UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE JURNALISM ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII

Disciplina: GENURILE PRESEI SCRISE
Anul de studiu: anul 2, IDD Cadru didactic: Asist. Univ. Drd. Mădălina Bălăşescu

Descrierea disciplinei şi stabilirea obiectivelor generale ale cursului
Disciplina „Genurile presei scrise” reprezintă un reper teoretic şi practic fundamental pentru studenţii în jurnalism, deoarece furnizează atât un sistem de cunoştinţe, cât şi instrumente practice referitoare la procedurile şi normele redacţionale specifice genurilor jurnalistice . Ca obiective generale, cursul îşi propune să prezinte: a) noţiunile şi conceptele fundamentale ale jurnalismului de informare; b) tehnicile specifice de elaborare a diferitelor texte jurnalistice (ştirea, relatarea, interviul, portretul, reportajul, ancheta); c) contextul specific al organizaţiei de presă (condiţiile de producere a textului jurnalistic); d) cadrul de referinţă profesional fundamental. Ca obiective specifice, cursul îşi propune: a) consolidarea cunoştinţelor dobândite în anul 1 de studiu la disciplinele complementare (Tehnici de Redactare); b) dezvoltarea cadrului teoretic de referinţă referitor la normele, procedurile şi valorile redacţionale specifice genurile de informare din presa scrisă; c) dezvoltarea abilităţilor de redactare prin furnizarea de instrumente de lucru eficiente (principii şi tehnici de redactare specifice).

Tematică Tutorate:
T1: A. Specificul producţiei jurnalistice B. Ştiri, relatări. « Acoperirea » pe domenii a evenimentelor. T2: A Interviu B. Portret T3: A. Reportaj B. Anchetă

TUTORAT 1: Specificul Producţiei Jurnalistice, Ştiri, Relatări T1. A Specificul producţiei jurnalistice

2 Producţia de mesaje jurnalistice este o producţie mai specială: deşi presa este considerată ca fiind o instanţă profesională şi instituţională care are o responsabilitate publică (în „contractul” social pe care îl are cu societatea, presa livrează informaţie şi divertisment), în realitate, orice instituţie de presă este o afacere cu informaţii şi publicitate, destinată să aducă un profit. Pentru a face faţă uriaşei responsabilităţi sociale pe care o implică producţia jurnalistică, dar şi pentru a supravieţui pe o piaţă economică din ce în ce mai dură, jurnaliştii trebuie să creeze produse informative sau de divertisment, în condiţii de producţie speciale, care implică o serie de elemente specifice (C. MacDougal, 1982, p. 5). Un prim element care influenţează producţia de mesaje jurnalistice îl constituie atât presiunile şi constrângerile din interiorul publicaţiei, cât şi cele din afara acesteia. În principal, constrângerile interne se referă la tipologia şi structura ziarului, la dimensiunile organizaţiei de presă, la natura publicaţiei, la mijloacele tehnice, etc. (tipar tradiţional, tipar offset, abonamente la agenţii de informaţii sau de imagini, etc.), la pregătirea şi competenţele jurnaliştilor, etc. Presiunile interne care pot influenţa producţia jurnalistică sunt, în principal: a) sindicatele, b) timpul; c) starea permanentă de tensiune şi de conflict din interiorul organizaţiei de presă. Presiunile externe care pot influenţa producţia de mesaje se referă în principal la: a) fluxul informaţiilor: surse (agenţii, instituţii, persoane, grupuri, mass-media, etc.); b) presiunile economice: preţul materiei prime, goana după publicitate, etc.; c) instituţiile sociale, politice: iniţiative, scrisori, legi, prevederi legislative de constrângere, etc.; d) audienţa: goana după comercial, concurenţa. Un al doilea element care poate influenţa producţia de mesaje îl reprezintă scopurile producţiei jurnalistice, în funcţie de care sunt gândite etapele de producţie: culegerea, evaluarea, tratamentul şi transmiterea informaţiei. Un al treilea element de care depinde modul în care arată mesajele jurnalistice, indiferent de structura mesajelor este publicul. Importanţa publicului este cu atât mai mare, cu cât concurenţa într-o anume piaţă este mai mare. Valoarea de “marfă” a informaţiei depinde în mare măsură de public: cu cât mesajele se vând mai bine, cu atât mai bună este “marfa” jurnalistică. Cu cât publicul este mai bine cunoscut, cu atât departamentul de marketing al publicaţiei va avea mai puţine necunoscute. Dacă publicaţia are succes, clienţii care vor dori să îşi facă publicitate vor fi mai numeroşi, deci, şi publicitatea este în strânsă relaţie cu cunoaşterea publicului. Tot în funcţie de public este dat şi stilul (formatul) publicaţiei. Cum cunoaştem publicul? În acest sens, dorinţa jurnaliştilor este de regulă mare, deşi certitudinile sunt mici, în majoritatea situaţiilor. O posibilitate foarte bună de a şti cui se adresează jurnaliştii este cea ştiinţifică, prin metoda sondajelor de opinie, realizate de specialişti, care, cu ajutorul unor formule exacte de lucru pot descrie cel mai bine care este structura publicului. Totuşi, investigaţiile de acest tip sunt foarte costisitoare pentru orice întreprindere de presă, de aceea, pentru a identifica măcar cu aproximaţie un potenţial profil al celor cărora le sunt destinate mesajele jurnalistice, apelul celor care participă la “compuerea” textelor se face în primul rand la principii ale interesului general, date de bunul simţ comun şi experienţă, bazate pe trei reguli principale ale interesului: proximitate, utilitate, plăcere, care se presupune că se regăsesc în fondul comun de aşteptări. Pentru o definiţie cât mai clară a ceea ce se numeşte de regulă “public-ţintă”, trebuie făcute delimitări foarte clare între noţiunile de individ, grup (scopuri, interese comune),

3 public (profil potenţial), audienţă (consum efectiv) şi masă (dispersie geografică, grupuri neomogene, consum individual). În aceste condiţii instituţionale şi sociale, munca de reporter nu este una uşoară. Pe lângă competenţele profesionale cuanificabile (abilităţi de redactare, capacitate de sinteză, creativitate, etc. etc.), reporterul ar trebui să îndeplinească cât mai multe atribute dintr-o lungă listă cerută în general de editorii şi managerii publicaţiilor: inteligenţă, spirit de echipă, capacitate de comunicare, imaginaţie, nerv, viteză, acurateţe, curaj, calităţi de organizator, perseverenţă, alertă mentală, onestitate, punctualitate, spirit de observaţie, optimism, adaptabilitate, iniţiativă, umor, pasiune, receptivitate, scepticism sănătos, capacitatea de a crea idei bune (Shakespeare a rămas în memoria oamenilor pentru idei, nu pentru stil). De asemenea, reporterul trebui să aibă un bun „background”, reprezentând toate cunoştinţele pe care le are reporterul în mintea şi în arhiva sa personală, care îi vor permite să înţeleagă şi să interpreteze faptele. Totuşi, nu există un profil unic al reporterului, aşa cum nu există un profil socio-psihologic relevant, dar, în general, se ştie că cei mai performanţi jurnalişti sunt cei extrem de curioşi şi cei care dau dovadă de o doză sănătoasă de scepticism. Nu în ultimul rând, un reporter care doreşte succesul şi recunoaşterea profesională este cel care dă dovadă de fler profesional (are „nas de ştiri”), reuşind să intuiască subiecte de ştiri acolo unde ceilalţi nu văd decât fapte obişnuite, reprezentând prima calitate în lista calificativelor. Dacă flerul se combină cu atitudinea permanentă de „adulmecare” a subiectelor de ştire (a recunoaste informaţia cu potenţial interes pentru cititori, a găsi neobişnuitul în tot ceea ce este banal, a recunoaşte importanţa unor fapte care derivă din acelaşi subiect, a identifica posibilitatea unor ştiri din contextul unor fapte particulare), atunci reporterul respectiv are un viitor profesional asigurat.
Exemplu: Deems Taylor, reporter, critic muzical la New York Times trebuia să scrie un articol despre un spectacol de operă, amânat din cauza sinuciderii sopranei. Toate ziarele au relatat pe prima pagină, mai puţin N.Y.T., deoarece Taylor lipsise de la eveniment. Întrebat de redactorul-şef de ce a ratat ştirea, el a raspuns: “Well, there was no opera performance to write about, so what else could I do but go home?”

Scriitura jurnalistică Istoria presei a înregistrat în paginile sale mari nume ale literaturii universale (Balzac, Zola, Sartre, Mauriac, Chateaubriand, etc.) şi invers. Se poate spune că există o proximitate evidentă între scriitor şi jurnalist, care, deşi se pot bucura de acelaşi dar al talentului, nu vor intra niciodată în aceeaşi categorie profesională. Chiar dacă şi jurnalistul îşi poate permite să aibă “jocuri de stilou”, el nu se confundă cu actul de a scrie, deşi este identificat cu aptitudinea de a scrie, indiferent de spaţiul mass-media în care îşi desfaşoară activitatea. De asemenea, un scriitor care face jurnalism rămâne doar un autor în ochii publicului. Arta jurnalistului este de a face realitatea să existe. Stilul, amprenta personală rezultă din arta de a povesti, de a lega dialogul, de a însufleţi personajele; pentru asta, jurnalistul stă cu ochii aţintiţi în “ograda” marii literaturi.Din punct de vedere jurnalistic, stilul echivalează cu talentul de a pune amprenta pe un moment al istoriei, pe vocile şi pe imaginile care alcatuiesc acest moment. De aceea, se poate spune că jurnalismul este o artă a comunicării. Din punct de vedere literar, stilul este autorul, iar literatura este arta expresiei individuale. Deosebirile între cele două modele de scriitură sunt remarcabile: pe de o parte, textul jurnalistic: a) presupune o scriitură rapidă, în care responsabilitatea este

cel mai greu de găsit este ‘atacul’. confuziile în înţelegerea mesajelor vin din comentariu. Pentru depăşirea momentului critic este recomandată o scurtă pauză. judecat. a povesti. vase de spălat. a sfatui. Angoasa jurnalistului este diferită de cea a scriitorului. Echivalentă cu tracul actorilor. Criteriile de apreciere ale acestui tip de text sunt următoarele: să convingă necondiţionat prin credibilitate. să servească intereselor ziarului. de propria capacitate de expresie. inovaţie. care. De regulă. emoţia. interesant. Textul jurnalistic este reuşit atunci când este citit. Evitarea adjectivelor în calificarea faptelor reduce riscurile. să fie adecvat rubricii din care face parte. pe de altă parte. de constrângerile de timp si spaţiu. de lipsa aprecierii din partea şefilor direcţi. Micile strategii pentru a găsi începutul sunt simple. apreciat. b) este un produs de echipă. Texte informative /vs. citatul sau anecdota semnificativă-racordate la realitate. daca se iau în calcul termenii de creaţie. a reacţiona. etc. clar. prin prezentare se poate face clar distincţia. formulare. de direcţia redacţiei (interese politice. textul literar este: a) rezultatul unei scriituri neconstrânse temporal sau stilistic. . cât şi colectiv.4 asumată atât la nivel individual. Angoasa scrisului este un element care face parte integrantă din culisele scriiturii jurnalistice şi literare. nu există text bine / prost scris. judecata de valoare. publicitare). De aceea. iar diferenţa rezultă din câmpul de constrângeri şi interese contradictorii. etc. sintetizarea cuvintelor-cheie într-un mic plan. texte de opinie Una din legile de aur: a nu se amesteca informaţia cu comentariul. De aceea. urmând ca atacul să se contureze ulterior. starea de spirit nu trebuie să se regasească în textul info. După găsirea acestuia. Regula este respectată mai ales de mass-media anglo-saxonă. care are anumite funcţii pe care trebuie să le îndeplinească. să fie scris în stilul subiectului. să conveargă cu scopul materialului (a informa. alegerea formulei de început pe teren. în care responsabilitatea textului îi aparţine autorului. Din punct de vedere structural. Este normală. a distra). Aceasta apare în momentul în care se schimbă contextul (un nou context este semnul interesantului). Sub aparenţa angoasei se ascund: dorinţa de a fi citit. opinia. să fie scris în stilul genului publicistic respectiv şi. scrierea dea valma a ideilor care vin. Acesta este scopul lui final. orice idee personală rezultă din info. să fie adaptat tipului de canal care îl difuzează. Confuzia între aceste moduri de a gândi şi de a scrie duce la lipsa de credibilitate. nu în ultimul rând.). Cum se identifică angoasa: începe cu pretextele de a nu scrie (zgomotul din stradă. angoasa este unul din tabu-urile profesiei. Formal. a alarma./ texte de interpretare. o documentare insuficientă). iar finalitatea textului este însăşi producerea lui. a explica. prezentare). deprecierea. Poate fi redusă atunci când este recunoscută ca atare. sentimentul. De regulă. etc. problemele se rezolvă în cele mai multe cazuri. a aplica tehnica mesajului esenţial. mai puţin de cea latină. viu. Este clar că informaţia şi comentariul nu pot fi categoric separate: orice fapt prezentat (info) induce o idee (prin selecţie. dar nu foarte mare. etc. a emoţiona. corupe informaţia. regula de aur este bariera fizică între informaţie şi comentariu. iar cauzele îi sunt identificate (de exemplu.). ci text care îşi atinge sau nu obiectivele. facand-o sa-si piardă credibilitatea. stiloul care nu scrie. responsabilitate. dar eficiente: a citi cu voce tare şi a descoperi greşelile. de experţi. b) este o operă strict individuală. aprecierea. angoasa jurnalistului derivă din dependenţa jurnalistului de: cititor (trebuie să scrie scurt. prin diverse canale. de sursele sale. De cele mai multe ori.

factualul (ştire. o informaţie poate fi tratată diferit. o întâlnire. Este diferită exprimarea unei opinii de explicaţii şi de lămuriri (a analiza sistematic o informaţie). Explicaţiile care definesc ştirea s-ar putea să fie tot atâtea câti oameni intrebi. condiţional). Nevoia de context = nevoia de aer (context: este o sumă de informaţii puse în relatie. se poate vorbi despre obiectivitate în limite foarte stricte. Evenimentul trebuie interpretat ca făcând parte dintr-o serie de tip cauză-efect. o lingvistic: substantiv + verb (indicativ). a unui sentiment. o Obiectivitate / Pasivitate: jurnalistul este un intermediar care filtrează informaţia. A înţelege natura ştirii este complet diferit de calităţile formale şi structurale pe care aceasta trebuie să le aibă (concizie. Semnificaţii care pot fi interpretate. care alcătuiesc un text coerent. care înseamnă a fi capabil să înţelegi şi nu echivalează cu a reda diferitele cuvinte ale persoanelor cu care stai de vorbă. dar nu indiferent => jurnalistul intervine. deci. fara a fi puse în relaţie (informaţiile de background: toate cunoştinţele pe care le are reporterul în mintea şi în arhiva sa personală. este evaluată după un sistem de valori. etc. Orice eveniment este o potenţială ştire (o naştere. ceva psihologie. nu dă bir cu fugiţii. reportaj). Un jurnalist de succes nu este acela care interpreteză sec faptele. persoana (portret). acurateţe. un accident. nu este o oglindă.5 Informaţia: o scop: educaţia (info tip serviciu public). a unei emoţii. Este dorită abilitatea de interpretare. dialogul (interviu). o excursie. Nu există reţetă pentru ceea ce este important. o lingvistic: adjective. Cod. adverbe. etc. etc. ceva sociologie. ceva politică. având o semnificaţie a sa care nu poate fi ignorată.). povestirea (reportaj). ce conturează explicaţia evenimentului. flash. umoristic (pamfletul). diferit de a raporta o opinie a cuiva (în textele info). Obiectivitatea jurnalistică. marturia). Background: informatii disparate din diferite domenii. de competenţă. Este un mesaj care exprimă un punct de vedere personal. indiferent de natura evenimentului. un mit al profesiei Obiectivitatea informatiei este greu de atins. subjonctiv. cu atât este mai util). o presupune valorizarea unei convingeri. cu cât interesul reporterului este mai variat. iar atunci când se întâmplă. Nimic nu este ştire până nu este raportat. o cauză în dezbatere (ancheta). de gust (critica). Comentariul: o este orice text care exprimă o opinie personală a jurnalistului. verbe (imperativ.). un discurs. o Obiectivitate / Neutralitate: orice fapt este social. o tipuri: raţional (editorial). care îi vor permite să înţeleagă şi să interpreteze faptele. explicaţia (vulgarizarea unor informaţii). Reporterul nu va înţelege evenimentul decat dacă ştie ceva istorie. . pagina de actualitate de dosar (documentul.

interviului. echivalând cu transmiterea unui minimum de informaţie necesar înţelegerii unui fapt. Relaţia între idee. interviul este una din cele mai eficiente metode. aşa cum se întâmplă în cazul reportajului. secunde. etc. Uneori. explicativ. g) elementele de stil şi ton: informativ. h) caracteristicile de gen publicistic: ştire. supratitlu. Planul textului jurnalistic: reprezintă totalitatea elementelor care contribuie la redactarea propriu-zisă. b) definiţia publicului-ţintă. pedagogic. poziţia sa confirmă sistemul de valori în care crede. reprezentând perspectiva care să lamurească fondul problemei. interviu. un mesaj de transmis şi sunt şi se realizează parcurgând aceiaşi paşi în procesul de producţie. etc. căruia îi va fi fidel. în fond. etc. editorialist. reportaj. b) planul pentru redactarea compusă presupune un tratament redacţional şi grafic complex (scriitura este mai elaborată. cutremur. a unei idei (ştirea). poate fi redus la un cuvânt-cheie (catastrofă.). de onestitate. Pentru a elabora un plan coerent. dar nu este obligatoriu să îl conţină.6 o Obiectivitate / Impartialitate: fiecare jurnalist este rezultatul unui mediu social. rubrica. chenare. distanţa (desfăşurarea în spaţiu şi timp). Planul textului condensează “nucleul dur” al comunicării şi. dar aceasta . ambalajul grafic (coloane. intertitlu). trebuie stabilite: obiectul materialului (tema). Un astfel de plan are un titraj amplu (titlu. o idee. destinate unor spaţii mai mari. Acest tip de plan poate să aibă titlu. modul de ambalare a informaţiei: în ce gen publicistic va intra (info / comentariul). abandonarea prejudecăţilor. Este o etapă comună şi obligatorie tuturor tipurilor de texte informative. accident.). un element de actualitate. c) cadrul legislativ. ilustraţie. Este. care trebuie să urmărescă identificarea în text a răspunsurilor la cele 6 întrebări (de exemplu. h) unghiul de abordare. În practica profesională. dacă este corect identificat. subtitlu. Cei mai importanţi factori care afectează alegerea subiectului (a ideii de subiect) sunt: a) valoare de informaţie a faptelor. poate să existe şapou. titraj. portretului. anchetei. de principii. relatare. Obiectivitatea poate fi interpretată ca fiind distanţa faţă de eveniment. f) factorii tipografici: pagina. sunt cunoscute două tipuri majore de planuri: a) planul pentru redactarea simplă. În colectarea informaţiei. subiect şi selecţia informaţiei. subiectul (unghiul din care este abordată problema): cutremur / ajutoare din strainatate.. pot fi utilizate câteva complemente circumstanţiale ale mesajului. etc. Cele mai cunoscute forme de intervievare sunt: a) prin telefon. d) formatul publicaţiei. e) caracteristicile pieţei. editorialului argumentativ şi demonstrativ). de inedit.). Planul de redactare simplă pleacă de la câteva linii la mai puţin de o foaie. Colectarea informaţiei. Corpul textului poate fi ambalat grafic cu intertitluri. care trebuie rezumat prin mesajul esenţial (o informaţie. Elemente comune ale textelor informative Toate textele jurnalistice informative au la bază aceleaşi principii: trebuie să aibă o idée. în cazul ştirilor obişnuite şi în cazul ştirilor de tip-anunţ). început şi sfarşit. poate fi aplicat în cazul ştirilor scurte. Planul de redactare compusă poate fi aplicat în cazul materialelor mai ample. o problemă de morală. între titlu şi atac. de asemenea.

jurnalistul îl poate avertiza pe deţinătorul informaţiilor (servicii secrete. 31) Tip Factuale Explicative Justificative Direcţionate Scop Informaţia Informaţia dezvoltată Motive Nuanţarea discuţiei A schimba idei vechi A dezvolta idei noi A gasi explicaţii raţionale A introduce o idee nouă A avansa o sugestie A cristaliza ideile interlocutorului într-o explicaţie raţională Sugerează o posibilă opinie Schimbă cursul discuţiei A lua o decizie între două variante Să dezvolte consensul Exemplu Întrebări despre 5 w “În ce fel ?”. etc. o Oricât de plăcut ar fi interlocutorul. verificarea mesajelor publicate.25). b) prin poştă. 1982. “Ce alte aspecte sunt importante ?” “De ce gandiţi astfel?” “Ce vă face să credeţi asta?” “Probe. 1982. având în minte calitatea şi autoritatea sursei. etică. eventual. Tipuri de interviu (idem. p. este necesară identificarea reciprocă a partenerilor de discuţie şi precizarea scopului demersului jurnalistic (opinie sau informaţie). b) personalităţile pun condiţii de publicare (“on the record”. regulile de bază în acest caz sunt: cunoaşterea intervievatului.31-36): o Informaţiile off the record: sunt informaţiile spuse. de aceea. care pune în discuţie credibilitatea profesională trebuie făcută înregistrarea informaţiilor. Reporterul trebuie să decidă dacă ascultă informaţia. ca loc de colectare a informaţiei. obţinută de la alţii. c) accesul este uneori dificil. dar are şi unele avantaje: a) mai multe întrebări aduc mai multe informaţii. trebuie luate măsuri de precauţie. pentru prevenirea acestei situaţii. ‘Cum veţi face?”. proeminenţa informaţiei în raport cu interesul public. informaţii economice). trebuie acordat dreptul la replică. atunci este o problema de deontologie şi. o Reporterul nu este eficient daca depinde de sursă. caz în care jurnalistul are drept de publicare. o Conferinţa de presă. în mod normal. dar care nu trebuie publicate. de documentare. “off the record”. o Dreptul la replică: dacă informaţia publicată este eronată. o Vânătorii de publicitate sunt peste tot. în funcţie de situaţie. bun-simţ. informaţia trebuie verificată. dovezi ?” “Este aceasta o soluţie?” “Ar putea fi o alternativă ?” Ipotetice Alternative De coordonare “Ce se va întampla dacă veţi face asta?” “Alţii doresc altceva. ce veţi face ?” “Care din soluţii este mai bună?” “Toată lumea este de acord?” . Iată câteva sfaturi utile referitoare la etapa de colectare a informaţiei (C. în situaţia în care intervevarea se întâmplă prin telefon. flexibilitate. pp. Informaţia respectivă poate fi. b) există un timp de pregătire. MacDougal. MacDougal. c) direct (C. “embargo”). are unele dezavantaje: a) informaţia este comună pentru toţi jurnaliştii. uneori.7 trebuie aplicată doar în cazuri urgente. stăpânirea subiectului. informaţii de razboi. Cea mai mare dilemă a reporterului este de a menţine relaţiile. p. dar a-şi îndeplini obligaţiile de reporter.

Ordinea. lipsite de informaţii clare. Titrajul o Titrare: a “vedea”. titlu. contrastul şi armonia. subtitlu. ierarhizarea. prezentarea grafică. o Frecvenţa alineatelor. o Evitarea complicaţiilor inutile (urmează în pagina x). aluzive. o Textul subliniat este de preferat unuia scris cu un corp superior. desfăşurare. marcate grafic. legendă. Elemente ale machetei: a) Text. De aceea. Ilustraţia: Chenare. etc. uneori. o o o o o Principiile fundamentale ale punerii în pagină: selectivitatea şi irerahizarea. Pentru ca ziarele să fie citite şi să se vândă cât mai bine. de afiş. 12). final). în cazul jurnalelor: ştiri. intertitlu). coerentă. Un articol permite lectura la mai multe niveluri. b) corpul textului (început. o Titlurile şi intertitlurile: creează stilul publicaţiei (prin formulare. se poate spune că punerea în pagină este o ştiinţă care. Aceleaşi informaţii din lead. o Pentru textele lungi. dar în alt fel spus. pp. compacte de text. de stil. nu raţiunii. lectură rapida. rezumându-l. având regulile ei (L. grafice. o Intertitluri: informaţii complementare textului. reportaj). c) globală: se adresează emoţiei. o Intertitlurile uşurează lectura. o Corp de literă mai mare (8. Sfaturi pentru o relaţie adecvată între text şi lizibilitate: evitarea unei mase mari. paginile lor sunt aranjate cât mai adecvat pentru o lectură uşoară. de evitat caracterele italice. 1990. bold. a “înţelege”. evitarea paragrafelor lungi. flash. Aspect de vitrină. Moduri de lectură: a) continuă (romane. o Se justifică pentru un articol prea lung. lizibilitatea. prezentare. pentru articolele sugestive. elemente vizuale). care completează sau precede un articol. etc. sunt scurte. Guery. caractere). utilitare. e) Blanc / Coloană. de mijloacele tehnice ale publicaţiei. complex. rapidă. se ridică la rangul de artă. reprezintă un scurt text redaţtional. d) Publicitatea. dicţionare). fotografii . Ilustraţii. depind de public. o Şapou: este începutul unui articol compus. de modă. cataloage. legendă. anchetă. d) Textele de presă scrisă nu există pur şi simplu.8 Elemente componente ale textelor de presă scrisă: a) titraj (supratitlu. 217255). c) Ilustraţia. o De evitat justificările prea largi. strânse. b) discontinuă (anuare. pentru articolele care au nevoie de o cheie de lectură. o Blancul: asigură echilibrul paginii. c) „complemente” ale textului: ilustraţie (foto. b) Titluri. 10.

reia mesajul esenţial din titlu (în textul info) şi informează asupra faptului căruia i se aplică opinia din titlu (în textul de opinie). despărţite prin virgulă sau puncte de suspensie. c) mărturie elocventă. f) analogie care sugerează o cheie de lectura. Cel mai prost atac: cel care deschide mai multe porţi. în funcţie de natura poveştii. Nu exista reţetă pentru a scrie o poveste. Nu exista reţetă pentru a scrie o poveste.9 Elemente ale textelor informative a) Lead (introducere. În reportaj: un atac care te face să simţi. În portret: un atac care te invită la povestire. pp. în cazul unor manifestări presupunând prezenţa unor personalităţi. e) imagine care introduce decorul. o o o . început. dar trebuie să fie diferit de acesta. reia ideea mesajului esenţial. propus prin titlu şi şapou. Leadul-staccato (“Staccato lead”). d) contur al protagonistului. fără a se putea face diferenţa. Cei 5 W: este greu de determinat care este mai important.113-129): o Leadul-citat (“Quotation Lead”): se regăseşte în relatările unor discursuri. Câteva tipuri de atac: a) moment istoric. Cele mai frecvente tipuri de leaduri (Curtis MacDougal. Aceeaşi întâmplare poate fi povestită în mod diferit. Este o formă de lead descriptiv. fără a se putea face diferenţa. 1982. cu rolul de a incita la lectură. dă tonul textului. constă într-o serie de fraze. intro) Este prima frază sau primul paragraf al unui articol. ale unor declaraţii publice. Niciodată mai mult de 2 enunţuri. i) paradox. În anchetă: un atac care pune în evidenţă. Leadul-întrebare (“Question Lead”): poate fi utilizat în cazul unor probleme de interes public care să provoace o dezbatere în rândul cititorilor. atac. dar propoziţiile sunt complete din punct de vedere gramatical. Leadul exploziv (“Explosive Lead”): este similar leadului “staccato”. g) problema în atenţia publicului. b) scenă semnificativă. Aceeaşi întâmplare poate fi povestită în mod diferit. În comentariu: un atac care te face să reflectezi. h) proverb. În interviu: un atac care te face să înţelegi. În cazul redactarii simple. În cazul redactarii compuse.

Mai este denumit şi “blind” lead. Mare importanţă are observaţia. să deschidă un dosar. hoţii de struguri nu ar fi avut ce să fure azi noapte. să prezinte aspectele unei probleme. Atenţie la clişee. este scurt. par a se fi sfârşit. interes. etc. clare. o zicală. . de interes uman. a titlurilor de cărţi. etc. hoţii i-au prădat casa… Leadul-parodie (“Parody Lead”): presupune parodierea cântecelor celebre. Ex: Un general din Armata a treia a fost demis din cauza neglijenţei în serviciu. când… Leadul-aluzie (“Literary Allusion Lead”): care face aluzii la personaje. Dacă Ion Pomponescu ar fi aplicat acest proverb în culegerea viei. să dezbată aspecte controversate. la situaţii din istorie sau literatură. “contraindicate” în ştiri sau în articolele informative mai ample. Lizibilitatea textului ţine de: coerenţă. Ex: De două ori mai multă bere faţă de anul trecut s-a băut la Festivalul de Bere din Braşov din acest an… Leadul descriptiv (“Descriptive Lead”): este potrivit mai ales reportajelor. o poveste la îndemână. Ex: Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. mici şi bere. să explice. mărturii. la abuzul de adjective. lume bună. In cazul redactării compuse. Soţul s-a hătărât să meargă la Poliţie să îşi acuze soţia de violenţă conjugală…” Leadul-contrast (“Contrast Lead”): utilizat atunci când se face o comparaţie între două situaţii. Trebuie să urmeze un scop impus: să informeze. accesibilitate. Ex: Aglomeraţie. a persoanelor. haine colorate. Leadul “orb” (“Punch lead”): pentru acelaşi tip de evenimente ca la leadul anterior. să convingă. A crescut în popularitate începând cu al doilea Război Mondial.10 o o o Leadul-dialog (“Dialogue Lead”): potrivit poveştilor minore. Ex: Detectiv fără voie. Toate acestea au fost ingredientele de succes ale Festivalului de Bere desfăşurat la Braşov …” Leadul figurativ (“Figurative Lead”): care conţine o figură de stil. Leadul-surpriză (“Astonisher lead”): aduce elementul-surpriză al unui fapt demult cunoscut ca banal. argumente. Ex: Scandalurile conjugale cu care vecinii familiei Cherchelescu s-au obişnuit de ani. Aşa a ajuns Fane Pompon din Ferentari. Leadul “doză” (“Cartridge lead”): pentru relatarea unor evenimente punctuale. între două evenimente. Ex: Un Hagi Tudose al zilelor noastre a rămas fără nici un leu după ce azi-noapte. de poezii. dar cu deosebirea că propoziţiile sunt mai elaborate. atunci când a descoperit la poarta casei sale … o o o o o o o b) Dezvoltarea (corpul textului) În cazul redactării simple. să povestească. sunt enunţate răspunsurile la 5-6 întrebări. textul este rezultatul unui plan care conţine fapte. Ex: O fată frumoasă ca o zână a devenit ieri Regina Frumuseţii din America de Nord în cadrul Concursului … Leadul-epigramă (“Epigram Lead”): care conţine un proverb. Ex: Generalul Ionică Popescu a fost demis. distracţie. în special o metaforă.

in functie de talent. o umoristic: este deja o forma de comentariu. un astfel de text da impresia ca informatia scapa printre degete. in sopul de a-I demonstra importanta. în cazul interviului: reprezintă cuvintele interlocutorului. Este o metodă de obţinere a unităţii retorice a textului (“cu excepţia”. o interpelare: care aduce o concluzie. lecţie de istorie. De regulă. care sa lase impresia cititorului ca tot ce a citit este un ansamblu coerent. Toate aceste lucruri trebuie indeplinite de paragraful final. “totuşi”. 2) Redactaţi un text informativ de 15-20 de rânduri pornind de la: a) povestea “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”. b) o poveste din cadrul emisiunii “Din dragoste”. daca subiectul se preteaza. Rescrieţi-le pe acelea pe care le consideraţi neinspirat redactate. originalitate. Exerciţii: 1) Citiţi cu atenţie ştirile de pe prima pagină a unui mare cotidian. dar. detalierea acestora. Corenţa se obtine mai ales prin folosirea cuvintelor de legatură. pentru un reportaj: poate fi un decor. o imagine. pe scurt. pentru anchetă: este o concluzie clară. Oricum. fara sa dea cititorului sentimentul “rotundului”. pentru un comentariu: ideea. o rotund (“en boucle”): contine o informatie din lead. sentimentul. ca nu si-a pierdut timpul. care se termina cu informatii putin importante. etc. finalul este dezirabil si posibil.11 Are ca scop restituirea faptelor în amploarea lor. Este important ca articolul sa se termine pe o idee forte. c) un . “ca şi”. un moment. pentru o ştire: ultima frază este ultima informaţie. Nu poate fi. nu este gresit. ca este mai informat decat inainte. în nici un caz. deci. morală. opinia semnatarului. c) Semnătura materialului Presupune asumarea responsabilităţii. “deja”). o deschis: cand subiectul nu este epuizat si urmeaza continuari. pot fi ultimele cuvinte sau ultima frază. c) Încheierea Este ultimul paragraf. Identificaţi leadurile acestor ştiri şi analizaţi-le. De aici incovenientele “piramidei inversate”. Tipuri de final: o sinteza: esentialul a ceea ce tocmai a fost enuntat sau demonstrat. invitandu-l pe cititor sa adere la aceasta.

este indicat stilul oral. În cazul articolelor tehnice. Descrierea Tine de capacitatea de exprimare. chiar cronologice. a explica. Convingerea şi adeziunea publicului se obţin în condiţiile organizării materialului. Obiectivele expunerii: a informa. Intenţia utilizării argumentului: a convinge audienţa că părerea este corectă. a instrui. Organizată în secvenţe. descrierea.12 roman poliţist. Argumentele: să facă apel la raţiune. Modurile de expunere sunt parte a unei strategii care are ca obiect persuasiunea. un principiu de redactare sau echivalentul primei fraze dintr-un text jurnalistic? Comentaţi. Funcţii: a informa. 4) Leadul este un text. Naraţiunea Înseamnă a spune o poveste bazată pe fapte. Este girată de o minte imaginativă care evocă cu exactitate relaţia fiinţă-obiect-loc. Elaboraţi câte 2-3 variante de lead pentru fiecare din textele pe care le faceţi. Are un rol important în relatarea detaliilor. dintre variantele propuse mai sus? Argumentaţi-vă alegerea. A vedea obiectul în structura şi funcţiile lui Argumentarea Aduce obiectivitate (legături cu faptele verificabile). 3) Care este cel mai potrivit mod de a redacta un lead pentru un cotidian comercial de tip “Libertatea”. Concluzii: costuri. a explica. Nu se reduce la evenimente trecute. Subiectivitatea: opinii. d) modul în care s-a desfăşurat primul an de facultate. a clarifica. Organizarea informaţiei Trei modele majore: Naraţiunea. Demersurile retorice: o Tematic o Exemplificarea o Definirea o Clasificarea . argumentarea: sunt modurile esenţiale de expunere într-un discurs organizat.

Modele consacrate de organizare a informaţiei Organizarea informaţiei este un efort care se materializează chiar din momentul colectarii faptelor. cu atât este nevoie de mai multe definiţii. Din punct de vedere logic. formula este următoarea: termenul de explicat se defineşte dupa gen. Adică. oamenii vor să ştie răspunsurile la cei 5 w. cunoscut-necunoscut. Exemplificarea: exemplele concrete fac comprehensibile subiectele alese. nedetaliate. o Silogism. împărţirea: se foloseşte în materialele complexe. explicit sau o serie de exemple mici. construind discursul din mici alte subiecte complementare şi fapte relatate. prin: o Raţionamentul inductiv (de la particular la general) şi deductiv (de la general la particular). despre modul în care se organizează o poveste jurnalistică. Clasificarea. indiferent de natura poveştii. Piramida inversată . etc. Concluziile au arătat că cei 5 w s-au dovedit constanţi în problemele privind lizibilitatea textului. în imagine. Definiţia: presupune definirea termenilor care nu fac parte din vocabularul cotidian. Două moduri de a folosi exemple: un singur exemplu extins. Expunerea efectivă se face în diferite stiluri: de la conversaţia obisnuită la raportul tehnic. după al doilea război mondial. Cand răspunsurile sunt vagi. Plasarea se face în text. de clasă. clasa şi elementul de diferentă. Definiţia se extinde prin descriere. Criterii: de timp. Analiza. în grafica. apar generalizarile abstracte. comparaţie. Atenţie mare acordată modului în care povestea poate fi citită mai uşor. este folosită în definiţii sau descrieri. Devine mai eficientă prin: persuasiune. exemplu. Experienţa are un rol important. Comparaţia: parte-întreg. claritate. Studii numeroase. complexitate şi exhaustivitae. o Cauză-efect şi invers.13 o o o Împărţirea Comparaţia Analiza Organizarea tematică: presupune organizarea răspunsului la întrebarea iniţială (tema mare a subiectului). cu cât audienţa este mai eterogenă.

cand corespondenţii au folosit pentru prima dată telegraful. informaţiile sunt date pe măsura desfăşurării evenimentului. se menţine interesul cu câteva detalii neclare. b) satisface curiozitatea. Interesul Crescut: metoda serializării (episoade). au fost transmise în 2-3 reprize. Nu contează stilul. Agenţiile de ştiri au perfectat sistemul. cu alte lead-uri. nu creează aşteptări sau frustări inutile. Tatăl ei era judecător şi lider al partidului x. ei transmiteau ce era mai important când prindeau momentul. inserturi. atenţia este menşinută până la sfârşit. fara a-i afecta fondul). Ex: o ştire despre înecarea lordului X nu va incepe niciodată cu pregătirile acestuia despre plecarea la mare. conţinand fapte. să trezească interesul. la intervale de câteva zile. Interes în suspans: la final se ajunge pas cu pas. completări. Ea era fiica lui Ann Roberts din Baltimore. Lead-ul în piramida inversată Este utilizat de mai bine de o jumătate de secol. c) uşurează reorganizarea (abonaţii pot publica o parte din poveste. Dar se pot defini calităţile unui lead bun: indiferent de structura lui. ierarhizate în ordinea descrescătoare a importanţei lor. daca este corect scrisă. trebuie să raspunda la cât mai multe întrebări. editorul de titlu nu trebuie să citească întregul prim paragraf ca să vadă ce se întamplă. Deci. importante. Trupul era dezgolit şi plin de vânătăi. cel mai important este să comunici ceva. Exemplu: O fetiţă de 7 ani a fost răpită. contează mesajul. să fie atractiv. Adresarea directă: “Nu-i aşa că vă e frică de doctori. La jumătatea secolului al XX-lea. o dată cu apariţia telecopiatorului. copii ? Relaxaţi-vă …” Texte informative frecvent întâlnite în presa scrisă: . anumite ziare au denumit lead prima propoziţie. În efortul de a creşte lizibilitatea. MacDougal. Este primul paragraf care conţine toate elementele (5w + 1H) necesare unei relatări complete a principalelor fapte. violată şi bătută până a murit. Naşterea sa: în Razboiul Civil (SUA). În textul de mai sus este greu de identificat lead-ul sau unitatea care poate fi astfel denumită. A durat 4 ore şi 10 minute până când trupul a fost găsit de poliţie. Argumentele folosirii acestui tip de text: a) uşurează cititul (presiunile de timp şi spaţiu). Cuvintele scurte.14 Este un mod de organizare a faptelor. 106) o o o o Secvenţial: fapte în ordine cronologică. p. d) uşurează scrierea titlului.10 a. paragrafele nu pot valoriza detaliile care ţin de munca jurnalistică. Alte modele de text (C. 1982.m. Poliţia a găsit trupul într-un câmp. poate avea un lead “news”. Pentru ca nu funcţiona tot timpul. Mama copilului raportase dipariţia la ora 1.

Tipuri de evenimente: război. chiar şi cu o zi în urmă. ocupaţie. b) prin relaţia cu alte evenimente. în principal despre „povestea de a doua zi” care trebui să conţină: informatii care nu sunt conţinute în povestea din prima zi. statut civil. b) după scop. cele mai recente dezvoltari ale faptelor. a locurilor şi a evenimentelor. cauzele şi motivele care au lipsit din prima poveste. starea de spirit în care se desfaşoară evenimentele. Persoanele obişnuite pot fi identificate prin mai multe metode: adresă. este nevoie de interpretare. internaţională. reputaţie. de aceea.15 1) Materiale de actualizare Se justifică prin regula împrospătării memoriei cititorului. ştiri anterioare. c) după realizări.). naţionalitate. f) prin coincidenţa cu alte evenimente. eventuale opinii despre eveniment. indiferent dacă au mai existat sau nu materiale pe aceeaşi temă. “running story”: exploatarea unui subiect. a grupurilor. relaţii. a unui eveniment până la epuizarea tuturor informaţiilor proaspete. “resurected story”: un fapt care pune în lumină diferită anumite evenimente istorice sau personaje. probleme de viaţă. etc. Organizaţii: a) după tip (asociaţie naţională. e) prin relaţia cu un eveniment precedent. 2) Materialele de urmărire Este vorba. proces îndelungat. ocazie. 3) Materialele de interpretare Simpla prezentare a faptelor nu este suficientă. dezbateri politice. vârstă. Evenimente: a) prin semnificaţie. Se aplică regula identificării persoanelor. c) prin atmosfera. titlu. “revived story”: poveste care a ţinut pagina întâi şi care este însufleţită după o perioadă mai mare. descriere. d) prin posibilele consecinţe. rasă. schimbând imaginea acestora. b) proximitatea faţă de un alt loc deja identificat. a unei teme. realizări. . Locuri: a) comun / mai putin cunoscut. poreclă. d) după reputaţie. etc. importante. în ziar.

sociologie + experienţă + informaţie. Cauze şi motive: sunt necesare pentru a construi răspunsul la întrebarea “de ce?”. Semnificaţia: uneori. Sinteza: redactarea complexă ce reia toate elementele mai multor depeşe anterioare. Buletin: prima redactare elementară. din cursul aceleiaşi zile. Flash: primul anunţ asupra unui eveniment. psihologie socială. care trebuie analizate pentru a putea fi înţelese. Analiza: se aplică în cazul unor documente complicate. alte materiale. sub formă de titlu. sunt destul de comune pentru a fi relatate în câteva cuvinte sau prea specializate pentru a atrage . o analiză corectă va aduce informaţii care pot naşte alte ştiri. Urgent: prima dezvoltare a unei ştiri care a făcut obiectul unui flash sau al unui buletin. Spune ce se întâmplă. 4) Articolele de atmosferă: conţin informaţii calificative. alteori trebuie construită. psihiatrie. este singura unitate redacţională din care nu se poate reduce nimic. sunt cronologice sau sunt puse în relaţie cu evenimente similare. poate fi primul paragraf al unui filet. necesită cunoştinţe de psihologie. rezultă din faptul însuşi.16 Punctul de vedere: pentru a răspunde la întrebările “cum?” şi “de ce?” este nevoie de interpretare. Predicţiile: reprezintă prevziuni care pleacă de la un material deja publicat. Comparaţiile: în general. importante pentru identificare. Textul depeşei este precedat de indicaţii sau de un cod. Uneori. care rezultă din observaţiile reporterului. textul dezvoltat: redactarea completă a unei ştiri.Acest tip de text rezultă dacă: ştirile nu sunt considerate importante. 5) Textul de agenţie Textul de agenţie este materialul cel mai supus tratamentului redacţional. 6) Textele de ştiri obişnuite Ştirea scurtă Este textul care dă răspunsul cel mai concis la întrebarea “ce se întâmplă?” Este cea mai mică unitate de informaţie. statistici.

Ştirea obişnuită Se defineşte ca fiind redactarea obişnuită a oricărei informaţii simple. De fapt. ceremonii. sindicate. Este răspunsul la întrebările esenţiale. 3) Selectaţi un eveniment care se regăseşte în mai multe ziare importante şi comparaţi textele care au rezultat în urma procesării informaţiei de către jurnalişti.) şi identificaţi elementele care dau formatul repectivelor publicaţii. este acelaşi conţinut ca la “breve”. întâlniri sportive. etc. care se obţin prin citate sau stilul indirect. reuniuni de partid. dezbateri. . 5) Alegeţi un cotidian şi încercaţi să identificaţi publicul-ţintă al acestuia. adunări parlamentare. Da raportării faptelor. 4) Alegeţi câteva cotidiane centrale (Adevărul. evenimente neprevăzute (accidente. Argumentaţi. Exerciţii: 1) Lecturaţi cu atenţie un cotidian central şi încercaţi să identificaţi genurile jurnalistice de pe prima pagină. regionale. structura informaţională a ziarului? (rubrici. relatarea se poate îmbogăţi cu detalii sau un supliment (citat. catastrofe naturale). Evenimentul Zilei.Ca forma. generale. în “breve” se constată 3 aspecte distincte: nu este datat (nu apar locul şi sursa informaţiei. noi. congrese.17 atenţia.). În funcţie de spaţiu şi de natura subiectului. este aoutotitrat. Nu comentariului subiectiv. etc. manifestări de stradă. genuri. în mare. Argumentaţi. reuniuni oficiale (consilii municipale. Tonul este neutru. dar nu fără viaţă sau culoare. timp de o săptămână. Tipul de evenimente care se pretează a fi relatate: conferinţe de presă. în urma unei selecţii. Argumentaţi. etc. acelaşi cotidian. România Liberă.). domenii. este monobloc (este alcătuit dintr-un paragraf sau două fraze simple). dar este totuşi identificat). 7) Relatarea Prima exigenţă: relatarea faptelor importante. fapte diverse. anecdotă.). regională sau locală şi analizaţi în ce măsură acestea îndeplinesc exigenţele specifice de redactare fiecărui tip de text în parte. spune ceva în plus. proiecte. Argumentaţi. 2) Alegeţi la întâmplare câteva texte informative din presa centrală. dar explicitează. spectacole. procese. Argumentaţi. Care este. “scenariu” şi scriitura care să pună în valoare tot ceea ce este nou şi important. 6) Lecturaţi. Naţional. etc. ierarhizări. Libertatea.

natura şi dimensiunile pagubelor. mai pot fi adăugate următoarele informaţii: pagubele care au fost produse vehiculelor implicate. dacă acestea sunt neobişnuite faţă de condiţiile normale. Identificaţi şi comentaţi elementele comune şi elementele diferite între activitatea cotidiană a reporterului şi cea a PR-istului. este obligatoriu să fie date dimensiunile pagubelor şi condiţiile în care s-a petrecut accidentul. Identificaţi leadurile acestor ştiri şi analizaţi-le. etc. adresă sau ocupaţie. proproietarul şi destinaţia maşinilor. Dacă este vorba despre un accident foarte serios care cere un text dezvoltat.). Elaboraţi câte 2-3 variante de lead pentru fiecare din textele pe care le faceţi. momentul accidentului şi locul în care acesta s-a produs. Elementele esenţiale care trebuie să se regăsească în orice text care are ca obiect relatarea unui accident sunt următoarele: numele şi elementele de identificare ale victimelor accidentului. Unilever. etc. 10) Daţi definiţia reporterului şi pe cea a specialistului de relaţii publice. Elaboraţi o ştire pentru un cotidian central şi un comunicat de presă destinat televiziunilor centrale. 13) Redactaţi un text informativ de 15-20 de rânduri pornind de la: a) povestea “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”. numele morţilor sau ale răniţilor trebuie raportate în mod obligatoriu. d) modul în care s-a desfăşurat primul an de facultate. titlul. Victimele trebuie identificate după vârstă. b) o poveste din cadrul emisiunii “Din dragoste”. 11) Participaţi la un eveniment (Salonul Auto Bucureşti. dintre variantele propuse mai sus? Argumentaţi-vă alegerea. iar majoritatea publicaţiilor se ocupă de acestea. Coca-Cola. În toate ştirile legate de accidente. Mai mult de 1 milion de persoane sunt ucise sau sunt implicate în fiecare an în accidente de trafic. 9) Identificaţi. T1. una din materiile prime de bază în jurnalism. Târg de Carte. cauza accidentului (care trebuie dedusă din sursele oficiale). după un exerciţiu sistematic de lectură a presei cotidiane. Rescrieţi-le. detalii legate de înmormântare (dacă este cazul). declaraţiila e martorilor şi ale celor implicaţi în ancheta oficială. Identificaţi elementele comune care au stat la baza elaborării acestora.18 7) Citiţi cu atenţie 10 ştiri din mai multe ziare. eroarea constatată şi corectura efectuată. . Ştiri. relatări „pe domenii” Textele informative având ca obiect accidentele de circulaţie: Accidentele reprezintă. c) un roman poliţist. Procter & Gamble. 16) Identificaţi şi comentaţi relaţia între publicul-ţintă al unui cotidian central şi o companie multinaţională (Mobifon. 8) Alegeţi câteva texte informative scurte pe care le consideraţi slab redactate. 14) Care este cel mai potrivit mod de a redacta un lead pentru un cotidian comercial de tip “Libertatea”. erorile frecvente din ştiri. De asemenea. din păcate.). TIB. 15) Leadul este un text. viteza.B. detalii legate de vreamea sau de condiţiile de traffic. detalii legate de ancheta oficială. un principiu de redactare sau echivalentul primei fraze dintr-un text jurnalistic? Comentaţi. Elaboraţi o listă în care să apară: numele publicaţiei. sursa informaţiei. numele şi datele de identificare ale şoferilor sau ale altor persoane implicate în accidentul respectiv. numărul de morţi şi răniţi. tipul maşinilor implicate. 12) Citiţi cu atenţie ştirile de pe prima pagină a unui mare cotidian. Rescrieţi-le pe acelea pe care le consideraţi neinspirat redactate.

în urma testului de alcoolemie care a fost pozitiv. elementele legate de costuri şi de asigurări. jurnalistul nu trebuie să se rutineze şi să aplice o schemă fixă. declaraţii ale martorilor. ale pompierilor. în abordarea unor astfel de eveniment: găsirea vinovatului. iar şoferiţa a scăpat fără nici o zgârietură…”. ca şi în cazul accidentelor de circulaţie. Maşina care l-a ucis pe el şi care i-a rănit grav pe soţia şi pe cei doi copii ai săi nu era însă încadrată regulamentar”… în loc de “Un mort şi trei răniţi sunt victimele accidentului de aseară …”. identificarea completă a victimelor. Uneorii. în urma lecturilor presei cotidiene. locul în care s-a produs incendiul. sursa informaţiei. cauza oficială a incendiului. modul în care s-a făcut investigarea cauzei incendiului. cât şi redacţională a acestora. Rescrieţi unul din textele selectate. Una din maşinile implicate era condusă de Cătălin Crişan. 3-4 texte informative având drept subiect accidentele de circulaţie şi identificaţi elementele comune şi elementele diferite atât din structura informaţională. 3) Selectaţi dintr-un cotidian un text referitor la un accident rutier. Povestea se poate încheia cu următorul paragraf: “Şoferul vinovat va fi judecat.19 Nu se recomandă. cea de-a douamaşină implicată transporta un bolnav de la Piteşti la Bucureşti către Spitalul Municipal. numărul de unităţi de pompieri. jurnalistul îi poate identifica pe cei implicaţi. În ciuda frecvenţei alarmante cu care accidentele se întâmplă. Cum aţi făcut diferenţa între cele două moduri de redactare? Ştirile / relatările având ca subiect incendiile Astfel de evenimente sunt întotdeauna nedorite de majoritatea oamenilor. cauza accidentului şi informaţii despre viteza excesivă sau despre alcoolemie dacă informaţiile nu provin dintr-o sursă oficială. Circulaţia foarte aglomerată. Redactaţil mai întâi într-o manieră senzaţionalistă. deoarece oamenii se tem de foc în general. a declarat ofiţerul însărcinat cu ancheta”. de regulă presupune informaţiile legate de efectele accidentului). pentru care astfel de informaţii reprezintă. Nu întotdeauna trebuie să existe victime pentu ca un accident să devină subiect de ştire. Incendiile sunt subiecte care atrag atenţia oamenilor. etc. Redactaţi un text informativ de 15-20 rânduri pentru un cotidian central bucureştean. sunt tot atâtea posibile subiecte: “O maşină a aterizat în râul Dâmboviţa. În cea de-a treia maşină se afla maiorul G. În accident au fost implicate cel puţin trei maşini. de la Politia Capitalei. o materie primă consistentă. comodă. P. 2) Selectaţi. cantitatea de apă utilizatăă pentru stingerea inendiului. iar evoluţia unor evenimente de acest tip este imprevizibilă. apoi într-o manieră informativă neutră. în relatarea accidentului (care. dar nu şi de jurnalişti. În următoarele paragrafe. dimensiunile pagubelor. tentativele de salvare (dacă au fost). Informaţiile esenţiale care trebuie să se regăsească în structura unei ştiri / relatări despre un astfel de eveniment sunt următoarele: număr de morţi şi răniţi. şoferi care nu respectă regulile de circulaţie. împrejurările în care s-a produs moartea victimelor sau rănirea acestora. Comentaţile. ca şi locul şi natura pagubelor care s-au produs în urma accidentului. pagube materiale. . tipul de material de construcţie care a ars (dacă este cazul). se pot găsi şi moduri mai originale de a începe povestea respectivă: “Vasilache Câmpenescu conducea regulamentar când a murit. Exerciţii: 1) Pe autostrada Bucuresti-Pitesti a avut loc cu doua ore in urma un accident în care şi-au pierdut viaţa 3 oameni.

deoarece riscă . reporterii profesionişti nu o divulgă dacă sursele din poliţie nu permit acest lucru. metodele folosite pentru ocolirea legii (în cazul altor delicte). natura delictului. data. în timp ce o crimă are loc la fiecare 23 de minute. Comentaţi-le. activitatea reporterului este îngreunată mai mult decât în alte cazuri. în urma lecturilor presei cotidiene. aflată în analiza poliţiei. o parte integrantă a vieţii: de exemplu. pentru a raporta urmările acestor fapte. uneori. Rescrieţi unul din textele selectate. puţini reporteri au fost martoi direcţi la acestea. momentul. pe Bulevardul Mărăcinilor din Bucureşti s-a declanşat în urmă cu 15 minute un incendiu de mari proporţii. etc. Pornind de la informaţii imaginare. 3-4 texte informative având drept subiect incendiile şi identificaţi elementele comune şi elementele diferite atât din structura informaţională. sursa informaţiei. investigaţii pentru fapte situate în afara legii sau arestări. În mod logic. în SUA. numărul crimelor a crescut cu peste 50 %. declaraţii ale martorilor. este obligatoriu ca activitatea de colectare a informaţiei de către reporteri să aibă ca scop obţinerea următoarelor tipuri de informaţii: identificarea actorilor faptelor. Ştirile / relatările având drept obiect faptele în afara legii. în timp ce o încălcare majoră este comisă la fiecare 24 de secunde.. tipul de armă. chiar şi poliţia are nevoie de ajutorul presei. etc. ale victimelor. trecutul victimei (în cazul crimelor). Extrageţi din informaţiile la care v-aţi gândit elementele care se referă la interesul uman. elementele de interes uman (dramatice). la fiecare 3 secunde are loc o încălcare minoră a legii. Totuşi. Alcătuiţi un plan de lucru. cât şi redacţională. În plus. prin care reporterul încearcă să descopere detalii legate de aspectele dramatice ale situaţiei. Pentru raportări jurnalistice coerente. În general. Se pot face unele delimitări privind modul de abordare a subiectelor categoria ştirilor / relatărilor despre fapte situate la limita / în afara legii. informaţiile care provin în exclusivitate din activitatea de investigare a reporterilor sunt rezultatul cercetărilor ulterioare celor ale Poliţiei. majoritatea informaţiilor provin din rapoartele oficiale pe care le întocmesc poliţiştii. evenimentele de acest tip sunt o realitate. Exerciţii: 1) Sursa dumneavoastră de încredere din Brigada de Pompieri a Capitalei tocmai v-a anunţat că. locul delictului. În cazul subiectelor legate de investigaţii detaliate proivind un personaj sau o situaţie complexă. ale poliţiştilor însărcinaţi cu ancheta. momentul în care a fost declanşată alarama. activitatea reporterului ar trebui să se prelungească inclusiv în săile de tribunal. provenite de la martori sau de la victimele faptelor. se ştie că poliţiştii sunt precauţi în divulgarea informaţiilor. valoarea pierderilor. Dar.). Chiar dacă au informaţia la dipoziţia lor. identificarea celui care a dat telefonul la pompieri.20 ale locatarilor. Aceleaşi date mai arată că un viol se întâmplă la fiecare 6 minute. cum. de exemplu. când. redactaţi un text informativ de 20-25 de rânduri care să aibă drept subiect evenimentul respectiv. mai ales cu ajutorul celor care au particpat sau au văzut evenimentele respective. circumstanţele neobşnuite ale delictului (dacă este cazul). De aceea. acestora. motivaţia faptelor. statisticille FBI arată că în SUA. etc. Deşi se pare că faptele care se întâmplă la marginea legii sunt frecvente. în anii 70. 3) Faceţi scenariul unui incendiu imaginar (unde. Reporterii acreditaţi la Poliţie au de-a face de foarte multe ori cu subiecte de tip omoruri. Recent. 2) Selectaţi. Din păcate. numărul suspecţilor. ei scriu despre acest fapte. în căutarea unui suspect. cauza oficială a morţii sau a rănirii.

mai ales în cazul unor procese în care sunt implicate persoane care au făcut obiectul unor ştiri şi relatări anterioare. împrejurările în care s-a făcut arestarea. elemente de “recapitulare” a procesului. suspecţii. 2) Selectaţi. motivaţia comportamentului său. în asemenea situaţii. cât şi redacţională. asistaţi la un process din tribunalul oraşului în care locuiţi. De regulă. o ştire dezvoltată. Comentaţi-le. se abţin să dea drumul la informaţii care ar putea compromite mersul anchetei sau al viitorului process în justiţie. Ştirile / relatările având drept obiect procesele Sunt considerate importante de către jurnalişti. acuzaţia care I se aduce. trebuie adăugate: trecutul suspectului. De regulă. Ce dificultăţi majore aţi întâmpinat în procesul de elaborare a celor două materiale? . pornind de la ceea ce se întâmplă la faţa locului.21 să le piardă pentru totdeauna (ceea ce este mult mai riscant decât dacă pierd o ştire oarecare). Alcătuiţi un plan de lucru. dar nu doreşte să îşi pardă sursele din Poliţie. fără a avea acoperire drept sursă din poliţie. este bine ca reporterul să cântrească bine înainte de a da drumul la informaţii care ar putea afecta cursul investigaţiei oficiale. 3) În măsura în care aveţi posibilitatea. Pornind de la informaţii imaginare. În plus. jurnalistul care se ocupă de investigaţii este denumit “reporter special”). tribunalul unde se ţine procesul. Nu orice process îi interesează pe jurnalişti.). un statut special în cadrul redacţiei (uneori. etc. cele legate de evenimente majore (Ţigareta 2. ci. Elementele informative esenţiale de căutat pentru astfel de subiecte sunt următoarele: punctul în care a ajuns investigaţia. detalii legate de circumstanţele arestării. Reporterul specializat pe astfel de evenimente are. Bancorex. numele judecătorului. natura delictului şi eventuale detalii suplimentare faţă de ceea ce a fost dat deja. acuzaţia care I se aduce acestuia. Elementele informative esenţiale care trebuie să apară într-o relatare jurnalistică referirtoare la un astfel de eveniment sunt: datele de identificare ale acuzatului. dacă reporterii sunt experimentaţi. în special. explicaţii suplimentare privind desfăşurarea cercetării. detalii legate de procedurile aplicate în timpul arestării. detalii ale faptelor pentru care a fost acuzat. În situaţia în care reporterul doreşte totuşi să dea informaţii. Rescrieţi unul din textele selectate. în cazul unor delicte serioase. dar pe cont propriu. personalul însărcinat cu cercetările. sursa informaţiei. rezumatul faptelor cercetate. structura informaţională esenţială se reduce la: identificarea completă a persoanei arestate. redactaţi un text informativ de 20-25 de rânduri care să aibă drept subiect evenimentul respectiv. după cum le înţelege. Exerciţii: 1) 1) Sursa dumneavoastră de încredere din Poliţie vă anunţă că în noaptea umrătoare va avea loc un raid al poliţiştilor în zonele rău famate de la periferia Capitalei. precum şi previziuni legate de evoluţia procesului. apoi o relatare de atmosferă. acestora. Textele jurnalistice pot fi relatate în orice etaptă a evoluţiei procesului. poate publica informaţii. Redactaiţ. informaţii legate de ofiţerii implicaţi în arestarea. elementele de actualitate din cadrul procesului (echivalând cu răspunsul la întrebarea “ce s-a întâmplat azi?”). în urma lecturilor presei cotidiene. de regulă. 3-4 texte informative având surse din poliţie şi identificaţi elementele comune şi elementele diferite atât din structura informaţională. În cazul subiectelor legate de arestări.

Extrageţi informaţiile principale şi redactaţi un text informativ de 15-20 de rânduri. În ceea ce priveşte structurarea informaţiei. numele echipelor. diferenţa între observaţiile fanilor şi a jurnalistului fiind aceea că reporterul ştie mult mai multe despre culisele sportului respectiv. 3) Lecturaţi cu atenţie timp de câteva zile o publicaţie sportivă cotidiană. care are drept consecinţă utilizarea de clişee. dacă se poate. Rescrieţi materialul. nici mai puţin. căci ceea ce îl interesează pe cititor este informaţia despre joc. Uneori. 2) Urmăriţi cu atenţie un meci de fotbal transmis de una din televiziunile româneşti. Elementele informative care trebuie să se regăsească în materialele sportive sunt următoarele: scorul. nu părerea reporterului. recordurile (dacă este cazul). în maximum 2 pagini (format A4. reducând la jumătate conţinutul informativ din textul redactat. tipul sportului.5 rânduri). faulturile. Pentru evitarea acestor capcane şi realizarea unor relatări profesioniste. de fotabl. Bibliografie Tutorat 1: . În plus.) sau o manifestare cu caracter sportiv şi elaboraţi un material informativ dezvoltat (20-30 de rânduri) referitor la acest eveniment. dat fiind faptul că regulile jocului. acest lucru se întâmplă chiar cu ajutorul implicării reporterului. prestaţiile celor mai buni jucători. iar desfăşurarea este de cele mai multe ori previzibilă şi acţiunile care trebuie relatate sunt aceleaşi). Nici mai mult. jurnalistul sportiv trebui să dramatizeze jocul. corp de literă 12. raportul între loviturile câştigătoare şi cele necâştigătoare. Oricare din aceste elemente se poate regăsi în leadul textului. rămân aceleaşi. tehinca scriiturii de presă trebui aplicată şi aici ca în orice alt tip de relatare. elementele-cheie legate de incidente care au intervenit în joc. de exemplu). capcanele care pot să apară în redactare sunt la tot pasul (dintre care cele mai importante sunt cea a schematizării limbajului. elementele de strategie a jocului. sunt evitate elementele de jargon şi clişeele. jurnaliştii sportivi trebuie să urmeze aceleaşi principii generale ale scriiturii jurnalistice. pentru a creşte interesul. sunt accentuate informaţiile de interes uman. declaraţiile jucătorilor şi antrenorilor. dacă este posibil. este obligatoriu ca reporterul să ţină cont de anumite reguli: a) nu trebui să se implice în desfăşurarea faptelor. etc. Comentaţi-le în scris. durata jocului. datele statistice ale jocului. Exerciţii: 1) Urmăriţi “pe viu” un joc sportiv (de handabal. detaliile legate de mărimea publicului-spectator şi de comportamentul spectatorilor. sunt date cititorului detalii care să îl transpună în atmosfera jocului sau referitoare la persoanele despre care se scrie. O relatare sportivă considerată corectă din punct de vedere jurnalistic este o relatare în care se ajunge rapid la esenţa faptelor.22 Ştirile / relatările având drept obiect evenimentele sportive Deşi par evenimentele cele mai frumoase şi cele mai spectaculoase şi par a fi uşor de relatat din punctul de vedere al jurnalistului. spaţiu 1. consecinţele jocului asupra clasamentului general (dacă este cazul). b) chiar dacă limbajul sportului pare mai uşor de stăpânit decât orice alt limbaj de spcialitate (juridic. momentul şi locul desfăşurării jocului. şi acesta trebuie cunoscut foarte bine. Identificaţi câteva aspecte caracteristice ale scriiturii.

4) De Broucker. Polirom. TUTORAT 2: Interviul. . Pratiques de l’information et d’écritures journalistiques. La Découverte & Syros. Macmillan Publishing Company. (ediţia a doua) 10) Rivers. Bucureşti. Mac Millan Publishing Company. (ediţia a doua). deoarece este un mod privilegiat de transmitere a informaţiei (interlocutorul îşi transmite în mod direct părerile.. Dubuque.. José. Portretul Interviul “Nimeni nu este obligat să îţi răspundă la o întrebare. după acest criteriu. 1. coord. 9) Metzler. (ediţia a patra). Writing for the Media. 2. 1999. New York-Londra. Curtis. prin interviuri se realizează o comunicare corectă din punct de vedere emoţional şi al conţinutului informativ. Le guide de l’écriture journalistique. Thomas E. Manual de Jurnalism. New York. Melvin. Definiţie: interviul este considerat de către specialişti o “culme” a jurnalismului. 3) de regulă. Iaşi. Pearsall. Prentice Hall Inc. care are scopul de a transmite informaţii de interes general. 3. CFPJ. 1984. Alison. 2) ajută la evitarea monotoniei dată de acelaşi mod de prezentare a informaţiei. constituindu-se într-o “conversaţie” organizată. Interpretative Reporting. 1986. Basic News Writing. 6) MacDougal. Relaţii publice. Iaşi. Brown Publishers. Work. Interviul de informare (de ştiri): este un tip obişnuit de interviu. Paris. Interviul de analiză: se produce între journalist şi o persoană care poate plasa evenimentul într-un context precis. Mayfield Publishing Company. R. Kenneth W. 2) Coman. Reporting technical information. 5) Houp. Avantajele interviului: 1) aduce informaţii de prima mână. 3) Coman. Introducere în sistemul mass-media. Mihai. New York-Londra. există: 1. 7) Martin-Lagardette. 2000. Scurtă tipologie a interviului: Cel mai important criteriu de clasificare a interviurilor este cel al conţinutului. Newsgathering. Ken. Paris. tehnici de comunicare cu presa.23 1) Coman. L. 1986. Interviul de descriere: are loc între jurnalist şi un martor (care are şi rolul de “actor” indirect al evenimentului). vol. Mihai. prevenind efectul de distorsionare care ar putea să apară prin interpretarea informaţiilor de către jurnalişti).. 1995.. Wm. acest tip de interviu răspunde la întrebarea “de ce?”. 1988. 8) Mencher. All. Mountain View. care are loc cu actorul evenimentului care trebuie relatat în ştiri. De regulă. 1999. Jean-Luc. (ediţia a cincea). 2000. William. Polirom. 2. dar orice întrebare merită un răspuns”. (ediţia a doua). C. 1982. Cristina.

24 4. Interviul de comentariu: interlocutorul este, de regulă, un expert sau orice persoană autorizată, a cărei opinie este relevantă în contextul unui anumit eveniment. 5. Interviul de opinie: este un cadru al controversei, mai ales în politică şi are în centrul discuţiei subiecte punctuale (exemplu: “Dosarul OMU”). 6. Interviul de personalitate (de profil): aduce în centrul atenţiei viaţa celebrităţilor. 7. Interviul de promovare: are ca scop atragerea atenţiei publicului asupra unui fapt excepţional, în special din domeniile artei şi culturii. 8. Interviul de amploare: aduce în atenţie teme generale, de actualitate, importante pentru societate (impozite, inflaţie, etc.). Un al doilea criteriu de clasificare a interviurilor este cel al “formatului” în care acestea intră; astfel, după acest criteriu, există: 1. Interviul-anchetă: interviul se realizează dacă sunt vizate informaţii valoroase în desfaşurarea unei anchete; 2. Interviul-reportaj: interviul este realizat cu un personaj care povesteşte despre un fapt în care a fost implicat; 3. Interviul-întâlnire: este interviul prin intermediuzl căruia un personaj, important dintr-un anumit motiv, este descris; 4. Interviul-documentar: interviul se realizează cu expertul care lămureşte într-o anumită problemă; 5. Interviul-sondaj (“micro-trottoir”): este categoria de interviu care se realizează în scopul colectării mai multor opinii, care nu sunt considerat neapărat reperezntative pentru o categorie mai mare de populaţie. Interviul este atât o tehnică de colectare de informaţie (interviul de ştiri), cât şi un gen publicistic independent, care necesită tehnici specifice de realizare (interviul de profil, de analiză, etc.); nu în ultimul rând, interviul este un „instrument” sociologic de cercetare ştiinţifică. Ca modalitate de colectare de informaţie, interviul are drept scop de a aduna informaţii, care, alături de alte informaţii pot contribui la explicarea unei idei, a unei situaţii, a unui eveniment. În cea de-a doua categorie intră interviurile care sunt orientate în exclusivitate asupra unei singure persoane, în scopul de a lămuri, explica, dezvolta, dezvălui, comenta, etc. o anumită situaţie. Din cea de-a treia categorie de interviuri fac parte interviurile care nu sunt publicate în ziare, etc., reprzentând doar modalităţi de culegere de informaţie, acceptate de comunitatea ştiinţifică. Indiferent de forma pe care o are interviul, este necesar un anumit timp de pregătire şi anumite proceduri, în scopul de a induce sursei respective confortul de a vorbi fără constrângeri. Ca definiţie de lucru, se poate considera că interviul este o „conversaţie organizată”, ca o situaţie de comunicare în care jurnalistul pune întrebări, iar interlocutorul dă informaţiile pe care jurnalistul şi-a propus să le obţină la începutul discuţiei. Trebuie reţinut că interviul nu este o situaţie „închisă” (noncreativă) de comunicare şi că, dacă apar detalii spectaculoase sau piste de discuţie mai interesante decât pista iniţială, nimic nu îl împiedică pe jurnalist să urmeze acel fir. În opinia lui M. Mencher (1984), există patru principii care fundamentează realizarea interviului: 1. Pregătirea temeinică a interviului, dacă este posibil; 2. Stabilirea unor întrebări care să îl facă pe interlocutor să vorbească; 3. Realizarea unei relaţii eficiente de comunicare (existenţa feed-back-ului), care creează premisa unei

25 discuţii productive; 4. Aplicarea principiilor ascultării active şi a comportamentului non-verbal în timpul conversaţiei. Cea mai mare parte a muncii jurnalistice constă în obţinerea informaţiei din diverse surse, ceea ce argumenetază ideea că un jurnalist bun este obligat să stăpânească tehnicile intervievării. Astfel, ştirile sunt bazate pe informaţii obţinute din trei mari categorii de surse: 1. surse „fizice” (dosare, arhive, atlase, etc.); 2. observaţiile directe ale reporterului; 3. interviurile cu diferite persoane. Majoritatea ştirilor reprezintă o combinaţie a informaţiilor provenite din aceste trei categorii de surse. Interviul de ştiri este cel mai adesea utilizat; rareori, se întâmplă ca un reporter să redacteze un articol fără a avea nevoie de surse cu care să vorbească. Dacă un reporter de ştiri vorbeşte despre realizarea unui interviu, este vorba cel mai probabil despre mai multe interacţiuni, cu surse, pentru a crea „baza informativă” a poveştii. Interviul pentru ştiri Interviurile dezvoltate de ştiri pot aduce informaţii prin interpretarea, background-ul şi modul de a explica evenimentul respectiv prin intermediul unui invitat, care reia informaţiile „schiţate” în conţinutul ştirii. Interviul de profil Un „profil” trebuie interpretat ca fiind o „mini-dramă”, care ar trebui să conţină decor, acţiune, dialog. Astfel, prin intermediul acţiunilor sursei, şi cu ajutorul „inserţiilor” cu rol lămuritor sau de orientare făcute de reporterului în timpul discuţiei, ar trebui ca elementele de profil (caracter, voinţă, personalitate, etc.) să iasă la iveală. Interviurile de profil sunt profund conotative. Ingredientele importante ale uni interviu de profil pot fi considerate următoarele: 1. trecutul interlocutorului (data şi locul naşterii, elemente semnificative din perioada copilăriei); 2. aspecte anecdotice şi incidente; 3. comentarii ale interlocutorului referitoare la propria persoană; 3. observaţiile reporterului; răspunsuri ample; 4. observaţii ale celor care îl cunosc pe intervievat. În general, evenimentele considerate de jurnaliştii de ştiri drept importante sunt atât surse generatoare, cât şi justificări pentru realizarea unor interviuri de profil (războaie, conflicte, catastrofe, etc.). În ceea ce priveşte elementele de colectare de informaţii şi de redactare, în mod normal, este nevoie de o perioadă de timp mai mare de câteva zile. Interviul monden (lifestyle) Este categoria de interviuri care sunt interesante nu neapărat prin aportul adus la explicarea unor situaţii sau la clarificarea unor probleme, dar care aduc date care altfel nu pot fi smulse de la anumite persoane, date fiind dreptul la viaţa privată, la intimitate, etc. Mai ales în presa scrisă, acest tip de interviu devine din ce în ce mai frecvent. Aşa-numitul „interviu monden” este, de fapt, o subcategorie a interviului de profil, şi a făcut carieră din motive evidente: interesul crescut pentru vieţile private ale persoanelor fizice, dar şi ale indivizilor obişnuiţi care sunt reprezentativi pentru o clasă sau un grup social. Principii fundamentale ale oricărui tip de interviu:

26 1. reporterul trebui să aloce cât de mult timp este posibil pentru a se documenta asupra subiectului şi asupra persoanei care trebui intervievată; 2. întrebările trebuie dirijate cu atenţie, după un plan orientativ care ar trebui să existe, fie pe hârtie, fie în mintea reporterului; 3. pe toată durata interviului, reporterul trebuie să încerce să stabilească o relaţie adecvată cu intervievatul, în funcţie de natura interviului (această relaţie poate să fie prietenoasă, naivă, tolerantă, ameninţătoare, autoritară, etc.). 4. reporterul trebuie să fie un ascultător activ şi un bun analist a ceea ce s-a spus, a circumstanţelor în care a fost spus, a importanţei locului în respectiva conversaţie Regulile de bază ale intervievării Se ştie că în situaţia de desfăşurare a unui interviu, fiecare din actorii implicaţi în această interacţiune are anumite aşteptări şi pleacă de la anumite presupuneri; de regulă, acestea se concretizează în regulile cu care cei doi actori ai situaţiei de comunicare sunt de acord pentru a crea o atmosferă de încredere mutuală. În general, reporterul aşteaptă de la intervievat să i se spună adevărul şi să îşi asume responsabilitatea celor afirmate. Intervievatul proneşte de la premisa că, în urma interviului, reporterul va utiliza corect cele afirmate şi nu le va deforma. Ambii participanţi la discuţie vor considera, fără ca aceste lucru să fie stabilit în prealabil, că întrebările şi răspunsurile nu au conotaţii şi nu pot fi răstălmăcite. Desigur, există şi excepţii în care aceste reguli nu se aplică în totalitate, mai ales atunci când sursele pot inventa, pot devia, pot distorsiona anumite informaţii sau pot minţi pur şi simplu, dacă aceste „tehnci” le avantajează. Este o obligaţie profesională a reporterului să îl aducă pe intervievat pe calea cea bună (în această situaţie, reporterul este mai asigurat cu cât cunoaşte mai multe lucruri cu care îl poate contracara pe interlocutor). În ceea ce îl priveşte pe reporter, regulile care ar trebui să stea la baza comportamentului din timpul interviului sunt mai multe, căci, de asemenea, reporterii pot minţi, pot inventa lucruri, pot conduce greşit o discuţie. În linii mari, regulile de mai jos au fost create din cauza acelor reporteri care au fost prinşi cu „mâţa în sac”. Astfel, reporterul: 1. trebuie să se identifice pe sine ca pe un element „marginal” al interviului; 2. trebuie să clarifice de la început scopul interviului (formatul); 3. să prezinte celor care nu sunt obişnuiţi cu aparatura care sunt funcţiile acesteia; 4. să apoximeze durata interviului; 5. să realizeze interviul în cât mai scurt timp posibil; 6. să pună întrebări clare, specifice, adecvate pregătirii şi profilului sursei; 7. să dea un anumit timp de gândire intervievatului; 8. să ceară sursei să repete sau să clarifice răspunsurile vagi sau incomplete; 9. să rostească cu voce tare răspunsurile interlocutorului, la care are îndoieli asupra sensului cuvintelor şi a semnificaţiilor atribuite evenimentelor; 10. să insiste să capete răsunsuri, dacă crede că publicul are nevoie de acestea; 11. să evite să ţină prelegeri sursei, să o contrazică sau să intre în dezbatere; 12. să evite pe cât posibil să permită interlocutorului să nu îşi asume informaţia, atunci când sursa face din acest lucru o condiţie a realizării interviului.

nu numai pentru a iniţia întrebările şi a înţelege răspunsurile.27 În cazul în care nu respectă aceste reguli minime. organizarea temei: tema majoră a discuţiei poate fi divizată în mai multe categorii logice. sunt tot atâtea puncte de plecare pentru elaborarea unui plan de atac menit să identifice atât tipul de atitudine posibilă într-o asemenea situaţie. În realitate foarte puţini oameni (surse) sunt dispuse să vorbească cu reporteri incompetenţi sau autoritari. etc. 3. Reporterii care au suficientă experienţă profesională pentru a depista „baloanele” de încercare pe care le lansează sursele. Realizarea efectivă a interviului . jurnalistul să poată obţine. adică o „pată de culoare”. sursa se va închide definitiv pentru reporterul respectiv.). anecdoate. căci este etapa de documentare asupra temei. obligatorie pentru realizarea unui interviu. reporterul trebui să îşi imagineze care ar putea fi atitudinea interlocutorului faţă de jurnalist şi faţă de subiectul respectiv. alegerea interlocutorului. Care este rolul sursei în eveniment? De a cui parte este?. a reţine informaţiile esenţiale şi detaliile semnificative. dincolo de structura informativă de bază. etc. precum şi colegii din redacţie reprezintă maximum de pregătire. background-ul reporterului este foarte important în situaiile în care nu este prea mult timp la dipoziţie. a subiectului. De asemenea. Primele observaţii referitoare la această etapă a realizării interviului sunt următoarele: 1.). etc. dacă este cazul. sursele pot fi la fel de „incorecte”. iar planul de întrebări se poate face în urma utilizării informaţiilor de la acest nivel. Pe de altă parte.). lista întrebărilor trebuie inventariată în avans şi trebuie să conţină. aşa cum este promovarea prin presă. pregătirea întâlnirii propriu-zise (unde?. ştiu când este vorba despre o informaţie incompletă sau prost plasată. etc. De aceea. În cazul unei presiuni foarte mari a timpului. 2.. mai ales cele în căutare de promovare rapidă şi de mare impact. cât şi soluţiile de ieşire din impas. a-şi forma o viziune asupra temei. Pregătirea interviului Este o etapă necesară. 4. a schiţa o serie de întrebări. dacă sursa realizează că reporterul se foloseşte de interviul respectiv strict pentru a realiza o evoluţie în carieră sau pentru ca reporterul să îşi promoveze ideile şi filosofia. asupra interlocutorului. notiţe. stabilirea obiectivelor interviului. documentarea (asupra temei şi asupra persoanei) trebuie făcută temeinic. poante. când?. astfel încât. 5. toate întrebările care pot fi inventate asupra acelei teme. 7. dosare. citate. ce îi va furniza jurnalistului instrumentele necesare pentru a opera raţionalizări (a crea un plan de abordare. Termenul-limită este unul din cei mai importanţi factori după care se organizează etapa de pregărire a informaţiilor. 6. într-o formă sau alta. că jurnalistul respectiv nu este uşor de păcălit. resursele personale ale reporterului (cunoştinţe. reporterii riscă să îşi piardă slujbele.. Ce fel de răspunsuri se aşteaptă de la întrebările-cheie?. dar şi pentru a demonstra. etc. în situaţiile în care interviul se va desfăşura pe o temă delicată.

întrebările care se pun în majoritatea interviurilor sunt întrebările menite să aducă informaţii originale. informativ. deci nu sunt cele mai bune ghiduri în evaluarea personalităţii interlocutorului. uşor de dat. care vorbesc foarte clar. iar atunci când fac acest lucru. este obligatoriu ca reporterul să caute datele importante referitoare la vârsta. sursele cele mai bune sunt cele care doresc să vorbească. care sunt de încredere în privinţa subiectului care îi interesează pe reporteri. De asemenea. Cel mai atent sunt pregătite atât primele întrebări. Întrebările de bază sunt neutre. hobby-urile intervievatului. educaţia. În general. să dezvăluie aspecte necunoscute ale unei probleme foarte cunoscută. organizarea atacului după această logică asigură contextualizarea interviului). dar. Tipuri de întrebări • • • • • • • De atac (care asigură introducerea în subiect. adresa. De insistenţă şi nominalizare. Întrebările potrivite . Uneori. De controversă. reporterul trebuie să identifice sursa astfel încât să furnizeze cititorului motive de a acorda credit observaţiilor care pot fi făcurte în timpul interviului. slujba. seci (exemplu: „ce părere aveţi despre faptul că meciul nu a mai avut loc?” / „sunteţi supărat că meciul nu a mai avut loc?”). din păcate. familia. De sprijin. cât şi cele esenţiale (de a căror desfăşurare depinde modul în care are loc discuţia). Alte întrebări ajutătoare sau complementare pot să decurgă direct din răspunsurile intervievatului şi nu pot fi pregătite. De punere la punct. în timp ce întrebările închise oferă informaţii punctuale. care au exercţiul comunicării în public şi care trebuie abordate cu cea mai mare atenţie. De obiecţie. atrag răspunsuri fireşti. discursul lor este la obiect şi este foarte scurt. De relansare (neutre). toate aceste informaţii se regăsesc în materiale de tip CV. Nu tot timpul. aceste informaţii sunt seci. arată motivaţia interviului şi modul de utilizare a informaţiilor. nu dau detalii. Întrebări deschise / întrebări închise Întrebările deschise sunt întrebările care nu cer un răspuns punctual. În cele mai multe interviuri. Logica ce stă la baza elaborării planului de chestionare este determinată de modul în care reporterul evaluează importanţa informaţiilor referitoare la tema respectivă. Întrebările introductive sunt mai greu de ales dacă este vorba despre persoane publice. În cazul interviurilor de personalitate. reporterii au de-a face cu surse care iubesc vorbăria.28 Tehnica intervievării Într-o lume ideală pentru reporteri. scrte. lucrurile nu stau chiar aşa. În realitate. întrebările se pregătesc din timp. inedite. indiferent de tipul de interviu şi în mod normal.

de regulă. când se caută informaţii referitoare la personalitatea interlocutorului. etc. se arată surprins sau jignit. mai multă nevoie de presă decât invers. în numele interesului public. Jurnalistul trebui să fie foarte atent în timp ce sursa vorbeşte. locale. În ştiri. aceasta trebuie pregătită prin două-trei . “gheaţa” poate fi spartă prin prezentarea reporterului. nu se practică acest gen de întrebări. Un ghid general al elaborării planului de întrebări 1. lui şi organizaţiei lui. când tocmai aceşti demnitari ar trebui să fie exemple de corectitudine?). dacă există pericolul ca interveivatul să se răzgândească.29 Reporterii sunt adesea criticaţi din cauza întrebărilor elaborate pe care le pun sau din cauza repetiţiei întrebărilor. “Valoarea de utilizare” a întrebărilor a întrebărilor deschise este mare atunci când se caută crearea unei atmosfere destinse. “în fotografie este familia dumneavoastră?”). 4. pentru a nu îi dăuna. cât şi la ceea ce face (limbajul non-verbal). atât pentru reporter. etc. Dacă este posibil. acestea sunt cazuri destul de rare. Este receptiv? Este genul care se supără dacă îl întrerupi sau este o persoană deschisă? Faza de “încălzire a interviului este de ajutor pentru amândoi participanţii implicaţi. jurnalistul trebui să încerece să îi explice sursei care sunt dezvanatajele refuzului de a vorbi. tot într-o astfel de situaţie de refuz. planul de întrebări iniţial trebui urmat îndeaproape. Cum faci sursele să vorbească Prima fază a interviului este adesea o fază de “încălzire” a discuţiei. există riscul ca intervievatul să devieze de la subiectul iniţial. deoarece sursele au. în general. (aceleaşi întrebări pentru aceeaşi poveste ultracunoscută). iar jurnalistul încearcă să găsească motivaţii să îl convingă pe interlocutor să vorbească fără teamă şi să îi dea informaţia de care are nevoie (argumentul suprem rămâne publicitatea). Dacă urmează o întrebare-cheie. etc. In extremis. a publicaţiei. care determină o anumită redundanţă de informaţii. jurnalistul poate cere imperativ anumite informaţii. Întrebările deschise (care lasă libertate de exprimare mare) conţin şi o capcană: de cele mai multe ori. îl fac să se simtă inconfortabil. Întrebările dificile Constituie „cheia” realizării unui interviu de succes şi se referă la acel chestionări care pun în dificultate interlocutorul. Niciodată nu se începe interviul cu întrebările cele mai dificile. dacă sursele sunt reprezentanţi ai autorităţii centrale..). (exemplu: „Domnule Adrian Năstase. 3. jurnalistul îl flatează pe intervievat (“ce birou drăguţ aveţi…”. 2. etc. De regulă. etc. atât la ceea ce spune. deoarece ambii se pun de acord care este stilul interviului (formal / informal. cât şi pentru sursă. pentru a ajunge la subiectele pe care le stăpâneşte cel mai bine. Întrebările potrivite sunt cele care aduc un plus de informaţie faţă de ceea ce se ştie deja. deoarece inerlocutorul este ghidat să aducă informaţiile pe care jurnalistul şi le-a propus iniţial. cum au fost tolerate abuzul şi corupţia în Guvernul României. Intervievatul se gândeşte intens la ceea ce urmează să aspună. De asemenea. Dar.

expresive. pentru întrebări adecvate scopului urmărit Cadrul şi contextul interviului 1. 6. care incită la discuţie. pentru formulări inteligente. Principiul fundamental al interviului: o idee. pentru sesizarea neconcordanţelor. dacă este nevoie. deoarece se poate întâmpla ca în timpul discuţiei să apară o temă mai inictantă. pentru întrebările provocatoare. după principiile ascultării active (dar selectivă în acelaşi timp). 8. acest lucru poate fi marcat de jurnalist prin punerea deoparte a notiţelor şi prin “simularea” unui profund interes faţă de aspecte neesenţiale ale temei în dicuţie. Respectarea acestor reguli asigură controlul conversţiei de către jurnalist. da. 12. pentru a nu îl obosi foarte tare pe interlocutor. este binevenită o schimbare de ritm conversaţional. o întrebare. reporterul poate folosi liniştit acele informaţii. care să aducă interlocutorul în direcţia pe care jurnalistul o doreşte. 11. Intervievatul este prioritar. Dacă acest lucru se întâmplă. etc. Stilul interviului o o Interviul ideal este cel prin care se obţin răspunsuri la cele 5 întrebări. Tonul jurnalistului trebuie să fie civilizat. Acest moment poate marca începutul unei “lupte” între jurnalist şi sursă: jurnalistul se poate preface că nu a înţeles sau poate reveni mai târziu sau mai pe ocolite. Câteva reguli fundamentale care trebuie urmate în elaborarea planului de întrebări: nu întrebărilor tendenţioase. Jurnalistul trebui să îşi facă planul de bătaie având tot timpul în minte ideea că. Pentru a îl menţine într-o dipoziţie de comunicare pe interlocutor. gruparea pe teme a întrebărilor.) 10.): 7. Dacă intervievatul nu doreşte să comenteze o anumită întrebare (situaţia de “No comment”). într-o succesiune logică. deoarece interviul nu se termină până când reporterul nu iese pe uşă. cele mai interesante informaţii sunt “scăpate” după aşa-numiul interviu (când reporterul închide reportofonul sau caietul cu notiţe). 3. etc. iar cea iniţială să devină secundară. Uneori. Jurnalistul nu trebui să se piardă în euforia discuţiei sau să uite să pună întrebarea esenţială pentru care a venit de fapt.30 întrebări preliminare. Intervievatul trebuie ajutat. 5. pentru întrebări scurte şi clare. pentru a reţine detalii importante. “pisat”. 9. cifre. Pe toată durata interviului. jurnalistul nu trebui să renunţe uşor. Chiar dacă poate să pară naiv. jurnalistul trebui să rămână atent. da. da. da. Concluzia aparţine jurnalistului. trebuie să aibă suficiente informaţii pentru a redacta interviul (nume. funcţii. . pentru a-şi motiva intervenţiile în cadrul discuţiei. jurnalistul trebui să întrebe absolute orice este necesar pentru a fi convins că a înţeles corect ceea ce i s-a spus. junalistul trebuie să îl “ajute” din când în când cu întrebări de sprijin (“Ce vreţi să spuneţi cu asta?”. Uneori. atunci când se întoarce în redacţie. Jurnalistul ascultă cu atenţie. în nici un caz agresiv. 5. 4. 2. prenume.

). 6. Şapoul nu rezumă interviul. intervievat: “Cu plăcere”. în caz de accidente tehnice (stricarea reportofonului).În general. legătura cu actualitatea. Întrebările se pun în cadrul întâlnirii. mai poate fi modificat. personalităţi marcante. Redactarea interviului Presupune redarea fidelă a dialogului. în plus. jurnalistul trebuie să dea dovadă de amabilitate. nu se trimit întrebările dinainte. pentru a-şi clarifica ideile şi a structura informaţia mai uşor. interviul poate fi văzut de sursă înainte de publicare şi. deoarece aceste schimburi de cuvinte nu fac parte din interviul propriu-zis. de timp sau de décor care dau informaţii despre interlocutor. mai îngrijit. dar sunt permise anumite ajustări de formă. pentru ca sursa să aibă timp să fabrice cele mai calculate răspunsuri. ci deschide o “portiţă” către tema. în cadrul căreia ar trebui să se precizeze: numele.31 o Un bun realizator de interviuri dă dovadă de: cunoaşterea subiectului. nu sunt redate descrieri scenice decât dacă sunt foarte interesante. elemente de loc. calitatea interlocutorului. finalul interviului: ultima unitate de text care apare în interviu este cuvântul intervievatului (de fapt. italic. în redactare se ţine cont de anumte reguli. plin de digresiuni) în limbajul scris (coerent. Elemente ale comunicării interpersonale eficiente (verbal / non-verbal) . dacă jurnalistul consideră că este cazul. este mai uşor şi mai sigur. etapa de redactare presupune “translarea” informaţiei din limbajul vorbit (mai eliptic. justificarea subiectului ales. 4. ci ţin de aspectele de organizare a acestei proceduri jurnalistice. 5. de locul de desfăşurare a discuţiei: de obicei. etc. şapoul: este unitatea de text care urmează după titlu şi precede succesiunea de întrebări şi de răspunsuri. subiectul şi detaliile discuţiei care urmează. în timp real. dar. dacă este cazul. În cazuri excepţionale (insistenţe. care respectă normele gramaticale ale limbii literare. detalii legate de décor. titlul este. reprezintă răspunsul la ultima întrebare). în funcţie de jurnalist. de regulă. tema interviului. succesiunea întrebare-răspuns: trebuie marcată grafic (bold. o In timpul interviului. intertitluri: nu sunt necesare. etc. de regulă. de o mare flexibilitate şi de o mare capacitate de comunicare.). o Întrebarile trebuie să îşi atingă scopul. 2.) pentru a putea face textul mai uşor de parcurs. de politeţe. de profesionalism. pentru a-l surprinde pe interlocutor şi pentru a exploata eventualele “slăbiciuni” din procesul de comunicare. această procedură este la limita profesionalismului şi nu îl avantajează pe jurnalist. 3. etc. funcţia. fixate în practica profesională: 1. mai ambiguu. o Este bine ca jurnalistul să ia notiţe. ba chiar sunt contraindicate transcrierile care sugerează “culisele conversaţionale” ale interviului (Jurnalist: “Vă mulţumesc pentru interviu”. un citat care conţine informaţii menite să atragă atenţia şi să stârnească interesul. Din punct de vedere al structurii conţinutului. de o mare intuiţie. etc.). Nu sunt necesare. De asemenea.

când ascultătorul este atent. Factorii care contribuie la înţelegerea/non-înţelegerea mesajului sunt multipli: cauza mesajului. cât din mesaj a fost receptat. • credibilitatea: cu cât mesajul scris / transmis de cineva este mai sofisticat (cuvinte care nu sunt uzuale. limbajul eufemistic. . sunt observabile. poate fi dedusă natura relaţiei de comunicare care se stabileşte între două persoane. evenimente. dar vag. se fac confuzii între a asculta (care implică interpretarea persoanei care vorbeşte) şi a auzi (capacitatea mecanică a aparatului auditiv de a capta sunetele). când vorbitorul transmite un mesaj clar. de responsabilitate. Neînţelegerile în cadrul acestui tip de comunicare apar în următoarele situaţii: 1. sufficient / nu îndeajuns de mult. Comunicarea în cadrul căreia se practică ascultarea activă este relativ rapidă (dacă vorbitorul nu este întrerupt). etc. Ascultarea nu este o activitate “pasivă”. 2.32 În analiza limbajului. în funcţie de sistemul de referinţă al vorbitorului. • puterea ca atribut personal influenţează limbajul. un mesaj nu este primit la fel de toţi ascultătorii. Astfel. care pot fi înţeleşi diferit. în timp ce opiniile reprezintă interpretări neconstrânse ale unor fapte). despre anumite situaţii sau anumite evenimente. • din limbaj. când mesajul transmis este corect. • limbajul este determinat cultural. • limbajul este denotative şi conotativ. dar nu există un răspuns verbal care să indice cum. fraze groaie. • • • • • • Limbajul care provoacă neînţelegeri: limbajul echivoc. Ascultarea nu este un porces înnăscut. • componenta “stimă de sine” poate fi dedusă din limbaj. 3. În general. Cea mai bună abordare în situaţiile de acest tip este atitudinea “N-am înţeles bine.). în care termenii sunt utilizaţi atât în sens denotative (descrierea obiectivă. ascultarea este un tip de comunicare a comportamentului. • atitudinile celorlalţi depind de statutul social al persoanei. care are ca disfuncţii stereotipurile (descrieri generale) şi confuzii (din cauza impreciziei). când acestea nu sunt în mod strict delimitate (faptele sunt verificabile. cât şi în sens conotativ (cu implicaţii subiective). ca vector principal de informaţii despre o anumită persoană. confuzia care apare în urma inferenţelor între fapte / opinii. cu atât mai credibilă este considerată persoana respectivă. etc. iar vorbitorul este neatent. convenţională a ceva).).trebui să se şină cont de anumite caracteristici ale acestuia: • limbajul este simbolic (simbolul reprezintă lucruri. de angajament. idei. ascultarea este o aczivitate în care feed-backul poate sau nu să existe (treceptorul poate elibera mesaje non-verbale care arată că ideile emiţătorului au fost receptate. Problematica ascultării Ca şi concept. obiecte). în cadrul căruia cuvintele sunt utilizate în afara sensului dat în dicţionare. vreţi să repetaţi?”. fiind infleunţată de numeroşi factori. termenii relativi (repede/ încet. limbajul emotiv. de atracţie. dar ascultătorul nu îl receptează ca atare. etc.). • limbajul reflectă atitudini (sentimentale. limbajul abstract.

• Pseudo-ascultarea Reprezintă imitarea ascultării reale. “zgomotele” mecanice. Ascultarea ineficientă Efortul pe care îl face receptorul este un semn că se produce ascultarea efectivă. 2. expunere îndelungată la zgomot. În general. cu motivaţia comunicării (nevoi. Elaboraţi planul de întrebări al unui posibil interviu cu unul din actorii evenimentului respectiv. background-ul cultural.. 2. când este ascultată doar o parte din expunere. etc. aşteptări. A înţelege: presupune interpretarea mesajului. distorsionând sesnuri. când ascultarea este activă. 7. care depinde de: numărul repetărilor. de cantitatea şi natura informaţiei transmise. rolurile sociale. precum: zgomot. 4. procesul de înţelegere este compus din mai multe elemente (recunoaşterea regulilor gramaticale. elemente care ţin de supraestimare (îngâmfare. deficienţele ascultării au la bază mai multe motive: supraîncărcarea mesajului. Există mai multe situaţii în care se poate manifesta pseudoascultarea: 1. Componente ale ascultării • • • A auzi: ţine de aspectul fiziologic al actului de a asculta.). etc. . interesele şi nevoile personale ale celor implicaţi în comunicare. “zgomotele” psihologice. care este în relaţie cu intenţia. tatăl. A fi atent: reprezintă un process selectiv şi o etapă psihologică a ascultării. atribuire. motivaţie. 5. deoarece crede că doar el are ceva de spus. contextual social. etc. Exerciţii: 1. etc.. Urmăriţi cu atenţie ştirile şi alegeţi un eveniment semnificativ.33 factorii psihologici. diferenşe de ritm în gândire între cei doi particpanţi la comunicare. constituind aşa-numitul “mesaj residual”. dorinţa de a avea controlul asupra celorlalţi. sora. 6. este un process neselectiv care poate fi influenţat de factori. dorinţe. depinde de abilitatea de a organiza informaţia auzită într-o formă care să poată fi uşor recunoscută. O înţelegere de success depinde de: abilitate verbală. etc. interese). când sunt implicate în actul comunicării persoane care nu au abilitatea de a descoperi sensuri dincolo de cuvinte. lipsa educaţiei. oboseală. aparenţa atenţiei acordate unei persoane. A actualiza: reprezintă abilitatea de a reţine informaţii.). dar se realizează cu scopul colectării de informaţii pentru a declanşa un atac. când vorbitorul nu ascultă. 3. inteligenţă. oamenii îşi amintesc jumătate din ceea ce aud. etc. cel mai bun prieten. când se manifestă tendinţa de a interpreta mesajele actuale în termeni similari mesajelor trecute (stereotipizarea). când este creat întregul din părţi mai mici. în general. când comentariile sunt luate drept atacuri personale şi există probleme legate de imaginea persoanlă. etc. deşi receptorul are altceva în minte. cunoştinţele despre sursă. Realizaţi un interviu de profil cu o persoană obişnuită (mama.).

un artist sau o personalitate din orice domeniu. din anumite motive. un om politic. În plus. Comentaţi. Cele mai cunoscute tipuri de portret sunt: informaţia biografică. relaţiile pe care le are (toate aceste elemente sunt componente şi expresii ale personalităţii sale). Redactaţi interviul după exigenţele de publicare în presa scrisă. ochi. professional şi de divertisment.34 3. atunci reporterul face ca acestea sa aibă o identitate clară (faţă. încearcă să pună în lumină un anumit personaj. Dacă biograful notează strict datele importante din viaţa unei persoane. Sursele de informaţii cele mai potrivite pentru culegerea datelor de portret sunt dosarele şi mărturiile. ci. De regulă. Dintr-un anumit punct de vedere. Analizaţi modul de realizare. mai degrabă. caz în care portretul respectiv este mai degrabă un necrolog decât unul de relevare a personalităţii. de simpatie. portretul se foloseşte atunci când jurnalistul trebuie să prezinte un nou ministru. păr. pentru realizarea unui portret este nevoie de o apropiere mult mai mare faţă de personaj decât în cazul interviului. o bună documentare. etc. . 4. “pretextele” pentru pentru realizarea de portrete sunt evenimente de tipul: alegeri. 5. care este mai dificilă chiar decât realizarea unui interviu. aşa cum se întâmplă în cazul interviului. aşa încât. B Portretul Încercare de definiţie. Valoarea sugestivă a detaliilor şi înlanţuirea lor condiţionează rezultatul. Potretul nu încearcă să dea răspunsuri precise la întrebări de actualitate. deoarece munca de organizare a textului nu se termină atunci când întrebările şi răspunsurile din cadrul unui dialog au fost puse pe hârtie. Un bun portret presupune în primul rând o bună cunoaştere a personajului. atât favorabile. demisii. Principii generale Argumentul existenţei sale ca gen de sine stătător este acela că toţi oamenii sunt interesaţi de istoria semenilor lor. modul de viaţă al acestuia. cea mai frecventă sutuaţie în care jurnalistul se “activează” pentru a redacta textul de tip “portret” de actualitate este decesul cuiva. cât şi nefavorabile “obiectului” portretului. susţin unii autori. sportivă.) un interviu cu o persoană publică. fiind necesare o serie de informaţii provenind din surse diferite. pe cât posibil: decorul în care trăieşte individul. anchetele de personalitate.). făcând ca acest tip de text jurnalistic să fie unul elaborat. T2. un décor în care persoana se manifestă. mâini. Personajul trebuie surprins în cadrul familial. portretul este o anchetă asupra unui personaj. o mare doză de curiozitate „socială”. Urmăriţi / înregistraţi un talk-show (în care să fie prezent un singur invitat). Portretul se înscrie în limitele genului informativ. de interes general. Selectaţi din presa specializată (feminină. moarte. în presă. dintr-un bun potret trebuie să reiasă. Din păcate. economică. etc. de inteligenţă critică. Selectaţi din presa centrală cotidiană un interviu de informare. moduri de a vorbi. interviul-intalnire. În general. lumină a ochilor. reportajul descriptiv.

detalii asupra unei persoane necunoscute. În plus. prezentarea unui personaj. să asculte. acest tip de portret se pliază cel mai bine pe situaţia în care ar trebui prezentată o persoană prin prisma meseriei. jurnalistul se va mulţumi să îl facă pe cititor să simtă. să vadă. Este posibil ca. Echivalentul audiovizual al portretului din presa scrisă. informaţiile vehiculate prin canalul audiovizual se completează cu cele care sunt transmise prin presa scrisă. de multe ori. portretul nu este doar o descriere binevoitoare sau “supralicitată” a unui individ şi nici o interpretare extravagantă a informaţiilor obţinute despre persoana respectivă. Deci. pentru a face un portret complet. aceasta ar trebui să fie cunoscută. Totuşi. iar “realitatea” despre un personaj este construită de către “consumator”. caz în care documentarea capătă un rol deosebit de important. jurnalistul trebuie să “scormonească” adânc în cercul de relaţii al prietenului şi să încerce să afle lucruri interesante. o discuţie televizată de o oră. atunci când nu are la dipoziţie nici o anecdotă. în cele din urmă. are ceva de spus. este un obiectiv destul de dificil de realizat. jurnalistul trebuie să redacteze un portret al cuiva fără să intre în contact cu acesta. În general.35 Aşadar. care aduc informaţii asupra persoanei respective pentru o perioadă limitată în timp. nici o idee mai deosebită. textul care apare în paginile publicaţiilor este mai riguros. dar jurnalistul crede că. jurnalistul are libertatea de a-şi alege unghiul de abordare. culturală sau mediatică. Unele texte de acest tip să tindă către genul “reportaj”. a funcţie sale. pentru a releva toate aspectele semnificative ale persoanei respective. dintr-un anumit motiv. Nu toate portretele sunt “investigaţii” desfăşurate asupra unei persoane publice. sunt considerate interesante portretele care accentuează laturi mai puţin cunoscute ale unei persoane cunoscute. În general. pe care jurnalistul nu le poate infirma sau confirma în lipsa contactului fizic cu modelul. jurnalistul îşi face o documentare foarte bună. în comparaţie cu interviul. În aparenţă. se pot schiţa anumite elemente care ar trebui să facă parte din structura unui asemenea tip de text. De asemenea. ceea ce aduce un plus de originalitate. Atunci când nu are de ce să se “agaţe”. etc. cu vagi accente de portret. “Ingredientele” pentru a transforma un anonim într-un personaj mediatic sunt considerate talentul scriiturii şi rigoarea informaţiilor. De fapt. Astfel. Pregătirea . de undeva. Totuşi. în comparaţie cu să zicem. care consideră jurnalistul. De aceea. Cel mai mare pericol al acestui portret sunt ideile preconcepute care sunt vehiculate asupra personajului. căci. un portret nu ar trebui confundat cu un curriculum vitae sau cu o fişă biografică. este scurta descriere pe care moderatorii o fac invitaţilor lor din emisiunilemagazin. fără a dezvălui sursele. despre care se crede că se ştie totul. Cele mai interesante portrete sunt considerate cele având în centrul atenţiei personalitatea indivizilor importanţi din lumea politică. pe care îl cunoşti de-o viaţă sau numai de două ore. Spre deosebire de acest tip de prezentare. jurnalistul dă puţină culoare unor îndeletniciri comune. un “surogat”. portertul pare un gen uşor de realizat. puterea “directului” şi a gestului nu pot fi compensate în nici un fel în presa scrisă. pândeşte pericolul banalităţii. ancheta sau reportajul. în care personajul-cheie îşi reia ideile cunoscute de toată lumea. cu ajutorul intuiţiei. mai ales dacă personajul este necunoscut. de aproape. deşi este mai degrabă. de aceea e greu de dat un model universal al portretului. în situaţia unei persoane care nu este cunoscută. în general. deşi jurnalistul este liber să îşi aleagă citatele care reprezintă cel mai bine ideile pe care el vrea să le sugereze publicului. Oamenii sunt diferiţi.

trebuie evitate dispozitivele de înregistrare (magnetofoane. persoanele din mediul familial. ci în funcţie de abilitatea jurnalistuluide a scoate informaţii de la ele) date care să ajute la construirea imaginii de ansamblu asupra personajului.36 Preluând metafora “tabloului”. disproporţionată sau care să nu se potrivească cu imaginea generală despre persoana sa. dacă jurnalistul este cu adevărat interesat de personaj. etc. familia). Oricum.) care dau un aer oficial întâlnirii. colegul de serviciu. În cadrul întâlnirii. etc. ochi. recaţii la întrebări. indiferent că este vorba despre un nou ministru. subiectul însuşi. Crearea unei relaţii bune. Ca şi în cazul interacţiunii din cadrul interviului.). Toate aceste surse pot furniza (dar nu o fac întotdeauna. adică tot ceea ce s-a scris sau s-a spus despre personajul respectiv. căci oamenii se deschid mult atunci când este vorba despre trecutul lor îndepărtat. întrebările referitoare la biografia personajului trebuie puse în ordine cronologică. Aici. pentru stabilirea unei legturi directe. vecinul. Sursele recomandate sunt: arhivele. care. mai ales în legătură cu cariera sa). pe cât se poate. vărul de departe. Toate acestea reprezintă tipul de detalii care spun foarte multe despre un individ. După etapa de descriere a biografiei (copilăria. este considerată o greşeală sărirea peste etapa de documentare şi trecerea către etapa de întâlnire cu personajul. forma patului. căci sunt considerate “purtătoare” de semnificaţii legate de modul de gândire. iar personajul de jurnalist. de această dată. trebuie trecut pe nivelul următor şi anume acela al declaraţiilor. jurnalistul poate să extragă câteva detalii. al interpretărilor. oricum. Nu trebuie uitate nici detaliile fizice ale personajului (păr. al opiniilor. Esenţialul trebuie notat. între cei doi actori. afective. de evaluare a personajului respectiv. În general. relaţia are mari şanse să se îmbunătăţească. De asemenea. fie că este vorba despre o mare realizare aunzui artist îndrăgit. existenţa unei grădini. căci vor fi transimse către public sub formă de declaraţii exacte. persoanele cele mai apropiate din mediul profesional. deoarece acesta ar putea avea o imagine falsă despre sine sau. modul de decorare. Aşadar. în cuvinte-cheie. prezenţa unor animale de casă. trebuie notate riguros. expresii ale feţei. membrii apropiaţi ai familiei. trebuie remarcate toate detaliile: stilul mobilei. În plus. Întâlnirea Întâlnirea cu “subiectul” portretului este foarte importantă. . câteva citate sau “panseuri” originale ale persoanei în cauză. pozitive. tipul de maşină. este crucială. colecţiile de ziare. şcoala. De regulă. persoanele importante care fac parte din reţeaua de relaţii sociale ale personajului. Aşadar. căci. căci redactarea unui portret vizează intimitatea individului. “topul” surselor şi ordinea în care trebuie intervievate ar trebui să fie: colegul de şcoală. documentarea trebuie făcută la fel de minuţios. etc. memoria acestuia din urmă va reţine mult mai uşor faptele semnificative. jurnalistul trebuie să aibă la dipoziţie întreaga paletă de culori (informaţiile complete. prezenţa carneţelui de notiţe trebui amânată cât mai mult posibil. reportofoane. deschizând discuţia despre copilărie. ale corpului. Întâlnirea ar trebui să se termine cu un fel de recapitulare a celor mai importante declaraţii pe care persoana le-a făcut. este indicat ca această întâlnire să se desfăşoare în “mediul înconjurător” al personajului. educaţia.

se poate ascunde un iubitor de orhidee. o . care vor da astfel substanţă imaginii. sub “masca” unui profesor de matematici speciale. dar cu o valoare de exemplu la fel de mare. Începutul textului poate fi atât o descriere fizică (sau detalii fizice). dragostea de frumos. trebuie abandonat principiul exhaustivităţii: în primul şi în primul rând. deoarece sunt monotone. Uneori. o Anecdotele sunt recomandate în doze cât mai mari. etc. în elaborarea unui portret. Hobbyurile sunt “sarea şi piperul” unui portret. dacă persoana este interesantă. etc. o Faceţi cât mai multe comparaţii surprinzătoare şi metafore originale. se consideră că. Nu este important dacă sunt uitate câteva detalii legate de carieră. un tic verbal al personajului sau o declaraţie interesantă. Dacă textul acoperă mai mult de două pagini. Un portret nu este un proces verbal. Potretul trebuie să beneficieze de un ambalaj cât mai comercial. Un bun portret trebuie în mod obligatoriu să facă o descriere fizică a personajului. ca un fel de “linie a vieţii” în chiromanţie. Rolul titlului şi al şapoului rămân în continuare aceleaşi: de a atrage atenţia. pot fi găsite şi altele mai puţin utilizate. atriubut care ar trebui evidenţiat de citatele utilizate. Scriitura Trebuie spus că. Sunt recomandate elementele din actualitatea cea mai apropiată. are nevoie de intertitluri incitative.). deşi. cadrului sugerat de jurnalist. atrâta timp cât trăsăturile semnificative ale individului au fost aduse în prim-plan. etc. în cadrul unei game de personaje literare sau istorice reprezentative (Don Juan. care trebuie să fie cât mai impersonal. etc. Subiectul poate fi un “self made man”.). care ar trebui să îi confirme jurnalistului prima impresie. Don Quijote. o Descrierea personajului trebuie făcută cât mai original posibil.37 În general. deci. aşa cum viaţa familială şi “accidentele” din carieră personalizează considerabil individul. Sub “morga” unui mare critic de arte plastice se poate ascunde un iubitor de maşini sport sau. În general. jurnalistul trebuie să îşi facă treaba la fel de riguros şi să se arate la fel de curios. remarcaţi-le. Detaliile de CV pot fi plasate într-un chenar sau sub formă de notă. portretul este interesant şi “se va scrie singur”. chiar dacă personajul nu este foare promiţător. Totuşi. evitându-se clişeele şi banalităţile de tipul “blondă picantă” sau “renumit cântăreţ”. poate gratificaţiile nu există în cazul subiectului respectiv. un luptător. este considerată o întâlnire eficientă aceea după care jurnalistul rămâne cu o impresie clară despre personaj. de a invita la lectură. în loc să le treceţi cu vederea. Sfaturi: Importanţa descrierilor în construirea unui portret este mare. un individ slab şi influenţabil. un descurcăreţ abil. ca în toate articolele-magazin în care nu există argumentul actualităţii. o Planurile cronologice de redactare sunt total contraindicate. Tot ce aveţi de făcut este să vă bateţi capul! o Atenţie la nuanţe: orice persoană este un “ghem” de contradicţii şi paradoxuri. căci. ar trebui identificată o constantă a vieţii individului (puterea de luptă. Pentru început. revista trebuie să se vândă. redactarea unui portret este un exerciţiu de stil. mai ales dacă acesta este mai puţin cunoscut.

Limbaj: erori gramaticale (dezacord: “…devină soţ şi tatăl…”. chiar dacă aceasta ar putea fi una paradoxală. s-a despărţit de soţul ei. Nu este recomandată transcrierea unor paragrafe lungi. o Exemple: mai jos sunt date câteva exemple de texte-portret. Portugalia. dar există un principiu după care ar trebui să fie redactat: să rezume impresia particulară pe care a lăsat-o jurnalistului. detalii fizice. Cu numeroase premii câştigate în Japonia. coafată la vreo 40 de ani şi un metru 70 înălţime. balerină de la vârsta de 6 ani. Text 2 “Principalul este esenţialul să învăţăm” “Dacă ai fi văzut-o pe stradă. dumneaei spune că din punct de vedere profesional ar face aceleaşi lucruri. a devenit mai cunoscută pe plan internaţional. etc. complement înaintea subiectului). la Casa de Cultură din Câmpina. dar în ceea ce priveşte viaţa particulară crede că ar face unele schimbări. “…unde îi era familia şi toate persoanele…”). detalii semnificative. care. pot fi considerate slab realizate: Text 1 “Liliana Pavlovski-o viaţă de balerină” “Liliana Pavlovski. previzibil. din anumite motive. personalitate. décor. o Ideea principală despre personaj trebuie subliniată. fără a încerca să tragi o concluzie despre personaj. textul este foarte general. generală. decât naţional. Ca structură şi mod de organizare a informaţiei pe anumite nivele (carieră. “să o ia de la început”.38 Citatele trebuie să fie scurte. “s-a afirmat în lumea baletului”. Sasha şi s-a întors în România. oricât de bine ar suna acestea.” Observaţii: o o o o Din punct de vedere al relaţiei original (personalizarea informaţiei) –comun (aşteptări comune legate de cariera unei balerine şi de viaţa personală). Din punct de vedere informativ: informaţie neconcludentă. La Şcoala de Balet unde a studiat s-au oferit 10 burse celor mai buni elevi. ai fi considerato o persoană normală.). Ajunsă în Rusia. viaţă.). clişee (“plan internaţional”. mereu îmrăcată la patru ace. Liliana a urcat pe” treptele afirmării” ajungând să se stabilească în Rusia. realizate de studenţi la jurnalism în cadrul seminarelor de “Tehnici de redactare”. probleme de topică (subordonată înaintea principalei. textul are numeroase lipsuri. Anglia s-a afirmat în lumea baletului. După 20 de ani. a fost ajutată de bărbatul care urma să-i devină soţ şi tatăl celor doi copii ai săi. Nu există reţetă pentru final. Descoperită de profesoara ei de dans. iar dumneaei a avut norocul să se afle printre cei mai buni. unde îi era familia şi toate persoanele dragi. etc. de cel mult o frază şi de cel puţin câteva cuvinte semnificative pentru individ. incompletă. Totul se . Dacă ar fi să o ia de la început.

Informaţia este în exclusivitate subiectivă (text la persoana 1). Într-o zi însă ajutaţi de o altă profesoară am aflat care era misterul. opera sa fiind o operă de iubire”. detaliile de localizare lipsesc. vei ajunge vreodată să-mi faci mie ceva? Te înşeli amarnic? Eu zic să-ţi vezi de treaba ta! Şi ridică-te imediat în picioare când vorbesc cu tine. nu ţi-e ruşine?”. Absenţa şapoului. de asemenea. este singura profesoară de care îmi mai aduc aminte uneori”. Urnătoarea oră însă. ceea ce adduce redundanţă. Prea multe paragrafe. mai ales că de obicei. ulterior a început să mă distreze. nu ne era deloc uşor. în loc să creeze o mai mare coerenţă a textului. şi deşi la început eram foarte speriată şi-I răspundeam cât mai frumos. pierzând din credibilitatea informaţiei (textul poate fi receptat ca o mică “răzbunare” personală). Ani de zile fusese profesoara de rusă dar fiincă limba rusă dispăruse la un moment dat din învăţământul roman s-a făcut peste noapte profă de română. ne venea cam greu s-o credem că a făcut studii superioare. Z crezi că dacă părinţii tăi au cine ştie ce pile. ceea ce aduce un punct de vedere mult prea personal asupra personajului.39 schimbă însă când intrai în dialog cu ea. Ne era profesoara de română. Prea puţine informaţii din zona vieţii personale şi a vieţii familiale. însă când spunea fraze de genul “Principalul este esenţialul să învăţăm” sau “Eminescu nu este numai un poet al iubirii. orele cu ea erau complet inutile şi noi ne întrebam cum a ajuns ea profă de română. . Lucrurile acestea le făcea cu toată lumea iar noi nu înţelegeam de ce. Anii de liceu curgeau şi noi nu rămâneam cu absolut nimic din orele de română. după ce mă ridicam nu mai treceau cinci minute şi mă dădea afară din clasă. Pe culoar când treceam. Elementele de décor. Colegii mei ştiau şi mă rugau în pauză să o ţin cât mai mult ocupată. Profa noastră de română era de fapt amanta secretă a directorului liceului şi pe lângă asta mai avea şi pile puternice la Minister. Lipsesc mărturiile directe. îşi schimba total atitudinea şi ajungea uneori să mă dea ca exemplu pozitiv celorlalţi. eram foarte cuminţi la ore. Observaţii: o o o o o o o Tip de text: relatarea unei experienţe în loc de creionarea portretului personajului. De-a-lungul anilor s-au făcut multe plângeri împotriva ei ceea ce probabil îi provocau şi acea nesiguranţă şi stres la ore. Nu ştia să predea nimic. Acum când privesc în urmă realizez că deşi n-am rămas noi cu multe de la ea. deşi profilul nostru era uman. că e foarte sigură pe ea. suna cam aşa: “Haideţi să vedem ce ne spune z despre poezia “Plumb”. dacă o salutam se uita urât la noi şi pleca mai departe. eu eram cea bodogănită. Trebuie să recunosc că de cele mai multe ori. În fiecare oră profa ne ridica pe unul dintre noi în picioare şi începea să ne bodogăne. Ea făcuse Facultatea de Limbi Străine şi anume secţia de Rusă-Franceză. Motivul pentru care mă ridica în picioare în faţa clasei nu-l ştiam niciodată. el este în primul rând un poet al iubirii. şi cum noi în liceu eram obligaţi să intrăm cel puţin patru ore pe săptămână. De fiecare dată când ţipa la ore. care susţin aproximativ aceeaşi idée (desfăşurarea orelor).

de proprietate a termenilor. 4. A Reportajul. Iaşi. Realizaţi portretul unui cerşetor sau al unui copil al străzii. (ediţia a doua) 8) Montant. 2. deoarece reportajul este. 3. Melvin. un reflex al jurnalistului. R. Este o artă care are la bază tehnici de realizare bine conturate. coord. Mac Millan Publishing Company. 1986. Jacques. Henri. 1980 2) Coman. Bibliografie 1) Adler. 6) Mencher. William. C. Brown Publishers. 5. o atitudine.. 1980. Newsgathering. Cum se scrie un text. Alison.. al depeşei de agenţie. talent jurnalistic şi ceva aptitudini literare. (ediţia a doua). Mihai. 5) Martin-Lagardette. Redactaţi portretul primului ministru al României pentru un cotidian central bucureştean. Exerciţii 1. 2000. Jean-Luc. 1997. (ediţia a patra). Polirom. Curtis. 4) MacDougal. Ronald. Mountain View. Elaboraţi un potret de personalitate al unui coleg de facultate. 2000. 1995. Paris.40 o Serioase probleme de gramatică. Este un mod de a semnifica o poveste adevarată. Prentice Hall Inc. José. Ancheta T3. Wm. câteva definiţii o o o o o o Este o istorie povestită. mai degrabă. de exprimare (greşeli de topică. 2. 1. CFPJ. Work. 2001. Le guide de l’écriture journalistique. Paris. L. Basic News Writing. 1988. 10) Rivers. New York-Londra. Paris. Pratiques de l’information et d’écritures journalistiques. Ken. Montpellier. New York. 11) Şerbănescu. Realizaţi portretul unui specialist într-o profesie mai puţin cunoscută. deşi e cam mult spus. Mayfield Publishing Company. Realizaţi portretul unei vedete pentru o revistă specializată (presă feminină). etc. 1986. TUTORAT 3: Reportajul. La Découverte & Syros. 1982. 7) Metzler. Este un alt fel de “tratament” al informaţiilor decât în cazul relatării. 9) Mouriquand. o stare de spirit. L’interview écrite et le portrait. Practica necesită. Andra. Iaşi. al comentariului. Manual de Jurnalism. George. Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes. Este o poveste a lumii în care trăieşte personajul. (ediţia a doua). vezi sublinierile). al analizei. Dubuque. 3) De Broucker. L’ écriture journalistique. Interpretative Reporting. de conjugare. vol. Writing for the Media. Editura Polirom. PUF. . Rodman. Understanding Human Communication.

Tipuri de evenimente abordabile în reportaj: -fapt divers -accident -catastrofă -manifestare -intalnire sportivă -conflict social -război -spectacol. o faţă de informaţia comună. o pune într-o anumită lumină fapte concrete. Reportajul nu trebuie să fie considerat o artă de lux sau un exerciţiu gratuit de afirmare a personalităţii reporterului. este diferit de relatare. o face legatura între jurnalist şi public. Regula de aur este sobrietatea. Este mai uşor de realizat atunci când reporterul “gândeşte în imagini”. Are nevoie de decoruri. sensibilizează. o dincolo de informaţie. de la anchetă la interviu. Principii generale ale reportajului o o o o o o o o Este spectacolul unui eveniment care merită să fie văzut şi trăit. înainte de a fi instrument de înţelegere a realităţii. care doar comunică nişte informaţii. sunt recomandate reportajele succesive. de aceea. o restituie. Este genul cel mai apropiat de tv şi cinema. mai intâi de toate. la un moment dat. iar tehnicile sale de realizare (colectarea şi redactarea informaţiei) sunt instrumente necesare şi în serviciul altor genuri jurnalistice. prin semnificaţie. o este informaţie. să trăieşti. Pentru evenimentele de durată. să simţi.41 o o o Reportajul este. . caci. de sunete. dialoguri. final. o face legătura între evenimentul relatat şi viaţa publicului. “filtrate” de reporter. Urmează regulile dramaturgiei elementare: debut. Este o înlănţuire de fapte. reportajul trebuie să aducă elementul-surpriză. Funcţiile reportajului o permite înţelegerea evenimentului. Comunică o experienţă traită. regie). pe cât de original posibil. de costume. să înţelegi. realitatea vieţii. de personaje. având ca obiective să te facă să vezi. o aduce în atenţia publicului informaţia personalizată. desfăşurare. un gen jurnalistic. nu prin consecinţe. acesta ar trebui să transmită informaţii. Reportajul surprinde evenimentul într-un loc exact. de acţiune (în interiorul reportajului ar trebui să se regăsească elemente de scenariu. in sine. Jurnalistul este martor privilegiat al evenimentelor despre care scrie.

o Mică tipologie a reportajului o o o o o Reportaj cald / reportaj rece: în prima categorie se încadrează textele despre evenimente neprevăzute. Este diferit de subiectul materialului. autenticitatea informaţiei şi onestitatea abordării rămân reguli de aur ale reportajului.42 o o o o o o o Realiatea nu trebuie prezentată ca fiind bună sau rea. Dacă acest lucru se întâmplă. “obsesie de redactor-sef”. Reţeta optimă a reportajului este următoarea: scriitura “vie” plus realitatea sobră. dar care preocupă în mod constant publicul (rasism. “Falsul” reportaj Este mai ales. Reportaj-magazin: nu este nepărat inspirat din realitata imediată (nu beneficiază de atributul actualităţii). Unghiul de abordare o o o o o Mai este denumit şi “monstru mitologic”. Se ştie că obiectivitatea nu există. spaţiu şi mijloace de realizare. În reportaj nu trebui creată impresia de ”déjà vu”. Toutşi. rezultatul care (sumă de opinii nereprezentative) este foarte puţin informativ. iar în cea de-a doua categorie se încadrează textele despre evenimente prevăzute. atunci jurnalistul are preconceptii. timpul de realizare este mai scurt. este considerat o soluţie superficială. pitoresc). despre fapte diverse sau despre evenimente în direct. Utilizarea sa ca principiu “călăuzitor” se justifică prin consecinţele pe care le are aplicarea sa în organizarea informaţiei: spaţiul alocat textului se reduce. Alegerea sa este o chestiune de circumstanţe (cerinţa editorială. . spectatorul trebui să decidă acest lucru. etc. de tehnica de compunere. are calitatea de a menţine atenţia trează. În general. “de umplutură”. de dimensiuni. Este un apel afectiv. etc.) Reportaj de urmarire: ajută la stabilirea unei concluzii asupra unui eveniment demult desfăşurat (reportaj despre condamnarea unui criminal în serie despre care s-au scris nenumărate ştiri). Reportaj relocalizat-ex: despre un locuitor al comunei “h” care a murit in Razboiul din Golf. Se spune că reportajul bun începe cu un fapt divers tratat dinamic şi se termină cu însufleţirea unei relatări seci. cel care se inspiră din evenimentele politice. Este un punct de vedere precis asupra unei chestiuni. Reportaj atemporal: este textul asupra unui subiect comun. somaj. “crema prăjiturii” (jurnalistice). de distanţa la care se desfşăaoră evenimentul faţă de locul în care apare publicaţia. Reportajul de calitate depinde de o multitudine de factori: subiect (exotic. totuşi. care presupune intervievarea la întâmplare a oamenilor de pe stradă asupra unei probleme considerată importantă de către jurnalişti. Impresiile jurnalistului sunt esenţiale în compoziţia reportajului.). banal. dar conţine elemente care fac o legatură cu aceasta. posibilităţile de timp. La acesta se adaugă aşa-numitul “mico-trottoir” (“vox populi”).

presupune o predocumentare (identificarea tipurilor de surse). urmează informarea partenerilor de echipă asupra intenţiilor privind desfăşurarea invesitigaţiei. informaţiile. emoţiile. la interpretarea informaţiilor. exclusivitatea asupra unui subiect tinde să devină un fapt rarisim în aceste vremuri “supra mediatizate”. sunt indicate câteva minute de gândire. căci interlocutorul se va inhiba sau. . deşi. scad considerabil. trebuie împărtăşite cu precauţie. Este recomandabil ca unghiul de abordare să fie ales înainte de a pleca pe teren. de vieţile lor. mai ales dacă locul respectiv nu este situate într-o zonă familiară jurnalistului. Tehnicienii scrisului cred. bucuriiile şi necazurile lor şi nu doar să pară că aceste lucruri îi interesează. care presupune atât identificarea şi localizarea evenimentului. prin intermediul textului. se va închide în sine definitiv. “La faţa locului” Jurnalistul este cel care trebuie să “aducă” la locul acţiunii. opinii interesante. oricând se poate ivi pericolul imitaţiei subiectului. etc. unghiul de abordare ar trebui să atingă fondul problemei. chiar mai rău. personalizate. convenite de jurnalist. care este mai avizat asupra locaţiei respective. cât şi un prim contact cu sursele. însă. Specialiştii în reportaj spun că interacţiunea efectivă cu persoana care îl interesează pe jurnalistul este o artă. că nici o discuţie nu seamănă cu alta şi că. de preocupările. atunci şansele pentru informaţii originale. dacă este cazul. pe cititor. Ei susţin că.43 o o o În limitele reportajului. mai ales dacă sunt originale. că este o artă care poate fi învăţată. Pregătirea o o o o o ca în toate cazurile de elaborare a textelor jurnalistice. pentru eficienţa interacţiunii cu “subiecţii” reportajului. pregătirea instrumentelor necesare (agenda. de regulă. de ordonare a acţiunii. Ajungerea “la faţa locului” poate fi un moment greu pentru journalist. 2. fără a denature sensul alocat de “actorii” evenimentului respectiv. jurnalistul trebuie să ceară ajutorul unui confrate. urmează momentul “reperajului”. în cele din urmă. colectarea informaţiei în teren este strâns legată de abilităţile de psiholog ale reporterului. ideile despre reportaj. Jurnaliştii experimentaţi nu recomandă graba în stabilirea relaţiei. deoarece conferă siguranţă jurnalistului în investigaţia de la faţa locului şi măreşte eficienţa cercetărilor de teren. căci. relaţionarea este o chestiune de “feeling”. Alegerea unghiului de abordare echivalează cu marca personală a jurnalistului asupra temei. Etape ale realizării reportajului 1. la luarea de notiţe. Astfel. apoi. se impugn anumite precizări referitoare la interacţiunea cu personajele. dacă discuţia începe fără nici un fel de pregătire a interlocutorului. jurnalistul trebuie să fie cu adevărat interesat de oameni. Totuşi. pixul şi reportofonul trebuie avute la îndemână). iar jurnalistul deschide din prima clipă carneţelul de notiţe şi stă la pândă cu stiloul pregătit. Jurnaliştii experimentaţi cred că. Pentru a atinge acest obiectiv. În asemenea situaţii.

Reporterul de presă scrisă are un mare avantaj în această etapă. În cazul reportajelor în care reporterul nu are prea mult timp la dispoziţie. După “intrarea în atmosferă”. uneori. de interlocutor. jurnalistul trebuie să se aştepte să fie “testat” referitor la cunoaşterea subiectului. reporterul face jurnalism. caz în care trebuie să preia controlul discuţiei. dorinţă care trebuie respectată de către journalist. fiind oarecum similare celor din teatrul classic şi necesitând prezenţa elementelor precise de timp. pe “atotştiutori”. Mai trebuie alese personajele. semnificative personaje. jurnalistul trebuie să se prezinte: numele întreg. În primul rând. reporterul trebuie să fie pregătit să înţeleagă ceea ce se întâmplă acolo şi să încerce să îşi abandoneze prejudecăţile. microfoane. este discutabilă practica gen “acoperire”. Deci. să evite. “domestice”. variază în funcţie de eveniment. decorul este fixat. de asemenea. pentru a evita manipulările mai mult sau mai puţin subtile. materialul pe care doreşte să îl facă. există decoruri. publicaţia pentru care lucrează. să fie vigilent. reporterul trebuie. Numărul celor care vor fi citaţi în reportaj nu trebui să fie prea mare. Prea multe nume îl pot obosi pe cititor şi îl pot determina să treacă mai departe. Regulile după care se face punerea în scenă sunt destul de stricte. competenţa într-un anumit domeniu. este posibil ca sursa să dorească să îşi păstreze anonimatul. capacitatea de a evalua evenimentul sau situaţia descrisă. reporterul trebuie să observe. ca şi funcţia lor precisă). Astfel. unghiul de abordare este stabilit. spre deosebire de confraţii săi din presa audiovizuală şi anume nu este “încărcat” cu material “tehnic” (camera de luat vederi. declaraţiile actorilor principali sunt întotdeauna percepute ca fiind cele mai credibile şi cele mai autentice. nici o precizare. care să îi aducă maximum de informaţie posibil. de genul majuscule. totuşi. “camera ascunsă” în cazul reportajelor cu subiecte obişnuite. de loc. După prima impresie. de asemenea. trebuie ştiut că reporterul trebui să îşi aleagă cele mai importante. “Spectacolul” evenimentului poate începe: există personaje. de circumstanţe. o pauză de “digerare” a informaţiilor. Criteriile după care se operează această selecţie ar putea fi considerate următoarele: rolul jucat în desfăşurarea faptelor. autoritatea în luarea deciziilor. pe specialiştii care par că vorbesc în altă limbă. dacă impresiile din teren modifică substanţial ideea iniţială de la care s-a pornit. fiind suficiente precizări incomplete. de spaţiu. prenumele sau. de aceea. dacă acest lucru nu sa întâmplat încă din redacţie sau trebuie schimbat. desigur. Deşi trebuie să fie (sau măcar să pară) foarte relaxat. nu spionaj. Primele minute de observaţie sunt foarte preţioase. Fără excepţie. Jurnalistul este pe teren. alegerea celei mai bune surse este un fapt dificil din cauza presiunii timpului. există personajele. În orice caz. contactul cu actorii evenimentului se stabileşte mai mult sau mai puţin direct. notorietatea. căci. În realizarea reportajelor elaborate. De foarte puţine ori. după ce a ajuns la locul în care se întâmplă ceea ce îl interesează pe jurnalist. etc. de spaţiul alocat. ceea ce nu înseamnă totuşi că jurnalistul trebuie să se arunce “în braţele primului venit” la scena evenimentului. etc. trebui să capete o identitate clară (numele în clar. . există acţiune. trebuie stabilit unghiul de abordare. deoarece atunci se creează prima impresie. dacă este dorinţa expresă a interlocutorului. În plus. În funcţie de loc. el trebuie să: evite pe cât posibil sursele instituţionale..44 Mai întâi de toate.). este necesară. care joacă un anumit rol în poveste. care de obicei afectează comportamentul natural al interlocutorilor. în relaţia sa cu sursele. În general. reprezentativitatea sa în comunitatea respectivă.

Luarea notiţelor nu este un fapt lipsit de importanţă în munca de teren. A doua metodă de a demara redactarea textului constă în a scrie de-a valma tot ce îţi trece prin minte pentru a nu se pierde detaliile. în nici un caz. pot fi urnmate câteva indicaţii generale care sunt menite să simplifice munca de selecţie şi de ordonare a informaţiilor de către reporter. nu vor utilize aceleaşi cuvinte pentru a exprima aceleaşi idei. Redactarea reportajului Prima metodă de începere a textului este să vorbeşti cu cineva despre reportaj. etc. o caietul trebuie să aibă dimensiuni rezonabile. deoarece memoria poate juca feste pe termen lung. o nu trebuie notat chiar totul. pe “nivele” logice (detalii legate de décor. ci ajutându-se de carneţelul de notiţe. o declaraţiile trebuie atribuite de fiecare dată când sunt notate. o selecţia finală a informaţiilor care vor intra în text trebuie făcută “la sânge”. o Nu în ultimul rând. atunci devine evident că jurnalistul nu poate să ţină minte toate aceste date. o decizie. cât mai minuţios posibil. 3.45 În timpul interviului din teren. de aceea. o mărturie. o pagina poate fi împărţită în coloane în timpul notării. o jurnalistul trebuie să aibă controlul interviului. numele străzii. auzite. oricum. pot fi remarcate elemente de personalitate ale celui care vorbeşte. o ideea de forţă (mesajul care ar trebui să reiasă din text) trebui completată cu detalii scenice. doi jurnalişti nu vor lua niciodată acelaşi tip de notiţe şi. mai ales în ceea ce priveşte frazele şocante ale interlocutorilor sau detaliile cu adevărat semnificative.). dacă este cazul. ca să poată fi uşor manipulat în timpul lucrului. acţiune. imaginea cea mai vie a . chiar şi superficială. pe cât posibil. Luarea de note nu este un lucru uşor în această situaţie. un punct de vedere sau o luare de poziţie. o interviul trebuie pregătit: până a ajunge la faţa locului. să fie spiralat (se pot rupe uşor foile. o jurnalistul trebuie să îşi noteze tot. o eplicaţie. prima parte a textului trebuie să conţină. dar. sub o formă sau alta: o povestire. reporterul trebuie să noteze tot ce îi vine în minte şi crede că poate fi de folos ulterior (culoarea cerului. ideile. a locului sau a evenimentului despre care urmează să scrie. impresiile cele mai puternice. de aceea. În general. etc. jurnalistul trebuie să aibă în buzunar lista orientativă de întrebări. iar în minte o cunoaştere. automat. a personajului. Dacă ţinem cont de ideea că reportajul este o asamblare de lucuri văzute. Iată câteva din acestea: o nu trebuie notat chiar totul: este nevoie doar de datele care se potrivesc unghiului de abordare ales. pe măsură ce persoanele vorbesc. impresii legate de atmosferă. chiar dacă apoi trebui să rescrie răspunsurile. de anecdote. pentru a nu le încurca între ele. reporterul trebuuie să respecte câteva reguli de bază: o să solicite de la susră. fără a afecta şi alte foi).). în acest fel. o este un element al personalităţii reporterului: prezenţi la acelaşi eveniment. simţite şi transmise cât mai fidel faţă de semnificaţia evenimentului. de asemenea. soarta reportajului se joacă in primul paragraf. mergând pe logica păstrării esenţialului şi a detaliilor cu adevărat importante. etc. informaţia se selectează şi se organizează.

deoarece scopul reportajului rămâne. declaraţii.46 evenimentului respectiv. o precizia: a termenilor. se aplică asupra decorurilor). dincolo de jocurile stilistice. informaţia. concret. a explicaţiilor./ paragrafe lungi Fraza. coerenţa acţiunilor şi separarea cronologică a nivelelor temporale. anecdote. de regulă. Acţiune / reflecţie (asupra personajelor). contribuie la reuşita unui montaj. Relansarea: la modul ideal.) şi frazele complicate. să creeze impresii. dar care nu trebuie să se prelungească prea mult. anecdote. Fraze scurte / fraze lungi. Termenii: cât mai afectivi. ar trebui făcută în fiecare paragraf. o simplitatea: nu sunt indicate cuvintele-obstacol (neologisme. Verbele: timpul prezent. diateza activă. etc. de regulă: personaje. care este necesar şi obligatoriu în primele fraze pentru a atrage atenţia şi a capta interesul. regionalisme. zgomote. a locurilor. Stilul reportajului: o concizia: nu sunt indicate digresiunile. cunoscut. Frecvenţa paragrafelor: paragraful este un factor important de vizibilitate şi lizibilitate. Elementele montajului în reportaj sunt. mirosuri. . Fraza ideală: subiect-verb-complement. paragraful cadenţează povestirea. o frază prea lungă. etc. Paragrafe scurte . Cuvintele: trebuie alese după principiile: scurt. referiri la scena capitală. O altă sursă a ambiguităţii ar putea fi şi suspansul. etc. citate. situaţii. detalii legate de personajul-cheie. Fraze concrete / fraze abstracte. Obstacolele care pot să apară în înţelegerea reportajului: un intertitlu foarte apropiat de titlu. declaraţia cea mai incitantă. temporală. deoarece ocupă spaţiul şi reprezintă o sursă de ambiguitate. Lungimea medie a paragrafului lizibil: 10-15 linii. care permite. „Legile alternanţei” Sunt esenţiale şi. timpul “flash-back”: perfect compus. un personaj incomplet identificat. scene. a) b) c) d) e) f) Alternanţa planurilor: larg / strâns (de regulă. o succesiune de cifre sau de sigle. o vitalitatea: textul trebuie să transmită o “felie de viaţă”. Stil direct / stil indirect. pentru întoarcerile în trecut. prin imagini noi. etc. o culoarea: reportajul trebuie să sugereze. decor. valori. un cuvânt complicat. Verbul nu este întotdeauna obligatoriu.

La competiţie participă şi localurile selecte. fumul cam gros. lucruri întelese. atrage atenţia. grafică speciala). cu tăbliţe pe care scrie “Internet Café”. pentru . cuvinte sugestive. Calculatoarele merg mai greu. Forma finală pe care o îmbracă informaţia face parte din operatiunea “seducţie” şi trebui să se bazeze pe elemente ca: titraj. atrage atenţia. să simtă el însuşi ce a trăit reporterul. oameni. -trebuie să fie cât mai explicativ. cleinţii nu sunt o problemă. -trebuie adaptat. referinţele documentare sau statistice care. prin comparaţii. este nevoie de decoruri. Ilustraţia: autentifică informaţia. Dar tinerii vin: pentru că ora de joc este ieftină. cu tineri pătrunşi de un joc de ultimă oră sau de discuţia cu un amic din străinătate. ceea ce se obţine. deoarece aduce autenticitate. explicaţiile. Comunicarea sensului. În reportaj. prin lungimea lor. lucruri văzute. Dacă pentru patronii unui Internet Café de la colţul blocului. menţine tempoul reportajului. a sensibilităţii se face prin vocabular precis şi expresiv. se evită de obicei citatele. informează. căci scopul reportajului este de a fi citit de cât mai mulţi oameni. indiferent de domeniu sau de tipul de eveniment. Mai ales că acum au găsit o nouă provocare: concurs pe echipe între internet-café-uri. de aceea trebuie redactat în stil “nervos” (fraze scurte. lucruri învăţate.vorbit: trebuie păstrat. etc. din titraj sau din şapou. scene. care reies. pot rupe ritmul povestirii. trebuie aplicat. -comun. juxtapuneri. cunoscut pe chat. Exemple de tip “Aşa nu” “Tinerii caută jocuri şi atmosferă” “Fiecare cartier are blocurile lui. atrage atenţia. Pentru un reportaj reuşit. de regulă.47 Limbajul: . din ce în ce mai numeroase. Pentru acest tip de Internet Café. “Montajul” reportajului este conceput în scopul de a-l face pe cititor să vadă. În cele mai multe cazuri este vorba despre o încăpere plină de fum. simţite. foto. Puşti dornici de un joc ieftin se găsesc în orice cartier. efortul financiar nu este foarte mare. limbajul abstract nu trebuie aplicat pentru redactarea unor texte destinate omul obişnuit. Intertitlul: oferă timp pentru respiraţie. de regulă. Şapoul: “vinde” reportajul. spaţiul este cam strâmt. să audă. dar nici limbajul specializat nu trebuie simplificat la extrem (poate apărea foarte uşor pericolul vulgarizarii). Titlul: informează. în funcţie de public: astfel. Reportajul înseamnă şi punerea în scenă a motivului şi a circumstanţelor reportajului. aduce informaţie complementară. în timp ce în corpul reportajului urmează expunerea faptului.

care sunt vizitate de tineri. Vin aici de cel puţin trei ori pe săptămână pentru că atmosfera este plăcută. etc. Aceste localuri sunt deseori vizitate de străini. Calculatoarele performante. Un astfel de text este universal: este valabil pentru 2002. chiria mare ridică. există o piaţă. oferă atmosferă. etc. lipsesc aproape în totalitate! “Aşa da” (vezi copie xerox după reportaj „pozitiv”) Exerciţii: 1. un bar select. 3. în mare parte studenţi. din textul de faţă. Elaboraţi planul de realizare a unuia dintre subiecte. Atâta timp cât puterea de cumpărare este mică şi puţini îşi permit să îşi cumpere un PC şi să se conecteze la internet de acasă. pentru că tinerii care vin aici apreciază atmosfera liniştită şi echipamentul modern. un centru de frumuseţe şi fitness şi o florărie. Iar străinii devin clienţi fideli. Identificaţi trei tipuri de evenimente care ar putea constitui subiecte de reportaj. în acest caz.48 lansarea unui Internet Café în zona centrală este nevoie de o investiţie destul de mare. Este reportajul un gen informativ sau de interpretare? Explicaţi. implicit. în cazul acestor internet cafeuri nu este elementul care primează. În plus. de punctuaţie. în afară de navigarea pe internet. Printre cei care deschid uşa acestor internet cafeuri sunt. internet café-ul răspunde nevoii tinerei generaţii de a fi informată. Amplasat în centrul oraşului. afacerea merge. Clienţii vin pentru browsing. Puştii de cartier au acces doar dacă au bani. . Deşi preţurile nu sunt foarte mici. de a fi în contact cu lumea. neatribuită). cum ar fi studenţi din Indonezia ce studiază în România. În schimb. în general. Nu are jocuri. de faptul că se face comparaţia între localurile de cartier şi cele din centrul oraşului. Observaţii: o o o o o o Ideea de reportaj este bună: acest gen de afacere se dezvoltă. pare a fi locul ideal. pentru a trimite mesaje prietenilor şi familiei. aceste localuri. este pe placul tuturor. chiar dacă este vorba de 10 minute. 2. Stau pe mail chiar şi două ore. Multe clişee de gândire şi de exprimare.. poate pentru 2004. mobilierul modern. Internet-Café-ul poate fi susţinut de afaceri conexe. din cartiere obişnuite sau din centrul oraşului. mail şi chat. din plăcerea de a juca un joc sau chiar din dependenţă. Pentru studenţii de la universitate. şi costul orei de navigare. Pentru reuşita succesului. tinerii. care caută jocuri de ultimă oră. Textului îi lipseşte informaţia! În afară de cifra de 80-100 de persoane (media vizitatorilor calculată pentru un internet café. Din necesitate. Au avantajul că plătesc pentru cât stau pe internet. Lipseşte “decupajul” exact al unei realităţi care se desfăşoară într-un anumit interval de timp şi în spaţii concrete. numărul vizitatorilor a crescut constant. cum sunt. Detaliile sunt esenţa reportajului. nu prea există alte informaţii. Din 2002. clienţii au posibilitatea să tehnoredacteze şi să printeze. ceea ce reprezintă cea mai mare deficienţă a acestui aşa-numit “reportaj”. Probleme de topică. au toate şansele să fie o afacere profitabilă”. Clientela este alta. un astfel de internet café select este zilnic vizitat de 80-100 de persoane. pentru 2003. În ce priveşte preţul. Identificaţi şi explicaţi elementele care fac diferenţa între relatare şi reportaj.

Alison. Understanding Human Communication. vol. Pratiques de l’information et d’écritures journalistiques. 2. Montant. Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes. José. 2001. Montpellier. Şerbănescu. Elemente ale anchetei se regăsesc şi în alte genuri: a) când o informaţie este verificată. coord. Martin-Lagardette. Coman. neaşteptate. Iaşi. Jean-Luc. 5. Manual de Jurnalism. (ediţia a doua).. Rodman. Rivers. chiar dacă până la un anumit moment au fost depuse multe eforturi. Mountain View. Adler. 1988. Writing for the Media. Noaptea de Înviere. definiţie Ancheta poate fi considerată ca fiind orice demers jurnalistic care are ca scop informarea. d) realizarea anchetei necesită timp îndelungat. 1980 Boucher. din punctul de vedere al spaţiului ocupat. 1995. Henri. Iaşi. L’interview écrite et le portrait. 1. 2000. Care sunt categoriile de publicaţii în care apar frecvent reportaje? Identificaţile şi argumentaţi-vă alegerea. De Broucker. 2000. Jean-Dominique. Le guide de l’écriture journalistique. Work. Identificaţi caracteristicile limbajului utilizat într-un reportaj dintr-o publicaţie săptămânală sau lunară cunoscută. 6. c) atunci când textul jurnalistic scoate la lumină fapte noi. explicarea sau aprofundarea unor informaţii existente şi considerate importante de către jurnalist.49 4. George. Polirom. b) când jurnalistul forţează obţinerea unor informaţii. etc.). semnificaţia Mărţişorului. Paris. Mayfield Publishing Company. Comentaţi. 7. Editura Polirom. e) ancheta poate eşua. Mihai. R. William. Le reportage écrit. Redactaţi un reportaj de maximum 2 pagini A4. B Ancheta. Alegeţi un reportaj care vi se pare bine realizat şi explicaţi care sunt motivele pentru care consideraţi că textul respectiv este unul bun. Paris. La Découverte & Syros. Caracteristici ale anchetei a) ancheta este gen informativ. L. (ediţia a patra). . Andra. pornind de la o temă caracteristică unui sezon calendaristic (tradiţiile de Crăciun. Ronald. c) ancheta poate fi alcătuită din mai multe texte diferite. vara în Bucureşti. Bibliografie • • • • • • • • T3. Montpellier. Cum se scrie un text. tradiţii de toamnă. Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes. b) ancheta este mai dezvoltată decât reportajul sau relatarea. CFPJ.

în cazul reuşitei. unul din cele mai mari „pericole” ale anchetei este că îi poate intimida pe începători şi. neştiute. datorită misiunii pe care o are ancheta. datorită caracteristicilor specifice ale acestui mod de a practica jurnalismul şi. foto. h) “Montajul”. etc. să lămurească. Desigur. e) Realizarea întalnirilor f) Crearea convingerii g) Opţiunea redacţionala (demonstrativă / argumentativă). i) în general. ca demers profesional şi anume de a scoate la iveală informaţii greu accesibile în mod normal. tipul de dosar. pentru a identifica informaţii care. din care nu trebuie să lipsească intertitrajul. că îi provoacă în mod sigur pe jurnaliştii experimentaţi. această accepţiune se aplică demersurilor investigative de mare amploare. c) Studierea dosarului. ancheta este demersul jurnalitic prin care jurnalistul caută să explice. care presupune. jurnaliştii specializaţi în elaborarea textelor de tip-anchetă apar drept eroi confraţilor lor. mai degrabă. ilustraţie. gratificaţiile sunt numeroase şi inevitabile: performanţa profesională. . dacă nu ar fi căutate în mod sistematic de către jurnalist prin aplicarea procedurilor profesionale. în practica jurnalistică există „atitudinea de tip anchetă” care presupune un raport specific faţă de cercetarea realităţii. în mod special. după cum am mai arătat. Ancheta are un rol explicativ Spre deosebire de reportaj. Şi într-un caz. Etape în desfăşurarea anchetei a) Stabilirea importanţei întrebarii la care să răspunda ancheta. ancheta este semnată de toţi cei care au contribuit la realizarea ei. Analiza modului de realizare a anchetei este. Din cauză că se bazează în principal pe mijloace analitice. redactarea propriu-zisă. De aceea. în mod sigur. ar rămâne necunoscute publicului. ale acelui eveniment sau ale acelei situaţii. b) Reducerea câmpului de investigat. d) Ierarhizarea problemelor de rezolvat. Ceea ce deosebeşte în mod fundamental ancheta de alte demersuri jurnalistice este „demontarea” mecanimelor unui eveniment. pentru a lămuri. legenda.50 f) informaţiile în baza cărora se organizează mesajul esenţial al anchetei se obţin greu. o chestiune de metodă. cu bună ştiinţă ascunse. şi în celălalt. În mod curent. şi anume acela de a cerceta pentru a descoperi. În general. iar presa scrisă presupune un mesaj mai elaborat decât presa audiovizuală. Ancheta are rolul de a dezvălui informaţii greu accesibile Jurnaliştii şi observatorii mass-media susţin aproape în unanimitate că ancheta este unul din cele mai prestigioase genuri jurnalistice. recunoaşterea profesională. să analizeze un anumit eveniment. nu toate sursele trebuie divulgate. elaborarea unui text al cărui scop este să îl facă pe cititor să vadă prin ochii reporterului un anumit eveniment. ale unei situaţii considerate importante de către jurnalist şi publicarea aspectelor obscure. g) în redactarea textului.

„Fapte. când?. care nu trebuie să fie scrisă după regulile editorialului sau ale comentariului. Marile anchete care hrănesc mitologia construită în jurul acestei teme se diferenţiază de toate celelalte prin detaliile rezultate în urma abordării evenimentului din toate unghiurile posibile. Ancheta are un scop informativ Ancheta este. nu opinii”. confruntându-le şi oferind un mod de înţelegere a situaţiei. dând răspunsuri elaborate. încearcă să reconstituie datele situaţiei până în cel mai mic detaliu. precum politica urbanistică. ancheta nu este doar actul de a prezenta aspecte radical opuse ale unei problematici. opinii. aducându-le în primul rând în atenţia publicului. cum?. Un bun realizator de anchete este cel care sesizează că realitatea nu este niciodată extrem de pozitivă sau extrem de negativă. Totuşi trebuie precizat că există şi anumite riscuri în realizarea unei anchete. Ei bine. de ce?. ce?. care este logica acestuia. punctuale. Ancheta încearcă să identifice cu exactitate cine este. este repetitivă. nuanţarea situaţiei respective. Trebuie făcut astfel încât ancheta să se „hrănească” din fapte concrete. aceasta este deviza după care trebuie să se orienteze jurnalistul atunci când elaborează ancheta. o anchetă nu spune doar cine este actorul principal al unui eveniment. din contră. legate de cât mai multe aspecte legate de privatizarea întreprinderii. ancheta nu este doar o punere în text a unor poziţii ale actorilor evenimentului complet opuse. întrebările pe care şi le va pune jurnalistul nu trebuie în nici un caz să fie generale sau filosofice. argumentate acestor întrebări într-o manieră incisivă. concrete. acel personaj. Ancheta are rolul de a pune în perspectivă evenimentul Activitatea jurnalistică în esenţa ei nu este spectaculoasă. Orice text redactat pentru a fi publicat în presă răspunde la întrebările fundamentale: cine?. fără nici un fel de îndoială. construirea unei anchete nu presupune prezentarea în alb şi negru. ci este cel care sesizează „nuanţele de gri” şi le dă acestora o interpretare. elementele de evaluare calitativă (declaraţii. sau ale unui eveniment. Desigur. iar cel mai mare dintre acestea este de a „derapa” către abstracţiuni. O amenajare a unei pieţe. într-adevăr. de a trece către interpretări filosofice în loc de a reda realităţi. relatare sau reportaj. de a crea o perspectivă prin care evenimentul respectiv poate fi înţeles. pentru tema majoră se poate face o anchetă care să le unifice pe toate. ci. să fixeze detaliile temporale. De exemplu. încearcă să localizeze cât mai precis modul de desfăşurare a faptelor. de a susţine o anumită teză intelectuală sub pretextul relatării unor evenimente. deşi. ci. ci este mai degrabă o tentativă de a releva toate nunaţele unei situaţii. se întâmplă ceva. Deci. Dacă am lua drept exemplu de subiect de anchetă modul de privatizare al unei întreprinderi de produs ţevi. dacă pentru fiecare din aceste aspecte se poate construi un text informativ de tip ştire. etc. mărirea unei străzi sau conflictul referitor la zgomotul dintr-un anumit cartier sunt aspecte ale unei teme mai generale. în zona în care îşi propune să cerceteze. un gen informativ. În plus.51 ancheta este un gen publicistic specific presei scrise.) au un rol . din contră. Aşadar. să descrie contextul în care a avut loc evenimentul. dar acest fapt nu înseamnă că anchetele nu sunt prezente şi pe canalele radio şi televiziune. fără nici o îndoială că poate fi un text care are ca punct de plecare convingerea intimă a jurnalistului că acolo. Ancheta aduce în viaţa jurnaliştilor ieşirea din rutină. Ancheta merge puţin mai departe. etc.

acest tip . votarea de urgenţă a unui buget pentru victimele unei explozii care a distrus un bloc de locuinţe în care locuiau câteva sute de oameni. cum s-a întâmplat că magazinul a luat foc?. sensibilitatea redactorului-şef. De fapt. Cum se poate obţine o autorizaţie de instalare. practica jurnalistică a relevat câteva tipuri semnificative de anchetă. ancheta de acest tip se rezumă la a aduna şi a asambla declaraţiile şi informaţiile cele mai disponibile. pornind de la faptele diverse. cu toată modestia informaţiilor pe care le aduce în mod normal. dacă nu cumva este vorba despre „mult zgomot pentru nimic”. aparent nesemnificative. Astfel. factuală. este utilă. etc. specialiştii). care să îl ajute să deschidă uşile surselor mai greu accesibile (experţii. dar nu este un gen de anchetă frecvent întâlnit în paginile ziarelor. Atunci când ancheta trebuie făcută pentru cotidiane. Adică. dar. deoarece pericolul disfuncţiilor de informare pot să apară la tot pasul. de fapt. etc. ancheta este foarte riscantă. care necesită mult timp pentru a fi eficientă: unii nu vor să vorbească. alţii au intenţii manipulatoare. Pentru realizarea acestui tip de anchetă. periodicitatea publicaţiei în care este publicat textul. acest tip de anchetă care face „valuri” în presă pe termen scurt ridică întrebarea dacă subiectul. jurnalistul trebuie să dea dovadă de un adevărat simţ al „contactelor”. asemănându-se foarte mult cu ancheta „poliţienească” elementul comun fiind reprezentat de reconstituirea circumstanţelor evenimentului. alţii vorbesc prea mult. pentru a deschide un magazin în incinta unui stadion?. una din formele pe care le ia ancheta de actualitate. Contribuţia anchetatorilor în construirea acestui tip de text se referă în mare parte la la extragerea informaţiilor importante. indiferent de forma textului (informaţia greu accesibilă care trebuie prezentată cât mai analitic posibil). Presiunea timpului este una din constrângerile care pot să apară în acest caz. aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori. sunt considerate ca semnificative: a) Ancheta de actualitate „Ambiţia” sa este limitată. Ancheta de actualitate este relativ ieftină ca efort şi energie consumate din partea jurnalistului. dar structura textului trebuie să se bazeze pe informaţia „obiectivă”. deoarece adunarea detaliilor presupune o anume „artă” a conversaţiei. supramediatizat. b) Ancheta bazată pe colectarea faptelor diverse Acest tip de anchetă este. în funcţie de presiunea evenimentului asupra publicării.52 hotărâtor în elaborarea textului. Ancheta de actualitate este relativ modestă în comparaţie cu „surorile” ei mai elaborate (ancheta-magazin. Tipuri de anchetă Deşi principiul fundamental al anchetei este acelaşi. are într-adevăr relevanţă după criteriul interesului public. care poate atrage atenţia asupra unui tip de probleme care ar putea să apară într-o anumită zonă. În mod paradoxal.. care s-au întâmplat în derularea evenimentului cercetat. deoarece aduce în atenţie anumite mecanisme de funcţionare. dar şi de o răbdare ieşită din comun pentru a colecta cele mai mici informaţii. Exemplu: şedinţa Consiliului Municipal al PMB. spre exemplu). etc. după criterii precum: actualitatea evenimentului sau a situaţiei despre care jurnalistul construieşte ancheta. Dacă trebuie să fie extrem de repede publicată.

investigare. unghiuri de abordare.53 de „acoperire” jurnalistică a unui subiect nu este chiar o anchetă. ancheta ar trebui să arate care este situaţia în general pe stadioane. Articolul nu are mari şanse de a primi Premiul Pulitzer. etc. Acest tip de demers jurnalistic nu plasează lectorul în contextul unui eveniment punctual. profundă. deoarece nu au fost prezentate decât foarte puţine informaţii referitoare la subiect). nu neapărat pe un anumit stadion). dar este un text care poate constitui o bază de date analizată şi analizabilă. biserica şi tinerii. Exemple: deraierea unui tren. scopuri. cea mai importantă dintre acestea fiind că sursele vor fi mult mai reticente. Ele sugerează dosare de multe pagini şi săptămâni de muncă. Presa-magazin este spaţiul în care se regăsesc aceste texte jurnalistice. d) Ancheta de investigaţie Este tipul de anchetă foarte bine documentată. în practica jurnalistică. care pot fi valoroase atât prin natura temei. considerată de jurnalist de importanţă pentru actualitate. care este relativ greu de făcut de către jurnaliştii mai puţin experimentaţi.). din punctul de vedere al raportului faţă de realitate. Dar nu trebuie să fie nepărat aşa. de aceea. numărul emisiunilor de radio consacrate televiziunii (frecvenţa difuzării. etc. dacă jurnalistul nu este experimentat. care se întâmplă în actualitatea imediată şi care creează pretextul pentru elaborarea anchetei asupra subiectului respectiv. Câmpul clasic de investigaţie descris de acest tip de anchetă este cel al sociologiei. poate chiar ostile faţă de . În cel mai rău caz. teme. legătura dintre strategiile de televiziune şi apartenenţa anumitor posturi de radio la trusturi de presă. pentru presa cotidiană nu este un gen recomandat. muncă de detectiv duce în mod normal la elaborarea unei anchete. Răspunzând la aceste întrebări. limitele abordării în funcţie de specificul canalului. căci orice travaliu jurnalistic presupunând cercetare. din cauza superficialităţii şi a vulnerabilităţii informaţiei. Temele cele mai frecvente în acest tip de anchete sunt cele precum: femeia de carieră. salariile în sistemul de învăţământ. Trebuie precizată că formula „anchetă de investigaţie” este aproape un pleonasm. Dar titlurile generale şi aparent generoase pot fi înşelătoare. pot apărea şi contradicţii. o anchetă care face parte din această categorie este asemănătoare unui text ştiinţific. situaţiile posibile pot să apară. dar şi prin relevanţa faptelor prezentate. cu accente substanţiale asupra unei idei principale. a subiectului ales. Anchetele-magazin pot să fie relativ scurte. ci într-unul mai general. În prezent. în care pot fi plasate fapte similare (dacă un stadion ia foc. c) Ancheta-magazin Prima caracteristică aunei anchete de tip magazin este aceea de a se fi eliberat de sub presiunea actualităţii imediate (a evenimentului sau a publicării). lucrurile pot scăpa jurnalistului de sub control. Exemplu: scandalul poliţiştilor care au furat benzină (a reprezentat. de asemenea. pe care o practică şi jurnaliştii într-o anumită măsură. fapt care are anumite consecinţe. cât şi a unghiului de abordarte. Sub presiunea evenimentelor. în multe situaţii. deşi pare o anchetă. poate fi folosit de surse drept purtători de cuvânt ai unei cauze. avortul în rândul adolescentelor. Reuşita anchetelor întreprinse asupra unor teme de acest tip este garantată de observaţia directă. poate fi vorba despre fapte care au legătură cu evenimentul respectiv. după modul în care subiectul a fost prezentat o falsă anchetă. în care faptele sunt raţionalizate şi interpretate în termenii impuşi de logica paradigmei ştiinţifice.

Exemple: situaţia gimnastelor de la Deva. Totuşi. din neglijenţă. De aceea. Chiar dacă. corupţia în rândul poliţiştilor. subiectele asupra cărora se poate opri jurnalistul de investigaţie pot fi de orice fel. „Trecerea liniei” dintre genuri este permisă atunci când situaţiile o cer. În această situaţie sunt necesare: mărturii ale colaboratorilor. Exemplu: Prinţul Paul de România revendică Castelul Peleş. Ancheta interpretativă: se face în scopul dezbaterii unor fapte de larg interes. amestecul dintre anchetă şi reportaj este constant în textele de mare amploare. fiind nevoie de o serie de abilităţi personale. a faptului divers sau al portretizărilor de personaj. de exemplu. Exemplu: Diana Mocanu. pentru actualizarea unor date vechi sau completarea unor informaţii lacunare. f) Ancheta-document În general. care. în mod formal. de multe ori. din păcate. inclusiv cele care se regăsesc în mod frecvent pe teritoriul presei magazin. etc. În aceste condiţii. aducându-i numeroase acuzaţii. Temele. Ancheta informativă: se face în scopul dezvăluirii informaţiilor ascunse. profesori care iau bani la examene. au întreţinut şi mitul). profesionale şi nu în cele din urmă sociale pentru a face faţă exigenţelor multiple pe care le presupune demersul de tip „anchetă de investigaţie”. între întrebare şi intuiţie La „punctul zero” al oricărei anchete se află o întrebare iniţială şi intuiţia unui eventual răspuns la acea întrebare (întrebarea: câte meserii noi s-au născut din 1990 încoace?. au dezavantajul de a fi extrem de costisitoare (ca efort financiar şi nu în cele din urmă ca efort psihologic). nu oricine poate fi un jurnalist de anchetă care să aibă succes. atunci când este cazul studierii unei personalităţi. ale concurenţilor. A nu se înţelege că răspunsul care a fost intuit trebuie să . ale prietenilor. rezultate în urma câştigării competiţiilor. Demararea unei anchete. acest tip de anchetă se referă la investigaţiile de mare amploare (care. Laura Sachelarie. care să permită „aprofundarea” personalităţii personajului. jurnalistul are nevoie de mai mult timp pentru a colecta informaţii şi este obligat să se folosească de metode mai puţin convenţionale pentru a intra în posesia informaţiilor pe care le doreşte. ale adversarilor. tehnicile de colectare. e) Ancheta-portret Unii autori consideră că redactorii-şefi cu fler şi inspiraţie profesională sunt cei care veghează pentru a nu se produce amestecul genurilor în interiorul unui material. pare că textul este un portret. se poate face o anchetă-portret. care sunt obligate să dea bani antrenorilor din câştigurile personale. de evaluare şi de interpretare a informaţiilor aparţin genului „anchetă”. eventualul răspuns: toate acele meserii care sunt caracterizate de activităţi specifice în domenii noi social-economice care s-au configurat pe piaţa muncii în România post-comunistă). de altfel.54 jurnalistul implicat într-un astfel de demers. a informaţiilor noi. campioana olimpică a rupt relaţia cu antrenoarea ei.

să aleagă un unghi de abordare al fiecăreia dintre problematici (de exemplu. „Care sunt diferenţele fundamentale între educaţia primită de cele două categorii de copii?”. „educaţia copiilor astăzi” sau „satutul aleşilor în faţa exigenţelor democraţiei moderne”. sunt surse inepuizabile de idei pentru realizarea unei anchete. dar răspunsul final va da personalitatea articolului care urmează a fi citit de către indivizii care fac parte din publicul-ţintă. atât pentru anchetă. În general. Zvonuri. „Care sunt tendinţele demografice în următorii 10 ani. Un jurnalist poate. Şedinţele de redacţie. trebuie scoase la iveală informaţiile cu o valoare de noutate mare. idei de la cei care nu cunosc foarte bune subiectul pot fi tot atâtea surse de inspiraţie pentru jurnalist. Factorul “timp” este. care determină automat selecţia informaţiilor dintr-un anumit câmp de investigaţie. în lipsa datelor care să legitimeze întrebarea iniţială pe care şi-a pus-o jurnalistul. cât şi pentru celelalte genuri jurnalistice. deoarece necesită foarte mult timp de pregătire şi de realizare. Ancheta presupune o muncă de echipă Chiar dacă pare un clişeu. „educaţia copiilor de la ţară”) şi să îl dezvolte în cadrul unei anchete. jurnalistul trebuie să aducă date care să aducă idei şi abordări noi la o chestiune în aparenţă indedită. există riscul de a face conexiuni speculative. . ancheta este cu atât mai reuşită cu cât contribuie mai mulţi la realizarea acesteia. indiferent de mărimea. dar ar trebui să faca aşa fel încât să epuizeze informaţiile pe care le aşteaptă cititorii de la subiectul sau tema în discuţie. a ancheta echivalează cu a alege. „Câţi copii sunt prinşi în programe de educaţie de tip urban?”. din cauza lipsei de verificare a informaţiilor). de aceea. Cuvântul-cheie al jurnalismului este „alegerea”. etc. important în realizarea oricărui text jurnalistic. fără ca textul să fie incomplet. o anchetă este foarte dificil de realizat. importanţa sau numărul de membri ai redacţiei. Gestionarea timpului Din acest punct de vedere. Este aproape imposibil ca un jurnalist să realizeze o anchetă într-o zi. dar este cel mai important în realizarea anchetei. Chiar dacă acest tip de abordare este prestigioasă pentru jurnalişti şi promite numeroase şi importante gratificaţii profesionale. privind evoluţia populaţiei de copii?”. A scrie într-un anumit fel înseamnă a alege un anumit unghi de abordare. „Care sunt cauzele acestor diferenţe?”. oricum. toate subiectele care sună în acest fel pot face cu succes subiectul coloanelor enciclopediilor mondene sau ale unor dicţionare de specialitate. informaţii din surse personale. Aşadar. Intuiţia rămâne „motorul” căutarilor din teren. precum „femeia în lumea modernă”. Jurnalistul ar trebui să se mulţumească cu informaţiile pe care le capăta la o singură întrebare. care poate continua prin întrebările: „Câţi copii sunt prinşi în programul de educaţie de tip rural?”. o anchetă seriaosă nu poate fi realizată de azi pe mâine.55 corespundă cu răspunsul final. „Care sunt politicile educaţionale în următorii 10 ani?. cel mult. Motivul pentru care nu pot constitui subiectul unei anchete de tip jurnalistic ar fi acela că sunt prea vaste. Temele pentru anchetă Jurnalistul trebuie să fie foarte atent la ceea ce investighează: este un pericol să studieze teme cu un mare grad de generalitate. deoarece în acest caz riscurile derapajelor mediatice sunt cele mai mari (cel mai frecevent.

Dacă ar fi să facem un calcul simplu şi am adăuga la cele două zile necesare colectării informaţiile de la cele opt surse. ceea ce presupune trecerea în revistă a tuturor datelor disponibile. am ajunge la concluzia că realizarea unei anchete serioase necesită un minimum de trei zile. din problematica de fond a fenomenului drogurilor fac parte şi următoarele aspecte: relaţia care se stabileşte între consumul de roguri şi delincvenţă (de exemplu. estimările oficiale pot arăta . să zicem. De exemplu. deoarece. În general. iar procesul de colectare şi de evaluare a informaţiei să fie afectat de natura personală. sunt greu accesibile. unul din pericolele care pot să apară este reprezentat de faptul că este posibil să nu poată să menţină distanţa faţă de acele surse. Aşadar. în cazul jurnaliştilor din provincie. Documentarea este o etapă esenţială Aşadar. câţi toxicomani sunt şi infranctori). Sursele necunoscute sunt cele care pot furniza surprize în ceea ce priveşte relevanţa imformaţiei pe care o oferă. etc. Totuşi. etapă care depinde în mare măsură de modul de a gândi al investigatorului.56 Pentru utilizarea eficientă a timpului. fără a pune la socoteală discuţiile telefonice cu persoanele care furnizează informaţii de context sau de background). după colectarea informaţiilor din surse diferite. anchetatorii cu fler ştiu că un răspuns la o întrebare aparent banală este o bază pentru alte răspunsuri. încă o jumătate de zi pentru a pune cap la cap documentarea şi o altă jumătate de zi pentru a redacta textul. De asemenea. Problematica de fond a anchetei Prespune că jurnalistul are toate datele elementare care să permită înţelegerea problemei. câţi consumatori de heroină. legat de fenomenul drogurilor. câţi consumatori de cocaină şi câţi consumatori de droguri uşoare există. sursele sunt mai uşor de localizat şi sunt mai uşor accesibile. şi să luăm în calcul faptul că. nu poate evalua informaţiile provenind de la trei-patru surse. Să pornim de la ideea că nu se poate discuta cu mai mult de patru surse într-o zi. mai ales a celor de bază. pentru o anchetă elaborată (care necesită discuţii cu mai mult de opt surse. numărul acestora fiind o constantă care a reieşit din parctica cotidiană. Dacă subiectul este. dar sunt şi tipul de surse care “înghit” jurnalistului mult timp. de domeniul de activitate în care se situeză subiectul şi de gradul în care acest domeniu este cunoscut de către journalist (dacă este o anchetă economică şi jurnalistul este mai degrabă un bun cunoscător al socialului. relaţia care se stabileşte între consumatorii de droguri şi sănătatea fizică (de exemplu. se face “asamblarea” acestora. atunci va fi nevoie şi de un timp de “acomodare” cu problematica domeniului în care se face ancheta). între1990-2004). în elaborarea unui plan de lucru. sunt autorităţi). de accesul la surse (sunt diponibile. deoarece sunt mai greu de localizat. jurnaliştii care practică jurnalismul în provincie sunt mai avantajaţi decât cei care practică jurnalismul în marile oraşe. trebuie ţinut cont de subiect (este unul mai simplu. Luna de documentare la care visează toţi jurnaliştii este un mit. în cazul primilor. jurnalistul trebui să ţină cont de faptul că nu poate discuta. mai ales în ceea ce priveşte gestiunea timpului. ar trebui ca informaţiile de fond să fie următoarele: câţi toxicomani există în momentul redactării textului şi care a fost evoluţia numărului de toxicomani într-o anumită perioadă (de exemplu. care este repartiţia drogurilor în anumite spaţii (unitatea de referinţă poate fi un oraş sau poate fi spaţiul geografic al unei ţări). sau este unul mai complicat?). afectivă a relaţiei cu sursele.).

cum percepe societatea fenomenul drogurilor. De aceea. iar membrii săi au nivele de înţelegere. b) . De aceea. pentru a I se deduce amploarea. serviciile de documentare specializate colaborează cu surse extrem de bine informate. chiar sub “acoperirea” avantajoasă a menţionării surselor şi “ambalarea” informaţiilor cu fotografii colorate şi spectaculoase. reprezentanţii acestopr servicii îl orienteză pe jurnalist către experţii cei mai calificaţi asupra unei probleme. dacă un specialist în transporturi. codată. În cazul în care jurnalistul se mulţumeşte să construiască o problematică de fond în baza datelor furnizate de serviciile de arhivă şi de documentare ale agenţiilor de presă. sunt recomandate.). Jargonul de bază trebuie înţeles şi “tradus” Orice jurnalist care redactează o anchetă este supus riscului de a folosi anumite clişee şi concepte care aparţin “universului” de interes al surselor anchetate. în timp ce pentru lectorii neavizaţi reprezintă o introducere sistematică în câmpul respectiv. prezentarea datelor de fond certifică relevanţa unui anumit fenomen în societate. să creadă în realitatea pe care o sugerează. descriind o situaţie a infrastructurii de transport feroviar foloseşte expresii tehnice specifice meseriei sale (“kilometrucălători”. în acest punct al discuţiei. dar şi în scopul înţelegerii mai bune a informaţiilor pentru o “traducere” corectă a datelor către cititori. cu relevanţă şi cu un mare grad de informativitate. Talentul de investigator al jurnalistului constă. Centrul de Documentare al Comisiei Europene la Bucureşti. Aşadar. jurnalistul trebuie să facă eforturi serioase pentru adaptarea probelor.). să le asimileze. există riscul ca textul pe care îl va publica să conţină o serie de judecăţi de valoare comune. În general. etc. în spiritul exerciţiului investigativ. Centrul de Informare şi de Documentare pentru Relaţii cu Cetăţenii pentru Primăria Municipiului Bucureşti. a elementelor care alcătuiesc “coloana vertebrală” a materialului. etc. din partea surselor specializate. ca jurnalistul să facă de asemenea eforturi pentru a ajunge să îşi interiorzeze acele date. jurnalistul este obligat să identifice cuvintele-cheie ale acestui tip de limbaj specific şi să încerce să le înţeleagă. Acest tip de date pot fi accesibile şi în urma parcurgerii dosarelor furnizate de agenţiile de presă în special. deoarece publicul este eterogen. în încercarea ambiţioasă de a aduce în atenţia publicului date originale. dar este recomandat. În cazul unei documentări generale. ca ghid al surselor de informare următoarele tipuri de surse: a) serviciile şi centrele de documentare deschise publicului (de exemplu. a unui subiect. în selectarea declaraţiilor cu adevărat importante. Pentru cunoscători. în scopul reducerii distanţei psihologice dintre journalist şi sursa specializată. cum se manifestă acest fenomen la nivel mondial şi care este gradul în care autorităţile reacţionează pentru a contracara efectele (se ştie că cifra de afaceri mondială vehiculată prin traficul de droguri este de trei ori mai mare decât bugetul Franţei). care să susţină materialul de fond. Sursele scrise Jurnalistul este prins la mijloc: între dorinţa de a răspunde la o întrebare de interes general (care nu poate fi niciodată foarte punctuală. precum şi aşteptări diferite) şi între o cunoaştere “specializată”. aparţinând altora şi fiind transmise ca atare sub semnătură proprie. pentru subiecte dedicate Uniunii Europene. acest tip de date trebuie să situeze fenomenul investigat într-o anumită perspectvă. de multe ori. De exmplu. de clişee.57 că un sfert din toxicomani sunt infectaţi cu HIV).

în paralel. economică. c) lucrări scrise (opere de referinţă). poate că doar are un bun serviciu de PR. serviciile specializate de documentare. a buletinelor biografice emise de agenţiile de presă. fiind avizat asupra evenimentelor de actualitate în aria de interes respectivă.. ceea ce înseamnă că. sociale.. „Cine este cel mai calificat pentru a răspunde la întrebarea. Trebuie. sindicate. etc. din documentele scrise poate să reiasă care este cea mai calificată persoană pentru a da informaţiile din zona de interes a jurnalistului. adjunctul unui ministru foarte important. economice. dar care este „umbrit” de şeful său şi nu poate avea acces la presă. dosarele de personalitate. chiar dacă nu face obiectul strict al activităţii acestuia. pe care o pot obţine jurnaliştii este mult mai disponibilă în ultimii ani datorită băncilor de date virtuale. etc. Anuarele. e) bănci de date prin Internet. etc. care poate da naştere unor reprezentări-clişeu asupra acestora. nu înseamnă neapărat că este unica sursă din lume care poate să ofere date referitoare la o anumită problemă. deoarece capăta astfel un background solid asupra domeniului de interes şi reduce timpul de documentare. etc. tehnică. a enciclopediilor financiare.). Totuşi. dacă sursa respectivă a fost frecvent citată şi de alţii. a agendelor politice. Sursele de tipul experţilor Munca de documentare iniţială (din dosare. decât în cazul în care ministrul refuză să dea informaţii într-o anumită problemă şi este de acord ca adjunctul său să stea de vorbă cu jurnaliştii). se poate produce o sub-informare sau o para-informare referitor la surse la fel de autorizate. Categorii de surse . financiară. Informaţia ştiinţifică. care este mult mai avizat asupra detaliilor tehnice ale unei operaţiuni. d) librării specializate. asociaţii. din alte surse scrise) are şi un alt scop decât acela al colectării informaţiilor şi anume acela de a identifica informatorii potenţiali.58 instituţii care deţin o competenţă în domeniul respectiv (ministere. jurnalistul trebuie să aibă o rezervă foarte mare în ceea ce priveşte relevanţa sursei în relaţie cu subiectul. etc. reprezintă tot atâtea variante de a deduce dacă expertul respectiv are într-adevăr valoarea pe care jurnalistul i-o acordă în demersul său. de aceea poate interveni o supra-informare în privinţa anumitor personaje care se află în prim-planul vieţii politice. semnalat un risc care poate să apară din cauza creşterii exponenţiale aproape a accesului la informaţiei ca urmare a progresului tehnologic. Consultarea unor publicaţii de tipul „Who is Who”. totuşi. etc. Menţinerea în actualitate: două avantaje Cunoaşterea actualităţii unui domeniu sau sector de investigaţie este o obligaţie profesională a jurnalistului. ei bine.. Un alt avantaj al menţinerii în actualitatea domeniului ar fi acela al citării surselor care relatează evenimentul respectiv. muzee.?”. chiar este un punct de plecare pentru a merge pe „căi bătătorite” şi de alţii cu succes. biografiile oficiale. dar care nu sunt în atenţia publică (de exemplu. poate că este pur şi simplu o persoană extrem de doritoare de publicitate. poate aduce lămuririle necesare asupra surselor pe care jurnalistul intenţionaeză să le abordeze. poate că are o carismă deosebită. fundaţii. al Internelor.

oricum. experţii (care aduc opinii despre faptele care sunt de interes). puţini oameni sunt cei care acţionează împotriva interesului propriu. Totuşi. în schimb. ei sunt în măsură să atragă atenţia jurnalistului asupra a ceea ce este important de urmărit (de exemplu. sfatul unui prieten poate fi util chiar dacă sună foarte banal: „Nu vorbi cu X! Este director de doar 3 luni în întreprindere şi. jurnalistul poate recurge la acest tip de surse.”). cele mai indicate surse sunt cunoscuţii (prietenii. o documentare din surse oficiale nu va arăta niciodată că X a primit postul de director al întreprinderii din cauza carcaterului său slab şi a lipsei de personalitate. rudele. serviciile specializate (de exemplu. În general. Din această categorie fac parte: martorii (care relatează evenimentele la care au participat sau la care au asistat). jurnalistul poate face două lucuri referitor la modul de abordare al acestui tip de surse: a) trebuie să manifeste anumite îndoieli legate de intenţia de a face publice anumite informaţii nefiind chiar atât de naiv încât să creadă că sursa îi dă informaţii doar pentru că îi plac ochii săi („oare de de x vrea să povestească care au fost condiţiile în care s-a făcut privatizarea transporturilor?”). în aceste situaţii. e nou venit în producţia de cauciuc. părinţii. ştiind din start că au anumite obiective prin publicarea datelor pe care acceptă să le dea jurnaliştilor. acţionarul principal. Primul nivel de informatori Contacte de importanta medie « Personaje centrale » Un alt avantaj al utilizării apropiaţilor ca surse este accesibilitatea acestora: toţi pot fi contactaţi prin telefon. b) trebuie să verifice informaţiile. În consecinţă. înainte de a pleca în teren. punând accent pe clarificarea contextului în care s-au produs declaraţiile respective. care pot furniza dosare de presă contra cost). jurnalistul poate acoperi un „câmp” important de informaţii. adică toţi cei care pot furniza direcţii în demararea ancheteio propriuzise. ce îl poate direcţiona altfel pe jurnalist). dintre . reprezintă un mijloc elegant şi acceptat de manipulare a informaţiilor în favoarea „actorilor” conferinţelor respective. Apelarea informatorilor din „cercul cunoscuţilor” (care constituie şi primul nivel de informatori) îl ajută pe jurnalist să câştige timp (de exemplu. colegii. După colectarea datelor de la aceste surse este necesară o „pre-anchetă”. un prieten care lucrează în respectiva organizaţie poate aduce această clarificare. Astfel. care l-au avantajat pe Z. care. agenţiile de presă. Contactele cu sursele din primul nivel îl determină pe jurnalist să revizuiască de multe ori informaţiile iniţiale şi să-şi contureze mai clar ce are de făcut. etc. în luarea anumitor decizii manageriale. Având în vedere acest aspect. chiar dacă nu se exprimă întotdeauna în termenii unui limbaj specializat. jurnalistul trebui să fie foarte atent la selecţia informaţiei. care pot fi considerate de încredere. În această etapă a anchetei. din numeroase motive. care să certifice anumite intuiţii ale jurnalistului. într-un timp relativ scurt. privite din unghiul interesului celor care le iniţiază. deci.. cazul cel mai întâlnit în practica jurnalistică este cel al conferinţelor de presă.).59 Orice jurnalist experimentat ştie că persoanele care sunt foarte dispuse să dea informaţii au tot interesul să o facă.. Metoda colectării prin telefon a informaţiilor nu este recomandată surselor mai puţin familiare jurnalistului.

mai ales. deoarece. subprefecţii. în comparaţie cu sursele clasice (de tipul anuarelor. Aceşti informatori interediari se regăsesc în orice tip de organizaţie.60 care cel mai important ar fi acela că sursele ar putea să nu recunoască faptul că discuţia a avut loc. trezorierii. de încredere? Greu de spus. etc. În plus.). Este greu de crezut că un specialist în comunicare va juca un rol dublu şi va acţiona împotriva intereselor instituţiei care îl plăteşte. niciodată. etc. un ofiţer de presă sau un specialist în comunicare. în general. Cum pot fi identificate sursele bune. De asemenea. pot fi surse bune pentru jurnalişti. secretarii. administrative (care lucrează concret cu datele concrete ale problemei) în defavoarea celor care deţin poziţii cu responsabilităţi majore. jurnalistul trebui să manifeste prudenţă. „cea de-a doua parte” implicată într-un conflict). care pot furniza detalii tehnice legate de o anumită problematică. toate persoanele care au atribuţii tehnice (lucrează în departamentele. beneficiind de o totală libertate de exprimare. directorii şi. dar sunt mai greu de fabricat şi. Reţeaua de informatori Jurnalistul-anchetator este obligat de circumstanţele specifice în care îşi desfăşoară activitatea să îşi dezvolte o adevărată strategie în construirea unei reţele eficiente de surse specifice. Este cunoscut faptul că jurnaliştii care se bucură de succes în practicarea acestui gen. . iar încălcarea acestei reguli profesionale ar însemna distrugerea reputaţiei profesionale.). fiind mult prea subiectivi în evaluările lor. sunt de preferat sursele cu atribuţii „intermediare”. Totuşi. sindicală. prin prisma statutului social şi financiar deosebit. etc. indiferent de natura acesteia (locală /naţională. acest tip de surse nu costă bani şi sunt foarte credibile pentru jurnalist (este motivul pentru care. deci aducând informaţii mult prea subiective. sunt de preferat: administratorii. serviciile tehnice). adjuncţii. căci nu există o reţetă de cultivare şi de convingere a surselor. trebuie evitaţi de către jurnalişti. se poate ţine cont de anumite precizări: a) informatorul eficient nu trebuie să fie. Pentru jurnalişti. înalţii funcţionari. în scopuri publicitare. Aşadar. nu se „naşte” spontan. De asemenea. care. În orice caz. persoanele disponibilizate dintr-o organizaţie. comercială. căci este posibil ca acestea să emită judecăţi de valoare mult prea radicale asupra stărilor de fapt. şefii de servicii. de menţinut. cât şi sursele „tehnice”au o mai mare libertate a cuvântului decât cei care joacă un rol principal în viaţa organizaţiei respective. contabilii. academică. precum şi cei care s-au concediat recent dintr-o întreprindere pot fi excelente surse pentru jurnalişti. În ceea ce priveşte sursele care se opun unui proiect („opozanţii”. de protejare a intereselor instituţiei. dintre jurnaliştii debutanţi în investigaţiile de amploare sunt preferaţi de către superiorii lor aceia care au o reţea semnificativă de informatori din categoria „surse familiare”).. atât sursele „administrative”. al statisticilor. b) de asemenea. fără eforturi susţinute. deoarece are un rol de promovare. ei au interesul de a se vorbi despre ei. depinzând doar de abilitatea jurnalistului şi de trecutul său profesional şi personal în a şi le crea şi menţine. au o reţea de surse foarte bine pusă la punct. persoanele cu poziţii de maximă responsabilitate în interiorul unei organizaţii. al registrelor comerciale. Sursele de încredere îl informează pe jurnalist dacă se pregătesc evenimente importante.

aşa cum ne-am obişnuit. în acestă etapă a investigaţiei. Agenda nu are doar un rol utilitar (planificarea întâlnirilor şi notarea coordonatelor surselor). direcţionări ale cursului anchetei. ci şi unul funcţional (după un interval de timp. telefoane de ziua de naştere. ceremonii. utilizarea corectă a agendei de către un jurnalist ar putea întări ideea conform căreia un bun anchetator este ca vinul: pe măsură ce îmbătrâneşte. b) agenda trebuie să fie tot timpul la îndemână. se presupune faptul că jurnalistul ştie ceea ce investighează. . cu mijloace de înregistrare (reportofon). Se mai presupune. că. nu mai are nici o importanţă. jurnalistul este pregătit din toate punctele de vedere: cu agenda şi pixul. c) printre informaţiile notate cât mai sistematic trebuie să se regăsească şi întrebări. „este necesară o a doua întâlnire de clarificare cu y”). jurnaliştii folosesc informaţia drept marfă într-un joc foarte complex al comerţului cu idei. dacă nu va fi folosită. Din aceste motive. îşi reprezintă corect timpul pe care îl are la dispoziţie. Dezavantajele eforturilor de menţinere a legăturilor ar fi cele legate de risipa de timp şi risipa de energie dedicată acestora.). titulatura exactă şi adresa detaliată a unei surse secundare. Iată câteva reguli care trebuie urmate în această fază a anchetei: a) jurnalistul trebuie să îşi noteze cât de mult posibil în agendă. agenda poate deveni instrumentul de bază al unei investigaţii ulterioare sau un indicator serios pentru o pistă nouă de cercetat). căci. ştie exact care este punctul de plecare al anchetei şi traseul aproximativ pe care ar trebui să îl facă. de asemenea. adică cunoaşte limitele câmpului de informaţii în care se poate mişca. etc. d) nu contează. pentru a obţine acest lucru. sugestii. prin telefon sau faţă în faţă). b) practicând o bună politică a „ascultării active”.61 Notiţele În jurnalismul de anchetă. este nevoie de proceduri de lucru cât mai clare. nu este un lucru foarte complicat să construieşti o reţea de informatori buni după câţiva ani de exerciţiu profesional. Dar. Una din metodele prin care se poate manifesta atenţia faţă de detalii este modul de luare a notiţelor în agendă. cât mai sistematice. De aceea. devine din ce în ce mai valoros. Ancheta propriu-zisă În general. Iată câteva recomandări pentru menţinerea relaţiilor cu sursele „bune”: a) menţinerea „fizică” a legăturilor (contacte directe. Adevărata dificultate intervine atunci când reţeaua respectivă trebuie menţinută în „stare de funcţionare” pe termen lung. consursuri. cu mijloace de comunicare. c) valorizând sursele într-un fel sau altul (mici atenţii. notate de jurnalist pe parcursul investigaţiei (de exemplu.) sunt puternic recomandate. oricum. etc. evenimentele în care jurnaliştii au prilejul să interacţioneze cu sursele (recepţii. detaliile contează enorm. Întreţinerea reţelei În practică. În general.

opinii originale asupra evenimentelor. dar ar fi indicat ca jurnaliştii să nu îşi colecteze informaţiile prin telefon decât în cazul surselor din primul nivel („cercul apropiaţilor”). jurnalistul trebuie să se întrebe dacă oamenii vor vorbi. este nevoie. e) indiferent de tipul de anchetă. dacă vor da un minimum de informaţie şi mai ales ce va face dacă oamenii nu mai sunt dispuşi să vorbească. devenind. de aceea. care reprezintă tot atâţia indicatori ai credibilităţii (vezi text Tutorat 3Interviul). jurnalistul poate fi copleşit de o avalanşă de informaţii. iar în cea de-a doua variantă. a minciunii din partea sursei. dar se pot fixa anumite reguli generale: a) cea mai neinspirată alegere pe care poate să o facă un jurnalist este să stea de vorbă cu sursele „în linie dreaptă” (de la cel mai informat la cel mai puţin informat sau invers). În prima variantă. din această cauză. În toate celelalte cazuri. toate elementele contează: privirea. postura corporală. jurnalistul trebui să adune informaţii de fond de la surse mai puţin implicate în problemă. etc.. Bineînţeles că fiecare anchetă are propriul ei scenariu. nu se pot da reţete. aşa cum o întrebare „mustind” de sensuri antrenează un răspuns dens. La primul contact cu acest tip de sursă. mimica. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite în acest punct al investigaţiei. jurnalistul poate afla o serie de informaţii importante. dar nu este exclusă . presupunând faptul că persoanele care se găsesc în centrul subiectului sunt cele care vor vorbi cel mai puţin. etc. g) jurnalistul nu trebuie să îşi dezvăluie sursele importante. reducând posibilitatea dezinformării. dar neştiind ce conţin acele declaraţii. În primele două situaţii. Intervievarea surselor după principiul „melcului” În ce ordine trebuie să aibă loc interviurile? La această întrebare. d) pentru a obţine la un moment dat explicaţii subtile. informatorul principal poate fi încântat să participe la demararea unei anchete supra unui subiect care îl interesează personal. foarte deschis în furnizarea informaţiilor. ştiind că alţii au vorbit despre ele. În desfăşurarea acesteia. b) o întrebare punctuală antrenează un răspuns punctual. Detaliile de acest tip nu pot fi observate prin telefon. f) abordarea după metafora „melcului” este cea mai utilizată în investigaţiile de tip anchetă jurnalistică. cât şi intimitatea acestor surse. c) interviurile trebui să se finalizeze cu răspunsuri detaliate. discuţia dintre jurnalist şi sursă este inevitabilă. sursele trebuie evaluate după interviul faţă în faţă. încât nu îl vor putea direcţiona pe jurnalist pe un „fir” al anchetei. de la inabilitatea anchetatorului de a le convinge să îşi exprime punctul de vedere până la rezerva de a da declaraţii. înaintea etapei de intervievare. abundente de informaţii semnificative. Intervievarea „în zig-zag” a surselor În anumite cazuri. de o muncă de documentare serioasă şi de contacte cu sursele de pe primul nivel. deoarece ar pune în pericol atât existenţa reţelei proprii. din motive diverse. întrevederea este atât de importantă.62 cunoaşte sursele şi calităţile pe care acestea ar trebui să le aibă în raport cu problematica cercetată. informaţiile vor fi atât de puţine. gestica.

Uneori. se realizează intervievarea (vezi text Tutorat 3-Interviul). Locul întâlnirii În investigaţiile dificile. asupra temei pe care o cercetează. în orice circumstanţe (asupra identităţii jurnalistului. etc. Şi într-un caz. Apoi. etc. ceea ce subliniază încă o dată valoarea reţelei de surse directe. asupra ziarului la care lucrează jurnalistul. dacă acest fapt ajută la derularea anchetei (sursa poate cere oricând personalului de suport date tehnice. etc. discuţia cu sursa În primul rând. etc. liste. din a doua categorie. „discuţie”. situaţii concrete. Uneori. dacă sursa este pusă faţă în faţă cu jurnalistul. etc. pot avea loc mai multe întâlniri cu aceeaşi sursă. recepţie. Întrevederea. jurnalistul trebui să facă uz de toate abilităţile sale profesionale. prelungite. În această situaţie.. Din prima categorie fac parte persoanele modeste. Raporturi clare între jurnalist şi sursă Majoritatea interviurilor se desfăşoară având la bază contactele directe cu secretare. el va profita de orice circumstanţă publică (manifestare. „întrevedere”. b) evitarea cuvântului „anchetă”. ofiţeri de presă. trebuie explicat sursei care este tema cercetată.). poate să îşi învingă angoasele. În orice caz. Câteva sfaturi privind stabilirea unor raporturi corecte cu sursa pot fi utile: a) respectarea adevărului. Întâlnirile pot fi solicitate de surse. etc. deoarece practica a demonstrat că. trebuie precizat că informaţiile vor fi utilizate în elaborarea anchetei. este recomandată evitarea „interfeţei” asigurată de comunicatori. fac parte indivizii care îi suspectează pe jurnalişti că îi implică într-un scandal de amploare. etc.63 posibilitatea unui al doilea interviu sau a unui al treilea. etc.) pentru a provoca întâlnirea. mesajul pe care trebuie să îl transmită jurnalistul unei asmenea surse este că este mai avantajos pentru sursă dacă acceptă întâlnirea şi nu o refuză. jurnalistul poate accepta ca întâlnirea să aibă loc într-un context favorabil sursei (birou). şi în celălalt.). dacă este obligatoriu ca jurnalistul să contacteze acea sursă. În general. fricoase. dar anumite precauţii trebuie luate în privinţa a două categorii de surse: timizii şi suspicioşii. anumiţi oameni nu vor să stea de vorbă cu jurnaliştii. care poate speria pe oricine şi înlocuirea acestuia cu sinonime ca: „interviu”. impresionabile. psihologice. dacă apar alte întrebări pe măsură ce ancheta se derulează. pentru a provoca întâlnirea. sursa poate accepta o discuţie pe care a refuzat-o prin mijloace instituţionale (secretare. . Telefonul în colectarea informaţiilor Este mijlocul cel mai eficient pentru a contacta un interlocutor.). forţată de împrejurări şi de prezenţa martorilor.

deoarece timpul înseamnă bani pentru ambele părţi. deoarece nu este perceput de către cititor ca un mod de a valoriza textul. Una din erorile pe care le poate face un jurnalist începător poate fi aceea de a explica circumstanţele în care s-a produs ancheta. jurnalistul având în minte penttru atingerea acestui obiectiv 2 axe: 1. În concluzie. în jurul căruia trebuie să se organizeze elementele textului. răspunsul la întrebarea „ce crede jurnalistul despre. b) ierarhizarea datelor în ordinea importanţei lor. În teren Jurnalistul trebuie să facă dovada că stăpâneşte arta de a asculta. atitudinea faţă de comunicatori trebuie să se situeze dincolo de extremele numite „umilinţă” şi „aroganţă”. c) demonstrarea ideii principale („x este vinovat”). d) probarea mesajului principal. Jurnalistul trebui să ştie să depăşească momentele dificile (de blocaj) ale interviului. Scriitura Scriitura nu este doar o chestiune de stil. . prin canalizarea informaţiei. este important pentru jurnbalist deoarece astfel de surse creează impresia de fals şi lipsă de credibilitate a informaţiilor). răspunsul la întrebarea „care sunt elementele informative pe care se sprijină jurnalistul în susţinerea opiniei sale?”. este mai ales talentul de a da coerenţă informaţiilor adunate şi de a trage concluziile. de multe ori. De primele minute ale întrevederii depinde desfăşurarea discuţiei şi curgerea fluxului informaţiilor. argumentele trebuie să vină în ordinea descrescătoare a informaţiei. jurnalistul trebuie să verifice informaţiile furnizate de către sursă.. chiar dacă. Textul devine anchetă în momentul în care mesajul respectiv este demonstrat şi argumentat. 2. Oricum. Jurnalistul trebuie să ia notiţe şi să întregistreze dicuţiile. e) concluzia. pentru sursă. pentru atingerea următoarelor obiective: a) relatarea faptelor sigure. jurnaliştii adevăraţi au un oarecare dispreţ faţă de munca acestora. d) fixarea cu aproximaţie a duratei întâlnirii. trebuie să accentueze îndoielile. în baza surselor. Jurnalistul trebuie să controleze discuţiile în totalitate. Sarcina jurnalistului este de a identifica mesajul. Ulterior. detaliindu-le doar pe acelea care au o valoare mare de credibilitate. a declaraţiilor. scopul principal al anchetei este acela de a transmite un mesaj.64 c) „seducerea” intermediarilor. de a-l sublinia şi de a-şi exprima o convingere în legătură cu ael mesaj. textul final este rezultatul selecţiilor succesive operate de către jurnalist.. ci de a îngreuna parcurgerea acestuia. mai ales. Una din responsabilităţile majore ale jurnalistului este aceea de a selecta informaţiile. Jurnalistul trebuie să fie un bun psiholog. respectarea celor 2 axe permite organizarea expunerii. fapt care poate fi considerat neinspirat. e) evitarea pe cât posibil a surselor care cer bani în schimbul informaţiilor (chiar dacă publicul nu va cunoaşte acest aspect. trebuie să accentueze punctele în dezbatere. dar.?”. trebuie să remarce şi să evidenţieze contradicţiile. jurnalistul trebuie să manifeste prudenţă în evaluarea informaţiilor. Totuşi.

Calităţile stilului redacţional utilizat în anchetă: a) rigoarea (informaţiile trebuie să contribuie la înţelegerea de către cititor a mecanismelor din interiorul unui fenomen). e) utilizarea anecditelor semnificative. Identificaţi asemănările şi deosebirile dintre două demersuri jurnalistice semnificative: reportajul şi ancheta.). în baza indicaţiilor date de informatorii din cercul cunoscuţilor Stabilirea ordinii în care se fac interviurile Desfăşurarea în teren a anchetei Realizarea interviurilor Eventuale pauze de organizare a informaţiei Redactarea textului Arhivarea notiţelor şi a informaţiilor obţinute prin documentare Exerciţii: 1.65 Stilul scriiturii Deşi ancheta este un gen extrem de serios. f) accentuarea detaliilor de culoare. d) „segmentarea” informaţiei în „blocuri” de text. c) rezumarea declaraţiilor foarte lungi. dacă acestea există (ticuri. stilul trebui să fie digerabil. . ton. care uşurează înţelegerea textelor. g) utilizarea cifrelor în sisteme de comparaţie. utilizarea metodelor didactice în articularea informaţiilor care compun o anchetă. etc. DEFĂSURAREA ANCHETEI Documentarea Consultarea informatorilor din primul cerc O eventuală revenire la documentare. i) respectarea legilor şi a deontolgiei profesionale. gesturi. h) utilizarea creării de „imagini” ajută la înţelegerea ideilor. b) citarea foarte clară a surselor (acurateţea numelor proprii şi a indicatorilor pentru sursele scrise).

2000. (ediţia a doua) Mouriquand. Ken. Iowa State University Press. 9. Realizaţi o anchetă pornind de la unul din aceste subiecte. Identificaţi 5 subiecte pentru o anchetă. 4. Mac Millan Publishing Company. Cum se scrie un text. Paris. . Lecturaţi ziarele cotidiane şi identificaţi textele de tip anchetă. 1995. New York-Londra. New York. Este ancheta un gen publicstic de actualitate în presa română? Comentaţi. MacDougal. (ediţia a patra). Analizaţi un text de tip anchetă din punctul de vedere al utilizării surselor. Mouriquand. 1986. 1990. Comentaţi modul de realizare. 8. Iaşi. La Découverte & Syros. vol. Paris. Interpretative Reporting. Ames.. Andra. Peter. Iaşi. ilustraţi şi argumentaţi-vă părerea. realizabilă în maximum o săptămână şi publicabilă într-un cotidian central. Pratiques de l’information et d’écritures journalistiques. Paris. (ediţia a doua). Investigative Reporting. Metzler. 2.. De Broucker. Anderson. CFPJ. Manual de Jurnalism. L’enquête. Polirom. 1. Jacques. Comentaţi modalităţile de realizare a interviului ca gen publicistic de sine stătător prin comparaţie cu modalităţile de realizare a interviului ca tehnică de colectare de informaţie utilizată în elaborarea anchetei. Bibliografie o o o o o o o o o Benjaminson. Le guide de l’écriture journalistique. 1982. 5. Martin-Lagardette. Jacques. Paris Presse et Formation-Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalists. Coman. Jean-Luc. 6. coord. Şerbănescu.66 2. Prentice Hall Inc. generalist. PUF. 7. 2001. David. 1997. Newsgathering. Mihai. Editura Polirom. Identificaţi o publicaţie din presa română contemporană specializată în realizarea de anchete şi prezentaţi elementele specifice ale ”reţetei” respectivei publicaţii. ediţia a doua. 2000. José. Curtis. L’ écriture journalistique. Care sunt elementele comune şi care sunt elementele diferite în modul de a redacta o anchetă în compraţie cu modul de redactare al unui reportaj de amploare. 3.