Al cincilea munte Paolo Coelho

PROLOG La începutul anului 870 î.H., Fenicia — o ţară pe care israeliţii o numeau Liban — sărbătorea aproape trei secole de pace. Fenicienii erau mîndri de aceasta. Nefiind o mare putere politică, ei s-au văzut nevoiţi să-şi dezvolte intens capacitatea de a negocia, unicul mod de a-şi asigura supravieţuirea într-o lume ruinată de veşnice războaie, în urma alianţei încheiate în jurul anului 1000 î.H. cu regele Solomon, au trecut la mo dernizarea flotei comerciale, ceea ce a avut ca rezultat expansiunea comerţului. De atunci, Fenicia a înflorit încontinuu. Navigatorii ei au ajuns în locuri îndepărtate ca Spania şi Oceanul Atlantic şi există păreri — încă neconfirmate — că s-ar găsi inscripţii feniciene în nord-estul şi sudul Braziliei. Vindeau sticlă, lemn de cedru, arme, fier şi fildeş. Locuitorii marilor oraşe ca Sidon, Tir sau Byblos cunoşteau numerele, citeau în stele, fabricau vin şi foloseau, de aproape două sute de ani, un sistem de scriere numit de greci alfabet. La începutul anului 870 î.H., într-un oraş îndepărtat, numit Ninive, s-a reunit consiliul de război. Cîteva căpetenii asiriene hotărîseră să-şi trimită trupele pentru a cuceri ţările situate de-a lungul coastei medite raneene. Fenicia era prima ţară care urma să fie in vadată. La începutul anului 870 î.H., ascunşi într-un grajd din Galaad, în Israel, doi bărbaţi îşi aşteptau sfîrşitul apropiat.

PARTEA I — L-am slujit pe Domnul si acum iată, mă lasă în mîna vrăjmaşului, spuse Ilie. — Domnul este Unul, îi răspunse levitul. El nu i-a spus lui Moise că e bun sau rău, i-a spus doar atît: Eu sînt. Deci El se află în tot ce există sub soare, în trăsnetul care distruge casa şi în mîna omului care o ridică la loc. Stăteau de vorbă pentru a-şi alunga spaima; dintr-o clipă în alta soldaţii puteau intra în grajd şi, des- coperindu-i, pentru ei n-ar mai fi existat decît o alegere: ori se închinau lui Baal, zeul fenician, ori erau executaţi. Răscoleau fiecare casă în căutarea prorocilor, pe care fie îi converteau, fie îi executau. Poate că levitul s-ar fi convertit pentru a scăpa de moarte, dar el, Ilie, nu avea de ales: totul se petrecuse din vina lui si Izabela îi vroia capul cu orice preţ. — Îngerul Domnului mi-a poruncit să merg să vorbesc cu regele Ahab si să-1 previn că nu va ploua, cîtă vreme zeul Baal va fi slăvit în Israel, spuse, cerîn- du-şi parcă iertare pentru că ascultase vorbele înge rului. Dar Dumnezeu nu se grăbeşte. Pînă să vină seceta, Izabela îi va fi ucis pe toţi închinătorii Domnului. Levitul rămase pe gînduri. Se întreba dacă trebuia să se lase convertit la Baal, sau să moară în numele Domnului. — Cine este Dumnezeu? se întrebă Ilie. El e acela care ţine sabia soldatului cînd îi ucide pe cei care nu-si părăsesc credinţa strămoşească? El e cel ce a aşezat pe tronul ţării o prinţesă străină, aducînd neamului nos tru toate aceste nenoriciri? Dumnezeu îi omoară pe credincioşi, pe nevinovaţi, pe cei ce trăiesc în legea lui Moise? Levitul se hotărî: era mai bine să moară. Izbucni în rîs, căci ideea morţii nu-1 mai îngrozea. Se întoarse către tînărul proroc şi încercă să-1 liniştească: — Dacă te îndoieşti, întreabă-L chiar pe Domnul despre poruncile Sale, îi spuse. Eu unul mi-am acceptat destinul. — Dumnezeu nu poate să vrea să fim omorîţi fără milă, stărui Ilie.

— Dumnezeu poate orice. Dacă n-ar face decît ceea ce noi numim Binele, nu 1-am mai socoti Atotputernic. Ar stăpîni numai o parte din Univers şi altcineva, mai puternic decît El, iar controla şi judeca lucrările. Atunci 1-aş slăvi pe acel cineva mai puternic. — Dacă totul stă în puterea Lui, de ce nu-i apără de suferinţă pe cei care îl iubesc? De ce nu ne salvează, în loc să le dea putere şi glorie duşmanilor Săi? — Nu ştiu, răspunse levitul. însă există un motiv şi sper să-1 aflu curînd. — Nu cunoşti răspunsul la această întrebare. — Aşa este. Tăcură amîndoi. Pe Ilie îl trecură fiorii. — Tu eşti înspăimîntat, dar eu m-am împăcat cu soarta, spuse levitul. Voi ieşi afară şi voi pune capăt acestei agonii. De cîte ori aud un ţipăt, mă înfior la gîndul că-mi va veni şi mie rîndul. De cînd stăm as cunşi aici, am murit de o sută de ori si nu avem decît o moarte. Dacă e să mi se taie capul, să se întîmple cît mai curînd. Avea dreptate. Si el tresărise la fiecare ţipăt şi su ferise peste puterile sale. — Merg şi eu cu tine. Am ostenit să mă lupt pentru cîte va ceasuri de viaţă în plus. Se ridică şi deschise uşa grajdului, lăsînd soarele să pătrundă în ascunzişul lor. Levitul îl apucă de braţ si porniră la drum. De n-ar fi fost ţipetele, ar fi putut părea o zi obişnuită şi un oraş ca oricare altul — un soare blînd si adierea care venea de departe dinspre ocean, mîngîindu-i faţa, străzile colbuite, casele din chirpici amestecat cu paie. — Sufletele noastre sînt cuprinse de spaima morţii, într-o zi splendidă ca aceasta, zise levitul... Altădată, cînd mă simţeam împăcat cu Dumnezeu si cu oamenii, era o căldură oribilă, iar vîntul desertului stîrnea nisipul, care îmi intra în ochi, de nu mai vedeam la un pas în faţa mea. Nu întotdeauna voinţa Lui se potri veşte cu ceea ce sîntem sau simţim; te asigur însă că există o raţiune în tot ce face El. — Te admir pentru credinţa ta. Levitul îşi ridică ochii spre cer, meditînd o clipă, şi apoi se întoarse spre Ilie: — Să nu admiri şi să nu crezi totul: e vorba de un pariu pe care 1-am făcut cu mine însumi. Am pariat că Dumnezeu există. — Eşti un proroc, îi răspunse Ilie. Şi tu auzi glasuri şi ştii că există o altă lume dincolo de noi. — Poate că nu e decît închipuirea mea. — Dumnezeu ţi-a trimis semnele Lui, insistă Ilie, neliniştit de comentariile tovarăşului său. — Poate că nu e decît închipuirea mea, repetă el. De fapt, singura mea certitudine este pariul pe care 1-am făcut: sînt încredinţat că totul se petrece din voia Celui de Sus. Strada era pustie. Oamenii stăteau închişi în casă, aşteptînd să sosească soldaţii lui Ahab, să îndeplinească porunca primită de la prinţesa străină: să-i omoare pe prorocii din Israel. Ilie mergea alături de levit, simţind parcă în spatele fiecărei ferestre sau uşi prezenţa cuiva care-1 privea cu reproş, învinuindu-1 pentru toată nenorocirea. — Nu eu am vrut să fiu proroc. Poate că totul nu e decît rodul imaginaţiei mele, îşi spunea Ilie. După cele petrecute la tîmplărie însă, ştia că nu e aşa. Din copilărie auzea voci si vorbea cu îngerii. Dar totul a început cînd părinţii îl îndemnaseră să se ducă la un preot din Israel, care — după ce îi pusese mai multe întrebări — hotărîse că este un nabi, un profet, un „om dăruit cu duh", din cei ce „pot auzi glasul Dom nului". După ce a stat de vorbă cu el cîteva ore, preotul le-a spus părinţilor ca, pe viitor, să ia bine aminte la tot ce va spune copilul. Pe drum, părinţii îi porunciră lui Ilie să nu mai povestească nimănui ce va vedea ori va auzi, căci a fi proroc presupunea legături cu stăpînirea şi aşa ceva nu poate aduce decît necazuri. Oricum, lui Ilie nu i se mai arătă nimic care i-ar fi putut interesa pe preoţi şi pe regi. Vorbea doar cu în gerul lui păzitor, care-1 povăţuia ce să facă; din cînd în cînd avea viziuni, pe care nu reuşea să le înţeleagă — oceane îndepărtate, munţi bîntuiţi de fiinţe stranii, roţi cu

aripi şi ochi. După ce dispăreau viziunile, îşi aducea aminte de vorbele părinţilor şi făcea tot posibilul să şi le şteargă din minte. De aceea, vocile şi viziunile apărură tot mai rar. Părinţii lui erau mulţumiţi şi nu mai pomeneau nimic despre cele întîmplate. Cînd se făcu destul de mare ca să-şi poarte singur de grijă, părinţii împrumutară nişte bani şi îi încropiră un mic atelier de tîmplărie. Din cînd în cînd, îi privea cu respect pe ceilalţi pro roci, care străbăteau străzile Galaadului, înveşmîntaţi în mantii de blană si brîie de piele şi spunînd că Dom nul îi alesese pentru a îndruma poporul ales. El nu era făcut pentru asta; nu era în stare să-şi inducă starea de transă prin dansuri si autoflagelare, o practică obişnuită printre cei „ce pot auzi glasul Domnului", pentru că se temea de durere, în nici un caz n-ar colinda străzile Galaadului, expunîndu-şi mîndru cicatricile căpătate în timpul stării de extaz. Era prea timid pentru asta. Ilie se considera şi chiar era un om obişnuit, care se îmbrăca ca toată lumea, un biet muritor cu sufletul chinuit de spaime şi ispite. Pe măsură ce se dăruia cu însufleţire muncii de tîmplar, vocile dispărură complet, căci oamenii maturi şi muncitori nu aveau timp pentru aşa ceva. Părinţii erau mulţumiţi de fiul lor, iar viaţa mergea înainte în armonie şi pace. Discuţia pe care o avusese cu preotul în copilărie devenea o amintire tot mai ştearsă. Ilie nu putea con cepe că Dumnezeul cel Atotputernic avea nevoie de mijlocirea oamenilor pentru a-si vedea îndeplinite poruncile; păţania din copilărie nu fusese decît rodul fanteziei lui de băiat lipsit de preocupări, în Galaad, oraşul lui natal, trăiau cîţiva astfel de oameni, pe care ceilalţi îi considerau nebuni. Spuneau vorbe fără şir si nu erau în stare să deosebească vocea Domnului de delirul minţii lor bolnave, îşi petreceau vremea pe străzi, prezicînd sfîrsitul lumii şi trăind din mila celor lalţi. Cu toate acestea, nici un preot nu-i socotea printre „cei ce aud glasul Domnului". Ilie ajunsese la concluzia că preoţii nu sînt siguri niciodată de ceea ce spun. „Cei ce aud glasul Dom nului" erau rodul unei societăţi bezmetice, în care fra ţii se războiau între ei şi cîrmuitorii se schimbau peste noapte. Prorocii si nebunii erau toţi o apă şi-un pămînt. Cînd a aflat vestea căsătoriei dintre regele lui si Izabela, prinţesa din Tir, Ilie n-a fost foarte impresionat. Şi alţi regi ai Israelului făcuseră acelaşi lucru şi rezul tatul fusese o pace trainică si un comerţ înfloritor cu Libanul. Ce-i păsa lui că locuitorii ţării vecine se în chinau unor zei inexistenţi sau practicau ritualuri ciudate, venerînd animale sau munţi; erau neguţători cinstiţi, asta conta cel mai mult. Ilie cumpăra de la ei lemnul de cedru şi le vindea produsele muncii lui de tîmplar. Deşi se ţineau cam mîndri şi le plăcea să-şi spună „fenicieni" din cauza culorii pielii, nici un negustor din Liban n-ar fi profitat vreodată de situaţia confuză care domnea în Israel. Plăteau mărfurile la preţul corect si nu se plîngeau niciodată de veşnicele conflicte interne si de răs turnările politice cu care se confruntau israeliţii. După ce s-a urcat pe tron, Izabela 1-a convins pe Ahab să înlocuiască cultul Domnului cu cel al zeilor Libanului. Se mai întîmplase si înainte. Indignat de slăbiciunea lui Ahab, Ilie continuă să se închine Dumnezeului lui Israel şi să respecte legile lui Moise. „Trece şi asta", se gîndea el. „Izabela 1-a sedus pe Ahab, dar n-are destulă putere să convingă poporul." Dar Izabela nu era o femeie oarecare; era convinsă că Baal o hărăzise cu darul de a converti popoarele si neamurile. Cu dibăcie şi răbdare, începu chiar să-i răsplătească pe toţi aceia care-si părăseau credinţa şi acceptau noile zeităţi. Ahab porunci să se ridice o ca pelă zeului Baal în Samaria şi aşeză înăuntru un altar. Peregrinările începură şi cultul zeilor din Liban se răspîndi ca o molimă. „Trece şi asta. Poate va dura o generaţie, dar va tre ce", îşi spunea mereu Ilie.

Şi-atunci se întîmplă ceva neaşteptat, într-o du-pă-amiază, tocmai terminase de meşterit o masă în atelierul său, cînd totul se întunecă brusc şi mii de puncte luminoase începură a scînteia în jurul Iui. îl apucă o durere de cap năucitoare; vru să se aşeze, dar constată că muşchii nu-i mai dau ascultare. Nu era doar o închipuire. „Am murit", îl fulgeră un gînd. „Acum voi afla unde ne duce Dumnezeu după moarte: printre stele." Una dintre luminiţe scînteie mai tare şi deodată, parcă venind din toate părţile, auzi glasul Domnului, grăind: „Spune-i lui Ahab că, precum este de adevărat Domnul, Dumnezeul lui Israel, în faţa căruia te afli acum, tot astfel vă spun vouă că nici o picătură de rouă si nici de ploaie nu veţi avea în toţi aceşti ani." În clipa următoare, totul reveni la normal: atelierul, care se jucau pe stradă. umbrele înserării, vocile copiilor

Ilie nu închise ochii în acea noapte. După atîţia ani, retrăia clipele din copilărie; dar, de data aceasta, nu fu sese îngerul lui păzitor cel care-i vorbise, ci altcineva mult mai puternic. Se gîndi cu teamă că, dacă nu va duce la îndeplinire porunca, se va alege praful de toa tă munca sa. În dimineaţa următoare se hotărî să facă ce i se ceru se. La urma urmei, era numai un mesager; o dată în deplinită porunca, nu va mai auzi vocile. Nu-i fu greu să fie primit la regele Ahab. Cu multe generaţii în urmă, o dată cu urcarea pe tron a regelui Samuel, prorocii aveau mare trecere atît printre negus tori, cît si la ocîrmuire. Se puteau căsători, puteau să aibă copii, dar trebuia să fie tot timpul la dispoziţia Domnului, pentru a-i putea ajuta pe cîrmuitori să mear gă pe drumul cel drept. Se spunea că, datorită acestor „aleşi ai Domnului", multe bătălii fuseseră cîstigate, iar Israel supravieţuia pentru că exista întotdeauna un proroc care să le arate calea Domnului, ori de cîte ori conducătorii se abăteau de la ea. Sosind la curtea regelui, îl anunţă pe acesta că o se cetă cumplită îi va devasta tara, atîta vreme cît vor mai exista închinători la zeii fenicieni. Suveranul nu dădu mare însemnătate spuselor lui, dar Izabela, care era de faţă şi asculta cu atenţie vorbele lui Ilie, începu să-i pună acestuia tot felul de întrebări în privinţa mesajului. Ilie povesti despre viziune, cum 1-a năpădit durerea de cap şi senzaţia că timpul se opri se în loc din clipa în care îngerul începuse să-i vor bească, în timp ce descria cele întîmplate, nu-si putea lua ochii de la prinţesa despre care auzise atîtea. Era una dintre cele mai frumoase femei pe care le văzuse în viaţă si avea un păr lung si negru care-i cobora pînă la mijlocul subţire de viespe. Ochii verzi care străluceau pe chipul smead se uitau fix în ochii lui Ilie; el nu putuse citi ce spuneau acele priviri si nici nu avea cum să ştie ce efect produseseră spusele lui. Plecă spre casă convins că-şi îndeplinise misiunea si se putea întoarce liniştit la munca lui de tîmplar. Pe drum, îşi dădu seama că o doreşte pe Izabela cu toată înflăcărarea celor douăzeci si trei de ani pe care îi avea. Se rugă la Dumnezeu să-i scoată şi lui în cale o femeie din Liban, căci erau tare frumoase cu pielea lor smeadă şi ochii verzi plini de mister.

Ilie era singurul proroc care trebuia să moară. îi părea că totul fusese hotărît cu mult timp în urmă. se gîndi cîte lucruri va lăsa neterminate acolo în atelier. pe lîngă urechea dreaptă si se înfipse în colbul drumului. dar dacă te mai codeşti mult. Ar putea să vadă şi el oceanul. nici dorinţa de a supravieţui. dispari odată. În faţa lui. să se asigure că nu exista nici un martor. să întîlnească o femeie cu care să aibă copii. în grajd. fără să fi cunoscut dragostea unei femei. Un zgomot sec. si atît el cît si soldatul erau personaje dintr-o dramă scrisă de altcineva. zbîrnîind. dar nu mă voi lăsa ucis pe la spate". termină-ţi treaba. îi răsăriră în minte privirea Izabelei şi zîmbetul regelui Ahab. autoflagelîndu-se şi prezicînd sfîrsitul lumii ca pedeapsă pentru corupţie si necredinţă. Cît despre Ilie. acceptase să se convertească la noua religie. Soldatul ţinea arcul întins. dar mîinile îi tremurau. trupul levitului se prăvăli la pămînt.du-se. la soarele care strălucea pe cer si simţi adiind briza dinspre oceanul de care auzise mereu vorbin. îi spuse. Soldaţii lui Ahab primiseră ordin să-i ucidă pe toţi cei ce refuză să abandoneze misiunea sfîntă încredinţată de Dumnezeu. să dispară imediat din Galaad. mă vor năpădi iar regretele după toate cîte voi pierde. — Acea săgeată era pentru tine. Trebuia să fugă. spuse soldatul. — Nu pot. îi trecu. ceilalţi puteau să aleagă convertirea la Baal. Izabela îl convinsese pe rege că prorocii reprezentau o ameninţare pentru creşterea si înflorirea Israelului. — Fă-o odată. Totuşi. suferind fără rost. Se gîndise de atîtea ori la moarte. încercînd zadarnic să ţintească cu mîinile tremurînde. răstimp în care patru sute cincizeci de nabi fură ucişi pe loc. dar pe care nu apucase să-1 vadă. Reflectă ce stupid este să mori la numai douăzeci şi trei de ani. Se gîndi la mama si la tatăl său. dar îşi dădu seama că săgeata 1-ar fi ni merit înainte să apuce să dea colţul. se întoarse spre tovarăşul său: — Ce s-a întîmplat? Nu primi însă nici un răspuns. Pe măsură ce-si dădea seama că ar avea şansa să trăiască. în loc să dea drumul săgeţii. Alarmat. privea fix în ochii lui Ilie. un soldat tocmai potrivea o nouă săgeată în arc. îşi aminti de copilărie. Ilie simţi cum încep să-i tremure genunchii. teama de moarte creştea la loc. „Dacă trebuie să mor. Coarda se destinse. — Sînt cel mai bun arcaş din ostile lui Ahab. îşi spuse. Surprinzător. — Atunci. Soldatul îşi potrivi din nou arcul. străpuns în piept de o săgeată. A doua zi fu sculat în zori de levit. în cîteva clipe totul se va termina. Se miră cît de liniştit se simţea. cînd stătuse treaz acolo. cred că Dumnezeu mi-a abătut săgeţile şi m-ar fi pedepsit dacă te omoram. Numai că. De şapte ani n-am greşit nici o ţintă. Ilie se întoarse spre trupul levitului. nimic. urmat de un ţipăt întrerupse firul gîndurilor lui Ilie. pentru el nu exista alternativă: trebuia omorît. spuse el. El şi levitul petrecură două zile ascunşi într-un grajd din sudul Galaadului. băgă săgeata înapoi în tolbă şi dispăru după colţ. chiar în spatele lui. dar nu simţea nici teamă. Se gîndi s-o rupă la fugă. Pleacă. de dimineţile şi serile petrecute în Galaad. care nu-şi doriseră ca fiul lor să fie proroc. fie.Munci tot restul zilei si adormi împăcat. Soldatul pregăti din nou arcul şi ţinti. majoritatea prorocilor care umblau pe străzi. Ilie privi în jur la strada cu porţile şi ferestrele ferecate. să nu lase lucrul neisprăvit la tîmplărie. săgeata şfichiui văzduhul. Acum sînt liniştit. spaima îl cuprinse din nou. să nu se mai afle niciodată faţă-n faţă cu un arcaş ţintind spre . Soldatul privi în jur.

fugarii erau primiţi. povestea avea să treacă graniţele Israelului şi el trebuia să-şi ia adio de la căsătoria cu vreo frumoasă libaneză. Tot ce înfăptuise se dusese de rîpă. iar atelierul lui se transformă într-o gaură neagră plină de luminiţe. A doua zi va face cale întoarsă si se va preda." Da. nu era nici criminal. pînă ajunse pe malul torentului Cherit. să pună un pariu cu el însuşi. Încercă să se înveselească la gîndul că maiputea să se bucure de viaţă cîteva ceasuri. Aflînd aceasta. prizonierii de război. nici prizonier şi nici fugar. la urma urmei. în război. Nu trebuia să se îndrepte spre ocean. Privi munţii. pe cînd marea era un tărîm necunoscut. numai pentru că se hotărîse să ducă la îndeplinire porunca Domnului. Nu asupra existenţei lui Dumnezeu. Criminalii. Se gîndi încotro ar trebui s-o pornească si se simţi captiv ca într-un asediu. corăbiile. lăsînd în urmă cadavrele atîtor proroci nevinovaţi. ca marinari —. încercă. „Dar există corăbiile. deşi frica de moarte pusese din nou stăpînire pe el. Bău puţină apă. cînd se trezise faţă în faţă cu acel soldat. furisîndu-se pe cărări neumblate. dar se bucură că este încă viu. unde cîteva triburi de israeliţi se războiau între ele de două generaţii. Nu era răspunzător de masacrarea prorocilor şi nu era el de vină pentru că. în timp ce pe adevăraţii credincioşi chiar el îi trimisese la moarte. dacă avea loc vreo tragedie. probabil. nu scăpa nimeni ca să poată povesti ce s-a întîmplat. prin tot oraşul şi toată lumea îl ura pentru că scăpase. ci un individ care cîrtise împotriva zeului Baal. în general. Ilie se gîndi că ar putea să încerce să-1 salveze pe levit.inima lui. Ilie. dura puţin şi apoi. Avea cîţiva prieteni prin vecini. îşi luă rămas bun de la lume cu ardoare si respect si se rugă Domnului să-1 ia cînd îi va veni ceasul. A doua zi şi în toate zilele. precum făcuse levitul. negustorii din Liban vor veni să-i bată la poartă si vor afla cum fugise. apoi pămîntul care va fi secătuit de o secetă grea — aşa cum spusese îngerul Domnului — dar care mai păstra puţin din răcoarea ploilor bogate care-1 udaseră ani în şir. Privi torentul Cherit. îi fusese dat să vadă cum timpul se opreşte în loc. corăbiile. dar cum avea să găsească hrană în desert? Îşi aminti de atelier. Îsi aminti ce linişte se pogorîse asupra lui. soldatul avea şansa să scape cu viaţă. povestea fugii lui se răspîndise. îşi dădu seama că omul nu are aproape niciodată puterea de a lua o hotărîre. 1-ar fi omo rît si 1-ar fi aruncat în mare. strada era pustie. dar nu se putea bizui pe ei. populat de monştri şi. dar îl apucă din nou frica şi o luă la goană. cercetă locul cu privirea.fiind o muncă mai periculoasă decît cea din armată. ce însemna moartea? Nimic mai mult decît o clipă. într-o seară. căci de aceasta nu se îndoia. căci marinarii credeau că Baal si ceilalţi zei erau stăpînii furtunilor. Chiar dacă era dureroasă. săptămînile şi lunile ce vor urma. Nu putea merge nici spre nord. dar nu află răspunsul. Făcu şi el precum soldatul. de munca lui de atîţia ani pe care fusese obligat s-o părăsească. Nu-şi alesese el destinul şi nu se dusese la regele Ahab pentru a se putea lăuda la vecini cu relaţiile lui înalte. Încercă să ghicească care este raţiunea lui de a fi. . Se întinse pe pămînt si rămase aşa un timp. care în curînd avea să sece şi el. Unii vor spune chiar că a încercat să-i distrugă pe zeii ce protejau cerul si pămîntul. I se făcu ruşine de laşitatea lui. dar se aflau sub con trolul negustorilor fenicieni. nici spre răsărit. Atotputernicul 1-ar fi primit în împărăţia Sa. se aşeză si abia atunci se putu gîndi la situaţia lui: ar trebui să mănînce ceva. privind cerul. Merse astfel multe ceasuri. Existau. căci acolo se afla Libanul. în zadar. iar el. într-adevăr. ci asupra rostului lui în lume.

pînă la urmă. sau spre Cherit. Deşi preoţii considerau că s-a născut proroc. caută alt loc în care soarele să se poată oglindi în apele tale cristaline. viaţa a devenit mai grea. îşi aduse din nou aminte de ce spusese levitul înainte de a părăsi grajdul: ce rost avea să mori de atîtea ori. Dar acesta nu era răspunsul potrivit. Cînd acestea lipsesc." Dar. căci nu prea avea unde fugi din Galaad. încercase şi pierduse. Un om nu poate lupta împotriva destinului. de sertul te va înghiţi". Deci. sufletul moare. Si vor veni. ce-ar fi auzit? „Pîrîule. Cei mai bătrîni ar continua să-1 numească Cherit şi poate ar explica călătorului rătăcit că „locul căutat se află pe malul rîului care trece prin apropiere". dar si-au perfecţionat corăbiile si acum sînt stăpînii comerţului pe mare. întocmai ca pîraiele si plantele." Simţea că se apropie. cu o voce splendidă." Nu era momentul potrivit pentru asemenea gînduri. El. dar părinţii n-au lăsat-o să-şi urmeze talentul. unul. Bău cîteva înghiţituri din apa cristalină care-i curgea la picioare. Dum nezeu însă îl readusese pe drumul Lui. Mulţi si-au pierdut viaţa pe mare. Şi-atunci. gărzile îşi vor face apariţia. Lumea s-a schimbat. Au plătit un preţ con siderabil pentru a se adapta. dar a meritat. Nu era singurul care încercase să nesocotească viaţa pe care Dumnezeu le-o hărăzeşte oamenilor pe Pămînt. „Omul se naşte pentru a-şi trăda destinul. . nelăsîndu-i fetei nici o şansă de a se mărita bine. dacă ar exista aşa ceva. atmosfera de la palat era considerată otrăvită de păcate şi duşmănie. înseamnă că mai avea cîte ceva de făcut pe-aici. Dumnezeu era departe. în acest trup chiar a trăit cineva. dacă îşi trimitea încă îngerii să vorbească cu prorocii. căci. întotdeauna. credinţă. tocmai pentru că au nesocotit tradiţia navigatorilor. rău făcătorii se duceau. spre desert. Oamenii ar putea atunci spune: „Ia te uită. ei s-au hotărît să construiască ceva nou. în cele din urmă. dar Domnul nu s-a mai întors să schimbe visurile oamenilor. care să fie răspun sul? „Poate că părinţii noştri au greşit si se tem să nu comitem şi noi aceleaşi greşeli.Ilie se trezi a doua zi şi privi din nou spre apa Che ritului. ar grăi un zeu al apelor. iar plantele se încăpăţînau să crească în terenul nisipos şi sterp. Avusese un prieten. ar privi pietrele rotunde şi nisipul fin şi şi-ar spune: „Ia te uită. Arunci cînd toată lumea folosea acelaşi tip de vase. va rămîne doar o fîsie de nisip fin şi pietre de rîu. „De ce?" Poate pentru că tradiţiile trebuie păstrate. unde să se aşeze în aşteptarea urmăritorilor. raţiune de a fi. nu mai era acolo pentru a stinge setea trecătorului. pe-aici chiar a trecut cîndva o apă. „Locuitorii Libanului sînt mai avansaţi ca noi. Şi sufletul omului. poate n-au greşit niciodată şi atunci nu ştiu cum să ne sfătuiască la ne voie. Si-apoi. sin gurul lucru important la un rîu. Sau. avea nevoie de un soi de ploaie: speranţă. cîţiva corbi se roteau pe cer. erau capturaţi. socotind că era o profesiune dezonorantă pentru familie. Dar. Iar el se va bucura să le vadă. îşi spălă faţa şi căută un loc umbros. căci ar fi putut fi chemată la curte si cine ştie cît ar fi rămas la putere acelaşi suveran." Poate că omul îşi trădează destinul pentru că Dumnezeu nu-i mai stă prin preajmă. cînd puteai să mori numai o dată? Nu trebuia decît să aştepte apariţia gărzilor Izabelei. sau peste un an. pe care părinţii nu1 lăsaseră să devină cîntăreţ. el se hotărîse să lucreze într-un atelier de tîmplărie. Mîine. Călătorii ar ajunge la locul cu pricina. Ne-a sădit în suflete visuri dintr-o vreme în care totul era cu putinţă şi a plecat să se îngrijească de alte treburi." Dum nezeu ne picură în suflete doar visuri imposibile. Dacă ar fi stat să asculte ce le spuneau stră bunii. Pîrîul curgea alături. unde erau găsiţi morţi în cîteva zile. Una dintre prietenele lui din copilărie dansa minunat. deşi trupul continuă să trăiască. unde. fără îndoială. şuvoiul de apă. în curînd.

este voia Lui. toţi copiii aud glasuri. Ilie îşi aminti iar de jocul de dimineaţă. important era să-şi astîmpere foamea. veţi găsi mai multă hrană în păduri. O adevărată minune pentru Ilie. De data aceasta. Nu trebuie decît să ai curaj. — Mi-ar plăcea să vorbesc cu tine. rupse tăcerea. aceasta era strategia prinţesei. Dacă as muri. — . pentru că era de ajuns să mori o singură dată. „Voi. toţi mă vor con sidera un las care nu crede nici el în ce spune. — Vrea ca eu să fiu proroc.. corbul nu mai răspunse. Adusese în cioc o bucăţică de carne pe care o lăsă să cadă. „Pasărea aceasta ştie că voi muri de foame aici". — Ai văzut cît e de simplu totul. Ilie îşi amintea. Dar. înseamnă că mai are ceva de spus. decît între stînci şi nisipuri". Lăsîndu-si imaginaţia să zburde în voie. povestind despre fuga lui Ilie." Şi Izabela întărea credinţa oamenilor în Baal. ca un veritabil înţelept. poate că Dumnezeu nu doreşte acest lucru. Dar. ar fi spus un zeu al păsărilor. Pasărea rămase nemişcată. ar fi spus zeul florilor. Azi dimineaţă m-am gîndit că sufletul are nevoie de hrană. — Aşa ţi-au spus preoţii. „îşi hrăneşte prada pentru a se bucura de un vînat mai gras. în timp ce el îi îndeplinea rugămintea. îl rugase să-i facă nişte tăvi. păsări sau flori ar considera că e cu neputinţă. — Dar nu oricine vede un înger. privindu-se în tăcere. corbul îşi luă zborul. —Îţi aminteşti de brutăriţă? se întrebă singur. apucă carnea şi o mîncă.. Deşi ucenicia nu-mi e de nici un folos. îi spuse el păsării. căci sînt condamnat la moarte. pentru că lumea este plină de pămînturi fertile şi umede. Oare uitaseră că principalul duşman al zeului Baal era încă în viaţa? De ce nu veneau după el de vreme ce Izabela ştia unde se află? „Pentru că i-am văzut ochii şi ştiu că este o femeie deşteaptă. plantelor. eu trebuie să-1 ascult. o auzi spunînd că munca lui este un mod de a exprima prezenţa Iui Dumnezeu. Dacă rămîn un biet fugar. Între timp. spuse Ilie. iar Ilie rămase să-i aştepte pe soldaţii Izabelei. Dacă al meu n-a murit încă de foame. — Ba da. corbule. Puţin înainte de căderea nopţii. unul a poposit în apropiere — aveau curajul să făptuiască ceea ce alte rîuri. Un timp rămaseră. Alergă sub copac. Mişcarea lui repezită nu puse corbul pe fugă. El punea întrebările şi tot el îşi răspundea. Glasurile pe care le auzeam cînd eram copil. — Si dacă are ceva de spus.. Pentru că nu mai am pe nimeni altcineva cu care să vorbesc.„Corbilor. îl întrerupse corbul. pasărea. sau mai bine zis propriul său suflet care delira din pricina soarelui fierbinte si a pustietăţii. aruncafi-vă sămînţa departe de acest loc.. Ziua trecu fără alte întîmplări. La mine în atelier mi s-a arătat un înger şi mi-a spus să merg să vorbesc cu Ahab. Ilie îşi închipui că el este corbul. atît Cheritul cît şi plantele sau corbii — iată. Ilie rîse la gîndul că pusese acele vorbe pe seama corbului. un corb — oare era acelaşi? — poposi pe creanga pe care-1 zărise de dimi neaţă. păru să-i răspundă corbul. Ilie se uită în ochii corbului. — Ce vrea Dumnezeu de la tine? se întrebă pe sine în locul corbului. Nu ştia de unde o adusese si nici nu-1 interesa. unde veţi creste mai fru moase". îşi spuse Ilie. ." Da. Era un joc distractiv pe care-1 învăţase de la o brutari ţa si se hotărî să continue. aş deveni un martir al Domnului. — învăţ. omul şi pasărea. După un timp.

în toate zilele vieţii tale. Toate astea fac parte din ucenicie. Cu mare osteneală te vei hrăni din el. Astfel. Fiecare masă şi fiecare scaun care ieşeau din mîna mea mă făceau să înţeleg şi să iubesc viaţa. Acesta e secretul: să nu re nunţi. pasărea îşi luă zborul. îmi amintesc de femeia aceea. în atelier. — Cine eşti tu? îl întrebă corbul. pentru că îmi puneam tot sufletul în lucrarea mea şi primeam în schimb înţelepciunea. — Întotdeauna mi-a plăcut să mă prefac că stau de vorbă cu mesele şi scaunele mele. e nevoit uneori să apuce pe alt drum. Ilie asculta atent ce-i spunea sufletul. — Îngerul ţi s-a arătat pentru că erai pregătit. Cînd omul îşi urmează destinul.— După felul în care lucrezi la tăvile mele. Avea dreptate. Pasărea reuşea mereu să se hrănească si să-i aducă şi lui cîteva resturi. iar alţii se plîngeau de ceea ce aveau de făcut. alerga la locul respectiv şi încerca s-o prindă. Ilie începu să-1 studieze. — Da. Dar ai fost convins că nu e posibil. . Alteori. săpa capcane pe care le acoperea cu un strat subţire de crenguţe si nisip. îmi plăcea să lucrez în atelier. să te prefaci întrun corb care vorbeşte şi să înţelegi că eşti mai bun şi mai înţelept decît credeai. — De ce îmi spun lucruri pe care nu vreau să le aud? strigă el. Asta n-a fost de ajuns? Femeia avea dreptate. Nu lucrau cu bucurie si nu se bucurau de zilele de sărbătoare în care le era dat să se odihnească. — Eram un tîmplar priceput. In loc să reia discuţia. — Dacă n-ai fi lucrat ca tîmplar. — Aceasta nu era decît o parte din ucenicia ta. n-ai fi putut să pui suflet în lucrările tale. Cînd vorbeam cu ele îmi veneau idei care înainte nu-mi trecuseră niciodată prin cap. tocmai cînd am început să înţeleg că puteam să-1 slujesc pe Dumnezeu si în acest fel. — Dar nimeni nu trebuie să nesocotească ceea ce-si doreşte. multe dintre micile animale care trăiau în împrejurimi izbuteau să scape. Singurătatea în care trăia îi părea însă foarte greu de suportat. Speriată. şi el ar mai putea supravieţui cîteva zile dacă va face acelaşi lucru. Foloseau spusele Domnului drept scuză pentru vieţile lor ser-băde şi uitau că tot El îi spusese lui Moise: Domnul Dumnezeul tău îţi va dărui toate roadele pămîntului. dar cu timpul căpătă experienţă şi prinse meş teşugul de a le captura. Pentru că zîmbeşti în timp ce lucrezi. Ilie ştia că prada se află în apropiere. Dar. veni răspunsul. Femeia mi-a spus să vorbesc cu lucrurile pe care le fac şi că voi vedea cu uimire că mesele şi scaunele sînt în stare să-mi răspundă. cred că şi tu simţi acelaşi lucru. Corbul se întoarse în dimineaţa următoare. Ilie se ridică în picioare. spuse Ilie. Pentru că acolo. Chiar dacă în unele clipe crede că lumea si ceilalţi sînt mai puternici. Unii se bucurau. La început. îi răspunse corbul. Femeia împărţea fiinţele omeneşti în două categorii. Cînd prindea prada. Ilie o împărţea cu corbul si păstra o bucată ca momeală. Cînd corbul se rotea în cerc. — Nu m-am gîndit niciodată să fiu proroc. ai descoperit sfinţenia care se află în toate cîte există. Sau că e periculos. Folosea ca lance cîte o ramură de copac. O misterioasă prietenie se legă între cei doi si Ilie începu să înveţe tot felul de lucruri de la corb. Sau că nu e înţelept. ca să fie al tău. îşi dădu seama că dacă pasărea reuşea să găsească de mîncare în desert. mi s-a arătat îngerul şi cunoşti restul poveştii. Aceştia din urmă susţineau că blestemul aruncat de Dumnezeu asupra lui Adam era singurul adevăr: blestemat va fi pămîntul pentru tine. pe care ţi-l dă ţie în stăpînire. împrejurările sînt mai puternice şi e silit să se resemneze şi să cedeze. Abia acum îmi dau seama. aşa că se hotărî să se prefacă din nou că vorbeşte cu pasărea. — Ba da.

Iată care-i porunca: Scoală si du-te la Sarepta Bidonului şi şezi acolo. plin de spaimă. Ilie sări ca ars. — Ţi-ai aflat drumul. căci vrea să-ţi vorbească. Am descoperit că am un suflet mai bun decît credeam.— Sînt un om care şi-a găsit liniştea. care nu-1 mai vizitase de mult. pentru că am sfidat-o pe iubita regelui meu. îi răspunse Ilie. pentru prima Ilie merse cîteva zile pînă ajunse în valea unde se afla oraşul Sarepta. iată că i se arată o femeie în straie negre. care este în faţa Iordanului. de la corb. Pe jos creşteau doar plante tîrîtoare. hotărî să se întrebe din nou: — Cine eşti tu? — Nu ştiu. în noaptea aceea se întoarse spre corbul care se odihnea pe creanga lui dintotdeauna şi răspunse la întrebarea pe care si-o pusese cu cîtva timp în urmă: — Sînt un proroc. căci misiunea ta este să-1 răzbuni pe Domnu] Dumnezeul tău. Apă vei bea din acclpmu. iar mmcare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo. Pot trăi în deşert. cînd Ilie se întoarse de la vînătoare. fără să înţeleagă prea bine ce spune. In dimineaţa următoare. căci iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească. i se arătă în vis şi îi spuse: — Îngerul Domnului i-a vorbit sufletului tău şi i-a poruncit: Pleacă din locurile acestea. Am văzut un înger în timp ce lucram si nu mă pot îndoi de ce sînt în stare. vru să bea puţină apă. dar nu poţi distruge înainte să înveţi să reconstruieşti. Trăiesc în deşert — la fel de bine cum trăiam înainte în atelierul meu — pentru că inima m-a învăţat că un om trebuie să treacă prin mai multe etape pentru a-si putea împlini destinul. Izabela şi soldaţii ei te-au gonit. îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde pe malul torentului Cherit. Ajuns la capătul puterilor. toţi oamenii fac asta. — Sînt proroc. — Tu m-ai adus. căci te văd şi-ţi aud glasul. Femeia îl privi pe străin. acum ştii cine eşti. Era atît de obosit încît se duse la culcare. Ce se întîmplase? Deşi era noapte. grăi corbul. nu se arătă. Seara. . Dar sînt gata să mă duc la Samaria şi s-o distrug pe Izabela. care aduna vreascuri. pentru că îngerul Domnului îmi spune să mă îndepărtez. — Da. zise Ilie în somn. Dar pasărea. Am pro vocat un masacru în ţara mea. — Cine eşti tu? o întrebă el. chiar dacă toţi oamenii din lume ar susţine contrariul. Se mai scurse un pătrar de lună. De mai multe ori m-am răzgîndit. Să nu uiţi asta. într-o noapte cînd îşi simţea sufletul greu de tristeţe. aşa că femeia trebuia să se mulţumească cu cîteva vrejuri uscate. Ilie îşi simţea tru pul mai puternic şi mintea mai limpede. locul se umplu de lumină si îngerul Domnului îşi făcu apariţia. Ilie vru să-si ia rămas bun dată de cînd trăia pe malul Cheritului. spuse Ilie. am grijă de mine şi mă minunez de negrăita frumuseţe a creaţiei divine. pe care locuitorii îl numeau Akbar. însă descoperi că pîrîul Cherit secase. — Atunci trezeste-te. Cei doi continuară să vîneze împreună si astfel mai trecu o lună. — Ce te-a adus pe aceste meleaguri? îl întrebă îngerul. — Sufletul meu 1-a ascultat. Îngerul păzitor. — Nu e adevărat.

îi răspunse Ilie. . se gîndi ea. acum. o imploră din nou: — Nu ştiu dacă crezi în vise. Ilie putea să vadă zidurile roşii ale cetăţii Sarepta dominînd valea. — Sînt un proroc al Domnului. pentru prima dată un bărbat avea nevoie de ea. — Nu eşti de-aici. niciodată de existenţa Sa. Ilie văzu linia orizontului clătinîndu-se şi înţelese că avea să leşine. trebuie să fii din regatul lui Israel. în afară de o mînă de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un ulcior. Viu este Baal pe Al Cincilea Munte. trecătorile şi munţii cu piscurile profilîndu-se măreţe pe cer. Femeia privi Ia bărbatul prăbuşit la picioarele ei. — Ce vîrstă ai? — Douăzeci şi trei de ani. insistă Ilie. Iată că există alţii mai amărîţi. Se duse acasă si se întoarse cu o bucată de pîine şi o cană cu apă. îi spuse Ilie. Femeia puse vreascurile jos. De unde ştia străinul acesta care e viaţa ei? — E ruşinos pentru un bărbat să ceară de mîncare unei femei. — Acum cîteva clipe ai grăit un adevăr: sînt o femeie văduvă care si-a pierdut bărbatul plecat pe o corabie din ţara sa. — Ce crimă ai comis? îl întrebă ea. De îndată ce mă voi înzdrăveni.. căci sînt urmărit în ţara mea. Ştia că Dumnezeul lui Israel nu era decît o superstiţie. am să mor. — Am să fac ce m-ai rugat ca să-ţi alin suferinţa. îi spuse Ilie. zeii fenicieni erau mai puternici si făcuseră din poporul ei unul din neamurile cele mai respectate din lume. îi spuse Ilie cu ultimele puteri. voi munci pentru tine. Înainte să explice cum s-ar putea înfăptui o ase menea minune. venindu-si în fire. dar ştiu că este ca un deşert care-i ucide pe cei care-1 sfidează. Dacă nu-mi dai de îndată să mănînc şi să beau. aşa mi-a spus Domnul.. Îi întinse bucata de pîine si Ilie o mîncă în tăcere. zise ea. Sînt singur. Eu am şi mai puţin ca tine. Izabela a poruncit să fie omorîţi toţi cei care refuză să se închine zeilor fenicieni. După vorbă. — Primeşte-mă în casa ta. Dumnezeul lui Israel mi-a poruncit să-i spun femeii pe care o voi intîlni la Sarepta: făina din vasul tău nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina. Ilie leşină. Femeia rîse. Adunîndu-si ultimele forţe. pînă în ziua în care va da Domnul iar ploaie pe pămînt. Se simţea însă mulţumită. dar nu spuse nimic. deschise ea gura în sfîrşit. N-ai de unde să ştii că n-am de nici unele. — Fă ce te-am rugat.— Adu-mi o cană cu apă ca să beau. Adu-mi si o bucată de pîine. însă. spui un neadevăr. — Nu-ţi fie teamă. sprijini capul străinului pe piept şi începu să-i înmoaie buzele în apă. cum nu ştiu nici eu dacă să cred. N-am văzut în viaţa mea oceanul. Am răbdat si eu de foame şi ştiu cît e de umilitor. mort de foame si de sete şi n-am putere să fac rău nimănui. — Eşti văduvă. Se lăsă în genunchi. contemplînd valea. Femeia se sperie. Dar Domnul mi-a spus că voi ajunge aici şi te voi întîlni. înseamnă că totuşi nu sînt fiinţa cea mai neînsemnată de pe pămînt. Şi continuă: — Acum. — Dacă mă roagă si pe mine cineva. iată. n-am nimic de mîncare. el îşi veni în fire. De atîta amar de vreme trăia din mila altora si. De mai multe ori m-a făcut să mă în doiesc de judecata Sa. dar. în cîteva minute. Asta o făcea să se simtă mai puternică.

Dumnezeu prin mîinile mele îşi va ţine promisiunea: făina din vasul tău nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina. — Nu e nevoie. Aşa spun cei care au cunoscut-o. n-am unde să dorm. —. porunci el. Cum ar fi putut un amărît ca acesta să se măsoare cu cea mai puternică prinţesă din lume? — Dacă eşti duşmanul Izabelei. — Aduceţi-1 pe străin în faţa mea. — Ţi-am mai spus că sînt săracă." — Ia-mă la tine acasă.Ea îl privi cu milă pe tînărul din faţa sa.Chiar să vreau. Voi însă n-aţi urcat niciodată pe Al Cincilea Munte. îndeplineştemi ruga şi voi munci în casa ta. Dumnezeu va avea grijă de noi. Vecinii observară imediat prezenta lui Ilie. Ea este prinţesa din Sidon a cărei misiune a fost să se căsătorească cu regele tău pentru a vă converti neamul la adevărata credinţă. Preotul izbucni în rîs. pregăteşte-te să-ţi petreci tot restul zilelor în Akbar. fe meia se hotărî să-1 primească. Astfel. abia îmi duc zilele împreună cu fiul meu. pentru a face să prospere căile comerciale ale fenicienilor. de parcă ar fi vrut să pară mai în vîrstă. de multe generaţii. Tulburată de visul de peste noapte. — Domnul te-a ales ca să mă primeşti. căutat de Lzabela. Aflînd toate astea. El nu-i pă răseşte pe cei ce îl iubesc. spre unul dintre piscurile ce dominau valea: — Zeii noştri îşi au lăcaşul. Aşa făcură. Dar are o inimă de piatră si. şi cu toate că ştia că străinul era duşmanul prinţesei din Sidon. deşi n-am zărito decît cîteva cli pe. apoi. Zeilor nu le plac intruşii. După-amiază. ci aştept momentul potrivit pentru a mă întoarce. — Ce cauţi aici? Nu ştii că eşti duşmanul nostru? îl întrebă preotul. ştiu să lucrez lemnul de cedru şi-mi voi găsi de lucru. se ascunde cel mai mare duşman al ţării mele. Avea părul lung şi murdar şi îşi lăsase barba rară să crească. vă respect poporul şi obiceiurile. spuse preotul. se ascundea în cetate. să vedeţi ce se află acolo. — Cunosc motivul. insistă Ilie. — Timp de mulţi ani am făcut negoţ cu Libanul. Cum mai puteţi să credeţi în Dumnezeu Unul? Lăsaţi-o pe Izabela să sfîrşească ce are de făcut şi vei vedea că va domni pacea şi în cetăţile voastre. nesocotind memoria soţului — un erou care-si dăduse viata pe mare. în vreme ce Israelul trăieşte în războaie şi suferinţă. n-am cum să te plătesc. — Eu am auzit glasul Domnului. Arătă. pînă în ziua în care va da Domnul ploaie din nou pe pămînt. — Dacă aştepţi un astfel de moment. Mă aflu aici pentru că în Israel sînt urmărit. tot ce dorim este să răspîndim ade vărata credinţă. Nu sîntem în război cu ţara ta. epuizat de foame si de sete. — Cine suie pe munte e ucis de focul pogorît din ceruri. în spatele ochilor ei verzi. în vîrful celui de-Al Cincilea Munte şi ei ne-au adus pa cea în ţară. prin . Ilie fu adus în faţa omului care — împreună cu guvernatorul si cu şeful militar — conducea toate treburile din Akbar. răspunse Ilie. începură s-o vorbească de rău pe văduva care primise în casă un străin. văduva încercă să le explice că era vorba de un proroc din Israel. eşti şi duşmanul meu. N-am fugit. Sînt tîmplar. Si aşa se duse vestea că un proroc israelit. Se opri din vorbă si aduse aminte că în noaptea dinainte îi apăruse în vis o lumină foarte intensă şi că din mijlocul ei se auzise un glas spunînd: „Primeşte-1 la tine pe străinul ce te va căuta. O comisie se înfăţişă la preot. Ai fugit din cau za unei femei? — O socotesc cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o în viaţa mea.

nimeni nu îndrăznea să neso cotească legea ospitalităţii. pe coman dantul garnizoanei. îi vom da în schimb capul tău. Cel mai bun mod de a cunoaşte şi nimici un duşman este să te prefaci că-i eşti prieten. Nu vrem să repetăm atrocităţile pe care le-aţi comis cînd vaţi stabilit în Canaan. căci deocamdată nu ştim decît să-i ucidem trupul. — Asasinarea prorocilor este un mijloc paşnic? — Doar tăindu-i capul. De cînd a murit soţul meu. masa noastră n-a mai cunoscut atîta belşug. — Se pare că Dumnezeul lui Israel se ţine de cuvînt. Cunoşteau cu toţii tradiţia strămoşilor: dacă un cetăţean refuza să-i dea adăpost unui călător. Ilie se obişnuia cu viaţa din Sa. pe preot si pe meşterii sticlari. Încetul cu încetul. ucizi monstrul. îi cunoscu mai bine pe guvernator. dar războaiele religioase vor înceta pentru totdeauna. La mo mentul potrivit îl vom preda Izabelei si oraşul nostru va primi aur şi daruri. şi el îi spunea acum Akbar. Aşa trecură cîteva luni. spuse văduva. — N-aveţi de ce vă teme. Ilie luă cina împreună cu văduva şi fiul acesteia. în toată lumea. Obiceiu rile noastre ne obligă să le oferim adăpost străinilor. Preotul îl ţinti cu privirea şi continuă: — Seamănă cu tine. Pe lîngă asta. I-a zidit lui Baal un altar. — Eu sînt acela. Dar noi sîntem neam de negustori si ştim că un om.repta.rocul. un proroc pe nume Ilie a provocat toate astea. cea mai preţioasă monedă pe care o avem. Şi după cîte mi-au povestit negus torii. să învăţăm cum să-i ucidem ideile. le înţelegem rostul. iar apoi a fugit. După plecarea lui Ilie. Doar după ce le-am învins. Cu toate că Ilie era slujitorul Dumnezeului Unic şi un potenţial duşman al prinţesei Izabela. — Foarte bine şi bun venit în cetatea Akbar. le spuse preotul. Tocmai se pregătea să plece. însă totul are un motiv. cîţiva negustori trimiseră familiei văduvei mîncare suficientă pentru o săptămînă întreagă. Pînă atunci. în plus.mijloace paşnice. Ca toţi oamenii locului. Cînd era întrebat ce căuta acolo. îl putem urmări pas cu pas. Poate că mor nişte oameni. la fel aveau să păţească şi fiii ce tăţii. În seara aceea. iar bătrînii preoţi îngenunchează acum în faţa lui. — Totul se întîmplă din voia Domnului. aici se află sub supraveghere. cu atît va fi mai ma re preţul pus pe capul lui. . i se spunea. — Eşti un trădător de ţară şi un duşman al Feniciei. Izabela îi omora pe toţi prorocii. renumiţi în toată regiunea. Pînă atunci. Cînd va trebui să-i cerem ceva Izabelei. Si cum cea mai mare parte a locuitorilor Akba rului aveau urmaşi pe care flota comercială a ţării îi răspîndise pretutindeni. preotul trimise după comisia care îl vizitase de dimineaţă. în viaţa noastră apar necazuri de care nu ne putem feri. merita să aştepte cu răbdare ziua cînd capul prorocului evreu va aduce o grămadă de aur. preotul po runci să i se respecte dreptul la azil. nu se ferea să spună adevărul: în Israel. grăi pro. cu cît este mai periculos. — Care e acest motiv? — E o întrebare la care n-avem răspuns înainte sau cît timp sîntem supuşi încercărilor. cînd preotul adăugă: — Se pare că o tînără din Sidon are mai multă pu tere decît Dumnezeul Unic. pe care-1 slujeşti tu. caută-ţi de lucru şi învaţă să trăieşti din munca ta. căci aici n-avem loc pentru proroci. Şi cum prorocul israelit se transformase într-o marfă de valoare pentru viitor. îi răspunse Ilie.

Mîine poate să cadă în dizgraţie si atunci ar trebui să înfruntăm mînia vecinilor noştri. războaiele ţineau de trecut. însă. Dar el nu plecă. spuse guvernatorul. Guvernatorul reuşi să liniştească populaţia în pri vinţa asirienilor. într-o bună zi. — I-am putea construi o casă israelitului dincolo de zidurile cetăţii. ne vor trata cu bunăvoinţă. Nu ne vor invada nici de data asta. în acest fel nu încălcăm legea ospitalităţii. înainte de apusul soarelui. Vecinii dădură vina pe prezenţa străinului în casă si femeia îl rugă pe Ilie să plece. Izabela îi vînează pe toţi prorocii Dumnezeului Unic si vrea să-i omoare. nu va fi niciodată evreică. spuseră ei. dar comandantul îi ceru guvernatorului să ia măsuri. La-să-i pe ceilalţi să se lupte între ei. dînd impresia că vor să rămînă un timp mai îndelungat. — Akbarul si-a negociat întotdeauna pacea. Dacă vor dori să ne folosească drumurile. chiar dacă guvernatorul nu avea dreptate. în schimb. dar circulau zvonuri că israelitul atrăsese mînia zeilor asupra cetăţii Akbar. la gura văii. . vom intra în oraşele lor si ne vom vinde produsele. căci Domnul încă nu-1 chema se. n-aveau ce face. spunea guvernatorul. Nu era greu să ţii sub control armata şi să linişteşti populaţia în privinţa patrulelor străine. Localnicii plecară nemulţumiţi. — Nu ne-au făcut nimic. corturile războinicilor asirieni începură să se înmulţească. — Prinţesa noastră este o femeie curajoasă si loială zeilor de pe Al Cincilea Munte. Într-o după-amiază starea copilului se înrăutăţi brusc. în Akbar. În depărtare. Era un grup mic de soldaţi care nu reprezentau o ameninţare. dar nu se bucura de sprijinul preotului si guvernatorului.La intrarea în vale. încerca să-şi fină soldaţii în formă. în căutarea unor căi mai bune pentru produsele lor. boala neaşteptată a fiului văduvei îi aduse necazuri guvernatorului în privinţa lui Ilie. Au început să circule zvonuri. nici măcar bunicii lor. pentru că preotul le spusese că. Comandantul era neliniştit. Dacă ne purtăm bine cu un proroc de-al lor. navuseseră ocazia să ia parte la vreo luptă. le răspunse guvernatorul. — Cum adică? întrebară localnicii. oricîtă putere ar căpăta. noi venim cu arme mult mai puternice — banii. deşi ştia că nici unul dintre ei. Ilie devenea o problemă din ce în ce mai serioasă. Sînt probabil în vreo misiune comercială. cîteva patrule asiriene îşi aşe zaseră corturile. pe care alte ţări deja le posedau. Nu se mai putea ţine pe picioare şi nu mai recu noştea nici măcar pe cei care veneau să-1 vadă. iar stra tegiile cunoscute fuseseră depăşite de tehnici şi arme noi. Zeii nu sînt mulţumiţi de prezenţa acestui om. O comisie formată din localnici veni să stea de vor bă cu guvernatorul. Deocamdată însă. N-am nevoie de conflicte politice cu Israelul. cum că acel străin stîrnise mînia zeilor de pe Al Cincilea Munte. — Lăsaţi-1 în pace. Cînd celelalte ţări se vor fi distrus între ele. fiul văduvei se îmbolnăvi din senin. Ilie si femeia îngenuncheară lîngă patul copilului. Ilie va fi schimbat pe aur si daruri. De ce să-i provocăm? Parcă pentru a înrăutăţi şi mai mult situaţia. ne vor plăti impozite care ne vor face şi mai bogaţi. Obiceiul cerea ca familia guvernatorului să fie respectată. dar ne păzim de mînia divină.

— Dumnezeule Atotputernic. acceptase acest lucru atunci. După cîţiva paşi însă. Salvează-1. Băiatul era mort. Mişcat de cele văzute. bărbaţii îl apucară pe Ilie de braţe şi-1 duseră pe sus la guvernator. Cunosc cărări ascunse. de mult uitate şi îţi voi arăta cum să pleci din Akbar. In timp ce femeile încercau s-o liniştească pe văduvă. dar disperarea mamei era atît de mare. implora femeia. Dacă-mi salvezi copilul. ceea ce era semn rău. salvează-1 pe acest copil. înainte de aceasta. jur să-1 reneg pe Baal şi să mă închin Lui. Ilie îşi reluă ruga fierbinte. care stătea nemişcat în picioare. un negustor egiptean în tre cere prin oraş le oferi. pentru că am ascultat porunca divină. pentru ca sufletul copilului să nu-i părăsească trupul. femeile din Akbar aduseseră tot felul de reţete de leacuri folosite de generaţii întregi şi a căror putere de vindecare fusese dovedită nu o dată. îl imploră din nou femeia. pe malul Cheritului. — Nu mai am lacrimi să plîng. Dar totul era în zadar. Ilie făcu un efort suprem sa se concentreze asupra rugăciunii. Ilie tăcea. pentru că am fost generoasă cu un străin! Vecinii auziră strigătele văduvei si-1 văzură pe băiat întins pe jos. spuse femeia cu o voce din ce în ce mai răguşită de atîtea nopţi de nesomn. Dacă e neîndurător si trebuie să ia un suflet. căzu fulgerat. încît cuprinsese totul în jur si trecuse dincolo de pereţi si de uşi. . rosti băiatul cu glas pierit. si acum. Era proroc. Ochii mamei prinseră a străluci de fericire si lacrimile i se rostogoleau pe obraji. Ştiu că au pus un premiu pe capul tău şi că într-o bună zi vei fi trimis în Israel în schimbul unei cantităţi de aur. copilul făcu o mişcare. apoi femeia începu să ţipe din toate puterile. — Vreau să merg singur. care trebuia amestecată în mîncarea copilului. buzele-i erau albe si ochii îşi pierduseră orice strălucire. îngerii sînt alături de el. o pudră roşie foarte preţioasă. jur pe Baal si pe toţi zeii de pe Al Cincilea Munte că nu vei fi prins niciodată. fără să schiţeze nici cel mai mic gest de apărare. — Roagă-te la Dumnezeul tău Unic. Se spunea că medicii egipteni aflaseră chiar de la zei secretul obţinerii acelei pulberi. El n-a făcut nici un rău şi nu e vinovat de păca tele mele si nici de cele ale părinţilor săi. fă tot ce do reşti să faci. să mă ia pe mine si să-1 lase pe fiul meu să alerge pe valea si pe străzile din Akbar. fără să fii văzut. Sînt mamă si simt că fiul meu e pe moarte. rămaseră amîndoi muţi. dar băiatul îi îndepărtă mîna. Atinse trupul copilului. aşa cum făcea de două săptămîni. Femeia continua să ţipe şi să-1 lovească pe proroc. O clipă. Nu mai avea febră mare. care ai abătut săgeţile soldatului şi m-ai adus pînă aici. Dacă-mi salvează copilul. Aminteste-i că te-am adăpostit la nevoie şi am îndeplinit întocmai porunca Lui. îi pusese copilului cataplasme cu plante pe faţă si pe piept. — Ştiu de ce nu te-au gonit. — Blestemaţi fie zeii şi cel ce mi-a luat copilul! Blestemat fie omul care a adus nenorocire casei mele! Singurul meu copil a murit! striga ea. Deodată. copile. Mergem unde vrei tu. Ilie simţi nevoia s-o ia de mînă si să-i spună că nu este singură si că Dumnezeu Cel Atotputernic îl va auzi. în fiecare sea ră ele se strîngeau la poalele celui de Al Cincilea Mun te şi aduceau jertfe. Preotul trecuse pe la casa lor în dimineaţa aceea şi. — Hai. Ilie dădu să-1 ia în braţe. Se ridică încet si o porni spre uşă. fără nici un ban. zise. În tot acest timp Ilie se rugă fără încetare. Ilie şi femeia se apropiară. — Vreau să plec de-aici. Asta mi-e răs plata. Doamne. — Roagă-te la Dumnezeul Unic. ca în zilele precedente. Copilul stătea nemişcat.

merită cea mai grea dintre pedepse. Altfel. cînd fusese înconjurat de bezna străbătută de luminiţe strălucitoare. Nu vezi că nu pot împlini tot ce mi-ai poruncit? Nu primi nici un răspuns. nu putem nesocoti mînia zeilor de pe Al Cincilea Munte. Ilie fu adus la judecată. iar ei îţi vor trimite focul din ceruri să te mistuie. unde poporul obiş nuia să aşeze ofrandele si jertfele si săşi spună do rinţele şi rugăciunile. Bărbaţii şi femeile din Akbar mergeau în urma grupului de soldaţi. — Ai răsplătit iubirea cu ură. înseamnă că nu mi-am îndeplinit misiunea încredinţată si merit să mor. se aşeză pe o pia tră şi începu să plîngă: din seara aceea petrecută în atelier. Ilie îşi plecă capul în pămînt.— Omul acesta a plătit cu rău binele ce i s-a făcut. Te aş teptăm la coborîre si vei fi executat mîine după ritualul nostru. Dacă n-o vor face. înseamnă că doresc să facem dreptatea cu mîinile noastre. zise preotul. — Ai să urci pe Al Cincilea Munte. ai pedepsit pe această văduvă care a fost bună cu mine? Dacă i-ai luat băiatul." În după-amiaza aceea se reuni consiliul cetăţii Akbar sub conducerea preotului si guvernatorului. Israelitul plîngea si se întreba: „De ce. nimeni nu îndrăznea să-i sfideze pe zei. Ilie păşi pe pămîntul interzis si începu să urce coasta. spuse guvernatorul. Ai să ceri îndurare zeilor mînioşi. Cre dinţa populară spunea că un om fără inimă nu poate intra în rai. — Mişcă. Cel ce omoară un copil. nici cu tot aurul din lume nu vom putea readuce pacea în această cetate. — Chiar dacă valorează un sac de aur capul tău. Doamne? striga el. Cu mare greutate reuşiră soldaţii să ţină în frîu mulţimea furioasă. te condamn la moarte. Călătorii care traversau valea în timpul nopţii se jurau că auziseră rîsetele zei lor si zeiţelor care benchetuiau sus pe culmi. A făcut vrăji în casa văduvei şi i-a omorît copilul. Ilie cunoştea bine execuţiile rituale: se smulgea inima din pieptul condamnatului şi i se tăia capul. sosiră la poalele muntelui sfînt. Grupul se opri în faţa altarelor. împungîndu-1 pe Ilie cu vîrful lancei. le adusese numai nenorociri celor din jur. Doamne. spuse un soldat. Strigau vorbe de ocară si aruncau cu pietre. care-1 conduceau pe israelit spre Al Cincilea Munte. Zeii 1-au blestemat şi noi îl adăpostim. . vorbi preotul. După o jumătate de oră de drum. După ce ajunse destul de departe pentru a nu mai auzi strigătele celor din Akbar. — De ce m-ai ales pe mine. deşi ştia că cei din jur nu înţelegeau despre ce alegere vor beşte. Cu toţii ştiau povesti despre uriaşii care ar fi trăit în aceste locuri şi îşi aminteau de cei care. fuseseră mistuiţi de focul trimis din ceruri. pentru că Domnul îl părăsise. Pentru aceasta. Chiar dacă nu se ştia exact dacă tot ce se spunea era adevărat. pentru că sfidaseră porunca. Merita cele mai cum plite suferinţe.

provocînd mereu alte nenorociri. Cine nu se îndoieşte de sine este demn de dispreţ. care îl hrănise pînă ce apele Che. Gărzile îl mulţimea deja se în torsese în Akbar. Chiar dacă acum ar fi scăpat. Se lăsă întunericul şi ceaţa se risipi. Îngerul spuse: — Cînd te vei întoarce în cetate. — Du-te şi fă ce-ţi spun. — Chiar adineauri. fiul văduvei murise. De ce îl trimisese Dumnezeu în Akbar. m-am îndoit că ai fi trimisul Domnului. dar Ilie se îndoia că Domnul fusese cel care 1-a trimis. Ilie crezuse că Dumnezeu îl alesese pentru a face din el un martir. Avea de gînd să mai întîrzie puţin. nu trebuie însă s-o uite. Mai bine îi lăsa să-i smulgă inima şi să-i taie capul. pasăre con siderată piază rea. si mai puternic. pentru ca oamenii să creadă că a urcat pînă în vîrful muntelui si apoi să coboare si să se predea urmăritorilor. Peste tot unde s-ar fi dus. Dar binecuvîntat este cel ce trece prin momente de îndoială. Domnul îţi va asculta a treia rugă. în nopţile fără lună. Tocmai cînd credea că e pe cale să-şi împlinească destinul. Putea să profite de ceaţă şi să fugă de urmăritori. dar urmase porunca primită. aşa cum făcuse cu atîţia alţii. Auzi lătratul dinilor şi cîntecul de luptă al războinicilor. — De ce să fac acest lucru? — Întru slava Domnului. pînă ce Ilie ajunse jos. In prima noapte petrecută pe malul fluviului Cherit. străfulgera bolta. — Orice om are dreptul de a se îndoi de misiunea lui şi de a o părăsi din cînd în cînd. „De ce eu?" Se ridică în picioare si făcu cîţiva paşi." Atunci asupra lui se pogorî o lumină. pînă ce se pomeni învăluit de ceaţa care plutea pe vîrful muntelui. Dar am greşit. Se străduise să se obişnuiască cu acel popor ciudat. Am semănat numai durere pe unde am trecut. Pe mulţi îi omorîse. Domnul îi trimisese un corb. spuse Ilie.Domnul îşi pierduse prorocii din Israel si cultul zeilor fenicieni devenise. fără a-şi ridica privirile. Poate mistuia. 1-ar fi urmărit umbra celor morţi. m-am îndoit deja de mine şi nu mai sînt demn de misiunea încredinţată. îi răspunse Ilie. roagă-te de trei ori ca băiatul să se întoarcă printre cei vii. apărînd si dispărînd într-o clipă. sau un înger? Oare totul nu era decît halucinaţia unui om care dorea să-şi alunge teama sau care stătuse prea mult cu capul în soare? Ilie nu mai era sigur de nimic: poate că Răul îşi găsise unealta şi aceasta era chiar el. fără durere. „Am înţeles că sînt pro roc şi am făcut ce am putut. probabil. binevoitor. Putea zări valea şi luminile din Akbar si focurile din tabăra asirie nilor. „Focul din cer". îşi spuse. Ilie îngenunche şi-şi lipi fruntea de pămînt.ritului secaseră. ar fi dus blestemul cu el în alt oraş. De ce un corb şi nu un porumbel. dar care avea cu totul alte obiceiuri. si acum Dumnezeu are nevoie de altcineva. Poate omora instantaneu. aşteptau la locul jertfelor. Mai făcu un popas în mijlocul cetii. Cînd colo. — Chiar dacă acest lucru se va înfăptui. însă . dar ce rost avea? Se săturase să fugă şi ştia că nu-si va găsi niciodată locul. căci are încredere oarbă în puterile sale şi păcătuieşte prin trufie. în loc să-1 lase să se întoarcă s-o omoare pe prinţesa care făcuse atîta râu neamului său? Se simţise ca un laş. ai văzut. — Ne-am mai văzut şi întotdeauna ţi-am ascultat porunca. Trecu ceva timp. „Sînt pregătit". „Focul din ceruri!" Lumina se opri în faţa lui şi o voce spuse: — Sînt îngerul Domnului.

să trec pe la casa văduvei care m-a găzduit şi s-o rog să aibă milă de sufletul meu. astfel. Apoi strigă spre cer: — O. — Îţi voi îndeplini dorinţa. înainte să-mi dau duhul. — Pot să-1 readuc la viaţă. pentru a-i transmite ce ceruse israelitul. îl conduse la copil şi dădu la o parte cearşaful cu care fusese acoperit. Lasă-mă cu fiul tău doar o clipă. La fel ca în după-amiaza aceea. aplecîndu-se de trei ori asupra copilului. Ca să nu fugi. bărbaţii şi femeile se înfuriară. Preotul ar fi vrut să ştie ce văzuse pe culme. pentru ca. aşa cum spunea credinţa populară. nimeni nu s-ar mai fi îndoit de puterea zeilor de pe AI Cincilea Munte. fă să se întoarcă sufletul acestui copil în el. Ilie se eliberă din mîinile care-1 înşfăcaseră şi se apropie de văduva care plîngea într-un colţ. — Iată. sufletul copilului să poată ieşi. Dumnezeul meu. dar avea încredere în vorbele îngerului. vei fi însoţit de patru soldaţi înarmaţi. Cu toată împotrivirea lui. este sînge din sîngele meu. Apoi. — Stai! îl opri văduva. Nu ţi-e de ajuns cît rău ai făcut? Eşti atît de ticălos încît zeii de pe Al Cincilea Munte n-au vrut să-şi mînjească mîinile cu sîngele tău! — Ne-a lăsat nouă sarcina de a-1 omorî! ţipă un altul. de nu voi îndeplini cele spuse de mine. Casa văduvei avea ferestrele şi poarta deschise. insistă el.— Sînt pregătit să mor. de ce ai pedepsit pe văduva aceasta ce m-a primit în casa ei si i-ai luat fiul? Apoi. dă-mi voie să te răsplătesc pentru generozitatea ta. În acest moment. Să nu-ţi închipui însă că vei putea s-o convingi să ne roage să-ţi cruţăm viaţa. Ilie împreună cu soldaţii ajunseră pe străduţa sărăcăcioasă. Am cerut îndurare zeilor de pe Al Cincilea Munte si ei mi-au dat poruncă ca. unde îşi găsise adăpost timp de cîteva luni. Timp de cîteva clipe nu se întîmplă nimic. — Tu. Ştia prea bine că de multe ori destinul omului n-are nici o legătură cu ceea ce crede sau simte. în faţa soldatului cu arcul aţintit spre inima lui. roagă-I pe Dum nezeul tău să mi se îndeplinească blestemul. pentru a se duce să locuiască împreună cu zeii. luă copilul din braţele mamei sale şi-l duse în cameră. Văduva se ridi case si venea spre el. dar i se păru bună ideea ca Ilie să ceară public iertare. Trupul lui se afla în mijlocul camerei de zi. spuse Ilie. strigă: — Doamne. implorînd să fie lăsat să atingă copilul mort. unde eşti? strigă el privind spre cer. îl tîrîră pînă la poartă. nu mai aşteptăm execuţia rituală! Înghiontit şi pălmuit. — Fie ca sîngele acestui copil să curgă peste părinţii şi fraţii mei şi peste fiii şi fiicele fraţilor mei. Tăcu deci. Văduva nici nu-şi ridică privirea. Cînd îl zăriră pe israelit. se simţea liniştit şi . Ilie se apropie de copil. Dar Ilie se zbătea şi se lupta din toate puterile. Cîţiva bărbaţi îl înşfăcară din nou pentru a-1 scoate afară. Doamne. Ilie se văzu din nou în Galaad. Soldaţii îl însoţiră pînă la intrarea în cetate şi apoi se înfăţişară la preot. vegheat de toţi vecinii. Ilie îşi simţi sufletul cuprins de îndoială. zise el. La revărsatul zorilor. — Te rog. toată lumea amuţi. înger al Domnului. i se adresă preotul prizonierului. Si o vom face imediat. te vom executa în mijlocul pieţei. Dacă ai cerut iertare zeilor. a păcatelor şi a spaimei ce-1 cuprinsese. Chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care 1-ai face pentru mine pe lumea asta. zise ea. dar răspunsul s-ar fi putut să-1 surprindă şi nu voia să se dea de gol în faţa soldaţilor. trebuie să-i ceri iertare şi femeii. Luîndu-1 de mînă. — Scoateţi-1 de-aici! strigară către gărzi. Fie ca el să curgă peste capetele neamurilor tale dacă nu se vor împlini cele spuse de tine. Mai întîi. în ciuda îndoielilor.

ştiind că. dacă tot m-ai împiedicat să rămîn acolo. Auzi. — Nu există nici un zeu acolo. îngerul numise această raţiune „Slava Domnului". — Unde e mama? întrebă el. Dar ei rămaseră cu toţii în genunchi şi cu capetele plecate. — Eliberaţi-1 pe omul acesta! le spuse ea soldaţilor. înainte ca Ilie să-i poată răspunde. El a alungat răul care se abătuse asupra casei mele! Celor de faţă nu le venea să-şi creadă ochilor. pe care nu-1 cunosc. poţi face minuni. iată. se auzi o voce. chiar şi soldaţii care trebuiau să-1 ducă la închisoare. „Ce folos să învii un mort. Am ajuns într-un loc minunat. fiule. Băiatul încercă să se ridice. atunci. care-i vorbea de cînd era copil: — Te-ai întîlnit azi cu un înger al Domnului. Eu însă voiam să merg mai departe. văduva căzu în genunchi şi strigă: — Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu! Cu-adevărat cuvîntul Domnului vorbeşte prin gura ta! Ilie o luă de umeri şi-i spuse să se ridice. — Te-ai întîlnit cu Baal şi cu fraţii săi. Probabil că locul acela. îi spuse îngerul. indiferent de rezultat. unde tare mi-ar fi plăcut să rămîn. În clipa aceea. exista o raţiune pentru care se întîmplă toate. — Ce-i cu tine. zîmbind. I se părea că nu-şi îndeplinise pînă la capăt sarcina pe care i-o încredinţase îngerul. poate cel mai neînsemnat dintre ei. toţi ceilalţi făcură la fel. Şi spunînd acestea. . În încăperea de jos. N-am fost niciodată atît de fericită. îi răspunse Ilie. m-a îndemnat cu blîndeţe să plec de acolo. ci doar transmit poruncile lui Dumnezeu. dar un alt bărbat. cu o viteză mai mare decît galopul celui mai rapid cal de curse din Akbar. răspunse ea ştergîndu-şi lacrimile. Copilul părea trist. Ilie nu înţelese ce vrea să spună. n-am vrut decît să mă fălesc?" se întreba el. le spuse tuturor. copilul deschise ochii. unde mă simţeam ocrotit. şi-atunci m-ai trezit. Am văzut un înger al Domnului care mi-a poruncit să fac asta. — Aşa este. — Am visat ceva ciudat. dar era prea slăbit ca să poată merge. Am zărit un bărbat despre care ştiam că e tatăl meu. dar care părea bun şi puternic. se auzi altă voce. Alunecam printr-un tunel întunecat. O fată de douăzeci de ani îngenunche lîngă văduvă. Ilie îşi croi drum printre cei îngenuncheaţi şi ajunse în stradă. te aşteaptă. Iar îşi simţea inima grea. — E jos. dacă nimeni nu vede de unde vine această putere?" îngerul îi spusese să rostească de trei ori numele Domnului. Pe vîrful celui de Al Cincilea Munte. — Ai vorbit cu zeii de pe Al Cincilea Munte si acum. Spera să înţeleagă într-o bună zi de ce Creatorul avea nevoie de făpturile sale pentru a-şi arăta slava. era într-adevăr frumos. unde aproape că ajunsese. — Cel puţin nu mă lăsa singur. toată lumea era înspăimîntată de moarte. dar nu-1 în văţase cum să explice mulţimii minunea petrecută în casa femeii. Eu sînt numai un slujitor al Lui. — Să mergem jos. văduva i-1 smulse din braţe şi începu să-1 sărute. deşi nu 1-am cunoscut niciodată. încet-încet. plîngînd. închinaţi-vă Dom nului. Dar îngerii Domnului nu vorbesc cu oamenii. — De ce s-au adunat cu toţii aici? întrebă băiatul.încrezător. — Foloseşte-te de puterea ta. Ilie îl luă în braţe şi coborîră. mamă? De ce eşti tristă? — Nu sînt tristă. — Ridicaţi-vă. Mama ta vrea să te vadă. îi zise Ilie. vocea îngerului păzitor. îi răspunse Ilie. asemenea vechilor proroci. „Oare.

— Nimeni nu are. Mînia zeilor avea o altă cauză. otrăvurile erau descoperite si. doar casta preoţească cunoştea istoria strămoşilor. dintre toate armele de distrugere pe care le-a putut inventa omul. Pumnalele şi lăncile lăsau în urma lor sînge. puseseră mai mare peste toţi un guvernator care se . Alte culturi aveau formele lor rudimentare de a-si înregistra istoria. vor străbate valea si vor distruge civilizaţia strămoşilor noştri. — Şi cînd mă voi întoarce? — Domnul are nevoie de tine ca să reconstruieşti Israelul. ani hilate. indiferent de limba pe care o vorbea. mulţi lear putea folosi. Oamenii din cetate erau înspăimîntaţi şi aţîţaţi în acelaşi timp. chiar si celor ce nu ştiau s-o folosească. PARTEA a Il-a Preotul îşi rosti rugăciunile privind răsăritul şi ceru zeului Furtunii şi zeiţei animalelor să aibă milă de cei lipsiţi de judecată. Oricine putea s-o înveţe într-un timp scurt şi aceasta însemna sfîrşitul civilizaţiei. Secretele păstrate timp de veacuri de civilizaţie erau în pericol de a fi dezvăluite. astfel încît să nu-şi dea nimeni seama că ei erau răspunzători. nu însemna mare lucru. — Sîntem pedepsiţi pentru că nu mai sîntem în stare să păstrăm lucrurile sfinte. Scrierea va fi lovitura de graţie. în comparaţie cu acest pericol. îşi spuse el. astfel numai cei foarte învăţaţi. Era preţul care trebuia plătit. Zeii aveau să hotărască momentul prielnic pentru uciderea lui. Ţara sa descoperise o formă de scriere accesibilă tuturor. Oare de ce trebuia să ia sfîrsit o pace care durase sute de ani? Cunoştea răspunsul: invenţia din Byblos. Apoi tăcu. sacrilegiul comis de Ilie. încercînd să schimbe universul. sub jurămîntul că secretul va fi păstrat. Preotul ştia că pre zenţa duşmanului nu era întîmplătoare. bote zaseră invenţia din Byblos cu un nume grecesc: alfabet. pînă te vei întoarce în ţara pe care ai părăsit-o. care adusese înapoi un suflet de dincolo de rîul morţii. iar prezenţa asirienilor la gura văii era un semn. dar erau atît de complicate. Vei călca din nou pe pămîntul tău. Sau era nevoie de mulţi ani de studiu pentru a descifra scrierea pe care egiptenii o răspîndiseră în toată lumea. Dacă ri tualurile sacre ar fi cunoscute. în cele din urmă. Credeau cu toţii că israelitul îşi căpătase puterea de la zeii de pe Al Cincilea Munte şi acum nu mai era atît de uşor să-1 ucidă. săgeţile puteau fi văzute de la distanţă. Invenţia din Byblos însă avea o componentă ex plozivă: putea fi folosită de orice popor. Cuvîntul însă distruge fără să lase urme. ceea ce i-ar supăra pe zei.— Nu am decît puterea pe care mi-o dă Domnul. atunci cînd vei învăţa să reconstruieşti. scribii si preoţii. care respingeau orice venea din afară. care era transmisă prin viu grai. Pînă si grecii. încît ni meni din afară nu se încumeta să încerce să le imite. puteau să schimbe informaţii între ei. adoptaseră scrierea din Byblos si o practicau curent în tranzacţiile comerciale. cea mai teribilă şi mai puternică era cuvîntul. nu-ţi mai este îngăduit să mai faci vreo minune. Toată lumea si-a primit puterea de la Domnul şi nimeni nu se foloseşte de ea. spuse îngerul. „Dar clipa aceea va sosi". Preotul ştia că. Cineva îi povestise în acea dimineaţă că Ilie îl readusese pe fiul văduvei din împărăţia mor ţilor. Zeii plănuiseră totul foarte bine. Asirienii se află la porţile noastre. Şi îngerul adăugă: — De acum înainte. Pînă atunci. Spe cialişti cum erau în a-si atribui tot ce apărea nou.

aşa cum am mai făcut şi înainte de Izabela. Domnul a ridicat oştirile vecine şi Solomon a fost detronat. soţul Izabelei. spuse el. — Oraşele nu pot fi distruse. plîngea de frică. cînd se pomeni faţă în faţă cu Ilie. — Nu-1 asculta. Crizele se în mulţesc si nu le mai putem face faţă. să plătească gene raţia mea pentru că i-am mîniat pe zei. Domnul va avea grijă ca el să-şi îndeplinească misiunea la momentul potrivit. dar pericolul reprezentat de scrierea din Byblos va fi eli minat definitiv. dar mîine îşi vor aminti că zeii sînt pe aproape şi s-ar putea să audă ce vorbesc. Akbarul va continua să existe si după aceea. zise guvernatorul. Guverna torul avea de gînd să negocieze cu asirienii şi ar fi putut să-1 folosească pe Ilie pentru asta. supravieţuind în orice condiţii şi neavînd nevoie să dea socoteală de existenţa lor. Preotul avea dreptate.ocupa mai mult de afaceri decît de oştire. Ce rost avea să încerce să-i convingă pe . pentru că zeii ştiu unde le-au aşezat şi trebuie să le găsească la locul lor. Există sacrificii inevitabile în istoria omenirii si trebuie acceptate. Guvernatorul se apropie împreună cu grupul de curteni cu care venise şi întrebă: — Ce-ai spus? — încercaţi să păstraţi pacea. rezistente. răriseră ploile si aduseseră un necredincios să învrăjbească cetatea. ci am plecat din Israel şi sînt gata să mă întorc atunci cînd va hotărî Domnul. căci asirienii se pregătesc de luptă. Aşa ne-a fost scris. Dar cînd asirienii îşi făcu seră apariţia la gura văii. Mă tem numai de două lucruri pe lume: de Dum nezeu şi de mine însumi. Pentru acest sacri legiu. o prinţesă din Sidon îl sedusese pe cel mai înţelept dintre cîrmuitorii Israelului. spuse din nou Ilie. Si-atunci mi s-a arătat din nou îngerul de pe vîrful muntelui. As vrea să ştiu însă cum ai reuşit să urci pe Al Cincilea Munte. gîndi Ilie. — Dacă te temi. fără să fii transformat în cenuşă de focul din ceruri. îi răs punse sec preotul. în curînd se va da bătălia finală. Tra diţia orală spunea că centrul lumii era însemnat cu o piatră si în copilărie visase să meargă s-o caute. S-a mai întîmplat ca o inimă să se oprească si apoi să înceapă să bată din nou. — Domnul a înviat un copil din morţi. Astăzi toată lumea numai despre asta vorbeşte. Ea îl pusese să construiască un templu întru slava zeiţei Astarte şi Solomon îi făcuse voia. — Erau lacrimi de părere de rău pentru răul prici nuit. Trebuie să mă grăbesc. — Trebuie să fii mai tare ca piatra. „Poate că acesta este sfîrşitul lumii. pelerinul străin găsise locul ales de ceruri si întemeiase oraşul. ca să rezişti far mecelor Izabelei. m-am dus să mă odihnesc dincolo de ziduri. îi răspunse preo tul. Tot astfel se va întîmpla şi cu Ahab. „Ce frumoasă e"." Preotul îşi luă toiagul şi ieşi din templu. Chiar de s-ar întîmpla ce spui." Se jură în gînd că va face voia zeilor: nu va încerca să împiedice războiul. căci simţeam nevoia de puţină linişte. Preotul trebuia să pună capăt discuţiei. îl luă peste picior guvernatorul. Pietrele erau o imagine a zei lor: dure. cînd a fost adus la mi ne pentru a fi judecat. aţîţaseră lăcomia asirienilor. O voi ucide pe frumoasa ta prinţesă şi cre dinţa lui Israel va ieşi învingătoare şi din această încer care. — Probabil că băiatul nu era mort. Ajunsese aproape de zidul de la miazăzi. Preotul şterse cu grijă piatra care marca terenul unde. regele Solomon. înţelesese că visul lui nu se va împlini niciodată. — Ascultă ce am de spus: după minunea petrecută ieri seară. Cu două sute de ani în urmă. Stabilise să se întîlnească cu comandantul garnizoanei din Akbar. Nici acum nu renunţase la idee. care mi-a spus: Oraşul Akbar va fi distrus în război. Oamenii cred în puterea mea. zise israelitul. spuse preotul. şi mai frumoasă. cu multe generaţii în urmă. Ele vor fi refăcute de şaptezeci de ori cîte şapte. „Nu-i nimic. Atunci gurile lor vor amuţi la loc. — Izabela şi regele tău abia aşteaptă să pună mîna« pe prorocii fugari ca tine. Ieri. întoarce-te de unde ai venit. Nu am fugit. gîndi el. vom trimite altă prinţesă.

în plus. Toţi cunoşteau povestea. — Voi pune să fie omorît. nu că v-ar păsa de mînia zeilor. Dar acest om a făcut-o. Prorocul israelit zicea că-i văzuse pe zeii de pe Al Cincilea Munte în. poporul îmi atribuie puteri miraculoase. încercară să-i atingă hainele. dar există oameni care preferă războiul şi nu mă lasă să mă apropii de el. — Mai bine încercăm să evităm războiul. rugîndu-1 să-i vindece de boli. preotul i se adresă lui Ilie: — Nu crezi nimic din ceea ce spui. — Cred că pacea este unica ieşire. în acel mo ment. dar nu vreţi să mîniaţi popu laţia. Am mai trecut noi prin încercări şi mai grele şi am reuşit să le învingem. Am fost acolo. de ieri. — Nu din acest motiv îmi cruţaţi viaţa. spuse guvernatorul. El crede că m-am întîlnit cu zeii de pe Al Cincilea Munte. — Iar populaţia se va răzvrăti împotriva noastră. îngenuncheaţi pe podeaua casei văduvei. Numai atunci vom crede că zeii de pe Al Cincilea Munte sînt de partea ta. iar acum învie morţii. Ştiu că el este un bărbat cinstit si m-ar asculta. — Tirul. îi spuse un bătrîn gu vernatorului. zise preotul. Cînd m-am întors. — Păcat că trebuie să respectăm legea ospitalităţii.aceşti oameni? Erau la fel ca cei pe care-i văzuse aseară. — Înainte de a da sfaturi guvernatorului. ajunşi lîngă Ilie. i-o întoarse guvernatorul.dească altfel. — Israelitul este un om sfînt. Oare ce să facă pentru a îndeplini voia Domnului? începu să strige în mijlocul pieţei: — Locuitori ai Akbarului! Ieri seară am urcat pe Al Cincilea Munte şi am vorbit cu zeii ce sălăşluiesc acolo. Iar voi. preotul îşi jură că-1 va omorî pe prorocul israelit cu prima ocazie. atent la ce spunea străinul. — Bolnavii te roagă să-i ajuţi. Mai mulţi bolnavi si infirmi îşi croiră drum prin mulţime si. Nu cred însă că pe vîrful acelui munte s-ar afla sălaşul vreunui zeu. Nimeni n-ar cuteza să urce pe Al Cincilea Munte. — înainte de a coborî muntele. aducînd laude zeilor de pe Al Cincilea Munte. care părea să fi uitat ce spusese Ilie despre pace. căci avea nevoie de un aliat în încercarea de a convinge poporul că pacea cu asirienii era singura ieşire. decît cele omeneşti. Credinţa strămoşească nu-i va lăsa niciodată să gîn. Nu mai era o simplă marfă de schimb. insistă preotul. guvernatorul vorbi astfel. am fi ajutat-o pe Izabela să is prăvească mai repede cu toţi aceşti proroci. am avut puterea să readuc un copil din împărăţia morţii! Oamenii se strînseră în jurul lui. Să te vedem. Ştiţi că repre zint o marfă de preţ si vreţi să^i oferiţi Izabelei plăcerea de a mă ucide cu mîinile ei. dacă nu vom reuşi. Guvernatorul şi preotul îl lăsară pe Ilie să vorbească singur si se îndreptară spre zidul cetăţii. căci ar fi mistuit de focul din ceruri. A fost atins de graţia divină.chinîndu-se unui Dumnezeu mai puternic decît ei. Deşi nu credea în existenţa zeilor de pe Al Cincilea Munte. În timp ce se îndreptau spre locul de întîlnire cu căpetenia oştirii. devenise o ameninţare. zeii m-au însărcinat să-1 sfătuiesc pe guvernator să nu răspundă la provoca rea asirienilor! continuă Ilie. spuse alt bătrîn. Mai bine aşteptăm să facă vreo greşeală. spuse preotul. Vor fi mult mai mulţi bolnavi si infirmi. — Şi ce-ai văzut? . Guvernatorul şi preotul se opriră din drum si se întoarseră să vadă ce se întîmpla. Sidonul si toate cetăţile feniciene trăiesc în tradiţia păcii. Guvernatorul întrerupse discuţia: — Ilie va veni cu noi. Altfel. Ilie îşi aminti ce-i spusese îngerul cu o seară înainte: nu îi sînt îngăduite alte puteri. pe Ilie îl apucă disperarea. poftim de vindecă bolnavii. Privindu-i cum se îndepărtează.

acum se liniştise complet. după părerea ta. . îi răspunse Ilie. Guvernatorul însă alesese altă strategie: să nu facă nimic. de pe parapet. guvernatorul împrăştie zvonul că străinul aduce cu el un blestem. Dădu ordin comandantului să alcătuiască strategii de apărare şi să-şi instruiască permanent oamenii. Tir si Sidon. care doreau şi ei să fie pace. toată lumea ştia că guvernatorul fusese ales de zei şi. iscoadele au spus că era vorba de o misiune de recunoaştere. în valea pustie. Trecuseră cinci luni şi încă ar mai fi putut cîstiga bătălia. oraşele mici sînt întotdeauna de partea învingătorilor. După părerea lui. Cînd apăru Ilie în cetate. după două. În gîndul lui însă se concentra asupra păcii. avea să pună dezastrul pe seama străinului. — Vrei să spui că. în război. se zărea în depărtare tabăra duşmană. Dacă în primele săptămîni atmosfera în Ak bar era încordată. dacă va păstra relaţii bune. cînd paznicii observaseră corturile asirienilor într-o margine a văii. Dacă-1 priveşti din locuri diferite. corturile albe se desluşeau limpede. Preotul spunea că e lesne de înţeles ce se întîmplă: oraşul avea un puţ cu apă. oamenii îşi vedeau de viaţa lor. asirienii ştiau că. i-ar fi făcut şi pe ceilalţi să gîndească la fel. ţăranii se duceau din nou la cîmp. Toată lumea era convinsă că Akbarul nu-1 ata case pe vrăjmaş. astfel. acelaşi dum nezeu care stîrneste furtunile face si grîul să crească. ar fi dat ordin ca Ilie să fie executat şi le-ar fi explicat că pacea este cea mai bună soluţie. Şi există un singur Dumnezeu. Locuitorii din Akbar s-ar fi lăsat convinşi că moartea israelitului le-ar aduce liniştea înapoi. pentru a face faţă unui atac prin surprindere.— Un înger al Domnului. Cu cîtva timp în urmă. în afară de asta. co mandantul a fost de părere să fie prinşi si vînduţi ca sclavi. neguţătorii. ti se va înfăţişa altfel. După o lună. Mi s-a mai arătat si în alte locuri pe unde am umblat. îi pu teau învinge fără greutate si ar fi negociat o retragere onorabilă a soldaţilor asirieni. dacă pericolul de război devenea iminent. Preotul rîse. deşi este acelaşi munte. acestea da. fabricanţii de vin. Trebuie să atace. aveau nevoie de apă pen tru asi aproviziona oştirea. unde se păstrau tezaurul şi documentele. avea să ia cea mai bună hotărîre. De altfel. de sticlă şi săpun îşi vedeau de meşteşugul lor. puteau să-i alunge. sînt morţi de sete". — Vezi acest Al Cincilea Munte? întrebă Ilie. criza avea să fie rezolvată prin negocieri. erau oraşe mari. deoarece. în curînd. Patrula se aşezase la gura văii şi cu timpul începură să sosească întăriri. va dobîndi o nouă piaţă de desfacere pentru sticlăria fabricată în Akbar. Atacul se lăsa aşteptat. De sus. Tot aşa se întîmplă cu întreaga crea ţie: sînt mai multe întruchipări ale aceluiaşi Dum nezeu. O jumătate de an se scursese şi oastea asiriană nu se mişca. îşi spunea guvernatorul. Se baza pe faptul că. Sînt două lucruri care n-au nimic în comun. prin urmare. singurul cale de cîteva zile prin deşert. iar negustorii vindeau si cumpărau mărfuri. Guvernatorul le-ar fi spus că oricum era prea tîrziu să-i alunge pe asirieni. Deci căpeteniile nu doreau decît să fie lăsaţi să treacă mai departe fără să întîmpine rezistenţă. Dacă asirienii doreau să cu cerească oraşele Tir si Sidon.

— Zeii 1-au luminat şi ne va ajuta să găsim cea mai bună ieşire. Lui îi era totuna dacă Si. ţărani care se du ceau să muncească pămîntul uscat. împreună cu israelitul. guver natorul se prefăcu a crede. adresîndu-se guvernatorului. Zeii mi-au spus că încă mai putem găsi o soluţie paşnică. dar am sal va oraşul. — Doar o zi. se gîndea la oamenii pe lîngă care trecea: păstori care-şi mînau oile pe munte. asirienii nu închiseseră drumul ce străbătea valea de-a curmezişul. Zilnic soseau noi soldaţi şi guvernatorul încerca să-şi închipuie de cîtă apă vor avea nevoie toţi aceşti oameni. probabil că nu s-ar mai fi întors. departe de ţară. ar în trerupe fluxul aprovizionării. — Iar mîine va creşte şi mai mult. înfăptuit cu o noapte înainte. Important era ca oraşul să poată continua a face comerţ. Nici nu ştim dacă au in tenţia să cucerească oraşul. Guvernatorul îi aduse aminte că pacea domnea printre fenicieni de aproape trei secole şi că erau foarte mîndri de asta. astfel încît negustorii continuau să circule cu mărfurile lor şi să plătească oraşului taxa pentru transport. Iar cînd amîni rezolvarea problemelor. în scurt timp. Dacă negustorii s-ar simţi ameninţaţi.Toate lunile din urmă. Unul ar fi putut să scape şi s-ar fi întors cu alţii ca să se răzbune. O oştire nu-şi pierde timpul în zadar cu exerciţii militare. Oricît de straniu ar părea. Soldaţii făceau exerciţii cu lancea şi cîţiva negustori sosiţi de curînd îşi expuneau marfa în piaţă. nu se lăsă comandantul. pe care-1 rugase să-1 însoţească. — Cînd întîrzii culesul. putem să le-o vindem. aşa . totuşi. Dacă am fi atacat atunci. Cel mai priceput războinic e cel care ştie să-si facă din duşman prieten. se mă. Trebuie însă să ne hotărîm imediat. Deşi auzise discuţia dintre preot si israelit.don si Tir erau conduse de fenicieni. îi răspunse guvernatorul şi schimbă rapid vorba. Pe drum. cetatea va fi lipsită de apărare în faţa oştirii inamice. Trebuia să găsească cea mai bună formulă. Ce vor spune generaţiile viitoare. de ce nu închid drumul? vru să ştie Ilie. Coborî de pe parapet şi se îndreptă spre palat. Trebuie găsit un mijloc de a evita războiul. — Să atacăm. îi răspunse guver natorul. Poate că lucrurile se rezolvă. îşi dădu seama că-1 poate folosi pe israelit ca armă împotriva celor ce doreau război: el urcase pe Al Cincilea Munte. spuse Ilie. Am pierde mulţi oameni. putem. — Da. spuse Ilie. ele devin tot mai mari. care susţineau ideea atacului imediat. După miracolul învierii. insistă preotul.surase cu zeii. dacă el va pune capăt epocii de prosperitate? — Trimite un emisar să negocieze cu ei. — Putem ataca acum? îl întrebă preotul pe coman dant. — Nu ştim precis ce vor. — Imperiul asirian are nevoie de produsele care sosesc din porturile Sidon şi Tir. Zeii de pe Al Cincilea Munte nu-1 uitaseră. canaaneni sau asirieni. spuse Ilie. cînd au reuşit să adune o oaste puternică. Cum să negociem? — Sînt semne de ameninţare. — Acum. — Te înşeli. — Aşa este. viaţa lui Ilie devenise mai preţioasă decît uciderea lui. nici de data aceasta. răbufni coman dantul. Guvernatorul nu răspunse. îi rugă guvernatorul. fructele putrezesc. luptase cu preotul şi cu co mandantul. — Se pare că peste noapte numărul corturilor a crescut. Dacă vor apă. cînd nu era decît o patrulă. ceea ce ar avea consecinţe mai grave decît o înfrîngere militară. — Ce va face străinul? întrebă comandantul. — Nu. pentru a-i smulge puţinul cu care să-şi hrănească familiile.

in vadatorii plecau sau erau alungaţi. — Am trimis jertfele pentru Al Cincilea Munte. dar. vechea ordine se restabilea şi oamenii se întorceau la traiul de dinainte. I-am rugat pe zei să ne trimită o căpetenie mai curajoasă. dacă preotul insista să lupte cu asirienii. — Ce-ar putea face zeii pentru a-i opri pe inva datori? întrebă comandantul. ar putea face ca grîul şi oamenii să nu mai crească. pentru a-i azvîrli la poale. zeii guvernează valea şi ne ocrotesc. au creat Pămîntul în jurul muntelui. cu ajutorul soldaţilor. Dacă o nesocotim. Nimeni nu-si mai amintea de ce fuseseră alese tocmai aceste familii. — Voi pune să fie omorît Ilie. fusese invadat de multe ori. — Uite. Preotul privi în jur. oraşul ar fi invadat de boli fatale. căzuse în mîna asupritorilor şi barbarilor. de la Po top. studiind mişcările duşmanului. De pe piscul lui. venise vremea să-i asculte şi să le facă pe plac. Trecuse timpul în care se străduiau să-i înţeleagă pe zei. vorbeau şi rîdeau împreună. Comandantul îşi ridică ochii spre munte. iar soarele nu se prăvălea peste oameni. dacă omenirea ar urma drumul cel drept. îi propuse să facă împreună o plimbare. Cum nu aveau unde să-i trimită. îi răspunse preotul. de unde a preluat-o el. Uneori pă mîntul se cutremura. Dacă nu s-ar face jertfe. Preotul rămase sus pe metereze. urmările ar fi grave. Şi atunci. s-ar putea întoarce pe vîrful muntelui. Datoria preoţilor era de a menţine această ordine: lumea avea un destin şi era guvernată de legi. oamenii învăţaseră că e cu neputinţă să schimbi ordinea Creaţiei. Dar făpturile omeneşti au căzut în păcat şi zeii i-au alungat. prin voinţa zeilor puterea a trecut în mîinile tatălui lui. Străi nul va fi ucis sau se . alteori. Oamenii şi zeii trăiau laolaltă. ieri condamnat la moarte. ca acum. nu putem face nimic: neamul lui e la putere de cîteva generaţii. fiecare lucru fusese creat cu un rost. totul se duce de rîpă. Akbarul exista de sute de ani si fusese condus dintotdeauna de strămoşii actualului guvernator. — Ar fi trebuit să facem ca Izabela. să stea de vorbă. Dar stelele se aflau la locul lor. pămîntul n-ar da rod. se plimbau prin grădinile paradisului. Cît despre guvernator. Pentru ca să nu se uite această învăţătură.că. Au pentru Akbar un plan pentru toată veşnicia. i-au însărcinat pe preoţi şi pe comandanţi să o păstreze vie în memoria oamenilor. Toate neamurile împărtăşeau aceeaşi credinţă: dacă familiile unse de zei ar părăsi puterea. Al Cincilea Munte. Ilie era singurul capabil să-1 înfrunte. cu timpul. munţii şi văile. — De ce să ne împiedicăm de tradiţie şi să nu ne alegem o căpetenie mai eficientă? — Tradiţia este necesară pentru a menţine ordinea în lume. îi spuse comandantului. dar ştiau cu toţii că se înrudeau cu familiile divine. să-1 dăm jos pe guvernator. nu ploua multă vreme. ca să-i suprave gheze si să le amintească veşnic că se află mult mai jos decît cei de pe Al Cincilea Munte. Bunicul lui a fost căpetenia noastră. să-i nimicim pe proroci. — Putem să poruncim uciderea lui Ilie si. Avuseseră grijă totuşi să lase deschisă o poartă de întoarcere. Si asta pentru că. a ajuns să fie folosit acum de guvernator pentru a convinge populaţia să aleagă pacea. Dacă culesul n-ar avea ritualul lui. Erau capricioşi şi se mîniau iute. Un amărît de israelit. Cerul si pămîntul. Dacă zeul Timpului ar fi din nou provocat. Cîndva existase doar Al Cincilea Munte.

pe fiul meu si povestea lui va dăinui. În memoria preoţilor oraşele îşi păstrau trecutul. memoria preoţilor era singura în care aveau încredere locuitorii din Akbar. Se bucură să constate. iar el observă cît era de frumoasă. eu aveam grijă de casă şi aşa au trecut cei mai frumoşi ani din viaţa noastră. — Deşi am trăit în zadar . Nu era învăţat cu aşa ceva si îl cuprinse panica. Viaţa mea este o viaţă oarecare: o căsătorie stabilită de părinţi pe cînd eram copilă. căci s-a întors de pe tărîmul morţii. — N-ai trăit în zadar. îi explică ea. încă o dată. Pe înserate. Ilie îi explică guver natorului planurile lui de pace si acesta îl numi ajutorul său. — Oamenii au adus daruri pentru a te înveseli. dar nimeni nu-şi aminteşte nişte lucruri care nau existat. Inima îi dădea semnale de alarmă. Cît a trăit. Nu vezi că tot ce se întîmplă este din voia Domnului? Văduva surîse şi ochii începură să-i strălucească. De scris. vrîndnevrînd. Iar eu îţi cer iertare pentru nedreptatea pe care ţi-am făcut-o. am rămas cu sărăcia şi cu un copil de crescut. El era preo cupat de negoţul lui. Femeia îl aştepta cu cina. totuşi. — Ce nedreptate? se miră Ilie. guvernatorul va dispărea într-o zi şi fiul lui va fi mai înţelept ca el. — Ce-aş avea eu de povestit? spuse femeia şi um plu din nou cana pe care Ilie o golise dintr-o sorbire. Chiar dacă acum se inventaseră noi metode de a conserva trecutul. În timpul plimbării prin oraş. vechii zei si războinicii care le-au apărat cu preţul sîngelui lor. se văzu iar în conjurat de bolnavi. îşi aminti de ochii Izabelei şi de ruga pe care o făcuse la ieşirea din palatul lui Ahab — să aibă şi el parte de o nevastă din Liban. oricine poate să scrie ce vrea. cuceririle. pentru a pune capăt pericolului reprezentat de scrierea din Byblos. Dacă povestea fiului tău va fi pomenită. nici frumuseţea Izabelei. guvernatorii împlinesc des tinul Universului. n-am vorbit nici măcar o dată despre ceva important. Tot ce ni se întîmplă este trecător. Eu am venit în Akbar din po runca Domnului şi tu m-ai primit în casa ta.va întoarce acasă. Cînd ajunseră în piaţa centrală. dar simţea pentru ea o adîncă tan dreţe. Preoţii o vor consemna şi o vor transmite generaţiilor viitoare. Era cel puţin cu zece ani mai în vîrstă. Nu mi-e ciudă şi nu sînt mînioasă. începea să-i placă tovărăşia femeii. Şi copilul meu s-a întors de pe un tărîm îndepărtat şi va avea o istorie minunată de povestit nepoţilor săi. dar am conştiinţa inutilităţii mele. — Ai venit dintr-o ţară îndepărtată. dar le spuse că zeii de pe Al Cinci lea Munte îi interziseseră să vindece. rugăciuni în zilele sfinte. Pe masă. Copilul se juca în faţa casei si el îi mulţumi Domnului că putuse mijloci miracolul. sînt sigur că si a ta va fi. Ilie îşi mai umplu o cană. dar nu spuse nimic. spuse femeia. N-am nici puterea. După ce a murit. că. dar la care acum mă închin şi eu. — Ne trebuie o nouă căpetenie. Preotul ştia că aceasta era dorinţa zeilor. la îndemnul unui Dumnezeu necunoscut mie. îl am. Femeia umplu cănile şi băură amîndoi pentru soarele care apunea si pentru stelele de pe cer. treburile casei care m-au năpădit imediat după aceea. se duse la casa văduvei. spuse comandantul Dacă rămmem pe mîna actualului guvernator ne ducem de rîpă. Cînd va fi mare va străbate mările şi eu nu voi mai însemna nimic pentru nimeni. Dra gostea putea fi o experienţă mai înspăimîntătoare decît aceea de a te afla . văzu cu mirare o cană cu vin. un soţ mereu ocupat cu alte treburi.

ar fi continuat să-1 iubească. Ştia prea bine ce e dragostea. eşti mort şi de restul are grijă Dumnezeu. încît nu-şi mai amintea de nimic altceva decît de momentul în care îşi revenise din le şin şi o văzuse pe ea. De cînd apăruse israelitul în viaţa ei. — Foarte periculoasă. Îngerul nu-i răspunse. Citeşte în inima mea". ceru iertare si se duse la el în cameră. Regele Israelului îl părăsise pe Dumnezeu. nu mă simt bine. Ilie bău puţin din cană. Cînd fiul ei căzuse bolnav. se bucură să-şi vadă fiul ju. căci fără îndoială se afla acolo. nu exista nimic mai important ca Dumnezeu. „Mi-am dorit atît de mult să iubesc". Pînă şi sărăcia părea mai uşor de îndurat. Se simţea liberă. numai că aveau o strălucire aparte." Ilie mai bău puţin vin. — Cînd mă aflu în faţa acestei femei. dar era deja prea tîrziu. sau — era oare cu putinţă? — al propriului său suflet. indi ferent de părerea altora. — Ba dimpotrivă. totul se schimbase. N-avea nevoie de permisiunea lui ca să-i ducă dorul să se gîndească la el toată ziua. gîndi ea. după exilul petrecut la Cherit. singura lui dorinţă era s-o uite cît mai repede. pentru că. la ziua în care sosise în Akbar. Dar asta te deranjează. El încuviinţă din cap. Oricum. ştia ce înseamnă liber tatea. se gîndi el. Se luptase deja cu prietenii şi cu vecinii pentru a-1 putea păstra lîngă ea. In sfîrşit. Dar el nu părea să se simtă în largul lui. pentru că Izabela. Fusese atît de vlăguit si însetat. Ilie se întreba dacă să mai continue. I-ar fi plăcut să-1 întrebe ce văzuse acolo si cum de reuşise să scape de focul divin. Regele David îl . prinţesa din Sidon.faţă în faţă cu un arcaş care ţinteşte spre inima ta. îi spuse. să-1 aştepte cu cina şi să se îngrijoreze de cîte intrigi pot ţese oamenii împo triva unui străin. asta era libertatea: să simtă ce-si dorea. Ilie rămase mult timp cu privirea pironită pe pereţi. încercînd să-i umezească buzele. al oceanului pe care-1 visase de atîtea ori şi nu apucase să-1 vadă. îi răspunse îngerul. pentru că s-ar putea să te îndrăgosteşti. dar nu ştiu cum. Putea să-1 iubească. Ochii ei erau la fel de verzi ca ai Izabelei. — Dragostea e periculoasă. Îngerul n-avea sufletul sfîsiat de îndoieli. — Ai urcat pe Al Cincilea Munte? îl întrebă. se luptase cu toţi vecinii pentru ca el să poată rămîne. Gîndul i se întoarse înapoi. Da. dispăru. Ea crezu că spusese ceva care-1 supărase şi schimbă vorba. — Îmi simt inima în pericol. cînd dragostea se afla în faţa lui. trebuie să-ţi asumi singur consecinţele. E mai uşor să vorbeşti despre iubirea de Dumnezeu. Ştia că. Se povestea că regele Solomon îşi pier duse tronul tot din pricina unei străine. Ea ieşi afară. Dacă săgeata îşi nimereşte ţinta. pentru prima dată în viaţa ei. fără ca el să afle vreodată. „As vrea atît de mult să-i pot spune toate acestea. Nu se aflase niciodată atît de aproape de o femeie. Iar acum. se hotărî să-şi cheme îngerul. spuse el. „Este proroc.cîndu-se în faţa casei şi hotărî să facă o scurtă plimbare. Era conştientă că totul nu e decît un vis prostesc. căci acest străin trezise în ea un sentiment pe care nu-1 mai cunoscuse niciodată: dragostea. pentru că dragostea eliberează. Ilie se simţi ruşinat că îngerul ştia ce se petrece în sufletul lui. doar nu-1 chemase fără motiv. Şi ce-i cu asta? În clipa următoare. îi furase inima. pentru el. Dacă te loveşte dragostea. îi răspunse îngerul. trebuia numai să nu se ferească de ea. Bărbatul din faţa ei putea pleca în orice mo ment s-o ucidă pe Izabela şi nu s-ar fi întors să-i po vestească şi ei despre cele întîmplate. ca un reflex al cedrilor. Nu trebuia să se lupte şi cu ea însăşi.

Ilie ştia că inamicul avea nevoie de o forţă mult superioară. se ruga Ilie. Doamne. se gîndi el. îi aducea în cameră mîncarea. — Asirienii au de două ori mai mulţi soldaţi ca noi. emisarii noştri le vor oferi pacea. Doamne. mort ca un erou. „Inima mea este deja prizonieră în Akbar." A doua zi. — Si care va fi acest moment? — Vom aştepta ca numărul de războinici asirieni să mai crească puţin. nu vor avea apă suficientă pentru atîţia oameni. avea exemplul prietenilor săi. aşa că aştept un răspuns." Urmînd un obicei al prorocilor pe care-1 văzuse în copilărie." . pentru că se îndrăgostise de soţia acestuia. Samson fusese prins si filistenii îi scoseseră ochii. Doamne. înapoi în Israel". „Trimite-mă. Şi chiar dacă n-ar cunoaşte scrierile sfinte. Cînd situaţia va deveni insupor tabilă. în nici un caz nu va permite ca ţara lui să fie trădată pentru bani. — Sînt consilierul guvernatorului. Ţi s-a comunicat si dumitale. Află de la el că mai apăruseră şi alte corturi în vale. Am fost numit aseară. Cînd se înzdrăveni. vor şti că îi aşteaptă înfrângerea. „Mă lupt în zadar". chiar el îl va omorî pe guvernator şi mai apoi s-ar sinucide. „Nu lăsa ca inima mea să rămînă prizonieră aici. — Chiar de le vor sosi toate proviziile. Comandantul nu spuse nimic. dar trupul meu poate porni la drum. începu iar să cutreiere valea. „Du-mă. Orice general ştie că. să nu fiu nevoit să-i spun acestei femei ceea ce simt. ori de cîte ori îi zbura gîndul la văduvă. îi îngrijea rănile. dată fiind proporţia de trei sau patru de-ai lor contra unul de-al nostru. guvernatorul tot nu va renunţa la idee. Pînă atunci. cu lungile lor nopţi de nelinişte şi su ferinţă. Atunci va fi mo mentul să ne trimitem ambasadorii.trimisese la moarte pe unul dintre cei mai buni prieteni. Chiar dacă Ilie va fi mort. Spatele lui era tot o carne vie si două zile aiura de fierbinţeală. trimite-mă înapoi în Israel. îşi jură că. se ruga Ilie în fiecare seară. îi răspunse Ilie. Cum să nu ştie ce e dragostea? Istoria era plină de poveşti tragice. Ilie se întîlni din nou cu comandantul. Dacă ar fi avut o nevastă în Israel. libera trecere şi posi bilitatea de a cumpăra apă. iar acum ar fi fost mort. Pentru că ea nu mă iubeşte şi-mi va răspunde că inima ei a fost îngropată o dată cu trupul soţului ei. îi răspunse în cele din urmă. se vor vedea obligaţi să atace. Vor înţelege că sîntem ge neroşi cu ei şi vom obţine nişte condiţii mai bune. dacă nu atacăm acum. primul lucru pe care-1 zări cînd deschise ochii fu chipul femeii. — În acest moment care e raportul de forte? — Nu dau informaţii unui duşman al Izabelei. Este planul guvernatorului. umblînd pe vale. pentru a cuceri un oraş. în Akbar. Din cauza Dalilei. în acel moment. i-ar fi venit foarte greu să-şi părăsească oraşul şi să îndeplinească porunca Domnului. Comandantul abia îşi stăpîni pornirea de a-1 ucide pe străin. aşteptînd să plece veneticul. — Ne apropiem de momentul ideal pentru înce perea negocierilor de pace. şi al prietenilor prietenilor săi. dacă s-ar ajunge pînă acolo. dar. — Vor reuşi să-i adune. invadatorii au nevoie de cinci oameni contra unu. căci n-ar putea înfrunta mînia zeilor. începu să se plesnească cu un bici. căci era prea slăbit să poată coborî la masă. ungîndu-1 cu alifii şi untdelemn de măsline. „Dragostea va cîş tiga această bătălie şi o voi iubi pînă la sfîrşitul zilelor mele. înapoi în Israel". Cînd îşi mai reveni.

Ilie încetă să mai ceară ajutorul Domnului. Ochii femeii se întristară. Da. atunci cînd va veni vremea să plece din Akbar. Pînă atunci. — Ce faci? — Nimic. în momentul acesta. cu care vorbise de atîtea ori. amin tindu-şi de o veche rugăciune a lui David. Poate că ea nici nu vrea să plece. Într-o seară. — Scrierea din Byblos. făina din vas nu se împuţina şi untdelemnul din ulcior nu scădea. astfel. Hotărîse că. îşi spuse el. — Viaţa mea a căpătat un nou sens. precum ghicitorii din Ba bilon. Totuşi. spuse copilul. învaţă. Domnul îmi va comunica aceasta la momentul potrivit. Fă ceva. cel pe care-1 văzuse sus pe munte. îi va lua cu el pe văduvă şi pe fiul ei. — Ştiu despre ce vorbeşti. înfruntă viaţa. cu atît mai bine. dacă vei călători. va putea să se dedice trup si suflet misiunii sale: izgonirea Izabelei şi refacerea Israelului. — Prorocii nu ghicesc viitorul. Simţi din nou gustul libertăţii. copilul întrebă: — Ce este un proroc? — Cineva care continuă să audă aceleaşi voci din copilărie si crede în ce i se spune. Transmit doar cuvîntul Domnului pe care le e dat să-1 audă. „Îmi va răcori inima şi mă va duce la apele odihnei. zise băiatul.Îngerul îşi făcu apariţia. De aceea mă aflu aici. — Ce-as putea învăţa? Ilie se gîndi puţin. „Domnul este păstorul meu". Femeia hotărî să se dedice studiului cu trup şi su flet. dar rămîne surd la ruga celor ce se feresc de iubire. doar şi lui îi luase destul timp să înţeleagă. nu le va pomeni nimic despre hotărîrea lui. — Să nu-i uiţi niciodată." „Şi nu mă va lăsa să-mi risipesc rostul vieţii". Poate că nici nu înţelesese ce simţea pentru ea. iar viaţa nu-i mai provoacă. Dar îşi luă gîndul — precis că ea se referise la altceva. poate că el ar dori s-o ia cu el. vei putea cunoaşte voia Domnului. de cînd ai apă rut tu. În fiecare seară cinau toţi trei împreună. Nu se gîndise niciodată să plece din Akbar dar. Şi eu am nişte prieteni. — Voi cunoaşte viitorul. va pleca. Va fi destul de ocupat ca să se mai gîndească la dragoste. după cum îi vorbise. mulţi oameni au renunţat să mai trăiască. N-au acceptat pro vocările vieţii. în tr-o seară. nu plîng. aşteaptă doar să treacă timpul. — Pune mîna şi fă ceva. Rar schimbau o vorbă în timpul mesei. ci era îngerul lui păzitor. în acest caz. dar nu ştiu cînd mă voi întoarce în ţara mea. Aşa cum le promisese Domnul. spuse ea cu ochii în pămînt. chiar dacă oamenii mari îţi spun că e o prostie. Nu se mînie. Nu era îngerul Domnului. Acelaşi pe ricol te paşte si pe tine. ci aliat. — Domnul ascultă rugile celor ce vor să scape de ură. se întoarse acasă mai devreme ca de obicei şi o găsi pe văduvă aşezată pe prag. Cineva care poate afla. — Atunci. într-o bună zi. Astfel. ce să fac? răspunse ea. . simţi că ar putea să-i spună şi el ce avea pe suflet. dar nu te resemna. adăugă de la el. ce gîndesc îngerii. schimbă el vorba. începu să se scoale iar în zori şi să umble surîzătoare pe străzi. Astfel timpul nu-ţi va fi duşman. pe care numai eu îi văd. Îţi va folosi cîndva. Pentru o fracţiune de secundă.

îi spuse comandantul preotului. Puteau porni atacul în orice moment. Ilie trebuie omorît numaidecît.ucizi. din cînd în cînd. Mai trecură două luni şi. începu să ascundă adevărul de guvernator şi de Ilie. nu-i vom mai putea alunga pe asirieni în vecii vecilor. Şi. — Ce anume?. — Negustorii nu vor război. i-a vizitat pe prizonieri. amenajase străzile şi ştia să gospodărească inteligent fondurile obţinute din taxele percepute pe mărfuri. dar acest lucru lucra în favoarea sa: în momentul în care raportul de forţe va fi atins punctul critic. Ilie îşi dădea seama că guvernatorul avusese dreptate. într-o dimineaţă. Ne vor da un semn. două Juni mai tîrziu. Guvernatorul era deja acolo. Ilie ceruse să se termine cu consumul de vin şi de bere. negustori care se socoteau păgubiţi în tranzacţiile lor. între timp. într-un oraş mare. o dată pe săptămînă. spune că raportul invadatorilor este încă de patru la unu. dar nimeni nu pare să bage de seamă. Nu-i mai da date corecte despre ostile asiriene. Alteori nu era de acord cu o sentinţă şi. se va întîmpla ceva şi noi vom profita de ocazie. se duce la el şi cu toţii acceptă judecata lui. Dacă guvernatorul va deveni atît de popular încît va reuşi să convingă poporul că e mai bine să fie pace. — Nu ştiu. Guvernatorul îi replicase că. — Ilie trăieşte. La un moment dat. N-ai reuşit să-1 — În tot Akbarul nu vei găsi pe cineva care să do rească să preia această misiune. bătrîni care refuzau să mai plătească impozitele. Preotul arătă spre Al Cincilea Munte si spre vîrful lui veşnic învăluit în ceată. Israelitul i-a mîngîiat pe bolnavi. preocupat să prevină problemele. — Nu. din acel moment. Cînd vreun om se ceartă cu vecinul său. pentru că este dreaptă. pentru că în majoritatea conflictelor pe care le avea de rezolvat era vorba de agresiuni comise la băutură. Se gîndi la asta în timp ce se îndrepta spre piaţă. va fi uşor să convingă populaţia că pacea era singura soluţie. Ilie îl bănuia pe comandant că dă date mincinoase despre inamic. obişnuia să-i ajute pe oamenii locului să-si rezolve disputele. deşi nu credea în lumea spiritului şi se temea teribil de moarte. care profită de slă biciunea celuilalt. în general era vorba de fleacuri: certuri între vecini. sîntem pierduţi. în diverse ocazii se folosise de propria au toritate pentru a da valoare de lege vreunei hotărîri luate de Ilie. unde. continuă să pregăteşti ostenii. Măgulit. astfel de lucruri trebuiau să se întîmple. Obişnuia să apară. Akbarul începea să devină un oraş fenician model. să-1 vadă lucrînd. dar voi fi atent la semne. ne vom afla pe picior de egalitate. Cînd va începe lupta. — De ce să fac asta? Dacă vor ajunge să fie cinci la unu. Antipatia lui Ilie împotriva lui dispăruse cu totul. i-a hrănit pe cei flămînzi. pentru că strategia comandantului ei a fost cea mai bună. Guvernatorul crease un sistem de impozite mai drept. nu vei avea de combătut un inamic in ferior şi nu vei fi socotit un laş. oastea asiriană atinsese proporţia de cinci soldaţi la un apă rător din Akbar. Oastea din Akbar va înfrunta un adversar la fel de puternic ca ea si va cîştiga bătălia. — Zeii nu vor îngădui ca ţara să fie umilită de o putere străină. după o vreme. Dacă te întreabă ceva. Descoperise că este un om înţelept. comandantul acceptă propunerea. De cîtva timp. Se spunea că zeii se bucurau cînd oamenii se veseleau la sfîrsitul unei zile de muncă şi îi ocroteau pe beţivi. Guvernatorul se foloseşte de el pentru a-si spori popularitatea. .

dînd din belşug. Erau si femei şi copii care. alţii erau direct interesaţi în respectiva chestiune. „Şi reuşesc să-mi ţin în frîu sentimentele faţă de ea". veneau acolo să-si omoare timpul. Oare nu ştiu că noi trăim în pace de cîteva generaţii? — De ce vor apa noastră? strigă un altul. se mai gîndi în sinea sa. Un con silier trebuie doar să-1 ajute pe conducător cu sfaturile lui. mă simt folo sitor si uit că sînt un venetic. Si încearcă să se mintă. Tocmai se pregătea să dea soluţia într-un caz în care un agricultor o jignise pe femeia altuia. despre cai şi care de război şi despre zeităţi cu chip de animale. De ce ne ameninţă oraşul? De luni de zile nu îndrăznea nimeni să discute în public despre prezenţa inamicului. ţinutul avea faima de a produce unul dintre cele mai bune vinuri din lume şi călătorii ar fi intrat la bănuială. — Moarte! strigă cineva. — Orice om simte cînd e în pericol. cînd lucrez. — N-ar trebui să te oboseşti atîta. aşa că îi spuse că nici cu ajutorul celorlalţi n-ar fi putut aduna banii necesari. desco periseră o nouă armă: comerţul.În afară de asta. Amîndoi ştim că şeful oştirii ne minte în ce priveşte numărul duşmanilor. fie pentru că ar fi putut trage profit de pe urma sentinţei. — Ce caută asirienii aici? spunea cîte unul. Tribunalul popular avea un public mereu atent la tot ce se întîmpla. Şi chiar dacă erau războinici cu experienţă. populaţia din Akbar refuza să creadă că este ame ninţată de o invazie. Intră în competenţa autorităţilor din Akbar. înainte ca Ilie să se apuce de treabă. — De ce sînt mînioşi? întrebă guvernatorul. — Bine. îi răspunse el. dacă s-ar hotărî să-şi vîndă oile pentru a plăti preţul visului său. Apoi veni o femeie care dorea să înveţe artele ma gice din Israel. Dar toate astea se întîmplaseră demult. spuse Ilie. Începu judecata. — Pentru că simt că se întîmplă ceva. — Mi-e dor de ţara mea si. războiul exista doar în memoria preoţilor. în afară de mici incursiuni ale vreunui trib neînsemnat respinse rapid. cînd un soldat îşi făcu loc prin mulţime si se apropie de guvernator. Cu mare greutate reuşi să judece si celelalte pricini. iar războinicii cu piele întunecată şi grai ciudat se întorseseră în ţara lor. care nu mai puteau munci la cîmp şi veneau să aplaude sau să fluiere hotărîrile date de Ilie. Oamenii începură să se adune: unii dintre ei erau bătrîni. Ar semăna panică. fie ca victime. deşi negustorii sus ţineau că trebuie începute imediat negocierile de pace. Ilie îi spuse că el nu era profesor. Ilie nu fusese niciodată în Egipt. precis va găsi ce va căuta. Amîndoi ştim că. dar. dar ştia că se află departe. II aduc încoace! Un fior străbătu mulţimea. căci crede că nu va putea face faţă situaţiei. are presimţiri. dar n-o fi atît de nebun s-o spună cuiva. dacă ar fi constatat că localnicii nu mai consumă respectiva băutură. — O patrulă a prins o iscoadă. — Nu pot judeca un astfel de caz. Acum. Pînă . simte ceva plutind în aer. spuse noul venit. Deşi vedeau tot mai multe corturi răsărind la orizont. Ilie respectă decizia guvernatorului şi ajunse la concluzia că oamenii veseli muncesc mai cu spor. de acum înainte. căci la tot pasul era întrerupt de cineva care striga să fie adus intrusul. Moarte duşmanilor! Toţi cei de faţă aprobară ţipînd. asirienii pot ataca oricînd. asu. Era pentru prima oară cînd vor asista la o astfel de judecată. neavînd ce face. Vestea se răspîndi cu iuţeala fulgerului în tot oraşul şi piaţa se umplu de oameni. Ei vorbeau despre o naţiune numită Egipt. locuitorii din Tir şi Sidon stăpîneau mările şi construiau un nou imperiu în lume. ci un simplu proroc. Egiptul nu mai era o ţară renumită. începe să reac ţioneze ciudat. Primul era cazul unui păstor care visase o comoară ascunsă lîngă piramidele egiptene si era în căutare de bani ca să ajungă acolo. spuse guver natorul.

căci în sinea lor doresc să fie pace. în mijlocul oamenilor. răspunse unul din paznici. îl privea ciudat. Slujitorii îi aduseră mantia de Judecător. răspunse omul. Să se apropie bătrînii. care se cere a fi rezolvată în linişte! Se auziră cîteva fluierături şi foarte multe proteste. aproape sfidător. în piaţă. Am muncit împre ună să facem din Akbar un oraş prosper şi tot împreună vom hotărî la necaz. O linişte grea se pogorî peste mulţime. Dar preotul îl privi cu asprime si-i spuse să se liniş tească si să traducă discuţia.acum au reuşit să se păcălească. îi şopti din nou Ilie. Este o chestiune delicată. guvernatorul se adresă prizonierului. hotărîrile luate de ei erau respectate şi duse la în deplinire. Îşi făcu apariţia un negustor. pentru prima dată. — Ce doreşti? insistă guvernatorul. care încă nu sosise. în vremurile de demult. adus cu forţa de paznic. Era supărat pe judecători pentru că-1 făceau să-si piardă timpul. Un grup de bătrîni se aşezară în semicerc în spatele jilţurilor. — Ne trebuie un interpret. — Nu putem face aşa ceva! spuse preotul. îi şopti Ilie guvernatorului. — Aduceţi-1. — Să fie judecat în public. — Ce doreşti? îl întrebă. — Să mergem. Comandantul e pe drum. îl căută din ochi pe Ilie. Se aflau acolo pentru a accepta tot ce va hotărî guvernatorul. — De ce v-aţi atins de prizonier?! strigă guver natorul. El şi preotul se aşezară. — Nu sînt iscoadă. rolul acestui grup era doar deco rativ. putem pierde situaţia de sub control. Sosi şi preotul. Şi lui îi era teamă. A spus că nu e iscoadă şi că a venit să vorbească cu dom nia voastră. între care o rugăciune închinată zeilor de pe Al Cincilea Munte şi pomenirea unor eroi din trecut. Va fi judecat aici. pe care obişnuia s-o poarte la reuniunile Consiliului din Akbar. Ordinul fu dat şi unul dintre paznici plecă în cău tarea unui negustor care să poată servi ca interpret. Un grup de soldaţi din Akbar îşi făcu apariţia. — S-a împotrivit. cînd avea atîtea treburi de făcut. In timp ce aşteptau. După ce fură îndeplinite cîteva ritualuri. deşi se manifestă pentru război. Al treilea jilţ era destinat comandantului. A fost prinsă o is coadă şi trebuie luate măsuri urgente. Probabil fusese bătut /. . — Mergem la palat să convocam Consiliul Akba. Din mulţime se auziră strigăte de bucurie. în prezent. — Aduceţi-1 aici! ceru guvernatorul. Dă-mi voie să conduc eu si nu spune nimic: panica îi face pe toţi agresivi si dacă nu sîntem autoritari. Erau veşnic ocupaţi cu negoţul şi cu socotitul cîstigului.dravăn înainte să fie adus. Te vor obliga să faci ceea ce nu vrei. Vor asista şi ei. Nu ne cunoaşte limba. dar din locul unde stătea aşezat. dar vine un moment în care vor trebui să înfrunte adevărul în faţă. de se auzea grohăitul porcilor şi zgomotul făcut de copiii care se jucau la celălalt capăt al pieţei. Oa menii te vor ajuta.rului. Sînt una dintre căpeteniile oştirii si am venit să-ţi vorbesc. — Declar întrunit solemn Tribunalul Oraşului Ak bar. preotul spuse în şoaptă: — L-au bătut pe prizonier de teamă. — Nu-1 asculta. tîrînd un om pe jumătate gol si plin de sînge. Omul nu răspunse. insistă preotul. Preotul îi făcu semn cu cotul. Guvernatorul puse să fie aduse trei jilţuri din palatul unde locuia. nu-1 putea zări. — Pentru ce te afli aici? fu întrebarea guver natorului. repetă guvernatorul. la un Consiliu. Guvernatorul nu spuse nimic. Era sfatul bătrînilor. Hotărîrea fu primită cu salve de aplauze. Negustorii nu asistau niciodată la şedinţele de judecată ale lui Ilie.

— Stai jos. Dacă ne arătăm dispuşi să negociem nu vom dovedi altceva decît că ne e tea mă. N-am trimis trupe. Ilie îşi dădu seama de greşeală. adresîndu-se mulţimii. care-1 împiedicau să vadă locul unde se afla guvernatorul. Dar vorbele pe care le-ai rostit adineauri ne conduc spre o capcană. Guvernatorul îi apucă strîns braţul preotului. vorbi guvernatorul. care zîmbea. Vor beau numai ei şi nu îi interesa ce gîndeste poporul. O oştire însă nu poate dori decît un lucru: războiul! — N-ai văzut cum am reuşit să înfruntăm amenin ţarea religioasă pe care o constituia Israelul fără să facem război? tună guvernatorul. — Mai tîrziu am să vorbesc cu el. Strigau că minte şi cereau să fie imediat omorît. care nu vrea vărsare de sînge. Am venit să propun o înţelegere. aflînd ce do reşte celălalt si încercînd să-i îndeplinim dorinţele. — Nu putem accepta nici o propunere. iar condamnatul din faţa voastră ne este duşman! — Are dreptate. pentru a . strigă o voce din mulţime. Preotul se ridică în picioare si strigă către mulţime: — Vedeţi? Vor să ne învingă fără luptă! — Spune mai departe. Iar poporul Akbarului este un popor curajos. iar guvernatorii au grijă să fie pace. zise asirianul. încercă să se apropie. Preotul manevra cu dibăcie mulţimea. Acum ei se în chină lui Baal şi n-a fost nevoie să sacrificăm nici măcar o viaţă pe cîmpul de bătaie. nici corăbii. vom pierde timp şi oameni. care urmărea scena într-o tăcere absolută. Poporul cerea moartea asirianului. nu? auzi el o voce. — Aceştia n-au trimis o femeie frumoasă. ci am trimiso pe Izabela. Dar Akbar se află în drum şi stăpîneşte valea.Mulţimea adunată. gesticulînd elocvent. Rezultatul se vede după mărimea cîştigului. Se întoarse şi îl văzu pe comandant. spuse guvernatorul. Cineva replică: — Negustorii vor pace. Pînă atunci. Un paznic îl apucă strîns de braţ. Poa te face faţă oricărei invazii. guvernatorul încercase întotdeauna să ţină seama de opiniile exprimate de Consiliu si Akbarul dobîndise o reputaţie excelentă în acest domeniu. Dumnezeu a înfăptuit o minune şi va pune capăt acestei situaţii periculoase. Dar sîntem în stare de război. Preotul ceru să se facă linişte şi se întoarse spre prizonier: — Despre ce vrei să vorbeşti? — Umblă vorba că guvernatorul este un om înţe lept. — Acest om doreşte să fie pace. Sau mai degrabă a trădătorului de israelit. Dacă ai spune prostii ar fi uşor de demonstrat că nu ai dreptate. ci si-au trimis războinicii! strigă şi mai tare preotul. Judecă la fel ca noi. — Rămîi aici. în timp ce guvernatorul încerca doar să facă dreptate. Dacă vom fi nevoiţi să luptăm. Preotul clătină din cap. — Vorbele dumitale par înţelepte si nu există pericol mai mare ca acesta. Constată că este încercuit de un grup de soldaţi. îi spuse. Preotul însă îl întrerupse din nou: — Guvernatorul nostru este un om bun. Ai mers prea departe. Ideea a fost a dumitale. începu să se agite de îndată ce auzi tradu cerea. care pare să comande în Akbar în locul celui în drept. se gîndi Ilie. Ţara noastră a înflorit tocmai pentru că am învăţat să ascultăm: aşa a fost posibil să ne dezvoltăm comerţul. Timp de multe generaţii. Acum trebuie să aflăm ce vrea asirianul. — Ideea cu judecata publică a fost a dumitale. Nu dorim să vă distrugem cetatea. oa menii au încercat să-şi impună voinţa prin forţă. continuă preotul. Pe noi ne interesează Tirul si Sidonul. Tirul şi Sidonul trimiseseră chiar emisari. dar primi un ghiont. — Omul spune adevărul. preoţii doresc să fie pace. Cei din rîndul întîi auzeau toată discuţia. Toate acele imperii au căzut pînă la urmă.

îngrijoraţi de mersul evenimentelor. Numele lui ajunsese la urechile împăratului şi. dar cu preţul multor vieţi. vom fi generoşi cu Akbar şi tu vei rămîne guvernator. Avem destui oameni pentru a distruge cetatea şi a-i omorî pe toţi locuitorii. — Ascultaţi-mă! spuse guvernatorul.vedea cum este ad ministrată cetatea. Cînd vom înfrînge aceste două oraşe. — Bătrînii noştri ne povestesc despre imperiul egip tenilor. — Am venit să vă propun un tîrg. Asistenţa se împărţi în două tabere: unii apărau pa cea. alţii susţineau că Akbarul trebuie să lupte. Acum autoritatea lui fusese călcată în picioare în public. dar şi dum neata ai făcut acelaşi lucru. chiar îngenuncheat. era posibil să ajungă să-şi sfîrsească zilele ca ministru la curte. Dacă te încăpăţînezi să negociezi cu acest om. cu puţin noroc. Guvernatorul se albi la faţă. Ilie îşi spuse: „Nu ar trebui să se arate şovăitor în acest moment." Nu era însă uşor să tratezi cu prizonierul asirian. Va trebui să plătiţi taxele pe care le plătesc şi negustorii pentru a traversa ţinutul nostru. în faţa noastră se află un om fără apărare. făcînd abstracţie de privirea furioasă a preotului şi atrăgîndu-i atenţia interpretului să traducă. în caz că sîntem forţaţi să înlocuim familia conducătoare. Încetul cu încetul mulţimea se calmă. — Te ascult. Să creadă ei că guvernatorul nostru este în stare să vîndă onoarea Akbarului pentru o funcţie! Mulţimea începu să urle înfuriată. pricepi? Ştiu cu ce jertfe pot potoli mînia zeilor. dar acele vremuri au apus demult. noi. le voi spune tuturor că zeii te-au părăsit şi vei fi înlă turat. se încăpăţîna să-şi impună condiţiile. Guvernatorul cîştiga teren! Cînd se făcu linişte. Nu trebuie să dovedim acest lucru ni mănui. Prizonierul acela aproape gol si plin de răni voia să-şi impună propriile reguli! Un om învins îndrăznea să le propună să predea oraşul! Unii se repeziră să-1 lovească. de care n-avem de ce să ne temem. — Comandantul se află în mulţime. iar paznicii îi opriră cu multă greutate. Aţi trăit în pace de prea multă vreme si nu mai ştiţi ce e lupta. un imperiu ce a durat mii de ani. vom învinge. încercînd să strige mai tare ca ceilalţi. Procesul căpătase proporţii periculoase şi trebuia luată o hotărîre: negociere sau moarte. Voi ne lăsaţi să trecem şi să ne continuăm marşul spre Tir şi Sidon. sculîndu-se iar din jilţ. am pornit să cucerim lumea. — Crede-mă. părinţii şi bunicii noştri s-au bucurat de vremuri de pace. Să continuăm procesul şi vei face exact ce-ţi spun eu. Guver natorul îi şopti preotului: — Acest om m-a sfidat în faţa mulţimii. De ce să rupem această tradiţie? Războaiele moderne se duc cu arma comer ţului şi nu pe cîmpul de luptă. care. răspunse prizonierul. Ilie închise ochii şi se rugă ca guvernatorul să reuşească să convingă poporul. ci te oblig. va pierde res pectul poporului si hotărîrile luate de el în chestiuni cît se poate de importante nu vor mai fi luate în seamă de nimeni. Eu te menţin la putere şi tot eu pot să te dau jos oricînd. ceea ce se va întîmpla cu siguranţă. . îi vorbi din nou asirianului. Preotul se întoarse spre el şi îi spuse printre dinţi să-1 condamne imediat la moarte pe asirian. Există precedente: s-au schimbat dinastii chiar si în Egipt. În mulţime reîncepură protestele. — Nu te rog. Dacă nu va lua imediat măsuri. Ştim că oştirea noastră este mai instruită şi războinicii noştri sînt mai viteji. — Aţi văzut? spuse preotul. în schimb. Ne întoar cem la Evul de Aur. Soseau mereu alţi oameni si Ilie observă că pînă si negustorii îşi lăsaseră treburile si veniseră în piaţă. îi spuse prizonierului. n-aveţi de ales. însoţit de cîtiva soldaţi. N-a căzut cerul peste oameni si nici ordinea din Univers n-a fost ameninţată. căci războinicii lor sînt plecaţi pe mare să facă comerţ. Dacă ne hotărîm să luptăm. spuse asirianul. — Ceea ce propui nu ajunge.

Nimeni nu intră în oraşul nostru fără încuviinţarea poporului. dar interpretul plecase si nimeni nu înţelegea ce spune. — Tu mai întîi. luă o piatră si o întinse guvernatorului: nu era destul de mare ca să-1 omoare pe loc. . în căutarea unui loc de unde să vadă mai bine. un timp. îi răspunse Ilie. Însoţit de o mulţime tot mai numeroasă. O iscoadă se îmbracă în haine muiereşti pentru că este un laş. am petrecut nopţi de insomnie. Dar Ilie îl părăsise şi nu mai avea scăpare. După obiceiul locului. Comandantul zîmbea. fu respins violent. Oamenii căutară pietre de mărimea stabilită şi. îi răspunse tot cu voce scăzută preotul. tu ai propus judecata pu blică. Prizonierul murmura ceva. era numai un prizonier şi nici o armată din lume nu porneşte un război fiindcă a pierdut un soldat. Chiar dacă Consiliul s-ar fi reunit în secret. — Un soldat îşi poartă cu mîndrie vesmîntul de război si se arată vrăjmaşului cu curaj. spuse guvernatorul. — Sînt forţat să o fac. Unul din tre soldaţi îl împinse spre fundul unei rîpe si mulţimea formă un cerc în jurul lui. — Nimeni nu poate sfida oraşul Akbar. — În toţi aceşti ani. Cînd îi atinse mîneca.Dacă 1-ar zări pe Ilie. Prizo nierul se feri. preotul era cel care hotăra durata supliciului. împingîndu-se unii pe alţii. Pe dea supra. ar mai avea o ieşire: i-ar cere prorocului israelit să spună cum i s-a arătat un înger pe Al Cincilea Munte. Poporul îl huidui pe prizonier şi îl aplaudă pe gu vernator. prizonierul fu dus pe un teren din spatele zidurilor. în timp ce tu profitai de pe urma rezultatelor plăcute poporului. te condamn să părăseşti această lume. nici prea mică. Dar sînt sigur că apăr onoarea acestui oraş. — Numai tu eşti vinovat. Dar nu m-am lăsat doborît şi. se auzi doar zgomotul de pietre care se ciocnesc. în clipa următoare. Akbarul este un oraş invidiat de toată lumea. lipsit de demnitatea ce se cuvine vitejilor. îi spuse preotului. Prea tîrziu. Eu m-am luptat cu sentimentul de îndoială si de vinovăţie. spuse încet. urmărit de fantomele greşelilor pe care le-aş fi putut comite. contra cuvîntului unui om care n-a dovedit niciodată că are vreo putere supra naturală. Ilie îşi plecă privirile în pămînt. Am fost păzit tot timpul procesului. lăsîndu-1 gol. însoţită de ţipete şi huiduieli o ploaie de pietre se abătu asupra lui. Pentru că dumneata ţi-ai per mis acest lucru. El se aplecă. Preotul continuă: — Poate greşesc condamnîndu-1 pe acest om la moarte. De aceea. încît să-1 audă numai preotul. Nu sîntem trădători. dar. deşi ştiu că am pornit pe un drum greşit. Aveau totul plănuit dinainte. ar aminti povestea cu învierea fiului văduvei. pentru a-i prelungi mult timp suferinţa. azi. strigă guvernatorul ca să audă întreaga asistenţă. Guvernatorul ridică braţul si aruncă primul. în acel moment. — Este vina ta. îi smulseră si zdrenţele care-1 mai acopereau. m-ai obligat să adopt cele mai dure poziţii. care a demon strat că poate face minuni. eşti condamnat la moarte. Va veni ziua în care îl va pune să plătească. În acel moment. Ar fi fost cuvîntul lui Ilie. Verdictul a fost dat ime diat. comandantul şi preotul ar fi făcut ce-ar fi vrut. Ilie reuşi să-si croiască drum prin mulţime si ajunse lîngă guvernator. — Ai cîştigat de data aceasta. Preotul încuviinţă din cap.

spuse preotul. Era si el un om ca toţi ceilalţi si. Mă duc să mă întîlnesc cu zeii şi o fac bucuros. ar fi dat orice să nu fi auzit niciodată vocea Domnului şi a îngerilor Lui. dacă fusese un om crud. cutreiera mările. în vale. Plină de uimire. iată. într-o bună zi. în stomac. — Acum putem pleca. iar con damnatul încerca să se apere cum putea. cu toate acestea. „Puteam rămîne. căci o piatră îl nimeri drept în frunte si omul leşină. căci ştiu că vom cuceri acest pă. El era doar un punct în acea vale. privind munţii. Dacă ar fi acceptat ca adunarea Con siliului din Akbar să se facă în secret.mînt! — Ai văzut? zise preotul. zeii vor face ca una dintre pietre să-1 lovească în frunte ca să-si piardă cunoştinţa. deci. Guvernatorul dori să plece: văzuse spectacolul de multe ori şi ştia că moartea este lentă si dureroasă. Dar viaţa nu-i făcută din ce doreşte omul. îşi trăiau viaţa la timpul prezent şi erau fericiţi. se lăsase impresionat de felul în care preotul ştia să se adreseze mulţimii. că oamenii vor continua să arunce cu pietre chiar după ce în trupul condamnatului nu va mai exista nici un strop de viaţă. puteau călători în ţări îndepărtate. În cîteva minute. Omul le primea cu braţele deschise. în acel moment. — Trăiască Asiria! strigă el. guvernatorul 1-ar fi putut lua cu el. Cuprinsă din nou de spaimă. un simplu tîmplar şi mîinile mele ţi-ar fi fost de folos în lucrarea Ta. Rătăci astfel mult timp. mulţimea încetă să arunce cu pietre. Omul vorbea limba lor şi aflase. în spate. căci. le spunea el ierburilor şi pietrelor. îmi dă bucurie! Trăiască Asiria! strigă din nou. pentru că aşa îi poruncise Domnul. ci din ce făptuieşte. păr şi sînge. A auzit şi a înţeles tot ce am vorbit în timpul procesului! Guvernatorul încuviinţă. zeii se îndurară de el. va rămîne conştient pînă în ultima clipă. că faţa aceea se va trans forma într-o masă amorfă de oase. dacă fusese un om bun în viaţa aceasta. Ar fi avut mai multe şanse decît cu neinspirata judecată publică. că există divergenţe în Consiliul din Akbar. în acest moment îmi privesc poporul şi mor fericit. cetatea si corturile asirienilor în depărtare. căci chiar dacă nu era de acord cu nimic din ce spusese acesta. Deodată. — Nu mă plîng. Poporul din Akbar va face restul. Ar fi fost ei doi împotriva preotului si comandantului. îşi aminti că de cîteva ori încercase să renunţe la misiunea primită şi. Pe deasupra. Poate că prietenii şi duşmanii lui înţe legeau mai bine Pămîntul pe care le fusese dat să trăiască. iubi o femeie fără a fi judecaţi pentru asta. fără să mai schiţeze nici un gest de apărare. încît nu i-ar fi ajuns o viaţă întreagă să-i dea de capăt. Ilie nu se întoarse la casa văduvei. începu să umble prin deşert fără nici o ţintă. Cîteva secunde mai tîrziu. Deşi ar fi putut. în Israel. Era un războinic viteaz. Mulţimea urla şi arunca furioasă cu pietre. încerca să-şi amintească fiecare detaliu. va trebui să-i înfrunte si el pe rege si pe prinţesa din Tir. atît de nemărginită.Omul încerca să-şi apere faţa cu braţele şi pietrele îl loveau în piept. căci imaginea ţării mele îmi dă demnitate si forţă. Nici unul dintre ei nu-şi mai asculta îngerul din copilărie si nici unul nu se gîndea să lupte în numele Domnului. îşi desfăcu braţele şi vorbi într-o limbă pe care toţi o în ţelegeau. trebuia să recunoască că poseda o perfectă cunoaştere a rolului de conducător. Doamne. Dimpotrivă. ca un general ce a în cercat să-şi salveze soldaţii. — Domnul n-a făcut nimic. mulţimea reîncepu să arunce cu pietre." . Îi părea rău de hotărîrea luată şi se simţea vinovat de încă o moarte. prizonierul va înceta să se apere cu braţele. în lumea imensă din jurul lui. se afla aici.

Ea îl văzu şi îi făcu semn. Era un înger al Domnului. Cel ce şi-a sădit vie si n-a mîncat din ea. M-am gîndit să le fo losesc pentru a zugrăvi lumea în care trăiesc. ca să nu moară în bătălie şi să se folo sească altul de ea. Pe cînd vorbea. de uciderea prorocilor de către Izabela. ca ea să nu îşi dea seama cît de tulburate îi erau si inima si mintea. dar numai Domnul ştie să le potrivească armonios. pentru ca mai apoi să nu-ţi pară rău. Femeia rupse tăcerea: — în afară de culori. o zări pe femeia iubită aşezată pe o piatră. să scriu pentru ei. ca să nu moară în bătălie şi să i-o ia altul. Tăcură o vreme. încercînd să înţeleagă cele auzite. Dom nul îi făcuse un dar şi el nu ştiuse ce să facă cu el. de uciderea cu pietre a căpeteniei asi riene şi de spaima de a iubi o femeie din Akbar. la cîteva minute distanţă de locul unde se afla el. Cînd mă pot întoarce în Israel? — Cînd vei învăţa să reconstruieşti. de con damnarea la moarte si de pericolele care ne aşteaptă?" Trebuia s-o prevină imediat. cea care aduna vreascuri la poar ta cetăţii. Nu era îngerul lui păzitor. căci neliniştea îl cuprinse din nou. să nu slăbească inima voastră înaintea luptei. nu vă înspăimîntaţi de duşmanii voştri. dar ştiu că nu e uşor: eu am culori. apăsat de povara războiului care avea să înceapă în curînd.Totuşi. Ilie se afla aici. cu faţa spre Al Cincilea Munte. Grăit-a Domnul către Moise: „Să nu vă temeţi. care venise să-1 sfătuiască." Ilie mai merse un timp. „Ce caută acolo? Oare ştie de judecată. zise Ilie. Dumnezeu îi hărăzeşte omului cîte o încercare. mă mai gîndesc şi la pericolul pe care-1 reprezintă scrierea din Byblos. — Caut inspiraţie. Scrierea pe care o învăţ m-a în demnat să mă gîndesc la forma văilor. Bucură-te de fiecare clipă. să nu regreţi că ţi-ai irosit tinereţea. acela să iasă si să se întoarcă la casa sa. dacă oamenii i-ar fi dat mun telui numele vreunei zeităţi. privea fix spre Al Cincilea Munte. îi răspunse îngerul. În mijlocul văii apăru o lumină. Se numeşte astfel pentru că este al cincilea munte pe care îl zărim dincolo de zi duri. Adu-ţi însă aminte ce i-a spus Dumnezeu lui Moise înainte de bătălie. — Ce faci aici? o întrebă cînd ajunse în faţa ei. să se întoarcă şi să se bucure de ea. Cel ce iubeşte o femeie si n-a luat-o. Cînd se pregătea să se întoarcă în Akbar. — Ca să nu bage zîzanie între zei. Cîţiva negustori mi-au dat vopsele de toate culorile. — Aici nu mai pot face nimic. încercă să se prefacă preocupat de treburile cetăţii. îi răspunse ea. Ea îi poate supă ra pe zeii fenicieni şi pe Domnul Dumnezeul nostru. nu supărăm pe nimeni şi Universul rămîne la locul lui. . Prezenţa ei solitară în mijlocul desertului. a munţilor si a cetăţii Akbar. Era cu totul altă femeie decît cea pe care o cunoscuse cu cîteva luni în urmă. Se hotărî să se apropie. — De ce toţi munţii au un nume şi numai Al Cinci lea Munte are doar un număr? întrebă Ilie. în fiecare etapă a vieţii sale. pe acela doar îl auzea vorbind. ceilalţi zei s-ar fi înfuriat si ar fi distrus Pămîntul. dar nu-1 vedea. Astfel. Din bătrîni se spune că. Ilie părea că uitase de vorbele îngerului. îi inspira încredere si respect.

dar ea refuză. regilor. puteai crea orice sunet posibil şi puteai descrie tot ce exista în Univers. Unele dintre sunete erau foarte greu de pronunţat. Pe bucata de argilă. Nimeni nu poate şti ce trezeşte el în inima unei femei. Ea scoase din mîneca hainei o tăbliţă de lut. si poate că nu ştiu ce trezeşte în inima unei femei. s-ar putea să fiu lîngă tine. — Este cuvîntul iubire. care adăugaseră încă cinci litere. navigatorii din Tir si Sidon răspîndesc scrie rea din Byblos în lumea întreagă. Totul părea să indice că invenţia feniciană era destinată să servească drept limbaj comun al comerţului. Scrierea din Byblos se baza pe un sistem foarte simplu: era de ajuns să transformi semnele egiptene în sunete şi apoi să alegi o literă pentru fiecare sunet. ei erau cei care hotărau ce va rămîne în istorie si ce va dispărea o dată cu moartea cutărui rege sau personaj. — Există numai un Dumnezeu. căci prin venele Izabelei curge sîngele neamului meu. — Am scris-o pentru tine. Acum. Ce se va întîmpla cu lumea. M-am luptat cu el zi si noap te. . băgînd tăbliţa sub mantie. pe care era scris ceva. Alfabetul uşurase mult contactele comerciale dintre diferite culturi. Am destul curaj pentru a-1 înfrunta pe regele Israelului. fusese impus popoarelor cucerite. ajutîndu-te să-ţi îndeplineşti misiunea. Problema fusese rezolvată de greci. Aşa cum se întîmpla din cele mai vechi timpuri. numite vocale. — Va rămîne. Cînd eram mică. căci va trebui s-o omori pe Izabela. dar neavînd curaj s-o întrebe de ce-i dăduse obiectul. era pe placul negustorilor de diferite neamuri. — Cuvîntul scris de tine nu mi-e străin. dar acest cuvînt — iubire — mă umple de spaimă. Ştiu care ţi-e datoria. o întrerupse Ilie. dar nu reuşise să supravieţuiască după căderea Imperiului. Aşezînd aceste li tere ordonat. cu respectiva adaptare grecească. Nici măcar prorocii care vorbesc cu Dumnezeu. zise Ilie. Metoda Byblos. cereau multă pricepere şi cunoştinţe serioase. — Dumnezeu va dispărea dintre cuvinte? întrebă femeia. Vorbele şi ritualurile sfinte pot fi înscrise pe tăbliţe de lut si transmise de la un popor la altul. chiar înainte să-1 scrii pe tablă. — Ce înseamnă? întrebă Ilie. Ilie rămase cu tăbliţa în mînă. Ochii tăi mi 1-au împlîntat în inimă. la cele douăzeci şi ceva de caractere din Byblos. Dar fiecare om va răspunde în faţa Lui pentru tot ceea ce va scrie. sau să lupt împotriva ta. Cuvîntul scris pe tăbliţa din mîna ta este plin de mister. în ziua aceea. cîteva semne explicau de ce stelele se află pe cer. dorind. cerea cunoştinţe profunde pentru a le descifra.lui. obisnuiam să mă duc în piaţă.nume care acum era folosit pentru a desemna noua formă de scriere. Pe cînd sistemul din Byblos se răspîndea rapid şi adoptarea lui nu mai depindea de forţa economică a Feniciei. nu are bani să cumpere nimic şi nimeni nu mai foloseşte limba lor. că într-o bună zi vei pleca si vei deveni duşmanul ţării mele. prinţeselor seducătoare. producă torilor de vinuri şi meşterilor sticlari. Vru să i-o înapoieze. bătrînul şi puternicul Egipt a decăzut. să mă uit cum lucrau pictorii de cuvinte pentru negustori. dar sînt sigur de ce e în stare să-i facă unui bărbat. supravieţuind na vigatorilor. Sistemul egiptean cerea mult spaţiu şi pricepere pentru a desena ideile si. dacă oameni fără scrupule se vor apuca să se folosească de ritualuri pentru a schimba ordinea Universului? Ilie înţelese ce vroia să spună femeia. pe prinţesa din Sidon şi chiar Consiliul din Akbar. îşi botezaseră invenţia alfabet. Şi orice popor civilizat are scrierea — Nu e vorba de asta. de asemenea. Desenele lor. în care foloseau scrierea egipteană. iar oamenii umblă pe pămînt.

îl aştepta un emisar al guver natorului. Crede că duş manul se teme. — Nu comandantul vrea război. . Copăcelul creşte. dar nu pot face nimic.raelitului: — Tu. — Aşa stăteau lucrurile pînă azi dimineaţă. — Va fi aşa cum mi-a fost scris. aproape toţi te iubesc. Ilie îşi încorda atenţia. Guvernatorul porni a se plimba nervos de colo pînă colo şi vorbi pe nerăsuflate: — Şi negustorii vor pace. lipsită de experienţă si uşor de înfrînt. Dar ambiţia şi trufia i-au întunecat inima. Va fi hotărîrea mea. apoi continuă să sară peste planta care a răsărit. Nu se plictisesc nici odată şi nu li se pare o pierdere de vreme. Vreau să ştii însă că n-am fugit. — Pot să-ţi iau capul chiar acum. aruncă fiecare o sămînfă în pămînt si. Nu se mai gîndeau nici la moartea asirianului. De luni de zile ne studiază. — Obişnuiesc să-şi pregătească bine lupta. ca om de onoare ştie că riscă să se acopere de ruşine în ochii urmaşilor. Restul populaţiei nu mai judecă si cere să . îi spuse guvernatorul. nu tu. Soldaţii comandantului nu m-au lăsat să mă apropii de tine. De altfel. sau să te tîrăsc pe străzi. Mi-am dat seama de asta la judecata pri zonierului asirian. I-ai ajutat pe oameni să-şi găsească dreptatea si. spuse Ilie. iar ei sînt nevoiţi să facă sărituri tot mai înalte. — În ce scop? — Nu ştiu. Acum. El vrea război şi nu se va da îndă răt de la nimic. sar pe dea supra locului pînă ce aceasta încolţeşte. Cuvîntul pe care îl scrisese ea era mai puternic decît toate acestea.Tăcură amîndoi. De mult îmi doream să petrecem împreună o seară ca aceasta. si nu a Dumnezeului tău Unic. strigînd oamenilor că ai adus blestemul asupra lor. îşi dă seama că oastea lui e mai mică. deşi eşti un venetic. nşteptînd ca învingătorii să înceapă să le cumpere produsele. Guvernatorul se hotărî să nu mai piardă timpul în discuţii fără rost. — Te-am ajutat şi tu mă răsplăteşti dînd bir cu fugiţii. Cînd ajunseră acasă. — O minune? — Ai înviat un copil care murise. nici la nebunia din oraş şi nici la îngerul Domnului care putea să apară oricînd. îi spuse ea la întoarcere. Făcu o pauză lungă şi apoi se uită fix în ochii is. Ce soartă crezi că te aşteaptă? — Viaţa mea este în mîinile Domnului. îi răspunse Ilie. Trebuia să-i expună profetului israelit planul său. au strîns destulă avere pentru a se muta în alt oraş. Guvernatorul se minună de îndrăzneala lui. — Mulţumesc. Cu răbdare şi perseverenţă se pregătesc să înfrunte orice obstacol. Ilie îi întinse mîna şi ea i-o prinse.idlm un inamic cu mult superior. Ilie îl întrerupse pe guvernator: — Cine are interes să fie război? — Preotul. în fiecare zi. Numai o minune i-ar putea convinge să se răzgîndească. Era chemat de urgenţă.il. dar a fost destul de abil si a reuşit să-i convingă si pe comandant si pe ceilalţi. Rămaseră aşa pînă ce soarele se ascunse după Al Cincilea Munte. Acum situaţia s-a schimbat şi chiar tu ai descris-o adineauri: oricine susţine pacea este considerat trădător. Nu ştie că războinicii asirieni sînt bine antrenaţi: cînd se pregătesc să meargă la oaste. tot ora şul este de partea lui şi nu văd decît o ieşire din situa ţia în care ne aflăm. Ca militar priceput ce e. El hotărăşte.

îi răspunse îngerul. sau în ţara ta. în acel moment. rugîndu-l să le arate tuturor slava Sa. iar eu voi invoca numele Domnului. continuă îngerul. grăind: Iată următoarea minune pe care o vei săvîrşi: Vei aduna tot poporul la poalele muntelui. Apoi îl vei striga pe Dumnezeul lui Abraham. Avea ochii duşi în fundul capului. Cînd vor fi ostenit. Apoi vei spune poporului că pacea este singura alegere şi el te va asculta. al lui Isac şi al lui Israel.— Nu-ţi cer să susţii nimic. apăru îngerul Domnului. Este o şansă unică. Vru să coboare şi s-o trezească pe femeie. Ilie îşi plecă capul. Vreau să faci o minune la fel de răsunătoare ca readucerea la viaţă a băiatului. aminteşte-ţi ce ţi s-a spus: nu ai voie să mai înfăptuieşti nici o minune. . în alt loc vei ridica un altar Domnului Dumnezeul tău şi pe el vei aşeza. — Nimic nu este o şansă unică. Ilie îngenunche pentru a mulţumi. iar eu voi reuşi să negociez condiţiile de pace. După un moment de tăcere. pentru a evita războiul. Dumnezeu îi oferă omului multe ocazii. Ilie urcă în camera sa de la catul de sus. Ei vor striga si se vor cresta cu pumnalele si vor implora ca viţelul să fie primit de zeu. vei umple cu apă patru cofe şi le vei vărsa peste viţelul tău. pînă ce nu te vei întoarce în patria ta. pentru a-iferi pe ai tăi de ameninţarea Izabelei. Şi o vei face si a doua oară şi a treia oară. — Ai auzit ce mi-a propus guvernatorul. această minune n-o vei putea înfăptui decît o singură dată în viaţă. care-1 făcu să amuţească pe îngerul lui păzitor. Şi vei spune închinătorilor lui Baal: invocaţi numele zeului vostru. Femeia se trezi devreme şi-1 zări pe Ilie aşezat pe prag. dar nimic nu se va întîmpla. Domnul va trimite focul din cer şi va mistui viţelul tău de jertfă. Lasă-i pe ei să o facă primii şi toată dimineaţa să se roage si să implore ca Baal să coboare si să-şi primească jertfa. Se ivise o ocazie pe care nici un profet no avusese vreodată: să convertească un oraş fenician. Preotul îşi va pierde orice putere asu pra oamenilor. Ai de ales dacă vrei s-o faci aici. de asemeni. un viţel. Tu te vei face plăcut Celui pe care-L slujeşti. într-un loc vei pune să se ridice un altar lui Baal si vei primi un viţel pentru acesta. Îşi chemă îngerul şi acesta apăru. Atunci. Ia aminte. dar se răzgîndi: poate că tocmai visa la frumoasa seară pe care o petrecuseră împreună. îngerul Domnului plecă. credinţa în Dumnezeul Unic va fi religia obligatorie în Akbar. Apoi. guvernatorul continuă: — Sînt dispus să încheiem un tîrg: dacă faci ceea ce ţi-am cerut. Şi-apoi. Ar fi preţul cel mai scump pe care 1-ar plăti Izabela pentru răul făcut ţării lui. de nesomn. Propunerea guvernatorului îl pusese pe jar.

fură singurele vorbe pe care i le adresă. Acum. din toate bătăliile înveţi cîte ceva. Dacă ar provoca discuţia. spuse Ilie. încercăm mereu să spunem unde am greşit şi ce ne-am dori să se întîmple cu noi. propuse băiatul. am fost educată să aduc jertfe lui Asherat. Nu asta am vrut să ştiu. în drum. Băiatul îl întrebă de ce se antrenează atîta soldaţii. vreunul dintre aceste gînduri îl va ajuta la greu. — Si spada se va rupe. Cînd ai să creşti. Dorim atît de mult să vorbim cu ei. Poate că n-a putut dor mi din cauza celor spuse de guvernator si a războiului. poate e mai bine să crezi că zeii se mai schimbă cu timpul. Băiatul ceru puţină apă. — Vino să mănînci ceva. ca să te înţelegi cu îngerii. N-aveau. — Care dintre noi mînuieşte mai bine spada? tocmai întreba un războinic. ci şi mama ta şi eu şi toţi cei care fac lucrurile după voia inimii. spuse Ilie. a fost executat spionul. Dar Domnul ştie toate aceste lucruri şi. — În viaţă. Se trezise si băiatul. orice înţelepciune se întunecă. Ilie îi făcu pe plac. Probabil că nu înţelegea nimic. — Chiar şi atunci cînd vrei să fii proroc? — Da. pînă să vii tu. reuşeşte să-i convingă pe ceilalţi că nimeni nu1 poate învinge. Cine ştie. — Mă duc să aduc. Cei din familia lui guvernează în Akbar de multe generaţii şi vor şti ce au de făcut în faţa pericolului. poate cînd va creste. Nu e uşor lucru să auzi. îi răspunse comandantul. Zeii aceia au plecat şi. Baal si zeităţilor de pe Al Cincilea Munte. ne îndeamnă să auzim ce ne spune Universul. simţindu-şi inima mai uşoară." Îşi continuară drumul. îi răspunse ea. „Guvernatorul are dreptate: comandantul este un înţelept". ieri. Cînd voi fi mare. 1-am cunoscut pe Dom nul. spuse soldatul. trecură pe lîngă locul unde comandantul îşi instruia soldaţii încă din zori. dar Ilie simţea nevoia să continue. se gîndi Ilie. — Mi-ar fi plăcut să mai stau cu tine aseară. Si să avem răbdare. am întrebat cine este cel mai bun în mînuirea spadei. fără a scoate spada din teacă. dar guvernatorul avea nevoie de mine. mă voi face soldat. dar poate că motivul era cu totul altul: tăbliţa pe care i-o dăduse. ar putea risca să i se răspundă că iubirea unei femei nu se potrivea cu planurile Domnului. — Atunci atac-o cu spada. — Am vorbit cu un înger. îi spuse comandantul. uneori. — Hai să ne uităm puţin. — Cel mai bun este acela care se aseamănă cu o pia tră. în rugile noastre. Alege o piatră mare si vorbeste-i urît. dar se temea de răspuns. dar n-auzim ce ne spun. Totul în viaţă cere pregătire. sau ai suferit pentru lucruri . care aveau chip de animale. Cel care. — Du-te la locul unde. in clusiv din cele pierdute. — Nu trebuie să-ţi faci prea multe griji. — Nu numai soldaţii fac asta. „Dar cînd orgoliul străluceşte prea tare. Mi-a cerut să iau o ho tărîre foarte grea. — Merg si eu cu tine. Strămoşii mei se închinau zeilor egipteni. O luară spre fîntînă. se rugă băiatul. — Nici îngerii n-ar trebui să te tulbure. Băiatul îl privea mirat. — De ce să fac una ca asta? Piatra nu-mi poate răs punde. Eli. dar poate că şi el ne va părăsi într-o zi si zeii care vor veni vor fi mai îngăduitori. că te-ai păcălit pe tine însuţi. ai să descoperi că ai minţit. aşa că se aşezară la masă si mîncară toţi trei.Ar fi vrut să-1 întrebe ce se întîmplase în timpul nopţii.

Copilul se sperie. Nu voia s-o facă părtaşă la grijile lui. praful intră în vopsea şi mi-e greu să lucrez. . să adune cît mai multe cereale. „Lor le e uşor să plece". Femeia era acolo. Trebuie doar să avem curajul necesar pentru a apăra onoarea oraşului şi zeii ne vor ajuta. simţin. ea se va întoarce acasă pentru a se răzbuna. toate treburile — serioase sau frivole — erau discutate. Depindea de el. pe care altfel le-ar fi scris în jumătate din acest timp. în piaţa centrală. îi spuse o femeie lui Ilie. meşteşugarii pot lucra şi în alte locuri.du-se vinovată că nu reuşeşte să facă ceea ce se aştepta de la ea. Un copil de vîrsta lui nu-i putea pricepe vorbele. Ilie şi băiatul ajunseră acasă spre prînz. îşi spuse femeia şi încercă să se concentreze asupra lucrului. Pensulele sînt îmbîcsite. Din cauza secetei. Folosea o foiţă de papirus. negustorii şi meşteşugarii îşi făceau planuri de plecare la Tir sau Sidon. pînă se vor linişti lucrurile. pe care i-o adusese un negustor din Egipt. care spuneau că trebuie să meargă pe cîmp. se gîndi. dacă se va întîmpla ceva cu oraşul lor. Cei mai în vîrsta păreau să fie siguri că nu se va întîmpla nimic. Aici se adunau femeile să spele. — Am treabă. pentru ca fiii lor să nu moară în luptă. trădările conjugale. era pentru prima dată în viaţă cînd i se dăduse şansa să-si întreţină familia din propria muncă. Mergeau agale şi Ilie privea străzile oraşului care îl adăpostise cîndva si care acum era pe cale să dispară. Şi chiar în lunile în care crescuse îngrijorător tabăra duşmană. „Are nevoie de linişte". Totul depindea de hotărîrea pe care o va lua. dar nici nu vei repeta aceleaşi greşeli. Două dintre ele hotărîră să meargă la Al Cincilea Munte să ofere zeilor jertfe. Dacă eşti un bun războinic. certurile dintre vecini. Se hotărî să se oprească. Se întoarse la lucru. Ilie nu spuse nimic. căci asirienii vor închide în curînd toate intrările si ieşirile din oraş. — Preotul a spus că putem rezista multe luni de zile. să vopsească pînzeturi şi să bîrfească despre tot ce se întîmpla în oraş. zise ea cu ochii la literele şi frazele neterminate. În dimineaţa aceea însă nu era aproape nimeni. oraşul s-a umplut de praf. rugînd-o să scrie cîteva mesaje comerciale ce trebuiau trimise la Damasc. — Ne vor ataca? întrebă el." Ajunseră la fîntînă şi umplură două ciubere cu apă. mai spuse băiatul. E firesc să-ţi fie frică din cînd în cînd. Doar cîte va femei. viaţa intimă a cîr muitorilor. „Negustorii îşi pot transporta bunurile oriunde. în mod obişnuit. de frică par că să nu le poarte vîntul vorbele pînă la tabăra duş mană. — Mi-e frică. La urma urmei. Dar eu tre buie să aştept învoire de la Domnul. Akbarul era mai puţin zgomotos decît de obicei. oamenii vorbeau pe şoptite. de alegerea pe care i-o propusese îngerul aseară. Băiatul se duse afară să se joace cu prietenii lui. pline cu vopsele de diferite culori. Ilie nu-i răspunse. — Asta înseamnă că iubeşti viaţa. criticate sau lăudate. Aici nu existau secrete: noutăţile din lumea negoţului.neînsemnate. tinerii erau însufleţiţi de ideea de luptă. Se aşeză într-un colţ al încăperii si se cufundă în gînduri. subiectul preferat rămăsese Izabela. locul era plin de lume. înconjurată de mici vase. prinţesa care-1 cucerise pe regele Israelului. îi lăudau curajul şi erau sigure că. nu te vei învinovăţi pentru toate acestea. Lucră tot restul dimineţii la cîteva cuvinte. unde se vorbeşte altă limbă.

i-o arătă lui Ilie. O lege învechită impunea ca textele scrise să fie controlate de Consiliul din Akbar. Cum termină lucrarea. Cei mari înaintau fără grabă. cu gîndul aiurea. „Totul devine mai simplu". cu literele si cu papirusul. — De ce e neapărată nevoie să faceţi acest lucru? întrebă femeia. — Eşti proroc şi vorbeşti cu îngerii. cel puţin găsiseră o metodă practică şi uşoară de a-si înregistra calculele comerciale şi evenimentele istoriei: tăiau fîşii dintr-o plantă ce creştea pe malul Nilului şi. răspunse preotul. putea fi condamnat la moarte. negustorii îl preferau. Deşi egiptenii decăzuseră si aveau o scriere depăşită. — E bine făcut. E greu să ascunzi tăbliţele de argilă sau pieile de animal. printr-un procedeu simplu. lipeau aceste fîşii una de alta. care pînă atunci stătuse tăcut şi privise. — Dar ar putea fi planuri de luptă. Păcat că era nevoie de autorizaţie de la cîrmuire pentru a folosi alfabetul din Byblos şi papirusul. Domnul mă va folosi ca instrument pentru a-1 învinge pe Baal şi pe tovarăşii săi de pe Al Cincilea Munte. — M-am gîndit la asta. dar papirusul plus alfabetul din Byblos pot ruina cultura unui neam si pot duce lumea la pieire. Sau rugăciunile noastre sacre. O femeie năvăli în încăpere. ceea ce nu era cazul cu tăbliţele de argilă sau cu pieile de animale. e frumos. zeii au fost de partea mea. — Preotule! Preotule! Veniţi să vedeţi ce se întîmplă! Ilie şi văduva îl urmară. — Nu sînt decît nişte învoieli comerciale." În ţările vecine foloseau tablele de argilă sau pieile de animale pentru trimiterea de mesaje. Astăzi. Sau informaţii despre bogăţiile noastre. probabil. Copiii alergau în fruntea celorlalţi. Eu tălmăcesc doar legile din vechime. Preotul îşi croi drum printre oameni si dădu cu ochii de cel ce stîrnise toată agitaţia. ob. Akbarul ar fi trebuit să importe materialul.Materialul nu era de cea mai bună calitate şi vopseaua se întindea mereu. ci între zei si nu trebuie s-o împiedic. căci puteau să-si poarte însemnările în buzunar. Se duse să-1 aducă pe preot. Poate era mai bine dacă mă condamnai la moarte. zăriră o mică mulţime adunată. . în tăcere. — Îţi place cum a ieşit? îl întrebă ea. cu Dumnezeu şi ea nu trebuia să-1 întrerupă. aşa cum spui. Dacă situaţia actuală este. rodul unei voinţe divine. „Oricum e mai bine decît scrisul pe argilă. rîzînd şi făcînd larmă. Dacă cineva era prins cu un papirus care n-avea sigiliul preotului. iar ideile înseamnă putere. După ce citi atent cele scrise. La mo mentul oportun. Vorbea. îi răspunse Ilie. Cînd se întoarse. deşi te închini unor zei care nu există. Ilie şedea nemişcat în acelaşi loc. Deşi era scump. gîndi ea. căci planta era imposibil de cultivat. Preotul fu cel care rupse tăcerea. — Da. Preotul se întoarse si apucă papirusul cu textul scris de femeie. dar n-a fost nevoie. îndeplinesc ritualurile si încerc să-mi apăr turma de greşeli. Cei doi bărbaţi se priviră în tăcere multă vreme. îşi scoase inelul de pe deget. De aceea ştiu că aceasta nu este o luptă între muritori. — Îţi admir credinţa. Aerul devenise irespirabil din cauza prafului pe care-1 ridicau.ţinînd o foiţă de culoare galbenă. îl înmuie într-unul din vasele cu vopsea si aplică sigiliul în colţul din stînga. spuse. Ilie nu mai comentă. — Pentru că aceste papirusuri transportă idei. Cînd ajunseră la poarta de miazăzi a cetăţii. e uşor să furi secretele unui popor. Veneau tot mai mulţi oa meni şi se îndreptau în aceeaşi direcţie. răspunse el.

. zeii de pe Al Cincilea Munte sînt de partea oştilor lor. Aşa s-au născut si gloria şi tragedia lumii. spuse îngerul.O santinelă din Akbar stătea în genunchi. nu pot să văd altceva. — De ce. zise Ilie. si Isaac. Soldatul se conformă şi preotul. E cunoscut în lumea întreagă şi asi rienii nu pot cuceri tot Pămîntul. — Solomon ar şti ce să facă. doar amintiri deşarte. — Mi-e inima plină de tristeţe. Pot numai să înţeleg povestea inimii tale si să simt vibraţiile primejdiilor care te pîndesc. aşa cum făcuse şi în ajun. Ore întregi cutreieră valea. traduse omul. Omul scoase un geamăt şi se prăbuşi la pămînt. zise Ilie. Ilie văzu cum se aşterne panica pe feţele celor prezenţi. un biet nehotărît. Dar cînd trec. Pentru că ochii-mi sînt încă orbiţi de strălucirea slavei dum nezeieşti. îi spuse preotul unui soldat care asista la scenă. Şi David. tragediile lasă urme pe vecie. si Moise. Nu pot să ştiu ce laşi în urmă. Priveşte în urmă. — Istoria noastră străbună este plină de oameni care s-au aflat la locul potrivit în momentul potrivit. — Cine spune că nu? La urma urmei. îi spuse îngerului păzitor. Cînd îl văzuse de dimineaţă cu femeia. — Numai o întrebare. — Dă-mi spada. Fu nevoit să ceară ajutorul unui negustor care privea de pe margine. — Voi ţine minte. înainte să plece. — Orice necaz vine si pleacă. căzînd în genunchi cu braţele ridicate spre cer. îngerul nu-i răspunse. — în privinţa mea s-a înşelat. n-am reuşit să-mi găsesc nici un aliat să lupte alături de mine pentru pace? Ce însemnătate poate să aibă un proroc solitar? — Ce însemnătate are soarele. Ilie pricepuse care era ideea ce trebuia ucisă: alfabetul. iar ochiul stîng îi fusese scos cu un băţ. De-aş putea muri în clipa aceasta. Pe pieptul lui. cineva scrisese în asiriană. cu braţele desfăcute în lături şi cu palmele bătute în cuie pe un drug sprijinit pe umeri. înfipse lama în inima santinelei îngenuncheate. — Prea tîrziu. în tot timpul cît am stat în Akbar. Nimeni nu scoase nici un cuvînt. Hainele erau făcute zdrenţe. cu o lovitură neaşteptată. De ce vrei să-ţi vezi poporul pierind? — Pentru că trebuie ucisă o idee. — „Vă declarăm război". Ei au fost slujitori de încredere ai Domnului. iar ei nu ne vor părăsi. spuse preotul către mulţimea înfricoşată. căci războinicii nu pot vedea duşmanul. să nu-mi fie dat să-mi mînjesc mîinile cu sîngele poporului meu. ce vezi? — Ştii că nu pot vedea. — Mîine mă voi duce pe Al Cincilea Munte să aduc jertfe zeilor. cu împun sături de pumnal. iar gloria. scăpase de durere si de ruşinea de a se fi lăsat prins. dar limba asiriană nu i se păruse destul de importantă ca s-o înveţe. după ce porunci să fie anunţaţi guvernatorul şi comandantul de cele întîmplate. Preotul înţelegea egipteana. îi răspunse îngerul. care se plimbă pe cer de unul singur? Ce însemnătate are muntele care priveşte semeţ în vale? Ce însemnătate are o fîntînă izolată? Toate acestea arată caravanei drumul de urmat. Mai rămăsese o după-amiază şi o noapte întreagă: nici un război nu se poartă pe întuneric. nu ca mine. se întoarse către Ilie: — Ai văzut cu ochii tăi cum cerul ne vine în ajutor. pentru a schimba soarta oraşului care-i oferise găzduire. Ştia că Domnul îi dădea numai această noapte. Fii sigur că Domnul cere oamenilor numai ce sînt în stare să împlinească. sau al altui popor străin mie. zise Ilie. Era mort. Dumnezeu mă pune să hotărăsc în locul Lui.

profilîndu-se la asfinţit. Deşi trăiesc strîns legaţi de comerţul şi de superstiţiile lor. — Inevitabilul. — Nu ştii ce vorbeşti. M-am obişnuit cu străzile şi zidurile lui. Ilie spuse femeii şi băiatului: — Pregătiţi-vă lucrurile. Cîţiva muzicanţi băteau în tobe cadenţa pasului. te-a căutat un emisar al guvernatorului. grăi îngerul. continuă îngerul. Am fost în pericol şi mereu a sărit să mă ajute cineva. Tot ce se află sub soare are un rost. — E o alegere grea: trebuie să accept ca un popor să moară pentru ca altul să fie salvat. Cînd coborî să vadă ce se întîmplă. Cu toate acestea. la cină. cu ochii strălucind de bucurie. Cine nu poate alege e mort în ochii Domnului. — Si ce este absolut? — Lecţiile inevitabilului. îi spuse femeia. îngerul se îndepărtă. Zicînd acestea. . în schimb le-am ascultat plîngerile şi. De ce trebuie să aleg între salvarea acestui oraş şi mîntuirea poporului meu? — Pentru că un bărbat trebuie să aleagă. — Ia te uită! zicea el. Am învăţat de la ei multe lucruri noi. — Ai făcut bine. cu ajutorul lui Dumnezeu. pare un oraş frumos. deşi continuă să respire si să umble pe străzi. — E şi mai greu să-ţi alegi propriul drum. Zicea să te duci la palat. Fenicia poate fi distrusă din pricina unui preot care crede că scrierea reprezintă o ameninţare la adresa zeilor. — Ce este trecător? întrebă Ilie. Văzut la ora asta. De ce Acela care a creat lumea alege tragedia pentru a scrie cartea destinului? Strigătele lui Ilie răsunară în vale şi se întoarseră cu ecoul. — De două nopţi nu dormi.— Îti voi spune eu: iată. am reuşit să le rezolv conflictele interne. Totul are o raţiune: va trebui doar să deosebeşti ce este trecător şi ce este absolut. Nu există tra gedie. Eu i-am spus că eşti în vale şi că probabil vei dormi acolo. — Ieri îţi era frică. în ţinută de luptă şi înarmaţi. În seara aceea. îi spuse Ilie băiatului. îi răspunse îngerul. unde căzu într-un somn adînc. A doua zi dimineaţă se trezi în acordurile unor in strumente muzicale. cu oamenii lui mărinimoşi si primitori. Ilie îşi ridică din nou braţele spre cer: — Poporul meu s-a îndepărtat de Domnul din pri cina unei femei frumoase. băiatul era deja la poartă. au sufletul la fel de curat ca celelalte neamuri. acolo se află Akbar. ci inevitabil. îi răspunse Ilie si se duse drept la el în cameră. nu e vorba de moarte. mărşăluiau spre poarta de miazăzi a cetăţii. în asta îi stă forţa: în puterea de a decide. S-ar putea să plecăm în orice clipă. Azi după-amiază. începe războiul! Un batalion de soldaţi. Nemurirea aş teaptă cu braţele deschise toate sufletele care vor continua să-şi împlinească menirea.

nici noi n-am stat degeaba. Ilie alerga pe lîngă caii celor doi. sus pe ziduri. Trebuia cu orice preţ să-1 vadă pe guvernator. „Ajută-mă. ar fi putut convinge pe oricine că victoria asupra asirienilor era posibilă. Ieri seară am trimis un emisar după tine şi i s-a răspuns că nu eşti în cetate. Dar ajunsese la concluzia că n-avea încotro. aici e numai un batalion. în straie militare şi cu lăncile si scuturile strălucind în razele dimineţii. ca două ziduri umane. Garnizoana trecu din colo de zid şi o luă spre vale. Oastea care se afla deja în cîmp trebuia să ucidă cîţi duşmani putea si apoi să se retragă spre munţi. — Ei bine. opreşte timpul. Guvernatorul şi comandantul. Nu i-a fost uşor să ceară ajutor. Asirienii au un avantaj de cinci la unu si sînt ver saţi în războaie! Nu permite să fie distrus Akbarul! — Ce doreşti de la mine? i se adresă guvernatorul din mers. conduceau marşul. Cea mai mare parte a oamenilor noştri se află în cetate.— Nu ştiam că avem atîţia soldaţi. Coloana de soldaţi părăsi cetatea. În scurt timp. Şi ceilalţi locuitori ai oraşului fuseseră treziţi de sunetul cîntecelor de luptă şi priveau scena hipnotizaţi. îi spuse guvernatorul lui Ilie. ceilalţi puteau crede că nu e în stare să ţină situaţia sub control. — Ceea ce vezi sînt războinicii din Akbar. Ii prezentase deja guvernatorului strategia. îi spuse Ilie guvernatorului. — Văd nişte tineri care sfidează moartea rîzînd. se va întoarce în cetate să organizeze rezistenţa. de asta se temea Ilie. tot un străin rămîi şi unele căpetenii te pot considera iscoadă. Doamne". După cal culele comandantului. îi răspunse. îndreptîndu-se spre mijlocul văii. — Nu uita ca. Pot să fac o minune! Guvernatorul nu-i răspunse. vor sosi întăriri şi armata asiriană avea să fie nimicită. alergînd pe lîngă calul acestuia. — Mie nu mi-aţi spus nimic din toate astea. îşi pregătise oştirea pe ascuns şi acum. „Trebuie să profit. Comandantul avea pregătit un plan ingenios: imediat ce va începe lupta. slăbind încercuirea. să-1 pot convinge pe guvernator că face o greşeală." Soldaţii se aşezară pe două rînduri. se ruga el. „Aşa cum ai oprit soarele în loc pentru a-1 ajuta pe losua în luptă. Cunoşteau locul mai bine ca oricine şi puteau să-i hărţuiască pe asirieni. Îşi croi drum printre soldaţi şi reuşi să ajungă în fruntea coloanei. — Tu ştii că această armată e numai o iluzie! insistă Ilie. Am pregătit cazane cu ulei clocotit pentru a le arunca în capul celor care vor încerca să le escaladeze. în timp ce asirienii se antrenau. deşi ai ajutat oamenii din Akbar. auzi ordinul comandantului: — Staţi! „Poate este un semn". Ce era să fac? — A-i înfrunta pe asirieni în cîmp deschis e curată sinucidere! Ştiţi prea bine acest lucru! Comandantul asculta discuţia fără a face nici un comentariu. cu scuturile sprijinite de pămînt si lăncile împungînd văzduhul drept înainte. faţă-n faţă. neştiind prea bine ce trebuia să facă. Războinicii noş tri sînt cei mai buni! Îl lăsă acolo pe băiat şi ieşi în stradă. Nu mai că se negociază în condiţii de egalitate. Pentru prima dată în via ţă asistau la defilarea unui batalion organizat. Prorocul israelit ar fi probabil surprins s-o afle. Guvernatorul mărturisi că fuseseră trimişi soli la Tir şi Sidon pentru a înfăţişa gravitatea situaţiei." Pe cînd se ruga. — Făcusem un tîrg. spuse Ilie. călare. oraşul poate rezista asediului aproape două luni. îşi spuse Ilie. Comandantul făcuse o treabă de invidiat. Avem provizii împărţite prin casele oamenilor pentru ca să geţile incendiare să nu ne lase fără hrană. . — Dar îţi doreai să fie pace! — Se poate face pace si după ce începe lupta.

păşind pe cîmpul de bătaie. Vor ataca. stri gătele şi învălmăşeala luptei. grăi îngerul.călzindu-si muşchii. clipa mult aşteptată. repetă comandantul. detaşamentul rămase pe poziţii pînă la lăsarea serii.— Putem rezista cam şaizeci de zile. Merse un timp fără ţintă si deodată văzu lumina. — Totul e pregătit. Acum însă. Nici acum Ilie nu se urni. încercă să vorbească cu îngerul. Nu se putea duce la Tir sau la Sidon pentru că ar fi fost considerat trădător. Spre deosebire de noi. — Domnul ţi-a ascultat ruga. In dimineaţa aceea. Guvernatorul îi întrerupse gîndurile: — Nu fac nici o mişcare. stabilise cu cîţiva dintre oamenii lui cei mai credincioşi cea mai bună cale de retragere. Voia să-si demonstreze vitejia. — Acum du-te. îi spuse el lui Ilie. — Dar mulţi vor muri. Scrutară orizontul. în sfîrşit. Nici măcar eu. Nu se zărea nici un norişor de praf. arcaşii îşi slăbiră arcurile şi spadele reveniră în teacă. pe măsură ce se apro pia lupta. şi chiar pe preoţii feni cieni pomenindu-1 ca pe un exemplu de bărbăţie şi curaj. dar îi era ruşine să recunoască. gata să ţintească la ordinul comandantului. Cîţiva împungeau aerul cu spada. Păreau să se minuneze că supra. — Putem muri cu toţii. îngerul Domnului îi apăru în faţă. spadele lovind. — Domnul e plin de slavă si putere. arcaşii îşi încordaseră pe jumătate arcurile. — Nu e adevărat. Ilie îi simţi euforia din glas. aşa cum făcuse pentru losua. . Simţea acelaşi lucru şi el. Cînd soarele se ascunse la asfinţit. în. A ţinut în loc armata asiriană. Ilie îşi aminti de ruga ce i-o făcuse Domnului: să oprească soarele pe cer. îşi aminti de emoţia băiatului cînd trecuse trupa. Soldaţii din prima linie apucaseră lănciile cu hotă.Esti un străin neînarmat şi n-ai de ce să lupţi pentru o idee în care nu crezi. După aceea. deci armata asirienilor încă nu se mişcase.vieţuiseră o zi. războinicii se întoarseră în cetate. îi spuse guvernatorul lui Ilie. spuse comandantul. n-are rost să ne mai risipim pu terile. Oricum. Soarele arzător al amiezii era ucigător si cîţiva soldaţi leşinară din cauza căldurii. — Ne e frică pînă în clipa în care se întîmplă ine vitabilul. Ilie rămase pe loc. zărea în ochii soldaţilor o bucurie imensă. A văzut îndoiala din inima ta. căci avea nevoie de oameni de nădejde. Şi-i imagina pe războinicii asirieni. Era probabil nerăbdător să înceapă lupta. Cu timpul. îi spuse guvernatorul. dar nu reuşi. Nu par ticipase niciodată la o bătălie şi. îi răspunse îngerul. ca şi cum toată viaţa se pregătiseră pentru ceva şi acum venise. Guvernatorul se mira singur de curajul său. Ilie era tulburat. Ai spus că El ar trebui să hotărască şi El a ales în locul tău. Ilie rămase singur în vale. îşi făcea planuri cum să fugă din cetate. dar Izabela îl va primi. tu nu eşti pregătit.rîre si le ţineau în poziţie de atac. dar nu va fi nevoie. — Vor veni. lăncierii îşi coborîră armele. dar nimeni nu se teme. Ilie îşi întoarse faţa spre cer si mulţumi cu evlavie.

îi spuse ea. Dacă se va întoarce vreodată. . cîntecele bărbaţilor care băuseră un pahar după isprăvirea lucrului. spuse el femeii si fiului ei. — Sînt gata. în aşteptarea luptei. — Îţi mulţumesc că mă iei cu tine. întipăreşte-ţi bine în minte fiecare casă şi fiecare sunet. Cînd vor ajunge acolo. Privi înjur ca pentru a-şi lua rămas bun. m-am gîndit la tine. parcă ghicindu-i gîndul. Ilie i-o luă şi spuse femeii: — A sosit clipa. va încerca să-1 facă pe bărbat să se răzgîndească. căci nu le vei mai vedea si nu le vei mai auzi niciodată. — Uiţi că sîntem săraci si n-am mare lucru de luat. îmi plac sol daţii din Akbar. — Ia numai cît poţi duce. din acel moment. Băiatul apăru cu o desagă mică pe umăr. sau luna care-şi schimbă forma. — M-am născut în Akbar şi oraşul va rămîne pentru totdeauna în inima mea. Făcea acest gest pentru prima dată. Ca toate femeile din Fenicia era mîndră de prinţesa ei. care-si strîngea vopselele. — Pentru că mi-era teamă. m-am obişnuit cu zilele şi nopţile pustii şi m-am rugat la zeii de pe Al Cincilea Munte. silueta întunecată a munţilor profilîndu-se pe cer. Ea nu spuse nimic. spuse femeia. auzind cuvintele guvernatorului. în care credeam peatunci. — Îl iubeai? — Mi-am educat inima pentru asta. Doar ca să-ţi fac pe plac. Ilie urcă în camera lui. fără să-mi dau seama cît este de înalt? De cîte ori am ascultat zgomotele cetăţii. Trebuia să-mi urmez soţul în orice împrejurare. Pînă atunci. ascultam scîncetul pruncilor abia născuţi. După ce mi-am pierdut bărbatul. Nu ne rămîne decît să sperăm că am luat hotărîrea cea bună. dacă eu o voiam. Ţi-am mai spus si ţi-o repet: din ziua aceea am început să descopăr frumuseţea din jur. fără să înţeleg că făceau parte din viaţa mea? Am prins din nou dragoste de viaţă. răspunse băiatul. mă voi putea odihni la pieptul tău. să mă ia cînd fiul meu va putea trăi pe picioarele lui. nu-şi mai are rostul. dar am început să îndrăgesc ceea ce făceam şi am descoperit ceva: viaţa mea căpăta sens. Teama durează pînă începe inevitabilul. — Nu vreau să plec. Cum nu aveam de ales. Aveam cincisprezece ani cînd m-am măritat şi nu ştiam ce e viaţa. spuse Ilie. De multe ori noaptea. Mama îl sili să-si strîngă lucrurile. M-ai îndemnat să învăţ scrierea din Byblos si eu te-am ascultat. Cînd vei străbate străzile Akbarului. — De ce n-a fost aşa mereu? întrebă dînsa.— Plecăm. Atunci ai apărut tu. pentru el. — Va fi un drum lung şi nu ne vom odihni pînă ce nu îi voi împlini vrerea. Apoi coborî şi rămase un timp cu ochii la văduvă. Ascultînd-o. Dar azi. pe cînd tu dormeai. Izabela va fi îndepărtată de la putere. îi spuse ea. — Plecăm în Israel. dragostea ta îmi va fi sprijin şi cînd mă voi simţi obosit de bătăliile duse în numele Lui. spuse ea. Ilie o mîngîie pe păr. Familiile noastre aranjaseră totul şi am fost pregătită încă de mică pentru acel moment. De cîte ori mai înainte. Domnul mi-a spus ce am de făcut şi îi voi împlini voia. băiatul îşi promise că nu va uita nici odată acele vorbe. fără să recunosc frumuseţea? De cîte ori am privit cerul. oraşul va avea chipul mamei lui. eu mă plimbam prin Akbar. paşii apăsaţi ai santinelelor de pe ziduri. m-am convins pe mine însămi că acela era dru mul cel bun. am privit la toate acestea. pentru ca grîul să se înalţe.

vorbi preotul către muntele tăcut din faţa sa. Scoase din traistă uleiul sfinţit si-şi unse fruntea si încheietura mîinilor. mîniat pe locuitorii ei. Zeul Soare a trimis soli de seamă în căutarea lui. Israelul era încă o mare naţiune. iar de atunci totul a revenit la normal. cu excepţia Israelului. pornind răz boaiele care 1-au îndepărtat de la putere. Cu două generaţii în urmă. care au început o luptă continuă cu ocîr muirea. care mai credeau că muritorii puteau comunica cu creatorii Universului. care însă nu i-au plăcut. ştia că vine o clipă în care violenţa este singura soluţie. Asirienii ar rămîne pentru totdeauna la intra rea în vale si Akbarul ar continua să existe. pe nume Solomon. dar nici vulturul. simbolurile Zeului Furtunii si al Marii Zeiţe. — Curajul este teama care îşi face rugăciunea. cu toiagul. ca să arăt că nu şovăi înaintea luptei. nici zeul furtunii nu reuşiseră să-1 găsească pe zeul timpului. îi spuneau „Domnul". Era îngrijorat de cele întîmplate de dimineaţă: oastea duşmană nu atacase. Zeii pe care-i slujea aveau so ierte pentru sîngele cu care-şi mînjise mîinile. Dar zeii tăceau. Zeul timpului nu ne poate părăsi acum. Tirul şi Sidonul făceau negoţ cu un rege din Ierusalim. Rosti rugăciunile rituale iar apoi îşi înălţă braţele spre cer pentru a primi revelaţia divină.Se întunecase de tot cînd preotul ajunse la poalele muntelui. Atunci. Pe atunci. Nu ştiau nici măcar cum îl cheamă. Sînt un rău ascuns care trebuie stîrpit pînă nu e prea tîrziu. Deşi era o femeie delicată. Regele din Tir i-a furnizat materialul necesar si a primit. Acesta construia un templu uriaş şi voia să-1 îm podobească cu tot ce era mai frumos în lume. Ieroboam. oile şi vacile si-au părăsit odraslele. şi mîinile mele vor fi mînjite de sînge. De aceea mă aflu aici. care 1-a găsit dormind în pădure şi 1-a înţepat. Spuseseră tot ce aveau de spus şi acum aşteptau îndeplinirea ritualurilor. Israeliţii susţineau că „Domnul" îl pedepsise pe cel mai înţelept dintre regi. desenă pe nisip taurul şi pantera. tot aşa scrierea este blestemul Feniciei. însă fiul lui. zise el. — în curînd. a trimis să se cumpere cedri din Fenicia pe care o numea Liban. Solomon 1-a ajutat să-si construiască primele corăbii iar acum Fenicia avea cea mai puternică flotă comercială din lume. A trebuit să fie prins si eliberat de toată ura strînsă în suflet. Dacă s-ar hotărî să plece din nou. Astfel. Zeul s-a trezit furios şi s-a apucat să distrugă tot ce întîlnea în cale. Zeul timpului mai părăsise o dată Fenicia. cu oameni superstiţioşi. A poruncit să se facă doi viţei de aur si poporul israelit li s-a închinat. bătălia n-ar mai avea Ioc. iar grîul şi orzul nu s-au copt. în schimb. deşi se închina unui singur zeu. în mîna dreaptă ţinea un toiag şi în stînga ducea o traistă. educată în spiritul toleranţei şi al ororii faţă de război. Izabela avea dreptate: singurul mod de a păstra vie adevărata credinţă era nimicirea prorocilor. Atunci focul din lămpi a rămas nestins. în toată lumea prorocii dispăruseră. a reînviat cultul pe care-1 ini ţiase tatăl. o ţară îna poiată. Trebuie să le demonstrez războinicilor din Ak. O prinţesă din Sidon reuşise să1 convertească pe Solomon la adevărata cre dinţa şi atunci el a înălţat un altar zeilor de pe Al Cincilea Munte. Atunci au intrat în sce nă prorocii. Aşa cum prorocii sînt blestemul Israelului.bar că au . douăzeci de oraşe din Galileea. Atunci Marea Zeiţă a trimis o albină. Apoi.

dar sîntem în inferioritate si vom muri eroic. nici de piaţă şi nici de palatul guvernatorului. dar locuitorii oraşului o interpretau greşit. Ignorau exemplul dat de natură: animalele stau nemişcate cînd se apropie pericolul. Preotul ascultă tăcerea nopţii şi fu sigur de dreptatea sa. — Acum însă trebuie să pierdem această bătălie. Şi-atunci. O victorie a asirienilor va însemna stingerea ame ninţării pe care o reprezenta alfabetul. iar scribii din Byblos vor fi morţi. generaţiile ce vor veni vor încerca să repete ce-am făcut noi şi astfel vom construi o lume mai bună. Cerul să nu se prăbuşească peste Pămînt. Vom înfrunta oştirea asiriană pentru că trebuie să dăm un exemplu. mai spuse el. chiar dacă oamenii vor continua să se închine zeilor de pe Al Cincilea Mun te. Pictorii vor dese na hieroglife egiptene pe papirus. Nu e vorba de putui cu apă. cînd ar fi trebuit să vegheze. Preoţii vor readuce în amintirea oamenilor timpul cînd Akbarul a încercat să reziste invaziei asiriene. Ne vom lupta vitejeşte. îşi coborîseră lăncile si se distrau. Era liniştea dinaintea unei bătălii importante. — Mai tîrziu. Asta era important. Cuceritorul va impune graiul si obiceiurile sale.de ce să apere oraşul. Textele sacre vor rămîne secretul celor care s-au născut pentru a le studia. . — Facă-se voia zeilor. navigatorii vor face cunoscute şi în alte ţări faptele vitejeşti ale războinicilor. căci am făcut ce trebuia şi am respectat tradiţia.

— Iubind o femeie. „Am nevoie de tărie si calm. — Domnul te-a chemat? întrebă îngerul pentru a treia oară. — Domnul te-a chemat? repetă îngerul. neputinciosul. învăţase să scrie. Dacă Akbarul va supravieţui. „Bibliile si papirusul nu sînt bune. Papirusurile se ştergeau cu timpul si puteau fi distruse de apă. La fîntînă. — În Israel. care nu văzuseră nimic. Ştiu. pielea nu era atît de rezistentă ca tăbliţele de lut şi putea fi mult mai uşor furată.Ilie. căci nu mai au ce face aici. Nu era nevoie să traverseze tabăra asirie nilor. apăsat de încordarea pe care-o simţea în aer. De altfel. dacă preoţii fenicieni. Luna plină le lumina drumul." Îi trecu prin minte să-şi cheme îngerul să stea puţin de vorbă cu el. — Nu. că m-ai ales pe mine. înainte de bătălie: Cel ce iubeşte o femeie si n-a luat-o. am învăţat să iubesc toate făp turile. îi răspunse Ilie. un vînt rău pre vestitor sufla pe străzi. — Atunci întoarce-te de unde ai plecat. Şi acum ştiu unde trebuie s-o săvîrşesc. Coborî la catul de jos. Ilie lăsă traista jos. dă-mi linişte să mă pot odihni cît aceasta mai e cu putinţă. privind-o pe femeie lucrînd. Îşi aminti vorbele guvernatorului despre zădărnicia fricii. aşezată la sud. Luă un stilet. gîndi el. se aşeză în mijlocul drumului si plînse amarnic. Bibliile grecilor erau scrise pe piei de animale. care păstrau în memorie . — Ce s-a întîmplat? întrebară femeia şi băiatul. Se gîndi să meargă la ea. comentă el în gînd. dar noaptea fusese istovi toare si nu era acela momentul potrivit. Domnul nu te-a chemat încă. — Lasă-i măcar pe ei să plece. doar tăbliţele de lut pot fi păstrate veşnic". dar se răzgîndi." Ilie ştia că nu e adevărat: adaptarea fă cută de ei prin includerea vocalelor transformase alfabetul într-un instrument ce putea fi folosit de toate neamurile. ca să nu moară în luptă şi să i-o ia altul. pentru că încă nu ţi-ai împlinit destinul. Adormi greu şi se trezi în toiul nopţii. dar proiecta umbre ciudate şi siluete sinistre pe stîncile şi pietrele din vale. umezi o tăbliţă de lut şi începu să mîzgălească cîteva litere. Ajută-mă să-mi ţin firea în focul bă tăliilor ce vor veni. Dar îngerul dispăruse. îl imploră Ilie. pe drumul Israelului. căci i-ar fi putut spune lucruri pe care nu dorea să le audă. Nu trăiseră împreună. „Ce lucru simplu si genial". murmură el în tăcerea nopţii. în mîna dreaptă avea o sabie de foc. Ilie nu răspunse. acela să iasă şi să se întoarcă la casa sa. în cinstea oraşului unde apăruse invenţia. — Domnul te-a chemat? — Ştiu ce minune aşteaptă Domnul de la mine. Ilie socotea că era un mod foarte fragil de a păstra docu mentele. femeia si fiul ei o luară spre apus. Descoperi printre puţinele vesminte pe care le luase ea uneltele necesare scrierii cu caracterele din Byblos. — Unde te duci? întrebă el. încercînd să se liniştească. Se apucă să desfacă traistele şi să pună lucrurile la loc. Astfel. Cu toate acestea. somnul îl ocolea. Din întuneric îşi făcu apariţia îngerul Domnului. Traistele pregătite de femeie pentru fugă zăceau nedesfăcute. le auzise pe femei zicînd: „Grecii ne-au furat invenţia cea mai preţioasă. ei îşi numeau colecţiile de per gamente biblii. semănînd teamă şi neîncredere. să-ţi împlinesc voia. îl va sfătui pe guver nator să pună să fie scrisă toată istoria ţării si tăbliţele să fie păstrate într-o încăpere specială pentru ca ge neraţiile viitoare să le poată consulta. îi veni în minte ce-i spu sese Domnul lui Moise. Am nevoie de ea. Doamne.

milioane de forme şi rîurile reîn. — Arde! se trezi spunînd soldaţilor inamici. Reuşise să se mai liniştească si se întoarse în aşternut. Un zgomot surd făcu să se cutremure tot catul de jos. Se gîndi cu groază la ce se pe trecea jos. Se juca un timp cu literele. încercă să se ridice în picioare. formînd cuvinte diferite. Casa e în flăcări! Nu simţea teamă. Norii luînd.torcîndu-se în matcă. sabia de foc pe drumul Israelului. se lăsă fascinat de luna care trecea prin cele patru faze în aceeaşi clipă. . Privi cerul şi con stelaţiile mişcătoare. căl dura. O sărută în gînd şi-i spuse cît de mult o iubea şi cum făcuse tot posibilul să evite toate astea. numită de oamenii locului Akbar. se lăsa copleşit de imensitatea oceanului şi revedea cu mirare portul ciudat al locui torilor marilor oraşe de pe coastă. în trecere. Privi faţa celui care vorbise şi la lumina flăcărilor din odaie văzu un bărbat cu barbă lungă. pe cînd era încă o copilă si îi fermeca pe toţi. Bărbatul însă nu-i răspunse. Uşa camerei fu trîntită la pămînt. seama că nu era omul potrivit şi găsise alt proroc care să mîntuiască Israelul de păcat. Trebuia cu orice preţ săi salveze pe văduvă şi pe fiul ei. Nu sînt armiile Domnului care se înfruntă. simţea în nări mirosul lemnului proaspăt tăiat în atelierul său. îşi aminti cum o cunoscuse pe Izabela. auzi o voce adresîndu-i-se în feniciană.. îi sosise ceasul. vor fi vreodată nimiciţi." — Tu eşti şeful. sosiseră asirienii. — Un atac de noapte? întrebă nedumerit. apoi încă unul. Se juca din nou pe străduţele oraşului unde se născuse. şi se minună de ce ieşea. scrisul pe tăbliţe şi. dar o umbră îl trînti la pămînt. Îl trezi un bubuit. probabil. Retrăi ziua în care apăruse primul cort cu asirieni înarmaţi. Se îm pacă cu soarta şi acum aştepta lovitura de graţie. Urcă din nou pe Al Cincilea Munte. aşa cum sperase. ascuns ca un laş în casa unei muieri. Da. făcea prima călătorie la Ierusalim. singura lui preocupare erau vă duva şi copilul. readuse la viaţă copilul si se revăzu întîmpinat de popor cu respectul cuvenit unui judecător înţelept. gîndi Ilie. Parcă vedea aievea ochii femeii care-1 aştepta la porţile cetăţii Sarepta. şi îşi dădu seama că o îndrăgise din prima clipă. îngerii care veneau şi plecau. „Poate a reuşit să fugă". încercă să se elibereze. simţi frigul. ploaia şi fulgerele. nu visez.istoria ţării. toamna si primăvara. Cineva îl trînti la pămînt cu o lovitură în cap si simţi în gură gust de pămînt. Văzu lucirea spadei scoase din teacă si un războinic îl răni în braţul drept." O pace adîncă îi coborî în suflet.. tot mai multe. „Nu. „Cine să lovească o femeie lipsită de apărare." Din toate ungherele răsăreau umbre care urlau sălbatic într-o limbă necunoscută. Reveni în prezent. Se văzu cutreierînd văile si munţii pămîntului făgăduinţei. îl străfulgera un gînd. Domnul îşi dăduse. dar cineva îl ţintuia la pămînt cu piciorul apăsat pe ceafă. nesomnul. iar urletele invadatorilor se amestecau cu strigătele de ajutor care veneau dinspre piaţă." Porţile cădeau una după alta. Ilie închise ochii si-si revăzu întreaga viaţă într-o fracţiune de secundă. faptele războinicilor şi lucrările poeţilor nu vor cădea pradă uitării. „Au dat foc la casă. „Asirienii. va muri ca un martir. „Foc". în ţinută militară. Revăzu masacrul prorocilor şi auzi parcă vocea Domnului care-i poruncea să plece în pustie. pereţii erau dărîmaţi cu ciocanele.

care ţi-am dă ruit viaţa si moartea mea". Acoperişul ars se prăbuşise şi femeia era pe jumătate îngropată sub dărîmături. dar vrem să suferi mai mult decît poţi să înduri. se rugă Ilie. oprind timpul în mijlocul luptei." Totuşi. salveaz-o pe femeia care m-a adăpostit!" Cineva îl apucă de subsuori şi-1 ridică în picioare. sîn. Ilie se zbătea şi striga cu mîinile ridicate la cer. sub arşiţa infernală. . zăceau cadavrele războinicilor din Akbar. de parcă ceva nu mergea cum trebuie. Ţipetele îl asurzeau. Cu un efort supraomenesc reuşi să-1 împingă pe unul dintre soldaţi si se ridică. El. Discutau ceva cu aprin dere. — Nu sînt guvernatorul Akbarului! Faceţi o gre şeală îngrozitoare! Asirianul îl împinse si mai aproape. Cîteva minute mai tîrziu îşi reveni. Doi soldaţi îl prinseră de braţe. „Doamne. Cineva îl lovi cu piciorul în cap si leşină. dar atît asirienii cît si Domnul păreau muţi. Asirienii îl tîrîseră în mijlocul drumului. nu se întîmpla nimic. pentru prima dată. pe pămînt. Sudoarea le curgea şiroaie şi unii dintre ei păreau şocaţi de ceea ce văzuseră. dar fu din nou doborît la pămînt. dar lovitura de graţie se lăsa aşteptată. „Bine că există moarte. Lumea părea că încre menise în aerul acela plin de ţipete. multe dintre ele despuiate. — Vino să vezi. auzea doar strigătele de ajutor ale celei care-1 primise în casa ei. Ilie îi zărea doar braţul agitîndu-se cu disperare în timp ce implora să nu fie lăsată să ardă de vie. — Ce se întîmplă? înăuntru se află o femeie şi un copil! De ce faceţi asta? — Pentru că femeia a încercat să-1 ascundă pe gu vernatorul Akbarului." De cîte ori nu se gîndise la ea. — O biată femeie lipsită de apărare a rămas înăuntru! Salvaţi-o! Ţipete si oameni alergînd cuprinşi de panică se vedeau de jur împrejur. după ziua aceea petrecută ascuns în grajd! Peste tot. Oamenii alergau bezmetic în toate părţile. femeile disperate îşi căutau copiii. Ajunseră în mijlocul pieţei. Aproape toate casele ardeau şi troznetul focului se amesteca cu strigătele oamenilor din Akbar. Ilie simţi că-i revine dorinţa de a supra vieţui.Trecură astfel cîteva clipe. Ilie se zbătea din răsputeri să se elibereze. „Nu voi ieşi viu din această încăpere. Ţipete se auzeau din toate părţile: copiii plîngeau. dar sol daţii îl duseră tîrîs pe străzile din Akbar. încercă să se ridice. Acum e rîndul tău. Intră în panică. A venit să apere viaţa şi a fost condamnat la moarte. îi spuse căpetenia asiriană care îi înţelegea limba. bătrînii implorau să fie cruţaţi. O meriţi. Cîţiva soldaţi începură să-1 lovească cu picioarele şi.gele i se scurgea din rană. Casa era înghiţită cu lăcomie de flăcări si totul în jur era luminat de limbile de foc. gîndi el cu disperare. „Dar. Comandantul nostru a fost omorît cu pietre şi umilit la porţile cetăţii. dar fu doborît de o nouă lovitură. Atunci auzi strigătele femeii la catul de jos. privi în jur: toate casele ardeau. însă. împingîndu-1 spre poartă. zgomote infernale şi praf. Nimeni nu-i dădu atenţie. Încă ameţit. „Nu se poate să-mi doresc să mai trăiesc". poţi face ce vrei cu mine. Poate că Domnul făcea ce făcuse si cu losua. — Spune-le să mă omoare odată! strigă. sperînd că măcar unul dintre ei îi înţelegea limba. — De ce pe mine mă cruţaţi şi pe ea o lăsaţi să moară? — Nu te vom cruţa. cu iluzia că pot face ceva ca să se ferească de moarte şi de distrugere.

îi răspunse asirianul. Ilie fu obligat să înge nuncheze şi i se legară mîinile.„De ce aleargă?". Poate că murise repede şi nu trecuse prin tortura de a fi arsă de vie. insistă căpetenia. Era un locuitor din Akbar. Omul implora şi plîn. se gîndea el. Îi dădu un picior şi Ilie căzu la pămînt. Soldaţii păreau nemulţumiţi de toată povestea. — Spune-mi dacă e adevărat. care obişnuia să asiste la judecăţile din piaţă. zise Ilie. unul dintre servitori le-a spus că cel pe care-1 caută se refugiase în casa văduvei. pe ea şi pe copilul din braţele ei. cînd spre casa guvernatorului. arătîndu-1 pe bărbat. — Da. Mînia asirie-nilor părea să se domolească. . Altă ceată de soldaţi asirieni aducea un prizonier cu faţa strivită de loviturile primite. Domnul o primise la el. Omul îi strivi faţa cu călcîiul. Focul troznea în jur şi oamenii continuau să ţipe. Nu eşti tu cel pe care vrem să-1 omorîm. în timp ce-1 căutau acolo. După ce vom cuceri toată coasta. lăsîndu-1 acolo. admise el. — Iscoada noastră spune că ne-am înşelat. — De ce aţi atacat noaptea? Nu ştiţi că războiele se poartă ziua? — N-am călcat rînduiala. nici prietenilor. sărută picioarele unuia dintre ei. îşi amintea că îl ajutase să rezolve un conflict serios cu un vecin. „Acum e rîndul meu". în sfîrşit. Cu toate acestea. îşi spuse Ilie. Omul căzu în genunchi. dar de la cine? Eşti un străin. adevăratul guvernator a avut timp să fugă. — Mi-am jurat că într-o zi îţi voi răsplăti bunătatea şi m-am ţinut de cuvînt. Nu le eşti de folos nici duşmanilor. O singură întrebare. arătă cu un braţ spre Al Cincilea Munte si plînse ca un copil. te vom lăsa să pleci si vei ajunge la timp pentru a o salva pe femeia aceea şi pe fiul ei. Discuţia nu se mai termina. Ceata se îndepărtă. Asirienii discutau între ei cu glasuri din ce în ce mai stridente. Nu mai auzea strigătele femeii. Ast fel. dar ne aşteaptă încă multe bătălii şi nu ai fi decît o povară. — Te-am putea duce la Tir sau la Sidon ca prizonier. Viaţă lungă Feniciei şi luptătorilor ei. reuşind să-si scutească războinicii de viitoare lupte. care se bat cu duşmanul la lumina zilei! Moarte laşilor care atacă pe întuneric! Abia termină de rostit aceste cuvinte. Akbarul va fi al nostru oricum. — Nu eşti bun de nimic. El ne-a dat planurile cetăţii şi putem avea încredere în el. Cînd asirienii au pătruns în palat. soldaţii din Akbar fuseseră exterminaţi aproape fără luptă. Poate că Domnul îl au zise şi-1 va ajuta să-i salveze. că spada unei căpetenii asiriene căzu năpraznic şi capul coman dantului se rostogoli pe pămînt. arătîndu-1 cu degetul. — Trăiască Akbarul! striga el." În clipa aceea se apropie un om. Eşti aidoma acestui oraş: nu merită să lăsăm o parte din oaste aici. care începu să discute cu asirienii. Nici o lege n-o interzice. Asirienii profitaseră de enorma lor superioritate numerică. e adevărat. în schimb. Ilie părea că nu-1 aude. „Nu văd că oraşul a căzut în mîinile duşmanului şi că n-au unde fugi?" Totul se întîmplase foarte repede. „O voi reîntîlni în Rai şi ne vom plimba ţinîndu-ne de mînă. chiar şi la tine în ţară. — Am o întrebare.gea. Se opriră în mijlocul pieţei. Am avut destul timp să cercetăm terenul. Ilie îl recunoscu pe comandant. Sînteţi prea preocupaţi de datini şi uitaţi că lucrurile se mai schimbă. — Ai spus că te duci în Israel s-o detronezi pe prin ţesa uzurpatoare. Am putea cere răscumpărare pentru tine. Iscoada se apropie şi-i dezlegă mîinile. Asirianul îl privi bănuitor. E-adevărat? Ilie nu răspunse. căpetenia care vorbea limba lui Ilie se apropie. zise. arătînd cu braţul cînd spre Ilie.

plecarea din oraşul lui natal. Flăcările se mai domoliseră. încetul cu încetul. Privi înjur. Totul era distrus. ideea că avea o misiune si era în stare s-o ducă la îndeplinire. murmură el. asirienii se retrăgeau în ordine. auzi din nou zgomotul: cineva rîcîia cu unghiile grinda care se afla chiar sub picioarele lui. porni spre casă. panica era tot mai mare. îşi zise. reuşi să dis tingă un geamăt. După ce-şi va fi îndeplinit datoria religioasă. Cîteva clipe rămase nemişcat. ci întreaga lui viaţă. credinţa în voia Domnului. căutînd o spadă cu care să-şi pună capăt zilelor. îi era foarte greu să-şi dea seama în ce loc o văzuse ultima oară. — Aici e un rănit! zicea cîte unul. în faţa casei. „Nu trebuie să mă duc pînă acolo. Sau a fost salvată printr-o minune şi va veni să mă caute. Strigătele păreau acum mai inteligibile. căci voia să descopere unde se afla femeia şi fiul ei." Inima îl îndemna. căci e deja moartă. Acum. sufletele lor zburdă libere prin ceruri. fusese primit şi omenit ca un prieten. Era glasul ei. — Ajutaţi-mă! Bărbatul meu e prins înăuntru! Ajunse în locul unde. începu să-si dea seama de situaţia în care se afla. se putea observa un grup care păstra disciplina. Instinctiv se scutură de praf. o bătrînă şedea în mijlocul străzii. care şi acela părea cu minţile duse. Se strecură printre dărîmături şi se îndreptă spre ceea ce fusese odată odaia femeii. dar căldura era insuportabilă. Bătălia de la Akbar se încheiase. Se lupta cu sine: nu era în joc doar iubirea unei femei. Cu tot zgomotul care venea de afară. deşi duş manul se retrăsese. Se lăsă în genunchi si începu să scormonească înnebunit pămîntul. Zări un singur om. dar asirienii adunaseră toate armele din Akbar. cu multe luni în urmă. căci ţipetele bătrînei îl împiedicau să audă gemetele femeii. . făcîndu-şi drum printre pietre şi lemne.Cu toată agitaţia. totuşi." Cu toate acestea. „N-aş vrea să le văd feţele arse şi trupul prefăcut în cenuşă. — Ne mai trebuie apă! Nu reuşim să stingem focul! spunea altul. Datoria faţă de Domnul. Trebuia să facă ceva. dar ea îl îmbrînci: — Moare! strigă bătrînă. Probabil că femeia şi copilul părăsiseră această lume şi trebuiau îngropaţi după datină. dar se temu de durere. tavanul şi pereţii se prăbuşiseră. căci oamenii începuseră să înţeleagă că s-a petrecut o tragedie si că trebuia făcut ceva. în oraş. Părînd că ascultă de un şef invizibil. Oamenii alergau de colo colo fără rost. complet despuiată. Din ve cini se auzea pocnet de lemn care arde." Cunoştea Akbarul ca pe oraşul lui de baştină şi reuşi să se orienteze. Ilie o prinse de braţe şi o tîrî de acolo. „Mai bine nu mai zăbovesc aşteptînd ajutor. putea să se lase pradă durerii şi îndoielilor. Fă ceva! Ridică zidul de pe ea! Apoi începu să ţipe isteric. După un timp care i se păru nesfîrşit. Exista şi posibilitatea să mai fie în viaţă. Ilie încercă s-o ajute. te rog. era unicul Iui sprijin în momentul acela. Se simţi tentat să se arunce în flăcările care mistuiau casele. si îi veni să le spună să tacă. — Nu muri. să se ducă la casa în care stătuseră împreună. fie că exista sau nu. tînguindu-se si rugîn du-se zeilor pentru morţii lor. mîna atinse ceva cald: era sînge. parcă rusinîndu-se de ţinuta lui şi stătu locului încordîndu-şi auzul. Căută din priviri pe cineva să-1 ajute. amestecat cu strigăte de ajutor. în sfîrsit. orbecăind si abia respirînd din cauza fumului gros. „E moartă". deşi totul în jur era de nerecunoscut.

De acum eu sînt Akbarul şi oraşul este frumos. pentru a răzbuna moartea uneia dintre căpe teniile lor. în toate zilele petrecute aici. Dumnezeul meu! Pentru Tine am plecat din Israel şi nu Ţi-am oferit sîngele meu. Ai spus că sufletele nu se duc pe Al Cincilea Munte şi iar te-am crezut. Cum arată oraşul în care te-ai născut? Ilie şi copilul stăteau nemişcaţi. Arată bine. Sînt pămîntul pe care călcaţi şi izvorul care potoleşte setea călătorului. minţi Ilie. dar nu părea rănit. aşa cum au făcut prorocii care au rămas. Ilie nu mai auzi nici strigăte. Cineva îl bătu pe umăr. — Oraşul e întreg şi fiul tău n-a păţit nimic. — Înainte să vii. Pentru Tine m-am hrănit doar cu mîncarea corbilor şi am străbătut desertul pînă am ajuns la Sarepta. fiule. Răniţii şi cerşetorii. rămîi cu mine. strigă din toate puterile: — Doamne. arzînd în casele vecine. Asculta doar liniştea si era atît de in tensă că putea aproape s-o pipăie. nici trosnetul lemnului. Nu mă plîngeţi. — Şi tu? — Am supravieţuit. — Unde e mama? întrebă băiatul. Mamei tale i-a trebuit ceva timp să înţeleagă că viaţa are un rost şi cred că am reuşit să te învăţ şi pe tine acest lucru. ţinîndu-se strîns în braţe. îşi sfîşie hainele şi pri vind spre cer. Nu face asta. Frumosul Akbar este acum o . Probabil că m-a auzit şi a venit să mă ia. Se aşternu liniştea morţii şi vîntul se opri. negustorii şi nobilii. Du-te şi ajută-1 pe fiul El continuă să sape. Se aşternu din nou tăcerea iar apoi se auzi vocea femeii. munţii din jur. — Orice. mi-am dorit moartea de multe ori. El îşi dădu seama că moartea dădea tîrcoale pe aproape. tot mai slabă: — Spune-mi că oraşul a fost salvat. nu mă părăsi.meu. Nu vreau să-mi vezi faţa. cetatea numită Akbar de oamenii locului. Au murit cîţiva războinici. Scoase un geamăt. — Cine ştie pe unde o fi zăcînd îngropat. în tot acest timp n-am uitat ce misiune mi-ai încredinţat şi. iar duşmanii trădător. Din clipa aceasta. Te rog. — Roagă-1 pe fiul meu să îngenuncheze. mai spuse femeia după o pauză. Era plin de praf şi funingine din cap pînă în picioare. Ilie îşi muşcă buzele şi nu spuse nimic. Trebuie să mă înveţi ce e iubirea. fă ce-ţi spun. — Plîngi. am fost gata de plecare. Prin voia Ta am întîlnit o femeie şi la îndemnul Tău inima mea a învăţat s-o iubească. Eşti rănit? Copilul începu să plîngă. — Aici sînt. dar asirienii s-au retras. — Mi-ai spus odată că Domnul se află în toate lu crurile şi eu te-am crezut. Acum iată jurămîntul: nu mă veţi plînge şi veţi avea grijă unul de celălalt. Ilie se smulse de lîngă băiat. băiatul meu? se auzi vocea din ce în ce mai slabă. Aş vrea să faci un legămînt în faţa Domnului Dumnezeul tău. pînă ce Domnul va hotărî ca fiecare să-şi urmeze drumul. inima mea e pregătită. dar îi auzi din nou glasul: — Du-te si caută trupul băiatului. sufletul meu va fi una cu tot ceea ce mi-a fost dat să aflu pe pămînt: eu sînt valea. Umblau să-1 prindă pe guvernator. Ştia că aceste vorbe îi vor elibera sufletul şi va putea muri în pace. Dar nu mi-ai spus unde se duc. voi face orice doreşti. Te rog. soldaţii şi preoţii. oraşul şi oamenii care umblă pe drumurile lui. Se întoarse speriat şi-1 văzu pe băiat. — Nu mai săpa. Ilie îşi lăsă capul în piept şi începu să plîngă încet. căci nu aveţi de ce să fiţi trişti. Prietenii m-au făcut laş. îi răspunse o voce de sub dărî mături. Ilie îl luă în braţe. o auzi şoptind.

de ce nu m-ai luat de pe această lume? în loc să faci asta. luă copilul de mînă si porni la drum. de ce să nu moară fericită? — Dar te-a crezut si a spus că ea este Akbar. Piciorul îi sîngera şi se hotărî să se concentreze asupra durerii. — Nu vreau ca mama mea să semene cu toate astea. i-ai nimicit pe cei care m-au ajutat şi m-au iubit. printre ruine." Se ridică cu greu.ruină şi femeia pe care mi-ai încredinţat-o zace dedesubt. Cîţiva încercau să facă ceva. a asirienilor din tabără. chiar de-ar fi ultimul lucru pe care-1 voi face pe pămînt. De ce să nu se întîmple la fel si cu creatorii universului? Mergea împiedicîndu-se de morţi. Păreau suflete uitate de Dumnezeu şi condamnate să rătăcească veşnic pe Pă-mînt. acest copil. se trezea si apoi adormea din nou. oare? — se adunau oamenii si îi cereau ajutorul în judecarea pricinilor. Nici unul nu mai avea grija impozitelor. Cerul se înroşise din cauza incendiilor. Se aşeză cu băiatul exact în locul unde zăcuse legat de duşmani şi fusese salvat de un trădător. Atît mi-a rămas de la ea. În această clipă. Unde am greşit. — De ce-ai mai venit? îl întrebă Ilie. Ilie văzu lumina. Erau puţini însă şi încercările lor nu duceau la nici un rezultat. Nu vezi că e prea tîrziu? — Am venit să-ţi spun că şi de data asta Domnul ţi-a ascultat ruga şi îţi va da ceea ce ai cerut. Se răni la un picior în cioburile de sticlă si de lut care zăceau peste tot. Şi dacă avea dreptate? Ar putea să-i ajute pe zei să se trezească din coşmar şi apoi să le dea un somn mai uşor? Cînd visa urît. Nu era aşa de adîncă cum îşi închipuise. să-i oprească. se vălătucea acum pe străzi. îngerii nu vor mai apărea cu spadele lor de foc. pentru prima dată. totul era teribil de real. îi spuse băiatul. căci si eu nu sînt decît ruină. Simţi. Îndepărtează-Te de mine. Nu mai pot îndura suferinţa pe care mi-ai dat-o. Toate astea n-aveau nici un sens. făcînd aerul irespirabil. ci se plimbau nehotărîţi de colo-colo prin fum şi praf. si îi voi îndeplini dorinţa. Auzea vocile femeilor şi cîteva ordine contradictorii date de soldaţii care su. foc şi cenuşă. Dar oamenii îl îmbrînciră. spunînd: — Ne hrănim doar cu resturile de la ospăţul pe care guvernatorul 1-a devorat de unul singur. a ritua lurilor religioase sau a prorocului rătăcitor care le vor bise odată. „Poate că visez". Ai minţit-o. Fumul.pravieţuiseră masacrului. dorinţa să facă ceva. se gîndi. Ajunseră în piaţa unde — cît timp trecuse. Nu văd dreptate în lucrările Tale. Nu înţeleg ce urmăreşti. Oamenii nu mai alergau. Nu ne sta în cale. poate ea îi va alunga disperarea. Preotul spusese cîndva că lumea nu e altceva decît somnul colectiv al zeilor. Îşi privi rana făcută de spada asirianului. „Lună plină. Nu zărise o lacrimă pe faţa lui. mai devreme împrăştiat de vînt. „Ce să fac?" se întrebă Ilie." . Ilie luă copilul de mînă şi porniră la drum fără să ştie încotro. Scoase copilul afară din cetate si o luară prin vale. Doamne? Cînd mam îndepărtat de drumul ce mi-ai hărăzit? Dacă te-am nemulţumit." — Ai minţit-o pe mama. „Nu pot să rămîn aici la nesfîrşit. „Poate e numai un coşmar. Oraşul e distrus. Nu-ţi vei mai auzi îngerul şi eu nu mă voi mai înfăţişa ţie pînă cînd nu se vor împlini zilele încercării prin care ţi-e dat să treci. Durerea îl convinse că nu visa. Şi îngerul Dom nului îşi făcu apariţia. Copilul se străduia să-şi ţină jurămîntul. ca nişte cadavre vii. Văzu cîţiva inşi care jefuiau prăvăliile şi corturile dărîmate. — Ce importanţă are? Dacă tot nu putea vedea nimic. Ilie n-avea putere să se certe.

găsise drumul cu uşurinţă. trebuie să se descurce singuri! Respiră adînc şi încercă să se liniştească. îţi dai seama că nu mai am ce căuta în Akbar. Cînd reuşi. — Tu mi-ai spus că din orice bătălie înveţi. — Nu dormeam. în sfîrşit. Ne-ai răsplătit cu rău binele pe care ţi 1-am făcut! Ceata se îndepărtă. — După cum vezi. femei şi copii care îl înconjurară. spuse băiatul. Avea mîinile şi picioarele tăiate. Voi suferi şi mai tare. îi veni să-i spună că vorbele frumoase nu ajută un om care suferă. putea privi noaptea lumi nată de razele lunii. — Am promis mamei că voi avea grijă de tine. Şi asirienii la fel. Nu dorea nici să moară. — Lasă-mă să-ţi curm suferinţa.Departe de praf şi fum. — Datoria ta era să distrugi un oraş de oameni drepţi? — Un oraş nu moare. suferinţa mea va lua sfîrsit în curînd. Din gură i se prelingea un fir de sînge. Acum cîteva ore. dar el se gîndea doar la băiat: nu fusese în stare nici măcar să aibă grijă de el. — întoarce-te în oraş. numai locuitorii lui şi ideile pe care le duc cu ei. pentru că sîntem oameni mărunţi si nevolnici în faţa suferinţei. Simţi o atingere pe faţă şi se trezi. — Eşti rănit. — înseamnă că ai asistat la batjocorirea mea. — Mai bine nu mă duc. Trupul mutilat abia mai respira şi Ilie se hotărî să plece. să se elibereze de senti mentul de ruşine care-1 cuprinsese. chiar si arunci cînd eşti înfrînt. Ilie căzu la pămînt. Parcă trecuseră ani de atunci. Nu mai simţea nimic: nici iubire. habar n-ai ce se întîmplă! strigă Ilie. Era încă noapte. nici ură. Am văzut cînd au intrat soldaţii. vor sosi alţi oameni în Akbar. cînd dă necazul peste ei. în piept si în spate. Ilie se sculă si începu să umble. Dar nu ştiu ce să fac. — Tu eşti! strigau. Copilul se împiedică de un trup şi scoase un ţipăt. — Cum ai scăpat din incendiu? Băiatul îşi plecă fruntea. disperarea îţi va fi tovarăş pînă la sfîrşitul zilelor. Băiatul se smulse din mîna lui şi o luă la fugă. N-avea rost să se răstească la băiat. răsări ca din pămînt o ceată de bărbaţi. Poate că erau cu toţii sătui de atîta violenţă. Ochii lui priveau fix spre Al Cincilea Munte. nici să trăiască. Ilie nu mai avea putere să se ridice. iar piatra pusă drept temelie de fondatorul oraşului va fi lustruită şi păzită de alţi preoţi. cînd încercase să părăsească oraşul şi să ajungă în Israel. — Eşti un prost. Trebuie să-ţi oblojesc braţul. Era preotul. . vorbi el cu greutate. Bătaia nu dură mult. pe cînd ţie. îl loveau în faţă. era alt om. în acest moment. dar luna dispăruse de pe cer. îşi aminti de dimineaţa precedentă şi de drumul făcut împreună la izvor. într-o zi. zeii fenicieni au învins în bătălia cerească. Oamenii ca noi. Poate apa re un înger şi-mi spune ce să fac. dar cu glas calm. îi spuse Ilie în loc de răspuns. — Cum ai ajuns la mine? — Nici n-am plecat. Căuta stînca de la poalele muntelui. M-am hotărît să stau treaz şi să văd dacă te duci la ea în odaie. — Durerea nu înseamnă nimic faţă de bucuria datoriei împlinite. nici credinţă. — Pleacă de-aici! îi strigă cineva. Vei găsi un om bun care să te adăpostească. dar se hotărî să nu-1 sperie pe băiat. vor bea din apa lui. dar era încă viu. îngerii nu se mai întorc. Tu ţi-ai necinstit ţara şi ai adus blestemul pe capul oraşului nostru! — Să vadă zeii! Şi să ştie cine e vinovatul! Oamenii îl îmbrînceau şi îl zgîlţîiau. Pleacă. unde într-o seară se aşezase cu femeia să privească asfinţitul.

i-am spus că rămîn cu tine pînă ce îţi vei croi singur un drum în viaţă. Copilul se eliberă din strînsoare şi o luă la fugă spre oraş. Ilie se aşeză lîngă el. Ce vezi? Observi coloanele de fum care se înalţă spre cer? Ce crezi că înseamnă asta? — Mă doare! Vreau să plec! Ilie se sperie de el însuşi. te rog. ba chiar ai pîndit să vezi ce va face mama ta.. insistă băiatul. Guvernatorul fugise. nu. Poate că femeia avusese dreptate: zeii sînt schimbători. Niciodată nu se purtase aşa. nici piaţă. locul era însemnat cu o piatră. n-am vrut să te doară. suferinţa. Mama spunea că ea e Akbarul. aşteptînd să se liniştească. pentru ca cineva să tragă nişte învăţăminte? Băiatul îl privi speriat. începu să plîngă amarnic. moartea care ne-au lovit ieri seară au avut vreun rost? Crezi că e nevoie să distrugi mii de vieţi. Cînd mama ta s-a dus. Ştia prea bine că nu-1 va mai as culta nimeni. îl linişti Ilie. Tirul şi Sidonul vor fi o pradă uşoară pentru cuceritori. zise băiatul de cum se trezi. — Uită ce-am spus. Băiatul îl îmbrăţişa. El îl ajunse din urmă si îngenunche la picioarele lui. — Trebuie să reconstruim oraşul. şi i-ai spus că oraşul n-a păţit nimic. Dar nu vărsă nici o lacrimă. Nu cred să fi păţit ceva.. Sînt tulburat si chinuit de vina pe care o port. — Cînd ne întoarcem? întrebă din nou băiatul. Nu mai ştiu ce fac. Hai să găsim păstorii. Ilie îl apucă de umeri şi începu să-1 zgîlţîie cu furie. căci nu locuiesc în Akbar. Luă în braţe copilul şi adormiră amîndoi. Ce oraş? Nu mai avea nici palat. — . De data aceasta.' — lartă-mă. Mi-e sete si mi-e foame. — Putem căuta nişte păstori. — Da.Dar se simţea atras parcă de o forţă nevăzută spre locul acela. Lasă-mă să mă regăsesc si. — Şi să refacem oraşul. Copilul suspină. ea a spus. — Nu e nevoie să repeţi. comandantul era mort. — Crezi că distrugerea. Oamenii de treabă au devenit tîlhari şi tinerii soldaţi au fost masacraţi. Cînd ajunse. toţi îl învinuiau că le-a adus năpasta. Şi atunci. Ilie nu-i răspunse. — Uită-te înapoi! Nu eşti un înger orb. dar numai el îi cunoştea semnificaţia. iartă-mă. dar acest lucru era mai puţin important. nici ziduri. N-o vor preaslăvi noii locuitori şi nu va fi lustruită de vreo pereche de îndră gostiţi care tocmai descoperă ce e dragostea. Ca şi oraşul Akbar. Domnul fusese cel care plecase. îngerii nu se vor mai întoarce. — Nu pleca. dar nu vărsă nici o lacrimă.

Va reconstrui oraşul. Gîndurile îi zburau cu mare repeziciune si nu căutau răspunsuri. Mă va bate la cap pînă ce voi spune ca el. Cînd termină de mîncat. în poartă stă tea o femeie şi doi copii mici se jucau în faţa casei. Bărbatul meu s-a dus să vadă ce s-a întîmplat. — Nu va mai fi niciodată ca înainte. pentru prima dată după cumplita noapte. Ilie înţelese ce spera băiatul. Am auzit mult zgomot si a venit cineva în zori si ne-a spus că Akbarul e la pămînt. încearcă să-si ajute animalele să fete. Şi el este un om de cuvînt. Copiii o strigară si ea intră în casă. — N-are rost să mai încerc să-1 conving pe băiat. Ilie întrebă de păstor. — Trebuie să vină. se gîndi Ilie. speriaţi de apariţia celor doi. zise Ilie. Dar înţelese îndată despre ce era vorba. Mîncarea şi apa făcură minuni. Va dura destul de mult pînă va fi totul ca înainte. îi spuse că îi promisese mamei sale să aibă grijă de acel bărbat. — Cum să nu ştii? E în plină putere si pare inte ligent. Se aşezară pe prispa cu acoperiş de paie şi ea le aduse fructe uscate şi o cofă cu apă. Mîncară în tăcere. Dar vă pot da apă şi ceva de mîncare. Acum va trebui să plecaţi si să vă luaţi la trîntă cu viaţa. Păstorul rîse. să fi trecut prin multe. Am nevoie de ajutor. — Nu ştiu ce să fac cu băiatul. le spuse. — Ce se mai întîmplă? întrebă băiatul. ceea ce însemna că păstorul nu le dusese pe munte în dimineaţa aceea. la rîndul dumitale. Dacă nu-i va primi. Zeii au întors lumea cu susul în jos. dar rînduiala şi zeii o îndemnau să respecte legea universală a ospitalităţii. Femeia se uita speriată cum se apropiau de casă un bărbat şi un copil. Am fi bucuroşi dacă ne-ai primi. Privi cu teamă spre cei doi. — Ai face bine să te apuci imediat de treabă. Băiatul vru să-1 ajute la oblojirea rănii şi cînd păstorul îl refuză. se refugiaseră în casă. — Oraşul a fost distrus şi guvernatorul a fugit. Intră în casă şi reveni repede cu leacuri si o bucată de pînză. spuse el. — N-am bani. El îşi îngrijeşte turma si fiecare animal în parte. Mai bine să vadă singur că e imposibil ce vrea. Tocmai vin de acolo. — Am pierdut tot ce aveam. preocupat de siguranţa familiei sale. — Nu sînt fiul lui. că se află întro casă de oameni. — Fiul dumitale e om de cuvînt. ci soluţii. — Pari un tînăr plin de înţelepciune şi probabil ştii multe lucruri pe care eu nu le înţeleg. îi răspunse femeia. Omul zări rana de la braţul lui Ilie şi fu de părere că nu e prea gravă. pentru că poţi să-1 ajuţi să dobîndească înţelepciunea. Oile erau în ţarc. Copiii. dar cînd vru să-i răs pundă.Ajunseră la o căsuţă din mijlocul văii. nu se îndepărtează niciodată de locul unde le poate adapă. — Cred că sînteţi refugiaţi din Akbar. păstorul tocmai striga ceva la nevastă-sa care intrase în casă. O combinaţie perfectă. pentru ca apoi s-o aducă pe mama înapoi. — Mi se pare că nevasta mea v-a primit şi v-a hră nit. şi copiii ei s-ar putea să păţească acelaşi lucru într-o zi. Dar viaţa m-a învăţat cîteva lucruri pe care nu le voi uita niciodată: omul depinde de vreme şi de anotimpuri si un păstor poate supravieţui doar dacă înţelege aceasta. Se întîmplă însă ca una . sosi şi păstorul. Prima pornire fu să-i izgonească ime diat. începeau să-şi vină în fire. Dumneata pari. Peste cîtva timp. simţind. aşa cum a făcut şi cu mine.

sau era bucuros că a putut da o educaţie mai aleasă copiilor. — îţi mulţumesc că ne-ai primit. dar atît. — Aşteptaţi pînă mîine. Cînd nu mai ai speranţă. Cîte unul găsise ceva de lucru la cîrmuire. Păstorul nu se mai grăbea. aşa continua să fie. Băiatul îi întrerupse: — Vrem să ne întoarcem în Akbar. reu şiseră să adune banii necesari pentru călătoria plănuită. Nu reuşiseră să găsească ce căutau. După un timp se întorceau. zise Ilie. continuă păstorul. Băiatul îşi lăsă privirile în pămînt şi-şi muşcă buzele. — Şi speranţă. N-ai cum să eviţi inevitabilul. N-ai cum să eviţi inevitabilul. viaţa era o permanentă victorie şi. . Pentru că trecutul lor din Akbar îi făcuse temători. se gîndi Ilie. Pe de altă parte. Concentrează-te numai asupra momentelor în care ai obţinut ce-ţi doreai şi asta îţi va da putere să reuşeşti. dar îşi stăpîni lacrimile şi de data aceasta. puteţi să mai rămîneţi o zi. Omul îl privi cu atenţie. Profitaseră de fiecare clipă de viaţă la Akbar si. Oraşul este prădat de pro priii lui locuitori si nu veţi găsi unde să dormiţi. putea măcar să-i ajute pe cei doi şi astfel să le mulţumească zeilor. în drum spre Tir şi Sidon. pentru că nu s-au împiedicat de frustrările din trecut. Pe la poarta mea au trecut şi oameni plini de entuziasm. Păstorul îi conduse în casă. — Nu e greu să refaci o viaţă. îşi linişti nevasta şi copiii şi pînă sea ra le vorbi celor doi despre vreme ca să le abată gîn durile. — îţi trebuie disciplină şi răbdare ca să mergi mai departe. — Dacă vreţi. Făcuse deja drumul pînă la Akbar pe jos si nu mai avea chef de o nouă călătorie. uită-1 pe loc. cum adică să-ţi reclădeşti propriul trecut? — Pe aici a trecut multă lume. —— N-am înţeles ce-ai spus adineauri. Trebuie doar să fim conştienţi că forţele nu ne-au pă răsit si să ştim să ne folosim de ele. Trebuie să-ţi reclădeşti propriul trecut. — Dacă trecutul nu te mulţumeşte. Era sigur că acesta era chiar omul din faţa lui. „A fost o vreme în care mi-am dorit să fiu tîmplar şi apoi am vrut să fiu prorocul trimis să salveze Israe lul". pentru că luaseră cu ei. îşi simţea inima plină de milă pentru refugiaţi. Dacă el şi familia lui fuseseră ocoliţi de nenorocire." Păstorul strigă spre femeie că nu mai pleacă. să cadă într-o prăpastie. Alcătuieste-ţi o nouă viaţă în care să crezi. Ilie privi spre Akbar şi-şi aminti de vorbele îngerului. Vorbele păstorului îi mergeau lui Ilie drept la inimă. — Nu e mare lucru să vă adăpostesc o noapte. spuse păstorul. n-are rost să-ţi iroseşti puterile luptînd cu imposibilul. dar aveau de povestit lucruri minunate. Unii se plîngeau că n-au reuşit să facă nimic în Akbar si se duceau să-si încerce norocul în altă parte. pe lîngă bagaje. — Nu e vorba de speranţa în viitor. „îngerii coborau din ceruri şi Domnul îmi vorbea. fără îndoială. Să fie muscată de un şarpe sau de un animal sălbatic.dintre oile de care a avut grijă ca de ochii din cap să moară într-un accident. Obţinuseră tot ce-şi doriseră. cu multă greutate. au zise şi el de prorocul care urcase pe Al Cincilea Munte şi nu fusese mistuit de focul din ceruri. n-aveau destulă încredere în ei înşişi pentru a îndrăzni mai mult. Şi aceştia se întorceau. aşa cum nu e impo sibil să reclădeşti Akbarul din ruine. continuă el. Pînă cînd am înţeles că El nu era drept şi poruncile Lui depăşeau înţelegerea mea. po vara înfrîngerii suferite. Pentru ei.

su fletul meu a învăţat despre cele neştiute. dacă tu faci acelaşi lucru cu oraşul. zise Ilie. Domnul să vă răsplătească pentru ce-aţi făcut pentru noi. mîn cară ce le pregătise femeia păstorului şi se pregătiră de plecare. Ele îţi vor da curaj. Bărbatul si copilul mergeau agale pe vale. mama. cînd erau puţini. Sau să negocieze pacea înainte de izbucnirea războiului. Omul o porni spre ţarc. Viaţa e făcută din ceea ce făptuim. Nu mai pot urma. n-ai fi putut împiedica ceea ce era inevitabil să se producă. Ieri au stat în chise aici si acum nu mai au răbdare. căci sălăş luiesc destui pe Al Cincilea Munte. Se pare că el are răspuns la toate. suflet. care dispar fără urmă. Nu contează de ce o fac si nu are rost să ne străduim să le evităm. zise păstorul cu asprime. — Trebuie să-mi duc oile la păscut. Făcu un semn de rămas bun si porni la drum cu oile sale. — Atunci ar trebui să faci mai multe. — Mergi cam încet. îi răspunse Ilie. cei doi se treziră devreme. — Nu ştiu despre care Domn vorbeşti. zise băiatul. — Tot ce-ar fi putut fi dar n-a fost sînt vorbe în vînt. — Poate că guvernatorul ar fi trebuit să-i atace pe asirieni de la început. — Să aveţi parte de viaţă lungă şi de turme bogate. iar fiii voştri să nu fie pribegi prin ţări străine. suferi pentru că nu mai am El va putea s-o reînvie pe — Dumnezeu care m-a readus la viată e încă viu. Gîndeşte-te la fap tele bune pe care le-ai săvîrşit. . dar există anumite încercări la care zeii ne supun. Păstorul rîse. Trupul meu a primit hrana trebuincioasă.În ziua următoare. Te temi de ce poate — De mine mi-e teamă. — De ce? — Întreabă-1 pe prorocul israelit care trăia în Akbar. — Poate c-aş fi putut să împiedic invazia. spuse păstorul. — Am făcut foarte puţine şi în nici un caz nu a fost meritul meu. dar schimbă imediat tonul. — Chiar de-ai fi fost guvernatorul Akbarului.

Nu-i va mai auzi pe îngeri. Multă vreme ascultă doar zgomotul paşilor pe nisip. iar eforturile de a împlini voinţa Supremă nu avuseseră alt rezultat decît moartea singurei femei pe care o iubise. căci. o ţară. Pentru prima dată în viaţă. rosti Ilie în limba lui de acasă. a fost oprit de Dumnezeu să intre în Canaan. înflăcărarea îi fusese dispreţuită. dar nu se opri. în schimb. dacă n-o vei face. Se obişnuise să-I accepte hotărîrile. Astfel răsplătise Domnul lunga şi greaua strădanie a lui Moise: nu i-a dat voie să pună piciorul pe Pămîntul Făgăduinţei. bătălia asta nu s-a dat între asirieni şi fenicieni. îşi goli mintea de gînduri şi aşteptă să vină moartea. Asculta vuietul vîntului şi zgomotul paşilor pe nisip. — De-aici înainte. — Nu pot s-o aduc înapoi pe femeie. mă voi întoarce împotriva lucrării Tale. care nu ştia decît să poruncească şi să le facă pe toate după voia Lui. Acum trebuia să-şi reclă dească propriul trecut. se simţea liber să facă ce vrea şi cînd vrea. nici blestemele . Ilie apucă mîna băiatului şi o strînse cu putere. era liber să se întoarcă în Israel. dar pot schim ba destinul operei Tale de distrugere. să-I în deplinească poruncile. Ilie se înfricoşa. aşa cum noi strivim un gîndac. voi merge cu ochii închişi şi tu mă vei conduce. să uite că odată se crezuse pro-rocul trimis să elibereze Israelul. să călătorească în Grecia ca să înveţe cum gîndesc înţelepţii sau să plece cu navigatorii spre ţinuturile de peste mare. Vîntul îi şuiera tot mai tare pe lîngă urechi. căci nu vei trece peste acest Iordan. care. dacă mă vei lăsa să ajung la porţile cetăţii. mai înainte. va trebui să faci tu ceea ce m-ai rugat pe mine: să reclădeşti Akbarul. Moise ţi-a făcut pe plac şi n-a trecut peste rîu. Dumnezeul meu. Şiatunci Moise a spus: Îngăduie-mi să trec si să văd pămîntul cel bun care este peste Iordan. voi face la loc tot ce ai vrut Tu să nimiceşti de pe faţa pămîntului. Dumnezeu însă s-a mîniat de cererea lui şi i-a zis: Ajunge. ci între Tine şi mine. Ce s-ar fi întîmplat dacă nu L-ar fi as cultat? Ilie se întoarse din nou cu gîndul la Cel de Sus. — Doamne. fusese părăsit. ai învins şi ai făcut după voia Ta. Poţi distruge un oraş. după ce eliberase poporul ales. Eu însă voi merge mai departe: ia-mi viaţa în clipa asta pentru că. Dar. Şi mă voi ridica împotriva Ta. apoi să înveţi cum se ciopleşte lemnul şi cum se taie piatra. Tăcu. — În mîna Ta este întreaga putere a universului. Drept răsplată pentru credinţa lui. pînă vom trece de porţile cetăţii. trebuia să se răzbune. Priveşte cu ochii tăi spre apus şi spre miazănoapte şi spre miazăzi si spre răsărit şi vezi cu ochii tăi. ca întotdeauna. pentru ca băiatul să nu-i înţeleagă vorbele. Akbar apăru la orizont. Băiatul nu zise nimic. îi spuse băiatului. Ilie închise ochii şi se lăsă condus. Acest gînd îi trezi o ciudată senzaţie de euforie. conducîndu-1 prin deşert şi înfruntînd mari greutăţi. nu voia să audă nici vocea îngerilor. Trimite deci focul ceresc să mă mistuie acum. Păstorul avea dreptate.— Uită de acest Dumnezeu. Dacă voi muri pe drum. dar care dăduse greş în misiunea de a salva un biet oraş. Îşi aminti de Moise. chiar dacă pentru asta va trebui ca mai înainte să creşti. Nu m-ai prevenit şi. Ai luat viata femeii pe care o iubeam şi ai nimicit oraşul care m-a adăpostit cînd eram departe de casă. îşi dăruise cei mai frumoşi ani din viaţă unui Dumnezeu surd. să fie iar tîmplar. El este de-acum departe şi nu mai face minunile pe care le aşteptăm de la El. De acum să nu-Mi mai grăieşti de aceasta. dar.

Ne putem aştepta la orice. aşa cum ne-a spus. Dar oame nii se arătau indiferenţi: cei mai mulţi îl recunoşteau pe prorocul din Israel. — Oricum e mai bine s-o am la mine. — Nu te lăsa fermecat de vorbe. iar în jur nu vedea decît ruinele cetăţii Akbar. dar era hotărît să facă moarte de om. Privi în ochii băiatului. Mirosul de ars ajungea pînă la ei. femei si copii umblau de colo-colo. unii îl salutau din cap. Ea se află prin tre noi şi. nu era o poruncă dată de Domnul. îi zise băiatul zîmbind. Ilie strîngea cu putere minerul spadei. asirienii uitaseră să adune armele din afara cetăţii. Acum am o singură misiune: să îndeplinesc ceea ce m-ai rugat. trebuie să uităm si noi de El. Ilie îl mîngîie pe cap. Nu avea de unde să ştie la ce să se aştepte după ce vor fi trecut de zidul în ruină. Dar parcă în adîncul sufletului începea să-şi facă loc un fel de ne linişte. bătrîni. nici măcar de ocară. ca şi cum ar fi uitat ceva de mare însemnătate. — Asirienii au plecat. mama nu se poate întoarce printre cei vii. îşi simţea inima uşoară şi nu se mai temea de ce i se putea întîmpla. — Am ajuns. privind spre piscul celui de Al Cincilea Munte. Şi vor cădea ca ele. — Numai trupul mamei tale a plecat. Intr-un tîrziu. Şi-atunci îşi aduse aminte de vorbele Domnului: Voi arunca leşurile voastre peste cele ale zeilor voştri şi inima mea se va scîrbi de voi. fără a fi loviţi. — Ca să mă apăr. dar la lucrurile acestea se putea gîndi mai tîrziu. nu mi-am îndeplinit încă misiunea. — Sînt la fel de distrus ca acest oraş. Focul din ceruri nu venise să-1 mistuie. le voi sădi în suflete atîta înfricoşare. . aşteptînd momentul potrivit pentru a devora leşurile soldaţilor. învăluit de ceaţa eternă. Ilie se apropie de unul şi îi luă spada de la brîu. se gîndi el. Trebuie s-o ajutăm să-şi recapete frumuseţea. în zăpăceala din noaptea trecută. Ilie deschise ochii. Oraşul era aproape pustiu. dacă cineva ar fi încercat să-1 umilească. de parcă n-ar fi ştiut ce hotărîre să ia. „Şi-au pierdut pînă si puterea de a urî". — Fără Dumnezeu. cum Domnul ne-a uitat. care îl ţinea acum strîns de mînă parcă temîndu-se să nu-i scape. Băiatul îl privi neîncrezător. ea este cetatea Akbar. că se vor teme şi de foşnetul frunzelor. dar nimeni nu-i adresa vreun cuvînt. — Acum te recunosc. Ţara voastră va fi o ruină si oraşele voastre vor fi pustii. băiatul se opri şi-1 scutură de braţ. Iar celor rămaşi. Vocea îi tremura. Acum avea de îndeplinit o misiune şi. — La ce-ţi trebuie? îl întrebă băiatul. dar. La fel ca în noaptea in vaziei. de cîte ori se apropia cineva de ei. Altădată mă mîna dorinţa de a o detrona pe Izabela şi a-1 întoarce pe Israel către Domnul. îi spuse. Oare îl iubea? Nu ştia. Păsări de pradă se roteau în înalt. dar. Băiatul observase că. asemenea lui. în sfîrşit.Celui de Sus.

pentru ca zeul ciumei să nu vină să ne viziteze. pentru a preveni ciuma: incinerarea. Ea îşi acoperi faţa cu mîinile şi plînse amarnic. îi spuse Ilie. — Lasă să vină. — încearcă să spui asta cuiva care a pierdut totul. nu voi mai fi în stare să termin ceea ce am început. spuse Ilie. zise. El tre buie să înţeleagă că are viaţa înainte. Avem mult de lucru pen tru a o mulţumi pe mama ta. cu privile în pămînt. Acum era un necredincios. Dacă vroia să-şi continue drumul.vuiască leşurile. continuînd să care si să sti. Doar cei neputincioşi n-au părăsit oraşul: bătrînii. — N-o facem de frica zeului ciumei. — Ajută-mă. — De ce vrei să salvezi un oraş condamnat? — Dacă mă opresc să mă gîndesc la asta. Nu poţi renun ţa la tot atît de uşor. va da ciuma peste oraş. văduvele şi orfanii. sui pe umeri un mort şi-I cară în mijlocul pieţei. dar îşi ţinu jurămîntul făcut mamei sale: nici o lacrimă nu căzu în ţărîna Ak barului. o rugă Ilie. începuse să înţeleagă că undeva. — Mulţumesc. spuse femeia. Avea de făcut un singur lucru. — Unde sînt locuitorii Akbarului? o întrebă Ilie. vom găsi trupul fiului meu. printre aceste ruine. deşi sfidase blestemul Celui de Sus." Cei doi ajunseră în piaţa principală. Dar băiatul nu-1 ascultă. Femeia se aşeză lîngă băiat si continuă să-1 privească pe Ilie. Acoperişurile caselor zăceau la pămînt şi murdăria şi insectele puseseră stăpînire peste tot locul. se afla trupul care-i dăduse viaţă. Munci toată dimineaţa. îi răspunse el. Bătrînul păstor avea dreptate: unica şansă era să uite trecutul îndoielilor şi să-si făurească o nouă istorie. se aşezară pe ruine si priviră în jur. Prorocul de altădată pierise o dată cu femeia în mijlocul flăcărilor ce-i mistuiau casa. ros de îndoieli. Nu-şi amintea de rînduielile Domnului despre îngropăciune. o dată ce asirienii se vor în toarce. — Trebuie să adunăm morţii. Era cam de aceeaşi vîrstă cu acest băiat. Băiatul continua să privească în pămînt. îi vom arde. Femeia alese un trup mai uşor si-1 trase de picioare pînă la grămada alcătuită de Ilie. Iar Akbar este oraşul ales să le fie adăpost. — Capul sus. ci pentru băiatul cu capul plecat de colo. — Dar trăiau aici de cîteva generaţii. Undeva.„Iată ce-ai făcut. Detestă mirosul de carne arsă. Si acel trup nu se deosebea de celelalte care ză ceau împrăştiate în jur. — Nu-mi mulţumi. printre acele ruine. După un timp se apro pie din nou de el. trebuia să facă ceea ce-si propusese. O femeie se opri să se uite la ce făcea Ilie. Ilie îi atinse braţul cu blîndeţe. Ilie nu se opri din lucru. spuse ea. Dar era viu. Băiatul stătea pironit în acelaşi loc. Oraşul era mai distrus decît îşi imaginaseră. spuse el. te-ai ţinut de cuvînt si umbrele celor vii rătăcesc pe pămînt. Ilie nu mai insistă. Doamne. . Să ne ia pe toţi cît mai repede. — Omul care îi împăca odată pe cei vii adună acum trupurile morţilor. — Au plecat si au luat cu ei puţinul rămas. Altfel. Nici din dragoste pentru Akbar. Nu mai e nimic. Se ridică.

— Adu mîncare pentru noi doi. dar se aflau departe de a realiza ce-si propuseseră. Ilie nu-i răspunse. — Mi-e foame. Există hrană ascunsă prin casele din Akbar. zăcea la pămînt făcută ţăndări. căci ne-am îngrijit de oraş cu sudoarea frunţii noastre. In sfîrşit. Se duse în locul unde altădată fusese casa ei. îl încuraja femeia. ca să demonstrez că un anumit trecut nu mai există. totuşi. aşa că nu-1 vor abandona. La sfîrşitul amiezii erau rupţi de oboseală. Totul era răvăşit de jefuitori. Nici un locuitor din Akbar nu le sărise în ajutor. Suferinţa nu poate doborî un trup obosit. Ea munceşte pentru a convinge un băiat că mai există un viitor. nu ştiţi că asirienii se vor întoarce. — Akbar va fi reconstruit oricum. Vru să-i dea ceva să mănînce. Găsi. Vă pierdeţi timpul de pomană. — V-am văzut cum aţi adunat toată ziua leşurile. nici pen tru noi. dar se răzgîndi. zise Ilie. Aşa ar fi procedat şi ea cu fiul ei. Femeia înţelese. dar n-o vom face. pe care asirienii îi socotiseră ca făcînd parte din oştirea Akbarului. Dar. făurite de meşterii sticlari din Ak bar. în căutare de obiecte de valoare. Ilie îi întoarse spatele bătrînului. Adormiră toţi trei în răcoarea nopţii. Oamenii se pregătiseră pentru un asediu îndelungat. Majoritatea erau tineri. . Numele care altădată îi trezea atîta ură acum îi suna ciudat de străin. va trebui să-şi facă rost singur. care părea chinuit de o mare suferinţă. Oboseala fizică alină. după ce vor fi cucerit Tirul şi Sidonul? La să să vină zeul ciumei să se aşeze pe aceste locuri şi să-i nimicească pînă la unul. — Nu facem ceea ce facem nici pentru ei. — Putem. dar nu-si întrerupsese lucrul. — Iată că prorocul nu mai este o ameninţare pentru marea prinţesă din Tir: ce surpriză! Izabela va conduce Israelul pînă la sfîrşitul zilelor sale iar noi vom găsi un loc unde să fugim dacă asirienii nu se vor arăta generoşi cu cei învinşi. dar munca ne va ajuta s-o îndurăm. spuse el. şi colecţia ei de vase. Se apropiară amîndoi de băiat. Petrecură toată ziua îndeplinindu-şi sarcina maca bră de a căra si stivui morţii. punînd astfel ca păt discuţiei. durerea şi acest băiat. continuă bătrînul. dacă băiatul vrea să mănînce. în cîteva rînduri. — Găsesc eu ceva. Se întoarse în piaţă si împărţi mîncarea cu Ilie. acesta îşi ridică privirile din pămînt. trebuia să-şi găsească ceva de făcut. Ilie recunoscuse printre ei cîţiva prieteni şi prinsese. Femeia îl luase pe băiat în braţe şi auzi cum îi chiorăia burta de foame. iar eu. fructele uscate şi făina pe care le pusese deoparte. Băiatul nu zise nimic. dar putem lăsa acest lucru pe seama generaţiilor care vin. într-adevăr.— Durerea pe care o simţim nu ne va părăsi nici odată. Se apropie un bătrîn. Poate că foamea îl va convinge să se apuce de lucru. îi răspunse Ilie. Zeii aleg locul pe care se clădesc oraşele.

Bătrînul se apucă de lucru. pămîntul o ajuta să crească. Legenda spunea că întemeietorul Akbarului trecuse pe aici. zeii aşezaseră oraşele întrun fel anume. Bandajul cu care-i legase păstorul rana căzuse. trînul care se apropiase de ei cu n-am putere să car trupurile. . Bă o seară înainte veni din nou. Ilie îi scutea de muncă pe ucigaşii singurei femei pe care o iubise în întreaga lui viaţă. pe care le ducea apoi la grămada din mijlocul pieţei. în ziua următoare. Cînd soarele le bătea drept în creştet. Se întoarse şi-1 văzu pe băiatul care ţinea în mîini un vas micuţ. Cînd un oraş era distrus. Cu timpul. Pentru prima oară după acea noapte groaznică. mai multe triburi îşi făcură sălaşul în jurul pietrei si al izvorului. apoi o rupse la fugă spre locul unde pusese femeia fructele şi făina. pe buzele copilului apăru un zîmbet. Chiar dacă nu călătorise prea mult. unde se sfinţeau ofrandele oferite zeilor. Trebuia să-şi demonstreze sieşi că era destul de puternic pentru a-şi recăpăta demnitatea. venind din nord. — N-am nimic de făcut şi aş putea să vă ajut. zise băiatul şi i-1 întinse. Ilie ştia că această credinţă era împărtăşită de multe neamuri ale lumii. unde se odihneau cînd se întorceau din lungile lor călătorii prin lume. Ilie se întoarse la lucru." Ierusalimul nu era departe. în armonie cu văile. Apoi voi pleca oriunde voi dori. dar acolo era căutat ca trădător. omul culegea rodul şi-1 ducea la oraş. căci. Intra în casele distruse. Era plin ochi cu apă. nu mai putuse să-1 smulgă şi atunci înţelesese că era voinţa universului. Acum munceşti şi meriţi o răsplată. Se hotărîse să doarmă şi. Mătură cenuşa. rîurile şi mările. „La ce bun? Cînd am avut ne voie de el.A doua zi. care se apucase să adune gunoiul din piaţă. Guvernatorul le explicase cîndva că. la numai şapte zile de mers pe un drum destul de uşor de străbătut. îi spuse băiatul. Asirienii se temeau să-i lase fără hrană pe zeii de pe Al Cincilea Munte. exista marele risc ca cerul să se prăbuşească peste pămînt. acum nu-mi trebuie sfaturile lui. Poate mai bine s-ar duce la Damasc sau şi-ar găsi de lucru ca scrib în vreun oraş grecesc. pe care le lăsau apoi în munţii cei sacri. avea dreptate: în curînd duşmanul se va întoarce. Nu doreau să strice echilibrul Universului. orînduiseră un loc sfînt. elementul de legătură între voinţa divină si cea pămînteană. dar nu-i păsa. după tradiţia feniciană. Cineva îi atinse braţul. spunea credinţa lor. dar nu-1 putea auzi. n-a fost în stare să mă ajute. pentru a culege ce au semănat alţii. Uni versul făcea ca sămînţa să devină plantă. în fiecare dintre ele. — Mănîncă şi tu ceva. pentru a însemna locul unde-şi lăsase lucrurile. Aşa se născuse Akbarul. Ştia că îngerul era lîngă el. Asirienii erau superstiţioşi şi ar fi reconstruit oricum Akbarul. — L-am găsit într-una din case. în depărta dărîmăturile si scotea cadavrele. Dar — Atunci adună resturile de lemn şi cărămizile. orice oraş era al treilea punct. Pusese o piatră pe locul unde se petrecuse minunea şi descoperise în apropiere un izvor. înfipsese un par în pămînt. Bătrînul. Ilie bău pînă la fund. Ilie şi femeia se reapucară de treabă. Ilie se aşeză pe pămînt. animalele. cu sute de ani în urmă. Ştiu ce am de făcut: trebuie să pun ordine în acest oraş si să-I arăt Domnului că sînt în stare să-L înfrunt. frînt de oboseală.

Femeia şi băninul care-1 ajutau pe Ilie o văzură stînd de vorbă cu copiii care se jucau pe stradă.„De ce mă gîndesc la toate astea. cînd de ei se apropie o altă femeie. Caută şi hi de mîncare şi dacă găseşti. căzu doborît de oboseală. să-şi afle propriile răspunsuri pentru cele întîmplate. — N-am ce mînca." . De cînd îi adusese apă. dar hărnicia lui nu durase mult. Pînă la urmă vor descoperi locurile unde au ascuns localnicii hrana pentru a rezista în timpul asediului." Iar lacob îi răspunse: „Nu te las. — Nici noi nu avem. cînd se măsurase cu Dumnezeu: uita un lucru foarte im portant şi nu reuşea să si-1 amintească. Copiii goneau păsările de pradă si strîngeau bucăţi de lemn şi de pînză. — De unde ai ştiut? întrebă bătrînul. Ei ştiu totul. înainte de a adormi. pînă ce nu mă vei binecuvînta. Acum se juca cu ceilalţi copii." Nu-i părea rău că-1 ţinuse flămînd o noapte în treagă. În după-amiaza aceea. se mai alăturară cîţiva bătrîni şi cîteva femei grupului care aduna morţii. pentru ei. un bărbat intră în cortul lui lacob si luptă cu el pînă la revărsatul zorilor. Acest băiat m-a făcut să mă întorc în Akbar. Nu era un gînd din vremea petrecută în Akbar. acum nu se mai gîndesc la asta. — Du-te si convinge-te singură. Cînd se lăsă întunericul. sub motivul că trebuie să muncească. Supravieţuitorii din Akbar priviră în tăcere la fumul care se înălţa la cer. Deşi i-a înfricoşat noaptea in vaziei. Ei îi spuseră ceva şi ea zîmbi şi dispăru după un colţ al pieţei. ci era o poveste veche. amintindu-şi din nou de vorbele păstorului. Dar. Un copil poate oricînd să-1 înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv. Va avea tot timpul să asude cînd va fi mare. În acea noapte. îi reveni sentimentul care-1 încer case şi de dimineaţă: un gînd foarte important se lupta cu disperare să scape din bezna uitării. dacă 1-ar fi tratat ca pe un biet orfan. îi răspunse Ilie. la marginea pieţei. răspunse Ilie. Văzînd că nu poate să-1 învingă. Oraşul este. îi spuse: „La să-mă să plec. băiatul părea să-şi fi recăpătat pofta de viaţă. spuse ea. Acum. care părea să dea sens întîmplărilor din prezent. voia să-1 lase cîteva zile singur. un imens loc de joacă. — Pentru că am fost odată copil si ştiu că pentru ei nu există trecut. unde intră si ies cînd vor. „Mai bine. Adunaseră deja cea mai mare parte a leşurilor. Ieri şi astăzi am împărţit fiecare bucată pe din trei. care m-a lăsat singur în mijlocul necazurilor?" Îl încercă acelaşi sentiment din ziua precedentă. o victimă a răutăţii sol daţilor asirieni. cum să nu stea locului niciodată si cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte. să vii să-mi spui." Atunci bărbatul îi zise: „Cu vrednicie te-ai luptat cu Dumnezeu. Cînd termină lucrul. Cum te cheamă?" lacob îşi spuse numele şi bărbatul îi răspunse: „Deacum înainte te vei numi Israel. — Cum să găsesc? — întreabă-i pe copii. Ilie aţîţă focul în jurul grămezii de leşuri. cînd asta e o lup tă între voinţa mea şi cea a Domnului Dumnezeul meu. oricît se străduia. Ilie îl trimisese să-1 ajute pe bătrîn la strânsul gunoaielor. — Ce pot să ştie copiii? insistă femeia care-i ceruse de mîncare. Mai trecu o zi. n-ar mai fi scăpat în veci de tristeţea ce-1 cuprinsese la intrarea în oraş.

într-o noapte ca aceasta. aş vrea să mă întorc în clipa aceas ta. de înfrîngere. dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvînt care să-i dea un sens. pe care se resemnase să nu le străbată. trebuie să duc mai departe această bătălie împotriva Ta. voinţa. Cîţiva dintre supravie ţuitori nu dormeau. deşi auzea glasul îngerilor şi primea. chiar să-i placă. Dar Domnul e mărinimos şi 1-a condus spre abisul inevitabilului. încălcase un obicei foarte vechi din ţara sa. Fugise de îndoială. Pribegie. nu pentru că mi-a fost impus de către părinţi. pînă ce mă vei binecuvînta. pentru a-i arăta că omul trebuie să-şi aleagă si nu să-şi accepte destinul. Şi în clipa aceea îşi boteză viaţa Eliberare. devotamentul. Precum Ilie. de tradiţia ţării mele. Atunci Domnul îl întrebase: Cum te numeşti? Asta era: trebuia să ai un nume. Ilie ridică ochii la cer şi se rugă: „Am luptat împotriva Ta. cine ştie. încît se comporta la fel ca cei care în viaţa lor n-au luat o hotărîre. lacob nu-1 lăsase pe Dumnezeu să plece pînă cînd nu-1 binecuvîntase. cei două sute de ani de pace şi de apatie.Ilie revăzu fiecare întîmplare. Cuminţenie. ci stăteau cu ochii pironiţi în flă cări. spusese ea. La Tine. Nu-şi dădea seama că şi el e un om ca toţi ceilalţi. Luptase cu Dumnezeu şi cu tradiţia. dar simţea că nu se poate vorbi de păcat. Cînd lacob i-a răspuns. Doamne. si ei puteau să-şi aleagă un nume: Împăcare. Se ridică si privi piaţa dinaintea lui şi fumul care se înălţa din grămada de trupuri incinerate. trecutul. „Eu sînt Akbar"'. pentru a-mi încredinţa însemnata misiune. Dumnezeu 1-a botezat Israel. atunci cînd trebuie să găseşti ieşirea pentru o situaţie nouă. de cînd îşi părăsise atelierul şi-si acceptase misiunea fără să crîcnească. Fiindcă se temea să nu-şi piardă credinţa. Numai astfel am aflat că am ales drumul acesta pentru că aşa am vrut eu. Chiar dacă misiunea era cea adevărată — si aşa credea — n-avusese nici o clipă ocazia să afle ce-ar fi găsit pe alte drumuri. Ceea ce Ilie socotea a fi o întrecere cu Dumnezeu însemna. care spunea că oamenii trebuie îngropaţi după ritual." Să refacă Akbarul. Vre mea fricii şi speranţei trecuse. Privi din nou spre piaţă. existau atîtea nume cîte stele pe cer. Prefă cînd în cenuşă trupurile celor ce-si pierduseră viaţa. Dumnezeu nu avea limite în mila Sa. Era atît de convins că ştie ce vrea. care n-a ştiut să-şi aleagă alt drum. Doamne. le rămăsese doar puterea de a reconstrui sau înfrîngerea. reîntîlnirea cu El. părîndu-li-se că focul le mistuia şi amintirile. Cu mulţi ani în urmă. căci ar fi putut să se lase ispitit si. porunci de la Dumnezeu. dar era neîndu rător cu cei ce n-aveau curaj să îndrăznească. şi nu mi-e ruşi ne. de fapt. din cînd în cînd. Fiecare primeşte un nume cînd se naşte. Vreau să Te preamăresc cu toată puterea voinţei mele şi nu ca un laş. de momentele de nesiguranţă. I se părea foarte primejdios s-o ia pe calea oamenilor obişnuiţi. Iubire. A trebuit să-si vadă oraşul distrus si iubita moartă ca să înţeleagă că îi trebuia un nume. sau de Tine. Dar. . dar fiecare trebuia să aleagă unul care să-i definească viaţa. cînd se hotărîse să-i incine reze.

le spuse Ilie. Aveau. — Eu am învăţat si pot să te învăţ şi pe tine. A dis părut şi în locul ei au venit zbîrciturile şi deziluziile. Ne trebuie tinereţea pe care v-aţi pierdut-o. care să su pravegheze împărţirea alimentelor. Dar ar însemna să renunţăm la unica şansă ce ne-a rămas după tragedie: cea de a ne construi din nou o viaţă. Nu mai erau aceeaşi oameni inutili care veneau să asiste la judecarea pricinilor. Aşa că nu vă puteţi permite luxul de a fi bătrîni. — De ce să-1 ajutăm pe duşman? — Facem asta pentru ca fiecare să-şi poată găsi un nume în viaţă. — Spune-le. — Găseşte cîteva persoane mai în vîrstă. îi spuse Ilie. Bătrînii sînt buni organizatori. Cei mai în putere se apucară să adune material din casele în ruină pentru a-1 refolosi la restaurarea celor care mai stăteau în picioare. cînd avem un vis comun: să reconstruim Akbarul. — Bătrînii nu-şi doresc să trăiască. — Cînd vor veni. Mulţi au murit sau au fugit cu guvernatorul. Cenuşa morţilor pe care i-am incinerat acum cîteva zile va hrăni plantele ce se vor naşte în primăvară. Cei mai în vîrstă ajutară la împrăstierea cenuşii celor incineraţi peste cîmpuri. Duşmanul e numai un pretext pentru a ne încerca puterile. Femeia tocmai vroia să plece. totuşi. Alţii se apucară să aleagă grîul împrăştiat prin diverse case din cetate. Mai trecură două nopţi şi Ilie îi adună pe toţi lo cuitorii în piaţa aproape curăţată de dărîmături. A venit momentul s-o descoperiţi acum.femei. spuse ea. Asta dacă vrei să mă ajuţi să administrăm treburile cetăţii. Se aprinseră cîteva torţe si Ilie le vorbi tuturor. — Dar asirienii se vor întoarce. — Unde s-o găsim? răspunse unul dintre^i. — Ştii să scrii litere? — Nu. vor avea nevoie de ajutorul nostru pentru a conduce oraşul. erau folositori. aşa cum voise el. — Nu avem de ales. Femeia care ceruse mîncare apăru din nou în dimi neaţa următoare. Bătrînii se arătară. Ochii umbriţi de tristeţe şi de oboseală începeau să strălucească din nou. doar pentru a avea despre ce vorbi pe înserat. cînd Ilie o opri. pentru ca morţii să fie pomeniţi la viitoarea recoltă. — Nu-i adevărat. — Akbar are nevoie de ajutorul vostru. Pînă acum. — Cum putem face imposibilul? — Cu entuziasm. iată. o misiune importantă de îndeplinit. Am putea să-i lăsăm pe străini să facă toate astea. să facă pîine şi să scoată apă din puţ. să vină. . Voi n-aţi avut iluzii si de aceea tinereţea voastră s-a ascuns. însoţită de alte — Am găsit o mulţime de provizii. aşa că avem cu ce ne hrăni un an întreg. Fiul pierdut în noaptea invaziei a devenit mulţimea de copii care zburdă liberi pe străzile pustiite si se veselesc pătrunzînd în locuri interzise şi în case în care n-au intrat niciodată.

— Numele meu este Regăsire. îl doare c-a pierdut. dar era mai bine ca bă iatul să înveţe să se apere singur. pentru că ei nu au trecut. acum. Îl luă de mînă pe băiat şi se duseră împreună la locul unde întinseseră cîteva pînze să le servească drept cort. . Ilie ar fi putut să intervină. să compună chiar cuvinte. îşi oblojeşte rănile si ia totul de la capăt. — Cum poţi să strigi pe cineva Alfabet? sări cu gura un băieţel. După ce-a trecut prin toate astea. Ilie se întoarse cu faţa spre Al Cincilea Munte.numai copiii au fost în stare să depăşească cele întîmplate. cu piscul veşnic învăluit în ceaţă. Eu mi-am ales unul: Eliberare. Oamenii izbucniră în rîs. Unul după altul. Tragedia ne-a adus un simţămînt comun: disperarea. muntele se vedea bine din mijlocul pieţei. o urmă un bătrîn. Şi un războinic ştie întotdeauna pentru ce merită să lupte. ruşinat. dar ştim să ne si luptăm. iar ceramica obţinută era păstrată cu grijă de o familie de oameni în vîrstă. — Numele meu este înţelepciune. putem să ne închipuim cum ar fi fost viaţa noastră dacă nu s-ar fi întîmplat. Trebuie să uităm de teamă şi să începem reconstrucţia. — Poate un om să uite durerea pierderii celor dragi? — Nu. iar voi în zeii ce-şi au sălaşul în nori. Prima se ridică femeia care-1 ajutase pe Ilie de la în ceput. în. fiecare dintre voi îşi va alege un nume. Fiul văduvei pe care Ilie o iubise atît de mult strigă: — Numele meu este Alfabet. că zidurile fuseseră dărîmate. Ilie îl puse să scrie pe tăbliţe istoria reconstruirii Akbarului. mă voi gîndi la ea. Să încercăm. Plăcuţele de lut erau arse într-un cuptor improvizat. dar. Atît voi cît si eu aparţinem unor neamuri de negustori. Cînd ceremonialul luă sfîrşit. Un războinic ştie să piardă. Nu intră în orice fel de luptă şi nusi pierde timpul cu tot soiul de provocări. văduvele si bătrînii din Akbar îşi rostiră numele care le descopereau noua identitate. — Eu cred într-Unul Dumnezeu. începu să-1 înveţe scrierea din By blos. Dar se poate bucura atunci cînd înfăptuieşte ceva. Ştie că războiul e făcut din multe bătălii şi merge înainte. zise el. căci a doua zi aveau să înceapă lucrul dis-dedimineaţă. copiii şi nepoţii noştri vor afla că înfrîngerea nu ne-a îngenuncheat şi că am ştiut să depăşim loviturile soartei. numai prezentul contează. De data asta nu mai rîse nimeni. explica el. De acum înainte. Le putem afla cauzele. De cîte ori voi vedea litere scrise. suferă din cauza nepăsării şi îl apasă cumplit sin gurătatea. — Vom păstra istoria Akbarului scrisă pe un ma terial pe care focul nu-1 poate distruge. Peste piaţă se aşternu tăcerea pentru cîteva clipe. înfrîngerea nu-i este indiferentă şi nu încearcă s-o transforme în victorie. Acum. si Akbarul se trans forma văzînd cu ochii. La întîlnirea de seară. Va fi numele sfînt care adună într-un singur cuvînt toate visurile pentru care a meritat să lupte. Trecură zilele şi săptămînile. ci de ceea ce ne uneşte. îi ruga pe bătrîni să povestească istorii din copilărie şi îşi nota cît putea mai multe. Nu vreau să discutăm acum dacă Dumnezeul meu e cel mai puternic sau nu. în vîrful celui de Al Cincilea Munte. Din seara aceea. Ilie îi rugă să meargă devreme la culcare. spuse ea. se aşeză la loc. Peste om mai vin şi nenorociri.tr-o zi. De ce s-au întîmplat toate acestea? Pentru că noi credeam că totul e la locul lui şi aşa cum trebuie să fie şi nu puteam admite nici o schimbare. Băiatul învăţa literele cu repe ziciune şi reuşea. Băiatul. să facem ca ei. orfanii. nu doresc să vorbim despre ce ne desparte. s-a întîmplat si gata. continuă el. — Cu asta se îndeletnicea mama. putem să-i învinuim pe ceilalţi. Dar nare nici un rost. Acesta va fi un exemplu pentru ei.

În fiecare noapte, după orele de studiu cu băiatul, Ilie se plimba prin oraşul pustiu, mergea pînă la dru mul care ducea la Ierusalim, se gîndea să plece iar apoi se răzgîndea. Muncea din greu şi asta îl obliga să se concentreze asupra lucrului. Oamenii din Akbar se bizuiau pe el pentru lucrările de reconstrucţie, îi decepţionase o da tă, cînd nu fusese în stare să împiedice uciderea iscoadei si izbucnirea războiului. Dumnezeu însă le oferă întotdeauna o a doua şansă fiilor săi şi trebuia să profite de împrejurare. Pe lîngă asta, se simţea tot mai legat de copil şi, pe lîngă alfabet, încerca să-i transmită si credinţa în Dumnezeu si învăţăturile din bătrîni. În tot acest timp, îl chinuia gîndul că în ţara sa domneşte o prinţesă străină şi credinţa în alţi zei. Nu-1 mai vizitau îngerii cu săbii de foc, era liber să plece cînd dorea şi să facă ce voia. În fiecare noapte se gîhdea la plecare. De fiecare dată ridica mîinile spre cer si se ruga: „lacob a luptat pînă în zori, dar a fost binecuvîntat. Eu m-am luptat cu Tine zile şi luni întregi si totuşi refuzi să mă asculţi. Dacă ai privi înjur, ai vedea că am ieşit învingător: Akbar renaşte din propria ruină si iată înalţ la loc ceea ce Tu ai trecut prin focul şi spada asirienilor, transformînd totul în cenuşă şi pulbere. „Voi lupta cu Tine pînă ce mă vei binecuvînta, pe mine si roadele muncii mele. întro zi va trebui să mă auzi." Femeile si copiii cărau apă pe cîmp, luptînd cu se ceta care părea să nu se mai sfîrşească. într-o zi, cînd soarele ardea nemilos, Ilie auzi pe cineva spunînd: — Am muncit fără odihnă şi am uitat durerea din noaptea groazei si faptul că asirienii se vor întoarce într-o zi, după ce vor fi prădat Tirul, Sidonul, Byblosul şi toată Fenicia. Munca ne-a ajutat. Dar, aşa ocupaţi cum sîntem cu lucrul, nu observăm schimbările, nu vedem roadele muncii noastre. Ilie medita un timp asupra acestor vorbe şi hotărî ca, la încheierea fiecărei zile de lucru, să se adune cu toţii la poalele muntelui, pentru a admira împreună apusul de soare. Erau mai toţi atît de obosiţi, încît aproape că nu vorbeau, dar descoperiră ce bine este să laşi gîndul să rătăcească liber ca norii pe cer. Astfel, tristeţea din su flete se topea şi făcea loc inspiraţiei şi avîntului necesar pentru ziua următoare.

Ilie se trezi cu gîndul că în ziua aceea nu va lucra. — Astăzi, în ţara mea, se sărbătoreşte Ziua Iertării. — Nu ai nimic pe suflet, îi spuse o femeie. Ai făcut tot ce ai putut. — Tradiţia trebuie oricum respectată şi n-o voi în călca. Femeile plecară să ducă apă la cîmp, iar bătrînii se întoarseră la treaba lor de zidari şi dulgheri. Copiii ajutau la făcut cărămizile care urmau să fie arse în cup tor. Ilie îi privi si inima i se umplu de duioşie. Apoi ieşi din Akbar şi o porni la vale. Umblă fără ţintă, rostindu-si rugăciunile din co pilărie. Soarele încă nu se înălţase de tot si, din locul unde se afla, putea vedea umbra imensă pe care o asternea în vale Al Cincilea Munte. Avu un presentiment îngrozitor: lupta dintre Dumnezeul lui Israel si zeul fenicienilor se va prelungi de-a lungul multor generaţii, de-a lungul multor mii de ani. Îşi aduse aminte cum, într-o noapte, se urcase pe munte si vorbise cu un înger. De cînd fusese distrus Akbarul, nu mai auzise nici o voce venind din cer.

— Doamne, astăzi este Ziua Iertării si am să-Ti măr turisesc o lungă listă de păcate, zise el, întorcîndu-şi faţa spre Ierusalim. Am fost slab, căci mi-am nesocotit puterile. Am fost îngăduitor, atunci cînd ar fi trebuit să fiu aspru. Nu m-am învrednicit să iau hotărîri, de teamă să nu greşesc. M-am resemnat prea degrabă si am hulit, atunci cînd trebuia să-Ţi mulţumesc. Totuşi, Doamne, am o listă la fel de lungă cu păcatele săvîrsite de Tine faţă de mine. M-ai făcut să sufăr peste măsură luînd-o la Tine pe cea pe care o iubeam. Ai distrus oraşul care m-a primit, mi-ai încurcat cărările vieţii şi asprimea Ta aproape că m-a făcut să uit iubirea ce Ţi-o port. în tot acest timp m-am luptat cu Tine şi Tu nu apreciezi demnitatea luptei mele. Dacă vei compara cele două liste, vei vedea că îmi eşti dator. Dar, pentru că astăzi este Ziua Iertării, Tu mă ierţi, precum Te iert si eu, ca să ne putem continua drumul împreună. În clipa aceea, se porni un vînt puternic şi Ilie auzi vocea îngerului: — Ai făcut bine, Ilie. Dumnezeu ţi-a acceptat lupta, îngenunche cu ochii în lacrimi şi sărută pămîntul uscat. — Mulţumesc că ai venit, căci mă roade îndoiala: oare nu e păcat ce fac eu? Îngerul grăi: — Atunci cînd războinicul se luptă cu Cel ce 1-a învăţat să lupte, acesta trebuie să se simtă jignit? — Nu. Doar astfel poate învăţa cum să lupte. — Atunci continuă ce-ai început, pînă cînd Domnul te va chema înapoi în Israel, îi spuse îngerul. Ridică-te si arată că lupta ta are un rost, pentru că ai ştiut să străbaţi calea Inevitabilului. Unii navighează pe ea, dar naufragiază, alţii sînt tîrîţi spre locuri ce nu le erau destinate. Dar tu o înfrunţi cu demnitate, ai ştiut să ţii cîrma corăbiei si încerci să transformi durerea în lucrare. — Păcat că eşti orb, îi spuse Ilie. De-ai vedea cum au fost în stare să reconstruiască un oraş cîţiva orfani, cîteva văduve şi cîţiva bătrîni. în curînd, totul va fi ca mai înainte. — Sper să nu fie aşa, spuse îngerul. Oamenii aceia au pătimit destul ca să merite o altfel de viaţă. Ilie zîmbi. îngerul avea dreptate. — Sper să fii conştient că ţi s-a oferit o a doua şansă si să nu faci de două ori aceeaşi greşeală. Nu uita care este raţiunea vieţii tale. — Nu voi uita, îi răspunse el, bucuros că îngerul se întorsese.

Caravanele nu mai treceau prin vale. Asirienii dis truseseră probabil drumurile şi deviaseră căile comer ciale. In fiecare zi, cîţiva copii se urcau în unicul turn din zidul cetăţii ce rămăsese în picioare. Aveau sarcina de a scruta orizontul pentru a anunţa ivirea războini cilor inamici. Ilie se hotărîse să-i primească cu dem nitate si să le predea comanda. Atunci, va putea, în sfîrşit, să plece.

Dar, pe zi ce trecea, se simţea tot mai legat de Ak bar. Poate că misiunea lui nu era s-o detroneze pe Iza bela, ci să rămînă cu oamenii aceştia pînă la sfîrsitul zilelor lui, îndeplinind rolul umil de slujitor al cuce ritorului asirian. Ar ajuta la refacerea drumurilor co merciale, ar învăţa limba duşmanilor şi, în timpul liber, s-ar ocupa de biblioteca ce se îmbogăţea văzînd cu ochii. Întîmplarea care, într-o noapte aproape uitată, părea să fi adus sfîrşitul unui oraş reprezenta acum ocazia de a-1 face mai frumos. Lucrările de reconstrucţie cu prindeau şi lărgirea străzilor, acoperişuri mai rezistente şi un ingenios sistem de transportare a apei de la puţ, pînă spre locurile cele mai îndepărtate, îşi simţea su fletul plin de înflăcărare, în fiecare zi învăţa ceva de la bătrîni, de la copii sau de la văduve. Grupul de oa meni care nu părăsiseră Akbarul pentru simplul motiv că nu o puteau face era acum o echipă disciplinată şi pricepută. „Dacă guvernatorul ar fi ştiut de ce sînt în stare, ar fi creat un alt tip de apărare şi oraşul n-ar fi fost distrus." După ce se gîndi puţin, îşi dădu seama că greşeşte. Akbar trebuia să fie distrus pentru ca oamenii lui să simtă crescînd înăuntrul lor forte nebănuite.

Lunile treceau şi asirienii nu dădeau nici un semn de viaţă, în Akbar, lucrările erau pe terminate şi Ilie se putea gîndi la viitor. Femeile se apucaseră să croiască haine noi din materialele recuperate. Bătrînii puneau la punct locuinţele şi se îngrijeau de curăţenia oraşului. Copiii dădeau şi ei o mînă de ajutor cînd li se cerea, dar în cea mai mare parte a timpului se jucau, căci aceas ta este principala datorie a copiilor. Ilie locuia cu băiatul într-o modestă căsuţă de piatră, ridicată pe locul unde odată fusese un depozit de mărfuri. In fiecare seară, locuitorii Akbarului se adunau în jurul unui foc aprins în piaţa centrală şi-şi povesteau unii altora istorii auzite de-a lungul vieţii. Ajutat de băiat, Ilie aşternea totul pe tăbliţele de lut, pe care a doua zi le ardeau în cuptor. Biblioteca creştea văzînd cu ochii. Femeia care-şi pierduse fiul învăţa şi ea scrierea din Byblos. Cînd văzu că era în stare să alcătuiască cuvinte şi chiar fraze, Ilie îi dădu sarcina să-i înveţe şi pe ceilalţi alfabetul. Astfel, la venirea asirienilor, ei vor putea servi ca interpreţi sau profesori. — Exact de asta se temea preotul, spuse într-o du- pă-amiază un bătrîn care se botezase pe sine Ocean, căci îşi dorea să aibă o inimă la fel de mare. Că scrierea din Byblos va triumfa şi se va transforma într-o ame ninţare pentru zeii de pe Al Cincilea Munte. — Cine poate evita inevitabilul? îi spuse bătrînului. Ziua munceau, apoi se adunau să vadă împreună apusul de soare şi seara îşi spuneau poveşti. Ilie era mîndru de opera lui în care punea tot mai multă pasiune. Unul dintre copiii însărcinaţi cu paza coborî în fugă. — Am văzut un nor de praf la orizont! strigă el în-fierbîntat. Duşmanul se întoarce! Ilie urcă în turn să se convingă. După socotelile lui, duşmanul avea să ajungă a doua zi la porţile cetăţii. Îi anunţă pe locuitori că în ziua aceea nu vor privi împreună apusul de soare, ci se vor aduna în piaţă. Pe seară, erau cu toţii acolo şi Ilie îşi dădu seama că oa menii erau înspăimîntaţi. — Azi nu vom povesti istorii din trecut şi nu vom face planuri de viitor pentru Akbar, le spuse. Vom vorbi despre noi înşine. Nimeni nu scoase un cuvînt.

— Cu cîtva timp în urmă, într-o noapte cu lună plină, s-a întîmplat ceea ce cu toţii aşteptam să se în- tîmple, deşi nu voiam să acceptăm. Oraşul Akbar a fost distrus. Cînd au plecat asirienii, cei mai vrednici oameni ai noştri erau morţi. Cei care se salvaseră şi-au dat seama că nau de ce să mai rămînă şi au plecat. Am găsit în Akbar numai bătrîni, văduve şi copii. Fiinţe neputincioase. Priviţi în jurul vostru. Piaţa este mai frumoasă ca oricînd, casele sînt mai solide, toată lumea are ce mînca si oamenii învaţă scrierea din Byblos. Undeva, în oraş, se află o colecţie de tăbliţe pe care stă scrisă istoria noastră şi generaţiile ce vin vor putea afla despre ce-am înfăptuit. Astăzi ne dăm seama că au plecat şi bătrînii, şi orfanii, şi văduvele. Au lăsat în urma lor o ceată de tineri de toate vîrstele, plini de entuziasm, care au dat un nume şi un rost vieţii lor. Tot timpul cît am muncit, am ştiut că asirienii se vor în toarce într-o zi, iar noi va trebui să le predăm oraşul si o dată cu el toată truda si bucuria noastră de a-1 vedea crescînd mai mîndru ca înainte. Lumina focului străluci în lacrimile ce se rosto goleau pe fetele oamenilor. Chiar si copiii, care de obicei se zbenguiau în jurul celor ce ţineau sfat de seară, acum ascultau cu atenţie vorbele lui Ilie: — Dar asta nu contează. Ne-am făcut datoria faţă de Dumnezeu, căci am acceptat provocarea si onoarea de a lupta cu El. înaintea acelei nopţi, El ne spusese mereu: mergi înainte! Dar noi nu 1-am ascultat. De ce? Pentru că fiecare dintre noi îşi hotărîse soarta: eu voiam s-o dau jos de pe tron pe Izabela, femeia ce-si spune acum Regăsire dorea să-si vadă feciorul navi gator, omul ce poartă azi numele de Cuminţenie n-avea altă năzuinţă decît să bea vin în piaţă pînă la sfîrsitul zilelor lui. Ne obişnuisem şi nu ne mai înfiora taina sfîntă a vieţii. Şi-atunci ce s-a gîndit Dumnezeu: nu vor să meargă? Atunci se vor sătura stînd! Abia atunci I-am înţeles mesajul. Spadele asiriene ne-au secerat tinerii si bărbaţii noştri au plecat ca nişte laşi. Pe unde se află acum continuă să stea pe loc, împlinind blestemul Domnului. Noi, ceilalţi, am luptat cu Dumnezeu. Aşa cum am luptat cu femeile si cu băr baţii pe care i-am iubit în viaţă, pentru că lupta aceasta este binecuvîntarea si înălţarea noastră. Am profitat de nenorocirea ce ne-a lovit si ne-am făcut datoria faţă de Dumnezeu, arătîndu-I că sîntem în stare să-I împlinim porunca de a merge. Chiar în cele mai grele împrejurări, ne-am continuat drumul. Sînt clipe în care Domnul ne cere să-I dăm ascultare. Sînt clipe în care vrea să ne încerce voinţa şi ne provoacă să-L înţelegem. Şi noi L-am înţeles doar cînd zidurile cetăţii Akbar erau la pămînt: căzînd, ele ne-au deschis ochii şi am putut ve dea, fiecare dintre noi, de ce sîntem în stare. Am încetat să medităm asupra vieţii şi am început s-o trăim. Şi iată, roadele se arată. Ilie văzu iar ochii oamenilor strălucind, înţeleseseră. — Mîine voi preda Akbarul fără luptă. Sînt liber să plec oricînd, căci am făcut voia Domnului. Dar sîngele si sudoarea mea şi unica fiinţă dragă mie se află în pămîntul acestui oraş, aşa că m-am hotărît să rămîn aici cîte zile voi mai avea, ca să nu las să mai fie distrus vreodată. Fiecare este liber să hotărască pentru sine, dar nu uitaţi un lucru: sînteţi mult mai buni decît aţi crezut. Aţi ştiut să faceţi să rodească şansa oferită de nenorocire. Nu oricine poate face asta. Ilie se sculă în picioare si anunţă că adunarea a luat sfîrşit. îi spuse băiatului că se va întoarce tîrziu, aşa că să meargă la culcare fără el. Merse la templu, singurul loc care scăpase de urgie şi care nu avusese nevoie de reparaţii, deşi statuile zeilor fuseseră luate de asirieni. Plin de respect, atinse piatra care, după legendă, însemna locul unde un stră moş înfipsese un ţăruş şi nu mai reuşise să-1 smulgă de acolo. Se gîndi că, în ţara lui, multe locuri din acestea fu seseră alese de Izabela, pentru ca o parte din neamul lui să se poată închina la Baal şi alte zeităţi. Aceeaşi presimţire neagră îl străbătu ca un fior: războiul dintre Dumnezeul lui Israel şi zeul fenicienilor va dura mai mult decît ar putea cuprinde închipuirea lui. Ca într-o viziune i se arătă un cer pe care stelele se încrucişau cu soarele, semănînd distrugere şi moarte peste cele două ţări. Bărbaţi ce vorbeau limbi ciudate zburau călare pe nişte animale de oţel si se luptau între ei în mijlocul norilor.

dar îşi aminti de băiat. Căpetenia negustorilor văzu un grup de zdrenţăroşi în mijlocul străzii. linia fină a nasului. Zîmbi şi îi simţi atingerea pe obraz. plîngeau si rîdeau în acelaşi timp. Zdrenţăroşii chiuiau. insistă negustorul. cu mîna ei mîn gîindu-i părul. Aşa că te-am în grijit. părea să spună. auzi el vocea îngerului. — Sîntem tinerii războinici din Akbar. Afară. pentru ca prin această vale să poată trece din nou caravanele. Cine n-a murit în luptă a fost vîndut ca sclav de navigatorii noştri. în clipa aceea. fu răspunsul lui. — Sînt mîndră. Ilie făcu aşa cum i se poruncise. Căpetenia caravanei desluşi un accent ciudat în vorbirea bărbatului.— Nu asta trebuie să vezi acum. . Îi veni să plîngă. Trebuie refăcute căile de acces în restul ţării. fie în vis. — Akbar este încă viu. care nu vărsase o lacrimă după moartea mamei. îi revăzu veşmîntul. Crezu că sînt tîlhari şi le spuse celor din caravană să-si pregătească armele. continuă bărbatul. Akbarul a fost distrus. după ce au servit drept hrană pentru păsări şi animale sălbatice. se îmbrăţişau. se auzeau încă vorbele şi rîsetele local nicilor. nu a sosit timpul. Uită-te pe fereastră. de cînd se întîlniseră la porţile cetăţii şi pînă cînd îi scrisese pe tăbliţa de lut cuvîntul „iubire". La ceasul acela tîrziu. Tu cine eşti? arătă el spre cel ce părea şeful cetei. — Mi-ai spus că Akbarul eşti tu. Şi mai vreau să-ţi spun ceva: si eu eram Akbar. fără să ştiu. — Cine sînteţi?. Se abţinu şi revăzu în minte cele mai frumoase momente trăite împreună. Avem poruncă de la stăpînirea din Tir şi din Sidon să găsim locul unde se găseşte puţul vos tru. Akbar ne-a trimis vorbă că vin spre noi si Tirul şi Sidonul i-au atacat prin surprindere în fundul văii. ţi-am vindecat rănile şi te-am redat vieţii. îţi mulţumesc că mi-ai ieşit în cale. În faţa ochilor îi apăru o siluetă şi. Unde sînt asirienii? — Toată lumea ştie unde. dacă ştii cînd va ataca. părul. — Sîntem locuitori ai Akbarului. fie în realitate. nici puterea de a o înfrunta. — Vîntul deşertului a şters de mult paşii noştri pe nisip. Akbar este oraşul frumos dintotdeauna. îi răspunse un bărbat cu barbă şi ochi strălucitori. — Cine sînteţi? îi întrebă. luna stră lucitoare lumina casele şi străzile din Akbar. ştiu că este femeia pe care o iubise si care se plimba acum mîndră prin oraşul ei. rîse căpetenia caravanei. Fii fericită împreună cu noii tăi tovarăşi. — Dar aveau o armată puternică. Adormi chiar acolo în templu. — Nici o armată nu este destul de puternică. Era sigur că zîmbeşte. dar nu există clipă în viaţa mea în care să nu mă gîndesc la tine. Venirea asirienilor nu le putea lua nici pofta de viaţă. îngraşă pămîntul ţării noastre.

Izabela va şti să-i potolească si pacea va domni din nou în regiune. — Ce s-a întîmplat? îl întrebă Ilie. Obişnuia să vină zilnic aici să privească apusul de soare şi să-şi amintească fiecare clipă pe care o petrecuseră împreună. Cît timp trăiseră izolaţi. cu mult timp în urmă. Copiii învăţaseră scrierea din Byblos şi Ilie era sigur că aceasta le va fi de folos. Ocîrmuirea feniciană cedase în cele din urmă. în cazul asedierii unuia dintre oraşe. Existau voci în Israel care-1 făceau pe Ilie un trădător ticălos. căci iată. primise o tăbliţă de lut pe care scria „iubire". Bătrînii din Akbar se îngrijeau de toate. Pentru o clipă cerul se înnegri. s-au minunat de ce-au găsit şi au făcut multe comenzi. iar Israelul era în mîinile unei prinţese din Tir. la timpul potrivit. atunci cînd au apărut primii negustori în oraş. Femeile îşi împărţeau timpul între muncile cîmpului şi ţesut. să se plimbe pe cîmp. dusă de caravanele de negustori care-şi reluaseră transporturile. fuseseră nevoite să recupereze din pînzele distruse şi să inventeze noi modele de broderii. zicînd: „Du-te şi te arată lui Ahab (soţul Izabelei) si eu voi da ploaie pe pămînt." Pe cînd şedea pe piatră. Şi a fost cuvîntul Domnului către Ilie. Noul guver nator israelit orîndui un sistem riguros de control al taxelor şi mărfurilor. în general. rezolvau orice problemă care se ivea. în afară de apa căutată de drumeţi. căci fostul gu vernator dorea să se întoarcă ca să-şi ocupe locul cu venit după obiceiul pămîntului. de altfel foarte importantă. dar. în anul al treilea. Avuseseră destul de furcă. Îşi făcuse un obicei ca. Vestea se răspîndi în tot ţinutul. Ilie simţi pămîntul cutre-murîndu-se înjur. dar imediat soarele se arătă din nou. speriat. Dum nezeu 1-a iertat pe Israel? . astfel încît. Şi văzu lumina. se îndreptă spre piatra unde. foloseau noi tehnici de percepere a impozitelor si. Prinţesa era mulţumită. înainte de cules. ocîrmuirea Fera'ciei se gîndea să înceapă să con solideze alianţa comercială. unul din cei mai înverşunaţi duşmani ai săi îi devenise cel mai bun aliat. S-a pus la punct un nou sistem de apărare. cu străjeri şi garnizoane împrăştiate între Tir si Sidon. Regiunea prospera văzînd cu ochii. pentru a mulţumi Domnului pentru bine facerile primite în toţi anii din urmă. Dar locuitorii oraşului se împotriviră şi cîteva zile ameninţară cu otrăvirea apei din puţ. Apoi. Dînd postul de guvernator unui israelit. căci Akbarul nu prezenta mare interes. îngerul Domnului se afla înaintea lui. Ast fel. Ilie era deja guvernatorul Akbarului. îi salută din cap şi ei îi răspunseră. Privi oamenii cu coşurile încărcate de grîne si copiii ţopăind în jur.Cînd veni a treia recoltă. Începuseră să circule zvonuri despre o nouă invazie asiriană. celălalt putea trimite trupe terestre şi putea asigura intrarea proviziilor de pe mare. cu zîmbetul pe buze. în toată strălucirea. bazat pe acte scrise. astfel că zidurile Akbarului au fost înălţate şi mai sus.

Urmele secetei se vedeau peste tot şi. — Aşa să faci. Crescuseră buruienile între pietrele de altar. — Nu e voie. spuse. — Dacă am să le descopăr. Ilie se simţea descumpănit. voi scrie totul pe tăbliţele de lut. Vino cu mine. spuse băiatul. Aco lo nu vor putea fi arse sau distruse si le vei lua cu tine pretutindeni pe unde vei umbla. Va supravieţui multă vreme de-aici înainte. — Nu ştiu dacă Lui îi pasă de noi. încearcă să le împlineşti. Mai urcară un timp. căci ai lăsat un moştenitor. — Dar unde sînt ele scrise? — În lumea din jurul tău. — Nu-ti fac nici un rău. Adu-ţi aminte ce I-a spus Domnul lui Moise: Adu-ţi aminte de drumul pe care te-a călăuzit Domnul. pentru a te umili si a te încerca si a afla ce este în inima ta. spuse băiatul arătînd spre nori. — Prietenii mei spun că asirienii se vor întoarce. căci aceasta este unica raţiune pentru care te afli pe această lume. după ce ai înălţat case mari şi ai trăit în ele. după ce s-au înmulţit cirezile şi turmele tale. nu mai trecuse nimeni pe acolo. De la moartea preotului. — Să urcăm. dar tot a meritat să facem ce-am făcut.— Nu. dar a văzut că nu-L auzeam. Ast fel a hotărît Domnul să ne facă să înţelegem. Dumnezeu vrea să te întorci şi să-ţi eliberezi poporul. Ajunge să priveşti cu aten ţie la cele ce se întîmplă în viaţa ta si ai să descoperi în fiecare clipă unde stau ascunse vorbele şi vrerea Lui. Eram prea ocupaţi cu vieţile noastre si nu-I mai ascultam poruncile. — E-adevărat. Ilie si băiatul sosiră la poalele celui de Al Cincilea Munte. Îl luă de mînă si începură să urce. zise băiatul. Ilie se întoarse către înger si-1 întrebă iar: — Şi cu Akbarul cum rămîne? — Poate trăi si fără tine. — Nu vreau să intru acolo. — Poate. îi răspunse îngerul. Din cînd în cînd se opreau si priveau în vale. Îngerul Domnului dispăru. — Tocmai acum. cînd sufletul meu şi-a găsit pacea? — Nu uita lecţia pe care ai învăţat-o odată. Nu trebuia să fie aşa de aspru. să-ţi sumeţeşti inima si să uiţi de Domnul Dumnezeul Tău. dar asta nu înseamnă că e vreun pericol. restul părea un imens si dezolant deşert. Dar mai bine să scrii în inima ta. Pentru ca nu cumva după ce ai mîncat si te-ai săturat. . în afara cîmpurilor cultivate în jurul cetăţii. — Probabil că a încercat în mai multe feluri. Lupta ta cu El s-a în cheiat şi în această clipă ai fost binecuvîntat să te duci să continui lucrarea Sa pe pămînt. precum ţinuturile Egiptului. pînă ajunseră aproape de nori.

poţi vedea cît de mare este lumea şi ce orizonturi largi se deschid. munţii. Mi-a spus o voce. Ceea ce am cucerit sau am pierdut rămîne acolo. Ilie cuprinse cu privirea oraşul din vale. Nu trebuie să uit că mă numesc astfel. Nu mi-a fost aşa greu. îi răspunse băiatul. Din vîrful muntelui. dar eu deja ştiam în su fletul meu. — Trebuie să pleci. — De unde ştii? îl întrebă Ilie mirat. pierzi bucuria de a trăi şi sensul vieţii. Domnul le poruncea profeţilor Săi să urce pe munte ca să vorbească cu El. Trebuie să merg mai departe. îi spuse el mulţumit. o luară înapoi spre vale. Mai am multe de făcut pînă ce Akbarul va fi destul de frumos ca să merite ca mama mea să păşească pe străzile lui. Bucuriile şi tristeţile noastre nu mai sînt atît de importante. cînd voi pleca spre Ieru salim. se rugă băiatul. poate un înger. Cînd mergem pe drumul visat. uneori Dumnezeu poate fi aspru cu noi. unde şedeau ei acum. Am scris special pentru tine Manualul Răz boinicului Luminii. Da. el ră. venise la el îngerul Domnului şi-1 învăţase cum să-1 învie din morţi. Dar e o parte mică. arătîndu-i o bu cată de stîncă. — Mai ştii care e numele meu? îl mai întrebă Ilie. Nu trebuie să-ţi mai explic nimic. — Să ne întoarcem. Dacă te încăpăţînezi să rămîi mai mult decît e necesar. Băiatul se strînsese lîngă el şi. din moment ce şi prietenii mei şiau dat seama. putem vedea cît de mici sînt toate în jurul nostru. M-am întrebat mereu de ce face asta şi iată. — Sînt un războinic al luminii. — Am scris pe o tăbliţă aseară. — Într-o zi. — O să-ţi fie dor de mine? — Adineauri mi-ai spus că. — E aspru Dumnezeu. chiar dacă Ilie încerca să-i vorbească din cînd în cînd. stîncile şi norii. să te duci să cauţi în biblioteca din Akbar. Ilie îl mîngîie pe creştet. jos. Ilie hotărî să nu meargă mai departe. — De asta m-ai adus pe culmea celui de Al Cincilea Munte? Ca să pot vedea Israelul? — Ca să poţi vedea valea. — Cînd vei avea nevoie de mine. îi îndeplini rugămintea şi după ce ieşiră dintre nori. — Numai cu cei aleşi. chiar dacă nu-mi doresc altceva decît să rămîn cu tine. — Eliberare. lăsăm tristeţea în urmă. ce nu va dura decît cîteva zile. oricît de greu ni s-ar părea la un moment dat.mînea mut. tristeţea dispare. — Trebuie să plecăm mereu? — Trebuie să ştim cînd se încheie o etapă din viaţa noastră. — Am citit tristeţea din ochii tăi.Îi apucă mîna şi urcară pînă simţiră c-au ajuns în mijlocul norilor. oraşul. Păşiră pe stîncile golaşe din vîrf. poate mama. De aceea a renăscut Akbarul. ca să ne înveţe că trebuie să mergem înainte. dacă mergem înainte. Inimile noastre rămîn legate pe vecie. spuse Ilie. să vii aici şi să priveşti spre Ierusalim: pentru că voi fi acolo şi voi încerca să dau sens numelui pe care 1-am ales: Eliberare. . va fi deja mai mică si cu timpul va dispărea. Mîine. Prea multe spaime şi încercări pentru scurta lui viaţă. Şi rişti să fii bătut de Dumnezeu. acum am înţeles: cînd ne aflăm la înălţime. dar nu ne dă mai mult decît putem duce: băiatul nu ştia că exact acolo. îi răspunse băiatul. — Şezi aici lîngă mine. — Tristeţea asta pe care aţi citit-o în ochii mei face parte din povestea mea. — Ai ştiut să citeşti vrerea Domnului.

îşi aminti de o discuţie avută odată demult. Băiatul a crescut. Dacă am spune povestea pînă la capăt.Băiatul privi în jur. ţara a fost invadată din nou de asirieni. perşii. de către regele asirian Scnahcrib. în afară de Tir si Sarepta. Cu toate acestea. Pe drum găsi un băţ şi se prijini în el ca într-un toiag. Fără a se uita înapoi. Ilie se retrase încet. — într-o zi voi conduce Akbarul. căci altfel. ele mai există şi astăzi. înconjurat de cei dragi. băiatul adormi în braţele lui. se simţea mirosul mării care scălda plajele din Tir şi vîntul deşertului care sufla dinspre Egipt. Roma. Jură să nu se despartă niciodată de acesta. şi ieşi din casă. cunoscută de locuitori sub numele de Akbar. ar fi trebuit să existe cineva mai puternic si mai mare ca El şi atunci eu m-aş fi închinat la acel Cineva mai puternic. cînd amîndoi aşteptau să apară soldaţii trimişi de Izabela pentru a-i ucide. ca băiatul să izbutească să pătrundă sensul vorbelor. condusă de căpetenii cu mai multă experienţă. Cînd se lumină de ziuă. Apoi a cerut să fie împărţiţi în două cete: de o parte. repetînd — pentru a cîta oară? — că oraşul trebuie să fie îngrijit şi puternic. Ii va aminti de lupta pe care o dusese cu Dumnezeu. iar apoi continuă: — Dar pentru că puterea Lui n-are margini. căci mama lui încă se plimbă pe acele străzi. Sidonul şi Byblosul mai fac si azi parte din Liban. de distrugerea si reconstrucţia Akbarului. îi răspunse Ilie. după trecerea a o sută şaizeci de ani de la faptele relatate în această carte. Făcu o pauză. de cealaltă. uneori. Tirul. macedonenii. cu un profet levit. cei ce-L slujeau pe Domnul. porni pe drumul Israelului.H. A murit la o vîrstă înaintată. ţară care continuă să fie un cîmp de luptă. pe Al Cincilea Munte. în sfîrşit.. Binele poate lua forma Răului. Graţie sistemului de apărare construit în comun. În noaptea aceea. După acea dată. a hotărît să facă numai Bine. — Atunci schimbă. îi spuse lui Ilie. a devenit guvernator si a fost socotit un înţelept de către contemporanii săi. dar tot Bine rămîne şi face parte din planul creat de El pentru omenire. Îşi îmbrăcă hainele. s-ar vedea că. — Dumnezeu e Atotputernic. Ilie tăcea. ca să nu-1 trezească. Îl luă de mînă pe băiat şi se întoarseră acasă în tăcere. Domnul nu alege la întîmplare locurile pe care vrea să-şi aşeze oraşele. seleucizii si. — Dumnezeu poate fi rău? insistă băiatul. — Dumnezeu nu putea să aleagă o altă cale de a ne arăta toate astea? A fost o vreme cînd am crezut că e rău. oraşele feniciene si-au pierdut pentru totdeauna strălucirea si au suferit o serie de invazii: neo-babilonienii. Ascultînd de . Ştiu ce trebuie schimbat. Nu lăsa lucrurile să încreme nească. care de astă dată au venit cu o armată si mai puternică. dar cunosc fiecare colţişor al oraşului. Aici sus. singurele pe care le avea. Ştiu cît e de mare. pentru că aşa cum spune tradiţia strămoşească. Tirul şi Sarepta au putut fi înfrînte abia în 701 î. Poate orice şi nimeni nu-L poate opri. Cinci ani mai tîrziu. cei ce-l slujeau pe Baal. întreaga Fenicie căzu sub ocupaţia învingătorului. Illie s-a întors în Israel şi i-a adunat pe proroci pe muntele Cârmei.

Povesteşte Biblia: „Pe la amiază. cu săbii si cu lănci. nici răspuns. El se retrase pe coasta vestică a celui de Al Cincilea Munte. dar ei spun că asta se va întîmpla numai după ce se va întoarce Ilie. Isus i-a luat cu sine pe Petru." . Isus le porunceşte ucenicilor sa nu spună ce au văzut. într-o seară. a luat Ilie animalul său şi l-a oferit după cum îl învăţase îngerul Domnului. Ilie porunci să fie înjunghiaţi prorocii care se lepădaseră de Domnul. pînă cînd Fiul Omului nu Se va scula din morţi. Matei (17:10-13) povesteşte restul: „Ucenicii L-au întrebat: «Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întîi Ilie?» Isus răspunzînd a zis: «Ilie într-adevăr va veni si va aşeza totul la loc. zicînd: strigaţi mai tare. le dădu celor dintîi un viţel şi le spuse să se roage de dumnezeul lor să fie primit. Şi ei strigau cu glas tare şi se înţepau. Atunci. fu ucis de o săgeată trasă la întîmplare. Biblia spune că. punînd capăt celor patru ani de secetă. în acel moment. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit. Moise şi Ilie s-au arătat lor. Din clipa aceea începu războiul civil. Ilie rămase pe munte pînă la sfirşitul zilelor lui. pe care-l numise urmaşul său. bărbatul prinţesei din Tir. dar ei nu l-au cunoscut. sau este în călătorie. nici auzire. decît să se predea. după obiceiul lor. vorbind cu El". s-a pogorît foc din cer si a mistuit arderea de tot si lemnele si pietrele. „un car şi cai de foc i-a despărţit pe unul de altul şi l-a ridicat pe Ilie în vîrtej de vînt la cer". Povesteşte evanghelistul Matei că „(Isus) s-a schimbat la faţă înaintea lor. Cîteva minute mai tîrziu se porni o ploaie mare. După Cîteva răscoale populare care au adus si au gonit cîţiva guvernatori. iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. iar Izabela îl căuta peste tot să-l omoare. Ilie a început să rîdă de ei. sau poate doarme. care dădea spre Israel. Asirienii invadară ţara şi regele Ahab. Izabela se refugie în palat.» Atunci au înţeles ucenicii că vorbea de loan Botezătorul. căci doar este dumnezeu! Poate a căzut pe gînduri. şi a strălucit faţa lui ca soarele. Şi iată. Izabela a fost prinsă şi.porunca îngerului. pe lacob si pe loan şi i-a dus pe un munte. dar n-afost nici glas. cînd stătea de vorbă cu prorocul Elisei. ci au făcut cu el cîtc au voit. a preferat să se arunce de la fereastra castelului. care-l nimeri la îndoitura armurii. Aproape opt sute de ani mai tîrziu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful