Despre rugaciune si meditatie

Rugaciune este incercarea omului de a realiza o legatura cu divinitatea, in

diferite scopuri. Majoritatea oamenilor se roaga pentru a cere ceva lui
Dumnezeu. Au anumite probleme (materiale, de sanatate, sufletesti, etc) pe care
nu reusesc sa si le rezolve si atunci apeleaza la ajutorul divin. Altii, mai putini,
adreseaza multumiri in rugaciunile lor pentru ca li s-au rezolvat anumite
probleme. Altii (si mai putini) pur si simplu nu doresc decat sa-l simta pe
Dumnezeu alaturi de ei sau chiar in sufletul lor; acestia ajung de la rugaciune la
contemplatie. O alta categorie doresc sa intre in comuniune cu Dumnezeu si
reusesc uneori sa o faca prin meditatie. Sunt multe categorii de rugaciuni, in
functie de cei care le practica, de ceea ce urmaresc prin rugaciune, de modul in
care se roaga, dar si de ceea ce traiesc in timpul rugaciunii.
Unii dintre sfintii parinti ai bisericii crestine au incercat sa faca o
ierarhizare a rugaciunilor, la fel ca si unii dintre maestrii din extremul orient.
Poate ca cel mai bine si mai plastic a reusit sa faca acest lucru parintele Ilie
Cleopa. Redam mai jos fragmente semnificative din ceea ce el a denumit
treptele rugaciunii.
„Dar când auzim noi de rugăciune, să nu credem că toată rugăciunea
noastră este rugăciune. Dacă eu zic cu limba rugăciunea, sau cu gura, iar
mintea este pe dealuri, eu mă înşel pe mine când mă rog. Că Dumnezeu în
vremea rugăciunii, nu caută numai buzele şi limba, ci caută mintea şi
inima.
Rugăciunea care o facem noi cu gura şi cu buzele şi ea este bună într-
o masură, căci şi ea are temei în Sfânta Scriptură.

Dar să ştiţi că rugăciunea gurii, după învăţătura dumnezeiescului

părinte Grigore de Nissa, marele filosof şi fratele marelui Vasile, este
graniţa cea mai depărtată a rugăciunii, sau mai bine zis, ca să înţelegeţi mai
bine, ea este cuiul (treapta ) cel mai de jos din scara rugăciunii. Ştii că
atunci când te urci pe scară, pui piciorul pe cel dintâi cui. Dar, cât ai de suit
!
Or, scara rugăciunii în urcuşul ei nu are sfârşit. Rugăciunea, în
creşterea ei, nu are margine, pentru că ea se uneşte cu Dumnezeu. Şi
precum Dumnezeu, fiind nemărginit în sfinţenie prin înălţimea însuşirilor
Sale, nu are sfârşit în bunatate şi în sfinţenie, aşa şi rugăciunea, în creşterea
ei duhovnicească, se înalţă şi margine nu are
...
Deci, vreau să vă spun un lucru. Când ne rugăm cu gura, ne aflăm la
începutul rugăciunii. Iar, dacă eu zic o rugăciune cu gura : " Doamne,
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul ", sau
"Tatăl nostru ", sau " Născătoare de Dumnezeu, Fecioară... " sau oricare
şi, dacă o înţeleg şi cu mintea, ea atunci nu se mai cheamă rugăciunea gurii,
ci trece în altă treaptă, şi anume la rugăciunea minţii.
…
Dar rugăciunea minţii este desăvârşită ? Nu ! Nici a minţii nu-i
desăvârşită. Rugăciunea minţii de-abia o numesc dumnezeieştii Părinţi,
jumătate de rugăciune, sau pasăre cu o aripă, sau rugăciune cu-n picior, că
nici rugăciunea minţii nu-i desăvârşită. Îi mai trebuie ceva. Trebuie să
ducem această rugăciune de la întelegerea minţii la simţirea inimii. Cand
noi zicem o rugăciune cu limba şi o înţelegem cu mintea şi o simţim cu
inima, ea devine sferică, rotundă, în mişcarea sufletului nostru. Această
rugăciune este mult mai desăvârşită şi se numeşte rugăciunea inimii.
Dar o să mă întrebati : Rugăciunea inimii este cea mai înaltă ? Nu !
Sunt rugăciuni şi mai înalte decât a inimii. Dar la rugăciunea inimii, zice
Sfântul Isaac Sirianul, de abia ajunge unul din zece mii. Iar la rugăciunea
care-I mai sus decât a inimii, de abia ajunge unul din neam în neam; aşa de
înaltă este rugăciunea care trece peste cea a inimii. Şi care sunt treptele mai
sus de rugăciunea inimii ?
Prima este rugăciunea numită De sine mişcătoare. De ce se cheamă
aşa ? Când s-a întărit rugăciunea în inimă, adică" Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !", de la o
vreme inima se roagă fără să zică limba cuvinte. Este ceea ce spune la "
Cântarea Cântărilor " în Biblie : “Eu dorm şi inima mea veghează.” Ştii
cum este atunci rugăciunea noastră ? Aşa cum ai întoarce un ceas şi apoi el
merge singur.
În această treaptă ajungi la ceea ce spune marele Apostol Pavel :
“Neîncetat vă rugaţi”( 1 Tes. 5,17 ).
…
Omul care, a ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare, oriunde ar fi,
inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în
fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă
neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie "de sine mişcătoare", toată
viaţa omului este o rugăciune. Orice lucrează pe pământ, el tot timpul se
roagă.
Apostolii nimic n-au învăţat mai presus de puterea noastră. Când a
zis Apostolul Pavel. : ”Neîncetat vă rugaţi”, cel ce ajunge la "rugăciunea de
sine mişcătoare", împlineşte cuvântul lui. El dacă mănâncă, inima lui se
roagă, când vorbeşte cu oamenii, are în taină altă gură : gura cea de foc a
Duhului Sfânt din inima lui. Cu aceea vorbeşte cu Dumnezeu. Este "gura
Duhului", cum o numeşte Vasilie cel Mare. Un asemenea om, care a
caştigat "rugăciunea de sine mişcătoare", orice-ar face el, inima lui se
roagă. Aceasta este a patra treaptă a rugăciunii.
Este si o altă treaptă mai înaltă decât aceasta : rugăciunea cea
văzătoare.
 …
Când ajunge omul să fie înainte-văzător de Dumnezeu, el are
această rugăciune numită "văzătoare". Deci, se suie cu mintea aşa de tare,
că el vede aici unde suntem noi, câţi demoni sunt - ca sunt mulţi -, şi câţi
îngeri sunt. Pe toţi îi vede. Şi vede pe cel ce şi-a curăţit inima, vede şi
gândurile; gândurile ce le gândeşte fiecare. Atât de curată devine mintea
lui, că îţi spune ce gândeşti tu, ce gândeşte celălalt. La fiecare le ştie
gândurile.
Ai văzut la Mântuitorul : Ştiind gândurile cărturarilor şi ale
fariseilor, a zis : “Ce gândiţi rele în inimile voastre ? Ce este mai uşor a
zice ? Ridică-te şi ia-ţi patul tău şi umblă ? Sau a zice : iartă-ţi-se
păcatele ?”. Se uită şi vedea gândurile lor.
Deci, la măsura aceasta ajunge omul care are rugăciunea de sine
văzătoare. Ştie gândurile la toţi care sunt de faţă. Vede duhurile rele, vede
îngerii şi pe toţi care se îngrijesc de mântuirea noastră aici.
Dar este şi altă treaptă de rugăciune mai înaltă, a şasea : Rugăciunea
în extaz sau în uimire. Prin aceasta, în vremea rugăciunii, omul se răpeşte
cu mintea la cer, faţa lui se face ca focul şi mâinile şi degetele lui ca făcliile
de foc şi nu mai este pe pământ cu mintea, ci numai în cer.
Ultima rugăciune, mai înaltă decât cea în extaz este : Rugăciunea cea
duhovnicească. Aceasta este a şaptea. Rugăciunea duhovnicească nici nu se
mai cheamă rugăciune. Ea, după toţi dumnezeieştii Părinţi, se cheamă
vedere duhovnicească şi Împărăţie a cerului. La fel zice şi dumnezeiescul
Părinte Isaac Sirul.
Deci, rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele
rugăciunii. Ea este o fire cu Dumnezeu. Că în rugăciunea aceasta
duhovnicească mintea omului nu mai lucrează după a sa putere. Ci este
luată de puterea Duhului Sfânt şi-i dusă în slăvile cereşti şi nu mai poate
cugeta ce vrea ea.
Mintea omului este dusă la descoperiri mari în iad, în cer, unde vrea
să-l ducă Duhul Sfânt. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, de care spune
dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că "de abia se învredniceşte unul din
neam în neam, de o descoperire ca aceasta". Într-o generaţie abia dacă se
găseşte unul.”

Dacă analizăm atent ce spune parintele Cleopa,

observăm că de fapt ceea ce înţelegem noi prin rugăciune se cuprinde în primele
3-4 trepte din clasificarea făcută de marele stâlp al ortodoxismului românesc.
Adică, marea majoritate a oamenilor atunci când se
roagă spun rugăciunile cu gura sau în gând; în acest timp trecându-le prin cap
multe alte gânduri, ei nu reuşesc să se concentreze aşa cum ar trebui pentru a
simţi rugăciunea cu mintea şi cu sufletul.
 Pentru o mai buna înţelegere şi analiză a celor de mai
sus, am redenumit cele şapte trepte ale rugăciunii astfel :

Rugăciunea – care la rândul ei se împarte în:

Rugăciunea gurii
Rugăciunea minţii
Rugăciunea inimii
Rugaciunea permanentă - o parte din “rugăciunea de sine mişcătoare”
Am păstrat la primele trei denumirile date de părintele Cleopa
pentru că mi s-au părut potrivite.
Meditaţia – care la rândul ei se poate clasifica în:
1. Meditaţia asupra unui anumit subiect care trebuie înţeles, aprofundat şi
memorat
2. Meditaţia mai profundă asupra unor subiecte spirituale
3. Meditaţia înaltă şi inălţătoare asupra adevărurilor Sfintei Treimi
Aici sunt cuprinse treptele 4 şi 5, precum şi o parte din treapta a 6-a a
rugăciunii din clasificarea făcută de părintele Cleopa, adică: rugăciunea de sine
mişcătoare , rugăciunea cea văzătoare şi o parte din rugăciunea în extaz.
Starea Samadhi, pe care de asemenea o putem împărţii în:
Starea Samadhi primară, care corespunde la ceea ce părintele Cleopa
numeşte “ rugăciunea în extaz “
Starea Samadhi creştină , care corespunde la “rugăciunea duhovnicească “
De fapt chiar părintele Cleopa spune: “rugăciunea
duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii. Ea este o fire cu
Dumnezeu. Că în rugăciunea aceasta duhovnicească mintea omului nu mai
lucrează după a sa putere. Ci este luată de puterea Duhului Sfânt şi-i dusă în
slăvile cereşti şi nu mai poate cugeta ce vrea ea.”
Dacă despre rugăciune se ştiu destul de multe, despre
meditaţie şi despre starea Samadhi se cunosc mai puţine. Asta pentru că aceste
trepte importante în elevarea spirituală nu le poate atinge oricine, ci doar aceia
care se străduiesc din răsputeri prin gânduri, vorbe şi fapte.
Starea samadhi reprezinta manifestarea cea mai elevată a
sistemului viu uman. Ea este accesibilă numai oamenilor elevati, cu potente mari
de constientizare. În timpul stărilor samadhi, oamenii manifestă toate
particularităţile divinului din ei, toate darurile şi virtuţile Sf. Duh pe care le
merită.

Cap. 2 Despre meditaţie

Meditaţia este o cale importantă şi sigură de transformare în

bine a propriei persoane. Este foarte important să avem o viziune corectă asupra
obiectului sau subiectului meditaţiei. Trebuie să fim foarte atenţi la gândurile şi
stările sufleteşti cu care ne confruntăm în timpul meditaţiei.
 Contează foarte mult să fim cât mai relaxaţi din punct de
vedere fizic si mental pentru a putea să ne dirijăm atenţia asupra obiectului sau
subiectului de meditaţie ales. În cazul în care nu suntem într-o stare de relaxare
satisfăcătoare atunci nu vom putea să facem meditaţia corect.
La început relaxarea este influenţată de mulţi factori: timpul
din zi acordat meditaţiei, intervalul de timp de la ultima masă, alimentele şi
băuturile consumate înaintea meditaţiei, locul în care medităm, persoanele aflate
în imediata vecinătate a locului de meditaţie, gradul de luminozitate şi zgomotul,
puritatea aerului, starea noastră interioară etc. Ulterior, după ce căpătăm
experienţă, vom putea să medităm ori unde şi în orice situaţie..
În ceea ce priveşte subiectul meditaţiei, se pot spune foarte
multe lucruri. Există subiecte nenumărate de meditaţie . Se poate medita fie
asupra unor obiecte sau corpuri fizice, fie asupra unor stări emoţionale, fie
asupra unor situaţii cu care ne confruntăm în viaţa zilnică. În acest caz avem de-
a face cu meditaţia obişnuită. Obiectele şi corpurile fizice asupra cărora se
meditează pot fi interne sau externe. Cele interne sunt fie organele interne, fie
punctele de acupunctură, fie chakrele, fie funcţii ale organelor, etc.. Cele externe
pot fi orice obiect fizic sau element din natură - de la un grăunte de nisip şi până
la întregul univers. Tot aici putem include plantele şi animalele. Acest tip de
meditaţie poate fi realizat uneori destul de uşor şi de unele persoane obişnuite
( de ex. un student care după ce şi-a citit lecţia pentru examen meditează foarte
atent asupra conţinutului şi sensurilor acesteia , ceea ce îi permite să memoreze
mai bine şi mai rapid )
Următorul tip de meditaţie , cel asupra unor subiecte de
spiritualitate benefică (meditatia spirituala), este mai greu de realizat deoarece
presupune o cunoaştere aprofundată a subiectelor de spiritualitate şi mai mult
decât atât presupune o practică îndelungată şi trăirea acestora, presupune şi un
exerciţiu al rugăciunii profunde, cu tot sufletul, o trăire mai mare cu Dumnezeu.
Putem include aici meditaţia asupra faptelor şi pildelor Mântuitorului, a Sfinţilor
Apostoli, asupra unor subiectelor spirituale etc. De asemenea, tot aici putem
include meditaţia asupra stărilor noastre emoţionale, asupra bucuriei, a iubirii,
compasiunii etc.. Se poate medita asupra virtuţilor umane pentru a le
conştientiza şi pentru a le putea manifesta cât mai bine. Şi în domeniul
spiritualităţii benefice se pot găsi o multitudine de subiecte de meditaţie; prin
aceasta noi reuşim să conştientizăm Adevarurile din ele pentru ca ulterior să le
punem în practică prin faptele bune făcute. De fapt meditaţia are un rol
important în creşterea potenţelor de conştientizare. Tot aici aş include şi
meditaţia asupra situaţiilor de viaţă, a relaţiilor cu cei din jurul nostru, asupra
misiunilor pe care le avem de îndeplinit în viaţa cu trup.
Meditaţia cea mai înaltă este cea asupra Adevarurilor Tatălui
Ceresc si chiar la Insusi Dunezeu, de aceea acest tip de meditaţie este şi înălţător
( meditatia superioara ).
 Când ajungem la acest nivel de meditaţie noi aproape că ne unim cu
Dumnezeu. De fapt este ultimul pas spre starea Samadhi. Această meditaţie
înaltă se atinge printr-o deconectare de orice bruiaj exterior, prin coborârea
minţii în inimă şi printr-o concentrare puternică pe Fiinţa Divină a Tatălui
Ceresc sau a Mântuitorului Iisus Hristos sau a Sfântului Duh sau a Sfintei
Treimi în totalitate.
Prin meditaţie se ajunge la o stare de claritate mentală
nemaiîntâlnită în stările de conştiinţă obişnuite. Se deschide un acces la stări de
conştiinţă foarte înalte. Adică se dezvoltă mult potentele de constientizare, ceea
ce duce la o inteligenta ridicata; creşte accesul la informatiile din bancile de
date ale Tatalui Ceresc. De asemenea, se dezvolta foarte mult intuiţia umana,
ceea ce duce şi la o capacitate de evoluţie spirituală mare.
O atenţie aparte trebuie acordată obstacolelor care apar pe
parcursul meditaţiei , datorită unor agresiuni care vin atât din exterior, cât şi din
interiorul nostru. Există nenumărate agresiuni care ne asaltează şi care ne
îndepărtează de scopul benefic al meditaţiei.
Cele care vin din interiorul nostru sunt date de neelevarea
noastră, de emoţiile noastre negative, de propriile noasre fobii, de intrările în
rezonante malefice, etc., şi care se manifestă prin: plictiseală, frică, mânie,
agitaţie, răzbunare, invidie, gelozie, ură, complexele de inferioritate sau
superioritate, diferitele pofte, nemulţumirea, senzualitatea excesivă, orgoliul,
dorinţa de renume, faimă, bani, sentimentul individualităţii, criticismul, etc.
Agresiunile care vin din exterior sunt cauzate de diferitele
tipuri de demoni şi de slujitorii acestora, care astfel încearcă să ne îndepărteze de
Cale şi prin împiedicarea noastră de a ne ruga, de a medita etc.. Cea mai bună
metodă de a ne proteja este să ne sacralizăm toate activităţile, trăind numai cu
Dumnezeu, cu Iisus Hristos şi cu Sf. Duh, astfel încât să nu le lăsăm nici o
portiţă deschisă agresorilor.

Cap.3 Starea Samadhi

Starea Samadhi este starea cea mai elevată a sistemului viu

uman. În această stare omul comunică perfect cu Dumnezeu; este acea stare în
care scânteia divină devine activă 100%, deoarece influenţele structurii fizice şi
ale ratiunii sunt nule. Putem spune că în aceste momente omul respectiv devine
una cu Tatăl Ceresc. Adică ceea ce spunea Iisus: “Eu sunt în Tatăl, iar Tatăl se
află în mine” sau “Eu şi Tatăl una suntem”. Tot Iisus a spus că şi noi vom putea
face ce a făcut El şi chiar mai mult decât atât. A incercat să ne facă să înţelegem
ca dacă avem credinţă în Dumnezeu şi în El atunci şi noi vom deveni asemenea
Lui. Tot ceea ce noi suntem învaţaţi la aceasta scoala de spiritualitate are acest
scop. Şi aceasta nu se poate realiza peste noapte, dintr-o dată. Tocmai de aceea
există această modalitate de pregătire pe etape, pe grade (nivele) de evoluţie. La
fiecare nivel cursanţii sunt învăţaţi despre aspecte superioare ale drumului către
Tatăl Ceresc, astfel încât, prin punerea în practică a celor învaţate, în funcţie de
potentele de constientizare, de inteligenta si intuitia, de credinta, etc., ale
fiecăruia, ei să îşi dezvolte calitatile spirituale benefice, adică să eleveze, pentru
ca treptat, pe merite individuale, să se integreze in cerurile superioare şi în final
să ajungă să conştientizeze trăirea în şi cu Dumnezeu, sa-L manifeste cat mai
deplin in tot ceea ce fac.
Atunci când vom conştientiza că noi suntem una cu Dumnezeu şi vom
manifesta aceasta vom fi asemenea Mântuitorului, adică vom ajunge să fim
oameni îndumnezeiţi. Bineînţeles că a ajunge la îndumnezeire presupune mult
mai mult decât atât, dar este o condiţie esenţială să conştientizăm şi să
manifestăm cele prezentate mai sus.
Întorcându-mă la starea Samadhi, aceasta reprezintă, din punct de vedere
al trăirii lui Dumnezeu în trup fizic cea mai înaltă treaptă, deoarece în Samadhi
scânteia divină (ceea ce este după Chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, în noi )
se manifestă la nivelul maxim, adică Tatăl Ceresc se manifestă prin noi, iar noi
Il manifestam pe Dumnezeu la nivelul cel mai ridicat. Intrarea în starea Samadhi
presupune printre altele şi starea theta şi delta a activităţii cerebrale.
După cum ştim, emisferele cerebrale au mai multe tipuri de stare de
manifestare, în funcţie de activităţile desfăşurate momentan. Aceste “stări” ale
emisferelor cerebrale pot fi diferenţiate printr-un anumit tip de unde cerebrale
emise în timpul diverselor activităţi, fiecare tip de unde având o anumită
frecvenţă. Există cinci tipuri de unde cerebrale principale şi peste zece tipuri
secundare.
Tipurile principale de unde cerebrale sunt:
Gamma: 40-70 Hz. (cicli pe secundă)
Beta:12-30 Hz
Alfa: 8-12 Hz.
Theta: 4-7 Hz.
Delta: 0,1-3 Hz.
Undele secundare reprezintă modificări ale acestor tipuri de bază.
Prezentăm doar câteva: Alfa variant lent, Alfa variant rapid, Alfa „ascuţit",
ritmul „Mu"(en arceaux), teta ascuţit, ritmul Iota, Delta hipersincron, ritmul
„Pi", unde de tip lambda, fusurile de somn, complexul K, ş.a.
Undele gamma au frecvenţa cea mai mare şi corespund unei
stări anormale a activităţii cerebrale. Ele apar în stările de activitate cerebrală
foarte intensă sau în stările de stress puternic, agitaţie, nelinişte, frică puternică,
nervozitate, anxietate, respiraţie agitată, creştere a ritmului cardiac, etc..
Undele beta corespund stării obişnuite de veghe, în care atenţia
noastră este predominant orientată spre acţiuni exterioare. Undele beta iau
naştere în timpul orientării predominante a minţii umane către satisfacerea
nevoilor de subzisteţă, calculând, organizând, aranjând, conferind sensul
universului nostru exterior. Frecvenţa undelor beta este mult amplificată în
condiţii de stres sau anxietate ( undele gamma ). Frecvenţele undelor beta sunt
cuprinse între 13 şi 30 Hz.
Undele alfa indică o stare dinamică asociată unei minţi calme, liniştite
şi în care atenţia poate fi focalizată cu succes atât în exterior participând la
rezolvarea situaţiilor de tot felul, dar şi în interior permiţând aprofundarea unei
stari de meditaţie dinamică. Ele sunt predominante de asemenea, în stări de
concentrare sau de focalizare asupra unui anumit subiect. Ele se amplifică la
persoanele care practică diferite forme de rugăciune, de meditaţie, tehnici şi
procedee energetice. Undele cerebrale de tip alfa ating frecvenţe cuprinse între
8-12 Hz şi sunt caracteristice intrării in starea specifica unor activitati spirituale.
Undele theta prezintă frecvenţe care sunt cuprinse între 4-7Hz. Ele
reflectă o stare specifică a minţii care permite vizualizarea benefică, dinamizarea
constructivă a imaginaţiei şi inspiraţia creatoare. Acestea apar mai ales în timpul
somnului paradoxal (REM) în care apar majoritatea viselor. Putem fi totuşi
conştienţi de această stare de calm şi armonie, căci undele de tip theta se
manifestă mai ales în timpul reveriei cotidiene şi meditaţiei profunde. Când apar
în starea de veghe acestea sunt răspunzatoare de cunoaşterea intuitivă şi de
explorarea imaginativă a profunzimilor misterioase ale subconştientului. Undele
theta sunt asociate deseori cu activităţile artistice desfăşurate într-o atmosferă de
armonie şi beatitudine. Geniile, oamenii elevaţi, cei care provin din intruparea
unor entitati benefice superioare, etc. trăiesc mai des pe această frecvenţă a
undelor theta. În starea theta intră cei care reuşesc să practice rugăciunea inimii
şi rugăciunea permanentă, cei care reuşesc să realizeze o meditaţie hristică
corectă etc. Sunt persoane care intră destul de uşor în starea alfa sau în starea
theta, dar nu reuşesc să se menţină mai mult de căteva secunde, eventual minute.
Numai cei care au o credinta in Dumnezeu foarte mare pot să se menţină un
timp mai îndelungat în starea alfa pe deplin conştienţi, realizând cu mai mare
eficienţă anumite tehnici şi concentrări spirituale.
Undele delta definesc cele mai profunde nivele ale
relaxării psihosomatice pe care o fiinţă umană le poate atinge, având frecvenţe
cuprinse între 0.1 si 3 Hz. Astfel, fiind cele mai lente unde cerebrale, ele
caracterizează somnul profund fără vise, stările puternice de “extaz” sau starea
samadhi. Sfinţii îndeosebi trăiesc aceste stări profunde ale undelor cerebrale în
mod conştient. Uneori viziunile Fecioarei Maria, Iisus sau alte entitati divine, ale
unor sfinţi, nu neapărat creştini, produc vizionarului aceste frecvenţe ale undelor
cerebrale, viziunile fiind însoţite de o stare profundă de extaz. Unii sfinţi şi
sfinte cum sunt: Serafim din Sarov, Antonie cel Mare, Francisc din Asisi, Anton
de Padova, Teodora de la Sihla, Tereza de Avila, etc., au ajuns să-şi
permanentizeze acest gen de trăiri. Prezenţa undelor delta este asociată cu
procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii
sănătăţii, de unde rezultă că încă în această perioadă de evoluţie oamenii au
nevoie de somnul profund. Aceasta deoarece în această stare de somn sufletul se
reîncarcă cu energii si informatii specifice şi necesare existentei intregii fiinte. În
momentul în care omul va reuşi, datorită practicilor spirituale benefice, să se
menţină conştient în starea delta mai mult de 3,5 ore, el nu va mai avea nevoie
de somn, deoarece va prelua prin biocampurile si structurile sale toate energiile
necesare, pe care înainte le asimila în timpul somnului. De asemenea, la aceşti
oameni creşte şi durata de viaţă deoarece energiile preluate conştient în timpul
stării Samadhi, fiind net superiore celor preluate prin alimentaţie şi prin
respiraţie, vor ajuta mai mult la regenerarea structurii fizice si a ratiunii. De fapt
aceste energii sunt de sorginte divină.
Starea Samadhi pe care unii sfinţi, precum cei enumeraţi
anterior, au trăit-o, dacă devine cvasipermanentă sau chiar permanentă duce la
manifestări deosebite cum ar fi levitaţia, emanarea de lumină ( provenind din
lumina necreată ), prezenţa simultană în mai multe locuri, vindecarea
instantanee a celor ce intră în biocampurile celui aflat în starea Samadhi,
animalele sălbatice devin blânde, cele carnivore “uitându-şi” obiceiurile
alimentare, etc..
Cum am spus la început, există mai multe nivele şi la starea
Samadhi, pe care le putem pune în două mari grupe: starea Samadhi primară şi
starea Samadhi creştină.
- Starea Samadhi primară ( SSP ) este aceea mai puţin
profundă, care corespunde trecerii de la starea theta la starea delta adică între 4
si 3 Hz.
-Starea Samadhi creştină o putem de asemenea împărţii în
două, şi anume :
-starea Samadhi creştină comună ( SCC ) caracteristică unei frecvenţe de
2-1 hz a undelor delta;
-starea Samadhi creştină hristică ( SCH ) cu o frecvenţă a undelor delta
sub 1 hz.