SOCIALIZAREA SI GRUPURILE UMANE

CONCEPTUL DE SOCIALIZARE
Animalele aflate în partea inferioară a scalei evoluţioniste, cum ar fi insectele, sunt în stare să se apere de când s-au născut, cu ajutor foarte mic sau chiar deloc din partea părinţilor. Pe măsură ce urcăm pe scara lui Darwin şi ajungem la mamifere, constatăm că puii acestora sunt din ce în ce mai neajutoraţi. Copilul speciei umane nu poate supravieţui fără sprijin primii patru-cinci ani din viaţă. ,,Socializarea reprezintă procesul psihosocial prin care copilul neajutorat devine treptat o persoană conştientă de sine, inteligentă, integrată în tipul de cultură în care s-a născut’’ (Giddens, 2000, p.33). Este vorba despre un proces care are loc nu numai în copilărie, dar şi la vârsta adultă. El presupune asimilarea şi transmiterea valorilor, concepţiilor, atitudinilor sau modelelor de comportare ale unui grup sau comunităţi umane, în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane. Socializarea se bazează pe învăţarea socială, care este mecanismul ei fundamental de realizare, şi care are ca finalitate integrarea indivizilor în societate. Naşterea unui copil modifică vieţile tuturor celor care vin în legătură cu el. În acest sens, nu numai copilul este cel care învaţă, deşi la el procesul se manifestă cel mai intens, ci şi cei din jurul său parcurg o nouă experienţă de viaţă. Pentru părinţi este ceva absolut nou, iar pentru bunici este o rememorare a clipelor petrecute cu proprii lor copii. Procesul socializării leagă deci, între ele, mai multe generaţii. În psihologia socială, socializarea desemnează procesul prin care indivizii învaţă modurile de a acţiona şi de a gândi despre mediul lor, pe care le interiorizează, integrându-le personalităţii lor şi devin membri ai unor grupuri în care capătă un status specific (Ferréol, 1998). Prin combinaţii teoretice multiple se pot individualiza diverse tipuri de socializare :

În funcţie de finalitatea urmărită :  socializare adaptativă sau integrativă, care presupune configurarea acelor caracteristici sau capacităţi personale, ce facilitează integrarea, participarea şi realizarea socială a unor activităţi într-un cadru instituţional dat . Acest tip de socializare comportă două faţete : • socializarea primară : se referă la ansamblul caracteristicilor psihologice pe care le dobândesc membrii unei colectivităţi umane, datorită partajării de timpuriu, a aceluiaşi spaţiu existenţial. Acest tip de socializare alimentează apariţia specificului naţional. Către vârsta de 6/7 ani, procesul socializării primare încetează (apud. S. Mentzos, 1977 şi A. Munteanu, 1998); • socializarea secundară: implică totalitatea trăsăturilor pe care un individ le dobândeşte în urma impactului exercitat asupra lui de instituţii precum şcoala (cu diversele ei grade), instituţiile culturale, organizaţiile politice;  socializarea anticipatoare (R.K. Merton, 1945): constă în asimilarea acelor norme, valori şi modele de comportare care facilitează adaptarea sau integrarea într-un cadru instituţional sau organizaţional viitor ;

1

G. determinat de participarea acestuia la diferite instituţii şi activităţi sociale cu conţinut variabil.În funcţie de intervenţia puterii legitime (clasificarea lui Weber) : • socializarea asociativă. Brimm consideră că. Eficacitatea resocializării depinde nu numai de receptivitatea individuală. Handel le sintetizează în felul următor:  a) procesul de socializare este un proces de durată (continuă în tot cursul vieţii individului). c) de-a lungul său. Zamfir şi L. în vederea eliminării modelelor de comportare şi de interacţiune anterior însuşite . Un rol important în acest are "cultura" tinerilor şi raporturile între generaţii. • socializarea instituţională. de experienţele familiale. compatibile cu tabla de valori şi atitudini a noului sistem integrator. ocupaţionale şi culturale dobândite în contexte particulare de viaţă (economic sau politic. precum armata. mănăstirea. Desocializarea presupune izolarea fizică şi socială a unei persoane sau depărtarea ei de contextele sau persoanele care i-au satisfăcut nevoile de interacţiune şi i-au sprijinit statusurile adoptate . şcolar. puşcăria etc. Acest proces poate fi bine relevat de situaţia acelor indivizi internaţi în aşa-numitele instituţii totale. adult. ci şi de intensitatea controlului social exercitat de noul agent de socializare şi de gradul de eliminare a factorilor gratificatori anteriori (C. d) desfăşurarea sa implică existenţa unor contexte semnificative din punct de vedere emoţional. prin impunerea de reguli şi dominaţia puterii legitime. mai ales. Corelate cu socializarea sunt procesele de desocializare şi resocializare. O. prin acord voluntar al membrilor grupului . prieten. e) aceste contexte sunt modelate de diferite grupuri sociale. pentru a-şi însuşi noile modele de comportament. un rol anticipativ pregătind tinerii pentru viitoarele roluri de. c) socializarea în perioada de maturitate este caracterizată. Mead a utilizat pentru acest caracter anticipativ al procesului de socializare. noii intraţi în aceste tipuri de instituţii. b) socializarea în adolescenţă are. de exemplu). Elkin şi G. G. Toate caracteristicile menţionate evidenţiază faptul că procesul socializare se află într-o legătură directă cu particularităţile biologice şi psihice ale dezvoltării umane ale diferitelor perioade de vârstă: a) socializarea în copilărie implică dobândirea capacităţii de comunicare şi interacţiune. Caracteristicile principale ale acestui proces sunt multiple. în esenţa ei. Resocializarea este concomitentă cu procesul de desocializare şi constă în orientarea învăţării şi contolului social către asimilarea şi manifestarea de comportamente individuale. În timp ce socializarea copilului sau adolescentului are un caracter general. fiind definite de valenţele epocii istorice şi de trăsăturile distincte ale spaţiului social. socializarea adultului posedă un caracter specific. un rol important îl joacă mijloacele de comunicare.H. Vlăsceanu. spre deosebire de socializarea copilului. noţiunea de "preluare a rolului altuia". Pentru a se integra mai repede în ele. F. socializarea adultului are următoarele trăsături: 2 . competentei de exercitare a rolurilor de copil. conştiinţei datoriilor şi responsabilităţilor cu privire la normativitatea vieţii sociale. trebuie să se debaraseze cât mai repede de vechile obiceiuri şi comportamente. 1993). b) el are loc prin interacţiunile cu alţi indivizi.

a fost observată o creatură stranie. Refuza să poarte haine. Nu a fost emisă ipoteza că ar fi retardat mintal. încerca să evadeze continuu din clădirea în care era cantonat. La scurtă vreme s-a observat că era vorba de o fiinţă umană. cum este şi cazul societăţii româneşti. timp în care a fost supusă unui intens program de umanizare. la vârsta de aproximativ 40 de ani. şi mai mult. a învăţat să se îmbrace şi chiar a învăţat să meargă la toaletă. reuşind să facă doar mici progrese. De asemenea. aspect care n-a rămas fără urmări în existenţa lor.1) presupune. Epopeea sa educaţională nu se încheia aici. plasată pe lângă satul Saint-Serin. care se exprima numai prin urlete stridente ce sunau ciudat. este legitimă chiar o "socializare pentru moarte" constând în pregătirea bătrânilor pentru episodul final al vietii lor. sau pentru a sfâşia carnea cu unghiile. • Copilul sălbatic din Aveyron În ianuarie 1799. în activităţi culturale şi chiar productive). 3) are la bază învătarea capacităţii de confruntare cu cerinţe conflictuale. 4) dezvoltă compentenţa pentru exercitarea unor roluri specifice. de un copil cu vârsta de unsprezece sau doisprezece ani. în societăţile contemporane. pe nume Kamala. dar părea refractar şi probabil incapabil să deprindă graiul uman. Fiind mutat la Paris. s-a stins din viaţă la scurtă vreme după ce a fost găsită. 3 . atunci când nu era supraveghetă mergea tot . pe care le sfâşia mereu. A acceptat să poarte haine. a reţinut atenţia cazul a două fetiţe crescute de lupi şi recuperate apoi în mediul uman. • Amala şi Kamala din India Din anul 1924. Vocabularul achiziţionat număra 40 de cuvinte. Supus unui examen medical de specialitate. Deşi arbora poziţia mersului biped. s-a încercat schimbarea sa din . a supravieţuit mai bine de 10 ani. A murit în anul 1828.. mai degrabă. într-o zonă împădurită din sudul Franţei. d) socializarea la bătrâneţe presupune "dezangajarea'' faţă de" rolurile active şi familiarizarea cu alte roluri participative (în familie. depunându-se un efort sistematic în această direcţie. o mare parte dintre bătrâni trăiesc izolaţi de societate. După ce a fost anunţată poliţia. Băiatul nu avea cunoştinţe de igienă personală şi se uşura când şi unde îi venea. şi n-a reuşit să stăpânească niciodată mai mult de câteva cuvinte. Nu-i plăceau jucăriile. Cea mai mică dintre ele. Vom prezenta şi noi două asemenea cazuri. setul de achiziţii dobândite a fost suficient de modest. profitând de orice moment de neatenţie al educatorilor pentru a mânca cu gura direct din farfurie. a fost condus întrun orfelinat. situaţie care contribuie la accelerarea procesului de îmbătrânire şi la accentuarea trăsăturilor determinate de patologia bătrâneţii. Munca de educare a fost parţial încununată de succes. pe nume Amala. sinteza "vechiului material" decât dobândirea unuia nou. Într-o serie de societăţi.. pe toţi aceia aflaţi în relaţii apropiate cu vârstnicii. organizaţii cu caracter voluntar. 2) implică schimbarea de la un punct de vedere idealist la unul realist. Cealaltă. Copiii nesocializaţi Cum ar arăta copiii care şi-ar petrece primii ani de viaţă în afara familiei ? Există câteva cazuri de copii care şi-au trăit primii ani de viaţă în afara unei legături umane. lipsesc mecanismele şi factorii care să asigure socializarea populaţiei vârstnice pentru cerinţele rolului de "bătrân".în patru labe’’. s-a ajuns la concluzia că nu suferă de vreo anomalie majoră. Ca o consecinţă. O serie de sociologi apreciază că. O asemenea formă de socializare implică şi pe membrii familiei. iar la masă folosea cu greutate tacâmurile. fiară în om ’’. Cu toate eforturile depuse. şi după ce avusese câteva tentative de evadare. fără nici-un fel de "angajament social".

categorii de public. urmăresc anumite scopuri.. 1993). de la mediat la nemediat şi aşa mai departe. curţi regale. definite ca unităţi de ativitate: cupluri. indiferent de efectivele sale numerice. • sociabilitatea. 4 . transmit informaţiile ce le exprimă interesele..Situaţiile prezentate aici fac parte din setul celor 52 cazuri de copii sălbatici crescuţi. cu cât intervenţia factorului uman survine mai târziu (Munteanu. Baechler în Tratatul de sociologie (1997) avansează următoarele definiţii: • sodalitatea. terorismul. pieţe. familii. • se pot combina mai mult sau mai puţin cu scopurile grupului.. de la instituţionalizat la neinstituţionalizat. dinamic al schimbării. ca forme de solidaritate socială ce pot fi numite morfologii. Aceste trei moduri ale socialului pot cunoaşte toate stările. opiniile. prin care unităţile de activitate. naţiunea. sociabilitate şi socialitate. transformării. gusturile. sărăcia. . de şcoala sociologică care a lansat-o sau de perioada în care a fost formulată. . Ielics. 1998). Şansele de recuperare sunt cu atât mai modeste. J. Grupul este o unitate capabilă să acţioneze unit. • socialitate. şi devenit clasic în literatura de specialitate. individuale şi colective. cetatea. Dabu şi B. un mod specific de organizare. orice grup face parte dintr-un sistem de activităţi care acţionează asupra lui ca o constrângere (J. echipe sportive. drumul devenirii sale umane depinzând de ambientul în care se formează. Definiţiile date grupurilor sociale diferă în funcţie de natura abordării.. comportamente. saloane. are unul sau mai multe scopuri. interacţiuni... un centru activ. prin firea lor. compusă din indivizi sau subgrupuri formate la rândul lor din indivizi. capacitatea umană de a menţine împreună grupurile şi reţelele. 1997).  orice grup vine în contact sau în concurenţă cu alte grupuri ce au sau nu aceeaşi definiţie.  indivizii din care este compus grupul au la rândul lor unul sau mai multe scopuri individuale: • scopurile lor pot fi identice cu cele ale grupului. de la formal la informal. Baechler. dacă ar fi cu putinţă unirea tuturor oamenilor într-o unitate de acţiune.. • pot fi fără nici o legătură cu scopurile grupului. de a le asigura coerenţa şi coeziunea ce le constituie în societăţi: tribul. Cel mai mic grup este cuplul. iar realizarea lor nu se poate face într-o izolare totală.un candidat la umanitate’’. cum ar fi poluarea. biserici. capacitatea umană de a întemeia grupuri. Alături de conceptul de socializare prezentat.. armate. întreprinderi. un stimulent pentru angajarea unor atitudini. iar cel mai mare ar fi umanitatea. GRUPURILE SOCIALE (SODALITATEA) Grupurile umane iau naştere datorită faptului că oamenii. Ne oprim asupra unei definiţii operaţionale prin care grupul social este definit ca un mediu şi un spaţiu în care se desfăşoară viaţa şi activitatea oamenilor. pentru rezolvarea unor probleme comune. cercuri. capacitatea umană de a forma reţele.. clase sociale. : relaţii de vecinătate.. pentru sociologie s-au formulat şi concepte înrudite cum ar fi cele de sodalitate. civilizaţii. De aici se pot desprinde trei consecinţe decisive pentru sociologia grupurilor:  orice grup. pasiunile. devenirii şi autodevenirii umane (R. de la organizat la neorganizat. Ele ne arată că omul la naştere este . mai ales de lupi.

deoarece fiecare urmăreşte satisfacerea unor dorinţe personale. preferinţelor sau pentru plăcerea de a fi împreună. în intervalele dintre întâlniri manifestându-se o relativă permanenţă a scopurilor.. se mai găsesc în circulaţie şi alţi termeni. Exemplu: grupele de elevi. Pentru a face o delimitare netă între conceptul de grup social şi alte concepte. Exemplu: publicul de pe stadioane. care se reunesc periodic. • perioada de existenţă se întinde de la câteva ore până la câteva luni. idealurilor. de sportivi. cunoaşterea fiecărui membru în parte nefiind suficientă pentru cunoaşterea întregului. • adoptarea de atitudini corespunzătoare adeziunii la aceste valori. din perspectiva simţului comun. conturarea unor modele de acţiune. Caracteristici: • oarecare structurare şi organizare internă. • diferenţiere a rolurilor în interiorul ei. cozile de la magazine. ca o consecinţă a intereselor comune tuturor membrilor săi. stabilirea şi recunoaşterea de către membrii grupului a mijloacelor de control şi acţiune. deşi. Studierea grupului este necesară din mai multe motive: • grupul este mai mult decât suma membrilor săi. • relaţiile care se stabilesc între indivizi sunt rezultatul contagiunii emoţionale. Exemplu: cetele de copii. Grupa semnifică acel număr relativ mic de persoane. Ceata presupune reunirea voluntară a unor indivizi care se aseamănă între ei din punct de vedere al preocupărilor.  5 . de aolescenţi. • comunitatea de voinţă şi de acţiune a grupului. se confundă. de delincvenţi. care se reunesc mai mult sau mai puţin întâmplător.Elemente necesare constituirii şi existenţei grupului  • • • •  Prezenţa unui principiu de organizare care se materializează în: stabilirea unor obiective şi sarcini comune. prezentăm în continuare câteva dintre acestea. Sentimentul apartenenţei la grup ce se observă prin: • existenţa . pentru o perioadă determinată de timp şi care caută să-şi satisfacă anumite dorinţe sau nevoi individuale. oamenii care se adună la locul unui accident etc. Caracteristici: • gradul de organizare şi diferenţierea rolurilor este foarte slabă. • grad de organizare şi de structurare relativ scăzut. Existenţa unui sistem de valori şi atitudini comune care se reflectă în: • ierarhizarea valorilor recunoscute de către grup. Caracteristici: • un număr relativ mic de membrii.conştiinţei de noi’’ ca expresie a coeziunii grupului. Mulţimea se referă la un număr relativ mare de persoane. din punct de vedere ştiinţific sunt diferite. structurarea unor relaţii ierarhice şi funcţionale. de studenţi. În paralel cu noţiunea de grup. • transmiterea acestora dacă se doreşte menţinerea şi perpetuarea grupului. ale căror înţelesuri. • conştiinţa scopurilor este neclar conturată.

• predomină organizarea de tip formal. iar grupurile secundare sunt în ascensiune.   După natura raportului pe care membrii îl stabilesc între ei: grupuri formale instituţionale. • grupuri temporare: o reuniune de dezbatere. in care relaţiile între membrii săi sunt oficiale şi sunt specifice organizaţiilor sociale. Ielics. reunite pentru o experienţă. • numai prin cunoaşterea internă a grupului se pot aplica eficient o serie de metode de activare. Dabu şi B. • de asemenea.  6 . calde şi apropiate. • grupuri primare artificiale sau ocazionale: de formare. neoficiale. O parte a acestor grupuri se menţin şi în ziua de astăzi. grupul se bucură de o dinamică accentuată. numeroasele scopuri. iar relaţiile între membrii săi sunt amicale.  grupuri secundare. pe măsură ce societatea a devenit mai complexă. dar altele au suferit modificări. clase şcolare. intervenţie şi schimbare a acestuia. multiplele forme în care se regăseşte în viaţa socială. Concret. Cooley (apud. • grupuri durabile: cluburi. cu următoarele caracteristici: • numărul de membrii este destul de mare. 1993) împarte grupurile sociale în două mari categorii:  grupuri primare. • prezenţa solidarităţii de grup şi a unor norme de conduită proprii. membrii unui birou. realizându-se un climat permisiv. nivele de structurare şi de organizare. • relaţiile dintre membrii sunt reglementate de diverse norme sociale şi sunt reci şi distante. grupul de joacă al copiilor. ce se caracterizează prin: • număr mic de membri. despre care se spune că ar aparţine tuturor tipurilor şi stadiilor de dezvoltare ale omenirii şi anume: familia. • toţi membrii săi îşi asumă scopurile. spre ineficienţă sau pierderea de resurse. Cooley descrie patru tipuri de grupuri primare. • relaţiile între membrii săi sunt strânse. în care sistemul normativ şi regulile de convieţuire sunt stabilite de comun acord. funcţiile pe care le poate îndeplini au impus următoarea tipologizare: După structura şi organizarea lor.• întrucât grupul dispune de pârghiile necesare. grupurile primare suferă o serie de nuanţări. pentru a determina modificări ale comportamentului membrilor săi. de înţelegere şi colaborare. cunoaşterea acestor modalităţi de influenţare se impune de la sine. ele desfăşoară următoarea configuraţie: • grupuri primare naturale: familia . Dirijarea autentică a mişcării grupului nu se poate face fără cunoaşterea legilor şi factorilor acestei dinamici. Tipologia grupurilor sociale Compexitatea acestei noţiuni. R. grupul de vecini şi comunitatea bătrânilor. sociologul american Ch.  grupuri informale. poate duce grupul pe căi greşite. satul. relaţii. vecinătatea. ca şi după numărul de indivizi ce-l cuprinde. În prezent. care lăsată la voia întâmplării.

reunite în vederea unei experienţe sau pentru realizarea unui experiment ştiinţific. Satisfacerea diferitelor nevoi a determinat pe om. orientate spre satisfacerea unei nevoi de bază. prin repetiţie. Comportamentul spontan. însă apartenenţa poate fi fictivă sau reală. Spre exemplu. din care individul nu face parte. INSTITUŢIILE ŞI INSTITUŢIONALIZAREA Primul lucru pe care trebuie să-l menţionăm este că din punct de vedere sociologic. organizate în vederea învăţării unor comportamente interpersonale satisfăcătoare. Ielics. reglementat. grupuri de deliberare.  După gradul de aderare al membrilor la normele şi valorile grupului se identifică:  grupuri de apartenenţă. Instituţionalizarea constă în înfiinţarea unor norme clare. constituite pentru atingerea unor performanţe sau pentru îndeplinirea unor sarcini (lotul olimpic. Un scandal declanşat pe stradă este un coportament care nu este instituţionalizat. previzionat şi presupus a avea loc. alături de regulile de influenţare şi control social al comportamentelor individuale (L. În sociologie. s-au transformat în obiceiuri. bine organizate. al căror scop este modificarea deciziei grupurilor presate în direcţia dorită de primele.E. din care individul face parte la un moment dat. ai căror membri se reunesc pentru a schimba puncte de vedere asupra unei anumite probleme. instituţia nu este o clădire în interiorul căreia se desfăşoară diferite activităţi şi nici un grup particular de oameni sau o mare organizaţie. să caute diferite modalităţi de atingere a lor care. Spre aceste grupuri individul tinde să facă parte. grupul creativ).C. care iau naştere pentru a găsi soluţii practice la probleme de interes general. atitudini. 1993). Astfel. culturalizare etc. grupuri de întâlnire. grupuri de presiune. instituţiile sunt procese structurate. prin care grupurile şi indivizii se străduiesc să-şi realizeze în mod eficient activităţile.         În funcţie de scopurile comune avem: grupuri de bază. C. grupuri terapeutice prin care se urmăreşte ameliorarea unor comportamente deviante. pe cănd un meci de lupte libere este instituţionalizat. Vlăsceanu şi C. Mass-media a apărut din nevoia oamenilor de informare. de-a lungul timpului. grupuri de decizie. grupuri de lucru sau de acţiune. dar la care se raportează în permanenţă şi de unde împrumută norme. grupuri de laborator sau artificiale. nestandardizat şi imprevizibil este înlocuit prin instituţionalizare cu un comportament bine precizat. opinii. Zamfir. conceptul de instituţie este diferit de semnificaţia sa din limbajul comun. situaţii frustrante. sau de ..convieţuire împreună’’ (familia). axate pe analiza în comun a unor atitudini. 1993). valori. în corelaţie cu un anume comportament (B. valori şi interese cu importanţă esenţială. prin instituţie se înţeleg acele modele specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor dintre indivizi şi grupurile sociale. Mai degrabă. grupuri de formare sau de antrenament. care stabilesc statusuri şi roluri sociale.  grupuri de referinţă. 7 . divertisment. strategică pentru menţinerea colectivităţilor sociale.-ul a apărut pentru a satisface nevoia oamenilor de economisire şi păstrare a banilor.

şcoli) şi informale (familia. acesta poate fi observat. jurământul lui Hipocrate depus de medici şi codurile etice aferente altor grupuri. codul poate fi în linişte ignorat. Dacă codul comportamentului este bine învăţat şi interiorizat. economice etc. sau guvernarea fără o clădire prezidenţială sau un palat regal. asemănări cu toate celelalte instituţii în unele privinţe. iar dacă nu. o religie fără biserică. instituţionalizate reprezintă şi o modalitate a controlului social. să formuleze standarde de comportament.. instituţiile trebuie să găsească modalităţile prin care să stabilească responsabilităţi pentru membrii componenţi. sunt stabilite măsuri rapide şi sigure pentru a preveni încălcarea acestuia. 8 . de familie prin inelul de căsătorie. religioase. o familie fără o casă. nu este o garanţie pentru realizarea eficientă a rolului. cetăţenilor li se aminteşte de religie printr-un crucifix. Aceste roluri definite. Un cod formal al comportamentului. cetăţenii care vorbesc cu ardoare de credinţa faţă de ţară pot comite acte de trădare. Diversitatea lor ne permite o grupare a lor în funcţie de mai multe criterii: • după gradul de .Clădirile pot reprezenta şi ele un simbol instituţional. • după modul de punere în aplicare şi de sancţionare: instituţii formale (bănci. guvernamentale.m.În societăţile moderne cele mai importante instituţii sunt instituţiile familiale. educaţia fără şcoli. • coduri de comportament Oamenii implicaţi în activităţile instituţiilor trebuie să fie pregătiţi pentru a-şi îndeplini rolurile. faţă de care au jurat credinţă. prietenia). legi. Aceste roluri sunt deseori exprimate prin coduri formale.cristalizare’’ sau de reglementare formală a normelor de comportament individual şi/sau colectiv: obişnuinţe. obiceiuri. Astfel. Instituţiile prezintă următoarele modalităţi de legătură: • simboluri culturale Pentru identificarea lor toate instituţiile recurg la diverse simboluri. .a. dar fiecare are însă. educative. să menţină loialitatea participanţilor şi să perfecţioneze metodele de legătură cu alte instituţii. Pentru a putea funcţiona. iar membrii unei biserici. de sistemul economic prin intermediul monedei ş.d. oricăt de impresionant ar fi. Caracteristici ale instituţionalizării Fiecare instituţie are particularităţile sale. cum ar fi: jurământul de credinţă faţă de patrie. Nu ne putem închipui. Soţii şi soţiile pot încălca jurământul făcut cu ocazia căsătoriei. astfel. instituţii primare (dobândite de indivizi prin socializare) şi secundare (pe care indivizii le creează). semilună sau steaua lui David. pot cădea în indiferenţă.

9 .