MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI FAMILIEI

PROIECTUL PHARE 2001 „CONSTRUCŢIA INSTITUŢIONALĂ A SERVICIILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA”

PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE
Cunoştinţe şi deprinderi de bază pentru referenţii sociali din cadrul autorităţilor publice locale

MANUALUL PARTICIPANTULUI

BUCUREŞTI, 2005

MANUALUL PARTICIPANTULUI

3

CUPRINS
p. Cuvânt înainte .................................................................................................................... Introducere: prezentarea programului- obiective, conţinut, metode de lucru- şi introducerea participanţilor şi a formatorilor, aşteptări, activitatile principale şi problemele din practica asistenţei sociale Structura serviciilor sociale ……………….………..............…. Rolurile asistentului social ca referent social în serviciile primare ....................................................................................... Sesiunea III: Sesiunea IV: Sesiunea V: Sesiunea VI: Sesiunea VII: Sesiunea VIII: Suportul social şi relaţiile interpersonale …………..............…. Rolul comunicării în relaţia asistent social – client …................ Valori în asistenţa socială …………………………...............… Probleme etice – dileme etice ……………………..............….. Evaluarea iniţială şi intervenţia în asistenţa socială .................. Interviul ………………………………………..............……… Elemente ale comportamentului profesional ………................. Sesiunea IX: Sesiunile X – XII: Sesiunea XIII: Sesiunea XIV: Sesiunile XV – XVI: Sesiunile XVI–XVII: Practica interpersonală cu familiile în situaţie de risc ............... Aplicaţii în practica asistenţei sociale - studii de caz ............... Aspecte legislative în domeniul asistenţei sociale .................... Aspecte legislative în domeniul asistenţei sociale …................. Dezvoltare comunitară ……………………………..............…. Exerciţii de grup – Prezentarea rezultatelor ………...............… 5

Sesiunea I: Sesiunea II:

9 11 19 23 33 45 55 65 75 80 83 93 95 109 111 129

.............................................................................. 133 141 149 151 ........................................4 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Sesiunea XIX: Anexe Evaluarea individuală a participanţilor şi evaluarea finală a programului de formare ……………………......... Aspecte ale consilierii în asistenţa socială ………….......................................................................... Tehnici ale consilierii familiale …………………….......... Glosar ................ 131 Codul etic al profesiei de asistent social ..

În cadrul acestui program de instruire.MANUALUL PARTICIPANTULUI 5 CUVÂNT ÎNAINTE Manualul „Program de formare în practica asistenţei sociale – Cunoştinţe şi deprinderi de bază pentru referenţii sociali din cadrul autorităţilor publice locale” constituie suportul de curs pentru participanţii la un curs de formare cu durata de o săptamână organizat pentru personalul ce menţine un contact direct cu beneficiarii sistemului public de asistenţă socială. ale Autorităţilor Naţionale şi care după absolvire vor avea drept de practică în asistenţă socială. Iaşi şi Timişoara) două programe de învăţământ superior: (1) un program de master în politici sociale şi administraţie publică pentru 100 decidenţi din cadrul structurilor MMSSF şi (2) un program post universitar desfăşurat pentru 180 persoane cu studii superioare de alta natură decât Asistenţă Socială din structurile deconcentrate ale Ministerului. Cluj. relaţionate în acelaşi timp cu practica de zi cu zi din domeniu. bazată pe prezentări cu caracter teoretic. a instituţiilor din care fac parte de a furniza servicii de asistenţă socială la nivel primar. Scopul programului este de a întări capacitatea profesională a acestora şi. Aceste programe au fost derulate în scopul creării premiselor necesare îmbunătăţirii competenţelor şi calificărilor personalului precum şi a capacităţii organizaţionale în vederea îndeplinirii noilor cerinţe pentru furnizarea serviciilor de asistenţă socială. Solidarităţii Sociale şi Familiei (MMSSF) ca parte a unui program mai amplu de instruire şi educaţie ce vizează toate nivelurile personalului din administraţia publică implicat în dezvoltarea şi furnizarea serviciilor sociale în Romania. Raţiunea acestui curs pentru referenţii sociali este de a oferi o perspectivă asupra sistemului de asistenţă socială în Romania. Acest program de formare a fost conceput în cadrul proiectului Phare „Construcţia Instituţională a Serviciilor Sociale în Romania” (CISSR) în colaborare cu Ministerul Muncii. Prezentul program de formare pentru aproximativ 1200 referenţi sociali de la nivelul Autorităţilor Locale din mediul urban şi rural de pe cuprinsul României a fost conceput special pentru personalul vizat care nu a beneficiat de nici o sesiune anterioară de specializare în asistenţă socială. în consecinţă. proiectul Phare a derulat (în colaborare cu universităţile din Bucureşti. a fost organizată o sesiune de formare de o săptămână pentru 94 de persoane de la nivelul recent înfiinţatei structuri a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului din cadrul Consiliilor Judeţene pe tema Serviciilor Integrate de Asistenţă Socială. De asemenea. Acest demers s-ar traduce printr-o îmbinare echilibrată între teorie şi practică facându-se trecerea de la ascultarea activă .

cât şi legislaţia relevantă pentru serviciile primare de la nivelul autorităţilor locale. s-a recurs la două manuale: unul pentru formatori şi unul pentru persoanele instruite. Pentru dezvoltarea aptitudinilor practice de intervenţie. fie între reprezentanţii Consiliilor Judeţene sau Direcţiilor de Muncă. atât în timpul cât şi. Cursul de formare prezintă atât structura serviciilor sociale în România. exerciţiile practice şi grupurile de lucru se vor concentra pe o reflecţie asupra atitudinilor şi valorilor în perspectiva unei identităţi reflexive a asistenţei sociale. am dori să ne exprimăm mulţumirile şi recunoştinţa faţă de cei ce au contribuit la realizarea acestui manual: suntem profund recunoscători reţelei de formatori pentru reacţiile pozitive din timpul procesului de consultare. planul de intervenţie. Aceste sesiuni pilot. este importantă introducerea în modele de dezvoltare comunitară şi de intervenţie în comunitate. ideilor şi conceptelor acestui manual. Sesiunea de formare va fi implementată de 45 formatori. Se pune.6 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE spre exerciţii şi lucrul în grup. bazate pe combinarea între prezentări despre conceptele teoretice şi structurale. participanţii acumulează cunoştinţe de bază în ceea ce priveşte intervenţia în domeniul asistenţei sociale precum şi instrumentele necesare: identificarea problemelor şi cazurilor. utilizându-l ca o sursă de inspiraţie în activitatea dumneavoastră zilnică de referenţi sociali. În plus faţă de acumularea de cunoştinţe şi dezvoltarea deprinderilor. O altă idee urmărită prin acest curs este de a se da participanţilor posibilitatea de a discuta despre diverse probleme cu care se confrunta în activitatea cotidiană precum şi de a dezvolta capacităţi viitoare de suport reciproc. Solidaritate Socială şi Familie. sperăm. oraşe sau municipii învecinate. Pentru a se asigura legătura practică între cunoştinţele acumulate şi deprinderile formate în cadrul cursului. de asemenea. din ONG-uri şi din cadrul catedrelor universitare din domeniul asistenţei sociale. valorile şi etica în practica asistenţei sociale. De asemenea vor avea posibilitatea de a face un plan individual de aplicare a cunoştinţelor acumulate la situaţia specifică propriului loc de muncă. Cu această ocazie manualele au fost îmbunătăţite şi apoi verificate prin două sesiuni pilot în două judeţe. un accent deosebit pe comunicarea cu beneficiarii serviciilor de asistenţă socială. Sperăm în acelaşi timp că acest prim pas în specializarea profesională vă va încuraja să vă continuaţi studiile pentru a deveni asistenţi sociali. Derularea acestui program de formare a presupus un proces de cooperare cu cadre universitare de la trei universităţi precum şi cu asistenţi sociali având o vastă pregătire şi experienţă în domeniu. Aceste manuale au fost prezentate în cadrul unei întâlniri de trei zile de consultare şi formare cu reţeaua celor 45 formatori. participanţii vor forma grupuri de lucru structurate pe criterii regionale cu scopul de a propune planuri de intervenţie socială personalizate adresându-se problemelor sociale identificate în zonele respective. evaluarea. referirile de cazuri etc. În cele din urmă. Solidaritate Socială şi Familie. Sperăm că veţi consulta şi reveni asupra prezentărilor. Această ediţie este practic rezultatul acestui proces. bazate atât pe evaluări ale participanţilor. după această sesiune de formare. fie în rândul personalului din comune. grupaţi în 8 centre regionale. de asemenea. Din raţiuni ce ţin de punerea în practică a formării. cât şi ale formatorilor au condus la noi îmbunătăţiri ale manualelor pentru a le adapta cât mai mult nevoilor practicienilor. echipei de autori ai manualului . Echipele sunt formate din asistenţi sociali din structurile Direcţiilor de Muncă. Acest fapt va face capabili participanţii să-şi identifice rolul de referenţi sociali în cadrul sistemului.

IV. 3) şi Florin Moisa (Centrul de Resurse pentru Comunităţile Rrome) Sesiunea XIX: Componenta de formare a proiectului Phare CISSR Harald Hauben Coordonator de proiect Inge Danielsen Expert UE Marian Preda Expert local . colegii acestora. Adina Rebeleanu (Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca) Sesiunile V şi VI: Smaranda Witec (Universitatea Bucureşti) cu contribuţia Patriciei Elena Mihăescu Sesiunea VII: Smaranda Witec. Şi nu în cele din urmă. Florin Lazăr. Conţiu Şoitu (Universitatea „Al.Ioan Cuza” Iaşi”) Sesiunile X-XII: Florin Lazăr. De asemenea. Crina Popa şi Corina Ileana Popa Sesiunile XIII şi XIV: Florin Lazăr (Universitatea Bucureşti şi ECT) Sesiunile XV-XVIII: Gelu Duminică (Fundaţia pentru Dezvoltare Comunitară „Împreună”). Am dori să mulţumim doamnei task manager Adina Dragotoiu precum şi doamnei asistent task manager Alina Marinoiu pentru suportul organizaţional şi conceptual.MANUALUL PARTICIPANTULUI 7 care şi-au asumat provocarea îmbunătăţirii progresive a capitolelor de care erau responsabili după numeroase întâlniri în cadrul cărora autorii. III. Sesiunile următoare au fost concepute de autorii menţionaţi după cum urmează: Sesiunile I. şi IX: Elena Iulia Mardare (Universitatea Bucureşti) Sesiunea II: Livia Popescu. adresăm mulţumiri speciale formatorilor din cadrul sesiunilor pilot pentru ultimele contribuţii şi sugestii la versiunea finală. Patricia Elena Mihăescu Sesiunea VIII: Daniela Şoitu. instuctorii şi reprezentanţii proiectului şi-au adus contribuţiile şi criticile. Patricia Elena Mihăescu. mulţumim Patriciei Mihăescu pentru eforturile sale de a compila întregul material. Ocrotirea Mamei şi Copilului – Unitatea de Management a Programului Naţional de Sănătate nr. Patricia Elena Mihăescu (Institutul pt.

8 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

a unor informaţii legate de locul de muncă. prezentări. OBIECTIVE GENERALE: La sfârşitul programului. rola scotch. stabilirea unor reguli de grup pe perioada programului de formare. atitudinilor şi cunoştinţelor de bază persoanelor care nu au pregătire în domeniul asistenţei sociale şi care lucrează în domeniul asistenţei sociale la nivelul autorităţilor publice locale în relaţie directă cu indivizii. pixuri.prezentări flipchart/ppt cu scopul şi obiectivele programului. . de activităţile lor ca referenţi sociali. precum şi a unor informaţii referitoare la principalele probleme cu care se confruntă în practica profesională în domeniul asistenţei sociale. descrie principalele roluri ale asistentului social şi rolurile referenţilor sociali din serviciile primare. MATERIALE: TIMP: 90 min. mape participanţi. identifice structura sistemului de servicii sociale şi propria localizare în cadrul acestei structuri.MANUALUL PARTICIPANTULUI 9 SESIUNEA I: Introducere INTRODUCERE OBIECTIVE: 1. prezentarea participanţilor şi a formatorilor. participanţii vor fi capabili să: 1.alte materiale necesare: coli de flipchart. Scopul şi obiectivele programului de formare în practica asistenţei sociale SCOP: Furnizarea deprinderilor. . 3. METODE: exerciţii de grup. a structurii programului şi a metodelor de formare ce vor fi utilizate 4. markere. familiile sau comunităţile afectate de probleme sociale. prezentarea de către participanţi a aşteptărilor lor pentru acest program de formare. 2. 2. . prezentarea obiectivelor generale ale programului. carneţele.

9. elaboreze un plan de intervenţie pentru indivizi şi familii aflate în dificultate. 5. 8. conştientizeze deprinderi de relaţionare. identifice şi să descrie sursele de suport social şi să aplice instrumente de evaluare şi mobilizare a acestuia.10 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE 3. enumere principalele măsuri legislative de protecţie a indivizilor şi familiilor aflate în situaţii problematice specifice. analizeze valorile ce există în practica asistenţei sociale. explice dimensiunile majore ale practicii asistenţei sociale. descrie principalele metode şi tehnici utilizate în practica asistenţei sociale şi modul în care acestea se pot aplica indivizilor. 6. 7. 4. de utilizare a comunicării verbale şi nonverbale în relaţia cu indivizii şi familiile acestora. familiilor sau comunităţilor aflate în dificultate. .

Nevoile de bază sunt fizice. faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. 4.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. diferenţia cele două componente ale sistemului de asistenţă socială. cunoaşte şi înţelege finanţarea. (Parker. 2. I. modul de organizare şi condiţiile de funcţionare a serviciilor sociale în Romania.MANUALUL PARTICIPANTULUI 11 SESIUNEA II: Structura serviciilor sociale. participanţii vor: 1. 6. Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. p. Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. 3. MATERIALE: flipchart. Aceste responsabilităţi includ satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. 5. METODE: prezentarea şi problematizarea informaţiilor. înţelege conceptul de problemă socială. Rolurile asistentului social ca referent social în serviciile primare STRUCTURA SERVICIILOR SOCIALE SCOP: Prezentarea structurii şi funcţionării reţelei de servicii sociale OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii. discuţii /exerciţii de grup. de realizare personală etc. . TIMP: 60 min. markere. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. cunoaşte rolurile referentului social în cadrul serviciilor primare ale autorităţilor publice locale. emoţionale. 1987. fi capabili să identifice principalele tipuri de servicii sociale. DEFINIŢII Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. avea capacitatea de a orienta persoana sau familia în dificultate către serviciul/iile care pot contribui la rezolvarea respectivei nevoi sociale. nevoie socială şi servicii sociale.

b. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. violenţa domestică etc. de lipsă. creşterii calităţii vieţii. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. familiale sau de grup. dificilă. familiilor şi comunităţilor (Parker. . 154). ajutorul social ş. a resurselor financiare insuficiente.). rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc.)). ce impune o anumită rezolvare. În concluzie. Serviciile sociale se oferă sub diverse forme în comunitate. consumul de droguri. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. serviciile sociale: • • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice. indemnizaţiile de şomaj. Exemple de probleme sociale: sărăcia. urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. 1987. = o stare de tensiune la un moment dat. a unui handicap fizic sau psihic etc.12 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat. resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. servicii medicale insuficiente în mediul rural. în scopul menţinerii autonomiei. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi. rata ridicată a abandonului şcolar. astfel: a. atunci când apar probleme şi nevoi sociale. de vulnerabilitate sau dependenţă. p. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. alocaţiile pentru copii şi familie. poluarea apei şi a aerului. Conform OG 86/2004.a.

MANUALUL PARTICIPANTULUI 13 II. integral sau în parteneriat. Organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale se realizează în: • sectorul public. Solidarităţii Sociale şi Familiei. Primărie. evaluare şi control al serviciilor Da Da ale Acordare de prestaţii băneşti şi/ sau furnizare de servicii Nu Informarea privind drepturile sociale. CADRUL POLITICO-ADMINISTRATIV ŞI FINANCIAR A.public – public (de exemplu: DGASPC şi o primărie). al Servicii primare serviciilor pentru copii şi adulţi locale Nu Servicii primare şi servicii specializate pt. organizaţie Coordonare metodologică monitorizare. judeţean: Consiliul Judeţean.DASPC Organizaţii neguvernament ale Control adm. programe europene. care poate fi de mai multe tipuri: . Proiecte cu finanţare externă Din donaţii private. Tabel II.neguvernamental – neguvernamental (de exemplu: două fundaţii/ ONG-uri care lucrează împreună) Un parteneriat poate include două sau mai multe organizaţii/ instituţii publice şi neguvernamentale. Acordă o varietate de servicii specializate pentru copii şi adulţi Finanţare MMSSF Direcţiile teritoriale MMSSF Consiliul judeţeanDGASPC De la bugetul de stat De la bugetul de stat Da Consiliul local . fiecare având roluri şi responsabilităţi bine definite. finanţare integrală sau în parteneriat. OG 68/2003.Ministerul Muncii. asociaţii) Serviciile sociale pot fi organizate şi in: • parteneriat. Rezumatul responsabilităţilor în organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale (cf. local: Consiliul Local. Integral sau în parteneriat. Proiecte cu finanţare externă De la bugetul local.public – neguvernamental (de exemplu: DGASPC şi un ONG). la diferite nivele: central : Guvern . . • sectorul neguvernamental: organizaţii neguvernamentale (fundaţii. . stabilirea dreptului şi plata unor prestaţii băneşti. diferite categorii de beneficiari De la bugetul local al judeţului. De la bugetul de stat (local sau central) . .fonduri publice prin subcontractare.1. modificată şi completată de OG 86/2004) Instituţie.

VMG) B. • Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a dezvolta noi servicii sociale şi de a diversifica gama de servicii sociale dacă cele existente nu răspund nevoilor identificate în comunitate. numărului de potenţiali.Finanţare .Inspecţie Servicii specializate NIVELUL JUDEŢEAN NIVELUL LOCAL Servicii sociale primare MĂSURILE/ BENEFICIILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ Beneficii de Asistenţă socială în natură Servicii Bunuri (ex: proteze.Emitere acte legislative . furnizorii persoane juridice pot fi : • .14 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Structura sistemului public (de beneficii şi servicii) de asistenţă socială NIVELUL CENTRAL (MMSSF şi alte instituţii centrale) Funcţii: . alimente haine.Acreditare . Principiul descentralizării în organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale: Serviciile sociale se organizează descentralizat. .Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare pentru servicii sociale. C. etc) Beneficii de asistenţă socială în bani (Ex. beneficiari şi condiţiilor particulare în care se manifestă situaţia de dificultate. la nivelul comunităţilor locale. pentru a răspunde cât mai adecvat nevoilor identificate. Furnizorii de servicii sociale pot fi persoane fizice sau juridice. Beneficiarii din zonele defavorizate au acces prioritar la aceste fonduri. La rândul lor.

comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. lipsa veniturilor sau venituri mici. alcool. cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România.MANUALUL PARTICIPANTULUI 15 publici: direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului la nivel judeţean şi local. alte servicii sociale publice specializate. Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivel judeţean şi local pot externaliza activităţile altor furnizori. (raportului cost-eficienţă şi al calităţii). B. persoane fizice autorizate. BENEFICIARII SERVICIILOR SOCIALE A. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în România. infectarea cu HIV/SIDA. victime ale traficului de fiinţe umane. ci plătesc alţi furnizori pentru a oferi aceste servicii) sau neguvernamentali şi/ sau privaţi: asociaţii. cetăţeni români fără domiciliu. C. grupuri în dificultate sau risc. Furnizorii publici şi neguvernamentali trebuie trataţi nediscriminatoriu în acordarea finanţării din surse publice. detenţie sau post-detenţie. dependenţă de droguri. alte substanţe toxice. Finanţarea din fonduri publice se face pe principiul concurenţei. III. . inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. victime ale violenţei în familie. marginalizate sau excluse în plan social. cetăţeni ai altor state şi apatrizii cu domiciliul sau reşedinţa în România. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. indiferent de furnizor. culte religioase. trebuie acreditate de direcţiile teritoriale ale MMSSF. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: dizabilitate sau handicap. În sens larg. Serviciile sociale. fundaţii. părinte singur. prin subcontractare (nu oferă direct servicii.

suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii în dificultate. refacerea sau dezvoltarea capacităţii de funcţionare socială a indivizilor şi familiilor. activităţi de consiliere primară. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. suport şi asistenţă pentru persoanele vârstnice. IV.16 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE boală cronică sau incurabilă. servicii sociale specializate: • Serviciile sociale primare au un caracter general şi urmăresc prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. dependente de droguri. activităţi de informare privind drepturile sociale şi obligaţiile beneficiarului. bolilor cronice sau bolilor incurabile. Activităţile specifice sunt cele de: recuperare şi reabilitare. trimiterea persoanei sau familiei la servicii specializate. OG 86/2004 clasifică serviciile sociale în servicii sociale primare. acţiuni de colaborare cu alte servicii. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. dacă este cazul. victime ale violenţei domestice. să contribuie la plata serviciilor. măsuri şi acţiuni de urgenţă în situaţii de criză. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. medicală şi economică. demnitatea şi intimitatea. îngrijire medico-socială pentru persoanele în situaţia de dependenţă totală sau parţială din cauza vârstei. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. 2. • Serviciile sociale specializate au ca scop menţinerea. 1. Principalele activităţi desfăşurate de SSP sunt: activităţi de identificare a nevoii sociale individuale. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. acţiuni de sensibilizare a opiniei publice locale. TIPURI DE SERVICII SOCIALE A. B. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. Servicii rezidenţiale şi nonrezidenţiale . dizabilităţii. victime ale traficului de persoane etc. D. să participe activ la procesul de intervenţie. dacă este cazul. consiliere. măsuri şi acţiuni de menţinere în familie şi comunitate a persoanei aflate în situaţie dificilă. activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară. mediere socială. suport şi asistenţă pentru persoanele cu handicap. familiale şi de grup. situaţia familială.

..ro). Ordonanţa de Guvern 68 din 28.08. Acestea au în subordine diferite servicii.legis. centre de consiliere. actualizată cu modificările şi completările aduse de Legea 515/2003 şi Ordonanţa 86/2004 (www. unor direcţii de acţiune în fiecare domeniu. 1993. servicii de îngrijiri la domiciliu. DE DISCUTAT: Care este situaţia în localitatea dumneavoastră ? Structura comună este aceea compusă din două departamente. Fiecărui departament îi corespunde un număr de compartimente care răspund. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. R. The Social Work Dictionary. considerate mai degrabă excepţionale. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. Social Welfare Alive. cămine –spital. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. 1987.MANUALUL PARTICIPANTULUI 17 Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. al căror specific este dat de categoria de beneficiari: copii şi adulţi. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. Maryland: NASW. Parker. Politica de prevenire a instituţionalizării. S. Bibliografie • • • Moore. Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. centre de reabilitare şi recuperare de zi. la rândul lor. În cazuri speciale. centre de adapost.DGASPC Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului organizată la nivel local Primul s-a constituit în toate judeţele în timp ce existenţa serviciului de la nivel local este mai degrabă excepţională. 1993). DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI OG 86/2004 stabileşte că principalele structuri de servicii sociale publice sunt: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului organizată la nivel judeţean .. Cheltenham: Stanley Thornes Ltd. V. adoptată în ultimii ani în România. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar.2003.

18 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

director . Prin ocuparea acestei funcţii referentul social are anumite responsabilităţi dar nu devine asistent social profesionist.deocamdată se acceptă şi persoane fără studii de specialitate. Iată-le în tabelul următor: Criteriul de caracterizare a personalului: Poziţia/funcţia în sistem Pregătirea profesională La nivel local Referent social . toţi angajaţii în servicii de asistenţă socială vor fi obligaţi să aibă studii de specialitate. evaluare. consilier. în viitor.MANUALUL PARTICIPANTULUI 19 ROLURILE ASISTENTULUI SOCIAL CA REFERENT SOCIAL ÎN SERVICIILE PRIMARE În cadrul sistemului public de asistenţă socială. expert. Referentul social este o funcţie / poziţie la nivelul localităţilor / primăriilor cu responsabilităţi din sfera serviciilor sociale primare. monitorizare. Concluzie: Asistentul social este persoana cu studii superioare de specialitate (3-4 ani în Universitate) care are pregătirea necesară pentru a lucra în servicii de asistenţă socială cu grupuri. dar nu îi transformă pe aceştia în asistenţi sociali profesionişti. Calea de a deveni asistent social este urmarea cursurilor unei facultăţi de Asistenţă socială în programele de învăţământ la distanţă odată cu păstrarea funcţiei/poziţiei în sistem. activităţi în asistenţa socială până la dobândirea diplomei şi competenţelor de asistent social. Servicii sociale primare La nivel central şi judeţean Inspector. Poziţia de referent social este ocupată de asistenţi sociali profesionişti sau în prezent (în special în mediul rural) de persoane cu studii medii sau superioare în alte domenii.de dorit asistent social cu studii superioare. Programe ca cel prezent sprijină referenţii sociali să desfăşoare mai bine. . acreditare. control etc. familii sau indivizi în situaţii de risc. .studii superioare de specialitate cu obligativitatea ca în următorii ani să fie de asistenţă socială. .conform legislaţiei. există mai mult criterii în funcţie de care analizăm personalul implicat. Persoanele cu studii medii sau postliceale nu se pot numi asistent social. Responsabilităţi Servicii sociale specializate. mai eficient.

în cazul lucrului pe grupuri. în virtutea apartenenţei la un grup/categorie. în cazul nostru. ca profesie în cadrul sistemului de protecţie socială şi a rolurilor pe care le joacă şi locului în sistem al referentul social (ca funcţie similară cu cea de inspector. . expert sau consilier la niveluri superioare) în lucrul cu clienţii/beneficiarii în serviciile primare. datorită profesiei de asistent social sau funcţiei de referent social. fiecare grup va prezenta câteva activităţi specifice asistenţei sociale primare şi funcţiei de referent social pe care membrii grupului le-au desfăşurat şi câteva activităţi/sarcini fără legătură cu serviciile de asistenţă socială primară pe care le-au desfăşurat Se vor comenta diferenţele între cele două coloane ale tabelului. Metode de lucru: prezentare + discuţie de grup/grupe de lucru Participanţii la sesiunea de instruire vor fi împărţiţi in grupuri de lucru de 5-6 persoane/grup pe baza apropierii teritoriale.20 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Exerciţiul II. pe parcursul unei zile. La final. Rolurile se referă la acele activităţi pe care ceilalţi/societatea se aşteaptă să le realizezi. Rolurile asistentului social şi rolurile referentului social Scopul exerciţiului: Înţelegerea rolurilor asistentului social.1. În lucrul cu clienţii. referentul social se angajează în practicarea mai multor roluri. Tema exerciţiului: Identificarea şi notarea în tabelul următor a roluri concrete pe care participanţii le-au jucat (fiecare va menţiona propriile activităţi curente şi li se vor asocia roluri jucate) din rolurile prezentate şi o scurtă prezentare a intervenţiei. respectiv îndatoririle de serviciu care conţine rolurile „teoretice” de jucat. Alături de aşteptările celorlalţi se află “fişa postului”.

57-69. Administrator: planifică. Consilier: asistă clienţii să se descurce mai bine în societate ajutându-i să îşi înţeleagă mai bine sentimentele.. dezvoltă şi implementează politici. 1997: p.. C.. 5. Profesionist: se angajează competent şi respectând etica/deontologia profesiei în practica asistenţei sociale şi contribuie la dezvoltarea profesiei de asistent social Sursa: Sheafor. Manager de caz: coordonează toate activităţile legate de caz. în general (De completat) Roluri / activităţi concrete pe care referenţii sociali din grup le joacă/desfăşoară în activitatea curentă 1. 8. G. Educator / profesor: transmite clienţilor cunoştinţe şi abilităţi/deprinderi necesare pentru a preveni apariţia problemelor sau pentru a sprijini/îmbunătăţi funcţionarea socială 4. Horejsi. a programelor şi politicilor care au efect negativ asupra persoanelor în nevoie reprezentate de el. 10. . Intermediar: intermediază accesul clienţilor la servicii şi/sau la alte resurse 2.MANUALUL PARTICIPANTULUI 21 Roluri ale unui asistent social. Avocat: asistă clienţii în obţinerea drepturilor sociale/ legale şi sprijină activ iniţiativele ce urmăresc schimbarea proiectelor. să-şi schimbe comportamentul şi să înveţe să depăşească situaţiile problemă. Factor de dezvoltare a personalului instituţiei în care lucrează: facilitează dezvoltarea profesională a personalului instituţiei prin pregătire. 9. servicii şi programe într-o organizaţie. Mobilizează grupuri de interese care să pledeze cauza schimbării sau pentru obţinerea de resurse. Agent de schimbare socială: participă la identificarea problemelor comunităţii şi/sau a zonelor în care calitatea vieţii poate fi crescută. supervizare. consultare şi management al personalului. 6. Manager al sarcinilor de serviciu: se preocupă de îndeplinirea sarcinilor de serviciu într-un mod care să asigure servicii cât mai eficiente pentru client şi responsabilitate faţă de instituţia angajatoare. 7. ia hotărârile importante şi răspunde de evoluţia cazului. B. Horejsi. 3.

de exemplu. Bibliografie • • • • DuBois. avocat. . 2001. Kurland. Cele mai frecvente roluri jucate de cei care se află la baza sistemului de asistenţă socială. 1997. Horejsi. în viitor este foarte probabil să îţi extinzi aria de manifestare (cum se întâmplă. dezvoltându-le mai mult pe unele. Northen. 2001. Roselle. Charles. Karla. Ca asistent social generalist este necesar să stăpâneşti/cunoşti cât mai bine toate aceste roluri. Techniques and guidelines for social work practice. Columbia University Press.an empowering profession. Social Work. MarLink. asistentul social poate avea unul dintre aceste roluri sau chiar mai multe sau se poate specializa. 1996. Brenda. Howe. în protecţia copilului). Krosgrund Miley. Introducere in teoria asistentei sociale. Bradford. manager de caz ori administrator. Allyn and Bacon. cel puţin deocamdată. Sheafor. pentru că. Sarcinile de serviciu pot fi numeroase şi poate că asistentul social nu mai poate fi şi factor de dezvoltare a colegilor de serviciu. deşi este posibil ca la momentul actual să exerciţi doar unele dintre ele. Helen. educator şi consilier. Allyn and Bacon. sunt cele de intermediar. David. Horejsi. Gloria.22 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Concluzie În practică. Social work with groups. din primării sau de la nivel local.

folosirea numelor acestora. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. Ei tind. bilete cu scenarii/cazuri. prieteni. colegi. 350) proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. 3. METODE: exerciţii de grup. să fie mai fericiţi. specialişti (asistenţi sociali. TIMP: 90 min. identifice şi să descrie sursele de suport social şi tipurile de suport social adecvate situaţiilor problematice. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. participanţii vor fi capabili să: 1. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. consilieri.MANUALUL PARTICIPANTULUI 23 SESIUNEA III: Suportul social şi relaţiile interpersonale SUPORTUL SOCIAL ŞI RELAŢIILE INTERPERSONALE OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. ascultarea activă) într-o situaţie dată. cunoască tipurile de nevoi ce necesită suport social. vecini. de prietenie. 4. studiu de caz. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. 2003. Iluţ. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. markere. în integrarea sa. proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. . p. prezentarea. Ce este suportul social? • • • • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. conştientizeze şi să aplice deprinderile interpersonale cu clienţii într-o situaţie dată. 2. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. de asemenea. joc de rol. conştientizeze necesitatea de a fi empatici şi de a respecta clienţii atunci când stabilesc relaţii suportive cu aceştia (salutarea lor. MATERIALE: flipchart. (Chelcea. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare.

* formale: .Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. dezvoltare şi evoluţie. de asemenea.).115. p. grupuri comunitare de suport.1. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. colegii. Fig. în special în momentele de criză. vecinii. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. nu de puţine ori. sărăcia.) • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate.instituţii şi servicii sociale. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. Psihologia comunităţii.1. 1980. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. Teorie şi practică ”. Evaluarea suportului social . Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc.24 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Sursele suportului social Pot fi: * informale: familia. “Structura suportului social” Sursa: Kahn şi Antonucci.specialişti (asistenţi sociali. consilieri. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. cunoştinţele. . moartea. apud Orford. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. . J. prietenii. III. comparativ cu relaţiile din familie.III. Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. 1998. psihologi. -Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social (vezi fig. medici etc. într-o mulţime de conversaţii.

Ruperea acestor relaţii determină un puternic sentiment de pierdere. tranziţia la o nouă situaţie. de recunoaştere şi afirmare. de consiliere.cine poate oferi acest tip de suport ? . colegii. persoana centrală (P) este înconjurată de mai mulţi indivizi de-a lungul vieţii.ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social . prietenii apropiaţi. III. În primul cerc sunt relaţiile cu cea mai mare importanţă pentru P şi acestea reprezintă şi cel mai mare sprijin la care poate apela P. vecinii. De exemplu. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. părinţii soţului/soţiei. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. părinţii. Funcţia emoţională: . subordonaţii. grupurile comunitare de suport.. de multe ori acestea putând reprezenta un adevărat sprijin pe termen scurt. Unii membri o părăsesc. de interacţiune socială pozitivă etc. emoţional-afective. În Fig.MANUALUL PARTICIPANTULUI 25 Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia.1. cluburile sociale. apelând la alte surse de suport. grupurile de recreere. situaţia de criză. Uneori. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. copiii. 2. .este funcţia care oferă confort şi stimă de sine . întâlnim relaţii de care P se poate lipsi mai uşor. grupurile profesionale. de îngrijire. faza deficitară/finală. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. informaţionale. 3. În ultimul cerc. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. grupurile religioase. o sursă importantă de sprijin). rudele. • • • • • • • Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : materiale. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. Calitatea relaţiilor De asemenea.este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. în timp ce alţii i se alătură. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane.

Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. Prin înţelegerea acestor faze. consilierii. prietenii. b. Funcţia cognitivă. informaţională: utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică: o informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. . o îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. o exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie.). cărţi. bunuri sau servicii presupune ca activităţi: o asistenţa pentru muncile gospodăreşti. o comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate. instrumental: formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice.). o manifestarea afecţiunii pentru celălalt. o transportul. Funcţia de suport material. cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. • sursele formale (asistenţii sociali. grupurile de suport comunitare etc). vecinii etc. o acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. c. . fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice poate consta în furnizarea de bani. o oferirea de bunuri materiale (mobilă. colegii. o îngrijirea copiilor. o manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate.presupune activităţi precum: o asistenţa sub formă de încurajare. o oferirea de ajutor în perioade critice. maşină de spălat. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor.26 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE • sursele informale (familia. o sfătuirea. haine etc. o comunicarea empatică.

prieteni. sunt: a) suportul emoţional: . de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. mânie. prieteni. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. consilieri etc. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. Pentru a depăşi această stare de criză. PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. acolo unde este necesar. TRANZIŢIA 3. colegi sau de către asistenţi sociali. disperare. furie. Exemplu: O persoană care află că este concediată. dincolo de orice alt tip de suport. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. tranziţie sau deficit. important în diferite momente. Acest sprijin poate fi oferit de familie. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. trăieşte sentimente de inadecvare. prieteni.este necesar în faza de criză. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. în situaţiile de solicitări cronice excesive. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. instrumental: . de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. . neputinţă. consilieri etc. vinovăţie. b) suportul informaţional sau cognitiv: . de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. de încurajare. consilieri etc. colegi. tranziţia sau faza cronică/finală).MANUALUL PARTICIPANTULUI 27 Fazele situaţiei problematice sunt: 1. inutilitate. c) suport material. Funcţiile particulare ale suportului social. Această evaluare este urmată. . colegi. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. CRIZA 2. depresie etc. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii.sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei.este necesar în stările deficitare.

un tip special de relaţie interpersonală. Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă.” (1949. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. prietenii. interacţiune apărută între client şi asistentul social. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. interacţiunea dinamică a atitudinilor. colegii. satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului.Client Ce este? • • • • sufletul asistenţei sociale. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate.28 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Relaţia de suport dintre asistentul social şi client în practica asistenţei sociale O sursă importantă de sprijin. În cadrul acestor servicii.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. Biesteck) RELAŢIA Asistent social . emoţiilor. în timp ce evaluarea. în special acolo unde sursele informale (familia. identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). vecinii etc. comportamentelor. . astfel încât acesta să fie mai bine adaptat la stresul vieţii de zi cu zi.

de a fi acceptat ca o persoană. de confidenţialitate. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: • • • • • • surse ale atitudinilor. comportamentului clientului. nu un caz. tipuri de nevoi psihosociale: de a fi considerat o fiinţă umană.MANUALUL PARTICIPANTULUI 29 INDIVID MEDIU ATITUDINI CLIENT CONDIŢII SOCIALE COMPORTAMENT CLIENT • asertiv • agresiv • evitant R Nevoi psihosociale ATITUDINI ASISTENT SOCIAL CONDIŢII SOCIALE COMPORTAMENT ASISTENT SOCIAL Fig. de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă. demnă. clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. satisfacerea lor implică. . vulnerabilitate. chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar. Schema de evaluare a relaţiei interpersonale dintre asistentul social şi client Atitudini implicate în relaţia asistent social – client A. reacţiilor emoţionale. indiferent de gradul de dependenţă. III. de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţi ei înşişi. număr de eşecuri din viaţă. de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate.2. deseori. stabilirea unor relaţii interpersonale. de valoare. de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află. satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora.

Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • • • • • • • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. solicitând sprijin pentru numeroasele situaţii de violenţă domestică în care este implicată. cunoscând punctele tale tari şi punctele slabe.30 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE B. sunt incapabilă să rezolv problema şi am nevoie de ajutorul dvs”. ipocrizia etc. nu am nici un interes să te judec. De asemenea. Se creează din start un raport de aparentă inferioritate a clientei. că îmi înţelegeţi temerile.). Clienta devine conştientă de răspunsul manifest sau nu al asistentului social şi se comportă ca atare. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. el este sensibil la nevoile şi sentimentele clientului. atât prin atitudinea faţă de client. Care este atitudinea asistentului social la solicitarea clientei? Asistentul social trebuie să fie conştient de atitudinea clientului care iniţiază interacţiunea şi să încurajeze de la început stabilirea unei relaţii de egalitate şi cooperare. Clienta iniţiază interacţiunea. atitudinală. . care se percepe incapabilă de a-şi rezolva singură problema. iar verbal afirmă: “îmi face bine să vă vorbesc”. Atitudinea deschisă. chiar dacă se manifestă sau nu. simt că mă acceptaţi aşa cum sunt”. cât şi prin comportamente verbale/nonverbale. dinamică. Atitudinea sa sugerează: “Recunosc. Ea comunică nonverbal şi atitudinal: “Simt că mă încurajaţi să fiu eu însămi. apelând la asistentul social. satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. continui să te respect ca persoană. cu intensitate şi externalităţi diferite. ci vreau să te ajut să iei cele mai bune decizii în viaţă”. Atitudini implicate în relaţia asistent social –client. vine la asistentul social. interacţiunea asistent-client este una emoţională. relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de energie. El trebuie să creeze un climat de securitate emoţională şi de colaborare şi să sugereze clientei: “Cunoscându-ţi problema. înţelege semnificaţia lor şi răspunde ca atare. se exteriorizează în comportament. Cazul M: D-na M. reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. simt că mă înţelegeţi. este simţită de clientă (ea poate detecta falsitatea.

2002. Iluţ Petru. Ed. 1994.. Ed. Arta dezvoltării relaţiilor interumane. Measuring the functional components of social support”.research and application”.G.. în Social support. Septimiu. A.R. Oscar Print. A gândi. Dagenais. Schwarzer. Polirom. Social Work Processes. Curtea Veche. Chelcea. a interacţiona. Bucureşti. Kamark. Bucureşti. 1985.. Iaşi. Belmont. T & Hoberman H. B. Mermelstein.. Orford.Theory. Wadsworth Publishing Company. • Zani. Moscovici.. 1989. Ed. Ed. Bucureşti. 1998. Chelcea. 2003. Ralf & Leppin. Ed.. Relaţiile interpersonale. 2003. • • • • • • • • • Compton B. R. Psihologia comunităţii. 1991. a simţi. Jim. A. & Sarason B. (eds). Bucureşti. Social support and health: A theoretical and empirical overview: Journal of Social and Personal Relationships.R. Polirom. Profesia de relaţionis”.. 99-127. Teorie şi practică. 8. 1998. Galaway B. Enciclopedie de psihosociologie. Economică. p. in Journal of Social and Personal Relationships. Sarason I. Polirom... California. Duck. şi Palmonari. p. Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Polirom. S.MANUALUL PARTICIPANTULUI 31 Bibliografie • Cohen. B.. Manual de psihologia comunităţii. Iaşi. Giblin L. Iaşi. Studii de psihologie socială. S. S. coord. Holland: Martinus Nijhoff. Ed.C. 2000. 2000. Personalitate şi societate în tranziţie. Ed.A. The Hague. Sheldon. . Ştiinţă &Tehnică S.. Iaşi. S.

32 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

Foarte bine 8. prezentări PowerPoint. participanţii vor fi capabili să: 1. dezvolte abilităţi de comunicare verbală şi nonverbală eficientă. flipchart. Un punctaj mai mic de 34 de puncte relevă un nivel de comunicare ce necesită a fi îmbunătăţit prin modalităţi de antrenare a dezvoltării abilităţii de comunicare interpersonală. descrie cum trebuie să se comporte un bun ascultător. TIMP: 90 min. descrie dificultăţile întâmpinate în procesul de comunicare cu beneficiarii. Verific adesea dacă am înţeles bine ceea ce mi-a spus interlocutorul. bileţele cu situaţii conflictuale. alegând una dintre următoarele variante de răspuns care vi se potriveşte cel mai bine: 1. Zâmbesc cu uşurinţă. descrie caracteristicile unei comunicări verbale şi nonverbale eficiente. prezentare. 5. 9. test de evaluare a nivelului de comunicare.CLIENT OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii. definească ce este comunicarea interpersonală. Îl ascult pe interlocutor fără să-l întrerup. dezvolte abilităţi de a da feedback constructiv în situaţii conflictuale. răspundeţi. 4. lucru în MATERIALE: test de evaluare a nivelului de comunicare. markere.Verific adesea dacă celălalt mi-a înţeles bine mesajul. Pot să mă apropii fizic de persoanele cărora le vorbesc. Puţin 4. Adunaţi punctele asociate variantelor de răspuns alese. simulare. 7. componentele şi obiectivele acesteia. enumere avantajele comunicării eficiente a asistentului social în relaţia cu clienţii. Mă simt bine în situaţiile relaţionale. Vorbesc destul de clar pentru a fi înţeles. 8. 10. 6. Privesc fără probleme persoana care îmi vorbeşte sau căreia îi vorbesc. Bine 7. Deloc 2. grupuri. Potrivit 6. Suficient 5. Perfect 1. 5. 7. METODE: brainstorming.MANUALUL PARTICIPANTULUI 33 SESIUNEA IV: Rolul comunicării în relaţia asistent social – client ROLUL COMUNICĂRII ÎN RELAŢIA ASISTENT SOCIAL . dimensiunile. 2. 4. Vorbesc destul de tare pentru a fi auzit. 2. Test de măsurare a nivelului de comunicare După ce citiţi următoarele afirmaţii. comunic cu uşurinţă. Sunt o persoană deschisă. . 6. 3. îşi evalueze propriul nivel de comunicare interpersonală. 8. Foarte puţin 3. 3.

Conţinutul comunicării 2. cât şi o dimensiune relaţională. Ce este comunicarea interpersonală? Procesul tranzacţional ce se defăşoară în timp şi care implică un emiţător (E) şi un receptor (R). Toate acestea au scopuri finale bine definite. John. trimit şi receptează simultan mesaje. 1993 apud Simon A. Dacă asistentul social ar întreba « Ce poţi să faci pentru a rezolva problema ? » va transmite mesajul ce include atât un conţinut – credinţa asistentului social în resursele clientului. Relaţia interpersonală Explicaţie: Atunci când asistentul social îi spune unui client « Nu faci destul de mult pentru a-ţi rezolva problema ». să putem intra in contact cu semenii noştri. abilităţi şi valori. comunicarea constă în transmiterea şi schimbul de informaţii. decizii. chiar obligatoriu. Dimensiunile comunicării interpersonale Comunicarea interpersonală implică două dimensiuni : 1. . asistentul social are nevoie în practica sa de zi cu zi de o serie de cunoştinţe. aceste mesaje fiind transmise prin canale verbale şi nonverbale. neînţelegeri şi conflicte.poziţia de superioritate şi putere a asistentului social în această situaţie. 1994. oamenii. În cadrul acestora.obţinerea de efecte la nivelul celui ce receptează mesajul. Janet. abilităţile de comunicare şi relaţionare devin esenţiale în practica interpersonală a asistentului social cu indivizii. stări afective. întrebări. caracteristice relaţiei de comunicare (Mumby.client Comunicarea presupune schimbul de mesaje între două sau mai multe persoane. ci datorită implicaţiilor. Privită ca proces în desfăşurare.34 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Comunicarea interpersonală În scopul realizării unei activităţi cât mai eficiente. ceea ce ridică probleme de adaptare şi. eventual. Kalichman Seth şi Santrock W. în mod special a celor legate de putere. 224). p. nu datorită a ceea ce oamenii spun (conţinutul comunicării). el transmite un mesaj ce include atât un conţinut. familiile şi grupurile sociale confruntate cu situaţii problematice. Obiectivele comunicării în relaţia asistent social . Comunicăm pentru: . care. deseori. dorinţe. grupuri etc. comenzi. este indispensabil. Dimensiunea relaţională a comunicării interpersonale este importantă pentru că multe probleme de comunicare apar. Dar. Orice rol cotidian stabileşte o legătură între noi şi unul sau mai mulţi alţi indivizi. de ce comunicăm? Pentru că pentru noi. judecăţi de valoare. cât şi o dimensiune relaţională – propune clientului stabilirea unei relaţii de parteneriat şi cooperare.a informa.credinţa asistentului social că acest client nu munceşte destul de mult pentru a-şi rezolva problema-.

MANUALUL PARTICIPANTULUI

35

- a convinge; - a impresiona; - a provoca o reacţie, o acţiune; - a amuza; - a ne face înţeleşi; - a ne exprima punctul de vedere; - a obţine o schimbare de comportament sau atitudine. Unul dintre elementele centrale ale comunicării este deci mesajul transmis. Cele patru scopuri principale sunt: - mesajul să fie receptat; - mesajul să fie înţeles; - mesajul să fie acceptat; - mesajul să producă o reacţie. În general, pentru ca aceste scopuri să fie atinse, trebuie îndeplinite, bineînţeles, condiţiile de bază ale comunicării, dintre care amintim: existenţa a cât mai puţine bruiaje, factori care ţin de cei ce comunică, dar şi de mediu şi care pot împiedica receptarea mesajului în bune condiţii; folosirea aceluiaşi mod de codificare a mesajului, pentru ca acesta să poată fi decodificat şi înţeles. De asemenea, este necesară şi o anumită disponibilitate din partea receptorului de a accepta mesajul, de a fi de acord cu ce transmite celălalt (interlocutorul). Mai mult, acea reacţie- schimbarea de comportament sau atitudine- va apărea în funcţie de cât de important este pentru receptor mesajul. Dar, schimbarea nu apare dintr-odată, ci în mai multe etape. Acestea sunt: 1) negarea - prima reacţie, de respingere. Ceva nou şi necunoscut nu poate fi imediat acceptat; 2) apărarea - din cauza bulversării sistemului său de valori, individul încearcă să se apere (să îşi apere credinţele, modul lui de a se comporta de până atunci); 3) excluderea - individul îşi dă seama de faptul că schimbarea este unica soluţie pentru rezolvarea problemelor sale; 4) adaptarea - e acea perioadă în care individul achiziţionează noile cunoştinţe, iar el trebuie să le îmbine cu cele pe care le avea până în acel moment, ţinând cont şi de condiţiile concrete de mediu în care trăieşte; 5) preluarea mesajului (internalizarea) - este etapa finală; individul s-a adaptat noului sistem şi îşi dă seama de noul său comportament şi de beneficiile acestuia.

36

PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE

Componentele comunicării interpersonale Geo
Mesaj interpretat

Alin
Mesaj primit

idee
Mesaj emis

Receptor (R)

Emiţător (E )

Componentele comunicării interpersonale sunt : 1. Mesajul: - informaţia trimisă de un emiţător unui receptor; - poate fi transmis verbal sau nonverbal. 2. Codarea (actul de producere a mesajelor) şi decodarea (actul de înţelegere a mesajelor): - sunt obligatorii pentru realizarea comunicării interpersonale - vorbitorii şi scriitorii sunt codori, în timp ce ascultătorii şi cititorii sunt decodori - Exemplu: când un părinte vorbeşte copilului său, care are căştile audio pe urechi şi ochii închişi, comunicarea interpersonală nu apare din cauza faptului că mesajele verbale şi nonverbale nu sunt receptate (De Vito, 1992). 3. Zgomotul: - factorii de mediu, fiziologici sau psihologici ce pot bloca transmiterea mesajului 4. Comunicarea interpersonală este tranzacţională: - comunicarea este un proces continuu între emiţător şi receptor, caracterizat de faptul că nu este obişnuit ca informaţia să fie comunicată aproape simultan între participanţi. - Exemplu: dacă iniţial clientul poate fi cel ce transmite mesajul, iar asistentul social este cel care îl percepe, după 15 secunde, asistentul social poate fi emiţătorul mesajului, iar clientul receptorul; în acelaşi timp, clientul poate transmite un mesaj verbal, asistentul social transmiţând un mesaj nonverbal. 5. Comunicarea socială apare întotdeauna într-un context: - mediul în care mesajele sunt trimise şi recepţionate; - influenţează forma şi conţinutul comunicării sociale; - în prezent, dimensiunile socioculturale ale contextului sunt importante în înţelegerea comunicării interpersonale. - Exemplu: atunci când oameni din grupuri culturale şi etnice diferite interacţionează, ei pot folosi reguli de comunicare diferite; aceasta poate produce confuzie, insulte neintenţionate, percepţii nepotrivite şi alte neînţelegeri.

MANUALUL PARTICIPANTULUI

37

Persoana A
decodare Factori perturbatori - de mediu - fiziologici - psihologici Canal Mesaje decodare

Persoana B
Factori perturbatori - de mediu - fiziologici - psihologici

Fig. IV.1. Componentele comunicării interpersonale Sursa: Simon A. J., Kalichman S. şi Santrock W. J., 1994, Human Adjustment, WCB Brown&Benchmark, Publishers Madison, p. 224.

1. Componenta verbală a comunicării interpersonale
Abilitatea de a vorbi: A vorbi reprezintă exprimarea gândurilor şi emoţiilor în cuvinte şi comportamente care sunt atât de clare, încât ascultătorul vizat să înţeleagă ceea ce spui. (Wahlstrom, 1992 apud Simon A. J., Kalichman S. şi Santrock W. J., 1994). Pentru a comunica eficient, vorbitorii trebuie să ţină cont de pregătirea, caracteristicile, nevoile şi abilităţile ascultătorilor (Samovar &Mills, 1992 apud Simon A. J., Kalichman S. şi Santrock W. J., 1994). Mesajul pe care încercăm să-l transmitem este mai eficient dacă îl transmitem într-un mod: simplu, nu complex, concret, nu abstract şi specific, nu general. Vorbitorii buni urmăresc ca mesajele lor verbale să fie consistente cu cele nonverbale. (Dacă verbal spui una şi nonverbal comunici opusul, poţi crea confuzie şi neîncredere din partea ascultătorului.)

Abilitatea de a asculta: „Motivul pentru care avem două urechi şi doar o gură este pentru a putea să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin”- Zeno din Citum, 300 î.Ch.

Publishers Madison. A moraliza A spune celeilalte persoane „Nu ar trebui să divorţezi. Human Adjustment. J. a acţiunilor de drăguţă.. Postură şi distanţă interpersonală .” Sfătuirea A da altei persoane soluţia „Dacă aş fi în locul tău. 230.38 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Ce blochează comunicarea verbală? Tabel IV.1. Îţi pare rău că ai facut-o?” A da ordine A comanda altei persoane să „Îţi faci tema chiar acum!” facă ceea ce doreşti tu să facă. Argumentarea logică Tentativa de a convinge pe „Priveşte faptele. acţiunile celeilalte persoane „Opreşte zgomotul cu ameninţarea unor acum…sau…” consecinţe negative pe care le vei declanşa. a acţiunilor de ce să învinuieşti pe altcineva sau atitudinilor ei/lui. Contactul vizual b. p.” distragere. Ştiu că mă vei sau atitudinilor acesteia. Voce d. Sursa: A. Blocanţi ai comunicării ce pot determina ineficienţa comunicării interpersonale verbale OBSTACOL AL NATURA SA EXEMPLE COMUNICĂRII Criticile A face o evaluare negativă a „Ţi-ai făcut-o cu mâna ta. cu „Când s-a întâmplat? nepotrivită răspunsuri „da” sau „nu”. J. ceea ce trebuie să facă. Întrebări închise. A ameninţa A încerca să controlezi „Vei face asta…altfel…”. ajuta. Componenta nonverbală a comunicării interpersonale Face referire la: a. gândeşte-te la copii. „ E femeie doar…!” Evaluarea pozitivă A face o judecată pozitivă a „Tu eşti întotdeauna o fată aşa altei persoane. Există un singur mod de a o rezolva…” Chestionarea excesivă. Trebuie să-i spui că-ţi pare rău”. Kalichman S. dacă n-ai fi cineva prin apel la logică sau cheltuit banii pe alcool. fără a lua în avut bani pentru plata lectiilor considerare factorii de sport ale copilului tău! “ emoţionali implicaţi. WCB Brown& Benchmark. 1994. 2. părăsi. Hai să vorbim cuiva la altceva prin despre ceva mai plăcut. şi Santrock W.. Diversiunea A trece de la problemele „Nu-ţi face griji. ai fi fapte. l-aş pentru problema ei. Mimică c.n-ai altei persoane. pentru situaţia în care eşti” Etichetarea „A doborî” sau a stereotipiza „ Ce cretin!” altă persoană.

Implicarea personală. Teama de părerea celorlalţi. 1988 Distanţa publică Distanţa socială Distanţa personală Distanţa intimă 0-45 cm 1 . Moduri de verbalizare: • • • • • Verbalizarea directă şi precisă. mai precis şi mai simplu posibil. precizarea clară a poziţiei celuilalt. De Vito. .” îmi place desenul tău”. în loc de “desenul tău este frumos”. Să fim prietenoşi şi politicoşi pentru a păstra o bună relaţie cu interlocutorul.Nu transmiteţi decât puţine informaţii deodată. faceţi critici în particular. Teama de eşec şi de greşeală.60 m şi peste 45 cm1. Motivele celor care nu verbalizează ar putea fi: • • • • Teama de a nu deranja.cu ajutorul componentei nonverbale. Să învăţăm să insistăm când vrem să obţinem ceva.J.2 0 3 . Teama de ridicol. A.Exprimaţi ceea ce gândiţi cât mai direct.6 0 m 3.60 m7. Implicarea celuilalt.MANUALUL PARTICIPANTULUI 39 SPAŢIUL DE COMUNICARE.20 m Măsuri de îmbunătăţire a comunicării verbale şi nonverbale Optimizarea comunicării verbale Pentru a nu lăsa loc interpretărilor: . .formularea clară a gândurilor şi sentimentelor.

poate fi vibrantă. Ameliorarea contactului vizual .felul cum ne aşezăm.felul cum stăm în picioare.elemente: * Volum sonor (><. . Fiţi conştient de impactul elementelor nonverbale asupra sensului mesajului. ASCULTAREA EFICIENTĂ reprezintă: 1. ascuţit-exprimarea emoţiilor). duşmănoasă etc. Adaptarea posturii şi a distanţei interpersonale Postura generală se referă la: -gesturi. .pisălog/indiferent. Distanţa interpersonală: .când şi cum privim interlocutorul: * Când vorbeşte. 2.când mulţumiţi.pentru a vă afirma: 1. * Debitul verbal (repede.transmite emoţii. colerică.când vreţi să începeţi un dialog. .tipuri de distanţe în funcţie de situaţii.când primiţi sau faceţi un compliment. absenţa lui stinghereşte interlocutorul. lent). 2. Modificaţi-l. c.atitudine deschisă/închisă. Cunoaşteţi-vă bine propriul comportament nonverbal. * Articularea (bâlbâială. . . . A rămâne calm şi a se stăpâni. claritate). Observaţi cum interpretaţi de obicei mesajul celorlalţi. a. * Zâmbetul înlesneşte contactele. 4. nu a rezolva. dacă e nevoie. * Când dăm cuvântul interlocutorului Nu menţineţi permanent contactul vizual ! b. d. să avem o atitudine de ascultare. * Zâmbetul e nepotrivit când sunteţi criticat sau când interlocutorul e furios. * Timbrul (grav-calm. trebuie să fie adaptat situaţiei). . Ameliorarea vocii Vocea: . hotărâtă. . 3. . . A ajuta o altă persoană să îşi audă propriile cuvinte şi să găsească propriile sale soluţii.40 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Optimizarea comunicării nonverbale . Ameliorarea mimicii Situaţii în care e potrivit să zâmbiţi: . tristă. . * Când vrem să insistăm asupra unui pasaj din discursul nostru. 3.dinamism/lipsă de energie. bucuroasă. A răspunde.distant/amical.

Reacţia. Atenţia se va concentra asupra ideilor principale şi nu asupra materialului nesemnificativ.a auzi reprezintă procesul fiziologic senzorial în care senzaţiile auditive sunt recepţionate de urechi şi transmise creierului. Aproape toate problemele de ascultare pot fi depăşite prin abordarea atitudinii potrivite. când este nevoie de lămuriri. 4. o aplecare înainte este uneori indicată iar expresia feţei trebuie să radieze interes. 9. trebuie date la o parte. Ascultarea nu se face doar de dragul de a asculta. Se va asculta pentru a înţelege.a asculta descrie procesul psihologic de interpretare şi înţelegere a semnificaţiei a ceea ce spune cineva. . .a învăţa să fii un bun ascultător cere efort. 6. astfel. Exemplele. Se dovedeşte. Atenţia va fi concentrată asupra celor spuse de interlocutor.ascultăm foarte mult. . Nu se va exagera. altfel pot împiedica o bună ascultare. comentarii şi încurajări. 5. Se reţin punctele esenţiale (marea poveste). Singurul moment când unei persoane îi place să fie întreruptă este atunci când este aplaudată / aprobată. alte obiecte care pot distrage atenţia. Cum să îi ascultăm pe ceilalţi 1. În acelaşi timp nu se poate şi asculta şi vorbi.a asculta este cea mai importantă activitate comunicaţională. un adolescent ar spune: „prietenii mei ascultă ceea ce spun.MANUALUL PARTICIPANTULUI 41 Cât de mult timp petrecem ascultând? . a ochilor. Zâmbetul. Trebuie manifestată generozitate în aplauze. Ce reprezintă a asculta şi care e diferenţa dintre a asculta şi a auzi? . ajută şi la concentrare. 3. . . dar părinţii mei doar aud ceea spun”. nu două discursuri pe rând. 7. statisticile . Empatia cu interlocutorul. mişcarea buzelor. creioane. ideilor sau sentimentelor legate de subiect. când este nevoie să se câştige încrederea şi bunăvoinţa celeilalte persoane. Se lasă deoparte ziare. un dat din cap. a mâinilor vor ajuta interlocutorii să comunice. Să existe dorinţa de a asculta. 10.poţi auzi ceea ce spune cineva. 8. 1979). 12. Interlocutorul trebuie privit în ochi. Se aplaudă cu zâmbete. când se vrea manifestată atenţia. Ascultătorul trebuie să se imagineze în locul celuilalt pentru a putea înţelege punctul lui de vedere. Mimica.în conversaţiile de zi cu zi. Încetează alte discuţii. Propriile griji. temeri. Nu se vor pune întrebări care să producă situaţii delicate sau să “închidă gura” celeilalte persoane. poate mai mult decât credem. povestirile. ascultăm pentru a dobândi o adevărată înţelegere a ceea ce se spune. Totodată. Atenţia va fi îndreptată în mod activ asupra cuvintelor. Trebuie să aibă loc o comunicare (o vorbire împreună). 13. Îndepărtarea elementelor care distrag atenţia. majoritatea dintre noi nu suntem foarte buni ascultători. Se pun întrebări. Cealaltă persoană trebuie să se simtă importantă. Renunţarea la propriile stări afective (în măsura în care este posibil). Atenţia trebuie manifestată. fără a asculta în mod real acea persoană (Bolton. şi atenţia ascultării. 11. 2. Când nu se înţelege ceva. probleme. Se va proceda ca un bun ascultător.

19. a vorbi mai puţin decât o facem de obicei şi a asculta mai mult decât obişnuim. 18. sunt importante. . deoarece va determina o barieră între vorbitori. Se vor evita concluziile pripite. .” Maria: „Exact. susţin." 4." Diana: „Se pare că există un conflict în ceea ce vrei să faci: pe de o parte îţi place munca ta şi nu ai vrea să renunţi la ea. Se reacţionează la idei. care are timp să se gândească la cele spuse de interlocutor până atunci. în vreme ce ritmul gândirii este de 500 de cuvinte / minut. nu la persoane. 17. 1979). dacă nu reuşeşte este necesar să solicite lămuriri. critici. poate că nu. 14. Ele trebuie analizate numai pentru a vedea dacă probează. trebuie împărţită. Această atitudine poate fi dezvoltată. Diferenţa de ritm: ritmul de vorbire este de 100 – 150 de cuvinte /minut. Nu se contrazice mental.).mulţi dorim să devenim buni ascultători. El trebuie să înţeleagă. . Bogdan nu este nici el sigur. diferenţa de ritm putând fi folosită în favoarea ascultătorului. punerea de întrebări sau nepunerea de întrebări (o tăcere prelungită etc. neluarea de noţiţe (dacă s-au luat până atunci). dar mă gândesc că aş vrea să fiu şi mamă. Se va folosi diferenţa de ritm. iar pe de altă parte îţi doreşti un copil.majoritatea dintre noi putem avea nevoie de ajutor pentru a îmbunătăţi această importantă dimensiune a comunicării interpersonale. folosirea abilităţilor de reflectare (Bolton. Este recomandat să se aştepte până la prezentarea tuturor elementelor înainte de a se emite o concluzie. 15. 2. Poate că ar trebui să am un copil. . cel care ascultă joacă şi el un rol important. definesc ideile principale. calitatea de bun ascultător putând deveni un joc.de exemplu: Maria: „Nu ştiu. O persoană poate avea idei bune.o tehnică care poate fi realizată în ascultarea reflectivă: parafrazarea (răspuns concis dat vorbitorului care repetă esenţa conţinutului transmis de vorbitor cu cuvintele celui ce ascultă). 20. pentru a ne adapta la vorbitor. o contrazicere mentală a ceea ce se spune poate constitui un handicap. Îmi place slujba mea. dar nu reprezintă esenţialul. înclinarea corpului într-o manieră relaxată către vorbitor etc. Când se încearcă înţelegerea celeilalte persoane. ascultarea reflectivă este o strategie comunicaţională eficientă în care ascultătorul repetă emoţiile şi/sau conţinutul a ceea ce vorbitorul comunică într-un mod care evidenţiază înţelegerea şi acceptarea. dar nu ştim cum. stări afective sau atitudini dacă este contrazis într-unul din modurile următoare: idei contrarii. 3. Reacţia la persoană nu are voie să influenţeze interpretarea dată cuvintelor. .42 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE etc. El poate să nu mai exprime unele idei. Răspunderea. de cele mai multe ori. Vorbitorul nu trebuie contrazis. A asculta eficient înseamnă a da un feedback într-o manieră potrivită. Cum poate cineva deveni un bun ascultător? .pentru a deveni un bun ascultător este necesar un efort mare pentru a îmbunătăţi abilităţile de a asculta şi de a cunoaşte unele strategii de bază necesare unei ascultări eficiente: 1. a acorda atenţie persoanei cu care vorbim (menţinerea contactului vizual. luarea de notiţe (dacă nu s-au luat până atunci). Ascultatul se realizează mai rapid decât vorbitul. Ascultarea este distractivă. 16. Vorbitorului îi revine doar o parte din răspundere.). în comunicare. Efectul pe care ascultătorul îl are asupra vorbitorului trebuie observat şi analizat. chiar dacă aspectul fizic sau personalitatea o fac să nu fie agreabilă.

Arta conversaţiei. Pease. Kalichman.pe baza acestui feedback.să fie dat pe moment. noi dăm vorbitorului o idee despre cât de mult a convins încercând să transmită o idee. Ed. . WCB Brown&Benchmark.ro. Comunicarea. Charly. .. Iaşi. 2001. Legrand. Limbajul vorbirii. Bucureşti. Jean-Andre. Cungi. Santrock.iniţial să se spună lucruri pozitive.feedback-ul implică transmiterea mesajului înapoi către vorbitor şi cuprinde reacţia celui ce ascultă la ce s-a spus sau efectul pe care mesajul îl are asupra ascultătorului.când dăm feedback. 1995. Importanţa feedback-ului pentru a fi constructivi: . Seth. Polirom. Bibliografie • • • • • • • • • Abric. De peretti. Polimark. W. Alan. clar şi plin de informaţie. Comunicarea nonverbală în spaţiul public. A.MANUALUL PARTICIPANTULUI 43 . Human Adjustment. Polirom. 2002.ascultătorii eficienţi dau vorbitorului un feedback rapid. . Garner.să descrie comportamentul şi să menţină respectul pentru persoană şi pentru relaţie (dorinţa de a menţine relaţia). . vorbitorul poate sau nu să schimbe conţinutul sau forma mesajului. Polirom. Allan.să fie spuse direct persoanei. Boniface. 1994. Polirom. Psihologia comunicării. Studii. Allan. 1995. .să fie concret. Teorii şi metode. Iaşi. Stanton. Janet. . Iaşi. Ed. Cum să ne afirmăm. Nicki. . Serge (coord). Andre. cercetări. Jean-Claude. Simon. Ed. Ştiinţă şi Tehnică. aplicaţii. Bucureşti. Septimiu. John. Moscovici.să includă reflectarea propriilor sentimente (descrierea impactului acelui comportament asupra dvs. onest. Iaşi. 2ed. Publishers Madison. Bucureşti. Ed. Tehnici de comunicare. 2004.). 1999. . Chelcea. 1998. Pease. Comunicare. Polimark. Bucureşti. 1996. . (coord). Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Ed. Limbajul trupului. Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor.

44 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

6. 8. Adolescenţilor nu ar trebui să li se vorbească despre contracepţie deoarece acest lucru îi încurajează să îşi înceapă viaţa sexuală. METODE: prezentarea şi problematizarea informaţiilor. MATERIALE: flipchart. Dacă directorul vă cere detalii asupra cazului.1. 7. Unei persoane imobilizate într-un scaun cu rotile nu ar trebui să i se ia în considerare înscrierea la un curs de reconversie profesională deoarece e doar o risipă de bani ai statului.MANUALUL PARTICIPANTULUI 45 SESIUNEA V: Valori în asistenţa socială VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ OBIECTIV: Participanţii la training vor înţelege noţiuni de bază în etica profesională. Plângerea unei femei că este bătută foarte des de către soţul ei – familia având un nivel economic ridicat şi fiind bine văzută în comunitate. 3. O persoană cu handicap psihic sever este un client care are aceleaşi drepturi ca oricine altcineva. Lista de fraze: 1.nu ar trebui luate în considerare pe motiv că nu este o problemă serioasă. îi povestiţi totul. 9. markere. precum şi implicaţiile acestor noţiuni în practica asistenţei sociale. Şomerii sunt persoane care nu vor să muncească pentru că altfel şi-ar găsi un loc de muncă. 5. Un tânăr condamnat în trecut pentru furt din magazine trebuie acceptat ca persoană asistată dacă vine să ceară ajutorul asistentului social. Exerciţiu V. dvs. . Copiii care se plâng că au fost bătuţi de părinţi sau profesori exagerează şi nu îşi recunosc propria vinovăţie. Bătrânii singuri nu ar trebui instituţionalizaţi deoarece se pot îngriji singuri. 2. discuţii/ exerciţii de grup. 4. 10. TIMP: 90 min. O rudă a directorului instituţiei în care lucraţi vă devine client. Părinţii unei adolescente nu trebuie înştiinţaţi dacă se află că aceasta este consumatoare de droguri.

instituţie.46 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Semnificaţia conceptelor Noţiunile de “cunoştinţe”. ”jurământul hipocratic” (Dicţionar de filosofie. 1978). fie personală. Deontologia (în sens restrâns) reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. Etica reprezintă o disciplină filozofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei/concepţie sistematizată şi coerentă. responsabilitate. “abilităţi”. iar cea a noţiunii de morală se află în limba latină. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii. Ele includ scopuri. caracter). “ceea ce se cade”. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală (convingeri. Moravurile reprezintă un concept cu o tentă mai generală. caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi impuse atât de propria conştiinţă (conştiinţă morală). concepţii. practică şi valori. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii morale/în sens larg. ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi. Valorile noastre sunt strâns legate de convingerile etice. larg răspândite în cadrul unei colectivităţi. “ceea ce este necesar” şi logos “ştiinţă”) reprezintă un cod al moralei profesionale. idealuri. prin intermediul organizaţiilor . Să ştii Cunoştinţe Teoria Să poţi Abilităţi Practica (experienţa dobândită) Să vrei Atitudini Valorile Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. dar sunt larg practicate (bacşişul. comportamente. mores. grup. la moralitate. cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi (opinie publică). deon. Morala reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului. obicei. moral – imoral. 1978). Vlăsceanu. colectivitate. sinceritate.) (Zamfir. Un astfel de cod este. cinste. Deontologia (gr. Aceste valori sunt dobândite pe parcursul vieţii şi ne ajută să identificăm ceea ce este corect şi ceea ce trebuie făcut într-o anumită situaţie. valori. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei anumite profesii. corectitudine. Rădăcina etimologică a noţiunii de etică se află în limba greacă: ethos (morav. morală (Dicţionar de filosofie. fondate pe valorile de bine – rău. calităţi. el referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană. cât şi la o serie de practici. deontos “datorie”. Deciziile pe care le luăm şi comportamentul nostru reflectă sistemul nostru de valori. “atitudini” sunt determinate de teorie. fie proprie unui curent filozofic. unii chiar afirmând că sistemul personal de valori reprezintă propriul cod etic. norme sau principii morale şi relaţii morale. idealuri morale). profesie sau o parte a acesteia. acestea din urmă fiind convertite în fapte şi acţiuni eficiente social. pentru medici. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formal şi general acceptate. de exemplu. 1998). Acesta poate fi un cod scris sau transmis prin tradiţie. corupţia etc.

se presupune. în Roth-Szamonskozi. cu normele societăţii sau cu codul etic profesional. Codul deontologic poate fi considerat o codificare a obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie. dar o şi deosebeşte de alte profesiuni din domeniul ştiinţelor sociale. (Codul etic reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională. Jordan.MANUALUL PARTICIPANTULUI 47 profesionale care devin instanţa de elaborare. 3. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. . Isaac. Valorile în asistenţa socială Sistemul de valori al profesiei de asistenţă socială apropie această profesie. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli (H. fiecare este responsabil pentru deciziile sale şi de aceea este important să îţi cunoşti sistemul de valori şi modul în care acestea interrelaţionează cu ale altora. De aceea. În definitiv. Asistenţa socială aduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale. vezi Mercier.1996. de cele mai multe ori. Valorile noastre vs. • Valorile noastre ca model Valorile noastre pot influenţa persoana asistată şi. este important să fim conştienţi de sistemul nostru de valori şi de motivele pentru care le-am interiorizat pe acestea. dar nu independent de valorile grupurilor şi comunităţilor de care aparţine individul. În această situaţie este foarte important să ne cunoaştem valorile şi cum să ajutăm persoana asistată să-şi înţeleagă propriile valori şi modul în care acestea influenţează deciziile luate. putând să apară următoarele situaţii: • Valorile noastre vs. etic sau corect din punct de vedere moral.1999 în Miroiu şi Blebea. valorile instituţiei/societăţii/profesionale Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu cel al instituţiei în care ne desfăşurăm activitatea. p. valorile clientului Lucrurile pe care noi le considerăm importante nu sunt în mod obligatoriu şi cele pe care persoana asistată le consideră importante. Toţi acţionăm în conformitate cu codul nostru etic care. cum ar fi asistenţa socială. grijii faţă de alţii. profesionistul reprezintă un model pentru aceasta. 2003). este ceea ce considerăm legal. Roth-Szamoskozi. ale solidarităţii. configurate în mod individual. de obicei. ajutorului. Astfel se constituie valorile personale.2001. 2003). dar şi de modul în care valorile noastre interelaţionează cu valorile celorlalţi. Impactul pe care valorile noastre îl pot avea asupra clientului este determinat de poziţia noastră de persoană care. Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale între valorile sociale. 1997. dar poţi descoperi că aceste reguli nu se aplică tuturor situaţiilor. cunoaşte foarte bine situaţia. Este uşor să iei decizii în baza unor reguli. includerii şi acceptării altora (B.11). Aceasta ne situează într-o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra persoanei asistate.

la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. promovarea bunăstării individuale şi colective. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. 1. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. dar există un nucleu de bază ce cuprinde patru valori (Rădulescu. 1994 în RothSzamonskozi. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane. pedeapsa cu moartea.şi confidenţialitate relativă – caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. 2003). 3. de exemplu. 1996. Lupta împotriva prejudecăţilor. ca şi de prevederile legale.) (Roth-Szamoskozi. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi. 2. avortul. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. homosexualitatea şi altele. 6. cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. În afară de nevoile persoanei asistate. 2003): 1. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. 3. Afirmarea individualităţii proprii.48 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. Dar. respectul faţă de autodeterminare. Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică. egalitatea de şanse. indiferent de circumstanţe. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. 2. Oamenii au dreptul la libertate. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. 4. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. 5. Autodeterminarea are în practică un dublu sens: . Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. sinuciderea. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate. justiţia socială. 4. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută – caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. 2004): 1.

în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. Egalitatea implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: 1. 2. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei. 2. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. iar pe de altă parte. nevoile individuale. depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. 3. precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale. incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. 4. un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. în judecata profesională a asistentului social. 3. 2. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. . Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: (1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. drepturile personale stabilite prin lege. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: 1. tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. 3. 2.MANUALUL PARTICIPANTULUI 49 1. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate.

încurajând manifestările sale de independenţă. atâta vreme cât alocarea resurselor. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea . Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. totuşi. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă. Valorile în asistenţă socială. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. şomajul. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. 6. 1980): Valorile persoanelor asistate. 4. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea.50 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Acest concept este unul dintre cele mai importante. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. excluderea şi alte asemenea forme. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. În relaţia de consiliere şi de sprijin. Valorile personale ale asistentului social. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. 3. familiilor şi grupurilor. servicii. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. acceptate în cadrul unei colectivităţi – în cazul nostru. Valorile sociale. 5. discriminarea. ca răspuns la nevoi. în general. 2. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează.

autentică. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). prin grijă. Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. . Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. 11. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. London. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. 2001. încurajare. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. acceptare. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor.. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. indiferent de valorile şi convingerile acestora. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. 7. inegalităţilor şi injustiţiei. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. 8. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. a dreptului la viaţa privată. Banks. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale.1. S. 10. grupurile sau comunităţile asistate. Tabel V. BASW. sinceră. Prin urmare. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. 9. confidenţialitate şi protecţie. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. rasismului. dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului.MANUALUL PARTICIPANTULUI 51 îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. Ethics and Values in Social Work. 12.

expertiza şi experienţa profesională. Valori în asistenţa socială 1. 3. . dependenţă de alcool.2. implicându-se în identificarea. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. • Demnitatea şi unicitatea persoanei. 2004. 4. • Integritate. Reflectaţi asupra valorilor în asistenţă socială menţionate mai jos şi discutaţi în grup sensul acestora: • Justiţie socială. • Autodeterminare. 7. 6. persoane fără adăpost.). Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. profesională? Exerciţiu V. 2. Exerciţiu V.52 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Tabel V. pentru fiecare beneficiar folosind experienţa personală şi exemple. 1. lipsa locului de muncă.3. 3. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . 1. Încercaţi să explicaţi decizia dvs. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate î dificultate. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. Care consideraţi că sunt cele mai importanta valori în activitatea dvs. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. înţelegerea.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. Prezentaţi rezultatele şi argumentele pe flipchart pentru prezentarea în plen. persoane vârstnice etc. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. 2. Încercaţi să îi aranjaţi în funcţie de următorul criteriu: care dintre ei are perspective mai bune de a fi tratat cu respect şi care are o şansă mai mică de a fi tratat cu respect de către societate? 2. Gândiţi-vă la 10 beneficiari cu diferite probleme (handicap.4. probleme de comportament.

London. şi V. Cum aţi fi procedat dvs.2. profesională când. Descrieţi situaţia celorlalţi membri ai grupului.1. Ethics and Values in Social Work. Adaptat după Banks. 2001. Sugeraţi modificări la tabelele V. . Încercaţi să identificaţi motivele ori circumstanţele care au condus la un astfel de comportament.? Prezentaţi în plen rezultatul discuţiilor. Amintiţi-vă situaţii din activitatea dvs.. de vedere.5. Analizaţi critic relaţia dintre valorile profesionale şi propriile valori Listaţi valorile pe care le consideraţi importante în practica de asistenţă socială şi comparaţi-le apoi cu cele din tabelul V.1.6. Exerciţiu V. BASW. oamenii au fost trataţi fără respect. şi tabelul V. S. din punctul dvs.2.MANUALUL PARTICIPANTULUI 53 Exerciţiu V.

54 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

MANUALUL PARTICIPANTULUI

55

SESIUNEA VI: Probleme etice - dileme etice

PROBLEME ETICE - DILEME ETICE

OBIECTIV:
Participanţii la training vor înţelege noţiuni de bază în etica profesională, precum şi implicaţiile acestor noţiuni în practica asistenţei sociale.

METODE: prezentarea şi problematizarea informaţiilor; discuţii/ exerciţii de grup. MATERIALE: flipchart, markere. TIMP: 90 min.

Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. În majoritatea cazurilor, însă, ei au de luat singuri decizii. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale, ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi, în general, ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs, nici lămurită în manuale, ea trebuie exersată în activitatea efectivă. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem, fără să ştim ce anume am putea face”. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile, ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale, să îşi clarifice propriile valori personale, pe care să le raporteze la valorile profesiei (Roth-Szamoskozi, 2003). Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale, cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale, valorile personale/ valorile persoanei asistate, valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. După identificarea şi definirea dilemei etice, asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate.

56

PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE

Exemple de situaţii care pot conduce la dileme morale:
(din Roth-Szamoskozi, 2003) - Un tânăr dintr-un centru pentru minori delincvenţi vă spune că are încredere în dvs., crede că numai dvs. îl înţelegeţi şi vă dezvăluie planul lui de a evada. - Organizaţia unde lucraţi a obţinut o sumă de bani de la o fundaţie pentru sprijinirea copiilor cu handicap; directorul vă cere să prezentaţi un raport despre munca dvs. în care să figureze un număr mai mare de cazuri asistate decât în realitate, nu numai pentru a justifica activitatea existentă, dar şi pentru a putea solicita ulterior o sumă mai mare de bani. - O femeie vă spune că a rămas însărcinată, doreşte să avorteze şi vă solicită ajutorul. - Aflaţi despre unul din adolescenţii dintr-un centru de plasament că practică relaţii homosexuale şi îi agresează pe băieţii mai mici. Unii pot considera aceste cazuri ca fiind clare, lipsite de vreo dilemă morală, alţii, dimpotrivă, identifică principii şi valori morale diferite şi consideră că rezolvarea unor astfel de situaţii implică o deliberare morală dificilă. Pentru a ne clarifica în legătură cu soluţiile unor astfel de cazuri şi ale altora conform cerinţelor asistenţei sociale, avem nevoie de cunoaşterea modului în care profesia stabileşte priorităţile ei valorice. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică, trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. Când vom analiza o dilemă etică, vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. 2. 3. 4. 5. 6. responsabilităţi faţă de societate; responsabilităţi faţă de profesie; responsabilităţi faţă de persoanele asistate; responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti; responsabilităţi faţă de colegi; responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare.

Teme majore de confruntare etică
Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi, 2003): 1. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor, convingerile lor, judecăţile lor de valoare privind natura umană, valorile, scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. 2. Factori legaţi de client: personalitatea sa, nivelul său mintal şi educaţional, relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale, cu comunitatea, relaţiile şi situaţia sa profesională etc. 3. Factori legaţi de problemă: natura problemei, definirea ei, scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific, strategiile şi opţiunile la care se pretează. 4. Factori care ţin de mediul instituţional.

MANUALUL PARTICIPANTULUI

57

Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: - cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc; - obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă; - hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia, cu consimţământul lor, dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor; - asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare, ambigue sau contradictorii; - asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul, dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia; - respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă, deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie; - caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii, respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora; - în general, interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor, dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social; - în deciziile sale profesionale, asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare, chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie; - asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale, chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă; - alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social; - relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional, provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate; - respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat, care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice.

Luarea unei decizii etice
Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise, 1985): 1. Identificarea problemei. Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu, dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale, atunci apare o potenţială dilemă etică. Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate, atunci se află într-o poziţie mai bună.

din contră. dar putem înţelege şi dorinţa părinţilor de a cunoaşte problema fiului lor. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. îl întreabă pe asistentul social dacă fiul lor consumă droguri. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. De exemplu. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. creşte calitatea serviciilor oferite lui A. asistentul social trebuie să decidă între respectarea dreptului tânărului la confidenţialitate şi dreptul părinţilor de a şti despre faptul că fiul lor consumă droguri. faţă de societate. 5. cu părinţii săi.? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. Asistentul social ştie că tânărul consumă droguri. dar faptul că este minor complică situaţia. Se înţelege că tânărul nu doreşte ca părinţii lui să afle. la confidenţialitate. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. asistentul social trebuie să decidă dacă este cazul să transmită anumite informaţii confidenţiale. profesie şi.1.: Dilemă etică Părinţii unui adolescent de 16 ani. Dar e posibil ca părinţii lui A. e important să fiţi cât se poate de realişti. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. faţă de dvs.. Dacă asistentul social nu dezvăluie informaţia părinţilor lui A. Dar păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor obţinute de la minori în cadrul unei relaţii bazate pe încredere poate fi respectată atâta timp cât nu e necesar să protejezi minorul de posibilitatea de a-şi face rău. 4. Încălcarea confidenţialităţii ar produce mai mult rău decât bine şi ar putea crea chiar un precedent în ceea ce priveşte deciziile asistentului social (dacă decide să transmită părinţilor secretele copiilor). riscă distrugerea relaţiei cu A. foarte important. Dacă A. comunică informaţia părinţilor. Dacă. să îl sprijine pe acesta pentru depăşirea problemei. În cazul de mai sus. A. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei. din fericire. De asemenea. ar fi adult. Imaginaţi cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. dar. faţă de instituţia unde lucraţi. Adeseori. pentru fiecare acţiune în parte. . Studiu de caz VI. va deveni evident propriul sistem de valori. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. 3. îşi poate pierde slujba. luând în considerare fiecare alternativă. 2. atunci lucrurile ar fi mai simple. chiar dacă nu au fost solicitate. Din punct de vedere deontologic. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. şi poate contribui la deteriorarea relaţiei lui A. asistenţii sociali care lucrează cu minorii se confruntă cu situaţii în care părinţii solicită informaţii despre copiii lor. De asemenea.. asistentul social are obligaţia de a respecta dreptul lui A. Astfel. Care sunt implicaţiile alternativelor dvs. lui sau altora.58 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei.

dar acesta nu doreşte internarea. pe de altă parte. Maria Roth propune spre analiză modalităţile posibile de acţiune ale asistentului social în următoarele cazuri: . Oricum. lui sau altora ca urmare a consumului de droguri. asistentul social ar trebui să împărtăşească informaţiile numai dacă el consideră că tânărul îşi poate face rău. Asistentul social este. comunitatea se opune acestui proiect. asistentul social trebuie să îşi limpezească cine este asistatul ale cărui interese trebuie să le apere: mama supraprotectivă. . . . atunci transmiterea informaţiilor nu se justifică. vrea să fie independentă şi nu o mai ascultă acum.Un tânăr de 19 ani îi mărturiseşte asistentului social că este confuz cu privire la orientarea sa sexuală şi că este atras de persoane de acelaşi sex. de tip caritabil. cele ale profesiei (preocuparea primordială faţă de grupurile dezavantajate). Alte situaţii (Banks. dar instituţia în care lucrează condamnă orice formă de discriminare. care nu stă destul cu ea. împotriva avortului/ instituţia în care lucrează asistentul social este împotriva avortului. Aici dilema provine din priorităţile diferite: pe de-o parte.O doamnă foarte respectată în comunitate şi admirată de asistentul social datorită activităţilor sale de voluntariat.Fiul adult vrea să îşi plaseze tatăl vârstnic într-un cămin de bătrâni. . preferă să rămână acasă. care caută mijloace de a-şi menţine controlul asupra fiicei sale.MANUALUL PARTICIPANTULUI 59 În acest caz. În acest caz. îl roagă pe asistentul social să o ajute pentru a întrerupe sarcina. sau faţă de adolescentă. se plânge că fiica ei. Nohr []): . În acest caz. În astfel de situaţii. care impun priorităţi diferite. al cărei comportament pare să se încadreze în limitele normalului şi care are nevoie de încurajarea tendinţelor ei de autonomie.O femeie îl întreabă pe asistentul social al logodnicului ei dacă este adevărat că acesta este infectat cu virusul HIV. dilema rezultă din faptul că persoana asistată (fiul) solicită un serviciu social ce poate afecta nefavorabil un membru al familiei sale.O tânără de 16 ani. Asistentul social este împotriva homosexualităţii. cele ale comunităţii (să fie ferită de eventuale riscuri cauzate de sosirea unor străini) şi. dilema apare ca urmare a posibilităţilor diferite de înţelegere a loialităţii faţă de persoanele asistate implicate în acest caz. Dilemele etice ale asistentului social pot avea ca sursă punctele diferite de vedere asupra cazului. însărcinată în cinci săptămâni. Pentru exemplificare.Într-un orăşel se pune problema construirii unei tabere pentru un număr mare de refugiaţi sosiţi în zonă. prin religia sa. dacă asistentul social consideră că tânărul doreşte să fie tratat. . de frica posibilei creşteri a infracţionalităţii şi cere îmbunătăţirea protecţiei oferite de poliţie împotriva refugiaţilor. deşi are dificultăţi din ce în ce mai mari de a se întreţine singur. respectiv de a proteja sănătatea tuturor persoanelor în cauză versus respectarea dreptului la confidenţialitate. la adolescenţă.

în 1924. referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. 2. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). Astfel. 5. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani. asistentul social şi profesie. În 1979. De cele mai multe ori. asistentul social şi client. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. 4. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. 2003). în “The Compass”. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. Sri Lanka. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 1. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. asistentul social şi problematica socială. în Colombo. 3. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. Astfel. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor.60 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. . potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. NASW) a adoptat un nou cod deontologic. asistentul social şi colegi. “În 1994. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. ci şi pentru standardele profesionale. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială.Principii şi Standarde”. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. asistentul social şi agenţia în care lucrează.

alte coduri etice relevante. metodologia cercetării sociale.când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale Principii şi Standarde”. consultarea colegilor.MANUALUL PARTICIPANTULUI 61 Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social.” În 2003. realizat de un colectiv de specialişti. condiţii istorice. consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. Plecând de la acest principiu. Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. . asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. Pe lângă acest cod. în septembrie 2003. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. . Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. colegii şi agenţia în care lucrează. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. Spania. Astfel. . politica agenţiei în care lucrează. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. Acesta cuprinde două capitole: A. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. a fost finalizat. SUA) şi Codul Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: . cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. economice. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România.când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea.când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. Codul deontologic al profesiei de asistent social. În elaborarea Codului. B. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane.

Deontologia profesiei de asistent social. Bibliografie (Sesiunile V şi VI) • • • • • • • • • Banks Sarah. Introducere în etica profesională. 2001. Bell& Howell Publication Systems Division.62 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. . Bucureşti. S. Aţi lua altă decizie acum. Editura Ştiinţifică. 1985.. Revista de Asistenţă Socială. valori personale sau ale instituţiei pot fi implicate. 1999. Adaptat după Banks. Kim B. 2002. Immanuel. Bucureşti. Exerciţiu VI. Rotzoll. Gheţău. S. Mark Fackler. Allyn and Bacon Inc. McKee. persoanele asistate. & Sheafor W: B. Ohio. Ana. Banks. Teaching Practical Ethics For The Social Professions. persoane. Descrieţi pe scurt situaţia (evenimente. 2002. 2001. 1/2002. Miroiu. Mihaela. Social Work Profession of Many Faces. Etica mass-media. Critica raţiunii practice. Care au fost valorile pe care s-a bazat decizia luată? 4. nr.. K. Rodica. Columbia University Press. Nicolae. Ed. Kant. 1972. New York. Frideric. instituţia şi colegii. Nohr. Ethics and Values in Social Work. în urma acumulării de noi cunoştinţe? Prezentaţi rezultatele şi argumentele pe flipchart pentru prezentarea în plen. Reamer G. valori în asistenţă socială.1. Aspecte ca drepturi. Trei. 2. Gândiţi-vă la un eveniment sau la o situaţie cu care v-aţi confruntat la locul de muncă şi pe care îl/o consideraţi problematic/-ă din punct de vedere etic (un conflict sau o situaţie în care v-a fost greu să luaţi o decizie). Social Work Values and Ethics. Kathz B. Christians. Polirom. Paradise V. circumstanţe). Teaching Practical Ethics for the Social Professions.. Feset. Feset. Clifford G. 1980. responsabilităţi.. Blebea. London. Bucureşti. profesia. 2001. Rădulescu. Ed. Louis. Care a fost dilema şi decizia luată? 3. 1. Nohr Kirsten. Morales M. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea. BASW. Gabriela. Develop Ethical and Legal Standards.

Lazăr. suport de curs. Dicţionar de filozofie. 1998. 1978. Vergez Andre. Ed. Zamfir Elena. Politică. Perspective teoretice şi practice ale asistenţei sociale. Vlăsceanu. Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. Farclay Williams. 2004. Zamfir. Dicţionar de sociologie. Codul de conduită. Prentice Hall. 2004.Rex. Cluj. Texte alese. Huisman Denis. Humanitas. Rădulescu Ana – Managementul de caz. Bucureşti. Skilmore A. Akermay Milton.MANUALUL PARTICIPANTULUI 63 • • • • • • • • • Roth-Szamoskozi. Cătălin. Editura Ankarom. Maria. 2003. . 1994. 1995. Universitatea din Bucureşti. Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. Editura Babel. Editura Presa Universitară Clujeană. 1997. Ed. Psihologie socială. Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Introduction to Social Work. Codul etic al profesiei de asistent social – proiect. Bucureşti. Curs de filozofie. Iaşi.

64 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

împreună cu clientul. Ce este de făcut? Asistentul social trebuie să recunoască şi să identifice problema cu care se confruntă persoana asistată. . Bazându-se pe constatările evaluării iniţiale. îşi însuşească principalele caracteristici ale perspectivei persoanei asistate. în succesiunea de activităţi desfăşurate cu/pentru clienţi(i)/beneficiari(i). 4. interpretată şi explicată.MANUALUL PARTICIPANTULUI 65 SESIUNEA VII: Evaluarea iniţială şi intervenţia în asistenţa socială EVALUAREA INIŢIALĂ ŞI INTERVENŢIA ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii. 4. MATERIALE: flipchart. participanţii vor putea să: 1. Cum trebuie procedat? Trebuie alese metodele de intervenţie în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse. METODE: prezentarea informaţiilor. 2001. Situaţia trebuie evaluată. 2. Răspunsurile pe care le oferă asistenţii sociali la aceste întrebări pot fi diferite. p. 11-12): 1. enunţe cele cinci întrebări . Ce se întâmplă? 3. reflectând diversitatea de opţiuni în abordarea unei situaţii. asistenţii sociali ar trebui să poată răspundă la următoarele 5 întrebări (Howe. markere. asistentul. S-a făcut tot ce trebuia? Evaluarea rezultatelor finale ale intervenţiei.cheie în procesul de asistenţă socială. să planifice intervenţia şi să-şi clarifice intenţiile. discuţii/exerciţii de grup. 3. Care este problema? 2. trebuie să decidă obiectivele. Pe parcursul procesului de asistenţă. TIMP: 90 min. 5. prezinte ce este aceea evaluarea iniţială în procesul de asistenţă socială. descrie etapele procesului de asistenţă socială.

în legătură cu care el se vede nevoit să solicite ajutor. Rareori.să fie implicat în luarea deciziilor pe întreaga durată a procesului de asistenţă socială. . Exemplu: un tânăr ajunge la centrul pentru minori fiindcă a fost găsit în gară. acesta din urmă se caracterizează prin nevoie şi prin natura motivaţiei sale.client. De obicei. motivaţia poate fi de intensitate medie. Pe măsură ce problema iniţială se rezolvă. asistentul social are de rezolvat doar o singură problemă a unui asistat. ci reprezintă un proces în care fiecare problemă este luată în considerare. Totuşi. . . În funcţie de toate aceste elemente. Probleme curente sunt acele probleme care trebuie rezolvate pentru a se obţine o schimbare sau pentru a remedia o situaţie. la rândul lui.proceduri clare şi bine stabilite. . Problema imediată este ceea ce îl preocupă cel mai mult pe client. iar tatăl în închisoare. p. 11-12) În relaţia asistent social . ea poate conduce la o altă problemă. . Problemele adiacente se referă la situaţia care a cauzat şi care tinde să menţină problema imediată. clientul cere de la asistentul social: . legată de cea iniţială. fugit de la un centru de plasament. după cum urmează: . în sensul cauzalităţii din trecut. În ultimul an nu a fost vizitat de părinţi. 2003) Definirea problemei nu se poate face instantaneu. Evaluarea problemei în relaţia de asistenţă socială (Roth-Szamoskozi. Conceptul de problemă a unui client se schimbă în timp. are de-a face cu o constelaţie de probleme. rezultatele sale şcolare fiind foarte slabe.să fie informat asupra stadiului procesului.obţinerea de rezultate pozitive în procesul de asistenţă socială.dacă se adresează asistentului social de bunăvoie (şi-a dat seama că are o problemă şi că asistentul social este cel care l-ar putea ajuta să o rezolve).dacă este obligat să se adreseze asistentului social (în cazul celor din sistemul de probaţiune. va influenţa natura relaţiei dintre asistentul social şi client. cât şi în plan vertical. Copilul şi-a exprimat de câteva ori dorinţa de a-şi revedea mama. motivaţia este de obicei crescută. . 2001. Exemplu: situaţia unui copil de la un centru de plasament e dificilă. atât în plan orizontal – în sensul ramificaţiilor sale în prezent. oricare ar fi natura acestei relaţii. legate unele de altele. Intensitatea acesteia variază în funcţie de ceea ce l-a determinat. . mama fiind bolnavă. de fapt.o relaţie bazată pe încredere şi acceptare.66 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Perspectiva persoanei asistate (Howe. de exemplu). motivaţia poate fi scăzută sau chiar să lipsească (şi extrinsecă). pe client să se adreseze asistentului social. pe măsură ce munca cu persoana asistată progresează.dacă a fost trimis la asistentul social de către un alt specialist. nevoia şi motivaţia generează comportamentul clientului care.

relaţiile copilului cu personalul şcolii. crearea legăturilor persoanei asistate cu serviciile selectate. competenţele dezvoltate şi consolidate. iar pe de altă parte. Elaborarea planului de intervenţie – identificarea resurselor individuale/ comunitare care pot fi utilizate.relaţiile copilului cu familia sa. Rădulescu. evaluarea rezultatelor intervenţiei atât pentru persoana asistată. dezvoltarea planului individualizat de intervenţie. 3. dar găsirea unor soluţii pentru acestea va conduce la creşterea capacităţii de rezolvare a unor probleme similare. . . corelarea nevoilor cu: (a) resursele. Paşi de urmat în procesul de asistenţă socială (Rădulescu. cât şi pentru serviciu. Sesizarea (Johnson. 6. stabilirea strategiei de intervenţie. pe de-o parte. întrucât situaţia persoanei se poate schimba în urma alocării resurselor. implementarea planului de intervenţie trebuie monitorizată permanent cu scopul de a se cunoaşte. .starea de sănătate a mamei. Pentru fiecare caz asistentul social trebuie să urmărească (Rădulescu. . monitorizarea intervenţiei. să se facă modificările cerute de evoluţia cazului. evaluarea serviciilor din reţea care pot răspunde nevoilor persoanei asistate. evaluarea resurselor disponibile. 2004): evaluarea nevoilor persoanelor care solicită ajutor şi stabilirea priorităţilor de intervenţie. Implementarea planului de intervenţie – stabilirea legăturilor persoanei asistate cu serviciile stabilite în planul de intervenţie şi alocarea resurselor identificate. 2004) 1. acumularea de cunoştinţe şi resurse. Evaluarea iniţială a nevoilor persoanelor care solicită ajutor – cunoaşterea şi evaluarea nevoilor persoanelor care solicită asistenţă.MANUALUL PARTICIPANTULUI 67 Exemplu: .situaţia materială a familiei. Problemele formulate în relaţia de ajutor nu vor putea să acopere toată gama de dificultăţi întâlnite de persoana asistată. . 5. aceasta/acesta poate accepta persoana asistată pentru evaluare suplimentară sau o poate îndruma către o altă instituţie care o poate asista. 4. (b) cu oferta serviciului în care lucrează asistentul social şi (c) cu oferta de asistenţă a celorlalte servicii din reţeaua naţională/ONG-uri.situaţia şcolară a copilului. Evaluarea finală a cazului – evaluarea evoluţiei cazului în urma implementării planului de intervenţie. precum şi stabilirea priorităţilor de intervenţie. 2. Voicu. 2004) Asistenţii sociali află de potenţiale persoane asistate din diferite surse: În funcţie de natura/profilul instituţiei/biroului. dacă serviciile mai sunt corespunzătore nevoilor. Monitorizarea – controlul modului în care sunt alocate resursele şi efectele acestora asupra situaţiei persoanei asistate.

procesul este spiralat. În practică. 1. asistentul social se poate autosesiza asupra unei situaţii de dificultate în care se poate afla o persoană. • • • • • În funcţie de natura/profilul instituţiei/biroului. prietenii sau vecinii pot contacta instituţia cu privire la îngrijorarea lor în legătură cu potenţiala persoană asistată. Voicu. “Evaluarea şi intervenţia sunt două componente de bază ale procesului de asistenţă socială. Rădulescu. iar hotarul dintre acestea două este greu de stabilit. evaluarea trebuie astfel condusă încât să nu agraveze starea clientului ci să o amelioreze. cu frecvente reîntoarceri la analiza cazului şi a etapelor anterioare pentru clarificări sau adaptări în raport cu evoluţia cazului. . instituţia se poate autosesiza cu privire la existenţa unei persoane care are nevoie de ajutor.68 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Evaluare iniţială (Interviu) Evaluare finală şi terminarea intervenţiei Planificarea intervenţiei Monitorizare Intervenţie Derularea logică în care sunt prezentate aceste repere de lucru face ca procesul de intervenţie să pară o acţiune în etape succesive. însă. aceasta/acesta poate accepta persoana asistată pentru evaluare suplimentară sau o poate îndruma către o altă instituţie care o poate asista. deoarece cunoaşterea cazului nu se opreşte la faza de evaluare. Sesizarea (Johnson. 2004) Asistenţii sociali află de potenţiale persoane asistate din diferite surse: membrii familiei. persoana asistată poate contacta direct instituţia pentru ajutor. iar pe de altă parte. alţi profesionişti din comunitate pot contacta instituţia comunicând îngrijorările lor referitoare la o persoană.

înclinaţia spre stări cum ar fi tristeţea. Sheafor. Activitatea asistentului social este focalizată simultan asupra următoarelor acţiuni (Rădulescu. G. fie ca resurse pe care să le utilizeze. suport de curs 2004.. a problemelor şi a celorlalţi. intelectual şi fizic de care dispune clientul. modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale sau familiale etc. situaţiile în care membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale şi modul în care au fost folosite resursele. Evaluarea iniţială a nevoilor persoanelor care solicită ajutor Evaluarea constă în aprecierea potenţialului afectiv. voinţa persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (cine solicită ajutorul asistentului social? . Horejsi. Pentru claritatea acţiunilor care ar trebui • . Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Horejsi.). asistentul social va putea stabili care sunt elementele situaţiei asupra cărora se va focaliza pe parcursul intervenţiei. organizaţii.). chiar resurse materiale şi constituie mediul imediat al clientului. aspectele de natură intelectuală (idei şi cunoştinţe folosite pentru înţelegerea propriei persoane. în Ana Rădulescu.). aspectele juridice (drepturile şi responsabilităţile care îi revin în calitate de cetăţean etc. 2003). (Sursa: 2000.) . Aceste reţele sunt considerate primare. Pentru o evaluare corectă a nevoilor şi resurselor. religioasă şi valorile asociate.). identitatea etnică. instituţii. compoziţia familiei şi relaţia cu rudele.MANUALUL PARTICIPANTULUI 69 2. distribuţia rolurilor şi a puterii în familie etc. B.). ajutor. responsabilităţile asumate în cadrul comunităţii.. asociaţii – fac parte din mediul social al persoanei. aspectele economice (achiziţionarea resurselor şi capacitatea de a administra şi aloca banii necesari plăţii bunurilor şi serviciilor etc. locul de muncă (relaţia cu colegii. accesul la servicii şi la forme de dezvoltare personală şi profesională. C. cadrul familial (relaţiile dintre membrii familiei. fie ca aspecte care trebuie îmbunătăţite. Aceste capacităţi formează resursele interne ale clientului. aspectele de natură emoţională (tendinţa de a se retrage şi de a se izola de ceilalţi. familial şi individual afectează: situaţia persoanei asistate. asistentul social trebuie să înţeleagă modul în care elementele contextului social. percepţia asupra muncii etc. Trebuie identificate şi evaluate şi resursele din reţeaua socială a clientului: relaţia cu familia. În afară de acestea trebuie evaluate resursele puse la dispoziţia clientului de către comunitate. întemeiate pe o anumită legislaţie. oferă susţinere.persoana care are nevoie de ajutor sau o persoană din anturajul acesteia. teama.). cu vecinii. având cea mai mare pondere în viaţa acestuia. Resursele externe – servicii. aspectele fiziologice (starea de sănătate. gradul de integrare a persoanei asistate în comunitate (sentimentul de apartenenţă la alte grupuri. abilitatea de a interpreta propria experienţă. 2004): Identificarea şi analiza problemelor persoanelor care solicită asistenţă şi stabilirea aspectelor asupra cărora trebuie să se intervină.). modul în care persoana asistată susţine acţiunea de colectare a datelor şi de pregătire a documentelor necesare asistenţei etc. Managementul de caz. Universitatea din Bucureşti) În baza acestei înţelegeri. modalitatea de folosire a informaţiilor şi cunoştinţelor pentru a lua decizii etc. pe resurse materiale şi financiare” (Roth-Szamoskozi. furie. ruşinea etc. cu grupul de apartenenţă. nutriţia).

70

PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE

realizate sau a celor care ar trebui avute în vedere în planul de intervenţie, asistentul social întocmeşte lista cu nevoi, în ordinea priorităţii acestora. Lista cu nevoi este importantă mai ales atunci când persoanele asistate sunt dependente de asistenţa combinată a serviciilor de asistenţă socială şi medicală sau când intervenţia se bazează pe lucrul în echipa multidisciplinară; în aceste situaţii, lista care include nevoile persoanei asistate ajută la clarificarea responsabilităţilor specialiştilor implicaţi şi la continuitatea acţiunilor, evitându-se suprapunerea serviciilor sau a acţiunilor specialiştilor. În evaluarea nevoilor asistentul social trebuie să înţeleagă faptul că, dincolo de trebuinţele materiale şi sociale primare, spectrul nevoilor umane diferă de la o persoană la alta; asistentul social nu trebuie să ia propriile sale nevoi drept etalon pentru considerarea nevoilor persoanei asistate. Există situaţii de criză în care asistentul social trebuie să acţioneze urgent. Într-o astfel de situaţie, asistentul social nu mai are timpul necesar colectării datelor; el trebuie să acţioneze imediat pe baza ipotezei referitoare la ceea ce nu funcţionează în situaţia dată şi ce la ar trebui făcut. După o primă intervenţie în situaţie de urgenţă asistentul social trebuie să colecteze datele necesare pentru verificarea validităţii primei ipoteze şi pentru identificarea resurselor disponibile. Greşeala în practică poate apărea atunci când asistentul social nu îşi schimbă prima ipoteză chiar şi atunci când apar informaţii noi şi continuă să acţioneze în baza primei ipoteze formulate. Exerciţiu VII.1. Cazul „Radu” Asistentul social din cadrul serviciului de asistenţă socială a fost informat de către vecinul lui Radu că acesta îşi bate copiii în fiecare seară, iar copiii se tem să mai doarmă acasă seara; cei mai mici fug la vecini iar cei mari pleacă la mătuşa lor în alt sat. De când i-a murit soţia, Radu îşi îngrijeşte singur cei 5 copii. Acum nu mai are serviciu şi lucrează cu ziua prin sat; seara ajunge acasă de cele mai multe ori beat iar de copii nu mai are grijă. Din cei trei copii şcolari numai unul mai merge la şcoală. Cei mari au grijă de fraţii mai mici şi îşi petrec timpul cerşind pentru a cumpăra mâncare. • • Identificaţi problemele. Stabiliţi priorităţile.

3. Elaborarea planului de intervenţie • Identificarea resurselor individuale şi comunitare care ar putea fi folosite pentru a răspunde nevoilor; După identificarea resurselor necesare pentru soluţionarea problemei, asistentul social împreună cu persoana asistată trebuie să găsească resursele care pot fi folosite dintre cele disponibile. Sistemul de resurse nu este legat numai de fondurile financiare, ci trebuie considerate şi alte forme de resurse, cum ar fi suportul social sau reţelele familiale / comunitare. În evaluarea resurselor care ar putea fi utilizate trebuie să se aibă în vedere: - disponibilitatea resurselor - resursele sunt prezente în cantitate suficientă pentru toţi cei care au nevoie de ele?; - distribuţia resurselor în mediul urban şi rural şi accesul la resurse al celor care au nevoie de ele. Trebuie să se ţină seama de faptul că oamenii care au nevoie de resurse

MANUALUL PARTICIPANTULUI

71

-

şi servicii sunt de obicei prea săraci pentru a acoperi cheltuielile de deplasare sau din cauza problemelor medicale nu pot să se deplaseze pe distanţe lungi; accesibilitatea resurselor - dacă persoanele aflate în nevoile nu ştiu de existenţa resurselor, acestea nu pot fi considerate accesibile pentru ei.

În evaluarea resurselor, asistentul social trebuie să acorde atenţie şi resurselor personale de care dispune persoana pe care o asistă. În această evaluare, asistentul social trebuie să se focalizeze mai mult pe ceea ce persoana poate face şi ceea ce doreşte să facă, decât pe ceea ce nu poate sau nu va face. Exerciţiu VII.2. • Identificaţi resursele individuale şi comunitare care pot fi folosite pentru fiecare problemă în cazul Radu.

• Identificarea obiectivelor şi a acţiunilor care urmează să fie realizate; Asistentul social împreună cu persoana asistată trebuie să transforme nevoile în obiective ale intervenţiei. Obiectivele stabilite trebuie să fie atât specifice şi relevante pentru problemele persoanei asistate, cât şi realizabile în raport cu: - resursele disponibile; - rezistenţa sau obstacolele care pot fi întâlnite; În stabilirea obiectivelor, asistentul social trebuie să cunoască şi să se bazeze pe priorităţile intervenţiei. În multe cazuri, asistentul social şi persoana asistată văd situaţia şi obiectivele urmărite în mod diferit; asistentul social trebuie să ştie care sunt scopurile pe care şi le propune şi le doreşte persoana asistată şi care sunt scopurile care se impun în situaţia dată. În enunţarea obiectivelor trebuie evitată confundarea lor cu metode/acţiuni/activităţi. Acestea descriu modul în care se îndeplinesc obiectivele. Obiectivele sunt un punct final sau jaloane spre un punct final, în timp ce metodele sunt drumul pe care se ajunge acolo. O condiţie pe care trebuie să o îndeplinească obiectivele este să fie SMART („isteţ” în limba engleză): S – Simple – enunţul nu trebuie să conţină conjuncţii “şi”; M – Măsurabile – trebuie să poată fi evaluate cantitativ; A – să poată fi Atinse; R – Realiste; T – limitate în Timp. Exemple de formulare a obiectivelor: Problema: Ionuţ, fiul doamnei Popescu, nu vine seara acasă. Obiectivul: Ionuţ va ajunge în fiecare seară acasă la ora 10.00. Problema: Dan, fiul domnului Petre, lipseşte de la şcoală. Obiectivul: Dan ajunge la şcoală în fiecare zi şi participă la cursuri.

72

PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE

Problema:

Obiectivul:

Acţiuni:

Formularea unui plan realist şi relevant de intervenţie pentru atingerea obiectivelor; Planificarea este puntea de legătură între evaluare şi intervenţie. În planificarea intervenţiei este detaliat cursul acţiunilor, sunt specificate responsabilităţile părţilor implicate şi timpul necesar pentru realizarea fiecărei acţiuni. Un aspect important în planificare este cunoaşterea serviciilor din reţea şi respectarea rolului şi a responsabilităţilor specialiştilor din alte servicii pentru acţiunile planificate, precum şi respectarea atribuţiilor şi responsabilităţilor managerului de caz în cadrul serviciului. Factorii de bază ai planificării intervenţiei sunt: - stabilirea obiectivelor; - identificarea a ceea ce trebuie schimbat pentru atingerea obiectivelor; - stabilirea activităţilor pe care părţile implicate urmează să le realizeze; - stabilirea procedurilor de lucru; - stabilirea timpul de lucru. Problema: Obiectivul: Acţiunile care trebuie realizate pentru atingerea obiectivului Cine trebuie să facă aceste acţiuni: asistentul social, alţi specialişti, persoana asistată Când va fi realizată acţiunea Monitorizarea activităţilor

4.Implementarea planului de intervenţie Intervenţia este partea cea mai vizibilă a procesului de asistenţă. Un plan de intervenţie nu are nici o valoare dacă nu există o înţelegere clară asupra modului în care va fi implementat. 5. Monitorizarea se referă la înregistrarea continuă a ceea ce se întâmplă pe parcursul desfăşurării acţiunilor. În funcţie de efectul intervenţiei asupra contextului de viaţă al persoanei asistate, asistentul social va decide dacă va continua, modifica sau opri acţiunile prevăzute în planul de intervenţie. Monitorizarea este diferită de evaluare prin faptul că este realizată atunci când acţiunile sunt în desfăşurare, pe când evaluarea are loc la sfârşitul intervenţiei, când asistentul social priveşte în urmă la ceea ce s-a realizat.

asistentul social trebuie să fie preocupat de performanţa metodelor folosite în rezolvarea cazului şi de cunoaşterea schimbărilor necesare pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului. 2004. numărul de ore efectuate de către voluntari. Maria. Paul.. 2003. tipul de specialişti implicaţi. numărul de cazuri noi. Rădulescu. în practică. Bibliografie • • • • Howe. suport de curs. numărul şi natura resurselor folosite. Ana. comunicarea rezultatelor monitorizării îi va oferi încredere în realizarea acţiunilor viitoare. asistentul social trebuie să comunice persoanei asistate rezultatele monitorizării. Managementul de caz în asistenţa socială – ghid practic. 1978). Importanţa aplicării teoriei în practică.costul deplasărilor asistenţilor sociali. Editura MarLink. care sunt cerute de (1) problematica abordată şi de (2) caracteristicile persoanelor asistate. Când persoana asistată are capacitatea de a identifica schimbările care se produc. Voicu. Serviciile de asistenţă socială trebuie să-şi dovedească eficienţa în asistarea persoanelor aflate în nevoie. De asemenea. D. 2004. Cele mai importante aspecte cuprinse în evaluarea eficienţei unui serviciu sunt: numărul de ore alocat unui caz. timpul alocat fiecărui caz. Perspective teoretice şi practice ale asistenţei sociale. Camelia. Cluj. Editure Presa Universitară Clujeană. numărul beneficiarilor. gradul de mulţumire al persoanelor asistate faţă de serviciu. costurile fiecărui caz .MANUALUL PARTICIPANTULUI 73 Atunci când este posibil. Răspundeţi la întrebările: Au fost realizate activităţile planificate în cazul Radu? Au fost atinse obiectivele propuse? Ce trebuie schimbat în planul de intervenţie? • Evaluarea finală a cazului şi importanţa acesteia pentru evaluarea serviciului. Johnson. Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. timpul petrecut de către asistenţii sociali pentru rezolvarea activităţilor (în ore / săptămână etc. Universitatea din Bucureşti. Este important de menţionat faptul că. Rădulescu Ana. numărul cazurilor care au revenit la serviciu. numărul de persoane care sunt pe lista de aşteptare a serviciului. .) (Craig. Managementul de caz. Bucureşti. această structură de bază trebuie adaptată caracteristicilor fiecărei persoane asistate. iar aspectele prezentate pe larg în cadrul fiecărei etape de lucru trebuie transformate în tehnici şi proceduri de lucru specifice asistenţei sociale. Roth-Szamoskozi. 2001 Introducere în teoria asistenţei sociale.

Horejsi.74 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE • Sheafor.. C. G. B. Horejsi. Universitatea din Bucureşti. Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială... 2000. Ana. Managementul de caz. . suport de curs 2004. în Rădulescu.

1993). identificarea şi clarificarea problemelor. MATERIALE: flipchart. planificarea strategiilor şi acţiunilor dorite.MANUALUL PARTICIPANTULUI 75 SESIUNEA VIII: Interviul. interviul constituie o modalitate de bază. Elemente ale comportamentului profesional OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii. INTERVIUL Definire Înţelesul clasic prezintă interviul ca pe o întâlnire faţă în faţă. rezolvarea unor neîntelegeri. markere. parcurgerea a trei faze: . facilitarea dezvoltării individului/ grupului. între două sau mai multe persoane. cunoască în general ce este acela şi ce scop are un interviu. prin care practicianul interacţionează cu utilizatorul de servicii pentru stabilirea şi atingerea obiectivelor intervenţiei. obţinerea unui consens / punct de vedere comun. cu un anume scop. În fapt. Scopul interviului Interviul este utilizat pentru: • • • • • • schimbul de informaţii. 2. prin întrebări şi răspunsuri. prezinte elementele care favorizează desfăşurarea unui interviu în bune condiţii. descrie fazele interviului şi ce presupun acestea. participanţii vor fi capabili să: 1. interviul este o tehnică de obţinere a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupări umane. 4. TIMP: 90 min. în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea fenomenelor socio-umane (Chelcea. Desfăşurarea interviului Interviul presupune. În asistenţa socială. în general. METODE: prezentări. 3. îşi însuşească elementele comportamentului profesional.

”). începând de luna viitoare.organizează. încurajând gesturile. 2) Explorarea problemei şi a aşteptărilor Asistentul social poate întreba şi răspunde în modalităţi care încurajează clientul să analizeze şi să încerce să înţeleagă situaţia: repetând cuvintele clientului sub forma unei întrebări (“Nu vei accepta niciodată un bărbat lângă tine?”). solicitând clarificări (“Ce înţelegi prin…?” sau “Nu ştiu dacă am înţeles exact ceea ce voiai să spui. prin vorbe sau comportament (“Şi ai simţit acelaşi lucru în legătură cu primul soţ?”). comenta şi răspunde în modalităţi prin care interviul să devină o situaţie structurată de învăţare pentru client. 3) Negocierea scopurilor şi formularea unui contract Asistentul social poate întreba. dar nu ai calificarea necesară. Cum au decurs acestea?”). identificând atitudini sau emoţii şi rezervându-şi timp să le discute (“Se pare că eşti îngrijorat. dar şi îngrijorat de faptul că soţia ta a găsit de lucru în străinătate?”). acceptând tăcerea. absenţa unui loc de muncă. acum. asistentul social are nevoie de abilităţi specifice pentru formularea întrebărilor. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă -AJOFM.”). invitând direct clientul să îşi exprime o opinie sau un sentiment despre subiectul discutat (“Ce anume crezi că favorizează consumul de alcool printre tinerii din acest cartier?”). identificând modalităţile în care clientul a mai încercat să rezolve problema şi rezultatele eforturilor depuse (“Ai menţionat că te-ai prezentat la mai multe interviuri pentru angajare. Ce face ca această situaţie să te sperie?”). Dintre acestea. ţi s-ar potrivi vreuna?”). mişcările. .76 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE 1) Stabilirea contactului cu clientul În construirea şi derularea unui interviu. cursuri gratuite pentru trei meserii. revenind la problemă (“Crezi că activitatea ta profesională te expune în faţa locuitorilor satului tău?”). preluând propriile cuvinte ale clientului şi parafrazând o întrebare (“Ţi se pare greu să creşti un copil adoptat?”). Este de recomandat ca asistentul social să adreseze întrebările şi să răspundă în.tr-o modalitate care să ajute clienţii să îşi exprime şi să înţeleagă sentimentele şi atitudinile: observând şi menţionând toate feţele unei probleme cu mai multe interpretări (“Eşti mulţumit. făcând legături între ceea ce clientul tocmai a spus şi un aspect sugerat anterior. prin care acesta să înveţe cum să facă faţă situaţiei: selectând şi comentând aspectele semnificative ale problemei împreună cu clientul (“Cel mai mult te preocupă. preluând alternativele pe care clientul le-a sugerat sau propunând altele noi (“Spuneai că ai fi dispus să îţi schimbi meseria.

tonalitatea vocii. Atunci când nu există bariere etnice sau de vârstă. nivelul lor de anxietate crescând dacă asistentul social întârzie abordarea problemei. (Brill. Sunt însă şi situaţii în care perceperea asistentului social ca autoritate poate fi favorabilă. În realizarea acestei acţiuni.MANUALUL PARTICIPANTULUI 77 implicând clientul în planificarea ulterioară şi în acceptarea de teme pentru acasă (“Ai putea verifica dacă îndeplineşti condiţiile pentru a urma cursul care te interesează?”). Comunicarea deschisă: o necesită existenţa unui nivel de încredere între participanţi . asistentul social nu va fi atent doar la mesajul verbal. o începe cu prezentarea asistentului social şi a clientului – se recomandă aflarea modalităţii de adresare preferată de client. Răspunsul empatic Empatia presupune a arăta clientului o completă înţelegere a mesajelor verbale şi nonverbale transmise de acesta. Comunicarea deschisă şi stabilirea contactului cu clientul În desfăşurarea interviului. majoritatea clienţilor se aşteaptă să se intre în subiect. prezentările şi o scurtă introducere cu subiect cotidian (vreme. a simţi la fel cu utilizatorul de servicii şi nu în locul lui sau pentru el: “Sunt alături de tine. de un gardian public etc. ritmul vorbirii. În lipsa acesteia se utilizează numele de familie. Răspunsul empatic implică. ce să spunem sau ce să nu spunem. evenimente locale / naţionale) pot fi suficiente pentru crearea unei atmosfere optime.” Pentru aceasta. este nevoie de identificarea emoţiilor ascunse. aşadar. În fapt.aceasta presupune ca utilizatorul de servicii să aibă încredere în bunele intenţii ale asistentului social şi să accepte să dezvăluie sentimente şi informaţii. 1995) Contextul interviului Interviul se poate desfăşura în mediul familiar al unuia dintre participanţi (de exemplu: domiciliul clientului sau locul de muncă / biroul asistentului social) sau într-un loc neutru.) poate să determine o reacţie de repingere sau refuzul colaborării sincere. De exemplu. care pot amplifica ori contrazice cele spuse. Fiecare dintre variante prezintă avantaje şi / sau dezavantaje pentru participanţi. ci şi la mimică. succesul este favorizat de comunicarea deschisă şi de capacitatea asistentului social de a răspunde empatic. . descoperirea semnificaţiilor acestora. Perioada de acomodare necesară diferă de la un client la altul. uneori dureroase sau periculoase pentru el. cum să ne îmbrăcăm. la care asistentul social se prezintă purtând însemnele autorităţii (eventual însoţit de un poliţist. un interviu desfăşurat la domiciliul clientului. postură şi gesturi. aud şi înţeleg ceea ce spui şi simţi. stimulând implicarea responsabilă a clientului în procesul de intervenţie. Există o serie de indicatori pe care îi putem folosi pentru a şti cum să ne comportăm.

Încurajări verbale din când în când (nu în exces. Sunt mai utile întrebări precum “Ce vă aduce pe aici?” sau “Care v-au fost intenţiile când aţi făcut asta?” sau “Cand aţi întrebat aceast lucru?” 3. e. de nepătruns). repetate). Încurajaţi exprimarea liberă. d. b. e. Privitul în ochi. Parafrazarea a. Dacă utilizaţi ghidul de interviu. Constă în repetarea esenţialului din cele spuse de cineva. sub forma unui ghid de interviu.78 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Altfel spus. c. dar fără a pierde claritatea vederii de ansamblu şi fără a prelua sentimentele acestuia. d. Întrebările trebuie să fie simple şi clare. c. 7. Adresarea de întrebări deschise: a. rezolva probleme. elabora. 4. Începeţi cu “Ce” sau “Cum”. b. “a fi cu” partenerul de interviu înseamnă centrarea puternică pe starea afectivă a clientului. Nu trebuie să înceapă cu “De ce” şi nici să sugereze un anume răspuns. detaliată şi nu răspunsurile de tip DA sau NU. Trăirea efectivă a emoţiilor partenerului poate produce asistentului social o stare de disconfort emoţional care să-i afecteze randamentul. Se orientează spre verificarea percepţiei asupra lucrurilor. . b. Receptarea tacită (sau cu minim de cuvinte) a mesajului. Întrebările pot fi folositoare pentru a clarifica. Condiţiile necesare unui bun interviu Reguli de bază: 1. folosiţi şi informaţiile pe care le oferă clientul pe parcurs. lăsând persoana să vorbească despre problemele pe care le are). Nu judecaţi pe nimeni! Arătaţi înţelegere! (nu fiţi “rece ca piatra”). 2. 2. d. Poziţia corpului. Păstrarea subiectului de discuţie (fără schimbări bruşte. prin: a. 3. 8. Trebuie să fie este scurtă şi la obiect. Expresia plină de atenţie / grijă (nu o expresie imobilă. 5. Deprinderi de ascultare: 1. 6. e. Semne făcute din cap pentru a arăta că urmăriţi cele expuse. Conferă empatie. f. c. 9. menaja sentimente. Nu daţi sfaturi personale! Nu vă asumaţi răspunderea pentru problemele altcuiva! Nu faceţi interpretări personale (parafrazarea este de ajuns)! Referiţi-vă strict la ceea ce este de interes aici şi acum! Ocupaţi-vă în primul rând de sentimente! Inventariaţi aspectele pe care vă propuneţi să le urmăriţi. Este importantă deoarece ajută la clarificarea problemelor pentru cel care vorbeşte.

b. Formarea deprinderii de relaţionare cu clienţii Lista de control – stabilirea primei relaţii cu clienţii Asistentul social: • Se prezintă clientului/familiei. grave. d. Se explorează sentimente înainte de a începe rezolvarea de probleme. Identificarea modalităţilor adecvate de lucru cu sentimentele. Rezumarea discuţiei: a. Integrarea deprinderilor a. totuşi. • Identifică membrii familiei implicaţi. parafrazaţi sentimentele exprimate sau implicate.). Intervenţii în cazuri critice !!! Deprinderile de ascultare şi intervievare enunţate mai sus vă pot fi de ajutor atât în situaţii obişnuite cât şi în cazuri serioase. d. Este posibil să ajungeţi. • Nu trece la concluzii neinformate. c. Unele persoane care solicită ajutor necesită intervenţia profesioniştilor specializaţi – precum în cazul unor tentative sau ameninţări cu sinuciderea. • Culege informaţii legate de soluţiile încercate până acum. 6. medic etc. Parafrazarea încetineşte fluxul conversaţional. Este absolut normal să vă simţiţi astfel. 5. puneţi întrebări despre sentimente pentru a primi răspunsuri despre sentimente. dar focalizează conversaţia. • Ascultă cu atenţie descrierea problemei. în momente în care să vă simţiţi copleşit. Parafrazare mai largă. • Explică clientului durata şi scopul întâlnirii. ii. Cererea confirmării prin întrebarea: “Aşa este?”. care să cuprindă esenţa celor spuse şi să le păstreze întro ordine logică şi utilă intervenţiei. Exerciţiu VIII. În aceste cazuri apelaţi la aceştia (psiholog. Definirea şi clarificarea sentimentelor. probleme de sănătate etc. . • Stabileşte un echilibru între căldură şi profesionalism. Rezumarea este potrivită pentru încheierea discuţiei şi permite trecerea la un subiect de discuţie diferit sau mai profund. • Acceptă poziţia/sentimentele clientului.1. psihiatru. c. • Ascultă cu respect fiecare punct de vedere. c. • Apreciază atitudinea lor. incapabil să găsiţi o ieşire. Abilităţi de lucru cu sentimentele Etape: a. b. b. Identificarea sentimentelor i.MANUALUL PARTICIPANTULUI 79 4.). Aducerea la cunoştinţă şi asumarea responsabilităţii pentru sentimentele respective. Întrebările deschise încurajează vorbirea. Rezumarea ajută la înţelegerea ansamblului problemei.

emoţiile pot fi exprimate într-o manieră care să rănească şi fără a lua în considerare consecinţele. Relaţia cu clientul are un scop. Se învaţă numai ce este necesar pentru păstrarea locului de muncă. Cristina. îngrijoraţi de situaţia copilului. fugind de la părinţi pentru a fi alături de Grigore (sunt împreună de 2 ani). o finalitate şi este limitată în timp. într-o garsonieră confort 3 şi. şi de 3 ani consumă droguri injectabile. fără forme legale. Cei 3 locuiesc. principiile şi Codul Etic ale profesiei sunt folosite pentru a identifica şi rezolva probleme etice. în primul rând. Nevoile şi bunăstarea asistentului social sunt pe primul plan. se ocupă. care din clasa a X-a a abandonat şcoala. în primul rând. Cunoştinţele şi abilităţile/deprinderile sunt dezvoltate continuu. Valorile. Deciziile se iau subiectiv. s-a născut Marian. bazându-se pe fapte şi pe situaţii concrete/reale. Se aşteaptă şi se solicită opinia altor asistenţi sociali. Deciziile se iau în mod obiectiv. Caz propus pentru exerciţiu: Grigore are 20 de ani. Exprimarea unor emoţii negative de către client nu t id tă fi f t l it t l Comportament inadecvat Deciziile şi acţiunile sunt bazate. Se exercită autocontrolul în acţiuni şi în luarea deciziilor. aceasta fiind principala lor sursă de venit. Acest caz este sesizat de vecini. datorită datoriilor neachitate. Principiile de bună practică sunt respectate. pe opinii şi preferinţe personale. de traficul de droguri. Constrângeri politice şi financiare afectează acţiunile şi luarea deciziilor.80 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE • Se centrează pe punctele tari ale clientului/familiei. Nevoile şi bunăstarea clientului sunt pe primul plan. reacţiile sunt de furie şi frustrare. multe probleme etice trec neobservate sau sunt ignorate. indiferent de alte constrângeri. acum în vârstă de 6 luni. nu au apă caldă. În urma unei relaţii de concubinaj cu Cristina (18 ani). fiind bazate în special pe înclinaţiile personale Numai judecăţi morale personale sunt folosite pentru a rezolva întrebările/ dilemele etice. emoţiile personale sunt exprimate cu scop şi pentru a ajuta. atunci când ai de-a face cu un client furios sau frustrat. nevoile personale ale asistentului social nu se presupune a fi satisfăcute în relaţiile de muncă. reacţiile emoţionale sunt controlate. pe un set de cunoştinţe dobândite printr-un proces de pregătire şi educaţie formală. Frustrările şi furia clientului sunt considerate t i l . Opinia/Evaluarea altor asistenţi sociali este considerată o ameninţare şi este evitată. pentru ca serviciile acordate clienţilor să fie îmbunătăţite. căldură şi nici curent electric. atunci când ai de-a face cu un client furios sau frustrat. Sentimentele personale determină acţiunile şi deciziile. ca şi el. Relaţia cu clientul seamănă cu una de prietenie. asistentul social se aşteaptă ca propriile nevoi să fie satisfăcute prin relaţia cu clientul şi în cadrul relaţiilor de muncă. ELEMENTE ALE COMPORTAMENTULUI PROFESIONAL Puteţi contribui la dezvoltarea unui comportament profesional în relaţia cu clientul dvoastră? Aveţi cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a dezvolta un comportament profesional? Comportament adecvat Deciziile şi acţiunile sunt bazate.

Asistentul social nu se consideră responsabil de dezvoltarea de noi cunoştinţe sau de învăţarea altor asistenţi sociali.. 1997. • Sheafor. 1997. care să îmbunătăţească serviciile către client. Gloria. Allyn and Bacon. Munca de asistenţă socială este considerată ca un angajament pe termen lung. Se asumă responsabilitatea pentru dobândirea de noi cunoştinţe şi informaţii şi pentru împărtăşirea cu ceilalţi. C. program sau politică. Munca de asistenţă socială este considerată una ce poate fi uşor abandonată dacă ceva mai bun apare. Se asumă responsabilitatea personală pentru examinarea calităţii serviciilor oferite şi pentru a face schimbări în agenţie. Charles. B. munca şi ocupaţia sunt considerate drept “chemare”. Horejsi. p. Naomi. Se evită păstrarea evidenţei. Techniques and guidelines for social work practice. . 1995.MANUALUL PARTICIPANTULUI 81 este considerată a fi un afront personal. 207-208. o altă ocupaţie sau tip de muncă pot fi uşor căutate.. asistentul social nu se consideră responsabil de schimbările din agenţie. Horejsi. asistentul social încearcă să înţeleagă motivele care se află în spatele furiei şi frustrării clientului. Se păstrează o evidenţă exactă şi completă a deciziilor şi acţiunilor. The helping process. Working with people. Asistentul social este preocupat numai să facă ceea ce alţii îi stabilesc sau spun. Longman Publishers USA. politică sau program. evidenţele sunt incomplete şi incorecte. atacuri personale. Sursa: Sheafor. The fifth edition. Horejsi.. Bradford. G. Bibliografie • Brill. Horejsi.

82 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

participanţii vor fi capabili să: 1. o instituţie fundamentală în toate societăţile şi un element cheie al înrudirii. . lucrul în grupuri mici. . . dezvolte abilităţi de realizare şi utilizare a genogramei familiei. un grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine. Tipuri de familii şi alternative la familie . descrie dimensiunile majore ale practicii interpersonale cu familiile (definirea familiei.Familie vitregă. instrument util în practica interpersonală cu familiile. markere.Concubinaj.Familie monoparentală. coli. . familia normală şi familia cu risc. METODE: brainstorming. . definirea şi etapele consilierii familiale). principii ale serviciilor sociale adresate familiei. 4. cunoască principalele tehnici necesare în practica interpersonală cu familiile. ciclul vieţii de familie. structura şi funcţionarea familiei. căsătorie sau adopţie. TIMP: 90 min. 3.Familie extinsă.Familie nucleară. . prezentare. enumere avantajele serviciilor centrate pe familie.Familie recăsătorită. 2.” Nichols & Schwartz OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii. FAMILIA ÎNTRE NORMALITATE ŞI RISC Ce este familia? Grup primar. MATERIALE: flipchart. ci este un act de iubire.MANUALUL PARTICIPANTULUI 83 SESIUNEA IX: Practica interpersonală cu familiile în situaţie de risc PRACTICA INTERPERSONALĂ CU FAMILIILE ÎN SITUAŢIE DE RISC “A trata familiile nu este o chestiune ce depinde doar de teorie şi tehnică.

rebelul”. trecând prin anumite etape predictibile de viaţă şi a modului în care face faţă acestor schimbări predictibile. Ele traversează anumite etape previzibile şi trebuie să răspundă anumitor cerinţe şi aşteptări pe care le are din mediul social. în familiile sănătoase fiecare face greşeli. informaţional sau material. Familiile se dezvoltă precum individul. În faza de început. Ce se întâmplă când aceste funcţii nu sunt realizate sau sunt realizate deficitar? Apar disfuncţiile familiale. Regulile tind să fie explicite şi să rămână constante. Ciclul vieţii de familie descrie modul în care familia se schimbă. În aceste condiţii se poate face apel la organizaţiile formale şi la profesioniştii de la nivel comunitar ce oferă suport în comunitate. iar limitele dintre el şi ceilalţi sunt respectate. care afectează. În familiile sănătoase exprimarea emoţională este permisă şi acceptată.84 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Structura şi funcţiile familiei Familiile au o structură: .există familii liniştite şi familii care trec de la o criză la alta. * intimitatea şi suportul acordat membrilor săi.a aşteptărilor comportamentale (explicite sau implicite). * plasarea socială. Membrii familiei pot pune întrebări în mod liber şi acordă atenţie celorlaţi. cum ar fi stereotipul anilor 1950 când tatăl aducea banii în casă şi mama avea grijă de copii. fiecare este încurajat să-şi urmărească propriile interese. . mai puţin evidente. fiecare familie are o istorie şi un ciclu de viaţă. Stresul apare atunci când resursele şi abilităţile de adaptare ale familiei sunt inadecvate pentru a răspunde aşteptărilor din mediul social. Se poate conta pe părinţi pentru a avea grijă de copiii lor. Familiile diferă între ele. toţi membrii familiei. de exemplu. un altul este copilul „bun. În fine. fizic sau sexual. având propria ei identitate. includ. ci şi funcţional. . . Copiii sunt constant trataţi cu respect şi nu au teamă de abuz emoţional. .există câteva funcţii caracteristice familiei: * reglementarea activităţii sexuale. familii în care fiecare comunică cu fiecare şi familii în care fiecare membru este extrem de individualist.a rolurilor. familii zgomotoase şi familii tăcute. una dintre primele măsuri pentru cuplurile recent căsătorite este aceea de a-i exclude pe părinţii lor din prim-planul familiei lor. faptul că. recent . . greşelile sunt permise. verbal. Familiile sănătoase acceptă şi permit afirmarea individualităţii fiecărui membru. dar apare o anumită flexibilitate pentru adaptarea la nevoile individuale şi la situaţiile specifice. * reproducerea biologică. * reproducerea socială sau socializarea copiilor. În acelaşi timp. Pentru a realiza aceasta. nerealistă şi cu potenţial de epuizare şi plictisire. în timp ce un copil este „dificilul. schimbarea este reprezentată de hotărârea a două persoane de a crea o familie. Alte roluri.a regulilor (fiecare familie are reguli). nu numai din punct de vedere structural. sunt anumite roluri evidente. priceput”.a relaţiilor interpersonale dintre membrii săi. de cele mai multe ori. Copiilor li se dau responsabilităţi potrivite vârstei lor şi nu se aşteaptă de la ei să preia din responsabilităţile părinţilor. ce furnizează familiilor suport emoţional. Perfecţiunea este intangibilă.

romantism. o boală gravă a unui membru al familiei etc. Nu ştiu cum să am o relaţie reuşită. Cred că niciodată n-am fost cu adevărat copil. Schimbările din ciclul de viaţă al familiei reprezintă o sursă majoră de stres şi dezechilibru pentru familii. Modelele comportamentale negative ale părinţilor tind să devină dominante în vieţile copiilor lor. schimbarea cheie pentru familie este aceea de a echilibra priorităţile din exterior (solicitările din viaţa profesională. Mama era mereu deprimată şi stătea în pat. sarcini specifice fiecărui stagiu din ciclul vieţii de familie. Majoritatea familiilor se confruntă cu circumstanţe stresante (moartea cuiva drag din familie. Disfuncţia familială poate fi orice condiţie care interferă cu funcţionarea sănătoasă. durere etc. În familiile disfuncţionale. În marea parte a timpului mă simt destul de singur. apar stresul şi diferite simptome (depresie. Azi. Pe măsură ce familiile se dezvoltă. lipsa educaţiei etc. izolare. am foarte multe multe responsabilităţi şi pun mare preţ pe competenţă. există o serie de sarcini care se cer a fi rezolvate. Negarea nevoii de schimbare şi tratarea dezvoltării normale a familiei ca pe o problemă sau lupta pentru perfecţiune reprezintă factori ai disfuncţiei familiei. principalele schimbări au de-a face cu moartea sau separarea. "Când am fost copil am fost ca un adult în miniatură. În faza de mijloc a ciclului vieţii de familie.). Familiile sănătoase tind să se reîntoarcă la funcţionarea normală după ce criza a trecut. puteţi răspunde la următoarele întrebări? • În ce fază a ciclului vieţii ei se află familia dvs. Gândindu-vă la familia dvs. împlinire personală). iar acum nu ştiu cum să-i las pe ceilalţi să se apropie de mine. spălam şi mă asiguram ca fraţii mei să meargă la şcoală. normală a familiei.). Problemele nu apar datorită dificultăţilor normale. când o familie negociază rezolvarea acestor sarcini. Mi-a fost întotdeauna teamă să invit la mine alţi copii din cauză că nu doream ca ei să vadă cum este familia mea. ci din cauza unei nerezolvări cronice a problemelor de-a lungul timpului. Deseori. cariera şi succesul profesional) cu cele din interiorul familiei (creşterea copiilor.este deseori un rezultat al neîndeplinirii sarcinilor de dezvoltare ale familiei.? • Cu ce schimbări importante vă confruntaţi acum? • Care sunt rolurile diferite pe care fiecare din membrii familiei le joacă? Cum sunt aceste roluri interconectate? Disfuncţiile familiei Disfuncţia familiei: . Sentimentul primordial de loialitate al cuplului este acela de a se avea unul pe celălalt. sărăcia.MANUALUL PARTICIPANTULUI 85 constituite. Când familia nu se adaptează sau nu se poate adapta la aceste schimbări. În interiorul meu încă mă simt cu adevărat pustiit. muncesc din greu. A fost internată în spitale de nenumărate ori. disfuncţiile familiale sunt relaţionate cu situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. anxietate. Găteam." . În faza finală. N-am fost niciodată cu adevărat apropiat de cineva. Generaţia vârstnică va fi inclusă în viaţa tinerei familii doar în limite rezonabile." "Tatăl meu este alcoolic. problemele tind să devină cronice şi copiilor nu le mai sunt satisfăcute în mod optim nevoile. atunci rolurile din familie şi structura se schimbă cu succes.

fie asupra cuplului. (Vannicelli. jurişti etc. mai curând decât ca pe un indicator al dificultăţii . (Mihăilescu în Zamfir C. pe evaluarea integrată a problemelor şi pe modul în care aceste probleme afectează relaţiile şi comportamentele din interiorul familiilor. formare şi suport pentru a creşte abilitatea familiilor de a-şi creşte copiii .Oferirea de servicii. acces redus la alte necesităţi sau resurse. neagă sentimentele şi realitatea. psihologi.Oferirea de servicii. în cadrul sistemului de servicii publice adresate familiei. 1989 apud Kansas State University. efectele asupra copiilor pot fi sesizate uneori după perioade mari de timp. • Probleme personale ale membrilor familiei. mai curând decât a membrilor individuali ai familiei . 1997).A căuta sprijin şi informare este privit ca un semn al familiei puternice.. boala psihică. s-au înfiinţat şi dezvoltat servicii de consiliere familială şi de terapie de familie. condiţii proaste de locuit. Problemele familiale tipice sunt: • Probleme maritale între soţ şi soţie. formare şi sprijin în scopul creşterii capacităţii familiei de a gestiona propriile sale funcţii . şomaj. medici. În familiile cu risc deseori poate fi observată o combinare a problemelor cauzate de factori interiori şi exteriori familiei. • Probleme cauzate de factori exteriori – venit insuficient. în menţinerea unei stime de sine pozitive şi în a avea încredere în alţii.Relaţia de bază dintre specialist şi familie este una de egalitate şi respect.. Acestora le este teamă să piardă controlul. Principii .Intervenţiile asupra familiei vizează prevenirea abandonului copiilor în instituţii . • Probleme relaţionale între părinţi şi copii.Implicarea întregii familii. lipsa educaţiei sau educaţia deficitară etc. Adulţii crescuţi în familii disfuncţionale au dificultăţi în formarea şi menţinerea unor relaţii intime. abuzul asupra copiilor sau rigiditatea şi controlul parental excesiv interferează cu funcţionarea familiei. pun astăzi accentul din ce în ce mai mare pe o abordare a familiei ca sistem. 1995) Aceste servicii orientate iniţial fie asupra copiilor. Această abordare a problematicii familiei poate fi realizată prin servicii complexe furnizate de echipe multidisciplinare constituite din terapeuţi de familie. asistenţi sociali. după ce copiii au crescut şi au părăsit familia lor cu probleme. iar centrarea este pe resursele familiei . PRINCIPIILE DE SUPORT PENTRU FAMILIE APLICATE ÎN CADRUL SERVICIILOR SOCIALE În ţările dezvoltate.86 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Când probleme şi situaţii cum ar fi alcoolismul parental. servicii ce vin în întâmpinarea nevoilor acesteia. Zamfir E.

Procesul de acordare a suportului social familiei este un proces de dezvoltare sau de restructurare a relaţiilor din cadrul familiilor. . situaţie ce reclamă mobilizarea resurselor individuale şi sociale în scopul favorizării adaptării familiei la schimbare. anumite tehnici ale consilierii familiale (interviul. Cu toate acestea. astfel încât ea nu poate fi realizată decât de specialişti formaţi în domeniul consilierii în asistenţa socială.ameliorarea problemelor ce afectează membrii familiei şi care cer un efort de grup concertat pentru a fi rezolvate.identificarea cauzelor situaţiilor problematice şi a soluţiilor alternative la situaţia actuală.ajutor în depăşirea situaţiilor dificile inerente ciclului vieţii de familie. . Scopul acestei faze este de a obţine o cantitate minimă de informaţii şi de a aranja o consultaţie pentru întreaga familie. Obiectivele consilierii familiale . evitarea unei conversaţii prea lungi. teamă. . . genograma etc. Primul telefon.relaţii interpersonale care să permită dezvoltarea deplină a capacităţilor membrilor familiei. însoţite de anxietate.ajutarea indivizilor în a conştientiza anumite nevoi. mânie. ce se realizează în timp şi prin acţiuni sistematice bazate pe anumite tehnici care să garanteze în final: . . consilierul va spune că are nevoie de cât mai multă informaţie posibilă legate de problema ce afectează familia. data.INTERVENŢIE ÎN PRACTICA INTERPERSONALĂ CU FAMILIILE Consilierea familială este un tip de serviciu social specializat.promovarea bunăstării membrilor familiei în armonie cu nevoile lor. În situaţia în care se evită angajarea altor membri. Mijloacele prin care poate fi atins acest scop sunt ascultarea cu atenţie a descrierii problemei. relaţii interpersonale disfuncţionale. a funcţionalităţii sistemului familial.ameliorarea climatului familial. gânduri negative.) se pot constitui în instrumente utile în etapa de evaluare iniţială a familiei în situaţie de risc în cadrul serviciilor sociale primare. abordării şi executării sarcinilor de rol.confruntarea cu situaţiile de tranziţie din ciclul de viaţă al familiei şi facilitarea adaptării la schimbările impuse de acestea. emoţii. conflictuale etc. a comunicării perturbate. frică. a unui membru individual din familie. identificarea tuturor membrilor familiei sau a celor implicaţi. Consilierii familiali văd orice problemă din familie ca pe o problemă ce afectează întreaga familie şi nu ca pe o problemă a unei părţi. ora. înţelegerea şi acceptarea sentimentelor de inadecvare ale persoanelor implicate în procesul de consiliere. cine. aranjarea primului interviu (când. depresie. Ce este consilierea familială? Consilierea familială reprezintă sprijinul social acordat familiilor care traversează o situaţie de criză. . funcţională sau nu. . . locul).MANUALUL PARTICIPANTULUI 87 CONSILIEREA FAMILIALĂ . . Etapele consilierii familiale 1. comportamente şi situaţii problematice.ascultarea.rezolvarea eficientă a unor probleme ale vieţii de zi cu zi cu care se confruntă familia.

Deprinderi de observare pentru a nota răspunsurile clientului. 2. Evaluarea documentelor. 2001). Cunoştinţe legate de utilizarea potrivită a intervenţiei. camera. 4. Faza aceasta îşi propune ca scop clădirea unei alianţe cu familia. repetarea pe scurt a ceea ce s-a aflat de la persoana care a telefonat. echilibru între căldură şi profesionalism. (Nichols. de mediu şi economice ce afectează indivizii şi familia. Ascultarea. de cele care n-au reuşit. * Existenţa diversităţii factorilor culturali implicaţi 3. solicitarea punctelor de vedere. abuzz sexual. 3. Sfârşitul intervenţiei. a propriilor opinii ale membrilor familiei. După evaluarea şi stabilirea obiectivelor se pune întrebarea: “Cum vom putea atinge aceste obiective?” Intervenţia clientului trebuie să fie relaţionată cu problema. prezentarea consilierului. Schwartz. 4. dezvoltarea unei ipoteze despre aspectele ce menţin problema curentă. Acest lucru se . fără ajutorul consilierului. explorează procesele de interacţiune familială (întrebări circulare): ce o ţine blocată pe familie? În final.88 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE 2. scopul). rolurile din familie) * Faza ciclului de viaţă (etapă de tranziţie în evoluţia familiei?) * Modele comportamentale ale clienţilor. Cunoaşterea răspunsurilor tipice ale clienţilor. iar selectarea unei intervenţii poate deveni un proces adaptativ. consilierul face o recomandare familiei. consilierul se menţine curios şi plin de respect. Evaluarea familiei: Domenii majore ale familiei ce pot fi evaluate: * Problema prezentată. * Starea mentală. Deprinderile necesare pentru a iniţia o intervenţie includ: 1. obţinerea unor informaţii importante legate de soluţiile încercate. * Metode de evaluare. observarea interacţiunilor). Competenţă în realizarea intervenţiei. * Circuitul de referinţă şi aşteptările lor de la consiliere * Evaluarea contextului familiei (interpersonal şi temporal) * Structura familială (subsistemele soţi/părinţi-copii. stabilirea contactului cu membrii familiei. Intervenţia. emoţională şi de sănătate a indivizilor (abuz de alcool. acceptarea fiecărei poziţii. graniţele acestora. dezvoltarea unor ipoteze despre cum ar putea fi implicaţi membrii familiei în problemă (cum au încercat s-o rezolve. centrarea pe punctele tari ale familiei. explicarea condiţiilor de desfăşurare a şedinţei (durata şedinţei. Primul interviu şi construirea relaţiei. Este faza care îşi propune ca obiectiv iniţierea şi facilitarea schimbării situaţiei clientului/familiei. pe rând. * Cum funcţionează familia ca grup. consum droguri?) * Violenţă domestică. realizarea unei genograme. 2001). comunicarea în familie * Competenţa de a rezolva probleme a clientului. tranziţiile din ciclul de viaţă la care familia nu s-a adaptat încă. (Hackney & Cormier. relaţii extramaritale * Condiţii fizice. * Cum fac faţă situaţiilor şi persoanelor din afara familiei. Este faza în care consilierii se asigură că membrii familiei au învăţat ceva despre felul în care să se descurce unii cu alţii.

consilierul îşi exprimă încrederea în abilităţile şi forţa familiei de a se descurca de acum înainte.MANUALUL PARTICIPANTULUI 89 întâmplă atunci când problema pentru care au solicitat sprijin s-a rezolvat. când familia simte că a câştigat ceea ce dorea. În final. făcându-i conştienţi pe clienţi că viaţa este o succesiune de probleme cu care trebuie să ne descurcăm. În această fază. astfel încât să poată fi evaluate posibilele surse de sprijin din familie sau posibilele cauze ce au determinat sau menţinut situaţia problematică. Pentru a fi realizată sunt utilizate simboluri specifice. Genograma – instrument de evaluare a structurii şi funcţionalităţii familiei Genograma este o tehnică utilizată în evaluarea situaţiei problematice cu care o persoană sau o familie se confruntă. fiind aplicată în etapa de evaluare şi având rol de diagnostic social. după ce toţi cei implicaţi admit că relaţia lor se încheie aici. Este realizată în scopul creării unei scheme a structurii şi relaţiilor din familia implicată în rezolvarea situaţiei problematice. consilierul poate cere familiei să anticipeze unele schimbări viitoare sau recidivele unor situaţii problematice. Lista de control Structura familiei: simboluri Bărbat femeie bărbat/femeie decedat(ă) divorţ separare căsătorie şi copil copil băiat relaţie de concubinaj Funcţionarea familiei: Modele de interacţiune intrafamilială Relaţii foarte apropiate Relaţii conflictuale Relaţii distante Înstrăinare (rupere) Relaţii apropiate şi conflictuale . Ea presupune culegerea de informaţii cu privire la structura familiei şi la relaţiile dintre membrii afectaţi de problemă.

C.. M. numai Ion mai merge la şcoală. ajutat doar de sora soţiei lui.. De când i-a murit soţia.. Allyn and Bacon. 82-223. NY. B. p. McGoldrick. 1988. 3-25. Treating Troubled Adolescents. cei mai mici fug la vecini. . 75 69 Anton Adriana d:2003 45 Radu 49 55 Maria 3 5 7 Ion 9 12 George 20 Silvia Lili Ana Asistentul social din cadrul serviciului de asistenţă socială a fost informat de către vecinul lui Radu că acesta îşi bate copiii în fiecare seară. Fishman. H. Boston. Bibliografie • • • Carter. iar seara ajunge acasă de cele mai multe ori beat.. Maria. au grijă de fraţii mai mici (Silvia de 3 ani. p. 125-145. p. 12 ani. Adriana. De copii nu mai are grijă. iar copiii se tem să mai doarmă seara acasă. la care a ţinut foarte mult. Gerson. R. Şi de acesta Radu a fost foarte apropiat. The Changing Family Life cycle. London..Tot în anul 2003 îi moare şi tatăl.90 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE GENOGRAMA FAMILIEI G. Din cei trei copii de vârstă şcolară. Basic Books. McGoldrick. Genograms in family Assessment. 1989. şi Ana. p. 164-186. 1985. în urma unui accident de maşină. M. În 2003 soţia lui Radu. Radu îşi îngrijeşte singur cei 5 copii. iar cei mari pleacă la mătuşa lor. Maria. 9 ani. A handbook for the Caring Professions. în alt sat. a murit în urma unui cancer la 39 de ani. Lili de 5 ani şi Ion de 7 ani) şi îşi petrec timpul cerşind pentru a cumpăra mâncare.. A Family Therapy Approach. George. 2nd ed. Norton Publications. Acum nu mai are serviciu şi lucrează cu ziua prin sat.

Needham Heights. Alternative.P. Allyn and Bacon Publishers. Nichols. Politici sociale în domeniul populaţiei şi familiei în Zamfir.MANUALUL PARTICIPANTULUI 91 • Mihăilescu. 1997. 2001. 2001. Dysfunctional families: recognizing and overcoming their effects. 1995.. Harold. L. Allyn & Bacon. Sherilyn. (coord. Family Therapy. Zamfir. 4th Edition. Ed. Bucureşti. Hackney. 5th edition. • • • . University Counseling Services. România în context european. L.). Schwartz.. Ma.. Ioan. . Elena. Concepts and methods. Cormier. Kansas State University. M.Politici sociale. Cătălin. The Professional Counselor: A Process Guide to Helping.

92 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

identificarea etapelor intervenţiei în practica asistenţei sociale. identificaţi etapele de intervenţie în asistenţă socială. familiarizarea cu problematica specifică diferitelor grupuri ţintă. Exerciţiu X. Participanţii la sesiunea de instruire vor fi împărţiţi în grupuri de lucru de 4-5 persoane/grup. 4. înţelegerea rolulului/oportunităţii trimiterii cazurilor către un alt specialist. Fiecare grup de lucru va delega un raportor. Încercaţi acelaşi lucru pentru celelelalte grupuri (cazuri). care va prezenta pe foi de flipchart concluziile la care s-a ajuns în plen.1. . 2. Fiecare prezentare nu poate depăşi 5 minute. cu rol de clarificare. Fiecare echipă poate primi două întrebări din partea celorlate grupuri de lucru.MANUALUL PARTICIPANTULUI 93 SESIUNILE X . Tema exerciţiului: • Cu informaţiile existente despre cazul dvs.studii de caz APLICAŢII ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE OBIECTIVE: 1. realizarea de planuri de intervenţie pentru diferite grupuri ţintă.XII: Aplicaţii în practica asistenţei sociale . • Identificaţi apoi acele aspecte pe care nu le-aţi avut în vedere iniţial (dacă există). • Realizaţi câte un plan de intervenţie pentru fiecare caz în parte. 3. METODA DE LUCRU: grupe de lucru TIMP: 90 min.

94 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

potrivit regulamentelor şcolare. Acum este 225. Tinerii în vârstă de peste 18 ani beneficiază de alocaţie de stat pentru copii până la terminarea cursurilor învăţământului liceal sau profesional. cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate. Alocaţia familială complementară se acordă lunar familiilor privind alocaţia familială formate din soţ. OUG nr. dovedite cu certificat medical. b) 350. Copiii în vârstă de până la 16 ani. Participanţii la sesiunea de instruire vor fi împărţiţi în grupuri de lucru de 4-5 persoane/grup. care locuiesc împreună şi realizează susţinere pentru familia venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1. Copiii în vârstă de peste 7 ani care nu urmează.000 lei pentru familia cu un copil. Pentru familiile care sunt beneficiare de ajutor social în baza Legii nr. 3 se majorează cu 25%.000 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii. cu excepţia celor care nu sunt şcolarizaţi din motive de sănătate. după care în faţa întregului grup se va face prezentarea finală.MANUALUL PARTICIPANTULUI 95 SESIUNEA XIII: Aspecte legislative în domeniul asistenţei sociale ASPECTE LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL ASISTENŢEI SOCIALE SCOP: Cunoaşterea principalelor (beneficii şi servicii sociale) legi cu aplicabilitate în domeniul asistenţei sociale şi înţelegerea importanţei cunoaşterii legislaţiei în practica asistenţei sociale. sau până la 18 ani dacă sunt şcolarizaţi. dacă nu repetă anul şcolar. METODA DE LUCRU: grupe de lucru şi grup reunit TIMP: 90 min. nr. dovedite prin certificat medical. 416/2001 privind venitul minim garantat. Cuantumul alocaţiei familiei complementare este de: a) 300. Cuantumul acesteia este indexat periodic. organizate în condiţiile legii. Copiii republicată încadraţi într-un grad de handicap beneficiază de alocaţie de stat pentru copii până la împlinirea vârstei de 18 ani.000 lei. cuantumul alocaţiei familiale complementare prevăzut la art. soţie şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în complementară şi alocaţia de întreţinerea acestora. beneficiază de alocaţie acordată de stat. c) 400.000 lei pentru familia cu 3 copii. d) 450.000 lei pentru familia cu 2 copii. 61/1993 Subiectul Principalele prevederi Alocaţii familiale alocaţia de stat pentru copii. 105/2003 . Legislaţia în domeniul asistenţei sociale – prezentare generală Legea Lg. învăţământul general obligatoriu nu beneficiază de plata alocaţiei de stat pentru copii.5 monoparentală milioane lei.

acţiuni sau lucrări de interes local fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii. c) 600. primarul dispune. Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale dacă realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1. în cazul în care cel puţin un membru al familiei face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă sau convenţie civilă de prestări de servicii. Nivelul lunar al venitului minim garantat este diferit în funcţie de numărul de membri. Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară. beneficiază de alocaţie familială complementară sau de alocaţie de susţinere. Persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat vor efectua lunar.000 lei pentru familia cu un copil. au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială. cetăţeni români. Peste 5 membri se adaugă o sumă fixă. De la această obligaţie sunte exceptate: a) persoana care are în îngrijire. d) 675. Cuantumul alocaţiei de susţinere este de: a) 450.000 lei pentru familia cu 2 copii. 416/2001 Subiectul Ajutoare sociale privind venitul minim garantat Principalele prevederi Familiile şi persoanele singure.5 milioane lei. în mod obligatoriu.96 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală (familia formată din persoana singură şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta). Familiile şi persoanele singure cu venituri nete lunare până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie. b) persoana care urmează o formă de învăţământ la cursuri de zi. efectuarea anchetei sociale în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii. d) persoana adultă a cărei incapacitate de muncă este dovedită prin acte medicale. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelurile stabilite prin lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. potrivit legii. până la împlinirea vârstei de 25 de ani sau de 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu durată de şcolarizare mai mare de 5 ani. Legea Legea nr. Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat nejustificat un loc de muncă oferit sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională. În vederea verificării îndeplinirii condiţiilor de acordare a alocaţiei familiale complementare sau a alocaţiei de susţinere.000 lei pentru familia cu 3 copii. . b) 525. prin acordarea unui ajutor social lunar. c) persoana care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare. unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani. prevăzută de lege. în condiţiile în care copiii urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii. la solicitarea primarului.000 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii. cel mult 72 de ore.

că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat nejustificat un loc de muncă oferit sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională. întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate. dacă se găsesc în una dintre următoarele situaţii: a) sunt gravide. un ajutor pentru încălzirea locuinţei. Legea Legea nr. la cerere. Pentru familiile şi persoanele singure. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei. Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului. prin majorarea nivelului lunar al venitului minim garantat. intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate. 416/2001 privind venitul minim garantat. au obligaţia să dovedească cu acte. persoanele singure şi familiile beneficiare de ajutor social primesc. precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. 1 noiembrie . Alocaţia se acordă o singură dată pentru fiecare copil născut viu.MANUALUL PARTICIPANTULUI 97 OUG nr. se stabileşte valoarea ajutorului.000 lei. cărbuni şi combustibili petrolieri.31 martie. de ajutor social lunar. c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti. Soţiile celor care satisfac serviciul militar obligatoriu. f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil. beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se cuprinde în ajutorul social. gaze naturale sau încălzire cu lemne. e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului. În funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie şi de numărul de luni (5 sau 12). c) sunt încadrate în gradul I sau II de invaliditate. g) respectarea demnităţii copilului. 272/2004 Subiectul Protecţia copilului Privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Principalele prevederi Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii. Pentru perioada sezonului rece. care nu realizează venituri sau acestea sunt mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară. d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului. Mamele au dreptul la o alocaţie de naştere pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi vii. o dată cu acesta. pe perioada satisfacerii serviciului militar obligatoriu de către soţ. . începând cu luna a patra de sarcină. ajutorul pentru încălzirea locuinţei se majorează cu până la 20% din valoarea acestuia. în funcţie de tipul de încălzire (central sau cu lemne). din 3 în 3 luni. beneficiază. în cuantum de 1. pentru care se acordă ajutorul social. precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice Persoanele apte de muncă. fără a depăşi cheltuielile cu încălzirea şi cu apa caldă menajeră confirmate de asociaţia de proprietari/chiriaşi ori de factura individuală. care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat. Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse. b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea. beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei. b) au copii în întreţinere în vârstă de până la 7 ani.400.

în situaţii temeinic motivate. în vederea protejării intereselor sale. iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui.98 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia. în mod succesiv. măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească. fiind confruntat cu riscul excluderii sociale. culturală şi lingvistică. poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă. sex. Măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul. decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti. de statutul la naştere sau de statutul dobândit. limbă. opinie politică sau altă opinie. Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor. k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului. de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului. beneficiază. indiferent de rasă. religioasă. ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie. la cerere. c) supravegherea specializată. de protecţie specială. ţinând cont de originea sa etnică. nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora. pe toată durata continuării studiilor. de situaţia materială. c) copilul abuzat sau neglijat. i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea. De măsurile de protecţie specială. b) copilul care. care. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul. Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. religie. pe o perioadă de până la 2 ani. de gradul şi tipul unei deficienţe. Drepturile prevăzute de lege sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare. dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie. d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi . beneficiază: a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi. în vederea protejării intereselor sale. prevederile de mai sus nu mai sunt aplicabile. instituite de prezenta lege. prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit. dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă. l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie. nu poate fi lăsat în grija acestora. b) plasamentul în regim de urgenţă. Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială. puşi sub interdicţie. culoare. de naţionalitate. dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi. când nu a putut fi instituită tutela. în scopul facilitării integrării sale sociale. Copilul beneficiază de protecţie specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu (18 ani) şi după. declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi. creşterea şi educarea copilului. ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. temporar sau definitiv. în cazul luării unei măsuri de protecţie. de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care. j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil. necunoscuţi. apartenenţă etnică sau origine socială.

atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia. precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa. Pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte. 273/2004 Privind regimul juridic al adopţiei sanitare. Adopţia se încheie numai dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat. Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului. (1). îngrijirea şi educarea copiilor. pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani. e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. pentru fapta prevăzută la alin. Îndemnul ori înlesnirea practicării cerşetoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerşetoriei de către un minor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. Adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte. astfel încât instanţa să poată aprecia. integritatea corporală. al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului înscrisă în certificatul de naştere.MANUALUL PARTICIPANTULUI 99 Legea nr. mai puţin de 15 ani. Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului. dezvoltarea fizică. mentale. direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau celei mai potrivite familii adoptatoare pentru copil. cerând ajutor financiar sau material. morală sau socială. spirituale. spirituală. Recrutarea ori constrângerea unui minor la cerşetorie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice. sănătatea fizică sau psihică a copilului. Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă. dar în nici o situaţie. pentru fapta prevăzută la alin. şi de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă. În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne. se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Adopţia nu va putea fi încuviinţată fără consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. morale ori sociale. asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată. Dacă fapta este săvârşită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului. Direcţia (DGASPC) în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului analizează cu . în mod raţional. precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti ai copilului sau. plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. (2). Consimţământul poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui în condiţiile legii. după caz. mentală.

a aparatelor auditive şi a implanturilor cardiace. Legea Subiectul Protecţia persoanelor cu handicap Pentru aprobarea OUG nr. direcţia efectuează demersuri în vederea identificării pe raza sa administrativ-teritorială a unei persoane sau familii atestate şi aflate în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii. cu prioritate şi în condiţii avantajoase. b) pregătire şcolară la domiciliu a copiilor cu handicap. cârjelor. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap Principalele prevederi Legea nr. pe durata învăţământului obligatoriu prevăzut de lege. d) alocaţie de întreţinere pentru copiii cu handicap. . potrivit legii. i) obţinerea gratuită a protezelor. 343/2004 În vederea asigurării integrării cu şanse egale în viaţa socială. muzee. Dacă. j) gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă sau cu metroul. 519/2002 Legea nr. manifestări artistice şi sportive. părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav pot opta pentru primirea unei indemnizaţii echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din unităţile bugetare sau pentru asistent personal. e) locuri de odihnă gratuite în tabere pentru copiii preşcolari. Adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap Pentru modificarea şi completarea OUG nr. gestionat de casele de asigurări de sănătate de care asiguratul aparţine. 145/1997. g) bilete de intrare la spectacole. direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului nu a identificat o persoană sau o familie adoptatoare. nedeplasabili. copiii cu handicap beneficiază de următoarele drepturi: a) acces liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obişnuit. majorat cu 50%. aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi.. f) asistent personal pentru copilul cu handicap grav. Dacă acest lucru nu este posibil. o dată pe an. după expirarea termenului. majorat cu 100%. asistentului maternal profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament. în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. acordată pe baza unei anchete sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa copilul cu handicap. şi asigurarea. solicită Oficiului ca în termen de 5 zile să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul naţional pentru adopţii. în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi sau militari în termen. ghetelor ortopedice. c) alocaţie de stat pentru copiii cu handicap. cărucioarelor din Fondul de asigurări sociale de sănătate. unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat potrivit legii. elevi şi studenţi cu handicap. angajat de către autorităţile administraţiei publice locale. pentru copiii cu handicap accentuat şi grav şi pentru asistenţii personali ai acestora.100 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE prioritate posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei cu prioritate unei rude din familia extinsă. h) asistenţă medicală pentru copilul cu handicap.

în funcţie de recomandarea centrului de dializă. în limita a 12 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap grav şi pentru asistenţii personali ai acestora şi în limita a 6 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap accentuat şi pentru însoţitorii acestora. dacă copilul are handicap accentuat sau grav. cu pensia I. l) alocaţie lunară de hrană pentru copiii cu HIV/SIDA. vor opta pentru una dintre acestea sau pentru alocaţia socială. beneficiază de o indemnizaţie lunară de 1. adulţii cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din salarii sau pensii.400. clasa a II-a. g) stabilirea chiriei. în condiţiile legii. În vederea asigurării dreptului la securitate socială. în plus faţă de copii. cu excepţia pensiei de urmaş. la tariful minim prevăzut de lege.V. dacă copilul are handicap grav. beneficiază de o indemnizaţie lunară de 50%. adulţii nevăzători cu handicap grav sau accentuat care nu desfăşoară activitate salarizată cumulează alocaţia socială cu una dintre celelalte . adulţii cu handicap beneficiază. adulţii nevăzători cu handicap grav sau accentuat. respectiv de 30% din valoarea indemnizaţiei lunare. f) prioritate la închirierea. care nu realizează venituri din salarii sau pensii. pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţă deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia.MANUALUL PARTICIPANTULUI 101 k) gratuitatea transportului interurban.R. care necesită tratament pentru afecţiuni intercurente. la alegere. în condiţiile legii. cu tren de persoane. pe teritoriul României. c) gratuitatea serviciilor de cazare şi masă pentru persoana care însoţeşte copilul cu handicap grav în spital. care cumulează salariul cu pensia pentru limită de vârstă.000 lei. la recomandarea medicului specialist. Persoana care are în îngrijire. copiii cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu. precum şi asistenţii personali ai acestora beneficiază de gratuitate şi peste limita menţionată. e) prioritate la instalarea postului telefonic şi scutire de plata abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse. dacă copilul are handicap accentuat sau grav.584.000 lei. precum şi de costul a 400 de impulsuri pentru nevăzători. sau cu pensie pentru pierderea capacităţii de muncă. până la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani. construirea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat. până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani. cu excepţia pensiei de urmaş. d) scutire de plata taxelor de abonament pentru persoana deţinătoare de aparat de radio şi de televizor. indiferent de veniturile realizate din salarii. b) concedii medicale pentru îngrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav. cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial. de următoarele drepturi: a)Adulţii cu handicap grav sau accentuat. precum şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la instruire. b) adulţii nevăzători cu handicap grav beneficiază de o alocaţie socială în cuantum de 1. calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice.O. adulţii cu handicap accentuat beneficiază de o alocaţie socială de 50% din cuantumul alocaţiei stabilite pentru adulţii cu handicap grav. dacă copilul are handicap grav sau accentuat. supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap beneficiază de următoarele drepturi: a) concediu plătit pentru îngrijirea copilului cu handicap.

i) acordarea a 25% din fondul de locuinţe sociale persoanelor cu handicap grav. la alegere. nevăzătorul cu handicap grav primeşte. 584/2002 Privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA pensii stabilite potrivit legii. inclusiv . În cazul medicilor informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui pacient trebuie să fie comunicate între specialişti. pentru a se asigura acurateţea diagnosticelor şi conduitelor terapeutice chirurgicale şi nechirurgicale în diferitele faze evolutive ale infecţiei HIV/SIDA. cât şi pentru cei din ambulatoriu. a familiei care are în îngrijire o persoană cu handicap accentuat sau grav.102 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Legea nr. de tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte dreptul la învăţătură. o dată la 8 ani. Pentru o alimentaţie corespunzătoare atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi. Dreptul de opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă. pentru plata însoţitorului. în folosinţa persoanei cu handicap accentuat sau grav sau. sunt scutite de plata taxelor vamale aparatura şi materialele ajutătoare . de către casele teritoriale de pensii. Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta între indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută de art. în condiţiile legii. 61 din Legea nr. sau pentru asistent personal. motorete sau autoturisme. cât şi pe timpul spitalizării. pe baza recomandării medicale. precum şi a familiilor care au în întreţinere un copil cu handicap grav. cu scutire de plata taxelor vamale. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Pacientul este obligat să informeze medicul curant. Păstrarea confidenţialităţii datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru: a) angajaţii reţelei sanitare. un bilet de tratament gratuit. conform legilor în vigoare. care se atribuie persoanei cu handicap. b) angajatorii acestor persoane. cu modificările şi completările ulterioare. de motociclete. iar starea sănătăţii lor nu poate constitui criteriu de concediere. d) medicamente gratuite atât pentru tratament ambulatoriu. f) acordarea unei camere în plus. g) pentru nevăzătorii cu handicap grav care realizează venituri salariale în baza unui contract individual de muncă se acordă o indemnizaţie lunară în valoare de 200. denumite generic tiflotehnice.000 lei. se acordă indemnizaţii lunare de hrană. h) pentru nevăzătorii cu handicap grav se acordă scutire de plata taxei pentru abonamentul la curentul electric. e) începând cu data de 1 ianuarie 2005. în cursul unui an. care să asigure eficienţă în tratamentul cu medicamente antiretrovirale. pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţă deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia.compensatorii. nevăzătorul poate opta pentru asistentul personal sau pentru însoţitor. în cuantum aprobat prin hotărâre a Guvernului. o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant din unităţi bugetare. suportată din creditele bugetare alocate cu această destinaţie. c) funcţionarii publici care au acces la aceste date. la solicitarea persoanelor cu handicap grav. după caz. c) introducerea în ţară. dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii şi la promovarea profesională. Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de protecţie socială.

în raport cu situaţia sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun. Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA care îşi cunosc statusul de HIV pozitiv răspund. b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii. capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene. 17/2000 Subiectul Protecţia persoanelor vârstnice Privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice Principalele prevederi Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială. precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii. pentru transmiterea voluntară a infecţiei. datorită bolii ori stării fizice sau psihice. c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare. conform legii. cu închisoare de la 5 la 15 ani. Legea Legea nr. Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială. dacă aceasta s-a produs din motive imputabile lor. care se găseşte în una dintre următoarele situaţii: a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta. Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică. apartamente şi locuinţe sociale. serviciile comunitare asigură înmormântarea. atunci când îl cunoaşte. cluburi pentru vârstnici. În cazul decesului persoanei vârstnice lipsite de susţinători legali sau când aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile familiale datorită stării de sănătate sau situaţiei economice precare. d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată. potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. care prevede criteriile de încadrare în grade de dependenţă. Pentru persoanele vârstnice se pot furniza şi servicii comunitare ce au în vedere: a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu. cu privire la statusul său HIV. precum şi altele asemenea. Persoanele infectate cu HIV care nu îşi cunosc statusul de HIV pozitiv nu răspund pentru eventuala transmitere a infecţiei HIV. Îngrijirea persoanelor vârstnice în cămine reprezintă o măsură de asistenţă socială şi poate fi dispusă cu titlu de excepţie. psihoafectivă. e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale. Sunt considerate persoane vârstnice. Nevoile persoanelor vârstnice aflate în situaţia de pierdere totală sau parţială a autonomiei. care pot fi de natură medicală.MANUALUL PARTICIPANTULUI 103 medicul stomatolog. condiţiile de locuit. c) îngrijirea în centre de zi. prin servicii şi prestaţii sociale. sociomedicală. persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. . b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice. în sensul prezentei legi. case de îngrijire temporară. se stabilesc pe baza grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice.

Legea L 705/2001 Subiectul Alte legi relevante privind sistemul naţional de asistenţă socială Principalele prevederi Reglementează organizarea. Instruirea asistentilor familiali si coordonarea activitatii lor se realizeaza de catre agentie. cu asigurarea confidenţialităţii datelor personale. Asistentii familiali sunt asistenti sociali autorizati de agentie pentru asigurarea asistentei specifice relatiilor familiale. violenta in familie reprezintă orice acţiune fizica sau verbala savarsita cu intenţie de către un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii. 113 si 114 din Codul penal. Serviciile sociale pot fi servicii de îngrijire social-medicale şi servicii de asistenţă socială. 217/2003 Subiectul Violenţa domestică Pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie Principalele prevederi In sensul prezentei legi. poate dispune. sunt unitati de asistenta sociala. Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimtamantul acestora sau. Serviciile de asistenţă socială sunt servicii profesionalizate şi sunt efectuate de persoane cu . care asigura protectie. Serviciile sociale au drept obiectiv menţinerea. ingrijire si consiliere victimelor violentei in familie. dupa caz. Primirea victimelor in adapost se face numai in caz de urgenta sau cu aprobarea scrisa a asistentului familial. Constituie. In cursul urmaririi penale sau al judecatii instanta de judecata. la cererea victimei sau din oficiu.104 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Legea Legea nr. gazduire. prin hotarare a Guvernului. La nivelul fiecarui judet si al sectoarelor municipiului Bucuresti se constituie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul in incinta adapostului unde se gasesc victimele. al reprezentantului legal. Prestaţiile sociale în bani sau în natură sunt susţinute de măsuri de redistribuţie financiară şi cuprind: alocaţiile familiale. de asemenea. Centrele pentru adapostirea victimelor violentei in familie. până la încetarea stării de pericol care a determinat luarea măsurilor. in mod provizoriu. care provoacă o suferinţă fizica. violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale. Evidenţa beneficiarilor drepturilor de asistenţă socială se realizează pe baza codului numeric personal. cronice sau de urgenţă. structuri in subordinea Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei. atunci cand izolarea victimei de agresor se impune ca masura de protectie. nevoite sa recurga la acest serviciu de asistenta sociala. de regula fara personalitate juridica. în funcţie de nevoile şi veniturile acestora. ajutoarele sociale şi speciale către familii sau persoane. precum si masura interzicerii de a reveni in locuinta familiei. sexuala sau un prejudiciu material. psihica. Asistenţa socială se acordă la cerere sau din oficiu. precum şi serviciile sociale. funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială. ori de cate ori exista probe sau indicii temeinice ca un membru de familie a savarsit un act de violenta cauzator de suferinte fizice sau psihice asupra unui alt membru. Asistenţa socială cuprinde drepturile acordate prin prestaţii în bani sau în natură. refacerea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie. în cazul în care persoana sau familia este incapabilă singură să o soluţioneze. una dintre masurile prevazute la art.

de complexitatea situaţiilor de dificultate şi de gradul de risc social. în funcţie de nevoile identificate.MANUALUL PARTICIPANTULUI 105 L 466/2004 privind statutul asistentului social OUG nr. forma de lungă durată.În scopul integrării sau reintegrării lor în muncă. Serviciile de asistenţă socială sunt servicii cu caracter primar şi servicii specializate. asistentul social colaborează cu specialişti din alte categorii profesionale. în baza unui contract de solidaritate. . Obiectul prezentei legi îl constituie garantarea accesului efectiv. cum sunt: dreptul la un loc de muncă. persoana care deţine diploma de asistent social echivalată conform legii . forma de scurtă durată. Titlul de asistent social poate fi deţinut de persoana care: a obţinut diploma de licenţă în cadrul unei instituţii de învăţământ superior cu specializare în domeniu. Aceştia au dreptul la consiliere profesională şi mediere din partea personalului specializat al Agenţiei. Categoriile vizate de prezenta lege sunt: a) tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copiilor. are obligaţia de a realiza un acompaniament social personalizat pentru tinerii cu vârste între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale. respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti. consiliul judeţean. Serviciile de asistenţă socială se realizează prin metode şi tehnici specifice de diagnoză a nevoii de asistenţă şi de intervenţie socială şi constau. va acoperi integral valoarea estimată a avansului ce urmează să fie plătit pentru dobândirea unei locuinţe sau chiria pe o perioadă de până la 3 ani pentru o locuinţă închiriată. 4 ani. de numărul potenţialilor beneficiari. la asistenţă medicală. d) tineri familişti fără copii în întreţinere. la drepturi elementare şi fundamentale. pot beneficia de plasare în muncă la un angajator avizat de Agenţie. persoana care deţine diploma de absolvire a unei instituţii de învăţămînt superior cu specializare în domeniu. aflate în imposibilitatea cumpărării unei locuinţe numai cu forţe proprii. 116/2002 Privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale calificare în domeniu. 68/ 2003 privind serviciile sociale Legea nr. cât şi alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a căror activitate este coordonată de către asistenţii sociali. Serviciile sociale sunt asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale. În rezolvarea unor situaţii complexe. la educaţie. acreditată. consiliere. Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de asistenţă socială la nivel central şi teritorial. în principal. în domeniul asistenţei sociale sunt implicaţi atât asistenţi sociali ca personal de specialitate. în scopul facilitării accesului lor la un loc de muncă. Serviciile sociale se organizează la nivel comunitar. terapie individuală şi colectivă Instituţiile de asistenţă socială. la o locuinţă. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (Agenţia). 3 ani. În scopul facilitării accesului la o locuinţă al persoanelor în vârstă de până la 35 de ani. c) tineri familişti cu copii în întreţinere. din informare. în mod deosebit al tinerilor. f) alte categorii de tineri aflaţi în dificultate. precum şi instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a marginalizării sociale şi mobilizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu. prin întocmirea unui plan individual de mediere. precum şi de persoane fizice sau juridice publice sau private. b) tineri singuri cu copii în întreţinere. e) tineri familişti care au executat pedepse privative de libertate.

după caz. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei. Asiguraţii care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare. caz în care suma prevăzută mai sus trebuie să reprezinte cel puţin o treime din valoarea contractului de vânzare-cumpărare. cu condiţia frecventării orelor de curs şi obţinerii baremurilor de promovare. încălţăminte şi rechizite şcolare. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Accesul la asistenţa de sănătate pentru persoanele care au dreptul la venitul minim garantat se confirmă de către consiliile locale şi se asigură în condiţiile stabilite de legislaţia privitoare la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele care au calitatea de asigurat. fără a depăşi vârsta de 26 de ani) şi soţul supravieţuitor. Au dreptul la pensie de urmaş copiii (până la vârsta de 16 ani sau. În vederea pregătirii copiilor. cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani. până la care o persoană este considerată ca fiind marginalizată. înaintea depunerii la Parlament a proiectului legii bugetului de stat. Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de: pensii. prin creşterea vârstelor de pensionare. în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă. prin hotărâre a Guvernului. nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi. total sau parţial. cu reducerea vârstelor standard de pensionare Vârstele de pensionare reduse. trimestriale. d) pensia de invaliditate. dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii. Nivelul venitului net lunar pe o persoană. indemnizaţii. până la terminarea acestora. Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi. . Diferenţa de 60% din bursa de şcolarizare se acordă în tranşe lunare sau. 40% din cuantumul anual al bursei de şcolarizare. sumă destinată pentru cumpărarea unor articole de îmbrăcăminte. În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii: a) pensia pentru limită de vârstă.106 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Legea nr. e) pensia de urmaş. ajutoare. 19/2000 Privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale Prin dobândirea unei locuinţe se înţelege atât construirea unei locuinţe noi. fără plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate. pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi. corelative cu obligaţiile privind plata contribuţiei de asigurări sociale. Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea. alte tipuri de prestaţii prevăzute de lege. b) pensia anticipată. conform eşalonării prevăzute în lege. dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. prin reprezentanţii lor legali. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. În sistemul public cuantumul pensiei la data înscrierii la pensie se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie din luna ieşirii la pensie. c) pensia anticipată parţială. Persoanele de vârstă şcolară care fac parte din familii care au dreptul la venitul minim garantat şi au 2 sau mai mulţi copii şi sau înscris în învăţământul obligatoriu prevăzut de lege beneficiază de bursă de şcolarizare. cât şi cumpărarea unei locuinţe de pe piaţa liberă. se stabileşte anual. în luna august a fiecărui an se acordă acestora.

inclusiv sporurile şi adaosurile. realizat de asigurat în perioada de cotizare. la: a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă. Tema exerciţiului: • Cu informaţiile existente despre cazul dvs. Fiecare prezentare nu poate depăşi 5 minute. care va prezenta concluziile la care s-a ajuns în plen. cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii. (2) Beneficiază de aceste drepturi asiguraţii care au un stagiu de cotizare de cel puţin 6 luni. se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare. comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică. după caz. b) prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă. Încercaţi acelaşi lucru pentru celelelalte grupuri. care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale. la salariul mediu brut lunar din luna respectivă. Asiguraţii sistemului public au dreptul. .1. în afară de pensie. identificaţi beneficiile şi serviciile sociale de care ar putea beneficia clienţii dvs. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. • Identificaţi apoi acele beneficii şi servicii pe care nu le-aţi avut în vedere iniţial (dacă este cazul). Fiecare grup de lucru va delega un raportor. a venitului lunar asigurat. boli profesionale şi accidente de muncă. c) indemnizaţie pentru maternitate. e) ajutor de deces. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual. realizat în ultimele 12 luni anterioare producerii riscului. cu rol de clarificare.MANUALUL PARTICIPANTULUI 107 Punctajul mediu anual. sau. Fiecare echipă poate primi două întrebări din partea celorlate grupuri de lucru. Exerciţiu XIII. d) indemnizaţie pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav.

108 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

Încercaţi acelaşi lucru pentru celelelalte grupuri. după care în faţa întregului grup se va face prezentarea finală. METODA DE LUCRU: grupe de lucru Participanţii la sesiunea de instruire vor fi împărţiţi în grupuri de lucru de 4-5 persoane/grup. Cu informaţiile legislative obţinute până acum (în cadrul cursului) şi cu cele pe care le cunoaşteţi din practica asistenţei sociale. în plen. . Exerciţiu XIV. apar situaţii care vă solicită cunoştinţele în materie de legislaţie. TIMP: 90 min.1. Fiecare prezentare nu poate depăşi 6 minute. Fiecare echipă poate primi trei întrebări din partea celorlate grupe de lucru. • Identificaţi apoi acele legi pe care nu le-aţi avut în vedere iniţial (dacă este cazul). formulaţi răspunsuri la întrebări. Fiecare grup de lucru va delega un raportor.MANUALUL PARTICIPANTULUI 109 SESIUNEA XIV: Aspecte legislative în domeniul asistenţei sociale ASPECTE LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL ASISTENŢEI SOCIALE SCOP: Cunoaşterea principalelor legi cu aplicabilitate în domeniul asistenţei sociale şi înţelegerea practică a utilizării legislaţiei în relaţia directă cu clienţii/beneficiarii. cu rol de clarificare. Tema exerciţiului: • În comunitatea în care lucraţi. care va prezenta pe foi de flipchart concluziile la care s-a ajuns. În calitate de asistent social sunteţi abordat ca persoana cea mai în măsură să ofere informaţii despre diferite drepturi sociale.

110 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

vor şti care este rolul asistentului social în procesul de dezvoltare comunitară. TIMP: 2 sesiuni a câte 90 de min. cu rol de clarificare.1. una dintre abordări. 7. cu argumente.XVI: Dezvoltare comunitară DEZVOLTARE COMUNITARĂ OBIECTIVE: La sfârşitul acestor sesiuni. 4. videoproiector. Exerciţiu XV. Fiecare echipă poate primi două întrebări din partea celorlate grupuri de lucru. 5. vor putea descrie ce este aceea o comunitate. Tema exerciţiului: • Identificaţi caracteristicile abordării participative/convenţionale într-un proces de dezvoltare comunitară. Fiecare grup de lucru va delega un raportor care va prezenta în plen concluziile la care s-a ajuns. participanţii: 1. vor avea noţiuni despre ce este aceea o problemă comunitară.MANUALUL PARTICIPANTULUI 111 SESIUNILE XV . MATERIALE NECESARE: Flipchart. “bulinuţe” adezive. vor putea defini dezvoltarea comunitară. în total 180 min.: Scopul exerciţiului: Identificarea şi însuşirea caracteristicilor abordării convenţionale/ participative în dezvoltarea comunitară. Fiecare prezentare nu poate depăşi 5 minute. 6. markere de diferite culori. vor putea aduce argumente în favoarea abordării participative. Metoda de lucru : grupe de lucru Participanţii la sesiunea de instruire vor fi împărţiţi în grupuri de lucru de 4-5 persoane/grup. vor avea noţiuni despre ce presupune motivarea / mobilizarea comunităţii. • Care sunt criteriile pentru alegerea unei probleme (comunitare) pentru fiecare din metodele de abordare? • “Susţineţi”. vor putea descrie procesul de dezvoltare comunitară./sesiune. laptop. 2. 3. .

Preocupările commune. cu interese sau valori comune. .Valori.Interese comune (bunăstare.1. . .Ce preocupări/idealuri comune au membrii comunităţii? Dezvoltând ideea. Fiecare prezentare nu poate depăşi 5 minute. Deci. Metoda de lucru : grupe de lucru Participanţii la sesiunea de instruire vor fi împărţiţi în grupuri de lucru de 4-5 persoane/grup. Tema exerciţiului: • Ce motivează/demotivează o comunitate să participe la un proces de dezvoltare comunitară? • Care este inventarul aptitudinilor personale pe care un asistent social trebuie să le posede atunci cand iniţiază / facilitează un proces de dezvoltare comunitară? Fiecare grup de lucru va delega un raportor care va prezenta în plen concluziile la care s-a ajuns. . . voluntariat). stabilite între persoane care ocupă un spaţiu precizat şi între care s-a creat o concordanţă de: . Cele două întrebările care ajută la identificarea unei comunităţi sunt: . interese concrete de dezvoltare a infrastructurii.112 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Exerciţiu XVI. . idealuri) împărtăşită de membrii comunităţii.Limbaj. elementele-cheie sunt: . comunitatea poate fi privită ca "o formă complexă de organizare umană aflată la graniţa dintre formal şi informal.: Scopul exerciţiului: Definirea rolului asistentului social într-un proces de dezvoltare comunitară." (Zamfir. Despre comunităţi Pentru a înţelege mai bine termenul de "dezvoltare comunitară". .Identitate (organizare în jurul unui principiu cultural-valoric. etnic). Fiecare echipă poate primi două întrebări din partea celorlate grupuri de lucru. o comunitate este un grup social determinat prin limite geografice. lucrări publice). trebuie explicate înainte câteva noţiuni legate de "comunitate": ce este de fapt o comunitate şi ce caracteristici are ea.Tradiţii.Unde este situată? . . apartenenţă. responsabilitate). Dan.Credinţa în aceleaşi idei (valori. sprijin. Pe scurt.Modele comportamentale (întrajutorare. atitudini (grijă socială. 2003) .Situarea în spaţiu (poziţia geografică). Zamfir. cu rol de clarificare. concretizată prin relaţii sociale/interpersonale. cooperare.Acţiune.

Ei sunt acei lideri informali. . Această caracteristică este dată de diferitele grupuri ce acţionează într-o comunitate. Cine / ce instituţii sau organizaţii poate / pot reprezenta un obstacol? Şi. pentru a-i identifica pe cei ce pot influenţa desfăşurarea unui proiect de dezvoltare comunitară (şi nu numai!). Cine îi influenţeză pe cei care iau deciziile? 3. . Cine ia deciziile? 2. . cei cu un nivel de studii mai ridicat sau cu o stare materială mai bună decât ceilalţi membri ai comunităţii sau cei mai în vârstă. cu membri care au un comportament asemănător. au capacitatea de a influenţa membrii comunităţii. Ar trebui ei ajutaţi să înveţe limba română? Copiii lor ar trebui lăsaţi să se joace cu ceilalţi copii din sat? Comunitatea se află la graniţa dintre formal şi informal. de unde se ştie cum acţioneză aceste grupuri de interes? Întotdeauna. mediatorul sanitar. Cine altcineva ar putea oferi alte resurse? 6.dispensarul medical (medicul de familie.MANUALUL PARTICIPANTULUI 113 Comunităţile sunt grupuri de dimensiuni relativ mici care locuiesc în acelaşi spaţiu geografic (sat.biserica (preotul).biblioteca şi căminul cultural. Pe de o parte. . oraş). asistenta medicală). . Ceea ce le diferenţiează pe acestea de restul comunităţii este prezenţa sau absenţa unei anumite caracteristici legate de gradul de şcolarizare. . Dar. persoane care. . NU TREBUIE să se înţeleagă că cele două categorii sunt în opoziţie una faţă de cealaltă! Dimpotrivă. Pe de altă parte. Cine altcineva ar putea oferi finanţare? 5. Ce persoane/instituţii/organizaţii oferă finanţare? 4. trebuie luate în considerare instituţiile şi reprezentanţii lor (actorii instituţionali/persoanele oficiale): . p.de exemplu. intervin actorii individuali.) . Dar. Cine este o persoană influentă în comunitate? 7. bazat pe un limbaj şi tradiţii comune şi ale căror interese şi identitate cultural. depinde foarte mult de cum privesc oamenii această situaţie (deci depinde de tradiţie. este bine de găsit răspunsurile la următoarele întrebări: 1.Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică prin reprezentanţii săi în unele localităţiasistentul medical comunitar. în cazul dezvoltării comunitare. Modulul I. Ghidul formatorului. dimpotrivă. 10. vor fi respinşi.poliţia. aşa-numiţii "actori sociali". Modul în care ei vor fi trataţi de comunitate. ceea ce asigură succesul unui proiect (ducerea lui la bun sfârşit) este tocmai o bună colaborare a tuturor actorilor sociali implicaţi. într-un sat din sudul ţării se mută o familie de etnici maghiari care nu vorbesc foarte bine limba română. de atitudini şi de identitatea culturală). etnie.şcoala şi grădiniţa (profesorul.organizaţiile non-guvernamentale (ONG-uri). Ei sunt cei ce iau deciziile cu privire la starea comunităţii sau care influenţează membrii comunităţii în modul lor de a se comporta. dacă ei vor fi acceptaţi şi ajutaţi să se integreze sau. . De exemplu. fără să ocupe vreo funcţie în administraţie sau alt organ instituţional. educatorul). secretara). într-o comunitate pot apărea şi subgrupuri.agenţii economici. trebuie avut în vedere răspunsul la o a opta întrebare: Care dintre persoanele pe care le cunosc mă poate ajuta să întâlnesc pe unul din cei de mai sus? (Curs de formare pentru asistentele medicale comunitare. 2004. de fiecare dată. vârstă etc.primăria (primarul.valorică sunt asemănătoare (cred în aceleaşi lucruri).

În final. Ceea ce este important va fi semnalat de aproape toate persoanele intervievate.problema care a fost indicată de cei mai mulţi dintre membrii comunităţii. programele şi strategiile sunt astfel concepute încât să corespundă dorinţelor donatorilor şi nu reprezintă rezultatul unei evaluări reale a necesităţilor. veţi avea o reprezentare clară a problemelor apărute în cadrul comunităţii şi a importanţei lor. sau mai rău.deseori. . problemele a căror rezolvare are gradul cel mai înalt de utilitate sunt cele ce prezintă un grad mare de interes pentru comunitate. avute în vedere de strategia aleasă. Dintre toate.chiar dacă problema identificată reprezintă o prioritate a populaţiei afectate. . Aceasta face ca soluţiile alese să poată trata un aspect al problemei. O metodă utilă din acest punct de vedere este notarea problemelor indicate de fiecare persoană cu care aţi stat de vorbă. Pentru a evita producerea unor astfel de erori e bine să se răspundă mai întâi la o serie de întrebări referitoare la acţiunea de identificare a problemelor: 1) Cine spune că este o problemă? Dacă o campanie de sprijin caută să antreneze femeile în efortul de organizare comunitară pentru rezolvarea unei probleme atunci acestea sunt persoanele care trebuie să DEFINEASCĂ problema. ATENŢIE: Stabilirea priorităţilor se face de către comunitate şi nu de către “specialist”. acestea fiind problemele capabile să coalizeze comunitatea şi să o determine să acţioneze. analizând toate răspunsurile astfel obţinute. În această situaţie. să genereze alte probleme.prima problemă la care se referă membrii comunităţii atunci când sunt întrebaţi. Faptul că aşa se întâmplă se datorează câtorva motive previzibile: . neglijăm deseori analizarea în profunzime a multiplelor ei cauze fundamentale. • Nu este percepută ca fiind o problemă de către un număr suficient de mare de persoane. dar să nu poată rezolva problema în totalitate. • Poate avea la origine cauze complexe de care nu s-a ţinut seama în elaborarea planurilor şi care nu vor fi. Ierarhizarea problemelor Un aspect esenţial este: cum afli care este cea mai importantă problemă a comunităţii? În acest sens.114 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Ce este o problemă comunitară? Problema comunitară este problema în jurul căreia urmează să fie concentrate atenţia şi eforturile comunităţii. Înţelegerea problemelor Unul dintre cele mai importante elemente în pregătirea proiectului îl constituie punctul de plecare: definirea problemei şi analiza acesteia. alegerea ei din multitudinea problemelor care pot fi identificate în interviurile din uşă în uşă este un proces foarte important. Multe proiecte de dezvoltare nu se ridică la înălţimea obiectivelor lor sau eşuează complet din cauza faptului că problema pe care caută să o rezolve: • Nu este bine definită sau înţeleasă. Ceea ce este important va fi semnalat înaintea aspectelor mai puţin relevante. deci. se poate spune că cea mai importantă problema este: . Lucrătorul comunitar propune doar o metodologie de analiză a problemelor şi implicaţiilor lor fără a aduce argumente pro sau contra uneia dintre problemele analizate. . Rolul acestuia este acela de a se asigura că analiza problemelor se face prin participarea tuturor membrilor comunităţii şi luându-se în calcul toate implicaţiile posibile.

resentimentele. Multe se pot afla şi din modul de a răspunde la o întrebare. deoarece acesta este primul pas în dezvoltarea unei conştiinţe civice. vor căpăta încredere în ei şi se vor implica mai departe în găsirea şi aplicarea de soluţii pentru problemele ce îi privesc. Oamenii ştiu care este genul de soluţii care lear fi de cel mai mare folos. Chiar dacă cuvintele pot să nu trădeze furia. de informaţia pe care doreşti să o obţii şi de implicarea şi angajamentul pe care speri să le obţii. Consultarea în vederea definirii problemei este o regulă de organizare eficace.MANUALUL PARTICIPANTULUI 115 2) Pe cine afectează această problemă? Cei care sunt cel mai direct afectaţi de o problemă sunt şi cei care au cel mai mult de câştigat de pe urma unei soluţii: prin urmare. pot fi “zgândărite” şi folosite în scopul participării active. 3) Care ar fi soluţia dorită de cei confruntaţi cu această problemă? Putem presupune că. ochii şi corpul pot dezvălui multe. de educare şi informare. este importantă antrenarea comunităţilor sau a grupurilor cu care se lucrează în definirea şi analizarea problemei. Fiecare dintre aceste metode are avantaje şi dezavantaje care depind de auditoriul căruia i te adresezi.Focus grup. . din cauza faptului că un grup de persoane confruntate cu o problemă sunt neştiutoare de carte sau pasive. Aceasta trebuie făcută în acelaşi spirit participativ. . delimitarea celor afectaţi şi implicaţiile asupra comunităţii. Foarte multe se pot învăţa din observarea vieţii zilnice a persoanelor cu care vei lucra – cine este liderul lor şi ce anume îi caracterizează? Care sunt relaţiile dintre ei? Cum îşi rezolvă problemele? etc. ruşinea sau o altă emoţie puternică. Frustrările. . Oamenii se vor simţi mai importanţi.Ancheta pe baza unui chestionar scris. Observaţia este esenţială în evaluare sau consultare. Mai mult decât orice. Există mai multe modalităţi de consultare a grupurilor sau a persoanelor: . Deşi s-ar putea să fie bine intenţionată sau mai rapidă. având stabilită oarecum problema principală.Evaluare participativă a nevoilor. ei au o mare importanţă pentru eforturile organizatorice pe care le desfăşuraţi. puteţi invita fiecare persoană din încăpere să povestească o întâmplare referitoare la modul cum problema respectivă l-a afectat(-o) personal. pentru că este esenţial pentru succesul proiectului ca problema să fie resimţită ca atare de o parte cât mai mare a comunităţii. de inducere a dorinţei de acţiune. Într-o întâlnire cu comunitatea. Procesul de consultare şi evaluare este şi un prilej de dezvoltare a unei conştiinţe civice. decizia unui organizator din afara comunităţii ar putea fi inaplicabilă celor cărora le este destinată. de formare a unor grupuri. Efectul este la fel de puternic ca în cazul anchetei pozitive. doar că acum poate degaja energii nebănuite. Oamenii au orgolii. nevoile se canalizează într-o dorinţă comună de a îndepărta acea problemă care acum se dovedeşte că i-a afectat pe foarte mulţi. Analiza problemei Are ca scop definirea clară a acesteia. Aceasta este o presupunere greşită. . aceste persoane nu ştiu cum să îşi rezolve problema. Înţelegerea cauzelor structurale ale problemelor existente constituie primul pas important în direcţia opusă apatiei sau autoblamării care descurajează acţiunea. ambiţii care chiar dacă sunt latente sau nu au mai izbucnit de mult. găsirea cauzelor.Interviuri sau întâlniri individuale (faţă în faţă).

coordonatori ai unor acţiuni specifice. Este nevoie de elaborarea unei strategii care să implice comunităţile sau grupurile locale de iniţiativă în şedinţe. Astfel. Exemple de îmbunătăţiri reale sunt locuinţe mai bune. De fapt. este important să existe posibilitatea de a sărbători micile victorii pentru ca ritmul campaniei de rezolvare a problemei să fie menţinut. planificatori etc. 2) Este uşor de înţeles – cauza este clară? În cazul în care este vorba de o problema mai complicată este foarte important modul în care o explicaţi. o nouă lege a ONG-urilor etc. întrucât. În general. cu atât şansele de implicare sunt mai mari. mai mulţi profesori etc. cu atât va fi mai activă comunitatea şi va putea să îşi rezolve mai bine problemele. . cu cât mai mulţi lideri vor câştiga experienţă. cei care trăiesc în mijlocul problemei sunt şi cei mai îndreptăţiţi să vorbească despre ea. Strategia comunităţii de rezolvare a acestei probleme trebuie să ofere ocazii de dezvoltare a unor legături între diverse grupuri şi sectoare. În cazul în care rezolvarea problemei se prelungeşte. pentru că un rezultat palpabil a ceea ce pot face împreună reprezintă una din cele mai bune motivaţii. 5) Să ducă la crearea unor organizaţii şi alianţe durabile. un număr cât mai mare de oameni se va preocupa de problema respectivă şi va face eforturi pentru rezolvarea ei. pentru ca pe termen lung să dea oamenilor tot mai multă putere. cu cât este mai uşor de înţeles. Posibilitatea de a vedea şi simţi o schimbare concretă reprezintă cea mai bună motivare pentru oameni de a continua să participe. întâlniri la nivel de autorităţi. 4) Urmările ei să fie grave şi să afecteze multe persoane. • Criterii pentru alegerea unei probleme care să fie rezolvată printr-o iniţiativă comunitară O problemă “bine aleasă” trebuie să corespundă unora dintre criteriile de mai jos: 1) Rezolvarea ei să conducă la o îmbunătăţire reală a vieţii oamenilor. 7) Planul de acţiune să aibă un obiectiv clar şi un calendar precis. Exemple de schimbări care nu sunt vizibile la nivelul vieţii oamenilor sunt reforma constituţională. căi de acces. 3) Să dea oamenilor sentimentul puterii lor. de realizare a proiectului. trimiterea de scrisori. 6) Să ducă la apariţia de noi lideri.116 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Momentul este propice pentru a cere soluţii şi pentru a stabili câteva acţiuni immediate. Reprezentanţii ONG-urilor nu trebuie să fie singurii purtători de cuvânt vizibili.. agitaţie în favoarea a ceea ce urmăresc etc. Oamenii trebuie să simtă că au câştigat sau că au jucat un rol esenţial în efortul de organizare. Cea mai "bună" problemă este cea a cărei soluţionare creează cele mai multe ocazii noilor lideri de a deveni purtători de cuvânt.

O problemă bine aleasă este cea care întruneşte majoritatea acestor criterii. prin mobilizarea unor resurse comunitare colective. dezvoltarea comunitară pare a fi singura soluţie care poate conduce către reabilitarea socio-economică.N. în teoriile actuale ale dezvoltării sociale. Trebuie făcut un inventar al resurselor existente şi disponibile (bani. iar pe de altă parte. producerea bunăstării la un nivel satisfăcător nu poate fi realizată decât prin programe de reabilitare a condiţiilor economice colective. El se referă la capacităţile de acţiune socială comunitară care reprezintă cu totul altceva decât capacităţile cerute de acţiunea economică în contextul economiei de piaţă. Utilizaţi acest inventar pentru compararea problemelor sau puteţi elabora propriile dumneavoastră criterii pentru alegerea unei probleme. Succesul sau insuccesul nu trebuie să fie determinant în alegerea unei probleme şi a unei strategii – dar merită să fie luat în calcul. Integrarea/dezvoltarea eficace a persoanelor dezavantajate în sistemul social este împiedicată de factori structurali asupra cărora se poate acţiona mai degrabă colectiv decât individual. 1955). Tinând cont de particularităţile existenţiale ale persoanelor dezavantajate. termenul de dezvoltare comunitară se referă în principal la crearea/ refacerea/ reabilitarea condiţiilor comunitare. 9) Planul de acţiune să aibă sorţi de izbândă (problema să poată fi rezolvată). În plan secundar. care să facă posibilă reintegrarea comunităţii în circuitul global al unei bunăstări colective dezirabile. dezvoltarea comunitară se referă la constituirea unor mecanisme de mobilizare a resurselor comunitare care să conducă implicit la rezolvarea problemelor pe care comunitatea le poate avea la un moment dat. Nu întâmplător. doar prin simpla experienţă pe care o oferă. fără a pune în pericol victoria. Succesul constituie cea mai bună motivaţie pentru participarea susţinută a cetăţenilor. precum şi al modalităţilor de obţinere a celor la care în momentul de faţă nu avem acces. precum şi de poziţia marginală pe care acestea o ocupă în societatea românească. Viaţa este suficient de grea pentru a-i mai adăuga încă un eşec. În acest sens. Dar. . Ce este dezvoltarea comunitară? Definiţie: "Dezvoltarea comunitară poate fi definită ca un proces menit să creeze condiţiile de progres economic şi social pentru întreaga comunitate. Astfel. conceptul de capital social este extrem de utilizat. dar şi crearea capacităţilor de acţiune comunitară. Programele de dezvoltare comunitară au ca obiectiv nu numai realizarea unor bunuri de interes comunitar. personal etc.).U. cu participarea activă a acesteia şi cu totala încredere posibilă în iniţiativa comunităţilor “ (O.MANUALUL PARTICIPANTULUI 117 8) Să existe resursele necesare pentru rezolvarea ei. motivul pentru care acest criteriu este ultimul se datorează faptului că procesul de organizare dă multă satisfacţie oamenilor.

Au un ideal pe care încearcă să îl urmeze.comunitatea este a lor .planifică . Toate acestea sunt elemente ale culturii dezvoltării comunitare.membrii comunităţii nu ştiu să îşi rezolve problemele.vor crede că este posibil . care permit unei comunităţi să caute şi să provoace oportunităţile de dezvoltare. Sentimentul responsabilităţii. cu atât ei se vor implica mai mult. au o identitate locală puternică. Oamenii caută în permanenţă căi de îmbunătăţire a vieţii comunităţii şi nu se mulţumesc cu ceea ce există deja. 5.se vor simţi responsabili . Încrederea în ceilalţi.membrii comunităţii nu ştiu ceea ce este important pentru ei . 4. Este atitudinea care permite membrilor unei comunităţi să colaboreze. activă.monitorizează .vor vedea beneficiul . crearea unei culturi a dezvoltării.gândesc .evaluează Prin implicarea lor. Oamenii consideră că şi ei trebuie să fie responsabili pentru dezvoltarea comunităţii lor. Cu cât oamenii sunt mai ataşaţi de comunitatea în care trăiesc şi le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Oamenii au convingerea că pot schimba lucrurile din comunitate. Oamenii au o viziune a ceea ce ar putea fi. Oamenii sunt interesaţi de bunăstarea comunităţii. Încrederea în sine.conduc .implementează .trebuie să participe Abordarea participativă Membrii comunităţii sunt implicaţi de la început: .vor găsi soluţii . unită şi perseverentă. membrii comunităţii vor fi motivaţi: . Persoane “specializate” trebuie să convingă membrii comunităţii că: . Sentimentul responsabilităţii este cel care îi transformă pe oameni din cetăţeni pasivi în cetăţeni activi. nu doar administraţia locală. 2.trebuie să aibă grijă de proiect . Toate acestea definesc o comunitate puternică. Abordări ale programelor de dezvoltare comunitară Abordarea convenţională Organizaţii guvernamentale. Imaginea percepută de cei care decid este aceea că: .se vor simţi capabili . a unei gândiri strategice. finanţatorii externi decid în locul membrilor comunităţii.118 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Cultura dezvoltării comunitare Elemente cheie pentru dezvoltarea unei comunităţi: 1. 3.analizează . ONG-uri.este benefic pentru ei . elemente care îi pot asigura reuşita în toate problemele abordate. Orice proces de dezvoltare comunitară trebuie să fie centrat pe crearea de capacităţi locale.

dar poate avea un impact pozitiv asupra rezultatelor proiectului. lucru care. Durabilitatea trebuie să fie scopul oricărui efort de dezvoltare care are ca ţel îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. Dacă sunt sprijiniţi.MANUALUL PARTICIPANTULUI 119 Caracteristicile abordării participative - centrată pe crearea de capacităţi locale de identificare şi rezolvare a nevoilor şi nu pe furnizarea de soluţii. Modelele tradiţionale de dezvoltare lucrează în mare măsură cu “nevoile resimţite”. mai ales în comunităţile cu venituri foarte scăzute. de asemenea. Informare – membrii comunităţii sunt informaţi de către operatorii unui proiect asupra acţiunilor sau proiectelor care se vor derula în comunitate. Experienţa a demonstrat că oamenii îşi pot elabora propriile alternative de dezvoltare dacă sunt lăsaţi să ia propriile decizii în direcţiile care îi privesc. ar deveni proprietari ai unor echipamente de producţie şi ar exercita controlul asupra unuia din factorii esenţiali care determină producţia agricolă – apa. oamenii săraci nu au resimţit nevoia/necesitatea de a fi vaccinaţi. vizează un impact pe termen lung şi foarte lung. Ei nu s-au gândit nici la faptul că. deoarece nu s-a acordat importanţă dezvoltării capacităţii oamenilor şi organizării lor. poate contribui la atingerea scopului de a realiza o dezvoltare durabilă. Este un proces prin care beneficiarii direcţi îşi asumă responsabilitatea pentru desfăşurarea activităţilor şi participă activ la toate fazele acestuia. De ce abordare participativă? Niveluri de participare/implicare a comunităţii în procesul de dezvoltare comunitară 1. şi-ar putea creşte veniturile. Difuzarea informaţiilor este o formă scăzută de participare. îi face pe oameni să conştientizeze capacităţile şi resursele comunităţii. este pozitivă – valorizează membrii comunităţii. reprezintă şi un mecanism de învăţare pentru membrii comunităţii. . Exemplu: În faza iniţială a unui program de dezvoltare iniţiat de o organizaţie din străinătate. ar fi putut salva vieţile multora dintre copiii lor. dacă ar dispune de conducte pentru irigaţii care să fie proprietatea lor. Cu ajutorul primit pentru conştientizarea nevoilor. Totodată. ei îşi pot crea chiar şi propriile resurse. ei au transformat cele două componente în nevoi resimţite. membrii comunităţii trebuie să fie plasaţi în centrul proceselor de planificare şi de luare a deciziilor. Un proiect de tip participativ poate ajuta la descătuşarea energiilor latente ale oamenilor şi. Definiţie: Abordare participativă . vizibil din punct de vedere economic şi nevătămator pentru mediul înconjurător. în măsura în care aceasta ajută oamenii să înţeleagă ce se va întâmpla şi să poată realiza mai bine sarcinile lor. Crearea unor noi nevoi este de asemenea necesară pentru asigurarea dezvoltării. Multe proiecte s-au încheiat de îndată ce s-a retras susţinerea donatorilor sau a încetat funcţionarea organizaţiilor de intervenţie. pune oamenii în centrul acţiunii. Pentru aceasta. însă. Dezvoltarea trebuie să fie un proces echitabil din punct de vedere social.mod de acţiune prin care se acordă prioritatea rolului activ al beneficiarilor.

de a planifica propriile proiecte şi de a hotărî ei înşişi. Orice schimbare crează o stare de incertitudine la nivelul membrilor comunităţii şi implicit o reacţie de rezistenţă la schimbare care face ca oamenii să nu participe. Nivelul participării este mai înalt.oamenii nu au informaţii despre coordonatele schimbării. Implicarea membrilor comunităţii în acţiunile de eleborare/implementare a « soluţiilor » – membrii comunităţii iau iniţiativa în identificarea unor căi de dezvoltare a comunităţii şi în găsirea unor modalităţi de rezolvare a problemelor locale. De unde vine această rezistenţă la schimbare? lipsa de informaţii . Remediu: cei care cunosc cel mai bine realitatea existentă sunt membrii comunităţii. Rezistenţa la schimbare Orice proiect de dezvoltare comunitară presupune realizarea unor schimbări la nivel local. definitorii ale comunităţii. Informarea cea mai bună apare atunci când comunitatea este cea care generează informaţia. 4. ai administraţiei locale. beneficiile pe care “schimbarea” le presupune. Schimbarea într-o comunitate este cu mult mai rău acceptată şi valorizată dacă vine din afară decât dacă este generată din interior. Iniţiativa implică o mare încredere în propriile forţe/capacităţi. pe care aceştia le pot lua în considerare pentru a regândi şi ajusta proiectul. care să ţină cont de tradiţiile existente. astfel încât să se asigure o dezvoltare organică a comunităţii. şi capacitatea de a iniţia acţiuni pe cont propriu. Oamenii acceptă mai greu o schimbare pe care nu o pot controla. Numai ei pot gândi un plan de acţiune care să aibă în vedere elementele esenţiale. Când oamenii sunt în măsură să ia iniţiativa. Se oferă membrilor comunităţii ocazia. în special pentru cei dezavantajaţi. gradul de participare atinge maximul. Oamenii acceptă greu sau resping acţiunile care contravin tradiţiilor şi obiceiurilor existente. ignorarea tradiţiilor şi realităţilor existente. oamenii nu pot controla sensul schimbării. Remediu: comunitatea este cea care ia decizii şi stabileşte cursul schimbării. ai unor instituţii publice. ai unor parteneri). Cel mai bine cunoşti ceea ce faci tu însuţi. nu au posibilitatea să-şi spună părerea cu privire la sensul şi natura schimbării. Remediu: comunitatea este cea care generează informaţiile. Membrii comunităţii sunt cei care iau deciziile sau deciziile sunt luate de către membrii comunităţii împreună cu alţii (reprezentanţi ai unor organizaţii. li se cere părerea asupra unor probleme cheie din comunitatea lor. Nivelul participării creşte. Oamenii acceptă mult mai uşor un fapt pe care îl cunosc şi îl înţeleg. pe care le face o organizaţie externă satului. ci sunt şi consultaţi. Participarea la luarea deciziilor – membrii comunităţii au rol în procesul de luare a deciziilor în privinţa planificării şi a modului de punere în aplicare a proiectului. să discute şi să ofere informaţii şi răspunsuri operatorilor de proiect. . 3. Dacă procesul este gestionat în totalitate de către comunitate atunci această problemă este anulată. Consultare –membrii comunităţii nu sunt doar informaţi. Există o diferenţă mare între capacitatea de a acţiona şi a lua decizii în privinţa propunerilor pentru dezvoltarea comunităţii.120 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE 2.

obiective cât mai diverse şi mai concrete.MANUALUL PARTICIPANTULUI 121 percepţia schimbării ca fiind generată de interese personale şi nu de cerinţe obiective generale. când experienţa lor este utilizată şi când vocea lor este auzită. Începeţi organizarea comunităţii în jurul unor nevoi tangibile. Motivarea comunităţii . necesitatea cea mai stringentă sunt doar membrii comunităţii. rezolvabile. Schimbarea este mult mai uşor acceptată atunci când vine din interior decât atunci când este controlată din afară. Toate aceste bariere pot fi depăşite prin utilizarea unei practici participative. obiective simple şi concrete. -posibilitatea de a elabora Să laşi în mâinile lor luarea deciziilor. natura problemei în jurul căreia se derulează întreg procesul de dezvoltare comunitară.Stimularea activismului local Definiţie: Motivarea presupune găsirea mijloacelor prin care membrii comunităţii pot fi stimulaţi să participe pozitiv şi eficient la schimbarea propriei comunităţi. Oamenii nu sunt interesaţi de probleme pe care ei nu le resimt ca stringente.să se simtă responsabilă Ajutaţi comunitatea să conştientizeze faptului că este problema tuturor şi că stă în puterea lor să o rezolve. rememoraţi experienţe pozitive anterioare .să vadă rezultatul şi să-l Obiective concrete tangibile. ancheta pozitivă .să se simtă capabilă Sărbătoriţi orice victorie. Motivarea înseamnă legarea interesul propriu al participanţilor de interesul colectiv. Comunitatea tinde să-i urmeze pe lideri dacă vede că aceştia au succes. Încrederea în sine se construieşte treptat din succes în succes. Oamenii participă într-un proiect atunci când sunt valorizaţi. . Asteptând ca altcineva să intervină nu au nimic de câştigat. Remediu: cei care pot spune care este problema. Esenţial este să se găsească acele mijloace prin care necesităţile şi motivele individuale sunt legate de obiectivele comunităţii. programaţi acţiuni simple considere avantajos chiar de la prima întâlnire comunitară. . Comunitatea soluţii participă mai bine la acţiunile decise de membrii ei decât la acţiuni decise doar de un grup mic. Remediu: implicarea întregii comunităţi evită posibilitatea de control din partea unor indivizi singulari. -să aibă o viziune despre ceea ce ar putea deveni comunitatea . a-i face pe oameni să conştientizeze faptul că îşi pot îmbunătăţi viaţa lucrând împreună. Ce determină o comunitate să participe la procesul de dezvoltare comunitară? . Încercând să schimbe ei lucrurile nu au nimic de pierdut.

Resursele interne ale comunităţii (financiare.Serviciul de comunicare pentru populaţie. 1: nr.arătând neinteresat.resurse inadecvate (abordarea de la început a unei probleme complexe care necesită timp mult şi resurse considerabile demotivează comunitatea. 3. Dacă nu există nici o nevoie atunci nu este nici o problemă. Recomandare privind motivarea comunităţii: „Opt paşi” pentru mobilizarea/motivarea comunităţii (Ghid adaptat după MOBILIZATORUL. p. Toate activităţile de mobilizare trebuie investigate. Buletinul Universităţii Johns Hopkins .) reprezintă un important atu.întârziind tot timpul la întâlnirile cu ei. umane etc. Folosiţi o abordare interdisciplinară care să poată oferi soluţii din cât mai multe puncte de vedere.ţipând.cicălind întruna. 2. nu a problemelor. evaluate şi monitorizate. . Iunie 1999 – Vol. Primul pas în mobilizare este identificarea nevoilor. . 15-17. . Membrii comunităţii pot învăţa din experienţa trecută şi pe măsură ce îşi rezolvă cu succes problemele. . 4. Ghidul formatorului. . .interferenţele politice (Ex : promisunile neonorate de către diverşi candidaţi) . 1 apud Curs de formare pentru asistentele medicale comunitare. Ele trebuie identificate şi exploatate. ele reprezintă componente importante ale unui proces în desfăşurare. 6. Responsabilităţile grupului şi indivizilor trebuie distribuite şi definite clar şi adecvat. Oamenii doresc rezultate vizibile cât mai rapide pentru a le spori încrederea) Exemple de abordări sau stiluri de facilitare ce demotivează oamenii: . propriile lor abilităţi şi stima de sine se dezvoltă. acestea nu sunt activităţi separate. Modulul I.ocupând prea mult din timpul lor.dând prea multă informaţie. Nu trebuie neglijată istoria comunităţii în procesul de dezvoltare. 5. în timp ce resursele externe sunt un punct de sprijin.122 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Ce demotivează comunitatea? . Important este dialogul în comunitate. evaluărilor şi monitorizării trebuie să fie obiectul reflecţiei şi conversaţiei în comunitate.necerându-ţi scuze.citind de pe foi. Rezultatele investigaţiilor. Problema este obstacolul în calea satisfacerii nevoilor. .vorbind prea mult şi fără substanţă.promiţând ceva fără ca mai apoi să te ţii de cuvânt. 2004. .) 1. Negocierile şi realizarea consensului pot fi atinse eficient prin dezvoltarea de reţele şi alianţe. . .făcând pe cineva “prost”. . Acţiunile trebuie planificate în detaliu. Grupul pentru mobilizarea comunităţii.proiectele impuse (oamenii să se simtă doar instrumente într-un plan mai mare elaborat şi decis de alţii) .

2. împărtirea pe grupuri. elaborarea de planuri de acţiune şi implementarea lor cu success. favorizează creativitatea.procesul propriu-zis de dezvoltare comunitară în urma căruia se creează capacităţi locale. pentru . Lucrătorul comunitar lucrează în primul rând cu grupul de lideri identificaţi în etapa anterioară încercând să le transfere acestora abilităţi şi cunoştinte necesare iniţierii şi derulării de activităţi. fie ele modeste sau decisive. înţelege şi face. trebuie sărbătorite. Organizarea comunitară Definiţie: . Este bine să se ia în considerare diferenţele individuale şi de grup. Pentru asta trebuie să se obişnuiască să le pună întrebări pentru a-i face să se gândească la problemele lor şi la ceea ce pot face singuri. Succesele/Victoriile comunităţii. 8. crede.întâlniri comunitare . Analiza problemelor.explorarea viziunii membrilor comunităţii (identificarea testarea intenţiilor de nevoilor). Poate folosi ca stimuli: reprezentări vizuale. 4. Oamenii fără prejudecăţi pot să inoveze şi să fie realişti. 2. Asistentul social / lucrătorul comunitar trebuie să ajute comunitatea să gândească. jocuri de rol. ierarhizarea lor. Crearea de capacităţi. .MANUALUL PARTICIPANTULUI 123 7.generarea unei stări de optimism şi încredere prin anchete organizării pozitive. Important este ceea ce comunitatea cunoaşte. Aceasta va da încredere grupului şi va îmbunătăţi relaţiile sociale.integrarea lucrătorului în comunitate de grup în comunităţile . . şi a scopului pentru care vă aflaţi în de persoane comunitate. Metode . facilitatorul acordă asistenţă pentru dobândirea unor experienţe pozitive. Întărirea coeziunii şi formarea unei echipe.identificarea liderilor. Selecţia iniţiativelor/ . Antrenarea/motivarea liderilor 3. Organizarea de discuţii .prezentarea dv. Obiective 1. exerciţii de simulare. care garantează independenţa.întâlniri de lucru ale grupului de iniţiativă .selectarea iniţiativelor prioritare pentru comunitate şi problemelor prioritare care pot fi realizate în cel mai scurt timp. În lucrul cu comunitatea. exprimarea de sine şi iniţiativa. întrebări cheie. Nu este important ce spune sau face instructorul în timpul întâlnirilor.moderare pentru definirea priorităţilor. analiza . dezavantajate. ci ceea ce comunitatea va face după întâlnire. asociere în vederea . să decidă singură. să analizeze. Aceste experienţe reprezintă modalitatea prin care comunitatea îşi dezvoltă capacităţile de acţiune şi este stimulată.acţiuni comunitare de succes Etapele parcurse în procesul de dezvoltare comunitară: Etape Obiective 1.

cel puţin cunoştinţe de bază legate de comunicare şi abilitatea de a comunica eficient. fiind preluat de către liderii comunitari. Abilităţi de facilitare Asistentul social trebuie să aibă sau să îşi dezvolte o serie de cunoştinte precum şi deprinderi necesare în acest tip de muncă. pregătit să înţeleagă cultura acesteia şi să îi ajute pe membrii şi liderii săi.pregătirea unui plan de măsuri. iar ultima etapă menţionată este momentul în care rolul activ al facilitatorului începe să se diminueze.motivarea comunităţii .întărirea capacităţilor locale. Estimarea contribuţiilor în cadrul proiectului Etapa de scriere a proiectului apare în fiecare dintre activităţile desfăşurate în etapele de mai sus. .întărirea coeziunii comunităţii. III. .evaluarea acţiunilor întreprinse. abilitatea de a organiza aceste întâlniri. derularea de acţiuni.controlul comunităţii asupra grupului de iniţiativă (monitorizare). un bun asistent social comunitar trebuie să aibă: I. În tot acest timp are loc un transfer de cunoştinţe şi abilităţi dinspre lucrător către lideri. abilitatea de a lucra cu grupuri. responsabilităţilor pe fiecare domeniu identificat problemelor. rezolvarea conflictelor. .participarea activă în gestionarea proiectului. conştientizânduşi totodată puterea şi dezvoltând spiritul comunitar în interiorul său. noţiuni legate de motivaţie. Ca urmare. II.implicarea lor în organizarea şi managementul proiectului prin investirea cu încredere (crearea unei atitudini constructive) . Având în vedere paşii pe care îi presupune acest proces. . capabilă să îşi identifice problemele şi să le rezolve singură. cunoştinţe legate de întâlnirile eficiente.dezvoltarea unei viziuni asupra procesului de dezvoltare comunitară. crearea de abilităţi pentru rezolvarea problemelor. . . .stimularea comunităţii. 4. redactarea proiectelor etc. Rolul asistentului social . facilitatorul este o persoană ce trebuie să fie gata să se integreze în comunitatea în care va lucra. Asistentul social are un rol activ în special în primele etape ale procesului descris. cunoştinţe despre dinamica grupului. Rezultatul muncii lucrătorului este o comunitate ce îşi poate identifica singură nevoile precum şi metodele de rezolvare a acestora.evaluarea motivaţiilor.124 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE 3.transferarea de abilităţi de leadership participativ. IV. planificarea acţiunilor. . Acest “transfer” este extrem de important deoarece scopul facilitării comunitare este acela de a ajuta la crearea unei comunităţi organizate şi dinamice. .întărirea coeziunii comunităţii. . . Împărţirea rolurilor. intereselor şi a competenţelor reale ale comuniTăţii.

Observarea mesajelor nonverbale. cunoaşterea particularităţilor existenţiale ale comunităţilor de persoane dezavantajate. Contribuţie universală într-un proiect de dezvoltare comunitară: toţi membrii comunităţii trebuie să aibă o contribuţie financiară sau în natură. prin liderii săi. 4. planificare. cunoştinţe legate de planificare.munca sau alte forme de activitate în folosul comunităţii. fără a ofensa. un asistent social trebuie să aibă un minim de cunoştinţe teoretice legate în special de comunicare. Acest lucru presupune din partea asistentului social abilitatea de a-şi abandona treptat poziţia iniţială în comunitate .va fi înţeles. adoptat şi utilizat de către acea comunitate. Abilităţi de ascultare. 2. Există o serie de alte elemente ce pot fi de asemenea listate. IX. Pe scurt. Aşa cum subliniam încă de la începutul acestui capitol. Iată câteva răspunsuri la ele: 1. VIII. un moment de cotitură îl reprezintă perioada de transfer al cunoştinţelor către lideri. fiecare comunitate având caracteristici diferite. noţiuni legate de structura procesului de facilitare comunitară. 6. De altfel. Abilităţi de organizare. Gândire ordonată. acestea reprezintă baza de la care . 3.în favoarea celei de observator şi “mentor” sau altfel spus “persoană resursă” pentru liderii pe care îi formează. Toate acestea sunt continuu îmbunătăţite prin studiu şi mai ales prin noi experienţe. utile pentru activitatea lucrătorului.care implică un rol mai activ . VII. 2.organizarea comunităţii prin metode participative . contribuţii mai mici la posibilităţi mai mici. Contribuţia după posibilităţi: contribuţii mai mari la resurse mai mari. Să fie atent pentru a putea identifica momentele în care oamenii nu mai sunt orientaţi către rezolvarea problemei ci doar “discută”. abilitatea de a transmite cunoştinţe. capacitate de sintetiză. încredere în capacitatea membrilor comunităţii de a rezolva nevoile. Contribuţia la realizarea unor obiective punctuale Contribuţia are câteva principii ce trebuie să fie respectate sub denumirea de “principiile contribuţiei stimulative”: 1. organizare. Să evite tentaţia de a oferi el răspunsurile la întrebările comunităţii. 5. Abilitatea de a pune întrebări. Tipuri de resurse ce pot fi folosite ca şi contribuţii Resursele comunitare În cadrul unui proiect de dezvoltare. VI. Acest proces (şi mai precis succesul lui) ne asigură că dezideratul dezvoltării comunitare . Să atragă atenţia asupra acestor momente cu tact. 8.MANUALUL PARTICIPANTULUI 125 V. Dar. pot apărea şi o serie de "capcane". un capitol important este reprezentat de resursele avute la dispoziţie de către comunitate. de-a lungul procesului. 7.

De aceea. a resurselor de muncă. În loc de încheiere .) a. în orice comunitate o disponibilitate. Sunt situaţii în care proiecte de interes comunitar nu pot fi rezolvate din lipsă de resurse individuale şi statale. 2000. Deşi fiecare membru al comunităţii are nevoie de o asemenea infrastructură. Resurse de solidaritate. Resurse de capacităţi. O comunitate. atât membrii lor cât şi ele însele. reţele de comunicare. Resurse de muncă. apa etc. De multe ori comunităţile deţin în proprietate colectivă o serie de resurse naturale care nu sunt rentabile pentru a fi exploatate în sistemul economiei de piaţă dar pot fi utilizate pentru realizarea unor obiective de interes local. p. orientarea actuală spre descentralizare a transformat-o în soluţia revigorării. de exemplu. Fiecare persoană este caracterizată într-o anumită măsură de un spirit de solidaritate. nu poate amenaja un sistem normal de drumuri. b. Resurse financiare. dezvoltarea comunitară părea o soluţie pentru lumea a treia. nu dispun decât de resurse financiare limitate. însă. Iniţiativa şi inovaţia individuală răspund prompt necesităţilor colective în cadrul unor acţiuni competente. Resursele pot fi grupate în mai multe categorii: (Zamfir. cumularea resurselor individuale ar putea reprezenta o soluţie sau cel puţin o parte a soluţiei. Oamenii nu au bani să contribuie dar pot să muncească pentru rezolvarea unor obiective comunitare. e. 22-23. Resurse naturale.126 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE se pleacă atunci când de construieşte un plan de acţiune pentru soluţionarea unei probleme existente. Dacă la început. c. datorită finanţării limitate primite de la bugetul naţional. pentru satisfacerea unei nevoi resimţite de comunitate. cum ar fi: lemnul. În orice comunitate există o gamă largă de capacităţi profesionale care pot fi utilizate în programele de interes comunitar. dezvoltării socioeconomice a categoriilor defavorizate. Există frecvent situaţii în care comunităţile. de întrajutorare. Există. poduri. nici unul nu are resursele individuale necesare pentru a o realiza. piatra. Această calitate poate fi pusă în folosul comunităţii. d. adesea nebănuită.

Adrian. Sănătăţii IOMC-UMP.. [Bucureşti]. p. Elena. Zamfir. 2004. Univ. de Sociologie şi Asistenţă Socială. Strategii anti-sărăcie şi dezvoltare comunitară. elaborat de Min.suport de curs-. Ed. Ghidul formatorului. Zamfir Cătălin. 22-23.MANUALUL PARTICIPANTULUI 127 Bibliografie • • Zamfir. Dezvoltare comunitară. Elena. UNFPA. Elena. 2003. p. Expert. Curs de formare pentru asistentele medicale comunitare. Dan. în Zamfir. 2000. 10. Modulul I. Secţiunea 2 Profilul comunităţii. din Bucureşti. Bucureşti. • . Dezvoltarea comunitară – sursă a bunăstării colective. JSI/USAID. Bucureşti. coord. Fac.

128 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

selectarea acestei probleme sociale să fie relevantă pentru activitatea curentă a participanţilor. 2.XVIII: Exerciţii de grup. Identificaţi toate instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale care se ocupă de soluţionarea acestui tip de problemă. valorilor şi abilităţilor dobândite în cadrul acestui seminar. decrete. În cazul în care nu aveţi prea multe cunoştinţe în domeniu. Identificaţi elementele de natură juridică ce se pot aplica în cazul problemei sociale abordate: legi. Identificaţi principalele tipuri de intervenţie sau metode de lucru ce ar putea fi utilizate de către asistentul social. 5. 4. . hotărâri de guvern etc. Realizaţi un portret. Specificaţi ce presupune fiecare dintre ele. Bazaţi-vă pe experienţa acumulată până acum în munca dvs. Este un exerciţiu care va necesita aplicarea în practică a cunoştinţelor. Prezentarea rezultatelor EXERCIŢII DE GRUP PREZENTAREA REZULTATELOR Pentru acest exerciţiu final veţi lucra în grupe de câte 5 cursanţi. 6.MANUALUL PARTICIPANTULUI 129 SESIUNILE XVII . folosiţi-vă imaginaţia (nu mai mult de 5 tipuri posibile). identificaţi resursele (materiale. descrieţi modul de lucru al acestor organizaţii. o “tipologie” posibilă a clienţilor/cazurilor care se confruntă cu problema selectată: localizare urban-rural mediu familial tip de familie vârstă condiţii materiale nivel de educaţie stare de sănătate. umane) acestor organizaţii. Alegeţi o problemă socială care ar necesita intervenţia asistenţei sociale. financiare. responsabilitaţile acestor inistituţii. 3. Fiecare grup va alege o problema socială diferită. Pe cât posibil. Specificaţi: care sunt atribuţiile. 1.

puncte tari şi puncte slabe. . Prezentaţi propria perspectivă asupra rezolvării problemei sociale selectate.130 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE 7. resurse materiale necesare. . Prezentaţi grupului reunit rezultatele muncii grupului vostru. etc. 9. resurse umane necesare. inclusiv necesităţile de formare profesională. Ce anume credeţi ca ar trebui îmbunătăţit în aceste legi? 8. Încercaţi să analizaţi critic aceste elemente legislative din punctul de vedere al aplicabilităţii lor pentru asistenţa socială în general şi pentru cazul ales în special. resurse financiare necesare. urmărind: • • • • • modalităţi practice de rezolvare.

consiliu judeţean…)? Ce fel de susţinere aveţi în cadrul instituţiei pentru a le implementa? Aveţi un plan de acţiune specific pe care dorinţe să îl implementaţi? Pot fi anumite obstacolele care să împiedice implementarea acestui plan la nivelul autorităţii locale? Dacă da. oraşe sau furnizori de servicii în elaborarea de planuri? b. în activitatea dumneavoastră zilnică. la nivelul autorităţii locale (primărie. Fiecare cursant trebuie să elaboreze un plan de acţiune. Încercaţi să gândiţi o situaţie a beneficiarilor cu care lucraţi şi modul cum prin aplicarea acestor abilităţi şi instrumente situaţia acestor beneficiari se va modifica după utilizarea acestora. – durata 30 min. Cum veţi aplica abilităţile şi instrumentele de lucru dobândite pe parcursul sesiunii de formare în munca dumneavoastră cu beneficiarii: Care ar fi situaţia ideală şi care sunt resursele disponibile? Cum aţi putea să le îmbunătăţiţi? De ce aţi avea nevoie pentru a aplica abilităţile pe care le-aţi dobândit? Care ar fi diferenţa pe care beneficiarii ar resimţi-o dacă aţi lucra în acest mod? Creaţi un plan de acţiune etapă cu etapă. (pot fi revăzute materialele primite şi notele de curs) a.MANUALUL PARTICIPANTULUI 131 Sesiunea XIX EVALUAREA INDIVIDUALĂ A PARTICIPANŢILOR ŞI EVALUAREA FINALĂ A PROGRAMULUI DE FORMARE Întocmiţi un plan de acţiune privind modul în care vă gândiţi să aplicaţi cunoştinţele şi abilităţile dobândite în urma acestui curs de formare. Succes în activitatea dumneavoastră ca referenţi sociali !!! . ca referent social. cum le puteţi depăşi? Aveţi vreo posibilitate de a coopera cu alte comune. Cum veţi aplica cunoştinţele şi abilităţile dobândite.

132 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

preveni. Existenta în forma scrisa a acestui Cod. Valorile şi norme etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. astfel încât sa nu afecteze imaginea profesiei. astfel încât sa nu aducă prin acţiunile sale prejudicii imaginii profesiei. Odată cu aderarea la Cod. Valori şi norme etice Acest set de norme etice reprezintă totalitatea exigentelor de conduita morala corespunzătoare activităţii asistentului social. Codul etic se bazează pe valorile şi normele etice fundamentale ale asistenţei sociale ca profesie. precum şi alte categorii de profesionişti. . respectarea demnităţii şi unicităţii individului. Comportamentul asistentului social trebuie sa fie consecvent si responsabil. persoanele asistate.MANUALUL PARTICIPANTULUI 133 ANEXA 1 Proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România Codul etic al profesiei de asistent social Preambul Etica profesională se afla la baza activităţii de asistenţă socială. Codul etic reprezintă un set de reguli care reflecta principii generale de conduita profesională. • de a stabili un set de responsabilităţi ale asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. semnala şi corecta eventualele comportamente care se abat de la etica profesiei. B. Scopul codului etic este: • de a identifica valorile morale fundamentale care stau la baza misiunii profesiei de asistent social. • de a clarifica responsabilităţile şi acţiunile profesioniştilor care vor rezolva posibile conflicte de natura etica. Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplica tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. 1. Aceste norme se refera la responsabilităţile asistentului social ca profesionist si la relaţiile lui cu societatea. instituţia şi colegii. profesia. nu garantează comportamentul etic în sine. Codul etic reglementează relaţiile profesionale ale asistenţilor sociali şi se refera la responsabilităţile acestora în relaţiile cu persoanele asistate. a confidetialităţii şi integrităţii persoanei. Normele au la baza valorile fundamentale ale asistenţei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate. ele urmând sa se regăsească în comportamentul sau. justiţia socială. Asistenţii sociali vor fi trataţi în mod egal şi vor apăra şi sprijinii colegii care au fost acuzaţi pe nedrept de comportament lipsit de etica. asistenţii sociali vor participa la punerea lui în practica şi vor lua masuri pentru a descuraja. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. Fiecare asistent social îşi va însuşi aceste valori şi norme etice. colegii. autodeterminării şi competentei profesionale. Colegiul Asistenţilor Sociali stabileşte reguli disciplinare şi sancţiuni în concordanta cu principiile identificate şi acceptate prin Codul etic. Prevederile prezentului Cod sunt asumate de către toţi asistenţii sociali pe toata durata practicării profesiei. Prin aderarea la acest Cod. Codul etic cuprinde doua capitole: A.

Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale.134 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE 1. excluderea şi alte asemenea forme. familiilor. caracteristica. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Asistenţii sociali încurajează şi întăresc relaţiile dintre persoane cu scopul de a promova. Responsabilităţile asistentului social faţă de societate 1. situaţie materiala şi/sau orice alta preferinţa. 6. servicii. expertiza şi exprienţa profesională. şomajul. asistentul social acţionează cu prioritate în interesul persoanei asistate. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. condiţie sau statut. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. menţine şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor. 7. Autodeterminarea Asistentul social respecta şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare. 4. Responsabilităţile asistentului social 1. Asistenţii sociali contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea bazei de cunoştinţe a profesiei. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. discriminarea.1. organizaţiilor şi comunitatilor. deficienta fizica sau psihica. grupurilor. în judecata profesională a asistentului social. statut marital. 5. 2. convingeri politice sau religioase. În situaţia în care interesul persoanei asistate reprezintă o ameninţare pentru comunitate / membrii comunităţii. sa faciliteze sau sa colaboreze la nici o forma de discriminare bazata pe rasa. evaluarea corecta şi soluţionarea problemelor sociale. Asistenţii sociali au obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent cunoştinţele şi deprinderile profesionale şi de a le aplica în practica. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. sa tolereze. etnie. Asistenţii sociali se asigura de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate implicându-se în identificarea. politice şi culturale care sunt . vârsta. În toate demersurile sale. asistentul social are responsabilitatea de a îndruma persoana asistată şi de a media în scopul armonizării intereselor parţilor implicate. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. înţelegerea. Acţiune socială şi politică Asistentul social pledează pentru condiţii de viaţa care sa conducă la satisfacerea nevoilor umane de baza şi promovează valorile sociale. economice. Asistentul social nu trebuie sa practice. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. B. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respecta şi promovează demnitatea individului. sex şi orientare sexuala. reface. 3.

3. 2. Asistentul social promovează şi dezvolta valorile şi etica profesiei. exploatarea sau discriminarea unei persoane. dezavantajate sau aflate în dificultate. Asistentul social pledează pentru schimbări care sa contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor umane de baza şi promovării justiţiei sociale. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. baza de cunoştinţe şi misiunea profesiei. expuneri în cadrul comunităţii şi participare activă în cadrul organizaţiilor profesionale. Asistentul social trebuie sa asigure servicii profesionale în situaţii de urgenta. 3. Contractul cu persoana asistată • Asistentul social va furniza servicii persoanelor asistate numai în contextul unei relaţii profesionale bazate. Asistentul social promovează politicile şi practicile care încurajează conştientizarea şi respectarea diversităţii umane. consultanţă. 3. sexului sau orientării sexuale şi vârstei. Angajamentul faţă de persoana asistată Principala responsabilitate a asistentului social este de a promova bunăstarea persoanei asistate.1. 2. în judecata profesională a asistentului social acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. Excepţiile sunt prevăzute de lege. Asistentul social promovează condiţiile care încurajează respectarea diversităţii sociale şi culturale atât în interiorul României. Asistentul social care se angajează în programe de cercetare respecta etica profesiei şi utilizează tehnici şi metode profesionale. Asistentul social care se implica în programe de cercetare trebuie sa asigure anonimatul participanţilor şi confidenţialitea asupra datelor obţinute. conform Constituţiei României. pe un contract scris şi/sau pe consimţământul persoanei asistate. Asistentul social se asigura de respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi de aplicarea legislaţiei internaţionale la care România a aderat. Asistentul social activează în limitele obligaţiilor legale şi ale responsabilităţilor sale în cadrul instituţiei angajatoare. convingerilor politice sau religioase. Responsabilităţile asistentului social faţă de persoanele asistate 3.2. deficientelor fizice/psihice sau altor asemenea criterii. Evaluare şi cercetare Asistentul social evaluează şi promovează politicile din domeniu. În cazul în care persoana asistată nu are capacitatea de a semna un contract. acordând totodată atenţia necesară intereselor celorlalte părţi implicate. Asistentul social facilitează şi informează publicul în legătură cu participarea la viaţa comunitară şi schimbările sociale care intervin. 3. Responsabilităţile asistenţilor sociali faţă de profesie 2. cât şi la nivel global. Asistentul social acţionează pentru a facilita accesul la servicii specifice şi posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile. stării civile. cercetare. . grup. Asistentul social protejează şi promovează integritatea profesională atât prin studii.MANUALUL PARTICIPANTULUI 135 compatibile cu principiile justiţiei sociale. Asistentul social trebuie sa fie conştient de impactul vieţii politice asupra profesiei şi practicii profesionale. Integritatea profesională şi promovarea profesiei Asistentul social promovează şi menţine normele etice ale practicii profesionale. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi elimina dominarea. atunci când este cazul. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi a elimina practicarea neautorizată şi necalificată a profesiei de asistent social semnalând Colegiul Asistenţilor Sociali.2. originii naţionale. Respectarea principiului autodeterminării Asistentul social nu decide în numele persoanei asistate. Asistentul social ajuta persoana asistată să-şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Interesele persoanei asistate primează. implementarea programelor şi intervenţiilor practice. cât şi prin activităţi de predare. comunitate sau categorie socială pe baza etniei.1. analiza şi critica constructiva.

vârsta. Asistentul social trebuie să aibă cunoştinţe de baza despre mediul cultural şi caracteristicile grupului/comunităţii din care fac parte persoanele asistate. dreptul persoanei asistate de a refuza sau de a rezilia contactul cât şi despre perioada pentru care se încheie contractul respectiv. înţelegerea. asistentul social are dreptul şi obligaţia de a asigura servicii şi de a folosi tehnici specializate de intervenţie. costurile legate de serviciul respectiv. alternativele existente. 3. Competenţă culturala şi diversitatea socială Asistentul social oferă servicii în concordanta cu specificul cultural din care provine persoana asistată. religia. limita de timp şi modalitatea prin care asistenţii sociali îşi vor menţine şi imbunătăţi performantele profesionale. Stările personale (emoţionale sau de altă natură) nu influenţează calitatea intervenţiei profesionale a asistentului social. etc. 3. confidenţialităţii şi utilizării responsabile a informaţiilor obţinute în actul exercitării profesiei. Confidenţialitatea şi viaţa privată Asistentul social trebuie să se bazeze pe principiile respectului apărării intimităţii. Asistentul social nu foloseşte relaţia profesională cu persoana asistată pentru obţinerea de avantaje sau alte beneficii în interes personal. în prevenirea sau rezolvarea acestora.4. dizabilităţile mentale sau fizice. telefoanelor sau a altor mijloace de comunicare şi solicita acordul scris al persoanelor asistate pentru orice înregistare audio şi video.).5. adaptându-se diversităţii culturale prin cunoaşterea. Conflict de interese Asistentul social evita conflictul de interese în exercitarea profesiei şi promovează o abordare imparţiala a situaţiilor profesionale. curator. Aceasta presupune asigurarea unei explicaţii verbale detaliate sau asigurarea unui translator sau intepret. încercând să atenueze sau să prevină conflictele de interese posibile sau reale. asistentul social trebuie să se asigure ca acesta a înţeles.136 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE asistentul social trebuie să protejeze interesele persoanei asistate urmărind să obţină permisiunea reprezentantului legal al acestuia (tutore. Competenţa profesională Toate acţiunile asistentul social trebuie să se înscrie în limitele de competenţă ale profesiei. statutul marital. Asistentul social informează persoana asistată despre posibilele conflicte de interese şi intervine. • În situaţiile în care persoanele asistate nu înţeleg sau au dificultăţi în a înţelege limbajul primar folosit în practica. convingerile politice şi religioase. • Asistentul social informează persoanele asistate cu privire la limitele şi riscurile furnizării de servicii prin intermediul computerelor.6. • Asistentul social are responsabilitatea de a furniza informaţii despre natura şi necesitatea serviciilor şi de a informa persoana asistată cu privire la dreptul sau de a refuza serviciul oferit (indiferent dacă serviciul a fost solicitat sau nu de către persoana asistată). Pentru a asigura o intervenţie competentă. cât şi pentru prezenta unei terţe persoane ca observator. acceptarea şi valorizarea modelelor culturale existente. 3. numai după participarea la un program de instruire specializată.7. Pregătirea profesională a asistentului social trebuie să fie un proces continuu de perfecţionare. Asistentul social care asigura servicii pentru doua sau mai multe persoane între care exista o relaţie (de exemplu membrii unei familii. Instruirea asistentului social îi permite acestuia înţelegerea diversităţii sociale şi culturale privind etnia. Colegiul Asistenţilor Sociali stabileşte procedura. sexul şi orientarea sexuala. . natura obligaţiilor profesionale ale asistentului social şi ale părţilor implicate. riscurile şi limitele serviciilor. cuplul) trebuie să clarifice care dintre indivizi sunt consideraţi persoane asistate. 3. În anumite cazuri. • Asistentul social foloseşte un limbaj clar pentru a informa persoanele asistate despre scopul. după caz. protejarea persoanei asistate poate conduce la încheierea relaţiei profesionale şi orientarea persoanei asistate către un alt coleg sau un alt serviciu. Asistentul social trebuie să ofere persoanelor asistate posibilitatea de a pune întrebări.

când se transfera cazul către alt asistent social. Asistentul social care se angajează în contacte fizice cu persoanele asistate are responsabilitatea de a stabili limite adecvate diferenţelor culturale. Asistentul social nu se angajează în relaţii sexuale cu persoanele asistate sau rudele acestuia. asistentul social poate dezvălui informaţii confidenţiale. cu acordul persoanei asistate sau al reprezentantului legal al acestuia. Asistentul social informează persoana asistată în măsura posibilităţii despre încălcarea confidenţialităţii şi despre posibilele consecinţe.10. când se pune în pericol viaţa persoanelor asistate şi/sau a altor persoane. La cerere. cum ar fi avansurile sexuale sau solicitările de favoruri sexuale.11. cuplul sau membrii grupului cu care lucrează despre faptul ca nu poate garanta păstrarea confidenţialităţii de către toate persoanele implicate. Accesul la dosare Accesul la dosarele persoanelor asistate şi transferul acestora se realizează astfel încât să se asigure protecţia informaţiilor confidenţiale. Asistentul social informează familia. asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele persoanelor asistate pentru a asigura accesul la informaţie în viitor şi protecţia informaţiilor confidenţiale. 3. Limbajul Asistentul social foloseşte un limbaj adecvat şi respectuos faţă de persoana asistată şi evita folosirea termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor. persoanele asistate au acces la informaţii din propriile dosare. indisponibilitate. Contactul fizic Contactul fizic cu persoana asistată este evitat de către asistentul social. Asistentul social trebuie să păstreze confidenţialitatea atunci când prezintă un caz social în mass-media. La încheierea serviciilor. 3. asistentul social păstrează confidenţialitatea asupra lor. Asistentul social discuta cu persoanele asistate şi alte părţi implicate despre natura informaţiei confidenţiale şi circumstanţele în care aceasta poate fi încălcata. Întreruperea şi încheierea relaţiei cu persoana asistată Asistentul social asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt întrerupte de factori cum ar fi: transfer.MANUALUL PARTICIPANTULUI 137 Asistentul social nu solicita informaţii despre viaţa privata a persoanei asistate decât în cazul în care acestea sunt relevante pentru intervenţie. Asistenţii sociali pot dezvălui informaţii confidenţiale fora acordul persoanelor asistate în anumite situaţii de excepţie. Asistentul social păstrează confidenţialitatea în timpul procedurilor legale. când acest lucru este prevăzut prin lege.9. 3. În anumite situaţii. cum ar fi: munca în echipa pluridisciplinara. Asistentul social nu accepta bunuri sau servicii din partea persoanelor asistate în schimbul serviciilor furnizate.8. pe toata durata relaţiei profesionale. Atunci când asistentul social furnizează servicii de consiliere familiilor. dacă acest lucru afectează din punct de vedere psihologic persoana asistată. Asistentul social nu manifesta faţă de persoanele asistate comportamente verbale sau fizice de natura sexuala. asistentul social se asigura ca acestea sunt rezonabile şi în concordanta cu serviciile furnizate. boala. supervizorilor activităţii profesionale de asistenţă socială şi altor persoane autorizate în unele cazuri prevăzute de lege. 3. etc. în măsura permisă de lege. grupurilor sau comunitarilor. Accesul la dosarele persoanelor asistate este permis profesioniştilor care lucrează în echipa pluridisciplinara.12. Discuţia trebuie să se facă la începutul relaţiei profesionale şi de câte ori este necesar pe parcursul acesteia. Odată ce aceste informaţii au fost obţinute. acesta trebuie să botina un consens privind dreptul fiecăruia la confidenţialitate şi obligaţia fiecăruia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor. Plata serviciilor Atunci când se stabilesc taxe pentru furnizarea anumitor servicii. Asistentul social se asigura ca încheierea . Asistentul social încheie relaţia profesională cu persoana asistată şi serviciile oferite acestuia atunci când acestea nu mai răspund nevoilor şi intereselor persoanei asistate. în măsura în care acestea servesc intereselor persoanelor asistate şi nu prejudiciază alte persoane. 3. cuplurilor sau grupurilor.

Responsabilităţile asistenţilor sociali ca profesionişti 4. Supervizarea şi consultarea Pentru a exercita funcţii de supervizare sau consultanta. nu facilitează şi nu colaborează la nici o forma de discriminare bazata pe etnie. iar acestea trebuie puse în discuţie ţinând cont şi de interesele persoanelor asistate. principiile şi normele etice ale profesiei.7. Reprezentare În situaţia în care reprezintă o instituţie. formarea şi evaluarea Asistenţii sociali care îndeplinesc funcţii de supervizare trebuie să asigure un program de pregătire şi dezvoltare profesionala continua a asistenţilor sociali din subordine. asistentul social trebuie să solicite imediat consultanta şi sprijin profesional. Asistentul social va evita ca problemele personale să îi afecteze judecata. Asistentul social acţionează astfel încât să prevină şi să elimine orice forma de discriminare în activităţile.6. 4. Asistentul social se implica activ în dezvoltarea continua a profesiei prin sprijin profesional acordat colegilor la începutul carierei şi prin participarea la schimb de experienţa şi cunoştinţe profesionale intra şi interdisciplinare.4. Educaţia. sex sau orientare sexuala. Conduita privată Asistentul social va evita ca prin propriul comportament să aducă prejudicii imaginii profesiei. să îşi încheie activitatea profesională sau să întreprindă orice altă acţiune pentru a proteja persoanele asistate. să reducă numărul de cazuri cu care lucrează. În cazul în care aceasta situaţie nu se poate evita. . Acţiunile asistenţilor sociali care sunt implicaţi în conflicte de munca trebuie să se ghideze după valorile. Asistenţii sociali care au responsăbilitatea de a evalua performantele asistenţilor sociali din subordine vor folosi criterii şi instrumente de evaluare profesională clar definite. politicile şi procedurile instituţiei în cadrul căreia îşi desfaşoară activitatea sunt compatibile cu prevederile Codului etic.1.3. Asistenţii sociali cu funcţii de conducere asigură condiţiile necesare respectării prevederilor Codului etic. trebuie acceptate diferenţele de opinie. politicile şi practicile instituţiei angajatoare. 4. asistentul social trebuie să prezinte clar şi cu acurateţe punctul oficial de vedere al instituţiei respective. specializarea şi experienţa practica solicitata de aceasta poziţie.5. 4. convingeri politice şi/sau religioase. deficiente fizice sau psihice sau pe alte asemenea criterii. asistenţii sociali trebuie să deţină pregătirea.138 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE relaţiei profesionale cu persoana asistată şi a serviciului oferit este un proces planificat asupra căruia persoana asistată are toate informaţiile necesare. Asistentul social se asigura ca practicile. Asistentul social exercita funcţii de supervizare şi consultanta numai în aria de competenţă specifica profesiei. principiile şi regulamentele interne ale instituţiei angajatoare. abilitatule. nu se implica. stare civila. Asistentul social participa la îmbunătăţirea politicilor şi procedurilor instituţiei angajatoare şi la sporirea eficientei serviciilor oferite. 4. 4. performantele profesionale sau interesele persoanelor asistate. 4. Conflictele de muncă Conflictele de munca ale asistenţilor sociali sunt rezolvate conform legislaţiei în vigoare. Asistentul social se asigura ca instituţia angajatoare cunoaşte obligaţiile etice ale profesiei de asistent social prevăzute de Codul etic şi implicaţiile practice ale acestor obligaţii. Discriminarea Asistentul social nu practica.2. cunoştinţele. 4. În cazul unui conflict la locul de munca. Responsabilitatea faţă de instituţia angajatore Asistentul social respecta politica.

. preveni şi corecta un comportament în discordanţă cu normele etice. Asistentul social acorda sprijin şi asistenţă colegilor care trec prin perioade dificile. În cazul prelungirii acestora se apelează la un mediator sau la supervizor. când nu a înregistrat progrese semnificative şi atunci când persoana asistată are nevoie de servicii suplimentare sau specializate pe care el nu le poate oferi. asistentul social va apela la procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul Asistenţilor Sociali. Onestitate Asistentul social îşi asuma responsabilitatea şi meritele numai pentru propria activitate şi recunoaşte cu onestitate meritele şi contribuţia altor profesionişti. transmite către noua agenţie toate informaţiile necesare soluţionării cazului. 5. 5. 5.MANUALUL PARTICIPANTULUI 139 4. Dacă perioada respectiva se prelungeşte şi are urmări în planul activităţii profesionale. 5. Obligaţiile etice şi profesionale ale echipei multidisciplinare ca întreg şi a membrilor echipei trebuie clar definite.8. Respectul Asistentul social îşi tratează colegii cu respect şi evita aprecierile negative la adresa lor în prezenta persoanelor asistate sau a altor profesionişti. 5.4.1. 5. îi acordă acestuia sprijin şi asistenţă. Asistentul social trebuie să apere şi să asiste colegii acuzaţi pe nedrept de comportament contra normelor deontologice ale profesiei. Responsabilităţile asistentului social faţă de colegi 5.6. Colaborarea interdisciplinară şi consultarea Asistenţii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participa la luarea deciziilor care vizează bunăstarea persoanei asistate. Disputele dintre colegi Disputele dintre colegi se rezolvă în interiorul echipei de către cei implicaţi şi prin respectarea dreptului parţilor la opinie. Confidenţialitatea Asistentul social respecta confidenţialitatea informaţiilor împărtăşite de colegi în cursul relaţiilor profesionale. Disputa dintre angajator şi un alt coleg nu este folosita de asistentul social pentru a obţine o poziţie sau un avantaj personal. Asistentul social acţionează pentru a descuraja. Incompetenţa şi comportamentul lipsit de etică În situaţiile în care asistentul social observă incompetenţa sau comportamentul lipsit de etică al unuia dintre colegi. utilizând valorile profesiei şi experienţa profesională. Asistentul social care orientează persoana asistată către alte servicii. Dacă cel în cauza nu îşi corectează comportamentul profesional. Orientarea către alte servicii Asistentul social orientează persoanele asistate către alte servicii atunci când problematica persoanei asistate depăşeşte competentele sale profesionale.5. Asistenţii sociali solicita şi oferă consultanta şi consiliere colegilor ori de câte ori este nevoie. Disputele sau conflictele dintre colegi sunt rezolvate fără implicarea persoanei asistate.3.2. asistentul social va apela la procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul Asistenţilor Sociali.

140 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

a schimbării.” b.. a acceptării noilor situaţii. a integrării şi dezvoltării. p.MANUALUL PARTICIPANTULUI 141 ANEXA 2 Autori: Daniela Şoitu... a depăşirii unor momente dramatice. (Ivey.” d. la care se ajunge însă prin metode diferite de ale altor modele de intervenţie. consilierea ar avea ca scop autoîmputernicirea. Deprinderi de bază în consiliere Reuşita procesului de consiliere depinde. (Seden. am ajuns la acţiuni / termene care mă mulţumesc. desfăşurându-se. individual sau faţă în faţă. o persoană ajunge la un stadiu mai înalt al competenţei personale.. clarificate şi contractate deschis în relaţie cu alte acţiuni oferite. „Nu sunt mulţumit de felul în care decurg lucrurile în acest moment. de cunoaşterea şi utilizarea deprinderilor specificate mai jos. alteori adresându-se unui cuplu sau unui grup.. Scopurile consilierii se pot formula în termenii unor dorinţe. Katz (1969) evidenţia următorul fapt: în esenţă. într-o mare măsură. cealaltă fiind activitatea de planificare a îngrijirii. „Ceea ce ar trebui să fac pentru a ajunge la aceasta este .. în general. ia rolul de consilier. Conţiu Şoitu ASPECTE ALE CONSILIERII ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ Clarificări Consilierea exprimă o relaţie profesională între un consilier special format şi un client. văzută ca abilitate individuală de a parcurge stadiile următoare: a. astfel încât elementele de consiliere din contract trebuie să fie distincte. „Am schimbat ceea ce am putut... Confuziile nu sunt de ajutor. implicând întotdeauna schimbarea. în unele situaţii. ci de a-i ajuta să ia decizii înţelepte. 1999) Judith Brearley (1991. Astfel.. descoperi şi clarifica modalităţile de utilizare eficientă a resurselor.” Aşadar. 30) menţionează consilierea ca una dintre cele două activităţi de bază ale asistenţilor sociali. consilierea nu este preocupată de ajutorarea oamenilor ca ei să ia decizii. Scopurile consilierii Scopul central al demersului de consiliere îl reprezintă oportunitatea clientului de a explora. o caracteristică esenţială a consilierii este cea de facilitare: a înţelegerii.. iar acele abilităţi de consiliere pot fi aplicate la o varietate de sarcini de asistenţă socială. 1999) ..” c. „Ceea ce aş prefera este . Prin consiliere.. Asistentul social.

„Spune-mi mai mult”. Îmi spune mereu ce am de făcut. utilizează cuvinte cheie pentru a-i comunica clientului esenţa spuselor sale. o propoziţie simplă. Exemple de încurajări minimale: „Apoi?”.” 2. (facultativ) verificarea parafrazării: „Este adevărat?” / „Asta ai spus mai înainte?” / „Sunt aproape de adevăr?” / „Am auzit corect?” / Exemplu: Viaţa mea alături de el este groaznică. A fost promovat doar de curând. Parafrazarea - strâns legată de încurajarea minimală. cuvintele cele mai importante rostite de client 3.142 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Încurajările minimale . Exemplu: Mă simt pierdut. scurtă şi clară care cuprinde esenţa celor declarate de client 4. mimică receptivă). .” exprimă punctul de vedere al consilierului. „dv. repetarea a unu-două cuvinte. Acest lucru este greu de suportat de orice tânăr.verbale: intervenţii verbale scurte prin care ajutăm clientul să continue sau să analizeze problema mai profund. poate fi utilizată abia după ce am dat atenţie şi am verificat modul în care gândeşte clientul. mă va concedia. acoperă o intervenţie verbală mai amplă.” Interpretare: „Se pare că tatăl tău este alcoolic. foloseşte cuvinte cheie. Încurajare minimală: „Te simţi pierdut” / „Greu să faci ceva” Parafrazare: „Te simţi pierdut deoarece este foarte greu acasă şi nu poţi face nimic. „Deci?” „Îhîmm”. ieri mi-a spus că nu am făcut bine ce aveam de făcut şi că. spui că noul tău şef îţi face viaţa groaznică şi eşti îngrijorat că te poate concedia.nonverbale (mişcarea capului în semn de încuviinţare. „Şi?”. dar se crede cel mai mare şef. reluări ale cuvintelor cheie ori a ultimei propoziţii. Tatăl meu bea foarte mult şi uneori o bate pe mama. Nu pot să fac nimic acasă. dacă nu îmi revin. De fapt. Este greu acasă. Structura parafrazării: 1. focalizată pe ceea ce a rostit clientul mai înainte.” Interpretarea . Încurajarea minimală: „Să te concedieze?” / „Îţi spune ce să faci?” / „Viaţă groaznică?” Parafrazare: „Bogdan. Îmi este greu sa învăţ acasă sau să fac orice altceva. numele clientului sau prenumele „tu”.

.” / „Se pare că simţi ...... o pentru sentimentele exprimate prin expresii .. pentru a le retransmite clientului...” + eticheta emoţiei. învălmăşit....MANUALUL PARTICIPANTULUI 143 Reflectarea sentimentelor şi a emoţiilor solicită un vocabular bogat pentru definirea stării existente Exemple: o pentru sentimente de bază . ură. Exemple: A. (facultativ) verificarea emoţiei specificate: „Este corect?” / „Sunt pe aproape?” / „Acesta este felul în care te simţi?” / „Asta simţi?” Rezumarea se realizează după ascultarea clientului o perioadă de timp (care poate fi de 3 minute.... confuz.. simţi că ai nevoie şi doreşti să vezi cum ai putea să-ţi îmbunătăţeşti activitatea la locul de muncă. furie.... Denumirea sentimentelor – prin cuvintele. 3. 4... tulburat. (facultativ) combinarea parafrazării cu reflectarea sentimentelor. Pentru cazul unui client care se confruntă cu probleme la serviciu şi căruia i s-a spus că este posibil să fie concediat: „Din ceea ce mi-ai spus. expresiile / metaforele folosite de client. pentru „fericit”: bucuros... pune laolaltă mai multe parafrazări exprimate. o pentru sentimente mixte: nesigur... deoarece .„am ajuns la culmea răbdării” – i se solicită clientului exemplificări. Am înţeles bine?” 2. 2) cu toate acestea.. vinovăţie.. Paşii de urmat în reflectarea sentimentelor: 1.. fricos. dar şi mai mult. timid... ca în cazul parafrazării): o sesiune sau mai multe... se deosebeşte de parafrazare prin conţinutul mai amplu acoperit (nu doar ultima sau ultimele propoziţii..... „speriat”.. durere. să-şi imagineze ce simte şi să descrie acest lucru.. până la o sesiune completă). vesel. îngrijorat. Structură propoziţională de tipul: „Pari să simţi. scop principal: ajutorarea clientului să-şi integreze comportamentele... pentru o mai bună clarificare: „Se pare că te simţi .. gândurile şi sentimentele. 3) ai dori să ne întâlnim din nou săptămâna viitoare şi să discutăm despre acest lucru.. când ... Pentru un părinte necăjit că fiul lui consumă droguri (a treia întâlnire) ..pentru „nervos”: enervare...... are rolul de a descoperi relaţia dintre problemele cheie şi a le reformula..” / „Înţeleg că te simţi .. 2. în ora care tocmai a trecut.” / „Te simţi .. am reţinut trei aspecte cheie: 1) eşti foarte supărat pentru ceea ce ţi s-a întâmplat. în urma observării comunicării nonverbale. ambivalent.. entuziasmat. se deosebeşte de reflectarea sentimentelor prin aceea că acoperă o perioadă mai lungă de timp şi întregul şir al sentimentelor exprimate de client. necăjit. pentru „supărat” : nenorocire.

dar pe de cealaltă . Şi nu voi putea ţine pasul cu colega mea de cameră.. contextului cultural ).” • Focalizarea pe context cultural / de mediu: „Spui despre colega ta de cameră că este bogată şi rea. a clientului în mediul cultural?. ţi-ai dat seama de aceasta din faptul că el continuă să se întâlnească cu cei care consumă droguri.144 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE „Spui că metoda pe care o foloseşti pentru a-l cuminţi pe fiul tău nu mai are efect. bogată şi rea. gânduri şi comportamente: „Pe de o parte . zgomotul din cameră este aşa de mare că nu pot învăţa. Dacă nu voi promova.constă în punctarea discrepanţelor dintre atitudini.”. Spui. Pe care ai dori să o discutăm mai întâi?” • Focalizarea pe familie: „Simţi că eşti ameninţată de familie. . Ai dori să vorbeşti puţin despre ceea ce simţi în legătură cu aceste diferenţe?” Focalizarea Confruntarea . zgomotul din cameră. o stare care contrastează cu sentimentele tale de furie din prima noastră întâlnire. fără a fi moralizatoare.” • Focalizarea pe consilier: „Am avut o experienţă similară când eram la şcoală şi ştiu cât de dificil este. Profesorul nu este corect faţă de mine. profesorul şi presiunea familiei şi probabil mai sunt şi altele. Este adevărat? Mi-a scăpat ceva?” urmează secvenţei fundamentale de ascultare şi rezumării. problemei.. din mediul de viaţă (familie..) Căutarea aspectelor pozitive şi a resurselor clientului oferă un prim mod de evaluare a problemei (este a clientului?. Şi apoi. are nevoie de cel puţin un exemplu specific dat de client. că i-ai acordat libertate prea devreme şi acum ai vrea să-l abordezi cu o măsură nouă.ajută persoanele aflate în dialog să privească situaţia mai realist. Simţi asupra ta unele presiuni financiare. când spuneai că doar şcoala este de vină. dar influenţează clientul? etc. dacă se realizează împreună cu clientul o listă a acestor elemente se vor face paşi esenţiali în rezolvarea problemei (existând o nouă perspectivă. asupra familiei.. mai echilibrată. Există. problema colegei de cameră. . .conţine date obiective.) se poate realiza în mai multe forme: asupra clientului.. poate cuprinde forţe specifice clientului (de acum şi din trecut). Exemple: „Sunt foarte nervoasă din cauza examenului. acum. pozitivă)... Ce să fac?” • Focalizarea pe client: „Te simţi frustrată şi descurajată. consilierului. a celorlalţi.” • Focalizarea pe alte persoane: „Spune-mi mai multe despre colega ta de cameră!” • Focalizarea pe problemă sau pe subiect: „Am auzit mai multe probleme şi preocupări. altor persoane. Printre ele: cea a examenului în sine. prieteni etc.. Spune-mi mai multe despre ce se petrece în familia ta. de asemenea.. s-ar putea ca părinţii mei să nu mă mai ajute în viitor.

a focalizării (pe client. poate fi sub forma reformulării pozitive. diferă în funcţie de cadrul de referinţă / concepţia despre lume (abordările teoretice). dar continui să fumez.” confruntarea focalizată pe consilier: „ Şi eu spun că doresc să mă las de fumat. dar ceea ce simt în acest moment este că nu comunicăm.” confruntarea focalizată pe client şi pe consilier: „Pari să spui că relaţia noastră a fost bună.” confruntarea neconfruntativă (prin parafrazare): „Spui că lucrurile merg mai bine pentru tine. dar nu o faci niciodată.” Feedback – deprinderea prin care i se comunică clientului modul în care el şi acţiunile lui sunt văzute de ceilalţi. situaţie etc.orice afirmaţie poate fi evaluată şi – dacă se înregistrează discrepanţe confruntată. Interpretarea / reformularea .MANUALUL PARTICIPANTULUI 145 . Forme de confruntare: confruntarea clientului: „Spui în mod constant că te vei trezi dimineaţa să mergi la serviciu.).

146 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

Definirea problemei şi identificarea aspectelor pozitive Care sunt problemele acestui client? Care sunt calităţile lui? Cum definiţi problema cu clientul? Care este motivul venirii acestui client? Cum vede el problema? Atenţie: Un rol important îl are identificarea clară a competenţelor clientului. Pot fi utilizate deprinderile de influenţare. o inversare a etapelor 2 şi 3. Definirea rezultatelor Ce şi-ar dori acest client? Cum aflaţi informaţiile despre el şi ceea ce speră să obţină? Cum i-ar plăcea clientului să fie? Cum ar fi dacă problema ar fi rezolvată? Atenţie: Se poate realiza. C. Nu se poate trece la etapele ulterioare dacă nu s-a definit rezultatul dorit. ce poate şi ce nu face asistentul social. E. Direcţionaţi discuţia spre aspectele considerate importate de consilier şi client. Etapa stabilirii raportului de consiliere şi a structurării interviului includeţi aspecte speciale legate de dezvoltarea relaţiei de consiliere: Ce aţi avea nevoie în structurarea interviului? Ce deprinderi veţi utiliza? structuraţi interviul pentru a-i explica clientului care este scopul întâlnirii. Explorarea alternativelor şi confruntarea incongruenţelor Ce soluţii alternative aţi putea găsi? Ce incongruenţe specifice observaţi la acest client? Ce deprinderi folosiţi? Cum? Atenţie: Etapa aceasta poate dura cel mai mult.MANUALUL PARTICIPANTULUI 147 Fişa unui plan de intervievare A. Generalizarea abilităţilor Ce plan aveţi pentru a utiliza deprinderile folosite şi în alte situaţii practice? Ce vă face să simţiţi că interviul a meritat efortul? . D. dar cele de asistare asigură echilibrul. B. uneori.

Philadelphia. Counselling and Social Work. Cluj. RisoPrint. 1999.. OUP. Popa Simona). Seden.a. Abordare din perspectiva microconsilierii. 1999. Allen. OUP. Buckingham. Ed. Counselling skills in social work practice. . J.148 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE Bibliografie • • • Brearley. Buckingham. Ivey. ş. (trad. 1991.. Abilităţile consilierului. Janet.

problemele de sănătate ale familiei. • Ritualuri: Acte simbolice ce ajută familia să meargă mai departe.MANUALUL PARTICIPANTULUI 149 ANEXA 3 Autor: Elena Iulia Mardare TEHNICI ALE CONSILIERII FAMILIALE • Interviul circular: Aceeaşi întrebare este adresată fiecărui membru al familiei. să fie prezentată ca o problemă de familie şi nu doar ca problema unui membru al acesteia şi trebuie pusă în termeni pozitivi. (de exemplu. • Genograma: Oferă o imagine a trei sau mai multor generaţii (ca şi arborele familiei) şi note importante despre dinamica. • A trasa directive: Crearea sau selectarea unei intervenţii ce va avea impact asupra problemei prezente. paternurile. • Sculptura familiei: Examinează puterea şi relaţiile de apropiere dntr-o familie. Fiecărui membru al familiei i se cere să îi aranjeze fizic pe toţi ceilalţi membri ai familiei în funcţie de relaţiile lor. • Reformularea: Problema trebuie pusă în termeni comportamentali. regulile. măsurabili. rezolvabili. • Rejucarea: I se cere familiei să pună în scenă o situaţie. Schwartz. a arde o cutie ce “conţine” furia familiei). mai curând decât să o descrie verbal. 2001) . (Nichols.

150 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE .

societate. asistenţă socială. SESIUNEA II Asistent social: persoană cu studii superioare de specialitate (3-4 ani în Universitate) care are pregătirea necesară pentru a lucra în servicii de asistenţă socială cu grupuri. de afiliere. pot fi biologice (de foame.a. de sete etc. sistem de organizare bazat pe prescrierea oficială a obiectivelor şi regulilor de funcţionare. . de securitate. deci. privilegiilor şi obligaţiilor. aflate temporar în dificultate. Formal: oficial. Smaranda Witec. activităţi profesionalizate de Beneficiar/client/persoană asistată: persoană căreia îi sunt adresate serviciile de Funcţionare socială: îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. membru al respectivului grup. programe. bazat pe relaţii interpersonale. Prestaţie socială: acordare de bunuri şi servicii individului sau familiei pe baza respectării unui set de reguli şi de roluri reciproce. Gelu Duminică. Rol: defineşte îndatorirea pe care o are un individ faţă de familie. ansamblul aşteptărilor unui individ de la grupul social din care face parte. fără reglementări oficiale. pe stabilirea precisă a sarcinilor. comunităţi cu probleme sociale. sau un grup în raport cu SESIUNEA III Empatie: modalitate de cunoaştere şi înţelegere a altora. alte grupuri. Nevoie: trebuinţă. grupuri. Referent social: funcţie / poziţie la nivelul localităţilor / primăriilor ce presupune responsabilităţi din sfera serviciilor sociale primare. să consolideze relaţiile de familie şi îi dau individului/ familiei/comunităţii posibilitatea să funcţioneze corespunzător dpdv social şi să se dezvolte. protejare a unor persoane. instituţie. Status: poziţie pe care o ocupă un individ în cadrul unui grup social. Asistenţă socială: ansamblu de instituţii. sau ale altui profesionist. element motivaţional de bază al personalităţii. şi. ansamblul aşteptărilor grupului social de la un individ. vulnerabile. măsuri. Funcţional: se referă la funcţii. familii sau indivizi în situaţii de risc. Servicii sociale: activităţi ale asistentului social. care ajută oamenii să prevină dependenţa. presupune a arăta clientului o completă înţelegere a mesajelor verbale şi nonverbale transmise de acesta. în criză. Informal: neoficial. roluri (ce trebuie îndeplinite).). de stimă şi statut sau de autorealizare. Crina Popa ş.MANUALUL PARTICIPANTULUI 151 GLOSAR Autori: Patricia Elena Mihăescu.

152

PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE

Relaţii interpersonale: tip de relaţii sociale stabilite între persoane (nu grupuri!); legături
psihologice, conştiente şi directe între oameni.

Suport social: principală resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/
rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur.

Structural: se referă la structură, la alcătuire. SESIUNEA IV Comunicare interpersonală: proces care are loc între două persoane şi care presupune transmiterea şi primirea de mesaje, în cadrul unor condiţii bine stabilite. Comunicare nonverbală: presupune folosirea altor mijloace de exprimare decât limbajul (mimică, gesturi, postură); însoţeşte de obicei comunicarea verbală. Comunicare verbală: formă a comunicării interpersonale exprimată prin intermediul
limbajului; poate fi orală sau scrisă.

Emiţător: sursă; persoană ce transmite un mesaj în cadrul unui proces de comunicare.
comunicare.

Feedback: reacţie de răspuns a receptorului la un mesaj primit în cadrul unui proces de Mesaj: informaţie transmisă de un emiţător către un receptor. Receptor: persoană ce receptează/primeşte un mesaj în cadrul unui proces de comunicare. SESIUNILE V - VI Autodeterminare: Asistentul social nu decide în numele persoanei asistate, ci ajută
persoana asistată să-şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni.

cadrul comunităţii.

Bunăstare: termen corelat cu cel de valoare; reuneşte bunuri şi servicii care au valoare în Cod deontologic: set oficial de reguli ce trebuie respectate ca urmare a aderării deliberate
la o anumită profesie, cum ar fi asistenţa socială.

etc.) nu poate face cunoscute informaţii despre starea fizică, psihică sau statutul social (şi al relaţiilor interpersonale) al(e) clientul său.

Confidenţialitate: regulă conform căreia, un specialist (psiholog, asistent social, medic

Dilemă/problemă etică: situaţie care presupune două sau mai multe soluţii din care
numai una corespunde standardelor etice şi/sau valorilor personale şi poate fi aplicată cu prioritate.

Decizie etică: Soluţie adoptată de cineva în urma analizei unor alternative conflictuale din punct de vedere etic. Deontologie: reprezintă ansamblul normelor de comportament, al principiilor şi al obligaţiilor profesionale pe care le implică exercitarea unei anumite profesii.

MANUALUL PARTICIPANTULUI

153

Etică: disciplină filozofică ce studiează problemele practice şi teoretice ale moralei. Morală: ansamblu de norme pe bază cărora se clădeşte un comportament, fondate pe
valorile de bine - rău, moral - imoral, etc., larg răspândite în cadrul unei colectivităţi, caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi impuse atât de propria conştiinţă (conştiinţă morală), cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi (opinie publică). grup, colectivitate. conduita morală.

Moralitate: se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană, Moravuri: obiceiuri, deprinderi ale unei colectivităţi sau ale unei persoane în legătură cu Prejudecată: părere; idee preconcepută pe care o adoptă cineva în absenţa unor informaţii Valoare: acele lucruri considerate de către individ importante şi trăite puternic dpdv afectiv;
includ scopuri, idealuri şi influenţează deciziile pe care acesta le ia.

suficiente şi corecte, se manifestă sub forma unei atitudini favorabile sau nefavorabile.

SESIUNEA VII Intervenţie: presupune stabilirea obiectivelor, pieddicilor aflate în calea îndeplinirii lor, a activităţilor prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor, precum şi a modului de a proceda şi a timpului de lucru.
rezultatelor unei activităţi sub formă de proiecte sau activităţi similare.

Monitorizare: observarea regulată, înregistrarea, analizarea şi raportarea activităţilor şi Motivaţie: proces psihic care reflectă stări interne de necesitate ce se cer satisfăcute; imbold

care instigă, impulsionează şi declanşează acţiunea; poate fi intrinsecă (sursa motivaţiei este chiar în nevoile şi trebuinţele individului) sau extrinsecă (ceea ce generează motivaţia este în afara individului, motivaţia îi este sugerată sau chiar impusă).

Problemă adiacentă: situaţia care cauzează şi care tinde să menţină problema imediată.
schimbare sau pentru a se remedia o situaţie. asistentului social.

Problemă curentă: problemă ce trebuie rezolvată în primul rând pentru a se obţine o Problemă imediată: factor declanşator; ceea ce îl determină pe client să se adreseze Evaluare: apreciere, stabilire în funcţie de anumite criterii de dinainte stabilite a felului în

care au fost îndeplinite obiectivele intervenţiei; evaluarea iniţială este prima etapă a procesului de asistenţă socială şi presupune strângerea unui set de informaţii privind cazul pe bază cărora se stabilesc priorităţile ce vor fi urmate.

SESIUNEA VIII Aşteptare: stare de atenţie care urmăreşte (scontează pe) o anumită soluţionare a unui
aspect important pentru individ; este însoţită şi de o considerabilă încărcătură emoţională, ceea ce duce la intense trăiri sufleteşti în momentul şi după aflarea modului de soluţionare a respectivei probleme.

154

PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE

Interviu: formă de dialog cu scopul de a cunoaşte atât o anumită persoană, cât şi opţiunile
acesteia, experienţa cu privire la ceva, modul de interpretare a unor situaţii, probleme, reacţii la care a asistat ori evenimente în care a fost implicată direct sau indirect; tehnică ce se bazează pe comunicarea verbală şi presupune întrebări şi răspunsuri.

Negociere: proces de interacţiune ce presupune existenţa a două sau mai multe părţi cu interese şi scopuri diferite care să ajungă la un acord (o soluţie acceptată de toţi), în urma unor schimburi de informaţii (pe baza unor reguli de dinainte stabilite). SESIUNEA IX Concubinaj/uniune liber consimţită: alternativă la căsătorie şi familie; situaţie în care
un cuplu care are o relaţie sexuală locuieşte împreună fără să fie căsătorit; e perceput(ă) fie ca o căsătorie de probă, fie ca o practică legitimă. (apărută sau nu din cauză unor disfuncţii) şi care nu poate fi depăşită decât prin mobilizarea resurselor individuale şi sociale în scopul favorizării adaptării la schimbare.

Consiliere familială: suport social acordat familiilor care trec printr-o situaţie de criză Disfuncţie: neîndeplinirea uneia sau mai multor funcţii (roluri); inadecvanţă în funcţionare. Familie: grup primar; grup social relativ permanent, de indivizi legaţi între ei prin origine,
căsătorie sau adopţie, o instituţie fundamentală în toate societăţile şi un element cheie al înrudirii.

Familie extinsă: mai multe generaţii locuiesc într-o singură gospodărie; poate cuprinde
bunicii, fraţii, soţiile lor, surorile şi soţii lor, mătuşile, nepoţii etc.

dintre soţi şi este condusă fie de femeie (mai des), fie de bărbat; deseori se confruntă cu dezaprobarea societăţii şi cu nesiguranţa economică.

Familie monoparentală: se formează în urma separării, divorţului sau decesului unuia

Familie nucleară: doi adulţi ce locuiesc împreună cu copiii dependenţi de ei (proprii sau adoptaţi); pot fi familii de orientare/de procreare. Familie recăsătorită: membrii sunt împreună ca rezultat al unei recăsătorii, fiecare din
partenerii noului cuplu putând să fi fost înainte singuri, văduvi sau divorţaţi; pot aduce unul sau mai mulţi copii din prima căsătorie, pot avea copii adulţi sau pot să apară copii în cadrul noii căsătorii.

Familie vitregă: cel puţin unul din parteneri este părinte vitreg; adopţia poate avea ca

obiect copilul vitreg; pentru că există un părinte natural, în aceste familii apar dificultăţi, copilul vitreg “aparţinând” de două familii.

SESIUNILE XV - XVI
comunitară în care organizaţiile guvernamentale, ONG-urile, finanţatorii externi etc. sunt cei ce iau deciziile.

Abordare convenţională: modalitate de desfăşurare a unui proiect de dezvoltare

. fără să mai fie necesare resurse externe. responsabilităţi în implementarea unui proiect de dezvoltare comunitară. interese comune. contribuţia la obiectivele sectoriale ale proiectului.MANUALUL PARTICIPANTULUI 155 Abordare participativă: modalitate de desfăşurare a unui proiect de dezvoltare comunitară în care membrii comunităţii joacă rolul decisiv în luarea deciziilor şi punerea lor în practică. limbaj. atitudini. democraţia şi împuternicirea membrilor coumunităţii. modele comportamentale. beneficiile trebuie să continue şi activităţile trebuie să se desfăşoare mult după terminarea proiectului. Rezultate: Realizările (produsele) obţinute ca urmare a implementării activităţilor. Dezvoltare comunitară: proces menit să creeze condiţiile de progres economic şi social pentru întreaga comunitate. disponibile în cadrul unui proiect. Implementare: se referă la începerea şi completarea activităţilor descrise în designul Mobilizare: îndemnul de a acţiona în cadrul grupurilor sau comunităţilor. concepute pentru a produce un rezultat specific într-o perioadă de timp dată. înţelegerea şi analiza problemelor. Proiect: o serie de activităţi cu obiective stabilite. rezultate. scopul proiectului. Impact: efect al proiectului pe termen îndelungat. Durabilitatea proiectului/sustainability: probabilitatea de a continua beneficiile unui proiect după terminarea sprijinului financiar. Grupuri ţintă: grup/ entitate care va fi în mod pozitiv afectată de proiect. În timp ce un proiect este limitat ca durată. grup pentru şi cu care se lucrează îndeaproape în cadrul proiectului. stabilite între persoane care ocupă un spaţiu precizat şi între care s-a creat o concordanţă de: valori. concretizată prin relaţii sociale/interpersonale. alegerea unei anumite probleme dintr-o serie mai largă presupune un proces cu mai multe etape. a căror combinaţie duce la atingerea scopului proiectului. Obiectiv: descrierea ţintelor unui proiect sau program. în sens generic. Problemă comunitară: problemă în jurul căreia urmează să fie concentrate atenţia şi eforturile comunităţii. activităţi. acţiunem şi identitate. se referă la activităţi. obiective generale. tradiţii.ierarhizarea. priectului. termenul nu este sinonim cu organizarea sau cu animaţia socială. Actor(i) social(i): persoană sau grup de persoane care primesc joburi. cu alte cuvinte un început al beneficiilor durabile pentru grupurile ţintă. Cost: traducere în termeni financiari a tuturor resurselor (mijloacelor) identificate ca fiind Comunitate: o formă complexă de organizare umană aflată la graniţa dintre formal şi informal. cu participarea activă a acesteia şi cu totala încredere posibilă în iniţiativa comunităţilor. acesta din urmă incluzând atât mobilizarea cât şi organizarea. Primcipiile ei sunt: acţiunea colectivă.

156 PROGRAM DE FORMARE ÎN PRACTICA ASISTENŢEI SOCIALE ANEXA 2 Abilitare/împuternicire (empowerment): se referă la dezvoltarea unui mod de a gândi. reprezintă transformarea lipsei de putere individuală şi colectivă în putere personală. culturală şi politică. este o formă de intervenţie specializată . Consiliere: exprimă o relaţie profesională între un consilier special format şi un client. păstrând însă cuvintele cheie. în general. în acest mod se şi surprinde esenţa celor declarate de client şi se şi recapitulează idea. grupurilor. individual sau faţă în faţă. în raport cu instituţiile sociale. desfăşurându-se. Parafrazare: tehnică folosită în consiliere ce constă în expunerea de către specialist. . a competenţei personale. într-o formă personală. la creşterea puterii indivizilor. alteori adresându-se unui cuplu sau unui grup. a celor spuse de client.

Polirom. Vasile. Paul. Bucureşti. 1997. 2002. 1992. Popescu-Neveanu. Babel. Bucureşti.. coord. Zamfir. Didactică şi Pedagogică. Cătălin. Bucureşti. cls a Xa şcoli normale şi licee. coord. Mielu. Marian. Şchiopu. Ed. 1998. Bucureşti.. Babel. Dicţionar de sociologie. Zlate. Creţu. Lazăr. Dicţionar de psihologie. Manual pt. Tinca. Psihologie. Vlăsceanu. Ed. Ed. Ed. 1996. Dicţionar general al limbii române. . Ed. Politica socială românească între cultura guvernamentală a sărăciei şi globalizare.MANUALUL PARTICIPANTULUI 157 Bibliografie • • • • • Breban. Ursula. Preda. Enciclopedică. Iaşi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful