P. 1
TERMOTEHNICA

TERMOTEHNICA

|Views: 15,998|Likes:
Published by remuscost

More info:

Published by: remuscost on Apr 07, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/05/2013

pdf

text

original

Sections

  • 1.1. SISTEMUL TERMODINAMIC
  • 1.2. STARE. PARAMETRII DE STARE. ECHLIBRU
  • 1.3. ECUAŢIA CARACTERISTICĂ (TERMICĂ) DE STARE
  • 1.4. COEFICIENŢI TERMODINAMICI
  • 1.5. PROCESE TERMODINAMICE
  • 2.1. LUCRUL MECANIC ŞI CĂLDURA
  • 2.2. ENTALPIA
  • 2.3. PRINCIPIUL ÎNTÂI AL TERMODINAMICII. FORMULĂRI
  • 2.4. ECUAŢII CALORICE DE STARE
  • 3.1. LEGILE SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE
  • 3.2. COEFICIENŢII CALORICI
  • 3.3. AMESTECURI DE GAZE PERFECTE
  • 3.4. TRANSFORMĂRI SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE
  • 4.1. PROCESE CICLICE (CICLURI TEMODINAMICE)
  • 4.2. RANDAMENTUL CICLURILOR
  • 4.3. PROCESE REVERSIBILE ŞI IREVERSIBILE
  • 4.4. CICLUL CARNOT REVERSIBIL DIRECT
  • 4.5. CICLUL CARNOT REVRSIBIL INVERSAT
  • 4.8. ENUNŢURI ALE PRINCIPIULUI DOI AL TERMODINAMICII
  • 4.9. ENTROPIA ŞI DEFINIŢIA EI
  • 4.10. PROPRIETĂŢILE ENTROPIEI ABSOLUTE „S”
  • 4.11. DEFINIREA ENTROPIEI CU AJUTORUL CICLULUI CARNOT
  • 4.12. ECUAŢIA GENERALĂ A TERMODINAMICII
  • 4.14. VARIAŢIA ENTROPIEI LA AMESTECURI DE GAZ
  • 4.15. FUNCŢIUNI ŞI POTENŢIALE TERMODINAMICE
  • 4.16. LUCRUL MECANIC TEHNIC MAXIM
  • 6.1. PROPRIETĂŢILE GAZELOR REALE
  • 6.2. ECUAŢII TERMICE DE STARE ALE GAZELOR REALE
  • 6.3. ECUAŢIA VAN DER WAALS
  • 6.4. SCHIMBĂRI DE FAZĂ DE ORDINUL ÎNTÂI
  • 6.5. PROCESUL DE VAPORIZARE
  • 6.7. DIAGRAME TERMODINAMICE ALE VAPORILOR
  • 6.8. LAMINAREA VAPORILOR. EFECTUL JOULE - THOMSON
  • 6.9. CICLUL CLAUSIUS – RANKINE. INSTALAŢII DE ABUR
  • 7.2. MĂRIMI DE STARE. DIAGRAMA (h1+x -x)
  • 7.4. INSTALAŢII DE CLIMATIZARE LA BORDUL NAVELOR
  • 8.1. PROCEDEE DE PRODUCERE A FRIGULUI ARTIFICIAL
  • 8.3. TIPURI DE INSTALAŢII FRIGORIFICE
  • 8.3.1. Instalaţia frigorifică cu o treaptă de comprimare
  • 8.3.2. Instalaţia frigorifică în două trepte de comprimare
  • 8.3.3. Instalaţia frigorifică în cascadă
  • Figura 8.9 Instalaţia frigorifică în cascadă
  • 8.3.4. Instalaţia frigorifică cu ejector (I.F.E.)
  • 8.3.5. Instalaţia frigorifică cu absorbţie (I.F.A.)
  • 8.4. CALCULUL TERMIC AL IFCMV ÎNTR-O TREAPTĂ
  • 8.5. CALCULUL TERMIC IFCMV ÎN DOUĂ TREPTE
  • 9.1. GENERALITĂŢI
  • 9.2. ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A MIŞCĂRII GAZELOR
  • 9.5. MĂRIMI DE FRÂNARE
  • 9.6. MIŞCAREA CU FRECARE A GAZELOR
  • 9.7. MĂSURAREA DEBITELOR CU AJUTORUL DIAFRAGMEI
  • 10.1. NOŢIUNI GENERALE
  • 10.2. ARDEREA COMBUSTIBILILOR SOLIZI ŞI LICHIZI
  • 10.3. ARDEREA COMBUSTIBILILOR GAZOŞI
  • 10.4. CĂLDURA DE REACŢIE
  • 10.5. TEMPERATURA DE ARDERE
  • 11.1. COMPRESORUL TEORETIC CU PISTON
  • 11.2. COMPRESORUL TEHNIC
  • 11.3. COMPRESORUL ÎN TREPTE
  • 11.4. FUNCŢIONAREA REALĂ A COMPRESORULUI TEHNIC
  • 12.1. GENERALITĂŢI
  • 12.2. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE MIXTĂ
  • Figura 12.1 Ciclul teoretic al motorului cu ardere mixtă
  • 12.2.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu
  • 12.2.3. Calculul randamentului termic
  • 12.5. CICLURI TEORETICE CU DESTINDERE PRELUNGITĂ
  • 12.5.1.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu
  • 12.5.1.3. Calculul randamentului termic
  • 13.1. TURBINE CU GAZE
  • 13.3. TURBINA CU ARDERE LA v = ct
  • 14.2. RANDAMENTELE TURBINEI ŞI CONSUMURI SPECIFICE
  • 14.3. CONSUMUL SPECIFIC DE ABUR ŞI DE CĂLDURĂ
  • Bibliografie

CUPRINS

CAPITOLUL I - INTRODUCERE 1.1. SISTEMUL TERMODINAMIC ................................................................................. 4 1.2. STARE. PARAMETRII DE STARE. ECHLIBRU .................................................... 6 1.3. ECUAŢIA CARACTERISTICĂ (TERMICĂ) DE STARE ....................................... 6 1.4. COEFICIENŢI TERMODINAMICI ........................................................................... 7 1.5. PROCESE TERMODINAMICE ................................................................................. 8 CAPITOLUL II - PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII 2.1. LUCRUL MECANIC ŞI CĂLDURA ......................................................................... 9 2.2. ENTALPIA ................................................................................................................ 16 2.3. PRINCIPIUL ÎNTÂI AL TERMODINAMICII. FORMULĂRI .............................. 16 2.4. ECUAŢII CALORICE DE STARE .......................................................................... 20 CAPITOLUL III - GAZUL PERFECT 3.1. LEGILE SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE ..................................................... 22 3.2. COEFICIENŢII CALORICI ..................................................................................... 26 3.3. AMESTECURI DE GAZE PERFECTE ................................................................... 29 3.4. TRANSFORMĂRI SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE .................................... 34 CAPITOLUL IV - PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII. ENTROPIA 4.1. PROCESE CICLICE (CICLURI TEMODINAMICE) ............................................. 50 4.2. RANDAMENTUL CICLURILOR ........................................................................... 51 4.3. PROCESE REVERSIBILE ŞI IREVERSIBILE ....................................................... 53 4.4. CICLUL CARNOT REVERSIBIL DIRECT ............................................................ 53 4.5. CICLUL CARNOT REVRSIBIL INVERSAT ......................................................... 56 4.6. COMPARAŢIA RANDAMENTELOR A DOUĂ CICLURI CARNOT PENTRU GAZUL PERFECT, UNUL REVESIBIL CELĂLALT IREVERSIBIL .................. 58 4.7. GENERALITĂŢI REFERITOARE LA PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII ................................................................................................. 60 4.8. ENUNŢURI ALE PRINCIPIULUI DOI AL TERMODINAMICII .......................... 61 4.9. ENTROPIA ŞI DEFINIŢIA EI .................................................................................. 63 4.10. PROPRIETĂŢILE ENTROPIEI ABSOLUTE „S” ................................................... 65 4.11. DEFINIREA ENTROPIEI CU AJUTORUL CICLULUI CARNOT ....................... 66 4.12. ECUAŢIA GENERALĂ A TERMODINAMICII .................................................... 69 4.13. DIAGRAME ENTROPICE. VARIAŢIA ENTROPIEI ÎN TRANSFORMĂRILE SIMPLE ALE GAZULUI PERFECT .................................. 70 4.14. VARIAŢIA ENTROPIEI LA AMESTECURI DE GAZ .......................................... 74 4.15. FUNCŢIUNI ŞI POTENŢIALE TERMODINAMICE ............................................. 75 4.16. LUCRUL MECANIC TEHNIC MAXIM ................................................................. 78 CAPITOLUL V - PRINCIPIUL AL TREILEA AL TERMODINAMICII ............................ 81 CAPITOLUL VI - GAZELE REALE. VAPORI 6.1. PROPRIETĂŢILE GAZELOR REALE .................................................................... 84 6.2. ECUAŢII TERMICE DE STARE ALE GAZELOR REALE ................................... 86 6.3. ECUAŢIA VAN DER WAALS ................................................................................ 87 6.4. SCHIMBĂRI DE FAZĂ DE ORDINUL ÎNTÂI ...................................................... 90

-1-

6.5. PROCESUL DE VAPORIZARE .............................................................................. 91 6.6. MĂRIMILE DE STARE ALE VAPORILOR SATURAŢI UMEZI. CURBE DE TITLU CONSTANT ............................................................................. 95 6.7. DIAGRAME TERMODINAMICE ALE VAPORILOR .......................................... 96 6.8. LAMINAREA VAPORILOR. EFECTUL JOULE – THOMSON ......................... 101 6.9. CICLUL CLAUSIUS – RANKINE. INSTALAŢII DE ABUR .............................. 105 CAPITOLUL VII - AERUL UMED. MĂSURAREA PARAMETRILOR AERULUI UMED 7.1. CARACTERIZAREA AERULUI UMED CA PARAMETRU TERMODINAMIC .................................................................. 112 7.2. MĂRIMI DE STARE. DIAGRAMA (h1+x -x) ......................................................... 113 7.3. TRANSFORMĂRI ALE AERULUI UMED. DOMENII DE UTILIZARE .................................................................................... 123 7.4. INSTALAŢII DE CLIMATIZARE LA BORDUL NAVELOR ............................. 131 CAPITOLUL VIII - INSTALAŢII FRIGORIFICE 8.1. PROCEDEE DE PRODUCERE A FRIGULUI ARTIFICIAL ............................... 136 8.2. TERMODINAMICA PRODUCERII FRIGULUI ARTIFICIAL PRIN COMPRIMARE DE VAPORI. MAŞINA FRIGORIFICĂ ..................................... 137 8.3. TIPURI DE INSTALAŢII FRIGORIFICE …………………………………...….. 139 8.3.1. Instalaţia frigorifică cu o treaptă de comprimare …………………………….. 139 8.3.2. Instalaţia frigorifică în două trepte de comprimare …………………………... 140 8.3.3. Instalaţia frigorifică în cascadă ………………………………………………. 144 8.3.4. Instalaţia frigorifică cu ejector (I.F.E.) ………………………………………. 144 8.3.5. Instalaţia frigorifică cu absorbţie (I.F.A.) ……………………………………. 146 8.4. CALCULUL TERMIC AL IFCMV ÎNTR-O TREAPTĂ ....................................... 148 8.5. CALCULUL TERMIC IFCMV ÎN DOUĂ TREPTE ............................................. 149 CAPITOLUL IX - DINAMICA GAZELOR 9.1. GENERALITĂŢI .................................................................................................... 152 9.2. ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A MIŞCĂRII GAZELOR ................................... 153 9.3. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ CONVERGENT ...................................................................................................... 154 9.4. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ COVERGENT - DIVERGENT ............................................................................... 159 9.5. MĂRIMI DE FRÂNARE ………………………………………………………… 161 9.6. MIŞCAREA CU FRECARE A GAZELOR ............................................................ 162 9.7. MĂSURAREA DEBITELOR CU AJUTORUL DIAFRAGMEI ........................... 163 CAPITOLUL X - ARDEREA 10.1. NOŢIUNI GENERALE ........................................................................................... 166 10.2. ARDEREA COMBUSTIBILILOR SOLIZI ŞI LICHIZI ........................................ 167 10.3. ARDEREA COMBUSTIBILILOR GAZOŞI .......................................................... 170 10.4. CĂLDURA DE REACŢIE ...................................................................................... 171 10.5. TEMPERATURA DE ARDERE ............................................................................. 175 CAPITOLUL XI - COMPRESORUL CU PISTON 11.1. COMPRESORUL TEORETIC CU PISTON .......................................................... 178 11.2. COMPRESORUL TEHNIC .................................................................................... 180 11.3. COMPRESORUL ÎN TREPTE ............................................................................... 183 11.4. FUNCŢIONAREA REALĂ A COMPRESORULUI TEHNIC .............................. 186 11.5. DEBITUL, PUTEREA ŞI RANDAMENTELE COMPRESOARELOR CU PISTON …………………………………………….. 187

-2-

CAPITOLUL XII - CICLURILE TEORETICE ALE MOTOARELOR CU ARDERE INTERNĂ 12.1. GENERALITĂŢI .................................................................................................... 191 12.2. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE MIXTĂ .......................... 192 12.2.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului ................................................................................. 193 12.2.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu ........................................ 195 12.2.3. Calculul randamentului termic ........................................................................ 195 12.3. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA VOLUM CONSTANT ............................................................................................. 196 12.4. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA PRESIUNE CONSTANTĂ ..................................................................................... 197 12.5. CICLURI TEORETICE CU DESTINDERE PRELUNGITĂ ................................ 198 12.5.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă ....................................................................... 198 12.5.1.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului ..................................................................... 199 12.5.1.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu ............................. 202 12.5.1.3. Calculul randamentului termic ............................................................ 202 12.5.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izocoră ........................................... 203 12.5.3. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izobară ........................................... 204 12.5.4. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă ..................................................................... 205 12.5.4.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la volum constant ................ 209 12.5.4.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la presiune constantă ............................ 210 CAPITOLUL XIII - TURBINE CU GAZE 13.1. TURBINE CU GAZE .............................................................................................. 212 13.2. CICLUL INSTALAŢIILOR DE TURBINE CU GAZE CU RECUPERARE DE CĂLDURĂ ...................................................................... 214 13.3. TURBINA CU ARDERE LA v = ct. ....................................................................... 217 CAPITOLUL XIV - TURBINE CU ABURI 14.1. MĂRIMI PRINCIPALE ALE TURBINEI. PROCESUL TEORETIC ŞI CEL REAL ................................................................ 219 14.2. RANDAMENTELE TURBINEI ŞI CONSUMURI SPECIFICE ........................... 220 14.3. CONSUMUL SPECIFIC DE ABUR ŞI DE CĂLDURĂ ....................................... 221 Bibliografie ............................................................................................................................ 223

-3-

CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Termodinamica reprezintă acea parte a fizicii macroscopice care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre fenomenele termice şi cele netermice (mecanice, elecromagnetice, etc.), fenomene care intervin în caracterizarea stărilor sistemelor fizico-chimice şi a transformărilor lor. În terminologia curentă, prin termodinamică se înţelege ştiinţa despre energie în sensul cel mai larg al cuvântului. Din punct de vedere al domeniului de utilizare, termodinamica se împarte în trei mari capitole: termodinamica tehnică (termotehnică) termodinamica chimică şi termodinamica fizică. Termotehnica se ocupă cu studiul proceselor ce se desfăşoară în maşinile şi în instalaţiile termice, procese în care transferul de energie între corpuri se face sub formă de căldură şi lucru mecanic.

1.1. SISTEMUL TERMODINAMIC Numim sistem termodinamic un sistem fizico-chimic în care se delimitează un spaţiu sau o cantitate de materie pentru a studia proprietăţile termice sau condiţiile de echilibru energetic. Delimitarea sistemului se face prin suprafeţe de control (reale sau imaginare). Ansamblul corpurilor înconjurătoare rămase în afara sistemului se numeşte mediu ambiant. Exemple: un sistem termodinamic poate fi reprezentat de cilindrul unei maşini termice, cu posibilitatea de a studia proprietăţile gazelor din cilindrul acelei maşini cu piston. Un sistem termodinamic poate fi constituit şi din întreaga maşină. Sistemul în ansamblul său poate schimba energie cu mediul exterior, în termotehnică interesând schimbul de energie sub formă de căldură şi lucru mecanic între sistemul termodinamic studiat şi M.E. După proprietăţile graniţelor sistemului se disting tipurile de sisteme: - sistem închis (izolat şi neizolat); - sistem deschis. Un sistem se numeşte închis dacă nu are schimb de substanţă cu M.E. (deci conţine întotdeauna aceeaşi cantitate de materie). Un exemplu de sistem termodinamic închis îl constituie un volum de gaz aflat într-un cilindru în care se deplasează etanş şi fără frecare un piston. Prin sistem izolat se înţelege un sistem termodinamic căruia îi este interzis schimbul de energie cu M.E. (ex: nu este posibilă efectuarea de -4-

E.2 Boiler în care apa caldă încălzeşte un curent de apă rece Un sistem se numeşte adiabatic atunci când schimbul energetic sub formă de căldură cu alt sistem sau cu M.E. deoarece.lucru mecanic prin deplasarea pistonului.M. Un sistem este izolat adiabatic dacă între acesta şi M. şi energie şi substanţă.1 Sistem închis.). prin deplasarea pistonului are loc un schimb energetic (lucru mecanic). Exemplu de sistem deschis: Figura 1.E. Figura 1. -5- . iar pereţii cilindrului nu permit schimbul de căldură gaz . Gaz închis într-un cilindru prevăzut cu piston etanş şi fără frecare Un sistem se cheamă deschis dacă acesta schimbă cu M.E. Sistemul din figură este închis dar neizolat. dar schimbul de căldură nu este permis. se realizează numai schimb de energie sub formă de lucru mecanic.. prin suprafaţa sa delimitatoare este imposibil.

externi.1) Această relaţie permite determinarea unuia dintre parametrii de stare p .3) -6- . entalpia.2) iar sub formă de diferenţială: ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎜ ∂ v ⎟ ⋅ ⎜ ∂p ⎟ ⋅ ⎜ ∂T ⎟ = − 1 ⎝ ⎠T ⎝ ⎠p ⎠v ⎝ (1. v . Starea în care valoarea mărimilor de stare nu variază în timp se numeşte stare de echilibru..1. temperatură. densitate. dacă se cunosc valorile celorlalţi doi parametrii care caracterizează o anumită stare de echilibru a sistemului.T. PARAMETRII DE STARE.dependenţi de cantitatea de substanţă şi se cheamă extensivi sau aditivi (ex: volumul. volum.. Parametrii macroscopici care descriu echilibrul termodinamic se numesc parametrii termodinamici (P. Totalitatea mărimilor fizice măsurabile ale unui sistem care precizează starea sistemului la un moment dat reprezintă parametrii de stare (ex: presiune.3. ECUAŢIA CARACTERISTICĂ (TERMICĂ) DE STARE Între parametrii termodinamici care caracterizează starea unui sistem.) = 0 (1.independenţi de masă şi se numesc intensivi (ex: temperatura. Aceştia pot fi: . . reprezentaţi de mărimi care depind de proprietăţile interne ale corpurilor sistemului (ex: presiunea. T ) (1. v . . Parametrii macroscopici descriu situaţia unui sistem la un moment dat.T. STARE. T . numite mărimi de stare.). ECHLIBRU Starea unui S. entropia).E.2. etc). există o legătură observată experimental de forma: f ( p ... densitatea). se poate determina prin măsurarea directă a unui număr (restrâns) de mărimi fizice caracteristice. ecuaţia (1. T . la care variază un singur parametru extern (volumul). La sistemele simple.1) devine: p = p ( v. presiunea. temperatura. . depind de relaţiile sistemului cu M. etc).interni. 1.

de obicei.5) - coeficientul de compresibilitate izotermă: γ=− 1 ⎛ ∂V ⎞ V0 ⎜ ∂P ⎟T ⎝ ⎠ (1.9) Ecuaţia caracteristică de stare pentru sisteme simple (1.8) - coeficientul de destindere laminară: ⎛ ∂T ⎞ μ=⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h (1.1.15 K ) marcată prin indicele zero la mărimile termofizice utilizate.3) şi se raportează.6) - coeficientul de compresibilitate adiabatică: εS = − 1 ⎛ ∂V ⎞ V0 ⎜ ∂P ⎟S ⎝ ⎠ (1. .4. T0 = 273.3) se scrie sub forma unei relaţii între coeficienţii termodinamici: α = βγP0 (1. ⎜ ⎟ V0 ⎝ ∂p ⎠ n n = indicele politropic (1.10) reprezintă forma care permite calculul unuia dintre coeficienţii termodinamici atunci când se cunosc ceilalţi.4) - coeficientul de variaţie izocoră a presiunii: β= 1 ⎛ ∂P ⎞ P0 ⎜ ∂T ⎟ v ⎝ ⎠ (1.coeficientul de dilatare izobară a volumului: α= 1 ⎛ ∂V ⎞ V0 ⎜ ∂T ⎟ p ⎝ ⎠ (1.7) - coeficientul de compresibilitate politropică: εn = − 1 ⎛ ∂V ⎞ .10) Relaţia (1. COEFICIENŢI TERMODINAMICI Sunt derivatele parţiale din ecuaţia (1. la starea normală ( p0 = 1. 01325 × 10 5 Pa . -7- .

Procesele cvasistatice se pot reprezenta în diagrame.5. trecând prin alte stări. În toate cazurile reale.reversibile sunt procese idealizate care îndeplinesc atât condiţia de cvasistaticitate. Astfel de procese nu se pot realiza practic şi sunt denumite cvasistatice. Să ne imaginăm un proces idealizat care se desfăşoară infinit de lent astfel încât stările intermediare să poată fi riguros stări de echilibru. în care sistemul revine la starea iniţială pe alt traseu. Astfel. A ) dată de succesiunea continuă de stări de echilibru. . are loc un proces termodinamic care are drept urmare o transformare a stării sistemului (adică o succesiune de stări prin care trece în timp un sistem). Procesele cvasistatice .procese reversibile.1. cât şi pe cea de reversibilitate. în care sistemul revine la starea iniţială trecând prin aceleaşi stări ca şi procesul direct.procese ireversibile.3 Reprezentarea unui proces cvasistatic Procesul cvasistatic este reprezentat prin curba din planul ( a . După modul în care un sistem se reântoarce la starea iniţială se disting: . spre deosebire de cele nonstatice (care cuprind stări de neechilibru). -8- . procesele termodinamice sunt ireversibile. PROCESE TERMODINAMICE Un sistem termodinamic aflat în echilibru poate fi scos din această stare printr-o acţiune din exterior. Figura 1.

CAPITOLUL II PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII 2. pe direcţia forţei.1) Unde: F – forţa x – deplasarea punctului de aplicaţie al forţei. lucrul mecanic elementar schimbat de sistem cu M. definirea lor pentru stări fiind o imposibilitate.E. Lucrul mecanic şi căldura se definesc numai în procese de transfer de energie.modul de transfer de energie prin efect mecanic se numeşte lucru mecanic (şi este caracteristic sistemelor la care parametrii externi variază în timpul procesului).E.1 Sistem termodinamic închis într-un cilindru cu piston. în cursul unei interacţiuni mecanice.1. iar în mecanica elementară. Se notează cu „L”. LUCRUL MECANIC ŞI CĂLDURA La interacţiunea a două sisteme pot avea loc transferuri de energie în diverse moduri: . LUCRUL MECANIC Este energia schimbată între un sistem şi M. -9- . .. Figura 2.modul de transfer de energie prin efect termic se numeşte căldură (şi este caracteristic sistemelor care nu-şi modifică parametrii externi în timpul procesului). " δL " este: δL = F ⋅ dx (2.

OBSERVAŢIE: lucrul mecanic este o formă de energie. ca în figură. atunci lucrul mecanic corespunzător este negativ (L<0). de aceea spunem că lucrul mecanic reprezintă una din formele de transmitere a energiei între sisteme. 2. În termodinamica tehnică el este considerat negativ. . sistemul primeşte lucru mecanic din exterior. ci numai energie. Stare termodinamică finală. Stare termodinamică iniţială. deoarece în tehnică se urmăreşte obţinerea de lucru mecanic.presiunea exercitată de gaz asupra pistonului.2) unde p . .dacă sistemul cedează energie pe calea interacţiunii mecanice.10 - . Un sistem nu poate înmagazina lucrul mecanic. asupra căruia acţionează o forţă F paralelă cu deplasarea dx . atunci lucrul mecanic corespunzător este pozitiv (L >0). În termodinamică se stabileşte următoarea convenţie de semne: dacă sistemul primeşte energie pe calea interacţiunii mecanice. Deci: δL = −pdV (2. - Lucrul mecanic în transformările de stare reversibile Pentru a calcula lucrul mecanic consumat prin variaţia volumului considerăm figura următoare: 1.În cazul simplu al unui gaz aflat într-un cilindru cu piston de secţiune A.

În starea intermediară gazul are presiunea p şi ocupă volumul V. Pentru o deplasare infinitezimală dx a pistonului ( p ≅ const . Se observă că lucrul mecanic efectuat de gaz ( L12 ) este reprezentat de aria cuprinsă sub curba 1-2.Figura 2. .11 - .2 Lucrul mecanic într-o transformare de stare reversibilă. L12 = ∫ 2 1 pdV = A1'122' (2. Pentru o masă de gaz egală cu unitatea. volumul creşte cu dV ) : δL = pdV .3) Variaţia presiunii gazului din cilindru se reprezintă în funcţie de volumul ocupat în diagrama mecanică ( p − v ).4) iar lucrul mecanic elementar δ L a fost haşurat dublu.lucrul mecanic produs de sistem este pozitiv.5) . Lucrul mecanic total efectuat sau consumat între poziţiile 1 şi 2 ale pistonului va fi: L12 = ∫ 2 1 δL = ∫ 2 1 pdV [J] (2. lucrul mecanic efectuat de gaz: l12 = ∫ 2 1 pdv [ J / kg ] (2.

printr-o conductă care face legătura cu mediul ambiant.OBSERVAŢIE: S-a notat δ L şi nu dL deoarece lucrul mecanic depinde de drum. Deci lucrul mecanic nu este o diferenţială totală exactă. .6) . Pentru introducerea fiecărui kg de gaz în sistem se cheltuieşte din exterior un lucru (de deplasare sau de dislocare) care este cedat fiecărei tranşe de gaz de către masa de gaz aflată în spatele său: ld = F ⋅ x = p ⋅ A ⋅ x = p ⋅ v [ J / kg ] (2. Figura 2. lucrul mecanic (aria de sub curbură) ia valori diferite.3 Lucrul mecanic schimbat între stările A şi B Pentru drumuri diferite.4 Interacţiunea mecanică g-g în cazul unui sistem deschis Exemplificăm cu cilindrul unei maşini cu piston în care intră gaz la p = const . Lucrul mecanic de dislocare (de deplasare) Figura 2.12 - .

5 Lucrul mecanic tehnic Lucrul mecanic total pe care îl dezvoltă agentul termic în maşină se numeşte lucru mecanic tehnic (sau lucru mecanic la axă deoarece el poate fi produs la axa unei maşini care poate reprezenta sistemul). ajungând din starea 1 în starea 2.13 - .) din figură care produce un lucru mecanic şi prin care trece o masă de agent termic ˝m˝ într-un anumit interval de timp.lucru mecanic produs la trecerea de la starea 1 la starea 2 Relaţia (2. este un sistem deschis şi este delimitată printr-o suprafaţă permeabilă (schiţată punctat).T. Această M.7) unde: L ad .8) .7) devine: L t12 = P1V1 − P2 V2 + L12 = L12 − ( P2 V2 − P1V1 ) (2. agentul termic suferă o transformare termodinamică.lucru mecanic consumat pentru evacuarea agentului în maşină (este negativ). Expresia lucrului mecanic tehnic este: L t12 = Lad + L12 + L ev (2.Lucrul mecanic tehnic Considerăm maşina termică (M.T. L ev = − p2 ⋅ V2 L12 . După admisia în maşină. Lad = p1 ⋅ V1 Lev . Figura 2.lucru mecanic de dislocare la intrarea în maşină (este pozitiv).

se măsoară în: J . kcal . Dacă sistemul este închis şi adiabatic.11) Ca orice energie. kJ . Energia internă Dacă se introduce într-un sistem închis lucru mecanic.10) Reprezentarea lucrului mecanic tehnic în diagrama p − v : Figura 2. ∫ 1 2 rezultă: L t12 = ∫ 2 1 pdV − ∫ 2 1 d ( PV ) = − ∫ 2 1 Vdp (2. şi energia internă este o mărime de stare.14 - . se transformă în: U1 − U 2 = L12 (2.A.lucrul mecanic produs prin variaţia volumului.9) Pentru mgaz = 1kg l t12 = − ∫ 2 1 νdp (2. Această nouă formă de energie este numită energie internă. se notează cu ˝U˝. . Sistemul fiind şi adiabatic. cal . DEFINIŢIE: Energia internă este partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde exclusiv de mărimile lui de stare interne. întreg lucrul mecanic schimbat de el cu M. ci rămâne în sistem sub formă de energie acumulată sau se cedează M. acesta nu dispare.Dar L12 = pdV .6 Lucrul mecanic tehnic reprezentat în diagrama ( p − v ) Lucrul mecanic în sistemele adiabatice închise.A. u = U / m (energia internă specifică). Energia internă este o mărime extensivă (ca orice energie). energia respectivă se înmagazinează în agentul de lucru a cărui stare energetică se schimbă. iar pentru m = 1kg sau 1mol.

se poate realiza un schimb de energie pus în evidenţă prin modificarea temperaturii sistemului. mărimea ei depinzând de felul procesului care duce sistemul de la starea 1 la starea 2.15 - .A. şi S. devin egale.căldura cedată este negativă. când temperatura sistemului variază de la T1 la T2: Q12 = ∫ 2 1 δQ = ∫ 2 1 m ⋅ c ⋅ dT [J ] (2.14) CONVENŢIE: căldura primită de un corp în cursul unui proces termodinamic este pozitivă (deoarece duce la creşterea temperaturii sistemului dT > 0 ).T. Cantitatea de căldură se calculează cu relaţia calorimetrică clasică întrun proces termodinamic elementar: δQ = m ⋅ c ⋅ dT δQ = m ⋅ c ⋅ dT [J] [ J / kg ] (2. căldura nu este o mărime de stare.12) (2.T. Q<0 OBSERVAŢIE: Ca şi lucrul mecanic.13) Căldura schimbată de un sistem termodinamic în procesul termodinamic 1 . Energia transmisă în acest mod se numeşte căldură şi schimbul încetează când temperaturile M.CĂLDURA Între un S. Căldura este o mărime extensivă (ca şi energia internă şi lucrul mecanic).2.A. şi M. Q>0 . .

deci şi a energiei (ca măsură a mişcării).lucrul mecanic în deplasare. Ca şi energia internă. ea caracterizează nivelul energetic al unui sistem termodinamic.17) unde E j .) Aspectul cantitativ al principiului întâi scoate în evidenţă faptul că energia se conservă.” . Pentru sisteme izolate. etc.”.15) unde: U . ENTALPIA Este o mărime de stare indispensabilă în calculele termotehnice. Entalpia H se dă în forma: H = U + pV [J] (2. pV .2.” Latura calitativă a principiului întâi al termodinamicii indică faptul că sunt posibile transformările energiei dintr-o formă în alta.16) 2.energia internă.16 - .energia de forma ˝ j ˝ (mecanică.2. care să producă lucrul mecanic fără a consuma o cantitate echivalentă de căldură” – o astfel de maşină a primit numele de perpetuum mobile de speţa I. cu alte cuvinte: ”nu se poate realiza o maşină termică cu funcţionare continuă. termică. energia se conservă indiferent de transformările care au loc în interior. deci „este imposibilă construcţia unui perpetuum mobile de speţa I. PRINCIPIUL ÎNTÂI AL TERMODINAMICII. Pentru unitatea de masă.3. deci ea nu poate fi creată sau distrusă. FORMULĂRI Acesta exprimă teza indestructibilităţii mişcarii. adică „nu se poate realiza o maşină care să consume energie fără a ceda în exterior o cantitate echivalentă de altă formă de energie. principiul întâi al termodinamicii se exprimă astfel: „Într-un sistem izolat. entalpia masică: h = u + pV [ J / kg ] (2. deci pentru sistemele izolate este valabilă expresia matematică: ∑E j=1 n j = const (2.

7 Sistem termodinamic închis care parcurge un ciclu. Deci.7). sistemul termodinamic dezvoltând în timpul ciclului un anumit lucru mecanic pe seama consumului unei cantitati echivalente de căldură (fig. la sistemele închise care parcurg un ciclu: Qc = Lc (2.18) se poate găsi expresia matematică a principiului întâi al termodinamicii pentru sisteme închise care parcurg procese deschise (fig.Principiul întâi al termodinamicii pentru sisteme închise Considerăm un sistem termodinamic închis care parcurge un proces închis (ciclu). Figura 2.19) (2.8). dar care este verificată experimental.20) sau Q1a 2 − L1a 2 = Q1b 2 − L1b 2 = ct .17 - .18) relaţie care nu poate fi demonstrată matematic. Pornind de la relaţia (2.8 Reprezentarea unui ciclu în diagrama ( p − v ) Q1a 2 + Q2 c1 = L1a 2 + L2 c1 Q1b 2 + Q2 c1 = L1b 2 + L2 c1 Q1a 2 − Q1b 2 = L 1a 2 − L1b 2 − (2.2.2. Qc Lc Figura 2.

νdp = −δl t ⇒ înlocuind şi integrând ⇒ H 2 − H1 = Q12 − L t12 [J ] (2.23) (2.26) şi dh = δq + νdp dar Vdp = −L t . ΔU = U 2 − U1 = Q12 − L12 [J ] (2.21) Pentru un proces termodinamic elementar dU = δQ −δL = δQ − pdV (2.22) sau pentru unitatea de masă: u 2 − u1 = q12 − l12 [ J / kg ] (2.25) (2.OBSERVAŢIE: diferenţa Q12 -L12 nu depinde de proces ci doar de starea iniţilă 1 şi de starea finlă 2.24) du = δq −δl = δq − pdν Diferenţiind relaţiile de definiţie ale entalpiei rezultă: dH = dU + d(p ⋅ V) ⇒ dH = dU + pdV + Vdp ⇒ dH = δQ + Vdp (2.27) şi h 2 − h1 = q12 − l t12 [ J / kg ] CONCLUZIA: Într-un proces deschis care se desfăşoară într-un sistem închis se dau următoarele expresii matematice pentru principiul întâi al termodinamicii: Q12 = U 2 − U1 + L12 q12 = u 2 − u1 + l12 δQ = dU + δL δq = du + δl [J] [ J / kg ] [J] [J] .18 - . şi reprezintă variaţia mărimii de stare a energiei interne.

19 - .H12 = Q 2 − Q1 − L t12 h12 = q 2 − q1 − l t12 [ J / kg ] [J] în cazul unui ciclu: ∫ dU = 0 c Din expresia principiului întâi. se constată că la gazul perfect clasic energia internă depinde numai de temperatură: u = u(T) (2.32) Din experienţa lui Joule.28) de unde se observă dependenţa: u = u(ν.29) exprimată ca o diferenţială totală exactă: ⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞ du = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dν ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ⎟ ⎝ ⎝ ∂v ⎠T ν (2. rezultă: du = cdT − pdν (2.T) (2.32) şi a expresiei principiului întâi. în cazul general. care are drept scop evidenţierea factorilor de care depinde energia internă.33) Deci în baza relaţiei (2.30) Pentru un proces desfăşurat la v = ct: ⎛ ∂u ⎞ du = c v dT = ⎜ ⎟ dT ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎟ν (2.34) .31) deci : ⎛ ∂u ⎞ cv = ⎜ ⎟ dT ⎝ ∂T ⎠ν (2. obţinem pentru energie internă: dU = δQ −δL Folosind relaţiile deja introduse: δq = cdT şi dl = pdν . principiul întâi al termodinamicii se scrie: δq = c v dT + pdv (2.

38) obţinem expresiile diferenţiale ale ecuaţiilor calorice de stare: ⎛ ∂u ⎞ (2. c p = ⎜ ∂u ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ ⎞ ⎝ ∂T ⎠v [ J / kg ⋅ K ] (2.41) du = c dT + ⎜ ⎟ dν ⎟ v ⎜ ⎟ ⎜ ∂v ⎠ ⎝ T ⎛ ∂h ⎞ dh = c p dT + ⎜ ⎟ dp ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ p ⎠ ⎝ ⎟ T (2. respectiv o transformare de presiune constantă. ECUAŢII CALORICE DE STARE Scriind expresiile matematice ale principiului întâi al termodinamicii s-a obţinut: du = δq −δl şi dh = dq −δl t de unde tragem concluzia că energia internă şi entalpia de numesc mărimi calorice de stare deoarece variaţia lor se exprimă prin intermediul căldurii. pentru a determina dependenţa entalpiei de parametrii de stare s-a obţinut prin diferenţiere: dh = δq + νdp deci dh = cdT + νdp (2. (2.42) .35) (2.2.4.T) Funcţiile: u = f1 (T. obţinem: (du )v = (δq )v = c vdT . utilizând expresia matematică a primului principiu pentru sisteme închise.20 - .32): u = u ( v. ν) şi h = f 2 (T.38) ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂h ⎞ dh = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dp ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂p ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎝ ⎟T ⎠ p Considerând un kg de agent termic care suferă o transformare la volum constant.36) Adică: h = h(p.39) (2. c v = ⎜ ∂u ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ ⎞ (dh )p = (δq )p cpdT .T ) analog. Revenind la relaţia (2. p) se numesc ecuaţii calorice de stare. iar prin diferenţiere se obţine: ⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞ du = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dν ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ⎟ ⎝ ⎟ ⎝ ∂ν ⎠ v T (2.37).37) (2.40) ⎝ ∂T ⎠p [ J / kg ⋅ K ] Revenind în ecuatiile (2.

Ştiind că pierderile de energie termică către exterior sunt de 20 % şi că pe timpul destinderii gazul primeşte din exterior 500 kcal.21 - .8 − 750 = 924 kJ . Rezolvare: Aplicând relaţia δq = du + δl principiului I avem: −Q12 = U 2 − U1 + L12 U 2 − U1 = Q12 + L12 U 2 − U1 = 500 ⋅ 4 ⋅ 1850.• Aplicaţie : Cantitatea de gaze de ardere aflată în cilindrul unui motor diesel naval se destinde ireversibil producând un lucru mecanic de 750 kJ. să se determine variaţia energiei interne a gazului în kJ.

CAPITOLUL III
GAZUL PERFECT
Gazul perfect reprezintă o stare ideală (ipotetică), de care gazele din natură se apropie cu atât mai mult cu cât p → 0 şi cu cât temperatura este mai mare, cu alte cuvinte: cu cât gazul este mai rarefiat. Gazul perfect este o abstracţie ştiinţifică ce are drept scop atât simplificarea teoriei cât şi formulele de calcul. Gazul perfect este definit prin următoarele condiţii: - forţele de interacţiune moleculară sunt nule; - ciocnirile dintre molecule sunt elastice; - moleculele sunt identice între ele, asemănătoare unor sfere; - viteza moleculelor este aceeaşi pentru toate moleculele şi este egală cu viteza medie; - volumul ocupat de molecule este neglijabil; - distanţele dintre molecule sunt foarte mari (ipoteza gazului rarefiat); - gazul perfect este considerată orice substanţa cu parametrii la o ˝distanţă˝ foarte mare de punctul critic. În domeniul presiunilor şi temperaturilor uzuale pentru funcţionarea maşinilor şi instalaţiilor termice, gazele tehnice se supun, cu mici abateri legilor gazului perfect, de aceea la studiul proceselor din maşinile şi instalaţiile cu gaze, agenţii termici pot fi consideraţi gaze perfecte, cu o aproximaţie admisibilă.

3.1. LEGILE SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE a) Legea Boyle – Mariotte Într-un proces izoterm (temperatură constantă) produsul dintre presiunea şi volumul unui gaz rămâne constant.
P ⋅ν = ct

Sau pentru transformarea termodinamică de la starea 1 la starea 2:
P1V1 = P2 V2

(3.1) printr-o hiperbolă echilaterală

Ecuaţia (3.1) se reprezintă în (fig.3.1).

( p − v)

- 22 -

Figura 3.1 Izoterme ale gazului perfect

b) Legea Gay – Lussac Într-o transformare termodinamică desfăşurată la presiune constantă, volumul unei mase ˝m˝ de gaz perfect variază direct proporţional cu temperatura sa absolută:
V V V = ct sau 1 = 2 T T1 T2

(3.2)

Cu ajutorul coeficientului de dilatare izobară :
α= ⎛ 1 ⎜ dV ⎞ ⎡ −1 ⎤ ⎟ ⎜ ⎟ ⎢⎣ K ⎥⎦ ⎜ dT ⎠ ⎝ ⎟P V0

(3.3)

se poate calcula volumul gazului la temperatura ˝t˝ atunci când se cunoaşte volumul V0 la temperatura t0 = 0 0 C .
V t 0 = V0 (1 + αt )

( )

(3.4)

La gazele perfecte mai putem scrie şi :
α= 1 1 ⎡ −1 ⎤ K ⎥ = ⎦ T0 273,15 ⎢⎣

(3.5)

c) Legea lui Charles Dacă o masă ˝m˝ de gaz perfect suferă o transformare termodinamică de la starea 1 la starea 2 în timpul căreia volumul masei de gaz perfect rămâne constant, atunci presiunea sa absolută variază direct proporţional cu temperatura gazului:

- 23 -

P P P = const sau 1 = 2 T T1 T2

(3.6)

Creşterea unităţii de presiune pentru fiecare modificare a temperaturii cu un grad este reprezentată de coeficientul de compresibilitate izocoră β :
β= 1 ⎛ ∂p ⎞ sau 1 1 ⎜ ⎟ β= = ⎜ ⎟ −1 ⎝ ⎟ P0 ⎜ ∂T ⎠V T0 273,15K

(3.7)

Se observă că la gazul perfect α = β , iar la gazul real α ≠ β . d) Legea lui Avogadro Un kilomol de gaz (considerat gaz perfect ) conţine acelaşi număr de molecule, indiferent de natura gazului. Acest număr de molecule s-a determinat teoretic şi experimental: (3.8) N A ≅ 6, 022 ⋅ 10 26 molecule /kmol Alt enunţ: un kilomol de gaz (considerat gaz perfect) ocupă la starea normală fizică acelaşi volum VM = 22, 414 m 3 / kmol indiferent de natura gazului. Deci: 22,414 = M 1ν 1 = M 2ν 2 = ... = M jν j (3.9)
22,414 = M1 M 2 M = = ... = 1 ρ1 ρ2 ρj

(3.10)

Cu M j masa molară, şi din care putem determina volumul masic vj sau densitatea ρ pentru un gaz în funcţie de aceleaşi date ale altui gaz. e) Legea lui Joule Energia internă a gazului perfect depinde numai de temperatură.
du = c v (T )⋅ dT

(3.11)

f) Ecuaţia Clapeyron sau ecuaţia termică (caracteristică) de stare a gazului prefect. Este un model matematic care dă legătura între presiune, volum şi temperatură la o stare dată. Se consideră o cantitate unitară de gaz perfect aflată în starea iniţială, caracterizată de presiunea p1, temperatura t1 şi volumul specific v1. Gazul trece din starea 1 în starea de echilibru 2 când va ocupa volumul specific v2 - 24 -

la presiunea p2 şi temperatura t2. Trecerea se face prin două procese succesive: unul izoterm şi unul izobar.

Figura 3.2 Proces izoterm urmat de un proces izobar, reprezentare în ( p − v ) .
P1ν1 = P2ν
ν ν = 2 T1 T2 P1ν1 Pν ⋅ν = 2 2 ⋅ν T1 T2

(3.12) (3.13)

(3.14)

Relaţia (3.14) este generală deoarece stările 1 şi 2 au fost arbitrare, deci oricare ar fi starea termodinamică a gazului este satisfăcută relaţia:
P⋅ν = const T

(3.15)

Notând cu ˝R˝, constanta caracteristică a gazului R [ J /(kg ⋅ K) ] , constanta din relaţia (3.15), obţinem:
P ⋅ν =R T

(3.16)

sau o formă a ecuaţiei lui Clapeyron pentru ˝m˝ kg de gaz perfect :
P ⋅ν = R ⋅ T

(3.17)

- 25 -

17) cu M [ kg / kmol] masa molară.În relaţia (3. nu depinde de natura gazelor. v.21) şi se definesc în procesele de transfer de energie prin efect termic.. ℜ = 8314.. sau de răcire.constanta universală a gazelor perfecte. .22) Valoarea lui Cx depinde de modul în care se desfăşoară procesul de încălzire. Capacitatea calorică reprezintă cantitatea de căldura necesară unui corp pentru a-şi ridica temperatura cu un grad Kelvin: ⎛ ⎞ ⎛ ∂Q ⎞ ⎟ ⎜Q ⎟ ⎜ C x = lim ⎜ 12 ⎟ = ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ΔT→0 ⎜ Δt ⎠ ⎝ ⎝ x X [J / K ] (3. COEFICIENŢII CALORICI Se deduc din ecuaţia calorimetrică: Q12 = m ⋅ c x (T2 − T1 ) (3.19) Unde M ⋅ν = VM volumul molar conform legii lui Avogadro ⎡⎢ m3 / kmol⎤⎥ ⎣ ⎦ M ⋅ R = ℜ ..2. obţinem: P ⋅ν⋅ M = MRT (3. cu alte cuvinte de natura procesului termodinamic deci: x = p.20) 3.26 - .17) ν = V gaz perfect: m rezultă ecuaţia lui Calpeyron pentru un kg de P⋅ V = m⋅ R ⋅T (3.4739 [ J /(kmol ⋅ K) ] Constanta caracteristică a gazului perfect ˝R˝ se calculează în funcţie de numărul de masă moleculară ˝M˝: R= ℜ M (3.18) Amplificând (3.

1kmol .numărul de masă moleculară • căldura (specifică) volumică: Cnx ⎡ J / m3 ⋅ K ⎤ .27 - . cMx = 1 ⎜ ∂Q ⎟ = C x ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ M ⎝ ∂T ⎠X M (3.28) În calcule se folosesc valori aproximative ale lui k .25) unde M . 1mN : • căldura (specifică) masică: cx 1 ⎛ ∂Q ⎞ C ⎟ ⎜ ⎟ = x ⎜ ⎟ ⎝ m ⎜ ∂T ⎠X m [ J /(kg ⋅ K)] . Cp = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎝ v p (3.24) • căldura (specifica) molară: CMx ⎛ ⎞ [ J /(kmol ⋅ K)] . = 1 ⎛ ∂Q ⎞ = C x Cnx ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ N ⎢⎣ ⎥⎦ ⎟ ⎝ Vn ⎜ ∂T ⎠x Vn ( ) (3.23) În calculele termotehnice care privesc corpurile gazoase.Astfel se definesc capacităţile calorice ale unui sistem supus unui proces izocor (V= constant) sau izobar (p= constant): ⎛ ∂Q ⎞ ⎛ ∂Q ⎞ ⎟ ⎟ ⎜ Cv = ⎜ ⎟ .26) Pentru coeficienţii gazelor perfecte definiţi mai sus sunt valabile următoarele relaţii: • Robert –Mayer: Cp − C v = m ⋅ R cp − cv = R c Mp − cMv = ℜ (3. se utilizează 3 frecvent călduri specifice raportate la 1kg .27) • Coeficientul adiabatic k= cp cv = c Mp c Mv = Cp Cv (3. c x = (3.

valoarea căldurii specifice crescând.34) . • Gaze cu mai mult de doi atomi în moleculă: 1. În realitate variaţia căldurii specifice cu temperatura este de forma: c = a + bt + ct 2 + . atomii din moleculă vor intra progresiv în mişcare de vibraţie.29) • Gaze monoatomice : 1. (3.33. se utilizează cu suficientă precizie relaţii simplificate de forma: c = a + bt (3. La temperaturi coborâte. moleculele suferă numai mişcări de translaţie.k= c MP cMV (3..32) Pentru a simplifica calculele se pot folosi relaţiile: cm = c t1 + c t 2 2 sau c m = c tm (3. iar cele ale gazelor cu doi sau mai mulţi atomi în moleculă variază cu temperatura. între două temperaturi t1.66. Comparând aceste valori cu cele determinate pentru gazele din natură se constată că sunt corecte numai valorile obţinute în cazul gazelor monoatomice.28 - . CONCLUZIE: căldurile specifice ale gazelor monoatomice sunt practic constante. • Gaze biatomice: 1.30) În calculele inginereşti..33) unde tm = t1 + t 2 2 (3.4. Dacă temperatura gazului creşte în continuare.31) Căldura specifică medie. odată cu creşterea temperaturii gazului tot mai multe molecule intrând în mişcare de rotaţie. t2: c m = c / tt 2 = 1 1 t 2 − t1 ∫ 2 1 cdt (3.

agenţii termici gazoşi nu se întâlnesc în stare pură.3. + i + . .3.amestecul de gaze se supune unor legi specifice. astfel încât compoziţia amestecului nu se modifică.. m ..36) • Participaţiile masice şi volumice ale gazelor componente Masa totală a unui amestec de gaze este suma maselor gazelor componente: m = m1 + m 2 + . ca sistem termodinamic.29 - . Legea lui Dalton: într-un amestec de gaze perfecte. fiecare gaz component ocupă întreg volumul ocupat de amestec. cele mai importante fiind legea lui Dalton şi legea lui Amagat. ci sub forma unor amestecuri de substanţe care formează sistemul termodinamic.amestecul de gaze. + n m m m m (3.38) Pentru un număr de gaze cu ˝n˝ componenţi se face notaţia: gi = mi .. deci. În termodinamica tehnică se studiază proprietăţile amestecului de gaze în următoarele ipoteze simplificatoare: . ca şi cum celelalte gaze n-ar exista.. iar amestecul se comportă ca un gaz perfect care se va supune.. iar presiunea totală a amestecului este egală cu suma presiunilor parţiale ale gazelor componente: p= ∑p i=1 n i (3.. . îl presupunem ca fiind format din gaze perfecte.participaţie (concentraţie) masică a componentei ˝i˝.. AMESTECURI DE GAZE PERFECTE În exploatarea maşinilor termice. + m n (3.35) Legea lui Amagat: volumul amestecului de gaze obţinut prin amestecarea componenţilor săi aflaţi la aceeaşi presiune şi temperatură este egal cu suma volumelor acestor componenţi: V= ∑V i=1 n i (3.. + mi + . tuturor legilor gazului perfect şi va suferi transformările gazului perfect.37) 1kg = m1 m 2 m m + + .între componenţi nu intervin reacţii chimice.

.45) Însumând relaţiile (3... volumul total al amestecului... conform legii lui Amagat.42) • Constanta amestecului Considerăm un amestec de gaze perfecte.40) (3..30 - . este: V = V1 + V2 + .43) în condiţiile legii lui Amagat. + Vi + ... ecuaţia de stare pentru fiecare componentă în parte: ⎫ Pam ⋅ V1 = m1R1T1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ Pam ⋅ V2 = m 2 R 2T2 ⎪ ⎬ ⎪ ⎪ ⎪ Pam ⋅ Vn = m n R n Tn ⎪ ⎪ ⎪ ⎭ (3.24) obţinem: .. iar în V cazul general se poate scrie: ∑℘ = 1 i i=1 n (3. deci: T1 = T2 = . care prin definiţie este un gaz perfect..39) Dacă gazele componente se află la aceeaşi presiune şi temperatură ca şi amestecul. = Tn = Tam = T (3. + Vn 1m3 = V1 V2 V Vn + + . putem scrie ecuaţia termică de stare a amestecului: Pam ⋅ Vam = m am ⋅ R am ⋅ Tam (3.41) Raportul Vi = ℘ i se numeşte participaţie (concentraţie) masică. + i + .44) Componentele amestecului se află la echilibru termic.Se obţine astfel: ∑g =1 i i=1 n (3. V V V V (3.

+ m n R n R am = m1 m m R1 + 2 R 2 + .46) (3.56) • Masa specifică a amestecului Considerăm un amestec de gaze perfecte în condiţiile legii lui Amagat (fig..31 - . + Vn ) = ( m1R1 + m 2 R 2 + .. + m n R n )⋅ T Pam = ( m1R1 + m 2 R 2 + .. rezultă: m am⋅R am = m1R1 + m 2 R 2 + .54) (3.47) Comparând ecuaţiile (3.48) (3..50) R am = ∑g R i i=1 n i • căldura specifică a amestecului Pentru un amestec de gaze care evoluează între două temperaturi..23) şi (3.... + m n cn )ΔT cam = m1 m m c1 + 2 c2 + .. 3.55) ∑g ⋅c i i=1 n i (3. + n c n mam m am mam cam = (3.51) (3. + n R n m am m am mam (3. ..3).53) (3. + Q n Qam = m am ⋅ cam ⋅ΔT Qi = mi ⋅ ci ⋅ΔT m am ⋅ cam ⋅ΔT = ( m1c1 + m 2c 2 + . + m n R n )⋅ T (3. conform legii conservării energiei: Qam = Q1 + Q 2 + ......52) (3..Pam ( V1 + V2 + .49) (3.27).

58) Dar mam = ρam ⋅ Vam şi mi = ρi ⋅ Vi Deci.61) • Masa molară aparentă a amestecului Pentru un amestec de gaze perfecte.57) (3.39) ρ am ⋅ Vam = ρ1V1 + ρ 2 V2 + . Se consideră gazele componente separate prin pereţi imaginari. în condiţiile legii lui Amagat.Figura 3.32 - .59) (3. diferite.. revenind în relaţia (3. PA = PB = PC = Pam TA = TB = TC = Tam Masa totală a amestecului este: m am = ∑m i=1 n i (3. ecuaţia de stare pentru componenta ˝i˝ a amestecului: (i) Pam Vi = mi R iT (3. + ρ n Vn ρ am = ρ1 V1 V V + ρ 2 2 + ....3 Amestec de trei gaze perfecte. + ρ n n Vam Vam Vam ρ am = (3.60) ∑ ρ ⋅℘ i i=1 n i (3.62) .

62`) şi (3.65) scrisă sub forma: ℘i = 1 ⋅℘ i ⋅ M i M am (3.67) Sau revenind în ecuaţia (3.65) 1 = M am ⋅ ∑M i=1 n gi i (3. pentru întregul amestec: Pam ⋅ Vam = m am ⋅ℜ ⋅ T M am (3.63) obţinem: Vi m M = i ⋅ am Vam m am M i (3.63) Prin împărţirea membru cu membru a ecuaţiilor (3.62`) Analog.68) i Suma din ecuaţia (3.33 - . M i deci: mi ⋅ℜ⋅ T Mi (3.66) Deci: M am = 1 ∑M i=1 n gi i (3. ştiind că ∑ g = 1 conduce la: i=1 n .48).dar P am⋅Vi = Ri = ℜ .64) ℘ i = gi ⋅ M am Mi Ştim că: ∑℘ i=1 n i =1 (3.

TRANSFORMĂRI SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE Se consideră că procesele pe care le suferă agenţii de lucru în interiorul maşinilor şi instalaţiilor termice sunt compuse dintr-o succesiune de transformări termodinamice simple.74) 3. .73) Din (3.71) Mi ℘ i = gi ⋅ ∑g i=1 n Mi i Mi (3.34 - .4.69) deci: M am = ∑℘ M i i=1 i (3.68) obţinem: în care folosim ecuaţia 1 ℘ i = gi ⋅ ∑M i=1 n gi i (3.73) obţinem relaţia de conversie: ℘ i ⋅ Mi = M am ℘ i ⋅ Mi i i gi = ∑℘ ⋅ M i=1 n (3.1= 1 M am ∑℘ M i i=1 n n i (3.65): ℘ i = gi M i (3.72) gi = ℘ i ⋅ Mi ∑ i=1 n Mi gi (3.70) M am Întorcându-ne la ecuaţia (3. (3.70). (3.68).

78) Lucrul mecanic tehnic elementar: δl t = νdp ⇒ l t12 = ν ∫ 2 1 dp = ν ( P2 − P1 ) [ J / kg ] (3.35 - . Reprezentare în diagrama (p-ν ) Se reprezintă printr-un segment de dreaptă perpendicular pe axa volumelor: . Căldura şi lucrul mecanic schimbate de sistem cu M.77) Q12 = m ⋅ c v (T2 − T1 ) = U 2 − U1 Dacă Q12 > 0 (T2 > T1 ) în timpul transformării izocore.Transformările de stare simple sunt procese termodinamice pe parcursul cărora variaţia parametrilor de stare se face după aceeaşi lege.E. Ecuaţiile transformării: V = constant dV = 0 P/T = constant II. din starea iniţială până în starea finală.79) III. Lucrul mecanic schimbat este nul: L12 = ∫ 2 1 pdV = 0 [J] (3. TRANSFORMAREA IZOCORĂ I. gazul primeşte căldură din exterior.76) (3. Conform ecuaţiei principiului întâi: δq = du + pdv δq = du = c v dT (3.75`) Deci într-o transformare deschisă: q12 = c v ∫ 2 1 dT = c v (T2 − T1 ) = u 2 − u1 [ J / kg ] [J ] (3.75) (3.

36 - .4 Transformarea la v = constant Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem de-a face cu o încălzire izocoră.Figura 3. Conform principiului întâi pentru transformări deschise: δq = du + pdν q12 = (3.81) 2 ∫ 2 1 c v dT + ∫ 1 pdν (3.80) II. iar de la 2 la 1 avem de-a face cu o răcire izocoră.84) q12 = c v (T2 − T1 ) + p (ν 2 − ν1 ) Cum Pν = RT (3. TRANSFORMAREA IZOBARĂ I. Ecuaţiile transformării: P = constant ⎫ ⎪ dP = o ⎬ V/T =constant ⎪ ⎭ (3.83) (3. Aplicaţie: la toate recipientele care păstrează gaze sub tensiune.64) devine: . Căldura şi lucrul mecanic schimbat. IV.82) c v ≅ const p = const q12 = c v ∫ 2 1 dT + p ∫ 2 1 dν (3.

q12 = (c v + R )(T2 − T1 ) (3.86) Aceeaşi ecuaţie s-ar fi obţinut direct din ecuaţia calorimetrică la p = const .5 Transformarea la p = constant.89) III.E.85) devine: q12 = c p (T2 − T1 ) (3. .88) L12 = mR (T2 − T1 ) [J ] Lucrul mecanic tehnic elementar: l t = 0 deoarece dp = 0 (3. Reprezentare în diagrama (P . (3. : q12 = c p (T2 − T1 ) [ J / kg ] Lucrul mecanic schimbat de sistem cu M.87) (3. în timpul transformării izobare : l12 = ∫ 2 1 pdν = p ∫ 1 1 dν = p ( v 2 − v1 ) [ J / kg ] (3.v) Se reprezintă printr-un segment de dreaptă perpendicular pe axa presiunilor: Figura 3.85) Folosind relaţia lui Robert -Mayer. dacă transformarea are loc de la 2 la 1 avem o răcire izobară. Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem o destindere izobară.37 - .

adică.IV. deci: ν l12 = ∫ 2 1 RT dν = RT ν ∫ 2 1 dν ν = RT ⋅ ln 2 ν ν1 (3.p = RT .38 - .A. Din punct de vedere energetic.G) arderea are loc la p =constant. La unele maşini termice (M..I. Conform principiului întâi pentru transformări deschise: δq = du + δl δq = c v dT + pdν δq = pdν = δl q12 = (3. Utilizare: Transformarea izobară se întâlneşte la toate procesele de transfer termic din schimbătoare de căldură.91) (3. TRANSFORMAREA IZOTERMĂ I.90) (3. Căldura şi lucrul mecanic. această transformare este cea mai profitabilă.94) Q12 = L12 În acestă transformare. T.93) (3. variaţia energiei interne este zero.92) ∫ 2 1 δq = ∫ 2 1 pdν (3. conform principiului întâi. căldura absorbită de la mediul exterior este transformată integral în lucru mecanic.96) . Ecuaţiile transformării: T = constant ⎫ ⎪ dT = o ⎬ P ⋅ν =constant ⎪ ⎭ II.95) Din ecuaţia de stare pν = RT. Lucru mecanic elementar schimbat: l12 = ∫ 2 1 pdν (3.

transformările de schimbare de fază (vaporizare. sunt porţiuni în evoluţia maşinilor termice când pe o perioadă foarte scurtă.6 Transformarea la T = constant. deci 2 = 1 ν1 P2 (3.97) Deci: l12 = RT ln ν2 P = RT ln 1 ν1 P2 (3. IV.Pentru transformare izotermă 1-2 avem: ν P P1ν1 = P2ν 2 . Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem o destindere izotermă. În plus. deci cu variaţia energiei interne. condensare) se desfăşoară la p şi T constante.98) Lucrul mecanic tehnic: l t12 = ∫ 2 1 νdp = RT ln P2 P1 (3. Reprezentare în diagramă Se reprezintă printr-un arc de hiperbolă echilateră. iar de la 2 la1 o compresie izotermă. Această transformare este însă importantă şi se studiază deoarece ea reprezintă o limită a transformării căldurii în lucru mecanic. . T= constant.99) III. Figura 3. Utilizare Este o transformare ipotetică. nu se întâlneşte în transformările practice reale deoarece orice schimbare de lucru mecanic sau de căldură într-un sistem termodinamic se face invariabil cu variaţia temperaturii.39 - .

se obţine: dT = pdν + νdp R (3. Ecuaţiile transformării δq = 0 ⎫ ⎬ q = constant ⎭ (3. Conform principiului întâi: δq = c v dT + pdν (3.109) .40 - .106) devine: dp dν = −k ν P ln p = −k ⋅ ln ν + ln ct (3.101) Din ecuaţia caracteristică de stare p ⋅ ν = RT .107) şi (3. diferenţiată.106) Facem notaţia: cp cv = k .105) (3.TRANSFORMAREA ADIABATICĂ I.108) (3. fiind necesar să găsim o relaţie între parametrii de stare.104) (3.102) care conduce la: cv (pdν + νdp) = −pdν R (3. k − exponent (coeficient) adiabatic (3.100) Aceste ecuaţii nu sunt suficiente.103) dar R = cp − cv deci: c v ⋅ pdν + c v ⋅νdp = −(cp − c v )⋅ pdν c v ⋅ pdν + c v ⋅ νdp = −cp ⋅ pdν + c v ⋅ pdν / : c v c p dν dp =− ⋅ p cv ν (3.

117) (3.112) din (3. celelalte forme se obţin folosind ecuaţia de stare: Pν = RT ⇒ p = RT ν (3.118) p ⋅ T = const ecuaţia (3.114) reprezintă cea de-a doua formă a ecuaţiei transformării adiabatice p ⋅ v = RT ⇒ v = RT p (3. II.118) reprezintă cea de-a treia formă a ecuaţiei transformării adiabatice.111) o formă a ecuaţiei transformării adiabatice.115) din (3.114) Tv k−1 = const Ecuaţia (3.119) .111) rezultă: p⋅ R k ⋅ Tk = ct Pk const Rk (3.111) rezultă: Tv k−1 = const R (3.41 - .110) (3.113) (3.ln p ⋅ ν k = ln ct p ⋅ ν k = ct (3.116) p1−k ⋅ T k = 1−k k (3. Căldura şi lucrul mecanic schimbat q12 = const deci δq = 0 căldură schimbată este zero Lucrul mecanic schimbat: l12 = ∫ 2 1 pdv (3.

121) (3.119) devine: l12 = ∫ 2 1 k p1 ⋅ ν1 dν k = p1 ⋅ ν1 νk = ∫ 1 1 k ν−k dν = p1 ⋅ ν1 ν1−k 2 /1 = 1− k k p1 ⋅ ν1 1−k 1 ν 2 − ν1−k = 1− k ( ) (3.124) 1−k k ⎛p ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ 2⎟ ⎜ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ 1 1−k k ⎛T ⎞ T p ⎜ ⎟ ⎟ = 1 ⇒ 1 =⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ T2 p 2 ⎝ T2 ⎠ 1−k k ⎛p ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⇒⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎝p ⎠ 1 ⎛ T ⎞−1 T ⎜ ⎟ ⎟ =⎜ 1 ⎟ = 2 ⎜ ⎜ ⎟ T1 ⎝ T2 ⎠ (3.122) p ⋅ ν k ⋅ ν1−k = 1 1 1 1− k ⎡⎛ ⎞1−k ⎤ ⎢⎜ ν 2 ⎟ ⎥ p1 ⋅ ν1 ⎢⎜ ⎟ −1⎥ = ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ν1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ 1− k ⎣ ⎦ ⎡⎛ ⎞1−k ⎤ ⎢⎜ ν 2 ⎟ ⎥ ⎢⎜ ⎟ −1⎥ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ν1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ ⎣ ⎦ o formă a expresiei lucrului mecanic.Atât p cât şi v sunt variabili. Vom scrie ecuaţia transformării adiabatice de la starea 1 la o stare arbitrară: k p1 ⋅ ν1 = p ⋅ν k (3.120) ⎛ ν ⎞k p = p1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ν⎠ ⎝ ⎟ (3.125) . Din P1 ⋅ ν1 = RT1 şi ⎛ ν ⎞1−k ⎛ p ⎞ ⎜ 2 ⎟ =⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ν ⎠ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎟ ⎝p ⎠ 1 2 1−k k ⎛p ⎞ =⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝p ⎠ 1 k−1 k obţinem o altă formă a lucrului mecanic schimbat: k−1 ⎤ ⎡ RT1 ⎢⎢ ⎛ p 2 ⎞ k ⎥⎥ ⎜ ⎟ l12 = 1−⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ k −1 ⎢⎢ ⎝ p1 ⎠ ⎥⎥ ⎢⎣ ⎥⎦ (3. înlocuind raportul presiunilor în funcţie de temperaturi: 1−k 1−k p1 k ⋅ T1 = p 2 k ⋅ T2 (3.123) Se poate obţine o formă a ecuaţiei lucrului mecanic schimbat doar în funcţie de temperaturi.42 - . de aceea se porneşte de la punctul iniţial (1) în care presupunem că se cunosc parametrii de stare.

130) l = −kl t12 12 III.126) Lucrul mecanic tehnic: l t12 = ∫ 2 1 vdp 1 (3.43 - .v) La aceeaşi variaţie de presiune Δp = p1 − p 2 variaţia de volum este mai mare la izotermă.129) Analogie între lucrul mecanic de dizlocare şi lucrul mecanic tehnic: (3.128) Deci (3.101) devine: l t12 = RT1 ⎡⎢ T2 ⎤⎥ R 1− = (T1 − T2 ) k −1 ⎣⎢ T1 ⎦⎥ k −1 (3. Figura 3. Reprezentare în diagrame (p . .Deci (3.127) devine: 1 ⎡ 1 k 1− ⎤ p1 ⋅ ν1 ⎢ 1− k k⎥ ⋅ ν1 ⋅ ⎢ p 2 − p1 ⎥ = 1 1 ⎥⎦ 1− ⎢⎣ k 1 k−1 ⎡ ⎤ ⎡ ⎤ 1− ⎥ ⎢⎛ ⎞ ⎥ p1 ⋅ ν1 ⎢⎢⎛ p 2 ⎞ k ⎟ ⎜ ⎟ −1⎥ = k p ν ⎢⎜ p 2 ⎟ k −1⎥ ⎟ = ⎜ ⎟ ⎟ ⎢⎜ p ⎠ ⎥ k −1 1 1 ⎢⎝ p ⎠ ⎥ ⎜ 1 ⎜ ⎟ ⎜ ⎥ ⎢⎜ 1 ⎟ ⎥ 1− ⎢⎝ 1 ⎢⎣ ⎥⎦ ⎢⎣ ⎥⎦ k 1 k l t12 = p1 ∫ 2 −1 p k dp = 1 (3.127) din k p 1⋅ν1 ⎛ p ⎞k = p ⋅ ν ⇒ ν = ν1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p⎠ ⎝ ⎟ k (3.7 Reprezentarea transformării adiabate şi izoterme în (p .v) Adiabata se reprezintă printr-un arc de hiperbolă cu o pantă mai mare decât izoterma.

Şi transformarea adiabatică este importantă din punct de vedere energetic. transformarea adiabatică este o limită a acestei posibilităţi. obţinem transformarea izobară.132) cn – căldura specifică politropică. TRANSFORMAREA POLITROPICĂ Acoperă toate evoluţiile sistemului termodinamic dacă coeficientul politropic ia diferite valori.E. şi anume: δq = du + pdν (3. Ecuaţiile transformării: Particularizând în ecuaţia principiului întâi.V. obţinem transformarea adiabată. I.44 - . ecuaţia (3. Este teoretică numai prin faptul că este considerată reversibilă. OBSERVAŢIE: Din punct de vedere al menţinerii energiei interne a sistemului termodinamic la un nivel cât mai scăzut. Utilizare Este o transformare ipotetică cu care se aproximează procesele de destindere şi comprimare din maşinile termice (motoare şi turbine). De aici rezultă caracterul general al transformării menţionat mai sus.131) devine: . IV. Scopul acestei transformări este ca sistemul termodinamic să-şi păstreze pentru sine o cantitate cât mai mică de energie. Este o transformare generală în cursul căreia agentul termic schimbă cu M.T. δq = 0 . iar de la 2 la 1 o compresie adiabatică. din celelalte puncte de vedre este o transformare practică. dp = 0 . obţinem transformarea izotermă. obţinem transformarea izocoră. şi în care se modifică parametrii de stare P. energie sub forma de căldură şi lucru mecanic. iar o parte cât mai mare din energia pe care o posedă să se transforme în lucrul mecanic.131) • • • • dv= 0. du= 0. Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem o destindere adiabatică. Exprimând căldura calorimetric: δq = cn ⋅ dT (3.

136) (cn − cp )pdν + (cn − cv )νdp = 0 cn − cp cn − cv ⋅ pdν = −νdp (3.140) relaţie analoagă cu prima formă a ecuaţiei transformării adiabatice.140`) (3.140``) p 1−n n ⋅ T = ct Scriind ecuaţia transformării politropice între două stări de echilibru: n n p1 ⋅ν1 = p 2 ⋅ ν 2 (3.c n dT = c v dT + pdν (3. exponent politropic.133) (3.45 - .141) .135) c n pdν + c n νdp − c v pdν − c v νdp = c p pdν − c v pdν (3.138) În ecuaţia (3. În urma integrării rezultă: n ln ν = − ln p + ln ct p ⋅ ν n = ct (3.139) (3.137) (3. deci prin analogie putem scrie direct celelalte forme ale ecuaţiei politrope: T ⋅ ν n−1 = ct (3.134) (cn − c v )dT = pdν dar dT = 1 (pdν + νdp) şi R = c p − c v .138) se face notaţia cn − cp cn − cv = n .111) devine: R cn − cv (pdν + νdp) = pdν cp − cv (3. (3. se separă variabilele.

142) Logaritmând. conform ecuaţiei (3. cn II.148) . cn cv transformare izocoră.144) Faptul că transformarea politropică este un proces termodinamic general mai rezultă dacă se particularizează valorile lui n în ecuaţia p ⋅ ν n = const . cn n = 1 n = 1 . v = const.145) (3. când se obţin celelalte patru transformări termodinamice simple ale gazelor perfecte: cp transformare izobară. cn ∞ transformare izotermă. n = o .143) Obţinem expresia exponentului politropic mediu între cele două puncte ale transformării: n= ln p 2 − ln p1 ln ν1 − ln ν 2 (3.126) putem scrie: l12 = R (T1 − T2 ) n −1 (3.147) deci (3. p = const.⎛ ν ⎞n p ⎜ 1⎟ = 2 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ν2 ⎠ p1 ⎝ ⎟ (3.146) Cum u 2 − u1 = c v (T2 − T1 ) este avantajos să obţinem expresia lucrului mecanic schimbat doar în funcţie de temperaturi. Căldura şi lucrul mecanic schimbat Din ecuaţia principiului întâi obţinem: q12 = u 2 − u1 + l12 (3. Pe baza analogiei între ecuaţiile transformărilor adiabată şi politropă. obţinem: n ln ν1 p = ln 2 ν2 p1 (3.46 - . 0 transformare adiabatică. n = k . p⋅ν k = const. p⋅ ν = const.146) devine: q12 = c v (T2 − T1 ) − ⎛ R R ⎞ ⎟ (T2 − T1 ) = (T2 − T1 )⎜c v − ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ n −1 n −1 ⎠ (3. n = ∞ .

Reprezentare în diagramă (p . . q12 = (T2 − T1 ) nc v − c v − c p + c v n −1 c n− p cv q12 = c v (T2 − T1 ) n −1 (3.129) rezultă: cn = n−k ⋅ cv n −1 [ J /(kg ⋅ K)] căldura specifică politropică (3. q12 = c v n−k (T2 − T1 ) n −1 [ J / kg ] (3.128) şi (3. q12 = ∫ 2 1 c n dT = cn (T2 − T1 ) (3.v) Figura 3. din calorimetrie: δq = c n dT .151) Pe de altă parte.cum R = cp − c v .47 - .149) (3.153) Pe baza aceleiaşi analogii se obţin şi celelalte forme ale expresiei lucrului mecanic schimbat. Sistemul termodinamic cedează căldură.154) III.152) Comparând ecuaţiile (3. de exemplu: n−1 ⎤ ⎡ RT1 ⎢⎢ ⎛ p 2 ⎞ n ⎥⎥ ⎜ ⎟ ⎟ l12 = 1−⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n −1 ⎢⎢ ⎜ p1 ⎠ ⎥⎥ ⎝ ⎢⎣ ⎥⎦ [ J / kg ] (3.150) dar cp cv = k.8 Transformarea politropă.

Pentru această situaţie avem următoarea figură: Figura 3. El este caracteristic proceselor de comprimare. De asemenea mai este caracteristic şi la destinderea în motoarele cu ardere internă mai exact în prima fază.I.IV. dar numai după ce sistemul termodinamic a depăşit temperatura organelor motorului. situaţia aceasta corespunde primei faze a procesului de comprimare în motor când sistemul termodinamic primeşte căldură de la organele motorului. Acest caz corespunde situaţiei în care sistemul termodinamic cedează căldură în exterior.A. 3.48 - . când sistemul termodinamic evacuează căldura în exterior. atunci q12 > 0 .3.8 n −1 corespunde cazului în care q12 < 0 (adică 1 < n < k).9 Transformarea politropă. CONCLUZIE: La comprimarea şi destinderea în M. se consideră procesul politropic cu indice exponenţial variabil. În calculele termice se lucrează cu indicele ˝n˝ mediu. Utilizare Forma curbei politropice este reprezentată în fig. Sistemul termodinamic primeşte căldură. Când q12 > 0 (n>k) sistemul termodinamic primeşte căldura din exterior. Din expresia căldurii q12 = n − k ⋅ c v (T2 − T1 ) deducem că fig. Este posibil ca pe ultima fază a destinderii temperatura sistemului termodinamic să fie mai mică decât temperatura organelor motorului. .8.

54 = = 0.54 ( p2 − p1 ) = k −1 0.18 ⋅105 kJ / ciclu . Apreciind puterea calorifică a combustibilului de H i = 10000 kcal / kg . temperatura la sfârşitul compresiei. Rezolvare: Aplicând relaţia P/T = ct. să se calculeze consumul de combustibil pe ciclu. iar k = 1.49 - .98 ⋅105 = 473 = 3311K = 3038o C p1 5 ⋅ 0.18 = 1538.6J = 1.57 ⋅10−4 ⋅105 ⋅ 30 ⋅ 0. Ştiind că: volumul camerei de ardere este 1.98 ⋅105 V 1. vom avea: T2 = T1 p2 35 ⋅ 0. 100°C .3.38 ⋅10−5 Hi 4.• Aplicaţie: Unul din motoarele auxiliare ale unei nave de transport mărfuri uscate este un motor cu ardere la volum constant. să se calculeze temperatura la finele procesului de ardere şi aportul de căldură al combustibilului. presiunea iniţială de 5 at şi finală de 35 at.3 Q12 = U 2 − U1 = kJ Consumul de combustibil pe ciclu: Cc = Q12 1. 570 ⋅10 7 mm 3 .

50 - . în acest caz ciclurile se cheamă directe. Transformarea continuă a căldurii în lucru mecanic este posibilă prin realizarea repetată a unui ciclu termodinamic.CAPITOLUL IV PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII. DEFINIŢIE: Se numeşte ciclu termodinamic o succesiune de două sau mai multe transformări termodinamice în care agentul termic (Sistemul Termodinamic) revine la starea iniţială dar fără a parcurge aceleaşi transformări intermediare. acest principiu neprecizând condiţiile de desfăşurare a proceselor termodinamice şi nici sensul în care se pot realiza diversele transformări ale energie. În diagramele termodinamice ciclurile se reprezintă printr-o curbă închisă. Rolul ciclurilor termodinamice este acela de a obţine lucrul mecanic în orice cantitate. Sensul de parcurgere este invers rotaţiei acelor de ceasornic. .1. În termodinamică se cunosc două sensuri de parcurgere ale acestor cicluri: • • Sensul de parcurgere este sensul acelor de ceasornic. în acest caz ciclurile se cheamă inversate sau frigorifice. ENTROPIA 4. prin repetarea ciclului din căldură. PROCESE CICLICE (CICLURI TEMODINAMICE) Principiul întâi al termodinamicii arată posibilitatea transformării energiei dintr-o formă în alta. Principiul doi al termodinamicii vine şi precizează sensul de desfăşurare al proceselor spontane şi stabileşte condiţiile transformării căldurii în lucru mecanic.

4.1 Reprezentarea ciclului motor.51 - . În diagrama mecanică ( p − v ). . Când agentul evoluează în sensul transformărilor reprezentate prin arcul de curbă 1m2.L2n1 =A 2 n1v1v2 – A 2 n1v1v2 (4. L2n1 = A este pozitiv. deci asupra sa s-a efectuat un lucru mecanic din exterior.1) 2 n1v1v2 Cum A 1m 2 v2v1 >A 2 n1v1v2 . acesta suferă o destindere. agentul termic cedează căldură sursei reci (q2). Conform principiului întâi al termodinamicii. Principiul întâi pentru transformări închise. deducem că lucrul mecanic schimbat pe ciclu Deci lucrul mecanic schimbat pe ciclu este dat de aria cuprinsă în interior curbei ce reprezintă ciclul în diagrama ( p − v ). el va suferi o comprimare. Lc=L1m2 + L2n1=L1m2 .2. RANDAMENTUL CICLURILOR Considerăm un agent de lucru care efectuează un ciclu motor între punctele limită 1 şi 2 conform figurii: Figura 4. L1m2= A 1m 2 v2 v1 Când agentul evoluează în sensul 2n1. lucrul mecanic este dat de aria 2n1 v 2 v1 (A 2 n1v1v2 ). În diagrama ( p − v ) lucrul mecanic este dat de aria suprafeţei 1m2 v2v1 (A 1m 2 v2 v1 ). deci: L2n1<0. deci agentul termic efectuează lucrul mecanic în exterior pe seama căldurii primite de la sursa caldă (q1) conform principiului întâi.

Adică numai o parte din căldura preluată de către agent de la sursa caldă. Figura 4.4) deci lc = q1 − q 2 [ J / kg ] Relaţia (4.∫ δq = ∫ δl c c (4.2) dar ∫ δq = q − q 1 c 2 (4. vom considera că agentul termic parcurge acelaşi ciclu. Ciclul frigorific se caracterizează prin aceea că prin consumul de lucru mecanic din exterior.5) CONCLUZIE: Un motor termic nu poate funcţiona decât în prezenţa a cel puţin două surse de căldură.4) arată că într-un ciclu direct lucrul mecanic produs este echivalent cu diferenţa dintre căldura primită de agentul termic de la sursa caldă şi căldura cedată sursei reci.52 - . raportul dintre căldura transformată în lucru mecanic şi căldura primită de la sursele calde: ηt = q − q2 q lc = 1 = 1− 2 q1 q1 q1 (4.2 Reprezentarea ciclului frigorific. În continuare. Numim randament termic al ciclului η t . . în cursul efectuării unui ciclu.5) se observă că valoarea randamentului termic a unui ciclu este totdeauna subunitară. Din relaţia (4. agentul absoarbe de la sursa rece căldură q2 şi cedează sursei calde căldură q1. dar în sens contrar. o sursă caldă de la care primeşte căldură q1 şi o sursă rece către care cedează căldură q2. se transformă în lucru mecanic.3) (4.

Cu alte cuvinte. procesul reversibil este acela în care sistemul trece din starea iniţială în starea finală astfel încât la inversarea procesului. 4. OBSERVAŢIE: Toate procesele din natură sunt ireversibile. este acelaşi ca şi procesul direct. dar pentru aceasta este nevoie de un consum de lucru mecanic din exterior mai mare decât lucrul mecanic furnizat de sistem în decursul procesului direct (spontan).E. În această situaţie definim eficienţa frigorifică ε f : εf = q2 lc (4.6) OBSERVAŢIE: Spre deosebire de randamentul termic ηt . PROCESE REVERSIBILE ŞI IREVERSIBILE Procesele naturale se desfăşoară spontan. deci lucrul mecanic schimbat pe ciclu este negativ.53 - . CICLUL CARNOT REVERSIBIL DIRECT Pentru a găsi o maşină termică care să funcţioneze cu randament maxim. el datorându-se unui consum de lucru mecanic din exterior.3). eficienţa frigorifică ε f > 1 . Carnot a studiat posibilităţile de obţinere a lucrului mecanic din căldură.În acest caz lucrul mecanic primit din exterior este mai mare decât cel efectuat. 4. Aceste procese se pot desfăşura şi în sens contrar.4. . 4. acest transport nerealizându-se de la sine. Adică maşina frigorifică evacuează mai multă căldură decât echivalentul lucrului mecanic consumat în acest scop. schimbul de căldură şi lucru mecanic cu M.3. revenirea sistemului la starea iniţială se produce fără modificări persistente în M. într-un anumit sens. Aceste procese se numesc ireversibile. Din contră. În acest caz avem o pompă de căldură care permite transportul căldurii de la sursa rece la sursa caldă. Cum procesele închise permit obţinerea lucrului mecanic în orice cantitate prin repetarea procesului. procesul închis gândit de Carnot este alcătuit din următoarele procese deschise: două izoterme şi două adiabate (vezi fig. care este întotdeauna subunitar.A. spre deosebire de procesul ireversibil.

el ramânând cu o neomogenitate termică deoarece moleculele sistemului termodinamic aflate în imediata vecinătate a S.54 - . De fapt. parcurs în sensul acelor de ceasornic se cheamă ciclul Carnot reversibil direct.Figura 4. Ciclul format din două izoterme şi două adiabate. Maşina care lucrează după acest ciclu produce lucru mecanic cu randament maxim. 4.C. Funcţionarea unei maşini termice ideale care realizează ciclul Carnot reversibil direct este prezentată în fig.4. În starea 2 sistemul termodinamic nu este în echilibru. Figura 4.2 transmisia căldurii se imaginează a fi la temperatura constantă a gazului deoarece scăderea temperaturii gazului datorită dilatării este compensată de aportul de căldură din exterior q12. Rezervoarele cu temperaturile TM şi Tm le presupunem infinit de mari. astfel încât transferurile de energie prin efect termic să nu modifice valoarea temperaturilor.4 Maşina în care s-ar putea realiza ciclul Carnot. în procesul 1 . deţin o energie internă .3. Îndepărtând sursa de căldură şi izolând adiabatic cilindrul obţinem dilatarea adiabatică 2 .3 Ciclul Carnot reversibil direct în diagrama ( p − v ).

4 sistemul parcurge un proces izoterm. el se va destinde. care are temperatura TSR < T3. lucrul mecanic util furnizat în exterior în timpul ciclului se măsoară prin aria 1-2-3-4-1. moleculele din imediata vecinătate a pistonului au energii interne mai ridicate faţă de cele din imediata vecinătate a S.R. Randamentul maşinii termice care lucrează după ciclul Carnot reversibil direct: ηc = q − q 34 q lc = 12 = 1− 34 q12 q12 q12 (4. Asupra gazului se va efectua un lucru mecanic.10) obţinem şi prima formulare a principiului doi al termodinamicii: ˝Pentru ca o maşină termică să funcţioneze. deci lucrul mecanic se efectuează doar pe seama scăderii energiei sale interne.R. q 34 = RTm ln 3 ν1 ν4 (4. În decursul procesului 3 .10) Din expresia (4.mai ridicată decât cele aflate în vecinătatea pistonului. acesta comprimându-se.8) şi folosind ecuaţiile transformărilor simple din componenţa ciclului k TM ν1 −1 = Tmν k−1 4 k TM ν k−1 = Tmν3−1 2 p3ν3 = p 4ν 4 k k p 2ν 2 = p3ν3 (4. pistonul ajungând la finele compresiei în punctul 4.7) unde lc – lucrul mecanic dezvoltat pe ciclu. Căile de creştere ale randamentului ar fi: .C.10) se observă că maşinile termice au randamentul subunitar.55 - . Pentru ca sistemul termodinamic să ajungă în echilibru termic. ea trebuie să primească o cantitate de căldură de la o sursă cu temperatură ridicată (S.). Astfel. sistemul termodinamic va ceda cantitatea de căldură q34. De această dată.. temperatura scade deoarece sistemul termodinamic nu primeşte nici un fel de energie din exterior.R.9) ν 2 ν3 = ν1 ν 4 Obţinem expresia randamentului sub forma: ηc = 1 − Tm TM (4. Sistemul revine din starea 4 în starea iniţială 1 printr-un proces adiabatic. Utilizând relaţiile demonstrate anterior q12 = RTM ln ν ν2 . astfel tendinţa de echilibrare termică face ca sistemul termodinamic să se comprime în continuu închizându-se ciclul. el fiind pus în legătură cu S.) şi să cedeze o parte din căldura primită altei surse cu o temperatură mai scăzută (S.˝ OBSERVAŢII: Din expresia (4.

5. nici chiar în cazul ciclului Carnot nu este posibilă transformarea integrală a căldurii în lucru mecanic. iar materialele şi gazul utilizat influenţează transformările energetice.la instalaţii de turbine cu abur. deci vitezele de desfăşurare ale lor infinit mici). ciclurile pe care acestea le realizează sunt diferite de ciclul ideal Carnot. numai că ciclul va fi parcurs în sens invers acelor de ceasornic. maşinile termice au randamente mai mici decât ηc deoarece vitezele de transformare a proceselor sunt finite (în cazul ideal studiat procesele erau reversibile şi cvasistatice.I.56 - . o NOTĂ: Randamentul ciclului Carnot nu depinde de natura mediului de lucru. η = 28 o 35 o o .R. – şi această scădere este limitată (Tm poate scădea până la TM.C. iar conform teoremei lui Nerst.A. În realitate. Limitele între care se află valorile randamentelor efective ale maşinilor termice: η = 18 ÷ 28 o o . • Scăderea temperaturii Tm a S. CICLUL CARNOT REVRSIBIL INVERSAT Considerăm o maşină care consumă lucru mecanic pentru a transporta căldură de la temperaturi scăzute la temperaturi ridicate şi care lucrează tot după un ciclu Carnot reversibil. ηc = 1 dacă TM → ∞ . În concluzie.la instalaţii de turbine cu gaze. Un astfel de ciclu se cheamă ciclu Carnot inversat şi este prevăzut în fig.A.la M.) Se poate obţine pentru ηc valoarea maximă.• Ridicarea temperaturii TM a S. temperatura de zero absolut nu se atinge pe nici o cale. – dar această creştere este limitată de rezistenţele mecanice şi termice ale materialelor din care se construieşte maşina. căi: Am arătat însă că valoarea TM este limitată superior. adică ηc = 1 prin două ηc = 1 dacă Tm → 0K . 4.5. . η = 20 ÷ 25 o o . 4.

16) .12) Transformările 1 .5 Ciclul Carnot inversat în diagrama ( p − v ) Maşinile care funcţionează după un asemenea ciclu se numesc maşini frigorifice dacă TM = T0 (T0 = TM.13) 4 2 Împărţind membru cu membru.15) Deci eficienţa frigorifică devine: εf = Tm 1 = −1 Tm − TM ηc (4.Figura 4.11) şi lc = q34 − q 21 = RTm ln ν3 ν − RTM ln 2 ν4 ν1 (4. lc = (RTm − RTM )ln v3 v4 (4.A). obţinem: ν 2 ν3 = ν1 ν 4 (4.57 - . sau pompe de căldură dacă Tm = T0. se scriu ecuaţiile acestor transformări: k k TM ν1 −1 = Tmν k−1 şi Tm ν k−1 = Tm ν3−1 (4.12).4 şi 2 .14) Revenind în ecuaţia (4.3 fiind adiabate. S-a definit în această situaţie eficienţa frigorifică: εf = q 34 lc ν3 ν4 unde q 34 = RTm ln (4.

C. La ciclul Carnot ireversibil diferenţele dintre temperaturile surselor de căldură şi temperatura fluidului motor au o valoare finită: T1 = TSC −ΔT1 T3 = TSR + ΔT3 (4.randamentul ciclului Carnot reversibil direct. şi TS.4.R. se efectuează în timpul transformării 3 .17) unde ηc .19) OBSERVAŢIE: Ireversibilitatea transformărilor poate fi redusă la zero dacă diferenţele dintre temperaturile fluidului motor şi ale surselor sunt infinit mici.2 şi 3 .20) .58 - .ε f > 1 sau ε f < 1 Pentru pompe de căldură definim eficienţa pompei de căldură: ε pc.2 la o diferenţă finită de temperatură ΔTSC − T1 . 4. iar transmisia căldurii de la fluidul motor la S. Am găsit pentru randamentul termic al ciclului Carnot reversibil expresia: ηc = 1− TSR TSC (4. tot la o diferenţă finită de temperatură ΔT3 = T3 − TSR .6.. adică: T1 = TSC − dT T2 = TSR + dT (4.18) În realitate. COMPARAŢIA RANDAMENTELOR A DOUĂ CICLURI CARNOT PENTRU GAZUL PERFECT. OBSERVAŢIE: În tehnică se urmăreşte ca eficienţa să aibă valori cât mai apropiate de cele ale ciclului Carnot reversibil inversat.4 sunt ireversibile. UNUL REVESIBIL CELĂLALT IREVERSIBIL Considerăm că ambele cicluri Carnot se realizează între aceleaşi surse de căldură care au temperaturile TS. aportul de căldură de la S. Deci transformările 1 . la fluidul motor se produce în timpul transformării 1 .C. acesta servind drept ciclu de comparaţie pentru celelalte cicluri frigorifice. = q12 TM 1 = = >1 lc TM − Tm ηc (4.R.

deci lucrul mecanic pe ciclu rămâne neschimbat. este parcursă de două ori.4.obţinem deci. pentru randamentul termic al ciclului Carnot ireversibil ηirev = 1− c TSR + ΔT3 TSC −ΔT1 (4. Astfel. Ciclul Carnot reversibil este cel mai economic. deoarece chiar dacă în punctul iniţial al transformării temperatura fluidului motor diferă de cea a sursei de căldură cu o cantitate infinit mică.21) deducem că: rev ηc > ηirev c (4. cu excepţia celor extreme.22) Adică: randamentul termic al ciclului Carnot reversibil este totdeauna mai mare decât randamentul ciclului Carnot ireversibil pentru gazul perfect. se introduce noţiunea de număr infinit de mare de surse de căldură.59 - .20) şi (4. orice ciclu reversibil oarecare poate fi reprezentat printr-o sumă de cicluri Carnot elementare. . Situaţia se complică dacă acest schimb de căldură nu se face după o izotermă.21) Comparând relaţiile (4. din acest punct de vedere. Figura 4.6). la sfârşitul ciclului între ele poate exista o diferenţă finită datorită variaţiei temperaturii fluidului motor în timpul ciclului. Pentru a depăşi această dificultate. OBSERVAŢIE: Nu doar ciclurile Carnot sunt reversibile.6 Ciclu oarecare divizat în cicluri Carnot elementare Fiecare izotermă. deoarece el nu necesită decât două surse de căldură. Condiţia ca un ciclu să fie reversibil este aceeaşi cu cea corespunzătoare ciclului Carnot: o diferenţă infinit mică între temperatura fluidului motor şi cea a surselor de căldură în timpul schimbului de căldură între ele.(Fig. De aceea procesul de schimb de căldură devine ireversibil.

oricât ar fi ele de reduse. Procesele reale sunt însoţite întotdeauna şi de . imprimă proceselor un caracter de ireversibilitate. pentru că lucrul mecanic cheltuit pentru învingerea frecării (sau pentru producerea deformaţiei plastice) nu poate fi recuperat deoarece acest lucru mecanic are un puternic caracter disipativ. transformarea inversă este un gen de imagine prin reflexie a transformării directe. În cazul transformării reversibile (la realizarea ei în sens direct şi în sens invers. aşa cum am mai arătat. Existenţa fenomenelor disipative.7. sistemului îi este furnizată o cantitate de căldură. aceeaşi cantitate îi este luată sistemului. Procesele statice sau cvasi . care se soldează cu cheltuială de energie. iar trecerea de la o stare de echilibru la cea următoare să nu fie însoţită de fenomene disipative. Procesele nestatice sunt toate ireversibile. existând unele procese cvasi . Pentru ca un proces să fie reversibil trebuie ca acesta să fie alcătuit dintr-o succesiune de stări de echilibru. completează caracterul cantitativ al principiului întâi.60 - . sistemul termodinamic nu revine la starea iniţială. transformarea ireversibilă este cea la care revenirea la starea iniţială este posibilă doar pe baza unei intervenţii de afară. Prin aceasta. GENERALITĂŢI REFERITOARE LA PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII Principiul doi al termodinamicii are un caracter calitativ pentru că el nu se referă la cantităţile de energie schimbate.statice cu caracter ireversibil. să se producă vreo schimbare remanentă). în transformarea inversă.A. exprimarea matematică a principiului doi a necesitat introducerea unei noi mărimi de stare: Entropia. Ireversibile sunt toate procesele în care intervin frecarea sau deformaţiile plastice. a doua de la starea 2 la starea 1. sistemul termodinamic revine la starea iniţială).statice nu sunt mereu reversibile. el transmiţându-se mediului ambiant sub formă de căldură. ci la sensul transformărilor care se produc spontan.4. Reamintim că transformarea ireversibilă este transformarea care după realizarea ei în sens direct şi în sens invers. Spre deosebire de transformarea reversibilă (la care readucerea la starea iniţială a sistemului se face fără ca în M. Aceste transformări sunt denumite transformare directă şi transformare inversă. dacă într-o transformare directă. principiul doi. Din acest motiv. REVERSIBILITATE ŞI IREVERSIBILITATE Se poate imagina că între oricare două stări 1 şi 2. sistemul parcurge două transformări: prima de la starea 1 la starea 2. De exemplu.

Enunţul lui Planck: este imposibil de construit o maşină care să funcţioneze periodic şi care să nu facă altceva decât să ridice o greutate şi să răcească un rezervor de căldură. cu alte cuvinte. O maşină de acest fel nu ar contrazice legea conservării energiei (principiul întâi).A. deci: principiul al doilea al termodinamicii enunţă imposibilitatea construirii unui perpetuum mobile de speţa a doua. Clausius interpretează enunţul lui Carnot: căldura nu poate trece de la sine (proces neforţat) de la o sursă cu temperatură scăzută la o sursă cu temperatură ridicată. Oswald completează: nu se poate construi o maşină termică care să producă lucru mecanic fără să consume căldură.fenomene disipative. fiind pentru necesităţile maşinii un rezervor infinit de mare. ENUNŢURI ALE PRINCIPIULUI DOI AL TERMODINAMICII Enunţul lui Carnot: O maşină termică nu poate funcţiona decât dacă este pusă în legătură cu două surse de căldură: una caldă (S. plecând de la o anumită stare şi în urma transformării. Deoarece toate procesele sunt ireversibile.8. Caratheodory a concretizat prin aceea că domeniul ( p − v ) este împărţit de o adiabată reversibilă în două subdomenii (fig. o imposibilitate. Studiul proceselor reversibile este fructuos pentru termodinamică deşi aceste procese au un caracter pur teoretic.R).A. de temperatură constantă. . O maşină termică ce ar funcţiona cu un singur izvor de căldură.4. Un perpetuum mobile de speţa a doua ar fi o maşină care ar transforma integral energia dezordonată a M. 4.. el nu poate ajunge la stări ce presupun o energie mai mică decât cele ale stărilor care pot fi atinse prin procese reversibile la orice volum. acest rezervor de căldură este imposibil de găsit. deci ele au un caracter mai mult sau mai puţin ireversibil.7). ar fi un perpetuum mobile de speţa a doua (perpetuum mobile termic).61 - . sub temperatura M. ceea ce constituie conform principiului trei. M.C) şi una rece (S. Enunţul lui Caratheodory: un sistem adiabatic închis. cel puţin în parte.A. el nu poate atinge orice stare arbitrar aleasă. într-o energie ordonată. dar ar trebui să lucreze. până la atingerea punctului zero absolut. acest lucru fiind posibil doar cu un consum de lucru mecanic.

statice. OBSERAVŢIE: ireversibilitatea unei transformări apare şi în cazul destinderii sau comprimării unui gaz într-un cilindru fără frecare.24) Din toate aceste formulări deducem că lucrul mecanic poate fi transformat integral în energie internă. deci: Ld < L < Lc (4. deoarece prin ea se ating în final cele mai mici valori ale energiei interne. pe piston se va exercita presiunea pd < p. Energia internă se caracterizează prin mişcarea dezordonată a moleculelor. Toate transformările situate deasupra transformării 1 . în urma unei destinderi adiabatice nu se pot atinge stări 2` care au energii interne mai mici decât cea corespunzătoare stării prin care se ajunge prin adiabata reversibilă (2). pe piston se va exercita presiunea pc>p. Deci. . Deci. ceea ce face ca energia internă să nu se poată transforma direct în alt fel de energie. în timpul comprimării. pe când energia internă se poate transforma numai parţial în lucru mecanic sau în alte forme de energie. este mai mare decât lucrul mecanic consumat pentru comprimarea cvasi-statică: Lc = pc dV > pdV = L ∫ ∫ (4. p fiind presiunea care se exercită în timpul comprimării cvasi .23) În timpul destinderii gazului cu viteză finită.Figura 4.7 Domeniile determinate de adiabata reversibilă.2 sunt transformări ireversibile.62 - . energia internă se poate transmite de la un sistem la altul păstrându-şi caracteristica de energie a unei mişcări dezordonate. din starea 1. dar cu viteză finită. lucrul mecanic consumat la comprimarea cu viteză finită. care presupun o energie internă ridicată (deci toate volumele corespunzătoare vor fi mai mari). sau în orice altfel de energie (fiind energie ordonată). În schimb. Lc. Se observă că destinderea adiabatică reversibilă produce lucru mecanic maxim. Astfel.

dar mai ales reversibilitatea sau ireversibilitatea lor.27) η t − randamentul termic al transformării căldurii în lucru mecanic. Astfel. În micro şi macrocosmos. Restul de energie rămâne mai departe netransformabilă în sistemul considerat. ele intrând în competenţa termodinamicii statistice. Un exemplu ar fi în cazul unui gaz care curge printr-un ajutaj.Totuşi. s-a creat posibilitatea de a măsura caracterul mai mult sau mai puţin spontan al transformărilor. integrala este nulă..A. este divizat prin T (temperatura absolută) la care are loc schimbul şi dacă se integrează pe tot parcursul raportul astfel obţinut. o parte din această energie a mişcării dezordonate se poate transforma în energia unei mişcării ordonate. ENTROPIA ŞI DEFINIŢIA EI Noţiunea de entropie a fost introdusă în termodinamică de Clausius. adică formularea riguroasă şi ştiintifică a acestui principiu. există însă şi situaţii în care aceste formulări ale principiului doi nu sunt respectate. . se pot formula o serie de enunţuri ale principiului doi care sunt confirmate de experienţa cotidiană.26) (4. La transformarea lucrului mecanic în căldură se scrie: L=Q (4. Clausius defineşte entropia astfel: dacă pentru un ciclu reversibil fiecare element de element de căldură (pozitiv sau negativ) schimbat de către un corp cu M. Curgerea se face de la presiune ridicată la o presiune scăzută.A. 4. Termodinamica fenomenologică nu se ocupă cu aceste cazuri. dacă sistemul posedă presiuni şi temperaturi mai ridicate decât cele ale M.63 - .9. În acest caz o parte din energia internă se transformă în energie de curgere. Prin intermediul entropiei este posibilă scrierea ecuaţiei matematice a principiului doi. care la rândul ei se transformă integral în alte forme de energie.25) Pentru sensul invers al transformării se poate scrie numai: Q>L În cazul unei transformări complet lipsită de pierderi disipative: ηt = L Q (4. NOTĂ: Dacă se ia drept referinţă scara vieţii de pe Pamânt.

35) (4. în procese deschise (neciclice).28) (4. Se observă că în procesul ireversibil.36) OBSERVAŢIE: pe cale ireversibilă. Pentru procesul adiabatic reversibil (care nu poate fi decât neciclic). obţinem o variaţie diferită de entropie pentru cele două procese: 1 – 2 proces reversibil (ΔS)rev = S'2 − S1 = ∫ 1 – 2 proces ireversibil 2 δQ rev 1 T 2 δQ irev (4. Dacă considerăm trecerea unui sistem termodinamic de la starea 1 la starea 2. Orice element de căldură evacuată reversibil din proces determină o scădere a entropiei sistemului.64 - . . se ajunge totdeauna la o valoare mai mare a entropiei finale decât pe cale reversibilă. Orice element de căldură care intră reversibil în proces determină o creştere a entropiei sistemului. o dată printr-un proces reversibil. căldura schimbată este nulă: δQ = 0 ⇒ dS = 0 ⇒ S = const (4. entropia nu poate decât să crească.31) unde δLf − elementul de energie transferată disipativ.Pe baza acestei definiţii.30) Un astfel de proces se numeşte izentropic (la entropie constantă). cu expresia matematică: dS = δQ T δQ =0 T (4. cu caracter extensiv.33) (4.29) Pentru ciclul reversibil: ∫ dS = ∫ unde ∫ dS− integrala lui Clausius.34) (4.32) (ΔS )irev = S'2 − S1 = ∫ unde δQirev = δQrev + δLf ⇒ δQirev > δQ rev ⇒ S'2 ` > S2 1 T (4. dar cvasi-static apare în plus lucrul mecanic disipativ (de frecare) care dă procesului un caracter ireversibil: dS = δLf >0 T (4. o dată printr-un proces ireversibil. se introduce în termodinamică o mărime calorică de stare. Pentru procesul adiabatic ireversibil.

Indiferent de tipul procesului.10. care cuprinde procesele ireversibile (deasupra curbei) (fig.42) . scriem: α = U αk k (4.Reprezentăm în diagrama (U.8 Transformarea adiabatică reversibilă în diagrama U . Curba 12 împarte câmpul diagramei în domeniu imposibil de atins (sub curbă) şi în domeniul de ireversibilitate.v. PROPRIETĂŢILE ENTROPIEI ABSOLUTE „S” a) Entropia absolută este o funcţie de stare. cât şi de reversibilitatea sau ireversibilitatea acestuia: ∫ dS = 0 (4. care primeşte căldură elementară δQ la această temperatură: Descompunând sistemul α în subsisteme.8). 4.38) La procese izentrope elementare: dS = 0 (4.40) Fiecare subsistem α k va prelua o căldură elementară δQ k . Demonstraţie: fie α un sistem aflat în echilibru la temperatura T.4.39) c) Entropia absolută este o funcţie aditivă.37) b) Entropia absolută se conservă în cazul proceselor izentrope: S = const (4. deci entropia admite diferenţiala totală exactă. Figura 4.65 - .41) deci: dS = δQ = T ∑ k δQ k = T ∑ dS k k (4. v) transformarea adiabatică reversibilă (izentropică) 12. astfel încât: δQ = ∑ δQ k k (4.

Pentru ciclul Carnot.49) . în schimb putem determina variaţia entropiei între două stări (1 şi 2) deoarece integrala devine definită dacă precizăm limitele de interpolare: S2 − S1 = ∫ 2 1 δQ T (4. pentru ciclul Carnot: Qm Tm = QM TM (4. cele două expresii ale lui η t sunt echivalente şi obţinem: Qm Qm T T 1− = 1− m ⇒ = m (4. adică: S= ∫ δQ +C T (4.căldură evacuată.44) Principiul doi al termodinamicii nu permite evaluarea constantei C.11. iar TM – temperatura sursei calde. pentru care randamentul termic se exprimă sub forma: T ηc = 1− m (4. iar QM căldură introdusă pe ciclu în scopul transformării ei în lucru mecanic.66 - . Aşa cum s-a arătat.Entropia absolută a sistemului α este: SUSk = ∑S K (4. DEFINIREA ENTROPIEI CU AJUTORUL CICLULUI CARNOT Carnot a studiat un ciclu reversibil format din două izoterme şi două adiabate. randamentul termic al oricărui ciclu motor reversibil sau ireversibil este prin definiţie: Qm L ηt = ⇒ η t = 1− (4.46) TM unde Tm – temperatura sursei reci cu care este pusă în legătură maşina în timpul compresiei izotermice.45) 4.47) Qint rodusa QM unde Q m .43) d) Entropia empirică pentru un proces cvasistatic reversibil poate fi definită numai până la o constantă arbitrară.48) QM TM QM TM Deci.

R.51’) ⎜ T − T ⎟= 0 ⎟ ⎜ Mj ⎟ mj ⎠ ⎜ j=1 ⎝ ceea ce înseamnă ca suma căldurilor reduse..48) devine: Q mj Tmj = Q Mj TMj (4.67 - .9 Ciclul reversibil divizat într-o infinitate de cicluri Carnot Se observă că fiecare izotermă mai puţin cele Tm.50) Făcând suma algebrică a tuturor acestor călduri reduse: ∑T j=1 n Q Mj Mj − ∑T j=1 n Q mj mj =0 (4.51) se scrie: ∑ n . Acest ciclu se împarte într-o serie infinită de cicluri Carnot (fig.C.C) şi Tm (a S. odată pe destindere. Considerăm acum un ciclu reversibil oarecare.9). relaţia (4.4. iar în acest caz particular. este parcursă de două ori. odată pe compresie. care corespund tuturor ciclurilor Carnot cuprinse intr-un ciclu reversibil este egală cu zero. (4.Acest raport dintre căldura schimbată de sistem şi temperatura la care s-a realizat în mod izotermic a fost denumită de LORENTZ căldură redusă. Figura 4. Tmj – temperatura S. situat între cele două temperaturi extreme TM (a S.51) sau ⎛Q ⎞ ⎜ Mj Q mj ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ (4. TM = const. efectul de transfer energetic este nul.. Pentru ciclul elementar j facem notaţiile: TMj – temperatura S.R). Pentru a arăta că pe ciclul elementar se schimbă căldură. iar dacă izoterma este reversibilă. acest raport reprezintă expresia entropiei. În acest caz.

v).68 - . Ştim că pe ciclu δQ = 0 dar T ∫ c ∫ c 1a 2 δQ = T 1a 2 ∫ δQ + T δQ T ∫ 2b1 δQ =0 T (4.10 Ciclul direct în diagrama (p . entropia nu depinde de drumul pe care se efectuează transformarea.∑ j δQ j Tj = 0 – suma integrală Riemann (4. δQ (4. . ci doar de punctul final şi iniţial al transformării).54’) (4.53) = 0 integrala lui Clausius. Figura 4. T ∫ DEMONSTRAŢIA ANALITICĂ A FAPTULUI CĂ ENTROPIA ESTE UN PARAMETRU DE STARE (cu alte cuvinte.4.55) ⇒ ∫ δQ =− T δQ = T 2b1 ∫ ⇔ 1a 2 ∫ 2b1 ∫ δQ T relaţie care arată că nu contează pe ce drum se face integrarea. Pentru un ciclu reversibil suma integrală Riemann se transformă într-o integrală ciclică ce corespunde cu definiţia entropiei dată de Clausius şi Kelvin.10).54) (4. Considerăm un ciclu direct care se desfăşoară între două puncte 1 şi 2 (Fig.52) NOTĂ: ∑T j=1 n Q Mj Mj şi ∑T j=1 n Qmj mj reprezintă sume Riemann.

Cu cât variaţia ei este mai scăzută.61) Tds ≥ du + pdv + δl* Sau pentru m S . ECUAŢIA GENERALĂ A TERMODINAMICII Am arătat că principiul doi al termodinamicii se exprimă analitic prin ecuaţia: δQ dS ≥ T unde semnul ˝=˝ corespunde transformării reversibile.T.59) δq = du + pdν + δl* unde l* include toate formele de lucru mecanic elementar. = 1kg : Tds ≥ δQ (4. TdS ≥ dU + pdV + δL* (4.69 - . ca parametru de stare. cu atât transformarea se apropie mai mult de ideal (de transformarea reversibilă). = 1kg : δq = du + δl (4. stabileşte gradul de perfecţiune termodinamică al unei transformări.58) Tot conform principiului întâi: (4. semnul ˝>˝ corespunde transformării ireversibile.59) în (4.CONCLUZIE: Entropia. În calculele termodinamice ne interesează variaţia de entropie ΔS decât entropia în valoare absolută.56) Pentru mS.57): Tds ≥ du + δl (4.61’) reprezintă ecuaţiile (4.57) Conform principiului întâi pentru mS.57): (4.60) şi (4.12. 4.T.60) Înlocuind (4. Înlocuind (4. Deci: TdS ≥ δQ (4.T > 1kg : Ecuaţiile termodinamicii.61`) generale ale . Gradul de ireversibilitate a unei transformări este măsurat de gardul de creştere a entropiei. mai puţin lucru mecanic de dilatare.58) în (4.

E.64) CONCLUZIE: Diagrama (T – s) se cheamă şi diagrama calorică deoarece aria de sub curba transformării reprezintă căldură schimbată cu M.E.61) şi (4.62) ecuaţii folosite pentru sistemele aflate în stare de echilibru. . în decursul transformării. ecuaţiile (4.61`) devin: Tds ≥ du + pdv TdS ≥ dU + pdV (4. a şi b pentru care T ≅ const .s) Pentru două stări infinit apropiate.70 - . DIAGRAME ENTROPICE.63) iar căldura schimbată cu M. VARIAŢIA ENTROPIEI ÎN TRANSFORMĂRILE SIMPLE ALE GAZULUI PERFECT Diagramele entropice sunt diagramele la care una din coordonate este entropia. Figura 4. 4. În diagrama (T – s) curba 12 (fig. Aceste diagrame se utilizează în studiul transformărilor de stare şi în calculul proceselor din instalaţiile termice. căldura schimbată de agentul termic cu M.E. între cele două stări: δQ = TdS = aria abb`a` (4.13.Dacă singurul lucru mecanic efectuat de către sistem este lucrul mecanic de dilatare. pe transformarea 12: Q12 = ∫ 2 1 TdS = ∫ 2 1 aria abb`a` = aria122`1` (4.4.11 Reprezentarea căldurii în diagrama (T .11) reprezintă o transformare reversibilă de stare exprimată prin variaţia S = f(T).

Conform principiului întâi. deci q12 > 0 .s) Din principiul întâi obţinem pentru variaţia elementară de căldură: dq = du + δl = δl (4. În procesul 2 – 1 entropia scade. acest lucru este posibil pe seama efectuării unui lucru mecanic în exterior.13).T.71 - . în transformarea adiabată reversibilă. procesul este însoţit de o creştere de entropie (Δs12 > 0) . (4. trebuie consumată energie din exterior. deci are loc o destindere. primeşte căldură. b) TRANSFORMAREA ADIABATĂ: δq = 0 ⇒ Tds = 0 ⇒ ds = 0 ⇒ s = const. deci S.65) Combinând cu principiul doi: (4.T.68) Deci. (Fig.4. s) pentru mST=1kg.În continuare să urmărim reprezentarea grafică a transformărilor reversibile ale gazelor perfecte în (T.67) ν1 T ν1 Dacă transformarea are loc de la 1 la 2. dacă variaţia energiei interne este zero. . pentru a menţine echilibrul. entropia este constantă deoarece schimbul de căldură este nul: s1 = s 2 [ J /(kg ⋅ K) ] (4.66) Tds = δl Deci variaţia de entropie dintre stările 1 şi 2: ν ν 1 s 2 − s1 = RT ln 2 . adiabata se reprezintă printr-o dreaptă paralelă la axa temperaturilor (Fig. cedează căldură în exterior. 4.69) În diagrama (T-s).12 Izoterma în diagrama (T .12) Figura 4. deci are loc o comprimare. Conform principiului întâi. s 2 − s1 = R ln 2 [ J /(kg ⋅ K)] (4. a) TRANSFORMAREA IZOTERMĂ. adică S.

70) Deci: dT (4.T. T2<T1. deci U2<U1. Deci pentru ca S. deci δq = 0 = du + δl ⇒ ⇒ u 2 − u1 = −l12 .13 Adiabata în diagrama (T .Figura 4. c) TRANSFORMAREA IZOCORĂ Pentru a stabili ecuaţia transformării în coordonate (T .72) Adică izocora se reprezintă în diagrama (T–s) printr-o curbă logaritmică.71) Tds = c v dT ⇒ ds = c v T Deci: 2 s 2 − s1 = c v ln T /1 [ J /(kg ⋅ K) ] (4. Figura 4.14 Izocora în digrama (T . S.72 - .s). suferă o destindere. să ajungă în starea 2.s) se folosesc combinat ecuaţiile principiului întâi şi doi: δq = du + δl = c v dT δq = Tds (4.s) În transformarea 12 .T. . Transformarea 2 – 1 este o compresie adiabatică. fiind însoţită de creşterea temperaturii.

e) TRANSFORMAREA POLITROPICĂ Se procedează la fel şi se obţine tot o variaţie logaritmică a entropiei: δq = Tds = c n dT (4. adică în (T – s) curbele izobare sunt mai puţin înclinate decât curbele izocore. dT T Figura 4.78) 2 ⎡ J / (kg ⋅ K )⎤ s 2 − s1 = cn ln T /1 ⎢⎣ (4.74) (4.73) ⎜ ds ⎠ ⎝ ⎟v=ct c v d) TRANSFORMAREA IZOBARĂ.s) Transformarea 1 – 2 este o încălzire izobară. Panta tangentei la curbă într-un punct oarecare M: ⎛ dT ⎞ T ⎜ ⎟ tgα v = ⎜ ⎟ = >0 (4. iar transformarea 2 – 1 este o răcire izocoră. iar transformarea 2 – 1 este o răcire izobară.73 - .75) [ J /(kg ⋅ K)] (4. Panta tangentei la curbă: ⎛ dT ⎞ T tgα p = ⎜ ⎟ = > 0 (4.77) ⎜ ⎟ ⎜ ds ⎠ ⎝ ⎟ c p p Deoarece cp > cv .79) ⎥⎦ . Aria12BA reprezintă căldura schimbată pe transformare.15 Izobara în diagrama (T .76) şi transformarea izobară se reprezintă în (T –s) printr-o curbă logaritmică.Transformarea 1 – 2 este o încălzire izocoră. Se procedează analog: δq = Tds = c p dT ⇒ ds = c p 2 ⇒ s 2 − s1 = c p ln T /1 (4. rezultă că panta izobarelor este mai mică decât panta izocorelor.

n >k Figura 4. a) cazul 1 <n < k b) cazul n <1.16 Politropa în diagrama (T . VARIAŢIA ENTROPIEI LA AMESTECURI DE GAZ Considerăm două gaze diferite pe care le presupunem perfecte. Figura 4.16 a este reprezentată curba politropică pentru 1 < n < k.s) Panta tangentei la curbă: ⎛ dT ⎞ T n −1 T ⎜ ⎟ tgα n = ⎜ ⎟ = = ⋅ ⎜ ds ⎠ ⎝ ⎟n c n n − k cv (4.74 - . iar în fig.16 b se reprezintă curba politropică pentru n > 1 şi n > k.17 şi numit ecuaţia lui van t`Hoff.17 Cutia experimentală. Pentru a determina variaţia entropiei lor la amestecare. bazată pe dispozitivul din figura 4.14. 4.81) 4. 4.80) c v ln T2 T1 [ J /(kg ⋅ K) ] n −1 În fig. se utilizează metoda Gibbs. . n −1 s 2 − s1 = n−k (4.Cum c n = c v n−k .

15.84) ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ν1 ν2 ⎠ ⎝ Variaţia entropiei în procesul de amestecare a două gaze perfecte: ν + ν2 ν + ν2 Δq Δs am = = R1 ln 1 + R 2 ln 1 (4. . membrana ˝a˝ permeabilă la gazul din compartimentul I.86) γj j=1 unde . lucrul mecanic elementar de destindere. FUNCŢIUNI ŞI POTENŢIALE TERMODINAMICE Prin funcţiune termodinamică de stare a unui sistem se înţelege o funcţiune definită pentru stări de echilibru termodinamic sau pentru stări asociate unor transformări reversibile şi din care se pot obţine. prin derivări parţiale. nevariând nici un parametru.85) T ν1 ν2 Generalizare pentru ˝n˝ pistoane permeabile: n 1 Δsam = ∑ R j ln (4.75 - . Membrana ˝b˝ se deplasează spre dreapta. metoda Gibbs nu mai este aplicabilă.82) ν1 La deplasarea membranei „a” spre stânga. între două cantităţi ale aceluiaşi gaz nu are loc nici un proces termodinamic. ajungându-se la paradoxul lui Gibbs. Dacă se înlătură cele două membrane. În interior glisează cele două membrane semipermeabile a şi b. iar membrana ˝a˝ spre stânga. amestecarea presupunânduse a se realiza la T= const. lucrul elementar de destindere: ν + ν2 lII = R 2 ⋅ T ln 1 (4. Conform principiului întâi.83) ν2 Deci lucrul mecanic elementar la amestecarea izotermică: ⎛ ν + ν2 ν + ν2 ⎞ ⎟ ⎟ l total = T ⎜R1 ln 1 + R 2 ln 1 ⎜ (4. membrana ˝b˝ permeabilă la gazul din compartimentul II. ecuaţiile termice sau calorice de stare.Cutia are două compartimente în care se găsesc cei doi componenţi gazoşi aflaţi la parametrii indicaţi. cele două gaze ocupând volumul V = V1 + V2 . ν am Dacă în ambele compartimente ale cutiei se află acelaşi component. când gazul II difuzează izoterm în tot spaţiu. la deplasarea membranei ˝b˝: ν + ν2 lI = R1 ⋅ T ln 1 (4. γj = νj 4.

Cuplând expresia matematică a principiului întâi cu definiţia entropiei: Tds =du + pdv (4.dp = 0) . funcţia lui Gibbs sau potenţial izoterm-izobar (dT = 0.dν = 0 ). entalpia. diferenţiând: . etc. de unde Tds = d (T ⋅ s) − sdT (4.87): d (T ⋅ s) − sdT = du + pdν (4.88) Revenind în (4. energia liberă.dν = 0) şi entalpia liberă. Funcţiunile termodinamice care ating valori minime în stările de echilibru termodinamic în condiţii de izolare faţă de exterior se numesc potenţiale termodinamice. cum ar fi: energia internă. Se cunosc patru potenţiale termodinamice: energia internă sau potenţial adiabatic – izocor ( δq = o. deci: F = m ⋅ f [J] Din ecuaţia : df = −sdT − pdν (4.76 - .90) Notăm diferenţa: f = u − T ⋅ s [ J / kg ] (4.89) de unde: d (u − T ⋅ s) = −sdT − pdν (4. energia liberă.T ). Importanţa funcţiunilor termodinamice constă în faptul că din ele se pot deriva toate proprietăţile termodinamice macroscopice ale sistemului atunci când acesta se află în stări de echilibru termodinamic. ˝f˝ este o mărime de stare aditivă. obţinem: d (T ⋅ s) = Tds + sdT .92) rezultă că f = f ( v. entropia. ENERGIA LIBERĂ (FUNCŢIA LUI HELMHOLTZ) DEFINIŢIE: Este aceea parte din energia internă a unui corp.După mărimea aleasă ca valoare a funcţiunii şi după grupul complet de variabile independente ales pentru a caracteriza univoc starea sistemului.91) unde ˝f˝ – energie liberă masică sau funcţia lui Helmholtz. care prin procedee termice corespunzătoare s-ar putea transforma integral în alte forme de energie. se pot obţine diferite funcţiuni termodinamice.87) Diferenţiând produsul T ⋅ s . funcţia lui Helmholtz sau potenţial izoterm izocor (dT = o.dp = 0) . entalpia liberă. entalpia sau potenţial adiabatic-izobar (δq = 0.

98) Folosind şi relaţia (4.95) De asemenea. calculând diferenţa: f 2 − f1 = u 2 − u1 − T (s 2 − s1 ) (4. pentru energia internă masică obţinem: ⎛ ∂f ⎞ u = f + T ⋅ s (4.93) identificând cu relaţia (4. rezultă: d(T ⋅ s) − sdT = dh − vdp (4.dF = 0.96) Cu ajutorul formulei (4.91). ENTALPIA LIBERĂ (FUNCŢIA LUI GIBBS) DEFINIŢIE: este o rezervă de energie integral transformabilă în lucru mecanic. pentru entalpia masică obţinem: ⎛ ⎞ ⎛ ∂f ⎞ ⎜ ∂f ⎟ ⎜ ⎟ h = u + pv = f − T ⎜ ⎟ − ν ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎜ ∂ν ⎠T ⎝ ⎝ ⎟ (4.⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ ⎟ df = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dν ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎜ ⎝ ⎝ ∂ν ⎠T (4. p = −⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎜ ∂ν ⎠T ⎝ ⎝ ⎟ (4.91).94) Din relaţia (4.88). Folosind combinat o formă a principiului întâi cu principiul doi al termodinamicii. obţinem: ⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ s = −⎜ ⎟ .92).94): u = f − T ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎝ ⎟ (4. condiţiile de echilibru fiind: ΔF > 0.99) .d 2 F > 0 . obţinem: Tds = dh − vdp (4.77 - .97) obţinem termenul T( s2 – s1) care reprezintă energia legată. adică acea parte a energiei care nu poate fi transformată în lucru mecanic printr-un proces izoterm.95) iar din (4. Energia liberă este măsura reacţiilor chimice izoterm-izobare şi are valori minime în stările de echilibru.

rezultă: ⎛ ⎞ ⎛ ∂g ⎞ ⎜ ∂g ⎟ s = −⎜ ⎟ . condiţiile de echilibru fiind: ΔG > 0.100) se observă că g = f (p. se obţine pentru entalpia specifică: ⎛ ∂g ⎞ h = g − T⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠P ⎝ ⎟ (4. 4. unde ˝g˝ este entalpia liberă masică (funcţia lui Gibbs) sau potenţial izoterm-izobar (dT = 0.102) T Din relaţia g = h − T ⋅ s .78 - . Diferenţiind se obţine: ⎛ ∂g ⎞ ⎛ ⎞ ⎜ ∂g ⎟ ⎟ dg = ⎜ ⎟ dp + ⎜ ⎟ dT ⎜ ⎟ (4. T) .103) Aceasta ecuaţie.dG = 0. Energia internă masică rezultă: ⎛ ∂g ⎞ ⎛ ∂g ⎞ u = h − pν = g − T ⎜ ⎟ − P ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ (4.95) poartă numele de ecuaţiile Gibbs-Helmholtz. împreună cu ecuaţia (4. ν = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ∂p ⎠ ⎝ ⎟ ⎝ ⎟ P (4.101). LUCRUL MECANIC TEHNIC MAXIM Principiul al doilea al termodinamicii afirmă că lucrul mecanic tehnic maxim se obţine numai prin procese reversibile.d(h − T ⋅ s) = vdp − sdT (4.16. dp = 0) deoarece din relaţia (4.d 2 G > 0 .100) Se face notaţia: g = h − T ⋅ s [ J / kg ] . Lucrul mecanic maximum-maximorum se obţine când procesul reversibil aduce agentul de lucru în echilibru termodinamic cu mediul .104) ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ∂p ⎠ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎝ ⎟T P Entalpia liberă este măsură proceselor izoterm-izobare având valoarea minimă la starea de echilibru.101) ⎜ ∂p ⎠ ⎜ ∂T ⎠P ⎟ ⎝ ⎟ ⎝ T Comprimând cu (4. Ireversibilitatea face ca lucrul mecanic să se micşoreze datorită cotei-parte pierdută pentru compensarea creşterii de entropie.

79 - . Lucrul mecanic total ltTot reprezintă capacitatea maximă specifică a sistemului de a produce (consuma) lucru mecanic tehnic (lucru mecanic maximum-maximorum).107) Pentru atingerea echilibrului termodinamic cu M. iar din diferenţa . Prin echilibru termodinamic se înţelege starea în care două sisteme au ajuns să aibă nu numai aceeaşi temperatură (ca în cazul echilibrului termic). Lucrul mecanic tehnic total: l tTot = l t12 + l t 2a (4. acesta nu mai este capabil să producă alt lucru mecanic în plus chiar şi în alt proces. deoarece ajuns în această stare. 1 2 l tot = h1 − h a + c1 + g ( z1 − z a ) − Ta (s a − s 2 ) 2 (4. adică s-a atins echilibru termic cu M.A.108) Din această relaţie rezultă că energiile cinetice şi potenţiale (energiile mecanice) se transformă integral în lucru mecanic tehnic. atinge starea de echilibru total cu mediul ambiant.105) Considerând un sistem adiabatic închis. pornind din starea iniţială 1 şi ajungând la starea finală ˝a˝.A. când se realizează lucrul mecanic: l t 23 = h 2 − h a + 1 2 (c2 − ca2 ) + g (z 2 − za )− Ta (sa − s2 ) 2 (4. Astfel. este necesar ca ca=0.s). Pentru a se realiza echilibru termodinamic cu M. Figura 4.A.106) 2 Deci. ci şi aceeaşi presiune. în urma acestei transformări s-a ajuns la temperatura T2 = T a= TM.A.ambiant. este necesară parcurgerea transformării izotermice 2 – a. Agentul de lucru parcurge o adiabată şi o izotermă.18 Adiabată reversibilă succedată de o izotermă în diagrama (T . într-o transformare adiabaticăizentropică 1 – 2: 1 2 lt12 = h1 − h2 + (c12 − c 2 ) + g ( z1 − z 2 ) (4.

S2 − S1 = mcp ln n V2 p pV + mc v ln 2 = 1 1 (1004 ⋅ ln 2 + 716 ⋅ ln18. Mărimea e = (h1 − h a ) − Ta (s a − s1 ) se numeşte exergie. 45 ) V1 p1 T1 1. Una din butelii este plină. n = 1. aerul găsindu-se la p = 45 bar şi la temperatura 35o C .A. Aerul ocupând şi cea de-a doua butelie. Mărimea ltTot nu este o mărime de stare. Deci (h1 – ha) este suma dintre exergie şi anergie.96 ⋅108 J / K 303 . ltTot devine o cvasi-mărime de stare. exergia este lucrul mecanic tehnic maxim doar pentru sistemele care lucrează fără variaţii de energie cinetică şi potenţială. se stabileşte o nouă stare de echilibru. 45 S2 − S1 = 45 ⋅105 ⋅12 [1000 ln 2 + 716 ln18. cp = 1004 J / ( kg ⋅ K ) . • Aplicaţie Pentru pornirea motorului principal la o navă de pescuit sunt utilizate 2 butelii cu capacitatea de 12 m3 fiecare. Considerând temperatura constantă. iar produsul Ta (s a − s1 ) se numeşte anergie. Precizând însă starea M. prin anumite valori ale mărimilor sale de stare.. Prin definiţie.3 ⎛V ⎞ ⎛1⎞ p 2 = p1 ⎜ 1 ⎟ = 45 ⎜ ⎟ V2 ⎠ ⎝2⎠ ⎝ = 18. anergia reprezintă energia legată minimă care se cedează mediului ambiant după ce sistemul a ajuns în echilibru termodinamic cu M. Butelia plină este pusă în comunicaţie cu cea de-a doua care este goală.A. să se determine variaţia de entropie ştiind că transformarea se face politropic cu c v = 716 J / ( kg ⋅ K ) .80 - .s1). Rezolvare: a) Transformarea izotermă T = 303K . 76 kJ / K V1 T1 V1 303 b) Transformarea politropă.3 . ΔS = S2 − S1 = mR ln V2 p1V1 V2 45 ⋅105 ⋅12 = ln = ln 2 = 124.de entalpie (h1 – ha) se poate transforma în lucru mecanic tehnic numai partea care rămâne după ce se scade din ea termenul Ta(sa. 45] = 4.

T. înţelegând prin aceasta următoarele trei afirmaţii: AFIRMAŢIA I: Entropia oricărui S. adică S. lim S = 0 (5.T.?˝ Boltzmann răspunde interpretând statistic entropia: S = K B ln W Unde: K B . aceasta tinzând către o valoare constantă finită când T → 0. orice impurificare constituind o abatere de la ordinea perfectă. (5.1) Neavând însă posibilitatea de a preciza valoarea acestei constante. Aceste consideraţii introduc o a doua afirmaţie: AFIRMAŢIA II: Entropia cristalelor ideale este nulă la temperatura T = 0. pentru orice S. Planck a elaborat un nou principiu. pentru procese reversibile.81 - .ponderea statistică a stării. principiul trei al termodinamicii.3) T →0 . Nernst constată experimental că odată cu scăderea temperaturii. sau nu. (5. Se naşte întrebarea: ˝Starea de echilibru corespunzătoare izotermei T = 0 are sens.T.CAPITOLUL V PRINCIPIUL AL TREILEA AL TERMODINAMICII Din principiul al doilea al termodinamicii. variaţiile entropiei devin tot mai mici. tinde către o valoare constantă finită când temperatura T = 0 . Dar starea de cristal ideal are sens doar pentru corpurile perfect pure. W . entropia unui sistem este: S=∫ δQ T + const . Pornind de la aceste observaţii. trebuie să se găsească în stare de cristal ideal (singura stare în care ordinea este perfectă).constanta lui Boltzmann din teoria cinetică.2) Starea de entropie minimă ( ln W = 0 ) este o stare de ordine totală.

capacitatea calorică tinde către zero.5) lim G = lim( H − T ⋅ S ) = lim H T →0 T →0 T →0 CONSECINŢA 2: Indiferent de proces.6) devine: C (T ) = ∑ an ⋅ T n 1 ∞ (5.. Capacitatea calorică fiind în funcţie de temperatură..6) Deci entropia elementară dS se scrie sub forma: dS = CdT T (5. poate fi dezvoltată în serie întreagă: C (T ) = a0 + a1 ⋅ T + a2 ⋅ T 2 + . T 0 0 0 T →0 (5. lim F = lim(U − T ⋅ S ) = lim U T →0 T →0 T →0 (5.. + an ⋅ T n + . indiferent de proces: lim C (T ) = 0 T →0 (5. Faptul că temperatura zero absolut este inaccesibilă se demonstrează considerând un ciclu Carnot care funcţionează între temperaturile T1 şi T2 = 0 K (figura 5. (5. obţinem că a0 = 0 .82 - ..1).9) Deoarece lim S = 0 ..4) (5.11) AFIRMAŢIA III: Ca urmare a principiului III al termodinamicii. respectiv cu entalpia... T T T T T T (5. la limita T = 0 ..8) deci S = a0 ∫ 0 dT + a1 ∫ dT + a2 ∫ TdT + . când T → 0 . + anT n −1 ⋅ dT + .7) sau dS = C dT dT = a0 + a1dT + a2TdT + . deci relaţia (5. aşa cum s-a arătat.10) deci... respectiv entalpia liberă se identifică cu energia internă.CONSECINŢA 1: Energia liberă. + an ∫ T n −1dT + .. .. temperatura 0 K este în principal inaccesibilă experimental.

.13) Ceea ce înseamnă că un astfel de ciclu.83 - . s ΔS ab = Qab T1 (5.Conform egalităţii lui Clausius: ∫ ds = Δs T T1 ab +Δsbc + Δ scd + Δ sda = 0 (5. adică se verifică inaccesibilitatea temperaturii 0 K . în care substanţa de lucru este răcită la izoterma T = 0 nu poate fi construit.12) a b 0 d c Figura 5.1.

palierul BC se micşorează pentru că la o anumită valoare a temperaturii ( Tcr ).84 - . caracteristica fiecărui fluid.CAPITOLUL VI GAZELE REALE. La o anumită valoare a presiunii ( TB ) gazul începe să se lichefieze. În aceste situaţii interacţiunea moleculară numai poate fi neglijată.determinarea unei ecuaţii caracteristice de stare.1). În punctul C gazul este complet lichefiat. punctul critic K fiind punct de inflexiune pentru izoterma Tcr = const . iar volumul specific scade foarte mult. Continuând comprimarea izotermică. VAPORI 6. punctele B şi C se confundă în punctul critic K . lichefierea desfăşurându-se de-a lungul palierului ˝BC˝ când presiunea şi temperatura se menţin constante.studiul experimental în scopul determinării valorilor mărimilor termofizice ale gazelor reale la diferite stări. Izotermele T > Tcr sunt curbe continue foarte asemănătoare cu hiperbolele echilatere. PROPRIETĂŢILE GAZELOR REALE Abaterile gazelor reale de la legile gazelor perfecte devin importante în domeniul presiunilor mari şi temperaturilor scăzute. în diagrama (p – v) se deosebesc trei faze: . de asemeni. .D cu panta foarte mare. Curba MKN se numeşte curba limită de vaporizare – condensare. abateri substanţiale se manifestă în vecinătatea stărilor de condensare. Repetând experimentul pentru diferite valori ale temperaturii se observă că pe măsură ce T creşte.1. deoarece lichidele sunt mult mai puţin compresibile decât gazele. rezultatele obţinute experimental fiind transpuse în tabele şi diagrame. care să reflecte comportarea gazului real. Experienţele lui Andrews (1869) au evidenţiat diferenţele de comportare ale gazelor reale în raport cu gazele perfecte. adică cu izotermele gazelor perfecte. Andrews studiază compresia izotermă a unui gaz (Fig. iar volumul propriu al moleculelor trebuie să apară în ecuaţia caracteristică de stare. Astfel. Unind punctele de tipul C se obţine curba MK. În punctul critic lichefierea sau vaporizarea se desfăşoară fără variaţie de volum. starea iniţială fiind starea ˝A˝ din diagramă. în diagrama (t – v) se obţine curba C . Cercetările privitoare la comportarea gazelor reale s-au îndreptat în două direcţii: . şi unind punctele de tipul B se obţine curba NK. 6.

1 Izotermele lui Andrews Studiind experimental comprimarea gazelor reale. Factorul Z este diferit de unitate pentru toate gazele reale. Z= p⋅v . .1) Pentru gazul perfect Z = 1 . Figura 6. c) Zona de vapori + lichid III (zona în care se desfăşoară transformarea de fază).2 se observă că pentru T < TB (temperatura lui Boyle). există un punct în care gazele reale se comportă similar cu gazele perfecte (punctul Boyle). T ) RT (6. Z = Z ( p. Figura 6.85 - .2 Diagrama z = f ( P ) pentru vaporii de apă Din figura 6. b) Zona fazei lichide II.a) Zona fazei gazoase I. se obţine coeficientul Z (factor de comprimare). care evidenţiază abaterea gazelor reale de la ecuaţia termică de stare a gazelor perfecte.

86 - .3 Izotermele gazului real CO2 Abaterea comportării gazului real faţă de comportarea gazului perfect este redată prin abaterea izotermelor reale faţă de liniile orizontale care reprezintă izotermele gazului perfect. 6. diagrama prezentată fiind trasată pentru CO2 . În aceste puncte de minim comportarea gazului real este similară cu cea a gazului perfect. punct care se cheamă punct Boyle. Figura 6. care au expresii matematice cu un grad diferit de complexitate. Se observă în diagramă că izotermele t < 500 0 C ale CO2 admit un punct de minim.2.3) se studiază variaţia p ⋅ v = f ( p ) la t = const .⎛ ⎞ ⎛ ⎞ Pentru T = T . Pentru a pune în evidenţă abaterea gazului real de la legea Boyle – Mariotte (Fig. 6. sau pe baza interpretării datelor obţinute din experienţe. pentru gazele reale s-au elaborat forme diferite ale ecuaţiilor de stare. în afara acestor puncte sesizându-se abateri majore. ⎜ δ Z ⎟ = 0 sau lim ⎜ Δ Z ⎟ = 0 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ B ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ P→ 0 ⎝ Δp ⎠ ⎟ ⎟ ⎝ δ p ⎠T Pentru T > TB variaţia izotermei este foarte abruptă. . . De aceea. Aceste formule s-au stabilit pe cale teoretică (pe baza unor ipoteze simplificatoare). Izoterma de 500 0 C are punctul de minim pe axa ordonatelor şi poartă numele de temperatura lui Boyle. iar curba care se obţine prin unirea acestor puncte se numeşte curba Boyle. ECUAŢII TERMICE DE STARE ALE GAZELOR REALE Ecuaţia de stare a gazelor perfecte pv = RT nu corespunde comportării gazelor reale şi nu redă fenomenul modificării de fază.

van der Waals face următoarele consideraţii: I.Ecuaţia Mayer – Bogoliubov este una dintre cele mai complete ecuaţii de stare deoarece ea ţine seama de forţele de interacţiune moleculară (6. ECUAŢIA VAN DER WAALS J.3) are coeficienţi βi verificaţi experimental pentru aburi supraîncălziţi. iar presiunea exercitată de molecule asupra pereţilor recipientului este: pm = pcin − pc (6. El porneşte de la ecuaţia termică de stare a gazului perfect: p ⋅ v = RT (6. ⎡ i aij 1 ⎤⎥ pv = RT ⎢⎢1 − ∑ ⋅ i⋅ (6. Datorită coeziunii dintre molecule. j i + 1 v ⎢⎣ 4 ⎛ ⎞ pv = RT ⎜1 − ∑ βi v −i ⎟ ⎟ (6.2) i ⎥ (kT ) ⎥⎦ i. M.4) Pentru a o aplica şi gazelor reale.presiunea măsurată cu ajutorul manometrului. presiunea rezultată din ciocnirea lor cu pereţii recipientului în care se află.5) unde pm . Van der Waals consideră că în ecuaţia termică de stare trebuie să intervină presiunea cinetică.P. pc . mişcarea acestora nu este frânată. Ecuaţia Vucalovici (6.presiune de coeziune.87 - .2). dar forma acestora este valabilă pentru orice gaz real. se numeşte presiune cinetică ( pcin ).3. van der Waals stabileşte în 1873 o ecuaţie de stare pentru gazele reale pe baza teoriei cinetico-moleculare. El scrie presiunea de coeziune ca fiind invers proporţională cu pătratul volumului specific v (volumul s-a micşorat datorită creşterii numărului de molecule pe unitatea de volum. şi datorită măririi intensităţii forţelor intermoleculare): .3) ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ ⎠ i =1 6. Vucalovici a determinat această ecuaţie pornind de la premiza că moleculele se grupează în complexe moleculare alcătuite din minim două molecule. Dacă moleculele substanţelor s-ar mişca haotic.

cât şi pentru gazul real.4 Izotermele lui Andrews în diagrama ( p − v ) .8) în care ˝ R ˝ reprezintă constanta gazului perfect. Moleculele au fost considerate de van der Waals ca fiind sfere cu volum bine definit.4) devine cu ajutorul relaţiilor prezentate: ⎛ ⎞ ⎜ p + a ⎟(v − b = RT ) ⎜ 2⎟ ⎟ ⎜ ⎝ v ⎠ (6. care nu se pot întrepătrunde.pc = a v2 (6. care depind de natura gazului real. fără să mai existe spaţii libere pentru comprimare). iar a şi b sunt constantele lui van der Waals. ele se confundă într-o singură valoare în punctul critic şi devin imaginare pentru T > Tcr .6) a . Figura 6. De aceea.7) în diagrama ( p − v ) este prezentată în figura (6. în ecuaţia sa. introduce numai volumul ( v − b ). ecuaţia (6. Considerând că temperatura absolută are aceeaşi semnificaţie pentru gazul perfect.88 - .4). Van der Waals presupune că fluidul poate fi comprimat până la atingerea volumului propriu b al moleculelor ( b = covolum). II. Covolumul b este aproximativ egal cu volumul lichidului la presiune şi temperatură normală (când presupunem că moleculele se ating.7) care se mai scrie sub forma unei ecuaţii de gradul trei în v : ⎛ RT ⎞ a ab ⎟ ⎜ + b⎟ v 2 + − ⎟ =0 v3 − ⎜ ⎜ p ⎟ p p ⎝ ⎠ (6.constanta lui van der Waals. Reprezentarea ecuaţiei (6. Rădăcinile acestei ecuaţii sunt reale când T < Tcr .

Această ecuaţie nu conţine constantele a .12) unde pr . b= vcr 8 pcr ⋅ vcr 2 . cu ajutorul cărora ecuaţia lui van der Waals se scrie sub forma: ⎛ 3⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ pr + 2 ⎟(3vr − 1) = 8Tr (6. Pentru o anumită valoare a presiunii se obţin trei soluţii reale reprezentate de punctele B.9) Parametrii punctului critic K ( pcr . a = 3 pcr ⋅ vcr .10) Înlocuind aceste valori în ecuaţia lui van der Waals. indiferent de natura lor. Izotermele van der Waals corespund din punct de vedere calitativ comportării gazului real numai pe porţiunile AB (zona de lichid) şi FG (zona de gaz). domeniul de sub curba limită corespunzând stărilor de echilibru a două faze (stări eterogene). Această curbă prezintă un maxim (pct. E) şi un minim (pct. Tcr = 8a . care nu corespunde fenomenului ideal de vaporizare (care se desfăşoară izoterm – izobar şi care se reprezintă prin segmentul BF).89 - .13) ⎜ ⎟ vr ⎠ ⎝ ecuaţie care poartă numele de ecuaţia stărilor corespondente. D. b. se obţine ecuaţia de stare sub forma: ⎛ 3 p ⋅ v 2 ⎞⎛ v ⎞ 8 pcr ⋅ vcr ⎜ ⎟⎜ ⋅T ⎟ ⎜ p + cr 2 cr ⎟⎜v − cr ⎟ = (6. Tcr ) sunt tabelaţi pentru diferite gaze. Pentru punctul critic se obţin soluţiile: vcr = 3b. având posibilitatea calculului coeficienţilor a . vr = . Tr . Curba izotermică a gazului van der Waals în domeniul bifazic este astfel încât ariile BCD şi DEF sunt egale. R = . b. deci este aplicabilă pentru toate gazele care admit ecuaţia de stare van der Waals. În domeniul bifazic apare abaterea rezultată prin curba BCDEF. R . pcr vcr Tcr (6.Observăm că pentru T < Tcr s-a obţinut curba ABCDEFG care este diferită de izoterma Andrews în domeniul bifazic. . vcr . R ai ecuaţiei van der Waals pentru aceste gaze.mărimi admisibile numite parametri reduşi.11) ⎟⎜ ⎜ ⎟⎝ ⎠ 3 ⎟ 3 Tcr v ⎝ ⎠ din care putem obţine rapoartele: pr = p v T . vr . 3 3 Tcr (6. F. Tr = . C). Explicaţia constă în faptul că ecuaţia van der Waals este valabilă numai pentru stări omogene ale fluidului. 27bR pcr = a 27b 2 (6.

SCHIMBĂRI DE FAZĂ DE ORDINUL ÎNTÂI Acestea sunt însoţite de transferuri de energie între corp şi M. La p şi T constante.6) sunt reprezentate curbele de vaporizare p = f (t ) pentru diferite corpuri.4. gheaţa poate sublima. gazoasă) coexistă în punctul ˝ T ˝ din diagrama ( p − T ) (Fig.5 Diagrama fazelor La apă. .6.14) Cele trei faze (solidă. în timpul acestor procese se numeşte căldură latentă şi se scrie sub forma: l= L m [ J / kg ] (6. 6.5) Figura 6. punctul triplu reprezintă o stare fundamentală la care se face raportarea scării termodinamice de temperaturi şi se defineşte prin: TT = 273. Un corp poate exista în cele trei stări clasice de agregare: solidă. iar trecerea de la o stare de agregare la alta se cheamă: Topire solid → lichid Vaporizare lichid → vapori Sublimare solid → vapori Desublimare vapori → solid Condensare vapori → lichid Solidificare lichid → solid Cantitatea de căldură schimbată de corp cu M.E. gazoasă. lichidă.16 K pT = 0. în timpul unei schimbări de stare de ordinul întâi.1598 K ≅ 273. În figura (6. corpul îşi modifică starea de agregare. 00611 bar Sub punctul triplu.90 - . lichidă.A.

Figura 6.5. PROCESUL DE VAPORIZARE Considerăm un lichid aflat într-un vas închis cu un piston mobil astfel încât se asigură menţinerea presiunii la o valoare constantă în decursul procesului. . Se numesc vapori saturaţi uscaţi. vaporii de la suprafaţa liberă a lichidului. lichidul vaporizează treptat.91 - . Vaporii saturaţi umezi sunt acei vapori care mai conţin şi particule de lichid antrenate în masa vaporilor. Dacă S. iar temperatura de vaporizare poartă numele de temperatură de saturaţie t s . 6.T. iar fiecărei presiuni îi corespunde o valoare univoc determinată a temperaturii de saturaţie. Continuându-se încălzirea. iar volumul creşte moderat. În acest moment. Prin vaporizare volumul specific creşte foarte mult (aprox. 1624 ori). Vaporii cu t > t s se numesc vapori supraîncălziţi. când s-au vaporizat şi ultimele picături de lichid. presiunea şi temperatura menţinându-se constante. primeşte căldură în continuare. şi care au temperatură de saturaţie. Lichidul care are iniţial temperatura t0 ( < tvaporizare ) este încălzit până la temperatura t s de saturaţie (corespunzătoare temperaturii de saturaţie ps ). temperatura vaporilor depăşeşte valoarea t s . uneori sub formă de ceaţă foarte fină. Vapori saturaţi uscaţi sunt vapori care au încă temperatura t s şi care se obţin la sfârşitul vaporizării.6 Curbe de vaporizare pentru diferite corpuri Stare de saturaţie se numeşte starea de echilibru termodinamic între lichid şi vapori în cursul procesului de vaporizare. lichidul se află în stare de saturaţie şi începe procesul de vaporizare. Din figură se observă că temperatura de saturaţie creşte odată cu crşterea presiunii.

8 Obţinerea vaporilor supraîncălziţi (B) din apă (A) la p = const . La p1 = const .) Figura 6. curbele limită pentru apă-abur prezintă un punct de maxim care este chiar punctul critic K. punctele: A → starea lichidului ( t0 ) 1′ → lichid de saturaţie ( t s ) 1 1′′ → vapori saturaţi uscaţi ( t s ) 1 B → vapori supraîncălziţi ( t > t s1 ) În diagrama (T − s ) . p2 .8.92 - . În această diagramă s-au trasat izobarele p1 .6. (fig. corespunzătoare figurii 6. vaporizare şi supraâncălziri ale vaporilor În figura (6.7) este reprezentat în diagrama p − v procesul de transformare a lichidului în vapori supraîncălziţi la presiune constantă. . p3 = const .7.Figura 6.7 Încălziri izobare ale lichidului.

de vaporizare şi de supraîncălzire a vaporilor Procesul de obţinere a vaporilor supraîncălziţi de stare 2 este alcătuit din trei procese: 01` .Cele trei zone: de lichid. a vaporilor saturaţi uscaţi (1``) pană la starea de vapori supraîncălziţi (2) de temperatură T2.10) Figura 6. vapori saturaţi umezi şi vapori supraîncălziţi Figura 6. sau supraâncălzire.): Din diagrama (T − s ) putem determina căldura necesară obţinerii vaporilor supraîncălziţi. Căldura necesară producerii vaporilor supraincălziţi înglobează căldurile de pe cele trei procese diferite: .9.6.6.93 - . 1``2 .încălzire izobară a lichidului până la saturaţie (starea 1`). Procesul izobar de obţinere al vaporilor supraîncâlziţi dintr-un kg de apă (cu temperatura iniţială t0 ) este 0 1´ 1´´ 2 (fig.9 Zone de lichid. 1`1`` .vaporizare (desfăşurată la p şi t constante).încălzire izobară.10 Reprezentarea căldurilor de încălzire a lichidului. vapori saturaţi umezi şi vapori supraîncălziţi apar în diagrama (T − s ) în modul următor (fig.

16) utilizând definiţia entalpiei: h = u + pv. • În procesul de vaporizare.94 - .15) unde clm . ρ si ψ variază cu presiunea şi temperatura ca în fig. 6.11 Reprezentarea mărimilor lv .17) introducând astfel căldura internă masică de vaporizare ρ = u ''− u ' [ J / kg ] . (6. ψ funcţie de T (6.20) (6.• qi (căldura de încălzire) – reprezentată de aria suprafeţei 01`BA. ρ . este exprimată de relaţia calorimetrică: qi = clm (TS − T1` ) [ J / kg ] . qsi = aria1``2 DC OBSERVAŢIE: Procesul invers 1``1` este procesul de condensare.11.19) şi căldura externă masică de vaporizare ψ = p ( v ''− v ' ) . anulându-se la starea critică. (6. (6. . lν = h1'' − h1' [ J / kg ] . se obţine: lν = u ''− u '+ p (ν ''− ν ' ) = ρ + ψ .18) (6. (6.20´) căldura necesară supraîncălzirii izobare a vaporilor: q si = cν m (T2 − TS ) [ J / kg ] .căldura specifică medie a lichidului. Figura 6. căldura latentă de vaporizare lv este dată de aria suprafeţei 1`1``CB.

ca urmare a transformării treptate a lichidului în vapori. şi anume lichidul saturat are titlul x = 0 (pe curba limită inferioară).22) devine: m ⋅ν = ml ⋅ν '+ mvν '' .22) (6. MĂRIMILE DE STARE ALE VAPORILOR SATURAŢI UMEZI. Pentru m kg de vapori saturaţi umezi.6.25) ν = (1 − x )ν '+ x ⋅ν '' (6. (6.95 - . (6.24) sau ml m ⋅ν '+ v ⋅ν '' m m ν = deci (6. iar vaporii saturaţi uscaţi au titlul x = 1 (curba limită superioară). şi reprezintă raportul dintre cantitatea de vapori aflaţi în amestec şi cantitatea totală a amestecului: mν m '' . Introducând volumele specifice ale vaporilor saturaţi umezi. ν '' = ν = Vv ⎞ ecuaţia ⎜ ⎟ l v m ml mv ⎠ ⎝ (6.23) Masa acestor vapori este: m = ml + mv .27) . este necesară introducerea unei mărimi care să caracterizeze starea vaporilor saturaţi umezi la un moment dat. ν ' = ν = Vl . volumul total este: V = Vl + Vν .6. CURBE DE TITLU CONSTANT Deoarece calitatea vaporilor saturaţi umezi se modifică continuu pe parcursul procesului de vaporizare. lichidului şi vaporilor saturaţi uscaţi ⎛ν = V . Această mărime este titlul vaporilor saturaţi umezi (x). = x= (6.21) ml + mν m '+ m '' unde ml (m`) – masa de lichid [ kg ] mv (m``) – masa de vapori [ kg ] Valoarea titlului x variază între 0 şi 1. ⎣ ⎦ (6.26) Volumul specific al vaporilor saturaţi umezi se vor calcula conform relaţiei: ν = ν ''+ x (ν ''− ν ' ) ⎡ m 3 / kg ⎤ .

7. Curba limită inferioară reprezintă curba de titlu constant x = 0 . zona de vapori umezi.12 s-au obţinut curbele de titlu constant. 6. iar curba limită superioară este curba de titlu x = 1 . În aceste diagrame se disting clar cele trei domenii: zona de lichid. sau se pot urmări procesele termice ce se desfăşoară în maşinile şi instalaţiile în care evoluează vapori. zona de vapori supraîncălziţi.Analog se stabilesc formulele pentru mărimile calorice de stare ale vaporilor saturaţi umezi: u = u '+ x ( u ''− u ' ) [ J / kg ] [ J / kg ] lv TS (6.29) (6.28) (6. Figura 6. Vom nota cu prim parametrii termofizici .12 Reprezentarea curbelor de x = const. Rezultatele acestor experienţe sunt redate în trei diagrame clasice: p − v (Clapeyron).96 - .30) h = h '+ x ( h ''− h ' ) = h '+ xlv s = s '+ x ( s ''− s ' ) = s '+ x [ J / kg ⋅ K ] În diagramele din fig 6. Cu ajutorul acestor diagrame se pot determina mărimile de stare necesare în calculele termodinamice. h − s (Mollier). Experienţele lui Andrews referitoare la procesele de vaporizare şi condensare ale bioxidului de carbon. Stările de saturaţie sunt cele la care începe vaporizarea. Curbele de titlu constant se întâlnesc în punctul critic K. au condus la concluzia că temperatura şi presiunea se menţin constante în aceste procese. DIAGRAME TERMODINAMICE ALE VAPORILOR În aceste diagrame sunt trasate curbele reprezentative ale principalelor procese. T − s (Boulvin).

devenind întâi saturat uscat şi în continuare abur supraîncălzit (v1 > v cr ) . se obţine: ' '' ' ν 1' + x1 (ν 1'' − ν 1' ) = ν 2 + x2 (ν 2 − ν 2 ) (6. h − s . în diagramele p − v . Când v1` < v cr . prin creşterea presiunii se obţine condensarea vaporilor prin amestec. a. . Pentru procesul de încălzire din domeniul vaporilor umezi. parametrii termofizici corespunzători având indicii secund. prin încălzire izocoră. aburul saturat umed îşi măreşte titlul. iar în final (in punctul 2`) se obţine doar lichid. Transformarea izocoră În figura 6. adică umiditatea aburului creşte pană când lichidul devine saturat (se atinge curba limită inferioară.97 - . T − s . Stările de vapori saturaţi uscaţi sunt cele la care vaporizarea este finalizată.aferenţi.13.31) deci titlul punctului 2: x2 = ' ν 1' − ν 2 ν `` − ν 1' + x1 1 `` ' `` ' ν 2 −ν 2 ν 2 −ν 2 (6. punând condiţia v1 = v 2 .13 Reprezentări ale transformării izocore Se observă din diagramă că prin încălzire la v = const .32) . b şi c este prezentat procesul izocor de încălzire şi vaporizare. Figura 6.

unde v = const .35) q12 = h12 − vdp = h12 [ J / kg ] q12 = h2 − h1 = u 2 + p2ν 2 − u1 − p1ν 1 = ( u 2 − u1 ) + p (ν 2 − ν 1 ) ' Din x = u − u . Căldura primiă pe parcursul acestui proces.33) (6. Transformarea izobară În cazanele şi instalaţiile termice. În fig.14. de vaporizare. de la stânga la dreapta este reprezentat procesul izobar de încălzire.14 Reprezentări ale transformării cu izobare În domeniul vaporilor umezi. deci: ' `` ' ⎡ ⎤ q12 = u 2 − u1 = u 2 + x2 ( u 2 − u 2 ) − ⎣ u1' + x1 ( u1'' − u1' ) ⎦ [ J / kg ] (6. necesară trecerii de la x1 la x2 (x1 < x2) este: (6. de condensare.37) .98 - .36) (6. .Căldura primită se calculează conform δ q = du + pdv . vaporizare a apei şi supraîncălzire a vaporilor. procesele de încălzire a apei.6. izobara şi izoterma se suprapun şi au alura de linii drepte.34) sau: ' q12 = u 2 − u1' + x2 ρ 2 − x1 ρ1 Lucrul mecanic în această transformare este nul. Figura 6. se consideră ca fiind transformări izobare. deducem: u `` − u ' u 2 = x2 ( u `` − u ' ) + u ' (6.

43) (6.40) (6.15 procesul izoterm este trasat în diagramele p − v .15 a.u1 = x1 ( u `` − u ' ) + u ' (6.99 - . T − s .38) (6.39) (6.42) deci iar u 2 − u1 = ( u `` − u ' ) ( x2 − x1 ) = ρ ( x2 − x1 ) ν 2 = x2 (ν `` − ν ' ) + ν ' ν 1 = x1 (ν `` − ν ' ) + ν ' deci ν 2 − ν 1 = (ν `` − ν ' ) ( x2 − x1 ) Revenind în relaţia (6. Figura 6.44) Lucrul mecanic schimbat: l12 = p (ν 2 − ν 1 ) [ J / kg ] Transformarea izotermă În fig. c Reprezentări ale transformării izoterme .36): q12 = ( x2 − x1 ) ⎡ ( u `` − u ' ) + p (ν `` − ν ' ) ⎤ = lν ( x2 − x1 ) ⎣ ⎦ (6.41) (6. 6. b. h − s .

47) Dacă destinderea adiabatică începe din domeniul vaporilor supraincalziti şi continuă în domeniul vaporilor saturaţi umezi.1 x = const . în acest proces: Δ q = T Δ s [ J / kg ] (6. În diagrama p − v adiabata (chiar izentropică) se frânge la intersecţia cu linia de condensare. Figura 6. n = k numai în domeniul vaporilor supraîncălziţi pentru că numai aici există călduri specifice. (6. Transformările adiabatice pot fi izentropice sau neizentropice iar în figura 6. Destinderea adiabatică a vaporilor supraincalziti se realizează după legea: p ⋅ν 1.46) Destinderea adiabatică a vaporilor saturaţi umezi depinde de titlul acestora: p ⋅ν 1.abur) cu M. transformarea adiabatică reversibilă se reprezintă printr-un segment vertical.100 - .16 Reprezentări ale transformării izoterme În diagramele entropice T − s şi h − s . de la curba x = 1 adiabată experimentală este: .3 = const .035+ 0.45) Transformarea adiabată În calculele termotehnice destinderea şi compresia aburului în maşinile cu piston şi turbine se consideră ca fiind adiabatice.E.16 au fost trasate cu linie plină adiabatele izentropice şi cu linie întreruptă cele neizentropice.Căldura şi lucrul mecanic schimbat de agentul termic (apă. Acest lucru este posibil deoarece valoarea exponentului politropic „n” suferă o schimbare bruscă la trecerea de la vaporii umezi la cei supraîncălziţi (n creşte în acest sens). (6.

p ⋅ν 1.49) . Laminarea este o transformare ireversibilă deoarece la reducerea secţiunii de curgere apare totdeauna o scădere locala a presiunii statice a fluidului.6.5 împarte câmpul diagramelor în doua domenii: în zona de x < 0. acesta se usucă (îşi mareşte titlul).17 este reprezentată laminarea vaporilor de apă. În aceste condiţii. În fig. Curba de titlu constant x = 0. cât şi după o rezistenţă locală. 1b-2b-laminarea în domeniul vaporilor supraâncălziţi.5 prin destinderea adiabatică a aburului saturat umed. adiabatele neizentropice se soldează cu creştere de entropie.101 - .135 = const . p2 ) − s1 ( h. p2 ⎛ ∂s ⎞ s2 ( h.THOMSON Laminarea (strangularea) fluidelor reprezintă reducerea secţiunii de curgere a fluidului.5 aburul se umezeşte în cursul destinderii adiabatice.laminarea vaporilor saturat uscat.8. iar în zona de x > 0. 6. 1a-2a. EFECTUL JOULE . p1 ) = ∫ ⎜ ⎟ dp p1 ⎝ ∂p ⎠ h (6. (6. În urma laminarii adiabatice valorile entalpiei unui fluid motor sunt aceleaşi atât înainte. Figura 6. LAMINAREA VAPORILOR.17 Laminarea vaporilor de apă 1-2-1``-laminarea vaporilor saturaţi umezi.48) Indiferent de sensul de parcurgere. Acest proces se reprezintă în diagrama (h-s) printr-un segment orizontal h = const. procesul este însoţit de creşterea entropiei.

55´) se obţine: ⎛ ∂ν ⎞ T⎜ ⎟ −ν ⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎝ ∂T ⎠ p = −⎜ ⎟ ⋅⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ cp ⎝ ∂p ⎠ h ⎝ ∂p ⎠T ⎝ ∂h ⎠ p (6.55) (6.102 - .cum ⎛ ∂s ⎞ ν ⎜ ⎟ =− ∂p ⎠ h T ⎝ s2 ( h.56) Numim: ⎛ ∂T ⎞ . p2 ) − s1 ( h . p1 ) = − ∫ s2 ( h.Thomson variaţia temperaturii gazelor şi a lichidelor ca urmare a laminarii adiabatice. i ⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h Înţelegem prin efect Joule . Notam cu α = ⎛ ∂T ⎞ .52) (6.54) şi ştiind că : ⎛ ∂h ⎞ ⎜ ⎟ = cp ⎝ ∂T ⎠ p ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂ν ⎞ ⎜ ⎟ =ν − T ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ∂ p ⎠T (6.coeficient de laminare adiabatică sau efect Joule ⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h Thomson diferenţial.51) (6. p1 ) = ∫ p2 p1 (6.53) p1 p2 ν T dp deoarece p1 > p2 ⇒ s2 > s1 Pentru a cunoaşte variaţia temperaturii în cursul laminarii adiabatice trebuie cunoscută valoarea derivatei: ⎛ ∂T ⎞ . p2 ) = s1 ( h. care în general este nenul. .50) ν T dp (6. ⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h Din relaţia evidentă: ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂ p ⎞ ⎜ ⎟ ⋅⎜ ⎟ ⎝ ∂ p ⎠ h ⎝ ∂ h ⎠T ⎛ ∂h ⎞ ⋅⎜ ⎟ = −1 ⎝ ∂T ⎠ p (6.

Thompson. funcţii calorice.Thomson.18). T1) şi presiunea p2 după gâtuitură. se poate determina temperatura T2.103 - .T) a substanţei Mai numim pe studiate. Pentru determinarea semnului efectului Joule .Thomson).Thomson se utilizează diagrama (h-T) a fluidului laminat (fig. αi = ⎜ ⎟ = cp ⎝ ∂p ⎠ h Întotdeauna cp > 0 . în cazul scăderii însemnate a presiunii în gâtuitură (adică efectul Joule.57) unde T1. iar laminarea adiabată este însoţită de i ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T creşterea temperaturii fluidului. T2 – temperaturile fluidului înainte şi după gâtuitură. volume specifice.6. Figura 6. La calculele efectului Joule .α i . care dă semnul efectului Joule . Variaţia temperaturii gazelor şi lichidelor în procesul de laminare adiabatică. este dată de relaţia: T2 − T1 = ∫ α i dp p1 p2 (6. se porneşte analiza semnului expresiei: ⎛ ∂ν ⎞ T⎜ ⎟ −ν ⎛ ∂T ⎞ ⎝ ∂T ⎠ p . se pot determina călduri specifice (cp). Cunoscând valoarea α i se poate construi diagrama (h.coeficient Joule .18 Laminarea adiabatică în diagrama ( h − T ) Cunoscând starea fluidului înainte de gâtuitură (p1. .Thomson.dacă ⎛ ∂ν ⎞ < ν ⇒ α < 0 . ţinând cont că procesul 1-2 este izoentalpic.

b.în exteriorul curbei α i < 0 ⇔ laminarea determină o încălzire a fluidului. iar laminarea este însoţită de i ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T scăderea temperaturii fluidului.Thomson (fig. . . adică prin laminare gazele ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T perfecte nu îşi modifică temperatura.la p > p inv.Thomson (gazul real se comporta ca şi gazul perfect). . Cazul ⎛ ∂ν ⎞ = ν are loc la gaze perfecte.dacă ⎛ ∂ν ⎞ > ν ⇒ α > 0 . . Figura 6.6. iar pentru temperaturi foarte ridicate se ajunge din nou în regiunea α i < 0 . Locul geometric al punctelor de inversie într-o diagramă de stare a unei substanţe se numeşte curba de inversie a efectului Joule . se obţine α i < 0 pentru orice temperatură. α i < 0 .Thomson se manifestă doar la gaze reale şi lichide. . izobarele intersectează curba de inversie în a.dacă ⎛ ∂ν ⎞ = ν ⇒ α = 0 . Experimental a rezultat ca semnul lui α i pentru aceeaşi substanţa depinde de starea sa.. sub clopot α i > 0 (pentru că are loc răcirea datorită laminării).104 - Deplasându-ne în lungul izobarei se observă că la temperaturi scăzute .sub curba α i > 0 ⇔ laminarea determină o răcire a fluidului.dacă p < pinv . adică laminarea adiabată este i ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T caracterizată de constanta temperaturii fluidului. De aici se desprinde concluzia ca efectul Joule .19 .19). Starea fluidului pentru care α i = 0 se numeşte punct de inversie al efectului Joule .

instalaţii cu maşini cu abur. în continuare în energie electrică. CICLUL CLAUSIUS – RANKINE.. „C” reprezintă generator de abur.T. se realizează în maşini şi instalaţii termoenergetice: motoare cu ardere internă. este prezentată instalaţia care realizează ciclul ClausiusRankine si care se numeşte centrală termoelectrică cu condensaţie (C.20 Schema unei centrale termoelectrice cu condensaţie Instalaţia este compusă din: preîncălzitor (P.punctul de maxim al curbei de inversie se numeşte punct de inversie critic. INSTALAŢII DE ABUR Transformarea energiei chimice a combustibililor în lucru mecanic şi eventual. . motoare cu reacţie. Este posibilă obţinerea lucrului mecanic tehnic pe baza energiei temice a vaporilor în cadrul unor instalaţii de forţă care functioneaza după ciclul Clausius-Rankine.9.E) (fig.105 - . instalaţii cu turbine cu gaze. Agentul termic uzual este apa.20). condensator (K). Figura 6. vaporizator (V). 6.I).6. Ramura stânga de inversie a curbei nu ajunge la axa ordonatelor pentru că ea se intersectează cu curba de saturaţie. În continuare. pompa (P).

E. În timpul acestui proces energia internă a vaporilor se transformă în lucru mecanic şi mai departe în energie electrică prin intermediul generatorului electric G. La ieşirea din turbină.58) h1 − h2 η p ≅ 0.I.21 Ciclul instalaţiei termoenergetice cu abur supraîncălzit Iniţial. starea sa finală fiind 2`. În această situaţie există pericolul apariţiei picăturilor de apă care distrug paletele turbinei. În V are loc procesul de vaporizare al apei (proces la p= const şi T= const). Aburul suprâncălzit este introdus în T unde este destins adiabatic. şi încălzit până la T1. între agregate. ceea ce înseamnă că va rezulta un abur cu x ≅ 0. Puterea C. Destinderea reală a aburului în turbină este politropică.8 ÷ 0.85 n urma destinderii în turbină. ciclul Clausius-Rankine a apărut fară S. pana la saturaţie. : P= D d [W ] (6.I. aburul îşi măreşte entropia.Apa (în faza lichidă) se încălzeşte izobar în P. Definim randamentul relativ intern sau politropic raportul: h −h η p = 1 2` (6.A.80 . apoi este introdus în K.T. În continuare lichidul este comprimat adiabatic cu ajutorul pompei. Datorită frecării aburului cu paletele turbinei.106 - .65 ÷ 0. valoarea lui η p depinzând de gradul de prelucrare a paletelor turbinei. aburul are presiune şi temperaturi scăzute. iar aburul saturat uscat obţinut este introdus în S. Căldura latentă de condensare qk este egală cu suprafaţa 2-3-a-b-2 şi se pierde în M. unde are loc condensarea aburului cu ajutorul unui agent termic de temperatură mai scăzută decât a aburului. Figura 6.59) .I. cu specificaţia că diferenţa de temperatură ΔT43 este neglijabilă.

64) . Dacă există pierderi de abur ( Da ) în T.107 - .randament mecanic. d – consumul specific de abur.62) unde Pi – puterea calorifică inferioară a combustibilului [ J / kg ] η c – randamentul instalaţiei de cazane. va trebui adăugată apă de entalpie ha.63) fiind posibilă aproximaţia h3 ≅ h4 .62) se modifică prin introducerea entalpiei h0 în locul entalpiei h4 .61) Consumul specific de combustibil: b= ( h1 − h2 ) ⋅ Pi ⋅η c ⋅η p ⋅η m ⋅η g h1 − h4 ⎡ kg / (Ws ) ⎤ ⎣ ⎦ (6.unde D [kg / s ] – debitul de abur. rezultă: η= h1 − h2 ⋅η c ⋅η m ⋅η p ⋅η g h1 − h4 (6.E. d= ( h1 − h2 )η p ⋅η m ⋅η g 1 ⎡ kg / (Ws ) ⎤ ⎣ ⎦ (6. unde: ⎛ D ⎞ D h0 = ⎜1 − a ⎟ h4 + a ha ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ D⎠ D (6. În această situaţie relaţiile (6.E. η g .randamentul generatorului electric.61) şi 6. Randamentul C.60) η m . Consumul specific de căldura necesar producerii unei Ws: q = d ( h1 − h4 ) ⎡ J / (Ws ) ⎤ ⎣ ⎦ (6.T.

fie prin micşorarea căldurii evacuate la condensator (qk). aburul este introdus în a doua treaptă a turbinei. • Metoda supraîncălzirilor intermediare .108 - . ciclul devine `2`3`4`5`6`1` (fig. Aplicând această metodă. • Micşorarea presiunii p2 . Valorile maxime sunt limitate de rezistenta mecanică slabă a materialelor la temperaturi ridicate.23).6.22 Mărirea temperaturii T1 – metodă des utilizată. după care este retrimis în S.22 se observă că se mareşte lc şi se micşorează qk . Încălzit până la T1.se obţine ciclul 12```3```4```561. Este posibilă creşterea randamentului Clausius-Rankine fie prin mărirea lucrului mecanic dezvoltat pe ciclu (lc). • .I. • Ridicarea presiunii p1 – metodă aplicabilă pentru presiuni p ≅ 150bar . Din Figura 6.Metode de creştere a randamentului ciclului Clausius.Pentru buna funcţionare a condensatorului. astfel că aburul se destinde de la p1 la ps1 (presiune intermediară). (fig.Se utilizează turbine cu mai multe trepte de destindere.22) Figura 6.6.Rankine. T1 ≅ 800 K Ciclul nou obţinut este 1``2``234561``. 04bar . destinderea se face pană la p2 ≅ 0.

24 Ciclul şi schema instalaţiei termoenergetice cu abur. m ab ab = = p an bn + ab m (6. folosit la preîncălzirea apei în P.109 - .6. cu preîncălzire a apei de alimentare Convenţional. Figura 6.Figura 6. se consideră că segmentele nb şi ab sunt proporţionale cu debitele ( nb ≅ rb ) .23 Ciclul şi schema instalaţiei termoenergetice cu abur cu supraîncălzire repetată a aburului Se observă din figură că suprafaţa ciclului creste cu 2`1`2``22`.65) . Condensul este colectat în degazonul D şi pompat la cazane (fig. • Metoda preîncălzirii regenerative – se preia debitul de abur mp de la priza ˝a˝ a turbinei. dar şi căldura evacuată la condensator creşte cu 22``cb2.I.24). Restul de abur ( m-m p ) se destinde în continuare până la p2.

) Figura 6.puterea generatorului electric.6.67) .m p se destinde de la starea a la starea c. Procedeul este cunoscut sub denumirea de regenerare sau carnotizare a ciclului Clausius-Rankine. Constă în producerea combinată a energiei electrice şi a căldurii în C. • Metoda termoficării. rezultă că suprafetele abfga şi 34ned3 sunt egale. Din bilanţul termic al P. Schimbătorul de căldură (S) aparţine centralei.110 - . (fig.T.adică debitul de abur ˝ m ˝ se destinde de la starea 1 la starea a.. si care alimentează cu căldură consumatorii. si reprezintă metoda generată de ridicare a randamentului termic a ciclului instalatiilor termoenergetice cu abur. aburul provenit de la priza turbinei serveşte la încălzirea agentului termic care circulă prin reţeaua de termoficare.T. P .I.E. iar căldura evacuată la condensator se micşorează cu o cantitate egală cu suprafaţa cfg2. obţinându-se astfel un paralelogram curbiliniu a cărui linie corespunde cu aria ciclului Carnot reversibil/direct. care transformă linia 1abc într-o linie curbă paralelă la curba 4n5.ului este: P+Q η= BPi unde Q .66) cu hn ≅ hr . În el.25 Schema centralei de termoficare Randamentul C.25.sarcina termică a reţelei (J/s). (6.I. iar debitul m .E. Ciclul s-a micşorat cu suprafaţa abc2.: m (hn − h4 ) = m p (ha − hr ) (6. Cazul ideal este acela în care se utilizează un număr infinit de P.

Pi .puterea calorifica inferioara a combustibilului (J/kg).consum de combustibil.C12H10O) şi apă. Cum mercurul are curbele limita (x=0 si x=1) apropiate de verticală se poate construi un ciclu apropiat de ciclul Carnot reversibil direct.26). La aceste instalaţii.69) adică randamentul termic al ciclului combinat este superior valorilor parţiale ale randamentelor ciclurilor componente.B . ′ 2 randamentul global al instalaţiei este: η= 2 unde k = Q ′ . . η = η1 + η 2 − η1 ⋅η 2 (6.111 - . Figura 6. ele consumând din exterior căldurile Q1 şi Q ′ pentru producerea lucrurilor mecanice L1 şi L2. Q1 η1 + η 2 − η1 ⋅η 2 + kη 2 1+ k (6. condensatorul instalaţiei de mercur este cazan pentru instalaţia cu apă (fig. • Metoda ciclurilor binare: se utilizează doi agenţi termici: mercur (sau Al2Br6 .68) În cazul limită k = 0.6.26 Ciclul şi instalaţia termoenergetică binară mercur – abur Dacă randamentul celor două cicluri sunt η1 şi η 2 .

78. 01dm 3 H 2 .52 23. 76.28 × 10-4 0.282 0. 0.24× 10-4 2. În prezent se lucrează cu o compoziţie a aerului uscat prezentat în tabelul 7.36 × 10-4 0.1.5 × 10-4 0.112 - .15 1. MĂSURAREA PARAMETRILOR AERULUI UMED 7. se consideră că aerul uscat este compus numai din azot şi oxigen: 79% N2. 94 dm 3 Ar . Aerul umed este un amestec de aer uscat şi vapori de apă care. 0.03× 10-4 1. Pentru prima oară compoziţia aerului a fost determinată în anul 1774 de chimistul francez Lavoisier.72 × 10-4 1. 03dm 3 N 2 .3%O2 în participaţiile masice . .1.93 0.015× 10-4 7× 10-17 99. 23. 0. se găsesc în stare supraîncălzită.8 × 10-4 0.035× 10-4 0. Tabelul 7.CAPITOLUL VII AERUL UMED. CARACTERIZAREA AERULUI UMED CA PARAMETRU TERMODINAMIC Aerul atmosferic este format din aer umed şi substanţe impurificatoare formate din praf şi diferite substanţe chimice sub formă de gaze.3 × 10-4 0.01× 10-4 6× 10-18 99.5 × 10-4 0.1 Participaţii volumice Participaţii masice Component % % Azot Oxigen Argon Dioxid de carbon Neon Heliu Hidrocarbonati Metan Kripton Hidrogen Oxid nitros Xenon Ozon Radon N2 O2 Ar CO2 Ne He CH4 Kr H2 N2O Xe O3 Rn 78.5 × 10-4 1.999 9 Deoarece substanţele străine care impurifică aerul atmosferic se găsesc în cantităţi reduse.7% N2. 21% O2 în participaţii volumice.95 0.08× 10-4 0.087 20.5 × 10-4 0.046 12.999 9 75. fizicianul Georges Claude făcând ulterior măsurători precise prin distilarea aerului uscat lichid în 100 dm 3 şi găsind: 20. 03dm 3CO2 .03 18 × 10-4 5. 99 dm 3O2 . în general.8 × 10-4 3.14× 10-4 0.

vapori de apă.temperatură.um. a) presiunea aerului umed: p B = pV + pa . MĂRIMI DE STARE.2) Presiunea parţială a vaporilor de apă creşte odată cu creşterea cantităţii de vapori conţinuţi în aerul umed. 7.113 - .usc.aer umed. . când aerul este saturat. pV . . + pV (7. . În continuare.presiune. . un amestec de aer uscat şi vapori de apă: p = pa .densitate. este uşurată analiza parametrilor de stare a aerului umed şi a diverselor produse industriale în care aerul umed este utilizat ca agent de lucru.presiunea barometrică. .um .Făcând această aproximare. v.1) unde: p B . protejat împotriva radiaţiilor termice. . Presiunea aerului umed se determină pe baza legii lui Dalton.entalpie.umiditate. aerul umed fiind. a. conform definiţiei. DIAGRAMA (h1+x -x) Starea aerului umed este caracterizată de mărimile de stare: . ⎡ N / m2 ⎤ ⎣ ⎦ (7. .presiunea parţială a vaporilor de apa în aer şi reprezintă presiunea pe care o au numai vaporii de apă dacă ocupă acelaşi volum pe care îl ocupă aerul umed. . pa .presiunea parţiala a aerului uscat.2.căldură specifică. . b) temperatura aerului umed: Aerul umed este caracterizat de trei temperaturi: • temperatura termometrului uscat ( t ) – este temperatura aerului umed măsurată cu un termometru obişnuit. .aer uscat.usc. se folosesc indicii: a. până atinge valoarea maximă.usc .

um.densitatea la saturaţie în vapori de apă a unui m de aer umed.804 ⋅ S ⋅ ⎢ m 3 ⋅ a. răcit izobar. Temperatura termometrului umed va fi cu atât mai coborâtă cu cât aerul este mai sărac în vapori de apă şi va indica aceeaşi temperatură cu cea a termometrului uscat când aerul este saturat cu vapori de apă.este masa de vapori de apă conţinută într-un pV = ρV . cu atât capacitatea de a reţine vapori de apă este mai redusă. N ⋅ m3 de aer umed.3) unde: ρV . Cu cât temperatura este mai scăzută. pV TN p 273 ⋅ = 0. Răcind în continuare aerul sub această temperatură. ⎥ 760 T ⎣ ⎦ • 3 (7.presiunea normală. până la saturaţie. c) umiditatea aerului umed: • umiditatea absolută ( pV ) .• temperatura termometrului umed ( tum ) – este temperatura măsurată cu termometrul obişnuit. devine temperatura de saturaţie. Mărimile de stare specifice care caracterizează aerul umed sunt raportate la 1 kg de aer uscat deoarece 1 kg poate avea o compoziţie diferită deoarece cantitatea de umiditate din atmosferă se modifică.114 - . N . Cu cât temperatura aerului este mai ridicată.4) umiditatea relativă (ϕ ) . • umiditatea absolută maximă ( ρ S ) . Astfel. Această temperatură se mai numeşte şi temperatura de saturaţie adiabatică. cu atât capacitatea lui de a prelua vapori este mai mare. o parte din vapori devine exedentară şi se depune sub formă de picături.este temperatura la care vaporii de apă din aerul umed.densitatea vaporilor în condiţii normale. p 273 ⎡ kg ⎤ ρ S = 0. Astfel se găseşte temperatura punctului de rouă. şi implicit de la rezervorul termometrului umed. aerul preia vapori de la husa îmbibată în apă.um. la o anumită temperatură aerul devine saturat.804 ⋅ V ⋅ 760 T pN T kg ⎡ ⎤ ⎢ m 3 ⋅ a. Temperatura termometrului umed este mai mică decât cea indicată de termometrul uscat. având rezervorul înfăşurat cu o husă din tifon îmbibată în apă. p N . deoarece.este raportul dintre cantitatea de vapori conţinută de o unitate de volum de aer umed raportată la cantitatea . răcind aerul umed fără să se adauge vapori de apă. • temperatura punctului de rouă ( tτ ) . ⎥ ⎣ ⎦ (7.

usc + V = pa .um.um . 463 ⋅ a − 0.um . ⋅ K ⎥ ⎦ e) căldura specifică a aerului umed c pa .um.usc. d) densitatea aerului umed.usc ⋅ T ⎣ vapori ⇒ p = pV ⎡ kg / m 3 ⎤ V ⎦ RV ⋅ T ⎣ Se poate scrie că: m m m pa .de vapori de apă conţinuţi de aceeaşi unitate de volum de aer saturat.căldura specifică a vaporilor de apă ⎡ kJ ⎤ . = ma . ϕ= pV ρV = pS ρ S [% ] (7. . + mV [ kg ] Aplicând legile gazelor perfecte pentru: pa .5) sau reprezintă raportul dintre presiunile parţiale pV şi pS ale vaporilor de apă. ⋅ K ⎥ ⎣ ⎦ ⎤.usc ⋅ T RV ⋅ T Prin prelucrarea relaţiilor se obţine: ⎡ kg a.căldura specifică a aerului uscat ⎡ ⎢ c pv .usc aerul uscat ⇒ p ⎡ kg / m 3 ⎤ a .um = a .um.um + pV = V V V pa . Masa aerului umed se scrie sub forma: ma . reprezintă masa de vapori de apă raportată la masa de aer uscat.175 V ⎢ T T ⎣ kg a.usc pV = + [ kg aer umed / kg aer uscat ] Ra . = 1 ⋅ c p a . kJ ⎥ ⎣ kg a.usc.115 - . ⎤ p p pa .usc.6) unde: c p a.usc.um = a . ⎣ V ⎦ .um = 0.conţinutul de umiditate.usc = ⎦ Ra . ⋅ K ⎦ (7. ⎢ ⎥ kg ⋅ K x . + x ⋅ c pv 1+ x ⎡ ⎤ kJ ⎢ kg a.

x=

mV PV = 0, 622 ma .usc . PB − PV

⎡ kg vapori de apă ⎤ ⎢ kg aer uscat ⎥ ⎣ ⎦

Mai există conţinutul maxim de umiditate: xS - masa maximă de apă (la saturaţie) raportată la masa de aer uscat.
xS = mS PS = 0, 622 ma .usc . PB − PS ⎡ kg vapori de apă ⎤ ⎢ kg aer uscat ⎥ ⎣ ⎦

Presupunem că procesele pe care le suferă aerul în instalaţiile de climatizare, se desfăşoară la presiune constantă (presiunile sunt apropiate de cea atmosferică). În calculele inginereşti se va calcula deci cu căldura specifică la p = const. Deoarece căldura specifică variază cu temperatura, se lucrează în general cu valori medii. La temperaturi cuprinse între ( −20 ÷ 80 ) 0C şi presiuni între ( 720 ÷ 760 ) mm Hg se pot considera următoarele valorii medii: ⎡ ⎤ - căldura specifică medie a aerului uscat. kJ c p a .usc. = 1, 006 ⎢ ⎥ ⎣ kg a.usc. ⋅ K ⎦
⎡ kJ ⎤ - căldura specifică medie a vaporilor de apă. cV = 1,86 ⎢ ⎥ ⎣ kgv ⋅ K ⎦

Deoarece x << 1, lucrăm cu căldura specifică raportată la 1 kg aer uscat
⎡ ⎤ kJ c p a .um . = 1 ⋅ c p a .usc . + x ⋅ c pv ⎢ kg a.usc. ⋅ K ⎥ ⎣ ⎦

(7.7)

f) entalpia aerului umed - sau conţinutul de căldură, este cantitatea de căldură existentă în amestecul de aer uscat şi vapori de apă. Prin convenţie, entalpia aerului nesaturat este:
h = (1 − x ) c p a ⋅ t a + x ( lV + c p v ⋅ t a )

(7.8)

Unde:

c pa = c pa.usc. - căldura specifică a aerului uscat la temperatura ta ; c pv - căldura specifică a vaporilor de apă la temperatura ta ; lv (sau „r”) - căldura latentă de vaporizare la temperatura ta .

- 116 -

În diagramele aerului umed se trasează entalpia a (1 + x ) kilograme, care se exprimă prin relaţia: ⎡ ⎤ kJ h1+ x = c pa ⋅ t a + x ( lv + c p v ⋅ t a ) = ha .usc . + x ⋅ hv ⎢ (7.9) ⎥ ⎣ kg a.usc. ⋅ K ⎦ unde: ⎡ kJ ⎤ - entalpia aerului uscat ha .usc. = c pa .usc . ⋅ t a = 1, 006 ⋅ t a ⎢ ⎥ ⎣ kg a.usc. ⎦
hv = lv + c PV ⋅ t a = 2500 + 1,86 ⋅ t a - entalpia vaporilor de apă

Deci:

h1+ x = 1, 006 ⋅ t a + ( 2500 + 1,86 ⋅ t a ) ⋅ x

(7.10)

După ce principalele mărimi de stare ale aerului umed au fost introduse, se impune reprezentarea stărilor şi proceselor termodinamice care caracterizează aerul umed în diagrame. Diagramele cele mai des folosite sunt: - diagrama ( h1+ x − x ) (Mollier) h ⎡ hJ ⎤ , x ⎡ kg v ⎤ ; 1+ x ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ kg a.usc. ⎦ ⎣ kg a.usc. ⎦ - diagrama ( h1+ x − t ) (Mueller-Hohn); - diagrama ( x − t ) (Carrier), toate acestea construite pentru un kg de aer uscat. Dintre aceste diagrame se detaşează ( h1+ x − x ) , sau diagrama Mollier, cea mai frecvent utilizată. În această diagramă se trasează în ordonată entalpia h1+ x a aerului umed, iar pe abscisă conţinutul x de vapori de apă. Diagrama se trasează pentru o anumită valoare a presiunii barometrice B, deci în ea se pot urmări toate transformările izobare ale aerului umed. Izotermele aerului umed sunt drepte cu înclinarea: ⎛ ∂h ⎞ (7.11) ⎜ ⎟ = 2500 + 1,86 ⋅ t a ⎝ ∂x ⎠ t Datorită valorii mari a lui lv (2500 kJ/kg) ele sunt înclinate faţă de axa absciselor, deoarece primul termen este mult mai mare decât cel dependent de ta , aşa cum se vede în figura 7.1. Pentru a evita acest lucru, care face inutilă cea mai mare parte din câmpul diagramei, Mollier a rotit axa entalpiilor astfel încât izoterma ta = 0 să fie paralelă cu axa absciselor. Izotermele t a > 0 0C vor avea o mică înclinare divergentă în sus (datorită

- 117 -

termenului ≠ 1,86 ta ), iar cele pentru t a < 0 0C vor avea o mică înclinare în jos, tot divergentă. Acum, dreptele de entalpie constantă vor fi înclinate faţă de cele două axe rectangulare. În figura 7.2 este prezentată diagrama ( h1+ x − x ) în regiunea punctului de 0 0C .

h1+ x

x ⋅ ⎡c pv ⎤ ⋅ ta ⎣ ⎦
0

ta

⎡c pa ⎤ ⋅ ta ⎣ ⎦0

ta

t a > 00 C

lv
t a = 00 C

x
Figura 7.1 Diagrama ( h − x ) a aerului umed nerotită

Se observă din figură că direcţia lui h1+ x coincide cu izoterma pentru
t = 0 0 C (apă) din domeniul suprasaturat. În unghiul haşurat se află domeniul de îngheţare al apei, deoarece entalpia h1+ x 0 0 C pentru gheaţă

diferă de cea a apei, prin entalpia de topire. În figura 7.3 este trasată diagrama ( h , x ) completă, în care curba pentru ϕ = 1 se numeşte curba limită de saturaţie, deoarece ea separă domeniul ceţii (suprasaturat) de domeniul aerului umed nesaturat. Ea leagă între ele punctele ˝ xS ˝ pentru fiecare valoare a temperaturii.

- 118 -

h1+ x
t > 00 C
h1+ x = const.

ϕ =1

t > 00 C
h1+ x = const.

0

t = 00 C t = 00 C ( apă )

xS

t < 00 C

t < 00 C

t = 00 C ( gheaţă )

h1+ x = 0

Figura 7.2 Diagrama ( h − x ) în regiunea gheţii

Izotermele se frâng în jos când intersectează curba limită de vaporizare, deoarece în domeniul ceţii entalpia este numai aproximativ proporţională cu temperatura. De aceea, în acest domeniu, izotermele merg aproape paralel cu dreptele de entalpie constantă.
OBSERVAŢIE: Aerul se consideră saturat cu vapori de apă dacă pV = pS temperatura amestecului este t > 0, 01 0C , această temperatură corespunzând punctului triplu al apei. Dacă t < 0, 01 0C , condensul produs de suprasaturate are formă de zăpadă sau de ceaţă de gheaţă. Dacă pV < pS , vaporii de apă sunt în stare supraîncălzită la temperatura t a amestecului şi sunt incolori.

Cantitatea de vapori de apă care trebuie adăugată aerului pentru a deveni saturat, se numeşte uneori saturată. Dacă aerul conţine mai multă umiditate decât cea corespunzătoare saturaţiei, el se numeşte suprasaturat, dar surplusul apare aproape întotdeauna sub formă de ceaţă (excluzând cazurile de echilibru metastabil).

- 119 -

120 - . x ) pentru aer umed .3 Diagrama Mollier ( h.Figura 7.

Starea aerului umed în diagrama ( h1+ x − x ) este precizată prin patru familii de parametri (izoterma. umiditatea relativă.4b sunt prezentate toate curbele şi dreptele care caracterizează diagrama ( h1+ x − x ) . În figura 7. cu ϕ = 1 . conţinutul de umiditate. de aceea abscisa ON este înlocuită cu ON` astfel încât liniile de entalpie constantă sunt înclinate cu 135 0 faţă de verticală în sensul pozitiv al axei ON` (fig.121 - . caracterizat de temperatura de rouă (nivelul de temperatură la care condensează vaporii de apă din aer . Precizăm pe figură: . entalpia). .4 – a) Diagrama ( h1+ x − x ) Utilizând o diagramă neortogonală apar dificultăţi.punctul de rouă Ar . h1+ x ⎡ kJ ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ A 1350 (a) 0 x hA xA ⎡ kgV ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ h Figura 7. de un unghi de aproximativ 135 0 pentru a apare clar curbele de umiditate relativă.h1+ x La trasarea acestei diagrame se utilizează coordonatele oblice = f ( x ) .aerul devine saturat în umiditate). se obţine la intersecţia dreptei x A = const.4a). Izoterma care trece prin acest punct reprezintă temperatura de rouă.7.

temperatura termometrului umed (sau de saturaţie adiabatică a vaporilor de apă din aer) se obţine prin izoterma care trece prin punctul Aum .usc ⎤ . aflat la intersecţia hA = const cu ϕ = 1 .debitul de aer uscat ⎡ kga. ⎥ ⎣ ⎦ (7.12) unde Q .cantitatea vaporizată sau condensată mW = m a .13) . având în vedere că toate procesele au loc la presiune constantă.schimbul de căldură realizat de agentul termic Q = m a .usc ⋅ Δ x m a .usc ⋅ Δh mW .usc .122 - .4 – b) Diagrama 0 x ⎡ kgV ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ ( h1+ x − x ) . În cazul aerului umed.h1+ x ⎡ kJ ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ ϕ < ϕA A Aum ϕA ϕ = 100% tA t Aum t Ar Ar (b) hA xA Figura 7.usc. numit şi raza procesului sau scara unghiulară a diagramei. evaporarea adiabată se face la h = const . Pe marginea diagramei sunt indicate valorile raportului de termoumiditate. această mărime caracterizând schimbarea de stare a aerului umed: Q ε= mW • (7. ⎢ s ⎥ ⎣ ⎦ • • • • • Deci: ε= Δh Δx ⎡ kJ ⎤ ⎢ kga.

5 Zone în diagrama ( h − x ) . Δ x > 0 ) .5. Δ x > 0 ) . iar pentru Δx = 0 procesul este uscat. conform figurii 7. procese cu cedare de căldură şi de umiditate. x = const.zona II: ε < 0 ( Δ h > 0.zona IV: ε < 0 ( Δ h < 0. Δ x < 0 ) . 7.123 - . x Figura 7. DOMENII DE UTILIZARE Se prezintă în continuare posibilităţile de tratare a aerului în instalaţiile de climatizare de la bordul navelor. Δ x < 0 ) . . .zona III: ε > 0 ( Δ h < 0.. procese de preluare şi umiditate (ex: injecţie de abur în aer umed). . h zona II ϕ =1 zona I zona III zona IV h = const. şi x = const. Diagrama se poate împarţi în patru zone limitate de dreptele h = const. În situaţia în care Δh = 0.3 TRANSFORMĂRI ALE AERULUI UMED.zona I : ε > 0 ( Δ h > 0. procese cu preluare de căldură şi cedare de umiditate.Semnul variaţiei de temperatură arată dacă procesul este de încălzire ( Δt > 0 ) sau răcire ( Δt < 0 ) iar semnul variaţiei în conţinut de umiditate indică dacă procesul este de umidificare ( Δx > 0 ) sau de uscare ( Δx < 0 ) . . procesul este adiabat. procese cu cedare de căldură şi preluare de umiditate.

deci (7.14) (7.6 Procesul de răcire al aerului Aerul umed s-a răcit deoarece acesta a cedat cantitatea de căldură: qrs = hA − hB [ kJ / kg ] (7.18) sau cantitatea de căldură cedată de aerul umed este proporţională cu diferenţa de temperatură a punctelor de la începutul şi sfarsitul procesului.17) Valoarea x ⋅ c pv este foarte mică şi se neglijează.16) hA = c pa ⋅ t A + ( lV + c pv ⋅ t A ) ⋅ x A hB = c pa ⋅ t B + ( lV + c pv ⋅ t B ) ⋅ x B [ kJ / kg ] [ kJ / kg ] x A = xB = x ⇒ qrs = c pa ⋅ ( t A − t B ) + x ⋅ c pv ⋅ ( t A − t B ) [ kJ / kg ] (7.15) (7. ϕ A . h tA tB tC ϕA A ϕB B C hB hC hA x = const.7.a) Procesele de răcire a aerului Aerul care urmează a fi răcit are parametrii punctului A: t A .124 - . procesul este caracterizat de creşterea umiditatii relative a aerului (ϕ B > ϕ A ) . qrs = c pa ⋅ ( t A − t B ) [ kJ / kg ] . ϕ B . hA . De asemenea.6). Răcirea se poate face pâna în punctul B caracterizat de parametrii: t B . hB şi x (vezi fig. x Figura 7.

(7. răcirea aerului va continua şi sub punctul C.19) Ultimul termen se neglijează deoarece x << 1 rezultă: qrl = c pa ⋅ ( tC − t D ) + lV ⋅ ( xC − x D ) [ kJ / kg ] (7. Aceasta este singura posibilitate de uscare a aerului în instalaţiile de climatizare navale. cu atât cantitatea de umiditate separată este mai mare.125 - .Procesul se realizează la x = const. Răcirea aerului sub punctul de rouă (C) se realizează pe curba de ϕ = 100% . Climatizarea în sezonul călduros trebuie să reducă simultan şi temperatura şi umiditatea relativă a aerului. când aerul devine saturat (ϕ C = 100% ) . pâna în punctul C. Cu cât temperatura t D este mai joasă.20) . de aceea.7). procesul fiind caracterizat de cedare de umiditate ( xC > xD ) (vezi fig.7. h ϕ =1 tC C D tD hC hD xC x xD Figura 7.7 Procese de răcire şi uscare ale aerului Pentru procesul de răcire şi uscare al aerului. cantitatea de căldură cedată de aer umed se scrie sub forma: qrl = hC − hD hC = c pa ⋅ tC + ( lV + c pv ⋅ tC ) ⋅ xC . Condensul (apa separată prin condensarea vaporilor) se depune pe aripioarele ventilatorului. ⇒ qrl = c pa ⋅ ( tC − t D ) + lV ⋅ ( xC − x D ) + c PV ⋅ ( xC ⋅ tC − x D ⋅ t D ) . Acesta se colectează în tava de termotanc urmând a fi eliminat prin drenaj. hD = c pa ⋅ t D + ( lV + c pv ⋅ t D ) ⋅ x D .

cantitatea de căldură preluată de aerul umed este: q IS = hF − h D = c pa ⋅ ( t F − t D ) + x ⋅ c PV ⋅ ( t F − t D ) = (7.8 Procesul de reîncălzire parţială a aerului În punctul D s-a obţinut un aer caracterizat de o temperatură prea coborâta şi o umiditate relativă ϕ D = 100% .21) = ( c pa + x ⋅ c PV ) ( t F − t D ) [ kJ / kg ] x având valori fixate mici (intre 0.23) Δx . deci ε = +∞ . Aerul cu aceşti parametrii. raza procesului este: Δh ε = CD = lV + c pa ⋅ (tC − t D ) (7.012 kJ/kg). În cazul răcirii aerului cu cedare de căldură latentă şi umiditate Δx = xC − x D .006 şi 0. (cu preluare de căldură sensibilă qis de către aerul umed). creează o senzaţie de inconfort datorită temperaturii coborâte şi a umidităţii relative foarte ridicate. (cu cedare de căldură sensibilă qrs de către aerul umed) ΔhBA < 0 ( hB < hA ) .b) Procesul de reîncălzire parţială h ϕF ϕ =1 tF tD F D hD xD = x F hF x Figura 7.126 - . deci ε = −∞ . funcţionând cu abur (încălzitor final). Aerul de stare F se obţine prin încălzire la x = const. introdus în încăperi.22) OBSERVAŢIE: La răcirea aerului la x= const. ΔhFD > 0 ( hF > hD ) . produs poate neglija. În această situaţie. iar cazul reîncălzirii finale la x = const. se impune preîncălzirea parţială a aerului. În aceste condiţii. într-o baterie de reîncălzire a aerului. pentru a obţine aer de stare F caracterizat de parametri acceptabili. deci: q IS = c pa ⋅ ( t F − t D ) x ⋅ cPV se (7.

Lp – proporţia de aer proaspăt. deoarece acest punct se află în domeniul nesaturat sau suprasaturat.9 facem următoarele notaţii: P – proaspăt. Starea aerului amestecat (punctul A) se află conform regulii pârghiilor. conform STAS 10693 – 76 admiţându-se recircularea a 30% din volum. aerul climatizat nu este proaspăt în totalitate. În timpul exploatării.25) Temperatura amestecului (tA) se citeşte direct pe diagramă. deci se amestecă adiabatic două cantităţi de aer umed cu umidităţi şi temperaturi diferite. punctul A se află mai aproape de punctul cu participaţie mai mare. cu o purificare de praf şi gaze toxice până la 50%. în instalaţie se va trata un amestec de aer brut cu aer recirculat.pentru entalpie: LP hP + LR hR = ( LP + LR ) ⋅ hA ⇒ hA = LP hP + LR hR ( LP + LR ) (7. Punctul A se află pe dreapta care uneşte stările iniţiale R şi P. R – recirculat. . Parametrii amestecului se pot determina şi analitic cu ajutorul relaţiilor de bilanţ: . A – amestec. chiar atunci când punctele P şi R se află în domeniul de nesaturat.c) Amestecul În instalaţiile de climatizare navale.127 - .24) . În figura 7. Starea finală A împarte segmentul de dreaptă R – P în două părţi astfel încât: RA LP = AP LR Conform acestei reguli. LR – proporţia de aer recirculat.pentru umiditatea absoluta (conţinutul final de vapori al amestecului): LP xP + LR x R = ( LP + LR ) ⋅ x A ⇒ xA = L P x P + LR x R ( LP + L R ) (7.

şi pardoselile încăperilor au călduri specifice mici şi se răcesc rapid).9 Procesul de amestec al aerului OBSERVAŢIE: Dacă nu s-ar proceda la reîncălzirea aerului după răcire şi uscare. s-ar produce un amestec în zona de ceaţă a diagramei.Figura 7. numai că punctul D (aerul brut) nu se află pe curba ϕ = 100% . pe tavan. în preîncălzitorul de aer (o baterie cu aripioare funcţionând cu abur). şi acesta s-ar trimite cu starea D în cabine. pe pereţi..8. Dacă se navigă în zone reci. între preîncălzitor şi încălzitorul final se realizează umidificarea aerului cu ajutorul injecţiei de abur în aer – singura metoda acceptabilă în condiţiile instalaţiilor navale. . În urma încălzirii acestui aer la x= const. pe pardoseală (deoarece melamina. producând uscarea mucoaselor şi epidermei. se obţine un aer cu umiditate foarte scăzută. ϕ < 10% care dă o senzaţie de inconfort. Este necesar ca umiditatea relativă a aerului sa fie în jur de ϕ = 40 − 60% pentru aerul introdus. Aerul brut este preîncălzit conform schemei din figura 7. d) Umiditatea aerului. producându-se depunere de umiditate pe obiectele din cabină (mai ales pe cele din lână care sunt foarte higroscopice). pentru aceasta. ci are o umiditate relativă de 70 – 80%. climatizarea aerului se face prin încălzire şi umidificare.128 - . melacartul.

= ( xG − x F ) lV + ( xG − xF ) cPV t = ( xG − xF )( lV + cPV t ) (7.0..129 - . 4.. respectiv sfârşitul procesului de umidificare.Figura 7. 6 . În figura 7. raza procesului este: ε = lV + cPV ⋅ t (7.28) Pentru G trebuie astfel ales încât după încălzirea finală să se atingă un ϕ = 0. .27) Umiditatea absolută a aerului creşte cu cantitatea de abur introdusă conform relaţiei: Δx = xG − xF Pentru procesul de umidificare a aerului. ⇒ qumidif ...10 Procesul de umidificare a aerului în timpul încălzirii Procesul de umidificare prin introducere de abur se realizează la temperatură constantă.10 punctele F şi G indică începutul.26) [ kJ / kg ] (7. = hG − hF = c pa tG + xG ( lV + cPV tG ) − c pa t F − x F ( lV + c PV t F ) [ kJ / kg ] Cum tG = t F = t = const . Cantitatea de căldură preluată de aerul umed (căldura latentă de condensare a aburului şi căldura sensibilă de răcire a condensului) până la temperatura t este: qumidif .

aerului umed i se adaugă vapori de apă: ma (1 + x1 ) + Δ mV = ma (1 + x2 ) (7. când aerul este răcit prea mult şi pierde în conţinutul de umiditate. însă reglarea aparatelor şi controlul parametrilor aerului introdus trebuie realizate cunoscându-se procesul.34) adică entalpia vaporilor introduşi ( hV ) reprezintă tocmai coeficientul unghiular al razelor de pe marginea diagramei ( h − x ) .bilanţul de energii pentru procesul adiabatic: ma h1 + ΔmV hV = ma h2 ⇒ h2 − h1 = Δ mV ⋅ hV ma (7.33) ⇒ Δh = Δx ⋅ hV Direcţia de proces: ε = hV (7.130 - .31) (7. În cazul navigării în sezonul cald.30) .adaos de vapori de apă.debitul de aer umed. .29) unde ma . adaosul de apă cu entalpia h (ε 2 ) . când aerul este foarte uscat.Cantitatea de abur introdusă este reglată automat de către instalaţia dotată cu aparate de reglare şi control automat al umiditatii finale.32) (7. ΔmV . Umectarea mai este necesară în sezonul cald.11 este reprezentat modul de trasare al acestei transformări. Dreapta de deasupra izotermei t1 reprezintă un adaos de vapori cu entalpia hV în aerul umed ( ε 1 ) . iar cea de sub izotermă. Direcţia celor două drepte duse prin punctul 1 este paralelă la dreptele punctate dusă prin polul O. devenind uscat. În figura 7. a căror înclinare este tocmai hV respectiv h. este necesară umectarea aerului. Determinarea parametrilor stării finale se face din ecuaţiile de bilanţ de umiditate şi energii: . ⇒ x2 = x1 + Δ mV ma (7.

În caz contrar. realizându-se proporţii de amestec aer proaspăt – aer recirculat. . Aerul proaspăt este aspirat printr-un sistem de clapete reglat manual. conform STAS 10693-76. pentru ca aerul proaspăt să poate fi aspirat curat. singura manevră necesară fiind închiderea ei pe timpul funcţionarii în timp de răcire.11 Adaugarea de vapori de apă în aerul umed 7. şi clapete de reglaj) este montată într-un compartiment separat. umiditatea) stabilite prin proiectare. nu se pot realiza condiţiile de confort (temperatura. instalaţia funcţionează în acest caz 100% aer proaspăt. Există însă cazuri în care aceste clapete reglabile sunt amplasate numai pe conducata de recirculare a aerului. careuri.7.131 - . deoarece sistemul de climatizare (cabine. prin introducerea aerului climatizat.4.12). INSTALAŢII DE CLIMATIZARE LA BORDUL NAVELOR Instalaţia de climatizare de la bordul navei (termotanc. coridoare) trebuie închis. se închide deoarece. luat în seamă de proiectant pentru exploatarea în regim de răcire a aerului. fără a fi necesare canale suplimentare pentru aspiraţia aerului (vezi fig. saloane. de obicei amplasat pe o punte superioară. ventilator. fară să permită comunicarea cu exteriorul. adică cu hublouri şi uşi închise. OBSERVAŢIE: Revenirea aerului recirculat prin conducta de recirculare în termotanc este asigurată prin suprapresiunea care se realizează în cabine. Clapeta de pe conducta de recirculare pe timpul exploatării în regim de încălzire.Figura 7. un aslfel de sistem fiind întâlnit şi pe aer recirculat.

ventilator a) Procesul de răcire Aerul proaspăt.14. unde are loc încălzirea şi reducerea umidităţii relative la valorile optime de confort.12 F . . împreună cu aerul reciclat.bateria de răcire. Acesta este caracterizat de un conţinut de căldură. procesul de climatizare este 6-7-3-4. apoi este trecut prin încălzitorul final. BR .Figura 7. obţinându-se un amestec reprezentat de punctul 6 în regim de exploatare. V . U . fiind trecut printr-o baterie de răcire. B IF . apoi se amestecă cu aerul proaspăt 1.132 - . aerul este răcit şi uscat. Aerul cu aceşti parametrii este aspirat de ventilator şi refulat în canalele de climatizare.umidificator cu abur. H . Există posibilitatea reciclării la 30 . deci la pornirea instalaţiei de climatizare.R.50% din aerul climatizat.higrometru. starea acestui aer fiind reprezentată de punctul 5 din figura 7. La ieşirea din B. Procesul 1-2-3-4 este valabil pentru condiţionarea aerului cu caracteristicile aerului proaspăt.bateria de preîncălzire. umiditate şi particulele de praf.7.. de unde este distribuit la fiecare spaţiu climatizat (vezi fig. Acest aer urmează a fi filtrat.bateria de încălzire finală. este trecut prin filtru.filtru. B PI . după care este răcit.13). refulat din încăperi.

– ventilator 12. – umidificator cu abur 6. – condensator Figura 7. – nişe de aer 11.Figura 7. – calorifer 13. – ventilator 8.14 Reprezentarea procesului în diagrama ( h − x ) . – separator de picături 7. – calorifer 5. – ajutaje de flux 9. – filtru 2. – tubulatură 10.133 - . – răcitor de aer 4.13 Componenţa: 1. – registre de aer 3. – compresor 14.

În situaţiile în care temperatura t1 < 25°C . se realizează în termotanc cu ajutorul preîncălzitorului şi a încălzitorului final.15 Bateriile de preîncălzire şi de încălzire finală sunt dimensionate să facă faţă climatului rece ( t1 = − 25°C şi ϕ1 = 80% ). afară (termometru uscat). . pe timpul de încălzire nu se admite recircularea aerului (vezi fig. Determinarea umidităţii se realizează cu ajutorul hidrometrului sau psihrometrului.). Figura 7. Stabilirea parametrilor aerului (stabilirea punctului 1) se realizează măsurând la bordul navei temperatura şi umiditatea relativă.16.15). Umiditatea cu abur a aerului tratat este asigurat de un higrostat montat în conducta de refulare care reglează debitul de vapori injectat în aer.7. după preîncălzire. care devine preîncălzitor pe timpul funcţionarii in regim de răcire.7.134 - . La navele care au posibilitatea de reglare a temperaturii de confort în fiecare încăpere (prin asigurarea încălzirii finale a aerului în cabine cu ajutorul unei rezistenţe electrice reglabile) încălzitorul final nu există şi bateria de răcire este montată imediat după filtru. care apoi se înscriu în diagrama (h – x). înaintea preîncălzitorului. pentru a se asigura temperatura interioară de confort este necesară recircularea unei cantităţi de aer provenită de la sistemul de recirculare folosit la funcţionarea în regim de răcire (fig.b) Procesul de încălzire necesar în anotimpul friguros. Determinarea temperaturii se realizează cu ajutorul termometrului expus la umbră. Conform STAS 10693-76. proporţia de aer recirculat fiind stabilită de capacitatea de încălzire a bateriilor PI şi IF (punctul 2).

16.135 - .Figura 7. .

răcirea prin evaporarea apei. • Comprimarea de gaze şi destinderea lor in câmp centrifugal (efect Ranque). care sunt de două feluri: 1) Procedee termodinamice deschise: .răcirea prin amestecuri frigorifice. sau sistem de corpuri sub temperatura mediului înconjurător.1. . Modalităţile de producere a frigului sunt diferite. OBSERVAŢIE: datorită condiţiilor specifice de exploatare. 2) Procedee termodinamice închise: • Comprimarea de vapori în compresoare mecanice (instalaţii frigorifice cu compresie mecancă.CAPITOLUL VIII INSTALAŢII FRIGORIFICE 8. la bordul navelor se utilizează numai instalaţii frigorifice cu comprimare de vapori în compresoare mecanice. atât ca procedeu. • Comprimarea de gaze şi destinderea lor izentalpică (laminarea gazelor). efectul Ettinghansen) • Procedee bazate pe efectul magneto-caloric (demagnetizarea adiabatică). • Efectul termomecanic în He II şi efectul magnetocaloric în superconductori. şi se califică în: a) Procedee termodinamice. . • comprimarea de gaze şi destinderea lor izentropică (producere de lucru mecanic în exterior). • Comprimare de vapori cu compresor termochimic(instalaţie frigorifică cu absorţie). cât şi ca instalaţii utilizate. PROCEDEE DE PRODUCERE A FRIGULUI ARTIFICIAL A produce frig pe cale artificială înseamnă a realiza scăderea şi menţinerea temperaturii unui corp. b) Procedee electrice şi magnetice: • Procedee bazate pe efectul electrotermic de răcire (efectul Peltier. • comprimare de vapori în ejectoare (instalaţii frigorifice cu ejecţie de vapori reci).136 - .

s-a optat pentru laminarea izentalpică (h = const.3 . 4 .2 comprimare adiabatică. Acest lucru este posibil utilizând o maşină termică ce va consuma energie şi care funcţionează pe baza unui ciclu de lucru închis. această masină frigorifică lucrează după ciclul Carnot inversat (ciclul frigorific).2 este prezentată abaterea ciclului teoretic de la ciclul Carnot ideal.3 comprimare izotermă (T1 = constant).1.8.2.V.137 - . şi anume la comprimare/condensare şi destindere/vaporizare.1 destindere izotermă cu preluare de căldură q1 (aria 4-1-b-a).a .M.C. cu cedarea căldurii q2 (aria 2 .1 Ciclul Carnot inversat în diagrama (T . În urma laminării se obţine un amestec de lichid vapori. izolat termic faţă de exterior. într-un mediu închis. Instalaţia electrică are menirea de a realiza temperaturi mai scăzute decât cea a mediului ambiant. TERMODINAMICA PRODUCERII FRIGULUI ARTIFICIAL PRIN COMPRIMARE DE VAPORI. 8. 2 . Deoarece comprimarea şi destinderea izotermă sunt însoţite de schimbarea stării de agregare a corpului care parcurge ciclul. În fig. Teoretic. vezi fig. ceea ce înseamnă că micşorarea şi menţinera temperaturii unui corp la valori mai scăzute decât cea a mediului ambiant nu este posibilă decât prin consum de energie. ciclul Carnot nu poate fi realizat în această formă. Scăderea temperaturii se realizează prin preluarea căldurii din acest spaţiu şi cedarea ei către mediul ambiant aflat la un nivel superior de temperatură. 1 . Figura 8.s).b). În I.F. 3 .4 destindere adiabatică. iar comprimarea adiabatică este realizată într-un compresor care trebuie să aiba asigurată funcţionarea in zona vaporilor. cu observaţia că titlul vaporilor din amestec este . MAŞINA FRIGORIFICĂ Al doilea principiu al termodinamicii în formularea lui Clausius (1850) stipulează ˝căldura nu poate trece de la sine de la un corp cu temperatură mai scăzută la altul cu o temperatură mai ridicată ˝.) în locul destinderii adiabatice în detentor.8.

V. Figura 8.138 - . I-II-III-IV ciclul Carnot inversat. frigul artificial prin comprimare de vapori se poate realiza cu patru aparate (fig. vaporizator (V). ventil de laminare (V.s) şi (lg p -h).1 vaporizarea.2 Ciclul teoretic al masinii frigorifice.M. Procesele termodinamice pe care le suferă agentul frigorific din instalaţie pot fi urmărite simultan în diagrama (T .3): compresor (C). Conform acestor procese. presupune parcurgerea de către agentul de lucru a unei succesiuni de procese sub forma unui ciclu termodinamic în care agentul termic îsi schimbă starea de agregare (condensează şi vaporizează) şi este laminat într-un dispozitiv special denumit ventil de laminare.).L.2 comprimare. Figura 8.3 . .a). 3 – 4 laminarea.8.F. 2-2'-3 condensarea.C. condensator (K). Obţinerea efectului frigorific în cazul I. 1 .ceva mai mare decât în cazul detentei adiabatice. 4 .

compresor.1. În procesul 1" . de prerăcire şi . preluând căldură de la mediul ambiant.139 - . până atinge starea de saturaţie1". În urma laminării scade atât presiunea. b). în stare lichidă.1.4 de la presiunea pk de condensare.s). Vaporii supraîncălziţi de agent frigorific intră în K unde cedează mediului de răcire (apă sau aer) un flux de căldură. Alo . Figura 8.ventil de laminare. pk .condensator. fiind însoţit de o creştere a entropiei.căldura preluată din vaporizare. K . Între stările 3' . p0 -presiunea de vaporizare (joasa). când h3= h4. Agentul frigorific. procesul de comprimare este ireversibil. qk .3 are loc un proces de subrăcire izobară a lichidului în K. b)Reprezentarea proceselor în diagrama (lg p-h). de climatizare. şi t = ct. TIPURI DE INSTALAŢII FRIGORIFICE 8. agentul frigorific preia un flux de căldură din spaţiul răcit şi fierbe la p = ct.3. unde suferă un proces de laminare izentalpică 3 . proces teoretic considerat izentropic (S1 = S2s). la p0 de vaporizare. Instalaţia frigorifică cu o treaptă de comprimare La bordul navelor.presiunea de condensare (înaltă). VL . c)Reprezentarea proceselor în diagrama (T . starea reală a agentului în cilindru la sfârşitul procesului de comprimare fiind (2). intră în V. instalaţiile frigorifice cu o treaptă de comprimare sunt folosite pentru instalaţiile de cambuză. 8. Funcţionarea instalaţiei este următoarea: vaporii de agent frigorific proveniţi din V sunt aspiraţi în C cu starea (1) şi comprimaţi de la presiunea p0 până la pk. cât şi temperatura (de la t3 la t0).căldura cedată din condensare.3 a) Schema maşinii frigorifice: C . Între stările 2 si 3" are loc răcirea izobară a vaporilor de agent până când aceştia ating starea de lichid saturat 3'.lucru mecanic. În realitate.L. q0 . Având temperatura de vaporizare mai mică decât temperatura sursei reci.3.c). vaporii saturaţi uscaţi se supraîncălzesc la p = ct. în conducta de aspiraţie a C.

Δt = ts -10°C (8.2) deci temperatura de vaporizare este t0 = .schimbător de căldura lichid /vapori. VL . RL . pentru a depozita produse congelate la temperatura din spaţiul frigorific . Odată cu introducerea aparatelor şi realizarea instalaţiei frigorifice într-o treaptă de comprimare.1) deci temperatura de condensare este tk = +40°C. În aceste condiţii. V . În schemă au fost introduse aparate auxiliare care îmbunătăţesc funcţionarea instalaţiei frigorifice.8.ventil de laminare.3. 8.2.condensator.de răcire a magaziilor de făină de peşte.˝tw˝ ajunge frecvent la tw = 30 ÷32°C Temperatura de condensare se stabileşte cu relaţia: tk = tw + Δt = tw+10°C (8.compresor. . acestea asigurând funcţionarea în condiţii de exploatare specific navale. dar este posibilă automatizarea şi funcţionarea în condiţii reale de exploatare. Figura 8. temperatura apei de mare. ts = -18°C.4.28°C.140 - .vaporizator. Instalaţia frigorifică în două trepte de comprimare În condiţiile navigaţiei în zone tropicale sau ecuatoriale. FD filtru deshidrator. Schema de principiu a unei astfel de instalaţii este prezentată în fig.˝ts".rezervor de lichid. perfecţiunea termodinamică scade faţă de maşina frigorifică teoretică. este necesară o temperatură de vaporizare stabilită cu relaţia: t0 = ts . K . SCLV .4 Schema instalaţiei frigorifice de comprimare de vapori într-o treaptă Unde: C .

respectiv pentru amoniac. compresorul lucrează cu un raport de comprimare: H= pk = 8. 7 1. asigurându-se astfel o funcţionare cu rapoarte de comprimare mai scăzute (gradul de livrare este considerabil îmbunătăţit. care limitează rapoartele de comprimare la H < 6.850 = 14.40°C.115 kg f/cm2. În aceste condiţii. implicit capacitatea frigorifică a compresorului). la care BRI (bateria de răcire intermediară) este tip serpentină de răcire. care. 79 15.784 kg f/cm2 şi p0 = 1. unde sunt necesare temperaturi de vaporizare de până la t0 = . temperatura crescând în cambuză. cum este cazul navelor de pescuit oceanic. O alta situaţie întâlnită la bordul navelor este necesitatea congelării rapide.3) Funcţionarea eficientă a compresoarelor cu piston corespunde unui grad de livrare λ > 0.Cum freonul R12 este agentul frigorific cel mai răspândit în instalaţiile frigorifice navale. În cazul particular prezentat mai sus. dau pentru R22.8 şi H NH3 = = 21. capacitatea frigorifică a compresorului nu mai poate asigura eliminarea întregii cantitaţi de căldură pătrunsă în spaţiul cambuzei. în condiţiile tk|t0 de +40/-400. raportul total de comprimare este dat de relaţia: HT = p k p k pi = ⋅ = H1 ⋅ H 2 p 0 pi p 0 (8. rapoartele de comprimare: H R 22 = 15. capacitatea frigorifică a compresorului reducându-se substanţial. obţinem pk = 9. Singura posibilitate rămâne fracţionarea comprimării în două comprimări succesive cu răcirea intermediară a agentului frigorific.5.77 po (8.4) Aceste valori ale lui H sunt foarte mari pentru o funcţionare normală.141 - . .7.5) unde cele două rapoarte de comprimare sunt de forma: H1=H2= H (8. oferind un grad de livrare mult îmbunătăţit.6) acestea asigurând funcţionarea compresoarelor cu randamente mult mai bune. În această situaţie. O astfel de schemă este întălnită pe navele tip Atlantic II (agent frigorific: NH3). 732 (8. 076 0.

asigurând t0 = -40°C.8.starea 4 -la pi . pe seama vaporizării agentului pătruns împreuna cu uleiul în SU. OBSERVAŢIE: schemele instalaţiilor frigorifice de pescuit oceanic sunt mult mai complexe. Dacă instalaţia frigorifică funcţionează cu agent frigorific R22 ca în cazul instalaţiei frigorifice de congelare . climatizarea. adică instalaţiile cu două trepte şi cu comprimare (instalaţiile de congelare a peştelui.142 - . (care rămâne la pk şi se subrăceşte de la starea 5 la starea 6 în serpentina BRI) şi G2 (care laminează în VL2 de la pk . de la starea 4 la starea 6. cantitatea de R22 injectată în refularea treptei l-a stabilindu-se prin elementul montat pe refularea treptei a ll-a. fabrica de gheaţă solzi). cambuza. Particularităţile acestei scheme constau în faptul ca ventilul de laminare VL2 este de tip termostatic. şi 8.depozitare de pe navele de pescuit oceanic tip B22.starea 5).6. de depozitare. de Instalaţiile frigorifice de pe supertraulere şi transportoare frigorifice (Polar III) lucrează într-o treapta de comprimare si pentru congelare deoarece sunt dotate cu compresoare cu şnek (arbori elicoidali). Instalaţiile interconectat. . schema instalaţiei va arăta ca în figura 8.6 se observă că în BRI nu se mai laminează tot agentul. pe navele de sunt realizate o treaptă de prerăcire. debitul G împărţindu-se în G1. Figura 8.5 Ciclul de funcţionare al instalaţiei cu două trepte de comprimare şi BRI cu serpentină Din fig. se realizează în separatorul de ulei SU al separatorului acumulator SA.Reprezentarea procesului şi schema de principiu a instalaţiei frigorifice de congelare de pe aceste nave se poate urmări în figura 8. Subrăcirea agentului aflat la pk. 8.5.

Următoarele tipuri de instalaţii frigorifice sunt prezentate succint. ele nefiind folosite în prezent în flota de pescuit şi transport a ţării noastre.143 - .8 Schema instalaţiei cu frigorifice cu R22 în două trepte fără BRI.7 Ciclul de funcţionare a instalaţiei cu R22 în două trepte fără BRI Figura 8.6 Schema instalaţiei frigorifice în două trepte de comprimare cu BRI cu serpentină.Figura 8. Figura 8. .

etc.9). Figura 8.9 Instalaţia frigorifică în cascadă. cuplarea făcându-se printr-un schimbător de căldură cu dublu rol: vaporizator pentru instalaţia de înaltă presiune şi condensator pentru instalaţia de joasa presiune.cerinţele acestora de exploatare fiind incompatibile cu condiţiile de exploatare existente la nave. ceea ce corespunde unei diferenţe de temperatură tk . Instalaţia frigorifică cu ejector (I. de asemeni p0 nu poate scădea sub limita de 0. Pentru obţinerea unor temperaturi t0 mai scăzute se utilizează instalaţiile în cascadă (fig. 8.4. Instalaţia frigorifică în cascadă La instalaţiile în mai multe trepte.3. Drept agenţi intermediari se folosesc R12.F.E. Limita de variaţie a raportului presiunilor pk / p0 = 100÷110. R23. iar pentru treapta de joasă presiune: R13.3. 8. care constau în cuplarea a două instalaţii frigorifice cu o treaptă sau două de comprimare. etilenă. unii autori o recomandă pentru utilizare la .3.t0 = 100÷120°C. azot. Aceasta este limita utilizării instalaţiilor cu compresie mecanică în trei trepte. etan. La o temperatură de condensare + 30° ÷ + 40°C. Cu ajutorul acestor instalaţii se pot obţine temperaturi de vaporizare de până la -200°C. etilena. care funcţionează cu agenţi frigorifici diferiţi. Pentru treapta de înaltă presiune se folosesc drept agenţi frigorifici: NH3. R22. raportul presiunilor pk / p0 nu poate fi mărit oricât.) Deşi acest tip de instalaţie nu este folosit în prezent pe navele flotei noastre maritime si fluviale.1 bar. metan.144 - . propan. se obţine cea mai scăzută temperatura de vaporizare -70 ÷ -80°C. 8. R12.

ciclul termodinamic teoretic. .F. 8 . În aceste condiţii el va reuşi să antreneze vaporii reci.2 destinderea adiabatică a aburului de lucru cu ajutorul duzei până la presiunea de vaporizare.10 b sunt următoarele: 1 .schema. cealaltă parte laminează în VR. deci instalaţia necesită o sursă de abur şi consumă cantităţi importante de apă de răcire.9 vaporizarea apei în V. deci nici ulei. Transformările din fig. 3 amestecul dintre aburul de lucru de stare (2) şi aburul rece de stare (9). este realizată vaporizarea apei pe seama preluării căldurii de la apa ce urmează a fi răcită. Vaporii rezultaţi intră în camera de amestec a ajutajului datorită diferenţei care există între vaporizator şi ejector.8. el căpătând astfel o viteză foarte mare (supersonică). lichidul de stare (5) divizându-se în doua părţi. Explicaţia constă în faptul ca I. care este un vaporizator de amestec în care agentul vaporizează parţial răcindu-se. asigurându-se astfel menţinerea curată a suprafeţelor de schimb de căldură. În vaporizatorul V (din fig. O parte este pompată către generatorul de vapori (cazanul CZ) pentru fierbere.10 Instalaţia frigorifică cu ejector : a . a).nave. La acest tip de instalaţie compresorul este înlocuit de ejector care are avantajul că nu utilizează piese în mişcare. Figura 8. fenomen posibil datorită transformării energiei cinetice în energie potenţială de presiune. 3 .5 condensarea amestecului de abur. apoi pătrunde în vaporizator. b . b).E.4 comprimarea adiabatică a amestecului în difuzorul ejectorului. Amestecul de vapori va condensa în condensatorul K. utilizează cel mai des vaporii de apă drept agent frigorific.10 a). 8. 4 . cu precădere la climatizare. rezultând un amestec care se comprimă în difuzorul ejectorului până la presiunea de condensare.145 - . Aburul de lucru se destinde în ajutajul montat la intrarea în ejector.

Instalaţia fiind complexă.5 .apă (pentru instalaţiile industriale). în care vaporii de NH3.11. Pot fi cuplate cu instalaţii cu compresie mecanică. Caracteristic acestor substanţe este că au temperaturi de fierbere diferite la aceeaşi presiune. Dezavantaj: consum ridicat de căldură şi materiale. Destinaţie: industria chimică şi în climatizare.F.amoniac. părţile componente ale instalaţiei fiind: • Fierbătorul F. apă supraîncălzită.1 vaporizarea în cazan. Avantaj: se obţin. Instalaţia frigorifică cu absorbţie (I. schema prezentată în fig. • Coloana de rectificare CR. şi că dizolvarea lor se face nelimitat. gaze fierbinţi.7 preîncălzire izobară a apei în cazan până la starea de saturaţie.F.) Ca o noutate faţă de celelalte tipuri de instalaţii analizate.F.A.apă (pentru instalaţiile de climatizare) şi amoniacul . Nu există în exploatare la bordul navelor. I. 6 . Cele mai utilizate substanţe sunt clorura sau bromura de litiu . ea va avea o sensibilitate deosebită în ceea ce priveşte asigurarea nivelurilor în aparate şi constanţa temperaturii surselor de apă şi abur. în care vaporii de apă prin condensări parţiale sunt separaţi de cei de amoniac. • Subrăcitorul SR. • Condensatorul K. purificaţi în CR şi D condensează.A. care asigură subrăcirea NH3 lichid pe seama supraîncălzirii vaporilor reci care ies din vaporizator. utilizează pentru realizarea procesului de lucru un amestec binar de substanţe: un agent frigorific şi un corp absorbant. Fenomenul principal care stă la baza funcţionării instalaţiei este fenomenul de absorbţie a agentului frigorific de către un mediu absorbant.146 - . apă încălzită de la soare. în soluţie de apă . 8. I.6 pomparea apei în cazan. fiind utilizate mai ales în sezonul cald când aburul este disponibil. Aceste instalaţii sunt utilizate acolo unde sunt disponibile abur de contrapresiune.amoniac. • Deflegmatorul D. Indiferent de varianta constructivă toate I.5. unde are loc vaporizarea soluţiei concentrate (bogate) de apă . 8. cu acelaşi rol ca şi CR.A. au la bază aceeaşi schemă de principiu. Instalaţiile prin absorbţie cu funcţionare continua folosesc apa (drept absorbant) şi amoniacul (drept agent frigorific) sau bromura de litiu (drept absorbant) şi apa (drept agent frigorific). concomitent. cu aparate mari şi voluminoase. . atât frig cât şi apă caldă. sau în sezonul rece pentru acoperirea vârfurilor de consum.F.A.3. 7 . surse energetice secundare.

cu cât temperatura soluţiei bogate la intrarea în F este mai apropiată de temperatura de fierbere. în timp ce vaporizarea lichidului şi absorbţia vaporilor în soluţia săracă au loc la presiunea p0.F.• • • • • Vaporizatorul V.A. funcţionează (ca şi I.) la două nivele de presiune: pk şi p0. Fierberea soluţiei şi condensarea vaporilor au loc la presiunea pk. Această soluţie este preluată de pompa PS şi refulată în fierbător unde este preîncălzită până la temperatura . rezultând soluţia bogată. datorită încălzirii lui F. care aspiră soluţia bogată formată în A şi o refulează continuu în F. Economizorul E.147 - . Figura 8.amoniac cu funcţionare continuă. un debit de vapori ˝Qa˝ şi unul de soluţie săracă ˝Qs˝: Qs + Qa = Qb (8.11 Instalaţia frigorifică cu absorbţie în soluţie de apă . rezultă.M.F. pentru a ajunge în A. În urma alimentării continue a fierbătorului F cu un debit de soluţie bogată ˝Qb˝ pompat de pompa PS. în care soluţia bogată care iese din F.V.7) Din fig. 8. în care NH3 lichid vaporizează şi asigură răcirea agentului intermediar. Pompa de soluţie PS. provenită din F. cu atât fluxul de căldură necesar soluţiei bogate va fi mai mic.C. Ventilul de reglaj VRA (pentru NH3 lichid) şi VRS (pentru soluţia săracă). se răceşte prin încălzirea soluţiei sărace pompată de PS. Absorbantul A în care vaporii reci din V se dizolvă în soluţia diluată sau săracă. formând o soluţie concentrată sau bogată. În absorbitorul A este realizată absorbţia vaporilor reci de către soluţia săracă de debit Qs.11 se constată că I.

între -50° ÷ -45°C. al diagramelor şi tabelelor de vapori se stabilesc parametrii de stare ai agentului frigorific în punctele caracteristice ale instalaţiei. Pe măsură ce soluţia vaporizează. în m3/kg. Cu ajutorul datelor de calcul. datorită răcirii cu apă. • Pi puterea consumată pentru comprimarea vaporilor. Mărimi de detrminat: • Qvt debitul volumic de vapori.A. în J/kg. Soluţia săracă în amoniac părăseşte fierbătorul. 8. iar dacă funcţionează în două trepte. în W.de saturaţie corespunzătoare presiunii pk. Puterea frigorifică volumică: q 0v = q 0m v1 ⎡ J / m3 ⎤ ⎣ ⎦ (8. în W. Puterea frigorifică masică: q 0m = h1 − h 4 [ J / kg ] (8. • Φk putrea termică a condensatorului. CALCULUL TERMIC AL IFCMV ÎNTR-O TREAPTĂ Date de calcul: • Φ0 puterea frigorifică.148 - . apoi se trece la calcul. ea devine săracă în amoniac. după care începe să fiarbă. • tk temperatura de condensare. în W.8) unde: h1 este entalpia masică a vaporilor la ieşirea din vaporizator. Acest lichid ajunge apoi în vaporizatorul V unde preia căldură din agentul intermediar şi vaporizează. rezultând lichid care este laminat în ventilul V. în °C.R. Debitul de vapori reci Qa este dirijat spre absorbitorul A unde sunt absorbite de soluţia săracă de debit Qs.vapori după ventilul de reglaj. în m3/s. . Vaporii rezultaţi din F sunt dirijaţi spre condensatorul C unde condensează.4.9) unde v1 este volumul masic al vaporilor la aspiraţia în compresor. este laminată şi trimisă în absorbitorul A prin economizorul E. în J/kg. în °C. în W. • Φsr puterea termică a subrăcitorului. • t0 temperatura de vaporizare. Această instalaţie poate realiza temperaturi de vaporizare între +5 ÷ -50°C. h4 este entalpia amestecului lichid .

• tk temperatura de condensare. • Qv2 debitul volumic de vapori aspiraţi de K2. • Φk puterea termică a condensatorului. în W. în W. • εt eficienţa frigorifică a instalaţiei.Debitul masic de vapori: G = Φ 0 / q 0m [ kg / s] [W] [W] (8.11) (8.13) Puterea teoretică consumată de compresor pentru comprimarea vaporilor: G ⋅ al Pt = (8. al diagramelor şi tabelelor termodinamice de vapori se stabilesc parametrii de stare ai agentului frigorific în punctele caracteristice ale instalaţiei.12) Puterea termică a subrăcitorului: Φ sr = G ( h 3' − h 3 ) Lucrul tehnic masic de comprimare: al = ( h 2 − h1 ) [ J / kg ] (8. în W.5. în m3/s. • Pt2 puterea consumată de K2.149 - (8. Puterea frigorifică masică: q 0 m = h1 − h 7 [ J / kg ] . • Pt1 puterea consumată de K1. Cu ajutorul datelor de calcul.10) Puterea termică a condensatorului: Φ c = G ( h 2 − h 3' ) (8. în °C. Mărimi de determinat: • Qv1 debitul volumic de vapori aspiraţi de K1. în W. Cu acestea se trece la calcul. CALCULUL TERMIC IFCMV ÎN DOUĂ TREPTE Date de calcul: • Φ0 puterea frigorifică. • t0 temperatura de vaporizare. în °C. în m3/s.15) .14) [ kW ] 1000 8.

.20) Pentru calculul celorlalte mărimi trebuie să se determine debitul de vapori aspiraţi de compresorul C2.22) [ J / kg ] (8.23) Puterea consumată de compresorul K2: Pt 2 = G al 2 . (8.24) . În acest scop se va scrie un bilanţ de masă şi căldură pentru butelia de răcire intermediară. . Relaţiile de bilanţ: G1 h 2 + G 2 h 5 + G1 h 4 = G h 2 ' + G1 h 6 .Puterea frigorifică volumică: q0v = q 0m v1 ⎡J / m3 ⎤ ⎣ ⎦ (8. Debitul volumic de vapori aspiraţi de C2: G ⎡m3 / s⎤ Qv2 = ⎣ ⎦ v2' Lucrul masic consumat de compresorul C2: al 2 = h 3 − h 2 ' .16) Debitul masic de vapori aspiraţi de C1: G1 = i φ0 q0m [ kg / s ] (8. .21) De aici rezultă debitul masic de vapori aspiraţi de K2 .19) Puterea consumată de compresorul C1: Pt1 = G 1 ⋅ al1 i [W ] (8.18) Lucrul masic de comprimare în C1: al1 = h 2 − h 1 [ J / kg ] (8. (8.150 - .17) Debitul volumic de vapori aspiraţi de C1: Q v1 = φ0 q0v ⎡m3 / s⎤ ⎣ ⎦ (8. . [W ] (8.

25) Eficienţa frigorifică a instalaţiei: ∈t = φ0 Pt1 + Pt 2 (8.Puterea termică a condensatorului: φc = G 2 ( h 3 − h 4 ) [W ] (8.26) .151 - .

1) unde: ws fiind viteza sunetului. Clasificarea mişcărilor în funcţie de viteză se realizează utilizând criteriul de similitudine Mach.152 - . (w < ws ).CAPITOLUL IX DINAMICA GAZELOR 9. (9. cât şi la timp). Mai admitem şi faptul că mişcarea gazului este staţionară în timp. obţinerea unor viteze mari de rotaţie a rotorului turbinei şi la maşinile cu reacţie etc. Presupunem mişcarea unidirecţională.2) . iar gazul se comportă ca un gaz perfect. Transformarea energiei cinetice a gazului în lucru mecanic util se face în instalaţiile de turbine cu gaze.). (w = ws ). Analiza mişcării gazului se face introducând o serie de ipoteze simplificatoare. mişcare supersonică: M > 1. GENERALITĂŢI Lucrul mecanic tehnic poate fi obţinut continuu utilizând energia cinetica a unui gaz în mişcare. Dezavantajele ar fi: necesitatea folosirii unor materiale rezistente la temperaturile ridicate ale gazului. M= w ws (9. Astfel: • • • mişcare subsonică: mişcare sonică: M < 1. pierderi de energie la evacuarea gazelor calde în mediul exterior. parcurgerea unui lanţ complex de transformări energetice (încălzirea gazului. (w > ws ). acceleraţia etc. Avantajele acestei transformari sunt: producerea în continuu a lucrului mecanic. M = 1.1. construcţia simplă a turbinei. iar într-o secţiune dată a jetului de gaze acceptăm valori medii ale parametrilor termofizici(mediile se referă atât la secţiune.

Stabilim două secţiuni de control A1 şi A 2 între care gazul primeşte fluxul termic Q12 .1 Curgerea unui gaz printr-o conductă de secţiune variabilă.5) w2 2 = mu 2 + mp 2 v 2 + m + mgz 2 2 . Bilanţul de energie între secţiunile A1 şi A2 este de forma: w2 mu1 + mp1 v1 + m 1 + mgz1 + Q12 = 2 (9. 9.1). 9. obţinem deci: • mişcări în regim laminar: Re < Recr1 .Figura 9. Vom presupune că frecarea gazului de pereţii conductei este neglijabilă (fig.2. Regimul laminar de mişcare se caracterizează prin faptul că traiectoriile particulelor nu se intersectează. O altă clasificare.3) v unde lc – lungimea caracteristică şi ν – viscozitatea cinematică.153 - . ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A MIŞCĂRII GAZELOR Considerăm un jet de gaz de secţiunea variabilă. pe baza criteriului de similitudine wl Re = c (9.4) • mişcări în regim turbulent: Re < Recr 2 . • mişcări în regim tranzitoriu: Recr1 < Re < Recr 2 . în timp ce la mişcarea turbulentă apar vârtejuri. (9. traiectoriile moleculelor în mişcare intersectându-se. Valorile critice ale criteriului Reynolds sunt în funcţie de fluid şi de spaţiul în care are loc mişcarea ( Re cr1 =2300 şi Recr 2 =10000). care se deplasează între nişte pereţi rigizi.

9.8) Între secţiunile A1 şi A2 putem scrie: T2 ⎛ v1 ⎞ =⎜ ⎟ T1 ⎝ v 2 ⎠ k −1 ⎛p ⎞ =⎜ 2 ⎟ ⎝ p1 ⎠ k −1 k (9.2). Ele pot avea secţiunea constantă sau variabilă. Studiul mişcării gazului au drept scop calculul vitezei şi a debitului. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ CONVERGENT Ajutajele au scopul de a accelera un gaz. Dacă în relaţia (9. Pentru mişcarea adiabatica a gazului: q12 = o (9.în care au intervenit: energia internă.5) neglijăm energia de potenţială.3.6) Această euaţie reprezintă ecuaţia fundamentală a mişcării scrisă pentru un gaz perfect aflat în regim staţionar. energia cinetică potenţială şi transferul de energie prin efect termic. lucru mecanic de dislocaţie. cât şi condiţiile în care aceste mărimi capătă valori maxime.6) rezultă: w 2 = 2 ( h1 − h 2 ) = 2 ⎛ T ⎞ k RT1 ⎜ 1 − 2 ⎟ k −1 T1 ⎠ ⎝ (9.9) .7) şi considerând nulă viteza gazului în secţiunea de intrare A1 din (9.154 - . 9. la care am neglijat frecările. Secţiunea minimă corespunde secţiunii de ieşire din ajutaj (fig. Cele convergente se folosesc în vederea accelerării gazului datorită micşorării continue a secţiunii. obţinem: 2 w 2 w1 2 − = h1 − h 2 + q12 2 2 (9.

w max = 2 k k p1 v1 = 2 RT1 k −1 k −1 (9.155 - .Figura 9. Cu cât gazul are o densitate mai mică cu atât viteza sa este mai mare. p = T1 (9.2 Ajutaj convergent astfel că: k −1 ⎡ ⎤ k k ⎢1 − ⎛ p 2 ⎞ ⎥ w2 = 2 p1 v1 ⎢ ⎜ p1 ⎟ ⎥ k −1 ⎢ ⎝ ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ (9.13) .10) observăm ca viteza sa creşte pe măsură ce raportul presiunilor scade. Valoarea maximă se atinge la destinderea în vid ( p 2 = 0 ).12) Debitul de gaz care trece prin secţiunea de ieşire utilizând ecuaţia continuităţii: w A k p1 m = 2 2 = A2 2 ⋅ v2 k − 1 v1 2 k +1 ⎡ ⎤ k k ⎢⎛ p 2 ⎞ − ⎛ p 2 ⎞ ⎥ ⎢⎜ p1 ⎟ ⎜ p1 ⎟ ⎥ ⎢⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ A2 se determină (9.11) M ρ1 M Viteza gazului este direct proporţională şi cu temperatura iniţială a acestuia. Tot din relaţia (9. în baza ecuaţiei: 1 ℜ ℜ p1 v1 = T1 .10) Viteza de mişcare a gazului este funcţie în mod expres de natura lui.

14) (9.Pentru determinarea debitului maxim punem condiţia: ∂m =0 ⎛ p2 ⎞ ∂⎜ ⎟ ⎝ p1 ⎠ iar valoarea critică a presiunii rezultă din pcr ⎛ 2 ⎞ k +1 =⎜ ⎟ p1 ⎝ k + 1 ⎠ k (9.15) astfel că debitul maxim de gaz este de forma: m max ⎛ 2 ⎞ k −1 2kp1ρ1 = A cr ⎜ ⎟ ⋅ k +1 ⎝ k +1⎠ 1 (9.22) .21) Tcr = T1 k +1 1 iar din ecuaţia lui Clapeyron obţinem: v1 ρcr pcr T1 ⎛ 2 ⎞ k −1 = = ⋅ =⎜ ⎟ v cr ρ1 p1 Tcr ⎝ k + 1 ⎠ 1 (9.20) ψ cr = ⎜ ⎟ ⋅ k +1⎠ k +1 ⎝ Valoarea temperaturii corespunzătoare presiunii pcr rezultă din ecuaţia transformarii adiabatice: 2 (9.18) prin urmare: m = ψA 2 2p1ρ1 (9.156 - .17) În expresia lui m separăm factorul de debit Ψ: 2 k +1 ⎡ ⎤ k ⎢⎛ p 2 ⎞ k ⎛ p 2 ⎞ k ⎥ −⎜ ⎟ ⎜ ⎟ k − 1 ⎢⎝ p1 ⎠ ⎝ p1 ⎠ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ ψ= (9.19) valoarea maximă a factorului Ψ atingându-se în secţiunea critică: k ⎛ 2 ⎞ k −1 (9.16) iar viteza în secţiunea critică este de forma: w cr = 2 k RT1 〈 w max k +1 (9.

Dacă un gaz este evacuat printr-un orificiu.3 ramură de natură teoretică). în timp ce factorul de debit ψ creşte. Presiunea scade în lungul ajutajului de la valoarea p1 la valoarea p 2 . temperatura şi densitatea au valori critice.26) .157 - .24) 2p1ρ1 Figura 9. factorul de debit ajungând la valoarea ψ cr . La ajutajele convergente s-a găsit experimental că: p 2 < pcr ≈ 0.3 Variaţia funcţiei ψ la curgerea unui fluid printr-un ajutaj convergent-divergent. el îşi delimitează secţiunea de curgere. debitul devine maxim.5p1 (9. w cr = kTR cr = w s (9. viteza gazului creşte pe măsură ce presiunea scade. ajutajul trebuind să urmărească forma jetului.Revenind în ecuaţia (9.23) Astfel. Într-un ajutaj convergent. iar în secţiunea de ieşire (secţiunea minimă a ajutajului) viteza. Secţiunea în care ψ este maxim se numeşte secţiune critică. deci: m max ψ max ⋅ A cr = (9.25) iar factorul de debit ψ = ψ max . pentru a accelera un gaz trebuie ca ψ să crească în timp ce secţiunea scade. (vezi ramura OM din Figura 9.19) obţinem: m ψA 2 = = constant 2p1ρ1 (9. La valoarea presiunii p 2 = pcr .

10) şi (9.28) Figura 9. regimul de mişcare depinde de valoarea presiunii mediului în care ajunge jetul de gaz. vitezele sunt mai mici decât viteza sunetului (ws) iar debitul are valoare maximă (viteza sunetului atingându-se în secţiunea minimă ajutajului). Astfel: • Regimul subcritic de mişcare a gazului are loc la p 2 > p cr (9. în secţiunea minimă viteza gazului atinge viteza locală a sunetului.16).4 Influenţa contrapresiunii exterioare asupra jetului. În ajutajul convergent. • Regimul supracritic de funcţionare are loc la: p 2 < p cr (9.În ajutajul convergent.17) şi (9. . • Regimul critic de funcţionare are loc la: p 2 = p cr (9. Viteza şi debitul gazului capătă valori maxime ce se determină cu relaţiile (9.158 - .13)).27) şi are ca trăsătură funcţionarea liniştită a ajutajului (viteza şi debitul gazului se calculează cu (9.29) presiunea gazului la ieşirea din ajutaj fiind mai mare decât cea a mediului ambiant.

obţinem: 2 dA w s − w 2 dp = ⋅ A kw 2 p (9. în care p 2 = 0 .159 - .12).35) (9.26) şi (9. p1 p1 OM din Figura 9.32) (9.3. Relaţia debitului (9.30) v deducem că dacă valoarea lui v creşte mai repede decât cea a lui A atunci viteza gazului depăşeşte viteza sunetului. Viteza maximă la ieşirea din ajutaj se determină cu (9. În porţiunea p p cr < . dacă la un ajutaj convergent se ataşează unul divergent. precum şi la frânarea lor.9. Ajutajul convergent-divergent (sau ajutajul de Laval) poate fi utilizat şi la accelerarea gazelor. În consecinţă.DIVERGENT Ajutajul convergent-divergent. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ COVERGENT . funcţie de parametrii mişcării. gazul se va destinde în acesta atingând viteze supersonice.32). coeficientul de debit se găseşte pe ramura divergentă a ajutajului.4.31) ws k −1 Debitul maxim se determină cu (9. Din: Aw m= = constant (9.33) (9. are rolul de a destinde gazul până la presiuni mai mici decât presiunea critică.5. Deci: w max k +1 = (9.16).36) .30) poate fi scrisă de forma: dA dw dv + − =0 A w v şi utilizând ecuaţia transformării adiabatice rezultă: dv 1 dp =− ⋅ v k p Utilizându-se ecuaţia lui Bernoulli p w2 + = constant ρ 2 găsim: dw dp =− w ρw 2 Din relaţiile (9. reprezentat în Figura 9.34) (9.

Figura 9.160 - . Există trei regime: subsonic ( M < 1 ). dA < o . . În lungul său presiunea scade. 9. Mişcarea frânată Figura 9. sonic ( M = 1 ) sau supersonic ( M > 1 ). 9. a. w > ws .conductă cilindrică. dA = o . Ajutajul convergent-divergent este utilizat la accelerarea gazului. w = ws.ajutajul este convergent. dA > o .ajutajul este divergent.6 a): w < ws .6 Variaţia presiunii şi vitezei într-un ajutaj convergent-divergent • Mişcarea frânată (când dp > o ) a gazului are loc într-un ajutaj la care secţiunea poate varia ca mai jos (fig. viteza locală a sunetului scade şi ea datorită mişcării temperaturii în timpul destinderii adiabatice.6 b). Mişcarea accelerată b.5 Ajutaj convergent-divergent din care rezultă situaţiile: • Mişcarea accelerată (când dp < o ) a gazului are loc într-un ajutaj la care secţiunea poate varia ca mai jos (fig.

acesta va indica o temperatură mai mare decât temperatura reală a gazului datorită frânării gazului de către termometrul respectiv. dA = o . dA < o . 9. Presiunea acestuia creşte pe seama energiei cinetice având loc o compresie adiabatică în care creşte temperatura.ajutajul este cilindric. MĂRIMI DE FRÂNARE La gazul ce se deplasează adiabatic şi cu frecare neglijabilă.ajutajul este divergent. w = ws. Ceea ce înseamnă că o parte din energia cinetică se regăseşte în entalpie.6 b).5.39) 2c p kR 2 Din relaţia (9.w > ws. În regimul sonic şi supersonic de funcţionare a ajutajelor de Laval au loc fenomene care ridică probleme deosebite în tehnica aerospaţială.6) se poate scrie de forma: w2 w2 (9.38) c p T* = c p T + 2 din care: w2 k −1 w2 T* = T + =T+ ⋅ (9. pentru ca la ieşirea din ajutaj gazul să aibă o viteză subsonică. Ea fiind deci mai mare decât entalpia masică clasică cu factorul cinetic.ajutajul este convergent. ecuaţia fundamentală (9. fapt soldat cu creşterea vitezei locale a sunetului (fig. dA > o . etc.r <1 ⋅ kR 2 (9.39) deducem că amplasând un termometru într-un jet de gaz.40) unde r este coeficientul de restabilire.37) h1 + 1 = h 2 + 2 = h * 2 2 unde h* este entalpia masică de frânare. cum ar fi: unde de şoc. În această situaţie un gaz intră într-un ajutaj Laval cu viteză mai mare decât cea a sunetului şi îşi micşorează viteza până la viteza sunetului în sectiunea minimă. 9. w < ws . zgomote puternice. Termometrul va indica valoarea: T1 = T + r k −1 w 2 . .161 - . Aceasta reprezintă entalpia unui gaz a cărui viteză scăzut de la w la zero. Cu ajutorul ei introducem temperatura de frânare astfel: w2 (9.

Astfel: w r = ϕw t .42) Unde: φ-coeficient de frecare Din relaţia (9. energia internă masică de frânare o determinăm cu: w2 w2 u* = c v T + =u+ 2k 2k (9.46) h1 − h 2 .7 Procesul real de destindere adiabată a unui fluid între presiunile p1 şi p2. aşa încât punctul real final este 2’ caracterizat de o entropie mai mare decât a punctului iniţial (fig. datorită frecărilor gazului de pereţii ajutajului prin care acesta se deplasează. 9.45) Frecarea este însoţită de o creştere a entropiei masice. Pentru turbinele de gaze sau de vapori definim randamentul relativ intern (randamentul politropic) cu relaţia: h − h 2` ηp = 1 = ϕ2 (9. Figura 9.41) Mărimile de frânare au importanţă în cazul unor viteze relative mari. MIŞCAREA CU FRECARE A GAZELOR Practic mişcarea unui gaz se realizează cu viteze mai mici decât cele de la mişcarea teoretică. 9. ϕ < 1 (9.6.162 - .Analog.7).8) rezultă că: ϕ= h1 − h 2` h1 − h 2 (9.

iar debitul se poate determina datorită diferenţei de presiune. Termenul λ . c.47) w2 2 reprezintă pierderea de energie unitară datorită 2 frecărilor în diafragmă.. Diafragama segment Figura 9. segment (se montează pe conductele în care se transportă medii cu suspensii solide) şi circulare. viteza acestuia creşte. Diafragmele pot fi (fig. 9. care sunt cele recomandate.8 Tipuri de diafragme.0.8): dreptunghiulare (se montează pe conductele de aer cu secţiunea dreptunghiulară).7. avându-se în vedere ca în amonte şi în aval. pe o distanţă de minim 10 d să nu apară perturbări hidraulice. Diafragma reduce secţiunea de scurgere a fluidului.163 - . La diafragma dreptunghiulară se impune proporţionalitatea laturilor. pentru cele două secţiuni notate. se poate scrie ecuaţia lui Bernoulli: 2 p1 w1 p 2 w 2 w2 + = + 2 +λ 2 ρ ρ 2 2 2 (9. datorită solicitării hidraulice simetrice.9. MĂSURAREA DEBITELOR CU AJUTORUL DIAFRAGMEI Diafragma este o piesă în formă de disc în care este practicat un orificiu. Diafragma circulară Diafragma se montează pe porţiunile drepte ale conductelor.Pentru turbine de abur cu condensator ηip = 0.80 9. şi care se montează pe o conductă în vederea măsurarii debitelor. 65.Diafragma dreptunghiulară b. Conform figurii 9. a..

51) Debitul de fluid ce trece prin conductă este dat de relaţia: m = αA 0 2ρ ( p1 − p 2 )kg / s (9.50) Figura 9.Notând cu: m= A0 .9 Diafragmă montată pe o conductă.52) în care notăm: α= μ 1 + μ m2 + λ 2 (9.coeficientul de stricţionare A0 şi folosind ecuaţia de continuitate: m = ρw1A1 = ρw 2 A 2 = constant (9.coeficientul de diafragmare A1 (9.164 - .49) şi μ= A2 . se obţine: w1 = μm 1− μ m + λ 2 2 2 p1 − p 2 ρ (9.53) Practic.48) (9. coeficientul de debit se determină cu relaţia: α = α 0 a 1a 2 a 3 (9.54) .

Rezolvare: Considerăm orificiul supapei un orificiu convergent pentru D=4.85cm = 48.6 ÷ 0.5cm 2 k −1 Conform relaţiei ψ max = ⎛ 2 ⎞ ⋅ k .536 ⎟ 1. D= = 4.a1 . rugozitatea conductei .135−1 1.273 m3/kg Diametrul orificiului supapei de siguranţă va fi: 18. k = 1. α 0 ∈ ( 0. v0 = 0.5 .8 ) (9. abur saturat la presiunea de 7 bar.17kg/s şi aplicăm următoarea ecuaţie: A min = ψ max D p 2 0 v0 = 4.a3 .17 0.135 + 1 ⎠ 1. • Aplicaţie: Să se dimensioneze supapa de siguranţă a caldarinei principale la un pescador ˝Superatlantic˝ care produce 15t de abur pe oră.135 ψ max = ⎜ ⋅ = 0.135.5 = π ⋅ D2 18.5mm 4 0.85 ⋅10−3 m 2 = 18. ε = 1 .785 . avem: ⎜ k +1 ⎟ k +1 ⎝ ⎠ 1 1 ⎛ 2 ⎞1.a2 .în care intervin: influenţa viscozităţii .165 - .135 + 1 ⎝ p0 = 7 bar. În măsurători curente.56) unde ε este coeficientul de compresibilitate şi depinde de natura gazului şi de valoarea lui Δp .55) Pentru fluidele compresibile: α c = εα (9.536 2 ⋅ 7 ⋅105 = 1. gradul de prelucrare a muchiei de atac a diagramei .

2) ΣVi Vam Ei pot să apară sub forma unei hidrocarburi sau a unui amestec de gaze combustibile ca: oxidul de carbon. care. Fiecare din aceste componente participă cu o anumită proporţie. w > 200 m/s. Vi V = i . şi anume: . În procesele industriale curente de ardere se utilizează deflagraţia. hidrogen sulfurat. Oxigenul necesar arderii provine din aer. Elementele chimice clasice care prin ardere dezvoltă căldură şi emit lumină sunt carbonul. metanul. În produşii arderii constituienţii principali sunt gazele de ardere. Compoziţia chimică a combustibililor solizi şi lichizi se dă prin participaţia masică a elementelor componente g i (carbonului.1) Compoziţia chimică a combustibililor gazoşi se dă prin participaţia volumică. hidrogenului.1.3) . azot. hidrogenul. Există trei tipuri clasice de procese de ardere. pe lângă alţi componenţi alcătuiesc combustibilul.deflagraţia: w < 30 m/s. azotului şi sterilului). Acest proces este însoţit de degajare de căldură şi emisie de lumină. propanul etc. În anumite cazuri acesta se află în legăturile chimice ale combustibilului. (10. funcţie de viteza de propagare a frontului de ardere. lichizi şi gazoşi.explozia: 30 < w < 200 m/s. γ i . hidrogenul şi sulful. Un combustibil gazos se dă sub forma: γi = γ CO + γ H + γ C mHm + γ O + γ N + γ CO2 + γ H 2 S = 1 . NOŢIUNI GENERALE Arderea reprezintă o oxidare violentă a substanţelor combustibile. sub forma: gC + g H + g S + g w + gO + g N + g p = 1 . sulfului.CAPITOLUL X ARDEREA 10. Numim reactanţi corpurile care intră în procesul arderii şi produşi cele care rezultă. oxigenului. (10. Amestecul poate să conţină şi oxigen.166 - . . bioxid de carbon. apei.detonaţia: . Combustibilii clasici se împart în trei grupe: solizi. (10.

167 - .6) 10. concentraţia în oxigen fiind cea care influenţează viteza de aprindere. siguranţa în exploatare etc. când produşii ocupă un volum mai mare decât reactanţii C3 H 8 + 5O2 = 3CO2 + 4 H 2O . p0 = 101325 Pa. evacuarea gazelor de ardere. O ardere este incompletă atunci când oxidarea reactanţilor este parţială. o construcţie optimă de focar trebuie să asigure: preîncălzirea combustibilului.4) deoarece în reacţie intră un volum de carbon şi unul de oxigen. ARDEREA COMBUSTIBILILOR SOLIZI ŞI LICHIZI Scriind reacţiile chimice de oxidare. Construcţia focarului este un alt factor determinant în procesele de ardere. Cu cât concentraţia în oxigen creşte şi temperatura de ardere creşte. cu atât temperatura de aprindere este mai mică. (10. ca în cazul arderii propanului. temperatura de aprindere scade. rezultând un volum de bioxid de carbon. Există arderi în care volumul rămâne constant.Pentru ca arderea să se declanşeze. (10. CH 4 + 2O2 = CO2 + 2 H 2 O .5) Se observă că din şase volume de reactanţi rezultă şapte volume de produşi. evacuarea cenuşii. dezvoltarea flăcării. sau oxid de carbon printr-o ardere incompletă. Concentraţia oxigenului în atmosfera de ardere este şi ea un factor determinant. Cu cât concetraţia de oxigen este mai mare. Se urmăreşte o omogenizare cât mai bună a combustibilului cu oxigenul necesar arderii. hidrogenului şi sulfului: . determinăm cantitatea de oxigen necesară arderii unui kg de combustibil şi gazele de ardere rezultate. Considerăm că reacţiile de ardere se desfăşoară la starea normală caracterizată de: T0 = 273. Arderea se poate desfaşura cu contracţie volumică atunci când produşii ocupă un volum mai mic decât reactanţii. Arderea completă a carbonului se face cu contracţie volumică C + O2 = CO2 (10. Arderea se poate produce însă şi cu o dilatare volumică. oxidarea carbonului poate crea bioxid de carbon printr-o ardere completă. cum ar fi arderea metanului.2.15 K. Scriem reacţiile de oxidare completă a carbonului. Astfel. O ardere se numeşte completă atunci când oxidarea combustibilului este totală. Astfel. combustibilul va primi energia minimă de aprindere pe baza căreia se defineşte temperatura de aprindere. Arderea depinde în principal de natura combustibilului.

cantitatea minimă de oxigen necesar arderii este dată de relaţia: Omin = Lmin = Omin [kg aer/kg combustibil]. (10. 3 3 g H kg H 2 + 8 g H kg O2 = 9 g H kg H 2O .12) 32 kg S + 32 kg O2 = 64 kg SO2 . H2 + (10.C + O2 = CO2 .9) 1 O2 = H 2 O . (10. obţinem: 12 kg C + 32 kg O2 = 44 kg CO2 . 2 kg H 2 + 16 kg O2 = 18 kg H 2O . Din ecuaţiile scrise pentru un kmol de substanţă.14) 8 11 g C kg C + g C kg O2 = g C kg CO2 .13) şi înmulţind cu participaţiile masice ale elementelor combustibile obţinem: (10. 2 S + O2 = SO2 .15) (10.11) (10.16) g S kg S + g S kg O2 = 2 g S kg SO2 . 0. . Ţinând seama de valorile numerelor de masă molară: M C = 12 kg / kmol M H 2 ≈ 2 kg / kmol M S ≈ 32 kg / kmol M O2 ≈ 32 kg / kmol .2%. (10.7) (10.18) . 232 (10.10) (10. [kg/kg combustibil] (10. Cantitatea minimă de oxigen necesară arderii teoretice (stoichiometrice): 8 g C + 8 g H + g S − g O .17) 3 Cum participaţia masică a oxigenului în aer este de 23.168 - .8) (10.

Indicele excesului de aer α reflectă cele de mai sus: Lreal = α Lmin .2. 414 Nm 3 / kmol (10. 4 32 32 ⎠ ⎝ 12 [ Nm 3 / kg combustibil ] . 232 ) Lmin .2.1. (10.2. volum molar la starea normală a gazului perfect. pentru ca fiecare moleculă de C . Cantităţile de oxigen şi de aer necesare arderii se pot exprima şi în unităţi de volum raportate la 1 kg de combustibil. este: g g ⎞ g ⎛g Omin = VM ⎜ C + H + S − O ⎟ . [ kg / kg ] (10.20) Oxigenul necesar arderii în unităţi volumice. iar la combustibilii lichizi α = 1. 2 32 18 28 ⎠ (10.4. 21 [ Nm 3 aer / kg combustibil ] .Ca o ardere să fie completă trebuie să se introducă mai mult aer decât cantitatea minimă necesară determinată steochiometric. (10. 21) Lmin .21) unde VM = 22. cu atât randamentul procesului de ardere este mai scăzut.. ştiind că la starea normală gazul perfect clasic are volumul molar ℘ 0 = 22.. 414 ⎜ C + H + S + w + N ⎟ + (α − 0.. Volumul minim de aer necesar arderii unui kg combustibil solid sau lichid se calculează cu relaţia: Vmin = Omin . 0.22) unde s-a ţinut seama de faptul că participaţia volumică a oxigenului în aer este de 21%.169 - .. α > 1 (10.24) ⎝ 12 [ Nm 3 / kg ] .23) 3 sau în Nm 3 g g g ⎞ g ⎛g Vg = 22.19) Valorile lui α depind de tipul focarului şi de natura combustibilului.414 Nm 3 / kmol . Cu cât α este mai mare. Gazele de ardere se calculează cu relaţia: 11 m g = g C + 9 g H + 2 g S + g w + g N + (α − 0. H şi S să găsească oxigenul necesar reacţiei. astfel că la combustibilii solizi α = 1.

⎡ Nm 3 / Nm 3C m H k ⎤ . ⎡ Nm 3 oxigen / Nm 3 C m H k ⎤ . ⎦ 4⎠ ⎣ ⎝ (10.414 m Nm3 CO2 + 22.414 ⎜ m + ⎟ Nm3 O2 = 4⎠ ⎝ k = 22.170 - . ⎣ ⎦ 2 (10.414 Nm3 Cm Hk + 22.414 Nm3 H2O 2 k⎞ k ⎛ 1 Nm 3 C m H k + ⎜ m + ⎟ Nm 3 O2 = m Nm 3 CO2 + Nm 3 H 2O 4⎠ 2 ⎝ (10.30) Gazele de ardere rezultate în urma arderii unui Nm 3C m H k : Vg = m + k + (α − 0.10. ⎦ 0.31) . ARDEREA COMBUSTIBILILOR GAZOŞI Combustibilii gazoşi se prezintă sub forma participaţiilor volumice pentru care scriem: Σ γ i = 1. ⎡ Nm 3 aer / Nm 3 C m H k ⎤ . 21) Vmin .25) O hidrocarbură oarecare arde în modul următor: k⎞ k ⎛ C m H k + ⎜ m + ⎟ O2 = mCO2 + H 2O 4⎠ 2 ⎝ (10. (10. (10.3.28) Cantitatea minimă de aer necesară arderii este: Vmin = Omin .29) Cantitatea reală de aer se determină cu ajutorul indicelui excesului de aer Vreal = α Vmin .27) Oxigenul minim necesar arderii se calculează cu relaţia: k⎞ ⎛ Omin = ⎜ m + ⎟ . 21 ⎣ (10.26) sau k⎞ ⎛ 22.

32) Definim căldura de reacţie ca fiind cantitatea de căldură degajată prin arderea completă şi izotermă a 1 kg dintr–un combustibil. şi cu U 2 energia internă totală a produşilor arderii. (10. În timpul arderii se degajă o cantitate de căldură numită căldură de reacţie. de kmoli .36) (10. (10. Cât priveşte convenţia de semne. din pricipiul întâi obţinem: U 1 − U 2 = Qr + L12 .33) (10. CĂLDURA DE REACŢIE O reacţie de ardere completă va ţine seama atât de energiile reactanţilor cât şi de cele ale produşilor arderii.39) unde n − nr. Aceasta depinde de modul în care s–a desfăşurat reacţia de oxidare: izocor.38) din care: Q p = I1 − I 2 . iar efectul lor termic se consideră pozitiv.37) (10. Notând cu U1 energia internă totală a reactanţilor. Astfel: C + O2 = CO2 + Qr . izoterm etc. 1 2 Pentru arderea la V=ct: Qv = U 1 − U 2 (10. deoarece compuşii lor preiau căldura din exterior.34) sau U 1 − U 2 = Qr + ∫ pdV . Cum: Q p = Qv − p ⋅ Δ V şi scriid ecuaţia lui Clapeyron: p ⋅V = n ℜ T p ⋅ ΔV = Δn ℜ T (10.35) Pentru arderea la p=ct: U 1 − U 2 = Q p + p ΔV (10.10. reacţiile chimice exoterme au loc cu degajare de căldură.4. dar şi de transferurile de energie dintre aceştia şi mediul ambiant. izobar.171 - . reacţiile chimice endoterme au un efect termic negativ.

Scriind energia internă totală ca sumă dintre energia chimică E0 şi energia internă sensibilă U S (care exprimă variaţia temperaturii corpului): U = E0 + U S . pentru Δn = n2 − n1 = 0 (10. . energiile lor interne sensibile sunt în general diferite U sT 2 ≠ U sT 1 (10. pentru Δ V < 0 (10. de energia chimică. pentru Δ V > 0 cele două călduri de reacţie sunt egale Q p = Qv .40) (10. Pentru arderea cu variaţie de volum: Q p > Qv .47) Cum natura reactanţilor diferă de cea a produşilor de ardere. 0 T energia chimică fiind egală cu energia internă a corpului aflat la temperatura 0 K.48) însemnâmd că şi energia chimică este diferită de căldura de reacţie.41) (10. ecuaţia de conservare a energiei este de forma: U = E0 + U sT 1 = U sT 2 + QvT = constant. de unde obţinem: E0 = QvT + U sT 2 − U sT 1 .172 - . şi p = ct.45) unde: U S = ∫ mcv dT . în general. găsim că E0 < QvT . iar produşii de ardere U sT 2 .46) (10. în care reactanţii au energie internă sensibilă U sT 1 . (10.Obţinem: Q p = Qv − ℜ T Δn . Energia chimică este egală cu căldura de reacţie dacă U sT 2 = U sT 1 .. (10.44) (10.43) Căldura de reacţie este diferită. Pentru U sT 2 > U sT 1 se obţine E0 > QvT şi pentru U sT 2 < U sT 1 . Pentru o reacţie de ardere la T = ct.42) Şi: Q p < Qv .

când apa se află în faza lichidă în produşii de ardere. 0 (10. p1 . (10. ecuaţia (10.49) La variaţia temperaturii procesului de ardere variaţia căldurilor de reacţie se calculează cu: δ Qv = dU s1 − dU s 2 (10.54) unde cu n1 s-a notat numărul de kilomoli de reactanţi cu căldurile molare v1 ..51) (10. p2 .51) T (10. şi p = ct.50) şi (10. Cu ajutorul căldurii de reacţie introducem puterea calorifică a unui combustibil.15 K După starea de agregare în care apare apa în produşii de ardere definim: – puterea calorifică superioară Ps egală cu căldura de reacţie izoterm – izobară. arderea având loc la parametrii p0 = 101325 Pa (10. (10.47) se prezintă de forma: E0 = Q pT + H sT 2 − H sT 1 (10.55) T0 = 273.Pentru reacţiile de ardere care se desfăşoară la T = ct. Starea de referinţă este cea normală. şi cu n2 s-a notat numărul de kilomoli de produşi de ardere cu v2 căldurile molare .52) Se scriu relaţiile lui Gustav Kirchhoff ⎡ d ( ΔU ) ⎤ ⎢ ⎥ = ∑ n2 ⎣ dT ⎦ v ⎡ d ( ΔH ) ⎤ ⎢ ⎥ = ∑ n2 ⎣ dT ⎦ p v2 − ∑ n1 v1 .173 - .50) δ Q p = dH s1 − dH s 2 Din (10.45) şi H S = ∫ mc p dT . .53) p2 − ∑ n1 p1 . Puterea calorifică a unui combustibil reprezintă căldura de reacţie izoterm – izobară degajată prin arderea completă a unei cantităţi de combustibil egală cu unitatea.

2 Datorită existenţei apei în componenţa combustibilului.– puterea calorifică inferioară P egală cu căldura de reacţie izoterm – i izobară. (10. 2 1 CO + O2 = CO2 + Q p 2 . unde B este cantitatea totală de combustibil. Dulong: . când apa se află în faza gazoasă (abur) în produşii de ardere. Hess. iar ( S 2 − S1 ) – variaţia entropiei corpurilor în reacţie. Teoretic puterea calorifică a combustibililor se determină cu ajutorul ecuaţiilor de ardere de forma: 8 11 g C kg C + g C kg O2 = g C kg CO2 + g C Q pC . (10.60) Expresie analogă cu cea a exergiei.174 - . Diferenţa dintre puterea calorifică superioară Ps şi puterea calorifică inferioară P este căldura latentă de vaporizare a m kg apă care se i regăseşte în produşii de ardere Ps − Pi = mlv [ J / kg ]. L. T0 – temperatura mediului ambiant. 2 (10. În cazul arderii incomplete 1 C + O2 = CO + Q p1 .57) (10. cu care lucrul mecanic tehnic maxim se scrie ca fiind Lm = B ⋅ Ps + T0 ( S 2 − S1 ) .62) k + γ Cm H k Nm 3 H 2 O + γ Cm H k ⋅ Q pCm H k . Utilizând puterea calorifică se gaseşte legea lui Guy – Stodola. ecuaţie care reprezintă legea lui G.58) (10. (10.61) 3 3 ⎟ ⎜ γ Cm H k Nm 3 Cm H k + ⎛m + k ⎞ γ Cm H k Nm 3 O2 = m γ Cm H k Nm 3 CO2 + ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 4⎠ (10. puterea calorifică a combustibililor solizi şi lichizi se poate determina cu relaţia lui P.56) Puterea calorifică se află experimental sau din reacţiile de ardere.59) Cu specificaţia că: Q p = Q p1 + Q p 2 .

entalpia masică a aerului necesar arderii se calculează cu: . 36 ⎜ g H − O ⎟ + 10. 79 γ H + 12.65) [ MJ / kg ].67) în care s–a notat cu h entalpiile masice ale: combustibilului – hc . 47 g S − 2. (10.175 - . 5 (9 g H + g w ) .. 728 γ C2 H 6 + 85.64) (10.895 γ H 2 S + 35.807 γ CH 4 + + 87.15 K . 47 g S − 2. 625 γ C3 H 3 + . 268 γ C6 H 6 + 99. [ MJ / kg ]. 045 γ C2 H 4 + 63. Pentru combustibilii gazoşi se foloseşte relaţia Pi = 10. aerului necesar arderii – ha şi gazelor de ardere – hg . 632 γ CO + 22. Analog. Entalpia masică a combustibilului se calculează la modul: hc = ∑ g k c pk k =1 m Tc T0 ⋅ (Tc − T0 ).68) unde T0 − 273. 5 g w . [ J / kg comb. 9 g C + 142. ⎛ g ⎞ Pi = 33. 602 g H . Scriind bilanţul termic cu ajutorul puterii calorifice inferioare a combustibilului: hc + ha + Pi = hg (10.⎛ g ⎞ Pi = 33. Mendeleev ⎛ g ⎞ ⎜ Pi = 33.]. 9 g C + 142. TEMPERATURA DE ARDERE Temperatura teoretică de ardere se defineşte ca fiind temperatura gazelor de ardere la sfârşitul arderii complete adiabatice. 974 γ C3 H 6 + (10. ⎟ ⎟ ⎜ ⎝ 8 ⎠ [ MJ / kg ]. ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 8 ⎠ (10. 47 g S + 22. I.. Tc – temperatura absolută a combustibilului şi c pk Tc T0 – căldura masică medie a componentei k a cărei participaţie masică este g k . 10. ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 8 ⎠ (10. 36 ⎜ g H − O ⎟ + 10.5.66) 3 [ MJ / Nm ]. 4 ⎜ g H − O ⎟ + 10. + 59. 9 g C + 121.63) sau utilizând relaţiile lui D..

5%.69) unde Ta – temperatura absolută a aerului. (10. S=2. O=1%. iar păcura are compoziţia C=87%. S=0. [ J / kg comb. H=11%.71) Temperatura teoretică de ardere este cu atât mai ridicată cu cât puterea calorifică inferioară este mai mare şi cu cât aerul şi combustibilul au temperaturile mai ridicate. Să se determine consumul specific de aer. de tipul arzătorului şi calitatea amestecului combustibil – aer. motorina are compoziţia C=86%. În consecinţă astfel temperatura teoretică de ardere a combustibilului rezultă ca fiind: Pi + ∑ g k c pk k =1 m Tc T0 ⋅ (Tc − T0 ) + nLmin c pa Ta T0 ⋅ (Ta − T0 ) T = T0 + ∑m c j j =1 s T pj T 0 (10.9%. . ştiind că motorul are un consum specific de 120 g/CPh.].176 - . Ta T0 (10. N=1. iar c pa a aerului între temperaturile T0 şi Ta .ha = α Lmin c pa Ta T0 ⋅ (Ta − T0 ) . [ J / kg comb. de geometria focarului etc.70) unde m j – masa componentei j (la 1 kg combustibil) în gazele de ardere şi c pj T T0 – căldura masică medie a acestei componente.].1%. Temperatura reală de ardere este mai scăzută decât cea teoretică deoarece ea depinde de indicele excesului de aer. H=9%. • Aplicaţie: Un motor diesel naval utilizează un amestec de combustibili lichizi păcură şi motorină în proporţie de 50% fiecare. O=0.5%. – căldura masică medie Entalpia masică a gazelor de ardere la temperatura teoretică de ardere T este de forma: hg = ∑ m j c pj j =1 s T T0 ⋅ (T − T0 ). N=1%.

21 Consumul specific de aer. 009 ⎞ ⎤ ⎛ Qmin motorină = 1. 09 − ⎟⎥ kg comb 8 ⎝ ⎠⎦ ⎣ Ototal = 3 mN 2. 23 + 2.14 Omin păcură = 1. având în vedere consumul specific de combustibil va fi: m 3 aer Vspecific = 0.18 = 10.86 + 3 ⎜ 0. 38 kg comb 0.87 + 3 ⎜ 0.Rezolvare: Utilizând relaţia O = 1. 23 kg comb 8 ⎠⎦ ⎝ ⎣ 3 mN ⎡ 0. 005 − 0.14 = 2.867 ⎢ 0.12 ⋅ 10.177 - . 38 = 1. 245 N CPh .867 ⎢ 0. 025 ⎞ ⎤ ⎛ = 2.18 kg comb 2 Vtotal = 3 mN 2.867 ⎡C + 3 ⎛ H − O − S min ⎜ ⎢ 8 ⎝ ⎣ ⎞ ⎤ vom avea: ⎟⎥ ⎠⎦ 3 mN ⎡ 0.11 + ⎟ ⎥ = 2.

M. aceasta reprezintă faza de aspiraţie (4 .178 - .M.M.) şi cel inferior (P. supapa de aspiraţie Sa. • Pistonul se deplasează de la P. la P. iar gazul pătrunde în cilindru la presiunea p1.S.1.) (vezi Fig.1 Fazele diagramei de funcţionare ale compresorului teoretic cu piston. cu ambele supape închise. În interiorul cilindrului. este deschisă.CAPITOLUL XI COMPRESORUL CU PISTON Compresorul cu piston este alcătuit dintr-un cilindru al cărui capac este dotat cu două orificii controlate de către supapele de aspiraţie şi de refulare (Sa şi Sr). 11.1) din fig. din colectorul de admisie. 11.1.S.M.11.11.2 din fig. pistonul descrie cursa S. se deplasează un piston între punctul mort superior (P. gazul din cilindru va fi comprimat până la presiunea p2 din colectorul de refulare. şi care nu necesită diferenţă de presiune nici la aspiraţie nici.1. pe o lungime de cursă S.I.I. În acest timp.I.1). Figura 11. Ciclul de funcţionare al compresorului teoretic cu piston se realizează în modul următor: • La deplasarea pistonului de la P. nici la refulare. are loc faza de compresie 1 . COMPRESORUL TEORETIC CU PISTON Vom considera un compresor pentru aer.M.M.. care poate lucra fără spaţiu mort şi fără pierderi de masă şi de energie.S. . la P.

11.2).1) n (p1V1 – p2V2) = L12 n −1 Dacă în relaţia (11. politropică sau izotermă (fig.2) Transformarea după care are loc compresia.1) se introduce expresia lucrului mecanic la compesia politropică: n −1 ⎤ ⎡ p1V1 ⎢ ⎛ p1 ⎞ n ⎥ L12 = 1− ⎜ ⎟ n − 1 ⎢ ⎝ p2 ⎠ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ Şi dacă notăm raportul dintre presiunea de refulare p2 şi presiunea de aspiraţie p1.S. • În punctul P. simultan cu închiderea celei de refulare. L34 = 0 Astfel: Lt = L41 + L12 + L23 + L34 = p1V1 + sau: Lt = 1 (p1v1-p2v2) – p2V2 1− n (11. scriem expresiile lucrurilor mecanice: 1 L 41 = p1V1 . .. prin deschiderea supapei de aspiraţie. are loc egalizarea presiunilor la volum teoretic nul 3 . Lucrul mecanic Lt.Când presiunea atinge valoarea p2 supapa de refulare Sr se deschide şi are loc faza de evacuare 2 .1.4.3 din fig. 1-n • L23 = − p2V2 . consumat de compresorul teoretic pentru realizarea unui ciclu este alcătuit din suma lucrurilor mecanice schimbate pe fiecare transformare considerând compresia 1 .11.L12 = (p1V1 -p 2 V2 ).1. poate fi adiabatică. izocoră. cu β ( β – raport de compresie): Lt = n −1 ⎤ ⎡ n p1V1 ⎢1 − β n ⎥ n −1 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ (11.2 politropică.M. din fig 11.179 - .

b). Figura 11.2 Reprezentarea fazei de comprimare în diagramele p - v şi T - s.

a).

Din figură rezultă că lucrul mecanic consumat este minim în cazul comprimării izoterme, compresorul funcţionând economic. Funcţionarea compresorului ar fi optimă, dacă s-ar putea realiza o asemenea răcire a cilindrului, încât agentul de răcire să preia de la gazul evolutiv, în fiecare moment, o cantitate de caldură echivalentă lucrului mecanic consumat în procesul de comprimare. O compresie apropiată de izotermă se poate obţine printr-o răcire eficientă a cilindrului (cu cămaşă de apă ) şi care, de fapt, apropie compresia de o transformare politropă.

11.2. COMPRESORUL TEHNIC

Compresorul tehnic se construieşte cu un spaţiu între capacul cilindrului şi capul pistonului când acesta ajunge la extremitatea cursei. Existenţa acestui spaţiu permite deschiderea supapelor de admisie şi evacuare, situate în capacul cilindrului. Acest spaţiu numit mort sau vătămător, Vc, (fig.11.3.) modifică ciclul de funcţionare al compresorului tehnic şi introduce două mărimi ce caracterizează de fapt un compresor cu piston. Caracteristica constructivă ε0 are uzual valori cuprinse între 0,05 şi 0,1 şi este dată de raportul:
ε0 = vc vh

(11.3)

- 180 -

unde Vh – cilindree Când pistonul se deplasează de la P.M.S. la P.M.I., volumul de gaz rămas în spaţiul vătămător se destinde de la presiunea p2 până la p1, când supapa de aspiraţie se deschide. Prin urmare, supapa Sa nu se deschide în punctul 3, ci în punctul 4, astfel că în ciclul de funcţionare al compresorului tehnic are loc şi o fază de destindere, iar volumul de gaz real aspirat va fi Va, Va<Vh (fig.11.3). Astfel, la aceleaşi dimensiuni ale cilindrului debitul de gaz comprimat într-un ciclu este mai mic în cazul compresorului tehnic, decât în cazul celui teoretic. Influenţa spaţiului vătămător asupra debitului compresorului este dată de coeficientul (gradul de umplere), care este cea de a doua caracteristică a compresorului, fiind însă de natură funcţională.
μ= va vh

(11.4)

Lucrul mecanic consumat de compresorul tehnic este dat de aria 1234 (fig. 11.3) care este diferenţa ariilor 12 ab şi 34 ab (fig.11.3)

Figura 11.3 Ciclul teoretic de funcţionare al compresorului tehnic

Considerând transformările 1 - 2 şi 3 - 4 politrope cu acelaşi exponent n, din relaţia (11.2), stabilită pentru compresorul teoretic obţinem: - 181 -

L=

n −1 ⎤ n −1 ⎤ n −1 ⎤ ⎡ ⎡ ⎡ n n n p1V1 ⎢1 − β n ⎥ − p1V4 ⎢1 − β n ⎥ == p1 ( V1 − V4 ) ⎢1 − β n ⎥ n −1 n −1 ⎢ ⎥ n −1 ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦

Introducând volumul real de gaz aspirat pe ciclu Va = V1-V4, obţinem expresia lucrului mecanic pe ciclu: n −1 ⎤ ⎡ n −1 ⎤ ⎡ n n ⎢ ⎛ p2 ⎞ n ⎥ L= p1Va ⎢1 − β n ⎥ = p1Va ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ (11.5) n −1 p ⎢ ⎥ n −1 ⎣ ⎦ ⎢ ⎝ 1⎠ ⎥ ⎣ ⎦

Figura 11.4 Ciclul teoretic al compresorului tehnic funcţionând cu diferite rapoarte de comprimare.

La creşterea presiunii de refulare, ciclul de funcţionare al compresorului tehnic se modifică (fig. 11.4), volumul real de gaz aspirat va scădea, scăzând debitul compresorului. Volumul generat de cursa pistonului Vh rămânând acelaşi, micşorarea lui Va va cauza scăderea valorii gradului de umplere al compresorului. Din fig. 11.4 se vede că raportul de comprimare β atinge o valoare maximă, atunci când curba de compresie intersectează izocora spaţiului vătămător (punctul 2 max). În acest caz, curba de compresie se confundă cu cea de destindere, aria ciclului devine zero, iar compresorul nu mai debitează. Volumul de gaz aspirat fiind nul rezultă că μ = 0, de unde determinăm presiunea maximă de refulare. Dacă în relaţia (11.4) înlocuim:

Va = V1 − V4 = ( Vc + Vh ) − V4 = ε0 Vh + Vh − V4
- 182 -

(11.6)

3 - 4 politropă, deci:
⎛ p ⎞n V4 = Vc ⎜ 2 ⎟ = ε0 Vh β n ⎝ p1 ⎠
1 1

(11.7)

obţinem:
μ=

Vh (1 + ε0 ) − ε0 Vh β n Vh

1

(11.8)

sau: ⎛ 1 ⎞ μ = 1 − ε 0 ⎜ β n − 1⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ Punând condiţia μ = 0, la valoarea βmax :
1 ⎛ 1 ⎞ 1 n n 1 − ε0 ⎜ βmax − 1⎟ = 0;βmax = +1 ⎜ ⎟ ε0 ⎝ ⎠

(11.9)

(11.10)

deci:
βmax ⎛ 1 ⎞ = ⎜ + 1⎟ ⎝ ε0 ⎠
n

(11.11)

⎛ 1 ⎞ p max = p1 ⎜ + 1⎟ ε0 ⎝ ⎠

n

(11.12)

(11.12) reprezintă relaţia matematică a presiunii maxime de refulare.

11.3. COMPRESORUL ÎN TREPTE

Aşa cum s-a văzut, presiunea gazului comprimat nu poate creşte peste o limită maximă cu o singură unitate funcţională. Mai mult, temperatura gazului creşte foarte mult, depăşind temperatura de autoaprindere a uleiului de ungere, iar gradul de umplere al compresorului scade odata cu creşterea raportului de comprimare. Astfel, pentru obţinerea unor presiuni ridicate, se foloseşte compresorul în trepte, în care gazul este supus unor comprimări succesive, în două sau mai multe unitaţi funcţionale. Fiecare din acestea reprezintă o treaptă de comprimare. Între treptele de comprimare care se succed, gazul este răcit la presiune constantă, până la temperatura iniţială. - 183 -

6 reprezentă. reprezentat la rândul său în fig. Figura 11.1 . reprezentat în diagramele p – v şi T . De asemenea îmbunătăţeşte economicitatea compresorului.6 Ciclul de funcţionare al compresorului teoretic în două trepte. care aşa cum s-a văzut este compresia optimă.2’x . Figura 11. r-răcitor intermediar. ciclul teoretic de funcţionare al compresorului în două trepte de comprimare. deoarece răcirile intermediare dintre trepte apropie curba reală de comprimare de alura compresiei izoterme.5.Comprimarea în trepte permite depăşirea raportului de comprimare maxim.3x.s Gazul aspirat în cilindrul I de joasă presiune la presiunea p1. Figura 11.184 - . după ciclul teoretic 4 . este comprimat până la o presiune intermediară p1<px<p2. 11. gazul este răcit până la . după refularea din prima treaptă. II-cilindrii celor două trepte de comprimare.5 Schema de principiu a unui compresor în două trepte: I.

.3.14) Valoarea presiunii intermediare px.13) n −1 p ⎝ p1 ⎠ ⎥ n − 1 ⎢ ⎢ ⎝ x⎠ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ Cum starea 2x.16) p1 p x Lucrul mecanic consumat de compresorul compresorul în trepte este minim când presiunea intermediară ia valoarea dată de relaţia (11.15) sau: p x p2 = = βi (11.2’’.15) şi când raportul de comprimare βi.presiunea px în răcitorul intermediar r.185 - .2) dedusă anterior pentru compresorul teoretic: n −1 ⎤ n −1 ⎤ ⎡ ⎡ n n ⎢ ⎛ px ⎞ 1 ⎥ ⎢ ⎛ p2 ⎞ 1 ⎥ L = L I + L II = p1V1 ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ + p x V2x ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ (11. Observăm din figura 11. cel în două trepte şi răcire intermediară realizează o economie de lucru mecanic. Pentru a uşura calculul facem substituţia (n-1)/n = z în relaţia (11. reprezentat de aria haşurată şi o micşorarea a temperaturii finale a gazului (T2 < T2’’).3).2 .14): − zp z −1 x z p1 + z yp z −1p 2 x p 2z x =0 de unde: p x = p1p 2 (11. se obţine punând condiţia ca lucrul mecanic consumat să fie minim (dL/dpx) = 0. pentru care economia de lucru mecanic este maximă. gazul este comprimat până la presiunea de refulare p2 . Răcirea se face izobar până la temperatura iniţială T1.1 . lucrul mecanic consumat de compresorul în două trepte se stabileşte cu relaţia (11. este acelaşi pe fiecare treaptă şi egal ca valoare cu radical din gradul de compresie β = p2/p1. Aspirat în cea dea doua treaptă (de înaltă presiune). Considerând că în ambele trepte compresiile sunt politrope.6 că faţă de compresorul într-o treaptă de comprimare (ciclul 4 . la ieşirea din compresor. după ciclul 3x . βi= β . se află pe izoterma T1. din ecuaţia izotermei px V2x = p1V1 obţinem: n −1 ⎡ n ⎢ ⎛ px ⎞ n L= p1V1 ⎢ 2 − ⎜ ⎟ n −1 p ⎢ ⎝ 1⎠ ⎣ ⎛p ⎞ −⎜ 2 ⎟ ⎝ px ⎠ n −1 ⎤ n ⎥ ⎥ ⎥ ⎦ (11.2x . cu acelaşi exponent politropic n.

prezintă nişte abateri faţă de diagrama teoretică (fig. La începutul comprimării şi la sfârşitul destinderii. 11.7 Diagrama reală.17) 11.7. Curgerea cu frecarea gazului de pereţii conductelor.186 - . Figura 11.14).max şi Δprmax rezultă din deschiderea treptată a supapelor. a lucrului mecanic capătă forma: L=2 n −1 ⎤ n −1 ⎤ ⎡ ⎡ n n p1V1 ⎢1 − βi n ⎥ sau L = 2 p1v1 ⎢1 − β 2n ⎥ n −1 n −1 ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ (11.4. va primi căldură de la aceştia. astfel că la începutul fazelor de admisie şi refulare orificiile supapelor au secţiunile de trecere mici. Acestea apar datorită ipotezelor simplificatoare făcute la studiul teoretic al funcţionarii compresorului. gazele (fiind mai calde) vor ceda căldură pereţilor cilindrului.4). cât şi faptul că supapele nu se deschid sau închid instantaneu determină la aspiraţie şi la refulare o scădere de presiune Δpa. respectiv Δpr.Cu cele de mai sus relaţia (11. FUNCŢIONAREA REALĂ A COMPRESORULUI TEHNIC Diagrama indicată (diagrama reală de funcţionare a compresorului tehnic) reprezentată în fig. Rezultă că exponentul politropic n este variabil. Valorile mari ale căderilor de presiune Δpa. iar la sfârşitul compresiei şi începutul destinderii. . gazul fiind mai rece decât pereţii cilindrului. 11. schimbarea direcţiei de curgere. procesul de laminare care are loc la trecerea gazului prin secţiunile îngustate ale supapelor. indicată a compresorului tehnic.

Gazele de temperatură T1 din conducta de aspiraţie se încălzesc în urma contactului cu pereţii calzi ai cilindrului. prin micşorarea cantităţii de aer comprimat. şi cu o cursă a pistonului s. Practic. relaţia μ = a . este dat de relaţia: πd 2 (11. aşa încât gradul de umplere real nu este cel dat de V cd (vezi fig.7).187 - . dat de raportul dintre lucrul mecanic izotermic Liz (lucrul mecanic consumat la compresia izotermă. este mai mare decât cel aferent efectuării ciclului teoretic şi se poate determina prin planimetrarea diagramei indicate a compresorului tehnic. cât şi cele datorate ventilelor. μ = Vh ab Acestea duc la mărirea suprafeţii delimitată de ciclul real. ci .19) T '1 μ reprezintă gradul de umplere termometric. o răcire puternică a cilindrilor tinde să realizeze în practică un grad de umplere termometric unitar. astfel că la sfârşitul cursei de aspiraţie temperatura gazului din cilindru T’1 > T1. DEBITUL. adică T1 = T’1 sau λ = μ. când funcţionarea compresorului ar fi optimă) şi lucrul mecanic indicat: . PUTEREA ŞI RANDAMENTELE COMPRESOARELOR CU PISTON Debitul real refulat de gaz. Neetanşeităţile dintre piston şi cilindru. necesar efectuării unei digrame reale.5. în calculele tehnice vom lucra cu valoarea medie a exponentului politropic. pentru un compresor cu i cilindrii în paralel.18) în raport subunitar: T1 λ = (11.Datorită complexitaţii indusă de această variabilitate.20) Vr = λVh n r i = λ sn r i ⎡ m3/ min ⎤ ⎣ ⎦ 4 Randamentul izotermic. funcţionând cu nr rotaţii pe minut. provoacă o scădere a gazului de umplere şi debitare. Gradul de debitare (sau randamentul de debit) care ţine cont de această încălzire este: λ=μ T1 T '1 (11. λt = 11. de diametru d. determinat la presiunea şi temperatura stării de aspiraţie. astfel încât lucrul mecanic indicat Li. 11. comparativ cu cel teoretic.

sistemul bielă-manivelă.26) . Randamentul economic (total) al compresorului: ηe ηiz ηm = Piz Pe (11. etc.23) Lucrul mecanic efectiv necesar funcţionarii compresorului cuprinde atât lucrul mecanic indicat. care se realizează la o rotaţie completă a arborelui este: Piz = Liz n r 60 [ kW ] (11. (11.25) Din relaţiile (11.188 - .25) obţinem expresia puterii efective necesară pentru antrenarea compresorului: P e= Pi P n 1 = iz = Liz r 60 ηm ηiz ηm ηm ηiz (11. când acesta creşte de la 3 la 7. Deoarece depinde de gardul de compresie.21) ţine seama de consumul suplimentar de energie necesar în cilindrul compresorului pentru efectuarea unui ciclu real.23). valoarea randamentului izotermic scade de la 18% la 65%. Randamentul mecanic este dat de raportul dintre puterea indicată şi puterea efectivă cerută de antrenarea la cuplă a arborelui compresorului: ηm = Pi Pe (11. sub 10 bari şi debite mai mici de 50 m3/min. (11. Puterea teoretică care asigură lucrul mecanic izotermic într-un ciclu.ηiz = Liz Li (11. cât şi consumul de energie mecanică necesar antrenării instalaţiilor auxiliare ale compresorului precum şi pentru învingerea frecărilor din lagăre.22) iar puterea indicată necesară antrenării pistonului: Pi = Li n r Liz n r = 60 60ηiz [ kW ] (11.24) Acest randament are valori cuprinse între 85% şi 95% pentru compresoare de joasă presiune.21).

Agentul frigorific utilizat este freonul R12.15 ⎤ ⎡ 1. coeficientul spaţiului vătămător este ε=0. Să se determine: a) temperatura de iesire a freonului.372 ⋅ 106 J / min ηiz = −0.1K n −1 ⎤ ⎡ n ⎢ ⎛ p 2 ⎞ n ⎥ avem: p1V1 ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ = n −1 p ⎢ ⎝ 1⎠ ⎥ ⎣ ⎦ b) Utilizând relaţia Lc pol Lcpol = 0.05.15.5 ⋅ ln 5 = −0.5 ⎢1 − 5 1.54 ⋅105 ⋅1.9. b) puterea necesară antrenării compresorului dacă randamentul mecanic este ηm=0.372 ⋅106 = 0. Compresorul asigură un debit de 1.54 ⋅105 ⋅1.15 = 321.15 = 253 ⋅ 5 1. Presiunea de compresie este de 5 daN/cm2. Coeficientul politropic de compresie este 1. c) dimensiunile principale ale compresorului ştiind că raportul S/d=1.15 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ Liz = −1.9 0.41 ⋅106 J / min 0. Rezolvare: a) ⎛p ⎞ T2 = T1 ⎜ 2 ⎟ ⎝ p1 ⎠ n −1 n 0.2.• Aplicaţie: Pentru răcirea alimentelor din cambuza unui cargou de 7800 tdw se utilizează o instalaţie frigorifică cu compresie de vapori.9 ⋅ 0.81 ⋅1000 .81 Puterea necesară antrenării va fi: P= Liz 0.372 ⋅10−6 = = 7.15 1.15 ⎥ = 0.6kW 60 ⋅ ηe ⋅1000 60 ⋅ 0.54 daN/cm2 şi temperatura de 20°C.9 = 0.14 ⋅106 ηe = ηm ⋅ ηiz = 0.189 - .5 m3/min la următorii parametrii de aspiraţie: p1 = 1. iar turaţia de 300 rot/min.

5 = = 5 ⋅10−3 m3 N 300 Cilindreea compresorului: Vc = Va 5 ⋅10−3 = = 5.847 Diametrul pistonului: d= 4Vc = 0.190 - .847 p ⎢ ⎥ ⎢⎝ 1 ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ Volumul aspirat de compresor: Va = V 1.15 − 1⎥ = 0.2π Cursa: s = 1.c) Gradul de umplere: 1 ⎡ ⎤ ⎡ 1 ⎤ ⎢⎛ p ⎞ n ⎥ μ = 1 − ε ⎢⎜ 2 ⎟ − 1⎥ = 1 − 0.187m = 187mm 1.2 ⋅ d = 1.9 ⋅10−3 m3 μ 0.2 ⋅187 = 224mm .05 ⎢51.

procesul de evacuare liberă este un proces de cedare a căldurii către mediul ambiant. cilindrul fiind periodic umplut cu aer şi golit de produsele rezultate în urma arderii.frecările mecanice din cilindrul motor ca şi rezistenţele gazodinamice în curgerea fluidelor pe traseul de admisie. GENERALITĂŢI Un motor cu ardere internă este o maşină de forţă. se neglijează.procesul de ardere al combustibilului este considerat drept un proces simplu cu cedare de energie termică.determinarea cantităţilor de căldură schimbate de fluidul motor pe parcursul ciclului. . la perfecţionarea ciclurilor şi al motoarelor cu ardere internă.CAPITOLUL XII CICLURILE TEORETICE ALE MOTOARELOR CU ARDERE INTERNĂ 12. . .masa fluidului motor care strabate ciclul este constantă (masa poate fi unitară). . către fluidul motor. În cilindrul motorului. . . în care energia termică obţinută prin arderea combustibilului în interiorul cilindrului.v.compoziţia fluidului motor este omogenă şi constantă.191 - .reprezentarea ciclului în diagrama p . piston şi de procesele termogazodinamice care caracterizează procesul de schimb de gaze. respectiv de evacuare. . se transformă parţial în energie mecanică.căldura specifică fluidului motor este constantă. .determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului de funcţionare. Complexitatea proceselor termodinamice ce se produc în cilindru motor impune introducerea unor ipoteze simplificatoare care permit studierea evoluţiei fluidului motor astfel încât cilindrul să devină o schemă termodinamică simplă care permite compararea diferitelor cicluri din punct de vedere al randamentelor respective. Ipotezele simplificatoare sunt: . chiulasă. nu se realizează un ciclu închis.presiunea fluidului în timpul procesului de admisie este egală cu presiunea fluidului în timpul procesului de evacuare forţată. Studiul ciclurilor teoretice se desfăşoară în următoarele etape: . Fenomenele reale care au loc într-un ciclu motor sunt complexe dacă se ţine seama de schimbul variabil de energie termică dintre fluid şi cilindru.1. .

.1 Ciclul teoretic al motorului cu ardere mixtă a) motor în patru timpi. . evacuare liberă a gazelor la volum constant. destindere adiabată a gazelor de ardere.. ardere la volum constant. 12.evaluarea comparativă a ciclurilor motoare considerate. ardere la presiune constantă. iar evacuarea liberă constă în cedare de căldură către mediul ambiant într-o transformare la volum constant.determinarea randamentului termic.192 - . .2. compresie adiabată.specificarea valorilor parametrilor care intervin în relaţia randamentului termic. cu precizarea modalitaţilor de îmbunătăţire a randamentului termic. evacuare forţată a gazelor la presiune constantă. b) motor în doi timpi 0–1 1–2 2–3 3–4 4–5 5–1 1–0 admisie la presiune constantă. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE MIXTĂ Procesul de ardere constă în cedarea energiei termice către fluidul motor în transformări simple (la volum constant şi la presiune constantă). Figura 12.

3) (12. Transformarea (1 – 2) fiind o adiabată reversibilă cu exponentul adiabatic de comprimare k .10) sau p3 = p1λ p ε k T3 = T1λ p ε k −1 .6) unde ε = V1 .7) T3 = T2λ p (12. şi ⎜ ⎟ ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 2⎟ ⎛V ⎞ T2 = T1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 2⎟ k k (12. p2 Deci p3 = p2λ p (12. Pentru transformarea izocoră 2 – 3 se consideră cunoscut parametrul p λ p = 3 raportul de creştere al presiunii. T1 .5) (12.2.9) (12. avem: p1V1k = p2V2k .2) de unde rezultă: ⎛V ⎞ p2 = p1 ⎜ 1 ⎟ . sau T1V1k −1 = T2V2k −1 (12.1) (12.193 - . raport (grad) de comprimare şi este un parametru constructiv V2 caracteristic.12.1. V1 .4) sau p2 = p1ε k T2 = T1ε k −1 (12.8) (12. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului Se consideră cunoscute valorile parametrilor în starea 1 p1 .

21) . şi ⎜V ⎠ ⎝ 5⎟ ⎛V ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ T5 = T4 ⎜ 4 ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 5⎟ k −1 k (12.22) (12.13) (12.20) (12.12) (12.23) .15) T4 = T3 ρV T4 = T1λ p ε k −1ρV p4 = p3 = p1λ p ε k Transformarea 4 – 5 este o destindere adiabată reversibilă cu exponentul k .Transformarea izobară 3 – 4 este caracterizată prin raportul de destindere ρ = V4 care se consideră cunoscut şi el. şi ⎜ε ⎟ V1 ⎠ ⎝ ⎛V 1⎞ ⎟ T5 = T1λ p ρV ε k −1 ⎜ 1 ρV ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ε V1 ⎠ ⎝ k −1 (12.18) (12.194 - .14) (12. prin urmare p5 = p1λ p ρV k T5 = T1λ p ρV k (12. scriem deci: p5V5k = p4V4k (12.11) V4 = V1 ρV ε (12.17) Obţinem: ⎛V ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ p5 = p4 ⎜ 4 ⎟ . V V3 deci V4 = V3 ρV (12.16) T5V5k −1 = T4V4k −1 (12.19) k sau ⎛V 1⎞ ⎟ ⎜ ⎟ p5 = p1λ p ε k ⎜ 1 ρV ⎟ .

Centralizând, obţinem tabelul 12.1. Tabel 12.1. Valorile parametrilor
p
0 1 2 3 4 5

V

p1 p1
p1 ⋅ ε
k

V1 / ε V1 V1 / ε V1 / ε
V1 ⋅ ρV / ε V1

T T1

T1
T1 ⋅ ε k −1
T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρV k

p1 ⋅ λ p ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ρV k

12.2.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu

Acestea sunt:
q1V = cV (T3 − T2 )
q1 p = c p (T4 − T3 )

(12.24) (12.25) (12.26)

q2V = cV (T5 − T1 )

Rezultă prin înlocuiri:
q1V = cV T1 ε k −1 (λ p − 1)
q1 p = k cV T1 λ p ε k −1 (ρV − 1)
k q2V = cV T1 (λ p ρV − 1)

(12.27) (12.28) (12.29)

12.2.3. Calculul randamentului termic

Îl calculăm cu ajutorul căldurilor introduse pe ciclu şi cedate pe ciclu.
ηt = 1 −
q 2V q1V + q1 p

(12.30)

Deci

- 195 -

ηt = 1 −

(λ p − 1) + k λ p (ρV −1) ε

k λ p ρV − 1

1
k −1

(12.31)

Pentru motoarele cu aprindere prin comprimare (mac), dam valorile: λ p = 1,1 ÷ 2, 5; ρV = 1,1 ÷ 2; k = 1, 4; ε = 10 ÷ 22 . Ciclul teoretic al motorului cu ardere mixtă este ciclul de referinţă pentru motoarele cu aprindere prin comprimare care au viteza medie a pistonului W pm > 6, 5 ⎡⎢ ms −1 ⎤⎥ . ⎣ ⎦

12.3. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA VOLUM CONSTANT

Procesul de ardere are loc la volum constant, iar evacuarea liberă este considerată o evacuare a căldurii la volum constant, către exterior.

0–1 1–2 2–3 3–5 5–1

admisie la presiune constantă; compresie adiabată; ardere la volum constant; destindere adiabată evacuare liberă la volum constant a gazelor de ardere.

Figura 12.2 Ciclul teoretic al motorului cu ardere la volum constant

Deoarece raportul de destindere ρV = 1 , deci pentru calculul randamentului folosim relaţia (12.31) în care înlocuim ρV = 1 . Deci: (12.32) ε Acest ciclu se foloseşte ca ciclu de referinţă pentru motoare cu aprindere prin scânteie (mas). ε = 8 ÷ 10; k = 1, 4.
k −1

ηt = 1 −

1

- 196 -

12.4. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA PRESIUNE CONSTANTĂ

Arderea combustibilului are loc la presiune constantă, evacuarea liberă a gazelor de ardere fiind însoţită de cedarea de căldură către mediul ambiant la volum constant.

Figura 12.3 Ciclul teoretic al motorului cu ardere la presiune constantă a) motor în patru timpi; b) motor în doi timpi

0 – 1 admisie la presiune constantă; 1 – 2 compresie adiabată reversibilă; 3 – 4 ardere la presiune constantă; 4 – 5 destindere adiabată reversibilă; 5 – 1 evacuare liberă a gazelor de ardere la volum constant; 1 – 0 evacuare forţată a gazelor de ardere la presiune constantă. Cum λ p = 1 , relaţia (12.31) devine:
ηt = 1 −
k ρV − 1 1 ⋅ k ( ρV − 1) ε k −1

(12.33)

Acest ciclu se foloseşte ca referinţă pentru motoarele cu aprindere prin comprimare (mac) care au viteza medie a pistonului W pm ≤ 6, 5 ⎡⎢ ms −1 ⎤⎥ . ⎣ ⎦ ε = 10 ÷ 18; ρ = 1, 5 ÷ 2, 5; k = 1, 4; λ p = 1.

- 197 -

12.5. CICLURI TEORETICE CU DESTINDERE PRELUNGITĂ

O modalitate de creştere a puterii pe un cilindru motor îl reprezintă destiderea prelungită în cilindru prin creşterea cursei pistonului (motoare cu cursă superlungă, ψ = S / D > 2 ). Destinderea prelungită poate avea loc şi în afara cilindrului mai exact într-o turbină care acţionează un compresor de aer de supraalimentare.
12.5.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă

Figura 12.4 Ciclul teoretic cu destindere prelungită

1–2 2–3 3–4 4–5 5–6 6–7 7–1

compresie adiabată reversibilă; ardere la volum constant; ardere la presiune constantă; destindere adiabată reversibilă; destindere adiabată reversibilă în turbină; evacuare din turbină la presiune constantă; compresie adiabată reversibilă în compresorul de aer de supraalimentare.

- 198 -

199 - .5. T3 = T1λ p ε k −1 .raportul de creştere a presiunii în compresorul de supraalimentare.44) V4 = V3ρV .1. p1 .35) (12. k .exponentul adiabatic. prin urmare: p4 = p3 = p1λ p ε k .42) (12. T4 = T3ρV . şi T1V1k −1 = T2V2k −1 . T1 . . prin urmare: p3 = p1λ p ε k .37) Pentru arderea 2 – 3 la volum constant se consideră cunoscut raportul de creştere al presiunii λ p . deci p2 = p1ε k .39) V3 = V2 = V1 / ε Arderea 3 – 4 la presiune constantă.34) (12. evoluţia 3 – 4.12. şi T2 = T1ε k −1 (12.41) (12. π . Evoluţia 1 – 2 fiind o compresie adiabatică şi reversibilă.36) (12. V4 = V1ρV / ε. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului Se consideră cunoscuţi parametrii: V1 .38) (12. obţinem: p1V1k = p2V2k . iar (12.40) (12.43) (12. este caracterizată de raportul de destindere ρv .1. T4 = T1λ p ρV ε k −1 . (12.

T5V5k −1 = T4V4k −1 . şi ⎜ ⎟ ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 1⎟ ⎛V ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ T5 = T4 ⎜ 4 ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 1⎟ k −1 k (12. Obţinem astfel: ⎛V ⎞ p5 = p4 ⎜ 4 ⎟ .Pentru destinderea adiabată şi reversibilă scriem relaţiile: p5V5k = p4V4k .50) k T5 = T1λ p ρV Destinderea în turbină este considerată o adiabată reversibilă cu indicele adiabatic k. (12.52) (12.200 - .47) (12. p5 k k −1 k (12. şi (12.46) V5 = V1 .53) k −1 k ⎛p ⎞ T6 = T5 ⎜ 6 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 5 .45) (12.56) p6V6k = p5V5k .55) (12. prin urmare putem scrie relaţiile: T6 p k −1 k 6 = T5 k −1 . p6 = p 7 = p1 .48) sau k p5 = p1λ p ρV .51) (12. π Obţinem: ⎡ p1 ⎤⎥ T6 = T1λ ρ ⎢⎢ k ⎥ ⎢⎣ π p1λ p ρV ⎥⎦ k p V 1 k T6 = T1λ p ρV (12.54) 1 π k −1 k (12.49) (12.

66) .61) ⎛p ⎞ T7 = T1 ⎜ 7 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 1 (12.64) p7V7k = p1V1k ⎛ p ⎞k ⎜ ⎟ ⎟ V7 = V1 ⎜ 1 ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 7 1 1 (12.201 - .58) 1 k V6 = V1λ p ρV π k (12.63) (12.59) Punctul 7 al ciclului teoretic este caracterizat de relaţiile: p7 = T7 p k −1 k 7 p1 π T1 k −1 (12.60) = p1 k k −1 k (12.62) T7 = T1 π 1 k −1 k (12.57) ⎤k ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥⎦ 1 ⎡ ⎢ p λ ρk V6 = V1 ⎢⎢ 1 p V ⎢ p1 ⎢⎣ π 1 (12.⎛ p ⎞k ⎜ ⎟ ⎟ V6 = V5 ⎜ 5 ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 6 1 (12.65) V7 = V1π k (12.

1.2.71) (12.5.73) .70) (12.2. Calculul randamentului termic Acesta se determină utilizând relaţiile gasite : q2 p ηt = 1 − q1V + q1 p sau .5.72) q6−7 = c p (T6 − T7 ) = k cV (T6 − T7 ) sau q1V = cV T1 ε k −1 (λ p − 1) q1 p = k cV T1 λ p ε k −1 ( ρV − 1) ⎡ ⎤ 1 q2 p = k cV T1 ⎢λ ρV − 1⎥ k −1 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦π k 1 k p 12. Valorile parametrilor p 1 2 3 4 5 6 7 p1 p1 ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ε k k p1 ⋅ λ p ⋅ ρV V V1 V1 / ε V1 / ε V1 ⋅ ρV / ε V1 T T1 T1 ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1 k T1 ⋅ λ p ⋅ ρV p1 / π p1 / π V1 ⋅ λ ⋅ ρV ⋅ π 1 1 k p 1 k 1 k T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ 1 π k −1 k V1 ⋅ π k T1 ⋅ π 1 k −1 k 12.3.1.69) (12.202 - (12. obţinând: Tabelul 12. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu q2−3 = cV (T3 − T2 ) q3−4 = c p (T4 − T3 ) = k cV (T4 − T3 ) (12.Rezultatele obţinute pot fi simbolizate tabelar.68) (12.67) (12.

4. 5 ⎡⎢ ms −1 ⎤⎥ . care au viteza medie a pistonului W pm > 6.⎡ 1 ⎤ k k cV T1 ⎢λ p ρV − 1⎥ ⎢ ⎥ 1 ⎣ ⎦ ηt = 1 − k −1 ⎡ ⎤ k −1 λ − 1) + k λ p (ρV − 1)⎥ cV T1 ε ⎣⎢( p ⎦ π k ⎡ 1 ⎤ k k ⎢λ p ρV − 1⎥ ⎢ ⎥ 1 ⎣ ⎦ ηt = 1 − ε k −1 (λ p − 1) + k λ p (ρV − 1) (12.1 ÷ 2.1 ÷ 2.2. λ p = 1. ρV = 1.1 ÷ 4.74) 1 π k −1 k (12. Acest ciclu este ciclul de referinţă pentru motoarele cu aprindere prin comprimare în patru timpi şi doi timpi supraalimentate. ⎣ ⎦ 12.5 Ciclul cu destindere prelungită şi ardere la volum constant . Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izocoră Figura 12. ε = 12 ÷ 22.75) Pentru motoarele cu aprindere prin comprimare k = 1. 5. π = 1.203 - .5. 5.

3. 4. k = 1. vom introduce această valoare în relaţia (12. π = 1. ε = 8 ÷ 10. 4 ÷ 4.6 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la presiune constantă Cum λ p = 1 . .76) k = 1. relaţia (12. π = 1.75) devine: ηt = 1 − 1 ε k −1 π k −1 k (12.75).204 - . 5. 4. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izobară Figura 12.1 ÷ 1.Deoarece raportul de destindere ρV = 1 .1 ÷ 2.77) ε = 12 ÷ 22. 5. 12. reultând: ⎡ 1 ⎤ k k ⎢λ p − 1⎥ ⎢ ⎥ 1 ⎦ ηt = 1 − ⎣ λ p − 1 ε k −1 1 π k −1 k (12.5.8. λ p = 1.

2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă Gazele de ardere evacuate din cilindrii motorului sunt evacuate într-un colector de gaze din care este alimentată turbina la presiune constantă. 4.205 - . 4 – 5 destindere adiabată reversibilă.5.12.78) . Pentru a determina parametrii stării 5´ se pune condiţia: cV (T5 − T1 ) = c p (T5´ − T1 ) = k ⋅ cV (T5 − T1 ) (12. 3 – 4 ardere la presiune constantă. 3. 5´ – 6 destindere adiabată reversibilă în turbină. 2 – 3 ardere la volum constant. sunt centralizaţi parametrii stărilor 1. În tabelul 12. 5.4. 5 – 1 – 5´ energia termică pe evoluţia 5–1 este echivalentă energiei termice pe evoluţia 5´–1. Figura 12.7 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere mixtă 1 – 2 compresie adiabată reversibilă. 6 – 7 răcirea izobară a gazelor evacuate din turbină. 7 – 1 compresia adiabată reversibilă în compresorul de supraalimentare. 2.

83) V5´ = V1 k k + λ p ρV − 1 k (12.79) sau T5´ = T1 + k T1λ p ρV − T1 k (12.88) .85) Pentru adiabata 5´ – 6 scriem relaţiile: T5´ p k −1 k 5´ = T6 k −1 p6 k (12.80) T5´ = T1 k k + λ p ρV − 1 k (12.84) În punctul 6 cunoaştem presiunea: p7 = p 6 = p1 π (12.87) Astfel că: ⎛p ⎞ T6 = T5´ ⎜ 6 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 5´ k −1 k (12.deci: T5´ = T1 + T5 − T1 k (12.82) deci V5´ = V1 T5´ T1 (12.81) Cum p5´ = p1 Determinăm volumul în starea 5´ din relaţia: V5´ V1 = T5´ T1 (12.206 - .86) k p5´V5´ = p6V6k (12.

94) Obţinem: ⎛ p ⎞k V7 = V1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 7 1 (12.92) Rezultă: T7 = T1 1 π k −1 k (12.207 - .91) Pentru determinarea parametrilor stării 7 scriem relaţiile: p7 = p1 π T7 p k −1 k 7 = T1 k −1 p1 k (12.95) sau: 1 V7 = V1π k (12.96) .90) 1 V6 = V1 k πk (12.89) sau k k + λ p ρV − 1 ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ T6 = T1 ⎜ ⎠ ⎜π⎟ ⎝ ⎟ k k k + λ p ρV − 1 k −1 k (12.93) Iar din: p7V7k = p1V1k (12.⎛ p ⎞k V6 = V5´ ⎜ 5´ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 6 1 (12.

97) (12. Parametrii stărilor de la 1 la 7 p 1 2 3 4 5 5´ 6 7 p1 p1 ⋅ ε k V V1 V1 / ε V1 / ε V1 ⋅ ρV / ε V1 V1 V1 k k + λ p ⋅ ρV −1 T T1 T1 ⋅ ε k −1 p1 ⋅λ p ⋅ ε k p1 ⋅λ p ⋅ ε k k p1 ⋅λ p ⋅ ρV T1 ⋅λ p ⋅ ε k −1 T1 ⋅λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1 k T1 ⋅λ p ⋅ ρV p1 p1 / π k k V k + λ p ⋅ ρ −1 k 1 ⋅π 1 k T1 k k k + λ p ρV −1 T1 k k + λ p ρV −1 k T1 ⋅ π 1 k −1 k ⋅ π 1 k −1 k p1 / π V1 ⋅ π k Calculul căldurilor schimbate: q1V = cV (T3 − T2 ) = cV ⋅ T1 ⋅ ε k −1 (λ p − 1) q1 p = c p (T4 − T3 ) k ⋅ cV ⋅ T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1 (ρV − 1) q2 p = c p (T6 − T7 ) = k ⋅ cV (T6 − T7 ) (12.208 - .100) sau q2 p = cV T1 ⋅(λ p ρ vk − 1)⋅ π 1 k −1 k (12.Tabelul 12.98) (12.101) Randamentul termic se determină utilizând relaţiile pentru căldurile introduse pe ciclu şi caldura cedată pe ciclu: .99) ⎡ k + λ p ρ vk − 1 ⎤ 1 − 1⎥⎥ ⋅ k −1 q2 p = k cV T1 ⋅ ⎢⎢ k ⎣⎢ ⎦⎥ π k q2 p = k cV T1 ⋅ λ p ρ vk − 1 k ⋅ π 1 k −1 k (12.3.

4. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la volum constant Figura 12.1 ÷ 2.4. 4.8 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la volum constant Pentru calculul randamentului termic punem condiţia ρV = 1 în relaţia (12. 5. ε = 12 ÷ 22.ηt = 1 − k cV ⋅ T1 (λ p ⋅ ρV − 1) 1 ⋅ k −1 cV ⋅ T1 ⋅ ε k −1 ⎢⎡(λ p − 1) + kλ p (ρV − 1)⎥⎤ ⎣ ⎦ π k k λ p ⋅ ρV − 1 (12. .103) Pentru motoarele cu aprindere prin comprimare avem următoarele valori: λ p = 1.5. π = 1.1 ÷ 2. π = 1.1.1 ÷ 4. k = 1.104) Avem valorile: ε = 8 ÷ 10.209 - .103). şi obţinem: ηt = 1 − 1 ⋅ 1 ε k −1 π k −1 k (12. k = 1. 12.102) sau ηt = 1 − 1 1 ⋅ ε k −1 k −1 (λ p − 1) + kλ p (ρV −1) π k ⋅ (12.1 ÷ 1.8. ρV = 1. 5.

103) se obţine: ηt = 1 − k ρV − 1 1 1 ⋅ ⋅ k (ρV − 1) ε k −1 k −1 π k (12. 4.5.105) Avem valorile: ρV = 1. 5 ÷ 2.9 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la presiune constantă Punând condiţia λ p = 1 . 5.4.12. .210 - . π = 1. ε = 12 ÷ 22. 2. în relaţia (12. k = 1. 3 ÷ 4. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la presiune constantă Figura 12.2.

iar raportul S/D=0.211 - . Rezolvare: Puterea efectivă pe cilindru: Pcil = PM = 240 = 30 kW . 9 ⋅ D 3 4 4 ⋅1. 9 ⋅ 0. 9 D= 4Vh = π ⋅ 0.125 m .9. 9 3 S = 0. 92 ⋅ 10 −3 m 3 .• Aplicaţie: Să se calculeze dimensiunile principale la un motor diesel în patru timpi de 240 kW(auxiliar la o navă de pescuit) cu 8 cilindrii în linie. 5 ⋅10 5 N / m 2 . 92 ⋅10 −3 = 1. presiunea medie efectivă fiind 7. n 2500 Le 1440 = = 1. cu turaţia de 2500 rot/min. 39 ⋅ 10 −1 m π ⋅ 0.139 = 0. 5 ⋅10 5 Vh = π ⋅ D2 4 3 ⋅S = π ⋅ 0. Pe 7. i 8 Lucrul mecanic produs pe ciclu şi pe cilindru va fi: Lc = Vh = 30000 ⋅ Pcil 3 ⋅10 3 ⋅ 3 ⋅10 ⋅ 4 = = 1440 J / ciclu ..

Camera de ardere este deschisă la ambele capete.1) este reprezentată presiune constantă. cu toată arderea care are loc. 3. pentru ca presiunea să se menţină constantă în ea. (3 – 4) destinderea adiabatică a gazelor de ardere. a devenit posibilă si realizarea şi turbinei cu gaze de ardere. f – conductă de alimentare cu a. cu un debit corespunzător cu sarcina. Schema instalaţiei turbinei cu gaze la În fig. Ciclul teoretic al acestor instalaţii. cât şi Figura 13.13. 4 stările agentului combustibil injectat fară termic evolutiv. d – turbină cu gaze. 2.212 - . TURBINE CU GAZE În urma progreselor realizate de metalurgie în ultimul timp. 1.CAPITOLUL XIII TURBINE CU GAZE 13. şi la compresorul combustibil. ardere izobară. (2 – 3). Iniţial. c – motor de Camera de ardere primeşte permisie. e – generator permanent aer comprimat de electric. (4 – 1) evacuare izobară a gazelor din turbină. ea înlocuind cu succes motoarele Diesel de puteri mari sau turbinele cu abur de puteri mici şi mijlocii.1 turboreactoarele avioanelor. reprezentat în diagramele P − v şi T − s (fig. b – cameră de ardere. Turbina cu gaze mai este utilizată ca unitate de bază în centralele termoelectrice. (13.2) se compune din următoarele transformări succesive pe care le parcurge agentul termic: (1 – 2) comprimarea adiabatică a aerului în compresorul a. schema unei astfel de turbine. Turbinele cu ardere la presiune constantă echipează atât instalaţiile stabile. a – compresor. unde motorul cu piston a fost înlocuit de turbina cu gaze. Turbina cu ardere la p=const.1. . întrerupere. turbina cu gaze a fost utilizată în industria aviatică. 1.

Figura 13.3) Pentru transformările adiabate 1 – 2 şi 3 – 4 scriem: P1 1− k k 1− k T1 = P2 k T2 1− k k şi (13. Căldura introdusă pe ciclu în timpul arderii la presiune constantă va fi: Q23 = mc p (T3 − T2 ) = mR ⎛T ⎞ k ⎟ ⎜ ⎟ T2 ⎜ 3 − 1⎟ ⎜ ⎟ k − 1 ⎝ T2 ⎠ ⎛T ⎞ k ⎟ T1 ⎜ 4 − 1⎟ ⎜ ⎟ ⎟ k − 1 ⎜ T1 ⎝ ⎠ (13.213 - . cu ardere la presiune constantă în diagramele (P-v) şi (T-s).2) Randamentul termic se calculează cu expresia: ⎛T ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ T1 ⎜ 4 − 1⎟ ⎜T ⎟ ⎝ 1 ⎠ = 1− ⎛T ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ T2 ⎜ 3 − 1⎟ ⎜T ⎟ ⎝ 2 ⎠ ηt = 1 − Q41 Q23 (13.4) 1− k P2 k T3 = P 1 T4 şi notăm P2 = β P 1 .1) căldura evacuată este: Q41 = mc p (T4 − T1 ) = mR (13.2 Ciclul teoretic al instalaţiei cu turbină cu gaze.

3 Variaţia randamentului termic ηt = f (β ) pentru ciclul teoretic al instalaţiilor de turbine cu gaze. diminuându-se în mod corespunzător consumul de combustibil. unde ρ este echivalentul gradului de injecţie de la T3 motoarele Diesel. gazele arse cedează o parte din căldura pe care o conţin aerului refulat de compresor.214 - .Figura 13. În urma preâncalzirii aerului necesar arderii.5) Şi notăm V3 = ρ .2. În final expresia randamentului capătă forma: 1 ηt = 1 − k −1 (13. . cu ardere izobară Pentru trasformările izobare 2 – 3 şi 4 – 1 scriem: V2 V3 = T2 T3 şi hc hc V1 V4 = h T1 T4 (13.6) β k 13. recuperatoare în care la evacuarea lor din turbină. se micşorează ecartul dintre temperatura gazelor arse la ieşirea din camera de ardere şi temperatura aerului la intrarea în acesta. CICLUL INSTALAŢIILOR DE TURBINE CU GAZE CU RECUPERARE DE CĂLDURĂ Randamentul instalaţiilor de turbine cu gaze poate fi îmbunătăţit prin amplasarea în instalaţie a unor aparate schimbătoare de căldură.

g) – aparat recuperator de căldură. e) – generator electric. d) – turbina cu gaze. sunt reprezentate în diagramele P − v şi T − s din fig. cu ardere la presiune constantă şi cu recuperare de căldură: a) – în diagrama P – V.5 Ciclul teoretic al instalaţiei de turbine cu gaze.4. b) – în diagrama T – S. Figura 13. .3. 1. (13.4 Schema instalaţiei de turbină cu gaze. astfel încât îşi măreşte temperatura de la T2 la T5 . După comprimarea adiabatică din compresorul a (1 – 2).2. aerul se încălzeşte până când temperatura lui atinge valoarea temperaturii gazelor arse. cu recuperare.recuperării totale. b) – cameră de ardere.5) cu utilizarea aceloraşi notaţii pentru stările agentului termic ca şi în figurile anterioare. În cazul teoretic al Figura 13. aerul pătrunde în recuperatorul g unde se încălzeşte izobar. cu recuperare de căldură: a) – compresor.6 – stări ale agentului termic evolutiv Ciclurile teoretice de funcţionare ale instalaţiilor de turbine cu gaze.5. continuă încălzirea după izobara 5 – 3. f) – conductă de alimentare cu combustibil. în cursul căreia agentul evolutiv primeşte căldura qa . c) – motor de pornire. adică până la T4 . Procesul de ardere izobară din camera de ardere b.215 - .

7) rezultând pentru recuperarea totală T5 = T5′ deci μ = 1 . 4 − 6 ′ . până la T5′ = T4 . Factorul de recuperare.216 - . μ . sau T4 − T6 = T5 − T2 = μ (T5′ − T2 ) putem determina căldura absorbită şi cea cedată de 1 kg de agent termic la parcurgerea procesului ciclic: qa = c p (T3 − T5 ) = c p ⎡⎣(T3 − T2 ) − (T5 − T2 )⎤⎦ = c p ⎡⎣(T3 − T2 ) − μ (T5′ − T2 )⎤⎦ qc = c p (T6 − T1 ) = c p ⎡⎣(T4 − T1 ) − (T4 − T6 )⎤⎦ = c p ⎡⎣(T4 − T1 ) − μ (T5′ − T2 )⎤⎦ Aceste relaţii contribuie la scrierea randamentului termic al ciclului cu recuperare parţială de căldură şi este: T − T1 − μ (T5′ − T2 ) qc = 1− 4 qa T3 − T2 − μ (T5′ − T2 ) η = 1− (13. μ= c p (T5 − T2 ) c p (T5′ − T2 ) = T5 − T2 T5′ − T2 (13. gazele arse pătrund în recuperatorul g şi cedează căldură aerului comprimat. iar în cazul ideal. caz în care şi-ar mări temperatura de la T2 . Utilizând expresia factorului de recuperare (13.7). în care cedează căldura qC . izobara 4 – 6.8) . reprezintă raportul dintre căldura preluată de aer în recuperator pentru a-şi mări temperatura de la T2 la T5 şi căldura care ar putea fi preluată de aer într-un recuperator cu o suprafaţă infinit de mare.După destinderea adiabatică 3 – 4 în turbina d. Evacuarea în atmosferă a gazelor arse este reprezentată prin răcirea izobară 6 – 1. şi scriind ecuaţia bilanţului termic pentru schimbătorul de căldură – recuperator: Q64 = Q52 .

7 Ciclul teoretic β= p p2 .9) ⎧ p 2 = β p0 ⎪ ⎪ ⎪ 1− k 1− k (2)⎪T = p k T = p k T ⇒ T = T0 ⎨ ⎪ 2 1 1 2 2 2 1− k ⎪ ⎪ β k ⎪ ⎪ ⎩ (13.13.217 - .6 Schema instalaţiei 1 – 2 compresie adiabată 2 – 3 – 4 ardere la v = ct 3 – 4 destindere adiabată Figura 13.10) . (1)⎪ ⎨ ⎧ p1 = p0 ⎪ ⎪T1 = T0 ⎪ ⎩ (13. λp = 3 p1 p2 Cu ajutorul lui β şi λ p . TURBINA CU ARDERE LA v = ct. determinăm parametrii p şi T în punctele caracteristice ale ciclului.3. Figura 13.

are aceeaşi valoare cu λ p de la M.A. – ul lent.13) Acest randament este comparabil cu cel de la M. .A.12) = 1− k (λ p − 1) 1 λ p k −1 ηt = 1 − k −1 ⋅ 1 (λ p − 1) β k k 1 (13.⎧ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ p 4 = p0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 1−k 1− k ⎪ ⎪ (3)⎪ p3 k T3 = p4 k T4 ⎨ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 1− k 1− k ⎪ ⎪ 1 ⎛ ⎞k ⎛ ⎞k ⎪ ⎪T = ⎜ p ⎟ T = ⎜ λ pβ p0 ⎟ ⋅ λ pT0 ⇒ T = T λ p k ⎟ ⎪ 4 ⎜ ⎟ ⎜ 3 4 0 1− k ⎟ ⎟ ⎪ ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ ⎝ p4 ⎠ ⎝ p0 ⎠ ⎪ ⎪ β k ⎪ ⎩ c p (T4 − T1 ) cv (T3 − T2 ) 1 (13.11) ηt = 1 − = 1− k ⋅ λp β k −1 k T0λ p k − T0 λ p ⋅ T0 ⋅ β k −1 k − T0 β k −1 k = (13.C. – ul lent pentru că λ p de la turbina cu gaze cu ardere la p = ct. În schimb. turbina funcţionând cu intermitenţe.218 - . această turbină prezintă un mare dezavantaj: supapa de evacuare de la camera de ardere poate fi deschisă numai atunci când sistemul termodinamic ajunge la parametrii corespunzători stării 3.C.

CAPITOLUL XIV TURBINE CU ABURI 14. PROCESUL Transformările din turbină cuprind o singură fază a ciclului Rankin şi anume destinderea A − Bt (fig. se obţine lucru mecanic produs de un kilogram de abur: l = h0 − hc = H (14. Pentru întregul proces al turbinei.1 Procesul turbinei în diagrama h – s. iar pentru o treaptă cu h. deci ⎛ c2 ⎞ d ⎜ ⎟ ≈ 0 . Datorită curgerii rapide a aburului. deci δ q = 0 .1) Integrând (14. 14. astfel că ecuaţia energiei ⎜ ⎟ ⎟ ⎜2⎠ ⎝ ⎟ devine: δ1 = −dh Figura 14.3) Procesul real ţine cont şi de pierderi: lr = i0 − ic = H i . căderea de entalpie se notează cu H .1) între intrare (indice 0) şi ieşire (indice c).1. MĂRIMI PRINCIPALE ALE TEORETIC ŞI CEL REAL TURBINEI.219 - . Viteza aburului la ieşire diferă puţin de cea de la intrare. (14.1).2) Ceea ce înseamnă că lucrul mecanic produs în turbină este egal cu căderea de entalpie. procesul poate fi considerat adiabatic. Procesul teoretic are loc după adiabata reversibilă A − Bt şi deci: lt = i0 − ict = H t (14.

Lucru mecanic transmis rotorului în procesul real se numeşte lucru intern li . astfel definim randamentul mecanic (efectiv): ηm = le li (14.).7) Definind prin η = lt . Acestea conduc la micşorarea lucrului produs şi la încălzirea aburului (datorită frecărilor).4) 14.randamentul termic. scăpărilor de aburi etc.8) . Procesul real are loc după adiabata ireversibilă A− B . aburul transmite rotorului un lucru intern mai mic decât cel teoretic şi am introdus randamentul intern: l ηi = i lt Lucrul mecanic efectiv ce se obţine la cupla turbinei este micşorat de pirderile externe ale turbinei (frecări în lagăre. Definirea randamentelor. Din cauza pierderilor interne. etc.În turbină survin pierderi interne din cauza frecărilor. atunci randamentul efectiv t qi absolut va fi: η ea = ηi ⋅ η m ⋅ η t = η e ⋅ η t (14.6) Raportul dintre lucrul mecanic efectiv şi căldura conţinută de aburul introdus în turbină permite introducerea randamentului efectiv absolut: η ea = le l l l = i⋅ e⋅ t qi lt lt qi (14. Raportul dintre lucru intern şi lucru teoretic se numeşte randament intern sau termodinamic. consumul aparatelor auxiliare.5) Randamentul efectiv relativ se obţine ca raportul dintre: ηc = le le li = ⋅ = η m ⋅ ηi lt li lt (14. ηi = li H i −i = i = 0 c lt Ht i0 − ict (14.2.220 - . RANDAMENTELE TURBINEI ŞI CONSUMURI SPECIFICE 1.

221 - . Lucrul mecanic efectuat de 1 kg abur la trecerea prin maşină. ⎦⎥ ⎢⎣ kW .9) Dacă se consideră d kilograme de abur. atunci cantitatea de abur pentru a produce unitatea de energie este: dC = 632 kg ⋅ ab i1 − i2 cp ⋅ h 860 kg ⋅ ab i1 − i2 kW ⋅ h (14.3.10) respectiv dW = Am ţinut seama că unităţile de energie cu care lucrăm în mod practic sunt: 1cph = 632 kcal şi 1kWh = 860 kcal .11) DW = N W ⋅ dW = 860 ⋅ NW i1 − i2 ⎡ kg ⋅ ab ⎤ ⎢ ⎥ ⎢⎣ h ⎥⎦ Consum specific de abur ţinând cont de randamente devine: ′ dW = 860 l ⋅ i1 − i2 ηi η m 632 l ′ ⋅ dC = i1 − i2 ηi η m Consumul specific de căldură se obţine ca raportul între căldura conţinută de aburul produs de agregat şi puterea instalaţiei: qs = Q N ⎡ kcal ⎤ ⎡ kcal ⎤ ⎢ ⎥⎢ ⎥ ⎣⎢ cp. la destinderea între două stări 1 şi 2 este: l = h1 − h2 (14.h ⎥⎦ . CONSUMUL SPECIFIC DE ABUR ŞI DE CĂLDURĂ Prin consumul specific de abur se înţelege cantitatea de abur necesară pentru producera unităţii de energie.14. Consumul orar teoretic. de abur pentru a produce N C [cp ] respectiv N W [ kW ] va fi: DC = N C ⋅ d C = 632 ⋅ N C i1 − i2 ⎡ kg ⋅ ab ⎤ ⎢ ⎥ ⎢⎣ h ⎥⎦ (14.h.

Conţinutul de căldură este dat de relaţia: Q = D (i1 − i4 ) unde: D – producţia de abur a cazanului. i1 – entalpia aburului supraîncalzit. i4 – entalpia apei de alimentare.12) qSC = respectiv pentru consumul real: ′ qSW = q SW ⋅ l şi q ′ = q ⋅ l SC SC ηl ⋅ η m ηi ⋅ η m .h ⎥⎦ i1 − i2 (14. Aşadar se poate scrie: q SW = ⎡ kcal ⎤ i1 − i4 ⎥ ⋅ 860 ⎢ ⎢ kW h ⎥ i1 − i2 ⎣ ⎦ ⎡ kcal ⎤ i1 − i2 ⎥ ⋅ 632 ⎢ ⎢⎣ cp.222 - .

Volumul conferinţei Naţionale de Termotehnică. Ed.2/2002. 3. Bucureşti 2002. .˝Energie Utilizabilă˝. 56 – 63. 16. Procese şi caracteristici /1. Pruiu A. pag. Bancea O. . .. 11. . Ed. R. Bucureşti 1997.I. Revista Termotehnica.76 – 77.˝Exergoeconomia sistemelor termoenergetice˝. .˝Termotehnică şi maşini termice˝. Memet F.nr. .S. 19. Chiriac Fl. 14. 1 – 2 /2003.Bibliografie 1. nr. . Timişoara 1999. . Moisil G.˝A new approach on the notion of generalized thermodinamic cycle in gas termal engines˝. pag. Bucureşti 1998. Bucureşti 1988. nr. Ed. .. 6. Ed. Europolis 2000. Ed. Ed. Revista Termodinamica. Constanţa 2002. Tofan T. Didactică şi Pedagogică. 5. 9. Îndrumar pentru activităţi aplicative˝. Mihai C. Didactică şi Pedagogică. pag. Bucureşti 2002. Star Tipp 2000. Tudor C.A. Dănescu Al. şi alţii .˝Determinări experimentale privind influenţa formei ajutajului convergent asupra parametrilor termodinamici˝. Drăgan M. Volumul Conferinţei Instalaţii Pentru Construcţii şi Confortul Ambiental. Revista Termotehnica. Memet F. .˝Termotehnică˝. Bucureşti 1985.˝Termotehnică. Galaţi 2003.46 – 48. .. Didactică şi Pedagocică. Bucureşti 2004.˝Tratat de termodinamică şi transmiterea căldurii˝. Tudor D.. .C. Buzbuchi N.2/2001. Uzunov Ghe.. Procese caracteristici şi supraalimentare˝. Bucureşti 1981. 8. . Bucureşti 1974. Didactică şi Pedagogică. Panait T. Fundaţiei Universitare ˝Dunărea de jos˝.˝Instalaţii frigorifice şi de climatizare navale˝. Şi alţii . Probleme. Vlădea I. Tehnică. Ed. 4. şi alţii . Ed. Constanţa 1995. Lenăchescu N.˝Metode experimentale în termodinamică tehnică şi statistică˝. 18. Ed. Ed.R. pag.223 - . Dobsovicescu Al.˝Motoare cu aprindere prin comprimare. Ed. Homutescu C. Academiei R...˝Termodinamică tehnică˝. Marinescu M. Didactică şi Pedagogică. şi alţii . şi alţii – Motoare Navale.˝Sisteme şi echipamente pentru instalaţii frigorifice navale. maşini şi instalaţii termice navale. 12. Agir.˝Termodinamica˝. Agir.˝Analiza exergetică a instalaţiilor termoenergetice cu turbine cu gaze˝.˝Tehnica frigului şi climatizării în industria alimentară. Ed. pag. 17. 13. 15. Tudor D. Nica D. . Matrix Rom.283 – 288.A. Panait T. Memet F. Bucureşti 1996.˝Aspecte fiziologice şi de confort ale încălzirii sau condiţionării aerului˝ . 7. . 2.192 – 199.˝Mărimi fizice de la A la Z˝. 10.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->