You are on page 1of 351

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA“

FACULTATEA DE ARHIVISTICĂ

HRISOVULAnuarul Facultăţii de Arhivistică
XIII (2007)
Serie nouă

Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
BUCUREŞTI – 2007

COLEGIUL DE REDACŢIE

Melentina Bâzgan
Constantin Burac
Olga Cicanci
Maria Dragomir
Pavel-Mircea Florea
Irina Hriţcu
acad. G. Mihăilă
Juliana Mikoletzky
Sime Pirotici
Ileana-Maria Ratcu
Ioan Scurtu

REDACTOR ŞEF

Pavel-Mircea Florea

SECRETAR DE REDACŢIE

Ileana-Maria Ratcu

Responsabilitatea asupra formei şi conţinutului studiilor şi articolelor le revine
autorilor.

SUMAR

FACULTATEA DE ARHIVISTICĂ – 15 ANI DE LA ÎNFIINŢARE
Cuvânt înainte.............................................................................................................. 13

I. DIN ISTORICUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ARHIVISTIC ROMÂNESC
IOAN DRĂGAN – O privire franceză asupra arhivisticii româneşti la 1943 ..... 15
GHEORGHE POPA – Aurelian Sacerdoţeanu şi învăţământul arhivistic din
România................................................................................................................. 23
MIRELA COMĂNESCU – Cursurile de limbă şi paleografie slavo-română
– de la Şcoala de Arhivistică la Facultatea de Arhivistică ................................... 34
NICOLAE ISAR – Completări privind viaţa şi activitatea profesorului
Emil Vîrtosu........................................................................................................... 40
MIHAI SORIN RĂDULESCU – Profesorul I. Ionaşcu ....................................... 49

II. STUDII ŞI ARTICOLE
ŞTEFAN ŞTEFĂNESCU - Nicolae Iorga (1871-1940). Orizonturi
ale creaţiei şi opera ............................................................................................... 61
VASILE MĂRCULEŢ – Consideraţii asupra legăturilor Ţării
Româneşti cu coloniile genoveze din nordul Mării Negre în anii
1462-1463.............................................................................................................. 71
DRAGOŞ ŞESAN - De la obiceiul pământului la pravilele
împărăteşti în documentele din Ţara Românească ............................................... 81
OLGA CICANCI - Hrisant Notara în viaţa politică a Ţărilor
Române.................................................................................................................. 91
RAFAEL-DORIAN CHELARU - Relaţiile dintre domnie şi
misionarii apostolici din Moldova în sec. XVII-XVIII......................................... 101
SIME PIROTICI – Câteva reflecţii cu privire la Revoluţia de la
1848 prilejuite de cartea lui Nicolae Isar, Din istoria generaţiei de
la 1848. Revoluţie – exil – destin istoric ............................................................. 116
IOAN CODRUŢ LUCINESCU - Situaţia evreilor în Principatele
Române în secolul al XIX-lea .............................................................................. 134
MARIANA-DELIA POHRIB – Un medic aflat în slujba
comunităţii gălăţene. Dr. Aristide Serfioti .......................................................... 142
DIANA JOIŢA - Drepturile minorităţilor naţionale în
administrarea publică locală din România (1925-2001) .................................... 155
VIRGIL COMAN - Aspecte privind istoria meglenoromânilor din
Sud-Estul Europei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial ....................... 167
-3-

VIRGILIU Z. TEODORESCU - Simboluri de for public ale
cinstirii eroilor români din cel de al doilea război mondial ............................... 183
SIME PIROTICI - La începuturile Iugoslaviei – Siguranţa şi
Ministerul de Externe Român pe urmele terorismului iugoslav.......................... 195
MIHAIL OPRIŢESCU - Planul Marshall. Politică, economie şi
reconstrucţie în Europa postbelică ..................................................................... 209

III. ŞTIINŢE AUXILIARE . TEORIE ŞI PRACTICĂ ARHIVISTICĂ

MARIA DRAGOMIR - Câteva aspecte privind scrierea latină
folosită în Cancelaria Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare ........................... 221
ILEANA-MARIA RATCU - Formule de introducere în
documentele de limbă germană de pe teritoriul ţării noastre în
secolele XV-XVI................................................................................................... 227
ANA-FELICIA DIACONU - Heraldică medalistică din primul
deceniu postdecembrist ....................................................................................... 234
ALEXANDRA ZBUCHEA - Rolul marketingului în dezvoltarea
ofertei publice a Arhivelor................................................................................... 249
GARIBALD POPESCU, EMANUEL DARIE, DRAGOŞ-IULIAN
PAVEL - Spaţii cu destinaţie de arhive. Măsuri generale de
prevenire a incendiilor ........................................................................................ 264

IV. DOCUMENTE

G. MIHĂILĂ - „Colecţiunea de documente istorice române aflate
la Wiesbaden” şi donate Academiei Române de Dimitrie A.
Sturdza................................................................................................................. 269
MIRELA COMĂNESCU – Două documente slavo-române.............................. 276
PAVEL MIRCEA FLOREA – Câteva acte emise de mari
dregători în doua jumătate a secolului al XVII-lea............................................. 281
HANS-BERND SPIES – „Kirchberg, das in keinem Betrachte ein
Castell ist”. Ein Brief Friedrich Ludwig Heinrich Rumpachs an
Heinrich Stephani (1796) („Kirchberg, care nu e în nici un caz
(un) Castel(l)”. O scrisoare a lui Friedrich Ludwig Heinrich
Rumpach către Heinrich Stephani) ..................................................................... 292
ANA DOBREANU – Crâmpeie din corespondenţa lui Alexandru
Vlahuţă ................................................................................................................ 305

V. CRONICĂ, RECENZII, PREZENTĂRI ŞI NOTE BIBLIOGFRAFICE

Cel de-al 12-lea Colocviu de arhivistică din 12-13 iunie 2007,
organizat de Şcoala de Arhivistică de la Marburg (ILEANA-MARIA
RATCU) .................................................................................................................... 307
-4-

Maria Dragomir, Glosar de termeni şi expresii latine din
documente latino-maghiare (secolele XVI-XVII), Bucureşti, Matrix
Rom, 2007, 215 p. (ILEANA-MARIA RATCU) ...................................................... 309
Olimpia Mitric, Manuscrise româneşti din Moldova – Catalog,
vol. I, prefaţă de prof. dr. Gabriel Ştrempel, Iaşi, Editura Junimea,
2006, 502 p. + 25 facsimile. (DRAGOŞ ŞESAN) .................................................... 310
Colonel (r) dr. Cristache Gheorghe, general de brig. (r) dr. Florian
Tucă, Voievozi, domni, principi, regi, preşedinţi şi alţi şefi de stat în
spaţiul românesc. Dicţionar, ediţia a 2-a adăugită, Bucureşti, Editura
D.C. Promotions, 2006, 398 p.................................................................................... 312
Paula Scalcău, Elenismul în România. O istorie cronologică,
Bucureşti, Editura Omonia, 2006, 260 p. + 119 ilustraţii (OLGA
CICANCI).................................................................................................................. 313
Leonidas Rados, Sub semnul Acvilei. Preocupări de
bizantinologie în România până la 1918, Bucureşti, Editura Omonia,
2005, 366 p. (OLGA CICANCI) ............................................................................... 313
Nicolae Isar, Sub semnul „Luminilor”. Figuri din epoca de la
1821, Bucureşti, Paideia, 2006, 240 p. + ilustraţii (ILEANA-MARIA
RATCU)..................................................................................................................... 315
Dimitre Onciul, Miscelaneu. Studii, cuvântări, prelegeri, Ediţie
îngrijită de Constantin Burac, Bucureşti, Renaissance, 2006, 303 p. ....................... 316
Constanţiu Dinulescu, Generalul Radu R. Rosetti. Omul şi opera,
Craiova, Editura Universitaria, 2004, 318 p. (ILEANA-MARIA
RATCU)..................................................................................................................... 318
Dănuţ Pop, Doru E. Goron , Prefecţii judeţului Sălaj: o istorie în
documente, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2007, 254 + ilustraţii.............................. 319

VI. MISCELLANEA

Absolvenţii Facultăţii de Arhivistică. Promoţiile 2003, 2004, 2005,
2006, 2007 ................................................................................................................. 321
Absolvenţii cursurilor matesterale ale Facultăţii de Arhivistică
2005, 2006, 2007........................................................................................................ 334
Noutăţi editoriale (CONSTANTIN BURAC)..................................................... 339

-5-

CONTENTS

THE FACULTY OF ARCHIVAL SCIENCES – THE 15TH ANNIVERSARY
Foreword ............................................................................................................... 13

I. REFERENCE POINTS IN ROMANIAN ARCHIVAL EDUCATION
IOAN DRĂGAN – A French Opinion on the Romanian Education
in 1943................................................................................................................... 15
GHEORGHE POPA – Aurelian Sacerdoţeanu and the Romanian
Archival Education................................................................................................ 23
MIRELA COMĂNESCU – Slavonic-Romanian Language and
Palaeography Courses – from the School of Archival Sciences to
the Faculty of Archival Sciences ........................................................................... 34
NICOLAE ISAR – Some More Data on Professor Emil Vârtosu’s
Life and Activity..................................................................................................... 40
MIHAI SORIN RĂDULESCU - Professor I. Ionaşcu ......................................... 49

II. STUDIES
ŞTEFAN ŞTEFĂNESCU – Nicolae Iorga (1871-1940). Levels of
his Creation ........................................................................................................... 61
VASILE MĂRCULEŢ – Opinions on Wallachis’s Relationships
with the Genoese Colonies North of the Black See between 1462-
1463 ....................................................................................................................... 71
DRAGOŞ ŞESAN – From the Local Custom to Princely Code of
Laws in Wallachian Documents ............................................................................ 81
OLGA CICANCI – Hrisant Notara’s Role in the Romanian
Principalities’ Political Life .................................................................................. 91
RAFAEL-DORIAN CHELARU – The Relations between the
Prince and Apostolic Missionaries in Moldavia during the 17th –
the 18th Centuries................................................................................................. 101
SIME PIROTICI – Thoughts about the 1848 Revolution originated
in by Professor Nicolae Isar’s Book “Aspekts from the 1848
Generation’s History. Revolution – Exile – Historical Destiny .......................... 116
IOAN CODRUŢ LUCINESCU – Jew’s Position in the Romanian
Principalities during the 19th Century ................................................................. 134
MARIANA-DELIA POHRIB – A Doctor serving the Community
of Galaţi. Dr. Aristide Serfioti............................................................................. 142
DIANA ŢOLEA – National Minorities Rights in Romanian Locall
Public Administration (1925-2001)..................................................................... 155
-6-

VIRGIL COMAN – Aspects concerning Megleno-Romanian’s
History in South-Eastern Europe at the End of the Second World
War ...................................................................................................................... 167
VIRGILIU Z. TEODORESCU – Public Forum Symbols
honouring Romanian Heroes of the Second World
War ...................................................................................................................... 183
SIME PIROTICI – The Beginnings of Yugoslavia – The Security
Police and the Romanian Foreign Ministery shadowing the
Yugoslavian Terrorism ........................................................................................ 195
MIHAIL OPRIŢESCU – The Marschall Plan. Politics, Economy
and Reconstruction in Post-War Europe............................................................. 209

III. AUXILIARY SCIENCES. ARCHIVAL THEORY AND PRACTICE

MARIA DRAGOMIR – Some Aspects concerning the Latin
Writing used in Moldawian Chancellery during Stephen the
Great’s Reign ...................................................................................................... 221
ILEANA-MARIA RATCU – Salutation Sentences in German
Documents issued on Romanian Territory during the 15th – the 16th
Centuries ............................................................................................................. 227
ANA-FELICIA DIACONU – Medals Heraldry during the first
Decade after the 1989 Revolution ....................................................................... 234
ALEXANDRA ZBUCHEA – The Role of Marketing in
Developing Archives Public Offer....................................................................... 249
GARIBALD POPESCU, EMANUEL DARIE, DRAGOŞ-IULIAN
PAVEL – Archives Precincts. General Measures for Fire
Prevention ........................................................................................................... 264

IV. DOCUMENTS

G. MIHĂILĂ – „Romanian Historical Documents Collection in
Wiesbaden” donated to the Romanian Academy by Dimitrie A.
Sturdza................................................................................................................. 269
MIRELA COMĂNESCU – Two Slavonic-Romanian Documents ..................... 276
PAVEL MIRCEA FLOREA – Some Documents issued by
Great Dignitaries in the second Half oh the 17th Century .......................281
HANS-BERND SPIES – „Kirchberg, das in keinem Betrachte ein
Castell ist”. A Letter written by Ludwig Heinrich Rumpach to
Heinrich Stephani (1796) .................................................................................... 292
ANA DOBREANU – Pieces of Alexandru Vlahuţă’s Letters............................. 305
-7-

........... edition.. 260 S................ Ph... 2. 312 Paula Scalcău........................ 309 Olimpa Mitric... Zalău......................... 310 Col.......... Under the Sign of the Eagle....... Promotions. 319 VI...........D Gabriel Ştrempel.... REVIEWS.... 321 The graduates of the Master coures organised by the Faculty of Archival Science 2005.......................... 318 S. Doru E.... Caiete Silvane. 2006.. + 199 illustrations (OLGA CICANCI)....................... Romanian Manuscripts in Moldavia........ 339 -8- ..................... PRESENTATIONS AND BIBLIOGRAPHICAL NOTES The 12th Colloquy of Arhivistics..... Catalogue.................. A Chronological History.. Junimea. Under the Sign of Enlightenment................. 2007....... MISZELLANEEN The graduates of the 2003.... Byzantinology concerns in Romania up to 1918................... organised by Marburg School of Archivistics...... Omonia....... edited by Constantin Burac.............. 2004.. (r) PhD Cristache Gheorghe.... General (r) PhD Florian Tucă... Conferences................... Renaissance............................ General Radu R.... Rosetti.. 318 Dănuţ Pop......... C....... Princes.V.. The Man and his Work..... Voivodes..... Bukarest... (ILEANA-MARIA RATCU) ..... 254 + illustration... 398 S... 2005...... + 25 facsimiles (DRAGOŞ ŞESAN) .... Matrix Rom........... (OLGA CICANCI) ................... 2006........... 2006.......... 316 Constanţiu Dinulescu...................... D... 2006.. 2007. Paideia....... Glossary of Latin Terms and Expressions in Latin-Hungarian Documents (16th-17th Centuries)................... 215 p.............. June 12-13.... Foreword by Prof... 303 S...... Universitaria....... Personalities of the Age of 1821... Iaşi. + illustrations (ILEANA-MARIA RATCU) ............................. Kings.... 2005....... .............. Bukarest. (ILEANA-MARIA RATCU).................. Prefekts of Sălaj County: A History in Documents....................................... Omonia 2006.... Bukarest........................... I................... Studies............. 366 S..................... Craiova..... Goron .......................................... Presidents and other State Supreme Leaders within the Romanian Territory. 2007 .. 2007 ....... 307 Maria Dragomir. Hellenism in Romania. 315 Dimitre Onciul. Rulers............................... Bukarest..... Volume........... 2006... 334 New Publications (CONSTANTIN BURAC) . Speches......... 240 S.... 2004...... Miscellanes..... 2006...... 502 p..... CHRONICLE...... 313 Leonidas Rados.............. 2007... Bukarest... Bukarest... 313 Nicolae Isar.......

................... AUS DER GESCHICHTE DES RUMÄNISCHEN ARCHIVUNTERRICHTS IOAN DRĂGAN – Ein französischer Blick auf die rumänische Archivistik von 1943 ............... 71 DRAGOŞ ŞESAN – Vom Gewohnheitsrecht zu den „kaiserlichen Gesetzen” in den walachischen Urkunden ............................................................................................. STUDIEN UND ARTIKEL ŞTEFAN ŞTEFĂNESCU – Nicolae Iorga (1871-1940).......................................Der Professor I...................................... 23 MIRELA COMĂNESCU – Die Vorlesungen für slawisch- rumänische Sprache und Paläographie – von der Archivschule zur Fakultät für Archivistik.. Dr.............................................................. 40 MIHAI SORIN RĂDULESCU ............... 101 SIME PIROTICI – Einige Überlegungen zu der Revolution von 1848 anlässlich des Buches von Nicolae Isar...................... 81 OLGA CICANCI – Hrisant Notara in dem politischen Leben der Rumänischen Länder............... 61 VASILE MĂRCULEŢ – Überlegungen über die Beziehungen der Walachei zu den genuesischen Kolonien im Norden des Schwarzen Meeres in den Jahren 1462-1463 ....................................... Jahrhundert............................................................................................................. 91 RAFAEL-DORIAN CHELARU – Die Beziehungen zwischen der Herrschaft und den apostolischen Missionaren in der Moldau in den 17........................................... 134 MARIANA-DELIA POHRIB – Ein Arzt im Dienst der Galatzer Gemeinschaft. 49 II.... Aus der Geschichte der Generation von 1848............ Aristide Serfioti................................................................................................................................................. 142 -9- ................................................. Schaffenshorizonte und das Werk ................................................................ INHALTSVERZEICHNIS DIE FAKULTÄT FÜR ARCHIVISTIK – DAS 15-JÄHRIGE JUBILÄUM Vorwort ....... Ionaşcu......... 34 NICOLAE ISAR – Ergänzungen zu dem Leben und der Tätigkeit des Professors Emil Vârtosu.............................................. 116 IOAN CODRUŢ LUCINESCU – Die Situation der Juden in den Rumänischen Fürstentümern im 19..............-18............................................................................................... 15 GHEORGHE POPA – Aurelian Sacerdoţeanu und der Archivunterricht in Rumänien ................... Revolution – Exil – Historisches Schicksal............................................................... Jahrhunderten ................................ 13 I.....

.. 281 HANS-BERND SPIES – „Kirchberg................................................... Politik.......... 305 ....................... 292 ANA DOBREANU – Fragmente aus der Korrespondenz von Alexandru Vlahuţă ..... 183 SIME PIROTICI – Die Anfänge von Jugoslawien – Die Sicherheit und das Rumänische Außenministerium auf der Spur des jugoslawischen Terrorismus .. Jahrhunderten............................................................................................ das in keinem Betrachte ein Castell ist”............................. EMANUEL DARIE.. ARCHIVISCHE THEORIE UND PRAXIS MARIA DRAGOMIR – Einige Aspekte über die lateinische Schrift in der moldauischen Kanzlei unter Stephan dem Großen ..... DRAGOŞ- IULIAN PAVEL – Für Archiv bestimmte Räume.. 221 ILEANA-MARIA RATCU – Einleitungsformeln in den deutschen Urkunden auf dem Gebiet unseres Landes in den 15...................................................... TEODORESCU – Symbole der öffentlichen Foren zu Ehren der rumänischen Helden des zweiten Weltkriegs.................. Allgemeine Vorbeugunsmaßnahmen gegen Brände ..... 276 PAVEL MIRCEA FLOREA – Einige in der zweiten Hälfte des 17..................................................................... – 16. 195 MIHAIL OPRIŢESCU – Der Marschallplan....................... 234 ALEXANDRA ZBUCHEA – Die Rolle des Marketings in der Entwicklung des öffentlichen Angebots des Nationalarchivs ..... 249 GARIBALD POPESCU.10 - ................ Ein Brief Friedrich Ludwig Heinrich Rumpachs an Heinrich Stephani (1796).............................. Jahrhunderts von großen Würdenträgern ausgestellte Urkunden ........... URKUNDEN UND DOKUMENTE G............................................................................... Wirtschaft und Wiederaufbau ........................................................................................... 227 ANA-FELICIA DIACONU – Die Medaillenheraldik in dem ersten Jahrzehnt nach der Wende ........................... Sturdza.......... 209 III............ geschenkt der Rumänischen Akademie von Dimitrie A.............................................................. 167 VIRGILIU Z............................... 155 VIRGIL COMAN – Aspekte der Geschichte der Meglenorumänen in Südosteuropa gegen Ende des zweiten Weltkriegs.................................. HISTORISCHE HILFSWISSENSCHAFTEN........................................................ 269 MIRELA COMĂNESCU – Zwei slawisch-rumänische Urkunden............................................ 264 IV................................................... DIANA JOIŢA – Die Rechte der nationalen Minderheiten in der lokalen öffentlichen Verwaltung in Rumänien (1925-2001) ......................... MIHĂILĂ – „Die Sammlung von rumänischen historischen Urkunden von Wiesbaden”...........................

. Rosetti...................... Der General Radu R...... 215 S....................................... Bukarest............................. Omonia Verlag.... 2004........................ Paideia. Bukarest.............-17................... Florian Tucă............. MISZELLANEEN Abgänger der Fakultät für Archivistik... Der Mann und sein Werk... Bukarest...... 366 S........ 315 Dimitre Onciul................ Craiova.................................. (OLGA CICANCI)....... 339 ..... BERICHTE UND BIBLIOGRAPHISCHE ANGABEN 12....... 2006. Omonia Verlag......... Matrix Rom............................ Miszellen.............. 312 Paula Scalcău. 254 + Abbildungen ............. 2006. 12........ 313 Leonidas Rados........... 319 VI......... Jahrgänge 2003.................... CHRONIK.......................... 2........ Jassy. Universitaria Verlag............ BUCHBESPRECHUNGEN... Promotions Verlag..... 240 S............ Der Hellenismus in Rumänien................... 309 Olimpa Mitric.......... Vorträge.. Glossar von lateinischen Termini und Ausdrücken aus den lateinisch-ungarischen Urkunden (16. Rumänische Handschriften aus der Moldau – Katalog............. Die Präfekten des Kreises Sălaj: eine Geschichte in Urkunden... 313 Nicolae Isar... Unter dem Zeichen des Adlers................ ..................... Gabriel Ştrempel.. ergänzte Ausgabe.. 502 S................... (ILEANA-MARIA RATCU)..... Prinzen......................11 - . Wörterbuch............. Vorlesungen. Bukarest...... Eine chronologische Geschichte...................................... -13........... Bukarest... 310 Oberst der Reserve Dr. 2007.. ......................... 318 Dănuţ Pop...... 2007........... Renaissance..... Byzantinistische Beschäftigungen in Rumänien bis 1918........... 307 Maria Dragomir.... C..... Zalău................... Studien........ 303 S. Caiete Silvane Verlag....... (ILEANA-MARIA RATCU)............. Woiwoden........ Könige......... Präsidenten und andere Staatschefs auf dem rumänischen Gebiet... 334 Neue Veröffentlichungen (CONSTANTIN BURAC) ............ Bukarest........ 2004..... 318 S......... Goron ......... Gestalten der Epoche von 1812.................... Band mit einem Vorwort von Prof.......... Fürsten... Unter dem Zeichen der Aufklärung........ Cristache Gheorghe..... herausgegeben von Constantin Burac..................... Archivwissenschaftliches Kolloquim der Archivschule Marburg.. + 25 Faksimiles (DRAGOŞ ŞESAN) .. 398 S........................................................... + 199 Abbildungen (OLGA CICANCI).............. 2005.......... 260 S... D.......... 321 Abgänger der Magisterkurse an der Fakultät für Archivistik 2005. Juni 2007 ..... Jahrhundert)........................ General der Reserve Dr........................... Junimea Verlag.......... 2006.............V.... 2006.......................... Doru E............ 2006.................................. 2007.................................. 2006...................... 2007...... I................................ Dr.............. 316 Constanţiu Dinulescu......... + Abbildungen (ILEANA-MARIA RATCU)... 2006........ 2005.........

CUVÂNT ÎNAINTE Facultatea de Arhivistică sărbătoreşte anul acesta 15 ani de la înfiinţare. iar din 1956 va deveni o subsecţie în cadrul Catedrei de istoria românilor. neavând o pregătire arhivistică adecvată şi adesea nereuşind să se apropie de documente cu tot entuziasmul şi dragostea adevăraţilor împătimiţi ai Arhivelor. În urma hiatusului produs în perioada comunistă în ceea ce priveşte formarea specialiştilor arhivişti. prin desfiinţarea chiar şi a Secţiei de arhivistică de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureştii. 1948 – Institutul de arhivistică. Aşa cum observa Robert-Henri Bautier în 19432. care a devenit din 1938 Şcoala de Arhivistică. latină. Aceste exigenţe se referă la stăpânirea teoriei şi practicii arhivistice. În anii ‘90 instituţia resimţea o acută lipsă de specialişti. cât şi a unei alte limbi de izvor şi paleografii aferente (slavă. turco-osmană ş. inaugurată în 1924 prin Şcoala practică de arhivari-paleografi. greacă. pentru a se putea îngriji în continuare de prelucrarea fondurilor documentare scrise în diverse limbi vechi de izvor. înfiinţare care a fost privită încă de la început de către iniţiatorii săi ca un act de reconstituire. viitorii arhiviştii puteau fi recrutaţi dintre absolvenţii Facultăţilor de Istorie sau Filologie sau altor specializări conexe. Din martie 1980 s-a înfiinţat Centrul de perfecţionare a pregătirii de specialitate a cadrelor din sistemul Arhivelor Statului1. astfel că pentru un arhivist este necesară cunoaşterea atât a paleografiei chirilice. austriacă şi germană de arhivistică au determinat şi influenţat în mare măsură dezvoltarea arhivisticii româneşti. astfel că Arhivele au organizat forme interne de pregătire profesională şi specializare a arhiviştilor şi arhivarilor. 1938 – Şcoala de arhivistică. denumire generică sub care va fi mai cunoscută în ciuda de repetatelor schimbări de nume şi de statut (1931 – Şcoala superioară de arhivistică şi paleografie. germană. dar să stăpânească şi cât mai multe limbi de circulaţie internaţională. funcţionând pe lângă Facultatea de Istorie a Universităţii bucureştene. . Din 1950. iar Facultatea de Arhivistică era chemată să ofere viitorilor arhivişti o pregătire serioasă. ce va funcţiona până în anii ‘70.a. la nivelul exigenţelor actuale din sistemul Arhivelor. De aceea. maghiară. absolvenţii Facultăţii de Arhivistică sunt chemaţi să cunoască cel puţin o limbă veche şi paleografie.). întrucât noua instituţie de învăţământ superior îşi propunea în continue în forme noi tradiţia învăţământului de specialitate arhivistică. Germania. bibliologie şi muzeografie). pentru a fi capabili a se informa şi a fi la curent cu stadiul actual al cercetării arhivistice pe plan internaţional. 1932 – Şcoala specială de arhivistică şi paleografie. singura modalitate de pregătire a arhiviştilor era o secţie de specialitate. specific pentru ţara noastră este că există multe limbi de izvor. Austria. în Franţa. pentru a putea răspunde vastei problematici pe care o presupune munca în arhive şi totodată pentru a contribui la adaptarea Arhivelor Naţionale la nivelul atins de cercetarea arhivistică în străinătate.12 - . mai cu seamă pentru că Şcolile franceză.

mulţi conduc Direcţii Judeţene ale Arhivelor Naţionale. p. La început. În acest an universitar. specializarea în centre universitare de prestigiu atât a tinerilor profesori. destul de timpuriu. „Arhivistică medievală”. 148-149 2 Ioan Drăgan. al. pe lângă îmbunătăţirea consistentă a bazei materiale a instituţiei. Dogaru. astfel că de la organizarea unei singure Catedre de Arhivistică-Istorie. Acestor împliniri. încetându-şi apariţia. putem afirma. din păcate. a fondului de carte al bibliotecii. pp. fiind singurul masterat cu o asemenea focusare. Preocupările ştiinţifice şi didactice ale cadrelor didactice ale facultăţii sunt reflectate şi în revista „Hrisovul” serie nouă. Dicţionar al Ştiinţelor Speciale ale Istoriei. conservării şi valorificării ştiinţifice a patrimoniului arhivistic naţional. M. Realizările Facultăţii de Arhivistică sunt în primul rând cele ale absolvenţilor săi. implicarea în proiecte internaţionale unde experienţa lor putea fi valorificată. iar din 2003 chiar de facultatea noastră. În ciuda tinereţii lor. Facultatea de Arhivistică a pornit la drum cu un nucleu mic de cadre didactice proprii. În această direcţie. Facultatea de Arhivistică a pregătit 12 promoţii de arhivişti. cât şi a studenţilor. Bucureşti. cursurile masterale organizate au ca tematică aprofundarea „Limbilor vechi şi a paleografiilor”. Astăzi revista se află la cel de-al XIII-lea număr al său. Publicaţia şi-a început existenţa în 1941 ca buletin al Şcolii de arhivistică. în „Hrisovul” XIII/2007. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. mai ales constituirea unui colectiv de cadre didactice şi al unui spirit aparte. la care însă putem adăuga. O preocupare a lor a fost continua perfecţionare şi specializare. O privire franceză asupra arhivisticii româneşti. Este una din preocupările cadrelor didactice ale Facultăţii de Arhivistică de a urmări traiectul profesional al absolvenţilor şi cu satisfacţie am putut constata integrarea celor mai mulţi dintre ei în sistemul Arhivelor Naţionale. În 15 ani de fiinţare. cadrele didactice ale Facultăţii de Arhivistică au avut ca preocupare permanentă dezvoltarea unui sistem de relaţii internaţionale cu instituţii de învăţământ superior cu profil asemănător. De asemenea. nucleu care s-a dezvoltat cu trecerea fiecărui an în parte. iar altora li s-au încredinţat funcţii de mare responsabilitate în fruntea instituţiei Arhivelor.. când apare primul număr din seria nouă a „Hrisovului”. Gal et. marea majoritate a absolvenţilor desfăşurându-şi cu mult succes activitatea în sistemul Arhivelor. „Arhivistică contemporană”. că deja un număr considerabil de absolvenţi ai Facultăţii de Arhivistică urmează cursuri doctorale sau au obţinut deja titlul de doctor în ţară sau în străinătate. şase ani mai târziu. Redacţia 1 I. I. precum şi dorinţa de a-şi îmbunătăţi activitatea profesională.13 - . Astfel. Iniţiativa publicării studiilor şi articolelor cadrelor didactice şi colaboratorilor instituţiei noastre într-o revistă a Facultăţii de Arhivistică a fost luată în 1995. 17 . prin cursuri aprofundate sau masterale organizate de alte instituţii de învăţământ superior din ţară şi de peste hotare. odată cu anul universitar 2007-2008 vor funcţiona două catedre: o Catedră de arhivistică şi o Catedră de istorie. Burlacu. 1982. care va face ca Şcoala de Arhivistică românească să se dezvolte în beneficiul păstrării. Facultatea de Arhivistică a organizat cursuri de masterat cu tematici precum „Surse şi informare în istorie”.

Este membru şi a condus un şir impresionant de societăţi savante franceze şi străine din domeniul istoriei. Tânărul autor. 1922) începea atunci. responsabil între altele cu Stagiile internaţionale. Bibliothèque de l’Ecole des chartes. onorat cu numeroase distincţii franceze şi străine. în 1943. renumit în Franţa şi pe plan internaţional. . sub semnătura lui Robert-Henri Bautier. o carieră strălucită de arhivist şi medievist. secretar general al Consiliului internaţional al Arhivelor. publica în tomul său pe anul 1943 o amplă dare de seamă asupra arhivelor româneşti din perioada 1939-1943. profesor la Ecole des chartes între 1961-1992. în pofida războiului şi a realităţilor dificile” tânăra arhivistică românească. conservator la Arhivele Naţionale între 1948-1958. Este membru al prestigioasei Academii de Inscriptions et Belle-Lettres. diplomaticii. arhivist şi director departamental. sigilografiei ş. DIN ISTORICUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC O PRIVIRE FRANCEZĂ ASUPRA ARHIVISTICII ROMÂNEŞTI LA 1943 Ioan DRĂGAN Revista prestigioasei „Şcoli de diplomatică” din Paris. membru al Şcolii franceze de la Roma. între care Legiunea de Onoare. Prezentarea cuprinde perioada primilor ani ai celui de-al doilea război mondial. succesiv. pe care o descrie cu vădit interes în cele mai mici detalii. este plăcut surprins de modul în care „se dezvoltă cu mult curaj şi entuziasm. înfiinţarea Institutului de cercetări arhivistice. heraldicii. statut rezervat celor mai proeminenţi reprezentanţi ai arhivisticii mondiale. Robert-Henri Bautier (n. pe baza publicaţiilor care i-au fost accesibile. marcată de primele mari realizări ale epocii Sacerdoţeanu: cuprinderea Şcolii de Arhivistică în sistemul învăţământului superior. apariţia Hrisovului şi a altor publicaţii ale Şcolii şi ale Arhivelor Statului. A fost membru fondator al revistei Archivum (1951-1968). a. A fost. astăzi este membru de onoare al aceluiaşi organism. absolvent proaspăt al Ecole des chartes.14 - .

DUPĂ 19391 În domeniul istoric şi arhivistic. 1943. Aurelian Sacerdoţeanu. la care la care generaţia actuală de arhivişti are să cugete şi să aspire cu toată hotărârea. Les origines de l’abbaye de Bouxières-aux-Dames (diocèse de Toul). îndeosebi sub conducerea luminată a lui Aurelian Sacerdoţeanu. Reconstitution du chartrier et édition critique des chartes antérieures à 1200 (1987). 1 „Bibliothèque de l’Ecole des Chartes”. a bisericii. Les sources de l’histoire économique et sociale du Moyen Âge (seria 1-2. doar câteva din vasta sa bibliografie: L’exercice de la justice publique dans l’Empire carolingien (teză de licenţă la Ecole des Chartes . Ioan Drăgan ACTIVITATEA ISTORICĂ ŞI ARHIVISTICĂ DIN ROMÂNIA. în seria „Bibliothèque de l’Ecole des Chartes”).15 - . România a depus de vreo două decenii şi. mai ales de la începutul actualului război. care i-a succedat în 1938. CIV. 286-292 . ). desigur. ca şi în cel al învăţământului superior în general. depistat cu ocazia Stagiului internaţional de la Paris din anul 2003. pentru ilustrare. sigilografie. culegere de studii. de istorie a instituţiilor. reprezintă o recunoaştere internaţională a stadiului atins de arhivistica românească în prima jumătate a secolului trecut. Textul de mai jos. istorie a artei. istoriografie. Études de diplomatique et de sigillographie médiévales. Dificultatea limbii. fost director general al Arhivelor şi dl. Vocabulaire international de la sigillographie (1990).1943). de diplomatică. Constantin Moisil. Commerce méditerranéen et banquiers italiens au Moyen Âge (1992. un efort remarcabil. mutatis mutandis. Ele sunt opera a doi oameni care continuă cu demnitate lucrarea regretatului maestru Nicolae Iorga şi anume. Chartes. The economic development of Medieval Europe (1971). dl. Recueil des actes d’Eudes. care merită să fie mai bine cunoscut în Franţa. arhivistică. raritatea comunicaţiilor actuale. 1968-1984). 2 vol. muzeografie şi. culegere de studii). Recherches sur la chancellerie royale au temps de Philippe IV (1964. geografie istorică. t. (1990. istorie economică şi socială. numărul mic de publicaţii care reuşesc să ne parvină ne împiedică să aflăm realizările pe care românii le înregistrează. roi de France. Cităm. un ideal. p. în ciuda războiului în care sunt angajaţi. Vocabulaire international de la diplomatique (1994). 888-898 (1967). Este. sceaux et chancelleries. A elaborat lucrări fundamentale de istorie generală a Evului Mediu.

Adăugăm că studenţii în istorie ai Facultăţii de Litere din Bucureşti au posibilitatea să urmeze cursurile şcolii. alţii ai Facultăţii de Litere. De pe acum par să fie mai multe secţiuni: paleografie. începuturile au fost marcate de diverse tatonări şi se părea că ea nu răspunde în întregime speranţelor care s-au pus în ea. el însuşi profesor. în anexa acestei Şcoli funcţionează un Institut de cercetare arhivistică. pe care o vom examina mai încolo. repetitori şi asistenţi. şi din profesori auxiliari cu rang de conferenţiari universitari. este imitată după cea a Ecole des Chartes. iar în fruntea sa a fost aşezat directorul arhivelor. arheologie naţională creştină şi barbară. a venit să dea un nou elan activităţii arhivistice din România. iar dificultăţile bugetare n-au fost. dar nu este în general mai mare de 10 sau peste. să înveţe împreună să pună o problemă şi să-i dezbată soluţiile. Scopul său este de a grupa în jurul profesorilor un număr de elevi care. Printre „şcolile superioare speciale” prevăzute de această lege figurează Şcoala de Arhivistică. care aminteşte de a noastră Ecole pratique des Hautes-Études. Această diplomă sau certificatele le dau acces în funcţii publice sau private. bărbaţi şi femei. Candidaţii trebuie să aibă bacalaureatul şi să susţină un examen de admitere. ca şi în formula sa precedentă. sub conducerea d-lui C. datorată ministrului Ioan Petrovici. prin activitate practică. La sfârşitul studiilor. Învăţământul este susţinut de profesorii Şcolii de Arhivistică şi de specialişti. să se formeze în critica izvoarelor şi. cu rang de rector. destinată să formeze arhivişti. Acest Institut este destinat prin urmare să corecteze ceea ce învăţământul Şcolii ar putea aborda puţin prea teoretic. Modelul pentru aceasta a fost Şcoala de diplomatică din Paris (Ecole des Chartes). Limita de vârstă este de 63 de ani pentru primii. experţi în scriere. Moisil. o lege din 23 mai 1942 privitoare la organizarea învăţământului superior. 60 pentru ceilalţi şi 57 pentru lectori. bibliotecari. Ea s-a instalat la Bucureşti în clădirile Direcţiei Generale a Arhivelor. La fel ca şi aceasta la origine. instituţiile şi dreptul românesc. situaţia în raport cu Direcţia Arhivelor şi cu Universitatea nu au putut fi stabilite decât progresiv. Şcoala e plasată în competenţa Universităţii din Bucureşti. Corpul profesoral este format din profesori titulari. erudiţi şi. corespunzătoare specialităţii lor. critica textelor. fără efect asupra dezvoltării şcolii. . desigur. care controlează activitatea corpului profesoral şi eliberează diplomele. Cam în aceeaşi epocă a fost fondată Şcoala practică (sau superioară) de arhivişti paleografi. ele pot fi echivalate cu licenţa universitară. dintre care unii sunt absolvenţi ai Şcolii.16 - . am putea fi interesaţi mai îndeaproape cum sunt organizate studiile sale. a fost promulgată legea de organizare a Arhivelor Statului. La 25 iunie 1925. Şcoala are ca scop formarea de arhivişti. având rangul de profesori agregaţi ai Universităţii. numărul lor nu pare limitat. Durata studiilor este de 3 ani şi organizarea lor. bibliotecari şi experţi în scriere. programa cursurilor şi numărul catedrelor. sub conducerea lor. act fundamental pentru arhivele româneşti. Statutul său merită să fie rezumat. Cu toate acestea. ei primesc Diploma şcolii sau Certificate atestând cursurile de specialitate urmate. recrutarea profesorilor şi elevilor. Trăsătura originală a recentei întemeieri este aceea că.

germane şi altele. licenţiat în filologie modernă. învăţământul fiind repartizat pe un ciclu de trei ani. Pentru însuşirea paleografiei. titularizat în 1941 ca . absolventă a Şcolii noastre Practice de Înalte Studii. fostă elevă a Şcolii noastre de Înalte Studii. de Istoria dreptului şi a vecilor instituţii româneşti. El a fost în Franţa. În 1938 i-a succedat d-lui C. Moisil ca director general al Arhivelor şi director al Şcolii. de Arhivistică. numită la 30 octombrie 1940 profesor de bibliografie.şi neo-greacă. este ca şi la noi titularul unui curs. La aceste cursuri obligatorii se adaugă câteva cursuri facultative. pe d-ra Elena Bogdanovici. şi cursuri de numismatică susţinute de profesorul de arhivistică. cu toate că a atins vârsta de pensionare. în latină şi în turcă. după tragica dispariţie a lui Nicolae Iorga. Să ne fie permis a spune câteva cuvinte despre membrii corpului profesoral. licenţiată în drept. de Paleografie şi limbă română şi de Paleografie şi limbă slavonă. toate sunt consacrate ştiinţelor auxiliare le istoriei. Directorul Şcolii. de Arheologie medievală şi modernă. unde a continuat să predea diplomatica.17 - . apoi doctor în litere. Problema s-a rezolvat creându-se patru catedre de paleografie şi prin adăugarea studierii scrierii la cea a limbii. biblioteconomie şi bibliologie. licenţiată în drept. a solicitat să continue să predea arhivistica. care pare să-şi asume rolul de conducător al studiilor istorice din ţara sa. actualmente mobilizat. încredinţate profesorului de diplomatică. Constantin Moisil. Paleografie şi limbă medio. Emil Vârtosu. apoi sub-director al Arhivelor Statului din Bucureşti. în România există o mare dificultate. licenţiată în litere. la 30 aprilie 1931 a fost titularizat ca profesor de diplomatică. suplinirea Catedrei de istorie a instituţiilor. pe dl. ci a mai multor limbi: există texte scrise în chirilică. Există prin urmare catedre de Limba şi paleografia latină. Licenţiat. de critica textului. doctor în litere. care este şi directorul Arhivelor. în neo-greacă. iar în februarie 1930 şi-a asumat. doctor în litere. arhivist. fostul director al Şcolii. Aurelia Sacerdoţeanu. care. genealogie şi cronologie. ca trimis al Academiei Române şi a urmat cursuri la Ecole des Chartes. bibliotecar şef al Arhivelor. Celelalte catedre ale Şcolii sunt cele de Bibliografie. sigilografie şi heraldică. printre altele. pe d-ra Maria Holban. Aceste funcţii grele nu l-au împiedicat să realizeze numeroase lucrări personale şi efectiv lui i se datorează avântul arhivistic al României contemporane. şi înainte de toate despre dl. Cât despre Şcoala de Arhivistică. ea posedă azi 11 catedre. a fost numit în decembrie 1929 profesor suplinitor de diplomatică. Printre colaboratorii lor trebuie să numim pe d-ra Maria Dumitrescu. fost elev al Şcolii de Înalte Studii de la Paris. directorul general al Arhivelor Statului român. o catedră de Expertiză grafică şi grafologie. Dl. în mod dezinteresat. de Izvoarele istoriei românilor. în fine. care utilizează cu uşurinţă limba noastră (paleografie latină). de Diplomatică generală şi românească. în slavonă. Alături de el se află dl. deoarece însăşi istoria ţării şi diversitatea civilizaţiei sale au făcut să nu ajungă cunoaşterea unei singure limbi pentru citirea textelor vechi. Sacerdoţeanu aparţine uneia din primele promoţii ale şcolii de arhivişti-paleografi din Bucureşti (1926-1927). arhivist-paleograf. fără a uita textele româneşti. fostă elevă a Şcolii de arhivistică (expertiză grafică).

IX. Încă de la refacerea Şcolii de arhivistică în 1942 s-a decis. 13-216). Regleanu. . greacă. nu este inutil să cităm studiul domnului D. Primul număr nu ne-a sosit încă dar. profesor al şcolii. Arhivelor. Prima fasciculă de facsimile de texte latine. care are ca subtitlu „buletin al şcolii de arhivistică” şi apare sub direcţia d-lui A. apărut în realitate în iulie 1943) are 5 părţi: mai întâi studii (de la p. asistentă la Facultatea de litere. Condurache. fost profesor la Liceul din Chişinău (arheologie). pe domnul Dan Simonescu (izvoare istorice). română. de o scurtă descriere a originalului. după modelul Şcolii noastre. al cărui autor este M. Bogdan şi lui H. Ea cuprinde 5 serii: latină. Ioan Hudiţă.P. Aurelian Sacerdoţeanu. Panaitescu. doctor în drept al Universităţii din Paris care. fasciculele seriilor slavă (20 documente dintre 1369-1428). este de asemenea opera activului director Aurelian Sacerdoţeanu. unde a fost considerată ca o necesitate. cuprinde 25 de documente din anii 1283-1612. doctor în litere. în trecere. 4). apărut în 1940 în revista Ephemeris daco-romana (t. în calitate de ministru plenipotenţiar al României. pe domnul P. se datorează profesorului Aurelian Sacerdoţeanu şi lui Mihail G. şi Virginia Sacerdoţeanu. analiza lui. că ea va publica o colecţie de facsimile pentru a servi la însuşirea paleografiei. nr. doctor în litere şi asistent universitar (paleografie greacă). reduse şi lectura unor planşe este câteodată destul de dificilă. str. după data actului. Fascicula seriei greceşti. 181-241). Ciurea asupra scrierilor latineşti în Ţările Române. din 1942. De la reorganizarea sa. după scrisorile primite la biroul revistei şi reproduse în următorul. slavonă şi turcă. D. încă din anii 1942-1943 a apărut câte o fasciculă din fiecare. pe lângă acest manual. În sfârşit. arată foarte bine. Bogdan. profesor la Facultatea de litere. p. sub redacţia prof. să semnalăm.profesor de paleografie română. Planul celorlalte serii este asemănător. În această privinţă. pe hârtie semiglasată. Şcoala de arhivistică a ţinut să posede. Reproducerile au trebuit să fie. ca şi Şcoala noastră şi după exemplul său. după numirea sa la Teheran. în sfârşit. pe domnul Alexandru Elian. cu planşe şi ilustraţii. a căror majoritate priveşte istoria Europei de Răsărit. Hrisovul. Volumul al II-lea (397 p.18 - . de cotă şi. Mai mult. Sacerdoţeanu (redacţia şi administraţia: Bucureşti. este suplinit de domnul Constantin Andreescu (istoria dreptului). de asemenea. Dj. Planşele sunt precedate de o scurtă introducere în care se găseşte. aceasta a început să apară sub titlul de Culegere de facsimile pentru Şcoala de Arhivistică. apariţia în 1938 a unui manual de paleografie latină. profesor suplinitor de istorie a dreptului la Şcoala de arhivistică. de o bună ţinută. Aproape imediat. Siruni. Andreescu. arhivist principal la Arhivele Statului din Bucureşti. absolvent al Şcolii şi asistent universitar (paleografie slavă). dacă e cazul. actualmente suplinit de domnul Damian P. din păcate. Această revistă. dl. publicată de Maria Holban. o revistă consacrată „studiului şi tehnicii disciplinelor auxiliare ale istoriei”. urmată de transcrierea primelor şi ultimelor rânduri. şi turcă (28 documente dintre 1578-1824) se datorează respectiv lui Aurelian Sacerdoţeanu şi Damian P. se pare că apariţia a fost foarte bine primită în mediile ştiinţifice din România. 25 de documente dintre 1614-1693. pe domnul I. prima fasciculă a seriei româneşti (18 documente dintre 1331-1596) cu reproduceri excelente.

Menţionăm ca prezentând un interes mai general articolele lui Em. Condurachi asupra
fenomenelor premedievale de circulaţie monetară românească în regiunea danubiană,
al lui Al. Iordan asupra formatelor de hârtie, un studiu de terminologie al lui D. H.
Muster, Bibliografie, bibliologie şi biblioteconomie, o Listă de şefi barbari din evul
mediu de R. Greceanu, şi Note pentru cercetările genealogice româneşti de Aurelian
Sacerdoţeanu. A doua parte este consacrată omagiilor şi necroloagelor; a treia – unor
notiţe bibliografice. Aceasta este urmată de o parte administrativă unde figurează
listele profesorilor, ale elevilor şi foştilor elevi, ca şi textul şi analiza legilor,
regulamentelor şi dispoziţiilor privind şcoala. Volumul se încheie cu o cronică a şcolii.
Din 1942, Şcoala de Arhivistică publică, între altele, o serie de volume sub titlul
Lucrările Şcoalei de Arhivistică. Primul (63 de pagini), datorat lui Alexandru Iordan, a fost
consacrat bibliografiei lui V. A. Urechia; el nu ne-a parvenit. Al doilea (160 p, 2 pl. ), apărut
în 1943, cuprinde discursuri inaugurale din anul şcolar 1942-1943, şi lecţiile de deschidere
ale principalelor cursuri ale şcolii. Relevăm aici în special o introducere la cronologie a
directorului A. Sacerdoţeanu, care este în realitate un mic tratat de cronologie tehnică, urmat
de o bibliografie utilă, mai cu seamă pentru Europa de est, de un catalog de sfinţi, cu data
sărbătorii lor, şi de numeroase tabele de concordanţă. Celelalte lecţii sunt cele ale lui A.
Iordan, Importanţa bibliografiei în formarea bibliografilor şi bibliotecarilor, al lui I.
Andreescu Factorii întemeierii unui stat, în special a României, al lui Em. Condurachi
Tezaurele monetare din regiunea carpato-danubiană şi semnificaţia lor pentru România, al
lui Dan Simonescu, Spiritul critic în vechea istoriografie românească. Volumul se termină
prin catalogul expoziţiei organizate la Arhivele Statului din Bucureşti cu ocazia deschiderii
cursurilor.
Şcoala de Arhivistică nu deţine monopolul activităţii istorice. Arhivele
Statului, sub impulsul aceluiaşi director, nu sunt mai puţin active. Din 1936-1939 ele
au publicat din nou Revista Arhivelor care, inaugurată în 1924, a trebuit să înceteze în
1929. Această revistă este consacrată, după subtitlul său, ştiinţelor auxiliare ale
istoriei: „Arhivistica, Cronologia, Diplomatica, Heraldica, Genealogia, Istoria
instituţiilor, Miniaturistica, Paleografia, Sigilografia”. Ea reapare acum sub direcţia
d-lui A. Sacerdoţeanu şi cuprinde numeroase articole de mare interes. Semnalăm în
special studiul d-rei Maria Holban, apărut în franceză în 1939 sub titlul De la guivre
des Visconti à la salamandre de François Ier (t. III/2, p. 240-253). Revista publică, de
asemenea, rapoartele Directorului General al Arhivelor către Consiliul de
perfecţionare, şi ale directorilor regionali către Directorul General (v. rapoartele din
1941 în: tom V1, 1942, p. 166-209).
În 1939 a fost deschisă o nouă colecţie „Biblioteca Arhivelor Statului”, unde a
apărut, sub redacţia d-lui A. Sacerdoţeanu, Inventarul Arhivelor Statului, care a fost
recenzat chiar aici de către dl. Ch. Samaran („Bibliothèque. de l’Ecole des chartes”, t.
CI, 1940, p. 244). Este prima încercare de inventar al Arhivelor româneşti, încă destul
de incomplet, fiindcă formula sa oscilează de la aceea de repertoriu numeric la cea de
inventar sumar al fondurilor. Partea cea mai importantă (p. 9-331) priveşte Direcţia
Generală din Bucureşti: Secţia istorică (care cuprinde între altele fondurile de la Iaşi şi
- 19 -

Bucureşti, Secţia administrativă (depunerile preşedinţiei Consiliului şi ministerelor),
Secţia juridică, biblioteca şi secretariatul. Restul volumului (p. 333-407) tratează mult
mai succint arhivele celor 8 direcţii regionale, de la Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Craiova,
Iaşi, Năsăud, Timişoara şi Braşov.
Lucrările de inventariere urmează în ritm activ şi Repertoriul documentelor
turceşti din Arhivele Statului din Bucureşti se află actualmente sub tipar, în timp ce un
Inventar al documentelor Ţărilor Române dinainte de 1600 se află în curs de
elaborare.
Dacă am ţine să facem un tablou complet al activităţii istorice contemporane
din România ar trebui să mai cităm numeroase publicaţii apărute în ultimii ani, fie în
volume, fie în reviste, precum: Revista Istorică, Revue historique du Sud-Est
Européen sau Arhiva Românească. Semnalăm numai apariţia a două noi reviste:
Analele Moldovei (revistă de cercetare istorică şi ştiinţifică), care are ca autori „o
mână de cercetători pasionaţi de cunoaştere şi de a-şi comunica unii altora
descoperirile”, a cărui prim număr a apărut în 1941, şi Apulum „buletin al Muzeului
regional Alba-Iulia”, al cărui prim volum poartă datele 1939-1942.
Astfel, se dezvoltă cu curaj şi entuziasm, în pofida războiului şi a realităţilor
dificile, mişcarea istorică şi arhivistică din România. Să ne fie permis, în încheiere, să
salutăm prieteneşte tânăra erudiţie românească, dintre care mulţi reprezentanţi
eminenţi au venit să se formeze la noi, şi să-i fie îngăduit, de asemenea, mai mult
decât secularei Şcoli de diplomatică să ureze viaţă lungă Şcolii de Arhivistică, care
tocmai s-a reorganizat la Bucureşti şi care manifestă deja o rară vitalitate.
Robert-Henri Bautier

Notă complementară:
Tomul V/2 al Revistei Arhivelor (Bucureşti, 1943), care tocmai ne-a parvenit, anunţă
(p. 496) întemeierea a 3 noi institute de cercetări istorice: 1) Institutul de studii şi cercetări
balcanice, la Bucureşti, în cadrul Facultăţii de litere, sub direcţia profesorului Victor
Papacostea, 2) Institutul de istorie naţională pe lângă Facultatea de litere Cluj-Sibiu2, sub
conducerea prof. I. Lupaş, 3) Institutul de istorie universală „A. D. Xenopol”, pe lângă
Facultatea de litere din Iaşi, sub direcţia prof. Al. P. Boldur.
Aceste trei institute reunesc 42 de angajaţi şi dispun de un buget de 23 milioane lei. Ele se
adaugă celor patru institute mai vechi: Institutul de istorie universală „Nicolae Iorga” din
Bucureşti (director G. I. Brătianu); Institutul de istorie naţională din Bucureşti (director C. C.
Giurescu); Institutul de istorie naturală3 din Cluj-Sibiu şi Institutul de turcologie din Iaşi, care
aveau deja un personal de 39 de membri şi un buget de 23 milioane de lei.
Aceeaşi fasciculă a Revistei Arhivelor recenzează o nouă şi interesantă publicaţie
periodică „Analele Institutului Statistic al României”, sub redacţia dr. Sabin Manuilă (t. I,
Bucureşti, 1942).
R-H. B.

2
Institutul clujean a fost întemeiat în 1920
3
Eroare evidentă. Este vorba de Institutul de istorie naţională din Cluj-Sibiu
- 20 -

Zusammenfassung
Der Autor des Artikels entdeckte 2003 das vorliegende Material anlässlich
des Internationalen Fortbildungskurses für Archivistik in Paris. Dieses Material
wurde 1943 von Robert-Henri Bautier, dem bekannten französischen
Archivwissenschafler verfasst und spricht über den Stand der rumänischen
Archivistik während des zweiten Weltkriegs, indem man die Archivschule als
universitäre Einrichtung, die Gründung des Instituts für archivwissenschaftliche
Forschungen, das Erscheinen der Zeitschrift „Hrisovul“ und anderer
Veröffentlichungen des Staatsarchivs und der Archivschule erwähnt.

- 21 -

AURELIAN SACERDOŢEANU ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL
ARHIVISTIC DIN ROMÂNIA

Gheorghe POPA

Despre Aurelian Sacerdoţeanu, personalitate a arhivisticii şi istoriografiei
româneşti s-au scris multe lucrări, studii şi articole. Aproape toate s-au aplecat asupra
activităţii ştiinţifice a profesorului, asupra realizărilor sau nerealizărilor sale ca director al
Arhivelor Statului. Mai puţine scrieri au apărut în legătură cu locul său în învăţământul
arhivistic din România, într-o perioadă esenţială pentru formarea instituţiei.
Mi-am propus ca din lucrări publicate, din documente, să-l prezint, pe cât posibil, pe
Aurelian Sacerdoţeanu în preocuparea sa pentru pregătirea personalului necesar
Arhivelor Statului, instituţie încărcată de istorici şi nu numai, cu cele mai mari
responsabilităţi în documentarea ştiinţifică. Fiind unul din mulţii săi studenţi, mi-a
făcut mare plăcere să-l identific pe profesorul meu în lumea anilor 1929-1970, să-l
înţeleg şi să-l judec aşa cum ne-a cerut la cursuri, fără părtinire şi fără menajamente.
Arhivele Statului şi personalul lor de început
După 1831, la înfiinţare, Arhivele Statului nu dispuneau de personal calificat.
Primii desemnaţi să lucreze cu documentele au fost grămăticii, adică oameni pricepuţi
în ale scrisului din prima jumătate a sec. al XIX-lea, şi boiernaşi ai administraţiei.
Firesc, dacă ne gândim că Arhivele Statului au fost create să preia şi să gestioneze
documentele create de instituţiile administraţiei1. Numai că, odată cu trecerea anilor,
de la mânăstiri, de la persoane particulare au fost aduse documente vechi, a căror
descifrare ridica probleme deosebite.
Cercetarea documentelor scrise cu secole în urmă întâmpina dificultăţi
extraordinare pentru că nu existau specialişti care să cunoască paleografiile şi vechile
limbi de cancelarie, slavona şi greaca. Presaţi de nevoia de a găsi soluţii, s-a recurs la
constituirea unor comisii formate din oameni pricepuţi, în stare să le citească2. În 1841

1
În 1847 Arhivele Statului făceau parte din structura Ministerului din Lăuntru, iar personalul se
compunea dintr-un nacealnic, un supt nacealnic, doi scriitori şi două slugi. Arhivistul statului se numea de
către domn din doi candidaţi propuşi de către Obşteasca Adunare (Regulamentul Organic întrupat cu
legiuirile din 1831, 1832, 1833 şi 1834 tipărit de Z. Carcalechi, tipograful curţii).
2
Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (în continuare cităm D.A.N.I.C.), fond personal Aurelian
Sacerdoţeanu, dosar 49, f. 28
- 22 -

s-a înfiinţat în Ţara Românească o comisie care să strângă, să traducă şi să transcrie în
condici documentele referitoare la bunurile mânăstireşti. Această comisie a lucrat
temeinic şi cu mult spor până în 1862 când a fost încorporată în Arhivele Statului,
împreună cu tot materialul adunat3. Dar cu alcătuirea acestei comisii problema
pregătirii personalului necesar cercetării documentelor existente în ţară nu a fost
rezolvată. Conducătorii Arhivelor Statului, cunoscuţi oameni de cultură, şi-au dat
foarte repede seama că, de descifrarea documentelor vechi, de pregătirea unor
specialişti în paleografii depinde viitorul cercetării istorice a ţării.
În 1862 avem consemnate primele demersuri făcute pentru înfiinţarea unei
instituţii de învăţământ care să se ocupe de pregătirea personalului necesar Arhivelor
Statului. La 31 octombrie 1862 prin Decretul lui Alexandru Ioan Cuza s-au unit
direcţiile de la Iaşi şi Bucureşti realizându-se Direcţia Generală a Arhivelor Statului4.
Imediat după numire, primul director general al Arhivelor Statului, Gheorghe
Bengescu II a solicitat autorităţilor înfiinţarea unui Institut de paleografie, pentru că
nedescifrarea documentelor constituia cea mai dificilă oprelişte în calea cercetării
istorice din ţara noastră.
Demersurile directorului general Gheorghe Bengescu II nu au dat rezultate.
Rezultate nu au apărut nici în 1870, la intervenţiile lui Grigore Manu directorul
general de atunci al Arhivelor Statului. Aceeaşi soartă au avut-o şi încercările de la
sfârşitul sec.al XIX-lea făcute de doi mari istorici ai românilor, şi ei directori ai
Arhivelor Statului, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitre Onciul. Onciul a realizat
totuşi un pas înainte. Ca profesor universitar, îşi ţinea aplicaţiile practice cu studenţii
în Arhivele Statului5.
Prima şcoală arhivistică
Terenul era însă pregătit. În 1923, ajuns la conducerea Arhivelor Statului,
Constantin Moisil a reluat demersurile pentru înfiinţarea învăţământului arhivistic6. În
raportul din 16 februarie 1924, adresat Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, susţinea
că activitatea Arhivelor Statului nu se poate desfăşura în condiţii normale fără să se
înfiinţeze pe lângă Direcţia Generală o şcoală practică de arhivistică şi paleografie.
Ţelul declarat al şcolii era să pregătească specialişti pentru Arhivele Statului din
Bucureşti şi din teritoriu, să răspândească cunoştinţele practice necesare înţelegerii
importanţei documentelor de arhivă şi, ceva foarte pretenţios, să contribuie la
stăpânirea metodologiei cercetării istorice.
De data aceasta Arhivele Statului au avut câştig de cauză. Ministerul Instrucţiunii
Publice şi Cultelor comunica că a aprobat înfiinţarea unei şcoli pe lângă Direcţia
Generală a Arhivelor Statului pentru formarea de arhivişti-paleografi. Se propunea ca

3
Ibidem
4
Corneliu Mihail Lungu, Învăţământul arhivistic între tradiţie, prezent, perspectivă, în „Hrisovul”, IX,
Serie nouă, Bucureşti, 2003, p. 33
5
Arhivele Statului 125 de ani de activitate 1831-1856, Bucureşti 1957, p. 64
6
Despre activitatea lui C. Moisil vezi Zoe Petre, Constantin Moisil, în „Hrisovul”, VIII, Serie nouă,
Bucureşti, 2002, p. 89-92
- 23 -

împreună cu Nicolae Iorga să se alcătuiască un ante proiect de lege care să fie trimis
după aceea spre dezbatere în Parlament7.
La 25 iunie 1925 a fost promulgată Legea pentru organizarea Arhivelor
Statului care prin art. 15 recunoştea Şcoala superioară de arhivistică şi
paleografie.
Este locul potrivit să subliniem rolul deosebit pe care l-a avut Constantin
Moisil în organizarea Şcolii de arhivistică. Ideea ca prin şcoală să treacă nu numai cei
care doreau să devină slujbaşi ai Arhivelor Statului, ci şi cei care îşi propuneau să se
dedice ştiinţelor ce au legătură cu materialul arhivistic i-a aparţinut. O găsim
exprimată foarte clar într-o adresă din 8 februarie 1938 trimisă Ministerul Educaţiei
Naţionale8. Tot el a avut grijă ca profesorii şcolii să fie selecţionaţi cu cea mai mare
atenţie dintre „cei mai distinşi şi erudiţi membri ai corpului didactic universitar şi
secundar, specializaţi în materiile ce urmau să le predea”9.
O impresie asupra Şcolii de arhivistică ne-o putem face din prezentarea
profesorilor şi obiectelor de studiu. În 1930 corpul didactic se compunea din: C.
Moisil (arhivistică sigilografie şi heraldică), N. Cartojan (paleografie română), I.
Ştefănescu (paleografie greacă), H. Stahl (expertiză grafică), M. Holban (palografie-
latină), P.P. Panaitescu (izvoarele istoriei românilor şi paleografia slavă), C. C.
Giurescu (instituţiile vechi româneşti), N. Georgescu Tistu (bibliologie) şi I.C. Filitti
(vechiul drept românesc)10. Pentru că C.C. Giurescu a fost împiedicat la un momentdat
să-şi predea cursul, exigentul Constantin Moisil, la 6 februarie 1930, a propus
Ministerului Instrucţiuni şi Cultelor ca postul să fie suplinit de Aurelian Sacerdoţeanu,
care se număra printre cei dintâi absolvenţi ai şcolii11. La rândul său C. C. Giurescu a
intervenit la ministru şi a solicitat să fie înlocuit de Aurelian Sacerdoţeanu pe care îl
aprecia pentru că „era doctor în litere şi un mare admirator al scrierilor bazate pe
cercetarea documentelor”12.
Drumul parcurs de şcoală a fost presărat cu multe greutăţi. Articolul 15 din
Legea de înfiinţare a Arhivelor Statului prevedea ca în bugetul Ministerului
Instrucţiunii Publice şi Cultelor să se înscrie în fiecare an o sumă pentru plata cadrelor
didactice şi pentru alte cheltuieli ale Şcolii de Arhivistică. Din 1925 şi până în 1930
ministerul a alocat, pentru cei 10 profesori, numai 100.000 lei anual, sumă cu totul
insuficientă13. În intervalul 1931-1936 nu s-a prevăzut în buget nicio sumă pentru plata
profesorilor, deci, timp de 5 ani, s-au făcut cursuri în mod gratuit. Abia începând cu
anul şcolar 1936-1937 s-a trecut din nou la alocarea sumei anuale de 100.000 lei
pentru retribuirea profesorilor specialişti.
7
Coreneliu Mihail Lungu, art. cit., p. 35
8
D.A.N.I.C., fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie, dosar 20/1938, f. 45
9
Ibidem
10
Ibidem, dosar 9/1930, f. 7
11
Ibidem, f. 12
12
Ibidem, fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie, dosar 9, f. 115
13
Ibidem, dosar 20, f. 4-5
- 24 -

Aceste piedici nu au reuşit să-i clintească pe întemeietori din părerea că o astfel de
instituţie este deosebit de importantă pentru societate. Nu numai că nu au făcut paşi
înapoi, dar s-au străduit şi au reuşit ca în şcoală, pe lângă arhivişti, să pregătească
experţi grafologi pentru justiţie şi oameni potriviţi pentru funcţionarea bibliotecilor (a
se vedea cursul de bibliologie al lui N. Georgescu Tistu).
De la Constantin Moisil la Aurelian Sacerdoţeanu
În 1938, prin pensionarea lui Constantin Moisil, Aurelian Sacerdoţeanu a fost numit la
conducerea Arhivelor Statului şi, implicit, a Şcolii de Arhivistică14. Acesta avea o
mare experienţă didactică, iar ca perseverent cercetător al documentelor îşi da foarte
bine seama de ce cunoştinţe trebuia să dispună un absolvent ca să dea rezultate.
Aurelian Sacerdoţeanu a amplificat nivelul de predare şi a structurat catedrele
în aşa fel încât să le orienteze spre erudiţie. În 1940, Şcoala avea catedră de
paleografie română, slavă, latină şi greacă. În toate cazurile paleografiile au fost
completate cu studiul limbilor textelor. La catedra de diplomatică (generală şi
românească) a adăugat cronologia, metrologia şi critica textelor. Expertiza grafică atât
de necesară unui jurist dar şi unui specialist în arhivistică se preda împreună cu istoria
scrisului. Cursul de bibliologie a fost întregit cu biblioteconomie şi bibliografie. La
cursul de arhivistică s-a adăugat sigilografia, heraldica şi genealogia. S-au introdus
cursuri noi: numismatică (generală şi românească), epigrafia greacă, latină, medievală
şi modernă şi arheologie medievală. S-au extins cursuri de istoria dreptului vechi
românesc (civil şi canonic), izvoarele istoriei românilor (interne şi externe) şi
instituţiile vechi româneşti15.
Aurelian Sacerdoţeanu a păstrat tot ce gândise şi realizase înaintaşul său, C. Moisil, pe
care-l stima şi pe care l-a păstrat ca profesor în şcoală şi după pensionare. La fel a
procedat şi în cazul lui Henri Stahl. În adresele către Ministerul Educaţiei prin care
solicita angajarea acestora, pe primul îl numeşte „conducătorul de început al acestei
şcoale”, iar pe al doilea „creatorul expertizei grafice la noi pe baze ştiinţifice” şi
„nepreţuit colaborator în munca noastră spre mai bine”16.
Interesat să aibă profesori cât mai buni, Aurelian Sacerdoţeanu a intervenit la
Ministerul Educaţiei Naţionale prin raportul din 12 decembrie 1940 ca să-i plătească
pe Damian P. Bogdan şi Dan Simonescu cu o indemnizaţie lunară de 1600 lei pentru
aportul lor deosebit la catedră17.
Eforturile depuse de Sacerdoţeanu au făcut ca la începutul anului universitar
1940-1941 Şcoala de Arhivistică din Bucureşti să aibă profesori de seamă: Emil
Vârtosu la paleografia latină, Al. Elian la paleografia greacă, Maria Holban la
paleografia latină, A. Sacerdoţeanu la diplomatică, I. Hudiţă la arheologia medie şi
modernă, Maria Dumitrescu la bibliografie, Dan Simonescu la izvoarele istoriei

14
Ana Felicia Diaconu, Aurelian Sacerdoţeanu, în „Hrisovul”, VIII, Serie nouă, Bucureşti, 2002, p. 93-96
15
D.A.N.I.C., fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie, dosar 25/1940, f. 19
16
Ibidem, dosar 20. f. 16
17
Ibidem, f. 238
- 25 -

f. 26. cu seriozitate. Nota lui Iorga l-a bucurat pe Aurelian Sacerdoţeanu pentru că indirect se referea şi la munca sa. Le-am făcut pentru a scoate încă o dată în evidenţă seriozitatea cu care profesorii Şcolii de Arhivistică înţelegeau să-şi facă datoria faţă de o instituţie pe care o respectau. Cerea ca materia de studiu să fie împărţită în cursuri comune şi cursuri speciale. f. arhivistica cu sigilografia. Ca organizare. 161 21 Ana Felicia Diaconu. izvoarele istoriei românilor cu miniaturistica. slavă. De aceea a copiat-o şi sub ea a ţinut să noteze „transcrisă de mine. p. Durata cursurilor a fost ridicată la 3 ani permiţând o mai bună organizare a procesului de instruire. dosar 26.A. Sacerdoţeanu”22. 6 din Regulamentul Şcolii de Arhivistică. dosar 20. Pentru că numărul cursurilor era prea mare. dreptul vechi românesc cu instituţiile vechi româneşti. Rândul acestora a fost îmbunătăţit 18 Ibidem. fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie. profesorul Aurelian Sacerdoţeanu a prezentat Ministerului Educaţiei Naţionale un referat prin care a solicitat modificarea art. iar în anul III să se predea obiecte de studiu cu înalt grad de generalizare. în funcţie încă din 193119.. f. A. Şcoala de Arhivistică şi-a desfăşurat cursurile la nivel înalt. cit. bibliologia şi expertiza grafică şi cursuri comune: paleografia română. cronologia şi genealogia). unde a asimilat cunoştinţele predate de profesori vestiţi21. 94 22 D. Prezentările de mai sus nu sunt întâmplătoare. ca pregătire a studenţilor – scria marele istoric – Şcoala din Bucureşti nu este cu nimic inferioară celei din Paris.N. Cea mai autorizată apreciere asupra Şcolii de Arhivistică o găsim la Nicolae Iorga. datorită organizării şi profesorilor de care dispunea. Această viziune era determinată de faptul că profesorul Aurelian Sacerdoţeanu frecventase ca bursier Ecole Roumaine din Franţa şi cursurile libere a încă trei institute superioare: Sorbona. Ecole Nationale de Chartes şi Institut du Pantheon. diplomatica generală şi românească (cu critica textelor.I. Bogdan la paleografia slavă şi Emil Condurachi la arhivistică. fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie.26 - . arheologia medie şi modernă. f. greacă. Prin Legea de modificarea învăţământului superior din 4 noiembrie 1938 Şcoala de Arhivistică a fost inclusă în învăţământul universitar. Erau considerate cursuri speciale: paleografia latină. Profesorul Sacerdoţeanu a impus ca în primii ani de studiu să se facă paleografiile şi cursurile cu caracter practic pentru ca elevii să poată lucra pe documente. 163 20 Ibidem. Arhivele Statului şi faţă de generaţiile care trebuiau să abordeze conservarea şi valorificarea documentelor de pe o poziţie superioară. art. Tot în anul final se aloca timp pentru realizarea lucrării de diplomă care presupunea cercetări în arhive şi biblioteci20.C. heraldică şi numismatică18. Damian P. d. ceea ce împiedica aprofundarea cunoştinţelor. heraldica şi numismatica. sigilografie. fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie. 62 .românilor. comparabilă cu cea din ţările civilizate ale Europei. 64 19 Ibidem.

cu arhivele. să organizeze conferinţe publice. pentru prea frumoasa prezentare a acestei lucrări documentare. I al Hrisovului ca jertfă 23 Ibidem. La rândul său prof. a luat fiinţă Institutul de cercetări arhivistice. Pentru a prezenta starea de spirit a timpului. I. frumosul dar de Crăciun. iar Emil Condurachi numismatica. să organizeze cursuri de specializare folosind profesorii Şcolii de Arhivistică. 2004. Spaţiul nu ne permite să abordăm pe larg aceste probleme dar trebuie să subliniem că apariţia revistei „Hrisovul” a Şcolii de Arhivistică a trezit mult interes în lumea cercetării istorice din ţara noastră. Centenar Aurelian Sacerdoţeanu (1904-2004). Începem cu Henri Stahl. dosar 32/1941. până în 1863. aproape toţi exprimând în rândurile scrise bucuria pentru apariţia revistei şi nedumerirea în legătură cu preconizata desfiinţare a Şcolii de Arhivistică. prin Decretul Lege nr. Lupaş scria: „Am primit ieri. Nu e ţară în care să fie mai mare nevoie de arhivişti-paleografi ca în ţara noastră”25. 15. f. f. periodicul de specialitate al Şcolii de Arhivistică24. 33 . expert grafolog pe lângă curţi şi tribunale. fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie. nu se poate admite. 130-133 25 D. să ia parte la congrese. cred că dacă această şcoală nu ar fi fost. ar fi trebuit înfiinţată. genealogie şi heraldică). f. fost Profesor al Şcolii de Arhivistică. 5 24 Ibidem.2 Din Regulamentul de organizare rezultă că acesta avea ca scop. să organizeze cursuri libere. de pildă. ai Facultăţii de litere şi filosofie sau alţi specialişti din ţară. să întreţină relaţii cu alte institute de cercetări din ţară şi din străinătate. Institutul îşi propunea să publice sinteze şi monografii. Constantin Andreescu (istoria vechiului drept românesc şi instituţii vechi româneşti) şi Constantin Grecescu (izvoare interne şi externe ale istoriei românilor). pe de o parte să dezvolte cercetările de specialitate în legătură cu izvoarele trecutului. redăm în continuare fragmente din câteva scrisori. Asupra primului număr s-au pronunţat mulţi oameni de cultură.A. dispariţia unei şcoli similare la noi unde. Editura Almarom. A impresionat prin nivelul înalt de abordare a problemelor arhivistice şi. p. studierii şi utilizării mărturiilor istorice. fond personal Aurelian Sacerdoţeanu. Vezi şi Dumitru Andronie. 386/1942. închinat prin vol. necesare adunării. la şedinţa Academiei Române. s-a scris în chirilică.N. diplomatica generală românească şi cronologia.. conservării. deşi toate documentele Evului mediu sunt studiate şi reproduse în frumoase facsimile. Cu privire la pericolul desfiinţării Şcoalei de Arhivistică.C. mai ales. bibliotecile şi muzeele. Râmnicu Vâlcea. d. Două lucruri aveau urmări imediate: organizarea unui serviciu de documentare ştiinţifică şi colaborarea la „Hrisovul”. iar pe de alta să difuzeze noţiunile şi metodele cele mai potrivite. cu atât mai mult cuvânt.27 - . desfiinţarea renumitei Ecole de chartes. Maria Ignat. prin ţinuta şi exigenţele formulate în ceea ce priveşte publicarea documentelor. arheologia medie şi modernă23. 61/1943-1949. sigilografia.I. Aurelian Sacerdoţeanu preda arhivistica. Odată cu reînfiinţarea Şcolii de Arhivistică. Îi scria lui Sacerdoţeanu: „Vă confirm primirea numărului 1 din Hrisovul pentru care vă mulţumesc călduros şi vă rog a primi felicitările mele.cu Mihai Berza (metodologie. Dacă nu se poate concepe.

51 30 Ibidem. totul foarte util. 19 . revistă dedicată exclusiv ştiinţelor auxiliare ale istoriei. a fost deosebit de oportună şi a contribuit la formarea unei imagini pozitive atât asupra Şcolii. Mulţi din foştii elevi ai Şcoalei sunt astăzi cercetători. Andrieşescu. cât şi a Arhivelor Statului. f. dosar 20. 62 29 Ibidem. Din păcate.28 - . ţinut. soarta documentelor. Încheiem aprecierea făcută asupra Şcolii cu o declaraţie a lui Nicolae Iorga: „Consider şcoala specială de arhivistică de la Arhivele Statului ca un aşezământ de mare valoare. 1 28 Ibidem. Apariţia Hrisovului. dar a venit Legea 922/1941 care a desfiinţat Şcoala Superioară de Arhivistică. 26 Ibidem. nu numai că propunerile nu au fost acceptate. f. fond personal Aurelian Sacerdoţeanu. conducătorul seminarului de arheologie şi preistorie al Facultăţii de filosofie şi litere din Universitatea Bucureşti nota la rândul său: „Am primit la vreme frumoasă publicaţia Hrisovul de care m-am bucurat şi pentru care mulţumesc foarte mult. convingător. în 1941. În acelaşi număr de exemplare Şcoala a mai editat publicaţii sub titlul „Lucrările Şcoalei de Arhivistică” şi „Carnetul studentului” instrument de lucru deosebit de folositor. f. f. Istoricul Şcoalei. Sacerdoţeanu atunci când a venit cu asemenea propuneri. eventual la decretul lege”28. I.neprihănită la altarul istoriografiei noastre. care de care mai învăţaţi şi folositori acolo unde lucrează”27. dosar 25. f. În toate se află iniţiativa şi priceperea neobositului Aurelian Sacerdoţeanu. De asemenea a propus ca experţii grafici de la toate instituţiile justiţiei să se recruteze tot dintre absolvenţii Şcolii (sau uneia similare din străinătate)30. Suntem convinşi că nu la nevoia de a găsi locuri de muncă pentru elevii Şcolii de Arhivistică s-a gândit prof. Succesele obţinute au început să deranjeze anumite cercuri. plătite sau subvenţionate de stat. Avea în vedere ca prin introducerea în lege a unei asemenea clauze întreaga activitate arhivistică din unităţile statului să fie exercitată de personal cu înaltă calificare. judeţ. A produs o reacţie negativă propunerea făcută Ministerului Educaţiei de profesorul Sacerdoţeanu la 29 ianuarie 1940 în numele Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie ca în noua Lege a învăţământului să fie înscrisă obligativitatea ca toate posturile vacante de arhivari. 23 27 Ibidem. deoarece cuprindea bibliografia disciplinelor de studiu29. fond Şcoala de Arhivistică şi Paleografie. Fiecare volum apărea în 500 de exemplare şi era trimis tuturor instituţiilor similare din străinătate. paleografi şi bibliotecari de la Arhivele Statului sau de la instituţii cu arhivari şi registratori generali. Conţinutul e bogat şi variat. municipiu sau comună să fie ocupate prin concurs numai de către absolvenţii cu diplomă ai Şcolii sau ai uneia similare din străinătate. dosar 61/1943-1949. corespunzător cu Ecole de chartes din Paris şi demnă de a fi trecută la şcolile speciale într-un adaus. Aplicarea unei asemenea legi ar fi schimbat total situaţia arhivistică din România. Te felicit din toată inima pentru acestă impunătoare realizare ştiinţifică”26.

dar se considera că fiecare profesor trebuie să aibă cel puţin un asistent. În cadrul corpului profesoral erau tendinţe excentrice şi disensiuni. Numai aparent lucrurile stăteau aşa de bine. Un învăţământ de înaltă ţinută aşezat temeinic pe activităţi practice. f. Andreescu şi corpul profesoral al Institutului de Arhivistică nu mai era. contrare ordinii cerute de o astfel de activitate. de inventare arhivistice35. fond personal Aurelian Sacerdoţeanu. Condurachi s-a raliat şi profesorul C. Daicoviciu. 31 36 Ibidem. Este vorba de Catalogul actelor Ţării Româneşti. să dispună de 1-3 preparatori în laboratoare de optică. În 1947. în detrimentul calităţii. C. a început să îi facă opoziţie lui Sacerdoţeanu. mulaje. f. rezervaţi acestuia32. patologia scrisului şi a hârtiei33. Bibliologie şi Muzeografie31. 105 34 Ibidem. În acest context Aurelian Sacerdoteanu analiza şi îşi punea problema dacă. f. Emil Condurachi. 105 33 Ibidem. a încetat să mai existe. 28-29 . ceea ce a însemnat o grea lovitură dată întregii activităţi arhivistice din ţară. Indici cronologici. Pentru practica studenţilor se solicita dotarea cu 4 ateliere de legat cărţi. 106 35 Ibidem. la nivelul merituoşilor întemeietori37. f. dosar 41. f. Firescul avea să se producă. Sacerdoţeanu veneau din faptul că Arhivele Statului obţinuseră rezultate deosebite. Disciplinele au fost împărţite în 11 catedre fundamentale. dosar 49. dosar 61. Condurachi a fost încadrat în Universitate36. cu sprijinul prof. f.4 La ideile lui E. şcoala să se prelungească cu încă 2 ani. Prin Legea de organizare a învăţământului superior din 23 mai 1942. moralmente. Şcoala avea 23 posturi de profesori. când se va reglementa organizarea doctoratului. în vederea încadrării la Universitate. în această conjunctură mai era bine ca şcoala să rămână la 3 ani de studiu. Din 1942. 30 şi 82 32 Ibidem. Şi la Arhivele Statului lucrurile evoluau tot în această direcţie. Prin reforma învăţământului din 1948 a fost transformată în Institutul de arhivistică. În cele din urmă a ajuns la concluzia că pentru pregătirea elementelor care intrau direct în producţie erau suficienţi trei ani. În 1950 Institutul a fost desfiinţat. Reuşiseră să tipărească un mare număr de cărţi. care aborda pe lângă arhivistică discipline înrudite. 31 Ibidem. dar în viitor. dosar 49. ca bibliologia şi muzeografia. de analizat materiile prime şi pentru desen34. 28 37 Ibidem. care la un moment dat s-a numit Institutul de Arhivistică. analize şi expertize. Şcoala de Arhivistică a fost repusă în drepturi. dosar 49.1 Se părea că după 23 August 1944 învăţământul arhivistic din România va lua amploare. majoritatea instrumente de lucru fără de care cercetarea istorică nu s-ar fi ridicat la nivelul exigenţelor. f. Într-o scrisoare din 4 aprilie 1950. Speranţele prof. alimentate de factorul politic şi de preocuparea Universităţii Bucureşti de a-şi îmbunătăţi cadrele.29 - .

Oricât am încerca să inovăm. urmând pe lângă cursurile generale de istorie. Autoritatea lui Aurelian Sacerdoţeanu a fost subminată cu perseverenţă de cei care nu erau capabili profesional. Tot la capitolul minusuri se înscrie pregătirea sumară în domeniul paleografiilor. unii studenţi de la 38 Ibidem. fără instruirea istorică. cursuri de bază. Întărim cele de mai sus cu câteva rânduri dintr-o scrisoare datată 20 decembrie 1960 a lui Aurelian Sacerdoţeanu către Constantin Turcu. absolut necesară celui care se ocupă cu conservarea şi descifrarea documentelor. ori ştiinţele auxiliare constituie fundamentul pregătirii arhivistice. Fiu de preot. dosar 43. Pozitiv era faptul că spre deosebire de Şcoala Superioară şi de Institutul de Arhivistică la facultate se studia la un nivel superior. În anii IV şi V de studio. Odată cu aceasta trebuie să moară şi arhivistica”39. f. activitatea de pregătire a personalului necesar Arhivelor Statului a fost pusă pe seama Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. genealogia etc. în mai mulţi ani. dar şi multe dezavantaje. La Facultatea de Istorie practica se desfăşura formal. profesor al Facultăţii de Istorie După 1950. Aurelian Sacerdoţeanu – corespondenţă. unul special de arhivistică. 1928-1974. p. 10 studenţi din fiecare serie formau o grupă care se specializa în arhivistică. Bucureşti. 261 .30 - . de la Arhivele Statului de încetinirea muncii.arhivistul şef Lăzărescu cerea preşedintelui sindicatului salariaţilor din învăţământ să se facă “o grabnică cercetare la faţa locului”38. Am putea spune că nu se poate considera arhivist cel care nu a studiat diplomatica. Dezavantajul cel mai mare consta în pregătirea practică. cronologia. De fapt. Sacerdoţeanu era directorul potrivit. Ana Felicia Diaconu. 2004. Aurelian Sacerdoţeanu. nu se poate face. arhivist la Iaşi din care se desprinde dezamăgirea în legătură cu felul cum se predau ştiinţele auxiliare şi arhivistica la Facultatea de istorie din Bucureşti: „Mă gândesc că trebuie să încetez de a mai pune suflet în această chestiune şi să consider că ştiinţele auxiliare ale istoriei nu mai au ce căuta în pregătirea istoricilor noştri. Pregătirea arhivistică a studenţilor consta dintr-un curs de ştiinţe auxiliare în anul I. Pregătirea arhiviştilor la Facultatea de Istorie prezenta un avantaj. încurajaţi de faptul că profesorul nu avea o susţinere politică. dar nu şi acceptabil pentru autorităţile timpului şi ca urmare a fost schimbat din funcţie. încălcarea normelor de lucru. este foarte evident că activitatea arhivistică. la Facultatea de Istorie se întindeau pe un singur an şi li se acorda importanţă scăzută. Era semnalată tendinţa din ce în ce mai accentuată. Dacă la Şcoala superioară de arhivistică paleografiile constituiau. curs de paleografie chirilică şi slavonă în anul II şi curs facultativ de epigrafie în anul III. instigări la nesupunere faţă de măsurile conducerii. Maricica Ifrim. heraldica. 89-90 39 Corneliu Mihail-Lungu. cu studii în străinătate. Dezavantajele pregătirii arhivistice la Facultatea de istorie erau mai multe. În primul rând numărul foarte mic al orelor acordate cursurilor de ştiinţe auxiliare şi nivelul scăzut la care se predau. istoria. cea care a făcut din Şcoala de Arhivistică o instituţie deosebit de apreciată.

31 - . organizat. a stârnit invidie şi a fost nevoit să se confrunte cu numeroase greutăţi. urcând Ceahlăul. A fost primit cu multă răceală în corpul profesoral. Cu profesorul Aurelian Sacerdoţeanu se putea aborda orice temă culturală şi nu numai. Este multă muncă băgată acolo şi mult împodobită cu suferinţe morale. Am şi spus-o impegatului ministerial…”41 40 Ibidem. îmi cere să îl reduc la jumătate. p. Impunea respect prin claritatea expunerilor şi prin exigenţa de la examene. prin faptul că nu dădăcea şi oricât de dificilă ar fi fost o lucrare. va să zică faceţi parte dintre acei profesori care trăiţi departe de studenţi! Dar eu îmi aduc aminte că acum trei ani. La Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. fiindcă atât e trecut în planul editorial. Elocvente sunt rândurile pe care le scria la 27 iunie 1964: „…În sfârşit cursul meu de arhivistică a ajuns la minister. După 12 ani de tribulaţii nu cred că mai este cazul să-mi fac această operaţie sângeroasă şi am să renunţ la el. adică la editură. iar cei din grupele de modernă şi contemporană la Arhivele Statului. Oare acest fapt nu e dovadă că sunteţi iubit de studenţime?”40 La Facultatea de istorie Aurelian Sacerdoţeanu şi-a urmat drumul său meticulos. lucru pe care l-am constatat personal.C. iar de-a lungul anilor i s-au adus învinuiri nedreptăţite.R. care. încât în timpul facultăţii studentul se întâlnea cu documentul numai sub formă de planşe în albumele de paleografie. Profesorul organiza duminica vizite la monumente şi în locuri cu rezonanţă istorică la care noi. Avea convingerea că un arhivist. iar pe de alta. Aurelian Sacerdoţeanu nu şi-a găsit locul pe care îl merita pentru că nu era de acord cu modalităţile de organizare a materiei şi de desfăşurare a cursurilor. Pentru denigrarea lui Aurelian Sacerdoţeanu s-au făcut multe. Cursurile se desfăşurau degajat şi îi făcea mare plăcere să antreneze studenţii la discuţii. nici mai mult nici mai puţin.. S-a recurs chiar şi la presă. Câtă lipsă de adevăr! Dvs. un istoric trebuie să fie informat. ceea ce nu era adevărat. studenţii participam cu plăcere şi interes. calităţi care veneau din pregătirea şi experienţa sa de viaţă. p. 277 . A fost acuzat că nu se apropie de studenţi. fiind singurul român care a reuşit să abordeze şi să se ridice de la activităţile concrete din depozitele de arhivă până la exigenţele erudite ale unei lucrări ştiinţifice. a elaborat cursul de arhivistică. v-aţi întâlnit cu un grup compact de tineri studenţi ai secţiei arhivistice şi toţi v-au înconjurat cu entuziasm. Cursurile şi seminariile se derulau de asemenea manieră. 248 41 Ibidem. Pe de o parte a format profesional mulţi studenţi. povestindu-vă fel de fel de lucruri din călătoria lor şi întrebându-vă la fel. La rândul său dascălul nostru era totdeauna informat şi avea o deschidere care ne impresiona pe toţi. Iată ce scria Constantin Turcu în 1959: „Am citit la 24 februarie cu destulă amărăciune atacul din ziare împotriva dumneavoastră. lăsa studentul să-şi găsească singur drumul potrivit. Ne domina prin calmul şi răbdarea cu care ne asculta părerile. Elaborarea cursului i-a luat mulţi ani de muncă.arhivistică aveau posibilitatea să efectueze practică la Institutul de istorie de pe lângă Comitetul Central al P.

42 Ana Felicia Diaconu. cu fruntea sus în faţa oricărei judecăţi prezente sau postume. art. 96 . Zusammenfassung Nach einer Einführung über die Geschichte des rumänischen Archivs und die Versuche der Gründung des archivwissenschaftlichen Unterrichts verfolgt der Autor die Tätigkeit des Professors Aurelian Sacerdoţeanu im Rahmen der Archivschule und nach 1950 an der Bukarester Geschichtefkultät.32 - . Într-un bilanţ pe care şi l-a făcut asupra activităţii sale în 1970 mărturisea: „Cu toate puterile mele şi nu cu puţine sacrificii materiale. metodica cercetării istorice şi acurateţea editării textelor. cit.”42 Într-adevăr. am servit culturii româneşti. Stau drept. Cursul său s-a publicat mai târziu.Aurelian Sacerdoţeanu nu a fost înfrânt.. profesorul Aurelian Sacerdoţeanu a fost şi a rămas un model atât ca om. pe toate căile posibile. p. Lucrarea Arhivistica rămâne unicat în peisajul plin de sacrificii al arhivisticii româneşti. cât şi în plan profesional. A excelat şi a direcţionat activitatea arhivistică prin terminologie.

În urma referatului întocmit de către Ştefan Ciobanu la 18 iunie 1942. 1941. Bogdan. de paleografie româno-chirilică. latină erau şi cursuri de paleografie slavă. Din anul 1939. la 26 septembrie 1942 Ministerul Culturii şi Cultelor anunţă numirea lui Damian P. fiind suplinit în anul 1925 (aprilie-mai) de către A. în „Revista Arhivelor”. iar în anii 1926-1927 de Elena Eftimiu. Panaitescu. Partea administrativă a Şcolii de Arhivistică. proprietarilor de arhive familiale şi tuturor celor ar voi să cerceteze şi să studieze documentele noastre. prin care acesta apreciază în mod deosebit activitatea lui Damian P. p. prin adresa nr. o metodă minuţioasă de cercetare şi o cunoaştere adâncă a textelor vechi româneşti”3. precum şi arhivelor şi registraturilor diferitelor autorităţi”. cu multe lucrări de specialitate elogios apreciate de critică”2 este numit profesor la catedra de paleografie slavă la început în calitate de profesor suplinitor. pe care le susţinea profesorul universitar P. în anul 1941. Din istoria Şcoalei de Arhivistică. nr. putinţa de a descifra şi de a înţelege aceste preţioase rămăşiţe culturale lăsate de strămoşi1. vezi Mirela Comănescu. Bogdan. Bogdan ca profesor definitiv la Şcoala Superioară de Arhivistică din Bucureşti. 25 2 Aurelian Sacerdoţeanu. cât şi pe cea depusă la Arhivele Statului şi la secţia manuscrise a Academiei Române. în „Hrisovul”. dar şi pentru a înlesni „amatorilor şi colecţionarilor de documente vechi. „diplomat al şcoalei noastre şi doctor în litere. I. 262 3 Pentru mai multe informaţii.33 - . 1942. P. p. fapt ce demonstrează „o serioasă pregătire ştiinţifică. în „Hrisovul”. Încă de la început. alături de cursuri arhivistică. 1. asistentul Damian P. Bogdan. CURSURILE DE LIMBĂ ŞI PALEOGRAFIE SLAVO-ROMÂNĂ – DE LA ŞCOALA DE ARHIVISTICĂ LA FACULTATEA DE ARHIVISTICĂ Mirela COMĂNESCU Şcoala practică de arhivari-paleografi a fost inaugurată la 28 noiembrie 1924. atât ca asistent la catedra de istoria slavilor de la Universitatea din Bucureşti. Acesta a ţinut prima lecţie la 4 decembrie 1924. II. Preţuitori ai arhivelor – Damian P. 1 Constantin Moisil. cu un dublu scop: de a pregăti „personalul de specialişti necesar arhivelor centrale şi regionale. izvoarele istoriei românilor. Balotă. Cancel. 1038 din 17 octombrie 1939. acesta continuând opera începută de predecesorii săi până la desfiinţarea Şcolii. greacă. 2006 . Începând cu anul 1929 cursul a fost încredinţat lui P.

studenţii aflau despre elementele 4 Ibidem. Programa întocmită de către profesor urmărea pentru anul I de studiu o introducere în limba slavă veche prin studierea limbii slave. În ultima lecţie. Bogdan din anul 1946 s-au remarcat în special Damaschin Mioc.C. Dându-şi seama de necesitatea studierii cât mai profunde şi mai atente a paleografiei slavo-române profesorul a militat pentru înfiinţarea unui post de asistent la catedra de paleografie slavă8. În cel de al treilea curs. cu principalele redacţii. Damian P. Bogdan alcătuieşte bibliografia pentru cursul de slavă veche7. şi Haralambie Chirică. 105. monocondil. cursul de paleografie slavă era structurat pe parcursul a trei ani. sârbe şi slavo-române4. ligatura. inscripţiilor slavo-române şi pisaniilor. morfologie (cu accent pe substantiv. f. studenţii erau familiarizaţi cu obiectul şi însemnătatea paleografiei. dar şi despre sintaxă.a. Cursurile din anul III erau dedicate. studenţii aflau şi informaţii referitoare la materialele de scris. Lecţiile ţinute la anul II conţineau predarea gramaticii slave vechi – substantivul. două treimi fiind alocate seminarului şi lucrărilor practice. Bogdan le făcea studenţilor o introducere în istoria limbii slave vechi şi a celor medio-slave ucraineană. În programa analitică întocmită în anul 1949. ds. f. în procesul verbal al şedinţei din 18 noiembrie 1949. ds. mijloacele de transcriere. li se vorbea despre sisteme speciale ale scrierii (prescurtarea. despre datarea documentelor.A. care la examenul parţial au obţinut nota 86. 70.34 - . în lecţia a IX-a. din anul III. ornamente şi scriitorii actului. pronume şi verb). fond Şcoala de Arhivistică. Tot în anul I li se preda un curs extrem de interesant şi util pentru înţelegerea cât mai exactă a limbii documentelor slavo- române. formatul. Tot în primul an se făcea şi o scurtă introducere în studiul redacţiei ruso-ucrainene. polonă ş. semiuncială şi cursivă). fonetica. Constantin Kostenečki în Serbia. depozitul şi bibliografia aferentă fiecăruia.I. cât şi a celorlalte redacţii slave. 76 5 D. monograma. a XXIII-a. dar şi introducerea în studiul textelor slavo-române din toate cele trei ţări române5. f. Tot în anul I se făcea o clasificare a textelor atât după criterii interne. Foarte complet şi documentat era şi cursul referitor la izvoarele cercetărilor paleografice. medio-bulgare. 70 6 Ibidem. criptogramă etc. 105. şi privea reformele ortografice ale patriarhului bulgar Eftimie din Târnovo. din anul I. a tipurilor de scriere (uncială. Damian P. cât şi externe. cât şi despre cea a lui Petru I în Rusia. substantivului şi verbului. f. în special. în special a pronumelui.). 27-32 8 Ibidem. Damian P.N. În anul 1949. 110 7 Ibidem. semnele diacritice. În anul I. Bogdan le vorbea despre fonetica slavei vechi. După ce studenţii se familiarizau cu aceste texte. f. profesorul dând informaţii nu numai în ceea ce priveşte textele slave vechi şi medii. studiul morfologiei. ds. familiarizarea cu alfabetul. sistemele de punctuaţie. sârbo-croată. Dintre studenţii lui Damian P. 72 . cu alfabetele slave. student în anul III. dar şi a numărului lor. În cadrul aceluiaşi curs.

A. studii şi ediţii ale lui Ioan Bogdan. din secolele XIII-XVII. cât şi sistemelor speciale ale scrierii. cu ajutorul reproducerilor aflate în lucrări precum Les arts mineurs en Roumanie a lui N.35 - . I. pe inscripţiile din Ţara Românească. În anul II se punea accent pe studierea textelor slavo-române (manuscrise. Fond Bogdan Damian. Bule de aur sigilare de la domnii Ţării româneşti şi ai Moldovei întocmită de C. 77-79 11 Ibidem. Bogdan. f. lucrările lui G. 28-37. f. I. Lavrov. Bianu. f. Bogdan şi în lucrarea lui Emil Turdeanu La broderie religieuse en Roumanie12. Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile XVII şi XVIII. depozitul. Deşi era un curs destul de comprimat. 28. Panaitescu. pentru a se face cât mai bine înţeles de către studenţi. Moisil. P. Cursul pentru acest an era extrem de complet şi bine documentat. în special în Rusia. 29-31 . f. Stoica Nicolaescu. Iagić ş. bibliografia etc. f. gramatical şi lingvistic. 119. Silviu Dragomir. sau. ds.a. dar şi Culegerea de facsimile întocmită special pentru necesităţile cursului de paleografie slavă de la Şcoala de Arhivistică de către Aurelian Sacerdoţeanu şi Damian P.P. Numeroase ore de curs erau dedicate clasificării textelor. Moldova şi Transilvania în secolele XIV-XVII (numărul. în primele două trimestre. La seminar se analizau sub toate aspectele prezentate în orele de curs diferitele texte. Panaitescu ş. folosindu-se albume. scrise pe teritoriul celor trei Ţări Româneşti. Sčepkin. profesorul. ds. 119.). În anul III se punea accent. f. 6-14 13 Acest lucru rezultă şi din fişele păstrate în fond. limbii acestora. 63-72 10 Pentru informaţii privind bibliografia cursului. medio-bulgare şi sârbo-croate). Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea. Paul Mihailovici. cu foarte multe informaţii bibliografice9. 9 Ibidem. V. P. semnelor de punctuaţie şi a celor diacritice. pentru ca aceştia să poată observa influenţele pătrunse în documentele noastre de cancelarie11. în special. La seminar se analizau aceste inscripţii din toate punctele de vedere. dosar.a13. Se foloseau în special lucrările lui P. fond Bogdan Damian. dosar 90. Munca depusă de către slavist pentru alcătuirea cursului a fost una migăloasă şi dificilă având în vedere faptul că nu exista un curs general de slavă veche sau de paleografie. la lectură şi transcriere. acesta trebuind să apeleze la cele apărute peste hotare. P. dosar 119. cât şi în Albumul paleografic moldovenesc a lui I. iar în ultimul şi la traducerea şi analiza acestor texte sub toate aspectele: paleografic. face şi o prezentare a transformărilor fonetice ce au avut loc în celelalte redacţii (în special a celei ruso-ucrainene. limba. 54-58 12 Vezi programa completă pentru cei trei ani în Ibidem. vezi Ibidem. La seminar se lucra cu ajutorul ediţiilor facsimilate. documente. În prima oră de curs li se vorbea studenţilor despre însemnătatea paleografiei slavo-române pentru studierea aprofundată şi temeinică a istoriei naţionale. scriitorii. Balş: Bisericile lui Ştefan cel Mare. Emil Turdeanu. V. Iorga. documentelor.necesare descrierii unui text şi despre modul de editare. tipărituri). Idem. Idem. sau la studiile publicate în diferite periodice de slavişti precum I. 1-9. Bogdan10. ds.

Pentru anul III întrebările se prezentau în felul următor: Ce se înţelege prin epigrafia slavo-română?. Care sunt metodele de descriere şi editare a unui text. acestea fiindu-ne extrem de folositoare în activitatea de seminar pentru anii III şi IV. Mihai Vrabie. VIII. Alături de aceste lucrări de un real folos ne este cursul de Slava veche şi slavonă românească realizat la Universitatea din Bucureşti de un colectiv coordonat de regretatul Pandele Olteanu şi din care au făcut parte G.C. Astfel. Lucia Djamo- Diaconiţă.N. Care sunt particularităţile fonetice ale textelor slavo-române?. 70 15 Vezi lista tuturor întrebărilor. Damian P. Paleografia slavo-română. 14 Olimpia Guţu. ds. Care sunt particularităţile morfologice şi sintactice ale textelor slavo-române?. Care sunt premisele politico-sociale ale creării primului alfabet slav?. Pentru anul II profesorul pregătea întrebări precum: Ce se înţelege prin texte slavo-române?.A. Bogdan şi fostului său profesor. Ce este alfabetul chirilic?. Ce cuprinde data textelor slavo-române şi cum se pot data textele fără dată.. Care sunt studiile şi ediţiile româneşti de paleografie slavo-română?. Ce cuprinde data inscripţiilor slavo-române şi cum se pot data inscripţiile fără dată?. Care sunt cele mai vechi texte slavo-române şi unde se păstrează?. serie nouă. Olga Staicovici. f. D. ca profesor la Şcoala de Arhivistică este un omagiu adus strădaniilor sale de a lăsa în urmă numeroase studii şi mai ales valoroasa lucrare. „Hrisovul”. Ce este alfabetul glagolitic?. Cum circulau textele?. pentru anul I întrebările erau de genul: Ce este limba slavă?. 80-84 . Trebuie amintit faptul că primul manual de paleografie slavo-română publicat la noi aparţine lui Damian P. Care sunt particularităţile fonetice ale limbii slave vechi?. Care sunt elementele de validare ale documentelor?. folosită de noi şi astăzi atât în pregătirea cursurilor şi seminariilor de la Facultatea de Arhivistică. şi care a văzut lumina tiparului în anul 1975. Cum se înfăţişează semiunciala şi cursiva inscripţiilor slavo-române?. Mihai Mitu. Henri Sthal. Care sunt metodele de descriere şi editare a unui text. Contribuţia învăţământului arhivistic la dezvoltare slavisticii româneşti. Ce este reforma patriarhului bulgar Eftimie şi cea a lui Constantin Kostenečki?. Care sunt metodele de descriere şi editare a unei inscripţii slavo-române?15. Bogdan. Elena Linţa. Mihăilă. Considerăm că prezentarea activităţii profesionale a slavistului Damian P. Care sunt şi unde se păstrează textele slave vechi?. p. cât şi pentru întocmirea diferitelor studii. Care sunt studiile româneşti privind limba textelor slavo-române. 119. În anul 1950. Mai nou. cursul întocmit de către profesorul Mihai Mitu de la Universitatea din Bucureşti. Bogdan avea un chestionar pentru examenul de paleografie slavă. apărută în anul 1978. Care sunt cele mai vechi inscripţii slavo-române şi unde se păstrează?.36 - .I. Care sunt particularităţile sintactice ale limbii slave vechi?. Care sunt particularităţile morfologice ale limbii slave vechi?. lucrare pe care aceştia au dedicat-o lui Ioan Bogdan14. pune accent pe toate genurile de texte slavo-române din care a extras câteva pe care le-a prezentat în anexe. fond Bogdan Damian.

2003. XXIX. diferite texte. dar. . 368 p 17 ΕΗ∀∆≅Φ:∀&β>Φ846 Φ:≅&∀∆∴ (Β≅ ∆ϑΦ8≅Β4Φβ< X – XI &. ea trebuie îmbunătăţită de cât mai multe persoane cu preocupări în acest domeniu.A. studenţii având acces mai uşor la un număr mult mai mare de documente. Pe lângă aceste materiale amintite. în special. acesta dispunând la final de un extrem de valoros set de exerciţii pentru fiecare parte de vorbire studiată.∆. cursul apărut la Moscova în anul 2003. este dedicat studiului gramaticii slave vechi. .≅Η4Β>≅. ΕΗ∀∆≅Φ:∀&β>Φ846 β2Ζ8. pe parcursul celor trei ani de studiu. în activitatea de seminar. %≅6:≅&∀. faptul că acum se pot fotografia sau scana diferite documente ne ajută extrem de mult în activitatea de seminar. realizat de un colectiv de slavişti de la Institutul de Slavistică şi Balcanistică a Academiei Ruse de Ştiinţe şi de la Institutul de Slavistică al Academiei de Ştiinţe al Republicii Cehe este extrem de util pentru lămurirea unor cuvinte şi expresii întâlnite de către noi în diferite texte vechi slave. la seminar analizându-se. pe studierea textelor glagolitice şi chirilice păstrate. O activitate de acest gen a fost începută de către profesorul universitar dr.. 242 . la diferite congrese de specialitate. Totodată. De asemenea. În anul II se studiază redacţiile slavone: medio-bulgară. în special la paleografie. şi. acesta fiind împărţit. fie mai concret. trebuie să apelăm „la eliminări determinate de necesitatea de a aborda zone şi sfere de cunoaştere cerute de activitatea de viitor”18. 2 .8≅&). ne este de un real folos. sârbo-croată. Trebuie să ne gândim în special la aspectul vizual al predării.≅Φ8&∀. în prezent. Cursul anului III este dedicat studierii în amănunt a slavonei româneşti atât din punctul de vedere al grafiei şi foneticii. pentru ca această bază de date să fie cât mai utilă. crearea unei baze de date pe suport electronic şi care poate fi oricând completată şi îmbunătăţită atât cu noi date cât şi cu noi studii apărute atât în ţară cât şi pe plan internaţional. 42∗∀>4. Pentru o restructurare a materialului clasic. al informatizării. mult mai bine decât până acum. când se lucra cu albume. Numeroasele schimbări intervenite de-a lungul timpului în cei 15 ani de activitate a Facultăţii de Arhivistică nu au afectat decât în foarte mică măsură organizarea cursului de Slavă veche şi slavonă românească. !. în „Romanoslavica”. în felul următor: în anul I se pune accent pe contextul istoric al apariţiei alfabetului slav. Slavistica – azi şi mâine (Domeniul lingvistic). 32∗∀Η. cât şi al morfologiei şi lexicului.≅Φ8&∀. scoţându-se în evidenţă. 16 7. ruso-ucraineană. p. ne obligă să ne adaptăm noilor cerinţe ale celor care doresc să studieze această paleografie fie mai rapid. 1991. cu ajutorul ediţiilor apărute până în prezent. )∆≅Λ∀. în special acele caracteristici ce se regăsesc şi în textele slavo-române.:∴ΦΗ&≅ «ΧϑΦΦ846 β2Ζ8». întocmit de către C. Bucureşti.. Dicţionarul17 apărut tot la Moscova în anul 1999.37 - . faptul că suntem deja în mileniul III. Pavel Mircea Florea de la Facultatea de Arhivistică. 842 p 18 Maria Dumitrescu. De asemenea. ΦΗ. ceho-moravă şi slavo-română. 16 Voilova . pe care le pot studia din toate punctele de vedere. iar la orele de seminar se discuta despre diferite texte aparţinând acestor redacţii. 1999. cel mai mult timp.

atât de important pentru istoria şi cultura naţională. cât şi a vocabularului. fără însă a face rabat de la calitate şi fără a renunţa la tot ce s-a făcut bun în acest domeniu de-a lungul timpului. putând ajuta studentul şi în însuşirea mai uşor. Suntem conştienţi că trebuie să ne orientăm cursul în raport cu cerinţele viitorului specialist. de către toţi cei care şi-au îndreptat atenţia asupra domeniului slavisticii.38 - . atât a caracteristicilor paleografice a textelor prezentate la curs.facsimile sau copii xerox. Posibilităţile oferite de tehnologiile informatice pentru slavistică sunt foarte largi şi variate. vizual. . die sie von den Anfängen der Archivschule bis heutezutage an der Fakultät für Archivistik hielten. să răspundem cu flexibilitate şi capacitate de adaptare la noile cerinţe europene. Zusammenfassung Der Artikel konzentriert sich auf die Vorlesungen und Seminare für slawisch- rumänische Sprache und Paläografie und auf die Hochschulprofessoren.

După desfiinţarea acesteia. pornind de la dosarul „de cadre” al profesorului E. revoluţia din 1821 şi personalitatea lui Tudor Vladimirescu. în articolul nostru citat mai sus.a2. Centenar – profesorul Emil Vîrtosu (1902-1977). Isar. ci ne vom opri asupra celei de a doua părţi a activităţii sale. bineînţeles. VII. . al Serviciului Personal (ds. până la pensionare. vezi. profesorul Aurelian Sacerdoţeanu). serie nouă. Vîrtosu existent în Arhiva Universităţii din Bucureşti. Ne oprim asupra acestor aspecte ale activităţii profesorului din deceniile VI- VII ale secolului trecut pentru că ele sugerează atmosfera în care au funcţionat în 1 Vezi N. serii după serii datorând acestuia iniţierea în tainele acestei discipline. între altele. a fost un profesor apreciat şi iubit de studenţi. indispensabile cercetării ştiinţifice în domeniul istoriei naţionale. în „Hrisovul”. Bucureşti. distinsul erudit care a fost Emil Vîrtosu. din anii comunismului. neclasificat. în cadrul Facultăţii de Istorie (Catedra de arhivistică) a Universităţii din Bucureşti (aşa cum făcuse şi fostul director al Şcolii. mai puţin cunoscută. 1978 3 Procedăm la o asemenea documentare. p. privind studiul paleografiei româno-chirilice. Nu vom reveni în paginile care urmează asupra formării intelectuale a eruditului profesor. despre Ionică Tăutu. şi asupra activităţii sale la vechea Şcoală de Arhivistică.39 - . în cadrul Facultăţii de Istorie (1950-1965). Aşa cum am mai subliniat. în urma sa rămânând o serie de lucrări fundamentale. 111-116 2 Un comentariu asupra principalelor sale lucrări. ni se pare interesant să aducem aici o serie de date noi privind activitatea unuia dintre profesorii de seamă ai vechii Şcoli Superioare de Arhivistică. ca specialist în paleografia chirilică. Constantin Brâncoveanu ş. 3417. vizând această a doua parte a activităţii profesorului3. Profesor al acestei instituţii în anii 1934-1950. instituţia Domniei. el şi-a continuat activitatea în anii 1950-1965. precum şi Enciclopedia istoriografiei române. nenumerotat). 2002. A fost în acelaşi timp un autor de mare prestigiu. o serie de date din activitatea sa anterioară reieşind şi din documentele pe care le comentăm aici. COMPLETĂRI PRIVIND VIAŢA ŞI ACTIVITATEA PROFESORULUI EMIL VÎRTOSU Nicolae ISAR În completarea unui articol publicat cu câţiva ani în urmă în paginile acestei 1 reviste . ds.

. De asemenea. născut în 1946. numele părinţilor. ele ne oferă amănunte interesante. Dar aceasta era realitatea timpului. menţionează: „casă naţionalizată”. Alecsandri” din Galaţi din 1921. numele soţiei. spectacole. expoziţii personale. numele celor trei copii: Marina. la rubrica averea părinţilor înainte de 23 August. locul naşterii. Iată. peste timp. Una dintre aceste rubrici. în conformitate cu dispoziţiile superioare ale „conducerii de partid şi de stat”. cum vom vedea. colective. în parte. completează cu grijă profesorul rubrica respectivă. pe atât de umilitor al diverselor rubrici din această fişă. cadre didactice în această facultate şi. Mihail. de pildă. le cunoşteam: data naşterii. fişa personală contrasemnată de profesorul Emil Vîrtosu. ca studenţi. pe care am trăit-o. nu putem decât să resimţim toată înţelegerea şi tot respectul pentru modul cum unii dintre foştii noştri profesori au înţeles în acei ani să-şi facă datoria de „dascăli”. la rubrica de Studii a fişei sunt indicate date pe care le cunoşteam: absolvent al Liceului „V. Filologie modernă. iar la rubrica averea personală până la 1948 şi după această dată. sub acest raport. se chema: Lucrări de creaţie şi participări la manifestări de artă (se vor trece în ordinea cronologică felul manifestărilor: concerte. în ciuda caracterului pe cât de ridicol. Uneori. decedaţi amândoi la această dată. compoziţii.40 - . fişele personale de cadre sunt documente revelatoare în ceea ce priveşte activitatea universitarilor români în aceste decenii. cu numeroasele amănunte pe care le solicita privind originea socială şi starea materială a profesorului în cauză. care cerea răspuns. absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie. absolventă a Facultăţii de Filologie. Ileana. conferă o evidentă notă de umilinţă la adresa celui obligat să o completeze. Galaţi. născută în 1935. la rubrica de apartenenţă politică înainte şi după 23 August completează „fără”. Între altele. în ciuda greutăţilor şi umilinţelor de tot felul. precum şi a rudelor apropiate. notează: „casa în care locuim făcută în rate la Soc.aceste decenii – în plină epocă de afirmare a dogmatismului ideologic – şi alţi iluştri profesori-istorici. Despre sine. M. urmau să cunoască în amănunte biografia salariaţilor . Evident. de stat sau particulare. în plus ele conţinând date şi amănunte biografice pe care nu le găsim în alte izvoare. studentă la Facultatea de Medicină.) înainte de .inclusiv cu detalii de viaţă personală – şi această fişă. iar apoi. la 30 ianuarie 1961. aşa cum observăm. în 1925. Alexandru şi Elena. 21 oct. A fost o perioadă. 1902. născută în 1939. T. specialitatea. născută la Paris. Fără îndoială. în 1906. o asemenea fişă personală. toţi membri U. de pildă. în parte. asemenea documente îşi au însemnătatea lor ca izvoare istorice pentru reconstituirea biografiei şi activităţii semnatarilor. materiale de propagandă etc. Locuiţe Eftine”. autorităţile universitare. pentru cercetătorul-istoric din zilele noastre. elev în clasa a IX-a. era doar unul din documentele de acest gen care trimiteau la atmosfera apăsătoare în care trebuia să se desfăşoare activitatea universitarilor. din care aflăm date pe care. Pelletier Aimée-Emilie-Annette. Sunt indicate de asemenea. doctorat în istorie etc.

iulie 1950. privind apartenenţa politică a rudelor despre unul dintre fraţi. răspunde: „Franţa. ). Grecia. în declaraţiile sale autobiografice. altfel. La o altă rubrică. I.41 - . pentru a se menţine în post. n. Cehoslovacia. obligatoriu. semnatarul fişei. pentru studii şi cercetări de specialitate (arhive. N. I. Ion. de la o dată la alta. Polonia. Italia. Deleanu. N.. în: noiembrie 1949. la rubrica. ). Dacă a fost în străinătate. Cunoaştem însă din acest dosar alte trei autobiografii ale sale. Iată şi alte rubrici din această fişă ale cărei răspunsuri subliniază sau completează unele aspecte ale activităţii profesorului. pentru activitatea dinainte şi după 23 August. cl. prof. J. februarie 1952. prof. Gheorghe. unde şi în ce calitate. nenavigant. bine cunoscute: Mihail Ciobanu. Şi iată ce putea să completeze profesorul Vîrtosu drept răspuns la această rubrică: „Consider activitatea ştiinţifică drept formă specifică de creaţie pentru cei ce. „noutăţile” aduse de autor. Petre. Petre Vîrtosu. în condiţiile existenţei unor norme riguroase vizând originea socială şi atitudinea faţă de regimul comunist. Informaţiile acestei fişe personale la care ne-am referit. nefiind artişti – de niciun fel – nu pot avea alte manifestări creatoare personale”(s. a. Trecem peste rubricile cu menţiunea celor patru fraţi ai profesorului. toate sunt deosebit de interesante cu unele amănunte necunoscute. Octav Livezeanu ş. anume. când. anterioare. ele vorbesc de evoluţia sufletească a semnatarului autobiografiei sub tensiunea „grijii” de a-şi acoperi pe deplin punctele delicate ale biografiei. Astfel. Turcia. ). În sfârşit. Unele amănunte biografice puţin cunoscute ni le oferă coloanele fişei privind situaţia militară a semnatarului: locotenent în rezervă la Marină. în dosarul de cadre al profesorului. menţionăm aici câteva din numele indicate de semnatar. urmărind mai ales. expoziţii etc. pe lângă domnia sa – trebuia să se autocenzureze. absolvent al Şcolii navale din Constanţa. Elveţia etc.. prin intrarea în rândurile Partidului Comunist. în prezentarea unor amănunte biografice. n. sunt completate de profesor într-o amplă autobiografie. Byck. univ. de ordin formal. „arestat înainte de 1952. o rubrică finală a fişei cerea menţionarea persoanelor. susceptibile de a stârni suspiciuni care i-ar fi putut periclita continuitatea serviciului. N. Germania. III. şi două cumnate. Alexandru. Panaitescu- Perpessicius. cu grijă. prin comparaţie. D. acad. publicând unele din rezultatele cercetărilor. Bălcescu” (s. în dorinţa de . soarta lui seamănă cu a lui N. muzee. decorat cu „Virtutea militară. cu data de 30 ianuarie 1961.23 August în ţară şi în străinătate. Tăutul la Istanbul. datată februarie 1961. Între altele. Sunt interesante aceste piese de dosar şi din alt punct de vedere. să facă compromisuri minore. ca un amănunt de interes biografic. univ. am căutat să aflu mormântul lui I. un alt document. datate. semnatarul este obligat să precizeze că acesta fusese membru al Partidului Naţional Ţărănesc. biblioteci. pentru a evita compromisul total al încadrării în sistem. Vom observa că. acum – în 1961 – liber şi în câmpul muncii”. pentru activitatea marinărească”. cu adresa lor şi. privind reconstituirea vieţii şi activităţii profesorului Emil Vîrtosu. succesiv.. un profesor universitar de prestigiu ca Emil Vîrtosu – cum au procedat însă şi alţii. care îl puteau recomanda pe semnatar.

băieţi. de a-şi putea hrăni. textul autobiografiei cu toate variantele sale. cum am menţionat. lăsând în urma sa o familie cu serioase greutăţi. cu sublinierea greutăţilor de familie. Primele trei biografii. Formula „politică. el era reluat în anul sau în anii următori. ceilalţi doi. dată fiind suspiciunea la ordinea zilei. stând sub semnul realităţii cvasi-identice a acestor ani. cu unele mici modificări de ordinul oportunităţi.. această politică a lor a fost preocuparea. mai corect. pentru a nuanţa într-un anume fel unele amănunte biografice. că a murit în vara anului 1917. La Universitate. Alexandru. singur. obligat. revine constant în toate variantele acestei autobiografii din anii menţionaţi. bineînţeles. I. Liceul l-am urmat la Liceul V. am urmat Literele. în Bucureşti”(s. însă. fiind binecunoscut autorului imperativul de a insista asupra acestui aspect şi. se întreţineau singuri. ci şi de grijile familiei: „Nu împlinisem. care . menite să lămurească unele aspecte mai puţin cunoscute din activitatea sa. Din lipsă de spaţiu nu vom putea da integral una sau alta dintre biografiile profesorului amintite mai sus. deoarece. odată fixat cadrul general al expunerii. al patrulea este trimis pe front. cum observăm. dar.. din adolescenţă. că. N. ca şi în cazul celorlalţi universitari. toţi. au un text aproape identic. de asemenea. Dând lecţii. despre Tudor Vladimirescu.42 - . aflăm că tatăl istoricului. precum şi la numeroasele călătorii de studii în străinătate. trebuia să crească şi pe cei doi fraţi ai mei. termen pe care semnatarul dorea să-l evite. Alecsandri din Galaţi. aş fi vrut să urmez Medicina. părinţii mei nu ştiu să fi făcut! Sunt sigur. A doua parte a autobiografiei. să se ocupe. n. am ajutat pe mama care. este pusă sub titlul Atitudinea politică. în ochii autorităţilor comuniste. ne oferă imaginea tânărului. Mai departe. până în ultima clasă de liceu. mai mari. ci vom relua numai unele fragmente. mor. nu numai de studii. neavând mijloace. încă. Alexandru. autorul trimite la cercetările şi studiile sale de tinereţe între care unul. am putut lua un serviciu.a-şi asigura continuitatea în munca cu studenţii şi a-şi asigura totodată unicul mijloc de existenţă. dacă au făcut politică. câţi ne mai aflam în viaţă până la începutul războiului: 1916-1918”. preot. privind această categorie profesională. de fiecare zi. 15 ani. pe front. foarte probabil. De la începutul textului.. găsim aici informaţia despre acelaşi părinte. „în timpul şi din cauza războiului”. privitoare la părinţi. în acelaşi timp cu tatăl meu. Despre apartenenţa politică a părinţilor autorul notează: „Politică. doi fraţi. cum puteau. 1950 şi 1952. implicit. spre a mă întreţine. era salariat public. găsea prilejul de a sublinia unele aspecte din activitatea sa publică din tinereţe. nu ştiu să fi făcut”. Apoi. ). cu o mică pensie. din anii 1949. astfel. educa şi instrui cei 7 (şapte) copii. când. al treilea este luat prizonier. totodată. îi adusese un premiu al Academiei Române. să sublinieze presiunea ideologică la care era supus. văduvă. mai mici.

(s. ). Sărac.păreau a corespunde exigenţelor autorităţilor comuniste vizându-i pe vechii universitari. pentru apărarea libertăţii de gândire. de scris şi de muncă etc. înlăturând posibilele suspiciuni în această privinţă: „Cum am privit ziua de 23 August? Pentru mine. Am luat parte la toate manifestările democrate studenţeşti împotriva lui Numerus clausus. pentru dizolvarea Centrului studenţesc etc. N. fascistă sau hitleristă. şi putea începe. n. Atunci am luat parte. am considerat că prima mea datorie era de a-mi desăvârşi pregătirea profesională. Iată. I. la o apreciabilă distanţă în timp de anii acestui apăsător dogmatism. ) Astăzi. Dimineaţa etc. fie şi numai pentru faptul că asemenea declaraţii. în scopul dobândirii unei bune stări pentru clasa muncitoare. Din acea clipă. prin scris. La aceasta se adăuga şi constatarea. dacă nu a fost membru al vreunui partid politic „burghez”. N. la multe din manifestările unui mic număr de studenţi democraţi. activând şi în cadrul Ligii pentru apărarea drepturilor omului. o viaţă nouă. În ziarele vremii (Adevărul. obligatoriu. I. despărţindu-se de tovărăşia hitleristă. legionară. autobiografia trebuia să cuprindă consimţământul la justeţea actului de la 23 August. răspunsul la întrebarea privind politica făcută de profesor înainte de 23 August. nu ascundea adevărul: „Fiind de foarte tânăr un om al muncii. a discriminărilor censuale sau rasiale. ne putem imagina cu câtă strângere de inimă putea profesorul să-şi ţină condeiul în mână scriind aceste rânduri. trebuia să reiasă măcar simpatia sa pentru mişcarea democratică! Dar. ţara noastră începea. În aceste condiţii. descurajatoare. dar nici al Partidului Comunist sau organizaţiilor politice afliliate. Constantinescu-Iaşi. Evident. am fost. mai departe. iată ce putea să scrie profesorul. sau paramilitară. peste anumite note îngroşate. nu aveau nicio legătură cu exigenţele predării disciplinei sale la catedră! . alături de lupta oamenilor muncii. exemplar din generaţia subnutrită a războiului 1916-1918. convins că. ca şi pentru cei ce s-au preocupat vreodată de un viitor mai bun al oamenilor muncii de la noi. această zi a fost un pas hotărâtor în viaţa ţării noastre. această atitudine s-a cristalizat în anii studenţiei. În acest sens. că nu eram înzestrat cu un temperament de adevărat luptător”(s. n. din totdeauna. de o constituţie fizică fără rezistenţă la eforturi. se va înţelege uşor de ce n-am militat – şi n-aş fi putut milita vreodată subt nicio formă. aici. vorbă şi fapte. începând din toamna anului 1922. regăsindu-şi fiinţa proprie şi propriul drum către ţeluri cari erau ale omenirii întregi. ). pentru eliberarea prof. a nedreptăţilor.43 - . se poate găsi semnătura mea în josul multor manifeste democrate studenţeşti. în nicio organizaţie politică. singura creatore şi în măsură să înlăture diletantismul. Dezvoltarea evenimentelor a confirmat aşteptările”. şi am luptat însumi împotriva abuzurilor. dar. la care era obligat.

în toamna anului 1922. cum am menţionat. în prezent. pentru a evita. găsim o serie de amănunte nemenţionate anterior. fără a mai face declaraţii de aprobare . autorul pare a găsi în opţiunea sa pentru cercetarea „răscoalei poporului în 1821” elemente de susţinere a „adeziunii” sale la regimul comunist. Pagini de revoltă. I.44 - . în procesul celor 59 fruntaşi comunişti” (s. intrarea în rândurile Partidului Comunist. ) De data aceasta. privind activitatea sa din anii studenţiei.. deşi structura textului rămâne neschimbată. menţionate de noi. după 23 August 1944. de gradul până la care putea să meargă cu compromisuri şi concesii mărunte faţă de regim: pe de o parte. N. încetând calitatea şi obligaţiile mele din timpul războiului. (s. ) În schimb. din 1949 şi 1950. apare o explicaţie mai succintă menită să justifice şi neînscrierea sa în rândurile Partidului Comunist. am scris. din 1949. cum se vede şi în continuarea textului autobiografiei. mi- am recâştigat libertatea de gândire şi acţiune. la Siguranţa Generală. n. apoi. am fost citat ca martor al apărării. pe lângă cele menţionate în variantele anterioare. o serie de reportaje despre faptele de arme ale Marinei. N. în autobiografia din februarie 1961. după precizarea că în anii anteriori nu fusese înscris în nicio organizaţie politică: „Totuşi.] deoarece în vremuri grele pentru clasa muncitoare. în octombrie 1945. am considerat că nu am dreptul să o fac mai târziu. fac politica clasei muncitoare. la Prefectura Poliţiei. pentru a-şi putea menţine postul la catedră. reorganizat recent: „[. în timpul celui de-al doilea război mondial. publicate sub titlul: Pretutindeni! Totdeauna! Prin demobilizare. I. autorul se simte obligat să adauge aici unele „dovezi” concrete ale adeziunii sale la regimul comunist: era înscris în sindicat din 1945 în cadrul Institutului de Arhivistică. Iar sensul preocupărilor personale se poate vedea şi din lucrarea publicată în iulie 1944: Tudor Vladimirescu. ). potrivit dispoziţiilor primite. La aproape un deceniu de la autobiografia la care ne-am referit puţin mai sus. ediţia a II-a”. (s. atunci când lupta clasei muncitoare triumfase şi fără sprijinul meu direct. mai ales privind atitudinea politică.. la Faculatea de Istorie. Astfel. absolvise un curs de marxism-leninism la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române şi urma un curs de istorie a Partidului Comunist Bolşevic. compromisul total. în autobiografia din 1952. n. fusese responsabil la gazeta de perete (!). Mai târziu. preluând în cea mai mare parte acest text cu unele adaosuri. dar ele vorbesc de la sine despre atmosfera în care era obligat să lucreze un profesor erudit ca Emil Vîrtosu. Am citat aici din textul primei autobiografii a profesorului Emil Vîrtosu. asemenea „mărturii” ale profesorului „de adeziune” la regimul comunist ne apar azi încărcate de ridicol. iar în Aprilie 1925. nu m-am înscris într-o organizaţie politică specifică. N. la Consiliul de Război. cele următoare. apar câteva informaţii noi: „Am fost reţinut politic pentru foarte scurt timp. cum am arătat. De asemenea. pe de alta. Desigur. fiind mobilizat ca ofiţer de marină în rezervă. în locul comentariului vizând atitudinea faţă de actul de la 23 August. I. Pentru aceste motive. dar nu sunt înscris în partid”. n. O explicaţie nouă survine privind activitatea sa din răstimpul celui de-al doilea război mondial.

avea grijă să sublinieze că an de an îşi îmbunătăţeşte „interpretarea marxist-leninistă”. dar mă străduiesc cât mai mult să răspund încrederii ce mi s-a acordat de Partid şi Guvern prin recunoaşterea titlului de doctor în ştiinţele istorice şi acordarea gradului didactic superior de profesor de paleografie chirilică” (este vorba.). n. ). n. „Îşi îndeplineşte corect sarcinile didactice şi caută să pregătească pe studenţi în materia de specialitate”. lucrurile sub raport politico-ideologic: „Nu are suficientă pregătire ideologică şi nici spirit ideologic organizatoric şi de colaborare pentru a conduce catedra” (de Arhivistică. Sub raportul pregătirii ştiinţifice. este categorică: „Din referinţele membrilor de partid rezultă că nu se poate conta pe dânsul. Făcând o sinteză a datelor biografice. nu pot spune că am ajuns la desăvârşirea predării paleografiei chirilice. I. repetată. Din nou. Mai grav: „în diferite ocazii. de o nouă recunoaştere a acestor titluri care se făcuse recent. N. asemenea declaraţii nu puteau să înşele vigilenţa serviciului de specialitate al Universităţii. n. „Colaborează la publicaţii de documente ale Institutului de Istorie. Este interesant că formulele cu care se fac aceste caracterizări în cazul profesorului E. Vîrtosu sunt aproape identice de la un referat la altul. pe care o socotea. Încheia el textul acestei autobiografii cu o declaraţie formală de loialitate. considerându-l că ar fi oricând împotriva regimului nostru” (s. Apare chiar în referatul cu data . pe baza caracterizărilor venite de la decanatul facultăţii. cum vom vedea mai departe. În probleme politice are atitudine rezervată. n. N. numai în măsura în care este specializat şi atâta vreme cât există o secţie de arhivistică” şi concluzia finală.. „Nu are activitate obştească. în Consiliul facultăţii etc. însă. numai unul dintre ele fiind datat (18 ianuarie 1956). a dovedit uneori o poziţie obiectivistă antimarxistă” (s. ). „are atitudine neutră în problemele politice”.a actului de la 23 August. I. n. I.. la manifestări publice. îndeplinind corect sarcinile didactice” etc. meritele sale ştiinţifice şi. ). N. deşi în perioada studenţiei a activat în Liga drepturilor omului”. care îi era dragă profesorului – era munca lui de o viaţă -. fiind considerat unul dintre cei mai buni profesori de specialitate”. Invariabil. desigur. N. trimiţând la predarea paleografiei chirilice în Facultatea de Istorie. n. Este vorba de referatele pe care serviciul de cadre al Universităţii. se poate face aici acelaşi comentariu: ca să poată să-şi menţină funcţia didactică şi munca cu studenţii. de fapt. se trimite la caracterizarea făcută de conducerea facultăţii: „Decanatul Facultăţii de Istorie face aprecieri asupra profesorului Vîrtosu Emil ca fiind util facultăţii. I. etapa nouă în care a intrat creaţia sa ştiinţifică după 23 August 1944. De altfel. el ţine să sublinieze. pe bună dreptate. citim: „Profesorul este bine pregătit. Scotea în evidenţă. le făcea asupra profesorilor. foarte necesară: „Evident. asemenea declaraţii formale contau prea puţin. În cazul profesorului Emil Vîrtosu dispunem de o serie de trei referate de acest gen. referindu-ne la o altă categorie de piese din dosarul profesorului. odată cu opţiunea pentru această tematică.. Altfel stau.45 - . în partea finală a referatului se formulau aprecieri generale asupra calităţilor profesionale şi politice ale profesorului.

cum declaraţiile de fidelitate faţă de regim din fişele personale sau din autobiografii nu impresionau nici decanatul facultăţii. cel puţin în anii 1950-1957. trimiţând la cazul profesorului Emil Vîrtosu şi reconstituind cât de cât atmosfera timpului aşa cum rezultă ea din documentele pe care le cunoaştem. nici serviciul de cadre al Universităţii. Profesorul s-a judecat de-a lungul anilor cu autorităţile. În locuinţa profesorului. noi înşine am avut prilejul. nu este greu de înţeles că un asemenea caz nu a fost izolat. între cei amintiţi. declaraţii de loialitate faţă de regim. cu toţii. Pe de altă parte. o altă locuinţă). nu sântem de acord să i se confere gradul didactic superior” (s. pentru a se extinde.. ajuns din plutonier major locotenent major. soţia sa şi cei trei copii. Dacă aceasta era atmosfera de la locul de muncă al profesorului. contribuind la instruirea şi educaţia multor generaţii de arhivişti-istorici. cu privire la serviciul de cadre – azi. fusese plasat printr-o repartiţie a autorităţilor un lucrător de miliţie. la administraţia universitară superioară. abuziv. suspectat şi la locul de serviciu că „nu se poate conta pe el”. Nu ştim cum s-a rezolvat coşmarul de la domiciliu al profesorului. de-a lungul multor ani. deci. aflat în dosarul de cadre al Universităţii. pe care l-am prezentat aici. serviciul de personal –. o recomandare. şi ei erau simple piese ale unui sistem uriaş. adesea extrem de umilitoare. fiindu-le dat să se supună aceluiaşi imperativ. îl şicanează în permanenţă. înainte de toate. peste care ulterior ştim că s-a trecut: „Datorită atitudinii sale politice. care se numea a trăi. poziţia conferită profesorului fiind aceea de tolerat. cerând să-i fie reîntregit spaţiul locativ în virtutea dreptului de proprietate repartizându-se chiriaşului (între timp. rău intenţionaţi şi lipsiţi de scrupule. la care am făcut trimitere. cum rezultă dintr-un memoriu semnat de acesta. valabil pentru toţi cetăţenii statului. Acest caz. greu de înlocuit. mulţi dintre aceştia ajungând nume ilustre ale istoriografiei române contemporane. conştienţi de limitele morale ale atribuţiilor lor oficiale. şi orice judecată. În această privinţă. să le confere unui profesor universitar. dar este suficient să înţelegem din acest memoriu condiţiile sociale pe care regimul comunist al timpului. ca specialist. ei şi-au făcut din plin datoria de dascăli. punându-se astfel capăt unei situaţii insuportabile. în camera sa de lucru. de-a lungul timpului. nu trebuie să înţelegem că funcţionarii respectivi sau conducătorii de instituţii erau. noul locatar. I. în texte care nu erau destinate publicităţii -. deocamdată. în locuinţa sa.de 18 ianuarie 1956. să întâlnim. or. cu preţul unor „compromisuri” insignifiante – în primul rând. în deceniile de regim comunist. în fel şi chip etc. concomitent. n. trecând peste reguli proprii drepturilor elementare ale omului. când ne referim la toţi . situaţia era dramatică. ).46 - . ne sugerează să privim cu atenţie şi înţelegere viaţa şi activitatea unor asemenea erudiţi profesori. spaţiul de locuit pentru profesor. mulţi oameni de bine. Iată. obligându-l pe vechiul proprietar să ocolească prin curte pentru a ajunge la dependinţe. N. putea. Evident. închide holul de acces la dependinţe. în care au funcţionat. fiind redus la două camere. în ciuda dificultăţilor şi condiţiilor.

şi la pilda cărora. ca să ne referim numai la cei care au ilustrat Catedra de arhivistică a Facultăţii de Istorie. Aufgrund von unveröffentlichten Dokumenten werden hier die schwierigen Bedingungen vorgestellt. . Trimiţând la aceste aspecte ale activităţii profesorului Emil Vîrtosu din anii comunismului. so dass er zu der Ausbildung mehrerer Generationen von Historikern und Archivaren beitrug. Gh.a. Ion Ionaşcu.T. in denen er seine Tätigkeit entfalten musste. Bogdan. toată atenţia. cu recunoştinţă. Ionescu ş. in der er verstand. -.aceştia – funcţionari sau cadre universitare de conducere – trebuie să fie una individuală. de râvnă didactică şi spirit de sacrificiu – ca şi în cazul profesorului Emil Vîrtosu – ar trebui să ne îndreptăm. aber auch die vorbildliche Art. Zusammenfassung Mit Rücksicht eines früher in dieser Zeitschrift veröffentlichten Artikels bringt der Autor eine Reihe neuer Informationen vor allem über den zweiten Teil der Tätigkeit des gelehrten Professors Emil Vârtosu in den Jahren 1950-1965. cum am mai menţionat. im Rahmen des Lehrstuhls für Archivistik der Bukarester Geschichtefakultät.47 - . iar nu globală. D. ne putem imagina atmosfera în care au funcţionat în aceşti ani şi alţi iluştri profesori aparţinând aceleiaşi generaţii – Aurelian Sacerdoţeanu.P. seine didaktischen Ziele zu erreichen.

pare posibil. ar fi necesar să-l elogiem pe I. această pasiune pentru detaliu şi pentru afirmaţiile bine documentate. aflat în căutare de cadre noi. meritate? Mai degrabă pare că astăzi.care urmau să le înlocuiască pe cele vechi. a unor instituţii de anvergură precum Academia domnească de la Sf. mult mai strălucitori în arta oratoriei universitare. . Se pare că proiectarea sa pe orbita universitară se datorează chiar lui Mihail Roller. Ionaşcu a adus un suflu de autentic profesionalism în meseria invadată în acei ani de ideologie. regimul nou instaurat a folosit oameni formaţi înainte de război. Sava şi Universitatea. Deşi cariera sa mai importantă a început în vremea lui Mihail Roller – alături de care s-a şi aflat în colectivul de redacţie al DIR -. legat – uneori chiar robit – de documente. dar poate că este demnă de admirat tocmai această dedicaţie tăcută faţă de meseria sa. I. Poate fi el taxat cu eticheta de „factolog” şi lăsat pradă unei uitări. IONAŞCU Mihai Sorin RĂDULESCU Formaţia lui I.valabilitatea şi astăzi. ceea ce face ca aproape tot ceea ce a aşternut pe hârtie să-şi păstreze – cu mici excepţii ale unor concesii din anii ’50 . chipurile. a multor biserici şi mănăstiri din Ţara Românească. fără contribuţiile lui I. I se poate reproşa într-un fel că atunci când istorici însemnaţi din vechea generaţie – precum Gheorghe Brătianu. I. Nicolae Bănescu. în istoriografia românească. această îndelungată stăruinţă asupra unor subiecte. Este însă în scrierile sale o dorinţă tenace de a zidi pentru multă vreme. În toate domeniile şi cu precădere în cele tehnice. a unor personaje marcante din evul mediu. el s-a numărat printre cei care le-au luat locul. La acest istoric nu se întâlneşte plăcerea de a epata prin citate din autori străini şi prin recursul la bibliografia de ultimă oră. Ionaşcu. iar influenţa pe care a exercitat-o el asupra multor istorici se situează între începutul anilor ‘50 – când a devenit universitar. Ionaşcu datează de la sfârşitul anilor ’20. Nu este vorba aici de a-l „scuza” pe I. Nu se poate concepe istoria centrului Bucureştilor. când orice discurs istoriografic – oricât de îndepărtat de litera documentului . A fost oarecum eclipsat de alţi colegi de generaţie. PROFESORUL I. ci de a încerca să înţelegem care a fost rolul său.48 - . Ionaşcu a cărui seriozitate nu trebuie confundată cu vetusteţea. Ionaşcu. Ionaşcu a fost un istoric „cuminte”. director la Arhive şi apoi director al Muzeului de Istorie a Bucureştilor şi sfârşitul deceniului opt. complex de altminteri. Victor Papacostea şi alţii – fuseseră epuraţi din facultate. dar oameni valoroşi din punct de vedere profesional .

ca şi mai târziu. Normale <<Preda Buzescu>> din Slatina pe anii 1927 – 1930”. Biserici. Ecaterina”. Iorga care avusese astfel de preocupări – de culegere a inscripţiilor din biserici – încă din tinereţe. ca director al Şcolii de la „Sf. După profesoratul de la Slatina a urmat cel de la Buzău. Ionaşcu. A funcţionat mai întâi ca profesor şi director al Şcolii Normale „Preda Buzescu” din Slatina2 şi apoi la Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. „Nu putem fi îndeajuns recunoscători acelora cari. viziunea asupra problemelor se aseamănă cu cele ale lui Filitti. vechiul şi bunul mieu elev. 77-78. dar neavând nicio legătură cu fondatorul şcolii – şi-a avut întâiul loc de muncă tocmai la Slatina. 1836 – 1936 (1937). volum premiat de Academia Română în 1939. Filitti cu câteva acte privind pe boerii Rudeni. 2 Vezi „Anuarul Şc. Ionaşcu de acel fertil istoric care a fost Ioan C. Răspuns domnului I. Ionaşcu. Ionaşcu cu o serie de istorici de astăzi pe care i-a avut studenţi. Ionaşcu e preţioasă şi printr-aceea că ne lămureşte asupra unei regiuni foarte puţin cunoscute supt acest raport. Nu a fost purtătorul unui nume ilustru şi nu şi-a făcut studiile în străinătate. C. a scris despre curăţelul oraş care e capitala ei. 177-178 (articol de Nicolae Stoicescu). III 4 I. străbat un Ţinut şi până la ultima bisericuţă de sat. vezi I./Descripţiei i se alipesc ştiri. O recomandă scurta prefaţă a lui N. extras din „Arhivele Olteniei”. Filitti. afară de ceea ce. 1930 3 I. Prima sa lucrare de anvergură este cartea . Ionaşcu s-a raportat şi direct la Ioan C. înjghebată din loadbe de lemn. Ramuri. 1978. Lucrarea mărturiseşte afinitatea profesională puternică care l-a legat pe I. Subiectele abordate. Prefaţă de N. care a lăsat şi el urme în scrierile sale: Ştiri nouă asupra Mănăstirii Ciolanu (Buzău) (1936). p. pp. Craiova. Vrancea)1. Ionaşcu. Curioasă coincidenţă în ceea ce priveşte primul său loc de muncă: cea mai veche şi mai importantă şcoală din capitala judeţului Olt este Şcoala Ionaşcu. foarte bogate. Fiu de preot din satul Tulnici (jud. Filitti4. metoda folosită.despre bisericile din judeţul Olt. Bucureşti. Craiova. Un şcolar al seminarului Chesarie acum o sută de ani: V. ctitoria Episcopului Luca (1583-1604) (1936). I. cu privire la toţi aceia cari s-au învrednicit cu ceva la ctitoriile prin care li se păstrează şi li se va păstra numele”3./Opera d-lui I. un harnic institutor. pentru a adăugi la cunoaşterea trecutului şi artei neamului nostru. a învăţat la Facultatea de Litere din Bucureşti. ba aproape inexistente. Material documentar privitor la istoria seminarului din Buzău. Truda istoricului în vârstă de 32 de ani la data publicării cărţii a fost încununată în 1935 cu un premiu al Academiei Române. iar istoricul – purtător al acestui nume. nefiind universitar.49 - . Iorga. aşa cum avea să o facă I.apărută în 1934 . Mănăstirea Izvorani (Buzău). nu l-a influenţat pe cale directă. acolo unde astăzi este sediul Institutului Teologic. 1934. Caloianu de la Stâlpu (Buzău) 1819 – 1885 (1937). 1 Enciclopedia istoriografiei româneşti. Un fost metoh al Pantelimonului: Schitul Grăjdana (Buzău) (1936). cu o generaţie mai în vârstă decât tânărul cărturar vrâncean. 1935 . odinioară. nr. chipuri şi documente din Olt. ca d. deşi acesta din urmă.

I. pp. profesorii Nicolae Isar. Accentul pus pe valorificarea fondului arhivistic face ca publicaţiile scoase de Arhivele Statului în acei ani să fie folosibile şi astăzi. 178. Ionaşcu o mică evocare. 1981. iar membrii ai comitetului de conducere – procurorul Constantin I. ianuarie 1944. preşedinte a fost ales amintitul general. în fruntea căruia s-a aflat. al arhivistului Mihail Regleanu şi al multor altor specialişti din acest domeniu. N. de asemenea. Ionaşcu . Sub conducerea lui şi-au găsit refugiul o serie de specialişti cu dosar „nesănătos”. 295-296. vice-preşedinte – George D. în calitate de şef de lucrări. p. In 1948 a devenit cercetător la Institutul de Istorie (care nu primise încă numele fondatorului său. Giurescu şi alături de Constant Grecescu. Ionaşcu . membrii fondatori s-au adunat în sediul şcolii Sf. făcând parte din colectivul de editare a Documentelor privind Istoria României (DIR). la care au participat specialişti ai acestor cercetări. pp. I. la 11 aprilie. Paul Cernovodeanu. profesorul Ion Ionaşcu şi Gheorghe Bezviconi5. unde avea să rămână până în 1955. precum Petre Ş. între care şi I. Năsturel – devenit chiar şeful secţiei de istorie medievală -. 359. În ziua de 7 martie a acelui an. Bucureşti. Prodan. 2002. Adresez şi pe această cale respectuoase mulţumiri foştilor săi studenţi. apărută în „Cercetări arheologice în Bucureşti”. pe lângă profesorul Constantin C. în ciuda schimbărilor de regim şi de mentalitate care s-au produs de atunci. Ionaşcu a ocupat între 1953-1956 funcţia de director-adjunct în Arhivele Naţionale. Ideea unui institut genealogic – despre care scriseseră George D. ca arheologul Panait I. Ionaşcu care a jucat un anumit rol în acest context. III. pentru solicitudinea cu care au răspuns interesului şi curiozităţii mele privitoare la I. ca şi tineri de viitor. Ecaterina – al cărei director era I. 217 7 Acesta i-a şi dedicat lui I. Panait7 şi mulţi alţii. pp. Vezi şi Arhivele Statului 125 de ani de activitate 1831-1856.pentru a adopta proiectul de statut. Bucureşti 1957. vol. Aceasta se vede din faptul că aproape o lună mai târziu. Locul îi era la Institutul de Istoria Românilor de la Facultatea de Litere din Bucureşti şi aducerea sa acolo s-a şi realizat în 1942. De asemenea. Constantin Rezachevici şi Panait I. Ionaşcu a avut. Fusese chiar cazul lui Aurelian Sacerdoţeanu. idem. De departe nu era singurul „om vechi” pe care noul regim îl încadrase în sistemul arhivelor. V. în „Cercetări arheologice în Bucureşti”. Palatul Şuţu a fost – ca şi alte 5 „Arhiva Genealogică Română”. Florescu. la iniţiativa generalului Mihai Racoviţă-Cehan. Florescu şi Gheorghe Bezviconi . în casa acestuia a avut loc reuniunea de constituire a Cercului Genealogic Român.50 - . Panait. Aceasta explică de altfel şi publicaţiile sale din acei ani în „Revista Istorică Română”. alături de Vasile Maciu care i-a succedat lui Aurelian Sacerdoţeanu la conducerea instituţiei6. In memoria arheologilor pământului Bucureştilor. între 1956 – 1959. vol. În acea atmosferă de ideologizare copleşitoare.a fost transpusă în realitate pentru prima oară în 1943. mentorul a generaţii de arhivişti de după cel de-al doilea război mondial. 88 6 Enciclopedia istoriografiei româneşti. o contribuţie de marcă la organizarea Muzeului de Istorie a Bucureştilor. 85-86. ca director. Iorga).

1934. 98 – 106 („Câteva notiţe cu privire la familia Delenilor”). Craiova. Aici a susţinut cursul şi seminarul de istorie medie românească (prima parte. a fost foarte apropiat de acestea. vezi Florian Georgescu. filiaţii şi genealogii11. p.instituţii ale istoriografiei româneşti – o oază benefică. Toţi foştii săi spudei mi-au lăudat la el cultul documentului.şi Dinu V. precum şi multe alte capitole din această carte. Gh. VIII. considerat probabil – pe bună dreptate – un om „vechi”. Biserici. A. Deşi nu a predat propriu-zis ştiinţele auxiliare. Ionaşcu. 8 Vezi Bucureştii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice. vastitatea cunoştinţelor şi valoarea lecţiilor sale. 1959. I. în „Arhivele Olteniei”. 1959. A făcut chiar parte din catedra de Arhivistică a Facultăţii de Istorie – care avea să se unească ulterior cu catedra de Istoria României -. Bogdan. a dirijat – nefiind însă arheolog – fructuoasele lucrări arheologice din acei ani şi a condus operaţia de organizare a expoziţiei permanente9 care avea să fie deschisă publicului – cu sens. I. rămânând însă dascăl la Facultatea de Istorie. mai-dec. Aurelian Sacerdoţeanu. pp. la care au colaborat o serie de arheologi „recuperaţi” din Vechiul Regim. precum şi a boierilor Brâncoveni din acest secol13. Rosetti. sub redacţia Prof. De aemenea. p. nr. I. nr. 235 şi urm. Studiul său despre Mănăstirea Hurezi nu este doar o ediţie a 63 de documente legate de aceasta. Găsea chiar o deosebită voluptate în expunerea unor interminabile şi fascinante precizări genealogice12 şi e sigur că studiul familiilor boiereşti din Ţara Românească s-a îmbogăţit considerabil în urma cercetărilor sale. Ca director al Muzeului Bucureşti. aniversar . 1935 . ci constituie o veritabilă istorie erudită a mănăstirii în veacul al XVIII-lea. fireşte. I. După ce şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate misiunea.. p. Materiale de Istorie şi Muzeografie”. Rosetti8. un teoretician şi un practician al lor. 28-29 10 Robert Deutsch. Muzeul de istorie a municipiului Bucureşti la a 50-a aniversare. Ionescu. 12 Idem. 54 11 Vezi. Aneta Boiangiu şi Vitalie Stănică10. Filitti cu câteva acte privind pe boerii Rudeni. an XII. până la Mihai Viteazul). chipuri şi documente din Olt. cercetând cu acribie istoria multor proprietăţi. op. nr. de pildă. a trebuit să părăsească funcţia de director. Ionaşcu. Contribuţii la istoricul mănăstirii Hurez. extras din „Arhivele Olteniei”. cit. nepot de fiu al lui C. 79-82. pp. precum Gheorghe Cantacuzino – nepot de fiu al Nababului . istoricul aşezămintelor monastice – şi în corelaţie cu ele al instituţiilor de învăţământ . 1935 13 Idem. în „Bucureşti. A publicat numeroase documente. C. Ramuri. chiar dacă nu era un foarte bun vorbitor. 1971. aşadar. Răspuns domnului I. Ionaşcu de-a lungul întregii sale vieţi. un colectiv de oameni capabili. vădindu-şi erudiţia şi rigoarea în faţa a numeroşi studenţi. Ionaşcu a constituit. alături de Damian P. Ionaşcu.l-a preocupat pe I. 5. Ionaşcu a fost şeful şantierului arheologic al Capitalei.51 - . Petre Dache. de unde avea să iasă la pensie.la 24 Ianuarie 1959. 6 9 Vezi cele scrise de Traian Udrea şi Nicolae Stoicescu în „Studii”. I. Bucureşti. În general. T. Editura Ştiinţifică. 77-78.

14 Documente bucureştene privitoare la proprietăţile mănăstirii Colţea. deoarece conducătorii instituţiei îşi exprimaseră între timp dorinţa de a vedea dat la iveală un istoric temeinic al celor două aşezăminte din secolul al XVIII-lea. Bucureşti. publicate de I. pe una din străzile din vecinătate. Ionaşcu a dat doar „girul” său unor instituţii organizate de regimul comunist? Ar fi foarte simplist să privim lucrurile doar în acest fel. căsătorită cu medicul Floru de la Institutul Danielopol. Sunt constante ale scrisului său. Yvonne. În dorinţa de a cunoaşte conţinutul acestei bogate colecţii de documente. I. Ionaşcu. Ce s-o fi întâmplat oare după moartea sa cu arhiva şi cu biblioteca pe care o strânsese? Se poate considera că I. dând la iveală un volum de documente memorabil despre Mănăstirea Colţea. A avut o fiică.52 - . Ştefan Ştefănescu (februarie 2007) . am păşit la clasarea materialului. publicat ca introducere la seria de Documente privind Istoria României. A pus în ordine arhiva Eforiei Spitalelor Civile. plină cu extrase. făceam şi transcrierea celor mi se păreau mai interesante. ca una dintre contribuţiile sale majore la studiul ştiinţelor auxiliare fie amintit amplul său text despre cronologie. A încetat din viaţă în 1979. în urmă cu câteva decenii s-au stabilit în Franţa16. încercând să priveşti atât umbrele. idealul profesiunii lor. Distanţa în timp oferă şansa seninătăţii în aprecieri. „Vechea şi importanta arhivă a Eforiei – scria I. De asemenea. Colţea şi Pantelimonul. într-un bloc vechi în care la parter se află cinematograful „Studio”. 1941. ca urmare a unui accident vascular pe care l-a avut fiind în concediu la Câmpulung Muscel. în vederea publicării lor. I. Panait (februarie 2007) 16 Informaţie de la acad. In fond. precum domnia lui Mihai Viteazul. Biroul său poate fi recunoscut şi astăzi privind faţada blocului: acolo unde se află fereastra cea mai mare. Ionaşcu în prefaţă – se găsea în anii din urmă într-o stare ce nu permitea cercetarea ei. nu este puţin lucru. V 15 Informaţie de la arheologul Panait I. care – împreună cu Filantropia – au fuzionat în epoca Regulamentului Organic şi au dat astfel naştere Eforiei Spitalelor Civile de astăzi”14. am cerut îngăduinţa să întocmesc un inventar al documentelor existente. care în ultimii ani de viaţă. cât şi luminile unei epoci. Fundaţia Regele Carol I. sub influenţa profesoratului. Foştii săi studenţi mi-au spus că avea acolo o bibliotecă bogată. A fost adus la spitalul din Piteşti şi apoi la Bucureşti unde a încetat din viaţă15. După cutremurul din martie 1977 a trebuit să se mute din acel apartament. p. Ionaşcu a locuit în Bucureşti multă vreme pe Bulevardul Magheru. care face şi astăzi autoritate. Aprobându-mi-se cererea. a îmbrăţişat şi chestiuni de istorie generală. Pe măsură ce aranjam actele. Ionaşcu face parte din categoria acelor intelectuali din perioada interbelică ce au dus mai departe în perioada comunistă.

83-85. 77-78. 10. 7. 1934. Anuarul Şc. . 1936.1936. Potra. Imprimeria Naţională. extras din „AO”. 1936. 79-82. IV. Material documentar privitor la istoria seminarului din Buzău.. N. + arborele genealogic al fam. pp. Craiova. Preotul Grigore N. Iorga. Ricman ş. + 2 f. 9. 1936. 1933. 422 – 436. t. 1936. X-XII. Buzău. Filitti cu câteva acte privind pe boerii Rudeni. fasc. Mihordea. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. -iun. în „Revista Istorică Română”. Buzescu: Reconstituiri istorice privind familia Buzeştilor. Prefaţă de preotul C. chipuri şi documente din Olt. 4. cu 43 ilustr. 1934 2. (extrasul de la Bibl. 3.. extras din revista “Muguri” nr. Prefaţă de N. I. Bogdan. Şt. 47 p. (premiată de Academia Română în mai 1939). Contribuţii la istoricul mănăstirii Hurez după documente inedite din arhiva Eforiei Spitalelor Civile. XV. 1934. 1-3. Buzescu. VIII. Note şi întâmpinări. ed. XIII. 6. Popescu. . 1930. 1934. extras din „CI”. Mănăstirea Izvorani (Buzău). Despre neamul Buzeştilor. Listă de lucrări (selectivă)* 1930 1. Un fost metoh al Pantelimonului: Schitul Grăjdana (Buzău).. 1936. nr. Minculescu. Maiorul Gh.. ctitoria Episcopului Luca (1583 – 1604). nr. ajuns mare logofăt al lui Mihai Vodă Viteazul. Un şcolar al seminarului Chesarie acum o sută de ani: V. are 33 p. 1935. XXII + 275 p. Biserici. ) 1935 4. e. (premiată de Academia Română în mai 1935). nr. 25 p. extras din „Arhivele Olteniei”. C. Recensii şi întâmpinări. Cârlova. f. Răspuns domnului I. 1936. în „AO”. D. ]. 1937. ian. 328-337. mai – dec. 1-2. Elena Perticari – Davila. 11. 67 p. 1937 12. Despre hatmanul moldovean Andrei. Normale “Preda Buzescu” din Slatina pe anii 1927 – 1930. extras din „AO”. Fac. 272 p. 74-76. LIX + 146 p. Furtună. 7. 223-228. V. 1-4. 8. 2. partea I şi II. G. Maiorul Gh. a. 13. [f. Sibiu. de Ist. 191 p. 7-10. Caloianu de la Stâlpu (Buzău) 1819 – 1885. 1936 6. + 21 [sau XLII] pl. I. 8. (recenzie de Damian P.. Ramuri. 47 p. Filitti. ) 3..53 - . Ştiri nouă asupra Mănăstirii Ciolanu (Buzău). extras în revista „Îngerul”. C. 5. 5. 16 p. nr. 1836 . Bucureşti. Acte şi însemnări. Buzău. Buzău. Boierul Sandu Bucşănescu (+ 1760). 40 p. 1937. nr. I. 1935.. 1936. Craiova. 1936. 1. pp. nr. 83-85. în „AO”. 9 p.

54 - . Istoria Seminarului din Buzău. anul LVI. 14 p. In legătură cu clopotul cel mare de la Patriarhie. 1941. extras din „BOR”.. 1939 20. 1941 26. 61-63.. Şcoale la Buzău pe lângă episcopie înainte de 1836. 1942. 1937. în „RIR”. 15 p. anul X. Ştiri noi despre mitropolitul Grigorie Dascălul. a II-a revăzută.. 1-2. extras din revista „Cunoaşterea Prahovei”. ian. Catagrafia preoţilor din eparhia Buzăului în anul 1835. anul I. Mănăstirea Târgşor un fost metoh al spitalului Pantelimon. . nr. Bărbulescu. t. vol.14.. indice şi o hartă. 25.. Catagrafia eparhiei Argeş la 1824 cu prefaţă. VIII. 28. 1938. 11-12. 246-263. extras din „BOR”. extras din „Arhiva românească”. Tip. 1942. Ionaşcu. extras din „Şcoala şi viaţa Ilfovului”. Spiridon Nou din Bucureşti. XV + 117 p. 21. Bucureşti. anul XI. Bucureşti. 1938.. „Carpaţi” P.. nov. doctor în litere. 25 p. 1938. VII.. în „RIR”. 6-7. Documente prahovene. 1940. III. Tip. Corespondenţa mânăstirii Cozia în anul 1848. O soră necunoscută a lui Vlad Inecatul. Vechimea mânăstirii din pădurea cea mare de la Bolintin. pp. 2. 22. Bucureşti. 1939. 1939. Monitorul Oficial Imprimeria Naţională. ed. anul LVI. în „CI”. 30. extras din vol. nr. Scurt istoric asupra trecutului bisericii Sf. 17 p. 1938 15. 7-8. 18. 97-105. 17 p. anul LVI. extras din „BOR”. I. extras din revista „Ingerul”. - dec. Bucureşti. 1942. 1940. Şcoala de la Colţea în veacul al XVIII-lea. 1938. iulie – august 1938. 6 p. 16. 1942 27. 3. + 1 h. 1-2. Lucruri noi despre cronicarul Dumitrache. 1-4. Datele cuprinse în acest istoric au fost culese din Arhiva Aşezământului de D-l Prof. IX. - apr. 17. pp. ajuns mare logofăt al lui Mihai Vodă Viteazul. extras din revista „Ingerul”.. nr. 16 p. Bucureşti. Mitropolitul Grigorie IV şi întrebuinţarea unor venituri în vremea păstoriei lui (1823 – 1834). X + 447 p. 1-8. 1942. 29. Episcopul Misail (1732 – 1740) şi averea Episcopiei Buzăului după ridicarea lui de ruşi. pp. nr. 23. Cărţilor bisericeşti. în revista „Doina”. Mânăstirea Bolintinul. 36 p. Despre hatmanul moldovean Andrei. + 2 pl.. XIII. nr. 1940 24.. 1942. + 11 pl. 19. 34 p. extras din „RIR”.. 1939. 20 p. Documente bucureştene privitoare la proprietăţile mănăstirii Colţea. pp.. 31. nr. Ploieşti. Bucureşti. 75 p.

XIV fasc. extras din „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice” pe anul 1942. 1945 38. 40. pp. 1. 1943. 359-365. pp. 73-76. în „Studii”. IV. vol.. nr. în „Studii”. 1943.1943.1943 32. [Bucureşti]. 458 . I. pp. pp. un ctitor al bisericii Colţei. nr. pp. de către boierul Diamandi Cărpenişanu. XIV. ian. 1945. extras din „RIR”. 46. 1954. 131). 35. Mărturii relative la cronicarul Radu Popescu. 161-172. ibidem. extras din vol. 102-111. 1943. anul I. Despre dezvoltarea ştiinţei istorice din Republica Populară Română în deceniul 1944 – 1954. 58-63. -iun. Monitorul Oficial – Imprimeria Naţională. 103-112. pp. 1944. II. V. pp. Academiei. Cheresteşiu. 1945. pp. 33. în „Studii şi Cercetări de Istorie Medie”. 1943.466. 36. O soră necunoscută a lui Vlad Inecatul. Mânăstirea Seaca – Muşeteşti (Olt). 365-385. Unde a fost satul Cârstieneşti. Un plan inedit al Curţii Vechi din 1799. nr. pp. 1955. în „RIR”. Două ştiri mărunte privind legăturile Ţării Româneşti cu Rusia în epoca lui Brâncoveanu. extras din „RIR”. Un document inedit despre răscoala ţăranilor din Olt în iunie 1899. III. I.55 - . 1942 . pp. Bucureşti. 1956. XIII fasc. 1944 37. Vizitatori la Curtea-de-Argeş acum o sută de ani. Ieromonahul transilvan Nicodim în Ţara Românească. Data morţii mitropolitului muntean Ignatie Sârbul. 137-154. III. 34. XIII1. 8. 107-110. vol. 39. 1956 48. II. 1951 43. 8. 1951. 48 p. 1955 45. I. pp. pp. 1955. I. Ionaşcu. iulie – decembrie 1950. 37-51. în „RIR”. 47. extras din „RIR”. pp. pp. I. 55-77 + 1 plan. XV fasc. fasc. în „Studii şi Cercetări de Istorie Medie”. 1946 41. XIII fasc. vol. Eugen Stănescu. fasc. Introducere la Documente privind Istoria României. an II. vol. Ceva nou în legătură cu boala mintală a lui Grigore Alexandrescu. 3. Bucureşti. . extras din „RIR”. Bucureşti. Ştefan cel Mare. 1950 42. vol. 7. 41-56 + 1 h. 4. Din relaţiile mânăstirii Curtea de Argeş cu orăşenii argeşeni. 17-35. (Colecţia Societăţii pentru răspândirea ştiinţei şi culturii. nr. extras din „RIR”. ibidem. 1955. 1954 44. în preajma anului 1821. pp. 85-90. Răpirea pământului ce aparţinea moşnenilor din Brăneşti. pp. XV. Omagiu profesorului Ioan Lupaş. 7-77. nr. Ed. 1946. vol. Neamul lui Colţea Doicescu. Documente inedite din perioada 1517 – 1774. vol. 3.

239 p. Despre catagrafia ţinutului Putna din anii 1773 – 1774. Despre logofătul Stoica Ludescu şi paternitatea cronicii Istoria Ţării Româneşti. în „Studii”. 61- 120. 117-145. 657-680 cu ilustr. XV. fig.56 - . Şantierul arheologic Bucureşti. Sebastian Morintz. vol. pp. . 1962 64. anul X. 757-788 cu ilustr. . I. VII. 1957. 5. 1959. pp. (în colaborare). D. 54. Elemente de cronologie medievală românească. G. 1956. seria Ştiinţelor Sociale. 1962. în „Analele Universităţii C. 1. V. Rosetti. 1/1959. nr. Bucarest. 59. pp. 61. Bucureşti. Parhon Bucureşti”. I. în „Studii”. 212 p. Date noi relative la Radu Vodă Mihnea în Ţara Românească. 1959. pp. Introducere. pp. seria Ştiinţe Sociale Istorie. Aspecte demografice şi sociale din Bucureşti la 1752. Planul cartografic inedit al oraşului Bucureşti din anul 1770. nr. 1959 55. Editura Academiei. Ionaşcu. 175-191. sub redacţia prof. Condiţiile edificării palatului „Academiei” (Universităţii) din Bucureşti în anii 1857 – 1864. 1958. anul I. 3. t. pp. 1956. ibidem. Le plus ancien hôpital de Bucarest: Colţea. Şantierul arheologic Bucureşti. Editura Ştiinţifică. septembre 1958). 9. în „RA”. 63. Bucureştii. 53. Barbu). Date statistice noi despre Bucureşti în anii 1810 – 1811 culese din arhivele Moscovei. 121- 130. Pagini de istorie. mai – iun. pp.. nr. f. Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti”. Communication présentée au XVI-e Congrès International d’Histoire de la Médecine (Montpellier. 113-131 + 2. . (Société des Sciences Médicales de la République Populaire Roumaine) (în colaborare cu dr. anul XIV. VI. 56. -oct. 1957 51. [Editura Ştiinţifică]. f. în „AUB”. 699-720 + 2.49. Istorie”. 1961. pp. 1958.. Despre judeţele Olt şi Argeş în catagrafia din anii 1773 – 1774 de la Moscova. extras din „Mitropolia Olteniei”. + 2 pl. . anul XII. 18 p. vol. 1.. pp. [Bucureşti]. . Editura Academiei. 1958 52. nr. pl. Ionaşcu. I. (Colecţia Societăţii pentru răspândirea ştiinţei şi culturii. pp. 50. Bucureşti. 261-299. extras din „Materiale de Istorie şi Muzeografie. 69-109. anul II. 3-4. nr. 1961 60. [Bucureşti]. III. 380) (în colaborare cu Aron Petric şi Pompiliu Caraioan). Lupta vrâncenilor pentru apărarea munţilor de cotropirea habsburgică în sec. în DIR. 1958. 2/1959. + 6 planuri + 120 pl. 57. vol. an II. 1959. 58. nr. 1961. Bucureşti. f. V.. 62. a. pp. Concluzii greşite în istoriografia burgheză despre domnia lui Nicolae Mavrogheni. în „Materiale şi cercetări arheologice”. sept.. + 1 pl. în „Materiale şi cercetări arheologice”. în „Studii”. XVIII. în „RA”. 47 p. 105-118. Bucureştii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice. 1961. 387 – 663 (în colaborare cu Francisc Pall). colectivul de autori: I. cu ilustr. pp.

D. pp. vol. 1965 75. + 11 pl. Din viaţa şi din activitatea stolnicului Constantin Cantacuzino (1640 – 1716). în „RA”. 1962. 1966. vol. iul. Mihai Viteazul şi autorii tratatului de la Alba Iulia (1595). 19. dr. toate apărute în acelaşi an. 1601 – 1847. 6. t.65. extras din Istoria României. 72. anul III. nr. portr. 17. XIX-XLIV. Prof. pp. 41-48. pp. + 48 f. 2 [sau 9 ?]. redactată de prof. . A. t. extras din Istoria României. în „RA”. lector Ion Angela. pp. pp. 119-141. 73. 1964. 1963 67. pp. anul XV. 1965. nr. . Din istoria învăţământului superior din Bucureşti în căimăcămia lui Alex. Ghica (1856 – 1858). Bucureşti. 1964 70. Halanay. 4. 79. 80. 69. 1964. vol. Sava din Bucureşti. 1966 77.57 - . rusă şi engleză. Bucureşti. 45-82. Evoluţia populaţiei din Vrancea între anii 1774 – 1829. extras din „Revista Muzeelor”. 1965. [sau 80 p. pp. . XIX-XLIV (în colaborare cu P. 76. III. pl. seria Ştiinţelor Sociale Istorie. în „Studii”. 71. pp. dr. 1966. 635-645. 1964. în „Studii”. Bucureşti. Publicarea izvoarelor medievale. 633-650. pp. în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”. Nedelea. I. 1963. pl. Izvoarele istoriei României. Marii dregători în domnia lui Antonie Vodă din Popeşti (1669 – 1672). Le centenaire de l’Université de Bucarest. V. + h. 66. 1964. Alexandru Balaci şi prof. anul XII. Prefaţă la Florica Lorinţ. Universitatea din Bucureşti. . nr. Au colaborat: conf. pp. 1-20. nr. 6. 78. + il. extras din „Analele Universităţii Bucureşti”. 74. 1966. VIII. franceză. lector I. pp. 1963. 1964. Gh. Expoziţia internaţională „Carol cel Mare” de la Aachen. Din istoria unui imperiu (Turcii otomani). 195-204. 1864 – 1964. anul XIII. Traduceri în limbile spaniolă. 1962. extras din „SAI”. 339-341. 1545-1567. nr. Mihoc.dec. D. III. anul VIII. 1963. 3. pp. Activitatea de început a Academiei domneşti de la Sfântul Sava (1694 – 1716). 77 p. 1253-1271. în „Revista Muzeelor”. 14 f. în „Analele Universităţii Bucureşti”. 30. pp. 1966. Teodor). Izvoarele istoriei României 1601 – 1847. Ana Ioachim. Cuvânt înainte: Acad. 68. lector I. [Bucureşti]. Textul original al petiţiei deputaţilor clăcaşi din Adunarea ad-hoc a Moldovei în 1857. 1964. Ionaşcu. Bălan. ]. nr. an IX. Cu privire la data întemeierii Academiei domneşti de la Sf. nr. 4. Editura Ştiinţifică. Politica fiscală a lui Ioan-Vodă Caragea oglindită în corespondenţa inedită a lui Manuc- Bei. nr. în „Studii”. pp. După date statistice inedite. extras din „Revue Roumaine d’Histoire”. anul II. X + 326 p. III. 111-144. Ion Ionaşcu. seria Ştiinţe Sociale. 97-123. 2. 4.

Bd. Mihai Viteazul şi unitatea politică a ţărilor române. 1. 1967. Profesorul Ioan Brezoianu. Dr. Un prinţ valah pe drumurile Europei (Petru Cercel). Die Entwicklung der Stadt Bukarest im XVIII. 87. Mihai Viteazul şi boierii trădători. XXXIII. partea I-a (sec. nr. extras din „Revista Arhivelor”. în „Studii şi Materiale. vol. pp. Althammer. în „Magazin Istoric”. în „Analele Universităţii Bucureşti”.. vol. 609-649. Basarabii în tabele genealogice. 17 p. 89. Academia domnească de la Sf. (în colaborare cu Petre Bărbulescu şi Gheorghe Gheorghe). pp. vol. 405 p. 1968. Muzeul de Istorie jud. pp. 1970 92. 1971. pp. Sava din Bucureşti. 22. 8. în „Studii. 519 p.. München. 1971 93. Tratatele internaţionale ale României (1354 – 1939). 1969. adnotări. pp. 53-68. apr. I. 5. 576 p. Academia Domnească de la Sf. pp. Materiale de istorie şi muzeografie”. 1972 97.81.. Istorie . în „MI”. IV. Materiale de Istorie şi Muzeografie”. 1969 91. XVII. 9. 1972. Despre cronicarul Afenduli din Ţara Românească. 1968. 14-16. Bucureşti. 1968. 1967. Bucureşti. 1966. nr. X – sfârşitul sec. 1970. bibliografie. 88. 90. 146-160. 2. 95. Mareş căpitanul şi Mareş banul. factor de propagare a culturii în Peninsula Balcanică până la 1821. Prahova. I: prof. II. Internationale Hochschulwoche der Südosteuropa-Gesellschaft…1966. Ion Ionaşcu). O ştire documentară despre deschiderea Muzeului naţional de antichităţi din Bucureşti în 1865. Rudolf Trofenik. hrsg. 96. 528 p. 4. 85. Istorie. 80-83. 1. VIII. 1967. extras din „Analele Universităţii Bucureşti”. 84. seria Ştiinţe sociale. gen. 8.58 - . (în colaborare). 94.. în „Bucureşti. participant la mişcarea revoluţionară din 1840. extras din „Bucureşti. vol. Editura Academiei. dr. din Popeştii Prahovei. 1975 – 1980. Evenimentele care au dus la domnia lui Antonie Vodă. pp. t. 153-185. XVI). anul XVII. 83. Manual universitar. Sava în perioada 1716 – 1775. Struktur und Geschichte. Relaţiile internaţionale ale României în documente (1368 – 1900). pp. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. seria Ştiinţe sociale. Jahrhundert. anul XLVIII. 5. Dr. Veniturile şi cheltuielile casei Manuc-Bei în anii 1815 – 1818. Revistă de Istorie”. în vol. 16 p. nr. Invăţământul superior din Bucureşti şi ideologia iluministă înainte de 1821. texte rezumative. 470-471. doc. 1. în „SAI”. Bucureşti. Istorie. 25-37. 1971. I-II. 1968. . 79-100. univ. anul XVI. (primul autor la vol. von W. extras din „Südosteuropa-Jahrbuch”. Istoria medie a României. pp. 1971. 1968 86. pp. în „Revista Muzeelor”. nr. 1967. Unitate şi continuitate în istoria poporului român. Die Stadt in Südosteuropa. Editura Politică. 1968. 1.Etnografie”. 1967 82. 94-95. und XIX. 5. în „Magazin Istoric”. 128-132 + 2 tab. ian. Bucureşti.

I. I. I. Bucureştii şi studenţii transilvăneni în străinătate. 1977. Mihai Viteazul. 215 – 249 cu plan. ed. Als Beweis für seine sehr nützlichen Forschungen habe ich hier ebenfalls eine Liste seiner Werke aufgestellt. + 6 f. ed.. Mihai Viteazul. 343 p. Prefaţă la Victor Atanasiu. Ioan Ionaşcu. [1938]. Ion Ionaşcu. + 8 f. cu ilustr. al XVI-lea). 192 p. Ed. Bucureşti. Gh. was die Veröffentlichung von Urkunden zur Vergangenheit der Stadt Bukarest und zu den rumänischen Bojarengeschlechtern. Bucureşti. trotz seiner zahlreichen Verdienste. 104. cu ilustr.. a. Lucia Mişea. wie wichtig für diesen Historiker das ständige und unermüdliche Studium der Urkunden war. Bucureşti. 1972. (Domnitori şi voievozi ai ţărilor române. 1966. 108. + 3 f. partea I (Sec. Conf. Ioan Ionaşcu. Editura Didactică şi Pedagogică. Zusammenfassung Der Historiker I. Lucia Mişea. Ioan Ionaşcu. redactor responsabil: prof. Ioan Ionaşcu. h. ed. IX. Ion Ionaşcu. Bucureşti. dr. Istoria Universităţii din Bucureşti. Istoria medie a României. extras din „Muzeul de istorie al municipiului Bucureşti. 240 p. . Istoria românilor pentru clasa a IV-a a gimnaziilor şi liceelor comerciale. 407 p. 160 p. 1972. cu tab. Materiale de istorie şi muzeografie”. 136 p. Sava” din Bucureşti (1694 – 1864). Sie zeigt. I: Academia Domnească şi Colegiul „Sf. pl. Manuale: 103. [1938]. vol. Ionaşcu (1902 – 1979) ist leider eine ziemlich vergessene Figur der rumänischen Geschichtsschreibung. Constantin Cihodaru. + 31 f. Ioan Călinescu. Buzău. Prof.. 107. Campanii. Bucureşti. 106. 1977 102. Bucureşti. I. ed. Istoria modernă şi contemporană pentru clasa III-a gimnaziilor şi liceelor comerciale. 1975 101. cu 1 h. 99. cu facs. I. 223 p. [1938]. Târgovişte. Istoria antică pentru clasa I-a gimnaziilor şi liceelor comerciale. 1972. Prof.. 100. Gheorghe Georgescu-Buzău. doc. Teodorescu. Universitatea din Bucureşti în perioada 1864 – 1918. Bucureşti. pl. Istoria antică. den Unterricht der historischen Hilfswissenschaften und des rumänischen Mittelalters anbetrifft.. Editura Militară. Bucureşti. Din lupta ţărănimii dâmboviţene în secolele XVII – XIX împotriva cotropirii feudale. ed. Istoria medievală şi modernă pentru clasa II-a gimnaziilor şi liceelor comerciale. IV + 267 p. 124 p. 5) (în colaborare cu colonel Victor Atanasiu). extras din „Acta Valachica”. f. die Neueröffnung des Museums der Stadt Bukarest. [1938]. Ştefan Pascu..98. pp. Editura Militară.59 - . univ. pl.. Lucia Mişea. 1975. al X-lea – sfârşitul sec. 11 p. 105. pentru clasa I-a secundară. Prof. .

Forter. întruchipează. în sensul cel mai nobil. de a pune pe baze documentare solide studiul istoriei naţionale. dintre care cel dintâi. 1895 – 1897). El a cules din zeci de biblioteci şi arhive. cele 31 de tomuri de Studii şi documente cu privire la istoria românilor (Bucureşti şi Vălenii de Munte. iar cel de-al treilea de ansamblul istoriei universale”2 I. Roma. Mihail Berza aprecia că activitatea istorică a celui mai reprezentativ istoric român ar putea fi redată – „atât în raport cu permanenţa interesului său. dacă nu cea mai de seamă personalitate a lumii moderne” – după expresia istoricului american John L. 27 . menite să contribuie la cunoaşterea mai amplă. cele 8 1 My American lectures by Professor Nicolae Iorga. STUDII ŞI ARTICOLE NICOLAE IORGA (1871-1940) Orizonturi ale creaţiei şi operei Ştefan ŞTEFĂNESCU Opera ştiinţifică a lui Nicolae Iorga – prin dimensiunea excepţională. Budapesta. p. umanitatea. Nicolae Iorga. N. Pe firul marii tradiţii istoriografice. Bucureşti. cercul central. Unul dintre primii exegeţi ai operei lui N. Iorga – istoricul. Cele 3 volume de Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor (Bucureşti. N. Gering de la Universitatea Columbia din New-York1. Gândirea lui. Iorga. Stockholm etc. Madrid. 1901 – 1916). 5 2 M. 1932.000 de studii şi articole. circa 1. p. ca şi prin valoarea ei incomparabilă – onorează România şi.250 lucrări. mai vie. ar fi ocupat de istoria ţării sale. dintre naţional şi universal şi face ca numele lui N. Milano. cât şi cu întinderea contribuţiei sale. întru totul europeană şi în acelaşi timp întru totul naţională. monografii şi sinteze şi în jur de 25.. collected and arranged by Norman L. mai deplin lămuritoare a trecutului poporului român. Nürenberg. Bucureşti. Iorga a consacrat o bună parte din timp editării de izvoare. chiar cu demersul spiritual al istoricului – sub aspectul a trei cercuri concentrice.) documente interne şi externe. prof. Innsbruck.60 - . Varşovia. complementaritatea dintre particular şi general. româneşti şi străine (din Paris. inscripţii. Berza. cel de-al doilea de istoria sud-estului european. corespondenţe etc. Iorga să personifice pe „cel mai reprezentativ intelectual. Berlin. totodată. texte literare. 1965. Londra.

Iorga să nu-şi fi spus cuvântul. Orizontul ştiinţific larg i-a înlesnit lui N. XI. fac din N.volume publicate în colecţia de izvoare externe Documente Hurmuzaki (vol X. 2 vol. deschizătoare de noi perspective. care să ţină seama de totalitatea fenomenelor de viaţă individuală şi colectivă. partea a III-a. Iorga realiza în anii 1935-1936. partea a II-a). N. Iorga publica la Gotha. Prin arhitectura ei.61 - . De la origini până în prezent. lucrarea avea să cunoască în 1930 şi o versiune în limba română. prin noutatea abordării lor şi sugestiile avansate domenii de cercetare ce dau originalitate şi impun istoriografia românească în peisajul ştiinţific internaţional. să emită în cercetările sale idei valoroase. XV. Iorga tipărea în limba franceză Histoire des Roumains et de leur Civilisation. fondată în Franţa de Marc Bloc şi Lucien Febvre şi al cărui strălucit reprezentant a fost Fernand Braudel. XV. prin noutatea informaţiei şi ideile călăuzitoare. XIV. literaturii şi artei. în 1920. Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen (Coll. armatei. economice. Unele din studiile sale aveau să genereze. partea I. procesul de integrare a istoriei românilor în universalitate. Istoria literaturii române. N. XIV. Iorga să facă interesante asociaţii şi paralelisme istorice. Bucureşti. această primă sinteză de istoria românilor a lui N. Iorga s-a manifestat cu autoritate în cele mai variate domenii ale cercetării istorice. partea I. şcolii. „Allgemeine Staatengeschichte”. anticipând modalităţi de tratare. După mulţi ani de metodice investigaţii şi publicarea de studii şi sinteze parţiale. care vor da faimă „Şcolii Analelor” (Ecole des Annales). Iorga le depăşea pe cele ale înaintaşilor. Iorga a deschis-o studierii istoriei naţionale prin adunarea de izvoare necunoscute a fost lărgită de o profundă cunoaştere a istoriei universale.). Acestea aveau să-i slujească întocmirii unor sinteze ale istoriei românilor. din îndemnul lui K. Monografii largi a închinat N. N. La place des Roumains dans l’histoire universelle – o sinteză generală privind conţinutul civilizaţiei româneşti şi felul în care ea se articulează cu cea universală. Iorga istoriei agrare. italiană (1928) şi germană (1929). Tradusă curând după apariţie în limba engleză (1925). Perspectiva nouă pe care N. În 1905. cărora li se adaugă alte numeroase izvoare publicate în reviste. Lamprecht. Nu este cu putinţă – constata ilustrul om de cultură. a cuceririlor ştiinţifice promovate de cele mai vestite şcoli europene ale timpului. George Călinescu – să-ţi alegi un domeniu oricât de îngust şi umbrit din istoria română fără să constaţi că N. 1941. definirea valorilor trecutului poporului român dintr-un punct de vedere mai general. 3 G. XIV. p. partea a II-a. Iorga a trecut pe acolo şi a tratat tema în fundamentul ei”3. – cu lucrarea în 3 volume. Călinescu. Străin oricăror schematizări rigide. Iorga unul dintre cei mai de seamă editori de documente din istoriografia românească. XII. „Nu există aspect al istoriei poporului român în care N. partizan al studierii fenomenelor istorice în toată complexitatea de factori care le determină. adept al istoriei văzută în sensul ei global. 542 . N. Imediat după primul război mondial.

şi al poporului nostru. creându-şi o unitate culturală originală. Le rôle des Roumain dans la latinité. Un loc însemnat s-a acordat vieţii economice. Marea Egee şi Marea Neagră. Iorga. mai întâi. 4 N. urmaş al romanităţii orientale şi păstrător al tradiţiilor ei. a oferit larg ospitalitatea sa persecutaţilor din ţările vecine. Iorga ideea. a dovedit. impresionantă prin vigoarea ei. nu numai în Dacia. 6 . „Noi suntem – seria N. românească. care au putut influenţa. luptători pentru libertatea de gândire şi eliberarea popoarelor lor. care au dus. Unirea reprezintă. Aceste influenţe el le-a asimilat şi le-a însuşit organic. Iorga. Geneza poporului român a fost abordată pe un plan mai larg şi în mod mai ştiinţific decât până la apariţia lor. că în ciuda vicisitudinilor vremii. studierii oraşelor şi schimbărilor survenite în decursul timpului în lumea satelor. 1919. iar apoi. au fost reliefate rivalităţile dintre Imperiul Bizantin. în contact cu forţe politice diverse. Istoria Românilor şi a romanităţii orientale. a continuat cu expunerea vieţii romanice. Ca un leit-motiv revine în opera lui N. de la sublinierea civilizaţiei lor şi a importanţei acesteia pentru fenomenul românesc. la Unirea principatelor Române în 1859 şi formarea statului naţional român modern. p. dar nu distruge sau determina originalitatea culturii româneşti. în 10 volume. Marele istoric a pornit de la studierea vieţii strămoşilor traco-daci. poporul român a fost un important factor amortizor al tuturor exceselor ce veneau dintr-o parte sau alta. care s-a numit dincolo de orice deosebire regională român”4. influenţe care i se potriveau şi îi erau necesare în anumite momente. elementele de unitate ale comunităţii româneşti s-au afirmat permanent cu o forţă indestructibilă. Într-o lumină nouă a fost tratată problema influenţelor străine asupra dezvoltării poporului român. el n-a cunoscut fanatismele religioase sau politice în forma în care acestea s-au manifestat în alte ţări şi. un element structurant al istoriei noastre cu iradieri continue de-a lungul veacurilor. Bucureşti. probleme însemnate ale istoriei românilor au câştigat în explicaţii.62 - . astfel. Forma de organizare a „oamenilor pământului” în vremea migraţiei „barbarilor” a câştigat în explicare prin analogii cu realităţile socio-politice din alte provincii foste în Imperiul Roman. Pe temelia unităţii etnico-lingvistice s-a înălţat conştiinţa comunităţii şi lupta pentru unitate politico-statală. fie ele din Occident sau Orient. la înfăptuirea Unirii depline a românilor. În ele. Iorga în 1919 – urmaşii acestei Romanii răsăritene al cărei nume l-am păstrat cu pietate în acela al limbii noastre. ci în tot cuprinsul romanităţii orientale dintre Marea Adriatică. Ţaratul Bulgar şi Regatul Maghiar la Dunăre şi influenţa lor asupra procesului de formare a statelor româneşti de sine stătătoare. apărută în anii 1936 – 1939 şi urmată imediat de o ediţie în limba franceză (1937 – 1945) avea să încheie seria marilor sinteze de istorie naţională realizate de N. receptivitate la unele influenţe din afară. totodată. în 1918. subliniindu-se ideea că poporul român. în ciuda vicisitudinilor istorice. Plasat într-un loc de întrepătrundere a civilizaţiilor. cu o mare putere de influenţare în spaţiul geografic înconjurător sau în ţinuturi mai îndepărtate.

Iorga. concepută ca un tot. O dovedesc lucrările: Relations entre l’Orient et l’Occident au Moyen-Àge (Paris. Idées et formes littéraires françaises dans le Sud-Est de l’Europe (Paris. Iorga în domeniul istoriei sud-est europene. strâns legat de Centrul şi Apusul Europei. În privinţa istoriei bizantine. avea să fie urmată de Histoire de la vie byzyntine (3 vol. s-au concretizat în studii de analiză. Etudes byzantines (2 vol. cel dintâi. Iorga ca „monumentală”. romană. Gotha. Iorga a căutat să reliefeze ce este specific dezvoltării istorice fiecărei ţări din această zonă. o sinteză de istorie a Albaniei: Brève Histoire de l’Albanie et du peuple albanais (Bucureşti. continuă să lucreze în spiritul imprimat de N. bizantină sau otomană – popoarele din sud-estul Europei au fost înglobate aceloraşi sisteme politice şi supuse aceloraşi condiţii administrative. cuprinzând arce comune. şi elementele comune ale acestei dezvoltări. 1919). „în ciuda dezvoltării studiilor istorice”. cercetările lui N. 1924). Institutul de studii sud-est europene. N. care au alternat cu sinteze. în 1914. şi de faptul că veacuri de- a rândul – sub stăpânire macedoneană. II. Le caractère commun des institutions du Sud-Est Européen (Paris. idee stimulatoare de cercetări ştiinţifice şi pentru care a fost creat la Bucureşti. De aici necesitatea metodei comparate în studierea umanităţii sud-est europene. social-politice şi religioase. Livres populaires dans le sud-est de l’Europe et surtout chez les roumains (Bucureşti. 1928). publicată la Londra în 1907.63 - . 1929). schiţa sa The Byzantine Empire. 1939- 1940). prin lucrarea Geschichte des Osmanischen Reiches (5 vol. de Byzance apres Byzance (Bucureşti. Institutul de studii sud-este europene al Academiei Române. La création religieuse du Sud-Est Européen (Paris. dar. L’interpénétration de l’Orient et de l’Occident au Moyen-Àge (Bucureşti. Iorga şi meritul de a fi realizat. 1922). Ea se prezintă în toate domeniile asemenea cercurilor care se întretaie. în bună măsură. N. În studierea istoriei sud-est europene. „nedepăşită încă”. 1929). Istoria Imperiului Otoman. 1908-1913). Ca şi în cazul Istoriei Românilor. determinate. el. Semnificative pentru cercetarea elementelor comune ale dezvoltării istorice a popoarelor din sud-estul Europei sunt lucrările lui N. Iorga fiind unul dintre fondatorii acestui Institut. 1934). Aceasta făcea ca viaţa istorică a fiecăruia din popoarele sud-est europene să nu poată fi înţeleasă dacă este studiată izolat. În 1974 istoricul turc Bedrettin Tuncel considera lucrarea lui N. Iorga unul dintre cei mai pătrunzători interpreţi. N. 1935). Iorga a văzut sud-estul European ca un ansamblu istoric în cadrul Europei. totodată. . 1923). a găsit în N. Bucureşti. lucrările elaborate în institute răspunzând exigenţelor ştiinţifice testamentare ale fondatorului său. 1928). începute în anii studiilor sale la Paris şi continuate până la sfârşitul vieţii. de mare prestigiu în lumea savantă. Iorga: Formes byzantines et réalités balkaniques (Paris-Bucureşti. Îi revine lui N.

III. Ca sinteze generale amintim: Observations d’un nonspécialiste sur l’histoire de l’Antiquité. moderne et contemporain. „Cum şi-ar putea el da seama altfel – scria N. şi prin care se ţin apoi şi binefacerile materiale ale omenirii”6. Eléments d’unité du monde médievale. Şi această cultură nu este alcătuită doar numai din anumite progrese în felul material de viaţă al oamenilor. din neam în neam şi din vreme în vreme. La question du Danube. progresul în cercetarea istorică fiind determinat. 1919. 1919. nu-l putem vedea decât neîndestulător şi fals”5. Paris. Primei categorii îi aparţin: La question du Rhin. Brève histoire des slaves orientaux: Russie et Pologne. 3 vol. „În istoria universală – aşa cum era văzută de N. Pensée et action allemandes. Origines et développement de l’Etat autrichien. Iorga – nu există spaţii mari şi spaţii mici. dar care. p. Bucureşti. Bucureşti. Essai de synthése de l’histoire de l’humanité. ci există numai elementul uman care în mişcarea sa necontenită creează. împărtăşesc şi alte naţiuni cu binefacerile care rezultă dintr-însele. Bucureşti.. 1921-1922. 1926-1929 etc. 1912. începând din cele mai vechi şi mai întunecate timpuri până în momentul de faţă şi îngăduind tocmai prin această înlănţuire.. Histoire de l’Europe Orientale par rapport à cette question. Prolegomènes à une histoire universelle. revărsându-se mai departe. Iorga prezenta modul în care a înţeles istoria universală şi definea raportul Institutului pentru a fi în folosul societăţii. Spiritul uman neastâmpărat. ci înainte de toate ea reprezintă spirit. 1918. în „Memoriile secţiei de ştiinţe istorice şi arheologice”. „Istoria universală este – arăta N. în care este un caracter logic şi judecata asupra prezentului şi prevederea asupra unui viitor pe care. N. care trebuie pătrunse pentru a se ajunge nu 5 Ştefan Ştefănescu. Creează forme de cultură în care se cuprinde viaţa unei părţi de umanitate. Histoire du people français. Histoire de l’Europe Occidentale par rapport à cette question.. Vălenii de Munte. Iorga atât prin studii şi sinteze parţiale. 114 6 Ibidem . Bucureşti. de felul în care istoricul ştie să integreze în procesul cunoaşterii realităţi istorice rezultate ale cercetării din alte ramuri ale ştiinţei. Iorga – de situaţiile cele mai variate. Tomul XXII. Iorga – înfăţişarea procesului organic prin care s-a dezvoltat viaţa omenirii. Domeniul istoriei universale a fost şi el ilustrat de N. 4 vol. fără conştiinţa acestei dezvoltări. care se zbate din loc în loc. Vălenii de Munte. Iassy. 1920. Bucureşti. Iorga găsea că istoricul autentic trebuie să aibă – ceea ce azi este un imperativ al vremii – o temeinică pregătire pluridisciplinară. care-i poatră numele – şi care este institutul etalon al istoriografiei româneşti – N. 1916. Développement des institutions politique et sociales de l’Europe. 1914. etc. 3 vol. De formaţie enciclopedică el însuşi. în mare măsură. Iorga şi Institutul de istorie ctitorit de el. În 1939 în Cuvântarea la ceremonia de deschidere a actualului lăcaş al Institutului de Istorie Universală.64 - . Iassy. Dimensiuni europene ale istoriografiei româneşti: N. naţiuni privilegiate şi naţiuni cărora Providenţa nu le-ar fi asigurat niciun privilegiu. 1997. Prolegomènes à une histoire universelle. cât şi prin sinteze generale. 1918.

Istoricul este dator să lămurească pe ascultători asupra problemelor zilnice. Orice subiect am trata… să-l interpretăm în sensul vremii noastre… să-i stoarcem ceia ce această vreme doreşte pentru folosul ei. … a fost sinceritatea şi onestitatea lui: un imens talent în slujba unor imense cunoştinţe. ediţia a III a Bucureşti. Iorga. Dăruirea. în altă formă. Într-o însemnare rămasă nepublicată în timpul vieţii – N. Nici. 96 8 Ibidem. dar sala nr. Iorga scria: „Pe la 1890 Catedra de istorie universală de la Universitatea din Bucureşti era văduvă… Am venit de tot tânăr în puterea unui îndoit concurs greu. îndeletnicire rentabilă.M. 142 9 Ibidem. pentru că „istoria este viaţă omenească. Generalităţi cu privire la studiile istorice. cu alţi oameni. afară de bunele sentimente ale lui Odobescu şi Ion Bogdan. cu multe duşmănii ce a trebuit să înving şi cu formala opunere a lui Take Ionescu… N-am găsit nimic. ci o datorie faţă de sine însuşi”7. Pippidi. N. Iorga – profesorul. p. Să pornim de la societatea contemporană şi să revenim la dânsa”8. p. Concepând istoria nu ca o înşirare seacă de date. Iorga. Şi iată cum s-o fi întâmplat. considera că ceea ce i-a câştigat lui N. înaintea fiecăruia. până într-atât că spre sfârşitul vieţii privind în urmă la agonisita atâtor decenii de trudă.numai la o judecată. ci ca un izvor de îndrumări vii. prietenia colegilor… Nu făceam nici politică. „Să scriem şi să predăm – arăta el – ceea ce trebuie. Nu voi fi avut însuşiri. este aceeaşi umanitate care se înduioşează şi se frânge. Iorga a înnobilat statutul de dascăl. N. Iorga a căutat să facă din studierea trecutului o carte de învăţătură pentru prezent. nimic nu-i apărea mai demn de pomenire decât vrednicia dascălului. un mijloc de ridicare a conştiinţei celor mulţi. printre care şi al Academiei de Inscripţii din Institutul Franţei.65 - . care venea şi de la Politehnică. dar şi al Şcolii româneşti îndeobşte. Într-un studiu de mare frumuseţe şi forţă evocatoare. N. Iorga „admiraţia neprecupeţită şi fidelitatea mişcătoare a atâtor generaţii de elevi. problemele de odinioară sunt problemele de acum. Pulsul preocupaţiilor noastre să bată în ritmul. ceea ce a făcut din el „Profesorul“ prin excelenţă nu numai al Universităţii din Bucureşti. un cutezător asalt în casă străină cultivarea celorlalte domenii de ştiinţă. el a rămas în conştiinţa publică românească înainte de toate ca „profesorul”. când călcată în picioare şi strivită”9. publicat în 1971 cu prilejul Centenarului naşterii lui N. lucrurile de care societatea are nevoie şi în sensul pe care societatea îl pretinde. dar la acea legătură neapărată care singură poate stabili unitatea istorică? Nu e o uzurpare îndrăzneaţă. 12 nu mai încăpea de public. profesorul D. ca să ne audă şi să ne asculte…. 262 . asupra întrebărilor ce se prezintă. Iorga. care în viaţa zbuciumată a lui N. Iorga a îmbrăcat nenumărate forme n-a fost nicicând mai deplină decât la catedră. când ajunsă la scopurile ei. fie şi înfrigurat. al timpului. pasiunea de a descoperi şi de a-şi împărtăşi descoperirile”. intitulat Amintirea lui N. membru al Academiei Române şi al multor alte Academii străine. p. el însuşi celebru dascăl al Facultăţii de Istorie – Universitatea din Bucureşti. într-o vreme când se căuta dicţiunea 7 N. 1944. aceiaşi umanitate.

teatrală, dar pregăteam cursul după izvoare şi ele mă inspirau. Era un glas din vremi,
acolo, la catedră, şi aceasta plăcea.
Şi ce n-am făcut pe alături: seara, literatură română; duminica, limba engleză.
Vremuri naive, fără specializări… Sunt mulţi moşnegi care-şi aduc aminte. Cursul se
muta şi acasă la mine – în ce mizerie! – ba, în timpul Marelui Război, la Iaşi, cu o
lumânărică într-o sticlă, ca lumină materială. Sănătos, bolnav, bucuros, trist, n-avea
importanţă. Am vorbit a doua zi după o operaţie care-mi străpunsese falca şi câteva
ceasuri după ce-mi înmormântasem copila...”10.
„Asemenea mărturisiri – observa prof. D.M. Pippidi -, ca şi emoţia pe care o trădează,
nu se concep decât din partea cuiva în judecata căruia Şcoala întruchipa o pârghie de
ridicare a neamului”11.
Pentru N. Iorga ca şi pentru alţi gânditori, din familia lui spirituală – un Jules
Michelet, un Adam Mickiewicz – în concepţia cărora ideea naţională se leagă
indisolubil de ideea afirmării prin cultură, învăţământul era calea directă spre
independenţă şi bună stare, iar pentru orice fiu iubitor al norodului, o sarcină de
onoare, mai presus de oricare alta, „slujba adevărată.”
N. Iorga – militant pentru desăvârşirea unităţii naţionale. Prin opera
istorică, în care viziunea istoriei româneşti în întregul ei revine ca o permanenţă, prin
imensa lui activitate la catedra universitară şi cultural – ştiinţifică, ca membru al
Academiei Române, conducător al „Ligii pentru unitatea culturală a poporului român”,
iniţiator şi organizator al Cursurilor de la Vălenii de Munte, cursuri frecventate de
auditori, atât din ţară, cât şi din provinciile româneşti, aflate sub stăpânire străină, N.
Iorga a cultivat dragostea pentru limba şi cultura naţională, a întărit încrederea în
realizarea unei Ţări Româneşti întregi, a contribuit la admirabila pregătire spirituală a
generaţiei care a realizat Marea Unire a românilor, a fost un veritabil spiritus rector al
acestei generaţii.
Când în 1918 a fost forţat cursul istoriei şi s-a realizat ceea ce secole de-a
rândul fusese doar speranţă – unirea românilor într-un singur stat – N. Iorga, trecând în
revistă evoluţia ideii de unire la români făcea constatarea că unirea este rodul luptei
întregului popor. „A vorbit atunci, – scria N. Iorga – voia elementară a veacurilor de
avânt zdrobit şi de aparenţe împiedecate. Fără a uita pe nimeni din cei care au
colaborat le această faptă a minunii, de la general şi de la fruntaş ardelean până la
ultimul ostaş şi ţăran, omagiul recunoştinţei noastre să se îndrepte azi către poporul
acesta întreg de oriunde şi din toate veacurile, martir şi erou”12.
Visului ce venea din adâncul istoriei, odată înfăptuit, trebuia să i se asigure
durabilitatea şi aceasta nu putea fi decât opera întregii naţiuni, conştientă de datoria pe
care o are de a face veşnică împlinirea silinţelor de secole.

10
Ştefan Ştefănescu, Nicolae Iorga în conştiinţa româneascăîn „Memoriile secţiei de ştiinţe istorice şi
arheologice”, Tomul XX, 1995, p. 69
11
Ibidem
12
„Neamul românesc”, 2 decembrie 1928, nr. 268, p. 1
- 66 -

Savantul şi-a pus ştiinţa şi întreaga lui energie în apărarea marii realizări
naţionale şi când pericolul subminării acesteia a apărut, n-a încetat să arate primejdia
şi să încerce îndepărtarea ei, informând opinia publică internaţională asupra cauzei
româneşti.
Convins că tăria statului nostru naţional este dată de coeziunea sa internă, de
unitatea de gândire şi simţire, N. Iorga îndemna la o politică de stimă şi respect
reciproc a minorităţilor etnice, la cunoaşterea a ceea ce ele au mai bun şi mai
durabil.
În 1925, în faţa a peste 700 de participanţi la cursurile de vară de la Vălenii de
Munte, N. Iorga arată că „unul din scopurile de căpetenie ale acestor cursuri e de a
crea în România o atmosferă de toleranţă culturală şi de recunoaştere reciprocă.” În
programul cursurilor şi-au făcut loc lecţii şi conferinţe privind arta, literatura şi istoria
maghiarilor şi saşilor din Transilvania cu scopul de a informa pe ascultătorii români
despre cultura acestora.
Prelegerile au fost ţinute de numeroşi reprezentanţi ai Universităţilor din
România şi de oamenii de ştiinţă şi cultură maghiară şi germană, ca Bitay Arpád,
Báthory Frénc, Csáky Richard, Csélly Gyula, Pálffi András, Friedrich Müller, Victor
Roth, Heinz Brandsch, Karl Kurt Klein etc.
Totodată, la cursuri au participat în fiecare an profesori, învăţători, studenţi
maghiari şi saşi. Aceştia au beneficiat şi de cursuri speciale în scopul perfecţionării
cunoştinţelor de limba şi literatura română.
Spiritul de înţelegere şi apropiere pe care N. Iorga l-a manifestat faţă de
minorităţi la cursurile sale i-au adus respect şi veneraţia acestora, a creat prietenii
durabile între el şi diverşi învăţaţi maghiari şi saşi. „Ce buni sunt oamenii – reflecta N.
Iorga – când ajung a se cunoaşte bine”13.
Naţional şi Universal la N. Iorga. Istoric al poporului român, dar şi al
umanităţi întregi, N. Iorga a căutat să facă din creaţia sa ştiinţifică, nu numai un mijloc
de întărire a statului român, ci şi de înţelegere şi apropiere între popoare. Ideea de
educare a popoarelor în spiritul fraternităţii, al păcii şi al muncii constructive, revine
adesea în opera lui N. Iorga. În 1924, în încheierea unui curs de istorie el arată că
„lumea trebuie reeducată pentru pace şi muncă. Acel care va ajunge mai curând la
aceasta va avea rost şi mai mare pe lume.”14 Datoria ştiinţei este „să facă să dispară
toate prejudecăţile eronate care înveninează viaţa politică a statelor. S-ar înfăptui
atunci, pentru idealul păcii, acea fraternitate rodnică pentru civilizaţie a naţiunilor,
bazată pe respectul reciproc”15.

13
N. Iorga, Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, Ediţie îngrijită de Valeriu şi Sanda Râpeanu,
Bucureşti, 1976, p. 693.
14
Idem, Cinq Conférences sur le sud-est de l´Europe. Paix roumanie. Idée politique du sud-est européen.
Art populaire roumain, Bucureşti – Paris, 1924
15
Ibidem
- 67 -

N. Iorga în viaţa ştiinţifică internaţională. Amploarea şi diversitatea operei
ştiinţifice a lui N. Iorga, sensul mesajului ei patriotic şi umanist l-a impus nu numai ca
personalitatea emblematică a istoriografiei româneşti, ci şi ca pe un „Erasmus al
Balcanilor” (Bedrettin Tuncel) în coloana umanităţii.
Cu cel de la IV-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Londra
1913, unde a prezentat două comunicări: Bazele necesare a unei istorii a evului mediu
şi Supravieţuirea bizantină în Ţările Române16 – şi unde a reţinut atenţia
participanţilor prin originalitatea reflecţiilor sale17, N. Iorga s-a aflat până la sfârşitul
vieţii (1940) printre acele celebrităţi care au dat strălucire congreselor internaţionale
ale istoricilor18. În 1936, prin prestigiul său, a făcut ca Bucureştiul să găzduiască
lucrările Adunării Generale a Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice, a căror
reuşită avea să afirme capitala României drept un centru important în mişcarea
istoriografică mondială.
Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Zürich din 1938 a înscris
numele lui N. Iorga în conducerea Comunităţii Istoricilor lumii. El a fost ales alături
de reprezentantul ţării gazdă, Hans Nabholz, vicepreşedinte al Comitetului şi – dacă
nu ar fi intervenit izbucnirea războiului şi sfârşitul lui tragic – la următorul Congres,
potrivit uzanţelor, avea să-i revină calitatea de preşedinte. La Congresul ţinut la
Zürich, N. Iorga a prezentat comunicarea Les permanences de l´histoire, definitorie
pentru gândirea sa istorică.
Ca semn al recunoaşterii şi preţuirii internaţionale a valorii istoricului român
stă faptul că nouă mari Universităţi din lume i-au decernat titlul de doctor honoris
causa, zece Academii şi opt Institute de înaltă cultură l-au ales membru şi trei oraşe l-
au declarat cetăţean de onoare.
Niciun alt savant român nu s-a bucurat de o recunoaştere internaţională atât de
largă şi, desigur, puţini savanţi din alte ţări au avut parte de o asemenea cinstire.
Vestea morţii tragice a lui N. Iorga a îndoliat comunitatea savantă a lumii, 47
de Universităţi şi-au plecat drapelele în bernă. În unele ţări, din păcate nu şi în
România a fost declarat doliu naţional (cazul Turciei).
Adversar la totalitarismului, căruia i-a căzut victimă, N. Iorga a continuat şi
după moartea sa, prin opera durată, să fie o forţă în rezistenţa împotriva dictaturii de
orice fel. El s-a dovedit a fi ceea ce, profetic, întrezărea în ultimul său articol din

16
N. Iorga, Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, p. 396-398
17
Karl Dietrick Erdmann, Die Ökumene der Historiker. Geschichte der Internationalen Historiker
Kongresse und des Comité International des Sciences Historiques, Vandenhoeck et Ruprecht in
Göttingen, 1987, p. 92
18
L. Boia, N. Iorga şi Congresele internaţionale de istorie, în „Revista de istorie”, 10, 1978, p. 1825-
1831
- 68 -

„Neamul Românesc” (10 noiembrie 1940): „În ce mă priveşte, paznic de morminte, da
şi vestitor de vremuri, mă veţi mai auzi poate. Nu o dată sub cuvinte veţi prinde
înţelesurile care numai aşa se pot transmite”19.

Zusammenfassung

Der Artikel ist eine Synthese der Schaffenshorizonte und des Werks des
berühmten rumänischen Historikers Nicolae Iorga, dessen Tätigkeit sich sowohl im
Bereich der geschichtlichen Forschung, die nicht nur im Inland, sondern auch im
Ausland bekannt und hoch geschätzt war, als auch im Bereich der Politik und der
Verwirklichung der rumänischen Einheit entfaltete.

19
N. Iorga, Ultimele, Ediţie şi comentariu introductiv de Stelian Neagoe, Craiova, 1978, p. 210
- 69 -

CONSIDERAŢII ASUPRA LEGĂTURILOR
ŢĂRII ROMÂNEŞTI CU COLONIILE GENOVEZE DIN
NORDUL MĂRII NEGRE ÎN ANII 1462-1463

Vasile MĂRCULEŢ

O componentă aparte a politicii externe a Ţării Româneşti la începutul
deceniului şapte al secolului al XV-lea, respectiv în anii 1462-1463 – la sfârşitul celei
de-a doua domnii a lui Vlad Ţepeş (1456-1462) şi la debutul primei domnii a lui Radu
cel Frumos (1462-1474), – a reprezentat-o, fără îndoială, legăturile sale cu coloniile
genoveze din nordul Mării Negre. Avem în vedere însă atunci când facem această
afirmaţie legăturile statului muntean cu coloniile comunei ligure din Crimeea,
îndeosebi cu Caffa, şi cu cele de la Marea Azov. Din păcate, istoriografia românească
s-a arătat prea puţin interesantă de studierea lor, astfel că la actualul nivel al cercetării
problemei, evoluţia lor poate fi, cel mult, presupusă, nicidecum cunoscută cu
certitudine. Au concurat, foarte probabil, la conturarea acestei situaţii, atât faptul că nu
cunoaştem o materializare a relaţiilor munteano-genoveze, cât şi informaţiile puţine şi
extrem de sumare referitoare ele.
S-a realizat o alianţă antiotomană munteano-genoveză în 1462?
Informaţiile privitoare la relaţiile munteano-genoveze în timpul lui Vlad Ţepeş de care
dispunem au în vedere legăturile domnului muntean cu coloniile ligure din Crimeea şi
de la Marea Azov, îndeosebi cele cu Caffa, centrul imperiului colonial genovez din
Pont. Aceste ştiri, provenite exclusiv din registrele de socoteli ale Massariei din Caffa,
au fost publicate de Nicolae Iorga încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea1. Deşi erau
cunoscute de atâta timp, iar ocazional s-au făcut chiar trimiteri la ele, aceste informaţii
nu au constituit subiectul unor studii de specialitate de profunzime. Pe baza lor, şi
coroborându-le cu alte evenimente politico-miltare internaţionale contemporane în
care au fost implicate cele două părţi, vom încerca să elucidăm în cadrul prezentului
studiu două aspecte, pe care le considerăm esenţiale: contextul politic în care au fost
stabilite legăturile dintre Vlad Ţepeş şi coloniile genoveze şi nivelul atins de aceste
raporturi.
1
N. Iorga, Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor adunate din depozitele de manuscrise ale
Apusului, vol. III, Bucureşti, 1897, p. 39-41 (în continuare: Acte şi fragmente, III)
- 70 -

În primul rând, ţinem să subliniem faptul că stabilirea unor legături între
domnul Ţării Româneşti şi coloniile ligure nu trebuie să surprindă. Prezenţa genoveză
în Marea Neagră – în Crimeea, la gurile Dunării şi limanul Nistrului – încă din a doua
jumătate a secolului al XIII-lea, dar şi în porturile dunărene care vor intra în
componenţa statului muntean în secolul al XIV-lea, îndeosebi la Brăila, precum şi
angrenarea negustorilor liguri în comerţul ce tranzita Ţara Românească, au constituit
fundamentul relaţiilor munteano-genoveze. Expansiunea otomană în Marea Neagră şi
în sud-estul continentului în secolele XIV-XV, care ameninţa în egală măsură, atât
existenţa imperiului colonial genovez din Pont, cât şi independenţa şi existenţa Ţării
Româneşti, a constituit, fără îndoială, un alt factor ce a stimulat strângerea legăturilor
dintre cele două părţi.
Ştirile referitoare la legăturile lui Vlad Ţepeş cu Caffa şi cu celelalte colonii
genoveze din Crimeea şi de la Marea Azov sunt însă extrem de sumare în informaţii şi
se referă doar la cele din ultimul an de domnie a domnului muntean. Ele provin, de
altfel, exclusiv din acte contabile şi reprezintă înregistrările cheltuielilor făcute de
autorităţile coloniale din Caffa cu solul domnului muntean între 17 mai 1462 şi 18
august 1462, respectiv în septembrie 14632.
Având în vedere caracterul negustoresc al stabilimentelor genoveze din Marea
Neagră, unii specialişti au văzut în prezenţa solului muntean la Caffa în Crimeea
rezultatul unor determinări de natură comercială. După părerea noastră o asemenea
opinie nu se susţine. Prezenţa solului lui Vlad Ţepeş în Crimeea în perioada
menţionată a avut, în primul rând, aşa cum au subliniat şi alţi istorici, opinie la care
am aderat şi noi, o determinare de ordin politic3. Ne bazăm această afirmaţie pe faptul
că solia domnului Ţării Româneşti la Caffa, din primăvara-vara anului 1462, coincide
cu marea confruntare munteano-otomană. Plecând de la această constatatre,
conchidem deci că prin solia sa, Vlad Ţepeş încerca, foarte probabil, să încheie o
alianţă antiotomană cu coloniile genoveze din Crimeea şi de la Marea Azov.
Întrebarea justificată pe care o ridică această concluzie, este ce anume l-a
determinat pe domnul Ţării Româneşti să caute tocmai alianţa îndepărtatelor colonii
genoveze din nordul Mării Negre în frunte cu Caffa? Răspunsul său poate fi formulat
pe baza rezultatelor obţinute în urma studierii contextului politic internaţional în care
s-a produs contactele diplomatice munteano-genoveze.
Analiza acestui cadru internaţional ne relevă faptul că la cumpăna deceniilor
6-7 ale secolului al XV-lea, componentele sale central şi est-europene înregistrează o
modificare radicală faţă de epoca anterioară, din punctul de vedere al raporturilor
dintre statele din zonă. Astfel, în anii 1459-1462 în această parte a continentului se

2
Ibidem
3
N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1899, p. 124 (în continuare: Chilia şi
Cetatea Albă); Idem, Istoria românilor, vol. IV: Cavalerii, Bucureşti, 1937, p. 139 (în continuare: Istoria
românilor, IV); V. Mărculeţ, Relaţiile Imperiului Bizantin şi ale republicilor maritime italiene cu Ţările
Române până în secolul al XV-lea, Sibiu, 2002, p. 208; Idem, Ţările Române Genova şi Veneţia în
secolele XIV-XV. Legături politice şi comerciale, Mediaş, 2004, p. 62-63
- 71 -

configurează două grupări de state aflate pe poziţii antagoniste şi ostile: alianţa moldo-
polonă, adeptă a colaborării cu turcii, şi alianţa munteano-maghiară, aflată în conflict
cu Imperiul Otoman, ce acţiona pe linia hotărâtă de Congresul de la Mantua (1459)4.
Noul context internaţional inducea o puternică stare conflictuală între cele două state
româneşti, Ţara Românească şi Moldova5.
Pe acest fond tensionat al relaţiilor dintre statele din spaţiul carpato-dunărean
se consuma declanşarea luptei antiotomane de către Vlad Ţepeş. Aşa cum se ştie, în
iarna anilor 1461-1462, domnul Ţării Româneşti a lovit şi nimicit bazele de atac ale
turcilor de pe linia Dunării de Jos, precum şi infiltraţiile acestora de la nord de fluviu.
Într-o scrisoare-raport adresată suzeranului şi aliatului său Mathias Corvin, în
11 februarie 1461, prezentându-şi succesele de pe Dunăre, împotriva turcilor, Vlad
Ţepeş relatează că „toate trecerile lor peste Dunăre, afară de Vidin, am pus să le
treacă prin foc, să le nimicească şi să le pustiiască”6.
Foarte probabil, în timpul acestor acţiuni, aşa cum subliniază, perfect
întemeiat, unii specialişti, „procedând la desfiinţarea infiltraţiilor turceşti la nord de
marele fluviu, în iarna anului 1461-1462, Vlad Ţepeş a luat, desigur, sub oblăduirea
sa şi teritoriile eliberate reînviind astfel stăpânirea Ţării Româneşti până la Marea
Neagră”7. Care au fost aceste teritorii? În primul rând, sub controlul domnului
muntean au intrat nordul Dobrogei cu gurile Dunării, eliberate de prezenţa otomană.
Totodată, în contextul raporturilor tensionate dintre el şi Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş
va fi profitat cu certitudine de acest moment favorabil şi îşi va fi extins controlul şi
asupra unei fâşii de teritoriu de la nord de braţul Chilia.
Indirect, Nicolae Iorga afirmă şi el posibilitatea intrării teritoriilor de la nord
de braţul Chilia sub controlul lui Vlad Ţepeş în urma campaniei acestuia din iarna
anilor 1461-1462, fapt ce a dat o grea lovitură comerţului Moldovei. „Prădăciunile
munteanului – conchidea N. Iorga – erau pentru dânsul o mare pagubă, căci
legăturile de negoţ ale Moldovei până la poarta despre mare a Cetăţii Albe erau acum
întrerupte pentru mult timp”8. Această constatare conduce la concluzia că, în
condiţiile politico-militare specifice anilor 1461-1462, întreruperea comerţului
Moldovei spre Cetatea Albă nu era posibilă decât prin intrarea teritoriilor de la nord de

4
Ş. Papacostea, Relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare, în Idem, Evul Mediu
românesc. Realităţi politice şi curente spirituale, Bucureşti, 2001, p. 141; L. Şimanschi, D. Agache, Un
deceniu de ostilitate moldo-ungară, 1460-1469, în vol. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1504-2004. Portret în
istorie, Sf. Mănăstire Putna, 2004, pp. 334-345; V. Mărculeţ, Relaţiile moldo-muntene dintre 1457-1462.
Între colaborare politică şi confruntare militară, în Carpica, XXXV, 2006, p. 96-100 (în continuare:
Relaţiile moldo-muntene dintre 1457-1462)
5
V. Mărculeţ, art. cit., pp. 96-109
6
I. Bogdan, Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui, Bucureşti, 1896, p. 80: „Qui tamen
vada non habent, quoque omnia vada ipsorum super Danubium excepto Bodon comburi fecimus et
destrui”
7
L. Şimanschi, D. Agache, art. cit. p. 341
8
N. Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1985, p. 102.
- 72 -

suntem de acord cu acei specialişti care consideră că textul jurământului este o aluzie directă la Chilia şi la teritoriul său. O serie de factori păreau a concura la succesul demersului său diplomatic. Vlad Ţepeş. 341 10 E. 1995. au deteriorat. p. l-a determinat pe domnul Ţării Româneşti să se adreseze coloniilor genoveze din Crimeea. Deschiderea conflictului cu turcii de către Vlad Ţepeş în 1461 şi acţiunile militare ale domnului muntean. îi asigura Imperiului Otoman şi o bază de operaţii de unde turcii puteau lovi mult mai uşor şi mai eficient coloniile ligure din Crimeea. s-a văzut în situaţia dificilă de a suporta de unul singur puternica reacţie militară otomană dirijată împotriva sa10. Mănăstire Putna. care declanşase lupta cu turcii într-un moment complet nefavorabil. care prezenta o importanţă deosebită. satisfacerea unor interese politico-teritoriale în centrul Europei în detrimentul Habsburgilor. O eventuală cucerire a oraşului şi a teritoriului din jur de către Mehmed al II-lea. prin niciun mijloc. când Imperiul Otoman nu se afla angajat în niciun conflict de anvergură. În condiţiile în care Mathias Corvin (1458-1490) era un aliat nesigur. sub controlul şi protecţia domnului muntean intrau. documentul nu precizează explicit. Sf. Având însă în vedere cesiunile teritoriale la care fusese obligată Moldova în perioada anterioară domniei sale. şi mai mult raporturile cu Ştefan. prin implicaţiile lor politico-teritoriale. în special cel de la Chilia. aşa cum am arătat. 39-40 . regele Ungariei urmărind. nu a putut fi decât Vlad Ţepeş. în perspectiva confruntării decisive cu turcii. intrate sub controlul lui Vlad Ţepeş în iarna anilor 1461-1462. în egală măsură. p. temerile 9 Ştefan cel Mare şi Sfânt 1504-2004. şi mai puţin angajarea în lupta antiotomană. considerăm că domnul Moldovei avea în vedere şi teritoriile de la nord de braţul Chilia. În jurământul prestat cu acest prilej suveranului polonez. atât economică. pe lângă faptul că dădea o serioasă lovitură comerţului genovez din zonă. care se orientează hotărât spre alianţa polono- otomană. Portret în cronică. Denize. în primul rând. în 1461-1462. premergătoare marii campanii sultanale împotriva sa din primăvara-vara anului 1462. pe acelea vrem să le câştigăm înapoi şi le vom câştiga”9. De la Iancu de Hunedoara la Petru Rareş. domnul Moldovei presta un nou omagiu vasalic regelui Poloniei. şi stabilimentele genoveze din regiune. Din acest punct de vedere. niciun ţinut. niciun oraş şi niciun feud fără voinţa şi fără învoirea anume a pomenitului domn şi crai al nostru şi a Coroanei. Ţările Române şi Veneţia. Ştefan se angaja faţă de suzeranul său că „nu vom înstrăina nicio ţară. Care sunt teritoriile vizate de Ştefan. Nevoia imperioasă de aliaţi.braţul Chilia sub controlul unui adversar al domnului de la Suceava care. La 2 martie 1462. cât şi strategică. Cazimir al IV-lea. dacă ceva din acestea s-ar fi înstrăinat. în situaţia concretă. iar cu Ştefan cel Mare se afla în raporturi conflictuale. odată cu instaurarea autorităţii sale asupra regiunilor de la gurile Dunării. Bucureşti. dimpotrivă. ofensiva otomană în bazinul pontic ameninţa. În al doilea rând.73 - . care tocmai încheiase o convenţie cu sultanul Mehmed al II-lea (1451-1481). Relaţii politice (1441-1541). În ceea ce ne priveşte. 2004. şi existenţa imperiului colonial genovez. În primul rând.

erau pe deplin justificate, mai ales că în iunie 1462 o escadră a flotei otomane, în
colaborare cu Ştefan cel Mare, a încercat, fără succes însă, să ia cu asalt cetatea de la
gurile Dunării11. În sfârşit, Genova însăşi era o susţinătoare a luptei antiotomane. Încă
din 1456-1457, comuna ligură se angajase ca în cazul organizării unei coaliţii
antiotomane să pună la dispoziţia acesteia 10 galere de luptă12. Angajamentul
metropolei implica şi coloniile sale din Levant şi din Pont.
Fine observatoare ale evoluţiei cadrului internaţional, autorităţile coloniale din
Caffa au sesizat, în primul rând, riscurile imense pe care le presupunea, pentru întregul
bazin vest-pontic, conflictul moldo-muntean, a cărei evoluţie nu putea fi decât
favorabilă turcilor. În aceste condiţii, ele se puneau sub protecţia regelui Poloniei,
Cazimir IV (1447-1492), pe care-l informau la 2 aprilie 1462 despre „războiul ce-l
face dumnealui Ştefan voievod cu dumnealui Vlad voievod”13. Cu aceeaşi ocazie,
autorităţi din Caffa, adresându-se regelui Poloniei, căruia se arătau dispuse să-i
accepte suzeranitatea, îi cereau acestuia să medieze o împăcare între cei doi domni
români. În scrisoarea adresată suveranului polon de consulul genovez din Caffa se
sublinia că „Ştefan voievod, domnul Moldovei sau Valahiei Mici, se luptă cu Vlad
voievod, care poartă război fericit cu turcii. Cearta acestora nu numai că ajută pe
sultan, dar, ceea ce e mai primejdios, printr-însa turcii capătă oarecum intrarea în
aceste două Valahii, ceea ce ar fi un foarte mare pericol, atât pentru noi, cât şi pentru
alte ţări vecine”14.
În timp ce în spaţiul românesc extracarpatic se consumau evenimentele
prezentate, un sol al lui Vlad Ţepeş este semnalat la 17 mai 1462 la Caffa. Conform
informaţiilor transmise de actele Massariei din Caffa, misiunea sa era aceea de
„observacione deliberationis magnifici domini consulis et Consilium”15. Care a fost
subiectul discuţiilor din cadrul acestor dezbateri, documentele de care dispunem nu ne
spun. Având însă în vedere contextul politic în care s-a consumat ambasada lui Vlad
Ţepeş în Crimeea, credem că nu greşim presupunând că scopul său a fost acela
de a propune realizarea unei alianţe antiotomane a Ţării Româneşti cu colonia
genoveză.
Se pare însă că misiunea solului muntean a fost una mult mai complexă şi mai
amplă, care a vizat, dacă nu atragerea la alianţa cu Ţara Românească a tuturor
coloniilor genoveze din Crimeea şi de la Marea Azov, cel puţin sondarea poziţiilor
acestora. Numai aşa se explică, după părerea noastră, deplasarea lui la Matrega

11
Pentru discuţiile asupra controversei privind colaboarea lui Ştefan cel Mare cu turcii la asediul Chiliei
din iunie 1462, vezi recent: V. Mărculeţ, Relaţiile moldo-muntene dintre 1457-1462, p. 103-109, cu
bibliografia problemei
12
N. Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 120
13
Apud Idem, Istoria românilor, IV, p. 138; Cf. Ş. Papacostea, Moldova, stat tributar al Imperiului
Otoman în secolul al XV-lea: cadrul internaţional al raporturilor stabilite în 1455-1456, în Idem, Evul
Mediu românesc. Realităţi politice şi curente spirituale, Bucureşti, p. 2001, p. 123
14
Ibidem, p. 139
15
Idem, Acte şi fragmente, III, p. 39
- 74 -

(Matracha-Tmutorocan), la Marea Azov, pe care o înregistrează la, 20 mai 1462,
aceleaşi registre de socoteli ale Massariei din Caffa16.
Timp de trei luni nu mai avem nicio informaţie despre activitatea solului lui
Vlad Ţepeş în Crimeea. Ştim doar că la 18 august el era încă la Caffa17. Ce a făcut el
în acest interval de timp de trei luni nu ştim. Va fi revenit el în ţară cu rezultatele
tratativelor purtate cu autorităţile coloniale genoveze din Crimeea pentru a primi noi
instrucţiuni? O asemenea derulare a evenimentelor este posibilă, dar nu sigură. Va fi
întreprins el în acest timp un veritabil turneu în zonă vizitând majoritatea
coloniilor genoveze din Crimeea şi de la Marea Azov? Şi această ipoteză este la fel de
posibilă, dar şi la fel de puţin sigură ca şi prima. În acest caz, absenţa înregistrărilor
cheltuielilor făcute cu întreţinerea lui din registrele de socoteli ale Massariei din Caffa
s-ar putea datora faptului că aceste cheltuieli să fi căzut în sarcina respectivelor colonii
vizitate.
În acest timp, în Ţara Românească se consuma violenta şi inegala confruntare
dintre Vlad Ţepeş şi Mehmed II, care trecuse Dunărea la 4 iunie 1462 invadând statul
muntean. În imposibilitatea de a-l atrage pe domnul muntean într-o luptă decisivă,
obligat să ducă o luptă atipică care-i măcina neîntrerupt forţele, sultanul a dispus după
circa trei săptămâni de campanie retragerea forţelor sale din Ţara Românească. La 29
iunie, el era la Brăila, unde făcea joncţiunea cu flota sa care asediase fără succes
Chilia, în colaborare cu Ştefan cel Mare, iar la 11 iulie era la Adrianopol18. Ce s-a
întâmplat cu Vlad Ţepeş după această dată şi până la arestarea lui de către Mathias
Corvin în noiembrie 1462 rămâne o enigmă care nu şi-a găsit încă rezolvarea
definitivă.
Pe fondul acestei penurii de informaţii, în ultima decadă a lunii august 1462,
soseau la Caffa primele ştiri cu privire la situaţia din Ţara Românească. Astfel, la 21
august, un soldat din miliţia tătară a coloniei, sosit de la Cembalo (Balaklava), informa
autorităţile coloniale de aici „de dispercione Velladi”19.
Care au fost cauzele care au condus la această dispersare a forţelor lui Vlad
Ţepeş, la care face referire însemnarea genoveză, nu ştim cu exactitate întrucât
informaţiile de care dispunem nu ne spun, iar răspunsurile date de istoriografia
modernă şi contemporană sunt variate. În ceea ce ne priveşte, considerăm că ea se
datorează abandonării lui Ţepeş de către boierimea munteană şi ralierii acesteia la
cauza lui Radu cel Frumos, interpusul sultanului. Spre o asemenea concluzie conduc o
serie de informaţii contemporane sau tardive, provenite din diferite medii răsăritene
sau apusene. Reţinem dintre acestea, în primul rând, un document oficial, anume
raportul ambasadorului veneţian la Constantinopol, Domenico Balbi, înaintat la 28
iulie 1462 autorităţilor Serenissimei. Din respectivul raport aflăm că fiind în

16
Ibidem
17
Ibidem
18
Şt. Andreescu, Vlad Ţepeş Dracula. Între legendă şi adevăr istoric, Bucureşti, 1998, pp. 135-136
19
N. Iorga, Acte şi fragmente, III, p. 39
- 75 -

imposibilitatea de a-l învinge pe Vlad Ţepeş, sultanul a părăsit Ţara Românească, dar
„el lăsă la hotarul Valahiei pe fratele lui Dracula, cu oaste turcească, pentru a
ademeni cugetul valahilor, dacă ar voi să părăsească pe Dracula şi să se dea de
partea celuilalt”20.
Despre o defecţiune a clasei boiereşti, care a provocat, se pare, căderea lui
Vlad Ţepeş, ne informează şi alte surse din secolele XV-XVI. Din rândul acestora
reţinem Povestire despre Dracula voievod, lucrarea Expuneri istorice a cronicarului
bizantin Laonikos Chakokondylas, sau scrisoarea raguzanului Michael Bocignoli,
redactată la Buda la 29 iulie 153421.
Cert este faptul că, indiferent de condiţiile în care s-a produs, Radu cel Frumos
a reuşit să-şi atingă scopul într-un timp relativ scurt, întrucât la 15 august 1462 el
domnea deja, recunoscut de autorităţile din Transilvania22. În urma schimbării de
domnie din vara anului 1462, Ţara Românească părăsea alianţa antiotomană, raliinde-
se taberei favorabile Imperiului Otoman, a cărei suzeranitate o reaccepta.
20
Apud Şt. Andreescu, op. cit., p. 140
21
Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, publicate de Ion Bogdan, ed. de P.P. Panaitescu, Bucureşti,
1959, p. 205, 212, Povestire despre Dracula voievod, XIV; I. Stăvăruş, Povestiri medievale despre Vlad
Ţepeş-Draculea, Bucureşti, 1993, p. 138: „Odată craiul unguresc Matiaş a pornit cu oaste împotriva lui.
El a pornit împotriva lui şi s-a întâlnit cu dânsul şi s-au ciocnit amândoi şi a prins pe Dracula viu, predat
de ai săi, din cauza răscoalei”; L. Chalcocondil, Expuneri istorice, ed. V. Grecu, Bucureşti, 1958, IX:
„Iar împăratul a poruncit lui Ali al lui Michal să acopere spatele armatei; şi când a tăbărât la Istru, l-a
lăsat pe Draculea (Radu cel Frumos, n.n.), fratele domnului Vlad, acolo în ţară, ca să trateze cu dacii
(românii, n.n.) şi să aducă ţara sub ascultarea lui; şi a poruncit guvernatorului din părţile acestea să stea
în ajutor, iar el însuşi a pornit de-a dreptul spre reşedinţa împărătească. Aşadar Draculea cel Tânăr îl
chema pe fiecare deosebit şi spunea: «Bărbaţi daci, ce credeţi că o să mai vină asupra voastră în viitor?!
Au nu ştiţi, împăratul ce putere mare are şi că foarte curând vor veni asupra voastră oştile împăratului,
pustiind ţara, şi o să fim despoiaţi de orice ne-a mai rămas?! De ce nu vă faceţi prieteni împăratului? Şi
veţi avea linişte în ţară şi în casele voastre. Ştiţi doar că acuma n-a mai rămas niciun capăt de vită. Şi
toate aceste suferinţe grele le-aţi avut de îndurat din cauza fratelui meu, pentru că aţi ţinut cu acest om
făr-de Dumnezeu şi care a adus mare nenorocire asupra Daciei (Ţării Româneşti, n.n.), precum n-am
mai auzit nicăieri pe pământ». – Trimiţând aceste vorbe dacilor, care treceau să-şi răscumpere pe cei
robiţi dintre ai lor, i-a înduplecat şi i-a îndemnat să spună şi altora să vină la el cu toată încrederea.
Aceştia aşadar întrunindu-se, au cunoscut că tânărul e de preferat pentru ei faţă de domnul Vlad şi,
trecând de partea aceluia, se adunau puţini câte puţini. Şi ceilalţi daci cum au băgat de seamă, repede l-
au părăsit pe Vlad şi au trecut la frate-său. Şi îndată ce i s-a strâns armată, a năvălit şi apus mâna pe
domnie şi, aducându-şi totodată armată de-a împăratului şi-a supus ţara”; Călători străini despre Ţările
Române, vol. I, ed. M. Holban, Bucureşti, 1968, p. 177, Scrisoarea lui Michael Bocignoli din 29 iulie
1524: „Iar boierii românilor, scăpaţi de teama duşmanului, uitând de tot binele avut de la Dragul
(Dracula-Vlad Ţepeş, n.n.), au început să urzească lucruri duşmănoase împotriva lui Dragul, să declare
că izbânda va ajunge odată mai dăunătoare învingătorilor decât învinşilor şi să susţină că ei nu pot
răbda să-i aibă pe turci duşmani, şi să-şi dea părerea că trebuie încheiată o alianţă cu ei chiar cu
stabilirea unui tribut – în timp ce Dragul dimpotrivă se străduia să-i îndemne să nu ceară pace de la
învinşi, să se apere cu armele [apărându-şi] şi toate ale lor şi să-i convingă să trăiască în libertate.”
22
Urkundenbuch zur Geschichte der deutschen in Siebenbürgen, Sechster Band: 1458-1473, Bucureşti,
1981, p. 122, nr. 3285: La 15 august 1462, Albert de Istenmezö, vicecomitele secuilor, recomanda
braşovenilor şi castelanilor de la Bran să respecte pacea încheiată cu Radu cel Frumos
- 76 -

În acest punct al studiului nostru considerăm că putem răspunde acceptabil la
problema de fond a sa, aceea dacă a încercat Vlad Ţepeş să realizeze în vara anului
1462 o alianţă antiotomană cu coloniile genoveze din Crimeea. Răspunsul pe care îl
formulăm este unul pozitiv, respectiv acela că, fără îndoială, în condiiţiile confruntării
cu Imperiul Otoman, domnul muntean a încercat să ajungă la o alinaţă cu Caffa şi cu
celelalte colonii ligure din nordul Mării Negre. Nicio altă justificare plauzibilă nu
poate avea prezenţa ambasadorului său în Crimeea tocmai în perioada confruntării
decisive cu Mehmed II.
O a doua problemă pe care o ridică acest subiect este dacă s-a realizat alianţa
Ţării Româneşti cu coloniile genoveze din Crimeea. La această problemă avem însă
toate motivele să răspundem, cu certitudine, că demersurile sale nu au avut succes.
Faptul că autorităţile coloniale geneoveze nu au schiţat niciun gest politic sau militar
în sprijinul lui Vlad Ţepeş, adoptând o politică de expectativă şi de neintervenţie, este,
după părerea noastră, revelator din acest punct de vedere.
Mai mulţi factori au concurat la această atitudine a coloniilor ligure din
Crimeea şi de la Marea Azov. Unul dintre ei a fost, fără îndoială, spiritul de
conservare a stabilimentelor genoveze, care au evitat să se angajeze într-un conflict cu
Imperiul Otoman ce le putea aduce prejudicii incomensurabile. Un alt factor care,
considerăm noi, că a avut un aport decisiv la adoptarea acestei poziţii a autorităţilor
coloniale genoveze din Crimeea, l-a constituit, foarte probabil, orientarea politică a
Caffei în epoca respectivă. Aşa cum am arătat, în condiţiile deteriorării cadrului politic
internaţional din sud-estul continentului şi a intensificării ameninţării otomane, la 2
aprilie 1462, autorităţile din oraşul Caffa se adresau regelui Poloniei, Cazimir
al IV-lea, solicitându-i protecţia şi arătându-se dispuse să-i accepte suzeranitatea. Prin
această solicitare, Caffa genoveză „cerea să fie integrată” în „sistemul de garanţii”
pe care îl negociau în momentul respectiv Polonia şi Imperiul Otoman23.
La 2 iulie 1462, suveranul Poloniei le răspundea autorităţilor din Caffa
anunţându-le că le primeşte vasalitatea. Demersul politic al autorităţilor coloniale
ligure devenea în aceste condiţii „verigă a unui lanţ de negocieri şi convenţii
încheiate la sfârşitul anului 1461 şi al începutul anului 1462 între Polonia, Hanatul
Crimeii, Imperiul Otoman, Caffa şi Moldova”24. La mijlocul anului 1462, colonia
genoveză se poziţiona astfel în alianţa opusă celei în care era angajată Ţara
Românească. Această poziţie conferă substanţă opiniei noastre că în anul 1462 Vlad
Ţepeş a eşuat în tentativa sa de a realiza o alianţă antiotomană cu coloniile genoveze
din Crimeea şi de la Marea Azov, îndeosebi cu Caffa.
A stabilit Radu cel Frumos legături cu coloniile genoveze din Crimeea în
1463? Câteva informaţii succinte, provenite din aceleaşi registre de socoteli ale Massariei
din Caffa, sunt deosebit de interesante. Ele conţin înregistrările cheltuielilor făcute de
colonia genoveză cu întreţinerea solului muntean la sfârşitul verii anului 1463.

23
Ş. Papacostea, op. cit., p. 142
24
Ibidem
- 77 -

Aceste noi informaţii intrigă însă în mod deosebit prin aceea că după o
îndelungată tăcere, ele semnalează prezenţa în Crimeea a solului lui Vlad
Ţepeş în septembrie 1463, la mai mult de un an, atât de la ultima sa menţionare din
1462, cât şi de la înlăturarea domnului muntean de pe tron25. Astfel, la 20
septembrie, actele menţionate semnalează faptul că acesta „venit versus Savastopoli,
de comissione magnifici domni consulis”26. În aceeaşi zi, sau într-una imediat
următoare, dar cu certitudine înainte de sfârşitul lunii, registrele Massariei
înregistrează ultimele cheltuieli făcute de autorităţile coloniale ligure cu întreţinerea
solului muntean27. După acestă dată, asupra prezenţei sale în Crimeea se aşterne o
tăcere deplină şi definitivă, ceea ce conduce la concluzia că, foarte probabil, acesta a
părăsit regiunea.
Ştirile în discuţie ridică o serie de întrebări cărora nu le putem oferi răspunsuri
certe doar pe baza informaţiilor de care dispunem. În consecinţă, dată fiind penuria de
informaţii, din actele de care dispunem, putem formula doar o serie de ipoteze a căror
veridicitate nu poate fi însă probată.
Cea mai importantă problemă care se naşte din aceste informaţii este cum se
explică prezenţa solului lui Vlad Ţepeş în Crimeea la peste un an de la căderea
domnului Ţării Româneşti? Mai multe răspunsuri, cu un grad mai mare sau mai mic
de veridicitate, ar putea fi formulate. Oricare ar fi însă acestea, ele nu depăşesc, aşa
cum am subliniat, calitatea de ipoteze.
O primă ipoteză pe care ne permitem s-o formulăm aici, dar pe care o
considerăm foarte puţin probabilă, ar fi aceea că în toată această perioadă solul
muntean, care nu va fi aflat de căderea lui Vlad Ţepeş, a rămas în continuare în
Crimeea servind în continuare interesele şi politica domnului său, încercând probabil
să îşi ducă misiunea la îndeplinire. Aşa cum am arătat, acestă ipoteză este însă foarte
puţin probabilă întrucât este greu de presupus că timp de un an informatele autorităţi
genoveze din Caffa să nu fi aflat, pe diverse canale, despre schimbarea de domnie din
Ţara Românească. În ciuda deficienţelor sale am considerat totuşi că această ipoteză
merită, cel puţin, prezentată.
O a doua ipoteză pe care ne-o permit ştirile în discuţie ar putea fi aceea că, în
condiţiile în care Vlad Ţepeş a fost înlăturat de pe tron de Radu cel Frumos, nu este
exclus ca acest sol, fără îndoială, un colaborator de încredere şi un apropiat al fostului
domn, să fi evitat să revină în Ţara Românească după căderea acestuia, rămânând în
Crimeea ca simplu particular în exil. În acest caz, solul muntean trebuie să se fi aflat în
relaţii deosebite cu autorităţile din Caffa dacă acestea au acceptat, dat fiind noul său
statut, să-i asigure cheltuielile de întreţinere, sau cel puţin o parte a acestora.
Consideraţia arătată solului muntean de autorităţile din Caffa în această perioadă ne
determină însă să afirmăm că el se afla totuşi în misiune oficială.

25
N. Iorga, Acte şi fragmente, III, p. 40-41
26
Ibidem, p. 40
27
Ibidem, p. 40-41
- 78 -

În sfârşit, o a treia ipoteză ce ar putea fi luată în calcul, pe care noi o
considerăm ca fiind cea mai probabilă, ar fi aceea că în septembrie 1463 acest sol
muntean s-ar fi putut afla în Crimeea într-o a doua misiune, de această dată ca trimis al
lui Radu cel Frumos, spre a stabili legături cu coloniile genoveze de aici, în noile
condiţii generate de faptul că cele două părţi se aflau acum în aceeaşi tabără. În acest
caz, considerarea lui ca sol al lui Vlad Ţepeş, ar putea fi consecinţa unei greşeli a
copistului care a înregistrat cheltuielile făcute cu el de către autorităţile din Caffa,
datorată faptului că în această calitate fusese el cunoscut încă din prima sa misiune.
În încheierea studiului nostru, rezultatele la care am ajuns ne permit
sintetizarea următoarelor concluzii:
1. În primăvara-vara anului 1462 în condiţiile angajării Ţării Româneşti în
lupta antiotomană într-un moment în care cadrul internaţional sud-est european îi era
ostil, se pare că Vlad Ţepeş s-a adresat autorităţilor coloniale genoveze din Crimeea şi
de la Marea Azov, îndeosebi celor din Caffa, încercând, foarte probabil, să încheie cu
acestea o alianţă antiotomană.
2. Demersul domnului muntean a eşuat însă datorită atât politicii de
neimplicare adoptată de autorităţile coloniale genoveze, cât şi faptului că, concomitent
cu tratativele cu domnul Ţării Româneşti, autorităţile din Caffa au acceptat
suzeranitatea regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea, încadrându-se astfel în sistemul de
relaţii polono-otoman, ostil alianţei antiotomane munteano-maghiare, ce acţiona în
spiritul hotărârilor Congresului de la Mantua.
3. Nu este exclus ca în vara anului 1463 şi noul domn al Ţării Româneşti,
Radu cel Frumos, să fi încercat şi el să stabilească legături cu coloniile genoveze din
Crimeea, în condiţiile în care odată cu schimbarea de domnie din Ţara Românească,
Caffa şi statul muntean se aflau în aceeaşi tabără.
Abstract
In the spring-summer period of the year 1462, given the circumstances of the
Wallachian involvement into the anti-ottoman war, at a time when the international
south-eastern European atmosphere was hostile, it seems that Vlad the Empaler
addressed himself to the Genoese colonial authorities from Crimea and the Azov Sea,
particularly to those from Caffa, trying, most likely, to conclude an anti-ottoman
alliance with these colonies. The approach of the Wallachian ruler failed due both to
the non-interference politics adopted by the Genoese colonial authorities, and to the
fact that, simultaneously with the negotiations regarding the Wallachian ruler, the
authorities from Caffa addressed themselves to the king of Poland, whose suzerainty
they accepted, thus harmonizing with the Polish-Ottoman system of relationships, that
was hostile to the Wallachian-Hungarian anti-ottoman alliance, that took actions
according to the decisions taken during the Congress from Mantua. Eventually, it is
not excluded that in the summer of the year 1463, the new ruler of Wallachia, Radu
the Handsome, might have attempted to make connections with the Genoese colonies
from Crimea, taking into consideration the fact that Genoa and Wallachia were being
now on the same side, sharing similar interests.
- 79 -

DE LA OBICEIUL PĂMÂNTULUI LA PRAVILELE
ÎMPĂRĂTEŞTI ÎN DOCUMENTELE
DIN ŢARA ROMÂNEASCĂ

Dragoş ŞESAN

„Fătul mieu, judecata 2 lucruri are: unul spre pagubă, iar altul spre uşurare şi
spre izbândă. Iar domnul carele va judeca pre dreptu, acela-i domn adevărat şi unsul
lui Dumnezeu şi va dobândi şi lumina care nu va trece niciodată. Iar domnul care nu
va judeca pre dreptate şi pre legea lui Dumnezeu, acela nu iaste domn, nici să va
chema îndreptător şi unsul lui Dumnezeu, ci va fi pierdut în periciunea cea de veci şi
pentru făţărnicia lui nici faţa lui Dumnezeu nu o va vedea”. Aşa glăsuia înţeleptul şi
blândul domn Neagoe Basarab, pregătindu-şi urmaşul la tronul Ţării Româneşti, pe
încă prea tânărul vlăstar domnesc Theodosie1. Şi povaţa continuă: „Drept aceia şi tu,
fătul miei, şi dumneavoastră, fraţilor, cu ce dreptate veţi judeca săracii într-această
lume, cu aceia vor fi judecate şi faptele voastre la împărăţia cea cerească. Vedeţi ce
lucru mare iaste judecata? Pentr-aceeeia şi voi, când veţi şădea să judecaţi la divan, să
şază lângă voi tot oameni buni şi aleşi. Şi să fie şi boiari tineri lângă voi, ca să ia toţi
învăţătură bună şi dulce din gurile voastre”2.
Într-adevăr, cărţile şi hrisoavele domneşti menţionează că în divan, împreună
cu marii săi sfetnici, domnul a judecat după legea ţării, după vechile obiceiuri ale
pământului şi după legea dumnezeiască, împărţind dreptatea ca un judecător suprem,
aşa cum îi erau prerogativele din acea vreme3.
„Legea ţării” (lex terrae), numită şi „obiceiul pământului”, desemna un
ansamblu de obiceiuri teritoriale. La romani, „lex, legis” desemna legea scrisă (însuşi
substantivul fiind un derivat postverbal: lego, -ĕre, legi, lectum, a citi), fiind impusă
colectivităţii printr-o constrângere exterioară a aparatului politic. La români, legea

1
***Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, text stabilit de Florica Moisil şi Dan
Zamfirescu. Cu o traducere a originalului slavon de G. Mihăilă. Studiu introductiv şi note de Dan
Zamfirescu şi G. Mihăilă, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 285.
2
Ibidem.
3
Emil Cernea şi Emil Molcuţ, Istoria statului şi dreptului românesc, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura
„Şansa”, 1992, pp. 64 şi 76; v. şi Emil Vârtosu, Titulatura domnilor şi asocierea la domnie în Ţara
Românească şi Moldova, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1960, pp. 184, 189.
- 80 -

venitul de la stânele boiereşti din munţii mănăstirii. când erau deja promulgate „Pravilniceasca Condică a Domnului Alexandru Ioan Ipsilant. Cernea. din descălecata ţării. după obiceiul înrădăcinat în toată lumea.S. Babeş. au călcat şi obiceiurile mănăstirilor şi pravilele ctitorilor […] au început a cârciumări şi a vinde mănăstirile ţării şi lavrele domneşti. domnul Ţării Româneşti. întocmit de Marcel Dumitru Ciucă. „veterem legem”. din 1566. oraşe şi le-au întărit cu moşii şi averi. făcându-le hrisoave de închinăciune fără ştirea sfatului şi fără voia soborului şi a locuitorilor ţării […]. prin care Matei Basarab întăreşte lui Danciul logofăt din Părăiani satele Mileştii de Sus şi Mileştii de Jos. p. Molcuţ. Dimitrie Cantemir. doc. aducând şi ţara la risipire şi pustiire. numiţi Gărbova (Grăbova). s-au întărit şi în Ţara Românească mănăstiri. precizează că în divanul domnesc se aplicau două feluri de judecată: „jus non scriptum”. „în al optulea an de domnie”. „antiqua lex”. Zănoaga. prin „lege” (în slavonă „zakon”) se înţelegeau normele juridice scrise. din Târgovişte. când au fost mitropoliţi şi domni oameni străini. Că domnul respecta cu sfinţenie „vechile obiceiuri” se poate vedea şi din documentul lui Matei Basarab. din 30 decembrie 16<40>. domnul. a întocmit ca lavrele 4 E. feciorul lui Mircea vv. Floreaiu. vol. E. din zilele vechi. Braşov. V. menţionează că era foarte vechi: „star zakon”. Condurachi. Matei Basarab. Dreptul consuetudinar (jus consuetudinale). după legea bătrână.G. Radila. în „Descriptio Moldaviae”. grecii. op. 55 5 Ioan D. Doina Duca-Tinculescu. sub forma blestemului7. văzând şi cărţile vechi ale lui Petru vv. 1935. văzând şi cartea lui Alexandru vv. cu sfatul şi cu voia a tot săborul. la 8 ianuarie 1644. scoasă din legiuirile greceşti şi din canoanele soboarelor bisericeşti5. o lege scrisă. dinaintea „adunării a toată ţara”. 258. . Documentele Ţării Româneşti. Formarea vechiului drept românesc nescris (Obiceiul pământului). referindu-se la „obiceiul pământului”. Din acest moment. judeţul Dolj. începând din cele mai îndepărtate timpuri şi până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Însuşi domnul Moldovei. 4 6 D. prin care se face cunoscut tuturor cărora se cade a şti şi a înţelege că. cu putere de lege. p. păduri. Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului. întăreşte Mănăstirii Snagov şi egumenului Ignaţiu.6 Ca să dea tărie acestei judecăţi. extras din revista „Ţara Bârsei”. iar prin „obiceiul pământului” (din slavonul obiчai) se înţelegeau normele juridice nescrise. 7 Ibidem. 1640 – 1644. din 1584. Silvia Vătafu-Găitan.A. 122 – 123. Acest obicei s-a ţinut până în anii din urmă. De aceea. adică „obiceiul pământului” reprezenta totalitatea concepţiilor şi normelor de drept nescris.. o lege nescrisă şi „jus scriptum”. 506. fiul lui Alexandru vv cel Bătrân. şi Mihnea vv. domnul apela şi la cărţile de judecată ale antecesorilor săi.. emis la 27 noiembrie 16<40>. adică dreptul nescris. şi unii dintre puternicii locuitori ai ţării au zidit mănăstiri prin munţi.81 - . p. care au stricat obiceiurile cele bune. la jumătatea secolului al XVII-lea4. Bucureşti. adică „legea bătrână”. a le face metoaşe dajnice la mănăstiri din Ţara Grecească şi de la Sfânta Gora. nr. 1985. multe din ele având şi o sancţiune. cit.scrisă a început să poarte această denumire o dată cu apariţia pravilelor.”(1780) şi „Legiuirea lui Caragea“ (1818). p.

fiind socotiţi aproape sinonimi. domnul. mare postelnic. boierii mari şi puternici care vor călca acest hrisov şi vor supune vreo mănăstire […] să fie blestemaţi8.. membrii lui ajutau pe domn în cercetare şi judecată. într-un document de la Mihnea Turcitul10.domneşti. nr. Aşadar. în Ţara Românească. fără de voia şi ştirea nimănui […] anume: Tismana. Colecţia Manuscrise. e vorba de hrisovul lui Mihnea vv. Trebuie să precizăm că divanul domnesc nu era o instanţă de judecată. Dealul. în „Hrisovul”. mare dvornic. socotit şi recunoscut ca reprezentant al voinţei lui Dumnezeu pe pământ.82 - .A.. jupan Ivan. ceea ce pune sub semnul îndoielii afirmaţia autorilor Istoriei dreptului românesc. 1980. univ. Condica Mănăstirii Radu Vodă. Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova.1623> (D. vlădicii. el avea dreptul să judece în ultimă instanţă orice pricină. hotărârea domnească era definitivă şi executorie. iar în cărţile şi hrisoavele domneşti figurau doar ca martori11. vlastelini. să se conducă după pravilă şi după tocmelile legiuite de ziditorii şi ctitorii lor […]. Constantin vistier. Gonţea paharnic şi Danciul. dr.R. în documente apare termenul „divan” (din tc. Dumitru spatar. 8 Ibidem. fiind mărturie toţi boierii divanului: jupan Mitrea. Domnii. p. sfetnici. 256. când se emit documente originale în limba română. 111-113 9 Pentru amănunte privind blestemul v. să pronunţe pedepse. din 11 ianuarie <1621 . responsabil de volum prof. p. document în limba română. Snagovul. domnul se consulta cu sfatul domnesc. El apare frecvent abia la începutul secolului al XVII-lea. să ierte pe cel vinovat. în 1580. Harvat stolnic. secolele al XV-lea – al XVII-lea. coordonator prof.I. Glăvăciogul. dr. Editura Academiei R. să fie în pace de călugării străini. vol. pani.C.I. univ. De fapt. dobândită prin ungere. avea rolul decizional definitiv. fiul lui Mihnea vv. Ioan Ceterchi. într-o traducere târzie (D. să întărească hotărârea supremă prin blestem9. Râncăciovul. Mislea.. pp. şi nici instituţia corespunzătoare Curţii de Apel de astăzi. prin jurământul de credinţă. nu aveau drept de vot. Potocul. Dragoş Şesan. El îmbina puterea harismatică. divan – consiliul sultanului).N. 205v – 206). pe care le-au închinat acei domni şi vlădici străini pentru mită. nr. episcopii. Vladimir Hanga. Nicolae Stoicescu. 2003. după caz. cu cea izvorâtă din legătura feudală încheiată cu boierii. p. Mănăstirea Tismana. La sfârşitul secolului al XVII-lea nu se mai făceau deosebiri între aceşti termeni. f. doc. folosit pentru prima oară.S. În judecarea pricinii. Troiţă (Mănăstirea Radu Vodă) satul Măneşti. Valea. 1968. Ca şi împăratul bizantin. spre exemplu hrisovul lui Radu vv. 644) 11 Pentru întreaga problematică v. Blestemul în documentele din Ţara Românească până la 1500. I. prin care întăreşte mănăstirii Sf. Nu exista nicio formă juridică de atac împotriva sentinţei prin apel sau recurs în anulare. dregători.A. din 31 august 1580. Bucureşti. mare logofăt. Ca judecător suprem al ţării şi al clasei feudale.N. jupani. 329. domnul era unicul legiuitor. 278. Tânganul. Membrii divanului purtau diferite apelative de-a lungul timpului: boieri. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea..C. În luarea deciziei. Argeşul. potrivit căreia ar fi prima atestare a termenului. Brădetul. passim . împreună cu divanul. Menedicul. format din boieri veliţi. 49-55 10 *** Istoria dreptului românesc. Stan comis. Bucureşti. doc. serie nouă. Bucureşti. LXXXVII/5 şi o copie în Colecţia Manuscrise. în prezenţa înaltelor feţe bisericeşti (mitropolitul ţării şi episcopii).

fiind de faţă boierii mari şi mici: Teodosie. Treapădul şi ciubotele în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea.A. domnul emitea „carte de volnicie”. învinuit. mare logofăt. vol. mare comis. la soroc sau la zi. 1) . să-i ducă cu treapăd şi să ia de vadră câte 8 costande”15 . mare stolnic. (plecată) jalbă sau jalobă. mare spătar. din lat. treabă. tomul XI. Plângerile adresate domnului se numeau pâră. prin care închină mănăstirii Crasna 6 funii din sat. pentru care trebuia să plătească cheltuieli. 27 14 Postverbal de la „ a trepăda”. tom. nr. învinovăţit. prigonitor. care sancţiona 12 Catalogul….R. Alteori. va trimite om domnesc de „veţi da tot şi veţi da şi treapăd” (D. Preda.. mare spătar. trepidare (Dicţionarul limbii române. Radul. p. 54). partea a 3-a. jăluitor. serie nouă.N. Mănăstirea Radu Vodă. iar pârâtul prigonit. prin care Matei Basarab întăreşte mănăstirii Crasna din judeţul Gorj moşia de la Crasna. cum este. Revista de istorie”. Dragomir. avea şi sensul de amendă pentru cei ce nu respectau hotărârea domnească.. iar dacă nu-l vor duce la mănăstire. Judecata era numită: pricină. reclamantul purta numele de pârâş.S. cu dublă responsabilitate: faţă de autoritatea civilă. 1978. Dintr-un document. Miho. partea lui Hamza cel bătrân. Radul. specifică şi faptul că altfel. emis la Târgovişte. Bucureşti. mare <vornic>. tot în calitate de martor. p. Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului. mare ar<maş>. Vucina. Hriza. 1969. mare ban al Craiovei. Dacă împricinatul nu se prezenta la termenul fixat. 28 13 Ibidem. vechil. vol. adică la recunoaşterea de către un împricinat a afirmaţiilor celuilalt împricinat. Diicul. mare vornic..C. Pentru amânarea sorocului. înaintea domnului Matei Basarab. ispravnic. Domnul asculta sau citea plângerea şi fixa un termen de judecată. Vucina. mare agă.A. Dintr-un document de la 18 octombrie 1641 aflăm chiar şi valoarea „treapădului”: Stan. III. Miho. 1983. mare paharnic şi Costandin. 281-284 15 D. întocmit de Doina Duca-Tinculescu şi Marcel – Dumitru Ciucă. Socol. Părţile în litigiu se prezentau în persoană. mare vistier. mare ban al Craiovei. din satul Crasna de la Gorj. Răcne. în „Studii. pe care să-l dea la Sfântul Nicolae. Socol. la care se adaugă Dumitru. Gherghina. p. mare clucer. din 20 ianuarie 1622 prin care porunceşte stolnicilor de la Gurguiaţi şi Vărăşti să dea maicilor de la Mănăstirea Viforâta partea ce li se cuvine din bălţile ce le are mănăstirea acolo. Din documente ne putem da seama cum se derula un proces. 2. zapisul din 14 ianuarie 1640. Editura Academiei R. mare comis. mare logofăt. Cartea lui Radu vv. XVIII/26 (nr. în calitate de martori şi nu ca factori de decizie: Teodosie. litera T. divanul domnesc. şi pe cei mici. În administrarea probelor se recurgea la mărturisire. N. Dragomir. 542). la 20 ianuarie 1640. 22. iar mai târziu prin reprezentanţi: vătaf.83 - . aflăm şi componenţa marelui divan. Bucureşti.. includea. Pentru amănunte v. pp. V. mare postelnic12. mare clucer. Radul. spre exemplu. mare stolnic. Focan şi alţi oameni din Câmpulung adeveresc că le-a dat părintele Tănasie de la Sfânta Troiţă (Mănăstirea Radu Vodă) 52 ughi şi jumătate pe 350 vedre de vin. al lui Hamza cel bătrân. gâlceavă. Radul.S. numite „treapăd”14.G.I. Preda. În lipsa mărturisirii se recurgea la jurământ. Stoicescu. pe lângă boierii cei mari. mare paharnic. mare vistier. 1621 – 1632. domnul dădea carte unui aprod să-l execute silit. p. Drăguşin. mare armaş13. Hriza.

sau megiaşi. Au fost şi cazuri când la proces sunt aduse mărturii mincinoase. în final. prof. În faţa domnului. 16 Catalogul. Întrebarea era. fiul popii Ghierghe. contestă în faţa domnului proprietatea primului asupra ocinei. univ. Tipografia „Mitropolitul Silvestru”. Milan Şesan. Cernăuţi. în documentul din 25 ianuarie 1641 se arată că jupâneasa Stanca. Mântuitorul. „lege 12 megiaşi. care s-a dovedit a fi. Neputând Barbul să jure în faţa acestui nou complet de judecată „a rămas de lege şi de judecată”. şi chiar jură în faţa a 12 jurători. Prin cartea domnească din 3 martie 1640. la episcopie. p. câştigând procesul. întrucât oamenii credincioşi au fost educaţi în spiritul „fricii de Dumnezeu”. după care Hristos este capul Bisericii şi judecător suprem.. prin faptele sale. care stau la temelia instituţiei fundamentale a lui Iisus Hristos. cu răvaşe domneşti” să jure ceea ce a afirmat. pentru satul Pietroşani. în biserică (domnească. 1942. din judeţul Muscel. fiul lui Copaciu din Vădeani. Matei Basarab întăreşte lui Barbul. cu toate cărţile lui făcute mincinoase. Domnul judecă cu toţi dregătorii această „pâră” şi îi dă celuilalt Barbul. pe Sfânta Evanghelie. cunoscut şi sub numele de „Legea nouă”19. cu mare afurisenie. V. 138 19 Noul Testament sau împăcarea au Leagea Noao a lui Iisus Hristos Domnului nostru…sună începutul titlului cunoscute tipărituri de la Bălgrad a mitropolitului Simion Ştefan la 1648 20 Pentru amănunte v. Liturghier. Vasile spătar. 36 17 Ibidem. Jurământul era ordonat de domn în divan şi era luat în faţa mai multor boieri mari. p. faţă de care domnul a luat măsurile corespunzătoare. în biserică. p. La 3 martie 1640. de ce pe Evanghelie şi nu pe altă carte religioasă. fiind întărit şi prin blestem. adică a principiului jus divinum positivum nonscriptum. Curs de Drept Bisericesc Universal. 29 . înaintea vlădicăi Theofil. În aceste condiţii este normal ca o mărturie credibilă să îmbrace şi forma jurământului în faţa divinităţii. cuprinzând. judeţul Gorj. norme. la mitropolie. Molitvelnic? Cele patru evanghelii fac parte din Noul Testament..penaliceşte un jurământ strâmb şi faţă de divinitate. aşa cum mai târziu martorii vor jura pe Biblie. Dacă procesul e prea complicat. instituţia bisericii. iar urmaşii săi pe pământ sunt apostolii şi episcopii20. din Bucureşti sau Târgovişte). fiul popii Ghierghe. rămânând amândoi „de lege şi de judecată”17. dar un alt Barbul. a jurat pe Evanghelie.84 - . pe Evanghelie. Pentru buna funcţionare a acestei instituţii. Maria îşi apără dreptatea arătând cartea patriarhului Chiril. Vasile spătar însă nu s-a lăsat şi a adus martor pe Muşat vistier. Matei Basarab judecă o pâră între soţi: jupaniţa Maria şi soţul ei. martor mincinos. a instituit autoritate. dr. care sancţiona „în viaţa de apoi” sperjurul. îngrijită de dr. ediţia a IV-a. adică a pierdut procesul16. vol. ocină în Vădeani.. având pâră cu Preda paharnic din Greci pentru nişte ocine cu ţigani. şi principii morale creştine jus divinum positivum scriptum. Astfel. câştigând procesul18. p. dr Valerian Şesan.. între altele. la „Judecata de Apoi”. 36-37 18 Ibidem. ascultare şi chiar pedepse. dr. domnul porunceşte ca jurământul să se facă în faţa instanţei divine. definind şi principiul hristocratic.

Până ce domnul Matei Basarab nu a văzut cele două cărţi de jurământ ale episcopului Ştefan de Buzău. în prezenţa a 6 boieri. Mai trebuie subliniat că jurământul jurătorilor nu avea putere de lege. prin care întăreşte lui Radul Predii cu fraţii Manea şi Dragomir din Păcleani. tomul II. decât dacă era întărit de domn. 289 27 Micul dicţionar academic.V. Alexandrescu. „Buciumul Român”. II. emisă din „Conacul de la Negoeşti”. au jurat şi la episcopia Buzăului.. cei din Policiori rămânând „de lege”. nu a dat sentinţa finală21. pe răvaşe domneşti. Aceştia din urmă fiind nemulţumiţi de rezultatul jurământului. ca nişte oameni împresurători şi furi de pământ”26. în plus. să „tragă ocina la deal şi la luncă”. fapt ce a dus la schimbarea hotărârii finale. Bucureşti. 247 . vol. ceea ce ar însemna că cei 12 boieri au jurat strâmb. ocine). Oancea şi Dragomir Roşca din Policiori. cu fraţii săi. cai. moarte de om). între Andrei din Mărgineni şi Tanasie din Coteşti. prin carte 21 Ibidem. p. Se poate observa că cei 24 boieri (obligatoriu trebuiau să fie de rang superior celor 12 boieri22) au jurat altfel decât cei 12 boieri anteriori. O altă pedeapsă pecuniară era „duşegubina”. trebuie respectată. La 25 mai 1641. din sl. Fiindcă Radul Predii a avut multă pâră cu Cârstian. Tocmeala din 5 iulie 1640. 1896. numea tot prin răvaşe domneşti un număr dublu de jurători. domnul i-a dat 6 boieri. au acţionat în consecinţă şi au luat „lege peste lege” 24 de boieri şi. de obicei 24 şi mai rar 48. „Cine se va lepăda de această tocmeală să dea lui vodă 50 de galbeni gloabă”25. 72 26 Ibidem.. p. Radul Predii. Partea I. p. Bucureşti. 452 propun etimon polonez „gŀowa” 24 Istoria dreptului românesc. şugubina”. În pricina de judecată dintre Radu postelnic cu satul Novacii pentru lunca satului Popeşti. Studiu asupra obiceielor juridice ale poporului român şi teoria viitorului cod civil. În schimb. partea I. şi în pravile. adulter sau răpire de fete27. Editura Univers Enciclopedic. de au jurat înaintea lui Radul mare comis. Mai este cunoscută şi sub numele de „certare cu bani”. consemnată. 127 23 Dicţionarul limbii române. globa (pedeapsă). judeţul Buzău. erau pedepsiţi cei ce nu respectau propriul angajament sau ordinele autorităţilor.85 - . dinspre Argeş. vol. Nu dispunem până în prezent de niciun document care să ateste luarea de măsuri punitive împotriva jurătorilor mincinoşi. sau „certare cu dobitoc”24. Galaţi. date prin hotărârea definitivă. iar de vor mai împresura sătenii din Novacii „ să fie de mare gloabă. fiind socotiţi mincinoşi şi pasibili de pedepse. p. în numerar sau în natură (boi. 453 25 Catalogul. dar mai frecvent dădea „lege peste lege”. 12 pământuri în Policiori. p. mai târziu. 275 îl derivă din vsl. 2002. în timp de autorii Istoriei dreptului românesc. p. au luat „peste lege” 12 boieri. 447 22 Grigore I. amendă plătită de către vinovat domniei. Un caz interesant ni-l oferă cartea domnească a lui Matei Basarab din 6 iunie 1643. cu mâinile pe Evanghelie. p. domnul putea reaudia toţii jurătorii sau o parte din ei. cu sensul de răscumpărare în bani sau vite pentru un omor. Dacă partea nemulţumită afirma că jurământul este strâmb. доушегубина (pierdere de suflet. p. recăpătându-şi moşiile de la Policiori. Matei Basarab le dă 12 boieri hotarnici. recăpătându-şi moşiile. Una din aceste sancţiuni era „gloaba”23. cu variantele „deşugubina. Tip. 1934..

„sfatul satului”. demersul lor a dat greş. iar aluzii la modul de 28 Catalogul. 1970. Editura Academiei R. se împărţea în trei cete de vârstă. p. Sofiica. „oamenii buni şi bătrâni” ajutau autorităţile vremii.. ce măsuri s-au luat împotriva lor. p. vol.. Etnologie juridică.R. alcătuită din persoane între 60 şi 70 de ani. cei 12 boieri hotarnici. Bunăoară. documentele de care dispunem nu consemnează modalitatea de derulare a unui proces juridic la sate. „sfatul de oameni buni”. pe trimişii domnului. oameni cu experienţă. 62 30 Romulus Vulcănescu. Justiţia obştii săteşti. Nimic nu era consemnat scriptic. cumpărată de la Radul postelnic şi Udrea postelnic. din judeţul Ilfov. Din păcate.195 29 Ibidem. să aleagă moşiile Stănimirul de Sus şi Stănimirul de Mijloc.S. de şi-au plătit capul”28. organul de conducere era numit „sfatul satului”. pentru o deşugubină. Consideraţi exemple de moralitate şi imparţialitate. Pe baza documentelor de arhivă şi a materialului etnologic adunat. „sfatul de bătrâni”. diferenţiate prin „gradul de experienţă social-culturală. Panaitescu. Panaitescu. a „obiceiului pământului”. Orânduirea feudală. 214 . au respectat cele hotărâte de domn şi dacă nu. obligaţi prin hotărârea domnească finală să se conformeze sentinţei. doar materialele folclorice pot sta mărturie. cu ocazia horelor duminicale sau a marilor sărbători laice şi religioase de peste an31. căci ocina s-a arat. Bucureşti. selectaţi după profesiile exercitate şi „ceata feciorilor”.P. alcătuită din întregul tineret al satului. Matei Basarab întăreşte lui Parasco negustor ocină în Cosoba de Jos.. înţelepciune şi tact în judecarea pricinilor. Editura Academiei R. Ea asigura paza satului şi ştafeta cu cele mai proaspete ştiri.. Romulus Vulcănescu ajunge la concluzia că aceste trei cete de vârstă reprezentau: „ceata bătrânilor”.P. 184 31 Ibidem 32 P. sunt ajutaţi de omul domnesc Borcea. respectate sau tolerate de domnie şi dregătorie. Documentele nu ne spun însă dacă cei vinovaţi pentru încălcarea „legii pământului”. aceştia fiind obligaţi să o vândă „ la nevoie.V. Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. era o „justiţie fără acte scrise. de Radu. mare comis şi jupâneasa lui. dar şi mai concentrat „oameni buni şi bătrâni”.86 - . Documentele istorice atestă faptul că aceste „organe de conducere” sătească erau recunoscute. liberă şi pe faţă a lor în comunitatea sătească”30. dar şi acelea pasibile de interpretări şi reinterpretări”32. prin situaţia materială şi prin alegerea lor directă. vornic din Topoloveni şi de oamenii buni şi bătrâni din cele două sate.R. judeţul Ilfov. Organul de conducere sătesc. referitoare la administrarea pământului (împresurări. „ceata oamenilor zdraveni”.P. Totul se ţinea minte.domnească. observă P. Din păcate. la 10 iunie 1640. oameni maturi.. Bucureşti. p. p. La nivelul satelor. în cercetările pentru care primiseră „răvaşe domneşti”. iar oamenii buni şi bătrâni nu şi-au mai amintit de vechile hotare29. organiza strigările peste sat. alegeri) şi la acte penale minore: furturi şi tâlhării. Cetele de bătrâni din sfatul satului judecau pricini cu caracter local. 1964. cunoscători ai semnelor şi hotarelor bătrâne. luaţi pe răvaşe domneşti.

.”33 În privinţa locului de judecată. 1966... 194 34 Pentru raportul aulic/sacru v....).”37 33 R. plugari. Când vremea era nefavorabilă. era constituită pe criterii profesionale: păstori. De aşa aspră judecată Nu s-a pomenit vreodată. temeiul de judecată era aplicarea „legilor păstoreşti”. adică locul tradiţional de întâlnire pentru comunitatea respectivă (locul unde se juca hora. vol. Pentru ceata păstorilor. în care pot fi observate posibile capete de acuzare ale ciobănaşilor ungurean şi vrâncean împotriva celui moldovean. p.R. de tipul strigăturilor de la horă sau a strigăturilor peste sat: „Cu tot satul a luptat până l-a îngenuncheat. cit. „legea muntelui”.. passim 37 V.. III. dar cu un caracter de sacralitate mult sporit.. Cea de a doua ceată.. 1964. mândre şi cornute şi cai învăţaţi şi câini mai bărbaţi.87 - . 35 Judecata păstorilor era oficiată de ceata păstorilor judecători. De obicei. p. 210 – 211 36 Mioriţa.C. Un exemplu elocvent de judecată pastorală îl reprezintă cunoscuta baladă „Mioriţa”. oameni cu experienţă în domeniu. Vulcănescu.. Bucureşti. Bucureşti. p. Alecsandri.a. studiu introductiv.. scaunul de judecată de muta fie în casa unui cetaş mai înstărit.. „legea plaiului”. nota 20 35 R.. care asigurau buna desfăşurare a profesiei. cum ar fi: „legea turmei”. Opere. note şi comentarii de G. ci în toate variantele adunate de Adrian Fochi36.. op. „legea păşunii”. fie în tinda sau pragul bisericii. participa o colectivitate mai mare de săteni.. care vegheau ca această comunitate profesională să nu încalce una din normele amintite anterior. cu o participare mai restrânsă.. având caracter permanent.. tradiţia orală reţine cele două variante: vatra satului şi pragul/tinda bisericii34. „legea drumului oii” ş. cit.. op. „ceata oamenilor zdraveni”. Nicolescu..desfăşurare a procesului şi la verdictele date se regăsesc doar în creaţiile folclorice spontane.17 . Judecătorii păstori erau „păstori bătrâni”. aleasă pe viaţă. la judecata din vatra satului. zicând că-i face dreptate când făcea la strâmbătate.P. Vatra satului (sau bătătura satului) reprezenta „agora rurală”. text ales şi stabilit de Georgeta Rădulescu-Dulgheru. Editura Pentru Literatură. unde se bătea toba pentru anunţarea veştilor etc. Editura Academiei R. adică a acelor sisteme şi norme. Vulcănescu. . „legea stânei”. „că-i mai ortoman şi are oi mai multe.. dar nu în varianta stilizată publicată de Vasile Alecsandri.

Vulcănescu. passim 40 Expresie devenită celebră a poetului francez J.. op. În altele. I. Berg. sentinţa este capitală. ştiut fiind faptul că în mentalitatea arhaic tradiţională a colectivităţii săteşti. cunoscute unele abateri mai mult sau mai puţin grave ale membrilor comunităţii săteşti. E trecut şi nu-i dă pace Ilenuţei lui Patace”41. expresii. În sfârşit. un posibil cap de acuzare îl constituie „dorinţa de separare faţă de comunitatea profesională”38. Santeul (sec. făceau. Toate sapele tocite..cit. cea de a treia categorie de judecători săteşti o constituie „ceata de feciori”. variantele adunate de Adrian Fochi pomenesc de tăierea capului. citate celebre. Un cuvânt extrem de bogat în sensuri. Culegerile de folclor. care avea în frunte un staroste. al XVII-lea). op. care. p. spărgându-se astfel principiul colectivităţii arhaice de tipul „comunei primitive”. Varianta V. iar pata morală poate fi un stigmat purtat şi dincolo de mormânt. 262 42 Ibidem. împuşcare sau străpungere cu săgeata39. principiul fundamental al justiţiei trebuie să se călăuzească după deviza aflării dreptăţii. nestatornicia în căsătorie. fără amestecul autorităţilor statale42. p. în faţa unui grup de oameni desemnaţi să cântărească faptele. 230 39 A. beţia etc. în public. act ce se pedepseşte cu moartea. op. să te faci de ruşine în faţa satului este o osândă mult mai grea decât oricare din pedepsele materiale. cum ar fi lenea. sub forma unor versuri improvizate (satirice. 26 . În ambele cazuri. „Gura satului nici cu ţărână n-o astupi” spune o veche cugetare românească. Folclorul juridic reflectă o modalitate particulară a unei colectivităţi de a se autoconduce după propriile legi economico-culturale. după principiul „ridendo. Bucureşti. cit. vătaf sau căpitan. Dicţionar de cuvinte. castigat mores”40). p.: „Al cu şura în răzoare ce n-ar da să se însoare ! Toate butele dogite. Indiferent de poziţia socială a unui individ. 69 41 R. Fochi. 38 R. Editura Ştiinţifică. atâtea câte s-au mai păstrat. a concepţiei şi instituţiilor juridice populare. Aceştia aveau în subordine o subceată de „strigători”. v.. Alecsandri nu precizează explicit modalitatea execuţiei capitale. constituie încă un bogat material de studiu pentru înţelegerea dreptului etnologic. cit. cum stau mărturie originalele versete satirice ale lui Stan Pătraş imortalizate pe crucile răposaţilor consăteni din ineditul „Cimitir vesel” din Săpânţa Maramureşului. mai târziu deviza comediei. 1968. prin consemnarea cutumelor şi tradiţiilor normative. Vulcănescu. din cauza averii materiale mai bune faţă de ceilalţi membri ai comunităţii.88 - . Judecata satirică nu se încheie cu o sentinţă. Unele variante ardeleneşti (ungurene – unul din judecătorii păstori este ungurean) îl acuză pe ciobănaşul moldovean (în alte variante este numit „străinel”) de furt de oi. p. iar condamnatul executat.

De aceea şi înţeleptul domnitor Neagoe Basarab. II. p. 285 45 La jumătatea secolului al XVII-lea apar şi primele texte juridice tipărite. Jahrhunderts erschienen. 223 44 Învăţăturile…p. limitându-ne numai la dreptul românesc nescris.89 - . numite „pravile”: „Pravila cea mică de la Govora (1640)” şi „Îndreptarea legei sau Pravila cea Mare (1652)”. Timpul a rămas însă judecătorul suprem. 43 Vol. .semnificaţii şi conotaţii. Micul dicţionar academic ne oferă 50 de variante de sens!43 De lucrul acesta erau conştienţi şi înaintaşii noştri. pomenit la început. sub îngrijirea domnitorului Matei Basarab. iar istoria a eternizat în documente dacă cei desemnaţi să împartă dreptatea au respectat sau nu normele şi principiile care călăuzesc aflarea adevărului45. îşi instruieşte învăţăcelul în acest spirit : „Ci să ne dăruiască Dumnezeu să judecăm pre toţi săracii pre dreptate şi să nu iasă de la noi nimeni cu inima rumtă şi cu nedreptate […] să faci judecată dreaptă şi bogaţilor şi săracilor […] fieşcui să fiţi judecători drepţi după lucrurile lor”44. die in der ersten Hälfte des 17. Zusammenfassung Der Autor verfolgt in den walachischen Urkunden die Verflechtung des Landesrechtes (Gewohnheitsrechtes. care însă nu constituie obiectul studiului nostru. „jus non scriptum”) einerseits und der geschriebenen Vorschriften und Gesetze („jus scriptum”) andererseits.

arhonţi. Pe acest considerent sarcina prezentării istoriografiei problemei fiindu-ne astfel mult uşurată. pg. au remarcat rolul deosebit pe care l-a jucat acesta vreme de mai bine de o jumătate de secol în Răsăritul Ortodox atât în viaţa ecleziastică şi culturală. 1868 3 Epistolaire grec au recueil des lettres adresée par la plupart a Chrysant Notara. tom. Cu toate acestea o monografie asupra patriarhului Hrisant s-a tipărit abia în anul 1999 fiind datorată tezei de doctorat a doamnei Penelopi Stathi1. 1888 4 Documente privitoare la istoria românilor. ca şi urmaşii lui Hrisant Notara. Eudoxiu Hurmuzaki5 etc. Emile Legrand4. Vizanskij vremennik. 275-276 . 1968. răspândite într- un întins spaţiu geografic. tom XIV/1. corespondenţă etc. Atena. chiar şi din anexa publicată în monografia Penelopei Stathi constatăm existenţa şi a altor scrisori 1 Rămasă încă în manuscris 2 Νεοελληνιή φιλολογία.2. autoarea utilizând o cuprinzătoare bibliografie a problemei.) este publicată în mare parte de Constantin Sathas3. Deşi au fost editate multe izvoare referitoare la viaţa şi activitatea lui Hrisant (manuscrise. 1916. intelectuali din răsăritul şi apusul Europei etc. cât şi în cea politică. tom XXV. corespunzător celui în care Hrisant Notara şi-a desfăşurat activitatea (în Europa. Bucureşti. XIII (1909). patriarche de Ierusalim. publicând numeroase studii sau capitole în cadrul unor lucrări de sinteză referitoare la una sau alta din preocupările lui Hrisant Notara. HRISANT NOTARA ÎN VIAŢA POLITICĂ A ŢĂRILOR ROMÂNE Olga CICANCI Contemporanii.) unele investigaţii întreprinse pentru alcătuirea unei sinteze asupra lui Hrisant Notara în viaţa culturală şi politică a Ţărilor Române2 ne- au permis constatarea că mai există încă multe documente nepublicate. principi. Ca urmare. Cu toate acestea. mai mulţi cercetători şi-au manifestat interesul faţă de personalitatea lui Hrisant. Asia şi Africa).1917) 5 „Ierusalimskij patriarh Dosiftei i ego rukopist y Moskve”.90 - .3 (1915. par les princes de Valachie et de Moldavie (1694-1730) Paris. Bogata corespondenţă purtată de Hrisant Notara cu peste 200 de personalităţi ale epocii sale (înalţi ierarhi ai bisericii ortodoxe.

la fel ca şi unchiul său. tom. Karathanasis. tom. Dima Drăgan14 etc. recomandat de Kymenitis. 7-8 10 Studii greco-romane. Ioanna Kolia16 este de părere. 1982 15 Ο Σεβαστός Κνµινιτής και η ίδρνση τον Φροντιστηρίον Τραπεζόντιας. pg. deşi Hrisant Notara. publicat de Boris Fonkiç6 în 1993. 691-693 14 Ath. sau în cadrul unor lucrări de sinteză (Athanasios Karathanasis15 sau Penelopi Stathis). Remarcăm că aspectele culturale şi ecleziastice ale activităţii lui Hrisant Notara în spaţiul românesc au fost cercetate începând cu Constantin Erbiceanu10 la începutul veacului al XX-lea şi continuând cu Demostene Russo11. 1905. corespondenţa lui Hrisant cu ţarul şi cancelaria rusă a rămas inedită. Dacă scrisorile lui Dositei Notara au mai fost cercetate de Kapterev7. Înainte de a face unele consideraţii (investigaţia nefiind încheiată încă) asupra prezenţei active a lui Hrisant Notara în viaţa politică a Moldovei şi Ţării Româneşti în special (în Transilvania implicându-se mai ales în problemele confesionale).91 - . Thessalonique. Dan Simonescu12. p. 116 . „Mărturii despre educaţia religioasă a fiilor domnilor români în trecut şi present”. 1969. Analele Academiei Române. 30. în special. Balcania.. 286 16 C.A.D. 1977- 1978.G. VII. în „Revue des Etudes Sud Est Européennes”. să precizăm pe cât posibil momentul în care Hrisant se afla în spaţiul românesc. Athanasios 6 Synopisnia Ierusalemskii Patriarhov. p. patriarhul Dositei al Ierusalimului. cit. foyer de culture de l’Orient orthodoxe”. C. etudiants a Padoue”. Karathanasis. în schimb asupra activităţii sale politice s-au făcut numai unele referiri. p. de pildă. 1942. Cu acest prilej am putut constata că în fondul 52 al acesteia se află mai multe documente greceşti. tom VI. Οι έλληνες λόγοι στη Вλαχία. au fost implicaţi în viaţa politică a Răsăritului ortodox. ne semnalează existenţa unor manuscrise sau cărţi aflate la Muzeul de Istorie din Moscova.) din Moscova. Boris Fonkiç8 şi Dimitrios Ialamas9. în general şi a Ţărilor Române. XVII. 7-12. (1670-1714).A. 1939 11 „La monastere Cetatzuia – Iassy. Constantin Erbiceanu precizează că „arhimandritul Hrisant”. p. 1974 13 „Le patriarche Chrysanthe Notaras et le docteur Jean Commene. 357-365 12 Les Academies Princieres de Bucarest et de Iassy professeurs. I-II. 1904. Am avut posibilitatea de a face investigaţii în „Arhiva Centrală de Stat a Actelor Vechi (T. citind scrisoarea lui Sevastos Kymenitis din 23 iunie 1688 că încă de la acea dată se afla la curtea voievodului Şerban Cantacuzino. Erbiceanu. Memoriile secţiei istorice.necunoscute. în „Еλληνικά”. Bucureşti. 179 17 Ath. preda fiilor lui Şerban şi ai lui Constantin Cantacuzino italiana şi franceza17. 1895 7 După cum reiese din ultima pagină a manuscrisului 52 8 Ibidem 9 „Bărbaţi culţi greci şi romani şi profesorii de la Academiile din Bucureşti şi Iaşi”. Ariadna Camariano-Cioran13. tom. conţinând în cea mai mare parte corespondenţa lui Dositei şi Hrisant Notara cu ţarul Petru şi cancelaria rusă. tom. Biserica Ortodoxă Română. op. Salonic. tom. p. Bucureşti. iar Catalogul care are la bază inventarul arhamandritului Vladimir din anul 1894. Petersburg.

cum am putut constata dintr-o scrisoare trimisă cancelariei ruse de patriarhul Dositei Notara. 387-388 21 Ibidem 22 T. fii.A. nu intenţionăm să enumerăm acum toate vizitele lui Hrisant Notara în Moldova şi.A. Cu scopul înfiinţării unei asemenea tipografii pleacă Hrisant din Ţara Românească la Moscova. p. Patrinelis.G. unde. Patrinelis)21 şi nu februarie 1694 (an propus de Arh. chiar dacă faptul este deja cunoscut în linii generale.D.117-122 19 C Erbiceanu. a redactat câteva lucrări18. 1902. De altfel şi pe manuscrisul în limba greacă a Chinei supuse al Spătarului Milescu ce se păstrează la Biblioteca Academiei Române este consemnat de către Hrisant: „s-a făcut în oraşul imperial Moscova în anul 1693 de la mântuire”20 unde probabil că va sta până în anul 1696 (dată propusă de Ch. mai ales. îl considerau „părintele lor spiritual”. 373v. alături de cei ai Cantacuzinilor. 1996. Vezi şi O. ca şi cea a voievodului Brâncoveanu (soţii. în Ţara Românească. „Buletin” V. fol. pp. Manuscris grecesc cu acest titlu. Sigur fiind faptul că în anul 1696 este trimis de patriarhul Doistei în Europa Apuseană (Veneţia şi în 1700 la Paris). Ca şi în cazul unchiului său Dositei Notara. tom XXIV. Hrisant va reveni de mai multe ori în Moldova şi Ţara Românească şi după hirotonisirea sa. pe care le putem încadra cronologic şi prezenta mai cu seamă cu ajutorul corespondenţei sale. în care anunţa venirea nepotului său în capitala Rusiei. Ulterior va fi profesor al copiilor lui Constantin Brâncoveanu. fol.Karathanasis crede că cea mai mare parte a intervalului de timp dintre 1686-1692 învăţatul grec l-a petrecut în „mediul umanist al curţilor valahe”. în aprilie 1702. De asemenea. Memoriile secţiei istorice”. Cicanci. Revine la Bucureşti şi apoi merge la Constantinopol unde se ocupă de educaţia fiilor lui Alexandru Mavrocordat.92 - . pe unii dintre aceştia însoţindu-i în călătoriile de studii la Veneţia şi Paris. Desigur. „Elada supusă. 1-2.63 23 Ibidem. Karathanasis) 22. în 1703 şi în 1704 (9 ianuarie) îi scria cancelarului Golovkin de la Bucureşti. în „Θρησκεντική και ηθηκήεγκνκλοπαδεία”. 12. Aceştia. cu care. iar în ianuarie 1708 la Bucureşti23. în septembrie 1707 se afla la Iaşi. nepoţi) vor purta la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII- lea o întinsă corespondenţă în limba greacă. scriosoare ce poartă o adnotare în limba rusă în care se precizează că: „la 27 martie 1693 a sosit arhimandritul Hrisant”19. Хρισάνθος Νοτράς. 142 20 Gh. 88v. p. pentru a-l însoţi pe Radu. Bucureşti.iulie 1701. va rămâne tot timpul în contact. Ar trebui totuşi subliniat. în februarie . . pentru a doua călătorie în Rusia. Fond 52.A-D-A. fiul stolnicului Cantacuzino. unde ajunge în anul 1693 şi nu 1692 cum susţin unii autori.G. Date noi despre Hrisant Notara în arhivele româneşti în Sud-Estul şi contextul european. fiice. unele aspecte privind aportul arhimandritului Hrisant în organizarea şi funcţionarea unor tipografii greceşti în spaţiul românesc sau la Moscova. în această perioadă. ca mitropolit al Cezareei şi al Palestinei. fond 52. În septembrie 1700 Hrisant Notara se afla în Ţara Românească de unde pleacă. fol. Descriere şi extracte” în „Analele Academiei Române. ca şi întreaga familie Cantacuzino.. tom. aşa cum reiese din corespondenţa sa. viitori voievozi ai Ţărilor Române. De pildă. 18 T.

Bucureşti. Cronicarul Ion Neculce îl considera „neam de împărat creştin”. în tom 1. prezenţi şi în Rusia. îşi vor păstra legături trainice la Constantinopol prin intermediul familiei lor. socotiţi fiind de istoricii români ca „greci împământeniţi”. culturale. dar şi ai altor reprezentanţi ai lumii greceşti constantinopolitane. 20-22 iunie 1996. iar despre unii ştim că au fost folosiţi ca diplomaţi de către voievozii români atât în relaţiile cu Apusul (şi mai ales cu Imperiul Austriac care va ajunge la sfârşitul veacului al XVII-lea la hotarele Ţării Româneşti). la cea mai înaltă funcţie în stat dar. viitorul voievod. p. de exemplu. 40-50 . devenită mare putere în vremea lui Petru cel Mare. ajunsă la hotarele româneşti în urma ocupării Ucrainei. tom 12. „∆ελτίο Κέυτρου Μικρασιατικώυ Σπουδώυ” 1993-1994. Iacob Pylarinos26 medic la curtea lui Şerban Cantacuzino şi apoi ca 24 Vezi de pildă: O. începând cu Şerban Cantacuzino. 1688-1710”. Georgios Polycalas etc. Pentru că. Medicul Ioan Commen25 se implică în evenimentele politice din Moldova şi Ţara Românească în vremea lui Brâncoveanu. În perioada 1689-1694 îl găsim la Moscova. care au jucat un rol important în viaţa spirituală a societăţii ruseşti. iar acesta se va implica în continuare în problemele eclesiastice. Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat şi era în contact şi cu Hrisant Notara. Hrisant va continua să fie prezent în Ţările Române şi între 1708-1729. în acţiunea de recuperare a unor posesiuni aparţinând bisericii ortodoxe la Ierusalim. p. ca şi alţi reprezentanţi ai diasporei greceşti din spaţiul românesc. „Contribution à la connaissance de la bibliographie er de l’oeuvre de Jean (Hierothee) Comnene. sau faţă de unii învăţaţi greci ca fraţii Ligaridis. Medicines grecs participant a la vie politique et culturelle des Pays Roumains au XVIIe et XVIIIe siecle”.. Or. Acest rol este sesizat şi de Rusia. dar şi politice ale Moldovei şi Ţării Româneşti. în care îşi aveau familiile şi averea. marea majoritate a acestor intelectuali sau ierarhi greci au trecut prin Ţările Române în drumul lor spre Moscova. dincolo de interesul manifestat de această ţară. la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX. faţă de ortodocşi şi de înalţii prelaţi ai Bisericii răsăritene. aceştia erau în evidente contacte de interes politic cu cancelaria rusă. 39-43 25 P. „Rolul Cantacuzinilor din Ţările Romîne în Răsăritul Ortodox. în „Balkan Studies”. O. dar mai ales cu Rusia. Nu întâmplător am amintit.93 - . chiar şi pe scurt de împrejurările în care a venit Hrisant Notara în Ţara Românească. 1997. Ajuns partiarh al Ierusalimului şi cu sprijinul voievodului Constantin Brâncoveanu şi a stolnicului Constantin Cantacizino. care s-au identificat cu interesele Ţării Româneşti îndeosebi. Asupra Cantacuzinilor şi a rolului jucat de aceştia în Ţările Române s-a scris relativ mult24. aflându-se în fruntea aşa numitului „partid autohton” antigrecesc. Mihail Racoviţă. Ioan Commen. Cernovodeanu. Domnii Nicolae Mavrocordat şi Grigore Ghica îl vor sprijini pe patriarhul Hrisant. Iacob Pylarinos. alături de Rusia. Cicanci. p. Ei vor ocupa dregătorii importante în ambele Ţări Româneşti aspirând. 1972. Cicanci. cum erau Dositei şi Hrisant Notara. 143-186 26 O. ca profesor al Cantacuzinilor şi apoi al fiilor lui Constantin Brâncoveanu.. Colocviu Naţional de Istorie. Cicanci. şi vom da doar câteva exemple.

ca reprezentant al acesteia cu Dimitrie Cantemir. Cercetătoarea va utiliza însă numai acele scrisori traduse în limba rusă. Anca Dobre şi Marius Dincă29. cu Rusia. şi Şerban şi Constantin Cantacuzino. dintre care numeroşi medici. Voievodul intervine pe lângă bailul Ascanio Giustiniani pentru a fi numit consul la Smirna. p.) în legături culturale.) . pe de o parte. 57 28 În „Stabilirea legăturilor diplomatice permanente între Ţara Românească şi Rusia la sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII. cu Ţările Române. cea a lui Hrisant rămânând inedită după ştiinţa noastră. formaţi în mediile universitare de la Padova sau Veneţia cu care Cantacuzinii şi Brâncovenii erau în strâns contact. Voi da un singur exemplu edificator în acest sens: David Corbea. mai precis.94 - . Dată fiind complexitatea problemei pusă în discuţie şi a bogăţiei de informaţii referitoare la aceasta. Brâncoveanu acordă burse etc. fondurile 52 şi 68 din Arhiva Centrală de Stat a Actelor Vechi din Moscova. 1962. Lidia Semionova28 utilizează o parte din informaţiile cuprinse în corespondenţa din fondul 68 dintre Ţarul Petru I şi cancelaria rusă. şi de multe ori Constantin Brâncoveanu se socot a fi reprezentanţii întregului Răsărit ortodox. Bucureşti. (copii la studii. Relaţiile româno-ruse la începutul secolului XVIII în documentele criptografice cantacuzineşti. pe de alta. domnul Moldovei etc. solul Ţării Româneşti la Moscova îl informa pe Feodor Alexievici Golovkin că a sosit la Bucureşti patriarhul Ierusalimului Dositei. 115 29 Marius Dincă. Într-un studiu referitor la Stabilirea legăturilor diplomatice permanente între Ţara Românească şi Rusia la sfârşitul secolului al XVII- lea şi începutul secolului al XVIII-lea. şi acestea sunt numai câteva exemple de intelectuali greci. ca o încercare a domnului Ţării Româneşti de a stabili o alianţă cu Rusia. Romanoslavica. (în ms. este trimis cu misiuni diplomatice de domnul Ţării Româneşti la Viena.. Dacă contactele lui Şerban Cantacuzino cu cancelaria rusă apar din corespondenţa cu aceasta. Gheorghe Castriotis şi David Corbea. Medicul Georgios Policalas27 negocia în 1711 tratatul de pace cu Rusia. unele scrisori în limba greacă din acelaşi fond fiind decriptate mai de curând de foştii noştri studenţi de la Facultatea de Arhivistică. Constantin Brâncoveanu. care avea o consfătuire cu fraţii Mihai şi Constantin Cantacuzino. cu care participă în 1697 la campania militară din Oltenia împotriva Imperiului Habsburgic. dar şi cu Hrisant Notara. Fondul 52 din Arhiva moscovită mai sus citată cuprinde îndeosebi corespondenţa dintre Dositei şi Hrisant Notara cu ţarul şi cancelaria rusă. reiese din corespondenţa acestuia cu Hrisant Notara (iar în decursul lui 1687 se afla la Moscova). Istoria politico-diplomatică a sfârşitului de secol XVII şi începutul secolului al XVIII-lea indică pregătirea unei răscoale antiomane a popoarelor ortodoxe din sud- estul Europei cu sprijinul Rusiei. precum şi cu principele Brâncoveanu consultându-se asupra „salvării tuturor creştinilor ortodocşi care gemeau 27 Ibidem. p.medic şi diplomat al domnului Brâncoveanu în 1694. în cele ce urmează ne vom referi la unele date noi provenite din arhiva cancelariei ruseşti. dar şi politice. Spătarul Mihai Cantacuzino şi Stolnicul Constantin Cantacuzino.

Într-o lungă epistolă trimisă de la Constantinopol la 17 martie 1707 ţarului Petru35. Veneţia şi Paris. acesta fiind efendi la o cancelarie. că Brâncoveanu trimitea la Moscova informaţii privind Imperiul Otoman prin intermediul patriarhului Ierusalimului.cit. dar şi culturale sau politice... Astfel la 29 ianuarie 1701. Patriarhul acţiona astfel cu acordul „tuturor grecilor. Politica externă şi diplomatică promovate de Constantin Brâncoveanu. Hrisant îl 30 O. Stolnicul consideră că „tot sistemul ortodox”. îi va oferi acestuia şi unchiului său Cantacuzino. Anunţa în aceeaşi scrisoare că va trimite scrisori ambasadorului rus la Poartă prin intermediul lui Hrisant32. Cernovodeanu. ca şi despre mişcările trupelor turceşti în Hios.. se va răscula. Politica externă şi diplomatică promovate de Constantin Brâncoveanu. 124-125 Vezi. fol. În continuare îi va trimite câteva scrisori de la Constantinopol şi Iaşi ţarului Petru şi cancelarului Golovkin. moşii în Ucraina. Cicanci. 12 35 Ibidem .D. Dintre cei ce scriu domnului. Bucureşti. p. Bucureşti. neintervenind în favoarea sa în momentul în care s-a pus problema succesiunii la scaunul patriarhal al Ierusalimului.A. P. 1988. în care se scuză că scrie rar. îl îndeamnă pe ţar să încheie un tratat cu ereticii pentru că nu erau încă pregătiţi33. Se ştie că Hrisant Notara era folosit adeseori de patriarhul Dosotei ca „trimis apostolic” la diferiţi principi ortodocşi cu însărcinări ecleziastice. Cernovodeanu.. purta o întinsă corespondenţă cu ţarul şi cancelaria rusă. op. iar unele epistole expediate din Ţările Române sunt pline de informaţii asupra situaţiei politico-militare a Imperiului Otoman sau a Europei în general. sârbilor. De altfel Dositei Notara. Cicanci. 124-125 31 Vezi. op. şi a altor vecini care trăiau în jurul Munteniei30. O. p. 1688-1714. bulgarilor. românilor şi de asemenea a românilor din Transilvania. care era purtătorul şi a unor epistole ale voievozilor români..cit. În vâltoarea. care se ţin cu unele cheltuieli.. trimisă de la Bucureşti la 1 septembrie 1703 lui Theodor Alexievici Galovkin.sub tirania Turcului”. 33 Ibidem 34 T. Îl mai informează pe cancelar de ceea ce se întâmplă la Viena.A.. fond 52. dar îl asigură că păstrează o strânsă legătură cu ambasadorul Rusiei. Acţiuni politice româno-greceşti la sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII.G. 1988. „Cercetări de istorie şi civilizaţie sud-est europeană”. Bucureşti. Între anii 1701-170731. În fondul 52 din arhiva moscovită se află o primă scrisoare semnată „Hrisant al Cezareei”.cit. reiese din parcurgerea fondului 52 mai sus amintit. În vâltoarea. albanezilor. Creta. dar trimit copiile scrisorilor la Înălţimea Voastră. Cicanci. celălalt grec”. op. Semnificativă ni se pare a fi scrisoarea trimisă la 23 ianuarie 1708 de Constantin Cantacuzino cancelarului rus prin care îl atenţiona că la Poartă „avem acolo greci şi turci. Printre „curierii” patriarhului era nepotul său Hrisant. dar. pag. Se pare că atitudinea ţarului faţă de Hrisant Notara a fost destul de rece. unul în limba turcă precum v-am scris. 1688-1714. 124-125 32 O.95 - . O. P. Cicanci. de exemplu Petru I îi scria lui Constantin Brâncoveanu prin intermediul lui Hrisant Notara că. 1988. pentru serviciile aduse. prin care-i aminteşte de decesul patriarhului Dositei. Cipru etc. aflăm din câteva scrisori. cu cneazul Dimitrie Galiţin34..

care câţiva ani mai târziu (februarie 1700)38 primeşte mulţumiri pentru unele intervenţii în favoarea sa. bine informată. Când în 1707 Hrisant este ales partiarh al Ierusalimului. cât şi cu cei din Moldova. probabil prin intermediul unuia dintre secretari „plasaţi” în preajma celor doi patriarhi. care ar fi cauza „răcelii” Ţarului faţă de Hrisant? Credem că explicaţia o găsim într-un manuscris autograf al lui Hrisant. Este vorba de o povestire (δήγηση) care circulă la Roma în limba italiană. uniţi cu Roma acum. partiarhul având chiar. 16v – 17 37 Ibidem. În 1710. Având în vedere relaţiile foarte bune dintre Ţarul Petru şi Dositei. adăugând că au doi oameni fideli Ţarului. De asemenea. ca şi „altor persoane care au putere” în favoarea sa. chiar în biserică. nesemnat. XIV/2. dar care după grafie şi mai ales adnotarea Cancelariei ruse reiese că îi aparţinea lui Hrisant. Relaţii bune are Hrisant Notara şi cu Antioh Cantemir care-l considera „prieten vechi.înştiinţează că Sfântul Sinod. Descrierea nu este deloc măgulitoare pentru Ţar şi cu siguranţă Cancelaria rusă. Îl asigură însă că-i va rămâne „servitor fidel” ca şi unchiul său. 36 Ibidem. considerându-l „al nostru foarte bun prieten”. rugându-l să intervină în favoarea sa pentru a se curma „scandalurile şi duşmăniile”. Hrisant Notara reuşeşte performanţa de a avea relaţii foarte bune cu majoritatea domnitorilor atât din Ţara Românească. reproşându-i astfel că a nu intervenit şi el în favoarea sa. povestită de călugări în toate eparhiile catolice. printre care şi pe „didascălul grec” Gavril. Constantin Duca îl felicita. domnul Moldovei îl informa pe Hrisant despre neînţelegerile sale cu Constanrin Brâncoveanu. în 1713 îi mulţumeşte că a „mijlocit” pentru el şi familia sa39. Constantin Duca i se adresa în februarie 1695. unde pentru a face pe placul clerului rus. o atitudine paternalistă şi chiar autoritară în modul în care i se adresează. aflat în acelaşi fond 52.96 - . boierul stolnic Cantacuzino”. care a scris patriarhului ecumenic. de Hrisant37. domnul Ungrovalahiei şi unchiul său. ce prin educaţia sa umanistă îşi manifestă astfel solidaritatea cu cărturarii ucişi. În ceea ce priveşte Ţările Române. din vremea răposatului meu tată”. 63 38 Hurmuzaki. fol. Petru comportându-se ca un barbar. La 1696. tradusă. fol. în conformitate cu voinţa testamentară a unchiului său. p. 378-379 . 296 39 Idem. ajuns la Moscova. După ce în 1710 C. Tom. ucide câţiva foşti ortodocşi. iar că domnul Ţării Româneşti este „persecutat de tirani” şi speră ca acesta să se bucure de simpatia Ţarului. Se istoriseşte în această povestire că în iulie 1705 Ţarul porneşte în ajutorul Lehiei. Totodată subliniază meritele deosebite ale domnului Ţării Româneşti.. se pare. se opreşte în Rusia Albă.. (reiese din corespondenţă). i-a adus la cunoştinţă autorul acestei traduceri. în scrisoarea trimisă de la Iaşi lui Galovkin la 28 septembrie 170736 subliniază că domnul Valahiei este „credincios şi adevărat slujitor al Ţarului. 326. l- a ales patriarh al Ierusalimului.îţi rămân cu totul îndatorat”. precizând că „. unde avea relaţii excelente cu familia Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. pp. Duca îl informează pe Hrisant asupra mazilirii sale.

Constatăm. şi o ducem liniştit. pacea ruso-turcă. Dimitrie Iuliano. Informaţii asupra problemelor politice ale Porţii sau Europei. 45 Idem. 1071 44 Idem. în general46. La 28 septembrie 170745. Smaranda.A. şi a Europei. intervenea în favoarea patriarhului Ierusalimului prin intermediul fratelui său Ioan Mavrocordat şi prin capuchehaia sa Dumitrache Iuliano. Acestea sunt doar câteva exemple din vasta corespondenţă a lu Hrisant Notara cu întreaga familie Mavrocordat (Ruxandra. p. printre altele. Deplângând soarta tristă a „neamului aflat sub tirania otomană”. soliile „muscăleşti”. p. 29-32 .domnul Moldovei. în special. Interesantă este corespondenţa pe care Ioan Mavrocordat o purta cu Hrisant Notara între 1710-172842. informaţii despre starea de slăbiciune a Moldovei etc. pp.G.A. „uneltirile lui Dimitrie Cantemir.D.97 - .). 46 T. că înalta-ţi înţelepciune a fost înştiinţată de întărirea păcii şi că nădăjduieşte împrăştierea tulburărilor care astăzi s-au întâlnit” rugându-l totodată pe Hrisant să mijlocească menţinerea păcii cu Brâncoveanu40. „Socotim. tom. comunicându-i că urmează să plece la Ierusalim şi „câte ştiri” a avut i le-a trimis cancelarului Golovkin. fond 52. 353-354 41 Idem. Pulheria etc. Mihail 40 Idem. 959. 537-539 42 Idem. 118 43 Idem. p. scria Nicolae Mavrocordat la 21 august 1713. în a căror casă din Constantinopol era invitat să locuiască în timpul şederi sale în capitala Imperiului Otoman44. care trebuiau să rămână secrete). fol. războaiele Austriei etc. 769-770. Iată de exemplu scrisoarea din 27 decembrie 1715. îi scria de la Iaşi ţarul Petru. p. Despre evoluţia vieţii politice din Moldova era Hrisant înştiinţat şi de Grigore Ghica între anii 1728 – 1730. anunţa că în scaunul Moldovei se ridicase Matei Vodă Ghica care e om de pace. p. informându-l asupra desfăşurărilor politico-militare de la Poartă. În aceeaşi corespondenţă îi scria şi lui Golovkin căruia îi comunică că plecând la Ierusalim lasă la Constantinopol „prieteni de încredere” care să preia scrisorile de la ambasadorul Rusiei (se dau şi nume. primea Hrisant Notara şi de la Capuchehaia Moldovei. de pildă. de asemenea. transmiţându-i totodată şi importante informaţii şi recomandări privind situaţia politică a Imperiului Otoman. 971 – 972. 576.. considera că în această tristă situaţie „singura mângâiere sunt aceste locuri valahe în care se aflau stăpânitorii iubitori de Dumnezeu şi credincioşi slujitori ai Sfintei împărăţii”. La rândul său patriarhul Hrisant îl informa pe Nicolae Mavrocordat despre modul în care s-a încheiat „pacea din Europa” la Utrecht41. XVI/1. cum era domnul Moldovei. Şirul exemplelor ar putea fi continuat. Din numeroasele scrisori adresate patriarhului Hrisant de către Nicolae Mavrocordat desprindem împăcarea cu Brâncoveanu datorată lui Hrisant. tom XIV/3. ba chiar se pare că are dragoste către noi43. tom. din Europa şi Moldova. că patriarhul Hrisant îi prezenta elogios pe domnii români. Bune relaţii avea patriarhul Ierusalimului şi cu Rusăneştii. XIV/2.

ca prizonier de război. Ştie. atrăgându-i atenţia ca pe „moldoveanul nebun Davidel” să-l trimită undeva „în locuri de nepătruns. În final. care fusese prins de boierii din divanul Ţării Româneşti şi dus la Sibiu. Deplânge situaţia mizerabilă creată nu de duşmanii „ţării” (utilizează cuvântul românesc). o delegaţie de boieri merge la Viena cerând împăratului confirmarea domnului ales. unde văzându-l duşmanii să născocească şi să calomnieze la Poartă că ţine acolo boieri moldoveni”. De asemenea. Constatăm. din Adrianopol. Această scrisoare este cu siguranţă determinată de evenimentele din 5 decembrie 1716 când la Târgovişte. iar guvernarea lui Nicolae Mavrocordat nu a fost tocmai „virtuoasă”. mărturiseşte Hrisant. care purta el însăşi corespondenţă cu Golovkin. boierii. Îi îndeamnă să-l primească cu ascultare şi supunere. Brâncoveanu. Ioan Mavrocordat. Hrisant Notara reuşeşte performanţa de a avea relaţii foarte bune cu aproape toţi voievozii Moldovei şi Ţării Româneşti. ci de fiii ei. i se adresa la 9 august47 cancelarului rus. cât şi a Ţării Româneşti. îi îndeamnă să-l recunoască domn potrivit obiceiului străvechi. de pildă. uneori mediind în conflictele dintre aceştia (de pildă între C. Declară că este mulţumit de înscăunarea lui Ioan Alexandru Mavrocordat ca voievod pe care-l caracterizează ca pe un om „vrednic. recomandă ca scrisoarea să fie tradusă pentru a fi „auzită de toţi”. adresată de Hrisant Notara. de către diferiţi dregători sau de unii boieri despre tot ce se întâmplă în viaţa politică. cinstit. simpatic. de asemenea. Sunt cunoscute neînţelegerile dintre boierii prohabsburgici şi Nicolae Mavrocordat. Mihail Racoviţă. că Hrisant Notara era foarte bine informat de către voievozi. iar acesta va amnistia toate cele întâmplate. devenit în 1708 patriarh al Ierusalimului. Deosebit de interesantă ni se pare a fi scrisoarea din 12 decembrie 171648 din anexa lucrării Penelopei Stathi.98 - .cit. boierii au pierdut multe drepturi. informându-l despre anumite acţiuni întreprinse de cazaci şi polonezi.. De asemenea. Poarta îl va numi domn al Ţării Româneşti pe fratele lui Nicolae. Dimitrie Cantemir şi apoi Nicolae Mavrocordat). op. Ca urmare. 310 . care rămăsese fidel Porţii în timpul războiului austro-turc încheiat cu anexarea Olteniei. că din motive necunoscute lui. fiul voievodului Şerban.Racoviţă. discret” şi „fiul al nostru iubit şi dorit”. boierii să i se supună. mitropolitului Ungro-Valahiei. boierii şi ceilalţi să nu se teamă că Poarta va porni împotriva lor represalii pentru că aceasta a dat un „hatişerif de iertare”. în absenţa lui Nicolae Mavrocordat. să fie credincioşi pentru că: „de puţin timp v-aţi adus patria în situaţie foarte rea”. p. Garantează că cei ce nu i-au fost credincioşi lui Nicolae Mavrocordat nu trebuie să se teamă că vor fi pedepsiţi. Hrisant Notara care avea 47 Ibidem 48 Penelopi Stathi. sprijinit de partizanii lui Brâncoveanu. ca acesta să nu mai umble pe la Kiev. Starostele negustorilor şi căpitanii cetelor se întrunesc şi îl proclamă domn pe Gheorghe Cantacuzino. episcopul de Râmnic. boierilor ca şi „foarte folositorilor negustori” (τόυ χρησηµωτάτων πραγµατεντάδων).314 . atât a Moldovei. episcopilor de Râmnic şi Buzău.

în raport cu Poarta Otomană.foarte bune relaţii cu familia Mavrocordat.99 - . acesta îl trimite la Constantinopol. dar este singura dată când Hrisant face o declaraţie politică49. Ca urmare. dar şi culturală a Ţărilor Române. unde este ucis de turci. die sich mit der Persönlichkeit und der Tätigkeit des Patriarchen von Jerusalem Hrisant Notara befassen. Se cunoaşte implicarea patriarhului Hrisant în viaţa politică a Moldovei şi Ţării Româneşti. 49 În conflictul mai sus relatat a fost amestecat şi Antim Ivireanul. mitropolitul Ţării Româneşti care îndemna „poporul” la Bucureşti să-l aleagă domn pe Gheorghe Cantacuzino în locul lui Nicolae Mavrocordat. unterstreicht die Autorin aufgrund seiner unveröffentlichten Korrespondenz mit dem Zaren Peter dem Großen und der russischen Kanzlei die Rolle von Hrisant Notara in dem politschen Leben der Rumänischen Länder. În studiul de faţă am prezentat doar câteva probleme care reies din cercetarea celor două fonduri din Arhivele Cancelariei Rusiei. prin intermediul dragomanilor greci. ceea ce s-a şi întâmplat. Intenţionăm să reluăm discuţia mai pe larg într-o lucrare dedicată prezenţei lui Hrisant Notara în viaţa politică. va face această intervenţie publică neobişnuită. care se referă la personalitatea şi activitatea lui Hrisant Notara. fără a primi sprijinul ierarhilor ortodocşi de acolo. şi cu cancelaria de la Moscova. . cu intenţia de a le aduce la cunoştinţa istoricilor. Zusammenfassung Nach einer Einführung über die Beiträge. pentru a-l sprijini pe Ioan Mavrocordat şi a linişti spiritele. dar şi cu adversarii acesteia.

în cel mai bun caz. în condiţiile în care turcii nu renunţaseră încă la proiectul totalei integrări a acestora în aparatul de stat otoman era considerată ca posibilă doar printr-o politică de balans între atitudinea de supunere faţă de autoritatea sultanului şi păstrarea unor legături diplomatice mai mult sau mai puţin consecvente cu state catolice în general ostile Porţii. Astfel. Pentru cazul veneţian a se vedea recenta contribuţie personală. Republica veneţiană va urma acest exemplu foarte curând. . Pe de altă parte. Gianluca Masi (ed. L’Europa Centro-Orientale e la Penisola italiana: quattro secoli di rapporti e influssi intercorsi tra Stati e civiltà. astfel că la început de secol XVII autorităţile de la Iaşi vor fi încurajate să susţină într-o măsură semnificativ mai mare eforturile Bisericii romane de implementare a Contrareformei în această zonă1. atitudini de susţinere deschisă a catolicismului sau. dimpotrivă. Editura Istros. de respingere ori. care obţinea în anul 1542 prima capitulaţie ce reglementa protecţia franceză asupra supuşilor săi (catolici) aflaţi pe teritoriu otoman. mai ales la presiunea regatului Franţei. 1907. pp. Astfel. Brăila-Venezia. Londra. atitudinea favorabilă a domniei Moldovei faţă de clericii catolici aflaţi pe teritoriul său avea o pronunţată încărcătură politică. F. precum Polonia sau Imperiul romano-german. 71-106 tratează în special politica franceză de protectorat asupra creştinilor catolici din Imperiul ottoman. 1983.100 - . în foarte multe cazuri (după cum se va vedea mai jos) clerici catolici sau chiar persoane din rândul laicilor au fost folosiţi de domnie pentru întreţinerea unor astfel de legături diplomatice. Cambridge University Press. Alcan. 121-129 (în curs de apariţie). Venezia e l’attività missionaria cattolica nell’Europa Centro-Orientale duranti il XVII seccolo. pp. de indiferenţă. RELAŢIILE DINTRE DOMNIE ŞI MISIONARII APOSTOLICI DIN MOLDOVA ÎN SECOLELE XVII-XVIII . în Cristian Luca. începând cu secolul al XVI-lea Poarta va fi nevoită să-şi reconsidere poziţia faţă de creştinii de rit roman aflaţi pe teritoriul său.).consideraţii generale - Rafael-Dorian CHELARU Factorul determinant în structurarea politicii Domniei faţă de Biserica Catolică era reprezentat de politica Imperiului otoman faţă de confesiunea romană. au reprezentat 1 Pentru politica otomană faţă de catolicism a se vedea în primul rând sinteza lui Charles Frazee. Les missions et leur protectorat. Pe de altă parte însă. 2007. Catholics and sultans: the church and the Ottoman empire 1453-1923. Paris. Păstrarea statutului de relativă autonomie faţă de Poartă al statelor româneşti. Mai vechea lucrare a lui Jean-Louis de Lanessan.

Giovanni Pizzorusso. Primii călugări misionari care ajungeau la Iaşi. Torino. pp. pp. 489-512. Paris. 1996. La religion des pauvres. Ecclesiae memoria. la Iaşi nu se ştia practic nimic despre transformările instituţionale care surveniseră în cadrul administraţiei pontificale după 16223. (ed. vol. 6/2006. Herder. Roma la città del papa. 2000. 1622-1972. nr. eliberarea Moldovei din dependenţa din ce în ce mai accentuată faţă de Imperiul otoman. 1993. Les lieux. în Luigi Fiorani. Transfers culturels et metissages. Aubier. ci ne vom referi strict la relaţiile dintre domnie şi misionarii catolici ai Congregaţiei „De Propaganda Fide”. Martinez-Milan J. consemna într-o scrisoare din 3 martie 2 Rafael-Dorian Chelaru. Josef Metzler OMI prefetto dell’Archivio Segreto Vaticano. deşi îşi prezentau scrisorile de acreditare (aşa numitele scrisori obedenţiale. . în „Buletin Istoric”. 479-518. Congregaţia „De Propaganda Fide” era practic o instituţie necunoscută. Pe de altă parte un Eustratie Dabija sau Dumitraşcu Cantacuzino nu ezitau să expulzeze clerici catolici pe baza unor suspiciuni legate de activităţi de spionaj desfăşurate de aceştia împotriva intereselor otomane şi în favoarea Imperiului romano-german sau a Poloniei. Un Petru Cercel sau Petru Şchiopul la sfârşitul secolului al XVI-lea sau Ieremia Movilă la începutul celui următor susţin catolicismul pentru a menţine bune relaţii cu Polonia sau cu Franţa. Armand Reuter. Vita civile e religiosa dal giubileo di Bonifacio VIII al giubileo di papa Wojtyla.101 - . În general. Ed. acestea fiind deja analizate într-un studiu anterior2. 1971-1973. deoarece considera acest demers un util exerciţiu de atragere a bunăvoinţei Europei occidentale catolice. Petru Parcević. Documentele emise de cancelaria domnească ca şi relaţiile trimise de misionari la Roma atestă faptul că perspectiva autorităţii centrale asupra fenomenului misionar era iniţial una destul de confuză. exceptând deci călugării iezuiţi sau episcopii catolici. până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. având adesea ca ţintă construirea unor proiecte politice comune care vizau. Roma-Freiburg-Viena. Sacrae Congregationis de Propaganda Fide memoria rerum. Agli antipodi di Babele: Propaganda Fide tra immagine cosmopolita e orizzonti romani (XVII-XIX secolo). Adriano Prosperi (eds. passim. XVII-XIX). 165-177. Utile sunt si lucrările Louis Châtellier. Giovanni Pizzorusso. Paris. ca şi decretele de numire semnate de prefectul Congregaţiei). Giulio Einaudi. în Willi Henkel (ed. Librairie Harmattan. în Turgein L. Amerique/Europe XVI-XX siecles. Les missions rurales en Europe et la formation du catholicisme moderne XVI-XIX siecles.). I-III. Herder. Luca Codigliola. domnia şi-a manifestat interesul pentru susţinerea catolicismului din Moldova. 97-115 3 Pentru activitatea SCPF în domeniul dezvoltării misionarismului catolic ca si impactul funcţionării instituţiei asupra evoluţiei Reformei şi Contrareformei pe plan global a se vedea in primul rând sinteza cea mai completă a istoriei Propagandei şi anume Josef Metzler (ed. Delage D. însă. de cele mai multe ori..).).prin ele însele demersuri cu o evidentă miză politică la nivelul relaţiilor internaţionale. XVII-XVIII. pp. Contribuţii privind statutul juridic al catolicilor din Moldova (sec. În cele ce urmează nu vom discuta aspectele generale privind statutul juridic la catolicilor din Moldova sec. Miscellanea in onore del R. Il dicastero romano per le missioni e le sue riforme. Astfel. pp. Ouellet R.).P. arhiepiscopul de Marcianopol şi vicar apostolic în Moldova. La începuturile misiunii apostolice din Moldova. Roma-Freiburg-Viena. 1991. les methodes et les sources de l’expansion missionaire du Moyen-Age au XVII siecle: Rome sur la voie de la centralisation. ele erau primite ca fiind emise direct de către papă.

Înclinăm să credem că acel „mijloc” (modo în textul original) menţionat de Bonici este de fapt scrisoarea de autorizare pe care misionarul o aştepta de mai multă vreme7. M. datorită anturajului filocatolic. Paul Cernovodeanu. nu putem decât să presupunem că la acea dată. de Maria Holban. singurul în măsură să aplice aceste măsuri. familiarizat cu mediul politic şi ecleziastic al epocii respective) era oarecum informat cu privire la faptul că misionarii erau trimişi de Propaganda. vol. Bucureşti. călugării franciscani conventuali trimişi de Propagandă trebuiau să aibă o autorizaţie emisă de Sfântul Scaun (mai precis de Congregaţie). atribuind lui Vasile Lupu intenţii pe care acesta nu le-a avut niciodată. V. că „eu am împuternicire de la domnul acestei ţări [Moise Movilă] ca să pot predica şi oficia în toate locurile din ţara sa. Parcević subliniază faptul că nici domnul. vol. p. fiindcă pentru ei această Congregaţie reprezenta o necunoscută 5 Ibidem. vol. ci de Congregaţie. într-o suplică anonimă expediată din Bacău în data de 12 martie 1650 (editorii colecţiei de documente Călători străini o atribuie lui Petru Parcević) se consemna răspunsul domnitorului la plângerea catolicilor din Bacău faţă de abuzurile episcopului absenteist polon de Bacău (la acea dată. Giovanni da Frata. p. este foarte posibil ca autorul scrisorii să fi inventat întregul context. Din acest punct de vedere. o personalitate remarcabilă. să iau pământ pentru a sădi vii şi a face tot ce e nevoie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. trebuie numai ca să am mijlocul de a le putea face [s. 1973.1671 că „această curte [este vorba de curtea domnitorului Gheorghe Duca] nu cunoaşte pe altul decât pe papă”4 . p. coord.102 - . . încălcând astfel prerogativele episcopului de Bacău. Scrisoarea lui Bonici este foarte interesantă din punctul de vedere al faptului că precizează limitele de competenţă ale misionarului apostolic în Moldova: pe lângă obişnuita activitate de 4 Călători străini despre Ţările Române. V. autorizaţie care să fie recunoscută ca atare şi confirmată de domn (eventual sub forma unei patente sau scrisori domneşti care să consemneze limitele competenţei misionarului respectiv). Desigur că această lipsă de informare nu va dura mult şi nici nu poate fi generalizată la toate cazurile: deja Vasile Lupu (de altfel. 16 7 De altfel editorii afirmă în comentariul introductiv al textelor lui Bonici faptul că acesta cerea scrisoarea obedenţială de la vicarul patriarhal – superiorul misiunii – pentru a putea traduce în practică concesiunile acordate de domn – Ibidem. Marian Kurski) ai cărui emisari ar fi spoliat biserica episcopală de toate bunurile de valoare: „Eu voi scrie Sacrei Congregaţii ca să numească pe unul dintre voi [ca episcop]”5. 362. 6 Ibidem.]”6. Astfel. Pentru a-şi putea desfăşura activitatea în Moldova ca misionari apostolici. La 24 aprilie 1630 misionarul Paolo Bonici da Malta scria vicarului patriarhal din Constantinopol. V. Alexandrescu Dersca-Bulgaru. aşa cum rezultă din nişte scrisori papale pe care domnul afirmă că i-ar fi fost prezentate de către respectivul episcop (e vorba de Rudzinski). şi să nu mă poată împiedica nimeni” şi adăuga „mai am îngăduinţa prealuminatului domn să pot face mănăstiri şi locaşuri unde aş voi. p. VII. nici boierii nu ştiau că misionarii nu depindeau de episcop în astfel de cauze. 12. M. Benedetto Ballatis da Cortona. Vasile Lupu probabil auzise de noua congregaţie a Curiei romane. Pe de altă parte. 174 [în continuare se va cita Călători Străini]. Observaţia a fost emisă în contextul în care Parcević se referea la sesizarea făcută de domn la faptul că misionarii Vito Piluzzi şi Gianbattista del Monte l-ar fi judecat şi pedepsit pe un al treilea misionar.n.

p. Cert este faptul că fiecare domn putea să confirme sau nu hotărârile predecesorului său în astfel de chestiuni. 226-229 10 A se vedea declaraţia lui Paolo Bonici la 1632. „împuternicirea”. p. cât şi faptul că Radu Mihnea pare a fi manifestat în secret un real ataşament faţă de credinţa romană10. priceput şi plin de râvnă în cârmuirea sa. 25 11 Ibidem. 1932. în Călători străini. 26 9 Petru Şchiopul la îndemnul papei Clement al VIII-lea a interzis propaganda luterană în Moldova şi a obligat pe toţi „ereticii” să se boteze la catolicism – pentru mai multe detalii a se vedea Chiril Karakalevskij. în „Revista Catolică”. preţuit şi slăvit […]. vol. Bucureşti. 300-301 . 1972. care. dacă se consideră celebrul caz al predecesorului său. ed. „scrisorile Sanctităţii sale prin care să fiu recomandat [Bandini]”11. Marco Bandini. I. Editura Ştiinţifică. numit administrator apostolic al Moldovei în 1644. un astfel de gest de bunăvoinţă nu pare a fi improbabil. 191-201. care domnea în Moldova (1623-1626). Nu este deloc sigur dacă toate aceste limite de competenţă erau strict delimitate şi respectate indiferent de circumstanţe. Deşi existenţa acestei patente a fost pusă sub semnul întrebării de editorii Călătorilor străini. ulterior. a II-a. Ţările Române şi Italia până la 1600. Editura Ministerului Instrucţiunii Publice. 2/1913. Domnul Vasile Lupu. Relaţiunile dintre domnii români şi Sf. mai ales. ca cineva să împiedice activitatea misionarului respectiv. punându-i şi pecetea stăpânului nostru. şi că de aceste reconfirmări depindea prelungirea valabilităţii respectivelor drepturi ale misionarilor. de asemenea.103 - . el poate să înfiinţeze biserici şi mănăstiri şi să achiziţioneze terenuri pentru a putea obţine venituri. p. şi dacă trece drept foarte puternic. căci în felul acesta sper să am din partea principelui ogni gratia e consolatione. mai precis.”12 Se remarcă faptul că domnul pretindea ca 8 Ibidem. urmaşul său”8. vrea să fie recunoscut. va pretinde arhiepiscopului. în mod explicit. George Lăzărescu. Valoarea scrisorilor de autorizare pentru domnii Moldovei reiese foarte pregnant când analizăm cazul arhiepiscopului de Marcianopol. de aceea este de mare trebuinţă ca eminenţele lor să binevoiască a-i trimite o scrisoare în numele în numele sanctităţii sale. după cum şi este. „mi-a fost întărită de noul domn [Miron Barnovschi]. Kotnarski detaliază motivele formale ale acestei cereri a domnului: „căci fiind el atât de măreţ. V. N. i-ar fi acordat o patentă. 300 12 Ibidem.ordin spiritual (asistenţa religioasă acordată credincioşilor de rit roman). prin intermediul secretarului său de limbă latină şi polonă. Iorga. p. Bucureşti. Acelaşi Paolo Bonici consemna în relaţia sa din 1632 înaintată Congregaţiei faptul că Radu Mihnea. p. p. ca răspuns la cererea lui Bandini de a i se da „o scrisoare de liberă exercitare a conducerii spirituale a turmei de credincioşi catolici în cuprinsul ţării sale” (cerere făcută la prima sa audienţă în 5 noiembrie 1644). stabilirea vreunui luteran în Moldova. nr. vol. Totodată se precizează faptul că domnul interzicea. Kotnarski. Petru Şchiopul9. Scaun în a doua jumătate a veacului al XVI-lea după documente inedite din arhivele Vaticanului. Patenta în sine este poate mult mai interesantă din punct de vedere al conţinutului: ea interzicea pe de o parte convertirea oricărui catolic la ortodoxie şi. Nicolae Stoicescu. atunci şi el pretinde să fie onorat cu scrisori din partea unor principi şi feţe de cea mai mare cinste. Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor. p. 175-207.

deoarece nu avea pecetea obişnuită. a bulelor papale. Pe de altă parte. episcopul de Bacău. şi atunci ne vom îngriji să-i dăm toată acea satisfacţie care era acordată mai înainte predecesorilor voştri”13. care a venit aici. nici în chestiunile spiritule. căci dacă ar fi fost aşa. dintr-un alt mesaj transmis prin Kotnarski de către domn. timbrat. care avea o părere extrem de proastă despre Congregaţie: Bandini pune în gura acestuia afirmaţia că Sacra Congregaţie „nu este decât vânt şi fum şi că prinde muştele din aer şi că singur Pontificele există. această condiţie pare să fi fost pusă în primul rând deoarece a fost luată în considerare calitatea de episcop a lui Bandini15. Kotnarski va respinge valabilitatea decretului emis de Propaganda. aşa cum notează Bandini însuşi: „Principele şi curtea sa nu înţeleg ce sens are că sunt administratorul provinciei sale şi totodată arhiepiscop de Marcianopol. deci rog pe domnia voastră ilustrissimă [e vorba de secretarul Congregaţiei. p. De altfel. 302. p. fiind confirmată doar de semnătura prefectului Congregaţiei şi de sigiliul acestuia. –Ibidem. este atestată şi procedura reconfirmării de către domn a privilegiilor pentru fiecare conducător al Bisericii catolice din Moldova: lui Bandini i se cere să aştepte la mănăstirea din Bacău sosirea brevelor papale. nici în cele temporale”17. 301 14 Ibidem. funcţie însă care nu spunea nimic domnului. p. O posibilă explicaţie a insistenţei cu care Vasile Lupu îi cere lui Bandini să prezinte o autorizaţie semnată de papa însuşi. ar avea o scrisoare cât de mică îndreptată către mine. Pentru un simplu misionar o scrisoare de acreditare semnată de Congregaţie era suficientă.” – Ibidem. Lipsa unei acreditări valabile atrăgea după sine blocarea de către domnie a oricăror atribuţii legate de misiunea apostolică. pare a fi influenţa exercitată de secretarul său. şi cu atât mai mult ar trebui să fie înarmat cu ea un episcop”16. a făcut act neîndoielnic de renunţare la episcopia din această ţară (…). nefiind trimis de papă. a adus scrisori de la papă. oricât de mărunt. dincolo de orgoliul manifest al domnitorului. p. la 5 ianuarie 1645 acelaşi Bandini consemna că Vasile Lupu „până acuma [până la sosirea documentelor cerute de domn] nu mi-a concedat vreo libertate de acţiune oricât de mică.” – Ibidem. Într-o scrisoare trimisă secretarului Congregaţiei.arhiepiscopul să deţină în primul rând o autorizaţie emisă de însuşi pontiful roman. George Kotnarski (originar din Cotnari). întrucât orice misionar. sau cel puţin de la sacra Congregaţie. cardinalul Ingoli] ca în scrisoarea papei să i se lămurească acest lucru în modul şi forma pe care le pretinde. atârnată. p. 304 17 Ibidem. aşa cum reiese dintr-o declaraţie a lui Vasile Lupu consemnată de către acelaşi Bandini: „Cred că este un fals episcop [Bandini] şi vrea să mă înşele. pentru ca în momentul în care acestea vor ajunge la Iaşi „să putem judeca situaţia voastră. 301 16 Ibidem. p. p. pornind de la critica externă a documentului prezentat de Bandini. cardinalul Francesco Ingoli. 13 Ibidem. O altă remarcă a lui Bandini confirmă această opinie: „În acea audienţă [este vorba de prima audienţă acordată de domn arhiepiscopului la 6 noiembrie 1644] am fost întrebat de principe dacă prea Reverendul Monsenior Zamoisky. 307 . 301 15 Calitatea oficială a lui Bandini era de arhiepiscop de Marcianopol şi administrator apostolic al episcopiei Bacăului.”14 Desigur.104 - . 309.

sosit în Moldova în ianuarie 1650. vol. a stârnit o reacţie destul de dură a lui Vasile Lupu. care s-a simţit jignit totodată şi de faptul că episcopul plecase din ţară fără a-l anunţa în prealabil19. prezentându-se cu scrisorile de recomandare de la regele Poloniei şi de la nunţii apostolici din Germania şi Polonia. i-a îngăduit să umble în haină monahală. în „Apulum.105 - . VII. Misionarul Frontali afirma la 1764 că „de obicei domnul ţine întotdeauna un secretar catolic şi uneori la curte se mai găsesc câţiva catolici de la Constantinopol şi prin aceştia se pot obţine oarecare înlesniri atunci când prefectul se pricepe”21. Evitarea acestor îndatoriri echivala cu o ofensă gravă adusă autorităţii domneşti. Despre acest medic de confesiune catolică. se puteau găsi şi medici personali. care făceau parte din grupul „intimilor” domnului. 215-250 21 Călători străini. să judece şi să îndeplinească orice alte slujbe în legătură cu însărcinarea sa”18. aşa cum procedau şi episcopii ortodocşi. precum Polonia. nota că. Relaţia domniei cu misionarii apostolici din Moldova era adesea mediată de secretarii de confesiune catolică utilizaţi la curte pentru redactarea actelor în limba latină sau în alte limbi utilizate în cancelariile statelor catolice europene. numirea unui prefect apostolic) sau părăsirea ţării de către prefect sau misionari. conducătorul misiunii apostolice (vice-prefectul sau prefectul) beneficia de acelaşi statut în faţa domnului ca şi episcopii ortodocşi. IX. Spre exemplu. pp. apropiat al lui Vasile Lupu. fără să anunţe în persoană acest lucru şi domnului. Odată recunoscută valabilitatea acreditărilor. 49 20 Pentru consideraţii generale privind secretarii domneşti de limba latină a se vedea studiul lui Dumitru Ciurea. Totodată. Observaţii pe marginea documentelor latine româneşti (studiu de diplomatică). domnul consimţea să elibereze autorizaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii către respectivul misionar. noi primim multe favoruri şi . Bartolomeo Bassetti era autorizat în 1641 de către Vasile Lupu să activeze ca vicar general al Moldovei la intervenţia personală a renumitului medic scandinav Scoccardi (numele său real era H. 428 19 Ibidem. p. signor doctor Andrea Scocardi. Ca reprezentant al celei mai importante comunităţi confesionale. pentru a-şi aduce omagiul său („închinarea”). Buletinul Muzeului regional Alba-Iulia” tom II. apreciind ajutorul pe care acesta îl oferă misiunii apostolice: „Prin mijlocirea acestui medic. vol. el trebuind astfel să se supună unor uzanţe specifice curţii domneşti. 1943-1945. p. orice schimbare în structura misiunii (ca de exemplu. 44. Astfel. a doua după comunitatea majoritară. vol. dar şi alte personaje care puteau servi în anumite circumstanţe ca emisari diplomatici sau curieri. Faptul că Baksić îl numise vicar apostolic al său în Moldova pe Bassetti. Minoritul conventual Bernardino Valentini da Perugia. Imperiul romano-german sau statele italiene (inclusiv statul papal)20. Alături de aceşti secretari. Vasile Lupu „i-a dat încuviinţarea sa spre a putea administra sfintele taine în principatul său. p. trebuiau anunţate în prealabil domnului. Skovgaard)22. 354 22 Ibidem. Bartolomeo Bassetti are numai cuvinte de laudă. VII. acesta era obligat să se prezinte la palatul domnesc în fiecare an de Bobotează. p. De 18 Ibidem.

p. p.106 - . prezenta pericol de incendiu. Alcuni „confidenti” del bailaggio veneto di Costantinopoli nel Seicento. Domnitorul intenţiona să dărâme biserica deoarece aceasta fiind construită din lemn şi plasată foarte aproape de mănăstirea Trei Ierarhi. p. despre care vice-prefectul Gasparo da Noto se exprima în termeni laudativi faţă de Bandini25. 1972. 53. ginerele lui Vasile Lupu. vol. este un anume Cohen sau Coen. vol. cât şi împotriva episcopului de Bacău. Voievozi şi medici de curte. 28 Iezuitul Paul Beke declara că acesta ar fi încercat la un moment dat să intre în rândurile ordinului. fie pe aşa-numiţii „preoţi naţionali” (indigeni). p. 287 25 Ibidem. pentru salvarea bisericii catolice din Iaşi. aceştia puteau la fel de bine să se opună misiunii. V. Intervenţia paharnicului său l-a determinat să renunţe la materializarea acestei intenţii. 75 . aceşti consilieri intimi ai domnului au avut un mare rol în influenţarea deciziilor acestuia în favoarea misionarilor catolici din Moldova (fie franciscani conventuali. Dar. pp. ci se manifesta activ şi ca cenzor al comportării acestora. 315 26 Ibidem. Ioan Batista Bărcuţă (fost alumn al Propagandei). De altfel. susţinător al catolicilor. Dimitrie Cigala venit de la Constantinopol26. V (2003). fie iezuiţi). p. în „Annuario”. fiind ostil minoriţilor conventuali28. polonezul Kienarski. George Kotnarski (sau Kutnarski). Dar acesta nu se mărginea să protejeze pe misionari. aceasta fiind ameninţată cu dărâmarea27. Secretarul de limbă polonă şi latină al domnului Vasile Lupu. favorizând fie pe iezuiţi. 304-306 24 Călători străini. Jan Dluski29. vol. deoarece majoritatea dintre ei erau de confesiune catolică. s-a manifestat ca un susţinător fervent al franciscanilor conventuali23. ce aparţinea misiunii. el fiind zilnic pe lângă domn şi fiind iubit şi respectat de el pentru capacitatea sa în diferite ştiinţe. p. vol. Ambrogio Grillo. Secretarul de limbă latină şi polonă al domnului Dumitraşcu Cantacuzino. 90 27 Ibidem. 23 Pentru o discuţie privind cariera lui Ambrogio Grillo a se vedea printre altele Cristian Luca. vol. va urma aceeaşi politică anti-misionară. căsătorit cu una din fiicele domnului.altfel. atât împotriva misionarilor italieni. IX. dar ar fi fost respins pe motiv de sănătate – Ibidem. milostiviri. susţinându-l pe preotul din Cotnari. fiul bailului Veneţiei la Constantinopol. Dar. secretarul Congregaţiei. V. 2003. s-a arătat un fervent susţinător şi simpatizant al iezuiţilor. VII. Prefectul Francesco Bossi menţiona la 1725 sprijinul dat de paharnicul domnului Mihai Racoviţă.” – Ibidem. Spre exemplu. Un alt medic de curte al lui Vasile Lupu. Bucureşti. catolic de confesiune. p. Cu privire la activitatea acestui medic de curte a se vedea sinteza lui Nicolae Vătămanu. Ed. pp. Vito Piluzzi îl menţiona în 1671 pe medicul de curte al domnului Gheorghe Duca. Editura Enciclopedică. catolicul Sciotto. Ruxandra. Enciclopedică Română. acelaşi Kienarski se pare că ar fi determinat atitudinea foarte binevoitoare faţă de misionari a domnitorului Antonie Ruset (1675-1678) după cum nota Urbano Cerri. VII. 150. reuşind să determine rechemarea la Constantinopol a vice- prefectului Pietro Paolo Garavini da Faenza pentru faptul că acesta scandalizase pe catolicii din Iaşi prin comportamentul său24. Bucureşti. 139-147. 278 29 Ibidem. medicii de curte ai domnilor de la Iaşi din secolele XVII-XVIII se vor dovedi în general susţinători ai misiunii.

VIII. IX. fost prefect al misiunii apostolice din Moldova. 115 37 Ibidem. . Refuzul Congregaţiei de a-l numi pe Tozzetti ca prefect a fost justificat pe de o parte de principiul neamestecului autorităţilor laice în numirea prefectului. IX. dar acesta a refuzat “căci toată nădejdea mi-am pus-o în bunătatea Eminenţelor lor şi nu în altă persoană” (este vorba de o scrisoare expediată secretarului Congregaţiei în data de 8 august 1670 din Baia) – Ibidem. p. prin care cerea menţinerea în Moldova a misionarului Francesco Renzi. Grigore Callimachi. Vasile Lupu insista pe lângă Congregaţie pentru suplimentarea numărului de misionari apostolici din Moldova cu alţi patru minoriţi conventuali italieni33. La 1740 domnitorul Grigore II Ghica cerea Congregaţiei retrimiterea în Moldova a lui Francescantonio Manzi în calitate de prefect apostolic37. p. Venirea lui Giovanni Hrisostomo dei Giovanni în Moldova ca prefect apostolic a fost contestată de italianul Gianpietro Nagni. în plus. p. iar pe de altă parte Hrisostomo dei Giovanni chiar ştia cele două limbi pretinse de Nagni (în schimb nu prea cunoştea limba română!). p. Piluzzi nu avea cum să accepte propunerea domnului. a dăruit satul Spărieţi bisericii sale parohiale. vezi şi vol. 310. Nagni va încerca să îl compromită pe Hrisostomo şi în faţa noului domn. Iliaş Alexandru (1666-1668) îi ceruse în 1668 lui Piluzzi să preia administraţia bunurilor episcopale din Bacău. 488 31 Ibidem. care afirmă că ea a sosit la comandantul cetăţii Cameniţa în data de 17 ianuarie 1740 în timp ce el se afla la mănăstirea din oraş – Ibidem. 43. V. 438. vol. vol. De altfel. deoarece numai Congregaţia putea decide în această privinţă. p. 36 Ibidem. fostul său dascăl36. Tot Vasile Lupu scria pe 20 mai 1642 o scrisoare de recomandare pentru Bassetti. Dumitraşcu Cantacuzino insista pe lângă Curia Romană. p. 293 32 Ibidem. împotriva dorinţei vice-prefectului apostolic. p. Domnia se va implica şi în numirea misionarilor. 74 35 Ibidem. printr-o scrisoare expediată în primăvara lui 1685. vol. l-a convins pe domnitor în 1744 să aprobe ca iezuiţii Andras Patai şi Gyorgy Szegedi să desfăşoare activitate misionară în comunităţile maghiare din Moldova. Domnul Constantin Duca trimitea în iulie 1695 o scrisoare Propagandei. 87. care în 1766 scria Congregaţiei să fie trimis în Moldova ca prefect misionarul Antonio Tozzetti32. Giovanni Ausilia31. pentru care de altfel va întocmi un act de cedare35. ca administrator al episcopiei catolice de Bacău. aşa cum 30 Ibidem. Pisarul domnitorului Ioan Mavrocordat. Astfel. şi predecesorul său. deoarece pune în evidenţă rezistenţa misionarilor la încercările domniei de a controla efectiv deciziile Bisericii Catolice din Moldova. 92 34 Ibidem. 33 Ibidem. Scrisoarea este menţionată şi de Manzi însuşi. De altfel. Domnitorul îl stima pe Manzi. secretarul domnitorului Grigore al III-lea Ghica. p. 296. vol. Antonio Epis. prin care solicita Congregaţiei retrimiterea acestuia în Moldova34.107 - . Argumentul lui Piluzzi este foarte interesant. p.într-un raport adresat papei Inocenţiu al XI-lea30. În anumite cazuri. chiar unii misionari vor insista pentru ca domnul să emită o decizie de suspendare sau de mutare în altă parohie a unui cleric catolic. pentru numirea misionarului Vito Piluzzi. Nagni ceruse ca prefectul misiunii din Moldova să fie cunoscător al limbilor franceză şi greacă. dovadă fiind faptul că i l-a încredinţat pe fiul său Scarlat ca discipol la limba italiană şi. V. p.

vol. Prietenia lui Renzi cu familia Costineştilor (Antioh guverna ajutat de familia Ruseteştilor. p. misionarul Giovanni Bartolomeo Frontali menţiona atmosfera de suspiciune care domina Moldova în acea vreme vizavi de activitatea misionară: „aici nu este niciun mijloc de a trimite o scrisoare din cauza marilor bănuieli ale acestor schismatici”43. 1939. vol. 43 Ibidem. vol. nu lăsa prea mult spaţiu de manevră Moldovei. Controlul Porţii. transmiţând scrisori tainice” hatmanului Poloniei. p. Le controversie tra i Minori conventuali e i Gesuiti nelle missioni di Moldavia (Romania). care. IX. obligată să-şi respecte statutul de provincie autonomă. dar şi din nord (Hotin). Josafat Parysiewicz. 348 44 Ibidem. 114 41 Francisc Pall. Constantin Duca)42. p. inamicii acestora) ca şi legăturile sale cu Polonia au constituit tot atâtea motive ale morţii sale violente. Ioan Baptista Bărcuţă. care suspecta pe clericul catolic de acţiuni antiotomane39. dependentă de turci. IV. VII. vol. în scrisoarea adresată cardinalilor Congregaţiei în 14 august 1680. p. Un episod. Antioh Cantemir. În februarie 1725. atitudine care ducea frecvent la scandaluri. afirma că: „Dacă nu veţi scrie domnului Nunţiu ca să obţină de la rege o scrisoare adresată domnului [e vorba de Gheorghe Duca] ca să poată fi dus în altă parte. este încarcerarea prefectului apostolic Giovanni Francesco Bossi în 1724 de către domnitorul Mihai Racoviţă la ordinul paşei de Hotin.108 - . 188 42 Ibidem. Misionarul Francescantonio Renzi va fi încarcerat de către Constantin Cantemir la 1691 „pentru servicii aduse creştinătăţii. În scrisoarea trimisă Congregaţiei în data de 10 decembrie 1747. Piluzzi nota la 1671 despre vicarul episcopal Petru Parcević că: „Îmi îngădui să cred că din cauză că el se amestecă prea mult în pricinile lumeşti nu îi va fi îngăduită şederea în ţară (…)”44. 95 . atunci nu va fi pace între catolici. p. Renzi ar fi fost executat la o dată incertă de către fiul domnitorului. foarte semnificativ în ceea ce priveşte relaţiile dintre domnie şi turci.încerca Vito Piluzzi. de către prefectul Romualdo Cardi la 1730. VII. nu era în măsură să încânte autorităţile. domnitorul Constantin Duca (fost elev al lui Renzi) organiza o anchetă cu privire la acuzaţiile aduse fostului său magistru de implicare într-un complot împotriva domnitorului Dimitrie Cantemir41.”38 Intervenţia domniei este adesea motivată şi de raţiuni de ordin politic. în „Diplomatarium Italicum”. Roma. exercitat prin paşalele din sudul Basarabiei. vol. Libreria di scienze e lettere. vol. Hotărârea paşei de Hotin fusese determinată de interceptarea unor scrisori ale lui Bossi expediate episcopului de Bacău. comportamentul misionarilor şi prefecţilor apostolici era atent monitorizat de domnie. Jablonowski40. 38 Ibidem. criticând dur comportarea abuzivă a preotului din Cotnari. 116. Astfel. prefectul era eliberat la intervenţia unui boier moldovean cu influenţă la Constantinopol. nici atitudinea de neglijare a îndatoririlor spirituale de către unii clerici cu o moralitate îndoielnică. IX. VIII. p. 146-147. La 1695. Pe de altă parte. deoarece situaţiile în care aceştia puteau deveni informatori ai statelor catolice inamice Porţii trebuiau pe cât posibil evitate. (care i-a succedat la tron partizanului Costineştilor. 104 39 Ibidem. 40 Ibidem. p. Moartea lui Renzi este menţionată mult mai târziu.

Prefectul Bossi afirma în 1725 că misionarii plăteau văcăritul la acea dată şi că „se şi şopteşte că în afară de taxa pomenită (…) va trebui să mai plătim o alta. 278. la 1672. prin scutiri de diverse taxe şi impozite. potrivit statutului lor social. Iar preoţii schismatici cu toţii. vestit prin fiscalitatea insuportabilă pe care o practica. în general. fie pentru preoţi. o scutire foarte importantă pentru misionari era aceea a exceptării slujitorilor lor personali de la plata oricăror impozite. vol. vol. la mari distanţe unele de altele. numită fumărit (…)”49. aşa cum se întâmpla în cazul posluşnicilor care se aflau în slujba mănăstirilor sau bisericilor (a se vedea privilegiul emis de Constantin Duca la 1701). Pe de altă parte. 149 .109 - . vorbind despre bunăvoinţa pe care o arată domnul catolicilor (…) Într-adevăr orice subsidii sau imunităţi au cerut până acum catolicii. vol. aceştia se arată mai darnici faţă de ai noştri decât faţă de călugării lor. Editura Sapientia. 397 47 Vezi Emil Dumea. fiindcă ele asigurau posibilitatea unor cât de mici acumulări. Pentru misionari. p. 2003. Iaşi. în condiţiile în care. 233-234. Beke continua în acelaşi ton: „Ar trebui să urmez mai departe relaţiunea mea. faţă de întreg clerul catolic din Moldova se traducea. 48 Ibidem. VII. le-au dobândit cu cea mai mare uşurinţă de la el: fie pentru biserică. 351. ca să sature cu bani pe tiran cu sfetnicii săi”48. spre exemplu. p. 280. Dar nici clerul catolic nu se va putea sustrage fluctuaţiilor în ceea ce priveşte politica fiscală dusă de domnia Moldovei de-a lungul celor două secole. şi monahii cu toţii. dau cens şi dijme”45. cel mai adesea. în drumul spre Polonia îl găsea pe Vito Piluzzi „legat şi plângea ca un copil. Politica fiscală a domniei faţă de misionarii catolici şi. Scutirea respectivă le permitea misionarilor să întreţină servitori. în general.” – Ibidem. V.”46 În secolul al XVIII-lea misionarii apostolici erau scutiţi de văcărit şi fumărit. anul în care trupele turceşti şi tătare devastează Moldova. p. era hotărât să vândă lucrurile din casă. p. pp. VII. vol. 74 49 Ibidem. fie din fudulie şi din ambiţia de a dobândi faimă. unele din aceste scutiri depăşind chiar privilegiile fiscale ale clerului ortodox. p. La 1644 iezuitul Paul Beke creionând un portret foarte elogios al domnitorului Vasile Lupu. Relaţia anonimă de la 1685 preciza că „(…)ceea ce e de mai mare însemnătate şi aduce mai mare câştig acelor misionari sunt imunităţile şi privilegiile pe care misionarii noştri le au de la domn şi de la ţară. Călători străini. Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea. Prefectul Ausilia consemna la 1745 că de 5-6 ani 45 Călători străini. misionarul Antonio Rossi din Galaţi. p. „Tiranul” la care se referea Piluzzi era domnitorul Gheorghe Duca în ultimul an al celei de-a doua domnii din Moldova. Fie dintr-un obicei înrădăcinat al ţării şi al domnilor de mai înainte. nota: „Simţământul de care este însufleţit acest domn faţă de credinţa catolică apare limpede chiar din faptul că numai preoţii catolici sunt scutiţi de dijme şi de cens. V. IX. 46 Ibidem. vol. aceste scutiri erau extrem de importante. Astfel. două dintre impozitele indispensabile pentru colectarea veniturilor la vistieria statului47. caii (supuşi de regulă taxei văcăritului) erau absolut necesari pentru a se putea acorda asistenţă religioasă unor comunităţi aflate.

domnii nu mai voiau să reconfirme scutirea misionarilor catolici de văcărit50. Acelaşi,
relatând episodul pedepsirii de către domnitorul Constantin Mavrocordat a unor ţărani
care atacaseră pe misionarul Giovanni Battista Vanucci furându-i şi calul,
menţionează cu o oarecare amărăciune „Şi cu toate acestea, nu s-a putut dobândi acea
carte de scutire [de văcărit] şi nici îngăduinţa de a ţine în slujbă trei oameni de fiecare
misionar cu scutire de taxă”. Ausilia avea motive să fie nemulţumit, deoarece astfel de
scutiri de taxe fuseseră prevăzute de un firman al sultanului Mahmud I. El chiar va
cere Congregaţiei să intervină pe lângă marele vizir pentru ca domnul să fie obligat
prin ordin (firman) să dea aceste scutiri. Nici misionarul Giovanni Frontali nu se arăta
prea mulţumit consemnând la 1764: „acum nu se mai bucură misionarii de acele
privilegii [fiscale] de care s-au bucurat întotdeauna cu doi servitori scutiţi de taxă
pentru fiecare misionar şi cu scutirea câtorva animale cum ar fi doi cai, două vaci
pentru uşurarea lor (…)”şi preciza că „aceste privilegii nu se pot recăpăta decât cu
mare greutate, pentru că fiecare domn cere confirmarea predecesorului său”51.
Misionarul Giovanni Battista Vanucci menţiona la 1748 că: „Privilegiile bisericilor
noastre au fost ridicate încă de acum opt ani de aceşti principi, le plătim dare; nu mai
putem face faţă acestei situaţii”52.
În ceea ce priveşte implicaţiile juridice care interveneau în raporturile dintre
domnie şi misionarii apostolici, formal domnia nu se putea implica în cauze civile sau
chiar penale care interveneau între clericii catolici (misionari). Paul Beke nota: „dacă
un călugăr sau preot schismatic stârneşte nemulţumirea poporului şi acest fapt ajunge
la cunoştinţa domnului şi episcopul sau arhiepiscopul căruia i se pune în vedere nu
pedepseşte pe vinovat, atunci însuşi domnul îl pedepseşte foarte rău, aruncându-l în
lanţuri în temniţă. Şi de câte ori ajunge la urechile domnului ceva despre vreun preot
sau călugăr catolic, domnul se mânie şi se plânge rău că primaţii bisericii romane nu
trimit un episcop pentru „ungurii” lor, căci aşa numeşte el pe catolici, căci el nu are
niciun amestec cu preoţii acestora, întrucât ei sunt supuşi unei puteri mai mari, anume
Pontificelui roman”53. În acelaşi fel s-ar fi exprimat şi domnitorul Gheorghe Duca în
1671 (după cum consemna Petru Parcević la data respectivă): „Noi ştim că şi la latini
e aceeaşi bună rânduială care este şi se păzeşte printre ai noştri; aşadar episcopul face
totul”54.
Altfel, în ceea ce priveşte statutul juridic al misionarilor, principiul
neamestecului autorităţilor seculare în orice fel de cauze impunea jurisdicţia
autorităţilor ecleziastice ca fiind absolută. De facto însă, datorită absenţei unei
structuri ecleziastice coerente şi capabile să exercite astfel de atribuţii, sursele
contemporane consemnează numeroase cazuri de amestec a domniei în litigii survenite
50
Ibidem, p. 316
51
Ibidem, p. 351.
52
Ibidem, p. 360.
53
Ibidem, vol. V, p. 278
54
Ibidem, vol. VII, p. 174
- 110 -

între misionari, dar acest lucru nu se întâmplă, de regulă, atât la iniţiativa domnului,
cât la iniţiativa clericilor implicaţi55. Raportul episcopului catolic Ştefan Atanasie
Rudzinski privind sinodul Bisericii catolice din Moldova din 27 aprilie – 1 mai 1663
menţiona la punctul 9 faptul că misionarii refuză să asculte de autoritatea episcopului
de Bacău: „Ei fug de autoritatea episcopilor, când vin, făcând apel înaintea domnului
care e laic şi schismatic”56. Unul din exemplele concrete care ilustrează afirmaţia lui
Rudzinski este conflictul survenit în 1641 între misionari şi comunitatea catolică din
Iaşi, primii fiind acuzaţi în faţa lui Baksić că l-ar fi bătut pe preotul paroh şi l-ar fi dus
la domn (adică la judecata domnească)57. Acelaşi Baksić prezintă cazul preotului
catolic din Săbăoani, acuzându-l că se plânge înaintea domnului de alţi prelaţi catolici,
făcându-se credibil datorită vârstei sale înaintate58.
Dar, poate cel mai elocvent exemplu în acest sens este dat de îndelungul
conflict dintre misionarii minoriţi conventuali şi iezuiţi, conflict în care rolul domniei
va fi unul foarte important şi chiar decisiv în anumite circumstanţe59. Astfel, la 1645,
domnul Vasile Lupu intervenea în litigiul care survenise între misionarii franciscani
conventuali şi iezuiţi la Iaşi, aşa cum relata provincialul franciscanilor conventuali din
Transilvania, Antonio da Brisello, într-o scrisoare expediată pe 14 iulie 1645 din Iaşi:
„S-a dezbătut în Divan în faţa domnului nostru un proces împotriva iezuiţilor care
cotropiseră biserica şi casa noastră, a franciscanilor, singura care aparţine catolicilor în
acest oraş. Am căpătat în cele din urmă o hotărâre favorabilă de restituire in integrum
cu un hrisov de întărire a daniei făcută ordinului de acel domn”60.
Un alt proces în care va interveni domnia este cel declanşat între prefectul
apostolic Giovanni Battista Volponi da Fiorentino (1689-1695) şi unul din misionarii
săi, Francesco Antonio Renzi da Stipite, conflict mediat de domnitorul Constantin
Duca în favoarea lui Renzi care ştiuse să îşi atragă aliaţi la curtea domnului61.
Interesantă este şi intervenţia prefectului Giovanni Maria Ausilia la 1745 pe
lângă domnul Constantin Mavrocordat, clericul catolic cerând, fără succes însă,
emiterea unei hotărâri domneşti care să interzică desfăşurarea de şezători, deoarece, în

55
Există însă şi cazuri în care domnul decide aplicarea de pedepse penale unor prelaţi catolici, fără a
exista vreo sesizare în acest sens. Vito Piluzzi relatează la 1670 despre episodul întemniţării vicarului
episcopal Paolo Observantul şi a unui iezuit, Sebastian, de către domnul Iliaş Alexandru la 1668: „Acum
doi ani Iliaş Vodă a închis pe părintele Paolo Observantul, vicarul de Bacău şi pe părintele Sebastian
iezuitul, osândindu-i la spânzurătoare. Am alergat la un nobil italian, rugându-l cu toată supunerea să se
roage de domn să nu ne facă asemenea batjocură (…)” – Ibidem, vol. VII, p. 87.
56
Ibidem, vol. V, p. 150. Rudzinski se referă la franciscanul observant George Tomassi (Mancić) şi la
vicarul fostului episcop de Bacău, Vlas Koicević, care l-ar fi chemat în trei rânduri la judecată în faţa
domnului.
57
Ibidem, vol. V, p. 234
58
Ibidem, p. 243
59
A se vedea documentatul studiu al lui Francisc Pall, Le controversie, passim
60
Călători străini, vol. V, p. 398
61
Ibidem, vol. VII, p. 387. Renzi a fost susţinut de domnitor şi pentru faptul că fiul acestuia, Constantin,
era unul din elevii misionarului.
- 111 -

timpul acestora foarte multe fete catolice fugeau cu băieţi ortodocşi pentru a se
căsători, iar prin căsătorie majoritatea acestora trecea la ritul răsăritean62. Acelaşi
Ausilia menţionează că domnitorul a dat o sentinţă favorabilă misionarilor în ceea ce
priveşte recuperarea unei moşii ce aparţinuse bisericii catolice din Huşi63.
Există şi exemple de misionari catolici judecaţi de autorităţile locale
(reprezentanţi ai autorităţii domneşti). Piluzzi relatează cazul preotului Ioan Baptista
Bărcuţă, acuzat în 1671 de concubinaj: „ (…) judecătorul schismaticilor a ajuns să
facă judecata asupra acestui delict împotriva numitului preot, spre ruşinea întregii
comunităţi catolice”64.
Domnia intervenea şi în cazul unor litigii survenite între misionari şi Biserica
ortodoxă, mai ales în ceea ce priveşte practica rebotezării catolicilor. Deşi, în general,
preoţii ortodocşi puteau să recurgă în mod nestingherit la convertirea catolicilor la
ortodoxie, practica rebotezării acestora era în unele cazuri blamată de către domnie,
sub motiv că şi catolicii sunt creştini, botezul lor fiind deci valabil. Este adevărat, însă,
că aceste iniţiative ale domniei erau cel mai adesea determinate de intervenţia
insistentă a unor misionari catolici. Menţionăm aici, spre exemplu, intervenţia lui
Bartolomeo Bassetti pe lângă domnitorul Vasile Lupu, pentru ca acesta să oprească
actele de violenţă ale unor preoţi ortodocşi din Iaşi împotriva sacristanului bisericii
catolice din oraş, pe motiv că acesta anulase rebotezarea la ortodoxie a unei femei
fostă romano-catolică. Bassetti redă peroraţia furioasă a lui Vasile Lupu împotriva
actului rebotezării unui catolic de către ortodocşi: „Deci frâncii nu sunt creştini şi nu e
un acelaşi botez?” Bassetti precizează că acel preot ortodox care o rebotezase pe
femeie a fost încarcerat din porunca domnitorului pentru o săptămână65. Domnitorul
Constantin Mavrocordat îl obliga în 1733 pe mitropolitul Antonie să-şi ceară scuze
faţă de prefectul Cardi şi misionarul Francescantonio Manzi pentru faptul că îi lovise
şi îi încarcerase la mitropolie. De altfel, Mavrocordat va emite un privilegiu în
favoarea minoriţilor prin care orice proces al acestora cu terţi urma a fi preluat de
tribunalul domnesc pentru a se garanta o judecată imparţială66.
Datorită faptului că misionarii erau, în marea lor majoritate, cunoscători ai
limbii latine, dar şi a altor limbi utilizate de cancelariile occidentale (italiană, germană,
franceză), determina adesea pe domnitorii de la Iaşi să se folosească de competenţele
unora dintre ei pe post de secretari de cancelarie sau emisari diplomatici. Astfel, chiar
primul misionar apostolic din Moldova, Andrea Bogoslavić, va fi folosit de către
domnitorul Radu Mihnea pe post de secretar, aşa cum nota dezaprobator Marco
Bandini în relaţia sa privind misiunea din Moldova67. Misionarul Paolo Bonici a
62
Ibidem, vol. IX, p. 316
63
Ibidem, p. 319. Ausilia menţionează că a plătit pentru acest proces 15 scuzi.
64
Ibidem, vol. VII, p. 97-98
65
Ibidem, vol. VII, p. 51. Ulterior, slujitorii mitropolitului s-ar fi răzbunat pe Bassetti, atacându-l violent
şi închizându-l la mitropolie „pentru o oră.” – Ibidem
66
Francisc Pall, Le controversie, p. 208
67
Vezi V. A. Urechia, Codex Bandinus. Memorii asupra scrierei lui Bandinus de la 1646, Bucureşti,
Carol Göbl, 1895, p. 220-221: „slujea în mod scandalos de secretar domnului în în pricini lumeşti”.
- 112 -

activat ca secretar de limbă italiană pe lângă domnul Radu Mihnea, după cum
consemna el însuşi în relaţia sa din 163268. Alţi misionari vor fi folosiţi ca emisari
diplomatici la marile puteri catolice europene cum ar fi Imperiul habsburgic sau
Polonia. Spre exemplu, la 18 septembrie 1685 Giovanni Battista del Monte era trimis
de Constantin Cantemir la hatmanul Poloniei, Jablonowski, pentru a-i afla intenţiile
(hatmanul se îndrepta cu o armată spre hotarele Moldovei, cu aparente planuri
agresive)69. La 1689 domnitorul Constantin Cantemir îl trimitea în solie la generalul
austriac Heissler pe misionarul Antonio Giorgini, pentru a negocia punerea ţării sub
protecţia Habsurgilor70.
Deşi componenta relaţiilor interconfesionale a fost foarte puţin prezentă în
agenda domnitorilor de la Iaşi, nu poate fi trecut cu vederea episodul sinodului
ortodox de la Iaşi din 1642. În acest context, gestul domnitorului Vasile Lupu de a-l
invita pe viceprefectul misiunii Bartolomeo Bassetti la respectivul sinod pentru a
expune doctrina catolică teologilor invitaţi de domn, în primul rând renumitului
Meletie Sirigul, demonstrează fără îndoială capacitatea domnului de a trece de
barierele confesionale, dar şi remarcabilul său simţ politic71. Prezenţa lui Bassetti a
legitimat sinodul, conferindu-i un statut similar unui conciliu ecumenic. Pe de altă
parte, Bassetti a fost la rândul său susţinut de domn în iniţiativa sa de a convoca un
sinod catolic la Cotnari, în ciuda opoziţiei unor preoţi parohi şi a secretarului George
Kotnarski.
Sprijinul domniei faţă de misionari se traducea uneori şi prin gesturi concrete
de generozitate, exprimate prin donaţii în bani şi danii imobiliare. În 1632, Alexandru
Iliaş dona misionarilor franciscani prin intermediul grecului Batişte Vevelli, unul din
curtenii săi apropiaţi, biserica parohială din Iaşi (provocând nemulţumirea enoriaşilor).
Domnul Ştefan Petriceicu (1672-1673) promitea lui Jan Gninski, solul Poloniei trimis
în 1672 pentru a confirma pacea cu otomanii, şi care în drum spre Constantinopol va
trece şi prin Moldova, că va da bani pentru reconstrucţia bisericii catolice din Iaşi,
distrusă de turci72. Dar abia Renzi obţinea în 1690 de la domnul Constantin Cantemir
donaţii pentru refacerea din temelii a bisericii73. Misionarul Francescantonio Manzi
obţinea la 1740 de la domnitorul Grigore al II-lea Ghica dreptul de a primi din vama
Iaşilor cantitatea de patru pfunzi de untdelemn pe lună, necesar pentru candelele
68
Călători străini, vol. V, p. 26
69
Ibidem, vol. VII, p. 215. Acelaşi Constantin Cantemir îl trimitea pe episcopul de Bacău, Jan Dluski, tot
în anul 1685 într-o solie la regele Poloniei, Jan Sobieski.
70
Ibidem, vol. VIII, p. 97-98
71
Pentru aspectele generale a se vedea lucrarea lui Constantin Şerban, Vasile Lupu, domn al Moldovei
(1634-1653), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1991, pp. 111-120 şi 188-193. De asemenea, pentru
implicaţiile sinodului din punctul de vedere al Bisericii Catolice a se consulta studiul Violetei Barbu,
Contrareforma catolică în Moldova la jumătatea secolului al XVII-lea, în Historia manet. Omagiu
Demeny Lajos, p. 327-364
72
Călători străini, vol. VII, p. 363
73
Ibidem, vol. VIII, p. 114
- 113 -

bisericii74. În plus, odată cu cererea sa adresată Propagandei ca Manzi să fie numit
prefect al misiunii din Moldova, domnitorul dăruia bisericii din Iaşi satul Sperieţi75.
Ca o concluzie generală, relaţiile dintre domnie şi misionarii catolici au
evoluat în funcţie de interesele concrete ale domniei în sprijinirea sau cel puţin
tolerarea catolicismului, interese care se circumscriu atât politicii generale a
Imperiului otoman, care îşi asigura o bună relaţie cu puterile occidentale şi prin
acordarea de privilegii cultului catolic, cât şi situaţiilor de conjunctură, de care domnia
era obligată să ţină seama. În ceea ce priveşte relaţia misiunii catolice cu Biserica
Ortodoxă, domnia a încercat de regulă să menţină un echilibru, asigurându-se că
zonele de jurisdicţie erau distinct separate şi respectate de ambele părţi.

Abstract

The article presents the main patterns of the relations between the Moldavian
ruling princes and the Catholic missionaries sent by Propaganda Fide from 17th to
the 18th century. The main goal of the author is to evaluate the principal directions in
the historical evolution of these relations using mainly a descriptive perspective, but
also trying to analyze the implications of the rulers’ decisions in their contexts. The
author structures his presentation on various issues such as the attitude of the
Moldavia rulers towards the relations between the Catholic missionaries and the
dominant Orthodox Church, the impact of fiscal policies on the missionary activity,
the judicial aspects concerning the rulers’ right to interfere in internal conflicts
between missionaries themselves etc. The presentation is based entirely on published
sources (e.g. the famous series Călători Străini), extendedly used in arguing various
interpretations.

74
Ibidem, vol. IX, p. 306
75
Satul respectiv aparţinuse unui anume Toma Gref, fost farmacist („spiţer”) al domnului, care fugise în
1739 odată cu retragerea ruşilor din Moldova – Ibidem, p. 310-311.
- 114 -

CÂTEVA REFLECŢII CU PRIVIRE LA REVOLUŢIA DE
LA 1848 PRILEJUITE DE CARTEA LUI NICOLAE ISAR,
DIN ISTORIA GENERAŢIEI DE LA 1848. REVOLUŢIE –
EXIL – DESTIN ISTORIC*

Sime PIROTICI

Iată că profesorul universitar Nicolae Isar, binecunoscut specialist în istoria
modernă a românilor, continuă să traverseze aceeaşi zodie bună care l-a făcut să ne
dea atâtea cărţi în ultimii ani. L-am auzit odată cum, răspunzând unei voci admirative
care-l complimenta pentru ultimele apariţii editoriale, sugera cu modestie că faptul ar
fi firesc la o vârstă ca a sa şi că va veni vremea când şi cei tineri acum, vor avea de
valorificat acumulările de peste viaţă. Adică va să vie pentru toţi o vreme a culesului.
Aşa să fie.
Ceea ce avem acum în faţă este acel gen de carte care apare ca o firească
recoltare când un specialist, după o viaţă de cercetări şi experienţe, – îl simţi – se
mişcă în domeniul său ca în propria sa casă. Autorul reuneşte unsprezece studii într-un
volum al cărui Cuvânt înainte este semnat de un alt specialist notoriu al perioadei,
academicianul Dan Berindei. Realizate în momente deosebite şi unele din ele
publicate anterior în diferite reviste de specialitate, aceste studii sunt legate împreună
prin acea tematică care a format obiectul ostenelilor autorului dea lungul mai multor
decenii: paşoptismul şi tot ce se leagă de el. Personalităţile, de prim rang, dar şi cele
de plan secund sau terţ, colaborarea, dar şi disputele lor, problemele şi atmosfera pre-
şi post-revoluţionară, lumea exilului românesc, remodularea obiectivelor urmărite de
elitele româneşti de la cele ale Revoluţiei, la cele ale Unirii şi apoi ale Independenţei,
toate acestea sunt, într-un fel sau altul, abordate în aceste studii. Sunt cele mai
frumoase patru decenii ale istoriei românilor, unice, magnifice, fără echivalent şi
absolut esenţiale pentru existenţa acestei naţiuni. Aşa cum arătam şi noi undeva, în
această epocă s-a cristalizat ADN-ul societăţii româneşti cu bune şi cu rele şi de aceea
apărarea sau condamnarea paşoptismului au furnizat temele-cheie ale filozofiei

*
N. Isar, Din istoria generaţiei de la 1848. revoluţie – exil – destin istoric, Bucureşti, Editura
Universitară, 2006, 270 p.
- 115 -

politice româneşti. Şi vor continua s-o facă, căci pentru toate explicaţiile profunde de
care avem nevoie ne vom întoarce la aceste decenii unde, cum spunea Lovinescu, se
află ,,geneza civilizaţiei române moderne”. Şi odată ce am spus aceasta credem că nu
mai este nevoie de nimic altceva ca să notăm importanţa unei cărţi pe care, ca pe
aceasta, ne-o oferă un specialist în paşoptism.
Deosebit de interesant este chiar studiul care deschide volumul, Tradiţie
creştină şi spirit paşnic în revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. În faţa acestui
titlu ne aşteptam, şi nu ne-am înşelat, să găsim un studiu asupra aspectelor ideologice,
mai exact asupra felului în care revoluţia din Ţara Românească, ca orice revoluţie, îşi
legitimează atacul la Ordine în favoarea Schimbării. S-ar putea observa că
problematica se circumscrie filozofiei politice. Aşa este, cu precizarea că autorul nu
împinge în această direcţie, ci se controlează auster în privinţa consideraţiilor
teoretice, acestea apărând doar ici şi colo, unde i se par strict necesare. În rest, cititorul
este lăsat să-şi tragă singur concluziile. O face însă pe baza materialului furnizat cu
acribie de Nicolae Isar care pe ansamblu pare că se retrage în umbră. Dar ca să
înţelegem miza lucrurilor pe care ni le oferă în acest studiu, sunt necesare câteva
scurte consideraţii.
Revenind la ideologie, dacă în societatea românească lucrurile seamănă cu
ceea ce ştim că s-a întâmplat în Occident în faze analoge, atunci ne-am aştepta ca
religiei să-i revină un rol de prim ordin. E cumva în firea lucrurilor: o burghezie care
devine destul de puternică pentru a se sumeţi în faţa feudalilor şi a pretinde
conducerea societăţii, sau măcar cooptarea la şefie, trebuie să-şi poată legitima
convingător aceste pretenţii şi de aici se trezeşte foamea ei de ideologie. Investighează
nerăbdătoare piaţa ideilor pentru a descoperi filozofia potrivită să accepte funcţie
ideologică şi se întâmplă că n-o găseşte... Criză!... Pe de altă parte, nici nu poate să şi-o
prepare singură fiindcă, după cum descoperă ea acum cu neplăcere, măreţia sa ca
burghezie, atâta câtă este, constă în a produce şi a circula mărfuri, cât despre aspectul
celălalt, e silită să-şi observe inapetenţa la a produce şi circula idei... Din nou criză!...
Iat-o, deci, în situaţia de a aştepta după singurul producător de idei abilitat:
intelectualitatea. Întâlnirea celor două, burghezie şi intelectualitate, va trebui să se
producă şi se va produce, dar cineva va întârzia şi cineva va avea de aşteptat. În
funcţie de cine va fi partea aşteptată vom avea tipologia primelor revoluţii burgheze
din Vest, căci Occidentul cunoaşte ambele situaţii.
Intelectualitatea are o extracţie socială diversă, chiar contradictorie, din cauza
căreia ea are o dinamică proprie care nu ţine neapărat pasul cu dezvoltarea burgheziei:
uneori anticipează cursul, se grăbeşte prin autori de geniu care ridică obloane şi
lărgesc perspective, alteori, parcă prea des, întârzie împotmolită prin teologii născute
în umbra mănăstirilor. Aşa că în Occident, intelectualitatea a întârziat uneori
efectuarea joncţiunii, preocupată fiind să-şi facă mai întâi chirurgiile spinoziene care
s-o degajeze de teologii; şi asta în condiţiile în care Spinoza nu se iveşte prea des.
Abia după un secol şi mai bine, în sfârşit, intelectualitatea se prezintă la întâlnire
- 116 -

Aşa se face că. dacă nu era un tun. au fost ceva dezavantaje. societăţii româneşti nu i-a rămas . ea putea să mai aştepte o etapă. e drept. Cu el burghezia putea face mai mult decât să cucerească puterea la ea acasă. Mai de timpuriu rotunjite. Altele fuseseră burgheziile păgubite – cea olandeză şi cea engleză – căci.117 - . E drept. Nici nu era de ales căci. Sortimentul era sărac.că o intelectualitate timpurie şi încă ecleziastă (Luther. le-a fost suficient pentru moment acestor burghezii. având în vedere că lecturată în altă grilă Biblia dă alt rezultat. pragmaticele şi nerăbdătoarele burghezii olandeză şi engleză au târguit ce au putut şi înşfăcând produsele religioase reformate le-au folosit după principiul .. cum spuneam. dar aceasta numai dacă ne plasăm în perspectiva largă unde s-a văzut că. calvinismul nu deschidea nicio perspectivă spre construirea Lumii. întârziase. Poate că întârziase. Calvin. fiindcă lucraseră cu un produs imatur. E adevărat că ideologia lor era înfăşurată în aceeaşi haină religioasă dar. au ideologizat rapid şi cu folos aşa că au putut realiza cele mai depline revoluţii.a. Cu diferenţa – ce se va dovedi salvatoare . putea – în perspectivă – să construiască Lumea. Când s-a întâmplat aceasta şi s-a văzut că filozofia contractualistă era cristalizată şi bună de livrat. Cum s-a descurcat societatea românească când a trecut prin situaţii analoge? Multe răspunsuri ne apar răscolind cărţile lui Nicolae Isar. totul se potrivea. era măcar o catapultă şi.filozofia contractului social. două burghezii matinale. În schimb. produsul venea la timp. Deocamdată. oferta ideologică se prezenta doar în forma tradiţională: cea a produsului religios. dar acum produsul întrecea toate aşteptările. calvinismul îndeosebi. timpul presa: era limpede că afacerile nu pot aştepta până când vor găsi cu cale să se nască creaţii intelectuale mai strălucite. aşteptau nerăbdătoare pe piaţa ideilor.fluturând produsul cu care era aşteptată . dar nu merita reproşuri şi nici nu i s-au făcut. spre deosebire de ce va oferi contractul social. ca principiu general. Înţelegând imediat ce li se oferă.) izbutise să amendeze şi să reformeze destule aspecte religioase.… cât despre Lume. pentru un sfârşit de secol XVI şi o primă jumătate de XVII era suficient: defrişaseră un prim câmp de lucru şi aveau ocupaţie. încât să poată face o schismă. dând ocol printr-o piaţă încă sărăcăcioasă.lasă că merge şi aşa”. o schismă era strictul necesar pentru a face utilizabile la luptă produsele religioase. produsul religios îşi efectua serviciul ideologic în tabăra adversarului aristocrat. intrată târziu în procesele modernizării. E limpede că. Ce era mai rău. cât să cucerească puterea la ele acasă. aceste burghezii se prezentaseră prea din vreme la întâlnire şi investigaseră zadarnic. unele şi în cartea de faţă. nu avea adică vocaţie universalistă. Au câştigat… iar succesul a validat metoda şi decizia lor de a nu aştepta. Or. Şi s-a dovedit că au avut dreptate. Pentru ele nimic nu întârziase. pândind ridicarea obloanelor. în perspectiva mică. Muncise mult să adune dintr- o jumătate de Europă acel trust poliglot de creiere pe care le reunise în şcoala contractualistă. au întors haina cu uzura pe dos şi s-au prezentat ca noi pe câmpurile de bătaie unde şi-au făcut şi ele revoluţia lor. americană şi franceză. deşi nu pentru ele fuseseră create. Zwingli ş. pe de altă parte. Soluţiile trebuiau găsite cu materialul ideologic existent. Occidentul a cunoscut ambele situaţii.

iar contractualismul fiindcă era prea raţional. nu făcea decât să i-l răpească. ar putea fi privite ca o notă specific românească. genuri. mai sus citat. Dacă erau luate separat.. Nicolae Isar ne ajută să constatăm cum. francezul nostru rămâne . . clasicismului. Dar. Cooperarea contract social – religie.decât să suprapună etapele asumându-le în concomitenţă. trebuie să acceptăm existenţa lui Dumnezeu . să le împletească ş. La fel în toate cele. în rest era liberă să se descurce cum putea. după care… Îl uitase acolo. uneori la acelaşi autor. singurul lucru pe care nu şi-l putea permite era să le trăiască în succesiune. coexistă de minune în spaţiul românesc. Acolo vedem cum. în XVIII. dintre Natură şi Dumnezeu. i se pare. Ceva mai târziu. îl vedem pe Vladimirescu la Padeş cum amestecă liniştit argumentul contractualist cu argumentul Dumnezeu. În Occident. şi a societăţii româneşti în ansamblu. Înainte s-o facă Heliade la Izlaz. Pe scurt. în literatură spre exemplu. deoarece n-a cunoscut o reformă şi o schismă şi deci n-a creat suport pentru contestarea Ordinii.dintr-o necesitate absolută”.face to face” doar cu societatea. Voltaire. a fi făcut suficient.tête-à-tête” cu societatea. Deşi de contractualism putem vorbi încă de la proclamaţia Vladimirescului de la Padeş şi chiar dinainte. englezul a putut s-o teoretizeze liniştit în termenii celui mai pur contractualism. deci liber să-i gândească guvernarea din zborul celei mai depline raţionalităţi. Simţind. lucrurile stătuseră exact invers. nici el ateu. Povestea burgheziei româneşti.d. toate combinaţiile fiind posibile. într-o sferă înaltă şi specială. procedează asemănător. pentru moment.. reiese un exemplu clar asupra felului în care elita revoluţionară de la 1848 a trebuit să se întărească combinând cu osârdie ceea ce Occidentul trăise separat: arsenalul ideologic religios cu cel contractualist. lucru care. odată recunoscut lucrul acesta. să le scurteze. cum elemente.118 - . în spaţiul românesc nici religia. coabitarea dintre dreptul natural şi cel divin. unde găsim puzderie de suprapuneri şi împletiri. romantismului. El recunoaşte mai întâi că. Aşa încât vedem – în ce ne priveşte cu limpezime abia acum datorită studiului lui Nicolae Isar – cum religia şi contractualismul sunt de-a dreptul obligate la cooperare. Aşa se face că vedem. la 1848. formule. să le întrepătrundă. spre exemplu.a. Era atât de obligatorie cooperarea aceasta încât era inevitabil ca toată lumea care vroia să schimbe ceva să sfârşească prin a descoperi formula. teme ale iluminismului. Îl izolase bine de tot undeva. fără a forţa spre ateism.m. este povestea acestor suprapuneri şi combinaţii. că şi-a eliberat mâinile faţă de Dumnezeu. pe fond. un Hobbes. ca şi englezul de mai sus. inclusiv în politică. deja.. de vreme ce numai una generează prestigiu şi numai cealaltă generează contestare. curente succesive în Occident. inspiră din spate toate acţiunile – trebuie la rândul său sprijinit cu proptele religioase ca să-şi poată face lucrarea. – aşa cum spune într-o scrisoare. nici contractualismul nu-şi puteau îndeplini sarcina ideologică: religia. aşa încât. – sub aspect fundamental filozofic. contractualismul – care. în loc să-i confere prestigiu. pentru a nu-L macula. Rămas astfel . hotărâse că nu este cazul să-L amestece pe Dumnezeu în atât de meschinele probleme de putere şi guvernare. Chiar din studiul lui Nicolae Isar.

exact dimpotrivă. adică ÎL izolează strategic. putea să ceară orice reformă de inspiraţie iluministă. Subţirimea unei burghezii de târgoveţi mărunţi plutind ca o peliculă peste oceanul ţărănimii constituie o parte din explicaţia faptului că raţionalitatea nu avea prestigiu în societatea românească şi în consecinţă contractualismul se cerea proptit religios. Putem sintetiza astfel: dacă iluminiştii occidentali au în genere faţă de Dumnezeu o atitudine pe lina Hobbes.stăpânirii îi datorezi ascultarea” după cum i-a învăţat Apostolul Pavel în capitolul 13 din Epistola către romani. 18) ş. lipsită de suportul material al unei burghezii mature capabilă să dărâme Bastilii. deşi – acum este rândul nostru să-l atenţionăm pe cititor – ar fi complet greşit să-l vedem pe Poteca ca un manipulator cinic când el era un credincios cât se poate de sincer. (p. Sava” în scrierile lor. Ce rezultă de aici este că trebuie să observăm şubrezenia tuturor factorilor sociali implicaţi în revoluţia din Ţara Românească. pentru soldaţii de la ’48 doar Vodă este legitim. iar răzvrătiţii din faţa lor.Sf.sabia”. cum bine observă Nicolae Isar. caută să-L implice mai adânc pe Dumnezeu în problemele societăţii. După el. doar el are suveranitatea. soseşte la întâlnire a doua. 19). oamenii de la Izlaz nu pot să strige ca la 1989 .. prin însuşi .înnoirile” în termenii folosiţi de Poteca.m.). Cât priveşte Schimbarea (a se citi inclusiv revoluţia).119 - . Invers. . Autorul are dreptate să ne atragă atenţia: aici instrumentarea produsului religios este deplină. trezindu-se singură în piaţă. dacă îi refuzi ascultarea pe care i-o datorezi..orice stăpânire vine de la Dumnezeu” şi că .d. adică nu se sfiesc să-L ia pe Dumnezeu de braţ de câte ori pornesc să întreprindă ceva.m. .într-o asemenea manieră” (subl. la această dată – există şi avantaje pentru societăţile întârziate! – beneficiază de soluţiile gata găsite în Occident (contractualismul) şi.d.vine de la Dumnezeu”..I. Ce s-ar face la Izlaz dacă armata ar interveni? Evident.. ea flutură o ofertă care nu-şi întâlneşte cererea. Aşa încât. cu puşca.paşoptiştii”) este şi se simte extrem de vulnerabilă şi are nevoie să se protejeze prin apeluri la nonviolenţa creştină. Dar. adică .a. În Ţara Românească.dreptatea” (despre care contractualiştii credeau că este rezultatul convenţiilor sociale) . intelectualitatea aceasta (adică . iluminist român. Nu vrem să mai insistăm. aflăm că ea este însuşi spiritul Evanghliei (p.. N. aşa face I. Aşa procedează cărturarii de la . Cealaltă parte a explicaţiei constă în faptul că. La noi prima sosită este intelectualitatea căci. cititorul interesat va găsi în textul studiului toate elementele trebuincioase selectate cu grijă de autor.. fiindcă nu mai inventează roata. economiseşte astfel un timp preţios. spre deosebire de Occident. stăpânirea are tot dreptul să te ajungă cu .a.Armata e cu noi!” pentru bunul motiv că la acea dată ideea suveranităţii poporului încă nu şi-a săpat un locşor în conştiinţele mânuitorilor de arme. spre dezavantajul său. sau. mai recent.. iluminiştii munteni au una pe linia Poteca. Aşadar.. Pe trăgaci apasă încă acel soi de oameni care cred că . Lucrul este deplin posibil fiindcă paradoxul logic nu constituie paradox pentru credincios. Heliade Rădulescu atunci când argumentează articolele proclamaţiei de la Izlaz ş. dar cu precădere a burgheziei care... Eufrosin Poteca..Noi suntem poporul!” şi nici .

Dar asemenea concentraţie de putere nu a stat la dispoziţia tinerei intelectualităţi de la 1848. pe la Islaz. Ei da.120 - .. contestă o Ordine care este a lui Vodă şi a lui Dumnezeu deopotrivă şi ca urmare îşi merită glonţul ş. Iar dacă asemenea forţe i s-ar fi grămădit în reactoare. ca oricare alta.d. la 1848 revoluţionarii trebuie să facă astfel încât să poată striga nu că armata. este unul din cele mai discutate aspecte. precum şi acuze de superficialitate imitativă. Altfel sunt pierduţi. toate acestea pot fi foarte adevărate deşi descriu un determinism destul de strict. el îi adaugă cu totul altceva. generaţia paşoptistă. ar fi adunat oamenii prin pieţe publice să le citească din Rousseau cum s-a făcut în Franţa. felul în care au fost formaţi liderii generaţiei de la ’48. dacă o burghezie matură le-ar fi stat alături şi dacă nişte foburguri consistente le-ar fi stat la spate. însă nu despre aceste clişee vrea să ne vorbească Nicolae Isar. intelectualitatea revoluţionară munteană. Comportamentele s-ar fi schimbat. sau mai cuprinzător spus. Chiar şi pe ţărani i-ar fi mobilizat mai uşor dacă în locul discursurilor despre Evanghelie le-ar fi vorbit deschis şi concret despre pământ: cum şi cât li se va da. foarte util şi pe care într-o bună zi cineva trebuia s-o facă odată şi cu probe: este vorba de restituirea unei imagini corecte a felului în care a fost educată şi. În loc să mai vorbească de Evanghelie. la acea dată istorică răzvrătiţii sunt obligaţi să-L scoată pe Dumnezeu din tabăra lui Vodă şi să-L înscrie pe liste în tabăra lor.da”. Nici să fi vrut.sabia” din capitolul 13.. aceşti paşoptişti n-ar mai fi plănuit cum să strecoare revoluţia pe furiş. Reactoarele n-aveau uraniu. La atare concentraţii de putere apare efectul uitării de Dumnezeu. Reluând tema.Dumnezeu e cu noi!”. nu puteau face altceva. În opinia noastră..uns al lui Dumnezeu”. la nevoie.a.caracterul paşnic” – până la urmă obligatoriu – al Revoluţiei din Ţara Românească.la francezi sau la nemţi” – şi încă de pe atunci faptul acesta alimenta suspiciuni asupra caracterului lor de buni români. Să înţeleagă şi altfel . dar lângă ele mai există şi un alt aspect asupra căruia Nicolae Isar se însărcinează să ne atragă atenţia. formată.actul răzvrătirii. i-ar fi învăţat pe oameni că în ei stă suveranitatea şi. dacă Vodă se lua prea în serios ca .. a devenit aproape un reflex să se insiste asupra faptului că au fost formaţi în străinătate – . ci ar fi detonat-o chiar în capitală. Regula se întrevede încă o dată cu claritate: unde este mai puţină putere trebuie mai multă religie. pentru a evita glonţul. ar fi renunţat la religie direct proporţional cu mărimea forţelor sociale care se adunau în spatele ei.. căci ignorarea lui lasă adevărul incomplet: este vorba de felul în care au fost educaţi.. ba dimpotrivă. Cine erau oamenii aceştia? Doar nişte tinerei încântaţi de Occident? Erau înstrăinaţi de solul matern? Dacă răspunsul ar fi .. ci că . în miezul lucrurilor. Altfel spus. Să se adauge şi componenta autohtonă din educaţia lor.m. De aici belşugul de argumentaţie religioasă de la Islaz şi din ale părţi. Nu că ar lipsi consideraţiile despre lucrul acesta. De unde rezultă că. cum s-ar mai putea atunci . Ei bine. să n-avem iluzii. l-ar fi poftit pe Vodă cu capul pe butuc. Spre deosebire de 1989. mai larg spus. Societatea românească nu secretase resursele necesare şi de aici . şi cu bună dreptate.sabia” din vorba Sfântului Pavel. pe la Telega şi prin alte fisuri pe unde sperau să nu-i ajungă .

o educaţie care combină patriotismul. Patriotism şi religie.laboratorul”. complementară cu cea a insuficienţei resurselor. o găsim la Nicolae Isar care.. Sava” a influenţat revoluţia: întâi. specialist în istoria învăţământului românesc şi el însuşi dascăl de-a lungul unei existenţe. salutară. pe de-o parte. Întrucât nu ni se precizează măsura în care vede importanţa tezei educaţiei liderilor în raport cu teza insuficienţei resurselor sociale. 2.. cum ne place să-l numim. În cazul acesta faţă cu modernizarea societăţii româneşti. pentru amendarea clişeelor cu paşoptişti franţuziţi şi înstrăinaţi de solul matern. nu ne surprinde deloc. Mai exact. Sava” constituie o explicaţie (esenţială. ignorându-le pur şi simplu) şi pune în evidenţă că în formarea paşoptiştilor a existat de fapt un puternic filon de educaţie naţională românească care – atenţie! – a rămas. deoarece. Sava” şi. cititorul rămâne liber să interpreteze. pentru clişee.spiritul paşnic” experimentat de Revoluţie în Ţara Românească. mătură din arenă toate clişeele (fără vreo polemică. cu valorile moral- creştine. modalitatea cea mai importantă prin care . teza autorului ar fi că educaţia primită de liderii ei după modelul . coboară în stradă! Nu intenţionăm aici să dezvoltăm ideea asupra rolului specialiştilor în societate. prin acei lideri care şi-au făcut studiile acolo. cine nu a înţeles încă ce a însemnat laboratorul de la . pe de altă parte. dar mult mai cuprinzătoare – prin care . unii dintre ei. fiindcă acesta este rolul specialistului. Dar.. ca specialist . cum o vom numi şi mai departe.Sf. În ce ne priveşte. interesat dintotdeauna de problemele educaţiei. Sava”.Sf. fără să le numească. Sava”. Foarte bine.Sf.. ar fi bine să răscolească prin opera aceluiaşi autor. de fapt. a reuşit să creeze un curent cultural şi de opinie care a iradiat în societate modele valorice şi atitudinale. desigur cel mai direct. mai spunem odată.. Distingem de la el mai multe feluri prin care laboratorul de la . înseamnă că trebuie să fie şi altă explicaţie.. noi vedem astfel teza profesorului Nicolae Isar: 1.. nimeni n-are nevoie de specialişti. mai trebuie să observăm că teza educaţiei. dar nici nu vom putea trece mai departe fără să menţionăm una din funcţiile care rămâne întotdeauna a lor şi pe care am simţit-o şi-n această carte: aceea de a te reintroduce în starea de reflecţie faţă cu problemele esenţiale.Sf. Unde este filonul acesta? Este filonul de la .. Al doilea. nu acesta este rolul specialistului? Să completeze cu noi aspecte ca să corijeze simpliste opinii? Căci altfel. Sava”. esenţial şi nealterat de contactele cu Occidentul.Sf.înţelege faptul că oamenii aceştia sunt – cu ce probe! – nişte naţionalişti împătimiţi care riscă şi se riscă? Dacă . Astfel.. Şi este. 3.nu”. fără să conteste ideea că insuficienţa resurselor sociale este esenţial răspunzătoare pentru .Sf.121 - . apoi prin profesorii care. este limpede că.. tipică pentru o contribuţie de specialist (ca nespecialist n-ai putea scrie studiul în discuţie). deoarece. cum nu ar trebui să surprindă pe nimeni din cei care-l cunosc pe autor. aceasta este formula . având în vedere faptul că nu toată generaţia a putut trece pe la .. parţială?) a .Sf. Revenind la ale noastre. nimeni nu ar fi mai potrivit să pună în evidenţă importanţa avută de felul în care au fost formaţi/educaţi liderii de la `48. Sava” şi-a exercitat influenţa a fost cea de-a treia – indirectă. Întâi.spiritului paşnic” observabil în revoluţionarismul lor. ni se spune. au devenit şi participanţi activi la evenimente.

19. Iar toate aceste diferenţe .educaţiei moral- religioase” a liderilor revoluţionari. Nicolae Isar se pronunţă cel mai avizat asupra naturii religioase a acestei educaţii. În cartea aceasta şi nu doar în aceasta. La fel.trimit la un anume model” distinctiv (p.122 - . Ba chiar şi remarcă cu satisfacţie nedisimulată că revoluţia muntenească nu s-a desfăşurat sub semnul ghilotinei (. pe de altă parte. că Bucureştiul n-a cunoscut luptele de baricadă ca alte capitale europene şi nici . nu neapărat corectă. Să-i reamintim: Este vorba de Rusia...spiritul paşnic” al .armonioasa împletire a educaţiei civic-patriotice cu educaţia moral- religioasă” (p. cum. Cauza acestei diferenţe faţă de alte revoluţii ne este arătată constant: observăm. la fel cum pe vremuri formau câmpul magnetic de influenţă al tuturor evenimentelor..în istoria bisericii româneşti..). Nicolae Isar întrerupe firul studiului şi intervine în text. de relaţia dintre ele şi de relaţia lor cu Principatele. în context. devoratoare. Turcia. Sava”. ne vom permite să refacem succint algebra problemei. dar. Aparţinând natural celor ce cred că reglarea lucrurilor este mai temeinică prin înţelepciune şi mai efemeră prin forţă. adică de la spiritul cultivat la . Dar până atunci.. 27). permanent. este fără îndoială că ceva din spiritul moralei creştine identificată la paşoptişti îl caracterizează şi pe el însuşi.catifeaua” aceasta – dincolo de .Sf. . Ea ar putea ajuta la valorificarea unei asemenea cărţi. îşi fac simţită prezenţa din umbră. deoarece chiar trăsăturile omului care este Nicolae Isar – temperament potolit. reluând sacadat ideea că acest caracter paşnic al revoluţiei provine de la . 20 ş. ca autor.revoluţia de catifea” printre Revoluţiile de la 1848. exclamă el la p. cufundându-şi fiinţa în epocă. Al treilea. De unde vine ea? Dacă ar fi să ne referim la . aceşti factori.. gând sau acţiune. în dese rânduri. evitând în acelaşi timp excesele şi violenţele care au făcut marca altor revoluţii. îi ţine în minte permanent la fel cum îi ţineau şi oamenii timpului.modelului” muntean .. Dar . frica de Rusia se află. 18. stresat de excese şi neîncrezător faţă de ele – nu fac decât să-l potrivească psihologic cu explicaţia sa. în opinia noastră. inclusiv studenţii Facultăţii de Arhivistică. rămâne la această singură şi prea vagă sugestie ceea ce înseamnă că aici ne rămâne dator. înainte de orice specificul .violenţele” pe care le-au trăit românii din Transilvania. Întrucât dorim să scriem aceste rânduri pentru toate categoriile de cititori.a fost rezultatul mai multor factori majori.Doamne fereşte!”. 27) formulat de revoluţia munteană.. Considerându-i probabil prea cunoscuţi. autorul nu le acordă vreo atenţie specială în niciunul din studiile volumului.. în spatele oricărui gest.modelul anume” al profesorului Nicolae Isar. traducând sugestia autorului în nişte termeni astăzi la modă. Poate într-un alt studiu? – întrebăm noi ca să-l provocăm (ştiind bine că traversează zodie bună cu scrisul). este fără îndoială că trebuie să fi simţit o satisfacţie strict personală observând cum revoluţionarii munteni au căutat să impună Schimbarea.a. S-o spunem direct: paşoptiştii noştri se temeau mai mult ca orice de Rusia... Autorul nu adânceşte ce ar fi acest model. am spune că Revoluţia din Ţara Românească a constituit . Rostită sau nerostită. spirit paşnic.

dintre ele. nu în mod direct. este bine să precizăm. din spatele cortinei. Dar. este. lucru de reţinut. de jure. Şi de aici complicarea tablei de şah. grija pentru stabilitatea sistemului nu era a sa. factorul intern. fiind nulă sub alte aspecte. oricine şi după orice criteriu ar configura ierarhia de putere a sistemului va găsi Ţarul la prima poziţie şi Paşoptiştii la ultima. Bucureştiul.constă în aceea că. la Bucureşti trebuia să se ţină seama de nu mai puţin de trei centre de Putere. În această situaţie. dar. Tot el deţinea şi cea mai importantă rezervă de Putere. Plasat în vârful triunghiului. el era adevăratul factor de conservare al Ordinii legitime (în acea definire a acesteia încă acceptată de epocă). Spre exemplu. care era oricum instabil pe orizontala relaţiei externe Rusia-Turcia. ci era asigurată de celelalte două elemente din bază. Ordinea este: Ţar- Sultan-Vodă-Paşoptişti. adică a oamenilor care vor furniza carnea exemplelor pentru Realpolitik: Puterea este regula supremă şi ordonează lucrurile la fel de limpede. Aceasta îl lăsa prea slab în faţa Rusiei. Aici Puterea însemna sistemul triunghiular a trei elemente. metodologic problema trebuie gândită cu mintea europenilor vremii. era şi cel mai slab. aceea unde apare zgomotul. dar încă prea puternic în faţa Bucureştilor. puterea Ţarului se vedea civilizată de considerentul juridic ce decurgea din tratatele şi convenţiile mediului european şi în consecinţă se vedea obligată să acţioneze indirect. În schimb forma unică – forţa militară – se prezenta atât de abundent.123 - . cea mai slabă. Dincolo de asta. Ţarul. O putere care lua în mod clar doar expresie militară căci. altfel. condiţia de acţiune s-ar putea rezuma aşa: întâi presiune la Constantinopol. indiferent în care expresie. Căci. Odată cu aceasta sistemul triunghiului intră în faza de maximă instabilitate. al doilea factor. la 1848. pe care le vom numi aşa: Vodă-Sultanul-Ţarul. în două părţi concurente: Vodă şi Paşoptiştii. Din cauza faptului că. Sistemul triunghiului. luat în ansamblul său. precum o face gravitaţia în galaxie. devine şi mai instabil atunci când. Abia în cazul în care aceasta din urmă nu funcţiona. Din cauza aceluiaşi mediu european. în poziţia întâi deşi înregistra. Vodă. prin intermediul celuilalt factor extern. aparent cea mai importantă. Aşadar. atâta vreme cât îşi permitea luxul de a stoca doar o putere de uz curent. era unul extern. opoziţia Revoluţionari-Vodă. pentru Ţar. încât îl aducea pe Ţar în poziţia de a-şi impune voinţa. în timp ce opoziţia Revoluţionari- . spre deosebire de alte revoluţii unde liderii trebuiau să ţină seama de un singur centru de Putere opresoare (internă sau externă după caz). plus relaţia mişcătoare. acţiunea directă a Rusiei devenea legitimă în faţa Europei. brusc. era incapabilă să exercite fascinaţie de model. unul intern şi două externe. apoi forţă la Bucureşti. Al treilea factor. Doar aceasta avea privilegiul acţiunii directe în Ţara Românească. instabilă. Ceea ce însemnă că opoziţiile aparente nu sunt şi cele mai importante. sistemul triunghiului funcţiona doar cufundat într-un mediu extern reprezentat de Europa. fapt care nu-l deranja prea tare. o continuă hemoragie de Putere. Turcia. de facto. Turcia. Mătura din gospodărie. era împins. Revoluţia aplică o lovitură care despică termenul intern.

zburând astfel mai neglijent peste paşnica Schimbare produsă în proximitate. evitând zăngănitul bisturielor la Bucureşti. educaţia religioasă de la . le venea mănuşă. Sava”. ca întotdeauna. unde domneşte liniştea. este camuflaj în şahul extern. Şi atunci poate că Pesta va ocroti Bucureştiul? Astfel. eventual. unul în care. acest prim lucru este fezabil. căci profesorul Nicolae Isar rămâne. doar fapte observabile şi un joc de presupuneri despre intenţiile adversarului. dacă recapitulăm.catifea” sub tălpi în speranţa – ce se va dovedi deşartă – că. cred. Ţarul fie îi va ignora. ar fi trebuit s-o găsească ei pe ea. . Mai ales dacă citim studiile despre emigraţie de la mijlocul volumului cum vom lămuri mai jos. Astfel că . în anumite condiţii. Între şahişti nu există dialog. Ceea ce nu însemnă că fără ea n-ar fi ajuns tot acolo. Ambele acţiuni păreau să ţină de dibăcia lor combinată cu puţină şansă şi am putea. să câştige timp. au putut s-o facă măcar cu un plus de … naturaleţe. Apoi. fie îi va amâna lăsându- i.. Paşoptiştii noştri se aşează la masa de şah cu Ţarul. Acestea sunt realităţile fundamentale ce au pictat adevăratul tablou de la ’48. Le trebuia . caracterul paşnic al revoluţiei de la 1848 este întâi de toate insuficienţă de resurse sociale. realizată sub pacea anesteziei şi cu religia ca anestezic.. Aşa este şi firesc: dezordinea se insinuează în punctul cel mai slab al sistemului. de unde şi impresia că acolo ar fi esenţa lucrurilor. Ce poate însemna pentru Ţar o rocadă cuminte dintr-un colţ de Europă atunci când tot centrul continentului este vânzolit de revoluţii violente. Iar toate celelalte elemente ale ecuaţiei devin doar piesele împinse în faţă de aceşti adversari muţi. întreţine anumite forme de dialog cu piesele de la mijloc pe care le mută sau manipulează. ca o consecinţă. decât poate prin aspect stilistic. cu gesturi mute. dacă sunt catifelaţi.Ţar. opusul acestei atitudini – ar fi bine să amintim că acest cinism nu este al nostru. negrele contracarează împingând Turcia (să-l urce la loc). Fiindcă s-ar putea să părem prea cinici în ochii unor cititori – noi. căci dacă nu i-ar fi găsit religia pe ei. Altfel. este de fapt cea mai puternică. să le dăm dreptate. că ar putea evita intervenţia Turciei. În context. Ce urmăreau Paşoptiştii? Să facă o rocadă la guvernare şi să-l substituie pe Vodă în vârful triunghiului. Cu atât mai mult cu cât le era mai firesc – prin educaţia tip . Sava” se dovedea numai bună. Ce ştiau? Că. însă. Sava” le-a făcut un serviciu tinerilor noştri intelectuali încovoiaţi sub o sarcină supradimensionată şi înghesuiţi de un determinism cumplit de strict: acela că.Sf. dozele de cinism şi ipocrizie cerute de realismul politic. pompierul îşi va trimite tulumbele acolo neglijând jăraticul de la Bucureşti. diferind. Doar acolo apar zgomotele.Sf. arată Nicolae Isar – şi absolut obligatoriu prin lipsa de resurse sociale. Albele îl împing pe Vodă (jos de pe torn). Fiecare parte. zgomotoase şi obraznice? Poate că privirea sa va fi atrasă spre aceste orizonturi periculoase. astfel. Ce sperau? Sperau ca rocada să nu trezească reacţie la Petersburg. tot în anumite condiţii. Ambele părţi deduc şi se pândesc. O intervenţie chirurgicală cât mai silenţioasă. cum bine reiese de la Nicolae Isar.Sf. Dacă la Pesta incendiul ridică flăcările la cer. Apoi.. forţaţi să instrumenteze religia.124 - ..

de mai an”. dacă ar fi huzurit între resurse. el îşi descoperă în naţionalism o trăire proprie. a lui C. August Treboniu Laurian ş. dar n-a ajuns la trăirile abstracte din prima jumătate a lui XX sau la trăirile – să le numim pragmatice? – ale europenilor de astăzi. ci acolo e adresa.. intelectualitatea din nivelul doi (generaţia Revoluţiei) n-ar fi ales să fie paşnică şi înfrântă.. Cărturarilor de la . deveniseră şi ei nişte . fără să negăm nimic celei dintâi.Sf. Şi. cel de-al doilea al volumului (Problemele şcolii şi dascălii de la . fac politică şi revoluţie.A. Simeon Marcovici (a cărui gândire ne-a fost restituită nu de mult într-un volum îngrijit de autor). Ar fi ales să fie violentă şi victorioasă.enfants du siècle” tocmai datorită componentei occidentale din educaţia lor. un studiu special. Dar evident. Plasat echivoc între cele două mari feluri de trăiri. în mod clar. direcţi sau indirecţi. instrumentând religia aşa cum – chiar şi ingenuu. Ca urmare primele două studii – deşi scrise diferit – se completează reciproc şi chiar trebuie privite şi citite ca atare. Sava” Nicolae Isar le consacră. Primul nivel. dacă-i socotim şi pe cei din al doilea şi al treilea plan. Pentru publicul mai larg. Se disting astfel două niveluri de intelectuali. şi sunt mai ales oameni de acţiune. la ceilalţi predomină efortul politic. pe care l-am putea numi intelectualitatea . Dar că o face chiar în aşa de mare măsură.. şi bine face. încercând să explice filiaţia ideilor şi caracterul paşnic al Revoluţiei. Petrache Poenaru. Un secol suspendat între extreme. fie că-l extrage din vechiul arsenal religios.Sf. Ion Heliade Rădulescu.Sf. Deci nu la noi. Costache Aristia.. dar tot mai rar ingenuu – o face toată lumea în acest secol al XIX-lea. care a depăşit trăirile religioase . Primii sunt. După noi.a.. la rândul lor. sunt şi teoreticieni şi ideologi. prin pauze. nişte niveluri ale intelectualităţii care tind să se impună atenţiei publicului în mod separat şi profund asimetric. Ceilalţi sunt mai curând discipolii. iată o apreciere care ne-a trezit rezerve şi interogaţii.125 - . dascăli. efortul ideologizării. Ei manipulează lucrurile.aparţine întru totul secolului XIX.caracterul paşnic” al Revoluţiei. cuprinde personalităţi ca Eufrosin Poteca. Rosetti şi a altora mulţi.. în principal. Sava” în revoluţia de la 1848).Sf. Cel de-al doilea. ideologi. deşi proveniţi dintr-o societate periferică. Sava”. Florian Aron. simţim bucurie când cineva arată. fie că exploatează scientismul în câştigare de teren. să prezinte strâns unite. un laborator ideologic care este strâns legat de generaţia Bălcescu şi induce puternic asupra acesteia. La primii predomină. intenţionat sau nu. generaţia Bălcescu a luat cu totul soarele generaţiei Poteca şi. un aspect pe care vrem să-l evidenţiem aici cu mare plăcere este că. cum era de aşteptat. formatori. Astfel că în intervalul acestui secol se creează climatul marilor cinisme viitoare. iar paşoptiştii noştri. Sava” este. nu ezită să sacrifice pasiunile mai vechi pe altarul celei noi şi să-şi cultive descoperirea instrumentând tot materialul aflat la dispoziţie. autorul izbuteşte. am arătat deja. Ar fi ales să . În paranteză fie spus. a Brătienilor. ca acum Nicolae Isar. La . ai celor dintâi. teoreticieni. importanţa celei de-a doua. deşi câte unii devin şi oameni de acţiune în Revoluţie. este generaţia lui Nicolae Bălcescu. adică aşa cum au şi fost în realitatea istorică. inevitabil.. încât exclusiv de aici provine .

să observăm. între toţi.Nu le avem? Ei bine. fiindcă vor dori să şi-o apere din interior şi să se bucure de ea. este limpede că educaţia din Occident bate educaţia autohtonă şi nu invers). revoluţiile care au rămas de făcut – o unificare şi o independenţă – devin strict o problemă de timp. realizez o societate de mici proprietari funciari. s-o umplem?”. aşa cum găsim într-o scrisoare către Ghica. Raţionamentul lui. Bălcescu. Ar putea vorbi şi de Revoluţia Franceză care a împroprietărit ţăranii şi a făcut din ei . voi putea construi o armată naţională. unităţile care apoi au călcat în picioare orice inamic care le ameninţa proprietatea ş. ci. etapa aceasta a fost arsă dintr-un salt.a. . că ar păstra pârtia deschisă pentru alunecarea altor reforme. Dovadă că şi fără să le aibă. este.. căci. Nu le-ar veni rândul nici în ideea lui cea mare: construirea unei armate naţionale. Pe scurt. vor dori să fie liberi aşa că pot să-i transform din supuşi în cetăţeni precum Revoluţia Franceză. O naţiune se construieşte oferind ceva de apărat unor oameni deveniţi cetăţeni. altfel spus. centurionul roman îşi proptea picioarele în ţărână şi lupta ca buldogul. pentru care Nicolae Isar are o consideraţie pe care i-o împărtăşim pe deplin. cât şi . Atât Bălcescu. este acesta: 1.. de la istorie.liberalii radicali”. n-ar fi ezitat să răscolească în lada resurselor dacă le-ar fi avut.. Brătianu şi Rosetti. umplând o parte din lada cea goală.126 - . dar şi cel mai capabil să le construiască. 3. subliniind că tăria ei venea din faptul că era formată din cetăţeni mici proprietari funciari. dacă am o armată naţională.Sf. El atacă direct esenţa: împroprietărirea ţăranilor.les gros bataillons”. rămas foarte limpede. Ar putea vorbi despre armata Romei republicane. 5. altfel spus din ţărani cu pământ. Nici aici n-ar pleca de la Evanghelie. Ar concluziona că asta trebuie să facem şi noi: să dăm ţăranilor pământ ca să-i face buldogi. La Bălcescu. Datorită lui gândirea politică românească cucereşte şi ea nivelul raţionalităţii mature pe care Occidentul îl cucerise datorită lui Voltaire. fiindcă vor dori să fie liberi şi s-o apere de un pericol extern (şi pericolul extern îl am). Bălcescu rămâne un nedomolit: . Dar nu argumentează reforma cu considerente etice pe baza Evangheliei cum ar fi făcut Poteca şi alţii din laboratorul de la . cel mai conştient de insuficienţa resurselor. după cum avea obiceiul.libertatea fără proprietate e minciună”. nimic religios. Sava”. că ar ajuta Revoluţia să rămână victorioasă.Daţi-mi pământ pentru ţărani şi vă dau în schimb o Ţară!” . Şi ar fi putut concluziona aşa: 7. Dacă l-ai întreba.m.. Este cel care găseşte soluţiile şi ştie mereu ce are de făcut. care lipseşte. deşi laboratorul este acela care l-a format. apoi că i-ar ajuta pe ai lui să păstreze mai departe o Putere cucerită printr-o fisură conjuncturală. ţi-ar răspunde întâi că împroprietărirea ţăranilor ar aduce resursa socială. La el accentul cade mereu asupra proprietăţii.d. 2. să le facem! Este goală lada? Ei bine. funciare sau nu. în care valorilor moral-creştine ale educaţiei religioase pare că nu le mai vine niciodată rândul la argumentare. (În cazul său cel puţin.radicalizeze până la victorie şi la atingerea obiectivelor. iată ce ar putea spune Bălcescu (căruia autorul îi consacră un studiu special)... Privirea îi rămâne limpede şi gândirea raţională. Fiindcă ştia de ce luptă. 4. un şir lung de argumente strict raţionale. Revoluţia îmi aduce puterea de a face reformă agrară. .

Dar unde sunt valorile creştine de la . . nu se poate fără Bălcescu” mi-a răspuns el şi atunci am înţeles: Bălcescu este . iar unele. şi s-a indus ideea – trăsnete pe capul cui a făcut-o! – că Bălcescu a fost confiscat de comunişti!! Nerostită cu toată gura.Sf. - p. 182-183 .a. Şi atunci se ridică întrebarea: a rămas sau nu ceva din educaţia autohtonă? Aici ni se pare că Nicolae Isar are şi nu are dreptate.. Simt că sunt în criză şi-l aşteaptă pe Bălcescu ca pe un Mesia să ajungă la Paris ca să le facă ordine. Când s-au insinuat? În deceniul şi jumătate de după comunism.127 - . se pare a-şi fi cucerit un locşor în minţile unor oameni pentru care Bălcescu este doar o poză de prin manualele şcolare şi de prin emisiuni la televizor.Sf. Spre exemplu. Inepţia în circulaţie o vom sintetiza aşa: s-a observat că personalitatea lui Bălcescu a fost privilegiată şi reliefată în epoca comunistă care a încercat să-l prezinte ca pe cel mai strălucit paşoptist.d. Căci acesta este Bălcescu. ce să spui la asta decât că este adevărat? Mai aveau şi comuniştii dreptate. dar aş privi spre jurnalismul semidoct.. în consecinţă. şi aici autorul are dreptate. Cum s-a insinuat? Greu de spus. Nu ne putem despărţi de Bălcescu înainte de a mai observa ceva referitor la studiul pe care i-l consacră autorul. În ce ne priveşte. Având în vedere că el vorbeşte de o . Până aici totul bine. centrul de sprijin. ştiţi. fără el nu se poate. este limpede că patriotismul este firul care s-a păstrat din educaţia de tip . certuri şi reproşuri reciproce în jurul celor proaspăt încheiate.. fapt remarcabil. cel care despărţea adevărul de prostie.a. ci mai mult indusă uşurel cu timpul. Şi apoi. sunt construite cu totul numai din cărămidă nouă. tocmai studiul despre obiectul privilegiat al admiraţiei sale nu conţine aşa ceva.împletire” între patriotism şi religie. În vreme ce toate celelalte studii ale volumului.. conţin doze mari şi foarte mari de noutate. altă belea logică: dacă a fost . Sava” în silogismele acestea? Iar dincolo de învelişuri constatăm acelaşi lucru şi în gândirea celorlalţi: tot ce gândesc şi fac îşi are întemeierea într-un raţionalism care a crescut cu totul alături de Evanghelia lui Poteca. Sava”. Dar de la asta s-a mai făcut un pas. Şi Bălcescu vine la Paris. Dar mai exact la ce ne referim. oricât de gogonată.d. întâlnindu-l într-o zi. Aşa este. după Revoluţie îi vedem pe mulţi dintre lideri strânşi în emigraţie la Paris unde încearcă să se organizeze pentru o fază nouă. Christofi.. în vreme ce firul religios este cel care s-a estompat devenind un bun instrumentabil. inepţia.Ei. nu e vina nimănui. l-am întrebat asupra faptului.zece care-i şi întrece”. ca cel despre Al.m. căci nici nu vreau să mă gândesc că a cucerit mai mult de atât. conştiinţa care- şi depăşeşte epoca ş. (Într-unul din studii avem un citat elocvent asupra faptului. face ce se aşteaptă de la el ş. aşa-l simţeau şi contemporanii lui. prin excepţie. gândul ne poartă şi la alt motiv pentru care studiile despre Bălcescu – ale oricui dacă sunt serioase – sunt binevenite în aceşti ani: să asaneze anume aiureli semidocte care s-au insinuat în opinia publică românească referitoare la această personalitate. ei bine.m. Mă întrebam de ce nu a lăsat deoparte acest studiu didactic care-i creează o discordanţă în cadrul volumului aşa că. omul care nu dezamăgeşte niciodată. dar mai mult sunt prinşi de interpretări.ocazie cu care vrem să observăm încă ceva: că referirile la Bălcescu presărate prin diferitele studii au fost pentru noi mai interesante decât studiul special consacrat). aşa trebuie să-l simţim şi noi.

Iar ca să fie clar de tot amintim că cel care gândea că . reacţia mecanică care combate greşeala cu greşeală. dar şi idei. am spus-o. că marea miză a dispărut şi următoarea – pe care o va aduce războiul Crimeii – încă nu s-a conturat. fiindcă această frază singură le-ar rămâne în gât. Cum l-au falsificat dacă i-au tipărit astfel de fraze? Iată cum am înţeles noi acel .restauratori ai adevărului” din mass-media postcomunistă. Şi dacă noi. Înaintând în volum întâlnim studiile despre emigraţie. să-l mai îndepărtăm din atenţie. nu este cel mai bun studiu din volum. ei bine... Dar dacă la textile poate rămâne cum vrea ea. asta însemnând că îi vom ridica pe Brătieni cât este cazul lăsându-l şi pe Bălcescu acolo unde-i este locul. dacă n-o facem – atenţie la acest pericol! – va trebui să tragem concluzia ca au fost mai inteligenţi comuniştii decât noi. dintre care aceea a lui Al. Înseamnă a trata istoria după modă. dacă epoca comunistă l-a ridicat pe Bălcescu şi i-a coborât pe Brătieni. Cercetările sale din arhive prelucrează şi pun în circulaţie documente inedite. dibuindu-i adevărul ascuns prin ungherele unde s-a retras să moară. Disperarea este un sindrom al perioadelor postrevoluţionare – ca şi a noastră astăzi. niciodată excesiv. noi nu suntem dispuşi să tolerăm. noi epoca liberală. oamenii îşi macină eşecul şi apare . dar acum. privind cum o prostie dispare doar ca să lase locul alteia. căci altfel uneori ajungi să disperi. din orgoliu. iată o luptă în care voi fi fericit să mă plasez umăr la umăr lângă oameni ca Nicolae Isar. Altfel spus. la ultimul aspect. mereu echilibrat. . Dar să-l restaurăm pe Bălcescu deteriorat de semidocţii . n-o vom spune. îl vom coborî pe Bălcescu şi-i vom ridica pe Brătieni.îmbrăţişat de comunişti.libertatea fără proprietate e minciună” – frază care apare în ediţia operelor din epocă comunistă – nu putea fi înghiţit sau anexat de comunişti. şi în special corespondenţă.. ci la băştinaşii de la Bucureşti. niciuna. cu toate că pe de altă parte.128 - . Iar ideea că l-au anexat prin fals este falsă. Altfel. Să vină nu la emigranţii de la Paris. Uneori te întrebi dacă ce se întâmplă cu emigraţia nu este mai interesant decât Revoluţia însăşi. Contra ei am avea şi azi nevoie de un Bălcescu. nici alta.Fără Bălcescu nu se poate” şi de ce l-am aprobat. că moda afectează nu doar textile. Deci vom căuta să terminăm cu balansul pendulului dintr-o parte în alta.restauratorii adevărului” de după comunism. Îi condamnă. Aici trebuie corectată. trebuie – reacţie mecanică! – să facem puţină lustraţie la adresa lui Bălcescu. Ce este aceasta? Istoriografie serioasă? Opinie publică sănătoasă? Categoric nu. Trebuie să evităm excesul. ca şi a lor atunci – şi este un pericol în toate cazurile. o vor spune mâine alţii care se vor distra copios scriind studii pe seama noastră. Cad tot felul de văluri. rezultă că noi. infuzie energetică. .. niciodată disperat. iarăşi este de înţeles. Că moda se schimbă după revoluţii este de înţeles.restauratorii adevărului” de după comunism.. moda la idei. Christofi este de excepţie. privire limpede. adică sus de tot. Se vede aici o vână de veche şi temeinică şcoală istorică care se însărcinează să ne restituie istoria. Între protagonişti se intersectează idei. În orice caz mai relevant.

spre exemplu. Iar paşoptiştii noştri sunt fiii vremurilor lor. Cât despre generali. având relaţii importante.m. erau optimişti la ideea că o pot face acceptată de către Poartă fără violenţă: ştiau cum funcţionează hăţişul Imperiului acesta şi cunoşteau potecile. dar. mai mult. prieteni şi chiar influenţă. Bălcescu. ajungem să înţelegem de ce aceşti oameni. Dar – atenţie! – nu şi absurd. care vruseseră să facă o Schimbare revoluţionară la Bucureşti. Iscovescu îşi vinde tablourile către o clientelă formată din notabilităţi otomane şi tot aşa achiziţionează sau vinde cai scumpi de rasă. se conectaseră în societatea pestriţă a Imperiului. celălalt devine principalul element distructiv al exilului. Vremurile cruciadelor au rămas prea mult în urmă..m. Modestia retrasă a celui dintâi se opune orgoliului celui din urmă. nici frumoşi. Toţi emigranţii sunt preocupaţi mai departe de politică şi evenimente. Afli multe din astfel de studii şi diverşi cititori vor fi atraşi de diverse aspecte. H. altul axat pe celebra calomnie după care Brătianu. dacă ţinem seama de spaima obsesivă de Rusia. Curând privirea lui Bălcescu se stinge şi în locul ei. Sunt fapte cu semnificaţie. . eventual pretext şi camuflaj ca şi în afacerile interne. unele rămân mari. ci alături de ea ca şi Occidentul.d. Ei vor să lupte în războiul Crimeii. Eminescu încă îl crede pe Eliad. unul în care îl vedem prins în polemica cu Saint-Marc Girardin. sau împletind omeneşte albul cu negrul. dar nu de partea puterii creştin-ortodoxe. Aproape în fiecare studiu autorul face referiri la cazul Ion Heliade Rădulescu. Din multe puncte de vedere personalitatea lui contrastează cu a lui Eliad. În ce ne priveşte.intervalul reproşurilor. Din motivele care se vor vedea imediat. lucrurile puteau fi privite şi astfel. altele se dovedesc mici. nota dominantă o va da privirea meschină a lui . De ce? Fiindcă din aceste studii am luat măsura felului în care paşoptiştii noştri se inseraseră.d. I. complet fals. o notabilitate otomană îi trimite la căpătâi doctorul personal ş. Ghica ar fi fost oamenii Rusiei şi ar fi adoptat poziţii radicale pentru a-i oferi acesteia pretext de reprimare. Scarlat Vârnav. nu contra puterii islamice. cum ne arată şi autorul. Periculoasă cu adevărat rămânea doar Rusia. Erau bine aclimatizaţi şi se mişcau acolo ca peştii în apă. căruia îi consacră şi două studii. la fel. unul rămâne constructiv până la capăt. Poate şi fiindcă dorea să-l creadă. celălalt urmăreşte mereu să primească slujbe grase ş. Confruntate cu eşecul. ca pictorul Iscovescu. câştigul nostru din studiile despre emigraţie a fost în primul rând faptul i-am văzut în elemente de viaţă cotidiană pe emigranţii de la Istanbul şi de prin alte părţi din cadrul Imperiului otoman. ca Tell şi Magheru. Corolar peste toate. Rădulescu ar putea fi înţeles până la un punct căci. oricum. apar aşa cum sunt. Alţii. dovadă că mult mai târziu. fondatorul Bibliotecii Române de la Paris. Spre exemplu. pe noi aceştia ne interesau mai mult decât cei de la Paris. ca. îi vedem şi pe aceştia preocupaţi de eventuale comenzi militare pe care le-ar putea primi în contextul războiului dintre Poartă şi Rusia (războiul Crimeii). nu toate psihologiile reacţionează la fel. ci împotriva ei. nici urâţi. religia nu mai înseamnă nimic în afacerile internaţionale. Rosetti. Alte studii ne arată şi exilaţii care rămân mari.129 - .Eliad” care insinuează interpretări rele şi seamănă vrajbe. Unul îşi cheltuieşte averea pentru cauză.a.a. Complet nedrept.

.C. Rosetti şi paşoptiştilor în general. Acuzaţie cumplită şi nedreaptă.gânditorul de geniu care a fost Eminescu”. hotărât lucru. exprimă o concluzie tranşantă. da. autorul pare să o facă tremurător. fie şi pe nedrept. îi zgâria pe toţi cu peniţa lui ascuţită.. ultimul studiu din volum este de interes larg. Iată omul pe care el îl preţuieşte şi. 258). Ne uimim doar de faptul că. Subscriem şi la concluzia acestuia că opiniile poetului asupra liberalilor radicali . căci. caută a-l distinge de ceilalţi ori de câte ori aruncă anatema.Şi iată cum – va reflecta aici cititorul – de la 1848 la 1878. în schimb nu întotdeauna avea şi dreptate.A. această concluzie nu ne uimeşte deloc. trei lungi decenii n-au fost suficiente să facă dreptate lui Brătianu şi Rosetti… măcar acolo unde se putea face.. .formelor fără fond” îşi cerea la rândul ei tributul de exagerări.. Oricine şi-a umplut cu Eminescu lungile nopţi de tinereţe – cum am făcut şi noi – va citi studiul acesta înaintea oricărui altul. Nicolae Isar aşează din abundenţă formule măgulitoare şi compensative precum . sub forma unei comunicări şi abia ulterior l-a integrat în acest volum. iertându-l de a fi făcut politică în echipă cu adversarii. Păi dacă şi Eminescu poate fi ingrat…” Dar Nicolae Isar nu ne reaminteşte de toate acestea ca să provoace astfel de reflecţii inutile şi deloc productive. teoria maioresciană a . parcă cerându-i iertare lui Eminescu că îl consideră subiectiv şi nedrept. Poate şi de aceea autorul l-a prezentat mai întâi unui public larg. ci publicistul Eminescu faţă de fervoarea căruia îşi manifestă deschis o admiraţie deplină. temperată doar de simţul critic al istoricului. se ştie. încât să legitimeze intervenţia acestora. Cât despre felul în care face poetul lucrul acesta şi în ce conjuncturi politice reiese foarte clar din text. era normal să le facă dreptate liberalilor radicali. 255). Brătianu.sunt subiective şi de cele mai multe ori nedrepte” (p. Acolo unde o face. împărtăşind consideraţia profesorului Nicolae Isar pentru Eminescu. Studiul ne şi reaminteşte câteva astfel de binecunoscute nedreptăţi. politica este spaţiul de zburdălnicii al ingratitudinii. într-un fel. Fireşte. evident că nu poetul îl interesează aici pe Nicolae Isar. C. după care Brătianu şi Rosetti ar fi fost oamenii ruşilor şi la 1848 şi-ar fi modelat comportamentul în aşa fel. pe Kogălniceanu din aria acuzaţiilor sale” (p. să observăm. căci există o excepţie. aşa că îi lăsăm cititorului neatinsă plăcerea lecturii proprii. Distingem aici cum – pare la noi un fel de soartă! – chemată să asaneze societatea românească. deşi până la urmă. Ei.Eminescu se străduieşte să-l scoată. poetul avea întotdeauna verbul scânteietor. Vom mai spune aici doar că. pe ultima pagină. Întrucât îl angajează pe Eminescu. Eminescu nu ezita să accepte vechea acuză a lui Heliade Rădulescu. Autorul remarcă cu exemplificări cum . Foarte necesar simţul acesta. . pe care Eminescu le-a făcut unor oameni ca I. Scopul său a fost doar acela de a crea valoarea de contrast pe fundalul căreia să evidenţieze mai bine excepţia. ştiindu-l mare cunoscător al figurilor de la 1848 şi din a doua jumătate a secolului XIX. avea şi el slăbiciunea lui: Kogălniceanu. Dar.130 - .. astfel de studii ne fac cu deosebire plăcere. Aşa se face că atacând politica liberalilor pe anumite aspecte concrete (convenţia cu Rusia la 1877). una mare!! Acest Eminescu care. depăşind cu mult cercurile specialiştilor în istorie modernă.

Că nu-l mai citesc ca jurnalist? Dar când l-au citit? Şi iarăşi. într-un fel este chiar mai bine. Apoi. adică altarele sacre din interiorul fiecărui român. în procesul istoric care a maturat naţiunea română în calitatea ei de naţiune română. aşa este. Dar va rămâne? – întreabă scepticii. Voi încerca să argumentez şi aceasta. căci ce scrie el este pură reacţie electrică la eveniment. celălalt este Eminescu-mitul naţional. îl deplâng. nu-l mai citeşte nimeni. fără cupole şi marmuri. Să le luăm pe rând. Cam prea mult pentru o pagină! Pare a fi tributul menit să liniştească suspiciunea unor cititori care i-ar reproşa concluzia. . Unul este Eminescu-omul. fie şi Eminescu. Românii l-au sacralizat şi l-au aşezat în centrul unui Panteon imaginar.. un trei la mie pentru Beethoven şi Brahms. Un trei la mie va rămâne şi pentru Eminescu. E o corelaţie aici. răspundem noi. şi este firesc. rămâne cine trebuie.131 - . nicio grijă. sarcina de bază a fost aceea de a construi miturile şi tabuurile. doar că din alt motiv.decât un vis searbăd. nu ştim exact cum se va petrece lucrul acesta. nu ştim cât de corectă. Aşa cum autorul ar putea să explice mai cu amănuntul. Da. mai rezistent. atunci. nu se ştie cum. cum aici nu este cazul. mai bine nimic”. căci există un fel de lectură pe care nici nu trebuie s-o regretăm. aceleaşi şi aceiaşi ca pretutindeni unde s-au format naţiuni. situaţia este de aşa natură că nu avem un singur Eminescu. dar va fi în acelaşi fel şi după aceeaşi lege misterioasă care face ca în era muzicii rock ţâşnită din puzderie de difuzoare. Că nu-l mai citesc ca poet. din dreapta.omului de geniu care a fost Eminescu”. Eminescu? După ce a pus şi el din greu umărul la zidiri de mituri. iată domeniile şi oamenii care au forjat miturile românilor. de asemenea. mai întotdeauna. în funcţie de caz. acel tip uman care rămâne în urmă să facă ordine în toate: specialistul. mai ales de tineri! – şi deduc de aici un declin al sentimentului naţional pe care. în epocă. dacă concluzia sa are acoperire şi este ştiinţific corectă – şi este – autorul n-ar mai trebui să aibă nicio grijă. Adică istoricul. a sfârşit prin a deveni el însuşi un mit. încă odată o spunem. ci doi. Decât aşa mai bine deloc.. se citeşte doar în imediatul său. . Un jurnalist. Şi iarăşi nu e mare pierdere..marele poet şi gânditor politic” şi iarăşi . adică în speţă Eminescu. excepţie. cum zice el. nu trebuie regretat. dar tocmai de aceea mai adevărat. sau la lectura liceenilor interbelici plimbători de fetişcane romanţioase. Ei da. felurite voci deplâng că Eminescu nu mai este citit – îngrijorător. să rămână. poate cel mai mare. nu încerc să-l scad pe Eminescu!” De ce oare toate acestea? În mod normal. căci este specialist exact pe intervalul istoric de trebuinţă. Nu e pierdere mare. Aici. sau. Atâta rămâne. desigur. însă într-o situaţie normală. specialistul de resort. atât cât au făcut-o.Staţi liniştiţi. va rămâne. Ducă-se. şi. nimic nu-i condamnabil. Astăzi? Din stânga. nimic nu-i regretabil. iar restul. şi ne gândim la lectura sărmanilor imitatori de pe la început de XX.. mai arzător apărat. oricare. Parcă ar vrea să le strige acestora: . Mai trebuie să amintim truismul că o naţiune nu există fără miturile ei şi deci trebuie să le creeze cu orice preţ? Literatura şi istoria.. scriitorii şi istoricii. L-au citit.

Pe de altă parte. entstand eine richtige Erörterung mit vielen Hinweisen auch zur Zeitgeschichte. Discernerea ar fi dificilă. toată discuţia – că este citit sau necitit – s-ar putea să conteze puţin. . Eminescu rămâne pentru români ceea ce sunt mânăstirile din Kosovo pentru sârbi: nu neapărat le vizitează. Aber weil der Autor sich sehr an dem Thema der Revolution von 1848 begeisterte. În consecinţă. Are dreptate multă. Are greşeală multă. Eminescu-jurnalistul este un material contraproductiv. Rămâne doar Eminescu-poetul. Zusammenfassung Dieser Artikel wurde ursprünglich als eine Besprechung des Buches von Professor Dr. ci se trăiesc. E adevărat că scrie sclipitor – ne asociem la admiraţia profesorului Nicolae Isar – dar conţinutul este discutabil. dar trebuie să ştie că sunt acolo. pentru Eminescu-mit naţional. Revolution – Exil – Historisches Schicksal“ gedacht. de fapt imposibilă pentru nespecialist. „Aus der Geschichte der Generation von 1848. iar operaţiunea în sine ar presupune distrugerea mitului căci miturile nu se analizează.132 - . Nicolae Isar. Atunci fetişizat ca ansamblu? În această situaţie Eminescu devine la fel de dificil pentru contemporanii noştri pe cât a fost pentru contemporanii lui căci ne-ar induce o solidarizare şi cu idei sau atitudini caracteristice unui tip de naţionalism de care dorim să ne îndepărtăm.

Între Orient şi Occident. 18 000 în 1820. unde domneşte o 1 Neagu Djuvara. Era alcătuită. Printre ei. sârbi. 179 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Ibidem. care introduce Ţările Române în circuitul marelui comerţ internaţional – afluxul de evrei din Rusia şi din Galiţia austriacă ia curând dimensiunile unei adevărate migraţii. o mică populaţie evreiască. greci. 80 000 în 1838. Situaţia este cu totul alta în Moldova. veniţi din ţările din jurul Mediteranei.. Tot de Giers afirmă că imigrarea lor. unguri. În 1837. agentul francez Duclos afirma: „Evreii . stabilirea lor în Valahia fiind. În cea mai mare parte. albanezi”3. fiind evaluaţi la circa 10 000 în anul 1810 pentru toată Ţara Românească1. una din aceasta a fost comunitatea iudaică. aceştia sunt sefarzi. Ţările Române la începutul epocii moderne. p. la Bucureşti. în 1330 la Cetatea Albă. se îmbulzesc să vină în Moldova. Editura Humanitas. Clausewitz înaintează în 1824 cifra de şase mii numai pentru capitala Bucureşti. 31 000 în 1831. Din cele câteva date statistice4 deţinute despre Moldova. au o situaţie incomparabil mai bună decât evreii polonezi. SITUAŢIA EVREILOR ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN SECOLUL AL XIX-LEA Ioan Codruţ LUCINESCU Spaţiul românesc s-a îmbogăţit încă din Evul Mediu cu unele comunităţi etnice ce au jucat un rol important de-a lungul istoriei naţionale. 180 . Francezul de Giers notează în mod semnificativ: „Exista. pe atunci. dar mult mai arătoase şi mai curate decât cele de la Iaşi. 1995. care sunt foarte răspândiţi în răsărit şi care. aproape neîngăduită. cu bulgari. se află persoane vrednice de tot respectul. reiese faptul că populaţia evreiască creşte considerabil în doar trei decenii – 12 000 în 1803. Existenţa evreilor în Ţara Românească este menţionată de timpuriu.. la Bucureşti. în toate privinţele. Bucureşti. în primul rând. Acest element este înlocuit. iar în secolul al XVI-lea la Bucureşti. Aveau aici o sinagogă mare. din ceea ce numim evrei spanioli. iar situaţia lor economică era destul de înfloritoare. în Muntenia. aici. unde – mai ales după pacea de la Adrianopol (1829). nu sunt evrei. armeni. deoarece. era în acea perioadă îngrădită: „Se văd pe ici pe colo (la Bucureşti) nişte magherniţe. p. cei mai mulţi fiind bancheri”2.133 - .

8 Ibidem.134 - . Imigraţia era încurajată de consulii străini. complicitatea boierilor pe care-i serveau cu multă dibăcie. 2001. al căror număr este mare. care ia mulţi bani de la ei. astfel. evreii ştiu să-şi procure. 181 7 Mihail Opriţescu. în Iaşi situaţia este cu totul alta: din cei aproape 54. 26. dările provenind de la evrei erau arendate de către stat boierilor constituiţi în societăţi anume făcute pentru aceasta5. mai există şi altă clasă de indivizi. aceasta fiind mult anterioară. mărfurile cele mai cerute. având în cea mai mare parte ocupaţii productive şi prin urmare un rol economic foarte important. avocat şi ziarist francez ce călătoreşte în Principate7. Pe baza registrelor fiscale. Activitatea economică a comunităţii evreieşti moldovene nu începe însă cu marea migraţie din anii 1830-1840. pasivitatea ţăranilor. 12. în stare să se opună ofensivei acestor întreprinzători versaţi. p. În 1838. Într-adevăr. care vedeau în aceasta un prilej de a spori numărul protejaţilor lor.723 ţărani plătitori de biruri. De exemplu. de la 1 267. la 1 419 000 locuitori în anul 1837. oamenii de acest soi. de care trebuie să ţină seama negustorii ce au de gând să pună pe picioare. 96 . ca oameni buni la toate. cea a evreilor. şi fac aceasta cu o economie atât de sordidă. cu multă sârguinţă. p. Bucureşti. uneori sunt totuşi ocrotiţi de cârmuire. Diferenţe evidente observăm şi între populaţiile evreieşti din cele două capitale ale Principatelor Române. dacă în Bucureşti trăiau circa 4. Economia în Principatele Române 1829-1866. p. 5 Ibidem 6 Ibidem. Această situaţie favorizantă se datora realităţilor sociale şi economice moldoveneşti: lipsa unei clase mijlocii bine structurate. în provinciile acestea. mai ales. pot să le dea sub preţul curent. în general. încât.mare libertate individuală. Statisticile mai indică 139. de la care percepeau adeseori taxe pentru a fi favorizaţi în raporturile cu autorităţile locale. 60661 locuitori scutiţi de impozite. în scrisoarea lui către Talleyrand. dar care sunt mai dispreţuiţi decât alţi supuşi.000 locuitori în anul 1831. ca stăpâni de cârciumi la sate.404. ca zarafi şi. un comerţ ceva mai temeinic”6. conform datelor puse în circulaţie în acea vreme de Adolphe Joane. Este un lucru foarte important. Viceconsulul Parrant.000 locuitori. din 11 iunie 1798. oriunde. Populaţia Moldovei creşte considerabil.. Numărul celor sosiţi de şase luni încoace este de 10 000”. şi. 1820 cârciumari rurali scutiţi de impozite8. constatăm un număr foarte important de negustori şi meşteri evrei – 10.800 erau evrei.100. Ca pretutindeni.861 contribuabili deţinători de privilegii. cu tot ce este pe potriva zgârceniei lor .100. Editura Economică. bine distinct. oricând.. alcătuiesc un grup al lor şi se ocupă cu lucruri de pe urma cărora se câştigă mult. apropiat de cel al negustorilor şi meşteşugarilor creştini – 11. ţine să-i atragă atenţia cetăţeanului ministru asupra piedicii pe care o reprezintă evreii pentru începutul unui comerţ francez în Moldova: „În ţara aceasta.800 evrei dintr-un total de 106.000.

la Bucureşti. În sprijinul acestor afirmaţii vin şi relatările lui Alecu Russo. a fost un evreu botezat.424. peste jumătate erau evrei. În Iaşi. incluzând pe lângă evrei. fireşti în condiţiile unei economii moderne. unele familii evreieşti au urcat până la cel mai înalt nivel social. se pare. p. când pot fi citate familii de evrei botezaţi intrate în rândul boierilor. pentru burse şi premii”10. în special. am văzut că.000.000 de locuitori. susţine imaginea unei comunităţi evreieşti dinamice şi active social şi economic: „Convertirile (evreilor) au fost. dornică să ajungă rapid la un standard de viaţă occidental. România devine pentru sute de mii de evrei din Rusia sau Imperiul austriac un adevărat pământ al făgăduinţei. Prin urmare. Această stare de fapt era 9 Ibidem 10 N. la o populaţie de 4.şi cel mai controversat . presa românească estima numărul evreilor din ţară la 400-500 00011. din cei 80. Editura Silex. p. din care 265. unii autori estimau populaţia ţării la 5. Dacă avem în vedere că cei 60 661 de locuitori scutiţi de impozite erau deţinătorii celor mai importante averi din ţară9.000 de locuitori.135 - . în târguri şi oraşe. peste o treime nu plăteau impozite sau beneficiau de privilegii fiscale. mai ales că ponderea românilor în categoria întreprinzătorilor era foarte redusă. în spaţiul rusesc sunt supuşi unor grave persecuţii şi repetate pogromuri. Cazul cel mai celebru . ei descoperă în Principatele Române un excelent loc pentru a-şi exercita abilităţile negustoreşti sau a dezvolta diverse tipuri de afaceri. se înţelege rolul pe care îl jucau contribuabilii evrei pentru finanţele statului moldovean. În România. se sileau să-şi ascundă obârşia.Djuvara. Sunt citaţi îndeosebi bancherul Mihai Daniel din Iaşi şi fiul său Israel. Bucureşti. cit. din cei aproximativ 250. al cărui bunic dinspre tată.. 1997. această comunitate evreiască făcea parte din clasa de mijloc românească. 117 . cu precădere legat de creditul atât de solicitat de boierimea românească. care în descrierea pitorească pe care o face capitalei Moldovei în 1840. perspectivele sunt de asemenea promiţătoare.este cel al lui Vasile Alecsandri. The Jews in the Romanian history. Acestea ţin băncile cele mai puternice. Întreţin legături strânse cu centrele financiare din Occident. Astfel. Numai în Moldova trăiau aproape 300.042. al solidarităţii. greci şi slavi din sud. În acelaşi timp.961 de locuitori. Statul român avea pe lângă o toleranţă sporită şi un sistem economic flexibil ce permitea dezvoltarea afacerilor indiferent de naţionalitatea celui care o iniţiază. compusă în cea mai mare din elemente străine. datorită puterii lor financiare. al prudenţei. Cu toată această relativă izolare a comunităţii evreieşti. conform datelor oferite de recensământul din 1860. au simţul economiei. de pildă. dezvoltarea economică accelerată având mare nevoie de asemenea persoane. În 1876. op. Deoarece.000 evrei. după aceea. În linii generale. 182 11 Ion Stanciu (coordonator).000 contribuabili. mai frecvente în secolele precedente. existau 135. După 1866. la sfârşitul veacului al VIII-lea. deşi. în special.000 evrei. bancherii Solomon Halfon şi Manoah Hillel: acesta se are bine cu domnitorul Alexandru Ghica şi-şi lasă averea Universităţii.

deopotrivă ameninţări şi şantaj . în jos. De altfel. Bucureşti. regele Carol I relatează acest eveniment cu totul neaşteptat din partea unei populaţii tolerante şi obişnuite de mult timp cu existenţa străinilor în număr mare: „Antisemiţii. În Memoriile sale. problema evreiască revine în forţă. viaţa economică fiind dominată de elementul străin. pe când înăuntru câţiva deputaţi moldoveni protestau de la tribună contra egalităţii politice a evreilor. 539 .rezultatul înapoierii în care se găsea spaţiul românesc. în aplauze furtunoase. voci moderate. Presiunile acestuia asupra guvernului român . Editura Silex. ce e drept. care a generat vii polemici în ţară şi a făcut mult rău imaginii României în străinătate. de altfel. apărând astfel „problema evreiască”. Editura Machiavelli. mergând dacă este necesar până la formula expulzării15. în timpul dezbaterii în Constituantă a art. p. condus de profesorul Nicolae Ionescu. dar mulţimea zgomotoasă de afară nu se mai potoli. 7 din Constituţie care stabilea că „numai străinii de rituri creştine pot obţine naturalizarea”13. Astfel. încă neterminată. până înaintea sinagogii. unul dintre redactorii gazetei „Tribuna română” şi care milita pentru diminuarea rolului economic al comunităţii iudaice. soseşte în Capitală Adolphe Cremieux. fireşte. în Moldova exista un puternic curent antievreiesc. Alianţa israelită intervine pe lângă cabinetele europene. subliniau totuşi rolul foarte important. aceste opinii nu făceau decât să exprime realitatea. dând exemplu personal prin donarea a 6. concretizat şi prin acţiunile unui partid politic intitulat Fracţiunea liberală şi independentă.000 de galbeni din caseta personală pentru reconstrucţia sinagogii. Editura Academiei RPR. p. modernizator pe care îl jucau evreii în comerţ şi finanţe. ceilalţi strigau pe la porţi. când Constituţia ce trebuia să legifereze noul regim monarhic- constituţional se află în atenţia opiniei publice. Bucureşti. Realităţile social-economice nu puteau fi schimbate prea rapid şi de aceea. prin oraş. Această biserică. votează art. preşedintele „Alianţei israelite universale”12. 1994. ci porni ca un puhoi pe dealul Mitropoliei. la care s-au alăturat. Ion Bulei. scandalagiii de profesie şi toţi adversarii ordinii noi. vol.4. Guverne şi guvernanţi 1866-1916. deputaţii au izbucnit. el însuşi primitiv şi incapabil să ţină pasul cu evoluţia din Europa Occidentală.7 privind naturalizarea evreilor.136 - . 1964. sub impresia acestei manifestări. Adunarea Constituantă.determină reacţii ale bucureştenilor. Domnitorul ia măsuri energice pentru calmarea spiritelor. Memoriile regelui Carol întâi al României. vol. care la 20 iunie devastează mai multe magazine evreieşti şi distrug noua sinagogă din Bucureşti. 12 Ion Mamina. aflat de sute de ani sub dominaţia Imperiului Otoman. În 1866. de curând construită într-un stil frumos. Prea târziu luă cuvântul Ion Brătianu şi declară în numele guvernului că retrage articolul combătut. aparţinând în special conservatorilor.1. se adunaseră în faţa Camerei şi. În mod curent. p. 1994. minoritatea evreiască este tratată ca „un corp străin” în interiorul societăţii româneşti. 13 13 Ibidem 14 Stelian Neagoe (coordonator). 72 15 Istoria Romîniei. fu dărâmată cu desăvîrşire”14.

pentru menţinerea fragilei coaliţii din care făceau parte şi liberalii- fracţionişti. toţi cu profesiuni precise. p. Împotriva aplicării ei s-au ridicat gazeta „Independenţa română”. Deciziile politice sunt deosebit de importante. 37 fuseseră expulzaţi. marii proprietari funciari au alcătuit un memoriu. iar restul daţi în judecată. lovind nu numai pe cei veniţi de curând. în care protestau contra măsurilor luate şi arătau că au fost declaraţi „vagabonzi” de către comisia specială a primăriei din Iaşi 90 de evrei. În câteva oraşe moldoveneşti. De altfel. prin inserarea în Constituţie a unor articole speciale în acest sens. „chestiunea evreiască” căpătând din nou largi ecouri internaţionale.137 - . organ conservator. Guvernul Austriei. sub influenţa consulatului austriac şi „Gazeta de Iaşi”. trimite prefecţilor. Dar drumul a fost anevoios şi plin de obstacole politice şi sociale nu numai interne. de altfel. însuşi Napoleon al III-lea arătându-se nemulţumit17. exercitarea comerţului cu băuturi alcoolice să nu se facă „de persoane care nu prezintă destule garanţii de probitate şi de moralitate. României 16 Ibidem. Măsura s-a aplicat cu rigoare numai contra evreilor. Întrucât o parte din cei prigoniţi erau arendaşi de moşii sau de cârciumi şi hanuri situate pe marile moşii din Moldova. care apărea la Bucureşti în limbile germană şi română. în special contra „vagabonzilor” veniţi din alte ţări16. în care se ordona prefecţilor ca atât la oraşe. cât şi la sate. care va antrena rapid şi România. Fracţiunea a provocat tulburări împotriva populaţiei evreieşti. înaintat domnitorului la 12 mai 1867. ci şi pe mulţi dintre micii burghezi aşezaţi mai demult sau chiar născuţi în ţară. care avea mulţi supuşi printre cei expulzaţi.membrii acestei grupări au fost numiţi liberali-fracţionişti. o parte a presei din Austria. Brătianu. Franţa şi Anglia a pornit o vie campanie împotriva expulzărilor ordonate de Brătianu. Este momentul de început al ideii potrivit căreia evreii nu trebuiau sa se bucure de drepturi politice. dar fără urmări serioase. un ordin circular în care le cerea să ia măsurile prevăzute de legi împotriva celor fără bilete de legitimare.. 8 dintre ei şi proprietari de case. Între 1 iunie-1 iulie 1878 se desfăşoară Congresul de pace de la Berlin. Războiul ruso-turc.”18. 542 17 Ibidem 18 Ibidem . Măsurile administrative contra evreilor au fost însă şi mai mult înăsprite printr-o nouă circulară din 7 iulie 1867. prin ministrul Afacerilor Interne. interesele economice şi rolul jucat de evrei în susţinerea financiară a marilor proprietari au condus la calmarea spiritelor într-o bună măsură şi la reluarea activităţilor lor obişnuite. Ion C. guvernul liberal Kreţulescu. În martie 1867. prin oficializarea dreptului acestora de a deveni cetăţeni români. care trebuia să reinstituie în Europa echilibrul rupt prin victoria Rusiei în războiul cu Imperiul Otoman.. a protestat pe lângă guvernul român. fără paşapoarte. va avea importante consecinţe şi pentru evreii din ţara noastră. erau greu de înlocuit în lipsa unei burghezii româneşti puternice.

Parlamentul se pronunţă pentru revizuire şi este dizolvat la 25 martie. În faţa pericolului unor acţiuni concertate ale puterilor europene contra noastră. 48 22 Ibidem 23 I. Bulei.7 este supus dezbaterii Corpurilor legiuitoare în februarie 1879. Incapacitatea guvernului de a impune rezolvarea imediată a problemei duce la o gravă criză ministerială. altfel va suporta consecinţele. Stanciu. I. Brătianu exprimând părerea că. Până la primul război mondial însă. Mamina. În acest spirit este şi redactat textul modificat al art. numai o mică parte din sutele de mii de evrei din Regat vor obţine cetăţenia română.recunoscându-i-se independenţa. vine cu propunerea naturalizării individuale a evreilor.toţi acei care adresau guvernului o cerere în acest sens şi în care arătau capitalul pe care îl posedă.cit. în Moldova.. Alianţa israelită universală acţiona energic pe lângă cabinetele europene. anunţă Bucureştiul că ministrul german von Radowitz i-a comunicat faptul că ţara noastră trebuie neapărat să se supună prevederilor Tratatului de la Berlin. p. p. După validarea alegerilor. de Senat la 11 octombrie şi promulgat de domnitor la 13 octombrie 1879. care mulţumeşte pentru decizia înţeleaptă.7. prin lege specială pentru fiecare caz în parte21. 113 . stăruind să se impună României soluţionarea rapidă a problemei. Puteau dobândi cetăţenia română .A. deoarece în timp ce opinia publică românească se manifesta împotriva revizuirii art.numai individual . premierul I. profesiunea sau meseria ce exercită şi aveau un stagiu în ţară de cel puţin zece ani22. principala preocupare a guvernului Ion C. p. în scopul organizării alegerilor parlamentare generale pentru Constituantă. votat de Adunarea Deputaţilor la 6 octombrie. însă condiţionată de modificarea art. Brătianu anunţându-şi la 4 iulie intenţia de a se retrage. în special. cit. ce „va face poate să dispară în străinătate neîncrederea ce mai există încă”20. Proiectul de modificare a art.. „ar fi a ne sinucide dacă am da astăzi împământenirea la toţi israeliţii în masă”19. dar în acelaşi timp ministrul român la Berlin. Erau scutiţi de aceste condiţii străinii care înfiinţaseră întreprinderi industriale şi comerciale. procesul integrării complete a comunităţii evreieşti în societatea 19 I. De la început apar divergenţe între poziţia oamenilor politici români şi cea a diplomaţiilor occidentale. Imediat au primit cetăţenia aproape 1000 de evrei ce fuseseră înrolaţi în armata română23. op. D. Sturdza. La această ultimă şedinţă participă şi domnitorul Carol. dezbaterile propriu-zise încep în ziua de 22 mai 1879 într-o atmosferă tensionată. De altfel. aplicaseră invenţii utile. op.C. problema israelită încingând spiritele. Ţara trece printr-o perioadă dificilă. precum şi aceia care luaseră parte la războiul de independenţă. noul guvern Brătianu instalat la 11 iulie. 47 20 Ibidem 21 Ibidem.138 - . 7 din Constituţie. Se preciza: „Diferenţa de credinţe religioase şi confesiuni nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturile civile şi politice şi a le exercita”. Brătianu este aceea de a crea condiţiile sociale şi politice pentru revizuirea Constituţiei.7 privitoare la drepturile evreilor. După lungi discuţii.

24 Ibidem.românească se va termina abia odată cu Marea Unire. inventatorul B. economie. Colman. când vor obţine toţi. câteva zeci de profesori şi specialişti în pedagogie. şi anume cea germană: practic dispariţia comunităţii evreieşti ca factor social. se impun în viaţa ştiinţifică românească personalităţi precum: Barasch şi Wertlheimer. În general. Emigrările masive în noul stat Israel. Şi odată cu aceasta s-a pierdut o parte semnificativă din diversitatea etnică şi culturală care dădea o notă aparte societăţii şi culturii româneşti moderne. de grave probleme nefiind scutită nici comunitatea din România Mare. Exterminarea comunităţii evreieşti transilvănene începând cu august 1940. Era un proces firesc. integrarea spirituală se afla deja într-un stadiu avansat. prezenţa evreilor în economia românească depăşea procentul de 25%. p. arhitect recunoscut. mai ales că mulţi evrei proveneau din familii cu o solidă bază intelectuală şi care urmăreau să se afirme în noua lor patrie prin profesiuni foarte necesare procesului de „europenizare” al României. teoretice şi tehnice. atât cei din Vechiul Regat cât şi aceia din Basarabia şi teritoriile aflate până atunci sub dominaţie austro-ungară. biologi şi alţii.I.000 membri după unirea tuturor provinciilor româneşti. începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. menţionează pentru ultimele decenii ale secolului al XIX-lea aproximativ 50 de specialişti remarcabili în ştiinţele exacte. artişti. drepturi civile şi politice egale cu ale majorităţii. ştiinţelor umaniste. câteva zeci de medici. secolul XX va reprezenta un moment extrem de dificil pentru evreii din întreaga Europă. L. Edeleanu. statisticile industriale24 din 1901-1902 arătau că evreii reprezentau 1/3 din directorii întreprinderilor. oameni ai cărţii)25. în jur de o sută de artişti în domeniile artei. 103 25 Ibidem 26 Ibidem . Catalogul Contribuţia evreilor la cultura şi civilizaţia românească26. au avut acelaşi rezultat cu cel înregistrat de emigrarea altei comunităţi foarte importante pentru societatea românească. filosofiei. ajunsă la impresionanta cifră de aproape 800. L. aproape un sfert din bancheri şi marii acţionari etc. înfiinţat în 1948. mai mult de 50% din meseriaşi. exploratorul Iuliu Popper. ca să nu mai menţionăm cei formaţi în ştiinţele social- umaniste (filologie. cunoscut geograf. cultural sau economic în România postbelică. remarcabil matematician. foarte cunoscut chimist. importanţi fizicieni şi autori de enciclopedii ştiinţifice. foametea şi alte lipsuri din timpul celui de-al doilea război mondial au redus dramatic numărul evreilor din România după 1945. deportările în masă ale evreilor basarabeni practicate de autorităţile române aliate cu Germania. L. Şi aceasta în numai câteva decenii! Din păcate. astfel. 40% din comercianţi. literaturii. deoarece rolul evreilor în viaţa economică românească va creşte continuu până la sfârşitul secolului al 19-lea şi după aceea. Rosen. Însă aportul comunităţii evreieşti la modernizarea societăţii noastre este mult mai amplu decât cel strict economic. David Emanuel. Negrescu. Astfel.139 - .

Die Schlussfolgerung des Artikels bezieht sich auf den beträchtlichen Einfluss der Juden auf die rumänische Kultur und Zivilisation. . Jahrhundert vor. sowie auch auf den Modernisierungsprozess Rumäniens.140 - . Zusammenfassung Der Autor stellt die Situation der Juden in den Rumänischen Fürstentümern im 19. indem man statistische Informationen und die Entwicklung ihrer juristischen und politischen Lage im Laufe der Zeit bespricht.

vom încerca în câteva rânduri să realizăm o prezentare a activităţii. nu se cunosc date asupra vieţii şi familiei în perioada copilăriei şi adolescenţei. dosar 19/1875. Pe baza acestor documente. al cărui medic-şef a fost pe o îndelungată perioadă. 1 din Galaţi. scrisori. iar în anul următor îşi ia diploma de doctor în medicină2. Aristide Serfioti”.141 - .. asupra situaţiei materiale şi sociale a negustorimii gălăţene şi nu în ultimul rând asupra activităţii doctorului Serfioti. reţete medicale. După 20 august 1863 va fi numit şi epitrop al spitalului în locul lui Iancu Fote. din documente reieşind că în anul 1850 era medic candidat în acest oraş. acte de donaţie etc. luând postul în primire la 22 ianuarie 1854. La sfârşitul anului 1853. o creionare a personalităţii acestuia. Comitetul Sanitar din Iaşi îi acordă dreptul de liberă practică4. precum şi cu fondarea şi întreţinerea spitalului. f. dar în anul 1852. cere Epitropiei Generale Sf. conţinând acte în legătură cu viaţa şi activitatea doctorului A. fond Primăria oraşului Galaţi. testamente. aflată la DJAN Galaţi 4 DJAN Galaţi. chitanţe. 12 3 Informaţie preluată din prefaţa inventarului colecţiei „Dr. fotocopii. Dr. f. Actele care compun această colecţie. foarte variate. fotografii. Serfioti. în subsolul clădirii administrative un număr de 18 volume legate. Mai târziu studiază medicina la München. activând în acelaşi timp şi la Spitalul Militar începând cu anul 1 Informaţie preluată din prefaţa inventarului colecţiei „Dr. autorizaţii de construcţii şi terminând cu acte de proprietate. ARISTIDE SERFIOTI Mariana-Delia POHRIB În anul 1960. începând cu cărţi de vizită. nu se ştie. asupra războiului din 1877. din părinţii Chiriac şi Maria. aflată la DJAN Galaţi 2 DJAN Galaţi. UN MEDIC ÎN SLUJBA COMUNITĂŢII GĂLĂŢENE. furnizează informaţii asupra relaţiilor agrare. un lucrător al Arhivelor Statului. Scrisorile primite în anul 1853 ne îndreptăţesc să credem că a locuit pentru o perioadă de timp la Viena3. Aristide Serfioti”. fond Primăria oraşului Galaţi. asupra construcţiei de căi ferate. dosar 19/1875. filiala Galaţi. aflată în prezent la DJAN Galaţi. Spiridon să fie numit medic primar la filiala gălăţeană. Din păcate. descoperea cu ocazia unui control efectuat la Spitalul nr. Cu ce ocazie se stabileşte în România. Aristide Serfioti s-a născut la 20 iulie 1828 la Naxos (Grecia)1. păstrând această funcţie până la 16 august 1867. la 29 decembrie. 12 . începuturilor şi evoluţiei Spitalului Elisabeta Doamna.

curat. despărţirea odăilor speciale. Baudella constata cu ocazia unei inspecţii făcute.15 februarie 1868. credinţă şi curăţenie. 7 DJAN Galaţi.. propune să se facă demersuri pentru aducerea unui „hirurg” din „ţara nemţească”. 1 8 Paul Păltănea. f. p. unde va avea următoarele grade: 24 martie 1855 –7 mai 1857 – căpitan. cu sârguinţă. Există numeroase mărturii documentare referitoare la condiţiile grele de exercitare a profesiunii de medic. fond Primăria oraşului Galaţi. material cu care se confruntau aceştia. Pentru remedierea acestei nenorocite situaţii. 17 . p. Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918.colonel6. 7 mai 1857 – 2 octombrie 1858 – maior. din cauza clădirii care era necorespunzătoare. Editura Porto-Franco. Serfioti cere constituirea unui alt „institut”.1854. dar care să poată avea 160 de paturi8. fără a mă abate din îndatoririle orânduite. dr. Serfioti de organizarea noului spital. inexistenţa bazei logistice şi nu în ultimul rând existenţa unei largi pături paupere fără cunoştinţe elementare de igienă. 2 octombrie 1858. Galaţi. Reproducem în continuare jurământul depus de medici la învestitura în serviciu. dincolo de solemnitate în viaţa de zi cu zi: „Jur în numele Prea Sfintei Treimi că voi sluji în dregătoria ce mi se încredinţează de medic în acest oraş Galaţi. până la 16 august 1870 când demisionează din cadrele armatei5. mai precis în anul 1862. M. 344 9 Ibidem. îi dau mai curând asemănarea unei închisori sau casă de alienaţi decât un spital”. la 12 noiembrie 1853. f. 2 6 Informaţie preluată din prefaţa inventarului colecţiei „Dr. Serfioti comunica Epitropiei. în prezenţa epitropului spitalului.. dosar 82/1865. dosar 36/1862. Cu toate acestea dr. 346 10 DJAN Galaţi. 1860 constată că „boala sifilitică este o plagă care din ce în ce mai mult se întinde în populaţia de jos a Galaţilor „şi recomandă înfiinţarea unui spital pentru care donează 30 de cergi”. În perioada 1 ianuarie 1854 – 24 martie 1855 se înscrie ca doctor în armata Moldovei. însărcinat să se ocupe împreună cu dr. A. Kogălniceanu vizitând Galaţii la 24 sept. Aristide Serfioti”. Ellbogen. aflată la DJAN Galaţi.1995. în primul rând. A. Dr. fond Primăria oraşului Galaţi. dispoziţia ferestrelor. dosarul 70/1864. jurământ pe care Serfioti a reuşit să-l onoreze. problemele de ordin financiar. că „tot spitalul s-a aflat în bună regulă. Dr. tot în curtea spitalului actual. fără a lipsi bolnavilor cele trebuincioase”. în condiţii destul de grele. lipsindu-i cele mai multe obiecte de neapărat trebuitoare… edificiul acesta chiar din capul locului nu s-a clădit precum cerea destinaţia societăţii. Comitetul admite sugestia numai dacă „nu se va putea găsi la Şcoala Naţională de Medicină şi Hirurgie din Bucureşti”9. impresii cu totul diferite: „Spitalul se găseşte in rea stare. f. La începutul deceniului al VII-lea al secolului al XIX-lea. Spiridon” funcţiona. să-l transpună. după câteva luni. 5 Ibidem.142 - . Spitalul Epitropiei Generale „Sf. păzind legiuirile şi respectând instituţiile Patriei locale a Principatelor Unite Române şi pe persoana Domnului Stăpânitor”10. Elena Cuza dăruieşte municipalităţii suma de 1000 de galbeni pentru construirea primului spital civil din Galaţi7.

3 . Serfioti se adresează „Generalii Epitropii a Casei Sf. Conducerea spitalului. care acestea în privirea întinsei populaţiuni a oraşului şi a însemnatului număr de bolnavi ce pe toată ziua se înfăţişează. f. 167 13 Ibidem. saltele de pat. văd respingându-se opiniunea Membrilor Consiliului întreg afară de unul. dosar 54/1864. 1-2 14 Ibidem 15 Ibidem. membrii ai Consiliului de Igienă şi Salubritate Publică întreprind demersuri în vederea depistării unui imobil în care să se instaleze respectivul spital. condiţionând ca municipalitatea să asigure şi cheltuielile ocazionate de înhumarea cadavrelor13. obţine un număr de 4 voturi. Numărul scăzut de paturi din spitale raportat la numărul de locuitori face ca în anul 1864 conducerea Spitalului filial a Sf. printre care se număra şi dr. în cazul dr. 112. 100. medicul Serfioti dând dovada umanismului său şi carităţii sale vine cu următoarea propunere: „Observ cu părere de rău. dosar 76/1864. Graţovschi pe lista electorală a cetăţenilor din quartalul II al oraşul Galaţi cu drept de alegători şi aleşi în funcţia de membri ai Consiliului Comunal11. Avându-se în privire că din lipsa unui aşa azil se văd pe toată ziua ducând şi murind oameni pe străzi. lenjerie cergi de lână )16. Spiridon să-şi exprime următoarea opinie: „avându-se în privire că Spitalul filial al Sf. Serfioti împreună cu dr. Serfioti este de apreciat participarea la viaţa social-politică şi chiar culturală. f. în şedinţa din 13 ian 1864 a Consiliul de Igienă şi Salubritate Publică. f. opinie bazată pe 11 Ibidem. nu este de ajuns. În acelaşi an municipalitatea de Galaţi se adresează Epitropiei Spitalului filial din Galaţi cu rugămintea de a amenaja o sală de necropsie a cadavrelor. Spiridon are numai 44 de paturi. papuci. Spiridon” din Iaşi care „învoieşte” efectuarea autopsiilor. întocmind şi un inventar cu cele necesare acestui spital (pături. Sacorafos. dosar 72/1864. F. ca în cel mai scurt timp să se pună în lucrare un asemenea stabiliment cu paturi 30 pentru ambele sexe. 37 12 Ibidem. a cărui întreţinere să se facă din fondurile Casei Municipale şi va purta titlul Spitalul Municipal…” 14 Dr. Dincolo de participarea la viaţa medicală a oraşului Galaţi. f. spre care sfârşit se regulează ca de îndată să se ia măsurile cele mai energice. Pe aşa consideraţii subsemnaţii a căror datorie şi simţământul umanităţii. consultându-se aceasta decide înfiinţarea unui spital ce reclamă neapărată nevoie. dosar 72/1864. După ce Aristide Serfioti participă la alegerile din data de 26 iulie 1864 privind alegerea membrilor Consiliului Comunal. f. Este de apreciat faptul că s-a numărat printre cei 157 din 339 de cetăţeni cu drept de alegători care au onorat cu prezenţa această acţiune12. Sensibil la problemele populaţiei paupere. în acest scop „…găsindu-se încăpătoare pentru aşezarea de 30 de paturi pentru spitalul ce urmează a se înfiinţa de municipalitatea locală” cele două case ale domnului Costache Movilă15. Astfel în anul 1864 îl regăsim alături de dr. 17 16 Ibidem.143 - .

f. căci în realitate mă bucur de toate drepturile românilor. În urma adresei Consiliului de Igienă şi Salubritate Publică a urbei Galaţi. din care făcea parte şi dr. A.P. Serfioti se adresează Primăriei comunei Galaţi în vederea obţinerii împământenirii cea mare. La 21 februarie 1865 dr. dr. Consiliul Igienei numeşte o comisie din care făcea parte şi dr. inginer Manciote17. Domnule Primar. Aşadar.. se solicită constituirea unei comisii. deşi ajuns la un grad destul de înalt prin serviciul meu la grad de colonel. dosar 77/1864-1865. spre a cerceta şi a găsi o casă pentru înfiinţarea unui spital. dosar 77/1865. cu nr. Această propunere a fost susţinuta şi de medicii M. 13 21 DJAN Galaţi. 1 19 Ibidem. acesta aduce următoarele argumente: „Domnule Primar. membru al Consiliului de Igienă Publică şi Salubritate al oraşului Galaţi. f. Serfioti. f. 1309 din 6 mai 1865 adresată primarului oraşului. 12 20 Ibidem. subscrisul deşi în România de un timp peste doisprezece ani deşi în serviciul statului de unsprezece ani. se solicită. f. care nu poate să fie echivalent cu un folos pecuniar de 15 % oferit de către D. farmacist Schledemeiyer şi dl. Serfioti figurează ca epitrop şi medic primar la Spitalul filialei din Galaţi al Epitropiei Generale Sf. totuşi nu posed decât mica împământenire în formă numai. de asemenea. la ora 5 p. fond Primăria oraşului Galaţi. împământenirii. În vederea acordării cetăţeniei. în rezoluţie P. dosar 82/1865. 1722 din 17 aprilie 1865 către Consiliului de Igienă şi Salubritate Publică Galaţi.binele şi înlesnirile publicului sărman. luarea de măsuri în eventualitatea unei epidemii de care este bântuită partea nordică a Rusiei. ci medicului principal clasa I. În anul 1864. ca urmare a comportamentului ireproşabil deoarece acesta „se bucura de buna apreciere între cetăţenii noştri şi că purtarea sa este bună”18. În urma adresei Direcţiei Serviciului Sanitar nr. Primiţi. prin poziţia sa geografică se constituia în localitate de frontieră21. la şedinţa extraordinară în care urma să-şi prezinte dovezile ce le are relative la drepturile de împământenire20. vă rog. Mantu este de acord cu eliberarea unui act. f. 17 Ibidem.144 - . căci acel mic este recunoscut chiar de municipalitate ca însăşi prin înscrierea mea în colegiile electorale comunale. Serfioti. Sacoraphos. 4 18 Ibidem. Stavridis. încredinţarea prea osebitei mele consideraţii”19. Statato. care urma să ia măsuri în vederea limitării efectelor epidemiei de tifos. 2 . având în vedere şi faptul că Galaţiul. să fiţi interpretul meu pe lângă minister spre a-mi căpăta şi actul definitiv de indigenat mare. În urma cererii adresate de Serfioti acesta este convocat pe data de 15 noiembrie 1864. fiindcă un timp atât de îndelungat pot a zice de la venirea mea în România nu m-am bucurat de altă protecţie decât de aceea română.m.Curtovich cap comunal". Serfioti. totodată deţinând funcţia de şef serviciu la Spitalul Comandamentului II din Galaţi (detaşament din cadrul Regimentul 5 linie). menţionând că documentul să fie eliberat nu colonelului Serfioti (nu pe numele colonel Serfiorti cum fusese cel anterior). Spiridon din Iaşi.

dosar 28/1863. În primele luni ale anului 1877. 337-338 24 Ibidem.. f. ca şi cele ce urmau să se adauge. 2 25 Ibidem. fiind destinate îngrijirii soldaţilor români în spitalul ce trebuia să se înfiinţeze la Galaţi. îi aduce la cunoştinţă domnului primar al urbei Galaţi că urmează să facă o revizie farmaciilor din acest oraş. După terminarea războiului. aduce la cunoştinţa primarului că „domnii doctori din acest oraş. Serfioti. 4 23 Paul Păltânea. Al. la prezentarea unor bolnavi (săraci) refuză a le prescrie medicamente gratuite. Cuza mulţumea un an mai târziu. îndemnul venind de la Comitetul pentru ajutorarea armatei. cu ocazia războiului pentru independenţă. f. oficiată de Biserica Sf. I. sub cuvântul că nu sunt autorizaţi a face asemenea prescripţii. Serfioti. Spiridon din Galaţi24. Listele de subscripţie răspândite in oraş au fost completate. la 11 iulie 1877. precum şi o „arătare” a obiectelor necesare pentru acest finit22. Pe data de 26 iulie 1873. este invitat de municipalitate alături de 13 oficiali la panahida care avea loc a doua zi. Trecând peste opoziţia nejustificata a unor proprietari. vizavi de piaţa Ştefan cel Mare pentru înfiinţarea unui spital cu 30 de paturi28. Primăria cedează la cererea comitetului locul din bulevardul Elisabeta despre nord.cu o capacitate de cel puţin 200 de paturi. recunoscând eforturile făcute pentru stingerea epidemiei de holeră. în scurt timp. op. cit. creat la Iaşi la 18 aprilie. prefectului de Covurlui Gh. cu „sume respectabile”. f. fondurile strânse. p. pe data de 5 ianuarie 1866. 141 . sau a-i trimite la medicii respectivi de arondismente”. 2 27 Ibidem. afară de medicii de arondismente. solicitând în acelaşi timp acordarea de gratuităţi la medicamente acordate păturii paupere. f.. f. la 3 martie 1866. spitalul s-a 22 Ibidem. doctorul Serfioti. dosar 92/1865. Dr. ia fiinţă un comitet pentru construirea unui spital. p. pentru că „au arătat zel şi activitate neobosită”23. prin suportarea cheltuielilor de către municipalitate26. cit. Răşcanu şi unor medici gălăţeni printre care şi dr. Principala greutate întâmpinată de „Comitetul ad-hoc pentru construirea unui spital pentru căutarea soldaţilor români răniţi” a fost găsirea locului necesar ridicării clădirii. iniţiatorul unui comitet filantropic. dosar 28/1866. Preocupat de întreaga viaţă medicală a oraşului Galaţi. invitând un domn consilier spre a asista la o asemenea revizie25. În anul 1865 îl regăsim printre organizatorii unui spectacol teatral în vederea obţinerii de fonduri în beneficiul Spitalului filial Sf. Spiridon în memoria soldaţilor căzuţi in lupta cu polonii de la Constangalia“27. comitetul general de ajutor a fuzionat cu Comitetul Crucii Roşii. 7 28 Paul Păltănea. dosar 20/1866. op. Pentru mai multă eficienţă. an care avea să aducă mult aşteptata independenţă a poporului român.145 - . 1 26 Ibidem.Caritate Gălăţeană” s-a înfiinţat in 1877 prin danie publică. în calitatea sa de vicepreşedinte a Consiliului de Igienă Publică şi Salubritate. Spitalul „Elisabeta-Doamna .

un microscop pentru cercetări ştiinţifice achiziţionat în urma unui voiaj în străinătate la Viena şi Paris. realizarea unei baze tehnico-materiale.000 lei in 1901. Răniţii aduşi la Galaţi au fost îngrijiţi în spitalul înfiinţat de comitetul gălăţean şi în altele improvizate prin casele locuitorilor. pentru ca patru ani mai târziu. în vârsta de 50 de ani dr. moşia Fileşti (Calica). 29 Ibidem. pe când era membru în comitetul Societăţii Medicale din Galaţi. În acelaşi an el cumpără de la fraţii Ghica. În 1895. după Iaşi si Bucureşti. societatea a prosperat în 1895.Urechia. cu unele întreruperi. acesta aducea în ţară în 1866. prima societate ştiinţifică din oraşul Galaţi. La 1 noiembrie 1877. şi acordând o subvenţie pentru întreţinerea a 60 de paturi. Nebuneli. pentru 85 de paturi30. În anul 1886 îl găsim în funcţia de director al Spitalului civil şi militar din Galaţi. Medicii din Galaţi au constituit la 24 noiembrie 1863 „Societatea Medicală din Galaţi “. din octombrie 1878. Serfioti şi-a dăruit mare parte din averea sa spitalului pe care l-a condus aproape trei decenii. Takeanu şi Stravidi au muncit cu o deosebită abnegaţie pentru îngrijirea răniţilor29. comitetul de conducere al spitalului strânge importante sume de bani pentru construirea unui nou local. Hepites. să opteze pentru funcţia de medic primar al Spitalului Spiridoniei Galaţi. Serfioti cere aprobarea pentru a-şi stabili sediul şi biblioteca în sălile bibliotecii V. Societatea ştiinţelor medicilor a funcţionat. au sosit 60 de răniţi care au fost internaţi. Venind în întâmpinarea dorinţelor de modernizare. f. 341 .pentru tratament în cele trei spitale. pe care si-o administrează singur. la început ţinând contul viilor cu locuitorii. primăria donând terenul necesar. în anul 1879. Totodată. După terminarea războiului.redeschis la 24 aprilie 1879 întreţinându-se mai mult din donaţii. Ducând o activitate permanentă.146 - . 349 31 Ibidem. Neavând un local propriu. organism ştiinţific în cadrul căruia a susţinut numeroase comunicări. pentru a nu contraveni dispoziţiilor legii cumulului. Crucea Roşie a fost cinstită printr-o seară specială în care oraşul a fost iluminat în întregime. 10 ha. 147 30 Ibidem. dr. când avea 25 de membri. corespunzătoare desfăşurării unei activităţi normale în spitalele gălăţene.A. f. De asemenea. Serfioti îşi înaintează cererea de ieşire la pensie. la care mai adaugă 10. doctorul A. la 1 aprilie 1904 acordându-se 75 000 lei. În anii următori subvenţia este mărită. a treia din ţară. Medicii Serfioti. f. să întreţină 30 de paturi pentru bolnavii săraci. Vestea căderii Plevnei a produs un entuziasm „de nedescris. Primăria şi-a luat obligaţia. a fost întotdeauna în centrul atenţiei sale.000 lei. până în 191631. focuri şi rachete umpleau străzile splendid iluminate până în cele mai depărtate mahalale“. Dintre donaţiile particulare amintim pe cea făcută de Elena Cuza în 1893 – 12. de pildă.

II/1828-1928.Serfioti”33.000 lei) din Bucureşti. iar în anul 1905 moare32. Această zestre se vor da pe câtă vreme surorile mele vor fi în viaţă (…). dându-li-se o pereche de boi. 32 Ibidem. Chestiunea aceasta se va formula şi publica de către facultatea de medicină la fiecare doi ani. Instrumentele mele se vor împărţi prin sorţi iubiţilor mei confraţi ca amintire la armonioasa viaţă ce am petrecut împreună (…).147 - . redactat la data da 23 august 1903. o vacă. dar cea literară o las bibliotecă Liceului Alecsandri din Galaţi (…). vol. O placă simplă de marmură cu numele noastre va acoperi această ultimă a noastră locuinţă. Biblioteca mea cea medicală o las societăţii noastre medicale din Galaţi. vine încă o dată să mai sublinieze. Doresc să fiu înmormântat în mijlocul Capelei Cavoului nou. 299 33 DJAN Galaţi. dacă mai era cazul. În cele ce urmează vom da curs punctelor înscrise în testamentul acestuia : „Eu subscrisul Aristide Chiriac Serfioti doctor în medicină domiciliat în Galaţi strada Mihai Bravu prin aceasta al meu testament olograf declar că: După moartea surorilor mele. adică în bonuri creditului financiar rural 5 %. comitetul zisului Spital va construi pe terenul său ori pe un alt convenabil un spital de copii pentru patruzeci paturi în care toate cerinţele ştiinţei moderne să fie pe deplin satisfăcute. care fete se vor mărita cu plugari. f. Lângă mine se vor depune rămăşiţele neuitatei mele Avvocami. În fiecare an se vor înzestra două fete sărace din comuna Fileşti cu preferinţă din Calica. Acesta concurs se va reglementa de către colegiul profesoral al facultăţii (…). Testamentul său. moşia Calica devine proprietatea Spitalului Elisabeta Doamna Caritate Gălăţeană (…) cu veniturile moşiei Calica actualmente arendată prin contract D-lui Paraschiv Vasiliu cu preţ de 53000 lei împreună şi (cu) dobânzile lor. nobleţea şi spiritul caritabil cu care a fost înzestrat. Doctor Aristide Ch. Acest Testament s-a scris în întregul său şi s-a subscris de propria mea mână aflându-mă în deplină sănătate fizică şi mintală la Galaţi 23 august 1903. f. Aristide Serfioti “. şi un plug bun. 7-16 . În anul 1901 demisionează retrăgându-se din activitatea medicală. a căror venit va servi ca premiu bianual ce se va decerna de către un juriu constituit din sânul facultăţii autorului celor mai merituoase lucrări asupra unui subiect din ştiinţele medicale. Surorile mele vor depune la Casa de Depunere şi Consemnaţiuni sau la Banca Naţională din Bucureşti pe numele facultăţii de medicină (40. Acesta spital se va întreţine cu veniturile anuale a moşiei Calica şi va purta numele meu (…) Comitetul Spitalului Elisabeta Doamna Caritate Gălăţeană se obligă a întreţine biserica aflătoare pe moşia Calica în bună stare…Rog cu insistenţă pe Prea Sfinţia Sa Episcopul Dunărei de Jos ca Preşedintele perpetuu al comitetului Spitalului să binevoiască a avea în de aproape privegherea acesta a mea donaţiune. colecţia „Dr.

Cu mare părere de rău am aflat dureroasa pierdere făcută de toţi nenorociţii şi bolnavii al căror binefăcător era Doctorul Serfioti. a fost pentru lumea întreagă. Prezentăm în continuare procesul-verbal încheiat la data de 26 iulie 1905. Ilustru doctor. Reginei Elisabeta – Sinaia. a decis ca această demnitate să rămână vacantă până la alegerile ordinare din 190634. care are onoarea de a purta numele Majestăţii Voastre „Elisabeta Doamna”./ Elisabeta. Memoria sa va rămâne pururi în inima tuturor. 3 . care avea să consemneze următoarele: „Prea Sfinţia Sa. Episcop. cu durere vă aduc la înalta cunoştinţă decedarea doctorului Aristide Serfioti.148 - . copilul său moral. dosar 8/1933. fapt ce pune şi mai bine în relief cât de înalte au fost nobilele sale sentimente şi cât de mult dr. „Sfinţiei Sale Pimen. doctor Aristide Serfioti. Pierderea Doctorului Serfioti e generală şi memoria îi va rămâne pentru vecie în inima tuturor”. medic „per excellentiam” şi filantrop fără seamăn. În semn de recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată în slujba comunităţii. înzestrat cu o vastă cultură. Serfioti. precum şi augustului răspuns primit.căci el spitalului Elisabeta îi consacrase toată munca şi în nemărginita dragoste ce avea pentru acesta. A. ss.S. Pimen Episcopul Dunării de Jos. în urma întrunirii comitetului spitalului „Elisabeta Doamna – Cariatatea Gălăţeană” sub preşedenţia P. un om de mare utilitate. Serfioti. f. consulul francez H. 34 DJAN Galaţi.– În numele Comitetului de administraţie al spitalului din Galaţi. 665.S. Medic de o mare erudiţie. sugerează guvernului francez. iar Societatea franceză de binefacere din oraş i-a acordat la 1 ianuarie 1880 o medalie omagială.S. consultând Statutele şi Regulamentul şi după un schimb de vederi între membri şi din dorinţa de a sărbători memoria regretatului defunct. A. Galaţi 25 iulie 1905”. el fu inima şi sufletul . s- a hotărât în anul 1905 ridicarea în parcul spitalului al unui bust de bronz care să-l reprezinte. fond Primăria oraşului Galaţi. A. în mod sumar comunică ireparabila pierdere încercată de Comitet prin decedarea regretatului fondator al spitalului şi al său vicepreşedinte.” Comitetul de administraţie aducând în discuţie chestiunea ocupării funcţiei de vicepreşedinte ocupate de regretatul Dr. i-a lăsat frumoasa sa moşie Fileşti. Remarcându-i meritele. lucru care se admite. propunând ca ambele telegrame să fie consemnate în procesul verbal de astăzi. Reginei. ca şi devotamentul depus pentru buna îngrijire a populaţiei. Serfioti a ţinut să se consolideze pentru vecie existenţa acestui aşezământ. la 16 iulie 1869 decorarea lui cu „Legiunea de onoare”. Serfioti s-a bucurat de stima şi preţuirea gălăţenilor. membru fondator al acestui spital şi vicepreşedinte al Comitetului. Se dă citire telegramei trimise M. un om de bine şi în special pentru spital. No. iar strada pe care a locuit urma să-i poarte numele. om superior. Boyard.S. „M. Înmormântarea va avea loc marţi ora 9 dimineaţa” ss/ Pimen Episcop al Dunării de Jos.

La 1895. pe toţi notabilii şi conducătorii oraşului nostru. f. iar din 1894 fostul spital comunal al oraşului Galaţi. punând în slujba umanităţii o inimă generoasă şi o autoritate medicală recunoscută în întreaga ţară. Începutul ei este în 1877. doctorul A. în marginea oraşului. strada Mihai Bravu. compusă din moşia Fileşti. care putem spune că este părintele instituţiei ce face astăzi cinste acestui oraş. el este doctorul care a servit acest spital. a judeţului Covrului şi a 35 Ibidem. cert este că în anul 1933. În următoarea şedinţă a Consiliului din 5 septembrie 1905. Propunerea a fost admisă în unanimitate şi a fost instituită o comisie care să se ocupe cu întreprinderea demersurilor în acest sens. dar şi a se dezvolta. cât şi cel judeţean. Serfioti. să continue a funcţiona ca spital. este una din cele mai vechi din ţară. şi după război. în două barăci americane. propune ca un omagiu de pioasă recunoştinţă pentru eminentele sale fapte ridicarea unei statui în faţa spitalului. stă defunctul doctor A. În fruntea tuturor marilor donatori ai Spitalului „Elisabeta Doamna – Caritate Gălăţeană”.S. de la înfiinţarea lui şi până la 1905. căci el a fost cel care a propus şi a convins la 1877. Această instituţie spitalicească. împreună cu fruntaşii oraşului şi ai judeţului. Pentru ca acest spital să poată funcţiona s-au acordat subvenţiuni atât de primărie. graţie sufletelor caritabile. când se construia noul spital. P. cu bunătatea şi cu punga sa”. Doctorul A. ajungând astăzi una din cele mai mari şi mai bine înzestrate organizaţii spitaliceşti din regiunea Dunărei de Jos. cu tot ce se găsea în el. a fost contopit cu Spitalul „Elisabeta Doamna – Caritate Gălăţeană”. 4 . întruniţi în sala de şedinţe a Primăriei Galaţi. să lase spitalului întreaga sa avere. au hotărât ca cele două barăci americane. când a decedat.S. de peste 3500 de hectare. spitalul a putut nu numai funcţiona. cari prin donaţiuni în timpul vieţi sau prin legate testamentare au putut forma un important fond. a fost un mare filantrop şi de actele sale filantropice a profitat toată populaţiunea nevoiaşă a oraşului Galaţi. care să amintească generaţiilor viitoare nu numai actele sale pline de nobleţe. având în vedere că în acest oraş nu funcţionează niciun spital. de la 1878 şi până astăzi. înainte de a trece la ordinea de zi. şi în Galaţi este cea dintâi. graţie căruia spitalul să-şi poată îndeplini menirea sa socială. În afară de aceste subvenţiuni. de a se da viaţă acestui spital. subvenţiuni care s-au plătit Comitetului. dar şi figura acelui care „…toată viaţa sa a fost pentru omenire un om de mare utilitate cu ştiinţa. în care să se adăpostească şi să-şi caute sănătatea cei săraci. precum şi imobilul său din Galaţi. spitalul „Elisabeta Doamna – Caritate Gălăţeană” a împlinit 55 de ani de existenţă. Serfioti. cât şi de judeţ. Serfioti a procurat fondurile necesare desăvârşirii acestei construcţii.149 - . a făcut un spital de război. pentru ca apoi la moartea sa.35 Nu ştim care au fost cauzele care au împiedicat punerea în practică a acestei propuneri. atât consiliul comunal. pentru contractarea împrumutului procurării fondurilor necesare. Comitetul spitalului se adresa municipalităţii de Galaţi cu următorul memoriu: „Domnule Primar. când un comitet al Crucii Roşii Gălăţene. dând garanţia întregii sale averi.

das er über drei Jahrzehnte leitete. Dacă avem în vedere criteriile întocmirii unei lucrări ştiinţifice. politischen und kulturellen Leben der Stadt Galatz. seine Studien. dar şi pentru a sublinia recunoştinţa instituţiei şi a populaţiei oraşului şi a judeţului. vă rugăm. aflată la Direcţia Judeţeană Galaţi a Arhivelor Naţionale. umfasste. A. 36 Ibidem. seinen Werdegang als Arzt und seine Teilnahme an dem sozialen. considerăm că obiectivul a fost atins. Die Sammlung „Dr. A. a hotărât ridicarea unui bust.150 - . Domnule Primar. Carnabel.S. reputaţiei şi a filantropiei marelui doctor. facem un apel la dumneavoastră. Der Beitrag enthält Informationen über die Tätigkeit von Dr. Domnule Primar. în valoare de 10. precum şi traducerea numeroaselor scrisori redactate în limba greacă. care îşi aşteaptă în continuare cercetătorii. 1828 in Naxos. presa locală contemporană cu acesta. ca reprezentant al populaţiei gălăţene. celor care dovedesc prin actele ce fac. Zusammenfassung 1960 wurde ein Archivbestand entdeckt. În executarea acestor decizii. ar fi fost absolut necesară şi cercetarea fondului de arhivă al spitalului Spiridoniei din Iaşi.ţinuturilor din împrejurimi. pentru ridicarea statuii. să ne acordaţi o sumă pe care o veţi socoti pentru a forma fondul necesar ridicării acestui bust. Aristide Serfioti”. der zahlreiche Dokumente über das Leben und Wirken einer bedeutenden Persönlichkeit der Stadt Galatz. asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni. Serfioti” umfasst unveröffentlichte Korrespondenz auf griechischer Sprache. f. des Arztes Aristide Serfioti. Gründers des Stadtkrankenhauses „Elisabeta Doamna – Caritate Gălăţeană” . Pe de altă parte. Comitetul spitalului încă din 1905. Aristide Serfioti a întreţinut o bogată corespondenţă în calitate de epitrop. gest. Episcopul Pimen şi în vremea din urmă după propunerea Dr. Serfioti (geb. 1905). ale cărui principii morale şi umane s-au dovedit a avea caracter de perenitate. dacă avem în vedere faptul că această lucrare îşi propune să aducă în memoria contemporanilor un model uman demn de urmat. Primiţi. care să imortalizeze pe cel mai mare filantrop şi om de bine care l-a avut oraşul Galaţi şi judeţul Covrului. în vederea realizării unui studiu exhaustiv. Griechenland. 1-2 . care străjuieşte şi astăzi în curtea Spitalului Municipal Galaţi. Für seine Verdienste bekam er zwei Auszeichnungen. drept un simbol nu numai în amintirea numelui. cu care dr. Preşedintele Comitetului Spitalului „Elisabeta Doamna – Caritate Gălăţeană”. A. Cu arhiereşti binecuvântări. und seit 1933 steht die Büste des Arztes im Hof des Galatzer Krankenhauses. În rezoluţia din 13 iunie 1933 Consiliul Municipal aproba deschiderea unui credit extraordinar. Cosma.000 lei. Episcop al Dunării de Jos”36. după propunerea P. din colecţia „ Dr.S. şi în vederea consideraţiilor mai sus expuse. o superioară educaţie a sufletului lor caritabil.

.151 - .

152 - ..

155 - ..

evrei. Problematica asigurării identităţii naţionale a minorităţilor etnice este foarte vastă. Conferinţa de Pace de la Paris a impus statelor succesorale ale monarhiei habsburgice (Polonia. dar nu par hotărâte asupra limitelor unor astfel de concesii. sunt dispuse la toleranţă în acest sens. în care vâltorile tranziţiei au trezit vii controverse şi în privinţa acordării anumitor drepturi minorităţilor naţionale. Iugoslavia. pentru a ne da seama mai bine cât şi ce au oferit autorităţile române de-a lungul a trei sferturi de veac cetăţenilor de alte naţionalităţi din ţara noastră. politic. Ungaria. turci. Cehoslovacia. ruşi. 3-4 mai 2001. prin care se • Această comunicare a fost susţinută în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice „Românii şi minorităţile naţionale. a Bucovinei şi a Transilvaniei cu patria-mamă. slovaci. . Istorie şi contemporaneitate”. ca şi populaţia. sârbo-croaţi. ceea ce a dus în mod firesc la preocuparea guvernanţilor pentru asigurarea unor condiţii fireşti de dezvoltare a specificului fiecărei comunităţi etnice şi pentru asigurarea de drepturi egale în viaţa publică cu populaţia majoritară românească. bulgari. România. organizată la Cercul Militar Naţional de Ministerul Culturii şi Cultelor (Direcţia Minorităţi Naţionale) şi Asociaţia cultural-ştiinţifică a românilor de pretutindeni. În contextul internaţional al afirmării dreptului popoarelor la autodeterminare. Reprezentanţii scenei politice. polonezi). ţigani. poporul român şi-a văzut aspiraţiile împlinite în decursul anului 1918 prin unirea Basarabiei. germani. tătari. cointeresând multiple domenii: cultural. precum şi Greciei să semneze un tratat special privind minorităţile naţionale. social. DREPTURILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE ÎN ADMINISTRAREA PUBLICĂ LOCALĂ DIN ROMÂNIA (1925-2001)• Diana JOIŢA Abordarea acestui subiect ni s-a părut o necesitate în actualul context politic şi social din ţara noastră. O consecinţă importantă a Marii Uniri a fost integrarea în statul român a unor locuitori de naţionalităţi diferite (maghiari. ruteni.156 - . religios. Austria). economic. Deoarece adoptarea în ianuarie 2001 a Legii administraţiei publice locale a stârnit multe dispute ni s-a părut interesantă o incursiune în timp asupra legislaţiei de gen.

Entuziasmul produs de realizarea Marii Uniri va fi umbrit de problemele sociale şi politice inerente. Hamangiu.157 - . din lipsa şcolilor. Locuitorii de altă etnie îşi puteau întrebuinţa limba maternă în scris şi oral. stabilea: „Toţi cetăţenii români majori vor alege prin vot obştesc. 7 C. obligatoriu. Personalul recrutat în grabă din Vechiul Regat şi trimis în noile provincii nu a corespuns întotdeauna nevoilor. 1926. Hamangiu. Cernăuţi. În Basarabia. 377-383. astfel că în scurt timp nemulţumirile au început să apară şi din partea românilor din teritoriile unite. doc. cit. prin Tratatul asupra minorităţilor (Paris. Legi uzuale. confesiune cu interesele generale ale statului român. cit. Editura Paideea. vol. 1. Minimul drepturilor minorităţilor naţionale în România. 71-72. care se plângeau de pretenţiile prea mari ale acestora6. a liberului exerciţiu al credinţei. la 22 decembrie 1920 a luat fiinţă pe lângă Ministerul de Interne Subsecretariatul de Stat pentru afacerile minorităţilor etnice5. nr. 1922-1926. Istoria românilor în secolul XX (1918-1948). În virtutea respectării acestui tratat. p. Bucureşti. cit. 2. iar saşii şi secuii se bucurau de autonomie culturală şi religioasă. egal. IX-X (1919-1922). vol. 48. noiembrie 1921. deoarece pe vremea stăpânirii austro-ungare românii fuseseră excluşi de la ocuparea vreunei funcţii publice. I. adoptată în noiembrie 1918. În privinţa administraţiei.. în Arhivele Naţionale ale României. 108 din decretul-lege pentru reforma electorală. XI-XII. dar şi din partea celor din Vechiul Regat. op. 3 Ibidem. unitar şi indivizibil. 2 Arhivele Naţionale ale României. Pentru armonizarea diversităţii de interese ale cetăţenilor de altă limbă. situaţia era şi mai critică. p. autorităţile guvernamentale s-au preocupat de crearea cadrului legal. Minorităţile naţionale din România. La 29 martie 1923 a fost promulgată noua Constituţie7. vezi şi Vasile Dutceac. în justiţie.. statul român se angaja să asigure protecţia vieţii. op. op. 6 vezi „Extras dintr-un raport despre România al domnului Em de Martonne”. o mare dificultate consta în găsirea persoanelor potrivite pentru înlocuirea maghiarilor care deţinuseră în exclusivitate funcţii administrative în Transilvania. Gheorghe Buzatu. deoarece majoritatea românilor era analfabetă. 5 Arhivele Naţionale ale României. 174-181. Pe scurt. Astfel. 35. egalitate în faţa legii. 4 C. vol. Consiliul Societăţilor Naţiunilor urmând să supravegheze modul de aplicare a acestor drepturi1. doc. vol. vol. conform căreia Regatul României era un stat naţional. Codul general al României. art. . care să asigure deplina egalitate între toţi cetăţenii României.. 9 decembrie 1919)2. Editura autorului. 1999. I. de asemenea. p. a libertăţii.obligau să le acorde drepturi depline. să recunoască drept cetăţean român orice persoană domiciliată sau născută în ţară – ungurii şi austriecii – precum şi pe evreii de pe tot cuprinsul ţării care nu se puteau prevala de altă cetăţenie. naţionalitate. direct şi secret şi pe baza reprezentării proporţionale un număr de deputaţi proporţional cu populaţia”3. decretul-lege din 28 mai 1919 acordă toate drepturile cetăţeneşti evreilor născuţi în ţară4. cu excepţia celor care se maghiarizau. P. având ca limbă oficială 1 Ioan Scurtu.

cit. . Administraţia locală în Transilvania. Prin Statutul funcţionarilor publici (15 iunie 1923) se dădea dreptul funcţionarilor de orice origine etnică sau confesiune religioasă să-şi continue exercitarea funcţiei. p. Această a doua condiţie a fost aplicată cu oarecare indulgenţă. precum şi cel 8 Julien Peter (inspector de administraţie). 11 Ibidem . Pe temeiul noii Constituţii au fost adoptate legile de unificare. Marvan. 9 Arhivele Naţionale ale României. fără deosebire de originea etnică. Teritoriul României se împărţea în judeţe. Consiliul Dirigent din Transilvania decisese în ianuarie 1919 destituirea tuturor angajaţilor care refuzau să depună jurământul de credinţă faţă de statul român. p. plăşi şi comune (rurale şi urbane). Imprimeria E. cea mai importantă fiind legea administraţiei din 14 iunie 1925. egal.158 - . sex. 1934. II. cit. 10 C. naţionalitate sau confesiune” trebuia să fie membru al unei comune şi să participe la sarcinile ei. motiv pentru care au dat în judecată statul român la Tribunalul Arbitral mixt româno- maghiar de la Paris9.vol. Fiecare locuitor al ţării. căci mulţi funcţionari nu cunoşteau limba română decât aproximativ. op. care nu putea fi înlocuit imediat cu un sistem complet nou. care avea la bază păstrarea caracterului naţional unitar al ţării şi totodată aplicarea descentralizării administrative. menţinând totodată funcţia de control a Ministerului de Interne asupra hotărârilor luate de consiliile comunale sau judeţene. Experienţa aplicării ei a justificat adoptarea unei noi reforme administrative la 3 august 192911. 146. 1935. fără ca acest lucru să aducă atingere poziţiei pe care o ocupau8. secret şi obligatoriu – de şi prin cetăţeni români. „fără deosebire de vârstă. ca şi cei ai „bisericii minoritare cu cel mai mare număr de credincioşi din localitate”. se bucurau de egalitate în faţa legii şi de aceleaşi drepturi şi libertăţi democratice. a prevăzut norme unitare de organizare teritorială a statului român şi a lărgit dreptul cetăţenilor de a participa la conducerea treburilor locale10. fiecare provincie având tendinţa unui sistem administrativ propriu. Hamangiu. de limbă sau de religie.limba română. Această lege nu a răspuns tuturor necesităţilor vieţii administrative româneşti. Bucureşti. În acest sens. direct. a căror conducere era asigurată de consiliile alese – prin vot universal. pe baza căreia au fost create şapte noi unităţi teritoriale. sub singura rezervă a prestării jurământului de fidelitate faţă de România şi a cunoaşterii limbii oficiale a statului. Toţi cetăţenii români. în „Revista de drept public”. În consiliul judeţean. se viza creşterea atribuţiilor organelor administrative locale. Unii din funcţionarii maghiari au refuzat şi au fost eliberaţi din funcţie. Legea a pus capăt provizoratului care domnea în administraţie după 1918. între membrii de drept ai consiliilor urbane se aflau şi reprezentanţii şcolilor secundare particulare „care aparţin grupului minorităţii celei mai importante din localitate”. numite Directorate Ministeriale. op. fără deosebire de sex sau naţionalitate. printre membrii cu vot consultativ se numărau şi „protoereii bisericilor naţionale care îşi au sediul în oraşul de reşedinţă a judeţului. 23.

dar justificată de autorităţile române pe 12 Arhivele Naţionale ale României. nr. op. Guvernele României din perioada interbelică au considerat situaţia minorităţilor ca pe una din cele mai importante probleme de stat. dosar 202. 9 14 Ibidem. 96. vol. cit. 64 116 DANIC. 17 Arhivele Naţionale ale României. Târgu-Mureş). Presa Internă. În acest scop. într-o comunicare susţinută la Academia Diplomatică de la Paris (martie 1929). Marele diplomat pleda hotărât pentru tratarea „cu bunăvoinţă” a minorităţilor.. 59 13 Ibidem. influenţând în acest sens şi doleanţele conducătorilor saşi din România. 15. p. de asimilare. comunale şi judeţene. p. vol. f. existând comune şi oraşe. II. fond Ministerul Propagandei Naţionale. a însemnat un imbold pentru politica revizionistă a Ungariei. Braşov. op. Prin acorduri de colaborare politică. 18 Ibidem. În România. observă că „pentru opinia publică. Nicolae Titulescu. În 1930 a fost înfiinţat Oficiul de Studii Minoritare16.mai înalt grad dintre reprezentanţii cultului minoritar cu cel mai mare număr de credincioşi de pe teritoriul judeţului”. revendicările politice ale Partidului Maghiar vizau asigurarea unei conduceri exclusiv maghiare în judeţele în care aceştia erau majoritari13. nr. prima a fost „Legea pentru dizolvarea consiliilor comunale” (15 iulie 1931) – considerată a fi îndreptată împotriva populaţiei minoritare. erau supuşi unei politici represive. iar în mai 1931 guvernul Iorga a înfiinţat Subsecretariatul de Stat al Minorităţilor – pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri17. au fost depuse liste comune în alegerile parlamentare. dar „idealul trebuia să aibă la bază dreptatea. Semnarea tratatului de prietenie între Italia şi Ungaria în aprilie 1927. Două reglementări legislative au creat mari controverse la începutul anilor ’30. Cehoslovacia şi Iugoslavia. o multitudine de lucrări propagandistice vehiculau în întreaga Europă ideea că maghiarii. cuvântul minoritate a devenit de multă vreme sinonim cu complicaţie” şi că „orice stat care face totuşi eforturi sincere pentru asigurarea drepturilor omului şi a individualităţii culturale şi religioase a tuturor locuitorilor săi nu poate accepta crearea unui stat în interiorul statului”. pentru revendicarea de „judeţe naţionale” şi pentru „reglementarea definitivă a problemei limbii şi a apartenenţei etnice a funcţionarilor publici”14. doc. cit. preocupată de pace şi dreptate. iar „lumea civilizată” trebuia să intervină pentru soluţionarea acestei situaţii alarmante12. care au avut primari aparţinând minorităţilor naţionale18. nr. doc. Bistriţa. şi nu servitutea internaţională”. . Principiul reprezentării minorităţilor era specificat şi în modalitatea de alegere a membrilor consiliilor rurale.159 - .. care urmărea şi modificarea graniţelor stabilite după primul război mondial. deveniţi minoritari în România. II. doc. 185-197. inclusiv municipii (Sibiu.

3. Istoria României în anii 1918-1940. obligatoriu. vol. dar acest plan nu s-a concretizat din considerente tehnice şi bugetare21. respectiv art. 185-197. 29. Hamangiu. Bucureşti. dar în acest caz primarul – obligat să cunoască limba română – trebuia să dispună la traducerea problemelor în discuţie. 21 DANIC. op. 20 C. cit. la preluarea guvernului (noiembrie 1933). fond Ministerul Propagandei Naţionale. XXI. 136. 1947. consiliul putea compromite situaţia statului ori interesele naţionale. noua lege administrativă susţinea în continuare „sufragiul universal. cit. vol. Bucureşti. dar aceste măsuri nu au avut caracter unitar. Editura Didactică şi Pedagogică.160 - . consilierii care nu cunoşteau limba română puteau discuta în limba maternă. f şi g). 14). III. Legea administrativă şi Regulamentul de aplicare a Legii administrative. doc. egal. noul prim-ministru Constantin Angelescu introduce la 30 decembrie 1933 starea de asediu şi cenzură22. alin. secret. 22 Ioan Scurtu. fond Ministerul Propagandei Naţionale. f. Organele însărcinate cu cenzura au luat măsuri de prohibire a folosirii denumirilor străine ale localităţilor în publicaţiile periodice. 91). A doua a fost „Legea pentru organizarea finanţelor locale (judeţene şi comunale)” din aprilie 1933. Presa Externă. Duca. 23 DANIC. pentru a fi înţelese de toţi membrii consiliului şi pentru a fi înregistrate în procesul-verbal al şedinţei (redactat obligatoriu în limba română) (art. Gh. În comunele rurale. acesta putea fi dizolvat (art. După asasinarea lui Duca de către Garda de Fier. ci fiecare autoritate locală a procedat după liberul consimţământ23. 179 din Regulamentul de aplicare al Legii). a promis înfiinţarea unui minister al minorităţilor în locul subsecretariatului. din cauza precizării că „pentru firmele înscrise exclusiv într-o limbă străină sau cu caractere străine se vor percepe de 8 ori taxele [obişnuite]. Traducerile la firmele străine se vor face în limba română”20. f. Presa Internă. Consiliul de prefectură putea solicita la şedinţele sale prezenţa şi a „protoereilor bisericilor româneşti şi preotul cel mai înalt în grad al bisericii minoritare cu cel mai mare număr de credincioşi” (art. direct.. cu scrutin de listă şi prin reprezentarea minorităţilor” (art. 24. 1996. Ca membri de drept al consiliilor comunale (rurale şi urbane) şi ai celor judeţene figura şi câte un reprezentant ai bisericilor naţionale (ortodoxă şi greco-catolică). Ministrul I. 6. Ediţie Oficială. 24 Ministerul de Interne. 75). 167. . precum şi un reprezentant al bisericii minoritare cu cel mai mare număr de credincioşi din acea zonă (art. municipale şi ale oraşelor aveau loc în limba română.motiv de economie de personal şi prin necesitatea unei reorganizări administrative19. În situaţia în care aceste prevederi nu erau respectate sau când prin actele sale. dosar 202. Intrată în vigoare la 27 martie 193624. 25.. Dezbaterile în consiliile judeţene. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură. 19 Arhivele Naţionale ale României. op. dosar 529.

în virtutea acestui drept. Conform noii legi. 1938 . ca şi ordonanţele prefecţilor şi ale primarilor. rasă sau religie. 25 DANIC. în sensul unei vădite preferinţe a legiuitorului pentru organele numite în locul celor alese26. Ioan Scurtu. Editura Librăriei „Universala” Alcalay&Co. aceste regulamente. judeţul – şi se creau ţinuturile. 41. religioase şi de binefacere înfiinţate de aceştia primeau bani din bugetul statului sau din bugetele locale. instrucţiunile. 75 din 31 martie 1938 28 Colecţia legilor României. 147. plasa.Toate denumirile. f. ci numiţi pe o perioadă de 6 ani. trebuia să fie redactate în limba română (art. 10 al Regulamentului de aplicare a legii). Principiul fundamental al funcţionării acestei instituţii era că cetăţenii români. instituţiile de învăţământ. De remarcat art. membrii consiliului pot să-şi exprime în consiliu punctul lor de vedere în limba maternă”. se bucurau „de acelaşi tratament şi aceleaşi garanţii”.. Guvernarea Tătărescu instituie în anul 1936 „Direcţia Minoritară” în cadrul Ministerului Cultelor şi Artelor25. cu condiţia traducerii acestor intervenţii şi a redactării proceselor-verbale ale şedinţelor în limba română. În atribuţiile consiliilor judeţene şi comunale intra şi întocmirea de regulamente pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor şi a întreprinderilor lor. fiind interzise şi denumirile întrebuinţate de administraţiile fostelor dominaţii străine (art. Consiliile comunale menţineau ca membri de drept „un reprezentant. cel mai vechi al bisericii creştine-ortodoxe” şi un reprezentant al cultului predominant „acolo unde majoritatea locuitorilor ar aparţine altui cult” (art. dosar 202. Bucureşti. indicaţiile şi numele de firme trebuiau scrise numai în limba română. 25 şi 26). primarii nu mai erau aleşi. primarul va fi numit din sânul ei. Enciclopedia de istorie a României. Regimul de monarhie autoritară impus de Carol al II-lea a fost instituţionalizat prin Constituţia din 27 februarie 1938. 2000. pe baza căreia se menţineau vechile unităţi administrative – comuna. nr. p. În aceste comune. Editura Meronia. care prevedea că „în comunele unde majoritatea populaţiei ar aparţine unei minorităţi etnice. 470 27 Monitorul Oficial nr.161 - . Ion Bulei. indiferent de limbă. mai ales după instalarea la putere a hitlerismului în Germania (ianuarie 1933). în localităţile unde o parte însemnată a populaţiei era formată din cetăţeni minoritari. Evoluţia vieţii politice din România a fost puternic influenţată de ascensiunea dreptei în Europa. Ion Mamina. administrate de câte un rezident regal (cu rang de subsecretar de stat). 185-197 26 Ioan Alexandrescu. La 14 august 1938 a fost decretată reforma administrativă27. 184 din Regulamentul de aplicare a legii). care a determinat stabilirea unor noi principii de organizare administrativă locală. Bucureşti. Situaţia minorităţilor va fi reglementată prin înfiinţarea Comisariatului General al Minorităţilor pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri (legea din 4 mai 1938)28. Presa Internă. fond Ministerul Propagandei Naţionale. Comisariatul General al Minorităţilor.

nordului Bucovinei. numele localităţii unde apăreau aceste publicaţii puteau fi indicate şi în limba minoritară respectivă. Situaţia internaţională extrem de delicată. Gheorghe I. Nicolae Edroiu. printre care aceştia nu mai aveau dreptul să ocupe funcţii publice.. Prin urmare. Învinuit pe nedrept la procesul intentat în 1946. Bucureşti. ci din contră a încercat să o protejeze. Armand Goşu. partea a II-a. Basarabia şi nordul Bucovinei au revenit la patria- mamă. situaţie consfinţită prin Tratatul de Pace de la Paris (10 29 C. Funcţionarii din comunele cu populaţie etnic majoritară foarte numeroasă trebuiau să cunoască şi limba minorităţii respective. Cojocaru. Editura Semne. Guvernatorul provinciei era administrator general şi împuternicitul Conducătorului Statului în provincia respectivă30. XVIII. în astfel de comune primarul sau ajutorul de primar urmând a fi numiţi dintre minoritari. Ion Siscanu. În activitatea autorităţilor din cele două provincii. foarte importantă de remarcat ni se pare predominanţa preocupărilor de ordin economic în faţa celor aşa-zis spirituale (românizarea). p. În a doua jumătate a anului 1941.. op. Ion Pavelescu. op. fiecare cu administraţie proprie. Dumitru Almaş.. vol. Cetăţenii care nu cunoşteau limba română puteau adresa petiţii primăriilor locale în limba maternă. pusă „sub directa conducere şi supraveghere a Conducătorului Statului”. a fost reîncorporat României. Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998. să fie militari de carieră29. Basarabia şi Bucovina de nord au trecut sub administraţie sovietică. 41 din Constituţie. să dobândească proprietăţi rurale. cu respectarea art. organelor de publicitate etc. În acest context trebuie înţeleasă adoptarea decretului- lege privind „starea juridică a locuitorilor evrei din România”. corespondenţa oficială se făcea în limba statului. Ioniţă. dar nu şovină. Fundaţia culturală „Onisifor şi Octavian Ghibu”. Hamangiu. să facă parte din consilii de administraţie. cit.162 - . guvernarea antonesciană a instituit o administraţie naţională. În titulatura ziarelor. cit. mareşalul Ion Antonescu nu a luat măsuri împotriva populaţiei evreieşti. ca şi răpirea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei. 1998. p. Gheorghe E. a ţinutului Herţa în iunie 1940. 472 31 Ioan Scurtu..Jurnalele Consiliului de Miniştri din 1 august 1938 interzicea orice discriminare pe baza originii etnice sau a religiei pentru ocuparea de funcţii în stat şi în judeţe sau comune. Nordul Transilvaniei. După 23 august 1944. deosebindu-se fundamental de curentul xenofob dintr-o bună parte a lumii31. Mareşalul Ion Antonescu a decretat organizarea acestor teritorii în două provincii. revistelor. l-a determinat pe regele Carol al II-lea să încline decisiv orientarea politicii externe spre Germania şi să obţină sprijinul legionarilor.a. . fără a se face încercări deosebite de purificare etnică. a cărui eliberare s-a încheiat la 25 octombrie 1944. 1272 30 Ioan Alexandrescu ş. dar aceste cereri trebuiau însoţite de traducerea certificată în limba română.

alta decât cea română. Ministerul Minorităţilor. se lupta „cu tărie neîncetată împotriva prejudecăţilor şovine.să-i asculte. 15). ca şi în cele ale naţionalităţilor conlocuitoare de către clasele dominante în trecutele orânduiri”. 1950. naţionaliste.februarie 1947). numele străzilor trebuiau indicate şi în limba naţionalităţilor respective (art. Autorităţile comunale care aveau competenţă asupra unui teritoriu unde numărul cetăţenilor de limbă maternă comună. 1948.să accepte orice cereri din partea acestora. 630/ 6 august 1945)35. 3). cit. 473 33 Partidul Muncitoresc din România. pe care rămăşiţele claselor exploatatoare se străduiesc să le cultive în scopul dezbinării unităţii de luptă a oamenilor muncii din ţara noastră”33. Din punct de vedere administrativ s-a revenit la situaţia existentă în 194032. pe cetăţenii respectivi vorbind în limba lor maternă. acesta a fost transformat în Secretariat de Stat al Naţionalităţilor. Trei ani de aplicare a Statutului Naţionalităţilor. erau obligate (art.163 - . 34 Secretariatul de Stat al Naţionalităţilor. Editura PMR. . dezicându-se de „politica naţionalistă de învrăjbire dusă în sânul maselor româneşti.în consiliile comunale şi judeţene ale unor asemenea districte teritoriale. dacă e cazul. 10): . În astfel de oraşe sau comune rurale. . vreunui examen de limba română (art. rasă sau naţionalitate nu poate constitui o piedică pentru niciun cetăţean român pentru dobândirea sau folosirea drepturilor civile şi politice sau pentru admiterea în funcţiunile publice sau pentru exercitarea oricărei profesiuni” (art. Bucureşti. sub niciun motiv. adesea corespondenţa se scria în limba română (Legea nr. Publicaţiile periodice care apăreau în altă limbă decât cea română 32 Ioan Alexandrescu ş. totuşi. 9 35 Ibidem . op. 16).a. 12). religie. care stabilea că „deosebirea de limbă. . p. era de cel puţin 30% din totalul locuitorilor din districtul administrativ. niciun funcţionar public nu putea fi supus. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Activitatea acestei instituţii s-a concretizat prin adoptarea la 7 februarie 1945 a legii „Statutului minorităţilor”. p. Constituţia RPR. Noul regim instaurat în România.. Funcţionarii judecătoreşti şi din administraţie trebuiau să cunoască şi limba naţionalităţii minoritare (art.să se pronunţe asupra respectivelor petiţii în aceeaşi limbă. Bucureşti. Sfaturile Populare – organe ale puterii de stat. membrii aleşi sau de drept ai naţionalităţilor care depăşeau 30% din totalul locuitorilor acestora puteau lua cuvântul în limba lor maternă.. pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. a fost declarat „un instrument de realizare a programului politic adoptat de România democrată în problema naţionalităţilor conlocuitoare”. la 24 martie 194534. fără a le mai pretinde şi o traducere în limba oficială a statului (limba română). înfiinţat la 6 noiembrie 1944.

Sângeorgiu de Pădure. 13).R. 16 februarie 1968 41 *** Constituţia Republicii Populare Române. în circumscripţiile locuite şi de populaţie de altă naţionalitate decât cea română. când va fi modificată organizarea administrativ-teritorială a României în judeţe. Pe teritoriul Regiunii Autonome Maghiare erau obligatorii legile. Topliţa. Bucureşti. Considerând împărţirea administrativă a teritoriului ţării. oraşe şi comune40. aleasă de locuitorii săi. Regiunea Autonomă Maghiară era formată din teritoriul locuit de populaţia compactă maghiară secuiască şi avea conducere administrativă autonomă.164 - . Biroul Politic al Comitetului Central al P. Sfântu Gheorghe. vor folosi oral şi în scris limba naţionalităţii respective şi vor face numiri de funcţionari din sânul naţionalităţii respective sau din altă naţionalitate.. hotărârile şi dispoziţiile 36 DANIC. conform ultimului recensământ”. din 1948.R. pe care statul burghezo-moşieresc a adoptat-o pe vremea sa în scopul consolidării puterii politice a claselor exploatatoare”. al P. în comune. Prevederile „Statului naţionalităţilor” în ceea ce priveşte procentajele de 5%. menţinută şi de Constituţia din 1948. plăşi şi judeţe drept „o supravieţuire a structurilor administrative feudale. „minorităţile naţionale din România se bucurau de deplină egalitate în drepturi cu poporul român”41. care cunosc limba populaţiei locale”. 331 din 27 septembrie 195238 se va înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară – cu reşedinţa la Târgu-Mureş.R. 50 din 27 septembrie 1952 39 Idem. 1952 . fond C. cât şi numele celorlalte localităţi ale ţării (art. În regimul de „democraţie populară” proclamat de Constituţia din 1952. 24 septembrie 1960 40 Idem. 24 prevedea: „În Republica Populară Română se asigură naţionalităţilor conlocuitoare dreptul de folosire a limbii materne şi organizarea învăţământului de toate gradele în limba maternă. Târgu-Mureş. respectiv 30% vor fi depăşite de Constituţia R. Gheorghieni. Odorhei.P. dosar 146/1950 37 Ibidem. Administraţia şi justiţia.R.P.C.puteau indica în limba respectivei minorităţi atât numele localităţii unde acestea apăreau. Târgu Secuiesc. 17). Editura Politică. Reghin. ordonanţelor şi a comunicatelor autorităţilor locale respective” (art.M.” nr. Deoarece unul din principiile raionării era şi respectarea „condiţiilor geografice. care la art. Legea mai prevedea traducerea în colecţie oficială a tuturor legilor promulgate după 23 august 1944 „în limbile naţionalităţilor conlocuitoare care reprezintă cel puţin 5% din populaţia totală a ţării. conduse de Sfaturi Populare alese de „poporul muncitor”36. prin decretul nr. Această unitate administrativă îşi va modifica ulterior denumirea în Regiune Mureş – Autonomă Maghiară39 şi va fiinţa până în anul 1968.C. precum şi publicarea şi în limba minorităţii care constituia cel puţin 30% din populaţia unui judeţ sau a unei localităţi a regulamentelor. istorice şi naţionale”37. ia decizia împărţirii administrative a teritoriului în raioane şi regiuni. Ea cuprindea raioanele: Ciuc. dosar 92/1950 38 „Buletinul Oficial al R. Cancelaria.

fără deosebire de rasă. „de către oamenii muncii din Regiunea Autonomă. la învăţământ de toate gradele. Dacă reprezentatul autorităţii publice locale nu cunoaşte limba minorităţii respective.”. culturale şi religioase. ură naţională sau propagandă naţionalist-şovină.R. 42 Monitorul Oficial al României nr. 6 al Constituţiei din 1991 reproduce ad litteram punctele 32 şi 33 ale Documentului de la Copenhaga al Conferinţei asupra dimensiunii umane a CSCE din 29 iunie 1990 . 41 al Constituţiei din 1948 (referitor la libertatea folosirii limbii materne în raporturile cu autorităţile. Regulamentul Regiunii Autonome Maghiare era elaborat de Sfatul Popular al acesteia şi supus spre aprobare Marii Adunării Naţionale – organul suprem al puterii de stat. cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale se pot adresa oral sau în scris şi în limba lor maternă. pornind de la faptul că drepturile şi îndatoririle persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt parte integrantă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor. Măsurile luate de stat în acest sens trebuie să fie în conformitate cu principiile de egalitate şi nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români43. 5). naţionalitate. la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice. În raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale.165 - . ură de rasă. Administraţia publică din unităţile teritoriale al ţării se bazează pe principiul autonomiei locale. Încă din primele articole. Constituţia42 – aprobată prin referendum popular la 8 decembrie 1991 – proclamă că România este patria comună şi indivizibilă pentru toţi cetăţenii. cu condiţia ca actele prezentate în scris să fie însoţite şi de traducerea lor autentificată în limba română. 54). sex sau religie.organelor centrale ale statului. al descentralizării serviciilor publice – potrivit Legii administraţiei publice locale din 1991 – şi este exercitată în oraşe şi comune de consilii şi de primari aleşi ca autorităţi administrative autonome (art. publicaţii. Statul recunoaşte şi garantează minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea. hotărârile se aduc la cunoştinţa cetăţenilor şi în limba acestora (art. el trebuie să folosească un interpret (art. Promovarea drepturilor omului ca bază a unei societăţi democratice reale a devenit după Revoluţia din decembrie 1989 o componentă esenţială a politicii României. indiferent de naţionalitate. 26). cetăţeni ai R. 233 din 21 noiembrie 1991 43 Art. Principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor României. Aceste principii erau completate de pedepsirea prin lege a oricărei manifestări de şovinism. pe timp de doi ani. Sfatul popular al Regiunii Autonome Maghiare era ales după normele stabilite de lege. Lucrările şedinţelor consiliilor locale se desfăşoară în limba română (art. rasă. religie.P. 1 şi art. limbă. ca şi prevederile art. 30). origine etnică. teatre în limba proprie) vor fi restaurate şi prin Constituţiile din 1952 şi 1965. În unităţile administrativ- teritoriale în care minorităţile naţionale au o pondere însemnată. Organul executiv al Sfatului Popular al RAM era Comitetul Executiv ales de acesta.

alin. ordinea de zi a consiliului judeţean. în domeniul administraţiei publice locale. De asemenea. Din dorinţa de a asigura un cadru adecvat urmăririi problemelor specifice ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. oral sau în scris şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română. iar cele cu caracter individul se comunică. Bucureşti. se va asigura. Cadru legislativ şi instituţional pentru minorităţile naţionale din România. deopotrivă în limba minoritară.166 - . 43. 7 şi art. adoptată la 18 ianuarie 2001. inclusiv atunci când este cazul în cadrul acordurilor încheiate cu alte state şi ţinând seama de condiţiile lor specifice pentru expunerea denumirilor locale tradiţionale. guvernul României a hotărât constituirea Consiliului pentru Minorităţile Naţionale (6 aprilie 1993)45. În judeţele. la respectarea în continuare a unor drepturi oferite deja prin legi. şi în limba maternă a acestora. părţile vor depune eforturi. în aceste unităţi teritoriale cetăţenii etnic minoritari se pot adresa autorităţii administraţiei publice locale. cât şi în limba maternă. prin grija primarului. în condiţiile de mai sus. hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. Conform art. Mai mult. 3). p. în cadrul sistemului lor legal. oraşele sau comunele în care cetăţenii minoritari au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. Consiliul pentru Minorităţile Naţionale. dar acolo unde consilierii etnic minoritari reprezintă cel puţin o treime din numărul total. 40. traducerea în limba română. În posturile care au atribuţii privind relaţiile cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor minoritari. 90. în aceste cazuri. România a semnat Convenţia – cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale. obligându-se prin aceasta. încheiată al Strasbourg la 1 februarie 1995. promovării şi respectării drepturilor acestora în conformitate cu standardele internaţionale. Lucrările şedinţelor consiliului local se desfăşoară în limba oficială a statului. alin. În toate cazurile. „în ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinând unei minorităţi naţionale. respectiv comunal. Actuala lege a administraţiei publice locale. la cerere. Art. precum şi „să recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritară însemne. 1994. la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. 8). 51 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere mai mare de 20% din numărul locuitorilor. acolo unde există o cerere suficientă pentru astfel de indicaţii”. Se va asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea administraţiei publice 45 Guvernul României. 106. conferă minorităţilor naţionale drepturi asemănătoare cu cele pe care acestea le-au avut de-a lungul timpului în ţara noastră. alin. se aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii din zonă (art. 101 . inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat”. Institutul Român pentru Drepturile Omului. documentele şedinţelor de consiliu se vor întocmi în limba română (art. a denumirilor străzilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului.

bespricht: den Minderheitenvertrag (Paris. în raport cu cele stipulate de-a lungul deceniilor în ţara noastră pe această direcţie. die Notverordnung zu der Wahlreform. bineînţeles. Actele oficiale se întocmesc însă numai în limba română. situaţie pe care o putem remarca şi astăzi. 1993 wird der Rat für die Nationalen Minderheiten gegründet und in Strasbourg wurde die Rahmenkonvention zum Schutz der nationalen Minderheiten unterzeichnet. cel puţin în administraţia locală. atât către autorităţile interne. diminua eforturile tuturor legilor administraţiei locale româneşti de a satisface nevoile cetăţenilor şi de a respecta documentele internaţionale la care România a aderat.locale. Ca o concluzie interesantă a acestui studiu. prevederile legislative în vigoare fiind asemănătoare. în contextul intern şi internaţional al vremii. das Staatssekretariat der Nationalitäten – 1945). 2001 wurde ein neues Gesetz der lokalen öffentlichen Verwaltung verabschiedet. a fiecăruia dintre regimurile nou instituite în România de a cataloga guvernările precedente ca fiind intolerante în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale. die Verfassung von 1923. . cât şi către organismele internaţionale. chiar şi în perioade de politică dictatorială. Aceste acte nu pot. wobei die Autorin die nationalen und internationalen Regelungen.167 - . în fiecare din perioadele amintite trebuie să fi fost carenţe în practica aplicării legislaţiei administrative. Dezember 1919). Considerăm că actuala lege a administraţiei publice locale conferă drepturi largi minorităţilor naţionale. uneori cam exagerată. precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. dar şi cele mai democratice. conform principiilor de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români. nach denen sich der rumänische Staat in der Lösung dieser Angelegenheit richtete. Prezentarea de mai sus a legislaţiei de gen ne arată străduinţele autorităţilor româneşti. das Generalkomissariat der Minderheiten – 1938. de a asigura manifestarea identităţii naţionale a etniilor în problemele de ordin local. Cu siguranţă. sowie die zu diesem Zweck ins Leben gerufene Institutionen (das Staatssekretariat der ethnischen Minderheiten -1920. remarcăm tendinţa. Zusammenfassung Der Beitrag ist eine Analyse der Rechte der nationalen Minderheiten in der lokalen öffentlichen Verwaltung in Rumänien zwischen 1925-2001. dovadă stând numeroasele proteste din rândul cetăţenilor minoritari. 9. die Verwaltungsgesetzt. Nach 1989 werden die Rechte der Minderheiten in der Verfassung von 1991 anerkannt. însă. das Minderheitenministerium – 1944.

care aveau ca obiectiv primordial asigurarea ordinii publice până la sfârşitul războiului2. Rallis. gr. suntem nevoiţi să facem unele precizări cu caracter preliminar. Ţărnareca. Secolul al XX-lea. Oşini. Oşani (mgl. Liumniţa (mgl. Jelavich. 2000. Kupa).România . Iaşi. Institutul European. vol. Logotheropoulos şi D.în localitatea Cerna. Istoria Balcanilor. Langadia). Pericleea). I. Bulgaria) şi-au împărţit între ele responsabilitatea administraţiei ţării. Arhanghelos). ASPECTE PRIVIND ISTORIA MEGLENOROMÂNILOR DIN SUD-ESTUL EUROPEI LA SFÂRŞITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL Virgil COMAN Sfârşitul celui de-al doilea război mondial găsea meglenoromânii din locurile de baştină în cuprinsul a două state: Grecia. Lundzini. Pentru a avea o imagine cât mai obiectivă asupra evoluţiei meglenoromânilor din locurile de baştină. vol. 251 . iar activitatea instituţiilor politice a fost paralizată1. gr. În Grecia. judeţul Tulcea. fond 71/1945-1948 Grecia. 2 B. Ţârnăreca (mgl. iar pe cei din ţara de „adopţie”.168 - . Umă) şi Ghevgheli (mc. I. gr. gr. În acelaşi timp. Italia. iar în capitală a fost instituită o conducere filoaxistă. Skra). în aprilie 1941. gr. Cupa (mgl. gr. Liumniţa. întregul aparat de stat s-a descompus. la Huma (mgl. 1 Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe (în continuare ADMAE). Lugunţa (mgl. II. Cupă. În acelaşi timp puterile victorioase aici (Germania. nepaginat. Birislav. în cadrul cărora vor avea o evoluţie postbelică diferită. în localităţile Berislav (mgl. în perioada pe care ne-am propus să o analizăm. atunci când ne vom referi la meglenoromânii din România vom face aceleaşi precizări din dorinţa de a da un contur cât mai relevant demersul nostru ştiinţific. p. Gevgelija). condusă succesiv de generalul Tsolakoglou. Karpi) şi Iugoslavia. armata a fost dizolvată. imediat după intrarea trupelor germane. privitoare la situaţia politică a Greciei şi Iugoslaviei din anii premergători încheierii celei de-a doua mari conflagraţii mondiale.

în septembrie 1941. p.S.). sub conducerea grupărilor comuniste. şi predarea unei anumite cantităţi de arme.S.O. iar drept recompensă erau acordate drepturi politice depline.N. şi U.L.E. cât şi pentru cel de ajutorare a acţiunilor militare şi de propagandă3. croate şi muntenegrene. Imitând exemplul partidelor de stânga.M.A.A. Iniţial.) condus de o comisie centrală formată din şase membri. Grecia avea un guvern de coaliţie bazat în special pe partidele interbelice.).S.E. Astfel.A. în vara anului 1944 şi retragerea trupelor germane din ţară. Grecia. de orientare stângistă.. şi E. după capitularea armatei şi fuga regelui. care a acceptat încheierea unui armistiţiu intrat în vigoare la 15 ianuarie 1945 şi a acordului de la Varkiza. S. se garanta libertatea presei şi se acorda amnistia referitoare la orice activităţi politice desfăşurate anterior.M. în toamna aceluiaşi an. regimului de ocupaţie dar şi a intereselor politice ale Marii Britanii. cit. la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. în aprilie 1941.).E. semnat la 12 februarie acelaşi an.M. în primul rând. divergenţele dintre E. ţara a trecut sub controlul Germaniei şi Italiei. 3 ADMAE. nepaginat 4 Ibidem 5 B. au fost create două organizaţii speciale aflate sub directa subordonare a E.S. la începutul anului 1943. şi anume Armata Grecească Populară de Eliberare (E. sprijinit de Marea Britanie în vederea împiedicării instaurării unui regim dominat de luptătorii de gherilă.S. la rândul lor. Liga Naţională Grecească Republicană (E. Acordul prevedea demobilizarea tuturor detaşamentelor E. care s-au unit într-o organizaţie puternică – E. Jelavich. În acelaşi timp.U. În Iugoslavia. iar restul teritoriilor Iugoslaviei au fost încredinţate autorităţilor politice sârbe. vol. Pe fondul acutizării crizei economice şi politice din Grecia datorată. O a treia organizaţie fără prea mare putere şi influenţă a apărut. şi E.K.A. p. cu rolul de a pregăti tineretul atât pentru serviciul activ. 256 8 Ibidem. p. cu excepţia delictelor de drept comun7.D. a fost fondat. aliaţii Axei au reuşit să satisfacă o parte a ambiţiilor naţionale din zonă.S. se vor accentua. partidele de dreapta au fuzionat alcătuind.). -.A. Această organizaţie a apărut în special pentru a contrabalansa puterea de stânga din Grecia4.A. 254 7 Ibidem.M.R. fond 71/1945-1948.L. sub stricta supraveghere a Germaniei şi Italiei8. 238 .P.M.D. op. Prin urmare. p. a slăbit într-o oarecare măsură poziţia E. Frontul Eliberării Naţionale şi Sociale (E. punându-se astfel capăt ciocnirilor dintre forţele E.A. care au împărţit în sfere de influenţă teritoriile cucerite.A. de orientare liberă şi republicană5.169 - . din anii 1943-1944.A.S.A. Încă din toamna anului 1941 s-au pus bazele unor organizaţii de gherilă în regiunile muntoase ale Greciei. principalul motiv fiind acela al obţinerii controlului decisiv asupra Greciei6. Acceptarea de către Uniunea Sovietică a poziţiei dominante a Marii Britanii în Grecia. I.S. cu rolul de a recruta şi pregăti pentru luptă bărbaţi în 18-45 ani şi Organizaţia Naţională Pangrecească a Tineretului (E.D. Frontul Naţional de Eliberare (E.K. 253 6 Ibidem.L.

).O..J.V. Zbuchea. secretarul general al Partidului Comunist Iugoslav9.D. Într-o conjunctură politică favorabilă. 9 Ibidem. p. 153 . Istoria Iugoslaviei. partizanii au pus bazele Consiliului Anti-Fascist de Eliberare Naţională a Iugoslaviei (A.O.A. vezi şi Gh. în noiembrie 1943.S. loial Belgradului. la al doilea congres al A.L. în Macedonia Past and present. la început. p.S.S. De altfel. Meglenia a fost una dintre regiunile care a „găzduit” poate.A.O. Editura Corint. The Making of Yugoslavia’s People’s Republic of Macedonia.N. Cea mai importantă mişcare de rezistenţă era însă cea a partizanilor condusă de Iosip Broz Tito. din iniţiativa partizanilor conduşi de Tito. sau S. loiale vechiului regim regalist. sfârşitul celui de-al doilea război mondial găsea Iugoslavia pe poziţii avansate în jocul politicii macedonene.E. cel mai bine atât operaţii militare ale puterilor Axei. Institute for Balkan Studies. 1992. E. că se află sub directa conducere a E. 154-155 13 Ibidem. Încă din primele zile ale ocupaţiei puterilor Axei.V. În mai 1941.F.L.J. 247 12 E. p. să organizeze o nouă mişcare de rezistenţă în această regiune şi. p. Kofos. la începutul anului 1944.170 - . Macedonia13. 2001. cât şi luptele de gherilă ale E. însă acest lucru nu s-a realizat datorită unui dezacord fundamental apărut între cele două tabere în privinţa strategiei de luptă. Mai mult. Bucureşti. comuniştii greci au fost de acord. au existat unele încercări de colaborare între partizani şi cetnici. În vederea realizării acestui obiectiv se urmărea atragerea minorităţii slave ce trăia în Grecia. Scurta colaborare între cele două tabere se va încheia printr-un conflict armat în toamna anului 1944 datorită obiectivelor diferite12.A. la Bihač.S. 82 11 Ibidem. Iniţial. din timpul celui de-al doilea război mondial. Thessaloniki. să-i organizeze pe comuniştii slavo-macedoneni ca parte integrantă a E.). situaţia din Iugoslavia era una favorabilă organizării unei rezistenţe armate. colonelul Draža Mihailovič împreună cu un grup restrâns de ofiţeri sârbi s-au retras în zonele de deal şi au organizat aşa-numitele „Detaşamente de Cetnici”. un an mai târziu. cât şi a unor membri din rândul Partidului Comunist Grec.L. Evenimentele politico-militare. În consecinţă. p. desfăşurate în Grecia şi Iugoslavia nu puteau rămâne fără urmări asupra evoluţiei meglenoromânilor din locurile de baştină. din noiembrie 1943 de la Jajice să o declare drept una din cele şase republici constituente ale Iugoslaviei11. Considerând că Macedonia urma să devină parte integrantă a viitorului stat federal iugoslav. între care încorporarea Macedoniei greceşti şi ieşirea sudică la Marea Egee. care părea. În noiembrie 1942.N. a fost declarat oficial noul guvern al Iugoslaviei10.O. chiar mai mult. 242 10 Ibidem. la 2 august 1944 era creat un nou stat federativ al Iugoslaviei.F.N. Prin urmare. 245. Partizanii iugoslavi aveau unele planuri şi mai îndrăzneţe. p. în 1943. care.N. iniţial. partizanii au încercat. slavo-macedonenii au pus bazele Frontului Popular de Eliberare al Slavo- Macedonenilor (S.

şi Marea Britanie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. Moisuc. vor demonstra între altele şi faptul că. privind reconstrucţia politică şi economică europeană postbelică. Jelavich. G.U. p. 260. Editura Fundaţiei România de Mâine. şi Marea Britanie. vezi şi J. prezenta documentul intitulat „Declaraţie asupra Europei eliberate”. p. implicit. D. În lipsa unei politici unitare privind obţinerea. în funcţie de interesele dictate de guvernele impuse în Grecia şi Iugoslavia.R.A. contrariul. cit.171 - .S. pp. 86-90 16 Apud B.A. încheierea operaţiilor militare nu a adus o îmbunătăţire a situaţiei politice sau economice. În viziunea primului-ministru britanic W. Nu este mai puţin adevărat că acest fenomen s-a datorat şi evoluţiei politice interne a statelor mai sus amintite cât şi înţelegerilor secrete dintre U. pe viitor. avea drept scop evitarea. 14 V..A... de Launay. în special în mediul rural şi în zonele muntoase. 280-281 . Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial 1942-1945. Evenimentele politice interne şi internaţionale desfăşurate în această parte a Europei.S. corupţia şi setea de profit provocând mari nemulţumiri sociale. în ţările în cauză. Churchill. de acum înainte. Potrivit acestuia era proclamat „dreptul tuturor oamenilor de a alege forma de guvernământ în care urmau să trăiască” şi „reinstituirea drepturilor suverane şi a autoguvernării pentru popoarele care au fost private cu forţa de ele”16. 260 17 Ibidem.R. în această parte a Europei.. În mai 1945. G.S. 2002.S. evoluţia ulterioară a acestuia aflându-se sub semnul incertitudinii. a unor drepturi legitime. în concordanţă cu acordul de procentaj. Casa de editură „Excelsior – Multi Press”. după încheierea celui de-al doilea război mondial. fără a ţine seamă de consecinţele nefaste privind menţinerea unităţii de grup şi a fiinţei proprii.. a unor mişcări sociale ce ar putea degenera în războaie civile14. p. Toate acestea urmau a fi puse în practică sub protecţia S. în plan politic intern. în funcţie de interesul personal. şi viitoarea ordine politică din Balcani15. între altele. principala chestiune ce trebuia rezolvată era cea a monarhiei. care reglementa.U. soluţionarea problemei balcanice în mod procentual. În Grecia. Springfield. Bucureşti. identitatea meglenoromânilor din locurile de baştină se va altera într-o oarecare măsură. specifice „mătcii” meglenoromâne. Bucureşti. 287 15 B. acceptat de U. În acelaşi timp. Înţelegeri pentru 50 de ani. Jelavich. haosul politic fiind definiţia potrivită pentru această chestiune17. Conferinţa de la Ialta din 4-11 februarie 1945. Foametea. meglenoromânii au optat pentru una din taberele aflate în conflict. Istoria relaţiilor internaţionale. nu fusese făcut niciun alt aranjament referitor la statele balcanice. S. şi acordul de procentaj.R. D. Evenimentele petrecute ulterior. au demonstrat însă.S. 299. Hatchet. cit. conform înţelegerii de la Moscova din octombrie 1944. vol II.U. mizeria şi profundele nemulţumiri din mediul sătesc constituiau un teren propice declanşării unor revolte. şi Marea Britanie însă. Roosevelt. Ialta. 1991. op. p. când războiul lua sfârşit în Europa. U. avea să certifice.S. pp. op. Până la mijlocul secolului al XX-lea. 1988. În cadrul aceleiaşi conferinţe preşedintele S.

acestea fiind influenţate însă şi de neînţelegerile sovieto-britanice privind împărţirea sferelor de influenţă în această ţară18. Pajak şi Kaimakcealan. În acelaşi timp. au suferit grele pierderi în ciocnirea cu aproape 1. Skopje. E. presa guvernamentală a recunoscut că acest atac a fost foarte violent. Înfiinţarea. Andonovski.172 - . Mavros şi Statis. în special. Încă din vara anului 1945. Bulgaria şi Albania.A. pe de-o parte. a dus la amplificarea tensiunilor între cele două tabere ce vor culmina cu ciocniri violente.G. firesc. vol.) ce vor continua şi în cursul anului următor20. Andonovski. forţele politice de dreapta. Meglenskata oblast vo narodnoosloboditelnoto dvijenie na egejska Makedonija. organizarea unor acţiuni naţionaliste în regiunile locuite de populaţii aparţinând altor popoare. asasinate n. War and the Grat Powers. forţele guvernamentale au organizat acţiuni de intimidare a populaţiilor de altă etnie decât cea greacă.D. The Balkans 1804-1999 Nationalism. care relata că „două cete din armata guvernamentală. grupările politice din Grecia credeau că se va ajunge la o înţelegere menită a asigura o viaţă politică normală. numărul victimelor din rândul armatei guvernamentale fiind foarte mare23. la 28 octombrie 1946. După cum afirma H. Andonovski „dintre luptele cele mai importante din acea vreme se remarcă şi cea organizată de A. Skopje. op. În cadrul acţiunilor au fost antrenaţi. Această înfrângere a provocat nelinişte în rândul autorităţilor de la Atena care nu au exclus amestecul armatelor vecine din Iugoslavia. prin diverse mijloace de propagandă naţionalistă şi prin organizarea unor acţiuni de maltratare (arestări. Grecia. a centrului de conducere al A. Granta Books. Atacul a fost organizat de soldaţi aflaţi sub comanda centrului de conducere din munţii Karakamen. iar pe de alta. 2000 22 H. fond 71/1945.V. au urmărit diminuarea forţei adversarilor politici. în vestul Macedoniei greceşti. Pentru obţinerea supremaţiei politice în Grecia. 1989.L. Kultura.000 de ostaşi ai armatei democratice din Grecia”24. orientărilor politico- ideologice diferite de cele ale autorităţilor guvernamentale19. 1960.ns. 19 R. cit. din 12 februarie 1945. Glenny. în frunte cu comandanţii Panos.G. 66 23 Ibidem 24 Ibidem . să 18 ADMAE. evenimentele petrecute ulterior au demonstrat contrariul. în luptele de la Liumniţa.D. Acestea din urmă s-au datorat. în satele din Meglenia de N-E: Nânta. I. Oşani şi Liumniţa din 17 noiembrie 1946”22. 15 20 H. p. London. p. Kirjazovski.. evitând însă.Deşi după înţelegerea de la Varchiza. Relatând acest eveniment..)21.D. şi românii din Meglenia. Violenţa acestor atacuri este menţionată şi de Agenţia americană „Associated Press”. pp. s-a reorganizat în vederea obţinerii supremaţiei politice şi în octombrie 1946 s-a transformat în Armata Democratică a Greciei (A.G. principalul adversar politic al armatelor guvernamentale. C. nepaginat. 49-55 21 M. pro monarhiste. torturi. Makedonskata politicka emigratija od egejskiot del na Makedonija vo istosnoevropskite zemji po vtorata svet ska vojna.S. Kultura.

În acelaşi timp.E. Krş- Uma-Kralija. când avioane venite din Grecia au pătruns în teritoriul iugoslav. cei prezenţi au hotărât continuarea luptei în vederea instaurării unui regim democratic în Grecia. În primăvara anului 1947. vezi şi A. în cadrul căreia.M. fond 71/1945-1948 Grecia. 70 29 Ibidem.F.F. la sfârşitul anului 1946. şi-au părăsit locuinţele 550 de persoane din Cupa.V. iar altele luând calea exilului şi stabilindu-se în Iugoslavia28. fond 71/1945-1948 Grecia. din Meglenia. este convocată prima conferinţă generală a N. menite a distrage atenţie asupra situaţiei politice interne. care era.D. să imprime un caracter internaţional conflictului cu forţele guvernamentale. nepaginat 27 H. C. La 20 mai 1947 la „Mişovi Kolibi”. 72-73 . Andonovski. războiul civil din Grecia debuta printr-o serie de confruntări violente desfăşurate chiar în locurile de baştină ale meglenoromânilor. războiul civil a continuat extinzându-se din teritoriul Megleniei în aproape toată Grecia. p. vol II. au provocat tensionarea relaţiilor cu Iugoslavia. conducerea centrală a armatei guvernamentale a dat un ordin pentru evacuarea forţată a satelor din teritoriile pe care le controlaseră partizanii.G. După cum se observă.ns. Mavros şi Panos. între care unele de-a dreptul sângeroase. însuşi Stalin îşi exprimase dorinţa. pp. Semnificative în acest sens sunt evenimentele desfăşurate între 20-22 noiembrie 1946. după cum. Semnificativ în acest sens este masacrul organizat în localitatea Liumniţa. vol II. mai numeroasă şi bine organizată. (fostul S. Andonovski. 68 28 Ibidem. constrângându-i astfel pe locuitori să-şi părăsească locuinţele. nepaginat 26 ADMAE.O. Nu este mai puţin adevărat că guvernul sovietic urmărea să dobândească o poziţie puternică în regiunea Mării Egee şi în estul Mediteranei.D..O. Susţinuţi de guvernele comuniste vecine. în urma căruia 33 de persoane nevinovate au fost ucise27. membrii N. comparativ cu cea meglenoromână. n. prin acţiuni diversioniste. au fost organizate o serie de acţiuni de intimidare. În acest context. op. aflate sub comanda conducătorilor A. care aveau interese în această regiune. Partidul Comunist Grec urmărea. cit. în mai multe rânduri şi s-au retras numai după riposta apărării antiaeriene iugoslave26. În acelaşi timp. 66.. 900 din Liumniţa. Potrivit informaţiilor oferite de H. Din dorinţa de a elimina o posibilă colaborare a acestora cu forţele guvernamentale.O. pe fondul victoriilor obţinute de comunişti în Uniunea Sovietică asupra Iranului şi Turciei. Marko Iezero – Kojuh. în timpul Conferinţei de la Potsdam din 17 25 Ibidem. Noua mişcare de populaţie impusă cu forţa de armatele guvernamentale a afectat şi populaţia românească din Meglenia. la sud de Ghevgheli în sectorul M.G. care să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor macedoneni de aici29.173 - . p. pe Kaimakcealan. 400 din Berislav şi 563 din Lugunţa. Acelaşi tratament a fost aplicat şi populaţiei macedoslave din zonă. au sporit rândurile A.N.A.).F. o parte dintre acestea aşezându-se în oraşele din apropriere. p.precizeze adevăratele cauze ale războiului civil25. aceleaşi autorităţi guvernamentale.

că o victorie a comuniştilor ar fi putut duce la pierderea unor teritorii din Grecia35. soldat între altele şi cu ruperea relaţiilor dintre Iugoslavia şi Albania. p.. ca influenţă majoră la Atena31. p. dacă sovieticii ar fi răspuns programului de ajutor american oferit trupelor guvernamentale. Între timp. Gh. op. 94-95. Luptele au continuat. au început să lichideze centrele de luptători comunişti. iar în octombrie conducerea Partidului Comunist Grec a acceptat realitatea şi l-a blamat pe Tito pentru înfrângerea suferită36. pp. Jelavich. de Launay. regele Ghiorghios al II-lea a murit. 281. acesta urmărea încetarea conflictului deoarece provoca greutăţi politicii Uniunii Sovietice în alte părţi ale lumii. blocând orice ajutor către acestea32. nu a pus capăt ajutorului iugoslav şi nici nu a dus la schimbarea politică forţelor comuniste greceşti.. Editura Saeculum I. tensiunile sovieto-americane ar fi crescut în intensitate. în decembrie 1947. pornind din Peloponez şi înaintând spre nord. Tito a închis graniţa cu Grecia şi... o situaţie de remiză. România şi Ungaria34. Mai mult. asemănător A. guvernul britanic se dovedea tot mai incapabil de a gestiona criza politică din Grecia şi. Stalin conştientizase că forţele comuniste greceşti nu vor avea sorţi de izbândă şi. 1997. atât din cauza noii poziţii a Uniunii Sovietice. în aceste condiţii. cit. p. În realitate. Împărţirea lumii. a întărit ideea. de a construi o bază navală în zona Greciei30. în iulie 1949. Bulgaria. cit. pp. faţă de conflictul din Grecia. făcând noi victime în rândul ambelor tabere combatante şi în rândul populaţiei civile. Jelavich. însă. condus de generalul Markos. Aprobarea de către Partidul Comunist Grec. în rândurile populaţiei greceşti. The ‘Macedonian Question’ as a Balkan Problem in the 1940s în Macedonia … p. cit. W. nerecunoscut.. la cea de-a patra plenară desfăşurată între 29-30 ianuarie 1949.V.J. Loch. 192 36 B. cât şi conflictului dintre Stalin şi Tito. 165-166 35 B. 283 34 Ibidem.U. Cu toate acestea. op.A. Istoria războiului rece 1941-1945.O. prin urmare. iar pe de alta. În aprilie 1947. J. 282 32 Ibidem 33 Ibidem. totodată.iulie-2 august 1945. op. liniile de aprovizionare ale insurgenţilor. fiind succedat la tron de fratele său Pavel. p. Războiul civil continua însă.. este înlocuit de cel al S. pe de-o parte. p.174 - . op. în ciuda pierderilor suferite de forţele comuniste.N. O. Zbuchea. lupta nu mai trebuia continuată. 283-284. Noua poziţie a Uniunii Sovietice. 30 B. forţele comuniste vor pierde şi mai mult teren în confruntarea cu forţele guvernamentale care. Anul 1948 s-a dovedit a fi un dezastru pentru cauza comuniştilor greci. Influenţaţi de experienţa iugoslavilor. în martie 1947. în final. comuniştii greci au pus bazele unui Guvern Democratic Provizoriu al Greciei. a formării statului macedonean independent.. Pe fondul acestor probleme. ambele tabere pregătindu-se pentru bătălia decisivă. În acest context. în primăvara anului 1949. pp. 388 31 Ibidem. Kondis. 284 . sprijinul iugoslav a continuat şi în plan militar anul 1948 aducând. cit. Bucureşti. de niciunul dintre guvernele est-europene33.

Antrenaţi în vâltoarea războiului civil. care au hotărât să rămână în hotarele Greciei.. În toamna anului 1949 se încheia un îndelungat conflict civil dus cu violenţă şi cruzime. unele s-au stabilit în Republica Macedonia (FYRM). în Bulgaria la Iambol şi Vraca. înscenările inimaginabile. 10-11 . op. Helmut Buske Verlag. Dubrovo. cuprinşi în hotarele Iugoslaviei. precizări. Wroclaw. Jelenia Gora. reiese că în perioada 1941- 1949. 77 39 Autorul prezintă numele a 32 de localităţi din Meglenia şi liste cu numele persoanelor din rândul populaţiei macedo-slave. Kicevo şi Kočani. cit. dar şi din rândul meglenoromânilor – pentru aceştia din urmă nefăcând. Andonovski. de teama evenimentelor şi a represaliilor a părăsit Grecia şi. p. „Haidari” din Atena. Sczeczin. Gleny. 67 din Cupa şi 43 din Oşini39. Atanosov. au pierit 238 de persoane după cum urmează: 65 din Liumniţa. O parte dintre luptătorii comunişti. numărul meglenoromânilor din Grecia scădea. op. Legnica. pp. în Polonia la Varşovia. în „Dahan” şi în alte locuri38. Titov Veles. cit. în Ungaria la Budapesta. Atanasov. câteva familii locuind în orăşelul Ghevgheli şi în alte localităţi din împrejurimi. În ceea ce priveşte exodul în exil a unora dintre familiile de meglenoromâni. potrivit informaţiilor oferite de P. în Iugoslavia. localitatea Huma număra 131 de case cu 728 de locuitori din care 726 37 M. 12 din Birislav. Une approche linguistique. au fost chinuiţi şi torturaţi în lagărele de concentrare „Paloş Melas” din Salonic. însă. vezi în această privinţă H. pierderile materiale. Înainte de invazia Axei din aprilie 1941 şi ocuparea Macedoniei de către trupele bulgare. însă. pp. din diverse motive nu a avut acces la mai multe informaţii. Kroscienko. în România la Oneşti şi în fosta Uniune Sovietică în regiunea Taşkent40. În ceea ce priveşte situaţia românilor din Meglenia. Potrivit unei statistici. clare privind originea – dispărute între anii 1941-1949. după cum afirma M. o parte dintre aceştia plecând în exil şi integrându-se în cuprinsul unor state dominate de regimuri comuniste. op. 1990. din care nu au lipsit pierderile de vieţi nevinovate. la Ghevgheli. Tetovo. Gudurica şi Kačarevo. concentrările în lagăre. Hamburg.. după cum se ştie. Andonovski. ce a antrenat un număr impresionant de oameni şi a lăsat drept moştenire multă înverşunare şi ură. publicată de H. 545 38 H. în regiunea Voivodina. în marea lor majoritate. ancoraţi în noile realităţi politice ale Greciei. în localitatea Huma. Scopje. Aşadar. evacuările forţate şi exodul unora dintre aceştia. cit. iar o altă parte rămânând în locurile de baştină sau în oraşele din apropiere. în exil. p. foametea şi mizeria. în localităţile Jabuka. Kavadarci. numărul victimelor este mult mai mare. 80-108 40 P. aceştia erau stabiliţi.175 - . Le megleno-roumain de nos jours. din rândurile meglenoromânilor din Grecia. 51 din Lundzini. meglenoromânii din Grecia au avut de îndurat calvarul unui conflict. Negotino. Andonovski. după încheierea războiului civil. în Cehia la Praga şi Pardubice. Totodată autorul mai prezintă şi un tabel cu numele a 35 de localităţi şi numărul victimelor pe fiecare localitate în parte făcând şi precizarea că în realitate. Alţii. Glenny: „…au fost împrăştiaţi în toată Europa de est şi Rusia unde au format ramura cea mai tânără a diasporei greceşti”37..

în cadrul Serbiei două provincii autonome: Kosovo. cit.41 Prin urmare. la 29 noiembrie 1945. Exodul va cunoaşte. unul diferit de cel al lui Stalin. Atanasov. sârba şi slovena.176 - . cât şi în perioada imediat următoare. slovaci şi ucrainieni. însă. Erau recunoscute patru limbi: croata. nici nu fac obiectul prezentului studiu. ce domina statele comuniste vecine.. iar albaneza şi maghiara aveau un statut de limbi acceptate în regiunile autonome42. atât în timpul celui de-al doilea război mondial. În acelaşi an. macedoneana. p. Muntenegru. 8 . p. după încheierea celui de-al doilea război mondial. cu o majoritate albaneză şi Vojvodina. 8 42 B. Serbia şi Slovenia. op. op. croaţi. Tot acum au fost înfiinţate.erau meglenoromâni. 85 43 P. de luptele privind constituirea Republicii Macedonia din cadrul federaţiei Iugoslave. 268. care. Conform acestei noi organizări. În anul 1946. după cum se ştie. Acest exemplu. sârbi. Macedonia. Fără a dezvolta acum. şi meglenoromânii din Iugoslavia. În ansamblu. iar altele în Vojevodina la Jabuka şi Kačarevo. Zbuchea. Jelavich. meglenoromânii din Iugoslavia au evoluat. români. cit. câteva familii de meglenoromâni din Huma s-au stabilit în Ghevgheli. op. Croaţia. a făcut ca organizarea internă a acestui stat să fie una complexă. principalele evenimente desfăşurate în timpul războiului. câteva familii au plecat şi s-au stabilit în localitatea Gornicět. nu vor rămâne fără urmări asupra evoluţiei meglenoromânilor. în continuare. petrecute aici. după încheierea celui de-al doilea război mondial. Nici evenimentele politice desfăşurate aici.. în cadrul sistemului comunist impus de Tito şi. comparativ cu cea a vecinilor ei. alcătuită din unguri. abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare Federative Iugoslavia. În acelaşi timp. cit. de aici. cea mai mare intensitate.. în condiţiile impuse de noul regim comunist au migrat spre centrele urbane din cuprinsul Republicii Macedonia. de altfel. masa de meglenoromâni din locurile de baştină. Evoluţia sub aspect politic a meglenoromânilor din România este strâns legată de evenimentele politico militare. renunţarea volens-nolens a unora dintre aceştia la vechile ocupaţii şi migraţia spre centrele urbane nu a făcut altceva decât să „dilueze”. Gh. meglenoromânii erau cuprinşi în Republica Macedonia şi aveau să evolueze ca cetăţeni macedoneni în cadrul federaţiei iugoslave. care. cu o populaţie mixtă. sub aspect etnic. a fost urmat şi de alte familii de meglenoromâni. regimului de ocupaţie impus de forţele străine şi nu în ultimul rând. între anii 1950-195543. p. În încercarea de a vindeca rănile provocate de unele conflicte naţionaliste din perioada interbelică statul a fost împărţit în şase republici: Bosnia-Herţegovina. Astfel. vom încerca să prezentăm numai evenimentele importante de care 41 Ibidem. asemeni celor din Grecia au fost supuşi dezastrelor provocate de operaţiile militare din timpul celui de-al doilea război mondial desfăşurate în acest areal. p. din dorinţa de a-şi schimba modul de viaţă.

care stabilea.. K. Bitoleanu. meglenoromânii din România se aflau grupaţi. influenţa sovietică urma să fie de 90%. în România. în cea mai mare parte. pluripartidismul îşi va găsi legitimitatea în prevederile Constituţiei din 1923. după al doilea război mondial în „Anuarul Muzeului Marinei Române”. interesul faţă de această zonă strategică nu a dispărut. În plan politic intern. M. cit. Lunile septembrie şi octombrie 1944 au fost pentru principalele partide politice o perioadă de mobilizare care a dus. În acest context. Repere cu semnificaţie geostrategică în ţinutul românesc dintre Dunăre şi Mare. în timp ce Partidul Comunist a promovat o nouă coaliţie politică. 2002. Principalele aspecte din economie şi societate. 1996.A. pp. în final. Editura Universităţii din Bucureşti. Istoria Dobrogei. pp. „Dobrogea a ocupat un loc strategic însemnat în planurile militare germane. 528. 325-327 47 Vezi. Uniunea Patrioţilor. 49 Frontul Naţional Democrat a fost creat oficial la 12 octombrie 1944 din iniţiativa Partidului Comunist şi Partidul Social Democrat. la rândul lor. După actul de la 23 august 1944. la 22 iunie 1941. Constanţa. Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S. Odată cu declanşarea luptelor.”45. cât şi cu frontul din partea de sud a U. K. Cojoc. 2001. Aromânii (macedonenii) în România. arătându-şi solicitudinea de a o introduce în sfere propriilor intense46. prin poziţia sa geografică. Ponto. la dezintegrarea Blocului Naţional Democrat48. repusă în vigoare parţial prin Decretul regal din 31 august 1944. 2001. Evoluţia Dobrogei între anii 1944-1964. I. Cum bine se ştie. op. asemenea celor din locurile de baştină s-au aflat în zonele fierbinţi ale operaţiilor militare. după 23 august 1944. Hitchins. însă. Rădulescu. România 1866-1947. Uniunea Muncitorilor Maghiari din România. această regiune a fost declarată zonă de operaţii deoarece. în realitate. Cuşa. Hitchins. Marea Neagră şi Dunărea oferind cele mai bune posibilităţi de legătură cu ţările din zona mediteraneană de operaţii. Constanţa. înainte de intrarea trupelor române în război alături de Axă.se leagă evoluţia postbelică a României şi fără de care nu putem avea o imagine reală a evoluţiei politice a meglenoromânilor de aici. Partidul Naţional Liberal. 44 N. potrivit căruia. p. 1996. în Dobrogea de Nord. având de suportat condiţiile impuse de un conflict de amploare. Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc au acţionat în vederea revitalizării organizaţiilor din Bucureşti şi provincie. Frontul Naţional Democrat49. vezi în această privinţă. în octombrie acelaşi an. 17-71 48 Blocul Naţional Democrat a fost creat la începutul lunii iunie 1944 din Partidul Naţional Ţărănesc. Prin urmare.R. Partidul Social Democrat şi Partidul Comunist pentru o mai bună coordonare a acestor forţe politice în lupta cu guvernul Antonescu. se realiza cunoscutul acord de „procentaj” între Stalin şi Churchill. în România. pp. în realitate.S. funcţionarea sa va fi perturbată de prevederile Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944. În plan politic internaţional. în comuna Cerna. Editura Humanitas. un regim de ocupaţie sovietică47.. Cojoc. Bucureşti. p. 1998. sovieticii. pe larg. din timpul celui de-al doilea război mondial. 447 46 M. judeţul Tulcea44.177 - . Constanţa. tom IV. iar a aliaţilor occidentali de 10%. Apărarea Patriotică. Editura Muntenia. pp. 388-341 45 A. Editura Ex. şi meglenoromânii din România. Frontul Plugarilor. 542-543 .S.

Bucureşti. România. 183-184 51 I. precum Partidul Ţărănesc al lui Anton Alexandrescu. K. Buzatu. evident. Hitchins.178 - . Editura Academiei Republicii Socialiste România. unul din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi altul din partea Partidului Naţional Liberal şi organizarea de alegeri. a determinat.U.A. şi Marii Britanii au refuzat să le recunoască şi să înceapă tratativele cu ele51.R. cât şi a forţelor politice din opoziţie. vezi în această privinţă. Însă apreciind că guvernele din Bulgaria. nici S. 1994. Evoluţia României.R. Bulgaria. 1945.S. cit. La începutul anului 1945 România se afla într-o situaţie dificilă. Bucureşti. Frontul Plugarilor şi grupări mai mici.S. pp. Arhivele Statului din România. Viaţa politică în documente. Ungaria şi România nu sunt reprezentative. S. Bucureşti. recunoscând de fapt guvernul impus la 6 martie 194552.A. În acest context. Fl. în bilanţul celui de-al doilea război mondial. România şi Ungaria. Editura Paideia. Partidul Comunist Român a anunţat formarea Blocului Partidelor Democratice care urma să reprezinte o singură listă de candidaţi în alegeri53. Dobrinescu. 514-515 52 Ibidem. pp. în ciuda aşteptărilor generale. la 6 martie 1945. şi Marii Britanii. Astfel.A. noul guvern susţinut de sovietici deschidea calea instaurării în ţara noastră a regimului comunist. între 16-26 decembrie 1945. a unui guvern al Frontului Naţional Democrat. 513.A. nici Marea Britanie nu intenţionau să sprijine partidele din opoziţie împotriva presiunii comuniste. Gh. Scurtu.. Finlanda. cât şi S. 116 53 Blocul Partidelor Democratice era reprezentat de Partidul Comunist. miniştrii de externe ai U. numirea. 563-564 . Conferinţa de la Postdam (17 iulie – 2 august 1945) a jucat un rol important.U. pp. în frunte cu Petru Groza. discutând aici şi problema încheierii tratatelor de pace cu Italia. Mai mult.U.. Istoria românilor în secolul XX (1918-1948). op. lua sfârşit războiul în Europa. România îngemănând. La 17 mai 1946. un summum de acte politice. delegaţii S. analizând evoluţia vieţii internaţionale. S.U. au decis cooptarea în guvernul Groza a încă doi reprezentanţi. liderii Marii Britanii.A. însă aceste eforturi nu au fost susţinute de marile puteri. una simbolică atât Marea Britanie. întruniţi în cadrul Conferinţei de la Moscova.. de către regele Mihai I. inclusiv a celei din România. în timp ce armata română participa alături de cea sovietică pentru înfrângerea Germaniei. România şi organizarea postbelică a lumii (1945-1947). Practic. din care mai făceau parte gruparea liberală condusă de Gheorghe Tătărescu şi cea naţional-ţărănistă condusă de Anton Alexandrescu50. în cadrul acţiunilor ce vizau organizarea lumii postbelice.U. Una din principalele preocupări ale guvernului. într-o atmosferă de tensiune maximă şi. p. Scurtu (coordonator). şi U. Partidul Social Democrat. liberalii lui Tătărescu. vezi şi V. disensiunile din plan politic intern dintre guvern şi opoziţie se vor accentua şi. 1988.S. p. Acestea au avut loc la 19 noiembrie 1946. în contextul geopolitic determinat de înţelegerile dintre marile puteri şi accentuarea crizei politice interne. a fost aceea de a acorda României calitatea de stat cobeligerant. 1999.S. Pe plan intern disputa politică se accentua. La numai două luni de la instaurarea guvernului Petru Groza. 50 I. Această măsură era. militare şi economice de o importantă semnificaţie atât pentru istoria naţională cât şi pentru cea europeană.

op. un stat independent şi suveran. passim. România la cele două conferinţe de pace de la Paris (1919-1920. vezi şi V. care au obţinut 70% din voturi şi 349 de locuri în noua Adunare. Astfel. în încercarea lor de a se adapta noilor condiţii impuse. România a ieşit de sub regimul Convenţiei de armistiţiu devenind. Fl. Editura Neuron. Prin urmare. pp.. în deceniul următor. 512 55 V. Instalaţi la putere. evoluţia meglenoromânilor din România. Înalta Comisie Aliată de Control îşi încheia activitatea. în care nota dominantă a vieţii politice. a fost creşterea rolului Partidului Comunist Român sprijinit direct de la Moscova. de a perpetua în continuare limba şi obiceiurile moştenite din vechime. începând cu anul 1947. de tulburările provocate de trupele sovietice şi nu în ultimul rând de instaurarea noului regim politic de la Bucureşti susţinut puternic de Moscova. Bucureşti 1994. Buzatu. formal. pe de altă parte. potrivit cărora alegerile au fost falsificate în favoarea Blocului Partidelor Democratice54. Viaţa politică în documente. În mod firesc. Gh. pp. România a evoluat spre un sistem politic totalitar.179 - . 1947. cele mai elementare drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. iar România a fost proclamată. 289-290 57 Ibidem. După 10 februarie 1947. 56 I. după încheierea celui de-al doilea război mondial.U. Între timp. ocupaţia sovietică legitimată prin Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 particularizează în Dobrogea dimensiunile jafului autentic exercitat de trupele sovietice. 1946-1947). şi Marea Britanie nemaireuşind să influenţeze în mod hotărâtor evoluţia postbelică a României. 290-293 . începute la Paris la 19 iulie 1946 s-au finalizat la 10 februarie 1947 când a fost semnat tratatul de pace între România. În acest cadru prestabilit de Marile Puteri. în special între august 1944 – martie 1947. Din textul tratatului rezultă. între altele. aceste evenimente politice interne şi internaţionale au influenţat. ei au avut de înfruntat o nouă serie de greutăţi pricinuite de neîncrederea procesului de recolonizare. faţă de 32 ale naţional ţărăniştilor şi 33 ale celorlalte partide. cit. op. S. Din iniţiativa aceleiaşi formaţiuni politice. o politică de sovietizare a României. precum şi obligaţia acesteia de a plăti mari despăgubiri de război. Dobrinescu. D. în care nu-şi mai găseau locul democraţia. 1996. pp. la data de 30 decembrie 1947 regele Mihai I a trebuit să semneze actul de abdicare56. Dobrinescu.A. V. că România a fost tratată ca o ţară învinsă şi nu i s-a recunoscut cobeligeranţa. 305-311.. cit.. într-un mod sau altul. Fl. acestea au fost câştigate de Blocul Partidelor Democratice. România. op. respectarea proprietăţii şi altele. p. a consfinţit menţinerea trupelor sovietice în ţară. passim. principalul rol revenindu-i Uniunii Sovietice în această zonă de interese. pe de-o parte şi Naţiunile Unite. unde nu s-a sfiit să-şi impună propria formă de organizare şi conducere politico-statală55. Republică Populară în frunte cu un Prezidiu Provizoriu57. cit.conform rezultatelor date publicităţii. Scurtu (coordonator). Scurtu. Există însă indicii. ce nu a rămas fără 54 I. negocierile privind încheierea păcii cu România. în aceeaşi zi. comuniştii au pus în practică. Tompea. Un studiu comparativ. Moisuc. Arhivele Statului din România.

În vederea desăvârşirii activităţii de recolonizare în Dobrogea de Nord erau adoptate instrucţiunile nr. 225-229 60 M.-ului cu multă uşurinţă aruncă vina pe colonişti 58 M.). componenţa acestuia şi nu în ultimul rând elaborarea principalelor atribuţii63. în Banat.C. deoarece pământul de aici era inferior comparativ cu cel din Cadrilater şi nu puteau obţine o recoltă suficientă pentru nevoile lor62. nr. vor curma răul. fond Prefectura Judeţului Tulcea.G. Organele O. România. prefectul judeţului Tulcea. între altele că „… nu instrucţiunile Inspectoratului General al Colonizării. Cojoc. dosar 1368/1946 f. 24 61 Apud M. Serviciul administrativ. Nu este mai puţin adevărat că Oficiul Naţional al Colonizării (O.N. Neajunsurile şi disfuncţionalităţile colonizării din Dobrogea de Nord erau evidenţiate de inspectorul general. a Decretului . op. 5 63 Ibidem. nu erau dominate de aceeaşi stare de optimism. 454 din 21 ianuarie 1946.ns.N. dosar 1384/1946 f. 1519 din 4 martie 1946 pentru funcţionarea organelor de execuţie locală a lucrărilor de colonizare delegate de Inspectoratul General al Colonizării. p.180 - . care prevedeau. o mare parte din suprafeţele agricole nu au putut fi repartizate coloniştilor din Cadrilater nici până în primăvara anului 194760. cât şi în Cadrilater. Cojoc. Singurul remediu ar fi să se vină cu o lege bine chibzuită care să definitiveze lucrările făcute până acum.A.V. cit. 7-12 . modul în care trebuia constituit Comitetul local de colonizare. înaintată I. Deşi conducerea Inspectoratului General al Colonizării din Dobrogea (I. Scurtu. între altele. recunoscuţi agricultori atât în locurile de baştină. inginerul Gheorghe Andreescu în documentul din 10 august 1945. 15 59 I. p. Viaţa politică în documente. Constanţa. Dobrogea. astfel încât. un număr de circa 30 de familii de macedoneni colonişti (meglenoromâni n.C.lege pentru înfăptuirea reformei agrare. nici coloniştii şi nici autorităţile judeţene. în ultimul timp din cauza lipsei de personal în exterior. nemulţumiţi acum şi de calitatea inferioară a pământului din Cerna.C.) din comuna Cerna intenţionau să plece.C.D. intitulat „Scurtă dare de seamă asupra colonizării în Dobrogea”. De la reforma agrară la colectivizarea forţată (1945-1957).. op. Printr-o adresă din 19 martie 1946. 1945… pp.000 de familii evacuate din Cadrilater şi implicit sprijinirea producţiei acestei provincii”61. Numai astfel vom putea salva ceea ce a mai rămas neatins. 25 62 Direcţia Judeţeană Tulcea a Arhivelor Naţionale (în continuare DJAN Tulcea). Potrivit unei note informative a Comandamentului Jandarmeriei Tulcea. în primăvara anului 1946. în judeţele dobrogene. C. Mihai Gioga afirma.G.. concluzia finală fiind aceea că „Trebuie să înceteze provizoratul pentru cele 21..D. Toate acestea s-au răsfrânt şi asupra meglenoromânilor. Editura Muntenia & Leda. a fost depăşit de complexitatea lucrărilor pe care le-a avut în execuţie. Cojoc. cit.urmări asupra populaţiei de aici58.) era optimistă în privinţa definitivării activităţii de recolonizare. p. ce de şase ani merge crescând.59 care a produs o oarecare nelinişte în rândul producătorilor agricoli. Acestei situaţii i s-a suprapus şi cea creată de promulgarea. la 23 martie 1945. 2001.A.

orice astfel de acţiune atrăgând deposedarea şi excluderea definitivă de la colonizare70. nu au putut opri exodul unei părţi a coloniştilor în Banat. prin Nota informativă nr. p. 10. fără să se ţină seamă că tot aceşti colonişti. Reforma agrară din 1945 în România.A. Pentru a opri exodul coloniştilor. deoarece aici pământul era superior comparativ cu cel din Dobrogea de Nord68. 4 . prin care Mihai Gioga descria situaţia coloniştilor şi stadiul desfăşurării activităţii de recolonizare. Prin urmare.D. 2000. Sunt edificatoare. un grup de circa 30 de familii de meglenoromâni din Cerna.459 64 Ibidem. Mai mult. 14 70 Ibidem. 207 68 V. 5-6 65 D. An 10. aceste câteva rânduri. Astfel. 8 69 DJAN Tulcea.057 din 23 septembrie 1946. în „Deşteptarea. celor care ar fi dat dovadă de capacitate de muncă excepţională să li se facă împroprietărirea prin colonizare pe loturi de 5 hectare sau mai mare66.C. p. în Dobrogea de Sud. 1999. loc. Revista aromânilor”.. Biled şi Jimbolia ş. nr. Aceleaşi dispoziţii prevedeau ca după încheierea campaniei agricole. să repartizeze proprietăţi funciare rurale rămase fără stăpân coloniştilor refugiaţi şi plugarilor refugiaţi necolonizaţi. fond Prefectura Judeţului Tulcea – Biroul străin – paşapoarte.G. Bucureşti. p. Paralel. Gioga. În încheiere. cu numărul de intrare 10. Comandamentul Jandarmeriei Tulcea îl înştiinţa pe prefectul M. prefectul judeţului Tulcea. căci aplicate.181 - . unde erau definitivaţi. unde. 1(106). În cadrul acestei mişcări de populaţie. Noile instrucţiuni venite din partea I. Gioga că grupuri de colonişti din diferite centre au plecat pentru recolonizare în Banat. cit. Bucureşti. 202 66 Ibidem. prin care cerea luarea de măsuri urgente pentru oprirea plecărilor neautorizate..C. în acelaşi timp.. dosar 159/1946. să se nască diferite pretenţii din partea minorităţilor existente aici69. în judeţul Timiş – Torontal.C. Coman.D. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. socotim că instrucţiunile Inspectoratului General al Colonizărilor Constanţa sunt de-a dreptul periculoase pentru liniştea judeţului nostru.G. poate. Meglenoromânii (3).a. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. s-au deplasat în Banat. existând temerea că prin plecarea masivă a acestora să scadă numărul populaţiei româneşti şi. împreună cu o parte din animalele de muncă şi din inventarul agricol de mică valoare confiscat de la germani67. 214. M. coloniştilor le-au fost atribuite în folosinţă locuinţe. transmitea centrelor de colonişti Comunicatul nr. dar cu capacitate de muncă pentru ca pământurile să nu rămână neînsămânţate. din 12 septembrie 1946. trimitea o adresă Prefecturii Tulcea. Şandru. dosar 1385/1946 f. în toamna anului 1946. încă din aprilie 1945 a dat dispoziţii O. f. după 23 august 1944 s-a înregistrat un proces de depopulare a satelor locuite de şvabi. ele vor da naştere la noi focare de agitaţie în rândul coloniştilor”64.atunci când se constată distrugeri. Exodul unei părţi a coloniştilor din judeţul Tulcea în Banat a creat o stare de nelinişte în rândul autorităţilor judeţene. aveau gospodării şi aşezări înfloritoare (…) . f. stabilindu-se la Variaşi. odată cu retragerea armatelor germane spre vest65. p.N. 204 67 Ibidem. I.

90 74 M. cit. deplasările unor colonişti au continuat spre vestul ţării. 8. Nr. op. din care am identificat. An XIV. În acest sens. f. Rusenescu. numai până la data de 20 septembrie 1946 şi că activitatea se va suspenda până la 1 ianuarie 1947. 7 februarie 2002. Astfel.. odată cu terminarea reformei agrare. Nr. în urma unei aprofundate cercetări am identificat. cit. Partea I.. O. 5 72 Recent.C. Şandru. pp.. pp. seceta din anul 1946 a afectat grav agricultura şi implicit pe producătorii agricoli73. 1978. un număr de 384 de români evacuaţi din Cadrilater şi colonizaţi în judeţele Constanţa şi Tulcea aveau încă de primit. op. p. Rusenescu. 105. din partea statului. mai existau colonişti care continuau să-şi manifeste nemulţumirea faţă de măsurile insuficient de energice ale statului.. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria. O. în sprijinul „ţărănimii muncitoare”. op. 13 ianuarie 1998. În ansamblu. aproximativ 57 de familii72. această reparaţie realizându-se abia prin Legea nr. DJAN Tulcea. ba mai mult printr-o decizie a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor se decidea suspendarea lucrărilor de împroprietărire şi colonizare75. era mult mai mare. situaţia coloniştilor nu fusese rezolvată în totalitate74. Nu este mai puţin adevărat faptul că. aproximativ 57 de familii de meglenoromâni dintr-un număr total de 134 care au părăsit localitatea Cerna între 1946-1947. vezi şi M. numărul meglenoromânilor stabiliţi în Banat totalizând acum. op. În ciuda luării de noi măsuri. la 7 septembrie 194077 şi a Hotărârii de Guvern nr. în octombrie 1948. din anul 1947. Vezi în acest sens. 299. dosar 118/1947. în ultimul an care a precedat actul de început al colectivizării. Mai mult. Date privind politica agrară a României (martie 1945-februarie 1949) în „Studii şi materiale de istorie contemporană”. Partea I. din partea statului român. p. prin care se aducea la cunoştinţă celor interesaţi că cererile pentru colonizare în Banat şi Ardeal s-au primit la O. În realitate. 379 din 14 iulie 199878 privind Constituirea Comisiei Centrale pentru aplicarea dispoziţiilor legii menţionate mai sus. 217 77 M. de către autorităţile guvernamentale. 71 Ibidem.din 7 octombrie 1946. An X. cit.182 - . urmând ca. numărul celor care aveau de primit despăgubiri. Şandru. nici reforma agrară aflată în plină desfăşurare nu oferea stabilizarea situaţiei producătorilor agricoli şi nici a coloniştilor din Dobrogea.. pp. în ciuda opreliştilor. să se constate disponibilităţile pe care să poată fi aşezaţi cei îndreptăţiţi71. p. Bucureşti. semnat la Craiova. 6-8 . cit. Cojoc. fond Legiunea de Jandarmi Tulcea. f. 26-27 76 D. în arhivele tulcene un „Tabel nominal de coloniştii şi macedonenii care au distrus (sic!) şi părăsit locuinţele plecând în Banat sau în altă parte”. pe linia integrării corespunzătoare şi în deplină siguranţă în zonele ocupate. 21-23 73 D. vol III.. 90-96 75 M. Nici măsurile luate în anul 1948 nu au definitivat această problemă. 7-9 78 M.N. după nume..A. despăgubiri pentru recoltele părăsite în toamna anului 194076. pp.

. din anul 1948.183 - . cu precădere. meglenoromânii din România au evoluat în cadrul unui regim de tip totalitar. 79 M. cit. după modelul stalinist. după încheierea celui de-al doilea război mondial. ce se va impune. die Situation der Meglenorumänen aus Südosteuropa gegen Ende des zweiten Weltkrieges vorzustellen. impus de Moscova. In der Einleitung wird die Aufmerksamkeit auf die politische Lage der Meglenorumänen von Griechenland und Jugoslawien gerichtet. p. wo sie bodenständig waren. Cojoc. 29 . op. odată cu acest moment încheindu-se o nouă etapă din evoluţia istorică a acestora. Elaborarea programului vizând transformarea socialistă a agriculturii la Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 194979 îi va ancora adânc pe meglenoromâni în noile realităţi. Weiter wird die Evolution der Meglenorumänen in Rumänien im Zusammenhang mit den hier abgerollten politischen und militärischen Ereignissen hervorgehoben. Zusammenfassung Der Artikel nimmt sich vor. Practic.

TEODORESCU „Educaţia naţională nu e cu putinţă fără cunoaşterea istoriei acestui neam. cercetător în domeniile de specialitate. Studii liceale la Bucureşti.184 - . Bucureşti. mausolee. constând în depistarea mormintelor. biblioteci. realizarea de monumente cu caracter naţional şi local. jud. concentrarea osemintelor în Cimitire de Onoare. muzee. înfăptuirea marilor reforme cu repercusiuni de natură juridică. precum şi prin voinţa celor care. nr. precum nu e cu putinţă fără cunoaşterea pământului românesc. Eroii –Cultul Eroilor şi eroicul în istorie. 1-2. În acest context o atenţie deosebită s-a acordat în perioada interbelică Cinstirii Eroilor. p. Băile Govora. în „Poliţia Română. . În acest context România milita pentru unitate naţională. dar şi al izvoarelor referitoare la istoria românilor aflate în arhive. noiembrie şi decembrie 1918. locul 35). prin faptul că sunt 1 Să ne cultivăm conştiinţa Eroică. au realizat Marea Unire a Românilor. culturală. Şi s-a trecut la o acţiune de amploare. figura 40. La timpul respectiv călăuzitoare erau cuvintele enunţate de omul de cultură Constantin Esarcu3: „Monumentele. Bucureşti – 8 iunie 1898. S-a valorificat şi experienţa deceniilor anterioare. inclusiv depăşirea a tot ceea ce a declanşat marea criză economică mondială. Esarcu /Exarcu/ (5 noiembrie 1836. socială. 1913 şi 1916-19l9. anul II. licenţa în ştiinţele naturale şi doctorat în medicină la Paris. ideal îndeplinit prin marile sacrificii de natură umană şi materială. economică. Anii care au urmat au fost mobilizatori întru refacerea ţării.1 Nichifor Crainic Omenirea a fost implicată în secolul XX în marile confruntări generate din numeroasele veleităţi de supremaţie şi de numeroasele tare moştenite ale veacurilor anterioare. 1922 3 Constantin A. 2-4 2 Thomas Corlyle. Au fost anii când era preluat şi reformulat îndemnul mobilizator al lui Maurice de Waleffe către toate naţiunile lumii: „Un popor îşi merită Eroii viitorului în măsura în care îi respectă pe ai trecutului”2. carieră didactică universitară. prin solemnele hotărâri adoptate în martie. cimitirul Bellu – Bucureşti. colecţii din străinătate. ianuarie-februarie 1940. Vâlcea. Bucureşti. SIMBOLURI DE FOR PUBLIC ALE CINSTIRII EROILOR ROMÂNI DIN CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL Virgiliu Z. Ne referim predilect la acţiunile declanşate după războaiele din 1877-1878.

răpindu-i Basarabia şi nordul Bucovinei.S. valori materiale şi culturale au fost înlăturate de această nouă răbufnire. membru corespondent al Academiei Române ales la 1/13 aprilie 1884. incluzând şi ţinutul Herţa din fostul judeţ Dorohoi.185 - .destinate a perpetua memoria marilor momente ale unei naţiuni arăt periodic scara lor morală. cei doritori a-şi impune ideologiile deseori artificial prezentate au determinat o nouă calamitate de factură mondială. prin manifestările prilejuite de momentul dezvelirii şi sfinţirii. s-a aflat la discreţia marilor acţionari ai unei noi ordini mondiale. Rolul monumentelor în istoria unui popor. A fost contextul când România. 1865. prin aceasta însuşi. p.R. 4 C. A urmat raptul din 30 august 1940 impus de Germania hitleristă şi Italia fascistă prin care. publicistică. comitetele de iniţiativă preocupându-se ca prin sumele obţinute prin varii manifestări să aducă în forul public simboluri care. generaţiunile următoare a face sforţările necesare pentru a se menţine sau a se pune la un asemenea nivel”. De la conflicte cu caracter local la deşănţate formulări revanşarde şi antirevizioniste. 1883. superstiţiile. a realizat primul rapt din trupul României. 6 . Prin ultimatumul din iunie 1940. ce a condus la acel tăvălug nimicitor. prin tertipuri tacit acceptate de cei ce considerau că pacea a fost întronată pentru vecie. toate erau prilejuri de evocare a celor care s-au sacrificat pentru Patrie.4 A fost o efectivă competiţie. prin conjunctura creată. a înlătura ignoranţa. Biserici a localităţii. Prin alegerea în cadrul unor concursuri a celui mai apreciat artist plastic. ziua de hram a Sf. Ultima sfârtecare a urmat la începutul lunii septembrie 1940 când şi Bulgaria a obţinut cele două judeţe din sudul diplomatică. Oameni. au generat acţiunile revanşarde. 1868. Ele indică cel mai înalt punct la care un avânt naţional a ridicat o generaţiune şi invită. ministru. Bucureşti. prin mesajul încorporat să fie pentru urmaşi o pilduitoare lecţie de înalt patriotism. timpul a dovedit că preceptele preconizate nu erau acceptate şi de cei învinşi. „Amicii Instrucţiunii”. a pus bazele revistei „Natura”. 1866. Deşi speranţele erau că lecţia primului război mondial va fi călăuză bună întru a nu se mai provoca asemenea hecatombe. o mare parte din nord-estul Transilvaniei. prin alegerea amplasamentului şi a modului de amenajare a ambientului.S. a fost cedat Ungariei hortiste. Pentru popularizarea ştiinţelor naturii. învăţând a discerne şi a atribui evenimentelor la zi o înţelegere pentru cunoaşte drumul de urmat. societatea „Filarmonică”. Esarcu. Memoriu citit în şedinţa Atheneului de la 3/15 noiembrie 1883. Monumentul Plevnei. a întronării respectului pentru mediul înconjurător. Valorile acumulate pe parcursul anilor le-a donat predilect Ateneului Român şi Academiei Române. pentru al cărui propriu edificiu a făcut celebrul apel către întreaga suflare românească: „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Au urmat anii unor febrile maşinaţiuni care. Noua generaţie prelua de la cei vârstnici evocări relevante. Ca om politic a fost senator. ca şi cele care se organizau în anii următori cu ocazia sărbătoririi Zilei Eroilor. U. începerea şi finalul de an şcolar. transformată în 1867 în „Societatea pentru învăţătura poporului român”. A fost iniţiator al unor instituţii menite a conduce la propăşirea culturală în toate mediile sociale: societatea Ateneul Român.

bărbaţi evrei deportaţi din jud. N. prin ridicarea atât în Bucureşti. 101 . conducătorul Statului şi al membrilor Guvernului României. Nasăud. Ne referim la oraşul Bistriţa unde. cât şi în foarte multe alte localităţi ale ţării monumente ale cinstirii acestora. De la modestele Cruci marcând locurile unde le-a fost hărăzit loc de veşnică îngropăciune. Dacă în primii ani de după 1945. Adeseori amplasamentele sunt chiar evocatoare ale unor episoade edificatoare ale crâncenelor lupte care s-au dat în zona respectivă. în parcul din faţa sinagogii. la simboluri de o anumită anvergură toate au menirea de a aminti viitorimii imensele sacrificii impuse pentru a proteja nealterată sacra moştenire primită de la înaintaşi pentru a fi transmisă către urmaşi. textele îi definesc menirea: „Monumentul deportaţilor”5. M. Este necesar să precizăm că demersurile de factură diplomatică întreprinse de diverse persoane cu însărcinări diplomatice au cunoscut variate răspunsuri. să amintim prezenţa din 1946 în forul public a unui concludent monument amplasat în teritoriul preluat prin Dictatul de la Viena de către regimul horthyst din Ungaria. Armistiţiul a fost semnat la Moscova. Concludente şi definitorii sunt cuvintele inscripţiei: „În amintirea celor 7000 copii. Considera că această alăturare îi va facilita recuperarea teritoriilor pierdute şi reunirea tuturor românilor în ţara lor. ce au devenit în timp definitorii pentru localităţile care le găzduiesc. Prin ţara Năsăudului. Suntem însă datori ca înainte de a trece la evocarea câtorva din aceste simboluri dedicate Ostaşilor Români. a fost realizată comemorarea evreilor deportaţi din fostul judeţ Năsăud. campania militară a implicat participarea la ofensiva pe teritoriul U.. la 12 septembrie 1944.A. placat cu marmură neagră. Vezi şi I. Sabău. la acţiunile ulterioare de deshumare şi reunire în Cimitire de Onoare. Atât în primii ani de război. Acţionând pentru eliberarea teritoriilor nord-estice. conjunctura internaţională au impus o reevaluare a potenţialului uman şi material al României. când României i-au fost impuse condiţiile de ţară învinsă. 1971.186 - . p. în momentul declanşării celui de al doilea război mondial aflându-se alături de forţele Axei.Dobrogei sub presiunea evenimentelor impuse de cei ce îşi asumaseră din 23 august 1939 misiunea de a realiza o reajustare a graniţelor statelor europene. ca să urmeze o retragere care a apropiat frontul în primăvara anului 1944 de hotarele României. Bucureşti. schingiuiţi şi ucişi în crematoriile 5 DANIC. femei. cât şi după 23 August 1944 şi până după ziua de 9 mai 1945 din rândurile ostaşilor României au căzut la datorie numeroşi combatanţi. în condiţiile prezenţei trupelor eliberatorilor- ocupanţi s-a acţionat în deliberatul proces de stalinizare a României. dosar 34/1968-1970.S. pentru a se ajunge la momentul când prin arestarea mareşalului Ion Antonescu.S.P. să fie creat un unilateral act al Armistiţiului de la 23 August 1944 prin care România se alătura Naţiunilor Unite. luptând împotriva fascismului. Cosma. începând din al şaselea deceniu al secolului trecut s-au realizat simboluri de for public reprezentative. Schimbările de natură politică. Este un obelisc din beton armat. având în partea de jos un basorelief din marmură. Popp.R. fond U.

) a realizat artă monumentală. Gheorghieni. jud. cei interesaţi găsesc în actualele condiţii de ignorare a istoriei climatul favorabil de a acuza statul român de genocid. Arad. Bucureşti. Participant la cel de al doilea război mondial. precum şi în amintirea miilor de români în acelaşi fel duşi în sclavie şi la moarte de către fascişti şi hitlerişti”. (5 septembrie 1924. p. Bucureşti). O conjunctură i-a evidenţiat calităţile artistice cu preocupări pentru modelare. carieră didactică.din Birkenau -Auschwitz sau în lagărele similare. Mureş . muzee. dosar 34/1968-1970 8 Ioan S. lucrarea concepută de colectivul sculptorilor Ioan Dămăceanu8. Data internării evreilor în Bistriţa mai 1944 / Data deportării şi exterminării în masse iunie 1944 / Data deportării românilor în masse iunie 1944 / Data exterminării românilor la muncă de robie 1944/1945”. Opera i-a fost apreciată prin integrarea în forul public.000 de evrei din România. 5-6 1974.. Bucureşti . organizând şi expoziţii personale. decorativă. Dămăceanu. Zoe Băicoianu9. Barbosa. str. pentru a crea impresia culpabilităţii şi a justifica acuzaţia de exterminare a 400. Lucrarea dedicată Deportaţilor a fost amplasată în Piaţa Ştefan cel Mare şi a fost dezvelită în 1948. Şcoala de Arte Frumoase la Paris. Adeseori colaborând pentru realizarea unor lucrări de anvergură. Braşov – 1987). Bucureşti. 261 7 „Arta”. Iaşi – 27 aprilie 2004.j.a. debut în anul 1933.A. înmormântat la 1 mai 2004. /Tene Ionescu / (28 octombrie 1928. participă la expoziţii din ţară şi străinătate. Miercurea Ciuc. studii de artă la Budapesta.. nr. dus în coloană spre cuptoarele fumegând. Subcetate. Studii militare la Iaşi. Dej. în cimitirul Ghencea Militar 3. Flontaş Baia Mare”. jud.187 - . Astfel a ajuns sculptor încadrat în colectivul Studioului Artistic al Armatei. 9 Zoe Băicoianu (2/15 august. Dicţionarul artiştilor români contemporani. Cooperaţiei). ca atare. colecţii particulare.d. Sf. Este purtătoare şi a textului: „În amintirea cetăţenilor evrei din Bistriţa bătrâni şi copii. sticlă ş. femei şi bărbaţi deportaţi în anul 1944 de către fascişti şi exterminaţi la Auschwitz.). anul XXI. Pentru Capitala României a fost preconizată o sinteză care să încorporeze cinstirea Armatei Române şi totodată o evocare a unor episoade din zbuciumatul trecut al dăinuirii acestui neam pe vatra străbună. 1910. „I. Predeal. Este foarte adevărat că din redactarea textului lipseşte definirea categorică a celor care şi-au asumat ca state asemenea responsabilităţi şi. Prin preocupările multilaterale de abordare ca manieră şi materiale (metal. .P. Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. 32. Bucureşti. coordonat de 6 Martin Iszak (12 aprilie 1913. după trecerea deceniilor. Theodor N. Ionescu10. prezenţe în forul public la Târgu Mureş. Are ataşat un panou din marmură albă având zguduitoarea scenă cu un grup de deportaţi. promoţia 1948 sculptor portretist cu preocupări şi pentru arta monumentală. Vezi şi DANIC. A fost o lucrare de anvergură menită a domina tăpşanul colinei pe care se află monumentala construcţie a Academiei Militare. Vasile Barabas. Editura Meridiane. Lucrarea a fost încredinţată spre realizare7 unui colectiv de sculptori din cadrul Studioului de artă plastică al Armatei. unde a participat la realizarea unor lucrări de artă monumentală. Debut ca sculptoriţă la Paris în anul 1931. În acest context se înscrie şi realizarea din 1946 a sculptorului Martin Iszak6 pentru oraşul Dej. 1976.). Având o largă deschidere spre Piaţa Eroilor şi axul rutier al străzii Ştirbei Vodă. Vezi O. elevă a Şcolii române de la Roma. Placă neagră s. p. premii şi distincţii. A expus în ţară şi străinătate la expoziţii colective. 10 Theodor Ionescu. fond U. Gheorghe.

pe acele plaiuri. având fiecare diametrul de 0. data poate părea banală. 12 Vasile V. Fiul lui Vasile şi Catinca studii la şcoala primară din satul Ţifu. comuna Banca. prin episoadele narate în piatră. Artist plastic cu preocupări predilecte pentru arta monumentală evocatoare a istoriei naţionale. specialitatea turnătorie în metal. Ţifu. evocă o istorie multimilenară. 279 Dej. Pop. Franţa. În anii următori încheierii conflagraţiei mondiale. Sunt lucrări de anvergură turnate în bronz. p. Vezi V. p. 1998. Bucureşti. Malaxa) de colectivul coordonat de specialistul Vasile V. Are un postament-platformă circulară din beton armat în care sunt dispuse la verticală 49 de coloane din aluminiu. aducând în faţa privitorului evenimente istorice semnificative. Judeţele Patriei Cluj monografie. A fost amplasat pe Dealul Furcilor. în Piaţa Bobâlna a fost realizat un obelisc13 dedicat cinstirii memoriei celor care. Este prezenţă permanentă la expoziţii din ţară şi străinătate. Realizator de artă monumentală. Dej. Teodorescu. un aviator şi un marinar ai Armatei Române. Cosma.. amintind acest moment. Studii militare şi la Academia liberă de arte frumoase Guguianu. în numeroase localităţi ale ţării. 89. în Bucureşti. M. în alt context. 181-188. N. 13 Dej „România. cit. Turtucaia. într-o dispunere crescătoare în cerc deschis. p. 1980. . care a evoluat până în 1945 realizând cele mai dificile lucrări de artă. La nivelul pieţii este remarcată prezenţa celor două mari altoreliefuri care. Participări la expoziţii colective din ţară şi străinătate.188 - . p. După câteva decenii. într-o ipostază apoteotică. Bucureşti. Sabău. op. Masivul piedestal cu structura din beton armat este placat cu marmură de Moneasa. Răşcanu & comp. vol. la timpul respectiv amintitele trupe de ocupaţie ale Armatei Roşii se aflau în curs de părăsire a teritoriului naţional al României. în stadiul de finalizare a turnării în bronz. revine în ţară şi cu sprijinul lui Frederic Storck realizează întreprinderea V. Sculptor. specializare ca bursier al statului în Germania. Bucureşti. Textul este definitoriu prin laconismul său: „Eroii români şi sovietici 1944”. Azi. organizator şi conducător al Studioului de artă plastică al armatei. Monumentul a fost inaugurat în cadrul unor ample manifestări la 17 august 1957. azi jud. au luptat pentru înlăturarea regimului fascist. fiind expusă pe piedestal macheta 1/1 turnată în gips patinat bronz. s-a realizat un nou monument dedicat Eroilor din războiul antifascist. prin opera sa. Grupul statuar a fost turnat în bronz în cadrul Uzinelor „23 August” (N. str. Răşcanu (12 august 1877. Debut artistic în anul 1948.20 m şi înălţimea între 1şi 10 m. Felix nr. însă. Austria. 11 Marius Traian Butunoiu (22 octombrie 1919. pe o platformă special amenajată care conferă lucrării o remarcare de la mare distanţă. Zona viitoarelor altoreliefuri era sugerată de o panotare provizorie. Vineri). un infanterist. Italia (1900-1905).V. Editura Politică. 13 I. la data amintită. X. Că a fost un act premeditat de expirmare totalei demnităţi naţionale o demonstrează faptul că respectiva realizare a grupului statuar era. este o prezenţă. 303. cimitirul Sf. sugerând flamura unui drapel desfăşurat. apreciat şi de artiştii străini. Contribuţii la istoricul turnătoriilor artistice în metal din România. a contribuit la formarea unei noi generaţii de turnători care i-au continuat munca în cadrul Combinatului Fondului Plastic. Z.Marius Butunoiu11 are pe respectiva platformă din faţa amintitului edificiu monumentalul grup statuar evocând. în „Muzeul Naţional”. în Bucureşti după un examen bursier la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii. azi Bulgaria – ). ’83”.dar şi miniaturale dăltuite în marmură. azi Vaslui – 26 decembrie 1963. Fălciu. evocatoare a trecutului poporului român. în oraşul Dej din judeţul Cluj. Răşcanu12.

Vezi şi F. Vezi O. M. În parcul central de pe Dealul Florilor din Baia Mare a fost amplasat monumentul Ostaşului Român16. azi Republica Moldova . Carieră didactică universitară şi de proiectare a unor edificii. op.Studii la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. 1987. Botoşani – 28 aprilie 1987. O. Studii de sculptură la Bucureşti I. Bucureşti. 104 p. reliefuri. Fondul Plastic /1958 Buc. 91 . Realizator de sculptură monumentală. 42. 133.395 15 Iulia Oniţă / născută Moraschi/ (1 august 1922. Monumente ale anilor de luptă şi jertfă. Studii de sculptură începute la Iaşi la Academia de Arte Frumoase cu Ion Irimescu şi finalizate la Bucureşti cu Cornel Medrea. op. Lucrări de artă monumentală la Baia Mare.. în parcul din zona centrală a oraşului a fost dezvelit. p. dar şi de mici dimensiuni. Editura Politică. Bucureşti 1980.50 m. 299. decoraţiuni interioare. Bucureşti 1983. Tucă. Bucureşti).B. I. Editura Meridiane. p. promoţia 1950 elev al lui Cornel Medrea şi Boris Caragea. Un piedestal monumental înalt de 7 m are pe feţele laterale două basoreliefuri redând: 1) participarea la luptă a ostaşilor români împreună cu ostaşii sovietici. Ionel Bejenaru. Statuia Ostaşului Român are înălţimea de 6.. 133 17 Andrei Ostap (3 noiembrie 1921. 1967. 39-40. Dorohoi.A. Editura Militară. la p.189 - . Pe ambele feţe ale hemiciclului.cit. Bucureşti.M. realizare a colaborării între sculptorul Andrei Ostap17 şi arhitectul Anton Dâmboianu18. „N. clişeele: Monumentul Ostaşului Român: 145.077-80. Editura Meridiane.. jud. Iulia Oniţă. Judeţele patriei Maramureş – monografie. sugerând Patria şi un ostaş. şi Iulia Oniţă. Iulia Mocanu. Editura Militară. Lucrarea este semnată: stânga jos: Iulia Oniţă. Vezi M. 369. 287..Carieră didactică universitară. Piteşti. Anii de participări la expoziţii. 95. Dicţionarul Botoşănenilor. Bucureşti. Lucrare de mari proporţii. p. N. Târgu Mureş. op. Barbosa. 1973. Grigorescu”.? ). Bucureşti. fond U. Galaţi. p. Vezi A. dosar 34/1968-1970 şi 141/1970. La Oradea. cit. ronde-bosse redând o femeie cu pruncul în braţe.800.Cociu. Barbosa. azi jud. 1994. însumând o suprafaţă de 135 mp. 145. 371-372 18 Anton Dâmboianu (1 noiembrie 1925. p. este un hemiciclu amplu menit a sugera faldurile unui drapel ce protejează personajele dispuse în zonele extreme. arhitect cu contribuţii şi la realizarea de monumente pentru forul public. Mocanu. Dicţionarul universal al arhitecţilor. participă la expoziţii colective şi are expoziţii personale. Iulia Oniţă. Dialog cu istoria. 2) primirea sărbătorească a ostaşilor cu tradiţionala pâine şi sare. călătorii de documentare în ţară şi străinătate i-au fost călăuza drumului creator în domeniul artistic. Fototeca Combinatului Poligrafic Casa Scânteii. Dâmboviţa . p. Bucureşti. Sunt statui. 104 p. dosar 34/1968-1970. promoţia 1950.085-80. A. are în compunere o mare platformă la care accesul este facilitat de trepte radiale. Tucă .A. Topârceanu.). Topârceanu. la 22 august 1958. Moreni. Editura Moldova. Editura Meridiane.. Cociu. fond U. 1986. Constantin. debut artistic 1952..P. lucrări de sistematizare. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Miercurea Ciuc. F.cit. Concomitent o serie de lucrări au fost integrate în patrimoniul unor muzee şi colecţii.P. fiind plasate în multe din localităţile ţării. o realizare a sculptoriţei Iulia Oniţă15 care a colaborat cu arhitectul Mircea Anania şi a beneficiat de contribuţia arhitectului Petre Antonescu la proiectarea amenajării urbanistice a zonei. Statuia 14 DANIC. sunt amplasate basoreliefuri tratând diverse episoade ale dăinuirii multimilenare. clişeu 820. Brăila. şi în dreapta jos: Comb. p. Ca fundal. p.P. Chişinău. Multe din modelajele sale au devenit lucrări de artă monumentală. p.A. anul naşterii este menţionat 1923 !?. P. Fototeca combinatului Casa Scânteii. monumentul Ostaşului Român14. 185-186 16 DANIC.. 300. Iaşi. Dumitrescu. 1987. A debutat la Iaşi în 1947. Bucureşti.

) Studii de artă plastică la Cluj. fond U. Autor de portrete şi compoziţii monumentale. Este o lucrare ronde-bosse ce oferă imagini valorificate spaţial din toate unghiurile. 19 Gavril Covalschi (11 iulie 1925. Itinerare turistice în vestul României. oferind prilejul şi de o mai nuanţată înţelegere care a situat România în timpul celui de al doilea război mondial în două ipostaze. op. 387-389. Blaj... Ansamblul sculptural are 7. prin Declaraţia de Independenţă. realizat din beton armat placat cu travertin.. Arta în Bucovina. cit. are înălţimea de peste 6 m. F. La Satu Mare. Bistriţa. p. Ostaşul Român. V. Monumentul a fost amplasat în Piaţa „Avram Iancu”. Vezi şi F. în Piaţa Republicii. 1959. Pe piedestal se află compoziţia care are o figură centrală. trunchi de piramidă cu înălţimea de 5 m. în anul 1963. Suceava.. Editura Meridiane. Pe un masiv piedestal. vol. p. De la aceste momente cruciale au mai trecut ceva ani. întru a cinsti memoria ostaşilor din compunerea armatei a IV-a române care au acţionat în luna octombrie 1944 pentru eliberarea teritoriului românesc a fost dezvelit. s-au deschis drumurile menite a înlătura imixtiunile în istoria noastră. 133 . p. 171. Bucureşti. f. evocându-i pe elevii şcolii militare de la Radna.P. Constanţa. Arta română modernă şi contemporană. M. 1969. Şimleul Silvaniei.A. La această acţiune i s-a alăturat. definiţi azi ai tranziţiei. jud. 82.190 - . redând concepţia artistului pentru preconizatul monument întru cinstirea Ostaşilor Români20 ce urma să fie realizat pentru oraşul Arad. participant la expoziţii colective. Lunile care au urmat i-au solicitat artistului finalizarea şi amplasarea în forul public a monumentului. salvatori prin sacrificiul lor ai zonei arădene în toamna anului 1944. 138-139.T. Bucureşti. când.T]. 83 Arad.vol. debut artistic în anul 1953.Ostaşului Român. op.. în zona centrală a oraşului. La 24 octombrie 1960 a avut loc solemnitatea dezvelirii monumentului Ostaşului Român de la Arad. Topârceanu A. 1984. Cociu. 61- 62: Arad. A. Inscripţii. Gemenea.N. Vezi şi E. componentele modelate fiind turnate în bronz. Satu Mare. Tucă. spre momentul 12 aprilie 1964. p. arhitectul Cristea Miloş. Barbosa. 141/1970. Sculptor. cit. Piteşti O. Compoziţia a fost realizată în beton armat şi placaj cu piatră albă. DANIC. Acesta este flancat de un infanterist şi un vânător de munte. Arad [F. a fost plasată pe faţa principală având înscris textul: „SLAVĂ OSTAŞILOR ROMÂNI CARE AU LUPTAT ÎMPOTRIVA FASCISMULUI PENTRU ELIBERAREA PATRIEI”.O..00 m. Satco. 217. Bucureşti. apărători. 29. în contextul unei încercări a inamicului de a se infiltra în respectivul perimetru. Vatra Dornei. I. 20 Expo anuală de Stat. p.. 32/1970: Arad. Arad. dosar 32/1970. La Expoziţia anuală de Stat din anul 1959 a fost expusă o machetă a sculptorului Gavril Covalschi19. cu competenţă. Tucă. Totodată a fost permisă inscripţionarea pe monumentele ridicate anterior a numelor Eroilor din anii 1941-1945. Compoziţia are în planul secund şi o femeie în costum naţional. Catalog p. Craiova. dosar 34/1968-1970.. Suceava. Suceava . Florea. . p. p. Ansamblul a fost dezvelit la 23 august 1959. Realizator al unor lucrări monumentale de for public în localităţile: Botoşani. I. 1982.. Au fost anii când pe teritoriul României au fost amplasate o serie de monumente evocatoare ale faptelor de Eroism ale Armatei Române. Târgovişte.

293. 21 I. Compoziţia monumentului. Enciclopedia artiştilor români contemporani. un chip de ţăran. Zagreb 1966. ghid de oraş. Monumentele Unirii. La Carei. lucrări dăltuite în piatră. clişeul 820. solemnitatea dezvelirii reunind oficialităţile şi un numeros public din vestul României. Satu Mare. Patru vase mari decorative flanchează monumentul.A.S. 1971. Beneficiar al bursei „D. o poartă. Vasile Florea. 176 p. la p. Lucrarea a fost finalizată de artist în anul 1963 şi a fost inaugurată la 21 octombrie 1964. 1984. 34/1968-1970.50 m. Simu 1943. Editura Sport Turism. poartă cu mâna stângă ridicată Drapelul Patriei. înalt de 15 m şi un grup statuar înalt de şapte m. 217. Negoiţă Lăptoiu. promoţia 1934. Novi-Sad. Anvers. 193. La reuşita acestui simbol sculptorul a beneficiat de buna colaborare cu arhitectul Anton Dâmboianu. Titograd. anul XXXIV. Inscripţii . Statuia dăltuită de sculptorul Emil Mereanu22 în piatră albă are înălţimea de 3. Pe un piedestal bine proporţionat în formă de trunchi de piramidă realizat din beton armat placat cu travertin se remarcă statuia ostaşului care. Alexandru Cebuc. Radosav. nr. jud. în vestul ţării. Paciurea” 1935-1936. Bucureşti). oferind sculptorului Gheza Vida24 posibilitatea de a integra în respectiva realizare o sintetică. Lupescu. p. Fototeca Combinatului Poligrafic Casa Scânteii.1935. 22 octombrie 1964. 1935. Bucureşti. 188. în urma Dictatului de la Viena. 124.. Baia Mare – 11 mai 1980. Tucă. Bucureşti. 5 24 Gheza Vida ( 28 februarie 1913. 299-300. F.P. f. vol. Seminarul pedagogic „Titu Maiorescu”. cu o solemnă demnitate. dosar 32/1970.. p.R.. I. fiecărei prezenţe fiindu-i atribuită o concludentă menire. Cociu. vol. 6417. j. Budapesta. fond U. 1998. Academia de Arte Frumoase. o femeie sădind o floare şi un obelisc cu inscripţia „GLORIE OSTAŞILOR ARMATEI ROMÂNE CĂZUŢI ÎN LUPTELE PENTRU ELIBERAREA PATRIEI”. Bucureşti. au înlăturat inamicul de pe teritoriul preluat de regimul horthyist în 1940. sculptor şi grafician. Monumentul este plasat pe o platformă-terasă pavată cu marmură albă.810 22 Emil /Emanoil/ Mereanu (11 iulie 1903. 23 DANIC.. D. În memoriam.. sculptor cu debut în 1932. dar sugestivă compoziţie. Are în compunere un obelisc piramidal. Expoziţii personale la Bucureşti 1932.. prin modul de distribuire a planurilor. Participant la expoziţii colective din ţară şi străinătate. iar cu mâna dreaptă ţine o ramură de stejar alăturată faldurilor tricolorului. „Scânteia”. 102. la p. Tucă. p. 200 p. Editura Militară. Premii: Ministerul Artelor 1937. II.S. . Pe o platformă la care se ajunge urcând 1+6= 7 trepte se află: un cap de ostaş. Tinerimea Artistică 1938. F.3 august 1991. Roşiori de Vede. armonios legate între ele. basoreliefuri şi două portrete redând pe ostaşul şi pe ţăranul român. Teleorman . sugerează o perfectă unitate narativă. Belgrad. Pentru Piaţa Victoriei din acest oraş a fost comandat un monument23.monumentul Ostaşului Român21. Bucureşti. Tel Aviv 1984. M. 1937. p. Editura Arc 2000. V. Baia Mare). p. Florian Tucă .191 - . în zona unde la 25 octombrie 1944 trupele române împreună cu cele ale U.

10.. Sabău. 281 29 F. Bucureşti. a fost realizat iniţial în 1959 de Gheza Vida din lemn.029-77 color. cele 12 coloane (2+10) cinstesc memoria a 29 de cetăţeni ucişi la 14 octombrie 1944 de trupele hortiste şi naziste. dosar 34/1968-1970. 1969. 192-193.. monumentul dedicat Eroilor din războiul antifascist29 cunoscut şi cu termenul 25 A. clişeele: 407. 116-118. 1974. Bucureşti. Pop. Bucureşti. Bucureşti. Sunt 10 siluete uriaşe de bărbaţi grupate în jurul unei lespezi de piatră pe care s-a săpat o inscripţie despre evenimentul de pe valea Vişeului. Carieră didactică. p. cit.Cociu. Gheza Vida. 22. Mureş ..). Moisei. judeţul Covasna a fost dezvelit. 2 sculpturi străjuiesc treptele care conduc la platforma (platoul Groşi) pe care sunt plasate cele 10 coloane.M. 9.144-145 27 DANIC. Monumentul în memoria victimelor fascismului. comuna Iernut. p.. lemn. nr. 990. text p. F. judeţul Mureş. M.M. anul XXII. p. Monumentul a fost dezvelit în august 1964. „Arta”. „Arta”. Monumente ale anilor de luptă şi jertfă. Gheza Vida. 26 Ştefan CSORVASSY (2 aprilie 1912.. p. Fototeca Combinatului Poligrafic Casa Scânteii. 13. Monumente ale anilor de luptă şi jertfă. 1969. Elementele sculpturale au fost modelate de sculptorii Ştefan Csorvassy26 şi Martin Izsak. 1975. Tucă . Florian Tucă. nr. În oraşul Covasna. p. p. Asalturile pentru cucerirea dealului Sângeorgiu s-au soldat cu peste 11. Un ţăran şi o ţărancă. p. 272. p. Moisei.000 de victime. 7 foto Monumentul ţăranilor martiri de la Moisei- Maramureş. „Arta”. Tucă . la 9 mai 1973.. Monumente ale anilor de luptă şi jertfă. anul XXVI. cit. nr. p. op. Una din cele mai sângeroase lupte care s-au dat pentru eliberarea Ardealului s- a desfăşurat în zona Oarba de Mureş. Monumentul Eroilor de la Moisei27.Cociu. 133. stâlpi de pomenire a celor ucişi. Reghin. nr. 7. 11. Statuia a fost turnată în bronz. Bucureşti. azi jud. anul XVI. Inscripţii în piatră. 27 foto Monumentul ţăranilor martiri de la Moisei-Maramureş. p. anul XXI. p. înălţând drapelul României. Inscripţii în piatră. Coloanele-statui de la Moisei. În centrul oraşului Târgu Mureş este amplasat la capul esplanadei plantate cu trandafiri monumentul dedicat Ostaşilor Români25. Tucă . nr. Toate personajele sunt distribuite cu privirea spre exterior. p. 124 Moisei. Cosma. fond U. O.P. nr. Topârceanu. 70-72 Moisei. Monumentul ţăranilor martiri de la Moisei. 8. p. Sculptor realizator al unor portrete evocatoare a unor personalităţi. anul XXX. Amplasate în cerc pe tăpşanul la care conduce un drum în trepte. cit. p. TUCĂ .M. N. „Arta”. Gheza Vida. 1979. 279-281 Moisei. 8. 1983. ulterior piesele fiind înlocuite cu cele dăltuite în piatră şi inaugurat la 13 august 1972. Vezi F.A. op. 5-6. FLORIAN TUCĂ .855. Barbosa. Bucureşti. Bucureşti. anul XXXV. op. 1975. Inscripţii. 3 28 F. p. Pentru a le cinsti memoria a fost realizat un monument28 cu următoarea inscripţie: „GLORIE EROILOR ROMÂNI CĂZUŢI PENTRU APĂRAREA PATRIEI”. I. Topârceanu.„Arta”. 158-159 . 10. p. Pe piedestal este amplasată statuia Ostaşului Român redat în postura avântului de biruitor. cit.. Bucureşti. op. Piedestalul are încorporate pe feţele laterale două basoreliefuri evocând luptele care s-au desfăşurat în zonă în toamna anului 1944 pentru alungarea armatelor hitleriste şi horthyiste. 12 foto.. „Arta”. Tucă .192 - . A. „Arta”. Studii libere de artă. F. 1988. anul XVI. piatră. nr.Cociu. judeţul Maramureş.

50 m. vol. Lucrarea a fost amplasată 30 Emil Vitroel (8 iulie 1929. 191. Galaţi. Caragea şi C. promoţia 1953. p. lucrarea fiind încredinţată spre realizare. placate cu travertin ce sugerează Victoria. Baraschi. 1996. Barbosa. O placă are înscrise cuvintele: „EROILOR DE LA PĂULIŞ 1944”. Bâscă şi B. azi în jud. Dicţionarul artiştilor români contemporani. Florea. Bihor . 25 . Este creaţia sculptorilor Emil Vitroel30 şi Ion Munteanu care au colaborat cu arhitectul Cristea Miloş. O. 31 Pentru Monumentul Ostaşului Român un concurs restrâns între sculptorii M. p. Participări la expoziţii colective. Al. Băile 1 Mai.677 32 Petre /Peter/ BALOGH (30 iulie 1920. machete 1967. Pe o platformă cu patru trepte este un piedestal masiv din blocuri de granit este amplasată statuia ronde- bosse înaltă de 3. dar conştienţi de nobila misiune ce le-a fost încredinţată de a stăvili penetrarea inamicului până la replierea unor unităţi.1994) I.75 m. Bucureşti. Sf. Fototeca Combinatului Poligrafic Casa Scânteii.M. În acest caz evocă „Detaşamentul Păuliş” constituit din elevii unei şcoli militare de subofiţeri de rezervă care. La Păuliş. Vox Maris. au găsit resursele morale de a acţiona exemplar în faţa inamicului care a atacat în mod repetat. Ploieşti. I. iar cu cea dreaptă ridicată deasupra capului ţinând o ramură de stejar. „N. care să realizeze o efectivă contraofensivă. sculptorului Peter Balogh32. pentru a avea în faţă masiva statuie ronde-bosse turnată în bronz. fără experienţa confruntării cu inamicul.A.a. 337-338. 39. clişeul 920. A fost inaugurat la 14 septembrie 1974. V. după un concurs cu participare restrânsă. Ioan V. la p. unde localitatea de naştere este Cermei. 38-39 sunt citate lucrările: monumentul Ostaşului Român de la Sf. Geneză. Pe faţa principală a piedestalului este ataşată o placă de marmură albă având înscrise cuvintele: „GLORIE ETERNĂ EROILOR ARMATEI ROMÂNE”. Arc 2000. Mişca. organizează periodic expoziţii personale. jud. judeţul Arad a fost realizat un valoros monument dedicat Eroilor din războiul antifascist. Este o realizare a sculptorului Theodor Ionescu. debut ca sculptor în 1948 la Cluj. 192. Bucureşti. atelierele B. Fundalul este realizat din dispunerea unor lame din beton. Editura Arc 2000. având puşca ţinută cu mâna stângă. vol. p. Lăptoiu. Leonovici. Statuia redă ostaşul cu uniforma de campanie cu arma la piept. Cebuc. Realizator al unor lucrări de artă monumentală la Eforie Nord. Cernei. execuţia 1969.„Eliberatorul”. Octavian Barbosa.A. Realizatorii monumentului l-au amplasat pe o mare platformă din beton armat spre care conduc o suită de trepte. Editura Meridiane. redând un infanterist echipat de luptă în postura de biruitor. Monumentele Unirii. Relevant este şi simbolul de la Sfântul Gheorghe unde a fost preconizat un Monument al Ostaşului Român31.193 - . jud.). în luna septembrie 1944. Enciclopedia artiştilor români contemporani. F. în ţară şi în străinătate. Bihor. Gheorghe. N. 1976. Prin proporţii. 1974.Cociu. 208 p. având înălţimea de 4. Preocupări pentru temele evocatoare ale trecutului istoric. cu puţinele cunoştinţe teoretice dobândite până la acea dată. Cantata humana. sculptor de portrete şi compoziţii. p. amplasament şi elementele componente acest original simbol este reprezentativ între lucrările de gen dedicate temei cinstirii Eroilor. p. Lupescu. II. Gheorghe ş. Studii la I. artist plastic. Grigorescu”. Arad . Tucă .P. promoţia 1955. „Nicolae Grigorescu”.P.

Piatra Neamţ. Sculptor cu un larg repertoriu de teme transpuse în piatră. N. Bărbaţi ai datoriei-23 august 1944 . Beneficiind de un piedestal bine proporţionat. Zodian. ridicat în zona Catedralei Bisericii Ortodoxe Române (absida altarului) pe locul unde. Are înălţimea de circa 10 m. ş.C. iar în dreapta bustul36 (hermă) General Corp de Armată Nicolae I. p. la 9 mai 1996 a avut loc solemnitatea dezvelirii monumentului Ostaşului Român. Studii la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie şi Cavalerie. Tucă . pregătire şi carieră militară. studii liceale şi superioare de artă plastică. Autor al noului monument este sculptorul Radu Aftenie37. C. Inscripţii în piatră. Al.la intrarea în oraş. 16-18. Căzănişteanu. pregătire şi carieră militară. Astfel la poalele dealului Feleac a fost ridicat un obelisc33 din piatră. V. La Cluj-Napoca. Florea.P. statuia redă pe Ostaşul Român biruitor în acţiunea de îndepărtare de pe teritoriul României a inamicului cotropitor. evocator al luptelor din zonă din toamna anului 1944 pentru eliberarea teritoriului naţional. Editura Militară. Enciclopedia artiştilor români contemporani. Ionel Bejenaru. Bucureşti . Monumentul a fost dezvelit la 18 septembrie 1974. flancând intrarea.A. au fost amplasate. După 1990 în faţa clădirii Comandamentului Armatei a 4-a Transilvania. 12 . În stânga a fost plasat bustul35 (hermă) General de Armată Gheorghe V. V. 1985. Bucureşti. p. ambele lucrări realizate de sculptorul Anton Tănase care a colaborat cu arhitectul Ion Arboreanu. Dăscălescu (16 iunie 1884. Iaşi. comandant al Armatei a 4-a Română. participant la cele două războaie mondiale. Editura Militară. p. fiind o prezenţă activă în taberele de creaţie ca şi în forul public. Avramescu 1884-1945 comandant al Armatei a 4-a română. Pandea. Editura Arc 2000. promoţia 1982. Un succint popas la Cluj-Napoca oferă posibilitatea cunoaşterii câtorva preocupări locale pentru cinstirea celor care au contribuit la înlăturarea regimului de ocupaţie hortist. Editura Moldova. de grup sau personale din ţară şi străinătate.A. I. p. Oculte maşinaţiuni au blocat această intenţie. Busturile au fost turnate în bronz.P. lemn sau bronz cu care a participat la expoziţii colective.M. Căciuleşti jud. general de divizie. Bucureşti. Comandanţi militari – Dicţionar. Dicţionarul Botoşănenilor. pentru 1969. 1996. Bucureşti. 1976. general. Cebuc. cimitir sectorul militar). p. Lăptoiu. Octavian Barbosa. Editura Meridiane. Dăscălescu 1884 – 1969 comandant al Armatei a 4-a română. Prin H. pe un tăpşan în imediata apropiere a podului peste apa Oltului. a tronat monumentul Tancului sovietic. Leonida Loghin. Grigorescu”. Bucureşti. fond U.12 mai 1945-Mic Dicţionar.. A. O altă iniţiativă preconiza un reprezentativ monument ce urma să fie ridicat pe dealul Cetăţuia. 98-99 37 Radu Aftenie (2 octombrie 1936. elev al lui Cornel Medrea şi Boris Caragea. dosar 34/1968-1970 35 Gheorghe V.194 - . Neamţ – 28 septembrie 1969. un concurs de machete pentru desemnarea realizatorului monumentului Ostaşului român34 cu termen de execuţie definitivă în anul 1974. cu decenii înainte. 13. din 1960 a fost lansat. 224 34 DANIC. 1994. Avramescu (26 ianuarie 1884. două simboluri semnificative. vol. iunie 1940. p.). 33 F. „N.. 39-40 36 Nicolae I. Dicţionarul artiştilor români contemporani. Botoşani – 1945). I.a. Pe o placă de marmură a fost formulat textul: „SLAVĂ OSTAŞILOR ROMÂNI CARE S-AU JERTFIT PENTRU ELIBERAREA PATRIEI ŞI POPORULUI DE SUB JUGUL FASCIST”. 1983.

ale universităţilor populare. p. licenţă în fizico-matematici la Bucureşti. 38 Spiru C. nr. ne-au transmis ROMÂNIA ca o ţară implicată în amplul proces de metamorfoză a tuturor sectoarelor vieţii economice. Z.” 39 Zusammenfassung Der Autor stellt in seinem Beitrag Denkmäler vor. Bildhauern. Bucureşti nr. locul 12). publicist. după anii de îndepărtare de istoria neamului românesc. V. Teodorescu.195 - . Pro memoria: Spiru C. organizator al sistemului cooperatist la sate. figura 73. Iaşi. die zu Ehren der Helden des zweiten Weltkriegs in Städten und sogar Dörfern und Gemeinden überall auf dem Gebiet Rumäniens errichtet wurden. specializare şi doctorat în matematici la Paris. matematician. iniţiatorul de cămine culturale şi biblioteci. preocupat de starea ţărănimii. sociolog.16-17 (evocarea omului şi faptelor sale. 120-126 . Bucureşti. în jurul cărora s-au încleştat lupte şi au pierit oameni pentru îndeplinirea unui ideal care trece deasupra nemerniciilor vieţii este cu neputinţă să nu simţi.) 39 Extras din „România Militară”. allgemeinen Eigenschaften und den Inscriften der Ehren-und Mahnmäler. a fost numit pe bună dreptate „omul şcoalei”. studii la Dorohoi. animator cultural. membru corespondent 12/24 octombrie 1879 şi titular 31 martie /12 aprilie 1892 al Academiei Române şi al altor prestigioase instituţii ştiinţifice din ţară şi străinătate. Recurgem la citarea cuvintelor lui Spiru Haret38: „când contemplezi asemenea monumente. pedagog. în: „Downtown magazine”. cimitirul Bellu. conştiinţa ne va călăuzi spre reîntronarea respectului pentru toţi aceia care. culturale. p. prin sacrificii. carieră didactică universitară. astronom. ministru reformator al învăţământului de toate gradele. II. anul 1910. Om politic liberal de nuanţă poporanistă. mai 2005. Sehr aufschlussreich sind die Angaben zu den Künstlern. Haret (15 februarie 1851. Evocând câteva din monumentele dedicate cinstirii Eroilor români din cel de al doilea Război Mondial sperăm că. 34. politice. Haret. Bucureşti. sociale. cu puterea inimii. Iaşi – 17 decembrie 1912. mândria nobilei noastre instituţii şi în acelaşi timp să nu priveşti de sus şi cu dispreţ pe toţi acei care nu-i dau valoare cuvenită. Bucureşti. den Dimensionen. de atenee culturale ca filii ale societăţii bucureştene.

fie ca nişte cinici dezabuzaţi. ca studiu de caz. Ideea care nu se degaja niciodată din producţiile comuniste era că instituţiile Ministerului de Interne acţionau – adesea foarte bine în perioada interbelică – conform principiilor unui stat democratic. Ca urmare şi-au mobilizat întregul arsenal propagandistic şi vreme de câteva decenii asupra populaţiei s-a prăbuşit o avalanşă de producţii media şi . aşa cum era România de atunci. în care agenţii instituţiilor în discuţie apăreau fie caricaturizaţi şi ridiculizaţi ca nişte unelte oarbe ale tentaţiilor vremii. . LA ÎNCEPUTURILE IUGOSLAVIEI – SIGURANŢA ŞI MINISTERUL DE EXTERNE ROMÂN PE URMELE TERORISMULUI IUGOSLAV Sime PIROTICI Prezentul studiu urmăreşte. Mai rămâne să adăugăm că cele înfăţişate de noi mai jos nu sunt tributare niciunor cărţi sau autori. în speţă Siguranţa şi Ministerul de Externe.. Dalmaţia şi Bosnia- Herţegovina). regimul comunist a depus eforturi constante să inducă populaţiei o imagine diabolizată a poliţiei şi serviciilor secrete de care dispunea România în perioada interbelică. Prima Iugoslavie se formase în 1918. să restituie cititorului o imagine corectă a rolului pe care l-au deţinut instituţiile Ministerului de Interne între cele două războaie mondiale.196 - . Este limpede pentru ce o facem. la una din cele mai complicate probleme ale vremii – terorismul iugoslav – lăsând cititorului latitudinea de a deduce el insuşi felul în care conlucrau instituţiile statului la acea dată. Explicaţia este foarte simplă: o data ajunşi la putere. Dar înţelesul documentelor şi interpretarea lor ne obligă la reamintirea câtorva aspecte de natură istorică.artistice” (îndeosebi producţiile cinematografice au fost de mare impact). adică mare parte din Macedonia şi Kosovo) cu Muntenegru şi cu teritoriile iugoslave rezultate din destrămarea Austro-Ungariei (Slovenia. ci rezultă exclusiv din documente aflate în arhivele Ministerului de Externe şi ca urmare sunt oricând verificabile. în mod declarat. Croaţia. prin unificarea Serbiei (inclusiv teritoriile anexate de aceasta prin războaiele balcanice din 1912-1913. În cele de mai jos ne vom referi. Vreme de aproape jumătate de secol. comuniştii nu puteau ierta acestor instituţii – şi în special celebrei Siguranţe – faptul de a-i fi combătut.

deoarece aceste state pierduseră teritorii în favoarea ei şi nu se puteau consola cu acest lucru. dar conştientă că aceştia nu pot să facă statului iugoslav mai mult decât să-i întreţină un ulcer permanent. În schimb. Acesta din urmă era profund nemulţumit de poziţia ce revenea Croaţiei în cadrul statului unificat. aşa cum se va vedea mai jos. Se înşelau în mod interesat. la rândul ei n-ar fi avut decât de câştigat din destrămarea Iugoslaviei. Aşa cum aveau să dovedească faptele. Bucureştiul au fost atât de motivaţi în a se informa asupra situaţiei reale din Iugoslavi.Formarea statului slavilor de sud (Iugoslavia) a fost greu suportată de statele vecine care fuseseră adversarii Serbiei în primul război mondial. în paralel au căutat o lovitură letală în punctul nevralgic. au căutat să suscite dorinţa de independenţă a Croaţiei. Italia era cea mai bogată . În ciuda faptului că Bulgaria era cea mai săracă dintre ţările revizioniste – comparativ. Statul bulgar nu trebuia să cheltuiască nimic pentru asta. Italia avusese ca obiectiv de război anexarea Dalmaţiei şi nu se putea consola cu faptul că. în calitate lor de aliat. ducea cu succes un război de gherilă (prin celebrii comitagii) împotriva autorităţilor sârbe. guvernanţii sârbi exploatau în scopul lor exclusiv resursele ansamblului Iugoslaviei. Aveau pentru asta şi o acoperire teoretică: guvernanţii sârbi făceau permanent greşeala de a crede că centralismul lor hegemonic este o metodă de a coase laolaltă componentele Iugoslaviei. Deşi fusese alături de Serbia în tabăra Antantei. hegemonismul lor nu făcea decât să creeze profundele fisuri în care adversarii să poată strecura dinamita. singura componentă a statului iugoslav care ar fi putut face concurenţă Serbiei. precum şi de hegemonia Serbiei. Faţă de toate aceste felurite pericole. aceste state au elaborat contra ei politici subversive prin care sperau să-i provoace destramarea din interior. Ungaria şi Bulgaria.totuşi. Pentru aceasta au încurajat toate categoriile de nemulţumiţi. În toată perioada interbelică ele vor încerca pe toate căile să submineze Iugoslavia în speranţa că o destrămare a acesteia le-ar readuce teritoriile revendicate. au stipendiat. în speţă cu Partidul Ţărănesc Croat condus de Stepan Radici. la sfârşitul ostilităţilor. s-a realizat . deoarece fenomenul se dezvolta de la sine. Printre acestea şi cea cu România din cadrul Micii Înţelegeri. Belgradul a crezut că se poate proteja prin încheierea unor alianţe externe. Aceasta în virtutea faptului că adăpostea pe teritoriul său celebra ORMI (Organizaţia Revoluţionară Macedoneană din Interior) care. Neputând acţiona făţiş din cauza conjuncturii internaţionale care continua să fie favorabilă Iugoslaviei.197 - . trebuise s-o cedeze statului nou creat. Datorită acestei hegemonii ce se manifesta în plan politico-militar. În primii ani Italia a direcţionat fonduri spre comitagii bulgari. în primii ani după 1918 Bulgaria a fost cel mai redutabil inamic. singurul inamic cu statut de mare putere. dar mai ales Italia. Deşi cu mai puţin elan revendicativ. Italia şi Ungaria trebuiau s-o facă. Desigur. în primii ani. lor li se adaugă şi Austria care. atât Roma cât şi Budapesta. au înarmat şi chiar au adăpostit şi antrenat pe teritoriile lor organizaţiile emigranţilor iugoslavi de orice fel care erau dispuse să acţioneze împotriva noului stat. De aceea. profitând de simpatiile majorităţii populaţiei bulgarofone din provincie. De aici nevoia lor de a stabili contacte cu opoziţia croată. Aşa se explică de ce.

momentul decisiv al acestei evoluţii fiind criza din 1928 care va duce la instaurarea dictaturii regale in ianuarie 1929. fond 71 Iugoslavia. problemele Iugoslaviei. Emandi. 2 Pentru amănunte vezi Sime Pirotici. p. colaborau sincer cu statul iugoslav aliat şi puneau la dispoziţia acestuia informaţiile şi concursul lor pentru a-l ajuta să controleze fenomenul terorist. erau bine plasaţi în chiar zona de referinţă.. Ministrul de Externe iugoslav aborda şi problema comitagiilor albanezi: .. pierduseră controlul asupra fenomenului. 19.. Unii din ei. Doar că . Dar Iugoslavia nu avea doar duşmani. Reiese limpede complexitatea situaţiei atât din Macedonia. În acest interval. ORIM acţiona din Sofia după bunul său plac şi. Duca. muntenegrene etc. Pe fondul unui eşec evident al administraţiei şi politicii sârbe în provincie. ca Franţa. G. vol.precizarea trebuie făcută - guvernele acestei ţări erau doar parţial vinovate de faptele comitagiilor. asasinate şi alte mijloace cu caracter terorist. erau mai depărtaţi geografic. făcut de Nincici în parlament. Pe de altă parte întregul fenomen al organizaţiilor subversive şi teroriste nu dobândise încă dimensiunile pe care le va cunoaşte mai târziu. ci şi prieteni. la 7 iunie 1923. Exploatând slăbiciunile instituţiilor bulgare. fenomenul îşi găsise propriile mecanisme de autoreproducere2. Dar pentru început toate acestea traversau faza bâjbâielilor astfel încât.. 115-120. practic. G. Aceste dimensiuni vor creşte doar pe măsură ce în viaţa social-politică a Iugoslaviei se va accentua tendinţa de agregare pe criterii etnice şi regionale. în: . XII. înregistrat la 24 mar. dar foarte adesea şi prin intermediul Siguranţei. Foarte elocvent este în aceasta privinţa un raport al lui Th. chiar dacă din motive diferite.Problema macedoneană” oglindită într-un document din arhivele Ministerului Afacerilor Externe. În aceşti primi ani de după unificare. 2006. unde fenomenul era într-o anume măsură vechi şi natural. cele mai serioase tulburări rămâneau cele provocate de comitagii în Macedonia. Cu această ocazie. se adunau din interior. 109-116 3 Referitor la bandele de albanezi şi la legăturile lor cu cele ale comitagiilor bulgari care operau în Macedonia. 1924. croate. constituia un stat în stat. cât şi din Bulgaria. realitatea era că ambele guverne. după ce arăta mai întâi că s-au făcut progrese în negocierile cu partea albaneză şi că problema graniţei dintre cele două state era în ansamblu rezolvată. Era un lucru care 1 Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe (în continuare ADMAE). la începutul anilor ’20 ea constituia prima sursă de probleme în două planuri: prin turbulenţele sângeroase din interior şi prin tensiunile ce se acumulau în relaţiile bilaterale cu Bulgaria. iugoslav şi bulgar.198 - . Emandi către I. este interesant de urmărit secţiunea consacrată Albaniei din expozeul asupra politicii externe. alţii. . din martie 19241.Există o bandă de . Raportul lui Th. au ales drumurile emigraţiei şi au pus bazele unor organizaţii care vizau să producă schimbări prin comploturi.Hrisovul”. bandele de albanezi3 şi de bulgari s-au înţeles între ele. o serie de rapoarte ale Legaţiei din Belgrad şi ale Siguranţei române dau mărturie despre cele de mai sus. din întregul ansamblu de teritorii iugoslave. f. nr. ca România spre exemplu. la începutul anului 1922. Încă din primele momente de după unificare o serie de elemente nemulţumite.aceasta în primul rând prin Legaţia de la Belgrad. cele reale şi grave. G. În ce priveşte Macedonia. De fapt.

exemplar broşură. f.199 - . Problema era interesantă sub mai multe aspecte.Pravda” din 8 iunie 1923.. Atunci când sunt în conflict cu legile dintr-o parte. G. etnic şi religios. Emandi din 15 mar. 248 5 Ibidem. Siguranţei Generale către I. intitulată Strigătul disperat al unui popor încătuşat. G.n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată între bande de două ori separate. Legaţia din Belgrad era deja avizată . Raportul lui Th... spunea el. poliţia iugoslavă descoperise că acesta dispunea de paşaport românesc şi de un laissez-passer eliberat de Ministerul român de Externe. f. faţă-verso.elementele care nu se pot obişnui cu o frontieră fixă şi o stare de lucruri stabilită. 259.) căci relaţiile lor intime cu şefii organizaţiei macedonene Protogherov şi Todor Alexandrov sunt stabilite fără dubii”..AVALA”. semnată Stănescu. vol. Ibidem. 500 m în fiecare parte a frontierei care aşteaptă plantarea în această vară a stâlpilor de frontieră”. presa vorbea acum de doi generali bulgari care ar fi luat comanda acestor bande. f. fusese introdusă prin Timişoara de o persoana cu acte false. Ministrul de Externe de atunci. Emandi un exemplar din broşură astfel încât. lui Th. în administraţie şi chiar în parlamentul din Tirana. La rândul său.Există indivizi şi grupuri care în timpul războiului şi după îşi schimbă continuu domiciliul. tlg. 8 juin 1923). cu toate inconvenientele care decurg de aici. Cazul a fost pentru câtva timp în centrul atenţiei instituţiilor amintite mai sus şi poate fi considerat o probă elocventă pentru modul cum înţelegeau acestea să coopereze. a dispus cercetări urgente pentru elucidarea cazului cu atât mai mult cu cât odată cu arestarea persoanei care tranzitase materialul prin România. cât şi pentru raporturile noastre de la popor la popor. serviciul de Siguranţă îi furnizase imediat lui Th. G. La rândul ei. Duca. fond 71 Iugoslavia. având în vedere că dreptul de opţiune nu este aplicabil Albaniei..n. 1922. atât pentru ordinea interioară din Albania. Bulletin Politique. 18. care-l asigurau pe reprezentantul nostru că . prin intermediul Legaţiei noastre de la Belgrad.. .Samuprava” şi . f. aparent eliberate de Ministerul de Externe român. graţie acelora dintre conaţionalii lor care au trecut anterior şi care ocupă posturi importante în serviciul frontierei. o vie colaborare se legase între autorităţile iugoslave şi române pentru a elucida traseele propagandei subversive bulgare care foloseau teritoriul românesc pentru a introduce în spaţiul iugoslav broşuri antisârbe. În plus. diplomatul român era deja avizat în momentul în care a fost contactat de partea sârbă. De altfel şcoala e aceeaşi (s. dar politica neprecaută a Belgradului a reuşit această contraperformanţă.prin bunăvoinţa celor de la Siguranţa generală a statului”. Aceste elemente prezintă pericolul de a deveni un fel de macedoneni albanezi. Duca din 12 iunie 1922. (. Conform celor sesizate de Siguranţă5. 261 . G. Ministerul de Externe iugoslav a solicitat lămuriri Bucureştiului. tlg. 4 ADMAE. Actele erau evident false. o astfel de broşură.4 La sfârşitul lunii mai 1922. 47-48). Numărul nesupuşilor este important mai ales în Albania de Nord. căci această ţară nu este recunoscută cu ocazia semnării tratatului care reglementează această problemă”. Şi mai departe:…. unde ei găsesc un teren propice pentru a-şi pregăti incursiunile pe teritoriul nostru datorită situaţiei generale şi.aceste broşuri sunt răspândite de bulgari în scopul de a tulbura relaţiile noastre de alianţă”. în special. Dar n-au dispărut .. Emandi din 27 mai 1922.. ele se deplasează în cealaltă şi încearcă de aici să acţioneze contra securităţii patriei lor. I. f. G. Ca un frumos caz de eficienţă. 260 faţă-verso.

ea mai mare parte a oamenilor sus-menţionaţi”. le încerca pe toate în ideea că poate se realizează ceva.. Încă o dată reieşea că scopul era lupta împotriva monarhiei sârbe. Din cererea adresată ...200 - . alcătuitorul memoriului era însă faptul că pentru el. Asuprirea era menţinută datorită .dinastia Karagheorghevici decapitează şi asupreşte pe oricine ar îndrăzni să ceară libertatea sau dreptul de autodeterminare”.sora noastră slavă”. Reiese limpede că. Ungaria încă nu patronau organizaţia. Semnatarul ei era un maior al armatei muntenegrene.Ajutor! Dar nu se găseşte niciun milostiv care i-ar asculta”. nici sovieticii nu se arătau grăbiţi să-i ia în solda lor. Împotriva acestei situaţii nu se putea face nimic deoarece . fapt elocvent. dintre care 200 sunt complet înarmaţi. 6 Ibidem . Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale înainta lui I. semnat Romulus Voinescu.. Motivul – formulat probabil pentru urechile bolşevicilor – era dorinţa de a lupta .. să-i spunem aşa. În două rânduri. Ca urmare.Întregul Regat Iugoslav” ale cărui componente le enumera cu scrupulozitate. fapt limpede din faptul că ei strigau . Dar spre ghinionul lor. că emigranţii erau disperaţi.. iar restul este gata să asculte în orice moment apelul Înaltului Guvern.în special în Italia. dar concomitent depunea un memoriu şi la Conferinţa de la Genova. Austria şi în parte în Ungaria”. şi mai mulţi fometează în străinătate”. sub semnătura lui Romulus Voinescu. Rusia. . Raportul Siguranţei. să ajute. Austria. Cel în cauză. . în anii anteriori. Duca un alt raport6.teroristă şi barbară”. . G.circa zece mii oameni (ofiţerii şi trupa).o avea nu doar Muntenegru. la începutul şi la sfârşitul textului. Mai interesante sunt cele câteva informaţii avansate guvernului sovietic pentru a-l lămuri pe cine ar urma. astfel. dar mai mult pe dinafară.În iunie. f. considerată .Înaltului Guvern Sovietic Rus” rezultau informaţii interesante asupra acestei grupări.. fără niciun rezultat. Faza incipientă în care se afla organizarea unor astfel de grupuri reiese clar din acţiunile lor. unirea Muntenegrului cu Serbia era sinonimă cu pierderea independenţei micului stat după ce .a fost 600 ani recunoscut Stat Independent de către întreaga lume”. Dar lucrul era greu de realizat câtă vreme Italia.împotriva Regilor tirani şi ai sugătorilor de sânge al poporului cinstit şi nevinovat”.loviturilor soldaţilor sârbi şi a spionilor din Belgrad plătiţi”.. Din memoriu reiese că uşa consulatului sovietic din Roma le era bine cunoscută. eventual. abia îşi dibuia căile de urmat şi.. Reieşea din text că ceea ce i-a motivat acţiunea a fost ura împotriva dinastiei Karagheorghevici.aceşti vampiri şi Împăraţi degeneraţi”. privind de această dată un grup terorist croato- sloveno-dalmato-muntenegrean.. spre exemplu..se afirma . că numărau . se vorbea de foamea care chinuie . Dar situaţia aceasta .. Aflăm. 262 . Ceea ce-l durea cu adevărat pe.. Ca urmare. se adresa chiar şi guvernului sovietic cu o cerere de sprijin financiar. în căutare de protecţie..” Stadiul incipient rezulta la fiecare pas din disperarea autorului care şi-ar fi dorit o organizaţie mai închegată.mii şi mii sucombă în aresturi. Şi asta deoarece erau o organizaţie de care nu avea încă nimeni nevoie. adică cei zece mii pomeniţi. au solicitat stipendii în diferite direcţii şi că numai disperarea i-a făcut să-şi amintească de . ci .

erau departe de a putea exercita fie şi un rol precum cel al comitagiilor. concomitent. şi o consolidare dinastică. Raportul furnizează numele . constituiau o bogată pepinieră pentru recrutarea asasinilor care în Iugoslavia au reprezentat o ameninţare reală pentru politicieni. revoluţionare. Este. pentru moment. G. Aceasta pe care o urmărim aici. trebuia să aibă sentimental unei achiziţii importante. Siguranţa deţinea informaţii conform cărora gândurile complotiştilor speculau la această dată asupra momentului căsătoriei regelui.7 Raportul Siguranţei asupra acestei organizaţii confirmă ceea ce reiese din cererea adresată Moscovei: principalul obiectiv îl constituia persoana lui Alexandru. Erau oameni gata să se vândă. explicaţia diferenţei ne scapă. în cererea pe care o înaintează Moscovei. probabil. membru al fostei case regale muntenegrene detronate la sfârşitul războiului. I. Mărioara. spre exemplu. La data înaintării raportului.Petre Plamenatz domiciliat la Viena. 9 Ce ne uimeşte aici este că despre unul din . fiindcă în acest fel va rămâne cu siguranţă o sumă suplimentară bună de delapidat. era în legătură cu un anume . un cunoscut agitator sârb”.. fie puteau eventual colabora cu sârbii. promiţând că vor fi .şefi”.fideli şi sinceri până la mormânt”. raportul Siguranţei ne spune că era croat. Danilo Radovici. Organizaţii precum cea de mai sus nu reprezentau un pericol important.201 - . personalităţi cu influenţă şi chiar pentru rege. povestea multor organizaţii conspirative. mai multe organizaţii teroriste. aspectele etnice ale fenomenului terorist iugoslav trebuie interpretate cu elasticitate. Aspectul dinastic ocupă un loc important în preocupările lor după cum rezultă şi din aceea că teroriştii se aflau în legătură cu prinţul Danilo. De aceea. astfel. sunt uneori situaţii când aspectele sociale şi doctrinare sunt cele care urcă în prim plan. fie numărau în rândurile lor şi elemente sârbe.. în schimbul ajutoarelor financiare solicitate. . fie sârbe (la această dată cea condusă de Ivan Matusovici). în vreme ce. Cât despre numărul lor. care au agitat Europa interbelică. iar cele etnice îşi pierd semnificaţia.şefilor” şi al comitetului conducător indicându-se şi apartenenţa etnică a fiecăruia. aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri. deşi afişa un naţionalism antisârb. Alianţa celor doua state căpăta. cel care era chiar autorul cererii către Moscova. În schimb. 7 Ibidem. că vor fi . eveniment care interesa în modul cel mai direct şi România8. una din fiicele regelui Ferdinand şi ale reginei Maria. autorul cererii l-a exagerat şi încă cu mult. 264 8 Regele Alexandru al Iugoslaviei s-a căsătorit cu o prinţesă româncă. De aceea.9 O observaţie importantă: Siguranţa avea în atenţie. Raportul Siguranţei din 2 iunie 1922. Duca era informat şi despre acţiuni ale grupului conducător care . dacă avem în vedere unitatea statului iugoslav şi. apoi fiindcă este metoda prin care stipendiatul poate determina cuantumul mai mare al stipendiului şi. dintre care unele erau.gata să asculte în orice moment apelul Înaltului Guvern”.se aşteaptă zilele acestea”. Siguranţa ţinea sub o observaţie foarte strictă această organizaţie şi era deosebit de bine informată. putem fi siguri că.Situaţia elementelor acestea era cu siguranţă jalnică şi disperată. el se desemnează pe sine ca muntenegrean.. guvernul sovietic sau altul... apoi. paramilitare sau teroriste. f. în esenţă.. Întâi fiindcă cumpărătorul.

Radici nu a ezitat să nege faptele. o scurtă incursiune în meandrele problemei devine necesară. Dar pentru aceasta. nu era deloc uşor pentru o organizaţie să-şi găsească un patron extern. relaţie realizată cu o forţă politică credibilă. deoarece pe de-o parte. autorul nu este un maestru al genului. Asupra încurcatelor meandre ale formării Comitetului emigranţilor şi a relaţiilor dintre emigraţie şi partidul lui Radici. datat 13 iulie 1922. Această suspiciune care plana asupra sa.importantă în epocă pentru Bucureşti . raportul este extrem de elocvent. Ceea ce ne interesează aici sunt doar informaţiile care ne ajută să distingem caracteristicile şi stadiul în care se afla emigraţia croată. care este însoţit de un rezumat tradus din limba germană al broşurii lui Manko Gaglardi Adevărul asupra Comitetului emigranţilor croaţi de la 1919-1921. rămâne să observăm că ideea ce îl interesează pe anonimul autor al rezumatului să comunice la Bucureşti este aceea că autorităţile maghiare s-au implicat foarte serios în „propaganda carlistă“. Unul dintre liderii emigranţilor. un moment al definirilor. Manko Gaglardi. atâta vreme cât nu dovedea că posedă o relaţie în interiorul Iugoslaviei. trebuie văzut raportul din Budapesta. Dar asasinii erau ieftini în haosul climatului postbelic aşa încât. şi a înţeles s-o facă printr-o telegramă circulară adresată presei de pretutindeni: afirma acolo că . a reprezentat şi în această privinţă. chiar şi în Italia. f.care s-a făcut în jurul ideii revenirii ultimului împărat Carol de Habsburg. fapt care punea sub semnul întrebării buna lui credinţă ca om politic. ca şi măsura în care implicarea unor puteri o făceau sau nu periculoasă pentru statul iugoslav. pare raportul unui agent de informaţii al Siguranţei pe care. Faptul s-a datorat lui Stepan Radici care . a răspuns prompt publicând la Graz o broşură demascatoare 10 Ibidem. faţă-verso 11 Ibidem. în ceea ce priveşte demersul nostru.11 Bineînţeles că dezicerea sa a rănit orgoliile celor vizaţi şi a stârnit reacţia acestora.a făcut mare senzaţie”10 şi a dat naştere la numeroase speculaţii. faptele îl interesează mai mult decât spiritul lor. 268 . Această condiţie este pusă în evidenţă de relaţia mult mai complexă dintre emigraţia croată şi Partidul Ţărănesc Croat. Un eveniment internaţional. îi aducea acestuia atâtea dezavataje politice. cu unele neclarităţi. În sfârşit..detesta acţiunea emigranţilor croaţi şi îi considera trădători de patrie”. problema are o importanţă total secundară. e limpede. că au investit sume importante în acest sens şi că au încercat să se folosească pentru asta de mişcarea emigranţilor croaţi. Mai curând decât un rezumat. încât pentru a se apăra. f. pe tronul Ungariei. Un argument cu care adversarii săi sârbi îl combătuseră pe Stepan Radici fusese şi acela că menţinea legături cu emigranţii croaţi şi cu organizaţiile lor. Este vorba de toată acea agitaţie . Dar. 267-268.202 - . Rezumatul are o serie de lipsuri.. Din această cauză desigur că astăzi i-am pune nişte întrebări lămuritoare. ca pe orice agent. dar şi aşa cum se prezintă. dar şi fiindcă nu scrie pentru posteritate. Conferinţa de la Genova.

atât pentru mişcarea emigraţiei croate. nu doar cu Radici.. verso . clasa nobilimii croate şi a marilor proprietari funciari au fost penetrate de elemente maghiare şi germane. Încă din 1920. Gaglardi se răfuieşte. unii. era dominată de tot felul de dispute şi rivalităţi interne.). putem considera astfel şi planurile ţesute la Viena pentru răsturnarea bolşevismului şi chiar primele discuţii despre revenirea la tron a lui Carol de Habsburg. şi avea mai multe războaie de purtat. nemaiputând din diverse motive să revină în Croaţia. se organiza asociaţia şi se făceau planurile de acţiune. mai multe poliţe de plătit. Budapesta a fost interesată să contacteze mişcarea croată.s-au certat. 12 Pronunţându-ne astfel nu uităm că mare parte din clasa latifundiarilor Croaţiei nu erau de fapt etnici croaţi. În februarie 1919. cât şi pentru sine însuşi. dintre care este semnificativă doar intenţia de a obţine la Praga sprijin ceh pentru eliberarea lui Radici din închisoare15. Budapesta. Acolo aveau loc întâlniri. 15 Ibidem 16 Ibidem. fie printre rânduri. un maior de Stat Major. să se alieze între ele reunind banii cu acţiunea.n.. Mulţi erau oameni care nu avuseseră decât de pierdut în urma unificării iugoslave. Se va ieşi oarecum din confuzie.. iar pentru ei exilul nu era o opţiune voluntară. la Tolbad.neputând ajunge la un acord în privinţa împărţirii paralelor”. o nouă reorganizare. Organizaţia avea o situaţie complicată. ca şi Gaglardi. Încă dintr-un trecut îndepărtat. ci o condiţie a libertăţii: în Iugoslavia ar fi devenit clienţii închisorilor.ne spune Gaglardi . mai multe ţinte de atins.intitulată Adevărul asupra Comitetului emigranţilor croaţi de la 1919-1921. care. care sosise în Austria cu prestigiul conferit de relaţia sa cu şeful Partidului Ţărănesc Croat. fie explicit. l-a adus la conducere pe Ivica Frank.13 A urmat o perioadă în care Comitetul era lipsit de o orientare clară şi îşi propunea acţiuni fanteziste14. 13 Ibidem 14 Pe lângă eliberarea lui Radici din închisoare. că multe din elementele conducerii acestei mişcări erau foşti militari ai armatei habsburgice. Apoi. Foarte iritat. singura direcţie pentru care primise până la urmă o finanţare. un document relevant pentru mai toate aspectele emigraţiei şi relaţiilor acesteia. avuseseră şi ei doar de pierdut de pe urma unificării şi reformei agrare care îi urmase. însă. Mailath etc. autorul se jertfeşte şi pe sine. Era firesc ca cele două categorii de nemulţumiţi.Radici aprobă totul”16 (s. . Reiese.203 - . se stabileau contacte. Dar la tratativele din 1920 nu se realizase încă nimic în acest sens fiindcă . a suferit influenţa acestora şi treptat a fost maghiarizată şi înstrăinată naţional. f. Viena şi Roma erau principalele centre în care se articula mişcarea. doar atunci când Comitetul va începe să acţioneze pentru propaganda carlistă. . În această broşură. avându-l în frunte pe Stipetici. a fost mesajul său către Comitet. o serie de mari latifundiari. şi dornic să lovească cu orice preţ. furnizând nume şi dezvăluind aspecte deloc măgulitoare. magnaţii şi militarii. 268. În faza iniţială primii care şi-au exprimat o ofertă de finanţare pentru propaganda separatistă au fost magnaţii croaţi12. ca Pejacevici. Comitetul emigranţilor croaţi. se formase la Viena.

prin intermediari.). Triest a devenit principalul loc în care se realizau cu discreţie. Abia după ce au avut certitudinea că Radici este primul om politic în Croaţia. Aceştia din urmă au acordat o prima finanţare pentru Radici18 şi au plătit o acţiune de spionaj asupra trupelor din Dalmaţia. Fondurile primite de la carliştii maghiari pentru achiziţii de armament au fost complet delapidate chiar de Klobucearici. În special Roma persevera în speranţa că va găsi un releu spre acesta şi Croaţia profundă. erau precauţi. verso 21 Ibidem . vicepreşedintele Partidului Ţărănesc Croat. Contele de Carrara a intrat în legătură cu Comitetul. Dar fondurile organizaţiei erau delapidate chiar şi de liderii ei. Acesta din urmă a primit tot timpul instrucţiuni de la Macek.erau convinşi că este plenipotenţiarul lui Radici”20 (s. preşedintele Comitetului Emigranţilor Croaţi. la rândul lor. În concluziile sale autorul consideră că este evidentă legătura dintre Radici şi Frank.. scopul lor fiind să creeze o imagine negativă Iugoslaviei în plan internaţional. existau şi pregătiri armate concrete. i-au făcut suspicioşi şi au cerut o nouă confirmare că Frank. cit.204 - . preşedintele Comitetului.000 de dolari” (loc. iar Ivica Frank. Faptul că acţiunea nu s-a făcut şi că cel puţin o parte din bani au fost delapidaţi. Gaglardi afirma că Macek. fiindcă. 269. Dar. Ivica Frank. dincolo de propagandă.3000 funţi englezi şi 10. viitorul Comitetului părea să depindă exclusiv de relaţia pe care şi-o crea cu partidul lui Radici. despre care . Dar italienii. Roma a salvat totuşi Comitetul şi a reluat negocierile cu el. după ce emisarul lor la Zagreb le-a adus confirmări din partea lui Macek şi Kejman. dar nu a avansat în discuţii de conţinut aşteptând la rândul său să se lămurească . 20 Ibidem.). contactele între Radici şi italieni. italienii au intrat în legătură cu Comitetul. din Roma sau Budapesta.n. şi italienii le-au suspendat când au constatat că între liderii croaţi existau divergenţe de substanţă.. Sacks (unul din principalii mjlocitori între 17 Ibidem 18 ..dacă Comitetul este protejat de la Zagreb şi de către cine” (s. De acum înainte. a refuzat alte direcţii de acţiune . ca şi de Gaglardi însuşi. Noul său preşedinte. italienii aveau multe persoane însărcinate cu propaganda în Italia şi Croaţia. Ceea ce nu înseamnă că şi-au abandonat politica de destabilizare în această direcţie.. are aprobarea lui Radici. legiunea croată de la Zalaegerszeg a fost organizată din resursele mai sus amintite21.). f. ne spune acelaşi autor. După afirmaţiile lui Gaglardi. oameni care şi până atunci se implicaseră în aceste legături cu italienii. aşa că la un moment dat a fost complet paralizată financiar şi nu şi-ar mai fi putut reveni dacă nu ar fi găsit noi stipendii.) 19 Delapidarea constituia o problemă indiferent de unde proveneau banii. Foarte interesant.n. fireşte mereu în virtutea relaţiei cu Radici19. nu aproba pregătirile militare discutate anterior.n. trezorierul organizaţiei.aşteptând ca Radici să-l acrediteze la italieni”17(s. Dar negocierile au intrat din nou în impas.

Italienii. putem spune că. poet şi om politic. existenţa Comitetului i-a făcut lui Radici un mare rău de imagine. de această dată. legitimişti maghiari. naţionalist italian. În afară de aceasta. Nu se evidenţiase încă un grup de lideri care să-şi fi definit bine autoritatea. sau este nebun. radiciştii.chiar dispunând de organizare . inconsecvenţa caracterului său. au primit .n. constatăm că avem atestate aici din toate câte ceva. Comitetul dezamăgeşte pe toţi cei care încearcă să-l cumpere şi să-l folosească.dacă Radici persistă a nega legăturile cu emigranţii. sau este cel mai mare şarlatan”. atunci când în spatele lui nu se află o forţă politică credibilă din interiorul statului iugoslav. fondurile erau delapidate şi organizaţia se trezea paralizată. pentru acesta Comitetul emigranţilor croaţi. Indiferent de provenienţă. Gabriele D’. lucru pentru care. oferind Belgradului posibilitatea să-l acuze de rea intenţie şi să-i compromită astfel demersul de la Genova.. 269 . Toate aceste forţe. au plătit acţiuni care nu au fost efectuate. când. de fapt. Ei confereau colaborării şi alte dimensiuni: militare. Practic. Privind retrospectiv acest document. Radici a pus în gardă politicienii sârbi.nu avea o traiectorie proprie şi de aceea se încerca a fi instrumentată din toate părţile: vechii magnaţi ai Croaţiei. îmbrăţişau sau abandonau Comitetul. La rândul său. Valoarea lui mai scădea şi din cauza organizării interne deficitare. f.205 - . la rândul său. A fost implicat într-o aventuroasă acţiune de ocupare a Triestului. iar aceştia au găsit destul timp să se pregătească23 cu contraacuze temeinice care i-au distrus lui Radici credibilitatea în faţa străinătăţii.) 2 milioane de lire de la d’Annunzio22. În primii ani după unificare ei au interpretat greşit politica lui Radici. rând pe rând sau împreună. Dacă privim relaţia şi din cealaltă perspectivă. competenţele şi care să conlucreze eficient. 23 Ibidem. (1863-1938).partid şi Comitet) şi probabil Frank. sârbii ar fi trebuit să-i fie recunoscători. Anunţându-şi din vreme intenţia de a prezenta un memoriu acuzator cu ocazia conferinţei şi provocând multă vâlvă în presă. . Aşa încât. atât maghiarii cât şi italienii. sârbii l-au transformat 22 Annunzio. Oamenii cu care se lucra erau nesiguri şi. ca şi tot ce se putea obţine datorită lui. s-a manifestat de această dată şi în relaţiile cu emigranţii şi a contribuit la slăbiciunea acestora. de spionaj şi de destabilizare. nu erau decât nişte elemente de sacrificiu utile pentru a presa Belgradul. Reiese mai întâi că emigraţia croată . de propriii conaţionali din interior. italieni (nefascişti sau fascişti) şi. bineînţeles. de care sârbii se plângeau atât. îndeosebi. Pentru toate părţile valoarea şi utilitatea Comitetului este foarte îndoielnică în aceşti ani. inclusiv pe Radici pe care îl deconspiră.în calitate de încredinţaţii lui Radici” (s. oferindu-i în schimb numai dezamăgiri.. Cum se vede foarte bine din atitudinea italienilor. erau interesaţi de mult mai mult decât de propagandă. considerând că ar putea fi interesat de obţinerea independenţei Croaţiei. conchide definitiv Gaglardi. Comitetul în sine reprezintă o valoare cu totul neglijabilă. El s-a dezis foarte uşor de emigraţie atunci când a simţit că îl dezavantaja. ca urmare.

f. Dimpotrivă. dezvăluirile lui Galigardi veneau să confirme acuzele aduse. în vederea unei apropiate mişcări revoluţionare a croaţilor. În acest scop se tipăresc şi se expediază în Iugoslavia.acest agent a fost detaşat mai târziu în serviciul Legaţiunei sârbe din Viena”. Înfăţişându-l drept conspirator şi trădător. politica de propagandă a fost menţinută. agenţi şi de asemenea colaborare. dar cu toate acestea niciuna din ţările ostile Iugoslaviei nu a renunţat la politica ei de destabilizare. trebuie să ne închipuim că serviciile sârbe erau încă şi mai bine informate asupra acelor aspecte. Spre exemplu.fireşte tot în treacăt – că agentul român care raportează ştie chiar şi ce observaţii consemnase referentul de specialitate din Ministerul de Externe ungar pe marginea broşurii lui Gaglardi (vezi mai jos). Trebuie să conchidem că este un agent de mare clasă şi că avea printre agenţii sârbi prieteni de aceeaşi valoare. altul român. adică. Oare era frecvent ca agenţii români şi sârbi să ştie permanent unii de alţii. Însă această imagine negativă nu trebuie generalizată şi mai ales nu trebuie extrapolată pentru alte sectoare şi alte tipuri de agenţi.a.la Budapesta se face o vie propagandă de Comitetul Executiv al Blocului Croat. este interesant de remarcat cât de bine ştie agentul Siguranţei române ce a făcut agentul sârb în timpul misiunii! Ba chiar şi ce s-a întâmplat cu el după aceea! El informează . deducem noi. parcă am simţi pe undeva o colaborare en famille între aceşti agenţi. Guvernul din Belgrad contracarase acţiunile lui Radici graţie agenţilor săi.că . ceea ce i-a ruinat relaţiile externe cu diversele forţe antiiugoslave. Nu este de mirare că ştim. începem să ne facem o imagine grandioasă despre acest agent român rămas anonim.a adunat toate datele asupra «trădătorilor»”. Siguranţa română putea fi uneori atât de bine informată despre nişte aspecte iugoslave care până la urmă n-o priveau în mod direct. acele date care au susţinut contraofensiva Belgradului la Genova şi l-au compromis acolo pe Radici.. agentul sârb Petrovici Djoca se infiltrase chiar în nucleul Comitetului şi lucrase permanent cu trezorierul acestuia. se consumase doar un episod dintr-un şir fără capăt24. căci – să nu uităm! .d.din acuzator în acuzat şi l-au pus în situaţia de a se disculpa excesiv. după cele de mai sus. Dacă mai remarcăm .206 - . 291 . de asemenea. informa că . cum a făcut Morpargo (omul de legatură între radicişti şi emigraţie). desfăşurând acţiuni direct proporţionale cu interesul de stat. serviciile sârbe depăşiseră nivelul simplelor observaţii şi penetraseră organizaţia emigranţilor croaţi. Sârbii câştigau pe toata linia. aşa cum am văzut. Acelaşi agent . Este poate adevărat că poliţia iugoslavă era coruptă şi se putea ieşi din închisoare contra a 500 de dolari.oare de ce? . Într-adevăr. din toamna lui 1922.m. ca în acest caz? – căci. Între ei funcţiona întrajutorarea de breaslă. unul sârb. În treacăt. astfel. despre falsificarea facturilor şi delapidarea banilor avansaţi de Budapesta pentru armament ş... Spre exemplu.o fi fost Genova un succes sârbesc. Iar Iugoslavia avea mare nevoie. manifeste îndemnând la revoluţie după 24 Ibidem. Agenţii sârbi în străinătate şi-au înarmat guvernul cu informaţii într-un mod exemplar. Dacă. Un alt raport al Siguranţei. Klobucearici. Raportul semnat indescifrabil din 10 oct 1922.

iar conţinutul manifestului nu lăsa nici el vreun dubiu.curăţă arma – se spunea în manifest – pregăteşte praf şi plumb.207 - . prin mediul oricărei naţionalităţi. Odată ajunse în capitala Austriei. dar. În august 1922.a făcut mare vâlvă în cercurile diplomatice căci - probabil pentru a strica bunele noastre raporturi cu Jugoslavia . f. uneori apăreau complicaţii surprinzătoare care puneau diplomaţii în situaţii delicate de obicei din cauza problemelor naţionale. În schimb. Nu s-a dat de urma celor doi presupuşi distribuitori români. însă. duseseră la concluzia că teritoriul României nu fusese folosit pentru introducerea broşurilor.G. citând însemnarea pe care referentul problemelor iugoslave din Ministerul Afacerilor Străine maghiar o făcuse despre broşura lui Gaglardi: . foarte interesant.ea înfăţişează întreaga regiune românească din Timoc şi Macedonia ca devastate intenţionat de către sârbi pentru a distruge elementul românesc”.cum se vede din alăturata traducere a două exemplare din aceste manifeste”. întâi de toate. Iată un exemplu de caz încurcat şi delicat. Şi. era şi mai greu să li se refacă traseul. oricare din ele constituiau medii potrivite acţiunilor de propagandă aşa că era dificilă identificarea traseelor pe care circulau broşurile sau cei care se ocupau de ele. . . din Iugoslavia. Era intitulată Le crie désespéré d’un peuple encheiné. Duca. BANAT-TIMOC. De aceea.. Cercetările solicitate Siguranţei de către Ministrul de Externe român. a avut numeroase convorbiri cu Gaglardi la Budapesta. prin intermediul unuia din funcţionarii Legaţiei române din Budapesta. Siguranţa s-a concentrat asupra a doi indivizi. Siguranţa română era preocupată de o altă broşură care apăruse la Viena în limbile franceză şi engleză şi care implica din nou relaţiile româno-iugoslave. Multe minorităţi naţionale (inclusiv cea română) aveau reale motive de nemulţumire. I. aşa cum am arătat. banii pentru lucruri de prisos şi inutile. MACEDOIENE şi avea pe copertă portretul reginei României.. Raportul apreciază că .. români.25 Acesta însă era un caz limpede în ce priveşte sursa emitentă. Într- adevăr. În 1920. Aici ei acţionaseră afirmând că sunt reprezentanţii Societăţii de Cultură Macedo-Române şi că. originar. 293 26 Cel acuzat astfel de irosirea banilor guvernului maghiar a fost şi primul care a contactat emigraţia croată. sunt în posesia unor documente compromiţătoare.Este caracteristic cum au prădat Szmerecsany26 et comp. În cercetările pe care le-a demarat asupra problemei. Apoi acestea erau oferite contra cost misiunilor străine din Viena. care s-ar fi ocupat de distribuirea acestei broşuri la Viena. la capătul firului bănuiala a căzut asupra unui comisar român. ipoteza formulată de Siguranţă indica Comitetul Roman Bănăţean ca autor al broşurii. Puteau veni pe oriunde. în final. ascute sabia tăioasă şi fii gata la chemarea conducătorilor tăi”. în problema distribuţiei. că acestea erau tipărite chiar la Viena şi introduse în Iugoslavia direct din Austria. Raportorul român din Budapesta îşi încheie rezumatul traducerii trimisă Bucureştilor.”27 25 Ibidem. Cu puţin înainte de începerea anchetei acesta dispăruse misterios din post. Siguranţa avea la acest capitol propriile ei neizbutite. Pentru o perioadă Budapesta şi Roma şi-au rumegat eşecul în tăcere.

a reprezentat pentru Iugoslavia un duşman extern mai redutabil decât mai puternica Italie28 sau decât Ungaria. De aceea. Iugoslavia este spaţiul în care excepţiile aproape că întunecă regula sau aproape zădărnicesc o afirmaţie mai hotărâtă. În consecinţă. De aceea. întreaga linie de acţiune prin Comitetul emigranţilor croaţi îi aparţinea. spre deosebire de italieni. în numele magnaţilor. f. pentru primii ani de după unificare. Acestea puteau prelua sarcina respingerii unor incidente de graniţă sau. Foarte posibil că. G. Parcă mai mult ca oriunde. N-au apucat să fie. BIBLIOGRAFIE Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe: • Fond 71 Bulgaria • Fond 71 Iugoslavia • Fond 71 Dosare speciale Kycyku. devenise intratabil. Belgradul patrona tacit organizaţii naţionaliste formate din comitagii sârbi. Aşa spre exemplu. au fost greşeli neprovocate. primele greşeli ale Belgradului: Constituţia. 2003. să oferim chiar noi o proba care. Am fi dezamăgiţi dacă un cititor prea grăbit ar înţelege afirmaţiile noastre prea tranşant sau prea simplist. Bulgaria provoca o destabilizare mult mai serioasă. comitagii bulgari au reprezentat un fenomen permanent care cunoştea momente de acutizare sau relaxări. altfel. muntenegreană etc. care. acestuia. Ulcerul macedonean era mai costisitor pentru Belgrad decât emigraţiile croată. ca un exemplu. provocat de fasciştii italieni. Kopi. ne-ar contrazice dat fiind că indică o Italie mai belicoasă. De notat în context că şi statul iugoslav apela la metode neortodoxe de combatere a fenomenelor de acest gen. fascişti sau nu. este o afirmaţie care ar putea întâlni chiar obiecţii argumentate cu fapte probate documentar. (Ibidem. îşi asumau operaţiuni nu tocmai morale în care statul nu trebuia să fie implicat. De aceea. fasciştii italieni au provocat la Scugasuk un incident de frontieră. 296). Numai că. Pentru aceasta este necesar ca cititorul să-şi păstreze permanent o viziune de ansamblu. aşa cum pare să reiasă din notiţa mai sus citată a referentului maghiar. inclusiv militar.Ambele puteri ostile Iugoslaviei au înţeles că deocamdată au semănat fără să culeagă. legea administraţiei. cel puţin sub aspect militar concret. pe ansamblu. Istoria Macedoniei. Responsabilitatea lor nu poate fi înstrăinată. Editura Corint. tlg. pentru moment.a motivat declararea mobilizării Comitetului Naţionalist Iugoslav care cuprinde organizaţiile de comitagii sârbi.. Bulgaria şi sprijinul ei pentru bandele de comitagii. precum şi întregul curs al politicii din primul deceniu al statului. El . . În octombrie 1922. lui Th.. În situaţiile în care nu era diplomatic să se implice sau fiindcă implicarea instituţiilor de resort era uneori greoaie şi ineficientă în faţa gherilelor. aparent. Aşa a fost cazul incidentului de frontieră mai sus amintit. nu ezităm. Aceste preparative s-au făcut cu ajutorul tacit al guvernului şi sunt destinate să apere litoralul Mării Adriatice”. Bucureşti. 27 Ibidem 28 Nu ni se pare niciodată prea mult dacă precizăm că în cazul Iugoslaviei toate afirmaţiile cu un caracter mai general trebuie luate cu multă precauţie.208 - . Poziţia internaţională a Iugoslaviei era încă foarte bună. dar. în alte cazuri. nu ne rămâne decât să conchidem încă odată că. iar acesta nu este deloc un fapt de alt ordin decât penetrările comitagiilor bulgari. Emandi din 18 oct 1922. În ce ne priveşte nu putem trage altă concluzie decât au făcut înşişi păgubiţii. centralismul. iată. ca idee. suntem conştienţi că aprecierea noastră după care în primii ani Bulgaria a fost un vecin mai costisitor decât Italia. nu erau în măsură să reprezinte un factor destabilizator. iar celelalte aspecte se aflau sub control.

Zusammenfassung Der Beitrag bezieht sich auf die Kooperation der Geheimdienste (der Sicherheit) und des Rumänischen Außenministeriums in dem ersten Jahrzehnt der Zwischenkriegszeit. Unitatea Iugoslaviei. der als verbündeter Staat im Rahmen der Kleinen Entente galt. Jelavich. Istoria Bulgariei. Die ausführliche Analyse der Dokumente. 2005. Cain. Barbara. . 2000. Daniel. Es wird gezeigt. Iordan. Bucureşti.209 - . Institutul European. Ianev. Sime. 2002. Iaşi. die nicht nur theoretisch. Editura Universităţii din Bucureşti. Realitate sau deziderat? (1918-1941).der rumänische und der jugoslawische Staat – sowie ihre Agenten auf diesem Gebiet eng zusammenarbeiteten. die gegen diesen Staat. Pirotici. dass die beiden Staaten . die sich im Archiv des Außenministeriums in Bukarest befinden. Walter. wirkten. zeigt. Das Thema dieser Fallstudie wird durch einen Aspekt der nationalen Problematik in Jugoslawien dargestellt. Editura Corint. sondern ganz konkret aufgrund einer Fallstudie verfolgt wird.Pavlov. wie die Sicherheit die jugoslawischen terroristischen Organisationen beobachtete. Istoria Balcanilor.

dar triumfătoare. ECONOMIE. POLITICĂ.Italia. ca şi în 1918. continentul european intra într-o nouă epocă. PLANUL MARSHALL. era acum o ţară marcată de profunde disensiuni politice care vor duce în 1946 la retragerea din viaţa politică a generalului de Gaulle. situaţie care se întâlnea şi în altă ţară învinsă . cea democratică şi cea totalitară au favorizat apariţia unui climat al confruntării. cele două lumi. care a antrenat 61 de state cu o populaţie de circa 1. La începutul perioadei postbelice. cunoscut în viaţa internaţională sub numele de Războiul Rece. cunoscuse extremele ruşinii şi euforiei. considerat cel mai violent din istorie. SUA şi URSS. Franţa. eliberată de trupele aliate în vara anului 1944. Germania ocupată de învingători şi divizată în patru zone de ocupaţie. în plan economic era. Conduse de două superputeri. Noul sistem de putere bazat pe bipolarismului politic americano-sovietic va face ca în următorii 50 de ani. devastată de război. nu şi în domeniul economic. ŞI RECONSTRUCŢIE ÎN EUROPA POSTBELICĂ Mihail OPRIŢESCU După un conflict. Declinul Europei.7 miliarde de locuitori. ca urmare a valului de refugiaţi germani din est. lumea să se caracterizeze prin coexistenţa a două sisteme sociale diametral opuse din punct de vedere politic şi economic. Suprapopularea din zonele vestice. era şi mai evident în 1945. a impus autorităţilor militare americane ca între 1945 şi 1948 să asigure prin . Impresionanta confruntare din anii războiului mondial.210 - . iar Marea Britanie era rănită. cu operaţiuni militare desfăşurate pe teritoriul a 40 de state de pe trei continente la care au luat parte circa 110 milioane de combatanţi care au generat pierderi umane apreciate între 40 şi 50 milioane de decedaţi atât militari cât şi civili. când înfrângerea Germaniei crease un imens vid geopolitic. Diplomaţia americană era preocupată de problema germană care la Potsdam îşi găsise o soluţionare temporară numai în plan politic şi teritorial. se confrunta cu probleme economice majore şi mişcarea de independenţă din colonii. desfăşurată pe un vast perimetru geografic de la Atlantic la Urali a făcut ca pe bătrânul continent să se înregistreze cel mai mare număr de victime omeneşti şi cele mai mari pagube materiale. marile puteri europene tradiţionale traversau o profundă criză economică şi aveau nevoie de timp să se adapteze la noile realităţi. proces care a influenţat profund evoluţia economiei mondiale în perioada interbelică.

07 950.43 Portugalia 41.13 Norvegia 83.73 Italia 112.mai ales comerciale . în principal alimente pentru o populaţie în permanentă creştere. nu numai pentru a sprijini poporul german. 63 1 Rondo Cameron. Pentru a stimula procesul de stabilizare economică în zonele vestice învingătorii au promovat o reformă monetară. 26 .84 116. Londra.importuri produsele de trai esenţiale.56 + 0. devalorizată. Deficitul în mărfuri comerciale între SUA şi Europa2 Ţara 1946 1947 Austria + 0.19 Irlanda 31.19 350. Personalităţi americane ca George Kenan şi Averell Harimman în 1947 erau convinse că economia germană va trebui refăcută.38 104.99 148.89 Suedia 156.07 457. second edition. p.13 431.02 358.13 956. cu o nouă marcă. Oxford University Press.28 173. p. 372 2 Alan Milward.211 - . Crearea Bizoniei prin unirea zonelor de ocupaţie americane şi britanice la sfârşitul lui 1946 a favorizat includerea Germaniei de Vest în Planul Marshall şi procesul de reunificare economică.08 Olanda 187. New York-Oxford. The Reconstruction of Western Europe 1945-1951.06 Marea Britanie 764. 1993. Oficialităţile americane erau conştiente că refacerea rapidă a Europei era o necesitate pentru Statele Unite în condiţiile în care principalele interese economice . dar şi pentru a contribui la reconstruirea economică a Europei de vest. cu perspectiva de a urca vertiginos.96 Elveţia 21. În acelaşi timp dezastrul economic nu permitea statelor europene să se redreseze economic şi nici să beneficieze de imensa şi disponibila capacitate productivă a SUA. Succesul reformei monetare în Germania de vest poate fi considerat începutul procesului de refacere economică în care populaţia germană cu banii americanilor şi propria sa îndemânare şi disciplină a avut un rol decisiv. Criza financiară traversată de marile puteri europene după război se reflecta în sfera comerţului unde în 1947 deficitul ţărilor europene în schimburile cu SUA se ridica la peste 7 miliarde de dolari.28 99. la un curs de o marcă nouă pentru 10 mărci vechi1. A Concis economic history of the world.92 Franţa 649. 1992. înlocuind marca nazistă.38 Belgia-Luxemburg 192.americane erau legate de Europa. în iunie 1945.38 Danemarca 42. Situaţia economică deosebit de dificilă din Europa în 1945 generase în rândul populaţiei care se confrunta cu mari privaţiuni un sentiment de demoralizare generală care putea determina tensiuni în plan social.

În primăvara lui 1947 devenea clar că refacerea postbelică era pusă în pericol. pe un fond de grave probleme economice. urmăreau să o consolideze într-o Europa devastată de peste şase ani de război. 1999. p. prin dezvoltare şi prosperitate. Editura Fundaţiei Culturale Române. Hoselitz. deţinând poziţii importante în guvernele de coaliţie postbelice. în faţa ademenirilor ideologiei comuniste”3. vol. pe care Statele Unite erau dispusă să o ajute. p. Pe de altă parte. 56. deoarece atât Franţa cât şi Marea Britanie. 100 . deoarece în Italia şi Franţa partidele comuniste dirijate de Moscova erau active politic. Economiştii erau conştienţi că fără o Europă prosperă. excedentul balanţei sale comerciale de 10 miliarde de dolari se dovedea contraproductiv şi devenea un obstacol din punct de vedere comercial. acţiunea Kremlinului de instalare a unor guverne obediente în bazinul danubian controlat de Armata Roşie. Declanşarea „războiului rece" între Statele Unite şi URSS. Era serios luată în calcul posibilitatea ca. „Era nevoie de reconstrucţia economiei din Europa distrusă şi de punerea ei în situaţia de a rezista. p. april 1948. 29 4 Bert F. Pentru Statele Unite. nu reuşeau să se redreseze. Această posibilitate putea deveni realitate. să deblocheze schimburile comerciale şi să asigure baza necesară refacerii economiei.212 - . capabilă să absoarbă constant o mare parte a producţiei de peste ocean. nr. cit. depresiunea economică a SUA devenea inevitabilă. în pofida asistenţei americane masive din primii doi ani postbelici de care beneficiaseră. Bucureşti. în “The Journal of political economy “. întregul continent să intre sub dominaţia URSS. . Planul Marshall a avut şi raţiuni politice – dezastrul economiei europene dincolo de o anumită limită putând cauza o accentuare a crizei politice ale cărei efecte imprevizibile ar fi adus prejudicii majore politicii de superputere a SUA. Indicele producţiei industriale în ţările europene în 19474 Ţara An 100% Indice 1947 Belgia 1937 84 Septembrie Danemarca 1937 103 Trimestrul III Franţa 1938 85 August Germania -zona americană 1936 51 August -zona britanică 1936 37 August Irlanda 1937 109 Trimestrul II 3 Serge Romano. americanii care la Conferinţa de la Bretton Woods din 1944 impuseseră supremaţia dolarului pe piaţa mondială. 113. Four reports on economic aid to Europe. precum şi rolul partidelor comuniste în politica unor ţări vest-europene au dat autorităţilor americane noi motive de îngrijorare cu privire la stabilitatea politică a Europei de Vest. 50 de ani de istorie mondială. op. Planul Marshall urmărea să elimine criza de dolari din economia europeană. Andre Fontain. O dovadă în acest sens era şi nivelul de refacere a industriei care nu reuşea să ajungă la nivelul de producţie al ultimilor ani interbelici. 2. Din punct de vedere financiar.

Programul de refacere economică. nu a fost întâmplătoare. 50-51 6 Henry Kissinger. se vor lovi de opoziţia SUA” avertiza demnitarul american6. într-un discurs celebru ţinut la Universitatea Harvard. Editura Militară. pentru a reface economia mondială şi pentru a forma instituţii libere. anunţa o nouă decizie politică majoră care va consacra rolul SUA în politica europeană şi mondială. declara secretarul de stat Marshall. Bucureşti. Denumit oficial Planul pentru Reconstrucţie Europeană. Editura All. cerându-i să „susţină popoarele libere care rezistă încercărilor de aservire din partea unor minorităţi înarmate sau presiunilor venite din exterior”. la mai puţin de trei luni de la apariţia doctrinei Truman. Bucureşti. avea să fie „îndreptat nu împotriva vreunei ţări sau doctrine. Alegerea generalului Marshall pentru promovarea acestui plan. La 5 iunie 1947. a fost imediat remarcată de presă unde prestigiosul „New York Times”. unic prin dimensiunile şi scopurile sale. f. disperării şi haosului”. a. Italia 1938 65 Trimestrul II Marea Britanie 1938 100 Trimestrul II Norvegia 1937 122 Septembrie Olanda 1937 96 Octombrie Suedia 1938 113 Trimestrul II Primul semnal care demonstra că Statele Unite înţeleseseră corect avertismentul lui Winston Churchill de la Fulton-Missouri din martie 1946 privind pericolul sovietic a fost mesajul preşedintelui Truman din 12 martie 1947 adresat Congresului. p. Nu de aceeaşi atenţie s- a bucurat Proiectul unui plan de reconstrucţie a Europei care în liniile sale generale a fost expus public la 8 mai 1947 de subsecretarul Dean Acheson. ci împotriva foametei. p.213 - . care nu ezită să o compare cu Doctrina Monroe. Mesajul considerat ca act de naştere al „doctrinei Truman”a determinat legislativul american să aprobe un ajutor militar de 250 milioane dolari pentru Grecia şi unul de 150 milioane de dolari pentru Turcia5. Diplomaţia. „Guvernele. Secretarul de Stat George Marshall. cu care să rezolve 5 Andre Fontain. II. el a rămas cunoscut în istorie sub denumirea de planul Marshall şi poate fi considerat a fi dimensiunea economică a Doctrinei Truman. 410-411 . Noua orientare a politicii externe americane de a contracara intenţiile expansioniste ale URSS. Programului de refacere a Europei prevedea ca SUA să furnizeze un masiv împrumut financiar.. administraţia prezidenţială democrată urmărind să beneficieze de prestigiul acestuia în bătălia ce urma a se purta în Senat unde republicanii erau majoritari. America considera necesar să contribuie la refacerea Europei pentru a evita „tulburările politice” şi „disperarea” . partidele sau grupările politice care vor lucra pentru a prelungi mizeria umană sau a obţine un profit oarecare. iar al doilea urmărea a face dintr-o Europă bogată şi puternică o barieră împotriva expansiunii militare sau doctrinare sovietice. sărăciei. 1992. vol. ce angaja America în acţiunea de eradicare a cauzelor economice şi sociale care încurajau agresiune. Planul a avut două scopuri principale: primul era de a ajuta Europa să se refacă după ce se devastase singură în al doilea război mondial. Istoria războiului rece.

E. recent creată. dezvoltarea producţiei globale (în principal. din partea guvernului Statelor Unite”.problema deficitului balanţei de plăţi externe al statelor europene. şi în sfârşit punerea în funcţiune a mecanismelor menite să asigure stabilitatea monetară şi financiară7. Americanii puneau la dispoziţia partenerilor europeni experienţa lor în materie economică însoţită de un important suport financiar. 176 8 Wilfried Loth. 7 Maria Mureşan. 144 . 2005. Planul Marshall propunea ca pentru redresarea Europei să se suspende temporar principiile liberalismului economic. Această comisie. sunt sigur.) care urma să funcţioneze sub egida Naţiunilor Unite. din est sau din vest. Editura ASE. Pentru funcţionarea planului Marshall se propunea crearea unei Comisii Economice Europene (C. nu individual şi să coopereze permanent pe măsura desfăşurării proiectului. se propunea un vast program de asistenţă. 1997. precum şi sistemul de împrumuturi pe termen scurt în vigoare în 1947. După o săptămână. şeful diplomaţiei americane declara că şi URSS este binevenit. concentrată în anumite regiuni ca de exemplu zona germană Ruhr. pe o perioadă de patru ani care urma să fie axat pe realizarea următoarelor obiective strategice: modernizarea infrastructurii. dacă nu de totalitatea totalitatea naţiunilor europene”. Un principiu de bază al acestui plan era că Europa însăşi trebuia să ia iniţiativa de punere în aplicare a sa. Se urmărea o repartizare mai echilibrată a industriei grele. considera generalul Marshall. de împrumuturile pe termen lung de la Banca Mondială. Istoria economiei europene. deoarece americanii au optat pentru organisme pe care să le poată supraveghea şi influenţa mai eficient. . El aparţinea ţărilor interesate în a-şi uni măsurile lor de redresare pentru a face din acestea un program coerent. în mare măsură. afirma secretarul de stat8. în sectoarele metalurgic şi energetic). Condiţia de bază pentru a se beneficia de împrumut fiind ca ţările europene să-şi prezinte nevoile în mod unitar. cea a învinşilor sau neutrilor. trebuia să se bazeze pe coordonarea şi pe cooperarea mutuală. Deficitele existente şi viitoare ale balanţei de plăţi ale ţărilor europene urmau să fie acoperite. al cărei principal susţinător financiar erau Statele Unite. Bucureşti. O. Împărţirea lumii. „Programul va trebui să fie agreat de majoritatea. ei consideraseră să ia în calcul respectivele lor nevoi. Bucureşti. acest program de reconstrucţie europeană. Editura Saeculum I. De asemenea. În locul lor. 1941-1955.214 - . de concepţie europeană. dar sperau că sovieticii vor declina oferta. p. raţionalizarea producţiei în sectoarele agricol şi manufacturier. nu a jucat un rol foarte important. E. precizare care arăta că americanii nu vroiau să fie acuzaţi că vor să divizeze Europa. „Orice guvern care este dispus să sprijine sarcina refacerii va găsi cooperare deplină. Andrei Josan. creată la Geneva în 1947. Aceasta însemna că putea solicita participarea la programul de asistenţă prevăzut de Planul Marshall oricare stat din tabăra învingătoare. Istoria războiului rece. altfel spus. p.

Bucureşti. 9 Andre Fontain. Uniunea Sovietică profită de această conjunctură şi la 2 iulie Molotov se retrage de la tratative acuzând Anglia şi Franţa că „despart statele Europei” 10. op cit. şaisprezece ţări europene situate în afara sferei de influenţă a Uniunii Sovietice se întâlnesc la Paris în cadrul Conferinţei pentru Cooperare Economică în Europa.215 - .Ernest Bevin . p. Albania şi Finlanda declină invitaţia de a fi prezente la viitoarea reuniune de la Paris12.. p. L’Union sovietique et Europe sovietise. . Sovieticii îşi vor preciza poziţia definitivă faţă de planul Marshall în septembrie 1947 la o conferinţă la care participă conducerea partidelor comuniste din Iugoslavia.. la 10 iulie guvernul cehoslovac îşi reconsidera poziţia. Lille. 102-103 13 În nota de răspuns a guvernului român semnată de ministrul de externe. dar fără condiţii şi fără control9. 99-100 . Polonia Franţa şi Italia. op. cit. iar la 11 iulie. dominat de republicani. Andre Fontain.1947.primeau „cu cea mai mare satisfacţie” propunerea americană.. pentru a discuta planul american14. Bidault va încerca să-l determine pe Molotov să-şi schimbe poziţia în timp ce Bevin. Les Etas Unis face a L’Unification de L’Europe. România. putea respinge Planului Marshall. Ungaria. Viaceslav Molotov o respingea. cit. a cărui activitate urma să se finalizeze printr-un raport care să cuprindă propunerile tuturor statelor participante. Gheorghe Tătărescu se afirma că propunerea franco-britanică va duce la o ştirbire a independenţei ţărilor europene în politica lor economică constituind şi o imixtiune în afacerile lor interne. nu susţinea demersul francez. În timp ce miniştrii de externe francez . op.să accepte un ajutor direct. Diplomatul sovietic se arăta dispus -aprecia Andre Fontain . p. România-viaţa politică în documente . Flamarion.şi britanic . pe 12 iulie 1947. Andre Fontain. 184) 14 Wilfried Loth. Le grand frere. p. omologul lor sovietic. 177 . Paris. Nota a fost făcută publică la 11 iulie 1945 (Ioan Scurtu-coordonator. 371 12 Helene Carrere D’Encausse. convins că acceptul Kremlinului ar fi creat probleme în SUA. Polonia şi Cehoslovacia sperau că vor putea participa la viitoarele negocieri. La 4 iulie 1947 guvernul francez a trimis invitaţii ţărilor europene cu excepţia Spaniei franchiste şi a Germaniei care nu avea un guvern care să o reprezinte11. 1979. cit. p. op. 1994. 162-169. . 101 11 Rondo Cameron. România unde guvernul Petru Groza era controlat de partidul comunist şi aservit intereselor Kremlinului va adopta aceeaşi poziţie la 9 iulie 1947 comunicată reprezentanţilor diplomatici ai Franţei şi Angliei în ziua următoare13. 100 10 Pierre Malendri. op. deoarece Congresul. Arhivele Statului din România. 1983. În aceste condiţii. Conferinţa de la Paris a decis crearea Comitetului European pentru Cooperare Economică (CEEC). O primă luare de poziţie europeană faţă de propunerea americană a aparţinut miniştrilor de externe ai celor trei puteri europene învingătoare care s-au întâlnit la Paris între 27 iunie-2 iulie 1947. însă Kremlinul va „convinge” ţările satelite că Planul Marshall nu este decât o conspiraţie a SUA pentru a subjuga vestul Europei. motivând că problemele economice interne sunt de competenţa popoarelor suverane. p. Bulgaria.Georges Bidault . p. Ungaria Cehoslovacia. La o lună după lansarea propunerii americane. Polonia. cit. Deşi Molotov respinsese planul Marshall.

80 17 Alfred Grosser. deoarece suma solicitată era imensă şi echivala cu 15% din buget şi 3% din venitul naţional. ceea ce face ca reacţia de respingere a planului Marshall să crească. raportul celor 16 ţări europene determină crearea a trei comisii una condusă de Harrimann ce va analiza documentul primit de la Paris. Votarea de către legislativ a acestui împrumut în valoare de 520 de milioane dolari la sfârşitul anului 1947. L’Economie mondiale contemporaine. 1965. secretarul de stat al Statelor Unite. Occidentalii. CEEC se reuneşte în capitala Franţei pentru a elabora raportul ce urma a fi prezentat partenerilor americani din cadrul Programului de Reconstrucţie Europeană (ERP). 100 . 157 16 Guy-Willy Schmeltz. prestigioasa revistă „Time” îl declara pe George Marshall. Observatorii americanii prezenţi la Paris constatau că ţările europene nu ofereau suficiente garanţii privind stabilitatea monetară şi financiară şi nu luau în calcul.Reprezentantul URSS. Omul anului 1947 afirmând că: „A fost 1947 anul în care poporul Statelor Unite. poate că nu încă destul de matur pentru a-şi asuma toate responsabilităţile. 1999. Italia şi Austria. Potrivit experţilor europeni Congresul de la Washington ar fi trebuit să acorde un Europei un ajutor în valoare 22 miliarde de dolari pentru perioada 1948-1951. La Washington. este nevoită să renunţe la programul de cumpărături neesenţiale din zona dolarului. Planurile administraţiei Truman vor fi favorizate de evenimentele din Europa unde la 20 august 1947 Anglia va suspenda convertibilitatea lirei. 15 Ibidem. În timp ce factorii de decizie economică comparau cerinţele europenilor cu propriile posibilităţi. a doua condusă de Krug care să determine valoare fondurilor pe care le pot avansa SUA europenilor şi a treia condusă de Nurse care să studieze efectele previzibile asupra economiei americane16. Editions du vieux colombier. Aceste grave probleme financiare au determinat administraţia de la Washington să aloce un ajutor intermediar de care au beneficiat până la sfârşitul lui martie 1948 Franţa. p. p. Administraţia SUA constata că nu există o abordare continentală a planului de refacere economică şi că implicit se va confrunta cu dificultăţi în punerea sa în aplicare. pentru programul de refacere economică alte surse finanţare decât cele oferite de Trezoreria americană. Bucureşti. a întărit convingerea printre susţinători că planul va fi aprobat de Congres.216 - . Ele ignorau posibilitatea de a reface economia prin reducerea barierelor comerciale. rezultatele estimărilor privind nevoile economiei europene. La 5 ianuarie 1948. Principala beneficiară a acestor împrumuturi a fost Franţa care a primit 312 de milioane dolari17. În septembrie 1947. p. Ţările Europei şi Statele Unite după război. iar peste o săptămână Franţa. a luat pe proprii umeri greutatea conducerii unei lumi”. poate fără măcar să-şi dea seama pe deplin de importanţa actului său. datorită problemelor financiare. Paris. urmat de un altul nerambursabil de 55 de milioane dolari. opoziţia din Congres şi a opiniei publice este sensibilă la ideea unor cheltuieli masive ale SUA legate de politica externă. Jdanov aprecia propunerea generalului Marshall ca un plan de „înrobire a Europei” care viza cu precădere „refacerea zonelor industriale controlate de capitalul American”15.

Canada. Condusă de un omul politic belgian. piei de animale etc. Produsele alimentare au predominat doar în primul an. Planul a avut două secţiuni: una care asigura transferul de produse furnizate în proporţie de o treime direct de industria americană. 18 Ibidem. în baza căruia a fost creat Economic Cooperation Administration (ECA) condus de Paul G. acoperind toată gama.116-117 . miniere. din zona colonială şi de ţările europene. iar la 18 aprilie acelaşi an va lua fiinţă Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE). fertilizatori.s-a bazat pe o legislaţie ce a instituit un sistem de rezerve pentru garantarea pe o perioadă de 14 ani a investiţiilor americane în ţările beneficiare ale planului. În Europa. Materiile prime: cărbune. Bazându-se pe acest program. plata fiind realizată în monedă americană de către SUA. care a fost semnată pe 16 aprilie 1948 de cele 16 ţări membre. s-a acceptat includerea pe lista de produse ale planului Marshall a cafelei şi tutunului. au fost destinate să hrănească foamea muncitorilor europeni de a produce folosind bunurile de echipament. fost ambassador la Moscova. scopul programului fiind ca Europa să-şi reia propria producţie. materii prime şi echipamente industriale – capital fix. restul a fost asigurat de ţări din America Latină. până la camioane. Pe lângă produse ca cereale. de asemenea proaspăt primite din SUA. cherestea. Paul-Henry Spaak. care era preşedinte al Consiliului de miniştri. vagoane şi macarale. echivalând cu 5% din producţia totală a SUA. de la strunguri la maşini forestiere. Comitetul pentru Redresare Economică a Europei a elaborat Convenţia de la Paris. 114 19 Ibidem. p. pp. A doua secţiune a Planului Marshall – investiţiile . celuloză.217 - . cauciuc. lactate şi carne. în funcţie de disponibilităţile existente. apropiat al lui Jean Monnet în calitate de secretar general al Comitetului executiv a OECE-ul a pus la punct versiunea finală a programului de redresare europeană şi va supraveghea derularea sa19. grăsimi. care beneficia în Europa de un ambasador itinerant. OECE a pregătit punerea în aplicare a instituţiilor care ar contribui la liberalizarea plăţilor intra-europene şi le dădea lor un caracter mai diversificat. Reprezentanţi ai Economic Cooperation Administration vor fi trimişi în fiecare ţară europeană beneficiară a ajutorului economic american18. Hoffman. pentru a se depăşi dificultăţile curente. La 3 aprilie 1948. siderurgice. hidraulice. Bunurile expediate au fost împărţite în trei categorii: alimentare. considerată corespondentul european al ECA. fier. legislativul american vota planul Marshall. Robert Marjolin. şi un francez. energetice. organizaţia va formula recomandările pentru alocarea ajutorului Marshall ţărilor beneficiare. în presoana lui Averell Harrimann. uleiuri.

0 – – 4.8 182. 20 Maria Mureşan.1 Britanie Olanda 1078.6 4. ajutorul american prin intermediul Planului Marshall a avut un rol decisiv în crearea unor organisme economice.6 11.9 5.218 - .1 23.5 Spania 26. Împrumu.1 6.2 15.3 68. Planul Marshall a oferit doar o parte din sumele la dispoziţia Europei între anii 1945 şi 1953.8 36.Planul Marshall a funcţionat între 3 aprilie 1948 şi 31 decembrie 1951 şi s-a ridicat la o valoare de aproape 14 miliarde de dolari20.5 0.2 8.8 0.5 1.8 20.4 3.6 14.4 4.1 Norvegia 241.3 796.6 Franţa 2629.0 61.8 5.3 Belgia- 546.7 8. restul fiind împrumuturi în proporţie de 80% din sume nerambursabile.9 196.1 35.2 4.7 11. a cunoscut după 1951 o nouă tendinţă.4 de vest Grecia 628.4 Luxemburg Danemarca 266.4 12..9 21.0 29.0 556.0 Germania 1317.5 0.7 9. fiind în creştere ajutorul militar.4 1.1 1078. cit.3 0.0 1174.1 0.9 0.1 18.0 446.2 Suedia 107.1 6.3 31.0 4. ca ajutor financiar destinat refacerii industriei şi agriculturii.8 6.0 0. totalul donaţiilor şi creditelor directe însumând 44 miliarde de dolari distribuiţi prin diferite organizaţii şi programe ale SUA. p. Sub formă de mărfuri şi servicii.6 73. Ajutorul alocat iniţial preponderent pe criteriul economic.2 31. cele 14 miliarde de dolari în cea mai mare donaţii directe.0 6.8 24.6 0.2 – – Italia 1434.7 5. Ajutor Ţara Total % Subvenţii % % % turi condiţionat Austria 653.1 10.7 Marea 3165.4 0.4 8.0 3.4 62.2 11.1 35.5 1.9 29.8 – – 20.4 17. stabilităţii financiare şi lărgirii activităţii de comerţ exterior.6 – – 213.4 5.7 72. Andrei Josan.3 2.0 2.2 32.4 0.1 Prin Administraţia de Cooperare Economică (ECA).8 514.2 2212.6 150.0 2.5 0.1 36. op.2 128.6 531.4 16.1 0.0 336.5 – – – – Irlanda 146.6 2.3 1. 178 .7 Portugalia 50.9 1.7 3.4 87.3 10.4 1956.9 0.3 0.7 Turcia 184.1 217. au contribuit în mod hotărâtor la însănătoşirea economiei vest- europene.4 2.7 13.2 5. care pe ansamblu s-a ridicat la 9 miliarde de dolari. ce au contribuit la realizarea unităţii europene.

de mare perspectivă fiind revenirea la convertibilitatea propriilor monede. de 56% în Olanda21. cit. Producţia industrială era deja cu 15% peste acest nivel. Nu doar strict în planul resurselor industriale şi-a arătat programul american veleităţile economice. stăpânirea inflaţiei. la nivelurile generale de producţie egale cu cele dinaintea conflagraţiei. reducerea deficitelor în balanţa comercială cu SUA la nivele rezonabile. după doi ani de la lansare şi la mai puţin de cinci de la sfârşitul războiului. impulsionarea comerţului. Au existat opinii care au criticat dependenţa economiei europene de capitalurile americane şi accentuarea tendinţelor de americanizare a civilizaţiei 21 Alfred Grosser.20 au utilizat banii pentru refacerea capacităţilor industriale. El a fost un transfer de tehnologie americană către o Europă care rămăsese destul de adânc înrădăcinată în metode învechite de administrare a afacerilor. de 33% în Norvegia şi Belgia. economia ajunsese. El nu a dus la crearea Statele Unite ale Europei. Chiar dacă este dificil de cuantificat contribuţia efectivă a planului Marshall.. În mai puţin de trei ani. p. Franţa şi Italia . de 32% în Marea Britanie. în majoritatea statelor beneficiare. cert este că. Ajutorul american către Europa 3 aprilie 1948-31 decembrie 195520 An Ajutor militar Donaţii Împrumuturi Total pe termen lung 1947 43 672 3737 4409 1948 254 2866 1213 4079 1949 170 3951 503 4454 1950 463 2775 180 2955 1951 1112 2317 84 2401 1952 2151 1453 453 1906 1953 3435 1138 172 1301 1954 2313 1018 105 1123 1955 1593 800 74 874 Total 11534 16990 6521 23511 Ţările care au beneficiat de masivele fonduri provenite din SUA – Marea Britanie. op. În 1951 creşterea producţiei industriale faţă de cea înregistrată în 1947 era de 35% în Danemarca. Planul Marshall s-a încheiat în 1952 şi nu a împlinit decât parţial speranţele unora dintre creatorii lui. 117 . Europa de Vest s-a reconstruit în plan economic şi a depăşit nivelurile producţiei de dinainte de război. iar producţia agricolă a depăşit cu 14% nivelul antebelic. Decisiv este faptul că graţie Planului Marshall. OEEC şi noile instituţii economice create pentru gestionarea ajutorului american au devenit instrumente eficiente care au stimulat economia.219 - . de 39% în Franţa. Germania Occidentală. de 54% în Italia. producţia industrială a depăşit cu 25% nivelele antebelice. cum au sperat unii politicieni vizionari şi numeroase probleme importante nu şi-au găsit rezolvarea.

crearea prin Tratatul de la Roma din 1957 a Comunităţii Economice Europene a semnificat reapariţia unei Europe a europenilor care a încercat să se poziţioneze între cele două superputeri. op.europene. mai ales în privinţa valorificării potenţialului său industrial. În acelaşi timp economiştii au subliniat că fără o Europă prosperă depresiunea economiei americane ar fi fost inevitabilă. 181 . planul Marshall a fost pasul major către reconcilierea politică şi către înrădăcinarea ideii de unitate economică în Europa. După un deceniu în care practic nu a existat decât o Europă americană în vest şi o Europă sovietică în est. minimalizându-se faptul că „demersul Marshall” a fost decisiv în efortul de căutare a unor formule de cooperare. Andrei Josan. military or doctrinaire.220 - . Abstract Officially denominated the European Recovery Program. pe termen lung a Europei. politic şi militar necontestat al „lumii libere” şi a contribuit în mod hotărâtor la refacerea economică în vestul Europei. 22 Maria Mureşan. p. concerning the deficit of the external payments. The European Recovery Programme specified that the United States should offer an important financially loan. Beneficiile obţinute de guvernul de la Washington nu le exclude pe cele ale partenerilor europeni. cit. În 1947 numai Statele Unite aveau capacitatea să pună în practică un plan pentru refacerea economică globală bazat exclusiv pe propriile sale resurse. that would solve the problem of the European states.. În timp ce în vest demersul economic american a permis naţiunilor democratice o solidă refacere economică în est sovieticii au procedat ca o putere colonială epuizând economic statele satelite. Dimensiunile acestui plan care a demonstrat forţa economiei americane în ansamblul ei a permis Europei de vest să nu se mai confrunte după 1947 cu probleme economice majore şi să redevină un factor de prim rang în economia mondială. first was to help Europe recover after its self destruction during the Second World War. „Ne-am învins complet inamicii şi i-am făcut să se predea… După care i-am ajutat să se refacă. Truman. Planul Marshall din vara anului 1947 a însemnat adevărata divizare. it remained known throughout the history as the Marshall Plan and can be considered as the economic dimension of the Truman Doctrine. and second was to turn a wealthy and powerful Europe into a barrier against the soviet expansion. În aceste condiţii este logic ca guvernul american să urmărească şi anumite interese proprii. Prin obligarea deliberată la cooperare în împărţirea resurselor a statelor care până deunăzi erau inamice. apoi de unificare politică şi economică indispensabile în situaţia Europei necomuniste după al doilea război mondial22. să devină democraţi şi să se realăture comunităţii naţiunilor” declara Harry S. Merită să amintim şi avantajele de ordin politic prin eliminarea partidelor comuniste din guvernele vest-europene. SUA a devenit liderul economic. The plan had two main objectives.

221 - . so 80% of the amounts were not refundable). Through the Economic Cooperation Administration (ECA). The dimensions of this plan which solicited the whole American economy allowed Europe. in a short period of time. to be free from the nightmare represented by the last world conflict and to become once more a prime element in the world economy . and rose up to the value of 14 billions dollars. had a major contribution to the healing of the West-European economy. the American founds (most of it direct donations and the rest representing loans.The Marshall Plan functioned between April 3rd 1948 and December 31st 1952.

mai ales de activitatea scripturală a mănăstirilor.). care dispune de un personal numeros. În scrierea vremii era folosită în cele mai multe ţari din Europa centrală şi apuseană limba latină şi nu limba maternă a acelor popoare din respectivele ţari. Pe lângă angajaţii permanenţi erau chemaţi de multe ori scribi ocazionali. în sensul că scrierea medievală era practicată. dar şi de răspândire mai largă la nivelul societăţii. În ţara noastră. Cunoaşterea şi practicarea scrierii era limitată la nivelul societăţii medievale. uneori destul de rigide.222 - . Trăsăturile caracteristice ale scrierii medievale o deosebesc pe aceasta de scrierea modernă. iar scrierea era supusă unor reguli. . scriptoriile fiind legate. importanţa cancelariei fiind legată direct de gradul de organizare a emiterii documentelor şi nicidecum de amploarea oficiului. Denumirea de cancelarie nu defineşte un oficiu de mare amploare. de gradul de instruire a scribilor etc. cancelariile emitente de documente latine au fost oficii de proporţii modeste. căreia folosirea limbii materne îi oferă multiple şi variate posibilităţi de utilizare. TEORIE ŞI PRACTICĂ ARHIVISTICĂ CÂTEVA ASPECTE PRIVIND SCRIEREA LATINĂ FOLOSITĂ ÎN CANCELARIA MOLDOVEI ÎN TIMPUL LUI ŞTEFAN CEL MARE Maria DRAGOMIR Întrebuinţarea scrierii în Evul Mediu are alte caracteristici decât cea din perioada modernă. cei care erau ştiutori de carte. respectiv de spontaneitatea şi caracterul individual al scrierii moderne. în instituţii specifice epocii. clericii fiind. ŞTIINŢE AUXILIARE. legate de tipul de scriere folosit într-o anume perioadă. Cancelariile locurilor de adeverire din Transilvania. în genere. Cancelaria voievozilor Transilvaniei cam trei-patru. scaune de judecată etc. iar în cea a domnilor din Moldova şi Ţara Românească funcţionau unul sau cel mult doi notari pentru scrierea latină. aveau unul sau doi notari angajaţi permanent. care emiteau majoritatea documentelor noastre latine. pentru a se putea face faţă nevoilor cerute de emiterea masivă de documente în împrejurări deosebite (congregaţii generale. într-un mod organizat. iar cancelaria fiind oficiul de scris în care se realiza întocmirea documentelor. Centrele de practică a scrierii în Evul Mediu au fost scriptoriile şi cancelariile.

clerici şi adresate unor destinatari din ţări în care limba latină era limba culturii scrise. În ceea ce priveşte organizarea cancelariilor din Ţările Române. dregători. respectiv un vicecancelar. dar şi de practica folosită în Cancelariile din Ungaria. egregius supremus logofetus consiliarius intimus. iar adevăratul conducător al cancelariei era protonotarul sub conducerea căruia lucra întregul personal. începând cu secolul al XII-lea. În Moldova. de cea a sfaturilor municipale. de clericii catolici. aulae waywodae familiaris etc. culturale stabilite cu acestea. Limba latină a fost folosită în Moldova. care deveniseră cele mai dezvoltate centre de emitere a documentelor latine. documentele latine constând din tratate politice. mai ales în oraşele Braşov. Cancelaria moldavă a fost influenţată atât de Cancelaria voievozilor Transilvaniei. cele mai numeroase. respectiv formarea trăsăturilor generale comune în emiterea documentelor latine. Curtea papală etc. ca urmare a legăturilor politice. se făceau adesea menţiuni sub forme explicative: secretarius noster summus…logofeth…. Sibiu. de obicei. acestea au fost înlesnite. În practica emiterii de documente latine. În Moldova organizarea Cancelariei domneşti a fost modelată şi reprofilată în funcţie de nevoile şi realităţile interne. sfaturi municipale. precum şi în folosirea tipului de scriere. de misionari. de influenţa pe care a avut-o practica urmată de Cancelaria papală şi imperială. ca şi în Ţara Românească. Din păcate. se confirmă primirea scrisorilor anterioare. cancellarius noster. pentru nevoi externe. mai caracteristice din punct de vedere paleografic şi lingvistic. Informaţii despre cantitatea mare de documente latine emise în Moldova găsim în numeroasele scrisori de răspuns trimise destinatarilor din afară în care. în mare măsură. în condiţiile în care alfabetul chirilic şi limba slavă au fost folosite vreme îndelungată ca manifestare scrisă a culturii. mai ales. materialul documentar latin din Moldova a suferit distrugeri importante. În fruntea cancelariei se afla formal un cancelar.223 - . sfaturi municipale şi persoane particulare sfaturilor municipale din Braşov. care. Din nenumăratele documente latine emise în Moldova. cu circulaţie restrânsă în documentele latine din Moldova. mai interesante prin informaţiile ce le conţin sunt scrisorile adresate de domni. emise de domnie. Bistriţa în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolul al XVI-lea. la pătrunderea lor şi în Cancelaria domnească. Curtea papală. statornicindu-se aici. au contribuit în bună măsură la răspândirea limbii latine şi a alfabetului latin în societatea vremii. era limba folosită în cancelariile lor. Polonia. Bistriţa etc. economice. Polonia. alfabetul latin şi limba latină au fost aduse de coloniştii saşi sau unguri aşezaţi în oraşe. privilegii comerciale. Sibiu. dar şi de influenţele externe. Cele mai multe acte redactate în limba latină erau trimise în Transilvania. care era un prelat de rang înalt şi un apropiat al suveranului. astfel că pentru termenii de cancellarius şi vicecancellarius. supremus consiliarius et cancellarius regni Moldavie. Pentru titlurile şi funcţiile din aceste cancelarii se căutau echivalente sau corespondenţe în limba latină.. . corespondenţă. precum şi în Ungaria. înalţi dregători.

încadrându-se în evoluţia scrierii latine ce capătă trăsături caracteristice. din rândul acestora fiind recrutaţi dieci domneşti. care redactau actele privind tratatele sau corespondenţa cu alte ţari.224 - . Viena. funcţiona un corp de pisari. fie din rândul unor învăţaţi străini statorniciţi în ţară. Cunoscătorii de limbă latină erau destul de numeroşi în Moldova din timpul lui Ştefan cel Mare. În vreme ce în Occident. În subordinea logofătului. făcând necesară existenţa unor dieci de limbă latină pentru nevoile Cancelariei domneşti. Scrierea latină folosită în Cancelaria domnească din vremea lui Ştefan cel Mare este scrierea gotică. unde cursurile se ţineau în limba latină. În a doua jumătate a secolului al XV-lea. ajunge să fie scrierea cursiva currens. al căror nume. şi care puteau redacta un document în limba latină. dar cuprinde şi elemente noi. Legăturile strânse. în Moldova se folosea o scriere de tranziţie între minuscula documentară cu un aspect mai solemn şi cursiva currens. proprii într-un proces unitar de istorie a scrierii. materialul scris în limba latină din secolul XIV-XV nu mai prezintă un interes deosebit din punct de vedere paleografic. cum am menţionat anterior. cuprinzând elemente din ambele variante de scriere. dar şi ale unor sfaturi municipale. totuşi fiind mai strâns legată de evoluţia şi caracteristicile scrierii latine din Transilvania şi din ţările vecine. al tinerilor care frecventaseră universităţile din Praga. dieci. era urmat de localitatea de provenienţă. Cea mai practică şi cea mai răspândită. întărind cu pecetea domnului aceste hotărâri sau porunci domneşti. Aceşti dieci proveneau fie din rândul clericilor catolici. Cancelaria domnească era condusă de un logofăt. al lui cancellarius sive notarius din terminologia Cancelarilor apusene. Între aceştia se aflau şi scriitori de limbi străine: polonă. cum ar fi Ungaria şi Polonia. constituită ca parte integrantă a dezvoltării scrierii cu alfabet latin din Europa. grămătici sau uricari. în centrul şi răsăritul Europei abia de acum încolo produsele scrierii latine încep să sporească în mod considerabil. În abordarea problematicii legate de materialul scriptural latin din Moldova. latină. Logofătul se îngrijea de redactarea hotărârilor domnului moldovean şi de Sfatul său. El îndeplinea şi importante atribuţii judecătoreşti şi răspundea de hotărnicirea moşiilor. relaţiile diplomatice. politice ale domnitorului moldovean cu oraşele transilvănene şi cu statele din Europa apuseană au făcut ca emiterea de documente latine să sporească în mod considerabil. turcă. în ligaturi şi prescurtări numeroase. Această cursiva diplomatica păstrează încă de la variantele anterioare un aspect îngrijit şi regulat. materializate în graba cu care sunt trasate literele. Cracovia. devenind cu timpul nu numai un membru de prim rang al Sfatului domnesc. echivalent. În oraşele din Moldova erau destul de numeroşi cei care aveau cunoştinţe de limbă latină. care cuprinde mai multe . Italia. trebuie să ţinem seama de realităţile culturale. utilizată mai ales în scrisori externe. pentru cercetători. emiterea a numeroase documente latine. atunci când era menţionat. aparţinând cursivei currens. maghiară. pe măsura cristalizării procesului de organizare a Cancelariei domneşti. ca şi din Ţara Românească. istorice de care depinde ponderea acestui material documentar. dar şi un apropiat al domnitorului.

135-138 2 DJAN Braşov. din mila lui Dumnezeu voievod şi domn. Verso: Egregys viris Judici Juratisque ciuibus Brassouiensibus amicis Honorandis2. fiecare parte cuprinzând un număr de formule care diferă în funcţie de perioada în care a fost emis documentul. R. Scrierea latină în evul mediu.variante. Nos itaque vos notificamus aut certificamus quod habemus in Turcia nostros hominess et postquam aliquid nouitatis audierimus vos statim in eisdem certas reddemus. în traducere am preferat forma substantivală. Jako . în ziua de duminică între octavele Purificării Sfintei Fecioare. Jako . 196. Litteras vestrarum egregietatum sane ac plene Intelleximus ex parte Bozorab. totuşi. 1971. Stephanus dei gracia vayvoda dominusque et heres terre Moldaviensis. publicat Hurmuzaki XV/I. de nivelul de instruire a scribului. prieteni vrednici de cinstire. Ex Romanoforo die dominica inter aoctauas Purificacionis Beate virginis gloriose. adică Ţepeluş. pot lipsi. În celelalte. şi folosirea frecventă a ligaturilor şi prescurtărilor. quod nos illis in quibus estis conscy auisare non posponitis. Alăturăm şi o copie xerox. toate acestea imprimând scrierii un aspect mai neîngrijit. de natura actului etc. intitulaţia. textul şi protocolul final. Manolescu. Să fiţi sănătoşi după voia voastră. p. Bucureşti. fiind o formulă mai utilizată. în anul Domnului o mie patru sute optzeci şi unu. mai ghimpos şi cu spaţii mai largi sau mai înguste între rânduri1. fond Primăria oraşului Braşov. Verso: Aleşilor bărbaţi. fără a se ridica pana. Spre exemplificarea celor expuse vom analiza diplomatic o scrisoare a lui Ştefan cel Mare trimisă braşovenilor în 1481. Din punct de vedere diplomatic documentul cuprinde trei părţi principale: protocolul iniţial.225 - . pentru a putea urmări şi desluşi consideraţiile de ordin paleografic şi diplomatic expuse. colecţia Fronius I/31. ca trăsătură generală comună scrierea rapidă a literelor prin trasarea mai multor litere. Am înţeles preabine şi pe de-a-ntregul scrisoarea Domniilor voastre dinspre partea lui Basarab. 1 S. despre care toate vă mulţumim şi nu nesocotiţi a ne înştiinţa în privinţa altor lucruri de care veţi avea ştiinţă. videlicet Cypelys. judelui şi cetăţenilor juraţi braşoveni. . Scrierea latină în evul mediu. Aleşi şi nouă vrednici de cinstire. Egregy nobisque honorandi. Ştefan. Protocolul iniţial cuprinde la rândul său invocaţia. incomplete. R. formulele sunt simplificate. nr. adresa şi salutaţia4. de quibus omnibus vobis grates agimus. faţă-verso. anno Domini millesimo quadringentesimo LXXX-o primo. p. Valete vestra ad vota. şi moştenitor al Ţării Moldovei3. Manolescu. Din Roman. 4 Formularul diplomatic cel mai dezvoltat şi complet îl regăsim doar în documentele de mare solemnitate. de cancelaria emitentă. accentul punându-se pe informaţia cuprinsă. 30a 3 În text. Aşa şi noi vă facem cunoscut şi vă înştiinţăm că avem în Turcia oameni ai noştri şi de îndată ce vom auzi vreo noutate pe dată vă vom încunoştinţa în privinţa acestor lucruri. 109. Album pl. adjectivul Moldoviensis. prezentând transcrierea documentului. având. S. doc.

suveranitate. respectiv intitulaţia şi adresa. polonă). protocolul iniţial cuprinde doar două formule. invocaţia apare extrem de rar în documentele latine din ţara noastră. Lipsesc invocaţia şi salutaţia. Domnii Moldovei trebuiau să fie în temeiul aceluiaşi pomenit sistem „aleşi”. adresa este reluată în formă mai dezvoltată pe faţa a doua a documentului. Bucureşti 2001. întruniţi în vederea alegerii domnului să-l recunoască pe Bogdan ca urmaş al său5. În privinţa intitulaţiei. textul. dincolo de valoarea sa de expresie a cucerniciei creştine. esenţiale şi suficiente pentru identificarea emitentului. În documentul la care facem referire. Formula este una obişnuită. Titlul de voievod arată că domnul era comandantul suprem al oastei. folosindu-se cazul dativ pentru a se arăta cui îi este adresată scrisoarea.prezentă în aproape toate actele emise de suverani. A doua parte principală. totuşi a fost nevoit să intervină cu toată energia pentru ca boierii. după voia Domniilor voastre. are sensul de independenţă. urmărind să ridice prestigiul domniei de drept divin. destul de frecvent în documentele vremii. singurul care putea chema sub arme „oastea cea mare” a ţării Moldovei.sau mai bine zis recunoscuţi de către boierimea ţării. Stephanus Dei gracia voyvoda dominusque et heres terre Moldaviensis.226 - . Protocolul final cuprinde doar urarea finală şi data. reflectând o anume realitate istorică. Adresa este înlocuită cu un apelativ direct care cuprinde epitete protocolare: egregii nobis honorandi. Termenul de voievod este de origine slavă. vol. IV. în Istoria Românilor. 166-172 . p. După Stephanus întâlnim formula devoţiunii Dei gracia . Instituţii şi viaţă de stat. Această formulă. termen latinesc exprimă calitatea de suveran. elementele componente ale formulei au o semnificaţie precisă. pronume pe care le regăsim în alte acte ale voievozilor sau altor emitenţi din acea perioadă şi care sunt preluate din diplomatica apuseană (ungară. care pare a fi traducere a expresiei româneşti: Rămâneţi sănătoşi. Dacă salutaţia o întâlnim în genere. iar dominus. fapt exprimat în intitulaţia domnilor Moldovei prin heres. Numele domnitorului Ştefan nu este precedat de pronumele ego sau nos (pluralul maiestăţii). de drept divin pentru cel ce o folosea. a documentului de faţă este extrem de simplă şi redusă ca întindere. Data reprezintă un element esenţial nu numai din punct de 5 T. respectiv a calităţii sale. Teoteoi. Cu toate că Ştefan cel Mare reuşise prin măsurile sale să întărească autoritatea domniei Moldovei. Urarea finală este o formulă scurtă. Succesiunea la tron se baza pe un sistem mixt ereditar-electiv. întemeiat pe drepturile ereditare ale unei familii domnitoare. Muşatinii în Moldova. Urmează titlul de voyvoda şi celelalte elemente care completează intitulaţia lui Ştefan cel Mare. cuprinzând mulţumirile pentru informaţiile primite şi asigurarea din partea domnitorului că le va trimite la rândul său informaţiile primite de la oamenii săi din Turcia. în cazul nostru Moldova. repetându-se şi epitetele protocolare folosite anterior egregiis viris judici iuratisque civibus Brassoviensibus amicis honorandis. de persoană ce se află în fruntea ţării. şi a destinatarului.

respectiv inter octavas. Comparând acest document scris în Cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare cu altele scrise în Cancelaria voievozilor. respectând. Se observă. caracteristici comune ce se înscriu în trăsăturile generale ale scrierii latine folosite în aria Europei centrale şi de răsărit. Elementul topografic este urmat de elementele cronologice care cuprind ziua exprimată printr-o sărbătoare din calendarul bisericesc catolic Die domenico: substantivul dies este de genul masculin şi este însoţit de domenico – folosit ca adjectiv care se acordă în gen. nici măcar cele din primul rând al textului scris. care cuprinde intitularea domnitorului.vedere diplomatic. folosindu-se numeralul ordinal pentru anul erei creştine şi ablativul fără prepoziţie anno. Formula datei în documentul prezentat nu începe cu datum actum etc. Acest lucru denotă faptul că deprinderea de a folosi în exprimarea datei calendarul bisericesc catolic nu era chiar foarte la îndemâna notarului domnesc. grija scribului pentru un aspect îngrijit şi armonios al scrisului este mai puţin evidentă. Ţara Românească. Verso cuprinde. fără a avea alte menţiuni. o uşoară rotunjime a literelor. sau cu cele emise de Cancelaria regală. Literele nu prezintă ornamentări. desluşim. Documentul se încheie în acest fel. doar iniţiala S de la Stephanus are dimensiuni mai mari decât celelalte litere. regulile de prescurtare folosite în scrierea din cancelariile apusene. al sărbătorii Purificării Sfintei Fecioare Maria. varianta de scriere folosită. Anul este exprimat prin formula binecunoscută anno Domini millesimo…. precum şi pecetea de închidere. arătând că s-a folosit ca element cronologic anul erei creştine. fireşte.227 - . influenţe ale scrierilor vremii. pentru că fără elementele de datare un document nu poate fi folosit ca izvor. unter einem diplomatischen Gesichtspunkt analysiert. respectiv numele locului precedat de prepoziţia ex Romanoforo. Dominus are aici sensul de Domnul Dumnezeu. În ceea ce priveşte scrierea folosită este o cursiva currens. adresa. Nefiind un document solemn. ci şi din punct de vedere istoric. Sfaturilor municipale din Transilvania. der 1481 den Kronstädtern von Stefan dem Großen geschickt wurde. deosebiri legate de aspectul scrierii. . totuşi. număr şi caz cu dies şi nu ca substantiv respectiv dominica. ci direct cu locul unde a fost „dat” actul. sowie in die Organisierung der Kanzleien in den rumänischen Fürstentümern wird ein lateinischer Brief. deşi ar fi fost posibilă o formulare mai simplă: duminica dinaintea sărbătorii… . Este folosit ca element cronologic termenul de octave. fracturat. având corpul literelor uşor îngroşate. cum am arătat. de asemenea. dar şi asemănări. Zusammenfassung Nach einer Einführung in die Eigenschaften der lateinischen Schrift in der Walachei und der Moldau.. care dau scrierii un aspect mai puţin ghimpos. iar prescurtările sunt destul de numeroase.

reprezentând termeni juridici. iniţial in limba latină şi apoi tradusă integral de acesta în germană – „Sachsenspiegel” . Apariţia şi folosirea limbii germane în documentele medievale în context european Istoria limbii germane scrise începe la mijlocul secolului al VIII-lea prin traducerea unor cuvinte aparţinând textelor latine. 385. Handbuch der Urkundenlehre für Deutschland und Italien. redactată de autorul său. 2. act respectând într-adevăr regulile diplomatice3. p. Cel mai cunoscut glosar. cit. păstrat în original. la fel ca şi prima lucrare cu caracter istoriografic redactată în limba germană – „Sächsische Weltchronik”4. folosirea limbii germane în 1 Werner König. 1992. p. în anul 1235 Frederic al II-lea emite în limba germană „Das Mainzer Landfriedensgesetz” sau „Mainzer Reichslandfrieden”. 1970. Cel mai vechi document de acest tip. 67 2 Harry Bresslau. păstrat până la noi. 173. integrate acestora fie marginal.datează din prima jumătate a secolului al XIII- lea. În textele de legi din secolele VI-VIII „Lex Salica”. În documente. este o diplomă a lui Konrad al IV-lea din 25 iulie 1240. Quelle und Meyer. p. şi prin glosare. p. 3 Ibidem. 1915. Veit & Comp. Mit Mundart-Karten. fie interliniar. Deutscher Taschenbuch Verlag. p. Eike von Repgow. limba germană va apărea abia în secolul al XII-lea. „Lex Baiuariorum” apar spre explicare cuvinte germane. este un formular emis de arhiepiscopul Konrad de Mainz între 1161-1165 şi apoi din nou între 1183-1200. München. FORMULE DE INTRODUCERE ÎN DOCUMENTELE DE LIMBĂ GERMANĂ DE PE TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE ÎN SECOLELE XV-XVI Ileana-Maria RATCU 1. 4 Adolf Bach. dtv-Atlas zur deutschen Sprache. Tafeln und Texte. prima lucrare cu conţinut juridic.. op. Un al doilea document în ordinea vechimii este un act de drept orăşenesc din Braunschweig emis între 1227/12502. iar înainte de acesta. este un dicţionar latin de sinonime tradus în limba germană pe la 770 în Bavaria la Freising1. 172 . erste Abteilung.Band. Geschichte der deutschen Sprache. şi anume tot în unele însemnări juridice. Heidelberg. numit „Abrogans”. De altfel.228 - . Cel mai vechi document redactat integral în limba germană. Leipzig. după primul cuvânt al său. 385 şi Adolf Bach. În următoarele două secole.

prima matriculă a bisericii din Sibiu. Folosirea limbii germane în Transilvania Friedrich Müller. fie contemporane. ci şi în privilegii solemne. p. cit. 28 august 1469).. 2. pentru documentele latine din această perioadă există traduceri în limba germană. râuri. cuprinzând însemnări între 1346-1630. Budapesta etc. prin contribuţia lui Ludovic Bavarezul (1314-1347). p. Unveränderten Nachdruck der Erstaufgabe von 1864. la 6 martie 1481. Multe dintre scrisorile redactate în această perioadă în limba germană pe teritoriul ţării noastre au fost adresate unor destinatari de peste hotare. situată în târgul cerealelor din Sibiu şi datează din 3 ianuarie 1411. menţionăm în ordinea vechimii şi alte documente întocmite în limba germană: un contract de cumpărare încheiat între Stephan Hedwig şi Hans Schnell în 1428 la Cisnădie. localităţi. op. Deutsche Sprachdenkmäler aus Siebenbürgen. munţi. precum actele de vânzare. Fără a ne propune o prezentare exhaustivă. prin care sunt comunicate obiceiurile breslei (Sibiu. aceasta fiind folosită nu numai în documente private de mai mică importanţă.229 - .. p. la 14 martie 1466. herausgegeben mit einem Nachwort und Glossar von Grete Klaster Ungureanu. Dezvoltarea limbii germane de cancelarie va fi favorizată.9. 389 şi Adolf Bach. cit. Cea mai veche relicvă a limbii germane scrise în Transilvania o constituie manuscrisul „Matricula plebaniae Cibiniensis”. fiind păstrate acum în arhivele din Viena. adresată sfatului oraşului Braşov. 387-388 6 Ibidem. 18 9 Documentele menţionate sunt publicate în colecţia de documente fondată de Franz Zimmermann şi Karl Werner Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. în lucrarea sa „Deutsche Sprachdenkmäler aus Siebenbürgen”7 indică nume germane de persoane. documentul emis de breasla pânzarilor din Sibiu. nume de unelte. care a extins folosirea limbii germane în documente.. scrisoarea braşoveanului Petrus Ber dată în Sibiu. Kriterion. de ipotecă etc. conferindu-i acesteia un loc egal cu cel al limbii latine. op. Magistratul oraşului Sibiu întăreşte statutele breslei pânzarilor la 9 noiembrie 1487 etc. Manuscrisul conţine 41 de foi de pergament in octavo şi este păstrat în Biblioteca Bathyaneum din Alba Iulia8. constituindu-şi astfel un mod stabil de folosire a formulelor6. judele şi sfatul oraşului Cluj conferă privilegii breslei bijutierilor prin documentul datat la 25 octombrie 1473. p. Bukarest. Aus schriftlichen Quellen des zwölften bis sechzehnten Jahrhunderts. în sudul şi vestul spaţiului lingvistic german mai repede faţă de zonele nordice şi estice ale acestuia5. fie târzii. volumele III-VII . 1986 8 Ibidem. 173 7 Friedrich Müller.documente s-a extins destul de anevoios. Primul document redactat integral în limba germană este o dovadă privind vânzarea unei case lui Mathias Tromenawer von der Basz. în mod deosebit. prin care sfatul oraşului permite breslei cizmarilor să-şi construiască o dugheană pentru vânzare în Piaţa Mică (Kleiner 5 Harry Bresslau. Acesta este cazul documentului dat la Sibiu. folosite izolat în diverse documente de limbă latină din Transilvania în secolele XII-XIV. Pe de altă parte.

nr. la aceeaşi dată. Stiria. din mila Domnului duce de Austria. cit.Wilhalm von gotes gnaden Herzog ze Österreich. Din a doua jumătate a secolului al XV-lea se observă folosirea limbii germane tot mai pregnant în documente. Din a doua jumătate a secolului al XIII-lea va apărea tot mai rar. care poate fi exprimată prin cuvinte sau prin semne: invocaţia verbală respectiv simbolică. ze Kernden. încă needitate. Košice. Chiar dacă unele dintre scrisori au fost redactate în cancelarii domneşti. luând în considerare în primul rând scrisorile. acestea nu îmbracă un caracter solemn.” (Noi .. ze Steir. iar dacă sunt acte oficiale. Materialele folosite pentru alcătuirea corpusului au fost extrase din: Colecţia Hurmuzaki. 3457/VI. 39 . Câteva documente. Ceea ce ne interesează. Graf ze Tyrol etc. Protocolul iniţial al documentelor După cum se ştie. acum primar. ar trebui să cuprindă în mod ideal: 1) invocaţia (invocarea numelui divin la începutul documentului. apaţinând corpusului propus. fie că acestea sunt acte juridice simple. iar în documentele conţinute în corpus nu este prezentă).. 5 august 1401 prin care Wilhelm de Austria garantează libera trecere prin Ungaria a negustorilor din Sibiu : „Wir .Deutsche Sprachdenkmäler aus Siebenbürgen. protocolul iniţial. Sfatul oraşului Viena asigura libera trecere negustorilor din Sibiu: „Wir . 3. cum e cazul scrisorilor lui Alexandru Lăpuşneanu adresate bistriţenilor.. Praga.perichtold der lannger czu den czyten purgermayster vnd der Rat gemayn der Stat cze Wienn. conte de Tirol etc. op. Viena. cele mai multe au fost emise pe teritoriului ţării noastre. care indică faptul că emitentul şi-ar datora poziţia pământească milei domnului)..)11. 5 august 1401. în oraşele întemeiate de saşi. şi 10 Ibidem.” (Noi . structura internă a actelor cuprinde protocolul iniţial. (acestea fiind trimise mai cu seamă bistriţenilor) şi în Ţara Românească. adesea alături de o formulă de devoţiune.Berthold Lang. în Transilvania. fie că sunt documente solemne. reflectând mai degrabă chestiuni private. Intitulaţia apare în câteva documente. Carintia şi Craina. 4. . p. Friedrich Müller . Dintre documentele luate în discuţie. în Câmpulung şi Târgovişte.. p. Sibiu. la care se adaugă şi câteva documente păstrate la Direcţiile Judeţene Braşov.Wilhelm. textul şi documentul final.Ring)10. şi anume în documentul emis la Viena. Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. Cluj.. care în prezent se află păstrate la Direcţiile Judeţene ale Arhivelor Naţionale din Braşov şi Sibiu au fost emise la Viena. 235-236 11 Friedrich Müller. apoi în Moldova.230 - .. vnd ze Krain. 2) intitulaţia (cuprinde numele şi titlul - titulatura emitentului. Aus schriftlichen Quellen des zwölften bis sechzehnten Jahrhundert. Alcătuirea corpusului de documente În lucrarea de faţă m-am ocupat de documentele de limbă germană de pe teritoriul ţării noastre în secolele XV-XVI. se ocupă de probleme economice.

3).. colecţia Brukenthal 14 Nicolae Iorga.domn (în 50 de cazuri). 5.domnule vecin (2). 169 .. te rugăm ca pe binefăcătorul şi prietenul nostru. se remarcă deosebiri dialectale de la o zonă la alta şi de la un vorbitor la altul. Braşov. Böhmen etc. 4) salutaţia - în funcţie de raporturile ierarhice.binefăcător (5). rege al Ungariei. Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelene (Bistriţa. 3) inscripţia sau adresa . intitulaţia va sta înaintea adresei.2).)14.vecin (10). înţelepciune (11). Dacă emitentul este superior destinatarului din punct de vedere ierarhic.)12. se observă următoarele: nu există reguli stricte în ceea ce priveşte folosirea protocolului iniţial. Observaţii privind adresa Având în vedere şi unele considerente statistice. fiind legată cel mai des de formula de salut. Faţă de modelul central şi vest-european nu se observă diferenţe majore.prieten (19).. este cazul scrisorilor din Viena şi a celor provenite din cancelaria lui Alexandru Lăpuşneanu sau Petru Rareş. se stabileşte locul adresei faţă de intitulaţie. Într-o adresă pot apărea două şi chiar trei asemenea apelative: „Erssamer. salutaţia se poate afla înainte sau după adresă.. 1911. „Weisheit” . Documente privitoare la istoria românilor. apare intitulaţia cu titlul mijlociu al regelui: „Wir Ferdinandus von Gottes Gnaden.în 13 cazuri în cadrul corpusului studiat). infante al hispanilor. XV al Colecţiei Hurmuzaki. Ferdinand din mila Domnului. Frühneuhochdeutsch (1350-1650).. „Gönner” . cumnat („Schwäger” . Boemiei etc.4). 5.3). în ceea ce priveşte consonantismul şi vocalismul. Sibiu) publicate după copiile Academiei Române. într-un privilegiu dat de regele Ferdinand I al Ungariei breslei fierarilor din cele Şapte şi Două Scaune Săseşti la 20 iunie 1528. Bucureşti. p... Stilul este foarte plastic şi sugestiv. Ertz-Herzog in Oesterrich etc. Semnificative sunt aşa-numitele epitete 12 Ibidem. 40. păstrat acum la Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale. primar („Bürgermeister”. Din cercetarea celor 85 de documente. arhiduce al Austriei etc. vol. partea I. apoi „Freund” .domni.luminăţie. „Nachbar” . stăpâni (6).întregul sfat al oraşului Viena. apar numai adresa şi salutaţia. König über Ungarn.cuprinde numele persoanei sau persoanelor destinatare. Analiza corpusului În majoritatea documentelor cercetate. ea se încadrează celei de- a treia etape de dezvoltare a limbii germane. destinatarii sunt numiţi în primul rând „Herr” . precum jude al oraşului („Richter”.” (Noi. Luminăţia voastră. p.4) sau sunt indicate diverse relaţii de rudenie cu expeditorul: frate („Bruder” . „Herrschaft” .. scrisorile fiind scrise la persoana I. wir Bitten Ewer Weisheith alz vnsserenn guttenn Gunner unde Frunth. 13 Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale.231 - .” (Preacinstit şi înţelept domn judecător. În ce priveşte limba documentelor studiate... Kind der beyden Hispanien. membru al sfatului oraşului („Stadtrat” . care însă relevă bunele relaţii dintre corespondenţi şi nu gradul de rudenie.1. Destinatarii pot ocupa diferite funcţii în cadrul administraţiei oraşului... „Herr Nachbar” . weyser Herr der Richter.)13. pot fi negustori („Kaufleute” sau „Kaufherren” . 1358-1600..

honorabilis .mare. „untertänig” . „Seligkeit” . cuvântul „Gruß” . binevoitori. „all” .prietenesc..onorabil. gunstig.namhaft “ilustru”.favoare.iubit (31). Begir. 1526 octombrie 10): „Nach 15 În germana actuală.onorabil (6).bine sănătos cu referire însă la emitent.seviciu apare de 18 ori.protocolare. pe când in germana medievală avea sensul de „binevoitor” 16 Nicolae Iorga. „Freude” .binevoitor sau de adjective posesive „mein/unser” . Expresia amintită „frisch und gesund” poate fi o influenţă populară românească. fiind însoţit de epitete. „groß” . Alte urări sunt: „Gesundheit” - sănătate (apare de 12 ori). precum „freundlich” . „günstig” . weyss. dorinţă. înţelepţi.supus. liebe Herren. „freundlich” . cit.prietenesc (26).ascultător. avantajos. fără deosebiri notabile faţă de diplomatica central şi vest-europeană. care din punct de vedere statistic se prezintă în felul următor: „weise” - înţelept (47) cu variante „hochweise” sau „wohlweise” .permanent. şi anume în 66 de documente.” (Salutul meu prietenesc. Titlul destinatarului poate fi însoţit de câte patru sau cinci asemenea epitete protocolare: “Ersam. că sunt bine sănătos din mila Domnului celui atotputernic.smerit. „ganz willig” ..prietenos.mare.a dori... ilustru (14). „gehorsam” .. Află mai întâi. begerend” . doritor şi expresia „frisch und gesund” . „Gunst” . fiind folosite ca atare: illuster . Formulele amintite se încadrează unui anumit tipar specific periodei medievale.)17. Observaţii privind salutaţia Tot din punct de vedere statistic.2. „vorsichtig” .. honestus.vorsichtig “prevăzător”.232 - . docil. complet. „ehrsam” - onorabil (34).binevoitor. ehrsam “onorabil”. „namhaft(ig)” - onorabil. docil.fericire. op.credincios.. begyrlich. supus.prosperitate deplină. Un exemplu este documentul dat la Suceava. fuersichtig. la 22 iunie 1472 în care Johannes Rymer solicită judelui oraşului Bistriţa un certificat de naştere pentru o calfă: „Meyn fryntligen grws. plecat. Unele dintre aceste epitete au fost formate după modelul latin.)16.prevăzător (27). „ehrbar” . „willig” . „Wohlfahrt” . întreg. das ich frys wnd geswnt pyn von den genaden gottes des almechtigen wnd ich awch gerne von euch wnd auch von den eyeren gerne wolde heren. senatori ai oraşului (Bistriţa.tot. iubiţi domni.urare.bun (6). 5. Wisset czw vor liber her Jerig Eyben. „stet” . prevăzători.binevoitor15 (5). iubite domn Jerig Eyben. Se întâlnesc totuşi şi elemente inovatoare. 543 17 Friedrich Müller. s”elige Wohlfahrt” . „gut” . Un rol important îl are familia de cuvinte „begehren. op.preacinstit. mulţumire profundă. „groß” . „günstig” înseamnă favorabil. 101 . „lieb” . protecţie.salut este cel mai adesea folosit. însoţit de de epitetele: „getreu” .supus.” (Cinstiţi. cit. a râvni.bucurie.fericire. p. „hochwürdig” .. precum în scrisoarea Sfatului oraşului din Bistiţa către Gabriel Pictor şi Vincentius Pelio. „Glükseligkeit” .. „gutwillig” . providus . mântuire.ehrbar. bine.prosperitate.preaînţelept. ceea ce aş dori să aud şi despre Domnia ta şi ai Domniei tale. p. „vornehmlich” . „freundlich” . „untertänig” . Cuvântul „Dienst” . „Wünschung” .

Jahrhundert analysiert. numai adresa şi salutaţia. capabil să ofere nişte puncte de sprijin în studierea complexă a documentelor cu care se confruntă. Având în vedere că scrisorile în care este folosită această expresie au fost emise la Suceava şi Bistriţa. specifice secolelor XV şi XVI. o anumită mentalitate a epocii prin raporturile stabilite între emitent şi destinatar. nu în ultimul rând. majoritatea actelor de limbă germană din acestă perioadă sunt documente simple. wisset E<uere> W<eisheit> wy myr gesundt seyn aus den gnaden gottes. fie că diacul era de origine română. este firesc să existe şi influenţe româneşti. şi ne rugăm lui Dumnezeu în bisericile şi mănăstirile noastre. iar protocolul iniţial cuprinde. putem presupune fie că expresia populară românească era cunoscută şi intrase în circulaţie.)18. Cunoscând greutăţile întâmpinate de studenţi în analiza caracteristicilor interne şi externe ale actelor medievale. private. auff das got E<uere> W<eisheit> kraffth wnd geluck geth den fainden zw widersten.. limba documentelor poate suferi influenţe dialectale.233 - . Limba latină fiind încă preferată pentru redactarea documnetelor solemne. 6. O altă observaţie este legată de influenţele care se exercită asupra limbii documentelor în general şi asupra formulelor de introducere în special. welche gleiche gesundheit von euch alleczeit begern zw hören. se pot stabili câteva trăsături generale.-16. prevăzători şi înţelepţi domni şi prieteni. pentru a ţine piept duşmanilor.. Formulele de introducere prezente în documentele medievale reflectă. După cum am mai spus. de la o zonă la alta şi de la un scrib la altul. wnd myr yn wnseren Kyrchen wnd Klostern wnser gepedt zw got thuen. care nu respectă o ordine anumită. prin abundenţa de epitete ornante. în general. cum este expresia mai sus menţionată „frisch und gesund”.. Das Vorgehen 18 Ibidem. Deoarece majoritatea documentelor aflate în discuţie au fost emise pe teritoriul ţării noastre.” (După salutul nostru. aflaţi Luminăţiile voastre că suntem sănătoşi din mila Domnului. p. 200 . Concluzii Pe baza analizei formulelor de introducere prezente în documentele aparţinând corpusului cercetat. scrisori de cumpărare. să vă dea Luminăţiilor voastre putere şi noroc. ceea ce vă dorim mereu şi Domniilor voastre..wnserem grues forsichtige Weisse Hern wnd frindt. să pun la dispoziţia celor interesaţi un instrument de lucru. Zusammenfassung Nach einer Einleitung über die ältesten Urkunden in deutscher Sprache in deutschem Sprachraum und in Siebenbürgen werden aufgrund eines Korpus von 85 Urkunden die Einleitungsformeln im 15. am intenţionat să confer acestei lucrări un caracter practic-aplicativ. Fără îndoială că prin studierea formulelor de introducere folosite în documente în perioadele următoare se poate determina evoluţia acestora în concordanţă cu schimbarea mentalităţilor.

hat auch einen didaktischen Zweck.234 - . weil die Entzifferung der mittelalterlichen Urkunden durch die statistische Untersuchung der Epitheta. . der Anrede-und Grußformelb erleichtert wird.

indiferent de originea emitentului (instituţie oficială sau persoană particulară) medaliile reprezintă „piese de distincţie” cu rolul de a fixa în conştiinţa publică evenimentul la care se referă4. realizată prin tehnici diferite în metal sau în alte materiale şi având ca temă consemnarea unui eveniment.a. p. poate proveni din cadrul societăţii civile sau de la o persoană particulară. p. menite să servească scopurilor imediate sau de perspectivă ale emitenţilor. este „o operă de artă plastică. au făcut din aceste piese mijloace dintre cele mai eficiente de propagandă încă din vremea împăraţilor romani. 2 4 Ibidem 5 Al. cinstirea unei persoane sau ilustrarea unei idei”1. Repertoriu cronologic: 1551- 1998.235 - . Iliescu ş. în „BSNR”. 217 . Edroiu. „Emitentul” (comanditarul) unei medalii. care constituie fapte de civilizaţie. Perioada 1947-1989 a marcat domeniul medalisticii româneşti în sensul că cenzura. HERALDICĂ MEDALISTICĂ DIN PRIMUL DECENIU POSTDECEMBRIST Ana Felicia DIACONU Medalia. mesajul ei este ales întotdeauna de cel care comandă medalia. neexistând nicio restricţie legislativă în privinţa emiterii unei astfel de piese. Piesele create în 1 Al.(în continuare Heraldică medalistică …) teză de doctorat. Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei. în înţelesul ce i se acordă în mod curent astăzi. 152 3 Livia Maria Călian. Bucureşti 1999. p. nenumăratele aprobări necesare la diverse nivele5 pentru a putea comanda o medalie au diminuat considerabil avântul amatorilor de medalii. Medalii româneşti cu efigie din perioada 1990-1993. Cluj-Napoca 2003. p. Caracterul oficial. Heraldică medalistică central europeană (secolele XVII-XIX). Prin urmare. Medalii privitoare la istoria românilor. O. o asociaţie sau societate profesională. Ievreinov. Ievreinov. anii LXXXVIII - LXXXIX (1994-1995). 5 2 N. jubiliar sau comemorativ2 – în funcţie de circumstanţele care le generează apariţia – dar şi a evoluţiei tehnicilor de realizare. instituţie sau autoritate publică. medaliile reprezintă preţioase izvoare istorice. fapt care generează diverse funcţii sociale ale medaliilor3. În aceeaşi măsură. Graţie caracterului aniversativ. Cluj-Napoca 1992. conferit de un text şi o imagine prestabilite. chiar dacă evenimentul sau persoana cărora le sunt dedicate sunt aparent lipsite de importanţă..

G. iar cel de-al doilea. respectiv.această perioadă. în paralel înregistrându-se şi cu o explozie a efigiei în medalistică. 25/20038. o centralizare a informaţiilor cu privire la medaliile realizate de Monetăria Statului nu s-a mai reuşit şi drept urmare. Dintre piesele extrem de variate ca tematică incluse în cataloagele menţionate şi care stau la baza aprecierilor noastre din acest studiu. După 1999. medalia fiind un suport tradiţional potrivit dispunerii armeriilor proprii comunităţilor sau instituţiilor care doresc să-şi sublinieze individualitatea şi în această manieră. În legătură cu aceasta o primă observaţie care se desprinde ţine de faptul că heraldica comunală nu se regăseşte printre stemele amintite. întrucât prin intermediul lor se poate identifica cu o mai mare fidelitate modul în care s-a produs tranziţia de la reprezentările aparţinând heraldicii teritoriale din vechiul regim spre noile însemne oficializate. După decembrie 1989 în societatea românească se constată o adevărată explozie în privinţa comandării de medalii din iniţiativă particulară. O. 64 din 2 februarie 2003. Din 6 Al Ievreinov. 1998”). 1998 (o reeditare îmbunătăţită atât din punct de vedere tehnic cât şi informaţional a unui catalog anterior. Raportându-ne strict la perioada avută în vedere se desprinde ca un fapt definitoriu importanţa pe care acest gen de izvoare istorice o au pentru evoluţia heraldicii româneşti de după revoluţie. reliefând astfel modul în care heraldica se regăseşte reprezentată şi în alte medii. Totodată. majoritatea având menirea să omagieze persoanele de la putere şi instituţiile care se foloseau ele. Activitatea Medalistică 1998(în continuare “A. 8 7 Primul dintre ele se numeşte Activitatea medalistică 1990-1997 (în continuare „A. ea devenind o realitate din ce în ce mai prezentă mai ales după intrarea în vigoare a H. chiar dacă nu în totalitatea lor. cunoaştere realizată prin intermediul altor surse (heraldica militară.1990-1997”..M. cit.236 - . Dintre piesele care se remarcă prin conţinutul lor heraldic o primă categorie de medalii care interesează este cea în care figurează compoziţii specifice heraldicii teritoriale. op. 195 de titluri şi 188 de imagini din care o bună parte constau în efigii ale unor personalităţi omagiate. Album Catalog 1990-1995). ele furnizează informaţii şi cu privire la compoziţiile de care au uzat sau uzează o serie de comanditari şi care sunt mai puţin cunoscute mediului ştiinţific. putem cunoaşte şi interpreta şi mărcile altor instituţii care se individualizează prin simboluri heraldice. o serie se remarcă prin conţinutul lor heraldic. Bilanţul medaliilor efectuate de către Monetăria Statului pentru intervalul 1990-1998 şi reflectat de cele trei cataloage întocmite până în prezent7 însumează 1050 de înregistrări şi 425 de imagini. posibilităţile de efectuare a unei analize a lor să se bazeze doar pe surse cunoscute în împrejurări circumstanţiale.M. potrivit propriei opţiuni. a lucrării similare realizate de Alexandru Ievreinov şi Octavian Iliescu. în ciuda eforturilor în această direcţie a realizatorilor lor. Posibilitatea comandării de medalii de către persoane sau instituţii la o serie de ateliere locale face ca aceste instrumente de informare să nu fie exhaustive. emisiunile cu caracter oficial fiind din ce în ce mai rare6. p. Iliescu. universitară). . Bucureşti. Graţie cataloagelor întocmite de Monetăria Statului şi mai nou. intitulat Activitatea Medalistică a Monetăriei Statului. nr. poartă amprenta ideologiei oficiale a vremii. 8 Publicată în Monitorul Oficial nr. adică fără să existe un control ştiinţific oficializat în privinţa alcătuirii lor.

având drept consecinţă imediată multiplicarea partiţiunilor. medalia nr. reproducere şi folosire a stemelor judeţelor. Târgu-Mureş. 64/1993 privind metodologia de elaborare. figurată la p. 73 şi reprodusă la p. cel al comunei Iscroni (fig.237 - . şi după 2003. între care Braşovul13. nr. Tulcea.perioada anterioară. 490 din 12 oct. 11 Comisia Naţională de Heraldică. descrisă la p. Suceava. 12 Publicată în Monitorul Oficial nr. M. medalia nr. practica solicitării de medalii care să reprezinte în câmp însemnele oficializate sau preferate de către comune. o furcă de tors lână de argint. într-un singur caz. medalia nr. 24. 14 A. 2). medalia nr. nu putem decât să avansăm ipoteza că. Fig. 111 .M. 13 A. 46 din 2 martie 1993. municipiilor şi judeţelor identificate în medalii se constată întrebuinţarea cu precădere a armeriilor oficializate în urma avizării lor de către CNHGS11 din cadrul Academiei Române (cazul celor comandate de autorităţile municipiilor Drăgăşani. sunt doar câteva dintre ele. Buzău. figurată la p. 39 (1996). 39. 1999 şi care prezintă în câmp. în virtutea tradiţiei adânc înrădăcinate de întrebuinţare a simbolurilor heraldice. Târgovişte. s-a situat în continuare în rândul excepţiilor.G. completarea compoziţiilor consacrate în perioada interbelică. 21 10 Compoziţia diferă de cea care va fi oficializată în Monitorul Oficial nr. descrisă la p. 1 .Comuna Iscroni În lipsa unui repertoriu medalistic post 1998. Sebeşul14 (fig. 8 („Comuna Iscroni 1733-1998”). 1990-1997. Preferinţa pentru reprezentarea naturalistă a mobilelor şi pentru o cromatică tricoloră a câmpului heraldic. 3). O notă aparte o fac acele municipalităţi care. Slobozia. fapt care explică scutul cu baza rotunjită sau coroana murală 9 A. cu imaginea la p.M. nu au mai aşteptat avizul CNHGS pentru a-şi dispune armeriile consacrate. în special cea de până în 1998. Sibiul15 (fig. 44/2 descrisă la p. 83. Ele se circumscriu perioadei valabilităţii H. Râmnicu-Vâlcea. 1) avem dovada unei iniţiative de factură medalistică. 30 din 21 ian. 2003. pe albasrtu. 79. oraşelor şi comunelor12 evocând încă o dată caracteristicile heraldicii municipale şi districtuale din această perioadă. Tecuci. 1998. Genealogie şi Sigilografie. În privinţa stemelor oraşelor. 1(1995). 1998. jud. însă în câmpul plachetei în discuţie denumirea localităţii figurează alături de stema oraşului Aninoasa9 întrebuinţată la vremea respectivă (1988) de autorităţi10. Stema municipiului Sibiu a fost oficializată de curând prin publicarea în Monitorul Oficial nr. Vâlcea). 15 Ibidem. Zalău. municipiilor.

135 şi figurate la p.Slatina – 1993 Fig. pentru ca 5 ani mai târziu să întâlnim o nouă medalie şi de asemenea o plachetă (fig.diferită de forma stabilită de comisie. Sibiu Fig. 113 şi placheta cu numărul 114. O excepţie o constituie şi municipiul Craiova care se regăseşte în medalii cu stema interbelică încă din anul 199716 (fig. 6) în care apare stema oraşului reşedinţă cu cele două figuri principale specifice. de la care să se fi păstrat două medalii cu conţinut substanţial diferit. în armorialul districtual întocmit în anii '70 s-a menţinut alăturarea celor două figuri reprezentative. 6 .Mun. în reprezentarea stemei Sibiului. medalia nr.Mun.238 - . . în perioada 1888-1891. . în cazul municipiului Slatina există o medalie din anul 199317 (fig. turnul şi podul în stema judeţului Olt.înainte de a avea o stemă oficializată. podul fiind inclus ca însemn aluziv. Fig. 3 . 4) şi care nici în prezent nu are o stemă oficială. ca o soluţie de perpetuare a tradiţiei heraldice locale. cu trimitere la ridicarea primului pod de metal peste Olt. a cărui preeminenţă e dovedită de includerea sa şi în stema oraşului reşedinţă Slatina încă din perioada interbelică. dar şi al judeţului Olt din care face deopotrivă. 33 („625 de ani de atestare documentară a municipiului Slatina”). Ulterior.Slatina – 1998 Alte exemple similare localităţii Slatina. 2 . Fig. întrucât nu au fost parcurse demersurile reglementate juridic în acest sens. 4. însemnul tradiţional al localităţii alături de pod18. Craiova Mai interesante sunt medaliile în care avem posibilitatea să surprindem simbolurile spre care s-au orientat autorităţile locale – potrivit propriilor opţiuni sau la recomandarea gravorilor . descrise la p. 5) în care pe avers figurează turnul.Localit. medalia nr. cu imaginea la p. SebeşFig. Astfel. Din această evoluţie reiese într-o primă fază opţiunea pentru simbolul cel mai vechi consacrat în zonă. 5 . nu am identificat în cataloagele pe care le avem 16 Ibidem. 147 17 Ibidem. 39 18 În stema interbelică a localităţii cele două simboluri au fost pentru prima dată reunite. 5 descrisă la p.

80 şi figurată la p. 18 şi figurată la p. în forma lor stabilită de Comisia Consultativă Heraldică sau completată. care se găsesc în arhiva CNHGS şi cu forma finală a stemelor. 22 A. 154.Localitatea Făget – 1994Fig. fig. descrisă la p.Localitatea Ţăndărei-1994 Drept urmare. cu reproducere la p. 94 . demonstrează această evidenţă în cazul judeţelor Prahova (1994. 2003.7 .stema oficială a judeţului25) şi Tulcea (1997) precum şi a localităţilor Aiud (fig. 86 25 Monitorul Oficial nr. în privinţa unor instituţii constatându-se oscilaţii ale compoziţiilor menite să le reprezinte. Fig. 379 din 5 oct. 8 . medalia numărul 17 din anul 1991. 84 27 Monitorul Oficial nr. 10a26. există piese care surprind faza intermediară celor două momente. subliniind mai întâi orientarea comanditarilor spre tradiţia heraldică şi apoi ritmul lent de alcătuire şi consacrare a heraldicii teritoriale în primul deceniu postdecembrist. 57. 9a. medalia numărul 41 din anul 1995. M. medalia nr. publicate în Monitorul Oficial. ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că acesta este şi anul în care piesa a fost comandată. 21. M. 75 şi figurată la p. stema propriu-zisă fiind publicată în Monitorul Oficial abia în 199821. 56 şi figurată la p. 11a28. 1990-1997. 1998. medalia nr. medalia numărul 157 din anul 1995. M. 73 şi figurată la p. Piteşti (1998). 7).la dispoziţie în prezent19. ca de altfel şi cele ale localităţilor Călăraşi (1995). 26 A. Giurgiu (1995). descrisă la p. descrisă la p. Deşi în catalog ea apare inclusă la anul 1991. 199524 – fig. respectiv oficializarea compoziţiilor. 1998. 390 din 15oct. 71 24 A. Făget) sau chiar după anul 2002. Făget (199422 – fig. Confruntarea reprezentărilor din medalii cu proiectele de steme însoţite de documentaţia aferentă înaintate spre aprobare. M. Pucioasa (1998). descrisă la p. 28 A. 1990-1997. 11b . 1990-1997. M. pe aversul medaliei este gravat anul 1990. 10b stema oficială27) şi Giurgiu (fig. 21 Monitorul Oficial nr. Ţăndărei (199423 – fig. 1990-1997. Târgovişte(1995). Din această categorie face parte medalia comandată de municipiul Tecuci în anul 1990. 20 A. fig. la aniversarea a 555 de ani de atestare a oraşului20. fig. 1990-1997.239 - . 633 din 4 sept. Ţăndărei. 8) care au parcurs această etapă după 1998 (Călăraşi. 9b .137 descrisă la p.stema oficială29 ). 19 Afirmaţia este valabilă pentru localităţi şi judeţe. medalia numărul 13 din anul 1995. 69 23 Ibidem. Există situaţii în care stema interbelică a fost preluată in integrum în medalii la o dată mult anterioară oficializării după 1989 a armeriilor menţionate. descrisă la p. adică exprimarea opţiunii autorităţilor.

13) tricolorul. în vreme ce acvila şi laleaua sunt combinate în cartiere distincte. 23 31 Reversul unei medalii este considerată partea cea mai densă a mesajului unei medalii.10b Fig. De obicei reversul specifică evenimentul pentru care a fost emisă medalia. ca figură heraldică. 30 A. Fig. printr-un text explicit sau prin imagine. 633 din 4 sept. 13-Mun.prin figurarea primului pe revers. p.12-Mun. a dispărut. La nivelul stemei32 (fig. descrisă la p. 9a Fig. Fig. Piteşti-2003 29 Monitorul Oficial nr. Interesant este faptul că simbolul tradiţional – acvila ţinând în gheare tricolorul – a fost asociat cu simbolul mai nou al oraşului – laleaua . însă ideea este transpusă simbolic prin emailurile celor trei câmpuri. 2003. 10 şi figurată la p.fig.11a Fig.240 - . 1998. 350 32 Monitorul Oficial nr. Heraldică medalistică…. M.9b Fig. Livia Călian. medalia numărul 75. 2003. 416 din 13 iun. iar a celui din urmă pe avers31.11b O situaţie aparte se întâlneşte la municipiul Piteşti unde medalia bătută la celebrarea a 610 ani de atestare documentară30 (1998 . .10a Fig. Piteşti-1998 Fig. 12) anticipează augmentarea pe care stema interbelică a localităţii o va cunoaşte în 2003 când se definitivează armeriile.

Departamentului pentru Înzestrarea şi Logistica Armatei. lit. ministrul Apărării Naţionale a aprobat la 22 aprilie 1993 însemnele heraldice ale „Armatei României (fig. Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene (fig.S. mai puţin cel al D.1993. 236 din 24 sept 1992 34 În arhiva Mariei Dogaru.14). Fig. 494 din 10 iulie 2002).35 din 09. f. fără respectarea legilor fundamentale ale artei heraldice”34 care au obligat la reglementarea acestor deficienţe. 10 menţionează că: „Autorităţile publice îşi pot elabora însemne proprii. redate doar prin conturare. cele care se disting.Monitorul Oficial nr.A. nr. Aceste însemne. 102 din 21 septembrie 1992 privind stema ţării şi sigiliul statului care la art. Pornind de la aceste premise şi în condiţiile „apariţiei spontane după 1989 a unor insigne.I. 36 În dosarul amintit. C-K din Legea nr. 14..16 33 Publicată în Monitorul Oficial al României.A. f. 17). 3 .06. preocupându-se de strategia naţională de apărare. 2.15). 39/1990 privind înfiinţarea. Trimiterea este de reţinut mai ales în condiţiile în care reglementările în cauză nu au în vedere în mod explicit activităţi legate de avizarea de însemne (situaţie valabilă şi după abrogarea legii amintite prin intrarea în vigoare a legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT.L.241 - .19). Statului Major General (fig.T. 142/1990). Ministerului Apărării Naţionale (fig. ecusoane şi a altor însemne de natură heraldică. În privinţa medaliilor care ilustrează heraldica militară românească. Statului Major al Trupelor de Uscat (fig. dosarul intitulat „Simbolurile armatei”.. organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare (Publicată în Monitorul Oficial nr. Apariţia mai rapidă a stemelor specifice instituţiilor militare trebuie pusă în legătură cu prevederile Legii nr.16). în mod deosebit graţie ritmicităţii cu care se întâlnesc în intervalul supus analizei sunt piesele comandate de structurile Ministerului Apărării Naţionale. care nu era reprezentativ pentru toate componentele din structura departamentului36 ». au fost aprobate în şedinţa C.18) şi Statului Major al Marinei Militare (fig.15. în condiţiile legii”33. 2 35 Documentul menţionează confirmarea de către CSAT a însemnelor în discuţie trimiţând la atribuţiile acestui for reglementate prin art.

în antete sau pe diverse obiecte de protocol s-a folosit stema de stat a României.18. . de exemplu. p. Bucureşti 1903. acest însemn putea fi reprodus cel puţin pe manşeta „Observatorului Militar“ (a fost preferată stema ţării) . nu se pot reproduce detaliile figurilor heraldice utilizate. Ap. aspecte pe care le redăm în continuare considerându-le observaţii pertinente: După trei ani de la intrarea în vigoare a acestor prime însemne şi a normelor metodologice în legătură cu ele.proporţiile scutului în ansamblul însemnului fiind mici. pe eşarfă se înscrie textul unei devize). fig. fulgerele. emblema armatei – crucea prusacă – este cea mai întrebuinţată în domeniul militar. cromatica elementelor exterioare ale scutului a rămas la libera alegere a unităţilor. V. Pe actele emise în cursul activităţilor specifice. . acest lucru se observă cel mai bine pe antetul corespondenţei. Steagul. La puţină vreme după intrarea în vigoare a stemelor enumerate. unde denumirea apare dublată: o dată pe eşarfa emblemei. . urmată de cea a ministerului – un vultur stilizat). când este întâlnită stând pe cartelul cu textul PATRIE ŞI ONOARE (viitoarea deviză a armatei) din vârful hampei drapelelelor de luptă37. în perioada modernă. . Trofee. Năsturel.19 În acest context trebuie subliniat că nicio structură a armatei române nu a avut de-a lungul timpului vreun însemn heraldic propriu. conducând astfel la anularea mesajului de individualitate ale însemnului heraldic. 38 Sublinierea aparţine autorilor. semnalează o serie de aspecte negative cu privire la modul de folosire a acestora. 29. Stema română. care să o individualizeze.înscrierea denumirii structurii pe eşarfă pune sub semnul întrebării valoarea de simbol al însemnului heraldic. 17.asemănarea însemnului heraldic al Armatei cu cel al ţării generează confuzii.însemnul Armatei României nu este utilizat (în Germania. Acvila cruciată având atributele specifice lui Jupiter.Fig. putem remarca. sub aceasta (de regulă. a început să fie asimilată ca un un simbol cu trimitere la armată. 28.faptul că însemnele nu au fost elaborate în culori. câteva inconveniente38 esenţiale : . Secretariatul Comisiei de Însemne Heraldice şi Denumiri din cadrul M. alături de unele lucruri pozitive.78-80. a doua oară tot în clar. 37 P.242 - . Însemnele domneşti. stabilit regulamentar. .

batalionul – scut în formă de lalea („tulip schield“). reanalizarea principalelor însemne heraldice şi emiterea unor noi metodologii de alcătuire şi utilizare a însemnelor armoriate în heraldică. semnatarii propuneau: elaborarea unui nou ordin al ministrului privind privind Comisia de Heraldică. În afara acvilei cruciate ţinând în gheare fulgerele lui Jupiter . având pe piept un scut cu figurile heraldice proprii. afectând într-o măsură mai mică sau mai mare şi demnitatea militară”39. din păcate. altele sunt utilizate oriunde şi oricum. pentru a fi executate numai acele comenzi de însemne venite din partea unor structuri militare care au avizul comisiei de specialitate din minister. ignorarea ordinelor în vigoare . potrivit ierarhiei organizării militare. f.htm. către Monetăria Statului. că el este unul pragmatic.sunt structuri care. au împiedicat.emblema ministerului . prostul gust. înfiinţări. corpul de armată – scut oval. reorganizări) -. Categoriile de forţe ale Armatei se mai diferenţiază în funcţie de eşalon prin intermediul formei scutului astfel: armata – scut de tip englezesc. zborul).mapn. regimentul – scut cu scobituri laterale în partea superioară. În legătură cu sistemul de elaborare pus în practică se poate afirma. otgonul. în primul rând. deşi au avizat un anumit însemn. o evoluţie firească a tradiţiilor militare în domeniul heraldicii militare (inclusiv în cel al denumirilor onorifice). dar totodată originală.N. prin forma scutului (chiar dacă în unele cazuri nespecifică heraldicii româneşti) generează o heraldică unitară şi riguroasă.Ap. folosesc un altul. Revenind la medaliile pe care le avem în vedere. bunul- plac.pe pieptul căreia figurează într-un scut 39 Loc.ro/tradiţii/normeherald. Cauze de ordin subiectiv – superficialitatea. şi în final redactarea unei solicitări a M. 5).243 - . . kitsch-ul. Multe din însemnele propuse în ultimii ani sunt lipsite de decenţă. Individualizarea din start a structurilor. brigada – scut de tip francez antic.dar şi de ordin obiectiv – transformările din structura armatei (desfiinţări.Ap. 41 Ibidem . divizia- scut cu baza rotunjită. sau altele care şi-au modificat însemnele (câteva exemple în anexa nr. În prezentarea care însoţeşte însemnele specifice se precizează că simbolul este „inspirat“ din stema ţării şi sugerează „siguranţa socială generată de putere şi curaj”41. Structurile componente se individualizează prin armerii care în forma completă conţin acvila din însemnul Armatei.. Drept consecinţă. în ciuda diversităţii figurilor din scut. 4 40 Vezi www. Repertoriul mobilelor ilustrează îndeosebi specificul activităţii cu ajutorul unor figuri clasice ale heraldicii (săbiile. Noua metodologie propusă atunci coincide cu cea în vigoare în prezent40 care statuează ca simbol de bază al Armatei Române acvila cruciată dotată în gheare cu „fulgerele lui Zeus” din care se particularizează celelalte reprezentări ale M. piesele comandate de structurile Ministerului Apărării se disting în mod deosebit graţie ritmicităţii cu care se întâlnesc în intervalul supus analizei. cit.

60 43 Pentru toate celelalte State Majore vezi A. M. 122 (1994) descrisă la p. 68 46 Aceeaşi deviză este întâlnită şi într-o medalie comandată de Serviciul Român de Informaţii în anul 1998 însă textul este reprodus în câmpul medaliei. Fig. care a ales textul PRO PATRIA ET ORDINE 42 A. un zbor împreună cu două săgeţi aşezate în aceeaşi manieră şi o alice în pal definesc Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene. nu pe o eşarfă.fiind aceeaşi cu deviza din emblema specifică Ministerului Apărării Naţionale. A.244 - . deviza aleasă . în unele cazuri. 30. medalia nr. 21 Un aspect suplimentar ţine de faptul că majoritatea reprezentărilor sunt însoţite la bază de o eşarfă care conţine denumirea structurii militare. 20Fig.50. M. săbiile dispuse în săritoare şi figurate cu tăişul în sus au fost atribuite Statului Major al Trupelor de Uscat. 75 şi figurată la p. Academia Tehnică Militară şi Biblioteca Militară. 22 . 1998. medalia nr. între care Colegiul Naţional de Apărare. preluându-se figura principală de la structurile amintite. Astfel. cu reproducere la p. 39 (1995) descrisă la p. 8 şi desen la p. p. 1990-1997. precum cel al Statul Major General. 20) sau globul terestru suprapus de fulger însuşit de către Direcţia de Informaţii Militare 45 (fig. sunt de semnalat şi compoziţiile create pentru o serie de instituţii din acelaşi sistem.55 şi figurată la p. 21). Folosirea devizelor pare să fie o practică împărtăşită şi de alte instituţii cu regim militar. 53. medalia nr. 158-160/2 44 A. M.M. 1998. în vreme ce pentru Statul Major General43 s-a optat pentru combinarea unei ancore (în pal). 34/4 (1994) descrisă la p. medalia nr.22). fig. ca de altfel şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. 1990-1997.distinct însemnele fiecărei arme sau care apare în cimier atunci când se redau armeriile complete ale unei structuri. ancora împreună cu otgonul sunt specifice Statului Major al Marinei Militare42. 86 45 Ibidem.ONOARE ŞI PATRIE46 . Caracteristica pieselor menite să individualizeze toate aceste structuri militare rezidă în faptul că dintre mobilele heraldice clasice au fost alese cele care prin conţinutul lor simbolic sau aluziv redau cel mai bine specificul armei. cu două săbii încrucişate şi un zbor. cu descriere la p. ca o modalitate de subliniere suplimentară a mesajului pe care acestea doresc să-l transmită despre sine. Dintre moblilele mai rar întrebuinţate în heraldica românească atrag atenţia obuzul în flăcări folosit de către arma Infanterie44 (fig. Menţionăm doar cazul Serviciului de Protecţie şi Pază care uzează de deviza SEMPER FIDELIS (fig.

108 50 Descrierea şi regulile de reprezentare ale acestuia sunt potrivit art. b) que l'un des sommets du triangle soit tourné vers le haut. Fig. Il est recommandé: a) si le triangle se trouve sur un drapeau. du Protocole est un triangle échilatéral bleu sur fond orange…2. M. în mod greşit. prévu a l'article 66. un brassard ou un dossard. medalia nr. 24). Le signe distinctif international de la protection civile. pot fi menţionate cea înaintată la aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea armei Tancuri48 (fig. în vreme ce în al doilea însemnul specific Protecţiei Civile. le brassard ou le dossard en constituent le fond orange. paragraphe 4. În primul caz naturalismul reprezentării este cel care predomină prin figurarea unui tanc în scutul heraldic. que le drapeau. 81 (1994) cu descrierea la p.IURIS47 pentru a ilustra auspiciile sub care toate structurile sale componente îşi desfăşoară activitatea. medalia nr. 68 din 14 mai 1990 . 24 47 Aceasta figurează în stema amintită într-un mod neuzual fiind incluză în câmpul scutului mare şi nu la baza sa. În ultimul caz trebuie precizat în plus că fiecare dintre aceste „arme” şi-a însuşit în stemele care le definesc o deviză proprie. 224 publicat în Monitorul Oficial nr. c) qu' aucun des sommets du triangle ne touché le bord du fond orange”. 48 A. la suprafaţa scutului prin suprapunerea parţială a unui ecuson cu însemnul amintit pe scutul heraldic. 51 Prin Decretul nr. Fig. 15 din Protocolul I sunt următoarele: “1. 53 şi reproducere la p.245 - .6 (1996) cu descriere la p. în fapt un semn convenţional internaţional50 stabilit prin protocoalele adiţionale la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 şi însuşit ca atare şi de către statul român51. 23Fig. 95 şi imaginea la p. 64 49 Ibidem. 1990-1997. pentru a fi înfăţişate în câmpul medaliilor. 22 Între compoziţiile mai puţin inspirate comandate de către Ministerul Apărării la Monetăria Statului. 23) şi cea destinată Centrului de Perfecţionare a Pregătirii cadrelor din Protecţia Civilă49 (fig. a fost „adaptat”. à la verticale.

medalia nr. figurată adesea. În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ cu profil militar. a celei din Piteşti (1997). 35 şi figurată la p. 53 (1995). ele au ca element comun cartea. cu armeriile regionale ori locale. medalia nr. 65 54 Ibidem. Este un fapt consacrat în ştiinţa şi arta heraldicii că. descrisă la p. descrisă la p. universalitatea ştiinţelor. însemnele de universităţi se remarcă prin combinarea simbolului erudiţiei. cartea/Biblia.26Fig. 42 53 Ibidem. apoi afişându-le ca armerii pe faţadele clădirilor care le adăposteau57. 25) cu compasul şi roata dinţată în cel al Academiei Tehnice Militare53 (fig. închisă.246 - . În aceeaşi măsură. p. 75.25 Fig. Inspirate din noţiuni „intelectuale”. în armeriile universităţilor sau facultăţilor care-şi revendică o astfel de tradiţie. a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (1998) sau a Universităţii Agrare de Stat din Moldova(1998). Le grand livre de l'héraldique. imagini care au fost conservate până în ziua de astăzi. Bruxelles. specifică pentru ilustrarea acestui tip de activitate. 1977. 86 (1994). În heraldica românească tema nu s-a bucurat de o abordare sistematică şi drept urmare informaţiile în legătură cu însemnele mai vechi întrebuinţate de instituţiile de învăţământ se prezintă disparat şi fac dificilă preluarea acelor mobile tradiţionale. cu imaginea la p. O.26) şi cu sabia aşezată în pal pentru Biblioteca Militară54 (fig.27 Heraldica universitară se regăseşte de altfel şi în alte medalii realizate la cererea Universităţii Bucureşti (1994). asociată cu săbiile în săritoare în cazul Colegiul Naţional de Apărare52 (fig. acolo unde au existat. 240 57 Ibidem . se întâlnesc multe sigilii academice vechi care conţin efigia Sântului patron sau embleme non-heraldice. ele trebuie căutate pe documentele specifice istoriei 52 Ibidem. În orice caz. Cf. cu reproducere la p. 56 Pentru a putea organiza “universalitatea ştiinţelor” a părut necesitatea instituţionalizării cadrului propriu şi de aici a rezultat nevoia unui sigiliu autentic. pentru ca în final să intre în conştiinţa tuturor celor care le-au trecut pragul. 27). de timpuriu. Fig. Neubecker. 44 (1993). 87 55 Cuvântul “universitate” este în realitate o formă prescurtată de la “Univeristas Literarum”. constituind un motiv de mândrie. instituţiile care au precedat universităţile55 actuale s-au individualizat prin simboluri proprii mai întâi prin intermediul sigiliilor întrebuinţate pe actele emanate56. în mod curios. 53. descrisă la p. medalia nr.

41. descrisă la p. cu imaginea la p. 64 Apud Livia Călian. Din heraldica României. 27. 58 Decretul nr. 92 60 Eadem. 21 . Heraldica contemporană…. Bucureşti şi Cluj folosesc în prezent compoziţii armoriate. care se individualizează prin însemne proprii. XII. anii XCII-XCVII(1998-2003). iar în senestra o carte deschisă.247 - . 70. O etapă tranzitorie a reprezentat-o folosirea emblemelor având în câmp siluetele clădirilor principale a universităţilor. 13. M. despre alte instituţii de aceeaşi factură. totul aşezat între două spice de grâu. Scutul este timbrat de o coroană formată din trei spice de grâu intercalate de două frunze. ele fiind în uz până la elaborarea noilor însemne. 1990-1997. Astfel. planşa XCII. iar la bază însoţit de o eşarfă cu deviza: „DA NOBIS RECTA SAPERE” (fig. care nu se pot distinge. 136. în special după căderea regimului monarhic58 . Colecţiile de matrice…. într-un scut care are drept timbru o carte deschisă din care iese flacăra. Maria Dogaru. Dogaru. medaliile furnizează primele informaţii. constând într-un cal cabrat la dextra şi o bovină (sic!) în aceeaşi atitudine. Fragmente din istoria oraşului Cluj ilustrate în medalistică (secolele XVII-XX). 1998. Academia Română.dar în multe situaţii chiar încă din perioada interbelică59 -. 315 şi reproducere la p. fig. indiferent de ramura de activitate. cu reproducere la p. începând cu anul 1966 în cazul Iaşiului60 şi de la o dată necunoscută în cel al Bucureştiului. p. instituţiile de învăţământ superior. 8. întrucât în epoca contemporană. şarpele. 510 din 1953 publicat în «Buletinul Oficial» nr. 30 )64. în care deviza nu a putut fi identificată. Universităţile tradiţionale din România de la Iaşi. Acelaşi simbol a fost preluat şi de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca într-o compoziţie care se individualizează prin modul inspirat în care turnurile de cetate preluate din stema tradiţională a Clujului au fost asociate însemnului instituţiei. În final.moderne. 130. la senestra (fig. 61 M. p. medalia nr. medalia nr. 136. după modelul apusean. 59 Cf. medalia nr. Dacă stema Universităţii Bucureşti ne era este cunoscută fiind publicată de Maria Dogaru61 înainte de gravarea ei în medalii. cu descriere la p. descrisă la p. 28). Regimul a fost propriu tuturor instituţiilor de stat. reprodusă la p. medalia nr. 55 din 26. şcolile de diferite categorii foloseau în actele emise stema de stat însoţită de denumirea instituţiei ori titlul conducătorului acesteia. 29). Universitatea Agrară de Stat din Moldova65 a inclus într-un scut cu baza rotunjită un personaj văzut din faţă. întrucât imaginea păstrată este neclară (fig. M. fapt care se va perpetua şi în actele normative următoare. descrisă la p.31). În ceea ce priveşte Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară63 a fost preferat simbolul general al medicinei. stând pe un jilţ şi ţinând în dextra un buchet (?). medalia care marchează aniversarea a 35 de ani de existenţă a Universităţii din Piteşti62 prezintă ca mobilă principală în câmp tot cartea însoţită şi de alte figuri. Susţinătorii sunt destul de inediţi. în cadrul lor existând chiar facultăţi. 65 av. poate chiar mai vechi. figurând în cimier (fig. 151 63 A. Unele din acestea din urmă şi- au gravat reprezentarea şi pe medalii. 379 62 A. La baza scutului se află o eşarfă. 324 65 Ibidem. în “BSNR”.1953 prevedea expres acest lucru.

Reprezentările de factură emblematică par să fie preferate şi de alte instituţii. fie că avem în vedere instituţiile de administraţie publică. totul între două ramuri de laur (fig. municipiu. În acest caz. 6. medalia nr. 73 . descrisă la p. figurată la p. 32) sau Institutul de Medicină aeronautică67 în a cărui însemn armoriat din acelaşi an se disting o acvilă în zbor deschis aşezată pe un glob şi având pe piept un scut cu simbolul medicinei (fig.28Fig. Atunci când piesele sunt rodul iniţiativei unui factor administrativ local. chiar dacă aceasta din urmă s-a oprit la 66 A. care combină într-o compoziţie din anul 199566.147. În susţinerea acestei idei vin şi medaliile comandate de Flota maritimă comercială68 (fig. Fig. descrisă la p. mai facilă pentru individualizarea pe arme prin modificarea compunerii scutului de pe pieptul acvilei cruciate. 33). adică formată din scutul cu simbolurile specifice şi timbrul constând într-o coroană murală care prin numărul de turnuri reflectă plasamentul localităţii în ierarhia administrativă (oraş. 31 Din cele cele expuse se poate observa că. 1990-1997. balanţa şi sabia. între care Parchetul General (Ministerul Public). medalia nr. 80. medalia nr. 67. cartea.) şi Biblioteca pentru toţi. 89 68 Ibidem. M. Structurile aparţinând Ministerului Apărării au optat pentru o formulă de factură emblematică. fie instituţiile cu profil militar sau de învăţământ superior. cu imaginea la p. 34. 76 . în majoritatea situaţiilor. reşedinţă de judeţ). cu reproducere la p. medalia conţine de obicei o reprezentare heraldică uzuală. medaliile susţin existenţa unei concepţii unitare de alcătuire a heraldicii proprii acestui minister. 83 67 Ibidem.29Fig. descrisă la p. instituţiile care au comandat medalii cu însemne armoriate sunt instituţii de stat.30 Fig.248 - . 93 .

249 - . cartea.33Fig . werden Medaillen mit heraldischen Darstellungen geprägt. enthält die Medaille normalerweise eine gewöhnliche heraldische Darstellung mit den spezifischen Symbolen einer Stadt. constituind un izvor de cercetare dintre cele mai serioase. Sooft ein Jubiläum gefeiert wird. Prin urmare. Für den Zeitraum 1990-1998 hebt die Autorin die regionale Heraldik. în acest mod comaditarii făcându-se (mai) cunoscuţi publicului larg prin intermediul limbajului simbolic. bzw. Zusammenfassung Der Beitrag bezieht sich auf die Medaillenheraldik. . Großstadt oder Hauptstadt eines Kreises. Die militärischen Institutionen zogen sinnbildliche Darstellungen vor. so dass die Medallienkunde zu den Forschungsbereichen der Heraldiker zählen muss. heraldica medalistică postdecembristă nu poate fi neglijată de cei care se apleacă asupra fenomenului heraldic în ansamblul său.34 O altă concluzie care se desprinde cu claritate este aceea că medalia este preferată pentru dispunerea armeriilor ori de câte ori se marchează un jubileu. care în situaţia dată nu are decât o simplă conotaţie analogică. Fig. die Militärheraldik und die universitäre Heraldik im rumänischen Sprachraum hervor. Wenn die Medaillenstücke aus der Initiative einer administrativen Behörde stammen.simbolul foarte general. die sich in dem ersten Jahrzehnt nach Dezember 1989 äußerte. 32Fig .

arhive publice sau muzee) ar trebui să includă bunurile respective în programele lor publice şi să convingă proprietarii să accepte ca valorile culturale deţinute să fie parte a acestora. deoarece alţi deţinători de bunuri culturale (biblioteci. poliţieneşti. politică etc. de învăţământ şi şcolare. informare şi documentare. certificate. Totuşi o nouă lege a arhivelor a întârziat să apară. dezvoltarea fondurilor şi colecţiilor de documente cu importanţă economică. precum şi păstrarea lor în condiţii adecvate. Funcţiile instituţiei arhivei sunt variate: protejarea documentelor. militare. pentru a-şi putea îndeplini rolul socio-cultural şi economic. Legea aceasta are prevederi importante cu privire la accesul la documente. s-a renunţat la centralizarea excesivă. Ar trebui să se vorbească însă tot mai mult de rolul societal al arhivelor. extrase. În cazul arhivelor private este mai dificil de realizat acest deziderat. arhivele pot fi foarte diverse. arhive administrative. iar aceste instituţii dezvoltă o serie de servicii publice care să faciliteze înţelegerea documentelor deţinute. Tipologic. etnografice sau arhive personale şi familiale. până în anul 1996. administrare. judecătoreşti. decât dacă fiecare membru al societăţii are acces direct la fondurile şi colecţiile deţinute de Arhive. ROLUL MARKETINGULUI ÎN DEZVOLTAREA OFERTEI PUBLICE A ARHIVELOR Alexandra ZBUCHEA Ca urmare a schimbărilor generate de căderea regimului comunist în România s-a modificat şi rolul şi importanţa acordată arhivelor. arhive centrale. formarea chiar a opiniei publice. sanitare. probă în justiţie.. judeţene sau locale. eliberare de copii. culturale. istorică. cercetare ştiinţifică. Fondurile şi colecţiile arhivistice ar trebui să fie cunoscute şi să intre în circuitul cultural local sau naţional. publice sau private. la formarea unei conştiinţe socio-culturale. de minister. În cazul arhivelor publice acest lucru este relativ uşor. arhivele ar trebui să contribui direct şi activ la formarea culturală a membrilor societăţii. audio (fonoteca) sau de filme. Astfel există arhive istorice sau curente. ecleziastice. Acest lucru nu se poate face. . arhive fotografice. sociale.250 - . dacă administratorii arhivelor doresc şi se implică în aceasta. regionale. Cu alte cuvinte. economice. Accesul la documente s-a liberalizat. Clasificarea acestora se face în funcţie de caracteristicile documentelor conţinute: formă sau utilitate.

se află de multe ori într-o stare precară necesitând restaurare şi conservare specială. În prima categorie intră serviciile pe care le oferă arhivele publicului larg. arhivele pot fi utilizate în numeroase ramuri ale ştiinţei: sociologie. Marketingul în cazul Arhivelor vizează organizarea şi orientarea activităţii administratorilor acestora către societate. să dezvolte această ofertă. Oferirea serviciilor culturale trebuie nu numai să ţină cont de interesele şi curiozităţile publicului vizat sau ale populaţiei locale. Un rol important revine în acest context arhivelor istorice. problemelor cu care acesta se confruntă. Din această cauză. Acestea au o finalitate exclusiv culturală şi determină acumularea de informaţii culturale şi îmbogăţirea spirituală a beneficiarilor. istorie. Pentru a se asigura calitatea. administratorii Arhivelor se află în permanenţă în faţa unei dileme importante: bunurile patrimoniale deţinute trebuie să fie cunoscute de cât mai multe persoane. ci şi de caracteristicile şi problemele cu care se confruntă patrimonial cultural care stă la baza lor. Pentru a proiecta mai bine un produs de patrimoniu cultural. Acestora trebuie să li se acorde o atenţie deosebită şi datorită vechimii documentelor cuprinse. Acestea constau în oferirea spre consultare a unor documente administrative recente (cum ar fi acte de proprietate pentru imobile şi terenuri). În categoria produselor culturale oferite de către arhive se încadrează mai multe servicii şi produse. precum şi către obţinerea de profit sau cel puţin a autofinanţării instituţiei respective. coerente şi consecvente asigură îndeplinirea acestor deziderate. Persoanele solicitante pot obţine. Totuşi aceste documente sunt cele mai importante pentru construirea unei oferte publice atractive. serviciul oferit trebuie să fie conform cu nevoile şi aşteptările publicului şi/sau ale comunităţii locale. în general. activităţi în slujba societăţii sau a unor grupuri particulare etc. Desfăşurarea unor activităţi de marketing responsabile. indiferent de amploarea şi importanţa bunurilor culturale deţinute. Pentru a atrage clienţii. Din punct de vedere cultural. Astfel trebuie întotdeauna avute în vedere şi satisfăcute două necesităti: păstrarea corespunzătoare a diferitelor elemente ale patrimoniului cultural şi educarea publicului. copii ale actelor respective. deci satisfacerea clienţilor şi vizitatorilor. publicistică. volume de documente sau studii. dar în acelaşi timp prezentarea lor publică poate contribui la deteriorarea lor. un program. Spre deosebire de activitatea . manipularea şi expunerea lor publică este de multe ori dificilă şi nu se poate realiza decât în condiţii speciale. contra cost. un serviciu propriu-zis. cum ar fi. precum şi a dorinţelor sale.251 - . este necesară înţelegerea comportamentului publicului vizat. a nevoilor. Astfel. Oferta publică a arhivelor se poate împărţi pe două mari tipuri: comercial- administrativ şi cultural. literatură şi istoria literaturii. Acestea sunt fragile. De asemenea se pot oferi produse. Serviciile şi produsele oferite de instituţiile care gestionează patrimomniul cultural pot fi: o expoziţie. cu potenţial socio- educativ ridicat. cu interese patrimoniale legate de documentele deţinute. Considerăm că este de datoria oricărei arhive. istoria artei etc. produsele oferite trebuie să ţină cont de particularităţile şi exigenţele patrimoniului cultural.

aplicarea. precum şi ansamblul politicii de produs. este dezvoltarea ofertelor auxiliare sau chiar în domeniul educaţiei. de resursele de care dispune. 273 2 J. preţ. Printre acestea menţionăm personalul. În strânsă concordanţă cu politica culturală se găsesc obiectivele generale şi cele de marketing fixate de organizaţie. promovarea valorilor unei culturi. p. în special în domeniul serviciilor. Astfel se proiectează o politică strategică de marketing. 1994. interconectate. valori şi principii. dar totuşi în strânsă corelaţie cu produsul. (2003). Constantin (coord. . Generalizând. În cazul fiecărei organizaţii care administrează patrimoniul cultural. care să subordoneze activitatea organizaţiei unor obiective pe termen lung1 legate strâns de misiunea organizaţiei. Marketer. respectiv a avantajului competitiv şi a tuturor cunoştinţelor şi domeniilor de performanţă de care dispune organizaţia2. multe preluate din arsenalul marketingului în context economic. de publicul vizat. studiat. Florescu. precum şi de conjunctura în care acţionează. The Role of Marketing Capability in Innovation-based Competitive Strategy. 11. controlul şi evaluarea unui ansamblu de componente specifice. se înregistrează şi o diversificare a direcţiilor strategice de dezvoltare care solicită o atenţie special. de exemplu. în general. în „Journal of Strategic Marketing”. dezvoltarea. distribuţie şi promovare. O altă componentă care ar trebui să fie analizată şi proiectată distinct. Pe măsură ce organizaţiile care administrează şi valorifică patrimoniul cultural naţional se dezvoltă.16-20. sintetizate în literatura de marketing sub sintagma „mix de marketing”: produs. În cazul ofertei unei arhive se poate vorbi de mai multe coordonate importante. marketingul în sfera patrimoniului cultural pune pe primul loc beneficiarul ofertei culturale ca membru al societăţii. Aceste componente sunt delimitate. În această situaţie este. Tot mai mult se abordează ca o problemă de politică strategică obţinerea fondurilor necesare derulării în condiţii optime a activităţii specifice. Aceasta presupune definirea. Activitatea de marketing este eficientă şi corespunzătoare dacă porneşte de la definirea unor concepte fundamentale: misiune. problematica parteneriatelor de cercetare. p. dar şi de autori. pe patru coordonate fundamentale. dar în 1 C. Weerawardena. politica de marketing trebuie definită şi particularizată în funcţie de specificul său. viziune. Tot mai mult.252 - . valorificat şi chiar dezvoltat patrimoniul cultural naţional. politica culturală este un ansamblu de strategii a căror finalitate este conservarea. ca politici autonome. 2003. proiectarea. inclusiv proiectarea şi modalităţi de oferire a unor produse culturale. Acestea stau la baza proiectării unei politici culturale adecvate. dar numărul acesta variază în funcţie de domeniul avut în vedere. De asemenea o nouă viziune privind marketingul consideră că esenţială este raportarea la situaţia de pe piaţă a capacităţilor de marketing ale organizaţiei. Bucureşti. se vorbeşte de extinderea numărului de componente ale politicii de marketing. de misiunea sa. care ar putea deveni relativ independente de. Marketingul oferă o serie de metode şi tehnici.) Marketing.de marketing din sectoarele economice. fără de care nu ar putea fi preservat.

Arhivele participă la schimburi de documente (copii sub formă de microfilme) cu instituţii similare din alte ţări. În acest din urmă caz rezultă un produs important al unei arhive care se adresează în principal specialiştilor în diferite domenii. De asemenea Arhivele pot oferi. Accesul specialiştilor se face pe baza unei legitimaţii. precum şi reviste de specialitate care să valorifice importantul patrimoniu cultural existent în diferitele fonduri arhivistice. care tinde să devină şi în România o coordonată tot mai prezentă în cazul muzeelor. însă care poate fi obţinut de către orice persoană interesată: volumul de documente sau studii. De asemenea. la fel ca şi muzeele. Serviciile specifice pot fi oferite singular sau asociate în cadrul unui produs mai complex. Ea poate fi realizată în exclusivitate de specialiştii arhivei sau se poate asocia cu alţi specialişti sau alte instituţii culturale (chiar muzee). pentru a lărgi baza de documente care pot fi cercetate. dar care ar putea fi urmărită şi de către arhive. Principalul serviciu oferit este de documentare. servicii de tip expoziţie temporară. ale unei comunităţi sau ale unor personalităţi. Un alt serviciu oferit de către arhive este cel de cercetare. fie la comanda unei persoane – fizice sau juridice – interesate. se mai pot publica studii de dimensiuni şi cu subiecte din cele mai variate. O altă componentă a politicii este voluntariatul. în special muzee. Definirea produsului oferit de arhivele istorice/culturale este greu de realizat. cum ar fi săli de lectură iluminate corespunzător sau copiatoare. De asemenea.ele nu sunt aproape deloc promovate. Pentru a se putea realiza acest lucru în condiţii optime instituţia trebuie să pună la dispoziţia cercetătorilor spaţii şi facilităţi adecvate. Opinia general acceptată este că arhivele trebuie să pună la dispoziţia cercetătorilor documente indispensabile mai bunei înţelegeri a trecutului. Unele documente aflate în arhivă au un regim special de utilizare. Acesta poate fi realizat de către angajaţi ai instituţiei sau în colaborare cu specialişti externi. fie din proprie iniţiativă. Acest serviciu are şi importanţă socio-culturală deosebită.253 - . Expunerea se poate face în incinta propriei instituţii şi/sau în cadrul altor organizaţii. iar atunci când se organizează expoziţii de către Arhive . . Aceasta conţine şi se bazează pe elementele de patrimoniu adăpostite de arhivă. Aceasta se face de către personalul de specialitate al Arhivei. datorită valorii lor istorice deosebite.conexiune cu politica de personal. deoarece prin studierea arhivelor istorice de către persoane imparţiale şi cu pregătirea necesară rezultă diferite publicaţii prin care se poate cunoaşte mai bine trecutul şi realizările unui popor. precum şi a fragilităţii şi chiar stării de degradare în care se găsesc. sociologie. Ele trebuie să contribuie şi direct la educarea unor categorii foarte variate public. chiar scannere. Din păcate în România nu se prea oferă astfel de servicii. pentru avansul ştiinţei în diverse domenii socio-umaniste. Problema centrală a politicii de marketing în cazul arhivelor este proiectarea ofertei publice. Acesta se adresează cu precădere specialiştilor în diferite domenii. cum ar fi istorie şi istoriografie. trebuie să promoveze valorile patrimoniale pe care le conservă şi gestionează cu mare responsabilitate. arhivele istorice/culturale trebuie să realizeze mult mai mult de atât. În realitate însă. critică de artă etc.

În aceste condiţii şi presiunile legate de administrarea spaţiului sunt mai mari. Astfel facilităţile pot fi în permanenţă modernizate şi pot răspunde cu promptitudine exigenţelor angajaţilor şi a clienţilor. Problemele de management al facilităţilor sunt extrem de importante în cazul arhivelor mari şi a celor care se dezvoltă într-un ritm rapid. În directă legătură cu proiectarea. -managementul depozitelor şi al conservării patrimoniului cultural în condiţii optime. asociaţii culturale non profit şi alţii. unele dintre ele foarte fragile. V. -sistemul informatic. De asemenea se poate face muncă de cercetare în beneficiul diferiţilor clienţi. Acesta implică mai multe aspecte: -dezvoltarea şi managementul clădirilor şi al spaţiului fizic. pot contribui la conservarea. şi oferta publică care se poate dezvolta este mai variată şi de mai mare amploare. aşa cum am mai spus. Bucureşti. astfel încât să răspundă nevoilor diverse ale tuturor angajaţilor şi ale clienţilor-beneficiarilor. Auditul managementului în instituţia publică. cât şi a activităţilor publice. arhitecţi. Aceştia pot fi instituţii de învăţământ şi cercetare. -managementul telecomunicaţiilor în interiorul organizaţiei. 2003. administrarea şi valorificarea corespunzătoare a patrimoniului cultural. -managementul riscului – proiectarea şi administrarea sistemelor de siguranţă împotriva deteriorării. între filiale şi cu exteriorul. Atractivitatea exercitată de aceasta este de asemenea mai mare. atât în ceea ce priveşte gestionarea arhivelor. pe oferirea posibilităţii utilizatorilor de a se documenta. În cazul arhivelor mari sau atunci când se dezvoltă produse culturale în colaborare cu alte instituţii culturale. Nicolescu. În această situaţie. Zecheru. păstrarea. Tribuna Economică. crearea şi oferirea produsului de arhivă este politica de management a facilităţilor de care dispune organizaţia. Există însă şi alte categorii de public. . administraţia publică sau diferiţi agenţi economici. Pentru toate domeniile menţionate anterior ar trebui să existe regulamente interne pentru fiecare organizaţie/departament de tip arhivă. În general însă publicul ţintă al unei arhive este format din cercetători şi oameni de cultură. a incendiilor etc.254 - . Munca în interiorul arhivei ar trebui să se deruleze conform unor standarde privind cea mai bună practică în domeniu. 3 O. Toate aspectele menţionate anterior contribuie direct la conservarea corespunzătoare a elementelor patrimoniale deţinute. a furturilor. studenţi. Periodic trebuie să se efectueze un audit riguros cu privire la activitatea de management3. se poate vorbi de o tipologie mai extinsă a ofertei publice. inclusiv cel care susţine înregistrarea elementelor patrimoniale deţinute şi administrate. Produsul de arhivă se bazează. -organizarea şi managementul resurselor. cum ar fi cei interesaţi de genealogie. aflate deja într-o stare avansată de degradare şi care nu pot fi restaurate aşa cum ar trebui.

depozitare şi gestionare a patrimoniului deţinut. fapt care le face şi mai vulnerabile. în măsura posibilităţilor. Produsul-serviciu patrimonial de arhivă de bază. Înregistrările audio-vizuale sunt foarte sensibile la variaţiile condiţiilor de depozitare şi mult mai perisabile. respectiv conservare. Aceste studii/publicaţii pot fi comercializate exclusiv în cadrul arhivei. care realizează muncă de documentare şi analiză. În plus aceste documente sunt parte a patrimoniului cultural naţional. Acestea. Ele pot fi realizate şi în colaborare cu experţi din afara instituţiei. Toate aceste elemente impun condiţii speciale de înregistrare şi stocare. În acest fel se facilitează şi accesul unui număr mai mare de persoane la aceste valori patrimoniale. Tipologia elementelor din această categorie este variată: grafică diversă. Există o gamă diversă de produse care pot fi oferite unui public larg. Oferirea bazei pentru cercetare are deci un caracter moral şi arată angajament civic. Acestea pot să se adreseze anumitor categorii . ca de altfel şi publicaţiile diverse realizate. pot fi comercializate astfel încât organizaţia să îşi asigure un venit care să îi permită mai buna administrare. decât documentele pe suport material. înregistrări sonore pe diverse suporturi. sau folosind reţeaua clasică de distribuţie a publicaţiilor. pe baza fondurilor pe care le deţine. care sunt necesare atât personalului arhivei.255 - . copiatoare. Multe dintre acestea au fost create în urmă cu câteva decenii. Acestea. când tehnologia nu era atât de dezvoltată. a unor copii pentru a se proteja mai bine originalele. documentare. au caracter material. mese de lucru. dar şi pentru a fi cunoscute de amatorii interesaţi. precum şi de folosire. care valorifică aceste elemente patrimoniale. deci impunerea unei taxe pentru ca ele să poată fi cunoscute de către publicul larg – proprietarul acestora în ultimă instanţă – poate fi considerată neetică. în special a istoriei. este necesar acelaşi suport logistic pentru toţi. cât şi utilizatorilor: baze de date/fişiere cu materialele puse la dispoziţie. în ciuda aparenţelor. Acest fapt se datorează caracterului aparte al materialelor puse la dispoziţia celor interesaţi. scannere etc. fotografii sau negative fotografice variate. care să existe permanent. iluminaţie adecvată. respectiv oferirea accesului la documente spre a fi corespunzător studiate de către specialişti. contribuind major atât la educarea publicului. De asemenea este recomandată folosirea. se oferă gratuit. filme. Aceasta stă la baza unor lucrări care duc la mai buna cunoaştere a diferitelor aspecte ale culturii naţionale. spre deosebire de serviciul menţionat anterior. cât şi la promovarea patrimoniului cultural naţional. O categorie distinctă de produse de arhivă este format din diverse publicaţii realizate de specialiştii instituţiei. Acesta se referă la diferitele facilităţi oferite. Indiferent de „clienţii” pe care îi are. O altă componentă a ofertei specifice şi extrem de importante prin prisma atingerii misiunii arhivei este formată din produse bazate pe înregistrări audio-vizuale cu valoare patrimonială. Astfel ele trebuie să fie grupate şi înregistrate în baza de date în aşa fel încât manipularea lor în procesul de cercetare şi utlizare să fie minimă pentru a nu le deteriora. De obicei aceste produse au o circulaţie şi un impact mult mai mare decât oferta specifică a unei arhive.

de public. pe de o parte. ele au o valoare culturală. Programele publice sunt o componentă cu totul aparte a ofertei organizaţiilor de tip arhivă istorică/culturală. Cele mai uşor de organizat programe educaţionale sunt prelegerile publice. Aceste expoziţii pot fi organizate în incinta arhivei. modul de adresare către public de toate categoriile este similar: punerea fondurilor şi colecţiilor . proiecţiile de filme documentare şi mesele rotunde. CD-uri tematice. dar şi al altor documente deţinute. Ambele categorii de organizaţii contribuie consecvent la progresul ştiinţei şi la mai buna cunoaştere a trecutului şi a valorilor culturale specifice unei comunităţi/ societăţi. Potenţial. universităţi. Deşi poate părea exagerat. depozitează. parte componentă a patrimoniului cultural naţional. Arhivele (ar trebui să) se apropie de muzee care în acest fel îşi valorifică colecţiile. restaurează. sau la alte locaţii – muzee. în particular copii şi familii. Ambele urmăresc educarea unui public cât mai larg şi contribuie la construirea spiritul civic şi al sentimentului de apartenenţă. „profan”. Programele publice care pot fi derulate se împart în două mari categorii: expoziţii publice temporare şi programe educaţionale. precum şi cu stadiul cercetării în domeniul tematic ales. educarea unor segmente din cele mai diverse ale publicului. Prin oferirea de programe publice. dar şi existenţa unui personal adecvat. programe publice. Astfel. pe de altă parte. pe baza înregistrărilor audio-vizuale. dar şi altor categorii de public. deoarece arhiva este singurul deţinător al elementelor care stau la baza lor. În România arhivele nu sunt recunoscute de publicul larg ca organizatori de expoziţii. gestionează. De asemenea. În ambele tipuri de organizaţii se conservă. susţinem ideea că activitatea specifică într-o arhivă este similară cu cea dintr-un muzeu. Programele educaţionale se pot adresa. cum ar fi istoricii sau locuitorii unei anumite localităţi. cu totul deosebită. Se pot realiza însă şi alte programe. În plus. Expoziţiile publice temporare prezintă publicului elementele patrimoniale deţinute de arhive şi îl familiarizează cu teoriile ştiinţifice. Aceste produse sunt unicat. filme-documentare. Astfel organizaţia îşi poate atinge direct şi mai bine misiunea culturală specifică. Aceste programe publice determină valorificarea patrimoniului cultural naţional în beneficiul unui public larg. promovarea patrimoniului cultural şi. în special. galerii de artă etc. se pot dezvolta următoarele produse: albume cu fotografii. de tipul celor organizate de muzee. respectiv educaţională. care nu există în prezent în organizaţiile de tip arhivă. cercetează şi valorifică elemente cu o valoare patrimonială deosebită. deşi nu este evident atunci când urmărim activitatea acestor organizaţii în România. Programele publice determină.256 - . nespecializat. tinerilor şi altor persoane interesate de domenii socio-umaniste. Acest fenomen este de altfel justificat şi de faptul că majoritatea deţinătorilor de arhive cu valoare patrimonială deosebită nu le prezintă publicului larg sub formă de expoziţii şi nu colaborează cu alte organizaţii – de exemplu cu muzee – în această direcţie. contribuind deci la realizarea misiunii specifice. Realizarea acestora presupune însă nu numai investiţii suplimentare în organizarea lor. ele pot atrage numeroase categorii de public. dar şi unei audienţe mult mai largi.

să aibă o înţelegere mai largă asupra societăţii. atât în ceea ce priveşte obiectivele. Astfel trebuie identificate mai multe segmente de persoane interesate de oferta culturală specifică şi atragerea acestora. Valorificarea largă a patrimoniului şi democratizarea accesului generează alte dificultăţi de natură organizatorico-administrativă. 4 G. Pentru a se dezvolta programe publice adecvate. În urma „consumului” produsului oferit. a spaţiilor de primire şi informare. Trebuie asigurate pe scară mai largă şi serviciile auxiliare. iar tendinţa peste tot în lume este ca această pondere să scadă4. (1) Educarea unui public cât mai variat este obiectivul cel mai important al politicii de produs. relaxant şi chiar distractiv. Misiunea arhivei istorice/culturale poate fi atinsă. Les Services de Communication des Archieves au Public. Procesul de educare al publicului. ci să se bazeze pe comunicare şi interactivitate. p. iar aceste organizaţii trebuie să dezvolte o strategie de marketing care să vizeze popularizarea pe o scară tot mai largă a patrimoniului deţinut. Unele obiective sunt vizate pe termen lung.257 - . la fel ca şi în cazul muzeelor. şi trebuie urmărite cu consecvenţă de fiecare strategie şi program adoptate. 1994. social şi chiar politic este un alt obiectiv care ar trebui să fie urmărit pe termen lung de o arhivă. să îşi lărgească orizontul cultural. Drept urmare şi politicile de marketing abordate prezintă numeroase similitudini. 3-9 . conferinţe. cum ar fi vestiare. care să fie bine receptate de către public. istorici în general. utilizatorul trebuie să obţină informaţii culturale. Ermisse. nu ar trebui să fie de tip intrusiv şi persuasiv. (2) Crearea unui forum de discuţii pe teme de interes cultural.G.). altele pot fi vizate prin strategii şi programe derulate pe o perioadă mai scurtă de timp. K. spaţii de consultare a cataloagelor etc. Esenţial pentru acest lucru este fixarea obiectivelor acestei politici. telefon. respectiv strategii. care este în acelaşi timp esenţa misiunii specifice arhivei. este necesară definirea cu precizie a utilizatorilor acestor programe şi cunoaşterea lor în profunzime. Tot mai mult publicul larg este interesat de oferta arhivelor.deţinute la dispoziţia cercetătorilor şi prezentarea patrimoniului. Accesul corespunzător la materialul de arhivă pentru un număr mare de persoane determină lărgirea spaţiilor pentru studiu. În realitate. Se consideră a priori că majoritatea celor care solicită serviciile arhivelor istorice sunt cercetători. cât şi strategiile pe care organizaţia le poate adopta. a trecutului şi prezentului. prin oferta sa. Prin prezentarea tematică şi interpretarea patrimoniului deţinut. este posibil ca aceştia să nu se contituie într-o proporţie atât de mare din totalul clienţilor. prin proiectarea şi derularea consecventă unei politici de produs adecvate şi sistematice. produsele oferite trebuie să se constituie în subiecte de discuţie pe baza tematicii respective. De asemenea trebuie asigurată protecţia (securitatea şi integritatea fizică) a documentelor. Pentru a atinge acest obiectiv cu eficienţă este necesar ca educarea să se facă într-un mod interesant. să îşi îmbogăţească cunoştinţele.Saur. München. în primul rând. publicaţii etc. Acestea sunt o premisă indispensabilă pentru alegerea celei mai potrivite politici de produs. către diverse categorii de public. în modalităţi diferite (expoziţii.

(5) Atragerea „clienţilor” este un alt obiectiv general al politicii de produs. deci creşterea gradului de educaţie al publicului respectiv. printre altele. muzee şi alţi ofertanţi culturali. respectiv caracterul produselor oferite şi tipologia publicului ţintă vizat de fiecare program în parte. deoarece oferta arhivei nu pote fi substituită de nicio altă organizaţie. care sunt urmărite pe termen lung prin întreaga politică de produs a arhivei. ca şi al altor organizaţii. dar timpul liber al publicului ţintă este extrem de limitat. Obiectivele prezentate anterior sunt obiective generale strategice. În cazul arhivelor acest avantaj se evaluează vis-à-vis de organizaţiile cu care intră în competiţie pentru timpul liber al „clienţilor” potenţiali: alte arhive din localitatea respectivă. al fiecărei persoane în parte. Cu cât un anumit produs reuşeşte să atragă mai multe persoane. deci creşterea gradului de reţinere a informaţiilor şi mesajelor transmise prin intermediul lor.Astfel va creşte gradul de înţelegere a mesajelor. ci spre beneficiul societăţii. (4) Politica de produs are rolul. Principala modalitate de impunere pe piaţa culturală. interesul pentru diverse teme din sfera socio-culturalului. cu atât cresc şansele ca celelalte obiective ale politicii de produs să fie atinse. în cazul arhivelor. Pe lângă obiectivul strategic principal. creşterea gradului de satisfacţie al publicului – indicator legat direct de loialitate – atrage dupa sine creşterea interesului pentru tematica abordată de diferitele produse culturale oferite de arhivă. Alegerea unuia dintre ele influenţează hotărâtor şi abordarea strategică corespunzătoare politicii. op. televiziuni etc. Atragem atenţia că această competiţie este parţială. (3) Politica de produs. Se pot crea produse care să se adreseze unei categorii foarte largi de persoane.. prezentarea unor elemente patrimoniale nou achiziţinate. are rolul de a crea un avantaj competitiv5. sau produse „specializate” care să atragă cu precădere anumite segmente ale publicului. 5 J. să se formeze un grup de persoane fidele programelor şi produselor oferite. proiectarea de noi produse – mai atractive şi interdisciplinare. tactice. cit. respectiv de asimilare a informaţiilor noi şi de educaţie al publicului expus mesajelor transmise prin intermediul profuselor oferite. să creeze loialitate. p. fără intermedierea arhivei. respectiv pentru a avea cât mai mulţi vizitatori/clienţi. este creativitatea şi inovarea. 18 . dar care în plus să-şi dezvolte şi să continue în cadru privat. Loialitatea publicului trebuie să se transforme în interes pe termen lung pentru teme din domenii socio-culturale. dezbaterea de probleme de interes pentru un anumit moment. De exemplu. dar şi ale comunităţii/societăţii pe care o deserveşte. obiectiv direct al politicii de produs. se urmăresc şi obiective punctuale. Weerawardena. Acestea răspund necesităţilor de moment ale organizaţiei.258 - . Acest obiectiv nu trebuie urmărit (exclusiv) spre beneficiul arhivei. Mai exact aceasta înseamnă ca segmente tot mai variate de public să fie interesate în oferta culturală a arhivelor. Printre cele mai comune obiective de acest gen amintim: atragerea de noi segmente de clienţi.

Mai convenabilă. Se poate considera că în prezent Arhivele din România au această abordare. respectiv cele oferite pe lângă produsul de bază. este neindicată din perspectiva posibilităţii de atingere în condiţii optime a misiunii specifice. care fac parte din segmente diferite. Produsele dezvoltate în cadrul acestei abordări strategice generează dialogul şi determină interactivitatea cu diferite categorii de public. De asemenea. În acest fel se obţine fidelizarea publicului şi creşte atenţia acordată ofertei organizaţiei. Gradul de diferenţiere depinde de varietatea publicului vizat de oferta organizaţiei. Diferenţierea faţă de alţi ofertanţi de produse culturale Această abordare trebuie însoţită de o campanie de promovare care să scoată în evidenţă unicitatea ofertei. Această strategie ale trei alternative: strategie nediferenţiată. respectiv persoanele interesate de studierea documentelor . fiecare organizaţie de tip arhivă poate să aibă un magazin propriu a cărei ofertă să fie extrem de variată şi care să contribuie direct la atingerea misiunii prin educarea publicului. care corespunde proiectării unei oferte care se adresează în mod exclusiv unei categorii de public. Atragerea atenţiei opiniei publice asupra unor subiecte cu importanţă pentru dezvoltarea socio-culturală În acest caz se urmăreşte educarea publicului prin captarea interesului şi implicarea acestuia în a dezbate teme de interes general. se recomandă şi diversificarea acestora. Deoarece se crează mai multe produse pentru diferite categorii de public. Dezvoltarea relaţiilor cu terţii. 3. respectiv a ofertantului şi a patrimoniului deţinut şi gestionat de acesta. pe lângă serviciile de bază. dar şi la creşterea atractivităţii organizaţiei. abodarea poate fi nediferenţiată. Dezvoltarea ofertei de programe educaţionale.259 - . Strategia care determină atingerea misiunii în mod optim este strategia diferenţiată. deoarece numai o categorie restrânsă de persoane vor participa la forumul de discuţii generat. Patrimoniul cultural deţinut este prezentat în ipostaze din cele mai variate pentru a atrage cât mai multe persoane. diferenţiată sau concentrată. fapt ce determină ca patrimoniul pe care îl deţin să nu fie cunoscut de către majoritatea membrilor societăţii. iar impactul de ansamblu va fi indirect şi mai scăzut. Principalele abordări strategice ale unei organizaţii care gestionează arhive cu valoare de patrimoniu cultural naţional sunt: 1. 2. resursele consumate. servicii care facilitează accesul la acestea şi uşurează receptarea lor. iar aceştia să nu conştientizeze faptul că şi arhivele pot oferi programe culturale pentru ei. Ultima variantă. respectiv a ofertei auxiliare Un accent deosebit trebuie să se pună pe diversificarea ofertei culturale pentru publicul larg. în domenii socio-culturale. În ceea ce priveşte serviciile auxiliare. deoarece se adresează în special cercetătorilor. este strategia nediferenţiată. în special cu beneficiarii Un aspect important în cadrul acestei strategii este îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii-utilizatori ai arhivei. 4. respectiv costurile generate de această abordare sunt mai ridicate. De exemplu. din punct de vedere financiar. Cea din urmă este şi în acest caz cea mai puţin indicată. diferenţiată şi concentrată.

valorificându-se astfel într-o măsură mai mare patrimoniul deţinut şi crescând şi nivelul de educaţie al audienţei. ar trebui să abordeze o politică de dezvoltare a ofertei. La acesta se mai adaugă în unele cazuri. 6 H. I.) ar trebui abordată o politică specială. cafeterie etc. Avantajele acestei abordări sunt creşterea interesului faţă de organizaţie. Ar trebui să se urmărească consecvent şi atragerea altor categorii de public (de exemplu studenţi.deţinute. în prezent abordarea este pasivă. cam singura prioritate vizavi de public a majorităţii arihivelor româneşti. Arhivele istorice româneşti. dar care sunt cu totul nespecifice pentru ţara noastră. De altfel Arhivele Naţionale trebuie să acorde o atenţie mult mai mare segmentării publicului. menţinerea unor relaţii reciproc avantajoase cu alte organizaţii culturale. După cum se observă. în paralel cu îmbunătăţirea celei existente. p. societate sau comunităţi specifice. În timp ar trebui să se vizeze şi înnoirea ofertei cu produse şi servicii care sunt destul de familiare unor instituţii similare din ţările dezvoltate. turişti străini etc. cum ar fi programele educaţionale pentru copii. negestionând problemele legate de factori externi. oferta complementară (expoziţii temporare. respectiv de creştere a accesului publicului la patrimoniul cultural. iar în ultimă instanţă se crează premisele de atragere şi fidelizare a unor „clienţi”. în marea lor majoritate cercetători. Este adevărat că o strategie nediferenţiată care să se adreseze unei pieţe nesegmentate implică eforturi organizatorice şi. slăbiciuni interne (necesitatea modernizării şi a informatizării au fost menţionate distinct).) nu există – după ştiinţa noastră (cu excepţia comercializării directe de volume cu documentele deţinute). cum este situaţia Arhivelor Naţionale. Pentru soluţionarea acestora au fost identificate mai multe direcţii prioritare: îmbunătăţirea pregătirii personalului. în timp ce oferta educativă (programe publice educaţionale) şi cea suplimentară (magazin suveniruri.B Anghelescu. În prezent. Management pentru viitor – Biblioteci şi Arhive.260 - . familii.) decât cercetătorii. informatizarea. respectiv relaţia dintre instituţie şi diferite categorii de public. crearea premiselor de diversificare a ofertei prin realizarea de parteneriate. G. De altfel acest aspect este. În cazul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale dificultăţile majore identificate de către conducerea organizaţiei au fost6: probleme materiale. Din aceast punct de vedere. prelegeri) aproape că nu există pentru numeroase Arhive din România. cercetători etc. în sensul că nu se urmăreşte în mod activ atragerea a diverse categorii de public. Presa Universitară Clujană. 2000. ci se aşteaptă ca diverşi cercetători sau alte persoane interesate în anumite documente să vină să le solicite. educaţionale sau ale administraţiei publice. 175-177) . în prezent. Pentru fiecare dintre acestea („clienţi”. aceste abordări nu au în vedere decât situaţia din interiorul organizaţiei. Kiraly. atitudinea necorespunzătoare a unei părţi a elitei politice. dezvoltarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiului pentru depozitare. Cluj-Napoca. grupuri de interes. cu toate că se confruntă cu numeroase probleme generate de situaţia financiară dificilă a fondurilor şi prea multele priorităţi vizavi de conservarea corespunzătoare a documentelor.

Printre acestea din urmă menţionăm mai multe alternative: cursuri de limbi vechi de izvor. deoarece în prezent oferta sa pentru publicul nespecializat este foarte redusă şi oricare dintre strategii ar genera creşterea notorietăţii şi atragerea unui număr suplimentar de clienţi netradiţionali (adică excluzând cercetătorii în diferite ştiinţe socio-umaniste). -cooperarea cu alte organizaţii. Ţinând însă cont de importanţa deosebită a patrimoniului cultural deţinut. -oferirea de facilităţi şi produse speciale pentru specialiştii veniţi din afara localităţii.).probabil. universităţi. dar numărul de benefiari va fi relativ scăzut. şi produsele. Deoarece sunt mai multe tipuri de nevoi pe care oferta specifică Arhivelor Naţionale le poate satisface. De exemplu se pot dezvolta programe speciale pentru familii. prezentate într- un context mai larg.261 - . -interdisciplinaritatea ofertei. precum şi de faptul că organizaţia nu dispune în prezent de resurse foarte însemnate. De asemenea. respectiv de dezvoltare a ofertei. Considerăm în acest context că este necesară o strategie diferenţiată. În acest context se pot dezvolta şi oferi mai multe produse interesante pentru un număr mai mare de vizitatori. cât şi valorificarea complexă a arhivei. o direcţie importantă pe care trebuie să se meargă este dezvoltarea serviciilor oferite. care să genereze educarea unor segmente variate de public: -dezvoltarea unor produse cu valoare/semnificaţie locală. sau programe pentru studenţi. şi resurse mai puţine. Arhivele Naţionale Istorice Centrale ar putea aborda oricare dintre cele patru tipuri de strategii propuse. Această abordare va genera însă eforturi organizatorice . din ţară sau străinătate (arhive. În plus ar putea deveni în scurtă vreme o autoritate în problemele de natură socio-culturală care afectează societatea românească cu beneficii directe şi indirecte atât pe termen scurt cât şi lung (creşterea prestigiului şi a atractivităţii. propunem pentru început ca cea mai potrivită abordare - atragerea atenţiei opiniei publice asupra unor subiecte cu importanţă pentru dezvoltarea socio-culturală. în genul celor realizate de muzee. propunem urmărirea a mai multe direcţii. prezentarea tehnicilor de studiere şi conservare a documentelor vechi şi a altor unităţi arhivistice. în paralel cu valorificarea colecţiilor. trebuie personalizate. respectiv modul de relaţionare cu diverse categorii de public. îmbunătăţirea relaţiilor cu diferite grupuri de interes etc. -creşterea numărului de expoziţii realizate pe cont propriu şi în cooperare cu alte organizaţii culturale şi educaţionale. şi deci organizaţia poate să îşi îndeplinească mai bine misiunea sa socio-culturală şi educaţională. proiecţii de filme din arhive sau cursuri pe diferite teme – ilustrate cu documente sau alte materiale din patrimoniul cultural deţinut. organizaţii culturale etc. muzee.) În ceea ce priveşte politica de produs. care să determine atât creşterea numărului de clienţi-beneficiari. chiar dacă se vizează numai câteva categorii de public.

Episcopul Visarion Puiu. datorită miniaturilor de o fineţe deosebite – cum sunt hrisoavele lui Constantin Brâncoveanu. organizate de către instituţie. cafenea. Designul expoziţiei este clasic. librărie etc. Aceste servicii trebuie să meargă. De asemenea.). Alte documente au fost emise de Vlad Ţepeş. .suplimentare. respectiv sunt utilizate panouri care prezintă documente din arhiva istorică. Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român. spaţii expoziţionale speciale. enciclopedii. pe patru direcţii importante: . George Enescu etc. sau de alte organizaţii (muzee sau alte instituţii culturale). Publicul larg nu cunoaşte existenţa acestei expoziţii. deoarece ea nu este promovată. În holul Arhivelor Naţionale centrale este organizată o expoziţie permanentă. Familia regală.punerea la dispoziţia cercetătorilor şi a altor persoane interesate de patrimoniul deţinut a unor instrumente de lucru foarte utile. Documentele şi alte valori patrimoniale conservate şi gestionate de Arhivele Naţionale sunt prezentate publicului larg în cadrul unor expoziţii.regăsirea rapidă a documentelor solicitate de clienţi. hârtie sau alte suporturi. baze de date pentru documentele proprii sau din alte fonduri ale unor arhive importante. unele dintre aceste expoziţii sunt realizate cu ajutorul documentelor deţinute de Arhivele Naţionale dar în altă localitate. Alte expoziţii sunt legate de evenimente sau personalităţi sărbătorite în anul respectiv – cum este cazul expoziţiei dedicate lui Ştefan cel Mare şi organizate în anul 2004. informaţii de specialitate diverse. După cum se observă.). Cel mai vechi document prezentat datează de la 1392. inclusiv legate de pregătirea personalului şi resurse mai mari. piesele expuse sunt deosebite.) După cum se observă multe dintre temele abordate sunt foarte importante pentru înţelegerea mai bună a istoriei.informarea computerizată – materializată în mai mutle facilităţi: internet şi intranet. respectiv a factorilor care au dus la situaţia în care se află societatea românească în prezent.diversificarea serviciilor care să ducă la creşterea confortului clienţilor (ziare. Un aspect la care organizatorii ar mai putea lucra pentru a creşte gradul de atractivitate şi înţelegere a acestei expoziţii este oferirea unor explicaţii mai detaliate. . Unele documente sunt extrem de spectaculoase. Ştefan Cantacuzino sau Matei Ghica. unele dintre ele cu sigiliile unora dintre cele mai reprezentative personalităţi istorice. pe pergament. Mihai Viteazu. sau chiar locaţie decât sediul arhivelor – în anul 2004 a fost organizată o expoziţie dedicată lui Aurelian Sacerdoţeanu la Râmnicu Vâlcea. Anual se organizează aproximativ cinci expoziţii temporare. care să fie permanent actualizate (dicţionare.262 - . iar în anul 2005 Arhivele Naţionale au fost prezente . Antim Ivireanu şi alte persoane care au marcat istoria Ţărilor Române. credem noi. Obiectele prezentate însă au o valoare deosebită: documente istorice. dar expoziţia nu este vizitată decât de către persoanele venite pentru alte treburi la Arhivele Naţionale. culegeri de documente etc. Tematica acestor expoziţii este foarte diversă (exemple din ultimii doi ani: Făurirea statului român modern la 1859. .

ci şi intelectuali şi cercetători care se ocupă cu studiul documentelor istorice.la aniversarea la Sibiu a 50 de ani de la moartea lui George Enescu. tehnici de conservare. expoziţii. arhivistică. studii de istorie. Această deschidere este foarte importantă şi trebuie să fie încurajată pentru a dezvolta imaginea organizaţiei şi pentru a face cunoscute valorile deosebite deţinute în rândul unui public cât mai larg. documente. Au existat însă şi anterior câteva publicaţii ale Arhivelor Statului.263 - . promovată de către direcţia centrală ca program pentru promovarea patrimoniului documentar naţional. opinii. cât şi în străinătate. care se organizează anual. Manifestarea a cuprins numeroase manifestări: simpozioane. ştiinţe auxiliare ale istoriei. care apare din anul 1924. a avut o amploare neobişnuită în anul 2005. La publicaţie colaborează nu numai personalul de specialitate al Arhivelor Naţionale. respectiv în 1866 şi 1869. De asemenea. „Revista Arhivelor” este cel mai important instrument de popularizare şi educare al Arhivelor Naţionale Istorice. De asemenea toate Direcţiile judeţene au organizat. prezentări şi lansări de carte. Revista are menirea de a sprijini şi populariza cercetarea ştiinţifică a documentelor deţinute. Din nefericire . Fiecare număr al publicaţiei este structurat pe mai multe secţii: editorial. punerea în valoare a documentelor din Fondul Arhivistic Naţional. funcţionari superiori ai instituţiei din direcţia centrală şi direcţiile judeţene. informarea celor interesaţi de acest domeniu cu privire la ultimele evenimente. mici manifestări pentru a marca această săptămână. concerte. dezvoltarea şi popularizarea celor mai bune practici în domeniul gestionării arhivelor. Acelaşi rol important îl au şi celelalte publicaţii ale Arhivelor Naţionale. Amploarea şi tematica acestora variază foarte mult. unde au avut loc în perioada 20-24 iunie. Săptămâna Arhivelor. noua politică urmată cu consecvenţă în prezent de către Arhivele Naţionale a fost încă o dată subliniată prin includerea în program a manifestării Porţi deschise. dar şi unele studii ale angajaţilor şi colaboratorilor instituţiei. „Revista Arhivelor” este periodicul de specialitate al Arhivelor Naţionale. Deschiderea spre exterior. reglementări legale etc. congrese. conferinţe. care a permis reprezentanţilor mass-media să se familiarizeze cu activitatea Arhivelor Naţionale şi cu valoarea şi importanţa deosebită a patrimoniului deţinut şi gestionat. Aceasta a fost organizată în 3 oraşe diferite (Bucureşti. Sibiu şi Braşov). Marea majoritate a acestora sunt colecţii de documente pe diverse teme istorice şi sociale. separat. Personalul arhivelor participă la astfel de manifestări atât în Bucureşti/ţară. O tendinţă care se manifestă începând cu anul 2005 este sporirea atractivităţii acestor manifestări prin organizarea unor evenimente asociate – de exemplu în cadrul simpozionului dedicat lui George Enescu a fost organizat şi un miniconcert. O altă modalitate foarte importantă de transmitere a informaţiilor cu privire la patrimoniul gestionat şi popularizarea documentelor şi valorilor deţinute se face şi prin intermediul simpozioanelor de tot felul: convocări. miscellaneus şi recenzii. De asemenea şi instituţia organizează anual astfel de manifestări.

Aplicarea teoriilor şi tehnicilor de marketing ar putea determina. Arhivele Naţionale pot fi un exemplu pentru alte arhive din ţară. sau dezvoltarea imaginii publice a organizaţiilor respective. pentru toate tipurile de arhive.reţeaua de distribuţie a acestora este destul de limitată – principalul loc de desfacere fiind chiar la sediul central al Arhivelor Naţionale. lărgirea modalităţilor de valorificare a patrimoniului deţinut şi a ariei de valorificare a acestuia. Zusammenfassung Der Beitrag schlägt mehrere Marketingstrategien für das öffentliche Angebot des Rumänischen Nationalarchivs vor. dinamizarea ofertei publice şi creşterea atractivităţii acesteia. so dass einerseits die Einrichtung besser bekannt wird und andererseits die Benutzer sich besser orientieren können und zufriedener mit den Dienstleistungen der Institution sein werden. stimularea activităţii personalului. . îndeplinirea în condiţii optime o misiunilor specifice prin: eficientizarea activităţii.264 - . În ciuda lipsurilor legate de o ofertă mai dinamică care să vizeze publicul larg.

reacţie bruscă de oxidare sau de descompunere. care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere. care produce o creştere de temperatură. flacără. elemente de protecţie a golurilor. instalaţii speciale pentru stins incendii. de presiune sau ambele simultan. clapete antifoc montate pe tubulaturi de ventilaţie. Atmosferă explozivă . pentru care. Protecţia activă la incendiu . fără intervenţia factorului uman (regim de funcţionare automatizat). la inflamare/autoinflamare. arderea se propagă în tot amestecul.reprezintă o formă de protecţie materializată prin instalaţii/utilaje care. MĂSURI GENERALE DE PREVENIRE A INCENDIILOR Garibald POPESCU Emanuel DARIE Dragoş -Iulian PAVEL 1. limitarea clasei de combustibilitate prin ignifugarea materialelor combustibile sau prin termoprotecţia structurilor metalice. SPAŢII CU DESTINAŢIE DE ARHIVE.265 - . devin operabile/aplicabile/utilizabile. care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu. în condiţii atmosferice normale şi concentraţii cuprinse între limitele inferioară şi superioară de explozie. uşi antifoc. Explozie . Incendiu . temperatura este necesar şi suficient să fie cuprinsă între limitele de temperatură -20°C şi +40°C. . prin: instalaţii speciale de semnalizare. utilizarea materialelor incombustibile.Terminologie Protecţia pasivă la incendiu . asigurarea căilor de evacuare etc. condiţiile atmosferice normale sunt considerate ca fiind: presiunile totale ale amestecului cuprinse între limitele 0. destinaţia clădirii. în funcţie de categoria de pericol de incendiu. suprafaţa construită. aprindere/autoaprindere. efracţie etc.amestec de gaze. gradul de rezistenţă la foc corelat cu: numărul de niveluri.11 MPa. acestea se realizează în principal. protecţia se materializată prin compartimente de incendiu cu pereţi rezistenţi la incendiu.ardere autoîntreţinută. trape de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi. vapori sau pulberi/prafuri combusti- bile cu aer. densitatea de sarcină termică.08 MPa şi 0.reprezintă o formă de protecţie structurală care se alege de către proiectant. în cazul unui incendiu. elemente de detecţie/detectoare pentru: fum/gaze.

să se producă. pulberi /prafuri aflate între limitele de inflamabilitate / aprindere. constituită din patru subcategorii conceptuale principale. Limită superioară de inflamabilitate . agenţii materiali participanţi la iniţiere precum şi condiţiile de stare materială necesare să fie întrunite în timp şi spaţiu. (1) în care ∆ arderii = f1 ( x 2 . x1 . Limită inferioară de explozie . Prevenire a incendiilor . Limită superioară de explozie .266 - . în condiţii de încercare specificate. x 4 ) = f (∆ arderii . x31 . mijlocului probabil de aprindere.concentraţia maximă de gaz în aer peste care nu mai are loc propagarea unei flăcări. a vaporilor sau a pulberilor /prafurilor combustibile în aer. etc. un lichid degajă o cantitate suficientă de vapori inflamabili pentru a produce o aprindere de scurtă durată. pentru ca un astfel de eveniment. x 2 . (2) . x 4 ) . primului material care a fost aprins. ceţuri (G.măsuri prealabile destinate să împiedice iniţierea unor incendii şi/sau să limiteze efectele acestora. la care se poate genera explozia.rezultat/consecinţă a unui complex de fenomene fizico . la care se poate genera explozia. Limită inferioară de inflamabilitate. x31 . a vaporilor sau a pulberilor (prafurilor) combustibile în aer.concentraţia minimă de gaz în aer. sub care nu mai are loc propagarea unei flăcări în prezenţa unei surse de aprindere. împrejurarea determinantă. Cauză a unui incendiu .). peste limita superioară de explozie amestecul nu poate să genereze explozie. x 4 ) = f ( x1 .valoarea minimă a energiei din canalul unei descărcări electrice care conduce la aprinderea unui amestec inflamabil de aer cu gaze.L.temperatura minimă. datorită defici- tului de aer. sediile materiale de apariţie şi dezvoltare ale acestor fenomene. datorită exce- dentului de aer. 2.chimice.temperatura minimă la care un material com- bustibil degajă vapori sau gaze combustibile într-o anumită cantitate.concentraţia minimă a gazelor.concentraţia maximă a gazelor. astfel încât după inflamarea lor de la o sursă de aprindere materialul continuă să ardă fără aport caloric din exterior. x32 ) . cuprinde fenomene şi procese cauzatoare (iniţiatoare). în contact cu o sursă de aprindere. vapori. începând de la care. Energie minimă de aprindere . Ecuaţia cauzei unui incendiu Incendiul se poate defini prin intermediul ecuaţiei: incendiu = f ( x1 . sub limita inferioară de explozie amestecul nu poate să genereze explozie. Temperatură de inflamabilitate . x32 . x3 .P. x 2 . stabilirea unei cauze de incendiu constă în identificarea: sursei probabile de aprindere. Temperatură de aprindere .

măsuri specifice de prevenire a incendiilor.) care se poate aprinde. Pentru generarea temperaturilor de: aprindere sau inflamare după caz.aerul atmosferic care.mijloacele de aprindere. . în care ∆ arderii poartă numele de triunghiul arderii.măsuri de prevenire a incendiilor cu specific electric. admit proprietatea că pot fi dependente sau independente unele în raport cu celelalte.împrejurarea.măsuri cu caracter general de prevenire a incendiilor. . este necesar ca variabila x 2 să genereze energie suficientă pentru iniţierea unui eveniment de tip incendiu / explozie. .4 precum şi variabilele intermediare. x31 - primul material care se poate aprinde. . la presiune atmosferică ( ≅ 0.1 MPa). .măsuri de stingere a incendiilor . sunt dependente de timpul t şi de spaţiul s . .reprezintă triunghiul arderii pentru faza de iniţiere a incendiului. x 4 . k = 1. k = 1. dacă un incendiu.4 . 3.în raport cu elementele care constituie cauza de incendiu: . spre exemplu. atunci cauza acelui incendiu este scurtcircuitul electric.sursa (cu natură electrică sau neelectrică). x32 . Variabilele x k .267 - . x 2 . .împrejurările determinante. pentru a contribui la iniţierea unui incendiu este necesar şi suficient să conţină oxigen în aer atmosferic. Măsuri de prevenire/stingere a incendiilor la arhive Măsurile de prevenire/stingere a incendiilor în cazul destinaţiilor de tip arhivă.în raport cu tipul măsurilor de protecţie la incendiu: .sursele de aprindere. Cauza unui incendiu poartă numele sursei. s - momentul de timp respectiv spaţiul(volumul) la/în care se realizează simultan condiţiile enunţate mai sus. . are ca sursă un scurtcircuit electric. .măsuri de prevenire a incendiilor. s ) .în raport cu tipul măsurilor de prevenire la incendiu: . Variabilele care intervin în ecuaţia (1) sunt: x1 este mijlocul sau elemente componente din structura sa .în raport cu tipul surselor de energie: . t. adică: x k = x k (t .primul material (solide. (3) cu particularitatea că acestea.măsuri de prevenire a incendiilor cu specific neelectric. în limitele (16…21)%. se pot clasifica astfel: . vapori etc.

Elemente generale de teoria arderii Pentru a înţelege unele elemente de fenomen. Tabelul nr. prin aplicarea unor măsuri de prevenire. cât şi din partea beneficiarului controlului: operator economic privat/de stat . . pentru a realiza această stare de fenomen. 4. Tipologia principalelor surse de incendiu În tabelul nr. Jar sau scântei (inclusiv ţigara) frecare. . notată prin x 4 ): .. cu atât măsurile de prevenire a incendiilor care trebuie aplicate. este necesară suprimarea/anularea unei variabile (spre exemplu. determinat de variabila împrejurare. se prezintă tipologia unor surse (x2).protecţie activă . pentru a realiza prevenirea unui astfel de fenomen. 1 Surse probabile de aprindere Surse (fenomene) de natură electrică Arc sau scânteie electrică Scurtcircuit electric Efectul termic al curentului Electricitate statică Surse (fenomene) de natură neelectrică Flacăra deschisă Autoaprindere Flacăra închisă Reacţie chimică Efect termic (căldură prin Explozie. efectul termic al unor substanţe conducţie.1. .incendiul este iniţiat în mod necontrolat: pentru aceasta. vor fi mai multe. rezultând costuri mai mari de timp şi resurse materiale/investiţii.incendiul se iniţiază şi se dezvoltă în mod necontrolat (fără prezenţa factorului uman/dar prin intermediul său. se pune în discuţie existenţa unui incendiu (iniţiere/generare şi după caz dezvoltare). este necesar şi suficient ca cel puţin o singură variabilă din ecuaţia cauzei de incendiu să nu se materializeze fizic/chimic.268 - . x 2 ). abraziune) 5. după cum urmează : . prin intermediul cărora se pot genera incendii în cazul unei arhive.în raport cu tipul/natura protecţiei la incendiu: . instituţie publică etc. este necesară realizarea simultană a parametrilor/variabilelor care constituie ecuaţia dată de relaţia (1). convecţie sau incendiare aprinse radiaţie) Frecare Trăsnet Scântei mecanice (de: şoc. atât din partea inspectorului de pompieri. cu cât numărul variabilelor care trebuie suprimate/controlate este mai mare.protecţie pasivă . responsabilului de prevenire şi stingere a incendiilor etc.

[2] Popescu.) sau a unei mirişti. care se dezvoltă în prezenţa ' variabilelor x31 . Editura Tehnică.incendiul se dezvoltă necontrolat (arderea a fost iniţiată. care într-o măsură mai mare sau mai mică îşi modifică concentraţia definită anterior. allgemeine Vorbeugungsmaßnahmen gegen Brände. reprezintă un incendiu controlat. porumb etc.materialul combustibil supus procesului de ardere(care poate fi constituit în cotă parte. ca arderea/combustia să scape de sub control. Pentru controlul unui incendiu.. are loc în faza de post-iniţiere): în acest caz. 1993.incendiul de dezvoltă în mod controlat (în prezenţa/cu acţiunea factorului uman): . prin stingere/prevenire.aer (oxigen impurificat).Prevenirea incendiilor. se distrug prin ardere în mod controlat/supravegheat deşeuri într-o locaţie/spaţiu definit/prestabilit sau se realizează curăţirea unui teren care a conţinut cereale(grâu. spre exemplu. . în funcţie de caracteristicile constructive ale clădirii (spaţii închise/ deschise în raport cu mediul. Zusammenfassung Der vorliegende Beitrag behandelt terminologische Elemente. se utilizează pentru astfel de situaţii şi termenul de foc. G . sowie allgemeine Aspekte über die Brandursachen und die Theorie der Verbrennung. (4) pentru controlul fenomenului. . Note de Curs. ca fiind primul material combustibil. este necesar să se acţioneze cel puţin asupra uneia dintre cele trei variabile. corespunde situaţiei în care. sursa de natură termică.269 - . 2006. un altul sau mai multe ' altele) şi x32 .Agenda Pompierului. volumul încăperilor etc. convecţie şi conducţie) generată urmare combustiei incendiului. cel puţin asupra unei variabile din cele trei determinate de tripletul care constituie triunghiul arderii dat de relaţia. în acest caz. definită de variabila x 2' . în mod curent/particular.acest caz.). arderea/combustia astfel generată. este necesar şi suficient să se acţioneze prin metode specifice. BIBLIOGRAFIE [1] Bălulescu P. şi să degenereze la vecinătăţi. x31 ' ' . materializată prin efectul termic al căldurii (radiaţie.). prin intermediul elementelor/variabilelor care constituie triunghiul arderii: ∆' arderii = f 1 ( x 2' . Crăciun I. x32 ). . Bucureşti. după iniţierea incendiului. Facultatea de Pompieri. . există riscul. fenomenul reprezintă o ardere/combustie necontrolată. umiditate etc. în sensul unui incendiu controlat. natura destinaţiei/tipul procesului tehnologic etc. care se realizează/coexistă fizic/chimic. starea atmosferică (presiune. prin incendierea resturilor de pe aceasta.

Bucureşti. 2003. Dan Berindei. Selecţia textelor … de dr. 140. Pârvan şi alţi istorici şi filologi). Bucureşti. (Georgeta Penelea). ce fusese de curând ales preşedinte al Academiei Române (21 martie 1882). p. 1903. 173968). STURDZA G. şi adăug. p. Istoria Academiei Române (1866 – 2006) – 140 de ani de existenţă. la 7 mai 1882. Bucureşti. I. de arte grafice „Carol Göbl”.A.R. început cu câţiva ani înainte şi continuat în deceniile următoare. A. cu un Cuvânt înainte de acad. discursuri. Dare de seamă despre colecţiunea de documente istorice române aflate la Wiesbaden. şi dezb. p. de arte grafice „Carol Göbl”. MIHĂILĂ Cu 125 de ani în urmă. Bucureşti. Din patrimoniul Arhivelor Naţionale. + 1 pl. Ediţia 3. Tom. p. p. Editura Academiei Române. Inst. Bianu. Cuvânt înainte de acad. Inst. Dimitrie A.p. 1903. portrete şi evocări academice. Rusu. 24 p. Acad. Academia Română – Domnului Dimitrie A. 1882 – 1883. Sturdza. Dimitrie A. reprodus în: Arhivele Naţionale ale României. Sturdza. 4. 154 p. coordonator ştiinţific: acad. Rusu. 2006. 150 – 151. Secţ. Sturdza. Eugen Simion. 1888. cota: II. Dan Berindei. Argument de prof. 305 – 306: Sturdza. 1884. Membrii Academiei Române. cunoscutul istoric şi om politic Dimitrie A. Acte. Bogdan. I. Laconismul ce şi-l impusese l-a oprit să dea amănunte. 1978. Bucureşti. DO DOCUMENTE „COLECŢIUNEA DE DOCUMENTE ISTORICE ROMÂNE AFLATE LA WIESBADEN” ŞI DONATE ACADEMIEI ROMÂNE DE DIMITRIE A. Dimitrie A. Editura Enciclopedică – Editura Academiei Române. 119. Dr. Album de documente. la împlinirea celor şaptezeci de ani.270 - . univ. II. (articole semnate de N. Introducere de prof. donaţii. Pagini din istoria Academiei Române (1866-1948). 6). 121 – 141). Serbare la împlinirea vârstei de 70 de ani. extras din „Analele Academiei Române”. Corneliu Mihail Lungu. dona acesteia. 25 fevruarie 1903. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2006.] (B. documente vechi şi noi). Sturdza. Sturdza (colecţii numismatice. Informaţii bio-bibliografice esenţiale despre această „personalitate politică şi culturală marcantă a României moderne”: Enciclopedia istoriografiei româneşti. Donaţia respectivă se înscrie într-un şir de astfel de acţiuni generoase ale lui D. 2 Vezi: „Analele Academiei Române”. rev. univ. V. Marcel–Dumitru Ciucă. şi 7 ale unor boieri. în şedinţa consacrată primei aniversări a proclamării Regatului României1. Bucureşti. între altele: Cuvântarea rostită de D-l Dimitrie Sturdza…. VIII. dr. Dorina N. 106. p. 173. Tom. 1866 – 2003. Dicţionar. Bucureşti. dr. V. Secţiunea adm. dintre cari unele de o mare însemnătate”: 12 scrisori trimise judelui şi pârgarilor braşoveni de domni ai Ţării Româneşti.. Sturdza (10 martie 1833 – 8 octombrie 1914). (Cuprinde. vezi: Prinos lui D. D. în lungul răstimp de la 1432 până la 1752. A. Ştefan Ştefănescu. [X] + 436 p. manuscrise. aceeaşi editură. Seria II. Dorina N. 39 – .. Onciul. 2007. Bucureşti. Seria II. „nouăsprezece documente. în 1 Vezi actul oficial din 10/22 mai 1881. 25 februarie 1903 [7 f.. Iorga. începând din 17082. + 4 stampe (Citatul la p. 794 – 795.

1913). CVIII + 400 p. ajungând la cunoştinţa descoperirii. documentele slavo-române privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Transilvania şi mai ales cu Braşovul.P. care-i datora atât de mult în orientarea sa ştiinţifică3. originar din acest oraş. G. care era ministru şi. în două exemplare. 51. III. prin îngrijirea lui Gr. databilă în anii 1551 – 1558). împreună cu următoarele. studiu introductiv şi note de G. Panaitescu. editat şi studiat de B. în continuare. Vol. IX – XI. Editura Ştiinţifică. împreună cu profesorul bulgar L. Bucureşti. dădea câteva amănunte. Abia mai târziu. Bucureşti.1906. peste două decenii. XV şi XVI. 12. cu câţiva ani mai înainte. care ar fi urmat să cuprindă documentele din aprilie 1508 până în 1591. Sturdza. Gabriel Ştrempel. bilingvă slavo- română (nr. scria în Introducerea volumului I: „Documentele ce se publică în această carte se păstrează aproape toate în arhivul municipal al Braşovului. 17 – 19. De vânzare prin Librăria „Cartea Românească”. la p. Tocilescu pregătea publicarea textelor şi . în text original slav însoţit de traducere românească. 5 Vezi I. Socec.A. p. iar Tocilescu să păstreze un exemplar. I . editată de G. 53 – 54. în Atelierele Adolf Holzhausen S-sori. Socec.II. 44. M. în 18815 . Giuglea (1910 – 1912) şi de Constantin Găluşcă (Halle a.271 - . Bogdan. cele mai vechi sunt: Psaltirea Voroneţeană. pe care le ştim cu certitudine că provin din biblioteca lui” D. Inst. 1959. 1583 – 1619). 15.R. în traducere şi sub formă de regeste (1902). Acesta i le-a semnalat în vara anului 1895. S. 4 Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. Cu o prefaţă de Emil Petrovici. în Darea de seamă despre colecţiunea de documente istorice române aflate la Wiesbaden. 3 Vezi: Ioan Bogdan. pe care le deţinea desigur de la generosul donator. 119 – 120. 1413 – 1508. + 26 planşe. Bucureşti. 693. Prezintă un deosebit interes informaţiile comunicate. cu zelul lui obişnuit pentru cele istorice. Bucureşti. Hasdeu (1879) şi. p. Ediţie îngrijită. P. p.afară de titlu. 214 – 215).R. Bianu. o primă formă a Introducerii). Bucureşti. Texte slave cu traduceri. P. Scrieri alese. 16 p. urmând ca un exemplar să fie dat Academiei... D-l Sturdza găsise anume şi cumpărase. Editând. Însemnare premergătoare. 447. în 1905 . 62 – 64. 50. la p. privitoare la modul în care achiziţionase preţioasele documente. Catalogul manuscriselor româneşti. Socec. p. de Gh. şi Codex Sturdzanus (nr. I – LXXXVI. 1905. a dispus şi s-a făcut fotografierea tuturor documentelor. 53 – 58. VII şi manuscrisele nr. IV: B. 1905. 8. din arhivele oraşelor Braşov şi Bistriţa. Sturdza.. Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R. Mihăilă. XV. 1342 – 1603.G. 11. P. I. Ioan Bogdan. 1992. p. Bianu: „Răposatul Tocilescu. reproduse în Scrieri alese. la: 534 documente istorice slavo-române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul. care – cu o singură excepţie – sunt doar traduse sau rezumate în ediţia precedentă: Documente şi regeste privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ungaria în secolul XV şi XVI (Bucureşti. iar peste trei ani (1905). a comunicat-o lui D. de la un anticar din 40. aceeaşi editură. Chivu (1993). de I. Stenner”4.).Vol. unele de o vechime remarcabilă. Sturdza. 1913) –. 4414 – 5920. A. adnotaţiuni istorice şi o introducere asupra diplomaticei vechi româneşti de I. Miletici. 75. savantul. (citatul. căuta „documente asemănătoare cu cele ce publicase D-l D. ca adaos la primul volum al Documentelor (…). 1902. 443 – 446: „printre cele 150 manuscrise româneşti. Volumul I. Din păcate – angajat. Ele au fost găsite cu ocazia nouei orânduiri a arhivului. mai întâi. de arte grafice Carol Göbl. începând din 1904. înainte de 1888 (mai exact. primul titular al catedrei de slavistică de la Universitatea din Bucureşti. 1931. Tocilescu. tipărite la Viena. 1968. la pregătirea şi publicarea Documentelor lui Ştefan cel Mare (Vol. Bucureşti. în original şi în transpunere românească. Editura Academiei. în anii din urmă. întreprinsă în 1886 de fostul arhivar. D-l Fr. după care să pregătească publicarea lor (…). când. Album paleografic cuprinzând douăzeci şi şase de facsimile de documente româneşti din sec. Ioan Bogdan n-a mai avut răgazul să tipărească volumul al II-lea.

în nota 3 (p. 534 documente. Ioan Bogdan a reuşit să le atribuie cu exactitate (1902. 9. că sânt «valahe»”6. p. vezi. Bucureşti. întocmit de P. 1922). unul din fiii lui Mircea cel Bătrân. 40 – 41. trecut în 1974 la Arhivele Naţionale ale României. Nicolaescu.. Bucureşti. 7 – 12). 498). Ştefan Pascu. Diplomatica slavo-română. nr. Editura Academiei. întocmit de Acad. Cartea Românească.N. I. XXI/201. A. Sturdza. Introducere. Bucureşti. d-l E. Fond B. p. 290 – 291. Dare de seamă. Bogdan. I. 29. Damaschin Mioc. R. acestea au fost în posesia „lui Freihen von Reden (…). planşa III şi p. cum erau d-l profesor Stoica Nicolaescu. databilă în 1432. născut român basarabean şi ajuns profesor la Universitatea din St. însoţindu-le de traducerea revizuită şi de note explicative. căruia-i porunceşte să înapoieze lui Lal calul ce i l-a luat (D. Nicolaescu. p. fiul lui Mircea Vodă cel Bătrân. 9 – 10. 534 documente.R. databilă în anii 1437 – 1446. 23. XXIX. 202/XXI. răposatul profesor Pol. Bucureşti. 2) Scrisoarea aceluiaşi domn. Ele fuseseră înstrăinate din arhivul oraşului înainte de noua lui orânduire. Domnia lui Alexandru Vodă Aldea. 22. cel mult. p. A. Konrad G. ale căror traduceri au fost realizate de B. care a colaborat şi la transcrierea textelor originale şi la traducerea lor.Wiesbaden nouăsprezece documente. Acestea sunt. nr. Documenta Romaniae Historica. Vezi însemnările din dosul documentelor cu signatura 201/XXI. 1977. XVI. toate scrisori domneşti şi boiereşti adresate judelui şi pârgarilor din Braşov. D. 132 (cu bibliografia anterioară). 191. Constantin Cihodaru. Sturdza. 30. 204/XXI”. 1956. cărora le cere să dea crezare celor ce va spune trimisul său. 23 – 24. X) – . trecut la A. Petersburg.. martie – 1436. pe când predecesorii d-lui Stenner sau nu ştiau de existenţa lor sau nu bănuiau importanţa acestor acte. de la începutul secolului al XX-lea. . 3) Scrisoarea lui Vlad Dracul. fost profesor la Universitatea din Cernăuţi” (p. Panaitescu şi Damaschin Mioc. 40 – 417). Ţara Românească. decembrie.A. p. pe scurt. D. V – VI) şi să le tipărească în ediţia din 1905. Bogdan. Bogdan. 15). XIX. Sârcu. arheologie şi filologie”. în ordine cronologică: 1) Scrisoarea lui Alexandru Aldea. Ioan Bogdan conchidea: „Broşura d-lui Sturdza e foarte importantă prin frumoasele facsimile de documente şi peceţi şi prin reflexiunile ce conţine asupra celor două steme ale domnilor români”. XXI/202.A. p. Volumul I (1222 – 1456). Bogdan. Documente. Descriind. nr. Vol. p. traducerea lor cu ajutorul câtorva slavişti. 8 Reprodusă ulterior: St. Documente Istorice XXI/202. H. p. p. nr. IV.R. în Documente privind istoria României. II. Relaţii între Ţările Române. Întrucât niciuna nu era datată.272 - . 71. iar cronologia domnilor (cu nume uneori identice) a putut fi stabilită abia după cercetările detaliate ale lui N. Volumul I (1247 – 1500). 7 Reprodusă ulterior: St. Iorga. Viorica Pervain. Editura Academiei.R. Editura Academiei. P. p. Documente. de asemenea: Damian P. Gündisch. databilă 1431. P. nr. Cele trei planşe în culori reproduc 5 documente slavo-române din secolul al XV-lea. Hasdeu (p. conţinutul ediţiei lui Dimitrie A. B. planşa III şi p. către pârgarii braşoveni. nr. Dare de seamă. prin care cere braşovenilor ajutor grabnic împotriva turcilor (D. Kozak. Sturdza. mai. 6 Ca şi alte documente înstrăinate – precizează I. 1922 (Extras din „Revista pentru istorie. 1966. către Bratul al lui Sumarin. Domnia lui Alexandru Vodă Aldea. Documente Istorice XXI/201. Fond B. pe care ei nu le puteau înţelege şi de care presupuneau.

Aldea ar fi vrut să reziste: dovadă sunt scrisorile succesive şi aproape disperate pe care le 9 Reprodusă ulterior: 534 documente.R. I. Documente Istorice XXI/203. Tudor logofătul (D. 85. Gheorghe Ştefan (16 mai 1658). în ediţiile sale (1902. Vom încheia scurta noastră evocare. 12 Dare de seamă. apoi de Stoica Nicolaescu (1922. CII.273 - . apoi apropierea care survenise în ultimul timp între Alexandru cel Bun şi Sigismund al Ungariei. nr. planşa II şi p. p. trecut la A. Radul (D. Dare de seamă. 231. Documente Istorice XXI/200. A. I. din anii 1651 . 18). XXI/200. „mai curând. întâia dintre scrisorile – zece păstrate – trimise de Alexandru Aldea.N. D.. nr. p. D.N. prin care acesta reproşează pârgarilor braşoveni că îi opresc transporturile de scuturi.. p.A. vol. 11 – 12. 128 – 12910). 40 – 54). Fond B. ceea ce însemna constituirea unui grup important şi solidar de forţe creştine. D. 1905. nr. Sturdza publică 7 scrisori domneşti în limba română. p. nr. 99. fier. 195 – 19611). fond B. precum şi alte 6 scrisori ale unor boieri. I. trimise pârgarilor braşoveni de: Matei Basarab (9 mai 1651). 11 – 47) şi.R. care se dovedeşte a fi. decât de la sfârşitul domniei” – notă similară celor de la documentele LX şi LXI.R. Bogdan. R. Constantin Brâncoveanu (8 aprilie 1701).. timişorene şi sibiene în răstimpul mai 1432 . D. A. 5) Scrisoarea lui Vlad Călugărul. p. 13 Vezi. în primul rând. principesă a Transilvaniei către Martin Kérei (25 august 1685. p. 53.A. Vasile Lupu (13 octombrie 1652). 160. D. 53.R. XXI/203. A. 4) Scrisoarea lui Basarab Laiotă. după fotocopia lui D. nr. nr. Documente. în Istoria Românilor: „Faptul că Aldea luase domnia numai cu ajutor moldovean (…). autorităţilor braşovene. p. din 16 iulie. domn al Ţării Româneşti (martie 1431 – 1436). 199. 84 – 859). Documente. Documente). 204. trecut la A.decembrie 143313. LXII. Constantin C. de la începutul. 10 Reprodusă ulterior: 534 documente. al 19-lea document este o scrisoare a Anei Bornemisza. R. primul document dintre cele cinci slavo-române. p. p. făcură pe sultanul Murad să ordone în vara anului 1431 o expediţie împotriva Ţărilor Româneşti. I. 192 – 195. Dare de seamă.176112. Documente Istorice XXI/204. Fond B. reproducând din nou. H. de autorii sintezelor istorice din deceniile următoare. planşa II şi p. nr. A. p. XXI/204. Astfel.R. p.A. 11 Reprodusă ulterior:534 documente. Constantin Mavrocordat (3 august 1745) şi Grigore II Ghica (11 martie1749 şi 14 august 1752). de exemplu. 25 – 34. 12 . Valoarea lor informativă a fost subliniată de Ioan Bogdan.A. 329. 197. Sturdza.. evident. Sturdza. Documente. p. I. 291 – 300 (cu bibliografia anterioară. Sturdza. 166. vezi p. . cărora le cere să dea crezare celor ce va spune trimisul său. Sturdza. 94 – 95. diverse arme şi toate mărfurile (D. către judele şi pârgarii braşoveni. nr. Bogdan. trecut la A. 7. După aceste 5 scrisori slavo-române. planşa I şi p. 203. I. într-unul din anii 1491 – 1495.N. în acelaşi timp. Bogdan.R. p. databilă în 1476. arcuri. 11. H. Dare de seamă. CLX.23. Bogdan. Giurescu scria. 200.

redactor responsabil: Sextil Puşcariu. mai întâi în documente. Ştefănescu. coordonatori: Acad. iar apoi fiii şi nepoţii lui Asan. cărora li s-a alăturat populaţia bulgară şi cumană. Partea I. N. Editura Enciclopedică. p. (…) însuşindu-şi limba de cultură. Nicolae-Şerban Tanaşoca. între paranteze rotunde. Editura Academiei. Bucureşti. iar acum îşi zic vlahi” (Nicetas Choniates). Nicolaescu. Vol. 15 „La noi se va fi stabilit. Bucureşti. 4. în ampla monografie.H. Partea întâi. Vol. fără a completa pe cele absente în formele abreviate (susceptibile uneori de două sau trei interpretări). şi-au pierdut treptat identitatea etnică. 1937. Iorga. în Istoria Românilor. pe cea din D. de asemenea. la rândul ei. Editura Enciclopedică. interesaţi de aspectele lingvistice. 1960. În particular. însoţite de relatarea dramaticelor evenimente. inutile): coborâm în rând. 56 – 57. B şi D. recurgem la o transcriere mai riguroasă decât cea a lui Ioan Bogdan (continuată în D. Ştefan Ştefănescu şi Acad. recurgem. Şt. şi apoi în alte monumente scrise” (de la domnii munteni s-a extins mai târziu la cei moldoveni). şi adăug. Bucureşti. Bucureşti. prin etimologie populară. ca o imitaţie a documentelor bulgare. ed. IV. p. Pentru a permite. într-un caz. Camil Mureşan. II. 310 – 311. Istoria Românilor. D. Academia Română. F – I. în timpul dinastiei Asăneştilor – care erau. „care mai înainte se numeau misieni.R. 33 – 34. o legătură cu pronumele io = eu. Bogdan. P. de P. mai ales că multe documente slavone aveau mϑ (= noi) înaintea numelui domnitorului de la care emană documentul” (Dicţionarul limbii române. 1943. 6 – 7. Bucureşti. 2006. tributară. Traducerea noastră reia. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului.. vezi de asemenea: Letopiseţul de când s-a început Ţara Moldovei – Letopiseţul lui Ştefan cel Mare. redactori Theodor Capidan ş. vezi. p. în studiul O problemă controversată de istorie balcanică: participarea românilor la restaurarea ţaratului bulgar (Anca Tanaşoca. Sârcu şi E. FRLA. Bucureşti. vlahi sau români16 –. 16 În urma răscoalei anti-bizantine a locuitorilor din Munţii Balcani. Redactori responsabili: Acad.abreviat Û·. IV. În statul de la sudul Dunării. citat de Emil Vârtosu. Statul româno-bulgar. 1934. acceptând explicaţia cea mai simplă. Titulatura domnilor şi asocierea la domnie în Ţara Românească şi Moldova până în secolul al XVI-lea. rev.R. „Izolaţi de restul romanităţii răsăritene. Istoria Românilor. dar mai practică decât cea aplicată de St. Ştefan Pascu. Acad.trimite braşovenilor” (urmează ample citate din aceste scrisori. conduşi de fraţii Petru şi Asan. îl redăm în forma Io[an]. Kozak. p. la paranteze drepte. III. până la mijlocul secolului al XIII-lea. 882. şi nu Io – generatoare de o gravă confuzie15 –. cu unele îmbunătăţiri. ediţie îngrijită … de G. 14 Istoria Românilor. p. Editura Academiei Române.. ca şi ceilalţi editori. dată de Ioan Bogdan: Û· a trecut în titlul domnilor munteni pe cale diplomatică sau paleografică (…).274 - . 77 – 78. asemenea dinastiei pe care i-au dăruit-o.. a poporului bulgar” – conchide Nicolae-Şerban Tanaşoca. s-au topit în masa. pentru a completa două litere omise din neatenţia diacului scriitor. formele şi ritmurile vieţii politice şi spirituale impuse de statul şi biserica bulgară. în 1185 – 1186. Bucureşti. complicată prin literele suprascrise şi încărcată de accente şi „spirite” (de sorginte grecească. cum se ştie. Diaconu.. românii din cuprinsul ţaratului. Românii de la sudul Dunării. celei a lui I. Panaitescu. superioară şi numeric. Vol. Contribuţii la istoria . nota 78). supranumele „domnesc” („monarhic”) Û›anß. Ioniţă (1197 – 1207). s-a constituit statul româno-bulgar. Mihăilă. până în 1436)14. Răzvan Theodorescu. Academia Română. Damaschin Mioc şi de alţi istorici). P. 427-438. Unitate romanică şi diversitate balcanică.a.H. vezi. 2001. utilizarea documentului şi de filologi. P. p. în acelaşi timp. Celor doi le-a urmat gloriosul frate mai mic. literele suprascrise. Tomul II. p. 2001.

Feri(z) bh(g) i Azb¨ga i Karaça bh(g) i Balaba(n) bh(g). I. Û· din titlul domnilor români. romanităţii balcanice. 119). 1889. Deci.275 - . şi 3 oct. vezi şi notele. începând cu Ioniţă. cum stau [de veghe] zi şi noapte. au venit aici fraţii voştri şi au văzut cu ochii lor traiul meu. cu timpul. 1987. în Scrieri alese. În deceniile din urmă. p. . da znae(t) vaÎa ml}(s)tß. 111 şi 119. Traducerea + Io[an] Alexandru voievod şi domn a toată Ţara Ungrovlahiei18. 18 Ţara Românească. XXIV/2. Editura Albatros. XXIII. vß toi ça(s) da doidete. nr. pone(È) stoø(t) 1d˜1 g(s)}p(d)ri velik¥ sß voisk¥ gotovi ¨ Drßstrß na D¨na(v). I. moa bratïa. ediţie îngrijită de Aurelian Sacerdoţeanu. nø se sßberete i stoite gotovi. 17 Vezi: Ioan Bogdan.numele Ioan a fost purtat de unii dintre ei. 1973. de această chestiune se ocupase B. menţionată mai sus. 117 – 154. s}nß Mirça velikaago voevodh. şi Ţării Bârsei multă sănătate şi bucurie. da i(x) ver¨ete. 10 p. mai> † Û· AleÙa(n)drß voevoda i g(s}d)nß vßsei Zemi Ágrovlaxïiskoi. 154 şi 152. Xenopol »”. p. zde prïidoxø vaÎa bratïa i vidhxø sß ›çima moi Èivo(t). D. a be(z) va(s) ne mogø stanøti prh(d) nimi.146-158 (citatele la p. I pak¥ wo vi rekø(t) vaÎa bratïa. a dr¨ga voiska stoi na Pirgo(s). a velik¥i cr}ß Am¨ra(t) bh(g) e(s) tri dn}i xo(d) ›(d) mene. da e vß koi ça(s) ftasa re(ç) g(s}d)va mi. [Adresa pe verso] † BraÎovhn›(m) vßshmß i Zemi Brßse. în nota 15. 441 – 443 şi 474 – 475. aze sß vami mogø. p. P. 2004. decembrie. după monografia lui Emil Vârtosu. Hasdeu: Comentariul asupra titlului domnilor români: Û› gospodar şi voevod. prßgare(m) i sirako(m). Bucureşti. articolul a fost publicat în „Convorbiri literare”. Ştefan S. citatul la p. în revista „Buciumul”. Panaitescu: Io din titlul domnilor români. ca unor prieteni şi fraţi ai mei. i Zemi Brßse mno(g) z(d)ravïe i radovanïe kakoto moi(m) prïatelh(m) i bratïa(m). pârgarilor şi locuitorilor. T›(g) ra[di]. p. iniţial. Vol. T›(g) radi. „un simplu simbol înaintea titlului” 17. nr. 667 – 669). scrie domnia mea tuturor braşovenilor.. 1863. Gorovei a publicat un articol postum al lui P. p. T›(g) radi. 721 – 738. Editura Fundaţiei PRO. 169 – 186 (vezi şi Introducere. fiind apoi „adoptat de ţarii celorlalte dinastii”. I B}ß vi ve(s)li(t). P. p. p. Anterior. termenul Ungrovlahia (Vlahia de lângă Ungaria) a apărut în cancelaria Imperiului Bizantin şi a Patriarhiei din Constantinopol. mil(s)tïø bÈ}ïeå g(s}d)n´. studiu reprodus în Scrieri istorice. XXVIII). extras din „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A. piÎe(t) g(s}d)vo mi braÎovhn›(m) vßsh(m). † Û· AleÙan(d)r´ v›ev(da). 24 sept. Scrisoarea lui Alexandru Aldea către braşoveni <1432. ca şi de Moldovlahia. pentru a o deosebi de alte Vlahii (teritorii locuite de români la sudul Dunării). devenind. Bucureşti. bulgară şi din alte ţări. fiul lui Mircea marele voievod. na wo stoø azß dn}ß i no(w). 9. cu istoricul cercetărilor şi o bogată bibliografie românească.

în Dârstor. Zusammenfassung Der Beitrag spricht über die Sammlung von rumänischen Urkuden in slawischer Sprache.. Sturdza geschenkt wurde. eu cu voi pot. durch Alexandru Aldea ausgestellt. să ştie milostivirea voastră că stau cu oştile pregătite 4 domni mari. ca în ceasul când va veni vorbă de la domnia mea. die sich in Wiesbaden befand und der Rumänischen Akademie von Dimitrie A. Deci. Balaban beg „stăpânea Croia (în Albania). a căzut în luptele de la 1442” cu Iancu de Hunedoara. ci adunaţi-vă şi fiţi pregătiţi. iar marele împărat Amurat beg20 este la trei zile de mers până la mine. p. Şi Dumnezeu să vă bucure. ce vă vor spune fraţii voştri. la Dunăre – Feriz beg şi Azbuga şi Caracea beg şi Balaban beg19 . Documente. din mila lui Dumnezeu domn. einen der Söhne von Mircea dem Alten. iar altă oaste stă la Turnu. să-i credeţi. pe la 1425” (nota lui Ioan Bogdan.276 - . Die fünf Tafeln in Farben aus der erwähnten Broschüre werden von dem Autor vorgestellt und besprochen. die ursprünglich aus dem Kronstäder Archiv gestammt hatten. Deci. în acel ceas să veniţi. pe la 1432 şi Avlona. 19 Firuz beg „a comandat expediţia din 1421 în Transilvania (…). [Adresa pe verso] Tuturor braşovenilor şi Ţării Bârsei. fraţii mei. die Dimitrie A. Auch wird für die erste Urkunde vom Mai 1432. Sturdza in einem Antiquariat in Wiesbaden erwarb. XIX. Karadja. 41) 20 Sultanul Murad II (1421 – 1444) . care la 1431 încheie (…) armistiţiul cu Radoslav. Şi iarăşi. Der berühmte Slawist Ioan Bogdan veröffentlichte diese Informationen in der Einleitung seiner Arbeit über slawisch-rumänischen Urkunden über die Beziehungen der Walachei zu Siebenbürgen und vor allem zu Kronstadt. + Io[an] Alexandru voievod. eine neue Transkription und die Übersetzung vorgeschlagen. iar fără voi nu pot sta înaintea lor. Es geht um 19 Urkunden. Eine Broschüre über diese wiedergefundenen Urkunden mit schönen Faksimiles ist auch ihm zu verdanken. Caragea beg „pare a fi Kharadj. solul lui Sandalj din Bosnia”.

în prezent biserica Sfânta Ecaterina fiind arondată Seminarului Teologic din Bucureşti. care apare foarte rar cu acest nume. „fiind fără fii şi străin”. p.. la 17 iulie 1624. în timpul domniilor lui Alexandru Mircea şi a fiului său. Mihnea Turcitu. egumenul mănăstirii Sfânta Troiţă. . să realizăm o monografie a acestei mănăstirii. vol. Deja am adunat un destul de bogat material bibliografic şi documentar care ne permite să acoperim istoria acestui vechi locaş de cult bucureştean. din anul 1626. 1 Nicolae Stoicescu. în doar câteva documente. Loiz clucer. Primul dintre ele este o carte domnească de la Alexandru Coconul vv. ca pe viitor. 194- 195. apare ca martor într-un document emis în Bucureşti. 278. le face danie mănăstirii Plumbuita şi egumenului Calinic. prin care Ianiu judeţ cu 12 pârgari şi toţi bătrânii oraşului Bucureşti adeveresc că Atănasie. DOUĂ DOCUMENTE SLAVO-ROMÂNE Mirela COMĂNESCU Continuăm publicarea unor documente slavo-române care au intrat de curând în posesia Arhivelor Naţionale prin Comisia de Achiziţii şi care întregesc tezaurul documentar al instituţiei. a cumpărat de la jupânul Stanciu două locuri de prăvălie în Bucureşti2. în rest ea fiind trecută cu numele hramului. prin care întăreşte mănăstirii Sinaia şi egumenului Macarie un loc domnesc în dealul mănăstirii. 2 Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului. Pentru că această denumire ni s-a părut extrem de interesantă. numită atunci Sfânta Caterina. Vorbeam şi în numărul trecut al revistei „Hrisovul” despre mănăstirea Sinaia din Bucureşti. Sfânta Ecaterina. p. fiind probabil terminată în 1578-15791. Acelaşi egumen al mănăstiri. Cel de al doilea document de care ne ocupăm provine din cancelaria lui Matei Basarab şi este o întărire a trei răzoare de vie în dealul Bucureştilor. Ne propunem.277 - . am început o documentare mai profundă referitoare la această veche mănăstie care a fost clădită de către Ivaşco Golescu mare vornic. Repertoriul monumentelor din Bucureşti. III (1621-1632). pe care boierul domnului.

Sego ra(dï) g(sd˜)vo mi pom(i)lovaxo(m) po st˜a mona(s)ti(r) vi(Î) reçena dh(dï)no i vß ›xa(b) i ne›(t)nigo(È)do nepokolhbi(m) pori(j)mo g(s˜d)vo mi.r˜k. Ml˜stïeü bȘïeÓ î· Aleºsan(d)r¨ voevo(da) i g(sd)˜nß vßs›(i) jemle Á(g)rr(›)vlaxïi(s)koe sn˜ß velikago i prhdobr˜ag poko(i)nn›(m) î› Ra(d)¨(l) voevo(da) Davat g(s˜d)vo mi sïe povelhnïe g(s˜d)vo mi sto˜m¨ bÈ(s)˜tvnhi mona(s)ti(r) gl˜emi Sinaæ i(j) do(l) varo(Î) B¨k¨rewï idh(È) e(st) xra(m) st˜a Ekaterina æ(È) e(st) meto(x) na Velika Sinae ›(t) St˜a Gor˜a i ›c˜¨ eg¨mena Makarïe i vßsh(m) innoko(m) elici Èiv¨wi(x) vß ›bithli toe æko(È) da e(st) sto˜m¨ mona(s)ti(r) edi(n) me(s)to po dh(l) æ(È) e(st) po(d)olh sß(s) ploto(v) vinogra(dï)e st˜hi mona(s)ti(r) igdhÈe e(st) bi(l) vinogra(d) g(s)˜p(d)ka dori ¨ vo(d) i sß(s) voda vßsa(x) ›t ›boü strannove(x) i me(s)to da se (j)nae(t) ¨ dlß(g) ›(t) vrßtogra(d) po dh(l) ¨ go(r)ni sȘeni . i <È>¨pa(n) Fïera ve(l) l›˜(g) i Ȩpa(n) B¨ji(n)ka ve(l) vi˜(st) i Ȩpa<n> <M>ixa velikïi spa˜(t) i Ȩpa(n) Va(r)tolomi ve(l) sto˜l i Brat¨l ve(l) kom˜s i Apo(s)to(l) ve˜(l) pe˜(x) i Ȩpa(n) Ko(s)ta(n)di(n) ve(l) po(s˜t) i i(s˜) Fïera ve(l) l›(g)˜fe(t) i napisaxo(m) a(j) Lepßda(t) l›˜(g) sß(s) po¨çenïæ Sime(v) v˜torï i lo(g)fe(t) vß gra(d)¨ B¨k¨re(w) m(s˜)ca apri(l) k˜v dn˜i i ›(t) Adama do nn˜h te(ç)˜nïa lhto(m) vß lh(t) #jr˜ld. SeÈe ¨bo i sve(d)etelïi po(s)tavi(x) g(sd˜)vo mi Ȩpa(n) Papa ve(l) d<vor>. Ta(È) kßda e(st) bi(l) nn˜h vß dn˜ïe g(s˜d)v mi a g(s˜d)vo mi sß(m) da(l) i pom(i)lova(l) po st˜a mona(s)ti(r) Sinaæ s´(s) to(g) me(s)to vi(Î) reçe(n) da e(st) sto˜m¨ mona(s)ti(r) ja dh(dï)no i vß ¨krhplenïe i ja piw¨ ra(dï) j(d)ravïe g(s˜d)v mi i ra(dï) dΘa mi pokoenni(m) roditelïe(m) g(s˜d)v mi ï› Ra(d)¨(l) voevo(d) i ra(di) dΘe mt˜i g(s)p˜(d)vo mi g(s)p˜(d)Èa Argira i napisovaÎe(s) na sto˜ü Èrßtß(v)ni(k) na st˜a mona(s)ti(r) Sinaæ ›t St˜a Gora. A awe li Èe nepo(ç)te(t) i neponovi(t) i ne¨krhpi(t) sïÓ kni(g) g(s˜d)vo mi an¨ popere(t) i rajore(t) i isxabi(t) sïÓ kni(g) i pomhna g(s˜d)vo mi i ja›(b)venïe ›(s)tavi(t) to(g) da e(st) trßkle(t) i anatema i af¨risa(n) ›(t) ti˜ï st˜i ›c˜i e(È) s¨(t) vß Neke(i) i da ima(t) ç(s˜)tïü s´(s) î¨da i s´(s) Arïå i sß innimi nevhrnïi ï¨dei e(È) v´jßpi(Î) na(d) krß(v) G˜a Bg˜a i sp˜sa nΘego  X˜a i rekß(t) vß(j)mi v <ß>(j)mi ra(s)peni e(g) i krß(v) ego na(d) nix i na(d) çeda i(x) e(st) i s¨de(t) vß vhki amin. Ewe(ı) i jaklinanïe po(s)tavi(x) g(s˜d)vo mi po ›Îe(s)tvïa g(s˜d)vo mi kogo i(j)bere(t) g˜ß b˜ß biti g(s)p˜(d)rß biti g(s)p˜(d)rß jemle Vla(Î)koe ili ›t sr(d)˜çna goploda g(s˜d)vo mi ili ›t sßro(d)ni(k) nΘe ili po grhse(x) nΘe ili ›t inni plhmeni(k) da awe po(ç)te(t) i ponovi(t) i ¨tvrßdi(t) sïe kni(g) g(s˜d)vo mi ja milovanïe to(g) g˜ß B˜ß da ga po(ç)te(t) da sßxrani(t) vß g(sd˜)vh ego i a vß b¨d¨wi(x) vhce(x) dΘa ego. po(d)olh sß(s) voda i ¨ go(r)ni i(j) do(l)ni æko(È) da moÈe(t) st˜a mona(s)ti(r) sßtvoriti(s) vo(d)nic¨ ›(t) ›ba stranne(x) ja vo(d) i da ima(t) me(s)to ¨ Îiro(t) ›(t) vamo ja vo(d) ›(t) na(d) Dvora g(s)p(˜d)ka dokle igde(È) doide s¨xa grßlß a awe li(È) prolivaü(t) så voda nhkogda ra(dï) jßgas¨(l) vo(d)nicïi da ne ima(t) ni(x)to trhb¨ sßprhti(s) ili sßtvoriti karanïe po(ç)to ra(dï) e(st) bi(l) vß(s) mhsto vß(s) g(s)p˜(d)k¨ jane(È) to(g) me(s)to vi(Î) pi(s) bilo e(st) me(s)to g(s)p˜(d)k¨ drh(v)n¥(x). î„ ALEÙANDRÁ V„EV„DA ML‹STîÜ Bˇ‹IÜ GS‹DN .278 - .

în zilele domniei mele.279 - . Pentru aceea domnia mea am miluit pe sfânta mănăstire Sinaia mai sus spusă cu deadină şi ohabă şi de nimeni neclintit după porunca domniei mele. dacă va cinsti şi va înnoi şi va întări această carte a domniei mele de miluire. luna aprilie 22 zile. pe acela Domnul Dumnezeu să-l cinstească şi să îl păzească în domnia lui şi în viaţa viitoare. sufletul lui. Documente munteneşti. Şi locul să se ştie în lung de grădină pe deal în sus. după păcatele noastre. . ci va călca şi va strica şi va distruge această carte a domniei mele şi pomana domniei mele şi să rămână pentru uitare. sau din alt neam. iar dacă nu va cinsti şi nu va înnoi şi nu va întări această carte a domniei mele. în oraşul Bucureşti. Încă şi blestem pune domnia mea. unde a fost via domnească până la apă şi cu apa toată din ambele părţi. Încă şi martori pune domnia mea: jupan Papa mare vornic. după trecerea domniei mele. CCXX/2. ca să-i fie sfintei mănăstiri un loc pe deal care este alături cu gardul viei sfintei mănăstiri. acela să fie blestemat şi anatema şi afurisit de 318 sfinţi părinţi care sunt în Nicheia şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi cu alţi necredincioşi iudei care au strigat asupra sângelui Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi au spus: „Luaţi-l. pentru că acel loc mai sus scris a fost loc domnesc vechi. Şi am scris eu Lepădat logofăt cu învăţătura lui Sima al doilea logofăt. iar dacă se varsă apa vreodată pentru zăgazul morii să nu aibă nicio treabă de pâră sau să facă plângere pentru că a fost tot locul tot domnesc. stânjeni 150. jupan Fiera mare logofăt şi jupan Buzinca mare vistier şi jupan Mihai mare spătar şi jupan Vartolomi mare stolnic şi Bratul mare comis şi Apostol mare paharnic şi jupan Costandin mare postelnic şi ispravnic Fiera mare logofăt. amin. Io Alexandru din mila lui Dumnezeu domn. şi de la Adam până acum trecerea anilor în anul 1626 (7134). luaţi-l” şi sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor şi blestemat în veci. Iar când a fost acum. Ioan Alexandru voievod şi domn a toată Ţara Românească. iar însuşi domnia mea am dat şi am întărit pe sfânta mănăstire Sinaia cu acest loc mai sus scris ca să-i fie sfintei mănăstiri de deadină şi de întărire şi de hrană pentru sănătatea domniei mele şi pentru sufletul răposatului părintelui meu Io Radul voievod şi pentru sufletul mamei domniei mele doamna Arghira şi să ne scrie la Sfântul Jărfetnic la Sfânta mănăstire Sinaia de la Sfântul Munte. Din mila lui Dumnezeu. DANIC. dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei şi dumnezeieştii mănăstiri numite Sinaia din jos de oraşul Bucureşti unde este hramul Sfintei Ecaterina care este metoh la Marea Sinae de la Sfântul Munte şi părintelui egumen Macarie cu toţi călugării câţi locuiesc în acel locaş. pe cine va alege Domnul Dumnezeu să fie domn al Ţării Româneşti sau din rodul inimii mele sau din neamul nostru sau. fiul marelui şi preabunului răposat Io Radul voievod. alături cu apa şi din sus şi din jos ca să poată sfânta mănăstire să facă moară din ambele părţi de apă şi să aibă loc în larg din vama de apă de la Curtea Domnească până unde ajunge gârla uscată.

pe bani gata şi cu zapis de vânzare. î› Mateü v›ev›da mlstïÓ b}ÈïÓ gsp}dnß Din mila lui Dumnezeu. pentru că aceste mai sus spuse răzoare de vie au fost cumpărate de boierul domniei mele. A poto(m) kßda e(st) bi(l) n{nh vß dn{i g(s{d)v mi a Lo(i)jo kl{ü(ç) ›(n) s¨(w) edi(n) bolhri(n) be(j) sn{i i strane(n). trei răzoare cât se va alege. lÓ(b) bra(t) se(s)tr¨ vare dr¨(g) çlk{ß se xoke(t) pok¨si(x) ra(j)dra(l) i popere(t) pomhna i m(i)lovanïe eg(o) to(g)da b¨(dï) trßkle(t) i anatema ›(t) ti{ï ›c{i eÈe s¨(t) vß Nikïi. ›(n) smotri(l) i priloÈi(l) sïa vi(Î) re(ç)na vinogra(d)¨ ¨ st{a(i) mona(s)ti® Pl¨(m)b¨(i)ta ra(dï) pomhna i ra(dï) dÎ{¨ em¨ i sß(s) japi(s) ›(t) r¨ka ego ›(t) m(i)lovanïe sß(s) velikoe kle(t)vo i sß(s) mnoqi bolhri sve(dï)tel(i) napisani vß japi(s) po im ç(s)thiÎo(m) i prh›sveweno(m¨) ›c{¨ I(g)natïe i Gï›(r)ma kl{ü(ç) i D¨(mï)tra(Î)ko po{(st) sn{ß Nek¨le(i) vi({st) i Bo(r)ça dv{o(r) i T¨(d)¨r¨ st{o(l) i pro(çi) bolhri i po(s)tavi(l) Lo(i)j› kl{ü(ç) i kle(t)vo ko(g){o ›(t) sßro(d)ni(k) ego lÓ(b) sn{ß. ca să-i fie sfintei mănăstiri mai sus spusă o vie aici în dealul Bucureştilor. Ml(s){tïü bÈï{eÓ î· Mate(i) Ba(s)ara(b) voevo(dï) i g(s{d)nß vßs›(i) jemle U(g){grr(›)vlaxïi(s)koe dava(t) g(s{d)v mi sïi povelhnïi g(s{d)v mi st{h(i) b(ı)stvnïi mona(s)ti(r) naricaemago Pl¨mb¨(i)ta xra(m) st{i(i) î›a(n) i ›c{¨ eg¨mena Kalini(k) i vsh(m) inok›(m) elici ıiv¨(w) vß ›bithle toi æko(ı) da e(st) st{hi mona(s)ti(r) viÎ re(ç)na e(d)na vinogra(d)¨ j(d)e ¨ dhl¨(l) B¨k¨re(w)l›(m) tri rßjoare elika i(j)bere(t) se pone(ı) sïi vi(Î) re(ç)ni tri rßjoare ›(t) vinogra(d)¨ bili s¨(t) po(k)peni ›(t) bolhri(n) g(s{d)v mi Loij¨ klÓ(ç) ›(t) na Da(t)ko sn{ß Gß(r)ba(ç) kß{pi(t) po n›(v)ci gotovi i sß(s) japi(s) ›(t) prodanïe. semnătura domnului. Original slavon. Iar apoi. Io Matei Basarab voievod şi domn a toată Ţara Ungrovlahiei. dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei şi dumnezeieştei mănăstiri numită Plumbuita. de la Datco. când a fost acum în zilele domniei mele. puţin pătat şi rupt la îndoituri. fiul lui Gărbaci căpitan. I aj D¨(mï)tr¨ naçe(r)ta(x) vß na(s)to(l) gra(d) B¨(k)¨rewi m(s){ca ünïe k<i> dn{i i ›t Ada(m) do nn{h v l(ht) #j}rm}}e. Loiz clucer. iniţiala şi monograma în chinovar. invocaţia simbolică. Se(È)e i sve(dï)te(li) po(s)tavi(x) g(s{d)v mi Ȩpa(n) Xrija ve{(l) ba(n) Krale(v)ski i pa(n) îva(Î)ko ve{(l) dv{o(r) i È(¨)pa(n) Gligorïe ve{(l) lo{(g) i Ra(d)¨(l) ve{l vi(st)æ(r) i Preda ve{(l) sp{a(t) i Vasilïe ve{(l) sto{(l) i B¨ji(n)ka ve{(l) komi(s) i V¨(ç)na ve{(l) pe{(x) i Ȩpa(n) Ko(s)ta(n)di(n) ve{(l) po{(st) i i{(s) Ȩpa(n) Glig›rïe ve{(l) lo{(g). 46x32. Seg(o) ra(dï) da(x) i g(s{d)v mi st{h(i) i b(È{s)tvnïi mona(s)ti(r) Pl¨(m)b¨(i)ta æk›(È) da e(st) st{hi mona(s)ti(r) sïi vi(Î) re(ç)ni tri r´joare ja vi(no)gra(d)¨ ›(t) dh(dï)no i vß ¨tvrß(È)denïe a Lo(i)jo klü(ç) da b¨(dï) ve(ç)noe vß(s)po(mi)nanïe i ne›(t)ko(g)oÈ(d)› nepokolhbi(m) po ri(j)mo g(s{d)v mi. hramul Sfântului Ioan şi părintelui egumen Calinic şi tuturor călugărilor câţi locuiesc în acel locaş. iar Loiz clucer. el a căutat şi a aşezat această mai sus spusă vie la sfânta mănăstire Plumbuita pentru pomană şi pentru sufletul lui şi cu zapis de la mâna lui de miluire cu mare blestem şi cu mulţi boieri martori scrişi în zapis pe nume cinstiţii şi prea-sfinţii părintele Ignatie şi . el fiind un boier fără fii şi străin. sigiliu timbrat.280 - .

vol. De aceea a dat şi domnia mea sfintei şi dumnezeieştei mănăstiri Plumbuita ca să-i fie sfintei mănăstiri aceste mai sus spuse trei răzoare de vie de deadină şi în întărire. şi Borcia vornic şi Tuduru stolnic şi alţi boieri. fie fiu. iar lui Loiz clucer să fie veşnică pomenire şi de nimeni neclintit. f. Documente munteneşti. anul 1637. f. 464-465. şi de la Adam până acum. Es handelt sich einerseits um eine Bestätigung eines Stücks Land am Klosterhügel für das Kloster Sinaia und für den Abt Macarie und andererseits um eine Schenkung für das Kloster Plumbuita und den Abt Calinic.281 - . orice alt om dacă va îndrăzni să strice şi să calce pomana şi mila lui. acela să fie blestemat şi anatema de la 318 părinţi care sunt în Nicheia. Jahrhunderts. iniţiala şi monograma în chinovar. Zusammenfassung Die Autorin veröffentlicht zwei slawisch-rumänische Urkunden aus der ersten Hälfte des 17. după porunca domniei mele. Cop. fie frate. luna iunie. după o trad aflată în ms. Dumitru am scris în cetatea de scaun Bucureşti. DANIC. 255. puţin rupt la îndoituri. reg. die neulich durch das Rumänische Nationalarchiv erworben wurden. 263. CCXX/1. Original slavon. fiul Neculei vistier. Şi eu. Încă şi martori am pus domnia mea: jupan Hriza mare ban al Craiovei şi pan Ivaşco mare vornic şi jupan Gligorie mare logofăt şi Radul mare vistiar şi Preda mare spătar şi Vasilie mare stolnic şi Buzinca mare comis şi Vucina mare paharnic şi jupan Costandin mare postelnic şi ispravnic jupan Gligorie mare logofăt.. Catalogul documentelor Ţării Româneşti. şi a pus Loiz clucer şi blestem. ms. 28 zile.Ghiorma clucer şi Dumitraşco postelnic. p. Ediţii. IV (1633-1639). invocaţia simbolică. 263. . soră. 255. sigiliu timbrat. care din neamul lui. semnătura domnului. 40x28.

1665 (7173) iulie 7 Nica vătaf. şi Emil Vârtosu. scoate pe Mardarie cu ficiorii lui Dobre. a unui act din 1665 (7173) aug. ispravnicul scaunului Craiovei. Pentru acest subiect vezi: Constantin Moisil. I. cu atribuţii largi pentru Oltenia. (DANIC. sugerează o continuitate în procesul de întocmire a acestora ceea ce implică existenţa unor structuri specializate în redactarea actelor de acest gen. CLXXXV/62. nr 4. Tg. 25 cu dregătoria de vistier în loc de vătaf (posibil o coruptelă a . Jiu.282 - . şi marele spătar) se implicau adesea în actul de judecată. în câmp. dar cum se va vedea mai jos. II (1927). CÂTEVA ACTE EMISE DE MARI DREGĂTORI ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVII-LEA Pavel Mircea FLOREA Între emitenţii de documente din Ţara Românească din secolele XVI-XVIII. Doc. fiind validate fie prin aplicarea unor sigilii oficiale ale dregătorului emitent1 fie prin semnătură autografă. Studii de sigilografie românească. Ist. Rezultatele hotărârilor luate erau consemnate în scris. 1982 doc. de diecii din cancelariile proprii. Az. 1 Existenţa unor sigilii ale marilor dregători cu menţionarea în legendă a dregătoriei şi cu reprezentări ale personajului însoţit de atributele puterii sale. Marii dregători din Ţara Românească şi Moldova în sigiliile secolelor XVI-XVIII. 31. Publicat de V. Drăgulin şi Paraschiva din Corbeani de sub acuzaţia de omor. în „Revista Arhivelor”. Cărăbiş. an I. cu rădăcini vizibile în cancelaria domnească. nr. În virtutea calităţilor oficiale şi atribuţiilor ce le aveau. 199-200. 1. marele vornic ca al doilea dregător al Divanului. şi într-o copie din 1848. Nica vătah. prin care volniceşte pe Mircea arm şi alţii să stăpânească o moară în pace de către Bercea. 185. p. Documente de pe valea Jaleşului. (1950). Din puţinele documente de acest fel ajunse până la noi am ales câteva păstrate în colecţii mai puţin accesibile cu scopul de a întregi informaţia privitoare la această categorie relativ rară de acte şi de a oferi cercetătorilor interesaţi posibilitatea lărgirii bazei de documentare. ispravnicul scaunului Craiovei2. în „Studii şi cercetări de istorie medie”. un loc aparte îl ocupă marii dregători. ispravnic al scaunului Craiovei apare ca emitent într-un alt document din 1668 (7176) iul. orig. Similitudinile existente în formularul diplomatic al documentelor emise de marii dregători. sigilii diferite de cele personale constituie un argument serios în demonstrarea funcţionării unor cancelarii proprii ale acestora. mai 25. unii dintre aceştia (marele ban. 2 Nica vătaf.

1668 iun. M-rea Căluiu. ms 722 f.283 - . Deci noi după obicéiul ţărăi datu-le-am lége 12 megiaşi de acolo din prejure. 17 acesta era clucer. Original. . Deteriorat parţial copistului).) Nica vătaf nu poate fi acelaşi cu Nica Grădişteanu deoarece intre 1663 apr. Şi după ce au venit aici ei s-au plânsu de dreptate cum nu l-au bătut ei nici măcar cu o palmă sau măcar cu cevaş şi pohtindu lége ţărăi. Colecţie particulară. Apoi s-au rădicat cuvente lui Mardarie cu feciorii lui cum că l-au bătut ei de au murit. (DANIC. pachetul nr. de cătră nimini val sau bântuială să n-aibă pentru un fec<o>ru anume Stoica feciorul Stoicăi ot Bircii carele s-au întâmplat de au murit. privind o hotãrnicie a 6 boieri pentru moşia Pãrãşani. 5. sigiliu ceară verde. XI/2. 235. hârtie. Dat-am această carte a noastră acestui om anume Mardarie cu ficiorii lui Dobre i Drăgulin i Paraschiva ot Corbéni ca să fie în pace de acum înainte de către toţi oamenii băneşti şi dintre ispravnici. Într-alt chip să nu fie. Pis iulie 7 vălét 7173 (1665). Deci întru aceaia noi am trimis de au adus pre Mardarie şi cu feciorii lui aicé la Scaun ca să dé sama. Deci când au fost la zi ei ş-au adus lége toată deplin aici la Scaun şi au mersu la sfânta biserécă şi au jurat pre sfânta <Evanghelie> Cum că n-au bătut pre acel fecior Mardarie cu feciorii lui ca să aibă foarte bună pace de către tot omul mai mult val să n-aibă căci au jurat şi s-au îndiriptat.

Deci de va puté jura să-i pliniţi voi toate vitele lui. +Jupan Vintil<ă> vel ban Cralevschie3 Scris-am carte noastră voao satului Minţie. orig. Deci iată că vă scriu să căutaţi de va fi fost şi ia amestecată într-acele vite.284 - . 1971 . şi au plătit jupâneasa Brânduşa stolniceasa de au dat taleri 21.În stabilirea datelor legate de anii de exercitare afuncţiilor de către marii dregatori au fost folosite informaţiile din lucrarea lui N. Stoicescu. Dicţionarul marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova. iar dumneaei să-i daţi napoi. Deci cuvântul mării sale lui vodă aşa iaste: cum să jure Tudosie căpitan pre câte capete de vite nu să plinescu. Facu-vă în ştiré pentru că aicé nainte noastră veni Tudosie capitan şi cu portarul cari au fost rânduitu pentru vitile căpitanului Tudosie. Bucureşti. iar de veţi şti voi cum ia nu s-au amestecat la acele vite să căutaţi să plătiţi tot voi câtă pagubă s-au făcut. pecete ceară verde căzută. 2. Hârtie. Vintilă Bucşanu mare ban al Craiovei scrie sătenilor din Minţi poruncindu-le să plătească viele căpitanului Tudosie. CXXXI/3. 3 Vintilă Bucşanu mare ban 1672 mart 16 – 1673 august 31. Deci iată că au jurat. Bucureşti. ia să plătés<că> şi ia cu voi la aceia pagubă. 1673 aprilie 21. Aceasta v-am scris şi într-alt chip să nu fie. Colecţii speciale. Aprilie 21 dni lét 1673 Biblioteca Naţională.

să aibă a-i întoarce banii. De cari lucru iată că se voiră de vă luară pre voi de naintea noastră. fiul lui Bunea-Vălcu mare vornic 1674 ian 3 – mart 28. ci în cari loc au pus acu neacă apa tot satul. Ci precum veţi adevera cu sufletele voastre aşa să le aflaţi care scrisori la mâna lor aşijderé…<zic>. iar el zicé că au cumpărat cu voe lor din dând pentru acéle pământuri. Cătră aceata dăm în ştire pentru că aici înaintea noastră are pâră şi întrebăciune săténii ot Vărbilov cu unchiéşul Mihai ot Slănic zicând săténii cum că ş- au pus unchiaşul Mihai o moară den sus den sat. 4 Vâlcu Grădişteanu. hârtie. Vâlcu Grădişteanu. săténii cum că <au f>ost cumpărat unchéşul Mihai 2 pământuri acolo într-acest sat făr ştiré lor. mare vornic porunceşte la patru megiaşi să cerceteze pricina dintre săténii din Vărbilov cu unchiéşul Mihai din Slănic + Vâlcul vel vornic4. atunci va ţiné unchéşul precum au cumpărat. <şi> n-au vrut să o puie unde au fost mai denainte vréme. nici au prinsu ei de véste păn an. . 3. iar de nu vor puté jura. (m.p. 1677 (7185) martie 17. aşa se cade cum de vor puté jura săténii cum n-au fost cumpărat cu ştirea lor. Original. 1675 oct 4 – 1677 dec 30. Mart 17. Scris-am cartea noastră voao 4 megiaşi anume: Stoica iuzbaşa ot Fundéni. 7185 (1677). să fie unchéşul Mihai lipsit. Vladul Căpăţâna ot Besté i Marin ot Paţă i Neagoe ot Paţa.285 - .) Colecţie particulară.. Acesta scriem. deci să-i căutaţi să v<ă> strângeţi toţi la un loc şi să luaţi séma şi să adeveriţi cum va fi cu direptul căzutu-sé unchiaşului Mihai a-ş pune moara acolo au nu i s-au căzut şi neacă pre săténi au nu nécă. Vâlcul vel vornic.

4. mama sa vitregă. Dat-am cartea noastră de judecată lu<i> Hraniti snă Gheorghe ot varoş Floci ot sud Ialomiţa pentru că a avot întrebăciune de faţă înaintea noastră cu mumă-sa Mariia carii iaste mumă vitregă şi cu popa Moş den Steanca de Vadu pentre neşte stânjeni dă moşăe ce au fostu vândutu mumă-sa Măriia popii lu Moş şi lu Lupului şi Neculei stânjene de moşie. 1677 (7186) decembrie 15 Vâlcu Grădişteanu.286 - . Iar den carte s-au sculat popa Moş de au <s>trecat cisla banilor şi stânjenii ce . fiindu ei neşti copii mici iar ia au vândutu-le moşia şi încă au fost dat şi o carte de la Mihnea voevod în mâna popii lu Moş şi alte zapise le-au răsipit. Vâlcul vel vornic. mare vornic judecă pricina dintre Hraniti fiul lui Gheorghe din oraşul de Floci şi Maria.

287 - . pentru că nu-i s-au căzut să vânză ia acea moşie. hârtie. În câmp personaj în picioare cu caftan . precum mărturise şi popa Moş de faţă înaintea noastră cum că au ras el stânjenii şi cesla banilor cu mâna lui. Deci noi văzându cum că ş-au pus el mâna în cartea domnească de au strecat cartea l-am şi globit pre popa Moş dupre vina lui şi am judecat să dea moşăia lui Hraniti carii i-au rasu din carte să ş-o ţie pe cum au fost a lui. Aceasta scriem în dechemvrie 15 dni leat 7186 (1677). sigiliu aplicat în ceară verde. că ia i-a fost mumă vitrigă. Colecţie particulară.scrie mai sus. iar popa Moş şi cu soţie lui să meargă să apuce pre mumă-sa Mariia să le dea banii cere au loat ia pre moşăie fie-său lu Hraniti. Dreptu aceaia i-am dat cartea noastră de judecată lu Hraniti ca să-ş ţie moşăia cu bună pace de cătră popa Moş de cătră soţie lui pentru că aşa am judecat şi într-altu chip să nu fie. Original.

precum au adus şi scrisoaré de la 6 megiiaşi nainté nostră de am văzut precum au ales ei. (1950) p. n-am crezut nici pre unul nici pre altul nici nu lé-m putut alége judecata. M-rea Mihai Vodă I/13 şi Doc Ist. Deci călugărul aşa zicé cum că moara iaste a mănăstirii iar Costandin şi Négoe ei aşa zicé cum că iaste vadul lor. pentru că Costandin şi Négoe au rămas de judecată. Colecţie particulară. . 1685 (7193) iunie 6. înmormântat la Mitropolia din Bucureşti 6 Sigiliu identic pe doc din 1679 (7187) iun 8. Deci am dat această carte a nostră la mâna călugărului Paisie ca să aibă a ţinéré moara cu bună pace. Aceasta scriem. Deci aceşti 6 megiaşi au fost strânsă toţi la un loc şi au luat séama şi cu adeverinţă bună. Const. 132. Iunie 6 dni vălét 7193 (1685). CXCVII/94. Judecă pricina dintre Paisie de la Brebu şi Constantin şi Neagoe pentru un vad de moară. reprodus în Emil Vârtosu. 166-167. Deci fiindu ei toţi de faţă. Marii dregători din Ţara Românească şi Moldova în sigiliile secolelor XVI-XVIII. Studii de sigilografie românească. Moisil. în „Studii şi cercetări de istorie medie”. Sigiliu în tuş verde în exergă „È¨pan BadeaBßlßçén¨ [vel d]vornik #Z±S±P±E±. p. au iaste al mănăstirii?. 5. Badea Bălăceanul mare vornic. fiul lui Barbu din Balaci şi al Mariei Cocorăscu (?).”6 În câmp personaj în picioare cu caftan. nr. nr 4.288 - . 3 – 1687 mart. an I. în „Revista Arhivelor”. I. Dat-am carté noastră la mâna cestui sârac de călugăr anume: Paisie ot Breb pentru că au fost venit mai nainte cu Costandin şi cu Négoe de s-au întrebat pentru un vadu dă moară. 5 Badea Bălăceanu. cuscrul lui Şerban Cantacuzino. iar Costandin şi Négoe n-au avut acolé nimic. 18 mort ante 1687 aug. p. mare vornic între 1678 ian. Badé Bălăcénul5 vel vornic. Deci lém fost făcut o carte la 6 megiaşi buni să adeveréze cu sufletele lor iaste cu adeverinţă vadul lor. cu sufletele lor şi au adevărat cum că iaste vadul şi locul cu moara al sfintei mănăstiri. II (1927). DANIC. 14.

289 - . Scris-am carté nostră voao boiari anume: Pană iuzbaşa i Toader iuzbaşa ot Păcăleni i Stan vătaf de la Bogdănei i Radotă călugărul ot Putreda carii sânteţi luaţi dinainté noastră dă Pavel şi de Ghiorghiţ ot Draghieşti. 6. 1686 7194 Mai 20. parté lui pre cât îi scrie carté a şase boiari carii i-au ales. moara şi piua din Draghieşti şi Tigoi. Iar Pavel aşa zise cum că n-au vândut numai ce i-ar fi fost parté lui ci au vândut mai mult. . + Costandin Brăncovénul vel spătar. Constantin Brâncoveanu mare spătar porunceşte la patru boieri să cerceteze pricina dintre Pavel şi Ghiorghiţă din Draghieşti cu Negoiţă logofăt şi călugărul din Băbéni moşia. Cătră aceasta vă facem în ştire pentru că înainté noastră venit-au Pavel şi Ghiorghiţă zicându Ghiorghiţă cum că avându moşie în Draghieşti şi în Tigoi şi din moară şi din pio o au fost vândut lui Negoiţă logofăt şi călugărului ot Băbéni.

CXXXII/26. Mai 20 dni vălét 7194. vândut-au pre cât i-au ales acei 6 boiari au vândt-au mai mult? Deci de va fi vândut numai pre câtu au ales acei 6 boiari să-ş ţie Negoiţă logofăt moşiia cu pace.) Biblioteca Naţională.290 - . . ce ar trece să-ş o ţie Pavel. Colecţii speciale. Ci pre cum veţi adevăra cu sufletile voastre aşa să-i tocmiţi şi să aşezaţi şi să le faceţi şi scrisori la mâinile lor. Într-aceia noi. (1686). iată că v-am dat pre dumnévoastră la mijlocul lor să căutaţi şi să adevăraţi pentru acé moşie ce au vândut Ghiorghiţă lui Negoiţă logofăt. Brăncovénul vel spatar. orig hârtie. Bucureşti. C.p. Iar de va fi vândut mai mult. Aceasta scriem. (m.

CXCVII/100 reprodus la Emil Vârtosu. (1950) p. Ist. Pentru aceaia i-am dat acasta carté a nostră lui Costandin şi a fraţine-său lui Iano şi a Mantei să-ş ţie acastă moşie den Mărceşte stânjeni 1500 împietrit şi den pietri afară stânjeni 300 cu bun pace şi să o stăpânescă de către Necşa femeia Badii ciz<mar> şi a feciorilor ei lui I<l>ie şi lui Statie mai mult val să n-aibă de acum nainte pentru că au rămas Necşa. an I. cumpărătoare tot cu zapis şi cu mărturie şi hotărât şi împietrit cu 12 boiari hotarnici luaţi pre răvaşul Ducăi vodă. nr 4. 8 Sigiliu asemănător DANIC. 132-133 . Iar Costandin şi cu fraţii lui. feciorii lui Costandin cupeţ. Şi au ales toate părţile ei de moşie de i-au dat tot de o parté pre den jos până în hotarul Paraschivei vornicului Tazburlan. Biblioteca Naţională. I. în „Revista Arhivelor”.291 - . Costandin şi frate-său Ianoşi Manta cu Necşa femeia Badiei ciz<mar> zicând Necşa cum că-i împresoară partea ei de moşie din Mărceşti ci i-au rămas de la bărbatul ei Badé ciz<mar>. feciorii lui Costandin cupeţ din Mărceşti ca să fie în pace de către Necşa. şi Const. Doc. în „Studii şi cercetări de istorie medie”. Colecţii speciale CX/20. + Alexandru vel vornic7 Dat-am carté noastră de judecată lui Costandin şi a fratelui lui Ianoşi a<l> Mantie. Ianoşi şi Manta cu Necşa. sigiliu în ceară verde8. soţia lui Badie cizmar din Bucureşti pentru o parte de moşie la Mărceşti. orig. Moisil. Hârtie. scriind la mâna lui Costandin şi a fraţilor lui Ianoşi a Mantiei. Alexandru Alexianu mare vornic judecă pricina dintre Costandin. femeia Badie ciz<mar> de judecată dinainte noastră. scriind ales pentru moşii din Mărceşti stânjeni 1500. ce ar indica o altă matriţă sigilară. 168 cu data 1694. Bucureşti. Martie 11 dni lét 7201 (1693). 1693 (7201) martie 11. fămeia Badie ciz<mar> din Bucureşti şi a feciorilor ei anume: Ilie şi a lui Statie pentru că aicé înaintea nostră avut-au întrebăciune de faţă. p. Studii de sigilografie românească. Şi au mai scos Costandin şi cu fraţii lui Ianoşi Manta un zapis de este de stânjeni afară den pietri. cu toate zapisele vânză<rii> vânzătorilor scriind la măinele lor. Aceasta scriem. nr. p. feciorii lui Costandin cupeţ. Marii dregători din Ţara Românească şi Moldova în sigiliile secolelor XVI-XVIII. au scos o carte a Ducăi vodă iscălită. cumpărături de la Matéiu şi de la femeaia lui Sora i Négul snă lui Negre. II (1927). 7. precum scrie răvaşili domneşti şi carté acelor 12 boiari hotarnici. 7 Alexandru Alexianu mare vornic între 1692 iun 15 – 1695 mai 1.

Man bemerkt Ähnlichkeiten zwischen diesen Urkunden und denjenigen. die ihre Urkunden durch eigene Siegel und Unterschriften beglaubigten. die aus der fürstlichen Kanzlei stammen. Zusammenfassung Zu den Ausstellern von Urkunden aus der Walachei zählen auch die großen Würdenträger. In diesem Artikel werden einige weniger bekannte Urkunden aus der zweiten Hälfte des 17. Jahrhunderts vorgestellt.292 - . .

Karl Wagner. sowie Paul Sauer. Reihe 4: Matrikeln fränkischer Schulen. v. damals wurde ersterer Hofmeister in Kirchberg. Pfarrerbuch Württembergisch Franken. Max-Adolf Cramer (Baden- Württembergisches Pfarrerbuch. „KIRCHBERG. 2: Die Kirchen. 5). . 1714 gegründeten Lateinschule3. sowie dgl. Neustadt an der Aisch 1986. in hohem Auftrag entworfen und den Prinzen und Prinzessinnen des durchlauchtigsten Gesammthauses gewidmet. 374. Alfred Wendehorst u. [Öhringen] 1871. 4). S. II: Württembergisch Franken. Bd. Tl. 400-401. S. 70.. 27 −. in: Allgemeine Deutsche Biographie. jedoch spätestens 1791. Zunächst als Leitfaden beim Unterricht. daß Rumpach und Stephani sich in Erlangen oder Nürnberg erst später. 36. Otto Haug (dgl. II. bearb. 12). vgl. S. Reihe VII A: Fränkische Lebensbilder. S. vgl. S. Möglich ist auch. Diesen hatte Rumpach vermutlich 1787 in Erlangen kennengelernt. 413. Kirchberg an der Jagst. 2 Zu diesem siehe unten die Angaben nach der Briefedition. 1). 12. 71 f. hrsg.und Schuldiener. bearb. 7 Stephanis Promotion zum Mag. Bd. Tl. Bd. Bd. zusammenfassend Max Liedtke. 1 Zu dieser vgl. sowie Liedtke (wie Anm. Adolf Fischer. Tl. 218-233. Gerhard Taddey. 3 Vgl. und zwar in Kirchberg − vgl. in: Handbuch der historischen Städten Deutschlands. 6 Rumpachs Immatrikulation fand am 26. phil. v.293 - . S. 28. Bd. März 1787. DAS IN KEINEM BETRACHTE EIN CASTELL IST“ EIN BRIEF FRIEDRICH LUDWIG HEINRICH RUMPACHS AN HEINRICH STEPHANI (1796) Hans-Bernd SPIES Aus der hohenlohischen Residenzstadt Kirchberg an der Jagst1 wandte sich 1796 Friedrich Ludwig Heinrich Rumpach (1769-1828)2. seit dem Vorjahr Rektor der dortigen. hrsg.. 1: Die Pfarreien. Anm. v. II: Württembergisch Franken. 221. Stuttgart 1985. 2). Max Miller u. Gerhard Pfeiffer (Veröffentlichungen der Gesellschaft für fränkische Geschichte. 90-93. S. v. 4 S.. Bd. Tl. in: Fränkische Lebensbilder. Tl. ebd. Oktober 1787 statt. 5 Zu diesem vgl. Stuttgart 1961. hrsg. S. München / Leipzig 1918. oder sogar noch später. Hälfte 2. wo er selbst damals sein Theologiestudium begann6 und der fast acht Jahre ältere Stephani gut ein halbes Jahr zuvor zum Magister promoviert worden war7. Neue Folge der Lebensläufe aus Franken. mit einem seine damaligen Lebensumstände schildernden Brief4 an Konsistorialrat Heinrich Stephani (1761- 1850)5 in Castell. Leipzig 1893. erfolgte am 27. Bd. im Auftrag des Vereins für Kirchengeschichte in der Evangelischen Landeskirche in Baden und des Vereins für Württembergische Kirchengeschichte. o. Geschichte des Hauses Hohenlohe. den Beginn von Anm. Register zur Matrikel der Universität Erlangen 1747-1843 (Veröffentlichungen der Gesellschaft für Fränkische Geschichte. Heinrich Stephani (1761-1850). Heinrich Stephani. O. Stuttgart ²1965. vgl. außerdem [Ferdinand] Sander. 494. 6: Baden-Württemberg. kennenlernten. S.

16). Untermerzbach liegt heute im Landkreis Haßberge. Frank Baron Freytag von Loringhoven. Zu Zwanzigers Tätigkeit als noch weitere fränkische Reichsstände vertretender Kreisgesandter vgl.. fortgef. S. ihrer beiden Söhne Albrecht Friedrich Karl (1766- 1811)13 und Christian Friedrich (1772-1850)14 nach Castell berufen15. Deutsches Wörterbuch. S. Verzeichnis bestehender und ehemaliger Gemeinden mit Gerichten. 501-574. S. geborene Gräfin zu Castell-Remlingen. bearb. Standes. vgl. 128.]. März 1777. 15 ff. d. Heft 11). S. S. v. Frankfurt am Main / Berlin 182003.. 10 ff. Liedtke (wie Anm. 16). 494. Friedrich Adolph von Zwanziger. v. 19-24 u. seit 1764 Wirkungsstätte seines Vaters10. Nach dem baldigen Tod der Gräfin begab sich Stephani mit seinen Zöglingen nach Nürnberg. Gesellschaft für Fränkische Geschichte. 2. . 11 Diese. 13 Stammvater der neueren Linie Castell-Castell. 11). 16). S. 127. S. Europäische Stammtafeln. also zum Erzieher. 8 Gehört heute zu Seßlach im Landkreis Coburg. 1391. Bd. sowie Erwin Riedenauer. Ortsbuch (wie Anm. Ortsbuch der Bundesrepublik Deutschland. 15 Zur Biographie Stephanis bis zu seinem Dienstantritt in Castell (1794) vgl. 9 Stephanis Immatrikulation fand am 22. 125 u.294 - . 4. Bd. Neue Folge. 5). Detlev Schwennicke. Der am 1. 128 f.. Leipzig 1877. vgl. Anschließend begann er sein erstes praktisches theologisches Vorbereitungsjahr im heimischen Untermerzbach im Itzgrund. Sp. Taf.und Jugendämtern sowie Ausländerbehörden. Stammtafeln zur Geschichte der europäischen Staaten. 5). Zur Persönlichkeit und Politik des fränkischen Kreisgesandten Friedrich Adolph v. Abt. Zwanziger (wie Anm. S. S. Wagner (wie Anm. 219 f. 16). Taf. v. München / Leipzig 1916. Bd. vgl. XVI (wie Anm. v. 17 Vgl.. 16 Zu diesem vgl. Zwanziger (wie Anm. Taf. sowie Riedenauer (wie Anm. Manfred Bretz u. 457 u. Karl Hermann Zwanziger. in: Zeitschrift für bayerische Landesgeschichte 31 (1968). Universitätsabgang: 1781). das Jahr der Ernennung aufgrund zuverlässiger Quelle ebd. Wilhelm Grimm. sowie Riedenauer (wie Anm. v. geborene Stephani hatte 1777-1782 an der Universität Erlangen Theologie studiert9. Berlin 1995. Gräflich Castellscher Geheimrat und Kreisgesandter 1745-1800 (Neujahrsblätter. Vroni Bretz. hrsg. hrsg. April 1777 statt. Nur die beiden Söhne des Paares erreichten das Erwachsenenalter. als Studienbeginn das Jahr 1778 angegeben. die Universität Erlangen verließ er 1782. S. 1694: „aufseher und bewahrer des gesindes und der kinder des hauses [. 6). Jacob Grimm u. 5). 221 f. Liedtke (wie Anm. S. 26-36. 90. Andere Daten bei Liedtke (wie Anm. dann auch erzieher der kinder“. wo sein Vater damals Pfarrer war. XVI: Bayern und Franken. 14 Stammvater der neueren Linie Castell-Rüdenhausen. Reichsverfassung und Revolution. vgl. 8). 1528. 129. Noch während dieser Zeit wurde er von der seit 1773 verwitweten Katharina Hedwig Gräfin zu Castell-Castell (1730-1783)11 zum Hofmeister12. ebd. hrsg. 10 Vgl. April 1761 in dem zu jener Zeit zum Hochstift Würzburg gehörenden und heute oberfränkischen Ort Gemünda an der Kreck8. S. 125. 124-196 u... wo er mit ihnen rund fünf Jahre im Hause von Friedrich Adolph (1784: von) Zwanziger (1745-1800)16 verbrachte. Stammtafeln. Moriz Heyne. Wilhelm Karl Prinz zu Isenburg. 18 Vgl. S. 5). 125 u. der einerseits seit 1773 als Kanzleidirektor mit dem Titel Geheimer Rat an der Spitze der Verwaltung in Castell stand17 sowie andererseits Vertreter des Hauses Castell und weiterer Reichsstände beim Fränkischen Reichskreis war und deshalb in der größten fränkischen Reichsstadt lebte18. vgl. 220 (Immatrikulation: 22. vgl.. ebd. bei Sander (wie Anm. begr. hatte 1761 ihren Vetter Christian Friedrich Karl Graf zu Castell-Castell/Remlingen (1730-1773) geheiratet. v. Zwanziger. 12 Vgl.

81-141 u. S. pensioniert wurde. dazu Liedtke (wie Anm. 23 Vgl. v. 5). 222 f. sowie Berent Schwineköper. 1257 f. Stephanis pädagogisches Hauptwerk. S. schrieb Rumpach am 15. 5). dems. wie aus dem ersten Absatz des folgenden Briefes hervorgeht26. der ohne den erwarteten Besuch Stephanis verstrich. Stuttgart ²1987. S. 5). 27 Wenn dieser Besuch Stephanis nicht ausschließlich Rumpach gegolten haben sollte. Zu Geschichte und Bedeutung der Reichskreise als Institutionen des Reiches vgl. folgte aber bereits 1808 dem Ruf in den bayerischen Staatsdienst. 126-140 u. in der ersten Hälfte des Jahres 1795 an seiner neuen Wirkungsstätte in Kirchberg besucht hatte27. ging Stephani 1788 in die Erziehungsanstalt Kloster Berge bei Magdeburg20. S. 39. hrsg. 92. in der er aushilfsweise unterrichten durfte. Geschichte und Aktenedition. damals Konsistorialrat in Castell. vgl. 1805 als „System der öffentlichen Erziehung“ veröffentlichte23. ebd. der später in den bayerischen Militärsdienst trat und 1834. 229-232. zu Bedeutung und Wirkung der Buchausgabe von 1805. der ihn. 22 Vgl. Johann Heinrich Zedler. 26 Zunächst nannte Rumpach als ersten Monat des Jahres 1795. dem ältesten Sohn des Kreisgesandten. S. 5).. Graz 1961 (Reprint der Ausgabe Halle / Leipzig 1733). S. 16). 33. S. 226-229. nahm er 1807 die Pfarrstelle in Rüdenhausen an. März 1796 folgenden Brief28: S. 310 f. S. Stuttgart 1998. Winfried Dotzauer. Würzburg 1967. in: Handbuch der historischen Stätten Deutschlands. Bd. Linieninfanterieregimentes „König“.und Schulwesens der Grafschaft21. 222-226. 291. 19 Zu diesem. dazu Rudolf Eichelsbacher. ö. 24 Vgl.. die er Mitte des Sommers 1795 nach Castell schickte.. die er 1797 verändert als „Grundriß der Staats-Eriehungswissenschaft“ und schließlich. 91. Bd. dies S. 22). Eine zweite Auflage des Buches erschien 1813. dann ist es möglich. seit 1825 Oberst und Kommandeur des 1. S. Zwanziger (wie Anm. Mit dem Jahresbeginn 1818 trat er seinen Dienst als Pfarrer und Dekan in Gunzenhausen an. den August. 20 Zum Kloster Berge vgl. zum Fränkischen Reichskreis S.. 302. in dem er bis Ende 1817 an mehreren Orten als Schulreformer wirkte24. S. Da Stephani nach dem Tod Zwanzigers auf wachsenden Widerstand gegen seine Reformen stieß. Heft 20). was er bis zu seiner Amtsenthebung 1834 blieb25. sowie Eichelsbacher (wie Anm.. Sp. ebd. 25 Vgl. Im Anschluß an seine Hofmeistertätigkeit wurde Stephani 1794 als Konsistorialrat in Castell Leiter des Kirchen. 32 f.295 - . Druck der Denkschrift ebd. An diesen Heinrich Stephani. Die deutschen Reichskreise (1383-1806). 305 ff. Liedtke (wie Anm. 33-75. 21 Zu Stephanis Zeit von seiner Ernennung zum Konsistorialrat bis zu seinem Eintritt in den bayerischen Staatsdienst vgl. Er widmete sich dort vor allem der Schulreform und erarbeitete deshalb zunächst eine Denkschrift „Grundlinien zur Verbesserung der öffentlichen Erziehung in der Grafschaft Castell“22. Grosses vollständiges Universal-Lexikon. 1795 als Jahr der Ernennung zum Konsistorialrat angegeben. Heinrich Stephani als Schulreformer in der Unterfränkischen Grafschaft Castell (Unterfränkischer Heimatbogen.. bei Sander (wie Anm. 3. 223-226. vgl. 501-510. Magdeburg. 288-316. S. daß Stephani als Begleiter Zwanzigers zu Friedrich Eberhard Prinz von Hohenlohe-Kirchberg . vgl. 1791-1793 begleitete er Graf Christian Friedrich bei dessen Studium an der Universität Jena und unternahm mit diesem 1793 eine Reise in die Schweiz. 11: Provinz Sachsen-Anhalt.. Liedtke (wie Anm. Mit dem jüngeren Grafen und mit Heinrich Adolph von Zwanziger (1776- 1835)19. S. und anschließend erwähnte er zwei Briefe. Sander (wie Anm. S. erweitert zu einem Buch von mehr als 400 Seiten. u. 5). 23-79. 294.

V/25. 5). Istorice Centrale. Zu Zeitschriftengründung und -einstellung vgl. 11). 280. Nr. Buchstaben in lateinischer Schrift kursiv wiedergegeben. Grimm. E[rnst] Wülcker. Leipzig 1956. Abt. 733a. die er noch in der Erziehungsanstalt Kloster Berge gegründet hatte und die in Weißenfels erschien. XVI (wie Anm. Bd. die am selben Tag starben. 1). S. 20 (Titel „von anderen höhern geistlichen würdenträgern“) − oder um das deutsche Gegenstück zum lateinischen „PP“ bzw. wie Freund Rumpach ist. 12). „pp“ (= praemissis praemittendis) − vgl. S. Septembr. u. S. ohne daß Herr Konsistorialrath sich wieder in Kirchberg sehen ließ. Der Prinz war seit 1778 verheiratet mit Albertine Renate Gräfin zu Castell-Castell (1735- 1804).29 Der August. ebd. Oktobr ja und endlich alle noch übrigen Monate des 95er Jahres giengen vorbei. Nachbildung der Originale (Grundriß der Genealogie. an einen so armseligen lateinischen Schul Rektor in Kirchberg zu denken. der seit 1783 die Vormundschaft über die beiden verweisten Grafen gehabt hatte. v. hrsg. sowie dgl. daß doppelter Buchstabe in runden Klammern. 1). XVII: Hessen und das Stammesherzogtum Sachsen. 11. den ich von Seiten des Geistes so sehr als von Seiten des Herzens schäzen zu lernen Gelegenheit hatte und den ich würklich verehre. Joachim Kirchner (Bearb. Bd. Fischer (wie Anm. Zur Vormundschaft und zu Zwanzigers Besuchen an den hohenlohischen Höfen vgl. Studierende. Bd. eigenhändig) an Heinrich Stephani: Arhivele Naţionale ale României Bucureşti (Nationalarchiv Bukarest). Bd. a. 29 Die Bedeutung dieser Abkürzung ist unklar − kein Hinweis bei Paul Arnold Grun. C[arl] Wesle. bei seinen ausgebreiteten Bekandtschaften und bei seinen ununterbrochenen Reisen entweder längst völlig vergessen oder er achtet das für verlorne Zeit. S. Bd. Taf. 30 Gemeint ist die 1791-1795 von Stephani in vier Bänden herausgegebene Zeitschrift „Archiv der Erziehungskunde für Deutschland“.„V. Taf.− zwei in der Mitte des vorigen Som(m)ers nach Castell abgesandte Episteln blieben mir unbeantwortet oder − giengen verloren. Nr. 28 Friedrich Ludwig Heinrich Rumpach (Kirchberg. trotz des geringen Altersunterschiedes zwischen Briefschreiber und -empfänger. S. als der Man(n). vgl. wird es allmählich bezeichnung aller“) u. Grun.. Schlüssel zu alten und neuen Abkürzungen.und Familienforscher u. hat mich bei seinen vielen Geschäften. Joachim Kirchner. Verdoppelungsstrich über m und n hier jeweils so wiedergegeben.Verehrter Vater’ − vgl. nach Kirchberg kam. vgl. R[udolf] Meißner. 722.). 18 („ursprünglich ehrfurchtsvolle benennung älterer geistlichen. 14. 16). 125. Stammtafeln. 361. . bearb. V. Stuttgart 1969. 1. Sp. 15. Limburg an der Lahn 1966. vgl. 170 f. J. 12. zu Friedrich Eberhard Prinz und Albertine Renate Prinzessin von Hohenlohe-Kirchberg. 96 −. u. Stephani stellte diese Zeitschrift zugunsten der insgesamt allerdings nur mit zwei Heften 1794-1795 in Hamburg verlegten Zeitschrift „Pädagogische Bibliothek zur Bestimmung und Berichtigung des Urtheils über die neuesten im Erziehungsfache herausgekommenen Schriften“ ein. 249. der jüngsten Schwester des Vaters der beiden jungen Grafen.. wo er sich die Mühe nehmen wollte. sonstige Abkürzungsauflösungen in eckigen Klammern. um die Anrede .296 - . W. und wäre dementsprechend aufzulösen mit: Vorauszuschickendes vorausgeschickt. Heimat. Wörterbuch (wie Anm. 42. Die Zeitschriften des deutschen Sprachgebietes von den Anfängen bis 1830 (Bibliographie der Zeitschriften des deutschen Sprachgebietes bis 1900. Zwanziger (wie Anm. Sander (wie Anm. Wörterbuch lateinischer und deutscher Abkürzungen des späten Mittelalters und der Neuzeit mit historischer und systematischer Einführung für Archivbenutzer. M[ax] Leopold u.− (1737-1804). Fond George Potra. diplomatische Wiedergabe der Vorlage. Es handelt sich entweder. 92. also als Ersatz einer Anrede. v. 251 u. 280 f.. ich hörte und sah nichts von einem pädagogischen Archive30 und − kurz Alles ließ mich nichts andres schließen. Frankfurt am Main 1998. 6). S. S. so sichre Rechnung ich mir auch auf diesen angenehmen Zeitpunkt machte. März 1796.

= 60 kr.) − 1 fl.5 kg und im Juni 1796 nur noch dem von gut 2181. unter d. und Millionen Dank den ich Jhnen in Gedanken sogleich brachte.). Willi Gorzny. Mit in(n)igem Vergnügen werde ich die mir von Jhrer Güte mitgetheilten Erziehungsschriften31 lesen und − soviel es von mir abhängt. 32 Zu ergänzen wäre: „haben“. Deutsches Biographisches Archiv. Grundnahrungsmittelpreise in Aschaffenburg 1803-1814.−. vgl. Ohnezweifel erhält H[er]r Pf[arrer] Kretschmer34 − den ich 31 Es handelte sich entweder um Schriften anderer Autoren oder um Exemplare des . 139. in den jezigen Zeiten man alle seine Kräfte nur drauf zu verwenden hat. daß Sie meine ungegründeten Muthmasungen so herrlich widerlegen wollten. bearb.6 kg entsprach. Bd. hrsg.297 - . S.−. die Einfluß auf die Verbesserung des Jugend Unterrichts32 auch nicht im mindesten mit denen. Gesamtverzeichnis des deutschsprachigen Schrifttums 1700-1910.und Stiftsarchiv Aschaffenburg 7 (2002- 2004). im Juni 1795 lediglich dem von etwa 2272. S. um samt einem Weibe sich vor einem gänzlichen ökonomischen Verfalle zu verwahren33. 310-344. v. zu den Brotpreisen vgl. im Juni 1795 bei 24 kr. Hilmar Schuck u. und im Juni 1796 bei 25 kr. ich kan(n)te mich kaum selbst mehr für Freude über Jhr geneigtes Andenken. S. bis mir heutige Tag. zu diesem vgl. Willi Gorzny. − in den 1780er Jahren dem Gegenwert von rund 5454 kg Roggenbrot. Deutscher Biographischer Index. was auch wohl bald mein Fall ist. lag der Preis im November 1794 bei 16 kr. Von den bekannten Personen des 18. 1162 f. 313 f. und fast vom Höchsten bis zum Niedrigsten herab die Män(n)er. das in keinem Betrachte ein Castell ist. wen(n) Sie sich anderst des hierbei zu Grund gelegten doppelten Planes noch errin(n)ern. − kommt noch am ehesten der 1752 geborene Magister Christian Samuel Kretschmar in Frage. oder sehnt sich nach einem Wirkungskreise in welchem er anderst als hier seine Thätigkeit zu äussern im Stande ist.− Und eben daher wird der junge Man(n) hier des Schulstaubes viel früher als anderwärts überdrüssig. dies gar nicht in Anschlag gebracht.03 kg schweres Roggenbrot in Aschaffenburg etwa 10 Kreuzer (kr. in: Mitteilungen aus dem Stadt. Eine Kumulation aus 254 der wichtigsten biographischen . Ltg. München / London / New York / Oxford / Paris 1986. Hans-Bernd Spies.Diese Jdeen waren unzertren(n)lich in meiner Seele mit jedem Gedanken an Castell verknüpft. München / New York / London / Paris 1985. auch unfehlbar Gebrauch davon hier bei unsrer Schule zu machen suchen. 356 ff. kom(m)t hier noch auf dem langsamen Papiere dafür nach. 33 Die von Rumpach hier angesprochene Teuerung läßt sich am Brotpreis aufzeigen: Kostete in den 1780er Jahren ein rund 3.Archivs der Erziehungskunde für Deutschland’. daß mit einem Gehalte von jähr[lich] 300 f[lorin] wie das Meinige. denn von Stephani erschienen damals keine selbständigen Schriften.. v. zu genau ken(n)e. da ich unser Kirchberg.− Welchen? O diese Frage erlassen Sie mir als Philosoph und als Ken(n)er des mensch[liche]n Herzens wohl am allerersten!−. der seit 1787 Pfarrer in Loschwitz war. daß Rumpachs Jahresgehalt von 300 Gulden (fl. Das bedeutet.− Jndessen verspreche ich mir im voraus nicht viel glük[liche]n Erfolg. welche einer − Revolution in Absicht auf die bei derselben herrschende Ordnung im Unterricht so sehr bedarf. an dem ich Jhr schäzbares freundschaft[liches] Schreiben samt den Jn(n)lagen durch Jhren Boten richtig empfieng − andern an dieser Stelle Plaz machen hieß. dies S. Bd. 2. welche bei Jhnen diese segensvolle Arbeit unternehmen vergleichen kan(n) und darf. 34 Ließ sich nicht identifizieren. Jahrhunderts mit Namen Kret(z)schmar/Kret(z)schmer − vgl.

zu diesem siehe unten bei Anm.− Auf Verbesserung meiner bürgerlichen Lage wird durch sie nun freilich keine grose Hofnung zu schöpfen sein.− Und nun − weil Sie sich so freundschaft[lich] für mein Amt sowol als für mein Haus und meinen Garten intressiren − auch noch von einem35 der beiden lezten etwas! − Sie versprachen mir zwar. [1986]. für Eines das mir noch Noth sein möchte zu sorgen.− Und hiezu empfehle ich mich Jhren Freundschaftsgesin(n)ungen einstweilen schrift[lich] auf das angelegentlichste bis ich es entweder hier oder − wen(n) ich gleich schon Bräutigam bin − dies Frühjahr etwa Nachschlagewerke für den deutschen Bereich bis zum Ausgang des neunzehnten Jahrhunderts − Microfiche Edition −. 38 Dieses Wort über der Zeile hinzugefügt. und ich − so lebhaft ich davon überzeigt bin. 37 Franz Carl Eggel (1733-1801). 315. Nr.morgen gleich Jhrer Freundschaft versichern werde − mit mir Jhren entworfenen Verbesserungsplan der Erziehung vom Fürsten zum Lesen. nach welchem Sie nun auf das Glük so manchen jungen Man(n)es. J. wen(n) die Verbindung mit der Familie in die ich trete mir gleich in Hinsicht auf Stand gewiß keine Schande macht. daß die Zensur desselben ganz auser meiner Sphäre liegt − freue mich doch nicht wenig. indem Sie mir bei Jhnen und in Jhrer Grafschaft etwas ausgesucht hätten. wen(n) der gütige Him(m)el durch edeldenkende Män(n)er und deren Empfehlungen nicht anderwärts für mich sorgt − mit mir zu theilen und damit den Anfang im Mai zu machen beschlossen. daß Sie für mich da etwa sprechen oder meiner gedenken. v. so habe ich − Sie lachen wohl über die so schnell verflossene 2 .3 Jahre?− hauptsächlich auf Freund Kretschmers Rath und Ansin(n)en selbst dafür gesorgt. München / New York / London / Paris o. bin aber demungeachtet auf Jhr Urteil verlänglich wen(n) Sie etwa bald hieher kom(m)en sollten. 36 Luise Caroline Eggel (1778-1844). hrsg. zu dieser siehe unten bei Anm. [= zum Beispiel] das des Rektors in K[irchberg]− so mächtigen Einfluß haben Gelegenheit dadurch mich Jhnen noch mehr zu verbinden. 35 Dieses und das folgende Wort über der Zeile hinzugefügt. wo ich sie abholen werde. Bernhard Fabian.298 - . vorausgesezt daß Jemand an derg[leichen] Kleinlichkeiten kleben kön(n)te. Jhnen verehrungswürdiger Man(n) näher zu sein − was wäre mir das nicht werth gewesen!− Jndessen ists auch gleich nicht auf diese Weise. so giebts bei Jhrem grosen Würkungskreise. − ich ken(n)e sie schon geraume Jahre ob sie gleich erst 18 Jahre hat. wo es einmal eine Stelle als Volkslehrer auf dem Lande auszufüllen giebt. 44. wieder viel schönes Neues darin zu finden. allein weil ich mirs in der That nicht vermuthete. aber eben darum ist mir’s unangenehm. daß irgend ein gutes genügsames weibliches Geschöpf / es ist die 2te Tochter36 meines gewesenen Lehrers des H[e]r[r]n Rector Eggels37 in Oehringen :/ 300 f[lorin] Besoldung vielleicht auf lange Zeit. . daß Sie auf mich in diesem Punkte noch Bedacht nehmen möchten. Fiche 708. Den(n) nun allein schon darum. 45.− der vielleicht ein wenigstens38 etwas erträglicheres Loos oder doch leidlicheres Auskom(m)en verdiente als zb. dies nicht durch Sie geändert sehen zu kön(n)en. daß ich Jhnen Jhre Güte und Wohlwollen verdanken kön(n)te. jedoch nicht ohne viele Bedenklichkeiten.

1. Das Hohenlohe-Gymnasium. 374 (Karoline Luise). geboren am 31. . März 1769 als Sohn des dortigen Amtmannes in Bödigheim bei Buchen39 geborene Friedrich Ludwig Heinrich Rumpach40. S.einmal unverhoft in Castell mündlich noch mehr thun kan(n). vgl. sowie Walter Schmidt. FL Rumpach. vgl. 27). Bd. S. März 1778 geborene zweite Tochter Luise Caroline44 seines früheren Lehrers Franz Carl Eggel (1733-1801)45 und dessen Ehefrau 39 Bödigheim gehört jetzt zur Stadt Buchen im Odenwald. u. 44 Zu dieser. Taf. der am 9. Noch während seiner Zeit als Rektor in Kirchberg hatte Rumpach am 10. Pfarrerbuch. der 1836 vierter Fürst von Hohenlohe-Kirchberg wurde und mit dem die 1701 begründete Linie Hohenlohe-Kirchberg − vgl. mich zu nen(n)en Jhren Kirchberg den 15 Märzgehorsamen Diener und Freund 1796. 3 (wie Anm. Stadt und Stift. 2. S. (Vorname: Luise Karoline). Tl. Mai 1796 in Öhringen die dort am 24. Juli 2004 an das Stadt. März 1733 in Mainhardt als Sohn eines hohenlohischen Beamten. Öhringen 1988. S. 8). ist unrichtig).. Genealogisches Handbuch bürgerlicher Familien. 441 u. vgl. 22. 219. Februar 1828 als Pfarrer wirkte. S. Pfarrerbuch (wie Anm. Tl. 3. nachdem er zuvor seit 1762 Pfarrer in Schäftersheim gewesen war. Öhringen. 3).). Tl. dies S. sowie Pfarrerbuch (wie Anm. 8). begraben am 4. hatte nach dem Besuch Oberstufe des Gymnasiums in Öhringen (1782-1784)41 ab 1787 in Erlangen Theologie studiert. Ortsbuch (wie Anm. 3). 755. Stammtafeln. 43. Walter Rößler u. 45 Dieser. Geschlechterbuch. S.− An Jhrem Willen dazu läßt mich bei Jhrer bisher erprobten und unverdienten Güte alles so wenig zweifeln. Bd. u. Tl. 25. 40). 2. hrsg. u. 71 f. S. Bernhard Koerner. wo er bis zum Ende seines Lebens am 13.) u. S. 242-245. Werner Schenk (Red. bearb. 41 Mitteilung des Stadtarchivs Öhringen (Eberhard Tröger) vom 29. Eggel sei bereits 1775 Rektor des Gymnasiums geworden. S. war. Görlitz 1923. 2 (wie Anm. Tl. 1791 wurde Rumpach Hofmeister des Prinzen Karl Friedrich Ludwig von Hohenlohe-Kirchberg (1780- 1861)42. Geschlechterbuch. hrsg. Ortsbuch (wie Anm. 169 u. November 1801 in Öhringen. 3 (wie Anm. 374. vgl. Bd. anschließend 1798-1801 Hof- und Stadtkaplan in Kirchberg an der Jagst und dort außerdem 1799-1801 Stadtpfarrverweser. war dann 1795-1798 Rektor der Lateinschule.“ Der Schreiber dieses Briefes.und Stiftsarchiv Aschaffenburg. 43 Gaggstatt gehört jetzt zur Stadt Kirchberg an der Jagst. 28 f.299 - . 14. das er im Sinne der Aufklärung reformierte. 1. 18 ff. S. 82 (Luisa Car. vgl. mit Hugo Wiest (Deutsches Geschlechterbuch. 83. 1801 ging er als Pfarrer nach Gaggstatt43 und kehrte 1814 nach Kirchberg zurück. von 1777 bis zu seinem Tod Rektor des Hohenlohischen Gymnasiums in Öhringen. S. v. das neunte von elf Kindern. 1). mit der ich mir es für ein vorzügliches Glük halte. Bd. 3). XVII (wie Anm. in: Gerhard Taddey. 40 Zu diesem vgl. Bd. als ich Sie schließlich bitten will. 24 f. Bernhard Koerner). dazu Fischer (wie Anm. 40). Schwäbisches Geschlechterbuch. 243 (die dortige Angabe. 42 Zu diesem. sich derjenigen ungeheuchelten Verehrung und wahren Hochachtung zu vergewissern. − ausstarb. S. 82. v.

3). S. und Eggert hatten am 7. S.und Sammelwerk deutscher bürgerlicher Familien. dürfte seine finanzielle Lage jedoch verbessert haben. 46 Die am 6. Otto Beuttenmüller mit Ernst-Otto Braasch (Deutsches Geschlechterbuch. Bd. S. vor allem nach dem Antritt der Pfarrerstelle im benachbarten Gaggstatt. April 1797 in Kirchberg geborene Karoline Lisette − ihre beiden jüngeren Brüder. daß ihm diese Stadt trotz seiner früheren Kritik. bearb. Limburg an der Lahn 1975. . 3 (wie Anm. starb. März 1811 in Öhringen starb. v. wurden nur wenige Wochen alt − das Erwachsenenalter (Todesjahr unbekannt) und heiratete am 18. Quellen. Bd. 48 Liegt im Landkreis Göppingen. 22. 316. Mai. Februar 1820 in ihrem Geburtsort Johann Christoph Friedrich Osiander (1794-1843). Juni 1763 in Eschach geheiratet. geboren 1799 bzw. die ihm eine Stelle in der Grafschaft Castell wesentlich erstrebenswerter erscheinen ließ als seine damals innegehabte. 82 u. 9. 1800. sowie dgl. Bd. Bd. 40). Genealogisches Handbuch bürgerlicher Familien. vgl. 25. daß er nach rund 13 Jahren schließlich 1814 von dort als Pfarrer nach Kirchberg zurückkehrte. in der er bis an sein Lebensende blieb. 2.Marie Luise (1748-1811)46 geheiratet. Tl. vgl.. daß er mit seinen damaligen beruflichen und wirtschaftlichen Verhältnissen als Lateinschulrektor in Kirchberg unzufrieden war.300 - . 8). 40). Januar 1748 in Eschach geborene Pfarrerstochter Marie Luise Neidhardt. der von 1825 bis an sein Lebensende Pfarrer in Gingen an der Fils war. 3 (wie Anm. 47 Als einziges Kind der Eheleute Rumpach erreichte die am 29. 344 f. zeigt. vgl. wo sie am 31. April 1844 zu ihrer ebenfalls verwitweten Tochter Karoline Lisette Osiander47 nach Gingen an der Fils48. Ortsbuch (wie Anm. Aus Rumpachs Brief von 1796 geht deutlich. S. sowie Pfarrerbuch (wie Anm. 170). 472. also nur wenige Wochen später. die am 17. letztendlich doch zur zweiten Heimat wurde. Seine weitere Laufbahn. Geschlechterbuch. Geschlechterbuch. S. Die Tatsache. Die verwitwete Luise Caroline Rumpach zog am 10.

Am prezentat documentele germane cuprinse în această colecţie într-un număr mai vechi al acestei reviste (Hrisovul IX/2003. 243). care era de un an rector al Şcolii de Latină de acolo. unde primul începuse în acel an să studieze teologia2. studiase între 1777 şi 1782 teologia la Universitatea din Erlangen4. înfiinţate în 1714. Apoi şi-a început primul an pregătitor pentru practica teologică în Untermerzbach-ul familiar lui din Itzgrund. Preluăm în paginile revistei noastre materialul în limba germană. cel târziu în 1791. Este de presupus că Rumpach l-ar fi cunoscut de Stephani în 1787 în Erlangen. asigurându-i şi traducerea în limba română. sau chiar şi mai târziu. Este de asemenea posibil ca Rumpach şi Stephani să se fi cunoscut la Erlangen sau Nürnberg abia mai târziu. păstrată la Arhivele Naţionale Istorice Centrale. se adresa consilierului consistorial Heinrich Stephani (1761-1850) in Castell printr-o scrisoare care ilustra modul de viaţă de atunci. 4 Înscrirea lui Stephani a avut loc la 22 aprilie 1777. şi anume în Kirchberg. sau că ar fi început studiul în 1778. care în acea vreme aparţinea teritoriului administrat de episcopia de Würzburg. cu aproape opt ani mai în vârstă. Cu această ocazie i-am înmânat copia unei scrisori de la finele secolului al XVIII-lea. în limba germană. unde tatăl său era preot. Stephani. Acesta a reuşit să identifice personajele menţionate în scrisoare şi a redactat un articol conţinând transcrierea documenteului. Friedrich Ludwig Heinrich Rumpach (1769-1828). când primul era preceptor în Kirchberg. trebuie să fi obţinut titlul de magistru cu o jumătate de an înainte3. precum şi numeroase şi amănunţite informaţii referitoare la persoanele. 229-235. realizată de Ileana-Maria Ratcu. localităţile şi situaţiile prezente în scrisoare.TRADUCERE „KIRCHBERG. fapt ce ne-a determinat să cerem ajutorul eruditului archivist Hans-Bernd Spies.301 - . unde se afla din 1764 parohia 1 Articolul de faţă a luat naştere în urma celor două vizite făcute de arhivistul german Hans-Bernd Spies la Facultatea de Arhivistică în 2004 şi 2005. iar Stephani. p. V/25) prezenta multe trimiteri spre spaţiul german. 3 Stephani a obţinut titlul de magistru la 27 martie 1787. publicat în „Mainfränkischen Jahrbuch für Geschichte und Kunst”. cu trimiteri spre lucrări accesibile în primul rând în Germania. CARE ÎN NICI UN CAZ NU E (UN) CASTEL(L)”. care se născuse la 1 aprilie 1761 în localitatea Gemünda pe Kreck. . O SCRISOARE A LUI FRIEDRICH LUDWIG HEINRICH RUMPACH CĂTRE HEINRICH STEPHANI1 Hans-Bernd SPIES Din oraşul de reşedinţă Kirchberg pe Jagst din Hohenlohe. Colecţia George Potra. aflate în Colecţia George Potra. de aceea ne- am permis să nu le mai indicăm şi în cazul variantei traduse şi să ne rezumăm la notele care aduc efectiv completări textului. 2 Înmatricularea lui Rumpach a avut loc la 26 octombrie 1787. vol. greu identificatibile de aici. Se observă că varianta germană cuprinde note deosebit de amănunţite. Documentul luat aici în discuţie (DANIC. Alte date arată că s-ar fi înmatriculat la 22 martie 1777 şi ar fi părăsit Universitatea în 1781. 57/2005. iar Universitatea Erlangen a părăsit-o în 1782. astăzi ţinând de Franconia Superioară. p.

302 - . la şcoala de pe lângă mănăstirea Berge lângă Magdeburg. pe care le-a trimis la Castell la mijlocul verii anului 1795. unde a activat în mai multe localităţi până la sfârşitul anului 1817 în calitate de reformator al şcolii. 6 Acesta a intrat mai târziu în armata bavareză şi s-a retras în 1835. S-a dedicat în primul rând reformei şcolare şi a redactat în acest sens un memoriu „Principii de bază pentru îmbunătăţirea educaţiei publice în comitatul Castell. iar pe de altă parte era reprezentantul Casei de Castell şi al altor corpuri legiuitoare ale Reichului în Franconia. „Sistemul educaţiei publice”. Stephani s-a dus împreună cu cel mai tânăr conte şi cu Heinrich Adolph de Zwanziger (1776-1835)6. precum şi unele particularităţi de transcriere (dublarea literelor m şi n. pe atunci consilier consistorial în Castell. În 1788. Pe lângă activitatea sa de preceptor. Odată cu începutul anului 1818 a acceptat postul de preot şi decan în Gunzenhausen. unde a rămas timp de cinci ani în casa lui Friedrich Adolph Zwanziger (din 1784 von/de Zwanziger) (1745-1800). rămând în această funcţie până în 1834. Albrecht Friedrich Karl (1766-1811) şi Christian Friedrich (1772-1850). dar şi-a urmat chemarea în serviciul de stat în Bavaria. se găsea din 1773 în calitate de director al cancelariei cu titlul de consilier secret în fruntea administraţiei din Castell. care a trecut fără vizita lui Stephani. pentru a-l dezvolta în 1805. pe care îl publică în 1797 cu titlul modificat „Compendiu al educaţiei de stat”. ca primă lună a anului 1795. După moartea curând survenită a contesei. fiul cel mare al ministrului plenipotenţiar al districtului. el a fost chemat la Castell de către contesa Katharina Hedwig de Castell-Castell (1730-1783)5. unde Rumpach îşi începuse de curând activitatea: 5 Aceasta. a acceptat în 1807 postul de preot în Rüdenhausen. 7 Se indică cota documentului. Stephani a devenit în 1794 în calitatea sa de consilier consistorial în Castell şi îndrumător al bisericilor şi al şcolilor din comitat. . între 1791-1793 l-a însoţit la studii pe contele Christian Friedrich la Universitatea din Jena şi a întreprins cu acesta în 1793 o călătorie în Elveţia. care. contele Christian Friedrich Karl de Castell-Castell/ Remlingen (1720-1773). Doar cei doi fii ai lor au atins vârsta adultă. Încă din această perioadă.tatălui său. iar în continuare aminteşte două scrisori. iar din 1825 a fost colonel şi comandant al Regimentului de infanterie „König“. literele latine sunt redate cursive) 8 Rumpach numeşte mai întâi luna august. născută contesa de Castell-Remlingen se căsătorise în 1761 cu vărul ei. completarea prescurtărilor apare în paranteze ascuţite. pe de o parte. într-o carte de mai mult de 400 de pagini. unde a putut să predea în calitate de ajutor. Rumpach îi scria la 15 martie 17967 acestui Heinrich Stephani. în sfârşit. din 1773 văduvă. drept pentru care locuia în cel mai mare oraş imperial francon. Deoarece după moartea lui Zwanziger s-a lovit de o rezistenţă crescută cu privire la reformele sale. litera dublată apărând în paranteze rotunde. să fie preceptorul celor doi fii ai săi. Stephani a plecat împreună cu elevii săi la Nürnberg. care – aşa cum reiese din primul paragraf al scrisorii de faţă8 – îl vizitase în prima jumătate a anului 1795 în Kirchberg.

şi în iunie 1796 la 25 kr. două scrisori trimise la Castell pe la mijlocul verii trecute au rămas fără răspuns sau s-au rătăcit. Şi tocmai de aceea un tânăr se satură aici mult mai curând de colbul şcolii. şi în iunie 1796 numai pentru 2181. 12 Preţurile mari. fără ca domnul consilier consistorial să se arate din nou în Kirchberg. pe care Stephani a redactat-o deja la Şcoala de la mănăstirea Berge şi a văzut lumina tiparului la Weißenfels.03 kg costa ca. decât că omul. cum e al meu. deoarece atunci nu apăruseră încă scrieri de sine stătătoare. nu am auzit şi nu am văzut nimic din arhiva pedagogică10 şi pe scurt totul mă făcea să nu cred altceva. lucru care va fi în curând valabil şi pentru mine. a răspânditelor sale relaţii şi a neîntreruptelor sale călătorii. se pot determina pe baza preţului pâinii. având în vedere diferenţa de vârstă dintre corespondenţi. fie de exemplare ale „Arhivei pentru ştiinţele educaţiei în Germania”. până când ziua de azi. 11 Este vorba fie de scrierile altor autori. 222. eu cunoscând prea bine Kirchberg-ul. voi încerca să le folosesc şi în şcoala noastră.„V. această întrebare să mi-o lăsaţi în primul rând mie în grijă. de pâine de secară. dacă vă mai aduceţi aminte de planul dublu care stătea la baza acestei reforme. este pierdere de vreme. care se aştern cu încetul pe hârtie. 5454 kg. Aceasta înseamnă că salariul anual de 300 guldeni al lui Rumpach îi ajungea în 1780 pentru ca. mi-a adus în loc alte gânduri. pe care am avut ocazia să-l îndrăgesc şi pe care îl stimez cu adevărat. Aceste idei erau legate în sufletul meu în mod indisolubil de gândul la Castell. va primi spre citire planul de îmbunătăţire a educaţiei prinţului întocmit împreună cu mine. şi asta fără a lua în considerare că un salariu anual de 300 de guldeni. în care am primit prin trimisul Dvs. deşi mă bazasem pe un asemenea plăcut moment. mâine domnul părinte Kretschmer. prietenul Rumpach. 10 kr (crăiţari).. în iunie 1795 ca. fie că mă uitase demult din cauza multelor sale afaceri.V. scrisoare alături de alte documente. Poate fi vorba de „Verehrter Vater“ (stimate tată). prieteneasca Dvs. sau duce dorul unui alt domeniu de activitate în care să se poată exprima altfel decât aici. această binecuvântată lucrare. la care Rumpach face referire.. şi în măsura în care ţine de mine. 10 Se face referire la revista apărută în patru caiete „Arhiva pentru ştiinţele educaţiei în Germania”. pe care îl voi asigura mâine de prietenia Dvs. în iunie 1795 la 24 kr.9 August. ca filosof şi cunoscător al inimii omeneşti! Abia îmi încăpeam de bucurie că v-aţi adus aminte de mine şi v-am adus în gând milioane de mulţumiri. fie că socotea că a-şi da osteneala să se gândească la sărmanul director de şcoală latinească din Kirchberg. iar cei – de la cei mai importanţi până la cei mai mărunţi oameni – care au influnţă asupra educaţiei tinerilor nu se pot compara nicidecum cu aceia care îndeplinesc la Dvs. care are nevoie atât de mare de o revoluţie. 6 kg. Dacă în 1780 o pâine de secară de 3. 5 kg. Ce fel? O. Totuşi nu-mi pot imagina un prea mare succes. Cu imensă plăcere voi citi scrierile privitoare la educaţie11 transmise prin bunăvoinţa Dvs. iar eu – deşi 9 Semnificaţia prescurtării este dificil de stabilit. septembrie şi octombrie au trecut. precum şi toate celelalte luni ale anului 1795.303 - . . pentru că mi-aţi contrazis în chip atât de minunat presupunerile. Fără îndoială. în noiembrie 1794 se ridica la 16 kr. care în niciun caz nu e (un) Castel(l). te face să-ţi consumi toate puterile pentru a te păzi pe tine alături de consoartă de totala decădere financiară12.

” Cel care a scris această scrisoare. după care între 1795- 1798 a condus Şcoala latinească. Kirchberg. În 1791.sunt convins că cenzura acestuia e în afara sferei mele. fie ca mire deja. numai şi pentru că este pentru atât de important pentru mine să fiu aproape de Dvs. ceva. Neîndoindu- mă de voia Dvs. Şi cu aceata vă transmit pentru moment în scris gândurile mele prieteneşti. presupunând că cineva se agaţă de asemenea nimicuri. unde a activat până la sfârşitul vieţii sale. Rumpach s-a căsătorit pe 10 mai 1796 în Öhringen cu cea de-a doua fiică. dacă. cât şi de casa şi grădina mea – iată şi ceva legat de ultimele două! – mi-aţi promis că vă veţi îngriji acolo unde mă aflam mai în nevoie. născut la 9 martie 1769 ca fiu al funţionarului din Bödigheim lângă Buchen. Luise Caroline. dar tocmai de aceea mi-aş dori ca Dvs. Şi pentru că vă interesaţi cu atâta prietenie de slujba mea. aveţi ocazia să-l influenţaţi. sau în comitatul Dvs. studiase după frecventarea clasei superioare a Gimnaziului din Öhringen (1782-1784) începând cu anul 1787 teologia în Erlangen. între 1799-1801 administrator al parohiei.probabil că râdeţi de cei doi-trei ani care au trecut aşa de repede –m-am îngrijit la sfatul prietenului Kretschmer. a fost în continuare între 1798-1801 diacon al curţii şi al oraşului Kirchberg pe Jagst şi în afară de aceasta. în acest sens şi de bunătatea Dvs. pe care vă stimez atât de mult. dacă veţi veni curând încoace.. O cunosc de mai mulţi ani. a . mă bucur foarte să găsesc din nou în acesta multe lucruri frumoase. Prin ea nu-mi pot face mari speranţe că-mi voi îmbunătăţi situaţia. 15 martie 1796. în 1801 s-a dus în calitate de preot în Gaggstatt şi s-a reîntors în 1814 la Kirchberg. şi aţi vorbi pentru mine sau v-aţi gândi unde s-ar putea ocupa un loc de profesor la ţară. pentru că într-adevăr nu am presupus că mă veţi avea în vedere în acest punct . spre fericirea unui tânăr care ar câştiga cel puţin o soartă cel puţin la fel de fructuoasă. Rumpach.304 - . ca preot. Totuşi v-aş mulţumi pentru bunătatea Dvs. dacă cerul prin oameni chibzuiţi şi prin recomandările lor nu îmi va hărăzi altfel. ca o bună creatură feminină – este a doua fiică a fostului meu profesor Eggel din Oehringen – să împartă cu mine salariul de 300 de guldeni probabil pentru o lungă perioadă de timp.. doresc să vă asigur de cinstirea şi respectul sincer pe care vi le port. născută aici. Friedrich Ludwig Heinrich Rumpach. ca de exemplu rectorul din K[ichberg]. chiar dacă are abia 18 ani. căutând pe la Dvs. FL. sluijior respectuos şi prieten. să schimbaţi această situaţie. până când fie aici. dovedită şi nemeritată de mine. Deja în timpul perioadei în care conducea şcoala din Kirchberg. voi putea să le repet în mod nesperat în Castell şi mai bine în persoană. m-aţi putea lega şi pe mine mai mult de largul Dvs. considerând un excepţional noroc că mă pot numi al Dvs. cerc de acţiune. Cu toate acestea doresc să vă ştiu părerea. Rumpach a devenit preceptor al prinţului Karl Friedrich Ludwig de Hohenlohe-Kirchberg (1780-1861). nu fără multe reţineri. şi să se hotărască ca la începutul lui mai să vină aici. pe care Dvs. la 13 februarie 1828. deşi legătura cu familia în care intru nu imi va aduce cu siguranţă decât cinstire.

respectiv 1800 au murit în vârstă de doar câteva săptămâni. Din scrisoarea lui Rumpach din 1796 reiese în mod clar că nu era mulţumit de condiţiile de muncă şi financiare ca director al Şcolii latineşti din Kirchberg. a murit pe 17 martie 1811 în Öhringen. născută pe 29 aprilie 1797 în Kirchberg.305 - . s-a căsătorit cu Eggert pe 7 iunie 1763 în Eschach. Cariera sa. mai cu seamă după ocuparea postului de preot în localitatea Gaggstadt învecinată. născuţi în 1799. la Gingen pe Fils. în care a rămas până la sfârşitul vieţii. cei doi fraţi mai mici. Faptul că în 1814 s-a întors după circa 13 ani la Kirchberg ca preot arată ca acest oraş. 13 Acesta. după care din 1777 şi până la moartea sa a fost director al Gimnaziului din Öhringen. devenise o doua sa patrie. înhumat la 4 noiembrie 1801 în Öhringen. Văduva Luise Caroline Rumpach s-a mutat pe 10 aprilie 1844 la fiica sa. a fost întâi preot din 1762 în Schäftersheim. născut la 31 martie 1733 în Mainhardt ca fiu al unui funcţionar din Hohnlohe. pe 31 mai. în ciuda criticii sale dinainte. a fost singura dintre urmaşii soţilor Rumpach care a atins vârsta adultă (anul morţii este necunoscut). Karoline Lisette Osiander15. de asemenea văduvă. trebuie să fi dus la îmbunătăţirea situaţiei sale financiare. care a fost până la sfârşitul vieţii preot în Gingen pe Fils.fostului său profesor Franz Carl Eggel (1733-1801)13 şi a soţiei acestuia Marie Luise (1748-1811)14. 14 Marie Luise Neidhardt s-a născut pe 6 ianuarie 1748 în Eschach ca fiică de preot. care indica că şi-ar fi dorit mult mai mult o funcţie în Castell decât cea pe care o deţinea. unde a şi decedat câteva săptămâni mai târziu. pe care l-a reformat în spirit luminist. 15 Karoline Lisette. . S-a căsătorit pe 18 februarie 1820 în localitatea natală cu Johann Christiph Friedrich Osiander (1794-1843).

Cele nouă scrisori provin din perioada cuprinsă între anii 1901-1918 şi pe lângă prietenia foarte strânsă dintre Vlăhuţă şi Bujor. conţine şi o valoroasă donaţie1 ce constă în nouă scrisori adresate de scriitorul Alexandru Vlahuţă prietenului său Paul Bujor. pe care Vlăhuţă o încheie astfel „ . consideraţia sa faţă activitatea literară a lui Paul Bujor.. locul minunatelor peisaje de la Agapia în sufletul scriitorului..iar pe tine te îmbrăţişez cu toată vechea şi neclintita dragoste care ne leagă din şcoală”. Cei doi s-au cunoscut în timpul anilor de şcoală şi între ei s-a legat o strânsă prietenie cum reiese şi din scrisoarea din 16 iulie 1916. CRÂMPEIE DIN CORESPONDENŢA LUI ALEXANDRU VLAHUŢĂ Ana DOBREANU Bogatul fond documentar. de la Direcţia Judeţeană Harghita a Arhivelor Naţionale. fond Achiziţii şi Donaţii. Paul Bujor (1862-1952) a fost timp de patru decenii profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi. bulversările produse în 1 DJAN Harghita.306 - . dosar 105 . Ele oglindesc atitudinea lui Vlăhuţă faţă de disputele politice ale vremii. din ele se desprind aspecte ale vieţii culturale şi social-politice ale României din această perioadă. (activitatea în permanenţă sprijinită de Vlăhuţă) mare admiraţie şi dragoste faţă de săteni. director la revista ieşană „Viaţa Românească” şi autor al mai multor nuvele.

ridiculi. în paginile publicaţiilor vremii. în mod frecvent. die neun Briefe von Alexandru Vlahuţ