Capitolul 1 CLASE DE MODELE

Modelul BLR. În ţara T, la momentul t0 impunerea veniturilor şi averii se face astfel încât cota de impunere reprezintã 25% din produsul final al fiecãruia din cele trei ramuri economice. Pentru a nuanţa efortul fiscal se are în vedere, pentru momentul t 1 > t0 , o diminuare a cotei menţionate la 20% în ramura 2 şi la 22% în ramura 3. Potrivit prognozei sectoriale, produsul final al ramurii 2 va reprezenta la orizontal t 1 cca. 46% din cel al ramurii 1, iar produsul final al ramurii 3 cca. 1,1304 din cel al ramurii 2. Care ar trebui sã fie indicele de dinamicã al produsului global al celor trei ramuri pentru a nu se diminua încasarea fiscalã totalã din venituri şi avere? Situaţia fluxurilor dintre cele trei ramuri la momentul t0 este: Consumul intermediar în ramura i (mii u.m.) 1 2 3 200 600 1200 800 300 900 400 900 200 Produsul global (mii u.m.) 4000 3000 2500

1.

Ramura i 1 2 3

şi se considerã cã pentru momentul t1 consumurile specifice se vor pãstra. Rezolvare: a) Încasarea fiscalã (IF) la momentul t0 este: IF0 = unde:

∑ c ∗Y ,
j=1 j j

3

cj = cota de impunere practicatã în ramura j Yj = produsul final al ramurii j

Yj = PG j −

∑x
i=1

3

ij

,

unde : PGj = produsul global al ramurii j xij = consumul intermediar al ramurii i din producţia ramurii j Rezultã: IF0 = 25% ∗ [4000 - (200+600+1200)] + 25% ∗ [3000-(800+300+900)] + + 25% ∗ [2500-(400+900+200)] = 1000 b) Încasarea fiscalã la momentul t1 este: IF1 = 25% ∗ Y1 + 20% ∗ Y2 + 22% ∗ Y3 ≥ 1000 la care se adaugã condiţii de dinamicã ale produselor finale ale ramurilor: Y2 = 0,46 x Y1 Y3 = 1,1304 x Y2 Condiţia pentru ramura 3 se mai poate scrie Y3 = 1,1304 x (0,46 x Y1) = 0,52 x Y1 Din aceste relaţii rezultã: Y1 ≥ 2191,1 Y2 ≥ 1007,8 Y3 ≥ 1139,4

c) Pentru determinarea produselor globale ale ramurilor la momentul t1 trebuie determinatã matricea consumurilor totale. Primul pas este determinarea consumurilor specifice aij = prezentatã sub formã de matrice
xij Xj

⎛ 0,05 ⎜ A =⎜ 0,2 ⎜ ⎝ 0,1

0,48 ⎞ ⎟ 0,1 0,36 ⎟ ⎟ 0,3 0,08 ⎠ 0,2

Al doilea pas este determinarea matricei tehnologice, folosind matricea unitate de ordinul trei E:

⎛ 0,95 −0,2 ⎜ E - A = ⎜ −0,2 0,9 ⎜ ⎝ −0,1 −0,3

−0,48 ⎞ ⎟ −0,36 ⎟ , ⎟ 0,92 ⎠

pentru care determinantul ei are valoarea 0,568. Al treilea pas este determinarea transpusei matricei tehnologice

⎛ 0,95 ⎜ ( E − A ) ' = ⎜ −0,2 ⎜ ⎝ −0,48

−0,2 0,9 −0,36

−0,1⎞ ⎟ −0,3 ⎟ ⎟ 0,92 ⎠

Al patrulea pas este determinarea matricei asociate faţã de transpusa matricei tehnologice. Aceasta presupune înlocuirea fiecãrui element al transpusei matricei tehnologice cu complementul sãu algebric. Complementul algebric al unui element dintr-o matrice (în cazul de faţã din transpusa matricei tehnologice) reprezintã minorul acelui element înmulţit cu (-1) ridicat la o putere egalã cu suma dintre numãrul de ordine al liniei şi numãrul de ordine al coloanei din care face parte elementul respectiv. Minorul unui element dintr-o matrice datã este valoarea determinantului matricei rezultatã din cea datã şi în care s-a suprimat linia şi coloana din care face parte elementul al cãrui minor îl cãutãm. De exemplu: pentru elementul -0,3 din (E-A)’ minorul este

⎛ 0,95 ⎜ ⎝ −0,48

−0,2 ⎞ ⎟ −0,36 ⎠

,

valoarea determinantului sãu este -0,815, iar complementul algebric este (-0,815) ∗ (-1)2+3 = 0,815. Procedând similar pentru fiecare element din (E-A)’ rezultã matricea asociatã transpusei matricei tehnologice:

⎛ 0,72 ⎜ ( E − A ) = ⎜ 0,22 ⎜ ⎝ 0,15

0,328 0,826 0,305

0,504 ⎞ ⎟ 0,438 ⎟ , ⎟ 0,815 ⎠

Al cincilea pas este determinarea inversei matricei tehnologice, prin divizarea fiecãrui element din (E-A)∗ cu valoarea determinantului matricei tehnologice:

(E − A)

−1

⎛ 1267606 , ⎜ = ⎜ 0,387324 ⎜ ⎝ 0,264085

0,577465 1454225 , 0,536972

0,887324 ⎞ ⎟ 0,771127 ⎟ ⎟ 1434859 ⎠ ,

Aceasta reprezintã matricea consumurilor totale. Determinarea produselor globale ale ramurilor se face dupã relaţia

X = (E − A) ∗Y ,
−1

unde X este vectorul produselor globale X1, X2 şi X3, iar Y este vectorul produselor finale Y1, Y2 şi Y3, aşa cum au fost determinate la punctul b), de mai sus. Rezultã:

⎛ 4370,9 ⎞ ⎜ ⎟ X = ⎜ 3192,8 ⎟ , ⎜ ⎟ ⎝ 2754,7 ⎠

adicã o creştere de 9,3% pentru ramura 1, de 6,4% pentru ramura 2, de 10,2% pentru ramura 3.

2. Modelul vănzătorului de ziare. Pentru un produs cu grad ridicat de perisabilitate, producãtorul utilizeazã agenţi de desfacere independenţi cãrora le garanteazã un astfel de preţ de preluare a mãrfii care sã le asigure un câştig cert de 60 de unitãţi monetare/unitatea fizicã de marfã. Pentru produsele returnate producãtorului, agentul de desfacere pierde 35 de unitãţi monetare/ unitatea fizicã de marfã, reprezentând o

pierdere mult mai micã decât în cazul în care produsul, degradându-se, nu mai poate fi valorificat în nici-un fel. Distribuţia de probabilitate a cererii pentru o anumitã zonã a oraşului O este dupã cum urmeazã: Nivelul cererii (unitãţi fizice) Probabilitatea 100 şi sub 0,008 101 la 150 0,016 151 la 200 0,073 201 la 225 0,083 226 la 250 0,085 251 la 260 0,108 261 la 270 0.112

271 281 291 301 326 361 401 Nivelul la la la la la la şi cererii 280 290 300 325 350 400 peste (unitãţi fizice) Probabi- 0,111 0,115 0,101 0,092 0,074 0,015 0,007 litatea Valoarea caracteristicã a intervalului este datã de jumãtatea acestuia, cu excepţia primului interval pentru care valoarea caracteristicã este cea maximã a intervalului şi a ultimului interval, pentru care valoarea caracteristicã este cea minimã a intervalului Care este, din punctul de vedere al agentului de desfacere, cel mai avantajos volum de marfã preluat spre vânzare: 250 sau 270 sau 300 de unitãţi fizice? Rezolvare: Criteriul de alegere pentru agentul de desfacere este venitul net mediu pe care îl realizeazã pentru un anumit volum de vânzãri. Expresia acestui venit este:

VN ( n) =


z= 0

n−1

p ( z) ∗ [ b ∗ z − r ∗ ( n − z) ] +

∑ p ( z)
z= n

Z

∗ b ∗ n,

unde:

n = cantitatea comandatã (preluatã) de agentul de desfacere, astfel cã n ∈ [ Z min ; Z max ]
Z min = valoarea minimã a variabilei aleatoare z

Z max = valoarea maximã a variabilei aleatoare z

z = variabilã aleatoare reprezentând mãrimea cererii din marfa în cauzã
p ( z) = probabilitatea ca cererea de cumpãrare sã fie de nivel z
= câştigul realizat de agentul de desfacere pentru vânzarea b unei unitãţi fizice de marfã

r = pierderea suportatã de agentul de desfacere pentru returnareaspre productãtor a unei unitãţi fizice de marfã.
În cazul în care agentul de desfacere preia 250 de unitãţi fizice de marfã, el obţine un venit mediu net: VN (250) = 0,008 ∗ [60 ∗ 100-(250-100) ∗ 35]+ 0,016 ∗ [60 ∗ 125-(250-125) ∗ 35] + 0,073 ∗ [60 ∗ 175- (250 - 175) ∗ 35] + 0,083 ∗ [60 ∗ 212 -(250-212) ∗ 35] + 0,085 ∗ [60 ∗ 238 - (250 - 238) ∗ 35] + 0,735 ∗ 60 ∗ ∗ 250 = 13.779,3 u.m. În mod similar avem: VN(270) = 14.269 u.m. VN(300) = 14.098 u.m., ceea ce înseamnã cã agentul de desfacere va comanda la/prelua de la producãtor un volum de 270 u.f. de marfã, sperând într-un venit mediu de 14.269 u.m.

3. Modelul lui Domar. Legãturile între principalii indicatori macroeconomici sunt descrise conform modelului lui Domar:
a) funcţia consumului: Ct = 0,66 ∗ Yt b) funcţia de investiţii: It = 4,6 ∗ (Yt - Yt-1)

c) ecuaţia de echilibru macroeconomic Yt = Ct + It. Se cere sã se determine ecuaţia de dinamicã a venitului naţional. Rezolvare: Se substituie funcţia de consum şi cea de investiţii în ecuaţia de echilibru macroeconomic: 0,66 ∗ Yt + 4,6 ∗ (Yt - Yt-1) = Yt , de unde rezultã: Yt = 1,0798 ∗ Yt-1

4. În condiţiile modelului de creştere economicã al lui Domar, rata consumului este 0,7 iar coeficientul de eficienţã a investiţiilor (specific modelului) este 3,25. Mãrimea venitului naţional în anul de bazã este 180 u.m. Pentru venitul naţional este receptatã o dependenţã temporalã de forma Yt = f(t) = c ∗ rt. Se cere:
a) determinarea parametrilor relaţiei temporale ce exprimã venitul naţional; b) determinarea nivelului probabil al venitului în cei doi ani ulteriori celui de bazã; c) sã se arate dacã valoarea de 156 u.m. a venitului naţional pentru anul anterior celui de bazã este compatibilã cu soluţia obţinutã la punctul b. Rezolvare: a) Se substituie în ecuaţia echilibrului macroeconomic atât funcţia de consum şi cea de investiţii, precum şi forma datã pentru Yt: 0,7 ∗ c ∗ rt + 3,25 ∗ (c ∗ rt - c ∗ rt-1) = c ∗ rt ,

de unde rezultã: r = 1,1017 şi implicit: Yt = c ∗ 1,1017t

Din condiţia iniţialã (pentru t = 0 avem Y0 = 180 ) se determinã valoarea lui c, respectiv c = 180. b) Nivelul probabil al venitului în cei doi ani ulteriori celui de bazã este: Y1 = 198,3 şi Y-1 = 163,4 , adicã nu este compatibilã cu valoarea de 156 menţionatã în problemã. Y2 = 218,5 c) Nivleul venitului naţional în anul anterior celui de bazã ar trebui sã fie

5. În condiţiile modelului de creştere economicã al lui Domar, rata consumului este 0,75 iar coeficientul de eficienţã a investiţiilor (specific modelului) este 6,5. Mãrimea venitului naţional în anul de bazã a fost 105 u.m., iar în cel precedent anului de bazã a fost 100,96 u.m. Pentru venitul naţional este acceptatã o dependenţã temporalã de forma Yt = c ∗ rt.
Se cere sã se determine: a) compatibilitatea celor douã valori date ale venitului cu soluţia de dinamicã rezultatã din model; b) valorile venitului naţional pentru cei doi ani ulteriori celui de bazã. Rezolvare: a) Se substituie în ecuaţia de echilibru macroeconomic atât funcţia de consum şi cea de investitor, cât şi forma datã pentru Yt.

Rezultã: 0,75 ∗ c ∗ rt + 6,5 ∗ (c ∗ rt - c ∗ rt-1) = c ∗ rt , din care se obţine: r = 1,04 şi implicit Yt = c ∗ 1,04t Din prima condiţie iniţialã, adicã t = 0 şi Y0 = 105, se obţine pentru constanta c valoarea 105. Din a doua condiţie iniţialã, adicã t = -1 şi Y-1 = 100,96, se obţine pentru constanta c aceeaşi valoare 105, ceea ce denotã compatibilitatea celor douã valori date ale venitului în raport cu soluţia de dinamicã rezultatã din model. b) Nivelul venitului naţional în cei doi ani ulteriori celui de bazã este: Y1 = 109,2 şi Y2 = 113,6

6. La firma F programul anual de fabricaţie este determinat astfel încât sã maximizeze cifra de afaceri. Pentru anul viitor este prevãzutã situaţia scumpirii energiei electrice la 1,25 mil.lei/Mwh. În aceste condiţii, se are în vedere introducerea, drept criteriu de optim pentru programul anual de fabricaţie, şi a consumului de energie electricã.
În cazul pãstrãrii cifrei de afaceri drept criteriu de optim, valoarea acesteia ar fi 800 mil.lei, iar consumul de energie electricã 150 Mwh. În cazul adoptãrii consumului de energie electricã drept criteriu de optim, valoarea cifrei de afaceri ar deveni 770 mil.lei, iar consumul de energie electricã ar scade la 130 Mwh. Care este criteriul de optim care ar trebui adoptat în vederea elaborãrii programului anual de fabricaţie al firmei F?

Rezolvare: Soluţia problemei se determinã utilizând principiul “regretului”. În cazul de faţã se determinã relaţia între variaţia cifrei de afaceri şi variaţia consumului de energie electricã în cele douã variante de program anual de fabricaţie: a) fie c∗ cifra de afaceri maximã, conform programului determinat folosind drept criteriu de optim cifra de afaceri, şi b∗ 1 consumul de m energie electricã aferent acestui program. Am presupus cã, în mulţimea m a resurselor folosite de firma F , energia electricã este resursa m 1 . b) fie b∗∗1 consumul de energie electricã minim, conform programului m determinat folosind drept criteriu de optim consumul de energie electricã, şi c ∗∗ cifra de afaceri aferentã acestui program. Principiul “regretului” presupune introducerea unui coeficient de eficienţã vizând surplusul de cifrã de afaceri în primul program, ce revine la o unitate de consum suplimentar de energie electricã presupus de acest program faţã de cel de-al doilea, adicã: e=

c∗− c∗ ∗ b∗ 1 − b∗∗1 m m

= 15 mil. lei/Mwh ,

Întrucât aceastã valoare este suplimentarã costului unui Mwh, rezultã cã nu existã regret în primul program în raport cu al doilea, astfel încât se poate pãstra drept criteriu de optim “cifra de afaceri”, chiar dacã energia electricã s-a scumpit. Facem observaţia cã formularea unei soluţii pe baza eficienţei consumului de energie electricã nu conduce la cel mai bun rezultat. Întradevãr, cifra de afaceri ce revine la un consum de 1 Mwh este în cadrul primului program de 5,3 mil.lei/Mwh (provenit din 800 : 150), iar în cadrul celui de-al doilea program este de 5,92 mil.lei/Mwh (provenit din 770 : 130). Rezultã pentru cel de-al doilea program o eficienţã mai mare a consumului de energie electricã. Dar, pentru producãtor, esenţial nu

este, în primul rând, consumul de resurse, ci efectul pe care acesta îl genereazã în planul încasãrilor şi, prin consecinţã, al profitului. Este evident cã, în condiţiile problemei prezentate mai sus, firma F consumã suplimentar resurse de 1,25 mil.lei (costul unui Mwh) şi obţine încasãri suplimentare de 1,5 mil.lei, adicã un profit suplimentar de 0,25 mil. lei/ Mwh. Aceasta o determinã, evident, sã nu adopte consumul de energie electricã drept criteriu de optim pentru planul ei anual de fabricaţie, ci cifra de afaceri.

7. Modelul costului capitalului.
Societatea SC dispune de patru surse de capital, astfel: a) credit obligatar (CO) 10.000 u.m. cu 15%; b) acţiuni preferenţiale (AP) 3.000 u.m. cu ratã de dividend 27%; c) acţiuni ordinare (AO) 22.000 u.m. cu ratã de dividend 18%; d) credit bancar (CB) 5.000 u.m. cu 12,5%. Societatea face o investiţie care, potrivit studiului de fezabilitate, se deruleazã pe 2 ani, în valoare de 25.000 u.m. în primul an şi 15.000 în al doilea an, dupã care intrã în funcţiune şi produce anual, la finele anului, fluxuri financiare pozitive de 10.000 u.m. pe o duratã de 10 ani. Se cere sã se determine: a) costul mediu al capitalului utilizat de SC în aceastã investiţie; b) rata de rentabilitate internă a investiţiei; c) corelaţia între cele douã costuri şi sã se formuleze o apreciere succintã.

Rezolvare: a) Costul mediu al capitalului SC, notat CMC, reprezintã valoarea medie ponderatã a câştigurilor dk ce trebuie plãtite posesorilor capitalului utilizat. Ponderea o reprezintã cota parte a fiecãrei surse în total capital, fie pk (k = 1, 2, 3, 4), ale cãrei valori sunt, respectiv: 0,25; 0,075; 0,55; 0,125. Astfel, CMC =

∑p
k =1

4

k

∗ dk = 17,2375%

b) Costul de oportunitate a investiţiei, fie d, este acea ratã actuarialã care asigurã egalitatea

I0 = ∑ FFPt (1+d)-t
t =1

t2

unde:

t1 I0 t2

= =

durata realizãrii investiţiei; duratã de viaţã a investiţiei;

= investiţia în anul 0, de punere în funcţiune a investiţiei;

FFPt = fluxul financiar poziţiv în anul t. Rezultã: 25.000 ∗ (1+ d)2 + 15.000 ∗ (1+d) = 10.000 ∗

∑ (1 + d)
t =1

10

−t

Ecuaţia se rezolvã printr-o metodã oarecare şi ne conduce la valoarea d = 14,95%. Metoda cea mai la îndemânã, în absenţa unui program specializat, este cea a interpolãrilor pe intervale. Astfel, se poate porni de la valoarea dobânzii pe piaţa bancarã, respectiv 12,5%. Pentru aceastã valoare, rezultã investiţia actualizatã (IA) egalã cu 48.515,6 u.m., iar valoarea actualizatã a fluxurilor financiare pozitive (FFPA) egalã cu 55.364,3 u.m., adicã avem: IA < FFPA , ceea ce înseamnã cã valoarea încercatã pentru d (adicã 12,5%) este prea micã. Încercãm în continuare cu d = 15% şi rezultã: IA = 50.312,5 , FFPA = 50.187,7 , adicã IA > FFPA ,

ceea ce înseamnã cã valoarea d = 15% este prea mare. Prin încã 2-3 încercãri se determinã valoarea costului de oportunitate co = 14,95%. c) Se observã cã CMC > co, ceea ce înseamnã cã, din punct de vedere al costului, capitalul este scump, adicã el costã mai mult decât produce. Acest lucru nu este determinat de costul capitalului pe piaţa bancarã sau pe piaţa capitalurilor, ale cãror valori sunt 12,5% şi respectiv 15%, cât mai ales de faptul cã este promisã o remunerare mare pentru proprii acţionari:
• pentru acţiunile ordinare 18%, peste costul pieţelor monetare şi de capital cu, respectiv, 44% şi 20%, adicã 5,5 puncte procentuale şi 3 puncte procentuale, reflectând, cumva, riscul asumat de investitori în plasamentul pentru procurarea acţiunilor SC; • pentru acţiunile preferenţiale 27%, adicã în plus cu 50% (respectiv 9 puncte procentuale) faţã de acţiunile ordinare.

Modelul fundamental al pieţei de capital. Un portofoliu de active este format din 5 titluri (m = 5), ale cãror ponderi în total (πi, i = 1÷ 5) sunt: 0,16; 0,25; 0,22; 0,18; 0,19. Piaţa poate prezenta 3 stãri (n = 3), ale cãror probabilitãţi (pj, j = 1÷3) sunt: 0,45; 0,35; 0,2. Rentabilitatea fiecãrui titlu în raport cu starea pieţei este datã, în procente, în tabel şi se noteazã rij, adicã rentabilitatea datã de activul i în cazul în care piaţa se aflã în starea j : Starea pieţei Titlul 1 2 3 4 5 Creştere 20 30 15 24 22 Stagnare 6 12 8 5 10 Recesiune -2 2 4 -8 3

8.

Se cere sã se determine: a) rentabilitatea medie a fiecãrui activ i , notatã r i ; b) rentabilitatea medie conferitã de cãtre fiecare stare j a pieţei, notatã r j ; c) rentabilitatea medie a portofoliului, notatã r , pornind de la r i ; d) rentabilitatea medie a portofoliului, pornind de la r j ; e) rentabilitatea marginalã a activului 3 în cazul în care piaţa este în “stagnare”; f) rentabilitatea marginalã în cazul pieţei în “stagnare”, în raport cu activul 3; g) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie a activului 3; h) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie conferitã de existenţa pieţei în starea de “stagnare”; i) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu activul 3, în cazul în care piaţa este în “stagnare”; j) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea medie a activului 3; k) idem la rentabilitatea medie conferitã de piaţa în “stagnare”; l) idem la rentabilitatea medie a portofoliului; m) contribuţia rentabilitãţii conferitã de piaţa în “stagnare” la rentabilitatea medie a portofoliului; n) contribuţia rentabilitãţii medii a activului 3 la rentabilitatea medie a portofoliului; o) riscul presupus de fiecare activ, notat σi (i =1÷5); p) riscul portofoliului, notat σ;

r) indicatorii de eficienţã de tip “rentabilitate - risc” pentru fiecare activ, notaţi ei = ri/σi şi fi = 1/ei, ca şi pentru întregul portofoliu, notaţi e = r/σ şi f = 1/e. Rezolvare: a) rentabilitatea medie a activului I este datã de relaţia: ri =

∑p
j=1

n

j

∗ ri j ,

din care se obţine: r1 = 0,45 ∗ 20 + 0,35 ∗ 6 + 0,2 ∗ (-2) = 10,7% şi similar: r2 = 18,1% r3 = 10,35% r4 = 10,95% r5 = 14,0% b) rentabilitatea medie conferitã de cãtre fiecare stare j în care se poate afla piaţa este datã de relaţia:

rj =
din care se obţine:

∑π
i=1

m

i

∗ ri j

r1 = 0,16 ∗ 20 + 0,25 ∗ 30 + 0,22 ∗ 15 + 0,18 ∗ 24 + 0,19 ∗ 22 = 22,5%

şi similar:
r2 = 8,52%
m

r3 = 0,19%

c) rentabilitatea medie a portofoliului se determinã dupã relaţia: r=

∑π
i=1

i

∗ ri = 13,145%

d) rentabilitatea medie a portofoliului se mai poate determina dupã relaţia:

r =

∑p
j=1

n

j

∗ rj = 13,145%

e) rentabilitatea marginalã a activului 3 în cazul în care piaţa este în “stagnare” se determinã dupã relaţia:

∂ ri ∂ ri j
adicã, în cazul cerut:

= pj ,

∂ r3 ∂ r32

= p 2 = 0,35

f) rentabilitatea marginalã în cazul pieţei în “stagnare” în raport cu activul 3 se determinã dupã relaţia:
∂ rj ∂ ri j = πi ,

adicã, în cazul cerut:

∂ r2 ∂ r32

= π 3 = 0,22

g) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie a activului 3 se determinã dupã relaţia:

∂r ∂ ri
adicã, în cazul cerut:

= πi ,

∂r ∂ r3

= π 3 = 0,22

h) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie conferitã de starea de “stagnare” a pieţei se determinã dupã relaţia: ∂r = pj , ∂ rj adicã, în cazul cerut:

∂r ∂ r2

= 0,35

i) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu activul 3 în cazul în care piaţa este în “stagnare” se determinã dupã relaţia:

∂r ∂ ri j
adicã, în cazul cerut:

= πi ∗ pj ,

∂r ∂ r32

= π 3 ∗ p 2 = 0,077

j) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea medie a activului 3 se determinã dupã relaţia:

α i j = ri j ∗ p j ,
adicã, în cazul cerut:
α 32 = r32 ∗ p 2 = 2,8% ,

reprezentând în mod relativ 27,1% din rentabilitatea medie a activului 3 (2,8/10,35). Pentru celelalte stãri ale pieţei avem α31 = 6,75% (sau în termeni relativi 65,2%) şi α33 = 0,8% (sau în termeni relativi 7,7%). Suma valorilor relative este 100, iar a celor absolute este 10,35. k) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea medie conferitã de aceastã piaţã se determinã dupã relaţia:

β i j = ri j ∗ π i
adicã, în cazul cerut:
β 32 = r32 ∗ π 3 = 176% ,

reprezentând în mod relativ 20,7% din rentabilitatea medie conferitã de aceastã piaţã (1,76/8,52). Pentru celelalte active avem β12 = 0,96% (sau în termeni relativi 22,3%). Suma valorilor relative este 100, iar a celor absolute 8,52. l) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea medie a portofoliului este datã de relaţia:

γij = rij ∗ pj ∗ πi ,

adicã, în cazul cerut:

γ32 = r32 ∗ p2 ∗ π3 = 0,616%
sau în termeni relativi 4,69% din rentabilitatea medie a portofoliului (0,616/13,145). m) contribuţia rentabilitãţii conferitã de starea de “stagnare” a pieţei la rentabilitatea medie a portofoliului se determinã dupã relaţia:

δi = rj ∗ p j ,
adicã, în cazul cerut:
δ2 = r2 ∗ p2 = 2,982% ,

reprezentând în mod relativ 22,7% (2,982/13,145) din rentabilitatea medie a portofoliului. Pentru celelalte stãri avem δ1 = 10,125% (sau în termeni relativi 77,0%) şi δ3 = 0,038% (sau în termeni relativi 0,3%). Suma valorilor relative este 100, iar a celor absolute 13,145. n) contribuţia rentabilitãţii medii a activului 3 la rentabilitatea medie a portofoliului se determinã dupã relaţia:

εI = ri ∗ πi
adicã, în cazul cerut:

ε3 = r3 ∗ π3 = 2,277%
reprezentând în mod relativ 17,3% (2,277/13,145) din rentabilitatea medie a portofoliului. Pentru celelalte active avem εI = 1,712% (sau în termeni relativi 13,0%), ε2 = 4,525% (sau în termeni relativi 34,5%), ε4 = 1,971% (sau în termeni relativi 15,0%) şi ε5 = 2,66% (sau în termeni relativi 20,2%). Suma valorilor relative este 100, iar a celor absolute 13,145. o) riscul presupus de fiecare activ este dat de relaţia:

σi =

∑p
j=1

n

j

∗ ri j − ri

(

)

2

adicã, în cazurile cerute:

σ1 =

∑p ∗ (r
j=1 j

3

1j

− r1

)

2

=
2 2

= 0,45∗ ( 20 − 10,7) + 0,35∗ ( 6 − 10,7) + 0,2∗ ( −2 − 10,7) = 8,8831 şi similar:
2

σ2 = 11,3398

σ3 = 4,4416
3

σ4 = 12,6826

σ5 = 7,6551

p) riscul portofoliului este dat de relaţia:

σ=

∑ p ∗ ( r − r ) = 8,9686
j= i j j

r) valorile indicatorilor de eficienţã de tip “rentabilitate-risc” sunt: e1 = 1,2045 f1 = 0,8302 e = 1,4657 e2 = 1,5961 f2 = 0,6265 f = 0,6823 e3 = 2,3302 f3 = 0,4291 e4 = 0,8634 f4 = 1,1582 e5 = 1,8288 f5 = 0,5468

Ierarhia activelor, conform acestor indicatori, în ordine descrescãtoare, este: activul 3, activul 5 şi activul 2 situate peste media portofoliului; apoi activul 1 şi activul 4 situate sub media portofoliului.

9. Modelul de evaluare a opţiunilor. Un operator pe piaţa bursierã cumpãrã o opţiune CALL pe 3 luni, cu prima (po) 150 şi preţul de exerciţiu (pe) 1.200. La termen preţul curent (pc) este: a) sub 1.200; b) între 1.200 şi 1.350; c) peste 1.350.
Ce rezultat va obţine acest operator în fiecare din cele 3 situaţii? Rezolvare: a) câştigul rezultat în acest caz este: C = pc - (pe + po) < 0

şi în plus pierderea este mai mare decât prima de opţiune:

⎜-C⎜ > po
Într-adevãr, pentru pc = 1.180 rezultã C = -170 şi deci ⎜-170⎜>150. Operatorul renunţã la contract şi pierde prima de opţiune multiplicatã cu numãrul de acţiuni prevãzut în contract. b) potrivit aceleiaşi relaţii privind “câştigul”, acesta este C< 0, dar ⎜-C ⎜< po. Într-adevãr, pentru pc = 1.310 rezultã C = -40 şi deci ⎜-40⎜< 150. Operatorul executã contractul şi pierde doar 40 pentru fiecare din acţiunile cuprinse în contract. În cazul în care nu ar fi executat contractul pierdea 150. c) potrivit aceleiaşi relaţii privind câştigul, acesta este C > 0. Într-adevãr, pentru pc = 1.420 rezultã C = 70. Operatorul executã contractul şi câştigã pentru fiecare acţiune din contract câte 70 u.m.

10. Un operator pe piaţa bursierã cumpără o opţiune PUT pe 3 luni, cu prima de opţiune (po) = 50 şi preţul de exerciţiu (pe) 820. La termen preţul de cotare (pc) este: a) sub 770; b) între 770 şi 820; c) peste 820. Ce rezultat va obţine acest operator în fiecare din cele 3 situaţii?
Rezolvare: a) câştigul rezultat în acest caz este: C = (pe + po) - pc > 0 Într-adevãr, pentru pc = 760 rezultã C = 10. Operatorul executã contractul şi câştigã 10 multiplicat cu numãrul de acţiuni prevãzut în contract. b) potrivit aceleiaşi relaţii privind câştigul, acesta este C > 0, dar C < po. Într-adevãr, pentru pc = 800 rezultã C = -30, adicã operatorul a pierdut din primã o sumã egalã cu 30. c) potrivit aceleiaşi relaţii privind “câştigul”, acesta este C = -50.

Un operator cumpãrã o opţiune CALL pe 6 luni cu prima 210 şi preţul de exerciţiu 1.350. Dobânda pieţei este 12%. La termen, preţul de cotare este: a) sub 1.350; b) 1.420; c) 1.600. Ce rezultat nominal şi real înregistreazã operatorul în fiecare caz în parte? Rezolvare: a) nu executã contractul şi pierde prima de opţiune. Pierderea nominalã = 210 u.m. / acţiune.

11.

⎛ 6⎞ ⎟ = 222,6u. m./ acţiune . Pierderea realã este 210 ⎜1 + 12% ∗ ⎝ 12 ⎠
b) executã contractul şi pierde 1.420 - (1.350+210) = -140 u.m. / acţiune. Aceasta este o pierdere nominalã. Pierderea realã este:

⎛ ⎛ 6 ⎞⎞ ⎟⎟ = −152,6 u. m./ acţiune 1420 − ⎜1350 + 210 ⎜1 + 12% ∗ . . ⎝ 12 ⎠⎠ ⎝ c) executã contractul şi câştigã 1.600-(1.350+210) = 40 u.m. / acţiune
Acesta este un câştig nominal. Câştigul real este:

⎛ ⎛ 6 ⎞⎞ ⎟⎟ = 27,4 u. m./ acţiune . 1600 − ⎜1350 + 210 ⎜1 + 12% ∗ . . ⎝ 12 ⎠⎠ ⎝
de arbitraj pe piaţa valutară. Un speculator realizeazã la bursele Zürich şi Paris un arbitraj USD-SUF-FRF-USD cu un capital iniţial de 10.000 USD. În urma arbitrajului încheiat în 3 zile, obţine 10.080 USD. Se cere sã se determine rentabilitatea arbitrajului în condiţiile în care a avansat propriul capital, iar regimul acestor venituri este: a) neimpozabil; b) impuse cu o cotã de 15%.

12. Modelul

Analizaţi expresia procentualã a câştigului obţinut, astfel: c) în condiţiile dobânzii simple; d) în condiţiile dobânzii compuse. Rezolvare: a) rentabilitatea arbitrajului este datã de relaţia:

r=
unde:

( S F − S I)
SI

∗ ( 1 − t)

∗ 100 ,

SF = suma rezultatã în urma arbitrajului; SI = suma avansatã în cadrul operaţiunii de arbitraj; t = cota de impunere a venitului obţinut din arbitraj.

În cazul veniturilor din arbitraj neimpozabile avem: r = 0,8% ; b) În cazul veniturilor din arbitraj impozabile avem: r = 0,68% ; c) Expresia procentualã anualizatã a câştigului obţinut, în ipoteza dobânzii simple, se obţine din relaţia:

C = SI ∗
unde:

d 100

z 360

,

C = câştigul obţinut de speculator; d = expresia procentualã analizatã a acestui câştig; z = numãrul de zile care se finalizeazã arbitrajul.

Rezultã:

• în absenţa impozitãrii, • în condiţiile impozitãrii,

d = 96%; d = 81,6%;

d) Expresia procentualã anualizatã a câştigului obţinut de speculator, în ipoteza dobânzii compuse este:
360/ z d = (1 + r ) .

Rezultã:

• în absenţa impozitãrii, • în condiţiile impozitãrii,

d = 260,2%; d = 225,5%.

Un speculator realizeazã la bursele Zürich şi Paris un arbitraj USD-SUF-FRF-USD cu un capital iniţial de 10.000 USD. În urma arbitrajului, încheiat în 3 zile, obţine 10.080USD. Capitalul iniţial este împrumutat cu 25%, rambursabil în 3 zile. Comisioanele şi spezele bancare reprezintã 0,1% din împrumut. Sã se determine rentabilitatea arbitrajului ţinând seama cã regimul fiscal al unor astfel de venituri este: a) neimpozabile; b) impozabile cu o cotã de 15%. Rezolvare: a) rentabilitatea arbitrajului este datã de relaţia:

13.

r=

⎡ ⎛ ⎞⎤ d z ∗ + c ⎟⎥ ∗ ( 1 − t ) ⎢ S F − S I ⎜1 + ⎝ ⎠⎦ 100 360 ⎣ SI

∗ 100 ,

unde c este expresia procentualã a comisioanelor şi spezelor bancare.

În cazul veniturilor din arbitraj neimpozabile, rezultã:

r = 0,4917%
b) În cazul veniturilor din arbitraj impozabile, rezultã:

r = 0,4179%
Sã observãm cã rentabilitatea s-a redus în aceastã problemã faţã de cea precedentã cu cca.38,5%. Acesta este “preţul” împrumutului şi al fiscalitãţii.

14. Pe piaţa monetarã francezã dobânda (d1) la creditele în franci pe termen t de 3 luni este 6%. Pe piaţa monetarã britanicã dobânda (d2) la depozitele în lire sterline pe 3 luni este 4,5%. Cursul la vedere (cv) al francului este 1 FRF = 0,114 GBP, iar la termen (ct) de 3 luni 0,1132 GBP. Un speculator iniţiazã un arbitraj asupra dobânzilor pe aceste douã pieţe, angajând un capital ( C Ι ) de 1.000.000 FRF. Sã se determine:
a) rezultatul arbitrajului (B); b) expresia procentualã anualizatã a acestui rezultat conform dobânzii simple (ds) şi, respectiv, compuse (dc); c) variaţia câştigului (absolut ∆B şi relativ ∆%B) faţã de situaţia iniţialã, dacã dobânda pe piaţa francezã creşte cu 1 punct procentual; d) idem, dacã dobânda pe piaţa englezã creşte cu 1 punct procentual; c) idem, dacã termenul arbitrajului scade la 1 lunã, restul condiţiilor rãmânând nemodificate. Rezolvare: a) rezultatul arbitrajului este dat de relaţia B = b ∗ CI, cu
b= cv ⎛ d2 ∗ t ⎞ ⎛ d1 ∗ t ⎞ ∗ ⎜1 + ⎟ − ⎜1 + ⎟, 12 ⎠ ⎝ 12 ⎠ ct ⎝

unde b este câştigul / pierderea unitarã obţinut / obţinutã în urma arbitrajului. (vezi aspectele teoretice în R. Stroe, “Modelarea deciziei financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p.78). Potrivit datelor din problemã: b = 0,003396643 şi B = 3396,64 FRF

b) expresia procentualã a rezultatului arbitrajului este: r = 100 ∗ b = 0,3397% iar actualizatã potrivit dobânzii simple este:

ds = r ∗

12 = 4 * r = 1,3587% t
∗100 − 100 = 1,3656%

şi potrivit dobânzii compuse este:

dc = (1 + r )

12 / t

c) creşterea cu 1 punct procentual a dobânzii pe piaţa francezã (adicã de la 6 la 7%), determinã pentru câştig valoarea: B = 896,64 FRF a cãrei variaţie faţã de situaţia iniţialã este:
∆B = 896,64 − 3396,64 = −2.500 FRF ∆ %B = −2.500 3396,64 ∗ 100 = −73,6% ,

d) creşterea cu 1 punct procentual a dobânzii pe piaţa britanicã determinã un câştig B = 5.914,31FRF, a cãrui variaţie faţã de situaţia iniţialã este:

∆B = +2.517,67 FRF

şi

∆%B = +74,1%

e) reducerea la 1 lunã a termenului arbitrajului determinã un câştig B=5.843,64 FRF a cãrui variaţie faţã de situaţia iniţialã este:

∆B = + 2.447 FRF şi ∆%B = +72% .

În condiţiile unui arbitraj pe douã pieţe monetare naţionale se cunoaşte rata dobânzii pe piaţa de pornire, d1 = 6 % , rata dobânzii pe piaţa de arbitraj, d 2 = 4,5 % , cursul la vedere între moneda pieţei de pornire şi cea a pieţei de arbitraj c v = 0,114 şi cursul la termen t = 3 luni între cele douã monede c t = 0,1132 . Sã se determine: a) limita minimã a lui c v de la care arbitrajul este rentabil; b) limita maximã a lui c t pânã la care arbitrajul este rentabil; c) limita maximã a lui d1 pânã la care arbitrajul este rentabil; d) limita maximã a lui d 2 de la care arbitrajul este rentabil; Rezolvare: a) condiţia de rentabilitate a arbitrajului este b〉0 din care rezultã:
cv 12 + d1 ∗ t 〉 ct 12 + d2 ∗ t

15.

sau
cv 〉 ct ∗

12 + d1 ∗ t 12 + d2 ∗ t

= 0,113619777

b) din aceeaşi condiţie b 〉 0 rezultã:
ct 〈 cv ∗ 12 + d2 ∗ t 12 + d1 ∗ t

= 0,113578817

c) din aceeaşi condiţie b 〉 0 rezultã:

⎡ cv ⎤ d1 〈 ⎢ ∗ ( 12 + d2 ∗ t) − 12 ⎥ : t = 7,3586572% ⎣ ct ⎦ d) din aceeaşi condiţie b 〉0 rezultã: ⎡ ct ⎤ d2 〉 ⎢ ∗ ( 12 + d1 ∗ t ) − 12 ⎥ : t = 16614035% . , ⎣ cv ⎦

Observaţie:
Se poate obţine o condiţie şi pentru t. Pornind de la b = 0 se deduce:
t= 12 ∗ ( ct − cv) cv ∗ d2 − ct ∗ d1 =E E 〉 0

şi

În cazul în care ambii termeni ai fracţiei sunt pozitivi, pragul de rentabilitate este dat de condiţia:
t 〉 E.

În cazul în care ambii termeni ai fracţiei sunt negativi, pragul de rentabilitate este dat de condiţia:
t 〈 E.

În cazul în care cei doi termeni ai fracţiei au semne diferite, problema nu are soluţie, deoarece se obţine condiţia:
t 〈 E cu E 〈 0.

16. Un agent economic dispune de un venit (V0) de 10.000 u.m. la momentul iniţial şi de un venit (V1) de 6.000 u.m. la finele orizontului de activitate. La început, el îşi propune o ratã de consum de minim 75%, iar economiile şi le poate plasa în investiţii pentru care sunt disponibile 4 module de plasament, nerepetitiv, dar cumulative, materializabile chiar la momentul ce marcheazã finele orizontului sãu de activitate, astfel:
Valoarea investiţiei 400 600 900 1.200 Suma returnatã la scadenţa plasamentului 480 720 1.050 1.405

Din suma returnatã la maturizarea investiţiei, agentul îşi propune sã utilizeze 70% pentru consum la acel moment, iar restul sã-l angajeze printr-un credit obligatar cu 12% pe piaţa capitalurilor. Sã se determine mãrimea consumului agentului economic la cele douã momente de timp. Rezolvare: Valoarea investiţiei (I0) poate fi cel mult:

( 100% − 75% ) ∗ 10.000 = 2.500 u. m.
În aceastã limitã se pot realiza mai multe variante de plasament, ale cãror valoare şi indicatori de eficienţã sunt conform tabelului de mai jos:
Nr. crt. Valoarea investiţiei Suma returnatã Venitul net Rata de câştig Venitul marginal
Vm = Vj − Vj−1 I j − I j−1

j
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

I
400 600 900 400+600 1.200 400+900 600+900 400+1.200 600+1.200 900+1.200 400+600+1200 400+900+1200

S
480 720 1.050 1.200 1.405 1.530 1.770 1.885 2.125 2.455 2.605 2.935

V=S-I
80 120 150 200 205 230 270 285 325 355 405 435

r = V/I (%)
20,0 20,0 16,7 20,0 17,1 17,7 18,0 17,8 18,0 16,9 18,4 17,4

0,2 0,1 0,5 0,025 0,25 0,2 0,15 0,2 0,1 0,5 0,1

Din analiza de eficienţã rezultã cã varianta 4 este cea mai bunã, deoarece are venitul marginal cel mai înalt şi, în plus faţã de varianta 11, care are acelaşi venit marginal, are rata de câştig mai ridicatã. Avem, aşadar: I0 = 1.000

Suma returnatã la maturitate este V1I0 = 1.200 din care pentru consum la momentul maturizãrii:
C 1 ( V1 I 0 ) = 70% ∗ 1200 = 840 .

Restul de 1.200 - 840 = 360 u.m. se angajeazã la consum în momentul iniţial, printr-un credit obligatar. Valoarea acestui consum este:

C 0 ( V1 I0 ) = 360 ∗ ( 1 + 12 % )

−1

= 3214 u. m. ,

În acest fel consumul la momentul iniţial este:

C o = V0 − I0 + C 0 ( V1 I0 ) = 93214 u. m. ,
iar consumul la finele orizontului de activitate este:

C 1 = V1 + C 1 ( V1 I0 ) = 6.840 u. m.

17. Un agent economic dispune de un venit net (V0) de 12.000 u.m. la momentul iniţial şi de un venit net (V1) de 5.000 u.m. la finele orizontului de activitate. La momentul iniţial el îşi propune sã consume 85% din venit, iar economiile sã le plaseze. Investiţiile disponibile, adicã maturizabile în chiar momentul final al orizontului sãu de activitate, sunt nerepetitive, dar cumulative şi au urmãtoarele caracteristici:
Valoarea investiţiei 500 700 1.000 Suma returnatã la maturitate 650 880 1.250

Economiile ce nu pot fi plasate ca investiţii se pot constitui pe piaţa monetarã în depozite cu 15%. Piaţa de capital oferã şi posibilitatea unor credite obligatare asupra unor venituri viitoare, cu dobânda de 20%. Agentul economic decide sã foloseascã sumele returnate din plasamentele în investiţii pentru consum la orizontul final în proporţie de

60%, iar restul sã le angajeze pentru consum la momentul iniţial printr-un credit obligatar. Sã se determine sporul de consum realizat de agentul economic, faţă de situaţia fără investiţii, la cele douã momente, ştiind cã veniturile nete din investiţii sunt impuse cu o cotã de 28%, iar cele din dobânzi cu 10%. Rezolvare: Valoarea investiţiei (I0) poate fi cel mult: În aceastã limitã se pot realiza mai multe variante de investiţie, caracterizate prin urmãtorii indicatori de eficientã: Nr. crt. j 1 2 3 4 5 6 Valoarea investiţiei I 500 700 1.000 500+700 500+1.000 700+1.000 Suma returnatã S 650 880 1.250 1.530 1.900 2.130 Venitul net V=S-I 150 180 250 330 400 430 Rata de câştig r=V/I (%) 30,0 25,7 25,0 27,5 26,7 25,3 Venitul marginal
Vm =

Vj − Vj −1 Ij − Ij −1

0,15 0,233 0,4 0,233 0,15

Din analiza eficienţei rezultã ca cea mai bunã varianta 4, adicã: I0 = 1.200 cu V1I0 = 1.520 şi V = 330 Venitul net al investiţiei se impoziteazã şi rezultã pentru agentul economic un venit net din investiţie: Vn = 330 ∗ (1-28%) = 237,6 u.m. astfel încât suma netã returnatã de investiţie este:

Vn1I0 = 1437,6 u. m. .

Economiile (E) disponibile la momentul iniţial au fost de 1.800 u.m., din care s-au plasat în investiţie 1.200, adicã a rãmas disponibil pentru un depozit (D) pe piaţa monetarã: D = E - I0 = 600 u.m. Dobânda obţinutã pentru acest depozit este:

d = 15% ∗ 600 = 90 u. m.
din care rezultã o dobândã netã, dupã impozitare, de mãrime:

dn = 90 ∗ ( 1 − 10% ) = 81 u. m.
În acest fel, consumul la momentul iniţial este:

C 0 = V0 − E 0 + C 0 Vn1 I0 = 12.000 − 1800 + . + 0,4 ∗ Vn1 I0 ∗ ( 1 + 20 % )
−1

(

)

= 10.679,2 u. m.

reprezentând, faţã de consumul rezultat din V0, adicã 12.000-1.800 = 10.200 u.m., un spor de 4,7%. Consumul la finele orizontului este:

C 1 = V1 + D + dn + 0,6 ∗ Vn1I0 = 6.543,6 ,
reprezentând, faţã de consumul posibil din V1, adicã 5.000 u.m., o creştere de 30,9%.

18. Un beneficiar de investiţie B organizeazã o licitaţie la plic închis pentru procurarea unor utilaje. El primeşte trei oferte, similare din punct de vedere tehnic, având urmãtoarele condiţii de platã:
a) valoarea utilajelor 1.500.000 u.m., plãtibilã printr-un credit pe 10 ani cu dobândã 8% şi o perioadã de graţie de 2 ani; b) valoarea utilajelor 1.600.000 u.m., plãtibile printr-un avans de 10% şi restul în credit pe 8 ani cu dobândã 7%;

c) valoarea utilajelor 1.580.000 u.m., plãtibilã printr-un credit pe 6 ani cu 6% dobândã. Plata creditelor se efectueazã prin anuitãţi constante scadente la finele anului. Dobânda pieţei monetare este 9%. Care este cea mai bunã ofertã?

Rezolvare: a) Primul pas: Valoarea creditului dupã perioada de graţie este:
C = 1500.000 ∗ ( 1 + 8% ) .
2

= 1749.600 u. m. .

Pasul doi: anuitatea de platã pe 8 ani începând cu anul al III-lea se determinã pe baza relaţiei:

1749 600 = A ∗
Rezultã:

∑ (1 + 8 % )
t=3

10

− t+2

A = 304.456,64 u. m.

Pasul trei: Valoarea actualã (la momentul acordãrii creditului) a şirului de anuitãţi A se determinã având în vedere rata dobânzii pe piaţa monetarã, cu ajutorul relaţiei:

VA = A∗

∑ (1 + 9 % )
t= 3

10

− t+2

∗ (1 + 9 % )

−2

= 1418 325,20 u. m.

Corecţia timpului cu constanta 2 în paşii doi şi trei se explicã prin existenţa perioadei de graţie de 2 ani. b) Primul pas: valoarea creditului acordat de furnizor este:
C = ( 100 − 10 % ) ∗ 1600 000 = 1440 000 u. m. ,

unde 10% reprezintã avansul plãtit de beneficiar, adicã:

Av = 160 000 u. m.

Pasul doi: anuitatea de platã pe 8 ani se determinã dupã relaţia:

1440 000 = A ∗

∑ (1 + 7 % )
t =1

8

−t

R e z u l t ã : A = 241154 u. m. Pasul trei: valoarea actualã a şirului de anuitãţi A este:
8

VA ' = A ∗

∑ (1 + 9 % )
t =1

−t

= 1334 743,74 u. m.

Pasul patru: valoarea actualã a plãţii, inclusiv avansul este:

V A = VA ' + Av = 1 494 743,74 u. m.
c) Primul pas: anuitatea de platã pe 6 ani se determinã dupã relaţia :
6

1580 000 = A ∗
Rezultã:

∑ (1 + 6 % )
t =1

−t

A = 32190160 u. m. ,

Pasul doi: valoarea actualã a şirului de anuitãţi A este:

VA = A∗

∑ (1 + 9 % )
t =1

6

−t

= 1444 022,90 u. m.

Din compararea valorilor actuale caracteristice celor trei oferte, rezultã cã cea mai avantajoasã este oferta a).

Un bun oarecare poate fi procurat la acelaşi standard calitativ de la trei firme, ale cãror condiţii financiare de vânzare sunt: a) valoare 20.000.000 u.m., plãtibilã cu un avans de 12%, iar restul în credit pe 10 ani cu 8%;

19.

b) valoare 19.000.000 u.m., plãtibilã cu un avans de 10%, iar restul în credit pe 8 ani cu 9% şi 3 ani de graţie; c) valoare 18.000.000 u.m., plãtibile cu un avans de 20%, iar restul în credit pe 8 ani cu 8% şi 2 ani de graţie. Plata se face prin anuitãţi constante, scadente la finele anului, iar dobânda pieţii monetare este 10%. Care este cea mai avantajoasã ofertã? Rezolvare: a) creditul acordat este:

C = ( 100 − 12 % ) ∗ 20 000 000 = 17 600 000 u. m.
iar avansul este:

Av = 2 400 000 u. m.
10

Anuitatea se determinã dupã relaţia:

17 600 000 = A ∗
şi este de mãrime
10

∑ (1 + 8 % )
t =1

−t

A = 2 622 910 u. m.

Valoarea actualã a acestei plãţi este (se include şi avansul):

VA = A ∗

∑ (1 + 10)
t =1

−t

+ 2 400 000 = 18 516 679 u. m.

b) Creditul acordat este:

C = ( 100 − 10 % ) ∗ 19 000 000 = 17 100 000 u. m. ,
iar avansul este: Av = 1900 000 u. m. Valoarea creditului, dupã perioada de graţie, este:
C = 17 100 000 ∗ ( 1 + 9 % ) = 22145 000 u. m.

Anuitatea se determinã dupã relaţia:

22145 000 = A ∗

∑ (1 + 9 % )
t=4

8

− t+3

şi este de mãrime A = 5 693 332 u. m. Valoarea actualã a acestei plãţi este (se include şi avansul):
8

VA = A ∗

∑ (1 + 10% )
t= 4

− t+3

−3 ∗ ( 1 + 10% ) +1900 000 =18 115 217 u.m.

c) Creditul acordat este:
C = ( 100 − 20 % ) ∗ 18 000 000 = 14 400 000 u. m.

iar avansul este:

Av = 3 600 000 u. m.
2

Valoarea creditului dupã perioada de graţie este:

C = 14 400 000 ∗ ( 1 + 8 % ) = 16 796 160 u. m.
Anuitatea se determinã dupã relaţia:
8

16 796 160 = A ∗

∑ (1 + 8 % )
t= 3

− t+2

şi este de mãrime A = 4 123 743 u. m. Valoarea actualã a acestei plãţi este (se include şi avansul):
8

VA = A ∗

∑ (1 + 10% )
t=3

− t+ 2

−2 ∗ ( 1 + 10% ) + 3 600 000 =18 443 010 u. m.

Din compararea valorilor actuale caracteristice celor trei oferte, rezultã cã cea mai avantajoasã este oferta b).

20. Un bun oarecare poate fi procurat la acelaşi standard calitativ de la trei firme, care formuleazã condiţii diferite de vânzare pe baza unui credit oferit de chiar vânzãtor:

a) valoare 2.000.000 u.m., avans 12% plãtibil la cumpãrare şi restul în credit pe 10 ani cu 8%; b) valoare 1.900.000 u.m., avans 10% plãtibil la cumpãrare şi restul în credit pe 6 ani cu 9%; c) valoare 1.800.000 u.m., avans 20% plãtibil la cumpãrare şi restul în credit pe 8 ani cu 8%. Creditul se achitã prin anuitãţi constante scadente la finele anului, iar dobânda pieţei monetare este 10%. Care este cea mai avantajoasã ofertã? Rezolvare: a) Creditul acordat este:

C = ( 100 − 12 % ) ∗ 2 000 000 = 1 760 000 u. m.
iar avansul este: Av = 240 000 u. m. Anuitatea de platã se determinã din relaţia:
10

1760 000 = A ∗

∑ (1 + 8 % )
t =1

−t

şi este de mãrime Av = 262 29190 u. m. , Valoarea actualã a acestei plãţi, inclusiv avansul, este:
10

VA = A ∗

∑ (1 + 10 % )
t =1

−t

+ Av = 1851670,19 u. m.

b) Creditul acordat este: C = ( 100 − 10 % ) ∗ 1900 000 = 1710 000 u. m. iar avansul este

Av = 190 000 u. m.

Anuitatea de platã se determinã din relaţia:

1710 000 = A ∗
şi este de mãrime
6

∑ (1 + 9 % )
t =1

6

−t

A = 381192,83 u. m.

Valoarea actualã a acestei plãţi, inclusiv avansul, este:

VA = A ∗

∑ (1 + 10 % )
t =1

−t

+ Av = 1850 194,15 u. m.

c) Creditul acordat este:
C = ( 100 − 20 % ) ∗ 1800 000 = 1440 000 u. m.

iar avansul este: Av = 360 000 u. m. Anuitatea de platã se determinã din relaţia:
8

1440 000 = A ∗
şi este de mãrime
8

∑ (1 + 8 % )
t =1

−t

A = 250 58126 u. m. ,

Valoarea actualã a acestei plãţi, inclusiv avansul, este:

VA = A ∗

∑ (1 + 10 % )
t =1

−t

+ Av = 1696 832,51 u. m.

Din compararea valorilor actuale ale celor trei oferte, rezultã cã cea mai avantajoasã este oferta c).

21. Un agent economic poate procura un bun oarecare, la aceleaşi standarde calitative, de la trei magazine care oferã urmãtoarele condiţii de platã:
a) credit 10.000.000 pe 5 ani cu 8%; b) credit 11.000.000 pe 8 ani cu 6%;

c) credit 10.500.000 pe 10 ani cu 9%. Creditul se referã la faptul cã, dupã ce clientul plãteşte cu avans şi depune documentele de garanţie, diferenţa între preţul bunului şi avans este creditatã de magazin în condiţiile mai sus menţionate. Achitarea creditului urmeazã sã se facã prin anuitãţi constante, scadente la finele anului. Rata dobânzii pe piaţa monetarã este 10%. Care este cea mai avantajoasã soluţie. Rezolvare: a) Anuitatea se determinã dupã relaţia:

10 000 000 = A ∗
şi este de mãrime:

∑ (1 + 8 % )
t =1

5

−t

A = 2 504 564,55 u. m.

Valoarea actualã a acestei plãţi este:

VA = A ∗

∑ (1 + 10 % )
t =1

5

−t

= 9 352 899,03 u. m.

b) Anuitatea se determinã dupã relaţia:

11000 000 = A ∗
şi este de mãrime:

∑ (1 + 6 % )
t =1

8

−t

A = 1771395,37 u. m.

Valoarea actualã a acestei plãţi este:

VA = A ∗

∑ (1 + 10 % )
t =1

8

−t

= 9 450 263,56 u. m.

c) Anuitatea se determinã dupã relaţia:

10 500 000 = A ∗
şi este de mãrime:
10

∑ (1 + 9 % )
t =1

10

A = 1636 110,95 u. m.

Valoarea actualã a acestei plãţi este:

VA = A ∗

∑ (1 + 10 % )
t =1

−t

= 10 053 193,50 u. m.

Din compararea valorilor actuale ale celor trei oferte rezultã cã cea mai avantajoasã este a).

22. Un agent economic are disponibil 50.000 u.m. pe care îi poate investi conform urmãtoarelor posibilitãţi:
a) depozit bancar ce asigurã o rentã viagerã anualã de 7%; veniturile de acest gen ale persoanelor fizice sunt neimpozabile; b) cumpãrã titluri de credit obligatar la consorţiul A, pe termen de 10 ani, cu o dobândã anualã fixã de 10.000 u.m.; asupra veniturilor de acest gen ale populaţiei se percepe un impozit de 20%; c) cumpãrã acţiuni ale societãţii comerciale B, în curs de extindere şi de majorare a capitalului social, pentru care cumpãrarea dreptului de subscriere inclusiv achiziţia minimã costã 100.000 u.m.; S.C. “B” promite un dividend mediu anual, pe timp de 10 ani, echivalent cu 14% din valoarea plasamentului; dividendele obţinute de persoanele fizice sunt impozitate cu 25%; diferenţa de bani pentru achiziţia minimã se poate obţine printr-un împrumut bancar pe 5 ani cu 8%, plãtibil în anuitãţi egale scadente la finele anului. d) cumpãrã obligaţiuni de stat, pe 7 ani, care conferã o dobândã anualã fixã de 9.500 u.m. scutitã de impozit în contextul sarcinilor fiscale ale persoanelor fizice. Care este cel mai bun plasament?

Rezolvare: Sã menţionãm, de la început, cã dobânda pieţei monetare este 7 % . a) câştigul conferit de un astfel de depozit este:

D = 50 000 ∗ 7 % = 3 500 u. m. ,
durata acestuia fiind nedeterminatã, implicit socotitã “infinit”. Valoarea actualã a unui asemenea şir de încasãri, inclusiv a valorii reziduale la scadenţã, este:

VA = 3 500 ∗

∑ (1 + 7 % )
t =1

−t

+ 50 000 ∗ ( 1 + 7 % )

−∞

Se observã cã suma este cea a unei progresii geometrice infinit −1 descrescãtoare, a cãrei raţie este ( 1 + 7% ) . În cazul în care raţia progresiei este q , suma acestei progresii este : q S= 1− q 1 şi deoarece q = unde d este rata dobânzii, mãrimea sumei 1+ d menţionate este: 1 q 1 1+ d S= = = 14,285 714 29 = 1 1− q d 1− 1+ d Astfel, valoarea actualã mai sus menţionatã este VA = 50 000 u. m. b) venitul net al acestui plasament este: D = 10 000 ∗ ( 100 − 20 % ) = 8 000 u. m. Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã la scadenţã, este:

V A = 8 000 ∗

∑ (1 + 7 % )
t =1

10

−t

+ 50 000 ∗ ( 1 + 7 % )

−10

= 81606,12 u. m.

c) venitul anual brut al acestui plasament este: Db = 100 000 ∗ 14 % = 14 000 u. m. Întrucât investitorul nu a dispus de suma necesarã achiziţiei minime, el a împrumutat de la bancã o sumã egalã cu C = 100 000 − 50 000 = 50 000 u. m. Anuitatea de platã pentru acest credit se determinã dupã relaţia:

50 000 = A ∗

∑ (1 + 8 % )
t =1

5

−t

şi este de mãrime A = 12.522,82 u. m. Ca urmare, venitul net al plasatorului este:

• pe primii 5 ani D 1 = ( 14 000 −12 522,82) ∗ ( 100 − 25 % ) = 1477,18 u. m. • pe ultimii 5 ani D 2 = 14 000 ∗ ( 100 − 25 % ) = 10 500 u. m.
Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã (pe care o vom accepta egalã cu plasamentul) este:

VA = D 1∗

∑ (1 + 7% )
t =1

5

−t

+ D2∗

∑ (1 + 7% )
t=6

10

−t

+ 100.000( 1 + 7% )

−10

=

= 87.587,19 u. m.
d) valoarea actualã a dobânzii încasate pe 7 ani, inclusiv valoarea rezidualã la scadenţã, este:

VA = 9 500 ∗

∑ (1 + 7% )
t =1

7

−t

−7 + 50 000 ∗ ( 1 + 7% ) = 81335,74 u. m.

Din compararea valorilor actuale, rezultã cã cel mai bun plasament este c).

50 000 u. m. , sumã minimã pentru constituirea unui depozit bancar viager cu 7%. Sumele astfel

23. Un agent economic dispune de

încasate echivaleazã cu o valoare actualã de 50 000 u. m. şi nu sunt impozabile. Piaţa de capital oferã alternativa unui plasament în titluri obligatare ale unei societãţi comerciale private. Durata plasamentului este de 10 ani, cu o remunerare anualã fixã de 5 500 u. m., supusã unui impozit pe venit de 20%. Statul are în vedere majorarea impozitului pentru astfel de venituri. Agentul economic este interesat sã afle care este limita maximã la care impozitul majorat ar face indiferente cele douã plasamente. Care este aceastã limitã? Rezolvare: Fie k indicele de majorare a impozitului pe veniturile din dobânzi la creditul obligatar privat. Atunci, cota de impozitare devine:

c = 20 % ∗ k = 0,2 k
Venitul net rezultat din creditul obligatar privat este:

D = 5 500 ∗ ( 1 − 0,2 k )
Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã la scadenţã este:

VA = D ∗

∑ (1 + 7 % )
t =1

10

−t

+ 50 000 ∗ ( 1 + 7 % )

−10

şi aceasta trebuie sã fie egalã cu 50 000 . Se obţine o ecuaţie în k, a cãrei rezolvare dã valoarea: k = 18182 , , ceea ce înseamnã cã o majorare a respectivului impozit cu cel puţin 81,82%, adicã o cotã de impunere de 36,36% ar anula avantajul pe care plasamentul în titluri obligatare private îl are faţã de depozitul bancar viager.

24.
plasa astfel: proiectul A:

Un investitor dispune de 5.000.000 u.m. pe care le poate cost 8.000.000 u.m.; profit anual, pe 10 ani, de 1.500.000 u.m.; diferenţa de capital o poate lua cu împrumut pe 5 ani cu 10%, plãtibilã prin anuitãţi constante, scadente la finele anului. cost 5.000.000 u.m.; profit anual, pe 10 ani, de 1.250.000 u.m.

proiectul B:

Impozitul pe profit este 20%, iar dobânda pieţei monetare este 8%. Sã se determine: a) care din cele douã proiecte este mai avantajos; b) cât ar trebui sã fie rentabilitatea proiectului mai puţin avantajos, pentru ca el sã fie competitiv cu celãlalt proiect. Rezolvare: a) Proiectul A: Întrucât investitorul nu a dispus de suma necesarã, el împrumutã de la bancã o sumã egalã cu:

C = 8 000 000 − 5 000 000 = 3 000 000 u. m.
Anuitatea de platã pentru acest împrumut se determinã dupã relaţia:
5

3 000 000 = A ∗
şi este de mãrime

∑ (1 + 10 % )
t =1

−t

A = 791392,44 u. m.

Câştigul net anual al investitorului este:

• pentru primii 5 ani

D1 =( 1500 000 − 791392,44 ) ∗ ( 100 − 20 % ) = 566 886,05 u.m. • pentru ultimii 5 ani D 2 = 1500 000 ∗ ( 100 − 20 % ) = 1200 000 u.m.
Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã a plasamentului (pe care o acceptãm egalã cu plasamentul iniţial), este:

VA =D1 ∗

∑ (1 + 8 % ) − t + D2 ∗ ∑ (1 + 8 % ) − t +
t =1 t=6 −10

5

10

= 8 000 000 ∗ ( 1 + 8 % )
Proiectul B:

= 9 229 805,16 u. m.

Venitul anual net al investitorului este:
D =1250 000 ∗ ( 100 − 20 % ) = 1000 000 u.m.

Valoarea actualã a încasãrilor aferente acestui proiect, inclusiv valoarea rezidualã a lui, este:

VA = D ∗

∑ (1 + 8% )
t =1

10

−t

−10 + 5 000 000 ∗ ( 1 + 8% ) = 9 026 048,84 u. m.

Din compararea valorilor actuale ale celor douã proiecte rezultã cã proiectul A este mai avantajos. b) Pentru ca proiectul B sã fie competitiv cu proiectul A, ar trebui ca valoarea lui actualã sã fie cel puţin egalã cu a celui din urmã, adicã:

P ∗ ( 100 − 20 % ) ∗ ∗ (1 + 8 % )
−10

∑ (1 + 8 % )
t =1

10

−t

+ 5 000 000 ∗

≥ 9 229 805,14 u. m. ,

de unde rezultã P ≥ 1287 957,13 u. m. , unde P este profitul anual la proiectul B.

Într-un oraş urmeazã sã aibã loc alegeri pentru primãrie (primar şi consilieri orãşeneşti) la care participã douã formaţiuni politice: F1 şi F2. Fiecare din aceste formaţiuni anunţã, prin propriul program electoral, cã, în caz de victorie în alegeri, va sprijini realizarea unui mare obiectiv de investiţii, ales prin tragere la sorţi dintr-o listã ce cuprinde:

25.

• pentru F1: 6 obiective industriale şi 4 obiective edilitare; • pentru F2: 3 obiective industriale şi 9 obiective edilitare.
Pentru a beneficia de avantajul acestei susţineri publice a unei investiţii de proporţii, douã grupuri distincte de oameni de afaceri fondeazã fiecare câte o societate comercialã pe acţiuni specializatã în proiectare, antreprizã şi construcţii, astfel:

• o societate comercialã specializatã în obiective industriale (SCI), emiţând acţiuni cu valoare unitarã nominalã de 30.000 u.m. şi care promite un câştig net total de 120.000 u.m.; • o societate comercialã specializatã în obiective edilitare (SCE), emiţând acţiuni cu valoare unitarã nominalã de 50.000 u.m. şi care promite un câştig net total de 180.000 u.m.
Un investitor este dispus sã cumpere acţiuni la una din cele douã SC. La ce câştig poate spera el şi cu ce şanse, ţinând seama atât de condiţiile financiare presupuse de fiecare din cele douã alternative, cât şi de impactul pe care politicul (alegerile) îl are asupra construcţiei şi evoluţiei mediului economico-financiar? Rezolvare: a) alegerea investiţiei ţinând seama numai de condiţiile financiare ale acesteia. Primul pas: se precizeazã şi se codificã deciziile pe care le poate lua investitorul: d1 sau 1 - investeşte în SCI; d2 sau 2 - investeşte în SCE; d3 sau 3 - nu investeşte.

Pasul doi: se preconizeazã şi se codificã “stãrile” mediului economic, adicã alternativele de investiţie pe care le oferã acesta: s1 sau 4 - municipalitatea va sprijini o investiţie într-un obiectiv industrial, conform tragerii la sorţi; s2 sau 5 - municipalitatea va sprijini o investiţie într-un obiectiv edilitar, conform tragerii la sorţi. Pasul trei: se determinã şi se codificã consecinţele ce revin investitorului în fiecare din cele 6 situaţii (3 decizii ∗ 2 stãri) în care se poate afla investiţia sa. Astfel:
c 24 reprezintã consecinţa (efectul financiar) ce revine investitorului în cazul în care el a investit (a cumpãrat acţiuni) în SCE, iar, conform tragerii la sorţi, ulterioarã alegerilor, municipalitatea va sprijini o investiţie într-un obiectiv industrial. În acest caz, consecinţa pentru investitor este negativã, adicã el va pierde contravaloarea acţiunilor cumpãrate. Aceastã abordare este, evident, simplificatoare, fiind bazatã pe ipoteza cã, neexistând sprijinul public pe care a contat, SCE va fi în dificultate, nu va putea oferi dividende şi acţiunile sale nu vor avea cãutare pe piaţa bursierã, generând pentru investitor o imobilizare de capital cu accentuatã nelichiditate.

Consecinţele c i j (i=1, 2, 3 şi j = 4, 5) pot fi prezentate sub forma unei matrice, astfel: s1(4) s2(5) d1(1) 120.000 -30.000 d2(2) -50.000 180.000 d3(3) 0 0 Pasul patru: se determinã consecinţa investiţiei dupã diferite criterii de alegere. Criteriul Wald sau criteriul pesimist sau criteriul maximei prudenţe, constã în alegerea celei mai bune soluţii în cazul cã, prin decizia luatã, investitorul se gãseşte în cea mai nefavorabilã soluţie.

În cazul unei decizii date, situaţia cea mai nefavorabilã se determinã ca fiind: min c i j cu i dat. Rezultã 3 astfel de valori: • pentru i = 1 min c 1j = −30.000 , adicã c15
j

• pentru i = 2

min c 2 j = −50.000 , adicã c24
j j

• pentru i = 3 min c ij = 0 ,

adicã c34 sau c35 .

Dintre aceste valori se alege cea mai bunã, adicã:
⎛ ⎞ max ⎜min c ij ⎟ , ⎜ ⎟ i ⎝ ⎠ j

respectiv:

max ( c 15 , c 24 , c 34 , c 35 ) = 0 .
i

Soluţia este ca investitorul sã nu investeascã. Criteriul von Neuman sau criteriul optimist, constã în alegerea celei mai modeste soluţii în cazul cã, prin decizia luatã, investitorul se gãseşte în cea mai favorabilã situaţie. În cazul unei decizii date, situaţia cea mai favorabilã se determinã ca fiind:
max c ij
j

cu i dat.

Rezultã 3 astfel de valori:
• pentru i = 1 max c ij = 120.000 ,
j j

adicã c14 adicã c25 adicã c34 sau c35 .

• pentru i = 2 max c ij = 180.000 , • pentru i = 3 max c ij = 0 ,
j

Dintre aceste valori se alege cea mai puţin bunã, adicã:
⎛ ⎞ min ⎜max c ij ⎟ , ⎜ ⎟ i ⎝ ⎠ j

respectiv:

min ( c14 , c 25 , c 34 , c 35 ) = 0
i

Soluţia este ca investitorul sã nu investeascã. Criteriul Savage sau al regretului minim, constã în alegerea soluţiei cu cel mai mic “regret” în cazul cã, prin decizia luatã, investitorul se gãseşte în situaţia care l-ar fi condus la cel mai mare “regret”. “Regretul” este definit prin pierderea ipoteticã ce i-ar reveni investitorului în cazul cã, într-o situaţie datã, decizia sa ar fi fost una oarecare şi nu cea mai bunã pentru respectiva situaţie. Astfel, în cazul în care în economie sar fi produs starea s1 (4), decizia cea mai bunã ar fi fost d1(1) adicã o investiţie în SCI. Regretul pentru cele 3 decizii posibile în relaţie cu s1 se determinã dupã relaţia:

rij = max c ij − c ij ,
i

cu j dat.

Valoarea celor 3 “regrete” în cazul stãrii economiei s1(4) este:

• pentru i = 1 r14 = 120.000 − 120.000 = 0 • pentru i = 2 r24 = 120.000 − ( −50.000 ) = 170.000 • pentru i = 3 r34 = 120.000 − 0 = 120.000 .
Determinate similar şi pentru cazul stãrii s2(5) a economiei, “regretele” se pot ordona matricial astfel: s1(4) 0 170.000 120.000 s2(5) 210.000 0 180.000

d1(1) d2(2) d3(3)

Pe aceastã matrice a “regretelor” se face apoi alegerea conformã criteriului Savage, adicã: ⎛ ⎞ min ⎜max rij ⎟ ⎜ ⎟ i ⎝ ⎠ j

Pentru decizia d1 regretul maxim între cele douã stãri (4 şi 5) este 210.000, adicã r15; pentru decizia d2 este 170.000, adicã r24; pentru decizia d3 este 180.000, adicã r35. Rezultã în final:

min ( r15 , r24 , r35 ) = 170.000 ,
i

adicã r24 care corespunde deciziei d2, respectiv efectuãrii unei investiţii în SCE, investiţie care va produce cea mai micã pierdere ipoteticã. Aceste trei criterii nu ţin seama de probabilitatea cu care poate apare fiecare din stãrile economiei. Pentru a ţine seama de acest aspect se utilizeazã: Criteriul efectului mediu în care se introduce pj (j = 1,2), probabilitatea cu care poate apare starea j a economiei. Efectul mediu aferent fiecãrei decizii de investiţie se determinã dupã relaţia:

c( di ) =

∑c ∗p
j=1 ij

2

j

,

cu i dat.

notând p1 = p , avem p 2 = 1 − p . Efectele c ( di ) sunt:

Deoarece existã doar douã stãri ale economiei avem p1 + p 2 = 1 şi

c( d1 ) =150.000p − 30.000 c( d2 ) = −230.000p + 180.000
Din cele douã expresii c (c ( d3 ) nu mai intrã în discuţie, fiind banalã) se poate forma un sistem, care, rezolvat în p, ne conduce la probabilitatea prag p∗ (cea pentru care deciziile de investiţie sunt indiferente, adicã egale în ce priveşte efectul pentru investitor) şi, implicit, la intervalele de probabilitate în care una din decizii este mai bunã. Din rezolvarea în p a egalitãţii:

c( d3 ) = 0

c ( d1 ) = c ( d2 )
obţinem p∗ = 0,552632 şi, implicit:

• dacã

recomandabilã decizia d2 deoarece c ( d2 ) 〉 c ( d1 ) ;

p 〈 p∗ este de preferat investiţia în SCE, adicã este

• dacã p 〉 p∗ este de preferat investiţia în SCI.
Observaţie d2 este c( d2 ) = 180.000 . Existã o valoare p1 a probabilitãţii de construcţie a unui obiectiv industrial (şi implicit p2 a probabilitãţii de construcţie a unui obiectiv edilitar), începând de la care sau pânã la care, una din decizii (în cazul nostru d2) produce un efect pozitiv mai mare în mod absolut decât cealaltã. Mãrimea acestei probabilitãţi se determinã din relaţia: Valoarea maximã a efectului pentru d1 este c( d1 ) = 120.000 , iar pentru

c ( d2 ) 〉 120 000
şi corespunde unei valori p1 〈 0,26087 . Adicã, dacã probabilitatea de construcţie a unui obiectiv edilitar p 2 〉 0,73913 , atunci efectul deciziei de a investi în SCE este mai mare în mod absolut decât cel mai mare efect posibil al deciziei de a investi în SCI. b) Alegerea investiţiei ţinând seama nu numai de condiţiile financiare ale acestora, ci şi de impactul pe care politicul îl are asupra construcţiei şi evoluţiei mediului economico-financiar. În acest caz, se introduce probabilitatea P ( Fk ) de victorie în alegeri a formaţiunii politice k şi se poate defini probabilitatea “alegerii” (de fapt ieşirii la sorţi) a obiectivului j, condiţionatã de victoria în alegeri a formaţiunii politice k:
P s j / Fk =

(

)

P ( Fk ) ∗ PP s j , Fk
j

( PT ( s )

),

unde:

PP s j , Fk =

(

)

n jk ok

PT s j =

( ) ∑ P (F )
k =1 k

K

∗ PP s j , Fk

(

)

în care am folosit notaţiile:
n jk = numãrul de obiective de tip j în lista de obiective de investiţie a formaţiunii politice k; o k = numãrul total de obiective de investiţie în lista formaţiunii politice k;

K = numãrul de formaţiuni politice lansate în cursa electoralã în respectivul oraş;
PP s j , Fk

(

)

= probabilitatea parţialã a obiectivelor de tip

j

în lista

PT s j = probabilitatea totalã a “alegerii” unui obiectiv de tip j.

( )

formaţiunii k;

În problema datã K=2; notãm P(F1) = q şi rezultã P(F2) = 1- q. Primul pas: se calculeazã PP s j , Fk şi se obţine:
PP ( s 1, F1 ) = PP ( s 2 , F1 ) = 6 10 4 = 0,6 PP ( s 1, F2 ) = 3 12 9 = 0,25

(

)

= 0,4 = 0,75 PP ( s 2 , F2 ) = 10 12 Pasul doi: se calculeazã PT(sj) şi se obţine: PT ( s 1 ) = 0,35 q + 0,25 PT ( s 2 ) = −0,35 q + 0,75

Pasul trei: se calculeazã P(sj/Fk) şi se obţine:
P ( s 1 / F1 ) = 0,6 q 0,35 q + 0,25 P ( s 1 / F2 ) =

( 1 − q) ∗ 0,25
0,35 q + 0,25

P ( s 2 / F1 ) =

0,4q −0,35 q + 0,75

P ( s 2 / F2 ) =

( 1 − q) ∗ 0,75
−0,35 q + 0,75

Pasul patru: din calculul efectului mediu c( di ) al fiecãrei decizii a rezultat cã dacã probabilitatea de “alegere” a unui obiectiv industrial este mai micã decât 0,552632 atunci este de preferat o investiţie în SCE. Din pasul precedent rezultã expresia probabilitãţilor condiţionate pentru obiective industriale. Din compararea lui p∗ cu P( s 1 / Fk ) se pot determina valori ale lui q ce pot fi comparate cu şansele date de sondajele de opinie, rezultând informaţii “de şansã” privind decizia de investiţie. Astfel, în cazul în care P( s1 / Fk ) 〈 0,552632 decizia corectã este d 2 . Din respectiva inegalitate rezultã q 〈 0,339806 , ceea ce înseamnã cã dacã şansa în alegeri a formaţiunii F1 este sub cca.34%, atunci decizia corectã pentru investitor este d 2 .

26. În campania electoralã dusã în oraşul Z, cele douã formaţiuni politice concurente, F1 şi F2 , îşi fac cunoscute programele în domeniul susţinerii de cãtre primãrie a investiţiilor: finanţarea unui obiectiv, tras la sorţi, dintr-o listã de proiecte fezabile, astfel:
• formaţiunea F1 are o listã formatã din 4 obiective turistice şi 8 obiective infrastructurale; • formaţiunea F2 propune o listã formatã din 7 obiective turistice şi 5 infrastructurale.

Douã grupuri de întreprinzãtori iniţiazã, fiecare, crearea unei societãţi pe acţiuni pentru proiectare, antreprizã şi construcţii specializatã: SCT pentru obiective turistice şi SCI pentru obiective de infrastructurã. Un agent economic având disponibil bãnesc doreşte sã plaseze în acţiuni ale unora din cele douã societãţi, ştiind cã pragul de indiferenţã între cele douã plasamente, determinat cu ajutorul valorii medii c( di ) ,

este 0,7, preferându-se SCI pentru valori sub prag ale probabilitãţii p , de ieşire la sorţi a unui obiectiv turistic. Precizaţi în aceste condiţii oportunitatea unei investiţii în SCT ştiind cã sondajele de opinie indicã 62% şanse de victorie în alegeri pentru F1.

Rezolvare: Primul pas: “densitatea” obiectivelor de tip j în lista formaţiunii 4 = 0,3333 PP ( s 1, F1 ) = PP ( s 1, F2 ) = 12 8 = 0,6667 PP ( s 2 , F1 ) = PP ( s 2 , F2 ) = 12 k: 7
12 5 12

se calculeazã probabilitãţile parţiale PP s j , Fk

(

)

privind

= 0,5833 = 0,4167

Pasul doi: se calculeazã probabilitatea totalã PT( s 1 ) privind şansa ieşirii la sorţi a unui obiectiv de tip turistic, indiferent de formaţiunea politicã victorioasã în alegeri:
PT ( s 1 ) =

∑ PP ( s , F ) ∗ P ( F )
k =1 1 k k

2

Dacã notãm q probabilitatea victoriei în alegeri a formaţiunii (implicit 1 − q pe cea privind formaţiunea F2 ), rezultã:
PT( s1 ) = −0,25 q + 0,5833

F1

Pasul trei: se calculeazã probabilitãţile condiţionate P( s 1 / Fk ) privind şansa construcţiei unui obiectiv turistic dependentã de victoria în alegeri a formaţiunii k. Avem:
P ( s1 / F1 ) = 0,3333 q −0,25 q + 0,5833

şi

P ( s1 / F2 ) =

( 1 − q) ∗ 0,5833
−0,25 q + 0,5833

Pasul patru: deoarece preferinţa pentru plasamente în SCI este oportunã sub pragul de indiferenţã 0,7, rezultã cã peste prag sunt oportune plasamentele în SCT, astfel încât valoarea celor douã probabilitãţi condiţionate determinate la pasul trei este: 0,3333 q 〉 0,7 şi rezultã q 〉 0,8033 , −0,25q + 0,5833 respectiv

( 1 − q) ∗ 0,5833
0,25 q + 0,5833

〉 0,7

şi rezultã

1 − q 〉 0,4286

Deoarece şansa de victorie în alegeri a F1 este 62% (conform sondajelor de opinie), rezultã cã valoarea q 〉 0,8033 este mult peste scorul menţionat, aşa încât plasamentul în SCT nu este recomandabil. Acelaşi lucru rezultã şi în ce priveşte formaţiunea F2 ; aceasta este creditatã în sondaje cu 38%, iar plasamentul în SCT este recomandabil în legãturã cu aceastã formaţiune numai dacã şansa ei ar fi 1 − q 〉 0,4286 . În concluzie: în condiţiile date ale problemei nu este recomandabil plasamentul în SCT.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful