You are on page 1of 7

Universitatea „ Babeş-Bolyai”- Cluj-Napoca

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

PIPP-Continuare studii

Referat la psihologie generală şi psihologia personalităţii

1

într-un tot unitar . organizarea şi integrarea lor superioară. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalităţii lui. comunicativi şi copii retraşi. care modifică esenţial optica personalităţii şcolarului asupra realităţii înconjurătoare. Statutul de şcolar. Profesor: Viorel Mih Student: Zoltan F. de asemenea. când se schiţează unele trăsături mai stabile de temperament şi caracter. creşterea gradului de coeziune a elementelor de pesonalitate. expansivi. Ca urmare a dezvoltării capacităţii de a-şi dirija voluntar conduita. datorită dezvoltării gândirii logice. vorbesc fără să fie întrebaţi. Camelia PERSONALITATEA ŞCOLARULUI MIC ŞI MODELAREA EI PRIN FACTORI PSIHOSOCIALI 1. atât în ceea ce priveşte organizarea lui interioară. Ca personalitate. Pe plan interior. se pun bazele concepţiei despre lume şi viaţă. intervin în toate împrejurările. sunt tăcuţi. alţii..La lecţie. Formarea atitudinii pozitive faţă de învăţătură şi pe această bază. personalitatea şcolarului înclină tot mai evident spre atitudini mai mature şi spre manifestări mai controlate. Caracteristică este. capacităţii de judecată şi raţionament. cerinţe. chiar dacă ştiu. sub impactul cerinţelor specifice ale statutului de şcolar. personalitatea şcolarului mic devine din ce în ce mai aptă de independenţă şi autodeterminare.competentă’’ decât aceea a preşcolarului. care. de a anticipa solicitările externe şi de a-şi planifica activitatea. Ca rezultat al instalării unor noi trăsături de caracter. cu noile lui solicitări. unii sunt mereu cu mâna ridicată.Sunt şi unii total nestăpâniţi. trecerea la o nouă formă de activitate şi la un nou mod de viaţă vor influenţa într-un mod determinant asupra formării în continuare a personalităţii. lenţi. pe care le reclamă viaţa şi relaţiile şcolare. dimpotrivă. face ca personalitatea şcolarului mic să fie mai . nu-şi găsesc locul.CARACTERISTICILE PERSONALITĂŢII LA VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ Bazele personalităţii copilului se pun încă de la vârsta preşcolară. fie că ştiu sau că nu ştiu. sporeşte importanţa socială a ceea ce întreprinde şi realizează copilul la această vârstă. a aptitudinilor pentru activitatea de învăţare. parcă. copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. nu 2 . cât şi în ceea ce priveşte conduita sa externă. Intrarea în şcoală. Există copii vioi.

încearcă să se . În timp ce temperamentul se referă la însuşiri ereditare ale individului. Treptat. autocontrolul. formând un .Aceasta este o realitate psihologică – grefată pe o realitate biologică. Atitudinea exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii şi implică reacţii afective. pe măsură ce copilul înaintează în vârstă. acceptarea de sine. disciplinaţi. Caracterul este un subsistem relaţional-valoric şi de autoreglaj al personalităţii care se exprimă printr-un ansamblu de atitudini-valori. caracterul vizează suprastructura morală a personalităţii. creează multe dificultăţi activităţii de instruire şi educare. precum şi interpretarea rezultatelor scăzute în termeni de eşec. Contactul cu influenţele modelatoare ale procesului educaţional dă naştere la anumite compensaţii temperamentale. stimulându-i pe alţii. însuşirile înnăscute ale sistemului nervos se împletesc cu influenţele de viaţă şi ale educaţiei. Este greu. În majoritatea testelor de personalitate sunt analizate următorii factori: dominanţa.aliaj".. de exemplu prin rolul pedepselor şi recompenselor şi al aşteptărilor învăţătorului sau prin atitudinile învăţătorului faţă de performanţele elevilor. apaticii trebuie mereu stimulaţi spre a se angaja şi menţine în activitate. Şcoala poate avea un impact deosebit de puternic asupra formării personalităţii viitorului adult. adesea. susţinuţi şi ajutaţi să-şi valorifice potenţialităţile intelectuale. Copiii agitaţi (colerici) încep să devină mai stăpâni pe conduita lor.. independenţa. cei cu trăsături melancolice trebuie înconjuraţi cu căldură . cu tendinţe de închidere în sine – cunosc şi ei un proces de activizare a conduitei. cu temperament sangvinic. 3 .afişeze”. responsabilitatea. încurajaţi de succesele pe care le obţin. Atitudinea învăţătorului faţă de aceste însuşiri tipologice şi temperamentale trebuie să fie maleabilă. culpabilitate. faţă de societate: umanism. realizarea de sine prin conformism. patriotism. temperându-i pe unii. sau uneori chiar imposibil să ne dăm seama de motivele ce fundamentează atitudinile şi comportamentele lor. naturală – care. impulsivii trebuie frânaţi. socializarea. cognitive şi comportamentale. diferenţiată în funcţie de natura elevilor. empatia. realizarea de sine prin independenţă.  atitudinea faţă de muncă. cei vioi. Cei cu trăsături melancolice – naturi sensibile. Elevii sunt personalităţi în formare. sentiment de inferioritate. trataţi cu delicateţe.  atitudinea faţă de ceilalţi. demnitate. trebuie orientaţi spre a-şi concentra energia asupra obiectivelor şcolare. datorită posibilităţilor pe care le oferă activitatea şcolară de a-şi consuma energia prin studiu. Un rol important în reglarea activităţii şi relaţiilor şcolarului mic cu ceilalţi îl joacă atitudinile caracteriale. În structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:  atitudinea faţă de sine însuşi: modestie. Primii paşi ai şcolarizării sunt perioada în care încep să se „cristalizeze” principalele trăsături de caracter. atitudini politice. orgoliu. Temperamentele flegmatice încep să-şi reducă treptat din inerţie şi să adopte un rim de lucru mai alert. calitatea de fiinţă socială a omului. toleranţa.

nu are numai obligaţia de a transmite cunoştinţe. Activităţile oferă cadrul plămădirii unor calităţi cum sunt: sârguinţa. din tactul şi delicateţea comportamentului celorlalţi.elevilor prin metode şi tehnici specifice. nevoia de a coopera şi de a se afla în armonie cu ceilalţi : elev Lacatus Alexandra si Berki Rodica Contactul şcolarilor mici cu literatura. Nu sunt excluse. tendinţe de complianţă excesivă. relatări verbale. învăţătorul . Stilul constituie filtrul prin care subiectul moduleaza în felul său specific diferite situaţii obiective cu care vine în contact. Reacţiile comportamentale care se folosesc în calitate de mesaje ale conţinutului intern al personalităţii. concretizat într-o anumită configuraţie valorică a amplitudinii. de natura reflex-necondiţionată. şi de multe ori reuşesc să transpună în conduita lor câte ceva din spiritul de întrajutorare şi răspundere al exemplelor întâlnite. sunt foarte diferite: reacţii involuntare. Fiecare dintre aceşti indicatori externi dobândeşte o anumita valoare informaţională în aproximarea structurilor particulare sau generale ale personalităţii. calm. grabă. neglijenţă. care intră în categoria expresiilor emoţionale. însă. tendinţe către inhibiţie socială şi stări emoţionale negative elev : Lucaciu Alexandru Caracteristicile tipului “C” de comportament: Negarea sau supresia emoţiilor.elemente principale ale caracterului. superficialitate. stilul cognitiv. când este pus în situaţia să acţioneze efectiv. mai ales atunci când ele se asociază cu trăsături de-a dreptul reprobabile: minciuna. nevoie de control şi de a domina : eleva Berki Ana-Maria Caracteristicile tipului “B” de comportament Relaxat. produsele activităţii. chiar şi cei mai puţin dotaţi intelectual. Ei încearcă. perseverenţa. ritmului mişcărilor. dezorganizare. care-l solicita sau pe care le solicita. nici cazurile de indiferenţă. făcând ca elevii. manifestări empatice. nu procedează în concordanţă 4 . spiritul de organizare. înşelătoria. cu eroii diferitelor povestiri le dă acces la multe exemple şi modele de viaţă. Transpunerea aceasta însă nu se face automat. conştiinciozitatea. Şcoala. să se realizeze bine profesional. dar nici unul nu le exprima integral. punctualitatea. Teoriile despre tipurile de personalitate descriu modalităţi preferenţiale de comportament: Caracteristicile tipului “A” de comportament Competitivitate. indiferent de conţinutul lor informaţional. În fiecare categorie de sarcini şi tipuri de comportamente se poate vorbi de existenţa unui stil specific: stilul activităţii motorii. capabil să gestioneze situaţiile de distres : elev Cioaza Alexandru si Muntean Nicoleta Tipul “D” de comportament Dificultăţi în a face faţă stărilor de distres. evidenţiat în căile sau modalităţile de organizare si desfăşurare a proceselor de percepţie şi gândire. informaţii ci îi revine un rol important în formarea atitudinilor . prefăcătoria. comportament submisiv. implicare în muncă. Putem întâlni situaţii când şcolarul mic ştie foarte bine ce înseamnă o anumită trăsătură şi îşi defineşte corect poziţia faţă de ea şi. ostilitate. totuşi. ca atitudini care pot împieta asupra concretizării unui potenţial intelectual bun. etc.

care a fost motivul faptei. între altele. şcolarul mic ajunge să înţeleagă mai bine decât preşcolarul ce înseamnă cinste. Interacţionând şi comunicând cu ceilalţi. relaţii conflictuale. De obicei necesitatea cunoaşterii situaţiei reale a climatului psihosocial din grupurile de elevi. Cooperarea. mai ales. în timpul jocului. locul central pe care îl ocupă. a răspuns necuviincios la o întrebare. capacitatea de a-şi proiecta şi planifica faptele. Este ştiut că o funcţionare deficitară a mecanismelor psihosociale se poate traduce într-o serie de fenomene neprielnice integrării socioeducaţionale: relaţii competitive exagerate. accentuarea disonanţei dintre aprecierea colectivă şi cea individuală. care să se întreacă cu alte echipe. Un rol deosebit în procesul integrării elevului din clasele mici în colectivul şcolar revine sistemului de interrelaţionare cu ceilalţi. climatul socio-afectiv care se dezvoltă în cadrul grupului. de a forma. curaj. de a stabili relaţii interpersonale cu cei de o vârsă. corectitudine. a venit cu lecţia nefăcută) ci. 5 . de a le aprecia corespunzător. mândrie.influenţează asupra personalităţii copilului şi activităţii lui. la cultivarea trebuinţei şi plăcerii de a veni în contact cu alţi copii şi de a comunica cu ei. a spart un geam. Creşte indicele de socializare a copilului şi se amplifică şansele de integrare intrând în viaţa socială. acasă) – faptele copilului. în suficientă măsură. observând atent. continuă să se dezvolte contactele sociale dintre copii. concretizat în emulaţie şi interstimulare . Caracterul lui nu este încă suficient de elaborat sub raportul unificării într-un tot a cuvântului cu fapta. Cercetările efectuate cu ajutorul unor instrumente sociomerice şi psihodiagnostice asupra grupurilor din clasele mici au scos în evidenţă. împreună cu ei. Învăţătorul trebuie să cunoască diversitatea caracterelor copiilor. În interiorul microgrupului şcolar se formează trăsături ale personalităţii. în dispozitivul conduitei preferenţiale şi interapreciative a elevilor din clasele mici. grupuri. echipe. simţul adevărului şi al dreptăţii. întrecerea – în general. modestie. În şcoală. ca motiv. de a corela analitic faptele cu cerinţele sociale.cu atitudinile şi cunoştinţele pe care le are. nu atât latura exterioară a faptei (ce anume a făcut copilul: a rupt cartea unui coleg. al demnităţii personale. onestitatea. 2. întrajutorarea. cu reflexul lor emoţional. mustrare) până la restructurarea sistemului de relaţii care l-au determinat pe copil să se comporte astfel. în vederea găsirii unor procedee metodice de orientare a evoluţiei grupului şi de cunoaşterea dinamicii factorilor psihosociali din microgrupurile educaţionale din clasele primare permite intervenţii constructive în vederea creşterii acţiunii structurante a acestor factori asupra personalităţii şcolarului mic. În funcţie de aceasta. cum sunt : simţul onoarei. conduitele interacţionale. Activităţile din grădiniţă au contribuit mult la socializarea copilului. măsura educativă poate să meargă de la sancţionarea faptei exterioare ( prin observaţie. sinceritate. El nu şi-a format încă. se amplifică nevoia copilului de a se afla în colectivitate.DEZVOLTAREA ŞI EDUCAREA CONDUITEI SOCIALE LA VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ Personalitatea şcolarului mic se distinge şi prin modul cum se manifestă el în planul relaţiilor cu ceilalţi. meticulos – la clasă şi în afara clasei (în recreaţie.

o propulsează spre noi stadii. jocul" dispersional al atenţiei . priceperi şi capacităţi. Învăţarea pune în mişcare traseele interne ale dezvoltării. situându-se într-o ordine de succesiune genetică. pe. Desprins de cercul mirific. prin aceea că îl pune pe copil în faţa necesităţii unor acţiuni de control.randamentul şcolar. de confruntare şi comparare a rezultatelor obţinute cu modelele corecte. Liderul sociometric (persoana cel mai intens preferată) se confundă oarecum cu specialistul tehnic al sarnicii ( elevul cel mai bun la învăţătură) şi tot el realizează şi cel mai bun scor la interapreciere. în învăţare şi cunoaştere. privite ca forme de activitate distincte ale conduitei infantile. Învăţarea de tip şcolar îşi are rădăcinile în formele de experienţă spontane ale vârstei preşcolare. convenţional. reprezentări grafice. Cunoştinţele şi priceperile deja însuşite se adâncesc. jocul şi învăţarea. Odată cu intrarea în şcoală. făcând să crească nivelul vârstei mentale a 6 . care. bazat pe norme de substituţie şi mediere. cu cerinţele situaţiei de învăţare. devine posibilă o anumită apreciere. de corespondenţă. Se produce o generalizare crescândă a activităţii de gândire. membrii grupului făcând din criteriul reuşitei la învăţătură valoarea cea mai de preţ. sancţionare pozitivă sau negativă a conduitei de învăţare. asistată de un adult care intervine. materia nemijlocită a percepţiilor şi instrument al demersurilor cognitive. Cu cât copilul este mai mic. Învăţarea la vârsta şcolară mică se distinge. reproduse. când cu unele forme elementare de muncă. se consolidează structurile noţionale şi schemele logice. lărgind sistemul structurilor ei cognitive. Învăţarea la vârsta şcolară mică restructurează gândirea infantilă în numeroase puncte şi-i modifică aspectul. care. prin conţinutul. de asemenea. în care cred şi căreia tind să-i acorde o semnificsţie universală. simbolic. fiind perceput într-o lumină constant favorabilă pe direcţia trăsăturilor psihocomportamentale care facilitează integrarea în grup. creativitate şi autodirijare ce nu lasă loc instalării oboselii şi plictiselii . deşi a năzuit cu ardoare spre învăţătură. cu program stabilit şi cu efort dozat. Deşi se implică şi se întrepătrund. când cu jocul. care admite migrarea rapidă de la o secvenţă la alta a activităţii realizându-se un aport de noutate. Această notă distinctă a profilului personalităţii şcolarului mic poate fi fructificată în cadrul procesului educaţional. restructurează poziţia morală şi conduita individuală a copilului. simboluri. care îmbracă forma informaţiilor şi a cunoştinţelor ce se transmit cu regularitate prin lecţie şi care apoi trebuie însuşite. creându-se premisa dobândirii a noi abilităţi. bazată pe comunicarea nemijlocită şi pe simpatie interpersonală. abstracte. care se împletesc când cu manipularea obiectelor. cel puţin în cazul unor obiecte fundamentale – citit-scrisul şi matematica – devin pentru şcolarul de clasa întâi. supraveghează. de insatisfacţie şi respingere faţă de noua lui ocupaţie. Ceea ce determină a nu mai fi surprinzător să constatăm că. Pe baza concordanţei sau neconcordanţei rezultatelor cu modelele. cu atât este mai mare rolul. observă. şcolarul din clasa întâi poate să aibă reacţii negative. Învăţarea este un gen de activitate şi totodată o formă de cultură care solicită intens operările în plan presupus. cu operaţii frecvent repetitive şi cu prestaţii măsurate prin raportarea la etalon (calificative) . al proceselor senzoriale şi al acţiunilor practice. în sensul întăririi şi întreţinerii interesului elevului pentru angajarea în fluxul unor prestaţii şcolare elevate. Obiectele şi situaţiile reale sunt înlocuite în mare măsură prin semne. copilul se vede deodată proiectat pe orbita construcţiilor formale. căpătând un puternic impuls înclinaţia elevului către abordarea reflexivă a propriei activităţi mintale. adesea aride. cea de-a doua – o activitate obligatorie. de transfer şi transformare. devin mai sistematice. demonstrate de către copil în faţa învăţătorului care apreciază nivelul performanţei şcolare. durata şi semnificaţia sa. spontană. Atitudinile interpersonale din aceste grupuri se disting printr-o anumită linearitate şi simplitate. se află în raporturi antinomice: primul – o activitate liberă. care depăşesc limitele a ceea ce oferă nemijlocit situaţiile de învăţare momentane. elevii au prilejul să participe sistematic la activitatea de învăţare ca activitate dominantă. practic-acţional al jocului şi al povestirilor saturate de relaţii şi sensuri emoţionale concrete.. introduce în ea mutaţii.

parcurgerea multor ani de şcolaritate. instalare. de componentele modelului de instruire: cuantumul sprijinului pe care învăţătorul il acordă fiecărui copil.-Bucuresti.P-Bucuresti. care prefigurează o invăţare automată.PSIHOLOGIA COPILULUI – Manual pentru licee pedagogice.M. E. bazate pe transferuri.E.D. mai devreme sau mai târziu. Desigur. a indicatorului autonomiei creatoare in invăţare depinzând. Pantelimon Golu.P. o dată cu aceasta şi posibilitatea lui de a realiza noi acumulări în ordinea însuşirii cunoştinţelor ce i se predau. uneori.E. BIBLIOGRAFIE: 1. toate aceste achiziţii. Ele comportă.D. treceri. metodologia introducerii elevului in sarcina de invăţare. euristice.C. in mare măsură. constientizări.Tomsa Ghe.Schiopu V..2005 7 . creatoare.. cum va rezulta din tratările ulterioare.Verza. 1997 2. practicarea unei instruiri problematizate. nu se realizează în limitele unui singur an şcolar.copilului şi.Verza E..Mielu Zlate.. aplicări..Bucuresti.E.PSIHOLOGIA VARSTELOR. extinderi.PSIHOPEDAGOGIE PRESCOLARA SI SCOLARA. 1998 3.