4 din substanţa lui. Un conţinut sporit de glucide solubile se observă în boabele încolţite. Bobul este lung de 5-8. Compoziţia chimică şi calitatea Bobul de grâu conţine: Apă 12-14% Substanţe extractive neazotate 61-75% Proteine 12-20% Grăsimi 1.6-4.0% de oxigen.38%).3% de sulf.84 V. 4.9% de hidrogen.4% de azot.7. preponderent gliadină – solubile în alcool de 50-70%. substanţele proteice constituie partea cea mai importantă a bobului de grâu. solubile în soluţie alcalină sau acidă de 0. Sub aspectul valorii alimentare. 0.29%). 16. determinat cu ajutorul metodei Kielidal.5 mm. Starodub. 3.5 = 5. Globuline – solubile în soluţie de sare: de exemplu în soluţie de 10% NaCl. Proteinele simple ale grâului includ 4 grupuri: 1. Glutenine – 3-4 g la 100 g boabe. Celuloza şi pentoza practic nu sunt asimilate de organismul uman şi fac parte din categoria substanţelor de balast.7 mm şi gros de 1. Conţinutul elementar al proteinei grâului include: 51-53% de carbon. Albumina grâului conţine.7-23.8-18. de 5% de K2SO4 – 600-800 kg/100 g. glucoza. Conţinutul de proteine în bobul de grâu se calculează în baza conţinutului de azot.2-0. 2.

gelatinizarea amidonului.0% de substanţe minerale. puterea de fermentare. Glutenul conţine 2/3 de apă şi 1/3 de substanţă uscată. 3-5% albumină. din grupul al treilea – de calitate inferioară. grâul comun este.1. Randamentul pâinii şi calitatea ei depinde de raportul dintre gliadină şi glutenină. 1. . iar grâul durum – grâu pentru macaroane. nu este elastic. fidelei. extindere lungă sau medie. conţine circa 75% de gliadină şi 25% de glutenină. 6-8% globulină. flexibil. iar extindere lungă. din grupul al doilea – suficient.6% de metionină şi nu conţine triptofan. proteinele grâului conţin 40-50% gliadină. de cantitatea şi calitatea căruia depinde randamentul de pâine. Gliadina conţine circa 46. Glutenul din primul grup se estimează ca bun. În funcţie de extindere şi elasticitate. nu se lipeşte de mâini. iar cel de calitate proastă are o culoare mai închisă. cu nuanţe de gri şi se lipeşte de mâini. în general amidon. 2) cu elasticitate bună şi extindere scurtă. Glutenul constituie 75% din masa substanţelor azotate şi.7%. respectiv. Glutenina conţine circa 43. numit grâu pentru pâine.9%. după întindere. cenuşie sau închisă. Extinderea şi elasticitatea reprezintă capacitatea glutenului de a-şi restabili forma iniţială după întindere şi se determină prin întinderea unui bulgăraş de gluten de 4 g timp de 10 sec. îşi restabileşte aproape definitiv forma şi lungimea iniţială.2. Cerealele 85 În general. Fracţiile albuminei de gluten se deosebesc prin conţinutul de aminoacizi critici. între 1020 cm – mediu şi mai mult de 20 cm – lung. iar grâul durum – la fabricarea macaroanelor.. De gluten depind însuşirile de panificaţie: elasticitatea. în medie. gonflarea. el se caracterizează ca gluten scurt. 1. 30-40% glutenină. tăiţeilor. În practica de panificaţie se utilizează grâul comun. la întindere. Glutenul de calitate bună are o culoare albă cu nuanţe gălbui. Calitatea glutenului se determină în funcţie de culoare. se rup des straturile aluatului. 2-6% de lipide şi 0.6% de acid glutaminic şi 17% de proteină. glutenul se divide în 3 grupuri: 1) cu elasticitate bună. de obicei. Gliadina conţine circa 1. Dacă glutenul se rupe la o întindere de până la 10 cm. se fărâmiţează sau se întinde mult atunci când atârnă.1% de acid glutaminic. sau elasticitate suficientă. Glutenul poate fi de culoare deschisă. 3) neelastic. treptat. 10-15% de glucide. medie sau scurtă.2% de lizină. Glutenul de calitate inferioară nu-şi restabileşte forma şi. Prin urmare. Substanţa uscată a glutenului conţine. care formează glutenul. iar glutenina. 80-85% de proteine. spaghetelor. la rândul lui. considerat foarte bun în limitele a 66 : 34 şi slab – 80 : 20. La o elasticitate bună glutenul se întinde destul de bine şi. se împrăştie şi nu revine la forma iniţială.5-2. extindere şi elasticitate. măsurând lungimea de rupere a glutenului.

formostabilitatea mai mare de 0. masa volumetrică – 755 g/l. cu o capacitate mică de gonflare). cu 45 kg mai puţin. calitatea glutenului – categoria a doua. Substanţele minerale se găsesc în tegument (pericarp şi testă). Grâul puternic mai este numit grâu ameliorator. care conţine 11% substanţe proteice. în cea mai mare parte. peste 28% de gluten de prima categorie. crescută bine. însă nu poate ameliora calitatea făinii de grâu slab. În funcţie de calitate. ca urmare a râncezirii. Grăsimile (lipide) sunt repartizate. peste 23% de gluten de categoria a treia. din care fac parte soiurile cu un conţinut de peste 14% de substanţe proteice. puterea făinii – peste 280 de unităţi ale alviografului (măsurătorul deformării aluatului). cu indici ai aparatului MDG-1 cuprinşi între 45 şi 75. cu indicii aparatului MDG-1 cuprinşi între 0 şi 15 sau peste 115. puterea făinii – peste 280 de unităţi ale alviografului. influenţând negativ păstrarea producţiei. Uleiul din germeni de grâu conţine acizi graşi şi nesaturaţi. Endospermul tare şi compact al grâului durum asigură un volum mare de crupe şi macaroane de calitate. 23-27% de gluten.4-0. cu o valoare nutritivă mare. iar al celei din 100 kg făină de grâu slab – 91 kg. folosit la îmbunătăţirea însuşirilor de panificaţie ale glutenului de calitate inferioară.6%). de aceea făina integrală este mai bogată în asemenea substanţe decât făina măcinată fin. cu elasticitate bună şi extindere scurtă sau elasticitate suficientă şi extindere lungă/ scurtă 28-33 cm.86 V. elasticitate insuficientă şi extindere tare sau slabă. Starodub. sticlozitatea nu mai mică de 60%. Tehnologii în fitotehnie Pâinea coaptă din făina de grâu durum nu corespunde cerinţelor standard din cauza calităţii inferioare a glutenului (foarte elastic. elastic. 38% din . adică de o elasticitate bună şi extindere medie sau lungă (20-27 cm). masa volumetrică – 755 g/l. 3) grâu slab. Făina de grâu puternic absoarbe relativ multă apă şi aluatul are o capacitate mare de reţinere a bioxidului de carbon la frământare şi fermentare. cu pori mici. Randamentul pâinii coapte din 100 kg făină de grâu puternic constituie circa 136 kg. uniformi. în embrion şi în stratul aleuronic şi sunt formate. În endosperm se găseşte o cantitate mică de substanţe minerale (0. Boabele de grâu preţios trebuie să conţină 11-13.4 h/d. sticlozitatea – mai mare de 60%. indicii aparatului MDG-1 cuprinşi între 20 şi 40 sau 80 şi 100. în special. volumul pâinii coapte din 100 g de făină – peste 550 cm3. din acid oleic şi linoleic. grâul comun se împarte în 3 categorii: 1) grâu puternic.9% de substanţe proteice. 2) grâu preţios. cu miez afânat. Din făină de grâu puternic se fabrică pâine de calitate superioară. cu coajă rumenă şi fără crăpături. uşor oxidabili. incapabil să reţină bioxidul de carbon la fermentare. volumul pâinii coapte din 100 g de făină – peste 550 cm3. cu o calitate de panificaţie foarte bună.

aristat. formă fusiformă. compactum. 3-glicerolul (lipaza). Cele mai importante şi mai frecvent utilizate sunt speciile de grâu comun şi grâu durum. magneziu. Fermenţii contribuie la reglarea proceselor biochimice. În principiu. se cultivă ca grâu de primăvară. aceştia sunt capabili să accelereze procesele biochimice şi metabolismul. în aceste regiuni se cultiva o specie sălbatică de grâu. Armenia şi Irak. nearistat. se cultivă şi ca specie de toamnă. glume glabre. T. Se cultivau specii precum T. Cerealele 87 cenuşa bobului de grâu le constituie pentoxidul de fosfor P2O5. bob roşu) – lutescens (spic alb. se transformă în cenuşă. În calitate de catalizatori de provenienţă proteică. Iordania. â-amilaza. Glumele acoperă 2/3 din lungimea paleelor florilor de la baza spiculeţului şi au forme. suprafeţe. aristate sau nearistate. nearistat. eliptică. bob roşu) – milturum (spic roşu. Cuprinde numeroase varietăţi. T. glume glabre. culori. dicoccum. glume glabre. bob roşu). a survenit o mutaţie de grâu. care acţionează asupra substanţelor proteice. pe care vântul nu o putea împrăştia. Turcia. Ultimul internod al tulpinii grâului durum este plin cu măduvă. mărimi. pubescenţa glumelor. Grâul comun (de toamnă şi de primăvară) – T. Este mai mic conţinutul de sulf. monococcum. Importante sub acest aspect sunt proteinoza (peptitoza). glume glabre. ocupă 90% din suprafaţa mondială cultivată cu grâu. culoarea boabelor. care detaşează unităţile de maltoză din molecule de amidon. Boabele sunt alungit-ovale. Aproximativ 1 000 de ani mai târziu. bob roşu) – ferrugineum (spic roşu. producţii. care hidrolizează amidonul la maltoză şi glucoză. care biodegradează grăsimile. Grâul îşi are locul de origine în Asia de Sud-Vest. din care a rezultat o plantă cu boabele mai mari. clor. folosită drept hrană şi a devenit primul strămoş al varietăţilor moderne de grâu. este cunoscut sub denumirea de grâu pentru pâine. Cele mai vechi probe arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în Siria. perozitate şi dinte carenal diferite. Spicul obişnuit . să catalizeze biodegradarea substanţelor de rezervă. Planta a început să fie cultivată. în urma arderii la temperatura de 750-8000 C. d-amilaza. numită Triticum boeoticum. iar în condiţii cu climă mai caldă (asemănătoare cu cea din Republica Moldova). culoarea glumelor. 45% – oxidul de potasiu (K2O). diferenţiate morfologic în funcţie de particularităţile spicului matur: prezenţa sau absenţa aristelor. cilindrică sau măciucată. Răspândire. Grâul durum (arnăut) – T. Triticum dicoccoides. Soiurile omologate în prezent aparţin varietăţilor: – erythrospermum (spic alb. de culoare albă sau roşie. Cu aproximativ 7 000 de ani în urmă. durum – considerat al doilea ca importanţă. Aceste specii au destinaţie diferită. aestivum L.2. substanţele minerale din compuşii organici sunt distribuiţi în soluţia celulelor care. aristat.

4 20. Grâul de primăvară are extindere mai mare în zonele nordice din Rusia. Soiurile de grâu au fost clasificate în: soiuri de toamnă.2 1952. glumele egale cu paleele.2 23 10.3 57. Soiurile de primăvară semănate primăvara fructifică normal. boabe albe) – melanopus (spic alb. Pentru a trece la etapa generativă. ariste negre.5 0.2 9.2 8815.9 0. glume păroase.9 2825. aceste soiuri nu ar fructifica. în condiţii de climă temperată. t 104. ariste negre. boabe albe) – apulicum ( spic roşu. glume păroase. iar dacă nu sunt distruse de îngheţuri – dau producţii mari. cu ariste lungi. ocupând circa 70% din suprafaţa mondială. glume păroase. paralele cu rahisul. deoarece. boabe albe).2006 Ţara China India SUA Rusia Canada Australia România Moldova Mondial Suprafaţa.682 605. dintele glumei – scurt. iar semănate toamna – devin mai sensibile la îngheţ decât soiurile de primăvară. soiuri de primăvară şi soiuri umblătoare. mil. Semănate primăvara – sunt tardive. soiurile de toamnă sunt mai productive. soiurile tipice de toamnă trebuie să parcurgă stadiul de vernalizare (0-20C).2 45. cu un smoc de perişori puţin pronunţaţi.4 26.0 27.4 69.1 Recolta. dens.0 Recolta globală.1 1.8 2773. FAO . Cele mai răspândite varietăţi sunt: – hordeiforme (spic roşu. boabele – alungite. mil.5 11.298 216.6 2319.6 2589. Starodub. Soiurile umblătoare sau intermediare sunt mai productive decât soiurile de primăvară. sticloase.5 2804. Semănate şi toamna. de formă prismatică. deşi nu trec prin stadiul de vernalizare. Dacă s-ar însămânţa primăvara. diferit colorate. boabe albe) – coerulescens (spic negru.0 2618. Soiurile de toamnă au o răspândire mai largă decât cele de primăvară. ele fructifică normal. În ţară noastră soiurile de toamnă deţin circa 98% din suprafaţa cultivată cu grâu. Suprafeţele şi producţiile de grâu pe plan mondial. Canada şi SUA. ha 23. kg/ha 4455. dar mai puţin productive decât cele de toamnă. ariste negre.9 . ariste roşii. Tehnologii în fitotehnie aristat. carena bine pronunţată până la bază. glume glabre.88 V.8 5.

La temperaturi de 3-5°C.0 442.0 590.7 36.0 1152.5 4030.6 1550.38 1055.4 2011.0 279.0 750.7 701.0 345.6 2510. şi în aer de 100-120°C peste pragul biologic de 0°C al grâului sau de 70-90°C şi.0 725.5 2350.0 286.0 1176. iar temperaturile optime pentru germinare şi răsărire sunt considerate 20-25°C (valori medii zilnice în sol la o adâncime de 10 cm).0 301. Pragul termic minim de începere a proceselor de germinare este de 1-2°C.4 339.0 673.8 2200. plantele răsar la 6-8 zile după semănat.0 870.0 4180. La asemenea temperaturi.0 228.0 923.0 357.5 3206.0 871.0 1180. În perioada răsărit-înfrăţire.7 3240. zile) este acceptată drept indice termic al răsăririi.0 271. 50-70°C de temperaturi efective.0 297.0 1392.0 433.0 1015. Pentru perioada semănat-răsărire este necesar ca în sol să se acumuleze temperaturi de 120-140°C.7 4100.0 342.3.2 3450.0 1111. temperatura optimă trebuie să constituie 12-14°C.1 3240.6 2880.0 1178. mii ha Producţia.0 961. Cerealele 89 2.8 2720. procesele de înfrăţire încetează.6 302.9 1960.0 343.0 1056.0 1113.6 353. nefavorabile pentru înfrăţire sunt temperaturile .1 3490.5 331. respectiv. mii tone 411. Grâul comun de toamnă Suprafeţele şi producţia de grâu comun de toamnă în Republica Moldova Anii 1940 1961-1965 1967-1980 1981-1985 1987 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa.0 655.0 682.0 209. Această sumă de temperaturi (grade.3 680. kg/ha Producţia globală.8 369.5 3290.0 1251.2 2350.0 281.3 3270.0 3490.0 Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură.0 282.1.0 143.0 340.2.0 797.68 31.

ca urmare a aplicării îngrăşămintelor. consumul specific este de 1. iar la temperaturi mai mari de 32°C se ofilesc stigmatele şi nu încolţesc grăuncioarele de polen. Îngheţurile de –5°C vatămă lăstarii.5 ori mai mare decât la fertilizare. grâul absoarbe 5-7% de apă. Cele mai mari cerinţe faţă de apă. în sol. Înspicarea şi înflorirea decurge normal la temperaturi medii. în octombrie – 40-60 mm şi în noiembrie – 40-50 mm. Starodub.5-2. Frunzele au. Formarea şi umplerea boabelor decurge normal în situaţia în care umiditatea relativă a aerului este de 60-80% şi umiditatea accesibilă în stratul de sol de 0–100 cm e cuprinsă între 60 şi 90% din capacitatea de câmp pentru apă (CCA). La procesul de fotosinteză. precipitaţiile atmosferice constituie 40-60 mm. o temperatură cu 6-7°C. la coacerea în lapte – 20-30%. limitele zilnice ale cărora sunt 20-22°C. la coacerea în pârgă – 3-7% din umiditatea totală întrebuinţată în perioada de vegetaţie. Indicele termic al grâului pentru perioada semănat – începutul iernii este de 500-550°C. Când. alături de . Formarea boabelor şi acumularea substanţei uscate decurge normal la temperaturi medii zilnice de 22-24°C. pentru transformarea 1 g de apă în vapori se consumă 536 cal. plantele răsar rapid. boabele se zbârcesc şi devin şiştave. depăşesc 25°C. În condiţii de nefertilizare. soluţia solului este mai concentrată. Vegetaţia de primăvară are loc în cazul în care condiţiile de temperatură ale solului depăşesc pragul de 5°C mai mult de 3 zile consecutiv. Acest lucru se atestă atunci când stratul superficial 0-10 cm conţine cca 10 mm de umiditate accesibilă. de regulă. temperatura favorabilă este de 15-16°C. în luna septembrie. grâul le manifestă în perioada împăierii– înspicării.90 V. aceştia iniţial îşi încetează creşterea. la formarea paiului şi la înspicare –50-65%. evitând supraîncălzirea plantelor. apoi pier. Temperaturile mai mari de 32°C creează dezechilibru între transpiraţie şi absorbţie. cantitatea de apă consumată în procesul de transpiraţie e mai mică. La împăiere. considerată şi motorul absorbţiei. La transpiraţie. cele mai potrivite sunt temperaturile de 12-15°C. La temperaturi mai mici de 10°C anterele nu capătă polen. optimă pentru răsărire. Coeficientul de transpiraţie constituie circa 450. Pentru o germinare normală. iar în perioada repausului vegetativ – noiembrie-martie – 250 mm. Cerinţele faţă de umiditate. mai mică decât temperatura aerului. În asemenea condiţii. în condiţii de umiditate relativă a aerului mai mică de 30% şi o temperatură a aerului mai mare de 30°C se produc boabe şiştave. Tehnologii în fitotehnie care. Temperatura critică – 16-18°C. În timpul răsăririi. Înfrăţirea decurge normal atunci când conţinutul de apă accesibilă în stratul arabil este de cca 30 mm. apa şi sărurile minerale circulă prin plantă. iar coeficientul de consum al apei – 700 t. seminţele de grâu au nevoie de o cantitate de umiditate de circa 50% din masa lor. Sunt optime pentru cultura grâului condiţiile în care toamna.

0-7. Sunt nepotrivite şi solurile nisipoase. Soluţiile ce conţin săruri nutritive sunt accesibile numai în concentraţiile de 0. fasolea. Infoliaţia bună favorizează formarea nodului de înfrăţire mai în profunzime şi asigură o iernare bună. Grâul oferă producţii mari pe cernoziomuri structurale. Reacţia soluţiei de sol trebuie să fie neutră sau puţin acidă. Solurile pe care apa stagnează sunt nepotrivite pentru grâu.2. Cerinţele faţă de sol. Porumbul ar deveni o bună premergătoare dacă s-ar respecta următoarele condiţii: • cultivarea de hibrizi timpurii şi semitimpurii. Atunci când ziua durează 14-16 ore. iar în timpul iernii pot fi expuse la dezrădăcinare. cu însuşiri fizice şi chimice ameliorate. Grâul este o plantă de zi lungă. bogate în substanţe nutritive. deoarece. Cu cât ziua este mai lungă. Premergătoarele grâului trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: • să elibereze devreme terenul. pe care plantele pot suferi de secetă. solul este sărac în apă. • să lase terenul liber de buruieni. Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate devreme: leguminoasele. Pentru înfrăţire sunt favorabile zile însorite. Grâul de toamnă este foarte pretenţios faţă de fertilitatea solului. să fie disponibil pentru lucrări de distrugere a buruienilor. Iluminarea insuficientă alungeşte primul internod şi formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă. grâul fructifică bine. oranj şi roşu. Porumbul este o premergătoare mediocră pentru grâu. să acumuleze apă şi nitraţi. cu lungimea de undă 380-760 de nanometri.5. pentru ca acesta să fie bine pregătit. mai lungi de 12 ore. cu permeabilitate ridicată. în majoritatea anilor. • fertilizarea porumbului cu îngrăşăminte organice şi minerale. Optim pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor este spectrul violet-albastru. 0.05-0. la o durată de 8 ore a zilei grâul nu fructifică. cu atât planta înfloreşte şi fructifică mai repede. Valoarea pH-ului din sol – 6. cartoful timpuriu. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. deoarece. mazărea. plantele sunt expuse la degerare şi asfixiere. bogat în substanţe organice şi nutritive. borceagul de toamnă şi primăvară. participă direct şi intens radiaţia şi lumina solară. porumbul cultivat pentru masă verde şi siloz. Cerinţele pentru lumină. în timpul iernii. la data recoltării porumbului. cu un conţinut mediu de humus de 3-5% din masa totală a solului.5-2 g la un litru de soluţie a solului.2%. Cerealele 91 apă şi bioxid de carbon. Solurile pentru grâu trebuie să dispună de o capacitate mare de reţinere a apei şi un subsol permeabil. .

• pregătirea imediată a terenului pentru grâu. acolo unde situaţia o impune.9-3. 70% din potasiu se acumulează în paie. • irigarea. Deşi consumul de substanţe nutritive este relativ redus. simultan cu semănatul. Tehnologii în fitotehnie • însămânţarea porumbului în condiţii de semănătură adâncă de toamnă şi cât mai devreme. fosfor. Grâul nu se poate cultiva după porumb. Fertilizarea poate fi: • de bază sau anterioară semănatului.3-3. . a cerinţelor plantelor faţă de azot. Practica admite monocultura timp de 2 ani. microelemente şi alte substanţe necesare. • extraradiculară sau foliară. sau dacă porumbul a fost atacat de fuzarioză. pe rând.3 kg de N. datorită următoarelor particularităţi de nutriţie: • sistemul radicular este slab dezvoltat şi are o putere slabă de solubilizare faţă de compuşii mai greu solubili din sol. Starodub. localizat. pe parcursul vegetaţiei. În funcţie de modul de aplicare a îngrăşămintelor.7 kg de K2O. prin aplicarea îngrăşămintelor. Fertilizarea. efectuată în scopul asigurării plantei cu elemente nutritive pentru întreaga perioadă de vegetaţie. în acest caz. după aceea producţia de grâu scade şi. 1. urmărind asigurarea plantelor cu elemente nutritive la începutul perioadei de vegetaţie.1-1. fertilizarea poate fi: • prin împrăştiere la suprafaţa solului. îndeosebi în perioada consumului maxim. potasiu. • recoltarea şi eliberarea terenului în scurt timp.92 V. • fazială. Fertilizarea constituie un mijloc de suplimentare. plantele au nevoie de o serie de elemente. • folosirea îngrăşămintelor la cultivarea grâului. provenite direct din mineralele din sol sau de la mineralizarea substanţelor organice intrate în putrefacţie. • prin apa de irigare. grâul manifestă pretenţii destul de mari faţă de îngrăşăminte. • combaterea energică a buruienilor. dacă în cazul acestuia au fost folosite erbicide triazinice într-o doză mai mare de 2 kg/ha. se cer cheltuieli mai mari pentru protecţia plantelor de boli şi dăunători. faze critice cu un consum mai mare de elemente nutritive.8 kg de P2O5 şi 1. Grâul consumă relativ puţine substanţe nutritive: pentru 100 kg de boabe şi producţia secundară aferentă extrage 2. cu ajutorul căreia se completează necesarul de elemente nutritive la anumite faze de vegetaţie. • la semănat. Pentru a creşte şi a se dezvolta.

de potasiu – 25-30 mg. %. Îngrăşămintele minerale se aplică în funcţie de recolta planificată. R – recolta planificată. %. de azot – 12.s. Cs – conţinutul NPK. Conţinutul optim de fosfor mobil este de 3. necesarul nu poate fi asigurat doar din rezervele solului. mg/100 g sol. g/cm3. neglijată nici nutriţia din perioada cuprinsă între germinare şi împăiere. Kîm – utilizarea elementelor nutritive din îngrăşămintele minerale.a. kg/t. t/ha.a – doza NPK pentru asigurarea recoltei planificate.2. dozele de elemente nutritive pot fi calculate mai corect în baza următoarei formule: D. t/ha. – doza NPK pentru asigurarea recoltei planificate. doza elementelor de nutriţie trebuie calculată prin metoda de bilanţ. Ks – utilizarea elementelor nutritive din sol. Pentru a obţine recolte medii pe soluri asigurate suficient cu substanţe hrănitoare. îngrăşămintele fiind indispensabile. D. cm.. kg s. adică cea de toamnă-iarnă. totuşi. ţinând cont de exportul elementelor de nutriţie în recoltă şi de conţinutul lor în sol. În acest interval de circa 60 de zile din lunga perioadă de vegetaţie a grâului. La planificarea recoltelor mari pe soluri cu fertilizare scăzută. kg. 75-88% de P2O5 şi 85-88% de K2O. Kr – coeficientul de restituire a elementelor extrase. = R x E x Kr 100 D. a. R – recolta planificată.s. Un procedeu tehnologic eficient pentru cultivarea grâului de toamnă este incorporarea în rând. V – densitatea aparentă.15 mg/100 g de sol. E – extragerea NPK cu o tonă de recoltă. A – adâncimea stratului de determinare. când plantele vegetează la temperaturi scăzute.a. kg/ha.a. Nu trebuie. a îngrăşămintelor ce conţin fosfor în doză de .s. la semănat.5-4 mg /100 g de sol uscat. = (100 x R x E) (Cs x V x A x Ks) Kîm unde: D. E – extragerea elementelor de nutriţie. Cerealele 93 • majoritatea elementelor nutritive sunt extrase în intervalul de timp cuprins între împăiere şi maturitatea în lapte: 70-92% de N. %.s.

2 g/cm3. Lucrarea solului. germinarea. necesar creşterii şi dezvoltării plantelor. inclusiv 30-35% – perozitatea capilară şi 18-25% – perozitatea de aeraţie. Pe solurile fertile sau în cazul în care cultura premergătoare a fost lucerna sau mazărea. înainte sau chiar după semănat. Grâul este foarte sensibil la microelementele: magneziu. răsărirea seminţelor şi pentru reglarea regimului aerohidric şi de nutriţie. Activitatea microorganismelor şi procesele biochimice din sol se desfăşoară în condiţii normale atunci când solul este lucrat corect. Pentru aplicarea în rânduri. unde găsesc oxigenul necesar pentru oxidarea substanţei organice. Microelementele pot fi aplicate înainte de semănat: sulfat de mangan – 5 kg/ha. sulfat de zinc – 10 kg/ha. azotul se aplică fazial. În cazul în care solul nu este lucrat.8 kg la 1 kg de boabe. amofoscă sau nitroamofoscă în cantitate de 100 kg/ha. Lucrarea solului influenţează însuşirile lui fizice. iar restul se va administra primăvara. microorganismele acţionează şi în interiorul solului. perozitatea (care asigură toate cerinţele) este de circa 48-60%. se recomandă aplicarea unor cantităţi de 30-40 kg de N/ha. până la formarea bobului. când are un anumit grad de afânare. Tehnologii în fitotehnie P20O. să depăşească anumite limite. nitroamofos. să absoarbă mai multă apă şi elemente nutritive. Îngrăşămintele cu azot (de la 1/3 până la 1/2 din doză) se vor aplica toamna. mangan. consumul de azot constituie 3. Tradiţional lucrarea solului constituie principalul mijloc de asigurare a unor condiţii optime pentru incorporarea. Starodub. chimice şi biologice. Din cauza solubilităţii mari în sol şi a pericolului levigării pe profilul solului. În funcţie de tipul solului. Sistemul radicular se dezvoltă la nivel optim atunci când densitatea aparentă este cuprinsă între 1.0 şi 1. se recomandă: amofos – 50 kg/ha.5-3. care asigură pătrunderea plantelor în sol. Consumul azotului depinde de calitatea producţiei. însă. implică afânarea. Pe un teren lucrat. sulfat de cupru – 15 kg/ha. în funcţie de cerinţele plantelor. procurarea de CO2 şi obţinerea energiei necesare. se poate renunţa la aplicarea azotului toamna. Afânarea nu trebuie. pentru a evita fenomenul de levigare. aerul şi temperatura au parametri favorabili activităţilor agricole. la pregătirea patului germinativ. Nu se recomandă nici tasarea solului. iar apa. unde există . O altă variantă de utilizare a lor este pregătirea seminţelor pentru semănat. microorganismele pot activa numai la suprafaţă. cerinţele cerealelor păioase sunt relativ reduse şi. la regenerarea plantelor. la suprafaţa solului. cupru şi sensibil la sulf şi zinc. până la faza de înfrăţire.94 V. La cultivarea grâului puternic de toamnă. Dozele mari de azot influenţează negativ şi rezistenţa la cădere a plantelor. Toamna. fapt ce le permite să se ramifice mai uşor.

la o profunzime de 10-12 cm. Dacă solul este bine aprovizionat cu apă. • să asigure distrugerea a peste 98% din buruieni. • să se realizeze la adâncimea stabilită. utilizându-se pluguri utilate cu grape. aplicarea cultivatorului rotativ (freza KFG-3. ca primă procedură de lucrare a solului. 5-6 cm. trebuie lucrat solul şi după mazărea cultivată pentru boabe. Dezmiriştirea trebuie: • să asigure un amestec cât mai omogen al miriştii şi resturilor vegetale cu solul. după prima coasă şi după păioase. soiuri tardive (268-290 zile). Rezultate bune asigură. Cerealele 95 condiţii favorabile şi unde procesul de nitrificare este foarte intens. soiurile de grâu de toamnă se clasifică în soiuri timpurii (262-278 zile). în acest caz. Aratul se efectuează după premergători de tipul lucernei din anul trei de viaţă. şi pleava. cu plugul de cormană la care. la o adâncime de 6-8 cm. În cazul cultivării grâului de toamnă după culturile păioase. se efectuează discuirea la o adâncime de 5-7 cm. este mai indicat să se lucreze solul superficial. Cultivaţia anterioară semănatului trebuie realizată nu mai adânc de adâncimea încorporării seminţelor. La apariţia buruienilor. odată cu recoltarea producţiei trebuie colectate şi paiele. cu plugul cu cormană echipat cu grape sau tăvălugi din inele cu pinteni. la o adâncime de 25-27 cm. aplicând grapa cu discuri BDT-7. în funcţie de umiditatea solului. în funcţie de grosimea stratului de humus. În funcţie de durata perioadei de vegetaţie. se efectuează cultivaţia.2. Imediat după aceea. iar la apariţia buruienilor. După porumbul pentru siloz se efectuează discuirea în două direcţii. Dezmiriştirea. se cultivează la o adâncime de 5-6 cm. se ataşează tăvălugul din inele cu pinteni sau grapele. pentru a evita răspândirea bolilor şi vătămătorilor. se efectuează imediat după recoltarea plantei premergătoare. la o adâncime de 25-27 cm. În acelaşi mod. În condiţii de secetă. solul se grăpează din nou. • să asigure o cât mai bună mărunţire şi nivelare a solului. permiţând amplasarea seminţelor într-un strat de sol tasat şi umed. la o adâncime de 20-22 cm. apoi arătura.6. după depuneri atmosferice. gradul de îmburuienare al plantei premergătoare şi de umiditatea solului. apoi aratul.6) sau a agregatului combinat KA-3. la o adâncime de 10-12 cm. conţinutul de azotaţi în solul lucrat constituind peste 50%. Ulterior. se efectuează dezmiriştirea. După lucerna cultivată ca masă verde. Soiuri omologate. . soiuri mediu precoce (265-284 zile). la o adâncime de 20-22 cm. la două săptămâni după dezmiriştire se efectuează aratul. cât mai uniform pe întreaga suprafaţă lucrată.

puterea de străbatere – nu mai puţin de 80%. Tehnologii în fitotehnie Soiuri plastice de talie înaltă: Odesskaia-51 – varietatea erythrospermum Balada – varietatea erythrospermum Odesskaia-267 – varietatea erythrospermum Belcianka-7 – varietatea lutescens Odesskaia-117 – varietatea erythrospermum Izvoraş – varietatea erythrospermum Aceste soiuri se amplasează pe pante. intensitatea fotosintezei frunzei superioare – vexile – este de 5 ori mai mare decât la a doua sau a treia frunză. pe agrofonduri mai puţin asigurate. fasole. Soiuri superintensive de talie mică: Belcianka-5 – varietatea lutescens Cobra – varietatea erythrospermum Chiria – varietatea erythrospermum Lada odesskaia – varietatea erythrospermum Se amplasează pe soluri de mare fertilitate şi pe terenuri irigabile. mazăre. Soiuri intensive de talie mijlocie. cu puritatea 99% şi capacitatea germinativă de peste 90%. Starodub.96 V. soluri spălate. Masa a 1 000 boabe trebuie să constituie 40-50 g. Toate soiurile de grâu cu productivitate înaltă se caracterizează prin îmbătrânirea lentă a frunzelor superioare şi o activitate fotosintetică intensă în perioada coacerii în lapte şi în pârgă. Inhibarea frunzelor etajului superior scade brusc recolta şi calitatea ei. Seminţele trebuie să facă parte din categoriile biologice de elită R1 sau cel mult R2. rezistente la polignire: Ucrainka odesskaia – varietatea erythrospermum Viktoria odesskaia – varietatea erythrospermum Strumok – varietatea erythrospermum Columna – varietatea erythrospermum Dumbrăviţa – varietatea erythrospermum Moldova-5 – varietatea erythrospermum Se cultivă după culturile multianuale. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. porumb pentru siloz. Capacitatea germinativă în câmp este cu 19-23% . În faza înspicării grâului.

Din cauza eventualelor boli transmise prin sămânţă şi sol. poluarea mediului ambiant şi otrăvirea lucrătorilor de câmp. Raxil 060 FS – 0. diferiţi agenţi patogeni. fitohormoni care participă la procesele metabolismului. TMTD. spori de Fuzarium. are efect fungicid şi bactericid. Tratarea se face cu soluţie formatoare de peliculă. precum şi a dăunătorilor. Pentru prevenirea şi combaterea mălurii comune şi a fuzariozei rădăcinilor. Cerealele 97 mai mică decât cea în condiţii de laborator. Volumul substanţei obţinute se dizolvă în apă în proporţie de 1 : 3.2.5 l/t. Dacă grâul este cultivat după alte cereale păioase sau în sole cu densităţi mari de viermi-sârmă. APV de 5% – 500g + 10 1 H2O. cu 10 zile înainte de semănat seminţele de grâu de toamnă se tratează cu unul din preparatele: Vitavax-200 WP – 3 kg/t. Tratarea este eficientă dacă apa se substituie cu soluţie biologic activă. Pentru a pregăti extractul. apoi se spală în apă şi se storc.0 l/t). 3. Dacă materialul semincer a fost atacat de tăciunele zburător. La 1 kg de seminţe iniţiale se iau 2 1 de apă. producând pagube considerabile. Formatorii de peliculă: 1. Pe învelişul boabelor se găsesc spori ai speciilor de Tiletia. mai ales de larvele gândacului-ghebos şi de viermii-sârmă. atunci în interiorul bobului se găsesc germeni ai acestei boli. planta este afectată de diferiţi dăunători. 2. În sol. în termostate sau în încăperi întunecate. încolţind. înainte de semănat. evitând astfel pierderea preparatelor chimice la ambalarea şi descărcarea pentru semănat. mai ales de sol. o atenţie deosebită trebuie acordată şi prevenirii atacului larvelor gândacului-ghebos şi viermilor-sârmă. Doza extractului dezvoltat la norma de însămânţare trebuie să reprezinte 3-4% . agenţii patogeni trec la starea activă. iar seminţele trebuie tratate cu Singal (1.5 kg/t. Drept material iniţial pentru obţinerea acestui compus servesc seminţele înseşi.0 l/t. inclusiv biologic active: vitamine. Pentru a evita atacul bolilor şi dăunătorilor. Ele creează în jurul seminţei un mediu biochimic care stimulează şi reglează creşterea şi dezvoltarea plantei. elimină în mediul înconjurător diferite substanţe organice. seminţele se tratează obligatoriu cu microelemente. retardanţi. care produc fuzarioza. care. care pot afecta culturile de grâu. În procesul de germinaţie a seminţei plantei. VSC – 3. prin incrustare. Signal –2 kg/t . Dino SC – 2 l/t. a coletului şi a plantulelor. Sare de sodiu carboxil-metil celuloză în concentraţie de 2%-200 g + 10 l H2O. Fundazol 50 WP – 6 kg/t. Sprint 40 FS – 1. ÎLC – 3 1+7 1 H2O. ele trebuie protejate în baza unui sistem de măsuri de prevenire şi combatere integrată.2-2. fermenţi. care produc mălura comună. seminţele sunt puse la germinat timp de 3 zile la temperaturi de +18-20°C.

umiditatea seminţelor creşte cu circa 0. Acid boric H3 PO3 (20 g) 3. La această soluţie se adaugă: Microelemente 1. plantele trebuie să vegeteze 45-50 de zile.98 V. la temperaturi medii zilnice mai mari de +5°C. PS-10. norma de consum a soluţiei trebuie să constituie 10 l/t. grâul de toamnă necesită 500°C temperaturi biologic active. creşte rezistenţa la ger. Contribuie la formarea unui sistem radicular viguros. Aceste elemente pozitive sunt obţinute la aplicarea retardanţilor cu ajutorul a 2 procedee: 1) tratarea seminţelor şi 2) stropirea plantelor în timpul vegetaţiei. Se admite tratarea în prealabil a seminţelor cu umiditatea mai mică cu 1% decât normele Standardului. Tehnologii în fitotehnie din masa seminţelor uscate. Sulfat de mangan MnSO4 (45 g) Stimulator de creştere l. După tratare. stratul de însămânţare este lipsit de sau are insuficientă umezeală pentru a asigura răsărirea plantelor. Heteroauxină (10 g) 2. care pătrunde adânc în sol. se seamănă soiul Odesskaia 51 în primele zile ale lui septembrie. Până la intrarea în iarnă. putregai de rădăcină şi la acţiunea muştelor cerealelor. plantele suportă mai uşor seceta. Retardanţii frânează creşterea în lungime a celulelor lăstarului tânăr şi intensifică diviziunea celulară în secţiune transversală. rezistă mai bine la rugină. Acid succinic (50 g) 6. Acest soi este mai puţin expus decât altele pericolului de a-şi micşora recolta. măresc diametrul lăstarului. Substanţe biologic active (10 1) 3. În această perioadă. previn polignirea. Nitrat de amoniu NH4 NO3 (35 g) 4. Epoca de semănat. Sulfat de zinc Sn SO4 (35g/l t) 2. des ramificat. utilizându-se maşini de tratat Mobitox. Semănatul grâului de toamnă începe când temperatura aerului este de 13-15°C şi se termina când temperatura scade la 8-9°C. iar imediat înainte de semănat – 15 l. Dacă în epoca optimă de semănat.6-1%. Dacă există suficientă apă în sol. Dacă înainte de semănat se menţine vreme secetoasă şi există pericolul de pierdere a umidităţii din stratul superior al solului. Nodul de înfrăţire se formează mai adânc. Nitrat de molibden (40 g) 5. La tratarea în prealabil a seminţelor. Starodub. activitatea stimulatoare creşte. Dacă în soluţia obţinută se adaugă 1 g/l de P2O5. În absenţa . Humat de natriu (750 g/l t) Retardanţi: TUR (3 l) + Campozan (2 l). drept epocă optimă de semănat este considerată perioada 10-20 septembrie – pentru raioanele de nord şi 15-25 septembrie – pentru sudul republicii. trebuie reţinut până la căderea precipitaţiilor atmosferice.

În acest caz. se deconectează aparatele de semănat 6 şi 7. În acest caz.5. În acest scop. Pe asemenea făgaşe tehnologice pot circula tractoare cu anvelope obişnuite. de la semănătoarea SZ-3. norma de însămânţare trebuie mărită cu 15-20%.4 m de la marginea câmpului. Prima trecere a agregatului se face la distanţa de 5. în sol bine lucrat şi uscat.3% din fiecare hectar. Câmp de grâu comun de toamnă cu cărări tehnologice .2. OPŞ-15 şi tractoare MTZ cu anvelope înguste. astfel plantele utilizează mai bine razele solare de dimineaţă şi de seară. 18 şi 19 ale brăzdarelor. atunci se formează făgaşe tehnologice cu lăţimea de 1800 mm şi lăţimea cărărilor de circulaţie de 450 mm. Rândurile se amplasează de la nord la sud. de împrăştietoare: NPU-0. Grâul de toamnă este de obicei semănat în rânduri dese. Dacă în gospodărie se folosesc dispersoare de tipul 1-RMG-4 sau RUM-5. de stropitoare: OVT-1. Metoda de semănat. Dacă gospodăria dispune de semănători SZ-3. Cerealele 99 precipitaţiilor. Semănatul se efectuează lăsând cărări tehnologice permanente. evitând supraîncălzirea în orele de prânz. intervalul dintre rânduri constituind 15 sau 7. distanţa între ele 10. În zonele cu umiditate excesivă se recomandă semănatul pe coame. Suprafaţa neînsămânţată constituie 833 m2 sau 8. Intervalul dintre semănătorile vecine şi trecerile învecinate trebuie să constituie 150 mm.6.8 m şi lăţimea cărărilor de circulaţie de 300 mm. care merge imediat după tractor. trebuie create făgaşe tehnologice cu lăţimea de 1350 mm. trebuie închise aparatele distribuitoare 8 şi 17 ale semănătorii din mijloc a agregatului din trei semănători.5 cm.6 A. HMS-6. Figura 2. Destul de progresistă este considerată metoda de semănat prin împrăştiere şi în cruce.6 sau SZP-3. semănatul se efectuează în a doua decadă a lui octombrie.

M – masa seminţelor (kg) semănate cu semănătoarea în n rotaţii a roţii motoare. plantele răsar la timp. cu mai mult de 3% faţă de masa de seminţe semănate. Brăzdarele care se abat. m. N – norma de însămânţare. . înainte de iernare. Capacitatea germinativă în câmp stabileşte numărul de plante răsărite în raport cu numărul seminţelor viabile semănate. rizomul este scurt. dacă la 2-3 repetiţii cantitatea de seminţe semănate va fi egală cu cea calculată sau cu 2-3% mai mare.100 V. Starodub. unde: l – lungimea colacului roţii. în medie. În fiecare gospodărie trebuie semănate 2-3 soiuri cu diferite perioade de vegetaţie. pe 1 m2 trebuie să existe minimum 500-600 de fraţi productivi şi 350 de plante şi trebuie să răsară 400-500 de plantule. La o asemenea adâncime. adâncimea nodului de înfrăţire constituie 2. trebuie reglate. formează 2-3 lăstari dezvoltaţi sincronic./ha. Dacă la 1 m2 au fost semănate 500 de seminţe viabile şi au răsărit 396 de plante. care. Semănătoarea se consideră ajustată la norma de însămânţare. m. n – numărul de rotaţii ale roţii motoare. unde: K – norma numerică de semănat. M – masa a 1 000 boabe. norma de însămânţare se controlează în felul următor: Adâncimea de semănat se determină în funcţie de textura solului. L – lăţimea de lucru a semănătorii. În condiţiile de câmp. semănătoarea se ajustează la desimea de semănat. kg/ha. Tehnologii în fitotehnie Desimea de semănat. Înainte de semănat.4 mm.25-0. conform următoarei relaţii: . %. atunci capacitatea germinativă în câmp va constitui: . %. mil. Pentru recoltare. conul de creştere având diametrul de 0. g. Vu – valoarea utilă. C – capacitatea germinativă în câmp. însă nu trebuie să depăşească 4-5 cm. unde: P – puritatea.5-3 cm.

3. La tăvălugire. Dozarea corectă a erbicidelor. Lucrarea calitativă a solului înainte de semănat. Evitarea concentraţiei soluţiei solului.2. Determinarea corectă a epocii de semănat. semănătoarea trebuie să se mişte cu viteza de 4. Utilizarea seminţelor de calitate superioară. 7. Controlul calităţii semănatului după fiecare aparat distribuitor. Fisurarea şi reţinerea zăpezii. cu mult înainte de semănat. Nu se admite o arătură prea adâncă. Evitarea formării ecartamentului. Reglarea minuţioasă a semănătorii. 10. aratul trebuie efectuat la maturitatea fizică a solului. când stratul de zăpadă constituie 12-15 cm. 5. . Pentru a evita tasarea solului şi formarea tălpii plugului. pe urma şenilei tractorului sau la mijlocul cărărilor tehnologice. 4. 6. cea adâncă complică aşezarea solului şi întrerupe asigurarea cu apă prin capilare. care tasează solul şi contribuie la apariţia neuniformă a plantulelor răsărite. neaşezat. Protecţia completă contra bolilor şi dăunătorilor. Poloagele de zăpadă trebuie formate peste fiecare 6-8 m. împiedicând încolţirea seminţelor. a influenţa pozitiv răsărirea şi a preveni descălţarea.6 formator de poloage. cele ce conţin azot – primăvara. 8. cea frecventă şi rapidă distruge structura glomerulară a solului şi contribuie la năclăirea lui.5 km/oră. rezistente la boli şi dăunători. toamna târziu. Termenul de arat trebuie determinat corect. Printre elementele tehnologice importante în acest context. Reţinerea zăpezii se efectuează cu ajutorul plugului de zăpadă SUU-2. Îngrăşămintele de bază se administrează toamna. utilizând agregatul ŞN-2-140. de-a lungul şi de-a curmezişul terenului. se utilizează tăvălugul din inele cu pinteni 3KKŞ-6-A. Aciditatea solului contribuie la dezvoltarea unor plante sănătoase. zăpada trebuie fisurată la adâncimea de 45 cm. Lucrarea timpurie tasează solul. 9. Lucrări de întreţinere Tăvălugirea după semănat este necesară atunci când solul a fost prea afânat. pentru a îmbunătăţi contactul seminţelor cu particulele de sol şi a favoriza ascensiunea apei din straturile mai profunde. deoarece ea scoate la suprafaţă sol biologic inactiv. 11. Încorporarea optimă a seminţelor în sol şi formarea unui pat germinativ ideal. Cerealele 101 Elemente tehnologice care condiţionează majorarea capacităţii germinative a seminţelor în câmp 1. Pe pante cu înclinaţii mai mari de 3o. când solul îngheaţă. trebuie menţionate: 2.

Semănăturile trebuie stropite cu bioreglatori dizolvaţi în 75-100 1 de apă. trebuie utilizate cărările tehnologice. Prima stropire trebuie îmbinată cu aplicarea erbicidelor. sunt de talie mică şi. pot fi construite fâşii de protecţie din tulpini de floareasoarelui. 1 cm de zăpadă. microelemente şi uree. preparatul TUR se aplică numai pe soiuri predispuse la polignire. Administrarea bioreglatorilor se efectuează în două faze: la sfârşitul înfrăţirii – începutul formării paiului. deseori. cu suprafeţe mici. Tehnologii în fitotehnie După căderea zăpezii şi egalarea cu poloagele. Pe terenurile private. În asemenea condiţii. În alte cazuri. Doza preparatului este de 4. măreşte diametrul tulpinii şi previne polignirea. la începutul formării a 2-3 internoduri. aplicându-se 25% din norma calculată. plantele se înrădăcinează şi se înfrăţesc într-o măsură mică. când razele de undă lungă portocalii-roşii. regenerarea este considerată timpurie sau întârziată. În anii cu regenerare târzie. nu întotdeauna supravieţuiesc. asigură 2 l de apă pe m2. când energia razelor albastre predomină asupra energiei razelor roşii. dacă se aplică mijloace terestre. plase etc. dau în spic repede. Începutul regenerării de primăvară pune plantele în condiţii de lumină şi căldură. şi la 8-10 zile de la începutul împăierii. La regenerarea întârziată de primăvară. . Regenerarea vegetaţiei de primăvară este considerată optimă atunci când data medie multianuală are o deviere de ± 8 zile. care depind de înălţimea soarelui la orizont. formează recolte reduse. În anii cu regenerare timpurie. plantele se dezvoltă când soarele este relativ coborât faţă de orizont. densitatea aparentă a căreia este de 0. Starodub.2 g/cm3.5-6 l/ha. cu energie mică. Un element tehnologic important care previne polignirea grâului îl reprezintă utilizarea reglatoarelor de creştere cu acţiune retardantă. zilele – relativ scurte. adică 75% din norma maximă. albastre-violete. Din categoria acestora fac parte preparatele: clorura de clorcolină sau CCC.102 V. Clorura de clorcolină reduce talia plantelor de grâu prin scurtarea internodurilor 1 şi 2 şi provoacă îngroşarea lor. când plantele ating înălţimea de 15-20 cm. plantele încep să se dezvolte în condiţii de zi lungă. frânează creşterea celulelor la tulpinile tinere şi intensifică diviziunea celulară în secţiunea transversală. Cel mai eficient este amestecul de preparate TUR şi Campozan (2-3 l/ha). În aceste condiţii decurg favorabil procesele de regenerare (înfrăţirea. în condiţii de umiditate suficientă şi iernare bună. acumularea biomasei) şi se formează recolte mari. Compozan. a doua – cu fungicide. semănăturile sunt vătămate. radiaţia solară – slabă (305-420 kcal /cm2 pe zi). TUR. cu soarele ridicat deasupra orizontului. aratul se repetă. predomină asupra razelor de undă scurtă. radiaţie solară intensivă – 530-684 kcal /cm pe zi.

0. 0. În condiţii de umiditate suficientă. În faza de înfrăţire. utilizând cărările tehnologice. iar în anii secetoşi. fiindcă acesta provoacă arsuri puternice. Pe semănăturile neînfrăţite din toamnă. se constată că el conţine insuficient azot mineral (N2). cu ajutorul semănătorilor pentru cereale. la a doua – 50% din doza totală calculată de azot. În primul caz. Cerealele 103 Completarea şi reînsămânţarea semănăturilor în funcţie de regenerarea vegetativă de primăvară RVDP a semănăturilor: neînfrăţite/înfrăţite Timpurie Medie Târzie 1. Pe semănăturile neînfrăţite.5%.6 sau medii 3-BZS-1. Completarea cu ½ din norma deplină 200/100 250/125 300/150 2 Completarea cu norma deplină 150/75 200/100 250/125 1. În timpul vegetaţiei plantelor nu se permite aplicarea azotatului de amoniu.04. prima îngrăşare suplimentară se efectuează la suprafaţa solului.0%.0.45. în afară de orz: umblător.6-5. pentru sfărâmarea crustei se recomandă utilizarea tăvălugului din inele cu pinteni 3-KKŞ-6A. la diagnosticul solului. la faza de formare a paiului – 4. calculat în baza normei totale.45 -0. Dacă toamna. Reînsămânţarea se efectuează cu altă cultură.50. A treia îngrăşare extraradiculară suplimentară sporeşte cu 1-1.35-0.5% conţinutul substanţelor proteice şi cu 2-3% glutenul. în al doilea – grape grele 3-BZTU-1.2. Prima îngrăşare radiculară suplimentară se efectuează la startul vegetaţiei. Pe semănăturile bine înfrăţite din toamnă. înainte de semănat trebuie să se introducă îngrăşământ azotat. a doua îngrăşare suplimentară se face cu soluţie de carbamidă (NH2CONH2) în concentraţie de 15-20%. conţinutul optim de azot din frunzele de grâu de toamnă trebuie să constituie 4. trebuie utilizate grape uşoare 3-BP-0. la prima .60. la prima hrănire suplimentară se introduc 30%. Fertilizarea suplimentară. îngrăşământul azotic se introduce în zona nodului de înfrăţire.5%. Doza de azot pentru hrănirea radiculară suplimentară a grâului de toamnă se determină în funcţie de rezerva azotului mineral din sol. a treia – la faza de înspicare – începutul împlinirii bobului.9-5. iar de fosfor – în mod corespunzător: 0. primăvara în prima urgenţă. constituind 15-20% din ea. la înspicare – 3. înaintea formării paiului. Sporirea cu numai 1% a conţinutului de albumine permite obţinerea suplimentară a circa 1 200 t de albumine pe o suprafaţă de 300 mii ha.55-0. mazăre 100/50 150/75 200/100 Operaţiile Grăparea cerealelor de toamnă se efectuează în prezenţa crustei pe suprafaţa solului şi când trebuie rărite semănăturile.

punguliţa. punguliţa. sunt suficiente dozele minime de aplicare. Starodub. Eficientă pentru combaterea buruienilor perene (pălămida. fumăriţa. susaiul. Pentru sporirea conţinutului de gluten şi a recoltei de boabe. albăstriţa. Putregaiul de rădăcină. Făinarea. În ultimii ani. aplicarea sistematică a erbicidelor din grupul 2. maculde-câmp etc. Pierderile cresc brusc atunci când sunt atacate frunzele etajului superior (etajul III şi mai sus) şi spicul şi pot constitui 10-55% din recolta potenţială. volbura) este aplicarea produsului: Lontrel 300 SA. muşeţelul ş.). hrănite excesiv cu azot. cicoarea. buruienile sunt mai sensibile la erbicide în perioadele iniţiale de dezvoltare. a unor specii de buruieni rezistente la acest grup de produse (fumăriţa. macul ş. voinicica. plantele se stropesc cu soluţie de humat de natriu – 80 g /ha. fumăriţa. Tratamentele trebuie efectuate în perioada de înfrăţire. Eficiente pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale (peliniţa. Inhibă creşterea şi dezvoltarea plantelor. traista-ciobanului. De regulă. Pe semănăturile cerealelor de toamnă din Republica Moldova se dezvoltă circa 50 de specii de boli şi dăunători.104 V. atunci. drăgaica. Combaterea buruienilor în cultura grâului trebuie realizată integrat. se aplică stropirea semănăturilor cu erbicide. susaiul. în urma selecţiei naturale. la faza de înspicare – împlinire a bobului. Rolul de bază îi revine asolamentului şi lucrării solului. Celelalte buruieni sunt înăbuşite de plantele de grâu. pentru combaterea lor. Combaterea bolilor. la o temperatură a aerului nu mai mică de 18°C. muşeţelul-prost. a. până la împăiere. volbura. – 2. albăstrelele. traista-ciobanului.3 l/ha. Nocivitatea acestuia creşte puternic în anii cu umiditate instabilă a solului şi oscilaţii bruşte ale temperaturii solului şi aerului. Combaterea buruienilor. Esteron – 1 l/ha.0 l/ha. turiţa. Granstar 75 WG – 20 g/ha. Harmony WG – 25 g/ha. ridichea sălbatică. pagube esenţiale provocând doar 10-12 specii. Se dezvoltă intens pe semănăturile dese şi timpurii. muştarul-de-câmp. a.4-DA în semănăturile de grâu de toamnă a favorizat răspândirea. la faza de înfrăţire.) sunt produsele: Basagran 48 SA. voinicica. În condiţiile Republicii Moldova. muşeţelul. – 0. Erbicidele trebuie administrate pe timp cald şi senin. cele mai periculoase pentru cultura grâului sunt dicotiledonatele anuale şi perene: pălămida. . sporeşte numărul de spice albe şi goale. Dacă acestea nu sunt suficiente. Buruienile sunt mai sensibile la erbicidare începând cu faza cotiledoanelor şi până la formarea celei de-a patra frunze. ridichea sălbatică. conducând la pierderi în recoltă de până la 50%. muştarul sălbatic. Tehnologii în fitotehnie hrănire se introduc 50% din norma necesară de azot. hrişca-urcătoare. pe terenurile irigate şi în anii cu oscilaţii semnificative de temperatură. până să înceapă împăierea.

Rex – 0. dispuse neregulat. albeaţa parţială sau totală a spicelor. parazitul nimereşte în ovar şi distruge embrionul şi endospermul. În acest timp. pierderile pot ajunge până la 10-15%. fiind infectată mai ales frunza „vexil”: se pot pierde până la 10-35% din recoltă. Semnele îmbolnăvirii se manifestă evident în faza de coacere în lapte a boabelor. Boala atacă frecvent soiurile de grâu. aristele şi paiele spicelor se desfac în părţi: în timpul treieratului. care vatămă colţii plantelor semănate toamna. O singură femelă poate depune până la 2 000 de ouă. Nocivitatea se măreşte în anii cu vară umedă şi rece. Infectarea frunzelor măreşte cu 32-104% consumul de apă la o unitate de masă uscată. Impact 25 SC – 0.6 l/ha. adică în „săculeţele cu tăciune”.0 l/ha.2. Buha semănăturilor. muştele suedeze pricinuiesc mari pagube semănăturilor timpurii şi foarte timpurii. după iernile cu zăpadă bogată. De regulă. „săculeţele cu tăciune” se distrug. Cea mai înaltă nocivitate se observă la faza de înspicare – începutul coacerii în pârgă. Pierderile sporesc în toamnele secetoase şi pot ajunge la 7-15% din recoltă. sunt vătămate puternic fâşiile marginale şi afectate toate tipurile de culturi cerealiere. La faza . nu se îndoaie sub greutatea boabelor. pe care formează uredopustule ovale prăfoase. Mucegaiul de zăpadă fuzarioza cerealelor – Fusarium nivale – atacă episodic semănăturile.5 EC – 1. Iniţial. plantele tinere sunt vătămate de către larve. Pierderi – 7-40%. Mălura grâului – Ustijago tritici. musca-de-hesa. Fundazol 50 WP – 0. Pierderi – 5-25%. Provoacă moartea frunzelor şi a plantelor în întregime. Gândacul-ghebos.5 l/ha. care se menţin în membranele seminţelor rămase. miceliul pătrunde în ţesutul coltelui plantei. Spicele bolnave sunt erecte. Cerealele 105 Rugina brună a grâului. La încolţirea seminţelor. ciuperca distruge complet partea internă a bobului şi formează cladimospori de culoare brună. clamidosporii se lipesc de suprafaţa seminţelor sănătoase. Ploşniţele-cerealelor. Boala atacă frunzele şi teaca lor. iar ulterior rod plantulele cerealierelor la nodul de înfrăţire. plantele trebuie tratate cu unul din preparatele Folicur BT 22. În aceste condiţii pericolul infectării creşte. Populează semănăturile de după premergătorii cerealieri. unde se păstrează până la semănat. de culoare brună. Cele mai periculoase sunt omizile din a doua generaţie.6 l/ha. Se dezvoltă intens la temperaturi de 18-22°C şi la umidităţi relativ înalte ale aerului. În anii în care făinarea şi rugina manifestă un grad înalt de dezvoltare. fapt ce conduce la pieirea frunzei centrale. Combaterea dăunătorilor Muştele cerealelor: musca-neagră. Ulterior.

când se formează colonii mari – mai mult de 20-25 de indivizi la 1 m2 – recolta scade brusc. păduchiicerealieri. buha-semănăturilor. starea de încolţire e considerată suficientă. Bravo 500 SC – 2. Termenele de stropit – înainte de sau după semănat – se stabilesc în funcţie de premergător. terenul se stropeşte până la semănat. porumbul pentru siloz. irigările până la semănat sunt mai puţin eficiente. după premergătoare cu recoltare timpurie. Populează frunzele şi spicele plantelor în anii cu temperaturi moderate. precum porumbul pentru boabe. sau când se depun precipitaţii atmosferice. Pe câmpurile îmburuienate cu buruieni multianuale şi după lucernă. Prima udare de toamnă se efectuează la 10-15 zile după arat. La colonizarea timpurie. umiditatea solului scade cu 70% din capacitatea de menţinere a umidităţii. ploşniţele sug boabele. Arrivo 250 CE – 0. Pierderile constituie 10-15%. Starodub. când. cu depuneri torenţiale şi cu o umiditate a aerului relativ mare. calitatea lucrărilor realizate cu discurile şi a arăturii se îmbunătăţeşte considerabil după udare (200-250 m2/ha). care eliberează câmpul în a doua jumătate a lunii septembrie– începutul lunii octombrie. la o adâncime de 20-22 sau 25-27 cm. lucerna pentru masă verde. de 18-24%.5 l/ha. În cazul în care stratul de la suprafaţa solului se usucă. Păduchii-verzi ai cerealelor. tripşi se aplică Actelic 50 EC – 1. Pentru combaterea larvelor de gândacul-ghebos. norma de udare constituie 250-300 m3/ha. . dacă umiditatea este aproape de capacitatea minimă pentru apă a solului – 27-30%. Numărul cărăbuşilor creşte semnificativ în anii ulteriori celor cu depuneri atmosferice abundente. până la înspicare. starea de încolţire este excelentă. Dacă rezerva de apă din sol constituie 10 mm.0 l/ha. soia pentru boabe. După mazărea pentru boabe. pentru cea de sud – 350-400 m3/ha. Aratul după lucernă şi pe sectoarele cu buruieni multianuale se realizează la 10-12 zile după discuire. se realizează grăparea cu grape uşoare. ploşniţele-cerealelor. Cauzează pierderi de 7-12%. deoarece amână semănatul. cu 15-20 de zile înainte de semănat. cu un agregat cu tăvălug. Particularităţile de cultivare a grâului comun de toamnă pe terenuri irigabile Grâul asigură 1. degradează calitatea glutenului. Populează fâşiile marginale ale câmpurilor la faza coacerii în lapte şi în pârgă. în stratul de 10 cm.2 l/ha. această lucrare a solului se efectuează la 10-12 cm adâncime cu ajutorul cultivatorului KПГ250. Cărăbuşii-cerealelor. Pentru zona de nord. Când stratul superficial al solului este prea uscat. Bi-58 nou – 1.106 V.0 l/ha. Pierderi de recoltă – 5-7%.23 kg de boabe la 1 mm de apă stropită. Tehnologii în fitotehnie de coacere în lapte.

IV 10-15. Izvoraş. Belceanka-9.V 20-25. m3/ha 300-400 500-600 500-600 500-600 Suma precipitaţiilor în perioada de stropire până la 10 mm: . după ce plantele răsar şi formează 2-3 frunze. Cerealele 107 Regimul de irigaţie primăvara şi vara Denumirea stropitului Primul stropit Al doilea stropit Al treilea stropit Al patrulea stropit Epoca de calendar 25-30. în zona de sud.IX 25.X 16-25. În toamnele secetoase. în zona de nord. se realizează udări cu norme orientative de 300-350 m3 /ha. şi 0-40 cm. Zona de nord Zona de sud 10-12 cm boabe la ha şi centrală Optime 20-30. în acest caz norma de irigare micşorându-se cu 30-40%. dozele de îngrăşăminte trebuie mărite cu 30-50% faţă de cele de pe câmpurile neirigate. Belceanka-7.V 5-10.X 8-5 6. Pe câmpurile irigate.5 m norma de udat se micşorează cu 25-30%.30 mm între 10 şi 30 mm următoarea stropire se efectuează următoarea stropire se anulează următoarea stropire se amână cu o zi pentru fiecare 2 mm de precipitaţii ce depăşesc 10 mm adâncimea apei de subsol – 1.5 m udarea se anulează.5-2. Măgura.X 14-11 4.X 11-9 5 Târzii-periculoase 11-20. Dana. Dacă umiditatea solului scade la 70% din capacitatea solului de menţinere a umidităţii.VI Norma de stropit. cu excepţia stropitului de toamnă adâncimea apei de subsol – 1. în zona de sud. irigarea înainte de semănat poate fi înlocuită cu udatul după semănat.X 6-15.5 Caracteristica epocilor Irigarea este recomandabilă pentru o serie de soiuri autohtone omologate: Belceanka-5. . irigările trebuie aplicate în funcţie de umiditatea solului în stratul de 0-30 cm.2.5 Permise 1-10. în zona de nord. Epoca şi desimea de semănat a grâului de toamnă pe terenurile irigate Epocile de calendar pe zone t° solului la Norma de adâncimea de însămânţare mil.IX-5. şi 350-400 m3/ha." . Dumbrăviţa. În perioada de primăvară-vară. Dacia. cu excepţia stropitului de toamnă În cazul insuficienţei de apă sau din motive organizatorice. ele trebuie udate cu 200-300 m3 de apă la hectar.

Secerişul începe la mijlocul fazei de coacere în pârgă. grosimea pe timp secetos – până la 12-15 cm. brazdele uscate se treieră cu combina cu colector. Recoltarea în 2 faze se aplică la soiurile de talie înaltă. Ulterior. plantele se seceră cu secerătorile cu transportor şi se aşază în poloage. Cerealele se usucă în poloage Figura 3. Recoltarea în 2 faze se realizează în 2 etape. condiţiile de zvântare se înrăutăţesc. iar umed – 20-25 cm. să se zvânteze mai bine.108 V. Dacă tăierea se face prea jos. Starodub. Aceasta creează condiţii prielnice pentru lucrul productiv al combinelor. predispuse la polignire şi scuturare.6-1. peste 4-6 zile.7 m. Densitatea trebuie să fie nu mai mică de 280-300 de tulpini la 1 m2. Formarea rulourilor de paie după recoltarea grâului . precum şi la semănăturile îmburuienate. iar la tăierea prea sus – poloagele grele îndoaie şi culcă miriştea. Înălţimea de tăiere a tulpinilor la secerat trebuie să constituie 12-25 cm. Iniţial. Tehnologii în fitotehnie Recoltarea Grâul se recoltează prin două metode: divizat şi direct. Metoda de recoltare se determină în funcţie de starea semănăturilor şi de condiţiile de climă. În ambele cazuri. Lăţimea poloagelor nu trebuie să depăşească 1. când umiditatea boabelor constituie circa 32%. Este foarte important şi ca poloagele să aibă peste tot aceeaşi grosime şi lăţime şi să fie rectilinii. spicele secerate pot să atingă solul. Plantele sunt secerate de-a curmezişul rândurilor. astfel încât ele să se aşeze mai bine în brazde.

Umiditatea boabelor este unul dintre cele mai eficiente criterii de stabilire a termenelor de recoltare. Reduce pierderile de la scuturare. Masa a 1 000 de boabe jilave. Termenul recoltării se determină ţinându-se cont de: 1. 3. Umiditatea boabelor. cu 3-4 zile înainte de începerea coacerii în pârgă. 2. În poloage. Când secerişul începe prea devreme. Se recoltează semănăturile de talie joasă. Colorantul intră mai . tulpinile au umiditatea cu 3-4% mai mică. recoltarea în 2 faze are următoarele avantaje: 1. Treieratul cerealelor uscate excesiv este însoţit de un grad sporit de traumare a boabelor. Secerişul tardiv reduce avantajul recoltării divizate. Înălţimea de tăiere – 12-15 cm. Caracterele exterioare. Pentru stabilirea epocii de cosire se urmăreşte starea plantelor în câmp. Colorarea spicului cu eozin se face cu o soluţie de eozin cu concentraţia de 1% – 1 g de eozin la 100 ml de apă. 4. În comparaţie cu cea directă. Masa maximă a 1 000 de boabe se stabileşte în momentul când boabele sunt sub formă de aluat. calitatea boabelor se îmbunătăţeşte. În acest timp. curate de buruieni. Colorarea spicului cu eozin. trebuie început cositul împrejur. se ţin 3 ore. Recoltarea directă cu combina se face la faza de coacere deplină. ele se împlinesc mai bine datorită accesului de substanţe nutritive din frunze. Cerealele 109 până când umiditatea boabelor constituie 17-18%. cu umiditatea de 14-17%. peste 2-3 zile – cositul grânelor în poloage. Oferă posibilitatea de a obţine boabe uscate. Totodată.2. 3. Coacerea în ceară se atestă când umiditatea boabelor constituie 36-40%. se obţin boabe şiştăvite. Termenul secerişului trebuie stabilit corect. În baza intensităţii culorii spicului se determină faza de coacere a boabelor şi gradul de pregătire pentru recoltare. cu densitatea mai mică de 300 de tulpini pe 1 m2. 2. cerealele secerate îşi desăvârşesc coacerea şi se zvântează mai repede. Spicele se introduc la o adâncime de 10 cm întrun pahar cu eozin. Recoltarea în 2 faze trebuie îmbinată cu cea directă. Imediat ce masa a 1 000 de boabe începe să scadă. Cea mai bună perioadă pentru recoltarea divizată este atunci când umiditatea boabelor constituie 32-35%. zbârcite. Se taie 15-20 spice cu lungimea paiului de 1520 cm deasupra nodului superior. când timpul este nefavorabil e mai bine ca grâul să fie recoltat direct cu combina. fiindcă pe tulpini spicele se usucă mai repede decât în poloage. Permite începerea recoltării cu 5-6 zile mai devreme. începând cu starea boabelor.

o parte din glumele spiculeţelor. Caracterele exterioare. iar pe sole de peste 100 ha – 10 puncte de control. g. La faza de pârgă. trebuie evaluate producţia medie la hectar şi cea totală.110 V. volumul de producţie trebuie cunoscut din timp. Conform datelor ştiinţifice. glumele spiculeţelor nu se colorează. care stârneşte mult praf ce se aşează pe semănăturile de la marginile drumurilor. Masa ierboasă este galbenă. provocată de transportul auto. Pentru a determina aspectul mediu al lanului. se stabilesc puncte de control. La începutul coacerii în pârgă. c – numărul de boabe din 10 spice alese conform proporţiei de mai sus. conţinutul nu se stoarce. în funcţie de mărimea şi uniformitatea lanului şi de omogenitatea desimii culturii. Tehnologii în fitotehnie intensiv în spic la faza de coacere în lapte a boabelor. se taie cu unghia. într-o măsură mai mică. Producţia medie P kg/ha se calculează după formula: . La începutul coacerii în pârgă. condiţionarea şi păstrarea ei. În cazul unui lan uniform de 100 ha. Starodub. MMB – masa a 1 000 de boabe. Suprafaţa unui punct de control reprezintă 1 m2. boabele de grâu îşi pierd complet culoarea verde. b – proporţia spicelor mari. întreg spicul e roşu. recoltarea. Nb – numărul mediu de boabe în spic. în fiecare solă. Evaluarea producţiei. Pentru a organiza judicios transportul şi depozitarea. verzi rămân doar nodurile superioare şi. mijlocii şi mici. se stabilesc 5 puncte. Producţia medie se evaluează prin determinarea următorilor indici: a – numărul de spice din interiorul ramei metrice. cele din a noua – 12%. situate echidistant pe diagonala parcelei. Pierderile sunt cauzate şi de prăfuirea semănăturilor. în care: Nsp – numărul mediu de spice pe metru pătrat. d – numărul mediu de boabe în spic. cele din a douăsprezecea – 28% din producţia biologică a grâului. Aristele sunt primele care se colorează. Înainte de recoltare. În aceste cazuri. de textura cerii. pierderile de boabe provocate de scuturarea în ziua a cincea de la coacerea deplină constituie 4% din recoltă. recolta de cereale se micşorează cu aproximativ 40-50%. se colorează cu eozin doar o parte din spice. De exemplu: Nsp = 600 spice/m2 Nh = 30 de boabe MMB = 38 g . la sfârşitul coacerii în pârgă. cele din ziua a opta – 8%. Boabele sunt galbene.

Recepţionarea şi condiţionarea producţiei. începând cu recoltarea. gustativ şi tactil – aspectul.2. • conţinutul şi natura corpurilor străine în produsele destinate consumului. conservarea şi terminând cu prelucrarea sau consumul boabelor. precum şi valorificarea corespunzătoare a acestora. Cerealele 111 . suma celor două valori indicând MMB.5. Calitatea producţiei se determină la diferite faze de producţie. c – pentru gust. se agită şi apoi se miroase. culoarea şi mirosul produselor. Proprietăţile organoleptice se determină vizual. Pentru determinări curente. De exemplu: a – pentru aspect şi culoare se folosesc eşantioane. utilizându-se vânturători de tipul OVP-20. uscarea. aerarea. condiţiile de cultură şi cele climatice din perioada de vegetaţie. . b – pentru miros. OS-4. sortarea. Producţia provenită direct din lan conţine diferite corpuri străine: impurităţi minerale. după caz. în unele cazuri. Sortarea se realizează cu triorul sau selectorul. seminţele se pun într-un vas. Pentru eliminarea acestor inconveniente se recurge la curăţarea şi sortarea produsului. Analiza calităţii producţiei se face cu instrumente. Analizatorul trebuie să posede cunoştinţe privind caracterele morfologice. combaterea dăunătorilor specifici produselor depozitate. grupate conform dimensiunii şi formei. diminuându-i valoarea tehnico-alimentară şi proprietăţile germinative. care se cântăresc separat. continuând cu depozitarea. însuşirile fizico-chimice şi starea sanitară a seminţelor. la întâmplare. resturi organice. Astfel se determină: • proprietăţile organoleptice. de îmbunătăţire a calităţii produselor. se analizează caracteristicile calitative pe baza cărora se stabilesc măsurile de menţinere şi. • conţinutul de umiditate. câte 500 de seminţe. • starea sanitară. în două repetiţii. se mestecă 3 g de seminţe – fără produse toxice. Masa a 1 000 de boabe variază în funcţiile de soi. seminţe de buruieni şi alte seminţe a căror prezenţă exercită o influenţă negativă asupra conservării ei. • masa hectolitrică – MH. materiale şi metodologii stabilite prin normativele ce reglementează determinarea calităţii produselor agricole. olfactiv. se folosesc probe-martor. se numără. curăţarea. rezultând mai multe categorii de seminţe. • puritatea produselor destinate însămânţării. În fiecare fază.

mucede. care se umple cu boabe şi apoi se cântăreşte cu balanţa. seminţe de buruieni. Corpuri străine. seminţele mature şi intacte ale speciei respective. Starodub. nisip. Seminţele pure includ. În masa de seminţe pentru consum se pot întâlni următoarele corpuri străine: impurităţi. Pentru analiză. alte plante de cultură. a produselor. la curăţarea. Impurităţile includ: a) seminţe ale altor plante de cultură. c – starea suprafeţei seminţelor.112 V.1 m3. precum şi la calcularea preţului unor produse. alterate. d – grosimea cojii seminţelor. c) alte impurităţi: resturi ale culturii de bază. Masa hectolitrică variază în funcţie de: a – umiditate. Tehnologii în fitotehnie Masa hectolitrică reprezintă masa exprimată în kg a unui volum de 0. Determinarea se face cu balanţa hectolitrică. seminţe încolţite. echivalent cu capacitatea unui hectolitru. Pentru determinarea corpurilor străine. cu ajutorul etuvei. e – greutatea specifică a seminţelor. boabe sub dimensiunile stabilite. impurităţi vii: seminţe vătămate. corpuri minerale. b) metoda electrometrică – cu ajutorul umidometrului. în general. b – natura corpurilor străine din masa de seminţe. Seminţele altor plante de cultură şi cele de buruieni din probă se grupează după specii. insecte. boabe sparte. resturi organice. Starea sanitară se referă la prezenţa sau absenţa dăunătorilor (infestare) şi a agenţilor patogeni (infectare) care se transmit prin seminţe şi a organismelor vătămate. . alcătuită dintr-un cilindru de 1 litru. boabe putrezite. încinse. Se determină prin: a) metoda uscării – pierderea procentuală de masă a seminţelor. apoi se stabileşte rezultatul procentual. b) seminţe de buruieni. iar rezultatele se raportează la 1 kg. la calcularea capacităţii de lucru a maşinilor cu manevrare mecanică. se numără. corpurile străine se separă pe categorii şi se procedează la cântărirea şi stabilirea procentului parţial şi total al acestora. impurităţi moarte: pământ. Umiditatea reprezintă cantitatea procentuală de apă liberă conţinută în masa de boabe. proba se separă pe componente cântărite separat. după formarea probei de analiză. uscarea etc. atacate de boală sau insecte. Valoarea masei hectolitrice serveşte la estimarea cantităţii de produse prin cubaj.

2. În general. admisibile.20) = 3721kg 100 . % IS – impurităţi de referinţă. kg 100 .U ) . atunci: Pc = Recalcularea producţiei prin corecţie la umiditate şi puritate se efectuează după următoarea relaţie: Pc = PR (100 .Us )(100 .20)(100 .Is Recalcularea producţiei prin corecţie la puritate: unde: I – impurităţi la recoltare.Us în care: PC – producţia calculată la umiditatea standard. boabele prezintă un conţinut scăzut de umiditate şi se păstrează în magazii şi silozării.Is ) 400(100 . % PR – producţia recoltată. % US – umiditatea standard. obţinem: Pc = 400(100 . Dacă: PR = 4000 kg/ha U = 20 % US = 14%. Magazia găzduieşte în condiţii sigure producţia de grâu.1 Luând în consideraţie datele anterioare. atunci: Pc = 400(100 . %. .7 ) = 3757kg 100 . kg/ha U – umiditatea boabelor la recoltare.I ) .U )(100 . kg 100 . kg (100 . Cerealele 113 Calcularea producţiei la umiditatea şi puritatea standard Pc = PR (100 . Dacă: I = 7% IS = 1%. 14 %.14 Pc = PR (100 .7 ) = 3495kg (100 -14)(100 -1) Depozitarea şi păstrarea.I ) .

114 V. grâul durum ocupă 5-10% din suprafeţele cultivate cu grâu. producţii În agricultura mondială.). ci şi în plan mondial. după premergătoare ce eliberează devreme solul (leguminoase pentru boabe. se cultivă numai în raioanele sudice (Vulcăneşti. spaghete. Starodub. boabele de grâu durum de toamnă se utilizează la prepararea pastelor făinoase – macaroane. Grâul durum de toamnă formează recolte de 3-4 t/ha. În Republica Moldova. În principiu. precum şi în industria de cofetărie. grâul durum de toamnă este o specie nouă nu doar pentru Republica Moldova. În agricultura mondială. se situează pe locul al doilea ca extensie după grâul comun.2. suprafeţe. în unele cazuri până la 5 t/ha. Grâu durum Răspândire. diferite crupe. Tehnologii în fitotehnie 2. ogor ocupat etc. . GRÂUL DURUM DE TOAMNĂ Importanţa Ca tip biologic. ierburi multianuale. Cimişlia). Figur 4.3.

Boabele grâului durum de toamnă devin şiştave în condiţii de secetă. optimă este considerată temperatura de 15-20°C. se atestă deficit mare de apă. sub aspectul umidităţii. dar grâul durum de toamnă este mai puţin cunoscut în agricultură.2. . Primăvara. În Republica Moldova. sunt perioadele cuprinse între înspicarea şi umplerea boabelor. Producţii înalte (5-6 t/ha) pot fi obţinute în cazul în care. Dacă plantele sunt bine călite. ariste roşii. Cerealele 115 Sistematica Grâul durum de toamnă include 48 de varietăţi care se deosebesc între ele prin pubescenţa spicelor. Dacă la temperaturi înalte (mai mari de 30°C). în faza de împăiere. a aristelor şi boabelor. La umflarea şi încolţirea boabelor. există şi soiuri omologate pentru zona centrală şi de nord. Critice. leucomelan. 14 dintre ele fiind obţinute în procesul ameliorării. Cele mai mari cerinţe grâul durum de toamnă le manifestă în perioada de înspicare–înflorire – 20-25°C. condiţiile pedoclimatice sunt favorabile. creştere şi dezvoltare. Soiurile omologate în Republica Moldova (Koral Odesski. melonapus. Dintre varietăţile cu ariste. glume glabre. apulicum. nivelul producţiei este limitat de condiţiile hidrice. coeficientul de transpiraţie constituie 500-600 de unităţi. Delfin) aparţin varietăţii hordeiforme (spic roşu. grâul durum de toamnă necesită temperaturi diferite. grâul durum de toamnă rezistă la temperaturi negative de – 13-15°C. pe toată perioada de vegetaţie. iar dintre varietăţile cu glume pubescente. coerulescens. cad 200 mm de precipitaţii. deseori. Cerinţele faţă de temperatură. în stratul de 0-10 cm trebuie să existe 10 l de apă accesibilă pe 1 m2. grâul durum de toamnă se cultivă pe suprafeţe mici în zona de sud. Particularităţile biologice În Republica Moldova. În ansamblu. Pe parcursul vegetaţiei. Cerinţele faţă de umiditate. În funcţie de condiţiile anului. italicum. Au fost identificate şi varietăţi fără ariste: candicans. Grâul durum de toamnă germinează la temperatura de 2-3°C. Optimă pentru înfrăţirea plantelor în perioada activă de toamnă este temperatura de 6-10°C. bob alb). când transpiraţia majorată are efect negativ. Regimul hidric este repartizat instabil şi neuniform pe anotimpuri. Auriu-273. glume glabre şi bob alb. planta formează boabe şiştave. iar temperatura de 10-15°C îi asigură condiţii optime pentru germinare. rezerva de apă în sol înainte de semănat atingând 150-170 mm de apă accesibilă. Până în prezent au fost descrise 24 de varietăţi de grâu durum cu ariste şi 24 de varietăţi fără ariste. alboprovinciale. Hordeiforme-333. grâul durum de toamnă necesită o cantitate de apă mai mare decât grâul comun – 55-60% din greutatea seminţelor. cele mai răspândite sunt leucurum. eritromelan. culoarea spicelor. Înainte de semănat. bob alb şi cu ariste – valensia.

Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. predomină procesele de formare a organelor reproductive. ovăzul cu măzăriche-deprimăvară. mazăre pentru boabe. Lucrarea solului. Starodub. rapiţă de toamnă etc. Dacă se utilizează îngrăşăminte în dozele calculate. Grâul durum de toamnă iese din iarnă mai slăbit decât grâul comun de toamnă. triticale cu măzăriche-de-toamnă. pregătirea seminţelor pentru semănat. mazăre de grădină. Cerinţele faţă de lumină. Se vor lua în consideraţie aceleaşi procedee ca şi la grâul comun de toamnă. Grâul durum de toamnă este o plantă de zi lungă. Tehnologii în fitotehnie Grâul durum de toamnă are cerinţe ridicate şi faţă de fertilitatea şi tipul solului. ierburi perene. Grâul durum de toamnă este bun ca plantă premergătoare pentru culturile de primăvară. metoda. 10-12 kg de P2O5-. include următoarele elemente: selectarea soiurilor. grâul durum de toamnă formează producţii mari şi pe alte soluri. ca şi pentru cel comun. Pentru grâul durum de toamnă. sunt potrivite premergătoarele care eliberează devreme terenul şi nu au boli şi dăunători comuni – secara cu măzăriche-de-toamnă.116 V. Dacă durata zilei este mai mică de 12 ore (în perioada de dezvoltare de toamnă). în condiţii de zi lungă. ca proces. Cea mai mare parte a elementelor nutritive este utilizată într-un răstimp scurt. Tipurile optime de sol sunt cernoziomurile cu textura fizică uşoară. cuprinsă între împăiere şi înspicare. cu tendinţă de majorare a duratei. deoarece sistemul lui radicular este mai slab dezvoltat decât cel al grâului comun şi are o capacitate mică de solubilizare a rezervelor nutritive din sol. Semănatul Semănatul. epoca de semănat şi densitatea plantelor. adâncimea de încorporare a seminţelor. când se formează sistemul radicular. în perioada activă de dezvoltare de primăvară. Fertilizarea. frunzele. În Republica Moldova sunt . La formarea unei tone de producţie-marfă se extrag din sol 3235 kg de N. Prin acest proces. În perioada activă a creşterii şi dezvoltării de primăvară. Durata de regenerare a grâului durum de toamnă influenţează considerabil dezvoltarea lui şi determină nivelul producţiei. Grâul durum de toamnă solicită elementele nutritive şi în perioada de dezvoltare de toamnă. 24-26 kg de K2O. lăstarii de înfrăţire. organele lui vegetative se formează mai intens şi începe faza de înfrăţire. semănăturile se îndesesc. Grâul durum de toamnă are pretenţii ridicate faţă de elementele de nutriţie. şi producţia sporeşte corespunzător. Regenerarea în condiţii de zi scurtă contribuie la formarea rădăcinilor adventive şi a unor lăstari noi de înfrăţire.

0 t/ha. care. Repartizarea uniformă a seminţelor se obţine la semănatul în cruce.2. Grâul durum de toamnă se seamănă în rânduri dese cu intervalul dintre rânduri de 15 sau 7. Dino SC – 2 l/t etc. cea optimă este de 10. Epoca de semănat. combaterea buruienilor. cu ajutorul unui tăvălug din inele cu pinteni. grăparea de primăvară pentru a distruge crusta. fisurarea şi reţinerea zăpezii.0-5. dacă MMB este egală cu 45-50 g.0-5. Epoca optimă de semănat se încadrează în limitele 10-20 septembrie în sectoarele de nord şi 1525 septembrie în sectoarele de centru şi sud. 2) adecvarea la cerinţele calităţii de clasa I: puritatea – peste 98% şi capacitatea germinativă – peste 96%. de seminţe germinabile la ha sau circa 250-275 kg/ha. utilizarea retardanţilor. sunt mai reduse decât la grâul comun. Metoda de semănat.5 cm. a retardanţilor. în condiţii favorabile. Determinarea perioadei optime de semănat se bazează pe caracteristicile rezistenţei la ger şi iernare. după semănat. Cărările tehnologice se utilizează la îngrijirea semănăturilor grâului durum. Cerealele 117 omologate soiurile Hordeiforme-335 şi Hordeiforme-333 în zona sudică. Semănatul se realizează prin formarea unor cărări tehnologice permanente de 30 ori 45 cm. fertilizarea suplimentară. potenţialul de boabe constituie 4. există condiţii reale pentru obţinerea unor plantule răsărite uniform şi călirea lor înainte de intrarea în iarnă. creează un contact mai bun al seminţelor cu solul şi previne descălţarea plantelor. . şi adăugarea stimulatorilor de creştere.8 m. Auriu273 şi Delfin în zona de centru. Optimizarea densităţii recoltabile a plantelor se obţine cu ajutorul normei de însămânţare. Lucrările de întreţinere Lucrările de întreţinere includ tăvălugirea. Seminţele grâului durum de toamnă trebuie supuse următoarelor procedee: 1) sortarea seminţelor cu MMB mai mare. Dat fiind faptul că grâul durum de toamnă se amplasează după premergători care eliberează solul devreme. 5. Semafor 20ST – 4 kg l/t. care constituie. Patul germinativ trebuie să fie uniform şi să contribuie şi la uniformitatea repartizării seminţelor şi a semănăturilor. Perioada de dezvoltare activă de toamnă a grâului durum de toamnă constituie 30-35 de zile sau 300-350°C de temperaturi active. Tăvălugirea după semănat ori concomitent cu semănatul tasează solul afânat. Adâncimea de încorporare a seminţelor se determină în funcţie de umiditatea şi textura solului şi constituie 4-5 cm. a bolilor şi a dăunătorilor. la grâul durum de toamnă. a microelementelor.5 mil. 3) tratarea seminţelor contra bolilor prin incrustare cu Sprint 40FS – 1 l/t. Distanţa dintre cărări depinde de lăţimea de lucru a agregatelor. care este afectat de boli şi dăunători întro măsură mai mare decât grâul comun.

6 etc. Combaterea buruienilor. ceea ce favorizează recoltarea divizată la mijlocul etapei de coacere în pârgă.118 V. Pentru creşterea conţinutului de proteină se recomandă fertilizarea foliară cu uree de 20%. În cazul în care pe semănăturile înfrăţite mediu se formează o crustă. Îngrăşămintele fosfatice şi potasice se încorporează în cultura grâului durum de toamnă în timpul lucrărilor de bază. După 4-5 zile. Recoltarea grâului durum de toamnă trebuie realizată în timp scurt (5-6 zile). În funcţie de condiţiile de mediu. o Recoltarea Grâul durum de toamnă poate fi recoltat prin 2 metode: divizat şi direct. . Tehnologii în fitotehnie Fisurarea şi reţinerea zăpezii se face pe versant. Fisurarea se efectuează la o adâncime de 45 cm. fiindcă treieratul grâului durum de toamnă se desfăşoară uşor. de 3050 kg în fiecare zi după coacerea deplină. cu ajutorul semănătorilor SZ-3. pe urma şinelor de tractor. Prima aplicare suplimentară (doza de N30-45 kg/ha) se realizează în perioada de regenerare a grâului durum de toamnă. de-a curmezişul şi împrejurul terenului. Ambele procedee contribuie la majorarea producţiei grâului durum de toamnă. recoltarea divizată poate fi combinată cu cea directă. poloagele se treieră cu ajutorul combinelor Niva. la mijlocul cărărilor tehnologice. 1/3 sau 1/2 din doza de azot calculată se administrează pe parcursul vegetaţiei de primăvară. Plantele grâului durum se seceră cu vindroverul la o înălţime de 15-20 cm de la nivelul solului şi rămân suspendate pe mirişte până când umiditatea lor atinge 14-16%. Don155. A doua aplicare suplimentară (cu N30-45 kg/ha) se administrează prin stropire. Poloagele de zăpadă se formează la depărtarea de 8-10 m unul de altul. iar în depozitele de păstrare nu este nevoie de energie suplimentară pentru reglarea umidităţii. când stratul de zăpadă atinge nivelul de 15-20 cm.6 ori SZU-3. La recoltarea directă. cu ajutorul unui plug special ori cu alt utilaj. iar umiditatea boabelor nu depăşeşte 32%. Specia este mai rezistentă la scuturare. fapt ce permite recoltarea directă. dacă înclinarea depăşeşte 3 . Clas Dominator. în cazul în care 1 cm de zăpadă are densitatea medie aparentă şi asigură 2 l de apă pe m2. Starodub. la faza de înspicare– umplere a boabelor. Zăpada se reţine iarna. Majoritatea soiurilor de grâu durum de toamnă au talie înaltă. În condiţiile Republicii Moldova. de-a lungul. Aceste condiţii minimizează pierderile. la faza de împăiere. Fertilizarea suplimentară. a bolilor şi a dăunătorilor se efectuează prin aceeaşi metodă ca şi în cazul grâului comun de toamnă. fiindcă în afară de pierderi fizice se atestă şi pierderi biologice. umiditatea boabelor trebuie să fie cât mai aproape de 14%. culturile de grâu durum de toamnă se lucrează prin metoda grăpării. asamblate cu un ridicător de poloage.

Secara are o creştere iniţială intensivă. este mai rezistentă la boli şi dăunători. are un gust plăcut.4.2. Secara are şi importanţă agrotehnică: valorifică terenurile slab fertile. Împreună cu măzărichea de toamnă sau separat. Cerealele 119 2. SECARA Importanţa Secara se utilizează la fabricarea pâinii. are sistemul radicular bine dezvoltat şi poate fi folosită în asolamentele antierozionale. Secara . Pâinea de secară este mai utilă decât cea de grâu comun. o aromă deosebită şi a devenit un tip principal de pâine intermediară. părăseşte devreme câmpul şi este o bună premergătoare pentru majoritatea speciilor de primăvară. în unele cazuri şi pentru cerealele de toamnă. înăbuşă buruienile şi favorizează protecţia mediului ambiant. secara se cultivă ca nutreţ verde timpuriu cu valoare nutritivă furajeră bună. Boabele de secară şi deşeurile de la prelucrarea ei se utilizează ca furaj concentrat pentru sectorul zootehnic. Figura 5.

arginină etc. Secara are o valoare nutritivă bună. importantă pentru producţie fiind una – S. ha. golaş. secara ocupă suprafeţe mici. rahisul rezistent). suprafeţele cultivate cu secară constituie circa 9. aristat. mii tone 7139 3822 3666 1504 1500 2 21212 În Republica Moldova. iar numărul de boabe în spiculeţ şi spic scade cu 25-35%. cu ajutorul vântului.cereale. în timpul polenizării.7-1. valină. Sistematica Secara aparţine familiei Poaceae. în principiu. kg/ha 1831 2411 5033 2239 1758 1478 2228 Producţia globală.7-2. Principalele ţări producătoare de secară Ţara Rusia Polonia Germania Bielorusia Ucraina Moldova Mondial Suprafaţa.) mai mare decât grâul.0%. • substanţe minerale – 1. pot fi majorate în primul rând în asolamentele antierozionale.9-2. . • hidraţi de carbon – 70-71%. triptofan. mii ha 3900 1585 728 672 853 1 9519 Producţia. Compoziţia chimică şi calitatea. • apă – 14%.0-10. suprafeţe. producţii Pe plan mondial. în perspectivă. Soiul de secară omologat în Republica Moldova. care. Acest fenomen influenţează negativ nivelul de producţie al secarei. După polenizare. o parte din polen devine steril. Boabele de secară au un conţinut chimic similar cu cel al grâului comun: • proteine – 9. • lipide – 1. face parte din varietatea vulgare (secară comună cu spic alb. În funcţie de temperatura aerului. Această specie include 13 varietăţi.5 mil. Principalele ţări producătoare de secară sunt ţările europene. Starodub. genul Secale. efectuată. care cuprinde 7 specii. Florile ei se deschid la 10-12 zile după înspicare. un conţinut de aminoacizi (în primul rând de lizină.8%. Belta. • celuloză – 1.0%. secara de toamnă este alogamă obligată. Tehnologii în fitotehnie Răspândire.0%.120 V. bobul deschis cu 1/3 din palee.

secara realizează producţii înalte doar pe soluri de tip cernoziomic cu textura medie. borceagul de primăvară). secara manifestă cerinţe moderate faţă de căldură. ogorul ocupat (borceagul de toamnă. Suma temperaturilor active pentru soiurile timpurii constituie 1 000-1 700°C. Critică pentru umiditate este perioada cuprinsă între împăiere şi înspicare. Pentru umflare şi încolţire seminţele absorb circa 55% de apă raportată la masa uscată a boabelor. în asolamentele antierozionale. în mare măsură. determinate. cartoful. Secara de toamnă îşi satisface necesarul de apă reîncepându-şi creşterea primăvara devreme şi utilizând rezervele solului chiar în zonele mai sărace în precipitaţii. fără a fi acoperite de zăpadă. Secara are o durată lungă de vernalizare. secara este o plantă de zi lungă. formează lăstari productivi sau organe vegetative). Temperatura maximă – 30°C. Secara de toamnă are mai puţine pretenţii faţă de sol decât alte plante cerealiere. rapiţa. fertile şi cu pH-ul de 4-8. porumbul pentru boabe. Temperatura optimă pentru înspicare–înflorire este de 14-15°C. Datorită acestei particularităţi. . În condiţiile Republicii Moldova.2. semitimpurii – 1 200-1 800°C. Această particularitate o individualizează în raport cu alte plante cerealiere. Secara valorifică terenuri slab fertile şi poate fi amplasată şi pe pante. toamna. poate fi semănată în amestec cu măzărichea de toamnă. Variaţia mare a acestui indice se explică prin condiţiile climaterice inconstante ale Republicii Moldova. care constituie 350-630. Temperatura minimă de germinare a seminţelor de secară de toamnă este de 1-2°C. Sub aspectul reacţiei fotoperiodice. Este o premergătoare bună pentru majoritatea plantelor de primăvară: porumbul. valorifică soluri sărace. Când este utilizată ca plantă furajeră. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. şi pentru cele tardive – 1 300-1 850°C. sfecla-de-zahăr şi sfecla furajeră etc. nisipoase şi acide (pH – 4-5). pot fi valorificate şi terenurile în pantă. prin coeficientul de transpiraţie. Secara manifestă cerinţe mari şi faţă de umiditate. porumbul pentru siloz. Pe parcursul vegetaţiei. Plantele înfrăţite. în condiţii de zi scurtă. umplerea boabelor şi coacerea se produce la 16-20°C. Suportă şi cultura repetată. Temperatura optimă de germinare – 10-12°C. secara parcurge numai 2 etape de organogeneză (fenofazele de răsărire şi înfrăţire. Cerealele 121 Particularităţile biologice Secara de toamnă este una dintre plantele cerealiere cele mai rezistente la ger. trece la formarea organelor reproductive. în condiţii de zi lungă. dar totuşi. Premergătorii optimi ai secarei sunt leguminoasele anuale ori perene. suportă temperaturi de -18-20°C sau şi mai mult (la nivelul nodului de înfrăţire). iar primăvara.

acumulează substanţe organice în nodul de înfrăţire şi. secara exportă din sol 27 kg de N. seminţele se tratează cu fungicide şi insecticide. care atacă florile secarei. iar în condiţii de irigaţie – până la 10 kg de producţie-marfă. epoca optimă de semănat a secarei se încadrează în limitele . condiţionarea privind creşterea calităţii seminţelor până la nivelul I al standardului calităţii. Epoca de semănat. secara formează 3-4 lăstari de înfrăţire. Secara valorifică elementele nutritive cu forme mai greu solubile şi are producţii mari atât ca efect al fertilizării directe cu îngrăşăminte minerale. Ca excepţie pot fi admise seminţe de calitatea a II-a. înainte de semănat. retardanţi. În cazul în care se introduc dozele calculate de NPK pentru o producţie de 4-5 t /ha. planta formează nodul de înfrăţire mai aproape de suprafaţa solului şi este expusă la „descălţare”. inclusiv a scleroţilor. se adaugă şi microelemente. Belta.122 V. cât şi al postacţiunii acestora. 1 kg de NPK contribuie la formarea unui spor de 6-7 kg. exportul care trebuie compensat pentru 4 tone de boabe de secară la 1 hectar constituie N135P68K80 kg /ha. cu puritatea peste 99% şi capacitatea germinativă de minimum 95%. cu puritatea peste 98% şi capacitatea germinativă de minimum 90%. Pregătirea seminţei pentru semănat include următoarele procedee: sortarea şi separarea seminţelor cu MMB peste 50-55 g. Pentru perioada de creştere şi dezvoltare activă de toamnă. Lucrarea solului. fiindcă secara se însămânţează cu 1-2 cm mai în faţă decât grâul. La cultivarea secarei. Starodub. Tehnologii în fitotehnie Fertilizarea. O altă problemă o constituie faptul că perioada optimă de semănat a secarei începe cu 8-10 zile mai devreme. cauzând pierderi în cantitatea şi calitatea producţiei. Dozele de elemente nutritive se determină în funcţie de nivelul preconizat al producţiei. lucrarea solului urmăreşte aceleaşi obiective şi se realizează în acelaşi mod ca şi în cazul grâului comun de toamnă. În cazul în care solul nu este bine asigurat cu elemente nutritive. În aceste condiţii. pe parcursul iernii. Pentru a evita atacul unor boli. potenţialul soiului. Îngrăşămintele minerale utilizate în cazul secarei sunt eficiente. Semănatul Pentru semănat se utilizează seminţe de soiul omologat în Republica Moldova. Pentru formarea unei tone de producţie. Există însă şi o excepţie: mărunţirea şi aşezarea patului germinativ trebuie efectuată minuţios şi intensiv. gradul de asigurare a solului cu elemente nutritive solubile. 25 kg de K2O. epoca optimă de semănat se instalează atunci când temperatura medie a aerului atinge 15oC şi nu scade sub 8-10oC. suportă mai bine temperaturile scăzute. În plan calendaristic. 10 kg de P2O5. secara are nevoie de 45-50 de zile.

împreună cu măzărichea de toamnă. Limita superioară se foloseşte atunci când condiţiile climaterice nu sunt favorabile (umiditate insuficientă. secara asigură o polenizare suplimentară. În funcţie de textura fizică a solului. imediat după recoltare. deoarece secara este predispusă la descălţare. provocând o capacitate redusă de înfrăţire. producţia de secară depăşeşte 4-5 t /ha. La determinarea metodei şi termenelor de recoltare se iau în calcul uniformitatea de coacere a boabelor.). adâncimea de semănat trebuie să constituie 3-5 cm.5 sau 15 cm. Recoltarea În funcţie de condiţiile climaterice. sistemul de îngrijire a secarei include aceleaşi elemente tehnologice ca şi cel al grâului. cu intervalele dintre rânduri egale cu 7. stabilită şi argumentată ştiinţific. Densitatea admisă la recoltarea secarei. aceasta se condiţionează şi se pune la păstrare. Lucrările de întreţinere În linii mari. Desimea optimă de semănat este 400-450 de boabe germinabile/m2. iar nodul de înfrăţire – dispus aproape de suprafaţa solului.2. întârzierea semănatului etc. condiţiile climaterice şi pericolul de scuturare. Recoltarea divizată se realizează la faza de coacere în pârgă. Recoltarea directă se realizează la coacerea deplină. ţinându-se cont de autoreglarea prin înfrăţire. mai ales în sectoarele semincere şi la faza de înflorire. la umiditatea de bază a boabelor. Dacă se respectă tehnologia. când umiditatea boabelor nu depăşeşte 18%. Rândurile se direcţionează dinspre nord spre sud. Semănatul trebuie realizat cu cărări tehnologice permanente. în primul rând tăvălugirea după semănat. . la o umiditate de 30% a boabelor. forma gravimetrică constituie 210-235 kg/ha. norma de semănat se măreşte cu 10-15%. recoltarea secarei se efectuează prin 2 metode: direct şi divizat. Cerealele 123 5-15 septembrie pentru boabe şi 25 august–1 septembrie în borceag. Când solul are o umiditate insuficientă. constituie circa 550-650 de spice/m2. fiindcă boabele sunt mai puţin prinse în palee. Desimea are valori cuprinse între 450 şi 600 de boabe germinabile/m2. Ca plantă alogamă. Secara se seamănă în rânduri dese. Metoda de semănat. care permit protejarea semănăturilor pe parcursul vegetaţiei.

plasticitate ecologică bine pronunţată: poate fi cultivată în condiţii dure de mediu. Boabele de triticale se folosesc în alimentaţia omului. Triticale . creată prin hibridare între genurile Triticum şi Secale. servesc drept hrană pentru animale. cu un conţinut de celuloză mai scăzut decât al secarei şi. este un concurent puternic pentru buruieni. suportându-le mai bine decât grâul. părţile aeriene cresc rapid. Figura 6. valorifică mai bine solurile slab fertile. formând o masă vegetală bogată. sunt utilizate la producerea malţului pentru bere. determinată de numărul mare de spiculeţe în spic. Boabele de triticale au un conţinut sporit de proteine. TRITICALE Importanţa Triticale reprezintă o cereală nouă. fân sau fânaj.5. Valorile de panificaţie sunt mai scăzute decât la grâu. inclusiv lizină.124 V. Denumirea de triticale a provenit de la prima parte a cuvântului triticum şi partea a doua a cuvântului secale. A moştenit atât însuşiri specifice grâului. Tehnologii în fitotehnie 2. se obţine pâine de calitate superioară. Triticale are şi alte avantaje: productivitate ridicată. respectiv. cu o masă vegetală mai fragilă. şi o înaltă valoare nutritivă. triticale oferă o producţie de peste 30-35 t /ha. iar dacă 2030% de făină de triticale se amestecă cu 70-80% de făină de grâu. în industria spirtului şi amidonului. cât şi proprietăţi specifice secarei. Ca masă verde. Starodub.

Această sistematizare a fost elaborată de A.03 0. 6. iar unele ţări (Germania.1 0. 5.14 t/ha. suportând temperaturi de -17-19°C. Temperatura minimă pentru germinare constituie 5°C.5 7140 0. Cerealele 125 Răspândire. Triticale aestiforme (inclusiv Triticale aestivum). mil. Suedia) obţin câte 6. Temperatura optimă +20°C.7 3000 1. Republica Moldova este la faza de introducere a culturii.5 0.2 3260 2.8 0.2. t 3820 11. 4. ha 3. suprafeţe. dar mai rău decât secara. Principalele ţări producătoare de triticale Ţara Mondial China Austria Polonia Germania Suedia Suprafaţa.7 6470 3. Are un sistem .04 Producţia. ha. pe teritoriul republicii fiind omologate doar câteva soiuri pentru boabe şi masă verde.6 5030 0. Triticale dicoccoidesforme (inclusiv Triticale dicoccoides). producţii Există numeroase soiuri de triticale care. 3. În Republica Moldova sunt omologate soiurile Kişiniovski AD 2/917 şi Ingen-93. Triticale trispecies (care include 3 specii). Sistematica Triticale este un gen aparte al familiei Poaceae şi include următoarele varietăţi: 1.8 t/ha). prin însuşirile lor valoroase. Şulândin în baza criteriilor de răspândire şi a metodelor de creare a culturii. Triticale poate fi cultivată în cele mai diverse condiţii pedoclimatice şi în prezent ocupă peste 3 mil. au favorizat introducerea în agricultură şi extinderea rapidă în producţie a acestei noi cereale. Particularităţile biologice Triticale rezistă la ger mai bine decât grâul comun.47-7. 2. Triticale turgidoforme (inclusiv Triticale turgidum). Triticale este mai puţin plastică decât grâul comun de toamnă. Triticale durumforme (inclusiv Triticale durum). motiv din care perioada optimă de semănat este mai scurtă.5 0. kg/ha Producţia globală. mil. Triticale dicoforme (inclusiv Triticale dicoccum).3 Triticale formează o producţie medie înaltă (3.

Componenţa chimică a boabelor şi proporţia principalilor aminoacizi de triticale.0 59. Sunt mai sensibile la textura mecanică a solului.87 4. secară Triticale conţine mai multă proteină decât secara. leguminoase pentru boabe (mazărea. Triticale de toamnă are cerinţe mari faţă de premergători.6 1. % din S. conţinând mai multă lizină decât grâul.42 1.7 Cistină 2.15 3.77 Grăsimi brute 1. Gistină şi alanină decât grâul şi secara. Starodub. Compoziţia chimică a triticalei permite utilizarea ei şi în panificaţie.1 Triptofan 0. este considerată arătura la 20-22 cm (în anii asiguraţi cu .87 Cenuşă 2. porumbul pentru boabe (hibrizi timpurii).9 Cistidină 1.08 3.U.43 1. Sunt mai potrivite culturile care părăsesc câmpul devreme: borceaguri de toamnă şi de primăvară. (porumbul).86 1. Lucrarea solului.38 2. ierburile perene (lucerna. Coeficientul de transpiraţie constituie 400-450. fasolea). cartoful timpuriu.9 Lizină 3.8 62.2 11.53 Tirozină 1. porumbul pentru siloz. Triticale este plantă de zi lungă.0 1.31 1. efectuată după ce premergătorii părăsesc câmpul. 3 709 kcal/kg (grâul) 3 375 kcal/kg (orzul).88 Alanină 2. Drept lucrare de bază a solului.5 Amidon 62.126 V. iar condiţiile de toamnă ale Republicii Moldova sunt favorabile pentru formarea intensivă a masei vegetale. Zilele lungi de primăvară– vară favorizează formarea organelor sale reproductive. planta se situează între valorile grâului şi ale secarei. Compoziţia chimică şi calitatea Prin conţinutul principalelor componente chimice din boabe. Tehnologii în fitotehnie radicular bine dezvoltat şi suportă bine seceta.2 2. grâu.6 14. a boabelor % din total proteine Aminoacizi Grâu Triticale Secară Grâu Triticale Secară Proteine brute 14. alte cereale utilizate ca plante furajere au valori energetice de 3 796 kcal/kg. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. cantitatea de apă pentru umplerea boabelor – 60-65% din masa lor.54 Componente se caracterizează printr-o proporţie sporită de aminoacizi.8 1. sparceta).44 4. Are mai puţine pretenţii faţă de sol decât grâul comun şi se poate utiliza cu succes în asolamentele antierozionale.03 6.03 3. Valoarea energetică a triticalei este de 3 603 kcal/kg. mai mult triptofan. pot fi utilizate ca masă furajeră.49 1.

triticale este comparabilă cu grâul şi secara: pentru formarea unei tone de boabe. Triticale se seamănă în rânduri dese. În baza acestor date.2. se recomandă ca. Cerealele 127 precipitaţii). a fost stabilit sistemul de fertilizare: 100% din PK şi 25-50% din N se utilizează pentru fertilizarea de bază. Fertilizarea. Metoda de semănat trebuie să prevadă formarea de fâşii tehnologice.93. pentru hrană suplimentară. după plante premergătoare ce părăsesc târziu câmpul. distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 7. utilizarea retardanţilor şi reglatorilor de creştere etc. adâncimea optimă de încorporare a seminţelor trebuie să constituie 4-5 cm.5-5. Metoda de semănat. cultura triticalei trebuie integrată cu rol dominant . bolilor şi dăunătorilor. restul de azot se administrează primăvara. în Republica Moldova se cultivă soiurile Kişiniovski . solul să fie lucrat cu grapa cu discuri într-o singură sau în 2 direcţii. care trebuie să posede forţă puternică de străbatere. Pentru combaterea buruienilor. triticale caracterizându-se printr-o plasticitate mai scăzută decât grâul comun de toamnă. protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor. Optimă pentru semănat este considerată perioada 10-20 septembrie. Lucrări de întreţinere Concomitent cu semănatul sau imediat după trebuie realizată tăvălugirea. Desimea optimă de semănat constituie 4. Epoca de semănat a triticalei trebuie determinată cu exactitate. ameliorarea lor până la standardele primei clase a calităţii.AD . din acest motiv. de boabe germinabile la 1 ha. Triticale are o energie de străbatere mai mică decât grâul. În anii secetoşi. Alte elemente de bază ale întreţinerii semănăturilor sunt: fertilizarea suplimentară radiculară şi foliară. lucrarea de bază a solului contribuind la acumularea apei şi nimicirea buruienilor încă înainte de semănat. Uniformitatea adâncimii de încorporare a seminţelor constituie un factor pozitiv pentru producţia de plante.5 şi 15 cm. tratarea cu preparate de tipul Dividend. Înainte de semănat se realizează şi cultivaţia la adâncimea încorporării seminţelor – element tehnologic ce ajută la formarea unui pat germinativ uniform. Semănatul Înainte de semănat se realizează selectarea soiurilor. extrage din sol N25-30P10-12K24-26 kg. deoarece această specie încă nu s-a acomodat bine la condiţiile pedoclimatice instabile ale Republicii Moldova. să favorizeze implementarea unui sistem de îngrijire (întreţinere) a semănăturilor şi promovare a lucrărilor eficiente de combatere a buruienilor. Racsil. După cantitatea de elemente nutritive exportate.5 mil. Seminţele sunt pregătite pentru semănat prin sortarea şi colectarea fracţiilor de seminţe măşcate. Până la momentul de faţă.2/917 şi Ingen .

în vederea obţinerii unei producţii ecologic pure. astfel pierderile sunt minime şi boabele se păstrează mai bine. boabele de orz se utilizează la producerea amidonului. glucozei. a păsărilor. ORZUL Importanţa În Republica Moldova. Boabele de orz se utilizează şi în alimentaţia oamenilor. intră în componenţa borceagului de toamnă (cu măzărichea de toamnă). umiditatea boabelor constituind 30-32%.5-2 ori mai mult decât cele de grâu. Metoda directă de recoltare se aplică la faza de coacere deplină.128 V. Durata optimă a recoltării este de 5-6 zile. ca şi cel de primăvară (orzoaica). Industrial. Boabele de orz conţin şi aminoacizi indispensabili. pentru fabricarea berii. hrişcă. sub formă de crupe. vulnerabil la boli şi dăunători. Plantele se cosesc cu ajutorul secerătorii. alcoolului. Boabele orzului de toamnă au calităţi furajere superioare: 1 kg de boabe conţine 1. porumb etc. până când umiditatea lor atinge circa 14-18%. având valoare nutritivă sporită. se cultivă pentru boabe cu destinaţie furajeră şi industrială.25 unităţi nutritive şi circa 100-105 g de proteină. dar are aspect ecologic: poate fi inclus cu succes în rotaţia asolamentului. recoltarea triticalei se realizează prin 2 metode: direct şi divizat. Tehnologii în fitotehnie de rotaţie în cadrul asolamentului. Orzul de toamnă are şi importanţă agronomică: eliberează devreme câmpul.). la umiditatea de bază a boabelor de 14%. orzul de toamnă. bovinelor. malţ etc. contribuie la micşorarea îmburuienării. în funcţie de tipul de îmburuienare. până la începutul împăierii. în primul rând lizină. se recomandă stropirea cu erbicide la faza de înfrăţire. se utilizează ca nutreţ verde. Sistemul de combatere a bolilor şi dăunătorilor include aceleaşi procedee ca şi în cazul grâului şi al secarei.6. plantele sunt sensibile la erbicide mai ales la faza de cotiledoane şi la faza de 4 frunze. a berii etc. apoi se treieră cu o combină echipată cu ridicător de brazdă. Producţia recoltată se curăţă. este un bun premergător pentru majoritatea culturilor de primăvară (mei. Starodub. se condiţionează şi se depozitează. de 1. . Recoltarea În funcţie de starea semănăturilor şi de condiţiile climaterice. permite semănatul culturilor succesive. Orzul de toamnă este fragil. Metoda divizată de recoltare se aplică la faza de coacere în pârgă. făină. la înălţimea de 20-25 cm de la suprafaţa solului şi rămân suspendate pe mirişte câteva zile. când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%. utilizat pe larg în hrana porcinelor. El reprezintă şi cel mai timpuriu nutreţ concentrat. În cazuri excepţionale. 2.

583 Producţia medie. mii t 12.717 9.970 6.45 775 1.601 1.087 701 317 9.978 56.596 1.757 2. Are răspândire în regiunile sudice.814 78. orez.844 10. suprafeţe.406 541 17.2. kg/ha 2700 3500 5600 5100 2000 1700 1900 1500 5900 3200 2500 700 .078 1.833 6.913 56. mii ha 4. Orz În centru – spic de orzoaică Răspândire.185 4. Suprafeţele şi producţia de orz în diferite ţări Ţara Canada China Franţa Germania India România Federaţia Rusă Ucraina Marea Britanie SUA Mondial Republica Moldova Suprafaţa.059 140.5 Producţia globală.370 6. porumb).328 2. orzul ocupă locul al patrulea în lume ca producţie (după grâu. producţii Cultivat ca specie cerealieră de toamnă şi de primăvară. Cerealele 129 Figura 7.

Cenuşa de orz şi orzoaică au următoarea compoziţie: Orzul: P – 29.8%.8-2% de grăsimi. în condiţii egale. în medie.5-3. condiţiile climaterice.5-5% de celuloză. uniforme.7%.5%. în primul rând. cu încolţire uniformă şi energie germinativă mare. Orzul (orz cu mai multe rânduri) şi orzoaica (orz cu două rânduri) conţin. În linii mari. Si – 23. K – 21. K – 28. glutamine. dimpotrivă. orzoaica posedă calităţi mai bune: pe lângă conţinutul chimic cerut. trebuie să aibă un conţinut scăzut de proteine (10-11%) şi mai sporit de amidon.2%. Sistematica Orzul cultivat – Hordeum sativum – include 3 convarietăţi: Hordeum vulgare (orz cu mai multe rânduri). Starodub. Orzul din convarietatea Hordeum Vulgare se împarte în 3 categorii: a) Hordeum vulgare tetrastichum – orz cu patru rânduri. 10-14% de substanţe proteice (în cazuri excepţionale până la 20%). deoarece acest element chimic îngreunează limpezirea berii. hordeine.2%. Conţine 4.3%. lizină şi triptofan. Mg – 6. care să favorizeze obţinerea în timp scurt a malţului (poate mucezi şi putrezi) şi are prioritate ca orz alimentar pentru arpacaş. Fracţiile care formează glutenul (hordeina şi glutamina) sunt prezente în proporţii mai mici. surogat de cafea etc. Hordeum Intermedium. Calitatea orzului se apreciază în funcţie de destinaţie şi utilizare. Tehnologii în fitotehnie Compoziţia chimică şi calitatea Din punct de vedere chimic. Orzoaica: P – 33. Orzul pentru bere. Conţinutul de substanţe proteice al boabelor de orz şi orzoaică este influenţat de particularităţile soiurilor cultivate.6%. Orzul furajer trebuie să aibă boabele bogate. Din această perspectivă. Conţinutul substanţelor extractive neazotate constituie 65-67%. Mg – 7. Hordeum Distichum (orz cu două rânduri. în substanţe proteice. . Fracţiile proteinelor sunt prezente în următoarele categorii: albumine. 2.0% de cenuşă. datorat plevelor care îmbracă bobul. orzul acumulează mai multe substanţe proteice decât orzoaica. boabele orzului cultivat (comun) diferă de boabele altor cereale prin conţinutul mare de celuloză. orzoaica). Aceste cerinţe corespund mai ales orzului de toamnă.130 V. conţinând cantităţi mai mari de aminoacizi. tehnologia de cultivare etc. fapt ce condiţionează calitate panificabilă slaba a făinii de orz. în compoziţia lor intră amidon (peste 95%) şi zaharuri simple (circa 5%). Si – 21. 1.1%. globuline. spic lax şi spiculeţe laterale care se întrepătrund. mai trebuie să asigure boabe mari (MMB 42-48 g).

Seminţele orzului germinează la temperatura minimă de 1-2°C. Durata vegetaţiei pure constituie 145-170 de zile. Ca reprezentant al primei grupe de cereale. orzul are un necesar de 545-549°C de temperaturi active şi 315-320°C de temperaturi efective. deşi acestea sunt mai reduse decât ale grâului. Coeficientul de transpiraţie al orzului de primăvară este de 400-450 (în anii extrem de secetoşi ajunge la 500). Altitudinea plantaţiilor de orz ajunge la 2 700 m – în Caucaz şi 4 700-5 000 m – în Tibet şi Himalaya. iar cea sudică atinge zona ecuatorială. Sensibilitatea maximă a orzului de toamnă la ger şi la condiţiile nefavorabile de iernare se manifestă la desprimăvărare. În total. doar spiculeţul din mijloc este fertil. Cerinţele faţă de umiditate. o bună parte din soiurile căruia sunt omologate. c) Hordeum distichum (orzoaica) – orz cu două rânduri. Cerinţele orzului faţă de temperatură sunt moderate şi diferă în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare.200-2. iar criptovegetaţia – 110-120 de zile. Orzul de toamnă are cea mai slabă rezistenţă la temperaturi scăzute şi la iernare. Pentru ca plantulele lor să se poată forma. când plantele îşi consumă substanţele de rezervă şi pot pieri la o temperatură de 10°C. orzul are cerinţe sporite faţă de apă. orzul poate suporta geruri de scurtă durată de până la -30°C. pentru vegetaţie. orzoaica de primăvară necesită 1.2. Cerinţele faţă de temperatură. Necesarul de apă . Cerinţe reduse faţă de apă manifestă şi orzoaica de primăvară. sunt necesare 157-196°C de temperaturi active şi 104-125°C de temperaturi efective. Pe lângă formele de toamnă şi de primăvară ale orzului şi orzoaicei. secarei. ovăzului. În perioada activă de toamnă. cea optimă constituie 20-22°C. spic dens şi boabe aranjate strict în linii drepte. având cea mai întinsă arie de cultură pe glob. Durata vegetaţiei orzului de toamnă variază în limitele de 260 şi 280 de zile. iar al orzoaicei – de 350-400. mai ales dacă aceasta durează. Cerealele 131 b) Hordeum vulgare hexastichum – orz cu 6 rânduri. Orzul şi orzoaica sunt specii de coacere timpurie. Pe parcursul vegetaţiei. iar cea maximă – 30°C.460°C de temperaturi efective. cele laterale – sterile.250°C de temperaturi active şi 1.300°C de temperaturi efective. suportă geruri de până la -12°C la nivelul nodului de înfrăţire doar dacă este bine înfrăţit şi călit. Particularităţile biologice Orzul s-a adaptat la diferite condiţii pedoclimaterice.400-1. în Republica Moldova se cultivă şi orzul „umblător” (poate fi cultivat atât toamna. triticalei. orzul de toamnă are un necesar de 2.100-1. Limita nordică ajunge până la latitudinea de 70°. cât şi primăvara). Acoperit cu un strat uniform de zăpadă (de 15-20 cm).

Dereglarea echilibrului între temperatură şi umiditate contribuie la apariţia unor fenomene precum pălirea şi şiştăvirea boabelor de orz şi orzoaică. influenţează pozitiv nivelul de producţie. Orzul şi orzoaica sunt plante de zi lungă. prin selectarea şi utilizarea soiurilor cu un înalt potenţial biologic de producţie etc. . la coacerea deplină. în fazele de umplere şi coacere a boabelor. se stopează transpiraţia. Apa se consumă neuniform pe parcursul întregii vegetaţii.132 V. Cerinţele faţă de lumină. cerinţă realizabilă prin monitorizarea tehnologiilor moderne de cultivare şi. dar necesită şi condiţii de zi scurtă. Tehnologii în fitotehnie pentru umflarea seminţelor atinge limitele de 48-57%. în primul rând. Utilizarea elementelor de nutriţie se încheie la sfârşitul fazei de înspicare. în primul rând. La faza de împăiere. apa din celule se evaporă fără a se absorbi doze noi de apă odată cu elementele nutritive. Rezervele de apă din sol. este cea cuprinsă între împăiere şi înspicare. Şiştăvirea se produce în anii secetoşi. într-o perioadă de vegetaţie de scurtă durată. care se instalează după 22 septembrie – pentru orzul de toamnă – şi primăvara devreme. circa 50% de fosfor şi cantităţi mari de azot. Din aceste considerente. al orzului de toamnă Ca şi celelalte plante cerealiere. Cele mai potrivite tipuri de sol sunt cernoziomurile bine structurate. Pălirea se produce când temperatura aerului şi umiditatea lui constituie 3035°C şi. 80-90%. În ambele cazuri se formează boabe şiştave şi se reduce producţia. orzul manifestă cerinţe mari faţă de echilibrul dintre temperatura aerului şi umiditatea lui. Perioada critică.6-6. În aceste condiţii se formează sistemul radicular şi lăstarii de înfrăţire. care reduc considerabil producţia. care contribuie la înfrăţirea şi formarea lăstarilor productivi. devin şiştave. până la 22 martie – pentru orzoaică. în lipsa vântului. Cerinţele orzului faţă de sol sunt determinate de capacitatea lui redusă de a solubiliza elementele nutritive şi de a creşte relativ rapid. orzul trebuie asigurat cu elemente accesibile în prima jumătate a vegetaţiei. când se consumă cele mai mari cantităţi de apă. Starodub. boabele pierd mari cantităţi de apă şi. umiditatea scăzută (10-12%) sau ridicată (70-80%) a aerului are influenţe negative asupra umplerii boabelor. prin amplasarea după premărgătoare fitoamelioratoare. Metoda de bază pentru prevenirea acestui fenomen este recoltarea divizată în faza de coacere în pârgă. respectiv. Cea mai eficientă umplere a boabelor se produce la o umiditate a aerului de 50-60% şi o temperatură de 20-25°C. când temperatura ridicată a aerului (depăşind 30-35°C) şi umiditatea scăzută a solului contribuie la majorarea transpiraţiei.8. În asemenea condiţii. orzul utilizează mai mult de 2/3 din potasiu. Orzul se caracterizează printr-un ritm rapid de absorbţie a elementelor de nutriţie din sol. introducerea dozelor calculate de elemente de nutriţie. cu textură fizică uşoară şi un pH cu valorile de 5. Cerinţele faţă de sol.

lucrarea de bază a solului se efectuează prin metoda arăturii de toamnă târzie. se efectuează cultivaţia. inclusiv după cele care părăsesc terenul devreme. creând un pat germinativ uniform. cu ajutorul dezmiriştitorului sau grapei grele cu discuri BDT-7. ierburile perene (lucerna. rapiţa de primăvară. temperaturi moderate (20-24°C). şerlai etc. Cerealele 133 În condiţii de zi lungă.). la 20-22 cm. În anii cu umiditate suficientă. fără a utiliza plugul. considerate premergătoare potrivite. mei. cartoful timpuriu. Se recomandă ca lucrarea de bază a solului să se realizeze superficial. după recoltarea lor pot fi cultivate culturi succesive (porumb. Lucrarea solului. rapiţa de toamnă. premergătoarele cu un termen timpuriu de recoltare se pregătesc printr-o arătură cu răsturnarea brazdei. după porumb. considerate premergătoare bune. Orzoaica de primăvară se amplasează. faza de lumină durează 80-90 de zile (la orzul de toamnă) şi 50-60 de zile (la orzoaică). apă din sol. fasolea. Orzoaica de primăvară se seamănă după porumbul pentru boabe şi după sfecla pentru zahăr.2. care include discuirea în 1-2 direcţii şi arătura cu răsturnarea brazdei la o adâncime de 20-22 sau 23-25 cm. în majoritatea cazurilor. hrişcă etc. porumbul pentru boabe (hibrizi timpurii). Orzul de toamnă poate fi cultivat şi în cultură repetată. orzul de toamnă şi orzoaica sunt bune premergătoare pentru culturile de primăvară. sfecla-de-zahăr (recoltată până la 20-25 septembrie). considerate premergătoare foarte bune. sfeclă pentru zahăr etc.. deoarece părăsesc cel mai devreme terenul. orzul şi orzoaica se dezvoltă într-un ritm rapid şi îşi formează organele reproductive. Orzul şi orzoaica pot fi folosite şi în calitate de culturi protectoare pentru lucernă. Pe parcursul perioadei de vegetaţie. La rândul lor. borceagul de primăvară. Orzul de toamnă realizează producţii mari după premergătoarele cu caracter fitoameliorator. după sfecla furajeră. Fertilizarea se efectuează ca la grâul comun de toamnă. . în funcţie de condiţiile pedoclimatice. Metoda trebuie aplicată în anii secetoşi. sparceta etc.). după toate premergătoarele. precum mazărea. la adâncimea încorporării seminţelor (4-5 cm). Organele vegetative şi cele reproductive trebuie să respecte succesivitatea şi echilibrul. lumina este o sursă necesară şi indispensabilă pentru procesul de fotosinteză. Înainte de semănat. soia (soiuri timpurii). borceagul de toamnă. sau o arătură fără răsturnarea brazdei. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. la 14-16 cm. floarea-soarelui (hibrizi timpurii) etc.. În condiţii de zi lungă. într-un lanţ de premergătoare foarte bune sau bune. când plantele sunt asigurate cu elemente nutritive. Formarea eşalonată a organelor reproductive ale orzului şi orzoaicei se realizează mai bine primăvara. şerlaiul.

134 V. Celelalte soiuri de orzoaică de primăvară (Unirea. incrustarea seminţelor strict înainte de semănat. Odesski 115. cu semănători utilizate şi la semănatul grâului. Semănatul mai devreme sau mai târziu are aceleaşi dezavantaje ca şi la grâu: rărirea semănăturilor pe parcursul vegetaţiei de toamnă. compact. a criptovegetaţiei şi la desprimăvărare. Metoda de semănat. Galactic. Tehnologii în fitotehnie Soiurile. Epoca de semănat trebuie să asigure orzului de toamnă o durată de vegetaţie de 30-35 de zile şi intrarea în criptovegetaţie la faza de înfrăţire. mai puţin adaptate la condiţiile climaterice. iar desimea se majorează cu 15-25%. Pentru zona de nord au fost omologate soiurile Tighina şi Mugurel.5-15 cm. semănatul se efectuează mai târziu. Desimea optimă de semănat (pentru orzul de toamnă şi orzoaică) reprezintă 400-450 de boabe germinabile /m2. astfel încât să rezulte 600-800 de spice/m2 pentru orz şi 450-600 de spice/m2 pentru orzoaica de primăvară. În condiţiile secetoase. cu un potenţial relativ stabil de producţie şi intensive. Seminţele sunt pregătite pentru semănat prin următoarele procedee: sortarea şi selectarea seminţelor cu MMB mai mare de 40 g (pentru orz de toamnă) şi cu MMB mai mare de 45 g (pentru orzoaica de primăvară). adică un supliment de 60100 seminţe germinabile /m2. Starodub. adâncimea încorporării seminţelor. asemenea semănături intră în iarnă neînfrăţite. Ionel. se acumulează cantităţi insuficiente de apă. când în stratul de 0-10 cm. iar pentru cele intensive se recomandă amplasarea după premergătoare care părăsesc devreme terenurile. determinarea purităţii şi capacităţii germinative. Sonor etc. Cel mai bine sunt adaptate la teritoriile întregii republici soiurile de orzoaică de primăvară: Odesski 100. în perioada optimă. . Soiurile plastice valorifică terenurile ocupate cu premergătoare târzii. seminţele şi semănatul Soiurile de orz de toamnă omologate în Republica Moldova se împart în 2 categorii: plastice. Epoca optimă de semănat pentru orzul de toamnă se încadrează în limitele 20 septembrie –10 octombrie. în funcţie de textura fizică şi umiditatea solului. Soiurile plastice (Osnova) sunt omologate pentru toată republica. distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 7. Stalker. Orzul de toamnă şi orzoaica de primăvară se seamănă în rânduri dese. la 15-20 octombrie.) sunt omologate pentru zone concrete. Pentru orzoaică. valoarea utilă 90%). Prestij. valoarea utilă 90%) şi 200-220 kg – în cazul orzoaicei de primăvară (MMB – 45 g. pentru orzoaica de primăvară. perioada optimă de semănat este primăvara timpurie. care trebuie să corespundă standardelor clasei I a calităţii. Ghetman. Acestor densităţi le corespunde o cantitate de seminţe de 176-220 kg – în cazul orzului de toamnă (MMB – 40 g. epoca optimă coincide cu maturitatea fizică a solului.

care integrează acţiunea factorilor cosmici (lumină. pelicule de polietilenă cu suprafaţa de 1 m2. în spectrul căreia razele infraroşii predomină asupra celor violete. umbrirea reciprocă. Convenţional. cu unele deosebiri determinate de particularităţile biologice. important şi cu eficienţă economică este tăvălugirea concomitent cu semănatul sau imediat după semănat. independent de latitudinea geografică a solului. inclusiv ale orzului de toamnă. semănăturile rămân rare. este predispus la „descălţarea” plantelor după iernare. . dar sunt dependente de perioada (sau vremea) regenerării de primăvară (VRP). VRP se împarte în 2 categorii: VRP timpurie – plantele cerealelor de toamnă. În anii cu VRP timpurie se intensifică procesele de regenerare. dar de calitate inferioară. În aceste condiţii. VRP creează condiţii corespunzătoare de lumină şi căldură pentru plantele care regenerează primăvara şi depind mai mult de înălţimea soarelui decât de variaţia condiţiilor climaterice. la 4-5 cm. După topirea zăpezilor. deoarece orzul manifestă sensibilitate la ger. la o adâncime mai mică de încorporare a seminţelor.2. la o radiaţie solară intensivă (530-684 cal/cm2) în diurnă. plantele se înrădăcinează şi înfrăţesc slab. tendinţa de polignire. Sub peliculă se formează o microclimă (efect de seră) şi plantele încep să vegeteze cu 8-10 zile mai devreme. în baza acestui procedeu se poate decide dacă este necesară sau nu hrana suplimentară. Din aceste considerente. la o înălţime mare a soarelui faţă de orizont. cu talie joasă. orzul de toamnă şi orzoaica suportă aceleaşi lucrări de îngrijire ca şi grâul comun de toamnă. amplasat după premergătoarele care părăsesc terenul mai târziu. Controlul periodic al culturii în timpul iernii este important. Aceste elemente tehnologice asigură majorarea producţiei orzului de toamnă. dimpotrivă. în spectrul căreia razele ultraviolete predomină asupra celor infraroşii. substanţa organică se acumulează în cantităţi mai mici. producţia scade cantitativ şi creşte calitativ. În aceste condiţii se realizează producţii mari. se dezvoltă la o poziţie joasă a soarelui faţă de orizont. În anii cu VRP târzie. Cerealele 135 Lucrările de întreţinere În linii mari. VRP târzie (se exclud perioada de lungă durată a creşterii plantelor. accelerare a înfrăţirii şi a proceselor de creştere şi acumulare a substanţelor organice. deoarece orzul de toamnă are germinare bipolară şi. Un element obligatoriu. se accelerează procesele de formare a organelor reproductive. căldură) în procesul de îngrijire de primăvară. poziţia joasă a soarelui faţă de orizont şi timpul răcoros) asigură trecerea bruscă la temperaturi mari: plantele îşi încep vegetaţia în condiţii de zi lungă. este extrem de importantă şi reţinerea zăpezii. în condiţii de zi scurtă şi radiaţie solară joasă (305-420 cal/cm2) în diurnă. pe solele semănate cu orz de toamnă se întind pe diagonală. în 3-4 locuri. completarea sau reînsămânţarea semănăturilor.

orzul de primăvară.0 kg/ha compozan M.11 14. fapt ce conduce la reducerea dozelor de azot ca hrană suplimentară.5-2 kg tur + 0. În unele cazuri. VRP târzie ± 8-10 zile Zona Republicii Moldova Nord Centru Sud 0°C 11. provocând pălirea şi şiştăvirea. Creşterea producţiei de orz de toamnă trebuie raportată la efectul ecologic al VRP.03 27. VRP timpurie favorizează creşterea desimii. Tehnologii în fitotehnie Datele trecerii temperaturii medii multianuale peste 0°C.10 Toamna 5°C 1. apare riscul polignirii.04 0°C 8.12 VRP determină desimea plantelor. la coacerea deplină. pierderile biologice constituie 30-50 kg de boabe pe diurnă. Metoda de completare ori reînsămânţare se aplică în funcţie de numărul de plante şi caracteristicile VRP. compozan M (2 kg/ha de ş.).03 10°C 23.11 9. Starodub. recoltarea trebuie realizată în termene reduse şi în mod .136 V.03 4.) ori un amestec de 1. când semănatul se efectuează în epoca optimă şi în condiţii climaterice favorabile.03 23. când orzul de toamnă şi orzoaica se amplasează după premergătoarele care părăsesc devreme solele (ierburi perene.12 13. Sporirea producţiei semănăturilor rărite de orz de toamnă Variantele Semănatul de completare până la desimea completă Semănatul de completare cu norma completă Reînsămânţare cu altă cultură timpurie 200* 150 100 VRP medie 250 200 150 târzie 300 250 200 * – numărul de plante neînfrăţite.10 20. ±3 zile.02 27. a. mazărea etc.10 17. Recoltarea Orzul de toamnă şi orzoaica posedă particularităţi care trebuie luate în calcul la recoltare: la coacerea deplină. 5°C.04 17. În aceste situaţii. bucăţi/m2.11 10. Din acest motiv.11 10°C 28. Pentru majorarea desimii plantaţiilor rărite pot fi utilizate soiuri de orz umblător (Osnova).7-1. temperaturile înalte (mai mari de 30°C) au asupra lor acţiune negativă. VRP medie.02 Primăvara 5°C 4. VRP târzie impune majorarea dozelor de azot.04 16. se recomandă utilizarea retardanţilor: tur (3-4 kg/ha). la faza de înfrăţire. leguminoase pentru boabe etc. spicul este fragil şi se rupe uşor. ogor ocupat. 10°C primăvara şi toamna.

iar cele de orzoaică de primăvară – 4-5 t/ha. 7) conţinutul de proteină de 9-12. În zona de sud. Metoda divizată de recoltare se aplică la faza de coacere în pârgă. Odesski-115.5%. Sonor. Boabele recoltate se condiţionează şi se depozitează la fel ca şi cele de grâu. iar fosforul şi potasiul – utilizate în doze scontate pentru producţii mari. Orzoaica corespunde mai bine cerinţelor standardului. 2) uniformitatea boabelor. Orzoaica pentru bere trebuie cultivată în condiţii favorabile. de boabe germinabile/ha).0 mil. soiurile omologate ale orzului de toamnă realizează o producţie de 5-6 t /ha. În zona de nord. se dă prioritate recoltării prin metoda divizată. 6) lipsa impurităţilor. Întârzierea recoltării provoacă pierderi mari. Ionel. În cadrul fertilizării se cer reduse dozele de azot. sfeclă furajeră etc. Sistemul de îngrijire include aceleaşi elemente tehnologice ca şi în cazul orzului furajer. Galactic. Producţia. cu scopul de a evita influenţa negativă a pălirii şi şiştăvirii boabelor. actualmente. Cerealele 137 diferenţiat. Ghetman. în cazurile în care semănăturile sunt înalte. care favorizează majorarea producţiei. umiditatea boabelor este de circa 30-32%. 4) conţinutul de plevi nu mai mare de 9%. în Republica Moldova. Recoltarea orzului se efectuează cu 6-10 zile mai devreme decât cea a grâului. luându-se în calcul starea semănăturilor şi condiţiile climaterice. când boabele au o energie germinativă ridicată. 3) germinaţia sporită. cu talie joasă se recoltează prin metoda directă. 8) conţinutul de amidon nu mai mic de 60-64%. cartof. Semănăturile fără buruieni.2. Aceste cerinţe sunt incluse în standarde speciale şi implică: 1) boabe măşcate (MMB mai mare de 40 g). Importantă este şi selectarea soiurilor de orzoaică. Particularităţile tehnologiei de cultivare a orzului pentru bere Fabricarea berii înaintează cerinţe deosebite privitor la materia primă. după premergătoare care nu fixează azot pe cale biologică: porumb. . dese. cu o singură excepţie: fertilizarea suplimentară cu azot trebuie efectuată în fazele de regenerare şi înfrăţire de primăvară. recoltarea orzoaicei pentru bere se realizează la faza de coacere deplină. Un aspect esenţial pentru semănatul orzoaicei îl reprezintă perioada timpurie şi desimea mică a semănatului (4. în Republica Moldova fiind omologate soiuri precum: Odesski-100. sfeclă pentru zahăr. În condiţii favorabile. 5) culoare şi aromă tipice. la faza coacerii depline. umiditatea boabelor nu trebuie să depăşească 14%.

triticale. cenuşie 2. Cerinţele standardului faţă de orzul pentru bere 1 2 1. La desprimăvărare. orz. Seminţe măşcate. hrişcă.138 V. în . orzoaică de toamnă şi orzoaică de primăvară. Capacitatea de germinare la 5 zile. %* 95 90 8. înfrăţirea lor. care asigură rezerve suficiente de apă pentru orzoaica de primăvară. % 1. % 80 60 7. realizată înainte de lucrarea de bază a solului. Boabele de ovăz sunt extrem de valoroase pentru hrana cabalinelor.1% de grăsimi.0 5. Paiele şi pleava au valoare furajeră superioară celor de grâu. peste 57% de substanţe extractive neazotate. Se folosesc sub formă de fulgi. dar şi a altor animale. Afectarea cu dăunători Nu se permite Specificare Normele 2. Umiditatea. circa 4. cea mai eficientă irigare este irigarea de aprovizionare (de toamnă).5 4. surogat de cafea în alimentaţia oamenilor. Se cultivă şi pentru producerea de nutreţ verde sau fân. OVĂZUL Importanţa Boabele nedecorticate de ovăz conţin peste 11% de substanţe proteice.0 5. secară. constituie principala cereală care. Datorită valorii lor nutritive înalte. Culoarea Galbenă. în funcţie de necesităţi. mai ales a celor ţinute pentru reproducere sau a celor tinere. griş. % 15 15. Conţinutul boabelor de alte specii 3. mei etc. galben-deschisă Galbenă.0 2. Pentru orz. 12% de celuloză. Tehnologii în fitotehnie În zona de sud. Starodub. sporul de producţie se poate obţine prin irigarea eficientă a culturii sau cultivarea a 2 recolte de plante pentru furaj sau pentru boabe (porumb.0 6. vitaminele A. 100 kg de boabe conţin 100 de unităţi nutritive şi 78 kg de proteină digestibilă. Mirosul Obişnuit pentru orz Obişnuit pentru orz 3. cu norme relativ mici (250-300 m3/ha). sunt recomandate mai ales copiilor şi bolnavilor cu regim dietetic.). irigarea se aplică până la fazele critice – împăiere şi înspicare – în doze strict calculate (200-250 m3/ha). frecvent afectată de secetă. Impuritatea. făină.7. B. 100 kg de paie conţin 44 g şi 100 kg de pleavă – 35 g de proteină uşor digestibilă. săruri minerale de fosfor etc. iar pentru orz şi orzoaica de toamnă asigură formarea semănăturilor uniforme.

cu o producţie medie de 1379 kg/ha. În Republica Moldova.2. Rusia şi Polonia. plantat în 3-4 epoci. producţia medie a cărora constituie 2015 kg/ha. genul Avena. ha cultivate cu ovăz. suprafeţe. de tone.9 mil. cât şi specii sălbatice. se utilizează ca asociat în borceagul de primăvară. care include atât specii cultivate. producţia globală – 20 mil. Printre speciile cultivate. în anul 2006 pe glob au fost atestate 9. producţii Conform datelor FAO. Ovăzul are şi importanţă agronomică: plantele de ovăz suportă mai uşor putregaiul rădăcinilor şi au un rol sanitar în asolament. importanţa cea mai mare o are Avena sativa. ocupă o suprafaţă de 4028 ha. şi rezolvă problema „ferestrelor” din luna iunie. Cele mai mari ţări cultivatoare de ovăz sunt Canada. se utilizează cu succes în „conveierul verde”. prin bob îmbrăcat . Sistematica Ovăzul aparţine familiei Poaceae. Cerealele 139 amestec cu măzărichea de primăvară. Figura 8. În cadrul acestei specii se evidenţiază varietăţi ce diferă prin prezenţa sau absenţa aristelor. Semănat în amestec cu măzărichea de primăvară. răspândită pe toate continentele. Ovăz Răspândire.

ocupând cele mai mari suprafeţe în zonele umede. Starodub. Ovăzul este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol (cedează numai secarei). temperatura maximă – 38-40oC. Specia acoperă circa 90% din suprafeţele semănate cu ovăz şi 90% din producţia globală. Cerinţele faţă de lumină. Coeficientul de transpiraţie constituie 450-500. Cerinţele faţă de umiditate. pentru coacere – 18-20oC. care se distinge prin pubescenţa aristelor şi prin cele 2 „potcoave”. Perioada de vernalizare are o durată scurtă (10-12 zile). se numără Avena fatua (odosul). în condiţii de zi scurtă. În anii cu primăvară timpurie se dezvoltă în prima perioadă de vegetaţie. inclusiv în zonele muntoase. este o plantă cu reacţie moderată la căldură. orzul) temperaturile maxime. în Republica Moldova sunt omologate soiurile Skakun. supranumit „ovăz al nisipului”. şi Cory. se cultivă în regiunile muntoase şi face parte dintre cele mai vechi şi mai puţin răspândite specii de ovăz. pentru înflorire şi fecundare – 16-18oC. răcoroase. Avena ludoviciana are o singură „potcoavă”.140 V. răspândite ca buruieni în Europa. Conform datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. datorită sistemului radicular bine dezvoltat. creat la Euroces-Moldova. Avena strigosa. fapt ce îi ajută să-şi formeze un sistem radicular bine dezvoltat şi o masă subterană solidă. Germinează la temperatura de 2-3oC. originar din Federaţia Rusă. Printre speciile sălbatice. prin culoarea bobului. Ovăzul are cerinţe mari faţă de umiditate. solicită temperaturi de 2-3oC . mun. În ultimii ani (2003) ovăzul s-a manifestat ca plantă cerealieră care suportă mai bine decât celelalte cereale (grâul. Soiuri. Cele mai mari producţii de ovăz se obţin pe solurile lutoase. iar plantele tinere suportă temperaturi negative de scurtă durată de până la -4– -5oC şi mai mult. el valorifică şi terenurile slab fertile şi cu reacţie acidă (pH 4-5). este răspândită şi în Republica Moldova. Specia Avena byzantina este mai puţin răspândită şi se cultivă în ţările mediteraneene ca ovăz de toamnă şi de primăvară (9% din producţia mondială). Cerinţele faţă de sol. spre deosebire de odos. temperatura optimă este de 10-11oC. Tehnologii în fitotehnie în pleve sau golaş. Ovăzul are cerinţe scăzute faţă de temperatură. Asia. Ovăzul este o plantă de zi lungă. Particularităţile biologice Ovăzul are o arie de cultură mai restrânsă decât orzul. Perioada critică este cuprinsă între apariţia inflorescenţei şi umplerea boabelor. Pentru înfrăţire. Chişinău. Cerinţele faţă de temperatură. iar necesitatea de apă pentru umplerea boabelor – 65%. Deficitul de umiditate la faza coacerii influenţează formarea boabelor şiştave (mai rar formarea boabelor „pălite”). luto-nisipoase de tip cernoziomic.

Prin epoca timpurie de semănat. în amestec cu măzărichea de primăvară. triticale). alegerea seminţelor ce corespund. timpuriu. fiind obligatorie nivelarea arăturii din toamnă. Epoca de semănat. incrustarea. sub formă de hrană suplimentară. care au o mare energie de germinaţie şi asigură un spor esenţial.2. prin calitate. Dozele scontate de PK şi parţiale de N se administrează în timpul lucrării de bază a solului. După recoltarea plantei premergătoare. standardelor în vigoare. la maturitatea fizică a solului. La rândul lui. orz. după floarea-soarelui. leguminoasele pentru boabe. Seminţele şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat include următoarele procedee: selectarea şi separarea boabelor mai mari şi mai grele. Primăvara. ovăzul necesitând condiţii de zi lungă pentru formarea organelor reproductive. Ovăzul realizează producţii mari în urma acţiunii directe a îngrăşămintelor. Ovăzul consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Nu se recomandă cultura repetată şi nici cultivarea după sfeclă. pentru că riscă să fie afectat de nematozi comuni ambelor specii. O parte din îngrăşăminte poate fi aplicată concomitent cu semănatul. mai ales în anii când desprimăvărarea este timpurie se administrează 50 kg de superfosfat granulat ori 50 kg de amofos. având în vedere faptul că adâncimea de semănat a ovăzului este mică (2-3 cm). Când ovăzul se cultivă pentru masă verde. înainte de semănat. triticale. se pregăteşte patul germinativ. Are o durată de vegetaţie mai mare (100-120 de zile) decât cerealele de primăvară. ovăzul se asigură cu umiditatea necesară pentru germinaţia uniformă. Etapa de lumină are o durată lungă (60-70 de zile). bostănoase. lucerna. Ovăzul se seamănă primăvara. iar restul de azot se aplică primăvara. Lucrarea solului. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. în vederea ocrotirii de boli şi dăunători. ovăzul este o bună premergătoare pentru porumb. la maturizarea fizică a solului. ovăzul se cultivă după porumb. Ovăzul valorifică bine resturile de substanţe nutritive din sol rămase de la planta premergătoare (efectul de postacţiune). . În Republica Moldova. Pentru o tonă de boabe şi producţia aferentă de paie. cartof. Fertilizarea. planta premergătoare etc. după el se amplasează grâul. asigurarea solului cu substanţe solubile de NPK. indicii de extragere constituie N33P11K27 kg. secara. cu preparate chimice. floarea-soarelui. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de nivelul producţiei. Întârzierea semănatului favorizează afectarea plantelor cu dăunători şi boli şi atrage după sine scăderi importante de producţie. solul se pregăteşte la fel ca pentru alte culturi semănate primăvara timpuriu (grâu. cât mai nivelat şi mărunţit. Cerealele 141 la răsărire şi în primele zile de vegetaţie.

142 V. Valoarea nutritivă a 1 kg de boabe de porumb constituie 1. fiind eşalonată de la vârful paniculului spre bază. dextrinei şi celulozei. În plan mondial. ca furaj şi în calitate de materie primă în industria spirtului. în cele în curs de dezvoltare – 60%). Tehnologii în fitotehnie Densitatea optimă de semănat constituie 450-500 de boabe germinabile/m2. nesemnificativă pentru furajare. recoltarea se efectuează direct. la o umiditate cât mai aproape de 14%.7 şi.8. PORUMBUL Importanţa Porumbul este întrebuinţat pe larg în alimentaţie. pe terenuri lipsite de buruieni. Adâncimea de semănat trebuie să fie mai mică decât la celelalte cereale: de 2-3 cm pe solurile cu textura mecanică grea şi de 3-4 cm – pe solurile uşoare. schema de utilizare a producţiei de porumb se prezintă astfel: – 21% – direct în alimentaţie (în ţările dezvoltate – 6. Starodub. – 4.9%). La coacerea deplină a boabelor. 6. Lucrările de întreţinere În linii generale. – 72% – ca furaj pentru animale (87. Pentru a preveni pierderile provocate de scuturare. . – 2.3% – ca seminţe (0. 27.4%). în condiţiile Republicii Moldova. Producţia. care implică tăierea plantelor (la mijlocul coacerii în pârgă a boabelor) de la jumătatea superioară a paniculului şi treierarea lor la 3-4 zile după aceasta. combaterea buruienilor. amidonului.8%. a unei producţii de boabe în limitele a 4-5 t/ha. Din motiv că ovăzul este predispus la scuturare. corespunzător. dăunătorilor. potenţialul biologic al culturii se ridică la 6 t/ha. Albumina porumbului este săracă în aminoacizi nesubstituiţi (lizină şi triptofan) şi bogată în zeină. Respectarea tehnologiilor moderne de cultivare permite obţinerea. Ovăzul se seamănă în rânduri dese (7. Recoltarea La ovăz.8 şi. coacerea este mai puţin uniformă decât la celelalte cereale păioase. raportat la MMB (30 g) şi valoarea utilă (90%) – 150-160 kg/ha.5-15 cm). bolilor). corespunzător. lucrările de întreţinere reprezintă elemente tehnologice utilizate la cultura orzoaicei de primăvară (tăvălugirea după semănat. metoda optimă pentru recoltare este considerată cea divizată. 2.7% – în industrie.34 unităţi nutritive şi conţine 78 g de proteină digestibilă. recoltarea trebuie realizată în termene restrânse.

Cerealele 143 Porumbul recoltat la faza de coacere în pârgă se utilizează ca materie primă pentru nutreţul murat (silozul ocupă 50% din raţia alimentară a animalelor). lemn artificial. celuloză.8-2. Din strujeni se fabrică hârtie. Un kg de boabe de porumb zaharat se obţine din 3 kg de boabe de porumb obişnuit. Din germenii de porumb se extrage ulei de foarte bună calitate. Porumbul se foloseşte şi ca masă verde. întrebuinţat în alimentaţia dietetică. 63 kg de amidon. a cleiului.2. Pănuşile se utilizează ca ambalaj şi la împletituri.37 de unităţi nutritive şi 20 g de proteină digestibilă. plutei artificiale. Tulpinile uscate – tuleii.8 kg de proteină digestibilă. răşină artificială. din embrioni – 1. Boabele de porumb zaharat se consumă ca porumb fiert sau în formă conservată. Valoarea nutritivă a 100 kg de siloz confecţionat din tulpini. Din 100 kg de boabe se pot obţine: 77 kg de făină. contribuie la combaterea buruienilor şi dăunătorilor agricoli. frunze şi ştiuleţi recoltaţi la faza de coacere în ceară constituie 21 de unităţi nutritive şi ele conţin 1.7 l ulei şi 3. Ciocălăii se întrebuinţează la fabricarea linoleumului. Un kg de strujeni conţine 0. 71 kg de glucoză sau 44 l de alcool. Porumb . 20-30% din cantitatea de zahăr consumată în SUA aparţine izomerozei din porumb. Figura 9.6 kg turte. Boabele de porumb sunt consumate şi ca floricele sau cocoşei. Făina de porumb se foloseşte la prepararea produselor de cofetărie şi în panificaţie ca adaos la făina de grâu. Stilul şi stigmatele se folosesc în medicină. strujenii sau hlujdanii – se utilizează ca hrană pentru vitele mari cornute şi pentru oi. se consumă şi ca mămăligă. Porumbul are şi o mare importanţă agrotehnică: fiind o cultură prăşitoare.

ha). Suprafeţele şi producţiile de porumb pe plan mondial.0 1938. 2006 Ţara SUA China Brazilia Mexic India România Moldova Mondial Suprafaţa. în timpul săpăturilor arheologice realizate în apropiere de regiunea Mexico-City.2 Pentru Republica Moldova. mil.7 8.7 14. fiind precedat de grâu şi orez.3 Producţia. Condiţiile de mediu sunt favorabile cultivării.3 2878. XVI. Starodub. Tehnologii în fitotehnie Răspândire. producţii Săpăturile arheologice arată că locul de origine a porumbului este America Centrală şi regiunile de sud ale Mexicului. mil.6 7.1 3382.6 21. Pănuşile reprezintă circa 1/10 din producţia de boabe. Aceste specii de porumb formau boabe în panicul şi nu aveau ştiuleţi. ha).132 695. ha) şi Brazilia (12 mil. se extinde pe o suprafaţă de 147 mil.2 tone la ha (a fost obţinută în SUA). de acolo.7 4815. La începutul sec.5 27. .3 75. iar rahisul 1/5.5 0. Se cultiva acolo din epoca precolumbiană.144 V.6 42.45. Unii cercetători consideră că a fost creat în baza altui gen din acest trib – tripsacum dactiloides. ha. considerate „brâul porumbului”. ani nefavorabili (ca în cazul grâului) se atestă rar.3 Producţia globală. puţin asemănătoare cu porumbul propriu-zis.0 3575.459 144. importanţa economică a porumbului rezultă nu doar din mărimea suprafeţelor de cultivare. suprafeţe. porumbul a pătruns în Basarabia. ci şi din producţia mare pe care o oferă. kg/ha 9359. Indicele de producţie – 0.9 0. care aparţine tribului Maydeae şi are acelaşi număr de cromozomi – 2n = 20. t 267. ha 28. În agricultura mondială. ocupă locul III după suprafaţa cultivată. Există opinii că ar proveni de la o ruda a sa îndepărtată – teo-sinte Euchlianu mexinu.7 2966.9 2. la adâncimea de 70 m a fost descoperit polen de porumb. Producţia record reprezintă 27. urmează China (circa 25 mil. XVI a fost adus în Spania şi. Cel mai mare producător de porumb sunt SUA (circa 29 mil. răspândit în alte ţări europene.1 12. În 1954. La începutul sec. Vârsta stratului de la acea adâncime este de aproximativ 60 de mii de ani.8 5365.5 145.

Între numărul de noduri subterane şi durata perioadei de vegetaţie a porumbului există o relaţie determinată. rădăcinile porumbului se . care creează impresia unui singur nod.9 1794.6 1717. Cerealele 145 Dinamica producţiei de porumb în Republica Moldova Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Suprafaţa.7 885.4 424.0 414.0 339. Numărul de noduri formate în sol este specific soiului sau hibridului. Distanţa dintre sămânţă şi primul nod variază în funcţie de adâncimea de semănat.6 584.2 1324.3 361. Apoi. kg/ha 5020 3420 4840 2450 3870 2220 2940 2400 3970 2270 2830 2340 2370 2670 2710 3071 3450 Producţia globală. rădăcinile cresc cu viteza de 5-6 cm pe zi.5 629. mii ha 314.8 Particularităţile morfologice Porumbul este o plantă ierboasă anuală cu germinare unipolară: embrionul dezvoltă o singură rădăcină.1 259. acestea formează sistemul radicular „temporar” al plantei.2. primul nod tulpinal.0 1031. în sol. Nodurile 2-3 de la suprafaţă formează rădăcini adventive aeriene.4 307.5 1192. comparabil cu nodul de înfrăţire al grâului. Din fiecare nod subteran se dezvoltă 8-16 şi chiar 20 de rădăcini (numite rădăcini adventive) propriu-zise ale porumbului sau rădăcini permanente.5 1501. mii t 1585.7 557. Din mezocotilul embrionului pornesc 3-7 rădăcini adventive seminale.4 474. planta formează pe tulpină.1 446. cu atât perioada de vegetaţie a soiurilor sau hibrizilor este mai lungă.0 396.3 258.2 988.6 283. mai multe noduri succesive (apropiate mult între ele) şi internoduri scurte.6 342. În prima perioadă de vegetaţie.1 Producţia medie.0 1116.2 635. La câteva zile după ce răsare. la o temperatură favorabilă a solului.7 1510. În general.0 1140.0 310. la adâncime mică.8 400. Împreună cu rădăcina embrionară. planta formează. Cu cât e mai mare numărul de noduri. variind între 6 şi 10.0 910.0 1245. care îndeplinesc funcţia de absorbţie şi susţinere.3 908.

suprafaţa frunzelor la o plantă constituie 0. care cresc sub unghi ascuţit în raport cu tulpina. măduva este mustoasă şi conţine până la 5% de zahăr. Tehnologii în fitotehnie dezvoltă bine atunci când temperatura solului atinge circa 24oC şi acesta conţine 2% oxigen. Pe toată lungimea axului principal şi a ramificaţiilor laterale ale paniculului sunt inserate spiculeţele. la plantele tinere. Frunzele de porumb fără ligulă formează cu tulpina un unghi de aproximativ 10o. Plantele cu frunzele înguste. Hibrizii foarte precoce formează 8-10 internoduri. planta îşi reduce mult suprafaţa de transpiraţie. Porumbul este o plantă unisexuat-monoică. Florile masculine sunt grupate într-o inflorescenţă de forma unui panicul.146 V. sunt mai fecunde. Cea mai redusă cantitate de lăstărire o au formele ce aparţin porumbului „dinte de cal” şi cea mai dezvoltată – cele ce aparţin porumbului zaharat. se găsesc mai multe celule biliforme. tulpina este plină de măduvă. grupate câte 2 la un loc. dar şi de noduri subterane. 1m2 de frunze asimilează.3-1. Formele de porumb cu perioada de vegetaţie scurtă au tulpina mai scundă decât formele semitardive sau tardive. Pe faţa interioară. Starodub. mărinduşi rezistenţa la secetă. limbul lor răsucindu-se spre interior. situată terminal pe internodul superior al tulpinii. limbul este glabru. în timp ce frunzele cu ligulă sunt dispuse aproape orizontal. În interior. Lăstarii laterali sau fraţii pornesc din nodurile tulpinii de la suprafaţa solului. mari. Înfrăţirea se manifestă într-o măsură mult mai mică decât la alte cereale. În condiţii corespunzătoare de nutriţie şi umiditate. în timpul înfloririi şi al formării boabelor – 8-12 g. în epidermă. păros. pubescent. variază mult ca înălţime: de la 60 cm la 500 cm. În funcţie de condiţiile anului şi de hibrid. pornind câte una de la fiecare nod. În condiţii de irigare însă suprafaţa foliară continuă să crească şi la apariţia inflorescenţei feminine. Suprafaţa de asimilaţie încetează să mai crească după ce apare paniculul. hibrizii cu precocitate mijlocie – 14-18 şi hibrizii tardivi – 20-24. acestea pierd apa. Frunzele sunt late. În condiţii de secetă.5 m2. Hibrizii mai tardivi au un număr mai mare de noduri supraterestre. iar pe faţa superioară. pe ramurile laterale . cu atât mai mare va fi perioada cuprinsă între răsărirea plantei şi apariţia paniculului. 30% din recoltă se formează din contul fotosintezei tulpinii şi 14% din contul pănuşilor ştiuletelui. dispuse alternativ pe 2 rânduri./cm2 pe faţa superioară a limbului şi 9000-10000 pe faţa inferioară. în medie. Pe faţa superioară. Paniculul este compus dintr-un ax principal pe care se prind 10-40 ramificaţii laterale. suprafaţa de asimilaţie la hectar atinge 40000-50000 m2. Tulpina porumbului este formată din 8-12 internoduri. Într-o zi. fiindcă se umbresc mai puţin una pe alta. Prin acest proces. Numărul stomatelor este de 7000-8000 buc. Sistemul radicular al porumbului este fasciculat. 4-5 g de substanţă uscată netă. Cu cât e mai mare numărul de frunze.

2500 de flori. de obicei. lung. polenul căzut dimineaţa nu mai este viabil în orele de după amiază. Pe rahisul ştiuletelui (numit ciocălău). în schimb. Decurge favorabil polenizarea ce are loc pe timp cald şi umed. filamentele se alungesc. se usucă. adică fecundarea ştiuletelui de către polenul aceleiaşi plante aproape că este exclusă în condiţii naturale. pe timp umed. şi alta inferioară. viabilitatea polenului scuturat se păstrează circa 24 de ore. Ştiuletele este prins de tulpină printr-un peduncul. Porumbul este o plantă alogamă. Autogamia. Ovarul reprezintă un stigmat filamentos. Pe fiecare panicul se formează 1100-1200 de spiculeţe. Numărul acestora corespunde numărului de frunze dispuse mai sus de punctul de inserţie al ştiuletelui. bifurcat la vârf şi acoperit pe toată suprafaţa cu papile stigmatice. ieşind afară din pănuşi sub forma unui smoc. Fiecare spiculeţ are 2 flori: una superioară. spiculeţele sunt dispuse în rânduri verticale. Polenul îşi păstrează viabilitatea timp de 1-2 zile. . numit mătasea porumbului. care reprezintă teaca unor frunze modificate. iar pe axul principal – în mai multe. Fiecare spiculeţ prezintă 2 flori: floarea are 3 stamine cu antere. Rahisului îi revin circa 20-25% din greutatea totală a ştiuletelui. ştiuletele prezintă. Ştiuleţii sunt îmbrăcaţi în aşa-numitele pănuşi. deschiderea anterelor se produce cu 5-7 zile înainte să înflorească florile feminine. aşezate la baza bobului matur. Inflorescenţa masculină apare înaintea celei feminine. Liniile nu sunt recomandabile pentru producţie. mătasea apare în 2-4 zile. Glumele şi paleele sunt scurte. Planta produce o cantitate maximă de polen a treia zi de la începutul înfloririi. Florile feminine se grupează în spice-ştiuleţi cu axul îngroşat. În momentul înfloririi. fertilă. La 2-3 zile după fecundare smocul de stigmate începe să se veştejească şi.30 şi 9. care se dezvoltă sub teaca frunzei. sterilă. Dacă timpul este favorabil. Pe timp uscat. Datorită aşezării în perechi a spiculeţelor pe rahis. rânduri de boabe cu soţ: 8-20. producţia de boabe scade. cu vânt slab. deoarece au productivitatea redusă.2. Un singur panicul conţine aproximativ 14-18 mil. Pedunculul este prevăzut cu noduri de care sunt prinse pănuşile. Descendenţa obţinută din boabele de porumb prin autogamie se numeşte linie genealogică sau linie consanguinizată. iar în fiecare anteră se află 2000-2500 de grăuncioare de polen. La înflorire. depăşind cu mult glumele şi paleele. Stigmatele sunt gata de fecundare încă până a ieşi din pănuşi. în care se află polen de culoare galbenă-aurie. Cerealele 147 acestea sunt aşezate în 2 rânduri. În cazul autopolenizării artificiale. iar pentru polenizarea tuturor florilor feminine dintr-un singur ştiulete sunt necesare doar 8001000 de grăuncioare de polen. stigmatele se alungesc. ele pot fi aplicate pe larg la producerea seminţelor hibride. treptat.00. eliberarea maximă de polen producându-se între orele 7. motiv din care anterele ies afară din floare. de grăuncioare de polen. 7 mii de antere.

dintre care: – zaharuri – 2. care determină creşterea conţinutului de lizină şi triptofan. – amidon – 59.32%. În condiţii nefavorabile de polenizare.30%) şi leucină (25%).148 V. – pentozani – 4. – dextrine – 2. – proteină brută: N x 6. – extractive neazotate – glucide – 68.05%. deseori.45%. Dacă ştiuleţii sunt fixaţi aproape de suprafaţa solului.38%. Optimă este inserţia ştiuleţilor la înălţimea de 60-70 cm de la suprafaţa solului. tulpina poate fi frântă uşor de vânt. care condiţionează conţinutul de metionină. el fiind şi cel mai dezvoltat. Starodub. are loc ştirbirea porumbului. Hibrizii care au asemenea . Endospermul porumbului este format din partea făinoasă şi din partea cornoasă. – celuloză brută – 2. Cea mai mare parte din materia proteică a bobului de porumb. urmând glutelinele (35%) şi globulinele (20%). La unele forme de porumb a fost atestată şi gena Opaque-2. Întâi apare ştiuletele superior.08%. Gradul de dezvoltare a endospermului are un caracter distinctiv pentru diverse convarietăţi de porumb. Fenomenul poartă denumirea de „xenie” (schimbări de culoare. Tehnologii în fitotehnie Ploaia căzută în perioada înfloririi poate spăla polenul din panicul. Dacă ştiuleţii se află la un nivel prea înalt. grăuncioarele de polen îşi pierd viabilitatea. – cenuşă – 1. iar pe timp uscat. Punctul de inserţie a ştiuletelui pe tulpină joacă un rol important la cultivarea porumbului. Fructul de porumb este o cariopsă.47%. circa 45%. Zeina se caracterizează printr-un conţinut ridicat de acid glutamic (31. Endospermul cornos conţine o cantitate mare de substanţe proteice.25%. O plantă de porumb formează unul sau mai mulţi ştiuleţi. compoziţie chimică în caracterele endospermului). O altă caracteristică a bobului de porumb este embrionul mare – 10-15% din greutatea bobului – bogat în substanţe grase. iar la unele biotipuri. şi anume zeina.76%. fac imposibilă aplicarea maşinilor de recoltat.17%.25 – 10. aceste caractere vor fi remarcate şi la boabele plantei-mamă. ei se usucă greu şi deseori se deteriorează. o formează prolaminele. Compoziţia chimică medie constituie: – umiditate – 13. – grăsime brută – 4. Dacă un hibrid este polenizat cu grăuncioarele de polen ale altui hibrid. boabele căruia au altă culoare şi altă consistenţă. formă. gena Fluory-2.23%.

2. Cerealele

149

gene produc boabe cu valoare nutritivă înaltă. Lizina este un aminoacid esenţial necesar creşterii organismelor tinere. Triptofanul este precursorul vitaminei PP (acid nicotinic); în lipsa lui apar tulburări neurofiziologice. Gena WXi determină structura amidonului care, la hibrizii obişnuiţi, este formată din 75% amilopectină şi 25% amiloză. Hibrizii cu gena Wxi conţin 100% de amilopectină. Sistematica Porumbul – Zea mays – face parte din familia Poaceae, subfamilia Panicoidae, tribul Maydeae. Din tribul Maydeae fac parte şi genurile Teosinte şi Tripsacum. În funcţie de caracteristicile endospermului, Zea mays a fost clasificată în următoarele convarietăţi: Z. M. indurata – porumb cornos, cu boabe tari, lucioase; cu textură cornoasă în cea mai mare parte a endospermului; cu o cantitate foarte mică de strat amidonos în jurul embrionului; boabele conţin 65-83% amidon şi 7,7-14,5% proteine. Include şi forme cu boabe mari şi cu boabe mici, rezistente la frig şi secetă. Se utilizează în alimentaţie: la prepararea făinii şi ca furaj. Z. M. indentata sau porumbul dentiform. Se caracterizează prin endosperm cornos repartizat în părţile laterale ale bobului, textura făinoasă ocupând partea de mijloc şi cea superioară. La uscare, partea făinoasă se contractă, formând pe partea superioară a bobului o depresiune asemănătoare cu mişuna dintelui de cal, fapt ce a determinat denumirea subspeciei. Suprafaţa bobului conţine încreţituri. Boabele conţin 68-76% amidon şi 8-13% proteine. Este cea mai răspândită subspecie de porumb cultivată în Republica Moldova. Z. M. amylaceae – porumbul amidonos. Are bobul rotund, cu suprafaţă mată; este lipsit de endosperm cornos sau acesta prezintă un strat cornos foarte subţire; endospermul făinos este format din grăuncioare sferice de amidon, între care se atestă puţină proteină; are rădăcini adventive slab dezvoltate; capacitate înaltă de înfrăţire; din cauza higroscopicităţii mari, boabele lui se usucă încet şi se păstrează prost: conţin 71,5-82,7% amidon şi 6,9-12,2% substanţe proteice. Datorită embrionului mare, bogat în substanţe grase, acest porumb este foarte important pentru industria alcoolului, a amidonului şi glucozei. Z. M. everta – porumbul pentru floricele. Are bobul relativ mic, cu endosperm cornos, puternic dezvoltat; este lipsit de endosperm făinos, dar dacă şi există, acesta se află lângă embrion. Când boabele sunt puse la prăjit, apa din grăuncioarele de amidon se evaporă rapid, iar vaporii presează asupra învelişului şi-l sfârtecă, rezultând aşa-zisele floricele sau cocoşei. După forma bobului, această subspecie se împarte în 2 grupuri: 1) orizat, cu boabe restrate în partea coronară şi 2) perlat, cu boabe rotunde în partea coronară; bobul conţine 62-72% amidon şi 10-14,6% substanţe

150

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

proteice. Se foloseşte la prepararea crupelor şi floricelelor. Porumbul everta formează mulţi ştiuleţi şi are capacitate înaltă de lăstărire. Se cultivă din timpuri străvechi. Se consideră că a fost primul tip de porumb cultivat. Z. M. saccharata – porumbul zaharat. În partea coronară şi din flancuri, bobul este zbârcit şi umplut cu endosperm cornos; conţine foarte puţin amidon (32%) şi 32% amilodextrină, 18-20% substanţe proteice şi 8-9% grăsimi. Se foloseşte în alimentaţie sub formă de boabe proaspete, fierte şi conservate. Z. M. ceratina – porumbul ceros. Stratul exterior al endospermului este dur, asemănător cu ceara, motiv din care suprafaţa bobului este mată, proprietate care îl diferenţiază de porumbul cornos. Z. M. tunicata – porumbul îmbrăcat. Se caracterizează printr-o creştere excesivă a glumelor, ce ajung să acopere complet boabele. Este cel mai vechi porumb atestat. Z. M. amylea-saccharata – porumbul amidonos-zaharat. Este o subspecie intermediară, cu particularităţi specifice formei amylaceae şi formei saccharata: boabele lui sunt zaharate în partea coronară şi amidonoase în partea inferioară. Producerea seminţei hibride Particularităţile porumbului hibrid sunt determinate de fenomenul biologic cunoscut sub denumirea de vigoare hibridă sau heterozis. Graţie acestui fenomen, organismele hibride au o vitalitate şi productivitate mai mare decât părinţii lor. În funcţie de formele iniţiale de porumb, hibrizii au fost sistemetizaţi în câteva tipuri: 1. Hibrizi simpli între soiuri, obţinuţi prin încrucişarea a 2 soiuri. 2. Hibrizi simpli între linii consanguinizate, obţinuţi prin încrucişarea a 2 linii consanguinizate. 3. Hibrizi simpli între soiuri şi linii consanguinizate, obţinuţi prin încrucişarea unui soi cu o linie. 4. Hibrizi dubli, obţinuţi prin încrucişarea a 2 hibrizi simpli. 5. Hibrizi triliniari, obţinuţi prin încrucişarea unui hibrid simplu cu o linie consanguinizată. Clasificarea hibrizilor în funcţie de perioada de vegetaţie
Precocitatea Extratimpurii Timpurii Semitimpurii Semitardivi Tardivi Foarte tardivi Grupul Numărul de frunze 1 12-14 2 15-16 3 17-18 4 19-20 5 21-23 6 >23 FAO 100-199 200-299 300-399 400-499 500-599 600-699 toC medie 15o 17o 19o 20,5o -

2. Cerealele

151

200 ore de iradiere = 1oC, temperatură medie. Hibrizii cu o perioadă de vegetaţie de 105-125 de zile sau FAO 300-450 sunt mai adaptaţi la condiţiile pedoclimatice ale Moldovei şi asigură producţii mai mari. Fazele de creştere şi dezvoltare I. Semănat – răsărire = 12-18 zile. II. Răsărire – apariţia celei de-a treia frunze = 8-10 zile. III. Apariţia celei de-a treia frunze – formarea primului internod = 18-32 de zile. IV. Formarea primului internod – apariţia paniculului = 15-20 de zile. V. Apariţia paniculului – apariţia stigmatelor = 2-10 zile. VI. Apariţia stigmatelor – coacerea în lapte = 25-30 de zile. VII. Coacerea în lapte – coacerea în pârgă = 10-15 zile. VIII. Coacerea în pârgă – coacerea deplină = 10-15 zile. Total 100-150 de zile. Iarovizarea porumbului are loc la faza de încolţire – apariţia celei de-a patra frunze. Particularităţile biologice Cerinţe faţă de temperatură. Porumbul este o plantă cu cerinţe sporite faţă de temperatură; doar temperatura de 10-12oC asigură plante răsărite în termen. Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltare este cea de 25-30oC; maximă – la care porumbul încetează creşterea – 45-47oC; la o temperatură de 49-51oC, în timp de 10 minute, plantele pier. La temperatura de 32-35oC şi umiditatea relativă a aerului de aproximativ 30%, în răstimp de 1-2 ore după crăparea anterelor, grăuncioarele de polen se usucă, pierd capacitatea de încolţire, condiţionând împlinirea slabă a ştiuleţilor. La o temperatură diurnă medie mai mică de 15oC şi mai mare de 30oC, procesele de creştere se reţin semnificativ. Dacă începutul vegetaţiei durează (la temperatura de 15oC), porumbul va creşte încet, va avea culoare galbenă, sistem radicular prost dezvoltat; plantele vor fi uşor atacate de boli, fapt ce diminuează producţia. Brumele uşoare de -2-3oC distrug frunzele plantelor tinere, iar temperatura de -4oC distruge întreaga plantă; brumele de -2-3oC, atestate la sfârşitul vegetaţiei, distrug plantele, reduc capacitatea germinativă a boabelor. În condiţii de temperaturi ridicate în timpul zilei şi scăzute pe timp de noapte, ritmul de creştere a plantelor de porumb se reduce, perioada de vegetaţie se prelungeşte şi producţia scade. În Republica Moldova, media optimă pentru cultura porumbului o constituie temperatura de 16-20oC (în luna mai), 19-21oC (în luna iunie), 20-23oC (în luna

152

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

iulie), 19-22oC (în luna august) şi 14-17oC (în luna septembrie). Cerinţele porumbului faţă de căldură se apreciază prin necesarul unităţilor termice (UT), care se calculează în baza formulei:

unde t1, t2, t3, t4 – temperatura aerului la orele 1, 7, 13, 19, iar 10 este pragul biologic termic al porumbului. Deoarece la temperaturi mai mici de 10oC şi mai mari de 30oC creşterea porumbului încetează, temperaturile mai coborâte sau mai ridicate echivalează cu 0o. Necesarul de UT diferă în funcţie de precocitate: 801-1000 UT – la hibrizii extratimpurii; 1001-1100 – la hibrizii timpurii; 1101-1200 – la hibrizii semitimpurii; 1201-1350 – la hibrizii semitardivi; 1351-1400 – la hibrizii tardivi. Cerinţele faţă de umiditate. Porumbul este o plantă mezofilă, rezistentă la secetă, particularitate asigurată de sistemul radicular bine dezvoltat şi de capacitatea plantei de a se adapta la condiţii de secetă prin reducerea suprafeţei de transpiraţie. În condiţii climaterice variate, coeficientul de transpiraţie constituie 400. Consumul de apă în perioada de vegetaţie constituie 3500-4000 t/ha. Pentru germinare, boabele de porumb absorb o cantitate de apă egală cu 27-34% din greutatea lor. În perioada intensivă de creştere, plantele mature evaporă zilnic 4-4,5 l de apă; 6-10 mm la ha. Pentru a forma 1 t de boabe, porumbul consumă circa 800 t de apă. Este sensibil la secetă cu 10 zile până la apariţia paniculului şi 20 de zile de la începutul înfloritului – considerată şi perioadă critică faţă de umiditate a porumbului. Dacă în perioada cuprinsă între apariţia celei de-a opta frunze şi apariţia paniculului umiditatea este moderată, iar de la apariţia paniculului şi după – scăzută, producţia de porumb se reduce la jumătate. Producţia se reduce la jumătate şi atunci când plantele cresc în condiţii de secetă până la formarea primelor 8 frunze şi în condiţii de umiditate moderată până la înspicare, chiar dacă după aceasta beneficiază de umiditate optimă. În cultura porumbului, fără irigare se pot obţine recolte bogate în cazul în care în lunile iunie, iulie şi august cad nu mai puţin de 200 mm de precipitaţii. Cantitatea anuală de 500 mm de precipitaţii asigură cele mai bune condiţii de vegetaţie pentru porumb, sub aspectul regimului de umiditate. Este important ca până la 1 mai să

2. Cerealele

153

cadă cel puţin 100 mm de precipitaţii. Vremea relativ secetoasă din octombrie influenţează pozitiv calitatea porumbului şi asigură cele mai bune condiţii de recoltare şi condiţionare a recoltei. Însă, multianual, în stratul de 1 m, asigurarea cu apă pentru perioada de vegetaţie nu depăşeşte 45-55% faţă de nivelul optim. În zonele de nord ale Republicii Moldova, deficitul de umiditate constituie 150-200 mm, în cele de centru şi de sud – 260-340 mm; în asemenea condiţii porumbul trebuie irigat. În perioada de semănat, stratul arabil trebuie umectat până la 25-40 mm, umectarea fiind insuficientă (mai mică de 20 mm) doar în 5-10% din ani. Perioada cuprinsă între faza de formare a frunzelor şi apariţia paniculului durează 60-70 de zile. Creşterea intensivă a frunzelor începe de la frunza a şasea şi coincide cu prima decadă a lunii iunie. Condiţiile optime: t = 20-24oC; rezerva de umiditate a stratului de 0,5 m = 60-70 mm. La faza de coacere în lapte, umiditatea din stratul de 0,5 m este extrem de importantă. O cantitate de apă mai mică de 20-25 mm frânează începutul coacerii în lapte. Conform datelor medii multianuale, în stratul de 0,5 m, cantitatea de apă accesibilă în raioanele agroclimaterice de nivelul I-II constituie 40-50 mm, în raioanele de nivelul III – 25-40 mm. Probabilitatea anilor cu rezervă de apă mai mică de 20-25 mm în stratul de 0,5 m constituie 10-20% la nordul şi 30-50% la sudul republicii. Cerinţele faţă de lumină. Fiind o plantă de origine sudică, porumbul, considerat plantă de zi scurtă, manifestă pretenţii mari faţă de lumină. Înfloreşte mai repede atunci când ziua durează 9-8 ore; dacă durata zilei este mai mare de 12-14 ore, perioada de vegetaţie se lungeşte. La aceeaşi latitudine, la fiecare deplasare cu 16,0 km spre sud sau spre nord faţă de zona în care a fost creat, un hibrid devine cu o zi mai timpuriu sau mai tardiv. Insuficienţa luminii, ca urmare a umbririi porumbului de către buruieni sau a semănatului prea des, conduce la diminuarea suprafeţei foliare, reducând producţia. Porumbul parcurge stadiul de lumină în timp de 20-25 de zile. Cerinţele faţă de sol. Porumbul creşte bine şi asigură producţii pe soluri curate de buruieni, cu textură medie, strat de humus adânc, reacţie neutră a solului (pH – 6,5-7,0). Porumbul nu rezistă la soluri sărate, înmlăştinite, cu pH mai mic de 5. Cele mai potrivite pentru porumb sunt cernoziomurile levigate şi solurile aluviale uşoare (nisipo-lutoase şi luto-nisipoase). În Republica Moldova, solurile cernoziomice ocupă circa 80%. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Porumbul nu manifestă pretenţii faţă de planta premergătoare, dar asigură producţii mai mari după culturile care lasă terenul liber de buruieni, asigurat cu apă şi elemente de nutriţie. Cele mai bune premergătoare pentru porumb

154

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

sunt cerealele de toamnă şi tutunul; mai puţin indicată e sfecla pentru zahăr, care întrebuinţează multă apă şi extrage un şir de microelemente, în special zinc, necesar pentru creşterea şi dezvoltarea porumbului. Indiferent dacă se aplică macro- şi microelemente, această premergătoare asigură oricum producţii scăzute. Porumbul poate fi cultivat pe acelaşi spaţiu 2 ani consecutiv, iar dacă se introduce sistematic gunoi de grajd – 3-5 ani pe aceeaşi solă. Este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară, deoarece, fiind o prăşitoare, contribuie la distrugerea buruienilor şi la afânarea solului; datorită îngrăşămintelor chimice şi celor organice ce i se aplică, lasă solul în stare bună de fertilitate. Este un bun premergător şi pentru grâul de toamnă, dacă se utilizează hibrizi cu perioada de vegetaţie scurtă. În cazul în care este utilizat ca premergătoare pentru grâul de toamnă, trebuie luat în calcul efectul remanent al erbicidelor pe bază de Atrazin. Mazărea, cartoful, soia, lucerna sunt destul de rezistente la acţiunea remanentă a dozelor de Atrazin. Fertilizarea. Pentru a forma 1 t de boabe şi a asigura dezvoltarea în bune condiţii a celorlalte părţi ale plantei, porumbul consumă 26-30 kg de N; 11-12 kg de P2O5 şi 24-25 kg de K2O. Cele mai importante pentru alimentarea porumbului sunt perioadele care includ: 1. Formarea primelor 5-7 frunze, când se pune temelia organelor generative ale plantei. În acest timp, insuficienţa de hrană conduce la micşorarea numărului şi dimensiunii ştiuleţilor. 2. Apariţia paniculului, când se atestă o creştere intensivă a tuturor organelor porumbului şi o absorbţie intensivă a substanţelor nutritive. Perioada durează 20 de zile şi epuizează ½ din cantitatea de substanţe nutritive. Pentru principalele soluri ale Moldovei, indicii optimi ai componenţei nutritive sunt următorii: N = 3 mg; P2O5 = 2,7 mg; K2O = 25 mg la 100 g sol, recomandabile fiind: 40-60 t/ha de îngrăşăminte organice; 100-120 t/ha de îngrăşăminte organice umede; 14-20 t/ha de îngrăşăminte organice avicole. Insuficienţa zincului (mai puţin de 0,3 mg la 1 kg de sol) şi surplusul de fosfaţi mobili provoacă cloroza plantelor. La insuficienţa de zinc, plantele tinere au culoarea mai deschisă, albicioasă, cu fâşii galbene, nervura rămânând totuşi verde. Creşterea este redusă, internodurile sunt scurte şi înguste. Cu timpul, aceste semne dispar, dar se formează ştiuleţi mici, slab dezvoltaţi. Pentru prevenirea clorozei, în sol se introduc 10-15 kg/ha de sulfat de zinc, sub formă de soluţie cu stropitor cu bară.

2. Cerealele

155

Îngrăşămintele ce conţin microelemente sunt mai eficiente când sunt introduse în brazdă în timpul aratului. Dacă nu s-a introdus în brazdă, sulfatul de zinc trebuie introdus primăvara, împreună cu erbicidele. Acţiunea negativă a clorozei poate fi micşorată prin aplicarea, extraradicular, a unor îngrăşăminte suplimentare (soluţie de sulfat de zinc de 0,8%). Plantele bolnave se tratează la faza de 5-6 şi de 10-12 frunze. Dacă până la etapa semănatului nu s-au introdus suficiente îngrăşăminte azotate, în timpul realizării lucrărilor între rânduri trebuie aplicată, cu ajutorul unui cultivatorhrănitor de plante, hrănirea radiculară suplimentară, doza de N30. În timpul semănatului, se aplică 100 kg de superfosfat granulat sau 50 kg de amofos. Colţii de porumb sunt sensibili la concentraţia sărurilor minerale din soluţia solului; din acest motiv, semănătorile moderne îngroapă granulele de superfosfat cu 2-3 cm mai adânc şi lateral faţă de seminţe, ca să nu poată veni în contact unele cu altele. Lucrarea solului. La lucrarea solului se ţine cont de condiţiile de climă, premergători şi gradul de îmburuienare a câmpurilor. După culturile timpurii, câmpul trebuie lucrat cu dezmiriştitoarele cu discuri de tip LDG-10 sau cu grape cu discuri BD-10, BDT-7, la o adâncime de 6-8 cm. Când terenurile sunt îmburuienate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină, discuirea se înlocuieşte cu lucrări de cultivaţie, realizate cu ajutorul cultivatorului extirpator suspendat (KPŞ-5, KPŞ-9, T-3). Prima cultivaţie se face imediat după recoltare, la adâncimea de 8-10 cm; a doua – după apariţia rozetei cu frunze la buruienile multianuale cu lăstărire din rădăcină – la adâncimea de 10-12 cm. Afânarea solului (cu un cultivator extirpator suspendat) se efectuează sub unghi de 45o faţă de lucrarea precedentă. Peste 2 săptămâni se aplică arătura de toamnă, la o adâncime de 25-27 cm. Cele mai bune rezultate se obţin la lucrarea cu grape PL-335, înzestrate cu boroane sau cu tăvăluguri, care ară în 2 straturi (PNT-3-40, PNT-440) şi cu plugurile reversibile (PON-3-30, PNO-3-35). Pe pante, la fiecare 12-15 m, la o adâncime de 50 cm, se efectuează scarificarea ŞN-2-140. Lucrări de pregătire a solului înainte de semănat. Primăvara timpuriu, la starea de maturitate a solului, câmpul se nivelează. În funcţie de starea solului, de calitatea arăturii şi de înclinarea pantei, lucrările se realizează cu ajutorul grapelor cu dinţi, grapelor combinate cu târşitoare sau al cultivatoarelor înzestrate cu grape. Lucrările de pregătire a solului nu sunt recomandabile până la semănat. Dacă în perioada dintre nivelare şi semănat apar în masă plantulele buruienilor, acestea trebuie distruse. Cu cât mai multe buruieni răsar în perioada anterioară semănatului, cu atât mai puţine vor trebui distruse în timpul vegetaţiei. Combaterea buruienilor constituie principala lucrare de îngrijire a porumbului şi consună cu ritmul lent de creştere, în fazele iniţiale; cu densitatea redusă a plantelor la o unitate de suprafaţă; cu rezistenţă la rivalitatea buruienilor. Buruienile pot fi

156

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

combătute prin lucrări mecanice, prin utilizarea erbicidelor, prin lucrări mecanice combinate cu utilizarea erbicidelor. Combaterea pe cale chimică a buruienilor se face prin stropirea solului cu erbicide de tip Harness 900 EC – 2,5 l /ha, Trophy 90 EC – 2,5 l /ha, Dual Gold 960 EC – 1,6 l/ha, Gesagard 50 FW – 3 l/ha. Erbicidele se încorporează în funcţie de umiditate şi nivelul de pregătire a solului. Pe terenurile bine pregătite şi nivelate, unde lipsesc buruienile înrădăcinate, samurasla de floareasoarelui şi de grâu de toamnă, erbicidele se încorporează cu ajutorul grapei cu dinţi flexibili (БП-6A), la o viteză de 7-9 km/oră; cu ajutorul cultivatorului KKУ-5,4, care asigură rezultate satisfăcătoare. În alte cazuri, erbicidele se încorporează în sol la o adâncime de 6-8 cm cu ajutorul cultivatoarelor KПC-4 cu grapă ataşată. În cazul în care erbicidele se aplică după semănat şi până la răsărirea porumbului, ele trebuie încorporate în sol cu ajutorul grapelor cu dinţi. Dacă la starea de maturitate a solului, acesta conţine rezerve suficiente de apă, lucrările se realizează cu ajutorul boroanelor cu discuri (BDT-7) la viteza de 8-10 km/oră şi se lucrează obligatoriu înainte de semănat cu cultivatoare KPS-4, USMC-5, KŞP-8. Dacă solul este supraumectat sau dacă stratul superior este uscat, erbicidele se încorporează cu ajutorul cultivatorului KPS-4 sau al grapei flexibile BP-8, prevăzute cu scuturi şi rotoare metalice subţiri. Rezultate bune se obţin şi atunci când erbicidele se introduc în bandă, folosindu-se elementele din tehnologia astrahană (erbicidele se introduc în bandă de 24-26 cm pe rândul de porumb concomitent cu tăierea fisurilor pentru orientare, cu 5 cm mai adânc decât stratul arabil). Semănatul şi lucrările de întreţinere se realizează mecanizat, agregatele de pe fisurile pentru orientare asigurând micşorarea zonei de protecţie a plantelor pe rând şi combaterea buruienilor prin mijloace agrotehnice, protejând plantele de tăiere. Terenurile îmburuienate cu mei mărunt trebuie cultivate cu culturi ce se seamănă în rânduri dese, care înăbuşă creşterea şi dezvoltarea buruienilor. Combate eficient buruienile de mei şi asolamentul mazăre–grâu de toamnă. În cazul în care aceste lucrări nu pot fi realizate primăvara, înainte de semănarea porumbului pe teren nivelat, se aşteaptă răsărirea în masă a buruienilor de mei mărunt, care urmează a fi distruse. Aceste câmpuri se seamănă printre ultimele. Meiul mărunt poate fi distrus şi prin grăpare, până la răsărirea plantelor şi după; prin cultivaţia între rânduri cu grape de plivit; prin muşuroire. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. Pentru a fi protejate de boli, ferite de mucezire, ocrotite de tăciunele comun, tăciunele prăfos, putregaiul fibros, bolile ştiuleţilor, seminţele de porumb trebuie tratate cu fungicide precum Vincit minima SC – 1,5 l/1t, Rolial FLO SL – 2,5 l/t, Maxim Gold 035 FS – 3 kg/t, Raxil 060 FS – 0,5 kg/t, Signal –3 kg/t, Cosmos 250 FS – 5 kg/t, TMTD,VSC – 4 kg/t.

PSŞ-3. constituie 8-9oC. solubil în apă caldă. prin agitare permanentă. Epoca de semănat. norma de consum – 0. pot fi atacate de dăunătorii din sol. fapt ce conduce la scăderea producţiei. În soluţia răcită se introduce. 1/3 din volumul căruia se umple cu apă încălzită până la 30oC. acestea se incrustează în bază de polimeri formatori de peliculă – sare de sodiu carbonic metil celuloză (SSCMC) – praf sau granule de culoare albă. solubile în apă. se introduce cantitatea necesară de polimer. Incrustarea seminţelor se realizează într-un rezervor. încărcatul. pentru SSCMC. prin agitare permanentă.25 kg la 10 l de apă sau cu soluţie biologic activă sau alcool polivinilic (APV) – praf de culoare albă. .2. Soluţia se agită încă 10-15 min. multe boabe nu reuşesc să încolţească. Cerealele 157 Figura 10. şi de 40°C. Câmp de porumb Pentru a evita pierderile de pesticide la tratarea. în care. motiv din care pot răsări neuniform şi incomplet.5 kg la 10 l de apă. Semănatul se realizează atunci când temperatura solului. norma de consum – 0. transportarea seminţelor. pentru APV. cantitatea prescrisă de preparat insecto-fungicid.2-0. la suprafaţă. este stabilă. deoarece. la ora 8 dimineaţa. la adâncimea de 10 cm. Seminţele se tratează cu ajutorul maşinilor Mobitox-super. apoi se adaugă apă fierbinte de 80-95oC. Semănatul nu trebuie început înainte ca în sol să se stabilească temperatura respectivă. deoarece. descărcatul. seminţele care îşi prelungesc perioada de germinaţie sunt expuse la mucegai. Nici întârzierea semănatului nu este recomandabilă. când vremea e în curs de încălzire. PS-10. îmbibate cu apă.. solul se usucă repede.

densitatea recomandată a plantelor trebuie majorată cu 5 mii de plante la hectar. cultivarea între rânduri) – cu 15-20% mai mult. încheind semănatul cu hibrizii medio-precoci. Seminţele de porumb se încorporează în sol la o adâncime de 5-7 cm. SPC-6FS şi SPP-6. Fiecare câmp trebuie semănat în timp de 1-2 zile. mii plante/ha Hibridul Porumbeni 295 ACRf semitimpuriu 110-115 Moldavski 291 AMRf mg 115-116 Porumbeni 351 ACRf. la viteza de 5. semitardiv 120-125 Nordică 60-65 60-65 60-65 55-60 55-60 55-60 55-60 60-65 55-60 55-60 55-60 Zona Centrală 55-60 55-60 55-60 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 Sudică 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 45-50 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 * La cultivarea pentru siloz. cel pentru masă verde – în rânduri dese. Întârzierea cu o zi a semănatului reduce producţia cu 300 kg/ha. Însămânţarea se realizează cu ajutorul semănătorilor SPC-6MF. Tehnologii în fitotehnie Calendaristic. Pe solurile nefertilizate şi cele supuse eroziunii – redusă cu 5-10 mii de plante/ha. Porumbul cultivat în mirişti asigură recolte bune pentru siloz. SK-6. Porumbul se cultivă şi în mirişti. coeficientul de perisabilitate trebuie să constituie 1. la 15 cm distanţă unul de altul sau distant. SUPN-8. Adâncimea de semănat. În condiţiile Republicii Moldova. Dacă se preconizează operaţii mecanice (grăparea plantaţiilor răsărite. cel pentru siloz – cu distanţa dintre rânduri de 60 cm.158 V. mg 113-116 Porumbeni 359 AMRf mg 115-117 Porumbeni 393 MRf Moldavski 411 MRf. SKPP-12 (de diferite modificaţii). de-a curmezişul direcţiei arăturii. semitardiv 125-130 Porumbeni 458 CRf. Desimea de semănat. Starodub. În fiecare unitate agricolă se seamănă 2-3 hibrizi cu perioadă diferită de vegetaţie. porumbul pentru boabe se seamănă distant programat. semitardiv 120-125 Porumbeni 457 MRf. semitardiv 120-125 Porumbeni 459 MRf. la distanţă de 45 cm. Pentru a asigura densitatea recomandabilă. iar după culturile pentru masă verde – pentru boabe. trebuie semănate cu 10-15% mai multe seminţe viabile decât prevede norma. semitardiv 120-125 Moldavski 450 MRf. Se recomandă să se semene în primul rând hibrizii mai tardivi. Întâi se seamănă fâşia de întoarcere.5 km/oră. pe un pat germinativ umed. Metoda de semănat. Moldavski 425 AMRf. SK-12. cu intervalul dintre rânduri de 70 cm. în Republica Moldova solul atinge asemenea temperaturi în a treia decadă a lunii aprilie – prima decadă a lunii mai. Densitatea plantelor de porumb la recoltare. SK-8. . după recoltarea cerealelor sau pe suprafeţele de pe care s-a evacuat masa verde.5-2. Multicorn SK-4.

unde: D – densitatea recoltabilă a hibridului. Norma gravimetrică de semănat se va calcula conform următoarei relaţii: . M – masa a 1000 boabe.5 l/ha. la faza de 10-12 frunze. Când se lucrează intervalele dintre rânduri trebuie să se ţină cont ca lăţimea zonei de protecţie să nu depăşească 13-15 cm de fiecare parte a rândului. preparatele se aplică la temperatura aerului de cel puţin 16°C şi cel mult 25°C. Sectoarele îmburuienate cu specii dicotiledonate sau cu samuraslă de floareasoarelui trebuie stropite. KPH-53. Cele mai bune rezultate se obţin atunci când viteza agregatului depăşeşte 7 km /oră. Contra buruienilor anuale dicotiledonate şi a unor buruieni perene. Zonele de protecţie se lucrează cu grape plivitoare de tip KLŢ-38. Lontrel 300 SL – 0. Combaterea buruienilor se face diferenţiat. iar înălţimea plantelor de porumb este de 12-15 cm. %. de tip KPH-52.2. sau muşuroitoarele cu discuri. . Basagran 48 SA – 2. Atunci când plantele de porumb ating înălţimea de 50-60 cm. cu unul din erbicidele: Certo Plus – 0.2 kg/ha. câte 30-40 kg de substanţă activă la ha. Porumbul este mai sensibil la buruieni decât alte plante prăşitoare şi reacţionează cu scăderi importante de producţie. Soluţia de lucru se aplică în proporţie de 250-300 l/ha. cu ajutorul cultivatoarelor KRN-4-2 asamblate cu hrănitoare de plante. între colţii din mijloc ai cărora se stabileşte o distanţă de 10 cm. Un obiectiv determinat al lucrărilor de îngrijire îl reprezintă şi combaterea insectelor dăunătoare. iar între ceilalţi – de 4-6 cm. mii plante /ha. care se fixează la adâncimea de 6 cm şi la distanţa de 15 cm de la rândul cu plante. În cazul în care buruienile din zonele de protecţie ale rândurilor trebuie acoperite cu sol. contra buruienilor anuale dicotiledonate – cu Harness 900 EC – 3 l/ha. la faza de 3-5 frunze a porumbului. Gesagard 500 FW –3 l/ha. K – coeficientul de perisabilitate. plantele se stropesc la faza de 3-5 frunze cu DMA-6 (1 l/ha). Cerealele 159 Densitatea minimă se reglează în condiţiile unei rezerve reduse de umiditate în sol şi a unui nivel scăzut de fertilizare. Pentru lucrarea zonelor de protecţie.8 l/ha). în funcţie de felul în care a fost erbicidată cultura de porumb. atunci când plantele au înălţimea de 25-30 cm. g. se utilizează muşuroitoarele cu cormană. După răsărirea porumbului. Efiron-EC (0. adâncimea de lucru a grapelor plivitoare se modifică în funcţie de faza dezvoltării buruienilor şi de compacitatea solului. se aplică suplimentar îngrăşăminte cu azot. %. VU – valoarea utilă.5 l/ha. se utilizează muşuroitoare (rariţe) de tip greder.

Pentru combaterea omizilor de vârste superioare.6 prevăzute cu labe-săgeată şi labe plate unilaterale. realizată în combinare cu grapele. În caz că planta este atacată de păduchele verde (peste 300-500 de insecte pe o plantă de porumb şi peste 20% din plante colonizate cu acest dăunător). când germenii ating lungimea de 3-5 cm. în lipsă de entomofagi.5 ori. 2. a doua şi a treia – peste 20 de omizi de m. la adâncimea de 5-7 cm. Coacerea în lapte. de-a curmezişul rândurilor. de-a curmezişul semănăturilor. În acest caz.2 şi KUP-5. USMK-5. se reînnoiesc fisurile. buruienile trebuie stârpite prin grăparea semănăturilor. Cu 2-3 zile până la apariţia plantelor. Recoltarea Porumbul se maturizează la 55-60 de zile după apariţia stigmatelor. normele de substanţe chimice se măresc de 1. Această operaţie se efectuează pe diagonală sau de-a curmezişul direcţiei rândurilor. În funcţie de intervalul de timp cuprins între semănat şi răsărirea plantelor. În cazul în care raportul entomofagilor şi al păduchelui verde la porumb constituie 1:30-40 şi sunt colonizate 50% din plante. care începe la circa 30 de zile după apariţia stigmatelor: boabele conţin mai mult de 50% de apă. terenurile se tăvălugesc cu tăvăluguri inelate cu zimţi de tip 3KNN-2. Întreţinerea semănăturilor. pe lan se efectuează 1 sau 2 grăpări. Ulterior. ajustate la tractorul T-74. plantele se muşuroiesc şi se formează diguri pentru prevenirea scurgerii apelor.2A. p. Imediat ce se încheie însămânţarea. KRN-5. la adâncimea de 3-4 cm.160 V.. Cu scopul de a păstra umezeala în sol şi de a distruge cât mai eficient buruienile. la viteza maximă a agregatului. În acest mod. Cultivaţia până la apariţia plantulelor.). În caz că apar omizile de stepă (prima generaţie – peste 10 omizi de m. se încălzeşte mai bine şi plantulele răsar mai devreme şi mai uniform. pe terenurile unde porumbul se cultivă fără aplicarea erbicidelor se exclud toate operaţiile. solul se îndeasă. se efectuează grăparea cu grape medii de tip BZSS-1.4 + BZSS-1. semănăturile (mai cu seamă sectoarele semincere) trebuie tratate cu Bi-58 Nou (1. KUP-4.5 litri la 1 ha). se aplică la 4-5 zile după semănat. buruienile apar la 10-12 zile după apariţia plantelor de porumb.2 l/ha. p. tratările cu substanţe chimice sunt insuficiente. Soluţia de lucru constituie 300 l/ha. cu grapele medii de tip BZS-1. Protecţia plantelor contra gărgăriţelor se face – marginal sau pe întreaga suprafaţă a semănăturilor – cu Karate Zeon 5 CS – 0.2 l/ha sau Decis 2.6A. Starodub. procesul de maturizare incluzând: I. Buruienile pot fi combătute eficient şi prin aplicarea următoarelor elemente tehnologice: 1.0. Tehnologii în fitotehnie La a doua cultivare. La faza de 4-5 frunze. semănăturile se tratează cu Karate Zeon 5 CS – 0. .25 l/ha.5 EC – 0. intervalele dintre rânduri se lucrează cu cultivatoarele KRN-4.

Nerespectarea termenelor de recoltare reduce producţia în primele 2 săptămâni cu 10-15%. Ştiuleţii se recoltează cu combinele ККP-2. IV. Această schemă este mai convenabilă decât schema de recoltare în ştiuleţi şi se aplică în cazul în care umiditatea boabelor nu depăşeşte 30-32%. Coacerea în lapte-ceară – 45-50% de apă. Particularităţile de cultivare a porumbului pe terenuri irigabile Cu 2 săptămâni până la apariţia paniculului şi 20 de zile după apariţia lui. porumbul este destul de sensibil la insuficienţa de apă. Coacerea în ceară. Porumbul pentru boabe se recoltează cu combine cerealiere. În toamnele secetoase. Sporul de creştere al recoltei boabelor de porumb încetează atunci când umiditatea boabelor scade până la 33%. le evacuează în mijloacele de transport. HPH-6 ataşat la combinele Niva sau Dоn-1500. cu adaptorul PPC-4. III. la coacerea completă a boabelor. curăţă boabele. porumbul se maturizează mai devreme şi. Hersoneţ-200. În perioada de vegetaţie. KMD-6. realizată în baza a 2 scheme tehnologice: ruperea şi curăţarea ştiuleţilor. Culoarea plantelor nu constituie un indiciu de maturitate. în asemenea condiţii. umiditatea boabelor – 32-37%. . care are loc la circa 40-43 de zile după apariţia stigmatelor. care rup şi treieră ştiuleţii. Există hibrizi care îşi menţin verde culoarea frunzelor şi a tulpinii şi suculenţa acestora până la maturitatea completă a boabelor. În această perioadă. ştiuleţii de porumb produc un zgomot distinct de frecare a boabelor. ККP-3. care rup şi curăţă ştiuleţii. Coacerea deplină. se usucă şi frunzele. atunci când sunt răsuciţi în mână. КSКU-6. umiditatea – 30-32%. solul trebuie să conţină nu mai puţin de 80% din capacitatea minimă pentru apă. mărunţesc tulpinile. ruperea şi treierarea ştiuleţilor. În această perioadă trebuie începută recoltarea. – la formarea bobului – 650-750 m3/ha. Cerealele 161 II. capacitatea lor energică este mică. care se produce la 55-60 de zile după apariţia stigmatelor. pănuşile sunt uscate. Hersoneţ-9. frunzele şi tulpinile se usucă înainte de coacerea completă a boabelor. iar peste 30 de zile – cu 20-25%. se curăţă suplimentar şi se livrează la centrele de colectare a cerealelor sau se usucă până la umiditatea de 12-14% şi se pun la păstrare. La coacerea deplină. Ştiuleţii se transportă pe arii de treierat.2. În cazul în care brumele de toamnă cad mai timpuriu. înainte de arat. irigarea trebuie aplicată la faza de 14-15 frunze şi anume: – la înflorirea în masă – 500-600 m3/ha. terenul trebuie irigat cu 250-350 m3 apă/ha. taie şi mărunţesc separat tulpinile şi le evacuează în mijloacele de transport. Dacă solul este insuficient umectat. la baza boabelor apar pete negre.

dozele de îngrăşăminte trebuie mărite cu 50-60%. densitatea plantei polenizatoare se măreşte cu 8-10 mii de plante la ha faţă de cea a plantei-mamă. se reduce numărul . Dacă înainte de semănat. m. a apei pentru irigaţie – 0. pentru siloz – 80-90 mii/ha. g/cm3. A = adâncimea stratului de sol socotit pentru umectare. Fregat BM-100. Terenurile de hibridizare trebuie amplasate la o distanţă nu mai mică de 200 m de alte plantaţii de porumb. coeficientul consumului de apă trebuie să constituie 600-700 m3 /t de boabe sau 60-70 mm. % din masa uscată a solului.9 = 108 mm. densitatea plantelor trebuie să fie mai mare decât pe cele neirigabile. Norma de udare se calculează în baza formulei: N = 100 · A · C (Bn – Bf). coeficientul de folosire a apei productive din sol – 0. Dnepr DF-120. Pe terenurile irigabile. unde: N = 100 • A • C (Bn – Bf). unde: N = norma de udare.7. 250 mm • 0. m3/ha.7 = 175 mm. Particularităţile tehnologiei de cultivare a porumbului pe câmpurile de hibridizare Porumbul pentru seminţe se cultivă pe soluri fertile. Pe terenurile de hibridizare.4 t/ha. Starodub. Bf = umiditatea reală a stratului de sol calculat înainte de irigaţie. DDN-70. care pot fi irigate sau asigurate cu apă (lunci. 443 mm : 60 mm = 7. C = greutatea volumetrică a solului. % din masa solului uscat. care corespunde capacităţii minime pentru apă a solului. în stratul de sol de 100 cm se află 120 mm de apă productivă şi cantitatea medie anuală de precipitaţii constituie 250 mm. Bn = umiditatea solului. Pentru hibrizii medio-tardivi – 60-65 mii/ha.Voljanca DKŞ-64. vâlcele). Îngrăşămintele minerale se introduc în funcţie de prezenţa în sol a substanţelor nutritive şi de extragerea lor de către hibrizi. pentru cei medio-timpurii – 70 mii/ha. a precipitaţiilor – 0. Tehnologii în fitotehnie – la umplerea bobului – 650-750 m3/ha. Irigarea prin aspersiune se realizează cu ajutorul agregatelor DDA-100M. În cazul irigării.162 V. recolta de porumb se calculează în baza gradului de asigurare cu apă.8 = 1600 m3/ha sau 160 mm. iar norma de irigaţie – 2 000 m3/ha. 2000m3 • 0.9.8. Pe terenurile irigabile. nivelul recoltei va constitui: 120 mm • 0.

Dacă porumbul este cultivat pentru siloz. cultura intercalată a porumbului şi leguminoaselor are o răspândire largă. uscate. se înlătură toate plantele hibride atipice. Aceste supravegheri urmăresc determinarea gradului de sterilitate al formelor materne. Densitatea plantelor-mamă trebuie să constituie 55-60 mii /ha. principala operaţiune constă în înlăturarea paniculului. China. este supravegheat şi terenul pe care seminţele de hibrizi cresc pe baza plantelor sterile. se seamănă două rânduri de porumb şi un rând de soia. preferabil manual. În rânduri dese – 40-45 kg de porumb şi 45-50 kg de soia. Argentina şi din unele ţări africane. cu distanţa între rânduri de 45-60 cm. sorgul se cultivă atât pentru boabe.2. sunt semănate linii autopolenizate. se cultivă pe suprafeţe relativ reduse. pentru îngrăşarea acestora şi a păsărilor (având o valoare nutritivă apropiată de cea a boabelor de porumb) sau ca materie primă în industria alcoolului. SUA.9. Dacă porumbul se cultivă pentru masă verde. fiind alimentul de bază a mai multor popoare. boabele de sorg sunt pe larg utilizate în alimentaţia taurinelor. În Republica Moldova. odată cu introducerea în cultură a hibrizilor. însă conţine puţină proteină. Se seamănă 8 rânduri materne şi 4 rânduri paterne. operaţie care solicită atenţie maximă faţă de rândurile paterne. utilizându-se boabele obţinute de la hibrizii de talie mică. Cultura intercalată a porumbului şi a plantelor leguminoase Masa verde de porumb e foarte bogată în hidraţi de carbon. pănuşile sunt galbene. în calitate de forme parentale. Până la înflorire. SORGUL Importanţa Cultura sorgului are întrebuinţări multiple şi extinse pe aproape toate continentele. cât şi pentru furaj. Pe terenurile de hibridizare cu formă maternă fertilă. 2. Terenurile pe care. planta se inspectează zilnic. folosindu-se mai mult pentru mături şi ca furaj. În această perioadă. Cele mai bune plante asociate sunt soia şi bobul pentru nutreţ. trebuie semănate 25-30 kg de porumb şi 30-35 kg de soia. Când încep să apară paniculele. De aceea. se desprind uşor de ştiulete. trebuie plivite de 2-3 ori. Un hectar de porumb intercalat cu leguminoase asigură cu 150-200 kg de proteină mai mult decât porumbul pur. pentru a determina momentul exact în care trebuie înlăturate paniculele. Cele mai mari sunt suprafeţele de sorg din India. În ultimul timp. iar în unele ţări din Africa şi Asia – ca aliment. . Porumbul pentru seminţe se recoltează la faza coacerii depline. Cerealele 163 de spiculeţe fără boabe în ştiulete. Înainte de înflorire.

fapt ce plasează sorgul printre plantele care se însilozează uşor. 4 – sorg pentru boabe .. Nutreţul murat de sorg are o valoare nutritivă apropiată de cea a porumbului.6 3.8 22.3 19. 3 – sorg djugara.2 9.n. sub acest aspect este superior porumbului.4 45.0 52. Inflorescenţe de sorg 1 – sorg pentru mături.0 22.6 118.7 49.9 3.4 27.6 11.0 16. Plantele de sorg sunt suculente până la maturitatea boabelor şi conţin cantităţi mari de hidraţi de carbon.0 71. conţine. în special zaharuri.5 23. Starodub. Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă a sorgului sub diferite forme % din substanţa uscată Tipul nutreţului Masă verde Otavă Nutreţ murat Fân de otavă Fân Boabe Apă 72.8 12.4 8.5 2.164 V.2 77.1 31.7 2.1 77.4 44.4 11. caroten etc.5 2.0 15. cantităţi mari de săruri de calciu şi fosfor.8 3. 2 – sorg zaharat furajer.3 12.7 9.2 29.4 48.5 15.4 3.2 U.5 57.1 14.8 7.8 9.8 1 2 3 4 Figura 11. în schimb.9 2. la Extracte Celuloză Cenuşă 100 kg de neazotate nutreţ 50.2 29. Tehnologii în fitotehnie Fânul de sorg este relativ sărac în proteine.0 Proteine Grăsimi 10.

sorgul se divide în mai multe categorii: pentru boabe. deoarece conţine acid clorhidric care. sorgul nu trebuie utilizat în stare umedă sau ca iarbă de păşunat. formează compuşi mai puţin toxici sau netoxici. Pişcevoi . rumegătoarele. La monogastrice. climă.06%. cu frunze relativ rigide. Sorgul pentru boabe este cel mai răspândit şi ocupă cele mai mari suprafeţe. În Republica Moldova. sucul din rumen este puternic acid. precum glicozidul cianogen durina care. contractum – dens. . Cerealele 165 Cea mai mare cantitate de zaharuri se conţine în sorgul zaharat. La rumegătoare.1 mg pentru oi. Sorgul zaharat nu este toxic şi nu prezintă pericol pentru animale. cu eliberarea elementului toxic – acidul cianhidric. Cele mai sensibile la intoxicaţii sunt vitele cornute mari şi. se descompune şi pune în libertate acidul cianhidric. în producţie.2.1. Andropogon sorghum. împreună cu acidul cianhidric liber. panicul compact. Sorghum vulgare. Moldavski . cuprinde 2 subspecii. În ultimul timp. îmburuienarea excesivă etc. care sunt deosebit de toxici. în special la otavă. Plantele tinere de sorg conţin însă şi elemente toxice.40.7. sin. În funcţie de scopul şi modul de utilizare. se descompune în compuşi netoxici. intrând în contact cu o enzimă din stomacul animalelor (emulsina). Porumbeni .51. pentru extragerea siropului (zaharat). Îngrăşarea excesivă cu azot şi irigarea sporesc conţinutul de durină al plantelor. În proporţie de 0. deoarece în aceste condiţii se formează în permanenţă lăstari noi. precum şi de specie sau soi: este mai înalt la plantele tinere. Pentru a evita intoxicarea animalelor. compact. acidul cianhidric din sorg nu este toxic. Conţinutul de elemente toxice este condiţionat de vârsta plantelor. au fost creaţi numeroşi hibrizi de sorg cu talie mică (până la 100 cm înălţime). – conduc la intensificarea acumulării elementelor toxice. boabe mari. aceşti hibrizi asigură producţii mari numai în prima generaţie. Sistematica Specia de sorg cultivat. globulos şi dens. doza letală fiind de 1 mg la 1 kg de greutate vie pentru vitele cornute mari şi 0. iar pe măsură ce plantele cresc – scade. depăşesc cu 20-30% vechile soiuri. care diferă prin morfologia paniculului şi a boabelor: effusum are paniculul răsfirat. acidul cianhidric (care este instabil). pentru furaj. Condiţiile nefavorabile pentru creşterea plantelor – seceta. Sub influenţa florei microbiene din rumen şi a emulsinei se produce hidroliza glicozidelor. panicul erect. sucul din rumen are o reacţie apropiată de cea neutră. în general. temperaturile scăzute. La 3-4 ore după cosire. au fost omologaţi hibrizi precum Moldavski . Se cultivă mai multe varietăţi şi forme din subspecia contractum: cu tulpini scurte sau medii. sol. pentru mături (tehnic). cu boabe ce se desprind uşor din glume şi care.

4. se utilizează hibrizi furajeri ai sorgului zaharat: Porumbeni . de clasa I) se . cu pluguri de care se ataşează scormonitori. Cerinţele faţă de climă şi sol. cât şi ca nutreţ. Semănatul. apoi se ară. La o temperatură mai mică de 5oC. bune premergătoare sunt şi cerealele de primăvară. fiind foarte rezistent la secetă. terenul se cultivă la adâncimea de 3-4 cm. Hibrizii cultivaţi în Republica Moldova ajung la maturitate cu 2300-2500oC. Tehnologii în fitotehnie Sorgul zaharat (Sorghum saccharatum) posedă tulpini înalte (până la 3 m). deoarece părăsesc devreme terenul. Soiurile şi formele de sorg pentru boabe sunt mai rezistente la secetă decât cele pentru mături sau furaj. Temperatura minimă de germinaţie este de 12oC. lăsând timp suficient pentru combaterea buruienilor şi pregătirea terenului. Sorgul. Sorgul este puţin pretenţios faţă de umiditate.166 V. Sorgul pentru mături (Sorghum vulgare var. sorgul nu mai creşte. bogate în zahăr şi cu o capacitate mare de lăstărire. După sorg se pot amplasa doar culturi de primăvară. Tehnologia de cultivare Premergătoarele. mai ales cel furajer. apoi suportă bine seceta. Starodub.5. întrucât el lasă solul secătuit de apă şi de substanţe nutritive. Cele mai potrivite premergătoare pentru sorg sunt cerealele de toamnă. care lasă terenul liber de buruieni. Sorgul pentru boabe poate fi cultivat în zonele de sud ale Republicii Moldova. Lucrarea solului. Are nevoie de apă în prima parte a perioadei de vegetaţie. Arătura trebuie executată la o adâncime de 25-27 cm. unde cultura porumbului nu este sigură. După ce sunt colectate premergătoarele care lasă resturi vegetale. suculente. Porumbeni . subţiri. Sorgul valorifică şi solurile slab sărăturate. Hibridul MCS 8203989 a fost omologat şi în Republica Moldova. iar la -1 -2oC plantele pier. Fiind originar din zonele călduroase. este o plantă de zi scurtă. technicum) are tulpini mai puţin suculente. în special de azot. Sorgul furajer are tulpini înalte. Coeficientul de transpiraţie este de 153-190. Ca reacţie fotoperiodică. cantitatea de apă pentru umplerea boabelor constituie 25%. Cele mai bune pentru sorg sunt solurile lutonisipoase. alte prăşitoare. fiind cultivat pentru masă verde sau pentru siloz. porumbul. Înainte de semănat. acceptă irigarea. profunde. cu reacţie neutră sau alcalină. până la apariţia paniculului. panicul cu ax scurt şi ramificaţii laterale foarte lungi. dând producţii mici (anul 2007). Se foloseşte atât pentru extragerea siropului. Seminţele ce urmează a fi semănate (de regulă. terenul se discuieşte la 10-15 cm. cu un conţinut sporit de zahăr. Se utilizează la confecţionarea măturilor. sorgul are cerinţe mari faţă de căldură. În Republica Moldova. iar suma temperaturilor efective variază între 2000 şi 5000oC.

la o adâncime de 10 cm. 60-80 mii plante /ha pentru mături. tulpinile rămân verzi şi suculente până la maturitatea boabelor. şi la umiditatea de 25-30%. Câmp de sorg Recoltarea Recoltarea se efectuează la umiditatea de 17% a boabelor. sorgul pentru boabe trebuie să aibă densitatea de 150-200 mii plante/ha. Distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 60-70 cm. cu ajutorul combinei. sorgul zaharat conţine în tulpini 16-18% zahăr ce nu cristalizează. La hibrizii pentru boabe. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare celor pentru porumb. cel pentru siloz –100-120 mii plante/ha. Sorgul pentru siloz se recoltează – ca şi porumbul – la faza de lapte-ceară sau de ceară. . Distanţa dintre plante se stabileşte în funcţie de scopul culturii şi de caracteristicile soiului. dacă urmează a se utiliza ca pastă pentru însilozare. Semănatul se realizează la temperatura solului de 14-15o C.2. Figura 12. La recoltare. Sorgul pentru boabe se recoltează la maturitate completă (numai inflorescenţele). ceea ce face posibilă stocarea şi însilozarea acestora în condiţii bune. dacă acestea urmează a fi depozitate sub formă de boabe. Cerealele 167 incrustează cu fungicide şi insecticide împotriva bolilor şi dăunătorilor. La această fază. Adâncimea de încorporare a seminţelor trebuie să reprezinte 3-4 cm.

42 unităţi nutritive). iar în unele cazuri. Având o perioadă scurtă de vegetaţie. îndeosebi a vacilor. Meiul are şi unele priorităţi agronomice şi economice. meiul poate fi folosit ca rezervă în fondul de seminţe. Făina de mei se utilizează în amestec cu cea de grâu. Tehnologii în fitotehnie 2.168 V. Boabele de mei sunt utilizate în hrana animalelor domestice. pentru reînsămânţarea plantaţiilor distruse de gerurile puternice. epoca de semănat eşalonată în timp. O importanţă deosebită pentru hrana animalelor o au paiele (1 kg de paie conţine 0. În alimentaţie. ca a doua cultură succesivă.51 unităţi nutritive) şi pleava (1 kg de pleavă – 0.10. MEIUL Importanţa Meiul este o cereală utilizată în alimentaţia omului şi furajarea animalelor. Din mei se prepară spirt şi bragă. Starodub. Figura 13. păsărilor. Mei comun . boabele de mei sunt utilizate sub formă de crupe sau păsat. un coeficient mare de înmulţire (cu o tonă de seminţe se pot însămânţa mai mult de 60 ha).

0 mil. oval şi fără pernuţe. Varietăţile din cadrul subspeciilor diferă prin culoarea paleelor care îmbracă bobul. ocupă suprafeţe mari în India (circa 9. suprafeţe. în regiunea Aktiubinsk. producţii Meiul este o specie răspândită pe toate continentele şi. panicul cu antocian). tehnologia de cultivare etc. ha). China (9. 7.5 mil. Producţia record – 20. 60-62% amidon. Soiuz. Cele mai răspândite varietăţi ale subspeciei Patentissimum sunt vitellinum (palee aurii şi galbene. panicul cu antocian). ale subspeciei effusum-afganicum (palee albe. ha) etc. 2006). Meiul dispune de un înalt potenţial biologic de producţie. 5) subspecia compactum – cu panicul foarte strâns şi ramificaţii laterale. Sistematica Meiul – Panicum miliaceum – face parte din familia Poaceae şi Setaria italica. producţia globală constituie 31. afganicum (palee albe.5-8% celuloză. iar producţia medie – 9. Specia Panicum miliaceum întruneşte 5 subspecii. .1 t/ha a fost obţinută în Kazahstan. ale subspeciei contractumaureum (palee aurii şi galbene. incluzând două subspecii: ciumiza – Setaria italica maxima – şi mogarul (părâng) – Setaria italica mocharium. Cerealele 169 Răspândire. 3-4% grăsimi.8 mil. Aceşti indici variază în funcţie de particularităţile soiului. deosebite prin forma paniculului.2.80 kg/ha. În Republica Moldova sunt omologate soiurile Mironovskoe 51. În Republica Moldova se recomandă cultivarea meiului ca plantă succesivă. compacitate şi orientare a ramificaţiilor: 1) subspecia patentissimum – cu panicul foarte răsfirat şi pernuţe la toate ramificaţiile laterale. panicul fără antocian). Compoziţia chimică şi calitatea Boabele de mei au o compoziţie apropiată de cea a porumbului. panicul cu antocian). Moldrom 1. Se cultivă preponderent în regiunile secetoase. Crupele din boabele de mei se utilizează în alimentaţia omului şi se caracterizează printr-o valoare nutritivă deosebită. în agricultura mondială. 4) subspecia ovatum – cu panicul scurt. ha (FAO. condiţiile pedoclimatice. subvitellinum (palee aurii şi galbene. 3) subspecia contractum – cu panicul adunat şi orientat lateral. 2) subspecia effusum – cu panicul semirăsfirat şi pernuţe numai în partea inferioară a ramificaţiilor laterale. panicul fără antocian). ocupă mai mult de 32 mil. tone. incluzând 10-11% proteină.

Temperatura de 38-40oC (care la multe plante paralizează funcţiile staminelor la doar câteva ore) nu afectează staminele meiului nici în 48 de ore. când ziua este lungă şi cu tendinţă de majorare. în care consumă cea mai mare cantitate de apă. Tehnologii în fitotehnie Compoziţia chimică a diferitor crupe (%) Specificare Mei Orez Hrişcă Ovăz Porumb Grâu Proteină 12. Coeficientul lui de transpiraţie constituie 150-250. Pe parcursul perioadei de vegetaţie. iar în unele cazuri – de a o stopa cu totul.00 2. meiul îşi reîncepe vegetaţia.25 0. cu textură fizică uşoară şi reacţie neutră. Când apar condiţii favorabile.0 86.30 0.24 Particularităţile biologice Cerinţe faţă de temperatură. comparabile cu cernoziomurile din Republica Moldova. se schimbă brusc ritmul lui de creştere şi dezvoltare. cea optimă – 20-25oC.170 V. După 22 iunie. Meiul suportă temperaturile înalte şi vânturile fierbinţi. meiul are un ritm lent de creştere.30 2. în medie.5 0.04 0. Starodub. Temperatura minimă de germinaţie este de 8-10oC. în cea de-a doua treime – 41% şi în ultima – 32% din cantitatea totală. Cerinţe faţă de lumină. la grâu de 68 µ. îşi accelerează formarea organelor reproductive. plantele suferă mult şi pot pieri.0 12. meiul este sensibil la temperaturi scăzute: la o temperatură a aerului de -2-3oC. când durata zilei se reduce.87 0.0 82.0 6.0 84.96 Celuloză 1. plantele necesită cantităţi variate de apă: în prima treime a vieţii. Rezistenţa sporită la secetă este determinată de celulele lui mici şi de parametrii staminelor. Cerinţe faţă de sol. În condiţii extrem de secetoase. În condiţii de zi lungă predomină procesele de creştere. consumă din sol. Meiul este o plantă iubitoare de căldură.2 Zahăr 0.50 0. în epoca optimă (luna mai).0 0. La răsărire.0 10.8 µ. când masa supraterestră este slab dezvoltată. Meiul este o plantă de zi scurtă şi. 27%.0 72. Cele mai mari producţii le asigură pe soluri cu fertilitate sporită. după mirişte de orz şi grâu de toamnă. Fiind semănat primăvara.0 16. atunci la mei e doar de 35 µ. Reacţia sa fotoperiodică oferă reala posibilitate de a cultiva meiul ca a doua cultură (succesivă). Pentru germinaţie este suficientă o cantitate de apă echivalentă cu 25% din masa bobului. Perioada critică. Meiul este una dintre plantele cele mai rezistente la secetă.25 0.5 12. . este cea a formării paniculului.5 3. Solurile cu textura fizică grea şi supraumectate nu sunt favorabile meiului. Meiul vegetează pe diferite tipuri de sol. meiul manifestă rara particularitate de a reduce ritmul vegetaţiei.15 0. Cerinţe faţă de umiditate.9 Amidon 81.0 88.0 6. Dacă la ovăz lungimea staminelor este de 72.6 0. în aceste condiţii.7 Grăsimi 3.

meiul se seamănă până la jumătatea lunii iulie. Restul de azot trebuie aplicat ca hrană suplimentară în timpul vegetaţiei. În primele 30-35 de zile meiul manifestă creştere slabă. Dozele programate de fosfor şi de potasiu şi. Meiul se foloseşte la reînsămânţarea terenurilor de pe care au fost distruse. grâu de toamnă). Cerealele 171 Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Se poate semăna cu succes şi ca a doua cultură (succesivă) în miriştea unor plante care părăsesc terenul devreme (orz. meiul extrage din sol substanţe nutritive în proporţie de N30P12K30. În condiţiile Republicii Moldova. Fertilizarea. fapt ce argumentează intoleranţa meiului faţă de îmburuienare. sfeclă-de-zahăr. Epoca de semănat. inundaţie). sfeclă etc. cerealele de toamnă.5-15. Meiul foloseşte eficient şi efectul remanent al îngrăşămintelor administrate pentru cultura protectoare (porumb. să aibă o puritate nu mai mică de 99% şi capacitatea germinativă mai mare de 95%. Înainte de semănat. parţial.). în baza diagnozei foliare. La rândul său. optimă pentru semănat este perioada în care. când o nouă cultură (meiul având o perioadă scurtă de vegetaţie) poate realiza o nouă producţie de boabe sau de masă vegetală preţioasă pentru animale. În funcţie de condiţiile naturale. solul se încălzeşte până la temperatura de 12-14oC. poate fi cultivat şi după borceagurile de toamnă sau de primăvară. După recoltarea meiului. meiul este bun premergător pentru culturile de primăvară şi poate fi utilizat ca plantă protectoare pentru lucernă. asemenea temperaturi constante se atestă. sfeclă furajeră. Seminţele şi semănatul Seminţele folosite la semănat trebuie să corespundă cerinţelor: să fie de clasa I. Meiul manifestă cerinţe înalte faţă de căldură. Metoda de semănat. . la adâncimea de 10 cm. rămân încă cel puţin 100 de zile cu temperaturi moderate. Pentru 1 t de boabe şi producţie secundară.0 cm) ori distanţat (45 cm). Rezultate bune se obţin şi după prăşitoare (porumb. de diverse calamităţi (secetă. de azot se administrează la lucrarea de bază a solului.). în prima decadă a lunii mai.2. În anii secetoşi. Pentru meiul în cultură pură. în zona de sud a Republicii Moldova. În condiţiile Republicii Moldova. harbuz etc. cartof. seminţele se tratează prin metoda incrustării. În a doua cultură. Lucrarea solului este asemănătoare celei pentru porumb. meiul formează producţii mari dacă se seamănă după cerealele păioase de toamnă şi primăvară. Din aceste motive. se recomandă semănatul distanţat. e preferabil ca meiul pentru boabe să fie cultivat după premergătoare ce corespund acestor cerinţe. În unele cazuri. de obicei. meiul poate fi semănat în rânduri dese (7.

Recoltarea Coacerea meiului este neuniformă.172 V. 2. albinele adună 60-100 kg de miere de pe un hectar. sunt plasate între paiele de cereale şi cele de leguminoase. atunci când 80-85% din boabe sunt la faza coacerii depline sau cu 3-4 zile înainte de coacerea deplină a întregului panicul.0-3. unde sunt utilizate. se procedează la formarea unui conveier de colectare a mierii în lunile iulie – septembrie prin semănatul hriştii în 3-4 epoci. HRIŞCA Importanţa Seminţele de hrişcă sunt utilizate în alimentaţie sub formă de crupe sau produse din făină de hrişcă şi în industria spirtului şi amidonului. care. dacă se aplică metoda distanţată de semănat. în special. Un loc deosebit îl ocupă şi în raţia animalelor. dacă semănatul se realizează în rânduri dese. prin valoarea lor nutritivă. rămăşiţele de la prelucrarea ei. sunt şi ele utilizate în alimentaţia animalelor. Norma de semănat. până la 300 kg. iar în unele cazuri. hrişca este utilizată uneori şi în calitate de cultură de rezervă pentru reînsămânţarea suprafeţelor de cereale distruse de îngheţuri sau de alte calamităţi. Ca plantă cu epocă târzie de semănat şi cu perioadă scurtă de vegetaţie. în condiţii favorabile. Recoltarea se realizează în termene scurte (23 zile). combinele se ermetizează. hrişca este valoroasă şi ca plantă meliferă: mierea de hrişcă posedă proprietăţi curative.11. adâncimea de semănat – 3. boabele se scutură. . Din aceste motive. În funcţie de condiţiile climatice. meiul se recoltează divizat. Starodub. La coacerea deplină. se realizează de la partea superioară a paniculului spre cea inferioară.0 cm (pe soluri cu textura fizică uşoară) şi 2.0-4.0 cm (pe soluri cu textura fizică grea). Paiele de hrişcă. Uneori. meiul poate fi recoltat şi direct. La treierat. Tehnologii în fitotehnie Desimea de semănat constituie 300-450 de boabe germinabile la m2. respectându-se aceleaşi cerinţe. şi 150-250 de boabe germinabile la m2. gravimetria constituie 18-25 kg/ha. Având o perioadă lungă de înflorire (25-35 de zile). Lucrările de întreţinere Lucrările de întreţinere sunt similare cu lucrările de întreţinere a porumbului şi sorgului.

în Republica Moldova hrişca ocupa o suprafaţă de cca 700 ha. Republica Moldova etc. Sistematica Hrişca face parte din familia Polygonaceae. În anul 2006. iar producţia medie 861 kg/ha. producţii În agricultura mondială. Hrişcă Răspândire.3 mil. inclusiv în Rusia. Din specia Fagopyrum esculenthum fac parte 2 subspecii: subspecia vulgare. caracterizată prin prezenţa aripioarelor pe fruct şi aptera – fără aripioare. hrişca ocupă 2. care se cultivă în ţările europene. Ucraina. producţia ei globală constituie 2. Polonia. şi subspecia multifolium. Cerealele 173 Figura 14. suprafeţe. Genul Fagopyrum al acestei familii include 2 specii: Fagopyrum esculenthum – hrişca cultivată şi Fagopyrum tataricum – răspândită ca buruiană în semănăturile grâului şi orzului de primăvară. . Subspecia vulgare include varietăţi precum alata. Franţa. tone.2. ha (FAO 2006).8 mil. răspândită în special în ţările asiatice. producţia medie – 1400 kg/ha.

plantula are o culoare roşiatică. la 4-5 săptămâni de la apariţia plantulelor începe înflorirea. se realizează de către albine şi viespi. cu o perioadă de vegetaţie de 60-90 de zile şi poate fi semănată cu succes ca a doua cultură (succesivă) după orz şi grâul de toamnă. Perioada de vegetaţie este foarte scurtă. bobul trece la faza de coacere în lapte şi. Paralel. 7-8% grăsimi (făina sau crupele – 1. La răsărire. Polenizarea este alogamă entomofilă. atunci când apar la suprafaţa solului. zinc. care durează 60-90 de zile. constituie 60-90 de zile. O răsărire uniformă se obţine la temperatura de 15oC. Tehnologii în fitotehnie Compoziţia chimică şi calitatea Seminţele de hrişcă conţin 62% substanţe extractive neazotate (făina sau crupele – 76%). Hrişca este o plantă precoce. peste încă 3-5 zile – a doua. pe care o înlătură în ziua următoare. mai răspândită este polenizarea legitimă: constituie circa 75%. continuă până la recoltare. fiind reală şi posibilitatea majorării producţiei globale până la 30 mii de tone. 10-11% de substanţe proteice (crupele sau făina – 7-8%). Deoarece hrişca reprezintă a doua cultură după cerealele de toamnă. în condiţii favorabile de umiditate şi hrană. Normele fiziologice recomandă consumarea a câte 7. are loc formarea mugurilor florali. este şi o bună premergătoare pentru alte culturi. hrişca parcurge 7 faze de creştere şi dezvoltare.). acest proces este eşalonat până la recoltare. Lăstarii. Polenizarea poate fi de 2 tipuri: legitimă. Pe parcursul vegetaţiei. Această particularitate reglementează strict adâncimea de încorporare a seminţelor.5 kg de hrişcă pe cap de locuitor. Răsărirea este epigeică şi. În funcţie de soi şi de condiţiile pedoclimatice. dar nu este exclusă nici autogamia redusă. B2. argenină (12. Hrişca conţine şi vitamine (B. inclusiv aminoacizi indispensabili – lizină (7. în condiţii favorabile. . necesităţile populaţiei faţă de această cultură pot fi real asigurate. frunzele şi fructele hriştii se formează concomitent şi. iod etc. Proteinele hriştii conţin cantităţi mari de aminoacizi. P) şi microelemente (cupru. cotiledoanele sunt învelite în coaja fructului. Plantulele apar la 7-10 zile de la semănat.174 V.5%). între stamine şi stiluri de lungimi diferite. între organe sexuale de acelaşi fel (stamine şi stiluri scurte sau lungi) şi nelegitimă. La 4-7 zile de la răsărire apare prima frunză adevărată.7%). până la 2% de substanţe minerale şi cenuşă. peste 6-7 zile – la coacerea în pârgă. în funcţie de soi şi de condiţiile pedoclimatice. PP. Germinarea hriştii începe la 2-4 zile după semănat şi se produce la temperatura de 7-8oC. La 17-20 de zile după fecundare. după care urmează ramificarea tulpinii. dar la lumină înverzeşte repede. care durează mai mult de 30-40 de zile.9%). Starodub. Creşterea şi dezvoltarea.

2. polenizarea suplimentară. Terenul pe care urmează a fi semănată hrişca trebuie . iar ramificaţiile ei de bază se dezvoltă până la distanţa de 30 cm. hrişca creşte încet. se absorb cantităţi de apă echivalente cu 40-50% din greutatea seminţelor. fără aplicarea preparatelor chimice şi cu eficacitate economică. în funcţie de temperatură. motiv din care trebuie determinate clar fazele ei de creştere şi dezvoltare şi determinată realizarea unor procedee tehnologice deosebite: polenizarea cu ajutorul albinelor. Hrişca este o plantă pretenţioasă faţă de temperatură. rar. când e semănată compact. În condiţii de zi scurtă sau cu tendinţă de reducere a duratei. trece la formarea fructelor. formarea fructului şi maturizarea seminţelor au loc eşalonat. la umiditatea aerului nu mai mică de 60%. Tehnologia de cultivare Fiind extrem de solicitată pe piaţă. La o temperatură de 12-13oC. Tulpina hriştii este rezistentă la polignire şi se ramifică atunci când e semănată distanţat şi. are un coeficient de transpiraţie de 500-600. bogate în humus şi cu textura uşoară. Această particularitate biologică permite efectuarea semănărilor succesive după orz şi grâu de toamnă. Cerealele 175 Particularităţile biologice Sistemul radicular al hriştii este pivotant. fapt ce reglementează strict adâncimea de încorporare a seminţelor. formează doar masă vegetală (sistemul radicular. Hrişca este pretenţioasă şi faţă de umiditate. recoltarea în 2 faze. optimă pentru germinare fiind temperatura de 12-15oC. Hrişca nu este pretenţioasă faţă de sol. La germinaţie. tratarea primară urgentă a seminţelor cu scopul de a reduce umiditatea lor până la cea de bază etc. pătrunde până la 1 m în sol. Cele mai mari producţii se obţin pe solurile de cernoziom. Seminţele germinează la temperatura de 7-8oC. hrişca are o tehnologie de cultivare complet mecanizată. La o vegetaţie de zi lungă. Amplasarea culturii. frunze şi fructe. Perioada critică este cuprinsă între înflorire şi formarea boabelor. Îngheţurile târzii de primăvară (-2oC) pot ataca plantele. ramificarea de tulpină). cu tendinţa de alungire. formarea florilor şi fructelor încetează. Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltare constituie 20-25oC. Hrişca face parte din categoria plantelor de zi scurtă. Hrişca formează concomitent lăstari noi. cotiledoanele hriştii se ridică la suprafaţa solului. Condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova sunt favorabile pentru cultivarea hriştii şi oferă posibilitatea de a asigura populaţia cu produsele obţinute din ea. Înflorirea.

Îngrăşămintele sunt eficiente dacă sunt administrate concomitent cu seminţele: câte 50-75 kg de superfosfat granulat sau 50 kg de amofos la fiecare hectar. ca a doua cultură. porumbul pentru siloz. cu MMB peste 23-30 g. lucrări mecanice între rânduri etc. Ca a doua cultură.). Seminţele de hrişcă sunt uniforme ca mărime şi masă. îndeosebi după orz şi grâu de toamnă. prin remedii tehnologice (grăparea înainte de răsărire. În zona centrală şi de sud. epoca optimă de semănat etc. lucrarea solului.176 V. cu intervale de 45 cm între rânduri. a substanţelor active sau a 80 kg de salpetru amoniacal. ca efect al creşterii reduse. Tratarea seminţelor cu cenuşă (6 kg) în ziua semănatului asigură un spor esenţial la recoltă. Seminţele uniforme. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de cultura premergătoare. asigură un spor de 300-400 kg/ha. 30 kg de fosfor. Roma. legumele timpurii. Pentru a forma 1 t de boabe şi 3 t de paie.5% şi o capacitate germinativă de 92-95%. cultura este atacată de buruieni. pe parcursul vegetaţiei. pregătirea seminţelor. Semănatul În Republica Moldova sunt omologate soiurile Kazanka. Dacă nu se aplică îngrăşăminte suplimentare. fiindcă se formează într-o perioadă îndelungată. În aceste condiţii se aplică semănatul distanţat. cerealele de toamnă şi de primăvară. la începutul vegetaţiei. 150 kg de potasiu. Starodub. 75 kg de potasiu. cartoful. La lucrarea de bază a solului.). deoarece sistemul ei radicular este slab dezvoltat. rapiţa pentru masă verde. Leana. se recomandă administrarea N30P60K60. soia. sfecla furajeră. din sol se extrag 44 kg de azot. au puritatea biologică mai mare de 98. poate fi semănată după borceagul de toamnă şi de primăvară. deoarece. Hrişca trebuie fertilizată cu elemente nutritive. . după orz şi grâu de toamnă (prima şi a doua decadă ale lunii iulie). Metoda permite distrugerea buruienilor. dacă corespund categoriei I şi II a calităţii. cartoful timpuriu etc. poate fi semănată ca a doua cultură. Hrişca se seamănă cu intervale de 15 cm între rânduri. rapiţa etc. Protecţia semănăturilor de boli şi dăunători se realizează prin metode agrotehnice (rotaţia culturilor. hrişca poate fi plantată după premergătoare precum sfecla-de-zahăr. porumbul pentru boabe. fertilizarea. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare a solului. Tehnologii în fitotehnie curăţat de buruieni. deoarece albinele care efectuează polenizarea nu suportă aplicarea preparatelor chimice. 300 kg de fosfor. pe teren slab îmburuienat. Fertilizarea. Hrişca utilizează postacţiunea îngrăşămintelor administrate plantelor premergătoare. În Republica Moldova. în zona de nord. producţii stabile de hrişcă nu pot fi obţinute nici chiar pe solurile fertile.

se pot distruge până la 80-85% din buruienile răsărite. optimă este prima decadă a lunii mai. norma de însămânţare se măreşte. ori concomitent cu acesta. Actualmente. semănăturile rărite majorează ramificarea. În condiţiile mai puţin favorabile (secetoase). se obţin şi recolte majorate şi cantităţi suficiente de miere (60- . Încorporarea seminţelor de hrişcă la adâncimea optimă şi în mod uniform pe patul germinativ contribuie la formarea unui sistem radicular suplimentar. Deosebit de eficientă este şi grăparea la 3-4 zile după semănat. deoarece se reduce capacitatea germinativă şi capacitatea de supravieţuire a plantelor. buruienile se combat prin 2-3 lucrări mecanice între rânduri. pe solurile cu textura grea. dacă semănatul este efectuat distanţat – până plantele acoperă complet terenul şi. seminţele se scutură. în condiţii favorabile. Semănăturile dese reduc ramificarea şi recolta seminţelor. după orz şi grâu de toamnă – prima şi a doua decadă a lunii iulie. şi 5-6 cm – pe solurile uşoare. fapt ce reduce recolta. când buruienile se află la faza de filament. practic.5 km. recolta se reduce cu 28%. Dacă familia de albine este amplasată la distanţa de 0. nivelul recoltei nu se schimbă esenţial. În acest caz. Hrişca suportă o perioadă întinsă de semănat şi. lungind durata dintre perioada de înflorire şi maturitate. În unii ani. parametrii desimii de semănat sunt stabiliţi în funcţie de metoda de semănat. Cerealele 177 Epoca optimă de semănat constituie un element responsabil al tehnologiei de cultivare. Lucrările de întreţinere. iar după borceagul de toamnă şi de primăvară – a treia decadă a lunii mai–prima decadă a lunii iunie. seminţe/ha (40 kg/ha) în cazul metodei distanţate de semănat şi 3. Pentru cultura pură. fapt ce majorează radical utilizarea elementelor nutritive din sol şi favorizează producţii mai mari. Din primele faze de creştere până la acoperirea completă a terenului. Principiale pentru acest element tehnologic sunt procesele de acumulare a apei în sol. Buruienile din plantaţiile de hrişcă pot fi combătute prin lucrări mecanice. se impune realizarea unei tăvălugiri. biologic. Cu ajutorul grapei.0 mil. Din considerentul că hrişca îşi ridică la suprafaţa solului cotiledoanele.2. seminţe/ha (75 kg/ha) – în cazul metodei de semănat în rânduri dese. hrişca este foarte sensibilă la îmburuienare. În baza metodei şi desimii de semănat se reglează densitatea plantelor. pentru a favoriza polenizarea şi pentru a obţine producţii mai mari de seminţe şi de miere. combatere a buruienilor şi pregătire calificată a patului germinativ. În timpul vegetaţiei hriştii. trebuie utilizată o normă de însămânţare mai mică sau egală cu 1. iar la 1 km – cu 48%. Aşadar. Imediat după semănat. înăbuşă creşterea buruienilor. adâncimea de încorporare optimă a seminţelor constituie 3-4 cm. Eficientă este şi procedura de amplasare – în perioada înfloririi – a 2-4 familii de albine la fiecare hectar. Adâncimea de încorporare a seminţelor se reglementează în funcţie de particularităţile biologice şi condiţiile pedoclimatice.5 mil.

obţinânduse 1. cu 25-30 cm mai jos de vârful inflorescenţelor. Tehnologii în fitotehnie 100 kg/ha). Se recoltează în 2 faze.178 V. . Producţii sporite de hrişcă pot fi obţinute şi pe terenuri irigate. se răscumpără cu 180-210 kg/ha de seminţe. înflorire şi formarea fructelor). După recoltare. fiindcă la o umiditate mai mare de 15% seminţele se pot strica.5-2. când 2/3 din fructe au culoare brună. pe culturile succesive. operaţie care. La faza de înflorire deplină a hriştii. Recoltarea. Hrişca se maturizează timp de 25-35 de zile: fructele ei se coc neuniform. Se aplică în doze mici (200-250 m3/ha). Umiditatea sporită prezintă pericol. de regulă. Irigarea trebuie realizată pe plantaţiile din zonele de sud şi de centru. înainte de semănat şi pe parcursul vegetaţiei – înainte de faza critică (între butonizare. ceea ce corespunde coacerii în pârgă. Polenizarea suplimentară se face prin purtarea unei sfori cu lungimea de 15-20 m. Starodub. ambele produse fiind ecologic pure. seminţele se curăţă şi se usucă până la umiditatea de bază (14%). contrabătătorul combinei se deschide mai larg.0 t/ha. Pentru a nu trauma fructele. de-a lungul plantaţiei. trebuie realizată polenizarea suplimentară. iar turaţiile tobei se reduc la 600 pe minut. mai ales pentru seminţele rezervate ca material semincer.

3. constituite în funcţie de cantitatea de proteină conţinută: 1) leguminoase cu conţinut sporit de proteine: soia. ulterior. 2) leguminoase cu conţinut mediu de proteine: bobul. soia. care formează nodozităţi – umflături în care se acumulează azotul atmosferic şi. graţie compuşilor azotaţi care rămân în sol împreună cu rădăcinile plantelor. Aspecte generale Leguminoasele cultivate pentru boabe fac parte din familia Fabacee. Pe rădăcinile leguminoaselor se dezvoltă bacteriile Radicicola (genul Rizobium). iar aminoacizii constituie 4-5% din greutatea lor. aluna de pământ. latirul. lupinul. năutul. meteonină. mazărea. 3) leguminoase cu conţinut scăzut de proteine: vigna. Leguminoasele pentru boabe 179 CAPITOLUL 3 LEGUMINOASELE PENTRU BOABE 3. leucină. măzărichea. Bacteriile transformă N2 din atmosferă în amoniac (NH3) care. lupinul. . seminţele leguminoaselor mai conţin şi triptofan. vigna. lintea. dolihosul. Importanţa. – sporirea conţinutului de proteine vegetale. măzărichea. – creşterea fertilităţii solului. lintea plată. leguminoasele au fost clasate în 3 categorii esenţiale. treonină. contribuie la îmbogăţirea acestuia. Fiind de 2-3 ori mai bogate în proteine decât cerealele. Cultivarea leguminoaselor pentru boabe a favorizat realizarea a trei obiective esenţiale ale agriculturii: – sporirea producţiei de boabe. Această familie include culturi precum mazărea. În plus. năutul. fasolea. alunele de pământ. dolihosul. bobul mare.1. lizină. latirul. fasolea.

7 50-60 0.5-3. bacteriile pătrund din sol în rădăcinile leguminoaselor.4 2.1-4.6 Cenuşă. în rădăcină se acumulează cantităţi mari de azot. constituind începutul nodozităţii.0 21.0 2. ceea ce constituie de 2.4-4.0-34.6 17-39 3. Pătrunse în sistemul radicular.8-1.9 47-60 4.5 0.5 28.7 30. Ulterior. Astfel. Celuloză.7-1.1 Amidon.7 4.1-34.5-0. iar bacteriile.7 25.3-4.0 32.1 2.2 2.0 2. o „criză”.0-50. la rândul lor.2-54. bacteria se comportă ca parazit şi consumă hidraţi de carbon din plantă. bacteriile de nodozităţi au nevoie de circa 20 kg de hidraţi de carbon la 1 kg de N2 fixat.0 13. bacteriile se adună într-un filament de infecţie. Pentru a fixa N2.0-7. Uneori.0-4.9-4.3-36.8 24.5-29.7-3. traversând celulele scoarţei până aproape de endoderm.7-21.5 10.7 17.3 29.0 18.8 24.3 x 10-6. între bacteriile fixatoare de azot şi plantele leguminoase se stabileşte o legătură simbiotică: plantele aprovizionează bacteriile cu hidraţi de carbon şi săruri minerale.0-27.8 26. Prin perii absorbanţi.0 3. iar substanţele secretate de rădăcinile plantelor atrag bacteriile către sistemul radicular.3-4. când bacteria devine lucrătoare.6-2. se atestă o stopare în creşterea ei. Grăsimi.9 2.5 3.2 47-60 0. care sunt utilizate deja de plantă.1 20-32 13. Tehnologii în fitotehnie în prezenţa unor fermenţi precum pepsinul. % 20. Rădăcinile se pot infecta numai în cazul în care bacteriile au dimensiuni mai mici de 0.3-7. asigură planta cu compuşii azotului.3-36.9-33. În perioada cât bacteriile pătrund în plantă.0 Media. Celule radiculare aflate în vecinătatea filamentului de infecţie încep să se dividă intens. % 2.7 45-60 1.4-12. planta poate chiar să moară.0 30.7 23.4-35. se transformă în aminoacizi şi proteine.1 27. tripsinul şi himotripsinul.0-5.0-3.2 2.8 25.8 2.6 2. În tot acest răstimp.5 ori mai mult decât necesarul bacteriilor libere fixatoare de N2 – Azotobacter şi Clostridia.0-32. iar filamentul înaintează. Leguminoasele pentru boabe acumulează în sol până la 150 kg de azot şi sunt bune premergătoare pentru cerealele de toamnă şi de primăvară.0-7.5 50-55 0.5 5.5 3.6 4. % 27. % % % 29. Compoziţia chimică a boabelor de leguminoase CULTURA Mazăre Fasole Soia Linte Năut Latir Bob Lupin albastru Arahide Proteine limite.4 24.1-4. unde se şi divid.5-3. când planta este slabă şi infecţia puternică.3 39.180 V.45 0. Starodub.5-18.2-7. 80 kcal la 1g de N2 fixat.9 .

treonina. albumina este substanţa care conţine azot numai în aminoacizii care o constituie.6% carbon. Plantele şi microorganismele pot sintetiza toţi cei 20 de aminoacizi necesari pentru organism. metionina şi triptofanul) sunt consideraţi limitativi. 21.0-17. izoleucina.5% oxigen. la o parte de azot revin 6. O parte din aminoacizi sunt sintetizaţi şi de organismele animalelor. Este vorba de aminoacizii esenţiali. piele. triptofanul. triptofan. imunologice. a fost descoperit de naturalistul francez Henri Braconnt. Problema creşterii producţiei de proteină cu scopul de a îndestula populaţia şi sectorul zootehnic devine din ce în ce mai acută. Descoperirile anterioare au demonstrat că din multitudinea de aminoacizi existenţi. în 1818. În principiu. iar în organele animalelor – sub formă de muşchi. Termenul protein include toate substanţele organice care conţin azot: aminoacizi liberi. la fel ca şi glicina. aceştia fiind obţinuţi din albumina vegetală. hidrogen. se atestă în cantităţi mai mici.. 1/3 din . izoleucină. În plante. 15.25 sau 5. metionina.75.5-50. asparagina. care asigură existenţa speciilor. leucină. care se găsesc în toate celulele vii şi au funcţii biologice fundamentale: enzimatice.6% azot. fenilalanină. care conţin carbon. treonină.2. alanina. la cereale – 5. hormonale. Primele cercetări cu privire la descifrarea proteinelor au fost efectuate de chimistul german Emil Hermann Fischer. oxigen. Problema proteinei vegetale şi modalitatea de soluţionare a ei Proteinele sunt substanţe chimice naturale cu structură macromoleculară. amine etc.5-7. din hidraţii de gelatină. 6. leucina. histidina. În natură. izolată de acelaşi autor doi ani mai târziu. Numărul 6. se întâlnesc circa 1010-1012 albumine.5-23. metionină. În culturile furajere. tirozina. A fost numit pectină şi inclus în categoria glucidelor. păr. Au fost atestaţi circa 500 de tipuri de aminoacizi. La microscop. proteinele apar ca nişte bastonaşe gelatinoase subţiri. critici. de la virus până la om. serina.5% sulf. azot. arginină. Primul aminoacid.25 părţi de albumină (100:16 = 6. component de bază al proteinelor. toate reprezentând amestecuri de compuşi organici.75 se numeşte coeficient proteic şi se utilizează la transferarea azotului total în proteină. inclusiv 150 de provenienţă vegetală. iar o parte din ei (lizina. Conform datelor FAO. 0. însă organismul uman nu poate sintetiza 10 dintre ei: valină. care nu pot fi substituiţi. prolina. Leguminoasele pentru boabe 181 3.3% hidrogen. fenilalanina. cisteina. acidul glutamic. El a demonstrat modul în care aminoacizii se combină în molecula proteică şi modalitatea de legare a acestora.25). viaţa a selectat doar 20: glicina. uneori fosfor şi fier şi formează 15% din substanţa uscată a celulelor somatice animale. lizină.3-2. substanţele proteice conţin 54.3. valina. histidină. lizina şi arginina.

Starodub. de bovine – 76%. Dacă albumina cerealelor conţine lizină numai în proporţie de 0. . în cazul porumbului şi sorgului acest indice este de 4. hidraţii de carbon reprezintă circa 90% din masa uscată. tuberculii de cartof. Valoarea albuminei pâinii de secară este cu mult mai mare decât a celei de grâu. Acest deficit reduce producţia cu 30-35%.5% din 9%. Lipidele şi hidraţii de carbon – numai 1-5%. care conţine 12% albumină.6. restul servind ca material energetic. Funcţia albuminei în organism În organism. gonadotrop de stimulare foliculară etc.2 g la 1 kg de masă corporală.5 ori mai mică decât cantitatea necesară. Tehnologii în fitotehnie populaţia globului suferă de deficit de calorii în raţie. iar a celei de provenienţă animală este de 3 ori mai mică.6 g. la fiecare unitate nutritivă revin 85-86 g de proteină digestibilă. se utilizează eficace doar 6%.182 V. adică 35 kg pe an. iar 1/2 – de deficit de albumină. În raţia medie a animalelor. a laptelui – 86%.68 g de albumină din 100 g de pâine – 4 g. albumina îndeplineşte câteva funcţii: 1) de construcţie – constituie 15-20% din masa brută a ţesuturilor sau circa 50% din masa uscată.75 g de albumină conţinute de 100 g de carne se asimilează 18 g. a cărnii de porcine – 79%. cota albuminei de provenienţă animală – 0. a cartofului – 67%. comparativ cu cantitatea acesteia în albumina de provenienţă animală. Producţia globală de proteină vegetală este de 1. Prin urmare. majoritatea hormonilor sunt de origine proteică (insulina. în cazul orzului – de asemenea 6% din cele 10%. iar conţinutul insuficient al unui aminoacid esenţial în comparaţie cu albumina de provenienţă animală reduce corespunzător valoarea ei biologică. Utilizarea reală a albuminei se exprimă prin derivata de la înmulţirea indicelui valorii biologice a albuminei în % faţă de indicele digestibilităţii. suficient de mare este şi valoarea albuminei de orez şi a celei de hrişcă. iar din cele 8. consumul de furaj trebuie mărit de 1. La producerea 1 kg de proteină de provenienţă animală se consumă 7 kg de proteină vegetală. în plante. în unele cazuri. 1-1. De exemplu. 2) catalitică – reprezintă componentul de bază al tuturor fermenţilor şi au rol excepţional în asimilarea elementelor de nutriţie de către organism. doar 60 g sunt utilizate de organism la biosinteza ţesutului. Doza zilnică necesară de albumină constituie 90-100 g de persoană.5 ori. Valoarea biologică a albuminei este nulă în lipsa unui aminoacid esenţial. a albuminei de pâine de grâu – 42%. 3) hormonală – prin natura lor. valoarea albuminei oului constituie 94%. norma fiind de 105-110 g. În cazul grâului. iar al fasolei – 11% din 23%.). pentru a se stabili un echilibru cu aceşti aminoacizi. inclusiv 21 kg de provenienţă animală. Din cele 18. boabe. atunci din 100 g de proteină digestibilă. a mazărei – 44%. este important ca albumina vegetală să se utilizeze în combinaţie cu acizii esenţiali.

1.5% de cenuşă. Boabele verzi sunt o materie primă valoroasă pentru prepararea conservelor. Mazăre .3. MAZĂREA Importanţa Boabele de mazăre se folosesc la producerea crupelor. lipidelor. Ele conţin 17. Leguminoasele pentru boabe 183 4) de asigurare a imunităţii – au funcţie de protecţie. 50-62 mg de acid ascorbic.69 g de proteină.5% de grăsimi. 47 –58% de amidon.65 g de zahăr.4–3. Mazărea este o cultură preţioasă ca cereală furajeră. hidraţilor de carbon. 3–6% de celuloză şi 2. hormonilor. 0. 4. a concentratelor alimentare şi furajere. 100 g de boabe verzi conţin 4. 5) de transportare a oxigenului. 3.80 mg de carotină. 7) energetică celulară – la scindarea completă a 1 g de proteină se elimină 17. mişcarea frunzelor – la plante etc. vitaminelor. 6) motrice – participă la toate tipurile de mişcare: contractarea muşchilor – la animale.3. 65-0.5 –30% de proteină.6 kJ de energie.2 –1. 1 kg de boabe conţin Figura 15.

7 103.3 43.6 30.n.0 37. Tehnologii în fitotehnie 1.0 1090.2 43. 0.0 1420.7 60.0 37.6 19. Masa verde la începutul înfloritului conţine: 2.8 24.n. Patria mazării cultivate – Transcaucazia. lintea.2% de cenuşă.5 92.6 11.4 Producţia.0 1919.3 15.0 86.2 34. Starodub. arvense – mazăre-de-câmp – are de obicei flori roşii-violete şi boabe de formă unghiulară şi de culoare cenuşie. 1.4 51.0 1170. 4. meiul. în perioada neolitică.6 34.4 grăsimi. kg/ha 2170.0 1210.0 1580.0 1650.4 20.1 18.8 24. şi 31 g de proteină. latirul – a fost introdusă în cultură şi mazărea. mii t 154. orzul.6 48. În Republica Moldova mazărea a apărut cu 2–3 mii de ani până la era nouă.1 60.0 610. de rând cu alte culturi – grâul.184 V.0 1940. Cu mai mult de 20 000 de ani în urmă.5% de proteină.4% de celuloză.6 30.4 13.6 28. şi 180–240 g de proteină digestibilă. Turkmenistanul.0 960 590 2500 2120 Producţia globală.1 52.7 25. .0 730. sativum – mazăre cultivată – are flori albe şi boabe rotunde de culoare albă.3 Sistematica şi caracterizarea morfologică Mazărea – genul Pisum – include două specii: P. 12.23 u.1% de hidraţi de carbon. Dinamica producţiei de mazăre în Republica Moldova Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Suprafaţa.17 u. galbenă sau verde: la baza stipelor lipseşte pata de antocian. 5.3 18.5 25.5 g de lizină. brună sau neagră: la baza stipelor se găseşte o pată de antocian. P.5 51. 1 kg de paie conţine 0. Iranul. mii ha 71.9 18.0 2000.0 1960.4 99.5 19.

Sandrina. iar soiurile tardive – înaltă. commune. Omega. Mazărea este plantă autogamă. Pitulice. foliolele fiind modificate în cârcei. În prezent sunt soiuri de mazăre numai cu stipele. iar plantulele viabile apar la . mai mult repartizate pe ramificaţiile laterale. prima jumătate se întinde pe suprafaţa solului. adică fără foliole. la care păstaia poate fi folosită în alimentaţie în întregime. Păstăile sunt dehiscente: MMB – 50-450 g.60. Taloveţ . Attica. 2. commune. – tardive – 100–120 de zile. şi soiuri nezaharate. care lipseşte la formele zaharate. reducând puritatea şi calităţile gustative ale acesteia. Particularităţile biologice După durata perioadei de vegetaţie deosebim soiuri: – timpurii precoce – 60–70 de zile. 1-3 la subţioara frunzelor. ultima foliolă fiind redusă la cârcel ramificat. Seminţele germinează la temperatura de 1–20C. – medii precoce – 75–90 de zile. Asemenea tip de mazăre este denumit şi „leaf-less”. La baza frunzelor se găsesc două stipele mult mai dezvoltate decât foliolele. creşte bine pe soluri nisipoase uşoare şi de obicei îmburuienează semănăturile mazării cultivate. gena mutantă afila. asiaticum. Leguminoasele pentru boabe 185 Mazărea-de-câmp este mai puţin pretenţioasă faţă de sol. Florile sunt solitare. la care se întrebuinţează numai boabele. Neosâpaiuşciisea. Vomo-84. Între soiurile de mazăre deosebim soiuri zaharate. 3. cu adâncimea de pătrundere până la 100 cm. La începutul vegetaţiei tulpina este erectă. Nodozităţile sunt mici. ssp. Are germinaţie hipogeică. Soiurile timpurii de mazăre au tulpina scurtă. ssp.3. La formele nezaharate păstaia are un strat de celule pergamentoase. Toate soiurile cultivate în Moldova aparţin ssp. Cu ajutorul acestor cârcei plantele se prind unele de altele. Soiuri omologate: Alifa. O păstaie cuprinde 3-9 seminţe. P. MH – 74-80 kg. Rădăcina este pivotantă. O plantă înfloreşte 10-12 zile. ssp. treptat de la bază la vârf. Verde 1. sativum se împarte în trei subspecii: 1. Mai târziu. Smaragd. Frunzele au 2-3 perechi de foliole. transcaucasicum. Gloria.

plantele de mazăre abia răsărite suportă uşor îngheţuri de -7-80C. Faţă de umiditate mazărea este mai sensibilă în perioada înfloririi şi împlinirii boabelor. Cele mai bune premergătoare pentru mazăre sunt: cerealele păioase de primăvară. Temperatura cea mai indicată pentru iarovizare este 3-50C şi stadiul durează 10-20 de zile. Starodub. sfecla pentru zahăr. precum şi terenurile joase. Mazărea este plantă autogamă. . mazărea suportă secete de scurtă durată mai bine decât multe alte culturi de primăvară. însă şi polenizarea încrucişată are loc pe timp uscat şi la temperaturi mari. În condiţiile Moldovei factorul hotărâtor pentru obţinerea unor semănături de mazăre răsărite uniform şi la timp este umiditatea. porumbul. Dacă mazărea se seamănă după porumb. cu nivelul ridicat al apelor freatice. Pe acelaşi câmp mazărea revine peste 5–6 ani. La încolţire seminţele au nevoie de 100-120% de apă faţă de greutatea seminţelor. înflorirea şi maturizarea mazării este 15–200C. De aceea până la semănat solul trebuie lucrat în aşa fel ca să se poată păstra o cantitate suficientă de umiditate în stratul superior şi să fie bine nivelat. cu ajutorul căruia absoarbe apa din straturile adânci ale solului. Mazărea este o plantă de zi lungă. Lucrarea solului. Temperatura optimă pentru creşterea. Pentru mazăre sunt nepotrivite terenurile cu soluri nisipoase uşoare. reacţia pH a solului de 6. Sporirea masei vegetale atinge valoarea optimă în faza de formare a păstăilor. Mazărea este iubitoare de apă – plantă hidrofilă. La lucrarea solului trebuie să se ţină cont de faptul că mazărea este foarte sensibilă la buruieni. mai ales cu umiditate insuficientă şi nestabilă. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. totodată mazărea necesită soluri bine nivelate. solul în acest caz trebuie bine curăţat de resturile vegetale. Înflorirea începe peste 25-30 de zile după răsărirea plantelor.186 V. peste 260C influenţează negativ la calitatea şi cantitatea recoltei. Nu se permite de semănat mazăre pe terenuri învecinate cu ierburi leguminoase multianuale.7–7. Coeficientul de transpiraţie = 400–500. Nodozităţile încep să se formeze în faza de 5-8 frunze. Cele mai prielnice pentru mazăre sunt solurile lipsite de aciditate. deoarece aciditatea sporită înhibă dezvoltarea bacteriilor de nodozităţi.5. Tehnologii în fitotehnie temperatura medie zilnică de circa 4-50C. Datorită sistemului radicular puternic.

Acest lucru va îmbunătăţi calitatea arăturii şi încorporarea în sol a resturilor vegetale. B. prost se fărâmiţează.7-2. Mazărea este atacată de gărgăriţamazării. câmpul trebuie arat imediat. . BD-10.3 kg. Cea mai mare parte a semănăturilor de mazăre se amplasează după porumb şi sfecla pentru zahăr. Dacă solul este bine nivelat de cu toamnă. care se recoltează în septembrie–octombrie. Leguminoasele pentru boabe 187 Sistemul lucrării de toamnă a solului depinde de premergătoare. repetând acest proces la apariţia buruienilor şi samuraslei şi câmpul se ară când se creează condiţii favorabile. câmpul trebuie discuit în două direcţii cu grape grele BDT-7. Mn. Dacă solul se fărâmiţează. de aceea lucrarea solului se efectuează prin metoda clasică. după recoltare se efectuează dezmiriştirea.3. Tot aşa se procedează când solul este prea umed. P2O5 = 1.5-6 kg. De aceea seminţele se dezinfectează cu ajutorul afumării. pentru fărâmiţare este nevoie de lucrări suplimentare. ceea ce duce la pulverizarea de prisos a solului şi creşterea cheltuielilor.8-1. va reduce numărul lucrărilor suplimentare şi va îmbunătăţi calitatea solului înainte de semănat. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. Dacă la 100 g de sol este mai mult de 15 mg P2O5 şi K2O. Pentru a tăia şi mărunţi rămăşiţele de tulpini de porumb. Mazărea foloseşte 50-70% din azotul asimilat de către bacteriile de nodozităţi. Mo = 0. După cerealele păioase se efectuează dezmiriştirea. Mai departe solul se lucrează după metoda semiogor: la creşterea buruienilor solul se lucrează cu cultivatorul. Arătura nivelată din toamnă va uşura executarea acestei operaţii primăvara. Dacă în timpul recoltării cerealelor păioase vremea este excesiv uscată şi arătura formează bulgări. Peste două săptămâni se ară la adâncimea de 23-25 cm. nivelând solul suplimentar cu grape combinate cu târşitoarele. Fertilizarea. folosind preparatul metalilclorid în doză de 70gm3. atunci. nefiind de prisos un tăvălugit. K2O = 3. el trebuie nivelat. mazărea utilizează următoarea cantitate de substanţe nutritive: N = 4. Pentru 100 kg de producţie (boabe şi paie). 50 kg/ha. îngrăşăminte nu se introduc. în starea de maturitate a solului primăvara se poate reduce grăparea şi efectuată cultivaţia înainte de semănat. După recoltarea sfeclei pentru zahăr. în rânduri se introduce superfosfat granulat. În timpul semănatului.5-4. iar după depuneri atmosferice se grăpează. pentru a evita această situaţie.

este semănatul în rânduri. de seminţe germinative la ha.VSC – 4 kg/t. . Numai la introducerea biopreparatului din calculul a 300 mil. iar în cele sudice – 1. deseori numai 10% de nodozităţi pe rădăcinile plantelor se formează din tulpina de bacterii selecţionată. Înainte de semănat. şi 7. îndeosebi a ascohitozei şi fuzariozei. la sfârşitul lunii martie–începutul lui aprilie. Cea mai potrivită metodă de semănat. când plantele îşi pierd turgescenţa şi se vatămă mai puţin. Norma de semănat.a.4 mil. şi cu această soluţie într-un loc umbrit seminţele se umectează timp de 4-5 min. de bacterii la o sămânţă se poate obţine 40-90% de nodozităţi productive din tulpini selecţionate. Tehnologii în fitotehnie Umiditatea seminţelor trebuie să fie nu mai mare de 16%. Adâncimea semănatului – 4 cm. dese cu intervalul între rânduri de 15 cm. până la formarea cârceilor: în a doua jumătate a zilei. Grăpatul până la răsărirea plantelor peste 5–6 zile după semănat.5 l/t. se acoperă cu peliculă. care sunt mai numeroase.5 cm în regiunile cu umiditate stabilă. În anii secetoşi norma de semănat se micşorează cu 10–15%. Mai eficace este încorporarea biopreparatului în componenţa polimerilor la încrustare. în condiţii de asigurare cu umiditate nestabilă şi insuficientă.TMTD. înălţimea terasamentului – 0. Epoca de semănat.7 m. Pe terasament se instalează o carcasă cu înălţimea de 50 cm. cobalt. Lucrări de întreţinere 1. Tăvălugirea semănăturilor – 3 KKŞ – 6 A. Însă trebuie menţionat că prin această metoda de tratare a seminţelor cu rizotorfin. Starodub. Contra putregaiului de rădăcină se aplică Tachigaren 70wp – 6. În scopul nimicirii ciupercilor patogene. 200 g rizotorfin se dizolvă în 2 l apă la temperatura camerei. apoi după apariţia plantulelor de mazăre când ele formează 3–4 frunze. iar în anii cu umiditate suficientă se majorează cu 10%. Mazărea este o cultură care se seamănă timpuriu – la maturizarea fizică a solului.0 l/t pe baza formatorilor de peliculă. Metoda de semănat. În raioanele de nord ale republicii e necesar de semănat 1.4–1. 2. amestecându-le din când în când. de microelement la norma de semănat. restul – din forme spontane.. cu biopreparatul rizotorfin. Spaţiul liber se formează pentru evaporarea fumiganţilor. se adaugă 10-15 g s. seminţele se tratează cu Vincit Minima SC – 1.188 V. seminţele se tratează cu microelemente: molibden. Temperatura aerului peste 12oC.6 mil. Prin aceasta pe seminţe se reţine de 20 de ori mai multe bacterii decât prin inocularea prin metoda obişnuită.

3 l/ha. la combine se micşorează viteza de rotire a tobei până la 450–500 de rotaţii pe minut pe timp stabil cu soare. O stârpire mai completă a buruienilor în semănăturile de mazăre poate fi obţinută în cazul aplicării erbicidelor cu acţiune de contact: Basagran 205 l/ha.1 sau PBA – 4. când boabele în păstăi devin tari şi capătă forma şi culoarea caracteristice pentru seminţele soiului dat. apoi peste 8-10 zile prin stropirea cu Şarpei ME – 0. Pentru a reduce gradul de fărâmiţare a boabelor. Se folosesc secerători JBA – 3. când umiditatea boabelor va fi de 16-18 %. IA. În faza de îmbobocire–începutul înfloririi semănăturile de mazăre se tratează suplimentar extraradicular cu soluţie de îngrăşăminte de Molibden: 100 g s. JRB – 4. Pivot 100 SC – 0.3. Combaterea gărgăriţei-mazării în faza de la începutul înfloririi. cositori KS – 2. Prometrex 50 SC – 3 l/ha.75 l. Cele mai mari daune semănăturilor de mazăre în anii cu veri calde şi ploioase le cauzează păduchii de frunze.4/ha.5 l/ha.6.1 l/ha. . până la apariţia plantelor semănăturile se stropesc cu erbicidele: Leopard 5 EC – 1. + 100 l de apă la ha.2. Zolone 35 EC – 1. iar pe timp posomorât până la 500–600 de rotaţii pe minut. Pentru combaterea acestui dăunător se aplică srtopirea cu preparatele: Actara 25 WG – 0. care se introduce în perioada când la plante s-au format 5–6 frunze. După semănat.5A. Peste 3-4 zile după secerat se începe strânsul şi treieratul poloagelor cu combinele utilate cu colectoare PPT-3. Gesagard 50 FW – 3 l/ha. dispozitivele PB – 2. Recoltarea Mazărea se recoltează în două faze: Secerişul măzării trebuie început când se îngălbenesc 50–75% de păstăi pe o plantă şi umiditatea seminţelor va fi de 35–40%. Leguminoasele pentru boabe 189 Se folosesc grape mijlocii 3BZS – 1. pe solurile uşoare – 3BP – 0.a.0 l/ha. Actellic 50 EC – 1.

4.5 ori cartofii. de 3 ori mai mult fosfor şi potasiu. vitamine B1. se apropie de lapte şi carne. B2. După valoarea nutritivă – 336 kcalorii la 100 g de boabe uscate – fasolea depăşeşte de 1. care conţin până la 6% de proteine.190 V. Starodub. 3. C. Proteina fasolei conţine toţi aminoacizii indispensabili necesari organismului uman şi se asimilează în proporţie de 86%. 4% de zaharuri. Tehnologii în fitotehnie 3. Fasole . În hrană se folosesc pe larg de asemenea păstăile verzi.6% de grăsimi. Figura 16. Boabele de fasole conţin în medie 24. care conţine 75% fasole şi 25% de carne de vită. FASOLEA Importanţa Fasolea este o cultură leguminoasă cu calităţi alimentare valoroase.5 ori pâinea de grâu şi de 3. Boabele conţin până la 50% de amidon.3% de proteine şi. de 10 ori mai mult magneziu şi de 19 ori mai mult calciu decât carnea. Se utilizează şi la producerea salamului. prin valoarea lor nutritivă.

Ph. pe care formele agăţătoare îl însoţesc aproape pretutindeni. Grupul asiatic include: 1. Valva păstăii de fasole se întrebuinţează şi ca antibiotic de bolnavii de diabet.2–0. Chişinău 15. ca şi alte leguminoase. Speranţa. Fasolea. deoarece conţin glucozida fazeolunatina. împreună cu porumbul. Soiuri omologate: Aluna. . Angularis – adzuchi şi altele În Moldova sunt răspândite două specii: fasolea comună şi fasolea cu bobul mare. Ph. Grupul american include: 1. Ph. care include mai mult de 200 de specii. acumulează azot în sol. Centrul de provenienţă a fasolei este Mexicul de Sud şi America Centrală. Nicolina. În Moldova fasolea se cultivă de circa 300 de ani. Timpuriu. Ph. Paiele de fasole le consumă numai oile şi caprele. eliberează devreme câmpul şi este o premergătoare bună pentru cerealele de toamnă. După provenienţă speciile cultivate de fasole se împart în două grupuri mari: american şi asiatic. Boabele şi plantele verzi nu se folosesc ca nutreţ pentru animale. cu cioc lung la vârf şi cu un număr mic de boabe în păstaie. Aureus – fasole-aurie. acutifolius – fasole Tepare 4. Ph. Floare. Leguminoasele pentru boabe 191 Zama vâscoasă din boabe influenţează pozitiv asupra ficatului şi rinichilor. Sistematica Fasolea face parte din familia Fabaceae. multiflorus – fasole-mare-turcească 3. vulgaris – fasole comună 2. Ph. dânduli-se câte 0. Concurent. dintre care 20 cultivate. Crizantema. genul Phaseolus. Ph. zisă turcească. Mungo – urd 3. la început ca plantă decorativă. Ea a fost adusă la începutul secolului al XVIII-lea de bulgarii şi găgăuzii strămutaţi din Peninsula Balcanică. apoi ca plantă leguminoasă. maş 2. Laura. În Europa fasolea este cunoscută după descoperirea Americii. lunatus – fasole de Lima Acest grup se caracterizează prin păstăi mari şi plate. Tatiana. Frunzele fasolei conţin până la 10% de acid citric.3 kg pe zi.3. Belţkaia 16.

0 21. Fasolea este o plantă autogamă facultativă. Primele două frunze pe care le formează planta după răsărire sunt simple.9 37. ajungând la 3-4 m. Tulpina la fasole este de înălţime mică – 30-50 cm. mii ha 12.0 17.2 17.1 15.2 13. multe seminţe putrezesc.2 29. Frunzele sunt acoperite cu perişori.9 17.4 25. . Înflorirea se produce treptat de la bază spre părţile superioare.0 18. La temperatura sub 80C încolţirea are loc mai încet. kg/ha 1090 890 1200 1000 1310 770 890 820 1260 500 780 550 1240 740 800 759 1016 Producţia globală.8 41.4 19. alb-verzui-roz sau roşii.3 21.0 26.3 15.1 17.5 19. Seminţele ei încolţesc mai bine la temperatura de 20-250C.8 21. Florile sunt grupate în racem câte 2-8. Tehnologii în fitotehnie Dinamica producţiei de fasole în Republica Moldova Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Suprafaţa.2 30. albe. Soiurile cultivate au tulpina care ramifică de la bază şi formează păstăile numai pe aceste ramificaţii.0 21. La maturitate păstăile plesnesc cu uşurinţă.0 22. Masa a 1000 seminţe este 160-750 g.7 11. la cea urcătoare – volubilă – este nedefinită.5 19.5 Producţia. iar plantulele apar neuniform şi sunt rare.2 23.0 Sistemul radicular al plantei de fasole este mai slab dezvoltat decât al altor leguminoase pentru boabe. Particularităţile biologice Fasolea este o plantă iubitoare de căldură.8 28. Starodub.5 29. mii t 13. iar următoarele trifoliate. t0 minimă de încolţire = 8-100C.0 11.192 V.1 10.9 29.4 22. Fructul – păstaia – cuprinde 3-7 seminţe.1 31.5 30.

Fertilizarea. Coeficientul de transpiraţie este cuprins între 400 şi 750. pierind la temperatura de -0. Fasolea este foarte pretenţioasă faţă de umiditate. precum şi porumbul crescut pentru siloz şi boabe. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de condiţiile climaterice şi de premergătoare. S-a dovedit că semănatul fasolei pe acelaşi câmp. iar temperaturi sub +150C la înflorire determină căderea florilor. 80 kg K2O. din cauza îmburuienării cu samuraslă şi atacării de mucegaiul alb şi cenuşiu. precum şi în perioada înfloririi şi legării păstăilor. Surplusul de umezeală în perioada de coacere şi recoltare influenţează negativ asupra calităţii seminţelor. Leguminoasele pentru boabe 193 În faza de plantule răsărite fasolea nu suportă nici chiar îngheţurile de scurtă durată. În anii cu vară umedă şi răcoroasă fasolea este puternic atacată de astfel de boli ca antracnoza şi bacterioza. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. pH = 6–7. Ea suportă foarte prost nu numai seceta. Ea se dezvoltă bine pe cernoziomurile fertile şi nu suportă solurile lutoase cu un nivel ridicat al apelor freatice.5–-10C. Faţă de sol fasolea este mai pretenţioasă în comparaţie cu alte culturi leguminoase pentru boabe. precum şi după soia. mai puţin bune – orzul şi ovăzul de primăvară. cu toate că e posibilă şi polenizarea încrucişată cu ajutorul insectelor. Pentru creşterea şi dezvoltarea bună a plantelor de fasole temperatura optimă este de 18-230C. Adâncimea optimă a arăturii este de 20–22 cm. însă în anii cu secetă fasolea suferă din cauza deficitului de umiditate. ceea ce permite de a o cultiva în intervalele dintre pomi şi livezile tinere. Nu trebuie de semănat fasolea după floareasoarelui. ci şi surplusul de umezeală. Fasolea se autopolenizează. .5. 70 kg CaO. Pentru formarea 1 t de boabe şi vrejuri fasolea extrage 90 kg N. Fasolea suportă destul de bine o oarecare umbrire. bob şi linte este oportun nu mai devreme decât peste 5–6 ani.3. în plantaţiile de viţă-de-vie. Consumul zilnic de apă poate atinge în perioada înfloritului şi formării seminţelor chiar 5 mm pe hectar. Pentru germinare seminţele absorb 100–110% de apă faţă de masa lor uscată. mazăre. 30 kg P2O5. mai ales în perioada încolţirii seminţelor. în proporţie de 3-5%. întrucât este atacată puternic de boli. Cele mai bune premergătoare pentru fasole sunt culturile păioase de toamnă. precum şi în semănăturile mixte împreună cu porumbul sau alte culturi. Se poate de amplasat fasolea după sfecla pentru zahăr.

Pentru a distruge crusta solului se folosesc sapele rotative. Imediat după semănat se efectuează tăvălugirea terenului cu tăvăluguri din inele cu pinteni. Peste 5-6 zile după semănatul fasolei. Desimea optimă a semănăturilor se socoate atunci când la momentul recoltării se păstrează 250–300 mii de plante la ha. în faza firelor albe ale buruienilor.5 l/ha. de aceea încorporarea seminţelor trebuie să se facă la adâncime mică. Starodub. Se foloseşte preparatul rizotorfin – 200 g la norma de însămânţare.8 m. O astfel de desime se poate atinge la semănatul a 350–400 mii de seminţe germinative la ha. pentru buruienile dicotilidonate. Pantera . 5. 80–100 g de molibden. Concomitent cu semănatul se administrează 50 kg/ha de amofos sau nitrofoscă şi 400–500 g s. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. Cea mai potrivită metodă de semănat fasolea este în rânduri distanţate cu intervale între ele de 45 cm. se usucă şi se însămânţează în aceeaşi zi.a. Acest lucru se întâmplă la sfârşitul lunii aprilie–începutul lunii mai. 3. în cursul vegetaţiei se efectuează 2-3 cultivaţii între rânduri cu cultivatoarele 2KRN – 2. Înainte de semănat seminţele se tratează cu fungicide şi cu bacterii de nodozităţi. 150–160 g de zinc. Tehnologii în fitotehnie Sub arătură se introduce P60. Seminţele tratate cu rizotorfin se amestecă minuţios. 4. Termenul optim pentru semănatul fasolei este perioada când solul la adâncimea încorporării seminţelor se încălzeşte până la 10–12oC. După apariţia plantulelor şi căderea cotiledoanelor. K60. 2. se efectuează grăparea cu grape medii de-a curmezişul. Însămânţarea se efectuează cu semănătoarea SPC – 6 M. împotriva buruienilor anuale graminee. îndeosebi când pe suprafaţă se formează crusta solului. În faza a 23-a frunzele sunt eficace: Leopard 5EC – 1. Lucrări de întreţinere 1. Semănatul. Pentru combaterea buruienilor se folosesc erbicidele Treflan 24 EC – 4 l/ha.6 reutilate pentru lăţimea intervalelor dintre rânduri de 45 cm.194 V. şi Triflurex 24 EC – 4 l/ha. Pentru combaterea buruienilor şi menţinerea solului în stare afânată. USMC – 5. se efectuează o grăpare de-a curmezişul rândurilor. de bor.4 A sau KRN – 5. 80% de N îl consumă prin simbioză. Fasolea îşi scoate cotiledoanele la suprafaţa solului. de 5–6 cm.

5 kg de deşeuri .38 u. 6. brânzei. 20-26% de ulei şi 20% de hidraţi de carbon. în alimentaţie şi în calitate de cultură furajeră. a.90 g de triptofan. 1 kg de soia conţine 1. În producţia globală a uleiului vegetal. 3. Soia se utilizează şi la fabricarea produselor de panificaţie şi a pastelor făinoase. În timpul creşterii şi dezvoltării plantelor este oportună fertilizare suplimentară cu salpetru amoniacal. a doua – în perioada împlinirii păstăilor. SOIA Importanţa Soia se utilizează pe larg ca materie primă în industrie. în doze de 45–50 kg/ha.6 g de lizină. Pentru combaterea gărgăriţei se aplică dezinfectarea – fumigaţie cu metalil – clorid 70 g/m3. săpun.8 g de triptofan şi 1. n. Din boabe de soia se fabrică ulei.3. Treieratul poloagelor se efectuează cu combinele pentru recoltarea cerealelor SK “Niva”. conserve ş. Boabele de soia conţin 45-48% de proteină. Fasolea cosită în poloage se lasă 3 – 4 zile pentru zvântare. glicerinei. 290 g de proteină digestibilă. vopselelor. cafelei. Leguminoasele pentru boabe 195 4EC – 1 l/ha. După treierat boabele trebuie îndată curăţate cu ajutorul maşinilor OVP–20 şi uscate adăugător pe arie.8%. margarină. Gradul de fărâmiţare nu trebuie să depăşească 1–2%. 28. petrolului sintetic. masei plastice. cacao. cleiurilor. linoleumului. compus din 4–8 sau 12 rânduri.80 g de metionină. 4. utilate cu dispozitiv F-5 pentru treieratul fasolei. Recoltarea Recoltarea începe odată cu maturizarea a 70-80% de păstăi. Utilizată în proporţie de 4-5% în combinaţie cu făină de grâu. lapte. acizilor graşi. prin metoda divizată – în două faze. care reduce la minimum fărâmiţarea boabelor. soia ocupă primul loc – 32. 0.5. De aceea treieratul poloagelor va fi mai bine de efectuat în orele de dimineaţă şi în a doua jumătate a zilei. Se aplică maşina FA – 4 m utilată cu dispozitiv de făcut poloage. dintr-un kg de soia se pot obţine 5 l de lapte şi 1. pe când 1 kg de porumb conţine 2. lacurilor.. 4. insecticidelor.9 g de lizină. făina de soia sporeşte valoarea nutritivă a produselor de panificaţie. Pe terenuri irigabile se efectuează două stropiri: prima – în perioada îmbobocirii–începutul înfloririi.9 g de metionină. a ciocolatei.

paiele şi pleava conţin circa 5% de proteine. 70-80 mg de carotină.. 1 kg de masă verde conţine 0. Este mare şi importanţa agrotehnică a soiei. 40-45 kg/ha de azot. 5. 20-30% de substanţe neazotice extractive. 5-6% de celuloză. Starodub.40 g proteină digestibilă. Tehnologii în fitotehnie bogate în substanţe proteice.2-0. care conţine 40-45% de proteine. în primul rând în calitate de cultură fixatoare de azot. Dacă în raţia unei vaci se adaugă zilnic câte 1-2 kg de şrot. În urma prelucrării boabelor se obţin şrot sau macuh. Macuhul de soia nu cedează făinii de peşte şi depăşeşte cu 12% făina de carne şi oase. Macuhul conţine 38-39% de proteină. Soia .0 litri. 5-6% de cenuşă. ca produs secundar al soia. Figura 17.196 V. fiind o bună premergătoare pentru culturile agricole nepăstăioase. Din 100 kg de boabe se obţin 60-65 kg de şrot. Inoculată cu rizotorfin. soia lasă în sol.5% de grăsimi. mulsorile cresc cu 1.5-2. Dacă în raţia găinilor se adaugă 10 g de urluială de soia. găinile dau cu 40-45% mai multe ouă. după recoltare. 0.35-0. n.25 u.

mai mult sau mai puţin ramificată.0 3.5 1. care poate pătrunde până la 2 m adâncime. Suprafeţele şi producţia de soia pe plan mondial. producţii Centrul de răspândire a soiei este China. situate la al doilea nod al tulpinii. genul Glycine. frunzele trifoliate. care aprind o rază de 40-70 cm. situate la primul nod al tulpinii. în funcţie de soi.9 3024. iar fixarea azotului începe la 15-20 de zile de la formarea lor. şi din ramificaţii laterale. kg/ha Producţia globală.8 87. Japonica. Aura. datând cu cel puţin 6 mii de ani înaintea erei noastre. Mida. care apar la nodurile dispuse altern şi legate de tulpină printr-un peţiol lung de 3-30 cm. În cadrul speciei se disting subspecii precum: Manshurica.9 0. ating dimensiunile maxime la 25 şi 35 de zile de la apariţie. Tulpina este erectă.4 40. Fabaceae. 2006 Ţara SUA Brazilia Argentina China Canada Moldova Mondial Suprafaţa. Subspecia Manshurica poate fi cultivată şi în condiţiile ţării noastre: este rezistentă la cădere. Hispida şi este o plantă anuală erbacee. roz – activitate redusă.5 Sistematica Soia cultivată aparţine fam. În funcţie de perioada de vegetaţie.079 92. frunzele unifoliate. Soia dispune de 3 tipuri de frunze: cotiledoanele. Din China. Indica.9 2382 221.0 2680. Intensitatea fixării azotului se constată după culoarea nodozităţilor în secţiune: roşu intens indică o activitate de vârf. soiurile de soia au fost încadrate în 10 grupuri de maturitate.3 15. suprafeţe. Licurici. Sistemul radicular este format dintr-un ax principal pivotant. În Moldova. Colina.2 2882.5 0. Chinensis. Kişiniovskaia-16. Soiuri omologate în Republica Moldova: Alina. de care se prind printr-un peţiol cu lungimea de 1-2 cm.055 1431.1 1703. Bucuria.3 15. Belţkaia 82. t 28.4 9. Zodiac. iar verde – nodozităţi inactive. Glia. sp. .3. mil.6 22. Leguminoasele pentru boabe 197 Răspândire. se cultivă din 1881. Soia este cunoscută ca plantă de cultură încă din vremuri străvechi. acoperită cu perişori.0 2379. Soiurile de soia cultivate în România au fost clasificate în 6 grupuri. mil. Dorinţa. ha Producţia.1 52. a pătruns în Orientul Îndepărtat. masa a 1000 de boabe constituie 120-130 g. Nodozităţile devin vizibile la 10-14 zile după infecţie.

care activează diferiţi fermenţi. temperaturile de -2. Fertilizarea.5 mg la 1 kg de sol). Molibdenul joacă un rol important în metabolismul azotat al plantelor. soia consumă în medie: 2-2. de culoare roz.5-6. Dacă planta este asigurată suficient cu cobalt (nu mai puţin de 1.8 mm – în iulie. Particularităţile biologice Soia este o plantă termofilă. influenţează asupra sintezei . inclusiv 30-60 productive. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. pe rădăcinile ei se dezvoltă nodozităţi măşcate.5 mm apă – în luna mai. Cobaltul acţionează pozitiv asupra conţinutului de clorofilă şi acidului ascorbic din plante. Pentru o recoltă de boabe de 1 t /ha şi una corespunzătoare de paie. Pentru umflarea şi germinarea seminţelor sunt necesare 130-160% din masa lor uscată. 40 kg de K2O. Starodub. Perioada critică faţă de umiditate – faza înfloririi şi coacerea seminţelor. La faza de răsărire. Este o plantă cu cerinţe relativ sporite faţă de umiditate. Masa a 1000 de seminţe însumează 50-400 g. Soia este o plantă puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare. activează biosinteza azotului proteic. soia suferă de insuficienţă de apă. bine drenate. iulie şi august. sfecla pentru zahăr. Coeficientul de consum al apei – 1500-1900 la 1 t de producţie. O plantă poate forma 300-400 de păstăi. păioasele de primăvară. excesiv nisipoase. cu pH-ul de aproximativ 6. În lipsa acestui element. iar pe cele grele de insuficienţă de aer. Soia este o plantă de zi scurtă. Cobaltul aplicat pe plantaţii de soia este capabil să formeze compuşi organici metalici. Pe solurile uşoare. Reacţia fotoperiodică. Cele mai bune premergătoare sunt cerealele de toamnă. porumbul. cu 1-5 seminţe. este un component al vitaminei B12 şi participă la procesul de fixare a azotului atmosferic de către bacteriile de nodozităţi. Coeficientul de transpiraţie constituie 500-700.5. Fructul reprezintă o păstaie uşor curbată.198 V. 4. Tehnologii în fitotehnie Florile sunt grupate în raceme. nodozităţile se dezvoltă prost şi au o culoare palidă. fertile. Zilnic. Soia se dezvoltă bine pe soluri cu textură medie. 5. 30 kg de P2O5. Consumul lunar total de apă depăşeşte 120 mm în lunile iunie. Deplasarea plantei cu 400-500 km spre nord sau spre sud determină devierea duratei de vegetaţie cu 2024 de zile.0-5 mm – în lunile iunie–august. -30C nu produc pagube. soia extrage din sol 60 kg de N. intră în componenţa nitratreductazei ca ferment-catalizator la reducerea nitraţilor în plante – activează procesul de fixare a azotului atmosferic. inclusiv 30 kg molecular.

cu 4-5 cm mai adânc decât seminţele. Borul joacă un rol multilateral în viaţa plantelor: influenţează procesele de creştere. îngrăşămintele cu azot se administrează în timpul vegetaţiei. în baza observării numărului de nodozităţi formate. activează reacţiile de transformare a hidraţilor de carbon la respiraţie şi fermentare. La insuficienţă de zinc în plante se acumulează fosfaţi neorganici. Necesitatea faţă de bor a plantelor creşte mai ales în perioada de înflorire şi formare a ovarului. la temperaturi înalte sau joase. 10. hidraţilor de carbon şi vitaminelor în plante. spanac-alb. influenţează asupra respiraţiei. se copleşeşte creşterea internodurilor şi încetineşte creşterea plantei. îmbunătăţeşte metabolismul fosforului în plante. contribuie la sintetizarea clorofilei şi vitaminelor. concomitent cu praşile mecanice. la faza de 2 frunze trifoliate. Zincul. Dacă terenul este îmburuienat cu buruieni anuale (ştir. solul . frunzele se acoperă cu pete cenuşii sau galbene. La carenţa de mangan. nodozităţile de pe rădăcini nu se dezvoltă sau devin mărunte. Îngrăşămintele ce conţin azot influenţează formarea nodozităţilor la soia crescută din seminţe tratate cu Rizotorfin. care reduc cantitatea de zaharoză şi amidon. bacterioză şi criptogamie. muştar de câmp. secetă.3. mohor. de culoare cenuşie sau brună. iar dacă e îmburuienat cu buruieni cu lăstărire din rădăcină (pălămidă. Leguminoasele pentru boabe 199 aminoacizilor şi proteinelor. Îngrăşămintele se introduc lateral. activează formarea şi transportul hidraţilor de carbon. la 20-25 de zile după răsărire. La insuficienţă de molibden. influenţează procesul de transformare a substanţelor azotice. Manganul participă la reacţiile de oxidoreducere. influenţează radical procesul de oxido-reducere al plantei. ca unul dintre componenţii fermenţilor. metabolismul compuşilor cu fosfor. El sporeşte numărul de flori şi seminţe. Zincul influenţează considerabil fructificarea. La soia. volbură. costrei). Sub acţiunea cuprului se măreşte rezistenţa plantelor la condiţiile nefavorabile ale mediului. insuficienţa de bor influenţează negativ asupra conului de creştere a tulpinii şi rădăcinii. 15. fotosintezei şi metabolismului azotic. trebuie încorporate – odată cu semănatul – doze mici de NPK – câte 15-20 kg /ha. Pe lângă îngrăşămintele de bază. plantele se îmbolnăvesc de cloroză. susai). Cuprul intensifică respiraţia. el se dezmirişteşte cu ajutorul discurilor LDG-20. intensifică activitatea fermenţilor la încolţirea seminţelor. E mult mai raţional ca îngrăşămintele minerale să fie încorporate la arătura de toamnă. Lucrarea solului Arătura timpurie se efectuează conform sistemului semiogor.

solul se fărâmiţează bine. Pentru a combate buruienile dicotiledonate anuale şi cerealiere. Un gram de preparat conţine 5-8 mld. Epoca de însămânţare. În anii cu primăvara timpurie şi secetoasă. Rizotorfin se repartizează în pungi de polietilenă cu greutatea de 400 g. cu grape ataşate – la adâncimea de 6-8 cm. Cu 3-4 săptămâni înainte de semănat. el trebuie nivelat cu grape grele sau cu discuitoare. la buruienile multianuale cu lăstărire din rădăcină. în timpul aratului. TMTD. distanţa dintre seminţe pe rând – 3 cm.200 V. Harness 900 EC – 3 l/ha. Soia este o cultură termofilă şi încolţeşte la temperaturi de 14-160C. iar pe solurile buruienoase – două cultivaţii. Norma de însămânţare. terenul trebuie tăvălugit. Erbicidele se introduc cu ajutorul stropitoarelor utilate cu bare de câmp la adâncimea de 5-7 cm. În Republica Moldova. primăvara timpuriu se face prima cultivaţie. la adâncimea încorporării seminţelor. seminţele se tratează cu insecto-fungicide. soia trebuie semănată după ce se seamănă porumbul. seminţele nu încolţesc. Stomp 330 EC – 4 l/ha. Norma de însămânţare pentru 1 ha – 200 g. Norma optimă de însămânţare este de 0. Suprafaţa de nutriţie = 135 cm2. cu un interval de 45 cm între ele. de bacterii. Un efect bun asigură erbicidele Gezagard 50 WP – 5 l/ha. Se practică semănatul în rânduri distanţate. şi înainte de semănat – la adâncimea încorporării seminţelor. de-a curmezişul arăturii. înainte de semănat. VSC – 3 kg/t. 100 kg de seminţe se stropesc uniform cu 2 l de apă. circa 70 de seminţe viabile la 1 m. Starodub. la adâncimi diferite: prima afânare se face la 7-8 cm. de seminţe viabile la ha: 70-100 kg/ha.6-0. cronologic. La însămânţarea ei cu 10 zile înainte de termenul optim. într-un sol neîncălzit. Treflurex 240 EC – 4 l/ha. seminţele trebuie lucrate cu soluţie de microelemente de 5% şi cu preparatul bacteriilor de nodozităţi – Rizotorfin. Tehnologii în fitotehnie se lucrează pe straturi. la adâncimea de 5-7 cm. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. pe solurile curate se recomandă o singură cultivaţie.7 mil. după care se presară cu 200 g de Rizotorfin şi se amestecă bine. . în baza formatorilor de peliculă aplicând Fundazol 50 WP – 3 kg/t. cu ajutorul dezmiriştitorului cu brăzdare PP-l-10-25. Metode de semănat. aplicate până la apariţia plantelor. Înainte de semănat. a doua – după apariţia rozetei cu frunze. Pe arătura bine nivelată din toamnă. la adâncimea de 10-12 cm. Această perioadă coincide cu înfloritul merilor. capacitatea germinativă – 95%. se utilizează erbicide precum Treflan 24 EC – 4 l/ha. sunt sensibile la boli şi dăunători. plantulele apar peste 25-30 de zile. Înainte de semănat. Dacă după premergătoare târzii.

Pentru a accelera coacerea culturii. cu scopul de a stârpi plantulele filiforme de buruieni şi a sfărâma scoarţa de la suprafaţa solului. La coacerea deplină.01% de 2. dacă aceasta există.3. 5. Dacă se întârzie cu doar câteva zile.0. Pantera 4 EC – 1. tulpinile şi păstăile se usucă. Grăparea după apariţia plantulelor. masa a 1000 de seminţe – cu 10-15%.0-5. La fiecare mm de apă de irigaţie. sporul de recoltă creşte cu 200-300 kg/ha. pot fi considerabil afectate. Când buruienile se află la faza de filament alb. a treia. a patra. 2.5-4. fapt ce permite recoltarea ei într-o singură fază. Utilizarea erbicidelor. circa 70% din ele pot fi înlăturate prin grăpare. energia germinativă – cu 2-6%. Grăparea până la apariţia plantulelor. După fiecare stropire se realizează afânarea între rânduri. Lucrări de întreţinere Tehnologia include mai multe procedee. a cincea – în perioada de umplere a boabelor (câte 500-600 m3/ha). Se aplică la faza de 3 frunzuliţe. care accelerează coacerea cu 4-6 zile. frunzele cad.0 l/ha. la 2-4 zile după semănarea culturii. La începutul formării păstăilor se efectuează îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte lichide complexe: N30P20K20 + 200 l de apă. a doua – la formarea păstăilor. Basagran 45 SA – 3 l/ha. 4. recolta sporeşte cu 4. buruienile izbutesc să se înrădăcineze şi nu sunt nimicite de dinţii grapelor. Se efectuează la adâncimea de 3-4 cm. iar plantulele de soia. Pe terenurile irigabile.4-DA (sare de amoniu). La scuturarea păstăilor se produce un sunet . aflându-se la suprafaţa solului.5 kg. 1. apoi la adâncimea de 6-8 cm. se aplică sinicaţia imediat ce plantele încetează să mai crească şi li se împlinesc păstăile. conţinutul albuminei – cu 2. semănăturile trebuie stropite cu soluţie de 1% de sulfat de amoniu (NH4)2SO4) cu adaos de 0.5 km /oră.8%. Buruienile se tratează în faza de 2-4 frunze compuse cu erbicidele Pivot 100 SC – 1. Pentru a nimici omizile de buhă se utilizează Arrivo 250 CE – 0. Leopard 5 EC – 2 l/ha. Prima irigare se realizează la faza de îmbobocire. viteza grăpării – 5. Utilizarea insecticidelor. Karate Zeon 5 CS – 0. doza îngrăşămintelor se măreşte cu 40-50%. 3.0 l/ha. imediat ce răsar complet plantele. cu ajutorul combinei.4 l/ha. iar la coacerea deplină păstăile nu plesnesc. Leguminoasele pentru boabe 201 Adâncimea optimă de încorporare este de 4-5 cm în sol umed şi 6-7 cm în sol uscat.32 l/ha. Cultivaţia. Recoltarea Soia nu poligneşte. Se face cu grape BZSS-1. Zolone 35 EC – 2 l/ha.

Tehnologii în fitotehnie caracteristic. dar şi pentru culturile de primăvară. consumându-se 100 l/ha de soluţie de lucru la tratarea semănăturilor prin stropire din avion. Aceste particularităţi avantajoase determină reducerea pierderilor în timpul recoltării. pentru cerealele de toamnă. la brunificarea boabelor din etajul inferior şi mediu. se efectuează desicaţia. năutul părăseşte devreme terenul şi. în primul rând.6. Deoarece inserţia păstăilor nu este înaltă. combina trebuie ajustată la cea mai joasă mirişte. 3. până la 4 cm. Ca plantă leguminoasă. când coacerea se tărăgănează şi frunzele plantelor nu cad. la maturitate. În cadrul asolamentului. Figura 18. năutul contribuie la acumularea în sol a azotului fixat pe cale biologică. viteza tobei trebuie redusă la 300-350 de rotaţii pe minut pe timp uscat. NĂUTUL Importanţa Boabele de năut se utilizează în alimentaţia oamenilor şi ca furaj pentru animale. din aceste considerente. Pentru a reduce fărâmiţarea boabelor.202 V. iar umiditatea lor atinge 40-45%. şi până la 500-700 de rotaţii – pe timp mai umed. Năut . este o plantă premergătoare potrivită. Starodub. păstăile lui nu plesnesc. Semănăturile se tratează cu clorat de magneziu de 60% (20 kg/ha) sau cu Reglone Super 150 SL – 2 kg/ha. În anii cu condiţii climaterice nefavorabile. Importanţa agronomică a năutului constă în rezistenţa la cădere şi în faptul că.

păstăi scurte. se cultivă pe suprafeţe neînsemnate. În Republica Moldova se cultivă soiurile Sovhoznâi-14 (seminţele sunt de culoare cafeniu-intens) şi Volgogradski10 (seminţele au culoare galbenă). ha. acoperite cu perişori. Plantele tinere suportă temperaturi scăzute – de -6oC. cea mai importantă fiind eurasiaticum. care începe la 2-3 săptămâni. Sistematica Năutul – Cicer aeritinum – include 4 subspecii. Cenuşa seminţelor de năut conţine 34. . 2. cu 7-17 foliole dinţate. 18. cu putere mare de solubilizare. înflorire eşalonată. Seminţele de năut conţin 46.5-28.5-5. Leguminoasele pentru boabe 203 Răspândirea.2% de grăsimi.5-3. flori de diferite culori (mai des albe).4-47.2-7. muchiată. producţia În agricultura mondială. În Republica Moldova. Pentru germinaţie. ovale. Suportă mai bine ca alte specii leguminoase căldurile mari. este sensibil la temperaturi înalte în perioada înfloritului. La începutul vegetaţiei.4% de celuloză. 2. malic etc. frunze imparipenat compuse. cerinţele faţă de căldură sunt reduse. 10.4% de potasiu (K2O). 6. de la bază spre vârf. acoperite cu perişori ce secretă acid oxalic. fapt ce permite cultivarea lui în zona de sud a Republicii Moldova. 20. năutul manifestă cerinţe diferite faţă de temperatură. dispuse solitar. bogat în calciu. prezentată prin mai multe varietăţi.7% de cenuşă. 1-3 seminţe în păstaie. Năutul manifestă cerinţe moderate faţă de umiditate. deoarece seminţele germinează la 3-4oC şi răsar în mai puţin de 10 zile la o temperatură de 6-8oC.7% de proteină brută.5% de fosfor (P2O5). slab aerate. tulpină de 30-50 cm înălţime.. Critică pentru consumul de apă este perioada de îmbobocire – umplere a seminţelor. excesul de umiditate fiind dăunător şi favorizând apariţia diferitor boli. Coeficientul de transpiraţie constituie 350-400. prea bogate în apă.3. Creşterea şi dezvoltarea.2% de calciu (CaO). valorificând însă solurile nisipoase. galben-deschise. 28. năutul ocupă cca 14 mil. în special a antracnozei. polenizare autogamă. suprafeţele. rădăcină de tip pivotant. Particularităţile biologice Pe parcursul perioadei de vegetaţie.9% de amidon. seminţele absorb 75% de apă (raportată la masa lor).1% de magneziu (MgO). nu rezistă pe solurile grele. Năutul are germinaţie hipogeică. acoperită cu peri şi erectă până la maturitate deplină. Cel mai potrivit sol pentru năut este cernoziomul cu textura medie (spre uşoară). Optimă pentru creştere şi dezvoltare este temperatura de 20-21oC. Planta este relativ rezistentă la secetă.

la adâncimea de semănat de 4-5 cm. Sămânţa şi semănatul Seminţele pentru semănat trebuie să fie uniforme. Pentru zona centrală a Republicii Moldova. La rândul său. seminţe/ha. se efectuează 2-3 cultivaţii între rânduri. Starodub. năutul este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă. Tratamentul cu Nitragin (suşe active) conferă seminţelor eficacitate bună în anii cu regim hidric favorabil. în funcţie de necesitate. imediat după semănat trebuie realizat tăvălugitul. năutul este sensibil la îmburuienare.1% şi Co de 0. necesită cantităţi mici de azot – 30-40 kg/ha.7-0. Premergătoare pentru năut pot fi cerealele de toamnă şi de primăvară şi porumbul pentru boabe. când temperatura solului este de circa 3-4oC. Nitraginul contribuie la majorarea producţiei cu 300 kg/ha. Optimă pentru semănatul năutului este perioada de după semănatul cerealelor de primăvară şi al mazării. O influenţă pozitivă asupra pregătirii seminţelor o are scarificarea lor. Întârzierea semănatului conduce la uscarea solului. motiv din care năutul reuşeşte să vegeteze într-o perioadă scurtă. Nu se cultivă repetat sau după floareasoarelui. 15 kg de fosfor şi 34 kg de potasiu. Utilizat împreună cu microelemente precum Mo de 0. În condiţii de regim hidric favorabil şi pe terenurile cu grad redus de îmburuienare. azot atmosferic. cu MMB mare. în mare parte.8 mil. în funcţie de MMB. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Lucrările de întreţinere În primele 30-35 de zile ale fazei de creştere şi dezvoltare. care reduce procentul de seminţe tari de la 54% la 1%. la scăderi de producţie. plus paiele aferente. Cantitatea de seminţe – 175-200 kg/ha. desimea optimă – 0. pe care îl absoarbe prin intermediul bacteriilor. Utilizează. Se dă prioritate semănatului distanţat. cu o distanţă de 45 cm între rânduri. Pentru o producţie de 1 tonă de boabe. încadrată în limitele de 85-90 de zile. La primele faze de creştere şi de dezvoltare. Republica Moldova îi oferă condiţii de creştere şi dezvoltare. Lucrarea solului este asemănătoare celei pentru mazăre. respectiv. Tehnologii în fitotehnie Năutul este o plantă de zi lungă. se poate semăna şi în rânduri dese. Pentru a nu permite îmburuienarea şi a obţine plante uniforme.1%. răsărirea neuniformă a plantulelor şi. cu o capacitate germinativă nu mai mică de 90-95% şi puritatea de 96-99%.204 V. Fertilizarea. năutul consumă circa 50 kg de azot. peste 3-4 zile – grăparea. optim este semănatul la 2-3 zile după maturizarea solului. Ulterior. Pe terenurile cu un grad sporit de îmburuie- . cu scopul de a distruge buruienile la faza de filament alb.

cuprinde suprafeţe foarte mici. buruienile se combat cu ajutorul erbicidelor. la faza de coacere deplină. 3. iar uneori şi mai mult. Ca hrană pentru animale pot fi utilizate şi resturile vegetale. Plantaţiile de linte ocupă. Buruienile monocotiledonate pot fi combătute cu erbicidul Fusilade Forte 150 SC – 2 l/ha. Semănăturile îmburuienate se recoltează divizat. la fabricarea unor sortimente de salam şi ciocolată.7. L. la faza de pârgă. Semănăturile cu grad redus de îmburuienare se recoltează direct. Răspândire. de 15-20 mm Figura 19. care sunt mai fine decât cele ale mazării şi au o valoare nutritivă sporită. iar boabele devin tari şi au o culoare specifică soiului cultivat. Leguminoasele pentru boabe 205 nare. chiar dacă potenţialul ei de producţie constituie 2000 kg/ha. L. se aplică erbicidul Treflan 24 EC – 4 l/ ha. amestecată (în proporţie de 10-12%) cu făină de grâu. când majoritatea păstăilor se îngălbenesc. când buruienile au mai mult de 4-6 frunze. sau Lens esculenta include 2 subspecii: E. suprafaţa de 3. În Republica Moldova.3. care sunt folosite în alimentaţia umană. Sistematica Lintea cultivată. aplicat în perioada de vegetaţie. suprafeţe. al cultivaţiei de dinainte de semănat. LINTEA Importanţa Lintea se cultivă pentru boabe. macrosperma (lintea mare sau de farfurie) şi E. năutul se recoltează mecanizat. poate fi utilizată la prepararea pâinii. ha. Boabele sunt rezistente la gărgăriţe şi pot fi păstrate timp îndelungat. global.8 mil. E. În timpul lucrărilor de pregătire a terenului. macrosperma are boabe mari. Recoltarea Având coacere uniformă şi tulpină erectă. Făina din boabe de linte. L. Boabele – măcinate sau întregi – se pot folosi şi în hrana animalelor. Ervum Lens. Lintea . microsperma (lintea măruntă). producţii Lintea se cultivă în mai multe ţări.

206 V. uneori verzi.0 mm. culoare galbenă sau brună. Perioada de vegetaţie. păstaia se deschide (plesneşte) şi seminţele cad. cu hil alungit. La maturitatea deplină. Lintea suportă şi temperaturi de -5. cu lungimea de 7-8 mm şi nervuri albăstrui. florile sunt mici. Particularităţile biologice Lintea manifestă cerinţe moderate faţă de căldură. Lintea este pretenţioasă şi faţă de umiditate. La începutul vegetaţiei. la care.5 mm lăţime. Inflorescenţele se formează pe tulpină. boabele au nevoie de o cantitate de apă egală cu 100-120% din masa lor. La germinaţie. cele mai multe fiind amplasate pe ramificaţiile laterale. Tehnologii în fitotehnie lungime şi 7.5-10. ce pornesc de la subsuoara frunzelor. Nodozităţile sunt mici. tulpina este erectă. Optimă pentru tot timpul vegetaţiei este temperatura de 17-19oC. albe. Culoarea petalelor este mai mult albă (subspecia macrosperma) sau albalbastră (subspecia microsperma). În substanţă uscată. MMB variază în limitele a 55-65 g (subspecia macrosperma) şi 25-30 g (subspecia microsperma).7-1. Plantele au înălţimea de 40-75 cm. albe. cu 3-7 perechi de foliole lungi de 1-2 cm şi înguste. Seminţele au formă de disc. se afectează vârful foliolelor. Coeficientul de transpiraţie se încadrează în limitele a 450-500. e mai răspândită subspecia macrosperma – var.9% de amidon. 0. Starodub.3-36% de proteine brute. totuşi. Polenizarea este autogamă. Germinează la temperatura de 4-5oC. ulterior.7-4.6% de cenuşă. Plantele au înălţimea de 15-35 mm. 2.5-3. albastre. Frunzele sunt paripenate. Pe plan mondial. florile sunt mari. 2.5-7. cotiledoane galbene. cu textura medie sau uşoară. durează 80-120 de zile. 43. microsperma are boabe mici sau medii. treptat. seminţele de linte absorb o cantitate de apă egală cu 100-120% din greutatea lor. -6oC. E. cu o lungime de până la 6-15 mm şi lăţimea de 3. iar diametrul de 3-6 mm. Florile sunt dispuse în raceme cu 1-3 sau mai multe flori. cotiledoanele rămân în sol. . la subspecia microsperma – 65-70 de zile. terminate cu cârcei. Cele mai potrivite sunt solurile cernoziomice. Rădăcina lintei este pivotantă şi pătrunde în sol la o adâncime de 100 cm. cu un diametru de 6-9 mm. cu lungimea de 5-7 mm. dar nu este exclusă nici cea alogamă. Pentru a germina. Creşterea şi dezvoltarea. cotiledoane oranj sau verzi.8-53. alungindu-se doar epicotilul.5% de celuloză. numularia.4% de grăsimi. Pentru a germina. plantele se întrepătrund şi acoperă suprafaţa solului. seminţele de linte conţin 21. L. de la bază spre vârf. la subspecia macrosperma.

se realizează grăparea.3. .5 + 2 l/ha.0 mil. iar peste 3-4 zile. când buruienile ajung la faza de filament. Pentru linte sunt valabile aceleaşi lucrări ca şi în cazul altor leguminoase pentru boabe cu însămânţare timpurie (mazăre. seminţele se tratează cu Nitragin. lintea manifestă o creştere slabă. se execută tăvălugitul. Leguminoasele pentru boabe 207 Lintea este o plantă de zi lungă. Lintea reacţionează pozitiv la aplicarea îngrăşămintelor. năut). 10 kg de fosfor şi 15 kg de potasiu. Lintea se seamănă primăvara timpuriu. iar cele dicotiledonate sunt la faza de rozetă. asigurându-şi necesităţile de azot şi din contul celui acumulat în sol prin intermediul bacteriilor. care distruge până la 80-85% din buruieni. de seminţe germinabile/ha sau 110-165 kg/ha. acumulează pe cale biologică azotul din atmosferă. trebuie să aibă drept premergătoare cerealele de toamnă şi de primăvară şi porumbul pentru boabe. Buruienile pot fi combătute şi cu erbicide. Buruienile monocotiledonate şi dicotiledonate pot fi tratate cu Fusilade Forte 150 SC + Basagran 48 SA în proporţie de 1. În prima perioadă de dezvoltare. Lintea nu se autosuportă. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Adâncimea de încorporare a seminţelor trebuie să fie de 3-5 cm. dozele necesare de fosfor şi potasiu se aplică în timpul lucrărilor de bază ale solului. La rândul ei. Lucrarea solului. care să corespundă standardelor clasei I a calităţii. Perioada de creştere şi dezvoltare se încadrează în condiţii de zi lungă cu tendinţă de creştere. Pentru fiecare tonă de boabe şi paie. Fertilizarea. Desimea de semănat trebuie să constituie 2. imediat după semănatul mazării şi năutului. Cea mai avantajoasă metodă pentru semănat este semănatul în rânduri dese. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat include următoarele procedee: alegerea unor seminţe măşcate cu MMB 55-65 g. Lucrările de întreţinere După semănat. în ziua semănatului. când buruienile monocotiledonate au 2-6 frunze. extrage din sol 63 kg de azot. De regulă.0-3. motiv din care durata perioadei de vegetaţie constituie 65-100 de zile. Din aceste considerente se recomandă aplicarea dozelor mici (25-30 kg) de azot. Din aceste considerente. lintea este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă. preponderent pentru grâul de toamnă: părăseşte devreme terenul. puritatea 97% şi capacitatea germinativă nu mai mică de 95%. după ce lintea răsare.

Recoltarea Lintea se coace eşalonat şi trebuie recoltată când păstăile inferioare sunt galbene-brunii. Metoda de recoltare este cea divizată sau în două faze. Starodub. . pe teren. lensisperma) care. Tehnologii în fitotehnie Plivitul biologic se realizează cu scopul de a înlătura lintoiul (Vicia sativa var. Seminţele capătă culoare roşietică. fapt ce reduce calitatea culturii.208 V. şi când sunt coapte 50% din păstăi. iar calitatea lor se depreciază. Recoltarea înainte de termen implică majorarea procentului de boabe verzi şi zbârcite. se remarcă printr-un habitus mai mare. Acest procedeu este obligatoriu mai ales pentru sectoarele semincere. iar cele de la mijloc – galbene. foliole mai mari şi flori colorate. Depăşirea fazei de recoltare determină plesnirea păstăilor de la baza tulpinii.

Uleiurile solide se obţin din seminţe de palmier cocotier şi din cele de arborede-cacao. al alcoolului trivalent şi al acizilor graşi: Palmitic C16H32O2 saturaţi Stearic C18H36O2 Oleic C18H34O2 Linoleic C18H32O2 Linolenic C18H30O2 Arahidonic C20H40O2 nesaturaţi: nesubstituibili. grăsimile au valoare calorică mare: 1 g de ulei elimină la ardere 9 500 cal. care conţin acizi saturaţi.. care se cultivă exclusiv pentru ulei: floarea-soarelui. arahide. şi oleaginoase cu utilizare multilaterală. Gradul de sicativitate se apreciază după cantitatea de iod pe care o fixează . Din categoria lor fac parte oleaginoase propriu-zise. în principiu. soia.4. perila. susanul. rapiţa navetă. din acizi nesaturaţi. teişorul. ricinul. muştarul-alb.7 g H2O. 1 g de hidraţi de carbon – 4 000-4 500 cal. Aspecte generale În acest grup sunt incluse plante ale căror seminţe sau fructe conţin ulei gras.. inul. În comparaţie cu proteinele şi hidraţii de carbon. lalemanţia. nu sunt sintetizaţi de organismul omului Uleiul vegetal este format.1. cânepa. varza-de-mare. care dau ulei ca produs secundar: bumbacul. 1 g de proteină – 4 400-4 500 cal. Uleiurile vegetale conţin acizi organici nesaturaţi şi au proprietăţi sicative. din 1 g de ulei rezultă 1. şofrănelul. camelina. la oxidare. rapiţa colza. Uleiul vegetal reprezintă un compus al glicerinei. Plante oleaginoase 209 CAPITOLUL PLANTELE OLEAGINOASE 4 4. muştarulvânăt. chenaful.

3.1-11.5 170-184 0.2. Uleiuri nesicative. Ulei de arahide.0 181-185 0. rapiţă.8-4. soia. comestibil şi de ricin – tehnic.9 184-188 0.24 182-207 167-185 0.2-12. scade.1-2. 4. În funcţie de posibilităţile sicative. Conţinutul uleiului şi calitatea lui la plantele oleaginoase Conţinutul uleiului. muştar. şofrănel.2. uleiurile vegetale se împart în 3 categorii: 1. Starodub.2-2. Uleiurile utilizate în alimentaţie sunt mai puţin sicative şi trebuie să conţină o cantitate minimă de acizi graşi liberi. cu indicele iodic de 100-140: uleiul de floareasoarelui.1 189-198 - . la cele de calitatea I – 1. cu atât este mai pronunţată sicativitatea uleiului. La uleiurile de calitate superioară.0 182-183 0. Indicele care determină conţinutul de acizi liberi din ulei se numeşte indice de aciditate şi se stabileşte în baza cantităţii de hidroxid de potasiu (în mg). cu cât este mai mare acest indice. Uleiuri sicative cu indicele iodic mai mare de 140.8-5. 2.06-8.4 189-197 0. camelină. % în seminţe absolut uscate 35-36 Floarea-soarelui Şofrănelul 25-32 48-63 Susanul 30-40 Muştarul-alb 35-47 Muştarul-vânăt Rapiţa de toamnă 45-50 33-44 Rapiţa de primăvară 41-56 Arahida 47-58 Ricinul 23-37 Lalemanţia 26-49 Perila 25-46 Camelina 46-56 Macul Cultura Indicele iodic 119-164 115-155 103-112 92-112 92-119 94-112 101 83-103 81-86 162-203 181-206 132-153 131-143 Indicele Indicele de acetic saponificare 0.1-11. În condiţii de climă rece. lalemanţia. 3. Uleiuri semisicative. în industria lacurilor şi a vopselelor.1-3. perilă. Prezenţa lor cere o prelucrare suplimentară. cu indicele iodic mai mic de 100. iar la uleiurile de calitatea a II-a.3 186-195 0. indicele de aciditate nu e mai mare de 1. la cald.3-2. Umiditatea suficientă a solului contribuie la acumularea uleiului şi la creşterea indicelui iodic. indicele iodic se măreşte şi. Tehnologii în fitotehnie uleiul. în contact cu aerul se usucă repede: uleiul de in. Doza de iod adiţionată de 100 g de ulei este numită „indice iodic”. mai mare de 2. susan.03-2. se întrebuinţează în scopuri alimentare. necesară pentru a neutraliza acizii liberi dintr-un gram de ulei.6-3.210 V.6 194-203 0. invers. Aceste uleiuri sunt utilizate în scopuri tehnice. cânepă.0 167-185 2 187 0.4 180-186 0.

sub piele. 18-23% din cea a grăsimii de găină. cele bogate în acizi graşi nesaturaţi au formă lichidă şi se numesc uleiuri. depunerea lui pe pereţii arterelor. în calitate de acizi esenţiali. În prezenţa vitaminei B6. Ca răspândire. Denumirea de lipide provine din grecescul lipos – gras. untură de porc. carne. Sursa principală de acizi graşi polinesaturaţi o constituie uleiurile vegetale nerafinate. .4. care arată proporţia de hidroxid de potasiu (în mg) neutralizată de acizii liberi sau legaţi cu glicerină într-un gram de ulei. dar nu conţin acizi graşi polinesaturaţi. Grăsimile fac parte din grupul lipidelor simple şi reprezintă eteri compuşi ai acizilor graşi şi ai alcoolului trivalent al glicerinei. care. care nu pot fi sintetizaţi în organism. pot fi sintetizate din produsele intermediare ale metabolismului proteic şi glucidic. 2. Acizii arhidonic şi linolenic posedă proprietatea de a spori elasticitatea şi micşora permeabilitatea vaselor. contribuie la dezvoltarea aterosclerozei. butiric. au o capacitate sporită de saponificare. 8. 15% din cea a uleiului de măslin. se numără acidul linoleic şi acidul linolenic. caracterizată prin indicele de saponificare. Lipidele sunt o sursă energetică importantă a organismului. în jurul unor organe. peşte gras. Consumul excesiv al grăsimilor bogate în acizi graşi saturaţi – palmitic. a. 53% din cea a uleiului de porumb. stearic. – are drept consecinţă creşterea colesterolului în sânge. cauzând obezitate. Grăsimile bogate în acizi graşi saturaţi au stare solidă la temperatura obişnuită. Acizii graşi saturaţi sunt conţinuţi în unt. intră în componenţa celulelor organismului. grăbind transformarea colesterolului în acizi biliari şi contribuind astfel la eliminarea colesterolului din organism.6% din compoziţia untului. capronic ş. ceea ce echivalează cu 10-15 g de ulei vegetal nerafinat.2% din cea a grăsimii de vită. Acidul linoleic inhibă creşterea tumorilor. la fierberea excesivă în soluţie de alcool şi hidroxid de potasiu. acidul linoleic reprezintă 68% din compoziţia uleiului de floarea-soarelui. 58. Grăsimile se depozitează ca substanţă de rezervă în ţesutul adipos. trebuie să pătrundă în organism odată cu hrana. Rezervele adipoase cresc în urma consumului exagerat de grăsimi alimentare şi glucide.8% din cea a uleiului de soia. grăsime. La arderea a 1 g de lipide se degajă 9 kcal. Insuficienţa de acizi graşi polinesaturaţi provoacă dermatite. micşorează capacitatea de reproducţie. Printre acizii graşi polinesaturaţi. sclerozarea acestora. de a forma împreună cu colesterolul compuşi uşor solubili. acizii linoleic şi linolenic se transformă în acid arhidonic. 3. Grăsimile au un rol energetic şi sunt utilizate de organism în lupta contra frigului.8% din compoziţia unturii de porc. Necesarul zilnic de acid linoleic al organismului este de 2-6 g. numiţi acizi esenţiali. grăsimile se împart în grăsimi vegetale şi grăsimi animale. Ele conţin acizi saturaţi şi nesaturaţi. Aceşti acizi asigură creşterea şi dezvoltarea normală a organismului. Plante oleaginoase 211 Uleiurile vegetale servesc şi ca materie primă în industria săpunului.

Colesterolul din produsele alimentare se dizolvă mai greu decât colesterolul endogen. O parte de colesterol se sintetizează în organism de unele celule ale ţesuturilor. a hormonilor sexuali. Spre deosebire de grăsimile neutre. În grăsimi se dizolvă vitaminele liposolubile A. Omul sănătos trebuie să consume. Bogate în colesterol sunt gălbenuşul de ou. – sunt conţinuţi în proporţii satisfăcătoare în grăsimile animale (unt. aceste substanţe nu au proprietăţi energetice. D. frig etc. Limitarea considerabilă a grăsimilor în alimentaţie se soldează cu pierderea masei corporale. Din acizii graşi nesaturaţi esenţiali şi fosfolipide.2-0. carnea de vită şi de porc.. Bogate în lecitină sunt gălbenuşul de ou. uleiurile vegetale nerafinate. colină. organismul sintetizează prostaglandinele – substanţe cu acţiuni asemănătoare celei a hormonilor. al glucidelor şi lipidelor. Pentru a-şi sinteza propriile grăsimi. scăderea rezistenţei organismului la factorii dăunători din mediu (infecţie. Lecitina face parte din categoria fosfolipidelor. a hormonilor glandelor suprarenale. smântâna. o cantitate de grăsimi echivalentă cu 30% din valoarea energetică a raţiei alimentare. acid fosforic şi colină. se transformă în vitamina D3. organismul are nevoie de cantităţi concrete de acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi. E. (Necesarul zilnic de fosfolipide constituie 5 g). Colesterolul se elimină din organism odată cu bila. lecitină. Norma zilnică de acid linolenic reprezintă 0. cu acţiune antisclerotică. favorizează sinteza eritrocitelor şi a hemoglobinei. omul trebuie să consume zilnic 20-25 g de ulei vegetal nerafinat. În componenţa lipidelor intră lecitina şi colesterolul.3-0. smântâna.6 g. favorizează infiltrarea lipidică a ficatului. este sintetizată de toate celulele organismului. are acţiune lipotropă şi este considerată antagonista colesterolului.212 V. Acizii graşi saturaţi – palmitinic. provoacă disfuncţia ficatului. Tehnologii în fitotehnie Pentru a crea un surplus de acid linoleic. a. reţine creşterea şi dezvoltarea organismului tânăr. Conţinutul redus de colesterol în raţia alimentară face să sporească sinteza lui în organism. Uleiurile vegetale conţin fosfolipide şi sitosterină. care micşorează nivelul colesterolului din sânge. micşorează pofta de mâncare. untură). normalizează permeabilitatea membranelor celulare şi. smântâna. face să sporească masa corpului. în medie. frişca. În organism. diabetul zaharat etc. 6 g. contribuie la sinteza acizilor biliari. Norma zilnică de colesterol trebuie să constituie 0. Surplusul de grăsimi în alimentaţie conduce la dereglarea metabolismului. peştele etc.). Colesterolul face parte din grupul stearinelor şi intră în componenţa tuturor celulelor şi lipidelor organismului. Deficitul de metionină. stimulează eliminarea bilei. colesterolul se sintetizează din acid acetic – produs al metabolismului intermediar. Starodub. acizi graşi. măreşte rezistenţa organismului la substanţele toxice. stearic ş. Lecitina este compusă din glicerină. în piele. iar alta – pătrunde odată cu hrana. favorizează apariţia unor maladii: ateroscleroza. K. Norma zilnică de grăsimi . prin membrana intestinului gros. sub acţiunea razelor ultraviolete. numite şi hormoni ai ţesuturilor. pe fondul surplusului de grăsimi.

mii t 36 000 9 261 500 5 428 000 6 700 1 709 348 6 345 500 35 090 898 . Uleiurile vegetale trebuie să reprezinte 20 g din grăsimile consumate. se micşorează suprafeţele de floarea-soarelui. Pe plan mondial.4. pentru o persoană cu masa corpului de 70 kg. rapiţă. 2006 Ţara Rusia SUA Brazilia Moldova India China Mondial Producţia. Producţia de ulei pe plan mondial. se schimbă permanent structura producţiei de seminţe oleaginoase: se măreşte producerea de seminţe ale culturilor cu rentabilitate mai mare: soia.5 g la 1 kg sau 70-100 g. 2006 Ţara Rusia Ucraina România China Franţa SUA India Moldova Mondial Producţia. mii t 10 650 108 35 090 898 17 312 274 2 441 570 4 837 522 2 710 069 37 290 842 5 020 789 1 336 142 Producţia de ulei de floarea-soarelui pe plan mondial. În acelaşi timp. Plante oleaginoase 213 constituie 1-1. 2006 Cultura Floarea-soarelui Soia Rapiţa Porumbul Bumbacul Măslinul Palmierul Arahidele Orezul Ulei. La calcularea dozei de grăsimi se ţine cont de grăsimile libere şi de cele ce intră în componenţa produselor alimentare. mii t 2 449 832 1 939 000 350 000 220 100 414 800 258 200 472 200 105 400 10 650 108 Producţia de ulei de soia pe plan mondial.

Organismul viu nu sintetizează acizii graşi esenţiali (linoleic şi linolenic). India. – asigură organismul cu vitaminele A. E şi K.214 V. În afară de faptul că se consumă direct. care este mai activ în calitate de biocatalizator. – acţionează ca izolatori. D. menţin temperatura organismului. principalii producători SUA. Franţa. 20% de substanţe proteice.2. mii t 31 800 4 749 800 1 546 400 2 201 372 982 000 2 590 000 495 300 17 312 274 Funcţia lipidelor: – asigură organismul cu acizi graşi. Starodub. Tehnologii în fitotehnie Producţia de ulei de rapiţă pe plan mondial. acidul linoleic se transformă în acid arahidonic. Fructele acestei plante – achenele – conţin 43-32% de ulei. Malayzia.4%. din floarea-soarelui – 9.6%. 35% de cenuşă. uleiul de floarea-soarelui se foloseşte şi în industria alimentară. situându-se după soia. – asigură organismul cu energie. Grecia. Şrotul conţine 1% de grăsimi (turtele – 5-7%). China. rapiţă şi bumbac. – uleiurile vegetale nu conţin colesterol. din palmier – 26. din rapiţă – 14. Italia. Uleiul de măsline se produce în Spania. Brazilia. Argentina. Structura producerii uleiului vegetal pe plan mondial: din soia – 30%. 5% de hidraţi de carbon. la prepararea margarinei şi a conservelor. acumulându-le din uleiul vegetal. La prelucrarea seminţelor de floarea-soarelui şi după extragerea din ele a uleiului. Sub acţiunea vitaminei B. 4. se obţin şrotul şi turtele. circa 20% de hidraţi de carbon.9%. 2006 Ţara Ucraina China Canada Germania Franţa India SUA Mondial Producţia. Portugalia. floarea-soarelui ocupă locul patru în şirul plantelor producătoare de ulei alimentar. 14% . care constituie 30-45% din masa seminţelor prelucrate. FLOAREA-SOARELUI Importanţa Pe plan mondial.

5 t de floarea-soarelui asigură obţinerea a 1 200 kg de ulei. Ca şi cultură prăşitoare. 1 500 kg de calatidii (1 000 kg de făină de calitate).4.02 unităţi nutritive şi 363 g de proteină digestibilă. Floarea-soarelui este şi o plantă meliferă. Un kg de şrot conţine 1. Fig. la hidroliză. 14-17% de celuloză. magneziu). Un hectar cu o producţie de 2. 3. conţine până la 35% de oxid de potasiu.5-4% de grăsimi. se obţin 100 kg de substituient de glicerină şi 32 1 de alcool etilic. 5-8% de proteină. potasiu. 500 kg de coji (70 kg de drojdii). conţin 3. Proteina şrotului de floarea-soarelui conţine majoritatea aminoacizilor esenţiali. 20. şi 43 g de proteină digestibilă.8 u. Dintr-o tonă de pericarpuri.0-3. sau 100-150 kg de drojdii de nutreţ uscat.7-0. dar şi în calitate de component proteic la producţia diferitor furaje combinate. 13-15% de elemente minerale (fosfor. Cenuşa ce se obţine reprezintă un îngrăşământ ecologic valoros. fosfor. Plante oleaginoase 215 de pectină. Producţia calatidiilor constituie 56-60% din masa seminţelor. n. furfurol. 800 kg de şroturi. Din 1 t de pericarpuri se produce o cantitate de alcool echivalentă cu cea extrasă din aproximativ 252 kg de seminţe. Din tulpina şi din cojile seminţelor se fabrică carbonat de potasiu. Turtele şi şrotul se utilizează pe larg ca nutreţ concentrat pentru animale. calciu. calciu şi alte substanţe importante. vitamine din grupul B. în regiunile în care lipseşte lemnul pentru foc. Floarea soarelui . Un kilogram de calatidii uscate conţine 0. de pe 1 ha de plantaţii se pot obţine 60-80 kg de miere.5% de fitină. Calatidiile de floarea-soarelui constituie un nutreţ foarte valoros. Producţia cojilor de seminţe de floarea-soarelui – pericarpurile – constituie 16-20% din masa fructelor. Tulpinile de floarea-soarelui constituie un combustibil valoros. floarea-soarelui contribuie la curăţarea de buruieni a câmpurilor.

8 176.8-68.4-3.0-6.3 3.0-18.4-9. kg/ha 1 136 1 360 525 1 766 1 362 1 554 13 218 1 322 Producţia globală.9 168.8-25.9 19.4 277.3 Dinamica producţiei de floarea-soarelui în Republica Moldova Producţia.7 0.7 317.9-4.0 196.8 7.0 133.2 1.5-7. Starodub.0 287.0 175.3-65.2 215. ha 5.6 268.5 57.2 30.0 Extractive neazotate 14.5 4.4 270.0 146.0 1.0 133.9 12.3 1.37 31.216 V.8 224.1 Cenuşă 3.0 193.8-36.0-35. 2006 Ţara Rusia Ucraina India China SUA România Moldova Mondial Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa.0 4.0 7.1-57.6 208.0 125.0 53.7 5.8 0.6-14. kg/ha 2 180 1 840 1 340 1 500 1 540 1 100 1 460 1 390 1 010 990 1 190 1 180 1 330 1 240 1 110 1 238 1 428 1 320 Producţia globală.6 1.0-9. mil.0 178.0 380.8 6.1-3.4 Producţia.02 23.4-2.0-10.0 208.9 2.2 400. t 6.7 352. Tehnologii în fitotehnie Conţinutul biochimic al seminţelor de floarea-soarelui Părţile plantei Total achenă Miez Coji Turte Calatidii Ulei 43.0-22.2 256.7 Suprafaţa.1-52.8 272.6 280.2 Celuloză 17. mii tone 278. mil.0 131.9 0.3 1.2 Proteinele florii-soarelui sunt formate în principal din albumine şi globuline şi constituie 80-88%.8 196.5 0.2 30.9-21.1-5.0 335. mii ha 128.0 6.8 Proteină brută 15.0 0.1-19.5 390. Suprafeţele şi producţia de floarea-soarelui pe plan mondial.2 17.0 126.0 18.1 1.9 3.4 176.0 227.0 .0 143.0 45.9 19.1 258.96 1.

Plantele nu se ramifică. face parte din familia Asteraceae. situate la baza tulpinii. concentrate în special în America de Nord. Între înălţimea plantei. Denumirea ei provine de la cuvântul grecesc helios – soare şi anthus – floare. rădăcinile ating adâncimea de 50-70 cm.4. boli şi dăunători. cu peţiol lung. puternic ramificată. iar cele tardive – 34-36. Florile . 2) H. Floarea-soarelui anuală se clasifică în: 1) H. Floarea-soarelui cultivată se divide în: 1) Ssp. uneori depăşeşte 40 mii m2/ha. neramificată la soiurile pentru seminţe şi ramificată. Plante oleaginoase 217 Sistematica Floarea-soarelui. cu o lungime de până la 5 m. La începutul vegetaţiei. ritmul de creştere al rădăcinii este mult mai accentuat decât al părţii aeriene. Sativus – floarea-soarelui pentru seminţe. a celui de-al doilea – 90-135 de zile. Rădăcina florii-soarelui este pivotantă. La faza de 4-5 perechi de frunze. Annuus. sunt dispuse în opoziţie. Cultus – floarea-soarelui cultivată. păroase şi aspre la pipăit. Suprafaţa de asimilare este foarte mare. Primele 2-3 perechi de frunze. cultivate în America de Sud.5 m. Inflorescenţa conţine 2 tipuri de flori: ligulate şi tubuloase. La momentul actual sunt atestate aproximativ 250 de specii de floarea-soarelui. În cultură au importanţă doar 2 specii: 1) specia anuală – H. viguroasă. Celelalte două grupuri sunt mai tardive şi de talie înaltă. Soiurile cu perioada de vegetaţie scurtă formează 23-27 de frunze. Perioada de vegetaţie a primului grup constituie 75-120 de zile. acoperită cu peri aspri. iar seminţele coapte se scutură. Formele sălbatice se ramifică. formează capitule mici. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip capitul – calatidiu de forma unui disc compact. Ea pătrunde în sol la adâncimea de 2-2. Frunzele de floarea-soarelui sunt mari. rezistentă la secetă. Tuberosus. Tulpina este dreaptă. 2) Ssp. ramificaţiile răspândindu-se lateral pe o rază de peste 70 cm. Ornamentalis – floarea-soarelui ornamentală. cele superioare – altern. la soiurile furajere. se cultivă în California şi Texas. şi 17 specii. plină cu măduvă. Helianthus. în partea superioară. Ruderalis – floarea-soarelui sălbatică. înălţimea lor atinge 65-125 şi 120-190 cm. de 10-40 cm în lungime. 2) specia multianuală – topinambur – H. Intensitatea maximă a creşterii sistemului radicular este remarcată în perioada cuprinsă între formarea capitulelor şi înflorire. decorativă. durata perioadei de vegetaţie şi numărul de frunze există o corelaţie pozitivă.

alb. Anterele florii-soarelui eliberează polenul înainte ca stigmatele să ajungă la maturitate. Florile tubuloase sunt. în 6-8 zone succesive a câte 2-3 rânduri de flori tubuloase. miezul mic. numit strat carbonigen. înflorirea începe de la florile ligulate şi continuă spre interior. se află un strat de celule mecanice. cenuşiu sau dungat. uneori la 10% din numărul florilor. este greu transportat de către vânt. miezul umple complet spaţiul de sub coajă. de obicei. Apariţia seminţelor seci este cauzată de polenizarea incompletă sau de slaba aprovizionare cu apă a florilor din mijlocul inflorescenţei. Pericarpul constituie 22-45% din greutatea fructului. Pericarpul fructului se poate dezvolta complet. După mărimea seminţelor şi după gradul de completare cu miez. În pericarp. aproape întotdeauna există un procent de fructe cu pericarpul normal dezvoltat. polenizarea stigmatelor se face doar cu polenul altor flori. Din seminţele rezultate din autofecundare se formează plante cu semne pronunţate de degenerare. miezul depăşeşte 70-75% din fructul florii. în special albinele. fiind lipicios. Într-o inflorescenţă de floarea-soarelui. între suber şi sclerenchim. El este acoperit cu un strat de epidermă colorată în negru. chiar şi în lipsa fecundării. În inflorescenţele de floarea-soarelui. Androceul lor este format din 5 stamine. cu filamentele concrescute jos şi libere în partea de sus. cu coajă groasă. un stigmat bilobat şi un ovar inferior. La soiurile selecţionate. Sunt seci. cu coajă subţire. Fructul florii-soarelui reprezintă o achenă. de culoare galbendeschis. sunt unisexuate. care realizează polenizarea florilor fertile. Miezul fructului este constituit din sămânţa propriu-zisă. Polenul. cu anterele concrescute în formă de tub în jurul stilului. prin . soiurile de floarea-soarelui se constituie în 3 grupuri: 1. Petalele lor sunt mari. Numărul de flori pe care îl va avea un capitul dezvoltat normal se stabileşte la momentul apariţiei celei de-a 5-a – a 7-a frunze. Se poate produce şi autofecundarea. hermofrodite. Prezenţa acestuia măreşte rezistenţa fructelor la atacul moliei florii-soarelui. Numărul acestora poate atinge 2 500. Gineceul lor este format dintr-un stil. 3. de obicei. dispuse într-un singur rând pe marginea inflorescenţei.218 V. seminţele din centrul calatidiilor. Din această cauză. Floarea-soarelui pentru ulei: seminţele sunt mici. umplând doar ¾ din capacitatea seminţei. Capitulele apar la aproximativ 35-40 de zile după răsărire. Substanţele de rezervă ale seminţei sunt depozitate în cotiledoane. Acest strat conţine până la 76% de carbon. 2. dar fără miez. uneori proporţia lor poate fi de 50%. Starodub. motiv din care rămân întotdeauna sterile. Mărimea şi culoarea petalelor atrag insectele. Floarea-soarelui comestibilă: seminţele sunt mai mari. Floarea-soarelui intermediară: se determină după înălţimea tulpinii. Tehnologii în fitotehnie ligulate.

floarea-soarelui consumă doar 25% din cantitatea totală necesară pentru timpul vegetaţiei. De la răsărire până la formarea inflorescenţei. în primele 30 de zile. Cea mai multă apă se consumă în perioada formării capitulului – umplerea seminţelor – 60% şi 17% până la coacere. Cerinţele faţă de umiditate. Cerinţele faţă de umiditate variază în funcţie de fazele de vegetaţie.4. Temperaturile mai mici de zero grade. În perioada de vegetaţie. Floarea-soarelui este o plantă cu pretenţii medii faţă de căldură – mezotermă. cu atât mai multă apă se cere pentru umplerea seminţelor. pot provoca distrugerea plantei. trebuie să . floareasoarelui comestibilă necesită 132% de apă. în stratul de 20 cm al solului. survenite când floarea-soarelui şi-a diferenţiat deja inflorescenţa. Cu toate acestea. Suma temperaturilor active de peste +100C. fapt ce condiţionează ramificarea tulpinii în partea superioară. La încolţire. Rezistenţa la secetă este favorizată şi de perozitatea plantei. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. Plante oleaginoase 219 mărimea frunzelor şi capitulilor este aproape de floarea-soarelui comestibilă. Cu cât e mai mare procentul de coajă. care conduc la pierderea vitalităţii polenului şi la creşterea procentului de seminţe seci. În perioada înfloririi. a celor tardivi – 1600-18000C. apariţia a numeroase capitule mici. La formarea a 1 t de seminţe se utilizează 1400-1700 t H2O. o plantă consumă circa 200 de litri de apă. nu distrug plantele. rezistă la îngheţuri de până la -6–-80C. Recolte bune de floarea-soarelui se obţin în regiunile în care temperatura medie a perioadei de vegetaţie (aprilie-august) ajunge la 18-22oC. constituie 140-1600C. Plantele tinere. cu seminţe seci. Temperatura minimă de germinare constituie 3-5oC. Coeficientul ei de transpiraţie variază între 400-450. dar aduc prejudicii conului de creştere. Temperaturile ridicate determină reducerea conţinutului de acid linoleic în uleiul de floarea-soarelui. cu 1-2 perechi de frunze. De exemplu. Floarea-soarelui consumă cantităţi mari de apă. iar prin gradul de completare cu miez – de floarea-soarelui pentru ulei. seminţele de floarea-soarelui absorb 70-100% de apă. Până la apariţia plantelor. de lungă durată. Brumele târzii. atestată în perioada de însămânţare– răsărire a plantelor. datorită sistemului radicular foarte bine dezvoltat şi frecventelor hidratări temporare ale ţesuturilor – ofilirea frunzelor provocată de secetă – cultura este rezistentă la secetă. în perioada de vegetaţie a hibrizilor precoce – 1450-15000C. floarea-soarelui necesită temperaturi moderate de 22-24oC. foarte dăunătoare îi sunt temperaturile mai mari de 300C.

Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. floarea-soarelui extrage din sol cantităţi mari de apă. în care seceta influenţează negativ producţia şi conţinutul de ulei din floarea-soarelui. floarea-soarelui foloseşte umiditatea din stratul de sol de 20 cm. lutoase. pentru floarea-soarelui sunt potrivite solurile medii. grele. Tehnologii în fitotehnie existe nu mai puţin de 40 mm de umiditate accesibilă. iar până la maturitate să consume 200. este prima decadă de după înflorirea petalelor. Floarea-soarelui este o plantă de zi scurtă.6%. la o capacitate pentru apă a câmpului de 16. reci. Pe solurile cu textură uşoară coeficientul de ofilire se manifestă la un conţinut de apă de 6. sărate şi acide. când conţinutul de apă variază între 18 şi 25%. Cerinţele faţă de lumină. ceea ce face ca planta să elimine.7%. Pe lângă faptul că sunt mari şi numeroase. În asolament. poate reduce recolta. Din cauza înrădăcinării voluminoase. iar plafonul minim este de 13%. frunzele de floarea-soarelui au şi multe stomate de dimensiuni mari. luto-nisipoase. coeficientul de ofilire corespunde unui conţinut de apă de 14%. Pe solurile cu textură grea. fapt ce corespunde cu 70% din capacitatea câmpului şi 44% din intervalul umidităţi active. capacitatea câmpului pentru apă fiind de 24% şi plafonul minim – 21%. Cerinţele faţă de sol. cerinţele plantelor şi ale proceselor agrochimice şi pedologice sunt optim satisfăcute. dacă în cazul acesteia solul e bine aprovizionat cu apă şi neinfestat de dăunători specifici. deoarece pierde tot în cantităţi mari de apă la transpiraţie din cauza suprafeţei mari de contact a aparatului foliar cu atmosfera şi razele solare. într-o singură zi de vară. Starodub. Ca textură. De la apariţia plantelor până la formarea capitulelor. Pe solurile cu textură medie. această perioadă durează 20-24 de zile. nepotrivite sunt solurile nisipoase sau compacte. floarea-soarelui poate fi cultivată pe acelaşi loc peste 6-7 ani în zonele de nord şi . acest nivel reprezintă 85% din capacitatea câmpului şi 70% din intervalul umidităţii active. Perioada critică pentru apă. porumb pentru boabe şi porumb pentru siloz. mai multă apă decât conţine ea în întregime. Timpul posomorât de la începutul vegetaţiei poate conduce la inhibiţie. la formarea de tulpini subţiri şi frunze mici. Tehnologia prevede cultivarea florii-soarelui după cerealiere păioase. ofilirea plantelor începe atunci când umiditatea solului scade sub 11%.220 V. De obicei. Floarea-soarelui este o plantă ce manifestă pretenţii mici faţă de planta premergătoare. iar de la formarea capitulelor şi până la înflorire – din stratul de 80-160 cm.300 de litri de apă. Floarea-soarelui e mai sensibilă faţă de lumină în perioada cuprinsă între răsărirea plantelor şi formarea a 4-5 perechi de frunze.

apoi se usucă. primăvara. Pe frunzele etajului superior apar pete de culoare verde-deschis. odată cu semănatul: 50 kg de amofos.4. Pentru a obţine producţii ridicate. tomate şi peste 3-4 ani – după tutun şi soia. Lucrarea solului. în raioanele de sud ale republicii. Zn şi Mn – 25-30g la norma de semănat pentru 1 ha. Fertilizarea. Mg. Dacă floarea-soarelui se seamănă după cerealele păioase. Floarea-soarelui nu trebuie semănată mai devreme decât peste doi ani pe câmpurile unde s-a cultivat sfeclă pentru zahăr. se administrează un amestec de fosfor şi potasiu şi 2) imediat înainte de semănat – îngrăşăminte azotate. procesele de creştere se inhibează. fasole. floarea-soarelui extrage din sol 6-7 kg de N. roşii şi chiar cenuşii. La deficitul de Zn se dezvoltă prost frunzele tinere: ele capătă culoare verde-deschis. floareasoarelui poate fi atacată de: • mana florii-soarelui – Plasmopara helianthi. Pentru a repartiza uniform îngrăşămintele pe suprafaţa terenului se recomandă aplicarea a 2 procedee: 1) în timpul dezmiriştirii. mazăre. În timpul lucrării de bază a solului se încorporează 80-90% din îngrăşămintele calculate. • gărgăriţa-frunzelor – Tanimecus dilaticolis. Plante oleaginoase 221 peste 5-6 ani. Mn. În vederea asigurării plantelor cu microelemente se administrează hidrosulfat de zinc (ZnHSO4) – 10-15 kg/ha sau seminţele se prăfuiesc cu îngrăşăminte ce conţin Mo.3 mg de Zn. tulpini şi inflorescenţe. celelalte se aplică direct pe rânduri. rezerva de apă în stratul de 100-200 cm nu reuşeşte să se restabilească până la nivelul mediu multianual. pe terenuri nepopulate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină. semănată după aceste premergătoare. trebuie organizat un asolament în care ponderea culturii să nu depăşească 18%. Cea mai mare parte din azot – peste 65% – rămâne în seminţe împreună cu 35% din fosfor şi mai puţin de 10% din potasiu. solul se lucrează prin . Limitările sunt condiţionate de faptul că. Pentru 100 kg de seminţe. 75 kg de P2O5 şi 360-450 kg de K2O. Deficitul de Mn reţine conul de creştere. 2. la care se adaugă şi producţia corespunzătoare de frunze. • putregaiul-alb – Sclerotinia Sclerotiorum. B.5 kg de P2O5 şi 12-15 kg de K2O. B. 50 kg de nitroamofos sau 100 kg de superfosfat la ha. Dacă 100 g de sol absolut uscat de pe cernoziomurile carbonatice conţin mai puţin de 0. În anii cu umectare suficientă. • lupoaia – Orobanche. Floarea-soarelui este o bună premergătoare pentru cerealele de primăvară. O recoltă de 3 000 kg pe ha utilizează 180-210 kg de N.

de-a curmezişul direcţiei vânturilor dominante. spanacul-sălbatic ş. care usucă şi secătuiesc solul (mohorul. Dacă floarea-soarelui se cultivă după porumbul pentru boabe. T-150K. asamblat la tractorul DT-75. T-150K+PLN-5-35 + BZTS-1 sau 3KKŞ-6. apoi la adâncimi mai mari: de la 8 până la 10-12 cm. după răsăritul plantelor de floarea-soarelui.4. câmpul se discuieşte în două direcţii. la o adâncime de 6-8 cm. La 15-25 de zile după dezmiriştire. Floarea-soarelui posedă o înaltă capacitate de concurenţă cu buruienile. Lucrări de întreţinere Aplicarea erbicidelor. volbură. producţia de seminţe scade semnificativ.4-DA (4-5 kg/ha).222 V. folosinduse discurile BD-10.). iar peste 12-14 zile – se lucrează cu dezmiriştitorul polibrăzdar PPL-10-25. când solul ajunge la maturitate şi. Solul se nivelează cu ajutorul nivelatorului VPN-5. Pentru a nivela arătura. fie târşitoare. Digurile de zăpadă se formează la o distanţă de 6-8 m. Dacă arătura n-a fost nivelată din toamnă. terenul se ară la adâncimea de 27-30 cm. la adâncimea de 6-8 cm se efectuează o cultivaţie cu ajutorul unui tractor de care se ataşează grape cu colţi reglabili. iar după ce cad precipitaţii – se grăpează. Terenul se cultivă întâi la o adâncime mai mică. Starodub. ambrozia.6 sau VP-8. Înainte de aplicarea . grape cu dinţi flexibili BP-8. Zăpada se reţine cu ajutorul unui plug de zăpadă de tip SBU-2. Experienţele au demonstrat că cele mai periculoase sunt buruienile ce se dezvoltă în prima lună de vegetaţie. volbura). cultivatorul USMK-5. Cu toate acestea. După următoarea regenerare a buruienilor. costreiul etc. a. terenul se ară la adâncimea de 20-22 cm cu PTK-9-35 sau KLŢ-7 + K-701. daune mari pricinuind buruienile multianuale (pălămida. Primăvara. În timpul verii. în funcţie de starea solului. susaiul. terenul se cultivă. terenurile drepte şi cele în pantă de până la 3° se discuiesc în două direcţii. la apariţia buruienilor. Imediat după ce se recoltează păioasele. după recoltarea acestuia.). în semănăturile cu grad ridicat de îmburuienare. BDT-7. dar şi gramineele anuale. cruşăţea sau bărbuşoară) se dezmiriştesc la adâncimea de 6-8 cm. concomitent cu procesele agrotehnice. HT-8/3 şi se ară la adâncimea de 25-27 cm. la apariţia buruienilor. câmpurile îmburuienate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină (pălămidă. Tehnologii în fitotehnie metoda semiogor. susai. pe arătura realizată prin metoda semiogor. terenul se stropeşte cu erbicidul 2. Ele trebuie distruse la începutul vegetaţiei florii-soarelui prin tratare cu erbicide. asamblat cu grape.6. care include dezmiriştirea la o adâncime de 5-6 cm cu ajutorul agregatelor LDG-5 şi MTZ-80 sau LDG-10 şi T-150. se utilizează fie grape cu dinţi 3BZTS-1. buruienile anuale (ştirul. după regenerare. PLN-6 + T-150. ea se nivelează primăvara sau în ferestrele de iarnă.

Sămânţa şi semănatul Pentru producţia destinată comerţului se utilizează seminţe cu înalte calităţi biologice şi de semănat. iar cea a hibrizilor din generaţia I nu se normează. Hibridul de floarea-soarelui constituie un produs obţinut prin încrucişarea liniilor consanguinizate şi alese în mod special. Erbicidele se pot repartiza uniform doar în cazul în care se respectă forma soluţiei de lucru şi dacă toate duzele stropitorii sunt adaptate la acelaşi consum de soluţie. umiditatea – nu mai mare de 10% pentru ambele clase (pentru seminţele de rezervă. iar în cele de clasa II – se admit nu mai mult de 3 buc/1 kg. 2.5 l/ha. inclusiv 2 buc.0%. duzele care deviază cu 5% consumul de soluţie se reglează sau se înlocuiesc cu altele. cât şi seminţe de hibrizi. Toţi indivizii soiului au aceleaşi calităţi de productivitate şi aceiaşi indici morfologici. Superioritatea hibrizilor 1. Seminţele de clasa I trebuie să posede un grad de puritate de minimum 99. Soiul-populaţie de floarea-soarelui reprezintă o populaţie de organisme vegetale. 15 şi 5 buc. seminţele altor culturi trebuie să reprezinte nu mai mult de 5 buc. la 1 kg. corespunzător. egală ca înălţime şi mărime cu calatidiul. facultatea germinativă a seminţelor hibride de primă generaţie – nu mai mică de 90% (clasa I) şi 85% (clasa II). cele fără coajă – nu mai mult de 1% (clasa I) şi 2% (clasa II) de impurităţi. care posedă anumite particularităţi biologice.5 l/ha. Consumul soluţiei de lucru a erbicidelor trebuie să constituie 300-400 l/ha. În funcţie de regiunile de cultivare. masa a 1 000 de seminţe de floarea-soarelui trebuie să fie nu mai mică de 50-60 g. Bolovanii şi resturile vegetale nu permit repartizarea uniformă a preparatelor şi influenţează efectul acestora. facultatea germinativă a seminţelor de soiuri – nu mai mică de 95% (clasa I) şi 90% (clasa II). Cei mai răspândiţi sunt hibrizii simpli şi hibrizii triliniari. Plante oleaginoase 223 erbicidelor. prevăzute pentru păstrare – nu mai mare de 7%).5 l/ha. Producţia hibrizilor o depăşeşte cu 15-20% pe cea a soiurilor. cele de clasa a II-a – 98. (clasa II). Plantele hibrizilor au tulpină mică. Se utilizează Acetoclor 900 EC – 2.4. create artificial de către om.0%. Stropitoarea se ajustează din timp. Pioner 900 EC – 2. Barrier 500 SC – 3. seminţe de buruieni (clasa I) şi. suprafaţa solului trebuie nivelată. În seminţele de floarea-soarelui de clasa I nu se admite prezenţa scleroţilor putregaiului alb şi cenuşiu. . energia de încolţire (germinativă) – nu mai mică de 90%. În cazul florii-soarelui pot fi utilizate atât seminţe de soiuripopulaţii.

Adâncimea de semănat influenţează decisiv procentul de plante răsărite. Tehnologii în fitotehnie 3. devine problematică . Fiind învelită în coajă groasă şi conţinând mult ulei în miez. iar cu semănătoarea СУПН-6 (8) – în limitele a 5 km/oră. dacă se încorporează la adâncimi diferite. Preparatele se dizolvă în soluţie de substanţă biologic activă.0 kg/t. Hibrizii înfloresc şi se coc uniform. Pentru soiuri. iar norma de însămânţare constituie 5-5. Pe solurile mai uşoare şi cu umiditatea mai mică. Pentru a obţine numărul de plante calculat şi pentru a corecta procentul de răsărire în câmp. de aceea trebuie utilizate toate posibilităţile de combatere a buruienilor. adâncimea de semănat trebuie să constituie 6-7 cm. aplicându-se pesticide precum Signal – 3 kg/t. La o asemenea temperatură. Starodub. Multicorn. mai ales în condiţii de secetă. apoi se usucă şi. norma de semănat trebuie majorată cu 10-15%. în alte scopuri – cu 5%. se seamănă. Fiecare gospodărie poate semăna 2-3 hibrizi cu perioade de vegetaţie diferite. încadrând viteza de deplasare a agregatului utilat cu semănătorile SPC-6(8). densitatea optimă constituie 45-50 mii plante/ha. Recolta timpurie fereşte plantele de vătămare şi de putregai. constituie 8-100C. la adâncimea de încorporare.VSC – 4. Cu o lună înainte de semănat. când chiar dacă solul este umed. în limitele a 5-6 km/oră. când temperatura solului. Apron Gold 35 EW – 3. pe terenurile cu agrofond bogat. la 60 cm unul de altul. se permite îndesarea semănăturilor cu 5-7 mii de plante. Carbodan 35 ST – 20 kg/t. densitatea hibrizilor trebuie să constituie 50-55 mii/ha. pentru a contrabalansa pieirea plantelor în urma efectuării lucrărilor agrotehnice – cu 10-12%. Înainte de recoltare. TMTD. pe solurile grele şi umede – 4-5 cm. Floarea-soarelui se seamănă înainte de porumb. Perioada de vegetaţie a hibrizilor durează circa 85 de zile. Seminţele de floarea-soarelui se pun într-un extract de 25% şi se umectează pe parcursul a 12 ore (doza: 100 l de soluţie la 100 kg de seminţe).5 kg – pentru soiuri şi 3-4 kg/ha – pentru hibrizi. Densitatea indicată a plantelor poate fi asigurată prin utilizarea semănătorilor pneumatice de tip SPC-6(8). floarea-soarelui răsare repede şi uniform. sămânţa necesită o umiditate a solului mai mare şi un timp mai îndelungat pentru a se îmbiba cu apă. după încrustare. E foarte important ca seminţele de floarea-soarelui să fie încorporate uniform. Cosmos 250 FS – 5 kg/t. obţinută din seminţe de cereale încolţite. Floarea-soarelui se seamănă în rânduri distanţate. CУПН-6(8) Multicorn. îngroparea seminţelor la adâncimi mai mari de 5 cm se răsfrânge negativ asupra răsăririi.224 V. la aceeaşi adâncime.0 kg/t. Norma de însămânţare a seminţelor germinative trebuie să fie cu 15-20% mai mare decât densitatea recomandată înainte de recoltare. seminţele se încrustează în baza formatorilor de peliculă. 4.

pe rând. la o adâncime mai mare – poate vătăma cultura. Pe o suprafaţă prost nivelată. În vederea evitării acestor probleme este necesară crearea unui pat germinativ uniform în timpul cultivaţiei de dinainte de semănat.0 pe diagonală sau de-a curmezişul semănăturii. astfel. Hibridul MPC 8607.4. iar zona de protecţie a plantelor. Respectarea acestor condiţii asigură obţinerea unor plantaţii cu plante răsărite uniform şi în termen. Ulterior. Tăvălugirea se efectuează cu tăvăluguri din inele cu pinteni de tipul 3KK-6A. fără a utiliza erbicide. Hibridul Luceafărul. Aplicarea fisurii de orientare La lucrarea solului înainte de semănat. la 4-5 zile după semănat. 2 duze – la mijlocul cultivatorului. trebuie introduse erbicidele. se efectuează deplasând agregatul pe fisura de orientare. Hibridul MPC 8910. Imediat după semănat. Grăparea de până la răsărirea plantelor este eficientă numai dacă se respectă anumite măsuri de precauţie. tăierea plantelor. 300 l/ha. plantaţiile de floareasoarelui trebuie tăvălugite şi grăpate. fiecare duză să distribuie norma minimă de soluţie. Hibridul Speranţa. Înălţimea barei se fixează astfel încât fâşia de stropire să constituie 240-260 mm. Colţii grapei distrug uşor plantulele de buruieni la faza de filament alb şi atunci când ele abia răsar. Adâncimea de lucru a colţilor nu trebuie să depăşească 4-5 cm. distruge slab buruienile. Viteza constantă a agregatului (8-12 km/oră) asigură . Grăparea de până la răsărirea plantelor se realizează cu grape cu colţi medii de tip E3CC-l. Întreţinerea semănăturilor. Soiurile şi hibrizii omologaţi: Hibridul MPC 8506. Grăparea realizată până la răsărirea plantelor şi după răsărirea acestora în combinare cu afânarea solului dintre rânduri cu cultivatoare utilate cu cuţite pentru prăşit şi muşuruietori asigură combaterea buruienilor. fapt ce facilitează obţinerea unor recolte stabile de floarea-soarelui. se micşorează până la 7 cm. grapa distruge superficial buruienile. boronitul se realizează după semănat şi nu se utilizează tăvăluguri. Eficienţa grăpării depinde de gradul de nivelare şi tasare a solului şi de viteza de deplasare a agregatului. la depărtarea de 350 mm şi 4 duze – peste 700 mm. reglarea minuţioasă a semănătorilor la adâncimea de incorporare a seminţelor. preferabil cu ajutorul tractoarelor cu şenile. în bandă. viteza de lucru se măreşte până la 9-10 km/oră. dacă solul e prea afânat. Dacă stratul superficial al solului conţine o cantitate mare de apă. Semănatul cu precizie. Procedura se realizează cu ajutorul unui cultivator pe care se montează un POM-630 şi o rampă cu 6 duze. evitându-se. Hibridul MPC 8401. la o adâncime mai mică grapa lucrează instabil. Ca urmare. combaterea buruienilor. scarificatorul trebuie să taie fisura de orientare cu 5 cm mai adânc decât stratul arabil. în bandă. Plante oleaginoase 225 îngrijirea semănăturilor: efectuarea grapării. Scopul acestor lucrări este de a nivela suprafaţa solului sau de a o tasa. urmat de afânarea printre rânduri.

4) Prăşitul mecanic între rânduri şi plivirea pe rând. procedeul realizându-se cu grape cu colţi medii tip Б3CC-1. Prima cultivaţie între rânduri trebuie aplicată atunci când plantele au 3-4 perechi de frunze. pot fi puternic afectate de colţii grapelor. După premergătoare timpurii.2. KRN-5. arăturile mai adânci reduc îmburuienarea într-o măsură mai mare decât cele superficiale 2) Lucrări superficiale realizate până la semănat. 3) Grăparea realizată până la şi după apariţia plantelor. patul germinativ se pregăteşte chiar în ziua semănatului. dacă solul e prea afânat şi colţii grapei se adâncesc mai mult de 5 cm. grăparea de după apariţia plantelor nu mai este obligatorie. grăparea trebuie efectuată ziua. buruienile diminuează spaţiile de nutriţie şi cantitatea de substanţe nutritive. Grăparea se efectuează la faza de 2-3 perechi de frunze ale florii-soarelui. în condiţii în care nu pot germina.0.6. iar seminţele acestora se încorporează adânc în sol. Starodub. Asteraceae. Astfel. trebuie instalate limitatoare de adâncime.00. Buruienile cauzează pagube mari culturii de floarea-soarelui: pierderile de producţie ajung până la 60-80%. ştirul. Ţinând cont de sensibilitatea mare la îmburuienare a plantelor de floarea-soarelui în primele faze de vegetaţie. sunt eficiente 1-2 afânări între rânduri cu ajutorul cultivatoarelor KRN-4. cu lăţimea de lucru de 270 mm şi două labe unilaterale cu lăţimea de lucru de 165 mm. Nerespectarea parametrilor indicaţi conduce la nimicirea unui număr mare de plante. Scopul grăpării de după răsărirea plantelor este de a combate mohorul. costreiul. În orele de dimineaţă. grăparea trebuie realizată doar cu grape uşoare. când turgescenţa plantelor scade. Dacă erbicidele se aplică înainte de semănat. În zona de . pe cât e posibil. Tehnologii în fitotehnie afânarea solului optimal tasat. dacă erbicidele nu se aplică – procedeul este obligatoriu. Folosirea acestor utilaje face posibilă lucrarea a 70% din suprafaţa semănăturii. din cauza turgescenţei lor sporite. viteza agregatului constituind 4-5 km/oră. Metode agrotehnice: 1) Aratul. În condiţiile Republicii Moldova. Chenopodiaceae. ciuperca Sclerotinia se dezvoltă la fel de bine pe zeci de buruieni din familia Brassicaceae. plantulele de floarea-soarelui sunt mai fragile şi. după ora 11. înainte de semănat şi la faza de apariţie a buruienilor. Prin arat se combat buruienile rămase în mirişte. Afânarea solului dintre rânduri se efectuează cu scopul de a păstra apa în sol şi de a distruge buruienile în prima perioadă de vegetaţie a florii-soarelui. Având boli şi paraziţi comuni cu floarea-soarelui. pentru a evita. Consumând mari cantităţi de apă. ele favorizează înmulţirea şi transmiterea acestora de la an la an. se realizează lucrări superficiale. La cultivator se ataşează labe-săgeată. Dacă seminţele se încorporează la adâncimea de 4-5 cm. Din acest motiv. apariţia buruienilor înainte de răsărirea culturii. Grăparea trebuie aplicată pe diagonală sau de-a curmezişul semănăturii.226 V.

Putregaiul-alb este provocat de Sclerotinia sclerotiorum. lateral – 2 labe-muşuroitoare. din care pornesc haustorii. apar pete decolorate sau brunificate care. sunt parţial sterile. La stadiul de plantulă. Mărunţirea resturilor vegetale după recoltare şi îngroparea lor odată cu arătura adâncă. prezintă o îngroşare sub formă de bulb. cu preponderenţă tulpina şi capitulul. 2. Metode chimice: Folosirea erbicidelor la combaterea buruienilor este condiţionată de capacitatea acestor substanţe de a deregla procesele lor vitale: fotosinteza. în schimb. efectuată pe un teren special. ea provoacă moartea mai mult sau mai puţin imediată a culturii. Lupoaia florii-soarelui cauzează pierderi mari de recoltă. mai ales pe solurile cu risc sporit de atac – măsură agrotehnică deosebit de eficace. care acoperă buruienile cu sol. Adâncimea cultivaţiei între rânduri nu trebuie să depăşească 6-8 cm. trecând prin ţesuturile rădăcinii. afectând seminţele. scleroţii pot lua forma reţelei alveolare. atacă toate organele plantei. ajung la vasele liberiene. cu ajutorul unor cultivatoare speciale. Utilizarea unor doze mari sau unilaterale de azot sporeşte semnificativ sensibilitatea la boli a florii-soarelui. Plante oleaginoase 227 protecţie a rândurilor. cele cu potasiu. Ţesutul dezagregat devine sfărâmicios. pe locul de fixare pe rădăcinile plantei gazdă. În centru este instalată o labăsăgeată cu lăţimea de lucru de 270 mm. la cultivator se ataşează grape de plivit cu colţi flexibili KLŢ-38. Respectarea cu stricteţe a rotaţiei de 6-7 ani – cea mai importantă măsură agrotehnică profilactică. Phomopsis helianthi.4. de forme neregulate. îngrăşămintele cu fosfor şi. Calitatea cultivaţiei depinde şi de reglarea justă. Agentul patogen este fanerogama parazit obligat Orobanche cumana. 3. Ultima cultivaţie între rânduri se efectuează când plantele ating înălţimea de 40-50 cm. stopează creşterea culturii: plantele bolnave formează capitule mici care înfloresc devreme. . Măsuri agrotehnice de prevenire a atacului bolilor şi dăunătorilor 1. care se dezvoltă la suprafaţa solului. în special. Phoma oleracea şi Sclerotium bataticola. Când se formează pe capitul. de unde preiau seva elaborată. se acoperă cu miceliu alb şi cu scleroţi de culoare neagră. determină o mai bună rezistenţă la atacul de Sclerotinia sclerotiorum. care se manifestă la toate fazele de vegetaţie de până la înflorire. Principalele boli ale florii-soarelui Mana este o boală provocată de ciuperca Plasmopara helianthi. respiraţia. absorbţia şi metabolismul elementelor nutritive. aproape neproductive. iar la bază. în condiţii de umiditate sporită a aerului. În zona afectată. care. care distrug buruienile şi afânează solul în această zonă de protecţie. Dacă se declanşează mai târziu.

Carbodan 35 ST – 20 kg/t. la o umiditate a seminţelor de 40-45%. se stabileşte temperatura de 7°C. 5.228 V. Cu scopul de a distruge agenţii patogeni ai bolilor ce se răspândesc prin intermediul materialului semincer. În plus. cu o lună înainte de semănat. în funcţie de caracterul populaţiei. desicaţia începe mai înainte. Cosmos 250 FS – 5 kg/t. Ultima curăţare se efectuează strict înainte de recoltare. când în sol. Signal – 3 kg/t. a treia şi a patra curăţare – după înflorire. contribuie nu doar la propagarea agenţilor patogeni respectivi în perioada de vegetaţie. semănatul timpuriu reprezintă o măsură de prevenire a unor boli care se manifestă la primele faze de vegetaţie ale florii-soarelui.5 CC – 0. Tehnologii în fitotehnie 4. cu Decis 2. Starodub. a doua – înainte de înflorire. Prima curăţare se aplică la faza de 3-4 perechi de frunze. Preparatele se administrează dimineaţa sau seara. ci şi la perpetuarea lor peste iarnă pe resturile vegetale ale buruienilor. Plantaţiile se tratează la 40-45 de zile după înflorirea în masă. . Deoarece scleroţii şi sporii ciupercilor patogene devin activi la o temperatură de peste 12°C. viermelesârmă şi alţi dăunători. gândacul pământiu. în perioada nutriţiei active a gândacilor. Gărgăriţa. când se încheie procesul de formare şi împlinire a seminţelor. Pentru a accelera recoltarea soiurilor de floarea-soarelui şi a reduce răspândirea putregaiului-alb şi cenuşiu se efectuează desicarea terenului. Loturile semincere trebuie supuse sistematic unui control. Respectarea epocii optime de semănat. de putregaiul-cenuşiu.0 kg/t. în baza căruia să fie înlăturate plantele afectate de mana frunzelor umbelifere şi de putregaiul-alb. la adâncimea de încorporare a seminţelor. În cazul în care câmpurile sunt invadate de viermele-sârmă (mai mult de 3 ind.25 l/ha aplicat marginal sau pe toată suprafaţa plantaţiilor. Umiditatea seminţelor nu trebuie să depăşească 32-35%. iar cele tardive – de mana-frunzelor. deci. Carbodan 35 ST – 20 kg/t. în sol se introduce insecticidul Provotox GR – 40 kg/ha. În anii cu o răspândire mai mare a putregaiului-alb şi cenuşiu. Îmburuienarea manifestă asupra florii-soarelui efecte patologice similare cu cele produse de densităţile sporite de plante. Utilizarea unor seminţe libere de agenţi patogeni şi tratarea cu fungicide a seminţelor hibrizilor sensibili la boli. În lupta cu mana frunzelor umbelifere seminţele soiurilor şi ale liniilor materne de pe loturile de hibridare trebuie tratate suplimentar cu Apron Gold 35 EW – 3. unele buruieni sunt plante gazdă preferate de o serie de boli ale florii-soarelui şi. când solul este bine încălzit. alţi gândaci de frunze (la o densitate de nu mai mult de 2 gândaci la 1m2) sunt combătuţi./m2 la semănatul obişnuit)./m2 la semănatul programat şi mai mult de 5 ind. seminţele de floareasoarelui se tratează cu Royal FLO 42 SL – 4 kg/t. Semănatul florii-soarelui se efectuează în termene optime. Semănăturile timpurii sunt masiv afectate de putregaiul alb.

5M de .0-3. Recoltele de floarea-soarelui se treieră cu ajutorul unor combine bine reglate de tip CK-5 Niva. de temperatura. impunându-se uscarea lor prin ventilaţie activă şi curăţatul în flux. foarte important şi pentru aprecierea epocii de recoltare. umiditatea seminţelor scade până la 12-14% – starea de maturitate economică.0 2. Recoltarea florii-soarelui trebuie efectuată în termene restrânse. În perioada maturizării lor fiziologice şi tehnice. când umiditatea lor constituie 35-40%.0 3. odată cu recoltarea. Recoltarea Pentru a evita pierderile şi a menţine calitatea seminţelor oleaginoase trebuie respectate termenele de recoltare care să prevină şi autoîncălzirea. seminţele pierd apă. echipate cu dispozitive de recoltat floarea-soarelui PCP-l. Seminţele florii-soarelui se formează relativ devreme. Termenul de recoltare se stabileşte în funcţie de biologia plantelor (fazele de dezvoltare a plantelor). în principiu. În această perioadă.0 Prin stropirea plantelor la începutul brunificării calatidiilor Prin stropirea din avion a semănăturilor la o umiditate a seminţelor nu mai mare de 38% Consumul de apă – 100 l/ha. epoca de recoltare începe atunci când 80-85% de calatidii au culoarea brună şi 15-20% galben-brună. Dispersia apei trebuie să fie asemănătoare cu ceaţa.30 2. umiditatea seminţelor micşorându-se la 18-20%. recoltarea trebuie realizată în 5-7 zile. Viteza vântului – 5 m/s. În toate cazurile. umiditatea şi circulaţia aerului. în acest caz pierderile provocate de scuturarea seminţelor şi fărâmiţarea lor în timpul treieratului sunt minime. în mare măsură. seminţele din făţare trebuie supuse curăţării şi uscării până la umiditatea prevăzută de standard – 12%. la 35-40 de zile după înflorirea în masă a plantelor. din contul evaporării fizice. La 8-10 zile după desicare. Plante oleaginoase 229 Defolianţi şi desicanţi Firex 150 SL Dominator 360 EC Reglone Super 150 Bromotril 40 EC 2. În condiţiile Republicii Moldova. înălţimea zborului avionului – 5 m. Abaterea admisibilă de consum a preparatelor ±5%. acumularea substanţei uscate scade şi se întrerupe. Umiditatea seminţelor reprezintă un indice de bază al maturizării. a cărei intensitate depinde. În practică.5-3.4. Treptat. recoltarea poate începe şi când umiditatea seminţelor este de 16-18%. condiţiile climatice şi posibilităţile agrotehnice ale gospodăriei. umiditatea seminţelor constituie 12-14%. În condiţii nefavorabile.

iar DON – 1200 şi DON-1500 – câte 60-70 ha. În asolament. utilate cu dispozitivul PCP-8 sau de tip Don-1500. trebuie urmărită permanent calitatea treieratului şi. Aplicarea a 3 udări în perioada vegetaţiei: prima – în timpul creşterii rapide a plantelor. părăseşte devreme terenul. Are câteva avantaje faţă de floarea-soarelui: asigură un profit brut mai mare. iar vătămarea lor – până la 1%. RAPIŢA Importanţa Rapiţa reprezintă una dintre speciile oleaginoase de mare importanţă şi poate fi pe larg cultivată în Republica Moldova. Viteza de lucru a combinei. Pentru a evita decojirea şi spargerea seminţelor. Procedeul implică: 1.5M. turaţia optimă a bătătorului constituie 280-300 de rotaţii pe minut. combina Niva trebuie să recolteze 50-60 ha. Înălţimea miriştii trebuie să constituie 10 cm. se reglează regimul de lucru al bătătorului combinei. Calitatea treieratului depinde de distanţa dintre bătător şi contrabătător la fazele de intrare şi de ieşire. realizează o producţie ecologic pură. Tehnologii în fitotehnie tip Don-1200. utilate cu dispozitivul PCP-10. Pentru a evita traumarea seminţelor. combate buruienile şi poate fi cultivată fără erbicide. poate atinge 25%. Respectarea normelor cu privire la densitatea plantelor – 55-60 mii exemplare/ha. dacă e necesar. 2. nu provoacă eroziunea solului. asamblate cu dispozitivul ПСП-1.5% dezghiocate. a doua – la începutul înfloririi şi a treia – la 7-10 zile după înflorirea în masă. iar a capitulilor – 4-5 cm. 4. iar cu dispozitivul 34-103 A – 5 km/oră.5%. terenul trebuie supus la irigarea de aprovizionare. lungimea tulpinilor mărunţite – 10-12 cm.3. cu 2-3 săptămâni înainte de începutul înfloririi. inclusiv 0. viteza tobei – nu mai mult de 300 de rotaţii pe minut. nu trebuie să depăşească 8 km/oră. Dacă umiditatea seminţelor nu depăşeşte 15%. Pierderile de seminţe şi capitule nu trebuie să depăşească 2. puritatea lor trebuie să constituie nu mai puţin de 95%. distanţa trebuie să reprezinte 40-45 mm. Norma de irigaţie – 600-800 m3/ha. Particularităţile de cultivare a florii-soarelui pe terenuri irigabile După ce este arat. la ieşire – 20-25 mm. adică asigurarea fiecărui hectar cu 800-1 000m3 de apă. Starodub. La recoltare. La intrare.230 V. valorifică eficient precipitaţiile de . reglată în corespundere cu umiditatea masei treierate.

În SUA. Uleiul de rapiţă se utilizează în industria săpunurilor. a lacurilor. suprafeţele cultivate cu rapiţă constituiau 26 425 mii ha. utilizarea . iar producţia medie – 1 750 kg/ha. în industria textilă. uleiul de rapiţă se utilizează direct în alimentaţie sau. lipsite de acid erucic. Plante oleaginoase 231 Figura 21. poate fi utilizat la producerea biocombustibilului. India (6 750 mii ha). în Franţa – 3 542 kg/ha.0-48. în Germania – 4 113 kg/ha. se transformă în margarină. Germania (1 283 mii ha). Un hectar de rapiţă de toamnă poate da circa 1 t de biocombustibil. prelucrându-se industrial. Răspândire. De pe un hectar de rapiţă se colectează până la 80-90 kg de miere.4. sub formă de furaj concentrat. Rapiţă toamnă-primăvară. suprafeţe. Cele mai mari plantaţii au fost atestate în China (7 330 mii ha). Canada (4 938 mii ha). Producţia globală mondială constituie 46 255 mii tone. Prin introducerea unor soiuri productive. Rapiţa se cultivă şi ca nutreţ verde foarte timpuriu. Franţa (1 121 mii ha). a vopselelor. cantitate suficientă pentru a lucra mecanizat 8-10 ha de teren agricol. producţii În 2006. Seminţele ei au un conţinut sporit de ulei (42. producţia medie constituie 1 811 kg/ha. cu un randament de 90%.0) şi sunt utilizate pe larg în industrie şi alimentaţie. Turtele rezultate după extragerea uleiului se folosesc în cantităţi moderate în raţia animalelor. După rafinare (îndepărtarea gustului neplăcut şi obţinerea unei culori galben-deschise). Este o bună plantă meliferă: oferă albinelor o recoltă timpurie de nectar.

lirate. Ambele specii au forme de toamnă şi de primăvară. Uleiul de rapiţă conţine. Brassica oleifera. circa 18% de substanţe extractive neazotate. b) rapiţa-mică (rapiţa navetă). În cultură. Rădăcina ei este pivotantă. cu înălţimea de 1.5 m. Starodub.000 de ani în urmă. cele medii şi de pe vârfuri sunt sesile. acizi graşi: oleic. linolenic. ramificată. lanceolate sau oblong-lanceolate. genul Brassica. în Republica Moldova. rapiţa Colza era cunoscută cu 2. Creşterea conţinutului de acid erucic este condiţionată de temperaturile ridicate din cursul perioadei de vegetaţie. 5-9% de celuloză şi 4. pătrunde în sol la 70-100 cm adâncime. Tehnologii în fitotehnie multiplă a uleiului de rapiţă justifică pe deplin majorarea suprafeţelor cultivate în Republica Moldova. Are o capacitate mare de absorbţie şi o capacitate relativ redusă de solubilizare a compuşilor greu solubili. ce include peste 30 de specii. Colibri. linoleic. În alimentaţia omului se utilizează uleiurile ce conţin mai puţin de 10% de acid erucic sau nu conţin acest acid (tipul 0) şi nici glucozinolaţi (tipul 00).2% de cenuşă.232 V. în proporţii diferite. creşterea conţinutului de acid linoleic şi al altor acizi. penat-sectate. soiurile formelor de toamnă fiind mai productive. Ca plante oleaginoase se cultivă 2 specii de rapiţă: a) rapiţa-mare (rapiţa Colza). Compoziţia chimică În funcţie de specie şi de condiţiile pedoclimaterice. . urmând ca în perspectivă să cuprindă 100 mii ha. Brassica napus oleifera. Particularităţile morfologice Rapiţa are germinaţie epigeică. datorită valorii lor industriale. plantaţiile de rapiţă ocupau circa 16 mii ha. În India.). Scăderea temperaturii şi a umidităţii determină reducerea conţinutului de acid erucic. În 2006. Acidul erucic este considerat factor esenţial al unor boli de inimă (alterările generative. 9-24% de proteine brute. Frunzele bazale sunt peţiolate. Sistematica Rapiţa face parte din familia Brassicaceae. erucic şi palmitic. seminţele de rapiţă conţin 40-50% de grăsimi. sunt menţinute soiurile mai bogate în acid erucic. Ascona (Danemarca) şi soiul de primăvară Sputnik. Tulpina rapiţei este erectă. unele inflamaţii etc. În Republica Moldova sunt răspândite următoarele soiuri de rapiţă de toamnă: Tismeniţki (Ucraina). rezistentă la cădere. cota ei în asolament nu trebuie să depăşească 25%.0-1. slab ramificată.

Polenizarea – predominant alogamă. Seminţele sunt rotunde. Plante oleaginoase 233 Inflorescenţa este un racem. Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltare este de 18-20oC. la o adâncime de 6-8 cm. la adâncimea de 810 cm. La rândul ei. Arătura se efectuează cu ajutorul unui plug asamblat cu antitrupiţe şi cu un tăvălug cu pinteni. Alternanţele între îngheţ şi dezgheţ pot produce „descălţarea” culturii. Lucrările de bază ale solului pot fi efectuate prin două metode: arătură şi lucrare superficială.5-5. porumbul pentru boabe şi culturile din familia Brassicaceae. În condiţiile Republicii Moldova. Temperatura minimă de germinaţie constituie 1-2oC. Pentru . Nu se recomandă amplasarea rapiţei de toamnă după floarea-soarelui.6 g. La faza de rozetă. trebuie asigurate distrugerea buruienilor şi nivelarea solului. Fertilizarea. rapiţa este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă. cu textura medie sau uşoară. leguminoase. entomofilă. şi formarea patului germinativ cu ajutorul cultivatorului USMK-5. Particularităţile biologice Rapiţa de toamnă este o plantă care preferă o iarnă blândă. În ambele cazuri.4 A. Mai întâi se aplică dezmiriştirea. sfecla-de-zahăr. la adâncimea de 20-22 cm. cu încorporarea în sol a resturilor vegetale. Lucrarea solului. Terenurile preconizate pentru însămânţare cu rapiţă trebuie eliberate până la începutul lunii august sau cu cel puţin 3-4 săptămâni înainte de semănat. fără oscilaţii. soiurile de toamnă rezistă la temperaturi stabile de -8 -10oC. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Rapiţa manifestă pretenţii faţă de apă. Perioada de vegetaţie a soiurilor de toamnă este 270-300 de zile. metoda superficială de pregătire a solului este mai eficientă şi se aplică după dezmiriştire sau discuire cu o grapă cu discuri de tip BDT-7. care părăsesc terenul târziu (soia). Cele mai bune premergătoare pentru rapiţa de toamnă sunt culturile păioase. din cauza secetei de toamnă. MMB = 3. Pe o plantă se pot forma până la 400-600 de silicve. Coeficientul de transpiraţie este de 600-740. La maturitatea deplină silicvele sunt dehiscente.4. pentru a asigura condiţii bune de lucrare a solului şi pentru acumularea apei necesare răsăririi. Rapiţa este o consumatoare intensă de elemente nutritive. iar a celor de primăvară – de 100-200 de zile. Fructul este o silicvă cu 10-30 de seminţe. se recomandă arătura devreme. Manifestă pretenţii şi faţă de sol. Perioadele critice sunt cele cuprinse între răsărire şi formarea rozetei şi înflorire–fructificare. primăvară şi vară răcoroasă şi umedă. Formează producţii mari când este cultivată pe soluri cernoziomice. Rapiţa este o plantă de zi lungă. cu reacţie neutră.

susaiul şi mai ales turiţa agăţătoare. . buruienile pot fi nimicite prin metode mecanice şi biologice. Majorarea adâncimii de semănat până la 3-4 cm implică şi majorarea desimii de semănat cu 10-15%. semănatul se aplică la distanţa de 45 cm între rânduri. La apariţia plantulelor de rapiţă. pentru a fi ocrotite de ploşniţe. rapiţa de toamnă poate garanta o producţie înaltă şi fără aplicarea erbicidelor. La combaterea buruienilor graminee şi dicotiledonate anuale sunt utilizate Triflurex 24 EC – 4 l/ha. îngrăşămintele de azot se aplică în doze mici (N10-15). cu distanţa de 12-15 cm între rânduri. seminţele se incrustează cu fungicide. gândacul-lucios. buruienile diminuează producţia.8-6 kg/ha. cele mai dăunătoare fiind buruienile dicotiledonate anuale. În cazul în care se respectă aceste condiţii. în timpul afânării şi pregătirii solului înainte de semănat. limaxul de câmp şi gărgăriţa. la începutul vegetaţiei. Norma numerică optimă de semănat în rânduri dese este de 100-110 seminţe la 1 m2 sau 5. viespea-rapiţei. plantele trebuie stropite cu insecticidul Chinmix 050 EC 0. Seminţele şi semănatul Seminţele trebuie să aibă o capacitate germinativă de minimum 85-90%. • în perioada de creştere activă a plantelor. Adâncimea optimă de semănat pe solurile cu textura uşoară este de 2. puricele culturilor din familia Brassicaceae. pe cele grele – 2 cm. Cea mai eficientă metodă de semănat pe terenurile cu un grad scăzut de îmburuienare este semănatul în rânduri dese. (N30-45). pălămida. consumul este de 50-60 kg de azot. rapiţa formează o rozetă din 6-7 frunze şi suportă temperaturi minime de -10–-15oC. 24-30 kg de fosfor. Toamna. În plantaţiile de rapiţă cu desime mică. Epoca optimă de semănat se încadrează în limitele: a treia decadă a lunii august – prima decadă a lunii septembrie. Tehnologii în fitotehnie 1 t de seminţe şi producţia de biomasă aferentă. Starodub. utilizând semănătorile SZT-3.6A.5-3 cm. Amazone-D-8-40. când se atestă 2-3 purici pe un metru liniar. SZ-3.6. larva moliei-de-varză. Lucrările de întreţinere Prin respectarea minuţioasă a tehnologiilor de cultivare. Dozele de fosfor şi potasiu se aplică la arătură sau discuire.234 V. rapiţa de toamnă extrage din sol N125P72K64 kg.2 l/ha. 40-50 kg de potasiu. În perioada de vegetaţie. până la semănat şi Treflan 24 EC – 4 l/ha. Cu o producţie de 2 t/ha de seminţe. Cele mai mari daune le provoacă plantelor de rapiţă păduchele-verzei. RABE-4 etc. O eficacitate maximă se obţine administrând îngrăşămintele de azot în 2 etape: • primăvara devreme. 50-60 kg de calciu. Înainte de semănat. Pe terenurile cu un grad sporit de îmburuienare.

Cu ajutorul secerătorilor. când umiditatea seminţelor este de 25-30%.. uneori şi mai mult. îmburuienate – în două faze. Producţii. Treieratul poloagelor se efectuează atunci când umiditatea seminţelor atinge 7-8%. 22 Câmp de rapiţă cu cărări tehnologice gândacul-lucios etc. rapiţa-de-toamnă formează o producţie de seminţe de 2000-4000 kg la 1 ha. În condiţiile Republicii Moldova. Semănăturile uniform maturizate. semănăturile trebuie stropite cu insecticidele Zolone 35 EC – 1. Recoltarea Rapiţa se recoltează prin două metode: directă şi în două faze.5-2 l/ha sau Actellic 50 EC – 0. curate şi cu o umiditate a seminţelor de maximum 12-13% trebuie recoltate direct.5 l/ha.4. plantele se taie la înălţimea de 20–22 cm. Semănăturile neuniform maturizate. . Plante oleaginoase 235 Figura.

dextrinei. Starodub. economică şi ecologică. iar prin prelucrarea alcoolului extras din cartofi se pot obţine 15-17 kg de cauciuc sintetic. în oraşul Mondidie. este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea plantelor cultivate în zona de nord a Republicii Moldova. glucozei etc. Tuberculii de cartof se utilizează direct în alimentaţie în peste 400 de reţete culinare. industrială. Se utilizează şi ca adaos la fabricarea pâinii şi în calitate de furaj. În cinstea cartofului sunt înălţate 3 monumente. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL 5 PLANTELE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE 5. reprezentând un aliment valoros.1. al doilea – la baştina lui Parmantier. medic militar francez. În unele raţii. agronomică. amidonului.236 V. a venit timpul ca Franţa să Vă mulţumească pentru că aţi oferit pâine unor oameni chinuiţi de foame”. . mai ales ale porcinelor şi bovinelor puse la îngrăşat. solurile se încadrează în epoca optimă de semănat a cerealelor de toamnă. care a popularizat calităţile şi a recomandat insistent utilizarea cartofului pe teritoriul Franţei: unul în preajma Parisului. CARTOFUL Importanţa Cartoful are o deosebită importanţă alimentară. în locul unde pentru prima dată a fost cultivat cartoful. Două dintre acestea cinstesc memoria lui Augustian Parmanter (1737-1813). După recoltarea cartofului timpuriu şi semitimpuriu. pe bună dreptate. La prelucrarea industrială a 1 t de tuberculi se poate obţine unul din produsele: 95 l de alcool. furajeră. în primul rând soiurile lui timpurii şi semitimpurii. gustos şi uşor digestibil. permiţând pregătirea de calitate a patului germinativ. 140 kg de amidon. pe frontispiciul căruia stau şi azi gravate cuvintele „Binefăcătorul omenirii” şi aprecierile lui Ludovic XVI: „Iată. Este o valoroasă materie primă şi în industria alcoolului. înlocuieşte astfel de concentrate ca orzul şi porumbul. Din punct de vedere agronomic. Este considerat. cartoful. „cea de-a doua pâine” a omului. 100 kg de dextrină.

aproape ideală. unde. Cartoful . În condiţiile zonei de nord a Republicii Moldova. cartoful asigură un venit stabil. Plante tuberculifere si radacinoase . pentru cerealele de primăvară. cultivat în peste 140 de ţări şi asigură. Germania. Cele mai mari producţii se obţin în zonele cu clima moderată şi în ţări economic dezvoltate precum Olanda.8 mil. cu un conţinut sporit de amidon. Produsele industriale fabricate pe bază de cartof devin din ce în ce mai economice graţie folosirii unor soiuri de mare randament. 237 Al treilea monument este amplasat în Germania.5. Belgia etc. Fig. după porumb. 23. ha. În condiţiile ţării noastre. se poate încadra în sistemele moderne de agricultură ecologică prin pretabilitatea la structuri optime de asolament cu durate diferite. producţii Cartoful este una dintre principalele plante de cultură mare: ocupă o suprafaţă de 18. Suedia. volumul producţiei constituind 315. suprafeţe.. Fiind comercializat în stare proaspătă. Răspândire. şi are gravată inscripţia: „În anul 1748. tone.1 mil. iar graţie particularităţilor biologice este considerat premergătoare. aici s-a realizat prima experienţă de înmulţire a cartofului”. în oraşul Offenburg. aduce profituri importante. cele mai mari producţii se obţin în zona de nord. Cultivarea cartofului comportă şi un aspect ecologic: planta este rezistentă la boli şi dăunători. la producţii medii de peste 30-40 de tone la hectar. Este răspândit pe toate continentele. cea mai mare plasticitate ecologică. Danemarca. Franţa. Marea Britanie.

viroze. Arealul lui iniţial cuprindea actualul teritoriu al statelor Chile. Germania. găsindu-şi aici o nouă patrie şi fiind cultivat pe suprafeţe mari. România. Columbia. se menţin soiurile cele mai productive şi rezistente la boli (mană. în prima jumătate a sec. Cartoful este originar din America de Sud.). dar şi cele cu alese însuşiri calitative. Bolivia. care cuprinde un număr foarte mare de specii. cultivată în întreaga Europă şi pe cea mai mare întindere a celorlalte continente. Tehnologii în fitotehnie Sistematica Cartoful face parte din familia Solonaceae. Specia Solanum tuberosum cuprinde o mare varietate de forme. XVI. Starodub. Rusia etc. râie neagră). deosebite din punct de vedere morfologic şi biologic. Cea mai importantă specie este Solanum tuberosum. 2006 Anul Anul Denumirea Culoarea Precocitatea Ţara de origine înregistrării reînregistrării soiului Agata 02 Olanda 2003 Galben Sprinter 03 Republica Moldova 1993 2 000 Galben Vorotânski 03 Rusia 1978 2 000 Galben Ranni Svetliaciok 03 Republica Moldova 1984 2 000 Roşu Gloria 03 Germania 1999 Galben Latona 03 Olanda 1999 Galben Cleopatra 03 Olanda 1999 Roşu Velox 03 Germania 2001 Galben Rosara 03 Germania 2001 Roşu Impala 03 Olanda 2002 Galben Iagodka 04 Republica Moldova 1987 2 000 Roşu Kondor 04 Olanda 2002 Roşu Suceviţa 04 România 2003 Roşu Baltica 05 Germania 2003 Galben Desiree 05 Olanda 1998 Roşu Asterix 06 Olanda 2001 Roşu Sante 06 Olanda 2004 Galben 02 – foarte timpuriu 03 – timpuriu 04 – semitimpuriu 05 – mijlociu 06 – semitardiv . Peru. În Republica Moldova se cultivă soiuri de provenienţă autohtonă sau aduse din ţările cu bogate tradiţii în ameliorarea cartofului (Olanda. Soiuri. Soiurile de cartof cultivate în Republica Moldova. În cultură. A fost introdus în Europa prin Spania. genul Solanum.238 V.

se formează rădăcinile. În mod obişnuit.5 18.şi dizaharidele – 1. stolonii şi tuberculii.02 0.5 22. raportul echilibrat dintre aceştia şi digestibilitatea ridicată a albuminelor conferă cartofului o extraordinară valoare alimentară. iar la temperaturi apropiate de 0oC sau după ce se declanşează procesele de germinaţie a colţilor – până la 8-10%. prin tuberculi. conţinutul de glucoză şi fructoză creşte considerabil. încep să crească colţii din care. iar în procesul de ameliorare. La înmulţirea vegetativă prin tuberculi. b) industriale. în ultimul timp şi prin butaşi de tulpină. ultima asigurându-i consistenţă la fierbere. productivitate înaltă. care au un conţinut redus de amidon (14-17%). care au un conţinut sporit de amidon (20-25%).6 1. în sol. Cantitatea totală de proteine ce rezultă din cartofii cultivaţi pe un hectar este comparabilă cu cea obţinută de pe un hectar cultivat cu grâu.6 0.96 3. flori şi fructe.5 1. Plante tuberculifere si radacinoase . ochi superficiali. coaja fină şi netedă.1 0. c) furajere. furajere. Amidonul din cartof este constituit din amilopectină (75-85%) şi amiloză (15-25%). care se înmulţeşte în cultură pe cale vegetativă. . Compoziţia chimică Compoziţia chimică a tuberculilor de cartof.5%. se înmulţeşte prin seminţe. iar la suprafaţa solului – tulpinile cu frunze.9 Amidonul reprezintă 95-99% din totalul de glucide. total Proteine Lipide Celuloză Cenuşă Valori medii 77.0 Valori minime 63 13 13 0. imediat după plantare. Deşi proteina ocupă doar 2% din masa tuberculului de cartof. % Componente Apă Substanţă uscată Glucide. cu utilizare în scopuri culinare. Pe parcursul păstrării. d) universale (mixte). dintr-o tonă de tuberculi se obţin 140 kg de amidon uscat.0 0. 239 În funcţie de utilizare.7 0. iar mono.5. Particularităţile morfologice Cartoful este o plantă anuală erbacee. gust plăcut.2 0. soiurile de cartof se împart în 4 categorii: a) de masă. care au un conţinut sporit de amidon şi conţin multă proteină.4 Valori maxime 86 36 30 4. industriale.4 2. Rădăcina cartofului porneşte de la partea subterană a tulpinii şi se ramifică. prezenţa aminoacizilor esenţiali.

Ele pot fi erecte sau uşor arcuite.6-1. cu o înălţime de 30-100 cm şi grosimea de 0. galbenă etc. româneşti – albă sau galbenă. Tehnologii în fitotehnie formând un sistem radicular fibros. treptat. cu diferite nuanţe ale acestora. Stolonii au poziţie orizontală sau oblică. tulpinile pot fi acoperite cu peri rari şi lungi. formă cilindrică. un ochi are 3 muguri: unul central şi doi laterali. cu numeroase ramificaţii. Marea majoritate a masei rădăcinilor se află în stratul arabil.240 V. Frunzele sunt imparipenat-compuse. cele germane – în majoritate galbenă. poate fi roşie ori galbenă. Foliola terminală poate fi liberă sau cu concreştere unilaterală (concrescută cu o foliolă) sau bilaterală (concrescută cu două foliole învecinate). Tulpina are aspect de tufă. Iniţierea tuberculilor (tuberizarea) are loc la 10-35 de zile după răsărirea plantei. stolonii au structura asemănătoare cu cea a tulpinii. în funcţie de soi. Cu cât stolonii sunt mai scurţi (mai mici de 10-15 cm). mai mici. Culoarea tuberculilor variază în funcţie de soi. la început. soiurile americane au pulpa de culoare albă. pe cele uşoare. iar creşterea lor durează 45-85 de zile. este influenţată genetic. Culoarea tulpinii este verde. Lateral. sunt mai groşi decât rădăcinile şi mai cărnoşi. tulpinile se îngălbenesc şi. Mărimea. oval-lanceolată sau rotundă. Spre maturitate. În mod obişnuit. se usucă şi se lignifică. iar uneori atinge chiar 150-200 cm). De regulă. . formă şi dispunere şi sunt mai dense spre vârf şi din ce în ce mai rare spre bază. cu atât asigură o formare mai grupată a tuberculilor în cuib şi favorizează aplicarea metodei mecanizate de recoltare. Din punct de vedere anatomic. diferă ca număr. Tulpina. care. variind la soiurile timpurii şi la cele târzii. 20-30% cresc până la 70 cm (un număr redus de rădăcini depăşeşte 100 cm. Starodub. tuberculul formează nişte proeminenţe (sprâncene) şi adâncituri (ochi). O plantă de cartof produce în medie 10-15 stoloni cu lungimea de 5-30 cm. Plantele provenite din seminţe formează o rădăcină pivotantă. rădăcinile se dezvoltă mai mult lateral. purtătoare de frunze şi flori. Din mugurii tuberculilor se dezvoltă tulpini ierboase. Tuberculii sunt formaţiuni ale tulpinilor subterane şi. Pe solurile compacte. care. bine dezvoltat. deoarece dintr-un tubercul-mamă apar 4-8 tulpini. iar cele olandeze. crescând în grosime şi lungime.2 cm. străbat profund în pământ. ulterior. Uneori. Perechile de foliole mari alternează cu perechi de foliole intermediare. Pulpa tuberculului este de culoare albă. Stolonii reprezintă ramificaţii ce pornesc din mugurii tulpinali subterani. alcătuite din 2-5 perechi de foliole. capătă forme şi dimensiuni caracteristice soiului. forma şi aspectul foliolelor sunt particularităţi ale soiului. care pot avea formă elipsoidală. La suprafaţă. au forma unor noduli. rădăcinile se dezvoltă pe raza de 30-50 cm.

Abundenţa înfloririi şi durata acesteia prezintă caracteristici ale soiurilor.5. Cartoful. Cea mai mare cantitate de apă o consumă în perioada cuprinsă între îmbobocire şi maturitate. a tuberculilor tineri. ca şi excesul de apă. grupate în două carpele. Floarea este de tip 5. Coeficientul de transpiraţie constituie 323-614. În zonele secetoase. Temperatura optimă de creştere a tuberculilor este de 16-18oC. La această etapă are loc creşterea concomitentă a tufei şi a tuberculilor. La temperaturi sub zero grade. soiurile timpurii înfloresc mai puţin. La plantări timpurii se formează un sistem radicular puternic. Seminţele sunt mici. gineceul – compus dintr-un ovar superior bilocular. fapt ce conduce la diminuarea producţiei. culoare albmurdar. deoarece lipsa oxigenului din sol stopează formarea tuberculilor şi conduce la moartea acestora. iar cea maximă – 42oC.5 g. cu apogeul în perioada înfloririi. originar din regiunile muntoase din America de Sud. însă nu este exclusă nici alogamia. fără a i se reduce accesul aerului. Majoritatea soiurilor nu produc fructe. umedă şi răcoroasă. Secetele. Fructul este o bacă polispermă rotundă. Cerinţele faţă de umiditate. Cartoful este una dintre plantele cu cele mai mari pretenţii faţă de aprovizionarea continuă cu apă. La temperaturi mai mari decât cea optimă se formează vrejuri lungi şi o suprafaţă foliară redusă. Vrejii cresc la 7oC. 241 Floarea. iar maxima – 29oC. Temperatura minimă de încolţire constituie 5-6oC. . suferă toate organele plantei. MMB – 0. plate. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. Excesul de umiditate este foarte dăunător. chiar de scurtă durată. Înflorirea şi fructificarea nu sunt fenomene constante. iar părţile aeriene se veştejesc. Asociată cu temperaturi ridicate. Cea mai favorabilă umiditate relativă a aerului este 7075%. a frunzelor inferioare şi superioare. tuberculii se îndulcesc. Temperatura optimă pentru creşterea vrejilor este 19-21oC. Polenizarea este autogamă. ovoidale. iar optimă pentru răsărire – 12-15oC. cime simple sau compuse. stilul lung şi stigmatul – de forma unei gămălii. mai ales la cea realizată prin metoda de picături. Cartoful pretinde o umiditate moderată şi permanentă în sol. Florile sunt reunite în inflorescenţe. secetele din această perioadă cauzând pierderi mari de producţie. cea minimă – circa 2oC. variaţia de umiditate provoacă pieirea succesivă a stolonilor. au circa 2 mm în lungime. iar rădăcinile – la 4-5oC. influenţează negativ producţia. verde-violacee. conţine 50-100 de seminţe. Plante tuberculifere si radacinoase . cu androceul format din 5 seminţe cu anterele unite. cartoful reacţionează pozitiv la irigare. iar la maturitate – cu luciu argintiu. În general. este o plantă de climă temperată. La temperaturi de peste 29oC tuberculii nu mai cresc.

Solurile cu textură grea (argiloase) sunt nepotrivite pentru cartof: reduc şi deformează creşterea tuberculilor. Tehnologii în fitotehnie Cerinţele faţă de sol. luto-nisipoase. ci şi distribuţia asimilatelor şi evoluţia aparatului foliar. transformă stolonii în tuberculi. Intensitatea mare a luminii stimulează şi forţează înflorirea plantelor. Cauzele fenomenului nu au fost descoperite încă. care. Lungimea de 10-12 ore a zilei se consideră pregnant optimă pentru formarea tuberculilor. în primul rând. Este foarte important. există însă mai multe supoziţii cu privire la natura lui. Astfel. condiţiile de sol fiind mai limitative la zonarea cartofului. presupunându-se că ar fi de natură virusologică sau ecologică sau că este provocat de îmbătrânirea culturii. Dacă durata zilei depăşeşte 14 ore. În condiţiile Republicii Moldova. pe solurile favorabile. iar pe solurile necorespunzătoare chiar şi clima favorabilă nu poate fi pe deplin valorificată. lutoase. care cauzează reducerea treptată a producţiei. considerat plantă de zi lungă (ca producătoare de seminţe) şi plantă de zi scurtă (ca producătoare de tuberculi). Teoria virusologică explică . Cerinţele faţă de lumină. Lumina de zi lungă influenţează formarea tuberculilor şi fructificarea cartofului. să cunoaştem reacţia fotoperiodică a cartofului. Tuberculii degeneraţi formează colţi-filose. producţii reduse.5). o parte din stoloni se transformă în lăstari. contribuie la îmbunătăţirea formării tuberculilor. Ca textură. cu condiţia că irigarea se face paralel cu fertilizarea.şi microelemente solubile. alungirea tulpinii este mai pronunţată decât la intensitatea sporită (8 000-10 000 de lucşi) a acesteia. cartoful suportă uşor chiar şi condiţiile climatice nefavorabile. Sistemul radicular relativ slab îi permite să asigure producţii mari pe soluri fertile. Intensitatea luminii influenţează nu doar producţia. ulterior. atât sub aspect teoretic. Starodub. Fenomenul se atestă mai frecvent la soiurile timpurii şi în zonele mai calde şi mai secetoase. cât şi sub aspect practic. plante slab dezvoltate. Transformarea intensă a stolonilor în tuberculi se produce în condiţii de zi scurtă.242 V. La o intensitate scăzută a luminii (2 500 de lucşi). iar în unele cazuri conduc la dispariţia soiurilor. cele mai favorabile condiţii de cultivare a cartofului sunt atestate. Ziua scurtă şi lumina redusă stimulează formarea unei substanţe care contribuie la tuberizarea în frunze. evident. Cartoful este o plantă foarte pretenţioasă faţă de sol. Temperaturile scăzute diminuează condiţiile de zi scurtă şi. Solurile nisipoase asigură rezultate foarte bune la cultivarea soiurilor extratimpurii şi timpurii. cele mai favorabile sunt solurile nisipo-lutoase. Cartoful valorifică solurile relativ acide (pH – 5-6. reduc tuberificarea. unde se obţin frecvent producţii mari. Degenerarea cartofului prezintă un fenomen biologic. iar bulgării de pământ măresc riscul şi procentajul de vătămare în timpul recoltării. Reacţia fotoperiodică a plantelor de cartof este modificată şi determinată în funcţie de temperatură. în zona de nord. bine aprovizionate cu humus şi cu macro.

degenerarea are aspect ecologic. • tehnologii utilizate primăvara cu scopul de a obţine marfă pentru consum. În prezent. degeneraţi. Y şi VRFC – prin afide.5. • tehnologii utilizate primăvara cu scopul de a utiliza materialul de plantare pe teren irigat. viruşii migrează în tuberculi. provocat de viruşi specifici cartofului. În zonele secetoase de stepă. utilizaţi la plantare. M. producerea materialului de plantare în zone izolate ca spaţiu şi mai răcoroase. se recomandă cultivarea soiurilor rezistente la viroze. Temperatura ridicată şi seceta din timpul formării tuberculilor şi solurile grele ca textură fizică şi cu fertilitate slabă conduc la formarea unor tuberculi mici. cultivat în condiţii climaterice răcoroase şi umede. La infestări puternice cu viroze. depistarea şi înlăturarea plantelor bolnave din sectoarele semincere. Tehnologia de cultivare În condiţiile Republicii Moldova. cartoful se cultivă în baza unor tehnologii specifice: • tehnologii utilizate primăvara devreme cu scopul de a obţine material de plantare. dar. La îngălbenirea părţii aeriene. Cauzele degenerării sunt amplu studiate şi analizate de susţinătorii tuturor acestor 3 teorii. Pentru prevenirea acestui fenomen. atestate în timpul formării tuberculilor şi păstrării lor. procedeu ce favorizează obţinerea unui material valoros şi sănătos. sunt sănătoşi. care se transmit de la plantă la plantă de către afide sau alte insecte. În zonele secetoase (zona de sud). Plante tuberculifere si radacinoase . în zonele cu clima favorabilă – aspect virotic. iar condiţiile de mediu sunt factori ce influenţează apariţia şi răspândirea viruşilor. emit colţi-filose ce generează plante bolnave. ciuperci. Viruşii X şi S se transmit prin contact direct. care. nematode. Teoria îmbătrânirii explică degenerarea ca rezultat al folosirii în calitate de material de plantare a tuberculilor maturi. iar viruşii A. acest tip de degenerare se previne prin plantarea cartofului de soiuri timpurii vara (a treia decadă a lunii iunie). 243 fenomenul degenerării ca urmare a infectării cu diferiţi viruşi. reînnoirea materialului de plantare din zonele mai calde (la 1-2 ani) cu material produs în zonele mai răcoroase. degenerarea este combătută prin producerea unui material de plantare „liber de viroze”. când în cuib se formează tuberculi de vârste diferite. se consideră că degenerarea este un fenomen patologic. se recomandă recoltarea timpurie (până la încheierea înfloririi) a materialului de plantare. În ultimii ani. . favorabile dezvoltării cartofului. favorizând apariţia plantelor cu diferite grade de degenerare. Îmbătrânirea este mai accentuată la soiurile timpurii şi în condiţii secetoase. Degenerarea ecologică este determinată de condiţiile de mediu. producţia se reduce cu până la 80-90%. aparent. Pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen.

Nu se recomandă cultivarea cartofului după plante din familia Solanaceae (tutun. Din această categorie fac parte cerealele păioase (de toamnă şi de primăvară).). cu scopul de a obţine marfă pentru consum. 1. Amplasarea culturii. în special potasiu. cartoful trebuie să absoarbă din sol 5. Cele mai bune premergătoare pentru cartof sunt culturile care părăsesc devreme terenul.1-3. • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor din anul anterior. lasă solul liber de buruieni şi resturi vegetale. castraveţi. 3. Tehnologii în fitotehnie • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor din anul anterior. cu scopul de a obţine material de plantare.8 kg de MgO. pivotant şi profund. vinete.). Cartoful se încadrează în grupul de plante cu cerinţe mari faţă de elementele nutritive. într-o stare de afânare corespunzătoare. echivalentul a 150-250 kg de N. au sistem radicular bogat. • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor abia recoltaţi. ardei etc. 7. Gunoiul de grajd se utilizează în tratarea cartofului în toate ţările cultivatoare. Lucrarea solului.2-7. Fertilizarea se face cu îngrăşăminte organice sau minerale separat sau combinat. deoarece au boli şi dăunători comuni. 240-320 kg de K2O. După cartof. tomate. cu scopul de a obţine material de plantare. La o suprafaţă de 1 ha se recomandă administrarea a 30-40 de tone de gunoi de grajd semifermentat. azot şi fosfor. acesta asigură menţinerea şi îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice şi a structurii solului.6-1. solul rămâne fără resturi vegetale.9 kg de N.244 V. La amplasarea lui şi la stabilirea locului de rotaţie. Cartoful manifestă pretenţii şi faţă de calitatea lucrărilor (de bază şi de primăvară) ale solului. rapiţa. Starodub.6-5.5 kg de K2O. 1. Pentru a obţine 1 t de tuberculi. Fertilizarea. condiţii ce permit realizarea unor lucrări superficiale ale solului şi pregătirea lui pentru cerealele de toamnă.2 kg de CaO. fiindcă pe lângă sporul foarte mare şi economia de producţie. În general. porumbul pentru boabe. îndeosebi pentru cerealele de toamnă.8 kg de P2O5. Soiurile timpurii de cartof sunt foarte bune premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură. unele legume (varză.6-1. manifestă un potenţial ridicat de producţie şi are un sistem radicular slab dezvoltat. cu putere mai redusă de solubilizare a compuşilor chimici din sol. • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor abia recoltaţi cu scopul de a obţine marfă pentru consum. pregătirea solului implică . care contribuie la afânarea solului. În cazul cartofului. lipsit de buruieni. 90-120 kg de P2O5. morcov etc. cartoful nu manifestă pretenţii faţă de planta premergătoare. creşterea pHului şi a fertilităţii. Consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. trebuie luate în calcul particularităţile lui biologice.

textura fizică a solului şi panta terenului. Până la perioada îngheţurilor. mai ales în anii secetoşi. Plantarea cartofului Înainte de plantare. ci şi crearea unor condiţii favorabile pentru aplicarea elementelor de mecanizare şi a proceselor tehnologice (inclusiv la recoltare). care implică: • amplasarea cartofului în rotaţie după cele mai bune premergătoare şi evitarea plantelor care au boli şi dăunători comuni. dacă aceasta se realizează la umiditate optimă şi la adâncimea de 15-20 cm. neapărat la adâncimea formării cuibului (14-15 cm). tuberculii trebuie pregătiţi pentru plantat. • formarea unei desimi de plantare cu 10–20 mii cuiburi/ha mai mare decât desimea cartofului pentru consum. trebuie aplicate 2 cultivaţii. . trebuie executată diferenţiat. este destul de costisitoare şi. în mare măsură. pe pante şi curbe de nivel –20-22 cm. Lucrările de primăvară încep la faza de maturitate fizică a solului. Pe solurile ieşite din iarnă. de care se ataşează o grapă. Pregătirea tuberculilor pentru plantare începe imediat după recoltarea loturilor semincere. determină nivelul producţiei. pe care au căzut precipitaţii abundente ori iarna s-a menţinut un strat gros de zăpadă. Cartofii se înmulţesc prin seminţe doar prin procese de ameliorare şi cu scopul de a obţine material hibrid sau de a menţine unele specii care nu produc tuberculi. este suficient să se aplice o singură cultivaţie. nivelate şi pregătite pentru plantarea cartofului. Întreţinerea şi nivelarea arăturii aduce sporuri remarcabile de producţie. care ar putea fi confundate cu simptomele virotice. asigurându-se astfel o răsărire cu 10-15 zile mai devreme. pe solurile compacte. • plantarea unui material preîncolţit. • asigurarea cartofului cu soluri uşoare sau medii.5. tasate în timpul toamnei. afânate. 245 nu doar realizarea unui pat germinativ bun. • combaterea afidelor cu insecticide sistemice şi realizarea a 2-3 purificări biologice (smulgerea şi scoaterea plantelor virozate) în timpul vegetaţiei. Pentru Republica Moldova este recomandabilă lucrarea solului prin metoda semiogor. Primăvara. pe care se aplică tehnologii specifice de cultivare. cu scopul de a combate buruienile şi de a nivela solul. arătura trebuie lucrată cu un cultivator. inclusiv prin evitarea tasării. Tehnologia necesită cantităţi mari de material de plantare. Trebuie să se aplice arătura adâncă. Plante tuberculifere si radacinoase . în funcţie de planta premergătoare. pentru a nu provoca modificări morfologice. cu fertilitate uniformă. pentru a evita eroziunea. care. Pe teren plan. arătura trebuie să constituie 28-30 cm.

Tehnologii în fitotehnie • recoltarea cu 10-15 zile mai devreme. cantitatea materialului de plantat trebuie să constituie 1500-1800 kg/ha. Tuberculii încolţiţi asigură sporuri esenţiale de producţie. iar cele medii şi semitardive – 50-55 mii cuiburi/ha. sortarea pe categorii în baza mărimii. la lumină. Distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 60-70 cm. în încăperi luminoase. după recoltare reţinându-se cel valoros şi sănătos. În plan calendaristic. în special în anii cu desprimăvărare întârziată. la temperatura minimă a solului de 5-6oC. dacă desimea constituie 60 mii/ha. temperatura solului la adâncimea de încorporare a tuberculilor trebuie să constituie 6-8oC. durează 30-35 de zile şi include 2 etape: 1) forţarea pornirii colţilor prin ţinerea timp de 8-10 zile la întuneric. Plantarea timpurie favorizează formarea tuberculilor în zile scurte şi este foarte importantă pentru soiurile semitimpurii. epoca de plantare este condiţionată de gradul de zvântare a solului la adâncimea de plantare (12-15 cm). Starodub. Materialul de plantare se sortează. Încolţirea se produce destul de uşor. cu 2-3 săptămâni înainte de plantare se recomandă secţionarea longitudinală a tuberculilor mai mari. la faza în care tufele se fac galbene. în straturi de 30-40 cm. realizată în baza mărimii. tuberculii încolţiţi se plantează mai devreme. Durata optimă de plantare este de 5-6 zile. Epoca de plantare. masa tuberculilor oscilează în limitele a 25-30 g. la temperaturi de 12-15oC.246 V. la temperaturi de 12-15oC şi aerisire bună. Deseori. Acest procedeu stimulează pornirea mai multor colţi de pe tuberculul de sămânţă şi contribuie la răsărirea cu 5-10 zile mai devreme şi mai uniformă. Desimea de plantare. În funcţie de masa tuberculilor. încolţirea. Adâncimea de plantare variază în funcţie de condiţiile pedoclimaterice. creîndu-se condiţii de plantare timpurie. Pentru cartoful neîncolţit. secţionarea tuberculilor. cu scopul de a repartiza un număr egal de ochi pe ambele secţiuni. între 20 şi 30 cm. plantarea cartofului se încadrează în limitele primei şi a celei de a doua decade a lunii aprilie. Pregătirea materialului de plantare implică următoarele procedee: alegerea unui material sănătos. soiurile foarte timpurii şi timpurii acceptă desimea de 65-70 mii cuiburi/ha. în cazul unei desprimăvărări medii. iar pe rând. în timp de 20-25 de zile. În cazul în care materialul de plantare nu poate fi asigurat în baza tuberculilor de sămânţă de mărime medie. şi diferenţierea pe fracţii asigură realizarea precisă a distanţei de rând. iar în anumite cazuri. Prin utilizarea acestui procedeu tehnologic se pot înlătura eventualii tuberculi virozaţi (se emit colţi-filose). în funcţie de soi. la temperaturi minime. 2) încolţirea propriu-zisă. masa . Sortarea pe categorii. până se obţin colţi albi cu o lungime de 1-2 mm. Plantarea se face în strictă corelaţie cu umiditatea solului. în primul rând ale soiurilor timpurii.

Se admite o adâncime mai mică pe solurile grele şi la începutul plantării. Majoritatea micozelor se dezvoltă rapid în sol şi aer umed. acestea sunt larg răspândite şi cauzează pierderi mari culturii. Erbicidarea trebuie realizată cât mai apropiat temporal de răsărirea cartofului.0 l/ha. Lazurit SP . tasarea solului modifică forma şi depreciază calitatea şi proprietăţile culinare ale tuberculilor. Principalele lucrări realizate în vederea atingerii acestor obiective includ rebilonatul şi cultivaţiile. solul se menţine afânat. Plantarea la peste 10 cm adâncime creează dificultăţi la recoltarea mecanică. se refac biloanele pentru o bună acoperire a organelor subterane ale cartofului. La o adâncime de plantare de 8-12 cm. efectul şi a distruge un număr cât mai mare de buruieni la faza cea mai sensibilă. se realizează irigarea. distrugerea crustei şi a buruienilor dintre biloane se realizează cu ajutorul unui cultivator echipat cu piese de tip rariţă. pentru a răsări mai repede. În timpul cultivaţiei.4.5. Refacerea biloanelor. Lucrările de întreţinere Perioada cuprinsă între încheierea lucrărilor de plantare şi răsărirea cartofului include 25-30 de zile. se îmbunătăţeşte regimul lui hidric şi se distrug buruienile. Biloanele se înalţă cu circa 20 cm deasupra solului şi contribuie la o mai bună dezvoltare a tuberculilor. În acest interval. Trebuie realizate 1-2 cultivaţii între rânduri. Până la răsărire se efectuează 1-2 lucrări de refacere a bilonului. se combat bolile şi dăunătorii. în timp. Contra buruienilor anuale dicotiledonate şi parţial monocotiledonate anuale se aplică erbicidele Ghesagard 50 FW . În cazul recoltării mecanice. iar prin refacerea lor se combat buruienile. urmate de 2-3 bilonări. solul se afânează. 247 tuberculilor. a selectivităţii şi a efectului erbicidelor. Fiecare centimetru de adâncime în plus implică răscolirea suplimentară a 100-150 tone sol/ha. Epoca optimă de aplicare a erbicidului este cu 5-7 zile înainte de răsărirea cartofului. Plante tuberculifere si radacinoase . buruienile trebuie anticipate prin cercetarea terenului. epoca de plantare şi metoda de recoltare. în regiunile favorabile. Tasarea solului reduce cu 56% producţia de cartof.0 l/ha Cele mai multe boli ale cartofului sunt cauzate de micoze. . a compoziţiei floristice din anii precedenţi. uneori şi mai mult.1. şi 8 cm – în celelalte zone. adâncimea medie la care se pot forma tuberculii constituie 16 cm. Nu este exclusă şi tehnologia de combatere a buruienilor prin aplicarea erbicidelor. Tuberculii încolţiţi trebuie plantaţi la o adâncime mai mică. limitele de adâncime trebuie să constituie 5-6 cm. Pe lângă reducerea producţiei. În cazul cartofului. Cartoful este foarte pretenţios la aerarea solului. se distrug buruienile şi crusta. cu scopul de a-i prelungi. Principalele focare de infecţie sunt plantele bolnave. Un factor important care condiţionează adâncimea de plantare îl reprezintă modul de recoltare.

coropişniţa. Infecţia pătrunde în tuberculi prin ochi. viermii-sârmă. cauzate de următorii viruşi: X. Măsurile chimice presupun aplicarea unor fungicide de prevenire la faza când plantele ating înălţimea de 25-30 cm. Măsurile fitosanitare aplicabile în cazul manei presupun distrugerea tuberculilor infectaţi. Cei mai răspândiţi dăunători ai cartofului sunt gândacul-de-Colorado. Kondor. Tehnologii în fitotehnie resturile vegetale. Dăunătorii. Măsurile de protecţie contra gândacului-de-Colorado sunt valabile şi pentru ceilalţi dăunători. De exemplu: Ridomil Gold MZ 68 WG – 2. care trebuie selectaţi la sortare. Măsurile de protecţie recomandabile implică utilizarea unui material de plantare sănătos. tuberculii. Starodub. respectarea distanţei de izolare dintre câmpurile semincere şi cele de consum. viermii-albi. Gloria. deformaţiile. Acrobat MZ 69 WP – 2. Primul tratament se aplică contra adulţilor hibernaţi. dezinfectarea utilajului de muncă. afidele cartofului etc. ambalajului. crearea condiţiilor optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. Ciuperca atacă frunzele. maşini agricole etc. Următorul – la apariţia larvelor de vârsta I şi II. dezinfectarea depozitelor. Zolone 35 EC – 2. lenticele sau leziuni mecanice în câmp. Primele simptome se atestă pe frunzele inferioare şi se manifestă sub formă de pete de culoare brună. gangrena etc. La combaterea gândacului-de-Colorado se utilizează insecticide precum Confidor SL 200 – 0. petalele şi frunzele atacate capătă aceeaşi culoare (brună) şi pier. Y. se răspândesc prin materialul semincer. folosirea soiurilor rezistente: Deziree. Măsurile de protecţie. Mana este cea mai răspândită şi periculoasă boală a cartofului. în multe cazuri depăşesc micozele şi bacteriozele. insecte. . eliminarea plantelor bolnave din câmp. îngălbenirea frunzelor şi diverse necroze. Măsurile agrotehnice implică utilizarea soiurilor rezistente. Mana se manifestă mai frecvent în condiţii de irigare. după gradul de afectare a culturii. Virozele sunt principala cauză a degenerării cartofului. Principalul focar de infecţie sunt tuberculii mănaţi. încolţirea cartofului înainte de plantare. Cele mai răspândite sunt mana. S.5 l/ha. evitarea contactului între plantele bolnave şi cele sănătoase. Bolile cauzate de viroze sunt răspândite în toate zonele de cultivare şi. în care iernează ciuperca producătoare de mană.0 l/ha. Regent 25 EC – 0.5 l/ha. tulpinile. Viruşii sunt strict legaţi de celulele plantelor şi se întâlnesc numai în plantele vii.5 l/ha etc. Cele mai tipice manifestări ale virozelor sunt mozaicul.2 l/ha. râia argintie. solul.248 V. Utilizarea insecticidelor reprezintă cea mai eficientă metodă de combatere. M. Bravo 500 SC – 1.0 l/ha. Există peste 20 de viruşi care posedă o mare capacitate de infecţie şi se răspândesc foarte rapid. transportului. dacă numărul lor este de 1-2 indivizi pe o plantă. O foarte importantă măsură de protecţie o reprezintă asolamentul şi amplasarea culturii la o distanţă cât mai mare de câmpul precedent. tuberculii pentru seminţe. Tulpinile. macrosporioza.

La un număr mare de vătămători. – la soiurile semitardive (pentru consum de toamnă-iarnă). 249 Coropişniţa este un dăunător care atacă rădăcinile. până la tuberizare plafonul minim constituie 50% din IUA. cu plafon minim 70% din IUA. 8-10 udări în silvostepă. orz. plantat pe soluri uşoare. Afectează mai mult plantaţiile din locuri umede. Cartoful este o plantă foarte pretenţioasă la regimul de apă din sol şi are nevoie de o umiditate moderată şi permanentă pe tot timpul vegetaţiei. Arătura adâncă şi lucrarea sistematică a solului scade brusc numărul dăunătorilor. trebuie udat permanent. cu norme de udare de 300-350 m2/ha. se aplică 6-8 udări în stepă şi 5-6 udări în silvostepă (zona de nord). se aplică. cauzându-le rozături mari. se optimizează temperatura solului care. tulpinile subterane şi tuberculii. bogate în substanţe organice şi mai ales cele pe care s-a introdus mult bălegar. dar nici seceta. la interval de 6-10 zile. pe suprafeţe mici. dar şi excesul de apă. de la răsărire la recoltare. la intervale de 4-5 zile. 30-50 g de Zolone 35 EC sau Regent 25 EC 50 ml la 10 litri de apă. norma de udare – 300-350 m3/ha. Astfel. cu un adaos de 30 g de ulei nerafinat de floarea-soarelui. Se poate utiliza atât metoda de irigare prin aspersiune. cât şi metoda prin brazde. – cartoful de vară pentru consum se irigă în perioada cuprinsă între tuberizare şi încetarea creşterii tufelor (iunie-iulie). Se pot utiliza şi momeli din grâu. Cea mai eficientă este metoda irigării prin picături. nu trebuie să depăşească 20-25oC. distrugerea insectelor care se acumulează în aceste gropi la cald. pentru a preveni degenerarea tuberculilor. la 50 cm adâncime. Regimul de irigare trebuie reglat astfel încât să prevină insuficienţa. câte 3-4 udări în cazul cartofului extratimpuriu şi 5-8 udări în cazul cartofului timpuriu. care reduce brusc consumul de apă. . În general. la fel şi săparea gropilor. umplerea lor cu bălegar primăvara devreme şi toamna. cu plafon minim de 60-70% din IUA. intervalul între udări – 10-12 zile. Plante tuberculifere si radacinoase .5. Măsurile de protecţie. care sunt tratate cu insecticid în proporţie de 30-50 g la un kg. Cartoful nu suportă excesul de apă. Cu această soluţie se stropeşte 1 m2 de sol. în total. normele de irigare pentru cartof sunt mai mici şi plafoanele minime ale udărilor – mai mari decât la alte culturi. la 40-50 cm adâncime. la 50-60 cm. trebuie aplicate 10-12 udări în zona de stepă. Elementele regimului de irigare al cartofului prezintă unele particularităţi: – cartoful extratimpuriu şi timpuriu. Momelile se încorporează în sol la adâncimea de 23 cm. Prin irigare. bucăţi de cartof. cu norme de udare de 250-300 m3/ha. Irigarea.

creşte gradul de vătămare. Pentru a păstra bine tuberculii de cartofi. Întreruperea pe cale mecanică a vegetaţiei se realizează cu ajutorul maşinii MTV-4. . se culeg la maturitate. se realizează manual (sectoare mici). de la 30-40% la mai puţin de 10%. Recoltarea cartofului pentru seminţe se face înainte de maturizarea fiziologică a plantelor. Durata lungă de păstrare (5-7 luni).250 V. Durata optimă a perioadei de recoltare este de circa 25-30 de zile şi se încadrează frecvent în limitele 20 august–20 septembrie. Păstrarea cartofului. Prin păstrare bine organizată. soi. La valori mai mici de temperatură. Recoltarea se efectuează eşalonat. Starodub. O condiţie importantă pentru recoltarea cartofului este temperatura din sol. umiditatea optimă care permite separarea uşoară a pământului de tuberculi în procesul de recoltare. la temperaturi prea ridicate. respiraţia. activitatea microbiologică şi repausul germinal. Recoltele pentru consum de toamnă-iarnă. CRC-2 etc. sau semimecanizat. umiditate. zonă. în funcţie de condiţiile anului. în funcţie de necesităţi.). vătămările şi exfolierile sunt frecvente. soiurile extratimpurii şi timpurii au producţii de circa 10 t/ha. Producţii. atunci când peridermul este bine format. seminale sau industriale. care să favorizeze menţinerea proprietăţilor lui culinare. Temperatura optimă a solului este de 12-15oC. Potenţialul biologic al cartofului depăşeşte 100 t/ha. cartoful timpuriu se recoltează manual. tuberculii sortându-se şi adunânduse concomitent. creează mari dificultăţi. luând în calcul conţinutul ridicat de apă. pierderile pot fi reduse esenţial. pe măsura livrărilor. Pentru consumul de vară. În timpul păstrării. tuberculii îşi pierd din turgescenţă. masa de tuberculi trebuie să traverseze următoarele procese: transpiraţia. recoltarea începe în luna mai. Tehnologii în fitotehnie Recoltarea Momentul recoltării cartofului se stabileşte în funcţie de scopul cultivării. impunându-se o livrare rapidă. sau cu ajutorul maşinii de scos cartofi MSC-2 sau E-684. când peridermul este format (nu se exfoliază când e fricţionat cu degetul prin apăsare şi împingere) cu ajutorul combinelor pentru cules cartofi (E-684. atunci când greutatea tuberculilor noi depăşeşte 30 g. În baza tehnologiilor moderne. Deoarece la această fază peridermul tuberculului nu este întărit. Întreruperea vegetaţiei cartofului pentru seminţe constituie o măsură tehnologică clasică şi se utilizează cu scopul de a împiedica migrarea viruşilor din posibilele infecţii primare pe frunze spre tuberculi. Pentru consum extratimpuriu. lumină. prin respectarea cerinţelor. trebuie create condiţii speciale de temperatură. aerisire. se pot obţine producţii la nivelul potenţialului mediu al soiurilor omologate – 40-50 t/ha. care urmează a fi păstrate timp îndelungat. Deoarece se recoltează înainte de maturitate.

arborele roşcov. cartoful suferă cele mai mici pierderi naturale. umiditatea relativă a aerului din depozite trebuie să fie în limitele a 65-80% sau mai ridicată (85-90%).2. consumul de substanţă uscată).5oC. Brazilia. în total 70 de ţări). Cuba. pivniţe. Aerul din depozite asigură respiraţia aerobă. păstrarea în formă murată (silozarea). În timpul păstrării. macrosilozuri) de depozitare. În ţările tropicale (India. umiditatea trebuie coborâtă la 75-85%. în perioada de răcire şi păstrare propriu-zisă şi atunci când tuberculii se pregătesc pentru comercializare. Proporţia de oxigen din aerul depozitului trebuie să constituie 5-12%. umiditate şi aerare. Temperatura optimă de păstrare constituie 2. Doza de oxigen trebuie redusă treptat: în primele săptămâni.5oC. provocând respiraţie anaerobă. sorgul zaharat. respiraţia trebuie redusă. Menţinerea oxigenului şi a bioxidului de carbon în aceste limite asigură o respiraţie aerobă lentă. respiraţia este mai intensă. Africa.5. Respiraţia este condiţionată de temperatură. rezistenţa materialului de plantare. palmierul zaharat. 25% din producţia mondială de zahăr se produce din rizocarpii acestei plante. Zaharoză conţin şi porumbul zaharat. excesul de bioxid de carbon sau lipsa de aer (respiraţia anaerobă) cauzează daune. beciuri) sau temporare (silozuri de pământ. fapt ce conduce la îndulcirea tuberculilor (gust neplăcut) şi la intensificarea respiraţiei. SFECLA PENTRU ZAHĂR Importanţa Sfecla pentru zahăr. din amidonul cartofului se formează zaharuri mai simple. respiraţia şi activitatea microbiologică. deoarece procedura poate cauza pierderi mari. Metodele de păstrare includ păstrarea în stare proaspătă. de maturitatea şi sănătatea tuberculilor. O înverzire uşoară a tuberculilor majorează rezistenţa la păstrare şi. regina plantelor de cultură mare. La faza de zvântare a tuberculilor. spinul-cămilei. iar la 5-6oC începe creşterea colţilor. La temperaturi mai ridicate. La temperaturi mai mici de 2. 5. în primul rând. Cartofii pot fi ţinuţi în spaţii permanente (depozite frigorifice cu ventilaţie mecanică. păstrarea în stare uscată. însă nu sistată. cu atât sunt mai mici pierderile. arţarul zaharat. zahărul se obţine din trestie-de-zahăr. iar cel de bioxid de carbon creşte treptat până la 5-12%. . 251 Cu cât este mai mică transpiraţia. apoi procentul de oxigen se reduce. Aerisirea intensă amplifică respiraţia (respectiv. se intensifică transpiraţia şi respiraţia. Plante tuberculifere si radacinoase . la această temperatură. este principala cultură care asigură Republica Moldova cu materie primă pentru industria zahărului.

0. Sfecla pentru zahăr Sfecla pentru zahăr se utilizează şi la fabricarea alcoolului: din 100 kg rădăcini cu un conţinut de zahăr de 17% se obţin 9.8-10. 15% de substanţă uscată. 100 kg de rizocarpi de sfeclă pentru zahăr conţin 26 u. şi 12 kg de proteină digestibilă. cât şi în industria alimentară sau la furajarea animalelor. Tehnologii în fitotehnie Figura 24. melasa reziduală. şi 2. şi 4. n.1% de grăsimi brute.252 V. Tăiţeii – proaspeţi.n. Sfecla pentru zahăr este şi o cultură furajeră valoroasă.1-0.3% de proteină brută. Astfel.9 l de alcool.2% de oxid de .2-0.7% de cenuşă.2 kg de proteină digestibilă. conţine 50% de zahăr. muraţi sau uscaţi. un lichid gros de culoare brună. – partea insolubilă a sfeclei din care s-au extras zahărul şi alte substanţele solubile în apă. reprezintă un nutreţ de valoare pentru animale. Melasa constituie 4-5% din greutatea sfeclei prelucrate. care reprezintă circa 30-35% din producţia totală a sfeclei pentru zahăr – 20 u. Starodub. n. conţine 0. 9. Au întrebuinţare largă şi reziduurile industriale. 100 kg de melasă conţin 85 u.5 kg de proteină digestibilă. Din 100 kg de melasă se obţin 66 l de alcool.3-0. inclusiv 1. 0.2% de substanţe extractive neazotate. 20% de substanţe organice nezaharate. un reziduu al industriei de zahăr.5% de azot. iar 100 kg de frunze. 10% de cenuşă şi 20% de apă şi se utilizează atât pentru extragerea în continuare a zahărului şi fabricarea alcoolului. 3% de celuloză şi 0. în medie. 0.7% de acid fosforic. Producţia de tăiţei constituie circa 80% din greutatea sfeclei prelucrate. Nămolul de defecaţie. Ei conţin. rezultate în urma extragerii zahărului.

suprafeţe. n.8 16. mai târziu. în sec. Anual. Marcgraf a demonstrat că rădăcinile de sfeclă conţin substanţe zaharate.01 Pe cap de locuitor.8 . producţii Sfecla a fost atestată cu 2000 . reprezentând un îngrăşământ preţios de calciu pentru solurile cu conţinut redus de calciu şi cu aciditate sporită. inclusiv: din trestie-de-zahăr – 114. circa 19. În anul 1747. t 10. La început. zahărul se produce atât din trestie-de-zahăr. se consumă 137. e. t. din sfeclă pentru zahăr – 29.0 kg pe cap de locuitor. frunzele de sfeclă se întrebuinţează şi azi în calitate de condiment. În lume se produc 144.24 5. t de zahăr.6 mil.14 7. V-IV î. Sfecla pentru zahăr are şi o importanţă agricolă deosebită: atunci când este utilizată o tehnologie complexă de cultivare.5. experimentând pe diferite forme de sfeclă. precum şi în unele regiuni din munţii Armeniei sunt răspândite şi acum forme sălbatice de sfeclă. contribuie la combaterea buruienilor şi la intensificarea proceselor biologice.85 26 107 49. concomitent. în unele regiuni. În anul 1802. Plante tuberculifere si radacinoase . 2005 Ţara China SUA Tailanda Mexic Australia Pakistan Rusia Ucraina Total. Primele experienţe europene privind producerea zahărului din sfeclă au fost realizate în Germania. din sfecla frunzoasă (sau Mangol) şi din cea pentru rădăcini. regiunea Tula) au fost construite primele fabrici de zahăr. Discipolul lui.2500 de ani înainte de era noastră. XIII-XIV a fost adusă şi în Europa de Est. cât şi din sfeclă pentru zahăr. t de zahăr.2 mil.9 5.. în baza unei selecţii îndelungate. kg 7. Ahard. 253 potasiu şi 60-80% de carbonat de calciu.34 2. Sfecla pentru rădăcini se cultivă încă din sec. mil.81 1. Cei mai mari producători de zahăr.9 270 254 16.3 mil. în alimentaţie se utilizau frunzele sfeclei. În prezent.5 6. în Germania şi Rusia (în satul Aleabievo. t. din care. 75% din volumul total de zahăr se obţine din trestie-de-zahăr şi 25% – din sfeclă pentru zahăr. În urma cultivării împreună. Pe teritoriul Asiei Mici şi al Siriei. asemănătoare prin componenţa chimică cu zahărul de trestie. au fost create forme noi de hibrizi ai sfeclei de masă. s-a format sfecla-dezahăr. a prezentat un proiect de producere a zahărului din sfeclă.04 3. a selecţionat forme noi zaharate şi.6 mil. în anul 1799. Răspândire.

64 28.0 88.80 11.5 1969.3 Producţia globală.26 0.7 23.0 Dinamica producţiei de sfeclă pentru zahăr în Republica Moldova Anii 1950-1955 1956-1960 1961 .86 22.105 0. mii tone 799.2 3612. mil.9 29. t 29.1 2565.1 112.9 86.4 124.37 0.5 97.2 1535. mil. 2006 Ţara Franţa Germania SUA Rusia Ucraina Polonia Bielarusi Moldova România Mondial Anul 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Suprafaţa.52 256.6 3138.88 30.0 1821.2 18.0 2835.0 2255. t/ha 49.3 .0 2355.6 1211.9 25.042 0.3 75. mii ha Producţia.07 Producţia globală.40 Producţia de zahăr în Moldova Producţia.6 99.1965 1965 -1970 1971 -1975 1976-1980 1981-1985 1986-1989 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 Suprafaţa. ha Producţia.254 V.8 2567. t/ha 0.039 5.9 165.0 164 185 205 257 278 278 242 290 41.4 73.63 27.0 2379.6 100.09 32.8 57.78 0. mii tone 203.0 102.5 107.54 0.35 0.4 1847.0 81.42 11.7 112.3 23. Starodub.9 100.9 88.78 37.43 47.2 28.47 39.7 53.2 64.7 82.53 28.5 79.8 186.77 11.87 20.5 81.3 1887. Tehnologii în fitotehnie Suprafeţele şi producţia de sfeclă pentru zahăr pe plan mondial.77 29.44 78.94 0.49 43.

de pe fiecare hectar se obţin 9 t de zahăr. 255 Recolta record în condiţii de irigaţie constituie 189 t/ha. Compoziţia chimică şi calitatea Rizocarpul sfeclei pentru zahăr conţine 75% de apă şi 25% de substanţă uscată. din care 17. cu un randament de zahăr de 12%. Plante tuberculifere si radacinoase . pentru melasă – 8 dolari. de tăiţei – de 80% asigură un profit de 1 248 de dolari. în Moldova – 2. Fiecare ha cu o producţie de 30 t/ha.5. În Danemarca. de melasă – de 4. în Franţa – 8 t. în Germania – 7 t.5%.5% de zaharoză (C12H22O11 .5-3 t. Cheltuielile pe care le necesită cultivarea sfeclei pentru zahăr sunt de aproximativ 420 de dolari: pentru zahăr – 11 dolari. pentru tăiţei – 2 dolari.

0. sunt dăunătoare. Producţia de zahăr: . 5-6 kg – se pierd.4-1% din masa sfeclei şi sunt formate în special din săruri de K.15% – betaina. Astfel.256 V. pentozanele şi pectinele. azotos şi amoniacal. restul – substanţele azotoase anorganice – sărurile de calciu şi natriu ale acizilor azotic. Din 100 kg de zaharoză obţinută din rizocarpi se obţin 80-82 kg de zahăr. Pentru a aprecia producţia probabilă de zahăr se calculează indicele valorii tehnice. azot amoniacal (NH4). Sucul se separă de sfeclă prin presare. O parte de azot antrenează în melasă 25 de părţi de zaharoză. Coeficientul de puritate se consideră foarte bun atunci când depăşeşte 90%. betaina (C5H11C2N) – un pigment roşu al sfeclei.1-1.2% – aminoacizii. din terciul de sfeclă bine uniformizat. dacă nu ajunge la 80%. care nu se separă din zemurile de fabricare după purificare şi trece în melasă. 0. pierderile de zaharoză se pot determina prin înmulţirea cantităţii de azot vătămător cu 25 – coeficientul melasigen. Substanţele minerale – cenuşa – constituie 0. Starodub. precum azotul vătămător. O parte de cenuşă împiedică cristalizarea a cinci părţi de zahăr.15% – amidele. iar produsul se împarte la 100. şi mic. Azotul din rizocarp se divide în: azot proteic. cenuşa. altele. Mg şi Ca. Na. 0. Tehnologii în fitotehnie Substanţele azotate reprezintă 1. şi procentul de zahăr din suc se înmulţeşte cu coeficientul de puritate.2% din sucul celulelor şi sunt compuse din substanţe azotoase organice: 0.2% de zahăr. Se consideră foarte bun indicele mai mare de 14 şi slab cel mai mic de 12. coeficientul de puritate se determină în baza formulei: Mărirea coeficientului de puritate cu 1% favorizează obţinerea a 0. O parte din substanţele azotoase se pierd în procesul de fabricare a zahărului. numit „suc de difuzie”. 10-14 kg rămân în melasă. amoniu (NH4OH) care se separă din sucul de difuzie şi azotul vătămător: aminoacizii. Sucul obţinut în acest mod se numeşte „suc normal” şi se deosebeşte de sucul ce se obţine la fabricarea zahărului.71% din masa sfeclei o constituie proteinele. Sărurile de K şi Na constituie 50-60% din cenuşă. nitraţii (N03). Deoarece în rizocarp sunt conţinute substanţe neazotate.

pot avea o durată diferită a stadiilor de dezvoltare. B. este răcoroasă şi temperatura se menţine de lungă durată +4oC. umiditate şi aer. se formează la suprafaţa solului. 257 Sistematica Sfecla face parte din familia Chenopodiaceae. Cruenta – sfecla de masă. B. sfecla are nevoie numaidecât de lumină. Saccharifera – sfecla pentru zahăr. genul Beta. 4. chiar şi de acelaşi soi sau hibrid. Trebuie să menţionăm că plantele de sfeclă. formează rizocarpul şi rozeta de frunze. care include 12 specii anuale şi multianuale. Aceste abateri apar în legătură cu condiţiile de vernalizare şi lumină. conţine 5-10% de zahăr. Însă sunt abateri de la ciclul normal de creştere şi dezvoltare. V. cultivată pentru frunze şi peţioluri. Toate plantele rizocarpice aparţin grupului geofite. Dacă primăvara. precum şi în condiţii de hrană şi umiditate abundentă. V. iar mugurii de regenerare. care conţine 6-12% de zahăr. conţine 9-14% de zahăr şi este considerată cea mai veche specie cultivată. atunci creşte procentul . hipocotilul (gâtul) şi rădăcina propriu-zisă ale cărora s-au transformat în organe de acumulare a substanţelor nutritive de rezervă. 3.adică plante care nu fructifică. În primul an. B. când în primul an formează lăstari floriferi fiind numite plante florifere. de la semănat până la apariţia unei perechi de frunze. V. Crassa – sfecla pentru nutreţ. în special în cazul unei temperaturi scăzute în timpul primăverii sau în cazul prelungirii orelor diurne de lumină. În stadiul acesta temperatura poate să ajungă până la 20-22oC. V. Unele plante cu stadii scurte izbutesc să parcurgă amândouă stadiile şi să dea seminţe încă în primul an de viaţă. Pentru stadiul de lumină. epicotilul (capul). substanţe nutritive.5. Cea mai reprezentativă este specia Vulgaris. o umiditate suficientă şi acces de aer. conţine până la 20% de zahăr. Sfecla cultivată este o plantă bienală. care include 4 subspecii: 1. 2. B. pe care la sfecla pentru zahăr le parcurge timp de 15-20 de zile la o temperatură de 0–8oC. cu organe de regenerare ascunse în sol. şi în anul doi de viaţă nu formează lăstari floriferi fiind numite plante neflorifere . în al doilea – rizocarpul plantat formează rozeta de frunze şi tulpina cu organele generative. Cycla – sfecla frunzoasă. care dau naştere tulpinilor. Această specie are rizocarpul mic şi lemnos. Plante tuberculifere si radacinoase .

b) scorburile. zona cu un diametru mai mare de 1 cm. Rădăcina sfeclei pătrunde în pământ până la adâncimea de 2 m. atunci fiind plantaţi nu asigură lăstari floriferi în masă şi reduc randamentul de seminţe. iar în al doilea an – tijele florifere. delimitat în partea superioară de frunzele inferioare ale capului. în condiţii normale. atunci când plantele sunt vătămate de dăunători sau unelte. dacă primăvara este călduroasă. Rădăcina sfeclei reprezintă corpul real al sfeclei. În structura rădăcinii se pot atesta următoarele deformaţii: a) ramificaţia – ramificarea părţii inferioare a rădăcinii sau îngroşarea rădăcinilor laterale apare la arătura superficială. care se formează la ruperea ţesutului de pe capul sfeclei. este partea cea mai dezvoltată a corpului sfeclei. Starodub. Zona hipocotilă este lipsită de rădăcini şi include circa 25-30% din greutatea corpului şi circa 5-10% din lungimea lui. Hipocotilul este partea imediat următoare epicotilului. repartizării neuniforme a substanţelor nutritive. raportul lungime – diametru 2.7:1 – 2. reprezintă circa 50-60% din greutatea şi 8090% din lungimea plantei. Aparatul foliar al sfeclei pentru zahăr este foarte dezvoltat.258 V. pe când la tipurile productive este mai mult ovată. dificultatea tăierii tăiţeilor la fabrica de zahăr. Epicotilul reprezintă partea superioară a corpului. Rădăcina tipurilor bogate în zahăr are formă conică alungită: raportul dintre lungime şi diametru constituie 4:1 – 3:1. iar lateral se întinde de la 60 până la 100 cm. în urma creşterii lui neuniforme. Rădăcina propriu-zisă. la păstrare rizocarpii se păstrează la temperaturi mai mari de 8oC şi în procesul sortării se ofilesc. d) tuberozitatea şi sucitul. Deseori. în urma căreia se formează câteva capete separate. Tehnologii în fitotehnie de plante florifere care reduc randamentul de zahăr prin lemnificarea pivotului. o singură plantă formează 50-70 de frunze. Toate aceste carenţe reduc calitatea recoltei. Primele frunzuliţe ale plantei de sfeclă . Epicotilul reprezintă 15-20% din greutatea corpului sfeclei şi 4-8% din lungimea lui. scorbura reprezintă focarul de ciuperci şi bacterii. Şi invers. c) policefalia. compacităţii solului. la păstrarea rădăcinilor. la introducerea gunoiului de grajd cu paie. partea plantei în care se depozitează zahărul.1:1. pe care sunt dispuse frunzele. care sunt provocate de neuniformitatea creşterii ţesutului inferior al rădăcinii. iar în partea inferioară – de primele rădăcini laterale ale corpului sfeclei. care apare la creşterea viguroasă a unor muguri. când plantele sunt cultivate pe soluri pietroase.

dinspre partea inferioară spre vârf. alungite. Trăiesc mai mult şi sintetizează cea mai mare cantitate de zahăr frunzele formate în a doua perioadă. Sfecla pentru zahăr este o plantă alogamă. în glomerulă se formează o singură sămânţă. În sfârşit. De-a lungul ramurilor. lanceolate şi scurt-peţiolate. sunt dispuse frunze mai mici decât cele din rozeta formată în anul întâi. aparatul foliaceu al plantei de sfeclă pentru zahăr este format din frunze de diferite vârste. cu excepţia primelor 6. Glomerula care cuprinde mai multe fructe este denumită multicarp. care. În a doua perioadă se dezvoltă alte 15-20 de frunze cu peţiolul mai lung. altele. În al doilea an de vegetaţie. se formează alte circa 20 de frunze. E posibil ca între vigoarea aparatului foliaceu al sfeclei şi producţia de rădăcini şi conţinutul de zahăr să existe unele corelaţii pozitive. iar la 10-15 zile de la apariţia lor. florile sunt grupate câte 2-5 sau chiar câte 10. Plante tuberculifere si radacinoase . după fecundare. au o suprafaţă de asimilaţie foarte mare. în a treia perioadă.sau trilobat. succesiv. 259 sunt cotiledoanele. Rădăcina începe să predomine în greutate asupra aparatului foliar. a cărei greutate se apropie treptat de greutatea aparatului foliar. Astfel. Aceste ultime frunze au o suprafaţă de asimilaţie mult mai mică decât primele. În prima perioadă de vegetaţie. un gineceu format dintr-un ovar monosperm şi un stigmat bi. de formă şi mărime diferită. planta tânără formează 15-20 de frunze. maturizarea seminţelor are loc treptat. Formării acestor frunze îi corespunde o îngroşare rapidă a rădăcinii. Fructul sfeclei pentru zahăr poligerme este compus. Datorită acestui fapt. fapt datorat temperaturii scăzute din perioada de răsărire. după care începe o creştere accentuată a rădăcinii şi depunerea de zahăr. începând de la axul principal şi continuând cu ramurile secundare.5. din coletul sfeclei pentru zahăr pornesc una sau mai multe ramuri pe care sunt dispuse florile. reprezintă o glomerulă formată prin concreşterea părţii inferioare a mai multor fructe mici – nucule. 5 stamine. Floarea se compune din 5 sepale verzi. Plantele florifere pot ajunge până la înălţimea de 120-200 cm. adică în a doua jumătate a lunii iunie şi în luna iulie. Perioada de înflorire a unei plante constituie 10-25 de zile. polenizarea ei efectuându-se cu ajutorul vântului şi al insectelor. Sfecla pentru zahăr îşi formează iniţial o suprafaţă mare de asimilaţie. cea a sfeclei . într-o glomerulă sesilă. în zona epicotilului se formează prima pereche de frunze adevărate şi. Un procent mic de plante florifere apar chiar din primul an de cultură. La sfecla monogermă florile sunt dispuse câte una la subsuoara unei frunzuliţe. dar cu suprafaţa de asimilaţie mai mică decât a frunzelor formate în prima perioadă. Pe jumătatea superioară a ramurilor.

Plantele cu 2-4 perechi de frunze suportă şi geruri de până la -8°C. Cu cât această lună este mai caldă. pentru 1 kg de substanţă uscată se utilizează 400-450 kg de apă. Actualmente soiurile şi hibrizii cultivaţi sunt cu fructe monosperme – nucule. când se depune şi o mare cantitate de zahăr – lunile august-septembrie – cea mai potrivită temperatură medie este cea de circa 16-16. Este mai pretenţioasă faţă de temperatură în perioada mai-iulie. Starodub.5°C. care conţine cea mai mare parte din substanţele nutritive necesare embrionului. din care 250 mm trebuie să se acumuleze pe timp de iarnă. când se formează aparatul ei foliaceu şi se îngroaşă rădăcina. Dacă sfecla se recoltează la o temperatură sub zero. repartizate astfel: acumulate pe timp de iarnă – 240 mm iulie – 90 mm aprilie – 40 mm august – 90 mm mai – 50 mm septembrie – 60 mm iunie – 60 mm octombrie – 20 mm . La această fază. Seminţele sunt netede.5 mm. în perioada de vegetaţie sunt necesari 40-45 l de apă. De la semănat până la maturizarea tehnică. Dacă se înlătură căpăcelul fructului. Cerinţele faţă de umiditate. La cultivarea unui rizocarp cu masa de 500 g. seminţele se eliberează uşor. La faza de maturizare. au perispermul dezvoltat. în urma căreia o parte din el trece în melasă. cu atât dezvoltarea sfeclei. cu lungimea medie de 3 mm. Răsare peste două săptămâni de la semănat. este acoperită în partea de sus cu un căpăcel format din carpelele florii. Sfecla recoltată la o temperatură de -2°C influenţează negativ producerea zahărului: la dezgheţarea rizocarpilor se produce invertirea zahărului. iar temperaturile de -2°-4°C cauzează degerarea cotiledoanelor. Fiecare sămânţă se află în cuibul fructului. menţinute pe parcursul răsăritului şi la faza de cotiledoane. Pentru a recolta 50 t/ha sunt necesari 5 000 m3 de apă – 500 mm de precipitaţii. lăţimea de 2 mm şi grosimea de 1. cea mai potrivită temperatură medie este cea de 18°C. Coeficientul de consum al apei este de 9 mm/t. iar 250 mm să cadă în timpul vegetaţiei. acumularea zahărului şi maturitatea tehnologică decurg mai rapid.260 V. Temperaturile mai mici de 4°C. Perispermul provine din nucela ovulului şi se află în exteriorul sacului embrionar. stânjenesc vegetaţia plantei şi determină apariţia lăstarilor floriferi. Tehnologii în fitotehnie monogerme – monocarp. Ideală ar fi proporţia anuală de 600 mm de precipitaţii. se înrăutăţeşte calitatea ei tehnologică. Sfecla pentru zahăr consumă destul de multă apă. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. Procesul de creştere şi acumulare a zahărului continuă activ până la temperaturi medii de +6°C. la temperatura de 6-7°C. Maturizarea sfeclei este în corelaţie directă cu temperatura din luna iulie. sfecla pentru zahăr necesită 2 400-2 600°C de unităţi termice.

începutul lui iulie. 261 Pentru umflarea şi germinarea seminţelor se cer 150-170% de apă.5. Pentru sfecla pentru zahăr.8-1. sfecla pentru zahăr poate servi drept mijloc biologic de desalinizare a solului. considerat principalul vinovat al salinizării solului. asigură recolte bune. omogene. 5-2 m de suprafaţa solului. Solurile optime pentru sfecla pentru zahăr sunt cele profunde. Prin urmare. cu capacitatea corespunzătoare de reţinere a apei. sfecla pentru zahăr este mai rezistentă la salinitate decât sfecla furajeră. inclusiv 55-60% porozitate necapilară – pori cu diametrul mai mari de 1 mm. Deci. raportul de consum al apei pe perioade va fi următorul: 1:9:3. Cerinţele faţă de sol. O recoltă de 30 t de rizocarpi şi tot atâtea vrejuri de sfeclă pentru zahăr extrage din solul salinizat 200-375 kg Cl. În Republica Moldova.n. CH mediu constituie 0.5. plantă cu un proces intens de fotosinteză. Nivelul apelor freatice trebuie să fie nu mai aproape de 1.0 recolta constituie 75% din cea maximă. Dacă divizăm perioada de vegetaţie în 3 etape a câte 50 de zile fiecare. bogate în substanţe organice şi minerale. cultivată pe terenuri alcaline. Diametrul glomerulelor de 0. Coeficientul de transpiraţie al sfeclei semincere constituie 725. pH – 6. iar cantitatea de substanţe nezaharoase şi conţinutul de substanţe minerale cresc. cu reacţie neutră sau uşor alcalină. Perioada critică de umiditate este sfârşitul lui iunie . soluri ce se lucrează uşor. Sfecla pentru zahăr suportă soluri sărăturate. procentul de zahăr scade. Umiditatea optimă a solului – 70-75% din cantitatea umidităţii active. cu raportul între nisip şi argilă în limite foarte strânse. Această perioadă coincide cu faza de înflorire a plantelor.) informează. în lucrarea sa Istoria plantelor (apărută în 9 volume). foarte bine structurate. Chehopodiaceele sunt principalele plante ce trebuie cultivate pe soluri sărăturate.5-7. în această perioadă. că sfecla aparţine plantelor asupra cărora udarea cu apă salinizată influenţează favorabil.e.3. raportate la masa seminţelor uscate. IV-III î.4-1. Filosoful şi botanistul antic Teofrast (sec.5 – 50%. Plante tuberculifere si radacinoase . lumina este deosebit de importantă. iar restul – porozitate capilară mai mică de 1 mm. iar la CH de 0. În lipsa insolaţiei directe. permeabile pentru apă şi aer. Masa volumetrică » 1 g/cm3.25-7 mm – peste 55%. Cele mai bune recolte se obţin când coeficientul hidrotermic pe perioada iunie-august este egal cu 1. Datorită conţinutului înalt de zahăr. se pot obţine 65-90% din recolta real posibilă. În cazul în care coeficientul hidrotermic este de cca 1.2. Cerinţele faţă de lumină. Porozitatea totală – 50-60% din volumul solului. Pentru formarea şi depunerea zahărului sunt favorabile perioadele de . motiv din care cantitatea depunerilor atmosferice din a doua etapă – iulie-august – are o mare importanţă pentru sporirea recoltei.

Tehnologii în fitotehnie lumină din lunile august. Gradul de saturaţie al asolamentului cu sfeclă pentru zahăr nu trebuie să depăşească 30%. Pentru formarea unei tone de rădăcini şi a frunzelor corespunzătoare.4% de N. pentru orzul pentru bere. 4) 2-3 perechi de frunze. deoarece reziduurile vegetale cauzează dificultăţi la lucrarea solului. Valoarea energetică: planta întreagă = 4 230 kcal/kg. 57. iar în caz de infecţii mari ale solului (cu viermele-sfeclei) – nematodul revine pe solă peste 45 ani. Fertilizarea. Îngrăşămintele trebuie introduse în 2 etape: la arătura de toamnă şi la cea de primăvară. în rânduri. 7) maturizarea tehnică. cultivat prin metoda semiogor. primăvara. Rotaţia în timp a sfeclei pentru zahăr trebuie să fie de 3-4 ani. Insuficienţa luminii influenţează negativ şi asupra culturii semincere: sporeşte numărul de plante nefructifere. mai ales. cu condiţia ca frunzele să fie turgescente. 1.1% de potasiu.5 kg de P2O5. Producţia principală = 4 340 kcal. Nerespectarea acestor cerinţe reduce cu 20-30% eficacitatea îngrăşămintelor . Este recomandabilă şi introducerea a 40-60 t de gunoi de grajd. plantele consumă 5 kg de N. 6) împreunarea frunzelor între rânduri. Particularităţile de nutriţie Sfecla pentru zahăr consumă mai multe substanţe nutritive decât alte plante de studiul cărora se ocupă fitotehnia. aceste terenuri solicită lucrări multiple. cea mai mare parte din elementele nutritive fiind consumate până în luna iulie – 73. care elimină 25% din masa totală a CO2. Starodub.8% de P205 şi 61.6% din substanţa uscată totală. cu toate că până la această perioadă se formează doar 43. precum şi gunoi de grajd fără aşternut semilichid – câte 80-100 t/ha. Îngrăşămintele organice trebuie repartizate uniform pe teren şi încorporate în sol în timp de 3-4 ore.262 V. 5) 4-5 perechi de frunze. odată cu semănatul. 3) prima pereche de frunze. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Sfecla pentru zahăr se seamănă după grâu de toamnă. 2) apariţia cotiledoanelor. septembrie şi octombrie. care conduc la uscarea solului şi reducerea recoltei cu circa 4-6 t/ha. Nu se plantează după porumb şi alte culturi tardive. Fazele de creştere şi dezvoltare includ: 1) încolţire. plantele roditoare se maturizează cu trei săptămâni mai târziu decât plantele crescute în condiţii normale de lumină. mazăre şi lucernă. porumb şi alte plante care nu sunt atacate de nematode. 6 kg de K2O. Sfecla pentru zahăr este o bună premergătoare pentru multe culturi şi. Sfecla necesită 35-38 kcal/cm2.

cu ajutorul fertilizatorului USMC-5. În perioada de vegetaţie. în medie. Îngrăşămintele administrate simultan cu seminţele trebuie introduse cât mai adânc în sol. fenomen manifestat deosebit de evident în verile secetoase.5. NPK. în timpul primei lucrări a solului. Sfecla pentru zahăr este o plantă foarte sensibilă la insuficienţa borului. lângă rând. dozele de fosfor. . Pentru a obţine efectul scontat. a. Pentru a obţine 38-40 t/ha de rizocarpi trebuie introduse. în stratul umed al solului. 1 ha de plantaţie de sfeclă consumă pe zi circa 1 t de CO2 (conţinutul de CO2 din aer este de 0. nu mai puţin de 380-400 kg s. În acest mod se asigură necesarul de azot al plantelor pe întreg parcursul vegetaţiei. Dacă nu se respectă datele recomandate. Dacă. ca nutriţie suplimentară la a doua praşilă. Restul de azot se va administra în spaţiul dintre rânduri. iar restul de azot – în timpul vegetaţiei.6%). Pe câmpurile pe care doza totală calculată de PK a fost introdusă în timpul aratului. nitroamofosca. din lipsă de îngrăşăminte. e raţional să se introducă toate 3 componente în doze de: N30 P30 K30 la o adâncime de 10-12 cm. în timpul primei lucrări a solului şi în timpul semănatului. doar pe terenurile care n-au primit cantitatea suficientă de îngrăşăminte de bază. la mijlocul spaţiului dintre rânduri (10-12 cm). a unei cantităţi de 15-20 kg/ha borax (supradozarea borului este toxică pentru plante). potasiu şi o parte mică din azot se pot aplica în 2 etape. înainte de semănat. totuşi. 1 t de gunoi de grajd asigură un surplus de producţie de 0. Restul cantităţii de fosfor şi potasiu şi până la 10% din cantitatea de azot se vor administra lângă rând. mai ales când se foloseşte ureea. concomitent cu semănatul. Cel mai indicat îngrăşământ pentru perioada de vegetaţie este azotatul de amoniu (34. fertilizarea suplimentară influenţează nesemnificativ recolta şi înrăutăţeşte esenţial calitatea rădăcinilor.03%). amofosca.5 t/ha. când planta a format 4-5 perechi de frunze. boraxul se dizolvă în apă şi se administrează ca orice altă soluţie. ca excepţie. Plante tuberculifere si radacinoase . Dacă pe câmpul destinat sfeclei pentru zahăr s-a administrat gunoi de grajd. se aplică suplimentar doar îngrăşăminte azotice: N30-40. îngrăşămintele organice au rolul important de sursă a elementelor de nutriţie şi de CO2. Solurile normale nu trebuie neapărat tratate cu bor. fertilizarea nu s-a efectuat toamna. dar trebuie să se ia în calcul că lipsa borului provoacă putrezirea „inimii” sfeclei. E binevenită administrarea uniformă. Cel mai bine se pretează la această fertilizare îngrăşămintele complexe. fertilizarea suplimentară trebuie aplicată nu mai târziu de faza de 5 perechi de frunze adevărate. aproximativ 80% din dozele de fosfor şi potasiu şi până la 50% din doza de azot. cu scopul de a completa suma substanţelor nutritive necesare pentru formarea recoltei planificate. Azotul se aplică în perioada de vegetaţie.4. 263 organice. fertilizarea suplimentară este ineficientă: se admite. Astfel. Aplicată mai târziu. se evită aplicarea lui pe frunzele plantelor. se permite administrarea lor primăvara.

producţia se reduce cu circa 10% faţă de cea obţinută pe soluri cu pH 7.a. obligatoriu cu un plug cu cormană. Arătura trebuie realizată la o adâncime de 32-35 cm. unele gospodării aplică un sistem de lucrări care includ dezmiriştirea după recoltare. Pe solurile cu pH mai mic de 6.9 kg/ha ş. Dar. nivelat şi afânat pe un strat cât mai adânc. Amendamentele Sfecla pentru zahăr creşte bine la pH neutru sau uşor alcalin. piatra de var sau spuma de var. iar dacă apar buruieni şi samuraslă se aplică o cultivaţie. mai ales pe solurile presate puternic către toamnă. În vederea unei nivelări cât mai bune a terenului. favorizează îmbunătăţirea calităţii lucrărilor ulterioare. aratul la adâncimea de 18-20 cm la începutul lunii august şi aratul solului la începutul lunii octombrie. arătura de toamnă se realizează cu o grapă cu discuri.0 t/ha producţia. În cazul în care solul este lucrat în stil semiogor timpuriu de toamnă. În paralel cu pregătirea solului după metoda semiogor. Lucrarea solului. nerecomandabile pe timp secetos. Sfecla pentru zahăr are nevoie de un teren bine mărunţit la suprafaţă. primăvara trebuie aplicate mai multe afânări. Aplicarea amendamentelor calcaroase trebuie realizată toamna. la o arătură adâncă. Acest procedeu agrotehnic permite păstrarea în sol a circa 40-60 mm de umiditate remanentă. Starodub. ţinânduse cont de faptul că tărăgănarea acestei lucrări micşorează cu 2. cu scopul de a păstra umiditatea şi a distruge buruienile apărute. terenurile se dezmiriştesc. pe terenurile cu ape freatice apropiate se introduc în rânduri 3-5 kg/ha îngrăşăminte cu bor şi mangan: 0. Obligatorie pentru pregătirea terenului este dezmiriştirea. din cauză că aratul se realizează târziu şi solul rămâne nenivelat. care se execută concomitent cu recoltarea culturii premergătoare sau imediat după recoltare.5.5-0. Arătura executată vara se menţine afânată şi curată de buruieni până în toamnă şi se nivelează minuţios prin lucrări de discuire şi grăpare. Aplicarea în primăvară a amendamentelor cu calciu are un efect nesemnificativ asupra producţiei de rădăcini. aratul amânându-se pentru un timp mai favorabil.5-4. indiferent dacă se foloseşte oxidul de calciu. asamblat cu un tăvălug dinţat sau cu o grapă cu colţi. a bolilor şi a dăunătorilor. Pentru combaterea putregaiului-inimii sfeclei pentru zahăr şi a putregaiului uscat. . În anii în care a doua jumătate a verii este secetoasă şi nu poate fi realizat aratul timpuriu. Tehnologii în fitotehnie Un efect bun asigură 100 g de gunoi uscat de păsări. arătura se aplică cel târziu peste 15-30 de zile după dezmiriştire. dar reduce conţinutul de zahăr şi măreşte conţinutul de azot vătămător. concomitent cu boronitul. Acest sistem nu cedează în faţa metodei semiogor timpuriu de toamnă. La fel se lucrează şi solul prea umed. asigură combaterea eficientă a buruienilor.264 V.

pe măsura apariţiei unor noi rozete şi plantule. Se ţine cont de faptul că lucrările de primăvară nu trebuie să depăşească profunzimea de 2-4 cm şi nu trebuie repetate mai ales în primăverile secetoase. se aplică încă 1-2 discuiri. cenuşă. Plante tuberculifere si radacinoase . întrucât aceasta secătuieşte solul. iar la sfârşitul lunii septembrie . Dacă. la adâncimea de încorporare a seminţelor. Solurile îndesate sunt parcurse întâi de grape. se recomandă aplicarea unui sistem special de lucrare a solului. Poloagele de zăpadă trebuie dispuse la distanţa de 6-8 m unul de altul. pentru pregătirea corespunzătoare a patului germinativ.5. cât mai timpuriu. solul conţine bulgări mai mari de 30 mm sau este foarte afânat. În cazul în care arătura a fost executată cum trebuie şi terenul bine nivelat. Reţinerea zăpezii. nivelându-se concomitent. pe pante se presară de-a curmezişul. Un strat de zăpadă de 1 cm este egal cu 2 l de apă pe 1 m2. de-a lungul şi de-a curmezişul terenului. Zăpada se reţine cu plugul de zăpadă-formator de poloage: SVU-2. sau cu alte mijloace adecvate. O asemenea lucrare de primăvară a solului conduce la micşorarea pierderilor de apă. În preajma semănatului. nivelarea şi afânarea suprafeţei terenului îl va constitui grăparea de primăvară. Fiecare cm de zăpadă asigură 200 kg/ha spor de producţie. Primul procedeu agrotehnic. Agregatele se deplasează de-a curmezişul arăturii sau sub un anumit unghi faţă de direcţia acesteia. orientat către păstrarea umezelii. se aplică grăparea cu boroane grele (3BTZS-1) şi cu boroane uşoare cu dinţi (3- . pe cele îndesate – în două. La răsărirea plantulelor de buruieni cu frunză lată (susaiul. trebuie aplicat tăvălugitul cu tăvăluguri netede sau din inele cu pinteni. crearea condiţiilor necesare pentru germinaţia înaltă a seminţelor. Primăvara timpuriu. în preajma semănatului. cu scopul de a regla reţinerea apei provenite din topirea zăpezii. După căderea zăpezii şi egalarea terenului cu poloage. 265 Pe sectoarele infestate de buruienile cu rizomi ce dau lăstari din rădăcină. Pe solurile puhave lucrarea se aplică într-o direcţie.6. când în stratul germinativ se înregistrează deficit de umiditate. în fâşii. Dacă solul nu a fost bine nivelat toamna. La maturitatea solului. aratul zăpezii se repetă. În continuare. Se realizează când stratul de zăpadă atinge 12-15 cm. care prevede dezmiriştirea la o adâncime de 10-12 cm. răsărirea uniformă şi rapidă a plantelor.4 DA. iar peste 5-7 zile se aplică prima discuire. iar apoi – în cuplare – şi de grape târşitoare.4.începutul lunii octombrie – terenul se ară la o adâncime de 32-35 cm. reducerea consumului de energie şi carburanţi. se pregăteşte patul germinativ. înainte de semănat. alte buruieni) în sol se introduce o doză dublă de erbicid 2. se realizează o singură lucrare superficială cu ajutorul cultivatorului USMK-5. el se nivelează minuţios primăvara. Grăparea se va realiza cu un agregat compus din grape medii sau din târşitoare şi grape. Este interzisă pregătirea patului germinativ cu ajutorul grapei cu discuri. primăvara.

Nivelarea cu târşitoarele ŞB-2.0 l/ha. Seminţele şi semănatul Înainte de semănat. Goltix 70 WP – 6.6 l/ha. – reducerea de peste 3 ori a consumului de erbicide. iar între rândurile 3 şi 9 – egal cu 2 700 mm.5-3 cm. au fost înregistraţi 18 hibrizi şi soiuri de sfeclă pentru zahăr.7) la o adâncime de 2.5 cm mai mică decât adâncimea de încorporare a seminţelor. Starodub. Tehnologii în fitotehnie OR-0. La întreţinerea semănăturii cu ajutorul extirpatorului. Pe un teren lucrat. Seminţele de sfeclă pentru zahăr destinate obţinerii de rizocarpi trebuie să întrunească următoarele condiţii: . Contra buruienilor se aplică erbicidele: Dual Gold 960 EC – 1. Gisela. greutatea unui kg de seminţe devine de 3.5 ori mai mare. zona protectoare se reduce la 3-5 cm.266 V. după tratare şi uscare. Carbodan 35 ST – 20 kg/t. 11 dintre ei fiind omologaţi: Moldavskaia odnosemianaia-41.5+3-OR-0. la o adâncime cu 1. la care ecartamentul este de 1. Adâncimea fisurilor de orientare trebuie să fie cu 5 cm mai mare decât stratul arabil. ca materia1 de umplutură.5 cm. Furadan 35 ST – 30 kg/t. Danubia. seminţele se încrustează în baza formatorilor de peliculă aplicându-se preparatele Tachigaren 70 WP – 8.4. intervalul tăietorului fisurii de pe semănătoare este asimetric între rândurile 3 şi 8. iar ecartamentul egal cu 2250 mm: dacă se utilizează tractorul MTZ.0-1. Ariana. În Republica Moldova. înălţimea coamelor fiind nu mai mare de 1. Anca. Adeline. Cosmos 250 FS – 5 kg/t. Lucrarea solului concomitent cu tăierea fisurii permite: – reducerea cheltuielilor de energie din contul afânării doar a zonei rândurilor. gradul de germinare scade cu 7-8%. Seminţele pot fi drajate. Ovatio. Dacă adâncimea afânării este cu 4-7 mm mai mare decât adâncimea de încorporare a seminţelor. intervalul tăietorului fisurii este simetric. VSC – 8.5 cm.5. TMTD. Frontier optima – 4. adică. unele insectofungicide.0 kg/t.800 mm. substanţe nutritive. cu o productivitate de 40-50 t /ha.7 se face sub unghi de 40o faţă de arătură.0 kg/t. Soiuri şi hibrizi omologaţi.0 kg/t. Intervalul dintre lucrarea solului şi semănat nu trebuie să depăşească 2-3 treceri ale agregatului. Dacă se utilizează tractorul T-50S. Lucrări până la semănat se efectuează cu ajutorul cultivatorului USMK-5. Întârzierea cu o zi a boronitului reduce recolta cu 1 t/ha.0 l/ha cu încorporare în sol. Proporţia dintre greutatea seminţelor de sfeclă şi greutatea substanţelor nutritive este de 1:2. Erbicidarea. Semafor 20 ST – 4. adică acoperite cu anumite substanţe în componenţa cărora pot intra. Uladovskaia odnosemianaia-35. bulgării trebuie să fie mai mici de 1. Oryx. Astro. Apron Gold 35 EW – 3 kg/t. erbicide. Gala.

– uniformitatea – 85%. germinează mai încet. O unitate de semănat (1 U) conţine 100 000 ±2% seminţe. iar pe un teren concret – în 1-1. evitându-se atacul bolilor şi vătămătorilor specifice primelor faze de vegetaţie. Nu se permite însămânţarea. fapt ce condiţionează micşorarea considerabilă a gradului de germinaţie a seminţelor în câmp. sunt atacate mai intens de putregaiul rădăcinii şi de dăunătorii din sol. pe un pat tare. incomplet şi neuniform. în consecinţă. – puritatea – 98%. patul germinativ are o structură omogenă. Dacă umiditatea solului este normală. care ajung până la 20-22%. când temperatura solului la adâncimea de încorporare a seminţelor constituie 4-5oC şi se menţine constantă 2-3 zile. Semănatul realizat la epoca optimă asigură o răsărire bună a plantelor. într-un strat de sol umed. creşte procentul de plante florescente. seminţele de sfeclă pentru zahăr trebuie incorporate la adâncimea de 3. deşi sunt îmbibate cu apă.0-3.5 mm şi 4. Abaterea de la norma adâncimii de încorporare nu trebuie să depăşească . o densitate favorabilă şi un grad optim de nivelare. Tradiţional. calitatea pregătirii patului germinativ şi varietăţile solului. pierderi mari de recoltă. Nu se recomandă nici realizarea prea devreme a semănatului.5-4. din diferite motive. dacă seminţele nu sunt însoţite de un buletin de certificare. elaborat de laboratoarele specializate în analiza valorii pentru cultură a seminţei de sfeclă. Adâncimea încorporării seminţelor. ci în unităţi de semănat.5 zile. se utilizează două fracţii de seminţe: 3. Plante tuberculifere si radacinoase . au energie insuficientă de creştere.5 mm.5. la adâncimi prea mari. Termenul optim de semănat este destul de restrâns şi orice întârziere a lucrărilor de semănat impune încorporarea seminţelor într-un sol semiumed sau chiar uscat. Semănatul se efectuează primăvara. cât mai timpuriu. seminţele se distribuie nu în funcţie de greutate.0 cm. iar dacă primăvara este secetoasă sau. 267 – germinarea nu mai mică de 80%. precum şi pierderile provocate de dezvoltarea buruienilor. deoarece seminţele incorporate în sol rece.5-5. în funcţie de condiţiile meteorologice concrete. Adâncimea de încorporare a seminţelor se verifică de cel puţin 2-3 ori în timpul zilei. Pentru ca plantulele să răsară uniform şi rapid. În prezent. – monocarpia nu mai mică de 85%. O condiţie obligatorie este ca seminţele să fie încorporate uniform. plantele răsar târziu (în a 18-25-a zi după semănat). Seminţele se încorporează la diferite adâncimi. la o adâncime stabilită. rărirea semănăturilor şi. întreaga plantaţie de sfeclă pentru zahăr trebuie semănată în 3-4 zile.5-4. semănatul sa efectuat cu întârziere – la 3.5 cm.

producţia medie de rădăcini se micşorează. obligatoriu. densitatea lor creşte.268 V.4-1. şi invers. iar procentul de rădăcini mai mici de 200 g creşte ca urmare a reducerii spaţiului de nutriţie ce revine unei plante. În cazul în care densitatea plantelor este mare. particularităţile soiurilor şi hibrizilor cultivaţi şi trebuie să constituie 75-95 mii de plante recoltabile la hectar. Starodub. rezultate bune oferind aplicarea tăvălugirilor medii crenelaţi 2KKN-2. trebuie efectuate. şi în al doilea caz. fapt ce trebuie luat în calcul la determinarea normei de semănat. tratate cu insectofungicide eficiente. concomitent cu semănatul sau imediat după el. dacă se preconizează o germinaţie a seminţelor în câmp mai mare de 75%. Cu cât este mai mare germinaţia seminţelor în câmp şi cu cât mai puţine acţiuni negative se exercită asupra plantulelor. Tehnologii în fitotehnie ±0. paralel cu procedeele mecanizate.5 cm. Densitatea optimă a plantelor este stabilită în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă. Şi în primul. creşte greutatea medie a rădăcinilor. consecinţele sunt negative. vătămători şi buruieni a seminţelor şi plantelor. – trebuie utilizate seminţele monogerme cu germinaţia de peste 95%. Norma de semănat. În condiţii de secetă. se pierd 10-15% din numărul de plante răsărite. Însămânţarea se face la o distanţă de 14-15 cm între seminţele de pe acelaşi rând (1. mărindu-se şi procentul de rădăcini cu greutatea mai mare de 600-800 g. ogorul trebuie tăvălugit. Între cantitatea necesară de seminţe la hectar. – patul germinativ trebuie să posede o structură omogenă. cu atât mai mare trebuie să fie distanţa dintre seminţe (mai mic numărul de seminţe). pe parcursul vegetaţiei. la timp şi în bune condiţii de calitate.3 unităţi de semănat). Pentru menţinerea densităţii optime la hectar. ca şi pe soluri prea înfoiate. protecţia de boli. răritul şi prăşitul plantaţiei. în cazul în care densitatea plantelor este mai mică decât cea optimă. întrucât rădăcinile mici se pierd în timpul recoltării. bogate în substanţe organice. după răsărire. Densitatea minimă se recomandă în condiţiile unei rezerve reduse de umiditate în sol şi a unui nivel scăzut de fertilizare. gradul de germinaţie a acestora şi densitatea plantelor există legături strânse. . Când condiţiile de asigurare a plantelor cu apă şi substanţe nutritive devin favorabile.5 unităţi de semănat). o densitate favorabilă şi un grad optim de nivelare. din diferite motive.6-1. iar cele prea mari au conţinut de zahăr şi calităţi tehnologice scăzute. de potenţialul de fertilizare a solului.8. deoarece. Densitatea lanului de sfeclă pentru zahăr influenţează substanţial greutatea medie a rădăcinilor şi componenţa lor fracţională. distanţa dintre seminţele de pe rând poate fi mărită până la 16-17 cm (1. În ambele cazuri trebuie să fie respectate următoarele cerinţe: – arătura trebuie minuţios nivelată din toamnă. – trebuie asigurate.

după răsăritul plantelor executându-se răritul manual. mii plantule la 1 ha 123 135 148 160 172 184 197 111 122 133 144 155 166 177 100 110 120 130 140 150 160 93 101 111 120 129 139 148 85 97 106 115 124 133 141 79 87 95 103 110 118 126 74 81 89 96 103 111 118 70 76 89 90 97 104 111 65 74 78 84 91 97 104 61 67 74 80 86 92 98 . cu semănători de tip Unicorn. până în a doua decadă a lunii mai. unităţi/ha 2. Au fost atestate şi cazuri când semănăturile de sfeclă au suferit de pe urma condiţiilor meteorologice nefavorabile sau de pe urma atacului dăunătorilor (gărgăriţa-sfeclei. Reînsămânţarea trebuie realizată.02 1. pentru a stabili cauzele ce au provocat neîncolţirea seminţelor sau pieirea plantulelor. terenul se reînsămânţează. musca-sfeclei ş.% 50 55 60 65 70 75 80 Densitatea.39 1.0-1. a.l. Iar în cazul în care pe 1 m. gospodăriile cultivatoare de sfeclă sunt nevoite să reînsămânţeze unele suprafeţe. primele semănături asigură producţii de rădăcini şi de zahăr mai mari decât cele repetate.77 1. cel târziu.46 2. nu încolţesc şi-şi pierd facultatea germinativă.5.) şi a bolilor. urmând ca după ce plantele vor răsări să se realizeze corecţia densităţii. pe terenurile îmburuienate sau pe cele afectate de pericolul apariţiei în masă a dăunătorilor. Uneori. de aceea câmpul destinat reînsămânţării trebuie analizat cu grijă.22 2.5 unităţi. Dacă una dintre aceste condiţii nu poate fi îndeplinită.60 1.2-2. Seminţele din solul semiuscat absorb încet apa. Pe solurile grele. au rămas mai puţin de 2 plante (40 de mii la hectar). germinaţia seminţelor în câmp şi densitatea plantulelor Distanta dintre seminţe pe rând. puţin structurate. cm 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Norma de semănat. viermii-sârmă. Interacţiunea dintre distanţa dintre seminţele de pe acelaşi rând.30 1. Plante tuberculifere si radacinoase . Alteori seminţele sunt atacate de dăunători şi boli. buha-semănăturilor.85 unităţi de seminţe la hectar) cu semănătoarea de tip Multicorn.85 1. 269 – semănatul trebuie realizat în termene optime.23 Dacă se preconizează germinaţia seminţelor în câmp. cantitatea de seminţe la hectar trebuie mărită până la 2.48 1. semănatul se face la distanţa de 11-12 cm între seminţe pe rând (2. De regulă.

atunci: glomerule la 1 m. .45 m . b.2. Dacă M = 16 g.F..2. Norma de însămânţare în kg/ha unde M – masa a 1. – coeficientul de perisabilitate naturală a plantelor în timpul vegetaţiei – 1. Kp – de 1. D.000 seminţe. numărul nuculelor la 1 m.270 V. calculându-se numărul de seminţe şi adâncimea încorporării lor de fiecare brăzdar. g. Re – procentul de răsărire în laborator. C este de 20. L. – lăţimea intervalului dintre rânduri. L – de 0. Starodub. în brazdă. se calculează în baza următoarei formule: unde: N.l.l. Kp. Norma de semănat şi adâncimea încorporării se stabileşte în câmp. Tehnologii în fitotehnie În cazul în care semănatul se efectuează la densitatea finală. bucăţi. în baza unor treceri de control (cu brăzdare nivelatoare pentru acoperirea seminţelor ridicate).C ) . – densitatea finală a plantelor înainte de recoltare.l. m. Dacă procentul de răsărire în laborator constituie 85%. – numărul glomerulelor semănate pe 1 m. bucăţi/ha. Rc – procentul de plante răsărite în câmp Rc. = Rl (100 . 100% C – micşorarea procentului de plante răsărite în câmp: 20-25%.1-1. iar densitatea finală – 100 000 plante/ha.

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

271

Toate secţiile de semănat trebuie să aibă acelaşi interval între rânduri, abaterea admisibilă ± 10 mm. Tehnica de semănat. Sfecla pentru zahăr se seamănă cu ajutorul maşinilor de precizie EST-12A şi SST-12C, la o viteză de deplasare de 3,5-4 km/oră sau cu tractoare de tip T-70S şi MTZ. Distanţa între rânduri trebuie să constituie 45 cm. Se recomandă ca semănătorile să fie trase de tractoare cu şenile, fixate în urma tractorului, astfel încât rândurile de sfeclă să nu cadă pe urmele lăsate de tractor. Înainte de a începe semănatul, câmpul se revizuieşte, se determină direcţia de deplasare a agregatului, de obicei de-a curmezişul arăturii şi se pregătesc fâşiile de întoarcere. Dacă se utilizează semănători cu 12 rânduri, lăţimea fâşiei de întoarcere trebuie să fie egală cu patru treceri ale semănătorii, iar dacă se lucrează cu semănători cu 18 rânduri – cu trei treceri. Fâşiile de întoarcere se seamănă înaintea întregului masiv. Pentru a asigura liniaritatea rândurilor, prima trecere a semănătorii se face în baza unei linii jalonate (jaloanele se fixează la marginea câmpului), iar treceri1e ulterioare – pe urmele marcatorului. Pe capota tractoarelor se instalează un vizor, pe T-70S, în dreapta axei longitudinale a tractorului, la depărtarea de 225 mm, iar pe MTZ – pe axa longitudinală. La semănătoarea SST-12B, marcatorul se fixează pe urma pe care va merge agregatul în timpul afânării, de-a lungul rândurilor, până la apariţia plantelor. La tractorul cu şenile T-70S, marcatorul de urmă se instalează pe semănătoare în două locuri: între distribuitoarele 6 şi 7, 8 şi 9 ale secţiei semănătorii. În primul caz, agregatul va fi condus astfel încât vizorul să coincidă cu canelura formată; în al doilea – ca şenila dreaptă a tractorului să coincidă cu canelura. Lucrări de întreţinere Imediat după semănat, terenul se tăvălugeşte cu tăvălugi din inele cu pinteni (3KKŞ-6) sau cu tăvălugi netezi (3KVG-1,4), asamblaţi cu o grapă uşoară (3BP-0,6). Lucrările de îngrijire se efectuează cu scopul de a menţine afânat stratul superficial al solului, favorizând absorbţia de către plante a apei şi substanţelor nutritive. Un alt obiectiv al lucrărilor de îngrijire este combaterea buruienilor, faţă de care sfecla pentru zahăr este mai sensibilă decât alte plante prăşitoare şi la care reacţionează cu scăderi considerabile de producţie. Cu cât terenul este mai îmburuienat şi cu cât se întârzie mai mult lucrările de combatere, cu atât sunt mai mari pierderile de producţie. Cele mai răspândite şi mai nocive sunt buruienile anuale (costreiul, mohorul, meiul sălbatic, ştirul-obişnuit) şi buruienile perene (susaiul-de-câmp, pălămida şi volbura). Buruienile pot fi combătute prin lucrări mecanice şi manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin lucrări mecanice şi utilizarea erbicidelor. Prima variantă tehnologică, cea fără utilizarea erbicidelor, implică următoarele lucrări:

272

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• în a patra şi a cincea zi după semănat, când seminţele de sfeclă pentru zahăr încep să încolţească, se aplică o grăpare cu grape uşoare în direcţia transversală semănatului. Aceasta permite combaterea a până la 60% din plantulele de buruieni la faza “firelor albe” şi creează condiţii bune pentru încolţirea seminţelor de sfeclă. Viteza de deplasare a agregatului trebuie să constituie cel mult 3 km/oră. În primăverile reci, lucrarea poate fi repetată; • concomitent cu pronunţarea rândurilor, se aplică praşila mecanizată, la adâncimea de 3-4 cm, pe spaţiul dintre rânduri, cu ajutorul unor cultivatoare echipate cu discuri de protecţie şi cuţite tip săgeată. Pe lângă combaterea buruienilor, procedura reprezintă şi un mijloc esenţial de combatere a putregaiului. Pe parcursul vegetaţiei, până când aparatul foliar acoperă complet spaţiul dintre rânduri, se aplică cel puţin 2-3 praşile: când buruienile sunt mici şi gradul de umiditate a solului permite o lucrare de calitate. Prima praşilă mecanizată între rânduri, la o adâncime de 5-6 cm, cu viteza de 4-5 km/oră, se realizează când plantele au patru frunze adevărate. Afânările ulterioare se fac în funcţie de căderea precipitaţiilor, gradul de bătătorire a solului, de dezvoltare a plantelor, de îmburuienare a semănăturilor. În cazul umidităţii normale a solului, afânările la 8-10 cm dau rezultatele cele mai bune, iar pe timp secetos – cele la 5-7 cm; • praşilele mecanice nu asigură combaterea buruienilor ce vegetează pe rând, din acest motiv ele trebuie urmate de 2-3 praşile manuale. Prima praşilă se realizează concomitent cu răritul plantulelor, lăsându-se la 1 m.l. câte 4-5 plantule mai bine dezvoltate. Combaterea mecanică a buruienilor de pe rând se realizează cu ajutorul cultivatorului de tip USMK-5,4 echipat cu muşuroitoare. Acest agregat afânează solul, distruge buruienile din spaţiile dintre rânduri, astupă cu pământ buruienile ce vegetează pe rând, provocând înăbuşirea acestora – procese ce

Fig. 25. Câmp de sfeclă pentru zahăr

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

273

contribuie la reducerea sau chiar excluderea praşilelor manuale şi asigură producţii mai mari de rădăcini şi de zahăr decât praşilele mecanice obişnuite. Pe parcursul vegetaţiei, concomitent cu muşuroirea sfeclei pentru zahăr, se aplică 3 praşile mecanizate: – prima, la adâncimea de 6-8 cm, cu o viteză de 4-5 km/oră, se realizează atunci când plantele au 4-6 frunze adevărate; – a doua, la adâncimea de 8-10 cm, cu o viteză de 8-10 km/oră, la 12-15 zile după prima; – a treia, la adâncimea de 8-12 cm, la viteza maximă a tractorului, la 12-15 zile după a doua. Este important ca lucrarea de muşuroire să se execute cât mai timpuriu, la faza de creştere a buruienilor, când acestea au înălţimea mai mică de 3-4 cm. Fiecare zi de întârziere scade eficienţa acestei lucrări. Irigarea constituie şi ea un mijloc de sporire şi stabilizare a producţiei agricole, deoarece atât lipsa apei, cât şi existenţa ei în cantităţi insuficiente influenţează negativ asupra proceselor de fotosinteză: intensifică respiraţia şi, implicit, determină scăderea şi deprecierea calităţii producţiei, conduce la degradarea solului. Aplicarea corectă a agriculturii irigate, cu norme optime de irigaţie, corelate la cerinţele biologice ale sfeclei pentru zahăr şi la condiţiile solului, asigură sporirea productivităţii şi oferă posibilitatea de a păstra şi îmbunătăţi fertilitatea solului. Eficacitatea irigării este mai vădită în anii arizi, când sporul de producţie în urma irigării este de 28-35 t/ha, bineînţeles, dacă se respectă toate elementele tehnologice. Irigarea este un mijloc suplimentar de asigurare a plantelor cu apă ca adaos la precipitaţii. Lipsa precipitaţiilor pe timp de primăvară, combinată frecvent cu temperaturi înalte şi cu umiditatea scăzută a aerului, cu vânturi puternice şi secetoase, acţionează negativ asupra dezvoltării plantelor. Posibilitatea de a iriga după semănat conduce la optimizarea adâncimii de încorporare a seminţelor şi la micşorarea normei de semănat. După semănat, însă, eficacitatea irigării, în funcţie indirectă de condiţiile climatice favorabile, este nesemnificativă şi se manifestă doar în anumiţi ani. În toţi ceilalţi ani, pentru a asigura răsărirea uniformă şi explozivă a plantelor, se utilizează rezervele naturale de apă. În vederea aprovizionării plantelor cu necesarul de umezeală, trebuie respectat şi aplicat în timp util întregul complex de măsuri agrotehnice destinate înmagazinării, păstrării şi utilizării economice a apei. Pentru a asigura răsărirea plantelor, nu trebuie aplicată o irigare abundentă, fiindcă ea conduce la înrăutăţirea considerabilă a regimurilor de aeraţie, a celor termice ş. a., fapt ce acţionează negativ asupra dezvoltării plantelor. Cantităţile mici de apă fac posibilă evitarea formării crustei, în caz contrar urmînd a fi aplicată o afânare transversală direcţiei semănatului, cu grape uşoare.

274

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Sfecla pentru zahăr consumă mai multă apă în următoarele perioade: 1) de la semănat până la 20-25 iunie; 2) de la 20-25 iunie până la 15-20 august; 3) de la 20 august până la recoltare. Masa principală a recoltei se acumulează în a doua perioadă, când planta consumă mai multă umiditate şi mai multe substanţe nutritive. În vederea obţinerii unor recolte mari, în această perioadă, irigarea se realizează atunci când, în stratul de 80 cm, umiditatea scade până la 75-80% din capacitatea de apă a câmpului. În medie, în funcţie de depunerile atmosferice, în această perioadă se aplică 2-3 udări, cu o normă de umiditate de 600-700 m3/ha. În prima perioadă, umiditatea solului înainte de udat trebuie să constituie 70-75% în stratul de 30-50 cm, iar în a treia – 65-70% la adâncimea de 30-50 cm. Ultima udare se face cu 15-20 de zile înainte de recoltare; un interval mai mic reduce conţinutul de zahăr în rădăcini. Dacă primăvara este secetoasă şi, la adâncimea de încorporare a seminţelor, umiditatea solului e mai mică de 75% din capacitatea de apă a câmpului, după semănat trebuie realizată o irigare cu un consum de apă de 150-200 m3/ha, iar după maturizarea solului – grăparea de-a curmezişul rândurilor. Pentru irigare, se foloseşte apă cu o mineralizare nu mai mare de 0,7 g/1 l ; 0,07%. La o mineralitate a apei de 0,8 g/l, norma de udare se reduce până la 1500-1600 m3/ha. Corespunzător, se reduce şi numărul udărilor. Apa mineralizată cu mai mult de 1 g/l nu se foloseşte la irigaţie. Norma de udare m3/ha H=100 • K • M (Kp-U), unde: K – capacitatea calculată de răspândire a rădăcinilor; M – masa volumetrică, g/cm3; Kp – capacitatea câmpului pentru apă, % faţă de masa solului absolut uscat; U – umiditatea reală a solului, %. Capacitatea câmpului pentru apă în stratul de 1 m al solului – 25-26%. Prima udare se aplică, conform calculelor, la adâncimea de 0,5 m; rezerva de apă în sol se calculează în baza formulei: RUM = 10 • a • m • u, unde: RUM – rezerva de umiditate în sol, la capacitatea minimă, mm; a – adâncimea stratului calculat pentru umectare, m; m – masa volumetrică a acestui orizont, g/cm3; 10 – coeficientul de calculare a rezervei de apă, în mm. RUM = 10 • 1,32 • 0,5 • 25 = 165,0 mm.

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

275

Limita inferioară de umectare – umiditatea critică – constituie 75% din capacitatea de apă a câmpului, sau: , adică, rezerva activă de umiditate în stratul de 0,5 mm al solului: 165-123,7 = 41,3 mm. Această umiditate constituie norma calculată de udare – 413 m3/ha. Următoarea udare se calculează pentru adâncimea 0,6 m: RUM =10 • 1,32 • 0,6 • 25 = 198 mm sau , 198-148,5 = 49,5. Norma de udare = 495 m3/ha. A treia udare se calculează pentru adâncimea de 0,8 m: RUM = 10 • 1,32 • 0,8 • 25 = 264,0 mm, 364-198 = 66 mm. Norma de udare = 660 m3/ha. Graficul – calendar de udare a sfeclei penru zahăr (adâncimea apelor freatice – 2,5 m)
Termene Nr. Denumirea udărilor şi condiţiile de crt. reglare a termenelor şi normelor calendaristice 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. De umectare I II III IV V VI 5-10.IV 10-15.VI 25-30.VI 15-20.VII 1-5.VIII 15-20.VIII 1-5.IX Norma de udare, Notă m3/ha 150-200 Numai în primăveri secetoase 400-500 600-700 600-700 600-700 400-500 300-400 Nu mai târziu de 15-20 de zile înainte de recoltare

Suma depunerilor dintre perioadele de udare: a) până la 10 mm Udarea următoare nu se anulează b) 45 mm Udarea următoare se anulează c) 10-45 mm Termenul de udare se deplasează cu o zi mai târziu la fiecare 4 mm de depuneri ce depăşesc 10 mm 9. Adâncimea apelor freatice 1,5-2,5 mm Numărul de udări se reduce cu 25-30%, cu excepţia udării de umectare 12. Adâncimea apelor freatice 1,5mm Udările se exclud, cu excepţia udării de umectare

276

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Cea mai eficientă metodă de udare este udarea prin aspersiune. După udare şi după maturizarea solului se recomandă afânarea între rânduri, la adâncimea de 6-10 cm, până la împreunarea frunzelor în rânduri. Pe terenurile irigabile, este recomandabilă cultivarea hibrizilor medio-precoci, care asigură o recoltă cu 800-1200 kg/ha mai mare decât alţi hibrizi. După control, densitatea plantelor trebuie să constituie 100-120 de mii de plante la hectar. Pe terenurile irigabile, dozele de îngrăşăminte minerale trebuie mărite cu 5070% comparativ cu dozele ce se aplică pe terenurile neirigabile. Norma de îngrăşăminte organice poate fi mărită până la 60-90 t/ha. Celelalte elemente tehnologice de cultivare a sfeclei pentru zahăr pe terenuri irigabile sunt analogice cultivării pe terenurile neirigabile. Protecţia contra bolilor şi dăunătorilor. Sfecla pentru zahăr este afectată de specii de dăunători şi boli precum puricii-de-pământ ai sfeclei, gărgăriţele-sfeclei, păduchele-frunzei şi păduchele-rădăcinii, molia-mineră a sfeclei, buha-verzei, putrezirea rădăciniţei de sfeclă, cercosporioza, făinarea, rapănul-sfeclei, manasfeclei, mozaicul-sfeclei, virusul mozaicului-sfeclei, putrezirea-sfeclei. În anumiţi ani, plantaţiile culturii sfeclei pentru zahăr pot fi atacate de omizile-de-câmp, gândacul-ţestos al sfeclei, gândacul-sfeclei, ploşniţa-sfeclei, putregaiul fuzarioz, fomoza-sfeclei, rugina-sfeclei şi putrezirea-sfeclei în silozuri. Pentru combaterea bolilor se aplică tratarea seminţelor cu preparatele Semafor 20 ST – 4,0 l/t, Carbodan 35 ST – 25 kg/t, Tacigaren 70 WP – 6,0 kg/t sau Royal FLO – 6,0 l/t. Pentru combaterea dăunătorilor se aplică insecticidele Arrivo 250 CE – 0,4 l/ha, Volaton 50 CE – 1,5 l/ha; Zolone 35 EC – 3,0 l/ha, Actellic EC – 2,0 l/ha, BI 58 Nou – 1,0 l/ha. Contra bolilor se utilizează: sulfat de cupru – 6,0 kg/ha, Zeamă Bordeleză de 1 %, Impact 25 SC – 0,25 l/ha, Fundazol 50 WP – 0,6 l/ha. Recoltarea Recoltarea sfeclei pentru zahăr implică 2 aspecte deosebit de importante: stabilirea epocii de recoltare şi organizarea recoltării. Recoltarea sfeclei trebuie să înceapă când rădăcinile ei au cel mai mare conţinut de zahăr, cea mai mare greutate. Epoca de recoltare se determină şi în baza aspectului exterior al plantelor. În general, începutul maturităţii este marcat de schimbarea culorii frunzelor din verde pronunţat în verde-deschis. La sfecla matură, rămân verzi doar frunzele tinere din mijlocul rozetei. Recoltarea sfeclei pentru zahăr trebuie începută în a doua decadă a lunii septembrie şi definitivată înainte de 1 noiembrie. Cu 25-30 de zile înainte de recoltare, plantaţia de sfeclă se stropeşte cu reglatoare de creştere. Hidrozida alcoolului maleic măreşte procentajul de zahăr cu 0,6-0,7%:

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

277

2-2,5 kg/ha + 300 l H2O + 150 g de săpun. HAM încetineşte formarea noilor frunze şi creşterea celor tinere; maximizează productivitatea fotosintezei. Sfecla se recoltează cu ajutorul unui complex constituit din maşina de recoltare a frunzelor BM-6, BM-6A, MBS-6 şi maşina de recoltare a rădăcinilor RKS-6 ş.a. Terenurile deja lucrate cu maşinile de strâns frunze (BM-6) trebuie ulterior, obligatoriu, afânate la o adâncime de 12 cm cu ajutorul cultivatorului USMK-5,4M. Pe solurile grele, afânarea reduce cu 7-10% pierderile de rădăcini. Până la recoltarea în masă, plantaţiile de sfeclă se împart în parcele. Întâi se recoltează fâşia de întoarcere şi trecerile între parcele. Pentru complexele de recoltare cu 6 rânduri, lăţimea maximă a parcelelor trebuie să includă 240 de rânduri. Recoltarea fâşiilor de întoarcere şi a coridoarelor dintre parcele se realizează prin metoda de transbordare. În funcţie de configuraţia câmpului şi de lungimea postatei, se aplică 3 metode de deplasare a agregatelor la cormană. Maşinile de recoltat frunzele trebuie să asigure o tăiere normală a 90% din rădăcini, pentru ca materia primă să poată fi transportată la fabrica de zahăr, fără a fi curăţată suplimentar manual şi să aibă un grad de impuritate cu masă verde nu mai mare de 3%. Rădăcinile cu peţioli cu lungimea de 2 cm nu trebuie să depăşească proporţia de 5%. Impuritatea frunzelor recoltate cu pământ – 0,5%, pierderile masei verzi pe suprafaţă – nu mai mult de 10%. Pierderile rădăcinilor rămase pe suprafaţa terenurilor şi în sol nu trebuie să depăşească 1,5% din masa totală. Impuritatea totală a rădăcinilor recoltate nu trebuie să depăşească 10%. Tăierea vrejurilor trebuie să fie cu 1 cm mai jos de baza peţiolilor frunzelor inferioare. La tăierea cu 1 cm mai jos, pierderile din masa rizocarpului constituie 7-9%, cu 2 cm – 15-20%; la o recoltă de 50 000 kg sunt furajate 7,5-10,0 t de rizocarpi. Cultivarea sfeclei prin răsad. În Japonia, 96% din suprafeţele de sfeclă sunt cultivate prin răsad. • Răsadul se creşte 42-45 de zile în sere. La fiecare m = 250 de bucăţi. • Răsadul se plantează în perioada optimă de semănat sfecla, folosindu-se maşinile SKM-6A. • Se reduc cheltuielile pentru aplicarea fungicidelor, insecticidelor, erbicidelor, la formarea densităţii. • Perioada de vegetaţie a sfeclei se lungeşte cu 42-45 de zile. • Recolta rizocarpilor şi producţia de zahăr sporeşte cu 20%. Particularităţile de cultivare a butaşilor de sfeclă pentru zahăr Tehnologia cultivării sfeclei pentru butaşi nu diferă prea mult de tehnologia industrială de cultivare a sfeclei.

278

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1. Plantaţiile semincere trebuie precedate de cerealele de toamnă, lucrate prin metoda semiogor, după mazăre şi lucernă. 2. Pentru a limita răspândirea bolilor virotice şi criptogamice şi a vătămătorilor, semănăturile pe care se obţin butaşi trebuie amplasate la o distanţă de minimum 2 km de plantele semincere de sfeclă. 3. Dozele de îngrăşăminte minerale – 1,8-2 t/ha sau N180 P180 K120. 4. Metoda de însămânţare – distanţat. 5. Se obţin 10-11 plante la 1 m.l.: 180 mii/ha plante recoltabile. 6. Se exclude răritul manual. 7. Randamentul butaşilor – 120-130 mii/ha: masa optimă – 350 g. 8. Recoltarea începe la temperatura de 7-9°, în a doua decadă a lunii octombrie; rămăşiţele de peţioli de pe rădăcini trebuie să aibă lungimea de 0,3-1 cm. 9. Cea mai bună metodă de păstrare – în tranşee. Pereţii tranşeelor se stropesc cu lapte de var de 20%. Adâncimea tranşeelor – 70 cm, lăţimea – 90 cm, lungimea – la alegere, la fiecare 20 m, cu baraje de pământ de 20-30 cm, pentru a evita răspândirea proceselor de putrezire. Producţia de rădăcini se aşază în straturi cu grosimea de 50 cm; se acoperă cu un strat de paie şi pământ cu grosimea de 25-30 cm. Când temperatura în tranşee scade până la 2-3°C, stratul de acoperire se completează până la 60-70 cm cu sol şi se nivelează. Cultura semincerilor de sfeclă pentru zahăr 1. Semincerii se plasează după cele mai bune premergătoare – cerealele de toamnă, după o lucrare de tip semiogor. 2. La arătura de toamnă, se distribuie 40 t de îngrăşăminte organice N240 P240 K120, la transplantare – N60P60K30. 3. Înainte de transplantare, terenul se cultivă la adâncimea de 14-16 cm şi, suplimentar la lucrarea de bază a solului, se realizează: – dezmiriştirea cu brăzdare, la adâncimea de 16-18 cm; – arătura, la începutul lui octombrie, la adâncimea de 37-40 cm. 4. În timpul cultivaţiei, înainte de transplantare, se introduc erbicide precum: Dual Gold 960 EC – 1,6 l/ha, Pyramin FL – 6,0 l/ha; 5. Cel mai bun termen de plantare a butaşilor – prima săptămână a lucrărilor de câmp, până la 10 aprilie. Întârzierea plantării cu 8-10 zile reduce recolta. 6. Rădăcinile se plantează cu ajutorul maşinilor VPG-4, VPU-2,8; încărcătorul SAZ-3502. 7. Schema de plantare în funcţie de fracţiune: – 500-800 g = 70x60 cm – densitatea 23,8 mii/ha, – 250-500g = 70x45 cm – densitatea 30,6 mii/ha,

1%.5% din plante sunt afectate de mana frunzelor. se aplică ciupitul. iar epicotilul – să vină cu 2 cm sub nivelul solului. 11. Acest preparat opreşte creşterea lăstarilor tineri. cu lungimea de 20-25 cm şi lăţimea de 10-12 cm. Recoltarea începe când 35-40% din fructe ale majorităţii plantelor sunt brunificate. iar a PK se măreşte cu 30%. Adâncimea afânărilor următoare se micşorează cu 2-3 cm. a. Butaşii se aşază în sol cu atenţie. SK-6. 15. astfel încât vârful lor să nu fie îndoit. 8. apoi se sortează cu maşina OŞ-4.2. doza de azot se micşorează de două ori. ataşat la o combină de tip SK-5.2 ş.5%. întinsă pe o funie. când buruienile sunt la faza de „fir alb”. 16. la un interval de 10-12 zile.5 şi se usucă până la umiditatea de 14. Semincerii se cosesc cu ajutorul secerătorilor JBA-3. Dacă mai mult de 0. 26. solul se tăvălugeşte cu tăvălugi netezi. 279 Fig. se aplică afânarea între rânduri şi fertilizarea cu N20P25K20 la adâncimea de 10-12 cm. La faza înfloririi în masă. 10.5 JUS-4. se aplică grăparea cu grape uşoare. 14. A doua fertilizare suplimentară se realizează la faza apariţiei tulpinilor florifere. sporeşte afluxul substanţelor nutritive către organele generative. Polenizarea suplimentară se realizează cu ajutorul unei bucăţi de pânză de sac. iar peste câteva zile. Se aplică şi tratarea chimică cu ajutorul hidrazid-acidului maleic de 0. La apariţia plantelor.5. 12. În timpul vegetaţiei se aplică 3-4 afânări între rânduri. adică îndepărtarea vârfurilor de creştere la 2-3 cm. 13. Sfeclă seminceră – 150-250g = 70x35cm – densitatea 40. semincerii se stropesc cu zeamă bordeleză de 1 % de 2-3 ori. Plante tuberculifere si radacinoase . După zvântare se adună cu ajutorul culegătorului PTP-4. . 9. Seminţele se curăţă cu maşina OVP-20. După plantare.8 mii/ha. 100g HAM + 1001 H2O.

albumina din frunze se apropie de structura lucernei. Starodub. proteina constituie 1. 40 kg de sfeclă – 5 kg de concentrate.n. 15 sau 30 kg folosită în raţia vacilor mulgătoare reduce cheltuielile de nutreţuri concentrate cu 19..13 u. portocalie. Ele conţin 15-16% de proteină. până la 10-12% în masa brută.5. 1 kg de masă uscată corespunde 1 u.n. Frunzele reprezintă 35-40% din recolta biologică.n.5%. violetă. SFECLA FURAJERĂ Sfecla furajeră are o valoare nutritivă foarte mare. Tehnologii în fitotehnie 5.2 sau 1:1. de masă brută – 0. Sfeclă furajeră . Cu cât partea ei supraterestră este mai dezvoltată. cu atât soiul este mai exigent faţă de umiditate. culoare şi încorporare în sol. Epicotilul şi hipocotilul ei includ până la 65% din masa rizocarpului. care. O cotă de sfeclă furajeră de 5. roz.3-1. Utilizate în proporţie de 22% de către vacile mulgătoare. Conţinutul de substanţă uscată constituie 9-17%. Sfecla furajeră diferă de sfecla pentru zahăr prin diversitatea formelor. alb-verzuie.3%. Principalul element de nutriţie al sfeclei este zahărul – 7-8% din substanţa uscată. Ca structură a aminoacizilor. conform FAO.3. 44 şi 44. 25 kg de sfeclă furajeră înlocuiesc 3 kg de concentrate. Sfecla furajeră Beta vulgaris crassa are hipocotilul de culoare galbenă.12-0. aceste substanţe azotate sporesc cu 10-15% cantitatea de lapte şi scad cu 20% consumul de nutreţuri.280 V. Raportul ideal dintre proteină şi zahăr este de 1:1. este un etalon. O recoltă de 30 t/ha de rizocarpi poate asigura 2 000-3 000 u.5. Animalele au nevoie de cantităţi de zahăr identice cu proteina conţinută în raţia lor. Figura 27.

cu înălţimea de 2-3 m. peste care se aşază un strat de pământ de 20-30 cm. plantule viabile se obţin la temperatura de 6-7°C. iar rizocarpii neacoperiţi îngheaţă la -2°C şi nu mai pot fi păstraţi. Pentru a obţine asemenea producţii. făcându-l să rămână cu 20-30 cm deasupra silozului. Pe parcursul perioadei de vegetaţie se efectuează 4-5 udări cu norma de 600700 m3/ha. favorabilă pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor este temperatura de 15-20°C. Toamna. Perioada de vegetaţie constituie 125-150 de zile. cu baza de 2. De-a lungul stratului de siloz se sapă un şanţ cu lăţimea de 30 cm şi adâncimea de 40 cm. 281 Sfecla furajeră formează cu mult mai puţine inele cu fascicule libero-vasculare – 5-8. plantele îşi încetează creşterea la temperatura stabilă de 6°C. Rădăcinile de sfeclă furajeră se păstrează în silozuri de suprafaţă în formă de prismă triunghiulară. dispuse mai orizontal. Particularităţile de cultivare şi păstrare Sfecla furajeră se seamănă la intervale de 45-60 cm dintre rânduri.5-3 m. cu o densitate finală de 70-80 de mii de plante pe hectar. rădăcinile se aşază cu coletul în afară.6°C. Plante tuberculifere si radacinoase . cu 25-30 de zile mai puţin decât a sfeclei pentru zahăr. Frunzele suportă temperaturi de . Pentru 1 t de rizocarpi sunt necesare 30-40 de kg de paie. Se protejează contra îngheţurilor cu ajutorul unui strat de paie de 50-60 cm. iar la distanţa de 2-3 m se distribuie coşuri de aerisire. plantele răsar uniform la temperatura de 12-15°C. Frunzele sfeclei furajere au formă cordat-ovată.5-2 m şi lungimea de 25-30 m. confecţionate din material lemnos sau tulpini de floarea-soarelui etc. Seminţele sfeclei furajere germinează la temperatura de 2-5°C. La marginea silozului.5. peste care se aşează un grătar de şipci. Drept criteriu de stabilire a termenelor de recoltare poate servi îngălbenirea frunzelor. umiditatea solului trebuie menţinută la 75-80% faţă de capacitatea de câmp pentru apă. plantulele răsărite suportă îngheţuri de până la –4–5°C. numărul lor final mai mic cu 20-30% decât la sfecla pentru zahăr. . înălţimea de circa 1. iar în interior – în vrac. între care se găsesc celule mari parinchematice cu un conţinut redus de zahăr. La recoltarea frunzelor se lasă peţioli de 2-4 cm. Temperatura optimă de păstrare – 2-3°C. sunt mai glabre.

Linaceae). în mod obişnuit. Musaceae). lucioase. dar şi a aţei. cu variate utilizări industriale. din care se extrag fibre grosiere. cultivată în zona tropicală din America. plantă perenă. Agavaceae). a sforilor etc. • Ramia (Boehmeria nivea şi B. Urticaceae). Starodub. produce fibre grosiere. pentru fibre grosiere utilizate la confecţionarea pânzei de sac şi ambalaj. rezistente. . perenă. utllis – fam. plantă anuală. • Iuca (Jucca filamentosa – fam. Cannabinaceae). plantă perenă. albe şi rezistente la rupere. dar mai rezistente la putrezire decât cele de in. neîntrecute pentru fabricarea sforilor. Din frunzele ei uscate se extrag fibre cu mare rezistenţă la rupere. Liliaceae). cultivat în ţara de origine. Specii cu fibre localizate în ţesuturile tulpinii. cultivată în climatul răcoros şi umed pentru fibre subţiri. Cele mai importante specii din acest grup sunt: • Sisalul (Agave sisalana – fam. cu neîntrecută fineţe. lucioase. Specii la care fibrele se formează în frunze. Liliacceae). tropicală. plantă perenă. • Cânepa-de-Manila (Musa Textiles – fam. folosite la fabricarea sforilor. plantă tropicală. Australia şi în sud-estul Asiei. originară din America. prin modificarea unor celule ale nervurilor.. plantă anuală. 2. Acestea se clasifică. produce fibre mai grosiere şi mai aspre. fibrele se formează din celule generate de periciclu şi sunt denumite obişnuit fibre periciclice. cu cerinţe mai reduse faţă de umiditate decât inul. frânghiilor etc. rezistente. • Inul de-Noua-Zelandă (Phormiumm tenax – fam. Înglobează multiple specii. cultivată în arealul bumbacului pentru fibre lungi (22-25 cm). Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL 6 PLANTELE TEXTILE – ASPECTE GENERALE Din multitudinea de specii vegetale cu proprietatea de a forma fibre celulozice în ţesuturile părţilor aeriene. La aceste plante.282 V. din care următoarele se cultivă pe suprafeţe mari: • Inul pentru fibre (Linum usitatissimum – fam. în funcţie de organul din care se extrag fibrele: 1. se cultivă doar un număr restrâns. ce servesc la fabricarea sforilor pentru legat baloturi şi a pânzei pentru saci. • Cânepa pentru fibre (Cannabis sativa – Fam.

constituie un valoros combustibil. Aceste fibre provin din celulele tegumentului extern al seminţelor. cu fibrele mai grosiere decât ale cânepei. Unele plante textile (in. fiind în acelaşi timp şi plante oleaginoase. plantă anuală. • Iuta-de-India (Chorchoruss olitorius – fam. dar şi la izolarea cablurilor. inclusiv fabricarea hârtiei pentru bancnote. nu absorb apă. se cultivă în sudul Asiei. toate aparţinând fam. plante ale zonelor sudice: bumbacul. cultivată în China şi Rusia. barbadense – bumbac egiptean. mai ales a ţesăturilor destinate lenjeriei. Malvaceae).6. fibrele de bumbac şi de in se amestecă în proporţie de 33-66% cu cele sintetice. Grupul are un singur reprezentant: • Bumbacul (Gossypium hirsutum – bumbac-păros. Plantele textile . teişorul. se consideră cea mai importantă plantă producătoare de fibre pentru frânghii. are fibrele cu fineţe apropiată de fibrele inului. cu variate utilizări în multiple domenii industriale. • Teişorul (Abutilon avicennae – fam. sisalul. cânepă. dar mai rezistente la putrezire. fibrele textile vegetale rămân de neînlocuit în fabricarea multor produse. Malvaceae). După repartiţia arealului de cultură. G. îndeosebi în industria textilă. • Chenaful sau Zămoşiţa (Hibiscus cannabinus – fam. bumbac) au seminţele bogate în ulei. cultivată în sud-estul Asiei. pânză de sac.aspecte generale 283 luciu şi rezistenţă la rupere şi cu multiple utilizări industriale. plante cu arealul în climat temperat: cânepa. Tiliaceae). plantele textile se clasifică în: plante cultivate în zone nordice (inul pentru fibre). se utilizează în aceleaşi scopuri. iuta. care constituie produsul principal. şi Gossypium herbaceum – bumbacerbaceu. . ciment). Malvaceae). Tot în acest scop. Importanţa plantelor textile se datorează fibrelor celulozice. care trebuie corelat cu cerinţele faţă de căldură. originar din India şi Pakistan. ramia. a pânzeturilor pentru ambalaje şi mobilă. Datorită însuşirilor lor. poate înlocui iuta la confecţionarea sacilor destinaţi produselor higrofile (zahăr. specie anuală. preşuri etc. Lemnul. originar din regiunile sudice ale Africii. Specii care formează fibrele pe tegumentul seminţei. ambele originare din America. subtropicală. după extragerea fibrelor din tulpini. 3.

• ţigări de foi – constituie un tip de articole din tutun ce conţin ca materie primă tutunul pentru ţigări de foi şi alte materii prime de tutun. tutun de pipă. tutun de supt şi tutun de mestecat. sunt umplute cu tutun tăiat. destinat fumatului cu ajutorul narghilelei. Din frunze se mai extrage acidul citric. utilizat la tratarea diferitor afecţiuni. tutunul prelucrat utilizat în acest caz este destinat în mod direct fumatului. • ţigări cu carton – sunt un tip de articole din tutun confecţionate din tutun tăiat şi muştiuc. tutun de fumat. În muştiucul ţigării poate fi introdus şi material de filtrare. Starodub. ţigări cu carton. destinat consumului prin mestecare. tutun de prizat. sub formă de sul din hârtie de muştiuc. ţigări de foi. tăiat. dar şi ca materie primă pentru un anumit asortiment de articole. sucit. destinat fumatului cu ajutorul pipei. • tutunul de fumat – este un tutun tăiat. mărunţit şi/ sau sub formă de pudră. tutun pentru narghilea. Ţigaretele pot avea muştiuc de filtrat şi pot fi învelite cu hârtie specială. destinat preparării manuale a ţigărilor sau ţigărilor cu carton de însuşi consumatorul. confecţionate din tutun prelucrat. învelit cu hârtie de pergament sau de ţigaretă. Din tutun se produc ţigarete. tăiat sau mărunţit. măcinat până la stadiul de pulbere fină. învelit într-un sul longitudinal de hârtie. similare ţigărilor de foi. Din frunzele de tutun se extrage acidul nicotinic (vitamina PP). • tutunul de supt – preparat integral sau parţial din tutun prelucrat. • tutunul de prizat – preparat din tutun prelucrat şi alte componente. • tutunul de pipă – tutun tăiat. de dimensiuni mai mici. presat.284 V. cu sau fără filtru. cu secţiune rotundă sau ovală. au 2 straturi. destinat consumului prin prizare. destinat consumului prin supt. Nicotiana rustica conţine . Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL 7 TUTUNUL Tutunul se cultivă pentru frunzele destinate fumatului. învelit în una sau mai multe foi de tutun prelucrat sau reconstituit. • ţigarete (cigarillos) – sunt un tip special de articole din tutun. mărunţit sau tutun întreg pentru ţigări de foi. • tutunul de mestecat – tutun prelucrat. • ţigări – reprezintă un tip de articole din tutun. componente ce conţin zahăr şi umectanţi. • tutunul pentru calian – amestec de tutun tăiat sau mărunţit şi adaosuri alimentare gustative-aromatice.

Proteina din tutun posedă o puritate excepţională – 99. dar întreaga masă ce rămâne în câmp după recoltarea frunzelor. tutunul poate servi şi ca nutreţ excelent pentru animale. Turtele rezultate din extragerea uleiului nu conţin nicotină şi pot fi utilizate în hrana animalelor. Cu mult înainte de venirea europenilor pe noul continent. tutunul a început să fie fumat în anul 1570. Tutunul . 28. ca medicament contra durerilor de cap. utilizat în alimentaţie şi în industria vopselelor. producţii Centrul de origine a tutunului este America. indienii din America de Sud utilizau tutunul pentru fumat. Actualmente. Seminţele de tutun au fost aduse în Europa în anul 1518 şi.97% – şi poate fi utilizată de bolnavii de rinichi. Se prelucrează nu frunzele pentru marfă. pentru tratarea rănilor. În Anglia. Din tutun se poate extrage mai multă proteină decât din orice altă cultură agricolă. Seminţele de tutun conţin 35-40% de ulei semisicativ. Valoarea energetică a acestui produs nu e mai mică decât a fânului de lucernă şi costă de două ori mai ieftin. ambasadorul francez la curtea portugheză. Răspândire. bucăţi. De pe 1 ha se pot obţine până la 5 t de asemenea nutreţ uscat. tutunul se cultiva ca plantă decorativă. extractul de tutun sau nicotina. Fig. Prelucrat corespunzător. Savanţii americani au elaborat o serie de metode de extragere din tutun a proteinei utilizate ca supliment alimentar. începând cu 1561. Denumirea generică – nicotiana – provine de la numele lui Jean Nicot. Din tutun se mai obţine şi praful de tutun. utilizate ca insecticide.7. utilizării şi studierii tutunului. Din inflorescenţe şi resturi de frunze se obţine ulei volatil. suprafeţe. a fost iniţiatorul cultivării. în Turcia – în 1605. producţia mondială a ţigărilor constituind 4 580 mld. iar în anul 1610 a căpătat deja o răspândire extrem de largă. tutunul se cultivă în circa 100 de ţări. Tutunul 285 10-15% de acid citric. care. iniţial.

3 15.4 35.0 16. kg/ha 1 820 1 486 2 497 736 1 385 1 996 1 724 Producţia globală.0 92.6 117.5 28.9 87.20 14.2 23. kg/ha 10.9 48.286 V.2 28.8 75.0 78.0 6.90 15.90 13.2 39.9 68.2 21.6 23.0 22.4 66.8 42.2 25.2 18.7 14.3 20. ha 497 267 370 000 135 360 190 000 3 500 1 377 200 3 896 580 Recolta.80 16.1 5.4 25.3 17.1 122.2 10.9 9.4 66.30 18.0 132.90 18. mii ha 14. mii tone 15.7 61. t 905 352 550 000 338 060 140 000 4 850 2 750 000 6 719 314 Dinamica producţiei de tutun în Republica Moldova Anul 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa.5 32.60 19.5 16.8 42.9 7. 2006 Ţara Brazilia India SUA Turcia Moldova China Mondial Suprafaţa.60 18.0 78.3 67. Tehnologii în fitotehnie Suprafeţe şi producţia tutunului pe plan mondial.8 18.6 6.1 31.8 . Starodub.5 Producţia.50 1900 2060 2000 1510 1400 1380 1260 1140 1330 1280 1200 1080 930 1540 1250 1270 1000 1390 Producţia globală.6 35.0 3.0 4.1 31.0 28.0 65.4 53.4 50.9 10.2 62.

oval-alungită. se cultivă numeroase soiuri de tutun.45 120-130 2. tomentosa.2 0. lanceolată.7. Soiuri. Cele două specii de tutun sunt de origine emfidiploidă. undulata. puncte 37. ovală. de Conţinutul Coeficientul tarea.8 38 39 37. N. care diferă din punct de vedere biologic. În baza acestor criterii şi a destinaţiei lor în consum. În inflorescenţă. soiurile se împart în mai multe tipuri: oriental.3 Calităţi fumative. Smuk buc. Corola este infundibuliformă. de larg consum.0 0. Nicotina tabacum este un hibrid natural obţinut din N. cu marginea întreagă şi de forme diferite: rotundă. Bolivia) – al N. în funcţie de soi. Fructul este o capsulă compusă din 2 compartimente ce conţin numeroase seminţe.5 110-115 22-24 1. cu îndoitura pentagonală. tabacum şi N.74 119-121 25-60 0. cu numeroase ramificaţii ce pătrund în sol la adâncimea de 1. Burley şi tutunul pentru ţigări de foi. iar vestul continentului sudamerican (Ecuador.38 100-110 25-35 2.5 - Soiuri Moldavski 456 Doina 211 Moldavski 272 Trapezond 209 Virginia 401 Burley 320 Jubileu-M Rădăcina tutunului este pivotantă. Inflorescenţa este un panicul corimbiform.2 0. albă. rustica. cu lăstari laterali în partea superioară. silvestris şi N. pubescentă. Virginia. Tulpina este rotundă. Peru. roz sau roşie şi are 5 stamine.58 110-120 29-30 0. lat-ovală.2 0. Mexic şi America Centrală reprezintă centrul genetic al N. de nicotină.Nr. tabacum. zile 132 30-40 2. paniculata şi N. dispuse pe peduncule cu bractee tubulare. eliptică.5-1. Înălţimea ei e de 150-180 cm. genul Nicotiana. se deschide cu 2 valve.5 m. Soiuri de tutun omologate în Moldova Perioada de vegetaţie: plan. iar N. % frunzelor superioare. Tutunul este o plantă cleistogamă autogamă-facultativă. Tutunul 287 Sistematica Tutunul aparţine familiei Solonaceae. În prezent. coacerea frunze. pubescentă. se formează de la . Florile sunt de tipul 5. rustica provine din încrucişarea speciilor N. cardioformă. rustica sunt originare din America. semioriental. Frunzele sunt alterne. Principalele specii de tutun. rareori peţiolate.6 130-140 28-31 2-3 0. morfologic şi calitativ.

rotunde. tutunul se divide în specii cu frunze mici – până la 20 cm în lungime. Seminţele sunt mici. e specifică tutunului de calitate. Frunzele cu ţesutul compact au. În funcţie de mărimea frunzelor.9 mm.48 g/cm3 – compacitate mijlocie. materialitatea. Starodub.288 V. mai mari de 24% – foi cu nervura groasă. grunţuroase. Compoziţia chimică şi calitatea Calitatea florilor de tutun se apreciază în baza a 4 categorii de caractere: – merceologice – chimice – tehnologice – pentru fumat Caracterele merceologice includ. g/cm3. Conţinutul de răşină ce determină însuşirea de a se lipi a frunzelor este o particularitate a tutunului aromatic şi de calitate înaltă. Foile de tutun cu compacitatea sau masa volumetrică de 0. Tutunul de calitate înaltă are elasticitate bună. în limita unui tip de foi.5-4 mii de seminţe. Ţesutul frunzei poate fi foarte compact. cu suprafaţa alveolată. elasticitatea.6 mm.4-0. Procentajul maxim al nervurii ajunge la 34-36. Elasticitatea reprezintă însuşirea frunzelor de tutun de a se întinde fără a se rupe. masa volumetrică. Lungimea seminţei constituie 1.1 g. mai aromat decât al celor poroase.08-0. durabilitatea.65 până la 0. compacitatea. 1 g de seminţe include 10-15 mii de bucăţi. cele de 0. cu gust incomplet. brunecafenii. Compacitatea ţesutului frunzei caracterizează raportul dintre masa frunzei şi volumul ei. procentul nervurii principale. a acizilor organici. Tehnologii în fitotehnie 30 până la 120 de capsule. în principiu. cele de la 0. cu 18-24% – foi cu nervura medie. Masa a 1 000 de seminţe variază între 0. iar lăţimea – 0. Indicii chimici: conţinutul nicotinei. Culoarea deschisă.66 g/cm3 şi mai mult au o compacitate mare. de obicei. Caracterele tehnologice: mărimea frunzelor. specii cu frunze de lungime medie – 20-30 cm şi specii cu frunzele mari – mai mari de 30 cm. Foile de tutun cu procentajul nervurii mai mic de 18% se consideră foi cu nervura subţire. poros. Culoarea şi nuanţele verzi semnalează calitatea inferioară a tutunului.3-0. cu atât mai multe unităţi de articole de tutun se produc dintr-o unitate de masă de materie primă. caracterele exterioare: culoarea. un gust tare. Fiecare capsulă conţine aproximativ 2. Cu cât e mai mare masa volumetrică. . O culoare închisă e caracteristică pentru foile cu tărie ridicată şi cu gust deplin. asimetrice. cu o compacitate medie şi lax. a hidraţilor de carbon.47 g/cm3 şi mai mici – compacitate scăzută.

iar cele inferioare – în jur de 1. acizi organici.0% Seminţe – 0% Rădăcină – 16. respectiv până la 1. tabacum conţine. Nicotina (C10H14N2) este letală pentru om în doză de 40 mg. Conţinutul de nicotină este influenţat de factori genetici (specie. în principiu. cu cât este mai mare acest coeficient. într-o măsură mai mică oxidul de calciu. împiedică arderea şi imprimă fumului un gust iute şi o aromă neplăcută. Răşinile şi uleiurile eterice sunt componente de maximă importanţă. 80% de compuşi organici şi 20% de compuşi minerali. în proporţie de 7-8%. în urma procesului de fermentare. are rolul principal în întreţinerea arderii tutunului.3-5%. de calitate medie – aproape de 1. . cea mai mare cantitate aflându-se în frunze. Substanţele albuminoide influenţează arderea şi gustul tutunului. care pot fi până la 20%. Proporţia lor în frunzele uscate şi nefermentate este de 6-17%. cu excepţia seminţelor mature. hidraţii de carbon constituie 2-27% şi au o influenţă deosebită asupra însuşirilor fumative ale tutunului. Frunzele verzi conţin o cantitate mică de acizi organici. compuşi azotaţi. Oxidul de potasiu favorizează cel mai mult arderea. în medie. cu atât este de calitate mai bună tutunul. Compuşii organici sunt reprezentaţi prin: hidraţi solubili. ele constituind aroma tutunului. Într-o proporţie prea ridicată. Nicotina rustica conţine 6-8% de nicotină. Nicotina este conţinută în toate organele plantei. Acest raport poartă denumirea de coeficient Şmuk. Raportul dintre conţinutul de glucide solubile şi cel de substanţe albuminoide este un criteriu de apreciere a calităţii tutunului.5% Inflorescenţă – 2. Tutunul 289 a răşinii. a cenuşii etc. Cantitatea şi raportul acestor substanţe în frunze caracterizează calitatea fumului de tutun. de proteine. a uleiului eteric. ecologici şi agrofitotehnici. Compuşii azotaţi din frunzele de tutun sunt reprezentaţi. Compoziţia chimică a frunzelor. albuminele nu trebuie să depăşească 8% din substanţa uscată.5 %. Substanţa uscată a frunzelor de N. ele ajung la 12-16%.4% Tulpină – 15.2% Frunzele etajului superior conţin mai multă nicotină decât cele de la etajul de jos. În funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie. Frunze – 66.5-3.7. respectiv a foilor după fermentare. Celuloza.0. determină însuşirile fumative ale tutunului. Tutunul conţine 8-25% substanţe minerale. răşini şi uleiuri eterice. Pentru tutunurile de calitate superioară.5. soi). aproximativ 75% dintre care sunt compuşi ai calciului şi potasiului. iar Nicotina tabacum – 0. Tutunurile superioare au coeficientul Şmuk de 1.

cenuşa este albă şi bine legată. Ostrolist. Seminţele încolţite suportă geruri de -4oC. În perioada de coacere a frunzelor. fabricarea produselor pentru fumat presupune amestecul diferitor tipuri de tutun. plantele mature. sunt sensibile şi la temperaturi de -2 -3oC. cele care au obţinut 44-39 de puncte – de bună calitate. printre cele de umplutură – Samsun. indiferent cât de tare este. temperatura trebuie să fie de minimum 24-25oC. Seminţele de tutun încep să încolţească la temperatura de 10-12oC. Cea mai adecvată apreciere a demnităţii tutunului pentru fumat este degustarea. însă are un gust pătrunzător sau are gust plăcut. Nu există nici un tip de tutun care. Potasiul şi natriul favorizează arderea. Tutunul. ulterior. încolţirea seminţelor îşi extinde durata. să corespundă tuturor cerinţelor. e de calitate superioară doar dacă arde bine. materia primă de tutun se împarte în 2 categorii: de schelet şi de umplutură. La o ardere bună. Tehnologii în fitotehnie Combustia este unul dintre factorii principali ai calităţii tutunului. Starodub. Immunâi. Materia primă de schelet serveşte ca material de bază ce completează volumul ţigaretelor şi ţigărilor. Iluminarea . Următoarele 4050 de zile se caracterizează prin acumularea accelerată a masei vegetale şi un consum mare de apă – până la 2 l la o plantă. La o temperatură mai mare de 35oC. Produsele de tutun care au obţinut 44 de puncte sunt considerate de categorie superioară. ca demnitate de fumat. cele cu 39-35 de puncte – de calitate inferioară. Tutunul este o plantă iubitoare de lumină. Cerinţele faţă de umiditate. cu 30 de puncte – de calitate proastă. Cerinţele faţă de lumină. tutunul încetează să crească. în unele cazuri chiar şi la temperatura de -1oC. acumularea masei organice se reduce treptat. însă. De exemplu. consumul de apă scade la 250 ml pe zi. Tutunul de umplutură are o aromă intensivă şi. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. materia primă are o aromă puternică. însă aromă insuficientă. uniform. din acest motiv. plăcută.290 V. care se face în baza unei scale de 50 de puncte: 25 de puncte pentru aromă şi 25 de puncte pentru gust. Prima perioadă de vegetaţie în câmp. Tutunul nu suportă umectarea excesivă. la temperatura de 17-18oC. Havana. care cuprinde 35-40 de zile după răsădire. Din acest motiv. Clorul are cea mai puternică influenţă negativă asupra arderii tutunului. se caracterizează prin creşterea lentă a plantelor şi un consum redus de umezeală: maximum 50 ml pe zi pentru o plantă. În funcţie de calitatea gustului şi aromei. Printre tutunurile de schelet se numără: Trapezond. se adaugă la cel de schelet. Diubec. cere aerisirea sistemului radicular. Coeficientul de transpiraţie al tutunului constituie 500-600.

Aceste soluri sunt considerate soluri calde şi contribuie la creşterea şi dezvoltarea bună a răsadului. care reţin multă apă.5-7. Pentru a evita bolile. structurate. se încălzesc încet şi contribuie la apariţia şi răspândirea bolilor. buruieni care dau lăstari din rădăcină şi cu rizomi. inclusiv 6 m3 de mraniţă. Cerinţele faţă de sol. Nu se admite amplasarea serelor nici în locuri joase. Pentru presarea după semănat şi întreţinerea răsadului se pregăteşte amestecul de mraniţă şi nisip în raport de 3:1. Apele freatice trebuie să se afle la adâncimea de cel puţin 1. a plantaţiilor de piersic şi cais. Răsadul de tutun dezvoltă un sistem radicular viguros.13 m3. În apropiere trebuie să existe un rezervor cu apă ce să poată asigura 5-6 l pe zi la 1m2.9 (slab alcalină). Cele mai bune sunt sectoarele care au fost ocupate de culturi cerealiere păioase.0 m. Fiecare hectar de plantaţii de tutun are nevoie de 60-70 m2 de suprafaţă utilă de răsadniţe. cu un conţinut de humus de peste 22. până la construcţia serelor. Valoarea optimă a pH-ului solului la începutul vegetaţiei este aproape de 6 (considerată slab acidă). a câmpurilor ocupate cu tutun şi cartofi. Tutunul 291 insuficientă îi reţine dezvoltarea. lutonisipoase şi nisipo-lutoase. Astfel de sectoare sunt iluminate mai bine. iar dacă ţinem cont de necesitatea presării răsadului – 0. Excesul de humus înrăutăţeşte calitatea tutunului de fumat.5-2. apoi de 7. răsadniţele nu se amplasează în apropierea instalaţiilor de uscare.7.5%. argiloase. 3 m3 de pământ de pădure şi 1 m3 de nisip de râu. Pentru 1 m2 de suprafaţă din sere şi răsadniţe trebuie pregătit 0. îi reduce esenţial calitatea. se grăpează şi. Pentru a micşora gradul de infectare a amestecului cu dăunători şi agenţi patogeni. Tehnologia de cultivare a răsadului de tutun Organizarea serelor şi răsadniţelor. Pentru sere şi răsadniţe se alocă un teren plan sau cu pantă lină. la o grosime de cel puţin 8-10 cm a stratului nutritiv. ierburi perene sau pârloagele. La 1 ha de răsadniţe se cer 10 m3 de amestec nutritiv. Preferate pentru tehnologia de organizare a răsadniţelor sunt sectoarele cu soluri uşoare. îi lungeşte perioada de vegetaţie. Sectoarele destinate răsadniţelor nu trebuie să fie îmburuienate cu susai. pir ş. înclinată spre sud sau sud-vest. Cele mai potrivite pentru tutun sunt solurile uşoare după compoziţia mecanică radicală. Distanţa de la aceste obiecte trebuie să fie de cel puţin 500 m. se menţin libere de buruieni. Pentru obţinerea unui răsad de calitate se utilizează un amestec nutritiv cu o componenţă mecanică uşoară. Nu se recomandă construirea de sere pe soluri grele. Sectoarele se ară la adâncimea de 25-30 cm. Pregătirea amestecului nutritiv. el se pregăteşte cu 3-4 zile înainte de utilizare. Amestecul nutritiv se pregăteşte prin 3 metode: . a.11 m3 de amestec nutritiv.

292 V. sectorul se întreţine în stare umedă şi afânată pe toată adâncimea stratului de compostare. Mraniţa bine păstrată este de culoare neagră sau cafeniu-închis. Creşterea răsadului de tutun în seră 1) Prepararea componentului nutritiv prin amestecarea mecanică a mraniţei. 29. se scoate stratul superior de 2-3 cm grosime şi apoi se extrage pământul de ţelină la adâncimea de 10-15 cm. nisipul – fără particule mâloase. Se aleg sectoare cu soluri uşoare. Elementele pentru presărare se cern printr-un ciur cu ochiuri de 0. La respectarea acestei tehnologii. care se discuiesc şi pe care se aplică uniform 700 t/ha de băligar şi 7 t/ha de superfosfat. compostul se maturizează peste 1.5 cm şi se amestecă. care conţine humus în proporţii mari. În calitate de pământ structural se foloseşte pământul înierbat de pădure. 2) Pregătirea amestecului nutritiv cu utilizarea băligarului. încorporate odată cu arătura. a pământului structural şi a nisipului în raport de 2:1:1. Ulterior. Toate componentele se prepară separat. bogate în humus. lasă urme pe piele atunci când este strivită între degete. Compostul se irigă de 1-2 ori cu must de băligar. irigabile.5-2 luni. . a pământului şi a îngrăşămintelor minerale prin metoda „platforma deschisă”. Mraniţa trebuie să fie bine putrezită şi nesărată. se cern printr-un ciur cu ochiuri de 1-1. Sectorul se udă o dată la 10-15 zile şi se afânează cu grapa cu discuri sau cu cultivatorul.5 cm. Starodub. Se alege un sector cu sol de structură uşoară. Tehnologii în fitotehnie Fig.

recomandabil în apriliemai. Peste 24 de ore. se pun la germinat la . instalate în straturi. pe un teren protejat de vânturi şi inundaţie se aşază un strat de pământ structural de ţelină de 5 cm. În acest scop. Ca în stivă să se poată acumula apă de ploaie. stiva se amestecă. Pregătirea seminţelor pentru semănat. maturizat cu ajutorul buldozerului. Cea mai eficientă este metoda combinată de încălzire. Pentru 1 kg de seminţe se pregătesc 2 l de soluţie de lucru (2 g la 1 l de apă) sau se utilizează permanganat de potasiu de 0. pe el se aşază un strat de gunoi de grajd amestecat cu paie – 5 cm. se tratează cu stimulatori. Pentru încălzirea apei circulatoare se utilizează cazane de încălzit apă. Straturile se udă cu suspensie de superfosfat – 1 kg/1 m3 de compost care contribuie la accelerarea putrezirii substanţelor organice. La respectarea acestor condiţii. straturile superficiale se aşază la mijloc. cantitatea soluţiei trebuie să fie de 2-3 ori mai mare decât masa seminţelor – preferabil. pământ afânat şi umectat etc. lungimea liberă. cu lăţimea de 2-3 cm şi înălţimea de 1.5 cm şi. Pentru sporirea energiei de încolţire şi a gradului de germinaţie a seminţelor. se acoperă cu ţesătură umedă şi se pun la încolţit în 5-6 etape. fiind dispuse în săculeţe şi ţinute 24 de ore în soluţie de acid tartric de 0. fără a fi clătite. Seminţele fiziologic maturizate. Înainte de a pregăti amestecul nutritiv. în soluţie.0-1. cu intervale de 2-3 zile între ele. Compostul se prepară primăvara. în funcţie de volum. Tutunul 293 Compostul.005%. Germinarea seminţelor. suprafaţa ei trebuie să aibă forma unei pâlnii. sacii de pânză se ţin timp de 10-15 min. la temperatura de 20 (+2)oC. 3) Aşezarea în siloz de câmp a băligarului şi a pământului. Pentru încălzirea aerului se utilizează generatoare de căldură şi conducte de polietilenă cu diametrul de 700 mm. temperatura din interiorul stivei atinge 45-50oC. La 1 m2 de seră se consumă 18-20 kg de motorină. Dezinfectarea se face cu Fundazo 50 WP. compostul se cerne printr-un ciur cu ochiuri de 1. ele se stimulează după dezinfectare. Concomitent cu pregătirea serelor se pregătesc şi seminţele de tutun. Peste o lună şi jumătate. se udă uniform. cu vârsta de peste un an. se adaugă 25% de nisip de râu. şi seminţele buruienilor ce încolţesc. Compostul pregătit are culoarea brun-închis. se pun la încolţit. temperatură la care mor şi agenţii patogeni. Stivuirea se încheie cu un strat de pământ de 10 cm. 3 l de soluţie. Metodele de încălzire a serelor. pe un aşternut de nisip. ele se dezinfectează. se strânge în grămezi pentru păstrare.1% (3 g/kg) în încăpere. Solul se încălzeşte cu apă încălzită până la temperatura de 40-50oC. De pe o suprafaţă de 1 ha se obţin circa 3 000 t de amestec nutritiv. Umpluţi 2/3 cu seminţe. la adâncimea de 30 cm. care trece prin tuburi de polietilenă cu diametrul de 20-25 mm. seminţele se plasează în lăzi de lemn (de 40×50×5 cm) cu fundul de pânză.7.5 m.

Pentru ca seminţele proaspăt recoltate să poată germina e necesar să li se asigure o temperatură variabilă: 27-30oC. deoarece asemenea colţi se rup uşor. ele se amestecă cu nisip uscat. succedate de o temperatură de 15-20oC timp de 18 ore.2 g seminţe stimulate pe 1 m2. sunt sănătoase şi se dezvoltă normal răsadurile ce nu depăşesc densitatea de 1 200 bucăţi/1 m2. seminţele încolţite se împart în funcţie de suprafaţa straturilor şi se seamănă separat pe fiecare strat. în fiecare ladă câte 2 kg de seminţe. Ulterior. Când 60-70% din seminţe au încolţit. se amestecă de 2-3 ori pe zi. Nu se admite formarea unor colţi mai lungi decât sămânţa.a. Lucrări de întreţinere. înainte de semănat. Apoi. iar în cele sudice – cel târziu la 25 februarie. Pentru a le accelera procesul de germinare. Înainte de semănat. temperatura se ridică până la 27-30oC şi se coboară din nou la 15-20oC ş. cel târziu la 1 martie. cernându-se în prealabil printr-un ciur cu ochiuri de 0. seminţele se prepară cu mraniţă cu grosimea de 0. Seminţele de tutun proaspăt recoltate sunt sensibile la lumina zilei. Suprafaţa straturilor se bătătoreşte uşor şi se udă cu stropitoare prevăzute cu pulverizare mică. pe parcursul primelor 6 ore. Însămânţarea serelor şi răsadniţelor începe. Răsadul de tutun se creşte în răsadniţe timp de 45-50 de zile. Pentru distribuirea corectă a seminţelor pe suprafaţa straturilor. Se seamănă 0. până la umectarea deplină a stratului presărat. Procedura contribuie la încolţirea uniformă şi asigură apariţia punctului alb. Seminţele stimulate germinează cu 1-2 zile mai repede. Dacă suprafaţa de semănat nu este încă pregătită sau dacă temperatura din sere este scăzută şi în baza ei nu se poate începe semănatul. Starodub. seminţele se pun în frigidere. ele se zvântează până la febrilitate.d. După însămânţare. Norma de însămânţare. se remarcă peste 3-5 zile.25-0. Seminţele mai tinere nu reuşesc să-şi încheie coacerea şi. care.5 cm. Norma optimă de însămânţare este 0.294 V. în raioanele de nord. Adâncimea de semănat.m.3 g seminţe uscate la 1 m2. de regulă. Epoca de semănat. pentru a îmbunătăţi accesul aerului la ele. se bătătoreşte uşor şi se udă uniform pe toată adâncimea stratului de amestec nutritiv. în aceste condiţii. Regimul de temperatură în timpul germinării poate fi respectat în termostate cu reglarea automată a temperaturii. Cota de încolţire a seminţelor se calculează în baza suprafeţei utile de 500 m2: se cântăresc 150 g de seminţe uscate şi se pun la încolţire.25 cm. De obicei. Tehnologii în fitotehnie temperatura constantă de 27-30oC. germinează încet. În fiecare termostat se pun câte 4 lăzi. Sistemul de măsuri agrotehnice de stimulare a răsadului . Însămânţarea se termină în a doua decadă a lunii martie. unde temperatura se menţine la nivelul de +1 +2oC. suprafaţa straturilor se nivelează bine. ele trebuie amestecate de 2-3 ori pe zi în prezenţa luminii.

răsadul se poate îmbolnăvi şi chiar pieri. însă cu o cantitate mai mare de apă. Cu cât răsadul este mai în vârstă. pregătirea răsadului pentru plantare. mai ales la vârsta tânără a răsadului. răsadul se udă mai des. formarea tulpinii. 8-10 cm. temperatura aerului trebuie să fie de 18-25oC. plivitul. nutriţia. reglarea temperaturii şi umidităţii aerului. Pe timp senin şi însorit. într-o stare medie de umectare: atât uscarea. cu atât mai rar şi mai abundent se udă. într-o strânsă relaţie cu fazele de formare a răsadului: faza I – apariţia plantulelor şi formarea frunzuliţelor cotiledonate. Răsadul mai în vârstă se udă o dată pe zi. De aceea. temperatura şi umiditatea aerului în serele de peliculă creşte mai repede decât în răsadniţele cu geamuri şi poate atinge 40oC. Reglarea temperaturii şi a umidităţii aerului în sere. răritul plantelor. Udatul corect constă în menţinerea stratului superior al solului. temperatura aerului din sere (de la semănat şi până la apariţia plantulelor) se menţine la 25-28oC. terotajul. Temperatura apei pentru udat trebuie să fie de 20-25oC. reţine creşterea sau provoacă atacul bolilor. fapt ce accelerează creşterea sistemului ei radicular. combaterea bolilor şi dăunătorilor. sistemul radicular se dezvoltă încet. a 5-6 frunze adevărate şi a sistemului fasciculat radicular. La formarea unui sistem radicular bine dezvoltat . presărarea. straturile trebuie uscate periodic. faza II („cruciuliţe”) – apariţia a 2 frunzuliţe adevărate şi dezvoltarea cotiledoanelor. Suprafaţa solului trebuie să se zvânteze până la următoarea irigare. iar temperatura solului (la adâncimea de 10 cm) – 10oC.5 l/m2. cât şi supraumidificarea acestui strat. pe durate mai lungi decât răsadniţele. Temperatura se reglează prin încălzire şi prin aerisire. se deschid ferestruicile şi se ridică puţin părţile laterale ale peliculei. După apariţia plantelor. croite în acoperişul serei şi care trebuie să ocupe 10-15% din suprafaţa acoperişului. Între faza de „cruciuliţe” şi faza de „urechiuşe”. faza IV – răsadul este gata pentru plantare.7. inclusiv prin suflarea de aer rece. serele trebuie aerisite mai des. din contul o căldare de apă la 3-4 m2. Pentru aerisire. Umiditatea ridicată a aerului se determină prin prezenţa picăturilor de apă pe partea interioară a peliculei. De la semănat până la faza de „cruciuliţe” sau până la înrădăcinare. Începând cu faza de „cruciuliţe”. În acest răstimp. Presărarea. însă cu cantităţi mici de apă – 0. Tutunul 295 include: udatul. udările se efectuează mai rar. pentru determinarea ei exactă. Umiditatea aerului se reglează cu ajutorul unor ferestre de aerisire. faza III („urechiuşe”) – creşterea şi formarea frunzelor în formă de urechiuşe (frunzele se ridică în sus). Dacă această operaţie se realizează incorect şi pe timp nepotrivit. Tutunul este o plantă termofilă. Pentru dezvoltarea şi creşterea normală a răsadului. în sere trebuie să se afle psihrometre.

Rezultate bune dau Dual 99 CE – 0.296 V. Soluţia îngrăşămintelor minerale (pentru o suprafaţă concretă) se pregăteşte în ziua îngrăşării suplimentare. Soluţia obţinută se strecoară prin sită. Presărarea previne dezgolirea rădăcinilor răsadului în timpul tasării amestecului nutritiv şi îmbogăţeşte amestecul cu substanţe nutritive. după rărirea răsadului. deasupra se toarnă 3 căldări de apă caldă. cu o căldare de soluţie se udă 5 m2 de plantaţie. Tehnologii în fitotehnie contribuie presărarea cu mraniţă sau cu amestec nutritiv în zona coletului plantelor. Înainte de plivit. Soluţia de gunoi de păsări se prepară în modul următor: o căldare de gunoi de păsări se pune în butoi. Fertilizarea suplimentară a răsadului. Starodub. cu 2-3 zile înainte de însămânţare. buruienile trebuie nimicite prin metoda chimică sau prin plivirea manuală. Creşterea unui răsad de calitate şi viguros este una din principalele etape în tehnologia de cultivare a tutunului . Înainte de a se introduce. îmbunătăţeşte calitatea răsadului. La fertilizarea suplimentară.4 ml/m2. Până la faza de “urechiuşe” se aplică cel puţin 3-4 presărări. plantulele se spală cu apă curată. Consumul de apă trebuie să constituie 700 l/ha sau 0. Soluţia îşi încheie fermentarea atunci când nu se mai degajă bulbuci de aer. răsadul trebuie neapărat rărit. După tratare. iar după plivit se presară cu mraniţă sau cu amestec nutritiv şi se udă abundent din nou. Îngrăşămintele se dizolvă separat. răsadul se udă. Dacă plantulele au răsărit prea des. Prima îngrăşare suplimentară se realizează la începutul fazei de „cruciuliţe”. Plivitul şi răritul. Erbicidele se încorporează în sol cu ajutorul greblelor. Treflan 24 EC – 0. acoperind uniform suprafaţa. aplicate în scopul fertilizării suplimentare. După aplicarea acestei soluţii. Protecţia răsadului contra bolilor şi dăunătorilor. în calitate de îngrăşământ organic este utilizat gunoiul de păsări sau mustul de băligar.07 l/m2. 30 g de superfosfat şi 10 g de sare de potasiu la 10 l de apă pentru 5 m2 de răsadniţe. la sfârşitul fazei de „cruciuliţe”. o căldare de infuzie se dizolvă cu încă 7 căldări de apă. Înainte de administrare. la adâncimea de 2-3 cm. cu 15 g de salpetru amoniacal. În următoarele faze de dezvoltare a răsadului.4 ml/m2. iar apoi se udă cu ea răsadul. Triflurex 240 EC – 0. dozele de îngrăşăminte se dublează. infuzia mestecându-se de 3-4 ori. o căldare la 5 m2. răsadul se udă cu apă curată. infuzia se strecoară cu o sită. deoarece la amestecul salpetrului amoniacal cu superfosfatul se pierde o mare cantitate de azot. Pentru a îmbunătăţi condiţiile de creştere şi dezvoltare a răsadului de tutun. Erbicidele se introduc cu ajutorul stropitorii portative. Succesiunea dintre îngrăşămintele minerale şi cele organice. Răsadul poate fi presărat din momentul din care frunzele plantelor se separă de sol.3 ml/m2. după fiecare plivire şi după fiecare scoatere a răsadului din sere. mustul de băligar se diluează în proporţie de 5 la 1.4 ml/m2. Stromp 330 EC – 0.

pentru plantarea mecanizată – până la 16 cm şi 5-4 frunzuliţe dezvoltate. în caz contrar. tratate cu 80-100 ml de Actelic 50 EC şi 20-30 ml de ulei de floareasoarelui. Contra putrezirii negre a rădăcinii şi tulpinii se utilizează Fundazol 50 WP . În perioada de călire în sere. plantele se tratează cu soluţie de zeamă bordeleză (2-3 g/m2). Dacă apar coropişniţe. îndoit în jurul degetului. . Această procedură se realizează în mai multe reprize.7.5% de permanganat de potasiu. În acest scop se reduce brusc numărul udărilor. Tulpina răsadului standard trebuie să fie mlădioasă. Cenuşa de lemn apără răsadul de agenţii patogeni în perioada cea mai sensibilă. bun pentru plantarea în câmp. nu se rupe. rezistentă şi neînăsprită. în perioada de călire a răsadului. se deschid complet ferestruicile. acestea se întrerup complet. pe măsura creşterii plantelor. la intervalul de 3-5 zile. începe călirea răsadului. se creează condiţii optime de dezvoltare a micozelor. Dacă măsurile propuse anterior n-au fost respectate. Scoaterea şi pregătirea răsadului pentru plantare. înainte de semănat. Dimineaţa. La apariţia focarelor de micoze. În lipsa Trihoderminului Th-7f-BL lichid. Cu 1-2 ore înainte de a fi scos. în galeriile lor se aplică momeală preparată din 1 kg de boabe de grâu. să aibă sistemul radicular bine dezvoltat. În jurul serelor. devine fragil şi. în sol se încorporează 30-40 g/m2 de cenuşă şi se amestecă uşor. Pregătirea răsadului pentru plantare. deoarece în timpul nopţii el absoarbe multă apă. În această perioadă răsadul trebuie să devină atât de puternic încât să nu se ofilească nici chiar dacă nu este udat. Se consideră călit răsadul care. ele se nimicesc cu soluţie de 0. Se recurge şi la metoda chimică de combatere a micozelor. Contra focului sălbatic. cu intervalul de 20-30 min. Contra limacşilor. Afară de aceasta. cuprinsă între apariţia mlădiţelor şi faza de “cruciuliţă” la tutun. iar cu 2-3 zile înainte de plantare. trebuie să aibă lungimea de 12-14 cm de la colet până la vârful frunzei superioare.0 g/m2. tripsul virofor migrează şi transmite viroza – boala petelor bronzate. în timpul plantării. Cu 7-10 zile înainte de plantarea în câmp.3. o mare parte din material se rupe. Tutunul 297 pentru a obţine o recoltă înaltă de materie primă. teritoriul se menţine curat. prin udare înainte de semănat sau după apariţia primelor simptome. răsadul umed se încălzeşte şi se deteriorează repede. deoarece în lăzi. astfel încât solul să se umezească la adâncimea de pătrundere a rădăcinilor. în sol se încorporează preparatul biologic Trihodermin Th-7f-BL lichid 20 ml/m2. Pentru sădirea a 1 ha de tutun sunt necesari 60 m2 de răsad. răsadul nu se udă de cu seară. răsadul se udă abundent. Răsadul se scoate după ce frunzele s-au uscat. Răsadul standard. Scoaterea răsadului cu frunzele umede este contraindicată. plantele de pe parcele se prăfuiesc cu cenuşă sau cu 3040 g de superfosfat în orele de seară. Pentru a combate putrezirea neagră a rădăcinii şi mucelaginirea tulpinii. răsadul se udă.

cu N30P60. Fertilizarea. Nu se admite introducerea în asolament a florii-soarelui. Într-o asemenea ladă încap 15-20 mii de plante. Răsadul scos se aşază atent în cealaltă mână. În asolament. Răsadul bun de plantat în câmp trebuie să aibă lungimea de 12-14 cm de la colet până la capătul frunzelor superioare. rădăcinile răsadului se înmoaie în mocirlă („boltuşcă”). la adâncimea de 12-16 cm. Înainte de plantare. Pentru plantarea mecanizată.7 m. Specificul de plantare include modelarea şi evitarea unei tratări pe câmp înainte de finalizarea plantării. ele se pun în ladă. Starodub. păioasele de primăvară. cartofului şi altor culturi solanacee. Grosimea tulpinii trebuie să constituie 4-5 mm. Îngrăşămintele minerale se introduc ţinându-se cont de asigurarea solului cu elemente de nutriţie şi de recolta planificată. Cu cât mai bine se păstrează rădăcinile. Lăzile cu răsad se acoperă cu pânză de sac şi se păstrează la umbră. Îngrăşămintele organice se introduc la cultura premergătoare (35-40 t/ha). Tehnologii în fitotehnie Răsadul trebuie scos cu glomerule de pământ. Pentru satisfacerea deplină a cerinţelor plantelor faţă de substanţele nutritive. astfel încât solul să se umezească la adâncimea de pătrundere a rădăcinilor. Cu 1-2 ore înainte de a fi scos. în afară de cele cotiledonate. radicelele se presoară cu amestec nutritiv mărunţit şi se udă. Azotul din gunoiul de grajd acţionează mai lent şi mai uniform. Peste fiecare 2-3 rânduri. Răsadul se scoate împreună cu o bucată de sol. devine fragil şi se rupe în timpul plantării. sfecla pentru zahăr. răsadul trebuie udat abundent. în timpul nopţii el absoarbe prea multă apă. Când în palmă se adună aproximativ 50 de plante. Tehnologia de cultivare a tutunului în câmp Amplasarea culturii. la plantarea răsadului se poate introduce N15P30K30 odată cu apa pentru plantare. Smulgerea răsadului se efectuează fir cu fir. tutunul trebuie amplasat după grâul de toamnă. Cel mai bun ambalaj pentru transportarea în câmp a răsadului sunt lăzile (1 x 0. Pentru formarea 1 t de frunze uscate şi aproximativ a aceleaşi cantităţi de tulpini. îndreptând rădăcinile cu frunzele spre sine. . înălţimea de 20 cm). Dacă este necesar. răsadul trebuie să fie de 16-18 cm înălţime. fertilizarea suplimentară se face în timpul primei afânări între rânduri. 25 ml de Bi-58 Nou 10 ml/m2). cu 5-6 frunzuliţe dezvoltate. 12.298 V. cu atât mai repede se înrădăcinează plantele în câmp. Nu se permite udarea răsadului în ajunul scoaterii lui. Pe fundul ei se aşterne un strat de amestec nutritiv de 2-3 cm bine umectat. de obicei. tutunul extrage din sol 45-50 kg de azot. La 2 căldări de lut se adaugă ˝ căldare de băligar proaspăt de vite şi pesticide (50 ml Fundazol 50 WP.5-12 kg de fosfor şi 75-80 kg de potasiu. apucând cu degetele unei mâini 2 dintre cele mai dezvoltate frunze. fiecare plantă separat.

lucrarea de bază a solului include dezmiriştirea concomitent cu sau după recoltarea premergătoarei (la adâncimea de 5-6 cm) şi aratul de toamnă (la adâncimea de 25-27 cm).1%. în cantităţi de 4-6 kg/ha sau ca nutriţia suplimentară extraradiculară. se efectuează discuirea solului în 2 direcţii (la adâncimea de 5-6 cm). În primele 5-7 zile trebuie plantate minimum 30% din suprafaţă. neîndoite. Conul de creştere al tulpinii nu trebuie acoperit cu pământ. Lucrarea solului. În acest caz. Fertilizarea suplimentară extraradiculară cu microelemente trebuie îmbinată cu stropirea plantelor cu pesticide.6 mii/ha. constituie mai mult de 10oC. Între fâşii se lasă drumuri de 4 m lăţime. Tutunul se plantează de la nord spre sud. pentru cele de nord – de la 25 aprilie– 15 mai. în următoarele 10-12 zile – 55-60%. astfel încât sub rădăcini să nu se mai afle sol afânat. cu un sistem radicular bine dezvoltat. După ultima cultivaţie.7. La plantare. Termenele de plantare a răsadului în câmp. iar la plantarea manuală – puţin mai în faţă decât adâncimea plantării. şi dispuse pe diagonală. fâşiile trebuie să fie mai înguste. până la 20-25 m. cu soluţie de sulfat de zinc în concentraţie 0. Cu 3-4 zile înainte de plantarea răsadului se efectuează ultima cultivaţie. Lucrările de dinainte de plantare includ nivelarea solului sub un unghi de 45o faţă de direcţia aratului şi întreţinerea solului în stare afânată şi liber de buruieni. Rădăcinile trebuie să fie în poziţie verticală. Tutunul 299 Tutunul reacţionează foarte bine la aplicarea microelementelor. ataşate la tractoarele Bielarusi de toate modificaţiile. la adâncimea de mers a brăzdarului maşinii de plantat a răsadului. Desimea plantării tutunului. Termenul optim de plantare a tutunului pentru raioanele de sud şi centru este cuprins între 20 aprilie şi 20 mai. După cerealele păioase. plantele primesc mai multă lumină solară. în timpul plantării solul dinspre ele se apasă uşor. Plantarea răsadului în câmp începe atunci când temperatura solului. sectorul se împarte în fâşii de 40 m lăţime. iar în ultimele 3-5 zile – 10-15%. Distanţa dintre plante pe rând – peste 20 cm. Pregătirea câmpului pentru plantare. Pe solurile erodate. După porumb.75 l de apă. .2% şi cu molibdat de amoniu şi acid boric – 0. se utilizează răsad sănătos. În funcţie de sol. călit. Pe pante. doar arătura (la adâncimea de 27-30 cm). Desimea optimă a plantelor de tutun este de 55. la adâncimea de 10-12 cm. care se introduc la cultivaţia de dinainte de răsădire. distanţa între rânduri – 90 cm. lucrarea de bază trebuie efectuată de-a curmezişul pantei. arătura – la 25-27 cm.5-0. o plantă consumă 0. După sfecla pentru zahăr. Pentru răsădirea răsadului în câmp se aplică maşini suspendate de plantat răsaduri SKN-6A şi SKN-6.

Bi-58 Nou.0 l/ha). Prima tratare a plantelor de tutun se efectuează la 10-15 zile de la plantare. distrugând inflorescenţa şi seminţele.0 l/ha. în special sectoarelor semincere. La 2 indivizi pe 1 m2 se aplică metoda semănăturilor tratate cu seminţe otrăvite de cereale. toate tratările sus-menţionate se combină cu insecticide Actellic 50 CE – 1. pentru ca acestea să nu fie întoarse. îmbunătăţeşte aerisirea plantaţiilor. la adâncimea de 6-8 cm. până la 50% din recolta globală a materiei prime de tutun e compromisă de boli. Bi-58 Nou – 1. Ultimele tratamente în câmp contra păduchelui şi tripsului sunt eficiente şi contra omizii capsulelor. eficacitatea scade. Tehnologii în fitotehnie Completarea golurilor. Copcitul sau politul. De aceea. Se recomandă efectuarea a minimum 3-4 tratări pentru tutunul Semioriental şi 5-6 pentru tipurile Virginia şi Burley. Ele consumă neproductiv umezeala şi sunt vectorii multor boli şi dăunători. Dacă se întârzie completarea. iar în ultimii ani. Lucrarea solului în perioada de vegetaţie a plantelor. în intervalele dintre rânduri şi afânările de pe rând ale plantaţiilor de tutun se realizează copcitul. Îndepărtarea acestor frunze facilitează afânarea solului în intervalele dintre rânduri şi pe rânduri. Starodub. arătura se face mai sus de nivelul stratificării seminţelor. Combaterea la timp a dăunătorilor este indirect eficace şi contra virozelor. se realizează evidenţa indivizilor. Loturile atacate de plantele parazitare se ară la o adâncime de minimum 30 cm. Concomitent cu primele cultivaţii. următoarele – peste fiecare 12-15 zile. Zolone 35 CE. Suprafaţa afânată dintre rânduri trebuie să fie netedă. a doua şi a treia – la 10-12 cm. Stratul umectat inferior nu trebuie întors la suprafaţă. aceste frunze se îngălbenesc treptat şi se usucă. prin metoda probelor de sol.300 V. a patra – la 5-6 cm. Ca insecticide se aplică: Actellic 50 CE. Pentru a combate insectele dăunătoare din sol (viermele-sârmă). care provoacă mari daune recoltei. În următorii ani. următoarele – la fiecare 15-20 de zile. Frunzele de răsad vătămate de boli se ard sau se îngroapă adânc. Arătura de toamnă asigură o incorporare mai adâncă a seminţelor de buruieni. adică îndepărtarea frunzelor inferioare ale răsadului. adâncimea canalelor nu trebuie să depăşească 4 cm. Prima afânare între rânduri se efectuează la 8-10 zile după plantare. împotriva tripsului şi păduchelului-verde. în unele gospodării. Norma de consum 300-400 l/ha. în funcţie de faza de dezvoltare a tutunului. Protecţia plantelor în câmp. . utilizându-se răsadul standard. Contra plantelor parazitare – lupoaia şi cuscuta – se recomandă respectarea strictă a asolamentului. Aproximativ 10-15%. la cel mult 3-5 zile după plantare locurile goale trebuie completate. dăunători şi buruieni. Când îşi încheie creşterea. Dacă gradul de rărire a plantelor depăşeşte 7%. contribuie la o coacere mai bună a frunzelor principale.

Tutunul 301 Recepajul reprezintă retezarea plantei la circa 10 cm de la suprafaţa solului. inclusiv din cele superioare. frunzele din toate etajele.a. plantele de tutun suportă următoarele modificări: se întrerupe creşterea inflorescenţelor. Cel mai potrivit termen pentru tratarea plantelor cu preparatul HAM-T îl reprezintă începutul fazei de înflorire. Sub aspect economic. ating coacerea tehnică şi pot fi recoltate într-o singură repriză. motiv din care acestea îşi pierd densitatea şi se dezvoltă incomplet. consumul de HAM constituie 9 kg/ha s. recepajul trebuie efectuat înainte de 20 iulie. În anii favorabili. se poate obţine a doua recoltă de frunze. Copilii de pe plante întrerup creşterea.7. coincide şi cu a doua recoltare a frunzelor. determinată în baza .5% de sare de trietanolamin HAM-600 l/ha. fapt ce determină creşterea coeficientului Smuk. Cârnitul şi copilitul se realizează prin metoda chimică. Cârnitul şi copilitul chimic sporesc considerabil rentabilitatea tutunăritului: se reduc cheltuielile de muncă cu 87 ore/om la 1 ha. iar efectul fiziologic deplin – peste 28-30 de zile. se recoltează în starea de maturizare tehnologică. În perioada formării lor se consumă substanţe nutritive formate în frunze. Se aplică în cazul culturilor distruse de grindină. Frunzele culese de pe plante tratate cu HAM conţin mai mulţi hidraţi de carbon şi mai puţine substanţe albuminoase. sau 30 kg de preparat la ha. De obicei. reducând recolta la hectar. capsulele verzi şi bobocii cad. dar cu o calitate ceva mai slabă.3 ori. când lanul se reface într-un “copil” care. La tratarea terestră se aplică o soluţie de 1. iar la tratarea din avion – soluţie de 2% (450 l/ha). Acţiunea HAM-T se manifestă peste 8-12 zile. prin recepaj după recoltare. iar rentabilitatea creşte de 1.2-1. se intensifică într-o anumită măsură creşterea frunzelor din etajul mediu. Pentru a fi eficient. La acest moment. florile şi capsulele de seminţe – reprezintă un fel de balast nefolosit în producţie. organele generative ale plantei de tutun – bobocii. aplicând sarea trietanolamin a hidrazidei acidului malic – HAM-T. OVT-1A sau din elicoptere. Frunzele se maturizează pe etaje: de jos în sus. Cârnitul şi copilitul tutunului. înrăutăţind compoziţia chimică şi calităţile materiei prime de tutun. iar 60-70% – la faza de butonizare. frunzele de tutun se maturizează la 50-60 de zile după plantarea în câmp. Stropitul se realizează cu stropitori cu tracţiune mecanică OVT-1. asigură o producţie de foi suficientă. la plantaţiile timpurii. nu se formează copili noi. care. Tratamentul se aplică atunci când 10% din plante se află la faza de înflorire. de fapt. îngrijit. În ambele cazuri. Toate florile. Recoltarea frunzelor de tutun. se copleşeşte creşterea celor 2-3 internoduri superioare şi a frunzelor de pe ele. Sub influenţa HAM-T. lăstarii floriferi se zbârcesc şi se usucă.

dacă tutunul se va înşira în ziua următoare. frunzele se aşază peţiolurile spre peţiol. S-a constatat că transportarea frunzelor de tutun în containere instalate în automobile datate cu ascensor hidraulic reduce cu 12% leziunile mecanice ale frunzelor în timpul transportării. recoltarea nu se recomandă. Pe timp cald şi uscat. Din containere. Frunzele de tutun recoltate se scot din spaţiile dintre rânduri şi se aşază în ambalaj – containere.5 luni. coşuri. cu peţiolurile în sus. frunzele se amplasează în teancuri. frunzele conţin 7883% de apă. lăzi. maturizarea tuturor frunzelor de pe plantă durează 2-2. Trebuie să se aştepte 2-3 zile. într-un strat de până la 30 cm. 17-22% de substanţă uscată.302 V. din cauza arşiţei. La maturitatea tehnologică. Randamentul frunzelor uscate constituie 16-18% : 6:1. Frunzele aduse la locul de înşirare se descarcă şi se aştern pe podea. dacă tutunul va fi înşirat în aceea zi. ea se desprinde uşor de tulpină. Tehnologii în fitotehnie următoarelor caractere: frunza care a atins maturitatea tehnică devine densă. Frunzele de tutun se recoltează numai pe etaje. Pe timp ploios şi răcoros. încărcării şi descărcării faţă de leziunile provocate în cazul transportării în ambalaj de pânză. fiind aşezate în ambalaj. după ce scade roua. într-o anumită măsură. Înainte . se alterează uşor. Frunze de jos 3-4 10% Frunze de sub mijloc 4-5 15% Frunze de mijloc 5-7 35% Frunze de sub vârf 5-6 28% Frunze de vârf 4-5 12% Tutunul se recoltează dimineaţa. Ziua. Aşezarea corectă contribuie la păstrarea mai bună a frunzelor şi sporeşte productivitatea muncii în timpul înşirării lor. În timpul recoltării. marginile şi vârful limbului se îndoaie în jos şi întreaga frunză se lasă. durata perioadei de maturizare tehnică variază. în circa 5 reprize: frunzele galbene – în 2-3 reprize. când frunzele devin turgescente şi fragile. Frunzele strânse după-amiază conţin o cantitate mai mare de substanţă uscată şi reprezintă o materie primă de calitate mai înaltă. când frunzele încep să se pârlească. această perioadă se reduce la 5-7 zile. După precipitaţii abundente. La fiecare 50 ha trebuie să existe 2 agregate VUK-3 cu 2 seturi de containere. suprafaţa frunzei devine lipicioasă. În funcţie de condiţiile de cultivare. cu peţiolurile spre pereţii ambalajului sau spre marginile pânzei şi se transportă spre locul de înşirare. creşte fragilitatea ei. de condiţiile de cultivare şi de climă. Starodub. emiţând un zgomot caracteristic. până frunzele vor reveni la starea de maturitate tehnică. recoltarea trebuie să înceapă înainte de apariţia elementelor maturităţii tehnice. saci de pânză. în jos. Din cauza secreţiei abundente a substanţelor răşinoase. Pe vreme secetoasă. sau după amiază. sau cu peţiolurile în jos. frunzele rămân în stare de maturitate tehnică 10-15 zile. culoarea ei se face mai deschisă. frunzele se veştejesc şi. În funcţie de particularităţile biologice ale solului.

cu leziuni mecanice. frunzele primelor recoltări se înşiră pe sfori de 3 m lungime – câte 2. cu ajutorul maşinilor de tutun TPM-69M şi Criuleanca-3 sau manual. consumă substanţă uscată. frunzele de tutun. cantitatea căreia depinde de durata procesului: cu cât procesul fermentării decurge mai lent. are loc şi descompunerea clorofilei.5 ace. În timpul uscării are loc fixarea calităţii materiei prime: culoarea. La fixarea pe ace metalice duble – câte 2-2. uscarea limbului şi uscarea completă. – stivuirea în containere. caracterele fizice şi chimice. – pe casete aciculate. În paralel. frunzele se sortează pe calităţi. Toate frunzele răscoapte. c) uscarea deplină a frunzei. Tutunul 303 de înşirare. Densitatea repartizării frunzelor pe şire depinde de mărimea lor şi de metoda de uscare. La alegerea metodei de fermentare trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte: . Fermentarea are drept scop asigurarea descompunerii fermentative a compuşilor organici complecşi în compuşi mai simpli. vătămate de boli şi dăunători. b) stoparea activităţii fermentative prin înlăturarea la timp a umezelii din frunze – faza de uscare. uniform distribuite pe şiră. iar frunzele următoarelor recoltări – câte 2-2.2-1. mecanizat sau manual. umiditatea aerului 75-90%. La uscarea în căsuţe. pot fi înşirate 3-3. Se aplică următoarele metode de înşirare a frunzelor pentru uscare: – pe şire. nematurizate. nervurilor principale şi a peţiolurilor. La înşirarea manuală a frunzelor se utilizează ace cu lungimea de 70 cm. La fixarea frunzelor pe acele casetelor pentru uscare în masă compactă – 34-35 kg sau 900-1 400 de frunze: +10%. Aceste procese pot decurge doar la o anumită temperatură şi umiditate: t = 25-35o. Cantitatea optimă a frunzelor pe un metru liniar este de 1. albumină – în aminoacizi. structura ţesutului.5 kg la 1 m.7. Frunzele răscoapte şi nematurizate se înşiră mai rar şi se usucă separat. În timpul fermentării.5 ace pe sfoară. Procesul de uscare poate fi împărţit în 3 faze: prefermentare. se înşiră pe şire aparte. Uscarea tutunului urmăreşte scopuri precum: a) păstrarea integrităţii frunzei de tutun până la terminarea fazei de fermentare sau îngălbenire.5-3 ace. Frunzele se aranjează în casete cu peţiolurile în sus. aroma. La uscarea cu încălzire artificială a tutunului. Fiecare înşirătoare trebuie să aibă 6-8 ace. Dispariţia culorii verzi şi apariţia culorii galbene la 2/3 din limbul frunzelor este un semn că procesul de fermentare s-a încheiat. – pe arcuri duble. cu ajutorul dispozitivelor speciale sau manual. cu atât sunt mai mari pierderile: durata lui constituie 2-3 zile. Uscarea tutunului.5 kg. Peţiolurile frunzelor trebuie să iasă din casetă cu 6 cm. amidon – în zahăr. pe lângă pierderea apei. Frunzele trebuie sortate şi după mărime – frunzele foarte mari sau foarte mici se înşiră separat.

Încăperile destinate pentru păstrare trebuie să fie curate. După uscare. Frunzele primei şi a celei de a doua recolte se usucă timp de 12-15 zile. în 3-4 etaje. • dacă timpul este rece (toamna) – în şire. tutunul se atârnă imediat după înşirare. fără să fie legate. Tutunul uscat se păstrează bine la atârnarea a câte 3-4 şire. căsuţe. Regimul de temperatură şi umiditate necesar pentru uscarea tutunului în masă compactă Durata procesului. tutunul se fermentează pe rame. Stosul este un mănunchi de 20-25 de frunze netezite. Şirele cu frunze se aşază de-a curmezişul. înainte de îngheţurile de toamnă – în grămezi. Distanţa între şire trebuie să constituie 10-15 cm. Timp de 4 rotaţii pe sezon. lungimea de 21 m.6 m. Căsuţele trebuie să aibă lăţimea de 3 m. Atârnarea havanelor trebuie să fie destul de compactă. Tehnologii în fitotehnie • dacă timpul este cald. în căsuţă se pot usca aproximativ 1 tonă de frunze. tutunul se sortează şi se împachetează imediat. pe podea. Cel mai bun tutun se amplasează în partea din mijloc a încăperii. • după recoltarea definitivă a tutunului. Cele mai bune condiţii: t +15-20oC şi umiditatea relativă a aerului 65-70%.304 V. Mărimea frunzelor care constituie stosul poate devia cu cel mult 1/5 faţă de lungimea frunzei principale pentru stosul dat. ale celei de-a treia şi ale următoarelor – 18-20 zile. Frunzele de tutun se sortează în stos şi. ore Temperatura aerului. apoi acoperită – lateral şi deasupra – cu peliculă. în cărucioare. Păstrarea şi prelucrarea tutunului uscat. prin metoda simplificată. înălţimea stâlpilor inferiori – 1. în masă compactă. % Prefermentarea frunzelor 25-31 95-91 32-36 90-85 37-38 84-71 Fixarea culorii (uscarea) limbului 39-42 70-60 43-70 55-30 Uscarea suplimentară a nervurilor şi peţiolilor 71-76 25-18 Răcirea şi umectarea 25-35 85-95 La dospitul în căsuţe. în păpuşi. pentru 2-3 zile. C° 0-10 11-20 21-48 50-55 56-48 91-120 2-3 Umiditatea relativă a aerului. Căsuţa trebuie încărcată timp de o zi. cu podeaua de lemn. în straturi de 20 cm. Frunzele se adună în . Starodub. puse de-a latul una peste alta.

Introducerea liniilor de sortare în flux.3 20. lăţimea – în funcţie de lungimea frunzelor. Fiecare frunză se netezeşte în timpul formării stosului. la prelucrarea materiei prime de calitatea I.7 1. frunzele scoase de pe şire.9 0. dimensiunile teancului trebuie să constituie: lungimea – 80 cm. înălţimea – 58-60 cm. Frunzele se sortează pe calităţi merceologice. majorează productivitatea.1 Uscarea combinată Indicii Durata uscării. în care se învelesc frunzele.9 0.5 СТМ-60 Productivitatea unei camere 10-12 pe sezon. Americană Japoneză Moldova Paul 77-77 ТГ-2. Masa fiecărui teanc nu trebuie să depăşească 30 kg. Fiecare teanc sau balot se marchează. Această metodă de sortare se aplică. se aşază în baloturi. Uscarea tutunului după diferite scheme tehnologice Uscarea naturală în căsuţe 554 20. ore Pierderi de substanţă. industrializează ramura. Umiditatea tutunului din baloturi nu trebuie să depăşească 18%. % Consumul de combustibil. Pentru reducerea pierderilor şi cheltuielilor de braţe de muncă. Această metodă de scoatere solicită mai puţine braţe de muncă. cu dimensiunile cuprinse între: lungimea – 55 cm. masa fiecărui balot – 20 kg. tone 8-10 8-10 8-10 7-10 . cu cotoarele în afară. înzestrate cu prese TPM.7 17. contribuie la reducerea cheltuielilor de braţe de muncă. Baloturile se fac de formă dreptunghiulară. Tutunul 305 mănunchi astfel încât limbul unei frunze să se suprapună peste limbul altei frunze.8 13 20. se curăţă de pământ şi nisip. Baloturile se confecţionează din bucăţi de pânză cu lungimea de 150 cm şi lăţimea de 30-50 cm. fără a fi netezite.8 Uscarea artificială în masă comîn pe pe ace pactă de tip havane cărucioare Bulc curing 79 194 331 11. la ambalare se recomandă utilizarea unor prese care să preseze o singură dată.7. lăţimea – 30 cm. La aplicarea metodei simplificate. iar peţiolul şi nervura mediană să formeze o linie. Umiditatea materiei prime în timpul ambalării în teancuri nu trebuie să depăşească 20%. în mănunchiuri a câte 20-30 de frunze. kg la 1 kg de tutun uscat Productivitatea uscătoriilor de tutun Cu utilaj naţional ТУ – 801-78. în special.1 0. În conformitate cu standardul. înălţimea – 53 cm.

8-1. citronelolul. calcaroase. lavandulolul. utilizat pe larg în industria parfumurilor şi a produselor cosmetice. în anii 19801989 suprafaţa lor a ajuns la circa 5 000 ha. în sudul Franţei. Starodub. lavanda. Actualmente.306 V. componentele principale ale căruia sunt acetatul de linalil (38-48%) şi linaloolul (20-40%). nerolul. numită şi levănţică. Dalmaţia. Lavanda se cultivă pentru obţinerea materiei prime – inflorescenţe recoltate la faza înfloririi depline – din care se produce uleiul volatil. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL P L A N T E L E A R O M AT I C E ŞI MEDICINALE 8.6% de ulei volatil. în Spania. cu expoziţie sudică. însoţit de alcooli liberi precum geraniolul. LEVĂNŢICA Importanţa 8 În flora spontană. Uleiul volatil de lavandă este introdus în Figura 30. suprafaţa cultivată cu lavandă constituie circa 600 ha în raioanele din centrul şi sudul republicii. Grecia. la fabricarea săpunului şi în industria medicamentelor. În Republica Moldova. Lavanda se cultivă pe o suprafaţă de circa 50 mii ha. creşte la altitudinea de 600-1800 m pe povârnişurile însorite şi uscate. Levănţica . borneolul.1. în zonele muntoase ale bazinului Mării Mediterane. în ţări din nordul Africii. Florile proaspete conţin 0. primele plantaţii industriale au apărut în anii 1948-1949. Italia. inflorescenţele uscate se folosesc în medicina tradiţională.

înaltă de 45-80 cm. cu lungimea de 15-20 mm.8-l. cu lungimea de l. Lăstarii anuali sunt lemnificaţi în jumătatea bazală şi ierboşi în jumătatea apicală. Înfloreşte în iunie-iulie. Plante aromatice si medicinale . 307 farmacopeile mai multor ţări. care ies deasupra ultimei perechi de frunze. stimulent general etc. carminativ. inflorescenţele formate se recoltează la înflorire şi constituie 800-1 500 kg/ha ori 15-20% din recolta medie a plantaţiilor pe rod. Particularităţi morfologice Lavanda este un subarbust cu rădăcină groasă. .0-2. Fiecare pseudoverticil este format din 3-7 flori. în formă de săgeată.2 cm. Florile. Inflorescenţele au tije lungi de 10-26 cm. brune aproape negre.32. de culoare cenuşie. MMB – 0. Fazele de creştere şi dezvoltare Lavanda sădită cu butaşi începe să dea rod în anul II de vegetaţie: în primul an. butonizarea – la vârful tijelor florale se formează muguri de culoare albăstruie. lavanda asigură o producţie de ulei volatil de 45-50 kg/ha. Florile se folosesc pentru infuzii cu acţiune calmantă asupra sistemului nervos. lucioase.5 m. se utilizează şi în plantaţiile antierozionale şi ca plantă decorativă în parcuri şi în zonele verzi. lignificată şi cu ramificaţii multiple. c. Ceaiul se utilizează în tratarea bolilor de ficat şi rinichi.l g. situate la baza caliciului persistent. în funcţie de soi şi provenienţă. pubescente pe ambele părţi. În anul II de vegetaţie. înverzirea de primăvară – la vârful lăstarilor cu frunze cenuşii de toamnă apar noi frunze verzi. ca sedativ central în cefalee. liniar lanceolate. Frunzele persistente sunt opuse. b. Se recomandă în tulburări digestive. şi manifestă acţiune antiseptică şi cicatrizantă. ajungând în sol la profunzimea de 2. Lavanda este şi o excelentă plantă meliferă: de pe un hectar de plantaţie se obţin 150-200 kg de miere aromatică cu însuşiri curative. Fructele sunt nişte nucule mici. netede.8. Tulpina este puternic ramificată (până la 400 şi mai mulţi lăstari arcuiţi) de la colet. a bolilor hipertensive. formând o tufă aproape semiglobuloasă. formarea tijelor florale – la vârful lăstarilor anuali noi apar tije florale de 2-3 cm. La tufele pe rod se remarcă următoarele faze de dezvoltare: a. sunt grupate în inflorescenţe spiciforme. inflorescenţele solitare apărute se înlătură pentru stimularea ramificării tulpinilor şi formării tufei. compuse din 5-8 sau 12 pseudoverticile suprapuse. La o recoltă medie de 5 000-6 000 kg/ha de inflorescenţe proaspete. cu petale preponderent violet-albăstrui de 5-7 mm lungime.

Este mai productiv decât Lavanda adevărată. Chişinău-32. la altitudinea de până la 400-700 m. înflorire deplină – peste 70% din florile inflorescenţelor au înflorit ori înfloresc (coacere tehnică pentru materia primă). steril. . deşi calitatea uleiului este inferioară celui de lavandă. În condiţiile Moldovei. Lavandinul natural creşte la altitudinea de 500-800 m în zona de contact dintre arealurile lavandei cu frunza îngustă şi ale lavandei cu frunza lată. Sistematica Genul Lavandula al familiei Lamiaceae include peste 30 de specii. Soiuri Pe plantaţiile Republicii Moldova se cultivă soiurile vechi Krâmceanka. Vis Magic-10. substituent al uleiului de lavandă. obţinut din Lavandula angustifolia şi Lavandula latifolia. Sineva şi Raniaia şi sunt omologate soiurile Chişinău-90. dar este vulnerabil la secetă şi iernare. vera. spica) – lavanda cu frunze late. în anii 4-5 de vegetaţie. iar seminţele se separă cu greu la fricţionarea inflorescenţei şi nu au culoare cafeniu-brunificată. g. • Lavandula latifolia (L. unde se creează condiţii de interpolenizare naturală. lavandinul îngheaţă la geruri de -12–15°C. f. Lavandula latifolia are frunze mai mari şi mai late decât Lavandula angustifolia şi formează un subarbust mai viguros. început de înflorire – se deschid primele flori la 9-10% din inflorescenţele de pe tufă. Lavandula latifolia ocupă acelaşi areal. officinalis) – lavanda cu frunze înguste ori lavanda adevărată. importanţă economică şi industrială având speciile: • Lavandula angustifolia ( L. realizează producţii mai mari. L. de 90120 cm. maturizarea seminţelor – seminţele au culoare brună şi la fricţionare se separă uşor din caliciile florilor. În condiţii naturale. Starodub. în flora spontană din munţii maritimi ai zonei mediteraneene Lavandula angustifolia formează desişuri naturale pe versanţii alpini la altitudinea de 600-1 800 m. un hibrid natural. În zona mediteraneeană. • Lavandula hibrida – lavandinul. Tehnologii în fitotehnie d. dar la poalele munţilor. lavandinul se cultivă pe suprafeţe considerabile în Franţa pentru producerea uleiului volatil ieftin. formarea seminţelor – toate florile au trecut de faza de înflorire. e. cu miros puternic de camfor.308 V. dar uleiul volatil este de calitate inferioară.

însorite. Tehnologia de cultivare Alegerea terenului. Temperatura este principalul factor care limitează răspândirea lavandei de la sud către zonele de silvostepă.8.5 mm). Plantaţiile pe rod rezistă la temperaturi de iernare de -15 – -16°C. este suficient de umed. când propice lavandei este vremea uscată. permeabile. Plantele de lavandă crescute între rândurile de pomi din livezi. pe povârnişuri cu expoziţie sudică sau sud-vestică. Nu sunt recomandabile solurile foarte nisipoase. Însă rezultatele cele mai bune se obţin pe soluri adânci. Lavanda nu manifestă pretenţii faţă de sol şi poate creşte pe soluri sărace. dacă ele cad preponderent înaintea perioadei de recoltare. în care sunt încorporate seminţele. caldă şi însorită. năclăioase şi reci. Plantele îşi încep vegetaţia la temperaturi diurne de 10-12°C. . bogate în calcar. Cerinţele faţă de lumină. a butaşilor şi puieţilor de lavandă poate fi eficientă doar în sol umed. plantele mature fiind tolerante la secetă şi sol. Acumularea uleiului volatil în inflorescenţe are loc mai intensiv la temperaturile diurne de 28-32°C pe fundalul unor asigurări bune cu apă. Cerinţele faţă de temperatură. conţinutul de acetat de linalil fiind şi el scăzut. cu ape freatice adânci (sub 2. de aceea se repartizează pe terenuri în afara asolametului. Lavanda creşte pe acelaşi loc 10-15 şi mai mulţi ani. Vremea ploioasă şi noroasă din timpul înfloririi şi recoltării reduce producţia de ulei volatil până la 50%. Umiditatea este strict necesară pentru asigurarea unei răsăriri uniforme a seminţelor. transplantarea trebuie obligatoriu însoţită de udarea plantelor în cuib. formând o producţie bună în zonele cu precipitaţii anuale de 400-500 mm. Plante aromatice si medicinale . bine protejate de vânturile puternice. nu suportă umbra altor plante şi a buruienilor. iar sub un strat de zăpadă de 8-10 cm – la geruri de 25°C. Plantulele răsar numai atunci când stratul superficial de sol. grele. au recolta scăzută şi conţin cu 40-50% mai puţin ulei volatil decât cele crescute pe loturi curate. pe plantaţii. Lavanda pe rod suportă bine seceta. ca şi plantele îmburuienate. Lavanda şi lavandinul sunt specii iubitoare de lumină. erodate şi uscate. Cerinţele faţă de sol. Umiditatea este un factor decisiv în cazul producerii de butaşi înrădăcinaţi. Cerinţele faţă de umiditate. Dacă solul nu e suficient de umed. Transplantarea definitivă. 309 Particularităţile biologice Lavanda este o plantă cu cerinţe mari faţă de temperatură şi lumină. Pe povârnişurile cu expoziţie nordică lavanda îngheaţă deseori şi dă o materie primă mai săracă în ulei volatil.

Pentru tăiere se folosesc lăstari de un an lemnificaţi de pe plante semincere în vârstă de 4-5 ani. Starodub. Lavanda poate reveni pe acelaşi teren peste 4-5 ani. La arătura de bază se introduc îngrăşăminte organice: 60-80 t/ha gunoi de grajd sau deşeuri semifermentate. Tehnologii în fitotehnie Plantaţiile industriale se amplasează pe terenuri. fapt ce cauzează îmbătrânirea şi distrugerea lor rapidă. după recoltarea culturii premergătoare se execută lucrarea etajată a solului şi arătura de desfundare la o adâncime de 45-50 cm. Înainte de plantare. mai ales de cele perene (pir.310 V. ori se ară din nou cu plugul fără cormane la 16-18 cm. Figura 31. pălămidă ş. solul se lucrează la adâncimea de 14-16 cm.) care copleşesc puternic tufele de lavandă. Câmp de levănţică . a. Lucrarea solului. pe care lucrarea solului. Creşterea materialului de plantat Colectarea butaşilor se execută cu o zi înainte de sau în ziua sădirii. După arătura de desfundare. Pe terenurile fără buruieni perene. suprafaţa câmpului se nivelează cu ajutorul grederului asamblat cu o grapă târşitoare şi cu ajutorul cultivatorului. îngrijirea plantaţiilor şi recoltarea se pot efectua mecanizat. cu pantă de cel mult 10-12°. Terenul pe care se cultivă lavanda trebuie curăţat în prealabil de buruieni. Arătura de bază se face cu 30-40 de zile înainte de plantare. apoi se nivelează cu cultivatorul şi grapele.

unde se taie din ei butaşi de o lungime de 8-10 cm. se plivesc de buruieni şi se tratează suplimentar cu soluţie de nitrofoscă în concentraţie de 3%.l. cu norma de însămânţare de 6-8 kg/ha. butaşii se aranjează cu baza în nisip umectat în lăzi şi se transportă la locul de plantare. lungimea masei principale a rădăcinilor de cel puţin 150 mm şi grosimea coletului de minim 8 mm. prin semănatul seminţelor la locul permanent. Temperatura optimă pentru înrădăcinarea butaşilor este de 22-25oC. de la vârful butaşului. Pe măsură ce apar inflorescenţele. După plantare se efectuează o udare abundentă. Plante aromatice si medicinale . 60 kg/ha de potasiu ş. Plantele semincere se plantează după schema 100x100 cm. se nivelează şi se presară un strat de 5-6 cm cu nisip.5-2 cm. în sere. ele se înlătură. Termenele optime de colectare şi plantare a butaşilor sunt sfârşitul lui septembrie şi.8. luna octombrie. La clasa a doua se atribuie butaşii cu dimensiuni de respectiv 2:120:4. lăstarii se transportă în şopron. cu scopul de a forma partea aeriană şi a îmbunătăţirii formării rădăcinilor. când sporul de creştere a butaşului atinge 5 cm. 120 kg/ha de fosfor. Semănatul se înfăptuieşte pe teren bine nivelat şi tăvălugit în noiembrie cu semănătoarea Skon-4. Dintr-un lăstar bine dezvoltat se capătă 2-3 butaşi. Iarna butaşii se udă. În anul doi de creştere plantaţia se fertilizează suplimentar cu 120 kg/ha de azot. Distanţa dintre rânduri este de 100 cm. Din clasa întâi fac parte butaşii cu un număr de ramificaţii de cel puţin 3 bucăţi.2 la adâncimea de 1. lăsându-se câte 15-20 de plante la 1 m. În faza de 8-10 perechi de frunze se face răritul.a. Butaşii se plantează manual la adâncimea de 5-6 cm după schema 4×5 cm.5-2 luni la nivelul de 10-12 cm de la suprafaţa solului. Următoarea retezare se execută peste 1. În sere solul se acoperă cu un strat de amestec nutritiv de 12-15 cm. Colectaţi şi legaţi câte 100 de bucăţi. Primăvara. frunzele în partea de jos a butaşului nu se defoliază. 311 Tăieţi la bază. . se retează la 2-3 cm. integral. Partea superioară nematurizată a lăstarului nu se foloseşte. Scoaterea materialului de plantat se înfăptuieşte în octombrie. O metodă mai puţin răspândită de cultivare a levănţicăi este cultura fără răsădire.

sau manual. se efectuează o cultivaţie adâncă. de-a curmezişul ori sub unghi faţă de direcţia vânturilor dominante. După 6-7 recoltări. Pe povârnişuri. prin înlăturarea lăstarilor îmbătrâniţi de pe tufele ce ajung la înălţimea de 5-6 cm de la suprafaţa solului. pe rod) includ praşilele mecanizate ale intervalelor dintre rânduri şi plivitul manual pe rânduri. Înainte de sădire. plantându-se cu butaşi bine dezvoltaţi.312 V. Toamna. Plantarea se face la distanţa de 1. adâncit. fapt ce contribuie la dezvoltarea mai bună a tufelor. începând cu decada a doua a lunii octombrie (dacă solul este suficient de umed) ori primăvara. se muşuroiesc suplimentar.5-0. În primul an de vegetaţie. Tehnologii în fitotehnie O plantaţie de levănţică asigură recolte mari timp de 4-5 ani. Lucrările de întreţinere În primul an de vegetaţie. cu unelte manuale sau cu ajutorul cositorilor de tip KIR-1. după care ea se ară. pe plantaţiile pe rod se aplică 3-4 praşile mecanizate între rânduri şi 2-3 pliviri manuale ale rândurilor.6 m sau 17-20 mii butaşi /ha. Întinerirea se realizează toamna ori primăvara devreme. cu maşini de tip LPM-4. lavanda formează un număr mic de inflorescenţe. rândurile se dispun de-a curmezişul pantei. De obicei. După recoltare. Buruienile din plantaţiile de lavandă pot fi combătute cu ajutorul unor erbicide precum Treflan 24 EC – . productivitatea plantaţiilor scade şi ele trebuie întinerite. Ulterioarele lucrări de îngrijire (a plantelor tinere. primăvara timpuriu. provoacă formarea unor lăstari suplimentari. Cultivaţia rândurilor se face până la recoltare. pe plantaţiile tinere. Gradul de prindere la o sădire de bună calitate trebuie să fie de 95-99%. la prima urgenţă. se verifică starea plantelor sădite toamna: dacă se observă descălţarea lor din cauza gerurilor. Seminţele se folosesc de pe seminceri din anul doi-trei de vegetaţie. care trebuie înlăturate până la începutul înfloririi. la o adâncime de 6-8 cm. Butaşul sădit bine nu trebuie să poată fi smuls din sol cu o forţă de 2 kg. rândurile se distribuie de la nord la sud. Între parcele se lasă drumuri tehnologice cu lăţimea de 3-4 m. distanţa dintre plante pe rând fiind de 0. se împarte în parcele cu suprafaţa de cel mult 3-4 ha. se lichidează golurile. astfel încât coletul butaşului să fie încorporat în sol la 5-7 cm. Plantarea Această lucrare trebuie realizată toamna. plantele se îndreaptă. iar la suprafaţa solului să rămână 6-8 cm din vârfurile butaşilor. Sădirea se face mecanizat. fapt ce stimulează acumularea umidităţii şi creează condiţii de înnoire a sistemului radicular hrănitor. câmpul se marchează. solul din jurul lor se îndeasă.0 m dintre rânduri. Starodub. Înainte de sădire. la 10-14 cm. de clasa I. Pe terenuri plane. rădăcina se mocirleşte în zeamă de lut (sol) şi băligar.5.

mai ales pe povârnişuri. 313 3. Recoltarea se efectuează manual. Inflorescenţele trebuie prelucrate în stare proaspătă uşor ofilită. deşi micşorează cheltuielile.0 l/ha ş. inflorescenţele se încălzesc. Recoltarea mecanizată. . Recoltarea se face în timp de 10-12 zile. Fertilizarea. Combaterea acestor dăunători se face prin metode recomandate şi pentru alte culturi. pe parcursul a 2-3 ore după recoltare. cicade sau de boli precum mucegaiul rădăcinilor. atestat frecvent pe solurile năclăioase şi cu ape freatice superficiale. afectând producţia pentru anul viitor şi longevitatea plantaţiilor.2. caracteristică soiului cultivat.8. Tehnic mature pentru recoltare sunt considerate plantaţiile cu un număr de flori înflorite şi postînflorite de 60-70%. Lavanda reacţionează pozitiv la aplicarea îngrăşămintelor. cu un efect de distrugere totală a buruienilor graminee. omizi-de-câmp. nematode. până la începutul vegetaţiei. cu secera. Începând cu anul doi de vegetaţie. până la începutul vegetaţiei. Drept îngrăşământ de bază poate fi utilizat gunoiul de grajd (60-80 t/ha) sau deşeurile de plante aromatice semifermentate. greieri-de-câmp. toate plantaţiile pe rod trebuie fertilizate suplimentar cu azot în doza N45 primăvara devreme. termen ce asigură obţinerea unei producţii mari de inflorescenţe şi de ulei volatil. Pe timp ploios şi foarte posomorât. Noul erbicid Pantera 4 EC – 1. calculate de la verticilul inferior.5 l/ha. pierd din uleiul volatil. Ca materie primă aromatică. până la înmugurirea ori după recoltarea culturii. lăcuste. Uneori tufele sunt atacate de omizile buhăi gama. Recoltarea se face pe timp cald şi însorit. Lavanda este relativ slab atacată de boli şi dăunători. inflorescenţele se taie cu tije de cel mult 10 cm. deoarece combina LUM-2 traumează esenţial lăstarii şi tasează puternic solul. Inflorescenţele recoltate se transportă la fabricile de prelucrare. nu este recomandabilă pentru plantaţiile tinere şi cele semincere. pe parcursul întregii zile. cu ajutorul maşinilor de tip LUM-2. se încing. Începutul recoltării se stabileşte prin analize de laborator şi trebuie să corespundă fazei de acumulare suficientă a uleiului volatil în inflorescenţe.a. combinate cu 400-500 kg/ha de superfosfat. îngrăşămintele organice trebuie înlocuite cu P100 K100 în timpul arăturii de bază. Pe terenurile drepte şi pe cele cu panta de până la 3°. şi cu P45 după recoltare. Recoltarea. conţinutul de ulei volatil din inflorescenţe scade şi recoltarea trebuie sistată. se compromit repede. se aplică la faza de 3-4 frunze a buruienilor monocotiledonate. Dacă nu au fost aplicate anterior. pe măsură ce florile se deschid. recoltarea se face în mod mecanizat. Plante aromatice si medicinale . Conţinutul de ulei volatil din inflorescenţele lavandei sporeşte pe parcursul a 8-10 zile de la începutul înfloririi. Strânse şi depozitate în grămezi de 50-80 cm şi mai mari. aplicate cu ajutorul cultivatorului KRN-4.

izma-bună – Mentha piperita) şi menta creaţă (Mentha crispa) sunt plante ierboase. trebuie utilizată materie de calitate. sau se pot utiliza ca îngrăşământ organic (după compostare).314 V. Turtele obţinute după extragerea uleiului volatil constituie un furaj valoros pentru oi etc. amplasate la distanţe de 70 cm şi la 10-12 cm adâncime. stolonii trebuie să ajungă la faza de 3-4 noduri. cultura se menţine şi doi (trei) ani. MENTA Importanţa Frunzele de mentă sau planta întreagă sunt utilizate ca materie primă ce conţine ulei volatil (0. Printre soiurile cultivate de Mentha piperita se numără Columna şi Cordial. în rigole deschise de cultivator. . tăiate la faza de înflorire.5-3. În general. alimentară şi cosmetică etc. printre cele de Mentha crispa – Mencris şi Record. să conţină maximum 10% impurităţi de frunze şi alte părţi ale plantei. • să conţină cel mult 5% de flori nematurizate şi mature brunificate. uneori. se recomandă cultivarea lor ca plante anuale. menta se înmulţeşte prin stoloni recoltaţi de la culturile ce se desfiinţează sau din culturi speciale de la care se pot obţine 8-10 t de stoloni/ha. suficient de umed. în general autosterili. asigurând o densitate de 25-30 plante/m2. Menta este folosită şi ca un component al diferitor ceaiuri medicinale. Plantarea se face toamna (octombrie) şi numai în cazuri excepţionale primăvara. 8. Menta (menta-bună. dar cu mult soare. care să corespundă cerinţelor standardului: • inflorescenţele să fie proaspete.50% din substanţa uscată) cu largi utilizări în industria medico-farmaceutică. Pe fiecare hectar să plantează circa 1 200 kg de stoloni de mentă de bună calitate (proaspeţi şi curăţaţi). Speciile cultivate sunt hibrizi naturali. perene.2. deoarece se deshidratează. Tehnologii în fitotehnie Pentru a obţine un ulei volatil de calitate. dar există şi biotipuri autofertile. Tehnologia de cultivare În mod curent. Starodub. apoi se acoperă. Menta necesită un climat mai răcoros. Elementul principal al uleiului volatil de mentă este mentolul. însă. care oferă noi posibilităţi cu privire la ameliorarea culturii prin aplicarea hibridării sexuate. Pentru a putea fi plantaţi. nu se plantează în sol uscat. iar al celui de mentă-creaţă – carvona. • conţinutul de buruieni şi alte plante nearomatice să constituie cel mult 1%. Stolonii se aşază în rigole cap la cap.

poduri sau încăperi . Buruienile trebuie combătute prin praşile şi pliviri. Se pot aplica şi erbicide precum Gesagarde 50 FW 2 l/ha. 315 Fig. în mai multe etape: primele două manual. Plante aromatice si medicinale .00-14. între orele 10. pe plantaţiile de mentă se aplică o arătură de acoperire. Condiţionarea. respectiv frunzele (când au 5-6 cm lungime. La deficit de umiditate. În funcţie de destinaţia producţiei.00. Toamna. iar după răsărirea plantelor se fac praşile mecanice între rânduri. se aplică 3-5 udări cu norme de 400-500 m3 de apă la hectar. terenurile se grăpează pentru nivelare. În anul al doilea. primăvara. Recoltarea. Planta se usucă pe cale naturală (în şoproane. Menta Lucrările de întreţinere. călduros. cu scopul de a reface rândurile şi a le plivi.8. iar a treia prin uscarea plantelor cosite la începutul înfloririi) se recoltează pe timp însorit. 32. masa proaspătă a mentei (cosire la faza de înflorire a 50-75% din plante).

iar în anul al doilea înfloresc şi fructifică – acestea-s forme de iarnă bienale. Seminţele de la o plantă sânt biologic neomogene. El este folosit în producţia ceramicii etc.25%-0. fiind semănate înainte de iarnă.316 V.2-1. Dintr-o tonă de inflorescenţe se obţin 1. salvia (şerlai. Uleiul se foloseşte pe larg în industria: parfumurilor. Starodub. Uleiul eteric al salviei. Tulpina este erectă cu patru muchii.3. SALVIA Importanţa În Republica Moldova. 8. hrănitoare. Randamentul de uscare al frunzelor este de 6:1. cu aromă plăcută. pătrunde în sol până la 2 m. În industria alimentară salvia se întrebuinţează pentru aromatizarea vinurilor. în . În stratul arabil salvia dezvoltă o reţea deasă de rădăcini active. la o temperatură de 35°C. în partea de jos lemnificată. înfloresc în primul an de vegetaţie – acestea-s forme anuale de primăvară. Aproximativ 2-3 % de plante care înfloresc în primul an suportă geruri de –25° si fructifică în anul al doilea. Din unele cresc plante care. altele în primul an de vegetaţie formează numai rozeta cu frunze. Deşeurile rămase după prelucrarea salviei reprezintă un îngrăşământ preţios. diferite. este conţinut în inflorescenţe care constituie 0. iar cel al plantei întregi – 4:1.5 kg de ulei eteric. Plantele anuale care înfloresc în primul an de vegetaţie. salvia este o plantă meliferă. Producţia. Caracteristica morfologică Salvia – Salvia sclarea – este o plantă erbacee perene din familia lamiaceelor. al treilea şi chiar în anul patru de vegetaţie. ramificată. la fabricarea săpunurilor ş. Rădăcina este pivotantă. Fiecare hectar asigură până la 300 kg de miere cu gust şi aromă plăcută. În afară de aceasta.5 t/ha de masă uscată sau 1 000-1 300 kg/ha de frunze uscate.a. ca regulă. bine aerisite şi uscate) sau artificial. Tehnologii în fitotehnie curate. iarba-Sfântului-Ioan) este cultivată pentru ulei eteric pe o suprafaţă de cca 2000 ha. a berii şi băuturilor nealcoolice. în timpul iernii pier.33% din greutatea brută. Seminţele salviei conţin 25-32% de ulei gras cu însuşiri tehnice înalte. respectiv 2. În medicină uleiul eteric de salvie se foloseşte ca antiseptic şi pentru tratamentul radiculitei. Se obţin 10-20 t/ha de masă proaspătă.

Florile sunt mari. 33. în funcţie de asigurarea plantelor cu umezeală. uşor comprimată prin părţi. Frunzele sunt opuse. 317 Fig. care apără limbul frunzei de supraîncălzire de razele solare şi reduce intensitatea transpiraţiei. Florile din inflorescenţă se desfac câte 8-12 pe zi: la început semiverticalele din partea de jos a ramurii centrale şi de pe ramurile de ordinul întâi.8. câte 3-5 în semiverticile de culoare roz-violetă. slab sau puternic pubescente. Salvia cea de sus ierboasă. mari. Plante aromatice si medicinale . Înfloreşte salvia în iunie timp de 25-30 de zile. . mai rar albă. acoperită cu perişori scurţi şi se termină cu o inflorescenţă în formă de panicul de 40-70 cm lungime. cu peţiolul lung. cu pedunculi scurţi. albastru-deschis. bisexuate. cu un desen în formă de plasă-sită. oval-cardiforme. La insuficienţă de umezeală frunzele formează pe suprafaţă o pubescenţă păroasă. Fructul este o nucuşoară rotundă. iar pe urmă treptat se desfac şi celelalte flori. ajungând la 2 m înălţime. Floarea are 4 stamine: două bine dezvoltate şi două mai scurte.

încolţirea seminţelor începe la temperatura de 8-10°C.318 V. Plantulele tinere suportă îngheţuri de -6–-8°C. în afară de cele puternic sărăturate. iubitoare de lumină. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Starodub. după care terenul se curăţă de buruieni prin lucrarea solului după metoda de semiogor. mai ales cu fosfor şi azot. Chiar o umbrire de scurtă durată în perioada formării rozetei reduce considerabil intensitatea înfloririi şi productivitatea plantei. Cele mai bune premergătoare pentru salvie sunt cerealele de toamnă. de 2. însă conţinutul de ulei eteric este mai înalt decât pe solurile fertile. Sinteza uleiului eteric în inflorescenţă decurge mai intensiv la o temperatură de 25-30°C. . erodate salvia asigură o producţie de inflorescenţe mai mică. curate de buruieni. îmlăştinate şi cu nivelul apelor freatice aproape de suprafaţă – 1 m şi mai puţin.4-2. În perioada iniţială de creştere. Nu sunt potrivite solurile argiloase grele. Masa supraterestră şi organele reproductive cresc intensiv la temperatura medie diurnă de 19-21°C. Particularităţile biologice Salvia este o plantă termofilă . de culoare cafeniu-deschis. Salvia este o plantă puţin pretenţioasă faţă de soluri. Cerinţe mari faţă de umiditate are în faza de încolţire a seminţelor. Greutatea a 1000 de seminţe este de 3-5 grame. Pe solurile sărace. Salvia este o plantă de zi lungă. până la cafeniu-închis. însă condiţii optime se creează la 25-28°C. care reţine dezvoltarea embrionului şi seminţele cad într-o stare de anabioză. din care cu greu pot fi reanimate. Materie primă de calitate superioară înaltă se obţine pe toate solurile. culturile furajere recoltate timpuriu pentru masă verde şi fân. Tehnologii în fitotehnie Seminţele au formă ovală. La insuficienţa de apă în perioada încolţirii în jurul seminţei se formează o peliculă impermeabilă. De aceea salvia se cultivă pe terenuri deschise cu expoziţie sudică. năclăite şi cele nisipoase. Salvia este o plantă rezistentă la secetă. Necesarul de apă în perioada încolţirii constituie 600-700% faţă de masa seminţelor uscate. salvia are un sistem radicular slab dezvoltat şi necesită îngrăşăminte minerale.7 mm lungime. În faza de 10-12 perechi de frunze salvia rezistă la geruri de -28-30°C.

care duce la peirea parţială ori totală a plantelor la începutul anului al doilea de vegetaţie şi la o scădere bruscă a productivităţii ori pieirea deplină a plantelor. Solul pentru semănat se pregăteşte minuţios. în îmbinare cu cele minerale. masa rămăşiţelor vegetale constituie 15 t/ha. Experienţele arată că scleroţiul putregaiului-alb la o adâncime de 20-30 cm se descompune în timp de 3 ani. La repartizarea salviei după porumb pentru siloz miriştea se lucrează cu grapa cu discuri BDT-7. După arat şi până la începutul lui octombrie câmpul se lucrează după tipul semiogorului. de 1. Plante aromatice si medicinale . se introduc îngăşămintele de bază şi se ară la adâncimea de 25-27 cm. Dacă stropim plantulele de salvie cu un extract apos din stratul arabil al solului pe care salvia s-a cultivat câţiva ani de-a rândul în monocultură. Dacă salvia se seamănă după culturile păioase. dacă umiditatea solului permite de a se efectua în bune condiţii lucrarea solului. Se recomandă o doză de 20 t/ha de îngrăşăminte organice. Salvia lasă după cultivare în sol. Deci. . se recomandă să se revină abia peste 6-7 ani pe câmpurile în care salvia a fost atacată de putregaiul-alb. Aceste toxine dispar abia peste 3 ani.8. Ţinând cont de aceste date. Aratul la adâncimea de 25-27 cm se efectuează cel târziu cu 30-35 de zile înainte de semănat. Lucrarea solului. după aratul câmpului de salvie. Din cauza conţinutului înalt de lignină rămăşiţele vegetale se descompun încet – timp de doi ani. Salvia reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor organice. Produsele descompunerii rămăşiţelor de mirişte sunt toxice pentru plantulele de salvie. în agregat cu grapa târşitoare ŞB – 2. de aceea se practică o încorporare superficială a seminţelor. Cultivaţia înainte de semănat se efectuează la adâncimea de 5-6 cm. 319 Se admite amplasarea salviei şi după porumb pentru siloz. Salvia este o cultură microspermă.5 ori mai multă masă organică decât nivelul producţiei. ele la început îşi încetinesc creşterea. îndată după recoltare şi eliberarea câmpului se execută dezmiriştirea. Fertilizarea. cu rămăşiţele vegetale. se nivelează şi se tăvălugeşte moderat. La o recoltă medie pe 2 ani de 10 t/ha de inflorescenţe. pentru o cultivare reuşită a salviei în asolament ea trebuie cultivată pe unul şi acelaşi câmp al rotaţiei nu mai devreme decât peste patru ani. Pe suprafaţa solului agentul patogen al putregaiului-alb piere în curs de doi ani.5. iar mai târziu pier. Salvia este atacată de putregaiul-alb Scleratina libertina.

seminţele de salvie devin mucilaginoase. amestecul de seminţe şi nisip se cerne printr-o sită cu orificiile de 2-3 mm şi se lasă în grămezi pentru fermentare.320 V. În aşa caz. amestecându-se permanent. după ce s-au mucilaginat. Temperatura se regulează prin grosimea stratului de seminţe şi prin lopătare. Pregătirea seminţelor pentru semănat.5 mm. La insuficienţă de umezeală. Grosimea seminţelor în grămezi trebuie să fie de cel mult 50-60 cm. de a îmbunătăţi aeraţia seminţelor în procesul fermentării. În acest scop . când temperatura solului scade până la 4-6°C. Tehnologii în fitotehnie Cu o producţie de 3 t/ha de inflorescenţe salvia extrage din sol de pe un ha: 300 kg de azot. amestecul se umezeşte treptat. Semănatul mai devreme poate să asigure plantule răsărite din toamnă. În al doilea an de viaţă salvia trebuie fertilizată suplimentar în funcţie de cantităţile de îngrăşăminte aplicate în anii precedenţi. seminţele se aştern într-un strat subţire şi se usucă. După introducerea ultimei porţii de apă. La fiecare 10 kg de seminţe se consumă 6 l de apă. îşi pierd umiditatea formând o membrană impermeabilă pentru apă şi aer. în cursul zilei seminţele se amestecă de cel puţin patru ori. iar cu fosfor în timpul primei şi celei de-a doua lucrări a intervalelor dintre rânduri. Seminţele se amestecă cu nisip uscat. încolţesc repede şi energic. fermentarea seminţelor decurge normal atunci când temperatura se păstrează la nivelul de 20-22°C. răsar numai în prezenţa umiditătii neîntrerupte sau la îngheţare iarna. 75 kg de fosfor şi 300 kg de potasiu. Starodub. timp de 10-12 zile. Semănatul de primăvară nu asigură desimea necesară a plantelor şi de aceea el poate fi aplicat numai în cazul pierii semănăturilor din preajma iernii. Dacă solul este destul de umezit. după aceea. După 4-5 zile seminţele încolţesc. ele trebuie supuse suplimentar încălzirii solare în august-septembrie. Plantulele răsar primăvara. Nisipul se adaugă cu scopul de a împiedica aglutinarea seminţelor în urma mucilaginării. Pentru semănatul de primăvară se folosesc numai seminţe fermentate. Când ajung la o stare curgătoare. Fertilizarea suplimentară cu azot se recomandă la maturizarea fizică a solului. timp de 1-2 ore. care însă vor pieri iarna. în a doua jumătate a lunii octombrie – prima decadă a lui noiembrie. Dacă pentru semănat se folosesc seminţe din anul curent. Salvia asigură plantule răsărite uniform numai când este semănată în preajma iernii. La 1 kg de seminţe se iau 2 kg de nisip şi. Grămada se năruie. Amestecul de seminţe şi nisip se umezeşte de 3 ori. cernut prin sită cu ochiurile de 1. imediat se însămânţează.

cu grape medii de-a curmezişul rândurilor. Însă o recoltă maximă asigură semănăturile cu distanţa dintre rânduri de 45 cm. Pentru a obţine o recoltă înaltă numărul plantelor la 1 ha trebuie să fie de 300-400 de mii în primul an de vegetaţie şi de 150-200 de mii în al doilea an. După topirea zăpezii. exclude inhibiţia reciprocă a plantelor. Înainte de răsărirea plantelor se execută cultivaţia oarbă pe urma lăsată de tractor în timpul semănatului. Cultura-indicator se seamănă în mijlocul intervalelor dintre rânduri si încolţeşte din toamnă. Grăparea de primăvară nimiceşte 50-60 % de buruieni. ceea ce face posibilă o distribuire uniformă a plantelor în rânduri. Această normă este de câteva ori mai mare decât cea calculată. 321 seminţele se aştern într-un strat subţire de 4-5 cm şi se amestecă periodic de 2-3 ori pe zi. stratul superficial al solului. Îngrijirea semănăturilor în primul an de vegetaţie. Se recomandă de semănat salvia cu o plantă indicatoare: grâu-de-toamnă ori secară-de-toamnă – câte 3-4 kg/ha. folosirea mai eficientă a suprafeţelor de nutriţie şi lumina. . Adâncimea de îngropare a seminţelor depinde de compoziţia mecanică a solului: pe solurile grele 2-3 cm. formează o crustă.8. pe care plantulele fragile ale salviei nu sunt în stare s-o străbată. În timpul acesta cultura-indicator este nimicită de organele lucrătoare ale cultivatorului. Plante aromatice si medicinale . Semănăturile în rânduri distanţate la 70 cm permit de a mări suprafaţa cultivabilă şi de a efectua lucrările de îngrijire cu viteze sporite. Încălzirea seminţelor cu ajutorul căldurii solare accelerează maturizarea şi îmbunătăţeşte calităţile germinative ale seminţelor. ceea ce reduce preţul de cost al producţiei. De aceea procentul de răsărire în câmp este foarte mic – până la 25-30%. de aceea prima lucrare de îngrijire a salviei. fiind bătotorit. semănate în preajma iernii. Pentru semănat se folosesc seminţe cu capacitatea de încolţire de cel puţin 70%. Primăvara. Semănatul. odată cu apariţia buruienilor. Cotiledoanele salviei străbat cu greu stratul acoperitor de sol. pe cele uşoare 3-4 cm. este grăparea de primăvară devreme. În anii cu primăvara rece şi umedă seminţele de salvie încolţesc şi dau colţi de 1 cm. care are limitatori de adâncime. Salvia se seamănă în rânduri distanţate cu intervalul dintre rânduri de 70 cm. se afânează între rânduri până la încolţirea salviei. O astfel de desime se obţine la norma de însămânţare de 8-10 kg/ha. În cazul acesta semănăturile nu se grăpează.2. Mai uniform se repartizează seminţele cu semănătoarea SKON-4. pe măsura uscării.

iar pe solurile erodate cu o cantitate mică de humus – 15-20 de plante la 1 m. Materia primă nu se fărâmiţează. Inflorescenţele se taie deasupra perechii superioare de frunze adevărate. Recoltarea. După trei ore de la tăiere.322 V. Tehnologii în fitotehnie Prima cultivaţie a intervalelor dintre rânduri se face la adâncimea de 6-8 cm imediat după apariţia plantulelor. semănăturile se grăpează cu grape grele de-a curmezişul rândurilor în 1-2 urme şi se fertilizează cu îngrăşăminte cu azot. cu atât este mai mare randamentul de ulei. Dacă timpul nu este prielnic. Materia primă conţine cea mai mare cantitate de ulei dimineaţa între orele 7-9 şi seara între orele 16-20. În al doilea an de viaţă salvia formează repede o rozetă bine dezvoltată şi copleşeşte buruienile din rânduri şi din jurul plantelor. Scade randamentul de ulei şi în zilele cu vânt uscat şi fierbinte. Salvia se recoltează în faza coacerii lapte-ceară a seminţelor din partea inferioară a inflorescenţelor.5. când 70-75% din corole s-au scuturat. Recoltarea se efectuează mecanizat. Pe timp ploios recoltarea se întrerupe. recoltarea se face noaptea şi în orele de dimineaţă. combinele pentru însilozare SK-2. Ulterior. şi se reînoieşte peste 12-15 ore. inflorescenţele pierd până la 40% din uleiul eteric. Salvia sintetizează ulei eteric numai până la începutul coacerii seminţelor. formând până la 10-12 tulpini productive. Starodub. iar în semănăturile dese se autorăreşte. În perioada de vegetaţie se fac 2-3 cultivaţii între rânduri la adâncimea de 6-3 cm şi un plivit pe rânduri.6 şi combinele de cereale reutilate. folosind secerătorile JŞ-3. până la începutul regenerării. . Îngrijirea plantelor de salvie în al doilea an de vegetaţie. Cu cât intervalul dintre recoltare şi prelucrarea materiei prime este mai mic. ea înfrăţeşte puternic. După aceasta se execută plivitul manual pe rânduri. pe măsura necesităţii. Resturile vegetale se strâng şi se ard. Primăvara devreme. Pe solurile foarte fertile desimea optimă este de 25-28. Salvia este o cultură foarte plastică: dacă semănăturile sunt rare. se efectuează încă 2-3 afânări între rânduri şi 1-2 pliviri pe rânduri.

0% de celuloză. 3. iarba şi. 323 8.75% ulei volatil. vitaminele A. Toate părţile supraterestre ale plantei – frunzele.35-0.5-5. B. tulpinile nelignificate. mai ales. fructele au miros puternic. B6. Până la faza de înflorire deplină. Mărarul se cultivă pe terenuri legumicole ca plantă condimentar-aromatică. Figura 34.8. cu excepţia Extremului Nord. plantele conţin 75-86% de apă. de condiţiile meteorologice şi pedoclimatice de creştere a plantei. PP. recoltată la faza de fructificare. Uleiul volatil de mărar are o compoziţie chimică complexă. Mărarul . care diferă în funcţie de faza de dezvoltare. circa 6-7% de substanţe minerale. în cantităţi mai mari acesta se găseşte în inflorescenţe şi în fructe. mărarul este cultivat din cele mai vechi timpuri. B2. seminţele – conţin ulei volatil puternic mirositor. carotină. Materia primă proaspătă. C.0% de hidraţi de carbon. inflorescenţele şi. gust plăcut şi multiple utilizări.5-6. 4.4. acid pantotenic şi folie. întreaga masă. Plante aromatice si medicinale . conţine 0. Datorită compoziţiei sale chimice specifice. actualmente cultivându-se aproape pretutindeni. MĂRARUL Importanţa Ca plantă legumicolă şi condimentar-aromatică. mai ales.

a gumelor de mestecat. Florile sunt mici. cu potenţial adaptiv considerabil. din familia apiaceelor. limonenul) se utilizează pe larg în industria băuturilor răcoritoare. Mărarul nu manifestă cerinţe sporite faţă de . Fructul este o achenă ovală. Ogorodnâi. are multiple rădăcini laterale suplimentare. Deşeurile rezultate din prelucrarea materiei prime sunt bogate în substanţe nutritive şi se folosesc ca nutreţ. turtită. Plantele mature din perioada de formare a fructelor se utilizează la condimentarea murăturilor. a mezelurilor. fusiformă. Masa a 1 000 de seminţe atinge 1. glabră. sectate.324 V. dovlecei. Rădăcina lui este pivotantă. Starodub. În industria alimentară sau în condiţii casnice. a brânzeturilor. nu au caliciu. Din fructele de mărar se prepară Anetin – un medicament utilizat la tratamentul bolilor cardiace. cele superioare – aşezate în teci cu margine albă) sunt altern amplasate pe tulpină. cu segmente filiforme (cele inferioare – peţiolate. cilindrică. Frunzele ditripentate.8 g. Gribovski. Semănat în pragul iernii sau primăvara la prima urgenţă. Tehnologii în fitotehnie Iarba proaspătă – frunzele şi tulpinile tinere nelignificate – se utilizează la aromatizarea bucatelor. cu 20-30 şi mai multe raze. având până la 15 cm în diametru. tomate. cu petalele de culoare galbenă. Particularităţile biologice Este o plantă legumicolă condimentar-aromatică. ca aromatizant în industria conservelor din peşte. mărarul înfloreşte în iulie. cu marginile în formă de aripi. Soiuri. înaltă (80-130 cm). Soiurile Comun şi Superducat asigură o producţie mai mare de ulei volatil. iar seminţele se maturizează în august. La producerea uleiului volatil de mărar se folosesc soiuri de utilizare dublă (ca plantă condimentară şi ca plantă aromatică) precum Armenesc-269. de culoare galben-brună sau brun-roşiatică. cu striaţii line. la producerea pastei de dinţi. este o plantă erbacee anuală. la prepararea marinadelor. Particularităţile morfologice Mărarul (Anethum graveolens). cu dungi alternative albe-verzi. Uleiul eteric şi seminţele de mărar se utilizează în medicina clasică şi în medicina populară. Tulpina este erectă. de culoare verde. albicioasă. Inflorescenţa reprezintă o umbrelă compusă.2-1. subţire. Cerinţele faţă de temperatură. numit şi mărar-mirositor. mărarul se utilizează la prepararea conservelor din castraveţi. penetrează solul până la adâncimea de 40-60 cm. Unii compuşi ai uleiului volatil (carvona.

uleiul volatil se acumulează în cantităţi mici. permeabile. Plantele tinere. cu o capacitate sporită de câmp pentru apă. mărarul se ramifică slab sau nu se ramifică deloc. dar. . mărarul se cultivă în asolamente specializate ori în asolamente pentru cereale şi furaje.8. Tehnologia de cultivare Ca plantă anuală.0. obişnuite. acţionează negativ asupra fructificării şi acumulării de ulei volatil în umbele. La temperaturi diurne de peste 25°C. suportă şi temperaturi de -2–-3°C. procesul de acumulare a uleiului volatil în frunze şi fructe se intensifică. Mărarul manifestă cerinţe sporite faţă de sol. La o lumină slabă. Productive pentru mărar sunt cernoziomurile tipice. cu 2-3 frunze. La temperaturi sub 20°C în perioada de formare a umbelelor şi pe fundalul unei bune asigurări cu umiditate. Mărarul manifestă cerinţe sporite şi faţă de substanţele nutritive. Mărarul manifestă cerinţe sporite faţă de lumină. La faza de formare a seminţelor. Cerinţele faţă de lumină.08. iar conţinutul de ulei volatil din organele mărarului creşte semnificativ. manifestă în schimb un randament scăzut la formarea uleiului volatil şi este supus riscului de a fi atacat de fomoză şi cercosporoză. precum şi în asolamente legumicole. În condiţiile Republicii Moldova. preferând solurile humice. Critice pentru aprovizionarea cu apă sunt perioadele cuprinse între germinarea seminţelor şi formarea a 3-4 frunze şi între începutul formării tulpinilor şi începutul înfloririi. formarea umbelelor şi fructificarea. perioada de înflorire şi maturizare a seminţelor este mai scurtă. Cerinţele faţă de umiditate. umiditatea constituie un factor important pentru asigurarea unei producţii mari de materie primă de mărar. favorizează acumularea de principii active în plantă. maturizarea seminţelor) constituie 1400-1500°C. precum şi cele aluvionale cu pH-ul de 6. producţia de materie primă scade. îndeosebi faţă de cele ce conţin azot şi fosfor. mărarul este destul de rezistent la secetă. 325 temperatură. Precipitaţiile din timpul înfloririi nu influenţează producţia de materie primă. mărarul îşi intensifică acumularea masei vegetale. Seminţele (fructele) se formează la temperaturi diurne medii de 20-21°C. Insolaţia puternică stimulează ramificarea plantelor. mai ales a uleiului volatil. pe soluri bine aprovizionate cu apă. mai ales în perioada de până la formarea umbelelor. cu un regim hidric echilibrat. În anii secetoşi. uneori. Plante aromatice si medicinale . Cerinţele faţă de sol. în plantaţii dese. La temperaturi mai mari. Seminţele lui încep să germineze la temperaturi de 6-8°C. Suma temperaturilor active pentru întreaga perioadă de vegetaţie (răsărirea.

5 şi cu tăvălugul inelat sau cu pinteni. Mărarul nu acceptă arături mai adânci de 20 cm. în stratul de 0-10 cm. Seminţele proaspete pot fi semănate în august-septembrie. cu efectuarea peste 10-15 zile a unei arături de bază. mărarul este puternic copleşit de buruieni. după care solul poate fi lucrat prin metoda semiogor negru. Semănatul de primăvară se realizează devreme. deoarece seminţele lui încolţesc la temperaturi de 6-8oC în stratul de 0-10 cm. Seminţele de mărar nu au un repaus seminal şi. Mai puţin potrivite sunt câmpurile pe care a fost cultivat porumbul pentru boabe sau porumbul pentru siloz. odată cu semănatul ovăzului şi . după discuirea de dezmiriştire vor apărea rozetele plantulelor de buruieni. când temperatura medie a solului. În prima perioadă a ciclului de vegetaţie. Mărarul se seamănă la adâncimi mici. care trebuie erbicidate cu Treflan 24 EC – 4. o simplificare a volumului de lucrări de îngrijire a plantaţiilor. trebuie executată arătura de bază. mărarul trebuie semănat toamna. La 10-15 zile după administrarea erbicidelor. de aceea solul trebuie foarte bine nivelat şi tasat cu târşitoarele de tip ŞB-2. fapt ce impune cultivarea lui pe terenuri relativ libere de buruieni. pot răsări (încă din toamnă). seminţele de mărar încolţesc toamna şi pot compromite semănăturile. Starodub. leguminoasele pentru boabe şi borceagurile furajere anuale cultivate pentru masă verde şi pentru fân. În cazul în care mărarul se seamănă în pragul iernii. Tehnologii în fitotehnie Pentru a asigura răsărirea uniformă a mărarului. deşi arătura adâncă reprezintă şi o metodă eficientă de distrugere a buruienilor şi a rezervelor lor de seminţe. imediat după coacere. Dacă mărarul se cultivă după culturi cerealiere lipsite de buruieni perene. Lucrarea solului. din cauza creşterii lente. Arătura de bază se realizează prin ataşarea la plug a unei grape ori a unui tăvălug cu pinteni. lucrările de bază ale solului trebuie executate cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de semănat.0 l/ha. Seminţele şi semănatul Mărarul poate fi semănat toamna şi primăvara devreme. la 24-26 cm adâncime. la prima urgenţă. sistemul de lucrare de bază a solului include o discuire de dezmiriştire la 6-8 cm. În cazul terenurilor invadate de buruieni perene. Ca plantă aromatică. este mai mică de 6°C.326 V. Pregătirea patului germinativ se va realiza prin 1-2 cultivări superficiale (5-6 cm) cu ataşarea la cultivator a unei grape grele. Premergătoare bune pentru mărar sunt cerealele de toamnă. La temperaturi mai mari. înainte de îngheţurile din noiembrie. obţinându-se toamna plante verzi ca produs legumicol-condimentar. deoarece resturile de rădăcini şi cioturile rămase nu permit efectuarea unui semănat de calitate şi complică îngrijirea mecanizată dintre rânduri la etapa iniţială de vegetaţie. cultura trebuie semănată în pragul iernii sau primăvara.

8. Plante aromatice si medicinale ,

327

mazării, distanţa dintre rânduri reprezentând 15-30 cm pe solurile fertile şi libere de buruieni şi 45-60 cm – pe terenurile mai puţin fertile, afectate de buruieni, care necesită lucrarea mecanizată a plantaţiilor. Mărarul semănat pe soluri fertile poate realiza producţii mari, dacă distanţa dintre rânduri constituie 50 cm la densitatea de 250-267 plante/m2. Norma de seminţe pentru materia primă aromatică reprezintă 10-12 kg/ha. Seminţele de mărar au greutatea hectolitrică mică, sunt puţin friabile, fapt ce complică semănatul lor uniform cu semănători sau cu distribuitori cu cilindru canelat. Pentru a mări friabilitatea şi a obţine semănături uniforme, în prealabil, seminţele trebuie amestecate cu granule calibrate de superfosfat cu diametrul de 2-3 mm: la o parte (conform greutăţii) de seminţe se adaugă 1-1,5 părţi de superfosfat; amestecul se pregăteşte înainte de semănat. Semănatul se efectuează cu semănători de tip SO-4,2 ori cu semănători pentru cerealiere reutilate. Adâncimea de încorporare a seminţelor este de 1,5-3,0 cm; pe solurile grele ca structură granulometrică – mai mică. Pentru semănat se utilizează seminţe de calitate cu puritatea fizică de 97% şi germinaţia de minimum 80%. Lucrările de întreţinere Îngrijirea semănăturilor de mărar implică grăparea cu grape plivitoare înainte de răsărire (dacă se formează crustă), cultivarea între rânduri (între benzi) şi prăşitul manual pe rânduri. Pentru a întreţine plantaţiile fără buruieni, în condiţiile Republicii Moldova trebuie efectuate, în medie, 3-4 lucrări mecanizate între rânduri şi 2-3 praşile manuale pe rând. Dacă la apariţia a 2-3 frunze, densitatea plantulelor depăşeşte 300 unităţi/m2, plantaţiile trebuie rărite prin grăpare sau buchetare. La o densitate mai mică, plantaţiile de mărar nu se răresc. Pe plantaţiile de mărar, buruienile se combat prin aplicarea erbicidului Treflan 24 EC 4,0 l/ha, cu încorporare imediată în sol aplicată înainte de răsărire ori la faza de 2-3 frunze adevărate. Fertilizarea. Cultura mărarului realizează producţii mari de materie primă şi seminţe numai pe soluri bine fertilizate; pe soluri cernoziomice carbonatice cea mai bună producţie de mărar se obţine la doza N80P80K40; din aceasta, P80K40 se administrează în timpul arăturii de bază, iar N60, în timpul cultivaţiei de pregătire a patului germinativ. Dacă îngrăşământul de bază nu a fost aplicat anterior, concomitent cu cultivaţia de dinainte de semănat, în sol trebuie introduse 100-150 kg/ha de superfosfat granulat. Superfosfatul se încorporează în sol cu ajutorul semănătorilor cerealiere de tip SZU-3,6 de-a curmezişul viitoarelor rânduri de mărar, iar la cultivaţia de dinainte de semănat se introduce N60.

328

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Boli şi dăunători. Cele mai periculoase pentru cultura mărarului sunt cercosporoza şi formoza. Cercosporoza atacă frunzele, tulpinile şi fructele, determinând reducerea producţiei de materie primă cu până la 50-60%. În unele cazuri, boala poate compromite pe deplin recolta de fructe. Primele semne de atac apar în lunile iunieiulie, sub formă de membrană mucoasă falsă de culoare cenuşiu-albicioasă. Boala se dezvoltă pe fundalul umidităţii abundente, provocate de picăturile de ploaie sau de rouă. Posterior, boala se manifestă prin apariţia unor umflături mici, de culoare neagră, în care se dezvoltă pocnidiile de ciuperci, şi se transmite prin seminţele infectate sau prin resturi de plantă. Fomoza apare la mijlocul verii, sub formă de membrană falsă de culoare cenuşiu-deschis, cu diametrul de 1-2 mm, dispusă pe frunze şi tulpini. Ulterior, ciuperca atacă şi razele umbelelor, membranele căpătând o culoare neagră. Fomoza provoacă uscarea frunzelor, frângerea tulpinilor, căderea fructelor. Boala micşorează producţia de materie primă şi conţinutul de ulei volatil, pierderile ajungând uneori până la 50-60%. Boala se manifestă puternic în anii ploioşi şi pe fundalul unei temperaturi diurne mai mici de normă. Bolile se combat pe cale fitosanitară: ¨ prin respectarea rotaţiei culturilor, reîntoarcerea pe aceeaşi solă în asolament a apiaceelor peste 4-5 ani; ¨ prin amplasarea plantaţiilor pe terenuri deschise, bine aerisite şi dispunerea rândurilor în direcţia vânturilor, cu scopul de a asigura o mai bună turbulenţă a curenţilor de aer; ¨ prin realizarea cât mai devreme a semănatului, cu scopul de a asigura plantelor o maturizare timpurie; ¨ prin tratarea seminţelor (cu cel mult 8-10 zile înainte de semănat) cu TMTD, VSC - 3 kg/t; ¨ prin realizarea unui semănat cu distanţa de 60-70 cm între rânduri pe terenurile mai prost aerisite de curenţii de aer; ¨ prin tratarea plantelor cu zeamă bordeleză de 1% sau cu alţi derivaţi ai cuprului la începutul atacului în masă; ¨ prin aerisirea plantelor, cosind, la fiecare 50-60 m de plantaţie, coridoare cu lăţimea de 4-8 m; ¨ prin asigurarea unei densităţi optime. Plantaţiile cu o densitate mare sunt mai puternic atacate de boli. Cel mai frecvent, plantaţiile de mărar sunt atacate de dăunători polifagi precum omida de stepă şi viespea-coriandrului, care se combat cu preparatul BI 58 Nou – 1 l/ha.

8. Plante aromatice si medicinale ,

329

Recoltarea. Masa supraterestră a plantelor de mărar acumulează ulei volatil până la faza de lapte-ceară a seminţelor din umbelele centrale. În această perioadă, frunzele din etajele de jos încep să se brunifice, iar plantele capătă un miros puternic aromat – simptome pentru începerea recoltării. Deoarece partea apicală a plantelor de mărar, mai ales umbelele cu seminţe, conţine mai multe principii active, în calitate de materie primă pentru uleiul volatil se utilizează plantele proaspete, recoltate în perioada de formare a seminţelor în umbele. Lungimea tulpinilor de mărar, începând de la vârful plantei, nu trebuie să depăşească 70 cm. Culoarea materiei prime trebuie să includă nuanţe de la verde la brun; mirosul trebuie să fie specific mărarului proaspăt, gustul – picant, puţin amărui. Recoltarea trebuie realizată cu ajutorul cositorilor de tip KPI-2,4 sau a combinelor furajere de tip E-281. Materia primă tocată se încarcă în containere basculante şi se prelucrează cu vapori, în instalaţii de tip PPO-4. În condiţiile Republicii Moldova, mărarul atinge maturitatea tehnică în a doua jumătate a lunii iulie, la temperaturi diurne sporite, de 28-32°C, fapt ce-i favorizează acumularea uleiului volatil. Mărarul cultivat pentru ulei volatil trebuie prelucrat timp de 8-10 zile. Seminţele maturizate din umbelele centrale se scutură uşor şi se acoperă cu o cuticulă slab permeabilă care, în timpul prelucrării, eliberează mult mai greu uleiul volatil, fapt ce măreşte durata distilării, sporeşte cheltuielile de combustibil, pierderile de ulei volatil. Din acest motiv, recoltarea trebuie începută la faza de lapte-ceară a umbelelor centrale şi încheiată înainte de maturizarea seminţelor din umbelele centrale. În cazurile în care există suprafeţe şi volume mari de materie primă, pentru a evita pierderile de ulei se recomandă recoltarea doar a părţilor de sus ale plantelor cu umbele, a seminţelor şi frunzelor verzi, tăind doar 40-50 cm din partea superioară a plantei: în etajele medii şi cele de jos producţia de ulei volatil este redusă. Recoltarea se realizează pe vreme uscată, însorită; poate fi efectuată şi ziua şi noaptea. De regulă, se prelucrează materia primă proaspătă; ofilirea plantelor în poloage nu cauzează mari pierderi de ulei, ci, dimpotrivă, favorizează procesul de prelucrare. În condiţii de producţie, randamentul mediu de ulei volatil de mărar constituie 0,35-0,45%, iar în condiţii favorabile sau pe timp de secetă – 0,60%. Pierderile de ulei volatil şi deşeurile constituie 0,011-0,013%. Producţii. Pe soluri fertile şi la o îngrijire bună, de pe plantaţiile dense de mărar se pot obţine 9 000-10 000 kg/ha materie primă şi 50-60 kg/ha ulei volatil cu un conţinut de carvonă de 40-42%. Producţiile de pe solurile fertilizate sau de pe cele cu fertilitate naturală medie constituie 6 000-8 000 kg/ha de plante proaspete şi 40-45 kg/ha de ulei volatil. Plantele ce asigură producţii mai mici de 30 kg/ha ulei volatil sunt, practic, nerentabile.

330

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

8.5. CORIANDRUL
Importanţa Uleiul volatil de coriandru, ca substanţă medicamentoasă, este menţionat pentru prima oară în Germania, în anul 1537. În prezent, coriandrul este cultivat ca plantă aromatică şi medicinală în majoritatea ţărilor din centrul şi sudul Europei, în Asia, America, Australia şi Noua Zeelandă. Cel mai mare producător de fructe şi ulei volatil de coriandru este Rusia, unde, în anumiţi ani, plantaţiile atingeau 200 mii de hectare. De regulă, coriandrul se cultivă pentru obţinerea seminţelor şi, într-o măsură mai mică, în calitate de zarzavat condimentar. Fructele sunt utilizate la aromatizarea produselor alimentare (conservelor, sucurilor, băuturilor etc.) şi pentru obţinerea uleiului volatil. Uleiul volatil de coriandru se utilizează în parfumerie, industria săpunului, la obţinerea unor produse cosmetice, aromatizarea tutunului, a unor produse alimentare; datorită proprietăţilor bactericide şi fungicide, se utilizează şi în farmacologie. Până la 85% din producţia de ulei volatil de coriandru se utilizează ca materie primă pentru producerea substanţelor sintetice aromate. Fructele de coriandru conţin macro-şi microelemente în cantităţi de până la 4-5%, ulei volatil (0,15-1,7%), lipide, glucide, substanţe azotoase. Componentul principal al uleiului volatil este dlinaloolul, cantitatea căruia variază între 50% şi 90%. După obţinerea uleiului volatil, din fructele de coriandru se extrage uleiul gras, utilizat la fabricarea săpunului, a acizilor graşi. Şrotul de coriandru – deşeu rezultat după extragerea uleiului volatil şi a celui gras – constituie un nutreţ preţios, conţinând 30-32% de albumine, 6,0-6,7 de grăsimi, importante cantităţi de vitamine A, C, E. Coriandrul este un bun melifer: în cazul unei înfloriri Fig. 35. Coriandrul abundente, recolta de miere atinge 500 kg/ha. Suprafeţele globale ocupate de cultura coriandrului

8. Plante aromatice si medicinale ,

331

sunt estimate la circa 300 de mii de hectare, cei mai mari producători fiind Rusia, Ucraina, Bulgaria, România, China, Polonia, Germania. Particularităţile morfologice Coriandrul – Coriandrum sativum – este o plantă erbacee anuală din familia Apiaceelor. Sistemul radicular pivotant pătrunde în sol până la 2,5 m, însă majoritatea rădăcinilor active este concentrată în stratul de 0-40 cm. Tulpina este erectă sau geniculată, cilindrică, glabră, ramificată, de culoare verde, deseori cu nuanţe violacee; în funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie, înălţimea plantelor variază de la 20 la 150 cm; fiecare ramură se termină cu o inflorescenţă. Frunzele sunt glabre, de culoare verde-deschis; cele inferioare au limbul întreg, marginea dinţată sau trilobată, frunzele superioare, simplu penate, au foliole orbicular-cuneate. Frunzele inferioare de pe tulpină sunt peţiolate, iar cele superioare – sesile. Florile sunt dispuse în umbele compuse, cu peduncul lung, lungi de 1,5-2 cm, fără involucru. Corola dialipetală are 5 petale albe sau roz-crem. Cele 5 stamine au antere ovoidale, stilul şi stigmatul sunt nişte capitute de circa 2 mm. La baza stilului se află o glandă nectariferă. Ovarul e dispus inferior şi este bilocular. Coriandrul este o plantă xenogenă (cu polenizare încrucişată), polenizată mai ales de insecte. Fructul sferic, tare, nuculiform constă din două hemicarpe de culoare brundeschis; la presare sau lovire puternică, se desfac în semifructe glabre. Ajunse la maturitate, fructele se scutură uşor, au un miros şi gust aromat plăcut. Masa a 1 000 de fructe are valori cuprinse între 5 şi 16 g. În majoritatea ţărilor se cultivă populaţii locale de coriandru. În condiţiile de silvo-stepă şi stepă din ţările europene, o producţie sporită o au soiurile ruseşti Luci, Smena, Iantari, cu o perioadă de vegetaţie de 95-110 zile; ele produc o recoltă de peste 1100-1500 kg/ha şi au un conţinut de ulei volatil în fructe de 1,7-2,4%. Particularităţile biologice Ciclul de dezvoltare a coriandrului include 5 faze principale: semănat – răsărire 15-20 de zile; răsărire – formarea primelor tulpini 30-35 de zile; formarea tulpinilor – înflorire 15-20 de zile; înflorire – formarea fructelor 10-15 zile; formarea fructelor – maturizarea deplină 20-40 de zile. Durata perioadei de vegetaţie (răsărire – maturizare) este de 85-120 de zile şi depinde de soi şi de 2 factori principali: temperatura şi durata zilei. În zonele nordice, perioada de vegetaţie durează mai

332

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

mult, iar în cele sudice – mai puţin. Scăderea temperaturii încetineşte dezvoltarea, în timp ce creşterea duratei zilei o grăbeşte. Cerinţele faţă de temperatură. Temperatura minimă, necesară pentru încolţirea seminţelor de coriandru constituie 4-5°C, optimă – 10-12°C. La temperatura solului (în stratul de 0-5 cm) de 15-17°C, coriandrul răsare la 12-15 zile de la semănat; la temperatura de 10-12°C – peste 20-22 de zile, iar la temperatura de 6-8°C – peste 30-40 de zile. Seminţele abia germinate suportă îngheţuri de până la -8°C, iar plantele tinere (cu 4-6 frunze în rozetă) rezistă şi la geruri de -16–-18°C. La faza de formare a tulpinilor, coriandrul devine foarte sensibil la temperaturi negative şi poate fi afectat de cele mai uşoare îngheţuri. Suma temperaturilor pozitive necesare pentru perioada cuprinsă între semănat şi maturitate trebuie să constituie 1 900-2 000°C, iar pentru perioada dintre răsărire şi maturizare – 1 700-1 800°C. Temperaturile ridicate (peste 25°C) influenţează negativ înflorirea şi polenizarea florilor, sporind numărul de flori nelegate. Temperaturile moderate diurne de 23-25°C ale aerului şi absenţa vânturilor calde şi uscate influenţează pozitiv acumularea uleiului volatil în fructe. Cerinţele faţă de umiditate. La faza de rozetă, coriandrul suportă satisfăcător seceta din sol. La faza formării tulpinii, insuficienţa umidităţii în sol sporeşte creşterea plantei, micşorează ramificarea posterioară a tulpinilor şi numărul de flori în umbele. La faza înfloririi, seceta acţionează nefavorabil asupra fructificării. Alternarea bruscă a vremii umede cu cea uscată sporeşte căderea fructelor. Condiţiile optime de umiditate constituie 60% din capacitatea capilară pe fundalul aprovizionării suficiente cu NPK şi favorizează organogeneza şi formarea unui număr sporit de flori. Cerinţele faţă de lumină. Coriandrul este fotofil, nu suportă umbrirea, este o plantă de zi lungă. Suma orelor de iluminare solară necesară pentru parcurgerea fazelor cuprinse între răsărire şi înflorire deplină constituie 900-940 de ore, iar cea pentru întreaga perioada de vegetaţie – 1 400-1 500 de ore. Până la formarea tulpinii, aflarea coriandrului în stare de îmburuienare şi umbrire provoacă îngălbenirea, întârzierea creşterii şi, prin urmare, scăderea bruscă a recoltei, chiar dacă, ulterior, buruienile ar fi distruse. Cerinţele faţă de sol. Coriandrul manifestă cerinţe sporite faţa de sol. Cele mai bune recolte se obţin pe soluri fertile cernoziomice, bogate în humus, cu reacţia aproape neutră (pH 6,4-7,5). Pe solurile acide, cu pH-ul egal cu 5,5, producţia de fructe scade până la 50%. Pentru cultura coriandrului sunt propice şi solurile brune de pădure, cu un conţinut de humus mai mare de 3,0% în stratul arabil; nu sunt însă favorabile solurile grele ca şi compoziţie granulometrică, argiloase, mlăştinoase, precum şi cele nisipoase, fără structură, sau sărace în substanţe nutritive. Cerinţele sporite ale culturii coriandrului faţă de fertilitatea solului sunt determinate de particularităţile lui biologice: pentru o

8. Plante aromatice si medicinale ,

333

producţie de 1 t de fructe, coriandrul extrage din sol, în medie, 42 kg de N; 16 kg de P2O5; 10 kg de K2O, 47 kg de CaO, 10 kg de MgO. Tehnologia de cultivare În prima jumătate a perioadei de vegetaţie, coriandrul creşte şi se dezvoltă lent şi poate fi atacat de buruieni. Din această cauză, el se repartizează în asolament după cerealele de toamnă, care, pe lângă o rezervă sporită de umiditate a solului, asigură şi o îmburuienare minimă. Premergătoare bune pentru coriandru sunt borceagurile de culturi anuale cultivate pentru nutreţ, leguminoasele pentru boabe, porumbul pentru siloz şi culturile păioase de primăvară. Nu se recomandă ca premergătoare tutunul, sfecla pentru zahăr, floarea-soarelui, iarba-de-Sudan, care usucă solul la mare adâncime şi extrag din el mari cantităţi de substanţe nutritive accesibile. La rândul său, coriandrul este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, porumb, mazăre, floarea-soarelui ş. a. şi poate fi semănat din nou pe aceeaşi solă peste 3-4 ani. Lucrarea solului. Sistemul de pregătire de bază şi de pregătire a solului pentru semănat solicită ca, înainte de aceste operaţii, câmpul să fie curăţat de buruieni şi asigurat cu un regim favorabil de nutriţie şi umiditate. După recoltarea culturii premergătoare, dacă umiditatea solului o permite, se efectuează arătura de bază, la o adâncime de 22-25 cm, cu plugul şi cu boroanele. Pe terenurile cu îmburuienare sporită ori cu umiditate insuficientă, lucrările de pregătire a solului încep cu dezmiriştirea realizată cu discuitorul la o adâncime de 6-8 cm; peste 10-15 zile, terenul se ară superficial (12-15 cm) cu dezmiriştitorul cu brăzdare cu boroane ataşate, iar peste încă 14-20 de zile, se efectuează aratul de bază de toamnă, la adâncime de 25-27 cm. Ulterior, dacă este necesar, pământul se lucrează până toamna târziu cu un cultivator la care se ataşează boroane, pentru a distruge plantulele de buruieni. Solul se pregăteşte pentru semănat primăvara devreme şi procedura include operaţiuni de nivelare minuţioasă, grăpare imediat ce se poate ieşi în câmp şi o cultivaţie la adâncimea de 5-6 cm, concomitent cu grăparea. Fertilizarea. Pe solurile cernoziomice, brune de pădure, podzolice se aplică îngrăşăminte minerale ce conţin azot, care măresc producţia de fructe cu 30-33%. Pe solurile cernoziomice, se recomandă introducerea a P60, în timpul arăturii de bază, şi N50-60, în timpul cultivaţiei de primăvară. Concomitent cu semănatul, trebuie administrate doze de fosfor – P20 pe rânduri. Seminţele şi semănatul Coriandrul se înmulţeşte prin seminţe. El se seamănă în rânduri rare, cu intervale de 45-60 cm; pe solurile fertile şi libere de buruieni se recurge la semănatul în

334

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

rânduri dese, la distanţe de 15 cm. În Ungaria şi România, coriandrul se seamănă distanţat, la 25-30 cm între rânduri, deoarece distanţa de 15 cm favorizează dezvoltarea bolilor. Adâncimea de semănat constituie 4-5 cm. Germinaţia optimă a seminţelor în câmp are loc în anii cu primăveri umede. În funcţie de densitatea planificată şi distanţele dintre rânduri, norma de semănat poate varia între 8-10 kg/ ha şi 25-30 kg/ha. Semănatul distanţat, cu intervalele de 45-60 cm, se efectuează cu norma de 1,1-1,8 mil./ha sau 10-14 kg/ha. În cazul semănatului în rânduri dese, la 15 cm, norma optimă e de 25-30 kg/ha sau 3,0-3,5 mil. Epoca optimă de semănat este primăvara devreme, când în sol, la adâncimea de încorporare a seminţelor, temperatura constituie 10-12°C, iar la adâncimea de 10 cm – 7-8°C. În zonele sudice, aride, coriandrul poate fi semănat în pragul iernii. În unele cazuri, se admite şi semănatul vara (în august), astfel încât, la venirea îngheţurilor, plantele să ajungă la faza de 6-8 frunze. Înainte de semănat, seminţele de coriandru sunt supuse unui tratament cu aer cald. La temperatura de 20-25°C, tratamentul termic menit să sporească energia germinativă trebuie să dureze 5-6 zile. În acest scop, seminţele se înşiră pe o platformă însorită ori într-o încăpere bine încălzită (22-25°C) şi se amestecă periodic. Procesul se încheie când se obţine o umiditate stabilă, de 7-8%, a seminţelor. Lucrările de întreţinere Îngrijirea semănăturilor de coriandru implică grăparea înainte şi după răsărirea plantelor, lucrarea spaţiilor dintre rânduri şi prăşitul manual pe rânduri. Grăparea semănăturilor de coriandru înainte de răsărirea plantelor, efectuat la începutul încolţirii seminţelor, când lungimea colţilor nu depăşeşte 1,5-2 cm, contribuie la distrugerea a peste 70% din buruienile răsărite. Grăparea de după răsărirea plantelor poate fi începută în momentul apariţiei celei de-a 3-a frunze adevărate şi trebuie terminată, cel târziu, la faza de 5-6 frunze. Grăparea de după răsărirea plantelor se efectuează cu grape medii, diagonal faţă de rânduri. Pentru câmpurile semănate în rânduri rare, prima lucrare mecanizată se efectuează la adâncimea de 5-6 cm, când rândurile sunt bine conturate, folosindu-se cultivătorul prăşitor, prevăzut cu discuri de protecţie. Praşilele manuale pe rânduri se efectuează după necesitate, de obicei, de 2-3 ori. În cadrul sistemului de întreţinere a semănăturilor de coriandru, numărul lucrărilor mecanice şi manuale poate fi redus prin aplicarea erbicidelor. Când plantele de coriandru au 2-3 frunze adevărate, pentru combaterea buruienilor pot fi folosite erbicidele Treflan 24 EC - 4 kg/ha ş. a.). În funcţie de gradul de îmburuienare, pot fi utilizate şi alte erbicide. Erbicidele se administrează prin stropire cu soluţie apoasă, în doză de 500-600 l/ha. Lucrările de îngrijire a plantaţiilor semincere

Boala apare în timpul formării fructelor. ploşniţaumbelelor.0 l/ha. Uneori. folosirea soiurilor comparativ rezistente la această boală. mărar şi alte specii apiacee. compuse din uredospori. Ulterior. devin brunnegricioase. fenicul. provocând distrugerea celulelor. distruge ţesutul celular şi sistemul vascular. Larvele se hrănesc cu sucul plantelor. de igienă culturală. Cei mai des întâlniţi dăunători sunt viespea-coriandrului. coriandrul este atacat de rugină. de culoare alb-intens sau cenuşie. care se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete decolorate. începând cu faza cotiledoanelor. formarea tulpinilor şi bobocilor florali. rămân mici sau sunt distruse în întregime. Dăunătorul adult provoacă înţepături adânci organelor din etajul superior. Combaterea bolii se face prin tratarea seminţelor cu fungicide şi prin acţiuni fitosanitare: încorporarea adâncă a rămăşiţelor după recoltare. folosirea seminţelor de calitate înaltă şi neinfectate. sub formă de pustule bruncastanii. a florilor. Printre bolile coriandrului. îndepărtarea – înainte de înflorire – a plantelor netipice. chimion. Bolile menţionate mai sus pot fi prevenite prin procedee agrotehnice. 335 presupun şi purificarea biologică. Frunzele coriandrului pot fi atacate de mană. anason. prin . Pentru combaterea dăunătorilor pot fi utilizate produsele: Decis 25 CE 0. sistarea creşterii organului respectiv şi. De multe ori. Aceasta boală poate ataca coriandrul de-a lungul vegetaţiei. Combaterea bolii este foarte dificilă şi prevede: respectarea asolamentului şi semănatul repetat al coriandrului pe aceeaşi solă peste cel puţin 3-4 ani. pustulele se măresc. Ploşniţa umbeliferelor aduce daune plantaţiilor de coriandru. Boli şi dăunători. fiind atacate. care apare pe frunze sub formă de pete neregulate. au fost semnalate şi cazuri de îmbolnăvire de putregaiulrădăcinilor. afidele. unghiulare sau de formă neregulată. Coriandrul mai este atacat şi de cercosporoză. În caz de atac. utilizând plugul cu antetrupiţă. care se brunifică ulterior. plantele semincere preţioase se stropesc cu zeamă bordeleză de 1%. Ploşniţa afectează mai grav plantele tinere: depune câte un ou pe tulpinile tinere şi pe peţiolul frunzelor. se contopesc şi provoacă uscarea parţială sau totală a organului atacat. dezvoltând 2-3 generaţii pe an.8.025 l/ha şi BI 58 Nou – 1. cultura suferă de ramularioza coriandrului. unii dăunători polifagi. slab dezvoltate ori bolnave. a vârfurilor tulpinilor. arderea resturilor rezultate de la treieratul şi condiţionatul recoltei. care apare pe tulpini şi pe frunzele din partea inferioară. rozetei. frecvent întâlnite este brunificarea inflorescenţelor şi înnegrirea fructelor. a fructelor. sub formă de pete uleioase brun-închis. mărindu-se. dispuse spre vârful fructelor. se înnegresc. constituite din teleutosporii ciupercii. În cazul coriandrului. Plante aromatice si medicinale . În dreptul petelor se observă o pulbere fină. care. Se manifestă prin formarea unor pete necrotice alungite care. conducând la uscarea inflorescenţelor.

care permite păstrarea fructelor de coriandru în depozite. trebuie început treieratul cu combina cu culegător (picup). spaţiul dintre tobă şi contrabătătorul tobei la ieşire se măreşte până la 18-20 mm. prin stropire din elicopter cu desicantul clorat de magneziu 5-10 kg/ha sau cu Reglon (0. Păstrarea fructelor la o umiditate mai mare de 13% provoacă pierderi de până la 20-30% de ulei volatil. reduce considerabil conţinutul de ulei volatil – până la 50%. când brazdele se usucă în timp de 5-6 zile. De pe un hectar se pot recolta peste 1000-1500 kg/fructe. la temperaturi de 60-70°C. turaţia tobei se reduce la 500-550 de rotaţii pe minut. în uscătorii. când 50-60% din fructe au ajuns la maturitate şi au culoarea galbenbrună. micşorarea producţiei cu 40-80%. Prelucrarea materiei prime Uscarea. Pentru prevenirea atacului ploşniţelor. ca şi în cazul celor provocate de viespi. Pierderile cauzate de ploşniţe pot fi diminuate prin respectarea igienei culturale. La 4-5 zile după tratarea cu substanţe desicante. Tehnologii în fitotehnie urmare. iar frunzele majorităţii plantelor sunt uscate. Imediat după recoltare. se recomandă recoltarea coriandrului în 2 faze. fără modificări esenţiale ale calităţii. şi prin batozare. Starodub. Cea mai bună metodă de reducere a cheltuielilor şi pierderilor la recoltarea coriandrului o constituie desicarea-uscarea plantelor nerecoltate în câmp. În condiţii normale. . iar clapa ventilatorului se închide aproape complet. Pentru a evita zdrobirea fructelor. Uscarea fructelor de coriandru poate fi efectuată şi artificial.5 kg/ha) în termenele recomandate pentru recoltarea în 2 faze. se recurge la izolarea în spaţiu a coriandrului de alte apiacee (3-4 km). pentru a se usca până la umiditatea de 10-13%. coriandrul se usucă complet şi poate fi începută recoltarea directă cu combina. Recoltarea Deoarece fructele din umbele de ordin diferit nu se maturizează în acelaşi timp. iar în caz de autoaprindere ele pot fi compromise definitiv. umiditatea fructelor scăzând până la 10-13%. Spargerea fructelor de coriandru la recoltare. fructele se curăţă la selector şi se întind în straturi subţiri la soare.336 V. Cositul în poloage se face cu vindroverul.

glucide. Uleiul volatil din fructe variază între 3.5 mii ha. care se întâlneşte în flora spontană din zona mediteraneană. Feniculul .6. utilizate în mai multe ramuri ale industriei şi în medicină. Intern. FENICULUL Importanţa Feniculul. are o acţiune antiinflamatoare şi este un antiseptic. se recomandă în tratamentul balonărilor Fig. dar feniculul este o cultură tehnică de perspectivă.8. Din fructele de fenicul. Actualmente. 36. Plante aromatice si medicinale . Fructele şi plantele mature întregi conţin până la 18-20% de lapte. precum şi din plantele întregi. în funcţie de soi şi de condiţiile de cultivare. produsele din fenicul au diverse utilizări în industrie şi medicină. Extern. stimulează secreţia lactată. în nordul Africii. anason-dulce. are proprietăţi sedative. cenuşă. Datorită principiilor active multiple şi diferite.45-0. Uleiul volatil de fenicul are acţiune antispastică.82%. Feniculul se cultivă mai cu seamă pentru fructe. feniculul ocupa în Moldova suprafeţe de 1. proteine 14-22% pectine 5-7%. mărar-dulce.0-1. iar pentru obţinerea lui din plante proaspete – 0. 337 8. este una dintre cele mai vechi plante medicinale şi aromatice.0 şi 6. Planta conţine celuloză circa 14%. recoltate în perioada de coacere în lapte-ceară a fructelor din umbela centrală.0%. Asia Mică şi Asia Centrală. suprafeţele ocupate de această cultură sunt minore – sub 100 ha. se obţine uleiul volatil. În anii 1986-1990. numit şi molură.

care include 2 varietăţi – feniculul-dulce (anual) şi feniculul-amar (peren). calculat în raport cu dezvoltarea umbelei centrale. glabră. Masa a 1 000 de seminţe variază între 4. constituie 20-24 de zile. cele inferioare sunt peţiolate.5 mm. c) îmbobocire (apariţia umbelei centrale): intervalul dintre începutul formării tulpinilor şi îmbobocire constituie 18-20 de zile. d) înflorire: intervalul dintre îmbobocire şi înflorire. glabră. Pistilul este costat. b) începutul formării tulpinilor. Frunzele sunt mari.0-5. de 1 mm în lungime şi 5 stamine cu o corolă pentapetală caducă.2-2. este ramificată. cu 2 mericarpuri separate. iar a celor tardive perene – 170-180 de zile. Între îmbobocire şi înflorire se produce ramificarea tulpinii. Perioada de vegetaţie a soiurilor timpurii constituie 145-160 de zile. intervalul dintre răsărire şi formarea tulpinilor constituie 45-50 de zile. Krâmskii) se produce în a doua jumătate a lunii august. e) maturizarea (brunificarea seminţelor): intervalul dintre înflorire şi maturitatea deplină constituie 50-60 de zile. penat-sectate. cu segmente subţiri filiforme. Florile au petale mici. Dintre numeroasele specii ale genului Foeniculum se cultivă preponderent feniculul-comun. cilindrică. care au 5 coaste longitudinale proeminente. băuturilor. Starodub. Pe parcursul vegetaţiei. amplasate altern pe tulpină. . al tusei. durata dintre semănat şi răsărire constituie 20-25 de zile.0 m în înălţime (la formele perene) şi 80-400 cm (la formele anuale). ovarul inferior are 2 cuiburi.338 V. iar uleiul volatil – la fabricarea bomboanelor. iar cele superioare sunt sesile. ovalalungită. grosimea de sub colet nu depăşeşte 10-42 mm şi are multiple rădăcini laterale absorbante. cu striaţii fine. Fructele se folosesc şi în calitate de condiment în industria alimentară. feniculul parcurge următoarele faze principale de dezvoltare: a) răsărire.2 g. Tehnologii în fitotehnie abdominale. lungimea fructului este de 8-10 mm. construite fiecare din 10-20 de flori. Particularităţile morfologice Soiurile omologate în Republica Moldova sunt anuale şi fac parte din familia Apiaceelor. Inflorescenţa este o umbelă compusă din 10-15 umbele simple. Maturizarea tehnică a seminţelor soiurilor cultivate în Republica Moldova (Mărţişor. Tulpina atinge 1. Rădăcina feniculului este pivotantă. al bronşitelor şi astmului bronşic. pătrunde în sol până la adâncimea de 80-100 cm. Fructul este o diachenă de culoare cenuşie sau brun-verzuie. galbene. articolelor de cosmetică. lăţimea – 2-3.

Iarna. În anii secetoşi şi uscaţi. plantele de fenicul rezistă la temperaturi de -10– -18°C. temperatura optimă fiind de 16-18°C. apă şi sol. A doua perioadă critică cu cerinţe sporite faţă de umiditatea solului este cuprinsă între formarea şi ramificarea tulpinilor. Suma temperaturilor necesare pentru parcurgerea perioadei de dezvoltare cuprinsă între răsărire şi înflorire este de 1450-1500°C. provocate de „ferestrele” de încălzire din timpul iernării. se reflectă negativ asupra calităţii lor. năclăioase. Cerinţele faţă de umiditate. iar în cei ploioşi – diminuat faţă de normă. La temperaturi mai mari. Depunerile atmosferice după înflorire nu influenţează pozitiv cantitatea producţiei de fructe şi. Muşuroirea plantelor la finele toamnei le protejează contra creşterii. Lumina este un factor decisiv pentru realizarea unor producţii bune de fenicul. Plante aromatice si medicinale .8. în perioada formării fructelor şi maturizării lor. Ele pot fi productive în al doilea an de vegetaţie. în timpul germinaţiei. după care îngheaţă uşor la temperaturi sub 0– -5°C. 339 Particularităţile biologice Feniculul este o plantă cu cerinţe moderate faţă de temperatură şi cerinţe sporite faţă de lumină. în timpul vegetaţiei. procesul de maturizare a seminţelor se accelerează. cu reacţie alcalină. dar are. în condiţii de umiditate suficientă. Feniculul este considerat o plantă rezistentă la secetă. Cerinţele faţă de lumină. Conţinutul de anetol în uleiul volatil este şi el mai înalt în anii secetoşi. fiind puţin influenţat de temperatura aerului în această perioadă. până la înflorire. Cerinţele faţă de sol. . Insolaţia slabă micşorează ramificarea plantelor şi reduce producţia de fructe şi ulei volatil. Astfel. Nu sunt indicate solurile saline. Cerinţele faţă de temperatură. conţinutul de ulei volatil este sporit. fapt ce determină densitatea plantelor şi reuşita culturii. momente critice privind aprovizionarea cu apă. în cazul în care sunt acoperite şi cu un strat de zăpadă de 10-15 cm. Formarea normală a fructelor şi acumularea în ele a uleiului volatil decurge normal la temperaturi medii zilnice de 19-21oC. Propice pentru cultură sunt soiurile cernoziomice şi aluvionale. plantele nu au repaus biologic şi încep uşor sa vegeteze în săptămânile cu temperaturi pozitive ridicate din ianuarie–februarie. Dacă sunt muşuroite în pragul iernii. seminţele de fenicul au nevoie de o temperatură minimă de 6-8°C. seminţele de fenicul solicită o umiditate înaltă a solului în stratul de 0-10 cm. Pentru germinare. Pe soluri humice şi cu un regim hidric echilibrat pot fi obţinute producţii mari de fenicul. adeseori. lucrate adânc.

solul se pregăteşte după sistemul de ogor de toamnă: discuire de dezmiriştire după recoltarea culturii premergătoare. în asolament el este repartizat după cerealele păioase. feniculul poate fi puternic atacat de cuscută. borangic şi alte specii de parazit. adesea se pot obţine hibrizi între aceste culturi. Majoritatea cercetătorilor recomandă ca feniculul să fie fertilizat cu îngrăşăminte minerale . când apar lăstari noi de buruieni. la o adâncime de 22-24 cm.340 V. Feniculul este atacat de aceleaşi boli ca şi mărarul şi alte apiacee. care se recoltează devreme şi permit lucrarea de bază a solului în iulieaugust. Ultimele sunt incompatibile cu feniculul deoarece sunt frecvent atacate de diferite specii de cuscută. la o adâncime de 6-8 cm. Strict înainte de semănat trebuie efectuată o tăvălugire de nivelare şi tasare a solului.5 kg/ha. loturile semincere ale acestor specii trebuie amplasate la o distanţă de minimum 1 000 m. Starodub. Fertilizarea. Lucrarea solului.4 DA – 2. Plantat după unele ierburi perene. De regulă. În perioada pregătirii solului se aplică procedee agrotehnice necesare pentru curăţarea de buruieni şi pregătirea patului germinativ. când buruienile prezintă cel mai mare pericol pentru reuşita culturii. Culturile premergătoare nerecomandabile pentru fenicul sunt floareasoarelui. în mod normal. Primăvara. apiaceele fiind şi ele contraindicate ca premergătoare pentru fenicul. pot fi obţinute recolte bune de fenicul. În cazul amplasării după cereale de toamnă. se face o erbicidare cu sare aminică de 2. după discuire. feniculul se amplasează pe soluri relativ curate. iar peste 10-15 zile se ară cu plugul cu antetrupiţe. culturile furajere. porumbul pentru boabe şi ierburile furajere perene. Dacă solul este îmburuienat cu buruieni cu înmulţire cu muguri din rădăcină (pălămidă. într-un câmp liber de buruieni multianuale. Cultivaţia trebuie aplicată cu 2-3 zile înainte de semănat. ori cu 8-10 kg/ha de Utal. De aceea. Feniculul reacţionează bine la îngrăşăminte. la 10-12 zile după arătura efectuată în agregat cu grape sau tăvălug cu pinteni trebuie efectuată o cultivaţie pentru nivelarea solului şi distrugerea plantulelor de buruieni. Peste 10-15 zile se efectuează arătura de bază. Mărarul şi feniculul sunt specii genetic apropiate. prin stropire. Modul de pregătire depinde de condiţiile concrete şi de premergătoare. Eximele radiculare de fenicul stimulează germinaţia şi creşterea seminţelor de cuscută din rezerva lor din sol. Tehnologii în fitotehnie Tehnologia de cultivare Datorită perioadei îndelungate de germinare a seminţelor în câmp şi creşterii lente în prima parte a ciclului vegetal de după răsărire. torţei. trebuie aplicată o cultivaţie cu boroane grele la adâncimea de 6-8 cm. înainte de semănat. După culturile legumicole şi după cartof. susăiţă) ori stoloni. care atacă şi feniculul.

şi care pot compromite cultura. iar pe loturile semincere – de 6-8 kg/ha. În primele faze de dezvoltare. diminuează producţia până la 50-60%. care asigură o răsărire mai devreme primăvara şi o producţie înaltă. Combaterea ei se face prin tratarea seminţelor cu fungicide şi prin măsuri profilactice: izolare în spaţiu de culturi înrudite (mărar). Feniculul se seamănă primăvara timpuriu. seminţele trebuie tratate cu un fungicid de tip TMTD. Semănatul se face cu semănători de tip SO-4. feniculul este sensibil la îmburuienare. Bolile apar în iulie. Feniculul se cultivă ca şi cultură prăşitoare cu 60-70 cm distanţă între rânduri. VSC . Feniculul este deseori afectat de cercosporoză şi fomoză. Plante aromatice si medicinale .3 kg/t. 341 N60P60K60. adâncimea de încorporare a seminţelor este de 3-4 cm pe soluri grele şi de 1-5 cm pe cele cu structura granulometrică uşoară. Pentru distrugerea buruienilor. Pentru reglarea densităţii şi distrugerea plantulelor de buruieni anuale se recomandă grăparea acestei plantaţii. Semănatul. sub formă de membrane false de culoare brună sau cenuşiu-albicioasă şi se dezvoltă numai în prezenţa umidităţii (rouă sau picături) pe plante. care atacă frunzele. este posibil şi semănatul în pragul iernii. sau în doze mai mari. care poate diminua producţia cu 50-60%. Gunoiul de grajd trebuie şi el administrat în doze de 20-30 t/ha culturii premergătoare. Buruienile pot fi combătute şi prin aplicarea erbicidelor Treflan 24 EC – 4 l/ha. tulpinile şi fructele. Prometrin 50 SC – 3 l/ha. pentru a evita creşterea excesivă a masei vegetale la fenicul în detrimentul producţiei de fructe. în condiţii de umiditate sporită a aerului şi în absenţa curenţilor de aer. care sunt greu separabile de cele ale feniculului.2. Este important ca seminţele de fenicul să nu fie infestate cu seminţe ale unor specii de cuscută.8. După grăpare trebuie să rămână nevătămate 50-60 plante/m2. sau dacă stratul superficial al solului nu are umiditate suficientă. Cu 2-3 zile înainte de semănat. Norma de seminţe pentru plantaţiile industriale este de 9-10 kg/ha. aplicate culturii premergătoare. Boala se transmite prin seminţe şi resturi de plante. plantaţiile semănate cu norma de 10 kg /ha au o densitate superioară normei. Lucrările de întreţinere După răsărire şi conturarea rândurilor. dar acesta poate fi compromis în cazul încălzirilor de scurtă durată din timpul iernii: seminţele încolţite în acest timp îngheaţă uşor la temperaturi ulterioare sub 0°C. astfel încât seminţele să poată utiliza umiditatea din stratul superficial al solului ca factor important pentru germinare. Semănatul de primăvară se face la prima urgenţă. trebuie realizate 3-4 cultivări între rânduri şi 2-3 praşile manuale pe rând. amplasarea .

iar durata distilării este de 30-32 de ore. dar de mare perspectivă. Armurariul este o plantă medicinală comparativ nouă. Seminţele treierate se curăţă imediat şi se usucă suplimentar. România. Starodub. Ungaria. în condiţiile Moldovei. Polonia. Plantele se cosesc în poloage. feniculul se recoltează în 2 faze. Tehnologii în fitotehnie rândurilor în direcţia dominantă a vânturilor şi pe terenuri bine aerisite. ceea ce este iarăşi costisitor. producţia de ulei volatil este aproape de 2 ori mai mare decât cea obţinută din fructe de pe acelaşi câmp cu cca 20%. 0. producţia de fructe atinge 1 200-1 500 kg/ha. când 50% din fructele din umbela centrală sunt coapte. mai ales principiilor active din seminţe. Germania. iar din plante întregi – peste 50-60 kg/ha. recordul mondial fiind de 2 560 kg/ha. ele trebuie măcinate. Recoltarea Pentru producţia de fructe. 8. se aplică pe larg tehnologia de producere a uleiului volatil din plante întregi proaspete. datorită însuşirilor curative ale plantei. recoltate la faza de lapte-ceară a seminţelor din umbelele centrale. După uscarea şi reducerea la 10-12% a umidităţii fructelor. unde condiţiile pedoclimatice îi sunt favorabile. Rusia se cultivă ca plantă medicinală. Italia. Recoltarea se face cu ajutorul unei combine furajere. cultura a fost testată pe suprafeţe limitate. producţia de ulei volatil din fructe atinge 30-40 kg/ha.8%. În ultimul timp.7. Uleiul se obţine prin distilare cu vapori de apă. Se . care taie. unde se întâlneşte în flora spontană. astfel evitându-se fărâmiţarea fructelor. toacă şi încarcă masa proaspătă direct în containere mobile. La soiurile de fenicul omologate. În Republica Moldova. în zonele de sudest şi de sud. stropirea plantelor înainte de înflorire cu zeamă bordeleză de 1% sau cu alte preparate ce conţin cupru. Conţinutul de ulei volatil din materia primă din plantele întregi atinge.342 V. În unele ţări ca Franţa. Recolta de plante proaspete este de 7000-9000 kg/ha pe soluri fertile. la înălţimea de 20-25 cm. Recoltarea feniculului în 2 faze consumă multă energie şi provoacă pierderi de fructe. ARMURARIUL Importanţa Armurariul este o plantă originară din estul zonei Mării Mediterane şi din Asia Centrală. Pentru producerea uleiului volatil din fructe. Bulgaria. plantele se treieră cu ajutorul combinelor. În acest caz.

Tulpina este erectă. lung de 1. grupate în antodii cu diametrul de 4-6 cm. involucrul care acoperă antodiile este format din foliole tari. cu şanţuri longitudinale. Ele mai conţin până la 32% de ulei gras. pubescentă. grosimea ei este de 8-15 mm. Fructele şi preparatele medicamentoase extrase din ele au o acţiune hepatoprotectoare şi antihepatotoxică şi sunt utilizate în tratamentul afecţiunilor ficatului. într-un model mozaical. Armurariul este o specie ierboasă anuală. care conţin silimarină. Armurariul înfloreşte în perioada iunie–august. 37. sub colet. Au o importanţă curativă deosebită. cu rădăcina fusiformă. Plante aromatice si medicinale . lungi de 8-15 cm.5 cm. tubulare. aminoacizi. înaltă de 50-140 cm. hermafrodite. Armurariul utilizează fructele. mucilagii. Fructul este o achenă. pătrunde în sol până la 1 m. pătate cu alb. prevăzută cu un papus alb.0-1. pivotantă. Nervurile frunzelor se prelungesc pe margine cu câte un ghimpe. . terminate cu un spin viguros. În baza lor se produce medicamentul Carsil. Florile sunt roşii. receptaculul este cărnos. MMB – 25-30 g. 343 Fig.8. Frunzele sunt sesile alungit-ovate. ramificată în partea superioară. glabre. amplasate altern pe tulpini.

Cerinţele faţă de umiditate. Armurariul manifestă cerinţe moderate faţă de umiditate în timpul vegetaţiei. profunde şi permeabile. În majoritatea ţărilor se cultivă unele populaţii adoptate la condiţiile pedoclimatice concrete. Armurariul nu manifestă cerinţe deosebite faţă de sol şi se dezvoltă satisfăcător pe solurile erodate. Tehnologia de cutivare Fiind o plantă anuală. mai ales înainte de îmbobocire. Dacă în momentul semănatului solul conţine suficientă umiditate în stratul superficial (0-10 cm). Cerinţele faţă de sol. Premergători buni pot fi cerealele. precum şi cele sărăturoase. Soiuri. Tehnologii în fitotehnie Particularităţile biologice În ontogeneza armurariului pot fi distinse câteva faze de dezvoltare: răsărirea plantulei. puţin fertile. Primăvara.344 V. Pentru cultura armurariului sunt contraindicate solurile argiloase. porumbul pentru siloz şi cel pentru boabe. Cerinţele faţă de lumină. plantele obţinute prin autoînsămânţare ori semănate în septembrie–octombrie suportă temperaturi negative de -8–-10°C. în fazele de îmbobocire şi început al înfloririi. Imediat după răsărire. Lumina intensivă directă este benefică pentru creştere şi pentru formarea unor organe generative viguroase şi influenţează pozitiv acumularea principiilor active în seminţe. preponderent aride. plantulele sunt sensibile la îngheţuri. armurariul n-a fost profund studiat pentru a se selecta soiuri speciale. nu suportă umbrirea de buruieni. maturizarea seminţelor. când temperatura solului. înflorirea. se poate obţine o răsărire uniformă şi o densitate optimă a plantei. seminţele răsar în mod normal. dar măreşte conţinutul de principii active în seminţe. la adâncimea de 10 cm. reci şi impermeabile. îmbobocirea. Starodub. provenită din zonele sudice. în condiţiile de stepă ale ţării noastre manifestă cerinţe specifice faţă de factorii de creştere şi dezvoltare. influenţează negativ producţia de fructe. armurariul se cultivă în asolamentele specializate de plante medicinale ori în asolamente mixte cu plante legumicole sau furajere. Cultură comparativ nouă. Nu sunt recomandabile în calitate de premergătoare unele specii care au boli comune cu armurariul . ramificaţia tulpinilor. Armurariul este o plantă termofilă şi necesită temperaturi ridicate (28-30°C) în timpul înfloririi şi fructificării. armurariul este o cultură iubitoare de lumină. Deoarece provine din zone sudice. grele. constituie 8-10°C. formarea tulpinilor. Fiind o plantă de stepă. Cerinţele faţă de temperatură. ajunse la faza de rozetă dezvoltată. Cele mai mari producţii de seminţe se obţin pe soiuri cernoziomice cu textura medie. năclăioase. aparţia rozetei. Seceta prelungită în timpul vegetaţiei intensive.

apoi ţesutul se brunifică. 345 sau impurifică materia primă: floarea-soarelui. iar cele cu densitatea de 70-80 plante/m2 la răsărire nu trebuie rărite. Cultura poate reveni pe acelaşi teren peste 3-4 ani. iar planta întreagă se ofileşte treptat. În timpul perioadei de vegetaţie trebuie executate 2-3 praşile mecanice între rânduri şi 1-2 praşile manuale. Armurariul mai este uneori atacat şi de făinare.8. Semănatul Armurariul se seamănă primăvara foarte timpuriu. Făinarea se combate prin stropire cu soluţie de Fundazol 50 WP – 0. Ele pot majora cu 2429% producţia de fructe şi de silimarină. Ciuperca afectează coletul. influenţând pozitiv recolta de fructe. Prima praşilă mecanică se aplică cu cultivatorul utilat cu discuri de protecţie a plantelor de pe rând. iar N60 – la cultivaţie. Pentru prevenirea atacului de putregai se recomandă respectarea asolamentului şi a măsurilor de igienă culturală.0 kg/t). Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare. a. VSC 6. la 1-2 zile după semănat. Plantaţiile dese se răresc până la densitatea optimă. care atacă plantulele. Aceşti dăunători se combat prin acţiuni organizatorice: respectarea . Se vor folosi seminţe de calitate cu puritatea de 95% şi germinaţia facultativă de 90%. În condiţiile Republicii Moldova. înainte de semănat.2. trebuie începute lucrările de îngrijire: praşile mecanice între rânduri şi praşile manuale pe rând. cu semănători de tip SPC-6 ori SO-4. Buruienile din plantaţiile de armurariu pot fi combătute prin erbicidare cu preparat Gesagard 50 FW – 5 l /ha. Armurariul are o reacţie pozitivă accentuată la fertilizarea cu doze optime de îngrăşăminte minerale. Printre dăunători s-au remarcat răţişoarele şi gândacul-pământului. Boala care atacă cel mai frecvent plantaţiile de armurariu este putregaiul rădăcinilor. Densitatea optimă a armurariului este de 25-30 plante/m2. pe care apare o pâslă deasă. seminţele trebuie tratate cu TMTD.6 l/ha. Plante aromatice si medicinale . Erbicidul se aplică prin stropire preemergent. Lucrările de întreţinere Imediat ce plantele au răsărit şi rândurile s-au conturat. adâncimea optimă de încorporare a seminţelor în sol constituind 3-4 cm. Cantitatea de seminţe necesară este de 8-10 kg la hectar. Înainte de semănat. doza optimă pentru armurariu va fi N60P60K60. din care P60K60 se administrează la arătura de bază. Semănatul timpuriu asigură o răsărire uniformă a culturii. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare. Armurariul se seamănă la distanţe de 60-70 cm între rânduri. Fertilizarea. pe soluri cernoziomice bogate în potasiu. tutunul ş.

evitarea amplasării după culturi atacate de dăunători similari. Ulterior. semănatul cât mai timpuriu. iar întreaga plantă începe să se usuce. Ceaiurile şi infuzia de gălbenele au acţiune curativă în tratarea afecţiunilor hepatobiliare. reduc moderat tensiunea arterială sangvină.346 V. Sub formă de infuzii. ca plante medicinale. antiinflamatorie. . eczemelor. Plantulele cu 1-2 frunze suportă şi bruma de -2–-4°C. se folosesc ca insecticid în încăperi. frunzele se scutură. create în Republica Moldova. Florile ligulate uscate sunt folosite drept condiment şi colorant alimentar. fructele de armurariu se usucă până la umiditatea de 11-12% prin lopătări repetate. Soiuri: Soiurile Diana şi Nataly. GĂLBENELELE Importanţa Gălbenelele. Imediat după recoltare. În medicină sunt utilizate inflorescenţele sau produsele fabricate din ele. reglate corespunzător. degerăturilor. se află încă la etapa de omologare. pentru a nu permite spargerea fructelor şi a nu le arunca odată cu masa vegetală pe care o elimină combina. Recoltarea Armurariul se recoltează când 60-70% din inflorescenţe sunt uscate. 8. eliminarea buruienilor. Starodub. Pentru condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova. Florile proaspete şi uscate. Seminţele îşi încep germinaţia la temperatura de 2-4°C. Seminţele uscate se ambalează în saci de pânză şi se păstrează în depozite curate şi bine aerisite. tincturi. au diverse utilizări în medicina tradiţională şi ştiinţifică. bactericidă. Armurariul se recoltează cu ajutorul combinei de tip Sampo-500 sau SK-5 Niva. ele se utilizează la cicatrizarea şi vindecarea rănilor. producţia trebuie condiţionată şi curăţată. ulceraţiilor. sunt cultivate pe larg în întreaga lume. germinând mai bine la 20-30°C. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. arătura adâncă după recoltarea premergătoarei. înainte ca ele să se desfacă şi să elibereze fructele. Gălbenelele manifestă cerinţe moderate faţă de temperatură.8. care pot fi uşor suflate de vânt. cu miros specific. influenţează cardiotonic şi hipotensiv. în strat subţire. fiind cunoscute încă din antichitate. Florile au o acţiune cicatrizantă. Datorită conţinutului bogat în principii active al materiei prime. La această fază. cel mai recomandabil soi este Petrana. ele fiind întinse la soare pe o arie. Tehnologii în fitotehnie asolamentului.

în asolamente legumicole sau de culturi de câmp. Nu sunt recomandabile solurile saline sau cele invadate de buruieni. conţinut redus de humus. Gălbenelele manifestă pretenţii moderate faţă de lumină şi se admite cultivarea lor în livezile tinere. îşi stopează procesul de ramificare şi nu formează inflorescenţe noi. dar se obţin recolte mai . Cerinţele faţă de umiditate. pe solurile cu textură uşoară. Tehnologia de cultivare Premergătoarele. însă în condiţiile insuficienţei acesteia. Specia nu este pretenţioasă la umiditate. Gălbenelele Conţinutul optim de principii active în antodii se atestă în toiul verii. gălbenelele se cultivă în asolamente specializate de plante medicinale. Ele nu sunt pretenţioase faţă de cultura premergătoare. Plante aromatice si medicinale . În cultura industrială. gălbenelele trebuie cultivate în condiţii de irigare. 347 Fig. afânate. unde sunt parţial umbrite. dar se dezvoltă mai bine şi formează recolte mai consistente dacă sunt amplasate pe soluri fertile. Cerinţele faţă de sol. Gălbenelele nu manifestă pretenţii faţă de sol. humice. Cerinţele faţă de lumină. În condiţii de umbrire esenţială ele îşi reduc dimensiunile antodiilor şi cota de flori ligulate. De aceea. Seceta influenţează negativ masa şi involutitatea inflorescenţelor. 38. când temperaturile diurne oscilează între 25 şi 30°C.8. bine aprovizionate cu apă şi care se încălzesc uşor.

lucrările de întreţinere trebuie efectuate cu mijloace mecanice. înainte de semănat ele se amestecă cu o cantitate dublă de superfosfat granulat. de-a curmezişul rândurilor cu grapa sau în timpul primei praşile manuale. după culturi prăşitoare. pentru a evita samurasla în al doilea an după cultură şi pentru a preveni răspândirea şi atacul bolilor şi dăunătorilor. Pentru sporirea consistenţei seminţelor. . procedeu ce asigură o mai bună distribuţie a seminţelor în sol şi. Pentru condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova se recomandă Treflan 24 EC 4 l/ha. care lasă terenul curat de buruieni şi asigură condiţii optime pentru pregătirea de bună calitate a solului până la semănat. Norma de semănat este de 6-7 kg/ha pe plantaţiile semincere şi de 10 kg/ha – pe plantaţiile destinate recoltării antodiilor. Lucrările mecanice se completează cu praşile şi pliviri manuale. stabile şi cu cheltuieli reduse dacă sunt amplasate pe lucernişte arată. În condiţiile Republicii Moldova. trebuie efectuată o rărire a plantelor. respectiv. pe soluri cernoziomice se pot aplica P45K45 la arătura de bază şi N45-60 – primăvara. Foarte reuşite în calitate de premergătoare sunt cerealele păioase de toamnă. mai ales pe soluri cu fertilitate redusă şi când îngrăşământul de bază lipseşte sau a fost aplicat în doze mici. unde densitatea la răsărire depăşeşte 100 plante/ m2. Tehnologii în fitotehnie mari. Gălbenelele nu trebuie plantate pe aceeaşi solă decât peste 4-5 ani. a plantelor pe teren. Adâncimea de lucru a cultivatorului trebuie să constituie 6-8 cm la prima praşilă şi 8-10 cm – la următoarele. când se conturează deja rândurile. Având o perioadă de vegetaţie destul de lungă. Lucrări de întreţinere După răsărire. în funcţie de gradul de îmburuienare a plantaţiei. Odată cu semănatul se încorporează local şi superfosfat granulat (30-40 kg/ha). borceaguri pentru furaj sau leguminoase pentru boabe. care trebuie aplicat la cultivarea sau discuirea de dinainte de semănat. la cultivarea premergătoare semănatului.2. gălbenelele reacţionează pozitiv la administrarea îngrăşămintelor. Starodub. Buruienile pot fi combătute prin utilizarea erbicidelor.348 V.2. Seminţele şi semănatul Gălbenelele se seamănă primăvara. Lucrarea solului. Pregătirea de bază a solului se realizează în funcţie de cultura premergătoare. Pe plantaţiile semincere. Fertilizarea. la prima urgenţă. condiţie determinantă uneori pentru reuşita culturii. Adâncimea de încorporare a seminţelor reprezintă 2-3 cm. Praşilele mecanice se realizează cu ajutorul cultivatorului KRN-4. utilat cu discuri de protecţie a plantelor pe rând. Semănatul se efectuează cu semănători legumicole de tip SO-4.

fiind amestecate şi întoarse cu regularitate. Inflorescenţele recoltate nu trebuie ţinute mult timp în grămezi sau coşuri la locurile de colectare. recoltarea se repetă la 2-3 zile. Seminţele de gălbenele se maturizează neuniform. În cazul culturii industriale pe suprafeţe mari. ploşniţa-sfeclei. producţia ambalată se păstrează în depozite întunecoase.8. care îi nimiceşte frunzele şi florile. în lăzi căptuşite cu hârtie sau în saci de pânză. Antodiile se consideră uscate dacă la apăsarea cu degetul în centrul inflorescenţei aceasta se risipeşte. După 2-3 recoltări manuale. VSC – 3 kg/t înainte de semănat. Până la momentul livrării.05 l/ha. tratarea seminţelor cu pesticide TMTD. Pentru obţinerea cantităţilor necesare de seminţe. Pe plantaţii semincere se admite combaterea chimică a bolilor şi dăunătorilor. pentru a se evita degradarea ei (decolorare. asolamente. Producţia de inflorescenţe uscate a gălbenelelor constituie 800-1 000 kg/ha pe terenuri fertile fără irigare şi peste 1 200 kg/ha – pe terenurile irigabile. materia primă de gălbenele se ambalează. uscate şi curate. plantaţiile semincere se lasă pentru maturizare în masă şi recoltare mecanizată cu ajutorul combinei Sampo. care se combat cu Decis Profi 250 WC – 0. Ele trebuie uscate la umbră. cultivate pentru materie primă. în coşuri. cu atât gălbenelele vor forma mai multe inflorescenţe şi vor înflori mai abundent. Cu cât se vor culege mai des. După fiecare 5-6 recoltări trebuie aplicată o praşilă mecanică printre rânduri. Imediat după uscare. brunificare). Recoltarea. pe rame. Ele se culeg manual. se fracţionează şi apoi se ambalează în saci de pânză sau hârtie. poate fi utilizată şi metoda de uscare artificială în uscătorii speciale. hârtii. se depozitează în încăperi uscate. fiind des întoarse. iar cele pentru obţinerea materiei prime – la o distanţă de 250-300 m. mai târziu – la 4-5 zile. deoarece se încălzesc şi se încing. gălbenelele trebuie cultivate pe loturi semincere. bolile şi dăunătorii gălbenelelor se combat prin măsuri fitosanitare: respectarea igienei culturale. De pe loturile semincere se obţin producţii de 600-800 kg/ha. în încăperi bine aerisite şi curate. distrugerea la timp a buruienilor şi rămăşiţelor plantelor premergătoare. pânze. apoi se vântură. izolate în spaţiu. plantele de gălbenele sunt foarte dur şi frecvent atacate de făinare de mană. 349 Daune considerabile poate provoca gălbenelelor buha-salviei. sacoşe. în coşuri sau sacoşe de pânză. în straturi subţiri. în straturi subţiri (600 g/m2). pierzându-şi culoarea şi calitatea. Seminţele uscate se curăţă. În plantaţii industriale. motiv din care primele seminţe mature se recoltează manual. bine aerisite. în total executându-se 15-20 de recoltări. Seminţele proaspăt recoltate se curăţă urgent de impurităţi. Antodiile de gălbenele se recoltează pe măsura înfloririi (din iunie până în septembrie). se usucă la soare. În prima perioadă de înflorire. . bine aerisite. În a doua jumătate a verii. Plante aromatice si medicinale . buha-verzei. fără a fi presate puternic.

Tehnologii în fitotehnie 8. glucide.350 V. dar în medicina populară produsele din isop sunt folosite pe larg. În afară de ulei volatil. În ţările orientale. isopul fiind un tonic amar. Pentru acţiunea lui puternic antiseptică şi cicatrizantă. astmului bronşic. separat şi în asociaţii cu alte plante. răşini. Fig. detergenţilor. Infuziile de isop.9. se utilizează la tratarea bronşitelor cronice. la aromatizarea şampoanelor.11-0.40-1. ISOPUL Importanţa Calităţile gustative şi curative ale materiei prime de isop (Herba Hyssopi) sunt condiţionate de bogata lor compoziţie chimică. substanţe amare. Isopul este apreciat ca plantă condimentară: în industria alimentară. acizi organici. planta de isop conţine şi flavonoide.28% din masa proaspătă. isopul se utilizează la prepararea băuturii tonice răcoritoare. taninuri. săpunurilor. În planta de isop se conţin 0. Datorită compoziţiei chimice specifice a uleiului volatil. Unele popoare aromatizează cu isop caşcavalul topit şi brânzeturile.40% ulei volatil din masa absolut uscată ori 0. În medicina ştiinţifică isopul este puţin studiat. 39. citosterol. Uleiul volatil şi extractele din isop se folosesc în industria de parfumuri şi cosmetică. Isopul . infuziile şi alte extracte din plante de isop au o acţiune şi antiseptică. Starodub. compreselor şi la spălături. isopul este utilizat la pregătirea băilor.

8 m şi are multiple rădăcini laterale. ovate. aşezate la subsuoara frunzelor superioare. se cultivă timp de 4-6 ani pe acelaşi loc. Tulpinile tufelor pe rod ating înălţimea de 60-80 cm. Fructul conţine 4 nucule brun-închis. Populaţiile locale includ o mare diversitate de forme. Isopul înfloreşte în lunile iulie–august. cu peţiol scurt ori sesile. isopul realizează producţii satisfăcătoare timp de 10-12 ani. dacă ar fi recoltat la faza de îmbobocire– . Florile sunt grupate câte 5-9 în inflorescenţe spiciforme. localizate la baza caliciului persistent. care diferă atât prin înălţimea şi vigoarea tufelor. lucioase. cu marginea puţin răsucită în jos. ramificat în partea superioară şi patrulater în secţiune. Este şi o plantă decorativă. Având un sistem radicular puternic dezvoltat. fructele se maturizează în august– septembrie. întregi. brun.3 g.5-1. La plantele ce se înmulţesc prin seminţe sistemul radicular este pivotant. Isopul este un subarbust din familia Lamiaceae. pătrunde în sol până la 1.9-1. folosită în construcţiile urbanistice verzi. Pistilul are ovarul superior cu două stigmate şi 4 lobi. cât şi prin culoarea corolei florilor şi conţinutul de ulei volatil. netede. Italia etc. albă ori roz. Isopul a fost introdus în cultură ca plantă aromatică şi medicinală în India. se păstrează verzi în timpul iernilor blânde. Particularităţile biologice În zonele mediteraneene. corola bilabiată. În funcţie de suprafaţa de nutriţie. lungi de 2-4 cm şi late de 4-9 mm. 351 Isopul este şi o plantă meliferă preţioasă. ascuţite la vârf. De la colet ori rizom pornesc mai multe tulpini erecte ori arcuite în sus. Frunzele isopului sunt amplasate opus pe lăstarii anuali. asigură producţii de până la 60 kg/ha de miere cu aromă originală şi calitate superioară. glabre. În condiţiile Republicii Moldova. Staminele florilor (4 la număr. Pe glob. există 3 000 ha plantate cu isop. Plante aromatice si medicinale . de la care pornesc numeroase rădăcini lemnificate. MMB – 0. alungit lanceolate. Plantele sădite prin butaşi formează un rizom subteran de 6-8 cm lungime.8. de culoare violacee de diferite nuanţe. În Republica Moldova. se cultivă pe suprafeţe reduse. care conferă plantei un aspect de tufă. care penetrează solul până la adâncimea de 100-120 cm şi formează mici rădăcini laterale. Caliciul florilor este tubular. isopul poate fi folosit şi în plantaţiile antierozionale. Ungaria. Este o plantă xenogamă. la fiecare tufă de isop persistă de la 8-10 până la 40-50 de tulpini. Există opinii că pe terenurile fertile. Fiecare lăstar anual este lignificat la bază. dintre care 2 împreună cu stigmatul bifurcat) depăşesc cu 3-4 mm corola. Aceste caractere se manifestă în mod diferit în diferite condiţii pedoclimatice.

cu flori de culoare violet-deschis. cu apă freatică la adâncime mai mică de 2 m şi invadate de buruieni perene. b) început de formare a lăstarilor anuali. pe suprafeţele înfiinţate prin semănatul direct în câmp. cernoziomice. De regulă. În condiţiile ţării noastre. realizează producţii şi fără irigarea solului. . cu 2-3 perechi de frunze. cu textura uşoară şi medie. Cerinţele faţă de temperatură. În ţara noastră a fost creat şi omologat soiul Safir. cu o producţie stabilă. Plantele nu suportă umbrirea.5% populaţia locală sub aspectul producţiei de ulei volatil. când apar primii lăstari anuali de culoare verde-deschis. dacă solul este acoperit cu zăpadă. ating faza formării seminţelor şi maturizării lor. isopul manifestă cerinţe sporite faţă de umiditatea solului (mai ales în stratul superficial). calcaroase. plantaţiile destinate producerii de ulei volatil trebuie amplasate pe terenuri bine luminate. Cerinţele faţă de lumină. rezistă şi la temperaturi de până la –30°C. necesară pentru a obţine o răsărire uniformă a seminţelor. care. În primul an de vegetaţie.352 V. când apar din abundenţă lăstari de 2-3 cm. Soiuri. când plantele traversează următoarele faze de dezvoltare: a) înverzirea tufelor – începutul vegetaţiei. în cercetări comparative. pe pantele sudice. ceea ce este un factor hotărâtor al producţiei de ulei volatil. humice. Fazele de creştere şi dezvoltare În primul an de vegetaţie. Cerinţele faţă de sol. Starodub. mai ales cea cauzată de buruieni. Cele mai indicate sunt solurile fertile. isopul ar putea realiza două recolte. Temperaturile diurne mari din perioada de îmbobocire–înflorire influenţează pozitiv asupra procesului de acumulare a uleiului volatil în materia primă. cu lungimea de 1-2 cm. realizează producţii bune chiar şi pe soluri erodate. Isopul este o plantă termofilă. culturile de isop îngheaţă parţial ori se răresc esenţial din cauza îngheţurilor de -10–-15°C după „ferestrele” de iarnă cu temperaturi pozitive. Plantaţiile pe rod sunt rezistente la secetă după îmbobocire–înflorire. a depăşit cu 49. cu potenţial mare de adaptabilitate: iarna. isopul cultivat pe soluri neirigate regenerează lent şi nu poate forma a doua recoltă. din care încep să se desfacă primele 2 frunze. Isopul este o plantă iubitoare de lumină. Isopul nu manifestă cerinţe mari faţă de sol. Pentru plantaţiile de isop nu sunt indicate solurile grele. isopul se dezvoltă lent şi doar o parte din lăstarii de la etajele superioare. În majoritatea ţărilor se cultivă populaţii locale. Cerinţele faţă de umiditate. adaptate ecologic. lanul de isop are culoarea verzuie. Seminţele pentru reproducerea isopului se obţin de pe semănăturile din anii 2 şi 3 de vegetaţie. Tehnologii în fitotehnie înflorire.

iar rândurile se conturează bine. cartoful). El realizează producţii de materie primă de calitate bună cu conţinut sporit de ulei volatil pe terenuri însorite. În această perioadă. Pentru a obţine seminţe prin recoltare divizată. 40. Fertilizarea. apar lăstari laterali de 1-2 cm. Ca premergătoare pot fi utilizate culturile cerealiere şi leguminoasele timpurii. prăşitoarele fertilizate cu îngrăşăminte organice (sfecla pentru zahăr şi sfecla furajeră. În primul an de vegetaţie. 353 c) ramificare. aproape neagră. apar de 20-30 plante/m. o parte din seminţele primelor flori deschise s-au scuturat deja. când la mijlocul lăstarilor anuali care au format 10-12 perechi de frunze. f) brunificarea seminţelor. Îngrăşămintele organice şi minerale aplicate în timpul arăturii de bază influenţează puternic producţia de materie primă şi ulei volatil. roz ori albă la aproximativ 50-60% din lăstarii de la etajele superioare. când peste 50% din inflorescenţe au florile deschise ori înflorite deja. Tehnologia de cultivare Ca plantă perenă. când peste 50% din seminţele inflorescenţelor au culoarea brună. cu un luciu pronunţat. perioada de vegetaţie trebuie să constituie 132 de zile.. isopul se amplasează în afara asolamentului. Câmp de isop . g) maturizarea deplină a seminţelor. se manifestă faza de răsărire. mecanizate a seminţelor. de la subsuoara frunzelor. perioada de vegetaţie trebuie să constituie 152 de zile. Se poate cultiva pe terenuri erodate. la faza brunificării lor. de pantă şi ca o cultură antierozională.8. Plante aromatice si medicinale . iar celelalte sunt de culoare mai deschisă. seminţele se scutură uşor şi au culoarea brun-închis. d) îmbobocire – apariţia bobocilor de culoare violetă. cu expoziţie sudică şi fertilitate medie. au consistenţă de ceară ori lapte-ceară. iar în cazul recoltării directe. în loc de înverzirea tufelor. Isopul Fig. când toate inflorescenţele au culoarea brună. e) înflorire deplină. l.

luto-nisipoase şi nisipo-lutoase. în al doilea an de vegetaţie. Semănăturile la care distanţa dintre rânduri este mai mică (45-50 cm) doar în primul an de vegetaţie sunt mai productive decât cele distanţate (70-75 cm). nivelul de umiditate şi gradul de îmburuienare. seminţele de isop se tratează cu fungicide de tip TMTD. puternic îmburuienate. optimă pentru semănat este perioada din pragul iernii. Lucrările de bază ale solului trebuie realizate în funcţie de premergătoare. Dacă solul este afânat la o adâncime mare. imediat ce solul s-a zvântat şi poate fi lucrat. În acest caz. Odată cu pregătirea patului germinativ. diminuează producţia şi uniformitatea distribuirii plantelor. semănatul în pragul iernii se practică pe terenuri relativ libere de buruieni şi pe soluri uşoare. . distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 100 cm. Seminţele semănate în pragul iernii răsar uniform primăvara devreme. Seminţele şi semănatul La crearea noilor plantaţii de isop se utilizează seminţe certificate. la prima urgenţă. Norma de seminţe de bună calitate pentru un hectar este de 5-6 kg. hrana suplimentară cu N120 sporeşte cu 56% producţia. Plantaţiile pe rod trebuie fertilizate cu azot N60 în fiecare an. în cazul în care îngrăşămintele de bază P60K60 au fost introduse în timpul arăturii. Tehnologii în fitotehnie răscumpără foarte bine dozele de N60P60K60 introduse la arătura de bază. înainte de semănat. Înainte de semănat. În condiţiile Republicii Moldova. Pe solurile grele. Brăzdarele semănătorilor trebuie utilate cu limitatoare de adâncime. patul germinativ se pregăteşte prin lucrarea superficială a solului – grăpare cu grape grele ori cultivaţie la 5-6 cm cu grape ataşate la cultivator. în sol se încorporează îngrăşămintele minerale azotoase. VSC – 3 kg/t. buruienile apar primăvara mai devreme.354 V. el se lucrează cu un tăvălug neted sau cu pinteni de tip 3 KKŞ-6. când temperatura medie a aerului este mai mică de 5°C şi se află în scădere. iar pe soluri erodate sau pe pantă. în schimb lucrarea între rânduri este mai dificilă. În condiţiile Republicii Moldova. Starodub.2 sau cu alte semănători adaptate pentru semănatul seminţelor mici. mărind astfel perioada de îngrijire a semănăturilor. primăvara. care pierd repede umiditatea şi se usucă rapid în stratul superficial de 2-3 cm. Lucrarea solului. plantarea culturii în epoci târzii provoacă o răsărire neuniformă. Din acest motiv. Isopul se seamănă cu ajutorul semănătorilor legumicole de tip SO-4. se recomandă semănatul timpuriu de primăvară. Semănatul de primăvară se realizează la prima urgenţă. Isopul trebuie semănat la o distanţă de 70 cm între rânduri. cresc şi se dezvoltă mai timpuriu. la sfârşitul lunii octombrie şi prima jumătate a lunii noiembrie. Pe terenurile însămânţate în pragul iernii.

buruienile pot fi combătute eficient prin aplicarea erbicidelor. iar în anii secetoşi asigură producţii mai mari decât pe loturile nerărite. În cultura cu densitatea de peste 46 plante/m2 se manifestă tendinţa de micşorare a conţinutului de ulei volatil al materiei prime şi. apoi se efectuează prima cultivaţie între rânduri. pentru a menţine plantele curate de buruieni şi solul afânat. semănăturile şi plantaţiile de isop menţin o productivitate economic acceptabilă pe parcursul a 5-6 ani. în anul 4 de vegetaţie. Pentru a asigura o distribuire uniformă. pe parcursul vegetaţiei. Aceste semănături necesită o rărire prin buchetare cu înlăturarea a 50% din plantule. Imediat după conturarea rândurilor se execută prima praşilă mecanică între rânduri. se aplică nutriţie suplimentară de azot. iar cele mai mari sunt mai costisitoare şi nu stimulează creşterea producţiei. implicit. la adâncimea de 5-6 cm. După 5-6 zile de la prima cultivaţie.0-2. înainte de semănat. Plante aromatice si medicinale . isopul se autorăreşte până la densitatea optimă. scăderea producţiei de ulei volatil. Lucrările de întreţinere. pe măsura necesităţilor. ulterior urmând să fie defrişate. isopul răsare timpuriu. semănăturile cu densitatea de peste 60-80 plantule/m2 se grăpează de-a curmezişul rândurilor cu grape uşoare. cu dispozitivul suspendabil de tip RUM-0. care. Pe semănăturile din pragul iernii.5 cm. primăvara timpuriu. primăvara. până la răsărire. 355 Normele mai mici sunt mai greu de realizat cu tehnica disponibilă.5 mm. folosind 300-400 l/ ha de soluţie apoasă.8. Îngrijite în mod corespunzător. cu grape prăşitoare ataşate la cultivator. se efectuează 3-4 praşile mecanice între rânduri şi pliviri manuale în rând. Buchetarea facilitează lucrările de întreţinere. Deoarece în Republica Moldova isopul a fost introdus în cultură relativ de . Mai departe. seminţele se amestecă cu o cantitate egală ori dublă de superfosfat granulat ori mraniţă uscată. Buruienile monocotiledonate se combat prin erbicidare cu Fusilade Forte 150 EC – 1. isopul răsare cu 15-20 de zile mai târziu. Din al doilea an de vegetaţie. În cultura realizată prin semănat direct în câmp. Culturile cu densitate mare la răsărire (peste 89 plantule/m2) pot fi rărite după prima cultivaţie ori imediat după răsărire. când temperatura solului constituie 3-4°C şi se află în creştere (în martie). luto-nisipoase. Adâncimea de încorporare a seminţelor va fi de 2. cernută printr-o sită cu orificii rotunde de 2. Densitatea recomandabilă a semănăturilor de isop în primul an de vegetaţie trebuie să constituie 20-25 plante/m2.0 l/ha ori Pantera (2 l/ha).0 l/ha. constituie 13-19 plante/m2 ori 19-48% din densitatea iniţială. cu compoziţia granulometrică medie.0-2. Semănăturile de isop realizează o densitate a plantulelor de peste 100 unităţi/m2. cu un cultivator prevăzut cu discuri de protecţie a plantulelor. Pe soluri uşoare. când buruienile au înălţimea de 8-10 cm. se aplică Prometrex 50 SC – 3.5. În semănăturile de isop. În cazul semănatului timpuriu de primăvară.

dacă se face în perioada post-înflorire – formarea seminţelor. precum şi de putregaiul rădăcinilor. Tehnologii în fitotehnie curând. la un prag de dăunare de 3 larve/m2.3 l/ha. îngălbenirea plantelor. care ar produce pagube importante producţiei. isopul este atacat de boli virotice. au relevat că. Ultimul se manifestă sub formă de brunificare şi putrezire a sistemului radicular. în condiţiile locale se pot obţine 2 recolte de masă uscată medicinală.356 V. VSC – 3 kg/t. evitarea semănatului prea dens. fapt ce scurtează durata de exploatare a suprafeţelor pe rod. recolta se reduce substanţial. dacă prima coasă se face la faza ramificării şi începutului de înflorire. Terenurile de isop puternic atacate de viroze şi alte boli trebuie defrişate şi înlocuite cu altele noi. şi se manifestă mai puternic în anii secetoşi. Combaterea dăunătorilor se face prin recoltarea masei ierboase înainte de răspândirea în masă a dăunătorului. Ca măsură chimică se recomandă tratarea seminţelor înainte de semănat cu TMTD. pentru obţinerea masei uscate. sădite cu butaşi şi puieţi. Virozele sunt mai persistente pe plantaţiile îmbătrânite. a doua coasă are dimensiuni economic acceptabile. unde isopul nu creşte deloc. aplicarea sistematică a îngrăşămintelor. Cercetările şi observaţiile din ultimii ani în zona centrală a Moldovei au relevat că isopul este atacat uneori de unii dăunători polifagi cum ar fi larva fluturelui-alb-american. îndeosebi când cultura este amplasată în vecinătatea speciilor arboristice. a fâşiilor silvice de protecţie. Din punct de vedere . Lucrări de întreţinere obligatorii sunt respectarea igienei culturale. Recoltarea Cercetările efectuate recent în condiţiile zonei centrale a Republicii Moldova asupra unei culturi de isop de soiul autohton omologat Safir. mai ieftină şi mai uşor de executat şi permite plantelor să se pregătească fiziologic mai bine pentru iernare. de regulă. în anii 3 şi 4 de vegetaţie. în perioada începutului îmbobocirii. înfiinţată cu seminţe semănate direct în câmp. Pe astfel de suprafeţe. în câmp se formează locuri rărite sau chiar goale.5 EC – 0. Prin urmare. extragerea şi arderea resturilor vegetale primăvara. Atacul se manifestă preponderent în iunie. dăunătorul se combate prin tratarea cu preparatul Decis 2. În urma atacului putregaiului rădăcinilor (fuzarioză). Producţia masei necesare în cazul a 2 recolte pe an va constitui 2700-3200 kg/ha. în lunile mai şi iunie. Pe suprafeţele de isop pe rod destinate producerii uleiului volatil. Starodub. uscarea lor.5 m). precum şi evitarea amplasării culturii pe terenuri cu ape freatice superficiale (1. el nu şi-a format încă o entomofaună a dăunătorilor specifici.0-1. plantele atacate se smulg uşor din sol. Începând cu anul 3 de vegetaţie. Ultima variantă este mai avantajoasă. La un atac puternic. densitatea plantelor scade. O recoltă echivalentă de masă uscată se obţine de la o singură coasă. boala se răspândeşte treptat sub formă de focare circular-ovale.

8. Plante aromatice si medicinale ,

357

organizatoric, recoltarea cu 2 coase (prima în iunie şi a doua în septembrie) este acceptabilă şi permite ca uscătoriile să fie folosite eşalonat o perioadă mai lungă de timp, obţinând o producţie de masă uscată de bună calitate. Pe suprafeţele mici, recoltarea se face manual, cu secera ori coasa, tăind partea ierboasă bine foliată, astfel încât pe lăstarii anuali să mai rămână câte 2-3 perechi de frunze active, necesare pentru regenerarea posterioară a tufelor. Pe suprafeţe mari, recoltarea se face cu combine ori cositori furajere, care pun materia primă în poloage (brazde). Impurităţile (buruienile rămase) se înlătură manual din brazde. După ofilire şi uscarea parţială, plantele tăiate se culeg din brazde, se cară pe arie ori în uscătorii pentru uscarea, sortarea şi ambalarea plantelor uscate. Dacă materia primă este destinată producerii uleiului volatil, isopul se recoltează în perioada post-înflorire – formarea seminţelor, când doar în vârful inflorescenţelor mai rămân unele flori solitare deschise. În această perioadă, conţinutul de ulei volatil al materiei prime proaspete este mai înalt, iar producţia de ulei volatil – maximă. Pentru materia primă aromatică, destinată distilării cu vapori, se va obţine o singură recoltă (în iulie–august), care asigură o producţie de ulei volatil de calitate superioară de 20,3 kg/ha. Recoltarea isopului, indiferent de destinaţia materiei prime, se va face pe timp cald, însorit, fără vânturi puternice, după ce roua s-a evaporat. Pentru producerea uleiului volatil, recoltarea se face cu combine furajere de tip E-281, KPI-2,4, KPG-5, care taie, toacă şi încarcă materia primă proaspătă în containere KTT-18 ori remorci. Uscarea materiei prime. Materia primă destinată producerii masei uscate (Herba Hyssopi) se usucă pe cale naturală, utilizându-se toate încăperile disponibile în gospodărie – şoproane, poduri, magazii, pătule, care vor fi pregătite în acest scop: curăţate, dezinfectate şi bine aerisite, pentru înlăturarea mirosurilor nespecifice. Uscarea se poate face şi în uscătorii speciale, pe cale artificială, la temperaturi de 30-35°C. Înainte de punerea la uscat, din materia primă se înlătură manual impurităţile biologice (buruienile, plantele altor specii) şi anorganice. Masa uscată se ambalează în saltele şi se depozitează la întuneric în încăperi uscate, curate, bine aerisite. Uneori masa ierboasă de isop este solicitată sub formă de gerebelt – masa de frunze, calicii de flori şi flori fără tulpini. Gerebeltul se obţine prin batozarea masei uscate şi înlăturarea tulpinilor prin sitare. Din vracul obţinut se înlătură, de asemenea, fragmentele mărunte de plantă şi impurităţile minerale, care trec prin site cu orificii de 1,0 mm. Produsul farmaceutic finit Gerebelt este alcătuit din fragmentele de frunze, calicii şi flori cu miros aromat specific, puternic şi cu gust aromat, uşor arzător. Ca şi masa uscată întreagă, gerebeltul sitat se ambalează în saci ori saltele şi se depozitează în încăperi curate, uscate şi bine aerisite.

358

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Producerea seminţelor de isop Înmulţirea isopului pe cale generativă presupune producerea unor seminţe de calitate şi ieftine. Isopul înfloreşte eşalonat, de aceea în inflorescenţe, către sfârşitul înfloririi, există deja şi seminţe brune, în părţile bazale şi de mijloc. În semănătură rară, isopul înfloreşte mai abundent. La creşterea seminţelor, se va ţine cont de aceste particularităţi. Seminţele de isop se obţin de pe loturi semincere semănate cu seminţe certificate ori sădite cu butaşi de soiuri ori provenienţe omologate sau recomandate spre cultivare, semănate la distanţa dintre rânduri de 70-100 cm şi cu o normă de 3-4 kg/ha. Loturile semincere pot fi înfiinţate şi cu butaşi certificaţi, prin sădirea a 40 mii unităţi/ha. Ele se amplasează pe soluri fertile, humice, luto-nisipoase, după premergătoare care eliberează devreme terenul şi permit efectuarea de bună calitate a lucrărilor (cereale păioase, leguminoase pentru boabe, borceaguri). Fertilizarea pe loturile semincere include administrarea în timpul arăturii de bază a 30-40 t/ha de gunoi de grajd. Sistematic, începând cu anul II de vegetaţie, primăvara timpuriu, până la începutul înverzirii tufelor, se aplică nutriţie suplimentară cu azot (azotat de amoniu). Lucrările de întreţinere includ praşile mecanice între rânduri şi praşile manuale pe rând, ori de câte ori este nevoie, pentru a menţine lotul semincer curat de buruieni, iar solul dintre rânduri – afânat. În primul an de vegetaţie, semănătura se răreşte prin buchetare mecanizată până la densitatea de 10-15 plante/m2. În anul II de vegetaţie se fac purificări biologice, cu înlăturarea plantelor bolnave şi care diferă prin culoarea florilor. Seminţele se obţin, de regulă, de pe plantaţiile din anii 2 şi 3 de vegetaţie. Cercetările au demonstrat că, pe suprafeţele îmbătrânite de isop, producţia de seminţe este mică şi constituie în medie 60-80 kg/ha. Epoca optimă de recoltare pentru obţinerea seminţelor este atunci când pe 50-60% din lungimea inflorescenţei seminţele s-au brunificat, iar unele seminţe au culoarea brună-negrie. Recoltarea se efectuează divizat: plantele se taie mecanizat în poloage dimineaţa, pe rouă; peste 4-5 zile, când seminţele se usucă şi se scutură uşor la frecare manuală; poloagele se treieră cu o combină utilată cu culegător. Pe loturile semincere mici, plantele uscate se treieră la batoze staţionare speciale. Dacă se va aştepta până la maturitatea seminţelor în toată inflorescenţa, pierderile vor constitui mai mult de jumătate din producţia potenţială de seminţe, isopul având o coacere eşalonată a seminţelor. În anul III de vegetaţie, la faza optimă de recoltare, producţia de seminţe atinge 232 kg/ha, iar pe plantaţiile din anul IV de vegetaţie – 187 kg/ha. La 30-40 de zile după recoltare, seminţele de isop au o germinaţie de 8085%. Curăţate la timp, uscate şi condiţionate, ele păstrează o germinaţie de peste 50% pe parcursul a 3 ani după recoltare. În condiţii de depozitare, seminţele de isop îşi păstrează facultatea germinativă timp de 3-4 ani.

9. Bostanoasele

359

CAPITOLUL BOSTĂNOASELE

9

Bostănoasele sunt un grup de plante ce fac parte de familia Cucurbitaceae. Cele mai răspândite genuri ale acestei familii sunt: harbuzul (Citrullus), zămosul (Cucumis), dovleacul (Cucurbita) etc. În condiţiile Republicii Moldova, ele au o importanţă agronomică şi economică vădită. Fiind produse dietetice, bostănoasele sunt utilizate pe larg în hrana omului (în stare proaspătă şi la fabricarea melasei, a mierii, dulciurilor etc.). Din sămânţa bostănoaselor se extrage ulei (20-40%) cu calităţi gustative înalte. O importanţă furajeră deosebită o are harbuzul furajer. Din punct de vedere agrofitotehnic, plantele din familia Cucurbitaceae sunt prăşitoare şi contribuie la curăţarea terenului de buruieni. În Republica Moldova există condiţii pedoclimaterice favorabile pentru cultivarea harbuzului, a zămosului, dovleacului şi dovlecelului, a căror producţie constituie respectiv 45-70 t/ha, 40-60 t/ha, 90-100 t/ha şi respectiv 80-90 t/ha. În ultimii ani, s-au extins suprafeţele plantate cu harbuji alimentari, asigurate prin implementarea soiurilor şi hibrizilor timpurii şi extratimpurii cu potenţial înalt de producţie (50-60 t/ha) şi calităţi gustative bune. În prezent, bostănoasele se cultivă pe o suprafaţă de 3,44 mil. ha. Producţia lor medie constituie 27 576 kg/ha. Cele mai mari suprafeţe sunt cultivate în China (2 016 000 ha; producţia medie – 33 887 kg/ha), Turcia (160 000 ha; producţia medie – 26 875 kg/ha). În Republica Moldova, plantaţiile de bostănoase ocupă peste 5 000 ha, producţia medie constituind 11 200 kg/ha. Sistematica În cadrul genului Citrullus astăzi se cultivă masiv 2 specii: Citrullus edulis – harbuzul alimentar şi Citrullus colocyntoides – harbuzul furajer. Genul Cucumis include 16 specii, cea mai mare răspândire având-o C. Melo. Zămosul cultivat (C. Melo) este reprezentat prin 8 varietăţi, care fac parte din 2 grupuri. La baza grupării stau anumite particularităţi ale fructului: consistenţa miezului şi a placentei. Din primul grup fac parte varietăţile cu miezul dens şi placenta uscată: cantalup, amer, zard; din al doilea – varietăţile cu miezul moale şi placenta lichidă: handaleac, adana, casaba, placenta.

360

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Dovleacul (bostanul) este reprezentat prin următoarele specii: dovleac comestibil (Cucurbita maxim), dovleac muscat (Cucurbita moschat), dovleac pepo, care include următoarele subspecii – Cucurbita pepo esculenta, dovlecel (Cucurbita pepo geralmontia) şi patison (Cucurbita pepo patison).

Fig. 41. Plantaţie de bostan Soiuri de dovleac omologate în Republica Moldova
Denumirea Specia, subspecia soiurilor Mramornaia C. maxima Hersonskaia C. maxima Iubileinaia C. moschata 70 Sotă 38 C. pepo geralmontia Lenuţa Vodopad C. pepo geralmontia C. pepo geralmontia Direcţia de utilizare cp – stare proaspătă cp – stare proaspătă cp – stare proaspătă, in – industrializare cp, in 04-semitimpurie cp, in cp, in cp, in cp, in cp, in cp, in cp, in 03–timpurie 03–timpurie 02–foarte timpuriue 03–timpurie 03–timpurie 05–mijlocie 04–semitimpurie Categoria de Categoria maturitate 06–semitardivă S–soi 05–mijlocie S–soi 05–mijlocie S–soi S–soi F1 F1 F1 F1 S S S

Eskenderany C. pepo geralmontia Nahodka Helena Belâi Auriu C. pepo geralmontia C. pepo geralmontia C. p. patison C. p. patison

9. Bostanoasele

361

Soiuri şi hibrizi de zămos (pepene galben) în Republca Moldova
Denumirea Basarabia Pridnestrovskaia Camelia Zaryana Direcţia de utilizare stare proaspătă stare proaspătă stare proaspătă stare proaspătă Grupa de maturitate 03–timpurie 03–timpurie 03–timpurie 03–timpurie Categoria S – soi S S F1

Fig. 42. Plantaţie de zămos Harbuzul este o cultură care se consumă în stare proaspătă şi murat. Graţie conţinutului de substanţe ce reglează unele funcţii fiziologice în organismul uman, harbuzul se utilizează atât ca desert, cât şi ca mijloc ecologic de tratament şi profilaxie a bolilor de ficat, rinichi, precum şi la ameliorarea funcţiei inimii şi activităţii generale a organismului uman. Harbuzul furajer conţine o cantitate mare de pectină (14-18%) şi poate fi folosit ca materie primă la fabricarea pectinei, utilizată pe larg în industria alimentară, de prelucrare a laptelui, textilă, farmaceutică.

362

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Soiurile de harbuz omologate în Republica Moldova
Denumirea soiului, hibridului 1. Astrahanski – stare proaspătă 2. Roza Iugo-Vostoka, stare proaspătă 3. Tavriiski – stare proaspătă 4. Crisby – stare proaspătă 5. Lady – stare proaspătă 6. Helen – stare proaspătă 7. Madera – stare proaspătă 8. Crimson sweet – stare proaspătă 9. Topgun – stare proaspătă 10. Eureka – stare proaspătă 11. Pektinâi – furajer Categoria de Soi, Condiţii de Tipul plantei maturitate hibrid cultivare 05–mijlocie Cu plete medii S Câmp deschis 04-semitimpurie Cu plete lungi 05–mijlocie 03–timpurie Cu plete lungi Cu plete medii S S F1 F1 F1 F1 F1 F1 F1 S Câmp deschis Câmp deschis Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Câmp deschis Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Câmp deschis

02–foarte Cu plete lungi timpurie 02–foarte Cu plete scurte timpurie 02–foarte Cu plete scurte timpurie 04-semitimpurie —”— 03–timpurie 02–foarte timpurie 07–tardivă —”— —”— —”—

Figura 43. Plantaţie de harbuz

9. Bostanoasele

363

Particularităţile biologice Bostănoasele sunt pretenţioase faţă de temperatură. Seminţele de harbuz germinează la temperatura de 15-17oC; cele de zămos – la 14-16oC; cele de dovleac – la 9-11oC. Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a plantelor de harbuz şi zămos este de 20-30oC, iar a dovleacului – de 18-22oC. Temperatura maximă, la care scade brusc intensitatea fotosintezei, este 40-45oC. Scăderea temperaturii până la 12-15oC influenţează negativ asupra procesului de creştere şi dezvoltare a culturilor bostănoase. La temperatura de 0-1oC, plantele de harbuz şi zămos pier, iar cele de dovleac sunt vătămate considerabil. Ca plante xerofite, culturile bostănoase manifestă cerinţe reduse faţă de umiditate. Rezistenţa lor la secetă este determinată de capacitatea înaltă de absorbţie a sistemului radicular. La transpiraţie, bostănoasele elimină mai multă apă decât alte plante cultivate. La harbuz, de exemplu, coeficientul mediu de transpiraţie este de 600; la zămos – de 620, iar la dovleac de 750. Dimineaţa, transpiraţia dovleacului este mai slabă decât a harbuzului şi zămosului, la prânz şi spre seară fiind mai ridicată. La harbuzul furajer, intensitatea transpiraţiei este mai sporită decât la harbuzul de masă. Bostănoasele se dezvoltă bine în condiţiile umidităţii relative de 60-70% a aerului. Pentru umflarea seminţelor de harbuz sunt necesare 48-50% de apă raportată la masa lor uscată; iar a celor de zămos – 41-45%. Cele mai mari cerinţe faţă de umiditate bostănoasele le manifestă în perioada de înflorire şi fructificare. Cerinţele culturilor bostănoase faţă de sol sunt deosebit de mari, extrem de exigente fiind faţă de structura şi compoziţia fizică a solului. Bostănoasele realizează cele mai mari producţii pe soluri cernoziomice, bogate în substanţe organice, cu textură uşoară. Harbuzul este mai puţin sensibil la reacţia neutră a solului, creşte bine şi pe solurile acide (pH = 5,0). Zămosul se dezvoltă mai bine pe solurile cu pH = 6,7. Bostănoasele necesită elemente minerale uşor asimilabile. Ele nu rezistă la concentraţiile sporite de săruri în sol. Fosforul şi potasiul influenţează asupra dezvoltării organelor reproductive şi contribuie la formarea florilor, accelerarea coacerii şi creşterii conţinutului de zahăr în miezul fructelor. Bostănoasele sunt iubitoare de lumină. Ca reacţie fotoperiodică, sunt plante de zi scurtă. Harbuzul şi soiurile timpurii de zămos sunt neutre fotoperiodic. Soiurile semitimpurii şi tardive reacţionează pozitiv la micşorarea până la 10 ore a duratei de lumină. Plantele sunt deosebit de sensibile la durata fotoperiodică pe parcursul primelor 28-30 de zile, după apariţia plantulelor.

364

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Tehnologia de cultivare În condiţiile Republicii Moldova, premergătoarele de bază ale bostănoaselor sunt: ierburile anuale şi perene, cerealele de toamnă şi de primăvară, mazărea verde, porumbul. Pe acelaşi teren, bostănoasele pot fi amplasate nu mai devreme de 5-7 ani; la rândul lor, în cadrul asolamentului, bostănoasele pot fi bune premergătoare pentru cerealele de toamnă şi primăvară. Lucrarea solului. Lucrarea de bază a solului se realizează diferenţiat, în funcţie de planta premergătoare. Arătura se aplică la adâncimea de 27-30 cm pe solurile nisipo-lutoase şi la adâncimea de până la 25 cm – pe cele argilo-nisipoase. Primăvara, înainte de semănat, se efectuează grăparea şi cultivarea terenului, ultima – la adâncimea încorporării seminţelor, 6-8 cm. Fertilizarea. Pentru a forma 1 t de producţie, bostănoasele exportă din sol cantităţi mari de N, P2O5 şi K2O. Gunoiul de grajd reprezintă un îngrăşământ valoros pentru bostănoase. Epoca optimă de aplicare a gunoiului de grajd este toamna, în timpul arăturii de bază. Rezultate bune se obţin şi prin completarea gunoiului de grajd cu îngrăşăminte minerale. Seminţele şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat include sortarea, termosterilizarea, înmuierea, încolţirea, scarificarea, incrustarea etc. În majoritatea cazurilor, masa seminţelor constituie un indice de mare importanţă: din seminţele mari, maturizate pe deplin, cresc plante sănătoase. Seminţele se sortează conform greutăţii lor specifice, se ţin în soluţie de 9% de sare de bucătărie timp de 1-2 minute, spălânduse apoi în apă curată şi uscându-se. Termosterilizarea seminţelor are un efect dezinfectant, nimiceşte o parte considerabilă din agenţii patogeni ai bolilor şi dăunătorilor. Se utilizează şi metoda încălzirii seminţelor, timp de 10-12 zile, la soare, prin acoperirea unui strat de 5-6 cm de seminţe cu o peliculă de polietilenă. Seminţele se termosterilizează şi în termostat, cu 1-2 zile înainte de semănat, timp de 24 de ore, la o temperatură de 40oC. Ca să încolţească bine, seminţele se ţin timp de 18-24 de ore în apă şi se păstrează până la germinare la temperaturi de 22-30oC. La încrustare se adaugă insectofungicide şi microelemente (săruri de bor, zinc, molibden etc.) şi stimulatori de creştere (lapte, gunoi de grajd, extract din frunze de aloe). Epoca de semănat. Epoca optimă pentru semănatul culturilor bostănoase este temperatura de 15-18oC la adâncimea de încorporare a seminţelor. În condiţiile Republicii Moldova, când solul atinge asemenea temperaturi, stratul de 0-10 cm se usucă, motiv din care dovleacul şi dovlecelul trebuie semănaţi la temperatura de

0 2.7 x 0.0-5.5-1.0-4. – pentru hibrizi semitardivi şi tardivi 1. Bostănoasele se seamănă distanţat.0 3.7 1.4 x 0.0 3.0-1.5 1.0-3. Adâncimea optimă de semănat constituie 6-8 cm. la 4-5 zile după semănat. Bostanoasele 365 10oC a solului. În plan calendaristic.5 2.9.0 4.0 2.7 m.9-1.5 3.5 2. În condiţiile Republicii Moldova.80 x 1.0-2. la adâncimea încorporării seminţelor.0 1. hibrizi cu seminţe medii Soiuri. în zonele de sud şi de centru.4 m.7 2.0 2. kg/ha Cultura Harbuzul de masă: Soiuri. Întreţinerea semănăturilor. Pentru dovleacul şi harbuzul furajer. semănatul dovleacului poate fi început în a doua.5-3. schema optimă este de 1.0-4. Desimea de semănat a bostănoaselor şi norma gravimetrică. se realizează grăparea de-a curmezişul rândurilor.5 2. hibrizi cu seminţe mari Harbuzul furajer Zămosul Dovleacul: cu seminţe mărunte cu seminţe medii cu seminţe mari Dovlecelul.5-3. – pentru hibrizi medii 1. patisonul Semănatul mecanizat Semănatul metoda semănatului metoda punctată manual în rânduri sau în cuiburi 1.5 2.3 1.0 2.8-2. În cazul în care semănatul se efectuează .0-2. harbuzul – la temperatura de 12oC.0 2.0-3.0 2. când buruienile se află la faza de filament alb.5 Concomitent cu semănatul trebuie să se efectueze şi tăvălugirea. în zona de nord – cu o săptămână mai târziu. Semănatul mecanizat al bostănoaselor se efectuează cu ajutorul semănătorilor de tip SPC-6. hibrizi cu seminţe mărunte Soiuri.0-2. Metoda şi desimea de semănat.0 1. Harbuzul şi zămosul trebuie semănate împreună cu o cultură indicatoare (floarea-soarelui).3 1.00 m.0-2.5-4.2-1.5-2.0-2. la viteză mică. SUPN-8 etc. Buruienile pot fi combătute cu erbicide sau prin alte metode.9 1.5-2. mai ales în perioada de până la împletirea curpenilor. dovlecel sunt: – pentru hibrizi foarte timpurii şi timpurii – 0. suprafeţele optime de nutriţie pentru diferite soiuri şi hibrizi de harbuz.5 1.0 0.5-2. iar al harbuzului şi zămosului în a treia decadă a lunii aprilie. zămos. Culturile bostănoase suferă mult din cauza copleşirii lor de către buruieni.5 2.0-2.5-2. zămosul – de 14oC.8 1.5-2.8-2.0-4. Metoda are avantaje în organizarea sistemului de îngrijire cu utilizarea maşinilor şi majorează producţia prin atragerea insectelor pentru polenizarea alogamă a plantelor.2-2.7 m.4 x 1.

Caracteristică pentru majoritatea soiurilor este desprinderea uşoară a fructelor de pedicel. înainte de semănat se poate administra Devrinol 45 F – 3 l/ha. când ating lungimea de 12-20 cm şi grosimea de 4-8 cm. Dovleceii se culeg manual. perioada cuprinsă între legatul fructului şi coacerea lui este egală cu aproximativ 30-35 de zile. La coacere. pedicelul lor se usucă. se reduce transpiraţia. starea cârceilor şi a petalelor de lângă pedunculul fructului. se pot efectua de la 3-4 până la 7-8 recoltări. pentru că în locul ruperii pot pătrund agenţi patogeni ce le provoacă putrezirea. harbuzul se culege de 1-2 ori selectiv şi o dată definitiv. În timpul lucrărilor de dinainte de semănat. Zemoşii se culeg la fiecare 4-5 zile. .366 V. de la subsuoara frunzelor. Starodub. pentru a nu vătăma sistemul radicular al plantelor. dar nu mai târziu de 12-15 zile înainte de semănat. la faza de 3-4 frunze a plantelor şi la faza de filament a buruienilor. În timpul coacerii. la fiecare 2-3 zile. cel mai frecvent în galben. La soiurile de harbuz omologate în Republica Moldova. la o adâncime de 10-12 cm. se recomandă administrarea Dualului Gold 960 EC – 1. Concomitent cu lucrările spaţiului dintre rânduri se efectuează şi lucrarea manuală a spaţiilor dintre plante pe rând. utilizându-se erbicide care dau eficienţă economică.2.6 l/ha. Tehnologii în fitotehnie prin utilizarea plantei indicatoare şi asigură o răsărire mai intensă. Pe plantaţiile de dovleac şi dovlecel. Fructele se rup la faza de coacere tehnică. Termenele recoltării se planifică în funcţie de data apariţiei florilor feminine şi a primului fruct legat. Treflanului 24 EC – 4 l/ha pe plantaţiile de harbuz. În acest mod se nimicesc buruienile. În perioada de vegetaţie se efectuează 2-3 cultivaţii între rânduri. pe pedicel – crăpături abia vizibile. de 15-20 de ori pe sezon. A doua cultivaţie se efectuează la adâncimea de 6-8 cm.6. Gradul de maturitate al fructelor se determină după culoarea şi desenul caracteristic al fructului. fructele îşi schimbă culoarea şi desenul de pe scoarţă. cu tot cu pedicel. Importanţă economică are în acest caz şi grăparea postemergentă. Recoltarea În funcţie de condiţiile anului. Lucrările se efectuează cu ajutorul cultivatorului KRN-4. Fructele de dovleac se culeg manual. după sunetul dur caracteristic harbuzului copt. Prima lucrare între rânduri se efectuează la faza de 5-6 frunze. KRN-5. specific soiului. înainte de îngheţuri. se formează un strat bine afânat şi bine aerisit. cu tot cu pedicel. Dovleacul se culege o singură dată. au miros parfumat. zemoşii îşi schimbă culoarea. se recomandă cultivarea preemergentă între rânduri. În funcţie de soi şi de condiţiile anului.

1 Dovlecel Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Zămos Harbuz Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Paralel cu semănatul bostănoaselor în epoca optimă. cultura de răsad fără acoperire.2-4. Metodele de accelerare a procesului de fructificare a bostănoaselor contribuie la prelungirea perioadei de întrebuinţare a lor până la 4-5 luni. în cultura de câmp se aplică diferite metode de accelerare a procesului de fructificare: semănatul devreme sub peliculă – mulci.4-3. O accelerare sporită în dezvoltarea bostănoaselor o produce cultura forţată în sere. după răsadul culturilor legumicole. serele cu peliculă. acoperită temporar cu peliculă 30III-5IV 15-20IV 25-30V 30000-50000 20-25III 20-25IV 25VI-15VII 16000-20000 20-25III 20-25IV 10-20VII 18000-25000 Cultura forţată în sere Serele de iarnă cu geamuri 18-21I 10-12II 27IV-5V 2. cultura de răsad acoperită temporar cu peliculă.4 Serele de peliculă cu încălzire 15-20II 8-10III 15VI-1VII 3.5-2.8 Serele de peliculă pentru răsad după răsadul culturilor legumicole 17-20IV 4-6V 22-25VI 10-12 17-20IV 7-10V 25-28VII 1.6-7. pe teren protejat. cu încălzire. Bostanoasele 367 Metoda de cultivare şi termenele de utilizare a producţiei bostănoaselor în Republica Moldova Cultura Termenele de Începutul Producţia din Plantarea răsadului semănat coacerii sere.4-3.0-6.0 15-20IV 7-10V 15-18VIII 2. .9. serele cu peliculă pentru răsad. sau semănatul în câmp câmp. realizată cu scopul de a obţine producţie timpurie. kg/ha pentru răsad fructelor kg/m2 Cultura de câmp Semănatul în epoca optimă 20-25IV 20-30VI 27000-30000 1-10V 5-15VIII 10000-13000 1-7V 15-20VIII 14000-18000 Semănatul devreme sub peliculă – mulci 15-20IV 10-15VI 30000-35000 15-20IV 20-30VII 14000-18000 15-20IV 30VII-15VIII 14000-20000 Cultura de răsad fără acoperire 10-15IV 28IV-5V 10-15VI 27000-30000 5-8IV 5-10V 15-28VI 13000-16000 5-8IV 5-10V 25VII-10VIII 16000-25000 Cultura de răsad.8 18-21I 10-12II 10-15V 3. cu geamuri. Se folosesc preponderent serele de iarnă.0 15-20II 8-10III 15-20VII 4.

. Starodub. Ierburile leguminoase perene includ următoarele specii: 1. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL10 IERBURILE LEGUMINOASE 10. Medicago falcata – lucernă galbenă 6. Vicia sativa – măzărichea de primăvară 3. Melilotus albus – sulfină albă 7. Trifolium resupinatum – trifoi persan Unele specii produc meteorizaţii (lucerna). Trifolium repens – trifoi alb 3. altele intoxicaţii la animale (sulfina).1. Medicago sativa – lucernă sinilie 5. Onobrychis transcaucasia – sparceta transcaucaziană 9. Melilotus officinalis – sulfină galbenă 8. Vicia panonica – măzărichea de toamnă panonică 5.368 V. Vicia villosa – măzărichea de toamnă viloasă 4. Aspecte generale Leguminoasele includ o grupă importantă de specii din familia Fabaceae cu conţinut ridicat de substanţe proteice şi săruri minerale. pentru a obţine furaj bogat şi echilibrat în substanţe nutritive. Lotus corniculatus – ghizdei comun Ierburile leguminoase anuale: 1. iar altele au un gust amar datorită cumarinei. Onobrychis arenaria – sparceta de nisip 10. îmbunătăţesc însuşirile fizico-chimice ale solului. care sunt bine consumate de toate speciile de animale. Trifolium pratense – trifoi roşu 2. Onobrychis viciifolia – sparceta comună 11. dau producţii şi au capacitate mare de otăvire. Ornithopus sativus – seradelă comună 2. care reprezintă partea cea mai valoroasă a plantelor. La pregătirea fânului se produc pierderi mari prin scuturarea frunzelor. Trifolium hibridum – trifoi hibrid 4. În tehnologiile mixte ierburile leguminoase trebuie să ocupe 25-30%.

tulpini târâtoare şi tulpini agăţătoare. sulfina-galbenă. iar la noduri se formează rădăcini adventive. trifoiul roşu. Leguminoasele se refac mai repede şi produc un număr mai mare de coase decât gramineele. ca de exemplu: ghizdeiul. cum sunt sparceta. trifoiul-roz. Din această grupă fac parte: ghizdeiul. Ritmul de creştere si vivacitatea Leguminoasele au o vivacitate mai mică decât gramineele. sparceta. sparceta. dar ritmul de dezvoltare este mai rapid. din mugurii de pe colet. Leguminoasele cu tulpini târâtoare Lăstarii acestor plante formaţi din muguri de pe colet rămân culcaţi pe sol. Sunt specifice modului de folosire prin păşunat: trifoiul-alb. care trăiesc 2-3 ani. . la leguminoase lăstarii sunt ramificaţi. Din acest punct de vedere leguminoasele se clasifică astfel: · leguminoase cu ritm de dezvoltare rapid şi vivacitate mică: sulfina-albă. Spre deosebire de graminee. Lăstărirea leguminoaselor. Prin lăstărire se înţelege formarea de noi lăstari din mugurii aflaţi pe colet. Otăvirea leguminoaselor. · leguminoase cu ritm de dezvoltare şi vivacitate mijlocie sunt specii care se dezvoltă mai lent şi trăiesc 5-10 ani. ele pot fi folosite prin cosit sau păşunat. acoperind bine terenul. Majoritatea speciilor otăvesc de 3-4 ori în cursul unei perioade de vegetaţie: lucerna-sinilie. otăvesc mai slab. Din această categorie fac parte genurile: măzărichea. care se află la 2-3 cm în sol. lucerna-albastră.10. lucerna-albastră. Leguminoasele cu tulpini agăţătoare Prezintă frunze paripenate cu cârcei cu care se prind de alte specii care se pretează la folosirea prin cosit având productivitatea mare şi talie înaltă. După recoltare. În funcţie de talie. trifoiul-roşu. trifoiul-roşu. La lucernă galbenă se pot forma lăstari şi din mugurii de pe rădăcini. Ierburi leguminoase 369 Formele de creştere După forma de creştere. formând o tufă. se formează alţi lăstari. Lăstărirea poate fi influenţată prin aerul din sol şi prin modul de folosinţă. Alte specii. trifoiul-roz. Leguminoasele cu tufă La aceste plante lăstarii cresc mai mult sau mai puţin vertical. leguminoasele pot avea tufă. Aceste leguminoase se înmulţesc şi vegetativ.

Cerinţele faţă de reacţia solului şi substanţele nutritive. speciile genului Sulfina. cum sunt trifoiul-alb şi ghizdeiul. sparceta urmate de trifoiul-roz. sparceta. Luând în considerare aceste însuşiri. trifoiul-roşu. potasiul şi calciul le pot folosi din substanţele greu solubile ale solului datorită puterii mari de dizolvare prin intermediul secreţiilor radiculare. Aşa sunt. a comestibilităţii ridicate şi conţinutului ridicat de proteine. Leguminoasele au cerinţe ridicate pentru unele elemente cum sunt molibdenul şi sulful. lucerna-albastră. Leguminoasele care nu suportă secetă sunt: trifoiul-roz. În general. deoarece bacteriile fixatoare de azot sunt aerobe.5 şi 7. Valoarea economică a leguminoaselor Leguminoasele au o valoare economică mare datorită producţiilor mari. spre exemplu: ghizdeiul. trifoiul-roşu. Tehnologii în fitotehnie Cerinţele leguminoaselor faţă de condiţiile de mediu Cerinţele faţă de apă. cum ar fi. Unele specii sunt mai puţin consumate datorită cumarinei conţinute în plantă. ca şi gramineele. leguminoasele au un conţinut ridicat de fosfor. În timpul vegetaţiei. Cerinţele faţă de aer. leguminoasele cresc pe soluri cu o amplitudine a pH-ului cuprinsă între 4.5. Sunt mai rezistente la excesul de umiditate: trifoiul-roz. spre exemplu. sunt mai rezistente la secetă. lucerna-galbenă. De asemenea. Unele specii de leguminoase. trifoiul-alb. . se consideră valoroase economic speciile: lucerna-albastră. Starodub. având rădăcini profunde. sunt indiferente faţă de reacţia solului. Cerinţele lor faţă de azotul din sol sunt reduse. iar altele pot provoca intoxicaţii la animale. Leguminoasele au cerinţe mari pentru aerul din sol. fiind mai bogate în caroten şi vitamina C. Deşi consumă cantităţi mari de apă. cerinţele maxime faţă de aerul din sol sunt în perioada formării lăstarilor. calciu şi magneziu. leguminoasele. Fosforul.370 V. O particularitate deosebită a leguminoaselor este posibilitatea de a folosi azotul din aer prin intermediul bacteriilor fixatoare de azot. Leguminoasele sunt sensibile la excesul de apă din sol.

44. solul devine mai structurat. 1. este mai bogat în substanţe organice şi minerale. Pătrunzând la mari adâncimi. lucerna este considerată una dintre culturile primordiale utilizate la consolidarea bazei furajere şi principala sursă de producere a proteinei vegetale. După un ciclu de cultură al lucernei..8 g de proteină Fig. 0. n. la acumularea azotului biologic în sol. 0.n. 1. n. ameliorând considerabil parametrii fizici şi chimici ai solului. ceea ce echivalează cu 30-40 t de gunoi de grajd la hectar. Fiind crescută pe acelaşi loc 3 ani la rând. 0.38 un. magneziul etc. la formarea şi restabilirea structurii acestuia..5 kg de carotină.8 kg de proteină digestibilă. 6.17 kg de fosfor. şi 20. Această cultură furajeră poate da 7 recolte pe an.. În 100 kg de făină – 73 u.8 kg de calciu. 12 g de carotină. 0.22 kg de fosfor şi 4.3 kg de calciu.55 g de triptofan. 22. 11. cu o producţie totală de peste 70-80 t de masă verde sau 6-8 t de fân la hectar.. Lucerna contribuie la ameliorarea mediului ecologic al agrolandşaftului. 1 kg de fânaj conţine 0. 100 kg de fân – 40 u. Ierburi leguminoase 371 10.10.n. rădăcinile de lucernă absorb şi lasă în straturile superficiale ale solului elemente nutritive preţioase precum calciul. la îmbunătăţirea însuşirilor fizice şi chimice ale solului. lucerna lasă în stratul arabil al solului 35-50 t de masă radiculară şi 150-200 kg de azot. 100 kg de masă verde conţin 20 u.03% de lizină.2.3% de substanţe proteice. Lucerna . LUCERNA Importanţa În zonele de stepă şi silvostepă. 1.6 kg de proteină digestibilă.38 g de metionină.

2. Lucerna-galbenă – M. pe care se formează nodozităţi cu bacterii. Plantele tinere. ha. În primul an de vegetaţie lucerna formează 3 tulpini. lucerna răsare la 3-4 zile. Lucerna comună. suprafeţele plantate cu lucernă ocupă peste 25 mil.372 V. Fânul bine pregătit depăşeşte prin valoarea sa nutritivă boabele de ovăz şi alte cereale. Frunzele conţin de două ori mai multe substanţe proteice şi mai mulţi hidraţi de carbon solubili şi de 4 ori mai puţină celuloză decât tulpinile. 3. sunt lungi de 2 mm şi late de 1 mm. obţinute prin încrucişarea speciei de lucernă-albastră cu lucerna-galbenă. genul Medicago şi include 36 de specii anuale şi perene. Starodub. Greutatea medie a 1 000 de boabe este de 2. Inflorescenţa este un racem alungit (până la 8 cm). Temperatura minimă pentru germinarea seminţelor de lucernă este cuprinsă între 1 şi 4°C. format din flori de culoare violetă. care conţine 3-4 seminţe de culoare galbenă sau galben-verzuie. de fânaj din lucernă îi revin 170-180 g de proteină digestibilă. Mai răspândite sunt formele hibride. Rădăcina lucernei este pivotantă. Sistemul radicular este puternic dezvoltat.5 g. În Republica Moldova se cultivă pe aproximativ 250 mii ha. în anul doi – 15-17. Tehnologii în fitotehnie digestibilă. abia răsărite. lupylina. pe cernoziomuri degradate şi pe aluviuni bogate în calciu şi nu acceptă solurile prea grele sau prea uşoare. care formează tufe. sativa. fiecărei u. În primul an. solurile pietroase sau acide. Sistematica Lucerna aparţine familiei Fabaceae. Seminţele au formă de rinichi. Lucerna Hmelevidnaia – M. falcata. 37 mg de carotină. La temperaturi de 15°C. albastră – M. Global. gradul de înfrunzire constituie 50% din masa supraterestră. Particularităţile biologice Cultura lucernei dă rezultate bune pe soluri brun-roşcate de pădure. pătrunde adânc în sol (la 2-3 şi chiar 10 m). în anul trei – peste 20 de tulpini pe o plantă. în anul doi şi trei – aproape 40%. Fructul este o păstaie răsucită de câteva ori în spirală. Frunzele sunt compuse din 3 foliole oval-alungite. în jumătatea superioară – zimţate. nu suportă temperaturi . dintre care 4 sunt mai răspândite: 1. cu numeroase ramificaţii secundare. Din colet pornesc numeroase tulpini ramificate.n.

lucerna asimilează azotul din aer şi. iar pentru masă verde – câteva săptămâni. Pe terenuri irigate şi în anii cu toamne ploioase. pe terenurile de pe care s-a recoltat cartoful timpuriu etc. pălămidă. lucerna rezistă şi la temperaturi de -40°C. Trebuie evitate câmpurile îmburuienate cu pir. 150 kg de potasiu şi 290 kg de calciu. dacă temperatura diurnă e prea ridicată. Prin intermediul bacteriilor de nodozităţi de pe rădăcinile ei. lucerna poate fi amplasată şi în miriştea orzului de toamnă şi de primăvară. Din seminţe creşte o singură tulpină. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare. în zonele sudice. La încolţire. Pentru a forma 1 t de fân. lucerna extrage aproximativ 6 kg de P2O5 şi 17-20 kg de K2O. deoarece asimilează slab compuşii greu solubili. sfecla-de-zahăr şi sfecla furajeră.10. după ce sunt recoltate culturile anuale pentru masă verde. dar cele mature rezistă şi la geruri de -25°C. plantulele lucernei slăbesc şi pier. cât cântăresc ele înseşi. Ierburi leguminoase 373 mai mici de -4°C. În asolamente. De la regenerarea de primăvară până la înflorire este necesară suma de temperaturi pozitive de circa 800°C. cartoful. Sub zăpadă. înainte de semănat şi după fiecare coasă. Fertilizarea. Regenerarea de primăvară începe la temperaturi de 7-9°C. porumbul pentru siloz şi porumbul pentru boabe (când resturile vegetale se încorporează reuşit în sol). Fiecare tulpină vegetează un an. Lucerna este o plantă de primăvară. Lucerna este o plantă de zi lungă şi este expusă pericolului de a fi umbrită de culturile protectoare. Pentru o recoltă de 10 t de fân. fără a fi acoperite cu zăpadă. se recomandă ca. Lucerna manifestă pretenţii faţă de fosforul din sol. obsigă. Dar pentru a şi-l putea acoperi complet. să se aplice suplimentar . Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. tulpinile noi apar din mugurii care se amplasează pe colet. îşi satisface necesarul de azot. alte buruieni perene periculoase. ea exportă din sol peste 260 kg de azot. Cele mai potrivite premergătoare pentru lucernă sunt păioasele de toamnă şi timpurii de primăvară. 66 kg de fosfor. care blochează creşterea şi înrădăcinarea plantulelor răsărite. cu cerinţe medii faţă de umiditate. culturile legumicole. Lucerna este o plantă mezofită tipică. poate asigura şi roadă de seminţe. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare. în acest mod. Coeficientul de transpiraţie este de 700-900. În primul an de vegetaţie. seminţele absorb aproximativ atâta apă. După ce sunt recoltate culturile protectoare. lucerna nu trebuie cultivată pe acelaşi câmp decât după un interval de 5-6 ani.

Pe masivele pe care solul nu a fost suficient de bine pregătit primăvara ori care este îmburuienat. La semănat în cultură ascunsă. Adâncimea de semănat este cuprinsă între 1. pentru tot ciclul de folosire. plantaţia trebuie tratată cu insecticide. cu 1. în timpul arăturii de bază. termenul limită pentru semănat lucerna fiind sfârşitul lunii august–începutul lunii septembrie. după recoltarea culturilor pentru nutreţ şi a celor cerealiere. constituie 20–25 kg/ha. Tehnologii în fitotehnie 30-35 kg de azot la fiecare hectar. înainte şi după semănat. de calitatea pregătirii solului. iar pe masivele mai îmburuienate. Norma de semănat a lucernei pentru nutreţ. Terenul se tăvălugeşte. La semănatul prea timpuriu. Epoca de semănat este influenţată de gradul de îmburuienare a solului.0 kg/t. în stratul 0-5 cm. VSC – 4. Lucerna poate fi semănată atât primăvara cât şi vara târziu. iar în perioada de după răsărire – se aplică preparatul 2. seminţele de lucernă trebuie tratate cu TMTD. Pentru a combate buruienile dicotiledonate din culturile de lucernă din primul an de viaţă.374 V. Dacă plantele răsărite sunt atacate de gărgăriţe. unele seminţe îşi pierd facultatea germinativă. norma de semănat a culturii protectoare se reduce cu 30-50%. Lucerna foloseşte cantităţi mari de potasiu. semănatul trebuie realizat mai târzu. şi recolta e mai mare. Seminţele şi semănatul Pentru a se preveni atacul bolilor şi dăunătorilor.5-2 luni înainte de semănat. de asigurarea cu apă. trebuie folosit orzul de primăvară pentru boabe ori ovăzul pentru nutreţ verde. În Republica Moldova sunt omologate 4 soiuri de lucernă: Altuna. se aplică procedee agrotehnice. atinge 7-8°C. Lucerna pentru nutreţ se seamănă în cultură pură sau împreună cu o cultură protectoare. pe miriştile de după coase sau pe miriştea culturilor păioase. Raduga. în orele de dimineaţă.5 kg /ha în faza . Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu sunt mai eficiente atunci când se administrează integral. Cosmos 250 FS – 5 l/t şi microelemente. În calitate de plantă protectoare. în comparaţie cu cea semănată vara. Îngrijirea semănăturilor Crusta de la suprafaţa solului se distruge cu grapa rotativă sau cu tăvălugul din inele cu pinteni.5-2 cm. porumbul pentru nutreţ recoltat până la 7 august. sunt vătămate de dăunători: terenul este puternic îmburuienat încă la apariţia plantulelor de lucernă. Starodub. Semănatul lucernei se realizează atunci când temperatura solului.4 DM – 2. iar a lucernei se măreşte cu 15-20%. putrezesc. Semănatul de vară trebuie realizat pe sectoare irigate.5-3. în rânduri dese. Avanta-AS şi Rassvet. Doza de fosfor şi potasiu trebuie să constituie câte 90-120 kg/ha. Semănatul de primăvară asigură răsărirea la timp şi uniformă a plantelor.

iar masa vegetală poate fi evacuată de pe câmp nu mai târziu de 3 zile de la cosire. Completarea lucernierelor rărite. Primăvara şi după fiecare coasă trebuie înlăturate resturile vegetale de pe pajişti. Celelalte irigări (în caz de lipsă de precipitaţii atmosferice) trebuie realizate la 12-15 zile. Covorul vegetal al lucernei din anul patru (uneori şi al celor din anul trei) se răreşte puternic. după grăparea terenului. Pe asemenea sectoare. cantitatea de îngrăşăminte trebuie majorată cu 20-30%. norma de irigare constituind 1200-2600 m3/ha. de aceea primăvara devreme terenul trebuie discuit de-a curmezişul semănaturii. Irigarea trebuie întreruptă cu 6-8 zile înainte de cosit. unghiul minim de instalare a discurilor constituind 14-15°.0 l /ha. Procedeul asigură sporirea recoltei de masă verde. Primăvara devreme. ultima coasă trebuie executată nu mai târziu de jumătatea lunii septembrie. norma de udare constituie 400-500 m3/ha. În condiţii de irigare. cu cerealiere de toamnă. Din culturile de lucernă fără plantă protectoare. buruienile pot fi înlăturate şi prin cosirea vârfurilor. se distruge un mare număr de buruieni anuale. În anii cu condiţii de umiditate medie. sectoarele de lucernă din al doilea an şi din anii ulteriori trebuie lucrate cu grape grele perpendicular semănăturii. În anii cu condiţii de umiditate medie. Prin acest procedeu. Ierburi leguminoase 375 de 3-4 frunze trifoliate şi Basagran 48 SA – 2. Recoltarea se realizează la o înălţime de 6-7 cm. consumul soluţiei de lucru fiind de 300-400 l /ha. Particularităţile de cultivare a lucernei pentru nutreţ în condiţii de irigare. Irigarea lucerniei anului doi şi trei de viaţă trebuie realizată la umiditatea de 75-80% din CCA. În perioada de timp între semănat şi prima coasă trebuie efectuată doar o singură udare. norma de udare constituind 600-700 m3/ha. iar cele din al doilea şi al treilea an – 5000-6000 m3/ha. înainte ca plantele să intre în vegetaţie. aplicându-se îngrăşăminte suplimentare. semănăturile de lucernă din primul an de viaţă trebuie irigate de 3-4 ori. Masa vegetală de lucernă poate fi folosită şi în stare proaspătă ca hrană pentru animale.10. . semănăturile de lucernă din primul an de viaţă consumă 4 000-4 500 m3/ha. norma de udare constituind 600-700 m3/ha. când plantele ajung la o talie de 30-35 cm. În condiţii de asigurare normală cu apă. dar şi la pregătirea fânului. În condiţii medii de umiditate. fără ca semănăturile de lucernă să fie afectate în mod substanţial. când umiditatea din sol ajunge la 75-80% din CCA. Principalul mod de irigare este prin aspersiune. semănăturile neirigate de lucernă realizează 2-3 coase. când umiditatea solului constituie 65-70% din CCA. Plantaţiile pot fi restabilite prin semănatul de completare. Irigarea provoacă o tasare puternică a solului. trebuie administrate 4-5 irigări în zona de nord şi 5-6 irigări în cea de sud. Irigarea lucernierelor asigură 4-5 coase în zona de sud şi 3-4 coase în zona de nord a Republicii Moldova.

pe diagonală. În condiţiile Republicii Moldova este justificat semănatul lucernei fără plantă protectoare. după care se seamănă culturile de toamnă. când plantulele au deja formate primele 2-3 frunze trifoliate. ori în miriştile culturilor păioase. unde îşi fac cuiburi albinele sălbatice şi bondarii – principalii polenizatori ai acestei culturi. Buruienile dicotiledonate pot fi eficient combătute prin tratarea semănăturilor de lucernă de vârstă diferită cu Basagran 48 SA – 2 l/ha pentru lucerna răsărită. cu norma de semănat 3-5 kg /ha concomitent cu aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor în doză de 120 kg. când solul. la adâncimea încorporării seminţelor. Întreţinerea semănăturilor. Lucerna pentru seminţe trebuie semănată pe sectoare bine pregătite şi libere de buruieni. se încălzeşte până la 78°C. cele mai bune rezultate se obţin pe plantaţiile pe care semincerii sunt amplasaţi în partea superioară a versanţilor cu expoziţie sudică.376 V. În regiunile de sud ale republicii. Lucerna pentru seminţe poate fi semănată şi vara. în calitate de cultură de completare trebuie utilizat raigrasul înalt. Cele mai bune premergătoare pentru semincerii de lucernă sunt cerealele de toamnă şi de primăvară. Tehnologii în fitotehnie Plantaţiile se lucrează cu dezmiriştitorul în două direcţii. se aplică fertilizarea suplimentară cu îngrăşăminte azotate. Condiţii bune pentru polenizare se asigură pe malurile stâncoase ale râurilor şi râpelor prevăzute cu un covor ierbos de acoperire bine încălzite de razele solare. Sectorul destinat obţinerii seminţelor de lucernă trebuie. după care urmează grăparea semănăturii. preferabile pentru semincerii de lucernă sunt terenurile drepte. unde apele freatice nu se ridică la suprafaţă. În funcţie de gradul de rărire a pajiştii. . în mirişti. În condiţii de irigare ori în cazul în care cad ploi abundente. Starodub. Amplasarea semincerilor pe platou conduce la polignirea pajiştii. Relieful şi expoziţia sectorului constituie şi ele un factor important pentru cultura lucernei de sămânţă. izolat spaţial cu aproape de 1 500 m de plantaţiile vechi de lucernă. bine asigurate cu umezeală sau terenuri irigate. Epoca optimă de semănat o reprezintă decada a doua şi a treia a lunii aprilie. unde de asemenea trăiesc şi se dezvoltă albinele sălbatice. Cultivarea lucernei pentru seminţe Semincerii de lucernă trebuie amplasaţi în vecinătatea pânzelor forestiere. în mod obligatoriu. bondarii etc. a masivelor de păduri ori a pajiştilor naturale. În zona de nord a Moldovei. dar numai pe terenuri irigate. în rânduri distanţate (cu intervalul dintre rânduri de 50 cm. În acest scop pot fi utilizate secara. Recolte bune semincerii realizează când sunt amplasaţi pe terasele mijlocii şi superioare ale râurilor mari şi mici. grâul şi orzul de toamnă. Primăvara devreme. sectoarele joase cu soluri fertile. după coase. norma de semănat a culturilor de completare trebuie să constituie 60-70% din norma recomandată pentru semănatul lor în stare pură.

Decis forte 120 EC – 0. care. faza îmbobocirii şi faza de formare a fructului (când păstăile din etajul inferior încep a deveni de o culoare întunecată). iar sectorul – menţinut până la sfârşitul perioadei de vegetaţie în stare curată şi afânată. formarea unor raceme mari şi sănătose. o reprezintă combaterea dăunătorilor. trebuie să se recolteze la timp cultura protectoare. Dacă după prima coasă a lucernierelor plantaţia este atacată de mai mulţi dăunători. reducerea gradului de îmburuienare. recoltarea fără pierderi.0 l/ha. iar în caz de necesitate. după a doua coasă – două tratamente. prezenţi în număr mare. Reglarea condiţiilor de formare a seminţelor prin cosiri intermediare. fazele de dezvoltare a . Ierburi leguminoase 377 iar pentru lucerna mai în vârstă. plantaţiile de prima coasă. Rezerva de umiditate acumulată în perioada de toamnă– iarnă. favorizează crearea unui bogat covor vegetal. Epocile optime de executare a tratamentelor chimice sunt: faza regenerării (primăvara. Cele mai avantajate plantaţii de lucernă pentru seminţe în condiţiile Moldovei sunt. Plantaţiile de a doua coasă se dezvoltă în condiţii de temperaturi înalte şi umiditate relativ joasă. Din acest motiv. contribuie la reducerea efectivului de dăunători.0 l/ha. pot compromite în totalitate recolta de seminţe. Complexul de măsuri agrotehnice mai include: respectarea distanţei de izolare de la semincerii vechi.5 l/ha. se recomandă aplicarea a 3 tratamente de insecticide. în timp de 3-4 zile. la ameliorarea proprietăţilor hidrofizice ale solului. trebuie aplicat un complex de măsuri agrotehnice de combatere şi respectat asolamentul. ea trebuie cosită la începutul înfloritului. Cele mai potrivite epoci de executare a tratamentelor chimice ale plantaţiilor semincere. Printre insecticidele recomandabile se numără Zolone 35 EC – 2. după a doua coasă. întrerupe legăturile trofice dintre dăunători şi planta-gazdă. executarea grăpării ori discuirii de primăvară. semănăturile din anii precedenţi trebuie grăpate în 2 treceri de-a curmezişul rândurilor.10. Dacă în anul însămânţării. Toată masa cosită trebuie evacuată din câmp. menţinerea semănăturilor în stare curată (fără buruieni). Pentru a evita atacul vătămătorilor asupra semincerilor de lucernă. faza de îmbobocire şi faza iniţială de legare a fructului. BI 58 Nou – 1. lucerna nu se utilizează pentru obţinerea seminţelor. Primăvara. Una dintre măsurile obligatorii şi de cea mai mare importanţă privind îngrijirea semănăturilor. temperatura normală şi umiditatea relativă favorabilă a aerului. Când lucerna se cultivă cu cultură protectoare. sunt: faza de apariţie a tulpinii florifere. atestate la faza primei coase. Succedarea corectă a culturilor în asolament creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea plantelor. trebuie executate discuirea şi fisurarea. Aceste procedee agronomice contribuie la nimicirea dăunătorilor. când covorul vegetal atinge înălţimea de 10-12 cm. evacuarea de pe câmp a resturilor vegetale şi arderea acestora şi a miriştii. când plantele au înălţimea de 10-12 cm).

productivitatea seminceră a coasei a doua fiind mult mai joasă. În unele cazuri. fapt ce provoacă mari pierderi de producţie de bază. iar sistemul de curăţare a combinei să le poată separa din masa vegetală. seminţele colectându-se din aşa-numita coasă intermediară. Recoltarea seminţelor. trebuie înlăturate de la combine elementele care pot provoca pierderi de seminţe la recoltarea în 2 faze. În cazul în care combina nu este dotată cu un dispozitiv special. Curăţarea definitivă a seminţelor se efectuează la maşini electromagnetice 3MC-1A. Plantaţiile neirigate trebuie cosite la faza apariţiei tulpinii florifere (la aproximativ 40-45 de zile după începutul regenerării). seminţele obţinute din recolta celei de-a doua coase sunt mai asigurate cu polenizatori. nu trebuie să se admită suprauscarea masei vegetale cosite. în acest caz trebuie să se ia în calcul faptul că productivitatea seminceră a recoltei din a doua coasă depinde substanţial de epoca de recoltare a primei coase pentru furajare. În condiţii de surplus de umezeală. mai rar se realizează recoltarea directă. Tehnologii în fitotehnie plantelor se produc în intervale de timp mai reduse. cu soare. din care sistemul de curăţare al combinei nu reuşeşte să separe decât o parte din seminţe. împreună cu seminţele. e recomandabil să se lase pentru seminţe plantele pentru a doua coasă. poloagele nu trebuie uscate mai mult de 3-4 zile. câmpul trebuie curăţat de resturi vegetale. Plantele uscate excesiv se fărâmiţează puternic la treierat. După recoltare. Recoltatul în 2 faze trebuie început atunci când 70-75% din păstăi se brunifică deja. Pe timp însorit. recoltarea directă trebuie începută când 90-95% din păstăi sunt deja brunificate. organele generative sunt mai puţin dezvoltate. creează multă pleavă. Seminţele extrase din păstăi trebuie curăţate imediat cu ajutorul maşinilor de curăţat cereale de tip Petkus. Acest lucru se face în cazul în care precipitaţiile abundente din perioada primei coase provoacă creştere vegetativă luxuriantă şi o polignire puternică a plantelor.378 V. timp suficient pentru ca păstăile să poată fi mai uşor treierate. păstăile treierate trebuie transportate la făţare. Seminţele destinate păstrării trebuie să aibă umiditate nu mai mare de 10%. Starodub. Plantaţiile trebuie cosite la începutul îmbobocitului. . Cel mai răspândit mod de recoltare a loturilor semincere de lucernă este recoltarea în 2 faze. supuse uscării suplimentare şi trecute din nou prin aparatul treierător al batozei. O atenţie deosebită trebuie acordată pregătirii şi echipării tehnicii de recoltare. precum şi în cazul irigării. iar pentru obţinerea seminţelor se va rezerva producţia din a doua coasă. aşezată în poloage. Producţia colectată la această coasă se va utiliza pentru furajare.

3 3.6 22 Fân 81. Consumată în stare proaspătă. cantităţi mari de săruri minerale şi o serie de vitamine. Sparceta . Indicatorii calităţii (%) şi valoarea nutritivă a sparcetei Unităţi Substanţe Substanţă Proteină Grăsimi nutritive. fân.3.2 11. Nutreţul de sparcetă dispune de un coeficient mare de digestibilitate. Ierburi leguminoase 379 10. precum şi în amestec cu graminee perene. fânaj sau faină vitaminoasă.8 18.10. ameliorează esenţial fertilitatea solului. extractive Celuloză Cenuşă uscată brută brute la 100 kg neazotate de nutreţ Masă verde 21. în special provitamina A şi vitamina C.2 3. alunecări de teren. sparceta este cea mai indicată cultură pură. sparceta nu provoacă meteorizaţii la animale.3 1.3 6.4 34.7 22. SPARCETA Importanţa Sparceta se furajează în hrana animalelor sub diferite forme: masă verde.6 1. un conţinut ridicat de proteină.8 58 Tipul de nutreţ Figura 45. combate eroziunea. Ea asigură producţii bune. suprafeţe supuse eroziunii. Deoarece pentru Republica Moldova sunt caracteristice relief cu pante.2 3.

0-1. .n. În Republica Moldova se cultivă pe larg 3 specii: Sparceta comună (O. Antasiatica).40 u. în medie. arenarea) . care poate solubiliza compuşi greu solubili. datorită sistemului radicular. care include mai multe specii. pe terenuri calcaroase.). este o plantă meliferă. Plantulele suportă îngheţurile de până la -5–-6°C. rămase după cultivarea sparcetei. După producţia de fân. n. cu 3-8 dinţi puţin dilataţi. menţine în sol săruri de fosfor. asigură 2 coase pe an. Păstăile sunt semirotunde. În medie. rezistenţa la ger scade brusc. producţia de fân – 5-6 t/ha şi de seminţe – 1. Coeficientul de transpiraţie constituie 500-700.2 t/ha. Se cultivă ca tip de iarnă. Tehnologii în fitotehnie Sparceta îmbogăţeşte solul cu azot şi. asigurând o recoltă de miere de 80-100 kg /ha.380 V. Dintre soiurile testate în Republica Moldova. dens pubescente. Sparceta asigură recolte mari şi pe soluri sărace. dar plantele mature suportă -20–-22°C. producţia de masă verde a sparcetei constituie 25-30 t/ha.n. echivalează ca efect fertilizant cu 20-30 t de gunoi de grajd la ha. Sparceta transcaucaziană (O. La faza de 6-7 frunze. calciu şi potasiu în forma uşor accesibilă pentru alte plante. Sparceta de nisip (O. pietroase. După conţinutul de proteine digestibile (în fân – 106 g la 1 kg şi 196 g la 1 u. amplasate pe pante pronunţate şi erodate. majoritatea multianuale şi doar câteva anuale. Sparceta este o plantă xerofită tipică. este rezistentă la secetă. pe terenurile neirigabile. Starodub. faţă de 0. sparceta depăşeşte cu 20-25% lucerna. După valoarea lui nutritivă. Sparceta fertilizează solul cu 100-120 kg de azot biologic la hectar. Particularităţile biologice Seminţele de sparcetă încep să încolţească la 1-2°C.n. cu o lungime de 6 mm. sparceta se apropie de lucernă care. Sistematica Sparceta aparţine genului Onobrychis. nu este pretenţioasă faţă de sol. Cantităţile însemnate de rădăcini. cretoase sau marnoase. viciifolia). la lucernă. Este o plantă de zi lungă. cel mai reuşit este soiul Iujnoukrainski. suportă rău solurile acide şi sărate. conţine 116 g de proteină la 1 kg de nutreţ şi 256 g la 1 u. fânul de sparcetă este ceva mai eficient decât lucerna: 0. cu lungimea de 1-2 mm.5 u. Masa a 1 000 de păstăi constituie 14-24 g. Este deosebit de pretenţioasă faţă de umiditate în fazele de îmbobocire–înflorire şi regenerare. la 1 kg de fân.

De aceea. Din acest motiv. administrarea îngrăşămintelor ce conţin azot este ineficientă. în special după cerealele păioase şi prăşitoarele bine îngrijite în perioada de vegetaţie. sparceta creşte încet şi poate fi afectată de buruieni. Pe solurile sărace. se prelucrează norma de însămânţare necesare pentru 2 ha. fapt ce influenţează negativ asupra productivităţii. Pachetul cu praf de bacterii de nodozităţi selectate se amestecă cu 1. Pentru a activiza fixarea azotului. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare. trebuie semănate seminţe condiţionate de sparcetă. deoarece nodozităţile se formează la faza de 3 frunze adevărate. chiar în anul II. În soluţia formatorului de peliculă se adaugă preparatele TMTD. iar pentru 1 t de fân – 25. sparceta extrage din sol 11 kg de azot. Seminţele şi semănatul Pentru a obţine producţii mari. În condiţii favorabile pentru simbioză. alcool polivinilic (500g) în amestec cu 10 l apă la 1 t de seminţe sau îngrăşăminte lichide complexe – 3 l + 7 l apă la 1 t de seminţe. La cultivarea sparcetei. seminţele se inoculează cu Rizolignin. cu suspensia obţinută. sparceta formează seminţe tari. ele germinează mai greu – în anumite cazuri. Fertilizarea. aplicate în doze de N30 odată cu semănatul. în rotaţie trebuie să urmeze după plantele care lasă terenul curat. împreună cu o cultură protectoare.VSC – 4 kg/t.18 kg de fosfor. Ierburi leguminoase 381 Tehnologia de cultivare Premergătoarele. Uneori. În prima perioadă de vegetaţie. O doză mai mare favorizează creşterea şi dezvoltarea culturii protectoare şi frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor tinere de sparcetă. pentru a majora procentul de germinare. seminţele trebuie incrustate. Nu se autosuportă. sparceta reacţionează pozitiv la îngrăşămintele ce conţin azot. iar pentru a evita infectarea cu boli şi dăunători. 2 kg de fosfor şi 5.10. . Este eficientă inocularea executată concomitent cu incrustarea seminţelor. a căror pondere poate ajunge la 25%. doza de îngrăşăminte ce conţine azot nu trebuie să depăşească 45-60 kg /ha de substanţă activă. 7. Pentru 1 t de masă verde. Sistemul de fertilizare este condiţionat de proprietatea sparcetei de a fixa azot prin simbioza cu bacteriile de pe nodozităţi.8 kg de potasiu. Este important ca în procesul tratării seminţele să nu fie supuse acţiunii razelor solare.5 1 de apă şi. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare. 20 kg de potasiu şi 11-12 kg de calciu. înainte de semănat seminţele de sparcetă trebuie expuse timp de 1-2 zile la soare. În acest scop se utilizează formatorii de peliculă – sare de sodiu carboxil metil celuloză (200 g).6 kg de azot. de aceea trebuie să revină pe acelaşi teren abia peste 7-8 ani. Cosmos 250 FS – 5 l/t şi microelemente.

sparceta nu se mai coseşte. sparceta se grăpează şi i se înnoiesc fisurile. iar în condiţii de umiditate insuficientă şi nestabilă până la 4 cm. Pentru a evita rărirea plantelor din semănăturile de sparcetă şi a preveni scăderea producţiei. la maturitatea fizică a solului. lăţimea fisurilor fiind de 2-3 cm. se distruge şi o bună parte din lăstarii de sparcetă. Norma de însămânţare constituie 4. prin valoarea ei. de seminţe viabile la ha sau 90-100 kg/ha. În funcţie de gradul de îmburuienare a terenului. aceasta trebuie recoltată la timp. Seminţele de sparcetă se încorporează la adâncimea de 2-3 cm. operaţie absolut necesară în cazul în care solul este uscat. ori amestec de mazăre cu ovăz pentru masă verde. Recolta culturii protectoare este imediat transportată din câmp. Sparceta se seamănă primăvara timpuriu. Cele mai răspândite şi mai periculoase boli ale sparcetei sunt: . este cu mult mai mică decât cele obţinute în urma semănatului de vară. Sparceta pentru masă verde se seamănă în rânduri dese. se realizează grăpatul. primăvara. cu 35-45 de zile înainte de îngheţurile permanente. de aceea prezenţa crustei răreşte considerabil semănăturile. Semănatul se efectuează cu semănătorile SZT-3. sparceta poate fi semănată în cultură pură şi împreună cu o cultură protectoare.6. Semănatul de vară este eficient în cazul sparcetei transcaucaziene.0 mil. Tehnologii în fitotehnie O altă metodă de sporire a productivităţii este umectarea seminţelor timp de 24 de ore şi zvântarea lor înainte de semănat. Sparceta are o putere redusă de străbatere. semănat cu un interval între rânduri de 45 cm. trebuie aplicat tăvălugitul. toamna. fapt ce blochează creşterea în continuare a plantelor. Starodub. deoarece aceasta este o plantă ce se dezvoltă toamna şi. cu intervalul de 15 cm.382 V. dacă se coseşte la o înălţime mai mică. poate oferi 2 coase sau o producţie pentru seminţe. Începând cu anul II de vegetaţie. cu ajutorul maşinii ŞN-2-140. sparceta poate fi semănată şi vara în a doua jumătate a lunii iulie. în primul an de utilizare. de exemplu cu porumb pentru nutreţ recoltat la sfârşitul lunii iulie.5-5. Întreţinerea semănăturilor Imediat după semănat. Sparceta în cultură pură asigură recolte înalte de masă verde. Pentru a preveni formarea crustei. şi după fiecare coasă. Dacă după recoltarea cerealelor de toamnă cad ploi abundente. dar oferă un randament mai mare dacă este cultivată împreună cu o cultură protectoare. Semănăturile timpurii de primăvară asigură o singură coasă care. se realizează fisurarea la o adâncime de 45 cm. Toamna târziu. Dacă este semănată împreună cu o cultură protectoare. Măsurile de combatere a bolilor. Cultura protectoare trebuie cosită la o înălţime a miriştii de 15-20 cm.

Făinarea provoacă daune considerabile plantelor semincere. la o umiditate de . reducând recolta acestora până la 50%. Masa verde se zvântează în timp redus. regenerarea întârzie cu 2 zile. inflorescenţele. vârfurile tulpinilor. Pe măsură ce frunzele îmbătrânesc. Dacă se reţine cu o singură zi în poloage. KS-2. Fuzarioza plantelor. asimilată prost de animale. Sursa de răspândire a fuzariozei sunt resturile vegetale şi solul. care atacă frunzele şi mugurii florali. respectarea asolamentelor. Sparceta trebuie recoltată atunci când solul este bine uscat. tulpinile. Ierburi leguminoase 383 Făinarea. în plantă se păstrează mai multe substanţe plastice. Tulpinile rămân uscate. Respectarea rotaţiei culturilor şi a celorlalte măsuri tehnologice contribuie la reducerea tratamentelor chimice. Gărgăriţele se combat cu Bi 58 nou – 1. care. Sparceta este afectată şi de puricii de frunze. precum şi de gărgăriţa sparcetei. La plantele infectate se dereglează asimilarea. de culoare cafenie. cu timpul se usucă şi cad. Frunzele şi inflorescenţele conţin de 3. Recoltarea Sparceta pentru fânaj. Rugina care are drept agent patogen ciuperca parazită. iar masa lor se majorează. inflorescenţele şi păstăile. inflorescenţele şi păstăile. în plantaţii se reţine mai bine zăpada. frunzele cad. poate cauza rărirea considerabilă a plantaţiei. Sparceta trebuie cosită la înălţimea de circa 6 cm de la suprafaţa solului. Un cosit prea jos afectează regenerarea tulpinilor şi micşorează recolta coasei ulterioare. Boala infectează frunzele.5 l/ha. Frunzele infectate se apleacă în jos. La această înălţime de cosire. Dacă sparceta nu se colectează la timp.1. Colectarea fânajului. Sparceta se coseşte cu ajutorul cositorilor strivitoare KSK-100. se înregistrează pierderi mari: se rup frunzele. direct din poloage. adunarea resturilor după coasă. care afectează frunzele. fân şi masă verde tocată se recoltează la mijlocul fazei de înflorire. în consecinţă. Tulpinile conţin de 2-3 ori mai multă celuloză. numărul de tulpini se reduce. plantele regenerează mai bine în primăvara următoare. Principalele măsuri agrotehnice de combatere: cositul timpuriu al masei vegetale infectate. putrezeşte. ultima coasă – la înălţimea de 8-10 cm. Pe frunze apar pete (depuneri arahnoide) de culoare albă cu spori. O mare importanţă o are înălţimea cositului. tulpinile. Unele specii de fuzarioză infectează rădăcina. motiv din care sparceta trebuie recoltată când procentul de frunze este maxim. E-284.5-4 ori mai multe substanţe proteice şi de 20 de ori mai multe vitamine decât tulpinile.10. Se infectează mai puternic plantaţiile vechi. iar larvele ei – nodozităţile şi rădăcinile. iar dacă se reţin în poloage timp de 5-6 zile.

iar colectarea şi mărunţirea poloagelor se realizează la umiditatea de 60%. Masa tocată. Rulourile cu diametrul de 1. când atinge umiditatea de 25-33%. iar ştirul. Capacitatea maximă a rulourilor presate constituie 180-200 kg/m3. Pregătirea fânului. În timpul adunatului în poloage. fânul se adună în rulouri. sau cu alte materiale care evită putrezirea stratului superficial al fânajului. AVM-0. implicând tasarea continuă. Uscarea masei se execută în uscătoarele rotative AVM-0. din tulpini iese apa.5.2 m) şi ca masă. Tehnologii în fitotehnie aproximativ 70% se adună în poloage. cu o umiditate de 50-60%. Starodub. Cultura sparcetei pentru seminţe Cele mai înalte producţii de seminţe. Terenurile pe care se plantează sparceta pentru seminţe trebuie să fie bogate în calciu. În fânul presat. cu masa de 27 kg şi legarea lor automată. fără cultură protectoare. În poloage. frunzele de sparcetă sunt aproape uscate: la compresiune.5%. în rânduri dese fără plantă protectoare. Iarba zvântată. Imediat după zvântare. 100-200 kg /m3 şi masa de până la 500 kg sunt cele mai rentabile. se amplasează în rezervoare pentru fânaj. să posede drenaj natural. cu umiditatea de 75%. cu tractoare grele. se colectează în poloage. La o umiditate de 40-45%. se păstrează mai bine substanţele nutritive. cu acelaşi număr de seminţe germinabile ca şi la sparceta pentru furaj. Ele se adună. până la sfârşitul însilozării. se încarcă şi se aranjează în stive.4. Cea mai bună calitate o are fânul care se păstrează în magazii speciale. presarea fânului în rulouri dreptunghiulare. Intervalul dintre cositul masei verzi şi zvântarea ei nu trebuie să depăşească 2 ore. cu creştere vegetativă mai puţin abundentă. Pregătirea făinii vitaminoase. Semănăturile de primăvară. la umiditatea de 20-22%. Pentru a obţine material semincer cât mai mult şi de calitate. la prima urgenţă. sparceta le asigură pe soiurile cu fertilitate naturală redusă.384 V. Făina vitaminoasă se pregăteşte din masa proaspăt cosită. iar pentru adunarea în poloage. loboda cresc repede şi pot crea un înveliş protector natural ce să conducă . mărunţită în segmente de 2-3 cm lungime. cu o umiditate nu mai mică de 55%. se dezvoltă relativ încet.5 m. cu ajutorul maşinilor pentru adunat şi presat fân. capacitatea de 100-200 kg. se utilizează maşinile de tip PS-1. Brazdele trebuie să fie uniforme ca lăţime (1.6. Fânajul bine tasat şi nivelat se acoperă cu peliculă şi se presară cu un strat de paie tocate. Pentru pregătirea unei tone de faină sunt necesare 4-5 t de masă verde. semănatul trebuie realizat primăvara timpuriu. Termenul de plasare în tranşee trebuie să constituie nu mai mult de 2-3 zile. fânul se zvântează până la umiditatea de aproximativ 25-30%. Masa cosită şi adunată se întoarce de pe o parte pe alta cu ajutorul maşinilor. pierderile totale de fân nu trebuie să depăşească 2.

Pe terenurile însămânţate distanţat. Polenul aproape că nu se răspândeşte prin intermediul vântului. treieratul trebuie efectuat noaptea. ele pot fi utilizate şi la fertilizarea solului. De aceea transportarea stupilor de albine lângă terenul semincer de sparcetă este o condiţie obligatorie. ultimele – cele din partea superioară. la un interval de 650-700 m unul de altul.10. la apariţia buruienilor. prin tratamente chimice. Cu cât prisaca se află mai aproape de terenul semincer. Sparceta este o plantă alogamă facultativă. pierderile cauzate de scuturări depăşesc 25%. Seminţele coapte se scutură repede. Se polenizează cu ajutorul insectelor. trebuie efectuate 2-3 praşile mecanice. Mai întâi se maturizează păstăile din partea inferioară a inflorescenţei. preparatele aplicânduse în perioada de vegetaţie. Umiditatea seminţelor la păstrare nu trebuie să depăşească 14%. cu atât plantaţia e mai des frecventată de albine şi producţia e mai mare. seminţele se amestecă. Pentru a micşora pierderile de seminţe cauzate de scuturare. De aceea. deoarece păstăile sparcetei absorb uşor apa. Paiele obţinute după treierat se utilizează ca furaj grosier pentru ovine şi la producerea de făină vitaminoasă. Recoltarea se efectuează divizat. La fiecare hectar sunt necesare 3-4 familii de albine. în caz de necesitate. pentru a le combate eficient. plantaţiile se treieră cu combina. respectându-se rotaţia culturilor şi. dimineaţa sau seara. stupii repartizându-se în diferite locuri. când 50-60% din păstăi au culoarea brundeschis. Bolile şi vătămătorii se combat prin metoda integrată. Mărunţite în câmp. După recoltare seminţele trebuie să se vânture şi să se usuce imediat. . Un rol important în polenizarea florilor revine albinelor domestice. în timpul păstrării. trebuie efectuat cositul sanitar al vârfurilor. La 1-2 zile după zvântarea poloagelor. Periodic. În anii obişnuiţi. fără a atinge plantele de sparcetă. Recoltarea La determinarea termenelor de recoltare trebuie să se ţină cont de faptul că păstăile de sparcetă ajung la maturitate eşalonat. Ierburi leguminoase 385 la slăbirea considerabilă a semănăturilor sau chiar la pieirea lor completă.

. ovăscior – Arrenatherum elatius Păiuşul de livadă – Festuca pratensis Pirul siberian – Agropyrum sibiricum Pirul pectinat – Agropyrum pectiniforme Pirul gras – Cynodon dactylon Timoftica – Phelum pratense Obsiga nearistată – Bromus inermis Ierburile graminee anuale: Părângul. Cariopse îmbrăcate cu lungimea până la 3 mm – dughia. dughia Ciumiza Mei african.1. În ţara noastră se întâlnesc peste 260 de specii de graminee. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL IERBURILE GRAMINEE 11 11. din care circa 70% sunt perene. sau perlat Paiza Iarba-de-Sudan – Setaria italica moharium – Setaria italica maxima – Pennisetum thyphoides – Echinochloa frumentacea – Sorgum sudanense Pentru cunoaşterea mai bună a caracterelor seminţelor ierburilor graminee. Principalele graminee perene sunt: Firuţa – Poa pratensis Golomaţul – Dactylis glomerata Raigrasul italian – Lolium multiflorum Raigrasul comun sau zizania – Lolium perenne Raigrasul înalt. ele pot fi grupate în modul următor: 1.386 V. Gramineele anuale sunt mai puţin răspândite. Aspecte generale Plantele din această grupă fac parte din familia Poaceae. ciumiza. Starodub.

Durata vieţii rădăcinilor gramineelor perene este de un an la raigrasul comun. după care apar şi ceilalţi lăstari sau fraţi. Când se formează cea de-a patra frunză. este necesar ca apexul să fie suprimat când acesta se află la o înălţime de 5–15 cm deasupra nivelului nodurilor de înfrăţire. reacţionează bine la fertilitate şi la celelalte măsuri de sporire a producţiei. iau naştere rădăcinile adventive şi un nou lăstar. au capacitate mare de înfrăţire şi de otăvire. reprezentând un furaj energetic. timoftica. sunt bine consumate de animale. raigrasul italienesc. cu o creştere asemănătoare cu cea a tulpinii principale şi posibilitatea de a se hrăni independent prin formarea de noi rădăcini adventive. Procesul de înfrăţire decurge rapid. În acest moment înălţimea lăstarilor variază. producându-se în continuare dezvoltarea inflorescenţelor la cele câteva tulpini formate. în funcţie de specii. deci şi o durată mai lungă de viaţă. firuţă rădăcinile trăiesc mai mulţi ani. gramineele perene sunt adaptate la condiţii ecologice extrem de variate. iarba de Sudan. posedă o plasticitate ecologică ridicată. din care se formează alte frunze. meristemul apical se modifică. după acumularea temperaturilor specifice. Această formaţiune se numeşte apex. deci producţii sporite de nutreţ. în interiorul şi la baza tecii acesteia se află meristemul formativ al tulpinii. obsiga nearistată. precum şi a lăstarilor porniţi în creştere. raigrasul comun. raigrasul comun sau zizania. Sistemul radicular Gramineele au rădăcini fasciculate. Determinarea momentului optim de recoltare se poate face prin secţionarea lăstarilor. Înrădăcinare mijlocie de 60–80 cm au păiuşul de livadă. formându-se primordiile inflorescenţei. procesul de înfrăţire încetează datorită producerii unui blocaj hormonal asupra mugurilor care nu au început alungirea. Specie cu înrădăcinare superficială de 30-50 cm este firuţa.10. pătrund în sol până la 1 m şi chiar mai mult. Înfrăţirea gramineelor Procesul de formare de noi lăstari la graminee din nodurile bazale ale tulpinii se numeşte înfrăţire. În acest timp. în general. prin alungire telescopică. Cariopse îmbrăcate artistate – raigrasul înalt. Ierburi graminee 387 2. înflorire şi formare a seminţelor. . între 25 şi 50 cm. golomăţul. producţii mari. La baza primei frunze formate în cursul răsăririi. Cariopse îmbrăcate cu lungimea mai mare de 3 mm – păiuşul de livadă. Pentru a favoriza în continuare formarea de noi lăstari. după care urmează fazele de burduf. În faza de alungire a tulpinilor. Alungirea tulpinilor se produce mai târziu. tulpinile se alungesc rapid. iar la pirul pectinat. La apariţia primordiilor organelor florale. 3. De asemenea. asigurând perenitatea plantaţiilor. iar valoarea nutreţului este ridicată. de înspicare. iar lăstarii noi formaţi se numesc fraţi. Gramineele perene realizează.

adică formează inflorescenţe. gramineele se împart în următoarele grupe: 1. Starodub. La nodurile stolonilor se formează lăstari erecţi ce produc. Speciile de etaje superioare de etaje medii de etaje inferioare 70 – 150 50 – 70 40 – 50 Predomină lăstarii Aproximativ Predomină lăstarii alungiţi egală scurţi Majoritatea frunzelor Frunzele sunt Majoritatea frunzelor se află în partea situate se află la baza tulpinii superioară a tulpinii proporţional Fâneaţă Mixt Păşunat Raigras înalt Pirul pectinat Firuţă Obsigă nearistată Raigras comun Raigras italian Golomăţ Timoftică Gramineele au două feluri de lăstari: scurţi şi alungiţi. Proporţia lăstarilor alungiţi şi scurţi 3. Din această grupă fac parte: pirul pectinat. Din această grupă fac parte: raigrasul înalt. Din această categorie fac parte: pirul gras. golomăţul. raigrasul italian. Înălţimea tulpinii. la o adâncime cuprinsă între 5 şi 20 cm şi poartă denumirea de stoloni sau rizomi. care se caracterizează prin predominarea lăstarilor scurţi cu o mare parte a frunzelor situate la baza tulpinilor. La acestea. . Inserţia frunzelor 4. alţi stoloni. iar lăstarii alungiţi pot fi vegetativi şi generativi. În funcţie de raportul dintre lăstarii scurţi şi alungiţi. cm 2. 3. lăstari ce pot avea creştere verticală sau orizontală. 2. Fraţii cu creştere orizontală se formează sub nivelul solului. la care predomină lăstarii alungiţi. fiind cunoscute sub denumirea de „graminee de fâneaţă”. cât şi pe cele situate la baza tulpinii. gramineele se clasifică astfel: 1. Folosirea 5. Tehnologii în fitotehnie Deosebirea ierburilor graminee după înălţime şi gradul de înfrunzire Caracterele 1. iar uneori lipsesc frunzele bazale.388 V. obsiga nearistată. adică mixt. După modul în care se face înfrăţirea. Aceste graminee se pretează la recoltarea prin cosire. după lungimea şi grosimea lor. Tulpinile au atât frunze situate pe nodurile superioare. Tot la nodurile stolonilor se formează în pajişti un covor ierbos încheiat. majoritatea frunzelor se află de-a lungul tulpinilor. Lăstarii scurţi sunt alcătuiţi numai din frunze. teacă şi limb. la rândul lor. raigrasul comun. Graminee de talie mijlocie sau de etaj mediu. Aceste specii se pretează pentru păşunat. Speciile din această grupă formează. Graminee de talie joasă sau de etaj inferior. cuprinzând speciile la care proporţiile dintre lăstarii scurţi şi cei alungiţi sunt aproximativ egale. Aceste specii se pot folosi atât prin cosit. aşa cum s-a menţionat anterior. Graminee stolonifere. timoftica. Graminee cu talie înaltă sau de etaj superior. cât şi prin păşunat. firuţa. păiuşul-roşu. la nodurile de înfrăţire. ele mai numindu-se si graminee de păşune.

raigrasul italian. Fraţii noi formaţi se distanţează de lăstarul principal. golomăţul. irigaţii şi folosire raţională. păşunat sau mixt. aceste specii se pot menţine în pajişti timp îndelungat în condiţiile unor soluri compacte şi cu un strat gros de ţelină. Aceste specii sunt productive şi se pretează în funcţie de talie şi etajare. mai scurţi. Majoritatea gramineelor cu tufa rară sunt plante valoroase din punct de vedere furajer. Lăstarii aerieni formează tufe rare. la folosirea prin cosit.a. Majoritatea suprafeţelor de pajişti dominate de gramineele cu tufă deasă au valori economice scăzute. golomăţul. Gramineele cu tufa rară. păiuşul de livadă. cât şi stoloni subterani. Din această grupă fac parte: raigrasul înalt. Pirul târâtor . mixtă Pirul pectinat. Deosebirea ierburilor graminee după tipul de înfrăţire Caracterele Amplasarea nodului de înfrăţire Poziţia lăstarilor Folosirea Speciile Cu tufa laxă În sol la 3-5 cm Sub un unghi faţă de tulpina principală Fâneţe. dar fertile şi bine aprovizionate cu apă. Aceste pajişti realizează producţii satisfăcătoare prin fertilizarea cu doze moderate de îngrăşăminte. 3. 4. sau chiar la suprafaţa solului. raigrasul comun. raigrasul înalt. Datorită unor astfel de însuşiri. mai îngust la baza şi mai larg în partea superioară. Gramineele cu tufă acoperă bine terenul. slab aerate. Nodurile de înfrăţire la aceste specii se află la adâncimea de 3-5 cm în sol. fiind adaptate la soluri mai tasate. Rezultă deci tufe rare unite prin stoloni scurţi. Din această grupă fac parte: pirul gras. Această configuraţie a tufelor realizează un covor ierbos încheiat şi o ţelină elastică rezistentă la păşunat. Gramineele cu tufa mixtă. înţelenind terenul. creând un covor ierbos încheiat. Acest mod de înfrăţire determină o mare rezistentă la condiţiile de viaţă neprielnice altor graminee. timoftica Cu tufa compactă La suprafaţa solului Fraţii sunt strânşi alăturaţi între ei Fâneţe.10. Un gramineu cu tufa deasă este negara. păşunat Firuţa Rizoidale În sol Din rizomi se dezvoltă verticala Fâneţe Obsiga nearistată. Gramineele cu tufa deasă. timoftica. dând tufei aspectul de vas. Ierburi graminee 389 Pajiştile dominate de gramineele stolonifere se folosesc numai prin cosit. dând aspectul unor tufe compacte. În cazul păşunatului. La aceste specii. 2. păşunat. din nodurile de înfrăţire se formează atât lăstari aerieni. La aceste graminee nodul de înfrăţire este situat foarte aproape de suprafaţa solului. solul se tasează. iar fraţii sunt strâns alăturaţi între ei. pirul târâtor ş.

sau doua cicluri de păşunat: obsiga nearistată. dau producţii maxime în al doilea an şi trăiesc foarte puţin.390 V. iar în cazul păşunilor în numărul ciclurilor de păşunat. Din acest punct de vedere se deosebesc: – graminee cu ritm de dezvoltare rapid si vivacitate scurta. Ritmul de dezvoltare si vivacitatea gramineelor În general. Gramineele cu capacitatea mijlocie de otăvire asigură o singura recoltă pentru fân şi o otavă ce se poate păşuna. Energia de otăvire se referă la numărul de refaceri într-o perioadă de vegetaţie. raigrasul comun. timoftică. În cazul fâneţelor se exprimă un număr de coase. Acestea fructifică în anul semănatului. Tehnologii în fitotehnie Otăvirea gramineelor Otăvirea este însuşirea speciilor de a-şi reface masa organelor aeriene după cosit sau păşunat. Refacerea gramineelor are loc prin formarea de noi lăstari. Gramineele cu capacitatea mijlocie de otăvire sunt cele de la care se obţin 2 coase pentru fân respectiv 3-4 cicluri de păşunat: păiuşul de livadă. Otăvirea este influenţată pozitiv de o bună aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Capacitatea de otăvire reprezintă cantitatea de masă verde sau fân obţinută în urma otăvirii în cursul unei perioade de vegetaţie. . şi invers. Viteza de otăvire este timpul necesar plantelor de a se reface pentru o noua recoltare. precum şi cositul la înălţime prea mică de sol influenţează negativ otăvirea. gramineele se împart în următoarele grupe: Gramineele cu capacitatea mare de otăvire sunt cele de la care se obţin 2-3 coase pentru fân sau 4-5 cicluri de păşunat: golomăţul. După capacitatea de otăvire. Pentru practică acest lucru are o importanţă deosebită în folosirea eşalonată a nutreţului verde. în special cu azot. se constată că speciile de graminee care ajung mai repede la maturitatea biologică prin fructificare trăiesc mai puţin. Păşunatul abuziv cu un număr mare de animale. recoltarea gramineelor în preajma iernii. împiedică acumularea de substanţe de rezervă în plante pe seama cărora se realizează otăvirea în anul următor. precum şi de un regim favorabil de umiditate. alungirea în continuare a tulpinilor la care apexul nu a fost afectat şi a frunzelor la care nu a fost afectat ţesutul meristematic. De asemenea. de otăvire depinde. şi productivitatea speciei. Starodub. De asemenea. raigrasul italian. în mare parte. Procesul de otăvire se caracterizează prin viteza de otăvire. energia de otăvire şi capacitatea de otăvire.

– graminee cu ritm de dezvoltare lent si vivacitate mare. Vivacitatea gramineelor şi capacitatea de otăvire Specia Golomăţul Raigrasul înalt Raigrasul italian Raigrasul comun Păiuşul-de-livadă Pirul pectinat Obsiga nearistată Timoftica Firuţa Inflorescenţa Panicul Panicul Spic Spic Panicul Spic Panicul Panicul specific Panicul Durata vieţii. prin cultivarea de specii sau soiuri cu precocitate diferită. raigrasul italian. Gramineele precoce înspică la circa 30 de zile de la intrarea în vegetaţie. Fructifică în anul al doilea de la semănat. Aceste specii fructifică foarte târziu. – graminee cu ritm de dezvoltare mijlociu şi vivacitate mijlocie. Acest lucru are o importanţă deosebită pentru practică. cum sunt obsiga nearistată. raigrasul comun. adică asigurarea ritmică cu nutreţ verde pe seama pajiştilor semănate. La aceste specii fructificarea se produce în anul al doilea de la semănat dau producţii maxime în anul al treilea şi trăiesc 5-8 ani.10. . după 3-8 ani. Prin lucrări de ameliorare s-au obţinut chiar în cadrul unei specii soiuri cu precocitate diferită. dau în spic doar după 60-70 de zile de la intrarea în vegetaţie. firuţa. Gramineele tardive. Acestea sunt raigrasul înalt. Anul de recoltă ani mixtă 5-8 3-4 2-3 2-3 2-3 2-3 2-3 2 5-8 2-3 2-8 2-4 10 2-3 5-8 2-3 10 3-4 Numărul de coase 2-3 2-3 2-3 2-3 2 1 1 2 2-3 Precocitatea gramineelor Precocitatea se referă la perioada de timp de la intrarea în vegetaţie şi până la înspicare. timoftica. şi pot trai până la 35-45 de ani. timoftica. – graminee cu ritm de dezvoltare foarte lent şi vivacitate foarte mare. Aşa sunt golomăţul. Asemenea graminee sunt obsiga nearistată. producţiile maxime de nutreţ se obţin în al treilea şi al patrulea an de viaţă şi trăiesc peste 10 ani. deoarece se pot realiza conveiere verzi de pajişte. păiuşul-de-livadă. raigrasul comun. Spre exemplu: golomăţul. Ierburi graminee 391 menţinându-se în cultură 2-3 ani. firuţa. Spre exemplu: raigrasul înalt. Gramineele intermediare înspică după circa 50 de zile de la începerea vegetaţiei. intermediare şi tardive. Cunoaşterea ritmului de dezvoltare şi a vivacităţii gramineelor este necesară la alcătuirea amestecurilor pentru semănat în funcţie de durata de folosinţa necesară. păiuşul de livadă. gramineele se împart în precoce. Sub acest raport.

Gramineele stolonifere au cerinţe mai mari. fără strat acoperitor de zăpada. În cursul perioadei de vegetaţie consumul diferă şi este. reacţionând puternic prin sporuri de producţie la fertilizarea cu acest element. pe când graminee ca păiuşul-delivadă cresc pe soluri mai grele. umiditatea din sol trebuie să fie de trei ori mai mare. În cazul cositului. Faţă de cerinţele generale prezentate anterior. Cerinţele faţă de aerul din sol. Majoritatea gramineelor perene au cerinţe moderate faţă de substanţele nutritive din sol. dar cu valoarea economică scăzută. Gramineele sunt plante puţin pretenţioase faţă de regimul de aer din sol. gramineele au cerinţe ridicate pentru azot. sensibile la oscilaţiile bruşte de temperatură din primăvară. raigrasul comun. în primele faze ale vegetaţiei plantele pot creşte la un regim de umiditate de circa 25-30% din capacitatea totală pentru apă a solului. . există graminee xerofile. urmând să se asigure o umiditate în sol care să reprezinte 50-60% din capacitatea totală pentru apă a solului în decursul perioadei de vegetaţie. Speciile mezoxigrofile şi xigrofile se întâlnesc pe pajişti naturale cu umiditate în exces. datorită prezenţei perenchimelor. În general. gramineele perene sunt mai puţin pretenţioase faţă de sol. de asemenea. În perioada alungirii lăstarilor. datorită perioadei mai lungi de vegetaţie.392 V. adaptate la condiţii de uscăciune. Tehnologii în fitotehnie Relaţiile gramineelor cu factorii de vegetaţie Cerinţele faţă de apă. raigrasul comun. firuţa sunt cele mai valoroase graminee perene. Cerinţele faţă de temperatură. golomăţul. Gramineele cu tufa rară şi cele cu tufa mixtă au cerinţele cele mai reduse. diferit după modul de folosire prin cosit ori păşunat. Specii mai puţin rezistente la temperaturile scăzute din cursul iernii. Totuşi. Speciile mezofile golomăţul. păiuşul-de-livadă. în schimb. Gramineele perene sunt. datorită stolonilor şi înfrăţirii situate la o adâncime mai mare în sol. Starodub. Faţă de celelalte elemente nutritive. Majoritatea speciilor perene suportă temperaturile scăzute din cursul iernii sau ridicate din cursul verii. cum ar fi pirul pectinat. Gramineele perene au un consum de apă mai ridicat cu 50-100% comparativ cu cerealele. Cel mai mare consum de apă se înregistrează în perioada premergătoare înfloririi. Cerinţele faţă de sol şi substanţele nutritive. Din elementele nutritive. În cazul folosirii prin păşunat consumul de apă este mai uniform în cursul perioadei de vegetaţie. gramineele sunt mai puţin pretenţioase. păiuşul-de-livadă. sunt raigrasul înalt. între diferite specii sunt diferenţieri în ceea ce priveşte textura solurilor mai uşoară.

caracterizându-se prin productivitate şi valoare nutritivă ridicată.5 0. raigrasul italian.3 . aceasta este diferită de la o specie la alta. Ierburi graminee 393 Valoarea economică a gramineelor Majoritatea gramineelor au valoare economică apreciabilă.0.1. În general. Consumabilitatea gramineelor este în funcţie de specie. Gramineele cu productivitate mare sunt raigrasul înalt.2500 1500 .6 . spre sfârşitul perioadei de vegetaţie are un conţinut scăzut de proteină brută şi ridicat de celuloză.2000 800 .3 .2 0. digestibilitatea este corelată cu consumabilitatea. În ceea ce priveşte digestibilitatea gramineelor.1000 2500 . specia de animale.10.3 .5 1. Spre exemplu. păiuşul-delivadă. Un gramineu cu productivitate mijlocie este firuţa. Valoarea furajeră depinde de consumabilitate. golomăţul. cunoscut ca o foarte bună plantă de nutreţ.0 0.1000 2000 . firuţa. Norma de semănat a ierburilor graminee Specia 1 2 3 4 5 6 7 Bromus inermis – obsiga nearistată Dactylis glomerata – golomăţul Festuca pratensis – păiuşul-de-livadă Arrhenatherum elatius – raigrasul înalt Phleum pretense – timpoftica Agropyrum pectiniforme – pirul pectinat Poa pratensis – firuţa Seminţe germinabile. kg/ha 40 25 30 30 16 15 18 .5 . faza fenologică.a. raigrasul comun.5 1. timoftica.4 2. compoziţia chimică şi digestibilitate. iar în cadrul aceleiaşi specii.7000 MMB.3 . g 3.2. Productivitatea gramineelor perene depinde de capacitatea de înfrăţire. buc. firuţa.3./m2 800 .4 Cantitatea de seminţe.2000 5000 . în funcţie de vârsta şi de proporţia dintre tulpini şi frunze.0. Graminee cu grad scăzut de consumabilitate sunt speciile de Stipa ş. Gramineele cu consumabilitate ridicată sunt raigrasul înalt.8 .3000 1500 . ceea ce duce la obţinerea unui furaj inferior din punct de vedere calitativ. de otăvire şi de masa vegetativă produsă. golomăţul.4.2.

Tulpina ei este cilindrică. în medie.3. Iarba-de-Sudan este o plantă bună pentru cultură dublă: la semănatul după culturi care se recoltează timpuriu. Iarbade-Sudan se înfrăţeşte foarte bine. inclusiv unul fructifer şi 2 sterile – cele laterale.5. de culoare violetă. iarba-de-Sudan regenerează repede şi. uneori. fasciculată. înaltă. Maturitatea pentru coasă survine la 50-60 de zile după apariţia plantulelor.n. lucioasă. Inflorescenţa este un panicul erect. semicomprimată. După cosire sau păşunare excesivă. puţin turtită.394 V. 100 kg de nutreţ din iarba-de-Sudan conţin: u. de până la 40 cm lungime. Cele mai răspândite sunt tipurile cu panicul puternic răsfirat. Dintr-o inflorescenţă se recoltează. de culoare cafeniu-roşcată. Iarba-de-Sudan se caracterizează printr-o rădăcină puternică. răsfirat şi semicomprimate. fân – 52 şi 6. Fig. 4-5 g de seminţe. Ea asigură 30 t de masă verde la hectar. Iarba-de-Sudan .2. În funcţie de gradul de înclinaţie al ramificaţiilor principale faţă de axul paniculului. care pătrunde adânc în pământ. 46. până la 2. în medie. nu-şi pierde frunzele.3 şi 2. Perioada de vegetaţie durează 100-130 de zile. fără pubescenţe. cu teaca netedă şi. Tehnologii în fitotehnie 11. are până la 25 de tulpini. IARBA-DE-SUDAN Patria ierbii-de-Sudan este considerat platoul Sudanului din Africa. de 10-15 g. aplecată şi asemănătoare cu sorgul. comprimată. otavă – 22. se atestă câteva tipuri de inflorescenţe: puternic răsfirată. puţin aspre. Fructul este o cariopsă cu palee de formă ovală. Tulpina are 6-9 frunze.5 m. ea dă 2 coase valoroase de masă verde. în timpul zvântării. unde ea creşte şi în timpul de faţă sub formă sălbatică. Starodub. La vârful ramificaţiilor sunt repartizate 3 spiculeţe.5. Greutatea a 1 000 de seminţe este. şi respectiv proteină digestibilă: masă verde – 17 şi 1. de obicei de 1.5-2 m.

Suportă şi soluri puţin acide. terenul se tăvălugeşte cu tăvăluge din inele cu pinteni. semănatul se face distanţat la 45-60 cm. folosindu-se 30-35 kg de seminţe/ha. În absenţa unei cantităţi suficiente de căldură. a doua coasă – la 35-45 de zile după prima coasă. Pentru producerea de seminţe. după secara pentru nutreţ. borceagul de toamnă sau rapiţă. obţinându-se astfel două recolte anual. a treia – la 30-35 de zile după a doua coasă. adâncimea de însămânţare constituie 4-6 cm. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este cuprinsă între 20o şi 30oC. ea se dezvoltă prost şi nu atinge înălţimea obişnuită. metodă ce . Maturitatea pentru coasă coincide cu începutul apariţiei paniculului. Aplicarea a 2-3 udări sporeşte producţia cu 50-90% .10. iar cea minimă –14oC. la adâncimea de încorporare a seminţelor. iarba-de-Sudan se seamănă tot prin metoda obişnuită. Iarba-de-Sudan este una dintre ierburile furajere foarte rezistente la secetă. îngrăşămintele pot fi adăugate în cantităţi mai mari. Îngheţurile de –3 – –4oC distrug uneori complet semănaturile. Este preferabil însă să se semene după culturi care lasă terenul curat de buruieni. la distanţă de 15 cm. Deoarece este rezistentă la cădere. pe acelaşi teren. Nu suportă excesul de umiditate. Iarba de Sudan se seamănă când. pentru a şi-o reîncepe odată cu prima ploaie. În amestec cu soia. şi 15-17 kg de K2O. 6-7 kg de P2O5. Pentru fân şi nutreţ verde se seamănă în rânduri dese. După însămânţare. Iarba-de-Sudan reacţionează pozitiv la îngrăşăminte organice sau chimice. norma de însămânţare constituind 18-20 kg de seminţe de iarbă şi 35-40 kg de seminţe de soia la ha. În ambele cazuri. având proprietatea de a-şi înceta creşterea în timpul secetelor prelungite. solul atinge temperatura de 12-14oC. adică se polenizează cu ajutorul vântului. norma de semănat constituie 12-15 kg /ha. Tehnologia de cultivare Iarba-de-Sudan se poate cultiva după orice plantă. iarba de Sudan usucă puternic solul şi influenţează negativ plantele semănate după ea. Suportă destul de uşor solurile sărăturate şi poate fi cultivată şi pe nisipuri. Iarba-de-Sudan nu are pretenţii faţă de sol. Iarba-de-Sudan este o plantă enemofilă. Ierburi graminee 395 Particularităţile biologice Iarba-de-Sudan este o plantă termofilă. Formând o masă supraterestră puternică şi un sistem radicular dezvoltat. La formarea unei tone de substanţă uscată exportă din sol 25-30 kg de N. la 50-60 de zile după răsărit. dacă după recoltare nu cad precipitaţii. Iarba-de-Sudan se poate semăna în mirişte.

Starodub. . plantulele răsar cu 2-3 zile mai repede. Pentru combaterea buruienilor. Recoltarea ierbii-de-Sudan pentru fân se face la momentul în care încep să apară primele panicule. când plantele au ajuns la înălţimea de 50 cm şi trebuie încheiată la momentul apariţiei paniculelor. recoltarea începe mai devreme.396 V. Pentru masă verde. Recoltarea pentru seminţe se face la faza de coacere deplină a seminţelor de pe tulpina principală. Tehnologii în fitotehnie sporeşte cu 20% gradul de germinare în câmp. terenul se grăpează înaintea şi după apariţia plantulelor.

conform normelor zootehnice. lucerna. ¨ Productivitate înaltă – 80-150 t /ha. ¨ Suportă geruri de până la 30-35oC. ¨ Au o productivitate seminceră înaltă. soia etc. la începutul regenerării. de obicei.12. iar primăvara. porumbul. Caracteristici pozitive: ¨ Sunt multianuale – pot fi folosite timp de 12-15 ani. sparceta. îngheţuri de –6 –8oC. ¨ Culturile netradiţionale pot otăvi. Ö La păstrare. valoarea nutritivă suficientă. capacitatea de a vegeta primăvara timpuriu până toamna târziu compensează din plin unele proprietăţi negative a acestor culturi. Culturi furajere netraditionale – aspecte generale 397 CAPITOLUL 12 CULT URI FURAJERE NETRADITIO NALE – ASPECTE GENERALE Structura culturilor furajere include. ¨ Sunt rezistente la poligniri pe agrofonduri bogate. motiv din care trebuie stratificate sau scarificate. Productivitatea înaltă multianuală. asigurând până la 3-4 coase. seminţele îşi pierd capacitatea germinativă. ¨ Asigură unităţile nutritive cu proteină digestibilă. Însă un rol important în creşterea producţiei de nutreţuri îl au noile culturi furajere netradiţionale: Silifia cu frunza perfoliată – Silphium perfoliatum Rapontic – Rhaponticum carthamoides Simfitum – Simphitum asperum Crambe cu frunza cordată – Crambe cordifolia Ciumărea – Galega orientalis Aceste culturi au o serie de caractere agronomice pozitive şi negative. Ö Organele generative inserate etajat fac dificilă aplicarea maşinilor la recoltare. Ö Seminţele multor culturi au un repaus îndelungat. însilozarea bună. în timp ce culturile furajere tradiţionale asigură 25-50 t/ha. Caracteristici negative: Ö Culturile furajere netradiţionale se coc neuniform şi se scutură. .

1972. Ştiinţa. V. Ed. F. 547 p. 1983. Cultura plantelor medicinale. 268 p. 272 p. F. Cartea Moldovenească. Bucureşti: Ed. a. V. Cartea Moldovenească. 485 p. Chişinău: Ed. Z. Vasilică.. Lupaşcu. Boincean. V. Ékologiâ i intensifikaciâ polevogo kormoproizvodstva. Ştiinţa.. 248 p. Chişinău. Ştiinţa. Lupaşcu. Bârnaure. Agropromizdat. Moskva: Ed. 4. Cultivarea bostănoaselor. 9. Hlebnikov. Tehnologia culturilor agricole. Lupaşcu. . Fitotehnie. 424 p. M. 1991. 1989. Buiucli. P. 1977. Bârnaure. M. Olifere. 374 p. 2006. I. Lupaşcu. Lűcerna. 1980. Gh. C. UASM.. A. Intensifikaciâ polevogo kormoproizvodstva. 11. Odnoletnie kormovye kul’tury. 1979.. 13. Chişinău: Ed. Andrieş.. Agronomičeskoe semenovedenie. Iaşi. 1968. Gh. Ionel. 17. Kolos. B. 23. 1988. 1998. Bâlteanu. tuberculifere şi rădăcinoase. E. V. Bâlteanu. Moskva: Ed. Chişinău: Ed. P. Răsoi. Agricultura Moldovei şi ameliorarea ei ecologică. 7. 270 p. L. Chişinău: Ed.. 341 p. 8. Chişinău: Ed. 22. 1996. Starodub. 1985. F. Starodub. Gh. Fitotehnie. Agricultura ecologică şi producerea furajelor în Republica Moldova. 15. Chişinău: Ed. 3. Cotea. Cartea Moldovenească. Chişinău. Chişinău: Ed. Bâlteanu. 1993. Chişinău: „Basarabia”. 20. Mnogoletnie kormovye travy v Moldavii. 249 p. Macűk. Chişinău: Ed. 21. Sveatskaia. Chişinău: Ed. 6. Bucureşti: Ceres. Kukuruza v Moldavii. Lupaşcu. Fazecaş. M. a. 222 p. 413 p. M. Ştiinţa. 18. Didactică şi Pedagogică. Fitotehnie. 2007. Kulešov. N. M. 1996. 107 p.. Moskva: Sel’hozizdat. 1991. 427 p. S. Cartea Moldovenească. Aniuhovskaia. Bucureşti. 156 p. M. Bazele fitotehniei. a. J. M. ş.. N. Semenovedenie polevyh kul’tur. Vol. 12. V. 316 p. Vol 2. 2. Bâlteanu. Victoria. M. Lupaşcu. 10. Optimizarea regimurilor nutritive ale solurilor şi productivitatea plantelor de cultură. V. Bârnaure. 2002. textile. 19.. Cartea Moldovenească. V. 256 p. 1999. F.398 V. 515 p. 304 p. 1989. S. Bucureşti: Ed. Chişinău: Ed. Kološina. 112 p. 698 p. V. Florea. A. Ékologičeskoe zemledelie v Respublike Moldova (Sevooboroty i organičeskoe vesestvo počvy). Lupaşcu.: Glasul Bucovinei. 16.. Tehnologii în fitotehnie REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 1.. 240 p. Donea. ş. Lűcerna na kormovye celi. Fitotehnie / Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu. 5. Didactică şi pedagogică. Al. 1984. Ceres. 1963. Fitotehnie. I. 1976. Pascal. Gricenko. V. Bucureşti: Ed. Ştiinţa. 14. Gh. ş. I. V. Salontai. Chişinău: Ed. M. Tverdaâ ozimaâ pšenica. F.

M. P. Ceres. Coltun. N.. 1997. N. 240 p. Programirovanie urožaâ polevyh kul’tur. Musteaţă. 35. V. F.. Kolos. Orošenie polevyh kul’tur v Moldavii: (Tehnologiâ vozdelyvaniâ). 382 p. Moskva: Rossel’hozizdat. Mic tratat de fitotehnie. Gh. Fitotehnie. 1965. 1999. Starodub. 2006. ş. Posypanov. 45. 50. Axinte. a.. I. 1980. Danov. S. G. Chişinău: Ed. Bolgariâ i Moldavskoj SSR. Ékologičeskie principy maksimal’noj produktivnosti posevov. Chişinău: Ed. Muntean. . 28. Bucureşti: Ed. Rastenievodstvo. recunoaşterea şi aprobarea culturilor de soi. 142 p. Bălţi: Presa universitară bălţeană. 248 p. 31. Moskva: Ed. 263 p. Musteaţă. Moraru.. I. Gr. a. i dr. Ion Ionescu de la Brad. 176 p. Vanicovici. Rizoprint. H. Ion Ionescu de la Brad. 46. Vozdelyvanie aromatičeskih rastenij. Cluj Napoca: Ed. I. 2008. Producerea şi înmulţirea cartofului de sămânţă. A. Siminel. 1988. 640 p. Sinâgin. Moskva: Ed. Snegur.. Chişinău: Ed. 195 p. Uradžaj.. A. Cartea Moldovenească.. M. R. 2006. Majsurân. Georghiev. 49. Chişinău: Ed.. 193 p. V. Kolos. Bondarenko. 487 p. Agronomia. L. S. I. 30. Rastenievodstvo / pod red. 611 p. F. Tipografia Centrală. Stepanov. Toaming. Iaşi: Ed. 1.. Kolos. Morar. Plovdiv: Hristo G. Ştiinţa. 542 p. Korenev. 1993. Ştiinţa. 42. Ű. Dostiženiâ v éfiromasličnom proizvodstve N. M. Sidorov. Gidrometizdat. 447 p.Mihalčevskij. G. Rastenievodstvo. 296 p. Dolgodvorov. 1997. 40. Cultivarea plantelor aromatice. 44. V. Dosoftei. tuberculifere şi rădăcinoase. 1965. 1998. Plante oleaginoase. Kolos. M. Fitotehnie. 1988. 39. Chişinău: Ed. Morar. Kolos. Kuznecov. I. D. Munteanu. A. 25. M. Certificarea şi controlul calităţii seminţelor. Moskva: Ed. 431 p. 557 p. Muntean. 242 p. S. Gr. V. Cartea Moldovenească. V. Adaptivnoe rastenievodstvo. Musteaţă. 1995. Stakanov. V.. I. textile. Moskva: Ed. Kolos. 1971.. Leningrad: Ed. Tratat de fitotehnie. 1979. 2004. Ştiinţa. 2. G. 568 p. 48. Pšenica (biologiâ). Ştefan. G. 29. Oreh. 36. Periodičnost’ rosta sel’skohozâjstvennyh rastenij i puti ee regulirovaniâ. Cluj Napoca: Ed. 1999. N. 32. Cartea Moldovenească. i dr. Chişinău: Ed. S. Iaşi: Ed. Strona. A. Obsee semenovedenie polevyh kul’tur. Moskva: Ed. Ceres. Žučenko. 325 p. 1979. G.399 24. Minsk: Ed. L. Špaar. 212 p. Producerea şi studiul seminţelor. 41. Rastenievodstvo. Posypanova. 1987. Gh. 286 p. 37. 47. A. Nosatovskij. Museum. Agrotehnica. Vol. Fitotehnie. Ševeluha. Saharnaâ svekla.. 1977. 43. 33. I. 289 p. Cultura plantelor de câmp: Cereale. Morar. G. Mogârzan. 1980. L. 1986. 1975. 1990. Minsk: Ed. Mihal’čevskij.Chişinău: Ed. 38. 2004. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Mic tratat de fitotehnie. V. 560 p. Chişinău: Ed. 495 p. V. D. 422 p. Chişinău. P. Moskva: Ed. 2001. Fasol’. Şt. ş. V. Vol. 287 p. Gr. 123 p. Borcean. S. D. Bucureşti: Ed.. 34. 26. Vavilov. Iaşi: Ed. 27. Plosadi pitaniâ rastenij.

Coli de autor 21. /373 22/ 432 575 fax /373 22/ 432 659 . str. 42 tel. or.400 V.2 Centrul Editorial al UASM. 2008 MD-2049. Starodub. Mirceşti. Chişinău. Tehnologii în fitotehnie VICTOR STARODUB TEHNOLOGII ÎN FITOTEHNIE Formatul B5.