ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

Încă din prefaţa lucrării, autorul, Petru Iluţ, conturează obiectul cărţii şi anume acela
de a informa cât mai bine despre metodele calitative în spaţiul sociouman, pentru a
recupera întârzierea faţă de lumea contemporană, lucru ce putea părea greu accesibil
pentru marea masă. De aceea, autorul şi-a format lucrarea pe două registre: expunerea
didactică a principiilor metodolige ale abordării calitative şi interpretări ale
calitativismului. Pe de o parte, această carte vine prea târziu pentru intelectualii din
România, familiarizaţi cu acest domeniu şi paradoxal, prea devreme pentru tinerii în
formare, având o tendinţă de superficialitate. Astfel, cartea de faţă aduce argumente pe
diferite planuri pentru susţinerea calitativismului. Metoda folosită pentru organizarea
cărţii este aceea de expunere comparativă între calitativ şi cantitativ. Termenul de
“calitativ” este folosit în toate domeniile, lăsând loc de ingeniozitate şi flexibilitate, ce
aduce performanţă studiilor. Structurată pe patru capitole, lucrarea se bazează pe o
bibliografie americană clasică, având un domeniu metodologic neutru şi o metodologie
de avangardă.

Capitolul 1. Fundalul epistemologic

1.1 Retorica cotidianului şi retorica ştiinţei despre sociouman
Indivizii posedă şi dezvoltă, în stransă interacţiune cu semenii lor, concepţii cu
privire la diferite aspecte şi fenomene ale socioumanului, funcţionând conştiinţa comună,
simţul comun, obţinut prin activităţile contextelor comune, obişnuite.
De-a lungul timpului oamenii au trăit după aceleaşi reguli, fără vreun aport din
partea ştiinţelor, contrastele dintre simţul comun şi abordarea ştiinţifică fiind clare. Însă,
în domeniul sociouman distanţa dintre cunoaşterea comună şi cea ştiinţifică este mai
mică, deorece disciplinele ce vizează acest domeniu nu au ajuns la un stadiu înalt de
dezvoltare. Realitatea socioumană este accesibilă indivizilor obişnuiţi ce nu presupune
anumite aparate pentru a înregistra stări şi procese. Pe lângă accesibilitate, aceasta este si
foarte familiară din interacţiunea cu cei din jurul lor, fiind capabili să îi înţeleagă. Aceasta

1
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

permite de asemeni, prin observaţiile dintre semeni, formularea de ipoteze şi cause destul
de complexe. Din aceste situaţii rezultă raţionamentul: cu cât un individ este mai
asemănător cu un membru tipic al unui grup, cu atât probabilitatea ca el să aparţină
grupului respectiv este mai mare. În orice grup, individul caută să obţină informaţii care
să îl ajute să se impună în cadrul social, dar printr-un minim de efort. Indivizii obişnuiţi
se poartă ca nişte “mici oameni de ştiinţă”, lucru din care rezultă faptul că activitatea
ştiinţifică este subordonată intereselor sociale ale individului. Diferenta dintre comun şi
ştiinţific se face mai mult prin limbaj, acela natural, încărcat de metafore şi potenţial
stilistic să exprime mult mai multe decât cel riguros standardizat., ştiinţele sociumane
câştigând avans pentru calitativism. Simţul comun este mult mai complex, indivizii având
un stadiu de înţelegere a socioumanului mai diferit în funcţie de gradul de cultură şi
inteligenţă.
Este greşit să vorbim despre o limită şi erorile cunoaşterii comune, reprezentările
noastre despre lume fiind adevărata realitate, in viziunea susţinătorilor calitativismului.
Realul efectiv se prezintă ca perceput imediat, iar pe parcurs apar disocieri între adevăr şi
fals, în funcţie de judecata fiecăruia care analizează. Cele mai importante limite si erori
din cunoştinţa umană sunt: subiectivitatea, datorită unor clişee de gândire ce denaturează
modul de percepere a adevărului; tendinţa de generalize, transformând caracteristicile
particulare în unele generale; înregistrarea de legături aparente sau false; lipsa preciziei,
formulate prin enunţuri vagi; efetele distorsionate ale conştiinţele umane, precum: efectul
falsului consens, efectul încadrării
Adepţii calitativismului susţin că deosebirea între cotidian şi ştiinţific este de
manieră retorică, cel ştiinţific căutând să impresioneze prin limbaj ezoteric, cea cotidiană
având mereu nevoie de un intermediar pentru a reda reprezentările oamenilor vii pe care
îi studiază.

1.2 Sistemul disciplinelor socioumane

Ştiinţa s-a detaşat de cunoaşterea comună prin descoperirea de legi, reguli, aducând
informaţii care transcend imediatul. Examinează critic, facând parte ştiinţele naturii
(chimie, biologie, fizică). Disciplinele socioumane (psihologia, sociologia, antropologia,
istoria, etica) reprezintă o paletă de studii, determinate, in sens calitativ, de simboluri şi

2
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

stiluri de exprimare, existând între ele intense împrumuturi de idei si concepte, formând
un sistem. Exemplu are fi transferul din economie si sociologie şi invers sau din filozofie
şi sociologie, cea din urmă desprinzându-se din prima. S-a încercat să se construiască o
idée integrală despre grupuri şi comunităţi, abordând zone ale socialului, folosind cel mai
des metode calitative.

1.3 Dublete conceptuale (binoame conceptuale ce descriu ţesătură dintre

social şi uman)
1.3.1 obiectiv-subiectiv –realitatea obiectivă cuprinde existenţa în afara conştiinţei
şi voinţei individului, ceea ce o deosebeşte de cea subiectivă, care înseamnă următoarele:
-motivaţia de ordin superior(autorealizarea eului);
-reportarea la semeni prin intermediul simbolurilor;
-interpretările faţă de acţiunile celorlalţi.
Astfel, indivizii umani construiesc prin interacţiune realitatea subiectivă şi cea
obiectivă.
1.3.2 macro-micro (global-local) –primul termen se referă la unităţi sociale de
volum mare, iar al doilea la grupuri mici. Analiza macro înseamnă considerarea în mare a
fenomenelor sociale micro. Cele din urma presupun analiza în detaliu a entităţilor ce
compun fenomenele. Analiza macro vizează aspecte cantitative, statistici plate, iar
analiza micro încearcă să determine relaţiile dintre dimensiuni şi factori. Astfel,
microsocialul este produsul interacţiunilor microsociale. Cel mai bun exemplu este teza
lui Marx Weber: “ Doctrina religioasă a acelor societăţi ce au devenit protestante în
timpul reformei conţine valori ce au determinat dezvoltarea organizării capitaliste.
Desfacem această prepoziţie între trei: prima face trecere de la macro la micro: doctrina
religioasă protestantă induce valori adepţilor; cea de a doua este la nivel micro: indivizii
ce deţin aceste valori adoptă concepţii antitradiţionale; ultima trimite din nou la macro:
orientările noi duc la o organizare capitaliste a societăţii. Astfel, marxismul devine o
macroteorie. În sociologie acest dublet este recunoscut şi ca global-local.
1.3.3 universalism-contextualism –primul termen reprezintă legi sau regularităţi
universale ale desfaşurării socioumanului. Al doilea admite unicităţii şi ireductabilitatea
proceselor socioumane. Acest binom este asemănător cu cele prezentate mai sus. Acesta

3
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

accentuează co subiecţii umani pot ajunge la concluzii corecte indiferent de gradul lor de
conştientizare a proceselor ce au realizat acestea. Aceşti se bazează pe anumite principii
în funcţie de caracteristicile sistemului.
1.3.4 teoretic-empiric –primul termen defineşte existenţa unor teorii, ipoteze asupra
realităţii, iar al doilea defineşte studierea realităţii concrete prin observaţie, experiment,
anchetă. Cele două vieţuiesc împreună, orice investigaţie cuprinzând un minim de teorie.
În domeniul socioumanului , teoriile formalizate arată cum ar trebui să se comporte
indivizii într-o anumită situaţie. Cercetările empirice diferă mult în funcţie de gradul de
rigoare teoretică.
1.3.5 natural-artificial –metoda naturală abordează comportamentul uman în
condiţii naturale de viaţă, folosind, spre exemplu, interviul standard. Metoda artificială
presupune un anumit comportament în funcţie de mediu şi de situaţie pentru a fi controlat
comportamentul. Subiectul, ştiindu-se studiat, poate astfel să îşi însuşească o atitudine
falsă. Avntajul este controlul asupra comportamentului în situaţii deja cunoscute.
1.3.6 emic(interior)-etic(exterior) –deosebirea dintre cele două a fost marcată prin
descrierea realităţilor unui grup oferită de un cercetător din exterior şi unul ce aparţine
grupului. Această cercetare a căpătat numele de etnoştiinţă, ştiinţa grupurilor etnice ce
cuprind date şi fapte, descrieri şi teorii a comunităţilor umane. Emicul este imaginea
conştiinţei umane referitoare la componentele mediului fizic şi social, iar eticul este
descrierea şi explicarea rezultatului din abordările ştiinţifice.
1.3.7 cantitativ-calitativ –modelul cantitativist presupune o realitate socială
exterioară, oferind explicaţii de tip positivist. Modelul calitativist mizează pe
subiectivitatea umană, cunoaşterea motivaţiilor şi aspiraţiilor individuale. Specific
primului model sunt tehnicile structurate, precum ancheta sau experimental, iar specific
celui de-al doilea model sunt tehnicile nestructurate, precum interviul intensive,
observaţia.

1.4 Orientarea calitativistă

1.4.1 Consideraţii generale
N. Denzim şi Y.S. Lincon ne oferă o primă accepţiune, neputând contura o definiţie
clasică a abordării calitativiste: “cercetarea calitativistă este un domeniu de investigaţie

4
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

care transcende discipline şi domenii tematice. O complexă şi interconectată familie de

termeni şi concepte înconjoară acest termen.

1.4.2 Repere istorice şi tradiţie

Calitivismul s-a dezvoltat o dată cu disciplinele socioumane prin trei etape:
1. prima etapă cuprinde perioadă 1890-1930: constituirea şsi cristalizarea studiilor
academice asupra socialului şi crearea de departamente universitare de profil, toate
cercetările fiind de natură calitativă. Un impact deosebit l-a avut Şcoala de la Chicago
prin studiile complete privind viaţa urbană, comportamentul social deviant, imigranţi,
utilizând metode concrete: observaţia, interviul, analiza de documente.
2. a doua etapă cuprinde perioada 1930-1960: inserţia metodelor cantitative, precum
experimentul şi ancheta pe baza de chestionar în viaţa academică, publică şi socială.
3. a treia etapă este perioada dupa 1960: critica cantitavismului din perspectiva
teoretică şi revenirea studiilor calitative prin consolidarea paradigmei calitativiste
propriu-zise. Sursele acesteia sunt:
-interacţionalismul symbolic (socialul este rezultanta interacţiunilor pe bază de
simboluri);
-etnometodologia (preocupată de metodele dezvoltate de oameni în derularea
vieţii);
-etnografia (studiază intens comunităţile, observând pe termen lung folosind şi alte
metode).
Pe lângă acestea, alte surse au mai fost şi disciplinele umaniste, precum filosofia,
istoria, gramatica, critica, prin metode speciale de analiză.

1.4.3 Termeni şi asumpţii principale, folosite pentru prima oară pentru a completa
neputinţa discursului mecanic, formalizat de către calitivişti. Dintre aceşti termeni cei
mai folosiţi sunt:
• Etnografie = descrierea vieţii oamenilor şi manifestările lor culturale; se referă la
forme ale cercetării sociale care au drept caracteristici: accent pe exploatarea naturii
fenomenelor sociale, tendinţa de a lucra cu date nestructurate, investigarea detaliată,
analiza explicită a funcţiilor acţiunilor umane.

5
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

• Cercetare de teren = acţiune fizică pentru o înterprindere complexă prin contact

cu subiecţii pe o perioadă de timp, prin convorbiri informale şi analiză de documente.
• Cercetătorul de tip etnografic = persoană ce posedă abilităţi pentru rezolvarea
problemelor dificile. A primit numele “bricoleur” în circuitul internaţional, desemnând o
persoană ce combină diverse procedee pentru a face faţă cu success situaţiilor şi ajunge la
rezultatul dorit. Această definiţie desemnează în tocmai etnograful calitivist.
• Atitudine naturală = atitudinea pe care oamenii o iau ca pe o axiomă a existenţei
obiective a lumii, exterioară lor, separată de interpretări.
• Retoricile cotidine = discursurile între oameni cu scopul de a se convige
reciproc, specifice diferitelor contexte de viaţă.
• Convorbirile = interacţionarea verbală dinamică intre indivizi şi grupuri.
În concepţia calitiviştilor s-a ridicat problema eşantionării pentru unicitatea
fiecăruia. Propriu cercetării calitiviste este eşantionul theoretic, cu caracteristici precum:
-cazurile şi subiecţii sunt aleşi din considerente teoretice pentru a măsura cât de
reprezentativ sunt subiecţii pentru dezvoltarea cazurilor vizavi de populaţia generală.
-eşantionarea este o opţiune deschisă şi flexibilă.
Ambiţia calitiviştilor este de a nu rămâne la simple descrieri, tinzând insă înspre
teoretizări., ajungând la examinarea exhaustică pentru desprinderea unor trăsături ale
fenomenului studiat. Altfel spus, ia naştere procedeul inducţiei analitice, ai cărui paşi de
bază sunt:
-descrierea generală a fenomenului;
-extragerea caracteristicilor considerate de autor importante;
-aplicarea acestora la un caz particular.

1.4.4 Constructivism radical

Lumea socială este o construcţie mentală a indivizilor, obţinută prin interacţiune.
Din punctual de vedere al calitiviştilor, textul are trebui definit ca o descriere, o
conceptualizare perinentă în care să fie caracteristicile şi vocea autorului. Se încurajează
folosirea figurilor de stil în orice discurs pentru conceperea descrierii.

1.4.5 Limite ale orientării calitativiste

6
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

1. represiunea gândirii libere în care toţi indivizii aderă la unele idei considerate de
alţii valide şi valoroase, ei neîmpărtăşind, poate, aceiaşi idée.
2. neangajarea în mai multă critică metodologică, deorece toşi tind să adere la un
aspect general al diferitelor situaţii.
3. pretenţia societăţii de obiectivitate, de a nu adera la unele idei doar pe baza
interpretărilor, ci şi pe baza cunoştinţelor prin metodele structurate aplicate pe indivizi.
Cercetarea calitativistă nu este o simplă anexă a celei cantitative, ea înseşi poate da
naştere unor noi teorii consistente.
Tabelul de mai jos are menirea să facă o caracterizare sintetică a abordării
calitativiste a socioumanului, prin compararea cu cea cantitativă, integrând trăsăturile
calitativismului.

Dimensiuni CANTITATIV CALITATIV

1. Orientare generală Positivism- Fenomenologico-
epistemiologică explicaţionistă comprehensivă
2. Nivelul realităţii vizat Macrosocial, global Licrosocial, local

3. Natura realităţii Statică şi exterioară Procesuală şi construită

vizate actorului social social de actor
4. Relevanţa punctului Al cercetătorilor Al subiecţilor
de vedere în explicarea şi
înţelegerea realităţii
5. Relaţia dintre Distantă (din exterior) Apropiată (din interior)
cercertător şi subiect
6. Relaţia dintre teorie De verificare a teoriei De emergenţă a teoriei
şi cercetarea empirică prin cercetare empirică pe parcursul cercetării
7. Selecţia unităţilor de Prin eşantionare Prin eşantionare
cercetat efectiv din populaţia statistică teoretică
vizată

7
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

8. Timpul afectat Perioadă scurtă, Perioadă lungă şi

culegerii datelor periodică continuă
9. Metode principale Experimental, ancheta Observaţia
cu chestionar standardizat, participativă, interviul
analiza cantitativă a intensiv, analiza calitativă a
documentelor, observaţia din documentelor, biografiile
exterior
10. Natura datelor Tari, valide Bogate, de adâncime
obţinute
11. Stilul raportului de Cifre, tabele, grafice Limbaj natural,
cercetare (al textului de metaforic
elaborat)
12. Preponderenţa Sociologie, psihologie Antropologie, istorie
disciplinelor socioumane (în
sens restrâns)

Capitolul 2. Metode calitative

2.1 Considerente generale
Disciplinele sociumane uzează cinci metode fundamentale de investigare a
universului empiric: 1) experimentul; 2) observaţia; 3) analiza documentelor; 4)ancheta;
5) interviul. Dintre acestea, experimental şi ancheta sunt cantitative, iar celelalte pot fi şi
cantitative şi calitative, unele incluse şi ca metode de intersecţie.
2.2 Observaţia de tip cantitativ =acţiune complexă, senzorială, însoţită automat de
procesarea automată a informaţiilor prin raţionamente implicite. Putem vorbi de
observaţie spontană şi intenţionată, cu scopul de a înţelege un fenomen. Când observaţia
este realizată cu scopul de a alege date cu character ştiinţific, vorbim de o observaţie
ştiinţifică. Aceasta la rândul ei poate fi: -structurată (cantitativ), presupunând o grilă de
categorii comportamentale dinainte stabilite pentru clasare
-nestructurată (calitativ), participând din
interior, fără schemă prestabilită, lăsând loc pentru descreiri şi explicaţii.

8
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

Prin observaţia calitativă se înregistrează comportamentul efectiv al oamenilor şi se

surpinde multitudinea de factori de condiţionează acţiunile umane fireşti,
comportamentul firesc. Datele observaţiei sunt condensate într-un table. Numit table de
analiză comportamentală pentru a se desprinde semnificaţiile pentru fiecare faptă de
conduit.
2.2.2 Observaţia de tip calitativ
Observatorii calitativişti aleg pe parcursul cercetării ceea ce este relevant pentru
viaţa socială, se implică în activităţile studiate. Pot participa ca membru activ sau ca
membru complet. Observaţia calitativă se înfaptuieşte prin următoarele etape:
1. alegerea locului cercetării şi acceptarea de către locuitori a cercetătorului
2. observarea şi consemnarea minuţioasă
3. precizarea ipotezelor
4. construcţia teoriilor întemeiate
Obervaţia calitativă se bazează pe credibilitatea datelor si validare, character
natural, susţinere materială în cercetare.

2.3 Interviul
2.3.1 Tipuri de interviu. Interviu structurat (cantitativ)
Prin interviu se accede direct la subiectivitatea umană cu rol de a strânge informaţii
despre conduitele umane. Se deosebesc trei tipuri de interviu: structurat, semistructurat şi
nestructurat.
Interviul structurat are dinainte întrebări stabilite, uneori şi cu răspunsuri
alternative, fără a se mai necesita folosirea unor întrebări suplimentare., urmărindu-se
strict scopul.
Interviul semistructurat se face dupa ghidul de interviu, însă, prin abilităţile
intervievatorului se pot purta şi discuţii libere. Această metodă necesită atât cercetare
calitativă, cât şi cercetare cantitativă.
2.3.2 Interviul nestructurat (calitativ)
2.3.2.1 Consideraţii generale: 2 tipuri de adevăr
În astfel de interviu, se poartă o conversaţie, un act de interacţiune între două părţi,
cu scopul de a exprima o anumită concepţie şi atitudine, ce rezultă din cele discutate.

9
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

Astfel, nu putem vorbi despre o singură valoare de adevăr, ci doar putem cunoaşte
această variantă şi să o criticăm în funcţie de răspunsurile primite, folosindu-ne de
propriile cunoştinţe. De aici, sarcina intervievatorului este de a analiza proprietăţile
interacţiunii cu intervievatul.
2.3.2.2. Interviul individual =presupune discuţii total libere cu anumiţi indivizi, pe o
perioadă mai lungă de timp, avordând diferite subiecte, însă păstrând tema. Astfel, putem
clasifica interviul individual în:
-interviu de tip classic, prin discuţii spontane, cu character organizat ce provoacă o
cercetare amănunţită
-interviu de istorie orală, prin relatările orale şi libere a unor evenimente istorice cu
rol de reeconstituire
-creativ, prin lipsa convenienţelor pentru o exprimare liberă şi creativă
Astfel, din perspective calitativiştilor, interviul trebuie să fie doar flexibil şi
intelligent, o artă de a interacţiona şi de a căpăta informaţii.
2.3.2.3 Interviu de grup şi focus grup
Se împarte în trei grupe la fel ca şi cel individual: structurat, nestructurat şi
semistructurat.
În cazul celui structuratse aplică chestionarul, cu întrebările stabilite formulate,
presupunând interacţiunea indivizilor schimbul de replica, idei, opinii. Spre exemplu,
focus grup este o practică de interviu structurat, cu scopul de rezolva o problemă. În
astfel de interviu: intervievatorul trebuie să se limiteze la puţine intervenţii pentru a-I lăsa
pe intervievaţi să îşi formuleze părerile, să nu-i inhibe prin autoritate sau să îi influenţeze.
Durata maximă a interviului să fie de două ore, fiecare participând la discuţie cât mai
direct într-un timp cît mai scurt, numărul întrebărilor să fie de maxim 10, iar acestea să
fie scurte, dar bine formulate.
Faţă de cel structurat,în interviul nestructurat participanţii nu fac parte din acelaşi
grup social, rolul lor fiind de a construe caracteristica lor şi ideea comună la care ajung în
legătură cu o anumită situaţie, anumit produs.

2.4 Metoda biografică

10
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

Prin aceasta desprindem strategiile individului studiat, asupra socialului,

interacţiunile acestuia cu societatea, înţelegerea din interior a unor fenomene, în
cunoaşterea personalităţii unei societăţii. Poate fi:
-provocată (cerută să fie relatată) -dirijate, după un ghid
- nedirijate, liber
-neprovocată (când este dezvăluită în anumite situaţii)
În antropologie, psihologie, sociologie, au servit ca prezenatarea unor fenomene
socioculturale la care nu toţi aveam acces, la concepţii existeţiale şi la procese de adapare
socioumane.
Din punct de vedere a periodizării vieţii unei personalităţi, orice domeniu (social,
politic, cultural etc.) are o anumită pondere, lucru ce ne dezvăluie complexitatea unui
individ într-un spaţiu cultural.
În cazul autobiografiilor, noi suntem cei e surprindem relatările acestora despre
propria persoană, dar nu pot fi luate drept valide pe deplin.
Aceasta nu este o metodă propriu-zisă de prelucrare a ideilor, ea reunind metodele
interviului nestructurat cu analiza documentelor.

2.5 Studiu de caz =procedeu de integrare a metodelor de culegere a materialului

prin abordarea unei entităţi sociale, de la indivizi la comunităţi, în scopul de a ajunge la o
imagine completă despre acea entitate. Calitativ, se împarte în: intrinsec, instrumental şi
colectiv. Prima categorie reprezintă o investigare minuţioasă, fără scopul de a destined
idei generale. A doua categorie este tot o investigare, însă are scopul de a lămuir o
problemă. Ulitma categorie susţine ideea generelizării, având cercetare intensivă în mai
multe cazuri.
Cuprinde anumite etape, precum: observarea intensivă a unor evenimente, personae
prin eşantionare, folosirea unor metode caracterisitice în studiere, comparaţii cu alte
cazuri, elaborarea textului final adaptat la cititor.

Capitolul 3. Metode de intersecţie

3.1 Analiza reţelelor de cercetare
3.1.1 Caracteristici generale

11
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

Analiza de reţea nu anchetează static entităţi, ci dă seama de relaţiile dintre

diferenţele unităţii sociale, ce identifică regiunile de intersecţie în structurile sociale.
Reprezintă analiza unui material cules prin chestionar, interviu sau observaţie şi
concepţia cu privire la relaţia dintre individ şi societate.
Aceasta înlesneşte elucidarea structurilor sociale şi înţelegerea poziţiilor elementare
în interiorul structurilor.
Caracteristicele generale ale reţelelor sociale sunt:
-multiplicitatea, aceleaşi persoane pot stabili mai multe tipuri de relaţii;
-conţinutul relaţional, existând mai multe tipuri relaţionale ce se pot lega într-o
structură;
-forma relaţională, sensul şi intensitatea legăturilor dintre indivizi;
-dimensiunea ca totalitatea relaţiilor;
-densitatea relaţiilor dintre membrii;
-centralitatea, gradul de accesibilitate între membrii.
Pentru înţelegerea informaţiilor este important să supunem atenţiei relaţiile şi
acţiunile. Acest tip de informare constituie date relaţionare, care se referă la legături,
conexiuni între membrii unui grup.
Aceste date sunt prezentate prin intermediul diagramelor analitice sau matricelor.
Limitele pentru colectarea de date se face după statutul social, atribuite personale
(rasă, educaţie).
3.2 Analiza documentelor
3.2.1 Tipuri de documente
Documentele pot fi clasate dupa: vechime
destinatar (publice sau personale)
accesibiliate
gradul de încredere
după natură (scrise-texte sau nescrise-imagini,
obiecte)
Analiza de conţinut este o metodă cantitativă a documentelor pentru evidenţierea
unor teme, tendinţe, atitudine. Etapele de formare sunt:
-formularea de ipoteze

12
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

-alegerea unităţilor de analiză

-aprecierea temei.
Prin aceast putem analiză evoluţia comparativă a unor teme pe o anumită perioadă
de timp.
Calitativiştii studiază felul în care sunt produse şi organizate documentele şi
interpretate de public.
3.2.2. Analiza şi interpretarea documentelor
Cercetarea sociologică caută următoarele subiecţilor săi prin răspunsurile la
metodele de cercertare folosite. Acestea prezintă maximă relevanţă în disciplinele
socioumane pentru ne face să aflăm nu numai ce spun subiecţii, dar şi ceea ce fac.

Capitolul 4. Prelucrarea şi interpretarea datelor

4.1 Prelucarea, analiza şi interpretarea datelor calitative ca process iterative
Cei mai importanţi paşi în prelucrarea datelor sunt:
1. citirea şi adnotarea materialului: comentarii pe baza notiţelor luate pe
teren, prin judecarea globală a informaţiilor accumulate
2. clasificarea şi categorizarea datelor după anumite criterii stabilite în
funcţie de subiect şi de ceea ce se doreşte accentuat.
3. legarea şi conexarea datelor prin categorizarea datelor după anumite
caracteristici
4. judecarea de ansamblu a datelor, vizând validitatea datelor
5. elaborarea raportului de cercetare

4.2 Probleme validităţii

Validitatea calitivistă este interpretativă, un mijloc de legitimizare a puterii în
comunitatea ştiinţifică. Credibilitatea depinde şi de cunoştinţele noastre, de subiectul
dezvoltat sau asemănarea cu discursurile despre acelaşi subiect, neexistând valoare de
adevăr absolută.

13
 ABORDAREA CALITATIVĂ A SOCIOUMANULUI

Aspiraţia autorului este de a face din această lucrare o cercetare pentru îmbinarea
calitativistă cu cea cantitativă. Consideră că pentru fiecare cercetare pot fi folosite toate
metodele prezentate, cu scopul de a ajunge la informaţiile dorite.

14