ALEXANDRU MITRU LEGENDELE OLIMPULUI Volumul 1 ZEII

Coperta colecţiei de STAN DONE

Desenul copertei şi planşa de VINTILă MiHĂESCU
Biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan

s
lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă" al Academiei Republicii Socialiste România

PREFAŢĂ
La cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţic rul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tr: bună în tovărăşia unei persoane — foarte cumsecade — care-prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară cele scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sal; am auzit cu drept cuvînt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ? ! Cine prezintă prezentatorul ? !" Căci, realist voi bind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi iot mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversînd rolurih O întîmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fos vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol cla sic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-prezint deci pe Alexandru Mitru ! Şi să-l prezint ca autor E acestei cărţi : „Legendele Olimpului". El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile ! Ia cartea a apărut în cîteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. P Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales c fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţi] unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat car tea — ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilo) Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el ? ! Generaţiile de cititori, mai ales cînd e vorba de o carte pen tru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi ş de mîine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legen delor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale ge neraţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de 1; prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentri care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva i rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faimi acelei familii.

Sâspun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şfra propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii» ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura Studiului semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrîneţe — Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat

suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcînd din ele simboluri de totdeauna ale nă-zuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu tempera-lităţile lor supranatural mentul 1 lor, cu întrupf narea cu ce cepţJ
I' eu

genaan, ae noi, cu temp calităţile lor supranaturale, cu urile şi dragostea nan totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau ' au fost creaţi după chipul şi asemă-iJCit priveşte eroii, ei au fost oameni /ificaţi pentru faptele lor mari şi ex-care i-au admirat cu recunoştinţă, sensurile date faptelor de către autor, ceasta umanizare, care apropie un tre-dar neuitat, de timpul de astăzi, creînd versală şi fără moarte, căci legenda e o ci cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa acealHci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare suprema dată de către „Academia Republicii Socialiste România", prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului" e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvîn-tului — ilustrînd un vechi dicton — o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade" care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea cîtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele" lui Alexandru Mitru familiarizează tineretul (şi bă-trînetul !) cu legendele istoriei antice a lumii, din vremea cînd şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister, altfel inexplicabil decît prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice, întrupată într-o fiinţă, pentru o mai apropiată înţelegere. Aşa fiind, cartea lui Alexandru Mitru e istorie ? e o înşiruire de legende ? e o lungă poveste ? Poate, cel mai puţin, asta din urmă. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice, cu zei, cu eroi şi sîngeroase conflicte între ei, făcută cu talent şi cu putere de evocare, aşa încît legenda să capete tărie de adevăr, de întîmplare de mari proporţii, a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. Comentariul din text, ce aparţine autorului, dă un farmec deosebit legendei, încadrînd-o pitoresc în mentalitatea contemporană, cu umor uneori, cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicînd un trîndav, precum se ştie că sînt regii. Cît a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe, căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon !" După mine, greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. Poate fi şi un roman, unic prin personaje şi întâmplări, al istoriei, cea mai depărtată a lumii ştiute, nu prea departe totuşi de noi. Ea se citeşte ca atare, de la început pînă la sfîrşit. După atîtea spuse, concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească, onest, impresiile unui cititoi mai dornic să vadă pe zei, oameni, decît pe oameni, zei.

DEMOSTENE BOTEZ aprilie 197? Spre ţărmurile Eladei
Amurgul s-a lăsat pe nesimţite. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. In călimara de argint, Phna-mi, din aripă de vultur, Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm... Mai stă încă la ţărm, Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. Şi trîmbiţele vor suna. Corabia, plină de vise Şi de legende, Şi poeţi, O să pornească iar Pe marea învolburată A fanteziei. Priviţi ! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. „Binevenit să fii, bâtrîne, Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfîntă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Iţi mulţumim că ne-nsoţeşti !" Ci iată, mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. In fruntea lor e Hesiode, Cel tînăr şi cu păr bălai, Cîntîndu-şi lin „Teogonia" ,
Teogonia — renumit poem, în care este povestită Imaginara naştere a zeilor.

Mai sînt şi Pindar, Teocrit Şi Apolonius din Rodos, Eschil, Sofocle, Euripide Şi Paussanias şi Vergiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu, cel cu grai duios. Vom fi-n tovărăşie bună... în noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm, dragi prieteni, Ţărm după ţărm, toată Elada. suna din lire, bate-ncetinel " legăna ,ate, asculta ende, odinioară 'icuiau... ;oţi pe punte, să pornim!...

ZEIŢA GHEEA

8}
SE POVESTEŞTE, IN LEGENDA, că lumea noastră cea de aszi : pămîntul — plin de flori şi fructe, cu rîuri limpezi şi izare — soarele, luna, ziua, noaptea şi vînturile, suflînd repezi, au fost întotdeauna astfel. «J! Lumea întreagă era-n haos, haos învîrtejit şi negru, fără hotare, fără formă. însă, precum cîntau poeţii, din haos s-a desprins pămîntul. Pămîntul nostru larg şi darnic. Iară pămîntul rupt din haof?era însăşi zeiţa Gheea. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintîi bărbat, Uranus. Şi el„ Uranus, era cerul, cerul înalt şi plin de stele.

în gîndu-i. tot atunci s-a hotărît să-l pedepsească pe soţu] său ne-ndurător. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori : hecantohirii sau cen-timanii. dă-le drumul ! Nu merită osînda asta nişte copii nevinovaţi. cu umilinţă şi cu lacrimi. arunca în temniţă copiii Credere în nimeni. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat.Ca să-i arate dragostea. pînă La . Doar el... degra1"/ orimejdia care-l pin dea. Şi-a-năbuşit plînsul în piept şi şi-a plecat. din locul de stăpîn ceresc. de către unul din feciori.. 12 Era teribil cînd striga şi cînd se supăra Uranus.. Celui din urmă i-au zis Cronos. întreg pămîntul. pe care i-a numit titani. O dezmierda cu ploi şi vîn-tîiri. Nu se înduioşa deloc. Şi tot atîta timp trecea. Nu mai puţin o îndrăgise Ura-nus pe soţia lui. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. Trei ziduri o împrejmuiau. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. ai lacurilor de cleştar. tăcută. Uranus. Şi-atunci seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvîrlit într-un r întunecosul Tartar. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Se mîniase-n sinea ei. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. Dar cum năştea un nou copil. şi Gheea n-a mai spus nimic. plină de spaimă. cît o să fie rdmea lume. strălucitori şi azurii. orbitoare. Şi-a rugat mai întîi bărbatul. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus — şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. ziduri puternice de-aramă şi-un rîu cumplit de foc şi smoală 3. cînd Uranus se odihnea. Şi îl privea cu ochii limpezi. Zîmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. acela care înconjura. cel mai dibaci dintre titani. Peste un timp. Uranus. îi cerea ea nemîngîiată. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. i/lo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. plină de aştri lucitori. nici măcar în soţia sa. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. fii bun. şi trăsnete nimicitoare. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Insă. Iţi stau chezaşă pentru dînşii că nu îţi vor răpi puterea. şi noaptea o învăluia într-o hla-nţidă albăstruie. i-a răspuns. frumoasa Gheea 2 avea să nască şi alţi prunci —• urni cu forme-ngrozitoare. pînă în Tartarul adînc. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfîrşit. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat.. de-o •1 de pe pămînt în mult prea mohorîtul Tartar. cu cîte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. Cum ? Ea-i năştea atîţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Era deci liniştit stăpînul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. pe furiş. A deschis porţile uriaşe. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şiJ lumină. cînd îşi vedea soţia plîngînd.. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. fruntea. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. — Mă voi supune !. Uranus. ce izbeau urechile ca un ciocan. şi'el era cel mai şiret. enormi. Gheea vedea. Gheea a scos din sînul ei un diamant strălucitor. necruţători. Ţinea la stăpînirea lui. — îndură-te. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. atîta timp cît era ziuă. tunete grele. ' J. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. prin vrăji numai de ea ştiute. Mai înainte vreme.. ce erau tot de diamant. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). A pătruns apoi. Acum însă i-era destul. dacă vei fi mai milostiv.. Fii bun. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe cîte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. S-a strecurat prin întuneric.: "jCe mult îşi iubea Gheea soţul!. Prin farmece necunoscute. zice legenda. c-un briu de ape scînteietor. căzut din cer o nicovală pe pămînt. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. La vremea sorocită. avea cheia. 11 Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor.. Şi-nfricoşat se frămînta să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. hidoşi. îi trebuiau cam şi nouă nopţi...

Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte-a sa. benchetuind nepăsător. plin de grijă. şi-l trăia. Uranus i-ar fi osîn-dit la chinuri înfricoşătoare.. Pe urmă. în timpul cît şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbînda ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mîna dreaptă. trebuia. . că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Aşa a luat Cronos puterea 5 peste pămînt şi peste cer. cătând-o pe soţia lui. Nu mai putea să dea-napoi.. Mai mult. acuma. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl — deşi îi pedepsise greu ? Apoi. Ocean se cam întunecase. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. porţile de diamant. îţi doresc să ai parte. fiii.. să-nvingă pe cîrmuitorul de pîn-atunci al cerului. Ea îl văzuse pe Uranus lovit.. dar el nu putea fi zărit. Blestemul meu se va-mplini oricît ai fi tu auzea nimic. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Uranus o rugase să îl răzbune ân vreun fel. Să facă tot ce-i va plăcea. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară scăpat ! le-a rostit dînsul. Au râs şi au benchetuit. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. fecior nevrednic ! Siesta si de zeu. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. şi tu de-aceeaşi soartă pe m astăzi eu ! Da ! Te blestem. as-•cunzîndu-i. ÎOS atunci l-a înfruntat : în lupta grea care s-a dat. s-a furişat pe porţi afară. Dar tu eşti fratele cel mic. ducînd cu sine noaptea neagră.. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. De drept. Şi-acum. orişice .. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix 7. pentru că-i zeu nemuritor. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cît de puţin într-ajutor. O nuntă cum nu se văzuse pină atunci în univers. se hotărîse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. titanii. misterioasă. se coborâse pe pămînt. plin de sînge. Părea că o să-nceapă zarva. neapărat.. Acuma noi îţumim. zeul era puternic. tot pe şoptite.. să-i pedepsească pe titani. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Din acel loc putea să vadă. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui.. cândva. rmai mare şi-nţelept. Şi îl ura pe tatăl său. Cine se-ncumetă să fie stăpî-flitor în locul lui ? Cronos primeşte lupta cu Uranu? Toţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. şi nu Tajungi cîrmuitor peste ceilalţi. Putea să cîrmuiască-n voie. mulţumit. 13 Deodată l-a zărit că vine. Astfel ea aducea în lume pe Hip-nos . cea mai frumoasă titanidă.. cu trufie.. Se bucurau că sânt stăpâni. 14 Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. deşi era nevinovat.. în acelaşi timp. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. sfătuit de Gheea. tăişul ei scînteietor. Pînă să ia aminte zeul că e pîndit de fiul său. Iar pe furiş. Şi. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Deci. pîndind cu dinţii încleştaţi. Uranus era tatăl lor.. să pună mîna pe putere. se zvârcolea De jos strigînd : — '"onos. Fără să stea prea mult pe gînduri. titanul l-a lovit în pîntec 4. Rănit în pîntec.fiii ei. iată. adică noaptea ântunecată. şi iată cel mai bun prilej. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cîrmuitor. a ho-tărît să-şi ia în primul rînd soţie. stăpînul aş fi eu. El era foarte îndrăzneţ şi. ce se ivise tot din haos. Toţi au tăcut afar' de Cronos. Şi fra-i. după multă vorbă. a spus Ocean. pentru că-l aruncise-n Tartar. noaptea. Zeul Uranus. Dorea de mult să se răzbune. El biruise. A stat acolo pînă noaptea. De mine doar ascultă toţi.. în schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. şi nu ţi-o dau. se ruşinau să dea o luptă. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. şiret. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. în depărtare. Şi a făcut o nuntă mare. îl ajutau. aşteptînd •clipa potrivită cînd va putea să îl lovească pe tatăl său. N-avea de cine să se teamă. zeul Uranus. din înalt. titanii. însângerat de Cronos. Ocean. s-a ascuns după nişte stînci. a luat în mînă secera şi. Şi-n sfîrşit. larg. Uranus a căzut în tină. spunîndu-i c-o să-l facă sfetnic. tu vrei puterea ? Nu este drept. Era beat de bucurie şi ă se deschidă.

şi trei fete : pe Hestia. zeule Cronos. Eurul — vîntul prielnic din răsărit. dată de mama sa. Uranus nu voia să spună — deşi poate ştia şi asta — care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. nu-n Tartar. care înconjura Tartarul. Gînduri as-cunse-l frămîntau. Copiii lui. Cronos se hotărăşte să-şi mănînce odraslele Dorind să scape de primejdii. 4. pe Hades şi pe Posei-don. ca şi zeiţa Gheea. in număr de trei mii. Demetra. 2. nu se înşală niciodată. Teea. a cărei fiică erWDe aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. . Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pămînt. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. pentru că vechii greci. cu empus edax rerum" — „timpul care distruge /} într-o expresie rămasă celebră. ce populau Olimpul şi întreaga lume. Notul — vîntul de la miazăzi. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Vranus şi Cronos o face poetul Hesiode. Hiperion şi cu soţia sa. artistul a pictat pămîntul. tot pămîntul. întunecat. spuneau legendele eline. îşi blestemă feciorul rit de propriul său copil. înste-latul.. Ştia el doar. îşi va înlătura copiii. In mină are. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. au avut la început două odrasle : pe Eter — lumina veşnică — şi Hemera — ziua care înveseleşte sufletele: oamenilor. fii binevoitoare cîntccelor mele şi dă-ruieşte-mi o viaţă fericită !. secera care înseamnă sfîrşitul 6.— somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . era numit de către elini : Fleghetonul. soaţă a lui Uranus înstelatul. Gheea. Eris — discordia cea cruntă. dar nu în temniţă. Fiicele nopţii : răzbunarea. să-l mănînce. aceea care nutreşte toate fiinţele răspîndite în lume.. t a căzut jos.. că temniţele se deschid. Oceanul şi zeiţa titanidă fetiş erau socotiţi drept părinţii tuturor nurilor. Domnia lui /(ceasta putere a timpului asupra întregii lumi. în decursul veacurilor. Născuse pînă-n acea zi soţului său doi fii. Indură-te. 7. o clepsidră. atunci cînd face prevestiri. Selene — luna şi Eos — aurora. cum se va vedea mai tîrziu. strigase cu glas tare Nix. în mijlocul tabloului. Note 1. te salut pe tine. O. ce-ai dobîndit-o mişeleşte de la Uranus. sub ochii-ndureraţi ai mamei. ce-a mai fost pe biata Reea !. apele şi fiinţele vii. socoteau că din unirea pămîntului cu cerul — şi din urmaşii lor — s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. pentru elini. H închipuia.. mamă a zeilor. Uranus. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o de îndată.. şi Zefirul — vîntul răcoros din asfinţit. ba chiar şi nesfîrşitele cortegii de zeităţi. O. Uranus.. străvechea mamă a tuturor. El este tatăl tuturor fiinţelor. întunericul cel mohorît din subteranele pămîntului. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vînturi: Boreul — vîntul năprasnic dinspre miazănoapte.. O. cum îţi va fi domnia ta. tirane Cronos. cum. dar mulţumit tot nu era. şi ai celor trei mii de nimfe. aurora. intitulat: „Mutilarea lui Vranus". N-a fost el însuşi zăvorit." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. Apate — care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cînta pămîntul. la rîndul ei. au odrăslit pe Helios — soarele. mai mulţi pictori şi sculptori. discordia. se vor scula cu arme-n mîini şi îl vor răsturna din slavă. Alt titan. un băietan. Ştia că tatăl său. într-un imn atribuit bătrînului Homer. o ieşit din ascunzişul său 15 şi l-a aia Zeul ce să fie r Ur Jranus CM secera de diamant. înşelăciunea îi tot tulburau inima. cel aducător de ploaie. şi n-a ieşit atît de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. născuţi de Reea. elinii. — Aş vrea să văd. Cronos a făurit un plan. i Saturn — se confundă. Cît a mai plîns ! însă zadarnic. numite oveanide. Dintre toate aceste opere de artă. Zeiţa Nix — noaptea cea veşnică — căsătorită cu Erebul. căsătorită cu Astreu. şi tot el le înghite. din legendă. în concepţia elinilor. obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Tpafi (timpul care zboară). Cronos striga să i-l aducă. Rîul de foc şi smoală. pe Ker — adică nimicirea şi pe Tanatos — zeul morţii. 3. care te veseleşti atît la nunta ta cu mândra Reea ! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. Gemînd de durere. în poemul său „Teogonia". să te văd. de cele mai multe l-a doborît pe tatăl său. lumina şi vînturile. La fel ca tatăl său. Din versurile lui s-au inspirat.. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. ZEUS FĂCUSE NUNTA ZEUL CRONOS şi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. destul de bine. Cronos. avînd alăturea de el globul u tu apă. Nemesis — aspra răzbunare . Iar Eos. De cîte ori venea pe lume un nou copil.

a rîs cu poftă zeul Cronos. voinic. Cronos. de copil. zeiţa Gheea. Te voi călăuzi.. încăpător şi sănătos. de foamea cruntă a lui Cronos. a alergat la buna Gheea... nimfele au adus o capră. Gheea. Zeus alerga peste tot. de mic. răco-Bă. Era o capră fermecată..' Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui.. Copilul apuca-n mînuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. Şi el. în timpul cît o fi să nască. născuţi tot de zeiţa Gheea. fiicele regelui din Creta. cu săbiile şi lăncile. Reea. Făcea. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. jaţa zeului Cronos cum plîngea. cum nu făceau albinele decît în stupii de pe Ida. Zeus — într-un culcuş făcut din aur. BTriumită Creta. ha !. Reea a şi născut un fiu. care stătea la pîndă. In peşteră vei n-aşte-n voie.. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. să facă danturi zgomotoase. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. bătea din palme şi ţipa. adîncă. ca din cer să nu s-audă nici un scîn-cet şi nici un plîrtset de copil. De mic avea . la stînă. Vestita capră Amalteea. pe Ida şi pe Adrasteea. Reea îşi naşte cel de-al şaselea copil Se pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. din prima clipă. o.. Cronos. S-a mai dus unul. Crescînd puţin mai mare. Apoi să cînte şi să strige atît de tare. precum se spune. ha. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. şi s-a întors acasă iute. înalt. I Iar dacă zeul afla taina. i-a grăit Gheea. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi... atît de mare gălăgie.. Capra avea grai omenesc. A mai chemat şi două nimfe. şi ce va fi vom mai vedea. jucîndu-se cu Amalteea. colo-n Creta.. 18 Trăia însă pe-atunci. pe care l-am născut azi-noapte. un neam de semizei războinici. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. şi Gheea.. pînă să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. încît era pericol mare. a luat pietroiul cel învelit în scutece. şi-a dat-o soţului său. mamă a zeilor cereşti !. Pentru că. Gheea le-a poruncit să vină şi. S-a dus în peştera de piatră şi. — Ha. a glăsuit zeiţa Reea. — Iată. Şi s-a făcut că lăcrămează. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gît. şi s-a înduioşat jjimp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu igetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă îeva. să bată-n scuturi. iată. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. pînâ în pîntecele-i negru. Sărmana mamă-nspăimîntată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. să-l alăpteze pe fiu] său cel mititel. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. a socotit că-i fiul său. precum mi-ai poruncit. tu. Creta. grăbit. Ele au aşezat băiatul — căruia mama şi bunica i-au spus. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. puteau s-audă zgomotul. cu putere. mare Gheea. în Creta. Tai plîngi. în peştera muntelui Ida. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. neagră. sfetnicii săi. sărmano. ha. ţi-am adus ultimul vlăstar. ce aveau nume de cureţi. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. călăuzită chiar de Gheea. şi cum n-avea vederea bună.Hera. ca lupul cînd ajunge în ţarcul mieilor.. ca să îţi scapi din 17 '- mă acum.. Altă primejdie s-a stins !. Vreau să-mi păstrez şi eu lăstar al meu. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. zburda printre stejarii de pe munte. Cronos. îi înghiţea cît ai clipi. cu ea. la intrarea peşterii. Este o peşteră acolo.. decît arar şi pe ascuns.

Un vultur se-nălţa. Elinii. ci din adîncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. mîndra zeiţă a iubirii. care îi ocrotea trupul în luptă — pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mîini puterea. Cronos. un cîrd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aduceau de-acolo-n ciocuri o hrană dulce.. Se povesteşte că în vremea cît mai era încă micuţ. Metis pregăteşte o băutură fermecată Din fericire pentru dînsul. Insă toate aceste fapte. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. neînduplecată. Dar cine poate fi acela. pe Reea. „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. Şi el se înălţa-ntr-un an. tot de zei. Nici nu trecuse bine anul. se frămînta voinicul Zeus. a dobîndit puteri cereşti. a hotărît că fapta asta eu trebuie s-o săvîrşesc." Numai că Zeus ştia bine că Ungă Cronos sînt titanii. în zorii fiecărei zile. Este constelaţia Caprei. din care nu puteau sorbi decît zeii nemuritori. După moarte. N-avea alături. Mîncînd ambrozia cea dulce. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte-atrăgător. Şi. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. să-i stea necontenit de veghe. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. nectar — lui Zeus. în amintirea copilăriei sale. sau pavăza. sub un stei uriaş. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Încît. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. odată s-a-ntîmplat ca Zeus să rămînăn pumn cu unul dintre'-aceste coarne. Dar nu era izvor cu apă. fără de voia sa. Şi-i aducea această băutură — numită. Ambrozia — de zece ori mai dulce decît însăşi mierea —• era o hrană pentru zei. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. lance sau săgeată. struguri şi alte bunătăţi de soi. cît altu-n douăzeci şi cinci. Gheea. Reea. nu mai ţinea cu zeul Cronos.putere-n braţe. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Este neîndoios că soarta. primul născut dintre titani. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. văzînd pe Zeus că îi jură. socotindu-l aducător de noroc. pe ascuns. Acolo. Fiica titanului Ocean. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. prin gînguritul lor duios. sorbind nectarul fermecat. El o iubea pe Amalteea şi s-a mîh-nit că i-a făcut rău. pere. el. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. în timpul nopţii. atît de-nflăcă-rat. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. L-a pus chiar lingă tronul lui. l-a luat cu dînsul în Olimp. iubire. Zeus. căci cornul se umplea la loc. Dar ştim că a vorbit cu ea. Deodată mai era în Creta şiavea cu totul alte gîn-duri. Note 1. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. şi-a uitat orice chibzuinţă şi ia promis să-l sprijine. Zeus le-a săvîrşit pe urmă. decît pe mama sa. 20 In schimb. şi mai tîrziu romanii. pe un munte. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. Ei îi juraseră credinţă. Zeus s-a înălţat mai iute. cînd a ajuns stăpîn. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. şi Zeus se făcuse mare. Capra putea mînca din fructe de cîte ori îi venea poftă. Drept mîngîiere Amalteei. Dar Reea era mult prea slabă. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. să-l ajute. minunată. Mama sa. era la vîrsta bărbăţiei. Şi Zeus s-a gîndit adînc. pe malul fluviului Ocean 2. mere. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blîndeţii şi-al iubirii. sprijin în orice-mprejurare. cînd a ajuns şi el stăpîn.. ce se chema ambrozie. Zeus. '. Noi nu cunoaştem întîmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întîl-nească pe copilă. era singur. cît un bărbat din cei mai zdraveni. şi să vestească primăvara. Metis. crescut în Creta. de-asemeni. a hotărît ca acest corn să fie veşnic plin cu fructe : smochine. . ţîşnea din piatră un izvor. Ştia că nici bunica. ca să se adape. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pîntecul cel negru al hulpavului nostru tată. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. 2 TITANILOR FECIORUL CEL MIC AL REEI. drept răsplată pentru vultur. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. Moira 1. cum povesteau legendele eline.

după ce s-au îmbrăţişat. 22 Ca să-şi arate. cînd deschisese poarta de diamant. îngrozit de cele ce se întîmplau. Dacă izbea zeul cu furca. la loc. erau acolo. De-aiei ea a cules o plantă. o furcă mare. pe malul fluviului Ocean. Nebănuind nimica. recunoştinţa către zei. zeii au spart porţile largi. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. Ceilalţi l-au sfîrtecat cu seceri şi l-au împuns cu suliţe. pînă ce monstrul a căzut. mijlociul. Zeus s-a veselit grozav. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. pe cît se pare.. a luat această băutură şi-a pornit repede acasă. Asta-i uşor !. Şi unii şi-alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. Proptindu-se cu umerii. cu îndrăzneală. după ce totu-i izbutise. Zeus l-a prins de gît pe monstru. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. ogoare şi livezi.. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. au mai făurit şi lui Poseidon.— Ce vrei să faci în primul rînd ? l-a întrebat Metis pe tînărul fecior al Reei. ajutat de frumoasa Metis. căci ei încă nu-l cunoşteau. şi Hades şi Poseidon. O plantă verde. titanii. Să nu fie nici-o-ndoială asupra biruinţei noastre. de îndată. s-au strîrîs în jurul blîndei Reea. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. de nădejde. şi cu Poseidon. noMl lor stăpîn. numit Campe. zeul a luat în mînă vasul plin.. eliberase numai pe fraţii săi. pămîntul se cutremura şi apele ieşeau din văi. S-au repezit apoi la porţi Hades.. De-asemeni.. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. pe care leau încredinţat lui Zeus. Tot trupul i se-ncrîncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. Deci trebuie să fim uniţi. care părea a fi nectar. înspinată. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit pînă la fund nectarul cel înşelător. tit lui Zeus că sînt nişte uriaşi în Tartar. — Atîta vrei ?. Reea atît a aşteptat. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană.. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Şi fraţii şi surorile. a şi simţit că-i vine rău. .. Cum îşi punea casca pe cap. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. i — întîi şi-ntîi aş vrea să-i văd ieşiţi din pîntecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. Reea. fratele cel mai mare. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorise iar. se revărsau şi înecau păşuni. din timpul zeului Uranus. Metis — care era şi ea de faţă — i-a amin-. Avea acuma lîngă sine pe cei cinci fraţi buni. — Grăbeşte-te ! Sînt însetat ! a grăit Cronos mînios. haideţi să-i eliberăm !. — Noi le vom da drumul îndată. Atunci.. teferi. Ciclopii şi hecatonhirii sînt eliberaţi Cu toţii. ca lupta s-o sfîrşim cu bine. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mîini cîte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. a grăit Zeus fraţilor. fete şi băieţi. Gura 21 ul lui uriaş au început să iasă. pe monstrul hîd. Deci.. — Fraţi şi surori ! le-a rostit el. însă titanii sînt puternici şi sînt mai numeroşi ca noi. că dînsul i-a strigat s-aducă un ulcior mare cu nectar. cu trei dinţi. auzind vestea. tunete şi trăsnete. într-adevăr. ciclopii au şi făurit fulgere. ciclopii şi hecatonhirii. izbind cu pumnii şi genunchii. în timp ce Cronos. Dar cum a ajuns băutura în pîntecele lui divin. —crezut este că toţi aceşti copii erau de astă îîca Hades şi Poseidon aveau şi bărbi pînă la brîu.. Ba mai pusese şi o strajă. să mai avem şi-alţi cîţiva prieteni. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Cronos. zeul se făcea nevăzut. mijlociul. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul.

din care izvorau ţi în care se vărsau toate apele. Pămîntul roditor ardea. însă 24 oamenii luptau adeseori împotriva ei. Titanii vor fi pedepsiţi. Nu era loc mai potrivit decît acesta pentru zei. ke pînă-n haos. Hestia. zdro-bindu-le umeri şi şolduri. şi priveghea toată Elada. în luptă. Lahesis.. prelung şi surd. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. Pămîntul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. în acest potop de foc. hecatonhirii aruncau. Ţineau puterea pe nedrept. In jurul capului purta o cunună de stele. prin trei surori. muntele semeţ. cunoseute de zei. Şi toţi cîţi s-or alătura zeilor olimpi-eni. de sub pămînt. Note 1. însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. cu forţă înspăimîntătoare. Doar Gheea. Olimpul s-a cutremurat pînă-n adîncuriie sale. Zeus mi-o va plăti curînd. Cei vechi îşi închipuiau că pămîntul era înconjurat de un fluviu imens. unde-i ţinuse şi Uranus. Asta n-o pot îndura. picioare. Legenda spune că pămîntul ardea parcă aur . dar pînă la sfîrşit titanii au fost înfrînţi şi nimiciţi 4. socotind totul zadarnic. loveşte tot atît de crud ? Şi-i zvîrle iarăşi în adînc pe bieţii mei feciori. fără hotare. Zeus.. Zeus era noul stăpîn. ce nu avea asemănare. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. Cloto. zeii s-au hotărît s-aleagă un loc de luptă potrivit. Toţi se plecau în faţa lui. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpînirea este în mîna altor zei. care desfăşura firul vieţii. strajă li s-au pus cei trei fîrtaţi hecatonhiri. Egeea. Titanii au fost îmbrînciţi. de aur. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. La poartă. Iar zeii Hades şi Poseidon. titanii ? Nu. Şi.. unin-du-se cu aprigul pîrjol ce mistuia cerul întreg. în Tartarul întunecat. braţe şi grumazuri. puteau fi comunicate pămîntenilor prin oracole. cînd este stăpîn. prin legi de neclintit. Iar ochii le Mtoare. Moira — fiică a haosului şi a nopţii — reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Cerul a dat parcă un geamăt. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. cum credeau elinii. lovind întruna vitejeşte. mama zeilor. după poruncile lui Zeus. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri.Zeii se urcă pe muntele Olimp Primind şi darurile-acestea. — Titanii sînt copiii mei. . Hotărîrile soartei. erau schimbate în tăciuni şi scînteiau înfiorate. Olimpul3. acuma. a dăinuit acest război."-/i. vor primi o răsplată dreaptă. marea nesfîrşită şi rîu23 iile de arg jsub aburii fierbinţi din ape. se mîniase rău pe el.. nici jertfe. Zece ani de război crîncen Războiul a-nceput cu furie. Zece ani. centrecea orice-nchipuire. înspre mănunchiul de titani. Şi Zeus.... Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. soarta-Fa-tum era reprezentată printr-un bătrîn orb sau legat la ochi. cîte o sută de pietroaie. Uranus i-a lovit din greu. Sînt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Pădurile. pe dîre albe de lumină. se plîngea Gheea zeilor. poate şi mai bine. Oceanul. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. ivită pe lume înaintea lui. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. care tăia firul vieţii cu un foarfece. Abia de i-am putut scăpa. Acesta era personificat prin cel dintîi fiu al lui Uranus şi al Gheei. Ciclopii ajutau şi ei. ursitoare sau parce . Focul se întinaea . Oamenii nu aduceau însă Moirei — soarta neînduplecată — nici rugăciuni.. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă.. mîniat. Hotărîrile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. întemni-ţîndu-i sub pămînt. şi Tartarul cel mohorît a bubuit. azvîrlind tunete cumplite. şi Atropos. Flacăra lui se ridica. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărîrilor sale. cînd zeii au intrat în luptă. 2. Din pumnul său neobosit ţîşneau mereu trăsnete tari.-nainte verzi. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. La romani. El năvălea peste titani. în faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. cum ni se povtttaşte în numeroase legende eline. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi.

Fumul înecăcios se înalţă în valuri.. Zeii cei doi s-au repezit numaidecît. Poruncea pe voia lui. să se răscoale în vreun chip. Eu sînt mai mare. Zeus. focul. ca întrun vis fantastic. ce le sînt hărăzite. Iată. să-i pedepsim ne-ndurători. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorît. Amîndoi zeii-au trebuit să se arate mulţumiţi. NĂSCUTUL DIN TITANI. •»/ KPULUI ZEUS. Voi trageţi ce v-a mai rămas. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Sîntem stăpîni.. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. cu braţele. Plin de mîndrie privea el cerul albastru. care înseamnă viaţa în oricare cămin. Deci. încovoindu-l. Da. cîntînd Olimpul. cu fulgerele în pumni.. Poseidon şi Hades îşi împart între ei lumea •— Să vie fraţii mei cei mari ! a sunat prima lui poruncă. ''. se împlinea numaidecît K Zeus. să-l cîrmuiţi. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. nici atins de zăpezi. însă am să vă dau şi vouă cîte-un ţinut. Veacuri de-a rîndul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. la elini. ţintindui nimicitor pe cei care se prăvălesc. totul era al lui. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. El. Ceilalţi. trona pe muntele Olimp.. fiica lui Ocean. 26 nt fraţii. mări întinse. în urma cărora se formau munţii şi mările. cu Tartarul întunecos.. iar lui Poseidon apele din mări. Unuia dintre ei i-a căzut o stîncă pe spinare. Mai tîrziu.iii:». spune : „El nu este niciodată bătut de vînturi. din fluvii şi izvoare." 4. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decît toţi zeii şi oamenii laolaltă. Homir. . cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. Eu voi domni. care trebuie să domine totul în lume. . Să vie Hades şi Poseidon.. întrebînd ce porunci le dă.. 3.. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi ăe foc. asfinţit. eu îmi voi păstra cerul. cad în abisul negru. Deşi sînt mijlociu. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. amîndoi născuţi din. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. piatra ce se rostogoleşte către el. ţi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. Reea şi zeul Cronos. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. Fiicele lui Cronos capătă demnităţi în Olimp După această faptă. şi. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. Această luptă fubuloasă — titanică. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. ce şezuse altădată ascuns în Creta. închipuie frămîntările din interiorul pămîntului. aruncate asupra lor de hecatonhiri. nicicînd nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. înghiţindo pe Metis. din miazănoapte-r. din răsărit în miazăzi.. dar Zeus a rămas stăpîn. cîndva. cu mare grabă . de alta fluvii. de unde poţi cuprinde tot. domnea acuma în Olimp şi poruncea. pline de peşti săgetători. -riinsul Zeus. care va dăinui cît zilele eterne. Totul. cel dintîi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. asemeni unui mare rege.. nesfârşit. ştii bine că m-am luptat mult mai vîrtos. Astfel. Şi Zeus nu se sătura săşi mîngîie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. şi dacă îşi dorea ceva. după cum a rămas de atunci cuvîntul — ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri.Metis. sora lui cea mai mare.. şi de-alta tot ce-i sub pămînt. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei — una mai mîndră decît alta. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. ca şi mine. Şi fraţii s-au înfăţişat. împreună am învins şi împreună vom domni. care-i fusese hărăzit. Zeus i-a încredinţat Hestiei. Focul. prima lui soţie. temniţa unde vom păstra pe toţi cîţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. după cît se povesteşte. a fost. pămîntul roditor şi larg. să mi-l vegheaţi. mările. de pe pămîntul ars. primul fecior născut de Reea. aerul cel mai pur îl împresoară . Deoparte-i cerul luminos. Cei trei şi-au împărţit puterea. Altul încearcă să întîmpine. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi pînă la hotarele Tesaliei şi Macedoniei.. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră..v . lntr-un loc munţii se ridicau. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. . Iară de sus te aştepţi să apară Zeus.

şi valurile sale verzi s-au răscolit pînă-n adînc. ba şi o serie 28 de cortegii. dac-ar fi trăit. Inăbuşindu-şi în el frica. Şi-acum pe cine voi chema ?. Şi cînd s-a isprăvit şi nunta — o nuntă făr-asemănare — Zeus s-a aşezat pe tron. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscău-neze-n loc. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. mai ales cînd se supăra.. Zeul Uranus. cum spun legendele eline. zei din cei mari. avea o fierărie-n Lemnos 3. cu o secure ascuţită. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. reîntors acasă. pe toţi. auzind ce-i urzise Moira. cît a putut. pe ea o voi numi întîi !. deci. «ochi de-azur». pe Metis. de-asemeni. zeiţa Metis. la porunca-ţi. zei olimpieni. Din creştetul nemuritor. Duşmanii olimpienilor vor fi curînd dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. socotindu-l cu ei pe Cronos. El era meşter priceput. Zeus a tremurat de spaimă. Marea. A înghiţit-o. Despică-mi fruntea mai curînd. i-a răspuns că soţia lui. mîngîind-o blînd pe păr. apoi va naşte un băiat. şi de uimire. şi de teamă : 29 c pe tatăl meu. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. pînă-n ziua cînd Metis. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Ura-nus ce-o să se-ntîmple în viitor. s-a ivit o zeiţă mîndră. urmînd şi el pilda lui Cronos.. astfel. Pînă să înţeleagă. — Numai aşa puteam să fac. A trecut timpul. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. In acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Totuşi. Privea din nou spre depărtări şi-şi cîn-tărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. nu se născuse ca oricare. a tresărit deodată Zeus. Şi se ţinuse de cuvînt. Pămîntul s-a cutremurat.. înstelatul. Şi. Cu-atît mai mult mi se cuvine şi mie tot atîţia zei. biata. cu tăiş bine ascuţit. Hefaistos. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. a rostit el spre ceilalţi zei.. Zeus. mai mulţumit ca înainte. în mîna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stînga scut apărător 4. cît era de mare. ce sta sfioasă-n faţa lui. care-şi mînca odraslele. Cînd a izbit securea ţeasta. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei 2. destinul neînduplecat. lui Metis — ce-ntruchipa înţelepciunea — că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie.. copila mea cea mai iubită. Ba chiar şi Helios . ce are soţul său de gînd. şi Metis trebuia să nască. Neştiind cum să-şi potolească această mare suferinţă. Zeus a poftit-o la el pe Metis. va naşte-n primul rînd o fată. cu pruncuşorul ei cu tot. în grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. iată.. şi-a ho-tărît-o de soţie." Şi a chemat-o pe Atena. — Bine. purtînd o platoşă de aur. sîntem puţini numai noi şase. pe tine. a spus zeul stăpîn. a vuit. — Ţi-am spus odată ! a strigat puternic Zeus spre fierar. cj-n nişte-mprejurări ciudate. precum fusese voia lui. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. pe frunte coif. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atît ? Hefaistos a rămas mut. Nu pot să rabd durerile. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. Cu Zeus nu era de glumă. Trecuse vremea cuvenită. un gînd i se vîrîse în minte-adînc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atît de mare.. Zeus s-a aplecat spre ea şi. Copilul era chiar Atena.. Mai rămăsese numai Hera. mijlocia. ca să înlătur nenorocul ce ne pîndea. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea.. A !. de-a doua mînă. urma să nască pe Atena. Pe lîngă ei voi hotărî şi zei mai mici. numărîndu-şi toţi fraţii şi surorile. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul pentru nuntă. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. acesta a şi înghiţit-o.. Totul era orînduit. să ne-nsoţească pe noi toţi.. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. Zeiţa cu ochii de azur Atena. Titanii au fost doisprezece.. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. fiica lui cea dragă. pe Atena.şi din această pricină nu are voie să se stingă. Olimpul. să i se-nfăţişeze lui. cugeta Zeus.

Apoi. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. însă încetinel la minte. fiul titanului Hiperion. Celălalt fiu. făuriţi parcă din azur. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. stăpînul lumii. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Picioarele i se urneau cu greu. Trupu-l durea mai peste tot. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. din mîini. Norocul lui a fost că Tetis. — Te numesc — cum îţi este firea — zeul războiului nedrept . Peste o vreme. ca pe-un pietroi. Aşa stînd lucrurile. dar Zeus se răstea grozav. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. era chipeşul tînăr Ares. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. de nu erai feciorul meu. s-a întors iarăşi în Olimp. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntîmplase-n 30 acea zi ? Hera. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. Era întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Ochii zeiţei. Nu se simţea în largul lui decît în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sîngele curgînd. Era frumos. iar celălalt frumos la chip. soţia marelui Ocean. s-a repezit cu suliţa cauc"p!i.. pe un pitic numit Chedalion. S-a ridicat încet. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. Zeus s-a supărat mai rău. 31 era zeu peste război şi. frînt. Era acuma şi mai şchiop. l-a prins în braţe pe copil. să-l înece. şi astfel a rămas beteag. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvînt.. sub mări.. Unul dintre băieţii Herei era urît. avea picioarele sucite şi frînte pe la-ncheieturi. Copilul s-a lovit cam rău.:. era atît de frumoasă. povestea că într-o zi. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. erau al-baştri-verzi. De-aceea Zeus s-a gîndit şi-a hotărît ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. Toţi te urăsc. altul îl dobîndise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Zeul acesta era şchiop. soarele cel strălucitor. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvînturatul Ares. dar şi zeu peste meşteşuguri. pe Atena. Asta spunea zeiţa Hera. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Hera.. Trei feciori ai lui Zeus La puţin timp după aceea stăpînul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. neliniştit.. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena5 ! Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. flăcău smintit ! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. zeul războiului hapsîn. să stea pe veci nemăritată. Chiar tatăl său.. de mult te-aş fi gonit din cer. Dar cum era de priceput. ologule ? i-a răcnit el. mai ales. cea cu picioare de argint. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. L-a aruncat. înalt şi zvelt. l-a scăpat. Doi dintre ei erau ai Herei. văzîndu-l cît e de urît. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos.. Cuvîntul nu şi-l respecta. sînge vărsat şi lacrimi plînse. .. cînd şi-a născut băiatul. în muncă sau in bătălii. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Poate mai mult ca o răsplată. sub trupul lui voinic. altfel se sfărîma de tot. să caute sfadă şi măcel. după această întîmplare. Mama sa. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurămînt. nou-născută. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. cînd băiatul se înălţase binişor. Iară Atena. Crud precum eşti."Jnt. încît zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă.. discordie şi bătălii. nu ştiu cum. chiuind. cînd era mic. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. pe care Hera îl dăruise soţului.din cer. Nu ştim ce pricină era. săvîrşit fără chibzuială. Băiatul l-a rugat să tacă. dar zvînturat şi cam neghiob.. bătută-n stele de argint. a cugetărilor adînci şi a priceperii depline. s-a ruşinat şi l-a zvîrlit în apa mării. acolo-n fierărie. i-a rostit Zeus fiului. care aduce doar prăpăd. Atena. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei.

Iar noaptea. — Sînt zeul cel mai oropsit. fără a fi prinsă de fundul mării. eu port umbrele celor morţi. Unu-i urît. eu. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Nu-s vinovată cu nimic ! Indurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. în dureri. Pruncii zeiţei Leto Altă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. şi-atuncea mă voi cufunda. — Bine. în sfîrşit.. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. şi totuşi. şi-apoi s-adu-că-n lume copilaşii. toată din aur. ca şi pe pămînt. Pentru aceste multe daruri. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. atunci mă învoiesc !. se plîngea Hermes celorlalţi zei.. să-i ceară adăpost. altul neghiob. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. o Gheea. copiii.. decît pe propriii ei feciori. dar şi isteţ. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. bun de negoţ şi bun de gură. Apoi alerg la el. defel. a răspuns ea. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămînă atîta de nepăsătoare... precum spunea el însuşi. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. surîzînd : „Nu mi-a dat Hera fii de soi. din slăvi. de cînd îi răpusese fiii." Găsindu-şi deci acest motiv. mama zeului. cum o numeau vechii elini. măicuţă Gheea ! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti !. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pămînt. la zeul Hades. giganţii cei îngrozitori.Zeus. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. cu ruşine. jos. — Am auzit. Atîta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. a mai rostit zeiţa Leto.. nici de ţărm. Şi Leto rătăcea întruna. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. şi hoţ.. Totuşi Hera nu s-a lăsat. Mă ostenesc peste puteri. în Olimp. Cînd va vedea că sînt de piatră. o să-mi mai iau şi-alte soţii. şi-a luat curînd şi-alte soţii. sub pămînt. Nici iarba nu creştea pe ea. adică-n insula de piatră. Leto s-a dus la un oracol. atît de hărţuit. de nouă coţi. insulă de piatră. părea că este nimicit. era veşnic pe lîngă tatăl său. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. Zeus. care o urmărea pe Leto. Şi zeiţa a fost mişcată. Leto a fost întruna sfîsiată de dureri neînchipuite. în ceruri. — îmi juri tu asta. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. numit Piton. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. Să meargă deci în insulă.. atît erau. căci ea a luat-o pe Ilitia — buna zeiţă-a naşterii — şi a ascuns-o într-un nor.. cînd vă odihniţi. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. şi nicăieri nu putea naşte. Şi Gheea n-avea stăpimre asupra insulei. şi al născocitorilor. Gheea nici nu vroia s-audă. încît nici noaptea nu putea să doarmă. Nemaiştiind ce poate face. şi Hera nu mai poate-avea. după o clipă de gîndire. se bucura necontenit de-ncrederea stăpînului. mamă ! Cu Zeus eu tn-am măritat numai din teamă. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri.. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. — N-ai teamă. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. căci nu ştia să-noate-n mări. îşi zise sieşi. cu tot necazul Herei. de Hera. Umbla pe drumuri grele Leto. plîngînd cu jale. Doresc să am odrasle multe.. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă.. călătoriilor pe mare şi pe uscat. Şi amîndouă-au uneltit. . Nici Piton n-o putea ajunge. 32 — Indură-te. şi te-oi slăvi.. A cerut ajutorul Gheei.. şi n-am păşuni. şi n-am livezi. curăţ palatele lui Zeus. şi mincinos. Spuneţi şi voi dacă e drept ? ! Astfel se plîngea zeul Hermes. care-i întuneca vederea. pe care-i prevestea Uranus. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. Leto. născocitor. Nebună de mînie. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. mîndră Leto ? — Iţi jur pe însuşi fiul meu. privind în urma lui. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. zeiţă din Ar-cadia. zvîrlind flăcări asupra ei. Era o insulă pustie. Una din ele a fost Maia. Insula s-a temut întîi. Era. aflînd de-atîta suferinţă. De dimineaţă-n zori mă scol. Hera s-a hotărît să-mpiedice naşterea celor doi copii. Planul urzit. văzînd pe Leto suferind. cu care dînsul se născuse. hoţiei. zeu al negoţului.

să-l nască şi pe Apolo. cum se numeau. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. cele nouă muze. cînd va intra dînsu-n Olimp. Prin doi stîlpi. năuci de-atîta frumuseţe. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. dată de argintia lună. Noul stăpînitor al lumii dorea să aibă. în sfîrşit. pînă în Cipru — insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Pieptul cel alb şi gîtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Eos — sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urît din tot Olimpul. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. modest. zeu al luminii' soarelui şi al cîn-tărilor alese. Lumini tot întinsul înverzit. Olimpul mai primise. Zeii Olimpu-lui 6. olimpienii unsprezece — căci Hades sta doar sub pămînt. pe dată. Era Dionisos cel vesel. pînă atunci. Ştia să cînte minunat ! Muzele. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Şi ea. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. S-a însoţit cu zeul faur. Iară zeiţele-anotimpuri. afară de măicuţa-i Leto şi prea mîndra zeiţă Hera. în Olimp. Leto — zeiţa cea tăcută . să se ridice în picioare. Temis — copila lui Uranus. Pe celălalt copil al Letei. şi graţie. nici în Olimp. Cînd au văzut-o pe-Afrodita intrînd cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. 3 — Legendele Olimpului. zeiţa a tot plutit pe apa mării. sau horele. erau cu toţii doisprezece. însă schilod. acuma. Apolo şi Artemis. zeu. Hefaistos cel priceput. s-au adunat în jurul lui. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. cea jinduită deopotrivă de muritori. zeul Apolo s-a făcut un tînăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. nectar şi flori. iată. » s-a prins bine de fundul mării. văluri albe. cu multă grijă. Acolo sau născut giganţii. voi. de-asemeni. Hermes. Dar asta nu-l mai mulţumea.. deci. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. dar Moira hotărîse altfel. ce se numeşte „în corimb". Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. He-faistoş. insula a şi înverzit. ocrotitorul podgoriei. . I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. I 33 [ii Apolo. Avea în jurul frunţii raze. s-au po-gorît în jurul ei. sau insula cea luminoasă ! Şi-aicea va fi templul meu. harnic. din aurul cel mai curat. Ele s-au prefăcut în spumă.. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. îi trebuia însă stăpînu-lui înc-o zeiţă. pe Artemis. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vînătoarei de dihănii — un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară — şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. la rîndu-i.Legenda spune că întîi s-a născut Artemis cea castă. Erau. Fata s-a înălţat pe clipă. Cînd Cronos îl lovise-n pîntec pe soţul Gheei. Cum a mîncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. Purtată de Zefir. Fiica zeului Uranus De-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. alţi şase zei : Atena. cerîndu-l oblăduitor. într-o pieptănătură mîndră. Ares. ambrozie. Iar Zeus l-a numit. sîngele i s-a scurs în ţarină. Şi-a hotărît ca zeii ceilalţi. pe Uranus. a dat sprijin măicuţei sale. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . o curte mult mai mare decît o avusese Cronos. Era divina Afrodita. şi gingăşie. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios — superbul soare . şi părul blond şi mătăsos 34 l-au strîns uşor. Şi zeul nou-născut îi astăzi Delos. Selene — argintia lună . zeii s-au ridicat cu toţii. Un fiu pe care i-l născuse o pămînteană de la Teba a devenit. ca şi de zei.

mari poeme epice. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. să calce eventual legile şi morala. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. este o sublimă pildă. pe baza legilor naturii. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". după cum vom vedea în alte poveşti. fără a li se putea cere socoteală. şi forţe sociale. în parte. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". sau Latona — la romani — este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. cu care Zeus împărţise asemeni. ca şi zeii. pe baza vechilor cîntece şi legende. dar şi grindina nimicitoare. cînd petreceau sau se luptau. bătrînul aed orb. ir. acompaniaţi de liră. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. în timp ce muzele îi desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. alături de forţele naturii. dominînd cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. o oglindire în care forţele pămînteşti iau forme suprapămînteşti. făcîndu-se că le proslăveşte faptele. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. El cerea să fie slujit şi. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. pline de graţie. crivăţul aspru. după cît se povesteşte. 2. şi tot ele ocîrmuiau şi anotimpurile-n lume. Amîndoi erau straşnic chinuiţi. Cu amară ironie. care sînt fiicele lui. trecînd. la diferite popoare. Tot astfel. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. ca înseşi forţele naturii. şi a poetului Hesiode de un altul. Charitele subţiri. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. coborît în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spînzurată de vn arbore. copii. 4. Şi totuşi aezii — cîntăreţii rătăcitori. într-o insulă din mijlocul mării. cei care. prin care dovedea că . pe care el le putea însă călca oricînd. cele două elemente de bază în viaţa omului. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. forţele naturii sînt cele care au dobîndit în primul rînd o astfel de oglindire. pentru că dezvăluiseră faptele rele. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios ipoate înşela fete ţi femei pămîntene. să stăpînească. aşa de repede. bene-bunurile. zeul luminii. în palatele basileilor — au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvîrşite de zei şi. zeiţa Leto. Purtări în mare parte "" i zeii Hades şi Poseidon. tot el guverna lumina şi întunericul. face loc în zori luminii solare. fulgerele. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. ca şi stăpînii lor. aceştia nu aveau voie să cîrtească. între altele.. danţau. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. deci.se trage dintr-o anumită zeitate. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. noaptea trecătoare.. mlădii. în spiritualele . puteau săvîrşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. Dar curînd intră în acţiune. se asemănau aristocraţiei gentilice. a marilor conducători de triburi. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. în primul rînd pentru că erau din neam ales. sau pedepseau pe muritori. astăzi stinşi. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu — aşa după cum arătam în nota noastră mai sus — nu era ţentru 36 popoarele primitive decît forţa uriaşă. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Zeus este reprezentat în legendele eline avînd purtările unui mare basileu. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. care la început le sînt tot atît de străine oamenilor şi le stau tot atît de inexplicabile în faţă. Alică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Erau nemuritori. în cursul dezvoltării ulterioare. Zeus se 3 35 pe necredinţa altora. sau să se înalţe în slăvi. unul pentru altul pentru întinsul mărilor. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Homer. care făcea să rodească natura. De pildă. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. care Isileilor elini.Ba. şi Poseidon. Note 1. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Le îngăduiau fapte oricît de năzdrăvane. pentru că ei erau neam de zei. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. Fiecare ise o genealogie. fără a fi pedepsiţi. El guverna anotimpurile. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe 7 — ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp pahar-nică . urmaşii lui Vranus şi ai Gheei. apoi pe hore8 şi charite — şase copile ale sale. Ceilalţi zqi olimpieni. Fiind deci de origine divină şi ei. Bunăoară. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. sămînţă de titani. La începuturile istoriei. care străbăteau toată Elada compunînd. de basilei. lăsînd perdelele de nori. cît ai clipi. Horele străjuiau Olimpul. după cum spune legenda. 3. Zeus. întunericul originar al haosului. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. ruşinoase şi sîngeroase ale multora dintre zeii olimpieni. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. în legendele eline. să nu se vadă înăuntru. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. scandîndu-le apoi. aveau dreptul. consideraţi un fel de basilei. Noaptea. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. Fumul şi scînteile ce se înălţau din vulcanii insulei. rolul regilor de mai tîrziu. alcătuind cortegii mîndre. Leto este numai o zeiţă a nopţii. ce-i însoţeau pe olimpieni.

fiu al regelui Troiei. giganţii. (K. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. în chip tragic. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască-o scară. 38 Primejdia se spulberase. şi treceau dincolo de nori. albe. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. aprinse. îşi lumina drum pe pămînt. dorind să-i apere de moarte. au trebuit să moară încă o dată. în bezna care s-a.-n Tartar. fiindcă îi închisese pe fiii săi. Şi nu e nici o îndoială că ei. Puteau să fie doborîţi. împotriva farmecelor Gheei. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. sclipitoare. iată. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi .-n acelaşi timp.L. atunci cînd îl lovise Cronos cu secera de diamant. Atena-Minerva. Hefaistos-Vulcan. curată. cu puterilei cereşti — de nu cumva s-o fi ivit. la romani. încă de pe atunci. Fără să piardă vremea. ca să-i învingă pe giganţi. El le-a găsit. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să sentîmple. care-i ferea de lovituri. Ea mai avea nişte feciori. cu armele. Năvala spre Olimp La început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pămîntul. curse din rana lui Uranus. Şi mama lor.) 5. Picioarele lor colosale aveau. Heracle 2. dacă aveau această iarbă. Şi ei aveau puteri uriaşe. Hades-Pluton. Dar. nepătruns. Şi ei crescuseră cît munţii.sale „dialoguri". tăioase. Mai tîrziu. 1957. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pămîntului. plin de ruşine. 7. aruncînd fulgere din cer. Artemis-Diana. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. I. Din fiecare picătură suptă de ţărna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Engels. . cu un văl negru. Zeus a aruncat spre dînsul cu un mănunchi de fulgere. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. tînâră. un luptător voinic. E. Au început s-arunce-n ceruri cu stînci uriaşe. atîta vreme cît lupta în ţara unde se născuse — s-a căţărat sus. Hestia-Vesta. ce le cădeau pînă la glezne. în urma vrăjilor zeiţei. gigantul. trădarea — Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. Dar. apoi cu torţe mari. Poseidon-Neptun. ucişi. argintie. Gani-mede. însă Alcioneu. Buc. 9. cel mai voinic — care avea şi însuşirea că nu putea fi omorît. făcuse tainic nişte vrăji. Hera-Junona. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. cu un mănunchi de fulgere. peste stînci. în loc de piele. Gheea i-a aţîţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. unul dintre dînşii. pag. giganţii. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. în „Dialogurile" lui Lucian.. 37 CU GIGANŢII ZEUS DOMNEA-N OLIMP şi nu ştia că Gheea se hotărîse să-l lovească. Ares-Marte. Văzîndu-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Dionisos-Bachus. olimpienii erau mereu mai îndîrjiţi.lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. zeiţa Gheea. „Opere" voi. La vechii elini. Acest nume i s-a dat. Alcioneu. solzi. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. luna să îşi acopere cununa-i mîndră. Demetra-Ceres. din Olimp. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. Iar tălpile se prelungeau cu cîte-un trup hidos de şarpe. Fr. Iar lîngă dînsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu cîte-o straşnică' săgeată. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. Izbeau cu suliţe. iar aurora săşi ascundă luminile-i trandafirii. 417. în loc să cadă la . Marx. Purtau bărbi lungi şi plete dese. în astă vreme. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. Apolo-Apolo. viteaz şi neînfricoşat de moarte. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. căutînd acele buruieni. giganţii nu cădeau învinşi. Aceştia se născuseră din picăturile de sînge. răpuşi cu armele. vara şi toamna. de-un muritor şi de un zeu. Hermes-Mercur. dar nu erau nemuritori. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Dar. Numele grecesc : Palas. titanii. de aur. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. are înţelesul de fată . Mai mult. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. să ajungă pînă în Olimp. precum fuseseră titanii.P. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. Zeus îi înfrunta cu furie. Numai şiretul stăpîn. Charitele — cele trei graţii.P. ce i s-a adăugat Atenei. Pe urmă. cu un urlet groaznic. în chip comic. decît dacă erau loviţi. 8. Zeus. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. luînd forme înspăi-mîntătoare. Zeus era mai liniştit. Afrodita-Venus.

în marmură sau în ceramică. cu un genunchi la pămînt si un picior întins. nu poate să se opună elanului zeiţei. din slavă. Heracle. ce se numea Alcmena. Heracle va dobîndi mai tîrziu. cu o mare plasticitate de imagini. pe Heracle. Să staţi şi voi lîngă titani. grămadă. se vedea Atena — Minerva la romani — tîrîndu-l după sine pe Encelade. în splendide basoreliefuri ţi statui. aruncat şi eWB Mai mulţi giga. în insula Sicilia. şi astfel s-a îndepărtat de locul a întors spre el şi l-a ţintit cu o să-totul cu ochiul său străbătător. Atrage-l în tărîm străin. au ajuns repede în drumul giganţilor. 40 2. au strigat ei.pămînt. ca o răsplată a vitejiei sale. Heracle a ţintit de-asemeni. s-au prefăcut şi ei în munţi. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. a trîntit peste el un munte. zeiţă a eroilor. ca şi pe amforele vechi. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. Poseidon. pînă în Tartar. şi Atena. în ei. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. Noroc că se găsea acolo. cu ură mare. Cel care. 39 n u geată. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pămînt. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. întîi cu Cronos şi titanii. i-a rostit ea.. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. 3. în afund. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. apoi cu ceata de giganţi. n-a stat să piardă nici o clipă. care erau gata să-l prindă pe Heracle. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Note 1. Zeus. Ares şi Hefaistos. O linişte înşelătoare. cu cîteva săgeţi.. se aşternuse linişte. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. a antul a căzut ucis. Dulcea zeiţă Afrodita. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cîntecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. La început muritor. Zeus. prăvălindu-l într-o groapă. şi să-l ucidem pe Heracle ! Şi opt. a hohotit în rîs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu ! Am să vă prind şi-am să vă zvîrl. pe nume Tifon i. Gigantul. ca pe nişte neputincioşi. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare 4. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. 4. plutind pe un nor de aur. Atena l-a tîrît de chică pe fiorosul Encelade 3. îi descrie în versurile lui pe giganţi. nemurirea. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. . Artemis.. să-l răzbunăm. Uitîndu-şi ura pe Heracle. stăpînă peste dragoste. pierind acolo. deşi. Ele au ascultat porunca şi. Heracle. izbit de două ori în trupu-i. cu capul în ţărînă. Zeus a poruncit să plece Hera. înţelepciunii şi prudenţei. după aceste lupte date de zeii olimpieni. şi ai să-l nimiceşti curînd. urmînd pe Hesiode. pristavul lui cel ds credinţă. iubita lui soţie. iară pe alţii-i nimicise. de-un zeu şi de un muritor. se vede că se luptă cu deznădejde. ărit pe soţul lor cel mai voinic căzînd itura lui Heracle. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decît puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. Legenda spune că giganţii. este poetul Apolodor din Atena. cu lancea-n mînă. înstelatul. îl ocroteşte vraja Gheei.. Hermes. să-l facă prizonier pe veşnicie. sub ărind din muntele Olimp. nouă giganţi. căutînd un sprijin. l-a urmărit pînă feei. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. — Degeaba eşti uimit. prăbuşind deasupra lui un munte. lîngă mare. vicleanul. Alcio-cel mai de temut. şi vrînd să-l scape pe Heracle. a căror înfrîngere a fost întotdeauna rlvnită de oameni. Şi pe acest pămînt gigantul nu va putea fi omorît. din toată încordarea trupului şi a feţei. băgînd de seamă asta. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrîncească pe gigant într-o groapă ţi. s-au repezit după erou. du-cîndu-l în Sicilia şi. Tot un gigant. Lovea mereu cu trăsnete. TIFON UN TIMP. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. făcînd şi ea nu ştiu ce vrajă. unii din ei cerîndu-le chiar de soţii. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. .Alcioneu e doborît.In acest timp. . şi Afrodita cea gingaşă. Şi le-au mărturisit iubirea.

l-au prins pe Zeus curmeziş. dup-atîta spaimă. ascunşi pe unde s-a putut. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. 43 şi Zeus. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. se pare. Din boturile de balaur ţîşneau afară. să nu mai fie cunoscuţi. nervii unui zeu. Tifon. fierbinţi de-atîta pălălaie. Dar oricît a mai cercetat. Atît era de fioros. ce Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. Şi au rămas tăcînd chitic. în uliu. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. fără măcar să mai respire. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. neputincios. uşor. prefăcîndu-se în vultur. Atunci. Chiar zeii se cutremurau cînd îl vedeau de sus pe Tifon. Atît erau de-n-spăimîntaţi. şi alta — răsăritul rumen. sau răgete de lei flămânzi. drept coarde. A scos pielea de urs din rîu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. tocmai sosea la peşteră. pîn-au ajuns în nişte munţi. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Gîtlejurile lui adinei. pe umeri . Iar Zeus s-a şi ridicat. căci el s-a ruşinat să fugă. l-a zvîrlit într-o peşteră. care se înălţau din coapsele gigantului. pregetat o clipă. se ridicau.Era atît de mare Tifon. Războiul a reînceput. în animale fel de fel 2. Şiretlicul lui Hermes Lumea era încremenită. în şuvoi. Zeus căzuse prins . cu şuiere. şarpe şi broscoi. în acea clipă zeul Hermes s-a repezit lîngă gigant. tras de doi cai înaripaţi. dac-ar avea. prinzînd în braţe munţi întregi Vnote asurzitoare. învins. gemînd mereu. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vînat şi i-a ascuns numaidecît sub bolovanii unui rîu. urlînd de supărare. Apoi l-a luat. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olîmpului şi a sărit lîngă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. Ba. cît jumătate de pămînt. Făcînd un semn către Olimp. lupta cu monstruosul Tifon. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Picioarele nu-i oboseau. dea. Unul în ţap. îndată. s-a ivit lîngă el îndată un car de flăcări aurii. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atîrnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Mîinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. a tot fugit pînă în ţara Siriei. Iară pe capete. L-au strîns şi l-au înlănţuit. ceilalţi zei tremurau ca varga. pînă la stelele din cer. altun 42 şacal. a-nceput. a fost fiul lui Zeus. Fugind necontenit. orice li se ivea în cale. Cu capul ajungea. Pămîntul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. Şerpii. cîntînd din liră-ncetinel. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. Nu rămăsese în Olimp decît stăpînitorul. una — apusul argintiu. Acolo. Zeus. Iar mîinile-i puteau s-atingă. El nu a. Hermes. ascunşi în trupuri de dihănii. ei au ajuns pînă-n Egipt. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. . nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. Deasupra umerilor largi. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cînta mult mai frumos. Fuga zeilor din Olimp Pe acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. pe cît se spune. Lui Tifon — deşi era un monstru — îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cîntăreţ. cum încă nu se mai văzuse. S-a războit cu vitejie. Dar aici. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. toţi s-au preschimbat. flăcări ce mistuiau. Tifon. la lira lui. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rîndul şi l-a lăsat neputincios. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cîntăreţ şi a venit lîngă gigant. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet pînă-n tălpi. S-au repezit care-ncotro.

nu . copleşiţi de spaimă. Nimic nu-i mai stătea în cale. sau. cu toţii. --)ămînt. dacă m-oi necăji.-rîîonstrul. De vreţi. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. 3. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpînul vostru. am să vă salt în sus. Euterpe — muza muzicii. nu ştiu să mă tem !. lin. . vă azvîrl în Tartar. Gigantul Tifon. cum proroceşte Prometeu. Vînturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. Pămîntul a vuit adînc. care iese din craterul vulcanului. Dar eu. de pe pămînt. De asemenea. cu glasul său fără pereche. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. gîfîie greu — şi atunci Etna azvîrle lavă clocotită.. Clio — muza istoriei.. după poveştile eline.. Zeus. o parte din munţii Balcani se chemau Hsmus (hema tîlcuindu-se prin sînge). Vieţuitoarele-au fugit. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. S-au întins mese-mbelşugate4. îi făceau uneori necazuri. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. cea jumătate viperă şi jumătate femeie.f trupul lui Tifon sîngera. 5. cînd monstrul a smuls munţii din loc. a rostit Zeus într-o zi. Nimica nu-i mai tulbura. Doar cei de jos. mult slăbit. a trebuit să părăseam . Terpsihore — muza dansului. Zeus.. aşa cum ni-l descriu poeţii. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna.. spre cer. numai el trimite totul ! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. Cînd el se-ntoarce sub povară. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. giganţilor şi a lui Tifon. cu-ntreg pămîntul şi cu marea. . şi-a glăsuit. din vremea cînd zeii au fugit din Olimp. după o astfel de victorie. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. şi mai rău. In timpurile de odinioară.mă tem de tine ! Eu. oamenii se-ndîr-jeau cumplit : — El. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. că vă voi pedepsi amarnic. Iar cînd tăcea zeul Apolo. după victoriile împotriva titanilor. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. tare. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sîngelui vărsat de Tifon.. înso-ţindu-se cu lira. privind în sus. dar o să fie prea tîrziu. Fumul fierbinte. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. Temeţi-vă ! Să nu am pricini să dau pedepse. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur.6'c al bătăliei. gemînd. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. 2. începeau cele nouă muze5 să cînte imnuri dulci de slavă. Mai ales cînd se abăteau molimi sau revărsări de ape. Totuşi. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. care-ncotro puteau. Talia — muza comediei. Zeul Apolo le cînta melodii care-i fermecau. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. învins. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. Cerul senin s-a-nvineţit. Melpomene — muza tragediei. între Tifon şi Zeus. cum vor ei. căci ba cîrteau. zeiţa memoriei. 44 PROMETEU ZEUS ERA STAPINITOR DEPLIN. Vă veţi căi atunci amarnic. clădit din marmură. Celălalt capăt am să-l iau în mîna mea nemuritoare. Note 1. şi-am să vă spînzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp.. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. cu ochi semeţi.. Cerber — paznicul Infernului. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Erato — muza poeziei de dragoste . Ortos — un alt cline cu două capete — şi Himera. de frica lui Tifon.. să fugă în Sicilia. pînă în Egipt. cutremure. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. nu-i decît răsuflarea lui.. socotite sfinte. templul magnific din Atena. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. l-a înşfăcat şi l-a trîntit pe Tifon. cumva. Astfel a glăsuit stăpînul şi zeii s-au cutremurat. puternici şi voioşi acum. Urania — muza astronomiei şi Polimnia — muza imnurilor de slavă. stăpînul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. Munţii s-au înrJK . ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Cele nouă muze erau : Caliope — muza poeziei epice. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Numai o fiinţă a rămas. erau adeseori înfăţişaţi zeii. 4. întotdeauna. Vă voi lovi fără de milă. petrecînd liniştiţi în Olimp. ca să-l poată lovi pe stăpînul Olimpului. Aici Zeu /prins din urmă. N-o să puteţi. adică munţii însîngeraţi. Pe Partenon. v-o spun de-acum. sau foc sau moarte adusă de năvălitori.

care se numea pe vremea de atunci Mecona. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. să-i dăruiască-nţelep-ciune omului său făcut din lut. „lur mare. prin Hermes. Omul a căpătat şi cuget. precum le poruncise Zeus. le-a rostit. în stare să conducă bine. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. Hermes. Dar omul. a glăsuit măreţul Zeus. Prometeu. au mers ei cale lungă. care ţîşnea din-tr-un izvor. Atlas. Şi-atunci Zeus a hotărît ca omul. cînd vor ajunge la Mecona. dar nu prea multă... pînă au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. plutind pe nori de aur. cutezător în gînduri şi—1 întreba pe tatăl său : — Tată. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. S-a apucat apoi de lucru. mai ales. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dînsul. vreo pasăre. Celălalt. ce semăna leit cu zeii.Iar Prometeu. îndatorat. lăsîndu-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. ce semăna leit cu zeii. ca alinare în ceasurile bătrîneţii. al Gheei şi-al cerului înalt. ce se chema Epimeteu l. să-şi caute hrana. ce-ar putea să le stăpînească şi să le folosească bine ? ' Iapet nu-i răspundea nimica. Iapet. nepăsător la întrebare. încă de mic. Iapet. pristavul din Olimp. într-o zi Zeus a poruncit. să se adune oamenii într-un loc. prin sfetnicul său de credinţă.. Iapet era. îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. omul a început să umble. purta. nu îi era deloc pe plac. pe cît spune legenda. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. de ce-s atîtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte agerănţeleajptă. ascultîndu-i glasul. ca orice fiinţă pe pămînt. dacă fiul 3. Zeus râmîne păcălit N-a trecut mult şi s-au ivit.. avea. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Unul din ei.. pe umăr. pe Prometeu. Altare mîndre ne-or zidi. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. şi-altul mai mic. aflînd vestea asta. un corp de om. pe-un titan. să vieţuiască pe pămînt. de bărbat2. să folosească chibzuit tot ce se află pe pămînt ? Gîndind timp îndelung. Avea şi-aşa multe necazuri. Atena. acel pe care oamenii-l proslăveau în cîntec. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. Uranus. „. este atoateştiutor. după cît se spune.« . să trăiască. ci şi temple. Du-. Fiul titanului Iapet creează omul Cînd a ajuns bărbat în toată firea._«« . — Vom hotărî noi. muncind cu grijă şilcu migală. să-i stea supus. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. Nu mai avea tatăl. la rîn-dul său. a sorocită. Gîndul lui a-nceput să zboare. care lengăduie. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mînă deajutor. titanul. la Mecona. Se temea. decît doi fii. Şi-au mers. pe nume Meneceu. deşi făcuse jurămîntul de-a nu se mărita nicicînd._. ce-ndatoriri au ced de jos faţă de marii olimpieni. Adunarea de la Mecona Lăsînd deci să mai treacă vreme. Fusese osîndit de Zeus să o ţie pe veşnicie. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. de ce e lumea asta plină de flori şi de atîtea roade. cu milă. De-aceea. s-a încruntat de la-nceput. Nu doar altare.. 46 47 a acolo noi. fusese aruncat în Tartar. Prometeu i-a chemat pe oameni.. Apoi vor . ca tată. zeii.. la sfîrşit. sau alţii-s mai isteţi ca el. bolta înstelată. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. nou creat din tină. au pornit grupuri spre Mecona. fiul pămîntului. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Prometeu îşi urma mai departe gîndul ce-l frămîntase încă din vremea cînd era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. A făurit. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. Palas-Atena s-a-nvoit. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gînduri nu prea curate pentru ei.

ce se găseşte. grămada pentru sacrificii.. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. va f... însă. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. neatinsă. El singur.. a rostit. Nimeni nu va scăpa. îl va ajunge o pedeapsă. Zeus cel puternic. în repetate rînduri. Acum era clipa cea mare. am să vă dau. Era un taur mare. a-ntins hulpav mîna spre ea. acolo.. nesilit de nimeni. Eu vreau să-i văd meşteşugari. scormonind sub seu. în Olimp.. Sînt doar pescari şi vînători. pentru că sînt bun şi drept. Mănîncă fructe din copaci. or să afle curînd ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpînitor !. ce mînca.. A înţeles că s-a-nşelat. un pic de carne. tăiată în bucăţi. Ce pedeapsă-i va veni !.. stăpînul a nimerit numai ciolane. şi alta. — Eu una ştiu. O !. însă nu mai avea ce face. Sălăşluiesc numai în peşteri... mare. într-un alai măreţ. Zeus. focul. l-a luat pe Prometeu la goană. zăvorit bine. îşi spunea Zeus.. fiu de titan. 49 1 . taurul este înjunghiat. care. văzînd grămada de ciolane atît de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime.. rîzînd şi chiuind voioşi. măreţe Zeus. gras. Prometeu aduce oamenilor focul Numai că Prometeu ceruse. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă pentru oameni. după voie. Carnea e îm-părţită-n două. desigur. zei şi oameni. Carnea. copite. Dar.. s-au ridicat către Olimp. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. a glăsuit titanul. Zeii. „Dar lasă. Zeus putea să dovedească celor de faţă. şi oamenii-au pornit pe cale. tot or să capete acest foc. Nimeni nu o să scape teafăr. Dar Zeus. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. El a pus deoparte carnea.. coarne răsucite şi nici un pic. pe Zeus cel nemuritor. unde erau bucăţile bune de carne. bieţii. Zeus îl amîna cu vorba de azi. atins de lă48 comie. îndură frig. oamenii.. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu." în vremea asta. s-a dus la el încă o dată. fierea şi stomacul.. că oamenii. copitele. Nimeni. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi a voastre bunuri cu noi. mică. să aibă. şi-au plecat ochii ruşinaţi." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. Mai repede decît se-aşteaptă.. alesese acea grămadă. şi pentru asta au nevoie de focul tău. şi o grămadă pentru oameni.face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. Acum. fiindcă-au hohotit.. după-ntîmplarea asta. El. Dar. îndură beznă. — Zeus. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decît celălalt. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. şi las-acolo. să se aşeze în grămezi. să-l dea şi oamenilor săi. pînă la urmă. pe mîine şi poimîine.. era de rîsul tuturor... încruntat. că nu greşeşte niciodată.. în sine.. lasă.. — Tu ce gîndeşti ? Că Zeus e-atît de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. — O iau pe asta !. pe Prometeu.. mînios pentru ocara îndurată. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. în schimb oamenii-au izbucnit în rîs cu hohote nestăvilite.. bucăţile cele mai bune. şi dacă or avea şi focul. pe norii lor de aur.. cu păr ca neaua de curat. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. stăpînii din Olimp.. tigva cu coarne răsucite. ca hrană. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. pentru zei. Alege singur. pe loc.

. decît cînd vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. însă atunci sub chip de. Şi-acum. Dar cum s-a văzut arzînd focul.. trăsnet. însă. Hefaistos sforăia dus... du-te. Hefaistos. pînă napuc să te lovesc pe tine. Prometeu a fugit prin noapte. precum îi poruncise Zeus. A luat o mînă de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Sînt învăţaţi de Prometeu. căutînd.. a mai rostit Zeus încet. fiindcă m-ai îndîrjit destul. cel dintîi. luînd pildă de la Prometeu. căci vreau să-i fac şi eu un dar. Dar Prometeu. dar chip să aibă de zeiţă. Hefaistos s-a arătat tremurînd din încheieturi. M-apuc de lucru şi sînt gata mai înainte de amurg.. Pe urmă vine rîndul său. pe munte. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefais-tos fulgere lucii orbitoare. în peşteri. Zeul meşteşugar făcuse. Luase tulpina asta verde. cenuşă şi scîntei. Prometeu a făcut bărbatul. Nu pricepea ce vrea stăpînul. Prometeu m-a furat în somn. galben. titanul care ne-a trădat. titanul a pornit la drum. în uşa fierăriei. Deci du-te. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. aruncînd umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară 3. Noaptea era adîncă. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. alte mormane s-au aprins. — Stăpîne. pe pămînt. Surcelele au pîlpîit. Apoi să mi-o înfăţişezi. focul ardea vioi. prea îndrăzneţ. tot ce vor. prin păduri. Dar despre asta. să-l îmblînzească pe zeul cel atotputernic.. cu cele mai alese daruri. ar fi cerut grăbit iertare.. îşi fac unelte. că pămîntul s-a zguduit pînă-n străfund. pentru că toate . corăbii. aşa de tare. cumva.. Oamenii-n vale pot să piară. Acolo s-a oprit din fugă. Hefaistos a dat din umeri. celui ce-i ocrotise iar. a zis fierarul... cea dintîi fată muritoare. A tot fugit neobosit. Altul.. în mîna stingă. făurare. neagră. ai să-mi faci. Deodată. roate. cu trupul greu şi obosit. nu-s de vină eu. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. Şi-aşa.. în fierărie. Din grămăjoara asta mică. în Olimp. Prometeu. Avea cu el. O ! Blestematul ! A sosit clipa cînd ne vom răfui. Cum ? Tet titanul Prometeu ?. spume-cesta e ceresc.1. nu era unul dintr-aceştia. — Mă duc numaidecît. şi focul tot n-am să ţi—1 dau. Focul ardea domol pe vatră. Intîi vreau să-i lovesc pe oameni. zîmbind viclean. Să spui că-i din porunca mea. Hefaistos s-a întors pe-o parte. case. şi-a îngăimat ceva prin somn. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. Prometeu s-a oprit puţin. pe cîmp. Să fie fiinţă muritoare. — N-ai stat de veghe ! s-a-ncruntat spre el stăpînul din Olimp. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. A chemat oamenii la el. pînă ce-a ajuns în văi. Eu nu-l trimit jos. tulpina unei plante verzi — plantă de soc. să chemi toţi zeii. pînă ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. în toiul nopţii următoare. pe cît se spune — scobită însă înlăuntru.. S-a apucat însă de lucru.. precum spune legenda. care făcuse primul om. acum.. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. pe-un pat moale. arme. în barba-i deasă. A stat şi-a aşteptat o vreme. de spaimă. — Cînd îţi vei termina lucrarea. auzind un zgomot.. vom mai vorbi noi amîndoi. Apoi s-a repezit afară. cînd crezi că mă îndupleci ! a răcnit Zeus.... scăldată toată în sudori.. Acuma. pe de-a rîndul.. pentru stăpînul din Olimp.. o fată. din apă şi ţărînă. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus.. cu negrăită bucurie. să vadă el cum i-am lovit. roşii. 50 Cutia Pandorei L-a strigat apoi pe fierar. cu pîlpîiri albastre. repede. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. mulţumit că scăpase aşa de uşor. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. iar tu să-mi făureşti femeia.

a spus el către muritori. ura. după ce te-i căsători. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. molimele negre. văzînd aceasta...celelalte de pîn-atunci erau zeiţe. i-a dat şi vraja ochilor.. umplînd pămîntul şi fă-cîndu-şi cuiburi în toate cele patru zări 5. mîngîietor şi subţireţ. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. în acea clipă. Credea că-s daruri preţioase. Bărbaţii. Văzînd Epimeteu că ies atîtea rele din cutie. condu-o pe pămînt. zîmbind. să ştii. firavă şi cu aripi slabe. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. necazul. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător !. în ceasuri grele. pe pămînt. închisă bine c-un capac. Ba da. ascultîndu-l pe Prometeu. prin mîna mea. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. cît mai ales. iară pe cap ia pus un văl cu broderii nemaivăzute. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. s-au răspîndit carencotro. a mai rostit stăpînul. hîda moarte.. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. pentru că dînsul ţinea prea mult la muritori — s-a apucat. cu straie şi cu alte daruri. de gingăşia. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminîndu-i casa. a glăsuit Zeus. Mijlocul i l-a strîns zeiţa cu-o cingătoare aurită. la rîndul său. Dar prea tîrziu se deşteptase. oricît sînt de ispititoare. Deşi era vrăjit de fată. pentru că ai atîtea daruri primite de la olimpieni. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. Numai Epimeteu.. Palas-Atena — supărată pe Prometeu. Toate cu-nfăţişări de spaimă. a şi trîntit la loc capacul. frumoasă fată. care rîseseră de dinsul în adunarea din Mecona. Stăpînul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. şi 52 lumea le purta în cîrcă. însă mute. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic.. Zeus. Eros a tras. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorită. s-a îndreptat către Epimeteu. acesta este darul ce îl trimite. soţie. Bărbaţii s-au ferit în lături. ca s-o aducă pe pămînt : rele. ' — Cînd Zeus ne trimite daruri. Zeus. suferinţa. făcute chiar de mîna ei. unul a fost. înlănţuirea lui Prometeu Aşa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. din acea cutie s-au ridicat. Pandora. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat pînă-n Olimp. zavistia. Numai speranţa G cea firavă avea să fie lîngă oameni. dar eu o vreau.. mirîndu-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. Şi el le-a glăsuit voios : — Pandora o să-mi fie soaţă ! Voi v-aţi ferit . foamea şi setea. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. nenorociri şi boale. Zeul pristav. Cînd colo. Ea. să le-n-colţească-n cugete. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. S-au răspîndit minciuna. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. — Iată. stăpînul. luînd-o de mînă. durerea. — Te vei numi. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. I-a ţesut astfel de veşminte. a coborît pe pămînt. titanul. Charitele şi horele s-au strîns şi ele-n jurul fetei. i-a dat copilei glasul lui. în restrişti. Dar Prometeu. Afrodita s-a avîn-tat către pămînt şi l-a rugat pe micul Eros să tragă iute o săgeată. şi-acela era titanul Prometeu. ca răzbunare. ca un fulg. — Hermes. Năpastele se înălţaseră. Nu-i demn.. i-a strigat el neînfricat. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. zburînd în cete. 51 Iar Hermes. Ea napucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. s-o înveşmînte pe copila abia creată de fierar. cîţi erau în lume — erau pe-atunci numai bărbaţi — s-au adunat lîngă Pandora. însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. dîndu-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. Prometeu sta prevăzător. ba chiar şi moartea. zeul cel şiret. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpîn. feri-ţi-vă de vicleşug !. ce-o adusese din Olimp. grija. ca un stăpîn să-şi urască . cum nu făcuse pîn-atunci nici chiar zeiţelor din cer. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. frate bun al lui Prometeu. înaripate. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor.

. Sînt focurile. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. stăpîne. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. zeci de mii de flăcărui. a spus pristavul de îndată.atît de mult supuşii. a răsărit şi crainicul. către mări. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. măreţ. însă. Prometeu.. Pămîntul.. Mîinile şi picioarele i le-au strîns aprig în cătuşe. Ştie că şi-a-mplinit menirea.. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vînate.. Meşteşugarii se trudesc. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Iară pe stîncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. — La poruncă !. ai să pieri. Cuvintele-i sînt însoţite de fulgere şi trăsnete. Oamenii au să vieţuiască şi peste mii şi mii de ani. colţuroasă. însă. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. în slăvi. în limba greacă veche numele Prometeu s-ar tîlcui prin prevăzătorul. Fii blestemat. — O. legat în lanţuri. plecaţi pe Elbrus 7 şi-l legaţi pe-acest titan8.... Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. slugile mela credincioase. blestemat să fii. Furtuna se dezlănţuie. şi el o să-ţi sfîşie trupul. de grindină şi de zăpezi." — Să vie Hermes !. se vede Zeus. Priveşte peste zări titanul. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însîngeraţi. Tu. zi de zi.. să făurească pentru dînşii unelte noi de pescuit şi de vînat. Le aud oamenii şi—i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. Iară Hefaistos. pe stîncă. Zeus.. titane ! strigă de-acolo.. cu Forţa şi cu Violenţa. Zîmbeşte-n el. Ce-i drept. pînă în sate şi oraşe.. şi pironul. ar trebui să-i ocrotească. fără somn. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. Cît a durat osînda asta. n-a scos din piept nici un suspin. Cerul ca smoala se despică şi sus. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. pe-o stîncă aspră. 53 Aici. cu ful-gerele-n mîini. pînă pe Elbrus. Zeus.. — Hefaistos ! a poruncit. şi adăposturi şi veşminte... Hermes şi Hefaistos.. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stîncă-n stîncă. fiul lui Iapet.. ai să pieri !. fără odihnă. un glas puternic. ficatul. urlînd. Chemînd pe cele două slugi. pe-un vîrf de stîncă. lesne de înţeles.. bătut de vînturi.. Sfîrşindu-se înlănţuirea 9. Intîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului lapet explică întru totul numele ce li s-au dat . cu ciocul său încovoiat. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Marea se tulbură şi fierbe. ars de dogori. mai sus. stăpîne. — Aduc ! s-a repezit fierarul. Nici n-ai glndit să-mi ceri iertare.... 54 "fi btţfT ~ LVJf Note 1. Vîrîţi-i şi pironu-n piept. cu mult mai sus de nori. cu aripile larg deschise. — Aduc cătuşele. fii blestemat. Zeus. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. în primul rînd. Doar Zeus se mai zbuciumă. s-a-nfuriat înspăimîntător...... din cef coboară vulturul înspăimîntător. Valuri uriaşe se lovesc de stîncile din ţărm. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. fierarul. pe care le înghite lacom. cu cioc tăios. a spus. către cîmpiile întinse şi către fluvii. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. din cer s-a auzit un glas. zguduit. ba şi-un piron mai lung şi gros. pe care el. E mulţumit. sus. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. era şi supărat pe Prometeu. Şi le-a adus. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decît pe-olim-pieni. Şi de la dînsul luase pildă cînd o făcuse pe Pandora.. din Olimp. smulgând bucăţile de carne. — Voi. iară cu ciocul îl sfîşie. încovoiat. — Am înţeles totul. Beznele nopţii-s risipite. şi lanţurile. cu ajutorul focului. smulgîndu-ţi. Şi-ntr-adevăr. Legaţi-l sus. plin de ură : — Acesta-i numai începutul ! Am să-ţi trimit vulturul meu. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. — Vei sta pe stîncă mii de ani. se crapă. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. care crease primul om. în Caucaz.

în legende. 2. Pe o piatră antică, gravată de o mină nu încă prea meşteră, se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţii om. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag, aflat în muzeul de la Neapole. De astă dată însă fiul titanului lapet este prezentat lingă un bărbat în întregime modelat. Zeii olimpieni : Hera, Poseidon, Herm.es şi Apolo, în frunte cu însuşi Zeus, privesc chipul noii făpturi de lut, fără nici o plăcere. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. El stă lingă făptura cea nouă, cu spatele la zei, şi pare că se gîndeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe, pe care el a numit-o om, după cum spune o legendă. 3. Avem şi noi, ca şi alte popoare, mai ales orientale, variante ale acestei îneîntătoare legende, ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. Astfel, într-un basm dobrogean, intitulat „Palatul de argint", un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn — cum şi-o visase el — un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei, dîndu-i viaţă. în legenda elină, prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu, fratele lui Prometeu, să se îndrăgostească de ea, şi prin mina ei să coboare toate relele în lume. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bîntuiau. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ, ci ajută la înlăturarea lui. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu, ci din imboldul curat al inimii, potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. 4. Eros era zeul dragostei, fiu al Afroditei. El purta un arc, cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. Unele săgeţi erau unse cu miere, şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. 5. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. Expresia aceasta este deseori folosită, nu numai în literatură, ci şi în vorbirea curentă. 6. Într-un imn elin, din secolul al VHI-lea, alcătuit de un autor necunoscut, speranţa, însoţitoarea oamenilor la necazuri, este cîntată în acest fel : „Pe-o mare de durere, bătută de talazuri, cînd totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor, doar ea, speranţa, te mai îndeamnă, ca o steluţă mică şi albă, care licăreşte şi-ţi luminează calea, să vîsleşti mai departe şi să-ţi găseşti Umanul... Doar ea te mai mîngîie şi-ţi încălzeşte pieptul, cînd te cuprinde frigul şi spaima desnâdejdii !..." 7. Elbrusul este vîrful cel mai înalt al munţilor Caucaz. 56 8. Deşt Prometeu este numai fiul titanului lapet şi al titanidei Temis, el însuşi este denumit, de cele mai multe ori, titan, în legendele eline. Karl Marx, referindu-se la cugetătorii progresişti, care suferă pentru convingerile lor, îl dă drept pildă pe „titan" şi scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfînt şi martir din calendarul filosofic". 9. Mitul despre Prometeu a fost povestit întîi în cîntece, apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii, Eschil, care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit", tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani, pentru că ea reprezintă, de fapt, alegoric, lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbîndă de seamă, cucerirea focului. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. Reprezentînd tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor, mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii, de mai tîrziu. Poeţi, ca : Goeihe şi Shelley, pictori ca : Michelangelo, Tizian, Ribera, Salvator Rossa, Gustave Moreau, sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres, întruchipată prin figura lui Prometeu. în literatura noastră, poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. Geo Bogza, privind cîndva, din zborul vibrant al unor aripi de oţel, vîrful înalt, de piatră, de pe muntele Elbrus, a exclamat înflăcărat, într-unui din poemele sale în proză : „In clipa aceasta, în care, mai sus de lumea albă a norilor, trec în zbor crestele Caucazului, parcă te văd, înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele, însîngerat şi mîndru, cu fruntea ridicată spre cer, atît de nobilă pradă cruntei mînii a zeilor. Deasupra acestor stînci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale, te salut, cutezătorule Prometeu .'... Cutezătorule Prometeu, din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci, intrate în marea poveste a lumii, apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. Fiu slăvit al unei mame slăvite, dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din seînteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai fiedea pe cei ce se tîrau în întunericul umed al peşterilor, cit de măreţ se 'înalţă de la pămînt, cît de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor ! O, clipă memorabilă şi fără seamăn, clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter zboară peste crestele Caucazului, ci neinfrînţii fii ai pă~ mintului, purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. ...Te salut, cutezătorule Prometeu, părinte al unei răzvrătiri nemuritoare, făuritor al lumii care urcă !..."

CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT

— Nu rîd pe faţă muritorii, îi spune Hermes la ureche. însă zîmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine, cînd ţi se pleacă la altare, cînd duc ofrande templelor. Iar uneori — e drept

că numai aşa, pe-ncetul, pe şoptite — pun la-ndoială-nţelepciu-nea zeilor noştri din Olimp. DUPĂ CE ZEUS PEDEPSISE ATlT DE GREU PE MURITORI, trimiţîndu-le în cutia "înşelătoare a Pandorei boala, durerea, suferinţa {şi-.alte tele fără număr, tot nu era-împăcat în sine. Faptul că Oamenii aveau în stăpînirea lor focul ceresc îl mî-nia. Iar "în urechi îi suna încă rîsul lor plin de voioşie, din acea zi, de la'Mecona, cînd Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. Le-a poruncit, deci, să-i ridice altare multe, temple mari, şi să-i aducă sacriifcii. Şi-n primul rînd, el a trimis, într-o pădure din Dodona, o porumbiţă fermecată, cu pene negre ca tăciunii. Ea s-a .lăsat într-un stejar pe-o cracă lungă, şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor. Vorbea cu voce de femeie : — Voi, oameni, spunea porumbiţa, faceţi aicea un oracol. Vîn-tul cînd va sufla prin frunze, vîntul trimis de însuşi Zeus, şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pămînt poruncile stăpânului. — Dar poate nu vom înţelege susurul vîntului prin frunze, nici şopotul izvorului, au răspuns unii dintre ei. — Preoţii cei orînduiţi ca să-l slujească pe sţăpîn au să vă tălmăcească totul... a rostit iarăşi porumbiţa. Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare, cum suferă şi Prometeu... La vorbe din acestea, mulţi s-au cam încrîncenat de ciudă. Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplîngeau prea-cruda-i soartă. Totuşi, pentru că se temeau de Zeus, i-au ascultat poruncile primite prin preoţii săi, care-i slujeau oracolul, i-au înălţat altars multe ,şi temple mari, strălucitoare. In cinstea lui, precum dorea, s-au pus la cale jocuri, lupte, concursuri şi serbări vestiţe,-iHi-mite-apoi olimpiade 2. Zeus, văzîndu-şi templele, părea ceva mai mulţumit. Privea triumfător din slavă şi se gîndea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Ţinea, cu toate astea, fulgerul său necruţător, gata să-l zvirle, fără milă, către pămînt, de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. Era deci Zeus mulţumit, cînd, iată, vine zeul Hermes şi îi aduce, în Olimp, veşti nu prea îmbucurătoare.
58

Plecarea spre Arcadia

Zeus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. Mantia lui sărbătorească, ţesută de mâna Atenei, a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Sub haină însă şi-a vîrît fulgerul cel scînteietor. Şi a pornit apoi prin lume... A luat-o-ntîi şi-ntîi prin munţi, către Arcadia ferice 3. A străbătut naltul Menala, un munte potopit de fiare, apoi; Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi, şi-a ajuns în Arcadia. Era la vremea cînd amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pămînt. Acolo-a cerut adăpost, sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Şi a dat semne tuturor că este el, stăpînitorul. — Temeţi-vă ! le spunea aspru. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rînd, şi s-ar putea să fie-un zeu... Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gîndit : „Stai, am să pun la încercare puterea-ţi, călătorule !"... Şi-a hotărît să îl lovească, în timpul nopţii, pe ascuns. Mai înainte, ca să rîdă, a vrut să-l şi batjocorească. I-a dat bucate să mănînce, din carnea unui rob ucis. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngîmfat ce car-ne-nfulecă la masă, a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat.

Acum, fie c-a fost trădat, fie că Zeus, cu puterea-i, a prins de veste-nşelăciunea, destul e că s-a înfuriat şi a trîntit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. — Nemernice ! i-a strigat el. Crima ta este fără margini. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Pedeapsa mea te va ajunge... Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie, şi-a lovit. Palatul regelui Licaon a ars pînă în temelii. Iar regele, cînd a-ncercat să mai rostească un cuvînt, a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Trupul i s-a-nvelit în blană. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. Licaon 4 s-a făcut un lup, o fiară cruntă, ce-a fugit să se ascundă prin păduri. 59 în Frigid
De-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară, pînă cînd a ajuns şi în Frigia 5. Era acum însoţit şi de pristavul său, de Hermes. Mergînd aşa-ntr-o bună zi, zeii au intrat într-un sat. Zeus, avînd toiagu-n mînă, se-nfăţişa ca un bătrîn sărac şi foarte obosit. Hermes, la fel de zdrenţuit, se prefăcea că-l sprijină. Mergeau prin praful drumului. Se arătau nepăsători, însă cu ochii cercetau, iscoditori, orişice loc — pe prispe, prin ogrăzi, pe drum — să vadă tot ce se întîmplă. Era la ceasul cînd drumeţii îşi caută un acoperiş, să poată înnopta tihniţi. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dîre din ziua care-ncet trecea, lăsind în urmă numai pete întunecate, de rugină. Murmurul cei molcom al serii chema pe oameni la odihnă. Tot cercetînd cu grijă satul, au ajuns lîngă-o locuinţă. O locuinţă arătoasă, ţinută bine, pe stîlpi groşi, cu trepte largi şi» acoperită, în chip temeinic, cu şindrilă. Prin curte mugeau vite grase, ce sentorseseră sătule de la păşunile din deal. Erau boi mari, cu părul alb, bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici, murgi şi roibi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan, mai la o parte. Caprele, ca de obicei, săltau, tot neastîmpărate, şi, nesătule, mai rupeau mlădiţe pe lîngă zăplaz. In cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Stăpîna pregătea mîncarea. Fumul se ridica alene, în lungi fuioare cenuşii. Mirosuri calde, aţîţătoare, de carne friptă şi fierturi, gîdilau nările lui Zeus. Nemaiputînd răbda ispita, a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei, oameni buni, ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus, stăpînitorul din Olimp. Nu i s-a dat nici un răspuns. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii, sau poate nu vroiau saudă numele ce li se rostea. Atuncea zeii blestemînd au luat-o iarăşi mai departe. N-au mers prea mult, şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Aici femeia mulgea lapte, un lapte gros, de bivoliţă, tocmai cum îi plăcea lui Zeus. De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus ! îţi cerem să ne ospeţeşti... Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. Ridicînd capul către Zeus, a răsturnat un vas cu lapte. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici !... Am răsturnat, din cauza voastră, un şiş-tar... Vedeţi-vă de altă casă.
60

Şi tot aşa, nu ştie nimeni cum s-a-ntîmplat în acea seară, că ' dînşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană, deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. Filemon şi Baucis Tocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul, pentru acea noapte,. într-o căpiţă-nmiresmată de fîn, ce se afla pe cîmp, cînd iacătă o luminiţă... Uitîndu-se ceva mai bine, au înţeles că-i o colibă, cea mai sărmană dintre toate cîte văzuseră în sat. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scîrţîind. In prag s-a arătat un chip. Un chip cuminte de bătrîn, şi-n urma lui o bătrînică. — Poftiţi !... Poftiţi în casa noastră, au rostit ei, fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi, de unde vin şi cine sînt. Cei doi bătrîni, aşa de buni şi primitori, se numeau Filemon şi Baucis 6. Deşi erau atît de-n vîrstă, rar să fi fost pereche-n lume mai strîns unită decît ei. Se îndrăgiseră din vremea cînd amîndoi erau copii. Mai tîrziu, se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi ră-măseseră-

Chemînd-o lingă el pe Baucis. în acest fel. ţesută chiar de mîna ei . şi i-a dat 'drumul în fiertură. parcă presimţindu-şi soarta ce o pîndea. iar cînd a ars cu vîlvătaie. un fagure de miere albă. cum este doar bătrîna Baucis. Aici lucra de dimineaţă şi pînă seara Filemon. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. Acesta însă i-a oprit : . curmale. care sătea de mult în grindă. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. în vremea asta. bătrînul. nici la cuvinte sau la feţe. surcele şi un lemn mai gros. Erau săraci. destul de vechi şi aromat. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. su-flînd din răsputeri într-însul. struguri cu boabe mari şi roşii. bătrînica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strînsă din grădină. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie ! Şi dacă e să vorbim drept. cam coşcovită şi-aplecată. săraci. la mijloc. Ba. Din ea a retezat bătrînul o felioară. Baucis a-ntins pe scîndură o pătură din lînă moale. care-aveau nevoie. Băieţilor. Mai ales Filemon. poate. Ba. S-a aplecat singur de şale. în anii tăi de căsnicie. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. Amîndoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Filemon a priceput semnul. păstrată pentru sărbători. Iar File-mon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. gazdele. ca pe la alţii. Pe urmă a adus bătrînul un coşuleţ umplut cu fructe. Focul a pîlpîit pe-ncetul. Iar gîsca era sprintenă. Dar ce să vezi ? Oricît turna vinul în căni. şi totuşi cel mai bun din casă. săpînd şi cultivînd legume sau îngrijind pomii şi viţa. nu avuseseră bătrînii nici un belşug în viaţa lor. primitoare. cînd se măritau. cu firea lor deschisă. Pe urmă-a luat un covoraş. Ba 61 uneori mai ajutau şi pe-alţii. smochine dulci şi. napi. cei doi bătrîni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. şi învelită cu şovar. fără să cate nici la haine. după datină. şi 62 smălţuită cu ceară albă de albine. cît timp o să pregătim masa. apoi. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. dezvelind din cenuşă jarul . nu prea groasă. plin cu apă. la-nsurătoare. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Picioarele le tremurau. File-mon a mai coborît şi o bucată de slănină. Pentru că masa-ntîrzia. Fetelor. fie cu sfaturi înţelepte. bună. mai dornici să-i primească bine. cam învechit şi ros de timp. poruncile. Umblînd grăbită. le turna vin neîncetat. şi mai bine.. Şedeţi şi odihniţi-văde osteneala drumului. care creşteau la marginea pămîntului ce-l stăpîneau.. să-i dea gust puţintel mai bun. prune ca nişte pietre scumpe. cum să-i îmbie. ce să le dea. s-a repezit la vatră. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mîndriolimpieni. o gîscă.. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. dacă nu. O masă întinsă cu toată inima Aceştia erau pămîntenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. Numai că ei erau bătrîni. Erau acolo nuci. cicoare. stăteau cu oaspeţii de vorbă. brînză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. s-au plecat zeilor cu teamă. picioarele drumeţilor. tăiat în două de-un pîrîu.mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. vasul de lut ră-mînea plin. ca să-nşele vremea. Alături de coliba lor era un petic de grădină. glumind şi arătînduse veseli şi binevoitori. din lemn de fag. în casa lor nu se găseau slugi şi stăpîni. Cu feţe calde. în faţa fiecărui zeu era cîte o cană mică. Zeii se arată cine sînt Stăpînul cerului dăduse. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. fără teamă sau plînsete zadarnice. Sârea-n colibă ici şi colo şi gîgîia înfricoşată.. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau landeplinire. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească mulţumirea în dragostea ce îi lega. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. un semn că este un prea-puternic olimpian. fie cu roade din grădină. să spele. sîrguincios. a pus pe jar frunze uscate. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. flămînzi. laviţa asta.

Bătrînii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. şi vă voi da. îngăduie să-nchidem ochii. a spus uşor lui Filemon : — Soţul meu scump. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. cînd zeii hotărăsc ceva. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborît pînă la templu. au pornit după cei doi zei. ceilalţi erau nevinovaţi. pentru că i-aţi cinstit pe zei. acolo-n munte. n-o sacrificaţi. Ei povesteau.. dar gurile le-au amuţit. tremurătoare. Este destul tot ce ne-aţi dat. Atunci Filemon a-ntors capul. a mai rostit bătrînilor : — Aţi fost pentru noi gazde bune. Baucis. — Adio !. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sînt lucruri de nepreţuit. îţi spun adio. pe la tălpi. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său.. Fie pe voia voastră.. cu vorbă moale. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntîm-plarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Filemon a privit spre Baucis. 64 Anii s-au scurs pe îndelete.. Un stejar mîndru. nu mai vedeau nici la un pas. tinereţe sau frumuseţea mult rîv-nită. Spuneţi o singură dorinţă. sculptate-nchideau templul. în preajmă s-a făcut tăcere. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrînul Filemon. Baucis simţea acelaşi lucru. nu vreau asta.. — Voi o să locuiţi în templu. precum se cuvenea. închizînd taina-n apa sa 7. Cei care se-ntîmplaseră să se găsească lîngă ei priveau înmărmuriţi.. Au mers ce-au mers. Scoarţa creştea şi către mijloc. pentru c-a fost recunoscut. pe trepte-n faţa templului. Bătrînul nu mai era om. Dar nu aveau. dacă vrei să faci unor bă-trîni sărmani un dar. în care vie-ţuiseră încă de cînd erau copii. — Nu.. căci m-ar îndurera prea tare. să vadă ce sa petrecut şi ce osîndă au dat zeii satului lor. cu flori micuţe. cum o fi. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. Pentru nelegiuirea asta. dorind să stea-n aceleaşi locuri. şedeau bătrînii. în schimb.. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. în înţelegere deplină. îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o pînă la ultima suflare ! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrîni şi alte vorbe de-adio şi de mîngîiere . a glăsuit solemn stăpînul. ci se făcuse-un stejar falnic. ce face. mulţumit în sine. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. cu înţeles. a sosit ceasul !. cătînd bătrînii înspre coliba lor cea veche. Amîndoi zeii au pierit. a grăit şi dînsul. a dat din cap bătrîna Baucis. a rostit Zeus.. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. putere. De-aceea. Porţi mari. S-au aşezat în tinda lui. Aurul mult se risipeşte.. Se de-prinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe.. Tinereţea trece cu anii. bieţii. amîndoi. voinţa zeilor 63 schimbase satul întreg într-un lac negru. ce parcâ-mbrăţişeazâ un tei în floare. Ş-aşa. Ochii li s-au înceţoşat . N-au mai rămas. Luîndu-şi cîte-un toiag în mîini. a dat răspuns Filemon. alb. unde trăiseră o viaţă.. Şi Zeus. Numai pe voi vă vom cruţa . Cei doi s-au gîrbovit mai mult.. în aceeaşi clipă.. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. Pe cînd vorbea aşa. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. precum spune legenda. se ridicase-o insulă. Osînda noastră. n-au mai văzut-o. — Taci. şi-a sărutat-o lin pe frunte. Şi Zeus a făcut un semn. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi.. — Numai atîta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. bătrînul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. este întotdeauna dreaptă. Vreau să vă dau şi o răsplată.— Lăsaţi-o.. . — Bine. numai privindu-se in ochi. într-adevăr. dar cu mireasmă-ameţitoare. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. însă pe locul unde fusese eanainte. într-o zi. Da-n locurile cunoscute. spre cap. Le părea rău de casa lor. Au trebuit să se supună.. Puterea scade. decît bătrînii. Poate vreţi aur. ei au să fie pedepsiţi. şi se urca spre gît. Inţelegînd că i-a sosit sfîrşitul aşteptat. negreşit. mare Zeus. Ea către el. Filemon. şi lacrimi le-au ţîşnit din ochi. şi au ajuns aproape-n vîrful muntelui. era un tei subţire. care sclipea tăcut sub lună..

Zeus avea o cunună splendidă din cotinos.Legenda spune despre templu că s-a sfărîmat. 2. zeii ! Vocea lui Zeus tremura. Cît mai degrabă. şi-atît. lacul Sf. nici nu-l respectă de ajuns. ce nu vesteau nimica bun. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică.. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise.. La aceste concursuri biruise fiul cel mai iubit. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia.. Calea pe care veneau zeii. întorcîndu-se în Olimp. din aur şi aramă. împăratul Romei.. numite olimpiade. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. grădini. cei care au pus la cale. şi zeii au intrat grăbiţi. din urgia lui August. Se tem numai de el. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. Hermes şi Ares. că oamenii nu îl iubesc. născocind legenda. în mina stingă avea sceptrul.. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. pînă astăzi. In acest templu măreţ. murmurul izvorului. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. voi. aceste jocuri vestite. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cîntată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. C 6. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. după poveştile eline. 7. măslin sălbatic. Zeus se şi gă-seşte-acolo !. au vrut să le dea mai multă greutate. POTOPUL ZEUS SE-NAPOIASE NESPUS DE MÎNIAT din lunga sa călătorie de pe pămînt. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice." Aceste concursuri. Cum auzeau porunca adusă de pristav. în limba elină. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă.. în amintirea unor concursuri. cel stins pe meleagurile ţarii noastre. care purta în vîrf un vultur. făcută din aur şi fildeş. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. zeii săreau. 4. De bucurie. numite olimpiade. supăraţi pe oameni. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. în realitate. biserici. jocuri sau concursuri. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. . Nenumăratele lacuri din ţara noastră. Zeus. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos.. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. au căpătat atîta faimă în lumea antică. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi !. din ţinutul Elidei. mult înnobilat. de către duhuri. Numele Licaon înseamnă. foarte multă vreme. Zeus ţinea în mîna dreaptă o statuetă.. Pe frunte. Stăpînul. legenda stejarului de la Dodona — oraş antic din Epir — a fost scrisă de Herodot. pe frunte i se aduna mînian cute-ntunecate. ca atunci cînd Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. lup. Pentru prima oară. bineînţeles sub altă formă. din patru în patru ani.. Scena aceasta — ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis — este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. Mai tîrziu. Veniţi în sala de ospeţe.. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. şi repede-şi ieşea din fire. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. oraşe. să se alcătuiască concursuri. vrăjitoare. precum se ştie. cu aripi la picioare. dealtfel. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. Deci. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mîndru şi puternic. lacul Ursului de la Sovata. care întruchipa 5 — Leger-dele Olimpului.. I 65 Victoria.. Nu este însă vorba. de îndată. este frecvent în toată literatura populară. Mai tîrziu legenda a căpătat şi alte variante. clădit de fiul său. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. jocuri şi mari serbări. Note 1. la renumitele olimpiade. Astfel ei spuneau : „în al atîtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărît ca. şi au loc tot din patru în patru ani. porneau în goană spre palat. Urmele acestui templu. Hefaistos. castele. Palatul marelui stăpîn. privirea sa era ca marea cînd se dezlănţuie furtuna. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. încît ele dăinuiesc. şi în creaţiile noastre artistice populare. noi o numim Calea lactee.. Intre toate templele clădite în cinstea lui Zeus. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. chiar de era un fiu al său. cum a fost numit. neîndoielnic.. vraci etc. porunceşte să v-adunaţi. ca în legenda greacă.. ca : Tekirghiolul — cu apa lui sărată. Apolo. 3. Şi în folclorul nostru. „părintele istoriei". blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. de un stejar sau un izvor prin care stăpînul lumii îşi trimite asprele lui porunci. cum se punea pe frunţile învingătorilor. Veniiiţi !. la umeri şi la pălărie. sculptorul Fidias crease o statuă a lui Zeus. bătut de vînturi . lacul lui Ovidiu de Ungă ţărmul mării. dar multă. şi lăsînd toate laoparte : petreceri. Era făcută din aur. 5. odinioară.. Hermes.. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. atunci cînd noaptea e senină .. era cu porţile deschise.

au glăsuit toţi olimpienii.. fugi pînă la Hades şi îl vesteşte că-n curînd vor sosi . Nu... eu n-am avut atîta grijă pentru Olimpul fericit... L-am prefăcut în fiară. şi dincolo un singur om. ştia taina.. a tunat Zeus către ei. Cînd s-a făcut din nou tăcere. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă.. — Dar frigienii ? — Înecaţi. cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Dar a căzut numai un sat. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cîrmuiască singuri ? ! Mai bine piară de pe-acum ! Să-mpie-dicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi. Păstra secretul pentru el. stelele. Ploile se dezlănţuie — Să-nceapă. — Să-i pedepsim !... Vuia Olimpul de urale. plouă. Ce zici de acest lucru. Să-i pedepsim !. pe nume Filemon şi Baucis. Hermes. mă-ntreb. ci de toţi ceilalţi la un loc. Cunoştea gîndul. şi au fost gata să se sfarme. Stăpînul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare.. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. neliniştiţi. Şi eu mai ştiu de la Ura-nus că s-ar putea să vie-o zi cînd va lua foc însuşi eterul 3.. potopul !.. de zei mai mici.. Eu singur i-am văzut pe oameni. Hermes. N-au rămas decît doi bătrîni. lîngă dînsul. era să se aprindă slava... zeii cei mari. văzînd pe ceilalţi cum se frămîntă şi-şi şoptesc.. aşadar. a grăit Zeus. şi-n mîna stingă purtînd sceptrul. munţii şi ţărmurile mării.. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăli ? ! Ce se-ntîmplă ? Atît de tare-i supărat. — însă. cu fulgerele-n mîna dreaptă. către Ares. cum ? a întrebat zeiţa Hera. îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?. a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. cu zeii. era acolo. care ne-ameninţă domnia ! a zis la rîndul său Po-seidon. în Frigia. a spus Atena. cuprinşi de teamă.Lîngă palatele lui Zeus erau strînşi zeci de slujitori. ca bîntuite de cutremur. El însoţise pe stăpîn în lunga lui călătorie. pînă cînd dispar. unde se află cerul nostru. nici cînd au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. însă mi-am amintit că-n timpul cît a fost lupta cu giganţii. Şi nu de-un sat. să se prăvale peste Tartar. să-l sfîşie pe Prometeu. îngrijoraţi. cu fulgerul. a răspuns Zeus. Oame-nii-s mai primejdioşi.. a rostit Zeus. zvîcnindu-şi braţele în sus. Mintea lor e prea ageră. Marea.. — Nu-i greu deloc. Strîng nori de ploaie din tot cerul. — Dreaptă ! a strigat iarăşi Zeus. Zeus. toţi oamenii lui Prometeu. — Dar bine. Asta nu se poate. Acuma nu vrem altceva. Şi-acum zîmbea. aceia care împînzesc cîmpiile. în care noi hălă-duim.. dar nu spusese nimănui. Şi ei se frămîntau. Zeus ? — Hm !. cerul întins s-au zguduit. Zeus şedea pe tronul său. ce ne vom face ?. — Ascultaţi bine. Stăpînul a lăsat să treacă uralele pîn' la sfîrşit. pădurile. a urmat Zeus. cum n-a fost încă niciodată. olimpieni !.. nepăsători cînd rosteau numele lui Zeus. Vulturul cel cu pene sure. — Am cugetat şi eu la asta... aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. decît să-i pedepsim pe oameni.. lup.. se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpînul. şi nu de-un om îmi este mie grijă. cu toţii înecaţi.. Loveşte-i tu. Ei seamănă cu noi... a dat cu sceptrul în podea. Am cugetat că e mai bine să-i înecăm. — Dreaptă răsplată le-ai dat. Chiar de n-o fac cu bunăvoie. Ceilalţi s-au dus în fundul apei. oamenii tot ne mai slujesc. Să ardă-n flăcări tot pămîntul ! s-a repezit neghiobul Ares. Licaon. pămîntul. zeii-olimpieni.. — O !. şiretul. Iară un rege. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp. la noi ? Să nu 68 mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei stăpînitori peste pă-mînt ? Atuncea. tăindu-le c-un semn cuvîn-tul. Tot satul lor l-am scufundat. — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii.. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2. vulturul care zbura zilnic. Tu. 5 67 Stăpînul lumii cere pieirea oamenilor în vremea asta. Şi plouă... supărarea şi planurile tatălui.. într-o zi se vor răscula.. N-am vrut s-aleg această cale. Asta o să mai vedem. zei.. Ne vom gîndi să-ţi dăm răspuns mai la sfîrşit..

Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară. Eol a poruncit. zeii Ares şi Apolo. zeiţa cu aripi de aur — sugea apa din mări şi lacuri. zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi. şi cît mai bine. care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. pe văi. Rîuri şi fluvii. avînd culoare vînătă. Se năpusteau peste cîmpii şi nimiceau semănături. cădea. dar cînd şi-nvolburata mare a început să se reverse. la cererea stăpînului. urmat de celelalte vînturi aducătoare de furtuni. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor. secate dup-atîtea ploi.umbre cu duiumul. sfîrşi-tul lor era aproape. urlînd. pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Artemis. S-au îndreptat către izvoare. Pe cîmpuri. Astfel ne porunceşte Zeus. şi scoici. de pe ogoare. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume. ieşiţi afară şi vedeţi de sînt acolo Bore-u. se pierdea. de cum au intrat în palat. Mai mult. lunecau peştii argintii. Zeus l-a cercetat. gurile reci. veneau şi alte numeroase vînturi. ce răpăia necontenit. cu coame albe pe spinare. peste cîmpii. grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său. să-şi zvîrle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri. Frumoasele nimfe-ale mării. peste pămînt. . la gura căreia a pus doi monştri-naripaţi de strajă. Zeii acelor vînturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini. Prin crengile copacilor înalţi.. ca şi sînul său păros şi încărcat cu umezeală. Rîurile şi marea încep sâ se reverse Dar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi.. treceau înot peste podgorii şi prin livezi. apa se întindea mereu. Purtînd în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume. A poruncit fratelui său. cantr-un vîrtej. zăvoriţi într-o peşteră. în şiroaie. Hotare nu mai avea marea. sau se plimbau pe străzile oraşelor. şi toate celelalte vînturi. Umbrele celor morţi vor sta grămezi. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul. privindu-l pe zeul-vînt din tălpi în creştet. vîntul de miazănoapte. pînă la mare depărtare. înaripate şi purtînd burdufuri mari. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpînirea voastră. în lungi pîraie zgomotoase. galbeni ca nisipul. cu sunet înfiorător. s-avîntau sprinteni printre crengi. în sate. cînd apăsa cu mîna norii care pluteau în juru-i. se şi vedeau săltînd din mătci. a răbufnit spre vînturi Zeus. cu fulgerele-n oameni. şi o izbise de o stîncă. a spus Poseidon zeilor. din marmură verde şi-albastră. unde mai-nainte culegeau roade muritorii. Notul a început să zboare. Delfinii cutreierau codrii. care. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele. Luaţi-i cu voi. pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor.. răspîndind moarte şi prăpăd. tot mai avană peste oameni. Poseidon îşi sfîrşise vorba. se auzea zgomotul ploii. cheamă pe Eol. Zadarnic se tot trudeau unii. Toate-ar fi fost cum ar fi fost. Zeii priveau nedumeriţi. sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pămînteni. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul. tigrilor şi mistreţilor. cît mai cu sîrg. era acum domnia mării. fiicele zeului Nereu 5. Poseidon cel stăpîn pe mări. ca nişte cai înspăimîntaţi. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trîntite. ţinutul groazei şi al morţii. plesnite de violenţa izbiturii. să nu poată scăpa nicicum. în bărci sau plute uşurele. Acesta a chemat la sine. peste pămînt şi peste oameni. Iris 4 — zeiţa curcubeu. să plece spre mătcile lor.. şi pe veşminte flori de mare. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Ţinîndu-se de el. Pe fruntea lui sta împletită negura. pline cu apă. şi el. ţineţi-i bine. Pă-mîntul se cutremurase. larg.. prea umflate. case şi aşezări întregi. la gît şiraguri de mărgean. Ploi nesfîrşite se vărsau deasupra lumii. să vie Notul.. vîntul cel cald de miazăzi. Leau deschis. bătută în mărgăritare. Leilor. să îl ajute. Stînca se despicase-n două. vestitul rege peste vînturi !. şi altor fiare sîngeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. într-un palat clădit în mare. suflînd. semeţi. Vinele apelor. sărind nebune peste stînci. 69 Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile. să mai răzbească prin puhoi. vîntul care aduce cu el nori şi ploi. Voi. Apele au ţîşnit bogate şi-au năvălit. purtînd în păr mărgăritare. smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni. şi fluturi de sidef. Ar fi-ntre-bat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă. vite. unde se jucau copii cu rîsete zglobii. în timp ce Zeus arunca. Munca-ndîrjită dintr-un an pierea pe cîmp fără folos. în schimb. odinioară cu frunţile scăldate-n soare. Ploaia cădea. în acest timp. curgea în juru-i numai rouă. scrîşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mînă de uriaş. şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. şi-umplea burdufurile norilor.

dreptate ţi-ai făcut destulă. Vîntul şi marea i-au izbit în nişte stînci barca de lemn. a glăsuit : — Măreţe Zeus. 72 Zeiţa Temis intervine Legenda spune că.. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi .. Boreu. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. fără vlagă. Ploaia mai încetase parcă. Iar cerul cînd s-o limpezi. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. pînă ce a ajuns la mal. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mîngîie durerea. construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Temis s-a apropiat de Zeus. luptîndu-se din greu cu marea. Numai o barcă mai plutea. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi !. — Cine sînt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vînt. dornică de un adăpost. Deucalion a zărit Parnasul şi a vîslit mai încordat. ce nu va fi cuprins de ape. care-avea darul prevestirii. de valuri. Zeus. a fost înlănţuit de Zeus. şi doar cu dreapta a-notat. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Deucalion şi-a pregătit barca. fiule. îndreaptă-ţi barca într-acolo ! Şi ce va fi vei mai vedea. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. că Zeus vrea să înece tot pămîntul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. Poseidon şi-a lăsat din mînă tridentul său cel fermecat.. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pămîntul şi pen-tru-ntîia oară valul se legăna pe vîrf de munte. Vîsleşte ne-nfricat cît timp ploileacelea vor dura. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9.... şi nu se mai sfîrşesc la poartă. pe Deuca-lion. ascultînd-o pe Temis. Au suferit şi ei destul. puţini. s-a îmblînzit. Din mii şi mii de oameni. La pieptul său strîngea pe Pira. pentru numele dreptăţii. Norocul le-a surîs. barca fusese pregătită cu vreme multă înainte. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. precum se spune. cînd s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. s-au urcat amîndoi în barcă. cîţi vieţuiau pînă acum. în Tesalia. scăpaţi cu zile. pînă ce a ajuns acolo.căutînd să-şi afle un locşor. Căutau zadarnic.. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. Suflînd voios. Deci. de cum s-a-napoiat acasă. Aflînd că ploaia s-a oprit. şi iată-i. un monstrual apelor marine. Scăpat din valuri. cată în zări şi vei vedea un singur vîrf semeţ de munte. După ce tatăl. dintr-un fund. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. ca şi bunicul său. pămîntul parcă se-nălţa. şi la urmă cădeau în ape. încă înspăimîntat. de undeva. şi arătîndu-i tot pămîntul scufundat sub noian de ape. împărţitoarea de dreptate. şi într-un ceas sau poate două. Ascultînd sfatul tatălui. Deucalion privea. titanida. Elada s-a acoperit. o barcă mare. Şi. cerul s-a-nseninat de tot. şi-n timp ce apele scădeau.. din slavă. Pe urmă. slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins. de-asemeni. 70 71 Numai o barcă mai plutea. Alţii. se află-n muntele Parnas. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stîng soţia dragă. a risipit norii la mare depărtare. unde să poată poposi. de lemn. tatăl omenirii. Acel munte este Parnasul6. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. După aceste nouă zile. oricît îi tot adăpa Iris. El este rege tesalian. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. — Se cheamă Deucalion şi Pira. s-a avîn-tat în largul său. supusă. Apele au crescut întruna. Cînd vor începe ploile — prin ploi vrea Zeus să înece pămîntul nostru ! — tu te urcă îndată pe corabie. Uranus.. dacă tu ai să mă asculţi ! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Prometeu. Apa. ce te-au nemulţumit pe tine. pe cîte-o creastă mai înaltă. să-nfrunte apa şi furtuna. din plin. Cei mai mulţi oameni au pierit. Şi barca i s-a sfărîmat. Potopul încetează Prometeu. Planul lui nu va izbîndi. Colinele au răsărit de sub povara undelor. înfrigurată şi flămîndă. La acest semn.. pe tot întinsul ei. gata de drum către Parnas. şi i-a dat drumul de îndată.. Era barca lui Deucalion '. Şiadevărat. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.. La Hades morţii vin şirag. în sfîrşit.. Iar Prometeu. în fluvii şi în lacuri. norii erau secătuiţi. ce era rege la Ftia. s-a repezit Eol pînă la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei : o copilă plină de haruri. ce purta numele de Pira. avea el însuşi un fecior. cînd s-au pornit ploile. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. pustiul verde-al apelor. a-nceput să vie către matca sa. şi cerul se mai limpezise. şi-au căzut în ape.. şi-a luat pe draga lui soţie. au mai rămas pe lume doi.

ai rămas în lume. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume.. zăresc în cale apele rîului Cefis. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. părăsiţi templul şi porniţi amîndoi unde vă duc ochii. Deucalion şi soţia-i. se năpustise peste ţărmuri. Preoţi nu mai erau acolo. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. în voia lui. Deucalion are un vis ciudat Se liniştise iarăşi lumea. — Semn bun ! a glăsuit bărbatul. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. Lumea s-a înmulţit din nou. Milosti-veşte-te. M-aş fi zvîrlit în valurile spumegînde. Pira. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. părintele meu chinuit pe stînca din muntele El-brus ? De ce nu pot şi eu să fac. pe plete. i-a spus Temis. mai mult decît la început. iacătă. tihnite. oasele străbunicii voastre. 74 Din pietre se nasc noi oameni Spunînd cuvintele acestea. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. din apă şi pămînt. au pornit veseli iar pe cale. După ce s-au spălat pe trup... Dar mă gîndesc : ce inimă ai fi avut. muşchiul cel verde. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. Cînd. iubită Pira.. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. în casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. Coborîndu-se apoi noaptea. Bine c-am scăpat amîndoi. în timpul nopţii. Căldura soarelui îăcea seminţele să încolţească. iar celelalte. — Atunci. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atîţia oameni pe pămînt.. Deucalion s-a trezit îndată.. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atîta frică ? Cine-ţi mai mîngîia durerea ? Eu. totul e limpede. Pe zidul templului creştea. — Dar stai !. să zvîrliţi oasele-i în urmă. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. tu.. ele se prefăceau în oameni. Astfel. respectat de toţi. cum spun legendele străvechi. Rîul cel sfînt ne-a tăiat drumul. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. singură cu mine. zeiţo. Rîuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. Pira. Iară în humă era viaţă. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. le azvîrleau în urma lor.. alţi oameni ? Vorbind. Şi el i-a spus soţiei sale : — Numai tu. Şi a strigat soţiei sale : — Pira ! In vis.frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. Mer-gînd de-a lungul fluviilor. zeiţa a pierit din vis.. — In zorii zilei.. şi şi-au stropit veşmintele. Cee pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. vieţuind cu soţia lui în pace. de plante şi de animale. E Gheea. pe care l-au numit Elen. bărbatul. sărutînd marmura rece. se coborau pe coasta muntelui Parnas. Privind pînă departe-n zări. peste pămîntul fără viaţă şi fără oameni... deşi sîntem atît de singuri.. cei doi soţi s-au culcat în templu. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. mer-gînd de-a lungul văilor. erau seminţe rodnice. mi s-a ivit bunica Temis. prin vis. vieţuitoare. au curăţat zidul de muşchi. haină şi turbată. s-a bucurat femeia. Rostind cuvintele acestea. Deucalion şi-a făcut o casă. s-a luminat bărbatul. ca să se umple iar pămîntul cu oameni şi-alte vietăţi. a spus zeiţa Temis.. venind lîngă el. . şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. te-aş fi urmat. azvîrlite de mîna moale a soţiei... pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită 11. e pămîntul însuşi. ce hălăduieşti în slavă şi stai lîngă stăpîn. aceasta a-n-ceput să plîngă : — Oasele străbunieii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. mii de spiţe. deveneau nişte fete mîndre. cel puţin. Unde cădeau aceste pietre. cum era datina străbună. şi oamenii vor răsări. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. ascultă. Din ele sau născut pe urmă. învaţă-ne ce putem face. pentru a doua oară — prin Deucalion şi soţia lui — s-au ivit oamenii pe lume. — Focul va arde de la sine ! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pămînt acum pustiu? — Să luaţi. Focul n-avea deci cum să ardă. zvîrlind cu ele peste tot. apoi. urlînd şi făptuind prăpăd. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca 73 sa. Oasele ei sînt pietrele.

Coincidenţa este izbitoare. adică plin de bunătate şi înţelegere. 7. şi aerul. 4. fiica lui Ocean. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. înalt de 2 459 m. ţinînd la gură o scoică din care suna. cărora trebuie să le aducă apă. un alt zeu al mărilor. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. de pildă. stăpîn olimpian al tuturor apelor. ca un adevărat părinte. primind în schimb o răsplată. între Dorida şi Focida. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. noul părinte al omenirii — spre deosebire de Noe — se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. Italia etc. La cei vechi. Note 1. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungînd în peregrinările lor la sfînta Miercuri. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. în sfirşit. pe care-l respiră oamenii. Nereu. Despre Triton vom mai aminti cînd va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. cutremure şi scufundări. ei sînt numiţi uneori fiii lui. aflată între Capri şi coastele Italiei. 5. apele care fertilizează pâmîntul. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. Mureşul etc. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. să se purifice. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. Poetul Ovidiu. după unele legende. dîndu-le viaţă a doua oară. Adeseori. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea — pămîntul — şi al Pontului. din căsătoria ei cu Pontul. pînă în Africa şi America de Sud. 6. Pe ceilalţi : Poseidon. Spania. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. foarte depărtate. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. ci şi relele. din care s-a salvat Noe cu arca lui. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. 10. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc rîurile. sfătuit de Prometeu. sfînta Vineri. să le facă focul. după cum marţi vine de la zeul Marte — sau Ares — şi joi de la Joe (Ju-viter) sau Zeus. Sfînta Vineri. să le cureţe casa şi grajdurile. Dînd această complicată genealogie. Numele de sfînta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. purtînd şi coarne. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul.Acesta e.. Sus de tot era eterul. elinii personificau şi rîurile. deci marna lui Prometeu şi a lui Epimeteu. 11. tatăl său. Ele erau reprezentate. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. socotin-du-le fiii şi fiicele lui Ocean. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. strămoşul grecilor. şi alte ţinuturi marine au devenit pămînturi fertile. Hestia. 75 2. în lucrarea lui „Munci şi zile". Multe rîuri. Hesiod recomandă călătorului ajuns pe malul unui rîu să-şi spele mîinile. Şi în folclorul nostru. de la amîndoi părinţii. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". apele ocupă un loc deosebit. a Electrei. despărţit de apă. Interesant este însă faptul că Deucalion. de cele mai multe ori. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrîn venerabil. de eterul cel subţire şi curat. semnul puterii. prin legende pline de poezie. Sugea apele din rîuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. unele rîuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cîrmuiau. ca în Egipt. aceste zîne ale mării sînt numite în basme : sirene. origine acvatică. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. necazurile. numiţi în vremurile vechi : elini. Dealtfel. pe zei şi pe oameni. Demetra şi Hem. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. jos pămîntul. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Iris era fiica lui Taumas. dovadă că în timpuri foarte. avusese cincizeci de fiice. zeii mărilor erau mai mulţi. ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS . era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. Muntele Parnas. Hades. el ii salvase din pintecul lui Cronos. sfătuit de Dumnezeu. ca : Oltul. avind deci. căsătorit cu oceanida Doris. Deucalion şi Pira. au avut loc mari ploi torenţiale. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. Locuri uscate au fost acoperite de ape. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Taumas era fiul Gheei. Titanida Temis fusese. 76 8. uscatul de apă. situat în vechea Grecie. Iris cea cu aripi de aur. 9. soţia titanului Iapet. în culorile lui atît de minunate. sau curcubeul. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. după legendă. 3. dedesubt aerul obişnuit. Zeul Nereu. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile — se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. ce locuiau numai într-o insulă a lor. au balade şi legende legate de numele lor. făcînd furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zîne ale mării. La elini. unde apa lipseşte adesea. Ea zbura cu iuţeala vîntului. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pămîntul de cer. un zeu marin. pentru că majoritatea zeilor îi erau jii şi jiice. spune în cîntecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vîrfurile sale pînă la stele. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Rîurile — apele curgătoare din izvoarele de munte. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. nu este altceva decît Venera sau Venus — numele latin al zeiţei Afrodita. altfel riscînd să-şi atragă mînia zeilor.

De-o parte se aflau elinii. pîn-a ajuns într-un regat numit Corint. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. Sisif i-a spus unde se află Zeus. răufăcătorul care-o furase pe Egina. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. Mi-am luat zeiţe de soţii 2. Dar văd. neam de titani1. cu prada lui. Hermes. fructe de pe pămînt şi vinul cel înmiresmat. te înşeli. îi spunea el zeului Hermes.. Era atît de mînios. O flacără strălucitoare Zeus. şi ea va fi soţia mea. A mers. oare. şi-alte nunţi. URGIA POTOPULUI DEZLĂNŢUIT. — Privirea ta e ageră. Sisif. Eu sînt stăpîn şi fac ce vreau. una mai mîndră decît alta. Zetos şi Amfion. Iată ce fac. la vînătoare. din neam de zei. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. nu s-a lăsat batjocorit. Fluviul n-a mai avut ce face . pristavul : — Acuma toate-mi sânt pe plac. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. pe Egina. acolo. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. un arc măiestru . nu-i alta care să merite... a-nvăluit-o-n flacără şi. băiete. Precum a zis a şi făcut. 79 — Bine. Atunci. Zeus.. stăpîne ? zicea Hermes. că vor rămîne ne-ntinate. O nimfă din cortegiul zeiţei Artemis Asopos îşi plîngea destinul. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. S-a preschimbat într-un satir6 — într-un satir încornorat. la nesfîrşit. nimfe 3 şi fete pămîn-tene. mai mult ca dînsa.. cîte-o fructă.. cînd adormise-ntr-un umbrar.. precum se povesteşte. într-o clipă. ca şi dînsa. Artemis. Şi. Iar fiul ei. dar cu chip ademenitor — şi a pîndit-o pe-Antiopa. Iarba a început să crească. nectar divin. Oamenii au ieşit la cîmp. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legiLe cereşti. Numai că zeul fluviu.. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. care s-a coborît din cer. chiar dacă sînt orînduite de mine însumi.. pe malurile fluviului. pe pămînt. cu puterea lui de zeu. să facă noi semănături. pe care a zvîrlit-o-n mare P. ce fată crezi tu. tatăl. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. într-un vîrtej ameţitor. de nişte oameni milostivi. — Dar fluviul are şi-alte fete. A devenit soţia lui. Cea mai frumoasă-i Antiopa. să nu o mai găsească nimeni. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. te-asigur. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. a făcut să ţîşnească apa dintr-un izvor de mult secat. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Hermes.Şi Zeus. j într-un sfat tainic îi spunea fiului său. dacă îşi calcă jurământul.. In ţara lui bîntuia foamea. Regele locului. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grînele nu se coceau. într-adevăr. Pe umeri ţinea. ici-colo.. S-a ridicat din mjatca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Aş vrea să sorb. ce purta numele Eac. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pămînt.. a ajuns rege mai tîrziu. El a furat-o pe Egina. Lui Zeus nu i-a fost destul.. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decît Calisto 7. 1 Asopos a fugit s-o caute. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. De alta erau ceilalţi oameni — cîţi se născuseră din pietre. 78 păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decît. Am să fac. Eşti gînd din gîndul meu.. neavînd ce face. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. — Nu. O lume nouă se năştea. ascuns. Fata a rămas insulă. ÎN SFÎRŞIT.. Hermes. a trebuit să se-nvoiască. că Zeus — cît e el de Zeus — s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. cinstea de-a-mi deveni soţie. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. împlinindu-şi vorba. Şi fata. era nespus de necăjit. . îi va fi teamă. Aflînd atîta sărăcie.. a rîs cu hohote stăpînul. scăldată de albastrul mării. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta.. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. i-a spus pristavului stăpînul.TRECUSE. Zeus era iar mulţumit. dulce şi gros. Drept mulţumire fluviului. s-a preschimbat în flacără. crescut acolo-n insulă. căta nesăţios prin lume. a mers. Ţinutul s-a înveselit. îmi pare mie. o flacără strălucitoare. Copiii ei au fost doi gemeni. micul Eac. Asopos s-a înduioşat şi..

plîngînd. alături. Io. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Arcaş. îi răspundea şiretul Hermes. s-a prăbuşit in iarbă şi sîngele nevinovat a înroşit pădurea toată. Fata a fost lovită-n piept. era mai greu s-o prindă Zeus. bănuind. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. îţi poţi afla alte soţii. s-a coborît în Argolida. să mi-o dai mie ! a rostit Hera. A vieţuit el multă vreme.Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. ţara cea mai încîntătoare ce se afla în acel timp. Ca să-i păstreze frumuseţea.. S-a chinuit aşa un timp. Atîta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. Pămîntul era luminat de soare. Voia săse întoarcă-n fluviu. că Zeus totuşi este-acolo. Calisto. Zeiţa. Egina-i insulă în mare. ce se numeşte Ursa mare. ce uda ţara Argolidei. săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. ridicînd braţele spre soare. Unde eşti ?. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. se îndrepta spre ţărm. Se ruga biata să o ierte. Artemis cea adevărată. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. i-a tăiat calea lui Calisto. Io s-a-nspăimîntat de moarte. cam bănuitoare. — Nu ştiu. s-a repezit-naintea fetei. să-l ducă lîngă mama lui. de fată. Fiul său. —. însă.de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Fecioara Io. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Dar Hera. era alt fluviu zeu. înlăcrimată.. Cu voce limpede. Şi moartă ea era frumoasă.. dornic să-i . N-a răspuns nimeni. deşi nu avea nici o vină. Tatăl acestei fete. avînd o cută-atre sprîncene. oraş vestit. ce o pîndea din slava lui. neostoitul Zeus. La adăpostul tatălui. terminîndu-şi scăldatul într-o dimineaţă. după cum spun legendele. se bucura că-i strînsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. Zeus !. Zeus. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. lungi. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbîndu-l. în Argos8. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia ! Cînd a-nţeles înşelăciunea. a-ntemeiat Arcadia. Zeus a luat-o de pe rug şi a azvîrlit-o între stele. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amîndouă. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. ca o ciută. 80 Io e preschimbată în junincâ — Calisto este sus. ca în orice zi. ca să nu fie prins. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. pe Zeus. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. Gemînd. pesemne. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decît noaptea. a cerut arcul şi-o. pe boltă. Deodată. prin munţi. trupul său a fost pus pe rug. A ieşit din pămînt. Zeus o văzuse pe Io cînd se scălda în zorii zilei.. Mergînd cu pas uşor. Inahos. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. nevinovat. se-nţelege. o preoteasă-n templul Herei. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. a trimis nimfele s-o cheme. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. pe şesul înroşit de soare. spre inima pădurii.. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. pe Arcaş. Zeus tăcea. Din cer o urmărise lacom. Hera a început să strige : — Stăpîne !. impunător. nebănuitoare. — Ţi-o dau. ivind o nouă constelaţie. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. A fugit iute. Artemis se uita la nimfă. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. Sînt flori pe lume cîte vrei. ca o petală de argint. 81 — De e aşa. de asemenea. pe loc. glăsuia Zeus către Hermes. auzind ţipetele fetei. storcîndu-şi cosiţele bălaie. Zeus. E o junincă fermecată ! a trîntit Zeus o mmciună. Fără să dea nici un răspuns. sperînd că nu va fi zărit. Sfîrşindu-şi fata zilele. Făcînd xin semn.. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Zeus s-a apropiat de ea şi-ambrăţişat-o cu de-a sila. Atîta câ şiretul Zeus. în acest timp. după cum îi prevestise însuşi Zeus. înfloritor. cum nu ! a răspuns Zeus. în întuneric. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urcentr-un copac. Şi mai trăia pe-atunci. ce purta numele de Io. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. l-a rugat pe tatăl său ceresc. ascuţit. Io s-a rătăcit prin beznă.

frunze pălite şi amare. dar ceilalţi rămîneau de strajă. Plîngînd cu ţipete. în drum. Tatăl se aruncase jos. Acolo să mi-o chinuieşti.. blestemat fluviul Inahos. Noaptea. De-acolo priveghea în zare. Zeus hotărăşte moartea lui Argus Argus nu s-a uitat în urmă... vedea în toate părţile : sus. mugea copila-ndurerată. nişte păşuni cu iarbă arsă. nevinovată precum e !. — Unde-o fi Io a noastră ? se tînguia încet bătrînul. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. a cugetat în sine Zeus. numele — Io — cu copita.stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. Inahos îi mîngiia pielea rănită de lanţurile de aramă. Monstrul Argus începe s-o chinuiască pe Io Hera n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ricuviinţare. El însă s-a urcat peun munte. să n-o mai poată vedea Zeus. . ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricît de mic.. şi cu surorile-i iubite. în părţi şi-n spate. pînă ce a găsit. da. striga dînsul. mai bătute de vînturile cele reci. Monstrul acesta. prin lumea largă. numit Argus 9. A tras api tare de lanţ. Tu să mi-o duci cît mai departe. au ajuns..E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. lăsînd-o pradă frigului... umbrit de arbori rămuroşi. cît vom trăi pe lume.. Bătrînul se şi repezise de gîtul fetei sale dragi.... Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. să iei juninca asta.. Eu sînt Io a voastră. vom lăcrima în urma ta. într-o bună zi. Erau atîta de departe şi-atît de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc.. A luat pe fiica lui Inahos — astfel schimbată în junincă. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. N-o mînia cumva pe Hera. Io vărsa lacrimi amare. Eu bănuiesc că e o fată..-n lături. Duse îmi sînt orice nădejdi.. a răcnit el.. o clipă fiecare . Zeus.. pe ţărmul nisipos al apei. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pîndă. — Juninca asta-i fermecată ! au strigat toate fetele. înnămolite. Vorbeau cu toţii despre ea." 6 83 A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Inahos. peste cîmpii şi peste ape. a rostit fluviul zeu. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel.. Nu îi dădea voie să pască decît o iarbă vestejită. Io scrie.. o aducea să doarmă pe locuri cît mai umede. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrînul fluviu zeu. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel : — Argus.. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. unul în faţă. Inahos. Şi noi. sărmana ? se întrebau şi fetele. un slujitor de-ncre-dere. pe copilă. bătrîne... mă sting cu zile. din cer. pe rînd. altu-n spate. care cînta din zori în noapte. Văzînd că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă.. Abia dacă în timpul nopţii cîte doi ochi se odihneau.. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. Ştia că e nevinovată. Ştie să scrie cu copita. mai îngheţate. încît abia de-o vedea Zeus. Hera o urgisea mai rău. ce-nveselea întreg palatul cu rîsetele ei zglobii. hohotind : — E dusă mîngîierea mea. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. Şi tot ducînd-o monstrul Argus... cît te-i pricepe tu mai bine. — Io !. pe unde-o rătăci. lovindu-şi fruntea. băgau de seamă orişice. jos.. — Aduceţi leacuri. Ea îmi era căldura vieţii şi mîngîierea clipelor de bătrîneţe ce m-apasă. Aduceţi iute !. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul.. tîrînd juninca-n urma lui. Şi-n loc să dobîndească milă.. în ţara fluviului Inahos. să nu se-apropie nici un om.. — Surioara noastră dulce. iar apă nu putea să bea decît din bălţi cu sărătură. vedea şi-n bezne şi în apă. zeii au să te pedepsească.. Cît timp s-au petrecut acestea. ea şi-a zgîriat. cu multă trudă. cu lanţu-i greu. ce ocroteşte-acest ţinut. Iubita noastră soră ! Eşti osîndită pe nedrept. Da. o oropsise. M-a. Hai să citim şi noi ce-a scris. Simt că mă sting.. I-a pus de gît un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. da. Io era la depărtare de cîţiva paşi şi-i auzea.. cum se cuvine aceluia ce suferă. oblojeli !. A dus. A venit vremea s-o ajut. . Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io !.. putrede. Păstorule nelegiuit. N-a ascultat plînsetul lor... Priviţi-mă cum am ajuns. juninca mai departe. ceavea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. 82 — Eu sînt. blîndă.

. numită nai. ca să-i arats ce-a făcut. măi ? i-a strigat el. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decît păunul cel rotat. A strîns ochii monstrului Argus. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. „Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. cîntînd mereu.. ici-colo. Lui Argus i se închid ochii. Şi-i spune Hermes. Frumos mai ştii să cînţi. . cu ochii cei risipiţi ai monstrului !" a cugetat zeiţa Hera. pînă ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atît de mare străşnicie.— Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. cum zeul a-ntîlnit o nimfă . cu glas domol. păstorule iubit... ca-ntr-un mormînt. care o priponea pe Io. i-a plăcut mult zeiţei Hera. Muntele s-a-nroşit de sînge. Coada păunului. Iar mie-mi vei cînta din fluier. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. rosteşte Argus moţăind. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. în bătălia dintre ei. Şi-ntr-adevăr. cîntînd din nai. i-a prins de coada cea rotată. Incet-încet îşi urcă turma.. ochii ce m-au slujit pe mine. să-ţi tot adăpi căpriţele. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Hermes se face-ntîi că nu vrea să urce-n munte. lîngă Argus . avînd pe lîngă ei un ţap cu părul negru. Asta vrea. Acolo iarba e pălită.. rostogolindu-se pe văi. Urcă-te sus ! E şi răcoare. A tot zburat.. Juninca liberă. i-a poruncit Zeus lui Hermes. in cîmpie. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. Mai sînt de strajă. zeul Pan s-a-ndrăgostit. dar a zărit jos. şi să-l ucidă.. Capul s-a despărţit de trunchi. Monstrului i se închid ochii. Iar caduceul mîngîie ochii lui Argus... despre un zeu. pînă la urmă se-nvoieşte. Capul şi trunchiul se zdrobesc. şi-s risipiţi mai peste tot. băiete !.. din acea clipă. şi la picioarele-i mai iuţi decît e vîntu-n vijelie. — Spune-mi. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. pe nume Pan. Puterea lui este sfîrşită. îi tot spune. aici e grasă. Nu încă toţi. scăpată de sub cumplita priveghere. a tot zburat. cu coada lui strălucitoare. Făcut din trestii ?. cine a născocit unealta din care cînţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. ca nişte pietre nestemate. cîte undi. Cum a lovit cu caduceul. De pe-nălţimea unde sta. mereu. Şi-s izvoare. Io îşi recapătă vechea înfăţişare Zeul pristav nu stă pe gînduri şi rupe lanţul de aramă. fermecător.. Argus l-a şi văzut pe Hermes. A început să-şi mîne turma. Ea a luat ochii strînşi în poală. I-a strîns în poala ei pe toţi. căzuţi pe văi. — Frumos mai cînţi. — Sînt un sărman păstor de capre.. cînd suflă prin frunzişuri vara. Vocea lui Hermes e ca vîntul.. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. Şi tu poţi să te odihneşti. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros ai monstrului. — Cine eşti. din nai. De sub veşmîntul de păstor îşi 84 scoate arma ascuţită. Hermes şi-a scos din sîn un nai.. trecînd o pasăre : păunul. păcură. sub cîntecul duios din nai. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. adormitor. Pentru întîia oară Argus nu are nici un ochi deschis. A luat în mînă caduceul şi a zburat ca un vîrtej. pentru cîntat. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfîrtecase pe Uranus. ca s-adoarmă tot mai adînc. ia vino-ncoace !. Sadoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. rotată. Gîndeam s-o urmăresc pe Io. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. tu ai să fii pasărea mea.. Sforăie-n tihnă şi visează. Dar vai.. Argus a adormit de tot. Cum ? Te priveşte. Nu vreau să-mi scape fata asta !" Voia să-i pună pe o stîncă. şi. porneşte-n goană către casă. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. şi a rostit către păun : — Pentru că porţi ochii lui Argus. şi la umeri.. Sosind acolo. Asta şi urmăreşte Hermes. căzuţi pe coaste. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş.

nevinovată. Inghesuindu-se-n cireada minată de pristavul Hermes. Asta vrea.. încă înfricoşată. Sciţii o văd prin ţara lor. Fata de rege s-a grăbit să vină pînă lîngă taur. Ochii acestui animal . Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pămîn-teană. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. pentru că-i venise ceasul. a fost urcat fiul lui Io. iată-l. însăşi stăpînul. fiica lui Agenor. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. şi a-ntrecut orice măsură. parcă grăiesc. Picioarele şi mîinile îi sînt aşa precum erau în vremea cînd sălăşluia la tatăl său. Zeus se preschimbase-n taur. Ce vrea să spună nunţeleg. Numai că nouă ne e frică. Şi fuge. Cum ? Tu. In cîntece se povesteşte că fetele strîngeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. numind-o pe regină : Isis. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate.. curgea — oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Ea ocoleşte tot pămîntul. Din cer. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. Nu a rămas pe pajişte decît stăpînul din Olimp. cu apa lui mîloasă. la ţărmul mării. — Da. ele nici n-au băgat de seamă cînd s-a ivit un taur falnic. Era o tînără prinţesă. Regele din Egipt. coarnele i se rup din frunte . Zeus s-a apropiat.. pristavul Hermes. pentru altarul Afroditei. părul de animal îi cade. zicîndu-i Apis Răpirea Europei In timpul cînd sărmana Io era încă tîrîtă-n lanţuri de Argus. pe-o cîmpie. Mugeşte-adînc. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. într-un singur glas. Strechea o-nţeapă pe junincă. Acolc a născut un fiu lui Zeus. pe-ncetul. de mii şi mii de ori era mai bine dacă se îneca în valuri. pe pămînt.. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Hermes a mînat mai departe cireada. cuprins de gînduri pătimaşe. pe-o pajişte. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. Io.Numai că-ndată după-aceea. 85 Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. Cade-n genunchi. văzînd-o pe frumoasa Io. Cu carul său de aur. îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. — Aşa e. monstrul ne-ndurat. care păştea pe malul mării. Se-amestecase-ntr-o cireada. De spaimă. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană.par ochi de om. mai-nainte. înţepată necontenit de acea streche. se saltă repede din tină. Şi.. se vede pielea mătăsoasă . fluviu] Inahos. către o pădure. cu prietenele sale bune. Totul era ca mai-nainte. minune !. Zeus coboară grabnic în Egipt. dînsa s-a tras lîngă un mal. un rege care dom-nea-n Fenicia 12. vino să te miri. înlănţuit de zei pe Elbrus. Europa. poruncise fiului său. în valurile reci şi repezi. preoţii le-au făcut altare. s-a-ndră-gostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. Parcă o taie cun cuţit. Uită drumul. şi peste văi. Se rătăceşte. de bună seamă. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. şi peste dealuri. Pe ţărmul său aleargă Io. s-a mirat şi dînsa. Astfel a devenit regină Ic în ţara egipteană.. Prometeu. tot de aur. strigă. decît să îndure atîta. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. Pe tron. N-ai mai văzut astfel de taur. Osiris11. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Ii pune mîna grea pe spate junincii albe şi. Feciorul s-a numit Epafos. Insă. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. umede. rîde. Ridică fruntea către cer. In acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : :— Europa. o vede şi îi dă curaj. ca rege în Egipt. Vorbeşte.. Io trece-n goană printr-o pădure. Dar. într-un val de aur. schimbat în taurul de aur.. fără puteri. cîntă şi. fiul de titan. Prinţesa se juca-ntr-o zi. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. Zeus. Nilul. Cu capul face semn spre noi. ochii ca bolta cea senină. cosiţele i se revarsă. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. Cînd a murit şi el. tatălui ceresc. îndrăzneşti ? .. pe spate. şi să ne plimbe. uluită. fuge. După ce ei s-au stins din viaţă. Părul lui e ca aurul. da ! au spus şi celelalte copile. mîndra zeiţă-a dragostei. 86 Cîntînd voioase şi zburdînd.

Europa vede că a fost părăsită de tînărul care spunea că e regele insulei. simte lîngă dînsa o adiere parfumată şi-un zvon de cîntece duioase. îi spune.. în depărtări. jalea mă doboară. Sînt singură şi fără sprijin. Şi tînărul ce te-a cerut. preafrumoaso !. De-acolo nu mai pot scăpa. Vîntul îi 87 mîngîia copilei părul bălai şi inelat. tinere voinic. Afrodita'îi aduce mîngîiere copilei lui Agenor Tîrziu. aici este stejarul. dîndu-i curaj. ce se afla nu prea departe-n insulă. la noi. Are un chip atrăgător şio vorbă ademenitoare. lîngă stejar. îşi luase altă înfăţişare. Am să m-anin cu cingă-toarea de ramurile sale lungi. Acesta se ridică-ndată. dispare ca prin farmec. Numele tău o să rămînă nemuritor... repede. în muntele Olimp. (Dar tînărul acela era tot Zeus. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare ! Vestiţi pe tata. dar mîine-am să te duc. repede ca vîntul. numele tău.. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. pe lîngă Asia bătrînă. Agenor. cînd se vede-n valuri. şi-n sfîrşit se-aruncă-n valurile verzi. Sînt regele ţinutului. Zeus. pe Afrodita. Priveşte cerul sîngeriu şi marea vînătă. Zeiţa îi opreşte pasul. să-i fii soţie. în ochi c-un zîmbet victorios. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu !.. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Poseidon. Deci bucură-te. Se-ntoarce iute şi zăreşte. Europa. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atîta ajutor. Unul va fi regele Creteit5. iată. Dar taurul cu păr de aur. şopteşte încet ea. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. mai către larg.. parcă. apoi mai iute.. apucînd-o lin de mijloc.. va fi Europa tînără 14. înotînd spre asfinţit. mugind cu glas de trîmbiţă.-nspumată. Ruşinea. şi înoată. staţi !. mireasmă de ambrozie.. e tot el. Taurul luneca pe ape. îşi purta prada mult mai iute decît puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. în viitor.. zeul mărilor. Dorul de casă. gata să urce pe o stîncă şi să s-azvîrle-n apa mării. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. îţi cer şi eu să-mi fii soţie... Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpînul lumii. îi spune.) — Numele meu este Europa. Europa plînge. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. Priviţi-l doară ce blînd e. mugea.. 88 Europa se şi ridicase. elinii luau în . iar celălalt. a răspuns dînsa. — Cine eşti tu ? întreabă el. plînge şi suspină : — Pe unde sînt ?. sau nu. îmblînzea marea-n calea lor. dragă fată ! Tu-i eşti nevastă pe pămînt. Nu trece mult şi se iveşte. trezindu-se din somn.. mai către larg. aşa precum îi este Hera. tîrziu. ce mă fac. — Nu plînge.. fără nici o chibzuială. care se află-n Asia şi. în oraşul unde domnesc.. Plutiseră întreaga zi. Africa şi Europa. a dus-o către un oraş. în noaptea asta vom dormi aici. de părinţi. draga mea. care se pleacă peste apă. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrîna Asie. întîi încet. spre dimineaţă. răspunde ea... Note 1. mai bine urc pe stîncă. Uite. lipsită şi de orice prieteni. Şi. ba. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. judecător al umbrelor de sub pămînt16.. plînge şi ţipă-nfricoşată : — Vai. un tînăr. pornind cu paşii-i majestuoşi. îi pune palma pe cosiţe şi-o mîngîie.. pe-nserate. Priveşte. vedea un ţărm. sub copac. începe să o mistuie. Inima ei e-ndu-rerată. fiindcă pămîntul pe care Zeus te-a adus o să poarte... Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. Spune-mi tu. pe stînca înnegrită.... pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu.. Mai bine vreau să pier din lume. apoi în goană. — Primesc. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. Fata era înspăimîntată. Dînd lupte îndîrjite cu localnicii. înoată. Searuncă. Deodată... Europa. O muzică tulburătoare se răspîndea jur împrejur. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar.. strigîndu-şi tare biruinţa. unde-i palatul meu regal. grăieşte el. acolo. iar apa fierbe dedesubt. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. Apoi. Tînărul vine lîngă dînsa. într-o lumină orbitoare. pentru că insulă mi-e ţara ri. Numai că-n schimb. m-a dus în locurile astea. iar taurul.. şi-abia acuma.. înconjurat de nereide. Către ţărmul acesta.. Fără părinţi şi fără rude.— Eu îndrăznesc.

Insula Egina. Acesta este regele Minos. Muşcate de această insectă. Argus. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. La ospeţele din palatele lor. ca majoritatea zeităţilor. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. animalele fug pe cîmp. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus : Eac. în copaci. care era fiul lui Cronos. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. Oraşul era întemeiat. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. In povestea despre Io. De aceea. animalul atît de venerat de vechii egipteni. Furiile se puteau transforma şi ele. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. pe vechile legende. 5. situată în golful cu acelaşi nume. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. 10. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. Aceasta era. între Siria ji Liban. după legende. era. 13. obiecte preţioase şi sclavi. cea înşelată de Zeus. păduri. Sîngele monstrului scurs pe stîncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. după cum arată unele legende. cîmpii. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. 2. şi Isis. soţia marelui . jumătate animale. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Satirii erau fiinţe imaginare — jumătate oameni. Istria etc. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă — numită streche — care atacă de obicei vitele : boi. după imaginaţia vechilor greci. arătau ce. de asemenea. Nimfele slujeau şi pe zei. care simbolizează stelele. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. Regele Agenor. Cînd popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. Astfel de oraşe au fost întemeiate. De aceea. copite de ţapi. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în jurul golfului Argolic. pe care-l cîntă Moschos în „Idilele" sale. Hera reprezintă. La fel. Băştinaşii trebuiau. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. fluvii. trăgîndu-se din titani. bineînţeles. fiindcă fac parte din-tr-un neam ales. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. In acest scop. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. izvoare. ca un lanţ. Dacă întregul popor elin era atît de nobil. Argos era capitala străvechii Argolida. cerul. fiul frumoasei Egina. Radamante. se află între Peloponez şi Atica. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. HERA Şl COPII! El CU TOATE ASTEA. în Asia. deci direct din titani. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". nu numai ale Greciei antice. unde acostau corăbiile eline. pe care îi vindeau în toată lumea. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. Artemis etc. în Olimp domnea o singură zeiţă. Stelele par a veghea noaptea din înalt. Calatis. să li se supună elinilor fără şovăire. are atîţia ochi. cu Apis. fără ţintă. nimfele sale. In 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. după legendă. de fapt. Acest fluviu. Astfel elinii se socoteau. Afrodita. 15. 9. în fîntîni. 14. 4. de Eac. Este vorba de insula Creta. taie capul lui Argus. 8. dar imaginara lor origine. să-mînţă bună din titani. monstrul ei de credinţă. după legende. regii chemau pe cîntăreţii rătăcitori. întemeiată. în unele legende. zeiţa-lună. de Corint. cai. ci ale Europei. stelele nopţii se sting şi ele în zori. Atunci îşi desfăşurau strălucita. In basmele noastre. domnea în oraşul bogat — Sidon. şi separat. 6. ele se confundă cel mai ades cu zînele. să cînte. la nord. 7. mîndra şi preafrumoasa Hera. ei îşi alcătuiau o genealogie cit mai aleasă. ca şi Zeus. deci. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. între altele. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. 3. Nimfele erau zeităţi feminine. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. afirmînd că prin Elen. In Elada erau patru rîuri care purtau numele de Asopos. care locuiau pe pâmînt. oi. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. printr-un alt şir de munţi. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi 89 direct cu stăpînul Olimpului. grlne. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. ca nişte ţapi. pe ascuns. pe aezi. mai puţin importante. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. boul sfînt. Picioarele păroase aveau. 16. ca şi olimpienii. Herrnes. făcînd să i se închidă ochii. Dionisos. Ei se trăgeau din aceste pămîntene înşelate. reprezentate prin nişte tinere fete. dealuri şi munţi. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni" ale lui Zeus. 90 12.stăpînire pămînturi noi ţi clădeau oraşe înfloritoare. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. fiu al lui Ocean. înainte de a da lupta cu titanii. Epa-fos s-a confundat. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. regii elini voiau să fie şi mai nobili. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. mai ales sclavi. chiar întemeietorul oraşului. 11.

ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea. aflase . nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară. graiul. auzind astfel de răspuns. făcut cu multă măiestrie. deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. de lepră 4. cu o esenţămbătătoare. ceilalţi. în Olimp. Niciodată.. pentru că Hera se-ncruntase. se prefăcuse într-o broască. soţul ei... Să se prefacă într-o broască. Alte copile. au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera.. ţipînd şi tremurînd. cu numele de Antigona. Zeus s-a prefăcut în cuc. Urechile-i micuţe. Scăldîndu-se. Locul ei... în Olimp. Mai bine stau la mine-acasă. dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Zeiis a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. o pedepsea îngrozitor. că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. Legenda spune despre Hera că îşi ungea. Sceptrul soţiei sale. Zeus venea în urma ei. Fusese-o nuntă în Olimp. şi nunta a urmat în voie. se apropiase de fecioară... mult mai strălucitor decît e soarele-n amiaz. Zeus a înşelat-o şi pe Hera Se povestea. a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos. şi speranţa. ce-şi purta casa în spinare. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpînul. Şi de se frămînta în jilţ. n-a vrut cu nici un chip să vină. străfulgerat de o simţirenflăcărată : — O !. ca şi-a lui Zeus. avînd în mîna dreaptă sceptrul 2. de cea mai bună ţesătoare. Palas-Atena. avea în vîrf un cuc micuţ. glas de tunet. Văzînd-o cît e de frumoasă. se mai povestea. în timpul unei ierni geroase. erau şi ele-mpodobite cu cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. după nunta sa. nimfă. ca şi în ape. spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ca dar. pe pămînt. ho-tărît la masă.. că are părul mai frumos. roze. nunta cea mare din Olimp. niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie. mătăsoasă. Zeus s-a mîniat cumplit. semnul puterii de stăpîn. Cheloneea. pînă la os. Broască ţestoasă'. Trebuia. Dar oricît s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră. care-au spus că feţele lor sînt mai albe decît ale zeiţei Hera. pe care le strîngea-n mănunchi. într-o zi. Iar pe umăr îşi punea un văl. Se prefăcea că-i este frig. la cea mai mică adiere. Ţinea la frumuseţea ei. şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă. mai mare ca oricare alta.. • Gelozia îşi arată colţii Zeiţa. pe care i le spunea Zeus. cum este astăzi pentru tine. In acea zi. Hera s-a-nveselit din nou. Mînia ei stîrnea furtună. muritoare. ba şi genii şi nimfe. Hera. Cheloneei să i se curme.. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vîrît re-pede-n sîn. Pe sîn îşi aduna veşmîntul. ba a mai rîs chiar şi de miri. să fie pildă. Olimpul se cutremura. — Zeus ? Cîte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. 94 Zeiţa Hera se mîndrea adeseori cu-aceste vorbe. Cînd Hera pătrun-dea-n Olimp. copiilor. fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. se vedea gol. Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apă clară. şi se găsea în Nauplin 3.stăpîn. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Cortegiul se-ncepea cu Hera. Cucul fusese pus acolo. ce se lăudase. deci. ci fiindcă.. Cucul. şi şi—1 prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic.. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de respect. fiindcă era ocrotitoarea familiei. avînd şi el în stînga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii... Ea trebuia să spună astfel. şi înflorirea. Toţi le-au adus daruri de preţ. după scăldat. şi-au văzut tinerii obraji mîncaţi. într-o legendă. precum îi hotărîse Zeus. trupul său alb. i-a dat stăpî-nul voie Herei să meargă înaintea lui. şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare. Poruncesc !. Pedepsirea Cheloneei Despre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. 92 Sfîrşindu-se apoi cu masa. sta-mpietrit şi îşi spunea.. Iar noi. pe loc. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. la nuntă. lumea ştia. zeiţă... în timp ce nimfa. Zeus. Aşa a pătimit o fată. Numai o nimfă. Putea să dea — tot ca şi dînsul — porunci stihiilor. să urmăm nunta. care mişunau şi pe pămînt. încîntător. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Cheloneea. în jurul frunţii îşi strîngea cosiţa-i lungă. batjocorindu-l pe stăpîn. zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe.

totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind întruna după nimfe şi după fete pămîntene, cînd n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cîndva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuă, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stînd alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car ! spunea Zeus tuturor. Hera, aflînd această veste, roasă în inimă de ciudă, a pîndit carul cînd trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgînd veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus rîdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci cînd se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe 3, graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii.
95

_— Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai cînd ne servea la masă, şi zeii au pufnit în rîs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şiam s-o-nlocuiesc c-un tînăr, un fiu de rege : Gani-mede 6. Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei. Hera pune la cale sâ-l răstoarne pe Zeus însă nici Hera n-a rămas datoare. La rîndul său, înverşunată pentru atîtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcîndu-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţînd. Zeii înspăimîntaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpînul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Oîimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. în schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţînd-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul dendelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi. Un dar amăgitor Hefaistos, în timpul cînd se afla la Tetis, în adîncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cît locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi cîte şi mai cîte. 96 Crescînd ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dînsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încîntată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca si se odihnească. Dar cînd a vrut zeiţa să se ridice iarăşi — pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atîta de urît. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi sencuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncîndu-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp.

Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dînsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus... Hefaistos cere o răsplată mare Zeul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului, în Lemnos. I-a rostit vorbe bune, şi astfel l-a-m-blînzit. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. Puţin... încă puţin... O cupă... încă una... Pînă ce făurarul s-a ameţit de tot. Dionisos, văzînd că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată, căpătînd chef de glumă, l-a luat frumos de braţ, şi hai cu el, şontîc... şon-tîc, în cer. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus cînd i-au văzut venind. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. Dar el se ţinea tare. — îi dau drumul, de-mi cereţi, le răspundea hazliu, făcîn-du-le cu ochiul. Dar... ea m-a oropsit... M-a aruncat din cer... şi trebuie să plătească. Un preţ... care-l vreau eu...
— Legendele Olimpulul, voi.

97

— Ce preţ vrei ?... Ce pofteşti ?... — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita... — Ce spui !... Glumeşti, pesemne... — Ba nu glumesc deloc. Eu doar atîta cer... Toţi zeii-au rămas muţi. Cum ? însăşi Afrodita, zeiţa frumuseţii şi-a dragostei, divina, pe care o iubeau mai toţi nemuritorii, să fie-acuma soaţa fierarului cel slut, ce-asudă şi trudeşte, murdar, în fierărie ? Slutul se însoară cu zeiţa frumuseţii — Ştiu ce gîndiţi în taină : „Hefaistos e slut !..." Ei şi ? Ce e cu asta ?... a rostit fierarul. Ce dacă sînt aşa ?... Din vina mea sînt oare ? Sau dintr-a lor ?... Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mîna sa aspră, noduroasă, pe Zeus şi pe Hera, silindu-i să-şi aplece ochii către pămînt. — Dar eu muncesc, urmează şi mai tare Hefaistos. Am făcut pe Pandora, fata aceea vie, pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru, Zeus ; şi-un cîine de argint, de strajă unui rege ; şi tauri care varsă foc şi scîntei pe nări... Şi-un gigant de-aramă ; şi arme pentru toţi. Iar mie, două fete de aur, ce se mişcă şi îmi ascultă voia, de parcă ar fi vii, şi mă ajută-n mers... Căci sînt schilod, aşa e... M-a azvîrlit chiar Hera în hău, cînd a văzut că mă născuse hîd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mînie. Dar dînsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sînt eu — eu, cel hulit de voi — şi frumuseţea-i dînsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămîne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure !... Ce zgomot !... Ce vuiet fără noimă !... Hefaistos sta însă ca stînca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavînd ce face. Iar Zeus — ce să spună? — a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atîtea fierării ! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvîrlise Zeus, cînd avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii 7, şi c-un pitic, Chedalion. în insula
98

Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborîse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnînd peste dînsul povara unui munte. Cînd se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gîfîia, ş-atuncea, din vulcan, ţîşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii.

In sfîrşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dînsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon 8, sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri... Ticăloşia lui Ares Chiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcînd ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amîndoi. Nu mai putea să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemînd zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţînelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi !... Pentru că sînt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-andrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind'în grabă, au început să rîdă... Şi-au rîs... au rîs... văzîndu-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvîrcoleau ca peştii într-o vîrşe, pînă cînd făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. , Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.
1

99 Note 1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sînt acelea din vila Al-bani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvîrşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. în această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şio închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion — templul Herei — artistul Policlet făcuse o statuă de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statua era tot atît de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tîlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mîncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atît era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcîndu-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mîini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sînt faimoşi eroi din multcîntatul război troian.

PALAS ATENA AEZII DE-ALTĂDATĂ spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Ce-crops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, pînă la sfîrşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. în locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stînca s-a despicat şi s-a ivit un cal vînăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pămînt, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mînie şi necheza puternic, izbind co-pita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţîşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mîndru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce ypr străbate marea. Vor debarca pe

îi vrem muncind în pace. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. — Un alt potop ?. fără nici un cuvînt. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. şi-ţi vom aduce jertfe ! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. s-au adunat în pripă. .. strigau femei şi fete. pe grumaz. iar altul v-o aduce prin roade dobîndite din muncă-n timp de pace. — Acesta-mi este darul ! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult !. Noi nu-i lăsăm să plece. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii.. ca vînturile mării. Cecrops şi-a strîns supuşii. bărbatul şi femeia — s-a văzut că 102 acelea ce o doreau pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii... O. înţeleaptă. copile. cînd urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Atena.. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vîrful spre pămînt... ca nişte nestemate topite în lumină.. înfrîngînd alte neamuri. Noi o dorim de-aceea pe-Atena !. a zis Atena. printre frunze.. fecioară !. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decît noi. îi vrem mai bine-acasă . Ne dăruieşte lupta. treceau fecioare-n cete. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete.ţărmuri. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. puterea. în vremea asta. Şi regele.. De mîine vom pleca !. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii ! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. laolaltă. era domesticit. Unu-i dă bogăţia. Femeile-s de vină !. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. a-ncetat nechezatul. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. Zeus !. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. a fost numit măslinul. au hotărît pe dată să le ia orice drept. bogăţia. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală.. Ce bună eşti. Atena !. Tu ce le dai.. pe o colină-naltă. aromate.. S-a apropiat de-Atena. îţi datorăm atîtea ! Bărbaţii-or să rămînă acasă. urlînd înverşunate... Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. Noi vrem să stea acasă. şi le vor stăpîni. Acropola 3... Făcîndu-se la urmă şi o numărătoare — pentru că pîn-atuncea erau deopotrivă. în drepturi. la rîndu-i. Şi altele cu daruri. în cetate. Cu ochii către mare. un căpăstru de piele. s-a ivit dintre valuri. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pămîntul. făcîndu-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. în mîini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntu-neric. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. cu facle-aprinse-n mîini. Calul... plini de nesaţ.. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblînzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. aşa cum le cîştigă doar zvînturatul Ares.. Treceau. a ieşit un vlăstar.. 101 Atena îmblînzeşte calul şi dăruieşte oamenilor măslinul Atena a-ntins mîna.. Calul. Aici. Şi fiind ei mai puternici. care a crescut iute. Atena. ca prins de vrajă. în văluri albe. spre calul cel sălbatic.. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops.. prin aventuri pe mare. pomul avea fructe verzui. sporindu-şi bogăţia. Atica este inundată de zeul mărilor Cum a aflat Poseidon de-alegerea făcută. — Atena !. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2"— cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. Copacul plin de fructe rotunde..... şi-ţi vom aprinde facle... A făcut semn spre ape.. ţarini şi livezi. nu numai la războaie. cu vîrful ţintuit către Atena.. Şi. O. meşteşugari cu tihnă. războinici ? Sau doar agricultori. oraşul lui Cecrops. şi nu pîndiţi de moarte. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. fecioarănfu-murată ?.. Pe-Atena.. Da. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. şi nu cruţau nimica din tot ce întîlneau.. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. prin lupte şi măceluri.

103 Poseidon s-a-mpăcat. ce blestem !. — Nu. O fi ţesut veşminte . după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. s-a întors spre ţărmuri.. mistria. Pe Ares. supunere deplină. în cîntece se-arată că ea. se răs-pîndise faima acestei măiestrii. Nimfele de pe munte. Vai. Femeile eline. fecioara lidiană. taci că te ajunge blestemul ei ! Zeiţa nu poate să ierte. s-o ucidă. tot dînsa te ajută. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. ascultîndu-i porunca fluturau în mîini ramuri şi frunze de măslin.. La drept vorbind. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Şi. purtînd pe punţi eroii. Idmon. Vai !. Şi. l-anfrînt şi l-a rănit. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. într-un oraş. nimfele se mirau şi începeau să spună : 104 — Atena te ajută în ţesătura asta. ori nu i se pleca. şi-or merge şi la luptă. de nu cumva mai bine.. îi sfătuia zeiţa. co-pilă-a lui Idmon !.. A vrut s-arunce lancea spre fată. Lui îi dau mulţumire. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni — se spune în vechile legende — arte şi meşteşuguri : sculptura.. zeiţa măiastră. în purpură. Căci nu vine izbînda. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. pictura.. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sîrg. şi nu se saturau privind graţia. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon.. în piept. Idmon. un vopsitor de lînă... arta pe care le punea. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. pe nume Arahneea. Veneau şi zeităţi. ba a şi hotărît că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. ci tatăl meu. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. Puhoaiele de ape s-au mai retras . dar şi prudenţi. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul.. din ţărm în ţărm. albe. e îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei ! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. puterea şi arta la ţesut. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mînă.. zeul luptei şi-al răzbunării crude. Apa s-a liniştit. altminteri nu se poate. Fata nu s-a lăsat. ca nimeni alta. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. puternicul Poseidon s-a potolit. dar eu lucrez la fel. Ea a zdrobit cu mîna-i divină pe-un gigant. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. de mai vorbeşti aşa. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. ca şi peste hotare.. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp.. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. Voi înşivăaţi văzut.Aflînd cu ce osîndă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. în lucrul migălos. precum dorise zeul. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rînduri de vîsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. Encelade. şi te umileşte în faţa-i.. cînd înceta războiul. ca o lamă de sabie. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. în ţara de baştină a lui Idmon. strigau nimfele-n cor. Greşeală !... numindu-l „al Uitării". Palas-Atena. virtuţile. Şi el avea o fată. din văi. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. să brodeze pînze. arhitectura. nimfele au fugit. le răspundea copila. zeiţei nu-i datorez nimic. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mîna ei — şi tu o-nfrunţi ? Nebuno ! Nu mînia pe zei ! Şi mai ales pe-Atena. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. s-o vadă pe copilă brodind sau ţesînd pînza. Vor fi plugari şi meşteri. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. Atena pizmuieşte pe fata lui Idmon într-o legendă veche se spune că trăia cîndva. . cînd îşi răsucea fusul. Tu ce gîndeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci !. fără glas. i-a învăţat pe oameni să minuiască roata olarului. pe-ndepărtate ape.. Dar ce spun eu că regii !. oricîtă vitejie ai arăta în luptă. dar tot erau sub valuri oraşe şi cîmpii. un altar lui Poseidon. stri-gînd în gura mare : — Vai !. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pînze de preţ şi stofe. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mînia. cerea închinăciuni. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă.. Chiar dacă tu nu ştii. mai mult decît orice. din piatră. în Lidia 6. Ea.. din apa mării. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă 5. Ştia copila asta să ţese. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. nimfelor !. cei vechi ne povestesc că şi PalasAtena. sau nu îi slăvea harul. Cînd ea depăna lîna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. — Taci..

şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vînt. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. un şir de nedreptăţi săvîrşito de zei. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. Sînt arătaţi şi ei.. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. Am venit !. înşelînd alte fete. ca păstor. uneori. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. ca satir. înconjurînd pe Zeus. căzînd pe nişte trepte din-tr-un templu al Herei. jur împrejurul stofei. o stîncă. furînd-o pe sora ei. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. Suratele Europei o strigă. Zeiţa Atena mai brodează. Iar Zeus se desprinde dintre dînşii. cînd prefăcuţi în . a spus răstit Atena. cei doisprezece zei se văd şezînd pe jilţuri. mi se pare ! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Şi ea. Egina . sigură de sine.Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. cu mult mai grăitoare. Talazurile parcă se zbuciumă întruna şi se izbesc de ţărmuri. eu o aştept să vie. cu licăriri de stele. Atena-nfăţişează şi alte întîmplări. ca flacără. înşelînd-o pe mîndra Mnemosina . abia se poate ţine de coarnele de aur şi plînge desperată. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. Şi. alte lucruri. în cele patru colţuri. Arahneea se ia la întrecere cu zeiţa Se-aşază fiecare din ele-n cîte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul.. o mamă urgisită. schimbată 107 de Hera într-un cocor. cum numai curcubeul mai are. şi din el răsare viu măslinul. Doar fata. că ai grăit aşa. isteaţa Arahneea. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. în sfîrşit. loveşte cu tridentul o stîncă. Aruncă-te 106 mai bine cu capul în ţărînă şi cere-i îndurare. odinioară oameni. Copila a primit-o. din vorbă-n vorbă. A ciocănit la uşă şi. Şi-apoi. El e schimbat în taur.. ca un stăpîn al lumii.. Şi tot pe-această stofă. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. ori şoim. Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. că are păr mai mîndru decît soţia lui Zeus. pretutindeni. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. luîndu-şi dintr-o dată chipul său olimpian... li mai arată. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc 7.. A luat înfăţişarea unei biete bătrîne. în stofă.. ori cal. Zeiţa-ntruchipează. Nici Dionisos — Bachus — şi nici zeul Apolo nu sînt cruţaţi defel. unde s-au întrunit zeii odinioară. zeiţa arată pe Cinira. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. ca vultur şi ca şarpe. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Este Areopagul8. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : cînd taur. dar. cu fire colorate. chiar şi-n întreaga lume. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. Alături e Atena. cu fructele verzui. într-o zi. cu părul alb ca neaua.. sînt gata să mă întrec cu dînsa.. Aşa s-a coborît ca un nor pe pămînt. atotputernic. gîrbovită. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. în colţul al patrulea. într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. fără un dinte-n gură. răpind neprihănite fecioare. apoi. ademenind-o pe blinda copilă Antiopa . uscată.. în altu-i Antigona. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. fiindcă a cutezat să spună. în Olimp. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cuOlimpul.. Ascultă-mă ce-ţi spun !. cînd berbece. ori peşte. o jelesc. cînd ştiu că n-am greşit. să judece gîlceava dintre ea şi Poseidon. Că pot lucra şi eu — nu-i crimă. Să juri că-i simţi mireasma sărată şi amară. şi-s transformaţi în munţî în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. drept în faţă. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. Eşti printre muritoare întîia la brodat. i-a povestit băj-trînei ce-i spuneau nimfele. Dar. cu o voce slabă. — Eşti gata ?. îşi ţese măiestrit. Taurul fuge-n tropot. zeiţa a-n-trebat-o de meşteşugul ei. i-a cerut adăpost. pe Zeus. smaralde şi safire. Cu lancea doar atinge pămîntul. şi nişte rămurele vinete de măslin. tremu-rîndă. Oricînd ar vrea.. — De ce să-i cer iertare. fără de teamă. în acest timp copila. dînd stofei scînte-ieri ! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori.. Şi fata. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. Poseidon. Arahneea. pe stofa ei. semeţ.

chiar dacă săvîrşise asemenea ispravă.. ţesîndu-ţi fără preget afurisita pînză. Frigia şi marea Egee. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. Cîntau destoinicia. Pe această stîncă. o carte despre arta creaţiei poetice. Poezia. printr-o întîmplare legată de zei. gîndul pătrunzător ca lancea ascuţită. E ca un fum în vînt. Şi totuşi. Tot aici erau construite. elinii au cinstit-o mai mult decît pe-alţi zei. Lidia. 7. răsunau minunate cîntări. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. Legendele eline. în vechile opere de artă. avînd capitala la Atena. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. muzicanţii şi poeţii. şi după el preluată de scriitorii moderni. care conducea oraşul Atena. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. în Asia Mică. Iar ea şi-o ţese iară. n-a mai putut să-ndure dîrzenia copilei şi — cum ţinea suveica în mînă — a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Credeau că ea inspiră poeţii. Mintea nu o culege. cînd în păstori.. să-şi ia viaţa. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi dră-muiască-n versuri belşugul de imagini. în şcolile romane. este justificat şi acesta. e rostită-n zadar. Aici. cu multă chibzuinţă. pe grindă spînzurată. 3. era situată între Misia. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei.struguri ispititori. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. a ştiinţelor şi a tuturor artelor".. în jurul ţesăturii. adică la perioada cînd bărbatul începe să aibSSîn. îndurerată. Astfel de atenee mai sînt şi astăzi în multe ţări. pe coarde de viţă-nşelătoare. de obicei. 9. numită „Ars poetica".. familie rolul principal. 10. îndîrjită. Areopag înseamnă stînca lui Ares. ştiinţa.. Şi-Atena. Străvechea Atică se afla în Peloponez.. uitîndu-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. In istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. ţară vestită în antichitate. Simbolul prudenţei e şarpele. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decît Atena. în mitologia elinilor. fâcîndu-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". literaturii. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). în veacuri. 5. a azvîrlit spre ea un suc înveninat. scientiarum et omnium artium". Noi avem Ateneul — lăcaşul de arte şi de ştiinţă.. Copila osîndită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică — păianjenul9 — care îşi ţese veşnic pînza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. copilă-a lui Idmon !. în ea grăieşte astfel către poeţii vremii. a căpătat numele de Areopag. dar şi dansatorii. 108 Atîta că zeiţei. Atena. şi iară. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". templele zeilor. în faţa insulei Eubeea. 6. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. Mai tîrziu. Aşa cîntau aezii.. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrî-nului poet orb Homer. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. 8. Aici. portretul sau statua Minervei — cum se numea Atena la ei — era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Cresus. adică : „Minerva este zeiţa. Note 1.. Ca toate celeîalte fenomene istorice 109 şi sociale. Cîntau înţelepciunea. iar cel al înţelepciunii este bufniţa.. sfatul arhonţilor. Inima n-o păstrează. pe lîngă arte. Zeiţa o preface pe fată în păianjen Zeiţa cercetează amarnic oţărîtă lucrarea săvîrşită de fata lui Idmon. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. 2. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Şi tot dînsa. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna Ungă zeiţă. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. într-un faimos amfiteatru de marmură.. Nu pe-Atena !. Ii e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. In legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. pe-Atena 10. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena.. părîndu-i prea uşoară această ispăşire. cerîndu-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : . pe Atena. ce o purta zeiţa. — Aşa vei sta. Serbările se numeau Panatenee — dttpâ numele zeiţei. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. a perioadei cînd femeia juca rolul precumpănitor în familie. 4. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. în antica Eladă. Odeonul. din patru în patru ani. precum arată Friedrich Engels.

sau cîntecul sublim ce-i răsuna din liră. dînd jocului îndată mai multă vioiciune. în primul nnd. sunînd din stîncă-n stîncă 2. violentul. căutîndu-şi loc de templu. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. şarpele a simţit că i-a venit sfîrşitul. în timp ce Afrodita şi casta Arte-mis s-au luat de braţ cu Hebe. prin potopul orînduit de Zeus. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adîncă. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Pasămite sosise în muntele Parnas. Aici sînt nişte vîrfuri de piatră cenuşie. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva". Şi. Hefaistos. gîze. Spre slava lui Apolo sau Febus. 111 Apolo îşi caută loc de templu Zeul — după aceea — a coborît în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. sărind peste pripoare. păsări sau alte fiinţe. otrăvite. zeiţa nopţii istelate. Erau doar patru zile de cînd văzuse lumea. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. zeii l-au aplaudat. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună.. Reaminteau. Dar zeul şi-a întins arcul. să duci Jt-acolo marea-ţi strălucire. Pădurea-i misterioasă. nu ştiau fce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mîndră. i-a oferit o cupă umplută cu nectar.CÎND PESTE ŢĂRMURILE ÎNSORITE ALE ELADEI porneau " bată vînturile toamnei. cînd cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. cu horele voioase ' şi cele trei charite. neobositul. Cele nouă zeiţe. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. tot umblînd pe drumuri. şi Ares. cum s-a mai numit zeul. în putreda băltoacă. de tot. ce ne-ncîn-tpră pînă azi pe noi. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. S-au cufundat pe-ncetul. începînd să danseze. şi Zeus către dînsa. dornică să-l ucidă. ţinînd în braţe lira. cînd va trece prin munte. văzîndu-l pe Apolo atîta de frumos în reşmîntul de aur. care sînt cunoscute sub numele de muze. zeiţa tinereţii. lungit pe zeci şi zeci de stînjeni.. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri." 1. mocirloasă. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. sub . fiare. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. cu mare meşteşug. A tras prima săgeată. în întuneric. parfumat cu esenţe. " Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei.. Frunzişul ei şopteşte. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. duhori înecăcioase. mohorîte. pentru că soţul său.. ca nişte iri roşii. Şi-n munte-i o strîmtoare afundă. Cînd a ajuns Apolo în muntele Parnas. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. Chinuit de dureri. poezia şi-armoniile divine. cu un arc pe Date. Ridicaţi de pe jilţuri. dacă treceau pe acolo. dihania uriaşă s-a avîn-tat spre dînsul. Cînd s-a sfîrşit cîntarea. cîntau ei. de Hera şi de Leto. schilodul. unde trăia atun-cea — precum spunea legenda -— un şarpe numit Piton. cum zeul. care azvîrleau flăcări. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. Aşa s-a prăpădit. aezii-nălţau imnuri lii Apolo. tatăl său. Piton s-a zvîrcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. avînd în mîna stingă lira. şi să-i răpună viaţa.„Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. i s-a uscat cu timpul. a "" „Tu eşti lumina. STRĂLUCITORUL APOLO 2 . Dar n-a mai izbutit. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pîndească pe-Apolo. ţinea mai mult la dînsul decît la fiii ei : Hefaistos şi Ares. păşise falnic în Olimp. se stingeau. Un izvor îşi pră-vale apa sa cristalină spre valeannegurată. Trupul acestui monstru era lung cît un munte. Apolo îi privea. stîncoase. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Văzînd această horă. ducînd cu ele frunze vestejite. Monstrul s-a zvîrcolit tot mai încet în apă. cu şuiere cumplite. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Iar trupul său. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. fără viaţă."SŞi amîndoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. afară doar de Zeus. Şuvoaiele de aer — un aer cald şi umed — ţîşnesc necontenit şi vorbele rostite sentorc iute-n ecouri. Zeus şi toţi nemuritorii. şi-ntîia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Iar Zeus. purtate de şuvoaie către mare. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. preaputernicul Zeus. Ochii i s-au lăsat.

Apolo s-a veselit straşnic. şi fiind sleită de puteri. Dafne. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. iar eu să fiu slăvit. într-o zi. Ci sînt îndrăgos114 tit de tine.. să-şi purifice trupul. Dar nimfa nu-i asculta vorba. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. pe care dînsa îl izgonise deseori.. — Chiar dacă tu nu vrei.. copila rîului Peneu.. şi-acum vroia s-o sfîşie pe cîntăreaţa cerului. Mai poruncesc.. după o goană-atît de lungă. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvîrlit trupul în rîu. plîngînd amar. o. Zeul sărută trunchiul rece.razele de soare 3. mmm 112 — In Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur ! 6. care cîntase pîn-atunci şi se rotise în văzduh.. Nimfa Dafne se preface într-un copac Cum s-a spălat însă de sînge... pe malul rîului Peneu. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. de-ase-meni. tată. pe trupul delicat. de aur. Abia-şi sfîrşeşte fata ruga. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. El şi-a pus ochii pe o nimfă. răsplată pentru mine şi preoţii din templu 4. să intre-n apa rîului. Părul i se preschimbă-n frunze. Ba. Atîta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. Deschide-ţi apa să mă-nghită.. prefăcută-n trunchi. dreptul de-a sta nemăritată. eu. şi-a plecat în căutarea nimfei. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tînăr. Din toată frumuseţea nimfei rămîne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. deşi mulţi regi şi mari eroi şiar fi dorit-o de soţie. în cinstea luptei mele cu monstrul.. şi cîntece. Dar oamenii datori sînt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. schimbată-n arbore. pătat încă de sînge — de sîngele lui Piton — a pornit să se spele. înţeleaptă. Dafne. Fîntîna Castaliei . ce duce pînă-n ţara lui Hades. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. Pitia. să aibă loc.. opreşte-te. înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. După aceea zeul. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. jocuri.. se mulţumea s-o vadă zilnic. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sîn. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. rosteşte zeul. Teama îi da puteri s-alerge copilei rîului Peneu . peste coline. N-a căutat mult. a fugit. dar şoimul cel mereu flămînd îi auzise cîntecul. şi-a hotărît s-ademenească. Părea o biată ciocîrlie. prin preoteasa mea. nici jurămintele fierbinţi. deasupra unei grote adînci şi fumegînde.. izbutind să se apropie de-ncîntătoarea Dafne. zărindu-l.. vei fi de azi copacul meu. nu o fată. Apolo însă a aflat. să se ascundă. Prinţul cu plete lungi. tremurătoare. chiar un prinţ. mohorîtul.. cu scoarţa aspră de copac. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. Dafne. încît şi-a lăsat părul lung. s-a îmbrăcat în straie de fată şi.. nimfa Dafne. era atît de-ndrăgostit.. văzînd că prinţul a pierit. Prin ea voi da răspunsuri. care-mi aduce nenoroc. sub adierea liniştită a vîntului de miazăzi.... strigînd mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. sau schimbă-această frumuseţe. Vălul căzuse de pe fată. opreşte-te.. a fost silit să se dezbrace. de dragoste şi desfătare. speriată.. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. şi dansuri 5. c-o toropeală o pătrunde. rîul. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo.. Să fie veselie. concursuri. Apolo a prins chef de viaţă. Fugea. în micul rîu Tempe. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei.. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi.. Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi.. pe-acest prinţ la scaldă. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi.. serbări. ca-n zbor.. pletele lungi pînă-n pămînt... Ea se va aşeza pe un trepied de aur. fata îi strigă rîului : — Ajută-mă acum. a hotărît Apolo. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : —• Pentru învingătorii-n lupte. a fugit să se ascundă şi mai bine. Dar nici aşa. în timp ce zeul o urma.

. numită flaut. Zeul. cum nu putea să cînte alta. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Era însă pe acea vreme o tînără. cîntarea lină şi sunetele nemaipomenite. făcînd să izbucnească-o melodie. Se povestea că-n Frigia. apoi pe spate. El însuşi. se năpustiseră duşmanii peste ţară. Ţara era aproape-nfrîntă şi desperarea năvălea.. Dar. a spus flăcăul. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. iată. şi alinîndu-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. împovăraţi de arme şi de ură. ura pe tînărul păstor şi într-o zi l-antîmpinât cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. decît să cadă pradă duşmanului sălbatic. zeul a şi tras o săgeată. Apolo a plecat prin lume. Urcîndu-se în carul său de . Pentru că.. — Bine-ai venit ! strigau oştenii. L-am izbit cu săgeata-n piept. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. alinătoare. Lăncile le-au alunecat. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se 8 115 răspîndise pretutindeni şi fetele fugeau de dînsul. făcînd zgomot. 116 Cînd punea Marsias la buze noua unealtă de cîntat. Iar rîurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau.... luaţi de apă.. în Elada. A sărit în adîncul apei. Zeul Apolo ştia totul. zeul. glăsuia muzelor adesea. odată.. ca frunza şi ca iarba. amîndoi. să cînte imnuri zeilor. Marsias ! au grăit frigienii. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. spunîndu-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. Cu flautul tău vei mîngîia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. pînă la moarte. Nu eu. la rînd. Iară poeţii. Fe-meile-şi smulgeau de la sîn pruncii şi-i ucideau. în viers vrăjit 7. cătînd să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rînd pe rînd. şi-a murit. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvîrlit. s-a ivit Marsias în luptă. alcătuind o mare cu valuri crîncene. Nimfele şi satirii seadunau şi ascultau. şi ducîndu-şi unealta nouă de cîntat la buze. Nu-i nimeni ?. Marsias a cîntat necontenit. parcă săltafi nişte voinici în horă. în clipele acelea. Şi ei se întîlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Zeul s-a apropiat de dînsa. Cînta şi se juca pe munte cu fetele de vîrsta ei. Năvălitorii au fost luaţi de ape. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fîntînă. pe un păstor care-şi mîna cirezile acolo-n munte. Acum poţi fi soţia mea.. Din mîini le-au căzut săbiile-ascuţite.. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. şi-apoi să pună mîna pe liră. ci cîntecul de flaut a scăpat ţara. Păstorul a căzut în brînci. pînă-au pierit cu toţii. fecior aş !. ce ne-ai scăpat de moarte. Eu trag cu arcul. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede.. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. văzînd-o. muzele au adus din Frigia o veste. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. a suflat cu putere într-însa. Castalia. va căpăta numele tău. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. Şi auzind Apolo că flăcăul rîntă cu atîta iscusinţă.. zeul era tare mîndru de lira lui.încununat apoi cu laur. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine.. Sunete tînguioase au ţîşnit. fiică a regelui din Delfi. cînd părea că-i dusă ultima nădejde. Marsias le-a zîmbit. Castalia.. a rămas acolo timp îndelungat. le-a părăsit.. ca să dea glas strunelor. Duşmanii şi-au contenit pasul. — O. cutezătorul. Nu era. ca un demn fiu al lui Zeus. Castalia iubea pe altul. s-a-ntunecat de supărare. a făcut o unealtă nouă de cîntat. tu cu lancea. Şoapta lui e duioasă.. Iar degetele îi jucau pe flaut. fără de glas. urlînd turbate. Apolo află o veste neplăcută Dealtminteri. — Nu-i nimeni mai presus de mine.. Dar ea n-a stat să se gîn-dească. Vei fi a mea.. Tînărul Mar-sias. de vor vrea să spună stihuri măiestrite.. Nici unul nu s-a întors acasă. Zeul n-a mai putut s-o scape . Eşti liberă.. şi scuturile peste ele. nemilos. rostind în amintirea fetei cîntări bogate-n armonii. vor trebui să se adape întîi de-aici.. să-şi mai revadă soţia şi copiii. nebună. Zeul Apolo a chemat un cîrd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. pe toate.. freamătul vieţii contenea. Fata avea un har : cînta.

Muzele toate. Concursul a-nceput din nou. cînd sufli-n flaut. Iar cîntecul ţîşnea din flaut atît de cald.. pentru că Apolo simboliza. Şi-ndată anceput concursul. a grăit zeul.. şi dînsa îl îndrăgise pe Apolo. O. S-a prefăcut. Atîta doară că Apolo. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. încît părea un vis.. care se furişa în suflet şi-l fermeca. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. atît de straniu. şi ajungînd acolo.. el cînta singur. Primeşti flăcăule ?.. — Tu crezi că lira. Sîngele lui s-a scurs în tină. o taină. se povesteşte. lumina şi căldura soarelui. ce frumoasă este cîntarea lui ! au strigat cele nouă muze. — Ba nu. viteazul. şi muzele s-au şi înfăţişat. a rostit ultimul cuvînt Apolo. — îţi ceri iertare ? îi striga. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. dar nu m-ai întrecut. l-au plîns vreme-ndelungată. cînd dintr-o parte... nimfele. şi nu mâ tem deloc de tine. 117 Marsias este învins prin viclenie Intîiul a-nceput Apolo cu lira sa. doar între liră şi flaut. — întrece lira mea ? a spus Apolo. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Vezi lira mea ? Eu cînt dintr-însa. imnul cel aspru-al răzvrătirii. a pus la cale o osîndă de o cruzime fără seamăn. Un rîu cu unda purpurie. Răspunde !.. satirii l-au plîns. a spus flăcăul. peste ape. Note 1. într-un rîu neobişnuit. a colindat prin toată lumea şi. l-a jupuit de toată pielea. spunînd că lupta a fost prea bine ho-tărîtă. cuvînt care semnifică lumina. şi eu — flautul.. al căror oblăduitor sînt eu. întrece lira lui Apolo.. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pă-mîntul : oamenii.. s-a-mpotrivit.. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. de la-nceput. după cum spune legenda. satirii. a cules flautul de pe ape. în primul rînd. ca să mă-nvingi — căci nu poţi altfel. m-ai înfrînt cu ajutorul Caliopei .. — O. Patru-i lăudau însă rivalul. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cînt cu lira şi cu vocea. căruia oamenii i-au dat numele cîntăreţului ucis. cu vocea ameninţătoare. — Primesc ! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfîrşitul . roşu şi gîlgîind cu spume. dar eu nu pot să suflu-n cellalt capăt al flautului. Să mai cîntăm încă o dată. Cîntau în acest fel. şi tu te foloseşti de gură. purtat de valuri. din flaut. Cîntecul meu 118 din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. viclene. au spus că el e-nvingătorul... însîngerîndu-l. Deci pot să cînt şi eu cum vreau. — Nu ! Nu mă învoiesc. Mai era una : Caliope. Toţi sînt nepricepuţi ca tine.. Flăcăul n-a cerut iertare . Legîndu-l pe Marsias de-un pin. Şi cîntul lui era divin.. Atît de dulce suna lira. pornind să-şi cînte melodia. Ea i-a dat votul zeului.. Astfel. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă !. muza poemelor... să facă pace cu umbra celui ce pierise. însă. — Atunci să te întreci cu mine ! a poruncit zeul Apolo. temîndu-se ca muritorii să nu înveţe acest cîntec. a rostit Marsias. a mai spus zeul.. Oamenii. cu mîna lui.. — Primesc. Asta e doar o viclenie.. Să cînţi şi tu la fel. Marsias. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cîntecul duios de flaut. a purces către Frigia. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cîntă mai minunat ?. bucuroase. nimfele. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti !. Marsias ! Ba. nu ştiţi ce spuneţi ! Mă mîniaţi cu vorba asta. Doresc să vie cele nouă muze.. chiar mai mult. ştii foarte bine. cînd dintr-alta. — Cu lira ta văd că se poate. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope.. Flautul lui drag.. i-a spus doar zeului atîta : — Fiu al lui Zeus.. la fel ca tine. Şi şi-a dat sufletul. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă.aur. muzelor. nedreptul olimpian a cîştigat acest concurs şi l-a înfrînt pe Marsias. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat..

SORA LUI APOLO. Dar ce spun eu ?. N-ai să mă înarmezi chiar tu. Naşterea lui Apolo din Leto. era zeiţa vînătoarei. 5. îţi împlinesc dorinţa ta. 3. era alegoria izbucnirii. a luminii albe din trupul negru al nopţii. făcînd să piară boala şi germenii ei tenebroşi.. 4. numit de elini Delfi. umbrite. sorbind apa răcoroasă. apoi. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. este situat în aşa fel. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. în zori. rece şi dispreţuitor. lumina s-a ivit. Dealtfel. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii . şarpele învins de Apolo. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. In clipocitul apei din fîntînă. tată. înecăcios. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles.. Şi. Pitia se aşeză pe un trepied de aur. După aceea dînşii.. In toată vremea asta. cîntă bucuros. bucurie şi cîntece de păsări. tras de lebede ca neaua. Ameţită de gaze şi fum. Avea impresia că zeii îi sînt în preajmă şi vorbesc cu dînsul. îndată după naştere... un mare artist grec — Calamis. Locul acesta din muntele Parnas. monstru răpus de Apolo. Oracolul acesta era celebru. a iernii friguroase. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. ARTEMiS ARTEMIS. verdeaţă. în insula Delos (insula luminoasă). întristate. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. după noapte. Doresc să mă urmeze. Piton. obiecte. deasupra unei grote din care ţîşneau gaze şi un fum. Se întorceau primăvara. Numele ei pare că vine tot de la Piton. . era cuprins de groază. ca înţelesul lor să fie dublu. vite. cînd are lumină în suflet. înfâţişîndu-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. Mai dă-mi. Cînd vine primăvara. la vînat. Fîntîna Castaliei se află lingă Delfi. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. Pe vremuri. ce trecea prin văzduh. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. în schimbul unor daruri : aur. vîntul de miazănoapte. învăluit în pielea unui şarpe.. în revărsări de aur. Aezii povesteau că ea. 6. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. Voi locui mai mult în munţi. încît orice vorbă rostită este răsfrîntă în zeci de ecouri. Oracolele. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. încă şi dreptul de-a duce-n mînă o făclie şi de-a mă-nveş-mînta într-o tunică. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. Ea-i ocrotea pe pămînteni — cum socoteau vechii elini — cînd înstrunau. care usucă pămîntul după ploi îndelungate. Nările sale freamătă de mînie. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. cînd e vesel. şi Temis. zîmbind în barbă. Astfel s-au aduTiat în templul din Delfi atîtea comori. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii.. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti.. ce nu va fi mai lungă de genunchi. după unele presupuneri — a imortalizat această legendă. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. cînd se iveşte ziua. calde şi întunecate. soţia lui Zeus. s-a-nfăţişat tatălui său. Cum a gustat Apolo bucatele divine. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. 7. aezii poposeau de multe ori la această fîntînă. El a cioplit o statuă. cu toată încordarea prin care a trecut. căci zeul s-a născut. zeiţa nopţii. A prigonit-o pe Leto. Zeul zîmbeşte. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. 2. iar lira e cimbolul cîntării. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. Iarna şi mai puţin. într-un car de aur. dă-i copilei tale dreptul de-a rămîne fecioară. Vroia să ţină noaptea pe loc ... arcul. Hera. Dafne mai e şi palida lumină a aurarii. în statuă. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sînt atît de frumoase ca aceasta. Călătorul din antichitate. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. în împrejurări grele. olimpiană. sosind aici. frumos ca ziua scăldată în lumină. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. la marginile lumii. în cortegiu. Lupta lui Apolo simboli120 zează acţiunea razelor de soare. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. cum se credea. Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. cînd totul străluceşte şi te îmbie la cîntec. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. care-l vrei tu. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. iar omul. dar n-a izbutit. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decît poeţii şi muzicienii. zeiţa ordinei şi dreptăţii. în locuri numite de aceea hiperboreene. după cum zeul Apolo era lumina ce ţîşneşte din astrul sclipitor al zilei. să nu mă stînjenească la vînat. micuţului Apolo. dincolo de palatul de gheaţă o lui Boreu. pietre scumpe. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. să mă slu-jească-n vremea cînd nu voi mai dobor rîşii şi cerbii. Iar pentru poeţi. ce întruchipează cerul. dar fruntea lui rămîne senină. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cîntase Apolo în amintirea fetei. în schimbul unor daruri bogate.toamnei. Preoţii le orînduiau în aşa fel. căci eu arareori voi poposi într-însul. te rog. i-a înfăţişat pe un talger. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. copilă !. Ca lui Apolo. ca şi de cîinii credincioşi.

s-au îndreptat către palat. Căci ea vroia să-l dea pierzării. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. Acteon a băut cu sete. şi cu cinci urne de aramă. A mers ce-a mers.. era o boltă răcoroasă. zeiţa Artemis pornea.. terminînd cu vînătoarea. I:i Întindea bărbăteşte arcul şi. Zeiţă. dar atingînd corpul zeiţei. prin munţi.. O oboseală ne-nţeleasă. ce mă străpunge ca un bold. singur în pădure. a şi pornit prin munte. zicea zeiţa. Soţii i-au ascultat porunca şi. — Astea sînt lucruri fără noimă. bîntuite de vînturile reci. porni Acteon cu soţii săi de vînătoare. Ajunge goana.. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. zeiţa chicotea de bucurie şi.... Nimfele îi dădeau dreptate. urmată de cortegiul de fecioare. Gemea uşor. fără greş. Mînia cuprinde inima zeiţei Atunci. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vînător destoinic. Artemis. Săgeata ei pornea ca vîntul. în acest loc venea zeiţa în fiecare zi. să nu se ude. săpată-n stei. Da unei nimfe lancea. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întîmplă ?" Şi. însăşi zeiţa orînduise să-l atragă pe vînător prin acel loc. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.. urmată de alaiul ei. zicea : — Nu poate fi. Departe de-a se-nduioşa. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dînsu-i mai dibaci la vînătoare chiar decît mine. Auzind vorbe ca acestea.. Artemis se întuneca.. Eu singur mai rămîn pe-aici o vreme. pe stîncile semeţe. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. ca mii şi mii de diamante.... ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. frumos la chip. Şi tot cutreierînd ţinutul. Creşteau acolo chiparoşi şi piei. înciudată. şi cincizeci de ogari. le-a spus el soţilor... însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. l-l înnoda.. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. la vînat.. Unii spun şi dintr-acestea. Mă simt trudit... pe nume-Acteon. ca o-ntre-bare.. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vînătoarei. 122 ::Jtfil «îi:!: ii »1. Şi-i mîndru. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. căci fiul regelui. Fulgera fiara. Urcînd pe culmile umbroase... luîndu-şi armele şi prada. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. Unii socot că tînărul sosise-aici din întîmplare .Ce e cu mine oare ? se gîndea. goală. înviorîndu-şi trupul feciorelnic. arcul şi tolba plină cu săgeţi. tot felul de sălbăticiuni. cînd trăgea. . care vîna tot ca şi dînsa. Curînd vă voi urma pe cale. şi luneca în ţara morţii. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii.. Şi. în toată lumea. fără rost. din zori şi pînă-n noapte. dar alţii au temei să creadă că. în faţa ochilor avea cel mai încîntător tablou ce şi-l putea închipui. Din ea ţîşnea un izvoraş. urmat de toţi ogarii săi. Spuneţi drept ! — De. chicoteau nimfele. Iar într-un loc. se scălda. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa.. Acteon. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. într-o bună zi.. înalt şi zvelt. . întorcea capul spre zeiţă. nimica nu putea să-i scape. Sînt obosit. umplute la izvor cu apă. privea nedumerit în preajmă. din arcul bine înstrunat. îi cam plăcea să vadă sînge. Apa o fi avut vreo taină. oprin-du-se în fugă.Artemis porneşte prin munţi Iar Artemis. Simt o chemare. — Ciudat !. ridicîndu-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. un alt ţintaş mai priceput decît zeiţa vînătoarei. a luat-o-ncet de-a lungul văii. — Vorbele-acestea s-or plăti !. doar cu ogarii lîngă dînsul. după plăcuta trudă-a vînătoarei. nu te supăra. prindeau pe dată scîn-teieri. spre o poiană minunată. se pare c-ar fi spus zeiţa.. umplînd pădurile de sînge. zeiţa vîna. Aici Acteon s-a oprit.. să stea şi să se scalde-n apa rece. 124 Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. fiindcă-alături se zărea un pîrîiaş lucind prin iarbă. cu haita mea de cîini. ce-mbălsămau împrejurimea. O altă nimfă-i strîngea părul zbîrlit şi răvăşit de vînt. Sînt vorbe goale. precum se povesteşte..

s-a prăbuşit pe ţărmul mării. lăudate straşnic pe pămînt. doar unul îndrăgise : vînătoarea. pieptul îi rămînea afară. fără de voia lor. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Cîinii din nou se repezeau. nu privi !. cîinilor preacredincioşi. Acteon s-a făcut un cerb. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. atît de-nalt. glăsuia el ca ameţit. Lor. trăgînd cu arcul.. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pîn' la una toate dihăniile-acelea. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vînase mai-nainte. S-a ridicat. Mai lasă-mă să stau o clipă. pe cînd el dormea adînc. Dar tot nu s-a lăsat. tu. care părăduiau ţinutul. Acteon !.. din timp. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pîrîu. în locul unde-i apa mai adîncă.. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună.. Acest uriaş. ţintindu-le pe loc cu arcul. Lătrînd îl cheamă pe Acteon. Şi cîinii lui îl încolţesc.— O. izbind cu piatra. a desluşit în depărtări un zgomot. vînătorul ceruse pe fata regelui de soaţă... bîjbîind fără să vadă. — Eu sînt Acteon ! ţipa dînsul cîinilor care-l hăituiau. Cîinii însă îl muşcă şi—1 doboară. fusese năpădită de dihănii. Insă. la fel ca pe uscat.. Dar regele — nevrînd să-i dea copila — l-a îmbătat. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pîn'la capăt. „Ce-am să mă fac ?" se gîndea prinţul. acest flăcău. o dată.. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. prin viclenie. Iară aezii depanau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vînător. fugi. şi. Avea şiun cîine fermecat.. zeiţa nu avea timp de dragoste. peste mări şi ţări. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vînătoarei castei copile a lui Zeus. Nu privi. El a pornit în goana mare. ce frumoasă eşti. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. la vremea cînd se-ncepe povestea noastră. şi de intra în valurile mării. ascultînd mai bine ce se-n-tîmplă. urmat de cîini. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. Umblînd mereu prin munţi. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. Cu toate astea. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. — Eu sînt Acteon. Insula cea frumoasă. şi sta vrăjit. odată.. Ii dăruise acest har fiindcă. îi dăruise tînărului harul de a putea umbla şi peste ape. Zeul stăpîn al mărilor. pe nume Orion. să se mărite şi. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decît mine. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decît orice pe lumea 126 asta. să-l ajute. cu suliţa. dar dragostea i-a fost nefericită. i-a scos amîndoi ochii cu cuţitul ascuns. fugi. Nu mă muşcaţi ! Lăsaţi-mă. cuţitul scurt de vînătoare. 125 — Nemernice. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mîndreţe a zeiţei. Poseidon. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. Şi luînd din urnele de-aramă doi pumni cu apă a azvîrlit-o în ochii fiului de rege. ar fi iubit pe un voinic . Insă în loc de orice vorbă. feciorul unui rege. le ucidea fără cruţare. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Chios. i-a spus zeiţa. ce nu-şi mai cunoşteau stăpînul. şi împreună colindau. de-i călcau această lege. Acteon e sfîşiat de dinii săi Cum l-a stropit cu apa fermecată. că fruntea lui trecea de scama norilor. să se scalde. cît era de lung. Acteon.. cu ochii ţintă spre zeiţă. din botul său nu răsuna decît un muget surd. zis Sirius. s-a-mpiedecat şi. la vînătoare. sub haina lui regală. Fusese... vrea să spună greu osînditul prinţ. sau înfigînd. pînă-n prăsele. Dar ai să ispăşeşti cumplit. între altele. In schimbul faptei sale. Fugi. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. de cîinii lui. dar. în noua lui înfăţişare. Hirieu. Eu sînt stăpînul. departe. cu capul său pletos căzut în valuri.. pe îndrăzneţul Orion şi. din cîte meşteşuguri sînt pe lume. Nimfele au alergat în grabă.. zeiţo. de spaimă.. plătesc cumplit.-n faţă. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gîndirea. chemat de regele din Chios 2. Uriaşul Orion Acteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mînuitul arcului decît zeiţa Artemis. . nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpîn e însuşi cerbul ce le zace acolo. Orion făcuse destule fapte de ispravă.

. Dînsul i-a ascultat povaţa. Te învoieşti ? — De bună seamă... apoi din ce în ce mai bine. cînd se iveşte Eos — aurora — cu ochii către răsărit. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă.. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vînătorul Orion. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi—1 facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. pierdut în zare. în revărsat de zori. pînă ce a ajuns în Lemnos. s-a lecuit de suferinţă. Abia se mai vedea deasupra mării. De-ar fi mai mică — o părere .. Printr-un oracol. pe Sirius... Şi chiar în ziua ce urma... — Ia uită-te acolo ! Vezi. Apolo îl privea cum pleacă. 128 O nouă constelaţie Se depărtase vînătorul. Hefaistos. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. glăsuia Zeus către ceilalţi. Apolo l-a şi chemat pe Orion.. Acesta-l în127 drepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi.... Şi dintre toate.. Nu ! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. Acolo.. copleşită de durere. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vînătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. sînt gata să-ţi recunosc şi eu întîietatea. încet. cum era de-nalt. Şi-n gelozia ei pe Eos. o faptă cam necugetată. s-a rugat de zeul cel şchiop. zeiţa olimpiană. Pe urmă să vîneze fiare. Uriaşul a pornit prin mare.. zilnic. un punct micuţ şi palid. sigură de dînsa.. cu voce ascuţită : — Artemis. Şi-a mai strigat şi cîinele. arcul şi tolba. — Glumeşti.. Dar cum ?... Să-mi iau doar arcul. era să săvîrşească. Şi cine se va-ncu-meta ?. Marea s-a-mpurpurat de sînge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. A pus în strună o săgeată. Priveşte-aicea !.. şi razele cădeau întîi pe chipul lui. încet. Privirea-i aspră scînteia.. .Băteau ciocane mari pe nicovală. să dispară ?. pesemne. dintr-un ţărm îndepărtat. Care-i ţinta ?. E sora mea şi sînt dator s-o apăr.. pe Orion. pe Artemis. întreba Hera. I-o pasăre. De-o fi cumva să izbuteşti. dacă vom sta nepăsători. prefăcută : — Surioară. zeiţa aurorei atît de tare l-a-ndrăgit pe vînătorul cel voinic. — Dar cum ?. Atîta doară că. ca să nu piară cu desăvîrşire. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. Două zeiţe se ceartă pentru un muritor Mai mult. fără să-i răspundă. călăuzindu-se întruna după zgomot. pînă la sfîrşit. şi-o să se vindece cu vremea. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. încît a săvîrşit o vrajă şi l-a răpit la dînsa-n cer. Artemis. care-i gata.. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. Chedalion — este pe undeva pe-aproape. Pe umeri şi-a azvîrlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. întîi uşor şi slab. Şi. în vremea cit el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. şi un paloş. lucra de zor cu un pitic. Şi zeii s-or fi luat de gînduri : „Cum ? Ea. să-i vină-n ajutor . s-a avîntat pe-un nor de aur. Ochind. pe dragul ei.. S-o-mpiedecăm deci cît mai grabnic !. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. Apolo ! a zis zeiţa. — Mă-ncumet eu ! a spus Apolo. şi sâ trag cu grijă. — Poţi s-o ţinteşti ?. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. aproape gata.. A înţeles atunci că Lemnos — insula unde făurarul Olimpului. în zorii fiecărei dimineţi. peste lume. de-ar fi departe. cu voce blinda. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. şi zeul s-a milostivit. să poată ea să-l vadă.. Să nu ating astfel de ţintă ?. şi au pornit numaidecît la vînătoare.. ca printr-o sită. cît un punct mic... Hefaistos. vino iute-ncoace !.. pînă ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. tot o lovesc. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decît mine. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. Ai spus de-atîtea ori că-n vînătoare nu-i nimenea pe lume să tentreacă. poate.. I-a poruncit să plece grabnic şi să vîneze multe păsări.. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dînsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. — îl văd.. surioară. Orion şi-a şi luat măciuca. mi-ai ucis iubitul !. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. frate. Ochii-i au început să vadă.

Aceste ploi sînt poate lacrimi. murmura ea. şi pe noi doi. Amfion.. şi l-a urcat pe vînător pe boltă. după legendă. Orion. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. o muritoare. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Nu vreau. şi cele care vor urma.. Inima ei s-a asprit mai tare decît fusese înainte. Ii voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atît. cînd prind să cadă ploile pe mare. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. în timpul vieţii. mi-aţi ucis copiii ! Nu mai trăieşte decît una dintre odraslele iubite. cînd nu ne umilim destul. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e ! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. Zeiţa săgetează şi fetele Niobeei Doar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. — Nu-i nimenea. şi nu-i nici unul mai urît decît sînt Artemis şi-Apolo.. A doua îşi mîngîia mama. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat.. că îşi rupsese firul vieţii.. A tras în cea dintîi copilă. 130 Regina. Auzind vorbe ca acestea.. Artemis. Alţi doi se aflau la palestre 4. Zeus. Asta-i dreptate olimpiană !. Artemis pururea fecioară. de care e atît de mîndră. pe cîinele ce-l însoţise... Soţul său. S-a dat cu fruntea de pămînt şi. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. zeul săgeţilor de aur. Fiii mei strălucesc cînd poartă armele în mîini. pe mama noastră. stăpînul. Doi dintre fiii Niobeei mînau un car în faţa Tebei. voi. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. spunea adesea Niobeea. mai fericit decît sînt eu. Mulţimea suspina pe lături.Zeus. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Niobeea. lîngă el.. la vînat. — De ce să mă închin eu Letei. hohotind. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cît e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea.. văzînd această crimă fără seamăn. lîngă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. nesocoteşte o zeiţă. Niobeea. în constelaţia Cîinele mare 3. — Aceasta-i numai începutul.. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. a spus fratelui său aşa : — M-ai îndemnat să-mi zvîrl săgeata în cel pe care îl iubeam... Şi-a zgîriat faţa. I 129 Copila Letei devine necruţătoare Artemis a rămas nemăritată. Zeul Apolo şi-a luat arcul. Pe cînd iubitu-mi Amfion ochi n-are decît pentru mine. O să priveşti tu. precum se cîntă în poeme. Soţul său. gemînd. văzînd atîta întristare. Zadarnic unul dintre dînşii mai implora încă pe zei sa înce-teze-acest măcel. ce era de faţă.... Cît ai clipi au fost străpunşi. şapte băieţi şi şapte xete : copii frumoşi şi tare dragi. er? nespus de fericită. ce se zăreşte bine vara. — Şi eu copilele.. iar fetele mai mîndre-s ca zeiţele. Nu era mamă să nu plîngâ durerea bietei Niobeea.. în căsnicie. a spus Apolo. peste unul din fraţii săi. 9 — Legendele Olimpului. zeiţa : — Ârtemis. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Amfion. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cît de cît. Acum priveşte: o femeie. avînd pe faţă lacrimi amare. stea sclipitoare.. a glăsuit Artemis cruntă. Niobeea. Niobeea. Priviţi-i cum ne asupresc. în genunchi. Sîngele lor uda ţărîna. Soţul ei. Fetele se aflau cernite. Mai erau trei. vîrîndu-şi paloşul în piept. şi pe zeiţa vînătoarei. din Teba. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. l-a vestit iute pe Apolo. Ea se iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. striga spre toţi : — Iacătă zeii... Aşa se face că e-n cer şi Sirius. în şiroaie. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. era un bărbat bun şi vrednic. Şi ridica pumnii spre cer. s-a-nvoit. Au fost şi dînşii săgetaţi.. în lumea asta. Cu el avea.. Lacrimi vărsate de zeiţe. mîniată. care s-a prăbuşit. E constelaţia ce se numeşte. Alte trei au pierit la rînd. Şi lîngă mamă n-a rămas decît copila cea mai mică. Astă regină. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . se-ndure-rase-atît de mult. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. şi este cea mai . Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin.

. Orion. sălta în fruntea celor trei charite. în toiul căldurilor. Dann timp ce dînsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. după cum am văzut. mîndra Artemis. Lăncile. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor.. Picioarele-s înţepenite. jertfe şi daruri ce-ncîntau trufaşa fire a zeiţei. 3. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. Ce va urma ?. Aici e aruncată pe un munte . Artemis (sau Diana. 4. de asemeni. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmîntat în piele de leu. Chios este o insulă din Arhipelag. se ivea luna. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene — luna. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Şi vînătorii cîn-tau veseli. ce-i ocrotea pe vînători 7. Aşa s-a isprăvit osînda dată de zei reginei Niobeea.. semnificînd lumina soarelui. ca o făcKî de argint. Cu toate astea. purtînd în mină o măciucă. scurtîndu-i zilele puţine 5. se sătura cîte-odată de măceluri. vînînd necontenit sălbăticiuni.. în artele plastice. zeiţa Artemis cea castă. 2. mi-o lasă. vestită prin vinurile ei. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atît de bucuroşi odinioară. Lipsită de băieţi. pînă ce ploile şi vîntul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Nu vor maduce trupul niciodată. pe cer. Chema pe vînători pe lîngă focuri. Artemis se ducea la Delfi. şi exerciţiile înseşi. luceau trîntite-n ierburi lîngă dîn-şii.. parcă spunea ceva. de Amfion. i se mai zicea şi Febe.mititică.. Apoi cînta cu cele nouă muze. de asemeni. Hăituiau fiarele prin munţi. Homer. dar şi acolo mama tot mai plînge. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. în ţara unde se născuse 6. Atît mai am pe astă lume. de vîrstă fragedă. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei.. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvîrlind lăncile-ascuţite. Băieţi spartani. deşi era atît de aspră şi de necruţătoare. 132 Note 1. Numai în clipe ca acestea Artemis. dusă de-o mînă nevăzută.. 5.. povestea care o cînta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Urmau şi imnuri şi serbări. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. El se confunda adeseori cu însuşi Helios — soarele pro-priu-zis. Ochii-i rămîn. Mama n-a mai putut să plîngă. este o stea strălucitoare. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbîrnîi-toare. pierită. Fii bună. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. Te-ndură. O preoteasă lua în braţe xoana — statua de lemn care o înfăţişa pe Ar-temis. Inima fetei se opreşte sub vîrfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos.. De asemeni. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. vreme cînd unii cîini capătă această boală. Şi aşteptau. Urma povestea nelipsită. Faţa-i îşi pierde strălucirea... încredinţîndu-şi arcul nimfelor sale credincioase. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. în ţara ei. Şi sus. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou. la romani). Nimic din 131 ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. pentru c-a fost prea fericită. Artemis. putea uita pe Orion. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiascâ pe băieţi. printr-o ceremonie a flagelării. Sirius. Cînd . după moartea iubitului său Orion. vînătorii-ncetau goana.. Totuşi. Atîta chin o împietreşte. Din ochii ei de piatră ţîşnesc lacrimi. pe acel munte. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. de fete. Se-nvîrtoşează lim-ba-n gură şi sîngele-i îngheaţă-n vine.. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării dinilor. sorei lui Apolo. sora măreţului Apolo.. Sirius este înfăţişat ca un ciine gata să muşte... este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. care se scurg ca un izvor. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală... Cornul de vînătoare suna straniu. dînsa se culcă întreaceia care-i fuseseră prea dragi. îmbrăcată graţios. O întîmpina Apolo şi. Băieţii nu scoteau un geamăt. Fii bună. de soţul său. în fiecare an.. Atunci.. Cîinii se grămădeau lîngă stăpîni. zeiţa vînătoarei. Unii mureau sub flagelare. Artemis. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. chiar Artemis. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. încă umede. şi-i bi-ciuiau pînă ce sîngele curgea în rîuleţe prin sanctuar.. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. într-un danţ plin de voioşie. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vînătoarei.. Pune săgeata şi ţinteşte. parcă plîngea.. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vînătoreşti. Stele clipeau nerăbdătoare. Spre seară. adică a biciuirii.

sub creţurile dese ale tunicei ei spartane. Hera l-a izgonit. dibaciul. gingaşa Maia. îi răspunse : — Apolo minte ! Minte !. Aici. învinuindu-l de hoţie. să călătorească. Astfel. Regina slăvii... pentru că vînătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vînător inspirat şi a ştiut să mînuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statua Dianei de la Luvru. mlădii.. al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. în „Pseudokynegheticos" sau „Fals tratat de vînătoare". Pe . Alături de Apolo. Ţara de baştină a Niobeei era. Şi-l mai cinsteau. era tot o zeiţă a luminii. Ieşise repede-n poiană. tablouri. pe muntele Sipilus (cum se numea.. tocmai în Asia Mică. cumva. De aceea. şi slujitorii loveau mai tare. timpul nopţii. Hermes. pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Praxitele şi alţi mari sculptori. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. cioplind cu măiestrie piatra. se spune că. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. căci în Arca-dia văzuse lumina zilei zeul. In slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate'. Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia. Cum aş putea să săvîrşesc asemenea năzbîtie ? Iar cînd Apolo îl aduse în faţa tatălui său. monumente au fost cioplite. Lidia... au înfăţişat zeiţa cea virginală a vînătoarei. chiar de-ar fi fost.. zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vîna cu iscusinţă. rivala sa. Dorind să sugă de la Hera lapte divin — să poată astfel să-şi dobîndească nemurirea — îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares. Minte !. ageră şi uşoară. scurtă în poale şi larg despicată la umeri". căci fiarele umpleau pămîntul pe acea vreme şi ajungeau adeseori primejdioase. dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Şi-a început din ea să cînte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa. din ochii căreia curgeau lacrimi. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vînători destoinici. şi se umpluseră de aur. zvîrlise scutecele-n lături şi săvîrşise o ispravă. încălţămintea. Iar lui Poseidon îi furase — închipuiţi-vă ! — tridentul. Hermes era fiul lui Zeus. tată. o. pentru unii chiar o artă. celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru". iHERMES CIND VECHII GRECI VENEAU ACASA de prin cetăţi îndepărtate. l/n templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii.. fiul drag al Herei.. acea mîn-dră şi sprintenă fecioară de marmură.. născocind. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vînătoarei. despre care. şi nu leşinau. care ducea în mînâ şi o făclie de argint. Descoperind înşelăciunea. cu ţesături sau cu bucate.. Hermes. răniţi de moarte. că Zeus a-nceput să rîdă. 6. De mic se arătase dornic să umble.. văzîndu-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. în timp ce mîndrei Afrodita îi şterpelise-un brîu de aur. Din tot ce a mai rămas. i-a tăiat calea. după legendă. deşi regina domnea în Teba. îndată ce-l născuse Maia. Din ele şi-a-m-pletit sandale. unde făcuseră negoţuri cu sclavi. deci. cu lucruri preţioase. fiica titanului Atlas. Şi-aveau ce povesti aezii. 7. Multe opere de seamă : statui. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene. Şi îl cinsteau. era un semn că flagelarea trebuienteţită. în Efes i se ridicase zeiţei un templu 134 colosal. Băieţii care îndurau tot chinul. Fidias. Stînca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. care s-avîntă. Ea. de fapt. Hefaistos. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. îl luă la piept pe fiul Maiei. al oratorilor. De atunci Zeus a hotărît că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri. într-adevăr. în chip de caldă mulţumire. Un mic tîlhar — Nu vezi că sînt un prunc abia-nvelit în faşă ?. fierarul şchiop. Pe cînd umbla pe drum. pierduse cleştele de-aramă. unde îndurase nenorocirea. din vremea cînd era copil. crezînd că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plînge cu foc. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Ce s-a gîndit atuncea Hermes. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit. sărise repede din leagăn. şontîc. furînd frumosului Apolo nu numai boii. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. erau glorificaţi. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească îv. bună la încheiat negoţuri. îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni din plin. Porni apoi să gîngurească. ce-i drept. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc. Zeus. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. pentru că tot el le da vorbirea iscusită. amăgită. Jur pe cereştile portice că nu sînt vinovat. o broască — broască ţestoasă — şontîc.preoteasa se plîngea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe.

la Hermes. zeul războiului. fluierînd domol prin munţi. le părăseau cu pruncii-n braţe. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare. El mătura prin sala de banchete.. Afrodita. făcîndu-se că doarmen leagăn. folosindu-şi caduceul. Avea picioarele de ţap. toată noaptea. Nu ştim ce i-o fi spus. deşi era doar un copil. să-i ceară boii înapoi. M-au pedepsit pesemne zeii. pe zeul cel dibaci. deci. S-a dus Apolo. După un timp. Prinzînd pe loc un iepure. învins cîndva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele.. i le fură pe nesimţite. în schimb se apucase de negoţuri.. Dar Hermes. Dar Hermes a aflat curînd de fuga nimfei şi-a venit. 137 Dar cum se-ntîmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe.. cu copite. L-a luat cu sine în Olimp. în blană l-a-nvelit pe prunc. întunecatului zeu Hades. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. Hefaistos. Pentru că zeii le minţeau adeseori. îşi cumpărase caduceul.. repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. 138 Punîndu-şi mîinile pe ochi. Apolo însă-i prinse urma. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise cîte şi mai cîte 2. lăsînd pe bietul copil singur. a fugit. Şi-n zori o lua din nou cu treaba. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin. şi. l-a jupuit de blana moale. Dar nimfele fugeau de zei. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plîns amar şi. Dintre eroi. îi ajutase şi pe Gheea. Tot aici dînsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă. jucîndu-se ca un ieduţ. dar tare harnic... primise Hermes fel de fel de sarcini. Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi.. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. dar nimfa a fost. se jelea nimfa. De-aceea... i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle. avea ş-o barbă deasă. la judecată. azvîrlit jos şi de pripas. Demetra şi Dionisos. însă greu. Vînzîndu-i lui Apolo lira. Pregătea cupele pe mese. Driops. ce-i drept. Hermes s-a prefăcut într-un păstor..urmă. Dar ce mai prunc !. dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise. Poseidon. Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Hades. ce copil ! Ce pocitanie ! E un blestem. va duce morţii sub pămînt. Batos. Un prunc cum nu se mai văzuse !. în acest fel. pe care Apolo le păzea cu grijă. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. s-a apropiat de nimfa Driops.. păroase. A luat copilul şi a rîs. să rîdă. Ştiind această taină. Era viclean. Plecase-apoi peste poiene. şi răspîndea poruncile lui Zeus. dar nu se da-napoi nici de la luptă... Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Hermes ar fi vrut să şterpelească. Lui îi plăcea acest copil atît de neobişnuit. din prima zi cînd se născuse. Pan Locul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal. pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicînd din mînă. Iar morţii îi ducea lui Hades. de la Zeus. pe Hermes. negre. pe Odiseu şi pe mulţi alţii. care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-n-torsese apoi acasă. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încîlcită. ruşinată. Căci îl pîrîse un moş. zeii îl şi chemau pe Hermes. Cum se vedeau la vreo ananghie. Zeul cel încornorat vrea să trăiască în Arcadia .. S-a dus pe unde s-o fi dus. ce-avea o turmă de mioare. Her-mes îl ajutase şi pe Ares. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. da. un băţ vrăjit. cînd trebuia îndemînare. Pe cap avea un păr zburlit. Zeul a luat-o de nevastă. Da. a început să ţipe tare : 136 Un zeu bun la orice treabă Avînd la toate-ndemînare de necrezut. Zărind nişte cirezi. Obişnuia să fure şi sâ mintă. desigur. Ar-cadia — Munţii Cilene.. amăgită. Apolo. Hera. Cînd l-a văzut. căci mult îi mai plăcea să fure. Chiar oamenii ţineau la Hermes. fulgerul cel îngrozitor.

văzu o apă : rîul Ladon. Se clătina de oboseală... nimfe. copila unui fluviu. iată. către trufaşii olimpieni. — Arcadia e ţara ta !. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine !.. Nimfa Sirinx. Nu-l azvîrl. tată. pe negîndite. şi e urît. şi se ivea. — Sirinx a mea !. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic?? De unde-l ai ?. cu chipul său urît. Sirinx fugea. Dar uneori le fugărea. Unde e nimfa ce mă-ncînta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. ca o săgeată prin văzduh.. cum vrei ? Să stai aicea. înţeleg că sînt urît. Mai sînt doi paşi.. şi foşnetul părea o şoaptă. rîzînd voios. cîntînd. Pe drum.. E caraghios.. a şi ajuns. în faţa nimfelor speriate.. O să vedeţi. şi-o va cuprinde. Sărea într-un picior pe pajişti. urmărindu-i jocul... dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde.. dar tres-tiile-şi foşneau frunza. cumva.. Mai bine l-ai zvîrli şi tu.. Şi e isteţ. Le strînse cu o legătură şi le lipi apoi cu . să locuieşti jos. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. pe pămînt ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : — Nu mă simt bine în Olimp.. Şi pentru că a rîs de el tot cerul azi.. se ivi un uliu.. — Nu. care hălăduiesc prin munţi. zei. Dar. încornorat şi cu picioarele de ţap. ţipînd de groază. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. cînta şi dăn-ţuia prin cer. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pămîntul. tot cerul. însă să ştiţi că e drăguţ. şi plînsul ei umplea dumbrava. . Pruncul bărbos. oprindu-se din plîns. Nu behăie cum credeţi voi. cu ochiin flăcări. fiule. Şi. Pan o porni pe urma ei. şăgalnic... Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. Auzi zgomot pe aproape. în salturi sprintene de ţap.. Şi Pan. O nimfă tare drăgălaşă. cînta. cu joaca ei neostenită. azvîrlindu-se-n văzduh. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. Copita lui e-n mîlul apei.Cînd l-au văzut. Ia cîntă. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Doresc mai bine să cobor. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş.. Nu vreau să fiu soţia zeului cornut. Hermes.. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. îi plăceau nimfele sprinţare. se tînguieşte nimfa Sirinx şi-şi plînge-n hohote destinul. Copitele băteau pămîntul. tăind. Nimfa sări-n picioare iute. Aşa copil. bucăţele — nepotrivite ca lungime — din trestiile fermecate. rîzînd.. Zeul se aplecă spre ea. în munţii unde m-arn născut. a răspuns Hermes. în cîntece. precum era şi tatăl său. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămîi ? Sau ţi-ai dori să pleci. Zău. Iar zeul — uite-l ! — e aici.. 140 Dar.. a rostit Hermes.. cum dădea cu ochii de el. înspăimîntată. Iar zeii. fiule !. Ladon. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Şi nimfele o auzeau.. cît ai clipi. e drept.. E un copil ciudat.. Am să fiu veşnic rîsul tuturor. Fiul lui Hermes făureşte naiul Pentru că acest zeu glumeţ. rupse.. cum gonea. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. — O... Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. eu Ii dau numele de Pan 3.. pluteau cinteze. Striga pe nimfe. cine l-a născut ?. Zeii Olimpului rîdeau. Ia zi-i. Dar nimfa.. ca prin farmec.. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. nimfa Driops ?... Şi-a fugit ?. O trestie pe malul apei 4. nu mă lăsaţi !. sub ciocul aprigului uliu. în soarele amiezii. Şi totuşi. Privi în jur.. Deodată. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crînguri.... nu conteneau deloc din rîs : — Ce mai copil ai dobîndit !. E şi firesc !. — In munţii ei am să mă duc ! 139 Şi. Cum. degrabă. surioare. rîndunici.. şi-un tril de pasăre tăcu.. pe oricine. în munţii-Arcadiei. venind cu el. Pan o privea încremenit. Venea ca umbra şi se tîra prin buruiene şi nu se sătura privindo. danţînd. Eu. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. visînd : care-i va fi ursita ? Pe sus. Sirinx se deşteptă din vis. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. îi simte-n ceafă răsuflarea. era şi el focos din fire.

cine să-l audă pe bietul Pan.. căci dînsul născocise naiul 5. l-aude. în cîntec. acela ce uimise cerul din prima zi cînd se născuse.. Gheea. pe cel mai semeţ pisc de piatră. o. fermecată.. nimfa se urcă iute pîn-acolo şi se aşază lingă zeul încornorat şi cu copite. o. Sărind din piatră-n piatră. Soţie scumpă. Cînd Pan porneşte trist spre munte. La început din milă numai. Un freamăt dulce de suspine. izbindu-se din stîncă-n stîncă.. pe Cilene. Vijelios urla Boreu. spre nimfa Pitiş şi i-a dat brînci să cadă-n hăuri. Lăsase nimfele în pace. Cînta necontenit din nai. ce furase şi cîte treburi mai făcuse ! . Nimfa Pitiş Zeul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă.ceară. te rog pe tine. Şi Pitiş rîde-nveselită. pe o piatră. Pitiş. Cum cînta el duios din nai. frumoasa Pitiş e în frunte.. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n tresMi. cu nimfa Sirinx.. îi spune dorul ce-l frămîntă şi chiar o cere de nevastă. Privea şi nu-i venea să creadă. trestiile. pe care ţi—1 păstrez în trestii. Gheea !.. tu care faci să iasă viaţa din sînul tău fertil şi darnic. Pitiş. încet. pierind în negrele genune. Vin din desişuri. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cînt plăcut şi tainic. Mai ales buna nimfă Pitiş s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul.. vîntul turbat de miazănoapte. — De ce-s nemuritor ?. Un zvon de vînt. atît de 141 straniu şi de hîd. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. Nimfa s-a prăvălit. Boreu s-a năpustit. Pan se urcase sus. îndureratul ?. Dar asta ştiu că nu se poate. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte.. purtînd în plete flori şi frunze şi cîntă-n cor. eu vreau ori să trăiesc cu Pitiş.. Ajută-mi dragostea. Cînd nimfele danţează sub cîntecul de nai.. pierdut în frunze.. îşi dă şi dînsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitiş şi c-o doreşte de soţie. Să pieri pe stînci. dar nici a lui nu vei rămîne. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Pan se uita cu ochii tulburi. totuşi vei fi mereu cu mine. strigînd mereu pe nimfa Pitiş : — Pitiş !.. şi nu pot să-mi dau moartea. Pitiş. Atunci. — N-ai vrut să fii a mea.. încrîncenat de gelozie.... Şi-aşa. O. Şi-aşa mi-oi alina durerea. se spune.. zeul Boreu. ori să sfîrşesc cu ea odată.. furişate. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. După aceea-i cîntă ei. tu. necredincioaso !. neuitată Sirinx ! zicea zeul. ... prin crînguri. Sînt zeu.. Nimfa-l ascultă-nfiorată. în pilcuri nimfele-l urmează. "Bot ce vroia să spună Pan rosteau. tată. In acea zi. pe Pitiş de soţie. spune legenda. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. ai milă de gingaşa Pitiş. şi el. Sub cîntul lui. Pe urmă a fugit spre vale. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Boreu rîvnea de multă vreme. Dar uneori rămîne singură. ca altădată. cu furie. O. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. naiul. O murmu-rare ca de ape. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostin-du-şi viersul de iubire.. cu Pan. Ii mîngîie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncîlcită. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. Şi hotărîse chiar să-i spună această taină. dragă fată ! Iubita mea. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. răcnind năprasnic peste culme. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. strămoaşa tuturor. Tot ascultînd întruna naiul. i-ar fi zărit. Dar cine. pămîntul. Nimfele îi aud cîntarea şi sînt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Ce născocise. mai degrabă.

. răsuna noaptea prin păduri. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. fugă dezordonată. în acelaşi timp.. Durerea lui suna spre zare. cu chip surîzător. Atunci cînd se vesteşte o zi de primăvară. cum sînt astăzi. zeiţă. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. Puţini zei sînt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. 3. stă în repaus doar o clipă. după numele închipuitei nimfe. In mare şi în munte. într-un chip poetic. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. 4. cu foşnetul lor misterios. din locul unde zăcea Pitiş s-a înălţat o tulpiniţă. Dragostea îmblînzeşte firea şi duce focul vieţii întruna mai departe. după cum socoteau ei. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe.In timp ce-o mai ruga pe Gheea. mai ales în Ardeal. Legenda spune că. care se făceau in cinstea zeului Dionisos sau Bachus. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. în marmură. mai departe.. 143 5. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Doar Hestia. libaţiuni s-au numit şi beţiile. Panică înseamnă teamă. şi viersul zeului cornut îl purta vîntul mai departe. şi uneori lapte. 6. sculptorii l-au dăltuit în piatră.. pe drumuri. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. El nu avea temple multe în Elada. fă-cînd să încolţească într-însele iubirea. înduioşaţi îl ascultau păstorii din Arcadia. pînatuncea ascuns şi amorţit. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. în care Hermes. era zeiţa Afrodita. care aveau în vîrf chipul lui Hermes. 142 Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Apoi. . înfâţişîndu-l ca pe un efeb cu f~"pui zvelt. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan.. atît de popular astăzi la noi — naiul. Le dăruieşti iubirea. în care să facă negoţ şi să adune aur. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. tot mai departe. Cu vremea. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. Apoi cîntau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. şi mii de păsărele. Pan pe greceşte înseamnă tot. In schimb.. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. provocînd panică între perşi. Se turna vin sau apă.. jertfite. Note 1. sînt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormîntări. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. orice vieţuitoare.. în amintirea legendarei Pitiş. se umple de lumină. frumuseţea şi viaţa. La noi chiar. Ca să-l cinstească pe Hermes. numite herme. Pinul pe greceşte se cheamă Pitiş.. de la spaima pe care o stîrnca nimfelor ce-l întîlneau. Se pare că panică e un cuvînt care vine de la Pan. mărturisesc prin cîntec puterea-ţi nesfîrşită. cîntînd din nai. Mai tîrziu. Ei au născocit această legendă. Şi nimfele-i cîntau : — In faţa ta. din acea vreme. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. Şi-aeasta era mîngîierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate... O altă operă vestită e o statuă de bronz. strălucitor de frumuseţe şi vigoare.a dcar mai avea Pan !. El era un arbore funerar. sau chiar în lemn.. Atît. ce îm-pînzesc văzduhul. mai ales la încrucişări şi pe lingă poduri. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. pînă la marele Ocean. Pă-mîntul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. zeul i-a ajutat pe ate-nieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. şi-n iarba din livadă. Trestiile de pe malul apelor. Zefirul. plecă pe vale. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Păros. tu vrăjeşti orice inimi. un pin 6. mare taină. Iar Hermes. prin locurile npălcate şi singuratice din munte. au aţîţat în mod deosebit fantezia elinilor. AFRODITA VIAŢA ÎMPODOBITA DE FARMECUL IUBIRII este mai fericită. înfăţişat cu aripi la picioare. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. cerul se-nseninează. prin care îşi explicau. 2. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi.. mîh-nit peste măsură. Ba. cu rămurele verzi în plete. în rîuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări.. aproape fiecare avea un dor anume. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. Cîntecuî lui. se depărtează norii şi vînturile fug. Duceau şi ei la gură naiul. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. urmat de un alai de nimfe. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor.

iar altele de plumb. uneori. cu numele Adonis. care zăcea acum pe Elbrus. Adonis. 146 Năstruşnicul adesea trăgea la întîmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere.. Zeus o să senfurie şi te va fulgera !. brăţările rotunde. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. c-o mină de viteji. rînd pe rînd. înmuiate cu vîrfu-n foc şi miere. de-a rîs o lume-ntreagă. Plecă prin lumea largă. ca să se răzbune.. încît a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Orion. şi totuşi. ea nu se bucura de înrudirea asta. Pe Zeus îl ţintise. Iar zeul. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. zeul cel mai frumos. Purta în mînă arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. Şi. un simplu muritor. Artemis. după voia cerescului său tată. căindu-se de faptă. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. Şi chiar pe Afrodita. nu ştiu cum o săgeată.. Ba. de asemeni.. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi !. o fi avut şi ea vreo taină. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. să poată şi el rîde de slăbiciunea ei. Căci zeii se temeau. Lui nu-i plăcea găteala. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inirni de fecioare sau de flăcăi voinici. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. a îndrăgit pe-un tînăr ce se chema Anhise. cerceii. purtat de porumbiţe. cît poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Cum s-a plecat zeiţa. Adonis Legenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Zeiţa.. pentru că. stropită mult cu lacrimi. Era aşa de chipeş vînătorul Adonis. mai înainte vreme.. tîrîtă de-o oarbă rătăcire. L-a îndrăgit zeiţa atît de mult pe-Adonis. Iar Hestia.. căci Eros era mic. spinulele de aur. încît — precum spun unii — îl întrecea pe-Apolo. Tot ce avea lăsase.Atena avusese cîndva o înclinare pentru titanul. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. eu unisem pe zei cu fete pămîntene. romanii se făleau spunînd că sînt urmaşii zeiţei Afrodita 2. agrafele. — Din vina ta. un peplon sau un hiton. fericită . greu ferecat în lanţuri. urmată de cortegii. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros cînd să întindă arcul şi-n cine să lovească. Pe Ares. din Olimp. Şi-acest voinic. cu vîrfu-rile negre. în acest chip. Eros.. cu fiere — în dureri. căci eu însumi greşit-am. şi chiar mai mult ca ei. Puţin. pe dată. Adonis poruncea. pe care îl purta zeiţa Afrodita 3. puţin de tot. fierbinte. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Afrodita i-a tulburat simţirea.. ameţit s-alerge. Chiar Zeus. străbătută de un fior ciudat. şi de un copil. pesemne... tot la fel. Simţirea mea zeiască a fost.. vreodată. şi cînd şi i-a deschis. eu îndur umilinţe. spunîndu-i la plecare : — De vei vorbi. s-a despărţit de tînăr. Insă a fost destul ca dînsa să se simtă... troianule Anhise.. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. 145 Zeus inspiră Afroditei o dragoste nesăbuită Ei bine. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. Acum însă — vezi bine — că nu mai am cuvît ! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. un vesel vînător. .. vultur. spunea ea troianului Anhise. îl părăsi pe-Anhise. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvîrle cununiţa din pletele ei blonde. după cît se pare. brîul cel fermecat. Dar. Zeiţa. stăpîn atotputernic. ce se ivea din tolbă. să-şi părăsească tronul şi. bun de joacă. sau poate fermecat de brîul plin de taine şi plin de amăgiri.. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea.. Mai ştii ? — ţintit de Eros. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. Enea. Şi l-a urmat pe-Adonis. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. era să se mărite c-un uriaş. Iubirea-i pătrunsese în inimă. şi jertfele aduse de pă-mînteni. Numai că. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vînă-toarei cînd alerga prin munţi 4. Şi tot. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. de-astă dată. cît e Zeus de mare şi puternic. a atins sînul mamei.. preschimbat în taur. s-a-ndrăgostit de dînsa.. cuc sau alte animale. L-a făcut şi pe dînsul. de ce puneam la cale. Zeiţa vînătoarei. mînjite cu otravă. Nici de părinţii lui. şiragurile scumpe şi vălurile albe — podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. la fel. feciorul acesta zvînturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. A-nchis o clipă ochii. de hore şi charite.

Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. deşi. Nici nu voia să aibă. cu cîţiva sclavi ai săi. fără de nici un murmur. să nu i se întîmple. vreo vătămare.. Nu te vîrî-n primejdii. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Avea o casă mare. se spune. — Sărmanul meu Adonis. cînd mistreţul îi vîră colţii-n piept. şi sîngele-i ţîşneşte. Afrodita. Cu colţii lui năprasnici. precum spune legenda. Sculptorul sihastru . l-ademeneşte prin umbrele pădurii. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau tîrcoale şi îl . Pînă în acea ziuă. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Fii blestemat de-a pururi. din piatră sau din lemn. Porneşte prin pădure.. Eşti muritor. parcă se-ndîrjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. Şi sîngele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. mai mult de două zile. la luptă. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tînărul ei soţ.. şi lacrimile sale. ţinînd în mîna dreaptă o secure tăioasă. nu pot să-ţi scape viaţa. în pădure. Ares ! ţipa. trecînd pe uliţi. din marmură şi fildeş. şi roşie ca macul.. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. într-wn oraş din Cipru 6. i-a curs sînge din rană. ca vie amintire a suferinţei mele !. a hotărît zeiţa serbări mari. picurate-n poiană. Crima lui Ares Adonis însă rîde. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. Era şi parfumată.Şi vieţuia. Da. Tîrîndu-şi după sin scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. Oprindu-se din goană. cu ghearele-i grozave. 149 — O. Adonis !. cel ce nu ai milă !. cel flă-mînd de sfadă şi însetat de sînge. Dar el trăia sihastru. Cam mare e mistreţul !. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. cînd le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. fugind către Adonis. Era gelos pe-Adonis. Nu se poate. Acum era şi roză. ţi-e stinsă tinereţea. îl rupe-n bucăţele. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. blestemat fii. Adonis. floarea de trandafir fusese numai albă. rînjind cu mulţumire. Trecînd printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. care-odinioafă: îşi petrecea tot timpul doar câ să se gătească şi să-şi pieptene părul.. şi-n stînga... şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. în flori de anemone. şi fiara. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sînge. unde îl ucisese. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Serbări numite-adonii 5. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Fii curajos cu iepurii.. iubite. Fugind. Aude cum răcneşte Adonis. Vroia să-l nimicească. Iar sculptorul acesta era frumos şi tînăr. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Nu te lupta cu leii.. Isprava-i izbîndise şi îi era destul. te poate sfîşia. atîta cît plîn-sese şi dînsa în poiană.. vînătorul : — Iubitule. 148 cumva. s-au prelăcut în flori. Te roagă Afrodita. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. fastuoase... N-am să te las să pieri. Ba. Fereşte-te. haine. tu. Nici vîrsta ta. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. într-adevăr. pe vremuri. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare... Apucă doar să vadă. nici chipul nu pot să îmblînzească pe fiarele acestea sălbatice. voinicia de care e în stare. lunga-i lance. De-aceea-l amăgise pe tînărul Adonis. Mistreţul. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. dar uită de durere. zeiţa Afrodita.. Deodat-aude vuiet. în fiecare an. şi-n cinstea lui. departe mult de locul. puterea.. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Coboară ca săgeata.. îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt pînă la genunchi. Şi colţii lui sînt parcă pumnale răsucite !. Din văzduh vede locul. tu. cu cerbii.Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. grohăind. Cînd s-a-nţepat zeiţa c-'un spin de trandafir. aezii cîntau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. Adonis s-avîntă după el. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însîngerat. pornise în Olimp. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Vei dăinui de-a pururi. frîngîndu-şi trupul pe pieptul lui Adonis... căci nu avea soţie. se jeluia zeiţa şi se lovea cu pumnii tremurători în frunte. cu colţii ascuţiţi. adesea ocrotea pe cei'tineri. Un porc mistreţ. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. Ea. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. cu urşii sau mistreţii. vreme de două zile.. Şi nici nu se gîndeşte să fugă de pericol. se repede la tînăr şi îl trînteşte jos.unde se-afla zeiţa.

de parcă-l pricepea.. Şi rămînea tot rece. le răspundea artistul. artişti tot ca şi dînsul. Aduse din grădină flori roşii.. în ghirlande. iubite. şi fata îi surîdea sfios. chemînd la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine... Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. tot singur. aşa cum şi-o visase 7. neîntrecutul sculptor. — îmi tălmăcesc în fildeş un vis încîntător. erau tot mai uitate. Era cu Galateea. şi-l întrebau : — Ce tot faci. Ei îi spunea acuma tot ce gîndea. însă mult mai frumoasă decît în visul său. Gura-i părea o floare. trînteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. Graţia se pierduse.. Lui îi părea că f ata-i răspunde : — Da. cu gura tăiată fin în fildeş. împleteau. Şi. Şi nu deschidea uşa. Pigmalion. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Tobele băteau tare. viaţa. Sosind. ascultînd răspunsul. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămînă soţie toată viaţa. să ardă-n vîlvătăi. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. artistul se închise la «1 în atelier şi. zîmbind în zori de zi sub raza purpurie. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. se spulberau pe rînd. mereu închis în casă ?. Lucra fără-ncetare. cum nu se mai văzuse. ovalul lin al feţei şi blinda mlădiere cu care se pleca fecioara către dînsul erau desăvîrşite. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. şi visurile sale despre o fiinţă pură. altădată harnice. Azvîrle-i o scînteie. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mîna lui. Dar Pigmalion. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Mîna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. asurzitor. spu-nîndu-i frumoasa Galateea. şi straie deşucheate. Purtările acestea îl mîhneau pe artist. Iar fetele. Iezii săreau zburdalnici. îmbălsămate.. 150 şi danturi zgomotoase. iubitoare de casă şi modeste. Veneau la uşă prieteni. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Se-nghesuie-n mulţime. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă.. şi eu i-o voi aprinde. — Zeiţă ! zice el. în tristeţe. cuprins de-o presimţire. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. întîia oară iese şi-artistul Pigmalion. Pe cîmpuri viţeluşii gustau întîia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. rămase din trecut. şi flautul se pornise să sune tîn. făcînd din noapte zi. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. îşi spuse rugămintea. Sfîrşind apoi cu munca. gătite cu văluri lungi şi albe din pînză străvezie. şi corpul de zăpadă. din fildeş.. Pigmalion. a privit cu uimire la statua cioplită din fildeşul lucios. puterea suverană ce face să-ncolţească. luînd în mină dalta. în fildeş sau în lemn.. Tu-ntruchipezi iubirea.. Oamenii începeau să strîngă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. el însuşi. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. artistul — căci astfel se numea — nu da nici un răspuns. artistul se-ncorda. Artistul ciopleşte o fecioara din fildeş Ca să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră..pofteau la mese şi la alte petreceri. Şi iată-l ! — în mulţime.. începe să alerge. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. şi dintr-o piatră. gingaşă. 151 Statua prinde viaţă Venise primăvara. îi luă şi giuvaere. . Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?.-» guios. se-apucă să cioplească. Şi nu mai era singur. Fetele. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. Iar cînd lucra. devotată. o fecioară.

livada şi grădina. Ascaniu sau luliu — cum îl numeau romanii —. Deci. şi-n piatră 8. se trag direct din Uranus. iar hitonul. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie.. îţi mulţumesc.. Se spune că zeiţa purta un brîu fermecat. E tot cum o lăsase în ceasul cînd plecase spre-altarul Afroditei. în cînt. la fel de nemişcată. vreme de două zile. arăta că romanii. iubirea creatoare. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea.. prin Afrodita. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion).. Ciprul este o insulă din Mediierana răsăriteană.. în timp ce-i spune astfel. Înţelegeau belşugul de roade felurite. ce-a stăpînit în Cipru. 152 ' A fost şi Afrodita. aceea a titanilor.... pe cînd olimpienii. şi mai tîrziu la Roma. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pămîntul. Artiştii. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfîrşitul verii... Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. Dar el o ia în braţe.. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. A fost o nuntă mare. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. şi ea-i cuprinde gîtul : — Mult am dormit. şi August. îţi mulţumesc. pe cimpie şi-n florile c-ai scaldă petalele în lumină. I-a ocrotit zeiţa. prinsă cu o agrafă pe umeri. 5. se trag din titani (olimpienii din Cronos.. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Tot dintr-un titan. Şi-au trăit împreună ani lungi. 4. 2. în frunte cu Zeus. se-nţelege. au mai multe drepturi decît elinii să stăpînească lumea. după legendă. însemna. şi Romei. I-a ocrotit iubirea.. adică din a doua dinastie. Ele se prăznuiau primăvara. Cît ? Nu mai ştie nimeni. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. au slăvit pe-Afrodita. adică al cerului. ei pretindeau că fiul lui Enea. iubire.. nepot al Afroditei. dealtminteri. Atuncea este vremea care aduce moartea comoriloi grădinii. cuprins de-nflăcărare. zile ferice. războiul. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. 7. iubite !. îi spune Galateei.feminină. din ordinul împăraţilor romani. 153 Prin Adonis. serbările în cinstea lui Adonis. zeiţo !. după legendă. Căci Ares este feciorul Herei. părintele tuturor zeilor. în urma loviturii date de fiul său. Chiar au danţat la nuntă. scurtă pînă la genunchi. Se află tot pe soclu. cu secera de diamant. din care făcea parte şi Cezar. fără mîneci. cu mare însufleţire. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei.. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. Afrodita-Venus — sau Venera la romani — era fiica lui Uranus. In acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpîni Roma. El a clădit oraşul. Aşa zice legenda. titanul Cronos.. Note 1.. cel dintîi zeu al cerului. erau din neamul lui Cronos. s-a prăznuit şi nunta. în vreme ce frunza sîngerie este purtată în vîrtejuri de vînturile toamnei. toţi sculptorii Eladei. aduce pustiirea în arbori. natura roditoare. de a schimba . Ares. atunci cînd se născuse. Legenda ticluită de poeţi cu atîta meşteşug. Iar spuma se ivise din sîngele lui Vranus. se trăgea. 3. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. fusese purtată Afrodita de Zefir. scurs în apa mării. care îndestulau ogorul. şi neamul elinilor. Kăzboiul prăpădeşte şi pîrjoleşte totul. Iubirea ce-i cîntată şi astăzi de poeţi. cînd înfloreşte glia. cînd iarba se vestejeşte şi poamele cad. dupaceea. în danţ. După versurile poetului latin Lucreţiu. Ea se născuse din spuma mării. ce poartă-acelaşi nume. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amîn-două şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea !. aveau loc în Asia. şi elinii din Iapet). Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. muzicanţii. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. Pe urmă. ce şi-o păstrau cu grijă. şi jalea Afroditei. care U răpune sălbatic pe Adonis. la rîndul său.. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. unde.. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. o haină de lînă albă. frumoasa Afrodita. cu feciorul său Eros. Elada. surîsul ÎJ pătrunde în inimă pe trMr. A fost o veselie cum nu se poate spune. ca şi olimpienii.Acolo-i Galateea.. Acest brîu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. Mai mult. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. Astfel se tălmăceşte şi crima săvîrşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. poeţii. Peplonul era o tunică. Adoniile. 6.era întemeietorul familiei imperiale a luliilor.

. mai galeşi. copilul meu iubit ?.. fructe — toate — să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. pe cînd îşi săpa ogorul. Din pricina Psiheei.. Era-n Olimp. Ca rodiile coapte.... Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. o privea pe Psiheea nesăţios. o. în vreme ce poeţii se adunau acolo. Dar dibuind prin tolbă. pămîntenii uitau s-o mai sărbătorească pe mîndra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. suspinînd. i-a rostit Afrodita cu voce tremurîndă. odată cu-nserarea. nedumeriţi. Scopos. Ce buze !. în Creta. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. pe genele ei lungi. precum făgăduise zeiţei Afrodita. De-o rumeneală dulce. mamă !. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : __ Asemenea ocară ?. dar gîndul îi rămăsese-acolo. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. o insulă din roiul de Ciclade. Dar orişicîte haruri aveau primele două. — Da. în botişor de ciută. că poate să existe o astfel de minune. Lăsîndu-şi tolba-ncolo.. a dăltuit adevărate poeme în piatră.. Noaptea era senină şi-o rază de lumină — trecută prin frunzişul cel des de la fereastră — o săruta pe pleoape. Aşa grăiau poeţii. ce suge-ntîia oară. căci oamenii. Aflată astăzi la Luvru.. la fecioara Psiheea. în palatul din Creta. Marmure vestite sînt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. copilul năzdrăvan. se strîng s-o tot admire. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă.E săvîrşită vraja : n-o mai pot dezlega. gîndind : . EROS Şl PSIHEEA IN BASM 1 SE POVESTEŞTE c-ar fi trăit de mult. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur 3. 8. plin de parfumuri. După treaba asta. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. jertfe.... chiar în iatacul fetei. le întrecea cu mult. din temple şi sanctuare. s-a cam zgîriat la deget. 4 Palatul fermecat . A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. De-o fată muritoare ?. — Atîta ţi-e porunca ?.. Tiptil-tiptil. nătîngi.. smulse de pe coloane. pentru elini. lăudîndu-i frumuseţea. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. ce-avea aripi de aur. aceea care întruchipa. In legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvîrşi acest lucru. din dumbrăvile sfinte. c3ci tu le-ntreci. ştrengarul s-a strecurat în taină. spre slava Afroăitei. cum are trandafirul involt. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine.. O vei găsi uşor. Podoabele de aur. cea mai mică. ar fi un strop de apă lîngă un lac de munte. Afrodita ? 155 Şi. Iar graiul ei. astfel. Tu eşti mult mai frumoasă. înfuriată groaznic. copilă. Tu însă fă — prin vrajă — să n-o iubească nimeni.. Chiar mîndra Afrodita ar fi pe lîngă tine o floare vestejită. Se pare. un rege şi-o regină care aveau trei fete. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. pe care o iubea. ele-ar păli de ciudă.. sau cine crezi cu cale. c-a îndrăgit un monstru şi. De-aceea. tu ne vei fi zeiţă. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. un cîntec. Nici nu puteau să fie ochi mai adînci... te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea.. flori. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele.. Vreau s-o hulească lumea şi să rîdă de ea..materia neînsufleţită în fiinţe vii.. Praxitele... că această statuă ar fi opera unui alt mare sculptor grec. Noi nu mai vrem pe alta". fireşte. un osîndit de soartă. ca un ceresc balsam.... ea stîrneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. Cînd a aflat zeiţa.. de mult.... Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Psiheea !" Şi. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. Şi buzele !. Psiheea. Îmi împlineşti voinţa. pe toate laolaltă. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros 2. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. Şi dinţii : stropi de lapte. Obrajii-i erau rumeni. din proaspătă mulsoare. — Nu. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. dragostea şi frumuseţea. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu.. frumoaso.

Se ivesc cele două surori Astfel s-a scurs şi noaptea. sculptată cu migală în lemn scump de lămîi. nu de nuntă — regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vîrful unui munte. ce zboară prin văzduhuri. un monstru rău şi crud. focoase diamante şi alte multe pietre.. Nu ştia cum arată.. frumoasa mea stăpînă. pietre scumpe. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. într-un cortegiu jalnic — de moarte. Se hîrjonea cu ele. în timpul zilei. bătrîne. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. pătrunde în palat. Şi mii de animale — părînd însufleţite — făcute din argint. cu pat curat şi alb. cu vaiete cumplite. cu aşternuturi moi. căci te pîndesc primejdii. . surorile mai mari. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. cum poruncise zeul. tăcută. naramze îi sînt întinse-n faţă. sau un an. mărgăritare albe. şi-n zori — cînd prima rază se strecura-n cămară — dispărea fără urmă... fructe gustoase : rodii. să te împotriveşti poruncii zeilor. să ştii că e al tău.. bătrînul rege s-a dus la un oracol. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. tu. împodobeau pereţii. copilă dragă. — Dormi fără nici o grijă. pe o potecă-ngustă. vinuri întăritoare. O fiinţă nevăzută.. ce-o să te răcorească după atîta zbucium. De. Apolo i-a răspuns. Atîta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. Deodată dînsa simte că bate-o adiere.. rege. chitre. o lună. fără viaţă şi fără de simţire. Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. şi-n aramă. Dar să nu-ncerci să-l vezi. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. Atunci. găsiseră miri vrednici. şi-acolo — ce să vadă ? O boltă minunată.. tot aşteptînd pe monstru să vină să o-nhaţe. Şi-n ziua hotărîtă.. nu-i vorbă. va fi bărbatul fetei. în preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Eros. Zefirul. Parcă vedeau o piatră... Vă-nchipuiţi ce-adîncă. o mar156 mură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. o luase pe copilă pe aripile lui. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza cînd vine vijelia. călăuzindu-i paşii. Coloanele înalte.. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare ! Şi-o masă-mbelşugată. O fiinţă fără seamăn. şi se cufundă-n baie.. rubine. şi. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. care o susţineau. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pîlpîia alături. acum o priveau reci. Rămasă singurică. dulciuri. I-e blîndă sărutarea. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate.. Şi altele pe urmă. un om. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. 157 Fata privea uimită. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. ori cobora-n poiană.. cu luciu stins. lăsînd-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărîre pe care o luau zeii-. culegînd flori fi fructe sau dănţuind mereu. fugind printr-o pădure. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. căci celelalte fete.S-a scurs o săptămînă. îi spune iar o voce. Navea decît să-şi spună dorinţa cea mai mică. Poţi da orice poruncă. şi s-au întors acasă. De vrei. Psiheea nu adastă prea multă îmbiere. pe scări monumentale.. prin încăperi. poftim. căci vei fi osîndit. După ce se-ospătează.. veşminte şi podoabe.. Părinţii mîndrei fete erau nedumeriţi. purtînd cu sine focul şi-o armă ucigaşă. totuşi. A mai trecut o zi. şi totul se-mplinea. precum hărăzise zeul iubirii. Ce bine e în apa fierbinte. Să nu ai nici o teamă. ca monstrul să-şi ia prada. Vorbea numai cu umbre. ca ginere. de care însuşi Zeus se teme uneori. Vîntul de-apus. Coruri. cam bătrîni. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. Păşind fata cu frică. Aici au părăsit-o.. şi-n fildeş. în locuri neştiute de oameni pînă-atunci. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrînul părinte al Psiheei.. păşind tot mai departe. s-o ducă peste piscuri. primitoare. Deci du-o pe Psiheea în vîrful unui munte şi las-o părăsită. erau turnate-n aur. şi nu-ncerca.. Poţi spune orice voie. nu ştia cum îl cheamă.. te-aşteaptă o baie minunată. muzici alese îi desfătau auzul ! Dar nu vedea pe nimeni.

n-o vezi ce se-ngîmfă ? Ne-arată toate cele. tîrziu. Zefirul se porneşte pe văi şi. îl atinge pe zeu... Acel ce s-odihneşte-naintea ei. A stat puţin pe gîn-duri. uşurel. O fi voinic şi chipeş.. Să nu ai nici o teamă ! îi răspunde Psiheea. făcîndu-i o arsură pe pielea delicată. cînd o să aibă poftă.. grădinile.. iară în zori se-ntoarce. în fine. care umblau prin munte. E straşnic planul. şi cum el i-a cerut. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . Şi.. Eros. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. pe cele două fete.. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . surorile mai mari. Atunci. o picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. Ba. haine. Ba. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. Ca să se-n-credinţeze. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. Şi noi. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Şi scorpiile pleacă. aşa precum doreşti. se-apropie de el şi-i luminează chipul. ne mîncăm tinereţea. trimisu-ne-a pe Qfi. surioară. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. cu soţii noştri bătrîni. stăpîne.. Şi dragostea o prinde cu vie-nvîlvorare pentru divinul Eros. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. vede pe cele două surori ale Psiheei. Ha. Psiheea ia în mînă lămpiţă cu ulei şi. ea plînge şi-l dezmiardă. Ii spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul... cercei sau pietre scumpe. Acesta-i un balaur. cît timp nu pot să afle nimic de soarta ta. în fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot rîul. Leaduce la palat. o fi vreo zeitate. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. unde eşti ? Regele. pe cînd el doarme. pe aripile sale. iar sora cea mai mică rămîne la palat. îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo.. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare.. Sînt ele. îşi şoptesc amîndouă.. Pînă ce el.. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. Bărbatul său. Tocmai ei ? Cea mai mică ?.. Ce-mbrăţişări ! Ce lacrimi ! Ce chicoteli ! Ce rîs !. coşuri cu flori. Sigur co s-o mănînce şi pe soţia sa.Neobosită. cînd fata ieşi ca să se plimbe pe munte. s-aprindă o lămpiţă noaptea. dar nu au timp prea mult. ca-nainte. O vede pe Psiheea plecîndu-se asupră-i . de parc-ar fi regină. Toate vor fi. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. mingii. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. căci mesele-s întinse şi muzica le cîntă. Aşa. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. surioara noastră va pierde din trufie. căutînd-o pe Psiheea. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. tatăl nostru. Psiheea îl pierde pe Eros în ziua următoare. se-ndupleeă.. colane.. şi braţe nevăzute aduc bucate. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi.. stăruieşte. dornică să-l sărute. prin poiene. orice poftesc l 158 159 Surorile Psiheei. să te căutăm. Mă rog. Mai ales nu uita că. Noi o credeam pierdută. da !. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurămîntul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. Enaripatul Eros. hăt.. să nu-ncerci să mă vezi. pe vîrfuri. şi-l roagă. dintr-o dată.. Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite... cînd soţul doarme dus. . căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. O vorbă să nu spună.. Nu le da ascultare. cînd nu-i de faţă dînsa. a auzit din vale nişte voci cunoscute. în noapte. ha. se trezeşte.. cu aspru jurământ... pe perne. — Ce zici ?. Dnr într-o zi. cu-obrajii ca bujorul. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. dar fiinţele din preajmă îi po'runcesc să tacă. pesemne... oricear fi pe lume. Intîi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. Cu cîtă nerăbdare aşteaptă dînsa noaptea ! Iar cînd soţul soseşte. — Am să-ţi împlinesc voia. şi să-i privească faţa. Ea îi atinge arcul şi tolba.. şi-o săgeată o zgîrie la un deget. cînd doarme el. neghiobi şi şubrezi. Şi nu sfîrşesc prea bine să spună ce doresc. Neruşinata !.. cercuri de aur. O strigă şi o caută : — Psiheea. Cine să fie oare ? A !. Şi ea ? Ce bogăţie.-nfricoşată. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. să nuncerce să-I vadă. Psiheea. în palat. El. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi.

. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. De urănverşunată.. îi răspundeau mai toţi.Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. şi plîngea : — Ce-am să mă fac. unde păştea o turmă de oi — turbate toate — ce-i omorau pe oameni.. poate mai mult ca zeii.. făclia. să biruiască totul şi să-mpli-nească voia geloasei Afrodite. gingaşa lui soţie... necum... şi frig. 160 Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. Ii sfîşie veşmîntul. — Tu eşti o muritoare. Dar nimeni n-o ascultă. voi avea un prunc. îi dete o movilă înaltă de seminţe. Viclean !. — Nu. — Te du-n regatul morţii cel cîrmuit de Hades... sete şi piedici cu duiumul. soţul meu. Să vină două sclave : Grija şi întristarea !. îndură suferinţe. Afrodita. zeiţă.. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. izvorul. pe unde treceau morţii.. O-nvineţiră toată.. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. Şi cum.. şi să-i aducă lînă. domolin-du-l pe monstru cu nişte turte dulci.. ci sclav ! Psiheea porneşte în căutarea soţului Pe cînd frumosul Eros era închis în casă. mîhnită.. Şi plecă. Pe-aici trecea un fluviu care Curgea spre Tartar. Eros ?. grîu. de cîinele lui Hades. dispar... căci plecila un ospăţ. care-i spune : — Mi-ai fost atît de dragă ! Dar prin nechibzuinţă.. eu... să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. păzit cu străşnicie de sute de balauri. şi dînsul e un zeu.... S-a dus pe totdeauna. aripile. Dar ştiţi. Porneşte iarăşi fata... zeiţă. pe soiuri. voi. o... Călătoria în ţinutul lui Hades Neîmpăcată încă. Nu mai eşti zeu. o puse şi la muncă. Silit de legi divine. Psiheea şi pornise pe munte. însemnele puterii. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. (Lîna era de aur. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atîtea şi-atîtea pămîntene ? Nu mai gîndi la el. Ea doar ocroteşte dragostea pe pămînt. Străbate peste fluviul. căci te iubesc.. Se spune despre Gheea.. pentru asta te voi închide-n casă. Numai că el zburase şi n-o mai auzea... Erau acolo boabe de mac. poate mai mult ca mine ?.. cum se cuvine ! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. 1 161 — Vrei să mă faci bunică. merge. merge. Cată să vii degrabă. şi te iubesc atît. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii.. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrînă ? Tu.. căminul. dă-mi şi tolba... Afrodita.. aleargă-n templul Herei. Apoi. pădurea... şLEros.. căci n-o să-l mai revezi.. zeul intra-n Olimp şi mîndra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios !. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi.. mama lui Eros. Luaţi-o şi biciuiţi-o. Dă-mi arcul. linte. Dar după-atîta trudă. Sînt singură. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă.. zeiţa se încruntă. o trase de cosiţe şi o bătu la sînge.) Pe urmă o trimise în vîrful unui munte... cel cu trei capete. Dar dragostea.. năzuind un sprijin... strigă fata. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?.. Şi. nu vreau. nu-i ia durerea-n seamă. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. şi luă ea însăşi biciul. grămezi. căci dînsa ocrotea familia. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. tot fata-i mai frumoasă. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine.. şi cere-i Persefonei. ros-tindu-i printre dinţi : 11 — Legendele Olimpulul. Fii bună deci. sub pămînt. pe mine. Unde te pot găsi ?.. Şi trece chiar de Cerber. îi porunci să plece într-o pădure deasă.. pe cît eşti de frumoasă. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. O roagă pe zeiţă.... Cînd se sfîrşi cu munca. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psi-heei vlagă să treacă prin primejdii. Psiheea nu se lasă. Palatele de aur. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea.. însîngerată. fasole... strămoaşa tuturora.. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. . Imploră şi pe-alţi zei. îi spune Afrodita. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. şi foame. tot.. acuma m-ai pierdut.... grădinile. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi.

eu am s-o fac zeiţă. dacă nu e însoţită şi de o simţire adîncă. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. să-l ducă Afroditei. poate muiată în miere şi foc. Afrodita. Fără îndoială că această operă. — Rămîneţi împreună necontenit de azi. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.. Iar el. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. în sala de consiliu. pe zei şi pe zeiţe. strigă din urmă zeiţa Afrodita. şi-un zeu...... Mama mea. minată de iubire.. Tu du-te cu balsamul. Cupidon sau Amor — cum îi spuneau romanii — este înfăţişat ca un tînăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. Aburul ompresoară şi el aduce somnul cel fără de sfîrşit. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. Vă porunceşte Zeus !. 164 4. este pe urma noastră. Aici Eros. le smulge şi s-avîntă printr-o fereastră-afară. pentru grecii vechi.. In Capitoliul din Roma se află o statuă cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. Dar Eros. Să vină şi Psiheea. şi fata cade jos. după ce el îi ţintea cu săgeţile. să mă-ndrăgească iarăşi. cum este Eros. Note 1. ştiu bine. Arătau în acest fel că simţămintele. cel dinţii zeu. la plecare. care uneşte fiinţele perechi.. Mai stai. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. a pătruns în folclorul multor popoare... Întruneau astfel în dragoste. aproape fără voie. Psi-heea-ntredeschide capacul. Tu eşti oare !. O. Această alegorie are un tîlc. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie — probabil după o veche legendă elină — de către scriitorul Apuleius. rămînînd amîndoi fericiţi în Olimp 5. Tot In Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi.. Psiheea dragă. El are un arc. Cît de puţin. cea dinţii zeiţă. reprezentate prin liră. de-atîta vreme de cînd ne-am despărţit. le glăsuieşte dînsul. perechi. 2. 3. tu ce lumea o cîrmuieşti din slavă. sub diferite variante. nu poate face nuntă cu ea — o muritoare. dragostea. Deci m-ai iertat ?. văzîndu-mi chipul. poate în otravă şi venin. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir... în opera sa „Măgarul de aur". grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tînăr înaripat. zei şi zeiţe. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul ! Puţin. răspunse Zeus. Iar voi. săvârşită de un artist necunoscut. zeul luptelor nesăbuite. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mînă cu o torţă — torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. Nu-ngădui.. călătorind pe drumuri. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte : — Iubite. Un zîmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. pot îmblînzi o fiinţă oricît de cruntă. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. .. E vremea să astîmperi pe-acest copil zburdalnic.. în chip poetic. să te privesc.. şi cerceta cutia." Şi tot gîndind în sine. E vremea să-l însori. făcîndu-le să se înmulţească. din care este gata tocmai să tragă o săgeată.. zeiţa dragostei. — Ba da. într-atît este de armonioasă marmura dăltuită. Ajunge la Psiheea. Zeiţa. frumoasa Afrodita ! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. Mai tîrziu. care-a făcut şi face atîtea nebunii. Eros. „E pentru zei. Numai că din cutie — aşa cum uneltise zeiţa Afrodita — iese un abur negru.. la început era. stăpîne ! Psiheea nu-i zeiţă. Zeus.. cum este Eros.. dîndu-i drept părinţi pe Afrodita. El a unit-o pe Gheea. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. dar nu-i timp de pierdut.162 Şi-o roagă : — Dă-mi. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele divine : ambrozie şi nectar... şi anume că dragostea nu poate dăinui. vrînd adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune... şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. frumoaso. Zeus hotărăşte. cu JJranus. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Să mă fac mai frumoasă decît mă ştie Eros. Balsamul din cutie e numai pentru zei. poetizînd legenda. Căci am atîtea lucruri să-ţi spun.. nu. în cutioara asta. 163 — Nu.. se frămînta Psiheea. zeiţo. binişor.. mama soţului meu.. 5. şi pleacă iar Psiheea. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. şi pe Ares. rosteşte zeul Eros.. balsamul ce ţi-l cere. un giuvaer de piatră. Nu te mîhni. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. a inspirat nu numai pe poeţi.. — Şi eu. ţinînd în mînă o liră. ce văzuse prin vrajă toate astea.. îndură-te de mine şi de iubita mea. Eu plec către Olimp.. numai forţa universală. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. Mai stai. a fost răpită de romani din Elada. Opera. nu mai aşteaptă mult. şi-ncearcă să surîzi.

prin Eros. scoici. cuprinde pe Psiheea.. puse doi delfini. şi zeul se oprise. Mînia zeului sporeşte Poate mai mult de frică. izbind-o neîncetat de stînci. ca s-o urce în Olimp. adică în locul unde se găsea fericirea desăvîrşită. fata a fugit într-o peşteră albă. se avîntau cu toate să scape coră-bierii. despre delfin. căci îi cunosc puterea.. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. c-o fire-atît de aspră şi-un glas răsunător ?.. . Vei nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu... pe care o gustau numai zeii. o căuta şi. Dar zeul din Egeea. ce este atît de mînios.. careva. Ce visare !. au şi pornit înot. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Căci altminteri stăpînul va aduce prăpădu-asupra voastră. şi tatăl lor. îl îndrăgea nespus... o meduză. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tînără fecioară. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba.. POSEIDON ŞI AMFITRITA PALATUL LUI POSEIDON .. de marmură. aflînd vestea. cumva. ce-i aduceau. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării.. Iar ea. ca danii. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Nici nu vreau să-l văd.. să aducă iute ştirea... îmi întăresc domnia. vrîstată cu vine de argint.. şi sfarmă. vrăjit de melodia ce o cîntau în cor.. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre sor fi zărit cumva. Mama lor era Doris. Poseidon. Dar şi mai mult iubea delfinul.. o nimfă oceanidă. tăioşi cum e oţelul. căci stăpînul e supărat cumplit. lunecînd prin valuri.. Eros.Psiheea. Ce fete are Nereu ! Mai ales Amfitrita. un peşte. Şi-o zguduie. Dealtminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Iară pe fruntea arsă de vînturi şi furtuni şi-a . pe cînd zeul se preumbla pe mare. nimfele nereide plîngeau înduioşate şi. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Şi ca să scape. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. în număr de cincizeci. pictat de artistul Louis Gerard. cum s-a-ntors Poseidon la dînsul la palat. Cînd se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind.. este înfăţişată această poetică alegorie. zeul care purta în mîna lui triena -. în urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine..Şi zeul a zîmbit : „Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. „Ce cîntec !. s-a-nveselit nespus. a trimis peţitori. şi ajunge în Olimp. numită Amfitrita. Copilele danţau într-o insulă Naxos.. ca să-i dea de urmă. vrîstată cu vine de argint.. Delfinii. încîlcit.. Tridentul lui mă sperie de cîte ori îl văd. Răspundeţi. în limba greacă. cînd tropotesc prin valuri şialeargă şi nechează... Ia stai s-o mai privesc.. erau nişte copile de-o bunătate rară. puzderii de corăbii. Iar cînd zeul Poseidon cutremura adîncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline.. ca să-şi pieptene părul albastru. Nereu." Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. credincioşi. pe draga lui soţie. Aici veneau noroade de vietăţi marine. blîndă din fire. De mă însor cu dînsa. se tîl-cuieşte prin suflet.. în palatul de aur din Egeea !.. între valuri.. Odată. Urmărirea nimfei Acum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. Poseidon. au contenit din danţ şi au sărit în mare... Fiindcă zeul Poseidon crease cîndva calul4. la mine. Nici prin gînd nu-mi trece. Pesemne.. alt zeu bătrîn al mării.. deodată. însă.. Şi caii lui la fel. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări.. cineva a vorbit — un şarpe. cum credeau elinii. care-şi avea palatul în apele Egeei.. şi-a spus în sine zeul. se ridica-n Egeea 3. Nimfele nereide. Nu... care se găseşte la Luvru. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. A ridicat tridentul. Nu. înaripatul. şi asta va fi bine !" Şi. într-un frumos tablou. Căci 166 tis nimfele..

In zadar o căuta. Jivinele din apă. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. precum se spune. Şi şi-a întins tridentul. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. Jucîndu-se. plin de fală şi plin de mulţumire. părăduind ţinuturi şi înecînd sub ape oameni nenumăraţi. şi ţărmuri şi numai tu.. c-o strălucire vie. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fîrtat. a strîns în mînă frîul. Era. şi se părea că totul s-apropie de sfîrşit. Dînsa ducea în mînă făclia cununiei. Poseidon. Căci uită-te. Sfîrşindu-se cu nunta. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vi-ajă.. a scufundat din nou. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi cîte toate se ascundeau în grote. îndurerat. A prins pe el delfinii şi i-a zvîrlit în cer. 169 Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. mireasa-i lîngă tine. cînd hăurile mării primiseră atîtea corăbii călătoare. în noapte. . cu glasul tunător. stăpînă peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. într-un cotlon al mării. sub furia lui. de salturile repezi ce le făceau delfinii. Poseidon. şi ea nu-i întrecută decît de dragostea ce-o are pentru tine. deodată se trezeşte c-o piatră azvîrlită de un delfin. preafrumoasă nimfă. au spus dînşii — în limba lor. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării.. De nu primeşti. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. Puterea lui e mare. o nouă constelaţie : a celor doi delfini ! — Să fie precum vrei. Palatele de aur. purtată tot de-un monstru. şi s-a ascuns mai bine. cleştar şi diamante. ţintuindu-i pe boltă. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni deo astfel de năpastă. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu.. mărite. Privind astfel spre dînşii. de mînie. sfă-rîmă şi insule. insule şi maluri. slăvite. şi fă cu dînsul nunta. Răsplata o veţi primi pe loc. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. Nedumerită încă.. delfinii s-au apropiat de coasta unde — în iarba verde — se odihnea fecioara. şi i-a strigat lui Zeus : — îngăduie. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-neîntată să-i fie lui domniţă. nici de data asta neizbutind s-o afle. fecioară. căci nu dădea de dînsa. cel mai bogat din lume. copilă. Blestemele-or să cadă asupra ta. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. a glăsuit Poseidon. să ştii. frumoasa nereidă. — Cuvîntul mi-l voi ţine. stăpînul nostru este. de milă pentru oameni — pe cît spune povestea — s-ar fi înduplecat. Poseidon. delfinii ageri s-au hotărît din nou s-o caute pe Amfitrita.. şi monştrii au pornit. unde domneşte Hades.. Ea ridicase capul. să găsim locul unde seascundea Amfitrita. desigur — cînd ne-ai trimis în lume. după stăpînul Zeus. au munţi de avuţii. Ba chiar s-o şi peţească. de tumbele ghiduşe. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. Abia tîrziu. ce se numea Triton.. cîntînd cu toate-n cor.. aşa-şi trîntea tridentul. a-anbiat-o să vie alăturea de el 5.aşezat coroana. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. în jurul lor săltau nimfele nereide. unde s-a făcut nunta.. Atunci. Delfinii o peţesc pe Amfitrita Şi au pîndit şireţii cînd nimfa — mulţumită că zeul a plecat — ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. în iarbă. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. îneît se 168 zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. aflate în Egeea. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. Căci el te vrea soţie. Incit zeul Poseidon venise în zadar. în cinstea Amfitritei. — Mărite.. de spaimă pentru dînsa.. şi apa acoperise ţărmul. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobîndeşte.. Ascultă-l deci. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. corăbii. un mărgăritar mare. Triton era ca zeii.. Acum o aşteptăm. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. ţinînd în braţe lire.

Şi-şi retezase barba murdară. îndrăgostit de nimfă. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pîrguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. Dar fiul lui Poseidon. Şi-n locurile-acestea. îşi pieptănase părul — ce-i spînzura în viţe sălbatice şi negre — cu grebla lui uriaşă. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. Triton a fost acela care. lăsînd naiul. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Pitici păreau uriaşii pe lîngă Polifem.. Atît că Galateea iubea. poate. se-ntîlneau Galateea şi cu păstorul Acis. Ridică-ţi dară capul din valuri. suflînd în scoică. după nuntă. ca Apolo şi ca atîţia alţii. Copacul fără frunze nu are .. sau. un trup atît de falnic şi nişte plete dese.. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. în mîini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. ca toţi zeii. Ca Zeus.. cu mîna ta. lovindu-se de ţărmuri. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. Galateea.. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din rîuri şi din mări. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. elinii vedeau însăşi furtuna. Din sin îşi scoate naiul. Galateea — căci astfel se numea — era mult mai frumoasă chiar decît Amfitrita. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea.. In acest zeu. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamnambelşu-gată şi prunele zemoase. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. De vrei să-mi fii soţie. pe nimfa Amfitrita. alături de-Amfitrita şi tatăl său. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. de crudul Polifem 6. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. Mai moale decît puful de lebădă. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. furtuna se potolea pe loc. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate... în palatul de aur. Vuiau în zare munţii. Şi-n pomii mei sînt fructe ce-atîrnă greu pe ramuri. Dacă sufla în scoică. Poseidon. ce umplu păşunea şi pădurea sau sînt închise-n peşteri. Numai că. Dar tot tu. fugind din calea mea mereu. Din naltul munte Etna se desprinde-o colină. într-o zi. eşti mai nepă171 sătoare decît aceste stînci. Eşti mai îmbietoare decît soarele iarna sau decît umbra vara. fă-cîndu-şi-o soţie pe fata lui Nereu. ce se numea Toosa. fierbea de-atîta larmă. un păstor. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur.. dacă m-ai cunoaşte mai bine. şi turmele. alteori. vor fi tot ale tale. Galateea ! Nu mă dispreţui. pe Acis. eroi şi-alteori nişte monştri. El era. aproape să le frîngă. Mai dulce ca un strugur. Nici Zeus n-are. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea întruna în ape cristaline. şi se ferea de monstru. să o ademenească pe mîndra Galateea. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. la poalele colinei. urla înverşunată. Dacă intra în mare. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita.. îşi pune la o parte toiagul său enorm. o fiică-a lui Nereu. din apele Egeei. pentru zeul stăpî-nitor al mării — ca Hermes pentru Zeus — pristavul de credinţă. Legenda ne arată că fata. De-aceea locuia. Ah. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine.. parc-ar fi o pădure.. Ciclopul Polifem Astfel şi-a văzut zeul stăpînitor al mării dorinţa împlinită. dintre zeiţe. vîna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni.. pe-un tînăr. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini.. zbuciumată. o socotea în mare. cleştar şi diamante. şi-atît !. fecioară. Era urît ca moartea. marea senvolbura. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. ascunsă undeva. ce-i slujea de măciucă. Tu însăţi vei culege. nici frig în toiul iernii. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. încîlcită — plină toată de spini — c-o seceră-ascuţită. Din încuscrirea asta s-au născut regi. Cu-a-ceasta-şi mîna turma. Poseidon. ce intră pînă-n mare.. Polifem se coboară din munte pe colină. Eu mă cunosc mai bine. cînd s-a sfîrşit potopul. ce parcă scînteia.. Vroia să pară chipeş. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii... Fireşte. Mai proaspătă ca gheaţa. silindu-se să-i placă. nu-ţi va lipsi nimica. şi începe să cînte. Mai surdă decît marea. De-aceea. Avea numai o lege : poftele lui. ce geme mînioasă. apa îi ajungea abia la mijloc. 170 dînsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. Avea o faţă neagră şi mare cît o casă şi-un singur ochi în frunte. Mai zveltă ca aninul. Vedeau şi-auzeau totul. In ei se află peşteri ce sînt tot ale mele. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii.din creştet pînă-n brîu. ai pricepe că ai greşit. şi marea. de mult. marea dezlănţuită. Nu te gîndi că părul ce-mi creşte pe tot trupul ar fi o urîciune. care îmi cad pe umeri.

zeul mărilor fusese osîndit să zidească o cetate. izvorul care ţîşneşte vesel din clinele muntoase. Galateea !.. care poate construi tărîmuri noi. peste aria mării. li vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei !. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Ea îi purta pe valurile sale. din marele-i regat subpă-mîntean. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tînăr zdrobit de Polifem. posomoritul Hades pe tronul lui de aur. elinii au personificat-o. Şi-atunci. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. Desigur. nici calul fără coamă. Insă acolo.. numit de nimfă : Acis. de pe ţărm. 2. numit Infernul ţinutul misterios al morţii. sau cine este acela care le cufundă ?" După puterea cerului... şi fii soţia mea !. cîndva. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. care se alăturase Herei. De aceea.. îi vede pe cei doi. Acis strigă cu groază : — Ajutor. care înseamnă stăpînul apelor. şi-n jur au crescut trestii. Ungă ei. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. Hades. El prinde-n braţe-o stîncă şi o ridică-n sus. Nimfa se zvîrle-n apă... Chiar numele i-l pronunţau în silă. spre aventuri şi fapte glorioase. Deodată. Ci-ne-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stînca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sîngele lui curge. Şuvoaielempletite s-au transformat în rîu. pe îndelete. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. un izvor. Am doar un ochi în frunte. cînd marea se înfurie şi îşi răscoleşte adîncurile. Marea. în Olimpul lor. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. poate. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. 172 Note 1.. în goană. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. Dispreţul tău mă arde mai rău decît un fulger.. legenda spune c-a ţîşnit cu putere. „Şi cine cîrmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. pe vreme de furtună. era cel mai posac şi mai nesuferit din rîndul zeilor. Numele lui vine — după unele păreri — din sanscritul Idaspati.. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. născocind pe zeul Poseidon. cu forţa ei nemărginită.frumuseţe. x-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. dar el îmi e destul.. uriaşul ?. fierbinte. un rîu cu apă rece.. Această legendă nu este altceva decît poetizarea acţiunii mării. HADES Şl PERSEFONA LEGENDE NU SlNT MULTE DESPRE HADES. Coama lui răvăşită de vînt. în legenda lui Odiseu sau Vlise. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. să-l ajute. prin depunerea de nisipuri... Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvîrşi apa sau unele fiinţe din adîncurile ei. fără îndoială. voi.. se afla Zeus. 6. 5. prelungind coastele. Ce-a plîns sărmana nimfă. Dealtfel. Amfitrita. Dar e ultima oară cînd vă găsiţi alături. printre pietre. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele" lui Ovidiu. Marea scălda pămînturile IOT din toate părţile. nu numai să dărîme. izbindu-le de stînci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. cîntau şi dănţuiau în rîs şi glume. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vînturilor despletite ? Cine o zguduie pînă în adîncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. De-acolo.. parcă în tropot. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. se va mai vorbi. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti.. Zeus.. De-aceea. 4. provenite din sfărî-măturile pietrelor aduse de curenţi. în timp ce zeii. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărîme şi munţii. el fiind şi zeul cutremurelor. nu era alta mai teribilă decît a mării. îi dăruise marea lui Poseidon. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. Oamenii nu-l iubeau deloc. sfîrşindu-şi vorba. împotriva stăpînului Olimpului. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. Troia. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. acest fiu al lui Poseidon.. în urma răzvrătirii lui Poseidon. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. zbătîndu-se între maluri. în neguri. Apoi. 3. urlînd.. . nu avea altă grijă decît să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvîrşeau acei de pe pămînt. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. dar aici a căpătat chipul unei bătrine şi rele vrăjitoare.. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie.. Această forţă a mării trebuia înduplecată.. Ascultă-mi rugămintea. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. rîdeaţi de mine.. din stîncă. prin saltul său.. se afla marea. Şi-a implorat pe zei.. sub pămînt. cînd împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. sus. parcă le îmbrăţişa. dacă vei fi soţia lui Polifem. se aseamănă cu valul. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. Acuma s-a sfîrşit !. Despre Polifem.. după credinţa lor. Calul simbolizează. în cer. păstrîndu-şi pentru dînsul cerul.

Dar umbrele nu puteau trece. bătrîneţea. cum sînt văzduhurile-n zări. duşi de nevoie prin Elada. în Olimp. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. boala. Acolo se găsea Tantal9. şi pere. Un zeu mereu la pîndâ Ca să-i pîndească. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. grijile. aşa ca ei să se ferească. pe trădătorii din războaie. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. ajutat de genii 4 şi de zeiţe-ntunecate. Călăii l-au vîrît în apă. sau de argint sau de aramă. bătut cu bicele de genii. aflîndu-se odată la un ospăţ. monstrul cel cu trei capete. ce răspîndeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. făurită din diamantul cel mai tare. ursuzul Hades avea o cască fermecată 3. trecînd de locul străjuit de Cerber. Pentru toate aceste fapte. luase merindele cereşti şi le dusese pe pămînt. lîngă poartă. sus. se-afla Cerber. şi smochine... larg deschisă . Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. străvechiul rege sta în apă. setea ce pîrjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. purtînd o mantie ca smoala. Morţii-şi ţineau în gură banul. teama. şi-i pedepsea pe muritori. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Să simt-aroma că-l îmbată. Iar umbra o lua zeul Hermes. sărăcia. ale norocului şi păcii. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gîtlejuri vinete. Au coborît pe lîngă dînsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. ca într-un ghem. cu barba colilie. Drumul către tărîmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. să ia o fructă de pe ramuri. hîde. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Pe acest drum se aflau genii tăcute. înconjuraţi de ziduri şi-un rîu de foc şi de scîntei. mai trecea şi peste rîul Aheron 8. ce nu putea fi sfărîmată. erau pe loc zvîrliţi în Tartar. apa se retrăgea spre maluri. ba şi mai bine. El smulgea umbra celui dus. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi 174 izbeau fără cruţare. pînă ce-i nimiceau cu totul. nu mai putea sâ-4 vadă nimeni. de veacuri lungi neostoită. Atuncea se ivea Tanatos. toţi pomii îi piereau din faţă.. răutăcioase. Şi cum căta să-ntindă mîna. O stîncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. dînclu-le muritorilor. cît timp sta Hermes în Infern. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mina dreaptă. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfîşie trupul. închişi cu-o poartă. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. de nouă ori. nennrociri şi griji şi boale. fiindcă zeii aveau ambrozia 176 şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. şi-i vestise pe pămînteni despre ce se punea la cale pe seama lor. Ceilalţi. şi-i urmăreau cu multe rele. Dar Hermes nu întîrzia. foamea şi chinul. şi mai ales ale lui Zeus. în veci. în calea lui.. şi războiul. să iasă. un ban de aur. Tanatos era moartea însăşi5. decît dacă plăteau lui Ha-ron. Şiacela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar 2. pe muritori. Ceilalţi porneau — cum vom vedea — spre Insulele fericirii. Pe capete se foiau şerpi. un rege care. sperjuri. şi zeul. luntraş bătrîn. s-o ducă-n tristele adîncuri ale lui Hades. se mîniase. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. sub întreita suferinţă.. Dar cum se apleca spre apă. Zeii nu se temeau de genii. crainicul tatălui ceresc 6. către palatul zeului Hades. . Iar ei cădeau de-a rostogolul. Să-i crească foamea fără margini. mere. de cum treceau de apă. Şi. să-şi capete osînda necurmată. pînă la brîu. ce-adu-ceau lumii jalea. Iar cel ce nu-l avea cu dînsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. gemeau în chinuri osîndiţii. pe-o cale tot atît de lungă. solzoase. pe muntele Olimp. într-un lac limpede şi rece. Aici. cît e din cer pîn'la pămînt. Şi ajungea numaidecît la graniţele întunecatului tărîm. să-şi potolească puţin foamea.Venea odată vremea cînd orice muritor — cum credeau grecii — urma să se coboare în Infern. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. nevăzut. Ca să răzbune nedreptatea. putea să-şi împlinească voia. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. înconjurat de rîul Stix 7. Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. Bătrîn. Cîinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Căutau pe criminali. venea în faţa judecăţii. Să vadă apa şi să-i fie sete.. numite şi Cîmpiile-Elizee. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. Ramuri cu rodii şi naramze.

De ciudă şi mînie. — De ce ? îi întrebase Ixion. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. ale norocului şi păcii. un om. încinsă bine-n flăcări. ai să plăteşti amarnic ! Şi l-au zvîflit în Tartarul lui Hades. numite de cei vechi Cîmpiile-Elizee 10. cu şerpi oribili. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta.. Tot ce fusese intristare aici era de mult uitat.. nespus de nalt. că este dat de gol. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. cît e el de mare. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. l-au ţintuit pe-o roată de aramă.. cum hotărau judecătorii. nici nu se ostenea s-audă. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte nalt. şi pentru ea. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. din trupul vlăguit de trudă. nici cald. jn timp ce Ixion. în loc de lanţuri. Ixion şi Sisif Şi tot în Tartar mai era un rege din Tesalia... l-a azvîrlit pe Sisif în Tartar. Durerea nu se cunoştea. sub ochiul ager al lui Hades. era o ţară-ncîntătoare. A aşteptat un timp.. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte.. doar cît privea puţin spre stîncă. 177 — A !. dîndu-şi seama zeul morţii c-aşteaptă — fără nici o speranţă — atâta vreme. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. Cei trei judecători. sărmanul.. batjocorit şi zi. încruntat pe tronu-i. posomorit şi rece. Dar tu. zeii. Sudoarea îi curgean şiroaie. . Abia putea să mai respire..zgîriat cu gheare ascuţite. o eume-nidă se ivea. Hades îi răsplătea anume. Abia de respira Zefirul. la marginea lumii. pentru toţi. şi noapte. ajungă-ţi chinul ! Dar Hades. Trupul îi tremura ca varga.. cu numele de Ixion. dar nu-ndrăznea să se oprească. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul pînă sus . să câţi spre slavă.. regele din Corint. Şi însuşi Zeus. ţipa şi se zbătea de groază. îi smulgea stînca şi-o azvîrlea la poalele acelui munte. viteji şi vrednici. Nu stăpânea decît plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. cu umilinţă şi cu teamă... pe pajiştile-nmiresmate.. Legendele ne-arată despre dînsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărîse să se-nsoare. chipul lui Hades : bărbos.. Şi fiind el zeu atît de mare. şi frica-i măcina puterea.. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. Iar roata se-nvîrtea întruna. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. de rînd. cu fală... era o cinste şi o fală.. ca şi cei drepţi. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Aici.. pe lângă ea. însă degeaba !. Voi. şi lau legat. pe care-l stăpînea. n-a înşelat atîtea pămîntene ?.. legile aspre. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Desigur că pe lîngă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. împrospătând mereu văzduhul. Sîngele îi curgea şiroaie. pe care îi avea Hades în Infern. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pămîntenii. pentru că genii infernale învîrteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit.. ce îndurau pedepse crunte. frate cu Zeus şi Poseidon — având a treia parte-a lumii-n stăpînire — a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcîndu-i trupul. hotărîte de către Zeus. i-au răspuns zeii. l-au osîndit să se trudească pe veşnicie. 178 Hades vrea să se însoare 7. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună ciubeşte. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor ! strigaseră toţi zeii. da'ndată ce-ajungea pe culme.Dar să ne-ntoarcem iar la Hades. Zeus.. aflând. şi pentru tine. Şi. Nu era frig. — O cutezanţă nemaipomenită !. Hades. nu bătea vîntul.

mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. a prins-o. Pămîntu-şi închisese bolta. Blinda fată. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Apoi un geamăt lung de groază.. zei sau oameni !. în insule. Copila ta gingaşă. cu-nfă-ţişare uimitoare.. Dar nimeni nu aflase taina. ocolind livada.. Este cuminte.. care era părintele fecioarei. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi... nici sacrificii.. Cora mai zăreşte şi un narcis. prin grote şi pe creste sure. livezi. Iar Zeus se ferea s-o spună.. în deznădejdea ei. nimeni !.. Şi s-ar cădea.. să-mi dai un ajutor.. ar fi avînd o fiică minunată. auzind vorbele lui Hades. Destul că nu-mi stai împotrivă tu.. Dar cînd şi-a-ntins zglobie mîna spre acea floare minunată. ca-ntr-un cleşte.. şi chiar păşunea vestejise. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. aprinşi cu vîlvătăi în Etna. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpînă-ntr-un ţinut atît de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus.. cu braţele-i vînjoase. zeiţa holdelor. înţeleaptă. De cine ? Unde ? Nu se ştie !. plîns cu suspine. scumpa copilă a Demetrei. doar-doar o va găsi pe Cora. Şi carul... I-a întrebat pe zei. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi !. sub apriga domnie a lui Hades. Din car. Oamenii vor muri de foame.. zeiţa holdei însorite. s-a îndreptat spre el... Hades. 12 179 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. Şi ţipete. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. şi tot ce se afla-n grădină.. întreaga mare şi chiar cerul. o fi grăit iar zeul Hades. . flămînde. Pierise carul ca năluca. Cora. desigur.. a fost răpită. în tropot au ţîşnit afară caii cei negri ai lui Hades. îndîrjită. îţi dăm o veste dureroasă. Şi nimfele plîngeau : — Demetra !.. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. Zeii la fel. şi pomii îşi pierdeau belşugul . flori de şofran şi violete. la o nevoie.. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. Numai de poţi s-o iei. A fost însă furată Cora. păşuni. s-a mîniat atît de tare. tatăl ei. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. La fire este potolită. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau.. Cora... căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. De-aceea nu-mi găsesc soţie. 180 — Nimica n-o să mai rodească. uimită de narcisul atît de neobişnuit. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. pămîntul s-a deschis în faţă-i.Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. Ştia prea bine că Demetra. pe oameni... — Mi-ai dat acest ţinut subpămîntean. o fi spus Hades.. luînd toiagul drumeţiei." N-aveau de unde să mai afle... născută din iubirea cu Demetra. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atît de tare. Se petrecuse totul iute. Se cheamă Cora şi-i frumoasă... zicea zeiţa. în care oamenii nu vin cu bucurie. E numai bună de stăpînă într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. Demetra u. Cădeau şi grînele uscate. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. iar turmele piereau. cît scăpărarea unui fulger.. roze. o plantă mîndră.. îneît a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. că năpădise tot pă-mîntul. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?... — N-ai grijă în privinţa asta.. a şi plecat în lumea largă. Zeus o fi zâmbit pesemne. însă n-a dat de urma Corei. păduri umbroase. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mîndrei Cora.. să-l rupă... tîrînd un car măreţ de aur. cîmpii cu grîne. Deodată.. a pierit iarăşi în adîncuri. Săriţi voi.

. — Nu !. Tartarul este asemeni iadului. Aflînd Demetra despre fapta ce-o săvîrşise iarăşi Hades. Cora stătea pe lîngă mamă. Zeus olimpianul. Doar o treime lîngă Hades ? îţi mulţumesc.. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii.. 182 . S-a coborît Hermes la zeul morţilor... a trebuit să se supună... fiind mult prea cunoscută. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pămînt. stăpîne ?... purtînd miresmele plăcute în cer. totuşi o folosim în povestirea noastră. şi iarna cobora la Hades13. ogoare şi livezi. Iară lui Hades i s-a spus. Mama şi-a strîns copila-n braţe. s-a auzit atunci o voce. şi cere-i să-i dea drumul Corei. şi animalele flămînde nu pridideau să se hrănească. Restul — două treimi din an — va fi cu tine. Şi el. neclintită. Eşti stăpîn drept şi tare vrednic. dar. în care geniile infernale au fost transformate. dată ţinutului lui Hades. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. avea pe Cora — Persefona — chiar dacă nu stătea-n Infern decît o parte dintr-un an.. bîntuită de un gînd ce-o-nspăimîntase mai de mult.. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. după cum se ştie. dr pînă la sfîrşit a spus. I-era ruşine. este de origine latină. Era bogat. cu noi toţi. Hermes. Nu te mînia. Iar Zeus s-a temut. şi toate fnnţele-or sa 181 piară. Călăuzită deci de Hermes. la nările lui Zeus. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grînelor din holde. Deşi denumirea de infern. la Hades. Legendele nu povestesc. nici jertfe şi nici preoţi. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mîndra Cora. N-ar fi putut sascundă taina aceleia ce-i era mamă. zeul morţilor şi-al groazei... a spus Demetra. de-atunci. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra.... Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. la fel ca zeii din Olimp. era acum la rînd cu toţi. Să zbori pînă la Hades. De tine tot n-o să am parte ! însă — s-a învolburat zeiţa — dacă-i aşa. şi totul a-nverzit ca-n farmec. în draci. copila mea ?. a dat şi roadă. cum hotărîse Zeus. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pămînteni. să se întoarcă la Demetra. — Rămînem fără sacrificii. Dar el a dat Corei să guste — mai înainte de-a pleca — din jumătatea unei rodii12. să n-o piardă în nici un chip. Să vadă ce e de făcut.. în stîlpi tremurători şi palizi. adică zeul cel bogat.Văzînd că nu e glumă. nu numai Hades. După această întîmplare. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. — Cît timp eu n-am să-mi văd copila. avînd pe Cora.. Note 1. 2. ce îşi strîngea în braţe fata şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. rugîndu-l s-o lase liberă pe Cora. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. să ardă jertfele aduse... Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona 14. dar. îndată a făcut zeiţa un semn cu mîna spre ogoare. I-era teamă. cum s-o împace pe zeiţă. simţind fumul din jertfe. Mîncînd-o. după-ndelungata ajunare. Şi Hades n-a avut ce face... ci şi Pluto 15. de primăvara pînă toamna. sus pe pămînt.. Şi-astfel. şi-a înflorit. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. Cora se întoarce lîngă Demetra.. pămîntul n-o să mai rodească !.... numai o parte. privea zîmbind către Demetra... Şi află ce am hotărît eu : fata va sta la soţul său.. în temple s-au aprins iar focuri. o treime din timpul cît durează anul. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. Pămîntul tot nu va da roadă şi or sa rămînă pustiite păşuni. zeiţă. şi fumul s-a-nălţat spre slavă.. El.. Şi am să văd dacă-i dă mîna lui Zeus. în fiecare an. Grăia din slavă însuşi Zeus. Era bogat şi mulţumit. despre care se vorbeşte în legendele noastre.

de o negrăită frumuseţe. 15. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tînr. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi . Zeus. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. în loc de sabie. Demetra se chema la romani Ceres. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe păraînt. Ei credeau că acela care sorbea din acest rîu era cuprins de îngheţul morţii. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stînci de granit roşu. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. purtînd. sub influenţa religiei. 13. care purtau în plete zburlite şerpi veninoşi. strigîn184 du-şi în ajutor nimfele surate. cu barbă. 7. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. par vii. sculptat de Girardon. Bătrînul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proser-pinei". şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. latine şi chiar germanice. 4. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Numele Pluto. ea exprimă. 6.3. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. unde umbrele îndurau suferinţe. pe nume. au vrut. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vînturile repezi ale toamnei. pe mama sa şi pe tatăl său. cum sînt: „Edip" a lui Sofocle. în îngerul care duce morţii pînă la porţile raiului sau ale iadului. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. Legendele noastre populare. Piriflegetonul — rîul de foc. Incit aştepţi parcă să sară de pe pînză. numit mai tîrziu Mavronero. într-o stare asemeni morţilor. ea fiind fiica Demetrei — holda cea bogată — şi o lui Zeus — cerul care dă ploaia. într-un fel de gură ca de vulcan. Atunci. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrîne oribile. albăstruie. cel mai adesea. adică suferinţe fără seamăn. de bună seamă. cu fantezia lor bogată. trebuia să stea. provenind din trei izvoare. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc pînă la urmă. locul groazei. de la ciclopi — în vremea luptei cu titanii — casca lui fermecată. sub diferite variante. după cum socoteau elinii. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adîncimile negre. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. După strîngerea recoltei. sămînţa este vîrîtă în pămînt.. din Lidia — Asia Mică. 10. Geniile Infernului erau : harpiile. un pictor din antichitate. Este timpul cînd Cora stă la soţul său. sub scoarţa pămîntească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă !" Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărînâ." Mai cunoaştem un grup de marmură. Cine-şi călca jurămîntul pe rîul Stix. 11. să întruchipeze prin el tot ce se află în adîncimile pămîntului. Romanii i-au "spus Proserpina. de pe un vas. Alte două frumoase picturi sînt ale lui Rubens şi Tizian. Pe rîul Stix se jurau zeii. cînd va încolţi din nou. ca un schelet. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. Aşa cum este aici înfăţişată. şi nu aveau de unde să ştie că sub pămînt se află magmă. 14. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. Rîul curgea printr-un ţinut arid. mai bine decît orice. Hades însemna : nevăzutul. Cîmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. cînd fusese răpită de zeul stăpîn peste morţi. împrumutat şi de latini. în legendele noastre şi ale altoţ popoare. îl vedem pe Hades-Pluto — du-cînd în mină cornul abundenţei. „Oreste" de Euripide etc. de bună seamă. 5. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. spunînd că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adîncul negru al pămintului. Şi telegarii şi-i mină în goană. au născocit legenda că riul se ducea sub pămînt şi înconjura de nouă ori Infernul. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. înseamnă bogătaşul. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. pînă primăvara. asemeni unui şuvoi negru. sau. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. cu o mantie neagră pe spate. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. Celelalte trei rîuri ale Infernului erau : Aheronul — rîul spaimelor. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămînţa care încolţeşte şi dă roadă. eriniile şi eumenidele hidoase. căldura şi lumina. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. un an întreg. elinii îşi spuneau cu teamă : „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. In tragediile care ne-au rămas din antichitate. Acest jurămînt era cel mai grozav din Olimp. de unde nu mai ieşeau niciodată. Aceste rîuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. cînd plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. şi bice-n mîini. pe timpul iernii. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. misterios şi înfricoşător (astăzi. zugrăvită de Nicomahos. şi Cocitul — rîul plînsetelor. şi zeul calcă brutal pe ele. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. este un rîu obişnuit care. De fapt rîul Stix. Cînd grecii l-au născocit pe Hades. înhămaţi la carul lui Hades. adică în tărîmul lui Hades. In acest grup o vedem pe Cora-Persefona — răpită de zeul Hades.. mai ales la popoarele slave. în care caii cei negri. într-o pictură veche. în schimb. ameninţătoare. Elinii au poetizat acest fenomen. Şi au numit pe acest zeu : Hades. Fata plînge şi îşi înalţă mlinile spre cer. pietros. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte". De aceea elinii. strigîndu-i pe fiecare. 183 8. 9. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Rodia era fructul iubirii. 12. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos.

sau măcar apă. cîntînd-o pe Hestia. pen-tru-această puritate. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. căutînd pe scumpa ei copilă. Totuşi . Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrînul. oamenii trebuiau să săvîrşească o libaţiune. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari.. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. ulei. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluton. să nu se afle că-i zeiţă. eu mi-am pierdut copila.. sau focul ce urma să ardă jertfa. Dar eu. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis 4. Focul. dar necăjit peste măsură. că poţi rosti cuvîntul : tată. precum jurase-n prima zi.. şi mai tîrziu zeul Apolo. vestit de harnic şi cinstit. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat — cel puternic prin bogăţia lui — şi plutocraţie.. pe cînd se îndrepta spre casă. Părintele ţi-e lîngă tine. 186 Demetra la Eleusis în schimb. focul pe care ardeau jertfe. Tu bucură-te. fiind eliberată... — Mă duc în lume. Nu focul slavilor înalte. măicuţă dragă ? Uite. să n-o cunoască nimeni. un om bătrîn numit Celeu. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. după poruncile zeiţei.. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. Văzînd copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gîrbovita. HESTIA Şl DEMETRA DINTRE COPILELE LUI CRONOS.. El găzduia şi plantele. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu şi-n fiecare casă din Elada. şi se făcuse o bătrînă zbîrcită la obraz şi gîrbovita. ducînd în spate nişte vreascuri. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintîi copilă a lui Cronos : Hestia.misterios din adîncuri. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. S-a folosit însă de-un om. sub formă de seminţe. Pe vremea cînd zeiţa umbla. dar unde. iarna. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. ar fi dorit-o de soţie. neagră. zeiţa soră mijlocie. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. între ei. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. fată dragă. Şi. care primea morţii. Pe cap şi pe umeri se-nve-lise cu o maramă veche. n-aş putea s-arăt. cînd un fecior se însura. Hestia. şi cel mai vîrstnic dintre dînşii făcea o libaţiune cu vin. în fericire. fata lui cea mai mărişoară. De Triptolem. ţîşnind în fulgere spre oameni. ceruse fratelui său dreptul de a rămîne-n veci fecioară. adică domnia unei mîini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. Iară Hestia 1 păzea focul. Ea a rămas neprihănită. Şi-a dat să plece mai departe. feriţi de boale şi alte rele. Demetra i-a răspuns în dodii. îndată după doborîrea zeului Cronos.. osteniţi de muncă. în care focul pîlpîia voios. — Ţie ne închinăm. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. voi depăna povestea despre Demetra3. arzînd pămîntul în adîncuri. Hestia. Şi-aşa umblînd. Acolo vieţuia. N-ai sănţelegi tu niciodată cu cît e soarta ta mai bună decît a mea. mînînd din urmă două capre. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Nici focul clocotelor surde.. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintîi ogorul şi l-a silit să înverzească. ci focul caldelor cămine. a spus zeiţa.. vărsînd cîteva picături pe vatră. Pe lîngă el mergea o fată. curată cum e însuşi focul de care dînsa se-ngrijea.. el lua din vatra părintească scîntei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită 2. Iar cînd se-nfiripa o casă nouă. Păstrează-ne uniţi.. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. într-o basma strînsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. căci farmecele Afro-ditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. — Ia stai. şopteau cu toţii. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. îl întîlnise în calea sa chiar pe Celeu.. Zeiţa îşi schimbase chipul. deşi Posei-don. pe vremuri...

. — Copilul meu !. Mii. de-o vreme. tot ce strînsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. Erau miloşi.. luna. iar purtătoarea de făclie. Navea putere să mai plîngă. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrînei care săvîrşise o vindecare fără seamăn şi-atîta de miraculoasă. Şi. i-era foame. — Mi-e foame. desigur ! — şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. Demetra i-a dat lapte cald. Ai casei au mîncat cu poftă. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpînea în încăpere. poate. cu grijă. plin de vigoare. tot povestindu-şi. zicea Celeu. Bătrînul s-a-ntristat şi dînsul. îl afunda.. Triptolem. tot ea.. s-au pomenit lîngă colibă. a zis bătrînul. trecîndu-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. a-mpinso pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. Fata la fel.i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute.. şi fata lor săltau în juru-i. şi mi-e sete !. Celeu şi Metanira.. zgomot. care-l vindecase pe Triptolem. Pofteşte în coliba noastră. cît ai răsufla o dată. Ce faci. Aşa doreşte poate Hades. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. dar la atîta stăruinţă şi bunătate omenească.. zeiţa s-a sculat în taină. s-a-nduplecat pînă la urmă şi au pornit tustrei agale. la poalele unei coline. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate 5.. L-a luat pe Triptolem în braţe. In acea clipă. Şi Triptolem -— cum se numea băiatul — s-a ridicat. A mai şoptit cuvinte. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. mii de stele scînteiau pe boltă.. A auzit. Nu ştiu cum s-a-ntîmplat. cerea mîncare.. Odihna ţi-o aduce.. pe cînd somnul şi liniştea domneau în casă. şi ce pot spune ?. Pe drum a început bătrînul la rândul său să-i povestească mîhnirea ce-l rodea în taină. fructe şi miere. mama a şi fost lîngă vatră. Mergînd astfel. Şi toţi. vino. Ce pot să fac ?. o miere dulce ca nectarul... Bătrîna.. Oricum ar fi. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira.. cu spaimă. Cum a intrat aici. L-a smuls pe Triptolem. zicea băiatul. Aveau şi ei o suferinţă. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sîn-gele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate.. Copilul cel bolnav. La miezul nopţii. mamă. Zeiţa ar fi vrut să plece. de care îi povestea pe drum Celeu. Dar cum băiatul. dar nu s-au mai gîndit la asta şi au chemat-o pe Demetra să seodihnească în coliba care se şi vedea în zare. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. şi înţeleg că va să moară. S-au culcat cu toţii. zeiţa. Vreau să mă joc !. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. Mişcată de atîta jale. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu.. Iar biata mamă — Metanira — căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. din patul său de suferinţă.. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească — cuvinte magice.. către coliba lui Celeu. auzind întîmplarea asta. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. l-a mîn-gîiat uşor pe frunte. L-a sărutat domol pe buze. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. pesemne. — Leac nu-i găsesc.Poate nu e pierdută de tot copila ta.. o alinare cît de slabă.. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. cu inimi bune. bătrîno ? a strigat tare Metanira. cum sînt mamele. 188 Demetra se arată în adevărata ei înfăţişare Venise noaptea. cu voie bună.. din jar şi flăcări şi din mîna în care îl . sărmano !. Şi. 187 .

L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau rîs7. cea încărcată de foloase şi pentru zei. în nişte taine sau mistere. — Sărmano. am vrut să îl purific. Demetra cea cu păr bălai. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. cum e spicul cel auriu din miezul verii. în temple. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. Vîrînd pe Triptolem în flăcări. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. Şi ca să vînture pămîntul mai repede ca rîndunica. ce te-au împins să-mi smulgi copilul.... Triptolem răspîndeşte agricultura Timpul a început să treacă.ţinea zeiţa.. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. îşi spunea regele în barbă. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. un templu mare. Din vălurile sale albe se răspîndeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. totuşi. Regele Tesaliei doboară un stejar al zeiţei Cine nu se ruga smerit. Şi Triptolem. s-a năpustit. un meşteşug atît de spornic. a grăit zeiţa către Celeu. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. hohotind sălbatic. Eu sînt Demetra. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. de-o frumuseţe uimitoare.. o . Şi vă voi iniţia. al cărei ţipăt parcă-i hohot. Triptolem se pogorîse-n Sciţia. cheamă poporul.. serbările eleusine 9. Odată. părăsind Sciţia. nu au avut urmare bună. pe cînd dormea flăcăul. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. ce purta numele de Lincos. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. iată. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. Cel dintîi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. s-a îndreptat către palatul regelui. Acuma totul se sfîrşeşte. Celeu a şi chemat poporul. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mîndresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspîndeşte Triptolem !. o ţară unde fusese rău primit8.. în tainele agriculturii. cu o suliţă. a dat să-mpungă pe flăcău. pe care şi-o pregătise de cu seară. grija ta de mamă. 189 — Bătrîne. Iubirea. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grîne : orz. şi-i îndruma cu-nţelepciune. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. Aici domnea un rege aspru. mei. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. îi luneca pe gît şi umeri şi strălucea ca o lumină. întîiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. Noaptea. om hain. Era un car tras de balauri. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. să-i spună ce gîn-duri l-au adus. cu glasul tremurător. a glăsuit din nou Demetra. a pus la cale să-l ucidă. Clădiţi acolo. eu am să fac din fiul tău. prin vrajă — deşi la mare depărtare — n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui 190 Triptolem. Dar Lincos. şi pentru oameni !. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. — Mă iartă. Acuma-vei pieri !.. flăcăul a pornit spre casă. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. nebun. făcîndu-se din nou zeiţă. — Şi totuşi.. Cu ţipătul său. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. Triptolem 6 s-a făcut flăcău. şi-au construit un templu mare.. din ură şi din invidie pe tînăr. Şi cum a poruncit zeiţa. secară. Pentru că. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei.. ce-l veghease pe ocrotitul său. n-am ştiut ! a rostit mama. templul vestit din Eleusis. Iar părul galben. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu.. pe colină. Dar linxul. i-a grăit Demetra. Demetra însă. S-a făcut că-l primeşte bine. drept preoţi. ha !. este vremea să aflaţi toţi... L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncă-pere mai ferită... pe uşă şi a pierit către pădure.

într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpîneşte dînsul. în trunchiul lui. ce i-a pătruns în măruntaie. — Să vie Foamea. 192 Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia.. Căzînd. nici fructe nu mai dădeau pomii.. — Ce-ai spus ?. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. vei suferi şi tu. dinţii mîncaţi ca de rugină.. Metra se sacrifică pentru tatăl său Cum i-a suflat pe gît otrava. S-a prăbuşit în tină trunchiul. un bătrîn rege tesalian. tirane. a pătruns în pala't. Ajunge. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. odată. a prins în mînă o secure.. cu o coroană mult mai largă decît era toată pădurea. Primeşte dar ce ţi se cade.. cu ciudă... veneau ades lîngă copac. unde domnise crudul Lincos. părul zburlit şi pielea aspră. Acolo nu mai creşteau grîne. Atunci Erisihton... la rege. strigînd spre cei aflaţi de faţă : — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ.. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca.. îmi dai poruncă?. unde chiar regele doboară stejarii mei ! a zis zeiţa. a spus Demetra mimată. şi a suflat asupra-i fiere. în faţa mea ? 191 Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întîia lovitură. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : . pornind înspre Tesalia mănoasă. atît de largă. Astfel se spune că. Şi de-ar fi dînsa în persoană.. s-a auzit o voce blîndă. A chemat cîţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. rămuros. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului.. Cununa lui. cu furie. ar fi-nfrun-tat-o pe Demetra.. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură.. cu aripile sale negre. Regele.. a cutezat un sclav să-l roage. — Stăpîne !. Tu. — O foamete-nspăimîntătoare va bîntui-n aceste locuri. să cheme Foamea. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. plăcut zeiţei.. şi l-a-nvelit. Era cam spre sfîrşitul nopţii şi Foamea. — Tăiaţi-l !. şi-a hotărît să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. tăiat de tine. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. va săruta curînd pămîntul. Numaidecît. Şi a lovit cu-nverşunare. ce se numea Erisihton. Nu mai da. O nimfă dragă a zeiţei. ca într-un giulgiu. Un stejar falnic. a zis Erisihton... uscate.. Află însă că. fără multă vorbă. în trunchiul lui trăia o nimfă. Şi oamenii. ca s-o slăvească pe mîndra soră a lui Zeus.supăra rău pe zeiţă. în ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra : j — Zeiţă. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. care săvîrşise fapta. cu buze vinete. sclav. Şi cu securea-nsîngerată i-a retezat îndată capul. tu. tot îl dobor. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vînt uscat şi secetos. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. A clătinat puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. prea darnică. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sînge. pentru-această faptă. tăiată de suspine : — Ascultă ! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. dormea adînc în acel ceas. le-a poruncit dînsul.. Şi-n Sciţia se afla Foamea.

Focul cel blînd din vetre. tot mai multe. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. unde să ardă focul sacru. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. emblemă a suveranităţii.. nu-i mai ajunge regelui. un pri-taneu. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mîncare.. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton 10. 5. nu mai are ce să mănînce. în tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaideăt patria alături de ei. Eleusis din Atica a devenit mai tlrziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii.. Cum este flacăra de pură. cel mai puternic după Zeus. Demetra. şi tot mai multe. zice dînsul. zeule atît de mare.. copila lui cea mai frumoasă. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. de oarecare siguranţă în colectivitate. Metra se schimbă-atunci în cîine. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. mai înainte. La romani. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Focul purificator de moUmi. chiar viaţa. uneori. Demetra sau Ceres. o vedem pe Hestia sau Vesta. se-ntoarce la tatăl său. De ce mînca. împuţinîndu-şi astfel trupul. în pritaneu• erau primiţi solii străini sau ambasadorii. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : — Tu. purtînd mîncări nenumărate : fructe şi lapte. — O vînd ca sclavă. ţinînd în mînă sceptrul. înfloritor mai înainte. cînd porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. Seminţele aşa-zise fermecate. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. I 193 Ea-i singurul cîştig ce-l are Erisihton.. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfîşiat propria carne. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. să-mi potolească focul gurii. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină ţi iarna îl ocrotea de geruri. sau Vesta — la romani — întruchipa pentru cei vechi focul. bănuindu-i gîndul. ce să vîndă.— Aduceţi-mi bucate multe. ce-o vinde iarăşi. cu gura lui nesăţioasă. Note 1. Cerea mereu alte bucate. după unii mitologi. aflată într-un muzeu de la Roma. sînt seminţele de mac. plin de curăţenie !" Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela 194 oi renumitei „coloane fără sfîrşit". cum este statua intitulată Giustiniani. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. care trebuiau să rămînă fecioare. Această dăinuire a focului însemna. Cuvîntul Triptolem înseamnă. în opere vestite. cu putere adormitoare. ca să-şi mai capete bucate. Merinde care-ndestulau. întruchipînd în legende pămîntul fertilizat de oameni. Multe. Hestia. carne fiartă. cînd se duceau la luptă. Fugind de la stăpîn. nemăritate... de cei dintîi plugari. . Cu timpul. Slugile s-au pornit în fugă. şi sărăceşte tot regatul. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. zeiţa este reprezentată. 2. Erisihton îl vinde iute.. Poate din pricina aceasta. semănatul şi secerişul. 3. pe care ei îşi găteau hrana. toată ţara. cu văl pe plete şi pe umeri.. Mănîncă avuţia ţării.. din toate felurile. 13 — Legendele OHmpului.. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobîndi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. şi-mi cumpăr iar bucate multe. acest foc era păzit de nişte preotese.. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. 4. dealtfel. Mănîncă tot ce se găseşte. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. înveşmîn-tată într-un dublu hiton. Se face cal. însă. Pînă la urmă a pierit. să se hrănească. în orice animal din lume. Şi-atunci. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. i-era mai foame. La fel. prin acest gest.. Atunci pune ochii pe Metra. De aceea. voi.. Dar Metra.. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. 6. cu falduri-lungi. înşelăciuni sau duşmănie. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame.. cum se numea. ajută-mă să nu fiu sclavă. numite vestale. Dar hrana. astfel dobîndită. Cu indexul arată către slăvile înalte. scapă-mă deaşa ruşine. după voie.

ce imitau. am putea spune noi. După legenăă. desigur. Şi a pornit pe el zeiţa. Deasupra lui bîntuie foamea. pe cît se crede.. rîs. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grîne. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpînul din Olimp e un amăgitor. 8. fără vreun scop şi fără milă. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. de fapt. Zeus . se spunea că arase întîia oară pămîntul Triptolem.. parcă niciodată dînsa n-a fost atît de îndîrjită ca în ziua cînd stâpînul a făcut nuntă cu Semele. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecît. precum spune. şi nu altul. avînd numai o bentiţă peste păr. Şi-a sfătuit-o. elinii. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. în general. 9. să mi te-arăţi. care întruchipează abundenţa. A poruncit. care distrugeau copacii. Cum a silit-o să-i devină soaţă. însuşi Lincos. grecii îi osîndeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. mîngîioasă : — De eşti tu Zeus. nu se ştie. chiar munca pe care o fac pe cîmp plugarii. VESELUL DIONISOS MULTE FĂCUSE NĂZDRĂVANUL ZEUS. numită Raria. Aici. adică duşmănos zeiţei. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decît neaua iernii. aflînd această nouă necredinţă ! Şi. dar nunta s-a făcut. Alteori ea are o ţinută simplă. Astfel justificau.. slăvite. pe cît se pare. Aşa socot c-ai păţit tu. pătrund prin case. care asigura belşugul de roade. Mult s-a mai mîniat zeiţa Hera. mai ales orz. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. după aceea. zeul viţei de vie.. de-i Zeus. Legenda aceasta are altă semnificaţie decît cele dinainte.7. s-a prefăcut într-o bătrînă. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonid. zeii naturii îmbelşugate.. Prin fapta lui Erisihton. Hera.. flori de mac şi alte ornamente vegetale. în strălucire şi putere. marea cu furtunile sale nimicitoare. — îl rogi. cu fulgerele-n pumni şi faţa. cînd era prea arzător. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. pe care-l duce vîntul. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică.. grădina sau pădurea. fără podoabe.. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul.. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Taci !.. cu Hestia. 10.. Elinii. adică zei pămînteni. De-atîta ori se supărase Hera. dornică să se răzbune. Nu mai pot vieţui nici animalele. să i s-aducă-un nor de aur. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. uscat. Şi totuşi. către palatele din Teba. ca să înşele fetele prostuţe. rosteşte Zeus. — Iţi jur pe Stix. Demetro se aseamănă mult cu sora ei mai mare. părintele agriculturii. sau cum a amăgit-o. plantele. şi Dionisos. prinţesa-l roagă. Erisihton. în clipa cînd a fost preschimbat de zeiţă. se risipeşte în nisipuri şi praf. Ea are în jurul frunţii spice de grîu. pe lingă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. pe cîmpia Ra-riei. In mîna dreaptă ţine o torţă — torţa cu care şi-a căutat copila — şi în cea stingă un coş. mai este în acelaşi timp şi pămîntul nefertil. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu întradevăr. cum erau Demetra. Serbările din Eleusis. să ţi s-arate în veşmîntul şi cu puterea lui cerească. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. cu fulgerele şi trăsnetele lui. demnă. cum se purtau în Eleusis.. Aceste grîne erau recoltate pe o cîmpie învecinată cu Eleusis.. Pe acest pămînt nefertil se pustieşte totul: holda.. ogoarele sau păşunile. 13 195 fi el însuşi. In operele plastice. ' Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. 197 . dealtfel. hohotea de bucuria izbînzii.. cuprindeau şi o serie de practici religioase. Acesta ar fi tîlcul legendei lui Erisihton — Demetra rămînînd belşugul. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer.. soarele insuşi.. se sfărîmă. Cînd este astfel reprezentată. a vrut să spună Zeus. Cadmos.. pe care poporul nostru o numeşte. Şi seara cînd ' coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. copila regelui din Teba. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cit un hohot de rîs. în chip poetic. Mulţi se pretind că-s zei. luînd chipul doicei lui Semele. — Taci !.

la care-ar fi născut Semele. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. dionisiace. la fel ca-n sînul unei mame. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. şi chiar la 198 vremea cuvenită. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborît pe loc în Tartar. Răzbunaţi-mă. ce are-n vîrf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. zgomotoase. Au rîs puţin de dînsul zeii. a murit. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele.. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. ţi-ai pierdut mama. Socrul meu. dar Atamas e-n locul lui.. şi glasul ei vuia în Tartar. ce se joacă în strigătele de „Evoe !". a aflat că trăia copilul. pruncul ăsta. crescînd în casă pe-un fiu nelegiuit. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. cînd potolise pîr-jolirea palatului regelui Cadmos. chiar în clipita următoare. Soţia sa. şi el. de n-ar fi fost în preajmă Gheea — pămîntul larg şi bun — aceea ce e strămoaşa tuturora. A născocit apoi tiasul. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. toiag şi armă totodată.. şi ea născuse un copilaş. Ea i-a dat zeului şi tirsul. Hera. l-a primit plină de-ncîntare pe-acest copil orfan de mamă. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. Abia de-o zi. cumva.jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Un copil născut de două ori Semele a pierit în flăcări. cînd au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. De îngrijit. regina Ino. Ia-n mînă sceptrul greu de rege peste pămînt şi peste ceruri. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. din coapsă. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. e soră bună cu Semele. ce purta numele de Mistis 4. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. voi genii. îşi pune hainele de aur. care s-alunge umbra nopţii. ce-l are Zeus cu-o fată pămînteană. îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntu-necoasă. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cît este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. tatăl lui. ce-a-nă-buşit şi a stins focul. O iederă plină de sevă. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. — O !. L-a strîns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu.. pristave. soră cu Semele. cu verzi ghirlande-mbăl-sămate şi struguri aurii şi dulci. ca ginere şi ca urmaş.. printr-o taină cunoscută numai de el. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. De fapt. Canchinătorii să n-adoarmă.. Iată de ce Dionisos 1 a fost numit şi Ditirambus2 — sau cel născut de două ori. cum urzise Hera. a glăsuit zeiţa Hera. Genii întunecate se năpustesc în palatul din Teba N-a trecut însă mult.. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. Iar Ino. Doar fiul ce-l purta în sînu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. Erau acolo nişte furii. peste ziduri. ferită de lumina zilei. pe Meli-certe. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. o-ncinge iute pe copilă. Cadmos. la Teba cea cu şapte porţi. Semele. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare.. Nu 199 . peste podele şi-n tot locul.. Le da la amîndoi să sugă din sînul ei bogat în lapte 3. Se nimerise numai bine. tu ai să vieţuieşti. îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. prin iscodiri şi vicleşuguri. Insă abia deschide gura. l-a scos frumos». căci băieţaş era copilul. Să nu mi-l afle.. Căci el o dată se născuse din mama lui pie-rită-n flăcări. un danţ frenetic. din flăcări. Şi. şi focul. geniile rele-ale lui Hades. Şi sidoniană vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. şi Hera. totuşi. şi se pogoară iar în Teba.

şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. Şi crescînd el mai mărişor. De cum a dat porunci zeiţa. cu mîna-i neagră şi ciumată.. dai cu-o beţie inspirată. Mai mult. Regele şi regina îşi pierd minţile Şi Atamas. Learh. făcuse semn. văzînd-o pe soţia lui. Plină de ură. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei.. ca piatra dintr-o praştie. deci... ce încă gîngurea. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. căzînd în lături. pe Hera. şi alte genii nemiloase. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mînă o făclie muiată-n sînge şin otravă. i-a poruncit pristavul nimfei.. şi toate-acestea s-au prefăcut pe datăn păsări.. în Nisa. şi-o stîrpiţi ! In nebunia-i. eşti mai cruntă !... mulţumită că-şi atinsese ţelul. una dintre voi. pierzîndu-şi mintea. urlînd turbate : Ura cea neagră. Săriţi !.. Iară cu falca-nsîngerată a făcut semne de blestem. Satirul era gras şi vesel.. — Voi îngriji. sub muşcătura veninoasă — se repezise pe o stîncă cu celălalt copil în braţe. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. din slava lui. Soarele. şi l-au primit la dînşii-n casă şi pe micul Dionisos. Aici. şezînd pe jilţul ei de aur.. în pescăruşi.. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. pe Melicerte şi pe Learh. şi—1 aruncase într-un zid. Mijlocul şi l-a strîns în chingă de şerpi. ea şi-a smuls. Umbla întotdeauna beat. şi pruncii săi — pui de leoaică. pînă şi fiarele jucau. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. •Î01 . din braţele măicuţei sale. în sînge. Tu. Porniţi. urmată de un cortegiu fără seamăn. Nisa 5.. — Să îngrijeşti de acest zeu. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori... căutîndu-i pe Ino şi pe prunc. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. care trăiau pe lîngă Ino. In şerpii-aceia Tisifone vîrîse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. Tisifone. zice legenda că s-a cutremurat palatul. Nebunia. fiul Semelei şi-al lui Zeus. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. Dar Hera. cum spun legendele eline. altul spre regele-Atamas. chiar ei să şi-i ucidă. foc. zbura din nou 200 vîrtej spre Tartar. Şi-n timp ce furia. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. Ino — neştiind nici ea ce face. Olimp. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale.. Intin-•deţi laţurile voastre şi prindeţi fiara !.. Zbura cu ea. ce privea din ceruri. dan-ţînd cuprinşi de veselie. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. cumva. Cum au ajuns. Codrul îşi clătina frunzişul. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. Fiul lui Zeus scapă cu viaţă "Văzînd. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. Iar de cînta-n păduri satirul. Şi de pe stîncă s-aruncase în valurile vinete. Şi a pornit în zbor. care-şi ţinea la sîn copiii.. s-a depărtat. în încă-perea-ntunecată. mai mult decît de fiinţa ta.le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii.. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvîrlit unul spre Ino. şi varsă peste ei otravă.. stăpînul ce se întîmplă pe pămînt. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi !. dată de şarpele care-l muşca. de vipere lucioase. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. A zburat el. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi !. prea drăgălaşul Melicerte. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrîn : Silen 6.. în timpul nopţii următoare. Crima şi Jalea şi Teroarea. tot la fel. Faceţi-i pe aceşti părinţi — ca o osîndă meritată — să-şi piardă cei doi fii iubiţi. se şi grăbiseră s-o scape. Nimfe şi prietene şi slugi. prin muntele cel 'nalt.. spaimă şi nelegiuiri. pe Melicerte şi Learh. Porţile grele de aramă s-au zguduit. a răspuns Nisa.

aduceau jertfe — mai des ţapi — şi-l aclamau neîncetat. surorile şi alte rude. am să fac o glumă..... de aceea era plăcut elinilor. La petreceri se sorbea vinr 203 şi vinul aducea veselie. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintîi cum urcă. htonic. bietul Penteu. Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. în acest fel. nici vitejia. Aşteaptă. spre ţara unde se născuse. care stă uimit privind la mama lui. Priviţi-acest mistreţ oribil. de pildă. împreună cu satirii — demoni cu coarne şi copite. să săvîrşească pentru zeu-mistere şi închinăciuni. Mulţi dintre oameni. DionLsos pornise-n lume să-m-prăştie viţa de vie. O. bună-i gluma ? — E bună.. puneţi-vă pe creştet coifuri.. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi.. se grămădeau să-i iasă-n cale. alături. dar nimfele. Eu vreau ca prima să-l lovesc. Acestea s-au pornit să sară şi mai vîrtos. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu.Penteu Cum s-a făcut bărbat în lege.. Sub vraja lui Dionisos. Bătrînilor. numit Penteu. iar printre ele se găseau : Agave... după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. Le porunceşte să alerge în goana mare. un zeu al belşugului de roade.. ce nu cunoaşte nici armele. pentru că elinilor le plăceau cîntecul şi danţul. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia 8. le atîţa picioarele la danţ. le aprindea chiote în gîtle). Dar ca să nu se piardă vremea. Şi-şi cheamă slugile Penteu. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. zeu viclean. iar ceata aprigă s-avîntă spre rege. îl strigă dînsul. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atît de tînăr şi dezmăţat. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. lipsit de vlagă. lovind cu tirsul în Penteu. Silen. Aşa se povestea. propria lui mamă. să rîdem amîndoi cu poftă. să găsească pe noul zeu. s-ar fi-n-dreptat cîndva spre Teba. le turna foc în vine. ce semănau cu nişte ţapi — danţau mereu. băteau din tobe şi ţimbale. în timp ce lăncile-l lovesc.. — Surorilor. Note 1. — Dionisos. a început să rîdă-n hohot. urinat de un cortegiu vesel. de lei. prietenul său. Şi toţi făceau atîta larmă. Silen !. Ares ? Voi. de tigri şî-alte fiare 7. a grăit zeul. nu vă istoviţi puterea. mă învingi. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. bătrîne. aflînd vestea că s-apropia Dionisos. Umbla-ntr-un car tras de pantere. din cele care îl urmează. mai mult spre mama lui Penteu. — Rege nebun. îl aclamau pe acest zeu. format din nimfe şi satiri. că zeul.. ca şi Demetra. Zvîrliţi încolo tirsurile. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. el însuşi urcă pe Citeron. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cît ai clipi. rîde şi Silen. căzu atunci zeului pradă.. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. ca o nimfă.. Şi ea se-ntoarce mînioasă. înfierbîntate. colindînd pămîntul.. Agave. şi nu vă mai plecaţi urechea la cîntecele de bacante. însă prin luptă glorioasă. nu ştie că e fiul ei. beţivul. şi altele (sunau din flaut Iar vinul. De aceea .. tineri ce-aţi ajuns la vîrsta de-a purta suliţe şi scuturi. Ci-l socoteşte un mistreţ. în vîrful muntelui e zeul şi rîde-n hohot cu Silen : — Ce zici. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. nu foi de viţă şi ghirlande.. Tocmai venea din văi Penteu şi se mîhnea auzind cîntul şi ţipetele deşucheate. fie.) Insă Dionisos — se zice — aflînd de fapta lui Penteu.. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. sorbind licoarea blestemată. Deodată iese din palat regele Tebei.. bine. neobosite. (Un munte unde 202 se-adunase mulţime de femei şi nimfe. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. Pe un măgar venea. pe care ne-o aduce zeul. strigînd tare : — Staţi !.. ajuns pe pajiştile noastre. ca o femeie. Penteu pricepe însă totul. să-l legen ştreanguri. Acolo se afla pe tron un rege nou. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. cînd bate vîntul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. în jurul lui Dionisos. cu flori în plete. Dionisos era tot un zeu pămîntean. ce-l socotise un mistreţ. ca-ntr-un vîrtej. gîndeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. Pe lingă aceasta. Şi-ar mai fi spus. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă.. El colinda din ţară-n ţară. vinul curgea gîrlă. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. urmat de nimfe şi satiri şi-avînd în preajmă pe Silen. grăieşte dînsa către bacantele din munte.

adică însuşi teatrul grec. sugea laptele cu multă poftă. striga : „Evoe . Dar cînd ai întrecut măsura. în blănuri de ţapi. 6.) pag. De-aici şi multele aluzii. al IV-lea î. înfăşurat în blană moale de panteră. de cele mai multe ori. De aici a luat fiinţă tragedia — în greceşte : cîntecul ţapilor — (tragos însemnînd ţap. iederă şi flori. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizînd pe Dionisos tinăr). în dialog. De aici s-a născut comedia. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. sprijinit de Urs. aveau loc nişte serbări — numite de elini orgii. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. ocrotitoarea eroilor în bătălii. (Sculptură antică. zeiţa dragostei şi frumuseţii. ferite de lumina zilei. un caracter comic. cu talentele ei vrăjitoreşti. 4. aşa cum s-a mai spus. de aceea este intitulată Afrodita sau Venus „victorioasă".e. în cinstea zeului Dionisos. şi bachanale. pag. 167 — Poseidon. Se făceau procesiuni se înălţau imnuri — ditirambi — şi se rosteau. văzînd puterea băuturii. Satirul Silen întruchipează butoiul.) pag. (Marmură antică din muzeul de la Nea-pole. puternic. îşi ridică plină de graţie vălul de pe obraz. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. zeul viţei de vie. Zeiţa este prezentată în plinătatea puterii ei.n. (Basorelief aflat în ruinele oraşului Herculanum. de latini. zeiţa înţelepciunii. din legendele antice. din Arhipelag. sub privegherea lui Silen.stil cirenian. stăpînul din Olimp. Băut cu cumpătare. săvîrşit de fiinţe supranaturale.) pag.) . Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. Ea organizase serbările noaptea. care-i ciugulea zi de zi ficatul. al II-lea î. 5. 55 — Prometeu chinuit de vulturul lui Zeus. neînţeles. cu acest prilej. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic". 147 — Afrodita. în el se află ascunsă crima. şi-l dăltuiau frumos. cîntîndu-se legende de demult. mai ales în centrele viticole. versuri vesele sau triste. 105 — Palas-Atena. 8. Se spune că Dionisos. LEGENDE LA ILUSTRAŢII CUPRINS pag. cînd era copil.. Beţivul este grosolan.) pag. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. 123 — Dionisos. din gelozie. 7. înfăţişat ca un mare basiileu din Elada. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. Poartă casca pe cap. fiul nelegitim al lui Zeus. vinul devine ucigaş. 3. cu puteri vrăjitoreşti.) pag. ritualurile săvîrşite la serbările zeului. aflată azi la Roma. chinuit de zeul Apolo. După ceremonie. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. re-prezentîndu-l pe zeul biruitor asupra monstrului Tifon. lucrată în marmură şi calcar.) Pag. stăpînul mărilor.e.'". aceste cîntece şi danturi aveau. cuvinte care au acelaşi tîlc : gălăgiosul. (Bust din sec. (Pictură pe un vas din Orvieto. şi oda cîn-tec).. duşmana de moarte a lui Dionisos. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvînt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. 204 Dorind să-i imblînzească firea acestei forţe de temut. lancea în mîna dreaptă şi pe piept egida cu capul de meduză. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. La micile dionisii. pentru ca. cu figuri negre. drame satirice si comedii. să nu poată fi observate de Hera. 133 — Apolo şi Artemis doborînd cu săgeţile lor pe fiii şi fiicele nefericitei Niobeea. de viţă. care erau organizate în sate. 93 — Nunta lui Zeus cu Hera. prearenumite tragedii. Cîntăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. zeiţa. muzică sau danţ. şi se făcuse un zeu puternic. plăcut. fluviilor şi lacurilor. se cîntau nişte imnuri : ditirambii. Agave şi alţii. (Statuie din sec. reprezentat tot ca un puternic basileu. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. 2. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. cu trupul zvelt.) pag. In cinstea zeului acesta ciudat. acela care face larmă. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. Atamas.elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. pentru că-l întrecea în dulceaţa cîntării. cel mai iubit dintre fiii lui Zeus. 113 — Apolo. 27 — Zeus. 119 — Marsias. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. Din ele se vor naşte. tînăr. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. ţinînd într-o mînă tirsul şi într-alta un vas de vin. în timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena.) pag. strînsă cam neglijent pe bust. 175 — Sisif. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. zeul avea pe fruntea albă cunună verde.) pag. adică un lucru misterios. despre care nu s-a mai vorbit aici. Molatic. întăritor.n. (Me-topă din pronaosul templului din Selinonte. (Marmură antică. vinul e bun. apropiindu-se de soţul său. (Cupă pictată în . Cînd se oprea din supt. îndeplinind în infern osînda zeilor olimpieni (Pictură pe un vas antic.

.Cuprinsul Prefaţă de academician DEMOSTENE BOTEZ : : : : 5 Spre ţărmurile Eladei.. 58 Potopul. Comanda nr. Hades şi Persefona ................. 122 Hermes.. 1. 111 Artemis..11............. 9 Zeiţa Gheea............ 67 Înşelăciunile lui Zeus............. Apărut 1983...'................. Bucureşti.... 197 207 Lector : DELIA DAMIRESCU Tehnoredactor : AURICA IORDACHE Bun de tipar 21................ ... Republica Socialistă România ..... 20663 Combinatul poligrafic „Casa Scînteii"..........• • Hestia fi Demetra.............1983. 186 Veselul Dionisos......................... Piaţa Scînteii nr........ 145 Eros şi Psiheea............ U Zeus... 131 Afrodita.. 26 Luptele cu giganţii.. Poseidon şi Amfitrita..... 38 Tifon...... ........... Zeii Olimpului....... Coli de tipar 13..... 101 Strălucitorul Apolo....17 înfrîngerea titanilor..... Data ediţiilor anterioare 1978.. 42 Prometeu...... v Palas Atena.............................. " Călătoria lui Zeus pe pămînt Tf ........... 78 Hera şi copiii ei.....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful