Investiţiile în teoria şi practica economică

2.1 Rolul investiţiilor în viaţa social-economică
În viaţa comunităţilor umane, investiţiile ocupă un loc central, între sfera productiei de bunuri şi servicii, şi sfera consumului, fiind un factor care influienţează simultan atât cererea cât şi oferta. Argumentul în favoarea acestei afirmaţii este dat de procesele de antrenare şi multiplicare a efectelor pe care le generează orice proiect de investiţii, indiferent de sectorul de activitate în care se aplică. Implementarea unui proiect în sfera producţiei de bunuri şi/sau servicii are ca efect sporirea şi diversificarea ofertei şi implicit, dacă aceasta este validată de piaţă, creşterea veniturilor agenţilor economici. Concomitent, va fi influienţat direct sau prin efectul de antrenare, gradul de ocupare a forţei de munca, iar creşterea numarului de angajaţi şi/sau a câştigurilor lor salariale conduce, în ultimă instanţă, la sporirea cererii de bunuri si servicii. Pe de alta parte, va avea loc o creştere a economiilor populaţiei, dar şi a disponibilităţilor financiare ale agentilor economici care vor putea fi orientate spre realizarea de noi proiecte de investiţii. Deci, într-un sistemului economic, activitatea de investiţii joacă un dublu rol; în primul rând agenţii economici declanşatori de acţiuni investitionale, care impelmenteaza diverse proiecte de investitii, işi sporesc oferta de bunuri şi/sau servicii prin creşterea capacitaţii lor productive, realizând venituri suplimentare, iar în al doilea rând orice proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe, amonte (furnizoare de materii prime, materiale, utilităţi etc) sau aval (distribuitoare sau consumatoare a bunurilor şi serviciilor oferite). Implicit va avea loc o crestere în lanţ a veniturilor la toţi agenţii economici antrenaţi. Realizarea de proiecte sau programe de investitii conduce, în principal la creşterea stocului de capital fix. Ca atare, investiţiile constituie principala pârghie de realizare a unei restructurarii economice reale, prin creearea de noi structuri mai performante în acord cu opţiunile strategice ale societăţi. În plan social, investiţiile joaca rolul de regulator/compensator în ocuparea fortei de munca, în îmbunataţirea calitaţii vieţii. Implementarea unor proiecte sau programe de investiţii antreneaza modificari pe piaţa forţei de muncă, creind o nevoie suplimentara de forţă de muncă în sectoarele care pregatesc şi

implementeaza aceste acţiuni investiţionale (cercetare - proiectare, constructii, productia de echipamente şi instalaţii de lucru etc), dar mai ales la beneficiarii de proiect care exploateaza noile capacităţi de producţie. Aceasta are ca efect, imediat sau într-o perspectivă mai mult sau mai puţin îndepartata, atenuarea presiuni factorilor generatori de şomaj. Investiţiile destinate lucrărilor publice, serviciilor destinate populaţiei, se caracterizează printr-o paletă de efecte induse de ordin social, cultural. Orice proiect de investiţii din domeniul lucrărilor publice este (trebuie să fie) subordonat unei concepţii genrale, integratoare la nivel de colectivitate teritorială şi ca atare efectele sale vor avea un caracter difuz la nivelul comunităţii. Investiţiile pot fi privite şi ca liant între generaţii, prin crearea de noi locuri de munca pentru generaţia tânără, dar şi prin mostenirea de capital fix pe care aceasta o primeşte de la generaţiile anterioare. Nu în ultimul rând, investiţiile constituie suportul material al promovării progresului tehnico-ştiinţific în diverse sectoare de activitate. Proiectele de investiţii aplicate sunt mijlocul principal de valorificare a soluţiilor tehnice şi tehnologice noi oferite de cercetarea ştiinţifică . De mare actualitate este şi rolul pe care trebuie să-l joace activitatea de investiţii în rezolvarea marilor probleme ale lumii contemporane referitoare la protectia mediului ambiant, refacerea echilibrului ecologic acolo unde ,de cele mai multe ori din ignoranta, acesta a fost rupt. Orice proiect de investiţii supus analizei de oportunitate şi eficienţă trebuie sa aibă şi componenta ecologica, iar criteriile ecologice trebuie sa fie incluse în sistemul de criterii pe baza caruia se va fundamente decizia de investiţii. Spunem asta pornind de la teza unanim recunocuta că ”mai ieftin este sa previi decât să combaţi”. În acest context trebuie subliniat faptul că multe instituţii financiare internaţionale pun condiţii de natură ecologică pe care trebuie să le respecte proiectele sau programele propuse spre a fi susţinute financiar. Având în vedere atât tendinţele înregistrate pe plan mondial, cât şi experienţa practică acumulată de România din 1990 şi până în prezent, specialiştii în economie au formulat o serie de căi pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional în domeniul investiţiilor şi creşterea gradului de atractivitate pentru investitorii străini. Astfel de măsuri conduc la simplificării procedurilor de înregistrare a societăţilor comerciale cu participare străină, la armonizrtea legislaţiei şi practici investiţionale din România cu cele din Uniunea Europeană. Direcţiile de perfecţionare a cadrului juridic si instituţional ar trebui să se refere la: separarea activităţilor ce se circumscriu libertăţii de circulaţie a capitalului, a investiţiei străine strategice, cu impact asupra economiei naţionale; crearea unui plus de flexibilitate de acţiune a organismelor guvernamentale în negocierile cu investitorii strategici;

pentru investitori. Investiţiile reprezintă un adevărat stimul. Stimulentele financiare oferite în general în Europa de vest şi SUA. acordarea de stimulente este importantă în doua momente: la formularea ideii de proiect când se întocmeşte o listă scurtă de posibile variante pentru investiţie şi la faza deciziei când se face practic o opţiune între mai multe variante. nu stimulentele sunt factorul hotărâtor în luarea de decizii de a investi. până la 50% din valoarea proiectului. climatul macroeconomic. acordarea de garanţii guvernamentale. având o finalitate bine definită. cererea unor căi de acces. repararea şi modernizarea clădirilor existente pe cheltuiala agenţiei de dezvoltare. suportarea de către agenţia de dezvoltare a unor cheltuieli legate de transportul şi instalarea echipamentelor şi utilajelor. realizarea pe cheltuiala agenţiei de dezvoltare a studiilor de marketing sau a celor legate de protecţia mediului. influenţând atât cererea cât şi oferta. Atragerea investiţiilor străine ca o activitate coerentă şi deliberată. dezvoltarea amplasamentului investiţiei şi a infrastructurii. taxe de import sau export reduse. construirea unei clădiri. includ acordarea de sume cu titlu gratuit pentru investiţii de capital. scutiri de impozite. desfăşurarea activităţii economice). Există şi o a treia categorie de stimulente dificil de clasificat. fiscale şi de alta natură investitorilor. training. negociere. evoluţia privatizării. finanţarea trainingului pentru angajaţii investitorului străin. Cele mai răspândite sunt stimulentele fiscale care includ reduceri de impozite. închirierea de terenuri sau clădiri cu o perioadă de graţie în care nu se plăteşte chirie. până la identificarea unor şcoli internaţionale pentru copiii directorilor sau asigurarea accesului la cuburile sportive.creşterea coerenţei în relaţiile cu marii investitori prin corelarea demersurilor diferitelor instituţii centrale şi locale în vederea asigurării unei “singure voci” în relaţiile investiţionale cu investitorii străini. facilitarea realizării investiţiilor strategice prin asistarea nemijlocită a marilor investitori în toate fazele (prospectarea pieţei. dintre care remarcăm: participarea cu titlu gratuit la capital. vânzarea terenului la preţ subvenţionat. În cazul Europei de Est însă. asigurarea şcolarizării şi acordarea de asistenta în recrutarea personalului. generând noi . ci alte aspecte cum ar fi: gradul de dezvoltare al bazei industriale. presupune utilizarea unor tehnici specifice între care un loc distinct îl ocupă acordarea de stimulente financiare. În economia unei ţări activitatea de investiţii ocupă un loc central atât în sfera producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului. credite cu dobândă redusă şi altele. Din punctul de vedere al luării deciziei de a investi. locale. mărimea pieţei locale şi costul forţei de muncă. semnare. de la vânzarea la preţuri preferenţiare a terenului. Stimulentele care se pot acorda investitorilor străini pot fi deosebit de diverse. care include o varietate de forme. subvenţionarea salariilor personalului angajat de investitorul străin. stabilitatea politică.

orice proiect de investiţii are un ciclu de viaţă propriu. alocare. valutare. Ne este familiară expresia părintească “ şi am investit/cheltuit atâta cu tine” spusă la bucurie sau la necaz. Dunod. dar condiţiile de plasament nu influienţează necesarul de investiţii. inversion – spaniolă. Deasemenea devine tot mai evidentă ponderea tot mai importantă a investiţiilor “intelectuale”.2 Conceptul de investiţie. din punct de vedere lingvistic cu. etc. În teoria şi practica finaciară plasamentul este o operaţie de finanţare (direct sau indirect) a proiectelor.destul de dificil de evaluat băneşte.investion – germană) este sinonimă. grijile. Concept de primă importanţă al teoriei economice cu profunde rezonanţe în practică. sentimentele părinteşti din perioada copilăriei. în opinia multor specialişti este cea dată de Pierre Masse6) conform căreia investiţie înseamnă “schimbarea unei satisfacţii immediate şi sigure. 2. Bucureşti. De el depinde repartizarea veniturilor create de investiţie.Dicţionarul explicativ al limbii române. Deosebirea esenţială între cele două categorii de cheltuieli este dată de trăsăturile specifice ale investiţiilor şi anume: durata. materiale. de la teorie la consecinţe practice Noţiunea de investiţie (investissement – franceză. în schimbul unei speranţe viitoare ce s-ar obţine şi al cărei suport sunt tocmai bunurile investite”. 5) 6) * * * . Paris. umane. Punctul lor de convergenţă cu cheltuielile curente de producţie îl constiruie natura resurselor angajate. plasare. ed. Trebuie să fie clar că prin eforturi nu se înţeleg numai eforturi financiare. investment – engleză. Să fim siguri că aceste cuvinte au fost rostite nu numai cu gândul la banii cheltuiţi. . caracterizat prin etape şi momente/jaloane bine definite şi pe parcursul căreia parametrii economici ai proiectului au o evoluţie proprie descrisă în tabloul de flux de numerar. Nu trebuie să confundăm investiţia cu plasamentul. Din noianul de definiţii întâlnite în literatura de specialitate cea mai oertientă. investiţia trebuie privită ca un consum de resurse de natură diversă sau ca o cheltuială dacă avem în vedere exprimarea acestora în unităţi valorice.activităţi şi având ca finalitate obţinerea de bunuri şi servicii indispensabile unei economii sănătoase. vis a vis de copilul său ajuns la maturitate.Academiei RSR. 1984 Pierre Masse – Les choix des investissement. ci şi la toate renuţările.tehnice. pe scurt „o cheltuială incertă pentru un viitor incert”. la care se renunţă. în proiectele actuale.dotare5) şi prin extensie ajungem la eforturi făcute acum în speranţa unor recompense viitoare.

asupra cărora intreprinderea nu deţine drepturi de proprietate nu sunt considerate investiţii Bunurile în cauza se înregistreaza în contabilitate în clasa 2 de conturi de imobilizari şi le putem grupa astfel: Imobilizări legate de exploatare ce pot fi definite ca “bunuri de orice natura. În acest context ea poate fi abordată din mai multe puncte de vedere: Dimensiunea contabilă este cea mai restrictivă. noţiunea de investiţie pune accentul pe domeniul de aplicaţie. iar consumul lor să se facă pe o perioadă mai lungă de timp. în proprietatea agentului economic.centre de vacanţă pentru salariaţi. trebuie ca acestea să intre. imobile. cheltuielile privind elementele de activ circulant ce se consumă în acelaşi exerciţiu cu achiziţia (concomitent) precum şi bunurile de folosinţă îndelungată luate prin leasing (credit bail). Astfel. mobile sau imobile. achiziţionate sau create în intreprindere destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă”. Se observă că această accepţiune asupra investiţiei pune accentul pe durata de viaţă a bunului care depăseşte durata unui exerciţiu. cantine . creşe.corporale sau necorporale. care depăşeşte un exerciţiu financiar.eficienţă – conform căreia. sedii adminstrative etc. obiective cu caracter social. Din acest punct de vedere investiţia reprezintă ”toate bunurile mobile si imobile. obiecte de artă). pentru ca o cheltuială cu achiziţionarea sau producerea unui bun sau serviciu să fie considerată investiţie. care reduce investiţia la noţiunea de imobilizare în sens contabil al cuvântului.corporale sau necorporale. Imobilizări în afara exploatării (neproductive) achizitionate sau create în intreprindere pentru alte scopuri cum ar fi: ameliorarea conditiilor de igiena şi securitate a muncii. Spre deosebire de alte concepte. achiziţii de bunuri în scop speculativ (terenuri. din punct de vedere juridic.dobândite sau create în intre prindere. Rigoarea contabilă a impus două condiţii restrictive de încadrare a cheltuielilor în categoria investiţii: proprietatea şi decalajul între achiziţie şi consumul bunurilor achiziţionate. Ca atare. pe conţinutul său. în schimbul unei serii de efecte/încasări viitoare care. riscul care decurge din evoluţia parametrilor proiectului şi dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil efectele sunt numai speranţe. .în sumă totală absolută să fie superioare cheltuielilor iniţiale. promotorul de proiect (agentul economic declansator) acceptă schimbarea unor disponibilităti prezente de resurse. ci pentru a fi utilizate o mai lungă perioadă de timp ca instrumente de lucru. nu pentru a fi vândute sau transformate.

Din punct de vedere financiar. avansuri şi aconturi clienţi. creanţe clienţi. In aceasta accepţiune se consideră investiţie: a) cumpărarea de echipamente de lucru şi alte bunuri care. Şi în această viziune asupra noţiunii de investiţie găsim referire la durată dar observam ca accentul cade mai mult pe materialitatea efortului investiţional precum şi pe eficienţa acţiunii.etc). iniţial constituie ieşiri de trezorerie dar care au ca urmare încasări suplimentare. în sumă totală trebuie să asigure. semifabricate produse finite. În majoritatea cazurilor resursele disponibile sunt . b) alte cheltuieli decât cele referitoare la cumpărarea de bunuri şi echipamente cum ar fi: cheltuieli pentru publicitatea de marcă. costul acţiunilor de punere la punct a unor produse materiale noi.incasari) eşalonate în timp şi care. în sumă totală sunt superioare cheltuielilor iniţiale de resurse”. costul programelor de punere la punct a unor noutăţi în domeniul tehnologic organizatoric. generată de creşterea volumului de activitate. în plus are în vedere şi nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE).financiare viitoare a firmei. Nevoia de fond de rulment pentru exploatare rezultă prin diferenţa între ”necesitaţile” cerute de buna funcţionare a ciclului de exploatare.” Accepţiunea financiară înglobează în noţiunea de investiţii toate elementele de imobilizari sau cheltuieli definite anterior.Dimensiunea economică lărgeşte sfera de cuprindere a investiţiei deoarece conform acestei accepţiuni investiţia reprezintă” toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor.. crearea unui surplus de venituri care să asigure îmbunătăţirea situaţiei economico . date de creşterea activelor circulante (stocurile de materiale. cheltuielile cu programele de cercetare – dezvoltare. refacerea capacităţii de autofinanţare a firmei.nu apar explicit în bilanţ deşi efectul lor scontat asupra trezoreriei firmei sub forma de intrari se prelungeste pe o perioada mai lunga de timp. Aceste cheltuieli sunt trecute de regulă pe costurile de productie (vezi clasa 6 de conturi).al resurselor de munca etc. eşalonate pe o durata mai lunga de timp care. valoarea reală a efortului investiţional pentru realizarea unui proiect este dată de costul obiectivului ce se construieşte plus nevoia de fond de rulment necesar exploatarii. rambursarea eventualelor datorii contractate cu ocazia implementării proiectului. Dimensiunea financiară este cea mai cuprinzatoare deorece consideră investiţii ”toate cheltuielile de resurse care generează venituri şi\sau economii pe o lungă perioada de timp în viitor şi in consecinta şi amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulţi ani. a unor efecte economice (venituri. TVA de recuperat) şi resursele provenind din exploatare (creanţe-furnizori. economii de costuri etc.

inferioare nevoilor şi ca atare apare o diferenţă.părţi sociale. fiind constrâns să renunţe la satisfacţii imediate în speranţa unor câştiguri viitoare mai mari. psihologic. economic. Se ajunge la concluzia că toate cheltuielile ar trebui considerate investiţii. renunţarea la bunuri imediate în schimbul unor avantaje viitoare.El trebuie preliminat şi acoperit prin capital permanent sub forma de fond de rulment. extracţie şi exploatare a resurselor naturale. întreprinzătorul se află în dilemă. acţiuni. Sensul monetarist consideră investiţii totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea obţinerii de venituri monetare în viitor. o investiţie reprezintă. monetarist Psihologic. şi deci se reduce înţelesul noţiunii de investiţie la cea de cheltuieli. know-how. chiar dacă aceasta sporeşte în timp potenţialul şi performanţele întreprinderii. pe o perioadă lungă de timp. brevete.orice alt fel de participare la societăţi. În literatura de specialitate se întâlneşte o diversitate de opinii privind conceptul de investiţii. Din punct de vedere financiar problema cea mai importantă pentru investitor este de a se asigura echilibrul între resurse şi nevoi. drepturi de proprietate intelectuală: drepturi de autor. gajuri etc. alte drepturi similare recunoscute reciproc de către părţi. putem spune ca investitie reprezinta“orice cheltuiala de resurse făcută în vederea creării premiselor necesare obţinerii. un gol de resurse. Nu vom trece în revistă toate punctele de vedere întâlnite ci vom prezenta câteva care este posibil să conducă la confuzii conceptuale şi la implicaţi practice perverse. a unor efecte utile scontate”. goodwill. conceptul de investiţii poate fi abordat din mai multe puncte de vedere. drepturi de creanţă sau orice alte drepturi de aceiaşi valoare economică. juridic. Din perspectiva juridică o cheltuială care nu are incidenţă patrimonială directă nu este considerată investiţie. Concluzionînd. În acest cadru investiţia cuprinde: bunuri mobile şi imobile şi alte drepturi reale: servituţi. . mărci de comerţ sau de serviciu. concesiuni de prospectare. sechestre. cuprinsă în acordurile bilaterale internaţionale privind promovarea şi garantarea investiţiilor (încheiate de România cu terţe state) potrivit căreia investiţie înseamnă “activele investite de către investitorii unei părţi contractante pe teritoriul celeilalte părţi contractante în conformitate cu legile şi reglementările aplicabile pe teritoriul ultimei”. care poate compromite buna desfăşurare a procesului de producţie. ipoteci. desene şi modele industriale. În concluzie. Din acest punct de vedere. indiferent de destinaţia lor. De reţinut este şi accepţiunea juridică. în viitor.

Ori. . de selecţie a proiectelor în cadrul unui portofoliu. împreună cu factorul muncă mai ales. Consecinţa practică a acestei confuzii poate să apară în situaţii când guvernul unei ţări.investiţia este redusă la nivel de cheltuială. cităm “ Investissement – opération qui consiste pour l`entreprise à transformer les resources financières en un ou plusieurs éléments que l`entreprise utilisera en permanence pour concourir de manière durable à la réalisation de son objet social. pentru realizarea obiectivului său social8). Economica 1995 * * * Dictionaire de management de projet. unul din factorii principali ai producţiei”7) Autorii nu fac nici o referire asupra naturii sau structurii “stocului” deci interpretarea în extenso. Bancel F. luând act de cele două condiţii impuse de rigoarea contabilă credem că este o eroare să nu facem distincţie între stocurile materiale pentru activitatea profesională curentă şi cele pentru investiţii. pag 236.1996. Ce obiectii se pot însă aduce acestui punc de vedere. Deci. etc. dacă nu ne reducem strict la viziunea monetaristă. l`un des facteurs principaux de la fonction de production”. Iată deci o viziune pragmatică. definim o operaţie care este formată din cheltuieli. Volumul investiţii al unei intreprinderi poate să ofere informaţii şi despre forţa sa economică şi intenţiile sale strategice. holdinguri. din dorinţa de a atrage investiţiile străine. la niveluri superioare de decizie. Să ne reamintim că resursele intelectuale – investiţie nemateriale . pentru intreprindere constă în transformarea resurselor financiare în unul sau mai multe elemente pe care le utilizează permanent o perioadă relativ lungă. Dar nu înţelegem dece atunci când se vorbeşte de structura. semifabricate. La nivele superioare de decizie investiţia este un criteriu de fundamentare decizională.Astfel. acordă facilităti fiscale şi vamale la importuri pentru investiţii. se referă la toate elementele de stoc ale activului bilanţier: produse finite. tehnicistă asupra conceptului analizat.deţin o pondere tot mai însemnată în structura resurselor ce stau la baza realizării proiectelor şi de regulă acestea sunt adeseori destul de dificil de cuantificat în expresie valorică. mari intreprinderi. Les choix d`investissement:methodes traditionnelles. l`investissement est essentiellement un flux de capital destine a modifier le stock existant qui constituie. etc alta este viziunea asupra investiţiilor vis a vis de viziunea gestionară la nivel de proiect sau de unitate de producţie. Alban R. consumabile. găsim că “ … este un flux de capital destinat a modifica stocul existent care constituie. În primul rând nu numai resursele financiare constituie izvorul investiţiilor. Ca structură de cheltuieli şi ca volum de resurse investiţia este relavantă însă numai la nivel de proiect. avec le facteur travail notamment. In atari situaţii se vor găsi “inventivi” care vor căuta să eludezea rigorile vamale sau fiscale sub acoperirea măsurilor de relaxare nominalizate pentru importurile de investiţii. materiale. într-o manieră durabilă. Într-o altă lucrare de referinţă găsim că investitia este “operaţia care.flexibilite et analyse strategique. În al doilea rând considerăm investiţia ca activitate/acţiune dacă avem în vedere că. AFNOR. 7) 8) “Pour les economistes. materii prime.

Supraevaluarea locului şi a rolului pe care-l joacă mijloacele fixe în economia etatistă. utilaje. scopul pentru care se face o investiţie nu este de a obţine mijloace fixe. În sfârsit trebuie subliniat că. Evaluarea acestora în expresie bănească este o necesitate în special pentru fundamentarea deciziilor economice ce privesc proiectul de investiţii. Astfel. intreprinderea poate să desfăşoare şi activităţi de dezinvestiţie . Nevoia de dezinvestiţie este efectul unei activităţi/produs nerentabil. Dezinvestiţia apare ca o recunoaştere a unor erori de evaluare de concepţie. centralizată. valutare etc). dezinvestiţia devine pur şă simplu transpunerea în practică a unei opţiuni de modificare a portofoliului de activităţi ale intreprinderii. restrângere voluntară sau accidentală de activitate etc. Este o activitate “distructivă” dar dacă resursele recuperate sunt reinvestite atunci suntem în situaţia unei distrugeri creative.a. investiţia era definită ca ”totalitatea cheltuielilor prin care se creiaza. concurenţă puternică. la restrângerea conţinutului şi sferei de aplicaţie a noţiunii de investiţie. Editura Politică . financiare (îndatorare excesivă. umane. care este creatoare de elemente de activ. se perfecţioneaza sau se reconstruiesc fondurile fixe existente”9). etc ci de a se obţine efecte utile de natura economică. înseamnă a neglija conţinutul concret material al efortului investiţional pe care-l face orice agent economic atunci când implementează un proiect de investiţii. echipamente. Dacă este planificată. prin definitie. Cauzele pot fi diferite: comerciale (risc de client ridicat). Dacă este efectul unui eşec ea va deteriora imagine de piaţă a firmei. Sumele recuperate prin dezafectare pot fi folosite în alte scopuri: investiţii în alte proiecte mai rentabile. Spre deosebire de activitatea de investiţii. în sens financiar al cuvântului. tehnice. financiare.operaţii de renunţare la anumite active pentru a recupera resursele angajate şi a le orienta spre alte destinaţii. criză de maturitate în sector (produsul este uzat moral). şi va fi necesar de măsuri drastice de redresare. ecologică etc. plata datoriilor. a condus. socială. hale. 9) * * * Dicţionar de economie politică. Materializarea în practică are la baza o structura de resurse de o mare diversitate din punct de vedere al naturii lor (materiale. cumpărări de acţiuni. trezorerie puternic negativă). A trata însa investiţia numai ca pe o simplă cheltuială . se achiziţioneaza noi fonduri fixe productive sau neproductice. dividende ş. magazii.

. fiecare dintre ele răspunzând unei anumite necesităţi de analiză sau de decizie. stocuri etc.3 Structuri investiţionale În fundamentarea oportunităţii şi eficienţei proiectelor cât şi în gestiunea lor se folosesc diferite criterii de structurare a cheltuielilor de investiţii. lansării de noi produse pe piaţă. În raport cu obiectivul strategic deservit: 1. fiabilizarea furnizorilor substituţia capital/muncă înlocuirea echipamentelor învechite inovare procedee de muncă şi flexibilitate investiţii fizice/materiale investiţii imateriale (sisteme informatice specifice Obiective Mijloace de acţiune Tipul de investiţie Previziunea cash flow–ului la investiţiile de creştere este puternic influienţată de situaţia economică şi concurenţială.2. La nivelul decizional al unei societăţi comerciale se operează cu următoarele criterii: 1.) investiţii imateriale investiţii financiare (titluri de participare) Tabelul 2. Deasemenea nu puţine sunt cazurile când se apelează la dezinvestiţie. INVESTIŢII DE FUNCŢIONARE Creşterea capacităţilor de producţie Dezvoltarea de noi produse Diversificare în alte sectoare de activitate investiţii în capacităţi de producţie inovare de produs dezinvestiţie şi delocalizare investiţii materiale (construcţii. sau diversificării strategice prin abordarea de noi sectoare de activitate Proiectele de investiţii pentru lansarea de noi produse pe piaţă sau diversificarea activitătii sunt de regulă mai riscante şi mai scumpe deoarece pe lângă elementele materiale presupun şi acumularea de cunoştiinţe noi. creşterii volumului producţiei. a) Investiţii de dezvoltare sunt acele cheltuieli destinate finanţării. maşini. datele necesare fiind oţinute prin analiză de mediu. mai ales când s-a hotărât reconversia spre alte sectoare de activitate mai profitabile sau spre alte zone geografice cu condiţii / oportunităţi mai atractive. Efortul investiţional este mare în raport cu talia intreprinderii. cucerirea de noi segmente de piaţă. independent de durata de viaţă a proiectului. putând angaja viitorul acesteia pe perioade îndelungate.1 INVESTIŢII DE REUTILARE Reducerea costurilor ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi/sau randamentului capitalului Reducerea riscurilor prin diversificarea surselor de aprovizionare. De aceia ele sunt rodul unor demersuri strategice ale managementului superior al intreprinderii. Dezvoltarea se poate realiza “intramuros” prin proiecte interne sau extramuros prin externalizare de activitate.

In majoritatea cazurilor. Reducerea riscurilor presupune măsuri de diversificare şi consolidare a surselor de aprovizionare.2 Investitii financiare care pot fi structurate astfel: a) Investiţii cu venit fix în.1. Reducerea costurilor este posibilă prin implementarea unor măsuri de modernizare a echipamentelor de producţie în scopul creşterii randamentelor (economii de materii prime) sau a productivităţii muncii (economii de personal). etc. certificate de depozit. titluri financiare de valoare). etc. tiluri de valoare ale tezaurului sau emise de agenţii guvernamentale. fiabilizarea furnizorilor. 2. Problema care se poate ivi este faptul că progresul tehnic poate să conducă la obsolescenţa rapidă a echipamentelor care în cazul cel mai drastic poate să conducă la dezinvestiţie prematură. fie un cash-flow diferenţial pozitiv. valută. d) Investiţii pe piaţa valutară. . în raport cu starea iniţială.b) Investiţii de raţionalizare sunt destinate în special.1 Investiţii materiale sau investiţii corporale. b) Investiţii în valori imobiliare (investments in real estate) prin cumpărări de proprietăţi. industriale sau comerciale care constitiue activul fizic al firmei sub urmatoarele forme: a) Realizarea de active corporale/mijloace fixe (equity investments) şi elemente de activ circulant (normative de stoc sub forma fondului de rulment/capital de lucru) şi care se concretizează în bunuri şi echipamente. obligaţiuni. warant-uri (opţiuni de cumpărare – CALL pe termen lung).reducerii costurilor şi/sau diminuării riscurilor. c) Investiţi în tiluri străine de valoare.clădiri. dreptul de a deţine acţiuni comune şi acţiuni privilegiate. Deţinătorul acestor acţiuni are drept de control asupra firmei şi drepturi prerogatorii – prioritate de a-şi păstra cota procentuală în valoarea patrimonială (acţionarul are dreptul de a cumpăra primul noi acţiuni la oferta publică). După destinaţia lor economică investiţiile se împart în: 2. Ele dau drept de proprietate investitorului respectiv. 2. Consecinţele aşteptate sunt. În practică diferenţa dintre dezvoltare şi raţionalizare este adesea dificil de realizat – crşterea taliei intreprinderii (volumul producţiei) deseori este acompaniată de politici de reducere a costurilor şi/sau riscurilor. b) Investiţii în titluri de valoare derivate (derivative securities) tranzacţionate pe piaţa secundară (contracte de tip “options”. e) Investiţii pe piaţa monetară prin fonduri mutuale.cash flow-ul asociat unei investiţii de raţionalizare poate fi anticipat cu suficientă precizie şi de aceea astfel de investiţii prezintă riscuri mai reduse. terenuri. estimat cu o anumită probabilitate (aceea a unei rupturi de stoc). conturi de economii. fie economii de costuri. contracte de tip “futures” încheiate pentru trei tipuri de active: mărfuri.

precum cele de cercetare-dezvoltare provin din exploatare şi sunt evidenţiate în contabilitatea analitică. Investiţiile imateriale sunt însă o condiţie a demarajului şi perenităţii proiectului.ca rezultat al proiectelor şi programelor de C+D asigură competenţa şi prioritate tehnologică permanentă şi durabilă. Se deosebesc patru mari categorii de investiţii imateriale: a. în general sunt costisitoare în planul imaginii.3 Investiţii imateriale concretizate în active necorporale sub formă de fond de comerţ. ele se află într-o strânsă relaţie de complementaritate cu investiţiile materiale. • cel mai adesea nu au “cost” în cadrul proiectului.brevete. şi ca atare nu au incidenţa asupra deciziei de investiţii. Investiţii în cercetare – dezvoltare – domeniu esenţial în lupta concurenţială. Investiţii în proiecte de marketing care cuprind cheltuielile de publicitate. Este bine ca aceste imobilizări să se amortizeze cât mai rapid.etc. Inovarea. Unele investiţii necorporale sunt destinate achiziţiei de bunuri si/sau servicii altele. clienţi) dar se manifestă pe parcursul exploatării. Cheltuielile pentru C+D pot fi contabilizate ca cheltuieli sau ca imobilizări. în maxim cinci ani. de promotion (promovare) de construcţie a reţeleleor de . şi sunt un antidot la eventualele concedieri masive a personalului ce nu mai corespunde noilor condiţii de exploatare şi/sau gestiune care. de publicitate. brevete. şi să aibă mari şanse de reuşită tehnologică şi comercială. Investiţii de formare a personalului sunt cheltuieli destinate formării aptitudinilor şi atitudinilor personalului de execuţie şi gestiune vis a vis de noile tehnologii. Pentru a fi considerate imobilizări trebuie să îndeplinească două condiţii: să poată fi individualizate pe proiect. rezultat al procesului de inovare tehnologică. In acelaşi timp. • sunt greu de evaluat antefactum şi de aceea amortizarea lor se face forfetar. managerială. c.2. cu studii. b. sunt nonvalori. • în procesul de implementare a proiectului anumite elementeimateriale nu se manifestă (fond de comerţ. ponderea lor variind însă de la sector la sector şi chiar de la proiect la proiect. Conform ultimelor studii iniţiate de OCDE. acoperind întreg spectru al investiţiilor pe termen lung. • datorită trăsăturilor de mai sus ele pun probleme la cererea de finanţare externă. formarea personalului etc. investiţiile imateriale se află într-un progres evident. activităţi de cercetare-dezvoltare. sau cheltuieli (în sens contabil al cuvântului) cu formarea personalului de exploatare. In general aceste cheltuieli sunt “apendice la investiţiile materiale bazate pe transfer tehnologic. Trăsăturile lor caracteristice pot fi sintetizate astfel: • se adresează unor achiziţii de cunoştiinţe şi/sau active intelectuale. noile echipamente.

1989). investiţii productive care.distribuţie. După obiectivul urmărit prin relizarea proiectului. La nivelul decizional al proiectului sau al unităţii operative de producţie: 1. Din cele de mai sus deducem caracterul speculativ al acestui tip de investiţie. Investiţii de portofoliu sunt cheltuieli privind “achiziţia de catre o persoana fizică sau juridica (investitor) rezidentă sau nerezidentă de valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni) pe pieţele de capital organizate şi reglementate cu scopul de a obţine câştiguri din dividende sau dobânzi aferente acestora”. a. pentru studii de piaţă. indiferent de forma sa juridică de constituire. Krugman. In anumite sectoare de activitate cum ar fi: industria cosmeticelor. a procedeelor de control al calităţii. studii de implementare a proceselor de automatizare-robotizare.Ordonanţa Guvernamentală nr. 12. la rândul lor pot fi grupate astfel: investiţii de expansiune. Existenţa unei “mărci comerciale” este indispensabilă pentru a pătrunde într-o reţea de distribuţie de mare anvergură (gen supermache Carrefour. Investiţii de ameliorare a proceselor de producţie înglobând de obicei cheltuieli pentru reţele informatice.care se referă la înlocuirea. 1997 privind stimularea investiţiilor directe. 3. Conform opiniei specialiştilor deplasarea capitalurilor dintr-o ţară în alta depinde în principal din diferenţa de dobândă Investiţii directe sunt cheltuieli pe care un întreprinzător le face în vederea: • participării la constituirea sau extinderea unei societăţi comercilae.lor de producţie existente. de mare actualitate şi care ţine cont de destinaţia concretă a investiţiilor împarte investiţiile în: investiţii de portofoliu şi investiţii directe10). • înfiinţării sau extinderii unor sucursale prin aport în natură sau aport financiar în moneda naţionala sau devize sau participarea la creşterea activelor unei firme prin orice mod legal de finanţare. 92 / 30. O viziune structurală logică. investiţii de menţinere . 10) * * * . . referitoare la crearea de noi capacităţi de producţie. produselor agroalimentare aceste cheltuieli sunt determinante pentru menţinerea pe piaţă. reutilarea capacităţi. alt fel decât la investiţiile de portofoliu. Leader Price. • dobândirii de acţiuni sau părti sociale.etc) d. Câştigurile respective sunt rezultatul activităţii unor terţi implicaţi în administrarea emitentului sau din diferenţe favorabile de preţ de vânzare. Juridic ele reprezintă ”proprietatea asupra unor active de către întreprinzător-finaţator (un rezident străin) cu scopul de a controla folosirea acestor active” (Graham.

sau pentru ameliorarea climatului de muncă. investiţii finanţate din sursele proprii ale întreprinzătorului. o eficienţă economică indirectă. investiţii de inovare care au ca scop diversificarea activităţii firmei. în sens economic vorbind.în special investiţiile de menţinere si de ameliorare. tehnice. investiţii obligatorii care se fac cu scopul de a se respecta anumite angajamente luate anterior faţă de alţi agenţi economici sau faţă de proprii angajaţi. b. investiţii finanţate prin alocaţii bugetare. 2.în general cele mai riscante sunt investiţiile de expansiune sau de diversificare. De aceea ele trebuie judecate mai mult prin prisma criteriilor de costuri şi mai puţin prin prisma criteriilor de rentabilitate economică. investiţii cu risc scăzut . investiţii finanţate din surse externe (autohtone sau străine). c.iar un proiect de reutilare conţine. De cele mai multe ori în cadrul unui proiect se intersectează mai multe obiective. 3. Investiţiile obligatorii şi cele strategice au. După sursele de finanţare: a. Din punct de vedere al relaţiilor ce se stabilesc între proprietarul proiectului şi sursa străină de resurse pentru investiţii. După gradul de risc pe care-l prezintă putem grupa investiţiile astfel: a.investiţii de modernizare care se fac cu scopul creşteri performanţelor. Această structură ridică şi problema dualităţii obiectivelor . c. sau a eficienţei a activităţii de productie. investiţii strategice care se fac în sfera cercetarii-dezvoltarii.în majoritatea cazurilor şi elemente de creştere a capacităţii de producţie existente. sau cu scopul de a se respecta anumite reglementări. Ele pot avea caracter ofensiv sau defensiv şi trebuie să cunoaştem că această structurare a investiţiilor este de mare utilitate în procesul de fundamentare a deciziilor de investiţii. tehnologică. de marketing etc . investiţii cu risc sporit . b. îmbunătăţirii randamentelor la echipamentele de producţie existente.sunt puţine proiectele de investiţii care sa aibă conturat unui singur obiectiv. Astfel un proiect de reinnoire poate conţine şi elemente de natura ameliorării performanţelor tehnice. b. care se manifestă numai pe măsura creşterii şanselor de reuşită a investiţiilor direct productive. putem să grupăm investiţia străină în doua categorii astfel: • investiţii străine directe când agentul finanţator străin capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi controla asupra proiectul pe linie managerială.

fiind generate de nevoia de a asigura cu materii prime şi energie exploatarea proiectului initial precum şi condiţiile de desfacere. fiind “comanda” unui proiect din alt sector de activitate. investiţii colaterale . B. spaţii de depozitare.know-how. ateliere. În general. un plasament pur financiar. Investiţii în fonduri fixe care se pot grupa astfel. de formare de personal de exploatare.prin contractul de împrumut s-a prevăzut că acestea se . La fiecare din aceste capitole se poate prevedea o marjă de siguranţă sub forma unei cote de cheltuieli neprevăzute.sunt acele cheltuieli legate funcţional şi teritorial de obiectivul care se edifică. fără alte implicaţii în viaţa proiectului. taxe aferente împrumutului de capital pentru completarea surselor de finanţare a proiectului dacă . de a asigura infrastructura si utilităţile necesare (energie. produc efecte utile în ramura sau sectorul în care se fac şi de aceea nu afectează în nici un fel eficienţa proiectului iniţial. A.cheltuieli de constituire etc. Fond de rulment (capital de lucru). Investiţiile conexe sunt fundmentate de regulă pe bază de proiect propriu. nu produc nici un efect în domeniul unde se fac. investiţii conexe sunt cheltuieli care se fac în ramuri sau domeni conexe celui în care se implementează proiectul. achiziţii şi amenajări teren. cheltuieli de montaj-instalare. amenajări. La valoarea nomoinală obţinută prin însumarea celor trei capitole de cheltuieli. 4. Sunt consumurile de resurse investitionale care se materializează în obiectele de bază ale proiectului. cheltuieli cu echipamentele care cuprind valoarea lor de achiziţie. abur. După rolul funcţional pe care-l joacă în cadrul proiectului deosebim: investiţii directe . Destinaţia lor este de a creea condiţiile normale de bună funcţionare a obiectivului respectiv. Conform structurii tehnologice a cheltuielilor distingem.care sunt cheltuielile de resurse legate teritorial şi funcţional de investiţia directă. Sunt consecinţa fenomenului de antrenare propriu investiţiilor. se adaugă eventualele cheltuieli cu dobânzi. Sunt însă cazuri când. Cheltuieli preliminare (alte cheltuieli) care cuprind costul proiectelor. secţii de producţie. iar alocaţiile bugetare au ca destinaţie proiecte pentru obiective de importanţă strategică de interes naţional.etc care concură nemijlocit la realizarea scopurilor proiectului ce se implementează.licenţe.etc). construcţii cladiri. costul de transport la şantier.• investiţie străină de portofoliu care este în esenţă. la realizarea unui proiect de investiţii finanţarea se asigură printr-o combinatie de surse. C. apa. 5. taxele aferente. alte fonduri fixe. In acest caz cheltuielile respective trebuie să fie raportate la proiectul de bază şi bineânţeles vor afecta eficienţa economică a acestuia.

sănătate. . continous-output). Există proiecte din categoria celor necomerciale care nu generază venituri cum ar fi cele din domeniul apărării. termoficare. învăţământului. unele servicii etc. echipamentelor energetice. După modul de finanţare a investiţiilor publice avem: • Cu finanţare de la bugeteul local sau bugetele locale. cheltuieli pentru utilaje şi echipamente de lucru. societăti). agricultură. acestea nu acoperă nici cheltuielile curente de exploatare. transporturi. Este cazul uzinelor de apă. apărare şi ordine publică. alte cheltuieli. turism etc. transport. lista lor fiind de regulă stabilită la nivel central. Din punct de vedere al domeniului de activitate vom avea: Investiţii în proiecte/lucrări publice cu caracter economic. proiectele cu caracter economic/comercial de regulă se “autofinanţează” respectiv prin exploatare se crează resursele necesare acoperirii cheltuielilor curente şi recuperare a efortului investiţional. Este cazul unor instituţii de cultură. • Cu finanţare din fondurile proprii ale intreprindrilor locale (regii. sport etc.teatre etc. Intrari multiple . proiecte în domeniul cultural. Astfel. O singură intrare şi ieşiri multiple continui pe o perioadă mai lungă de timp (point imput. cheltuieli pentru construcţii-montaj. comerţ. În funcţie de cronologia intrărilor şi ieşirilor de trezorerie distingem urmatoarele categorii de investiţii: O singură intrare o singură ieşire (point-imput. Investiţii în proiecte noneconomice: servicii administrative. pointoutput ).comerţ. la un moment viitor. 6. continous-output). învăţământ.ieşiri multiple (continous-imput. obţinând astfel valoarea totală a efortului investional. industrie. În practică. fiind nevoie de subvenţii de la bugetul local sau central. investiţia este angajată în totalitate la un moment”mo” iar efectele sale scontate se vor obţine o singură dată. amenajări urbanistice. după acelaşi criteriu întâlnim o alta structură mai concentrată. Legat de această clasificare se pot face precizări privind modul de finanţare a exploatării proiectului în cauză. Primele două tipuri sunt specifice investiţiilor nonproductive Investiţiile în sectorul public din punct de vedere structural se caracterizează prin câteva trăsături specifice.muzee. Intrări multiple în etapizat şi o singură ieşire (continous-imput. point-output) respectiv. sănătate. Trebuie însă subliniat faptul că frecvent întâlnim situaţia unor amenajări publice care deşi generază venituri.vor suporta din fondurile de investiţii.

Deci. Pentru a înţelege motivaţia politicii de investiţii. ci şi pe cel viitor. exploatare şi mentenanţă a obiectivului de investiţii. principiile metodologice ce constituie baza evaluării căilor şi mijloacelor de de atingere a lor. Trebuie subliniat faptul că. înainte de a-şi defini politica de investiţii intreprinderea trebuie să-şi stabilescă coordonatele starategice de acţiune. Analiza strategică – fundament al deciziei strategice.• Finaţate din fondurile colectivităţilor locale sau prin sponsorizări de la organizaţii umanitare. In fapt. Pentru aceasta trebuie să găsesacă . încă din faza preinvestiţională care devansează decizia de investire. pertinenţa opţiunilor strategice. Această abordare este de mai mare importantă în domeniul lucrărilor publice. să identifice cauzele care se afla la baza schimbărilor Se vor realiza numai acele proiecte cu şanse de succes adică. Deci. deseori prezentă în concepţia unor factori responsabili. societăţi comerciale. unde fiecare proiect trebuie să se încadreze pe axele strategice ale dezvoltării economico-sociale la nivel local şi/sau naţional. într-un mediu socio-economic în continuă schimbare şi de multe ori ostil. nu numai mediul socio-economic actual. trebuie să se cunoască mizele şi ţintele strategice. trebuie evaluaţi factorii cheie care pot influenţa viabilitatea proiectului pe durată de viaţă a acestuia. Importanţă cunoaşterii surselor de finaţare are mare importanţă ân faza de fundamentare a proiectului deoarece fiecare tip de finanţare şi chiar fiecare finanţator poate să aibă exigenţe specifcie în acordarea fondurilor 2. pentru că şi strategie fără investiţii este un nonsens.4 Strategie şi investiţiii: convergenţe şi divergenţe În contextul actual internaţional se pune un accent deosebit pe orientarea strategică a investiţiilor. O eroare strategică. criteriile ce stau la baza alegerii proiectelor ce vor fi implementate pe un orizont de timp determinat. pe lângă încadrarea în strategia de ansamblu. trebuie să se realizeze după o strategie de proiect personală care fundamenteză liniile generale de realizare. premerge decizia de investiţii şi între cele două trebuie să existe coerenţă. managerii trebuie să cunoască. alte persoane fizice sau juridice rezidente în teritoriu. care presupune că. ale modului de gândire modern şi vizionar. fiecare proiect. vor genera efecte utile pe întreaga durata lor de viaţă economică. Strategia de proiect trebuie să se contureze încă din faza de prefezabilitate şi să se personalizeze în studiul de fezabilitate. cele două sunt componente. • Finanţate pe bază de împrumuturi de la bănci autohtone sau pe piaţa financiară externă (cu sau fără garanţie guvernamentală). indisolubil complementare. este de a confunda politica de investiţii cu strategia de intreprindere.

o analiză complexă a mediului său tehnic şi de afaceri. pertinenţa strategiei este stabilită prin evaluare ante sau postfactum.Avantaje şi dezavantaje. sau principiul “un nou jucător” deci o strategie proprie. de ruptură. Obiectivelor. Se va aplica principiul “cel mai bun jucător între ceilalţi concurenţi” deci prin copiere.responsabilitatea socială a intreprinderii FORMULAREA STRATEGIEI Definirea: Activităţilor. Paris. b) Suntem siguri că opţiunea aleasă este într-adevăr “strategia cea mai bună”respectiv. cum reacţionează partenerii. slăbiciuni .trebuie preferată dezvoltarea extra sau intramuros.răspuns la patru pachete de întrebări-cheie: a) Ce criterii trebuie să stea la baza alegerii strategiei? În acest cadru trebuie să se rezolve probleme de genul: cum se poate asambla cât mai coerent ansamblul de criterii vizat. Este necesară deci.1995. unele criterii sunt observabile/măsurabile.1 Modelul LCAG de stabilire a strategiei de intreprindere11) d) Care sunt modalităţile de implementare a strategiei alese? . pag. Editura Economica.Puncte forte/concurenti. Richard A – Les choix d`investssement: methodes traditionnelles. 11) Bancel F. 17 .concurenţa. spre ce zone/ţări trebuie să ne orientăm.Căilor şi mijloacelor Figura 2.Competenţe distinctive RECENSAMANTUL SI EVALUAREA POSIBILITATILOR DE ACTIUNE .fuziune şi care ar fi impactul lor asupra marjei de control şi decizie. Pentru a-şi stabili linia strategică este necesar ca intreprinderea să-şi cunoască mai întâi forţa dar şi propriile-i slăbiciuni. sunt necesare proceduri de alianţă. c) Resursele şi mijloacele disponibile asigură punerea în practică a startegiei ? deci.flexibilite et analise strategique. poate fi judecată opţiunea strategică numai prin prisma criteriilor de performanţă financiară. rentabilitate şi riscuri. băncile finanţatoare agreează astfel de acţiuni etc. altele nu. compatibilităţi şi incompatibilităti INTEGRAREA VALORILOR CONDUCA -TORIOLOR INTREPRINDERII -Obiective generoase INTEGRAREA VALORILOR DE MEDIU . ANALIZA MEDIULUI INTREPRINDERII (Identificarea oportunităţilor şi pericolelor) DIAGNOSTIC DE INTREPRINDERE .

12) Desreumaux Alain – Strategie. profitul raportat la cifra de afaceri. Collection “Precis de Gestion. reţeaua de distribuţie. Trecerea de la o stare la alta a matricei de analiză nu este întotdeauna benefică. o pondere scăzută pe piaţa a unui produs poate să fie compensată prin atu-uri de competitivitate. pe abscisă se înscrie importanţa avantajului de competitivitate. de imagine de marcă (cazul automobilelor “Ferari” sau “BMW”) sau care derivă din sistemul de alianţe. Plecând de la ideia că un sistem concurenţial este caracterizat de doi factori. conform dictonului “Cunoaşte-te pe tine însuţi”. la începutul anilor `80. Trebuie să se formuleze concluzii pertinente asupra unor pericole de genul: apariţia unor noi concurenţi pe piaţa produselor fabricate. pe baza numărului de posibilităţi specializate de distincţie. potenţialul de cercetare. In general o firmă se confruntă cu presiuni generate de: climatul politic. iar pe ordonată posibilitatea de distincţie. “Grupul” a propus o matrice nouă12) în care. În plan financiar se vor analiza. poziţia în peisajul tehnologic. În sprijinul realizării acestui deziderat este necesar să se selecţioneze activităţile profesionale şi să se studieze secvenţial pe baza matricei “BCG – Boston Consulting Group” cu evidenţierea activităţilor “vedetă”. structura capitalului. fără pierderea autonomiei etc. Pe de altă parte. ponderea pe piata produselor etc.În analiza mediului tehnico-economic trebuie să se identifice factorii de presiune raporturile cu aceştia. sau din accentul investiţional pe activitatea de cercetare dezvoltare. Paris. Fiecare scenariu trebuie să fie urmat de programe explicite de aplicare a liniilor şi tendinţe strategice. Matricea “BCG” este un tablou cu dublă intrare. coerent conceput pe sectoare/segmente strategice. analiza pe baza matricei “BCG” este irelevantă pentru acele produse/sectoare de activitate care au un avantaj confortabil ce derivă din dominaţia costurilor. cadrul normativ şi reglementar. piaţa şi amploarea sa. iar pe ordonată rata de creştere în cadrul sectorului (vezi paragraful …). Portofoliul de scenarii trebuie să fie echilibrat. Analiza strategică şi diagnosticul intreprinderii constituie baza de formulare a scenariilor cu privire la evoluţia viitoare a firmei . În plan comercial . trebuie să se aibă în vedere faptul că. clienţii şi furnizorii.Trebuie să subliniem că.imaginea de marcă. 1993 .Dalloz. alţi parteneri şi/sau concurenţi. know how. pentru a se putea stabili poziţia în faţa concurenţei pe diferite planuri. vIrsta şi eficienţa echipamentelor etc. pe abscisă se înscrie ponderea relativă pe piată. apariţia de produse substitut sau de contrafaceri. rata de creşteri. apariţia unor noutăţi tehnologice în domeniu. În plan tehnic – portofoliul de brevete. modificări reglementare/legislative Analiza punctelor forte şi a slăbiciunilor este deasemenea indispensabilă.

barierele de intrare fiind extrem de slabe. în primul rând de măsurile de protecţie impuse (bariere de intrare) pe care firma este în masură să le menţină pe o piaţă pentru a nu pătrunde intruşi pe piaţă şi numărul de moduri specifice de atingerea unui avantaj concurenţial este puternic legat de gradul de diferenţiere. nici diferenţierea nu asigură un avantaj concurenţial.şi ca atare ele vor încerca să schimbe regulile jocului astfel încît să-şi creeze nişe protejate sau efecte de volum localizate. fiecare dintre ele corespunzând unei anumite relaţii între rentabilitate (RIR) şi ponderea pe piaţă. În măsura în care nu contează talia în jocul concurenţei. mediu tip “fundătură” şi mediul de tip “volum”. apărabile pe lungi perioade de timp.M-urilor mai flexibile. .mediu specializat. tehnologia este disponibilă lejer. Numeroase firme coexistă. un rol important în jocul concurenţial îl are. Nişele se pot realiza în cazul triadei. prin propunerea unor oferte speciale şi crearea de bariere de protecţie a acestora. imaginea de marcă şi/sau calităţile managerului.modificarea gusturilor clienţilor. În mediul fragmentat.de regulă marile intreprinderi pierd în faţă I.M. Experienţa şi manevrele strategice se analizează în termeni de menţinere sau de cucerire a pieţelor.2 În general forţa avantajului concurenţial depinde. Din evoluţia concertată a celor doi parametrii rezultă o tipologie originală a sistemului concurenţial formată din patru cazuri în care evoluează activitatea/produsul: mediu fragmentat. produs/client/serviciu. Reuşita este sigură dacă se exploatează aceste oportunităţi într-un mod care să facă o demarcaţie durabilă faţă de concurenţă.Vedeta Dilema Scenarii dorite Scenarii catastrofice Vaca de lapte Punct mort Figura 2. În mediul specializat există oportunităţi de diferenţiere care permit crearea de nişe strategice.Riscul este semnificativ decurgând din evoluţia tehnologică.etc. dar nu se poate degaja un avantaj concurenţial net. Este singura situaţie în care ponderea pe piaţa şi rentabilitatea sunt strâns legate. Într-un mediu de tip “fragmentat” nici volumul. într-un mod onorabil. Performanţele concurenţiale sunt contardictorii şi variate. majoritatea competitorilor au o rentabilitate scăzută. În mediul de tip volum dimensiunea întreprinderii dă un avantaj important de cost şi se beneficiază de efectul de scară.

pastă de hârtie mari distribuitori Slabă Mare Importanţa avantajului concurenţial Figura 2. există forţe opozabile ce constituie pericole potenţiale.nevoia unei dominări prin costuri Sectoare de activitate predilecte: şantiere navale. susceptibilă de a da un avantaj major ce pot să schimbe regulile jocului concurenţial.strategia de retragere apare ca inevitabilă.puţine bariere de intrare de .importante economii de scară şi/sau efecte de experienţa ridicate . automobile de lux farmaceutică etc rir mediul : Fundatură (impas) rir mediul: Volum Mic Pondere pe piaţă . clienţii şi furnizorii cu putere şi influienţă pot să. modă.slabe şanse de diferenţiere - pondere pe piată .şi impună condiţiile în cadrul negocierilor. deoarece în mediul concurenţial. astfel că intreprinderea este în situaţia de a le suporta condiţiile de vânzare sau cumpărare. Este cazul de pildă al marilor reţele de magazine gen: Metro.numeroase avantaje comerciale . turisme mediii.economii de scară dar numai chiar de economii de scară pe sectorul vizat .o diferenţiere reuşită dar instabile creşte marja de câştig . Sau se presupune un mare efort de cercetare pentru a găsi pe o tehnologie mai eficace. . siderurgie.artisanat.economii de scară epuizate .Activitătile înscrise în sectorul “impas” nu beneficiază de un avantaj concurenţial din volum sau din diferenţiere. care au capacitatea şi puterea financiară de a cumpăra volume mari de mărfuri şi ca atare solicită şi obţin rabaturi substanţiale. tehnologiile uşor accesibile. .absenţa economiilor. electro-menajere.tehnologii uşor accesibile . reparaţii restaurări sisteme informatice. În primul rând. sunt numeroase şi unele chiar costisitoare. Barierele de intratre aici sunt ca şi inexistente. Carrefour etc.cercetarea de marketing este noi concurenţi cheia succesului Sectoare de activitate predilecte: . cu impact în plan investiţional.3 Opţiunile strategice. Intr-un astfel de context. rir mediul : Fragmentat pondere pe piaţă Mare rir mediul: Specializat pondere pe piaţă Număr de moduri unice de atingere a avantajului concurenţial .

1. În al patrulea rând rivalitatea/neânţelegerile dintre firmele existente în sector. deci. există o slabă diferenţiere la nivel de produs Stabilirea scenariului.În al doilea rând. alternativa. Strategie de dominare globală prin costuri Se oferă produse la cele mai scăzute costuri . Ca urmare sunt create premizele obţinerii unui profit peste media sectorului. s. contracarând pretenţiile furnizorilor sau ale clienţilor. Strategie de concentrare (focalizare) 2. este formalizată. care în cazuri de tensiune poate fi folosit drept instrument de presiune asupra mediului concurenţial.4). În al treilea rând. Este de pildă cazul produselor siderurgice care sunt puternic concurate de industria aluminiului sau cea a maselor plastice. service. Aceste bariere depind de factori structurali iar protecţia se poate realiza prin sistemul de brevete şi mărci comerciale.un management mai eficient. cost – alţi factori (calitate. Preţurile la oţel sunt în parte dictate de preţul aluminiului sau al maselor plastice. de inovare tehnologica. pericolul produseler “substitut” poate să afecteze curba vânzărilor. Tintă strategică (dimensiunea pieţei) Un segment particular Este vizat tot sectorul 3. Strategie de diferenţiere Caracterul de unicat este net şi înţeles de clienţi Figura 2. apariţia de noi concurenţi pe piaţa produselor – situaţie facilitată de slăbiciunea barierelor de intrare. Cauza o constituie procesele tehnologice mai performante. Corelând armele concurenţiale cu dimensiunea pietei se pot defini trei concepţii strategice privind viitoarea evolutie (vezi tabelul 2.4 1.a. Este starea când pe fondul unui excedent de capacităţi de producţie în raport cu cererea. a liniei strategice capabile să creeze un avantaj concurenţial pentru intreprindere. Strategia de dominare prin costuri oferă posibilităţi de impunere în faţa concurenţei datorită unor costuri de producţie scăzute. inovare). pornind de la conjugarea ţintei strategice cu atuurile concurenţiale ale intreprinderii astfel: Cu alte cuvinte problema este de a stabili dacă lupta contra rivlilor se va duce prin preţul produsului sau prin parametri de calitate.

intreprinderea îşi poate transforma atuurile în handicapuri prin dispersia mijloacelor şi competenţelelor. Astfel. 3. un nomenclator de prodese în fabricaţie bine articulat. Există însă pericolul “linieie mediane” respectiv. Aceasta înseamnă o atentă evaluare a surselor potenţiale de diferenţiere a caracteristicilor specifice. sau pe un segment de produse pe o piaţă localizată geografic. 2. dorinţa fiind de a conserva poziţia deţinută. . accentândule pe cele care dau originalitate.O astfel de strategie este indicată atunci când intreprinderea are o poziţie bună în sectorul său de activitate şi pe piaţa produsului. devenind imună la preţ (exemplul clasic este cel al automobilelor Rolls Royce). deţine o practică şi o experienţa tehnologică recunoscute în domeniu. o capacitate de producţie importantă. fie o foarte bună diferenţiere. din dorinţa de a fi cât mai bine protejată din toate punctele de vedere. Strategia de diferenţiere se bazează pe dorinţa de a crea un produs/serviciu cu caracter de “unicat” în sectorul respectiv. fie atngerea celor maiscăzute costuri. O astfel de startegie va pune firma la adăpost în faţă concurenţei prin formarea unei clientele fidele care recunoaşte şi preferă produsul/serviciul. pentru menţinerea unui status quo pe piaţă. In general adoptarea unei astfel de strategii exculde intenţiile de expansiune pe piaţa produsului. Decizia strategică şi decizia de investiţii se diferenţiază datorită faptului că orizontul de timp vizat îşi pune amprenta asupra modului de evaluare şi fundamentare. protecţia în faţa concurenţei decurgând din performanţele atinse pe segmentul ţintă. O strategie pertinentă este aceea pe care intreprinderea o poate aplica cu riscuri minore. Dificultatea constă în faptul că. În practică se întâlneşte adesea şi sistemul alianţelor. prin acorduri cu clienţii si nereflectarea în costuri a creşterilor de productivitate a muncii. Strategia de focalizare (concentrare) este direcţionată pe un grup anumit de clienţi. în multe ţări incriminat prin lege. din punct de vedere al calităţilor sale funcţionale. respectiv. De obicei se vizează segmente ce sunt mai puţin sensibile la modificări. o astfel de strategie conservă cu greutate avantajele pe termen lung. Prin concentrate se urmăresc. angajarea simultană pe mai multe direcţii strategice în funcţie de concurenţă de particularităţile segmentului vizat. Dar riscul constă tocamai în faptul că o astfel de schimbare transformă focalizarea în handicap.etc. oportunităţi certe de acces pe piaţa materiilor prime şi materialelor. ale serviciilor ataşate. Se stabileşte deci o ţintă îngustă spre care vor fi orientate toate energiile şi mijloacele.

pentru a se evalua costurile induse.În fundamentarea deciziilor de investiţii accentul se pune pe tehnicile cantitative de modelare şi cuantificare. Insă. odată cu identificarea liniilor strategice să se studieze şi eficienţă unor proiecte reţinute în contextul acestora. dacă orizontul strategic este scurt atunci se poate apela în fundamentarea deciziei şi la tehnicile de alegere a investiţiilor. mai ales la nivelul IMM. Însă. cazul proiectelor de cercetare dezvoltare a celor de amenajare teritorială. cu cât orizontul de timp al proiectului este mai lung. Nu sunt rare cazurile ca. Nici o intreprindere nu poate transpune în practică o opţiune strategică fără a evalua oportunităţile de investiţii în sectorul său de activitate. intuiţia şi experienţă managerului sunt cheia succesului strategiei. Clasic de acum în domeniu este analiza pe baza fluxului de numerar generat de proiect. tehnicile tardiţionale de fundamentare a deciziilor sunt dificil de aplicat şi nu dau cele mai bune rezultate. ceea ce impune o evaluare globală bazată. . Decizia strategică vizează un orizont de timp mai lung. în special pe tehnici calitative. în special când se pune problema delocalizării activităţilor. De multe ori.

Caracerizaţi structura categorială a investiţiilor intelectuale/imateriale. 8. Definiţi investiţia şi arătaţi trăsăturile specifice cheltuielilor de investiţii. 2. Care este structura cheltuielilor de investiţii după rolul lor funcţional? 9. Definiţi factorii opozabil de presiune în mediul concurenţial.Ν Întrebări test 1. 5. Care este pericolul “liniei mediane” în strategie firmei? 3. . Care este structura investiţiilor după criteriul destinaţiei economice? 7. 4. Caracterizaţi structura investiţiilor publice după domeniu de aplicaţie şi mod de finanţare. Ce înţelegeţi prin dezinvestiţie? 6. Comentaţi abordarea economică a conceptului de investiţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful