You are on page 1of 64

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DREPT PROCESUAL CIVIL

Teză de licenţă
FORMA ARBITRALĂ DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR

A executat studenta anului V (1-5), specializarea drept civil, Veisa Anna Conducător ştiinţific : Belei Elena Doctor în drept, conf. universitar

Chişinău 2009
Cuprins :
1

Introducere...............................................................................................................3

Capitolul 1. Conceptul şi evoluţia arbitrajului....................................................7-25 Secţiunea 1. Apariţia şi evoluţia arbitrajului şi a reglementărilor în domeniu. Natura arbitrajului..................................................................6 Secţiunea 2. Noţiunea şi esenţa arbitrajului. Avantajele şi dezavantajele arbitrajului...........................................................................................11 Secţiunea 3. Clasificarea arbitrajului......................................................................14 Secţiunea 4. Principiile de bază ale arbitrajului. Statutul arbitrului.......................20 juridică a

Capitolul 2. Procedura arbitrală........................................................................26-44 Secţiunea 1. Delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de competenţa arbitrajului...............................................................................................................26 Secţiunea 2. Noţiunea şi formele convenţiei de arbitraj. Sesizarea arbitrajului.....32 Secţiunea 3. Particularităţie procedurii arbitrale.....................................................41

Capitolul 3. Contestarea şi executarea hotărîrii arbitrale..................................45-56 Secţiunea 1. Hotărîrea arbitrală. Contestarea hotărîrii arbitrale....................................................................................................................45 Secţiunea 2. Executarea hotărîrilor arbitrale. Refuzul în eliberarea titlului executoriu.....................................................................................................52

Concluzii.................................................................................................................57 Bibliografie.............................................................................................................60

Introducere
2

Actualitatea temei propuse spre investigare. Este indiscutabil că pe durata desfăşurării relaţiilor sociale între persoane există pericolul apariţiei a diverse litigii care reies din conţinutul acestor relaţii. În fiecare din aceste cazuri este necesară intervenţia unor organe care să soluţioneze problemele apărute şi să restabilească dreptatea. De cele mai multe ori se apelează la instanţele de judecată, dar, în ultimul timp, acestea nu ţin piept numărului mare de dosare şi volumului de lucru care cad în sarcina lor. Persoanele care măcar o dată au fost implicate în soluţionarea unui litigiu în instanţele de judecată s-au convins de faptul că această cale de soluţionare a litigiilor implică pierdere de timp, mijloace şi eforturi, astfel că din ce în ce mai mult se caută alte căi, mult mai rapide şi eficiente. Deşi arbitrajul nu este o instituţie nouă, acesta îşi face din ce în ce mai mult locul în practica soluţionării litigiilor. Arbitrajul este o cale alternativă, extrajudiciară de soluţionare a litigiilor. Este o justiţie derogatorie de la cea statală, unde părţile printr-o convenţie arbitrală decid să soluţioneze litigiul în arbitraj şi nu în instanţa de judecată. Scopul lucrării în cauză este să investigheze care este specificul formei arbitrale de soluţionare a litigiilor, care sunt principiile care guvernează această instituţie, avantajele soluţionării litigiilor în arbitraj, care sunt efectele unei hotărîri arbitrale. La 22 februarie 2008 au fost adoptate două legi de căpătîi pentru procedura arbitrală : Legea cu privire la arbitraj şi Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional. Cu toate că prin adoptarea legilor noi se urmărea înlăturarea unor imperfecţiuni şi neajunsuri ale legii vechi, din 31 mai 1994, totuşi vom menţiona că şi legile noi prezintă şi ele nişte neajunsuri, iar prin prezenta lucrare se încearcă depistarea acestor neajunsuri şi propunerea redresării situaţiei. Prezenta lucrare îşi propune nu doar să studieze cadrul normativ nou în ce priveşte procedura arbitrală, ci şi să facă un studiu al doctrinei şi al legislaţiei altor ţări în domeniu, în căutarea desfăşurării la maxim a temei propuse spre examinare. Sarcinile şi obiectivele lucrării. Sarcinile lucrării prezente sunt următoarele :

1. cercetarea reglementărilor legislaţiei naţionale în ce priveşte procedura arbitrală ; 2. cercetarea legislaţiei altor ţări în domeniu ; 3. cercetarea doctrinei din domeniu atît din Republica Moldova, cît şi din alte state.
Obiectivele lucrării sunt : a) analiza evoluţiei arbitrajului şi a reglementărilor în domeniu ; b) stabilirea noţiunilor, principiilor aplicabile instituţiei arbitrajului ; c) determinarea naturii juridice a arbitrajului ; d) formularea avantajelor şi dezavantajelor procedurii arbitrale de soluţionare a litigiilor ; e) studierea noţiunii, formelor şi efectelor convenţiei arbitrale ; f) stabilirea cercului de litigii care sunt de competenţa judecăţii arbitrale
3

înlocuire. evidenţierea condiţiilor obligatorii pentru a putea recurge la arbitraj. De asemenea. 3. i) evidenţierea particularităţilor atacării şi executării hotărîrii arbitrale. Federaţia Rusă. Au fost analizate noţiunile arbitrajului propuse de legislaţie. 2. stabilirea specificului procesului arbitral . 7. evidenţierea posibilităţii desfiinţării hotărîrii arbitrale. Au fost studiate atît actele normative ce ţin de arbitraj. la care Republica Moldova este parte. fiind o întrebare destul de controversată. unde fiecare dintre ele îşi stabilesc competenţa. ajungînd la concluzia că are o natură mixtă. care la rîndul lor sunt divizate în secţiuni. care sunt criteriile de determinare şi diferenţiere a arbitrajului naţional. 4 . elucidarea consecinţelor juridice generate pentru părţi ca urmare a alegerii acestei căi. dar şi de doctrină. care este modul de numire. definirea esenţei şi rolului arbitrajului drept cale alternativă de soluţionare a litigiilor. rolul lui într-un proces arbitral. Capitolul 1 cuprinde studiul apariţiei şi evoluţiei arbitrajului şi a reglementărilor în domeniu în Republica Moldova. fiind formulate şi avantajele unei forme a arbitrajului faţă de alta. cît şi pe plan internaţional. recuzare şi încetare a funcţiei sale.g) studierea particularităţilor procedurii arbitrale. h) evidenţierea efectelor unei hotărîri arbitrale. Suportul metodologic. arătîndu-se care sunt drepturile şi obligaţiile lui. Structura lucrării. şi nici nu s-a putut asista la vreun proces arbitral. Prezenta lucrare este compusă din: întroducere. Pentru acest studiu ne-am condus de reglementările interne şi cele ale altor state ca România. 6. 5. A fost analizată natura juridică a arbitrajului. am analizat statutul arbitrului. Deoarece procedura arbitrală se desfăşoară în strictă confidenţialitate la lucrare nu este anexată nici de o hotărîre arbitrală. La fel. Am precăutat actele internaţionale care privesc arbitrajul existente la moment. în vederea găsirii unei soluţii optime în ce priveşte definirea instituţiei arbitrale. precum şi alte criterii de clasificare a arbitrajului. concluzie finală şi bibliografie. Franţa. sfera atribuţiilor lui în raport cu cele ale unui judecător. În Capitolul 1 am efectuat analiza şi cercetarea particularităţilor principiilor care stau la baza procedurii arbitrale. străin şi internaţional. S-au arătat care sunt avantajele şi dezavantajele acestei instituţii. Scopurile trasate în lucrare: 1. am studiat diferite regulamente interne ale Curţilor de Arbitraj atît pe plan naţional. relevarea competenţei arbitrajului. trei capitole. Am utilizat în lucrare viziunile şi opiniile mai multor doctrinari din ţările nominalizate mai sus care au ajutat la crearea propriei atitudini faţă de arbitraj. cît şi comentariile acestor acte. 4. analiza efectelor hotărîrii emise de organul arbitral.

Conceptul şi evoluţia arbitrajului 5 . Însă realitatea e alta. logic e că ei au nevoie de această hotărîre arbitrală şi doresc să o execute. oferind posibilitatea prin prisma principiului contradictorialităţii ca părţile să-şi argumenteze poziţia aducînd probe şi dovezi. uneori partea care pierde procesul nu doreşte executarea hotărîrii şi partea interesată înaintează o cerere instanţei judecătoreşti pentru a-i emite titlu executoriu. importanţa şi efectele acesteia. Capitolul 1. deoarece aceasta ţine de competenţa instanţei judecătoreşti. În acest capitol. pronunţării şi efectele pe care le pot produce o hotărîre arbitrală. stabilindu-se natura. administrează probele după intima sa convingere.Moldova a hotărîrilor altor state.Capitolul 2 cuprinde analiza noţiunii şi a formelor convenţiei arbitrale. care sunt aceleaşi unui proces civil. Capitolul 3 conţine analiza modului adoptării. însă ea poate fi contestată şi ca rezultat se poate obţine desfiinţarea hotărîrii arbitrale. Arbitrii nu au în competenţa lor acordarea titlurilor executorii. ne-am axat pe caracterizarea etapelor procesului arbitral. mai ales că ei singuri au încheiat convenţia arbitrală. Ne-am propus analizarea procedurii de sesizare a arbitrajului şi de desfăşurare a procesului arbitral.1958 încheiată la New-York. Executarea ei se face benevol de către părţi. Hotărîrea arbitrală nu poate fi atacată prin intermediul aceloraşi căi de atac ca şi o hotărîre judecătorească. procedura finisîndu-se cu emitera unei hotărîri arbitrale. În ultima secţiune a acestui capitol ne-am referit şi la recunoaşterea şi executarea hotărîrii arbitrale străine.06. facilitează recunoaşterea pe teritoriul R. cu mici particularităţi. Arbitrul la fel ca un judecător. Republica Moldova fiind parte la Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 10.

deoarece încă Solon a introdus arbitrajul în reformele sale. acesta constituind punctul cel mai înalt al existenţei şi dezvoltării unui popor. „All.180 6 . How arbitration works. pe lîngă tribunalele civile pentru afaceri private şi tribunalele pentru afaceri publice. p. Profesorul Viorel Mihai Ciobanu consideră că este imposibil ca oamenii să trăiască într-o societate fără ca interesele şi pasiunile lor să nu dea naştere la diferende. nesatisfacerea dreptului subiectiv şi neonorarea obligaţiilor1. Platon în „Legile” sale distingea între 3 tipuri de tribunale. Acestea iau naştere din nerespectarea dreptului obiectiv. Legile. 1987.3 4 Charles Jarrousson. profesorul A. În ceea ce priveşte arbitrajul.I. изд. astfel că.”IRI”. p. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. din momentul apariţiei primului germene al societăţii se pune problema rezolvării acestor interese contrare. Bucureşti. Adepţii acestei teze menţionează că trecerea de la răzbunarea personală la justiţia statală s-a făcut în 4 etape: după o reglementare a răzbunării personale a urmat o epocă a arbitrajului faculatativ. Dat fiind faptul că nu exista o formă organizată a organelor de soluţionare a problemelor apărute. stabilind domeniile în care părţile puteau opta pentru arbitraj4. ed. Această opinie poate fi apreciată ca fiind una verosimilă. prin care părţile cereau unui terţ să hotărască asupra litigiului dintre ele. Москва. 1 2 Viorel Mihai Ciobanu. La notion d`arbitraj. Astfel. J. стр.2 5 Platon. mai distingea un al treilea tip de tribunale – cele arbitrale care erau apreciate de Platon în felul următor : „Cel mai sacru dintre toate tribunalele să fie acela pe care părţile şi-l vor fi creat ele însele şi pe care îl vor fi ales prin bună înţelegere”5.Hr.Beck”. Astfel.) şi că nenumărate arbitraje au avut loc între oraşele state greceşti începînd cu secolul al IV-lea î.Viţin menţionează „Instanţele arbitrale sunt premergătoare instanţelor judecătoreşti” şi „instanţa arbitrală este forma rudimentară a instanţelor. Paris. perioada în care statul şi-a asumat el misiunea de a înfăptui justiţia. „Arbitrul – spunea Aristotel – urmăreşte echitatea. p. 2001.Hr. Apariţia şi evoluţia arbitrajului şi a reglementărilor în domeniu. comună multor naţiuni”2. această sarcină revenea jurisdicţiei private.8 Гражданский процесс. Arbitrajul a fost inventat ca echitatea să fie aplicată”. iar Aristotel distingea între judecător şi arbitru. p. Natura juridică a arbitrajului Hegel consideră că adevărata istorie începe abia acolo unde apare statul şi dreptul.Треущникова. judecătorul urmează legea. под ред. a arbitrajului obligatoriu. «Юрист». 377 3 Frank Elkouri. 2000. V. Jakubowski apreciază că arbitrajul a apărut în Grecia antică (secolele VI – IV î. anterioară justiţiei publice.Secţiunea 1. М. Majoritatea autorilor menţionează că arbitrajul a fost o formă primitivă a justiţiei. în sfîrşit. Third Edition. iar Albert Fetweiss că „arbitrajul este prima formă de justiţie regulată care a existat”. acesta îşi are originile încă în primele forme de existenţă ale societăţii. 1995. A urmat o altă etapă.С. . ed. impus de stat şi. Frank Elkouri menţionează că „ Arbitrajul este cea mai veche metodă cunoscută pentru soluţionarea litigiilor dintre oameni”3.

ed. Istoric. jurisprudenţă. în Ţara Românească. deoarece Coranul face distincţie între „hakam” – arbitru şi „caid” – judecător. s-a simţit nevoia ca libertatea de voinţă a părţilor în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului să se îmbine cu unele măsuri de intervenţie şi control din partea justiţiei statale. Acelaşi lucru l-a prevăzut şi legea Licinia. în 1817 „Codul lui Calimach” în care Capitolul II în 11 articole instituia reguli ale procedurii arbitrale şi „Codul lui Caragea”. „Oscar Print”. Bucureţti. 164 şi 165 sunt reflectate veritabile norme procesuale ale procedurii arbitrale în dreptul privat roman. 163. p. iar cu referire la procedura arbitrală ne relatează astfel : „cel ce reclama spunea următoarele: „ Eu afirm că tu trebuie să-mi dai 10000 de sesterţi. după ce era indicată pricina pentru care se purta procesul. În Legea celor XII Table o referire la arbitri este formulată în Tabla a IX-a: „Dacă un judecător sau un arbitru numit de magistrat va fi primit bani pentru aceasta. chiar în acele coduri. Pentru Ţările Româneşti actele normative de bază care reglementau procedura arbitrală erau : în 1814 „Manualul lui Donici” pentru Moldova. care reglementa arbitrajul în 21 articole. te rog. Aceasta privea arbitrajul cu mare favoare. printre primele consemnate riguros în istoriografia dreptului. în Capitolul XVIII – „Pentru eretocrisie” şi Capitolul XVII – „Pentru învoială”. îndeosebi în Franţa. Foarte curînd însă. Charles Jarrousson afirmă că arbitrajul nu este o instituţie exclusiv greco-romană. considerîndu-l alternativa optimă a justiţiei statale. în Europa. în anul 1510. ci prin persoane particulare care se bucură de încrederea comună a părţilor. dominate de spiritul liberal al Revoluţiei Franceze. În Instituţiunile lui Gaius. 6 Gheorghe Coţofană. ori un arbitru” ”6. Legea din 16-24 august 1790 considera arbitrajul „ le moyen le plus raisonnable de terminer les contestations entre les citoyens” . în paragrafele 141. să recunoşti sau să negi”. Adversarul spunea că nu trebuie. nu prin judecători. pretore. în 1818. se cerea imediat un arbitru. Reclamantul adăuga : „ De vreme ce tu negi.Arbitrajul era cunoscut în Roma antică. potrivit angajamentului ce ţi-ai luat solemn. arbitrajul e întîlnit în multe ţări. eu aceasta cer. În Epoca medievală. Procedura arbitrală.14 7 . în caz de proces pentru împărţirea unui bun comun. să fie pedepsit cu pedeapsa capitală?”. „Arbitrium liti aestimandae” era mijlocul prin care „arbiter” fixa cuantumul reparaţiilor după ce judecătorul pronunţa o hotărîre asupra vinovăţiei. 1999. unde este consfinţit pentru prima dată printr-o ordonanţă regală. să ne dai un judecător. astfel că Cicero spunea : „Arbitrajul este mijlocul de a nu cîştiga în întregime un bun proces şi nici de a pierde complet un rău proces”. doctrină. Baza legală modernă a arbitrajului o constituie codurile de procedură civilă de la începutul secolului al XIX-lea. În felul acesta.„mijlocul cel mai raţional de a soluţiona contestaţiile dintre cetăţeni”.

Concepţia Codului de procedură civilă francez din 1806 a stat la baza multor coduri de procedură civilă din alte ţări. Aşa, de exemplu, a fost cazul Codului de procedură civilă din 1865 al României, care avea drept izvor acest Cod, pe lîngă acel de procedură civilă a Cantonului Geneva din 1819. Acesta şi-a avut viaţa pînă la instaurarea regimului comunist în România. În toate ediţiile oficiale ale Codului de procedură civilă din acea perioadă, Cartea a IV-a era însoţită de o notă în care se afirma că „instituţia arbitrajului particular nu mai este practic folosită în prezent, cetăţenii adresîndu-se exclusiv instanţelor judecătoreşti sau altor organe de stat sau obşteşti cu atribuţii jurisdicţionale, pentru rezolvarea litigiilor lor”. În realitate nota conţinea nu atît o constatare ci, mai degrabă, un avertisment de a nu se mai folosi arbitrajul privat. Pentru Republica Moldova arbitrajul este o instituţie nouă şi în devenire. Astfel, art. 6 din Codul Civil RM din 1964 prevedea: „Apărarea drepturilor civile se înfăptuieşte, potrivit regulilor stabilite de instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi: prin recunoaşterea acestor drepturi, etc.” La fel, în Codul de procedură civilă din 1964 se conţinea o anexă (Anexa nr. 3) care prevedea Regulamentul arbitrilor aleşi. Cu toate că norme în ce priveşte arbitrajul existau la moment, acestea nu se aplicau în relaţiile dintre cetăţenii Republicii Moldova. La 31 mai 1994 în RM este adoptată Legea nr.129 cu privire la judecata arbitrală (arbitraj)7. Această Lege a constituit un pas înainte pentru legislaţia RM, deoareace a încercat să reglementeze o instituţie puţin aplicabilă pentru ţara noastră şi a constituit o primă treaptă pentru perfecţionarea legislaţiei de mai departe. Astfel că, actual, avem o reglementare detaliată şi mai mult sau mai puţin completă şi clară a instituţiei arbitrajului. La 22.02.2008 în RM au fost adoptate două legi de căpătîi în ce priveşte arbitrajul : Legea cu privire la arbitraj8 şi Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional 9, acestea avîndu-şi temelia generală în Codul de procedură civilă al RM. Natura juridică a arbitrajului. Art. 10 Cod Civil al RM10 menţionează formele de apărare a drepturilor. Observăm că legiuitorul menţionează în acest articol doar forma judiciară şi cea administrativă de apărare a drepturilor, forma arbitrală nefiind menţionată. Alin.(2) al acestui articol prevede : „Modul de aplanare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţa de judecată poate fi prevăzut prin lege sau contract”. Această parte a art. 10 nu se referă la forma arbitrală de apărare a drepturilor, ci doar la forma prealabilă în cazul apariţiei unui litigiu. Făcînd o analiză a Codului Civil al Federaţiei Ruse vom observa că, în art.11 al acestui Cod e prevăzută, pe lîngă celelalte forme de apărare a drepturilor, şi forma arbitrală. Analizînd doctrina în problema arbitrajului, observăm că doctrinarii menţionează trei teze ce privesc natura juridică a arbitrajului: contractualistă, jurisdicţională şi dualistă (mixtă, eclectică):
7 8

Publicat în MO al RM nr. 2 din 25.08.1994 Publicat în MO al RM nr. 88-89 din 20.05.2008 9 Publicat în MO al RM nr. 88-89 din 20.05.2008 10 Publicat în MO al RM nr.82-86/661 din 22.06.2002

8

1. Teza contractualistă a naturii juridice a arbitrajului. Potrivit acestei teze arbitrajul reprezintă un ansamblu de acte juridice, de natură contractuală, de la convenţia arbitrală şi pînă la hotărîrea arbitrală, arbitrajul fiind un contract şi hotărîrea arbitrală este tot un contract. Arbitrii sunt mandatari ai părţilor, avînd misiunea de a soluţiona neînţelegerea lor. Partizanii acestei teze menţionează că “părţile, iar nu arbitrii, controlează arbitrajul”11. Este incontestabil faptul precum că izvorul arbitrajului este de natură contractuală. Soluţionarea litigiului arbitral se face potrivit regulilor alese de părţi, iar în lipsa unei atare alegeri, potrivit unor norme prevăzute special. Deci, acordul părţilor este primordial. În cadrul acestei concepţii : - convenţia arbitrală nu sustrage litigiul din competenţa instanţelor judecătoreşti, ci împiedică naşterea unui proces judiciar; - sentinţa arbitrală nu s-ar bucura de autoritatea lucrului judecat ca o hotărîre judecătorească, ci de irevocabilitate, iar efectul ei executoriu nu este relevant întrucît el poate fi întîlnit şi în numeroase alte acte juridice de natură contractuală; - intervenţia instanţei judecătoreşti pentru rezolvarea unor incidente procedurale se întemeiază pe respectul forţei obligatorii a oricărui contract, instanţa judecătorească asigurînd, în această privinţă, eficienţa unor clauze ale convenţiei arbitrale; - excepţia de arbitraj care conduce la desesizarea instanţei, în cazul existenţei unei convenţii arbitrale valabile şi operante apare, de asemenea, ca o cerinţă impusă de respectarea voinţei părţilor care au încheiat convenţia arbitrală. 2. Teza jurisdicţională, în cadrul căreia se susţine că statul deţine monopolul legislativ şi jurisdicţional, autorizează părţile ca, în anumite materii, să recurgă la arbitraj, astfel că arbitrajul reprezintă o formă de justiţie delegată. Arbitrii nu sunt mandatari ai părţilor, ei acţionînd ca şi judecătorii, iar hotărîrea lor este asimilată cu hotărîrea judecătorească. Această teză se întemeiază pe faptul că decizia arbitrilor are valoarea unei hotărîri judecătoreşti definitive. Efectele hotărîrii arbitrale sunt caracteristice unei veritabile hotărîri judecătoreşti: lucrului judecat şi forţă executorie. De data aceasta accentul nu este pus pe izvorul instituţiei, ci pe caracterul actului final al judecăţii arbitrale. Procedura arbitrală are un caracter complex, iar în realizarea ei un rol important revine nu numai convenţiei arbitrale sau hotărîrii finale, ci şi celorlalte acte sau activităţi intermediare, cum sunt cele privitoare la cererile părţilor, excepţiile de procedură, administrarea dovezilor, etc. Caracterul jurisdicţional al arbitrajului şi-a găsit confirmarea prin următoarele caracteristici :

11

V.Babiuc, I.Băcanu, Gr.Florescu, Aspecte noi în arbitrajul comercial internaţional, // “Revista de drept comercial”, nr.10/2002, ed. “Lumina Lex”, Bucureşti, 2002

9

a) arbitrii, soluţionînd litigiile dintre părţile care i-au ales, au comportamentul unui judecător, chiar dacă aceştia sunt aleşi de părţi ei sunt independenţi, imparţiali în soluţionarea pricinii; b) sentinţa arbitrală are o natură asemănătoare cu aceea a unei hotărîri judecătoreşti, bucurînduse, printre altele , de efectul puterii de lucru judecat şi fiind susceptibilă de executare silită, caracterul executoriu fiind determinat de natura jurisdicţională a acestei sentinţe; c) hotărîrea pronunţată în cadrul arbitrajului privat poate fi desfiinţată pentru motivele limitative stabilite de lege. 3. Teza mixtă, dominantă în doctrina română, potrivit căreia arbitrajul are o natură dublă, atît contractuală, cît şi jurisdicţională.Temeiul juridic al arbitajului este contractual, iar activitatea de arbitrare şi sentinţa pronunţată au caracter jurisdicţional. În acestă concepţie, arbitrul, chiar dacă deţine puterile sale de la părţi, totuşi este independent în exercitarea atribuţiilor sale jurisdicţionale, acţionînd în luarea hotărîrii întocmai ca şi un judecător, hotărîrea arbitrală fiind obligatorie pentru părţi. Autorul Gh. Beleiu vede arbitrajul ca o activitate de natură contractuală, la plecare (impusă de clauza compromisorie sau de compromis) şi de natură jurisdicţională, la terminare12. Soluţia cea mai optimă ar fi că arbitrajul are o natură dublă: contractuală prin izvorul său şi jurisdicţională, prin procedura şi mai ales prin hotărîrea pronunţată de arbitri. Dubla natură a arbitrajului se regăseşte în toate actele şi fazele arbitrajului. Arbitrajul are ca punct de plecare convenţia arbitrală, iar ca punct de sosire un act jurisdicţional , adică are o natură contractuală în faza iniţială şi natură jurisdicţională în cursul desfăşurării lui sau în faza finală. Hotărîrea arbitrală este un act jurisdicţional în care este prezentă componenta contractuală, asimilat prin lege, în privinţa anumitor efecte cu hotărîrea judecătorească13. Calificarea naturii juridice a arbitrajului este importantă mai ales pe planul dreptului internaţional privat. Dacă acceptăm că arbitrajul are o natură jurisdicţională, se va recunoaşte prioritate de aplicare pentru legea forului de pe teritoriul statului unde se desfăşoară procedura arbitrală. Dimpotrivă, calificarea contractuală atrage competenţa legii determinate prin voinţa comună a părţilor, în vreme ce teza mixtă tinde spre o formulă de compromis, în cadrul căreia „lex contractus” comportă o serie de corective decurgînd din trăsăturile jurisdicţionale ale arbitrajului14. Aşadar, în mod incontestabil izvorul arbitrajului este de natură contractuală datorită acordului care intervine între părţi cu privire la soluţionarea unui litigiu care poate să apară în legătură cu
12

Prof.dr. Gheorghe Beleiu, Hotărîrea arbitrală şi desfiinţarea ei, // “Revista de drept commercial”, nr.6-1993, ed. “Lumina Lex”, Bucureşti, p.14 13 Gabriel Homotescu, Litigii patrimoniale, ed. « Lumina Lex », Bucureşti , p.42 14 Viorel Roş, Arbitrajul comercial internaţional, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000, p.77, cu referire la Octavian Căpăţînă, Litigiul arbitral de comerţ exterior”, ed. “Academiei”, 1978, p.20

10

Actual. el nu acţionează în numele 16 părţilor sau al uneia dintre ele. Cînd am menţionat că instanţa exercită funcţia de coordonare.30 CPC) 15 .(2).170 şi 171 Cod de procedură civilă. Arbitrajul comercial internaţional. Dreptul comerţului internaţional. el se comportă la fel ca un judecător.Costin. Bucureşti. „profesor”. eliberarea acestuia se face cu respectarea art. aceasta datorită diversităţilor de reglementări. 2000.05.18 11 .27 CPC alin.225 din 30. Cuvîntul francez „arbitre” era folosit în anul 1213 cu un dublu sens – în sens juridic – persoana desemnată de părţi care tranşa un litigiu şi în sens de liberă-voinţă. pe cînd în cazul efectuării justiţiei de către instanţele judecătoreşti titlul se eliberează la cererea creditorului. iar părţile pot consimţi strămutarea litigiului care se află pe rol în instanţa de judecată pînă la emiterea hotăririi spre judecata arbitrală dacă o astfel de strămutare nu este interzisă de lege (art. am făcut referire la art. Chiar dacă arbitrul este desemnat de părţi. „stăpîn”17. cu pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare. Sentinţa pe care arbitrul o pronunţă trebuie să fie rezultatul verificărilor şi constatărilor făcute pe parcursul desfăşurării unei proceduri jurisdicţionale cu respectarea principiului contradictorialităţii. dar şi faptului că în drept definiţiile sunt adesea provizorii şi mereu perfectibile. Conceptul de „arbitraj” îşi are originile în latinescul „arbiter” care desemna „martorul”. Noţiunea şi esenţa arbitrajului. Regia Autonomă Monitorul Oficial. p. ci trebuie să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate de acestea manifestînd imparţialitate. Sergiu Deleanu.ed. Arbitrajul apare nu ca o creaţie a voinţei părţilor. nicăieri nu vom găsi o definiţie unanim acceptată a arbitrajului. p.2003 Mircea N. dar avea şi sensul de „maestru”. noţiunea de arbitraj se utilizează în două accepţiuni: pentru a desemna organul împuternicit de a soluţiona un litigiu pe cale amiabilă şi în sensul de procedură aparte de 15 16 Codul de procedură civilă al RM adoptat prin Legea RM nr. în şedinţă de judecată. Avantajele şi dezavantajele arbitrajului Dacă e să precăutăm întreaga literatură de specialitate în domeniul arbitrajului. în „Iliada” vorbindu-se de arbitru numit „istor”. 1994. « Lumina Lex » . În limba greacă sinonimul cuvîntului arbitru sugerează ceea ce este arbitrajul în fapt. Secţiunea 2. prin voinţa puterii suverane a statului.169 17 Viorel Roş . Deseori putem face comparaţie între arbitrul şi atribuţiile sale cu judecătorul şi atribuţiile acestuia. unor persoane private ce nu au calitatea de funcţionari publici şi nu acţionează în numele acestuia.obligaţiile ce decurg din raporturi contractuale sau necontractuale. caz în care instanţa nu admite folosirea modalităţii de apărare dacă aceasta contravine legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei şi ceea ce consider a fi mai important este că chiar la solicitarea de partea care a avut cîştig de cauză a titlului executoriu în instanţa de judecată. Bucureşti. care înseamnă „cel care ştie”. ci ca o formă delegată de justiţie încredinţată.

1 august 1975 21 Гражданский процесс (учебник) .. prin încheierea convenţiei arbitrale ce se efectuează de către arbitri 18 A.soluţionare a litigiilor civile.1)19.(2) din noua Lege cu privire la arbitraj nr. arbitrajul se prezintă ca forma privată de soluţionarea litigiului civil dintre părţi de către o persoană (persoane) fizice aleasă de părţile în litigiu. funcţii de sprijin şi control21. dacă litigiul a fost trimis. Observăm că această noţiune e definită simplist şi ne prezintă mai mult delimitarea dintre arbitrajul instituţional şi cel ad-hoc. WoltersKluwer. găsim o scurtă definiţie. Acestă definiţie este preluată din Legea cu privire la judecata arbitrală din 1994. În aspect procedural. 652. 1 “ Judecata arbitrală” nu dă o noţiune completă şi adecvată acestui termen. În Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine (art. Fedorov susţine că se poate vorbi şi de o a treia accepţiune. 5-е изд..G. В. Art.Г. 1 alin.5 19 Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 10.1958 20 Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa. precum că arbitrajul este reglementarea litigiilor nu numai de către arbitrii numai pentru cazuri determinate (arbitraj ad-hoc). cît şi de instituţii permanente de arbitraj. În Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa se menţionează că „Arbitrajul este un mijloc corespunzător de a reglementa (. cu excepţia litigiilor în materii în care legea nu permite soluţionarea lui pe calea arbitrajului. 12 . Considerăm că articolul în cauză e menit de a ne defini în concret şi complet noţiunile-cheie folosite în textul legii şi. Издательский Дом «Дашков и Kº». în limitele stabilite de lege. стp. Helsinki. Москва. În doctrină arbitrajul este definit ca fiind o modalitate nestatală de soluţionare a litigiilor civile. spre soluţionare în arbitraj. care în art. Analizînd multilateral conceptul judecăţii arbitrale. стр. deci. 2000. neguvernamentală de soluţionare a litigiilor civile.) rapid şi echitabil litigiile care pot să rezulte din tranzacţiile comerciale în domeniul schimburilor de bunuri şi de servicii şi din contractele de cooperare industrială”20. Яркова. faţă de care instanţele judecătoreşti statale îndeplinesc. под ред.В. acceptată benevol de către părţile aflate în litigiu. cu acordul părţilor. exercitat de persoana (persoane) fizică în calitate de arbitru.06. Doctrinarul A. Москва.Федоров. ci stabileşte felurile de arbitraj. ales de acord comun al părţilor pentru soluţionarea litigiului într-o formă procesuală stabilită de acestea.. şi anume arbitrajul ca un complet arbitral: cîţiva arbitri (de regulă trei) sau un arbitru împuternicit cu soluţionarea litigiului18. am putea conchide că aceasta reprezintă o formă extrajudiciară. Art. trebuie abordată cu seriozitate această problemă. 2 “Noţiuni principale” defineşte arbitrajul ca fiind o “cale alternativă de soluţionare a litigiilor atît de către arbitri numiţi pentru fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc). ci şi de către instituţii permanente de arbitraj. Международный коммерческий арбитраж.23-XVI din 22 februarie 2008 menţionează că arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu.

conţinutul şi forma hotărîrii arbitrale. confidenţialitate . Din toate acestea rezultă aplicarea pricipiului autonomiei de voinţă a părţilor. normele de procedură pe care arbitrii trebuie să le urmeze în judecarea litigiului. repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale. în general orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.aleşi de către părţi şi în privinţa căreia instanţa de judecată îndeplineşte funcţii de control şi de coordonare. Codul de procedură civilă. • • rapiditate . aceasta 22 Ioan Leş.procedura arbitrală este adeseori mult mai rapidă decît judecarea pricinii în instanţele judecătoreşti.este un avantaj pentru agenţii economici cu renume. prin simplul lor acord de voinţă. ceea ce duce la tergiversarea procesului. Comentariu pe articole. Această procedură alternativă de soluţionare a conflictelor este din ce în ce mai solicitată datorită avantajelor pe care aceasta le oferă: • stabilirea de către părţi a regulilor de examinare a litigiilor – părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior. arbitrii care urmează să soluţioneze litigiul dintre ele. Mai mult de 120 de ţări au aderat la Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 1958. p.părţile pot alege. înlocuirea arbitrilor. Termenul de examinare – 6 luni maxim. ed. termenul şi locul arbitrajului. executarea benevolă a hotărîrii . Aceasta se referă mai mult în cazul arbitrajului ad-hoc şi mai puţin în cazul arbitrajului instituţionalizat.947 13 . Părţile pot alege prin simplul acord de voinţă arbitrii care urmează să soluţioneze litigiul. • • • recunoaşterea internaţională a sentinţelor arbitrale este mai bine asigurată decît cea a deciziilor judiciare naţionale. a 2-a. procesul public ştirbindu-le din reputaţie. numirea şi revocarea. uneori se consideră că procedura arbitrală este mai puţin costisitoare decît procedura de drept comun22. 2005. operaţiunilor bancare şi altor domenii. fiind astfel necesară atragerea în proces a experţilor şi specialiştilor. • încrederea părţilor în arbitri . deoarece există posibilitatea atragerii în calitate de arbitri a specialiştilor nu numai din sfera dreptului dar şi a economiei. această posibilitate este exclusă în cazul instanţelor de judecată.părţile execută hotărîrea arbitrală. de la New-York. Avantajele şi dezavantajele procedurii arbitrale. ceea ce în justiţia statală este exclus. în caz contrar au posibilitatea de a o contesta în instanţa de judecată. Acest fapt este important. cunoştinţe pe care judecătorii din instanţele de judecată posibil a nu le avea sau a fi insuficiente. fie direct. inclusiv procedura unei eventuale concilieri. fie prin referire la o anumită reglementare avînd ca obiect arbitrajul. Bucureşti: ALL BECK.

chiar în art. Clasificarea arbitrajului Întotdeauna. Această formă de arbitraj se creează de instituţii permanente. este permisă doar desfiinţarea – pe cînd orice hotărîre judecătorească poate fi atacată în termenii stabiliţi de lege prin orice cale de atac.2 din Legea cu privire la arbitraj. În prezent în Republica Moldova arbitraje instituţionale sunt : 1. care activează în baza Statutului Curţii de 23 Arbitraj Comercial Ibidem. uniuni. care este organizat pentru soluţionarea unui litigiu determinat. pentru dezvăluirea esenţei unei instituţii. se purcede la clasificarea acesteia în funcţie de diverse criterii. adoptate pentru întreaga perioadă de activitatea a lor. Arbitrajele nu pot fi create pe lîngă organele administraţiei publice centrale şi locale. astfel că existenţa sa nu depinde de durata unui litigiu.05. Această formă se constituie la cazuri concrete. arbitrajul instituţional. atunci cînd arbitrajul se finalizează cu insucces. 945 14 . Însă trebuie de recunoscut că această procedură nu este întocmai perfectă. pentru o mai bună înţelegere şi cunoaştere a instituţiei date. 2 din Legea cu privire la arbitraj din 2008 rezultă că arbitrajul. burse. Legea cu privire la judecata arbitrală nr. ci are şi ea dezavantaje . Astfel. procedura arbitrală este determinată de părţi sau de arbitrii. este cel organizat pentru exercitarea atribuţiilor în mod neîntrerupt. 1 prevedea formele arbitrajului. fapt ce necesită a fi comunicat Curţii Supreme de Justiţie. după durata acestuia poate fi: 1. chiar din definiţia dată în art. cît şi de instituţii permanente de arbitraj. Secţiunea 3. asociaţii sau alte organizaţii profesionale sau speciale unde se organizează şi funcţionează în baza regulamentelor. 129 din 31. arbitrajul ad-hoc sau ocazional. p. Mai există şi alte convenţii bilaterale sau multilaterale care produc efecte similare.1994 în art.imposibilitatea exercitării căilor de atac. 2. Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. După cum am menţionat. ori în cadrul acestora: camere de comerţ. Distincţia enunţată ţine seama de modul de organizare a arbitrajului23. care se întitulează „Noţiuni principale” arbitrajul este desemnat ca fiind calea alternativă de soluţionare a litigiilor atît de către arbitri numiţi pentru fiecare caz aparte ( arbitraj ad-hoc). funcţia arbitrilor încetînd o dată cu pronunţarea hotărîrii sau cu expirarea termenului de arbitraj.facilitează executarea sentinţelor din toate ţările semnatare. • arbitrajul poate să se prelungească cu negocierea.

2006 26 Publicat în MO al RM nr.2008.В.19-21/69 din 03. 24 25 Publicat în MO al RM nr. Arbitrajul Specializat în domeniul proprietăţii industriale de pe lîngă Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală ce activează în baza Regulamentului aprobat prin ordinul Directorului General al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova din 18 iunie 2003. Curtea de Arbitraj şi Mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli “UNIAGROPROTECT”.02. care are caracter obligatoriu sau de recomandare pentru părţi. 21-24 din 03. care funcţionează conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj şi Mediere. prestînd sau fiind aptă să presteze un ansamblu de servicii arbitrale. 3. Regulilor de mediere şi conciliere.352 15 . 2. 2003. c) a fost formată lista arbitrilor.2001 27 Гражданское процессуальное правo. acestea fiind aprobate prin decizia Consiliului de Conducere al Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor. Regulilor de procedură arbitrală. 4. Яркова. dintre care părţile să aibă facultatea de a alege arbitrii sau dintre care instituţia de arbitraj să-i nominalizeze. să aibă o structură organizatorică prestabilită.Internaţional din 19. Conform legislaţiei Federaţiei Ruse. Autorii români menţionează că o instituţie poate fi calificată drept instituţie permanentă de arbitraj dacă va îndeplini următoarele condiţii: 1.02. под ред.12. 3. 131-132 din 31. să dispună de un corp de arbitri. d) înaintarea actelor prevăzute la pct. 2003.10. care activează în baza Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj de pe lîngă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din Moldova din 23 decembrie 2005 25 şi a Regulamentul Curţii de Arbitraj de pe lîngă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din Moldova din 23 decembrie 200526. ТК Велби. стр. b) a fost adoptat Regulamentul acesteia.1 – 3 în instanţa de judecată27. susceptibilă de executare silită . В. cu o conducere proprie şi personal care să asigure secretariatul arbitrajului cu o bază materială corespunzătoare. să aibă în obiectul său de activitate organizarea arbitrajului privat voluntar. în condiţiile convenţiei arbitrale şi ale reglementărilor aplicabile. Curtea de Arbitraj de pe lîngă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din Moldova. cu activitate continuă sau virtual continuă. 2. Москва. selectaţi pe anumite criterii.2009 Publicat în MO al RM nr. arbitrajul instituţional se consideră format cînd: a) a fost luată hotărîrea cu privire la formarea arbitrajului. care să faciliteze şi să monitorizeze arbitrajul spre a se finaliza printr-o hotărîre definitivă şi obligatorie pentru părţi. aprobat prin decizia Consiliului Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova24 .

autorii încearcă să formuleze avantajele unei forme a arbitrajului faţă de cealaltă. Arbitrajul comercial internaţional.37 cu referire la A. poate fi adaptat după voinţa părţilor şi circumstanţele particulare ale litigiului. gradul mărit de confidenţialitate. contractul de arbitraj dintre părţi şi arbitri are un caracter de adeziune31. să se autoreglementeze. cu cunoştinţe şi experienţă în domeniu. în cazul arbitrajului „ad-hoc” este prezentă încrederea personală în arbitri. p. 40 16 . hotărîrea fiind supusă totuşi controlului judiciar. flexibilitate. organele pe lîngă care activează dispun de un personal cu o calificare adecvată.Hunter.8/1995.46 30 Ibidem. 3. 3. p.. 2. Droit et pratique de l`arbitrage commercial international. În doctrină se discută mult asupra afinităţilor şi importanţei celor două forme ale arbitrajului.Smith. susţinînd că : „diferenţa între un arbitraj „ad-hoc” şi un arbitraj instituţional este analogă diferenţei între un costum făcut la comandă şi un costum cumpărat de gata”29. regulile aplicabile în soluţionarea litigiului sunt formulate de specialişti. ca ulterior să apară cele instituţionalizate. arbitrajul instituţional simplifică convenţia arbitrală. au un sediu cunoscut. p. iar procedura este una după reguli bine stabilite. ceea ce asigură neutralitatea şi imparţialitatea din partea arbitrilor30. fiind necesară doar menţionarea instituţiei arbitrale ce urmează a fi sesizată. deoarece acestea din urmă permit adresarea către nişte persoane competente. care îi este proprie oricărei instituţii. Printre avantajele arbitrajului „ad-hoc” autorii citaţi menţionează: 1. legătura între părţi şi arbitri este limitată. este complet izolat şi nu dă socoteală de misiunea sa decît părţilor.4. Astfel. 1994. Bucureşti. unor specialişti. autorii apelează chiar la alegorii. Paris.38 cu referire la Ion Băcanu. 2. 4. 4. Arbitrajul “ad-hoc” şi arbitrajul instituţional în legislaţia română actuală. p. p. costurile mari pe care le presupune procedura în faţa instanţelor arbitrale instituţionalizate. E.Redfern. Regia Autonomă Monitorul Oficial. Printre avantajele arbitrajului instituţionalizat ei menţionează: 1. 39 31 Ibidem. 3.Robine. M. un anumit grad de birocraţie. p.4 29 Ibidem. precum şi reguli de procedură arbitrală28. M. Revista “Dreptul” nr. 4. 28 Viorel Roş . Unii autori consideră că întîi au apărut arbitrajele „ad-hoc”. 2. În dorinţa de a scoate în evidenţă avantajele unei forme ale arbitrajului faţă de alta. 2000. Printre dezavantajele arbitrajului instituţionalizat autorii menţionează: 1. adică să aibă un regulament propriu de organizare şi funcţionare.

litigiul supus judecăţii are legătură. Sistemele de drept a diferitor state tratează diferit conceptul de „internaţional”. locul de afaceri în diferite state . Se guvernează de Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional din 22. În unele ţări distincţia se face după caracterul litigiului: litigiul este internaţional dacă implică interesele comerţului internaţional.16 cu referire la Redfern A. cum ar fi cea de la New-York din 1958. Москва.2008. deşi aparent este o problemă simplă.Федоров. Acesta se bazează pe Legea cu privire la arbitraj din 22.02. locul în care urmează să fie executată o parte substanţială a obligaţiilor din raporturile comerciale sau locul cu care obiectul litigiului are legătura cea mai strînsă .2008. b. avem : 1.. Regulamentele Arbitrajelor Instituţionale. Curţile de Arbitraj din Londra. 2000.2009 А. 2 alin. Международный коммерческий арбитраж. Alte sisteme de drept îşi concentrează atenţia asupra părţilor litigiului: naţionalitatea lor. c. în afara teritoriului statului în care părţile îşi au locul de afaceri : locul arbitrajului prevăzut în convenţia de arbitraj sau determinat în conformitate cu ea . International Commercial Arbitration. domiciliul.02. locul încheierii sau executării contractului. arbitraj intern. Hunter M. 1991. arbitraj internaţional . Codul de Procedură Civilă.) cu cel puţin două sisteme naţionale de drept.5. contractul de arbitraj este negociabil între părţi şi arbitri. prin unul sau mai multe elemente (părţi. După întinderea teritorială sau existenţa sau absenţa elementelor de extranietate.02. Conform art. Calificarea arbitrajului ca fiind naţional.(2) din Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a RM cu privire la procedura de arbitraj comercial internaţional32 arbitrajul se consideră internaţional dacă : a. etc. Издательский Дом «Дашков и Кº». Regulamentul UNICITRAL din 1976.15 17 . diferite convenţii internaţionale.19-21/69 din 03. etc. iar dacă partea în litigiu este o persoană juridică – la locul aflării sediului33. de la Geneva din 1961.. părţile au convenit în mod expres ca obiectul convenţiei de arbitraj să aibă legătură cu cel puţin 2 state. obiect. Curtea de Arbitraj Comercial şi Camera de Comerţ de la Paris ( cca 7000 litigii de la înfiinţare). legea aplicabilă. 2. la momentul încheierii acesteia. străin sau internaţional. New York. p. etc. 32 33 Publicat în MO al RM nr. părţile unei convenţii de arbitraj îşi au.Г. are o importanţă practică incontestabilă. p. care se caracterizează prin absenţa oricărui element de extranietate în privinţa raportului juridic care a generat litigiul.

să soluţioneze un litigiu cu elemente de extranietate şi să aplice la acesta normele dreptului internaţional. Drept Comercial Internaţional. internaţionalitatea organului arbitral. arbitrajul devine internaţional34. avînd în momentul încheierii acesteia reşedinţa lor obişnuită sau sediul în state diferite. reşedinţa lor obişnuită sau sediu în state diferite. impune aplicarea unei legi străine. Dacă facem comparaţie între caracterul naţional şi cel străin. că dispoziţiile acesteia se aplică pentru reglementarea litigiilor născute sau care se vor naşte din operaţii de comerţ internaţional. în art. spre exemplu în România. temeiul elementelor de extranietate. Dar pentru ca situaţia litigioasă să aibă caracter internaţional. Se consideră că structurile de arbitraj trebuie să nu aibă conexiuni cu 34 35 Viorel Roş . a unui conflict de legi care se soluţionează prin reglementările dreptului internaţional privat. Un arbitraj desfăşurat într-un stat.Dacă vorbim de caracterul internaţional al unui litigiu. între persoane fizice sau juridice avînd.402 18 . Arbitrajul comercial internaţional. p. Dacă situaţia litigioasă. situaţia litigioasă are o natură neutră. pentru ca să apară discuţii referitor la calificarea lui ca unul internaţional. Conform opiniei autorului Dumitru Mazilu. Regia Autonomă Monitorul Oficial.360 Dumitru Mazilu. Acesta menţionează că nici un impediment nu există pentru ca o instanţă arbitrală naţională. În Convenţia de la Geneva din 1961 se prevede. caracterul internaţional a arbitrajului este determinat de : • • • elementele de extranietate a situaţiei litigioase. ce presupune existenţa litigiului bazat pe nişte operaţii de comerţ internaţional şi unul subiectiv .Partea specială. Ea poate fi supusă spre soluţionare fie unui arbitraj naţional. în momentul încheierii convenţiei arbitrale. Bucureşti.a. criteriile trebuie privite cumulativ. vedem că hotărîrile arbitrajului străin spre deosebire de cel naţional este în general supus unor condiţii speciale în vederea executării silite. Convenţia defineşte deci caracterul internaţional al situaţiei litigioase printr-un dublu criteriu: unul obiectiv.Goldman defineşte internaţionalitatea prin existenţa legăturilor organului arbitral “cu ordinea juridică din mai multe state” apreciind că internaţionalitatea ar decurge dintr-o divergenţă de conexiuni. acesta este considerat un arbitraj naţional. Dacă există un punct de legătură cu un alt stat. autonomia arbitrajului faţă de structurile naţionale35. Profesorul B. căruia i se aplică atît în privinţa procedurii. observăm existenţa unui element de extranietate. 2000. Conform opiniei lui Viorel Roş. în care litigiul s-a născut dintr-un contract care s-a încheiat şi care se execută în ţara dată. în care părţile îşi au domiciliul. reşedinţa sau sediul social în acel stat. aceasta indentificîndu-se prin caracterul său străin. cît şi a fondului litigiului legea acelui stat. fie altuia străin.adică convenţia arbitrală să fie încheiată între persoane fizice sau juridice. p.I. în funcţie de voinţa părţilor exprimată în convenţie arbitrală.1.

Proceduri civile speciale. под ред. indiferent de componenţa subiecţilor38.14 А.. caracteristică pentru toate categoriile de pricini şi subiecţi . adică după obiect avem : 1.Федоров. 2005. sistemul de drept francez). Beck 2000.II. Издательский Дом «Дашков и Кº». care sunt împuternicite să soluţioneze litigiile de competenţa arbitrajelor ce conţin element de extranietate. 4. М. În funcţie de normele aplicabile conflictului se distinge între arbitrajul de drept strict (“stricto juris) (arbitrajul în drept) şi arbitrajul în echitate ( “ ex aequo et bono”). p. 2.Popescu este de părerea că nu se poate spune că arbitrajul este desprins de orice cadru naţional adică neatîrnat de orice legătură cu legile şi autorităţile unui stat36. p. p. Se apreciază că exigenţele internaţionalităţii sunt întrunite de Curtea de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerţ Internaţională de la Paris. Arbitrajul în drept se caracterizează prin aceea că arbitri sunt chemaţi să aplice regulile de drept conflictului supus spre soluţionare37.23 19 . ed. Claudia Roşu. arbitraje de competenţă generală. Hunter M. Prin principiile arbitrajului vom înţelege acele dispoziţii de bază.402 Ioan Leş. p. arbitraje specializate pentru anumite litigii sau pentru un anumit cerc de subiecţi. стр. instanţele arbitrale ce soluţionează litigiile între subiecţii activităţii antreprenoriale. Statutul arbitrului Principiile sunt norme de bază. Cap. instanţele arbitrale sunt: 1.. arbitraj comercial. 2. arbitraj civil. p. 3. p. 2004.III. idei călăuzitoare care ţin drept temelie pentru orice activitate. 3. După caracterul subiecţilor litigiilor examinate. Drept procesual civil. Principiile de bază ale arbitrajului. Secţiunea 4. instanţele arbitrale ce soluţionează litigiile între organizaţii şi cetăţeni. instanţele arbitrale ce soluţionează oricare litigii. 558 Ligia Dănilă. „All Beck”. New York. изд. Unii autori opinează că arbitrajul poate fi: 1.394 cu referire la Ioan Leş.organizarea statală şi să nu fie ţinute de obligaţia de a aplica o lege statală a arbitrajului. «Проспект». Международный коммерческий арбитраж. ci cu ceea ce. Arbitrajul în echitate este mai puţin aplicat.16 cu referire la Redfern A. vol. arbitraj în materia litigiilor de muncă (în sistemele de drept care permit acest lucru. ar fi corect. idei fundamentale care se 36 37 Ibidem.Шакаряна.15 38 39 Гражданское процессуальное право. cum este. cît şi în absenţa acestui component. 2000. Москва.Г. 2. după principiile şi regulile echităţii. Principii şi instituţii de drept procesual civil.С. de exemplu. 3. Москва. ed. după arbitru. În acest caz o enormă importanţă are faptul alegerii arbitrilor. „Lumina Lex”. instanţele arbitrale ce soluţionează litigiile între cetăţeni. După materiile supuse judecăţii arbitrale. Însă profesorul Tudor R. 1991. etc39. Acesta prevede soluţionarea litigiilor nu în conformitate cu legea. arbitraje de competenţă mixtă. International Commercial Arbitration.

respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. b. contestare şi executare a hotărîrilor arbitrale. Instanţa arbitrală nu numai că îşi realizează activitatea în strictă conformitate cu legea. care a fost încălcată odată cu lezarea unui drept sau interes al persoanei. interpretare. Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este un principiu fundamental pentru orice activitate. 2. contradictorialitatea. Termenul „legalitate” provine de la cuvîntul francez „ legalite” şi presupune caracterul la ceea ce este legal. cu atît mai mult în cazul rezolvării unui litigiu dintre persoane. 6. Principiul legalităţii este principiul care trebuie să guverneze orice activitate care se desfăşoară în cadrul statului. b) procedurii de numire. restabilind astfel legalitatea. dar o şi aplică nemijlocit la soluţionarea cauzelor. e) modul de stabilire a convenţiei arbitrale. în procesul soluţionării litigiului să respecte drepturile persoanelor implicate în proces. să cunoaştem şi să pătrundem în esenţa principiilor care guvernează instituţia arbitrajului. libertatea convenţiilor în arbitraj. La etapa de proiect. f) legalitatea hotărîrii adoptate. astfel încît instanţa arbitrală veghează respectarea procedurii de către participanţii la proces.conţin în legislaţia cu privire la arbitraj şi exprimă esenţa instituţiei arbitrajului. Acest principiu se va răsfrînge asupra: a) organizării instanţei arbitrale. Între aceste subiecte este stabilit un control reciproc. a. şi anume principiul confidenţialităţii. După adoptarea Legii cu privire la arbitraj din 2008 a mai fost adăugat un principiu. în anul 2007. vor urmări ca. 20 . iar aceştia din urmă acţiunile instanţei arbitrale. Legea menţiona următoarele principii: 1. d) procedura de adoptare. înlocuire şi desfăşurare a activităţii de către arbitri. respectarea dreptului de apărare. 3. 4. Legea cu privire la judecata arbitrală din 1994 nu prevedea în conţinutul ei un articol care ar nominaliza principiile care guvernează instituţia arbitrajului. 5. adică conform legii. legalitatea. în cazul dat. c) procedura de desfăşurare a procesului de soluţionare a litigiului. Arbitrii. Ne propunem să facem o incursiune. constituirea judecăţii arbitrale în conformitate cu convenţia părţilor. ci tuturor subiecţilor participanţi la procesul în faţa instanţei arbitrale. Principiul legalităţii nu este adresat doar instanţei arbitrale.

3. dar aceasta este şi normal din moment ce ele au stabilit că cauza dată va fi soluţionată anume în această instituţie. Art. ele au acceptat. Principiul libertăţii convenţiilor în arbitraj este un principiu specific instituţiei arbitrajului. candidaturile arbitrilor. cerinţele înaintate faţă de aceştia precum şi alte momente importante pentru buna desfăşurare a procesului. c. Acest principiu stabileşte faptul ca nimeni nu poate fi silit să încheie convenţii arbitrale sau să le fie impuse careva condiţii ce trebuie stabilite în convenţia de arbitraj. Principiul contradictorialităţii. 21 . Astfel părţile pot stabili prin convenţia de arbitraj faptul transmiterii litigiului unui arbitraj instituţionalizat sau ad-hoc. O consfinţire a acestui principiu în normele Legii cu privire la arbitraj o vom găsi în art. Conform acestui principiu litigiul dintre părţi va fi soluţionat de instanţa arbitrală constituită în strictă conformitate cu convenţia arbitrală. de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei independent de instanţa arbitrală. e. independenţa participanţilor la proces faţă de instanţa de arbitraj. 8 din Legea cu privire la arbitraj din 2008 stabileşte că convenţia de arbitraj este un acord prin care părţile convin să supună arbitrajului toate litigiile sau anumite litigii ce ar putea să apară între ele cu privire la un raport juridic contractual sau necontractual.Principiul legalităţii se va referi şi la soluţionarea pricinilor în instanţa arbitrală constituită în echitate.2008. d. de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu cauza şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei arbitrale. limba desfăşurării procesului. să se supună regulamentului acestei instituţii.02. Procesul în faţa instanţei arbitrale este organizat astfel încît părţile la proces dispun de posibilitatea de a-şi formula. posibilitatea părţilor la proces de a-şi formula şi susţine poziţia în proces. Convenţia arbitrală poate fi inserată în contract sau poate exista separat de acesta. decît doar cele stabilite în Capitolul II din Legea cu privire la arbitraj din 22. din moment ce părţile au decis soluţionarea cauzei în arbitrajul instituţionalizat. 2. locul. argumenta şi dovedi poziţia în proces. fiind contrare legii orice impuneri făcute părţilor în cadrul soluţionării pricinilor în arbitraj. Mai mult. posibilitatea de expunere de către participanţi la proces a opiniei cu privire la toate problemele de fapt şi de drept care au legătură cu cauza şi asupra iniţiativelor instanţei arbitrale. tacit. Elementele acestui principiu sunt: 1. precum şi de alte persoane de drept public sau privat. Principiul constituirii arbitrajului în conformitate cu convenţia părţilor. S-ar putea replica că în cazul arbitrajului instituţionalizat părţilor le-ar putea fi impuse unele reguli. 5 din Legea dată.

în art. şi anume: poate dobîndi calitatea de arbitru numai o persoană fizică. este competentă să soluţioneze litigiul. 20 alin. principiul disponibilităţii. Vom menţiona că în legislaţia României nerespectarea principiilor procedurii arbitrale are consecinţe destul de grave. Acest principiu este viabil pe durata întregului proces în faţa instanţei arbitrale. ca şi în faţa instanţei de judecată. Statutul arbitrilor în cadrul arbitrajului este reglementat de Capitolul III din Legea cu privire la arbitraj. egalitatea de tratament. 8 al Legii cu privire la arbitraj s-a instituit regula conform căreia şedinţele în cadrul arbitrajului sunt secrete. Dacă în cazul procesului civil clasic vorbim de judecători. 5. în alte legislaţii precizîndu-se în mod expres că dacă convenţia arbitrală desemnează o persoană juridică pentru soluţionarea litigiului aceasta nu are decît puterea de a organiza arbitrajul40. Potrivit art. principiul continuităţii dezbaterilor. g. egalitatea părţilor în drepturi şi obligaţii procedurale. 358 al CPC al României se menţionează că: „În întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părţilor.959 22 . Totodată legea numeşte următoarele persoane care nu pot exercita funcţia de arbitru: 40 Ioan Leş. nu şi o persoană juridică. găsindu-şi consfinţire în art. 11 din Legea cu privire la arbitraj. a 2-a. ed. p. Comentariu pe articole. principiul oralităţii. f. părţile au dreptul neîngrădit de a beneficia de serviciile unui reprezentant. Astfel că. Principiul respectării dreptului la apărare presupune faptul că în faţa instanţei arbitrale. principiul independenţei arbitrilor. după opinia părţilor în arbitraj.4. Conform acestui principiu arbitrul nu poate răspîndi informaţiile ce i-au devenit cunoscute pe durata examinării litigiului fără acordul părţilor şi a reprezentanţilor lui. 2005. în cadrul arbitrajului vorbim de arbitri. Codul de procedură civilă. Articolul în cauză conţine o limitare. cu excepţia deliberării şi pronunţării hotărîrii. fie o persoană cu cunoştinţe în domeniu care a încheiat cu persoana un contract de prestări servicii. adică nu permit accesul publicului la acestea. respectarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii”. Vom menţiona că. urmau să mai fie menţionate şi: principiul egalităţii. Statutul arbitrului în procedura arbitrală. fie un avocat. pe lîngă principiile consfinţite în lege. păstrarea imparţialităţii şi obiectivităţii de către instanţa arbitrală şi crearea condiţiilor prielnice de către aceasta în vederea realizării drepturilor şi obligaţiilor procedurale ale participanţilor la proces. sub sancţiunea nulităţii hotărîrii arbitrale. Bucureşti: ALL BECK. principiul nemijlocirii. în calitate de arbitru poate fi aleasă orice persoană fizică avînd capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor care şi-a dat consimţămîntul să arbitreze şi care. Prin consfinţirea acestui principiu în art. Principiul confidenţialităţii.(2) din Legea cu privire la arbitraj. Această normă din CPC al României a fost preluată de legiuitorul nostru.

avocat. renunţare. care să se refere la convenţia de arbitraj. domiciliul şi datele profesionale ale arbitrului unic propus sau numit de partea care vrea să recurgă la arbitraj. deoarece un text de lege ar trebui să fie corect nu numai din punct de vedere juridic. deoarece motivele ce împiedică arbitrul în soluţionarea pricinii sunt rezolvate de instituţiile recuzării şi abţinerii. 11 alin. să indice numele. Soluţia propusă de lege este cea a notificării scrise. La rîndul ei.12 alin. în modul stabilit de acest organ. a pierdut statutul de judecător. iar al treilea – supraarbitrul (preşedintele completului) – se desemnează de cei doi arbitri. dacă părţile nu au stabilit numărul de arbitri.(2) din Legea cu privire la arbitraj menţionează cazurile în care un arbitru ar urma să fie înlocuit. pentru orice cauză. Părţile sînt libere să stabilească numărul de arbitri şi modul lor de alegere (numire). ca organe permanente. ci şi gramatical. litigiul se judecă de trei arbitri. Cu atît mai mult nu este clar motivul în ce priveşte împiedicarea. coreclamanţi ori copîrîţi care au interese comune. Această formulare nu numai că sună hilar. Este nulă clauza convenţiei arbitrale care prevede dreptul uneia dintre părţi de a numi arbitrul în locul celeilalte părţi sau de a avea mai mulţi arbitri decît cealaltă parte (art. abţinere. Părţile sau arbitrii pot decide ca în calitate de supraarbitru să fie desemnat unul dintre arbitrii numiţi de părţi. recuzare. 11 alin.− − − se află sub tutelă sau curatelă. ofiţer de urmărire penală sau de lucrător al organului de drept pentru săvîrşirea de acţiuni incompatibile cu activitatea profesională. notar. partea care a primit notificarea sau o persoană împuternicită 23 . arbitrul este radiat din lista arbitrilor instituţiei arbitrale. adresate părţii adverse. dar e şi inutilă. Acelaşi articol soluţionează şi cazul în care arbitrii nu au fost numiţi sau nu s-a prevăzut modul lor de numire. cîte unul numit de fiecare parte. procuror. − nu poate fi aleasă (numită) în această calitate datorită statutului funcţiei sale stabilite de lege. Arbitrajele. Considerăm că ar fi mai corect de menţionat „numele arbitrului este radiat din lista arbitrilor instituţiei arbitrale”. deoarece din însăşi natura instituţiei recuzării şi a abţinerii e clar că arbitrul care este recuzat sau se abţine de la judecare urmează a fi înlocuiţi. Părţile în arbitraj pot numi în calitate de arbitru orice persoană care întruneşte exigenţele prevăzute de art. (5) şi (6) din Legea cu privire la arbitraj). (1) din Legea cu privire la arbitraj. părţile pot numi un singur arbitru. În cazul în care arbitrul renunţă să-şi exercite împuternicirile din motive neîntemeiate. Dacă există mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pîrîţi. listă ce are un caracter de recomandare. Aceste cazuri sunt: vacanţa. dispun de lista arbitrilor aprobată de organul de pe lîngă care s-a înfiinţat arbitrajul. are antecedente penale nestinse. Nu este clar motivul din care legiuitorul a menţionat printre aceste temeiuri recuzarea şi abţinerea. Art. deces. împiedicare. să enunţe succint pretenţiile şi temeiurile lor.

pînă la acceptare. O interesantă formulare prezintă alin. în cazul celui instituţionalizat. Pînă la comunicarea acestor circumstanţe. 41 Ibidem. în mod expres. Art.de aceasta urmează să dea un răspuns în termen de 15 zile de la primirea notificării. Acesta menţionează că partea care a notificat cealaltă parte despre numirea arbitrului nu poate revoca fără consimţămîntul celeilalte părţi numirea astfel făcută. aceasta este realizată de instanţa de judecată sau de preşedintele arbitrajului. Răspunderea arbitrilor survine în următoarele ipoteze: 1. după acceptare. Astfel. Dacă aceştia omit să numească supraarbitrul. În cazul în care partea adversă nu răspunde în termenul stabilit. (6) al acestui articol. Autorii menţionează că necomunicarea acceptării sarcinii de arbitru nu mai leagă părţile faţă de oferta făcută şi ele pot proceda la numirea altor arbitri 41. p. 14 din Legea cu privire la arbitraj stabileşte regulile în ce priveşte temeiurile şi procedura de recuzare.961 24 . Considerăm că termenul de 15 zile e un termen mare pentru procedura arbitrală şi ştirbeşte din imaginea acesteia ca fiind o procedură rapidă. în caz contrar este instituită obligaţia părţii ce doreşte recuzarea să expună instituţiei arbitrale în scris în decursul a 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă despre constituirea arbitrajului sau de la data la care instituţia arbitrală a luat cunoştinţă de circumstanţle ce duc la recuzare. Legea stabileşte că părţile sunt libere să aleagă care va fi procedura de recuzare. Este interesant faptul că legea instituie norma conform căreia faptul înaintării cererii de recuzare în instanţa de judecată nu atrage consecinţe în ce priveşte suspendarea soluţionării litigiului şi emitere hotărîrii arbitrale de chiar arbitrul ce urmează a fi recuzat. încheierea nefiind susceptibilă de nici o cale de atac. arbitrul este numit de instanţa de judecată. renunţă în mod nejustificat la împuternicirile lor. Acceptarea împuternicirilor de către arbitri urmează a fi făcută în scris şi comunicată părţilor în termen de 5 zile de la data propunerii de numire. nu participă fără motiv justificat la judecarea litigiului ori nu pronunţă hotărîrea în termenul stabilit în hotărîrea arbitrală. Legea nu determină. partea nu este în drept să recuze arbitrul ales. se ajunge la regula conform căreia orice schimbare în ceea ce ţine de componenţa arbitrilor se soluţionează prin acordul părţilor şi partea care trimite notificarea trebuie să fie atentă la persoana desemnată drept arbitru. În termen de 10 zile de la ultima acceptare cei doi arbitri vor purcede la numirea supraarbitrului. Dacă recuzarea în aceste modalităţi nu poate fi realizată. 2. stabilirea unui termen de 7 zile fiind suficient. acest articol instituie obligaţia arbitrului de a comunica. orice circumstanţe care ar crea îndoieli în ce priveşte imparţialitatea şi independenţa sa. în termen de 30 zile de la data cînd a aflat despre respingerea cererii de recuzare. să solicite instanţei de judecată să decidă printr-o încheiere asupra faptului recuzării. consecinţele necomunicării acceptării. partea interesată poate. după caz. în cazul arbitrajului ad-hoc şi de preşedintele arbitrajului. Astfel.

încalcă în mod flagrant obligaţiile ce le revin. 4. judecătorii se bucură de „imperium”.12 alin. ed. adică înlocuirea arbitrului. Aici îşi găseşte temeiul părerea unora dintre doctrinari că în fond orice arbitraj are un caracter ad-hoc42. astfel că în cazul apariţiei unor probleme ei apelează la instanţele 42 Dr. arbitrilor nu le este recunoscută această posibilitate. Norme şi practică privind soluţionarea prin arbitraj a litigiilor comerciale internaţionale.17 43 Viorel Roş. arbitrul va fi atras la răspunderea disciplinară. publicînd sau divulgînd date de care iau cunoştinţă în calitate de arbitru fără a avea autorizarea părţilor. nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului. incapacitate de a participa la examinarea litigiului. Dacă e vorba de un arbitraj instituţionalizat. Capitolul 2. p17 25 . Procedura arbitrală Secţiunea 1. caracterul nestatal (privat) al arbitrajului. 3. Raluca Gheorghiţă. autorecuzare sau recuzare. “Arbitrajul comercial internaţional”. 2. Delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de competenţa instanţelor arbitrale Arbitrajul este o cale alternativă de soluţionare a litigiilor. Temeiurile de încetare a împuternicirilor arbitrilor sunt: 1. 2000.3. În aceste cazuri se va proceda la soluţia propusă de art. p. Ploieşti. alte temeiuri în care arbitrul nu participă la examinarea litigiului în decursul unei perioade nejustificat de îndelungate. Unii autori explică cauza necesităţii apariţiei instanţelor arbitrale prin decăderea justiţiei statale din cauza diverşilor factori de ordin obiectiv sau subiectiv. pentru aducerea la îndeplinire a unor dispoziţii. Regia Autonomă Monitorul Oficial. Bucureşti. 4. Silviu Costache. o cale alternativă instanţelor judecătoreşti. Cons. 2005. deces.Jr. (2) din Legea cu privire la arbitraj. adică de posibilitatea de a recurge la măsuri de constrîngere împotriva părţii recalcitrante. Unii autori au încercat chiar formularea unor criterii care să delimiteze tribunalele arbitrale de instanţele de judecată. punînd accentul pe prioritatea (datorită caracteristicilor sale) a instanţelor arbitrale: 1. Jean Vincent şi Serge Guinchard susţin că „arbitrajul îşi are originea în carenţele justiţiei statale”43. adoptarea hotărîrii în litigiul examinat. 5. „Premier”.

1994 prevedea că vor fi soluţionate în arbitraj . inclusiv intelectuală.1 alin. De regulă. Sub acest aspect se poate defini arbitrajul ca o instanţă fără „plena potestas” de jurisdicţie. dacă litigiul a fost transmis în conformitate cu acordul părţilor pentru soluţionarea arbitrajului cu excepţia litigiilor în materiile în care legea nu permite soluţionarea litigiilor pe calea arbitrajului. Autorii menţionează că acest caracter predomină şi în cazul arbitrajului premanent.17 26 . că vor fi soluţionate în arbitraj acele litigii unde legea materială nu prevede expres că se soluţionează exclusiv doar de instanţa de judecată. executare de lucrări. ed. în fond orice arbitraj este „ad-hoc”. inclusiv din dreptul de proprietate intelectuală. Silviu Costache. caracterul în principiu voluntar al arbitrajului.” Actuala Lege cu privire la arbitraj prevede în art. Cu toate acestea instanţele de judecată au un rol enorm. competenţa specializată a arbitrajului. În art. 4. decît sub aspectul unei structuri administrative stabile. dintre părţi. 44 Dr. . din raporturi obligaţionale contractuale şi necontractuale. prestare de servicii. chiar şi în cadrul procedurii arbitrale. 5. Ei îndeplinesc atribuţia de a soluţiona un anumit litigiu în baza unei însărcinări „ad-hoc”44. Cons.(2) că: „arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil în sens larg. calitatea persoanelor care soluţionează litigiul.judecătoreşti. Astfel.” Această prevedere legală ar putea fi interpretată vast şi diferit de fiecare. acestea exercită cu caracter de permanenţă alte profesii. între părţile cu capacitate deplină de exerciţiu. executarea de lucrări şi altele asemenea sau din raporturi de proprietate şi din alte drepturi reale. unde acordul pîrîtului la intentarea acţiunii nu este necesar. deoarece acestea nu au un caracter permanent. spre deosebire de dreptul comun. inclusiv patrimoniale. durata efemeră a instanţei arbitrale (în arbitrajul „ad-hoc”). în primul rînd ce ar presupune : „toate litigiile civile în sens larg” ?. adică toate ce ar rezulta din orice raport juridic civil? Ar putea fi Statul şi el un participant într-un proces arbitral? Sau care sunt litigiile în materiile în care legea nu permite soluţionarea litigiilor pe calea arbitrajului? Ar reieşi. cum ar fi: vînzarea-cumpărarea.2 din Legea cu privire la arbitraj găsim că constituie litigiu în sensul procedurii arbitrale conflictul izvorît din raporturi juridice civile.sau legate de proprietate. 3.08. Ploieşti. prestarea de servicii. 2. “Premier”. p.Jr. Raluca Gheorghiţă “Norme şi practică privind soluţionarea prin arbitraj a litigiilor comerciale internaţionale”. Pentru intervenirea unei instanţe arbitrale e nevoie de asentimentul prealabil şi explicit al părţilor (convenţia de arbitraj). 2005. Legea RM cu privire la judecata arbitrală din 25.„ acele litigii izvorîte din relaţii obligatorii contractuale şi necontractuale – vînzare.

a bunurilor privatizate în comun cu • • participanţi la privatizarea întreprinderilor agricole. prestare servicii. Relaţiile cu caracter comercial cuprind următoarele tranzacţii nelimitîndu-se la acestea: orice tranzacţii comerciale privind livrarea sau schimbul de mărfuri şi servicii. reprezentarea comercială. contravenţiile administrative sau ceea ce ţine de competenţă judiciară şi în general nici un litigiu unde se atentează la ordinea publică. Observăm că arbitrajul instituţionalizat. În Federaţia Rusă. schimb. nici contestaţiile ce interesează o comunitate. executarea sau încetarea contractului. inclusiv privitor la împărţirea acestor • litigii derivate din alte raporturi juridice civile (art.47 45 Regulamentul Curţii de Arbitraj şi Mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producători Agricoli UniAgroprotect. Curtea de Arbitraj poate reţine spre soluţionare litigii ce decurg din raporturi contractuale civile şi alte raporturi juridice care rezultă din contractele comerciale internaţionale. leasing. în legea lor arbitrală.Loic Cadiet.2)46. prin intermediul regulamentelor interne. litigiile izvorîte la încheierea. inclusiv la încheierea. dacă legea federală nu prevede altfel (art. tranzacţii bancare. îşi stabilesc competenţa şi fiecare în mod independent îşi creează sfera atribuţiilor. № 102. Juris _Classeur. inclusiv : • litigiile comerciale: vînzare–cumpărare. Astfel.Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj şi Mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UNIAGROPROTECT”. p 749 27 . engineering. Aşadar. reglementează că această curte este competentă să soluţioneze litigiile izvorîte din raporturile juridice civile pentru care legea permite încheierea convenţiei arbitrale. finanţe. divorţurile. Prin aceste regulamente interne de funcţionare se determină şi competenţa organului respectiv. intermediere.Ed. comision. de stabilire a capacităţii juridice a persoanei. construcţia obiectelor industriale. 2004. autorităţile publice. termenul comercial se interpretează în sens larg cuprinzînd raporturi ce decurg din toate relaţiile cu caracter comercial contractuale şi necontractuale. în art. în legislaţia noastră nu există o asemenea reglementare şi astfel se impune necesitatea unei interpretări a sensului de litigii comerciale.2)45. Chişinău 2003 46 Закон о третейских судах в РФ. etc. din 10 iulie 2002 47 Droit judiciare privé. 4 édition. astfel Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional soluţionează litigii comerciale interne şi internaţionale.. 2060 Cod Civil se precizează că nu pot părţile să încheie o clauză arbitrală la întrebări de stat. asigurări.Emmanuel Jeuland. executarea sau încetarea contractului de arendă a terenului agricol şi a altor bunuri cu destinaţie agricolă. transportul de mărfuri sau pasageri. consulting. În Franţa. Spre deosebire de sistemul de drept al României unde există cod comercial. factoring. litigii privind stabilirea modului de folosinţă bunuri. investiţii. este prevăzut că vor fi soluţionate litigiile izvorîte din raporturi civile. dacă părţile au încheiat în acest sens o convenţie arbitrală. donaţie.

1107-XV din 06. Condiţii procesuale: a) litigiul trebuie să ţină concomitent şi de competenţa instanţelor judecătoreşti.1990. De exemplu: - în dreptul familiei. Legislaţia franceză prevede arbitrajul în materie de jurnalism.47-48/210 din 26.03.2002.04.2001 49 Codul Civil al Republicii Moldova nr.332 din Codul Muncii unde părţile vor fi obligate să urmeze procedura prealabilă.30 CF). divorţul este soluţionat doar de către oficiul de stare civilă (art.2000. 48 Codul Familiei al Republicii Moldova nr. însă părţile nu sunt în drept să stabilească în conţinutul contractului matrimonial dreptul lor de adresare în instanţa judecătorească48. iar reprezentanţii trebuie să dispună de împuternicirea respectivă.37 CF). b) litigiul nu trebuie să ţină de competenţa instanţelor judecătoreşti. salariatul se adresează imediat în instanţa judecătorească cu excepţia art.10. nu putem să ne adresăm în arbitraj cu un divorţ. este competentă să judece doar acele cauze care sunt date în competenţa ei. La fel se soluţionează doar de către instanţa de judecată modificarea şi rezilierea contractului matrimonial (art. am concluzionat că este iminentă întrunirea următoarelor condiţii: 1.2003.154-XV din 28. c) persoanele care au încheiat convenţia de arbitraj trebuie să fie capabile.2002 50 Codul Muncii al Republicii Moldova nr.31 CF). Convenţia de arbitraj este un criteriu de delimitare a competenţei instanţelor judecătoreşti de competenţa instanţelor arbitrale. recurg la aceasta pentru a evita defaimarea numelor lor51. ca orice alt organ cu activitate jurisdicţională.159-162/648 din 29. nu ne vom adresa în arbitraj cînd avem de instituit tutela sau curatela unei persoane inacapabile sau atunci cînd este necesar de stabilit capacitatea juridică a persoanei49. iar apoi să meargă în instanţă.82-86/661 din 22. din nou în arbitraj nu ne putem duce chiar dacă părţile au semnat un acord50. b) convenţia de arbitraj trebuie să fie încheiată în formă scrisă. Analizînd legislaţia în ce priveşte litigiile care pot face obiectul unei convenţii arbitrale. 2. Se compune o comisie arbitrală.06. publicat în MO al RM nr. - în dreptul muncii.06.07. Le droit français de l’arbitrage interne et international. - în drept civil.1316-XIV din 26. încetarea şi declararea nulităţii contractului matrimonial (art.Judecata arbitrală. p 412 28 . în cazul unui litigiu individual de muncă. Condiţii material-juridice: a) litigiul trebuie să rezulte din raporturi juridice de drept privat şi să cadă sub incidenţa convenţiei de arbitraj. publicat în MO al RM nr. publicat în MO al RM nr.2003 51 Matthieu de Boissèson.36 CF) sau de către instanţa de judecată (art. Morel et Corduant SA .

înserînd o clauză arbitrală în contract. Morel et Corduant SA . ţinînd cont că brevetul este un titlu eliberat de stat. - ar fi asigurarea. de către instanţa de judecată şi de către un arbitraj specializat 52.regula de bază este că nu putem acţiona în arbitraj. ţinînd cont de aceleaşi considerente: rapiditate. Victor Volcinschi. Dreptul proprietăţii intelectuale. Departamentele şi Comunele să recurgă la arbitraj pentru achitarea cheltuielilor legate de lucrările publice şi aprovizionare. părţile se pot adresa în arbitraj privind rezilierea contractului : de comun acord sau la cererea unilaterală a uneia dintre părţi54(art. deci avem permisiunea ca dreptul de arbitraj să fie soluţionat de către arbitraj. legea nu prevede expres vreo interdicţie. Astfel. se pot întîlni litigii obiectul cărora arbitrală pot recurge la arbitraj.55 În arbitraj nu se soluţionează pricini ivite din: 1. Excepţia este că art.2003 55 Matthieu de Boissèson.69 al legii din 17 aprilie 1906 autorizează Statul.agepi. se va soluţiona de instanţa de judecată. de servicii. raporturi juridice de muncă. Este interizis să acţionăm în probleme legate de stat. Cele mai dese cazuri sunt cele legate de brevetele de invenţie şi mărcile de producţie. Chiar dacă printr-o hotărîre arbitrală. Pe cînd contrafacerea brevetelor.163 din 01. confidenţialitate. 52 53 Dorian Chiroşca.17). care se conduc de vechiul principiu precum că persoanele publice nu pot recurge în arbitraj pentru a regla litigiile cu alte părţi franceze.litigiile apărute se vor soluţiona de către Comisia de Apel. persoana A şi-a redobîndit dreptul său de proprietate şi doreşte să înregistreze contractul la Oficiul Cadastral Teritorial.md 54 Legea cu privire la arenda în agricultură nr. publicat în MO al RM nr. astfel asiguratorul sau asiguratul avînd un contract unde este înserată clauza în dreptul administrativ . p 392 29 . comerciale.2003. Aceasta este perfect valabilă şi pentru francezi. Le droit français de l’arbitrage interne et international. 2. 2000 www.05. De exemplu : în cazul contractului de arendă.08. hotărîrea căruia produce aceleaşi efecte ca şi o hotărîre judecătorească.1990. iar cele cu privire la exploatarea brevetului se soluţionează de arbitraj53. acesta nu este în drept să refuze înregistrarea contractului motivînd că dreptul a fost dobîndit pe cale arbitrală. la dorinţa lor. raporturi juridice familiale. Chişinău.198 din 15. încredere în arbitrii aleşi. de capacitatea persoanelor sau contestaţii care intersează colectivităţi publice sau autorităţi publice.- în dreptul proprietăţii intelectuale .16. - în dreptul funciar putem să apelăm la calea alternativă. însă de la acesta există şi anumite excepţii. litigiul apărut dintre arendaş şi arendator. persoana A poate intenta o acţiune în contencios administrativ împotriva Oficiului Cadastral Teritorial.

под ред. 2003. 3. Москва. Spre deosebire de alte organe jurisdicţionale. administrative legate de înfiinţarea întreprinderilor. М. în cazul arbitrajului permanent. izvorîte din raporturi civile. organizaţiilor dacă legislaţia federală nu prevede altfel. instanţa arbitrală nu este obligată. locul de soluţionare şi regulile de procedură. stabilirea faptelor care au importanţă pentru apariţia. modificarea sau stingerea drepturilor organizaţiilor şi întreprinzătorilor în sfera economică57.30 CPC pricina care este de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun sau celei specializate poate fi strămutată.267 lit.С. întreprinzători individuali.2009 56 57 30 . economice şi altele ce au legătură cu activitatea de întreprinzător sau altă activitate economică deţinută de persoane juridice . raporturi juridice administative. 621 58 Publicat în MO al RM nr. conform art. iar pînă la examinarea pricinii în fond. ci are dreptul de a-şi verifica competenţa. e) CPC instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală. unde legea prevede expres că pot fi soluţionate doar de către instanţa de judecată56. стр.19-21/69 din 03.39 al Regulamentului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a RM cu privire la procedura de arbitraj intern58 „Tribunalul arbitral are dreptul să hotărască asupra competenţei sale de a decide asupra litigiului”. fiscale sau altele unde una din părţi este o autoritate publică. O oglindire a acestor prevederi ale Codului de procedură civilă găsim în Legea cu privire la arbitraj.9 alin.(1) găsim că instanţa de judecată unde este intentată acţiunea privind litigiul care constituie obiectul unei convenţii de arbitraj. p. unde în art. dacă în faţa acesteia una din părţi invocă o convenţie arbitrală. Треушникова. Instanţa sesizată cu un litigiu are obligaţia de a-şi verifica competenţa. În Federaţia Rusă. iar în cazul arbitrajului „ad-hoc” – arbitrii sau modul lor de numire. litigiile economice apărute din relaţii publice. d) în convenţia de arbitraj se indică instanţa arbitrală în care părţile transmit spre soluţionare toate litigiile sau doar o parte din ele.3. c) convenţia de arbitraj trebuie să fie încheiată pînă la examinarea cauzei în fond de către instanţa de judecată. Conform art. 2. Conform art.II-1 Гражданский процесс. Chişinău 2002. alte raporturi.02. în competenţa arbitrajului intră următoarele pricini: 1. Astfel. pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată. scoate Справочник Арбитра. spre judecare arbitrală dacă părţile consimt şi dacă o astfel de strămutare nu este interzisă de lege. pînă la emiterea hotărîrii. 4. la solicitarea unei părţi făcută nu mai tîrziu de prima sa declaraţie asupra fondului litigiului.

instanţa de judecată mai intervine şi pentru a înlătura piedicile care apar în procesul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrale în cazul arbitrajului „ad-hoc”. Codul de procedură civilă. cu excepţia cazului în care instanţa de judecată constată că acea convenţie este nulă. 2. În ultima situaţie. Pe lîngă aceste prevederi în care observăm intercalarea competenţei instanţelor de judecată cu cea a instanţelor arbitrale. b) Convenţia de arbitraj este lovită de nulitate. Partea pierde dreptul să invoce convenţia de arbitraj în instanţă de judecată pentru a stopa procesul judiciar iniţiat dacă: 1. nu poate fi înlăturată decît prin adresarea la instanţa judecătorească competentă59. Bucureşti: ALL BECK. o repudiază ulterior. Acelaşi articol enumeră cazurile cînd instanţa de judecată va reţine cauza spre soluţionare chiar dacă se ştie despre existenţa unei convenţii arbitrale: a) Pîrîtul şi-a formulat apărarea în fond fără nici o rezervă. Aceste probleme sunt cele ce ţin de: numirea arbitrului cînd nu s-a ajuns la un consens în această problemă.9 alin.cererea de pe rol şi trimite litigiul spre soluţionare în arbitraj. În toate celelalte situaţii. şi-a pierdut valabilitatea ori este nesusceptibilă de executare. în prima situaţie dacă partea nu a formulat rezerve privitoare la existenţa convenţiei arbitrale înseamnă că aceasta a renunţat la beneficiul care rezultă din alegerea unui organ arbitral. Astfel. dacă constată că există convenţie arbitrală. deşi a optat pentru calea arbitrajului. p. o asemenea atitudine a pîrîtului care. la cererea uneia dintre părţi. întemeiată pe convenţia de arbitraj. În caz de conflict de competenţă. 3. Comentariu pe articole. În cea de-a doua situaţie. hotărăşte instanţa de judecată ierarhic superioară (art. Invocarea convenţiei de arbitraj la o etapă mai tîrzie a procedurii rămîne fără efect. soluţia se justifică prin faptul că tribunalul arbitral nu se poate constitui din cauze „vădit imputabile” pîrîtului în arbitraj. nevalabilă sau nesusceptibilă de executare.9 alin. se va declara necompetentă. 2005.958 31 . cu excepţia cazului în care partea care a avut un motiv legal de a nu o invoca şi a invocat-o imediat ce motivul a încetat să existe. a 2-a. ed. S-a opus cererii de arbitraj a celeilalte părţi. litigiul nu mai poate fi soluţionat pe cale arbitrală întrucît covenţia pe care se întemeiază alegerea de competenţă este afectată de nulitate sau este inoperantă. Nu a plătit în termen partea sa de cheltuieli arbitrale (art. Nu a numit arbitrul în termen. c) Arbitrajul nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pîrîtului.(5) Legea cu privire la arbitraj). (4) Legea cu privire la arbitraj). instanţa judecătorească. recuzarea 59 Ioan Leş. În acest caz instanţa de judecată care va rezolva aceste probleme este instanţa de judecată care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond în primă instanţă.

955 M. fie de cele judecătoreşti alese. Dar această clauză poate fi expimată printr-un înscris separat de contract privind însă. Convenţia arbitrală poate fi încheiată pînă la apariţia litigiului.385 32 . care au apărut sau care ar putea să apară între ele ca rezultat al unui raport juridic contractual sau necontractual (art. astfel pricina civilă poate fi strămutată pînă la emiterea hotărîrii spre judecata arbitrală dacă părţile consimt şi dacă o astfel de strămutare nu este interzisă de lege. aceasta fiind consfinţită şi în actuala Lege cu privire la arbitraj : 60 61 Ibidem. în situaţia în care. Богуславский. Prevederea respectivă ce conţine o competenţă alternativă are semnificaţia unei abilitări acordate reclamantului de a alege între cele două jurisdicţii60. Deşi. această formulare nu constituie o convenţie de arbitraj în sensul art. Convenţia de arbitraj poate fi exprimată în forma unei clauze în contract sau în forma unui acord separat. Conform Legii cu privire la arbitraj convenţia de arbitraj este un acord în a cărui bază părţile remit spre soluţionare în arbitraj toate litigiile sau o parte din litigii. p. Москва.8 alin.8 al Legii cu privire la arbitraj. nemaivorbind de contestarea hotărîrii şi de eliberarea titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale. clauza compromisorie este autonomă faţă de acesta. înscrisă în contractul principal. стр. prin contract. Legeatip a Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional asupra Arbitrajului Comercial Internaţional din 21 iunie 1985 defineşte convenţia de arbitraj ca fiind „un acord al părţilor să supună arbitrajului toate sau unele litigiii care apar sau care vor apărea între ele în legătură cu relaţiile lor comerciale”. Noţiunea şi forma convenţiei de arbitraj.M. (1) al Legii menţionate mai sus). Se numeşte clauza compromisorie sau clauză de arbitraj. un contract diferit în cadrul contractului principal.arbitrilor. Мeждународное частное право. Secţiunea 2. Tradiţional în unele reglementări internaţionale precum şi în doctrină s-a făcut distincţie între două forme ale convenţiei de arbitraj : clauza compromisorie şi compromisul. 2000. E de menţionat faptul că. Sesizarea arbitrajului Baza pentru soluţionarea litigiilor pe cale arbitrală o constituie convenţia de arbitraj. deoarece ea se exprimă sub forma unei stipulaţii sau clauze care este înserată într-un contract principal şi se referă la litigiile ce vor apărea cu privire la acel contract. luarea măsurilor de asigurare a obiectului litigiului. pînă la urmă. părţile au stabilit ca eventualele diferende rezultate din executarea necorespunzătoare a contractului să fie soluţionate fie de către instanţele de arbitraj. eventualele litigii dintre părţi61. după sau în timpul judecării cauzei în instanţa de drept comun sau specializată. îmbrăcînd forma compromisului sau clauzei compromisorii. Clauza compromisorie este clauza prin care părţile convin ca eventualele litigii născute din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate prin arbitraj.

Dalloz. indicîndu-se obiectul litigiului şi instituţia de arbitraj. instanţa de arbitraj. Codul de procedură civilă. 1983. spre deosebire de clauza compromisorie. Comentariu pe articole. însă există nulităţi care. Diferenţa dintre clauza compromisorie şi compromis vizează actualitatea litigiului dintre părţi. Bucureşti. Arbitrage et modes alternatives de reglement des litiges.955 cu referire la T. Compromisul. Independenţa clauzei compromisorii faţă de contract are drept consecinţă faptul că motivele de nulitate sau rezoluţiune a contractului nu ating în principiu.Clay. în jurisprudenţă. Clauza compromisorie poate fi divizată în clauză inserată şi acord separat. spre deosebire de compromis care are ca obiect litigii deja existente63.« Valabilitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care este inserată ». “Didactică şi Pedagogică”. cluza compromisorie este un acord anterior oricărui contencios dintre părţi. rezoluţiunea. 2005. a cărei foţă obligatorie este chiar mai accentuată decît cea a contractului în care ea este inserată62. majoritatea legislaţiilor moderne privind arbitrajul comercial internaţional.R. Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine adoptată la NewYork la 10 iunie 1958 ( art.Popescu. este privit ca o înţelegere de sine statătoare faţă de contractul principal prin care părţile convin ca litigiul ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului.V p. în virtutea legii ţării unde sentinţa a fost dată. 62 Ioan Leş. clauza compromisorie. De regulă. este necesar ca prin compromis să se determine organizarea tribunalului arbitral şi procedura corespunzătoare. Bucureşti: ALL BECK. a 2-a. obiectul litigiului. nr. Autonomia convenţiei de arbitraj este consacrată în instrumentele internaţionale.954 cu referire la T. Dreptul comerţului internaţional. Regimul juridic al convenţiei de arbitraj comercial internaţional este dominat de principiul autonomiei acestei convenţii. În doctrina franceză recentă este promovată teza potrivit căreia clauza compromisorie a devenit « un contract în cadrul contractului ». Astfel. precum şi în regulamentele arbitrajelor instituţionalizate. declararea contractului principal inexistent. odată intervenite. ed. În cazul arbitrajului ocazional. p. rezilierea lui nu afectează convenţia de arbitraj. p. nulităţile privesc numai contractul principal. ed.1). acestea fiind: lipsa capacităţii depline de exerciţiu sau viciile de consimţămînt. prevede că valabilitatea convenţiei de arbitraj trebuie să fie apreciată în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o. atrag şi nulitatea clauzei compromisorii. p.34/7133 din 16 octombrie 2003 63 Ibidem. sau în lipsa unei indicaţii în acest sens. Autonomia convenţiei arbitrale se concretizează în următoarele aspecte : • existenţa. validitatea sau menţinerea în vigoare a convenţiei de arbitraj nu depind de soarta contractului principal la care această convenţie se referă. anularea.372 33 . • legea aplicabilă convenţiei de arbitraj poate fi diferită de legea aplicabilă contractului principal.

şi pînă la examinarea în fond a pricinii pîrîtul ridică obiecţii şi litigiul se transmite curţii arbitrale. conform legii ţării unde sentinţa trebuie să fie pronunţată. c) în lipsa indicaţiei asupra legii căreia părţile au supus convenţia şi dacă momentul în care chestiunea este supusă unui tribunal judiciar. instanţa arbitrală : La fel: 1. 2001.VI p. cazul de numire a unui arbitru de către o persoană împuternicită. nu este posibil de a prevedea care va fi ţara unde sentinţa va fi pronunţată. 169 alin. стр. obligatorie pentru părţi. judecătorul refuză primirea cererii de chemare în judecată. «Юристъ». под ред. 64 înlătură competenţa instanţelor judecătoreşti în problema soluţionării litigiului.Convenţia Europeană privind Arbitrajul Comercial Internaţional adoptată la Geneva la 21 aprilie ( art.С. (1) lit. Треушникова. cu obligaţia fiecăreia din părţi de a se supune hotărîrii emise de această instanţă”64. ele sunt obligate să respecte hotărîrea ce se va da de către organul de jurisdicţie desemnat.482-486 CPC RM). Este necesar de menţionat despre specificul caracterului obligatoriu al clauzei de arbitraj şi anume că acest caracter dispare dacă litigiul se judecă de către instanţa de judecată.377 34 . (art. b) în lipsa unei indicaţii în acest sens. astfel. conferă arbitrilor puteri cu privire la soluţionarea litigiului dintre părţile contractante. locul examinării litigiului şi să accepte regulile de arbitraj. Astfel.(3) din Legea cu privire la arbitraj stabileşte conţinutul convenţiei de arbitraj. Москва. dacă acestea lipsesc atunci el se examinează de instanţa de judecată şi se pronunţă hotărîrea judecătorească. cu privire la litigiul dintre aceleaşi părţi. conform legii competente în virtutea regulilor conflictuale ale instanţei sesizate. deci dacă avem încheiată o convenţie arbitrală părţile sunt obligate să supună litigiul arbitrajului. permite organizarea unei proceduri care să conducă la pronunţarea unei hotărîri susceptibile de executare forţată (art. Convenţia de arbitraj produce efecte obligatorii pentru părţi. asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri (art. că autorii ruşi includ acest criteriu în definirea arbitrajului : „Arbitrajul este o instanţă aleasă conform înţelegerii părţilor pentru soluţionarea unui litigiu concret.2) dispune că atunci cînd tribunalele vor trebui să se pronunţe asupra existenţei sau valabilităţii convenţiei de arbitraj. М. Acest text era mai reuşit dacă ultima sintagmă ar fi fost formulată în felul următor : „ să accepte regulile de arbitraj în cazul arbitrajului instituţionalizat şi să stabilească regulile în cazul arbitrajului adhoc”. Гражданский процесс. Art. изд.267 lit e) CPC).d) CPC). aceasta trebuie să cuprindă: modul de numire a arbitrilor. vor statua : a) conform legii căreia părţile au supus convenţia de arbitraj. în sensul că din moment ce a fost semnat contractul cuprinzînd o asemenea clauză. Astfel. dacă există o hotărîre arbitrală.8 alin.

cu privire la acelaşi obiect şi în aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre arbitrală care a devenit obligatorie pentru părţi (art. 2. în statele dreptului continental predomină criteriul naţionalităţii.1596 65 Prof.2. Convenţia de la New-York din 1958 permite refuzul de a recunoaşte şi a executa o sentinţă arbitrală străină atunci cînd părţile convenţiei de arbitraj erau „în virtutea legii aplicabile lor. 170 alin. p. g) CPC). pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată (art. nr. prof. conform căruia capacitatea juridică a persoanelor fizice. judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă în judecata arbitrală se află un litigiu între aceleaşi părţi. 3. 265 lit. existenţa şi validitatea consimţămîntului. 4. instanţa scoate cererea de pe rol dacă. „Lumina Lex”. Ca orice contract. efectul pozitiv – de a investi pe arbitri cu dreptul de a rezolva litigiul respectiv. Octavian Căpăţînă. e) CPC).6-1993.5 35 . În fiecare sistem judiciar capacitatea atît a persoanelor fizice. e) CPC). este determinată de legea lor naţională (art. În ceea ce priveşte capacitatea părţilor de a încheia o convenţie de arbitraj. criteriul incorporării supune persoanele juridice legii statului conform căreia au fost constituite (art. ed. convenţia de arbitraj trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate : capacitatea de a contracta. capacitatea persoanei este guvernată de legea statului unde îşi are fixat sediul social real. capacitatea de exerciţiu – exercitarea drepturilor şi obligaţiilor). în cazul în care părţile au încheiat o convenţie. prin urmare sarcina determinării legii aplicabile le revine arbitrilor. Ca criterii de derminare a legii aplicabile persoanelor juridice sunt: criteriul sediul social. lovite de o incapacitate”. Prin capacitatea părţilor se înţelege capacitatea lor de a contracta (capacitatea de folosinţă – de a avea drepturi şi obligaţii.// „Revista de drept comercial”. (1) lit. un obiect licit şi să îndeplinească condiţiile de formă.dr. Dacă ne referim mai exact la arbitrajul internaţional. pînă la examinarea pricinii în fond. Convenţia de la Geneva din 1961 preia aceeşi idee. în particular capacitatea lor de a contracta. însă procesul a fost pornit în judecată. competenţa instanţelor judecătoreşti65. pentru acelaşi litigiu. instanţa de judecată dispune încetarea procesului în cazul în care într-un litigiu dintre aceleaşi părţi. Situaţia actuală a arbitrajului comercial internaţional în România. asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri (art. Toate acestea reies din cele două efecte ale convenţiei arbitrale. cît şi a persoanelor juridice se stabileşte în mod diferit. Victor Babiuc. efectul negativ – de a exclude. Bucureşti. însă nici una din dispoziţiile citate nu indică conform cărei legi trebuie să fie apreciată capacitatea părţilor de a încheia convenţia de arbitraj. pe cînd în legislaţiile common-law este reţinut criteriul domiciliului sau reşedinţei obişnuite.1587 CC al RM). Dr. 267 lit. atunci referitor la capacitatea juridică a persoanelor fizice. prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală. şi anume: 1.

în caz de divergenţă între voinţa declarată şi voinţa reală a părţilor.2008. deoarece dacă clauza arbitrală însoţeşte contractul principal. 2005. În ce priveşte forma scrisă doctrinarii menţionează că poate fi folosită atît prin semnarea directă a acesteia. executare de lucrări. după negocieri. obiectul arbitrajului este definit într-un mod general: „litigiile comerciale şi civile interne şi internaţionale”. 1157 al Codului Civil francez. ea s-a încheiat la fel ca acesta .559 36 . М. Consimţămîntul este manifestarea exteriorizată de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic. criteriul locului plasării centrului activităţii economice. este cea scrisă. изд. «Проспект». Obiectul este determinat ca în cazul oricărui contract de suma prestaţiilor la care se obligă părţile contractante. etc. alte mijloace care asigură fixarea mesajului pe un anumit suport (telefax. sub sancţiunea nulităţii. arbitrii trebuie să se conducă de voinţa reală. etc. стр. Acest principiu şi-a găsit reflectare în art. Conform principiului bunei credinţe. poştă electronică. trebuie să prevaleze sensul în care ea nu ar putea produce nici un efect”.CC RM). este exprimat prin intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat (art. telegraf.119 CC). exprimînd împreună cu acesta voinţa juridică a părţilor. licit şi moral sunt prin urmare prezumate pînă la proba contrarie. de conştientizarea avantajelor jurisdicţiei alese. tratative. под ред. Pentru a aprecia existenţa consimţămîntului. Principiul interpretării efective a convenţiilor de arbitraj a fost inspirat din art. inclusiv din dreptul de proprietate intelectuală. Pentru a fi valabilă. Cauza este motivul psihologic ce va determina consimţămîntul.С Шакаряна. Consimţămintul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernămînt. mesaje teletype. Москва. arbitrii sau jurisdicţiile statale aplică diverse principii de interpretare: principiul bunei-credinţe şi principiul efectului util. În Statutul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. conform Legii cu privire la arbitraj din 22. conform căruia „atunci cînd o clauză este susceptibilă de două sensuri.)66.1156 al Codului Civil francez în următoarea formulă : „în convenţii trebuie de găsit care a fost intenţia comună a părţilor contractante fără a se opri la sensul literal al termenilor”. cît şi prin schimb de scrisori. prestare de servicii. Existenţa cauzei. din raporturi de proprietate şi din alte drepturi reale. O clauză arbitrală bine gîndită şi formulată permite de a desfăşura o procedură arbitrală eficientă şi va avea drept consecinţă minimalizarea încălcării din partea părţilor a obligaţiilor asumate. etc. criteriul voinţei fondatorilor. caracterului său real. Legea Republicii Moldova cu privire la arbitraj desemnează ca obiect al arbitrajului litigiile izvorîte din raporturi juridice civile : vînzare – cumpărare.02. 66 Гражданское процессуальное право. În literatura de specialitate se vehiculează opinia precum că este greu de admis violenţa ca viciu de consimţămint în materia dată. Cauza ce determină consimţămîntul părţilor nu este străină de efectele contractului arbitral şi în ultimă instanţă. Forma convenţiei de arbitraj. convenţia de arbitraj trebuie să fie licită.

în raporturile între ţări ale căror legi nu impun forma scrisă pentru convenţie de arbitraj.II paragraful 1 stabileşte că „fiecare din statele contractante este ţinut să recunoască convenţia scrisă prin care părţile se obligă să supună diferendele lor arbitrajului. orice convenţie încheiată în formele permise de legi”. De asemenea Convenţia de la NewYork cere ca partea care invocă sentinţa de arbitraj să prezinte originalul convenţiei arătate în art.1 paragraful 2 al Convenţiei de la Geneva. De aceea este suficient să se folosească clauza 37 .prin prezentarea referinţei. întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa ( art. Convenţia de la Geneva din 1961 conţine prevederi similare celor din Convenţia de la NewYork. Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova cu privire la procedura de arbitraj comercial internaţional în art. 3 stipulează că convenţia de arbitraj este încheiată în scris sub formă de clauză compromisorie. Modul de redactare a convenţiei de arbitraj este determinat în funcţie de tipul arbitrajului la care recurg părţile . contractul sau compromisul fiind semnat de părţi sau conţinute într-un schimb de scrisori. înserată în contractul principal sau sub formă de acord de sine stătător.instituţionalizat sau ad-hoc. legislaţiile naţionale şi internaţionale de drept material uniform conţin soluţii diferite. de regulă recomandă formule ale clauzelor de arbitraj care sunt suficient de largi pentru a îngloba toate litigiile susceptibile de a se ivi între părţi referitor la contractul de fond şi permit desfăşurarea eficientă a unui arbitraj comercial internaţional. numit compromis. telegrame sau comunicări prin telex şi.În materie de valabilitate a convenţiei de arbitraj din punct de vedere al formei.IV. În paragraful 2 al aceluiaşi articol se precizează că prin “ convenţie scrisă se înţelege o clauză compromisorie inserată într-un contract. Asociaţia Americană de Arbitraj. sau un compromis.II sau o copie. Convenţia de la New-York din 1958 privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine în art. Curtea Londoneză de Arbitraj Internaţional). iar de către pîrît . sau cuprinse într-un schimb de scrisori sau telegrame”. în care este exprimată în formă scrisă voinţa lui de a se supune jurisdicţiei Curţii. În art.paragrful 1). Alte sisteme naţionale precizează expres că înscrisul este cerut ca condiţie ad probationem. Din cele expuse mai sus. Acordul de a transmite litigiul spre soluţionare definitivă Curţii de Arbitraj mai poate fi manifestat de către reclamant prin prezentarea unei cereri de arbitrare. sau un compromis semnat de părţi. prin convenţia de arbitraj se înţelege “sau o clauză compromisorie înserată într-un contract. sau a scrisorii de numire a arbitrului. Unele sisteme de drept cer un înscris ca condiţie de ad validatem. rezultă că Convenţia de la Geneva permite de a valida în ceea ce priveşte forma convenţiile de arbitraj încheiate verbal în raporturile dintre statele care nu cer forma scrisă. Regulile de arbitraj ale instituţiilor internaţionale recunoscute (Curtea de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerţ Internaţională de la Paris.

hotărîrea arbitrală sau recunoaşterea acordului de împăcare a părţilor. În cazul absenţei dispoziţiilor referitoare la numărul arbitrilor.III-1 38 . Limba procedurii arbitrale. am putea menţiona că importanţa clauzei arbitrale rezidă chiar în însuşi rolul pe care îl îndeplineşte. 2. Este preferabil ca limba procedurii să fie limba dreptului aplicabil. convenţia de arbitraj trebuie să fie exprimată într-o formulă detaliată care va reglementa întreaga complexitate a problemelor legate de desfăşurarea procedurii de arbitraj. În concluzie. Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă CCI a RM cu privire la procedura de arbitraj intern. Structura instanţei de arbitraj se decide de părţi . la fel ca şi în procesul civil. 6. la alegerea părţilor. litigiul este soluţionat de 3 arbitri. Sesizarea arbitrajului.soluţionarea litigiului să fie efectuată de un arbitru unic sau de un complet de arbitri. Omisiunea desemnării dreptului aplicabil sau alegerea nereuşită a acestuia pot cauza dificultăţi serioase în ce priveşte derularea contractului comercial internaţional şi soluţionarea eventualelor litigii.de arbitraj-model a instituţiei alese. pag. Buna funcţionare a raporturilor comerciale presupune crearea şi utilizarea unor astfel de mijloace juridice care ar permite o soluţionare mult mai rapidă şi eficientă a tuturor divergenţelor dintre parteneri şi ar păstra caracterul stabilităţii şi confidenţialităţii în operaţiile dintre părţi. fie într-o clauză aparte. în Anexa 1 formulează şi el un model de clauză compromisorie care este recomandată pentru a fi inclusă în contractele civile şi comerciale interne. Procedura în cazul arbitrajului. transmitera pricinii spre examinare în cadrul arbitrajului şi pregătirea pricinii pentru dezbatere. executarea hotărîrii arbitrale. declanşarea procedurii. În cazul în care părţile optează pentru un arbitraj ad-hoc. constă din mai multe etape: 1. Dreptul aplicabil poate fi desemnat în contract. de cele mai multe ori acesta este ales de către părţi. Locul arbitrajului prezintă importanţă prin mai multe aspecte. asigurarea acţiunii . 7. Chişinău 67 2002. 3. În lipsa unei indicaţii exprese. examinarea pricinii de către arbitri. care va examina litigiul conform regulilor sale. procedura de arbitraj se poate desfăşura în limba în care a fost redactat contractul. Справочник Арбитра. fie în clauza de arbitraj. păstrarea materialelor pricinii pentru fiecare în parte67. 4. 5.

atunci curtea de arbitraj din oficiu sau la cererea pîrîtului determină valoarea acţiunii conform datelor de care dispune. 7. sau reşedinţa părţilor. referinţa la convenţia de arbitraj. Cererea se consideră depusă la data înregistrării acesteia la curtea de arbitraj şi se însoţeşte de toate înscrisurile invocate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale. În cazul în care nici părţile. locul va fi determinat de curtea arbitrală. ţinînd cont de circumstanţele cazului şi de accesibilitatea pentru părţi. cererea va fi depusă la arbitrajul de la domiciliu ori sediul. în cazul soluţionării pricinii ce ţine de declararea debitorului insolvabil. În cererile de arbitrare care conţin mai multe pretenţii suma fiecărei pretenţii se calculează aparte. arbitrajul trebuie să pronunţe hotărîrea în 39 . numele şi domiciliul persoanei numite în calitate de arbitru. este necesar să se ţină cont de competenţa materială (care curte arbitrală este competentă în soluţionarea pricinii) şi teritorială ( locul examinării litigiului). precum şi indicarea calculului prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori. obiectul şi valoarea cererii. O dată cu recepţionarea cererii de arbitraj de către arbitri. iar valoarea acţiunii se calculează din suma valorilor tuturor pretenţiilor. Cererea de arbitraj va conţine următoarele: 1. 4. denumirea şi sediul. 3. numele persoanei care reprezintă partea în litigiu anexîndu-se procura autentificată notarial care confirmă împuternicirile reprezentantului în instanţa arbitrală. motivele de fapt şi de drept. 6. la un moment anumit. Cererea se depune la locul stabilit de părţi. 5. nici curtea de arbitraj nu au stabilit locul arbitrajului. pentru persoanele juridice. cînd se reclamă valoarea unor bunuri se ia în considerare valoarea bunurilor respective la momentul introducerii cererii. procedura arbitrală se consideră începută. anexîndu-se copia contractului în care a fost inserată aceasta. acesta va fi considerat locul unde a avut loc pronunţarea hotărîrii.copia de pe acesta. pentru persoane fizice. se consideră lezată într-un drept al său de către cealaltă parte poate depune în scris.Dacă există o convenţie de arbitraj şi dacă una din părţi. Însă. Dacă reclamantul n-a indicat corect valoarea acţiunii. Atunci cînd părţile nu au convenit altfel . în lipsa unui acord. sau la locul aflării bunurilor. o cerere de arbitraj. Cît priveşte valoarea obiectului litigiului stabilirea acesteia se determină în cazul pretenţiilor băneşti – din suma pretinsă de reclamant. Precizarea valorii obiectului cererii de arbitrare este necesară în vederea stabilirii taxelor de arbitraj. precum şi probele pe care se întemeiază cererea. 2. De exemplu. semnătura părţii. cererea se va depune la locul aflării debitorului. iar dacă s-a încheiat un compromis . numele şi domiciliul.

Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului de depunere a referinţei sau cel tîrziu pînă la data de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală (art. care nu au fost menţionate de către pîrît în referinţă trebuie ridicate. Dacă procedura arbitrală are loc în baza înscrisurilor.19 Legea cu privire la arbitraj). Art. Are o însemnătate practică deosebită regimul juridic al comunicării actelor de procedură. în caz contrar aceasta ar putea avea consecinţe negative pentru ei. După depunerea de către reclamant a cererii în arbitraj şi după expirarea termenului de prezentare a referinţei de către pîrît. sub sancţiunea decăderii. Excepţiile şi alte mijloace de apărare. dovezilor. doarece necomunicarea ar putea crea întîrzieri care ar duce la tergiversarea procesului. 40 .(2).(3).19 alin. pîrîtul va face referinţă care va cuprinde excepţiile privind cererea reclamantului.(3) din Legea cu privire la arbitraj menţionează „În cazul în care invocă obiecţii faţă de circumstanţele înaintate de reclamant. pîrîtul trebuie să ridice excepţiile în termen de cel tîrziu de 15 zile de la data depunerii referinţei. deoarece această problemă este soluţionată în alin. Particularităţile procedurii arbitrale Procedura de desfăşurare a acţiunii în arbitraj poate fi diferită în funcţie de faptul dacă acesta este un arbitraj ad-hoc sau instituţionalizat. fără dezbateri orale. el poate face cererea reconvenţională. pîrîtul poate introduce referinţă”.termen de cel mult 6 luni de la data constituirii sale (art.18 alin (2) din Legea cu privire la arbitraj). Copiile de pe referinţă sau a cererii reconvenţionale sunt aduse la cunoştinţa reclamantului şi fiecărui arbitru. dar nu mai tîrziu de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitraj. În termenul convenit de părţi sau determinat de către instanţa arbitrală. În cazul cînd pîrîtul are pretenţii împotriva reclamantului derivînd din acelaşi raport juridic. arbitrajul sesizat fixează termenul pentru dezbaterea litigiului şi dispune citarea părţilor. Pregătirea pricinii pentru dezbateri. De aceea părţile trebuie să cunoască regulile de desfăşurare a procedurii în arbitrajul sesizat. pînă la data primului termen de înfăţişare. deoarece aceasta ar interesa buna desfăşurare a judecăţii arbitrale. probele propuse în apărare. Pîrîtul este decăzut din dreptul de a prezenta excepţiile la o etapă ulterioară a procedurii. dar şi menţiunile prevăzute la art.17 din Legea cu privire la arbitraj. Considerăm inutilă şi inadecvată introducerea acestei fraze în alin.. răspunsul în fapt şi în drept la acestă cerere. Secţiunea 3. documentelor prezentate în scris de către părţi.

19 din Regulamentul Curţii de Arbitraj şi Mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producători Agricoli UNIAGROPROTECT). La dezbaterea litigiului părţile pot participa personal sau prin reprezentanţi şi pot fi asistate de orice persoane. care poate avea loc o singură dată şi cu condiţia prezentării de partea lipsă cel tîrziu în preziua dezbaterilor a motivelor întemeiate către cealaltă parte şi arbitri. arbitrul este obligat să înştiinţeze curtea arbitrală despre circumstanţele cunoscute lui. dacă una din părţi a descoperit circumstanţe care pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea sa. Refuzul arbitrului. Neprezentarea părţii citate reglementar la faza dezbaterilor are următorele efecte: 1. numirea completului de arbitri. 2. La fel.Legea menţionează că între data primirii citaţiei şi data începerii dezbaterilor urmează să existe un termen de cel puţin 15 zile. Dezbaterile litigiului. nu înseamnă recunoaşterea cauzei de recuzare. Desfăşurarea şedinţei are loc în şedinţă închisă. Orice dispoziţie a instituţiei arbitrale va fi consemnată în încheierea şedinţei şi va fi motivată. amînarea procesului. deoarece se poate şti cu siguranţă cînd citaţia a fost trimisă. La fel. argumente şi probe. la orice etapă a procedurii arbitrale pînă la încheierea dezbaterilor în termen de 15 zile de la data cînd au aflat despre numirea arbitrului sau despre cauza de recuzare. asfel ştirbindu-se din rapiditatea şi eficienţa procedurii arbitrale. luarea măsurilor de asigurare a obiectului litigiului. 41 . care pot constitui temei pentru recuzare şi să refuze la participarea judecării litigiului. La cererea părţilor încheierea poate fi adusă la cunoştinţă reclamantului şi pîrîtului. verificarea împuternicirile reprezentanţilor. atunci se consideră că părţile sunt de acord cu candidatura arbitrilor aleşi şi se consideră că ei au refuzat de la dreptul lor de recuzare. E foarte greu de transpus această normă în viaţă. Acţiunile de bază în această fază constituie verificarea existenţei unei acţiuni înaintată în arbitraj. dar în ce priveşte data primirii există diferite situaţii de ordin obiectiv sau subiectiv care îndepărtează data primirii citaţiei. la acestă etapă. examinarea litigiului în lipsa acesteia. Dacă însă s-a omis acest termen. instanţa permite accesul părţilor la actele depuse de oponenţi. rămîne la discreţia părţilor alegerea limbii de lucru în proces.17 Regulamentul Curţii de Arbitraj şi Mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producători Agricoli UNIAGROPROTECT). prezentare de pretenţii. Părţile sunt în drept să ceară recuzarea. Cererea de recuzare se soluţionează în termen de 5 zile. fără participarea arbitrului recuzat (art. dacă părţile nu au stabilit contrariu. Arbitrul poate fi recuzat şi după numirea sa. de asemenea ei au acces la toate actele ce constituie dosarul litigiului. (art.

. Procesulverbal va cuprinde următoarele menţiuni : a) o scurtă descriere a desfăşurării şedinţei. Toate acţiunile care au avut loc în cadrul şedinţei sunt consemnate în procesul–verbal al şedinţei.pe parcursul examinării litigiului părţile pot tranşa litigiul. fie de către întregul complet de judecată. fie de către un singur arbitru.Ordinea audierii părţilor şi cum sunt conduse dezbaterile sunt stabilite de către supraarbitru. ţinînd cont de faptul că contractul în care este inserată clauza este nul: decizia prin care arbitrajul se declară competent. sau pînă la dezbateri cu anexarea probelor corespunzătoare (pentru a nu admite tergiversarea 42 . Ca şi în cazul procedurii contencioase în acţiuni civile părţile pot efectua acte de dispoziţie: . Toate probele aduse de părţi vor fi administrate în cadrul acestei şedinţe arbitrale. Părţile îşi prezintă probele pentru a-şi argumenta poziţia. acest act fiind posibil de a fi efectuat pînă sau la soluţionarea în fond a pricinii. însă aici cu respectarea dreptului pîrîtului care de asemenea trebuie să fie de acord cu încetarea procesului în caz contrar el poate avea un interes legitim şi doreşte emiterea hotărîrii. sau poate respinge o asemenea cerere pe motivul că aceasta trebuia a fi făcută în cererea de arbitrare. d) dispozitivul. dacă aşa prevăd părţile sau dacă ele au renunţat la dezbateri orale. e) semnăturile arbitrilor. ele stabilesc chiar şi normele de drept aplicabile fondului litigiului. atunci arbitrii iau hotărirea imediat după acestea. Arbitrii stabilesc independent dacă sunt competenţi în soluţionarea pricinii sau numesc dacă este valabilă sau nu convenţia de arbitraj. fără dezbateri orale. Acesta în mod obligatoriu are formă scrisă şi are un rol important pentru părţi. .27 al Legii). tribunalul în acest caz poate solicita prezentarea de probe suplimentare. pot indica că se aplică normele Republicii Moldova. b) cererile şi susţinerile părţilor. ceea ce reprezintă încuviinţarea unei tranzacţii.reclamantul îşi poate retrage pretenţiile. Însă dacă.pîrîtul poate recunoaşte acţiunea. documentelor prezentate în scris de către părţi. dezbaterile orale vor fi expuse. De asemenea. Hotărîrea arbitrală se ia în baza înscrisurilor. probelor. putem considera ca act de dispoziţie a părţilor şi majorarea sau micşorarea cuantumului pretenţiilor. tribunalul arbitral încetînd procesul şi fixînd aceste circumstanţe în hotărîre. nu poate fi atacată în instanţă decît odată cu hotărîrea finală emisă asupra fondului litigiului (art. c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse.încheind acordul de compromis . ale altor state sau hotărirea va fi luată în baza uzanţelor comerciale. Părţile sunt acelea care stabilesc regulile de joc ale procesului.

tribunalele arbitrale în soluţionarea pricinilor. iar tribunalul arbitral recunoaşte că acesta are un interes legitim să fie soluţionat în mod definitiv.485 CPC. potrivit opiniei tribunalului arbitral. cu notificarea celeilalte părţi. cu excepţia cazului cînd pîrîtul ridică obiecţii. • • părţile au convenit asupra încheierii procedurii arbitrale. Examinarea litigiului pe cale arbitrală poate să se încheie cu soluţionarea lui în fond şi pronunţarea hotărîrii sub formă scrisă. 32 din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional). tranzacţia de împăcare este un act de dispoziţie a părţilor reprezentînd un acord de voinţă între reclamant şi pîrît ca urmare a unor cesiuni reciproce ce determină drepturile şi obligaţiile lor în vederea stingerii litigiului. Deosebirea esenţială între aceste acte. 37 alin. din anumite motive. interpretarea unui punct sau a unei părţi din hotărîrea arbitrală (dacă părţile nu au convenit în acest sens). arbitrajul poate să-şi reia împuternicirile asupra acţiunii examinate la depunerea în instanţa de judecată a cererii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. solicită tribunalului arbitral: rectificarea erorilor de calcul. Aşadar. instanţa arbitrală constată că.(4) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional).procesului). continuarea procedurii a devenit inutilă sau imposibilă (art. fixînd condiţiile convenite în hotărîrea arbitrală. codul civil menţionează tranzacţia ca contract civil prin care părţile previn un proces ce urmează să înceapă. În literatura de specialitate este menţionat ca act de dispoziţie şi înaintarea unei cereri reconvenţionale. şi deci executarea va fi încuviinţată de instanţele judecătoreşti cu respectarea art. Totodată. a greşelilor de tipar sau orişicăror altor erori similare celor din hotărîrea arbitrală. dar omise în hotărîrea arbitrală. În general. iar 43 . termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti. cu excepţia cazurilor cănd în termenele stabilite de art. sau cu încheierea procedurii arbitrale. iar la solicitarea uneia dintre părţi instanţa de judecată consideră rezonabil să amîne examinarea chestiunii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale pe un anumit termen şi să ofere tribunalului arbitral posibilitatea de a relua procedura arbitrală asupra hotărîrii adoptate sau de a întreprinde alte acţiuni care. 35 din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional (în condiţia în care părţile nu au convenit asupra unor altor termene). Mandatul tribunalului arbitral se încheie odată cu încetarea procedurii arbitrale. vor permite tribunalului înlăturarea temeiurilor de desfiinţare a hotărîrilor arbitrale (art. una dintre părţi. în cazul în care: • reclamantul îşi retrage acţiunea. conving părţile să încheie tranzacţia de împăcare. semnată de toţi arbitrii. De asemenea. adoptarea hotărîrii adiţionale referitor la capetele de pretenţii susţinute în procedura arbitrală. este că în cazul procesului arbitral condiţiile unei astfel de tranzacţii se consemnează în hotărîrea arbitrală.

Astfel. trebuie menţionat că tranzacţia efecuată atît în faţa instanţei de judecată. Acelaşi aliniat menţionează că alte dispoziţii ale arbitrajului care nu sînt inserate în hotărîre se emit sub formă de încheiere. fie luînd în consideraţie criteriul formal (de exemplu procedura utilizată) sau material (existenţa unei contestaţii. Contestarea şi executarea hotărîrii arbitrale Secţiunea 1. Hotărîrea arbitrală. Contestarea hotărîrii arbitrale Scopul principal al adresării părţilor în instanţa arbitrală îl constituie obţinerea unei hotărîri. a litigiului dintre părţi. în cazul dat. încetarea procedurii arbitrale fără soluţionarea problemelor remise spre rezolvare (hotărîre de încetare a procedurii arbitrale). Le droit français de l’arbitrage interne et international.efecte în privinţa drepturilor subiective materiale – şi efecte procesuale (adică imposibilitatea de a se adresa tribunalului arbitral sau instanţei de judecată cu acelaşi obiect şi avînd acelaşi temei. aici aplicîndu-se alte norme şi anume cele cu privire la contracte.tranzacţia civilă este susceptibilă de executare numai după omologarea de către instanţă. în acest caz are loc soluţionarea în fond a pricinii şi emiterea hotărîrii conform intimei convingeri a arbitrului. misiunea ei şi modalităţile de constituire sunt organizate într-o manieră contractuală68. p. Alţii menţioneză că hotărîrea arbitrală este un act jurisdicţional. Din art. p. În ceea ce priveşte natura juridică a hotărîrii arbitrale există un şir de discuţii. Morel et Corduant SA . cît şi în faţa tribunalului arbitral are ca efect autoritatea lucrului judecat şi forţă executorie. 3. definitivitate şi irevocabilitate) aceasta se distinge de o simplă tranzacţie. Capitolul 3.1990. 68 Matthieu de Boissèson. încheiera între părţi a unei tranzacţii asupra litigiului (emiterea hotărîrii în acest caz avînd un caracter dispozitiv. Efectele încheierii tranzacţiei de împăcare în procesul arbitral sunt: . de către arbitraj. De asemenea. 283 69 Ibidem. de Curtea de Arbitraj. trebuie menţionat că tribunalul poate să nu încuviinţeze tranzacţia de împăcare dacă aceasta depăşeşte competenţa tribunalului sau încalcă legea sau ordinea publică. Astfel. unii consideră că hotărîrea arbitrală este un act juridic şi îşi argumenteză poziţia prin faptul că în măsura în care ea este pronunţată de către o autoritate. soluţionarea. care să soluţioneze într-un fel sau altul litigiul existent între părţi. mediere sau o simplă ordonanţă de procedură69. adică dacă există o astfel de solicitare din partea părţilor). totodată instanţa încuviinţează tranzacţia dacă aceasta nu încalcă legea ori drepturile şi interesele legitime ale persoanei.283 44 .28 alin.(1) din Legea cu privire la arbitraj reiese că arbitrajul emite hotărîri în următoarele cazuri: 1. 2. 169 CPC). art.

R. care este un contract. Dacă o opinie nu întruneşte majoritatea de voturi. dr. încrederea părţilor în corectitudinea soluţiei propuse litigiului şi în obiectivitatea. care se bazează pe toate probele examinate în cadrul şedinţei arbitrale. la deliberare participînd toţi arbitrii şi aceştia semnînd-o obligatoriu. astfel. fiind asimilată prin lege. arbitrajul o va scoate de pe rol. T. Dacă o parte renunţă la o pretenţie.6-1993. p.14 45 . imparţialitatea arbitrilor. rezultă şi natura dublă a sentinţei arbitrale. Cu privire la efectele hotărîrii arbitrale în literatura juridică se precizează că ele se raportează la trei momente : 1. Hotărîrea se remite părţilor în cel mult 10 zile de la pronunţare. care se anexează la hotărîrea de bază. nr. părţile au dat sentinţa prin intermediul arbitrului. întocmai ca şi compromisul. în privinţa unor efecte. Soluţia care se dă naturii juridice a arbitrajului trebuie extinsă şi la hotărîrea arbitrală”70.”Lumina Lex”. Se garantează. Dacă arbitrajul este compus din 3 arbitri.Ceea ce deosebeşte cu adevărat hotărîrea arbitrală de o hotărîre judecătorească este că hotărîrea arbitrală nu poate fi atacată prin intermediul aceloraşi căi de atac ca şi o hotărîre judecătorească. Ca şi în procedura generală. dar nu şi după ce ascultă părţile şi ceilalţi arbitri.// “Revista de drept commercial”. din momentul pronunţării hotărîrea arbitrală este obligatorie pentru părţi. Bucureşti. Gheorghe Beleiu. ea intră în puterea lucrului judecat fără nici o formalitate. Hotărîrea arbitrală şi desfiinţarea ei. Secretul deliberării este deosebit de important. cu condiţia ca ea să fie motivată. dar şi un act jurisdicţional: „Din caracterul mixt al arbitrajului. cu alte cuvinte. acest moment atribuindu-i hotărîrii caracter definitiv. deoarece astfel putem spune că se asigură pronunţarea de către arbitri a unei hotărîri juste.Popescu menţionează: „sentinţa nu există deci decît prin compromis şi drept urmare are aceeaşi natură juridică. deoarece acesta se va uni cu una din opinii sau va putea pronunţa o altă soluţie. mai cu seamă cînd arbitrul judecă în echitate ( amiable composition)”. opinia supraarbitrului prevalează. în procedura arbitrală este posibilă exprimarea opiniei separate. de către părţi. Iar prin sentinţa dată arbitrul nu face decît să execute mandatul primit sau. hotărîrea se ia cu majoritatea de voturi. Analizînd argumentele prezentate de susţinătorii celor două poziţii vom concluziona că hotărîrea arbitrală are un caracter dublu: este şi un act juridic. Dubla natură a arbitrajului se regăseşte în toate actele şi fazele sale şi ca atare hotărîrea arbitrală este un act jurisdicţional. 70 Prof. Deliberarea în cadrul arbitrajului are loc în secret. în care este prezentă componenta contractuală. cu hotărîrea judecătorească. cu excepţia cazului în care partea opusă cere ca arbitrajul să se pronunţe asupa acestei pretenţii. un mandat dat arbitrului. convenţional la punctul de plecare (orice arbitraj avînd la origine un act de voinţă a părţilor) şi jurisdicţional la punctul de ajungere (terminîndu-se printr-o sentinţă executorie). ed.

acest efect accentuează caracterul jurisdicţional al sentinţei arbitrale. el încetează a mai fi arbitru. Efectele hotărîrii arbitrale sunt următoarele : 1. de la data pronunţării hotărîrii. problemele ce privesc rectificarea şi interpretarea hotărîrii arbitrale fiind menţionate în art. oricare dintre părţi sau dintre arbitri. Exequatorul nu face decît să dea forţă acelei sentinţe care este neglijată. deoarece asigură operativitatea procedurii arbitrale. instituirea acestei norme fiind benefică. Hotărîrea de completare. Aceste acte fac parte integrantă din hotărîrea arbitrală. În cazul în care se pronunţă asupra unui capăt de cerere susţinut în procedura arbitrală. Sentinţa arbitrală nu are autoritatea lucrului judecat decît faţă de acele părţi care au semnat convenţia . 30 din Legea cu privire la arbitraj este întitulat „Rectificarea şi interpretarea hotărîrii. rectifica. arbitrul poate interpreta. Însă. autoritatea lucrului judecat . Dacă. în termen de 30 zile de la data adoptării ei. arbitrii nu mai pot reveni asupra deciziei sale. sau dacă a fost judecat litigiul doar de un 46 principiul inopozabilităţii faţă de terţi. În primul rînd. în hotărîrea sa. Astfel. E de menţionat că art. Sunt de neiertat astfel de greşeli în cadrul unui act legislativ nou. dar neinclus în hotărîrea arbitrală. din momentul comunicării ei. 29. hotărîrea arbitrală se emite în scris şi este semnată de toţi memebrii completului de judecată. Hotărîrea adiţională”.2. În cazul existenţei în textul hotărîrii arbitrale a greşelilor tipografice. hotărîrea are efectele unei hotărîri judecătoreşti definitive. arbitrilor li se epuizează puterea de a mai judeca. chiar şi cu consimţămîntul părţilor. arbitrajul nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere. completa şi adopta o hotărîre adiţională. Chiar înainte de a fi contestată hotărîrea sa. odată cu pronunţarea hotărîrii. la fel ca şi o hotărîre judecătorească. la cererea oricărei părţi arbitrajul trebuie să ia o hotărîre de interpretare a dispoziţiilor din hotărîrea arbitrală în termen din 30 zile de la data adoptării hotărîrii. părţile nu achită cheltuielile legate de aceasta. hotărîrea de interpretare şi încheierea de corectare a greşelilor se dau cu citarea părţilor. Pentru soluţionarea problemelor menţionate mai sus. completarea acesteia. dar de fapt conţine doar soluţiile în ce priveşte completarea şi adoptarea hotărîrii adiţionale. după caz. 2. hotărîrea arbitrală constituie titlu executoriu şi se execută întocmai ca o hotărîre judecătorească. Efectul fundamental al autorităţii lucrului judecat este limitat de arbitrală. din oficiu. Aceasta nu are nevoie de exequator pentru a fi considerată o decizie judiciară. din momentul investirii cu formulă executorie. instituţia arbitrală adoptă o hotărîre adiţională. de calcul sau alte greşeli similare ori omisiuni din hotărîre se va emite o încheiere de rectificare a hotărîrii. poate solicita. 3. în termen de 15 zile de la data primirii sau. O parte poate solicita instanţei arbitrale rectificarea hotărîrii arbitrale sau pronunţarea unei hotărîri adiţionale doar cu notificarea celeilalte părţi.

g) alte prevederi. care confunda două instituţii distincte ale procedurii civile. Art. hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în judecată de către părţile în arbitraj. Odată hotărîrea arbitrală pronunţată. înaintînd o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale la instanţa care. atunci dosarul se păstrează de către instituţia permanentă. 47 . Salutabil este faptul că noua Lege cu privire la arbitraj a înlăturat unele deficienţe ale legislaţiei vechi cu privire la arbitraj. pentru persoanele juridice. atunci doar semnătura lui. Spre deosebire de procedura comună. mai ales în ce priveşte înlocuirea termenului de „revizuire” a hotărîrilor arbitrale ce se conţinea în vechea Lege cu privire la arbitraj. una dintre părţile litigiului (evident partea care nu a avut cîştig de cauză) se poate arăta nemulţumită de soluţia dată prin hotărîrea de arbitraj. d) obiectul litigiului. data şi locul pronunţării hotărîrii. Instanţele competente în desfiinţarea hotărîrilor arbitrale. c) referinţă la convenţia de arbitraj în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj. b) numele şi domiciliul. Hotărîrea arbitrală va cuprinde : a) componenţa judecăţii arbitrale. Din analiza Codului de procedură civilă şi a Legii cu privire la arbitraj observăm că aceste acte conţin norme contradictorii şi se pune problema care dintre ele se ve aplica în caz de conflict. şi anume contestarea hotărîrii.31 din Legea cu privire la arbitraj prevede procedura cu privire la contestarea hotărîrilor arbitrale. f) semnătura arbitrilor. Părţile au siguranţa că dosarul lor se păstrează şi nu este pierdut. unde părţile au la dispoziţie un şir de căi de atac ale hotărîrii pronunţate. atunci de către instanţa care ar fi fost competentă să decidă în cauză dacă nu ar fi fost încheiată convenţia arbitrală. În cazul cînd o semnătură lipseşte. denumirea şi sediul. 477 CPC.singur arbitru. Contestarea hotărîrilor arbitrale. Considerăm că trebuie să se aplice normele Codului de procedură civilă deoarece Legea cu privire la arbitraj face trimitere. normele CPC instituie prioritatea normelor tratatelor internaţionale. sau reşedinţa părţilor. care reglementează procedura contestării în detaliu. Conform art. în instituţia arbitrală părţilor le este recunoscut un singur procedeu. pentru persoanele fizice. deoarece dacă pricina se examinează şi se soluţionează de către instituţia permanentă de arbitraj. atunci se indică motivele absenţei acesteia. în lipsa convenţiei de arbitraj. Mai mult ca atît. iar dacă de un arbitraj ad-hoc. iar în cazul arbitrajului în echitate motivele care stau la baza soluţiei. în materie de contestare. ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă. la normele CPC. e) motivele de fapt şi de drept ale hotărîrii.

art. Ca anexe la cerere pot fi: hotărîrea arbitrală în original sau o copie a acesteia. 2. art. aceasta fiind autentificată de preşedintele Curţii arbitrale. numele sau denumirea părţilor în arbitraj. actele care argumentează cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Norme similare sunt cuprinse şi în art. denumirea şi componenţa nominală a arbitrajului care a adoptat hotărîrea. Considerăm că.(2) menţionează că sunt competente să judece contestaţia împotriva hotărîrii arbitrale curţile de apel de drept comun sau. 5.(2) CPC. trebuie de luat în consideraţie faptul că. 48 . în lipsa convenţiei arbitrale. dovada de plată a taxei de stat.478 CPC). 30 în alin. Curtea de Apel Economică. Făcînd o analiză a art. iar în cazul celui ad-hoc – de către notar. 477 alin. (2) şi art. solicitarea părţii interesate de a desfiinţa hotărîrea arbitrale.36 alin. ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă.acesta cuprinzînd norme de trimitere. instanţa căreia îi este adresată cererea. domiciliul sau sediul lor. în cazul arbitrajului instituţionalizat. 34 din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional. data înmînării hotărîrii arbitrale părţii care a adresat în judecată cererea de desfiinţare a hotărîrii. după caz. motivele contestării hotărîrii (art.30 alin. observăm că normele cuprinse în aceste articole sunt contradictorii. convenţia arbitrală în original sau copie legalizată în modul stabilit.477 alin. 4. părţile nu pot renunţa prin convenţie arbitrală la dreptul de a contesta hotărîrea arbitrală. Astfel. 3. La acest drept se poate renunţa după pronunţarea hotărîrii arbitrale. litigiul s-ar judeca în prima instanţă de o judecătorie. delimitarea competenţei dintre înstanţele judecătoreşti în judecarea pricinilor de desfiinţare a hotărîrilor arbitrale se stabileşte conform regulilor de competenţă generală şi regulilor de competenţă jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti de drept comun şi a judecătoriilor economice. Potrivit art. de o curte de apel de drept comun. în lipsa convenţiei arbitrale. d) din Codul de procedură civilă. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se depune în scris şi este semnată de partea care contestă sau reprezentantul acestuia.de Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău sau de Curtea de Apel Economică. pe cînd art. în această problemă. (3). 6. locul şi data pronunţării hotărîrii arbitrale. (1) lit. Astfel. Aceste nome nu cuprind concretizări în ce priveşte alegerea uneia sau altei instanţe. (3)menţionează că cererile de desfiinţare a hotărîrilor arbitrale se depun la instanţa care. 477 alin. Depunerea cererii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Aceasta va cuprinde : 1.

convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii. art. validitatea. potrivit legii. inclusiv patrimoniale. Părţile în arbitraj sunt înştiinţate legal despre locul. la menţionarea litigiilor care nu pot fi soluţionate în arbitraj (modalitatea negativă de determinare a competenţei arbitrale) : a) pretenţiile ce ţin de dreptul familiei. arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia arbitrală. 2. dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate. întitulat „Arbitrabilitatea”. 4. procura sau alt act care atestă împuternicirile persoanei de a semna cererea. conform art. locul şi data pronunţării ori nu este semnată de arbitri. arbitrii urmează să motiveze faptul luării uneia sau altei decizii.- copia de pe cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. hotărîrea nu va putea fi executată. La fel. În dispozitivul hotărîrii arbitrale se menţionează soluţia propusă de arbitri la litigiul existent. Cererea este examinată în şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată. dintre părţi. obiectul dezbaterii arbitrale. Dacă cererea depusă nu corespunde condiţiilor menţionate mai sus. executarea de lucrări şi altele asemenea sau din raporturi de proprietate şi din alte drepturi reale. Observăm că Legea cu privire la arbitraj nu stabileşte o listă exhaustivă a litigiilor soluţionabile în arbitraj. inclusiv cele referitoare la încheierea. 480 CPC): 1. obiecţiile lor. în art. prestarea de servicii. data şi ora şedinţei. ea se restituie solicitantului sau nu i se dă curs. hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile. judecata constată în urma administrării tuturor probelor prezentate de către părţi. adică litigiile care pot fi soluţionate pe cale arbitrală. încetarea şi calificarea unor astfel de contracte. existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale. În cazul absenţei dispozitivului. Astfel. din raporturi contractuale sau necontractuale. ci purcede. adică aceasta reprezintă o modalitate pozitivă de determinare a competenţei arbitrale. 49 . cum ar fi: vînzarea-cumpărarea. 5. 3 din Lege. litigiul examinat de arbitraj nu poate fi. 3. b) pretenţiile izvorîte din contractele de locaţiune (chirie) a încăperilor de locuit. În timpul dezbaterilor pricinii. Temeiurile pentru desfiinţarea hotărîrii sunt următoarele (art. Această normă stabileşte cercul de litigii care pot fi date spre soluţionare în arbitraj. c) pretenţiile şi drepturile patrimoniale cu privire la locuinţe. însă absenţa acestora nu duce la amînarea sau la împiedicarea pricinii.2 din Legea cu privire la arbitraj stabileşte că litigiu constituie conflictul izvorît din raporturi juridice civile. 170 şi 171 CPC. inclusiv din dreptul de proprietate intelectuală.

ori hotărîrii arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele convenţiei arbitrale. interpretate. Ea trebuie să pună la dispoziţia instanţei de judecată sau a altor organe autorizate. Şedinţa instanţei de judecată. Conform art. arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei. 31 alin. art. 36 din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional. în Legea cu privire la arbitraj (art. termenul de trei luni se calculează de la data pronunţării hotărîrii rectificate. copii de pe materialele din dosar. 7. Legea procedurală stabileşte termenul pentru contestarea hotărîrii arbitrale. 8. adiţionale care devin părţi integrante ale hotărîrii arbitrale (art. partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea arbitrilor sau despre dezbaterile arbitrale. Dacă persoana care solicită desfiinţarea hotărîrii arbitrale a încălcat termenul de trei luni pentru depunerea cererii de contestare a hotărîrii. data şi ora şedinţei arbitrale. inclusiv despre locul. nu s-a putut prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii. în cel mult o lună de la data intentării procesului. judecătorul poate cere arbitrajului materialele dosarului. 31 alin. O asemenea solicitare poate fi menţionată în cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale sau aparte. sau din alte motive întemeiate.6. tribunalul arbitral este în drept să inspecteze dosarul depozitat. iar dacă se reîncepe procedura arbitrală. ori emiterea hotărîrii adiţionale. la cererea lor. Subiecţi ai contestării hotărîrii arbitrale sînt numai părţile în arbitraj (art. hotărîrea arbitrală contestată în original. (1) din Legea cu privire la arbitraj). (3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional). 37 alin. la solicitarea ambelor părţi în arbitraj. aceasta nu se referă la încheierile emise de instanţa arbitrală. (3) CPC. Totodată. 477 alin. 477 CPC. În conformitate cu art. art. ea poate cere repunerea în termen odată cu prezentarea probelor ce confirmă motivele întemeiate de încălcare a termenului. Acesta nu poate depăşi trei luni de la data adoptării hotărîrii arbitrale contestate de partea interesată dacă legea Republicii Moldova sau tratatul internaţional la care aceasta este parte nu prevede altfel (art. 37) se declară că în judecată pot fi contestate numai hotărîrile arbitrale. În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare. cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se examinează în şedinţa de judecată potrivit regulilor stabilite de CPC. Dacă a avut loc rectificarea sau interpretarea hotărîrii arbitrale. (1) din Legea cu privire la arbitraj). 31) şi în Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional (art. hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele moravuri. Deoarece în Codul de procedură civilă (Capitolul XLIII). instituţia permanentă de arbitraj depozitează şi păstrează dosarul în arhivele sale. la cererea 50 . Termenul de depunere a cererii. 479 CPC.

În conformitate cu art.(1) CPC.(1) CPC). 480 CPC. concluziile şi motivele în caz de desfiinţare totală sau parţială a hotărîrii arbitrale. În cadrul dezbaterii cererii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale.comună a părţilor. pronunţînd o încheiere de desfiinţare totală sau parţială a hotărîrii arbitrale sau respinge cererea de desfiinţare a hotărîrii (art. În urma examinării cererii de contestare a hotărîrii arbitrale.(4) CPC. desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale sau refuzul total sau parţial de a admite cererea petiţionarului. nici nu rejudecă în fond hotărîrea arbitrală. precum şi prevederilor indicate în art. instanţa de judecată nu examinează în fond litigiul dintre părţi. La examinarea cererii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. şi să cuprindă: − − date despre hotărîrea arbitrală contestată şi locul pronunţării hotărîrii. la instanţa de judecată în a cărei circumscripţie teritorială tribunalul arbitral îşi are sediul. 481 alin. precum şi legislaţia de care s-a călăuzit instanţa. denumirea şi componenţa nominală a arbitrajului care a emis hotărîrea contestată. judecata constată prezenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale. dacă hotărîrea arbitrală a fost desfiinţată total sau parţial din cauza nulităţii convenţiei arbitrale sau dacă hotărîrea a fost emisă într-un litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală ori nu se înscrie în condiţiile convenţiei. ci verifică prezenţa încălcărilor procedurale pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale. cercetării probelor înfăţişate de părţi. pentru soluţionarea unui astfel de litigiu. Desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale nu împiedică părţile să se adreseze din nou − − − în arbitraj pentru soluţionarea litigiului. ori conţine dispoziţii în probleme ce nu s-au cerut conform convenţiei arbitrale. Încheierea instanţei de judecată cu privire la contestarea hotărîrii arbitrale. instanţa de judecată constată. conţinutul încheierii instanţei de judecată trebuie să corespundă cerinţelor generale cu privire la încheierile judecătoreşti stabilite în art. părţile în arbitraj se pot adresa. împreună cu originalul hotărîrii arbitrale şi cu dovezile de comunicare a hotărîrii arbitrale. menţionate în art. 481 alin. ori să depună cerere în judecată potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă. 51 .(1) CPC. în baza cercetării probelor prezentate de părţi în argumentarea pretenţiilor şi obiecţiilor sale. Potrivit art. confirmate prin probele care au fost cercetate în şedinţa de judecată. cu excepţia cazului în care litigiul nu poate fi obiectul dezbaterii arbitrale. 270 CPC. numele sau denumirea părţilor în arbitraj. motivele de respingere a unor probe. 481 alin. materialele dosarului cauzei arbitrale se depozitează. prezenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale. 481 alin. în judecată în conformitate cu regulile generale din CPC.

Problema eliberării titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale se examinează de instanţa care. Seсţiunea 2.170 şi art. Cererea de eliberare a titlului executoriu se depune în instanţa de judecată de drept comun sau. domiciliul sau sediul lor. copia de pe cererea de eliberare a titlului executoriu. Examinarea se face în şedinţă de judecată cu înştiinţarea părţilor despre locul şi data şedinţei de judecată. La cerere vor fi anexate următoarele acte: 1. 3. alte date. Examinarea cererii are loc în cel mult o lună din momentul depunerii cererii. numărul de telefon. instanţa căreia îi este adresată cerere. procura sau un alt act care atestă împuternicirile persoanei de a semna cererea. în scris. ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă. Executarea hotărîrilor arbitrale. după caz. prin care să solicite eliberarea titlului de executare silită a hotărîrii. 6. 5. 7. 5. în judecata economică. Această cerere trebuie să cuprindă: 1. adresa electronică. partea interesată are dreptul să depună în termen de trei luni de la data primirii hotărîrii o cerere. data primirii hotărîrii arbitrale de partea care s-a adresat în judecată. solicitarea părţii care a avut cîştig de cauză de a i se elibera titlu de executare silită a hotărîrii arbitrale. cît şi de pîrît: reclamantul în caz de admitere a acţiunii. 4.Încheierea instanţei judecătoreşti cu privire la desfiinţarea hotărîrii arbitrale sau privind refuzul de a o desfiinţa poate fi atacată în ordinea şi în termenele stabilite de art. 4. 3. 171 CPC. numele sau denumirea părţilor în arbitraj. În cazul neîntrunirii condiţiilor menţionate mai sus se vor surveni consecinţele stabilite de art. dovada de plată a taxei de stat. 2. 423-428 CPC. însă 52 . cînd el cere restituirea cheltuielilor de judecată legate cu examinarea litigiului în arbitraj. de partea care a avut cîştig de cauză – atît de reclamant. iar pîrîtul în caz de respingere a acţiunii reclamantului. faxul. hotărîrea arbitrală în original sau în copie legalizată de preşedintele Curţii de arbitraj (în cazul arbitrajului permanent) sau de notar (în cazul soluţionării litigiului în arbitrajul ad-hoc). Refuzul în eliberarea titlului executoriu Hotărîrea arbitrală urmează a fi executată imediat sau în termenul indicat în ea de partea împotriva căreia s-a pronunţat. locul şi data pronunţării hotărîrii arbitrale. 2. convenţia arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit. în lipsa convenţiei arbitrale. la dorinţa solicitantului. Dacă o parte refuză să execute hotărîrea. arbitrajul care a pronunţat hotărîrea şi componenţa lui nominală.

Dacă instanţa constată. data şi ora şedinţei arbitrajului. b) partea în arbitraj nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile arbitrale şi nici despre locul. judecata eliberează titlu executoriu numai în acea parte a hotărîrii arbitrale care conţine dispoziţii privitor la problemele care se înscriu în convenţie. Dacă dispoziţiile în problemele ce decurg din convenţia arbitrală pot fi separate de dispoziţiile care nu rezultă din această convenţie. În urma examinării cererii de eliberare a titlului executoriu pentru executarea silită a hotărîrii arbitrale. 485 CPC observăm că aceste temeiuri coincid cu temeiurile de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. pe parcursul examinării cererii de eliberare a titlului executoriu.neprezentarea lor nu împiedică examinarea ei. Dacă analizăm atent temeiurile de refuz în eliberarea titlului executoriu menţionate la art. c) hotărîrea arbitrală este emisă într-un litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei. Instanţa de judecată este obligată să elibereze titlu executoriu în toate cazurile cu excepţia celor prevăzute în art. de asemenea în acordarea titlului dacă se constată ca litigiul examinat de arbitraj nu poate fi obiectul dezbaterii arbitrale potrivit imperativului legii sau cînd hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei RM sau bunele moravuri. o poate obliga pe cealaltă parte la asigurarea eventualelor pagube. aceasta poate amîna examinarea cererii de eliberare a titlului executoriu şi. la solicitarea părţii care a adresat în judecată cererea de eliberare a titlului. d) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterilor arbitrale nu s-a conformat cu convenţia arbitrală sau cu legea. instanţa de judecată pronunţă o încheiere de eliberare a titlului executoriu sau de a refuza eliberarea lui. din alte motive întemeiate. nu a putut să dea explicaţii arbitrajului.485 CPC. ori conţine dispoziţii în problemele neprevăzute de convenţia arbitrală. sau. În cadrul şedinţei de judecată instanţa constată existenţa sau lipsa temeiurilor prevăzute la art. e): dacă hotărîrea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părţile în arbitraj ori a fost desfiinţată de 53 . în al cărei temei a fost pronunţată.485 din CPC: a) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii. Instanţa va refuza. cu excepţia lit. 119 CPC. e) hotărîrea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părţile în arbitraj ori a fost desfiinţată de judecată conform legii. judecătorului fiindu-i recunoscută posibilitatea de a solicita materialele dosarului în al cărui temei se solicită eliberarea titlului executoriu. că într-o instanţă de judecată se află pe rol cererea privind contestarea hotărîrii arbitrale. potrivit regulilor de reclamare a probelor stabilite în art.

pentru ca să poată elibera titlu de executare silită. Încheierea de eliberare a titlului executoriu va trebui să cuprindă: 1. la fel ca şi pentru o hotărîre judecătorească. doarece doar ea singură dispune de „imperium”. Art. Cele provizorii . Evident că judecătorul va fi nevoit să verifice cel puţin sentinţa arbitrală dacă nu atentează ordinii publice. nu are careva vicii vis-a-vis de formă. Este o posibilitate reală oferită de reglementările judiciare ale ţărilor care fac parte la 71 Astfel. Şi exequatorul . iar executată în alt stat. Exequaturul este un titlu de executare silită a unei senţinţe arbitrale. 4. ceea ce rezultă că se efectuează fără a se ţine cont de principiul contradictorialităţii. date despre hotărîrea arbitrală de eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii pe care o solicită petiţionarul şi locul pronunţării ei. Sentence arbitrale. Încheierea judecătorească pronunţată în cadrul soluţionării problemei eliberării titlului de executare a hotărîrii arbitrale poate fi atacată în ordinea şi termenele stabilite de Codul de procedură civilă al RM. 197. numele sau denumirea părţilor în arbitraj.care prevede implicarea instanţei judecătoreşti. 486 alin.pot fi date fie de părţi. Făcînd o comparaţie cu situaţia în Franţa.(3) CPC menţionează că refuzul de a elibera titlul executoriu pentru îndeplinirea silită a hotărîrii arbitrale nu împiedică părţile să se adreseze din nou în arbitraj dacă posibilitatea adresării nu s-a epuizat ori să înainteze acţiunea în baze generale. respectînd procedura stabilită de normele Codului de Procedură Civilă francez. O hotărîre arbitrală poate fi adoptată într-un stat. Acest titlu se dă printr-o ordonanţă emisă de judecător. Droit interne V. astfel că acest aliniat repetă ultima propoziţie din alin. 3. În acest caz se cere prezentată încheierea instanţei de judecată cu privire la desfiinţarea hotărîrii arbitrale. 486 alin.judecată. Ea are mai mult ca scop anihilarea efectului suspensiv al căilor de atac. fără citarea părţilor.(4) CPC menţionează că în cazul existenţei temeiurilor prevăzute la art. Cele spontane – prevăd executarea imediată a hotărîrii arbitrale şi mai exact aceasta ar fi ca un efect obligatoriu al convenţiei arbitrale semnate de părţi. Art. provizorie şi forţată71. 2. arbitrale. 484 CPC părţile în arbitraj sînt în drept de a se adresa în judecată pentru soluţionarea litigiului după regulile generale. (3) al aceluiaşi articol. denumirea şi componenţa nominală a arbitrajului care a pronunţat hotărîrea. partea interesată poate dobîndi titlu de executare forţată a hotărîrii Convenţia pentru JurisClur Commercial > Fasc. menţiunea despre eliberarea titlului de executare silită a hotărîrii sau despre refuzul de a-l elibera. 2006 54 . vedem că avem trei tipuri de executări: spontană. Arbitrage Commerciale. fie din iniţiativa arbitrilor.

Statul care semnează sau ratifică această convenţie va putea în bază de reciprocitate să declare că va aplica Convenţia numai la recunoaşterea şi executarea hotărîrilor date în alt stat contractant.1958 Ibidem 55 . care sunt considerate comerciale de către legea sa naţională (art. încheiată la New-York. în vigoare pentru Republica Moldova din 17 decembrie 1998.Moldova se vor aplica hotărîrile arbitrale străine dacă astfel este prevăzut. dar în mod special ne referim la Codul de Procedură Civilă. Pentru a face recunoscută o sentinţă arbitrală este necesar ca doar o parte să iniţieze procesul. executorie pentru părţi.recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 10. sentinţelor arbitrale care nu sunt considerate ca sentinţe naţionale în statul unde este cerută recunoaşterea şi executarea( art. sau în baza principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărîrilor. Posibilităţile ca să fie recunoscută o hotărîre arbitrală sunt mai mari dacă statul străin a semnat Convenţia încheiată la New-York. că pe teritoriul R.1958. prevede în acest sens.1)72. de asemenea. Ea se aplică. Convenţia de la New-York.06. Recunoaşterea înseamnă o simplă recunoaştere făcută de instanţa de judecată printr-o sentinţă legală.06. Legislaţia noastră internă. De asemenea. decît acela unde se cere recunoşterea şi executarea hotărîrilor străine şi rezultate din diferende între persoane fizice şi juridice. Chiar dacă sentinţa este definitivă şi obligatorie. poate să declare că va aplica Convenţia numai la diferendele rezultate din raporturile de drept contractuale sau necontractuale.1 alin (3) )73. ea trebuie să fie executorie pentru a fi utilă părţii care are cîştig de cauză. 72 73 Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 10. va fi aplicată în cazul recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale date pe teritoriul unui alt stat.

totuşi actul final. Analizînd instituţia arbitrajului nu am putut să evităm discuţiile ce privesc natura juridică a acesteia. Legislatorul prevede prin intermediul reglementărilor sale diferite mijloace de apărare a drepturilor încălcate. perioada în care statul şi-a asumat el misiunea de a înfăptui justiţia. cu toate că părţile îşi au cuvîntul în acestă procedură. Iniţial am fost convinsă de părtaşii tezei contractuale a arbitrajului datorită argumentelor convingătoare aduse: arbitrajul ia naştere din voinţa părţilor şi întreaga procedură e guvernată de aceasta. prin care părţile cereau unui terţ să hotărască asupra litigiului dintre ele. Astfel. în arbitraj (respectînd condiţia: încheierii convenţiei arbitrale). neguvernamentală de soluţionare a pricinilor civile. ce se efectuează de către arbitri aleşi de către părţi şi în privinţa căreia instanţa de judecată îndeplineşte funcţii de control şi de coordonare. iar apoi să conteste hotărîrea arbitrală în instanţa de judecată. urmat de o altă etapă. Din analiza în aspect istoric a arbitrajului am ajuns la concluzia că arbitrajul a parcurs mai multe etape de dezvoltare pe durata existenţei sale. 56 . legea defineşte atît natura litigiilor cu care se poate adresa persoana în arbitraj. are ca scop garantarea tuturor drepturilor fundamentale ale omului. O cale alternativă de soluţionare a litigiilor este arbitrajul. mai întîi. din înfruntarea acestor două tabere s-a ajuns la adevăr – arbitrajul are o natură dublă: convenţională prin izvorul său şi jurisdicţională prin actul final. astfel. după o reglementare a răzbunării personale a urmat o epocă a arbitrajului facultativ. adică hotărîrea arbitrală este un act jurisdicţional. cît şi purcede şi la o enumerare a lor. stabilind domeniile în care părţile puteau opta pentru arbitraj. a arbitrajului obligatoriu. impus de stat şi. acceptată benevol de către părţile aflate în litigiu. părţile au posibiliatea reală să acţioneze. Judecata arbitrală este o formă extrajudiciară. Analizînd opinia părtaşilor tezei juridicţionale am realizat că. prin încheierea convenţiei arbitrale. în sfîrşit.Concluzii Republica Moldova fiind un stat de drept. Actual. Astfel.

avînd aceleaşi etape de desfăşurare. încrederea în arbitri. intervenţia instanţelor judecătoreşti în dispunerea măsurilor asiguratorii ar contraveni principiului necompetenţei instanţelor judecătoreşti în pricinile al căror mod de soluţionare este determinat de existenţa unei convenţii arbitrale. atunci observăm că judecătorul nu va verifica dacă arbitrul a aplicat corect legea materială. principiul disponibilităţii. sau cum a administrat el probele. Procedura arbitrală nu se deosebeşte esenţial de cea procesual civilă. practic aceleaşi principii de bază: principiul contradictorialităţii.Se recurge la arbitraj ţinînd cont de avantajele acestei judecăţi şi anume un rol important joacă: confidenţialitatea. puterea lucrului judecat şi prin investirea cu formula executorie. arbitrul nu poate emite titlul de executare silită în cazul cînd una din părţi nu execută benevol hotărîrea arbitrală. rapiditatea soluţionării pricinii. de a stabili legea aplicabilă. 3. Ea are efectele unei hotărîri judecătoreşti: obligativitate pentru părţi. cum au judecătorii. a regulilor de desfăşurare a procesului. un rol de control şi coordonare. etc. cum ar fi: 1. în realitate se relevă faptul că. Dacă ne referim la controlul judecătoresc. Însă arbitrajul particularităţi. Procedura arbitrală se finisează cu emiterea unei hotărîri arbitrale. care are un caracter definitiv şi executoriu pentru părţi. existenţa obligatorie a convenţiei arbitrale. plus a elibera sau nu titlul executoriu. are anumite 57 . principiul egalităţii în tratament a părţilor. etc. După cum am menţionat. Aparent. excepţie făcînd desfiinţarea hotăririi. odată ce măsurile asiguratorii înlesnesc executarea hotărîrilor arbitrale. imposibilitatea atacării hotărîrii arbitrale prin intermediul căilor de atac ordinare şi extraordinare. iar sesizarea lor cu cereri de instituire a unor asemenea măsuri nu echivalează cu renunţarea la convenţia arbitrală. iar partea interesată o solicită. 4. iar executarea silită este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti este şi firesc atribuirea acestor cereri în competenţa acestor instanţe. adică el nu are „imperium”. Ceea ce deosebeşte cu adevărat hotărîrea arbitrală de o hotărîre judecătorească este că hotărîrea arbitrală nu poate fi atacată prin intermediul aceloraşi căi de atac ca şi o hotărîre judecătorească. în cadrul procedurii arbitrale. care nu au legătură cu fondul litigiului şi va decide desfiinţarea sau nu a hotărîrii arbitrale. ci se va axa pe probleme de ordin procesual. dreptul de a alege arbitrii. instanţa de judecată are. 2. posibilitatea adresării unor specialişti în domeniu pentru a interveni în calitate de arbitru. imposibilitatea arbitrilor de a aplica măsuri de constrîngere faţă de participanţi. 5.

06. Plus la aceasta. încheiată la New-York. nu este un opus. o hotărîre emisă în R. de regulă nesuspensivă de executare. fie conform prevederilor convenţiei. Republica Moldova este un stat contractant la Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 10. termenul de „revizuire” fiind folosit inadecvat în vechea Lege cu privire la judecata arbitrală. În Republica Moldova arbitrajul nu a ajuns încă la un nivel înalt al calităţii de desfăşurare a lui.Este de menţionat că odată cu adoptarea noii Legi cu privire la arbitraj au fost înlăturate unele lacune grave ale legislaţiei vechi. ci o alternativă oferită de lege pentru părţi . aducerea în concordanţă a legii cu privire la arbitraj cu CPC şi alte acte normative. evitarea reglementărilor sumare.30 a Legii cu privire la arbitraj). Corect ar fi că hotărîrea arbitrală se contestă în instanţa de judecată prin intermediul desfiinţării hotărîrii . Deci. deaceea consider oportun perfecţionarea legislaţiei în acest sens. care facilitează modalitatea de obţinere a recunoaşterii şi executării hotărîrilor arbitrale străine. de retractare. în cadrul procesului civil revizuirea constituie o cale extraordinară de atac. 58 . Revizuirea ar însemna o reexaminare a pricinii de către acelaşi organ. Propun modificarea legislaţiei cu privire la arbitraj ce ţine de : formularea adecvată a articolelor (de exemplu art. prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea hotărîrilor şi încheierilor.unica cale de atac (dacă putem spune aşa) posibilă în arbitraj. evitarea formulării aceloraşi reglementări în diferite acte normative.1958. Concluzionînd. precum şi rejudecarea pricinii în cazurile expres prevăzute de lege. ceea ce este imposibil în cazul nostru. fie în baza principiului reciprocităţii. mai ales în ce priveşte înlocuirea termenului de „ revizuire” a hotărîrii arbitrale cu „ contestarea hotărîrii”. cu condiţia să nu contravină cu ordinea publică din statul unde se cere recunoaşterea hotărîrii arbitrale şi încuviinţarea executării ei.Moldova poate fi recunoscută într-un stat străin şi invers. am putea spune că judecata arbitrală nu este un concurent al instanţei judecătoreşti. Un avantaj oferit de reglementările interne şi internaţionale pentru cei ce aleg să meargă în arbitraj este recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine. ci o completare.

06.1998. 4.082 din 22. 01.2008 5.08. Monitorul Legea cu privire la arenda în agricultură nr. în Legea cu privire la arbitraj nr.02.225-XV din 30 mai 2003. MO nr.2000.1316-XIV din 26.2005 în Monitorul Oficial nr.11. în vigoare din 12.443-XV din 24.1543-XIII din 25.1994 2.2008 Oficial nr.47-48/210 Codul de executare al RM nr.88Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional nr. Constituţia RM adoptată la 29 iulie 1994.1 din 12. MO nr.03.06.2003 89/314 din 20.06.2003 publicat în MO nr. MO RM nr.2002.2003. Monitorul Oficial al RM nr.08. 7.2008.Bibliografie: Acte normative: 1.11.34-35/112 din Legea cu privire la statutul judecătorului din 15.06. 3.08.2001 vigoare 12. 11.198 din 15.12. MO nr. 10.05.23/XVI din 22.24 din 22.05.2008.1994.163 din Codul Civil al RM nr. în vigoare din 27.2001.632/14. 6.2003 publicat Codul Familiei al Republicii Moldova nr. 139-140/1082 din 15.88-89/314 din 20.2002 Legea cadastrului bunurilor imobile nr.08.04.05.44-46 din Legea insolvabilităţii nr.111-115 din 12. MO nr. 9. Codul de Procedură Civilă adoptat prin Legea RM nr.02.2004.05. 8.2005 21.1998 59 .2002 din 26. MO nr.06.02.10.2001 03.1107-XV adoptat 06.

14.12. 2005. стр 3-62 8. 16.04. MO nr. 2003. Арбитражный суд под редакцией И.В.С.12. Regulmentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a RM din 19.87-XIV din 10. И.Э. «Ось_89». Арбитражные споры. Москва. изд.12.1999.12. изд.Шакаряна. Питер. 15. стр. «Проспект». стр. în vigoare din 17.07. 19. Комментарий к ГПК РФ под редакцией Г.07. Иванов В. под редакцией М.97 York adoptată la 10. Helsinki. стр. «Юрист». 1 august Surse doctrinare: 1. Москва стр. 20.08 aprobat prin decizia Consiliului Camerei de Comerţ şi Industrie din 19. aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. Сергеева. 9-356 7. Треушникова.Яркова. изд.06. 2005.02 Code de la Procedure Civile ( Loie Cadiet. 2003 10. Москва.С. Комментарий к ГПК РФ под редакцией заслуженного юриста РСФСР М.1998 17.С.Litec.А. France) Codul de procedură civilă al României 2005. Москва 1998 5. 2000 9.А. Предприниматель и арбитражный суд.В.377-386 3.Жилина.Яркова. Regulamentul Curţii de Arbitraj şi Mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a Le Reglement de la Cour Internationale d’ Arbitrage de la CCI Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional din 21. Федеральный закон “О третейских судах в РФ” №102 от 24.Chişinău 2003 Hotărîrea Parlamentului Nr.09.Шакаряна. Ed.Г.2008. стр.2008 13.1958.Морозова 11.С.02. Гражданский процесс под редакцией М.Шилова и М.61 aderat prin Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine de la New- Asociaţiilor Producători Agricoli UniAgroprotect.682-704 60 . «Wolters Kluwer».1331-XIII din 26. Москва 2004.616-632 4.516-542 2. Комментарий к Федеральному Закону «О третейских судах в Росийской Федерации. Гражданское процессуальное право под редакцией М.1998. Арбитражный процесс под редакцией В. Арбитраж.Анохин. Гражданский процесс под редакцией В.19-21/69 din 03. Москва. Москва.В. Москва. 2001. 1975 Acte normative ale statelor străine: 18. 2005 6. Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa.

А. 2003 19. 1997 22. 2002 25.К. Москва. Издательский Дом «Дашков и Кº». Афанасьев. Гражданский процесс. Проблемы компетентности третейских судов. Tratat de drept procesual civil. К. Справочник Арбитра. Volumul III.Иванова.”Lumina Lex”. В. ediţia II 31.12.”Oscar Print”. A. p. М. С.А. ed. 2005 27. изд. «Проспект». Актуальные вопросы международного коммерческого арбитража.Ярков. A. Dumitru Mazilu. Гражданское процессуальное право. Ярков В. «Норма». Procedura arbitrală – istorie.Треушников.М. «Зерцало». Гражданское право и гражданский процесс в современной России 13. Москва. Gribincea Lilia. Учебно-методический комплекс. Комаров. 14. Drept procesual civil. 2004 17. Litigii patrimoniale – soluţionarea pe calea arbitrajului.Козлов.Г. 2002.Чечота. 2000. Partea specială. стр. «ТК Велби». А. 2001 61 . Lumina- Lex. С. изд. изд. Г. В. Ioan Leş. Ina Dorfman. Ioan Leş. p. Bucureşti. ed. jurisprudenţă. Ioan Leş. Москва. 2001 20.Крохалев. Москва. «Спарк».// «Вестник Высшего Арбитражного Суда РФ».Власов. Dreptul comerţului internaţional. Фалькович М.В.Н. Мусина. Гражданское процессуальное право. Dreptul comerţului internaţional: Partea specială. ed.166-168 23. Москва. 2005. Е. №9.3-250 29. Новое законодательство о третейских судах в РФ.148 16.Ф. Дмитриев. Международный коммерческий арбитраж. стр. стр. Зайцев. Principii şi instituţii de drept procesual civil.. Chişinău 1999 26. Beck 2000 28. №9. Эфективность правовой защиты в государственных и третейских судах.9-104 30. 2005. Chişinău. Москва. А. Москва.155 15. изд. Chişinău. изд. Bucureşti 1999. p. „Lumina Lex”. изд.5 24. 2002 21.А.В. Д. doctrină. «Проспект». С. Москва.// «Вестник Высшего Арбитражного Суда РФ». М. Гражданский процесс.С. Васьковский. Gabriel Homotescu. Международный коммерческий арбитраж. 2003 18. Чечина. Gheorghe Coţofană.И. Федоров. стр. Proceduri alternative de soluţionare a litigiilor.23 32. Учебник гражданского процесса. Издательско-торговая корпорация «Дашков и Кº».

6-1993.”IRI”. Matthieu de Boissèson. Viorel Roş.17 37. ed. Jr.180 41. p. Calmuschi O.Rădescu.// „Revista de drept comercial”. Consideraţiuni privind reglementarea arbitrajului privat în legislaţia României.2 p. Conf.Savelly Zilberstein. „Lumina Lex”. p. Dorin Clocotici. Ion Băcanu. 40. p. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti: ALL BECK. Ioan Leş. ed. Mark Huleatt-James. Bucureşti. 1994 38. D.7-8. ed. “Lumina Lex”. dr.// „Revista de drept comercial”.1/1991.Munteanu R..10. „Arc”. Participarea terţilor în procesul arbitral. Hotărîrea arbitrală şi desfiinţarea ei.25-34 48.// „Revista de drept comercial”. Viorel Mihai Ciobanu.1996. Fundamentul competenţei arbitrajului comercial în soluţionarea litigiilor// Revista de Drept Privat. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă.14 46. Ed. nr. Nicholas Gould. Drept procesual civil. 2001 49. ed. „Lumina Lex”. Dreptul comerţului internaţional. Gheorghe Beleiu. Raluca Gheorghiţă. Costin Mircea N. Boroi. Aspecte noi în arbitrajul comercial internaţional. Ploieşti. Victor Babiuc. Dreptul nr. nr. 2000 43.// „Revista de drept comercial”. „Lumina Lex”. „Premier”. Regia Autonomă Monitorul Oficial.6-1993.36 şi Nr. Aspecte privind arbitrajul „ad-hoc” . Bucureşti 47. 1990 62 .. Prof. dr. univ.10.6-1993. ed. a 2-a. „Lumina”. ed. Victor Babiuc.All Bucureşti. „Lumina Lex”. 2005. ed. Bucureşti.33. Atribuţiile instanţelor judecătoreşti în domeniul arbitrajului privat.37 34. Grigore Florescu. nr. 1995. Dr.10/2002. Ion Băcanu „Revista Dreptul”. ed. nr. Ion Băcanu. ed. Arbitrajul comercial internaţional. Dr. nr. Silviu Costache. p. Codul de procedură civilă. 2005 44. 1994 42. Legile. 2004 35. Prof. 2005.5 45. Octavian Căpăţînă. Morel et Corduant SA . Bucureşti. prof. ed. 2005 51. Viorel Ciobanu. Bucureşti. “Naţional”. 2002. p.9-1997 39. Dr. dr. p. Le droit français de l’arbitrage interne et international. nr. Cod de procedură civilă comentat şi adnotat.27-34. pag. Bucureşti. Bucureşti 50.// „Revista de drept comercial”. Norme şi practică privind soluţionarea prin arbitraj a litigiilor comerciale internaţionale. Ligia Dănilă. Deleanu Sergiu. //Revista de Drept Comercial Nr. Giorgiana Dănilă. Comentariu pe articole. ed. Cons. Claudia Roşu. Prof. Platon. Marin Popa. nr. dr.. Arbitrajul comercial internaţional. 1997 36. Situaţia actuală a arbitrajului comercial internaţional în România.

p.3 Adrese electronice : 1.com 8.agepi.net-NCPC-reconnaissance-et-execution.justice. Philippe Fouchard. 1996 53. №2.gc.justice.www.net 7. www.ca-fr 6. Frank Elkouri.htm 3.md 5. How arbitration works. www. www. 2005.narod.chamber. www.parlament.ru 63 .// „Revue de l’arbitrage”.md 4. p.juristunisie.361 54. Emmanuel Gaillard.lexinter. www.lawlist.www.52. editions Litec. www. Berthold Goldman. Traite de l’arbitrage commercial international. Third Edition. Pierre Mayer.md 9. Faut-il distinguer arbitrage interne et arbitrage international?. www.legalis.md 2.

64 .