UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIA ADULTULUI ŞI A VÂRSTNICULUI
Curs pentru Învăţământ la Distanţă

EDITURA UNIVERSITĂŢII TITU MAIORESCU

ADULTUL TÂNĂR (20 – 40 ANI)

Dezvoltarea fizică În ultimii 30 de ani, înălţimea medie a tinerilor adulţi este mai mare în comparaţie cu generaţia anterioară. Această evoluţie se datorează pe de o parte alimentaţiei mult mai complexe şi complete şi pe de altă parte, sportului. Acum sistemul osos se află într-o fază de maximă dezvoltare, care se poate denumi „fază de platou”. După 45 ani se constată primele semne ale scăderii în înălţime datorită tasării spaţiilor inter-vertebrale şi apariţiei osteoporozei (mai frecventă la femei). Sistemul muscular se dezvoltă până în jur de 30 ani. După această vârstă are o evoluţie descendentă foarte lentă, până la 60 de ani pierzându-se aproximativ 10% din masa musculară. Procesul este evident la nivelul musculaturii membrelor şi a spatelui, semnalat prin dureri musculare şi anchiloză. Ritmul acestui proces poate fi incetinit prin practicarea susţinută a oricărui sport, înot, gimnastică, etc. Sensibilitatea vizuală se dezvoltă până la 20 – 21 ani, după care urmează o evoluţie descendentă. Sensibilitatea auditivă, olfactivă, gustativă şi tactilă sunt stabile la această vârstă, procesul involutiv debutează după 40 ani. Sănătatea Între 20-40 ani se constată cele mai puţine îmbolnăviri. Există diferenţe din punct de vedere al interesului pentru sănătate (evaluat prin numărul de vizite la cabinetele medicale) între bărbaţi şi femei. Femeile sunt mai interesate de sănătatea lor şi merg mai frecvent la medic din cel puţin două motive, unul moral şi altul estetic. Justificarea morală se asociază cu statutul şi rolul de mamă, femeile au o responsabilitate mai puternică raportat la copii şi familie în general. Altfel spus asumarea rolului protector al familiei se asociază cu interes sau grijă faţă de sănătate. Motivul estetic este corelativ primului, sarcina sporeşte sensibilitatea şi atenţia faţă de corp şi se asociază frecvent cu dorinţa de a arăta lafel de bine şi de a fi sănătoasă indiferent de numărul de sarcini. Cele mai frecvente îmbolnăviri au o cauză socială. Satisfacerea trebuinţelor specifice vârstei (integrare şi afirmare socială) trebuinţe specifice vârstei implică comportamente care pot

conduce un nivel crescut de stres. Factorii stresorieste reprezentaţi de orice situaţie care poate genera o trăire negativă, de disconfort denumită stres. Orice situaţie poate avea eticheta de factor stresor, totul depinde de modalitatea în care persoana interpretează sau resimte situaţia respectivă. Selye (1980) afirma că „Absenţa stresului înseamnă moarte.” Stresul este aşadar o trăire inevitabilă pe parcursul vieţii, care se asociază cel mai frecvent cu trăiri afective negative, cel mai frecvent de tipul depresiei. Distres este termenul care desemnează trăirile cu potenţial negativ pentru organism, trăiri care se pot croniciza fiind astfel la baza unei patologii mai mult sau mai puţin grave. Dar sunt situaţii în care stresul este un factor de energizare. Eustres este termenul care denumeşte trăirile pozitive, atunci când agenţii stresori sunt reprezentaţi de stimuli nonagresivi ai contextului (de exemplu, sporturile exetreme) şi au consecinţe, în general, favorabile pentru organism. Selye (1980) consideră că trăirile pozitive, de tip eustres nu durează foarte mult şi nu se pot croniciza, spre deosebire de distresuri. Holmes &Rahe (1976) enumeră caracteristicile unei situaţii generatoare de stres/distres: supraîncărcarea cu sarcini multiple, mai ales în condiţii de criză de timp; reprezentarea de către persoană a unei situaţii ca fiind o ameninţăre; izolarea socială reală sau sentimentul constrângerii libertăţii şi a controlului social; apariţia unui obstacol în calea dezvoltării personale; presiunea grupului social (proiecţii referitoare la aşteptările celorlalţi) poate genera teama de eşec sau dezaprobare. Tot ei listează 100 de factori şi situaţii generatoare de stres ordonate descrescător în funcţie de gravitatea impactului asupra persoanei. În primele poziţii, cele cu efecte negative sunt următoarele situaţii: moartea unei rude; divorţul (separarea de un partener stabil); detenţia privativă de libertate; căsătoria; violările minore ale legii (călătoria fără bilet în autobuz); schimbarea obiceiurilor alimentare (dietele); schimbarea ritmului de somn.

Alţi factori au o importanţă deosebită în dezvoltarea persoanei şi anume asistarea la conflicte familiale în perioada copilăriei şi conflictele cu autoritatea parentală. Astfel sunt resimţie ca frustrante şi sunt generatoare de trăiri negative:

-

lipsa de abilităţi a părinţilor de a fi părinţi (comportamente foarte autoritare sau demisionare); concurenţa între fraţi; starea de sănătate a membrilor familiei (boala gravă sau cronică unei rude, mai ales dacă locuieşte în aceiaşi casă); conflictele conjugale (părinţi în conflict constant din varii motive cum ar fi tulburările de dinamică sexuală, imposibilitatea satisfacerii unor trebuinţe, complexele de inferioritate, etc);

-

disfuncţiile profesionale ale părinţilor (activitate excesivă în dauna timpului şi interesului pentru copii, raporturile conflictuale cu superiorii / subalternii / colegii) care se răsfrâng în viaţa privată;

-

dificultăţile sociale şi financiare (locuinţe neâncăpătoare sau insalubre, privaţiunile de libertate, şomajul părinţilor, etc.).

De ce unele persoane reacţionează pozitiv şi altele negativ la aceiaşi factorii stresori? Reacţia depinde de capacitatea de a controla subiectiv situaţia. Când o persoană simte că poate controla o situaţie, aceasta este resimţită ca fiind mai puţin gravă. Se pot enumera o serie de trăsături de personalitate indicative pentru vulnerabilitatea la factorii stresori, cum ar fi lipsa de flexibilitate, intoleranţa, egocentrismul, tendinţele obsesiv-fobice. Relaţia dintre stres (trăirile afective asociate factorilor stresori), abilitatea de a controla situaţia generatoare de stres şi efectele în plan somatic a fost demonstrată ştiinţific. Cercetările au dovedit existenţa unei relaţii corelative între sentimentul de stres perceput ca necontrolabil şi diferitele îmbolnăviri, de la banalele alergii până la boli maligne (Matheny & Cupp, 1983; Sklar & Anisman, 1981). Modalităţile de a face faţă stresului (coping) sunt corelative stării de sănătate. Lazarus (1981) „Stresul este unul din primii factori de scădere a imunităţii”. Rezultatele unui studiu efectuat pe un eşantion de bărbaţi care suferiseră de atac de cord au demonstrat că anterior îmbolnăvirii ei au dezvoltat sentimente de anxietate, neajutorare şi tristeţe şi un libido scăzut, comparativ cu populaţia care nu a avut probleme cardiace. Friedmann şi Rosenmann (1974) au dovedit existenţa a două pattern-uri comportamentale în relaţia cu stresul denumite A şi B. Persoanele care aparţin tipului A tind să fie agitate, competitive, agresive, ostile şi se comportă constant ca şi cum ar trebui să facă faţă unor schimbări. Persoanele tipului B sunt mai relaxate, mai puţin competitive, mai optimiste. Din punctul de vedere al stării de sănătate, persoanele tipului A sunt mult mai expuse bolilor

oboseală. Se pare că există o serie de modalităţi practice care pot conduce la ameliorarea caracteristicilor acestui pattern cum sunt renunţarea la fumat. 1970) au condus la definirea a două forme de inteligenţă. hormon specific vârstlor active sexual. senzatia de balonare. Horn. viaţă sexuală echilibrată. şi anume estrogenul. 1965. Cercetările demonstrează relaţii puternice între tipul A de comportament (ostil. sensibilitatea olfactivă este crescută în perioada de mijloc a ciclului menstrual şi scăzută în timpul menstruaţiei. Inteligenţa academică implică procese .. dar destul de frecvent s-a constatat creşterea nivelului de anxietate şi depresie în perioada pre-menstruală. Bolile cardiace.cardiace la vârste tinere (30 .a. mult mai frecvente la bărbaţi decât la femei în această perioadă. modificari cunoscute sub denumirea de „sindrom premenstrual” (PMS). din punct de vedere cognitiv această vârsta se caracterizează prin gândire flexibilă. alimentaţia sănătoasă. şi anume. necontrolabili.40 ani). independenţi. memorie în stare bună. capacitate de a învăţa din experienţă. la alcool. starea de alertă specifică tipului A se asociază cu o creştere a secreţiei de hormoni de tip testosteron şi noradrenalină. Alte simptome post-ovulatorii asociate PMS sunt dureri de cap. Din punct de vedere fiziologic. retenţie de apă. sensibilitatea la durere este mai scăzută la ovulaţie (Parlee. Studiile longitudinale (Cattell. descrisă de Erikson ca o caracteristică a primei copilării. lipsă de încredere în ceilalţi şi percepuţi ca fiind egoişti. iritabilitate. O rezolvare incompletă a acestei crize stă la baza unor comportamente de tip A. ş. Dezvoltarea cognitivă La modul general. academică şi experienţială. necontrolaţi) şi modalităţile de rezolvare a crizei încredere versus neîncredere. în timp ce persoanele de tip B sunt expuse bolilor cardiace mult mai târziu (peste 70 ani) chiar dacă au fumat şi mâncat mult. Cercetări de ultimă oră din medicină. are rol protector împotriva bolile cardiace. precizează şi o altă explicaţie a numărului mai mic de boli cardiace la femeile cu vârste între 20 şi 40 ani. Secreţia de estrogen este asociat ciclului menstrual şi determină o serie de modificări în sfera senzorialităţii şi anume: sensibilitatea acustică este crescută la începutul perioadei şi în timpul ovulaţiei (primele 2 săptămâni după ciclu). etc. 1983) Nu se semnalează nici un fel de modificări din punct de vedere cognitiv în funcţie de perioada de ciclu. sunt în parte generate şi de factori stresori. practicarea susţinută a unor sporturi.

ceea ce presupune asumarea de responsabilităţi socio-profesionale în plus faţă de cele familiale. integrare şi afirmare socială şi profesională. 3. WISC. Acum asistăm la o selecţie şi focalizare a scopurilor şi.25 ani) se caracterizează prin independenţă şi presupune utilizarea şi aplicarea informaţiilor şi abilităţilor achiziţionate anterior pentru satisfacerea trebuinţelor specifice vârstei.30 ani) presupune asumarea responsabilităţii pentru sine şi pentru ceilalţi. Stadiul reintegrativ (40 .mintale care permit formarea conceptelor şi dezvoltarea de raţionamente abstracte. Stadiul de realizare (20 . Stadiile propuse de el sunt: 1. Acest tip de inteligenţă este dependentă de experienţa de viaţă a fiecărei persoane. 5. de informaţie generală şi prin inventare de evaluare a capacităţii de a face faţă stresului („coping”). Stadiul asumării responsabilităţii familiale (25 . formarea unui cuplu. Ea se evaluează cu probe de vocabular. care asigură o structurare specifică a atitudinilor şi intereselor şi se asociază cu aşa-numita “criză a maturităţii“. 4. Acest tip de inteligenţă este dependentă de nivelul de educaţie şi cultură şi se evaluează cu probe tip Raven. Inteligenţa experienţială (sau socială) se bazează pe informaţii obţinute în afara procesului educaţional.a. 2.50 ani) este condiţionat de depăşirea etapelor anterioare. Stadiul de achiziţie (0 . . permite adaptarea corectă la cerinţelor sociale. dar şi cu grad ridicat de performanţă şi satisfacţie pentru individ. pe domenii care sunt verificate a fi nu numai interesante. a responsabilităţilor. este mai puţin asociată procesul de invăţare academică şi asigură abilităţile necesare minimizării factorilor stresori. Schaie insistă pe importanţa experienţei în dezvoltarea intelectuală a persoanei. implicit. Stadiul integrării sociale (30 .19 ani) se caracterizează prin interiorizarea de informaţii şi abilităţi. Schaie (1978) descrie un model al dezvoltării intelectuale cu cinci stadii.. Conform acestui model.40 ani) are la bază trebuinţa de a fi implicat într-un număr cât mai mare de relaţii profesionale. ş. gradul de cultură şi informaţie obţinut prin practică. în această perioadă are loc o trecere de la achiziţia de abilităţi cognitive specifice copilăriei şi adolescenţei la utilizarea acestora în scopul inserţiei sociale adaptate.

ca şi cea cognitivă este finalizată. în timp ce femeile în termeni de responsabilitate. şi anume: a. iar faţă de femei dependenţă.1977) şi teoria culturală . 1968. care se bazează pe gândirea abstractă şi raţionamente generalizabile şi care presupune acceptarea abaterii de la normă ca necesară. Gilligan identifică trei niveluri de dezvoltare morală la femei în mare măsură corelative vârstei. orientarea pe sine. Specifică acestei perioade este criza generată de două tendinţe contrare: intimitate versus izolare. Personalitate şi integrare socială Vom descrie caracteristicile dezvoltării personalităţii prin prisma a două abordării. Kohlberg (1973) consideră că la această vârstă dezvoltarea morală. Vaillant. Posibilitatea de a accepta compromisurile este condiţionată de structurarea . Dacă o astfel de criză nu este depăşită. asertivitate.modelul experenţial (Danish & D’Angelli. 1980). Studii ulterioare au dovedit existenţa unui stadiu post-convenţional. Intimitatea presupune capacitatea de a susţine o relaţie care cere „sacrificiu” şi compromis. I. Descrierea şi explicarea dezvoltării umane astfel acordă o destul de mică importanţă factorilor de mediu. moralitatea nonviolenţei (soluţiile la propriile dileme se rezolvă prin raportare la problemele familiei). Ca urmare. b.În ceea ce priveşte gândirea morală. Rezultatele studiilor sale arată structura valorilor morale este dependentă de aşteptările sau expectanţele pe care societatea le are faţă de persoane. Astfel la nivel social expectanţele faţă de bărbaţi sunt de tipul independenţă. 1977. responsabilitate faţă de familie şi copii. teoria psihanalitică – modelul crizelor normative (Erikson. Din punct de vedere moral dilema specifică femeilor este generată de conflictul dintre propria realizare şi responsabilitatea faţă de familie şi copii. nu foarte bine descris şi încă nevalidat ştiinţific. c. Modelul crizelor normative este structurat în baza teoriei dezvoltării şi susţine că aceasta se realizează respectând un pattern antestabilit care presupune o serie de crize. Depăşirea fiecărei crize asigură dezvoltarea comportamentelor adaptate vârstei cronologice. Carol Gilligan (1983) a analizat conduita morală în relaţie cu aşteptările societăţii faţă de bărbaţi şi femei pentru a explica unele comportamente diferenţiate în funcţie de gender şi care par a avea o explicaţie la nivelul gândirii morale. Levinson. asumarea responsabilităţii pentru ceilalţi (femeia e dependentă şi e posibil să fie manipulată cu uşurinţă). bărbaţii îşi fundamentează raţionamentele morale pe termeni de justiţie şi corectitudine. dezvoltarea psihică este stagnată. altfel spus de modelul cultural masculin şi feminin.

ceea ce nu este real. fără ca această evoluţie să însemne anormalitate. George Vaillant (1977) preia teoria lui Eriksoniană şi identifică o serie de mecanisme de apărare ale Eu-lui specifice acestei vârste. b. mecanisme mature de apărare – adaptare se face prin apel la celalalt pentru a depăşi situaţii dificile. dar şi evoluţie versus stagnare (caracteristică în teoria eriksoniană stadiului următor de dezvoltare). conform Vaillant presupune spre deosebire de predecesorul său. ipohondriace. prin extensie se poate aplica şi personalităţii feminine. Deleted: . care nu se pot dărui cu încredere se simt izolaţi şi sunt orientaţi către sine. Teoria discută intimitatea în cadrul cuplurilor heterosexuale şi nu poate explica evoluţia cuplurilor homosexuale şi nici a cuplurilor fără copii. prin excelenţă psihanalistă teoria lui Erikson are o serie de limite. Conform acestei teorii identitatea. a. este definitivată până în adolescenţă. Dar şi cu această derogare de la sensul iniţial. în sensul acceptării celuilalt. d. Dar diferenţele de gender nu sunt neglijabile începând cu perioada adolescenţei. a. În ultimii ani. c. depăşirea a două crize şi anume intimitate versus izolare. Izolarea este tendinţa opusă intimităţii şi presupune lipsa capacităţii de a susţine o relaţie care obligă la compromisuri. Dezvoltarea matură. pot să accepte o relaţie intimă foarte apropiată. datorită modificări mentalităţilor privitoare la sexualitatea. mecanisme imature de apărare – adaptare presupune dezvoltarea unor simptome somatice. Teoria ignoră rolul profesiei în formarea identităţii tânărului adult. conceptul de intimitate se nuanţează. c. mecanisme nevrotice de apărare – adaptarea se face prin reacţii de furie necontrolată cu urmări negative pentru grupul din care face parte. generate de o identitate matură care permite adultului să relaţioneze (să „fuzioneze”) cu alţii. ca reacţii la un mediu care este interpretat ca ostil. să accepte pierderea unei relaţii au sentimentul sacrificiului şi al compromisului. explicaţii interpretative utilizate în depăşirea unor situaţii dificile. mecanisme psihotice de apărare – adaptare presupune distorsiuni ale realităţii. fără nici o conotaţie sexuală). Persoanele care se angajează cu frică într-o relaţie. În mod obişnuit procesul de definitivare a identităţii se continuă la vârsta adultă. de existenţa unui sentiment de independenţă şi siguranţă. sau personalitatea. b. Cei care depăşesc această criză. Este centrată pe dezvoltarea personalităţii masculine. d. Erikson revine asupra teoriei sale şi distinge între intimitatea sexuală şi intimitatea socială.identităţii.

şi anume: a. Studiul a putut descrie astfel condiţiile sociale în care au crescut. Condiţiile externe care influenţează structurarea unui stil de viaţă sunt valori definite în sfera religiei. Tranziţia vârstei adulte (28 . relaţia de cuplu. Levinson (1977) şi colegii săi de la Universitatea Yale au făcut un studiu pe un grup de bărbaţi (35 şi 40 de ani). ca şi o serie de influenţe generate de diferite conjuncturi sau evenimente sociale (război. cu profesii diferite (de la muncitori la patroni de firme) în scopul descrierii caracteristicilor stilului de viaţă specific acestei vârste. Pornind de la informaţiile obţinute prin acest studiu el dezvoltă o teorie conform căreia scopul principal al acestei vârste îl constituie construcţia unui stil de viaţă. activitate profesională. evenimente care aparţin propriei experienţe emoţionale. etniei. Interviurile biografice au urmărit să descrie stilul de viaţă vizând toate domeniile. . Spre exemplu.33 ani). In timpul tranziţiei persoana se remodelează. etc. dar înaintea celei de evoluţie-stagnare pare a explica crizele conjugale de la această vârstă. Stabilitatea adultului matur (33 – 40 ani). prezentă atât la femei cât şi la bărbaţi. dacă unul din cei doi parteneri se orientează. tranziţie. “face un salt”. pe care o numeşte “consolidarea carierei” sau „recunoaşterea profesională”. în timp ce in timpul perioadelor de stabilitate ea integrează noile trăsături la nivel comportamental. din ce în ce mai frecvente din ultimii ani. copii. ceea ce poate declanşa un conflict şi ruptura în cuplu. alte rude. evoluţia stilului de viaţă implică patru perioade. familiei şi profesiei. va avea nevoie de recunoştere profesională şi se va focaliza pe activităţi care să satisfacă această trebuinţă neglijându-şi partenerul. educaţie. Tranziţia de la adolescenţă la tinereţe (17 . Între 17 şi 40 ani conform acestei teorii. b. să spunem pe carieră. Această sub-etapă. inclusiv descrierea comunităţii din care fac sau au făcut parte. c. Dacă evoluţia celor doi parteneri în cuplu este concordantă (sunt focalizaţi simultan pe carieră) atunci riscul apariţiei unui conflict este mai mic. relaţiile cu părinţii. Metodele utilizate au fost interviul biografic şi teste de personalitate. d. situată după criza intimitate-izolare. care presupune o serie de condiţii exterioare şi o serie de caracteristici ce ţin de interioritate. Stabilitatea adultă (22 – 28 ani). Conform Levinson. opţiuni politice. religie. activităţi de loisirs. sau aspectele interne definite în sfera stilului de viaţă sunt valorile personale. regresiune economică). evoluţia sau construcţia stilului de viaţă presupune o succesiune a perioadelor de tranziţie (cu durate cuprinse între 4 şi 5 ani) cu a celor de stabilitate (cu durate de 6–8 ani).Vaillant identifică şi descrie în această perioadă prezenţa unei subetape.22 ani). Interioritatea. idealurile.

Definitivarea stilului de viaţă se realizează cu ajutorul mecanismelor de proiecţie şi în prezenţa unui mentor.22 ani). aşadar concluziile nu pot fi extinse asupra populaţiei feminine. Această perioadă este marcată de o creştere a ratei divorţurilor. Valorile şi comportamentele se pot transforma şi stabiliza într-o direcţie definitivă. opţiune şi inserţie profesională. Stabilitatea adultă (22 – 28 ani) este prima etapă în construcţia stilului de viaţă al adultului şi presupune stabilirea relaţiilor de cuplu.a. prin responsabilizare şi ataşament faţă de persoane exterioare familiei de origine. prin urmare descrierea evoluţiei stilului de viaţă masculin înseamnă implicit si o descriere a stilului de viaţă feminin. b. stabilirea unor idealuri care au rol de scop de atins. Acest studiu a fost efectuat pe o populaţie masculină. Stabilitatea adultului matur (33 – 40 ani) se caracterizează prin definitivarea mecanismelor de asumare a propriei evoluţii. studiile au fost efectuate de bărbaţi-psihologi care au fost mai interesaţi şi au putut explica mai uşor evoluţia persoanelor de acelaşi sex. c. d. aşadar evoluţia bărbaţilor şi a femeilor este similară. Această trecere presupune separarea de părinţi. Motivele pentru care studiul a fost făcut pe un eşantion de bărbaţi cu vârste între 17 şi 40 de ani au fost următoarele: s-a considerat că la această vârstă nu există diferenţe de gender. . Mentorul este o persoană mai mare ca vârstă în mod obişnuit care poate oferi informaţii şi suport moral. de responsabilitate faţă de familie şi comunitate. în fapt o nouă căutare sau o reajustare a modalităţilor de viaţă. Băieţii se maturizează prin separarea de familia de origine ceea ce le asigură autonomia şi abilitatea de a-şi fixa şi urmării propriile interese. independenţă financiară şi emoţională.Tranziţia vârstei adulte (28 . Tranziţia de la adolescenţă la tinereţe (17 . de reorientări profesionale. consideră Levinson. Deosebirea majoră dintre bărbaţi şi femei este aceea a modalităţilor sau căilor de structurare a identităţii. etc.33 ani) este o etapă crucială în formarea stilului de viaţă. Existenţa unei ţinte asigură clusterizarea (gruparea) scopurilor parţiale şi dezvoltarea mecanismelor de depăşire a stresului (coping). Cel mai frecvent este o persoană străină sau o rudă mai îndepărtată dar sunt şi situaţii când acest statut este acordat şi unuia din părinţi. integrare socială matură şi angajarea în viaţa comunităţii. Fetele îşi construiesc propria identitate fără să fie necesară ruptura de familie. Mecanismele de proiecţie asigură reprezentarea propriului viitor.

etc. Se mai poate face o clasificare a evenimentelor în funcţie de gradul lor de generalitate. Dacă în copilărie şi adolescenţă dezvoltarea. emigrările. (Zani &Palmonari. 2003). Evenimentele sau situaţiile normative sunt evenimente de tipul căsătorie. soră. Creşterea ratei divorţurilor coincide cu apariţia acestor schimbări de rol şi statut în relaţiile de cuplu. promovarea familială. dar poate fi normativă intr-o altă comunitate sau într-o altă epocă istorică. câştigurile la loto. etc. mecanismele de proiecţie implicate în structurarea identităţii erau diferite la femei şi bărbaţi. Astfel o căsătorie care are loc devreme. promovărilor. Evenimentele individuale sunt cele care sunt trăite sau implică o persoană sau o familie. Modelul experienţial al personalităţii depăşeşte blocajul asocierii. . şomajului. etc. Evenimentele care marchează evoluţia unei persoane se pot clasifica în două categorii. molimele. Pentru a putea îndeplini dezideratele acestui rol fetele se identifică cu mamele.Există aşadar diferenţe de gender în structurarea personalităţii. Evenimentele culturale caracterizează evoluţia comunităţii. Unul din motive este generat de statutul şi rolul de mamă al femeii. pensionarea. naşterea şi creşterea copiilor. spre exemplu sarcina. se defineau prin rolul de soţie. ceea ce se asociază cu conflicte generate de cele două seturi de expectanţe femeia-profesionist şi femeia-mamă şi soţie. 1980). sau dependenţei evoluţiei şi maturizării cu/de vârsta cronologică. II. considerând experienţa. foametea. Stilul de viaţă depinde şi de prezenţa fizică şi de imaginea despre prezenţa fizică. Astfel. La maturitate structurarea personalităţii este influenţată de evenimentele de context în care este implicată persoana. la maturitate aceasta este mai mult sau mai puţin importantă în structurarea unui stil de viaţă. şi mai puţin ca persoană de carieră. Un alt motiv este generat de atitudinea faţă de profesie. normative şi non-normative. Momentul de timp în care are loc un eveniment poate transforma un eveniment normativ în unul non-normativ. până relativ de curând. Respectând acest criteriu se pot descrie evenimente individuale şi evenimente culturale. atât la populaţia feminină. În ultimii ani situaţia s-a schimbat şi tot mai multe femei îşi proiectează viitorul cu o componentă profesională puternică. evenimentele sociale ca factor de maturizare (Danish & D’Angelli. să spunem la 15 ani este nonnormativă într-o comunitate europeană . războiul. cât şi la cea masculină. Femeile. creşterea este mai puternic asociată cu dezvoltarea fiziologică. spre exemplu regresia economică. Evenimentele non-normative se referă la situaţii de tipul accidentelor.

Indiferent de ce tip de evenimente discutăm ca factor de influenţă a dezvoltării persoanei. statistic comparativ egale cu cele de mai sus. La naşterea unui copil bărbaţii “se pierd” au trăiri şi reacţii afective foarte puternice ceea ce demonstrează că aparenta lor lipsă de emotivitate este doar efectul modelului educaţional care cere ca bărbaţii să nu îşi manifeste sentimentele). asumare şi integrare a situaţiei şi sănătatea fizică. de susţinerea pe care acesta o găseşte în grupul social din care face parte şi de capacitatea de a anticipa evenimentele. Modalităţile de coping mai sunt influenţate de istoria personală a individului. trăsături cum ar fi: atractivitatea fizică. caracteristici ale familiei de origine. Walster & Walster (1978) au demonstrat existenţa unor asemănări / trăsături comune ale partenerilor dintr-un cuplu. educaţia. Birren & Schaie (1975) a demonstrat că o serie de mituri privitoare la diferenţe în sfera afectivă între masculin şi feminin sunt false. popularitatea. Un studiu. Astfel un acelaşi eveniment poate fi un factor de confuzie pentru o persoană şi factor de energizare pentru alta. sănătatea fizică şi mintală. importantă este modalitatea în care răspunde individul la aceste evenimente. cum sunt capacitatea de înţelegere. vărsta şi trăsăturile de personalitate. nu doar în tinereţe. sentimentele de dragoste pot apare la orice vârstă. Astfel . Vârsta la care are loc căsătoria este un bun predictor al evoluţiei acesteia. Modalităţile de coping cu astfel de evenimente depind de mai mulţi factori. 1989 a fost generator de confuzie şi dezadaptare pentru unii şi de trambulină către afirmare şi succes pentru alţii. statutul socio-economic. spre exemplu femeile sunt mai emotive comparativ cu bărbaţii. În alegerea unui partener criteriile sunt. Aceste teorii pot explica evoluţia diferenţiată a persoanelor în cadrul relaţiilor de cuplu. Există şi familii. inteligenţa. efectuat de Neiswender. căsătoriile în care partenerii sunt adolescenţi au şanse mici de reuşită. imaginea de sine (self-representation)şi respectul faţă de sine (self-esteem). în care calităţile şi defectele se compensează (femeie inteligentă şi mai puţin sociabilă şi partener mai puţin inteligent dar sociabil). Cercet[rile au permis descrirea a doi factori care au impact puternic asupra stabilităţii şi evoluţiei cuplului. deoarece pot influenţa şi pot . veniturile. De exemplu: trăirile afective sunt similare indiferent de sex. Studiile efectuate de Burgess & Wallin (1953). religia. Spre exemplu. dragostea în cuplurile căsătorite nu este diferită de cea din cuplurile informale – sentimentele sunt acelaşi. Deleted: Evoluţia relaţiilor de cuplu poate fi prognozată într-o oarecare măsură.

în cuplurile fără copii. echilibrată emoţional şi dacă relaţia tată-fiu a fost corectă. Dacă evoluţia profesională şi financiară a femeii este mai bună decât a bărbatului. coparentalitatea (implicare / dezimplicare în creşterea copiilor).congenital – partenerii sunt împreună pentru că nu au vrut să rămână singuri. devitalizat. cu respect pentru ceilalţi. .a. recunoaşterea socială a separării). Divorţul Rata divorţului este mai crescută în perioade de prosperitate economică.cuplul pasiv . Partenerii din cuplurile care funcţionează bine sunt descrise astfel. amintindu-şi sentimentele pe care le-au resimţit la începutul relaţiei.cuplul conflictual – conflictele constante între cei doi parteneri pare a fi ceea ce susţine acest cuplu. în cupluri formate din adolescenţă. d. de fapt. dacă familia de origine a bărbatului a fost o familie nonconflictuală. activ. comunitară (modificarea relaţiilor cu persoanele exterioare cuplului). emoţională (deteriorarea relaţiei afective). .”). eventual de perpetuare a dependenţei materne / paterne) . Cuplurile formate după 25 ani au mai mari şanse de reuşită. . trebuinţa persoanei de a-şi (re)căpăta independenţa emoţională. economică (cei doi parteneri vor trebui să işi gestioneze bugete separate). nu pentru că au existat sentimente speciale („Îl respect pentru că atunci când am avut probleme el a fost primul care m-a ajutat. Bohannan (1971) a descris şase faţete ale rupturii în cuplu: a. total ş. restricţionând partenerii la o evoluţie în cuplu. colaborative. Una din cauzele frecvente ale divorţului este statutul socio-economic al femeii.interfera cu aspiraţiile. pasiv – congenitale.cuplul devitalizat – cei doi parteneri trăiesc cvasi-independent. şansele unui divorţ cresc. c. stabile emoţional. b. cariera. psihică (divorţul înseamnă. Caracteristicile de personalitate sunt un factor important. juridică (recunoaşterea in comunitate. f. dependente emoţional. . Astfel.cuplul total – cei doi împart totul şi nu pot trăi independent. în doi şi nu individuală. Caracteristicile de personalitate ale bărbatului sunt mai importante în stabilitatea cuplului. cu încredere în sine. .cuplul activ – partenerii îşi împărtăşesc sentimentele şi acţionează împreună dar pot trăi independent. în cupluri care provin din familii conflictuale şi / sau divorţate. cuplul nou format are şanse mai mari de stabilitate. e. Literatura de specialitate descrie mai multe tipuri de cupluri conflictual.

Indiferent de evoluţia divorţului. dezorganizare afectivă şi cognitivă. el se asociază cu o perioadă de declin şi readaptare. . furie. trăirile sunt negative – depresie.

(Nathanson & Lorenz. conştiinciozitate şi atenţie astfel încât performanţele profesionale rămân relativ constante (Belbin & Belbin. respirator. Menopauza este modificarea fiziologică normală şi semnificativă a acestei vârste pentru orice femeie. se constată că sensibilitatea vizuală este în declin. Sănătatea Majoritatea problemelor de sănătate care apar la această vârstă sunt rezultatul direct al procesului de îmbătrânire dar este ştiut că stilul de viaţă poate influenţa momentul apariţiei ca şi gravitatea acestora. artrita şi reumatismul. Studiile arată că după 55 de ani. Din punct de vedere psihomotor se constată că deprinderile şi reflexele formate la vârstele anterioare se află într-un declin gradual. 1974). Vârsta medie la care se instalează menopauza este de 50 de ani. Cercetările arată că femeile şi bărbaţii gândesc şi se comportă diferit raportat la boală şi bătrâneţe (Hunt & Hunt. Sensibilitatea acustică se diminuează gradual. Sunt de asemenea. probleme de vedere şi auz. Doar sensibilitatea olfactivă este stabilă în această perioadă (Troll.ADULTUL MATUR (40 – 60 ani) Dezvoltarea fizică După 40 de ani schimbările biologice sunt lente şi graduale astfel încât aparent nu exista diferenţe din acest punct de vedere raportat la vârsta anterioara. în mod special capacitatea de auzi sunete de frecvenţă înaltă. Aceste modificări la nivelul senzorialităţii şi al psihomotricităţii pot afecta imaginea de sine şi implicit relaţiile interpersonale. Cu toate acestea. diabetul. Femeile au mai multe informaţii despre sănătate. Cele mai comune boli cronice ale persoanelor aflate la vârsta mijlocie sunt astmul. consideră că sunt predispuse la îmbolnăviri ca urmare sunt mai atente şi reacţionează mai repede pentru prevenirea acestora. 1982). 1982). mai apte să îşi exprime temerile cu privire la sănătatea lor şi merg mai des la medic. 1966). apar primele modificări evidente la nivelul acuităţii vizuale. Involuţia senzaţiilor gustative începe la aproximativ 50 de ani şi afectează în special capacitatea de a distinge nuanţe foarte apropiate ca gust. bronşita. ca şi boli ale sistemului cardiovascular. care este compensat prin experienţă. dar o serie de . bărbaţii au dificultăţi mai mari de percepere a sunetelor comparativ cu femeile. digestiv şi genito-urinar.

Brodie. Deşi adultului matur îi este necesar un timp uşor mai îndelungat pentru a îndeplini o serie de sarcini şi poate să nu fie dispus să rezolve probleme noi. 1975). disfuncţiile urinare (cauzate de atrofierea ţesuturilor). În acest proces de rezolvare a . aceste dificultăţi se pot compensa prin experienţă şi conştiinciozitate. Şi totuşi.(Doering. dar mult mai mulţi descriu simptome de tip depresiv (Henker. Dintre aceste simptome fac parte bufeurile (senzaţii bruşte de căldură fără un motiv special). 1975). Cercetările arată că doar 5% din bărbaţii aflaţi la vârsta mijlocie suferă de simptome asociate disfuncţiilor sexuale.transformări fiziologice au loc înainte şi după oprirea ciclului menstrual. Dezvoltarea cognitivă Testele standard de inteligenţă demonstrează că performanţa la majoritatea itemilor creşte la maturitate. Procesualitatea gândirii este diferită la acum în raport cu vârstele anterioare. Hamburg. În mod cert. Schimbările de ordin biologic la bărbaţii de vârsta mijlocie (perioada de climacteriu) privesc ritmul activităţii sexuale şi mai puţin capacitatea de reproducere. ea este orientata pe/asupra rezolvării de probleme reale in timp scurt. simptomele fiziologice corelative secreţiei scăzute de hormon estrogen. lubrificarea mai redusă la nivel vaginal (se poate asocia cu dureri în timpul actului sexual). (Beard . inteligenţa adulţilor este mai mult decât atât. Trăsătura principală a gândirii adulţilor pare să fie centrarea pe concret-practic-eficient. osteoporoza (efectul scăderii nivelului de estrogeni care permiteau metabolizarea rapida a calciului) (Ballinger. fie că resimt sau nu. ceea ce permite co-existenţa contradicţiilor şi orientarea pe un unic obiectiv. Pentru cele mai multe femei menopauza se asociază cu o serie de trăiri negative. 1983). Piaget ( )a considerat că cel mai înalt nivel de gândire se caracterizează prin logică formală şi este definitiv formată la începutul adolescenţei. Kraemer. diferite abilităţi atingând nivelul maxim în momente diferite de timp. Gândirea în termeni de “şir infinit de posibilităţi” pare să nu mai fie adaptivă la această vârstă. abilităţile verbale ating un nivel de performanţă crescut la această vârstă. Prin urmare este probabil ca cele mai multe evoluţii depresive ale bărbaţilor de această vârstă să fie efectul unei reprezentări negative (asocierea falsa a ritmului mai puţin intens a activităţii sexuale cu impotenţa) asupra propriei sexualităţii cu o origine culturală şi nu una fiziologică.1981). 1981). transformări care sunt cunoscute sub numele de climacteriu (Upjohn Company. Studiile nu au demonstrat existenţa unei relaţii între nivelul de hormoni secretaţi şi schimbările de dispoziţie.

Generativitatea este. nu aplica aceasta cale urmasilor lor. Stubblefield (1977) încurajează „proiectele de învăţare auto-direcţionate”. care totusi. (Labouvie-Vief. Daca aceasta criza nu este depasita se regreseaza la un stadiu obsesiv de pseudo-intimitate. sau educaţia adulţilor este o necesitate nu o opţiune. Studiile asupra creativităţii realizate de Dennis (1966) pe un lot de 738 de savanţi şi artişti. producţiile originale sunt create de persoane de 20 şi 30 de ani. deşi exista indivizi care din nefericire sau datorita anumitor inzestrari in alte directii. devine subiect al grijilor. asociat cu un sentiment de stagnare si sărăcire personala. Stagnare Generativitatea se manifestă în diferite moduri: biologic şi parental. nu il pot inlocui. în timp ce lucrările care solicită cunoştinţe şi analize extensive sunt realizate mai târziu. grija de a stabili şi îndruma urmatoarea generaţie. cu vârste între 40 şi 70 de ani au arătat că cea mai productivă perioadă este în jurul vârstei de 40 de ani. Generativitatea este un stadiu esenţial in dezvoltarea psihosexuala. unii părinţi par sa sufere de . în primul rând. cit si cea psihosociala. imperfecţiunile şi compromisul ca parte a exigenţelor vieţii adulte. exprimată în naşterea şi îngrijirea copiilor. relevată de transmiterea deprinderilor asimilate şi altor indivizi. Si intr-adevar. Faptul de a avea sau de a-si dori copii nu duce la generativitate. fizica sau psihologica. Indivizii încep sa se complacă atunci ca si când ar fi proprii lor copii unici (sau ai celuilalt). Generativitate vs. În esenţă. educaţia permanentă. conserva şi transmite valori culturale. mai ales pentru acele persoane care sunt mai degrabă interesate de dobândirea de cunoştinţe decât de recunoaştere socială. 1980). culturală. Prin urmare. invaliditatea timpurie.problemelor ei acceptă contradicţia. indivizii se confruntă cu a şaptea criză specifică dezvoltării şi anume „generativitate versus stagnare”. iar unde condiţiile sunt prielnice. În general. Personalitate şi integrare socială Erickson (1968) considera că la 40 de ani. în muncă. manifestată în dorinţa şi preocuparea adulţilor de a crea. conceptul de generativitate este menit sa admita sinonime mai populare precum productivitate si creativitate. trebuie reţinut că această vârstă nu este una de deteriorare intelectuală. ci una de reorientare.

in dragostea de sine excesiva si in fine. 4. Altfel spus permite unei persoane să valorizeze corect înţelepciunea ca atitudine care poate compensa diminuarea forţei şi atractivităţii fizice. 2. pare să depindă în mare măsură de experienţa propriu-zisă şi de numărul evenimentelor cu care s-a confruntat o persoană. Pornind de la teoria lui Erikson. Erikson nu ia în calcul faptul că cele mai multe persoane care au ajuns la această vârstă au avut deja copii cărora leau asigurat educaţia timp de mai mulţi ani şi că acum pot resimţi nevoia justificată să se concentreze pe sine. forţa fizică fiind în involuţie pot apare impuneri de reorientare a activităţilor datorită limitărilor fizice. Flexibilitate versus rigiditate emoţională Abilitatea de a trece investiţiile emoţionale de la o persoană la alta şi de la o activitate la alta devine foarte importantă la vârsta mijlocie. independenţa copiilor. Iar pe de altă parte. este perioada în care apar confruntări inerente cu situaţii de ruptură a relaţiilor în care s-a investit afectiv (moartea părinţilor sau a prietenilor. În concepţia sa cu privire la sarcinile vârstei mijlocii.retardare in abilitatea de a dezvolta acest stadiu. o anume doză de stagnare este necesară pentru a permite persoanei să se analizeze. Orientarea pe componenta socializare permite asumarea atributelor de rol şi statut adaptate vârstei. 3. 1. Robert Peck (1955) descrie patru stadii ale dezvoltării psihice la vârsta mijlocie. în timp ce prea multă stagnare poate conduce la auto-indulgenţă sau chiar invaliditate fizică sau psihologică. ca prieteni mai degrabă decât ca obiecte sexuale permite aprecierea acestora ca unicitate şi o mai mare profunzime a înţelegerii lor ca persoane sociale. in lipsa unei credinţe. Ca şi în alte stadii eriksoniene. Valorizarea înţelepciunii versus valorizarea forţei fizice „Înţelepciunea” definită ca abilitatea de a lua cele mai bune decizii în viaţă. Astfel. echilibrul unei trăsături în raport cu cealaltă este important. Motivele se găsesc adesea in impresiile din copilărie timpurie. să se regăsească şi să se reevalueze. Socializare versus sexualizare în relaţiile sociale Depăşirea reprezentării celorlalţi prin prisma sexualităţii şi valorizarea ca individualităţi. înainte să se ocupe din nou de alţii. Flexibilitate versus rigiditate mintală . Aceste oportunităţi de a se confrunta cu un spectru larg de relaţii şi situaţii asigură adaptarea. Pe de o parte. plecarea acestora ”din cuib”). o anume “încredere in specie” aceea ca un copil este o contribuţie la mentinerea speciei. care sunt corelative experienţelor şi evenimentelor din viaţa unei persoane şi mai puţin asociate vârstei cronologice.

Apelul constant. când împlinirea pare posibilă. gata să explice o depresie. 114). criza vârstei de mijloc este în general înţeleasă ca fiind o perioadă de frământări emoţionale. la soluţiile adaptate şi validate la vârstele anterioare în dauna unor soluţii noi care să corespundă realităţilor vârstei se asociază cu dezadaptare emoţională. p. o aventură extraconjugală. Pentru mulţi este doar o altă tranziţie din multele tranziţii ale vieţii şi care solicită reajustări ce pot fi făcute destul de uşor. Ce este criza vârstei de mijloc? Termenul a devenit la modă. Persoana devine conştientă că îmbătrâneşte şi că jumătate din viaţa sa de adult s-a scurs. Aşadar se află într-o perioadă de succes. altfel spus rigid. care se instalează odată cu vârsta adultă. cel aflat la amiaza vieţii trebuie să găsească în interiorul său” (Jung. conflict şi depresie. Acest fapt nu semnalează în mod necesar o traumă. cei care sunt flexibili îşi folosesc experienţa şi soluţiile anterioare doar ca model pentru rezolvarea problemelor noi în concordanţă cu nivelul abilitaţilor. şi uneori comportamentale. familială şi obţinerea recunoaşterii sociale) la orientare spre interior (stabilitate profesională şi familială. Potrivit lui Vaillant (1977) tranziţia (trecerea de la tinereţe la senectute) la vârsta mijlocie se asociază în plan emoţional cu stres. Psihologul elveţian Jung a susţinut că schimbarea de la orientarea spre exterior (inserţia profesională. Cel mai probabil are o familie şi poate acum profita de libertatea pe care o oferă maturizarea copiilor care „au plecat din cuib„. schimbarea carierei. 1966. este independent în relaţiile cu proprii părinţi şi nu rareori rolurile s-au inversat (aceştia apelează la ajutor şi sfaturi). are o profesie şi este recunoscut social. dar persoana conştientizează brusc vârsta şi faptul că timpul este limitat. Aceste evoluţii adaptative nu sunt strict asociate vârstei mijlocie ci sunt funcţii ale personalităţii mature. Prima dată definită de autori precum Jung (1968) şi Jaques (1967). şi aproape orice alt eveniment care apare în viaţa unei persoane de vârstă mijlocie. Această schimbare implică adesea frământări generate de punerea la îndoială a obiectivelor anterioare. Începând cu sfârşitul anilor ’70 odată cu popularizarea rezultatelor rapoartelor lui Vaillant (1977) şi Levinson (1978) se discută tot mai frecvent despre „criza vârstei de mijloc”. Odată depăşite aceste situaţii persoana dispune de o imagine de sine adaptată şi o mai mare deschidere faţă de ceilalţi. acceptarea diminuării forţei fizice şi a modificărilor relaţiilor familiale şi sociale) este crucială pentru adaptare. concept referitor la un nivel specific al dezvoltării emoţionale. „Ceea ce găseşte şi trebuie să găsească tânărul în afară. Spre deosebire de această formulă. Factorii de stres sunt pe de o parte solicitările exterioare specifice noii vârste şi pe de altă parte trăirile asociate conflictelor reprimate la vârstele .

trebuinţe. Primul este nivelul de control asupra propriilor activităţi. Potrivit lui Levinson şi colegilor lui (1978). Dar rareori rezolvarea acestor conflicte capătă dimensiunea unei crize reale. Tot acest studiu a demonstrat că nu există o criză a vârstei de mijloc la femei. iar absenţa provocărilor personale şi ocupaţionale se asociază cu trăiri negative şi stres. „Nu este posibil să traversezi vârsta de mijloc fără a avea cel puţin o criza moderată la vârsta de 40 sau de 50 de ani”. revizuirea atitudinii faţă de sexualitate. Dacă aceste secvenţe nu se realizează în jurul vârstei de 40 de ani este obligatoriu ca ele să se trăiască ulterior. fie în ceea ce priveşte conceptele teoretice. abilităţi proces care se finalizează cu structurarea unei noi imagini de sine. Aceasta cercetare a descoperit două variabile/concepte care corelează cu nivelul sănătăţii mintale la femei. alţi cercetatori au făcut o serie de studii pe grupuri de femei cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani şi au descoperit o serie de diferenţe faţă de modelul masculin (Barnett & Baruch. sentimentul de bunăstarea la femei se asociază cu roluri multiple. până în 60 de ani. Grace Baruch şi Rosalind Barnett au studiat aproape 300 femei intre 35 ani şi 55 de ani. al doilea este asociat şi derivat din primul şi el este nivelul de satisfacţie al propriilor performanţe asumate. această criză pare a fi specific masculină cel puţin până la noi dovezi valide. Rezolvarea acestor conflicte reprezintă o adaptare generativă care presupune opţiunea pentru noi soluţii la trebuinţe vechi.45 de ani) în care se analizează şi isi interoghează propriile valori. ceea ce ne permite să consideram că această ”criză a vârstei de mijloc” se asociază masculinităţii. 1978).anterioare. în jur de 45 de ani. Primul stadiu reprezintă o trecere la vârsta adultă (la 40 . Cele mai cunoscute şi influente teorii ale dezvoltării la vârsta adultă. . sau ambele. Levinson (1978) descrie patru stadii ale dezvoltării la această vârstă. Mai recent. Levinson şi Vaillant au fost toate orientate pe populaţia masculină. Ceea ce a reieşit ca fiind de foarte important pentru starea de bine a femeii la această vârstă este combinaţia dintre activitatea profesională şi relaţiile intime. Niciunul din aceste criterii nu corelează cu vărsta. cele formulate de Erikson. eşantioanele. presupune formularea unor scopuri adaptate noii structuri. rezolvarea conflictelor cu părinţii. precizează autorul. Al doilea stadiu. Astfel. Recunoaşterea financiară a performanţelor profesionale (o muncă provocatoare care oferă femeii oportunitatea să îşi folosească abilităţile şi să ia decizii) asociată cu o experienţă pozitivă în relaţiile familiale (inclusiv relaţii sexuale satisfăcătoare) au fost cei mai buni predictori pentru nivelul de satisfacţie şi pentru bunăstarea psihologică.

Efectul pe termen lung al factorilor stresori se materializează în cădere profesională şi psihologică. Acelaşi studiu descrie şi principalii factori de stres asociaţi activităţii profesionale: lipsa de promovărilor şi a recunoaşterii performanţelor. 2003) Burn out este considerat nu doar un simptom al unei suferinţe individuale legate de activitatea profesională sau un posibil indicator al unei carenţe organizatorice. dacă un cuplu se formează în baza unor motivaţii extrinseci atunci şansele ca el să devină un cuplu devitalizat sunt majore. pirderea stimei faţă de sine şi atenuarea dorinţei de succes.Holt. salariul scăzut. răceală şi ostilitate faţă de ceilalţi. ş. consum exagerat de alimente şi bautură. adică percepţia propriei inadecvări şi incompetenţe profesionale. ceea ce confirmă importanţa sferei profesionale în viaţa individului. exprimată prin atitudini negative de detaşare de cinism. infirmităţi fizice sau mintale şi frica de eşec. Rezultatele arată că satisfacţia în carieră se asociază cu o durată mai lungă de viaţă. Maslach şi Jackson (1982) definesc burn-out ca pe un sindrom caracterizat prin trei dimensiuni independente între ele: . Un alt studiu a demonstrat că în cuplurile formate de minim 20 ani apare o scădere generală a satisfacţiei maritale şi sentimente de înstrăinare (de pierdere a intimităţii) (Pineo. Acest fenomen de epuizare se numeşte sindrom burn-out. neparticiparea la decizii.depersonalizarea. oboseală mintală sau fizică. Studiile realizate de Masters şi Johnson (1966) asupra sexualităţii au arătat că modificarea relaţiilor sexuale.redusă realizare personală. . încărcătura mare de muncă şi ore suplimentare. monotonie în relaţia sexuală. (Zani. 1982 demonstrează într-un studiu importanţa profesiei în viaţa femeilor. descriere neclară obligaţiilor profesionale. produs al unor dinamici socio-politico-economice (Farber. Astfel. .a.epuizare emotivă. . adică un consum total al resurselor emotive personale şi senzaţia că eşti secătuit şi că nu mai ai nimic de oferit la nivel psihologic. dificultăţi de relaţionare cu superiorii. ci o problemă de natură socială. focalizare pe profesie şi reuşită profesonală. munca monotonă şi repetitivă. care poate duce la situaţii conflictuale şi la deteriorarea relaţiilor interpersonale. Această evoluţie pare a se explica prin intensitatea investiţiei afective în momentul formării cuplului. în sensul scăderii activităţii în cuplurile de vârstă mijlocie este cel mai frecvent datorată unor motive nonfiziologice şi anume. 1961). 1983). Cercetările asupra caracteristicilor căsătoriei la maturitate au oferit o serie de informaţii interesante şi utile în terapia de cuplu.

(Neugarten. astăzi asistăm la creşterea disponibilităţii de a pune capăt unei relaţii pe fondul acceptării sociale crescute evidenţiată prin legi mai puţin restrictive referitoare la divorţ. atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. ocupaţionale şi bineînţeles a prezenţei fizice şi. totodată. de estimare a propriei situaţii familiale. Aşadar vârsta mijlocie este. o perioadă de autoevaluare. o perioadă de reorganizare a priorităţilor vieţii. Un alt motiv ţine de modelul cultural. În mod obişnuit divorţul apare atunci când în relaţia de cuplu nu sunt satisfăcute expectanţele unuia sau altuia din cei doi parteneri. au arătat că la vârsta adultă nu există motive specifice.Studiile asupra motivelor rupturii în cuplu. 1968) .

fie pentru că acesta este în realitate o persoană activă şi echilibrată.74 de ani) şi înaintată (peste 75 ani). susţine procesul involutiv de regresie şi depresie. fie pentru că accentuează. influenţat de ereditate. Unii gerontologii consideră că bătrâneţea începe la 65 de ani şi precizează două etape: bătrâneţea timpurie (65 . Bătrîneţea este un proces complex. ”se vaită tot timpul”. Nu se cunoaşte încă motivul pentru care organismul pierde o serie de abilităţi de funcţionare odată cu înaintarea în vîrstă. ”se îmbolnăvesc aşa uşor”. Cele mai multe explicaţii legate de incapacitatea celulelor de a se regenera sunt cuprinse în teoriile programării şi a uzurii. în jur de 55 ani. sau sterotipuri. sau pensionare. în parte reale. atitudine care poate duce la conflict. Hayflick (1974) explică evoluţia prin numărul de diviziuni finit. Gerontologii oferă o mulţime de răspunsuri dar nici unul nu este universal valabil. iar variaţiile individuale constituie excepţii nesemnificative prin raportare la specia căreia îi aparţin. diferite boli şi factori care ţin de mediu. într-un cuvânt”. Negarea are la rândul ei un efect negativ. Cel mai frecvent se spune despre bătrâni că ”sunt obosiţi tot timpul”. Ele pot genera comportamente şi atitudini supraprotective şi/sau de negare din partea celor mai tineri. Conform teoriei programării. ”sunt interesaţi doar de ei. ”sunt cicălitori”. Dacă fiecare specie dispune de un pattern de evoluţie înseamnă că în interiorul corporalităţii există un factor de determinare. este resimţită ca hărţuire. limitat al unei celule. Aceste atitudini diametral opuse nu pot avea decât efecte negative asupra relaţiilor şi a evoluţiei bătrânilor. care poate să îndeplinească o serie de activităţi la fel de repede ca în tinereţe. ”sunt autocompătimitori”. este mai corect să considerăm vârsta de 65 de ani (± 5) ca vârstă de debut a bătrâneţii.BĂTRÂNEŢEA SAU SENECTUTEA (peste 65 de ani) În limbajul curent există puţine referiri lingvistice care descriu bătrâneţea în mod pozitiv ”vârsta de aur”. În cazul hiperprotecţiei. ”sunt altfel decât te aştepţi să fie”. Aceste atribute. Vom considera senectutea ca fiind perioada care începe din momentul în care se instalează primele modificări fizice şi fiziologice ireversibile. Astfel. bătrânul este tratat ca un copil. rezultă din neconcordanţa dintre reprezentările care se formează în copilărie şi tinereţe privitor la bătrâneţe şi situaţia prezentă. Alţii stabilesc pragul bătrâneţii mult mai devreme. Prin urmare numărul de diviziuni al celulei este cea . nutriţie. Criteriul fiind unul care ţine de carieră şi anume retragerea din activitatea profesională. prin ignorarea caracteristicilor vârstei şi tratarea batrinului ca pe o persoană tânără. fiecare specie este autoprogramată ca durată de viaţă. modificări negenerate de un factor patogen bine precizat.

La această vîrstă pierderea acuităţii auditive în special a sunetelor înalte este frecventă.care controlează durata vieţii. combinat cu factori externi stresori de orice tip (nutriţie. la rîndul ei. Mai exact hipermetropia stagnează după 50 de ani şi poate involua după 60 de ani. Persoanele cu deficienţe de auz sunt fie excluse din conversaţie. apar probleme de comunicare şi relaţionare socială asociate cu sentimente de singurătate. mediu etc). Cercetările recente au dovedit că aceste trăiri sunt mai frecevente cind diagnosticul este de surzenie. în plan comportamental. Aceste două teorii au implicaţii diferite. Senzorialitatea Senzorialitatea are aceiaşi evoluţie ca şi la vârstele anterioare cu diferenţe interindividuale foarte mari. nu este o scădere a sensibilităţii gustative. ele reprezentînd şi una din cauzele accidentelor care au loc la această vîrstă (căderi. fie bulimie. Astfel se explică frecventele pierderi de echilibru care se asociază într-un lanţ de situaţii negative. Teoria programării este o teorie fără speranţă. fie malnutriţie (bătrînul refuză să mănânce sau mănâncă selectiv). efecte asupra nutriţiei. scăparea obiectelor etc). fie subiect de conversaţie. de multe ori selectivă. Conform acestei teorii. arsuri. Afecţiunile specifice acestei vârste sunt cataracta. teoria uzurii pare mai pozitivistă. cu excepţia celor care au suferit de hipermetropie în tinereţe. în condiţiile în care se limitează amploarea factorilor stresori. fiecare eveniment devenind cauză pentru următoarele. sau . procesul de îmbătrînire poate fi amânat. afecţiune care este reversibilă. Celulele gustative îmbătrînesc mai tîrziu decît cele olfactive. Teoria uzurii explică bătrîneţea ca fiind un cumul al caracteristicilor individului. Bătrînii declară frecvent că mîncarea nu are gust. glaucomul etc. De fapt. procesul de îmbătrînire este rezultatul cumulării efectelor agresiunilor suportate de organism. provoacă sau agravează bolile cardiace şi circulatorii. Celulele din zona vestibulară responsabile de echilibru sunt primele care intră într-un proces de degenerescenţă. izolare. A doua situaţie determină supraponderalitate care. neputinţă. Absenţa gustului mîncării are. limita maximă de vîrstă la om este de 110 ani. Conform teoriei uzurii. ci a celei olfactive. Văzul este în declin. ceea ce determină uneori si o surzenie psihologică. Ca urmare. pentru că.

imunitatea mai scăzută. cădere.înălţimea este în involuţie. O explicaţie neverificată în această privinţă este legată de procesele de metabolizare a calciului. Faptul că în societatea modernă părinţii locuiesc separaţi de copii determină o serie de probleme de adaptare în special însingurare şi izolare. scădere a veniturilor etc. pensionare. spitalizare.derma devine mată şi îşi pierde elasticitatea.părul îşi pierde luciul şi se răreşte. dar într-un timp mai lung şi cu o serie de limitări generate de rezistenţa generală la efort şi capacitatea de efort fizic mai reduse. dar. prezintă o mai bună capacitate de coping şi un declin mai puţin rapid. spre exmplu. magneziului şi zincului. expunerea la temperaturi extreme are efecte mult mai evidente şi mai rapide decât la celelalte vârste. ca urmare a tasării discurilor intervertebrale.osteoporoza. . . Teoretic. ca urmare. Sunt mulţi bătrâni care împing pensionarea cât mai departe în timp şi. . de unde decurge creşterea riscului de îmbolnăvire. Din punct de vedere al psiho-motricităţii. bătrânii cheltuiesc mai multă energie psihică .tulburări ale somnului. mai puţin accentuat. . instalarea unor stări de depresie şi anxietate (care au un corolar somatic). izolare. anume scăderea capacităţii homeostatice (de refacere) a organismului. dar şi de modificări la nivel afectiv. fracturi sau luxaţii.elasticitatea venelor este în scădere. însingurare. Problema generică a vârstei a treia este aceea că orice îmbolnăvire se suprapune pe un fel de boală cronică. în cel puţin 50% din cazuri. mai frecvente la femei decât la bărbaţi. Bătrânul este obligat să se adapteze şi să facă faţă unor evenimente de tipul sănătate precară. calciul este asimilat din ce în ce mai greu. pierderea echilibrului . De asemenea. pierdere a unor persoane apropiate afectiv.următorul. Sănătatea O serie de modificări anatomice şi fiziologice care apar la această vârstă pot fi lesne observate: . . bătrâneţea poate fi o perioadă de consolidare şi stabilizare cognitiv-afectivă. Încetinirea reacţiilor poate fi generată de modificările de la nivel osteo-muscular. . această vârstă este marcată de o serie de evenimente care pot avea efecte dezintegratoare asupra psihicului. bătrînii pot desfăşura aceleaşi activităţi ca în tinereţe. ca urmare. ca efect al modificărilor metabolice.

De aici rezultă cele două imagini contradictorii ale bătrânului: „s-a prostit“ şi „este înţelept“. capacitatea de coping este redusă. achiziţiile inteligenţei experienţiale sunt stabile şi neafectate. disfuncţiile metabolice. utilizată în rezolvarea de probleme este evident în involuţie. Dezvoltarea cognitivă La nivel cognitiv asistăm la o scădere a ritmului procesării informaţiei. iritabilitate. nu-şi recunoaşte rudele şi nu poate mânca neajutat. printre care demenţa senilă şi sindromul Alzheimer. cele mai eficiente sunt terapiile de tip cognitiv şi cele de grup. intoxicaţiile medicamentoase. orientare. egoismul comportamente ades întâlnite acum sunt simptome ale neputinţei. care conştientizează toate aceste probleme şi ca urmare. Aceste atitudini sunt împărtăşite şi de către familie. Dacă ideea de terapie este acceptată. Din punct de vedere patologic.pentru a depăşi perioada de doliu după pierderea unei persoane dragi şi pentru a se adapta la noile condiţii. Cercetările au dovedit . Refuzul are două motive. teama de a nu fi consideraţi bolnavi psihic şi ancorarea într-un şablon care consideră depresia ca normalitate a vârstei. Unele sunt greu de sesizat: tendinţa de a vorbi foarte mult la telefon. mai ales dacă se aplică cu limită de timp. pierderea memoriei (cel mai evident simptom) asociată cu stări de confuzie. Capacitatea de învăţare este mai redusă şi asistăm la o relativă scădere a performanţelor mnezice. agitaţie. Se constată performanţe mai scăzute la probele de inteligenţă academică. apatia. Rezultă o incidenţă crescută a tulburărilor psihice la această vârstă. o Cele mai frecvente simptome ale depresiei sunt absenteismul. în final. Deleted: . Cu toate că un tratament adecvat ar putea să determine o încetinire a ritmului dezvoltării depresiei. dezinteres pentru lumea înconjurătoare. o Sindromul Alzheimer afectează toate faţetele vieţii psihice. în special a tulburărilor de tip depresiv. astfel că nu este posibilă o intervenţie din exterior. exprimare. şi boli ireversibile asociate cu destructurări ale substratului neuronal. bătrânii refuză în general atât tratamentul medicamentos. dificultăţi de concentrare. nu mai poate înţelege şi utiliza limbajul. Bolnavul. Această involuţie va fi un factor de stres intrinsec pentru bătrân. dificultăţi de raţionament. Dacă inteligenţa academică. începând cu procesele perceptive care prelucrează mai lent informaţia datorită scăderii abilităţilor senzoriale. dezorganizarea cognitiv-afectivă. la această vârstă se înregistrează boli reversibile cum sunt depresiile. incapacitatea de concentrare. reacţii extravagante nejustificate. Agresivitatea şi răutatea. cât şi psihoterapia.

Doliul pentru pierderea unei persoane apropiate este mai accentuat în comparaţie cu alte vârste. această vârstă e marcată de o serie de evenimente care pot avea efecte dezintegratoare asupra psihicului. acceptarea propriei vieţi şi asumarea întregii vieţi aşa cum a fost. Identificarea Eu-lui cu Eul profesional este o asociere fericită şi eficientă pentru perioada adultă. c. Diferenţierea dintre Eu-l intim şi Eu-l profesional Pensionarea este un eveniment esenţial la această vârstă. Personalitate şi integrare socială Din punct de vedere cognitiv-afectiv. sănătate precară. Transcendenţa sănătăţii fizice şi acceptarea simptomelor inerente involuţiei fizice Declinul fizic e factorul generator al celei de a doua crize. Bătrânii consumă foarte multă energie psihică în încercarea de a îşi asuma aceste probleme şi de a le face faţă. acceptarea propriilor imperfecţiuni şi pe cele ale celorlalţi. Integrarea presupune dragoste faţă de ceilalţi şi absenţa egoismului. bătrâneţea poate fi o perioadă de consolidare şi stabilitate. să gestioneze o serie de elemente stresoare de tipul pensionare. Conform Erickson (1968) ultima criză este generată de conflictul „integrare versus disperare“.existenţa unei bruşte căderi intelectuale cu puţin timp înaintea morţii. absenţa regretelor pentru ceea ce ar fi putut face. în special a depresiilor. acceptarea morţii ca un fapt inevitabil şi natural conferă o stare de bine şi echilibru. Bătrânul e obligat să se adapteze. dar acum se impune renunţarea la carieră şi regăsirea propriilor atribute ale Eu-lui. acceptarea morţii. Efectul aceste situaţii este creşterea tulburărilor psihice. prietenilor. scăderea veniturilor. Non-acceptarea morţii se asociază cu trăiri depresive. . spre deosebire de cei care acceptă că sănătatea fizică nu mai poate fi cea de la 20 de ani sau se orientează spre alte activităţi. cum ar fi relaţiile sociale. dar poate fi şi o perioadă de mare instabilitate şi implicit involuţie. Acesta este motivul pentru care pensionarea e trăită ca o traumă şi are efecte destructurante. Transcendenţa Eu-lui versus preocuparea pentru Eu Această criză se asociază sentimentului morţii. pierderea rudelor. Afectiv. reacţie care se numeşte „picătura terminală“. Persoanele care se vor concentra pe starea de sănătate fizică riscă să dezvolte sentimente depresive. b. Robert Peck (1955) descrie trei crize specifice vârstei a treia şi anume: a.

b. Alte caracteristici ale personalităţii care rămân constante sunt impulsivitatea. Deleted: . activism presupune menţinerea preocupărilor prezente la vârstele anterioare şi depăşirea pierderii persoanelor apropiate prin găsirea de substitute. simţul ordinii.Cercetări efectuate de Bernice Neugarten (1973) au demonstrat că persoanele care dispun sau îşi formează capacităţi de coping îşi păstrează aceste capacităţi şi la vârsta a treia. dezangajare / demisie presupune creşterea preocupării faţă de sine şi absenţa intereselor pentru alţii. pentru lumea exterioară. fie compensarea prin activităţi. respectul faţă de sine sau sentimentul de umilinţă Din punctul de vedere al atitudiniilor se constată la această vârstă două direcţii de evoluţie: a. fie prin investitii afective in persoane.

A. Patterns of attachment. (1977). A.: Clarendon Press Baillargeon. Social learning theory. A. H. Blehar. NJ: Prentice-Hall Bandura. (1964). Englewood Cliffs. C. & Wall. 63. & Manning. Monographs of the Society for Research in Child Development. Assessing an assessment: Conceptual considerations. 22 Bandura & Hustin. M. D. The influence of oral eroticism on character formation. NJ: Prentince-Hall Bandura. K. 69 Bandura. (1987). K. (1975). J. Function and evolution in behavior.. E. Art and visual perception. & McDonald. Bell. The origins of human social relations.BIBLIOGRAFIE Abraham. Social foundations of thought and action: A social cognitive theory. An ethological approach to personality development. NJ Erlbaum Als. S. Developmental Psychology. Berkeley: University of California Press Baerends. The transmission of patterns of self-reinforcement through modeling. New York Academic Press Ainsworth. (1962). S. methodological issues and a perspective on the future of the Neonatal Behavioral Assessment Scale. (1965). (1954). S. Oxford. Influence of social reinforcement and the behavior of models in shaping children’s moral judgments. & Bowlby (1991). Journal of Abnormal and Social Psychology. Object permanence in 3 ½ and 4 ½ year-old infants. D.. A. C. 1927 Ainsworth. G. R. (1986). Social learning through imitation. A. Nebraska symposium on motivation. F. 177 Arnheim. 311-318 Bandura. S. S. J. 1 Bandura. (1924b). A. C. A. D. (1978).. Influence of model’s reinforcement contingencies on the acquisition of imitative responses. (1961).. Serial no. (1971). Beer. U. Waters. Hillsdale. M. M. R. Journal of Abnormal and Social Psychology. Englewood Cliffs. Individual differences in strangesituation behavior of one-year-olds. (1963). & Stanton. Journal of Personality and Social Psychology. American Psychologist. M. M. Identification as a process of incidental learning. Lincoln: University of Nebraska Press Bandura. New York: Basic Books. 46 Ainsworth. S. & Kupers. Selected papers of Karl Abraham. Journal of Abnormal and Social Psychology. 67 . D. (1978). 43.

B. P. 1. The Behavioral and Brain Sciences. New York: Willey-Interscience. New York: Knopf Bickerton. W. Pediatrics. (1984). Tehnică. H. Rabin et al. J. San Francisco: JosseyBass Bettelheim. The language biogram hypothesis. 70. (1963). (Eds. & Kohlberg. & Gibbs. 7 Bickerton. yours.. L. Social learning and personality development. (1981) Some enduring and consequential structure of personality. (1978). Developmental Psychology. () The stormy decade: Fact or fiction? Psychology in the school. S. M. M. (1999). (1966). Creole languages. In A. Shannon F. mine: Mutuality and the emergence of the separate self. (1985). B. the language biogram hypothesis. (1975). C. Biological Reviews. Journal of Moral Education. 41. P. (1988). M. Handbook of child languages acquitsion. (1976). 75 Baumrind. Peer conflict and psychological growth. & Walters. Developmental processes: Heinz Werner’s selected writings (Vols. Bergman. Rearing competent children. Fergusson D. L . New York: Pantheon Bercowitz. S. A.) Further Explorations in Personality. Bucureşti: Ed. L. & Franklin. New York: International Universities Press Bateson.Bandura. Ours. J. M. The characteristics and context of imprinting. 1&2). (1982). 935-940 Benjamin.. R. San Diego: Academic Press Birch. T. D. Harmonious parents and their preschool children. San Francisco: Jossey-Bass Beautrais A. D. Northvale. and language acquisition. Aggression: A Social Psychological Analysis. 41 Baumrind. A. 99-102 Baumrind. G. I. D. Life Events and Childhood Morbidity:A Prospective Study. . (1971). (1999). (2000) Psihologia dezvoltării.. NJ: Jason Aronson Berkowitz. Blatt. (1962). Rinehart & Winston Bandura. Child care practices anteceding three patterns of preschool behavior. 224-231 Barten. The bonds of love. (1989). J. New York: Holt. D. The process of moral conflict resolution and moral development. The effects of classroom moral discussion upon children’s level of moral judgment. D. 4 Block. A. Child development today and tomorrow. New York: McGraw Hill. The uses of enchantment: Thee meaning and importance of fairy tales. Genetic Psychology Monographs. A. (1967). M.

Vol. A secure base. J. 41 Buss. H. NY: Basic Books. În A. J. Chicago: University of Chicago Press. R. (coord. San Francisco: W. R. (1970). Bryan.). A first language: The early stages. între emancipare şi disoluţie. Comportamentul prosocial. M. (1975). R. E. (1982). Psychology. & Walbek. S. New York Bowlby. Social Research.). Psihologia Socială. Editura SPER. (1965). J. New York: Nervous and Mental Disease Publishing Co. Russel Sage Broughton. New York: Basic Books Breuer. Bronfrenbrenner. Preaching and practicing generosity: Children’s action and reactions. & Freud. 1 of Attachment and loss. and Situation. New York: Basic Books Bowlby. Hetherington (Ed. Teorii ale dezvoltării copilului. "Psychological Review". (1983). et al (1998). Development in infancy. Bucureşti: Editura Tipoalex. A. (2000) Two Words of Childhood: US and URSS. J. Cluj-Napoca: Editura Dacia Borke. Vol. Child Development. J. B. H. Chelcea. (1963). Attachment and loss. p. C. Iaşi. E. J. 2 of Attachment and loss. (2006). In E. Children's cooperation and helping behaviors. Cattell. Personality Role. (1973). (1895) Studies on hysteria (A.. R. 11 Bower. 159. (2002). (1975). & Herrnstein. New York: Free Press Brown. Revieiv of child development research (Vol. Freeman Bowlby. 50 Brown. (2003). Polirom. Women’s rationality and men’s virtues. M. în Neculau. R. U. 1996. J. 70. & Ciupercă. (Vol. Boston: Little. (1988). (1975). J. Iaşi: Polirom Ciupercă. (1973) Separation. N. H. Play: Its Role in Development and Evolution. (2000). The New Science of the Mind. Brill. (1982). Ciupercă. Neculau. John Wiley and Sons. E. R. New Jersey Camp. J. MA: Harvard University Press Brown. Developmental Psychology. Manual de psihologie socială. Mod. 1). 5). New York. Brown Brunner. G. (2003). Individul şi lumea de lângă el. New York. A. Jolly & Sylva (1980). London: Hogarth Press Bowlby. Piaget’s mountains revisited: Changes in the egocentric landscape. T. H. S. Cambridge.).Bonchiş. Language power: 12 to 24 months. (1969) Attachment. Social psychology. Denver: Bright Beginnings.). (coord. 1936. colecţia Caiete Experienţiale . Bryan. C. Cuplul modern. trans.

(1994). V. Erikson. Holistic Education Review. H. Munroe. Neonate movement is synchronized with adult speech: Interactional participation and language acquisition. The origin of species. & Cole. L. Psychosocial Development: Ways of coping with conflicts. (1991). 1. (1984). M. New York: Freeman Condon. A. H. 43-47 . D.chological Record. 230-251 Edwards.). Theories of Development: Concepts and Applications (5th Edition). 43. Identity and the life cycle. C. Erikson. Whiting (Eds. The measurement of moral judgment (Vol. New Jersey: Pearson Education Inc. New York. & Sander. M.. R. (1995). R. Academic Coffer. H. W. Pacific Grove. (1963). Theories of Personality (3th. 8. Psy. E. S. 99-101. The comparative study of the development of moral judgment and reasoning. C. (1986). Academy of Management Review 19. New York. (1981). K. Child Development. (2004). UK: Cambridge University Press Cole. Harper & Row. N. (1981). Munroe & B. Psychological Issues. B. H. J. 1). R. Fantz. K. In A. Crain.). (1977). New York: Garland Press. Handbook of cross-cultural development. & Peterson. & Kauffman. W. New York: Modern Library Denney. Pattern vision in young infants. 245-269. Language acquisition in the absence of experience. Brooks & Cole Publishing Company. Childhood and society (2nd ed. (1963). A. E. (1974). 3rd Ed). W. edition). W. L. Kohlberg (Eds. (1958). C. P. 14 Crain. Child care in the family: A review of research and some propositions for policy. Love of nature. (1987).). (1959). Darwin. 1. Norton & Company Inc. H. Conger. Theoretical introduction to the measurement of moral judgment.Clarke-Stewart. S. W. New York: W. Behavioral and Brain Sciences. (1859). & Glick. W. Colby & L. (1964). Motivation: Theory and research. California. A. Cambridge. Erikson. The development of children (4th ed. & Appley. N. W. Childhood and society (2nd Edition). In R. E. Adolescence and youth. Typologies as a Unique Form of Theory Building: Towards Improved Understanding and Modeling. (2001). L. H. 183. L. 1161-1170 Doty. Science. În Duane Schultz. H. New York: John Wiley Colby. Free clasification in preschool children. 4 Crain. E.). J. Kohlberg. New York: W. Psychological development in a changing world. Norton Erikson. S. p.

Child development.). (1923). Fogel. New York: John Wiley Gardner. (1973). New York: Basic. New York: Harper & Row. (1983). (1936). (1933). A general introduction to psychoanalysis. S. G.). Freud. (J. Collected papers (Vol. 7 Gesell. (1992). trans. (1909).). Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences..). S. Norton. (2001). (1915b). 13. Freud. S. H. family. trans. (1969). C. A. Gesell. The ego and the id (J.). New introductory lectures on psychoanalysis (J. S. A. The ego and the mechanism of defense. trans. Journal of Experimental Child Psychology. Freud. S. MN: West Freedman. Human infancy: An evolutionary perspective. 1949 . (J.). Psychoanalytic Study of the Child. Riviere. Introducere în psihanaliză.). Child Development. L. S. A. New York: Basic Books.). A. 255-278 Freud. A. (1941). New York: Hoeber. Social Speech and Social Interaction: Egocentrism Revised. C. trans. New York: Norton. New York: International Universities Press.Farber. New York: John Wiley Freud. trans. D. Adolescence. Collected papers (Vol. Strachey. W. New York: Washington Square Press. New York: W. Freud. (1974). (1983). New York. Freud. Paul. 1965. 44. Collected papers (Vol. A. & Ilg. (1926). In A. Strachey. Inhibitions. 1959.). Analysis of a phobia in a five-year-old boy (A & J. (1924). The passing of the Oedipus complex. (1973). trans. Ilg (Eds. Gesell & F. Riviere. Riviere. New York: Pergamon Press. 1946 Freud. 1960. Riviere. 1959. Infancy: Infant. The unconscious (J. Stress and Burnout in the Human Service Professions. 4). R. B. 3). 562-568 Gelman. S. L. New York: Norton. New York: Basic Books. 2). H. New York: Basic Books. & Amatruda. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică Friedman & Rosenmann (1974) Type A Behavior and Your Heart. F. S. Freud. Freud. S. Strachey. St. Garvey. and society (4th ed. symptoms. Conservation acquisition: A problem of learning to attend to relevant attributes. The arts and human deivlopment. trans. The child from five to ten. (1920). and anxiety (J. 1965. (1946). (1958). Developmental diagnosis: Normal and abnormal child developmen. Knopf Gardner. 1959. 1959.

(2003). (1969). M. NJ: Analytic Press Goldstein. New York: Basic Books Haan. 27 Hetherington. Manual of child psychology (2nd ed. Muir & J.). S.). (1996). (1973). New York: American Book Greenberg. A. Journal of Personality and Social Psychology. & Block. Object relations in psychoanalytic Theory. Moral reasoning of young adults: Politicalsocial behavior. 1954 Gesell. J. MA: Harvard University Press. (1982).. New Haven: Yale University Press Gesell. B. (1995). W. Kerr (Eds. R. L. Infant and child in the culture of today. Cambridge. 220 Hall. The early catastrophe. Attachment theory. A. Scientific American. An Atlas of Infant Behavior. and personality correlates. Paper presented at the biannual meeting of the Society for Research in Child Development Hutt. New York: W. Hogan. B. & Risley. Smith. L. R. In a different voice. Goldberg. 10 Haber. The ontogenesis of infant behavior. (1973). B. & Mitchell. (1983). N. Child development. L. H. Piaget's theory of intellectual development (3rd ed. K. American Educator. Eidetic images. A.). C. R.). (1943). D. (1928). (1977). Ilg. (1939). H. S. stepwise sequence in the development of moral judgment: A longitudinal evaluation.Gesell. (1981). J. Ilg (Eds. Norton Goldberg. Gesell & F. M. S. R. The roots of human behavior: An introduction to the psychobiology of early development. (1988). Gutman. Hillsdale. Youth: The years ten to sixteen. A. Contemporary readings in child psychology.. New York: John Wiley. In A. R. R. C. E. (1968). F. B.). The organism: A holistic approach to biology derived from pathological data in man. C. & Opper. Moral conduct and moral character: A psychological perspective. (1946). L. Carmichael (Ed. Introduction. San Francisco: W. Males and Females. New York: Harper Gilligan. (1972). New York: Harper & Row. NJ: Prentice Hall Gleitiman. G. A. Gesell. 1949. H. Freeman. Cambridge. & Parke. New York: McGraw-Hill. Englewood Cliffs. family background. (1956). A. Adolescence. D. T. Irreversible. MA: Harvard University Press Ginsburg.). & Ilg. New York:Appleton Hart. 79 Holstein. (1916). (1987). F. In S. In L. & Ames. S. Reclaimed powers. Baltimore: Penguin . N. M. Psychological Bulletin. Basic psychology (4th ed. Hofer.

G.). trans. Jung. voulm coordonat de Andrei Cosmovici şi Luminiţa Iacob. 1998) Keniston. (1961).). Approaching the unconscious. trans. trans. Keniston (Ed. New York: Vintage Books. (1964). C. The Way of individualization (R. J. F. Hull. C & DeVries. Memories. R. (1998). San Diego: Harcourt Brace Jovanovich. Baynes. 2. C. 1953 Jung C. 7. C. (1994). F. & Kramer. The adolescent as philosopher. Polirom. L. L. Boston: Allyn & Bacon Kamii.). J. K. 100 Kohlberg. In C. Kamii. New York: Teachers College Press. Autistic disturbances of affective contact. Parker (Eds. Nervous Child. & Gilligan. R. Kohlberg.).. Hull. In C. În Psihologia şcolară. New York: Warner Books (Oxford University Press paperback. 217-250. Day & R. Karen. Critical period effects in second language learning: The influence of maturational state on the acquisition of English as a second language. Princeton: Princeton University Press. (1945). Ed. The collected works of C. (W. The relations between the ego and the unconscious (R.). reflections. S. C. In K. L. The perils of principle. trans. Youth and dissent.). Cognitive Psychology. Daedalus. Modern man in search of a soul. Repere psihogenetice. Princeton: Princeton University Press. In M. New York: Basic Books. Dell & C. (1985). Kagan. Jung C. Jung: Vol. & Newport. (1971). F. C. (1969). (1977). Becoming attached. R. Iaşi. New York: Harvest Book.Iacob. (1965).). J. (1971). Human Development. (1984). G. 20. Jung: Vol. In C. C. Johnson. Jaffe.). L. 21 Jung C. F. trans. C. S. Kanner. The preschool in action (2nd ed. L. 1953. (A. Young children reinvent arithmetic. C. (1931). The development of personality. 1998 Jacobi. 1967. G. C. 12 . Piaget for education. Hull. The nature of the child. Jung C. (1933). C. (1989). K. K. Jung C.). G. & C. Jung (Ed. dreams. (1943). Continuities and discontinuities in childhood and adult moral development. Two essays in analytic psychology. Winston. R. E. Caracterizarea vărstelor şcolare. Man and his symbols. G. New York: Dell. San Diego: Harcourt Brace Jovanovich. Marriage as a psychological relationship (R. Jung. The collected works of C. C.

99-112 Levinson. (1989). (1983). (1966). Global Rating Guide with new materials. New York: Holt. O. (1952). New York: Ballantine Books. Birth Without Violence. M. O. Cognitive stages and preschool education. W. (1963). D. (1977). In H. New York. L. Moral development and behavior: Theory. University Programs Modular Studies Morristown. Stanford. and social issues. LeBoyer. (1981). K. (1975). 1). New York: International University Press. relationships. Readings in child development and relations (2nd ed. (1977). Harvard University Kohlberg. Lickona (Ed. J. The synchrony of respiration.). Psychoanalytic explorations in art. K. M. Norton Liebert. Kohlberg. Harvard Educational Review. (1974). NJ: Prentice-Hall Lipsitt. New York: Macmillan. On aggression. heart rate. Stanford University Press . L. R. Sequence in the development of moral thought. E. Human Development. L. School of Education. Rinehart & Winston. (1975). 40. Behavioral treatment of autistic children. MA: Harvard University Press Lorenz. I. L. 6 Kohlberg. (1963). P. Developmental psychology (2nd ed. D.). Stevenson (Ed. NJ: General Learning Press Lovaas. Cambridge. D. W. New York: Halstead Press Lyons. Human Development. L. P. New York: Harper & Row Kris.) Child Psychology. & Marmor. (1958). 1977 Lorenz. The mid-life transition. R. Maternal Overprotection. 1). L. 53 Maccoby. The seasons of a woman’s life. N. CA. Englewood Cliffs. research. In K. (1935). (1973). L. Moral stages and moralization: The cognitive-developmental approach. Biologic and clinical aspects of brain development. C. Moral development and identification. and sucking behavior in the newborn. The development of children's orientations toward a moral order: I. San Diego: Harcourt Brace Jovanovich Lovaas. Companions as factors in the bird's environment. NY: Alfred Knopf. Kohlberg. G. Levinson. Poulos. Studies in animal and human behavior (Vol. (1976). F. Psychiatry..). Levy. Essays on moral development (Vol. (1963). I. Two perspectives: On self. S. The autistic child. (1977). & Nagy. In T.Kohlberg. Lorenz. E. University of Chicago Press. and morality. 9 Kohlberg. The psychology of sex differences. (1996).

S. McGraw-Hill Book Company. M. Gh. E. M. & Dirn. Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane. New York: Harper & Row Mead. A. N.). Bucureşti Mogoş. A. in „Middle Age and Aging”. p. 1967. (1954). San Diego: Harcourt Brace Jovanovich. Papalia si S. A. 93-98.. (1968). Fernald. 243247 Maslow. Martin et al (1977). A development view of adult personality. Iaşi: Polirom Mitrofan. (1927). P. A dynamic theory of human motivation. 50 Maslow. sharing. p. Malinowski. (1975). New Haven: Yale University Press Meltzoff. Editura Ştiinţifică. Birren (Ed. 1. N. Sex and repression in savage society. (1973). 59 Mendras. (1987). Introduction to psychology (3rd ed. La Revue Tocqueville. Freeman Neugarten. Motivation and personality (2nd ed. Continuities in cultural evolution. (1974). 1: Infantile psychosis (in collaboration with M. New York: International University Press. Coming of age in Samoa. A. M. B. & Ianculescu. (1977). 1986. Mahler. L D. (1973).) Relations of development and aging. W. De quelques tendances majeures de transformation de la société française. Roots of caring. (1997). E. & Ianculescu. M. Compendiu de anatomie şi fiziologie. H. N. P. The psychological birth of the human infant. (1988). (2003). Chicago. (1943). Neugarten.). Testarea psihologică a copilului mic. A. (1968). Boston: Houghton Mifflin Mussen. Mitrofan. 1986-1987. New York. Maternal alcohol ingestion and ciggarette smoking and their effects on new born conditioning. Vol. S. Human Development. London: Hutchinson.. L. Furer). & Eisenberg-Berg.. Manual de anatomie si fiziologie. B. H. Psychological Review. N. Child Development. University of Chicago Press. Alcoholism: Clinical and Experimental Research. E. L. and helping. vol. L. 3-38. On human symbiosis and the vicissitudes of individualization. Pine. Gh. Mead. New York. H. 8. (1964). B.Mahler. S. L. Infant imitation and memory: Nine-month-olds in immediate and deferred tests. Chicago: University of Chicago Press. In D. Olds. A. San Francisco: W. I. . (1928). The Awarness of Middle Age. & Bergman. In J. Bucureşti: Editura Press Mihaela SRL Mogoş. (1964). & Fernald. Bucuresti: Editura Ştiinţifică Munn.

New York: International Publishers Piaget. New York: Ballantine Books Piaget. 1-2. J. I. Social participation among preschool children. Journal of Abnormal and Social Psychology. New York: W. J. In B. New York: John Wiley. Worcester. D. Ed). Ripple & V. J. Conditioned reflexes. (1972). H. J. B. Olds. B. Langfeld. (1966). (1979). (1968). A history of psychology in autobiography (Vol. Language and learning: The debate between Jean Piaget and Noam Chomsky. Werner & R. (1941). I. A. Cambridge. New York: Plenum Piaget. Piaget.). 1). Rieber (Ed. (1986). S. 4). (1952). May 15. (1983). In E. McGraw-Hill Parten M. 1. S. B. Journal of Abnormal Social. J. J. Kessen. In P.. Psychology 27. In R. London: Oxford University Press Pavlov. 1983. Boring. 19 (10): 3723-3730 Papalia. In The Journal of Neuroscience. Adult personality.Neugarten.). Properties and Plasticity of Excitatory Synapses on Dopaminergic and GABAergic Cells in the Ventral Tegmental Area. (1927). Rockcastle (Eds. P.). J. W. W. Social play among preschool children. Cook). 1999. (1932).). Chicago: University of Chicago Press. B. Jean Piaget's views on the psychology of language and thought In R. Yerkes (Eds. I. Ithaca. Piaget rediscovered.) Handbook of child psychology (4th ed. (1970). Toward a psychology of the life cycle. The psychology of the child. M. J. (1932). MA: Harvard University Press Pitariu (1987) . Development and learning. & Inhelder. Overton (1998). NY: Cornell University Press Piaget. L. Piaget. Lectures on conditioned reflexes (Vol. Human development. The child's conception of number. Mussen (Ed. Dialogues on the psychology of language and thought. Human Development. Middle age and aging. H. Intellectual evolution from adolescence to adulthood. W. M. 243-269 Parten M. 27. P. 243-269 Pavlov. (1936). (1964). H. Autobiography. & Szeminska. (1928). MA: Clark University Press Piaget. Neugarten (Ed. The construction of reality in the child (M. Piaget’s theory. 15.) (Vol. Norton Piatelli-Palmarini. New York: Basic Books Piaget.

NJ: Prentice-Hall Skinner. Psychology of learning and behavior (3rd ed). H. The stress concept. E. Cambridge. (1975). (1961). 127-143 Simpson. (1974). D. The hierarchical nature of moral judgment: The study of patterns of preference and comprehension of moral judgments made by others. & Kohlberg. F. (1969). Handbook of perception (Vol. H. F. C. Science and human behavior. Collected papers on schizophrenia and related subjects. B. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică Schwartz. Jossey-Bass. Paolitto. American Journal of Clinical Nutrition. (1971). (1938). (1971). B. Journal of Personality and Social Psychology. New York: Knopf . (1965). N. Englewood Cliffs..Power.). New York: Columbia University Press Rawls. (1976). Handbook on Stress and Anxiety. H. (1997). New York: W. (1989). A. H. Does Personality really change after 20? Psychology Today. (1953). Huxley & E. About behaviorism. 20. The behavior of organisms. New York: Longman Rest. (1976).). J. (1974). 31 Sachs. (1983). B.learning and behavior. P. P. F. & Hersh. Englewood Cliffs. J. S. New York: International Universities Press Selye. 493-502 Searles. Promoting moral growth (2nd ed. Human Development. W. L. J. Friedman (Eds. Higgins. Sensorimotor action patterns as a condition for the acquisition of syntax. B.). J. Development of speech. Contingencies of reinforcement. Z. C. A theory of justice. Generosity in children: Immediate and long term effects of modeling. U. San Francisco. L. Ingram (Eds. MA: Harvard University Press Reimer. Journal of Personality. Psihologia vârstelor. New York: Academic Press Şchiopu. Moral development research: A case study of scientific cultural bias. (1989). P. 18-27 Rushton. preaching. 15. In R. Malnutrition. 7). F. S. and moral judgment. 41 Rubin. NJ: Prentice-Hall Skinner. Carterette & M. (1950). New York: Academic Press Skinner. (1973). E. In E. B. Norton Scrimshaw. New York: Macmillan Skinner. J. Verza. Lawrence Kohlberg's approach to moral education.. F. Language acquisition: Methods and models. R. 17 Sinclair. F.

12 Turiel. (1984). Man and his symbols. 1). Sternberg.). Cognitive maps in rats and man. NJ: Erlbaum Steinberg. 1953-1956. M. I. 10 Valliant. (1964). The crosslinguistic study of language acquisition (Vol. (1997). 3 Turner. The interpersonal world of the infant. 55. Tests of Creative Thinking: Directions manual and scoring guide. New York: Seiler Tmbergen. New York: Dell. Psihologia vârstelor. 89-98. I. R. Cognitive prerequisites for the development of grammar. In C. New York: International Universities Press Thain. D. Thought and Language. ciclurile vieţii. L. Beyond gender difference to a theory of care. Jung (Ed. E.) (1971). W. & Inhelder. Psychological Review. Studies of child language development. . C. (1985). M. G.). Oxford: Clarendon Press Tolman. American Psychologist. Geneva. (1951). (1967). The elements of psychology. I. University of Wisconsin. In C. Experimental manipulation of the production of active and passive voice in children. (1994). M. Journal of Personality and Social Psychology. The study of instinct. N.Slobin. Their role in a positive psychology. Stern. E. Introduction. 55 Torrance (1962). & Rommetveit. M. Hillsdale. D. U. S. Signs: Journal of Women in Culture and Society. G. (1966). NY: Viking Press Şchiopu. E. (1948). The Triarchic Mind: A New Theory of Intelligence. J. (1987). (2000). D. Discussions on child development. Rinehart & Winston Slobin. A. L. (1967). (1973). L. E. E. New York: Holt. Tronto. & Verza. Slobin (Eds. In D. R. Slobin (Ed. Early temperamental antecedents of adult Type A behavior. (1905). C.). Bucureşti Tanner. E. The Penguin dictionary of biology (9th ed. & Hickman. (1985). L. B. The Proceedings of the Meetings of the World Health Organization Study Group on the Psychological Development of the Child. N. Editura Didactică şi Pedagogică. I. Language and Speech. Cambridge MA: MIT Von Franz. An experimental test of the sequentiality of developmental stages in the child's moral judgments.). (1988). Madison. Adaptive mental mechanisms. J. (Eds. The process of individualization. Ferguson & D. London: Penguin Thorndike. New York: Basic Books. Vîgotsky.

Watson. Chicago: Theobald Werner. J. C. Whitmont. In R. L S. J.). 55 Walker. & Kaplan. (1969). S. & Kaufmann. L. B.Vygotsky. The history of the development of the higher mental functions. 34 Watson. E. The great psychologists from Aristotle to Freud (2nd ed. B. The concept of development from a comparative and organismic point of view. H. (1913). B. John-Steiner.). 929-935 Walker. (1956). Relation on infants' performance on Piaget's scales between 12 and 24 months and their Stanford Binet performance at 31 months. H. Competence and the psychosexual stages of development. Psychological Review. Weitz. 1970. S. L. New York: W. Minneapolis: University of Minnesota Press Werner. (1968). Peacock. Harris (Ed.). Vygotsky: Mind in society. IL: F. The symbolic quest: Basic concepts of analytical psychology. Jones (Ed. Current psychotherapies. Sex differences in the development of moral reasoning: A critical review. Cambridge. Nebraska symposium on motivation. 58 Werner. Englewood Cliffs.). (1948). I. B. V. Kepes (Ed. H. . W. In G. Symbol formation. Introduction to antropology. C. Child Development. Lincoln: University of Nebraska Press Whitmont. Developmental Psychology. New York: John Wiley White. (1997). (1956). H. W. G. Soubenrwin (Eds. 158177. The developmental approach to cognition: Its relevance to the psychological interpretation of anthropological and ethnolinguistic data. R. (1957). (1973). (1931). R.). 46. On physiognomic perception. Scribner & E. Excerpt in M. Naturalistic conceptions of morality. E. Behaviorism. Y.). The new landscape. (1924). C. Comparative psychology of mental development (2nd ed. (1960). J. 5. Analytic psychotherapy. H. MA: Harvard University Press Wachs. & Pitts. In D.. Watson.). (1963). (1984). American Anthropologist. R. New Jersey Werner. Norton. (1998). Colo. In M. Itasca. Philadelphia: Lippincott. S. E. Child Development. Corsini (Ed. & Kaplan. Psychology as the behaviorist views it. (1979). L. B. New York: Science Editions Werner. New York: Putnam’s. T. The concept of development.

E. 5 Wordsworth. D. Journal of Abnormal and Social Psychology. B. W. (1807). Wordsworth.. Manual de Psihologia comunităţii. London: Penguin. Williams (Ed. & Palmonari. A. (1959).). Ode: Intimations of immortality from recollections of early childrenhood. (2003).Williams. 1985 Zani. The elimination of tantrum behavior by extinction procedures. Iaşi: Polirom . C. In W.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful