DUMITRU BUŞNEAG FLORENTINA CHIRTEŞ DANA PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

1

Dumitru BUŞNEAG Florentina CHIRTEŞ Dana PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

2

Dumitru BUŞNEAG Florentina CHIRTEŞ Dana PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

Editura UNIVERSITARIA CRAIOVA 2002

3

Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr.Constantin Năstăsescu,Universitatea Bucuresti Membru corespondent al Academiei Române Prof.univ.dr. Constantin Niţă,Universitatea Bucureşti Prof.univ.dr. Alexandru Dincă,Universitatea Craiova © 2002 EUC – CRAIOVA All rights reserved. No part of this publication may be reproduce, stored in a retrieval system, or transmitted, in any forms or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or other wise, without the prior written permission of the publisher. Tehnoredactare computerizată : Dana Piciu, Florentina Chirteş Copertă: Cătălin Buşneag

Descrierea CIP a Bibliotecii Na•ionale Dumitru Buşneag (coordonator),

Probleme de Algebră
Bun de tipar: 20.02.2002 Tipografia Universităţii din Craiova, Strada, Al. Cuza, nr.13 Craiova, România

Published in Romania by: EDITURA UNIVERSITARIA CRAIOVA

4

ISBN: 973 – 8043 – 189 – 9

5

CUPRINS
Prefaţă Index de notaţii şi abrevieri Partea 1 : Enunţurile problemelor
§1. Operaţii algebrice. Semigrupuri. Monoizi. Morfisme de monoizi §2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări §3. Teorema lui Lagrange. Ordinul unui element. Indicele unui subgrup. Subgrupuri normale §4. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Grupuri factor. Teoremele de izomorfism pentru grupuri §5. Produse directe de grupuri §6. Inel. Subinel. Exemple. Calcule într-un inel. Elemente inversabile. Divizori ai lui zero. Elemente idempotente. Elemente nilpotente. Produse directe de inele §7. Morfisme şi izomorfisme de inele

i ii 1
1 6 17 24 36 39

50

§8. Ideale. Laticea idealelor unui inel comutativ. Anulatorul şi radicalul 54 unui inel. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Ideale prime. Ideale maximale §9. Corp. Subcorp. Caracteristica unui corp. Morfisme şi izomorfisme de corpuri §10. Inele de polinoame Partea 2 : Soluţiile problemelor §1. Operaţii algebrice. Semigrupuri. Monoizi. Morfisme de monoizi §2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări §3. Teorema lui Lagrange. Ordinul unui element. Indicele unui subgrup. Subgrupuri normale 6 61 70 79 79 90 119

Elemente idempotente. Elemente nilpotente. Corp. Ideale prime. Inele de polinoame Bibliografie 244 276 310 7 . Teoremele de izomorfism pentru grupuri §5. Exemple. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Ideale maximale §9. Elemente inversabile. Calcule într-un inel. Ideale. Subinel. Grupuri factor. Produse directe de grupuri §6. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Subcorp. Morfisme şi izomorfisme de corpuri §10. Anulatorul şi radicalul 225 unui inel. Inel.§4. Caracteristica unui corp. Morfisme şi izomorfisme de inele 131 163 175 208 §8. Laticea idealelor unui inel comutativ. Produse directe de inele §7. Divizori ai lui zero.

Craiova. 21]. Pentru anumite aspecte teoretice recomandăm cititorilor lucrările [4. ca şi elevilor din ultima clasă de liceu participanţi la tradiţionalele concursuri de matematici de la noi. inele. Ea cuprinde probleme legate de grupuri. 18.informatică dar şi celor de la facultăţile tehnice. Această lucrare este utilă în primul rând studenţilor de la facultăţile de matematică . 20. 13. corp).2002 Autorii 8 . 19.02. 12. corpuri şi inele de polinoame.Prefaţă Lucrarea de faţă este destinată în principal seminarizării cursurilor de algebră legate de structurile algebrice fundamentale (grup. Atât tehnoredactarea cât şi corectura aparţin autorilor. Ea poate fi însă utilă în egală măsură atât profesorilor de matematică din învăţămîntul preuniversitar (în procesul didactic şi de perfecţionare). 20. inel.

Index de notaţii şi abrevieri a.m.n] c. Þ(Û) (") (($)) xÎA AÍB A⊊B AÇB AÈB A\B ADB P(M) CMA A´B |M| (sau card M) 1A ℕ(ℕ*) ℤ(ℤ*) ℚ(ℚ*) ℚ* + ℝ(ℝ*) ℝ* + ℂ(ℂ*) δij |z| Un T m|n [m.n) : astfel încât : implicaţia (echivalenţa) logică : cuantificatorul universal (existenţial) : elementul x aparţine mulţimii A : mulţimea A este inclusă în mulţimea B : mulţimea A este inclusă strict în mulţimea B : intersecţia mulţimilor A şi B : reuniunea mulţimilor A şi B : diferenţa mulţimilor A şi B : diferenţa simetrică a mulţimilor A şi B : familia submulţimilor mulţimii M : complementara în raport cu M a mulţimii A : produsul cartezian al mulţimilor A şi B : cardinalul mulţimii M ( dacă M este finită |M| reprezintă numărul elementelor lui M) : funcţia identică a mulţimii A : mulţimea numerelor naturale (nenule) : mulţimea numerelor întregi (nenule) : mulţimea numerelor raţionale (nenule) : mulţimea numerelor raţionale strict pozitive : mulţimea numerelor reale (nenule) : mulţimea numerelor reale strict pozitive : mulţimea numerelor complexe (nenule) : simbolul lui Kronecker ( adică 1 pentru i = j şi 0 pentru i ¹ j) : modulul numărului complex z : mulţimea rădăcinilor complexe de ordin n ale unităţii : mulţimea numerelor complexe de modul 1 : numărul întreg m divide numărul întreg n : cel mai mic multiplu comun al numerelor naturale m şi n : cel mai mic multiplu comun : cel mai mare divizor comun al numerelor naturale m şi 9 .c. (m.m.î.m.

m º n ( mod p) ℤn Mn(K) Mm.K £ G) : mulţimea elementelor de forma h×k cu hÎH şi kÎK (H.m.c.c.m.d. cu elemente din mulţimea K : matricea unitate ( nulă) de ordin n ( n ³ 2) : urma matricei pătratice M : determinantul matricei pătratice M : mulţimea elementelor inversabile din monoidul (M.n(K) In(On) Tr(M) det(M) U(M. o ) : numărul numerelor naturale mai mici decât n şi prime cu n (j poartă numele de indicatorul lui Euler) : grupul liniar de grad n peste corpul K : grupul special de grad n peste corpul K : grupul simetric al mulţimii X ( adică grupul funcţiilor bijective f : X ® X relativ la compunerea funcţiilor) : grupul simetric al unei mulţimi cu n elemente : grupul altern de grad n : grupul diedral de grad n : grupul diciclic de grad n : grupul quaternionilor : grupul generalizat al quaternionilor : ordinul elementului g din grupul G : H este subgrup al grupului G : H este subgrup normal al grupului G : indicele subgrupului H în grupul G : mulţimea claselor la dreapta ale grupului G relative la subgrupul H al grupului G : mulţimea claselor la stânga ale grupului G relative la subgrupul H al grupului G : grupul factor al grupului G prin subgrupul său normal H : mulţimea subgrupurilor grupului G : mulţimea subgrupurilor normale ale grupului G : subgrupul generat de mulţimea X în grupul G (X Í G) : subgrupul generat de H È K în grupul G ( H.K £ G) : grupurile H şi K sunt izomorfe 10 . o ) j(n) (nÎℕ*) GLn(K) SLn(K) S(X) Sn An Dn DIn Q Qn o(g) H£G H⊴G |G:H| (G/H)d (G/H)s G/H L(G) L0(G) <X> HÚK H×K H»K n : cel mai mare divizor comun : m este congruent cu n modulo p ( adică p | m-n) : mulţimea claselor de resturi modulo numărul natural n (n ³ 2) : mulţimea matricelor pătratice de ordin n cu elemente din mulţimea K : mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane.

….H≉K Hom(G1.G2) Aut(G) Inn(G) CM(x) Z(M) NG(H) [x.y] A[[X]] A[X] A[X1. H Í G) : x-1y-1xy ( comutatorul elementelor x şi y din grupul G) : cosinus hiperbolic : sinus hiperbolic : caracteristica inelului A : grupul unităţilor inelului A : centrul inelului A : mulţimea elementelor nilpotente ale inelului A : mulţimea idealelor inelului comutativ A : inelul factor al lui A prin idealul I : radicalul Jacobson al inelului comutativ A : radicalul idealului I : anulatorul idealului I : idealul generat de submulţimea M din inelul A : comutatorul elementelor x şi y din inelul A (adică xy – yx) :inelul seriilor formale peste inelul A :inelul polinoamelor într-o nedeterminată cu coeficienţi în inelul comutativ A : inelul polinoamelor în nedeterminatele X 1.Xn] ~ f : grupurile H şi K nu sunt izomorfe : mulţimea morfismelor de grup de la grupul G1 la grupul G2 : mulţimea automorfismelor grupului G : mulţimea automorfismelor interioare ale grupului G : centralizatorul în monoidul M al elementului x ( adică mulţimea elementelor lui M ce comută cu x) : centrul monoidului M ( mulţimea elementelor lui M ce comută cu oricare element al lui M) : normalizatorul lui H în G ( adică mulţimea elementelor xÎG pentru care xH = Hx.Xn (n ³2) cu coeficienţi din inelul comutativ A : funcţia polinomială ataşată polinomului fÎA[X] 11 .e-a) / 2 Car(A) U(A) Z(A) N(A) Id(A) A/I J(A) r(I) Ann(I) (M) [x.y] ch a = (ea + e-a) / 2 sh a = (ea .….

○). Fie M o mulţime nevidă iar ” o ” o operaţie algebrică asociativă pe M.yÎM} este parte stabilă a lui M în raport cu operaţia dată.Semigrupuri. Să se demonstreze că: (i) Operaţia ” o ” este asociativă Û b2-b-ac = 0. Morfisme de monoizi. Monoizi. 1. (ii) Dacă b2-b-ac = 0. cÎℝ). atunci operaţia ” o ” are element neutru dacă şi numai dacă b | c. să se pună în evidenţă U(ℝ.b.î.×) este monoid. pentru orice x.3. Să se demonstreze că : H = {aÎM: (x o a) o y = x o (a o y).4. Pe ℝ considerăm operaţia algebrică : x o y = xy + ax + by + c (a. 1. Arătaţi că dacă M este finită şi există aÎM a.2.1. . 12 n n 2 -n + 2 2 . f(x) = axa este injectivă. atunci (M. b.c operaţia ” o ” este asociativă? (ii) Să se demonstreze că operaţia ” o ” este asociativă Û are element neutru . Pe M se defineşte o operaţie algebrică asociativă. (i) Pentru ce valori ale lui a.5. funcţia f: M ® M . (iii) În ipoteza că operaţia ” o ” este asociativă.Partea 1: Enunţurile problemelor §1. (i) Câte operaţii algebrice se pot defini pe M ? (ii) Câte dintre acestea sunt comutative? (iii) Câte dintre acestea admit element neutru? (iv) Să se arate că numărul operaţiilor algebrice ce se pot defini pe M care sunt în acelaşi timp comutative şi cu element neutru este 1. cÎℤ). Fie M o mulţime nevidă. Fie M o mulţime cu n elemente. Operaţii algebrice. 1. Pe ℤ considerăm operaţia algebrică : x o y = axy + b(x + y) + c (a. b. 1.

y ÎA. am este idempotent.6. iÎℂ. xnyn = yx.x) ¹ 1}.dy2. 1. 1. Fie n un număr natural. Fie d un număr natural liber de pătrate (d ³ 2) iar ℤ[ d ] = {x+y d | x. Definim N : ℤ[ d ]®ℤ[ d ] prin N(x+y d ) = x2.y Îℤ.12.yÎℤ}.zÎM.·) este monoid comutativ iar zÎU(ℤ[ d ]. 13 . Pe mulţimea M se defineşte o operaţie algebrică cu proprietăţile: 1) x2 = x. pentru orice x.13. pentru orice xÎS 2) xy2x = y x2y. 2) (xy)z = (yz)x. i2 = -1}.·) Û N(z)Î{±1}.î. pentru orice xÎM. Să se demonstreze că Mn este parte stabilă a lui (ℤ. 1.y. 1.1. Arătaţi că operaţia dată este comutativă. Să se arate că există m Î ℕ* a. Să se arate că operaţia este asociativă şi comutativă. Să se demonstreze că (ℤ[ d ]. Să se arate că operaţia este comutativă. n³2 şi Mn = {xÎℤ: (n.î. 1.9. pentru orice x. pentru orice x.10.·) este monoid comutativ.+) Û n este o putere naturală a unui număr prim.11. 1.î. 1. Fie M ¹Æ şi o operaţie algebrică asociativă cu proprietatea că există nÎℕ* a. Fie S un semigrup finit şi aÎS.7. Să se demonsteze că U(ℤ[ 2 ]. Atunci operaţia algebrică este comutativă. Să se determine U(ℤ[i]. 1. Să se demonstreze că (ℤ[i].yÎS.yÎℤ.8.·) este o mulţime infinită. Fie A o mulţime nevidă şi o operaţie algebrică asociativă pe A cu proprietatea că există nÎℕ* a. pentru orice x. pentru orice x. Fie ℤ[i]={x+yi : x. (xy)n = yx. ·).14. Pe mulţimea S se defineşte o operaţie algebrică asociativă cu următoarele proprietăţi: 1) x3 = x.yÎM.

Să se 1. Să se arate că dacă bn am = bq ap cu m. 1. o ) este monoid iar apoi să se determine U(M. Pe A definim operaţia algebrică * astfel: (f*g) = å f(n)g(n/d).17. Să se demonstreze că Z(M) este submonoid al lui M. 1. (iii) Fie a şi b în M a.n. *) este monoid comutativ şi fÎ U(A. ×) un monoid şi 1 elementrul său neutru. dn Să se demonsteze că (A. o ). Pentru monoidul (M.î.qÎℕ*.b.16. 1.g : ℕ ®ℕ a. Să se demonstreze că 14 . 1.21.18.22. Z(M) poartă numele de centrul monoidului M.20.c. (ii) Să se dea un exemplu de două aplicaţii f. (i) Să se arate că dacă M este mulţime finită. y2) = (x1x2. Fie M Í ℂ parte stabilă a lui (ℂ. pentru orice yÎM}.bÎM a. x2y1 + y2). atunci M = ℝ sau M = ℂ.demonstreze că M = ℂ. ·) definim Z(M) = {xÎM | xy = yx.î. Fie nÎℕ. y1) o (x2.d Îℤ şi a + b = c + d }. Să se demonstreze că dacă M Í ℂ este parte stabilă relativ la operaţiile de adunare şi înmulţire a numerelor complexe şi ℝ Í M Í ℂ. Pe mulţimea M = ℤ ´ ℤ definim operaţia algebrică : (x1. Fie (M. Fie A = {f : ℕ*® ℂ}.19.p. 1.+) a. atunci n = q şi m = p.15.î. Să se demonstreze că (M. {zÎℂ: |z| = 1}Í M. Funcţiile din A se numesc funcţii aritmetice iar operaţia algebrică * poartă numele de produs de convoluţie sau produs Dirichlet. ÷ èc d ø Să se demonstreze că M împreună cu înmulţirea matricelor este monoid iar apoi să se pună în evidenţă unităţile monoidului M. Observaţie. 1. ab = 1 şi ba ¹ 1. Fie M = { ç ç æa b ö ÷ | a. Observaţie. n³2. *) Û f(1) ¹ 0. atunci nu există a. 1.î. f o g = 1ℕ şi g o f ¹ 1ℕ . ab = 1 şi ba ¹ 1 .

1 = {xÎM1 : f(x) = 1} şi îl numim nucleul lui f. n ³ 2 şi A. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie injectivă . Să se demonstreze că AB = BA. f : M1®M2 un morfism de monoizi.î. (ii) Ker(f) = {1}. Să se demonstreze că : (i) Mf. 15 .î.BÎMn(ℂ) a.·). 1. 1.·) Û In. 1. Observaţie.g a. n ³ 2 şi A.ABÎU(Mn(ℂ).î. M2 monoizi. Dubletul (Mf.g= {xÎM1: f(x) = g(x)} iar i : M f. Fie A = ç ç æa b ö ÷ ÎM2(ℝ) a.g) şi poartă numele de nucleul perechii de morfisme de monoizi (f. f.24. (ii) Dacă M¢ este un alt monoid iar i¢ : M¢ ® M1 este un morfism de monoizi a. 1. ·) = {a·In | aÎℂ}.M2 monoizi. Mf. (ii) Să se rezolve în M2(ℂ) ecuaţia Xn = A (nÎℕ. Fie nÎℕ.Z (Mn(ℂ). Fie matricea A = ç ç (i) Să se determine XÎM2(ℂ) a.29. ÷ èc d ø Să se demonstreze că An ¹ I2. Dacă g este morfismul nul (g(x) = 1. Fie S un semigrup.g.27. notăm Ker(f) = Mf. Să se demonstreze că In. 1. 1. AX = XA .g este submonoid al lui M1 iar f o i = g o i .BÎMn(ℂ). Fie nÎℕ. i) îl notăm cu Ker(f.g : M1® M2 două morfisme de monoizi.26.g). ÷ è0 1ø 1. a+d >2 şi det (A) = 1. atunci există un unic morfism de monoizi u : M¢ ® Mf.î. Fie M1. n ³ 2). A + B = AB. æ1 2ö ÷ ÎM2(ℂ).g ® M1 morfismul incluziune. i o u = i¢.î. pentru orice nÎℕ. n ³ 1. Să se arate că există un monoid M şi un morfism injectiv de semigrupuri f : S ® M.BAÎU(Mn(ℂ).25. Fie M1.23. (") xÎM1).28. f o i¢ = g o i¢.

c. (ii) Dacă M3 este un alt monoid iar g. Subgrup. Pe mulţime a ℚ se defineşte operaţia algebrică : x o y = x + y–kxy (kÎℚ* fixat). o ) nu este grup .30. §2.2. Grupuri de permutări. Un morfism ce verifică (ii) se numeşte monomorfism de monoizi.31. g o f = h o f. Subgrup generat de o mulţime. o ) să fie grup comutativ.î.M2 monoizi. atunci g = h . 2.M2 monoizi. Fie a. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie surjectivă . Să se demonstreze că (i) ⇒ (ii) însă în general (ii) ⇏(i). Fie M1. (i) Să se arate că dubletul (ℤ. Să se arate că există aÎℚ a. Să se demonstreze că (i) Þ (ii) şi (ii) Þ (iii).î. Observaţie. Un morfism ce verifică (ii) se numeşte epimorfism de monoizi. Ce condiţie trebuie să îndeplinească a. f : M1®M2 un morfism de monoizi. Pe mulţimea ℤ definim operaţia algebrică: x o y = xy + 2(x + y + 1).1.b şi c pentru ca ((d. (iii) Ker(f) = {1}.dÎℝ* şi operaţia algebrică : x o y = xy+ax+by+c. (ii) Dacă M0 este un alt monoid iar g. 1. Fie M1. 2.3. f o g = f o h. o ) să fie grup abelian ? 16 . Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie injectivă . 2. atunci g = h . f : M1®M2 un morfism de monoizi. 1.Să se demonstreze că (i) ⇒ (ii) însă în general (ii) ⇏(i). Calcule într-un grup. dubletul (G.b.h :M0® M1 sunt morfisme de monoizi a. (ii) Să se determine cea mai mare submulţime G Í ℤ (faţă de incluziune) a. Observaţie. (ℚ \ {a}.î.h :M2® M3 sunt morfisme de monoizi a. o ) să fie grup abelian.¥).î. Grup.

x 2 .12 y 2 = 1ý x .{ 2 }ý . d Î R. a > 0 ý . Să se arate că mulţimea : G = íA = ç ç ì ï ï î ü æ x 0ö ï ÷ : x.x 0 x ö ÷ ïç 1 ï 2. 2. A n = I 2 .4 y 2 = 1ý ÷ x . ï ïç 0 0 a ÷ ø þ îè Să se demonstreze că G împreună cu înmulţirea matricelor este grup comutativ.7. Fie G = íç 0 ü ìæ 1 ln a 0 ö ÷ ï ïç 1 0 ÷ : a Î R. Să se determine numerele reale a şi b a.î. 17 . b. ad .ay ø ï þ să formeze un grup în raport cu înmulţirea matricelor.bc = 1ý ïç c îè 0 d÷ ø ï þ ìæ a 0 b ö ÷ ïç ü ï să fie grup în raport cu operaţia de înmulţire a matricelor. ï ïç x 0 1. Să se determine xÎℝ a.5.2. x 2 .4y÷ ï ø þ împreună cu înmulţirea matricelor formează grup comutativ.2 y î ü 2y ö ï ÷ : x. 2.6. y Î R. 2. n ³ 2 ý 0 y÷ ï è ø þ este un grup în raport cu înmulţirea matricelor.4. Câte elemente are grupul G ? 2.x÷ ø þ îè Să se demonstreze că G împreună cu înmulţirea matricelor este grup comutativ.: G = íç ç ì ïæ x + ay ïè y + bx î ü y . mulţimea : M = íç 0 x 0 ÷ : a. Să se arate că mulţimea : ï G = íç ç ìæ x + 4 y ïè .9. c. y Î C .8. n ³ 2 dat. Fie G = íç 0 0 0 ÷ : x Î R . ü ìæ1 .î.bx ö ï ÷ : x. y Î R. Fie n natural.

bn. funcţia ft:E®E.14.13. ft(x. (ii) Pentru nÎℕ şi XÎG. Considerăm mulţimea M = ü ì ï ïæ a b c ö ÷ ï ïç 2 3 íç c a b ÷ a. c Î R.B.×) este grup abelian .d ) 2 ¹ 0. Fie E = ℝ ´ ℝ iar pentru tÎℝ.b) = 1. Se consideră mulţimea : ìæ a ïç ïç d G = íç ïç c ïç b îè b a d c c b a d ü dö ÷ ï c÷ ï Î M 4 ( R ) ( a .y) = (x+ ty + t2/2. H Ì G. dn Î ℝ şi H = {A. y + t). | a + c | ¹ | b + d |ý .D}.c ) 2 + (b . æ2 ç ç3 (iii) Pentru nÎℕ* calculaţi : ç 0 ç ç0 è 1 1 ö æ 2 ç ÷ 2.4 .y) ÎE. iar f = a + bX + cX s i g = X .12. Fie G mulţimea matricelor de forma M(a.11.1 sunt primeý. Fie A = ç 4 2 2 ÷ şi ç . .C. Să se demonstreze că mulţimea G = {f t : tÎℝ} formează grup comutativ în raport cu compunerea funcţiilor. Să se arate că : 18 . să se arate că există an. 2.10.8 .4÷ è ø 0 0 3ö ÷ 2 0 0÷ . Să se arate că G este grup în raport cu înmulţirea matricelor. oricare ar fi (x.2. cn. b÷ ï ÷ ï a÷ ø þ (i) Să se arate că (G. 3 2 0÷ ÷ 0 3 2÷ ø n MA = { x×I3 + y×A | (x. b. ×) să fie grup abelian şi Xn = anA + bnB + cnC + +dnD pentru orice n număr natural. a. 2.î. ïç b c a ÷ i n tre ele ï ø ï ïè þ î Să se arate că M este grup în raport cu înmulţirea matricelor.b) = ç b a b ÷ cu çb b a÷ è ø æa b bö ç ÷ proprietatea că det M(a. (H.y)Îℝ* ´ ℝ}. 2.

a ¹ -bý . ·) (nÎℕ).c}. 2. pentru orice XÎMA . a ¹ 0.b. Fie K o mulţime cu patru elemente K = {1.(i) det X nu depinde de y. (ii) (MA. ×) este un grup abelian . Determinaţi matricele AÎMn(ℝ). 2. pentru care mulţimea G(A) = {BÎMn(ℝ)| det(A+B)= det(A)+det(B)} este grup în raport cu adunarea matricelor din Mn(ℝ). 2.20.18. Să se demonstreze că pe orice mulţime finită se poate defini o structură de grup comutativ.a. (iii) (X*)n + (X*)-n ÎMA şi det ( (X*)n + (X*)-n) ³ 8. Observaţie.b. pentru orice nÎℕ* şi orice XÎMA. (ii) Să se determine toate matricele XÎM a. b Î Q.î. G = {xÎℝ | a cos x + b sin x + c = 0 } să fie subgrup al grupului (ℝ.·) este grup comutativ. 2. unde X* este adjuncta lui X. 19 * * T = {z . Să se demonstreze că orice grup cu cel mult cinci elemente este comutativ.19. Fie M = íç ç ìæ a ü b ö ï ï ÷ a. +). (n³3).15.21. X×Xt = I2 . ÷ ïè 0 a + b ø ï î þ (i) Să se arate că (M. Pe K considerăm operaţia de înmulţire a cărei tabelă este: 1 a b c × 1 1 a b c a a 1 c b b b c 1 a c c b a 1 Să se demonstreze că dubletul (K.î.17. 2. Să se demonstreze că Un = {zÎℂ* : zn =1} şi Îℂ : |z| = 1} este subgrup al grupului (ℂ . (iii) Ecuaţia Yt ×Y = I2 are soluţii în M ? 2.16. 2. Grupul K poartă numele de grupul lui Klein.cÎℝ a.×) este grup . Determinaţi a.

cu cÎG şi nÎℕ*.b.î. ab = cn.×) este un grup. Să se arate că dacă G este comutativ. y. ·) un grup şi H = {x2 | xÎG}. unde p > 2 este număr impar. ×) un dublet format dintr-o mulţime şi o operaţie algebrică asociativă. 2. Pentru m şi n numere naturale date. cu proprietatea că pentru orice xÎG. Să se arate că nu există nici un grup care să fie reuniunea a trei subgrupuri proprii ale sale. atunci (G. yx = zx Þ y = z.22. Fie (G.23. xp = 1.27. atunci (G. Fie (G. 2. notată multiplicativ. axb = c. ba = dn.31.×) cu p3 elemente.29.bÎG a. Construiţi un grup (G.×) un grup şi a. Reciproca este adevărată? 2.32. aba = bab. Fie (G.î. Fie (G.2.26.cÎG există xÎG a. Să se arate că an = 1 dacă şi numai dacă bn = 1.bÎG a. Să se demonstreze că există grupuri ce se pot scrie ca reuniunea a trei subgrupuri proprii ale sale.24. ×) un grup şi a. pentru orice x. Să se arate că există dÎG a. 2.×) este grup.25. zÎG. atunci H este subgrup al lui G.×) este grup abelian. dintre care două au câte trei elemente.30.×) un grup în care are loc implicaţia xyn = znx Þ y = z. Dacă operaţia are proprietatea că : xy = xz Þ y = z. 2. Fie G o mulţime finită pe care este definită o operaţie algebrică asociativă. 2.î.+) un grup abelian finit cu r elemente şi să considerăm două elemente fixate a şi b din acest grup. 2. Fie p ³ 3 un număr natural impar. Să se demonstreze că un grup nu se poate scrie ca reuniunea a două subgrupuri proprii ale sale.28. Fie (G. Să se arate că dacă oricare ar fi a.î. 2. 20 . Fie (G. unde nÎℕ*. 2. Să se arate că (G. 2.

Să se demonstreze că H = K. 2. atunci x = 1 .n) = 1.n(G). (iii) Dacă ma = nb. y ÎG şi m.yÎG a. 21 AC = . AÍB.yÎG. Fie G un grup finit şi p un număr prim care divide ordinul lui G. 2. Fie G un grup a.î.36. Să se demonstreze că G este comutativ iar dacă G este finit.n(G) formată din acele matrice cu proprietatea că suma elementelor de pe fiecare linie este a. atunci M(a.39. Atunci numărul soluţiilor ecuaţiei xp = 1 este un multiplu nenul al lui p. nÎℕ* a.33. Dacă G este un grup.b) notăm submulţimea lui Mm. 1. iar cu M(a.b) are r (m-1)(n-1) elemente. Să se demonstreze că A = B ( unde AC = {ac | aÎA şi cÎC}).B Í G a. 2. (m. x2 = 1. Fie G un grup iar A.35. 2. 2. 2. oricare ar fi x.34.40.yÎG a. Să se arate că dacă x comută cu ym şi yn. 2.b) este mulţimea vidă . atunci M(a.). H. pentru orice xÎG.41. să se demonstreze că Z(G) £ G (vezi problema.37. Să se demonstreze că grupul G este abelian. 2) (xy)2 = (yx)2. ·) un grup cu proprietăţile: 1) Dacă x2 = 1. 2.î.21. Să se demonstreze că xy = yx.î. Fie G un grup iar A. Să se demonstreze că G = AB. Fie (G.n(G) mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane având elementele din grupul G. Să se demonstreze că |AB| · |A Ç B| = |A| · |B|. (ii) Dacă ma ¹ nb. Să se demonstreze că : (i) (Mm.C£G a.î.38. xyÎZ(G). +) este grup abelian având rmn elemente.î. Fie (G.î. Fie G un grup. AÇC = BÇC şi BC. |A| + |B| > |G|.B. H·x = K·y. x.B £ G. 2. Fie G un grup iar x. ·) un grup. iar suma elementelor de pe fiecare coloană este b. Fie G un grup finit iar A. 2.notăm cu Mm. atunci x comută şi cu y.K £ G iar x. atunci |G| este o putere naturală a lui 2.42.

Fie G un grup iar H £ G un subgrup propriu al său. (ii) Pentru orice xÎG.45. există kÎℕ* a. Pentru un grup finit G notăm cu s(G) numărul de subgrupuri ale sale. Să se demonstreze că pe orice interval deschis şi mărginit de numere reale se poate defini o operaţie algebrică ce determină pe intervalul respectiv o structură de grup. Pentru x. 2. Să se demonstreze că grupul aditiv (ℚ. Să se arate că în felul acesta (G¢. G¢ o mulţime pentru care există o bijecţie f : G ® G¢. 2. 22 . Fie (G. (ii) Pentru orice număr real a > 0 există grupuri finite G a.49.î. Fie H un subgrup al grupului aditiv (ℚ. 2.×) este grup dacă şi numai dacă oricare ar fi aÎM. Să se arate că dacă G are un subgrup cu proprietatea (A).×) un grup care are un subgrup H a. Fie ¢¢×¢¢ o operaţie algebrică asociativă pe mulţimea M. +). atunci H = ℚ.43. 2.·) un grup.2. xk = 1.î.48. fa(x) = axan să fie surjectivă. diferit de G are proprietatea (A).·) un grup (abelian). Să se arate că: (i) Pentru orice număr real a > 0 există grupuri finite G a. G \ H are un număr finit de elemente. 2. Să se arate că grupul G este finit. atunci orice subgrup al lui G.î.î. Spunem că subgrupul H al lui G are proprietatea (A) dacă G ¹ H şi produsul elementelor lui H este egal cu produsul elementelor din G \ H. Să se demonstreze că (M. Să se demonstreze că < G \ H > = G.44. Să se arate că dacă ℚ = H + ℤ. G s (G ) G s (G ) <a .52. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente : (i) Orice parte stabilă a lui G este subgrup al său . ×) un grup abelian finit. fa: M® M. 2.51.50.46. 2. Fie (G.yÎG¢ definim x o y = f(f-1(x)·f-1(y)). o ) devine grup (abelian). Fie (G. Fie (G. există nÎℕ* a.+) nu este finit generat. >a.î.47. 2. 2.

). nÎℕ. +) şi că ℚ = U H n .53.Gm sunt subgrupuri ale grupului (ℚ.c (m.Í ) este latice completă. nÎN * (ii) Dacă G1.n).m.57. HmHn = {xy | x Î Hm. Să se demonstreze că Un £ (ℂ*.î.…. |Un| = n iar Un este grup ciclic (vezi problema 2.59. Să se arate că (L(G). Fie G un grup cu proprietatea că (xy)2 = x2 y2.16. xkÎ I H i . : 2. Să se arate că în laticea L(ℤ) pentru H = mℤ şi K = nℤ. iar [m. Să se demonstreze că G este comutativ.×) un grup. ×) un grup comutativ cu elementul unitate 1 şi m. Fie (G.+) şi pentru orice 1 £ i £ m atunci U Gi ¹ ℚ.55. Fie (G. Fie (G.Hn subgrupuri ale lui G 1) U H i = G i =1 n 2) Hi Ë U H i . Pentru orice nÎℕ* considerăm Hn = { n! | kÎℤ}. Fie nÎℕ* iar Un = {zÎℂ* : zn =1}. Í ) este latice distributivă.n]. pentru orice x.m.·).m. 2.a. H Ù K = [m.54.n)ℤ.G2.n] = c. k £ (n-1) ! a. i =1 k 2. i =1 m Gi ¹ ℚ. Să se deducă de aici faptul că (L(ℤ). 2.n]ℤ iar H Ú K = (m.yÎG.….56. y Î Hn}. n Îℕ*. H2. 23 . i =1 i¹ j n Să se arate că pentru orice xÎG. cu m. ×) un grup iar L(G) mulţimea subgrupurilor lui G. 2.î. 2. 2. Să se demonstreze că: n (i) Hn este subgrup al grupului (ℚ. există kÎℕ*. Să se arate că : HmHn = H[m. n unde am notat Hn = {x Î G | x = 1}. nÎℕ.58. n³3 şi H1.

Pentru nÎℕ*.yÎG. (iii) [x.y.z-1]. oricare ar fi x. F(X) este un monoid iar U(F(X).61.z] . oricare ar fi x. Fie G un grup cu proprietatea că există m.65. 2. n+2.zÎG. vom nota Σ(X) prin Sn. atunci: (i) xy = yx Û [x.y ÎG.x-1].67. oricare ar fi x. Să se demonstreze că pentru orice n ³ 1. n+4.62.t definite astfel: s(x) = x + 1 şi t(x) = 2x.yz] = [x. 2.yÎG. 24 . fie sn = t-n s tn Î G şi Hn = < sn > £ G. Să se determine f : ℝ ® ℝ care admit primitive pe ℝ. Să se demonstreze că relativ la compunerea funcţiilor.î.63.î.y] = x-1 y-1 xy.t > £ S(ℝ). Fie X o mulţime nevidă iar F(X) = {f : X ® X}.n)=1 a. Să se demonstreze că dacă x. Să se demonstreze că G este comutativ.z] = y-1 [x. Fie G un grup cu proprietatea că x3= 1 şi x2 y2 = y2 x2. Observaţie.y-1].y] = 1 . [x. o ) poartă numele de grupul de permutări asupra mulţimii X. pentru orice xÎℝ iar G = < s.66. Vom nota U(F(X). (xy)n = (yx)n şi (xy)m = (yx)m. n+2. 2.x] z x-1[[z. Fie G un grup cu proprietatea că există nÎℕ*a. (ii) [xy. (iv) y-1 [[x. 2. (m. Observaţie. Fie G un grup cu proprietatea că există nÎℕ*a. n+1. pentru k = n. 2.z] z -1 [x. oricare ar fi x. pentru k = n. Dacă X este o mulţime finită cu n elemente. cu proprietatea că mulţimea primitivelor lui f este subgrup al grupului bijecţiilor lui ℝ ( în raport cu compunerea funcţiilor).y] x = 1 .yÎG. o ) = Σ(X). Notăm [x.z] y z-1[[y.z] y [y. În grupul permutărilor S(ℝ) considerăm elementele s.î.nÎℕ*. Fie G un grup iar x. 2. Să se demonstreze că G este comutativ. o ) = {f ÎF(X) : f este o bijecţie}.y] poartă numele de comutatorul lui x şi y. Hn £ Hn+1 iar H = U Hn nu n ³1 este subgrup finit generat al lui G. (xy)k = xkyk. Să se demonstreze că G este comutativ.2. Să se demonstreze că G este comutativ.yÎG. (xy)k = xkyk.y] z .64. grupul (Σ(X) . 2.60.

i).2.k). grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile (1.74.…. Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile ti = (i.i+1). (k+1.…. Observaţie. r3. 2.k). 2.k). SX(Y) poartă numele de grupul de simetrie al lui Y în raport cu X. Fie X = E2 planul euclidian înzestrat cu funcţia distanţă uzuală. Rot(O.73.68. … . 2. Fie (X.2) şi ciclul s = (1. definim Dn = S E 2 ( P ) ( P fiind conturul lui Pn).n. 2 cu OÎE . tÎTr(E2) a.y). Vom nota prin Tr(E2) = mulţimea translaţiilor lui E2 iar pentru un punct fixat OÎE2.k). pentru orice x.….69. Să se demonstreze că grupul altern An este generat de ciclii de lungime 3. Să se demonstreze că Izom(X) £ Σ(X). i = 1. Y Í X iar SX(Y) = {f ÎIzom (X) | f(Y) = Y}. Să se demonstreze că Dn = {1.70.yÎX}. (ii) Pentru orice fÎIzom(E2). rn-1. există rÎRot(O.E2) = mulţimea rotaţiilor lui E2 în jurul lui O. re. Să se demonstreze că SX(Y) £ Izom(X). (2. Elementele lui Izom(X) se numesc izometrii ale lui X.k). Rot(O. Pentru un număr natural n şi Pn un poligon regulat cu n laturi. Să se demonstreze că : (i) Tr(E2) £ Izom(E2). Observaţie. r2. f(y)) = d(x.d) un spaţiu metric iar Izom(X) = {fÎ Σ(X) : d(f(x).2.2.E2). 2.î. 2.(k-1. e. i = 1. rn-1e}.n-1.n). 2.71. Fie O centru lui Pn.E2) £ Izom(E2) . 2.…. r. Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile ti = (1. Să se demonstreze că pentru orice 1£ k £ n.76. 2. (n. 25 . Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţia t = (1. r rotaţia în jurul lui O de unghi 2p/n iar e simetria faţă de una din axele de simetrie ale lui Pn.….d) un spaţiu metric. Fie (X.75.72. Grupul Dn de ordin 2n poartă numele de grupul diedral de grad n . f = r o t. Observaţie. … .2.

j2. … .bÎSn sunt disjuncte.89.n). având aceeaşi orbită ca şi s .2.2.n).2. 2. r. …. Să se demonstreze că : 26 .87. Să se demonstreze că grupul altern An este generat de ciclii (1. 2. … . Să se demonstreze că în Sn avem : (1.i2. … . ….1) = …= (r.3). Să se demonstreze că pentru n ³ 3. Fie a şi b doi r-ciclii în Sn (r £ n).88. 2.î. …. atunci sp este un ciclu de lungime m.80. Z(Sn) = {e}.84.(1. Două permutări a. … .78. An+2. Să se demonstreze că dacă a = (i1. atunci a şi b sunt disjuncte Û {i1.83. atunci sp este un produs de p cicli disjuncţi de lungime m/p.81. Fie p un număr prim iar sÎSn un ciclu de lungime m (m £ n).77.1. atunci a = b. Să se demonstreze că dacă permutările a.ir).j2.2. 2. cealaltă îl fixează.79. … .2. Z(An) = {e}. 2. s £ n. b = (j1. … . Să se demonstreze că în Sn două permutări sunt conjugate dacă şi numai dacă au aceeaşi structură ciclică. 2. Fie p un număr prim. Să se demonstreze că dacă a este un r-ciclu în Sn .3. js} = Æ. atunci ar = e (r £ n) şi r este cel mai mic număr natural cu această proprietate. Să se rezolve în Sn ecuaţia x2 = (1.2. 2. atunci ab = ba .bÎSn se zic disjuncte dacă atunci când una din ele schimbă un element.r) = (2.ir } Ç {j1. Să se demonstreze că pentru n ³ 4.r. a(i) ¹ i şi b(i) ¹ i iar ak(i) = bk(i) pentru orice k natural . 2. 2.86. 2. 2.r-1) (r £ n).2.82. js). Să se demonstreze că Sn poate fi privit ca subgrup al lui 2. (ii) Dacă p | m.85. (1. Să se demonstreze că : (i) Dacă p∤ m. Să se demonstreze că dacă există iÎSn a.i2.4).

(i) Dacă sÎSn este un ciclu de lungime m . unde p∤ m.92. să se demonstreze că ecuaţia xp = s are soluţie pentru orice s ÎSn. s ¹ e. s ¹ e. tp = s . … . atunci există tÎSn un ciclu de lungime m=kp a. 2. sÎSn. Să se demonstreze că ecuaţia xp = s are soluţie în Sn Û a1. (ii) Dacă s1. Aplicaţie. mt fiind distincte două câte două) iar m1.95.94.90. ak sunt divizibile prin p. Să se demonstreze că orice subgrup al lui G poate fi generat de cel mult n elemente. Să se studieze compatibilitatea ecuaţiilor: x2 = ç æ ç1 2 3 4 5 6 7 8 ö 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 ÷ ÷ în S19. atunci există tÎSn un ciclu de lungime m a. ÷ è ø 2. at ciclii de lungime mt (m1. Să se demonstreze că x ÎSn este soluţie a ecuaţiei xp = e Û x este un produs de ciclii disjuncţi de lungime p din Sn. a2 ciclii de lungime m2. 2.î. p ³ n. Fie un număr prim. Să se demonstreze că orice subgrup finit generat al lui (ℚ.93. Fie p un număr prim. 27 . 2.mk (k £ t) sunt divizibile cu p.+) este ciclic (un astfel de grup se numeşte local ciclic). m2.î. Fie G un grup comutativ cu n elemente.s2. … . ç 5 6 7 8 1 2 3 11 12 19 13 16 4 15 17 9 18 14 10 ÷ è ø 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ö æ x3 = ç ç 3 6 5 9 1 7 8 2 10 4 ÷ în S10.a2. tp = s1s2 … sp.91. 2. Să presupunem că în descompunerea în ciclii disjuncţi a lui s apar a1 ciclii de lungime m1. Să se demonstreze că grupul (ℚ. … . … . 2. m2.spÎSn sunt ciclii disjuncţi de aceeaşi lungime k .+) nu admite un sistem de generatori minimal. …. Dacă p este un număr prim.

3. Să se demonstreze că într-un grup G cu 2n elemente.8.î. Fie G un grup finit comutativ a. Teorema lui Lagrange.2.î. x2 = 1 pentru mai mult de jumătate din elementele lui G. |Z(G)| > G este comutativ.î. Fie G un grup iar x. Indicele unui subgrup. Să se demonstreze că grupul 2 3. o(x) = n1n2 cu n1.zÎG a.3. Să se demonstreze că o(xy) = o(x) · o(y). o(y) = n2 finite. unde k = [m.5. xy = yx iar xm = yn = 1 (m. oricare ar fi nÎℕ. (n1. Fie G un grup finit a.î.n2)=1. 3. Să se demonstreze că x2 = 1. există cel mult n elemente de ordin 2. x = yz = zy şi o(y) = n1. Ordinul unui element.m. 3. Să se demonstreze că (xy)k = 1. 3.î. 3.c al ordinelor tuturor elementelor x ¹ 1 ale lui G.n).§3.n2Îℕ*. Să se demonstreze că o(xy) = o(yx) şi o(x) = o(x-1). xÎG a. oricare ar fi xÎG. Putem avea o(xy) < k ? 3.7.10.yÎG. Fie G un grup iar xÎG un element de ordin finit n. Să se demonstreze că pentru orice mÎℕ*. 28 .n]. o(z) = n2.n2]. Să se arate că într-un grup abelian G există un element al cărui ordin este egal cu c.9. Subgrupuri normale. Fie G un grup şi x.yÎG a. Fie G un grup.1. Fie G un grup. 3. 1 ·|G|.4.m.yÎG cu o(x) = n1.6.n2) = 1 se înlocuieşte cu <x> Ç <y> = {1}. 3. Dacă condiţia (n1. o(xm) = n/(m. să se arate că o(xy) = [n1. 3. unde n este număr impar. (n1.nÎℕ).d. x. Fie G un grup iar xÎG un element de ordin finit. Să se demonstreze că : o(xn) | o(x).n2) = 1 iar xy = yx. Să se demonstreze că există şi sunt unic determinate elementele y.

unde d = (m. Observaţie. este datorată lui Wilson.15.3. 3. Să se demonstreze că dacă xmÎH pentru orice mÎℕ* a. y]. Să se demonstreze că: (i) Dacă p = 2 şi n > 2.17.17. Fie G un grup iar x.bÎG \ {1} distincte a.1 . 2n-1 + 1 au ordinul cel mult 2 . o(x) = m. H £ G şi x ÎG a. (m.n). Fie G un grup cu 10 elemente în care există a. o(x) = n (nÎℕ*).·) cu p prim.×) un grup finit. Dacă m şi n sunt divizori ai ordinului grupului.î a2 = b2 = 1. 29 . 3. Fie (G. Sunt echivalente : (i) G este de ordin impar . o(y) = n. În monoidul multiplicativ M2(ℤ) considerăm matricele: ç A= ç æ 0 . è ø Să se demonstreze că o(A) = 4.n) = 1. Aplicând acest rezultat grupului multiplicativ (ℤ * .×) un grup comutativ de ordin finit. Arătaţi că produsul celor n elemente ale lui G este egal cu produsul tuturor elementelor de ordin cel mult 2. 3.18.1÷ .î.12.13. atunci [x.14. 3.yÎG a. 3. Să se demonstreze că dacă x şi y comută cu [x.nÎℕ*). Fie (G.î. 3. atunci xÎH.y]d = 1.16. Consecinţa de la problema 3.î. 3.1ö ÷ ÷ şi B = è1 0 ø æ0 1ö ç ÷ ç . să se p demonstreze că p | (p-1)!+1.·) numai ˆ ˆ elementele . Fie p un număr prim iar n ³ 2 un număr natural. (ii) Pentru orice aÎG ecuaţia x2 = a are soluţie unică în G. atunci în grupul U(ℤ 2 n . (m. 2n-1–1 . Fie G un grup .1 . atunci ecuaţiile xm = 1 şi xn = 1 au o singură soluţie comună dacă şi numai dacă (m. n) = 1. Să se arate că G nu este abelian.1 . Fie G un grup comutativ de ordin n. o(B) = 3 iar o(AB) = ¥.11.

20. Să se demonstreze că GLn(A) este un grup relativ la înmulţirea matricelor iar SLn(A) ⊴ GLn(A). Fie A un inel unitar. 2) =1 Õ a) + 1. nÎℕ. 3.·) numai elementele 1 şi . Fie p un număr prim.21. U pn . atunci : 2n | ( c) Dacă p = 2 şi n = 2. nÎℕ* şi U p n ={zÎℂ* : z p =1}.VÎM2(ℤ).19. atunci există nÎℕ a. 3.ˆ ˆ (ii) Dacă p > 2. p ) =1 b) Dacă p = 2 şi n >2. Fie U.·) este propriu. (iii) Să se deducă de aici următoarele variante de generalizare pentru teorema lui Wilson: a) Dacă p este un număr prim.V= ÷ è 0 1ø æ1 0 ö ç ç1 1 ÷ . Dacă K este un corp finit cu q elemente.22.1 au ordinul cel mult 2 . ÷ ç ÷ è 0 1ø è ø è ø 30 .î.·)} şi SLn(A) = {MÎMn(A): det(M)=1}. să se demonstreze că: | GLn(K) | = (qn . Fie U. atunci : n p | ( Õ a)+1 1£ a < p n ( a .VÎSL2(ℤ) iar < {U.V. (ii) Dacă notăm U p ¥ = U U p n . U = ç ç æ 1 1ö æ1 0 ö æ -1 0ö ÷ . Să se demonstreze că: (i) U p 0 ÌU p1 Ì…ÌU p n ÌU p n +1 Ì…Ìℂ*. atunci U p ¥ £ (ℂ*. atunci : 2 2 | ( 1£ a < 2 n ( a . atunci în grupul U(ℤ p n .1)(qn . Grupurile GLn(A) şi SLn(A) poartă numele de grupul liniar general (respectiv special) de grad n peste inelul A.qn-1). W = ç 0 1 ÷ . p > 2 şi n ³ 1 un număr natural. V =ç ÷ ç1 1 ÷ . 1£ a < 2 2 ( a . U = ç ç æ 1 1ö ÷.23. Observaţie.q)…(qn . n ³0 (iii) Dacă H £ (U p ¥ . a) + 1. 3. Notăm GLn(A) = ={MÎMn(A): det(M) Î U(A. 2) =1 n Õ 3.V} > = SL2(ℤ). ÷ è ø Să se demonstreze că U. n ³ 2.·). H= 3.WÎM2(ℤ).

(ii) Există relaţia : 31 . y]n-1. Să se demonstreze că oricare ar fi x. H Í Z(G).Să se demonstreze că H < G. 3. Să se demonstreze că pentru orice xÎG. |G:H| = 2 .î.33. atunci laticea (LA(M).y2] · [y-1xy.Să se demonstreze că U.32.î.y Î G avem: [x. Dacă M este un A-modul.30.WÎGL2(ℤ) iar < {U. Să se arate că L0(G) este sublatice modulară a lui L(G).34.25. H £ G a. Să se demonstreze că Z(H) < G.….y]n+1 = [x. xn =1. Dacă orice subgrup propriu al unui grup G este comutativ.î. 3.V. a2. an} un subgrup al grupului (ℂ*. Observaţie. Consecinţa acestui rezultat este datorat lui Euler 3.24. Fie G un grup. Să se demonstreze că oricare ar fi xÎG există şi este unic yÎG a. Fie G un grup a.31. 3. Fie G un grup iar H < G .nÎℕ* a.z ÎG şi yn = zn. rezultă că grupul G este comutativ ? 3. 3. Fie G = { a1.29. ×) şi kÎℕ*. 3. atunci n | aj(n)-1. Fie G un grup finit cu n elemente.î. H£ Să se deducă de aici că dacă a. Să se deducă de aici că dacă y.W} > = GL2(ℤ). Să se demonstreze că H < G. atunci y = z. Fie (G.27. 3. |G|) = 1.n) = 1. Să se arate că : (i) G = Un .28. |G:Z(G)| = n (nÎℕ*). 3. (a. yn = x. 3.î.×) un grup iar L0 (G) mulţimea subgrupurilor normale ale lui G. (n. Fie G un grup şi H < G cu |H| = 2. Fie G un grup.Í) a submodulelor lui M este modulară.26. Fie G un grup finit şi nÎℕ* a. Să se demonstreze că Z(G).î. 3.V. H £ G a.

Cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe H se notează prin NG(H) şi poartă numele de închiderea normală a lui H în G ( sau normalizatorul lui H în G). Să se demonstreze că : (i) | G : (AÇB) | = | G : A |·| G : B | . Fie G un grup finit generat.41. (ii) Dacă în plus G este finit. daca k este multiplu de n . Fie A.42.k a1 + k a2 + .40. ï î 3.B subgrupuri ale unui grup G a. Să se demonstreze că cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe H este subgrupul lui G generat de elementele de forma g-1hg cu gÎG şi hÎH.î. Să se demonstreze că dacă |A : (AÇB)| > 1 ·|G : B|. Observaţie.35. | G : A | şi | G : B | sunt finite şi prime între ele. Să se demonstreze că într-un grup G intersecţia unui număr finit de subgrupuri de indice finit este un subgrup de indice finit. 32 . 2 3. 3. atunci |G| = 2|A| sau |G| = |A| + 1. xÎG iar CG(x) = { yÎG : xy = yx}.37. 3. Să se demonstreze că orice subgrup de indice finit în G este finit generat. atunci | B : A | ³ | (CÇB) : (CÇA) | . 3. + a k = n ( ì ï0. atunci A Ú B = G. (i) Să se arate că G este finit şi |G| £ 2|A| . Fie G un grup a.36.B subgrupuri ale lui G.C subgrupuri ale grupului G. atunci G = AB. Să se demonstreze că : (i) Dacă A £ B. Fie G un grup finit iar A.. Fie A. 3. 3. Să se demonstreze că CG(x) £ G iar mulţimea conjugaţilor lui x (adică a elementelor de forma axa-1 cu aÎG) are cardinalul egal cu | G : CG(x)|.î. există AÌ G finită şi nevidă cu proprietatea că G \ A este un subgrup al lui G.39.B.38. (ii) | G : (AÇB) | £ | G : A |·| G : B | . (ii) Dacă |A| este prim. 3. (iii) | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) |. daca k nu este multiplu de n ( ín.. Fie G un grup.

î. Fie n un număr natural.g). Observaţie. Deduceţi de aici că Z(GLn(K)) = {aIn : aÎK}. atunci |Z(Dn)| = 1 iar dacă n este par. Fie n ³ 3. Dn are un singur subgrup de 3.i) se notează prin Ker(f. G = {xÎG1 : f(x) = g(x)} iar i : G ® G1 incluziunea canonică. definim CG(M) ca fiind intersecţia centralizatoarelor tuturor elementelor lui M. Fie G1. 3. în general.1. 33 . 3. CG(x) poartă numele de centralizatorul lui x în G.g : G1 ® G2 morfisme de grupuri. Să se demonstreze că grupul altern A4 (care are ordinul 12) nu are subgrupuri de ordin 6. 3. f o i¢ = g o i¢.44.î.47. (i) Arătaţi că CG(D) = D. (ii) Presupunând în plus că n ³ 3 sau K ¹ ℤ3 să se demonstreze că CGL n (K) (D Ç SLn(K)) = D şi deduceţi de aici că Z(SLn(K)) = SLn(K) Ç Z(GLn(K)).î. §4. Fie G un grup iar K £ G. 4. atunci există un unic morfism de grupuri u : G¢ ® G a. Să se demonstreze că CG(K) = {1} Û Z(H) = {1}. dacă M este o submulţime a lui G. i o u = i¢.Observaţie. G2 două grupuri. (ii) Dacă G¢ este un alt grup. Teoremele de izomorfism pentru grupuri. Observaţie. Să se demonstreze că dacă n este impar.i) verifică următoarea proprietate de universalitate: (i) f o i = g o i.45. n ³ 2. 3. f. K un corp. Să se demonstreze că G £ G1 şi că dubletul (G. K ¹ ℤ2 iar D mulţimea matricelor diagonale din GLn(K). Teorema lui Cauchy.43. oricare ar fi H a.g) şi poartă numele de nucleul perechii de morfisme (f.46. Acest exerciţiu ne arată că reciproca teoremei lui Lagrange nu este adevărată. i¢ : G¢ ® G1 un morfism de grupuri a. ordin n. K£ H £ G. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Dubletul (G. Să se demonstreze că pentru n ³ 3. atunci | Z(Dn) | = 2. Grup factor.

Acest rezultat este datorat lui Malţev. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri.î. Observaţie.b.¥) şi o operaţie algebrică pe M. Fie G1. epimorfismele sunt exact morfismele surjective. 4. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri.1) = {xÎG1 : f(x) = 1} ( fără a mai specifica morfismul incluziune). f o g = f o h.h : G0 ® G1 sunt morfisme de grupuri a. 4.5. Fie M un monoid comutativ cu proprietatea că dacă x. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie surjectivă.+). 4. 34 .2. (ii) Dacă G0 este un alt grup şi g. pentru orice xÎG1). Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie injectivă. o : M´M ® M.î. oricare ar fi aÎℝ. 4. Acest exerciţiu ne arată că în categoria grupurilor. 4. Să se demonstreze că există un grup GM şi un morfism injectiv de monoizi iM : M ® GM a. (ii) Ker(f) = {1}. atunci g = h.a) este mulţime finită. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri. o ) este grup şi să se arate că (M. Să se arate că grupul (G. (ii) Dacă G3 este un alt grup şi g.yÎM şi xy = xz atunci y = z.c ştiind că ( M. Să se determine a. o ) este izomorf cu (ℝ. 4.+) este izomorf cu grupul (ℤ. a > 0. Acest exerciţiu ne arată că în categoria grupurilor. definită astfel: x o y = xy + ax + by + c (a. pentru orice grup abelian G şi orice morfism de monoizi u : M ® G există un unic morfism de grupuri u¢ : GM ® G a.b.6. Observaţie. Fie G1. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie injectivă.Dacă g este morfismul nul (adică g(x) = 1.î. u¢ o iM = u. G2 două grupuri. monomorfismele sunt exact morfismele injective.h : G2 ® G3 sunt morfisme de grupuri a.î.4.+) cu proprietatea că G Ç (-a. Observaţie. convenim să notăm Ker(f) = Ker(f.cÎℝ). atunci g = h. Fie M = (1.3.+).7. g o f = h o f. G2 două grupuri. Fie G1. Fie G un subgrup nenul al lui grupului (ℝ. G2 două grupuri.

11.b sunt izomorfe. nÎℕ*.α şi Gb. 35 . Fie mulţimile: M = í A Î M 2 (Q ) ì ï ï î ü 3b ö 2 æ a + 2b ï ç ÷. Într-un grup (G. Fie T mulţimea matricelor de forma ç ç æ x è.α = (G.×) sunt grupuri în raport cu operaţiile de înmulţire obişnuite . (ii) Avem izomorfismul de grupuri (M. 4.10b 2 = 1. (ii) Dacă p este un număr prim cu proprietatea că Hp are cel mult p elemente. (ii) Să se determine mulţimea G a matricelor ç ç .×) şi (G.¥) \{1} şi aÎG.î. a. aÎℝ. a. 4.2b ø ï è þ G = { xÎℚ( 10 ) | x = a + b 10 . Să se arate că : (i) Ga.y x ÷ din T a.8. a .×).·) se consideră submulţimile: Hn = {xÎG | xn = 1}. (iii) Arătaţi că mulţimea G formează un grup faţă de operaţia de înmulţire a matricelor .9.10. αÎℝ*.+). b Î Q ý şi ç 2b ÷ a .y yö ÷ unde x şi y x÷ ø parcurg mulţimea ℤ3 a claselor de resturi modulo 3.bÎℚ}. Să se arate că: (i) H2 este subgrup al lui G Û xy = yx pentru orice x. o ). Fie G = (0.12. (ii) Dacă bÎG. Definim pe G operaţia algebrică: x o y = x a log a y şi notăm cu Ga. 4.yÎH2 . bÎℝ* atunci grupurile Ga.×) » (G. atunci Hp = {1} sau Hp este subgrup al lui G izomorf cu grupul (ℤp . (i) Determinaţi numărul elementelor mulţimii T.α este grup abelian. Să se arate că : (i) (M. ÷ è ø æ x yö ˆ x2 + y2 = 1 . +). formează un grup multiplicativ izomorf cu (ℝ.4. Arătaţi că mulţimea M a matricelor de forma æ cha sha ö A= ç ç sha cha ÷ . ÷ è ø 4. a2 – 10b2 = 1.

ïç ib 0 îè a÷ ø ï þ ìæ a ïç 0 ib ö ÷ ü ï Arătaţi că M este un grup în raport cu înmulţirea matricelor. a Î R * ý . a 2 + b 2 ¹ 0. Să se demonstreze că mulţimea: G = íç 0 1 z ÷ x. z Î R ý ïç 0 0 1 ÷ ø îè ï þ ìæ 1 x ïç yö ÷ ü ï este grup în raport cu înmulţirea matricelor.×) este grup izomorf cu (ℝ*. calculaţi A ç i 0 1÷ è ø izomorfismul dintre grupurile (ℂ*. 36 . (i) Fie M = íç 0 0 0 ÷ a.15.a) 2a .(iv) Arătaţi că grupul G este izomorf cu grupul aditiv (ℤ4. 4.16. aÎℝ*.+).+) . izomorf cu (ℝ. ÷ ï è 2(1 . (iii) Mulţimea M = í Aa = ç ç 0 1 ÷.+) . Fie M = íM (a ) = ç ç ì ï ï î ü a -1 ö æ 2-a ï ÷. k Î Z ý formează grup în raport cu ÷ ï ï è ø î þ operaţia de înmulţire a matricelor. (ii) Să se calculeze [M(a)]n. i 2 = -1ý . iar grupul automorfismelor lui G este infinit. grup izomorf cu grupul (ℤ. k Î Z ý este grup abelian în (ii) Mulţimea M = íM k = ç 0 0 ç0 0 ï ï 1 ÷ è ø î þ ì ï æ1 k ö ü ï raport cu înmulţirea matricelor.13.×)) . izomorf cu (ℤ. ì ü æ 1 1 2k + 1ö ç ÷ ï ï 1 ÷. ×).14. y.·) . a Î R ý este subgrup al grupului ÷ ï ï è ø î þ matricelor inversabile din M2(ℝ). Să se arate că : (i) Mulţimea M = í Dk = ç ç 0 1 ÷.+) al claselor de resturi modulo 4. 4.×) şi (M. izomorf cu grupul (ℂ*. 4. 4. b Î R. (ii) Dacă A = æ1 0 i ö ç ÷ 2002 (folosind eventual ç 0 0 0 ÷ .1ø þ ì ï æ1 aö ü ï (i) Să se arate că (M.

19. x 0 0 ÷ ÷ cu x ¹ 0. ... (ii) Pentru xÎℝ definim Ax = I3+ xA+ x2A2. 0 0 x ÷ ø Să se arate că : (i) M este grup abelian faţă de înmulţirea matricelor ..db 2 ¹ 0ý . 0 x 0 ÷ 0 x .... a 2 . æ 0 ç 4.sin a è 1 0 cosa .. Să se arate că G = { Ax | xÎℝ} este grup abelian în raport cu înmulţirea matricelor.yÎG.sin a ö ÷ cos a ÷ . se notează cu M mulţimea matricelor AÎM2n(ℝ) de forma : æx ç ç0 ç0 A(x) = ç ç . Să se determine valorile lui d pentru care (Md.. 4..21.. ×) este grup izomorf cu . . ÷ ÷ x 0 . unde dÎℝ este un număr ÷ ïè b a ø ï î þ real fixat. Să se arate că : (i) (G.. (ii) Grupurile (M. Să se demonstreze că Gn este grup relativ la operaţia de înmulţire a matricelor iar Gn » Sn..18. 0 x 0 ÷ 0 0 . 0 0 x ö ÷ x 0 . Pentru n ³ 1 fixat.. Fie Md = íç ç grupul (ℂ*. o ) este un grup abelian .×) » (ℝ. 0 ÷ ø 1 2 (i) Să se calculculeze A3. (iii) (G. b Î R.×) sunt izomorfe.4. . 37 ìæ a db ö ü ï ï ÷ a..Se consideră (G...+).. Fie αÎℝ fixat şi A = ç . 4.¥) şi + x o y = xy–3x–3y+12.17. .×) unde G = (3. .1 ç . 4. oricare ar fi x. . ×).×) şi (ℝ*.20. Fie Gn mulţimea matricelor pătratice de ordin n având pe fiecare linie câte un element egal cu 1 şi celelalte elemente egale cu 0 şi acelaşi lucru valabil şi pe coloane. o ) şi (ℝ * . ç ç0 çx è 0 0 ..

38 . Să se arate că : (i) (G.×) este abelian. 4. f:G1®G2 morfism de grupuri şi xÎG1.+) .î. f(x) = ax + b să fie un + izomorfism de grupuri . există yÎG a. (ii) Dacă f este un morfism surjectiv. + 4.×) are proprietatea g(n). (ii) Grupul (ℝ * . 4.25. 4.(ii) Să se determine a.27. (ii) (G.bÎℝ a. Fie S = { AÎM2(ℝ) | A + I2 este inversabilă}. f(x) = í xÎH ì x. x2.23. f(x) = x3 este un morfism de grupuri. o ) » (ℝ. o ) este un grup abelian. atunci (G. Fie G un grup pentru care f : G®G. oricare ar fi x. Să se arate că : (i) Dacă f este un morfism injectiv.×). Să se arate că (S. ×). Să se arate că funcţia f : G®G . ×) are proprietatea g(n). dar nu este morfism de grupuri.×) este abelian . atunci (G. are proprietatea că duce subgrupuri în î1. + (iii) (G.26. Fie (G. f : ℝ * ® (3. 4.î.yÎG. o ) este grup izomorf cu grupul matricelor de ordin 2 cu elemente reale. o ) » (ℝ * . (iii) Să se calculeze xn. Să se arate că: (i) Dacă (G. Spunem că grupul (G. x = yn.24. Fie G1.¥) şi legea ¢¢ o ¢¢ definită prin x o y = xy – 5x – 5y + 30. unde xÎG şi nÎℕ*.×) are proprietatea g(n) dacă conţine cel puţin n+1 elemente şi oricare ar fi x1.¥). unde xÎG şi nÎℕ*. n x1x2…xn = x n +1 . ×) ≉ (ℝ*.22. atunci. Să se demonstreze că : (i) Dacă o(x) = nÎℕ* Þ o(f(x)) | n .×) un grup şi H un subgrup propriu al său.…. + (iii) (ℝ * .î. Pe S definim o astfel: A o B = A + B + AB. x Î G \ H subgrupuri. inversabile. pentru orice xÎG. (iv) Să se calculeze xn .G2 grupuri. G = (5.xn ÎG \ {1} există xn+1 ÎG a. 4.

(G2 comutativ) iar Hom(G1. 4. Fie k>0. Fie G1. M = { -arctg ì 1 +kp | kÎℤ}.G2) definim fg:G1®G2 prin (fg)(x)=f(x)×g(x).+). Să se demonstreze că : (i) Dubletul (Hom(G1.+). Să se arate că (ℝ. (ii) Dacă G1 = (ℤ. atunci Hom(ℤm.(ii) Dacă f este izomorfism de grupuri. G2 = (ℤn.+) la (ℤ.33. atunci Hom(ℤ.+). Să se arate că: t (i) (G.31.ℤn) » ℤd.¥). Pe ℝ considerăm operaţia algebrică x∘y = x 1 + y 2 + y 1 + x 2 . (ii) Orice morfism de la (ℤ.gÎHom(G1.+).∘) este grup comutativ.+). Să se arate că : (i) Funcţiile fm : ℤ®ℤ definite prin fm(x) = mx sunt morfisme de grup .+).k) se defineşte operaţia algebrică aob= k 2 ( a + b) k 2 + ab . (ii) Funcţia f : G ® ℝ. grupurile G = (ℝ. o ) la (ℝ. x Î G \ M 39 tgx. (iii) Să se determine automorfismele grupului (ℤ.29. Fie aÎℝ* fixat. x Î M . Fie grupul (ℤ.G2 două grupuri. 4.+).n). izomorf cu (ℝ. f(t) = ò 0 1 k 2 -x2 dx este un izomorfism de grupuri de la (G.+). Pe mulţimea G = (-k. Pentru f. 4.G2).+) a şi H = (ℝ*. Să se arate că (G.32. Fie mulţimea G = { fn : (2.×) iar f : G ® H o funcţie definită prin: f(x) = í îa sin x + cos x.30. nÎℤ}.nÎℕ*). atunci o(f(x))=o(x).+) este de acest tip . 4.28.×) este grup comutativ . o ) este grup abelian izomorf cu grupul abelian (ℤ.¥) ® (2. (iii) Dacă G1 = (ℤm. unde d = (m.G2) ={ f: G1® G2 | f morfism de grupuri}. 4. (m.G2) » G2. fn(x) = 2+(x-2) 2n. * ) este grup abelian. . 4.

atunci G este abelian. f. f(x) = xn . ×) un grup şi fÎEnd (G). Să se demonstreze că f are un singur punct fix dacă şi numai dacă funcţia F : G ® G. Fie (G. F(x) = x-1 f(x) este bijectivă.43. 4.39. Să se arate că x2 = 1. atunci grupul G este abelian.37. 4. 4. (i) Dacă aplicaţiile x ® xf(x) şi x ® x2f(x) sunt endomorfisme ale lui G. Fie (G. 4. atunci G este abelian. ×) un grup finit şi fÎAut(G). ℤ) este nul. Dacă există nÎℕ* astfel încât funcţiile f. Fie (G. 4. singurul automorfism al său este cel identic.×) un grup. 4.38. Fie G un grup comutativ a. Dacă f = g pe G \ H. f(x) = xn.35. Să se demonstreze că G este comutativ. Să se demonstreze că pentru orice xÎG Þ xn-1Î Z(G). Fie G un grup şi presupunem că există nÎN. Să se demonstreze că dacă n ³ 2.36.ℤ) este nul. Să se arate că G este abelian.41. g(x) = xn+1 să fie morfisme surjective de grup.î. 4. (ii) Determinaţi reuniunea subgrupurilor G¢ cu proprietatea de la (i). oricare ar fi xÎG.×) un grup. Fie G un grup finit iar f:G®G un morfism de grupuri ce nu are puncte fixe netriviale (adică f(x) = x Û x = 1) şi f o f = 1G. n³2 a. pentru orice xÎG este un automorfism al lui G.34. atunci f = g pe G.î. Fie (G.g : G® G endomorfisme şi H Ì G un subgrup propriu. (ii) Dacă aplicaţiile x ® x2f(x) şi x ® x4f(x) sunt endomorfisme ale lui G. f : G ® G.40.(i) Arătaţi că există un subgrup G¢ al lui G pentru care restricţia fG¢ a lui f la G¢ este morfism de grupuri . 40 . 4. Fie G un grup cu proprietatea că aplicaţiile f(x) = x4 şi g(x) = x8 sunt automorfisme ale lui G. atunci grupul Hom(ℤn. Să se demonstreze că grupul Hom(ℚ. g : G ® G. 4.42. 4.

47.4. (ii) Aplicaţia j:G ® Aut(G).45.¥).2) Ì ℝ o operaţie care să confere acestei mulţimi structură de grup izomorf cu grupul multiplicativ al numerelor reale strict pozitive ((0. Definiţi pe (1.44. Fie p un număr prim.×) este cel nul. o ) este cel nul (nÎℕ*). Să se demonstreze că dacă Z(G) = {1}.51. ja poartă numele de automorfism interior al lui G. 41 .+) la grupul simetric (Sn. 4. Să se determine toate grupurile comutative şi finite care au un număr impar de automorfisme. Să se arate că grupul (ℚ. p 4.53. 4. 4. +) nu este izomorf cu nici un subgrup propriu al său.55. 4. este morfism de grupuri iar Ker(j) = Z(G).+) sau cu (ℤn.50. p³2. atunci şi el este finit. ja(x) = axa-1. Să se determine toate grupurile care admit un singur automorfism. Arătaţi că orice grup infinit are o infinitate de subgrupuri distincte.+) la grupul (ℚ*.54. j(a) = ja. (i) Să se demonstreze că pentru orice aÎG. Să se demonstreze că dacă un grup are un număr finit de subgrupuri. atunci şi Z(Aut(G)) = {1}.46. (iii) Dacă notăm Im(j) = Inn(G).48. Fie G un grup. Să se demonstreze că singurul morfism de grupuri de la grupul (ℚ. 4. după cum grupul respectiv este infinit sau are n elemente. Să se demonstreze că un grup ciclic este izomorf cu (ℤ.52.×).+) la grupul (ℤ * . Observaţie. Să se demonstreze că singurul morfism de grupuri de grupul (ℤp. . ja : G ® G. Să se determine toate morfismele de grupuri de la grupul (ℚ. 4. 4. jaÎAut(G) .49.×). 4. să se arate că ½Inn(G)½=1 Û G este comutativ. 4.+). Fie G un grup şi pentru aÎG. 4.

+ + Să se demonstreze că: (i) ℚ * £ (ℚ*.61. (ℝ*.66.75. 42 .+). + + 4.×) » (ℝ.+) şi (ℤ[X].×) şi (ℂ*. Să se demonstreze că un grup cu 6 elemente este izomorf cu ℤ6 sau cu S3.+) izomorfe. 4.63.57.59.+) şi (ℚ*. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℚ. (ℚ.×) ≉ (ℚ.+) nu sunt izomorfe două câte două. Să se arate că (ℚ. Fie G un grup cu proprietatea că G se scrie ca reuniune de trei subgrupuri diferite de G.+) sunt 4.+) şi (ℚ[X].+).+). 4. 4.×) . Să se demonstreze că un grup cu 4 elemente este izomorf cu ℤ4 sau cu grupul lui Klein. şi (ℂ. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℝ. dintre care două au câte două elemente. 4.+) (ℚ[i] = {a + bi Îℂ | a.+) nu este izomorf cu grupul (ℚ[i]. 4. Să se arate că G este izomorf cu grupul lui Klein. 4. iar ℤ6 ≉ S3 (vezi problema 4.64. Să se demonstreze că grupurile multiplicative (ℚ*. 4.+) nu sunt izomorfe .bÎℚ}). Să se demonstreze că grupurile aditive (ℤ.×) nu sunt izomorfe două câte două. Să se demonstreze că grupurile (ℤ.×).×) nu sunt izomorfe. 4. iar ℤ4 ≉ K. Să se demonstreze că grupurile (ℤ.+) şi (ℝ.58.×) şi ℝ * £ (ℝ*.56. (ℚ * .4.).60.65. Fie ℚ * = {xÎℚ : x >0} şi ℝ * ={xÎℝ : x >0}. + + (ii) (ℝ * .+) nu sunt izomorfe.62.

(m.+) şi (ℚ[X]. atunci o(xH) = n (xH privit ca element în G/H). 4. ×) 4. 4.î. Să se demonstreze că în G/H orice element diferit de 1 are ordinul infinit. G/Z(G) este ciclic. o(x) = p (echivalent cu există H £ G a. p ³ 2 a.î. Să se demonstreze că există xÎG a.+. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℤ[X].+) şi (K*.b]. al cărui element neutru este diferit de I2. Fie G un grup a. Fie p un număr prim. Fie G un grup finit iar p un număr prim.76.î. |H| = p). unde b >0 este un număr real fixat. Fie G un grup.73. este izomorf cu un subgrup al grupului (ℂ*.î. Să se demonstreze că grupurile (K. p un număr prim.n) = 1.+) nu sunt izomorfe. 43 . H < G şi presupunem că | H | = m Îℕ*. (ii)½G½este o putere naturală a lui p. p ³ 2. Acest rezultat este datorat lui Cauchy. Să se arate că orice grup de matrice din M2 (ℂ) în raport cu înmulţirea matricelor. 4. Să se demonstreze că: (i) Dacă o(x) = n. p³ 2. 4.+) integrabile pe [-b.î. 4.î. atunci există yÎG a. Determinaţi endomorfismele grupului (ℝ.·) un corp netrivial (0 ¹ 1).72. 4. o(y) = n şi xH = yH. 4.69. (ii) Dacă o(xH) = n (în G/H).×) nu sunt izomorfe.4.75. p | |G|.71.70.68. Să se demonstreze că orice grup necomutativ cu 2p elemente este izomorf cu grupul diedral Dp.67. Fie G un grup finit. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Ordinul oricărui element al lui G este o putere naturală a lui p. Fie (K.74. Să se arate că G este grup abelian. Fie G un grup comutativ iar H subgrupul elementelor de ordin finit. Considerăm de asemenea xÎG şi nÎℕ* a. 4. Observaţie.

44 . (ii) Să se arate că pentru orice număr natural n ³ 2. Fie nÎℕ* şi A = { 1. Fie G un p – grup finit cu |G| = pm (mÎℕ). 4.83.n2}.82. Să se demonstreze că: (i) T £ (ℂ*. 4.81. atunci ½Z(G)½³ p.Observaţie. ∆) şi (Mn(ℤ2). + (iii) ℝ * £ (ℂ*. ℚ/ℤ are un singur subgrup de ordin n iar acesta este ciclic. 4.2. Un grup în care ordinul oricărui element este o putere naturală a lui p se zice p-grup.+). p ³ 2. +). Să se demonstreze că dacă G este un p-grup finit. Să se demonstreze că orice grup finit cu p2 elemente este comutativ. 4.80.77. 1 = G0 < G1 < …< Gm = = G şi | Gi | = pi pentru orice 0 £ i £ m. Fie nÎℕ. Gm ale lui G a. Considerăm ℤ £ (ℚ. 4. diferit de cel identic.×) şi ℂ*/ℝ * » T .78. Să se determine toate grupurile G cu proprietatea că orice automorfism.+) şi T = {zÎℂ* : | z | = 1}. 4. …. Caracterizaţi grupurile finite cu proprietatea că toate subgrupurile sale proprii au acelaşi număr de elemente. admite un punct fix.79.G1. Construiţi un izomorfism între grupurile (P(A).+) şi ℂ/ℝ » (ℝ. p ³ 2. 4. + + (iv) ℝ £ (ℝ.×) şi ℝ/ℤ » T . (i) Să se descrie grupul cât ℚ/ℤ şi să se demonstreze că orice element din acest grup are ordin finit .×) . 4. Considerăm ℤ £ (ℝ. Fie p un număr prim. 4.…. Să se demonstreze că există subgrupurile normale G0. Fie p un număr prim.84.85. (ii) ℂ*/T » (ℝ * . n ³ 3 iar Qn un grup de ordin 2n generat de două elemente a şi b ce verifică relaţiile: a2 n-2 = b2 = (ab)2.î.+).

k>.K < G iar G » Q3. Q3 (care se mai notează şi prin Q sau C8) poartă numele de grupul quaternionilor iar Qn (n ³ 4) de grupul generalizat al quaternionilor. atunci G/Z(G) » Inn(G).93. 4.Să se demonstreze că dacă G este un grup de ordin 2n generat de două elemente a şi b ce verifică relaţiile a 2 = 1. ±k} cu următoarea regulă de multiplicare: i2 = j2 = k2 = -1.88. 4.90. Să se demonstreze că dacă G este un grup.94. è ø Să se demonstreze că G » Q3. atunci G » Qn. a(A) = (At)-1.91.1 0 ÷ iar G = <A. ±j.89. oricare ar fi AÎGLn(K) este corect definită şi că a ÎAut(GLn(K)). Să se demonstreze că un grup necomutativ cu 8 elemente este izomorf cu Q3 sau cu D4. ±i. 4. 4. ÷ è ø n -1 n-2 Să se demonstreze că ½G| = 8. ij = k. jk = i.iø æ 0 1ö ç ç .B>. ji = -k.87. B = è i 0ø æ 0 1ö ç ÷ ç . Să se demonstreze că Q3 ≉ D4. În monoidul multiplicativ M2(ℂ) considerăm matricele: j= ç ç æi 0 ö ÷.86. atunci a nu este automorfism interior al lui GLn(K). bab-1 = a-1 şi b2 = a 2 .92. 4. 4.k= ÷ è0 . 4. 4. kj = -i. Considerăm mulţimea G = {±1. Observaţie. Fie nÎℕ* şi K un corp. ½J½=½K½=4. J = <j>. ik = -j. Să se demonstreze că Q3/Z(Q3) este comutativ. Demonstraţi de asemenea că dacă K nu este ℤ2 sau ℤ3. K = <k>. În monoidul multiplicativ M2(ℂ) considerăm matricele: ç A= ç æ0 i ö ÷ ÷. J. -1 şi 1 fiind supuse multiplicării obişnuite.1 0 ÷ iar G = <j. Să se demonstreze că G » Q3. Să se arate că aplicaţia a : GLn(K) ® GLn(K). 45 . 4. ki = j. Să se caracterizeze Z(Q3).

ˆ (ii) G < G ´ G Û G este comutativ.101.19.·) sau cu un grup de forma ( U p ¥ . 46 . Să se demonstreze că numărul structurilor de grup ciclic ce se pot defini pe o mulţime cu n elemente este egal cu n! / j(n). Dacă H.·) este divizibil (vezi problema 3.1. izomorfe cu o structură de grup fixat (G.K sunt grupuri. 4.96.·) cu p prim (vezi problema 3.4.19.98. Să se demonstreze că orice grup comutativ divizibil conţine un subgrup izomorf cu (ℚ. Fie G un grup iar G = DG = {(x. ˆ 5.·) este egal cu n!/ | Aut(G. Să se demonstreze că dacă {Gi}iÎI este o famile finită de grupuri.). Să se demonstreze că (ℚ. Să se deducă de aici că numărul structurilor de grup ciclic ce se poate defini pe o mulţime cu n elemente ( n prim) este egal cu (n-2)!·n.+) este divizibil. 4.).3. atunci grupul ( U p ¥ . atunci Z( ´ Gi) = ´ Z(Gi). 4. 5.97.95. să se demonstreze că H ´ {1} < H ´ K şi {1}´ K < H ´ K. Produse directe de grupuri 5. unde j este indicatorul lui Euler.2.100. Să se demonstreze că : ˆ ˆ (i) G £ G ´ G. Să se demonstreze că în categoria grupurilor abeliene obiectele injective sunt exact grupurile divizibile §5. Să se demonstreze că orice grup factor al unui grup divizibil este divizibil. G » G. 4.x) : xÎG}.·) |. 4. Să se demonstreze că dacă p este un număr prim. iÎI iÎI Să se deducă de aici că un produs direct de grupuri este comutativ dacă şi numai dacă fiecare din factorii produsului este comutativ. Să se demonstreze că numărul structurilor de grup ce se pot defini pe o multime cu n elemente.99. 4.

5.+). 5.1}.+) » (ℝ.+).K < G a. (ii) (ℚ. Să se demonstreze că (ℝ*.ˆ ˆ (iii) NG´G( G ) = G Û Z(G) = 1.10. 5. Fie G un grup iar H. Fie K un corp iar H = íç 0 1 c ÷ : a.16.×) ´ ({-1. 5.×) » (ℝ.6.×).×) ´ (T.1}.14.+) ´ (ℝ.11. Să se demonstreze că G/(HÇK) » G/H ´ G/K. Să se demonstreze că (ℂ*. 5.+) ´ (ℝ/ℤ.+). Să se demonstreze că (ℂ.×).+) şi H/Z(H) » (K. 5.K două grupuri.5.9.+) nu este ciclic.×). J < H. ïç 0 0 1 ÷ ø îè ï þ ìæ 1 a b ö ÷ ïç ü ï Să se demonstreze că : H £ GL3(K). n ³ 2. L < K.×) » (ℚ * .8.+) nu este ciclic.+) ≉(ℚ.+) ´ (K.+). atunci grupul (ℤ.7.+) ´ (ℝ.+) ´ (ℤn. Să se demonstreze că dacă n este un număr natural. Să se demonstreze că (ℚ*. 5.12.+) » (ℝ. c Î K ý .î. Să se demonstreze că grupul (ℤ. 5.+) ´ (ℚ.+). Să se demonstreze că (ℚ*. Fie H.×) » (ℝ*.×) ´ ({-1.4.+) ´ (ℤ[X]. Să se demonstreze că (J ´ L) < H ´ K şi (H ´ K) / (J ´ L) » H/J ´ K/L.×) » (ℝ * . Să se demonstreze că (ℂ*. + 5. Z(H) » (K.+).+) . Să se descrie subgrupurile grupului (ℤ. b. 5.+) ´ (ℤ. + 5.13.15. 5. 5.+) ´ (ℤ.×) » (ℤ2. 47 . Să se demonstreze că : (i) (ℝ. G = H×K.

5. cu r ≢1 (mod p) însă rq º 1 (mod q).y) = (ax + by. Fie p. 5. ps numere 2 s prime distincte două câte două iar n1. nÎℕ*). Să se caracterizeze grupurile finite de ordin p3 ( p prim). 5.22. 5.î. Să se arate că : (i) Dacă q∤ p-1. Să se caracterizeze grupurile comutative cu 8 elemente. 5.25. Să se facă un tabel de caracterizare a grupurilor cu cel mult 15 elemente. Fie A= ç ç æa b ö ÷ ÎM2(ℤ) cu det(A) = -1 sau 1.21. n (ii) grupurile abeliene finite cu p 1 1 p n 2 …p n s elemente (p1. cx + dy). Să se demonstreze ÷ èc dø că funcţia tA: ℤ ´ ℤ ® ℤ ´ ℤ definită prin tA(x. Să se demonstreze că un grup cu 10 elemente este izomorf cu ℤ10 sau cu D5.18.24. Să se caracterizeze grupurile cu 12 elemente. p > q şi G un grup abelian a. (deci 48 .23. p ³2. Să se demonstreze că un grup cu 9 elemente este izomorf cu ℤ9 sau cu ℤ3´ ℤ3. 5. 5.…. a-1ba = br.ns Îℕ*).20. (ii) Dacă q | p-1.17. Să se caracterizeze : (i) grupurile abeliene finite cu p n elemente ( p prim.q numere prime distincte.+)). |G| = pq.26. Să se demonstreze că un grup cu 15 elemente este ciclic izomorf cu (ℤ15. atunci G este generat de două elemente a şi b satifăcând condiţiile aq = bp = 1.5. 5.19. atunci G este ciclic . este un automorfism al lui ℤ ´ ℤ şi că oricare alt automorfism al lui ℤ ´ ℤ este de forma t A. 5.….

Calcule în inele.Elemente idempotente. Divizori ai lui zero.⋅) un inel. Pe mulţimea ℤ×ℤ = {(x. 6. adică A={f:ℕ*→ℂ}. 6. Pe mulţimea A introducem operaţia algebrică ∗ definită astfel (f. 6. Definim pe A operaţia algebrică ∗ prin: x∗y = x + y . Notăm cu A mulţimea funcţiilor aritmetice. +.§6. Se cere: dn ænö èdø (i) Să se demonstreze că (A. ∗) este domeniu de integritate. Mai mult.4.2. să se demonstreze echivalenţa: f∈U(A) ⇔ f(1)≠0. m) = 1 şi există k∈ℕ* cu f(k)≠0}. oricare ar fi n∈ℕ* (vezi problema 1. ∗) grupul elementelor inversabile din monoidul (A. y∈ℤ} definim operaţiile algebrice: 49 . (iii) Notând cu M mulţimea funcţiilor aritmetice multiplicative nenule. Să se arate că mulţimea ì æa 0 aö ï ç ÷ ï A= íM (a ) = ç 0 0 0 ÷ ça 0 a÷ ï è ø ï î ü ï ï a Î Cý ï ï þ (U(A). Inel.xy.+) este inel. oricare ar fi x. Fie (A. dacă inelul A este unitar şi 1-x este inversabil (x∈A).1. Subinel. 6.18. atunci şi x este inversabil faţă de operaţia ∗. ∗) este subgrup al lui (iv) Să se demonstreze că tripletul (A. y∈A. Să se arate că ∗ este asociativă şi are element neutru. ∗). Exemple.). (ii) Notând cu (U(A). g)→f∗g. Elemente nilpotente. Caracteristica unui inel.+. să se demonstreze că (M.5. ∗).3. Produse directe de inele. unde (f∗g)(n)= å f (d ) g ç ÷ . împreună cu operaţiile obişnuite de adunare şi înmulţire a matricelor este un domeniu de integritate. adică M = {f∈A |f(nm)=f(n)f(m) dacă (n. Să se determine toate legile de compoziţie ∗ de pe ℤ pentru care (ℤ. ∗. 6. y) | x. ∗) este monoid comutativ. Elemente inversabile.

6. 6.î. 5}. B] = AB-BA.9. 6. yʹ)∈ℤ×ℤ. 6.11. să se demonstreze că inelul A este unitar.(x. Să se arate că (ℤ×ℤ. atunci ba=0 şi axb=0 pentru orice x∈A. xn+1 = xn pentru orice x∈A. ⋅) devine inel unitar şi comutativ.î. să se arate că car(A) = 2 şi x2 = x. Să se arate că A este de caracteristică 5 şi pe baza acestui rezultat să se demonstreze că A este comutativ. x2 = 0 sau (i) Să se demonstreze că A este comutativ. B] comută cu orice matrice din M2(ℂ). B]⋅[C. yʹ) = (x+xʹ. Dacă A are un număr finit de elemente. ( xʹ. 6. D]⋅[A. X2 = I2.12. 3. Fie M2(ℂ) mulţimea matricelor pătratice de ordinul al doilea cu elemente din ℂ. 6. D∈M2(ℂ). Fie A un inel cu proprietatea că oricare ar fi n∈ℕ* ecuaţia xn = 0 are în A numai soluţia x = 0. yʹ) = (xxʹ. Să se arate că: (i) [A. pentru orice x∈A. xyʹ+xʹy). oricare ar fi (x. Să se arate că: (i) Dacă ab=0 (cu a. B]2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). (ii) Dacă A. D]+[C. Să se determine (i) Matricele X∈M2(ℤ2) a. X2+I2 = O2. B. y+ yʹ) (x. să se exprime (x+1)n ca sumă de puteri ale lui x pentru n∈{2. y). C. y)⋅(xʹ. Fie A un inel care conţine nondivizori ai lui zero atât la stânga cât şi la dreapta. Fie A un inel. Fie A un inel de caracteristică 2 a.10.î. pentru orice x∈A. y)+(xʹ. +.8. Fie A un inel cu 5 elemente. (ii) Matricele X∈M2(ℤ3) a. 6. atunci matricea [A. (i) Dacă car(A) = 2 şi x∈A.î. b∈A). 50 x = 1. (ii) Să se dea exemplu de inel cu 4 elemente având proprietăţile de mai sus. notăm [A. Dacă A. (ii) Dacă există n∈ℕ* a. 4.7.6. B∈M2(ℂ). 2 .

6.ain = 0 oricare ar fi permutarea (i1. b∈M rezultă a+b-2ab∈M.⋅) o matrice X are proprietatea (P) dacă şi numai dacă ea este nesingulară. Fie A un inel şi a∈A a.19. b şi ab-1 sunt inversabile. c ≠ 0. Fie A un inel şi a∈A. (ii) Dacă x are proprietatea (P). Mai mult. ⋅) un inel cu elementul unitate 1. Fie (A.î. 2. cu b inversabil. b∈A. a.+. (i) Să se arate că în inelul (M2(ℂ). * 1-ba2 sunt 6. î. b∈A a. Fie A un inel necomutativ unitar iar a. există b∈A cu proprietatea că a⋅b = 1. 1≤k≤n). Fie (A. +. 6. ⋅) un inel unitar şi a. atunci a2a3a1 = a3a1a2 = 0. …. 51 . x2-ax+b = 0. î. (ii) a nu este inversabil.. Spunem că elementul x∈A are proprietatea (P) dacă există a. Fie A un inel unitar şi a.î. Să se arate că dacă 1-ab este inversabil. 6. a. (ii) Dacă M este finită atunci numărul elementelor lui M este o putere naturală a lui 2.Să se arate că: (i) Dacă a. (iii) există c∈A. (iii) Dacă a1a2…an = 0 (cu ak∈A.14.15. Să se arate că elementele a-b-1 şi (a-b-1)-1–a-1 sunt inversabile. a⋅c = 0. atunci ai1 ai2 . a2. 6.(ii) Dacă a1a2a3 =0 (cu a1. atunci şi 1-ba este inversabil. are loc egalitatea (( a-b-1)-1-a-1)-1 = aba-a. b∈A cu proprietatea că există n∈ℕ a. +.. in) a mulţimii {1. Notăm M = {a∈A|a2 = a}. 6. atunci oricare putere a lui x are această proprietate. a. …. Fie A un inel cu proprietatea că dacă x2 = 0 atunci x = 0.16.13. a3∈A). a neinversabil. (aba)n = 0.17. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) card{ x∈A |a⋅x = 1}>1. b∈A care comută cu x.18. Să se demonstreze că elementele 1-a2b şi inversabile.î. Fie X = {x∈A|ax = 1}. n}. 6.

Să se arate că în inelul (ℤn.25. +) este grup abelian.î. este comutativ. Demonstraţi că (G. Fie A un inel şi funcţia f: A×A→A. Să se demonstreze că orice inel unitar cu pq elemente. (iii) Să se determine elementele f∈A a. (ii) Un element f∈A. unde p. 6. Să se demonstreze că dacă A este un inel atunci: (i) Z(A) este subinel comutativ al lui A. 6.26. (ii) Dacă x2-x∈Z(A). este divizor al lui zero dacă şi numai dacă mulţimea punctelor x pentru care f(x) = 0 conţine un interval. Fie n∈ℕ. Dacă D = {d1. ⋅) un inel comutativ cu 1+1 ≠ 0. dn} este mulţimea acestor divizori demonstraţi că d1+ d2+ …+dn∈D∪{0. 1+y)-f(1+x. unde 1∈A este elementul unitate al inelului A.22. +.y) = (xy)2-x2y2. …. Fie (A. y∈A.1}. ⋅) numărul elementelor inversabile este egal cu cel al celor neinversabile dacă şi numai dacă n = 2k. 6. d2. f ≠ 0. 52 . Fie (A. definită prin f(x. oricare ar fi x∈A. y)-f(x. (i) Să se calculeze valoarea expresiei E(x. 6. atunci A este comutativ. 6. 6. 1]→ℝ. cu k∈ℕ*. (i) Arătaţi că A formează inel comutativ în raport cu operaţiile de adunare şi înmulţire a funcţiilor. atunci A este comutativ.20. Considerăm mulţimea G = {x∈D | 2x = 0}∪{0}. ⋅) un inel comutativ cu un număr finit de divizori ai lui zero. iar D mulţimea divizorilor lui zero. (ii) Dacă inelul A are proprietatea că x+x = 0 implică x = 0 şi dacă (xy)2-(yx)2 = x2y2-y2x2 oricare ar fi x. q sunt numere prime nu neapărat distincte. f 2 = f. +.21. (iv) Să se determine elementele inversabile ale inelului A.24. y). 6.Dacă X ≠ Ø.23. Fie A mulţimea tuturor funcţiilor continue f:[0. y) = f(1+x. 1+y)+f(x. n≥2. +. atunci X este o mulţime infinită.

6.î. φ(m+n 2 )=|m2-2n2|. oricare ar fi z1. n∈ℤ} (împreună cu adunarea şi înmulţirea obişnuite). b∈ℤ. 6. oricare ar fi z. Presupunem că (xy) = xnyn şi (xy)n+1 = xn+1yn+1. Fie A un inel unitar şi x∈A un element fixat.30.29. zʹ∈ℤ[ 2 ].32. Definim funcţia normă: N:ℤ[ d ]→ℤ prin N(a+b d ) = a2–db2. 6. Fie d∈ℤ \ {0. Să se demonstreze că: (i) N(z1z2) = N(z1)⋅N(z2). Presupunem că (xy) = xnyn. Fie A un inel unitar şi n≥2 un întreg fixat.33. Fie inelul ℤ[ 2 ]={m+n 2 |m. Să se demonstreze că inelul A este comutativ. Fie n≥2 un număr natural fixat şi A un inel integru care verifică următoarele două condiţii: 1) xn-x∈Z(A).·) dacă şi numai dacă N(z)∈{±1}. z2∈ℤ[ d ].yn] = 0 = [x. [x. y∈A.6. Atunci x∈Z(A). 53 n n . y∈A. Arătaţi că y(xy)n = (xy)ny. Definim funcţia φ:ℤ[ 2 ]→ℕ. 2) centrul Z(A) al lui A conţine cel puţin n elemente. Fie A un inel unitar. Atunci A este comutativ. y∈A sunt a. n∈ℕ . Arătaţi că dacă x.î. pentru orice x. y∈A.31. 1} un întreg liber de pătrate. pentru orice a. 6. Presupunem că pentru orice y∈A există întregii relativ primi n = n(y)≥1 şi m = m(y)≥1 a. 6.+. 6.ym]. (ii) Elementul z∈ℤ[ d ] este inversabil în inelul (ℤ[ d ]. atunci y = 0. xny = 0 = (x+1)my pentru anumiţi m. Fie A un inel unitar. (xy)n+1 = xn+1yn+1 şi (xy)n+2 = xn+2yn+2.28.27. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0. pentru orice x. (iii) ℤ[ 2 ] are o infinitate de elemente inversabile. n≥1 un număr natural fixat. pentru orice x∈A. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ). oricare ar fi x.

z=zʹq+r. zʹ∈ℤ[i].(iii) Notând cu U(ℤ[ d ]) grupul multiplicativ al elementelor inversabile din inelul ℤ[ d ]. unde < φ(zʹ). +. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ). zʹ∈ℤ[i]. 6. φ(m+ni) = m2+n2. r∈ℤ[i 2 ] a.34. (iii) Dacă z. respectiv pentru d≤-2. z=zʹq+r. Inelul (ℤ[i].î.-1. oricare ar fi z. zʹ∈ℤ[i 2 ]. zʹ∈ℤ[i 2 ].36. Observaţie. -i}. (iv) φ(z) = 1 ⇔ z este inversabil ⇔ z∈{±1}. n∈ℤ}. Observaţie. Fie A un inel unitar şi comutativ. φ(r) 54 . ±i}. U(ℤ[i])={1. Fie inelul ℤ[i 2 ]={m+ni 2 | m. r∈ℤ[i] a. există q. ·). i. 1}. U(ℤ[ d ]) = {-1. φ(m+ni 2 ) = m2+2n2. unde φ(r) < φ(zʹ). (iv) φ(z) = 1 ⇔ z este inversabil ⇔ z∈{±1. oricare ar fi z. n∈ℤ} (împreună cu operaţiile de adunare şi înmulţire obişnuite). zʹ≠0. ·) poartă numele de inelul întregilor lui Gauss. Să se arate că suma dintre un element inversabil şi un element nilpotent este element inversabil în A. Un element x∈A se numeşte nilpotent dacă există n∈ℕ a.35. +.î. 6. xn = 0. zʹ≠0. Definim funcţia φ:ℤ[i 2 ]→ℕ. avem pentru d = -1. Definim funcţia φ:ℤ[i]→ℕ. Fie inelul (ℤ[i] = {m+ni|m. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ). există q. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0. (iii) Dacă z. 6. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0.î.

. ⋅) este un inel unitar necomutativ în care orice element este inversabil sau nilpotent. atunci numărul soluţiilor ei este egal cu numărul de soluţii ale ecuaţiei ax = 0.41. In inelul (ℤn. b ∈ℤn. În particular. p a r descompunerea în factori primi distincţi a r numărului natural n. Dacă ecuaţia ax = b are soluţii. Fie A= íç 0 a d ÷ ïç 0 0 a ÷ ø ïè î ü ï ï a. b ≠ 0. 6.43. există k∈ℕ şi x k = x }. r ˆ 6. n) =1. n) = 1 ecuaţia are soluţie unică. ˆ ˆ ˆ ï4 x + 6 y = 3 î ˆ ˆ ì7 x + 3 y = 2 ïˆ .39. b∈ℤn. (ii) Dacă (a. +.ìæ a b c ö ïç ÷ ï 6. Să se arate că a ∈ℤn este inversabil ⇔ (a. cu a. I={ x | x ∈ℤn a. n≥2.37.40. Să se arate că ï ï þ (A. 6.. Fie ecuaţia ax = b . b. Demonstraţi că m ∈ℤn este element nilpotent dacă şi numai dacă p1…pk divide m. (iii) Dacă (a. Fie n∈ℕ.î. Să se rezolve în ℤ12 urmatoarele sisteme de ecuaţii: (i) í ˆ ˆ ˆ ï4 x + 3 y = 2 î 55 ˆ ˆ ì3 x + 2 y = 1 ïˆ (ii) í . a 6.42. +. există k∈ℕ şi x k = 0 }. ˆ 6. n) = d >1 şi d|b atunci ecuaţia are d soluţii distincte. c. ˆ Să se arate că N∩I={ 0 }. n=12 să se găsească elementele idempotente ale lui ℤ12. să se determine ˆ ˆ ˆ ˆ Fie de asemenea. să se arate că ℤn are 2r elemente idempotente şi pentru ˆ ˆ ˆ ˆ mulţimea N={ x | x ∈ℤn a. ˆ ˆ ˆˆ ˆ 6. d numere reale ý .38. Să se arate că există o bijecţie între mulţimea elementelor idempotente ale lui ℤn ((Idemp(ℤn)) şi mulţimea A a părţilor mulţimii {p1. Fie n = p1 1 . 6. pr}.î.44. ⋅) al claselor de resturi modulo n. p kk ∈ℕ*. Fie n = p1r1 . Fie a. …. a ≠ 0. n) = d > 1 şi d∤b ecuaţia nu are nici o soluţie... Să se arate că: (i) Dacă (a.

6.50. a inversabil. Să se arate că: (i) Inelul A este de caracteristică 2 (deci x+x = 0. 2) Pentru orice x∈A.î. +. oricare ar fi a∈A.î. m>p≥1 a. (ii) A este comutativ. oricare ar fi x∈A. 6. x3 = x.6. ai = xai. b∈A. 6. există k = k(x)∈ℕ* a. p.47. Fie A un inel finit. oricare ar fi 6. x+x = 0. Să se arate că dacă 56 2 k +1 = x . a.48. dacă x = a+b+ab atunci a = xa şi b = xb. a = xab. 6. Fie A un inel a. Fie (A. ⋅) un inel şi a.46. Pentru a1.53.î. am = ap. Demonstraţi că fiind dat un inel comutativ A. Fie A un inel unitar a. y∈A. oricare ar fi x∈A. Fie (A. Fie (A. 6. x6 = x. 1≤i≤n. an∈A găsiţi un element x∈A a.51. x 2 x = x. Fie A un inel unitar cu proprietatea că x12 = x. Fie A un inel cu proprietatea că pentru orice a∈A avem a3+a = 0. ⋅) un inel cu proprietăţile: 1) Pentru orice x∈A.49. oricare ar fi x∈A. î. Atunci a = xa. Demonstraţi că x2 = x.52. pentru orice x∈A.î. pentru orice x∈A). +. Să se arate că există două numere naturale m. De asemenea.54. +. b∈A a. (i) Să se calculeze (x2yx2-x2y)2 şi (x2yx2-yx2)2 unde x. el este boolean dacă şi numai dacă nu are elemente nilpotente nenule şi pentru orice a. Demonstraţi că relaţia: .45. Demonstraţi că x2 = x. Fie A un inel boolean (adică un inel cu proprietatea că x2 = x pentru orice x∈A). b∈A are loc egalitatea (a+b)ab = 0. 6. oricare ar fi x∈A.î. 6. (ii) Să se arate că inelul A este comutativ. …. Arătaţi că inelul A este boolean. pentru orice x∈A. 6. ⋅) un inel boolean şi x.

Să se arate că: (i) x2 = 0 ⇒ x = 0. Arătaţi că: IA={x∈A| x2=x}. 57 . m+1. Dacă x∈EA.57. 6. oricare ar fi x∈A.. Fie (A. pentru orice x∈A.56. 6. Să se demonstreze că orice p-inel unitar este comutativ. + + 3 de p ori 2) xp = x. x n+1 = x . y∈A. atunci 1+x∈EA. Fie A un inel unitar cu proprietatea că (xy)2 = x2y2. notăm OA={x∈A| x2=0}. Arătaţi că orice element idempotent din A aparţine lui Z(A). Să se demonstreze că dacă M este mulţime finită. 6. Fie A un inel care nu are elemente nilpotente nenule.55. Pentru un inel A de caracteristică 2.61.⋅) un inel cu proprietatea că există n∈ℕ n≥2 a. oricare ar fi x∈A.+. atunci M are un număr par de elemente.58. Fie A un inel cu element unitate 1≠0 şi M={x∈A | x2=x} mulţimea elementelor sale idempotente. n 6.a k-bk = (a-b)(ak-1 + ak-2b + … + abk-2 + bk-1) este satisfăcută pentru k = m. (ii) |OA| = |E A|. pentru orice x. (i) Dacă x∈OA.60. Un inel A se zice p-inel dacă sunt verificate următoarele două condiţii: 1) px = 1 24x = 0 .î. Atunci A este comutativ. atunci 1+x∈OA. pentru orice x∈A. Fie p≥2 un număr prim. (ii) x2 = x. m+2 (m∈ℕ). x4. atunci ab = ba.59. 6. Dacă x∈IA. 6. Să se calculeze produsul elementelor idempotente nenule din inelul A. EA={x∈A| x2=1}.. Fie A un inel comutativ finit cu 1≠0. 6. atunci 1+x∈IA.

Dacă T={(aij)∈Mn(A) | aij = 0. atunci să se determine C(S). Fie d >1 un întreg liber de pătrate. j∈{1. 6. Fie A1 şi A2 două inele unitare şi fie adunarea şi înmulţirea pe A1×A2 definite astfel: (x1. 6. . y2) = (x1+y1. oricare ar fi i. (i) Să se determine inelele A cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ [ d ]. b∈ℤ iar p nu divide numitorul b.66. (ii) Arătaţi că mulţimea ℤ[ 1 a ] a numerelor raţionale de forma n . 6. Să se determine elementele inversabile ale acestui inel în funcţie de elementele inversabile ale inelelor A1 şi A2. Dacă A=Mn(R). Mulţimea C(S) a elementelor din A care comută cu elementele lui S formează un subinel al lui A.. x2)+(y1. Este {m+n 3 5 |m. (ii) Să se determine inelele B cu proprietatea ℚ⊆B⊆ℚ( d ).i+1.62. cu 2 2 a∈ℤ şi n∈ℕ. Fie p un număr prim.⋅). cu a.. atunci T este subinel al lui (Mn(A). formează un b subinel al inelului ℚ al numerelor raţionale.68.67. x2⋅y2). 6. x2)⋅(y1. R fiind un inel unitar oarecare şi mulţimea S⊂A este formată doar din matricea (aij) definită prin aij=δj. i > j} este o mulţime de matrice. formează un subinel al inelului ℚ al numerelor raţionale. Fie A un inel. Fie A un inel şi S o submulţime oarecare a lui A. n∈ℤ} subinel al lui ℂ ? 6. y2) = (x1⋅y1.6. Să se arate că A1×A2 cu aceste operaţii este un inel unitar care are divizori ai lui zero.65.64. 6. operaţiile din A fiind cele induse de adunarea şi înmulţirea din ℤ[ d ]. n}. x2+ y2) (x1. Aplicaţie: a) A1 = A2 = ℤ 58 .63. Arătaţi că mulţimea ℤ(p) a numerelor raţionale de forma a .+. (i) Aflaţi subinelele inelului ℤ al numerelor întregi. operaţiile din B fiind cele induse de adunarea şi înmulţirea din ℚ( d ).

Fie A un inel. care nu este corp având caracteristica un număr prim. 6. 7. a.n]. 1+a} şi a2 = 1+a. (ii) Aflaţi numărul elementelor nilpotente din inelul ℤn. Calculaţi caracteristica inelelor ℤ×ℤ. a ≠ 1 a. A2 = ℚ c) A1 = ℤm. a ≠ 0. 6. 6. §7.72. să se demonstreze că g este morfism de inele pentru structura introdusă pe S dacă şi numai dacă g∘f este morfism de inele.b) A1 = ℤ.71. 1. 6.3. n∈ℕ* demonstraţi că car(ℤm×ℤn) =[m.2. de caracteristică 2. (i) Arătaţi că există a∈A. 1. Să se determine numărul structurilor de inel neizomorfe care pot fi definite pe o mulţime cu 4 elemente. Pentru m. există un inel unitar B ce conţine pe A ca subinel. Generalizare. 1. comutativ. Izomorfisme de inele. 1+a} şi a2 = a sau 3) A = {0. Dacă g : S→C este o aplicaţie.: 1) A = {0. Determinaţi elementele nilpotente ale inelului A×B. 6. a. (i) Fie A şi B două inele (comutative). ℤ3×ℤ.î.69. 7. (ii) Daţi câte un exemplu de inel pentru fiecare din tipurile de la punctul (i). A2 = ℤn. Morfisme de inele.73.74. Arătaţi că ℤ4×ℤ4 are exact trei subinele unitare. S o mulţime şi f : A→S o aplicaţie bijectivă.70. Dacă A este un inel neunitar. 59 . Să se arate că există o unică structură de inel pe S a. 7. Daţi exemplu de un inel unitar.î. f să devină morfism de inele. 6. a. 1+a} şi a2 = 0 sau 2) A = {0. Să se dea un exemplu de inel neunitar. End(ℤ) şi End(ℤ3). cu C inel oarecare. Fie A un inel cu 4 elemente.1.

f(a) este divizor al lui zero dacă şi numai dacă a este divizor al lui zero”.13. Dacă f(n) = g(n). g :ℚ→A două morfisme de inele unitare (f(1) = g(1) = 1A). operaţii pentru care H devine inel unitar.7. n≥2. să se demonstreze că există doar două tipuri de inel cu p elemente. +. Fie I={f:[0. 7. Arătaţi că: 60 .5. Să se caracterizeze morfismele de inele de la ℤm la ℤn.11. 7. ⋅) şi (I´. Fie m. Fie A un inel comutativ şi unitar şi f. Fie A. Să se arate că f duce elemente inversabile în elemente inversabile.12.. 7. Să se arate că pe grupul aditiv G = (ℤn.10. Aʹ două inele unitare iar f:A→Aʹ un morfism de inele unitare.8. 7. 7.1]→ℝ ∣ f derivabilă}. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A conţine cel puţin un element idempotent diferit de 0 şi 1. n numere naturale m. +) există φ(n) operaţii de înmulţire care înzestrează pe G cu o structură de inel unitar (φ fiind indicatorul lui Euler). 7. elemente nilpotente în elemente nilpotente iar în ipoteza că este injecţie şi divizori ai lui zero în divizori ai lui zero. Să se demonstreze că inelele (I.9. 7. Fie A un inel unitar şi comutativ.6. Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele unitare şi comutative. ⋅) nu sunt izomorfe (unde + şi ⋅ sunt operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor reale). Dacă p este un număr prim. (ii) A este izomorf cu produsul direct B×C a două inele comutative.4. oricare ar fi n∈ℤ. Să se caracterizeze morfismele de inele de la ℤ la ℤn (n≥2). 7. +). atunci f = g. Sunt ele izomorfe? Să se descrie toate operaţiile de înmulţire care se pot defini pe grupul aditiv H=(ℚ/ℤ. Analizaţi afirmaţia: . unitare (nenule). +. 7.1]→ℝ ∣ f continuă} şi I´={f:[0.7.

(ii) Funcţia φ :T2(ℤ)→ℤ×ℤ ce asociază unei matrice triunghiulare oarecare ç ç æ a bö ÷ din T2(ℤ) perechea (a. atunci (P(M).14. Fie A un inel boolean a.î. 7.. 1 de m ori 7.17. este morfism de inele. Să se arate că: (i) Pe o mulţime finită A cu n≥2 elemente se poate introduce o structură de inel boolean dacă şi numai dacă n = 2k. k∈ℕ*. determinaţi centrul acestui inel .î. c) din ℤ×ℤ formată din elementele de ÷ è 0 cø pe diagonala principală. Dacă M este o mulţime nevidă.14. +. ⋅) ≃ ( Z 24243 . b Î Z ý . cu componente întregi. Să se arate că: (i) Mulţimea ℤ[ d ] = {m+n d |m. 7.. 7. ∩) ´ . 61 . +. 1 de m ori 7. ∆. inelul Ak are divizori ai lui zero ? (iii) Să se demonstreze că inelele Ak şi Ap sunt izomorfe dacă şi numai dacă k=p. ⋅ ).18. atunci inelul (P(M). ∆.. ⋅).15. |A| = n >1. (ii) Dacă dʹ∈ℤ este un alt număr liber de pătrate. .. (ii) Pentru ce valori ale lui k. Arătaţi că există m≥1 a. ÷ ï ï ø îè þ (i) Să se demonstreze că Ak este inel comutativ (faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor) . +.(i) Inelul T2(ℤ) al matricelor de ordinul doi. Pentru fiecare k∈ℤ se consideră mulţimea de matrice ì ü ïæ a b ö ï Ak = íç ç kb a ÷ a..´ Z 2 n = 2m şi (A. ´ . În cazul în care M={1. m} cu m≥1. n∈ℤ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor este un inel unitar şi comutativ izomorf cu inelul Ad (definit la problema 7.) . ∩) este inel boolean.. nu este comutativ .´ Z 2 este izomorf cu inelul ( Z 24243 . triunghiulare (adică au sub diagonala principală toate elementele zero).16. Fie d∈ℤ un întreg liber de pătrate. 2. atunci inelele ℤ[ d ] şi ℤ[ d ¢ ] sunt izomorfe dacă şi numai dacă d = dʹ.

21. ⋅). +.23.(ii) Pe mulţimea numerelor naturale se poate introduce o structură de inel boolean. Să se E arate că ℤ 2 este izomorf cu inelul părţilor mulţimii E ale cărui operaţii sunt: E1+E2=E1∆E2 şi E1⋅E2=E1∩E2.20.. +) grupul aditiv subiacent al unui inel (unitar) şi comutativ. ⋅ ). +. cu adunarea şi înmulţirea induse de adunarea şi înmulţirea din ℤ2. y∈A. Fie A şi B două inele necomutative şi f:A→B cu proprietăţile: 1) f(x+y)=f(x)+f(y). 7. Să se arate că există o corespondenţă bijectivă între mulţimea morfismelor de inele definite pe ℤ cu valori în A şi mulţimea idempotenţilor lui A. ∘) este comutativ dacă şi numai dacă este izomorf cu (A. Fie A un inel. Arătaţi că mulţimea End(G)={f:G→G | f este morfism de grupuri} este un inel în raport cu adunarea şi compunerea morfismelor.22. 7. 2) Pentru orice x. Să se arate că toate elementele din aceste inele sunt idempotente. +. (ii) Fie (A. Fie E o mulţime şi ℤ 2 inelul funcţiilor definite pe E cu valori în ℤ2.24. +. Să se arate că grupul aditiv al unui inel integru nu este izomorf cu grupul multiplicativ al elementelor sale inversabile. ) este izomorf cu inelul de matrice Mn(ℤ). y∈A avem f(xy)=f(x)f(y) sau f(xy)=f(y)f(x). (A. deduceţi că pentru două mulţimi disjuncte M şi N are loc următorul izomorfism de inele P(M∪N)≃P(M)×P(N) ( unde P(M) desemnează inelul părţilor lui M relativ la operaţiile ∆ şi ∩ ). 7. În particular. 7. Arătaţi că inelul (End(A). Z4. 7. (i) Fie (G. ´3 Z de n ori Arătaţi că inelul End(G) ( definit la problema 7. Fie G grupul subiacent inelului produs direct ( 1´24 ..21. Să se demonstraze că f este morfism de inele sau antimorfism de inele. +) un grup comutativ. E 7. Câte morfisme de inele există de la ℤ într-un domeniu de integritate? Dacă A este un inel unitar să se arate că există un singur morfism de inele unitare de la ℤ în A. 62 .19. ⋅). oricare ar fi x.

(i) Să se demonstreze că A1 este un subinel al lui A care are unitate.1. Ideale. u≠0 şi u≠1 cu u = u.î. 8. 8. b) Fiecare element al lui A se exprimă ca x1+x2 cu x1∈A1 şi x2∈A2. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Să se dea exemplu de inel în care reuniunea a două ideale ale sale nu este ideal.6. să existe u∈A. §8. Anulatorul şi radicalul unui inel. (iv) B = {f∈A | f(0) = 0}.: a) A2 este unitar. (ii) Pn = {f∈P | grad(f) ≤ n}.7. Reamintim că f : A→B se numeşte antimorfism de inele dacă pentru orice x. Daţi exemplu de un morfism de inele f:A→Aʹ şi de un ideal I al lui A a.5. (ii) Să se arate apoi că există un subinel A2 al lui A a. 8. Fie inelul comutativ A={f:[-1. (v) C = {f∈A | f(0) = 1}? 8.î. Ideale maximale. y∈A avem f(x+y)=f(x)+f(y) şi f(xy)=f(y)f(x). 8. Să se dea exemplu de un inel în care care există subinele ce nu sunt ideale. Să se arate că există inele în care divizorii lui zero nu formează un ideal. Laticea idealelor unui inel comutativ. (iii) Qn = {f∈Pn | grad(f) = n}.Observaţie. Ideale prime. 8.4. Fie A1 = {ux | x∈A}. f(I) să nu fie ideal în Aʹ.2. 63 2 . Arătaţi că mulţimea idealelor Id(A) ale unui inel comutativ A formează o latice completă.î. 8. Care din următoarele submulţimi ale lui A sunt ideale şi care doar subinele: (i) P = {f∈A | f este funcţie polinomială}. 1]→ℝ} împreună cu operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor. Fie A un inel unitar şi comutativ a.3.

f(x) = (x1.8.c) Dacă x1∈A1 şi x2∈A2 atunci x1x2 = 0.13.16.15. Să se stabilească o corespondenţă bijectivă între mulţimea idealelor bilaterale ale unui inel unitar A şi mulţimea idealelor bilaterale ale lui Mn(A). n≥1. Să se arate că asocierea d⇝ d ℤn constituie un antiizomorfism de latici între laticea divizorilor (pozitivi) ai lui n cu ordinea d≺dʹ dacă d|dʹ şi laticea idealelor lui ℤn .î.18. Fie A un inel comutativ şi I un ideal finit generat al lui A a. Arătaţi că inelul M2(ℝ) nu are ideale bilaterale netriviale.9. (iii) Să se arate că funcţia f:A→A1×A2. 8. 64 2 . ea să fie izomorfă (ca latice) cu laticea idealelor lui ℤn? 8. Să se arate că dacă m. I = Ae. 8. 8. 8.î. unde prin D şi M am notat cel mai mare divizor comun respectiv cel mai mic multiplu comun al numerelor m şi n. Fie I. Fie A un inel I. Demonstraţi că într-un inel boolean orice ideal finit generat este principal.î. unde x = x1+x2 este un izomorfism de inele. nℤ ∩ mℤ=Mℤ. I = I . Să se găsească un element idempotent e∈A a.12. x2). 8. Să se arate că L ⊆ I. ˆ 8. 8.11. 8.10. J.17.14. 8. n∈ℤ atunci nℤ+mℤ=Dℤ. L ideale bilaterale în A a. K ideale în inelul comutativ A.î. I+J = A şi I ⊇ JL. Să se determine forma generală a numerelor naturale n≥1 pentru care laticea idealelor lui ℤn este total ordonată. Fie n un număr natural n≥1. Există pentru orice latice cu un număr finit de elemente. d) A1∩A2 = {0}. Să se dea exemplu de inel necomutativ şi de ideale stângi (drepte) care nu sunt ideale drepte (stângi). J. 8. Arătaţi că dacă I⊆K atunci (I+J)∩K = I+(J∩K). un număr natural n a.

Se pot pune în evidenţă un număr infinit de ideale prime în inelul ℤ? 8.22. Fie f:A→Aʹ un morfism de inele.8. Fie A un domeniu de integritate.28. Fie A un inel comutativ unitar finit. 8.20. Demonstraţi că R= íç ç ìæ 0 a ö ü ï ï ÷ a. inelul întregilor lui Gauss. atunci I este ideal prim.î. -1 (M) nu este ideal maximal în 8.23. Arătaţi că dacă I este un ideal maximal relativ la proprietatea I ∩ S = Ø. Dacă I ={A∈R|A2 = O2} atunci I este ideal şi R/I ≃ ℚ. Atunci demonstraţi că orice ideal prim în A este şi ideal maximal în inelul A. 65 . Daţi exemplu de un morfism de inele comutative f:A→Aʹ şi de un ideal maximal M al lui Aʹ a. 8. 8.19. dacă P conţine produsul IJ.21. 0∉S şi dacă s1. Arătaţi că f -1(f(I)) = I + Ker(f). (ii) Oricare ar fi idealele I şi J ale inelului A.29. Fie A un inel unitar şi S un sistem multiplicativ al său (adică S≠Ø.27. Arătaţi că în A[X] intersecţia tuturor idealelor maximale este idealul zero. Să se arate că pentru orice număr natural n≥1 există un inel care are n ideale. I un ideal în A. 8. 8. atunci P conţine pe I sau pe J. f -1(M) ≠ A şi f A. b Î Q ý este un subinel necomutativ al ÷ ïè 0 b ø ï î þ lui M2(ℚ). 8. 1∈S. În ℤ[i]. Fie A un inel (comutativ) şi P un ideal al său. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) P este prim. arătaţi că (3) şi (1+i) sunt ideale prime dar (2) nu este ideal prim. 8.25.26.24. Să se dea exemplu de un inel în care nu orice ideal prim este maximal. s2∈S ⇒s1s2∈S). 8.

33. (iii) (X) este ideal prim dar nu este maximal în ℤ[X]. Arătaţi că în inelul ℤ[X. 8. Dacă I este un ideal al lui A. Fie A = íç ç ìæ a b ö ü ï ï ÷ a. ÷ ïè 0 c ø ï î þ ì ü ïæ 0 b ö ï ÷bÎ Zý .î. 8. î. (ii) J(A) este cel mai mare ideal I din A (relativ la incluziune) cu proprietatea că dacă x∈I atunci 1-x∈U(A).35. 8.Y] idealul (X) este prim dar nu este maximal. Daţi exemplu de inel (fără unitate) a. a) este ideal prim (respectiv maximal) în A[X] ⇔ (a) este ideal prim (respectiv maximal) în A. 8. (i) Arătaţi că Ann(I) şi r(I) sunt ideale ale inelului A. Arătaţi că J(A) = íç ç 8. Atunci: (ii) (X. c Î Z ý subinel în M2(ℤ). Pentru un inel A notăm cu J(A) intersecţia tuturor idealelor maximale din A. (ii) Dacă I şi J sunt ideale ale lui A atunci 1) r(r(I)) = r(I). nu orice ideal al său să fie inclus într-un ideal maximal. atunci anulatorul lui I se defineşte ca fiind Ann(I) = {x | x∈A şi i⋅x = 0.31.32. oricare ar fi y∈A}. Fie A un inel comutativ şi unitar a.8. Fie A un inel comutativ.î. 66 . 8. orice ideal prim din A este şi maximal. pentru orice i∈I} şi radicalul lui I ca fiind r(I) = {x | x∈A şi există n∈ℕ a. arătaţi că J(A[X]) = 0. 8.30.36.37. Atunci.a) ≃ A/(a). b. Dacă A este un inel integru. Să se arate că: (i) J(A) = {x∈A |1-xy∈U(A). ÷ ïè 0 0 ø ï î þ (i) A[X] / (X. Fie A un inel comutativ unitar şi a∈A. pentru orice a∈A există un n≥1 cu an = a.34. xn∈I}.

8.î. Să se determine un generator t >0 al idealului (x) ∩ ℤ în funcţie de a şi b.39. Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele comutative cu unitate. b∈ℤ iar b÷ ø pö ÷ . 1]. 8. Arătaţi q÷ ø că B este subinel al inelului T2(ℚ) iar A este subinel al lui B. 8. ℝ) = {f:[0. Observaţie. al cărui nucleu Ker(f) este conţinut în r(A).1] →ℝ | f este continuă} (faţă de adunarea şi înmulţirea definite prin (f+g)(x) = f(x)+g(x) şi (f·g)(x) = = f(x)·g(x)).2) r(I ∩ J) = r(I) ∩ r(J). cu a.44. triunghiulare. 8.38. 67 . 8. f(a) = aʹ. 3) r(I + J) = r(r(I) + r(J)). Fie d un număr întreg nenul liber de pătrate şi ℤ[ d ] subinelul corpului complex ℂ format din numerele de forma a+b d cu a.40. Determinaţi idealele bilaterale ale inelelor A şi B. că ℤ / nℤ este un inel redus dacă şi numai dacă n nu se divide prin pătratul unui număr prim. 8. Fie x = a+b d ∈ℤ[ d ]. Un inel comutativ A se numeşte redus dacă r(A) = 0. Deduceţi că f induce o bijecţie între mulţimile elementelor idempotente ale celor două inele. Să se arate că dacă aʹ∈Aʹ este un element idempotent atunci există un singur element idempotent a∈A a. Să se determine numărul elementelor idealului r(ℤ / nℤ).43.41. Arătaţi că în inelul cât A / r(A) nu există elemente nilpotente nenule. b∈ℤ. Arătaţi că I={f∈A | f(0) = 0} este un ideal ce nu este principal. Notăm cu A mulţimea matricelor de forma ç ç p∈ℚ şi cu B mulţimea matricelor de forma ç ç æa è0 æa è0 pö ÷ . Fie inelul A = C([0.42. Determinaţi idealele inelului T2(ℤ2) al matricelor de ordinul doi. cu a∈ℤ şi p. Să se arate că idealul (x) este nul dacă şi numai dacă (x) ∩ ℤ este nul. Să se deducă în particular. 8. cu componente în ℤ2. n≥2 în funcţie de n. q∈ℚ.

unde K este un corp necomutativ. An.8.45.48... i =1 8.. A2. In = 0. Fie A un inel unitar şi comutativ şi a∈A un nondivizor al lui zero şi sistemul multiplicativ S = {an}n≥0. Determinaţi idealele produsului A×B. Să se arate că A/I ≃ Õ Ai / I i . Arătaţi că nu există nici o structură de inel unitar care să aibă ca grup subiacent pe ℚ / ℤ.47. Fie A produsul direct I= n Õ Ai al inelelor unitare A1. 8. A2. Dacă I şi J sunt nilpotente arătaţi că I + J este nilpotent.48.î. . Observaţi că i =1 n identitatea de mai sus nu este satisfăcută în general de subgrupurile unui produs direct de grupuri. Observaţie.. Observaţie. . x+J) ) este izomorfism dacă şi numai dacă I+J = A. Fie A produsul direct Õ Ai al inelelor unitare A1. Un ideal I se numeşte nilpotent dacă există n∈ℕ* a. Să se arate că inelele S-1A şi A[X] / (aX-1) sunt izomorfe. 8. J un ideal bilateral al lui A iar I un ideal stâng al lui A. Să se i =1 n arate că orice ideal stîng (drept sau bilateral) I⊆A satisface identitatea I= Õ pi ( I ) .51. 8.49. An şi i =1 n i =1 n Õ I i Í A un ideal (vezi problema 8. × I de n ori 8. Aplicaţie: ℤ×ℤ şi K×K. unde pi:A→Ai reprezintă a i-a proiecţie canonică.46..50. Fie A un inel. unde I n = 123 . Fie A şi B două inele comutative. I × .). 68 . Daţi exemple de subgrupuri ale grupului aditiv ℤ ×ℤ care nu sunt ideale ale inelului ℤ ×ℤ. Arătaţi că morfismul canonic de inele A / I∩J → A/I × A/J ( x + I∩J → (x+I. 8.. Fie I şi J ideale într-un inel comutativ A. Idealele I şi J cu proprietatea că I + J = A se zic ideale comaximale.

2. pentru n≥3. Să se arate că orice inel integru finit este corp. ⊕. 9. +. (ii) Corpul (K. Fie K un inel nenul care are numai două ideale (0) şi K. idealul nul şi K care sunt ideale bilaterale. 9.1.52. y∈K. 9. Să se arate că grupul unităţilor inelului ℤ / 2nℤ este izomorf cu grupul aditiv ℤ / 2ℤ ×ℤ / 2n-2ℤ. +. Să se rezolve în corpul ℤ7 sistemul: í ˆ ìx + y = 0 ï . 9. Subcorp. ⋅) ≃ (ℚ*.54. ⊗) este corp şi (ℚ*. Să se arate că: (i) (K. Să se arate că grupul unităţilor inelului ℤ / pnℤ este ciclic pentru orice număr prim p ≠ 2 şi n număr natural. ⊗). Izomorfisme de corpuri. Pe intervalul real K = (0. §9. 9. Fie ⊗ o operaţie algebrică pe ℚ* astfel încît (ℚ.5. Morfisme de corpuri.3. Să se arate că pentru n = 1.+.+∞) se definesc operaţiile algebrice: x⊕y = xy şi x⊙y = xln y .8. Să se arate că inelul ℤn este corp dacă şi numai dacă n este număr 9. ⊕. ⊗) este inel. 2 grupul unităţilor lui ℤ / 2nℤ este ciclic. ˆ ï xy = 5 î prim. oricare ar fi x. 69 . ⊙) este izomorf cu corpul (ℝ. ⊙) este corp comutativ. Corp. Caracteristica unui corp.7.6. Să se arate că (ℚ. Să se arate că K este corp.53.⋅) al numerelor reale. Să se demonstreze că într-un corp K există doar două ideale.4. 8. Să se arate că ℤ[ d ] / (x) este finit dacă şi numai dacă x este un element nenul în ℤ[ d ]. 9. 8.

d1 ≠ d2.⋅). (ii) ℤ[ d1 ] ∩ ℤ[ d 2 ] = ℤ.⋅) ≃ (ℤn. Fie d1 şi d2 doi întregi liberi de pătrate. E o extindere a lui K şi x∈E∖K. b∈K cu a ≠ 0 avem K(ax+b) = K(x). 9. Să se arate că A este corp comutativ izomorf cu corpul (ℤp. Să se demonstreze egalităţile: (i) ℚ( d1 ) ∩ ℚ( d 2 ) = ℚ. n n n+1 n+1 atunci b a -a b = 1.î.9. Fie A un inel cu opt elemente.15. 70 . b∈K şi n∈ℤ a. +.+. Daţi exemplu de un corp K pentru care una din cele două afirmaţii de mai înainte este adevărată.14. +. de caracteristică 2. 1). Fie K un corp necomutativ. b.16. pentru orice a∈K.13. (ii) Ecuaţia x2 = a2+a+1 are soluţii în K. pentru orice a∈K. operaţiile inelului A fiind cele induse de operaţiile din ℂ. 9. a nbn-bn+1an+1 = 1 şi a2n+1+b2n+1 = 0.12. Fie K un corp. ⋅).8. 9. Dacă ordinul lui 1 în grupul (A. b∈ℚ. Caracterizaţi subinelele unitare ale lui (ℚ.+) este egal cu n.9. (ii) Fie p un număr prim iar A un inel cu p elemente. (i) Fie A un inel cu n elemente. 9. 9. Dacă există a. 9.11. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Ecuaţia x2 = a2+1 are soluţii în K. c∈ℚ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor reale este cel mai mic subcorp (comutativ) al lui ℝ ce conţine pe ℚ şi pe 3 2.10. Arătaţi că pentru orice a. 9. n>0 şi 1 elementul unitate al lui A. Fie K⊂ℂ un subcorp. atunci (A. (ii) Să se arate că mulţimea F = ℚ( 3 2 ) = {a+b 3 2 +c 3 4 | a. Să se demonstreze că A = ℝ sau A = ℂ. Fie A un inel unitar inclus în corpul ℂ al numerelor complexe şi care include intervalul (0. (i) Să se demonstreze că cel mai mic subcorp al lui ℝ ce conţine pe 2 este format din numerele reale de forma a+b 2 cu a.+. ⋅). 9.

U∈M3(ℤ2). 9. 9. 9. U3. y1).20. U5. Dacă A este un inel a.21. a≠0 există b∈A cu ba =1. (x2. Fie A un inel finit cu 0≠1. atunci A este corp. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) K este corp. 9. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A nu este corp. Fie K un corp comutativ cu 8 elemente. x1y2+x2y1). 9. y2) = (x1+x2.î. U2. oricare ar fi a∈A. y1+y2) (x1. a3 + a + 1 = 0. U.18. (ii) Există a∈K a. ˆ ˆ÷ 1 0÷ ø ˆ æ0 ç ˆ U = ç1 çˆ ç0 è (i)Arătaţi că M3(ℤ2) este inel de caracteristică 2. Fie K un inel cu patru elemente.17. E. y2)∈K×K. Să se demonstreze că există a∈K a. (ii) A este corp dacă şi numai dacă există a∈A a. x7 +1 = (x + 1)(x3 + x2 +1)(x3 + x + 1). Fie K un corp comutativ cu proprietatea că pentru orice x∈K avem x2+1 ≠ 0. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 0 0 0ö æ1 0 0ö ç ÷ ÷ ç ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 9. a3 = a+1. (ii) Pentru orice n∈ℕ* ecuaţia x n + y n = z n are soluţii în A*.î. y1)⋅(x2. (iii) Orice corp K cu 8 elemente este izomorf cu F 8. U4.Arătaţi că: (i) Pentru orice x∈A.22. E.î. O = ç 0 0 0 ÷ . Fie O. (ii) F8 = {O. Definim adunarea şi înmulţirea pe K×K prin: (x1.î. pentru orice (x1. a2 = 1+a. U6} este corp cu 8 elemente în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor. 71 .19. y2) = (x1x2-y1y2. E = ç 0 1 0 ÷ çˆ ˆ ˆ÷ çˆ ˆ ˆ÷ ç 0 0 0÷ ç0 0 1÷ è ø ø è ˆ ˆ 0 1ö ÷ ˆ ˆ 0 1÷ . y1)+(x2.

K2. Să se arate că corpul numerelor reale nu este izomorf cu corpul numerelor complexe.24. c.25. Există corpuri K finite cu proprietatea că x2+1 ≠ 0. Fie K un corp. Mai mult. 9. Să se arate că E este divizor al lui zero dacă şi numai dacă E nu este inversabilă. Este necesar să presupunem K corp? 9.Să se arate că mulţimea K×K împreună cu aceste operaţii este corp comutativ.î.29. æ a ç ç-b ç-c ç ç. 9. 9. K3 sunt subcorpuri ale lui K a. i =1 9.30. Dacă K1.) Să se arate că un corp nu poate fi scris ca reuniune a unui număr finit de subcorpuri proprii ale sale. Corpul H poartă numele de corpul quaternionilor. Fie K un corp (comutativ sau nu). b. Ki ≠K. Fie K un corp şi E o matrice din Mn(K). Fie H= íç ç ìæ a ï ï -b îè ü bö ï ÷ a . 9. Observaţie.27. (Generalizarea problemei 9. (ii) Determinaţi centrul lui H .23. ÷ aø ï þ Arătaţi că H este subcorp al lui M2(ℂ). în acest corp ecuaţia x2+1 = 0 are soluţii. b numere complexeý .d è b a d -c c -d a b (i) Să se arate că mulţimea matricelor de forma d ö ÷ c ÷ cu a. 3.b÷ ÷ a ÷ ø izomorf cu corpul quaternionilor. corpul K fiind izomorf cu un subcorp al acestuia. 72 .25.26. oricare ar fi x∈K? 9. 9. Demonstraţi că orice morfism unitar de la K la un inel unitar A nenul este funcţie injectivă.28. Să se determine endomorfismele corpului ℚ al numerelor raţionale. atunci 3 U Ki ¹ K . oricare ar fi i=1. d∈ℝ formează un subcorp K al lui M4(ℝ) . 2.

atunci corpul K este comutativ. Atunci K este corp. rezultă f(α)>0. f≠1K astfel încît f∘λa = λa∘f pentru orice a∈K. Să se demonstreze că funcţia f este morfism sau antimorfism de corpuri (vezi problema 7. Fie K un inel unitar şi comutativ cu proprietatea că orice morfism de la K la un inel nenul este injectiv.9.24. 9.37. 9. oricare ar fi x∈K. Fie f:K→L o funcţie cu proprietăţile: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). Să se arate că dacă există un endomorfism f:K→K.31. oricare ar fi x. Fie f un endomorfism al corpului numerelor reale . Să se arate că f este morfism de corpuri dacă şi numai dacă are următoarele proprietăţi: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). α>0. Pentru fiecare a∈K definim λa:K→K prin λa(x) = ax-xa. 3) f(1) = 1.35. +. 32. 9. (ii) Să se arate că pentru orice număr raţional q avem f(q) = q.38. 9. 9. Să se deducă de aici că f este strict crescătoare. 73 . Fie K şi L două corpuri necomutative şi f:K→L o funcţie neconstantă. (iii) Să se demonstreze că pentru orice α∈ℝ. Determinaţi automorfismele corpurilor ℚ( 2 ) şi ℚ( 3 2 ).36. y∈K.34. Fie K şi L două corpuri comutative de caracteristică zero şi f:K→L o funcţie. 2) f(x3) = [f(x)]3. cu proprietatea că f(x) = x. 9. Fie (K. x ≠ 0 3) f(1) = 1. (iv) Folosind rezultatele stabilite la punctele precedente. 9. (i) Fie K şi L două corpuri necomutative şi n≥2 un număr natural. oricare ar fi x. oricare ar fi x∈ℝ. f(1) şi f(-1).) dacă şi numai dacă verifică condiţiile următoare: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). oricare ar fi x∈K. ⋅) un corp. să se demonstreze că singurul endomorfism al corpului numerelor reale este aplicaţia identică. (i) Să se determine f(0). Să se determine automorfismele f ale corpului ℂ al numerelor complexe. y∈K. y∈K 2) f(x-1) = f(x)-1. oricare ar fi x.33.

d) = (ac-bd. Fie ℤp corpul claselor de resturi modulo p (p>1. d 2 ) un (ii) Să se determine automorfismele corpului ℚ( d ).2) f(xn) = f(x)n. să se demonstreze că: f(x2) = f(x)2.ad+bc). 74 . dacă L şi K sunt corpuri comutative. 9. Fie ℚ corpul numerelor raţionale. pentru orice x∈K.42.b)⋅(c. 9. ⋅). unde d este un întreg liber de pătrate.41. ⋅) este corp şi calculaţi-i caracteristica. ⋅). (ℤp. număr natural a. d) = (a+c. 9. y∈K. ⋅). atunci p este număr prim (p se numeşte caracteristica corpului K). (ii) În condiţiile de la (i). +. +) la grupul multiplicativ (K*. (i) Să se demonstreze că d1 = d2. +) la grupul (ℚ*. b+d) şi (a. (iii) Există un singur morfism de grupuri de la grupul aditiv (K. 3) f(1) = 1. +) grupul aditiv al corpului. Fie K un corp comutativ cu proprietatea că există n>0. Verificaţi că (ℤ3×ℤ3. oricare ar fi x∈K. 9. b)+(c. Fie d1 şi d2 doi întregi liberi de pătrate şi f:ℚ( d1 )→ℚ( izomorfism de corpuri. iar (ℤp*.43. 9. n⋅1K = 0K. p⋅1K = 0K. Să se determine morfismele de grupuri de la (ℤp. atunci (x ± y)p = xp ± yp. Definim pe ℤ3×ℤ3 următoarele operaţii: (a. Să se determine toate morfismele de grupuri de la grupul (ℚ.î. (ii) Oricare ar fi x. număr prim). 9.î.40. Să se arate că: (i) Dacă p este cel mai mic număr natural pozitiv a. să se demonstreze că f este morfism de corpuri. ⋅) grupul multiplicativ al elementelor sale nenule.39. oricare ar fi x∈K.44. dacă L şi K sunt corpuri de caracteristică zero sau de caracteristică p>n. În aceste condiţii. Fie p≥2 un număr prim şi K un corp cu următoarele proprietăţi: 1) px = 0. +) la (ℤp*.

÷ è.b aø (i) Să se arate că faţă de operaţiile uzuale. ⋅) un corp finit. = ℚ( d ).3) .î. ⋅) şi de la (K*. Să se demonstreze că există un întreg liber de pătrate d≠1 a. Fie K un corp cu car(K) ≠ 2 şi a∈K a. Să se arate că: (i) Mulţimea ℚ( d ) = {a+b d |a. pentru n∈ℕ*. Fie K mulţimea matricelor pătratice de ordin doi cu elemente reale formată din matricele de tipul M(a. (ii) Folosind rezultatul precedent. oricare ar fi x∈K . Găsiţi f:K→K a. +.46. Fie (K. să se rezolve în K sistemul de ecuaţii: í ì ï X + Y = M (3. 9. f(x) + f(ax) = 2x. Să se determine toate morfismele de grupuri de la (K. +). b∈ℚ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor complexe este corp comutativ. 9. a2n+1 = 1. x p ∈Z(K). K are structură de corp izomorf cu corpul complex ℂ.2) Pentru orice x∈K există un întreg n = n(x)≥0 (ce depinde de x) a. ï X 3 + Y 3 = M (-9. +) la (K*. 9.45.î.49. ⋅) la (K.47. (ii) Mulţimea K = íç ç ì ü ïæ a b ö ï ÷ a. n Atunci K este comutativ. î.9) î 9. (iii) Cele două corpuri de la punctele precedente sunt izomorfe. Un corp K ⊆ ℂ în care operaţiile sunt cele obişnuite cu numere complexe satisface ipotezele: i) Corpul K are exact două endomorfisme f şi g. Fie d∈ℤ un număr liber de pătrate. ii) f(x) = g(x) ⇒ x∈ℚ. 9. b Î Q ý ïè db a ÷ ï ø î þ împreună cu adunarea şi înmulţirea matricelor este corp comutativ. K 75 . b) = ç ç æ a bö ÷.î.48.

Arătaţi că K împreună cu adunarea şi M(a. 52. y numere rationale ý ⊆M2(ℚ) ï þ este corp comutativ izomorf cu corpul ℚ( 10 ).53.9. Demonstraţi că Aq este un qb a ÷ ïè ï ø î þ subinel al lui M2(ℚ) şi este corp (comutativ) dacă q nu este pătratul unui număr raţional.50. 9. b Î Q ý . +. a÷ ø 76 . 9. b∈ℚ. Fie q∈ℚ şi Aq= íç ç ì ü ïæ a b ö ï ÷ a. æ a bd ö ÷ cu a.56. Arătaţi că K = íç ç ìæ x + 2 y ï ïè 2 y î 3y ö ÷ x . Explicaţi rezultatul. (ii) Demonstraţi că deşi matricele nenule din K sunt elemente inversabile în K. ele sunt matrice singulare în M2(ℝ). Să se demonstreze că dacă orice funcţie f:A→A este polinomială.51. 9. ⋅) un inel unitar cu 0 ≠ 1. Se consideră K mulţimea matricelor de forma b ö æa + b ÷ .b a ø ï î þ demonstreze că mulţimea K înzestrată cu operaţiile de adunare şi înmulţire a matricelor este corp dacă şi numai dacă p ≡ 3(mod4). 9.55.2y÷ ø ü ï x. +. Fie M2(ℚ) şi pentru d întreg liber de pătrate considerăm submulţimea Kd a lui M2(ℚ) formată din matricele de forma ç çb è b∈ℚ. cu a. Fie (A. b Î Z p ý . Fie p>0 un număr prim şi K = íç ç ìæ a b ö ü ï ï ÷ a. 9. b) = ç ç b a .b÷ è ø înmulţirea matricelor formează un corp izomorf cu corpul ℚ( 2 ).54. Să se ÷ ïè . ⋅) este corp. ÷ è ø (i) Să se arate că faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor K este corp comutativ izomorf cu corpul ℝ. 9. atunci (A. Considerăm mulţimea K⊂M2(ℝ) formată din toate matricele de æ a 0ö forma ç ç 0 0 ÷ . cu a∈ℝ.

K5 corpuri nu neapărat comutative şi nu neapărat distincte.I] are cardinalul lui I. 10.3. Inele de polinoame 10.57.(i) Să se arate că mulţimea Kd este corp faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor şi aplicaţia f:ℚ( d )→Kd. ⋅). (iii) Dacă A este finită (chiar numărabilă) şi I este infinită. definită ca la (i). (ℚ*. 9. Arătaţi că: 77 æ a bd ö ÷ este un izomorfism ÷ èb a ø . (Kd*. iar f = a0 + a1X +.5. atunci A[X. (ii) Dacă I este finită iar A este infinită atunci A[X. Dacă K1 şi K2 sunt două corpuri. §10. 58. (ii) Să se deducă de aici că pentru orice număr prim p. Se poate defini pe orice mulţime nevidă o structură de inel unitar? 10.2. să se arate că inelul produs K1×K2 nu este corp. K3.I] este o mulţime numărabilă. Fie A un inel (comutativ). (ii) Considerăm grupurile multiplicative (ℚ( d )*. 10. ⋅) şi aplicaţiile f:ℚ( d )*→Kd*.. p|(p-1)!+1 (vezi problema 3. 9. N sunt morfisme de grupuri şi avem egalitatea ∆∘f = N. Să se demonstreze că f.I] inelul polinoamelor cu coeficienţi în A în nedeterminatele {Xi}i∈I.4. 10. K4. Să se arate că orice subgrup finit al lui U(A) este ciclic.I] are cardinalul lui A. (i) Să se arate că produsul elementelor nenule ale unui corp finit este egal cu –1. I o mulţime nevidă şi A[X. Să se arate că inelele produs K1×K2×K3 şi K4×K5 nu sunt izomorfe.. N:ℚ( d )*→ℚ* definită prin N(a+b d ) = a2-db2. Să se arate că: (i) Dacă I şi A sunt finite atunci A[X. K2. f(a+b d ) = ç ç de corpuri. ∆.).+ anXn un polinom din A[X] de grad n≥0. Fie A un domeniu de integritate şi U(A) grupul elementelor inversabile ale lui A. Fie K1.1. ⋅). ∆:Kd*→ℚ* definită prin ∆(A) = det(A).17. Fie A un inel comutativ şi unitar.

î.12. . Fie p un număr prim. Bk este inversabilă. . p3. iar A[X] inelul de polinoame asociat. φn este endomorfism al inelului A[X]} este nevidă. . f = Q ). Să se arate că nu există inele unitare şi comutative A a. Fie (Ak)k∈ℕ* şi (Bk)k∈ℕ* două şiruri de matrice pătratice de ordinul n cu elemente din ℝ. oricare ar fi k∈ℕ*..î.î. Să se demonstreze că inelele A[X] şi ℤ[X] 78 sunt izomorfe dacă şi numai dacă inelele A şi ℤ sunt izomorfe... …. p2. Să se afle numărul soluţiilor ecuaţiei x p -1 2 p -1 +y 2 ˆ =0. …}. n≥2.7. ˆ ˆ 10. 10. fără divizori ai lui zero. (ii) f este nilpotent în A[X] dacă şi numai dacă toţi coeficienţii a0.. Să se demonstreze că există şi este unic un număr prim p>0 a. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A este corp finit. considerată în corpul ℤp. să se arate că există o infinitate de numere reale α a. +. pk.î. Dacă pentru orice k∈ℕ*. Fie polinomul f = a + bX ∈ℤn[X].10. (iii) f este divizor al lui zero în A[X] dacă şi numai dacă există aÎA* a. 10. unde n =pr. 10.11.î. al claselor de resturi modulo p. cu p prim şi r∈ℕ*. Fie A un inel unitar comutativ cu cel puţin două elemente. p≥3. Pentru fiecare număr întreg n≥2 definim aplicaţia φn:A[X]→A[X].9. a1.6.. (ii) Câte polinoame de grad cel mult 1 din ℤn[X] sunt inversabile? 10. (ii) Orice polinom P∈A[X] de grad n≥1 are cel mult n rădăcini (distincte) în A şi orice funcţie f:A→A este funcţie polinomială (adică există ~ Q∈A[X] a. Ak+αBk este inversabilă. ⋅). a⋅f = 0. M = {p. Fie A un inel comutativ cu 0≠1. an sunt nilpotenţi în A. 10.(i) f este inversabil în A[X] dacă şi numai dacă a0 este inversabil în A şi a1. 10. an sunt nilpotente în A.. (i) Să se arate că f∈U(ℤn[X]) dacă şi numai dacă p∤a şi p|b. φn(f) = f n şi presupunem că mulţimea M={n|n∈ℤ.8. A[X] ≃ (ℤ. Fie A un inel unitar.

10. Fie A un domeniu de integritate. f(a) să fie număr prim. Determinaţi automorfismele inelului A[X]. 10.20. 79 . (ii) Fie P∈ℝ[X] un polinom de gradul n≥2 cu rădăcini reale şi distincte Arătaţi că există α∈ℚ* a. 10. (iii) Nu există f∈ℤ[X] neconstant a.17. să se demonstreze că inelele ℚ[X] şi ℝ[X] nu 10. f(a) să nu fie număr prim .î. φ(f(X)) = f(aX + b).13. Să se găsească polinoamele f∈ℝ[X] a. oricare ar fi a. XP(X)=(X-3)P(X+1). 10. 10.î. f(a + b) = f(a) + f(b). Fie k şi K două corpuri a. +) şi (ℝ[X]. Să se arate că inelele k[X] şi K[X] nu sunt izomorfe. a. sunt izomorfe şi de asemenea inelele ℝ[X] şi ℂ[X] nu sunt izomorfe. grupurile multiplicative (k *.14.21. ⋅) nu sunt izomorfe.16.18. 10. Să se arate că o funcţie φ:A[X]→A[X] este un automorfism al lui A[X] care invariază elemenele lui A dacă şi numai dacă există a. Arătaţi că inelele ℝ şi ℝ[X] nu sunt izomorfe. Să se determine polinoamele P∈ℝ[X] a. Arătaţi că pentru orice α∈ℝ*. b∈A. polinomul P(X+α)-P(X) nu are rădăcini reale. +) sunt izomorfe.î. 10. Să se demonstreze că inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe dacă şi numai dacă inelele K şi A sunt izomorfe.19.b∈ℝ. Fie A un inel comutativ integru şi fie A[X] inelul polinoamelor în X cu coeficienţi din A. Fie K un corp comutativ şi A un inel unitar. pentru orice a∈ℤ. atunci f(a) divide numărul f(a+f(a)). ⋅) şi (K*. dar grupurile lor aditive (ℝ.î.î. (ii) Există a∈ℤ a.î.15. Folosind acest rezultat. polinomul P(X+α)-P(X) să aibă toate rădăcinile reale. oricare ar fi f∈A[X]. a inversabil. (i) Fie polinomul P = X5∈ℝ[X].î. Fie f = a0 + a1X + … + anXn∈ℤ[X]. 10. Să se arate că: (i) Dacă a∈ℤ.

10. Fie f∈ℝ[X] cu proprietatea că f (α)≥0. 10. Fie f un polinom de gradul doi din ℚ[X] . 10.10.23. a∈ℝ).29.27. Să se determine cel mai mare divizor comun al polinoamelor X -1 şi Xm-1 (m. Notăm cu c(f) = cel mai mare divizor comun al coeficienţilor lui f. g∈ℤ[X]. pentru orice α∈ℝ. ~ X X2 Xn + + . 10. n∈ℕ*.28. unde b≠a. + 1! 2! n! n 1 cX 2 + (2b . f = f12 + f 22 .. atunci p|f sau p|g. p un număr prim şi f.26. g∈ℤ[X] să se arate că c(fg) = c(f)⋅c(g). este r= f (b) .25. Să se afle cel mai mare divizor comun al polinoamelor X n+an şi Xm+am din ℝ[X] (m.22.31.30.î. (i) Pentru ce valori ale lui m polinomul (X-1)m-Xm+1 este divizibil cu X2-X+1? (ii) Pentru ce valori ale lui m polinomul (X-1)m+Xm+1 este divizibil cu 2 X -X+1? 10.f (a) bf (a ) . Dacă f .af (b) X+ . Să se arate că restul împărţirii polinomului f din ℝ[X] prin (X-a)(X-b).î.(n∈ℕ*). b-a b-a 10. 10. 10. Xm-1 este divizibil cu X2n+Xn+1. Determinaţi m∈ℕ a..24. Să se arate că rădăcinile polinomului f = 1 + sunt simple. n∈ℕ*). Fie f∈ℤ[X]. b. Atunci există două polinoame f1. Dacă p|fg. Fie ℤ[X] mulţimea polinoamelor cu coeficienţi întregi. Atunci f(n)∈ℤ pentru orice n∈ℤ dacă şi numai dacă f este de forma f = a.c ) X + 2a cu 2 [ ] 80 . c∈ℤ. f2∈ℝ[X] a. 10.

kn} un corp finit cu n elemente. Fie K un corp comutativ de caracteristică p≠0. 10. deşi ca polinoame sunt diferite. ℤ13. ˆ (ii) Să se arate că polinomul X2+X+ 1 ∈ℤp[X] este ireductibil în ℤp[X] dacă şi numai dacă p≡2(mod 3). Fie p un număr prim.39. 10. Să se arate că dacă m este un număr întreg nedivizibil cu 5. Fie K un corp finit. Să se demonstreze că dacă P∈ℝ[X] de grad n. 10. ˆ 10. ℤ19.35. ℤ7. de asemenea. ℤ17. Fie K = {k1.38.36.37. ℤ19. Să se arate că în inelul K[X] are loc identitatea: X n . respectiv ℤ5[X]. (i) Să se rezolve ecuaţia 3x2-4x+1=0 în ℤ5. atunci oricare ar fi a∈ℝ polinomul Q = P(X+ia) + P(X-ia) are. …. iar K[X] inelul polinoamelor de o nedeterminată peste corpul K. (ii) Să se rezolve ecuaţia x2-x+5 = 0 în ℤ7. ˆ 10. Studiaţi reductibilitatea polinoamelor X2+ 1 şi ˆ X3+X+ 2 în ℤ3[X].34. ℤ11. are n rădăcini reale.k i ) . i =1 n 81 . 10. Există a∈ℤ5 a.40.10.41.33. n rădăcini reale. Să se determine mulţimea numerelor naturale n≥2 care au proprietatea că orice polinom de grad n din K[X] care nu are rădăcini în K este ireductibil în K[X]. k2. Verificaţi că polinoamele f = X5+X3+X şi g = X5+ 2 X∈ℤ3[X] au aceeaşi funcţie polinomială. ℤ17. atunci polinomul P = X5-X+m este ireductibil în ℤ[X].32.X = Õ ( X . ℤ11.î. p>3. 10. 10. (i) Să se determine restul împărţirii numărului Õ (k 2 + k + 1) k =1 p la p.x ∈K[X] (x fiind arbitrar în K) are cel mult o rădăcină. X4+aX+ 1 să fie ireductibil în ℤ5[X]? ˆ 10. Să se arate că polinomul X pn .

42.49. ˆ 10. de grad mai mic sau egal cu n. 10. din inelul ℤ p k [X].44. 3 2 10. 10. b∈ℤ ştiind că ecuaţiile x3+2x2+ax+b = 0 şi x -x +bx+a = 0 admit o rădăcină întreagă comună. 10.50. 10.10. polinomul ˆ ˆ ˆ P = 2 X 3 + (a + 2) X + 1 ∈ℤ3[X] să fie ireductibil.51. 3 2 să se arate că 10. Stabiliţi numărul polinoamelor inversabile.45. Arătaţi că în inelul ℤ4[X] există polinoame inversabile ce au gradul diferit de zero. Să se arate că polinomul P = (Xn-2)n-X-2 este reductibil în ℤ[X]. pentru orice a∈ℤ7.43. Fie polinoamele: ˆ 1) P1 = X3+X+ 1 ∈ℤ2[X] ˆ 2) P2 = X4+X3+ 1 ∈ℤ2[X] ˆ 3) P3 = X5+ 1 ∈ℤ3[X] ˆ 4) P4 = X4. Fie P = a0Xn + a1Xn-1 + …+ an∈ℤ[X] cu a0. 10.46.î. Să se decidă dacă polinoamele date sunt sau nu reductibile. 82 . Să se determine a∈ℤ3 a. an impare.48. Să se arate că polinomul P = (1+X+…+Xn)2-Xn este reductibil în ℤ[X].1 ∈ℤ7[X]. Dacă P(1) este impar să se arate că P nu are rădăcini raţionale.47. 10. Dacă un polinom din ℚ[X] admite rădăcina polinomul este divizibil cu X3-2. Fie p un număr prim. Să se arate că polinomul X6+aX+ 5 ∈ℤ7[X] este reductibil. iar în caz afirmativ să se descompună în factori primi. iar k un număr natural ≥1. Să se găsească a.

a2.58. Să se arate că polinomul Xn-120 (n≥1) este ireductibil în ℤ[X]. 1≤k≤n. Fie a1.56. a1..54. Atunci f este ireductibil în ℤ[X]. Fie p≥2 un număr prim. p≥2..1 este ireductibil în ℤ[X]. 10. 1. Să se arate că ecuaţiile xn-1 = 0 şi a1+a2x+a3x2+ …+anxn-1 = 0 au cel puţin o rădăcină comună dacă şi numai dacă 83 . …. 10. 10. Fie f=a0+a1X+…+anXn∈ℤ[X] un polinom de grad ≥1 şi să 10. Fie P = Xn-a1Xn-1+a2Xn-2-…+(-1)nan un polinom cu coeficienţi reali şi care are toate rădăcinile reale şi conţinute în intervalul [0. Să se demonstreze inegalitatea: a k . Să se arate că polinomul = X + pX + pX + p este ireductibil în ℤ[X]. …. p∤an şi p2∤a0. Să se arate că polinomul f = X 2 + 1 .53.52. Să se arate că dacă p este un număr prim. Criteriul de ireductibilitate de mai sus este datorat lui Eisenstein. atunci polinomul f = X +Xp-2+…+X+1 este ireductibil în ℤ[X]. Q=X u1 Fie + . a. Să se demonstreze că P divide Q dacă şi numai dacă n0=n1=…=nm-1. an numere complexe (n≥2). p-1 10. Observaţie. 10. Să se arate că polinomul f=X pn n + p .61.î. p|a0. unde 0<u1<u2<…<un sunt numere întregi. Fie p≥2 un număr prim şi n∈ℕ. Pentru k∈{0. …. 10.presupunem că există p număr prim.60.55.59. pentru orice k. 10. m-1} fie nk numărul acelor i (1≤i≤n) pentru care restul împărţirii lui ui la m este k. Să se arate că polinomul X52+X51+X50+…+X2+X+1 este ireductibil în ℤ[X]. 3 2 f 10. an-1.ak+1 + ak+2 -…+ (-1)n-kan≥0. + X un +X u2 polinoamele P=1+X+X2+…+Xm-1 şi .57. 1]. (n∈ℕ) este ireductibil în ℤ[X]. 10.

…. Să se demonstreze că: å ( xi .. x2.xi+1 ).…. xn∈ℝ. i¹ j å xip x jp = 2 × [(S p ) 2 .. x1 x 2 . j∈{1.a1 a2 . a n -1 . Observaţie.... Fie P∈ℝ[X] de grad cel mult n cu coeficientul dominant a0. k∈{1. an a1 . xn. x2.S r +q × S p + 2S p+ q+r .. 1. a n -1 an a2 a3 .xn rădăcinile sale. …..S p+ r × S q . k k Notăm cu S k = x1 + . a n -3 . 84 i. ….. ….62.66. …. Să se demonstreze că r≥2. i.....xn+1 ) = ía0 . Fie x1. an-2 a n -1 = 0.S p+ q .xi-1 )( xii . n}. daca grad ( P) = n î 10. 2. ….S 2 p ] . a n . iar a0 nu se divide la p. 10. 10.x n sunt pozitive.65.S p+ q × S r ... k∈ℕ. ¢ k =1 P ( x k ) n å xip x qj = S p × S q . j. an .. …. .. . pentru orice r natural..1 ï . P = a0Xn+a1Xn-1+…+an∈ℤ[X] cu 1≤n<p.. x2. i. Să se demonstreze că printre numerele 0. iar x1. Acest rezultat este datorat lui Lagrange. 10..63. j∈{1. . Dacă x1.2 10.67.. …. Să se demonstreze că numerele x1. + x n . i¹ j i¹ j¹k 1 å xip x qj xkr = S p × S q × S r . n}.. .( xi . xn+1 numere reale distincte două câte două. Fie p un număr prim...( xi . ï i =1 n +1 P( x ) ì0.x1 ).. Fie P∈ℝ[X] un polinom de grad n≥2 care are rădăcinile reale simple x1. n}. Să se arate că: (i) (ii) (iii) å P (r ) ( xk ) = 0 . 10. å x1 x 2 . Fie un polinom de grad n şi x1. daca grad ( P) £ n . …. xn sunt pozitive dacă şi numai dacă numerele å x1 ..64...x7 sunt rădăcinile ecuaţiei x7-1 = 0 să se calculeze suma å ( x1 + x 2 ) 20 ... p-1 există cel mult n numere y pentru care p divide pe P(y). an a1 .

10. Xn-an) este izomorf cu A. liber de pătrate. Arătaţi că (X) este ideal maximal în K[X].70. Să se determine un element idempotent diferit de 0 şi 1 în inelul ˆ ℤ8[X] / (X2+X+ 2 ). …. …. K fiind corp comutativ. Să se arate că ℤ[ d ] ≃ ℤ[X] / (X2-d) (ca inele).78. Fie a1. xj sunt rădăcinile ecuaţiei i¹ j ì x1 + x 2 + x3 = 2 ï 4 4 4 10. 85 . Xn cu coeficienţi în A.Z] / (X2. Să se calculeze suma x3+3x-5 = 0. Să se arate că inelul A[X1. ï 5 5 5 î x1 + x 2 + x3 = 32 10. ….71. å xi3 x 2j . ….77.75. Să se arate că P şi Q sunt ireductibile în ℤ[X]. Fie a1. 10. Să se rezolve în ℂ sistemul: í x1 + x 2 + x3 = 8 . 10. …. polinomul simetric f = (X1-X2)2(X1-X3)2(X2-X3)2 cu coeficienţi reali. Xn] inelul polinoamelor în nedeterminatele X1.10. 10. an∈ℤ (n≥1) distincte două câte două iar P = (X-a1)2(X-a2)2…(X-an)2+1 şi Q = (X-a1)(X-a2)…(X-an)-1.73.Z] / (Z2) este izomorf cu un subinel al inelului K[X. 10. 10. cu d număr întreg nenul.69. Să se descrie idealele inelului K[[X]] al seriilor formale peste corpul comutativ K.…. Fie K un corp.Y. …. XY-Z). 10.68. Să se exprime ca polinom de polinoamele simetrice fundamentale. 10. unde xi. Xn] / (X1-a1. X2. Să se exprime ca polinom de polinoamele simetrice fundamentale polinomul simetric f=(-X1+X2+…+Xn)(X1-X2+…+Xn)…(X1+X2+…-Xn)∈ℝ[X1.76. Să se arate că inelul K[Y.74.Xn].72. an elemente oarecare dintr-un inel A şi A[X1.

Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele unitare şi comutative cu Ker(f) ⊆ r(A). (iii) Pentru x∈A.79. f(x) este inversabil în Aʹ ⇔ x este inversabil în A. Stabiliţi dacă au loc afirmaţiile: (ii) Pentru x∈A. 86 . f(x) este idempotent în Aʹ⇔ x este idempotent în A.10. (i) Pentru x∈A. f(x) este divizor al lui zero în Aʹ ⇔ x este divizor al lui zero în A.

iar |M´M| = n2 (am folosit faptul că numărul funcţiilor definite pe o mulţime M cu m elemente. deducem 2 2 că pe M se pot defini n·n ( n -1) =n ( n-1) +1 operaţii algebrice ce admit element 2 neutru (am înmulţit pe n cu n ( n -1) deoarece rolul elementului neutru poate fi jucat de oricare din cele n elemente ale lui M) (iv). cu valori într-o mulţime N cu n elemente. Raţionând la fel ca la (i) deducem că pe M se pot defini n(n(n+1))/2 operaţii algebrice comutative. (iii). (i). (x = 0. a+c-a2 = 0 şi b-a = 0. Operaţia algebrică " o " este asociativă Û (")x. Dacă operaţia algebrică " o " este asociativă. O operaţie algebrică pe M fiind de fapt o funcţie definită pe M´M cu valori în M. 1. adică n × n ( n ( n -1)) / 2 = n ( n 2 2 2 n + Cn = n ( n +1) 2 .y. Dacă operaţia algebrică de pe M este comutativă. (ii).n + 2) / 2 . numărul acestora va fi egal cu n n deoarece |M| = n. atunci poziţii se completează arbitrar iar apoi sub diagonala principală se vor pune elementele de deasupra diagonalei principale aşezate însă simetric faţă de aceasta.2.1. Dacă xÎℝ.î. atunci conform cu (i) există lÎℝ a. (x = 1. Operaţii algebrice. (i). Suficienţa acestor condiţii se verifică imediat prin calcul. este egal cu nm). Restul de (n-1)2 poziţii putând fi ocupate arbitrar cu elementele lui M.Partea 2: Soluţiile problemelor §1.z sunt elemente oarecare din ℝ făcând pe rând (x = z = 0). (x = z = 1) obţinem succesiv condiţiile: c(a-b) = 0. Pe diagonala principală a tablei de compunere sunt n poziţii iar 2 deasupra ei sunt C n . Cum x. z = 0). a = b = l şi c = l2-l. Tabela unei operaţii algebrice de pe M ce admite element neutru are ocupate elementele de pe prima linie şi prima coloană cu elementele lui M. atunci x o (1-l) = (1-l) o x = x(1-l)+lx+l(1-l)+l2-l = 79 . Semigrupuri.zÎℝ avem : x o (y o z) = (x o y) o z Û x(y o z)+ax+b(y o z)+c = (x o y)z+a(x o y)+bz+c Û x(yz+ay+bz+c)+ax+b(yz+ay+bz+c) = (xy+ax+by+c)z+a(xy+ax+by+c)+bz Û (b-a)xz+(a+c-a2)x+(b2-b-c)z+c(b-a)=0. Ţinând cont de (ii) şi (iii) deducem că numărul căutat este egal cu n(n(n-1))/2 (care reprezintă numărul de operaţii algebrice de pe M ce admit drept element neutru un element fixat al lui M ) luat de n ori. Morfisme de monoizi 1. (ii).y.z = 1). Monoizi. "Þ". Obţinem astfel condiţiile necesare a = b = l şi c = l2-l cu lÎℝ.

x o x'=x' o x=e Û xx'+ax+bx'+c=e Û xx'+lx+lx'+l2-l = 1-l Û x'(x+l) = 1-l2-lx.bÎH. c = l2-l iar elementul neutru este e = 1-l. (") x. Presupunem că b2-b-ac = 0 şi că operaţia din enunţ are element neutru (fie acesta eÎℤ).î. (i). adică U(ℝ. adică (x o a) o y = x o (a o y) şi (x o b) o y = x o (b o y). Dacă notăm 1-e = l atunci a = b = l iar c = -ae = -l(1-l) = l2-l. adică b divide c. a = b = l.bd Û e(ax + b) = -d(ax + b). Deci pentru x ¹ -l deducem x' = (1-l2-lx)/(x+l). (") xÎℤ Û axe + b(x + e) + c = x Û e(ax + b) = (1-b)x-c. atunci ($) x'Îℝ a. "Ü". Prin calcul direct se arată că (") x. 1.î.1) x + be + c = 0 í î(e + b . o ) = =ℝ \ {-l}.1) x + ae + c = 0 Cum x este oarecare. 1. Atunci cu necesitate 0 o e = 0 Û be+c =0 Û c = (-e)b. operaţia algebrică este asociativă Û b2-b-ac = 0. c = bd). adică e =1-l este element neutru pentru operaţia " o ". Se observă că dacă x = -l obţinem egalitatea absurdă 0 = 1-l2-l(-l) = 1-l2+l2 = 1. Reciproc. (iii). (1) Din b2-b-ac = 0 deducem că 1-b = -(ac)/b = -(ad). deci (1) este echivalentă cu e(ax + b) = -adx . deducem că e+a-1 = e+b-1 = be+c = ae+c = 0 de unde rezultă că a = b = 1-e şi c = -ae. adică operaţia " o " este asociativă (conform cu (i)). atunci (") xÎℝ avem x o e = e o x = x Û xe+ax+be+c = ex+ae+bx+c = x Û ì(e + a .4. Dacă xÎU(ℝ. 80 . În ipoteza că operaţia " o " este asociativă. să presupunem că b2-b-ac = 0 şi că b divide c (adică există d Î ℤ a.= x-xl+lx+l-l2 +l2-l=x. atunci conform cu (i) şi (ii). Dacă notăm cu e elementul neutru pentru operaţia " o ". atunci cu necesitate x o e = x.yÎM. Dacă operaţia " o " are element neutru e. Deci. Fie a.3.y.zÎℤ avem echivalenţele: x o (y o z) = (x o y) o z 2 Û a xyz + ab(xy + yz + zx) + (ac + b)x + b 2y + b2z + (bc + c) = = a2xyz + ab(xy + yz + zx) + b 2x + b2y + (ac + b)z + (bc + c) Û (ac + b)x + b2z = (ac + b)z + b2x Û (b2-b-ac)(x-z) = 0 Û b2-b-ac = 0 (căci x şi y sunt oarecari). de unde deducem că elementul neutru este cu necesitate e = -d. (ii). o ).

10.ak. Deoarece M este finită şi f este injectivă.jÎℕ* a.n =x n = xn. 81 2 2 2 2 . 1. Pentru n = 1 concluzia este evidentă. egalitatea x2y2 = yx devine pentru y = 1 : x2 = x Þ x = 1. Fie m > i+j. aba = a. de unde rezultă că a o bÎH.5. 1.î. Operaţia este asociativă deoarece (xy)z = (yz)x = x(yz) Û (xy)z = =x(yz). f(y) = x Þ aya = x.7. Substituind pe x cu y în această ultimă relaţie avem :yx2y = y2x2 Þ x2y2 = y2x2 Þ (xy)2 = (yx)2.î. a2. Într-adevăr: x×y = (x×y)×(x×y) = [y(xy)]x = [(xy)x]y = [(yx)x]y= [(x×x)y]y = (x×y)y = (y×y)x = =y×x. Atunci x n y n = ynxn Û xnyn = ynxn Û xy = yx.9. (") x. În relaţia din enunţ înlocuim pe x cu xn şi pe y cu yn. 1. deci am este idempotent. Atunci xe1 = ayaba = aya = x şi e2x= abaya= = aya = x Þ xe1 = e2x = x.×) este grup atunci relaţia nu poate avea loc decât pentru n ³ 3. etc. Atunci am = a2m. yÎA. Deci există i.8. Fie xy = (yx)n = [(xy)n]n = [(xy)(xy) n-1]n = (xy)n-1(xy) = (xy)n = yx pentru n>1. am = am+kj.6. Observaţie. deci H este parte stabilă a lui M relativ la operaţia " o ". Arătăm că operaţia este comutativă. Relaţia (3) se mai scrie x(xy)2x = (xy)2 şi utilizând (4) avem : 2 2 xx y x = x2y2 Þ xy2x = x2y2. m = k×j. Fie y = xn-1 Þ xnyn = xn(xn-1)n =xn x n .…. Din ipoteză operaţia algebrică este bine definită şi asociativă. Pentru x = e1 şi x = e2 obţinem că e2e1=e1 şi e2e1 = e2 Þ e1 = e2 = e elementul neutru al lui M. Fie e1 = ba şi e2 = ab. Pentru n = 2. deci nu poate avea loc pentru orice x din A. Atunci am = am-i ×ai = am-i ×ai+j = am+j = am+j-i ×ai = am+j-i ×ai+j= am+2j. Fie mÎℕ*. 1. În şirul {a.…} nu toate elementele sunt distincte deoarece S este finit. Dacă mulţimea (A. Deci pentru orice kÎℕ*. ai = ai+j. atunci f este o bijecţie. (") x. (") xÎM. 1. Pentru xÎM există yÎM a. Din aÎM şi f bijecţie Þ ($) bÎM a. Mai trebuie să arătăm că există elementul neutru. 1. În egalitatea 2) înlocuim y cu xy şi obţinem : x(xy)2x = (xy)x2(xy) Þ x2yxyx = xyx3y (3) Þ x2yxyx = xyxy Þ Þx(xy)3 = xyxy2 Þ x2y = xyxy2 Þ x2y2 = xyxy Þ x2y2 = (xy)2 (4).î. . m >i+j.yÎM. (") xÎA.Datorită asociativităţii operaţiei " o " deducem imediat că: (x o (a o b)) o y =((x o a) o b) o y = (x o a) o (b o y) = x o (a o (b o y)) = x o ((a o b) o y).

1.0).13.bÎℤ (în mod evident a·b¹0) şi trebuie ca 1/zÎℤ[i]. Ţinând cont de problema anterioară avem că N(z) = 32-4·2 = 9-8=1. Presupunem prin absurd că n are în descompunerea sa cel puţin doi factori primi distincţi p1. de unde rezultă că n este de forma pk cu k număr natural.î.14. de unde deducem că zÎU(ℤ[ d ]. de unde deducem că U(ℤ[ 2 ].-1) sau (-1.(y/N(z)) d .î. adică (n. deci N(zz') = =N(1)=1. p2. Dacă zÎU(ℤ[ d ].11. Pentru a demonstra partea a doua a problemei.·).yiÎℤ.ap1). Atunci {zn : nÎℕ}Í U(ℤ[ 2 ]. Dacă z=a+biÎU(ℤ[i].+) ar rezulta că ap1+bp2=1ÎM. deci 1/zÎℤ[ d ](deoarece x/N(z) = ±x Îℤ iar y/N(z) = ± y Îℤ). 1. b/(a2+b2) Îℤ.dx 2 y 1 + 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 +d2y 1 y 2 =(x 1 x 2 +d2y 1 y 2 ) .i}. deci U(ℤ[i]. Fie z=3+2 2 .2.b) trebuie să fie egală cu una din perechile (0. arătăm că N(z1z2) = N(z1)·N(z2). (1. bp2ÎM.dx 1 y 2 . deci zÎU(ℤ[ 2 ]. cu xi.d(x 1 y 2 +x 2 y 1 ) = (x1x2+dy1y2)2 . de unde deducem imediat că (a. 1. bÎℤ a. ap1+bp2=1.-i.bp2). (0.dy 2 ) = x 1 x 2 . Atunci z1·z2 = (x1x2 + dy1y2) + (x1y2 + y1x2) d Îℤ[ d ]. dacă z = x+y d Îℤ[ d ] şi N(z)Î{-1.·) este monoid comutativ este imediat.Din relaţia xy2x = (xy)2 Þ (xy)(xy2x) = (xy)3 Þ (xy)2yx = (xy)3 Þ (yx)2(yx) = (xy)3 Þ (yx)3 = (xy)3 Þ xy = yx.0). Fie zi= xi+yi d .1}.12. atunci a. 1.·). atunci avem 1/z=1/(x+y d )=(x-y d )/(x2-y2d)=(x-y d )/N(z)=x/N(z) . Reciproc.·) este o mulţime infinită. "Þ". deducem că ap1. adică N(z)Î{-1. deci trebuie ca a/(a2+b2).p2)=1. Însă 1/z=a/(a2+b2) – i·b/(a2+b2). zz' = 1. ($) a. k³1 iar p prim.·).1}.1)¹1 ceea ce este absurd.·) ={-1. 82 .·). 1. Deoarece p1=(n. i=1. p2=(n.1). de unde N(z)·N(z')=1. Cum M este parte stabilă a lui (ℤ. Faptul că (ℤ[i].·). Cum (p1. Ţinând cont de expresia lui z1z2 de mai înainte deducem că: 2 2 2 2 2 N(z1)·N(z2) = (x 1 -dy 1 )(x 2 .d(x1y2+x2y1)2 = 2 2 2 2 2 =N(z1z2). atunci ($) z'Îℤ[ d ] a.

Într-adevăr. x3y2 + y3) = =(x1x2x3. rezultă că zÎM. Fie n = pk cu p prim. i=1. deci zÎM. x2y1+y2) o (x3. Să demonstrăm acum că dacă Dn={zÎℂ : 2n-1<|z| £ 2n }ÍM (pentru nÎℕ) atunci şi Dn+1Í M."Ü".16.2.x)¹1} = {pt : tÎℤ} care în mod evident este parte stabilă a lui (ℤ. k³1. k natural. deci |z/2| < 1 adică z/2 ÎD0 Í M.y1) o (x2x3 . Dacă zi=(xi. atunci z = z1+z2 (căci figura OB1AB2 este romb). (") nÎℕ. cum |z1|=|z2|=1 Þ z1. nÎN 1. imaginea geometrică a lui z (care va fi situat în interiorul cercului unitate).î. adică D0 Í M. deci Dn+1 Í M. Considerăm în planul raportat la sistemul ortogonal de axe xOy cercul de centru O şi rază 1 (vezi figura ) şi punctul A. B2. Să arătăm acum că şi coroana circulară D1={zÎℂ : 1<|z|£2} este inclusă în M. Dacă notăm cu z1. adică D1 Í M. Cum z = 2·z/2 iar z/2ÎM. Cum |±1| =1Þ -1. z2ÎM. de unde rezultă că (z 1 o z2) o z3 = z1 o (z2 o z3). Să arătăm la început că D0 = {zÎℂ : |z| < 1}Í M.+).15. Atunci Mn={xÎℤ : (pk. x3 ( x2y1 + y2) +y3 ) = = ( x1x2x3 .1ÎM. 0<|z|<1.z2 afixele lui B1. Dacă B este mijlocul lui OA. x3x2y1 + x3y2 + y3) iar z1 o (z2 o z3) = (x1. 1. Tot prin calcul se arată imediat că elementul 83 . Cum ℂ = U Dn deducem că ℂ Í M şi cum MÍ ℂ Þ M=ℂ. Fie zÎℂ a. atunci 2n<|z| £ 2n+1 Þ 2n-1<|z/2| £ 2n Þ z/2ÎDn Í M Þ zÎM (deoarece z=2·z/2). atunci : (z1 o z2) o z3 = ( x1x2. deci z/2 ÎM. dacă zÎDn+1.yi)ÎM. adică 0 = (-1)+1ÎM. 1< |z| £ 2.B2. y B1 B A O x B2 Perpendiculara în B pe OA taie cercul unitate în B1.y3) = ( x1x2x3 . atunci B este imaginea geometrică a lui z/2. x2x3y1+ x3y2+y3). Conform principiului inducţiei matematice deducem că Dn Í M. adică operaţia " o " este asociativă.3. Pentru zÎD1.

·) Û det(A) = ±1 Û ad-bc = ±1 Û (a+b)(a -c) = ±1 (căci ÷ èc dø ì a + b = -1 ìa + b = -1 ì a+b =1 ìa + b = 1 .1 2 . Dacă ţinem cont de faptul că pentru oricare două matrice A.neutru este elementul e = (1. zz' = z'z = e Û xx'=1 şi x'y+y' = xy'+y = 0. În concluzie: U(M. Fie Mi= ç ç æ ai è ci bi ö ÷ ÎM cu ai.aö 1 .diÎℤ şi ai + bi = ci + di.-y) : yÎℤ} È {(-1. ÷ ïè a .aö ï ï ï ï ÷ a Î Z ý È íç ÷ ç1 + a .hÎA şi nÎℕ : [(f * g) * h](n) = [f * (g * h)](n) = 84 d1d 2 d 3 =n å f(d1)g(d2)h(d3). sau í sau í sau í a+b=c+d ) Û í a-c =1 a .gÎA şi nÎℕ avem : (f * g)(n)= å f(d1)g(d2) d1d 2 =n rezultă imediat comutativitatea produsului de convoluţie. Deoarece matricea unitate ç ç 0 1 ÷ face în mod evident parte din M ÷ è ø deducem că dubletul (M. 0·y+y) = (x. atunci x' = 1. o ) = {(1. deducem că : U(M.c = -1 î î î æ 1 0ö A= ç ç Exprimând numai în funcţie de a.y) Î U(M. Dacă z = (x.y) = (1·x. deci y' = -yÎℤ. o ) este monoid.BÎM2(ℤ) avem relaţia det(A·B)=det(A)·det(B) se deduce imediat că: æa bö ÷ ÎU(M.17.a ø ï ïè ï ø î þ î þ ì ü ì ü -1 . 1.0) o (x.2. Plecând de la observaţia că pentru f.a ö -1.bi. atunci ($) z' = (x'. di ÷ ø æ a1a2 + b1c2 è c1a2 + d1c2 a1b2 + b1d 2 ö ÷ .c =1 î a .ci. i=1.0) (e o z = (1.aö ïæ a ï ïæ a ï ÷ a Î Z ý È íç ÷ ça + 1 .×)= íç ç ìæ a ü ìæ a ü 1. o ). iar asociativitatea din aceea că pentru f.y)) adică dubletul (M.a ÷ a Î Z ý È ÷ ïè a . deci pentru a demonstra că c1b2 + d1d 2 ÷ ø Atunci M1·M2 = ç ç M1·M2ÎM trebuie să arătăm că a1a2+b1c2+a1b2+b1d2= c1a2+d1c2+c1b2+d1d2 Û a1 (a2+b2)+b1 (c2+d2) = c1 (a2+b2)+d1 (c2+d2) ceea ce este adevărat dăcă ţinem cont de faptul că a2+b2 = c2+d2 şi că a1 +b1 = c1+d1.a÷ a Î Z ý . .1 .18.y')ÎM a.î.a ø ï ïè ï ø î þ î þ È íç ç 1. iar dacă x = -1 atunci x' = -1. Dacă x = 1. deci y¢ = yÎℤ.·) este monoid.c = -1 a .g.2 .y) : yÎℤ}.

j(c ) = bc = 1. Reciproc.*).Să demonstrăm acum că funcţia aritmetică e:ℕ*®ℂ definită pentru nÎℕ prin e(n)=1 pentru n=1 şi 0 pentru n³2 este elementul neutru al produsului de convoluţie. Analog se exclude cazul p > m. (") nÎℕ. deci p = m . pentru fÎA şi nÎℕ avem : (f * e)(n)= å f(d1)e(d2) = f(n)e(1) = f(n).î. ab = 1 şi ba ¹ 1. Pentru aceasta definim recursiv funcţia aritmetică f ¢:ℕ*®ℂ prin 1 ì ï f (1) ï f ¢ (n) = í 1 n f (d ) f ( ) ï. Relaţiile ab = 1 şi bc = 1 implică a = c. Presupunem prin absurd m > p. Înmulţind relaţia din enunţ la stânga cu aq şi la dreapta cu bp se obţine : aq bn am bp = aq bq ap bp de unde aq bq bn-q am bp = 1 şi bn-q am bp = 1. atunci ($) f¢ÎA a. 85 . fie fÎA a. Aşadar q = n. Într-adevăr. Într-adevăr.bÎM a. n=0 î 0. deci bn am = bn ap.î. de unde concluzia dorită (f '=f-1). *). Analog pentru q > n. Dacă m-p = 1 Þ a = 1 Þ b = 1 Þ ba = 1 – fals. deci în particular (f * f ')(1) = e(1) Û f(1)f '(1) = 1.f (1) d d n ï d >1 î pentru n = 1 pentru n ³ 2 å şi vrem să demonstrăm că f '=f-1 (în monoidul (A. Atunci a(bc) = a Þ (ab)c = a Þ 1c = a Þ c = a Þ ba = 1 – fals. Notând cu c = am bp (dacă n-q = 1) sau c = bn-q-1 am bp (dacă n-q > 1). rezultă că bc = 1. (i).19. iar pentru n ³ 2 (f * f ')(n) = å f(d)f '(n/d) = f(1) × f '(n) + å f(d) × f '(n/d) = f(1) × f '(n) = 0 = dn dn d >1 =e(n). Aplicaţia j :M ® M definită prin j(x) = bx este injectivă (dacă j(x) = j(y) atunci bx = by Þ a(bx) = a(by) Þ (ab)x = (ab)y Þ 1x = 1y Þ x = y).1.î. de unde am = ap ceea ce implică am bp = ap bp = 1 şi deci am-p ap bp = 1 Þ am-p = 1. (iii). Dacă m-p > 1 atunci ca = 1 unde c = am-p-1 Þ cab = b Þ c = b Þ ba = 1 – fals. *)). (ii). f * f ¢ = f ¢* f = e. deci ba= 1. Presupunem prin absurd că există a. deci f * e = f. n ³ 1 şi g(n) = n+1. Cum M este finită atunci j este surjectivă. fals. Să presupunem prin absurd că n > q. 1. deci există cÎM a. (f * f ')(1) = f(1) × 1/f(1) = 1 = e(1). *) este monoid comutativ. adică f * f ' = e. adică dubletul d1d 2 =n (A. f(1)¹0 şi să demonstrăm că fÎU(A. de unde rezultă cu necesitate f(1) ¹ 0. Înmulţim egalitatea anterioară la stânga cu an obţinem an bn am =an bn ap. Fie acum fÎU(A. De exemplu putem lua f(n) = í ìn .î.

¹ ℝ, adică ($) z0 = a0+i·b0ÎM cu a0,b0Îℝ iar b0 ¹ 0. Atunci ib0 = z0-a0 ÎM şi 1/b0ÎM deducem că (1/b0)·i·b0 = i ÎM. Atunci (") z = a+ibÎℂ (cu a,bÎℝ) rezultă că zÎM, adică M = ℂ.

1.20. Dacă M Í ℝ, atunci şi ℝ Í M deci M = ℝ; să presupunem că M

1.21. Fie x,yÎZ(M). Atunci, folosind faptul că înmulţirea este asociativă pe M deducem că (xy)z = x(yz) = x(zy) = (xz)y = (zx)y = z(xy), (") zÎM, deci xyÎZ(M), adică Z(M) este parte stabilă în raport cu înmulţirea. Deoarece Z(M) Í M rezultă că înmulţirea pe Z(M) este asociativă. Cum 1x = x1 = x, (") xÎM, atunci 1ÎZ(M), deci Z(M) este submonoid al lui M. 1.22. Dacă A = a·In, cu aÎℂ, atunci în mod evident A·B=aIn·B = B·aIn = =B·A, (") BÎMn(ℂ ), adică AÎZ(Mn(ℂ ),·). Fie acum AÎ Z(Mn(ℂ),·), A=(aij)1£i,j£n iar Bij matricea pătratică de ordin n ce are pe poziţia (i,j) 1 iar in rest zero (i,jÎ{1,2,…,n}). Deoarece matricea
æ a1 j ö ç ÷ ç a2 j ÷ A·Bij are coloana a-j-a egală cu ç ÷ iar în rest toate elementele egale cu zero ç ... ÷ ça ÷ è nj ø

pe când matricea Bij·A are doar linia i egală cu (ai1,ai2,…,ain), din egalitatea Bij×A = A×Bij (") i,jÎ{1,2,…,n}, deducem că aij= 0 pentru i ¹ j. Scriind că A·B = B·A , B fiind de data aceasta matricea de ordin n ce are toate elementele egale cu 1, deducem că a11 = a22 =…= ann = a, aÎℂ, adică A = a·In. 1.23. (i). Fie X = ç çz
è æx yö ÷ ÎM2(ℂ ) şi scriind că AX=XA deducem că t÷ ø æx è0 yö ÷ , cu x,yÎℂ. x÷ ø

z = 0 şi t = x, adică X este de forma X = ç ç

(ii). Fie acum XÎM2(ℂ) a.î. Xn=A; deoarece AX = XnX = Xn+1 = XXn = =XA, ţinând cont de (i) deducem cu necesitate că X trebuie să fie de forma X= ç ç
æx è0 yö ÷ cu x,yÎℂ. x÷ ø

Deoarece se verifică imediat prin inducţie matematică egalitatea:
æ xn Xn = ç ç0 è nx n -1 y ö ÷ , din Xn = A deducem că xn = 1 si nxn-1y = 2, de unde rezultă xn ÷ ø
86

că xn = 1 şi 2x = ny.

æ e 2e / n ö ÷ cu În concluzie X trebuie cu necesitate să fie de forma X = ç ç0 e ÷ è ø

en=1. Dacă X = ç ç
æ e 2e / n ö ÷ cu en=1, atunci Xn = 0 e ÷ è ø

æe n ç ç0 è

2e n ö æ 1 2 ö ÷=ç ÷ . e n ÷ ç0 1÷ ø ø è

1.24. Să presupunem prin absurd că ($) nÎℕ, n ³1 a.î. An = I2 (se deduce imediat că n ³2). Prin inducţie matematică se demonstrează că dacă AÎM2(ℝ), atunci (") kÎℕ*, ($) xk,ykÎℝ a.î. Ak = xk·A+yk·I2 y1 = 0, x2 = a+d, y2 = -det(A) iar
ì x k +1 = (a + d ) x k + y k í î y k +1 = - det( A) x k = - x k

(1), cu x1=1,

(2)

Cum An = I2, din (1) deducem că I2=xnA+ynI2 Û xnA=(1-yn)I2. Dacă xn¹0 Þ A=(1-yn)/xn·I2, adică a=d=(1-yn)/xn şi cum prin ipoteză a+d>2 Þ (1-yn)/xn>1. (3) Însă det(A)=1Û ad =1 Û ((1-yn)/xn)2=1 care este în contradicţie cu (3). Dacă xn=0, atunci ţinând cont de (1) deducem că An =yn·I2 Û I2=yn·I2, adică yn=1. Ţinând cont din nou de relaţiile (2) deducem că yn = xn-1, adică xn-1 = 1, iar xn = (a+d )xn-1+ yn-1, de unde yn-1= -(a + d). Deci xn-2=a+d şi din xn-1= (a + d)xn-2+ yn-2 Þ yn-2 + (a + d)2 =1 Þ yn-2= 1-(a + d)2. Deci An-2 = (a + d)A + [1 - (a + d) 2]·I2 Þ An = (a + d)A3 + [1-(a + 2 2 +d) ]·A şi cum A2 = (a + d)A - I2 iar An = I2 deducem că I2= (a + d)A3+ [1-(a + +d)2]·[(a + d)A - I2]. În final găsim A3=[(a+d)2-1]A+[2-(a+d)2] / (a+d)I2 şi cum din (2) deducem că x3 = ( a + d )x2 + y2 = ( a + d )2-1 iar y3 = -x2 = -( a + d ), ultima egalitate matriceală devine x3A + y3I2 = [(a + d)2 - 1]·A + [2 - (a + d)2] / (a + d)I2 Û -(a+d) = [2-(a+d) 2] / (a+d) Þ 2=0 ceea ce este absurd, deci An¹I2, (") nÎℕ, n³1. 1.25. Din relaţia A + B = AB deducem că (In – A)(In - B) = In, adică In – A este inversabilă şi (In – A)-1 = In – B, deci şi (In –B)(In - A) = In Û A + B = BA, adică AB = BA. 1.26. Evident, este suficient să probăm doar o implicaţie. Fie A,BÎMn(ℂ) a.î. In – ABÎU(Mn(ℂ),·) Û ($) CÎMn(ℂ) a.î. C(In – AB) = (In – AB)C = In Û C – CAB = C – ABC = In.
87

Atunci (In – BA)(In + BCA) = In –BA + BCA – B(ABC)A = = In - BA + BCA – B(C – I n)A = In – BA + BCA – BCA + BA = I n şi analog se demonstrează că (In + BCA)(In - BA) = In, adică In – BA Î U(Mn(ℂ),·). 1.27. Dacă S este chiar monoid, adică există 1ÎS element neutru, considerăm M = S şi f = 1S. În caz contrar, fie 1ÏS şi M = S È {1}. Înzestrăm M cu o operaţie algebrică * a.î. M să devină monoid, iar incluziunea lui S în M să fie un morfism. Fie x,yÎM. Atunci definim : x * y = xy, dacă x,yÎS, x * 1 = 1 * x = x, pentru orice xÎS şi 1 * 1 = 1. Deoarece S este semigrup, înmulţirea pe S este asociativă şi atunci operaţia * este asociativă. Deci (M, * ) este monoid cu 1 element neutru. Evident, incluziunea este morfism de semigrupuri. 1.28. (i). Dacă x,yÎMf,g, atunci f(x) = g(x), f(y) = g(y) şi astfel f(xy) = =f(x)f(y) = g(x)g(y) = g(xy), adică xyÎMf,g. Cum f(1) = g(1) rezultă că 1ÎMf,g, adică Mf,g este submonoid al lui M1. Evident f o i = g o i. (ii). Din f o i¢ = g o i¢ rezultă că f(i¢(x)) = g(i¢(x)), (") xÎM¢, adică i¢(x)ÎMf,g, (") xÎM¢. Definim atunci u:M¢® Mf,g prin u(x) = i¢(x), (") xÎM¢. Evident u este un morfism de monoizi (deoarece i¢ este un morfism) şi i o u = i¢. Dacă mai există v : M¢ ® Mf,g a.î. i o v = i¢, atunci u(x) = i¢(x) = (i o v)(x) = =i(v(x)) = v(x), (") xÎM¢, deci u = v. 1.29. (i) ⇒ (ii). Deoarece f(1) = 1 Þ 1ÎKer(f) Þ {1}Í Ker(f). Fie xÎKer(f), adică f(x) = 1 = f(1). Cum f este presupusă injectivă Þ x = 1, adică {1}Í Ker(f), de unde egalitatea Ker(f) = {1}. Să demonstrăm că (ii) ⇏(i). Pentru aceasta vom considera monoizii M1 = (ℤ3,·) şi M2 = (ℤ2,·). ˆ ˆ Considerăm f : ℤ3 ® ℤ2, f( x) = x 2 , pentru x = 0,1,2 (unde x este clasa lui x în ℤ3 iar x este clasa lui x în ℤ2). În mod evident f este morfism de ˆ ˆ ˆ ˆ monoizi iar f( 0 ) = 0 , f( 1 ) = 1 şi f( 2 ) = 0 . Se observă că deşi Ker(f) = { 1 }, ˆ ). ˆ totuşi f nu este injectivă deoarece f( 0 ) = f( 2 1.30. (i) ⇒ (ii). Dacă xÎM0, cum f o g = f o h Þ f(g(x)) = f(h(x)), (") xÎM0 Þ g(x) = h(x), (") xÎM0 Þ g = h.

88

(ii) ⇒ (iii). Să presupunem prin absurd că Ker(f) ¹ {1}. Vom nota M0 = Ker(f) (care este submonoid al lui M1 conform problemei 1.28., deci şi monoid) şi vom considera g,h:M0 ® M1, g incluziunea iar h morfismul nul. Atunci pentru xÎM0, (f o g)(x) = f(g(x)) = f(x) = 1 iar (f o h)(x) = =f(h(x)) = f(1) = 1, adică f o g = f o h şi totuşi g ¹ h. 1.31. (i) ⇒ (ii). Fie yÎM2; cum f este surjectivă, ($) xÎM1 a.î. f(x) = y. Atunci g(y) = g(f(x)) = (g o f)(x) = (h o f)(x) = h(f(x)) = h(y), adică g = h. (ii) ⇏(i). Fie M1 = ℤ \ {0} şi M2 = ℚ \ {0} monoizii multiplicativi ai numerelor întregi nenule, respectiv raţionale nenule, iar f : M1 ® M2 incluziunea canonică. Dacă M3 este un alt monoid iar g,h : M2 ® M3 sunt morfisme de monoizi a.î. g o f = h o f, vom proba că g = h. Fie x = m/nÎℚ*, cu mÎℕ* şi nÎℤ*. Atunci 1 = g(1) = g(n·1/n) = =g(n)·g(1/n) Þ g(1/n) = (g(n))-1 şi analog h(1/n) = (h(n)) -1. Avem că g(x) = =g(m/n) = g(m·1/n) = g(m)·g(1/n) = g(m)·(g(n)) -1 iar h(x) = h(m/n)=h(m·1/n)= = h(m)·h(1/n) = h(m)·(h(n)) -1. Dar, deoarece f este morfismul incluziune şi g o f = h o f, deducem că g şi h coincid pe mulţimea ℤ*, de unde rezultă că g(x) = h(x), (") xÎM2, adică g = h. Deci f verifică (ii) fără însă a verifica şi pe (i). § 2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări. 2.1. (i). Prin calcul se probează că dubletul (ℤ, o ) este monoid comutativ: -asociativitatea: (x o y) o z = (xy+2(x+y+1)) o z = (xy+2(x+y+1))z+2(xy+2(x+y+1)+z+1) = = xyz + 2xz + 2yz + 2z +2xy + 4x + 4y + 4 + 2z + 2 = = xyz + 2xy + 2xz +2yz + 4x + 4y + 4z + 6 = x o (y o z) (din comutativitatea adunării şi înmulţirii numerelor întregi) -comutativitatea : x o y = xy+2(x+y+1) = xy+2x+2y+2 = y o x - elementul neutru este e = -1 deoarece x◦(-1) = x(-1)+2(x+(-1)+1) = x Căutăm elementele inversabile. Fie xÎU(ℤ,◦); atunci ($) x'Îℤ a.î. x◦x'=-1 Û xx' + 2(x+x'+1) = -1 Û xx'+2x+2x'+4 = 1 Û (x+2)(x'+2) = 1 Û (x+2 = 1 şi x'+2 = 1) sau (x+2 = -1 şi x'+2 = -1) Û (x = -1 şi x' = -1) sau (x = -3 şi x' = -3), deci U(ℤ,◦) = {-3, -1}, adică (ℤ, o ) nu este un grup. (ii). Conform punctului precedent, G = {-3,-1}.
89

2.2. Este evident că (") x,yÎℚ Þ x o yÎℚ. Operaţia este asociativă şi comutativă, elementul neutru este e = 0, iar simetricul lui xÎℚ \ { 1 } este x¢ = kxx-1 ¹ 1 , deci ℚ \ { 1 } este grup abelian k k k faţă de operaţia algebrică definită. 2.3. G = (d,¥). Dacă G abelian, conform problemei 1.2., a = b şi atunci x o y = xy + ax + ay + c = (x + a)(y +a) + c – a 2. (x o y) o z = [(x + a)(y +a) + c – a2] o z = [(x + a)(y +a) + c – a2 +a] ·(z +a) + c – a2 iar x o (y o z) = (x + a)[(y +a)(z +a) + c – a 2 + a] + c – a2. Asociativitatea implică egalitatea pentru orice x,y,zÎG, adică (x + a)(y + a)(z + a) + (c – a 2 + a )(z + a) = (x + a)(y + a)(z + a) + (x + +a)(c – a2 + a) Þ c = a2- a Þ x o y = (x + a)(y +a) – a, (") x , y > d Þ Þ x(y + a) + a(y +a) – a > d. Fie f(x) = x(y + a) + a(y +a) – a. Atunci lim f(x) = ¥ Þ y + a > 0,
x ®¥

(") y > d Þ d + a > 0. inf f(x) = lim f(x) = d Þ d(y + a) + a(y + a) – a = d
xÎ( d , ¥ ) x ®d

(d + a)(y + a) – (d + a) = 0 Þ (d + a)( y + a – 1) = 0, (") y > d Þ Þ - d = a Þ x o y = xy – dx – dy + d = ( x – d)(y – d) + d – d2 cu care se verifică axiomele grupului. În concluzie a = b = -d şi c = d. 2.4. Verificăm mai întâi dacă înmulţirea pe G este bine definită.
æ 1 ln b æ 1 ln a 0 ö ç ç ÷ 1 0 ÷ şi A(b) = ç 0 1 ç0 0 ç0 0 a÷ è è ø æ 1 ln a + ln b ç 1 a,bÎℝ, a,b > 0. Atunci A(a)·A(b) = ç 0 ç0 0 è

Fie A(a) = ç 0

0ö ÷ 0 ÷ două matrice din G , cu b÷ ø 0ö ÷ 0 ÷ = A(ab)ÎG, deci G este ab ÷ ø

parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. Se ştie că înmulţirea matricelor este asociativă. Din A(a)·A(b) = A(ab) deducem că elementul neutru este A(1) (care este tocmai matricea unitate I2) iar inversa matricei A(a) este (A(a)) -1 = A(1/a) (deoarece A(a)·A(1/a)=A(1)). Tot din relaţia A(a)·A(b) = A(ab), ţinând cont de comutativitatea înmulţirii numerelor reale deducem că A(a)·A(b) =A(b)·A(a) =A(ab)=A(ba). Deci G este grup comutativ.

90

2.5. Pentru xÎℝ-{1/2}, notăm A(x)= ç 0

x ö æ1 - x 0 ç ÷ 0 0 ÷. ç x 0 1- x÷ è ø

Dacă şi yÎℝ-{1/2}, atunci prin calcul direct se demonstrează că : A(x)·A(y)=A(x+y-2xy)ÎG, deoarece x+y-2xy=1/2 Û (2x-1)(2y-1)=0 Û x=1/2 sau y=1/2 – absurd. În mod evident A(x)·A(y)=A(y)·A(x), (") x,yÎℝ-{1/2}. Deoarece A(x)·A(0)=A(x), (") xÎℝ-{1/2}, deducem că A(0) este elementul neutru. Deoarece pentru x¹1/2 avem A(x)·A( 2 xx-1 )=A(0), deducem că (A(x))-1 = A( 2 xx-1 ), deci orice element din G este inversabil. Din cele de mai sus rezultă că G este grup comutativ. 2.6. Avem :
æ a1 ç ç0 çc è 1 b1 ö ÷ x 0÷ 0 d1 ÷ ø 0 æ a2 ç ç0 çc è 2 0 b2 ö æ a1 a 2 + b1c 2 ÷ ç x 0 ÷=ç 0 0 d 2 ÷ ç a 2 c1 + c 2 d1 ø è 0 x
2

0

a1b2 + b1 d 2 ö ÷ 0 ÷. c1b2 + d 1 d 2 ÷ ø

Prin calcul simplu se verifică faptul că ultima matrice este din M doar dacă x2 = x, adică x Î{0,1}. Elementul neutru este I3, deci trebuie ca x = 1. În acest fel, M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.
æ a2 æ a1 0 b1 ö ç ç ÷ Fie A = ç 0 x 0 ÷ ÎM şi B = ç 0 çc çc 0 d ÷ 1ø è 2 è 1 a1 a 2 + b1c 2 = 1 ì ïa b + b d = 0 ï . să avem: í 1 2 1 2 ïa 2 c1 + c 2 d1 = 0 ï c1b2 + d1 d 2 = 1 î 0 b2 ö ÷ x 0 ÷ ÎM a.î. AB = I3. Trebuie 0 d2 ÷ ø

Înmulţind prima ecuaţie cu d1 şi pe a treia cu (-b1) şi adunându-le obţinem a2(a1d1 – b1c1) = d1 Þ a2 = d1 Þ c2 = - c1, d2 = a1, b2 = - b1, deci
æ d1 ç B= ç 0 ç- c è 1 0 - b1 ö ÷ x 0 ÷ . Se observă că B Î M şi că BA = I3, deci fiecare element 0 a1 ÷ ø

este inversabil, adică M este un grup.

91

9.Y) şi ca aceasta din urmă să fie din G trebuie ca X2 – 4Y2 = 1 Û (xx¢ + yy¢ + a2yy¢)2. iar din A = I2 obţinem că x è ø = = yn = 1 ceea ce arată că x şi y sunt rădăcini de ordinul n ale unităţii. (G.y¢) = =A(X. Deoarece G trebuie să conţină pe I2. x .a ( x ¢y + xy ¢) ÷ ø 2.ay ø x ¢ .y)×A(x¢. ajungem la relaţia : yy¢[-15yy¢ .y¢) = ç ç è æ x + ay è y æ xx ¢ + yy ¢ + a 2 yy ¢ + a( x ¢y + xy ¢) x ¢y + xy ¢ Notăm X = xx¢+ yy¢+ a2yy¢ şi Y = x¢y + xy¢. adică a = ± 3 .yÎℝ notăm A(x.ay0 = 1 y0 . Se arată uşor acum că pentru a = grup. B = ç 0 ÷ ç è ø è =ç ç æ xx ¢ è 0 æx 0ö æ x¢ 0ö ÷ ÎG. sunt arbitrare rezultă că relaţia este satisfăcută dacă a2 = 3.7.4 y 2 = 1. x . Atunci ÷ ç y¢ x .y)·A(x¢.x0+ay0 = 1 x0 . inversa lui A este A-1 = An-1(deoarece An = I2).y¢)= ç ÷ .3 . 2 xx ¢ + yy ¢ + a yy ¢ . b =0 .bx0 = 0 y0 + bx0 = 0 Din primele două ecuaţii rezultă că x0 = 1 şi y0 = 0 Þ bx0 = 0 Þ b = 0. n n ÷ Prin inducţie se arată că An = ç ç 0 y n ÷ . respectiv x¢ sau y¢. atunci: Fie A(x. Folosind faptul că x2 –4y2 =x¢2 – 4y¢2 = 1. deci yy ¢ ÷ ø æ xn 0 ö 2. Pentru x.y) = ç ç 92 æ x + 4y è . Astfel. (G.4(x¢y + xy¢)2 = 1. Evident I2ÎG. adică G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. se observă că AB = BA = y ¢÷ ø 3 . Dacă A = ç ç0 y÷ . ç Deci G = íç ì ïæ x + ay ïè y î ü y ö 2 ï ÷ x .4y÷ ø .2y 2y ö ÷. Atunci A(x. y Î R ý .b=0 sau a = . Numărul de elemente ale lui G este n2 ( x şi y pot lua n valori distincte deoarece sunt rădăcini de ordin n ale unităţii) 0 ö ÷ ÎG deoarece (xx¢)n = xn×x¢n = 1 şi analog pentru (yy¢)n = 1. Dacă AÎG.ay ¢ ÷ è ø ö x ¢y + xy ¢ ÷.×) este (AB)n = I2.y) = ç ç A(x.ay ÷ ï ø þ y ö y¢ ö æ x ¢ + ay ¢ ÷ şi A(x¢. 2. Cum x şi y.6xx¢ + a4yy¢ + 2a2xx¢ + 2a2yy¢]= 0 Û 2(a2 –3)xx¢ + (a4+2a2 – 15)yy¢ = 0 Û (a2-3)[ 2xx¢ + (a2 + 5)yy¢] = 0.×) este grup.8. x.

b)·M(c. Astfel.î. atunci: A(x. (") t.y'Îℝ.0)ÎG.b) = det M(c.t¢Îℝ ceea ce este adevărat deoarece adunarea numerelor reale este comutativă. M(a. Înmulţirea este asociativă. Dacă considerăm. adică det M(a. M(c. iar din a doua înmulţită 2 ì ï ce + be + a ¹ 0 b Þ (b2 – ac)e + cu e obţinem ae + be2 + ce3 ¹ 0. diferită de 1. (") t. b2 – ab). t¢¢ Î ℝ: ft ◦ (f t¢ ◦ f t ¢¢ ) = (f t ◦ f t¢ ) ◦ f t ¢¢ Û f t + ( t ¢ + t ¢¢) = f ( t +t ¢) +t ¢¢ . xy' + x'y)ÎG (deoarece dacă notăm x" = xx' + +12yy' şi y" = xy' + x'y. -comutativitatea (") t.y)) -1 = A(x.t¢Îℝ.b)·M(c. atunci f(1) ¹ 0 şi a + be + ce2¹ 0. Deci a2 – bc ¹ 0 sau b2 – ac ¹ 0 sau c2 – ab ¹ 0. deci G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.b) ÎG Þ det M(a.bc + b2 – ac + c2 – ab].t¢.·) este grup. iar (A(x.b)-1 = I3 Þ det (M(a.d) = M(e. adică A este inversabilă.b) = 1¹ 0.b)-1 a.b)-1ÎG. I3ÎM este elementul neutru.f) cu e = ac + +2bd.b) × det M(c. iar I3 = M(1. Adică í 2 be + ae + c ¹ 0 . deci M(a. Se verifică imediat faptul că A.f) = 1Þ M(e. 2. (G. Din relaţia de mai sus deducem că I2 = A(1. din cele de mai sus rezultă că det A ¹ 0.b)-1 şi anume : M(a. Atunci prin calcul direct se arată că M(a. de exemplu.BÎM Þ AB = BAÎM.-y)ÎG. Cum det A = (a + b + c)[ a2. Astfel. Dacă f = a + bX + cX2 şi g = X3 – 1 sunt prime între ele.d)) = det M(a. f = ad + bc + bd.×) este un grup abelian.y') = A(xx' + 12yy'.b).asociativitatea : (") t. 93 .b) × M(a.b)-1) = 1.y)·A(x'. e = cos(2p/3) + i sin(2p/3).12. ţinând cont şi de faptul că x2-12y2 = (x')2-12(y')2 = 1). t¢. Se observă întâi că ft ◦ f t¢ = ft+ t¢ . atunci avem relaţia (x")2 – 12(y")2 = 1. 2.d)ÎG.b) este inversabilă Þ Þ există M(a.11. atunci condiţia de mai sus devine (b2 – ac) cos(2p/3) + (a2 – bc) ¹ 0 sau (b2 – ac) sin(2p/3) ¹ 0. Din prima condiţie obţinem a + b + c ¹ 0. deoarece adunarea numerelor reale este asociativă.b)-1 = M(a2-b2.f) ÎG.t'ÎR : ft ◦ f t¢ = f t¢ ◦ ft Û f t + t ¢ = f t ¢ + t . 2. adevărat.0) este elementul neutru căutat.10. iar inversa lui AÎM este tot o matrice din M. Prin calcul se determină M(a. Fie M(a. deci M(a. Deoarece det(M(a. (M. Dacă M(a.c ï î +ab – c2 ¹ 0. precum şi faptul că G este comutativ.t¢¢Îℝ.d) = 1. (") t.d) = =1 Þ det M(e.Prin calcul direct se arată că dacă mai considerăm x'. unde e este o rădăcină de ordin trei a unităţii. astfel că verificarea axiomelor grupului rezultă mai uşor: .

CD = DC = B.D= 0 0 0÷ ÷ 1 0 0÷ ø æ0 ç ç1 ç0 ç ç0 è 0 0 1ö ÷ 0 0 0÷ .t) observăm că înmulţirea matricelor din MA este comutativă.×) este grup abelian. Astfel. yÎℝ Þ det X = x3. 2.elementele inversabile : dacă ft ÎG. Notând cu Y matricea din enunţ. (ii). x 2 ) ÎMA. De asemenea.14. I3 = X(1. Fie XÎMA. B= ç 0 ç ç1 è 1 0 0ö æ0 ÷ ç 0 1 0÷ ç0 . deci nu depinde de y. I4ÎG iar dacă se calculează X-1 se constată că X-1ÎG. atunci ft-1 = f-t ÎG. iar inversa lui X(x.t) = =X(xz. (i). det X = [ (a+c)2 – (b+d)2] [ (a-c)2 + +(b-c) ] ¹ 0 şi (") X. C= ç 0 0 1÷ 1 ÷ ç ÷ ç0 0 0 0ø è 0 1 0ö ÷ 0 0 1÷ . Se constată că (") XÎG. Din expresia lui X(x.y)×X(z. î ( daca ( daca ( daca ( daca k=4 m k = 4m + 1 k = 4m + 2 k = 4m + 3 n å n şi deci Yn = 2nI4 + 3nDn + n k =1 k =4m å C nk (3 k 2 n-k ) × I 4 + å C nk (3 k 2 n-k ) × D + å C nk (3 k 2 n-k ) × C + k =1 k = 4 m +1 k =1 k = 4m + 2 n + k =1 k = 4 m +3 å C nk (3 k 2 n-k ) × B . unde D k = í k =0 ï C. ï ï B. B2 = C. deci (MA. D2 = C. (i).y) = xI3 + yA şi cum A2 = O2 avem X(x.y)×X(z.y) este X( 1 . (") nÎℕ*. x (iii). xt + yz) deci X(x. oricare ar fi tÎℝ.y)×X(z. (G.t)ÎMA.. Notăm X(x.elementul neutru este f0 deoarece f0 ◦ ft = ft ◦ f0. ï k Yn = (2I4+ 3D)n = C n (3 k 2 n -k ) × D k . 2. Fie A=I4. B.0) ÎMA este elementul neutru. C . xÎℝ*. n ï D. atunci Y = 2I4 + 3D Þ ì ïI 4 . 1 0 0÷ ÷ 0 1 0÷ ø Făcând tabla înmulţirii pe H = {I4. D} se observă că BD = DB = =I4. ◦) este grup comutativ. YÎG Þ XY = YX ÎG. Prin inducţie după n se deduce că Xn = anI4 + bnB + +cnC + dnD. Înmulţirea matricelor este asociativă. X = xI3 + yA. (iii). Avem : 94 -y .13. . de unde rezultă că H £ G şi (") XÎG avem că X = aI4 + bB + cC + dD. Prin urmare (G. ×) este grup abelian. 2 æ0 ç ç0 (ii).

a) aX(x,y) = X(ax,ay) ; X(x,y) + X(z,t) = X(x + z, y + t) ; b) X(x,y)-1 = X( 1 , x 2 ) ; x c) X(x,y)* = det X × X(x,y)-1 = x3 X( 1 , x
-y x2 -y

) = X(x2, -xy) ;

d) X(x,y)n = X(xn, nxn-1y), prin inducţie după n ; e) (X*)n = X(x2n, -nx2n-1y) ; (X*)-n = X(x-2n, nx-2n-1y), de unde n (X*) + (X*)-n = X(x2n + x-2n, -nx2n-1y + nx-2n-1y ) ÎMA şi din a) rezultă că det ( (X*)n + (X*)-n = (x2n + x-2n)3 ³ 23 = 8. 2.15. (i). Prin calcul direct se arată că M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor ; înmulţirea matricelor este asociativă, I2ÎM este element neutru iar dacă AÎM Þ det A ¹ 0, deci A este inversabilă şi A-1 ÎM. Astfel, (M,×) este grup.
ì a2 + b2 = 1 b ö ï æa t (ii). Fie X = ç ç 0 a + b ÷ ÎM, X X = I2 Þ íb(a + b) = 0 Þ 2ab = 0 Þ ÷ è ø ï ( a + b) 2 = 1 î æ 1 0ö æ-1 0 ö a = 0 sau b = 0 Þ X = ç ç 0 1 ÷ sau X = ç 0 - 1÷ . ç ÷ ÷ è è ø ø

(iii). Fie Y ÎM, Y = ç ç

b ö æa ÷ a.î. Yt×Y = I2. Atunci 0 a + b÷ è ø æ 1 0ö ç ç 0 1 ÷ sau Y = ÷ è ø æ-1 0 ö ç ç 0 - 1÷ . ÷ è ø

ì a2 = 1 ï ab = 0 Þ b = 0 Þ a = ±1 Þ Y = í ïb 2 + ( a + b) 2 = 1 î

n n 2.16. Fie z1,z2ÎUn Þ z 1 = z n = 1. Deoarece (z1·z -1 )n = z 1 ·z - n = 1 2 2 2

deducem că Un£(ℂ*,·). Analog, dacă z1,z2ÎT Þ |z1| = |z2| = 1, atunci | z1·z -1 | = 2 =|z1|·| z -1 | =1, adică z1·z -1 ÎT, deci T £ (ℂ*,·). 2 2 2.17. Asociativitatea înmulţirii rezultă imediat prin calcul (de exemplu : a(bc) = aa = 1 iar (ab)c = cc = 1, e.t.c.). Elementul neutru este 1, iar a-1 = a, b-1 = b, c-1 = c. Faptul că K este grup comutativ rezultă imediat din tabelă (ab = ba = c, e.t.c.). 2.18. Grupul aditiv al soluţiilor ecuaţiei a cosx + b sinx + c = 0 fiind subgrup al lui (ℝ,+) va conţine pe 0, deci a = -c. Avem două cazuri : 1) a = 0 Þ c = 0 şi ecuaţia devine b sinx = 0. Considerând cazul nebanal când b nu este 0, mulţimea soluţiilor este subgrupul G = pℤ = {kp | kÎℤ}.
95

2) a ¹ 0. Ecuaţia devine sin

x 2

x (b cos 2 – a sin

x 2

) = 0 şi mulţimea

soluţiilor sale este G = G1 ÈG2 unde G1= {2kp | kÎℤ} şi G 2 = {2 arctg b +2kp | kÎℤ}. a Dacă G este subgrup atunci u = 4 arctg
b a

ÎG. Analizând cele două

cazuri, uÎG1 şi uÎG2, deducem că în mod necesar b = 0 . Dar în acest caz ecuaţia dată este a cos x +c = 0 Û cos x = 1 a cărei mulţime de soluţii este subgrupul G = 2pℤ = { 2kp | kÎℤ}. 2.19. Să presupunem că AÎMn(ℝ) este o matrice pentru care (G(A),+) este grup, A=(aij)1£i,j£n. Vom nota Li(x1,…xn) matricea din Mn(ℝ) care pe a i-a linie are x1,x2,…,xn (în această ordine), restul elementelor fiind nule. Atunci B = L1(a21,a22,…,a2n) Î G(A), C= L2(a11,a12,…,a1n)ÎG(A) şi deci B+CÎG(A). Avem 0 = det(A+(B+C)) = detA + det(B+C) = detA deci detA = 0. De aici rezultă că Di = Li(ai1,ai2,…,ain)ÎG(A), (") 1£i£n căci det(A+Di) = 2n detA = =0 = detA + detDi. Deducem în continuare că pentru i ¹ j, -Di + Lj(xj1,xj2,…,xjn)ÎG(A) deci şi Lj(xj1,xj2,…,xjn)Î G(A), (") 1£j£n, (") xj1,xj2,…,xjnÎℝ. De aici deducem că G(A) = Mn(ℝ) căci dacă X = (xij)1£i,j£n, atunci: X=

å
i =1

n

Li(xi1,xi2,…,xin)ÎG(A).

Pentru i,j arbitrare, fixate, putem alege X cu linia a i-a nulă a.î. A+X să aibă pe fiecare linie diferită de a i-a câte un singur 1, fiecare situat pe câte o coloană dintre coloanele {1,2,…,j-1,j+1,…,n}. Vom avea ± aij = det(A+X) = =detX = 0 deci aij = 0, adică A= On. 2.20. Vom demonstra că în orice grup necomutativ G există cel puţin cinci elemente distincte. Cum G este necomutativ, ($) x,yÎG a.î. x ¹ y şi xy ¹ yx. Atunci 1, x, y, xy, yx sunt distincte două câte două. Rezultă de aici că orice grup cu cel mult cinci elemente este comutativ. 2.21. Fie G o mulţime cu n elemente (nÎℕ*), G = {a0,…,an-1}. Dacă i,jÎ {0,1,2, …,n-1} definim ai·aj = ar, unde r este restul împărţirii lui i+j la n. Această înmulţire este evident asociativă, comutativă, elementul neutru este a0, iar simetricul lui ai este an-i, (") iÎ{0,1,…,n-1}.
96

2.22. Să presupunem prin absurd că există un grup G, H1,H2 subgrupuri proprii ale sale a.î. G = H1ÈH2. Cum H1, H2 sunt presupuse proprii, ($) x,yÎG a.î. xÏH1, yÏH2 (adică xÎH2 şi yÎH1). Considerăm elementul z = xyÎG = H1ÈH2. Dacă zÎH1 Þ x = zy-1ÎH1 ceea ce este absurd , iar dacă zÎH2 Þ y = x-1zÎH2 – din nou absurd. Observaţie. Deducem că dacă H1,H2 £ G, atunci H1È H2 £ G Û H1Í H2 sau H2 Í H1. 2.23. Dacă vom considera grupul lui Klein K={1,a,b,c}( vezi problema 2.17.) atunci : K = {1,a}È{1,b}È{1,c} iar {1,a}, {1,b},{1,c} sunt subgrupuri proprii ale lui K. 2.24. Fie G = H È K È L, unde H şi K au trei elemente, deci sunt grupuri ciclice, adică H = { 1,a,a2} şi K = {1,b,b2}, unde a ¹ b. Observăm că H ÇK este subgrup al lui H diferit de H ( dacă am avea HÇK = H Þ H Í K Þ Þ H = K Þ G = H È L – absurd). Cum | HÇK| / 3 Þ |HÇK| = 1 Þ HÇK = {1}. În mod analog, HÇL = {1} = LÇK. Fie c = ab şi d = a2b Þ c ÏH şi cÏK Þ cÎL ( dacă de exemplu cÎH Þ Þ b=a-1cÎH Þ KÌ H Þ H = K – absurd). În mod analog deducem că dÏH şi dÏK Þ dÎL. Deoarece aÎH şi cÎL Þ ac= dÎK ( dacă dÎH Þ cÎH- absurd, iar dacă dÎL Þ aÎL Þ H Ì L Þ G = K ÈL – absurd). Am obţinut că dÎKÇL Þ d = 1 Þ a2b = 1 Þ a3b = a1 Þ a = b, contradicţie. 2.25. Fie xÎH, arbirar. Atunci ($) a ÎG a.î. x = a2 Þ x-1 = (a2)-1 = =(a-1)2ÎH.(1) Fie x,yÎH Þ ($) a,bÎG a.î. x = a2 şi y = b2 Þ xy = a2b2=aabb=abab= 2 =(ab) ÎH. (2) Din (1) şi (2) rezultă că (H,×) este subgrup al lui (G,×). Reciproca nu este adevărată. Fie S3 grupul neabelian al permutărilor de ordin 3.
ìæ1 2 3 ö æ1 2 3 ö æ1 2 3 öü ï ÷, ç ÷, ç ÷ï . Se verifică uşor că H este subgrup al Fie H = íç ç ÷ç ÷ý ÷ç ïè1 2 3 ø è 3 1 2 ø è 2 3 1øï î þ

lui S3, H = { x2 | xÎS3} dar S3 nu este comutativ. 2.26. Pentru aÎG fixat Þ ($) x0ÎG a.î. ax0a = a. Notăm cu ax0 = e¢. Pentru bÎG ($) x1ÎG a.î. ax1a = b. Atunci e¢b = ax0(ax1a) = ax1a = b Þ e¢b = b,
97

(") bÎG. Analog, dacă notăm cu x0a = e¢¢ Þ be¢¢ = b, (") bÎG Þ e¢ = e¢¢ = e (elementul neutru). Fie bÎG şi a = c = e Þ ($) x¢ ÎG a.î. ex¢b = e Þ x¢b = e şi ($) x¢¢ÎG a.î. bx¢¢e = e Þ bx¢¢ = e. Dar x¢¢ = ex¢¢ = x¢bx¢¢ = x¢e = x¢ Þ x¢ = x¢¢ = x-1, deci orice element al lui G este inversabil. Astfel, (G,×) este grup. 2.27. Din ab = cn Þ b = a-1cn Þ ba = a-1cn a = (a-1ca)n, deci d = a-1ca verifică ba = dn. 2.28. Fie ℤp şi G = íç 0 1 c ÷ a, b, c Î Z p ý . (G,×) este grup necomutativ.
æ1 a ç Fie A = ç 0 1 ç0 0 è æ1 ç Punem A = ç 0 ç0 è
n

ìæ 1 a b ö ÷ ïç ïç 0 0 1 ÷ ø îè

ü ï

ï þ bö æ 1 2a 2b + ac ö ÷ ç ÷ 2 c ÷ ÎG Þ A = ç 0 1 2c ÷ ç0 0 1÷ 1 ÷ ø è ø a n bn ö æ 1 a + a n b + a n c + bn ö ÷ ç ÷ 1 c + cn ÷ = 1 c n ÷ Þ An+1= ç 0 ç0 ÷ 0 1 0 1÷ ø è ø

Þ bn+1

ìa n +1 = a n + a, a1 = a bn +1 ö ÷ ï c n +1 ÷ Þ í bn +1 = bn + a n c + b Þ an ï c = c + c, c = c 1 ÷ 1 n ø î n +1 æ1 ç na ( n -1) c p ÞA = ç 0 – bn = b + anc Þ bn = nb + 2 ç ç0 è æ 1 a n +1 ç = ç0 1 ç0 0 è

= na şi cn = nc Þ
pa 1 0 pb + pac pc 1
p -1 ö 2 ÷

÷ = I3 ÷ ÷ ø

deoarece a,b,cÎℤp Þ G are p3 elemente. 2.29. Fie xÎG fixat. Definim fx: G ® G şi gx : G® G prin fx(y) = xy, respectiv gx(y) = yx. Din condiţiile din enunţ rezultă că fx şi gx sunt injecţii, şi deoarece G este finită, ele vor fi bijecţii. Atunci există e1,e2ÎG a.î. fx(e1) = x şi gx(e2) = x Þ xe1 = e2x = x. Atunci e = e1 = e2ÎG este element neutru. Tot din faptul că fx şi gx sunt bijecţii rezultă că există x¢ şi x¢¢ în G a.î. fx(x¢) = e şi gx(x¢¢) = e Þ xx¢ = x¢¢x = e Þ x¢ = ex¢ = x¢¢xx¢ = x¢¢e = = x¢¢, deci x-1 = x¢ = x¢¢ este inversul lui x. Cum x a fost ales oarecare în G, atunci orice element din G este inversabil, deci G este grup. 2.30. Evident, are loc egalitatea x (yx)n = (xy)n x, (") x,yÎG şi conform ipotezei rezultă că xy = yx, deci G este abelian.
98

2.31. Evident, aba = bab Û ab = b(ab)a-1 Þ ab = b(b(ab)a-1)a-1 = =b (ab)a-2 şi din aproape în aproape avem ab = bn (ab)a-n , de unde rezultă echivalenţa cerută.
2

2.32. (i). Evident, deoarece G este un grup abelian, se verifică uşor că Mm,n(G) este grup abelian. Deoarece orice matrice A = (aij) 1£ i £ m ÎMm,n(G) se identifică cu o
1£ j £ n

funcţie f : {1,2,…,m}´{1,2,…,n} ® G , f(i,j) = aij şi reciproc, deducem că numărul elementelor lui Mm,n(G) este egal cu numărul acestor funcţii, adică cu rmn. (ii). Presupunem că ma ¹ nb şi să admitem că M(a,b) ¹ Æ. Fie A= (aij) ÎM(a,b). Calculând suma elementelor matricei A în două moduri, şi anume :

1£i £ m 1£ j £ n

å

a ij = å (å a ij ) = å a = ma respectiv
i =1 j =1 i =1

m

n

m

1£i £ m 1£ j £ n

å

a ij = å (å a ij ) = å b = nb
j =1 i =1 j =1

n

m

n

rezultă că ma = nb , contradicţie. Deci M(a,b) = Æ. (iii). Fie ma = nb. Există o bijecţie de la mulţimea Mm-1,n-1(G) la mulţimea M(a,b). Într-adevăr, fie BÎMm-1,n-1(G), B= (bij), 1£ i£ m-1, 1£ j £ n-1, şi construim matricea A = (aij)
1£ i £ m ÎM(a,b) 1£ j £ n

definind elementele sale în felul următor:

1) aij = bij pentru 1£ i£ m-1, 1£ j £ n-1; 2) ain = a -

å a ij pentru 1 £ i £ m-1
1£ j £ n -1

3) amj = b -

å a ij pentru 1 £ j £ n-1
1£ i £ m -1

4) amn= a -

å a mj = b - å a in ( deoarece a - å a mj =
1£ j £ n -1 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1

= a-

å
1£ j £ n -1

(b -

a ij 1£i £ m -1

å

) = a – (n-1)b +

a ij 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1 99

å

= a + b –nb + S, unde

S=

a ij 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1

å

. În baza lui 2) avem :

b-

å a in
1£ i £ m -1

=b-

å
1£i £ m -1

(a -

a ij 1£ j £ n -1

å

)= b – (m-1)a + S = a + b - ma + S.

Cum ma = nb rezultă a doua egalitate din 4).) Din 2) rezultă că

å aij = a
1£ j £ n

pentru 1 £ i £ m-1, şi din 3). Avem că

å

a ij = b pentru 1 £ j £ n-1 iar din 4). Rezultă că a =

å a mj şi b = å ain ,
1£ j £ n 1£ i £ m

1£i £ m

adică suma elementelor de pe linia m, respectiv coloana n, este a, respectiv b. Aşadar, matricea A construită este din M(a,b) şi se va obţine prin bordarea matricei B cu elemente din G a.î. în noua matrice suma elementelor de pe fiecare linie să fie egală cu b, iar amn se obţine datorită condiţiei ma = nb. Funcţia α : Mm-1,n-1(G) ® M(a,b) definită prin α(B) = A este o bijecţie. Evident α este injectivă. Într-adevăr, fie α(B1) = α (B2) = A, unde B1,B2Î Mm-1,n-1(G) şi care sunt submatrici ale lui A, obţinute din A prin suprimarea ultimei linii şi ultimei coloane, deci B1 = B2. Fie AÎM(a,b) şi să considerăm B submatricea lui A obţinută prin suprimarea liniei m şi coloanei n. Avem evident BÎ Mm-1,n-1(G) şi α(B) = A, deci α este o surjecţie. Deoarece α este o bijecţie, mulţimea M(a,b) are acelaşi număr de elemente ca şi Mm-1,n-1(G), adică r(m-1)(n-1). 2.33. Demonstrăm mai întâi că dacă A,B,C £ G a.î. A Í C, (AB)ÇC = =A(BÇC). Fie acÎA(BÇC), cu aÎA şi cÎBÇC. Atunci acÎAB, acÎAC = C, deci acÎ(AB)ÇC, adică A(BÇC) Í (AB) Ç C. Pentru cealaltă incluziune fie abÎ(AB)ÇC, cu aÎA şi bÎB. Atunci bÎC, deci abÎA(BÇC), adică (AB)ÇC Í A(BÇC), de unde egalitatea cerută. Astfel, conform celor de mai sus, A=A(AÇC) = (AC)ÇB = (BC)ÇB = =B, deci A = B. 2.34. Din Hx = Ky Þ H = Kyx-1 = Kz, unde z = yx-1ÎG. Cum 1ÎH=Kz Þ 1= kz, cu kÎK şi deci z = k-1ÎK. Cum Kz = K Þ H = K. 2.35. Pe mulţimea A×B considerăm relaţia (a,b) ~ (a',b') Û ab = a'b' care este o relaţie de echivalenţă deoarece este:
100

Pentru a proba surjectivitatea lui j. Evident aplicaţia c ® (c)~ este o bijecţie de la AB la (A×B)/ ~. dacă a = b Þ b-1 a2a-1 = b-1b2a-1 Þ b-1a = ba-1 . Înmulţind egalitatea cu (ab-1)2 obţinem [(ab-1)2]2 = 1. Cum {(c)~ : cÎAB} este o partiţie a lui A×B avem: |A|·|B| = |A×B| = å |(c)~| = å |AÇB| = |AÇB|·|AB|.b) ~(a". fie (a. de unde conform proprietăţii 1). Să presupunem că G este finit şi fie H subgrupul lui G cu proprietatea că este cel mai mare având ordinul o putere a lui 2 (deci |H| = 2n iar n este cel mai mare număr natural cu această proprietate). atunci a = b. a0b0 = c şi j : AÇB ® (c)~. deci n ³1. Faptul că G este comutativ se probează imediat. 101 .36.b"). (") (a.b") ÎA×B. Fie acum cÎAB iar a0ÎA.bÎG şi a2 = b2. adică |G| = 2n. dacă (xy)2 = (yx)2 Þ xy = yx .b).-reflexivă: (a.b). deoarece A' È B ÍG. -tranzitivă: (a.38.b)Î(c)~.x}£G.b'). Conform proprietăţii 2) avem (ab-1)2 = (b-1a)2. x-1b0).(a".b) ~ (a'. adică GÍ AB şi cum ABÍG Þ G = AB.b). Să presupunem prin absurd că ($) xÎG \ H.b') ~(a".î.b') ~ (a.b)ÎA×B deoarece ab = ab. j(x) = (a0x. (") (a. Rămâne deci că G = H. x2 = 1 Þ {1. contrazicând astfel maximalitatea lui n.b') şi (a'. x-1b0) = (a.b')ÎA×B deoarece ab = a¢b¢ Þ a¢b¢ = ab. (") (a.b) ~(a. Într-adevăr. b0ÎB a. Atunci H' = H È (xH) £ G (se probează imediat) şi cum HÇ(xH) = Æ deducem că |H'| = |H| + |xH| =|H|+ +|H| = 2|H| = 2·2n = 2n+1. 2. Intenţionăm să demonstrăm că G = H şi atunci va rezulta că |G| este o putere naturală a lui 2.37. b = xa-1 Þ x = abÎAB. Clasele de echivalenţă corespunzătoare sunt de forma : (c)~={(a. Arătăm că dacă a.b") Þ ab = a'b' şi a'b' = a"b" Þ Þ ab = a"b" Þ (a. (") xÎAÇB (deoarece (a0x)(x-1b0) = a0b0 = c. Dar (b-1a)2 = (ba-1)2 şi ba-1 =(ab-1)-1 Þ (b-1a)2 = [(ab-1)-1]2 = [(ab-1)2]-1 Þ (ab-1)2 = [(ab-1)2]-1. adică grupul G este abelian.b).b') Þ (a'. x ¹1. deducem că funcţia j este bine definită).î. cÎAB}. Atunci. cÎAB cÎAB 2. În mod evident j este o injecţie. Dacă A'ÇB = Æ. Fie xÎG şi A' = {xa-1 : aÎA}ÍG. Deoarece (") xÎG.b)ÎA×B : ab = c. Atunci ab = c = a0b0. absurd.b). Deci ($) bÎA'ÇB a. -simetrică : (a.(a'. -1 deci a 0 a = b0b-1 = x Î AÇB şi j(x) = (a0x. 2 2 2.(a'.b) ~ (a'. atunci |A'ÇB| = |A'| + |B| = |A| + |B| >|G|. rezultă că (ab-1)2 = 1 Þ ab-1 = 1 Þ a = b. Evident |A'| = |A|.

39. Cum G = H È (G \ H) Þ G este finit.Observaţie. Atunci S are np-1 elemente (într-adevăr. 102 . Evident fa este injectivă şi deoarece G \ H are un număr finit de elemente.43. i2 = i + 2. deci x-1y = yx-1.ap) conţine exact un singur element dacă toţi ai sunt egali. 1 £ i £ p. şi exact p elemente in caz contrar. deci Z(G) £ G.ik. atunci Z(G) este submonoid al lui G (vezi problema 1. deci cu produsul lor. 2. Atunci clasa de echivalenţă a lui x = (a1. dacă xÏH Þ xÎG \ H şi totul este clar.40. j = i + k + 1 = p – 1 + i Þ a i1 = … = a i k şi în acest caz rezultă că toate cele p permutări circulare sunt distincte.ap) | aiÎG. În plus r este diferit de zero pentru că (1. 2.42. 2.…. (") yÎG. deci cum a1. Fie xÎG. deci r este numărul soluţiilor ecuaţiei xp = 1 în G. Cum G este în particular monoid. atunci xy = yx. ymu×ynv = ymu+nv = y. k ³ 0 (dacă k = 0. ($) yÎG a. 2..1. 2. deci < G \ H> = G. fie x = (a1. yÏH şi astfel z = y-1xÏH (căci dacă z ÎH Þ y = xz-1 ÎH. Deoarece x comută cu ym şi yn.…. absurd).apÎG şi G are n elemente. Fie r numărul claselor cu un element şi t numărul claselor cu p elemente.41. a1a2…ap = 1}. x va comuta şi cu ymu = (ym)u şi ynv = (yn)v.….…ap-1ÎG arbitrare Þ Þ ap = (a1a2…ap-1)-1. Deoarece xyÎZ(G) avem în particular că (xy)x = x(xy) Þ xyx = xxy Þ xy = yx. Pentru o altă soluţie relativă la partea a doua a problemei. Atunci : r + tp = np-1 şi cum p|n rezultă p|r. dacă a1.….j primul şi ultimul rang pentru care ai = aj şi ai = a i1 = … = a i k = aj cu i < i1 < … < ik < j. cum H ¹ G.zÎG \ H. i1 = j). rezultă că şi H are un număr finit de elemente. Fie ord G = n şi S = { (a1. Definim relaţia de echivalenţă ~ pe S astfel x~y Û x este o permutare ciclică a lui y.j aceleaşi elemente ar trebui să avem: p + i . Fie acum xÎZ(G). rezultă că S are np-1 elemente) .vÎℤ astfel încât mu + nv = 1.…. Fie aÎG \ H şi funcţia fa : H ® (G \ H).).1) ÎS. Dacă xÎH. Ca să obţinem prin permutări circulare pe locurile i.a2.i1.44. fa(x) = ax.j = j – i k = …= i1 -i = n ³ k Þ j = (k+1)n + i Þ p = n + j – i = n + +( k +1)n + i – i = = n(k + 2). Deoarece (m.ap) şi i. de unde deducem că x-1ÎZ(G). vezi problema 4.76.…. deoarece p este prim.î. 2. Astfel x = yz cu y.n) = 1 există u. Dar p este prim atunci n = 1 şi p = k+2 Þ Þ i1 = i + 1.21.a2. Într-adevăr.….

a>0. s(K) = 5 astfel că nÎℕ* . (") aÎM. există na Îℕ* astfel n® n încât ç ÷ < a. Cum α1b1 = p = 1. ¢¢Þ¢¢.45.+) avem Z pa s ( Z pa ) = pa > a. din aÎM rezultă că ($) bÎM a. a>0. ¢¢Ü¢¢. atunci orice element din M este inversabil. (") xÎM. rezultă xÎH1 xÎG \H1 2 că b1 = α 1 1 . atunci în mod evident s(G´H) ³ s(G)×S(H) (căci G¢ £ G.2.47. rezultă că α2 = 1. Dar. α1 = Õ x şi b1 = Õ x . 2. rezultă că α2 = p. fa(y) = ayan = x. 103 . deci (M. Pentru grupul lui Klein K avem |K| = 4. deci fa este surjectivă. Atunci (") y Î M.46. Cum α×b = p şi α = b. H¢ £ H Þ G¢ ´ H¢ £ G´ H).î. fa(x) = axan este surjecţie. (1) xÎG1 xÎH xÎG \ H Fie H £ G cu proprietatea (A). Fie e = aban-1 şi f = ban. a = Õ x şi b = Õ x . fa(x) = a(a-1ya-1) a1 = y. Pentru G = K a avem Kn s( K n ) n £ ç ç n æ K ö ÷ = æ 4 ö pentru orice ç ÷ ÷ è5ø è s( K ) ø n æ 4ö è5ø æ 4ö è5ø na æ 4ö £ç ÷ s( K ) è 5 ø K na astfel că Z p s(Z p ) = p . ¾ Fie acum aÎℝ. α 1 = 1. deci e este element neutru. x = a-1y a-1 a. Deoarece ç ÷ ¾¾¥ ® 0 . Considerând în (1) pe H în loc de G1. H1 ¹ G.×) este grup. Fie H1 £ G.î. (") xÎM. (i). Dacă xÎM Þ ($) yÎM a. (M. Atunci ex = (aban-1)ayan = abanyan = x şi xf = (ayan)(ban) = ayan = x Þ ex = xf = x. Dacă G şi H sunt grupuri finite. Din alegerea lui e = aban-1 = f = ban rezultă că e = a(ban-1) = (ban-1)a. ($) n = 1. 2 pa > a. fa(b) = a Þ aban = a. Obţinem b1 = α1. Fie aÎℝ.î. Fie G1 un grup abelian finit şi p = æ ö p =ç x÷ = ç ÷ è xÎG1 ø 2 2 xÎG1 Õ x . adică a-1 = ban-1 este inversul lui a. 2 (ii). ($) nÎℕ* a. Atunci : -1 Õ xÎG1 Õx× Õx = Õx × Õx xÎG1 xÎG1 xÎG1 xÎG = Õ ( xx -1 ) = 1 . deci α 1 1 = α1. din (1). Pentru x = e Þ ef = e iar pentru x = f Þ ef = f Þ e = f şi ex = xe = x. Atunci. deci p = 1. p = Õ x . Alegând grupul 2 2. deci H1 are proprietatea (A).î.×) este grup. xÎM. Există pa prim astfel încât G = (ℤ p a . Cum a a fost ales arbitrar în M.

deci 1ÎH. ($) xi Î H ni şi în mod evident avem incluziunea H n1 . deci subgrup.xm} > £ Hn £ ℚ.50.2. adică ℚ = H ceea ce este absurd. 2. Vom demonstra incluziunea ℚ Í H.n2. Dar HÇℤ este subgrup al lui ℤ şi deci HÇℤ = n1ℤ. (i) Þ (ii). hÎH.H nm Í Hn.49. Dacă H = {0} atunci vom avea ℚ = {0} + ℤ = {0 + n | nÎℤ} = ℤ ceea ce este absurd.48. Din ipoteză există kÎℕ* a. De asemenea.1) operaţia x o y = xy determină un grup 2 xy . nÎℤ Þ n1x = n1h + n1n. n1nÎn1ℤ Ì H Þ n1x ÎH Þ n1ℚ Í H Þ ℚ Í H şi problema este rezolvată. Să presupunem acum prin absurd că (ℚ.x . 2. Cum n1hÎH.+). Fie xÎℚ Þ x = h + n.+) Þ H Ì ℚ.m. Fie H o submulţime a lui G care este parte stabilă şi xÎH. n1Îℕ*.…. Lăsăm pe seama cititorului verificarea axiomelor grupului (care nu ridică probleme deosebite).y + 1 abelian şi cum pentru a < b există o bijecţie între (0. Pe G = (0.….b). Atunci există k ³ 2 astfel încât xk = 1 Þ x-1 = xk-1.î. xk = 1.51.…. atunci submulţimea H = { xn | nÎℕ*} a lui G este parte stabilă a sa. 104 . Deci ℚ = < {x1.52.2. Cum intersecţia a două subgrupuri ale unui grup este tot un subgrup rezultă că HÇℤ este subgrup al lui ℚ.xm un sistem de generatori ai lui (ℚ.1) şi (a. Pentru fiecare i = 1.+). deci există kÎℕ* astfel încât xk = 1. 2.H n2 .nm}. ℚ = U Hn. (ii) Þ (i).x2. unde n = max{n1.…. Dacă H £ (ℚ.…. Dar H este parte stabilă a lui G şi deci x-1 = xk-1 ÎH. Rezultă că 1ÎH. totul rezultă acum din exerciţiul precedent).+) ar n ³1 fi finit generat şi fie x1.x2. Pentru nÎℕ considerăm Hn ={m/n! : mÎℤ}deoarece m/n! = =m(n+1)/(n+1)! deducem că Hn £ Hn+1 şi în mod evident Hn £ (ℚ. Fie xÎH \ {1}. Fie xÎG. deoarece H ¹ {0}. 2.

Avem Un = {z0. Gi ÇA să fie infinită. 1 £ i £ n-2. Atunci Hr Ì Gi Þ Hn Ì Gi.2. r < s. Dacă xÎℚ. deci xmhÏ 1£i £ n există r. 1£ k £ n.…. k = 0. Notăm k = s-t şi se observă că xk se găseşte în H1.55. (i).î.î. Un £ (ℂ*. Atunci pentru orice 1£ i £t t +1£ j £ n mÎℕ*. deci am = bn = 1. de unde rezultă că ½Un½= n.zn-1}. atunci xÎHq. Conform problemei 2. Există deci mÎℕ cu t+1 £ m £ n şi 2. 1£i £ n k +1£ j £ n r s U H j .n-2} a. a.×). Considerăm A={ n! | nÎℕ*}.Hn. x = k n! k n! . Fie xÎHmHn. Dacă presupunem că ℚ = G1È …ÈGm.53.….n-1 deducem că Un= <z1> adică Un este grup ciclic. xmhÏ U H i . unde k = k1k2…kn-2. rezultă că există k1. Fie [m. xk = (ab)k = k k = a b = 1 Þ xÎHk = H[m. Vom demonstra mai întâi că pentru orice tÎℕ.H2.z1.î.Ht şi Hm (t+1 subgrupuri ). k2.H2. deci Hn £ ℚ. x hÎHm.….î. 105 1 r! ÎGi Ç A.n]. Există hÎH a. unde zk = cos(2kp/n) + i×sin(2kp/n).….Hn. k k=0.n-1. H2. deci Hn este p q Þ -x = ÎHn. Fie n < r a. Fie xÎHn.…. Fie x. Folosind cele demonstrate. Atunci x = ab. Observaţie.. cum A este infinită. aÎHm.sÎ{1.….1.1 £t£ n-1. Prin urmare xs-r = (xsh)· (xrh)-1ÎHm. x h.…. încât xu să se găsească în t+1 dintre subgrupurile H1. Deoarece G este comutativ. 2.2.n-t-1}. fals.56.n) = 1.n] = k Þ m | k şi n | k.54.…. ÌGi sau ℚ Ì Gn.î.yÎHn. k £ n-t.y= -k n! p n! . bÎHn. 2. Deci U H n Ì nÎN * . şi astfel HmHn Í H[m. şi cum zk = z 1 .kn-2Îℕ* cu ki £ n-i.n]. dacă x se găseşte în t dintre subgrupurile H1. Un va avea j(n) generatori şi anume elementele de forma zk cu (k. x = parte stabilă. Fie xÎG. nÎN * 1 (ii). Un generator al lui Un poartă numele de rădăcină primitivă a unităţii de ordin n.1.2. Se observă că Hn Ì Hn+1 şi dacă n! ÎGi rezultă că HnÌ Gi. xkÎ I H i .…. atunci ($) 1 £ u £ n-1. deci x + y = k+ p n! ÎHn. x = . hÏ U H j . deci ℚ = U H n . iÎ{1.16. Fie xÎ I H i . rezultă că 1 există i a.

57.Fie xÎHk.60.n+1) = 1Þ ($) a.22. ( L(G). Fie xÎmℤ Ç nℤ. Analog se demonstrează că H Ú K = (m. 2. şi atunci t = mm1 = nn1.). de unde egalitatea cerută. deci m | x şi n | x. Fie x. deci x = mm1x1 = nn1x1. cu x1Îℤ.n) ℤ. vÎℤ a.î. n + kv ku kv kv Deoarece (n. Invers. Í ) devine latice. obţinem că UmUn = U[m.n] = k.n] Í HmHn. 2. unde Um = {zÎℂ*| zm = 1}. Observaţie.bÎℤ a. Ea este o latice completă pentru că există infimul şi supremul oricărei familii de subgrupuri ale lui A ( infimul este intersecţia tuturor subgrupurilor acestei familii.+). | ) este o latice distributivă şi folosind cele demonstrate anterior. adică xÎtℤ. Dacă H. 106 . Scriind că pentru x. Luând a = x m şi b = x n vom avea : am = akv = (av)k = 1 şi bm = bku = (bu)k = 1. cu x1. Aplicând acest rezultat grupului multiplicativ al numerelor complexe (ℂ*.n]. [m. Notăm cu t = [m.n) Þ ($) u.x2Îℤ. atunci x = tx1.n]. KÎL(ℤ. Dacă H. fie xÎtℤ. H Ù K = H Ç K (conform exerciţiului anterior). Astfel. Astfel.yÎG avem (xy)2 = x2y2 Þ xyxy = xxyy Þ Þ yx = xy deci G este comutativ. atunci H Ú K = < H È K > ( subgrupul generat de H È K. adică cel mai mic subgrup al lui G ce conţine pe H şi pe K). 2. Distributivitatea lui (L(ℤ. (1) Analog se deduce şi relaţia xyn+1 = yn+1x (2).î. am demonstrat şi incluziunea inversă H[m. 2. Dacă d = (m. ceea ce arată că xÎmℤ şi xÎnℤ. deci aÎHm şi bÎHn şi x = abÎHmHn. Cum t = [m. atunci x = mx1 = nx2. Atunci k×d = m×n Þ k ( mu + nv) = m×n Þ 1 = ku kmu knv ku kv + = + de mn mn n m ku unde: x = x 1 = x n m = x n × x m . Atunci trebuie să demonstrăm că mℤ Ç nℤ = [m.59.K ÎL(G).n]ℤ. d = mu + nv. din xn+1yn+1 = (xy)n+1 Þ xn+1yn+1 = (xy)nxy = xnynxy Þ Þ xy = ynx.yÎG.Í) rezultă din faptul că ( ℕ.n] rezultă că t | x. atunci H Ç K ÎL(G) şi astfel H Ù K = H Ç K.+). iar supremul este subgrupul generat de reuniunea acestor subgrupuri). an + b(n+1) = 1 Þ xy = =(xy) an + b ( n +1) = x(yn)a×(yn+1)b= (yn)a×(yn+1)bx = y an + b ( n +1) x = yx. ×). adică G este comutativ.58. cum reuniunea a două subgrupuri nu este în general un subgrup (vezi problema 2.

din x2y2 = =y x Þ x-1y-1 = y-1x-1 Þ yx = xy.z-1]. Se arată imediat că tn(x) = 2nx.n) = 1. Ţinând cont această ultimă relaţie. Din x3 = 1 Þ x2 = x-1. Avem t = y-1[[x. cu acelaşi procedeu găsim yxyx = x 2y2 = y2x2 = yyxx Þ xy = yx. Dacă n este par. de unde egalitatea cerută. de unde egalitatea tuv = 1.z] = (xy) -1z-1xyz = y-1x-1z-1xyz iar y-1[x.yÎG. 2. Deci pentru x.z]y[y. Astfel. ($) a.bÎℤ a. (") xÎG. 2. (") xÎℝ. 2. am + bn = 1. Analog procedăm şi pentru (iii).z]y = y-1((x-1yxy-1)-1z-1 -1 -1 (x yxy ) z)y = y-1(yx-1y-1xz-1x-1yxy-1z)y = y-1yx-1y-1xz-1x-1yxy-1zy = =x-1y-1xz-1x-1yxy-1zy şi analog : u = z-1[[y.yÎG avem (xy)n+2 = (xy)n(xy)2 = xnynxyxy = xn+2yn+2 Þ Þ ynxyx = x2yn+1 (1). astfel : sn(x) = t-n(s(tn(x))) = t-n(s(2nx)) = t-n(2nx + 1) = 2-n(2nx +1) = x + 2 -n 2 şi s n = sn(x + 2-n)=x + 2-n + 2-n = sn-1(x).66. Evident. Dacă n este impar. Faptul că unităţile lui F(X) sunt aplicaţiile bijective rezultă din faptul că o funcţie este bijectivă Û este inversabilă.yÎG avem xy = (xy) am + bn = [(xy)m]a×[(xy)n]b = [(yx)m]a×[(yx)n]b = (yx) am + bn = yx.64. (xy)n+4 = (xy)n+2(xy)2 = xn+2yn+2xyxy = xn+4yn+4 Þ n+2 Þ y xyx = x2yn+3 (2).2.65.z] = -1 = y ( x-1z-1x z ) y ( y-1z-1yz) = y-1x-1z-1xzyy-1z-1yz = y-1x-1z-1xzz-1yz = =y-1x-1z-1xyz. Din (1) şi (2) Þ yn+2xyx = y2x2yn+1 = x2yn+3 Þ x2y2 = y2x2. Avem [xy. (ii).î. (i). adică G este comutativ. (1) devine yn xyx = x2 y2 yn-1 = y2 x2 yn-1 Þ Þ yn-1xyx = x2yn-1.z]y = y-1[x-1yxy-1.yÎG. (iv). De asemenea. Prima parte a enunţului este evidentă ( elementul neutru este 1X).y]x = z-1x-1zy-1z-1xzx-1yx şi astfel tu = x-1y-1xz-1x-1zyz-1xz = v-1.61. dacă x. Deci G este comutativ. adică G este comutativ. 2 2 2. (") x. 107 . continuând procedeul deducem că xyx = x2y Þ Þ xy = yx. (") xÎℝ.x-1]. 2.x]z = y-1z-1yx-1y-1zyz-1xz v = x-1[[z. Pentru x. Cum (m.62.63.y-1].

Soluţia 1. Atunci. sau f(x) = 1.g Î Izom(x) şi x.yÎX. adică Izom(X) £ Σ(X). o ) grupul bijecţiilor lui ℝ şi (G.69. Astfel. kÎℝ} este subgrup al grupului bijecţiilor. fie f. caz în care G = {F : ℝ ® ℝ | F(x) =x+k. Dacă A. absurd. FÎG Þ f(x) = 1. (") xÎℝ ceea ce implică 1 = 2k. adică f(x) = 0. Această problemă ne arată că într-un grup finit generat putem găsi subgrupuri ce nu sunt finit generate.f-1(y)) = =d(f(f-1(x)). (i). snÏHn-1 căci dacă snÎHn-1. 2. (") xÎℝ Þ f(ℝ) Ì {0. deci Hn-1 = < sn-1 > £ Hn. Observaţie.48. Fie (S. kÎℝ} şi se verifică uşor că (G. o translaţie a lui E2 nu este altceva decât o aplicaţie de forma 2 tA : E ® E2 ( cu AÎE2) definită astfel: tA(P) = A + P. deci tA o tB = tA+BÎTr(E2).Vom considera pe E2 (planul euclidian) raportat la un sistem cartezian xOy cu originea într-un punct O. Convine f(x) = 1.67. adică F : ℝ ® ℝ. De asemenea se verifică şi în acest caz că G = { F : ℝ ® ℝ | F(x) = x + k. De asemenea f-1ÎIzom(X). căci dacă x.yÎX. 1X Î Izom(X). ℝ Þ f(ℝ) = {0} sau f(ℝ) = {1}. Rezultă că elementul neutru al lui S se află în G. Ultima parte a problemei se demonstrează ca în problema 2. d(f-1(x).1}. 2.y). F(x) = x.yA) (coordonatele carteziene ale lui A relative la sistemul xOy). (") xÎℝ. (") PÎE2 (punctul A+P avînd drept coordonate suma coordonatelor lui A şi P).68. o ) este grup. adică f o gÎIzom(X).f(f-1(y))) = d(x. Soluţia 2. Evident. În felul acesta. o ) fiind subgrup al grupului (") xÎℝ. (G. 2. bijecţiilor lui ℝ.BÎE2. atunci sn = s k -1 pentru un n kÎℤ. n Pe de altă parte. fiecărui punct AÎE2 îi corespunde o pereche ordonată de numere reale (xA. (") xÎℝ Þ f(x) [f(F(x))-1] = 0.(f o g)(y)) = d(f(g(x)). (") xÎℝ. (") xÎℝ. 108 . Dar cum f admite primitive pe ℝ şi deci are proprietatea lui Darboux pe Fie G = { F : ℝ ® ℝ | F¢ = f}. o ) subgrupul format din primitivele funcţiei f : ℝ ® ℝ.g(y)) = d(x. rezultă că F o FÎG Þ (F o F)¢ = f Þ f(F(x)) f(x) = f(x).y). d((f o g)(x). atunci (tA o tB)(P) = A + (B + P) = (A + B) + P = =tA+B(P). (") PÎE2. f(g(y))) = d(g(x).Rezultă că sn-1 = s 2 ÎHn. deci x + 2-n = sn(x) = x + k×2-n+1.

adică tA este o izometrie a lui E2.xR ) 2 + ( y A + yP . Atunci (f o g-1)(Y) = f(g-1(Y)) = f(Y) = Y. Din cele de mai sus deducem că Tr(E2) £ Izom(E2). de unde deducem că ra o r-a = = r-a o ra = 1E 2 .ra(A2))= = [ r1 cos(q 1 + a ) .y R ) 2 = = ( x P . De asemenea. Deoarece imaginile punctelor necoliniare O.deducem că j = rt. A2(r2 cosq2. r1 sinq1).yP).BÎE2 distincte a. r sinq).r2 sin(q 2 + a )] 2 = r12 + r22 . Fie f.B prin izometriile j şi rt coincid – ţinând cont de observaţia de la început.gÎSX(Y). Fie acum jÎIzom(E2). r2 sinq2) şi să calculăm: d(ra(A1). deci unghiurile A¢O¢A¢¢ şi B¢O¢B¢¢ sunt egale. Notăm O¢ = j(O). adică f(Y) = g(Y) = Y. 109 .î.70. atunci tA o t-A = t-A o tA = 1E 2 .r2 sin(q 2 )] 2 = d(A1.y A .A+R) = (x A + xP . Se observă imediat că ra o rb = ra+b şi că r0 = 1E 2 .x A .2r1 r2 cos(q 1 . adică f o g-1ÎSX(Y). Ne bazăm pe un rezultat cunoscut din geometrie şi anume: o izometrie este unic determinată de imaginile a trei puncte necoliniare din E2. atunci ra(P) va fi punctul de coordonate (r cos(q+a). dacă A(xA.A.R). să reamintim că o rotaţie a 2 lui E de unghi a (măsurat în radiani) în jurul lui O este o aplicaţie ra : E2 ® E2 definită astfel: dacă PÎE2 are coordonatele (r cosq. Din cele de mai sus rezultă că Rot(O.tA(R)) = d(A+P. astfel că triunghiul O¢A¢B¢ este imaginea lui O¢A¢¢B¢¢ printr-o rotaţie r în jurul lui O de unghi A¢O¢A¢¢. R(xR.y R ) 2 = d(P. B¢¢ = t(B). B¢ = j(B) şi considerăm translaţia t = tO¢ precum şi A¢¢ = t(A). r sin(q+a)).-yA)). adică ra este o bijecţie şi (ra)-1 = r-a. Deoarece j este o izometrie. să considerăm A1(r1 cosq1.yA) şi alegem două puncte oarecare P(xP. deducem că triunghiurile O¢A¢B¢ şi O¢A¢¢B¢¢ au laturile respectiv egale. de unde rezultă faptul că ra este o izometrie. Pentru a proba că ra este izometrie.E2) £ Izom(E2). Pentru a proba că şi Rot(O.r2 cos(q 2 + a )] 2 + [r1 sin(q 1 + a ) .Dacă vom considera B = -A(adică punctul de coordonate (-xA.r2 cos(q 2 )] 2 + [ r1 sin(q 1 ) .q 2 ) = = [ r1 cos(q 1 ) . (ii).A2). adică tA este aplicaţie bijectivă şi tA-1 = t-A.E2) £ Izom(E2). OÏAB. alegem un punct O ca origine şi fie A. 2.yR) atunci : d(tA(P). deci SX(Y) £ Izom(X). A¢ = j(A).x R ) 2 + ( y P .

n. …. Rezultă imediat că j(O) = O şi j(Ai)Î{A1. An vârfurile poligonului. De asemenea.n) = tn-1.3) = t2.….An}. Obţinem astfel 2n elemente distincte ale lui Dn : 1.A2.1. s -3 t s3 = s -1 tn-1 s = =(n-2. Totul rezultă din faptul că orice traspoziţie (i.An}. rn-1e}. pentru alegerea lui j(A1) avem cel mult n posibilităţi şi anume j(A1) = Ai. r raza sa iar A1. rn-1.73. Pentru aceasta.…. Totul rezultă din faptul că orice traspoziţie (i. … .….n-1).k).k)(j. r.75. ţinând cont că s -1 = (n. Acest lucru rezultă din relaţiile : s -1 t s = (1. re.An}.2. 2. …. …. Fie (C) cercul circumscris poligonului Pn de centru O. (") i = 1. deducem că: Dn = {1. se deduce imediat că r şi e din enunţ sunt elemente ale Dn. cum j(Ai)Î{A1. atunci j(A2) are numai două posibilităţi şi anume vârfurile adiacente ale lui A1. Totul rezultă acum din faptul că orice traspoziţie (i. Ţinând cont de problema 2. deci |Dn| £ 2n şi cum Dn are deja 2n elemente distincte.…. 2.….…. i = 1.j) = (i. s -(n-1) t sn-1 = s -1 t3 s = (2. 2. i = 1. e.j(O)) = r.…. (") i = 1. …..k)(i.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i.O) = r. rn-1e. re.O) < r pentru orice AÎ P n – {A1. izometria j este unic determinată dacă definim j(A1) şi j(A2) ( deoarece j(O) = O). Se ştie că orice permutare pară este produsul unui număr par de transpoziţii. Pentru o izometrie jÎDn avem: j( P n) = P n şi d(j(Ai). ţinând cont de observaţia de la rezolvarea problemei 2.74.72.…. avem în mod evident d(Ai. i ³ 2 face parte din grupul generat de t şi s. r2. s -2 t s2 = s -1(1. e. i = 1.j) = titjti.j(O)) < r.2. Să demonstrăm acum că Dn are cel mult 2n elemente ( de unde va rezulta concluzia exerciţiului).72.2. este suficient să demonstrăm că orice transpoziţie ti = (i.2.n) s = (n-1.n. (") AÎ P n – {A1.2. 2.n şi d(A. r.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i. r2e.j) = tj-1…ti+1titi+1…tj-1. r2. 2 r e.…. să observăm că pentru jÎDn.…. rn-1.2.2.71.An}.n. În fine.i+1). 2.…. Se ştie că orice permutare se scrie ca un produs de transpoziţii.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i. Dacă j(A1) este definit. n iar d(j(A).76.n-1) = tn-2. 110 .69.n).

… . 2. 2. atunci (i. a(i2) = a2(i) = b(i2) şi analog a(it) = b(it) pentru t =2.t) = (i. 111 .jr).j2. orice permutare pară este un produs de transpoziţii de forma (1.j2. … .….i2.i2.j2. Analog dacă jÏ{j1.2. căci altfel j ar fi de forma j = b k(i) = =ak(i) Î {i1. Fie a = (i1.jr}. … .j2.jr} şi deci b(j) = j = a(j).i2. ¢¢Ü¢¢. Cum a(i1) ¹ i1 ar trebui ca b(i1) = i1 ceea ce este contradictoriu.jr).i)(1.80.ir} = ={j1.2.i2.2.a(x) ¹ x.j2. atunci x Î{j1.d. … .r.j)(i.ir}. … .j2. cu {i1. ….jr} = Æ. căci b(i1) = b(j1) ¹ j1 = i1. iar din calcule se vede că r este cel mai mic număr natural cu proprietatea ar = e.i2. … . … .ir}Ç{j1.i).î.Dacă două transpoziţii vecine (i. … . b(a(x)) = b(x) = j2.jr}. i = 2.j2. adică {i1.j}Ç{k. 2.3.i2.t). … .ir} Ç {j1.77.i2.j).…jr} ¹ Æ.79.j.73.j2. a2(i1) = i3. … .ir).….i2. … . adică xÎ{i1.i).j)(i. (k. Fie acum jÎ{1.jr} = Æ.a. deci x este de forma x = i k (k £ r). … . … .… . De asemenea. …. … .i2. … . atunci b(x) = j2 iar a(b(x)) = a(j2) = j2. ş.i2.t) au proprietatea că {i. … . Cei r . de exemplu a(i1) = i2. … . b = (j1.i2. adică xÎ{i1.jr) disjuncte şi să presupunem că {i1.jr} Þ jÏ{i1.j.m.j2. Cum a(i)¹i Þ i Î{i1.n sunt lăsate pe loc iar primele r sunt schimbate între ele de fiecare r-ciclu după aceeaşi regulă. Fie xÎ{1. Atunci a(j) = j.i2. adică a = b. 2.jr}. … . ¢¢Þ¢¢.k.….ir} Ç {j1. … .t}=Æ. r 2.t.j2. de unde deducem că (ab)(x) = =(ba)(x). Analog. Să presupunem că {i1.j)(1. absurd. … .2.ir}. afirmaţia din enunţ rezultă din egalitatea (1.j). ar(i1) = i1.ir}.i2. … .k.i)(1.i).j2.ir). iar jÏ{j1. … . căci dacă b(x) ¹ x .ir).n.j)(k.ir} şi analog iÎ {j1.ciclii sunt egali deoarece elementele r+1. b = (j1. iar dacă {i.2. Să presupunem de exemplu că x = j1. r+2.i2. … .i)(1.2. Conform problemei 2. Avem a(i) = b(i).82. Dacă a = (i1.n}.t} ¹ Æ (să presupunem că i = k) avem (i. atunci a(x) = x. Trebuie ca {i1.…. şi fie x a. … . atunci a = 1 deoarece. Atunci b(x) = x. Fie a = (i1.n}-{i1. 2.jr} ¹ Æ.ir} ceea ce este fals. să presupunem de exemplu că i1 = j1.i2. Deci putem presupune i = i1 = j1. dacă b(x) ¹ x. b = (j1.j}Ç{k. … .ir} Ç {j1.3.i) = (1.jr} = Æ. Deoarece (1. … .78.t) = (i.ir}Ç {j1.ir) este un ciclu de lungime r (r £ n). a = (i1.j2.j2.81.j) = (1.

t sunt pare. astfel că: f(s)= ç ç n n + 1 n + 2ö æ 1 .. Vom demonstra că dacă sÎZ(Sn) (n ³ 3). adică şi în acest caz a(b(x)) = b(a(x)). s (n) n + 2 n + 1 ÷ ÷ è ø .…. ($) k.. ÷ è s (1) .î.k.84. deci: t (1) . Cum n ³ 3. atunci s = e. considerăm: sn+2. n ÷ .. s(i) ¹ i şi fie j = s(i) ¹ i. 2.. atunci sjkt ÎAn şi astfel ar trebui ca ssjkt = =sjkts. … . Î {1. ÷ şi ÷ è s (1) . s (n) n + 1 n + 2 ø f(t)= ç ç n + 1 n + 2ö æ 1 . n n + 1 n + 2ö æ 1 ÷ .2.. deducem că j = k – absurd şi astfel deducem că Z(An) = {e}. 2.n} a.….83. care este evident în An+2. t (n) n + 1 n + 2 ÷ è ø . Să notăm prin f : Sn ® An+2 asocierea de mai sus şi să demonstrăm că f este morfism de grupuri (în mod evident f este aplicaţie injectivă).Dacă xÏ{j1.jr}.…. Scriind că în i este adevărată ultima egalitate.j}.. Fie sÎSn.î..jr}.. 112 . s (t (n)) n + 1 n + 2 ÷ = f(s o t). ($) k.tÎSn..2.j2. s (n) n + 1 n + 2 ø Dacă s este impară. atunci a(x)Ï{j1.. 2. Vom demonstra că dacă sÎZ(An) (n ³ 4). ÷ è ø Analog se procedează în celelalte cazuri ţinând cont de faptul că prin compunerea a două permutări de aceeaşi paritate obţinem o permutare pară iar prin compunerea a două permutări de parităţi diferite obţinem o permutare impară. … .j2. atunci şi s o t este pară.2. deci a(b(x)) = a(x) iar b(a(x)) =a(x). care face parte tot din A n+2. atunci s = e..n+1 = .. atunci ($) iÎ{1. considerăm: sn+1.n+2 = ç ç . s(i) ¹ i şi fie j = s(i) ¹ i. Fie deci s.85. Dacă notăm sjkt = (j. Să presupunem prin absurd că s ¹ e.. Dacă s este pară. Cum n ³ 4.n}-{i.….n} a.. Să presupunem prin absurd că s ¹ e.n}-{i.t). n n + 1 n + 2ö æ 1 ç ç s (1) . dacă s.. atunci ($) iÎ{1.2...j}. n n + 1 n + 2ö æ 1 f(s) o f(t) = ç ç s (t (1)) . Deoarece f este morfism injectiv de grupuri deducem că Sn poate fi privit ca subgrup al lui An+2..t Î {1...

.1 k k + 1 .. k .... ø pentru n impar şi impară pentru n par.as2. Fie acum n = 2k+1 cu kÎℕ*. bs1 . b1n 1 è a 21 . Să presupunem că s...bs2. … .2.. bsns ÷ ø atunci prin calcul direct se arată că qsq-1 = s'. din x(1) = 2 Þ 2 = x(2) – absurd. 2k + 1 1 ÷ è ø 1 2 . Permutarea ç ç æ 1 2 .. Dacă a = 1.î. 2.86.1 n ö ÷ are n-1 inversiuni. a sns ö ÷ . Deoarece prin calcul direct se arată că s'(bij) = q(ai j+1) = bi j+1 pentru 1£ i £ s. s' = qsq-1. x2 este pară.a12.ns cu 1£ ni < n şi n1+n2+…+ns = n : s = (a11. 2k + 1ö ÷ + 2 k + 3 ... 1£ j < ni şi s'(bin i ) = q(ai1) = bi1 deducem că şi s' are aceeaşi structură ciclică precum s. 2. ç ÷ este permutarea ç 2 3 . … ..87.. a1n1 ç ç b11 .Dacă notăm sjk = (j. 113 .asn s ) s' = (b11. ²Þ²... a s1 . Cum pentru orice xÎSn.2. Pentru k = 1... vom demonstra că singura soluţie a ecuaţiei : x2 = x= ç ç æ èk 2k 2k + 1ö æ 1 2 ..…. deci a >2.s' ca produse de s ciclii disjuncţi de lungimi n1. n .s' au aceeaşi structură ciclică şi să considerăm descompunerile lui s. atunci x2(1) = x(1) = 1 ¹2 – absurd. b2 n2 . Să presupunem că s.a1n 1 ) … (as1.. … . Acest lucru este contradictoriu rezultând astfel că Z(Sn) = {e}.2k+2-a şi x (2k + 2 – a + t) = t pentru t = 1.b12.n2. … . Dacă vom considera permutarea : q= æ a11 ..k).s' ÎSn sunt conjugate în Sn.... k + 1 ÷ ø Fie x(1) = a.2.. adică s şi s' sunt conjugate în Sn. rezultă că pentru n par ecuaţia respectivă nu are soluţie.. x = ÷ è ø æ1 2 3 4 5 6 7ö ç ç 5 6 7 1 2 3 3÷ ÷ è ø În cazul general. atunci sjks ¹ ssjk deoarece (sjks)(i) = k iar (ssjk)(i) = j..3 se verifică prin calcul că soluţiile căutate sunt respectiv : x= ç ç æ1 2 2ö ÷.bsn s )..b1n 1 ) … (bs1. x = ÷ è 3 1 2ø æ 1 2 3 4 5ö ç ç 5 4 1 2 3÷ .. Dacă a >2 . atunci x(2) = x(x2(1)) = x2(x(1)) = x2(a) = a+1 şi prin inducţie după j şi t se arată că x(j) = a+j-1 pentru j = 1.…a-1. a 2 n2 b21 . deci este pară n 1÷ è 2 3 . ²Ü². Să presupunem că s are structura ciclică descrisă mai sus.. adică ($) qÎSn a. … . 2k 2k + 1 1 ... De asemenea..

s(k-1)p(io))×( s(io) . unde (m... resturile pe care le dau la împărţirea cu m numerele 0. sp-1+p(io). adică s şi sp au aceeaşi orbită.s2p(io).m) = 1 şi atunci..m-1 (eventual într-o altă ordine). iar xj+1.90.i 1 . Fie s = (io. xi+1. …. de unde rezultă forma lui x pe care am amintit-o mai sus.…. Fie m = kp iar s = (io..….Deci x = ç ç 2 . p p Astfel. (ii).x2 . (i).s(m-1)p(io)). sp-1+(k-1)p(io)).s(io). Să presupunem că dintre aceştia x1.….sm-1(io)) un ciclu de lungime m. ….….p) = 1.p) = 1.. …. (ii).a 2k + 3 .p. xt au lungimi nedivizibile cu p.. 2k + 1ö æ1 ÷ a a + 1 . conform exerciţiului precedent va rezulta că sp = t este un ciclu de lungime m şi în plus tp = spq = s (deoarece sm = e). 2.…. "Þ".2p. atunci din pq º 1 (mod m) deducem că (q. a .s(io).s(io) = skp+1(io).i 1 .i k -1 ) Considerând atunci următorul ciclu de lungime kp: p p t = (i 1 . ….i 1 -1 ) 0 1 k ………………… p p sp = (i 0 . Fie ciclii disjuncţi de lungime k: s1 = (i 1 .i 1p . Cum sm = (1) = e deducem că {io. Considerăm descompunerea lui x în ciclii disjuncţi x = x1x2…xt.. deducem că sp = (io .(sp-1(io).88.i k -1 ) se constată imediat că 0 1 k t = s1×s2…sp.….. Deducem că sp este un ciclu de lungime m. s1+p(io). …. 114 .i 1 -1 .…. s(io). cu p∤ m. …. i 0 .89. 2k + 1 1 . sp(io).xj au lungimi divizibile cu p dar nu cu p2.sp(m-1)(io)}. … .….a . Se observă imediat că: sp = (io. Dacă notăm t = sq . fiecare având lungimea k = m/p. pq º 1 (mod m). ….…. 2k + 2 .….1 ÷ è ø Deoarece x(a) = x2(1) = 2 Þ 2k+4-a = a Þ a = k+2. … . xi au lungimi divizibile cu p2.. (m-1)p sunt toate numerele 0. Atunci există q Î{1. Să presupunem că ecuaţia xp = s are o soluţie xÎSn. 2.1. s1+(k-1)p(io)).sp-1(io) = =skp+p-1(io).m-1} a. adică sp este un produs de p ciclii disjuncţi.…. Ţinând cont de egalităţile io = skp(io). ….…. 2.sm-1(io)) un ciclu de lungime m.sp(io)..2. Fie s un ciclu de lungime m.2. i 1p . (i). s = xp = (x 1p …x ip )(x ip+1 …x j )(x j +1 …x tp ) (1). sp(io).î. Deoarece (m. sm-1(io)} = {io.

x tp sunt ciclii de j lungimi egale respectiv cu lungimile ciclilor xj+1. Tot din aceeaşi problemă deducem că fiecare din puterile x ip+1 .x2p. De asemenea. dacă notăm cu x produsul tuturor acestor noi ciclii puşi în evidenţă obţinem că s = xp.…. Să presupunem că toate numerele a1.mk fiind numerele divizibile cu p).xj). tot conform problemei precedente.a2. deci nedivizibile cu p.….x tp sunt ciclii disjuncţi.m. De p asemenea orbitele lor sunt respectiv egale.d.x p j este un produs de p-ciclii disjuncţi de lungimi care nu se mai divid cu p şi aceşti ciclii rămân disjuncţi în totalitatea lor (au orbitele incluse în orbitele ciclilor xi+1. să notăm prin s permutarea din dreapta.…. x ip = xi1×xi2…xip Ţinând cont de cele de mai înainte.…. Să presupunem că descompunerile acestor puteri sunt : x 1p = x11×x12…x1p ………………. Deducem astfel că dacă fixăm o lungime divizibilă cu p de la ciclii din descompunerea lui s. ş. Atunci cei a1 ciclii de lungime m1(m1 divizibil cu p) pot fi împărţiţi în grupe de câte p ciclii şi conform ex. Pentru prima aplicaţie.a.x21.Conform problemei anterioare. deci ecuaţia considerată are soluţie în grupul Sn. "Ü". Deducem astfel că produsul celor a1 ciclii de lungime m1 este un produs de puteri de p-ciclii disjuncţi. câte p dintre aceştia (şi anume exact în ordinea în care sunt scrişi mai înainte) au aceea şi lungime. ceea ce ne arată că x j +1 . fiecare din puterile x 1p .…. puterile x p+1 .…xt.xi1.…k). fiecare asemenea ciclu este puterea p a unui ciclu având aceeaşi orbită.….x1p. Astfel. Considerăm acum şi ciclii de lungime mk+1. Analog pentru produsul celor a2 ciclii de lungime m2.…. până la produsul celor ak ciclii de lungime mk (m1.…. 115 .….2. Să rezolvăm acum aplicaţiile din enunţ. Avem următoarea descompunere a lui s în produs de ciclii disjuncţi: s = (1 5)(2 6)(3 7)(10 9)(4 8 11 13)(14 15 17 18)(9 12 16). deducem că ciclii care au lungimi divizibile cu p sunt x11. numărul as al ciclilor de lungime ms este un multiplu de p ( s = 1. anterior produsul ciclilor dintr-o asemenea grupă este puterea p a unui alt ciclu ( a cărui orbită este reuniunea orbitelor celor p ciclii).ak sunt divizibile cu p.….xip şi numai aceştia.mt (lungimi nedivizibile prin p). x ip este un produs de p-cicli disjuncţi de lungimi divizibile cu p şi în totalitatea lor ciclii care apar rămân disjuncţi.… . să zicem ms.….

xi+1.xt în grupul Sn sunt divizori ai lui p şi cum p este prim deducem că o(x1) = …= o(xt) = p. ca şi puterile lor p comută. Pentru a doua ecuaţie. 116 . Facem inducţie după n. De asemenea.…. Deoarece x1. "Ü". atunci G este ciclic şi cum orice subgrup al unui grup ciclic este ciclic. Cum ordinul unui ciclu este egal cu lungimea ciclului respectiv. x ¹ e.2. deducem că x1. aceasta nu poate avea în descompunerea sa ciclii de lungime divizibilă cu p (căci p > n).…. lungimea p.93. deci este o soluţie a ecuaţiei xp = e. Atunci egalitatea xp = e se scrie x 1p x 2 …x tp = e. "Þ".….x2. a2=2 şi cum ambele numere sunt divizibile prin 2 deducem că ecuaţia considerată are soluţie în S19. 2. x ip ≠ e.î.92. Să demonstrăm că de p aici deducem x 1p = x 2 =…= x tp = e. m1 ia cea mai mică valoare nenulă n 2 pozitivă ( dacă m1 este negativ schimbăm rolul lui y cu y-1).…. o soluţie a ecuaţiei xp = e şi fie x = x1x2…xt descompunerea sa în ciclii disjuncţi. Deoarece astfel a nu va face parte din orbitele ciclilor disjuncţi x1. Avem a1=4. deducem conform celor stabilite mai înainte că a doua ecuaţie nu are soluţie în S10. notând tot cu s permutarea din partea dreaptă avem că s = (1 3 5)(4 9 10)(2 6 7 8). Oricum am considera o permutare sÎSn.xt au. p Deoarece a = e(a) = (x 1p x 2 …x tp )(a) = x ip (a) ¹ a rezultă contradicţia a ¹ a. Avem p = 3 iar ciclii de lungime 3 sunt în număr de a1=2 care nefiind multiplu de 3.xi-1. m Alegem y = x 1 1 x m2 …x mn a.xt sunt ciclii de lungime p.xn}> şi H £ G. fiecare dintre ei. Această implicaţie este evidentă deoarece orice ciclu de lungime p are ordinul p în grupul Sn. s ¹ e. 2.…xt sunt disjuncţi. Deci numărul ciclilor de lungime divizibilă cu p este 0 şi cum 0 este multiplu de p. 2. totul rezultă acum din problema precedentă.În cazul acestei probleme avem p = 2 iar numărul ciclilor de lungimi divizibile prin 2 sunt cei de lungime 2 şi 4. din cele de mai înainte deducem că ordinele permutărilor x1. Presupunem acum că G = <{x1. Dacă n = 1. Vom demonstra că x1.î.…t} a. rezultă că aceşti ciclii.….….x2. dacă prin absurd ($) iÎ{1.….xt deducem că : x 1p (a) =…= x ip-1 (a) = x ip+1 (a) =…= x tp (a) = a.91.t} cu x ip (a) ¹ a şi atunci a aparţine orbitei ciclului xi. Fie xÎSn. totul este clar. Într-adevăr.2. atunci ($) aÎ{1.

Ordinul unui element. Conform problemei anterioare.48.xn}> şi conform ipotezei de inducţie K este generat de o mulţime de cel mult n-1 elemente şi acum totul este clar.î..x2. §3.94.2. deci r > n ( atunci r ³ n+1).K>.î. deci H £ G. 2.…. Indicele unui subgrup. Subgrupuri normale. deci H = G. avem ℚ = U Hm m ³1 1 unde Hm = < > şi evident Hm-1 £ Hm. Deci n·|Z(G)| < 2·|Z(G)| Þ n <2. Teorema lui Lagrange.1. şi de aici x2 = 1. 2.. 3. 3..Dacă x1 nu apare la un exponent nenul în orice element al lui H. Puterea la care apare x 1 în zy-qÎH este r şi ţinând cont de alegerea lui m1 deducem că r = 0. Din |Z(G)| > 1 |G| Þ |G| < 2|Z(G)|. a≠0.x3.2. După cum am arătat în soluţia problemei 2. a a yÎH. pentru orice z = x 11 x l22 …x lnn din H putem alege q. Pentru orice i = 1.î.yÎH Þ x = y =1 Þ (xy-1)2 = x2y-2 = 1.ajÎT. adică xy-1ÎH. aa = bx.n deci X Í Hm Þ <X> £ Hm şi cum Hm este ciclic rezultă că şi <X> este ciclic.…. obţinem că |H| = |G|. Cum G este comutativ. unde K = H Ç <{x2. xiÎHm i . Fie M o mulţime de generatori ai grupului ai grupului (ℚ. Fie H={xÎG: x2 = 1}..+) şi a ÎM a.rÎℤ cu 0 £ r < m1 şi l1 = qm1 + r.. adică |G| = n· |Z(G)| cu nÎℕ *. H = < M \ {a}> ⊊ ℚ. l Astfel. i ¹ j 117 ..3. Rezultă că a = aca+ay = c(bx)+ayÎH ceea ce contrazice alegerea lui a.xn} o mulţime nevidă a lui ℚ. punând în locul lui Z(G) pe H.95. Deoarece 1 1 ·aÎH şi <M> = ℚ putem scrie ·a = ca + y cu cÎℤ. n³1. ($) a.2. …ar} a elementelor de ordin 2 are mai mult de n elemente. dacă x. atunci <{x2. m! Fie deci X = {x1.n ($) mi Îℕ a.bÎℤ a. Pentru xÎH. adică n =1 Þ |G| = |Z(G)| Þ G este comutativ. Pentru ai . Alegând m = max mi 1£ i£ n avem că Hm i Í Hm. (") m ³ 1. Să presupunem că mulţimea T = { a1. (") i = 1. Însă conform teoremei lui 2 Lagrange |Z(G)| divide |G| (căci Z(G) £ G ).….x3.xn}> conţine pe H şi totul rezultă din ipoteza de inducţie. 2 2 3. Deci H = <y. (") xÎG.

aiaj ¹ 1 (") i ¹ j. Fie o(x) = k şi H = {1. ' ' 3.î. adică o(xm) = k | n'. a1ar se află în G \ (T È {1}) al cărui cardinal este 2n – r –1 < <2n – n – 1 Þ n-1 < r-1. t t a a 3. 3.xk-1} £ G. avem (xm)n' = (xn)m' = 1. În plus.n ) = 1 iar mm' = nn' = dm'n'. Avem (xy)n 1 n 2 = xn 1 n 2 ·yn 1 n 2 = (xn 1 )n 2 · (yn 2 )n 1 = 1. La cealaltă întrebare răspunsul este afirmativ căci dacă vom considera y = x-1. Putem scrie k = mm1 = nn1 cu m1. 3. …. x2. Observaţie. Evident d | n. Fie acum nÎℕ a. adică există i ¹ j a. aiaj} ar fi un subgrup în G. Deoarece x-1(xy)x = yx. . ….…. 3.xr a. Fie ord G = n şi d = c. a1a3.5. atunci xn = y-n şi xnn 2 = (yn 2 )-n = 1 Þ 118 .n). Din cele demonstrate rezultă că elementele a1a2. Atunci (xy)k = xkyk = = ( x ) ( y n ) n1 = 1m1 ×1n1 = 1. deci o(xn) divide |H| = k = o(x). Se verifică uşor că x = x 11 x 22 …x trr i i are ordinul d. Putem scrie m = dm'.m. Maximul se poate atinge efectiv.7. deducem că (") nÎℕ. de exemplu în cazul grupului diedral Dn cu 2n elemente. Într-adevăr.6. Faptul că o(x) = o(x-1) rezultă din echivalenţa xk = 1 Û x-k = 1.n). ceea ce este absurd.x2. x-1(xy)n x = (yx)n.î. Fie k = o(xm ) iar d = (m.9. ai. Deci r £ n.d. Pe de altă parte. deci 4 | 2n (conform teoremei lui Lagrange) adică n este par .n'Îℕ şi (m . deci o(xy) = 1. Cum xn ÎH . n =dn' cu m'.n1Îℕ.rezultă că aiaj Î G \ T.î. (") kÎℕ. Atunci există elementele r x1. (xy)n =1. a1ai = a1aj Þ ai = aj – absurd.m. Am obţinut astfel că n' | k şi k | n' Þ o(xm) = k = n' = n/d = n/(m. atunci xy = 1. n ) = 1Þ n'|k.c al ordinelor elementelor din G diferite de 1.8. deci (xy)n = 1 Û (yx)n = 1 de unde deducem că o(xy) = o(yx). m m1 3. Cum n = o(x).4.x. Fie d = p 1 1 × p 2 2 …p a r . aj. p a i | o(xi) Û o(xi) = p a i × ti. xmk = (xm)k =1 Þ n =o(x) | mk Þ n' |m'k şi cum ' ' (m . dacă aiaj ÎT atunci H = { e.

se obţine că f este bijecţie. căci există un singur element xÎG astfel încât x2 =1. dacă x = y1z1 = z1y1 cu o(y1) = n1 şi o(z1) = n2. x = x1 = xan 1 +bn 2 = xan 1 · xbn 2 Alegem y =xbn 2 iar z= xan 1 . Aşadar ord(G) = 2k+1. f(x) = x2. Fie acum kÎℕ* a.n2) = 1 Þ n1| n.y] = [1. dacă xÎG. Atunci f este injectivă ( x2 = y2 Þ (xy-1)2 = 1 Þ xy-1 = 1 Þ x = y căci în caz contrar. an1+bn2 = 1. Fie f : G ® G.n) = 1 Þ ($) u. d = mu + nv şi astfel [x.bÎℤ a. ceea ce arată că o(xy) = n. Evident.8.y] = x-1(y-1xy) deducem că: [x.y] mu×[x. pentru orice aÎG. În mod evident (xy)n = 1. Deoarece x comută cu [x. (i). ¢¢Ü¢¢. adică o(xy) | n. x = 1 este o soluţie comună a celor două ecuaţii.vÎℤ a.13. ma + nb = d.absurd) şi cum (G. deci n | k. Să probăm acum unicitatea scrierii lui x.n1 | nn2 şi cum (n1. Dacă (m.vÎℤ a.î. conform teoremei lui Lagrange. 3.y]n = 1. ¢¢ Þ ¢¢. Să probăm la început existenţa lui y şi z.bn2) = (n1n2)/n2 = n1 şi analog deducem că o(z) = n2. deci n1n2 | n.12. deci o(xy) = n1n2 = =o(x)·o(y).n2]. mu + nv = 1.×) este este grup finit.y]d = [x. 3. de unde n1| k şi n2 | k. Þ (ii).y]nv = 1u×1v = 1. Astfel. Dacă d = (m. (ii) Þ (i). unde x ¹ x-1 (căci dacă x = x-1 Þ x2 = 1). deci xk = y –k Î<x> Ç <y>. Atunci xk yk = 1.b Îℤ a. Restul se dispun în perechi de forma (x. de unde ecuaţia x2 = a are o unică soluţie x0ÎG. Din (n1. Dacă x0 este o mu nv mu+ soluţie comună a celor două ecuaţii avem x 0 = 1 şi x 0 = 1 Þ x0 = x 0 nv = 1. (") xÎG. Conform problemei 3. Analog se demonstrează că n2 | n.10. m Deoarece d = (m.î.n).11. (xy)k = 1. există a. Prin urmare avem echivalenţa (xy)n = 1 Û n1n2 | n .n). şi anume x = 1. 119 .y] = 1 şi analog [x. kÎℕ*. 3. o(y) = o(xbn 2 )= =o(x)/(n1n2..î. atunci x = yz = y1z1 Þ y 1 1 y = z1z-1 Þ (y 1 1 y)n 1 = 1 şi ( y 1 1 y)n 2 = (z1z-1) n 1 = 1 Þ (y 1 1 y)an 1 +bn 2 = [(y 1 1 y)n 1 ]a · [(y 1 1 y)n 2 ]b = 1 Þ y = y1 şi analog z = z1. ($) u.x-1).y] = x-m(y-1xy) m = x-m y-1xm y = [xm. Să presupunem că <x> Ç <y> = {1} şi fie n = [n1. Atunci soluţia comună x0 a celor două ecuaţii va fi soluţie şi a ecuaţiei xd = 1 şi reciproc. adică xk = y-k = 1. n2) = 1 Þ ($) a.î.î. ar trebui ca 2 | | G| . 3.

Deoarece G este presupus abelian.m n d ma+ Într-adevăr : x 0 = x 0 = 1 Þ x 0 = x 0 nb = 1. se ţine cont de faptul că ˆ ˆ singurele elemente din ℤ * de ordin £ 2 (p prim ) sunt 1 şi p -1 = . Dacă d ³ 2 Þ d are cel mult un divizor prim p. de unde rezultă că produsul (*) este 1.74. Din teorema lui Lagrange avem |H| | |G|. Astfel în produsul (*) dacă apare un factor x. Fie p prim şi nÎℕ. deducem că x = x am+bn = xam = (xm)aÎH. Atunci orice element de ordin p din G este soluţie a ecuaţiei xd = 1.×) a.) rezultă că ecuaţia xd = 1 nu are soluţie unică. xÎG xÎG o( x )>2 xÎG o ( x )£ 2 xÎG o( x )>2 -1 æ1 nö ÷ ¹ I2. 3. atunci o(x) = o(x -1)>2. a ×(ab) = =a2b = b. 120 . contradicţie căci |H| = 4 şi |G| = 10. rămâne doar cazul d = 1. 3. Considerăm H = { 1.n) = 1Þ ($) a. contradicţie cu ipoteza în cazul d ³ 2. căci în caz contrar ar rezulta că x2 = 1. n ³2.1 = .×)= { a Îℤ * n | (a.î. Ù Ù 3.bÎℤ a.ab}.16. xÎG xÎG o ( x )£ 2 Pentru a demonstra teorema lui Wilson. Atunci.1 . şi astfel H este subgrup în G. p 1 £ a < pn cu (a.18. (") nÎℕ*. deci p ˆ ˆ ˆ conform celor de mai înainte 1 · 2 ·…· p . ţinând cont de faptul că xn = 1.î. 3. deci în produsul (*) factorii se grupează doi câte doi (fiecare cu inversul său ).17.p) = 1 şi pn | a2 – 1 (*). Cum există astfel de elemente în G (conform teoremei lui Cauchy. atunci ab = ba. deci Õ x = Õ x . de unde 0 1÷ è ø Dacă xÎG cu o(x)>2. Presupunem că G este abelian. Reciproca este evident adevărată. a 2 = 1 . În concluzie. atunci apare şi factorul x-1. Scriem Õ x = ( Õ x )·( Õ x ) şi vom demonstra că Õ x =1(*). Dar x ¹ x .15.p) = 1}.14. b×(ab) = ab2 = a. am+bn = 1. adică acele numere naturale a a.1 Þ p | (p-1)! +1.a. a2 = b2 = (ab)2 = 1. Să determinăm în acest p p ˆ ˆ ˆ grup elementele a Î U(ℤ * n . Din (m. ˆ Avem că U(ℤ * n .b.î. vezi problema 4. 3. Se verifică imediat prin calcul că A4 = B3 = I2 iar prin inducţie matematică după n se demonstrează că (AB)n = ç ç deducem că o(AB) = ¥.

(i). atunci din 2 = 2tv – 2ku Þ t = 1 sau k = 1.1 ce verifică condiţiile (*).×) numai elementele .î. dacă a verifică condiţiile (*) Þ a = 2n-1 + 1. + (ii). (ii) şi de problema 3. r Dacă a. 121 r . Incluziunea Hn Í H este evidentă ( deoarece Hn = <yn> iar ynÎH). contradicţie ! Dacă k ¹ 0. În cazul t = n-1 Þ a = 2n-1–1 iar t = n Þ n a = 2 –1.2) = 1). ˆ Deci. Dacă k = 1 Þ t ³ n-1 Þ a + 1 = 2tv ³ 2n-1v şi cum 1 < a < 2n Þ v = 1 sau v = 2 ( cazul v = 2 este exclus deoarece (v. Dacă p = 2. Fie zÎH Ì U p ¥ Þ ($) mÎℕ a. 3. Deci în acest caz. Dacă k = 0 Þ t ³ n Þ pn | a+1 şi cum a < pn Þ a+1 = pn Þ a = pn-1 şi astfel obţinem ˆ ˆ şi elementul a = pn -1 = .19. ˆ ˆ În concluzie : dacă p = 2 şi n > 2 în U(ℤ * n . Dacă a > 1. atunci putem scrie a – 1 = pk u şi a + 1 = ptv cu k. Vom demonstra că H = Hn. Dacă t = 0 Þ k > n Þ pn | a-1 şi cum a < pn Þ a-1= 0 Þ a = 1. Dacă t = 1 Þ k ³ n-1 Þ a-1 = 2ku ³ 2n-1u şi cum 1 < a < 2n Þ u = 1 şi k = n-1. (p. pentru p > 2 obţinem o contradicţie.u) = (p. 2 2n-1-1 şi 2n-1+1 au ordinul cel mult 2. Acum. dacă p > 2 atunci în U(ℤ * n .1 . Să notăm Hn = U p n şi yn = cos Dacă zÎHn Þ z p = 1 Þ z p +i sin 2p p n n +1 n 2p pn + i sin 2p pn . nÎℕ. 1 .1 = pn – 1 p ˆ şi 1 care au ordinul cel mult 2. Rezultă imediat din (i).t ³ 0. zÎHm Þ o(z) | pm Þ o(z) = pr cu 0 £ r £ m. pn n +1 = = (z p )p = 1p =1 Þ zÎHn+1Þ HnÌ Hn+1 cos 2p p (această incluziune este strictă deoarece yn+1ÎHn+1 şi cum y ¹1 Þ yn+1ÏHn). obţinând astfel concluzia cerută de la (ii).bÎℤ a. concluziile cerute de (iii) ( varianta de generalizare a teoremei lui Wilson) rezultă ţinând cont de (i).Evident a = 1 verifică condiţiile de mai sus.v) = 1 iar k + t ³ n.pr) = 1. Fie H £ U p ¥ . ak + bpr = 1 Þ yr = y ak + bp = (y k )a = zaÎH Þ r £ n şi r r cum Hr Ì H n Þ zÎHn Þ H Í Hn Þ H = Hn. (iii). Dacă v = 1 Þ t = n-1 sau t = n. Deci z este o rădăcină de ordin r a unităţii Þ z = y k cu (k. H ¹ U p ¥ şi n cel mai mic număr natural pentru care ynÎH şi yn+1ÏH. obţinând concluzia cerută de (i). t ¹ 0 Þ 2 = ptv – pku Þ p | 2 .î.×) avem numai elementele .17.

î. cu aÎK (şi avem qn-q posibilităţi). U = ç 0 1 ÷ .1 1 ÷ . atunci ½V½= qn şi se observă imediat că ½GLn(K)½este egal cu numărul sistemelor ordonate (e1. V = ç k 1 ÷ .20. atunci det(M). apoi pe e3 ca fiind orice element din V care nu este de forma a1e1+a2e2 cu a1.×) şi cum det(MN) = det(M)×det(N) Þ MNÎGLn(A). Rezultă astfel că (GLn(A). cu TiÎ{U. Însă pentru a alege o bază a lui V peste K. ÷ è 0 .1÷ ø æ-1 0 ö ç ç 0 .22. adică M-1Î GLn(A).a2ÎK (şi avem qn-q2 posibilităţi). V-1 = ç ÷ ç .en) de elemente ale lui V ce constituie baze ale lui V peste K. Dacă | c | = 0 Þ c = 0 Þ ad = 1 Þ a = d = 1 sau a = d = -1. det(N)ÎU(A*.V}.NÎSLn(A). Cum det(U) = det(V) = 1 Þ U. Prin calcul se verifică relaţiile: U-1= ç ç (*) ç ç æ 1 . adică SLn(A) < GLn(A). 1 £ i £ n. putem alege mai întâi pe e1 ca fiind orice element al lui V (avem qn-1 posibilităţi).×).1ö æ 1 0ö æ1 k ö æ 1 0ö k k ÷ .3. ÷ èc dø Fie acum M = ç ç Vom demonstra prin inducţie matematică asupra lui | c | că M poate fi k k scrisă sub forma M = T 1 1 …T nn . Evident InÎ GLn(A) iar dacă MÎ GLn(A). Dacă M.c. cu 0 £ r <c. În concluzie ½ GLn(K)½ = (qn-1)(qn-q)…(qn-qn-1). (") kÎℤ ÷ ç ÷ ç ÷ è0 1 ø è ø è ø è ø precum şi egalitatea: æ -1 0 ö ÷ = U-1 V2 U-1 V2.VÎ SL2(ℤ).bö -1 2 -1 2 -b ç ç0 1 ÷ = U V U V U ÷ è ø Presupunem acum că ½c½¹0 şi fie q. apoi pe e2 ca fiind orice element al lui V care nu este de forma ae1.spaţiu vectorial de dimensiune n.1ø æa b ö ÷ ÎSL2(ℤ) (deci ad –bc = 1).NÎGLn(A). Dacă M. atunci det(M) = det(N) = 1 şi deoarece det(MN-1) = =det(M)×(det(N))-1= 1×1-1 = 1 deducem că MN-1Î Sn(A). cum det(M-1) = (det(M))-1 deducem că M-1ÎU(A*.rÎℤ a. æ-1 bö ÷= . 3. a = c×q + r. e.1÷ ÷ è ø æ1 . b În primul caz (a = d = 1) avem M = ç ç 0 1 ÷ = U iar în al doilea caz ÷ è ø æ1 bö (a = d = -1) avem M = ç ç0 è (ţinând cont de (*)). 3. kiÎℤ.×) este grup.e2.21.t.…. Dacă V este un K. 122 .

este suficient să probăm K Ù ( H Ú K ) £ £ H Ú (K Ù L). Dacă MÎ GL2(ℤ). atunci este în particular un grup comutativ. cu TiÎ{U. H. iar dacă det(M) = -1. deci H Ú K ÎL0(G). H Ù K = H Ç K ÎL0(G) iar H Ú K = HK = =KH ÎL0(G).K. fie xÎG. K deci -1 xhx ÎH Ç K. Demonstrăm că este o latice modulară. hÎH şi kÎK. adică x = yz cu yÎH şi zÎL. oricare ar fi xÎG.23. cum xhx-1ÎH şi xkx-1ÎK. SÎLA(M). deci WMÎ SL2(ℤ) şi din nou afirmaţia rezultă din exerciţiul anterior deoarece M=W-1(WM). atunci MÎ SL2(ℤ) şi totul rezultă din problema anterioară. 3.KÍS.î. Cum yÎH rezultă că x = yz ÎH(KÇL). m æ r .1)d ö ÷ .25. iar dacă alegem S £ G a.24.qd ÷ ø k inducţie putem scrie M1= T 1 1 …T mm . 123 . atunci xhx-1ÎH. K fiind subgrup normal al lui G. În mod evident H. Am demonstrat că L0(G) este o sublatice a lui L(G) ( chiar mărginită deoarece {1} şi G ÎL0(G)). Dacă xÎ K Ç(HL) atunci xÎK şi xÎHL. conform ipotezei de b . adică K Ç(HL) Í H(KÇL).V}. Dacă H. deducem că -1 x (hk)x Î HK. KÎL0(G). Pentru a arăta că HK este subgrup normal în G. Cum în orice latice are loc H Ú (K Ù L) £ K Ù ( H Ú K ). adică HK < G. adică oricare ar fi H. cum det(W) = -1 deducem că det(WM) = det(W)×det(M) = 1. Faptul că U. atunci det(M) = 1 sau –1. Scriind x(hk)x-1 = (xhx-1)(xkx-1). N Ù S = N Ç S şi N Ú S = N + S = S + N).LÎL0(G) cu HÍK. adică K Ç(HL) Í H(KÇL).WÎGL2(ℤ) este imediat. se verifică relaţia K Ù ( H Ú K ) = H Ú (K Ù L). de unde M 3. se aplică problema anterioară ţinând cont că submodulele sunt în particular subgrupuri în grupuri aditive comutative ( dacă N. Dacă M este un A – modul.(q .c b . atunci HKÍS. adică HÇK ÎL0(G) Pentru partea a doua avem HK= U xK = U Kx = KH. kiÎℤ. Cum într-un grup comutativ subgrupurile sunt subgrupuri normale. fie xÎG şi hÎH Ç K. Pentru prima parte. 1 £ i £ m. 3. deoarece Kx = xÎH xÎH =xK. adică HK = KH = H Ú K.V.Deoarece M1= VU-q-1M = ç ç r è k k = Uq+1V-1M1 = =Uq+1V-1 T 1 1 …T k m .K Í HK. Avem z = y-1x ÎK şi cum zÎL deducem că zÎKÇL. Dacă det(M) = 1.

s5 = ÷ è ø Din teorema lui Lagrange rezultă că orice subgrup propriu al lui S3 are 2 sau 3 elemente. H5 = {e. H4 = {e. gÎG şi hÎH.27.29. s1= ç1 3 2 ÷ . unde æ 1 2 3ö ç ç 2 1 3 ÷ . Deoarece G/Z(G) are ordinul n. Dacă notăm cu k = o(x). există s. deci subgrupurile lui S3 sunt H1 ={e}. 124 . Atunci y = yms+nt = ynt = znt = zms+nt = z. fals. atunci y = z. 3. H3 = {e.s3}. adică coincide cu G. Dacă yxy-1 = 1 Þ yx = y Þ x = 1.tÎℤ a.y2] ×[y-1xy. Rezultă atunci că mulţimea {yn | yÎG} conţine m elemente diferite ale lui G. ÷ ç ÷ è ø è ø æ 1 2 3ö ç ç 2 3 1÷ . Atunci şi (G/H)d = { H. de unde şi faptul că x = yn pentru un singur y. deci s1s2 ¹ s2s1.28.30. adică H < G. y]n-1. Atunci (") yÎG avem yxy ÎH.s5}. Iată o soluţie care nu utilizează teorema lui Lagrange în cazul în care G este comutativ. s4. dar s1s2= s5 şi s2s1= s4. Avem că H = {1.y]n+1= =x y x[x. adică yx = xy Þ xÎZ(G) Þ H £ Z(G). 3. Să demonstrăm la început că dacă y.s2. deci [x.s1}. Din H < G Þ g-1hg ÎH Þ g-1hgx = =xg-1hg Û hgxg-1 = gxg-1h Þ gxg-1ÎZ(H) Þ Z(H) < G.s4.32.31. Hx}. Fie xÎG. cu pÎℕ*.y] nÎZ(G). Considerăm S3 grupul permutărilor de ordin 3. s1.33. Presupunem că G = {x1. x ¹ 1. Dacă xÎG şi y ÎH Í Z(G) Þ yÎZ(G) Þ xyx-1 = xx-1y = y ÎH. Atunci xn = xkp = (xk)p = =1p = 1. Deoarece |G:H| = 2 Þ (G/H)s = { H.î. deoarece (m. Dacă m = | G | . x ¹ 1. Din H Ç xH = H Ç Hx = Æ şi H È xH = H È Hx = G deducem că xH = Hx. Răspunsul este negativ. s4 = ÷ è ø e = ç ç1 2 3÷ . [x.3. xH} cu xÏH. x2. ÷ è ø æ1 2 3 ö æ1 2 3 ö æ 1 2 3ö ÷ .zÎG şi yn = zn.26.xn} şi fie xÎG. … . 3. deci putem scrie n = k×p.n) = 1. 3.s2}. atunci conform teoremei lui Lagrange k½n. Toate acestea sunt comutative. deoarece ordinele lui y şi z divid pe m.s3. s3 = ÷ è 3 2 1ø æ1 2 3ö ç ç 3 1 2 ÷ . deci yxy-1 = 1 sau yxy-1 = x.x} cu xÎG.y]ny = x-1y-2xy2y-1[x.y]n-1y = [x. H2 = {e.s5}. -1 -1 3. -1 3. x2 = 1. Deci yxy-1 = x. s2 = ç ç S3 = {e. ms + nt = 1. Fie xÎZ(H). 3. adică H este subgrup normal al lui G.

Fie |G| = m şi |A| = n Þ |G \ A| = m-n. x. conform celor de mai sus deducem că n ˆ ˆ ( a )j(n) = 1 Þ n½aj(n)-1. Dacă n este prim Þ m-n = 1 sau m-n = n.×) este un grup cu n elemente. dacă gÎG. 125 n .(x n )r 1 -1 S = 1 + xr + x2r + …+x(n-1)r = = = = = 0.36. atunci m-n | m Þ m-n = m Þ n = 0. i = 1. Fie k = nq + r cu 0 £ r < n şi deci. Atunci G = Un = { 1.34. atunci xn = 1. Notăm x = cos + i sin . … . 3. Aceasta înseamnă că G Ì Un. Cum (G.n) = 1.2. 3. …. xx2. g-1hg = g-1[(g1-1h 1 1 g1)…(gk-1h k k gk)]g = [(g1g)-1h 1 1 (g1g)]… n n n …[(gkg)-1h k k (gkg)]ÎH¢. Să demonstrăm la început că H Í H¢ şi H¢ ⊴ G. notând cu S suma din enunţ. Deoarece G \ A £ G. Dacă a = g-1hg. iar dacă r > 0. (ii). ˆ Fie acum a. Atunci axÎA ( dacă ax Ï A Þ axÎG \ A.(x r ) n 1 . niÎℤ. (") xÎG (conform problemei 3. (i).35. ceea ce arată că G = Un. şi cum xÎG \ A Þ aÎG \ A. hiÎH. atunci se verifică uşor că an = g-1hng. atunci : 1 .x 1-x r 3.). rezultă : k S = a 1 + a k +…+ a k = 1 + xk + x2k + … + x(n-1)k = 1 + (xn)q ×xr + (xn)2q ×x2r + … 2 n … + (xn)(n-1)q × x(n-1)r = 1 + xr + x2r + …+x(n-1)r. f(x) = ax. deci H¢ < G. atunci S = n.k. deducem că un element din H¢ este de forma: h = (g1-1h1g1)n 1 …(gk-1hkgk)n k cu giÎG. Cum pentru xÎH avem x = 1-1x1 iar 1ÎG Þ H Í H¢. Fie H¢ = < {g-1hg : gÎG. Deci G \ A este finită Þ G = (G \ A) È A = finit.imposibil sau m-n £ m/2 Þ m £ 2n Þ |G| £ 2|A|.xxn}=G Þ (xx1)(xx2)…(xxn) = x1x2…xn Þ xn(x1x2…xn) = x1x2…xn Þ xn = 1. 2p 2p (ii).Deoarece {xx1. Dacă G \ A este infinită Þ A infinită ( deoarece f este injectivă) – contradicţie. hÎH}>. n n Astfel. Dar atât G cât şi Un au câte n elemente.×) iar grupul n G = U(ℤ * . hÎH. Deoarece a ÎU(ℤ * . r r 1-x 1. kÎℕ. (i). (") nÎℤ.33.nÎℕ*. (a. deci m = n+1 sau m = 2n. Fie aÎA fixat şi xÎG \ A. Atunci f este injectivă.×) are j(n) elemente.….xn-1}. cu gÎG. m-n | m Þ m-n | m-n+n Þ m-n | n.contradicţie) Fie f : G \ A® A. Ţinând cont de definiţia subgrupului generat de o mulţime. Deci dacă r = 0.

38. 3. HÍH¢¢ .Fie acum H¢¢ < G a. relaţia | G : (AÇB) | = | G : A |·| G : B | se scrie |G | / | AÇB | = (| G | / | A |)·(| G | / | B |).yÎCÇB şi Ax = Ay Þ xy-1ÎC Ç A Þ (C Ç A)x = (C Ç A)y. Atunci. Prin urmare | G : A | = | B : (AÇB) | şi | G : (AÇB) | = | G : A | · | G : B |. adică f este injectivă. Fie x1. Cum | G : B | = | G : (A Ú B) | · | (A Ú B) : B | Þ | G : (A Ú B) | < 2 . de unde rezultă că | (CÇB/CÇA)d | £ | (B/A)d | Û |(C Ç B) : (C Ç A) | £ | B: A |.n notând xn+j = xj-1. Cum A £ G. rezultă că | G : A| divide |B : (A Ç B) |. unde g1 = 1. Pentru fiecare j = 1. deci Ax = Ay. de unde | G : (A Ú B) | = 1 Þ G = A Ú B .…. de unde rezultă că | G | = (| A |·| B |) / |AÇB| = |AB| ( conform problemei 2. conform cu (i) avem: | A Ú B | ³ | (A Ú B)ÇA : (AÇB) | Û | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) | . xn ÎG a.nÎℕ*). Dacă x. pentru fiecare pereche ordonată (i. 3. În cazul în care G este finit. tot din exerciţiul precedent ((iii)). De asemenea.j) există un i =1 m 126 . fie g1. x2. Ţinând cont de problemei 3. atunci xy-1 ÎCÇA £ A. 3. xn> = G şi H £ G a. |G : H| = =m (m. deci | G : A | £ | B : (A Ç B) |. conform cu (i) avem | G : A | ³ | (G Ç B) : (B Ç A) | = =|B : (AÇB)|. (i). Dacă x. | G : (A Ç B) | = | G : A | · | A : (A Ç B) | = | G : B | · ·| B : (A Ç B) |. Definim f : (CÇB/CÇA)d ® (B/A)d prin f((CÇA)x) = Ax.37. G = U Hgi.gnÎG a.î.…. (i). ((iii)) şi de ipoteză avem: | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) | > 1/2· | G : B |. Pe de altă parte. niÎℤ este în H¢¢ Þ H¢ Í H¢¢. Conform problemei anterioare avem: | G : (A Ç B) | £ | G : A | · | G : B |.35.37. <x1. prin urmare | G : A | · | G : B | ³ | B : (A Ç B) | · | G : B | = = | G : (A ÇB) |.39.. …. Cum | G : A | şi | G : B | sunt prime între ele. (iii).2. adică f este corect definită.40.î. (ii). (ii). g2. avem că | G : A | ³ ³ | (A Ú B) : A | ³ | B : (AÇB) |. 3.î.) şi astfel G = AB.î. cum B £ A Ú B. atunci deoarece orice element de forma n gi-1h i i gi cu giÎH. (") xÎCÇB.yÎCÇB şi (CÇA)x = (CÇA)y. deci | G : (A ÇB) | este finit. x2. ….

127 .….n cu h i ¹ hk. hn iar în rest zero.2.n} este un sistem de generatori pentru H. atunci pentru H = < KÈ{x}> avem K £ H £ G şi xÎZ(H) = 1. Cum cealălaltă incluziune este evidentă deducem egalitatea cerută. presupunem că Z(H) = 1 pentru orice H a. Fie A= (aij)1£i. Considerând matricea B ce are pe diagonala principală elementele h1. Cum surjectivitatea lui f este evidentă. xK). pentru aceasta fie x. Deducem imediat că xy-1ÎHÇK.î.yÎG a. atunci în ipoteza CG(K) = 1 rezultă că Z(H) = 1. j = 1. Scriind că BAB-1 = B Þ aii = ajj. adică f este injectivă (de fapt putem utiliza şi problemei 3. deoarece K ¹ Z2 pentru orice 1 £ j < k £ n putem alege elementele hiÎK*. Este suficient să probăm afirmaţia din enunţ pentru cazul a două subgrupuri H. K £ H £ G. adică CG(D) £ D ( am notat G = GLn(K)). considerăm pentru orice (i.j) pe 1 iar în rest zero. Dacă alegem H a.m} a.m. (") xÎG. 3. i = 1. Atunci B-1 = In – Eij iar BAB-1 = B + (ajj – aii)Eij. Din echivalenţele axa-1 = bxb-1 Û b-1aÎ CG(x) Û a CG(x) = b CG(x) deducem că dacă notăm cu Cx mulţimea conjugaţilor lui x din G. (i).unic element hijÎH şi un unic kÎ{1. Dacă xÎ CG(K). (") aÎG este corect definită şi injectivă. adică AÎ{aIn : aÎK}. atunci funcţia f : Cx ® (G/ CG(x))d.41.j) cu 1 £ i < j £ n. Să notăm S = SLn(K). Deoarece D este comutativ deducem că D £ CG(D). (ii)). din AB = BA Þ ajk = 0 Þ AÎD. Pentru aceasta definim f : (G/HÇK)d ® (G/H)d ´ (G/K)d prin f(x(HÇK)) = (xH. Reciproc.37. Notând cu EijÎMn(K) matricea ce are pe poziţia (i. deci CG(K) = 1.2.m} şi jÎ{1.…. Fie acum a.2. 3.j£n ÎZ(G) £ CG(D) = D cu ajk = 0 pentru j ¹ k. matricea B = In + Eij.î. (ii).44. K £ H £G. Se probează acum imediat faptul că {hij : i = 1.bÎG. h2.….…. xH = yH şi xK = yK.2n}.j£n ÎCG(D). K ale lui G.î. Să demonstrăm acum că f este injectivă şi totul va fi clar. Faptul că CG(x) £ G este imediat. adică CG(D) = D.2.43. deci x(HÇK) = y(HÇK). Fie acum A = (aij)1£i.2.î.2.….…. deducem că | Cx | = | (G/ CG(x))d | = | G : CG(x) |. de unde incluziunea Z(G) Í {aIn : aÎK}. deoarece Z(H) £ CG(K). f(axa-1) = a CG(x). 3. 3. gixj = hijgk iÎ{1.….42.

Alegând acum A Î CG(DÇS). 3.n-1 nu face parte din Z(Dn).46. avem că er = rn-1e = r-1e. k = 0. deoarece o(r) = n deducem că H este subgrup ciclic de ordin n. Cu ajutorul lui B repetăm raţionamentul : orice matrice din Z(S) este scalară. deci xÎH. Dacă presupunem că erk = r-ke. deducem că în S4 a va avea 8 conjugaţi.j cu 1£ i < j £ n.n-1} avem rk (rre) = rk+re şi (rk e)rr = rr-ke. deci |Z(Dn)| = 1. atunci K ¹ ℤ2 iar pentru 1 £ j < k £ n alegem tÎ{1. ). De asemenea.29.n} \ {k.n-1. În plus.….n-1. 3. ℤ3 putem alege xÎK.….n}\ \{j. Cum D este comutativ şi D Ç S £ D Þ D £ CG(D Ç S). r = 0.î.1}. Dacă H¢ = <x>. Dar atunci H¢ £ H. din AB = BA Þ a12 = a21 = 0. iar dacă n este par. atunci erk+1 = errk = r-1erk =r-1r-ke = =r-(k+1)e. prin urmare erk = r-k pentru orice k = 0.….87. adică Z(S) £ S Ç Z(G) şi cum incluziunea S Ç Z(G) Í Z(S) este evidentă. x2 = x-1 avem x1x2 = 1. Dacă n este impar. Fie H = < r > £ Dn. Ţinând cont de problema 2. H va trebui să conţină un astfel de ciclu a. deducem că Z(S) = S Ç Z(G).1. adică Z(Dn) = {1.2.…. xÎDn (iar Dn este grup ciclic de ordin n) atunci o(x) = n > 2.Dacă n = 2. Orice element din Dn \ H este de forma rke. Avem că Dn = {rket : k = 0.) iar ordinul 128 .2.47. adică AÎD. |H| = 6.t}.1. matricea B = In + Eij ÎS.n-1 şi (rke)2 = rkerke =rkr-ke2 = 1.1. Dacă n > 2.45. 3.1. deci Z(S) £ D Ç S. În ambele situaţii obţinem că CG(D Ç S) £ D.….rÎ{0. adică AÎD. adică CG(D Ç S) = S.1. prin urmare rk (rre)= = (rre)rk Û k + r º r – k(mod n) Û 2k º 0 (mod n). cum K ¹ ℤ2. Avem Z(S) £ CG(D Ç S) = S. iar t = 0. astfel că CS 4 (a) va avea în S4 indicele 8 (conform problemei 3. Observăm că pentru orice i. rkÎZ(Dn) Û 2k º 0 (mod n). x ¹ -1 sau 1 şi considerând x1 = x.…. Deoarece x1x2…xn = 1 avem că B = x1E11 + …+ xnEnn ÎDÇS.42. rm}. deci H = H¢. deci matricea B = x1E11 + x2E22 ÎDÇS. rezultă că k = 0. deci |Z(Dn)| = 2. n = 2m. atunci k = 0 sau k = m. Deoarece A4 conţine 8 ciclii de lungime 3. Rezultă că pentru orice xÎDn \ H avem o(x) = 2. | H¢ | = | H | = n.k} şi xk = xt = -1 iar xi = 1 pentru iÎ{1. Pentru k. Să presupunem prin absurd că ($) H £ A4 a. Atunci | A4 : H | = 12 : 6 = 2 şi deci H < A4 (conform problemei 3.…. Din egalitatea AB = BA Þ ajk = 0. Rezultă că un element de forma rre.

a-1 şi e (permutarea identică din S4). g morfismul incluziune iar h morfismul nul. Grupuri factor.c). (ii) Þ (i).1. -1 4.3. Dacă g = (a. presupunem că H ¹ G2.). De asemenea. Dacă H = G2. (ii) Þ (i). 4.2. rezultă că CA 4 (a) are ordinul 3 iar indicele în A4 egal cu 12 :3 = 4. Din g o f = h o f Þ g(f(x)) = h(f(x)) Þ g(y) = h(y) Þ g = h. (i) Þ (ii). adică xy-1ÎG. Fie yÎG2. adică Ker(f) ¹ {1}( conform problemei 4. cum f este surjectivă ($) xÎG1 a. Deoarece toate sunt în A4.h : Ker(f) ® G1. atunci gÎA4.î. adică f este injectivă.î. Deci Ker(f) = {1}. H trebuie să conţină şi un element b de ordin 2. 129 .24 : 8 = 3 . 4. b şi e. (i) Þ (ii). Dacă xÎG0 Þ (f o g)(x) = (f o h)(x) Þ f(g(x)) = f(h(x)) Þ g(x) = h(x) Þ g = h. Am găsit astfel un nou element în H diferit de cele 6 ( şi anume pe gbg-1). Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Dacă x. -1 {1}.2. Teorema lui Cauchy. Dacă xÎKer(f) Þ f(x) = 1 = f(1) Þ x = 1. ceea ce contrazice presupunerea de existenţă a lui H £ A4 a. Dacă x.b. Deci a are 4 conjugaţi în A4. Am depistat astfel 6 elemente ale lui H şi anume : 4 ciclii de lungime 3. 4. astfel că f(xy-1) = =f(x)f(y ) = f(x)(f(y))-1 = g(x)(g(y)) -1 = g(x)g(y-1) = g(xy-1).4. deci G £ G1 . Acestea sunt a. Să presupunem prin absurd că f nu este injectivă. §4. Teoremele de izomorfism pentru grupuri.yÎG atunci f(x) = g(x) şi f(y) = g(y). adică Ker(f) = (ii) Þ (i).a)(b. | H | = 6. gbg-1 = (c.). b= (ab)(cd). Dacă xÎKer(f) Þ (f o g)(x) = f(g(x)) = f(x) = 1 iar (f o h)(x) = f(h(x)) = =f(1) = 1. care vor fi de fapt în H căci H < A4. ceea ce este absurd. adică f este injectivă.yÎG1 şi f(x) = f(y) Þ f(xy-1) = 1 Þ xy-1ÎKer(f) Þ xy = 1 Þ x = y.28. există deci numai 3 permutări în S4 ( cu atât mai mult în A4) ce comută cu a.d) ¹ b iar gbg-1ÎH. Considerăm g. adică f o g = f o h şi totuşi g ¹ h. Afirmaţiile (i) şi (ii) se demonstrează acum analog ca în cazul monoizilor (vezi problema 1. (După Eilenberg şi Moore) Fie H = f(G1) £ G2. (i) Þ (ii). y = f(x). evident f este surjectivă.

dacă xÎHxi. ¾h ¾® unde g este morfismul surjectiv canonic iar h este morfismul nul. s(i) = j.y) modulo r. Dacă yÎG2. deci dacă gÎH Þ (b(g))(x) = l-1(gl(x)) = l-1(l(gx)) = gx= (a(g))(x). (") xÎG2) iar b(g) = l-1 o a(g) o l.y) Î M ´ M vom nota prin (x.y). |G : H| = 2.yi)Î M ´ M. Pentru clasa de resturi H alegem ca reprezentant pe 1 şi fie i0ÎI a. Deci g = l(g) = gxi-1xs(i) Þ xi-1xs(i) = 1 Þ xi = xs(i) Þ i = s(i) Þ xi = xi 0 = 1 Þ gÎH. Considerăm în categoria grupurilor diagrama: G1 ¾ f G2 ¾® ¾a ¾® G3.î.y1)r·(x2y2)r = (x1x2. deci l este o funcţie injectivă. Dacă hÎH şi xÎG2 Þ l(hx) = hl(x) (căci xÎHxi Þ l(hx) = hxxi-1xs(i)= =h(l(x))). xi 0 = 1. Fie {xi}iÎI un sistem complet de reprezentanţi pentru clasele de resturi la stânga ale lui G2 relativ la subgrupul H.5.29.y¢))Îr Û xy¢ = x¢y şi se verică imediat că este o congruenţă pe mulţimea produs M ´ M. 130 . a este morfismul ¾b ¾® Cayley ( adică pentru gÎG2. |G2 : H| > 2. l(x) = xxi-1xs(i). Dacă l(x) = l(y) Þ xxi-1xs(i) = yxj-1xs(j). avem că H < G2 şi considerând în categoria grupurilor diagrama: G1 ¾ f G2 ¾® ¾g ¾® G3 = G2/H. Fie s : I ® I o bijecţie a.(x¢. i = 1. absurd!. Cazul 2. definim: (x1. yÎHxj şi iÎI a.y)r clasa de echivalenţă a lui (x. (") gÎG2.2. (") xÎG Þ a(g) = b(g). s(i0) = i0 şi s(i) ¹ i. Cum xxi-1. fie h = yxj-1Î H şi x = hxi. Din (*) rezultă că a o f = b o f şi cum a ¹ b obţinem contradicţia ce ne arată că f este surjectivă.Cazul 1. cu xÎHxi iar yÎHxj. Pentru (xi. (") xÎG1 atunci considerând x = 1 Þ g = l-1(g) (pentru că l(1) = 1). -1 yxj ÎH Þ xs(i)ÎHxs(j) Þ s(i) = s(j) Þ i = j Þ x = y. (*) Dacă a(g) = b(g) Þ a(g)(x) = b(g)(x). Considerăm GM = (M ´ M)/r şi pentru (x. deci l este surjecţie. atunci se verifică imediat că g o f = h o f şi totuşi g ¹ h. adică l este bijecţie. (") xÎG1Þ gx = l-1(gl(x)). Definim l : G2 ® G2. Pe mulţime M ´ M considerăm relaţia ((x. (") i ¹ i0. a(g) : G2 ® G2.y1y2)r . 4. unde G3 = ∑(G2). atunci conform problemei 3.î. a(g)(x) = gx. Să demonstrăm că a(g) = b(g) Û gÎH. Atunci l(x) = xxi-1xs(i) = h xixi-1xs(i) = hxj = y.î.

iM(x) = (x. e = 1-a >1 şi a(1 . Deci lim (x2 + 2ax + a2-a) = a2 + a + 1³1. Dacă a < -1. Cum M este stabilă relativ la ¢¢ o ¢¢ rezultă x o x = x2 + 2ax + a2-a >1 pentru orice x >1.1)r = =iM(x)· iM(y) şi iM(1) = (1.1)r.a) + c = 0.î.y)r)·u¢((x¢.·) devine în felul acesta grup (elementul neutru este (1.y) Î M ´ M. rezultă că f este morfism de grupuri.y¢)Î M ´ M a. adică u¢ este morfism de monoizi. Fie acum G un grup comutativ şi u : G ® M un morfism de monoizi. Unicitatea lui u¢ se verifică imediat. (x. adică iM este morfism injectiv de monoizi.y)r-1 = (y. 4.yÎM.1)r = (x. fie x = + a2-a = 1. Operaţia algebrică se scrie x o y = xy + a(x + + y) + a2-a.y¢)r). de unde a(a + 1) ³ 0 şi cum a < 0 x ®1 rezultă a £ -1.1)r = 1. rezultă că y + a – 2 < 0 pentru orice y >1. Dacă xÎM.a >1 Û (1 + a)y + a2 – a >2 Û (1 + a)(y + a . Fie f : M®ℝ. Atunci x o e = xe + ax + be + + c = x şi e o x = ex + ae + bx + c = x pentru orice x > 1. atunci (u¢ o iM)(x) = u¢(iM(x)) = u¢((x. Aplicaţia iM : M ® GM.y¢)r).+y) >1 şi y >1. de unde e + a =1. Cum f(x o y) = f(xy-(x+y)+2) = =ln(xy-x-y+1) = ln((x-1)(y-1)) = ln(x-1) + ln(y-1) = f(x) + f(y).2) > 0. be + c = 0.a a y + a(1. rezultă că f este izomorfism de grupuri.1)r= (y. 131 .1)r) = u(x)u(1) = u(x).1)r· (y. Definim u¢ : GM ® G prin u¢((x. De asemenea.1)r Þ x·1 = y·1 Þ x = y. adică iM este morfism de monoizi.y)r) = u¢((x¢. e + b = 1 şi ae + c = 0.y¢)r Þ xy¢ = x¢y Þ u(xy¢) = u(x¢y) Þ u(x)u(y¢)= u(x¢)u(y) Þ u(x)(u(y))-1= u(x¢)(u(y¢))-1 Þ u¢((x. Dacă iM(x) = iM(y) Þ (x. atunci iM(xy) = (xy. u¢((x. o ).a 1. (") xÎM este morfismul căutat. u¢ este corect definită deoarece dacă mai avem (x¢. Într-adevăr. (") (x.yy¢)r) = u(xx¢)·(u(yy¢))-1 = = u(x)u(x¢)·(u(y)u(y¢))-1 = (u(x)(u(y))-1)·(u(x¢)(u(y¢))-1) = u¢((x.(x + y) + 2. Cum f este bijectivă. fals căci lim (y+a-2) = +¥.y)) = u(x)·(u(y)) -1. Deci a = -1 şi operaţia devine x o y = xy .y)r·(x¢. Atunci x o y = 2 2 2 (1 + a ) y + a 2 . 2 Cum 1+ a < 0. adică u¢ o iM = u. o ) este grup.Se probează imediat faptul că această operaţie este corect definită şi dubletul (GM.y)r = (x¢.x) r). f(x) = ln(x-1). Se y ®¥ arată cu uşurinţă că (M.y¢)r) = u¢((xx¢.6. Din ultimele patru relaţii deducem a = b. Fie e > 1 elementul neutru al grupului (M. dacă x. Evident.1)r iar (x. deci a = b < 0 şi c = a2-a.

Incluziunea αℤÌ G este imediată (se demonstrează prin inducţie după k >0 că αkÎG şi cum α(-k) = -(αk)ÎG pentru orice k>0. Cum evident 0 = α·0 Î αℤ. adică β = pαÎ{αk / kÎℤ}.elementul neutru : fie eÎG a.+) sunt izomorfe prin aplicaţia f : G ® ℤ. (i).b) este finită şi nevidă (conţine numărul a). fie α cel mai mic număr real strict pozitiv al ei. -βÎG şi deci -βÎαℤ. deci G este parte stabilă faţă de operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢. avem că β-pα = 0.asociativitatea şi comutativitatea rezultă prin calcul . aÎG şi b = a+1. (într-adevăr. 4.7. dacă βÎG. Atunci x o y = x a log a y > 0. rezultă G = αℤ. Cum G ¹ {0}.x. 4.b)ÇG ceea ce contrazice alegerea lui α). Evident 1ÎHp. b Pentru incluziunea inversă. 132 . βÎG şi p = [ ].+) este dat de xi ® i .yÎH2. βÎG atunci -β > 0. Cum GÇ(-b. 0 £ i £ p-1. (i). a¹0. rÎℤ. Dacă există xÎHp \ {1}. deci G conţine numere reale strict pozitive. Atunci x o y ÎG. Dacă x a log a y = 1 Þ x = 1 sau αlogay = 0 Þ y = 1 – imposibil deoarece 1ÏG. Atunci α este cel mai mic număr real strict pozitiv al lui G. Fie x. .x2.+) şi (ℤ. fie β > 0.8. atunci (xy)2 = xyxy = x2y2 =1 şi -1 2 (x ) = (x2)-1 = 1 deci H2 £ G. Folosind teorema împărţirii cu rest. fie k Îℕ* cel mai mic cu proprietatea xk = 1. f(αk) = k.4. de unde 0 £ β-pα < α.….9. Fie a > 0. β < α atunci βÎ(-b. Dacă β < 0. există q.î. (") kÎℤ. Rezultă că Hp = {1. Grupurile (G. (ii). a deducem că β-pαÎG şi ţinând cont de alegerea lui α. Cum βÎG. Deoarece G £ ℝ.yÎG. x o e = x. . β > 0. Dacă H2 £ G şi x. de unde βÎαℤ. (") xÎG Þ x a log a e = x Û α logae = 1 Û logae = 1 1 a Û e = aa . -aÎG . p = kq + r Þ 1 = xp = (xk)q xr = xr Þ r = 0. pα Î G. ˆ Izomorfismul dintre Hp şi (ℤp. de unde k = p. există aÎG.î. rezultă incluziunea dorită). 0 £ r < k a. Vom arăta că G = {αk / kÎℤ} = aℤ. Dacă xy = yx pentru orice x. Rezultă că a b p£ < p+ 1 sau pα £ β < pα+α.xp-1} care este un subgrup al lui G.yÎH2 atunci xyÎH2 deci x2y2 = 1= (xy)2 = =xyxy Þ x-1x2y2y-1 = x-1xyxyy-1 Þ xy = yx.

Deci Ga. . Astfel. ÷ è sh 0 ch 0 ø æ ch (. f(x) = a a .α » Gb. deci f este un morfism de a a = (a a ) grupuri. Se verifică uşor axiomele grupului faţă de înmulţirea matricelor. adică a xy x y xy x a× y xy xy ℝ* » Ga. atunci det A = ch2a – sh2a = 1.î. Fie x.α este grup abelian. Analog ℝ* » Gb.α. Fie f : ℝ ® G. x o x¢ = e Û x a log a x = a a Û loga x x¢ = a a log a x ¢ 1 1 ¢ 1 = loga a a Û α logax¢×logax = 1 a Û logax¢ = 1 a log a x 2 Û a 2 log a x este simetricul lui x faţă de operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢.b.10.yÎℝ*.b. deci A este inversabilă şi inversa ei este A-1 = ç ç 133 .sh a ö ÷= ÷ è .. x Arătăm că f este şi surjectivă : fie y ÎG şi atunci f(x) = y Û a a = y Û x a = logay Û x = α logayÎℝ*. am demonstrat că f este un izomorfism de grupuri.a) ö ç ÷ ç sh (-a ) ch (-a ) ÷ . æ ch a sh a ö æ ch b sh b ö ÷ şi B= ç ÷ ÷ ç sh b ch b ÷ atunci è sh a ch a ø è ø æ ch (a + b) sh ( a + b) ö ÷ A×B = ç ç sh (a + b) ch (a + b) ÷ astfel că M este parte stabilă în raport cu è ø - dacă A= ç ç înmulţirea matricelor.sh a ch a ø æ ch 0 sh 0 ö ÷.asociativitatea este evidentă. deci Ga. 4. elementul neutru este I2 = ç ç æ ch a .elementele simetrizabile : fie xÎG a.a) sh (. è ø dacă AÎM. Atunci f(xy) = f(x) o f(y) Û a a = f(x) a log a xy f ( y) Û a log a ( a ) Û a a = (a a ) a Û a a = a a . x (ii). Arătăm că f este injectivă : x y f(x) = f(y) Þ a a = a a Þ x a = y a Þ x = y.

elementele inversabile: fie AÎM \ {I2}. A= ç ç B= ç ç 3b ö æ a + 2b ÷ şi a . x. (1. . ˆ (ii). æ ch a sh a ö 4. Deci G va fi formată din 4 matrice : e =ç ç ˆ æ1 ˆ è0 ˆ 0ö ÷.yÎℤ3 este egal ÷ è ø cu numărul perechilor (x.asociativitatea : se ştie că înmulţirea matricelor este asociativă.2 0÷ .y x ÷ cu x.2b ÷ è 2b ø æ x yö Calcule simple sunt şi pentru G.1). Se verifică uşor axiomele grupului faţă de înmulţirea matricelor pentru mulţimile M şi G. Atunci: 2b¢ a¢ . (i). Numărul matricelor de forma ç ç . Izomorfismul căutat este f:M®G. c = ˆ ˆ è ø ˆ ˆ æ 0 2ö ç ÷ ç .2b ÷ è 2b ø a2 – 10b2 = 1Þ det A = 1 Þ A este inversabilă.y)Îℤ3´ℤ3. Se observă că mulţimea soluţiilor ecuaţiei x2 + y2 = 1 .BÎM. 2(-b) a . . Inversa lui A se calculează uşor : A-1 = ç ç 3(-b) ö æ a + 2(-b) ÷ ÎM.11. a . deci ABÎM. f(a) = ç ç sh a ch a ÷ este izomorfismul dorit è ø (folosim faptul că: ch a ch b + sh a sh b = ch (a + b) şi sh a ch b + ch a sh b = =sh (a + b)).0).2) . ˆ ˆ è ø . a = ˆ 1÷ ø ˆ æ0 ç ç-1 ˆ è ˆ 1ö ÷. f( ç ç 4. ( 2.2b¢ ÷ è ø AB= ç ç 3(ab¢ + a¢b) æ (aa¢ + 10bb¢) + 2(ab¢ + a¢b) ö ÷ 2(ab¢ + a¢b) (aa¢ + 10bb¢) . (i). cu a2 – 10b2 = (a¢)2 – 10(b¢)2 = 1.elementul neutru este evident I2 deoarece I2ÎM.yÎℤ3 ˆˆ ˆˆ ˆ ˆ ˆ ˆ conţine doar următoarele perechi : ( 0. Pentru mulţimea M: .0).2b ÷ è 2b ø 3b¢ ö æ a¢ + 2b¢ ÷ .2( -b) ÷ è ø 3b ö æ a + 2b ÷ ) = a + b 10 .M este parte stabilă: fie A.2( ab¢ + a¢b) ÷ è ø şi se verifică prin calcul că (aa¢ +10 bb¢)2 –10 (ab¢ + a¢b)2 = 1. adică 3×3 = 9 ( deoarece la perechi distincte corespund matrice distincte). . b = ˆ 0÷ ø 134 ˆ ˆ æ 2 0ö ç ÷ ç 0 2÷ . (0. A = ç ç 3b ö æ a + 2b ÷ Þ a . (ii).12.÷ Funcţia f : ℝ ® M.

(i). Alcătuind tabla de înmulţire a elementelor lui G. 4. f(b) = 2 şi f(c) = 3 . Se verifică axiomele grupului prin calcule simple ( elementul neutru este E = ç 0 0 0 ÷ ÎM. æ a 0 ib ö ç ÷ f(a + ib) = ç 0 0 0 ÷ este izomorfism de grupuri. f(a) = 1 . 135 . oricare ar fi nÎℕ. (G. A = ç 0 0 0 ÷ Þ A ç 0 0 1÷ è ø ç ib 0 è a÷ ø æ a ç a 2 +b2 este simetrizabilă deoarece A¢= ç 0 ç -b çi 2 2 è a +b 0 i 0 0 -b a 2 +b2 æ 1 0 0ö ç ÷ æa ç 0 ib ö ÷ 0 a a 2 +b 2 ö ÷ ÷ ÎM verifică faptul că ÷ ÷ ø AA¢ = A¢A = E).×) » (M. Faptul că (ℂ*.13. Atunci f((a + ib) n) = An . Pentru a defini morfismul f : G ® ℤ4 vom alcătui tabla adunării în + ˆ 0 ˆ 1 ˆ 0 ˆ 0 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 1 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 2 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 3 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 1 ˆ 2 ˆ ˆ ˆ ˆ Vom pune f(e) = 0 . (") x.×) » (ℤ4.×) este evident deoarece f: ℂ* ® M. şi deoarece dacă AÎM. +).yÎG ( prin compararea celor două tabele) şi se observă că f este şi bijectivă. ç ib 0 a ÷ è ø (ii). Se verifică imediat faptul că f(x × y) = f(x) + f(y). Astfel.(iii). deducem că acesta este un grup : e a b c × e a b c e a b c a b c e b c e a c e a b ℤ4: (iv).

a ) 2a . g : ℤ ® M. aÎℝ*. h(a) = Aa = ç ç 0 1 ÷ pentru (iii). În mod evident f : ℝ* ® M.15. Notăm cu M(a) = ç ç a -1 ö æ 2-a ÷ ÎM. (i).14. (") aÎℝ* este izomorfism de (ii). ÷ ç 1001 ç i2 0 0 ÷ è ø (cos p + i sin p )2002= 4 4 = f(0 + i× 2 1001 4.a ) 2a .1ø 4. f(k) = Dk= ç ç 4. f(k) = Mk = ç 0 0 ç0 0 1 ÷ è ø æ1 aö h : ℝ ® M.16. Prin inducţie se verifică faptul că M(an) = (M(a))n. Dar çi è 0 1÷ ø æ1 0 ç iö ÷ 1 + i = 2 (cos p + i sin p ) Þ (1 + i)2002 = 2 4 4 = 21001(cos p + i sin p ) = 21001(0 + i) Þ 2 2 Þ A 2002 2002 = 21001 ( cos 2002p + i sin 2002p ) = 21001[cos (500p + p ) + i sin (500p + p )]= 4 4 2 2 æ 0 0 i 21001 ö ÷ ç )= ç 0 0 0 ÷. Se verifică cu uşurinţă axiomele grupului. Elementul unitate este M(1) = I2 şi M(a)-1 = M(1/a).În cazul nostru. Izomorfismele căutate sunt : æ1 k ö ÷ pentru (i). oricare ar fi nÎℕ şi aÎℝ*. 136 . deci (M.bÎℝ* Þ M(a)M(b) = M(ab). (") a Î ℝ*. O altă posibilitate de a calcula (M(a))n este folosind izomorfismul f : æ 2 .an f(an) = f(a)n = (M(a)) n Þ ( M(a))n = ç n ç an -1 ö ÷ n ÷ è 2(1 .1ø Dacă a. ÷ è ø f : ℤ ® M. A = ç 0 0 0 ÷ = f(1 + i) Þ A2002 = f( (1 + i)2002) . grupuri. deci M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.×) este grup. f(a) = M(a). ÷ è0 1ø æ 1 1 2k + 1ö ç ÷ 1 ÷ pentru (ii). ÷ è 2(1 . Se verifică axiomele grupului pentru mulţimile de matrice de la (i) şi (ii) iar pentru (iii) se verifică condiţiile de subgrup.

fα. Considerăm că există f : ℂ* ® Md un izomorfism de grupuri. şi anume : f(a+ bi) = ç ç æ a db ö ÷. (Md. Asociativitatea este evidentă.17. Deci f(A(x)) = 2x şi se verifică uşor că este 2 izomorfism de grupuri.b(A)= ç 0 æ1 x ç yö ÷ æ 1 ax aby ö ç ÷ 1 bz ÷ . Se verifică prin calcul că (") x. Cum α şi b sunt ç0 0 1÷ è ø oarecare. cu α. Prin calcul direct se arată că A3 = O3.z Îℝ Þ Ax Ay = AyAx şi A(x+y)+z = Ax+(y+z) Þ înmulţirea pe G este comutativă şi asociativă. ÷ èb a ø 137 . f(x) = A x. Definind f : ℝ ® G. 2 2 1 )ÎM şi există pentru orice x ¹ 0. (i). iar inversele lor se va observa că sunt din Md.×) este grup abelian. se verifică uşor că f este un izomorfism de grupuri. Deci (G. 4. atunci mulţimea automorfismelor este infinită. Ax×Ay = Ax+yÎG. Se verifică imediat că Md este parte stabilă faţă de înmulţirea matricelor. ele vor fi inversabile. (iii). (") x.b ¹ 0. (i).×) este grup.Funcţiile fα. elementul neutru este I2 ( care se obţine din a = 1 şi b = 0) şi deoarece toate matricele din Md au determinantul nenul.yÎℝ. Acesta va duce un element a + bi într-o matrice din Md. Cum x+y = y+x şi (x+y)+z = =x+(y+z). sunt automorfismele lui G. Se verifică imediat că A(x) A(y) = A(2xy)ÎM. pentru orice x. (ii).18. Se caută f(A(x)) = ax şi din 1 f(A( )) =1. 4. Elementul neutru este I3= A0 ÎG iar inversul unui element Ax din G este A-x care este tot din G. deci E = A( )ÎM.19.yÎℝ. Elementul neutru se obţine pentru x = Inversa lui A(x) este A( 1 1 . adică 2 a = 1 Þ a = 2. Fie f : M ® ℝ* izomorfismul cerut. Astfel.b : G ® G. oricare ar fi ç0 0 1 ÷ è ø matricea A= ç 0 1 z ÷ din G.y. 4. 4x (ii). deci G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.

de forma f(x) = ax + b. Definim atunci permutarea sAÎSn asociind fiecărui element iÎ{1. 4.¥) ® ℝ.Se deduce imediat că f(1) = I2. Elementul neutru este e = 6ÎG iar dacă xÎG \ {6}. asociativitatea rezultă prin calcul .…. se deduce imediat că (Gn.×) este grup ( pentru AÎGn.22. atunci x-1 = 5 x .n} definit ca mai sus. Deoarece elementele lui Gn se pot caracteriza şi prin aceea că suma elementelor de pe linii şi de pe fiecare coloană este egală cu 1. A-1 = AtÎGn). 4.+) » (G.bö este posibil doar dacă d = -1. (iii). Se probează acum imediat că asocierea A ® sA este izomorfismul căutat. atunci simetricul lui x este x¢ = (ii). Fixând coloana i în matricea A. (i). o ).8 1 =3+ ÎG).21. G este parte stabilă în raport cu ¢¢ o ¢¢. 138 .2. h(x) = ln x este izomorfism + sau inversul acestuia g:ℝ®(0. Condiţia f((a+bi)(a¢+b¢i)) = f(a+bi)f(a¢+b¢i) este echivalentă cu : æ aa ¢ . g(x) = ex este izomorfism) Þ (ℝ.2. (") x.n} elementul jÎ{1. o ) este grup comutativ. (ii).Deoarece (") x.yÎG x o y = (x-5)(y-5) + 5 > 5. Fie acum AÎGn.24 1 =5+ ÎG.bb ¢ ÷ ç b a ÷ ç b¢ a¢ ÷ ç ab¢ + a¢b aa¢ + dbb¢ ÷ è ø è øè ø è ø æa . Căutăm un izomorfism f : (ℝ * . + Din f(xy) = f(x) o f(y) Þ axy + b = (ax + b) (ay + b) – 5(ax + b) – -5(ay + b) + 30 Þ a = 1 şi b = 5Þ f(x) = x + 5 ( se verifică f(1) = 6).bb ¢ d (ab ¢ + a ¢b) ö æ a db ö æ a¢ db¢ ö æ aa¢ + dbb¢ d (ab¢ + a¢b) ö ç ÷=ç ÷ç ÷ =ç ÷ ceea ce ç ab ¢ + a ¢b aa ¢ . deci f(a + bi) = ç ç b a ÷ (faptul că f în această ÷ è ø formă este o bijecţie se verifică imediat).20. Se verifică axiomele grupului (e = 4ÎG este elementul 3x .×) » (ℝ. Se procedează prin inducţie şi se obţine xn = (x-3)n + 3 ( deoarece f -1(x) = x– 3 şi f -1 : G ® ℝ * este izomorfism şi deci f -1(xn) = (f -1(x))n Þ + (f -1(x))n = (x-3)n Þ xn – 3 = (x – 3)n ). Cum (ℝ * . o ). dacă xÎG\{4}. adică sA(i) = j Û aji = 1. 4. astfel avem izomorfismul dorit.…. Se impune ca f(1) = 4 şi f(xy) = f(x) o f(y).+) ( h : (0. x-5 x-5 Deci (G. Comutativitatea rezultă din comutativitatea înmulţirii şi adunării numerelor reale. adică aji=1. (i).×) ® (G.yÎG Û a + b = 4 şi axy + b = (ax + b) o (ay + b) Û a + b = 4 şi a = a2 Þ a = 1 şi b = 3 Þ f(x) =x +3.¥). Evident f este bijectivă. (iii). există o unică linie j în această matrice cu proprietatea că elementul de la intersecţia lor este 1. x-3 x-3 neutru.

(") x1. Atunci t-1(xn) = n t-1(x) Û ln (xn – 5) = n ln(x – 5) Û xn – 5 = (x – 5)n de unde rezultă că xn = (x – 5) n + 5.25.…. Dacă AÎS. (ℝ*. (i).zÎG Þ x2 ÎZ(G) şi z2x2 = zx2z Þ (xz)2 = zx2z Û xzxz = z x2z Û zx = xz.yÎG. A ¹ O2 şi A o B = O2 Þ (A+I2)(B+I2) = I2 Þ B+I2 este inversabilă în M2(ℝ) Þ BÎS şi B+I2 este inversul la dreapta al lui A+I2 în M2(ℝ). Analog.î. Astfel. (") x. deci (ℝ * . t-1(x) = ln (x-5). xnÎG \ {1} a. Atunci (xy)3 = (yx)3 Þ f(xy) = f(yx) şi cum f este injectivă. adică G este abelian.23. adică S este parte stabilă în raport cu ¢¢ o ¢¢. adică G este abelian. n (iii).yÎG. Cum x n +1 . de unde.xn Îℝ * \ {1}.24. adică y3 = z.+). (") xÎℝ. x×x2×…xn ¹ 1 Þ ($) xn+1 ÎG cu x×x2…xn = x n +1 Þ x = x n +1 ×x -1 …x -1 . o ) ® (ℝ. de unde B = C. 4.. Atunci x2z = zx2.(iv). …. f(y) = z. rezultă că xy = yx. Cum f şi g sunt bijecţii. x = x n +1 ×x -1 …x -1 = yn. o ) ® U(M2(ℝ). (") x. deci O2 este elementul neutru. y(xy)2 = y3x2 Þ (yx)2y = y3x2. Fie f : (S. Fie t = f o g : ℝ ® G Þ t(x) = ex + 5. adică există t-1 : (G. Dacă A. x2. din C o A = O2 Þ CÎS şi C+I2 este inversul la stânga al lui A+I2 în M2(ℝ). de unde rezultă că y3x2 = x2y3. se verifică uşor faptul că f este un izomorfism de grupuri. Fie x. (") nÎℕ. (ii). Deoarece f este surjectivă. înmulţind la stânga cu x-1 şi la dreapta cu y-1 . Se observă că O2ÎS (deoarece O2+I2 = I2 este inversabilă) iar A o O2 = A = =O2 o A.yÎG. Observăm că ¢¢ o ¢¢ se poate scrie astfel: A o B = (A+I2)(B+I2) – I2. (") zÎG există y ÎG a. ×) ≉ (ℝ*..×) nu are proprietatea g(n). (i). (") x.×) definită prin f(A) = A+I2. rezultă că şi t este bijecţie. ($) xn+1 = + = x n +1 . Fie xÎG şi x2. Atunci. Conform celor de mai sus (xy)2 = y2x2 şi (yx)2 = x2y2. obţinem (yx)2 = x2y2. o ) este grup. (S. 2 n n (ii). Atunci f(xy) = f(x)f(y) implică (xy)3 = x3y3.…. Dar x4y4 = (y2x2)2 = [(xy)2]2 şi (xy)4 = x(yx)3y Þ x3y3 = (yx)3. Atunci B+I2 = C+I2. 139 n x1 .zÎG.î.x n Îℝ + a.×).yÎG.BÎS Þ A+I2. deci A o BÎS. + 4. (") x.x -1 ÎG \ {1} Þ n n n 2 n n 2 ($) yÎG.î.x -1 . B+I2 sunt inversabile Þ A o B + I2 este inversabilă. deci A este inversabilă în raport cu legea ¢¢ o ¢¢ şi A-1 = (A+I2)-1 – I2. 4. (") x. x1x2…xn= * . Dar (yx)2y = x2y3.

atunci g:ℤm®ℤn. Dacă o(x) = ¥ Þ xn ¹ 1. (n / d ). Din 0 = m a Þ ma º 0 (mod n) Þ ($) bÎℤ a. se verifică imediat că fx ÎHom(ℤ.1) n / d ) }. dacă x Îℤm Þ f( x ) = ˆ )).. Pentru a arăta că f nu este morfism. (ii).î. 4. Cum (ℤm.. Pe de altă parte. 1(x) = 1. Din xn = 1 Þ (f(x))n = 1 Þ o(f(x))½n.28. atunci 0 = m a .27. (2n / d ). j(x) = fx. De asemenea. (ii). fie aÎH \ {1} şi bÎG \ H.î. Dacă d = (m. de unde deducem că H este grup. (") nÎℕ* Þ (f(x))n ¹ 1.î. tot din ma = nb. (") xÎG1. f(xd) = (f(x))d = 1 = f(1) Þ xd = 1 Þ n½d. se probează uşor că j : G2®Hom(ℤ. ((d . Fie fÎHom(ℤm. fx(n) = nx.n). Dacă d>1. adic ă fgÎH.+) este grup ciclic generat de 1 . atunci dacă d = 1 Þ ma = nb Þ 0 = a . (") xÎG2 este izomorfism de grupuri. 0 = m a (putem presupune că a<n). (") nÎℕ* Þ o(f(x)) = ¥. Să găsim acum numărul claselor a Îℤn a.).gÎH = Hom(G1.. cum (m/d. Pentru fÎH. Deci a Î{ 0. ˆ (iii). definind f ' : G1® G2. adică n = d.yÎG1. Reciproc. elementul neutru este morfismul nul 1:G1 ® G2. (") nÎℤ. 0 = m a . Dacă f. Asociativitatea înmulţirii este imediată.G2). atunci (fg)(xy) = =f(xy)g(xy) = f(x)f(y)g(x)g(y) = f(x)g(x)f(y)g(y) = (fg)(x)(fg)(y). adică 0 = m b . dacă alegem a Îℤn a. Deoarece G2 este comutativ rezultă că H este comutativ. Fie H1 un subgrup propriu al lui G. (i). ˆ ˆ ˆ atunci f este determinat de fapt de f( 1 ) (mai precis. ma = nb. dacă a este multiplu de n/d cu a < n.G2) şi x.n/d) = 1 Þ a = multiplu de n/d. Pentru xÎG2 definind fx : ℤ® G2. atunci 0 = f( 0 ) = f( m ) = = m b .4. (") xÎG1 se probează imediat că f ' este simetricul lui f în H .26. 140 . ˆ Reciproc. Atunci f(H1) = f(HÇH1). =xf( 1 ˆ ˆ ˆ Dacă notăm f( 1 ) = b (clasa lui b în ℤn).ℤn). g( x ) = = xa este morfism de grupuri. Atunci abÎG \ H şi f(ab) = 1 ¹ a·1 = f(a) f(b).. deci f nu este un morfism de grupuri.G2). deci f(H1) este subgrup al lui G. 4. f '(x) = (f(x))-1. Dacă o(x) = n Þ d = o(f(x))½n (conform cu (i). ( i).

k) atunci se verifică imediat că a o b Î(-k. Elementul neutru este 0. o ) este grup.+). deci bijectivă. Avem f(0) = 0. deci (-k. Orice morfism fm(x) = mx cu m ¹ ± 1 nu este surjectiv deoarece Im fm = {mk | kÎℤ} ¹ ℤ. Fie j : ℤ ® ℤ un morfism. 141 . 4. Se verifică imediat. Evident. Se verifică fără dificultate că F : (ℤ.33. o ) la (ℝ.bÎ(-k. Fie f : (ℝ. fn o fm = fm o fn = fm+nÎG.∘) este imaginea printr-un izomorfism a unui grup. Operaţia de compunere a funcţiilor fiind asociativă rezultă că (G.k) şi că o este asociativă. Deci f este un izomorfism de grupuri. Pentru xÎ(-k.¥) iar inversa funcţiei fn este f-n. Astfel (ℝ. Elementul neutru este f0 = 1(2. f ¢(x) = 1 k . rezultă că f este surjectivă. (i). opusul lui x este –x. 4. Fie G¢ = {0}. Cum f este x ® -¥ x®¥ continuă pe acest interval şi lim f ( x) = -¥ şi lim f ( x) = ¥ .31. Deci sh x ∘ sh y = sh x 1+ sh 2 y + sh y 1 + sh 2 x = sh x ch y + +sh y ch x = sh (x + y). (i). o ). 4. f1 = 1ℤ şi f-1 = -1ℤ sunt izomorfisme.29.+) ® (G. f(t) = ò k 2 .k) este grup abelian. (iii). (i).x2 0 t dx = 1 k +t ln şi se verifică faptul că f(x o y) = f(x) + 2 k -t +f(y). (") mÎℤ Þ j(m) = fn(m) Þ j = fn.+) ® (ℝ.∘). Dacă a. astfel că f verifică condiţiile unui morfism de grupuri şi este şi o bijecţie (deoarece funcţia sh este o bijecţie). (ii). 4.k).Rezultă că Hom (ℤm. deci injectivă. deci va fi şi el un grup. Cum ch2x – sh2x = 1Þ ch2x = 1 + sh2x şi cum cosinusul hiperbolic este o funcţie pozitivă Þ ch x = 1 + sh 2 x . 4. adică f este strict crescătoare. F(n) = fn este un izomorfism de grupuri. Atunci fG¢(0) = 1 verifică condiţia din enunţ.30. f(x + y) = =sh (x + y) = sh x ch y + sh y ch x. (ii).ℤn) este ciclic.x2 2 > 0 . deci f este morfism de grupuri de la (G. Notăm cu n = j(1). f(x) = sh x. generat de morfismul corespunzător clasei lui (n / d ) şi cum are d elemente el va fi izomorf cu (ℤd.+).Evident.32. Se arată uşor prin inducţie matematică : j(m) = nm.

142 . Înlocuind în relaţia sin2 α + cos2 α = 1. şi a 1 2a Þ 2 = a a -1 atunci f(2α) = a sin 2α + cos 2α. Atunci -2α ÏM Þ f(-2α) = -a sin 2α + a 13 + cos 2α Þ -a2 sin2 2α + cos2 2α = 1 ( din f(2α)×f(-2α) = 1)Þ -a2 sin2 2α = =sin2 2α Þ (1 + a2) sin2 2α = 0 – fals.2a = Dacă G¢ £ ℝ şi α ÎG¢ Þ 2αÎG¢ şi tg 2α = 1 .. G¢ ¹ {0}.(ii).1 a2 . nf(1/n) = f(n×1/n) = f(1) Þ f(1/n) = (1/n)×f(1)Îℤ Þ f(1) = 0. αÎM. obţinem 2 sin α =1 Þ a a 1 a sin α = Þ cos α = . (") m/nÎℚ Þ f = 0.absurd. Însă f(m/n) = mf(1/n) = (m/n)×f(1) = 0. Dacă nÎℕ*.Þ a a 1 a 1 1 = . adică Hom(ℚ. atunci -xÎG¢ şi f(x)×f(-x) = 1 Þ (a2 + 1) sin2x = 0 Þ x = kp Þ G¢ Ì pℤ Þ UG ¢ Ì pℤ. Fie αÎG¢ \ {0}. Dacă –2α ÎM atunci tg(-2α) = =- 1 1 Þ 3a2 = 1 Þ a = ± .ℤ) este format numai din morfismul nul. +). Atunci f(α) = tg α = . considerând atunci restricţia lui f la pℤ.α) = 1 Þ f(α)×f(-α) = 1. (") x.1 a2 sin α - 2αÎM Þ f(2α) = tg 2α = - 1 Þ 2a2 = a2-1 Þ a2 = -1.34.tg 2a 1 .cu tg α ..) + ( ) = 1 Þ a = ± 3 .. Fie xÎG¢ \ {0}. fpℤ : pℤ ® H. Fie G¢ £ G = (ℝ. Deoarece pℤ este subgrup al lui (ℝ. 2 2 2 2tga a = . adică f(x+y) = f(x) + f(y). absurd.yÎℚ. 4.+). Cum fG¢ este morfism avem f(0) = 1 Þ f(α . avem fpℤ(np+fp) = (-1)n+k = f(np)×f(kp) Þ UG ¢ = pℤ. fals. deci 2αÏM. Dacă -αÎM Þ tg(-α) = 1 1 Þ -tg α = . obţinem 2 2 a 2 1 2 (. Deci a a 1 a -αÏM Þ f(-α)= -a sin α + cos α Þ 1 = f(α)×f(-α) = . Deci M Ç G¢ = Æ.(-a sin α + cos α) Þ 1 1 cos α = 1 şi înlocuind pe . Fie f : ℚ ® ℤ un morfism de grupuri.

(*) 143 .y ÎG.yÎG. (") y. (1) Din a doua relaţie (xy)8 = x8y8 Þ (yx)7 = x7y7 Þ (yx)8 = (yx)(x7y7) = 8 7 =y x y şi cum (yx)8 = y8x8 ( = g(yx)) Þ x8y7 = y7x8.yÎG Þ yf(x) = f(x)y. Să demonstrăm că g este o aplicaţie injectivă. adică G este abelian. 4.î. Evident. (") xÎG Þ x = x-1. deci f( 1 ) = 0. (1) Dacă notăm h(x) = x2f(x) Þ h(x) = xg(x). adică f(y) = y-1. (") xÎG şi g(x) = x-1.yÎG.zÎG va trebui să avem f(yz) = =f(y)f(z) Û (yz)-1 = y-1z-1 Û yz = zy.35. (") x.yÎG.yÎG Þ yxyf(x) = xf(x)y2. (") xÎG deoarece Z(G) £ G Þ G este abelian. Fie g(x) = xf(x). (") x. (") z. g(x) = x8 = z Þ zy = yz. Cum g este surjectivă.yÎG Þ (xy)4 = x4y4 şi (xy)8 = x8y8. deci G este comutativ. (") x. Cum g este morfism (din ipoteză) Þ g(xy) = = g(x)g(y). (") x. (") xÎG.yÎG Þ xyf(x)f(y) = =xf(x)yf(y). 4.yÎG Þ xyxyf(x)f(y)= = x2f(x)y2f(y). (i).yÎG Þ (xy)2f(xy) = x2f(x)y2f(y). Dacă x.36. (") y Î G).yÎG Þ xyf(xy) = xf(x)yf(y). deducem că yx-1 = 1. Fie g(x) = x2f(x).yÎG şi g(x) = g(y) Þ x-1f(x) = y-1f(y) Þ yx-1 = f(x)×(f(y))-1 Þ -1 yx = f(y)×f(x-1) = f(yx-1) şi cum f nu are punct fix decât pe 1. g(x) = x-1f(x). (2) Din (1) şi (2) Þ x8 comută cu y3 şi y7 Þ x8 comută cu y ( deoarece (3. Deoarece în G există un singur automorfism Þ f = g Þ f(x) = g(x). atunci (") x Îℤn. (") x. ˆ avem f( x ) = x ×f( 1 ˆ ˆ ˆ ˆ Însă 0 = f( 0 ) = f( n ) = nf( 1 ). Dacă f : ℤn®ℤ este un morfism de grupuri. Cum f este morfism de grupuri. (") xÎG. deci g este injectivă. Deoarece G este mulţime finită. (") x.yÎG. ˆ ). Deci orice element al lui G este de forma x-1f(x) cu xÎG. Fie acum yÎG. Deoarece g este morfism (din ipoteză) Þ g(xy) = = g(x)g(y). atunci g va fi şi surjectivă.7) = 1. (") x. (") x. (") x. (ii).yÎG Þ f(x) ÎZ(G). 4. Cum gÎEnd(G) rezultă ca mai sus că g(x) ÎZ(G) Û xf(x) ÎZ(G). y = x-1 f(x) cu xÎG. (") z ÎG ($) xÎG a. (") x. există două automorfise ale lui G : f(x) = x. Deoarece f şi g sunt morfisme rezultă că f(xy) = f(x)f(y) şi g(xy) = = g(x)g(y).37. adică f este morfismul nul.ˆ 4. Din prima relaţie rezultă că (yx)3 = x3y3Þ (yx)4 = (yx)(x3y3) = y x4y3 şi cum (yx)4 = y4x4 ( = f(yx)) Þ x4y3 = y3x4. (") xÎG Þ x2 =1. (") x. 4.39. (2) Din (1) şi (2) Þ xÎZ(G). (") x. Fie g : G ® G. Atunci f(y) = f(x-1f(x)) = -1 f(x )f(f(x)) = (f(x))-1x = (x-1f(x))-1 = y-1. adică x = y.38.

deci G este comutativ.yÎG Þ yx2 = x2y.yÎG .40. (") xÎH. Fie xÎH.34. Cum f este surjecţie ($) tÎG a.bÎG arbitrare. (") x. Deoarece f este surjectivă. şi cum f(x) comută cu x2 . obţinem : ab = ba. 144 . (") x. (") x. Fie F(x) = F(y) Þ x-1f(x) = y-1f(y) Þ f(x)(f(y)) -1 = xy-1 Þ f(xy-1) = xy-1 -1 Þ xy = 1 Þ x = y Þ F este injectivă. Fie aÎG \ H Þ a-1 ÎG \ H.î.yÎG.yÎG.yÎG. arbitrar. deci G este abelian. Tot din (*) avem (f(x))-1(yxy)-1 = y-2(f(x))-1x-1.).bÎG. Avem f(x) = f(ab) = f(a)f(b) = g(a)g(b) = g(ab) = g(x). (") x.yÎG Þ y2x2 = x2y2. 4.yÎG.). Dar (ac)n+1 = (ac)n (ac) = an cn ac Þ an cn ac = an+1 cn+1 Þ (an)-1(an cn ac) c-1 = =(an)-1 ( an+1 cn+1) c-1 Þ cn a = acn.cÎG elemente arbitrare. există cÎG a. Deci f = g pe H Þ f = g pe G ( în esenţă totul rezultă din problema 2.î. (") x. Fie a. Deoarece f şi g sunt morfisme atunci f(ac) = f(a)f(c) şi g(ac) = g(a)g(c) Þ (ac)n = ancn şi (ac)n+1 = an+1cn+1. (") a. Dar cum G este finit Þ F este surjecţie Þ F este bijecţie.42. Atunci avem xn-1y = xn-1xz = xn-1x tn = xn tn = f(x)f(t) = f(xt) = (xt)n = =(xt)(xt)…(xt)(xt) = x(tx)(tx)…(tx)t = x(tx) n-1 txx-1 = x(tx)nx-1 = xtn xn x-1= yxn-1. 4. (") x. (") x. deci b = cn. (") x. fie F bijecţie.36. (") xÎG Þ yxyf(x) = y2xf(x).yÎG Þ xy = yx.yÎG Û yxyx2 f(x) = x3f(x)y2. (") xÎG. Fie x. (**) Din (*) pentru x = y Þ x3f(x) = xf(x)x2 Þ x2f(x) = f(x)x2. Cum h(x) = x2g(x) Þ yxyg(x) = xg(x)y2. adică xn-1ÎZ(G). Dacă x ÎG \ {1} este un punct fix al lui f Þ f(x) = x Þ x-1f(x) = 1 = -1 =1 f(1) Þ F(x) = F(1)Þ x = 1 deoarece F este injectivă (vezi problema 4.yÎG. iar cu (**) avem (f(x))-1(yxy)-1 yxyx2 f(x) = y-2(f(x))-1x-1x3f(x)y2.43.yÎG iar z = x-1y Û y = xz. f(c) = b. (") x. (") x.yÎG Þ (xy)4f(xy) = x4f(x)y4f(y). -1 z=t . deoarece f(1) = 1). (") x. n 4. Reciproc. Rezultă imediat că a x = b ÎG \ H Þ x = ab. deci comută şi cu (f(x)) -1 Þ x2 = y-2 x2y2. (") x. folosind relaţia de mai sus. (") x. Atunci. 4. (") x.Deoarece h(x) = x4f(x) este morfism Þ h(xy) = h(x)h(y).41.yÎG Þ x2 ÎZ(G). Fie a. Punând în (*) x2 în locul lui x rezultă că yx2yf(x) = x2f(x)y2.yÎG 2 Þ yx yf(x) = x2y2 f(x). Presupunem că f are un singur punct fix (acesta este 1 elementul neutru al lui G.yÎG Þ (f(x))-1x2f(x) = y-2 (f(x))-1x2f(x).

2) ® (0.2). adică a = 1 deci f( 1 ) = 1 . De asemenea..+) ®(ℤ * .x x -1 > 0. (") xÎ(1. (") xÎℤ. deci f(x) = ax. 2-x 2y +1 x -1 . n n n n n 1 1 24 4 3 nori 145 .×). o ) un morfism de grupuri şi x s = f( )ÎSn. ˆ ˆ ˆ ˆ Atunci (") xÎ{0.×) un morfism de grupuri iar f( 1 ) = a .1.2) a.2).33.2). + 1 ) = (f( 1 ))n Þ a = (f( 1 ))n Þ f( 1 ) = a n .44. Fie f : (1. Atunci definim : y +1 3 xy . p ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Avem 1 = f( 0 ) = f( p ) = (f( 1 ))p = ( a )p. (") xÎ(1. deci f morfismul nul. atunci pentru orice x..yÎ(1. Fie f : (1. (") nÎℕ.45.yÎ(1.4( x + y ) + 6 . 2 xy .y Î(1. avem f(2) = a2 şi inductiv f(n) = an. f( x ) = f( 1 )x = 1 x = 1 .¥ ) acest izomorfism Þ f este o bijecţie şi f(x * y) = =f(x)f(y) (") x. n! xÎℚ iar Atunci putem scrie f(x) = f(n!× x x ) = (f( ))n! = e (conform problemei n! n! 3. deoarece Sn are n! elemente). a >0). adică f este morfismul nul. a p = a . Însă conform teoremei lui ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Fermat. f(x) = bine definită deoarece Dacă y = x -1 .47.¥).46.2) ® (0. Fie f : (ℚ. f(0) = 1 iar x x x f(x) = f( 2 + 2 ) = (f( 2 ))2 ³ 0. Să presupunem că am definit operaţia algebrică ¢¢ * ¢¢ pe (1.3( x + y ) + 5 Deci f-1(y) = x * y = f-1 (f(x)f(y)) = 4.yÎℚ avem f(x+y) = f(x)×f(y). Þ y(2-x) = x-1 Þ x(y+1) = 2y+1 Þ x = y +1 2. ( (1. (") y Î(0. Notând f(1) = a (aÎℚ. Fie f : (ℤp. (") x. (") x.×) este un morfism de grupuri. f( 1 + .. * ) » ((0. este 4. Dacă f : (ℚ.x 2y +1 .¥).2).+) ® (ℚ*. Evident f(-x) = 1/f(x).2). ˆ ˆ 4.2) Þ x * y = f-1(f(x)f(y)).î. Se observă că f este 2.¥) .+) ® (Sn.4. Dacă nÎℕ Þ f(-n) = 1/f(n) = 1/an = a-n.….p-1}.

yÎG. aplicaţia ja : G ® G.×) cu cel puţin două elemente şi care au un singur automorfism ( acesta va fi în mod necesar morfismul identic). (") aÎG Þ Z(Aut(G)) = 1. adică ja este morfism de grupuri.xÎG Þ(ja o j b)(x) = ja(jb(x)) = ja(bxb-1) = abxb-1a-1 = =(ab)x(ab)-1 = jab(x) Þ ja o jb = jab de unde deducem imediat că j este morfism de grupuri. absurd. 146 . Presupunem că H » ℚ şi fie f : ℚ ® H un izomorfism. 4. Evident.d. (") xÎG Þ ax = xa. (") xÎG.b. (") xÎℚ Þ x ¹ b/a. (") aÎG Þ a-1f(a) = 1 Þ f(a) = a.48. Pentru aceasta vom considera notaţia aditivă în grupul G şi definim operaţia algebrică externă pe G cu domeniul de operatori în ℤ2 : ( ˆ ì0. Dar şi aplicaţia y : G ® G. atunci ja(xy) = a(xy)a-1 = (axa-1)(aya-1) = =ja(x)×ja(y). Dacă a.xÎG. (i). ˆ ˆ ˆ ˆ Evident ( 1 + 1 )x = 1 x + 1 x deoarece x + x = 0 în G.+). Bijectivitatea lui ja este imediată.m. deci f o ja = =ja o f.a. (") aÎG (ja fiind automorfismul interior) Þ f(axa-1) = af(x)a-1. (") a. (") xÎℚ Þ b/a Ïℚ. daca l = 0 ï lx = í . rezultă că G este comutativ. (iii). (") lÎℤ2 şi xÎG. (") xÎG Þ a-1f(a)f(x) = f(x)a-1f(a). Acesta va avea forma f(x) = ax. Avem ½Inn(G)½= 1 Þ (") aÎG. ş. ja= 1G Þ axa-1=x.spaţiu vectorial.51. considerăm un grup (G. daca l = 1 î Se verifică faptul că sunt îndeplinite axiomele spaţiului vectorial. (ii). Cum a este arbitrar. ja(x) = axa-1 este un automorfism al lui G. a = f(1) ¹ 0. atunci f( m ) = (a n )m = a n f(x) = ax . deci trebuie să avem ja = 1G Û ja(x) = x Û axa-1 = x Û ax = xa. Vom demonstra că pe G se poate organiza o structură de ℤ2 . Deoarece f(G) = G rezultă că a-1f(a) ÎZ(G).x. 4. există bÎℚ \ H şi deci f(x) ¹ b. (") xÎℚ. Pentru fiecare aÎG. (") xÎGÞ Z(G) = G Þ G este comutativ. ( ˆ ï x.49. adică 4. în particular fÎCAut(G)(Inn(G)). (") xÎG. (") xÎG Û x2 =1. 1 m n . y(x) = x-1 este tot un automorfism al lui G. Excluzând grupurile cu un singur element care satisfac proprietatea din enunţ. (") xÎℚ.50. Dacă a. deci jaÎAut(G). 4. (") xÎℚ Þ ax ¹ b.Rezultă imediat că dacă şi mÎℤ. deci y = 1G Û x = x-1. Dacă fÎZ(Aut(G)). Fie H < ℚ un subgrup propriu al lui (ℚ.

4. Cum G are un singur automorfism. f(ak) = k . ceea ce inseamnă că B trebuie să aibă un singur element.53. Cazul 2. f(ak) = k. atunci f : G ® (ℤn. Dacă ($) xÎG \ {1} cu x2 ¹ 1. vom arăta mai întâi că orice element din G are ordin finit. În concluzie. Această condiţie apărută Cazul 1. a ce arată că G este un grup izomorf cu grupul aditiv ℤ2. Obţinem că grupul (Aut(G). (")xÎG. 4. În particular. grupurile cu un singur automorfism sunt grupurile cu un element şi grupurile cu două elemente.Fie B = (xi)iÎI o bază a spaţiului vectorial G peste corpul ℤ2. aplicaţia u : G ® G. u (å li x i ) = å li u ( x i ) este un automorfism al spaţiului vectorial G ( este o iÎI iÎI aplicaţie liniară bijectivă). k=0 Þ G = { e} şi Aut(G) = {1G}. (") kÎℤ este izomorfism de grupuri. Cazul 3. x = x 1 1 ×x 2 2 ×…×x k k . Dacă u : B ® B este o bijecţie a bazei B. k =1 Þ G » ℤ2 şi Aut (ℤ2) = {1 Z 2 }. este şi suficientă.×) are un număr finit de subgrupuri. a a a a a Definim f : G ® G astfel f (x 1 1 ×x a 2 ×…×x k k ) = x 1 2 ×x a1 x 3 3 ×…×x k k .+). G este un ℤ2.xk} o bază în G.αk Î{ 0 .+). u este un automorfism al grupului abelian G.spaţiu vectorial. Se 2 2 arată cu uşurinţă că fÎ Aut(G) şi f o f = 1G. Deci grupurile căutate sunt {1 } şi (ℤ2.….î. rezultă |Aut(G)| este număr par. Prin urmare.52. k ³ 2. căci grupul ℤ2 are un singur automofism. deci | Aut(G)| este număr par. (") kÎℤ este izomorfism de grupuri iar dacă ˆ o(a) =½G½= n. Considerăm că G = {ak : kÎℤ}. ceea ca necesară. o ) conţine un element de ordin 2. Dacă o(a) = ¥. 4. Fie {x1. Fie G un grup abelian. Rămâne să analizăm cazul în care x2 = 1. Atunci avem izomorfismul de ℤ2 spaţii vectoriale: G » ℤ2. 1 } a. fiecare bijecţie a bazei B generează un automorfism al grupului G. conform problemei anterioare.54. Atunci pentru xÎG există în mod unic a a ˆ ˆ α1. Atunci.…. x2.+). atunci se probează imediat că f : G ® (ℤ. 147 . Dacă (G. este necesar să existe o singură bijecţie a mulţimii B în ea însăşi.

+). iar (ℤ. adică G » K (grupul lui Klein).). acesta generează un subgrup ciclic infinit. construim inductiv un şir de subgrupuri distincte ale lui G. G este comutativ).… sunt distincte două câte două datorită modului de alegere a generatorilor). Deducem că a.+) admite o infinitate de subgrupuri de forma (nℤ.Hn sunt finite. Dacă G ¹ H1. <x3> = H3. Fie Hi £ G.+) cu nÎℕ. deci izomorf cu (ℤ.H2.+) (vezi problema 4. Fie x1Î G \ {1} şi H1 subgrupul ciclic generat de x1. Fie x = x1ÎG şi H1 = <x1> Þ H1 este finit Þ ($) x2 ÎG \ H1.56.m. Fie H1 = {1. Dacă toate elementele lui G au ordin 2. <x2> = H2.2.xnÎH a. b ¹ 1. Dacă bc = b Þ c = 1. contradicţie. Dacă G = H1. Fie G = {1. rezultă că (G. dacă presupunem că în G există un element de ordin infinit. Fie cÎH3 \ {1.…. o(x) = 4.Într-adevăr.d. a ¹ 1.+)..<xn> = Hn şi H1 È H2 È…È Hn este finit.b.a.î. Nu putem continua la nesfârşit căci am obţine o infinitate de subgrupuri ale lui G (se observă că subgrupurile H1. <x>.b} cu a ¹ b. bc = a şi ca = b. deci ($) xn+1 = G \ <xn+1> = Hn+1. de unde rezultă că (G. 4. contradicţie. …. 4.20. ….a} şi H2={1.a.3 a. H2. Dacă ($) xÎG a. Analog se construiesc x3. rezultă că subgrupul ciclic generat de x.×) este finit. Dacă acÎH3 Þ aÎH3 Þ bÏH3 ( dacă bÎH3 Þ G = H3) Þ bc ÏH3 Þ bcÎH2. este izomorf cu (ℤ. Dacă orice xÎG este de ordin finit. rezultă că G finit. b Ï H3 Þ ca. atunci în mod evident G » (ℤ4. Dacă există xÎG de ordin infinit. rezultă că G este finit.55.×) ar avea o infinitate de subgrupuri.b}. Evident a2 ÎH1 implică a2 = 1 (dacă a2 = a Þ a = 1 – absurd) şi analog b2= 1. ş. atunci există x3ÎG \ (H1È H2) şi considerăm subgrupul ciclic generat de x3. 4. G = H1 È H2 È H3. dar acest grup are o infinitate de subgrupuri. atunci a2 = b2 = c2 = 1 şi se probează imediat că ab = c. i =1. Deoarece subgrupurile H1.57. Evident ℤ4 ≉ K deoarece în K toate elementele diferite de 1 au ordinul 2 pe când în ℤ4 nu se întâmplă lucrul acesta. rezultă că există x2 ÎG \ H1 şi fie H2 subgrupul ciclic generat de x2. Prin urmare există nÎℕ* cu proprietatea că G = H1 È H2 È …È Hn.î. Dacă G = H1 È H2. contradicţie.53.î. Dacă G ¹ H1 È H2. Dacă bc = 1 Þ bÎ H3.cbÏH3 Þ ca = b şi cb = a ( nu putem avea ca = a 148 U Hk k =1 n şi .a.c}(conform problemei 2.

+)® (ℚ.+).x. Evident (ab)2 = 1.+) ≉ (ℚ. se verifică imediat că q . atunci ½G½ar trebui să fie o putere a lui 2 – absurd. deducem că S3 ≉ ℤ6. Deoarece (") xÎG.+).+). q ¹ 0. 4. În acest caz în G am identificat 6 elemente distincte şi anume 1.59. x2y. x2 = 1 rezultă că G este abelian. x2.q) = 1. x.3 sau 6. Mai avem de demonstrat că (ℤ. dacă o(y) = 3. x2.x2}. xy. Dacă în G avem un element de ordin 6. Să presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℤ. Dacă yx = x2y atunci considerând f : G®S3 definit prin f(x) = ç ç f(y) = ç ç æ123 ö ÷ şi ÷ è 231ø æ123 ö ÷ . Tabla grupului arată astfel: 1 a b c × 1 1 a b c a a 1 c b b b c 1 a c c b a 1 Deci G este izomorf cu grupul lui Klein. Dacă yx = xy Þ o(xy) = o(x)o(y) = 2×3 = 6 şi în acest caz G » (ℤ6. atunci în mod evident G » (ℤ6. ÷ è 213 ø o) . (p. deci în acest caz G » (S3.ℚ sunt numărabile deducem că grupurile (ℤ. y. Fie acum yÎG-{1. Conform teoremei lui Lagrange ordinul unui element diferit de 1 dintr-un grup G cu 6 elemente poate fi 2.+) nu pot fi izomorfe cu (ℝ. Deci ($) xÎG \ {1} a. x2y. Dacă toate elementele lui G \ {1} ar avea ordinul 2. xy2. Deci o(y) = 2 (cazul o(y) = 6 nu mai interesează). x. xy. Deoarece ℝ este o mulţime nenumărabilă iar ℤ. Deoarece S3 nu este comutativ iar ℤ6 este. Cum yxÎG Þ yx Î{xy.qÎℤ. (") xÎℤ. y.+) sau (ℚ. o(x) = 3.sau cb = b). 4.î.+). x2y}. Ţinând cont că a2 = b2 = 1 rezultă că c = ab = ba şi prin urmare H3 = {1.ab}. obţinem un izomorfism de grupuri.+). Notând f(1) = f(x) = p ×x. atunci în G ar apare 9 elemente distincte şi anume : 1.58. q 149 p Îℚ cu p. x2y2 ceea ce este fals.

şi fie xÎℚ * a. Să demonstrăm că dacă p ¹ 0 atunci f nu este surjectivă. Dacă f este surjectivă ($) xÎℤ a.·) la (ℝ.+) şi (ℚ*. atunci ecuaţia x3 = 1 (ce are în ℂ* trei soluţii distincte ) ar trebui să aibă şi în ℝ* tot atâtea soluţii ceea ce nu este adevărat (căci are doar soluţia x = 1 în ℝ*).61.+). cu necesitate p ¹ 0.×) nu poate fi izomorf nici cu (ℝ*. (ii). Dacă prin absurd ar fi izomorfe. f(x) = ln(x). pe când ℝ* şi ℂ* sunt nenumărabile.×) şi (ℂ*. atunci (ℝ. r = f(x). Grupurile (ℤ. deci ℝ şi ℂ au baze echipotente.. Fie B o bază a lui ℝ peste ℚ şi fie c cardinalul său.+).î. f(x) = p+1 Û px = (p+1)q Û p½(p+1) Þ p = 1 sau –1 Þ f(x) = x x sau f(x) = . Atunci ℂ = ℝ´ℝ va avea o bază de cardinal c×c = c.×) nu este ciclic (acest fapt se probează imediat prin reducere la absurd). 4. 4. rezultând că ℝ şi ℂ sunt ℚ .×) ® (ℚ. 4.+) şi (ℂ.×) şi nici cu (ℂ*. Să demonstrăm că (ℝ*.+).absurd.Pentru ca f să fie injectivă. (") xÎℤ. + Atunci r = f (2) Îℚ. Evident.63. q q 1 deducem că q = 0.+) este ciclic pe când (ℚ*.+) » (ℂ. cu xÎℚ . q +1 Scriind în ambele cazuri că ($) xÎℤ a. Grupul (ℚ*.×) nu sunt izomorfe. Considerând pe ℝ şi ℂ ca spaţii vectoriale peste ℚ. f(x) = ceea ce este absurd.î. 4. Funcţia f : ℝ * ® ℝ. + 2 Deducem că f(2) = 2r = 2f(x) = f(x2) Þ x2 = 2.+) sunt grupuri aditive ale acestor spaţii vectoriale. + Să presupunem acum prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℚ * . (i).60. (") x > 0 este un izomorfism de + grupuri de la (ℝ * .×) deoarece mulţimea ℚ* este numărabilă.spaţii vectoriale izomorfe.62.î.×) nu sunt izomorfe deoarece (ℤ. adică (ℝ. 150 .

fie x0Î(ℝ \ ℚ) Ç [0. f(x1) = f(x1-x0) + f(x0) = f(x1-2x0) + 2f(x0)= = … = f(x1-nx0) + nf(x0) şi putem alege nÎℤ a.+) » (ℚ[X]. atunci a = m + ni cu m.|an|} şi considerăm polinomul SÎℚ[X]. în ℚ[X] sunt polinoame de grad mai mare decât gradul lui p(X)). Atunci f(x) = ax. din prima egalitate deducem că x = 1 şi atunci cea de-a doua egalitate devine n = n+1. 4.b]. S = 1 1 ×P Þ kS = P Þ f(S) = ×f(P) Þ f(S) Îℤ[X] – absurd.4. k >max{|a0 |. f(x) = m + (n+1)i. contradicţie. Se ştie că restricţia morfismului f la ℚ este de forma f(x) = ax.b] iar pentru aceasta. Fie PÎℚ[X] un polinom nenul şi să considerăm polinomul f(P) = a0 + a1X + …+anXn Îℤ[X] care va fi de asemenea nenul. Dacă alegem kÎℕ*. 4.nÎℚ*( nu putem avea m = 0 sau n = 0 căci atunci f nu ar mai fi surjecţie). (") x1Îℝ.65. 151 . Dacă se cunoaşte că pentru x0 Î[-b.+).+) ® (Q[i]. se arată uşor că f(x) = f(1)×x.î. Acelaşi raţionament ca la problema 4. 4. Funcţia f fiind integrabilă pe [-b. (") xÎℚ. Acest lucru este absurd deoarece ar rezulta că toate polinoamele din ℚ[X] sunt de forma X×p(X) unde p(X) = f(1)Îℚ[X] (evident. unde a = f(1).b]. atunci notând un astfel de izomorfism cu f : ℚ ® ℚ[X].67. x1-nx0 Î[-b. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℚ. (") xÎℚ. x0Î(ℝ \ ℚ) Ç [0.+). Cum m ¹ 0.b] este integrabilă şi pe [0. Deoarece f este morfism surjectiv.x0] Ì [-b. k k 4.…. Deci f(x1) = a( x1-nx0) + nax0 = ax1. unde aÎℝ.68.b]. considerând elementul m+(n+1)i din ℚ[i]. Această egalitate se mai scrie xf(1) = m + (n+ 1)i Û x(m + ni) = m + (n + 1)i Û mx = m şi nx = n + 1.b]. Într-adevăr. Se ştie că f este o funcţie impară. f(x0) = ax0.î. atunci şi f(x1) = ax1. deducem existenţa lui xÎℚ a.64. b]. Dacă prin absurd (ℚ. Deoarece aÎℚ[i].64. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : ℚ[X]® ℤ[X]. Deci este suficient să o cunoaştem pe intervalul [0.66.

G/Z(G) = <xZ(G)> şi y. Fie f(A) = 1 Þ A = E Þ f este morfism injectiv. f este de forma f(x) = ax cu aÎℝ.×). obţinem sD(f. Să presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (K. În grupul G/H avem (xH) n = xnH = 1×H = H. fie f : G® ℂ*.αn) = = 2 ax 0 . adică G este comutativ. Fie xÎG a. Rezultă că f este morfism de grupuri.70. dacă A = α E şi B = b E Þ AB = αbE2 = αbE. Avem că yZ(G) = (xZ(G))m şi zZ(G) = (xZ(G))n cu m. deci A2 – (Tr A) A + det A× I2 = 02 Þ A2 = α A. Deci. deci f(AB) = f(A) f(B). zx-n = z2 cu z1.z2ÎZ(G) Û y = z1xm şi z = z2xn.αn) = å i =0 n -1 f(αi) (xi – xi-1) şi alegând o diviziune cu intervale de ax0 (α1 + …+ αn) ® n x0 0 lungimi egale. Dacă O2 ÎG Þ E = O2 (E = AA¢. Aşadar G » f(G) care este subgrup în (ℂ*. Atunci E2 = E şi cum E ¹ I2 rezultă că det E = 0. În acest caz G = ({O2}. Fie AÎG Þ AE = A Þ det A = 0. orice matrice AÎG este de forma A = α E cu α Îℂ. ×). 2 În concluzie. α = Tr A.î. Deducem imediat că yx-m. Rezultă astfel că yz = zy = z1z2xm+n. Deducem imediat că K este corp de caracteristică 2. (i). Astfel 2 x0 ò ax dx = ò 0 af ( x ) dx = 2 ax 0 Þ 2 x0 0 ò f ( x) dx = 2 x0 . Fie G Ì M2(ℂ) un grup ca în ipoteza problemei şi EÎG elementul neutru. Atunci f(a + a) = f(a)×f(a) = 1 = f(0) Þ a + a = 0. În plus. Fie A¢ simetricul lui A în G Þ A2A¢ = α AA¢ Þ A(AA¢) = α E Þ AE = α E Þ A = α E. dacă A = α E. f(A) = α . f(a) = -1.×) şi fie aÎK a. Funcţia f este bine definită pentru că E ¹ O2.72.nÎℤ.71.69. 4. 4. Dar AÎM2(ℂ). deci α E = b E Þ α = b. Atunci (f(1)-1)2 = (f(1))2 + 1 = f(1 + 1) + 1 = f(0) + 1 = 1 + 1 = 0 Þ f(1) = 1 = f(0) Þ 0 = 1-absurd.sD(f. 4. (") AÎG.+) ® (K*. Dacă O2ÏG.î.b]Þ f(x0)= ax0. 4. zx-nÎZ(G) Û yx-m = z1. (") AÎG) Þ G = {O2}. 152 . iar αiÎℚ.zÎG. (") x0Î[0.

Să presupunem că (o(x).n) = 1 = (m. există s. deci (xH)k = 1 Û n½k.k). Fie G un grup necomutativ a. xÏH şi (xH)n = H Û xn ÎH Þ ($) mÎℕ* a.î. Dar yÎH Þ y = z<x>. deoarece (m.p) = 1 şi să considerăm grupul H = G /<x> ce are cardinalul |H| = |G| / o(x) < |G| şi cum p | |G| iar (o(x).î. Dacă o(x) este multiplu de p. Presupunem afirmaţia adevărată pentru orice grup H de cardinal mai mic decât |G| ce este multiplu de p şi fie xÎG. putem presupune că (") x Ï Z(G). adică o(xH) = n. xÏZ (G ) Dacă pentru un xÏZ(G). iar p | |G|.29. Deoarece (m. Din ecuaţia claselor rezultă că p | |Z(G)| şi cum Z(G) este comutativ deducem că există xÎZ(G) a. În acest caz folosim ecuaţia claselor: |G| = |Z(G)| + å |G : CG(x)|. (") x Ï Z(G) şi cum |G : CG(x)| = = |G| / |CG(x)|. 4. o(s) = p şi o(t) = 2. cu zÎG Þ yp = zp<x> = 1 = <x> (în G / <x>) Û zp Î <x> Þ (zp)o(x) = 1 Þ (zo(x))p = 1.î. Dacă H = <s>.î. Fie acum k = o(y). atunci ca şi în cazul 1 putem face inducţie după |G| (aplicând ipoteza de inducţie pentru CG(x)).74. Conform problemei 4. 4. o(yH) = k. o(x) = p. ma Din o(xH) = n Þ (xH)n = H Þ xn H = H Þ xn ÎH şi luând y=x avem ma y = x = x nb +1 = x(xn)bÎxH. G este comutativ. atunci ½G:H½= 2p/p= =2. Dacă |G| = p este evident. ½G½= 2p. deci o(y) = k = n. Cazul 2. Fie xÎG. Deci putem presupune că p∤ |CG(x)|.bÎℤ a.73. Facem inducţie după |G|. 4.).Dacă kÎℕ* şi (xH)k = H Þ (xH)k = xkH = H Þ xkÎH şi deoarece ½H½ = m Þ xkm = (xk)m = 1 adică n = o(x) ½ km. nÎℕ* a. 153 .î. atunci conform cu (i).n) = 1 Þ ($) a.tÎG a. afirmaţia din enunţ este în mod evident adevărată. o(y) = p. deci H < G ( conform problemei 3. G este necomutativ.î. (ii). x ¹ 1. Dar xH = yH şi o(xH) = n. adică yH = xH.n) = 1Þ n½k.p) = 1 Þ p | |H|. am = bn + 1. p | |CG(x)|. Deoarece (m. deci putem aplica ipoteza de inducţie lui H şi găsim yÎH a. deci alegând x1 = zo(x) avem că o(x1) = p.74.î. p | |G : CG(x)|. Cazul 1. ma Deoarece ½H½ = m şi xn Î H Þ xnm = 1 şi yn = (x )n = (xmn)a = 1 Þ o(y)½n.75. (xn)m = 1 Þ xmn =1 Þ xÎH – absurd.

77. adică x2 = 1. Din alegerea lui p obţinem că p+1∤ n pentru p > 2. adică G/Z(G) este ciclic şi atunci conform problemei 4. gÎAut(G) şi deci g = 1G. Deci g(x) = x.74. hÎAut(G) şi deci h = 1G. 154 .î. Cum 2 | n.î.77. (") xÎG. (") yÎG. Dacă p = 2. Avem deci tst = s-1 adică G » Dp. Din teorema lui Lagrange deducem că |Z(G)| = p. Rezultă din teorema lui Lagrange. (") yÎG Þ xyx-1 = y Þ xy = yx. Z(G) ¹ {1}). 4. 4.79. Atunci ½G/Z(G)½ = p2/p = p. Să considerăm că Z(G) ¹ G. Fie G un grup cu proprietatea din enunţ şi xÎG \{1}. adică t = t-1). g(x) = x-1. g(1) = 1.76. (ii) Þ (i). Deducem imediat că s = t2 s t2 = t ( tst ) t = t s i t = ( si )i = s i Þ p½(i2-1) Þ p½(i+1) sau p½(i-1) Þ tst = s sau tst = s-1. Cum p | n. deci f = 1G Þ fx(y) = y. Cum G este abelian rezultă că G este un ℤp . Cazul 2. (") xÎG. fie g : G ® G.Astfel. atunci conform problemei 4. 2 există x0 ÎG a. din teorema lui Cauchy p (vezi problema 4. h(x) = xp+1. (") xÎG. Astfel există. adică ½Z(G)½ ³ p.spaţiu vectorial. deci există iÎℤ a. Se arată cu uşurinţă că fx ÎAut(G). un număr prim p a. x 0 = 1.î. Cazul 1. rezultă că G este comutativ. o(x) = q contrazicându-se (i). Din ecuaţia claselor: ½G½ = ½Z(G)½+ å ½G:CG(x)½ xÏZ (G ) 2 şi din problema precedentă deducem că p½½Z(G)½. (i) Þ (ii). Dacă tst = s atunci ts = st Þ G este comutativ – absurd.î. (") xÎG. tst = tst-1ÎH ( o(t) = 2 implică t2 = 1. tst = si. Dacă Z(G) = G totul este clar (conform problemei 4. 4. xp = 1. ) există x0ÎG\{1} a. ($) xÎG a..71.78. Dacă în descompunerea în factori primi a lui ½G½ avem puterea naturală a unui număr prim q ¹ p. Obţinem că h(x) = x.yÎG Þ (G. fx (y) = xyx-1. (") xÎG. în orice situaţie. (") xÎG. x 0 =1. (") xÎG şi deci xp = 1. Definim fx : G® G.74. Fie |G| = n şi p cel mai mic număr prim care divide pe n. Atunci g(x0) = x0. Atunci h(x0) = x0 şi h(1) = 1. (") x.×) este grup abelian. Cum fx(x) = x şi fx(1) = 1 Þ fx are două puncte fixe. Definim h : G ® G. 4.î.

f(x1) = x2.1}. p -1 -1 p -1 a a a a a a } » (ℤp. n n este : {ℤ. deci (ℤp. Orice element din ℚ/ℤ este clasa unui număr raţional de forma m/n cu 0£ m <n. … . (m. (i).+). atunci nx = m + nℤ = 0 (în n (ii). atunci G = {1}. 1 £ i £ k.)n există un nelement xÎZ(G) .…. grupul G are subgrupurile normale G0 .2. xk } o bază a lui G şi deci orice element xÎG admite o a scriere unică sub forma x = x 1 1 x a 2 …x a k .n) = 1. definim f : G ® G astfel f (x 1 1 x 2 2 …x k k ) = x 1 2 x 2 1 …x k k .77.m-1}. cu αiÎ{0. Deoarece Z(G) ¹ {1} ( conform problemei 4.… x 1 Dacă k = 0. astfel că G1 < G ( |G1| = p – prim) şi grupul factor G = G / G1 are ordinul pm-1.…. Deci kÎ{0. Facem inducţie matematică după m ( afirmaţia din enunţ fiind trivială pentru m = 0.contradicţie) rezultă că f are două puncte fixe x1x2 şi 1 ceea ce este fals. Dacă f are cel ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ puţin două puncte fixe. de unde deducem că n -1 o(xp ) = p iar G1 = < xp > este un subgrup de ordin p al lui G.2. f(x2) = x1.…. ˆ ˆ Fie fÎAut(ℤp). fiecare Gi este de forma Gi = Gi+1 / G1. G1 . Este uşor de demonstrat că singurul subgrup de ordin n al lui ℚ/ℤ 1 n -1 +ℤ. x ¹ 1 cu -1 n -1 o(x) n=1 pn ( n ³ 1). {1}. Deoarece xÎZ(G).81. atunci G1 £ Z(G). Deci grupurile căutate sunt grupurile (ℤp. 2 k Dacă k ³ 2. m + ℤ este un astfel de element.p-1}. Conform teoremei de corespondenţă.….+) cu p prim şi grupul trivial 4.p-1}. + ℤ}.80. atunci există k ¹ 0 astfel încât f( k ) = k Þ a k = k Þ ˆ = 0 Þ p | a-1 Þ a = 1 (a £ p-1) Þ f( k ) = k Þ f = 1 . Dacă k = 1 atunci G = á x1ñ = {1. Cum x1x2 ¹ 1 ( în caz contrar x2 = x 1 = x 1 . 4.+) ˆ ˆ ˆ (a-1) k Zp îndeplineşte condiţia din enunţ. Evident fÎAut(G). Atunci f( k ) = a k cu aÎ{1. Atunci (xp )p = xp = 1 şi xp ¹ 1. unde Gi+1 este un subgrup normal al lui G şi 155 . Gm -1 a. 1 = G0 < G1 <…< Gm -1 = G şi | Gi | = pi pentru orice iÎ{1.….Fie { x1. adică x1 şi x2 sunt liniar dependente . Dacă x = ℚ/ℤ). Să presupunem că afirmaţia este adevărată pentru subgrupurile de ordin pm-1 şi fie G un p – grup de ordin pm. f(x1x2) = x1x2. Rămîne să arătăm că grupul (ℤp.1).î. x1. Conform ipotezei de inducţie. x2.+) îndeplineşte condiţia din enunţ.

Observaţie. Ţinând cont de principiul inducţiei matematice deducem că afirmaţia din enunţ este adevărată pentru orice mÎℕ.). f(z) = Im(z) este morfism surjectiv de grupuri. dacă |G| = p2. Ker(f) = T şi acum totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. 2 Considerând acum f : (ℝ. (") tÎℝ. (i). deducem că există pentru fiecare i = 0. j £ n unde: 156 . Ker(f) = ℝ şi totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. Dacă z1.1.83.×). ceea ce contrazice ipoteza. avem că H1. atunci conform teoremei lui Lagrange.×) rezultă imediat. o(x) = p şi o(y) = q.82. Se arată imediat că f : ℂ® ℝ. toate eventualele sale subgrupuri proprii au p elemente. iar Im(f) = T şi totul rezultă din + teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri.2. există x. se arată uşor că f este morfism de grupuri. 4. Deci cu necesitate k = 2.). Im(f) = T şi atunci conform teoremei fundamentale de izomorfism pentru grupuri avem ℝ/Ker(f) » Im(f) Û ℝ/ℤ » (T. Din acest exerciţiu tragem concluzia că pentru p – grupuri finite este adevărată reciproca teoremei lui Lagrange (vezi şi problema 3. k ³ 1 şi p prim. Ker(f) = ℝ * . (iii). Atunci considerând H1= <x> şi H2 = <y>. dacă în descompunerea în factori primi a lui |G| ar apărea două numere prime distincte p şi q atunci. Vom demonstra că grupul G are proprietatea din enunţ Û |G| = p2 cu p prim (p³ 2). Reciproc. contradicţie.47. Se consideră f :ℂ*®ℝ * .×).z2ÎT Þ |z1| = |z2| = 1Þ |z1×z -1 | = |z1| : |z2| = 1:1 = 1 2 Þ z1×z -1 ÎT Þ T £ (ℂ*.k Hi £ G cu |Hi | = pi.74. În plus. Utilizând exerciţiul anterior.+)® (ℂ*.×). Ker(f) = ℤ.84.yÎG a. f(z) = |z| şi se arată uşor că f este morfism + de grupuri. (iv). (") zÎℂ*. deci |Gi+1| = pi+1. (ii).G1 £ Gi+1.H2 £ G şi |H1 | = p ¹ q = |H2|.…. pi = |Gi| = |Gi+1| / |G1| = |Gi+1| / p. atunci se arată imediat z că f este morfism de grupuri.î. f(z) = z . 4. În concluzie |G| = pk. Definim α : P(A) ® Mn(ℤ2) prin α(X) = (aij) 1£ i . + Dacă definim f : ℂ*®ℂ*. conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite (problema 4. Faptul că ℝ * £ (ℂ*. 4. Într-adevăr. f(t) = cos(2pt) + i×sin(2pt).

90. 4. cum ½H½= 2 Þ ½Q3 / H½= 8 : 2 = 4 şi ţinând cont de exerciţiul precedent deducem că Q3/H = {H. atunci kj = -t şi astfel G = {±I2. Din studiul tablei de compunere de la problema precedentă deducem că Z(Q3) = {±1}. Deoarece G este necomutativ de ordin 8. Prin calcul direct se arată că o(j) = o(k) = 4.). Deoarece A2 = B2 = (AB)2 = -I2. Din b2 = (ab)2 Þ b2 =abab Þ b = aba Þ bab-1 =a-1.2 )2 = 1 Þ a 2 -1 -1 n-2 = b2 Þ n-2 = b-2 şi cum a 2 -1 = b2 Þ b2 = b-2 Þ b4 = 1 Þ (a 2 2 2 n-2 n -1 = 1. 4. iH. Din a 2 a2 n-2 n-2 n-2 ( ìˆ ï 1.i + j Ï X . 4. de unde deducem că Q3/H este comutativ. Ştim că i-1 = -i. atunci în G nu avem elemente de ordin 8 şi nu toate elementele au ordin 2 (în caz contrar se deduce 157 2n .i + j Î X = b2 Þ b a 2 n-2 n-2 b-1 = b2 Þ (bab-1) 2 2 n -1 n-2 = b2 Þ a. j-1 = -j. ±j. 4. adică (iH)(jH) = (jH)(iH).91. ±t}. k-1 = -k.89. 4. Cum ½G½= 23 şi j2 = k2 = (jk)2 deducem că G » Q3. daca ni . jH. Din echivalenţa de relaţii probată mai sus deducem că G » Qn. kH} (folosind notaţiile de la problema 4. pe e) deducem că ele nu pot fi izomorfe. 4.2 . atunci J. dacă a şi b verifică relaţiile a -1 = 1.85. Fie H = Z(Q3).87. 4. Deoarece Q3 nu are elemente de ordin 2 iar D4 are astfel de elemente (de ex. deci½G½= 8.K < G. Analog se arată că şi celelalte elemente din Q3/H comută între ele.86. deducem că G » Q3. 4.86.88. Să presupunem că a şi b verifică relaţiile a 2 = b2= (ab)2. atunci din bab = a Þ (ab) = b = a .92. bab = a şi b = a 2 . Deoarece ½G : J½=½G : K½= 8:4 = 2. deci ½J½=½K½ =4 iar dacă notăm prin t = jk. 2 Reciproc. atunci analog ca la problema precedentă deducem că G » Q3. Făcând tabla de compunere constatăm că G este grup şi deoarece ½G½= 23 iar j2 = k2 = (jk)2 = -1. î şi se verifică uşor că α este izomorfism de grupuri. daca ni .aij = í ( ˆ ï0. de asemenea (iH)(jH) = =(ij)H = kH iar (jH)(iH) = (ji)H = (-k)H = k -1H şi deoarece k(k-1)-1= k2= =-1ÎHÞ kH = k-1H. ±k.

deducem că ½G / <a>½= 2. 4. Mai mult. Atunci există BÎ GLn(K) a. (At)-1 = (A-1)t Þ (a o a)(A) = =a(a(A)) = a((At)-1) = (((At)-1)t)-1 = (A-1)-1 = A. rezultă că f este un morfism de grupuri. Pe de altă parte.î. * ) provine prin transportul dat de o bijecţie. În plus. Din problema 4. să observăm că orice structură de grup (G. Dacă A. deci b2 Î <a>. * ) prin transportul dat de s) (vezi şi problema 2. 4. izomorfismul fiind s : (G. 4.s*) devine grup izomorf cu grupul (G. Deoarece aplicaţia det : GLn(K) ® K* este surjectivă deducem că t -1 (") aÎK* avem a = a-1 Þ a2 = 1 Þ a = 1 sau –1 Þ K = ℤ2 sau ℤ3 – absurd. Să presupunem prin absurd că a este automorfism interior. o(a) = 4 şi fie bÎG a.BÎGLn(K) Þ ((AB)t)-1 = (BtAt)-1 = (At)-1(Bt)-1 Þ a(AB) = =a(A)·a(B) adică a este morfism de grupuri. fals). cum <a> < G Þ b-1ab Î <a>. deci a nu este (în condiţiile enunţului) automorfism interior. deoarece pentru AÎ GLn(K). Pentru sÎS(G) notăm cu s* operaţia algebrică de pe G definită astfel: x s* y = s(s-1(x) * s-1(y)).imediat că G este comutativ. b2 = 1 şi b-1ab = a3 = a-1 Cazul (i) ne arată că G » Q3 iar cazul (ii) că G » D4.38.s*) ( spunem că noua structură s* este obţinută din structura de grup iniţială (G. Fie (G. Deoarece <a> £ G (căci ½<a>½= 4 şi 4½8). (") AÎGLn(K). * ) un grup şi S(G) grupul permutărilor lui G.50. * ). Se verifică imediat că dubletul (G. de unde deducem că aÎAut(GLn(K)). deci a este corect definită. adică (A ) Î GLn(K).94.49. Considerăm f : G ® Aut(G).). (") AÎ GLn(K) să avem (At)-1 = a(A) = BAB-1.yÎG. bÏ<a>. * ) ® (G. Fie AÎGLn(K) Þ det(A) ¹ 0 Þ det((At)-1) = (det(A))-1 ¹ 0. adică a o a = 1GL n (K).î.). b2 = a2 şi b-1ab = a3 = a-1 (ii) a4 = 1.93. Cum b2 = a sau b2 = a3 nu se poate (în caz contrar ar rezulta că o(b) = 8) deducem că b2 = 1 sau b2 = a2. (") x. deci a este o bijecţie. Ker(f) = Z(G).95. 158 . adică G ar fi comutativ.î. f(a) = ja (automorfismul interior). Deci ($) aÎG a. vezi problema 2. Cum o(a2) = 2 Þ b-1ab = a sau b-1ab = a3 (rămâne numai cazul b-1ab = 3 =a căci în cazul b-1ab = a ar rezulta ab = ba. Avem deci posibilităţile: (i) a4 = 1. o ) izomorfă cu structura iniţială (G. Im(f) = Inn(G) şi acum totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. Rezultă că det(A-1) = det((At)-1) = det(BAB-1) = det(A).

deci y = x ln .n) = 1. Să observăm la început că două grupuri ciclice cu acelaşi număr de elemente sunt izomorfe (conform problemei 4.….…. 0 £ k £ n-1. * ) în aceeaşi structură (G. Dacă s. * )|. Pentru fiecare nÎℕ putem alege câte un generator xn p al lui U p ¥ a. Fie G un astfel de grup şi yÎG.·) este grup divizibil. Deducem că | Aut(G) | = j(n) şi atunci conform problemei 4. notând cu r0. Dacă y are ordinul infinit.s*) sunt de forma sj cu jÎAut(G. atunci toate bijecţiile care transportă structura lui (G.). * )| dintre acestea dau aceeaşi structură de grup pe G izomorfă cu (G. upn + vt = 1.…. * )|. ($) u. cu (t. atunci j(n) = n-1.an-1}este un grup ciclic fixat.(n-1)k.r1. Fie acum mÎℕ*. dacă s : (G. * ).….…rn-1} = {0. n+ 4.p) = 1 iar kÎℕ. 4. o ) ® (G.53. x n +1 = xn.96. Cum în S(G) există n! bijecţii şi |Aut(G.a. atunci ţinând cont de faptul că f este morfism de grupuri şi că an =1 deducem că: Im(f) = G Û {r0. În acest caz 159 k n . deducem că numărul structurilor ce se pot induce pe G şi care sunt izomorfe cu (G. n = 1. * ).95.97.r1.vÎℤ a. atunci definim (folosim faptul G este divizibil) şirul recursiv (yn)n³1 de elemente din G prin (n+1)yn+1 = yn. dacă yÎℚ şi nÎℕ* atunci ecuaţia nx = y are soluţie în ℚ. 4. Fie yÎ U p ¥ .98. pe G putem defini n!/j(n) structuri de grup ciclic. atunci pentru orice x. yÎ U p n .n-1} Û (k. atunci un endomorfism al lui G este perfect determinat dacă definim f(a) = ak. deci ( U p ¥ .î.Într-adevăr.99. Într-adevăr. şi sunt în număr egal cu |Aut(G. l ³ 0. m = pkt.yÎG avem: x o y = s(s-1(x o y)) = s(s-1(x) * s-1(y)) = x s* y.….2k. * ) este egal n!/|Aut(G.a2.pn) = 1. Pentru ultima afirmaţie se ţine cont de faptul că dacă n este prim. y ¹ 0 ( folosim notaţia aditivă).k) = 1. Evident.xÎS(G). Cum şi (t. Să demonstrăm că un astfel de endomorfism este automorfism Û (n.2.î.rn-1 resturile la împărţirea cu n a numerelor 0. atunci se probează imediat că s* = x* Û s-1xÎAut(G. 4. deci dacă fixăm o bijecţie sÎS(G). * ) este izomorfism de grupuri. Dacă G = {1. * ). Atunci ecuaţia xm = y are în U p ¥ soluţia x = x vl k deoarece xm = (x vl k )m = x vlmk = n+ n+ n+ =x vlpk t = yvt = y 1-up = y. adică operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢ coincide cu operaţia algebrică ¢¢s* ¢¢. Avem deci un nÎℕ a.î.1.

Dacă y are ordinul finit m. Fie f : I ® G un morfism de grupuri şi y = f(m).…. Să demonstrăm de exemplu că dacă G este un grup divizibil iar H £ G. ¢¢Ü¢¢.modul injectiv. Cum G este divizibil ($) xÎG a.î. (") aÎ I.î. Fie deci mÎℕ* şi y + HÎG/H. Produse directe de grupuri 5.î.2. Atunci (") a Î mℤ.z)-1(x. pentru a proba injectivitatea lui G este suficient să o probăm pentru idealele I ¹ {0} ale lui ℤ.1)(y. putem folosi testul de injectivitate al lui Baer: ¢¢ Un A – modul Q este injectiv Û (") I un ideal stâng al lui A şi (") f : I ® Q un morfism de A – module.z)ÎH´K (x.yÎH iar zÎK). I = mℤ.+). unde p este un divizor prim al lui m. Cum G este divizibil. ($) yÎ Q a. 5. În acest caz subgrupul lui G generat de elementele y1.1. Atunci (y.… este izomorf cu grupul aditiv (ℚ. mx = y. are ordinul p. Atunci m(x+H) = y + H. Analog se probează că {1} ´ K < H ´ K. Fie de exemplu G = G1 ´ G2. Fie deci (x. 4.z-1z) = (y-1xy. adică G este un ℤ .… este izomorf cu ( U p ¥ . Se arată imediat că f este un morfism de grupuri. Fie deci G un grup injectiv.2. Conform aceluiaşi test al lui Baer.y2. atunci G/H este divizibil ( pe G îl considerăm grup aditiv). cu x = f(1). 4. Avem că ($) mÎℕ* a. a = bm avem f(a) = f(bm) = bf(m) = by = ax. n = 1.z) = (y-1xy. Fie acum G un grup abelian divizibil.y2. Conform testului de injectivitate al lui Baer ($) xÎG a. (") aÎmℤ.se verifică imediat că grupul generat de elementele y1.… de elemente din G prin pyn+1 = yn. mÎℕ* şi f : mℤ ® G.î.î. mx = y.z) = (y-1. f(a) = ay. atunci elementul y 1 = (m/p)y. Cum G este divizibil. f(a) = ax.1)(y.1)Î ÎH ´{1} (căci y-1xy ÎH).101. adică G/H este divizibil. există xÎG a. §5. yÎG. Deoarece categoria grupurilor abeliene este echivalentă cu categoria ℤ – modulelor. adică G este divizibil.1)ÎH ´{1} şi (y. definim şirul y1.¢¢ ¢¢Þ¢¢.z-1)(x.y2. 160 .100.·). (") a = bm Î mℤ. f(a) = =by. Pentru a = m = 1·m avem y = 1·y = f(1·m) = mx. Să demonstrăm de exemplu că H ´{1} < H ´ K.

Fie de exemplu x.1) Þ (xy. adică f este corect definită şi injectivă. ˆ 5. i = 1.Fie zi = (xi. adică 2 2 zH = xH şi zK = yK.yÎG şi x(HÇK) = y(HÇK) Û xy-1Î HÇK Û xy-1ÎH şi xy-1ÎK Û xH = yH şi xK = yK.4. i = 1.x2)-1 = 2 ˆ ˆ =(x1x -1 . Presupunem că G este comutativ şi fie z = (x.2.yÎG1. (x. Avem că (x. Fie tÎZ(G). (") xÎG. deci G » G ˆ (ii).1).yxy-1)Î G Û (x. "Þ".y)(a.x1x -1 ) este din G .xK). cu x. ˆ ˆ ˆ "Ü". Însă (x.yxy-1)Î G -1 Û x = yxy Û xy = yx.y) G (x. Definim f : G/(HÇK)® (G/H) ´ (G/K) prin f(x(HÇK)) = =(xH.y) -1Î G .a)(t. Atunci z1z -1 = (x1. 5. deci f(z(HÇK)) = (zH.x).1)ÎG şi din (x. y = h2k2 cu hiÎH şi kiÎK.a)(x. Avem (x.u-1) = (txt-1.1)(y.y)ÎNG´G( G ).3.yK) Î (G/H) ´ (G/K). deci NG´G( G ) = G .y) Î G .x)(t-1.x1)(x2. atunci (") aÎG avem ta = at şi (t. şi astfel Z(G) = G1 ´ G2 = G. deci t = 1. Fie deci (xH. Analog se probează că G2 este comutativ.zK) = (xH. Atunci (x.1) Þ xy = yx . "Ü". atunci Z(G1) = G1 şi Z(G2) = G2. 161 . (") a Î G Þ y-1xÎZ(G) = 1 Þ x = y şi astfel ˆ ˆ ˆ (x.1)ÎCG´G( G ) £ NG´G( G ) = G . adică (t.1)(x.a) = (a. Deoarece G = H×K putem scrie x = h1k1 .1) = (y. Se probează imediat că f este morfism de grupuri.1).x)(x-1.Se verifică imediat că Z(G) = Z(G1) ´ Z(G2). Dacă x. adică G1 este comutativ.1)(a.x)Î G iar ˆ y=(t.x)Î G .1) = (yx. Fie (x.yK). f(x) = (x. dacă G1 şi G2 sunt comutative.y) -1 = (xax-1. deci pentru orice ˆ aÎG. adică G este comutativ. Atunci yzy-1 = (t.(y. Deci. adică G este comutativ.u)ÎG ´ G.yay-1) deci avem xax-1= -1 -1 = yay Û (y x)a = a(y-1x). ˆ ˆ ˆ Fie x.uxu-1) = (x. adică Z(G) = {1}. Reciproc.2.xi) Î G . deci G £ G ´ G. (i). ˆ "Þ".a) = ˆ ˆ ˆ =(ta.u)(x. să presupunem că G este comutativ şi să probăm că G1 şi G2 sunt comutative.y)(a. (") xÎG este un ˆ. izomorfism de grupuri. ˆ G < G ´ G. 2 2 ˆ Se probează imediat că f : G® G .a)(x.yÎG.y)-1 = G .yÎG. Presupunem că G < G ´ G şi să demonstrăm că G este comutativ. Considerând z = h2k1ÎHK = G avem xz-1 = h1k1k 1 1 h -1 ÎH iar yz-1=h2k2k 1 1 h -1 ÎK (deoarece K < G).y)(x.y-1) Î G Û (xxx-1. Pentru a arăta că f este izomorfism de grupuri mai trebuie probată surjectivitatea sa. adică f este şi surjectivă. (iii).

×) (vezi + problema 4.10. Astfel.5. x/|x|).). Ţinem cont de exerciţiul anterior şi de faptul că (ℝ. Considerăm surjecţiile canonice p : H ® H/J şi q : K ® K/L. atunci există (x.n2y).î.×) » (ℝ.+) » (ℂ.y) = (n2x.y)ÎH ´ K este un morfism surjectiv de grupuri. 5.62.q(y)) = (xJ.1) = n2(x. iar (ℝ/ℤ.+) este ciclic (vezi problema 2. Ţinem cont de faptul că orice subgrup finit generat al lui (ℚ. 5.+) este suficient să construim un subgrup finit generat al lui ℚ ´ℚ care să nu fie ciclic.(0. Vom considera H = < {(1.5.6. (") xÎℚ*. Conform problemei 5.1}. 162 .6.+) » (T. deci ($) n1.n2Îℤ a. unde T = {zÎℂ ½ | z | = 1}.bÎℝ. (i).y) Îℚ ´ ℚ a.×) » (ℝ * .y)ÎKer(f) Û f(x.y) = (1.yL).9.×). f(x) = (|x|.).60. 5. Astfel. (1.7. Deducem că 1 = n1x = n2y şi 0 = n1y = n2x care sunt contradictorii. 5. atunci se verifică imediat că f : ℂ®ℝ ´ ℝ. H = < (x.1)} > şi dacă prin absurd este ciclic. Se verifică imediat că f este izomorfism de grupuri. atunci şi f : H ´ K® (H/J) ´ (K/L).î. Cum p şi q sunt morfisme surjective de grupuri. Se probează imediat că f : ℂ* ® ℝ* ´ T.7. Deoarece (x. Dacă zÎℂ. (") (x.. Analog ca la problema 5.95. J ´ L = Ker(f) < H ´ K şi conform teoremei fundamentale de izomorfism pentru grupuri avem că (H ´ K)/(J ´ L) = (H ´ K)/Ker(f) » Im(f) = =(H/J) ´ (K/L).83.×) ´ (T.11.+) (vezi problema 4.1) Û p(x)=1 şi q(x)=1 Û xÎJ şi yÎL Û (x.y) >. 5.8.0) = =n1(x. + Dar (ℝ * .y) = (n1x.0). pentru a proba că (ℚ. f(z) = (a. Avem că + x/|x|Î{-1.1}. 5.+) ≉ (ℚ.+)(vezi problema 4. (ii). (ℂ*.b) este izomorfism de grupuri. f(x.+) ´ (ℚ. z / | z |) este un izomorfism de grupuri . de unde deducem imediat izomorfismul căutat. f(z) = (| z |.n1y) şi (0. z = a + bi cu a.). Considerăm f : ℚ* ® ℚ * ´{-1..y) = (p(x).).y)ÎJ ´ L Þ Ker(f) = J ´ L.

5. de unde egalitatea (x1.y1)ÎH. … . (") nÎℤ. Fie acum (x. ki Î ℤ. (x1. deci p1(H) = x1ℤ cu x1Îℕ.y1)ℤ + (0. 1 ) nefiind imaginea nici unui element din ℤ).13.t(x1. Fie H' subgrupul generat de elementele de forma (0. Trebuie ca f(1) = (1.y) = t(x1.… şirul numerelor naturale prime. p1= 3.y2)ÎH şi avem (x1. atunci (") mÎℤ. Elementul (0.….î. Dacă f(1) = (a. În mod evident x1½x şi deci există tÎℤ cu x = tx1. atunci cu necesitate avem un izomorfism f : ℤ ® ℤ ´ ℤ.5. 5.0) nu mai este imaginea nici unui element din ℤ).y2) ceea ce ne arată că H Í (x1. Se ştie k k că orice raţional se scrie în mod unic sub forma a = (-1)a× p 00 p 11 …p k n … unde n aÎ{0.y1t = sy2.13. Dacă însă f(1) = (1. Vom proba că subgrupurile lui (ℤ. 1 ) şi analog ca la soluţia de la ˆ problema 5. (x.y)ÎH. avem notând cu p2 a doua proiecţie a lui ℤ ´ ℤ avem că p2(H) este de forma y2ℤ.f(n) = (na. f(n) = (1.y1)ℤ + (0. Aşadar. Fie p0 = 2.nb). f(m) = (m. i = 0. Analog în celelalte cazuri. şi ki ¹ 0 pentru un număr finit de indici i. Presupunem prin absurd că ℤ ´ ℤn este ciclic şi fie f : ℤ ® ℤ ´ ℤn ˆ un izomorfism de grupuri.1).14.m) şi astfel f nu mai este surjectivă (de exemplu (1.+) sunt de forma : (x1. toate numere naturale) că p1(H) £ ℤ. Acum putem înlocui pe y1 cu restul împărţirii lui y1 prin y2 şi astfel identitatea de mai sus nu se schimbă. Deci . 163 Fie H £ ℤ ´ ℤ.+) ´ (ℤ.y). k0 + k1X +….y2)ℤ.12.1). adică ($) sÎℤ a. Deoarece f este surjectivă.y2)ℤ Í H. Definim f : ℚ* ® ℤ2 ´ ℤ[X] prin f(a) = (â.î.2b).1}.y) . y .y2)ℤ cu 0 £ y1 < y2 şi x1 ³ 0 (evident. ($) nÎℤ a. dacă presupunem prin absurd că este ciclic.b). Se probează imediat că f este izomorfism de grupuri. Cum ℤ ´ ℤ este infinit. 5.y1)ℤ + (0.+ knXn +…). Avem atunci un y1(nu neapărat unic) a.y1)ℤ + (0. deci na = 1 şi nb = 1 Þ a = b = 1 sau a = b = -1 şi n = 1 sau -1 . se ajunge la contradicţia că f nu este surjectivă ( elementul (0.1. Atunci elementul (0.y1) ÎH' şi deci y2½y-y1t.î.y-y1t) = (x.y2)ℤ = H. p2 = 5.15. atunci f(2) = (2a.y1) + s(0. atunci notând cu p1 : ℤ ´ ℤ ® ℤ prima proiecţie.

Există un mod prescurtat de a scrie partiţiile unui număr natural n.5. atunci cum det(A) = 1 ¹ 0 Þ AÎGL3(K). se verifică imediat că g : H ® K ´ K.c) este morfism surjectiv de grupuri cu Ker(g) = Z(H). O partiţie a lui n este un sistem ordonat (m1. f(b) = ç 0 1 0 ÷ este ç 0 0 1÷ è ø æ1 0 bö ç ÷ izomorfism de grupuri. Dacă B= ç 0 1 z ÷ Î H. ïç 0 0 1 ÷ ï ø îè þ Se verifică acum imediat că f : K ® Z(H).17. de unde H/Ker(g) » Im(g) Û H/Z(H) » K ´ K .mn) de n numere naturale a.m2. g( ç 0 1 c ÷ ) = ç 0 0 1÷ è ø æ1 a bö ç ÷ =(a.m2. Fie (m1. scriind că AB = BA pentru B de forma æ1 0 zö æ1 1 zö ç ÷ ç ÷ B= ç 0 1 1 ÷ şi B = ç 0 1 0 ÷ deducem că a = c = 0. deci.…. 5.mn).mk) în loc de (m1. unde a' = -a.î.m2.mn) o partiţie a lui n. Fie A = ç 0 1 c ÷ ÎH. Fie n un număr natural. atunci AB = ç 0 ç0 0 1÷ è ø ç0 è æ1 ç x yö ÷ æ1 ç din cele de mai sus rezultă că H £ GL3(K).….….…. ç0 0 1 ÷ è ø x+a 1 0 y + b + az ö ÷ c + z ÷ ÎH.….m2.mk coincid cu un număr dat m.b şi c' = -c. atunci vom scrie (m1. de unde rezultă imediat că ç 0 0 1÷ ç 0 0 1÷ è ø è ø ìæ 1 0 b ö ü ÷ ïç ï Z(H) = íç 0 1 0 ÷ : b Î K ý . dacă mk ¹ 0 şi mk+1 = … = mn = 0. (i). m1 ³ m2 ³ … ³ mn şi m1 + m2 +…+ mn = n. De asemenea. deci. Prin calcul se deduce că A-1 = ç 0 1 b' = ac . Să presupunem că AÎZ(H).m2. ÷ 1 ø æ1 a bö ç ÷ deci H Í GL3(K). Mai întâi. vom nota 164 . ç 0 0 1÷ è ø æ 1 a ¢ b¢ö ç ÷ c ¢ ÷ ÎH. se omit zerourile.16. Apoi dacă s dintre numerele m1.

(2 2).p2…. de exemplu. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ9 ´ ℤ3 . (23). ..1). Numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin n este k n1 k n 2 …k n s (vezi [9]). .corespunzător partiţiei (4) . (funcţia n a kn este una dintre cele mai importante funcţii ale aritmeticii. n = 3 . (3. k5 = 7. În general. (5).12) . k4 = 5.1).14). (15) . (13) .13). k3 = 3.13). (3.corespunzător partiţiei (22) . Astfel.1). (22.ns sunt numere naturale). toate partiţiile distincte ale lui n şi vom indica numărul lor kn : n = 1 .. fie n un număr întreg pozitiv şi n = p 1 1 p n 2 …p n s 2 s descompunerea lui n în produs de numere prime ( deci p1.n2. (4. n (ii). (6). (4.corespunzător partiţiei (2. (32). (3. ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ9 ´ ℤ3 . . k1 = 1. (22. (1) . k6 = 11. (16). Din teorema de structură a grupurilor abeliene finite (vezi [18]) se deduce că numărul grupurilor abeliene finite cu pn elemente este egal cu kn. din acest punct de vedere. Notăm cu kn numărul 1 s componente partiţiilor lui n. (2. (4). (14) .2. n = 4 . ℤ8 ´ ℤ9 ´ ℤ3 . comparabilă.1 2).2).1). ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ27 . n = 5 . Fie acum p un număr prim şi n un număr natural. ℤ8 ´ ℤ27 . Vom descrie.1). adică ms = (m4243 . spre exemplificare.…. n = 6 .corespunzător partiţiei (3.. cu funcţia n a pn= =numărul numerelor prime mai mici ca n). (4. (3. există nouă tipuri de grupuri abeliene de ordin 216 = 23×33 : ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ27 .corespunzător partiţiei (14). (1) . (2). (2. n = 2 .1) .. (5.2). ℤ8 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3 .12). (2.1). (2. m.12). k2 = 2. (3). ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 .ps sunt prime distincte şi n1. Astfel. 165 . există cinci tipuri de grupuri abeliene de ordin 16 = 24 : ℤ16 ℤ8 ´ ℤ2 ℤ4 ´ ℤ4 ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ2 . m) cu ms sistemul acestor numere.12). de exemplu.. pentru n £ 6. (3.

Deci. G conţine un element b de ordin p. G » ℤ2 ´ ℤ5 ( conform problemei 5. deducem că Reciproc.1) = (b.).b'c').y) = x×t(1.u)Îℤ´ℤ a. Analog. Mai rămâne de demonstrat că det(A) = ±1.75.c). ($)! (x. rezultă că det(A)½c şi det(A)½d. Deoarece det(A) = ± 1 Þ A este inversabilă şi A-1ÎM2(ℤ).).î. Dacă G este comutativ. considerând unicul dublet (z.21. t(z.0) = (a.ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3 .bö ÷. t(x. 5.1) = x×(a.c) + y×(b. adică tA este bijectivă. Fie G un grup cu 10 elemente. ÷ è.19. Aplicând pentru rezolvarea sistemului formula lui Cramer.0) Û ax + by = 1 şi cx + dy = 0. atunci G » D5 ( conform problemei 4.78.d'Îℤ. Conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite.y) = t(x. conform problemei 4. ℤ2 ´ ℤ4 sau ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2.u) = (0.y) = (1.b'. fie H = <b>.20. Datorită unicităţii soluţiei sistemului de mai sus Þ det(A) ¹ 0. (vezi problema 4. numărul conjugaţilor lui H (adică a subgrupurilor de forma gHg-1 cu gÎG) este de forma 166 tAÎAut(ℤ ´ ℤ). Ca o consecinţă a problemei 5. scriind că 10 = 2×5.1) Þ det(A) | a şi det(A) | b. 5.d) = =(ax + by. notând D = det(A) Þ a = Da'. Rezultă imediat că D = ad .17. 5. Dacă G este necomutativ.d).17.0) + y×t(0. atunci conform celei de-a treia teoreme a lui Sylow. 5.î. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3. Cum D ¹ 0 Þ 1 = D(a'd' .).0) + t(0. t(0. Acelaşi argument ca la exerciţiul anterior ( grupurile cu 9 elemente fiind comutative. Cum faptul că tA este morfism de grupuri se probează imediat. Cum H este un p-subgrup Sylow. b = Db'.c a ø Prin calcul se verifică faptul că t A -1 o t A = 1ℤ´ℤ.b'c') Þ D = det(A) = ±1.y). fie tÎAut(ℤ ´ ℤ) şi să notăm t(1.y) Îℤ ´ ℤ a. Cum t este bijecţie.18. Atunci t(x.bc = D2(a'd' .74.cx + dy) = tA(x. .c'. (i).22.). 5. d = Dd' cu a'. c = Dc'. deducem că un grup comutativ cu 8 elemente este de forma ℤ8 . mai precis A-1 = det(A) ç ç æ d .

ℤ p 2 ´ ℤ p . deci H⊴G. atunci pentru orice x. Dacă bab-1 = a. unde b este un element din G \ H şi H < G. rezultă următoarele grupuri abeliene ℤ p 3 . Dacă b2= a sau b2 = a3 se constată imediat că o(b) = 8. (2.yÎG avem xy = (xy)-1 = y-1x-1 = yx şi rezultă că G este abelian. fie K = <a>.b>. Prin urmare bab -1 = a3. avem bab-1 = a sau bab-1 = a3. Deoarece k3 = 3 şi partiţiile lui 3 sunt (3). Căutăm şi grupurile neabeliene de ordin p3. Deoarece o(bab-1) = o(a) = 4. Deoarece |G:H| =8/4 = =2. b2 = 1. Prin urmare. Cum 1 + kq | p iar prin ipoteză q ∤ p-1 deducem că k = 0. b2 = a2. Cum H ⊴ G. Rezultă din problema 5. Fie H = <a>. atunci ab = ba şi rezultă că G este abelian deoarece G = < a. Conform problemei 5. Deasemenea. (ii). 5. cazurile p = 2 (vezi şi problema 4. Însă 1 + up = |G : NG(H)| şi trebuie să dividă |G| = pq. Astfel. bab-1ÎH deoarece H este normal. astfel că |G : NG(H) |=1+kq cu kÎℕ.92. Deoarece G nu este ciclic.24. Considerăm mai întâi cazul p = 2 şi fie G un grup neabelian de ordin 8 (vezi problema 5. G nu conţine nici un element de ordin 8. Atunci K nu mai este subgrup normal în G. există un element aÎG cu o(a) = 4. Avem Hb Î G / H şi |G / H| = 2. ceea ce nu se poate. p) = 1 atunci 1+up | q iar cum q < p deducem că u = 0. 167 q j . Deci b2 = 1 sau b2 = a2.b> cu a4 = 1. există un element aÎG al cărui ordin este q.17. Cum (1+up. deci G ≈ H × K ≈ ℤp × ℤq ≈ ℤpq .22. Putem presupune r ≢1 (mod p) (căci în caz contrar ne reântoarcem la cazul comutativ). a-1ba = br cu rÎℕ.). bab-1 = a3. Prin inducţie se arată uşor că a-jbaj = b r .1 + up cu uÎℕ. 5. adică rq ≡ 1 (mod p). q = 3 observând că q ∤ p-1.) şi p impar tratându-se separat. În particular pentru j=q avem b = b r .b> cu a4 = 1. De asemenea. Dacă toate elementele netriviale ale lui G au ordinul 2. bab-1 = a3 sau G = <a. Să presupunem că q | p-1 . Ca şi mai înainte.18. ℤ p ´ ℤ p ´ ℤ p . (13). numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin p3 coincide cu numărul partiţiilor lui 3. deci H = 1 = (Hb)2 = Hb2 şi rezultă b2 ÎH. ([18]) Fie p un număr prim. pentru p = 5.23.1). K este q-subgrup Sylow al lui G. avem G = H È Hb. K ⊴ G. Avem astfel: G = <a. deci G este ciclic în acest caz.

js º 1(mod p). bp = 1.p) = 1.b>. De asemenea. Deoarece grupurile D4 şi Q. t º 0(mod p). 168 2 . deci bpab-p = a. bpab-p = a r . pentru un număr întreg t. G/H este ciclic.î.+(1+p) 2 2 j j p j p p -1 ] = b-p ( deoarece aup = at = b p = 1. deci a = 1. Prin inducţie după i rezultă i imediat că bia-u = a-u(1+p) b. îl putem înlocui pe b cu a-ub. ba-u = a-u(1+p)b. o(a) = p2. Fie H = <a>. Deoarece 1< r < p2 nu putem avea s º 0 (mod p) şi prin urmare (s. G nu conţine nici un element de ordin p3.î. G / H = < Hb>. deci pt º 0(mod p2). Fie t = up. Deoarece |G/H| = p. În acest caz H = (Hb)p = Hbp şi rezultă bp ÎH. deoarece H este normal. Nu putem avea r = 0 sau r = 1 deoarece r = 0 implică bab-1 = 1. bab-1 ÎH. Deoarece Ha -ub = Hb şi (a-ub)a(a-ub)-1 = a-ubab-1au = a-ua1+pau = a1+p. deci există un număr întreg j a. Pe de altă parte. Rezultă G = <a. Rezultă că elementele netriviale din G au un ordinul p sau p2. rezultă că există exact două tipuri de grupuri neabeliene de ordin 8. Deoarece |G :H| = p avem H < G.î. Deoarece (j. G » Q ( grupul quaternionilor). În particular. deci putem presupune că bab-1 = a1+p. în particular. Deoarece b nu este de ordin p3 avem apt = b p = 1. Deoarece G nu este ciclic. Avem 1 + (1+p) + …(1+p)p-1 º 1 + (1+p) + 1 + 2p + …+ 1 + (p-1)p = = p + pp(p-1)/2 º p (mod p2) ( deoarece p fiind impar (p-1)/2 este întreg). adică 2 a-up = b. avem <Hbj>=<Hb> = G/H şi prin urmare putem înlocui b cu bj.1. Prin inducţie matematică după j. cu a p = 1. uÎℤ. rezultă1 : p(a-ub)p = a-u[1+(1+p)+…. Avem bpÎH.p = b-p) şi astfel (a-ub)p = b-pbp = 1. deci există bÎG a. avem bpÎH şi H este abelian. deci a-u[1+(1+p)+…. rezultă că G este abelian. se demonstrează imediat că bjab-j = a r pentru orice număr natural j. deci bab-1 = ar cu r = 0. Conform teoremei lui Fermat avem rp º r (mod p) şi rezultă r º 1(mod p). Avem : (a-ub)2 = a-u (b a-u )b = a-u [1+(1+p)] b2. deci (1 + sp)j º 1 + spj º º1 + p ( mod p2) şi bjab-j = a r = a (1+ sp) = a1+p.Este uşor de verificat în primul caz că G » D4 ( grupul diedral de grad 4) şi în al doilea caz. bab-1 = a1+p. deci bp = at. Scriem r = 1 + sp. unde s este un număr întreg. iar r = 1 implică bab-1 = a. Rezultă a r = a. Atunci spj º p (mod p2). Presupunem mai întâi că există aÎG a. evident. 2 (a-ub)3 = a-u [1+(1+p)] (b2 a-u )b = a-u[1+(1+p)+(1+p) ]b3. nu sunt izomorfe. deci rp º 1(mod p2). şi continuând în acest mod.p) = 1.p2-1. adică ba = ab şi deoarece G = <a. Considerăm acum că p este un număr prim impar şi G un grup neabelian de ordin p3.+(1+p) ]bp.…. Din relaţia ba = a1+pb rezultă bai = ai(1+p)b pentru orice număr întreg i şi.b>.

adică ab = bac cu cÎH. b £ 2n-1 iar puterile lui x sunt considerate modulo 2n. Prin urmare.25. G are fie un singur subgrup de ordin 3 (care trebuie să fie subgrup normal) fie 4 subgrupuri (conjugate). deci G este abelian (conform problemei 4.17.b}>. totul rezultă din problema 5. xy. Aceasta înseamnă că G/H = <x. rezultă G abelian.b. toate elementele netriviale din G au ordinul p.).c> cu ap = bp = cp şi ab = bac. prin grup diciclic de ordin 4n (notat DIn ) înţelegem un grup cu 4n elemente : DIn={1. Fie H = Z(G) centrul lui G.bÎG a. Presupunem acum că G nu conţine elemente de ordin p2. 5. Dacă G este comutativ. DI2 = Q (grupul cuaternionilor).71. y. x. Se observă că pentru n = 2. Fie a.y> cu xp = yp = 1 şi xy = yx.î. Conform teoremelor lui Sylow t≡1 (mod 3) şi t | 4. Dacă n Î ℕ. Considerăm acum cazul când G este necomutativ. Ha = x şi Hb = y. x2n-1. Deci c ¹ 1. Tot conform teoremelor lui Sylow deducem că G trebuie să aibă unul sau 3 subgrupuri de ordin 4. Astfel. ceea ce implică că G/H este ciclic. (i). Nu putem avea |H| = p 2 deoarece în acest caz |G/H| = p. În concluzie. Fie G un grup cu |G| = 12. în care caz H = <c> şi G = <a. Rezultă că: G = <a. G/H »ℤp ´ ℤp. deoarece G = <HÈ{a.b. Presupunem că G conţine un singur subgrup (normal) H de ordin 3 generat de x. Deoarece G/H nu este ciclic.c>. deci |H| = p sau p2. Dacă c = 1 atunci ab = ba şi. n ³ 2. există exact două tipuri de grupuri neabeliene de ordin p3. Avem ap = bp = 1 şi Hab = xy = yx = =Hba. …. x2n-1y} ale cărui elemente le multiplicăm astfel: xaxb = xa+b xa(xby) = xa+by (xa y) xb = xa-by (xa y) (xby) = xa-b+n unde 0 ≤ a. 169 . Atunci H este netrivial. … . avem. Fie t numărul subgrupurilor Sylow distincte ale lui G cu 3 elemente.17.Prin urmare există un unic tip de grup neabelian de ordin p3 care conţine un element de ordin p2. (adică G » Z12 sau G » ℤ4´ℤ3). Există deci un unic tip de grup neabelian de ordin p3 care nu conţine elemente de ordin p2. conform problemei 5. Prin urmare |H| = p şi |G/H| = p2. Cazul 1.

Hy3 sunt toate distincte şi HK=G.Atunci H∩K={1} iar clasele H. (1) Dacă yxy-1 = x. Renumerotând u. Atunci ux = xu iar z = ux are ordinul 6. b. abÎ{ ± 1}. xy2 = y2x şi dacă considerăm z = xy2 avem că o(z) = 6. Kx şi Kx2 dau o partiţie a lui G. (b) Să presupunem că K este grupul lui Klein (deci K ≈ ℤ2 × ℤ2) şi să notăm elementele sale cu 1. K = <y>.u. atunci xy=yx. w (dacă este necesar) putem presupune că a = 1 şi b = -1. deci G este comutativ şi avem G ≈ H × K ≈ ℤ3 ´ ℤ4 ≈ ℤ12. Presupunem prin absurd că totuşi K este ciclic. (c) Să arătăm că grupul K nu poate fi ciclic. (zay)zb = za-by. Hv. vxv. Hy2. Multiplicând în acest caz elementele lui G ca în cazul grupului diciclic şi anume zazb = za+b. Elementele nenule (diferite de 1) ale celor 4 subgrupuri de ordin 3 ne dau 8 elemente diferite de 1 ale lui G. G ≈ H ´ K ≈ ℤ3 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ≈ ℤ6 ´ ℤ2. restul de 4 urmând a forma singurul subgrup K de ordin 4 al lui G. v2 = 1 iar vz = z-1v Û vzv = z-1 de unde concluzia că G ≈ D6. Dacă xyx-1 = y. yÏ<z> şi deci clasele <z> . atunci ar rezulta că G este comutativ (în contradicţie cu faptul că G conţine 4 subgrupuri conjugate distincte de ordin 3).v. atunci yx = x2y. Astfel. (4) Să considerăm cazul când două dintre a. (a) Să analizăm cazul când K este ciclic.v> iar z 6 = 1. Cum o(y) = 4. Astfel. (3) Dacă a = b = ab = 1. de unde HK = G. za(zby) = za+by. wxw-1 = xab unde a. ab sunt egale cu –1 iar al treilea egal cu 1. atunci clasele H. (2) Dacă yxy-1 = x2.Dacă K este un subgrup al lui G de ordin 4. (zay) (zby) = za-by2 = za-b+3 (unde puterile lui z se reduc modulo 6) obţinem în acest caz că G ≈ DI3. v. G = <z. De asemenea z3 = x3y6 = y2 şi yz = yxy2 = y3x = y2x2y = z-1y. b. cum G este abelian. Cum H⊴G avem uxu-1 = xa.1= xb. <z>y dau o partiţie a lui G. Hu. Cum K⊴G avem că xyx-1ÎK. Hw partiţionează pe G. Hy. Cum H∩K={1}. atunci K este ciclic (K≈ℤ4) sau K este izomorf cu grupul lui Klein (K ≈ ℤ2 × ℤ2). Să presupunem că G conţine 4 subgrupuri (conjugate) de ordin 3. Cum H⊴G deducem că yxy-1ÎH. K = <y> şi fie xÎG \ K.w unde w = uv şi u2 = v2 = 1. Cazul 2. 170 . Atunci o(x) = 3 iar clasele K. de unde y2x = yx2y = x2yxy = x4y2= = xy2.

Considerând ca mai sus K={1. În sfârşit. (6) Renumerotând eventual. Kx 2 sunt toate distincte astfel că G = <u. ℤ4×ℤ3 » ℤ6 ´ ℤ2) şi 3 necomutative (D6. D4 9 10 11 2 2 1 ℤ9 . Suntem acum în măsură să prezentăm tabelul de caracterizare a grupurilor finite cu cel mult 15 elemente: Ordin grup 2 3 4 5 6 7 8 Nr.î.. 5. Problema 4. v. D5 ℤ11 Problema 5. fie xÎG a. de unde concluzia că grupul K nu este ciclic. Problema 4. x>. 2 comutative (ℤ12.53. w}. Conjugarea prin x permută cele 3 elemente u.19. D3 ( »S3) ℤ7 3 tipuri comutative : ℤ8. ℤ2 ´ ℤ2 ( »K) ℤ5 ℤ6 . atunci y = x3yx-3 = y27 = y3 – absurd. xwx-1 = u şi atunci considerând asocierile u ↔ (12)(34).53. v ↔ (13)(24).. (5) Nu putem avea permutarea identică căci în acest caz G ar deveni comutativ (caz studiat deja). o(x) = 3. ℤ4 ´ ℤ2.92. Problema 4. Problema 4. xvx-1 = w. Kx. v.18. 5. v. Problema 4. Problema 4. Rezultatul care dă caracterizarea Problema 4.58.26.75.53.53. 5. w între ele (căci K⊴G) iar permutarea este sau identică sau un 3-ciclu (deoarece x3 = 1).75.. u. (d) Atunci K trebuie să fie grupul lui Klein. DI3 şi A4). tipuri 1 1 2 1 2 1 5 Reprezentanţi ℤ2 ℤ3 ℤ4 .53.De asemenea xyx-1 ¹ y2 (căci y şi y2 au ordine diferite). dacă am avea xyx-1 = y3. Problema 4.56. Problema 4. putem presupune că xux-1 = v. 4. Atunci clasele K.17. x ↔ (234) obţinem un izomorfism între G şi A4. ℤ3 ´ ℤ3 ℤ10 . În concluzie avem 5 tipuri de grupuri cu 12 elemente. 171 . ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 2 tipuri necomutative: Q .

23.75. 172 . 5.17.. D7 ℤ15 Problema 5.12 5 2 comutative: ℤ12..25. 13 14 15 1 2 1 Problema 4. Problema 5. Problema 4. A4 ℤ13 ℤ14 .17. DI3.53. 5.ℤ4×ℤ3 3 necomutative : D6.

(i). Notând cu e funcţia aritmetică definită prin e(n) = í observă că pentru orice f∈A avem (f∗e)(n)= 175 d1d 2 =n å f (d1 )e(d 2 ) =f(n)⋅e(1)=f(n). 4 ) * (14. Elemente nilpotente. 6.. adică f∗g=g∗f..3. este clar pentru fiecare k∈ℤ. Folosind această scriere. Subinel. + 13 + 3 + * n∗m= (14. deci (f∗g)∗h=f∗(g∗h) adică operaţia ∗ este asociativă. Exemple. Elemente idempotente..2. că operaţia definită prin n∗m=(nm)⋅k înzestrează pe ℤ împreună cu adunarea cu o structură de inel. Dacă y∈A este inversul lui 1-x în inelul A. Prin verificarea axiomelor se deduce imediat că doar pentru k=1 şi k=-1 obţinem structuri de inele unitare pe ℤ. Produse directe de inele. g. Asociativitatea este imediată: (x∗y)∗z=x∗(y∗z)=x+y+z-xy-xz-yz+xyz. 4 ) = 1 *4 2441 =(nm)(1∗1). Calcule în inele. Se observă că a defini o operaţie de înmulţire . pentru n. oricare ar fi x. y. Inel. dacă f. avem (f∗g)(n)= å f ( d1 ) g (d 2 ) =(g∗f)(n). Într-adevăr. 6. daca n ³ 2 î . ç ÷ dd 3 = n è d1d 2 = d æ ö ø d1d 2 d3 = n Analog rezultă [f∗(g∗h)](n)= d1d 2 d 3 =n å f ( d 1 ) g ( d 2 ) h( d 3 ) . Observăm că putem scrie (f∗g)(n)= d1d 2 =n å f (d1 ) g ( d 2 ) .§6.. ì1. Pe de 1 2+ de n ori de m ori de nm ori altă parte. avem de exemplu 1 + 3 1 2+ 1 114. Elemente inversabile.∗” distributivă faţă de adunare revine la a defini 1∗1. Caracteristica unui inel.1. De asemenea.. ceea ce înseamnă că d1d 2 =n operaţia ∗ este comutativă. atunci 1-y este inversul lui x faţă de legea ∗. h∈A vom avea [(f∗g)∗h](n)= = dd 3 = n å ( f * g )(d )h(d 3 ) = å ç å f (d1 ) g (d 2 ) ÷h(d 3 ) = å f (d1 ) g (d 2 )h(d 3 ) . 6. daca n = 1 ï se ï0. Divizori ai lui zero. Elementul neutru al legii ∗ este 0. z∈A (în baza asociativităţii operaţiilor inelului A).. m≥0..

m)=1 atunci orice divizor al lui nm este de forma d1d2. unde d1|n.. să presupunem că f(1)≠0 şi să arătăm că f∈U(A). ~ Prin urmare. ~ ~ ~ (ii). Ţinând seama de această observaţie şi punctul (ii) deducem că M⊆U(A). Într-adevăr.f (1) f (n) = è ø è ø dn dn d >1 ~æ n ö ~ ~æ n ö ~ ~ . . deci f∈U(A) şi inversul lui f este f . daca n ³ 2 ïèdø ï f (1) d n d >1 î ~ ~ 1 ( f * f )(1) = f (1) f (1) = f (1) × = 1 = e(1) . deci f∗g este funcţie aritmetică nenulă. ceea ce înseamnă că e este element neutru faţă de operaţia ∗. (iii). f∗e=e∗f=f. oricare ar fi f∈A. ( f * f )(1)=e(1). deci f(1)≠0. (A. m∈ℕ* şi (n. Dacă n. rezultă (d1. ÷ = 1 . f * f = f * f = e .. daca n = 1 ï ~ f ( n) = í 1 .Prin urmare. ~ Definim funcţia f :ℕ*→ℂ recursiv în felul următor: ì 1 ï f (1) . Aşadar. există k∈ℕ* cu f(k)≠0 şi cum (1. ~ 2) oricare ar fi f∈M ⇒ f ∈M.⇐” Reciproc.⇒’’. g∈M ⇒f∗g∈M. Dacă f. astfel că putem scrie: çd d ÷ è 1 2ø ~ ~ (f∗g)(nm)= d nm å f (d ) g ç è æ nm æ nm ö f ( d 1d 2 ) g ç ÷= çd d d ø d n è 1 2 1 å ö ÷ ÷ ø d2 m 176 . æ n mö ç . . Mai întâi observăm că pentru orice f∈M avem f(1)=1. ~æ n ö f (d ) f ç ÷. k)=1 putem scrie f(k)=f(1⋅k)=f(1)⋅f(k) de unde prin simplificare cu f(k) se obţine f(1)=1. În particular. adică f(1)⋅ f (1)=1. d2)=1. iar pentru f (1) ~ ~ å Avem ~ ( f * f )(n) = = 0 = e ( n) n≥2 å f (d ) f ç d ÷ = f (1) f (n) + å f (d ) f ç d ÷ = f (1) f (n) . Să probăm mai întâi 1). ∗) este un monoid comutativ. g∈M avem (f∗g)(1)=f(1)⋅g(1)=1⋅1=1. Dacă f∈U(A) există f ∈U(A) astfel încât f * f = f * f = e . d2|m şi în plus. Pentru a dovedi că M este un subgrup al lui U(A) vom arăta că : 1) oricare ar fi f.

m)=1 a k+ scriind n = p1 1 × . m∈ℕ*. pentru f. × p a s .= å f (d1 ) f (d 2 ) g ç ç d1 n d2 m æ n ö æm ÷gç ÷ ç è d1 ø è d 2 æ n ö öæ æm ö æ ÷=ç f (d1 ) g ç ÷ ÷ç f (d 2 ) g ç ç d ÷ ÷ç çd ÷ ç è 1 ø øè d 2 m è 2 ø è d1 n å å öö ÷÷ ÷÷ øø =(f∗g)(n)⋅(f∗g)(m). +. Arătăm că f∗g = e şi pentru aceasta este suficient să probăm că (f∗g)(pα) = e(pα) pentru orice p prim şi α∈ℕ (aceasta deoarece f∗g∈M. Conform cu (i). h∈A avem pentru orice n∈ℕ*: [f∗(g+h)](n)= å f (d )( g + h)ç ÷ = å f ( d ) g ç ÷ + å f (d )hç ÷ dn dn dn ~ ænö èdø ænö èdø ænö èdø =(f∗g)(n)+(f∗h)(n)=(f∗g+f∗h)(n). Dacă mai demonstrăm distributivitatea operaţiei ∗ faţă de adunare... g∈M. m = p a+11 × . e∈M şi două funcţii multiplicative sunt egale dacă şi numai dacă iau valori egale pe toate puterile de numere prime). Se vede uşor că g∈M căci g este nenulă iar dacă n. ~ avem Aşadar.. Aşadar. …pk sunt numere prime distincte). ~ Să probăm acum 2).. (n. conform cu 1) rezultă f∗g∈M. va rezulta că (A. ps sunt s k k numere prime distincte). × f ( p k k ). ∗) este monoid comutativ. Evident. ( f * g )( p a ) = cum a i =0 divizorii lui pα sunt a numerele pi. ∗) este inel comutativ unitar. × p k k î (unde p1. (iv).. …pk.. ceea ce încheie (iii). 0≤i≤α. 177 . ~ å f ( p i ) g ( p a -i ) =å f ( p i ) f ( p a -i ) = ( f * f )( p a ) = e( pa ) . i =0 ~ f∗g = e şi cum inversul lui f este unic rezultă g = f . deci f∗g∈M. (unde p1. (A. Într-adevăr. g. considerăm funcţia g∈A definită astfel: ì1 daca n = 1 ï g ( n) = í ~ a ~ a a a ï f ( p1 1 ) × . rezultă : æ g ( nm) = g ç ç è Õ pia ÷ = Õ f ( pia ) =Õ f ( pia ) × Õ f ( pia ) = g (n) g (m) . pk+1. daca n = p1 1 × . f∗g este funcţie multiplicativă. Fie f∈M şi să dovedim că f ∈M. Într-adevăr.. ÷ i i i i s ö ø s ~ k ~ s ~ i =1 i =1 i =1 i = k +1 Deoarece f.. Dar g∈M şi atunci f ∈M. (A. Pentru aceasta. …. +) este grup abelian în care elementul neutru este funcţia nulă. × p a k .

B]2+[C. 0).stânga faţă de +. -y). pentru d<n. Fie f. deci [A. Operaţia ∗ fiind comutativă. Se verifică uşor că Tr([A. ∗) este inel comutativ unitar. ∗) nu are divizori ai lui zero. D]⋅[A. ([A. ⋅) este un inel unitar şi comutativ fără divizori ai lui zero. 178 æa bö . atunci A2=(bc-ad)⋅I2 şi deci A2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). D] 2+[A. Distributivitatea înmulţirii faţă de adunare este imediată. g∈A două funcţii nenule. deci d æ nm ö gç ÷ = 0 . Se verifică cu uşurinţă axiomele inelului: (ℤ×ℤ. 0) iar inversul lui (x.4. B]⋅[C. 6. +. A verifică ÷ è ø ecuaţia x2-(a+d)⋅x+(ad-bc)⋅I2=O2. Dacă A= ç ç c d ÷ ∈M2(ℂ) şi notăm cu Tr(A)=a+d. funcţia f∗g este nenulă şi cu aceasta soluţia se încheie. (ℤ×ℤ. vom proba că şi f∗g este nenulă. va fi distributivă şi la dreapta. +) este grup abelian. Elementul neutru la înmulţire este matricea M( 1 ). Aşadar. B])= =Tr(AB-BA)=0. M(b)≠M(0) (adică a. Să notăm cu n şi m cele mai mici numere naturale nenule cu proprietatea că f(n)≠0. elementul unitate este (1. Dacă Tr(A)=0. ⋅) este monoid comutativ. b≠0). 2 Pentru a demonstra că A este domeniu de integritate fie M(a) şi M(b)∈A cu M(a).5. +. Aceasta înseamnă că f∗(g+h)=f∗g+f∗h. D]+[C. deci (A. deci ∗ este distributivă la Mai rămâne să arătăm că inelul (A. y) este (–x. Atunci M(a)⋅M(b)=M(2ab)≠M(0). (i). B]+[C. D])2=[A. Atunci. astfel că vom putea scrie: è d ø æ nm ö æ nm ö f (d ) g ç 0 × gç f (d ) × 0 (f∗g)(nm)= ÷= ÷ + f ( n ) g ( m) + è d ø d nm è d ø d nm d nm å å å d <n d >n =f(n)g(m)≠0. +. elementul neutru este (0. 6. 6.6. avem f(d)=0 iar pentru d>n avem nm < m . B]. respectiv g(m)≠0. (ii). B] 2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). Demonstrăm că (A. Elementul neutru la adunare este matricea M(0)=O3 iar opusa matricei M(a) este matricea M(-a).

[C. ˆ 1÷ ø matricele ˆ ì a 2 + bc = 1 ï ˆ ïb(a + d ) = 0 sistemul í . ˆ 1÷ ø ˆ ˆ æ 0 1ö ç ÷. ç ÷. Fie x∈A (respectiv y∈A) un nondivizor al lui zero la stânga (respectiv la dreapta). (i). ç ÷. D]+[C. ç ÷. X +I2=O2 . ç ÷ matricele ç ç 0 1 ÷ ç1 1 ÷ ç 0 1÷ . ˆ 1÷ ø ˆ 2ö ÷. D]⋅[A. ˆ 1÷ ø ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ 1ö ÷.î. ˆ 2÷ ø ˆ 0ö ÷. Aplicaţiile fx:A→A. Problema revine ÷ è ø æa bö ˆ ˆ ì a 2 + bc + 1 = 0 ï ˆ ï b(a + d ) = 0 ˆ ˆ .b. ç ÷. ˆ 1 ö æ 1 2 ö æ1 0 ö æ 1 0 ö ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ1 ç ÷. Trebuie rezolvat în ℤ3 ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç0 ˆ è ˆ 0ö ÷. ˆ 1÷ ø ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç2 ˆ è ˆ 0ö ÷. B]+ +[C. A fiind finit ele sunt chiar bijective.7. gy:A→A definite prin fx(z)=x⋅z şi gy(z)=z⋅y sunt injective. ˆ 2÷ ø ˆ 0ö ÷.8. ç ÷ ç 0 1 ÷ ç 1 0 ÷ ç 2 0 ÷ ç 0 1÷. ç 1 0÷ ˆ ˆ è ø ˆ ˆ æ 0 1ö (ii). Fie X= ç ç c d ÷ cu a. Deci există 179 . D]2 comută cu orice matrice din M2(ℂ) iar ([A. Dacă a+d≠ 0 atunci obligatoriu b=c= 0 la a rezolva sistemul í ˆ ï c (a + d ) = 0 ïd 2 + bc + 1 = 0 ˆ ˆ î ˆ ˆ iar a2=d2= 1 . D])= =Tr([A. deci ˆ ˆ ˆ ÷ . Pentru a=d= 0 obţinem bc= 1 . Dacă a+d= 0 ˆ ˆ÷ è 0 1ø ˆ ˆ ˆ ˆ avem posibilităţile a=d= 0 sau a=d= 1 .d∈ℤ2 a. B] comută cu orice matrice din M2(ℂ).Cum [A. Pentru a=d= 1 obţinem bc= 0 rezultând b=c= 1 rezultând matricea ç ç 1 0÷ ˆ ˆ è ø ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 1 0 ö æ1 0 ö æ 1 1ö ÷. D])=0+0=0) rezultă că [A. ç ÷ ç 0 2 ÷ ç 0 2 ÷ ç1 2 ÷ ç 2 2 ÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø 6. D])2 satisface şi ea aceiaşi proprietate (pentru că Tr([A.c. Analog se obţin ˆ ïc(a + d ) = 0 ï d 2 + bc = 1 ˆ î ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 2 0 ö æ 0 1 ö æ 0 2 ö æ 2 1ö ç ÷. În acest caz obţinem X1= ç ç ˆ ˆ æ 1 0ö ˆ ÷ . B])+Tr([C. B]⋅[C. 2 6. ç ÷. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø ˆ ˆ ˆ æ 1 0 ö æ1 ÷. B]+[C. ç Soluţiile sunt ç ç 0 1 ÷ ç1 ˆ ˆ ˆ è ø è ˆ 0ö ÷. ˆ 1÷ ø ˆ æ2 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç1 ˆ è ˆ 0ö ÷. B]2. deci a=d= 1 .

1+1=0. 1. Avem fx(uz)=xuz=xz=fx(z). b. Prin urmare. +. Să mai observăm că oricare ar fi k∈ℕ* şi oricare ar fi x∈A avem (1 +4+ . + 1) +x≠ (1 +4+ . a. 1+1+1. 1+a.. 1+1+c}={1. de unde ar rezulta că a+b+c=(1+1+1)+a+b+c ⇔ 0=1+1+1 şi cum ⇒ . 1+1+1. 1+1+1+b. ceea ce este absurd. 1+1+1+1≠0. 1+1+1+c}={1+1. Dacă 1+a=0.. 1+1+b. + 1) +y ar rezulta 1=0. 1+a. 1+1+a. + 1) +x deoarece dacă am presupune că există y∈A a. 1+1+1≠0. Fie z∈A un element oarecare. 1+1+1+1. Din injectivitate rezultă uz=z=zv. b. c=1+a sau a=1+c. y∈A din 1+x≠1+y⇒x≠y. 1+1+c}={1. 1+1.î. 1+b. 1+1+1+c}={1+1. atunci 1+1+a=1.. 1+1+b.î. 180 c=1+b. Putem deci spune că {1+0. 1+1+1+1≠0. 1+1+c} şi 1+1+1+1=0 rezultă că {0. 1 1 14243 4 14243 4 de k ori de k -1 ori 1+1≠0. + 1) +y= (1 +4+ . Atunci din {1+1. 1+1+c}.. Atunci {1+1+1. Presupunem deci că 1+1=0. Presupunem că 1+1+1+1=0.v∈A a. ar rezulta 1=0. fx(u)=x şi gy(v)=y. 6. 1+1. v obţinem u=uv=v şi evident u este elementul unitate al lui A. 1. 1+b. 1+a. Fie A={0. a. Presupunem deci că 1+1+1=0. ceea ce este absurd.elementele u. 1+c} şi 1+1+1=0 rezultă că {0. 1+b.Vom demonstra mai întâi că 1+1+1+1+1=0 şi apoi că 1+1. 1+a. 1+c}= ={0. 1+1+1+b. 1+1+c=1+b (1+1+b)+(1+1+c)=(1+c)+(1+b) ⇒ 1+1+1+(1+b+c)=1+(1+b+c) ⇒ 1+1+1=1 ⇒1+1=0. b=1+c. 1+1. 1+1+a.. 1+1+b. b=1+a. 1+1+1≠0. c} de unde rezultă a=1+b. 1 1 14243 4 14243 4 de k ori de k -1 ori (1 +4+ . Atunci {1+0. 1+1+a. Este evident că oricare ar fi x. c} şi (A. pentru z=u. 1+1+a. 1+1+b.⋅) inelul dat. 1+1+1. 1+1+b=1+c. gy(zv)=gy(z). 1+c}. 1+b..9. Analog dacă am presupune că 1+b=0 sau 1+c=0 ar rezulta 1=0.. deci 1+1≠0. În particular. 1+c}=A şi atunci (1+0)+(1+1)+(1+a)+(1+b)+(1+c)=0+1+a+b+c ⇔ (1+1+1+1+1)+(0+1+a+b+c)=0+1+a+b+c ⇔ 1+1+1+1+1=0.. 1+1+1+a. 1+1+1+a.

y∈A*. oricare ar fi x∈A ⇒(-1)n+1=(-1)n ⇒1=-1⇒1+1=0.. +. Avem în vedere că A={0. 1+1.. 14243 4 de n ori Să demonstrăm acum că inelul (A. oricare ar fi x∈A. c}={0. pentru orice x∈A. 6. 1.. a. 2. ceea ce este evident. oricare x∈A.Deoarece 1+1≠0 rezultă că am putea avea 1+1+a=0 şi atunci din egalitatea de mulţimi precedentă rezultă că {1. ⋅) este comutativ.⋅) este comutativ. atunci 1 1 x= (1 +4+ . demonstrăm xn+m+1=xn pentru orice x∈A. + 1) cu i.. 1+1+1+c}={1+1. pentru k=0 rezultă xn=xn. pentru orice x∈A şi deci afirmaţia este demonstrată.. Vom demonstra prin inducţie că oricare ar fi k∈ℕ avem xn+k=xn. 1+1+c} ⇒1+1+1+b+c=1+1+b+c ⇒1=0. 1+1+b. 4}. + 1) şi 14243 14243 14243 4 4 4 de i ori de j ori de ij ori 1 1 1 yx= (1 +4+ . 1+1+1+1≠0. 3. pentru . Analog dacă am presupune 1+1+b=0 sau 1+1+c=0 ar rezulta 1=0. j∈{1.. 1+1+1+b. + 1) (1 +4+ . + 1) = (1 +4+ . oricare ar fi k≤m şi oricare ar fi x∈A şi să pentru orice x∈A rezultă că xn+1+xn=0. adică inelul (A.. ceea ce este absurd. 14243 4 14243 4 de i ori de j ori 1 1 1 Avem xy= (1 +4+ . (i). Din 1+1=0 deducem xn+xn=0.. Prin urmare.. + 1) = (1 +4+ .10. 1+1+1+1}.... (x+1)2=x2+x+x+1=x2+x(1+1)+1=x2+1 . +. (x+1)4=(x2+1)2=x4+x2+x2+1=x4+x2(1+1)+1=x4+1 ... (x+1)3=(x+1)2(x+1)=(x2+1)(x+1)=x3+x2+x+1 . Prin urmare. Dacă x=0 sau y=0 atunci xy=yx=0 iar dacă x. Într-adevăr. oricare ar fi x∈A şi deoarece xn+1=xn 181 Presupunem deci că xn+k=xn . Avem xn+1=xn... oricare ar fi x... + 1) =0. y∈A avem xy=yx. (x+1)5=(x+1)3(x+1)2=(x3+x2+x+1)(x2+1)=x5+x4+x3+x2+x3+x2+x+1 (ii). b. 1. 1+1+1. oricare ar fi x∈A ⇒xn(x+1)=0. + 1) şi deoarece ij=ji rezultă 14243 14243 14243 4 4 4 de j ori de i ori de ji ori xy=yx. + 1) . =x5+x4+x+1. + 1) (1 +4+ . y= (1 +4+ . Pentru k=1 avem conform proprietăţii din enunţ xn+1=xn. Cu aceasta am demonstrat că 5 este cel mai 1 mic n∈ℕ* pentru care (1 +4+ . xn+m+1=x⋅xn+m= =x⋅xn=xn+1=xn. Într-adevăr.

. Presupunem prin reducere la absurd că (x+y)2≠x2+y2 deci unul dintre termeni ar fi 1 iar celălalt ar fi 0.d. Dar din (2) rezultă x2y2=0. Înmulţind această relaţie cu x la stânga şi cu y la dreapta obţinem că: (2) x2y2+(xy)2=xy. Din 1+1=0. pentru orice x∈A.orice x∈A n iar de n aici înlocuind pe x cu x+1 deducem 0=(x+1) (x+1+1)=(x+1) ⋅x . Considerăm ìæ 0 0 ö æ 1 0 ö æ 0 1 ö æ1 1öü ï ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ï A = íç ⊂M2(ℤ2).2 + . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ý ïç 0 0 ÷ ç 0 1 ÷ ç 1 0 ÷ ç1 1÷ï ø è ø è ø è øþ îè Din (1) rezultă yx=1 ⇒ y(yx)x=yx ⇒ y2x2=yx=1 ⇒ y2=1 şi x2=1 demonstrează uşor că adunarea şi înmulţirea matricelor din A determină pe mulţimea A o structură de inel comutativ în care au loc proprietăţile din enunţ. obţinem x2=x.. dacă presupunem că (x+y)2≠x2+y2 atunci este necesar ca: (1) xy+yx=1. (dacă x2=0 sau y2=0 ⇒y2x2=0). Se . ceea ce este echivalent cu proprietatea că inelul A este comutativ. pentru orice x∈A şi orice Prin acelaşi procedeu ca mai sus deducem xn-1=xn-2. În concluzie. Din (2) deducem că xy=0 sau xy=1. Dacă (x+y)2=0 şi x2+y2=1 rezultă că xy+yx=1. În ultima egalitate dezvoltăm după formula binomului lui Newton şi 1 2 n obţinem 0 = x n + C n x n-1 + C n x n. oricare ar fi x∈A. pentru orice x∈A. (i). pentru orice x∈A.m. Să presupunem că xy=1 ⇒ x(xy)y=xy=1 ⇒ x2y2 =1. Să presupunem că xy=0.11. de unde rezultă x2y2=1. Dacă (x+y)2=1 şi x2+y2 =0 rezultă că xy+yx=1. Relaţia xy=yx este echivalentă deci cu xy+yx=0 sau (x+y)2=x2+y2 . De aici ( ) prin înmulţire cu x . =xn.a. În concluzie. după ce ţinem cont că x n-2 n+k k∈ℕ. . înmulţind cu x∈A obţinem x+x=0 sau x=-x. 6. + C n -1 x + 1 x . (ii). Dar din (2) rezultă că x2y2=0. oricare ar fi x. contradicţie. deducem că (x+y)2=x2+y2. contradicţie. ş. oricare ar fi x∈A. . deducem 0=(2n-1)⋅xn+xn-1=-xn +xn-1 ⇒ xn-1=xn. Dar (x+y) 2 şi x2+y2 nu pot fi decât 0 sau 1. 182 . y∈A.

. ai1 ai2 .. în a doua paranteză apare a2...m. Fie x=ba ⇒ x2=(ba)(ba)=b(ab)a=0 ⇒x=0 deci ba=0... Din punctul (i) rezultă că M este parte stabilă a lui A în raport cu ∗. Avem y n = (ai1 . 6.. Se verifică uşor că ∗ este asociativă. Atunci (axa-ax)2=(axa-ax)(axa-ax)=axaxa-axax-axaxa+axax=0 şi (axa-xa)2=(axa-xa)(axa-xa)=axaxa-axaxa-xaxa+xaxa=0...a in a i1 a i2 . (unde k≠l≠m. Din (2) avem ab=0..ail -1 a 2 a il +1 .... (i). de unde rezultă că axa=ax=xa..ain ) . Să presupunem că ail = a 2 ..aim -1 . de unde rezultă y=0. Luăm acum a = a1a ik +1 .. y n = ai1 ai2 . b=a2…an şi x = a ik +1 .x∈A arbitrar.a in ).ain a i1 a i2 ..(ai1 ..... ( Deci )( )( ) Avem a1a2…an=0. Pe A introducem legea ∗ definită astfel: x∗y=x+y-2xy. ∗) este un grup în care orice element diferit de 0 are ordinul 2..aim -1 a3 a 4 . În prima 144 2444 4 3 de n ori paranteză la un moment dat apare a1. 183 .. Continuând raţionamentul obţinem din aproape în aproape întregul produs din membrul din dreapta al relaţiei (1) egal cu 0.ain ai1 a i2 ..ain .ail -1 a 2 . Dacă a. din teorema lui Cauchy pentru grupuri finite rezultă că numărul elementelor sale este o putere naturală a lui 2. Fie a∈M şi x∈A... adică a3a1a2=0.ain ai1 ai2 ..a ik -1 a1 aik +1 .. (1)...d. Fie x=a2a3a1 ⇒ x2=(a2a3a1)(a2a3a1)=(a2a3)(a1a2a3)a1=0 ⇒x=0 ⇒ a2a3a1=0.. deci axb=0 adică a1 aik +1 .a im -1 a3 aim +1 .a in .. Cum 0∈M. deci a comută cu orice element al lui A.. Cum M este mulţime finită.. (ii). în a treia paranteză apare a3..a n x = a il +1 . Să presupunem că a ik = a1 .ain ...a in = 0 . Fie y= ai1 ai2 .a il -1 a 2 a 3 . cum ab=ba obţinem: (a+b-2ab)2=a2+b2+4a2b2+2ab-4a2b-4ab2=a+b+4ab+2ab-4ab-4ab=a+b-2ab. adică a i1 ai2 ... 6.a n = 0 ... să presupunem că a im = a 3 ş.. b∈M.ail -1 a 2 ail +1 . a∗0=0∗a=a şi a∗a=a+a-2a=0 pentru orice a∈M.a il -1 avem ab=0 deci axb=0 adică a1aik +1 ... notând y=axb avem y2=(axb)(axb)=(ax)(ba)(xb)=0 ⇒ y=0 deci axb=0.a. (iii).. Pentru (ii).13.a n = 0 (2). Deci yn=0.. Atunci din a2(a3a1)=0 rezultă şi (a3a1)a2=0..ain a i1 a i2 . b = a3 a 4 ..a in a i1 ai2 . Luând a=a1. (i).12.ain ai1 ai2 . deci a+b-2ab ∈M..... rezultă că (M.....…).

adică u-abu=1 sau abu=u-1). Reciproc. Observăm că (a-b-1)[b(ab-1)-1]=[(a-b-1)b](ab-1)-1=(ab-1)(ab-1)-1=1 şi cum b(ab-1)-1 este element inversabil. avem: 1=x(ab-1-xb-1)=(ab-1-xb-1)x. 6. rezultă că putem vorbi de elementul b(ab-1)-1 care este element inversabil. de unde 1-ba2 este inversabil. 6.6.17. Într-adevăr. Dacă A= M2(ℂ) şi matricea X are proprietatea (P). Continuând în (1) rezultă: v(1-ba)=1-ba+bua-b(u-1)a=1-ba+bua-bua+ba=1. deci există a. b∈A care comută cu x. v(1-ba)=(1+bua)(1-ba)=1-ba+bua-buaba (1) Dar u(1-ab)=1. Cum b şi ab-1 sunt inversabile. b inversabil. deci uab=u-1. Calculăm produsul: 184 . Arătăm că (1-ba)v=1. (ii). Fie x∈A cu proprietatea (P). Atunci: (1-a2b)(1+acab)=1-a2b+acab-a2bacab=1-a2b+a[(1-aba)c]ab=1-a2b+a2b=1 şi (1+acab)(1-a2b)=1-a2b+acab-acaba2b=1-a2b+a[c(1-aba)]ab=1-a2b+a2b=1.15. deci x-1=ab-1-xb-1. deci 1-a2b este inversabil. a. Atunci şi a-b-1 este inversabil şi (a-b-1)-1=b(ab-1)-1.16. 2 (i). Fie u inversul elementului 1-ab. atunci X fiind inversabilă este nesingulară. deci 1-aba este inversabil. inversul acestui element fiind v.14. Dacă x are proprietatea (P) atunci există x-1. bk∈A ce comută cu xk. fiind produsul a două elemente inversabile. Se demonstrează prin inducţie după puterile lui x că dacă există ak. 6. bk inversabil şi ak=xk-bk x-k. pentru că b=ax-x =x(a-x) şi cum b este inversabil şi b-1 comută cu x. (1-ba)v=(1-ba)(1+bua)=1+bua-ba-b(abu)a=1+bua-ba-b(u-1)a= =1+bua-ba-bua+ba=1 (am folosit faptul că (1-ab)u=1. Deci 1-ba este inversabil. a=x-bx-1.î. Vom demonstra că elementul v=1+bua este inversul lui 1-ba. rezultă că a-b-1 este tocmai inversul acestui element. dacă X este nesingulară şi X2-(Tr(X))⋅X+(det(X))⋅I2=O2 rezultă că există matricele (Tr(X))⋅I2 şi (det(X))⋅I2 care comută cu X şi (det(X))⋅I2 este inversabilă. Avem 1=1-(aba)n=(1-aba)(1+aba+…+(aba)n-1). Notăm cu c=(1-aba)-1. atunci xk+1 are aceeaşi proprietate. Analog se arată că: (1-ba2)(1+baca)=(1+baca)(1-ba2)=1. deci (1-aba)c=c(1-aba)=1.

(iii)⇒(i). adică card {x∈A| a⋅x=1}> 1. căci din 1+b-xa=b se deduce xa=1 şi atunci din xa=1=ax ar rezulta că a este element inversabil. Calculăm a⋅c=a(ba-1)=(ab)a-a=1⋅a-a=a-a=0. 6. (i)⇒(ii). Presupunem prin reducere la absurd că a este inversabil şi fie a -1 inversul său. 6. Analog (aba-a)[(a-b-1)-1-a-1]=(aba-a)[b(ab-1)-1-a-1]=(aba-a)b(ab-1)-1-(aba-a)a-1= =(abab-ab)(ab-1)-1-ab+1=ab(ab-1)(ab-1)-1–ab+1=ab-ab+1=1.î. atunci x=1⋅x=(a-1⋅a)⋅x=a-1⋅(a⋅x)=a-1.[(a-b-1)-1-a-1](aba-a)=[b(ab-1)-1-a-1]⋅(ab-1)a=b(ab-1)-1(ab-1)a-a-1(ab-1)a= =ba-a-1aba+a-1a=1. 6. atunci a(1+b-xa)=a+ab-(ax)a=a+a⋅b-1⋅a=a+ab-a=ab=1 (căci b∈X.19. Arătăm că f este funcţie injectivă dar nu şi surjectivă. f(x)=b. avem şi (xd)y=x(dy)=x⋅0=0.18. Dacă x. contradicţie. deci d1=d2). Cum c≠0 ⇒ c+b≠b. deci bijectivă. Dar a(c+b)=ac+ab=0+1=1.20. Dacă x∈A\(D∪{0}) şi d∈D atunci xd∈D căci xd≠0 şi întrucât există y∈A\{0} cu dy=0. de unde va rezulta că mulţimea X este infinită. oricare ar fi x∈X. 185 Presupunem că X≠Ø şi fie b∈X. mulţimea {x∈A| a⋅x=1} conţine cel puţin elementele b şi c+b. Deci unde rezultă card{x∈A|a⋅x=1}=1. Prin urmare funcţia d∈D→xd este cu valori în D. atunci x-y∈D\{0}. Cum a nu este inversabil avem b⋅a≠1. Fie c=b⋅a-1≠0. Putem astfel defini funcţia f:X→X. Pentru injectivitate. de (ii)⇒(iii). prin urmare există un număr finit de elemente în A\(D∪{0}) pentru care fx=fy. adică ab=1). dacă f(x1)=f(x2) atunci 1+b-x1a=1+b-x2a ⇒x1a=x2a. deci 1+b-xa∈X. Demonstrăm că f nu este surjectivă şi anume că nu există x∈X a. Din aceste egalităţi rezultă că (a-b-1)-1–a-1 este un element inversabil şi inversul său este aba-a. Notând fx această funcţie ea va fi injectivă (căci fx(d1)=fx(d2) înseamnă x(d1-d2)=0. f(x)=1+b-xa. Dacă a⋅x=1. contradicţie.y∈A\(D∪{0}) şi fx=fy. deci f este funcţie injectivă. . Avem x1=x1⋅1=x1⋅(ab)=(x1a)b=(x2a)b=x2⋅(ab)=x2⋅1=x2. Dacă x∈X.

Numărul elementelor inversabile din inelul ℤn este φ(n).⇐”. g∈A. Prin urmare.. Dacă a∈G ⇒2a=0⇒2(-a)=0 ⇒-a∈G. + f s -1 (d n ) =d1+d2+…+dn=s şi demonstraţia este încheiată.+” este asociativă şi comutativă pe mulţimea G şi deoarece 0∈G rezultă că (G. 1]→ℝ. +) este monoid comutativ. Dacă presupunem k>1. unde p1<p2<…<pk sunt numere prime iar u1.23. 1] iar produsul lui f cu g este funcţia fg:[0. 6. Fie f.Cum şi numărul bijecţiilor de la D în D este finit rezultă că A\(D∪{0}) este o mulţime finită. există 2k-1 elemente inversabile şi tot 2k-1 elemente neinversabile. Dacă x∈A\(D∪{0}) funcţia gx:A→A. (f+g)(x)=f(x)+g(x). p k k descompunerea în factori primi n 2 a numărului natural n. .1) şi deci egalitatea (1) devine: p1p2…pk=2(p1-1)(p2-1)…(pk-1). Fie a. Se ştie atunci că j ( n) = p1 1 -1 . unde φ este indicatorul lui Euler.…. deci surjectivă. Cum suma 186 . Dacă n=2k. oricare ar fi x∈[0. (3) Dar (3) este imposibilă. Atunci 1=s-1(d1+d2+…+dn)= f s -1 (d1 ) + . deci G este parte stabilă a lui A faţă de operaţia de adunare. (f⋅g)(x)=f(x)⋅g(x).. ceea ce înseamnă că n= 2 u1 ..22.. aşadar orice element din A\(D∪{0}) este inversabil. 1]→ℝ.. Se ştie că suma lui f cu g este funcţia f+g:[0. deoarece membrul stâng este evident mai mare decât cel drept. uk u u sunt numere naturale nenule. Prin urmare k=1 şi p1=2.. gx(y)=xy este injectivă..⇒”.. (2) Din (2) avem că 2 divide produsul p1p2…pk deci în mod necesar vom avea p1=2.( p k . deci orice element din G are opus în G.. b∈G⇒2a=0.. (i). adică clasele impare. 2b=0 ⇒2(a+b)=0 ⇒a+b∈G.21. aşadar inelul A este finit. egalitatea (2) devine: p2p3…pk=(p2-1)(p3-1)…(pk-1). p k k -1 ( p1 . adică (1): n=2φ(n). Fie n = p1 1 . 1]. 6. oricare ar fi x∈[0. Să presupunem acum că s=d1+ d2+ …+dn∉D∪{0}.1). adică (G. +) este grup abelian.. rezultă deci că . u2. 2k)=1. atunci elementele inversabile din inelul ℤ 2 k sunt ˆ clasele a cu proprietatea (a. 6. Dacă D=Ø atunci G={0} este grup abelian. iar clasele neinversabile sunt cele pare. Presupunem D≠Ø. Prin urmare ipoteza este echivalentă cu u u φ(n)= ..

(i). atunci Z(A) este un subinel unitar. deci f(x)[f(x)-1]=0 ⇒ f(x)=0 sau f(x)=1 pentru x∈[0. oricare ar fi x∈I.a )( x . Vom arăta că orice element al inelului aparţine centrului. g≠0 şi fg=0. . oricare ar fi x∈I. Demonstrăm că singurele funcţii care verifică f 2=f sunt 1 şi 0. rezultă că operaţiile de adunare şi înmulţire a funcţiilor sunt operaţii algebrice pe A.î. rezultă f=0 sau f=1. deci A=Z(A) şi inelul va fi comutativ. 1(x)=1. există x0∈[0.24. f(x)=0. pentru x Î [0. Cum g≠0. oricare ar fi x∈I rezultă că f(x)=0. 1] a.1]→ℝ. atunci [f(x)]2=f(x). . Fie x1. x0∈I şi g(x)≠0. Atunci pentru orice y∈A putem scrie De asemenea. Evident. deci 1∈Z(A). Evident dacă f=0 sau f=1 atunci f 2=f.I î intervalul [0. 0(x)=0. este continuă. Fie f∈A. 1]. oricare ar fi x∈[0.1] iar elemenul unitate este funcţia 1:[0. deci x1-x2∈Z(A). oricare ar fi x∈[0. divizor al lui zero.î. (ii). El este evident şi comutativ.. de unde 187 . (x1x2)y=x1(x2y)=x1(yx2)=(x1y)x2=(yx1)x2=y(x1x2) deci x1x2∈Z(A). 6. x2∈Z(A). ele verifică axiomele inelului comutativ.1] . b) cu a<b un interval inclus în ì ï( x . Să observăm că dacă A este inel unitar. Fie f∈A. Evident f∈A este element inversabil al inelului A dacă şi numai dacă f(x)≠0.b ). oricare ar fi x∈[0.⇐”. 1].. g(x 0)≠0. dacă f 2=f. Elementul zero al acestui inel este funcţia 0:[0. 1].î.şi produsul a două funcţii continue sunt funcţii continue. 1] a. (ii). (x1-x2)y=x1y-x2y=yx1-yx2=y(x1-x2). 1]. Există atunci g∈A. oricare ar fi x∈I. deci f este divizor al lui zero. 1]→ℝ. f≠0 şi I=(a. Funcţia g:[0. f⋅g=0. pentru x Î I g (x ) = í ï0. (iii). oricare ar fi x∈[0. 1]→ℝ. Reciproc. Însă g este continuă. 1] a. g≠0 a. căci 1 comută cu toate elementele inelului.⇒”. Fie x∈A fixat. f≠0.î. Rezultă că Z(A) este subinel al lui A. deci există un interval I⊂[0. Cum 0=0(x)=(fg)(x)=f(x)⋅g(x). Cum o funcţie continuă are proprietatea lui Darboux. Pentru y∈A oarecare avem : (x+y) 2-(x+y)=x2+y2+xy+yx-x-y=(x2-x)+(y2-y)+(xy+yx). (iv).

adică A este comutativ. Avem f(x. 6.26. x) (3). y)=E(y. (4) Din (3) şi (4) rezultă E(x. ultima egalitate arată că x2∈Z(A). yx-xy=0 ⇔ yx=xy oricare ar fi x. Înlocuind pe x cu 1+x obţinem: f(1+x. Pe de altă parte. Cazul 1. 188 . folosind rezultatul de la (i) avem E(x.x). Deci A=Z(A).1+y)-f(1+x. rezultă că x=x2-(x2-x)∈Z(A).y)-f(1+y. Din cele de mai sus rezultă: f(1+x.y)=yx-xy=-(xy-yx)=-E(y. oricare ar fi x. x).y)=(1+x)(yx-xy)-x(yx-xy)=yx-xy. (y2-y)∈Z(A)). deci A este inel comutativ. Aşadar. Deoarece 2 2 xy+yx∈Z(A) 2 2 avem că x(xy+yx)=(xy+yx)x. y)=-E(x. (i). rezultă Z(A)=A. 1+y)=x(yx-xy)(1+y) f(1+x. 6.y) avem: E(x. 1∈Z(A).1+x)+f(1+y. (2) Adunând (1) cu (2) rezultă: E(x. Fie A un inel unitar cu pq elemente. Dacă |Z(A)|=pq . În particular.y)-E(y. Z(A) este subgrup aditiv al lui A şi conform teoremei lui Lagrange. Deoarece x2-x∈Z(A). deci inelul A este comutativ.x)=0. (x2-x). |Z(A)| divide pq. avem |Z(A)|≥2.y)=f(y. (ii) Ipoteza (xy)2-(yx)2=x2y2-y2x2 este echivalentă cu (xy)2-x2y2= =(yx)2-y2x2.1+y)+f(x. Se ştie că Z(A) este un subinel unitar şi comutativ al lui A. y)=(1+x)(yx-xy)(1+y)-(1+x)(yx-xy)y=(1+x)(yx-xy) (1) şi analog –f(x.xy+yx=[(x+y)2-(x+y)]-(x2-x)-(y2-y)∈Z(A) (unde am ţinut seama că fiecare din elementele [(x+y) 2-(x+y)]. Cum 0. Analog obţinem f(x. x)=-E(x. y) adică E(x. y∈A. oricare ar fi y∈A}. Considerăm mulţimea Z(A)={x∈A | xy=yx. 1+y)=(1+x)(yx-xy)(1+y). adică x y+xyx=xyx+yx sau x y=yx .y)=(xy)2-x2y2 =xyxy-xxyy=x(yx-xy)y.1+x)-f(y. 1+y)+f(x. y)=0 şi folosind prima ipoteză de la (ii) rezultă E(x. q. deci |Z(A)|∈{p. y)=-x(yx-xy)(1+y)+x(yx-xy)y=-x(yx-xy). Cum y∈A este arbitrar. y).x)+f(y. adică E(y.25. E(x. pq}. Aşadar.y)-f(x. 1+y)-f(1+x. y)+E(x.y)=(1+x)[y(1+x)-(1+x)y]y=(1+x)(yx-xy)y. Atunci folosind şi definiţia lui E(x. adică f(x. y)=0.y∈A.x)=f(1+x.

Luând k=max{m.28. Dar aceasta contrazice minimalitatea lui l. se observă că diferenţa a două elemente din B este de asemenea în B. unde i. Într-adevăr. Cazul 3. j∈ℕ iar ai. iar pentru a arăta că produsul a două elemente din B este de asemenea în B este suficient să considerăm două monoame de forma aiαi şi ajαj. Dacă l≥2 obţinem: ìx l y = 0 ì( x + 1) l -1 x l y = 0 ì( x + 1) l -1 (( x + 1) . Conform ipotezei avem succesiv: x y n+1 n+1 =(xy)n+1=(xy)n(xy)=xnynxy. adică xy=0=(x+1)y.Cazul 2. Conform teoremei lui Lagrange. contradicţie cu presupunerea că centrul lui A are doar p elemente. Demonstrăm că B este un subinel unitar comutativ al lui A care include strict pe Z(A). pentru orice x.n} rezultă că xky=0=(x+1)ky.27. Aceasta înseamnă că B=A. adică în mod necesar.1) l y = 0 ï ï ï ⇒ í l -1 ⇒ í l -1 (∗). Mai i j mult. iar α∈A\Z(A). obţinem din (∗) relaţiile xl-1y=0=(x+1)l-1y. mai mare decât p. (x+1)l şi folosind faptul că xly=0=(x+1)ly. putem scrie (aiαi)(ajαj)=aiαi ajαj =aiαiαjaj=aiαi+jaj=(aiaj )αi+j ∈B. 6. Deducem de aici prin scădere că y=(x+1)y-xy=0-0=0. Ţinând seama că ai şi aj sunt în centrul lui A. Deci l=1. de unde (1) xn(xyn-ynx)y=0. y∈A. | Z(A) |=q. |B| va fi un divizor al lui pq şi în acelaşi timp un multiplu de p. Este clar că elementele lui Z(A) aparţin şi lui B. j i putem arăta la fel că (ajαj)(aiαi)=(aiaj)αi+j. Dacă | Z(A) |=p Alegem un element α∈A\Z(A) şi considerăm mulţimea B={a0+a1α+…+anαn | n∈ℕ. aj∈Z(A). Deci B este un subinel al lui A. |B|=pq. Se tratează analog cu cazul precedent. cu l-1≥1. Aşadar acest caz este imposibil. ai∈Z(A)}. obţinânduse că este un caz imposibil. deci (aiα )(ajα )=(ajα )(aiα ). de unde ţinând seama de distributivitatea înmulţirii faţă de adunare. deci A este comutativ. í l l ï( x + 1) y = 0 ï x ( x + 1) y = 0 ï x ( x + 1) l y = 0 î î î Dezvoltând după formula binomului lui Newton pe [(x+1)-1]l. Fie l=min{s∈ℕ\{0}| xsy=0=(x+1)sy}. 189 . 6. deducem că B este şi comutativ. deci inelul B include strict pe Z(A).

deducem de mai sus: (2) (x+1)n(xyn-ynx)y=0.Luând în (1) x+1 în loc de x şi observând că (x+1)yn-yn(x+1)=xyn-ynx. y ) = å y j -1 xy n. y∈A (prima egalitate din şirul de egalităţi precedente se verifică prin calcul direct). rezultă din (3) că: (4) (xnyn-ynxn)y=0. unde Pj(x. Fie α∈Z(A).).: (3) (xyn-ynx)y=0. Deducem de aici: (7) (xy-yx)yn+1=(xyn+1-yn+1x)y-y(xyn-ynx)y=0-y⋅0=0-0=0.27.30.a. 190 . Egalitatea (yx)ny=y(xy)n folosită mai sus se poate verifica uşor prin inducţie după n≥1 (ea este practic evidentă conform asociativităţii înmulţirii). j =1 n n1 .j . 6.). pentru orice x. pentru orice x.. y∈A. Conform primei părţi a problemei 6. Aceasta se demonstreză analog cu soluţia problemei 6. Din (1) şi (2) rezultă conform problemei 6. Luând în (7) y+1 în loc de y obţinem şi: (8) (xy-yx)(y+1) n+1=0.d. P1 (x. pentru orice x. În particular. luând xn în loc de x.28. Din (7) şi (8) deducem conform problemei 6. 6. pentru orice x. obţinem din relaţia (3) de acolo: (5) (xyn-ynx)y=0 (6) (xyn+1-yn+1x)y=0.27. n3 ³0 n1 + n2 + n3 = n .y) este suma j =1 n -1 tuturor celor dezvoltarea P2 ( x. adică A este comutativ (am folosit de fapt aici . y ) . Folosind acum ipoteza găsim în (4) că: 0=(xnyn-ynxn)y=((xy)n-(yx)n)y=(xy)ny-y(xy)n. y∈A. n2 . din (αx+y)n (de n3 exemplu.m.29. y∈A (am folosit aici din nou egalitatea evidentă x(y+1)-(y+1)x=xy-yx).27.simetrica” problemei 6. că xy-yx=0. y ) = C nj monoame de gradul n în x şi y cu exact j apariţii ale lui x. adică y(xy)n=(xy)ny. ş.2 åy n1 xy xy n2 .27. y∈A. pentru orice x. care afirmă că din xyn=0=x(y+1)m rezultă x=0. Atunci conform condiţiei 1) din ipoteză Z(A)∋(αx+y)n-(αx+y)=(αx)n-αx+yn-y+ å a j Pj ( x.

y. Ca mai sus deducem: 0 = [ x.y). rezultă prin reducerea termenilor asemenea că xyn=ynx (se foloseşte aici dezvoltarea lui P1(x.y]=d[P2(x. y ).y]=xy-yx=0.y). deci nu presupunem că A este unitar. y0xyn-1 este notaţie pentru xyn-1.y).y). din relaţia (1) pentru u=q1m.yn]=0=[x. obţinem prin înmulţire la stânga cu matricea adjunctă a coeficienţilor (adjuncta unei matrice este transpusa reciprocei): d[P1(x.αn-1≠0. j =1 n când j=1. v≥1 are loc egalitatea: (1) [x.y]=0. y q1m + r1 ] = [ x.c. Să observăm că pentru orice întregi u.d.…. z ] = 0 . Cum într-un inel integru se poate simplifica cu elemente diferite de zero. Conform ipotezei 2) există elementele din Z(A) distincte α1. obţinem xy=yx.y]=…=[Pn-1(x.yu]yv+yu[x.n)=1 şi [x. pentru orice α∈Z(A) şi x. Fie y∈A un element arbitrar fixat. y ) = å y j -1 xy n. adică procedăm după algoritmul lui de calcul al c.yu+v]=[x.j . Fie deci n>m>1 cu (m. Fixăm acum x.yv] (verificare directă). y) ∈Z(A) j =1 n -1 şi prin urmare: (∗) å a j [ Pj ( x. y r1 ] . Vom arăta că [x.ym] deducem că: 0 = [ x. Scriind relaţia (∗) pentru α1.…. Dacă n=1 sau m=1.y]=…= =d[Pn-1(x.Aplicând din nou ipoteza 1) găsim că n -1 j =1 å a j Pj ( x. Dar yn-y∈Z(A) astfel că din xyn=ynx. Deci d≠0 este determinantul matricei Vandermonde a sistemului şi este diferit de zero deoarece inelul A a fost presupus integru. Conform teoremei împărţirii cu rest avem o egalitate de tipul n=q1m+r1 cu 0<r1<m. y∈A. ( y m ) q1 ] y r1 + y q1m [ x. y r1 ] = y q1m [ x. atunci afirmaţia rezultă direct din enunţ. y q2 r1 ] y r2 + y q2 r1 [ x.y) sub forma P1 (x. y n ] = [ x.y).ym].y)⋅y=y⋅P1(x.y]=[P2(x. y m ] = [ x.m.y).m.y]=0. De aici. de unde prin înmulţire la stânga cu y q1m 191 .yn]=0=[x.αn-1∈Z(A)\{0} cu z=y şi privind ecuaţiile obţinute ca un sistem în necunoscutele [Pj(x.31. 6. z∈A.y] cu 1≤j≤n-1. (2) Euclid Fie acum m=q2r1+r2 cu 0<r2<r1. y r1 ] = = 0 × y r1 + y q1m [ x. În particular din P1(x.y). rezultă că [P1(x.y). v=r1 şi din [x. y r2 ] .

necesitatea rezultă deoarece conform primei ecuaţii (m.rezultă conform lui (2): (3) y q1m+ q2r1 [ x. Deci [x. Există deci zʹ=x+y 2 ∈ℤ[ 2 ] a. 192 . daţi. înx + my = 0 Condiţia necesară şi suficientă ca pentru m. (i).y]=0=(y+1)l[x. ceea ce conduce la sistemul í ìmx + 2ny = 1 . Notând z=a+b d ∈ℤ[ d ] şi cu z*=a-b d ∈ℤ[ d ].y+1]=(y+1) [x.33.y]=0. sistemul precedent să aibă soluţie unică cu x. zzʹ=1. Fie z=m+n 2 ∈ℤ[ 2 ] un element inversabil. 6. n∈ℤ. deducem că [x.y]=0. (i). Folosind faptul că conjugatul produsului este produsul conjugaţilor avem pentru z1. (iii). (ii). 6. Deci φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. y q2r1 ] = 0 ).î.y]=0. Cum l k şi y+1∈A. Prin calcul direct.32. Până acum am arătat deci că pentru orice y∈A există un întreg k≥1 cu y [x. Se continuă până ce în algoritmul lui Euclid se obţine un rest egal cu 1 (aceasta se întâmplă deoarece prin ipoteză m şi n sunt relativ prime). y r1 ] = 0 rezultă uşor prin inducţie după q2≥1 că y q1m [ x. xn+1+yn+1 2 =(xn+yn 2 )(1+ 2 ). y r2 ] = 0 (din y q1m [ x. adică x∈Z(A). deci elementele distincte xn+yn 2 ∈ℤ[ 2 ] sunt inversabile. Găsim deci un întreg k≥1 pentru care yk[x. z2∈ℤ[ d ]: N(z1⋅z2)=(z1z2)(z1z2)*=(z1z2)(z1*z2*)=(z1z1*)(z2z2*)=N(z1)⋅N(z2).27.y]. l deducem existenţa unui întreg l≥1 cu 0=(y+1) [x. conjugatul pătratic al lui z. pentru orice y∈A. Definim acum recurent următorul şir de numere întregi x0=y0=1.n)=1 şi se ţine cont de forma termenului liber).y]=0. observăm că z⋅z*=(a+b d )(a-b d )= =a2–db2=N(z).y] şi conform problemei 6. Deci yk[x. y∈ℤ este m2-2n2=±1 (condiţia este evident suficientă. deoarece deducem de mai sus că xn+yn 2 =(1+ 2 )n şi evident 1+ 2 ≠±1. Conform punctului (ii) al problemei (sau prin inducţie după n) rezultă φ(xn+yn 2 )=1. Numerele de forma xn+yn 2 sunt toate distincte.

î.-1. n. i.⇐”. 1}. deci N(z) -1 este un element inversabil în inelul ℤ. ecuaţia lui Pell. b∈ℚ. deci ecuaţia (1) devine a2–db2=1 (2). b)∈ℤ×ℤ doar cuplurile (1. 0) deci U(ℤ[ d ])={-1. Dacă z∈{±1. (i). Reciproc. rezultă N(z)⋅N(z-1)=1. nʹ∈ℤ. zzʹ=1 ⇒ φ(zzʹ)=φ(z)⋅φ(zʹ)=1 ⇒ φ(z)=1. ecuaţia (2) admite ca soluţii (a. (1) Pentru d<0 avem a2–db2>0. unde a. -i}. adică N(z)∈{±1}. Avem φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. . Pentru d > 0 se demonstrează că ecuaţia (2). Dacă d≤–2. z m + ni mm ¢ + nn ¢ -mn¢ + m ¢n = = +i = a + ib . 1) şi (0.(ii). Atunci zʹ=m-ni este inversul lui z. 0) şi (–1. (0.î. n∈ℤ. Atunci verifică faptul că r=z-qzʹ are proprietatea că φ(r) < φ(zʹ). (-1. luând z-1=N(z)⋅z* avem z⋅z-1= =N(z)⋅z⋅z*=N(z)⋅N(z)=[N(z)]2=(±1)2=1 deci z este inversabil în inelul ℤ[ d ] . |a-u|≤ şi |b-v|≤ şi punem q=u+iv. Dacă z∈ℤ[ d ] este un element inversabil. (iv). mʹ. zʹ∈ℤ[i]. Rezultă U(ℤ[i])={1.. (ii). ¢ m ¢ + n ¢i m ¢ 2 + n ¢ 2 z m¢ 2 + n¢ 2 1 1 Alegem u. Avem φ(zzʹ)=φ((m+ni)(mʹ+nʹi))=φ((mmʹ-nnʹ)+i(mnʹ+mʹn))=(mmʹ-nnʹ)2+ +(mnʹ+mʹn)2=m2mʹ2+n2nʹ2-2mmʹnnʹ+m2nʹ2+mʹ2n2+2mmʹnnʹ= =(m2+n2)(mʹ2+nʹ2)=φ(z)⋅φ(zʹ).⇒”. Conform punctului (ii) un element z=a+b d 2 2 aparţine lui U(ℤ[ d ]) dacă şi numai dacă a –db =±1.. 6. Se 2 2 (iii). deci z este inversabil. are o infinitate de soluţii în ℤ×ℤ.î. există z ∈ℤ[ d ] a. . Avem φ(z)=0 ⇔ m2+n2=0 ⇔ m=n=0 ⇔ z=0. Fie z. z⋅z-1=1. Observaţie.34. z=m+ni şi zʹ=mʹ+nʹi≠0.-1). Fie z=m+ni şi φ(z)=1. Fie z=m+ni şi zʹ=mʹ+nʹi cu m. (iii). Trecând la normă. m. deci în cazul d >0 grupul U(ℤ[ d ]) este infinit. ±i} ⇒ z este inversabil ⇒ există un zʹ∈ℤ[i] a. 193 . 0). dacă N(z)∈{±1}. 0). Fie z=m+ni. numită Dacă d=-1 ecuaţia (2) devine a2+b2=1 şi admite în ℤ×ℤ soluţiile (1. v∈ℤ a.

Avem φ(zzʹ)=φ((m+ni 2 )(mʹ+nʹi 2 ))=φ((mmʹ-2nnʹ)+i 2 (mnʹ+mʹn))= =(mmʹ-2nnʹ)2+2(mnʹ+mʹn)2= =m2mʹ2+4n2nʹ2-4mmʹnnʹ+2m2nʹ2+2mʹ2n2+4mmʹnnʹ= =m2(mʹ2+2nʹ2)+2n2(mʹ2+2nʹ2)=(m2+2n2)(mʹ2+2nʹ2)=φ(z)⋅φ(zʹ). nʹ∈ℤ. Atunci zʹ=m-ni 2 este inversul lui z. Avem φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. cum x-1y=z∈N(A) pentru a demonstra că x+y∈U(A) este suficient să arătăm că dacă z∈N(A). n. Dacă x∈U(A) şi y∈N(A). Fie z. Fie z=m+ni 2 şi φ(z)=1. Dacă z∈{±1} ⇒ z este inversabil ⇒ există un zʹ∈ℤ[i 2 ] a.î. |a-u|≤ 1 1 2 şi |b-v|≤ < şi punem q=u+iv. unde a. 6. Fie z=m+ni 2 . totul s-a redus la a proba că dacă t∈N(A) atunci 1-t∈U(A). (ii).î. v∈ℤ a. demonstrăm că x+y∈U(A). n∈ℤ. Se 2 2 2 z m + ni 2 mm¢ + 2nn ¢ .mn ¢ + m ¢n = = 2 +i 2 = a + ib 2 . (iii). Notăm N(A)={a∈A | există n∈ℕ a. Scriind x+y=x(1+x-1y). 6. de unde rezultă că 1-t∈U(A) iar (1-t)-1=1+t+t2+…+tn-1 . z=m+ni 2 şi zʹ=mʹ+nʹi 2 ≠0. cum t=-z∈N(A). 194 Dacă φ(z)=1 ⇒ m2+2n2=1 ⇒ m2=1 şi n2=0 ⇒ n=0 şi m=±1 ⇒ . (iv). (i). tn=0 şi astfel 1=1-0=1-tn=(1-t)(1+t+t2+…+tn-1).î. atunci 1+z∈U(A). ±i}. zʹ∈ℤ[i 2 ]. deci z este inversabil. Atunci b∈ℚ.î. Scriind din nou 1+z=1-(-z). z∈{±1}. an=0}.36.Dacă φ(z)=1 ⇒ m2+n2=1 ⇒ m2=0 şi n2=1 sau m2=1 şi n2=0 ⇒ z∈ {±1.35. Fie z=m+ni 2 şi zʹ=mʹ+nʹi 2 cu m. 2 z ¢ m ¢ + n ¢i 2 m¢ + 2n ¢ m ¢ 2 + 2n ¢ 2 verifică faptul că r=z-qzʹ are proprietatea că φ(r) < φ(zʹ). Din t∈N(A) rezultă că există n∈ℕ a. Avem φ(z)=0 ⇔ m2+2n2=0 ⇔ m=n=0 ⇔ z=0. mʹ. Alegem u. m. zzʹ=1⇒ φ(zzʹ)=φ(z)⋅φ(zʹ)=1 ⇒ φ(z)=1.

Avem ç0 0 è a÷ ø æa b ç cö ÷ det(X)=a3 şi dacă a≠0. deci m ∈ℤn este element nilpotent. ç 0 0 0÷ è ø ç 0 0 0÷ è ø æ 0 0 1ö ç ÷ ç 0 0 0÷ è ø æ 0 0 0ö ç ÷ ç 0 0 0÷ è ø æ 0 1 0ö ç ÷ æ 0 0 0ö ç ÷ Avem XY = ç 0 0 0 ÷.. Dacă m ∈ℤn este element nilpotent. deducem că |x-1. adică 1£i £ k ˆ ˆ = 0 . n= ˆ (m ) r r r p11 . Fie pentru aceasta matricele X. dacă p1…pk | m ⇒ există s∈ℤ a. Atunci x 2 = x . ceea ce ç0 0 0 ÷ è ø æ0 b ç cö ÷ înseamnă că X este element nilpotent în inelul A.6. Vom demonstra că inelul A este necomutativ. ˆ ˆ ˆ Fie x ∈ℤn un element idempotent.. 195 .r1 .⇒”.rk . . Y = ç 0 0 1 ÷ . p k . n) şi sunt (x. Invers. m=s⋅p1…pk.37. adică n|x(x-1). fiecare pi divide m. Atunci n divide mt şi deci fiecare pi divide mt. n ) prime între ele pentru că sunt divizori ai unor numere prime între ele: x şi x-1. n ) x n n n sunt prime între ele. n ) (x. 6..39. Fie φ:Idemp(ℤn)→A definită prin φ(x)=mulţimea numerelor prime distincte ce apar în descompunerea lui (x. Evident m r = s r p1r . Cum şi (x. Faptul că adunarea şi înmulţirea matricelor sunt operaţii algebrice pe A se verifică imediat. iar matricea unitate I3 este elementul unitate. fie t a. adică p1…pk divide m. deci XY≠YX. atunci X este o matrice inversabilă în inelul M3(ℝ). p kk . (m )t = 0 . atunci X = ç 0 0 d ÷ şi se observă că X3=O3. arbitrar. n ) (x. Numerele {pi|1≤i≤k} fiind prime.î.⇐”. Dacă însă a=0. p k = ns r p1r .. X = ç 0 a d ÷ . Deci (x.. dar se constată uşor că X-1∈A şi aceasta înseamnă că X este element inversabil în A. n). În acest inel matricea nulă O3 este elementul zero. de asemenea structura de inel unitar se stabileşte uşor. Să arătăm acum că orice element din A este inversabil sau nilpotent.î.38. ˆ ˆ ˆ 6. Y∈A.. YX = ç 0 0 0 ÷ . Pentru r r aleg r = max ri . Pentru aceasta să considerăm un element X∈A. X = ç 0 0 0 ÷..

a4=12. .î. a2=4. dacă φ( x )=φ( y ). adică s2=1). φ este surjecţie.. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ i∈{1. x 2 = 4 (4-3=1. Evident. n) şi n nu ar fi prime între ele. Dacă luăm ml≥k atunci x m = 0 . t a. Elementelor lui A le k 6. …. numerelor naturale a1=1. care se află în descompunerea lui (x. Cum (x. adică există k∈ℤ a. x2=-3). Dacă I este mulţimea indicilor numerelor prime care aparţin unui element din A. Avem 12=22⋅3 şi A={Ø. n ) n |x-1 şi (x. {3}. Fie n = p1 1 . ki≥1. Există k. n ) n |y-1 Deci (x. p rkr descompunerea în factori primi a lui n a. r} şi (pi. a Fie x=sa. ab-1=kn. n) este αi. x 4 = 0 . Observăm că φ este o injecţie. altfel (x. adică x este idempotent. n) şi rezultă că (x. Avem că x ∈N ⇔ pi|x pentru orice Ù i l ˆ ˆ ˆ ˆ x = x m = x k + s = x k × x s = 0 ⇒ x = 0 (unde ml=k+s).Rezultă că puterea unui prim. {2. există b ∈ℤn a. adică x = y . n ) n |x-y . Ù Ù ˆ oricare ar fi i≥1. în ordine. Dacă a ∈ℤn este inversabil. Fie acum x ∈N∩I.î.. ˆ ˆ Într-adevăr. a3=3. {2}.î. atunci (x. n) ˆ şi deci φ( x )={pi}i∈I. Avem Ù l ÙÙ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 6. n ) n ˆ ˆ deducem că n divide x-y.. atunci considerăm numărul natural a = Õ pia i (a=1 dacă I=Ø).40. Reciproca este evidentă deoarece toate implicaţiile de mai sus sunt echivalenţe. Deci ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ x1 = 1.î. sau ab+(-k)n=1.î. m∈ℕ a. Deci ab≡1 (mod n). n ) Deci φ(x) caracterizează perfect (x. pi.. n). Rezultă a=(x.41. n)=(y. pj)=1 pentru i≠j. (x. De aici obţinem că (a. n)=1. sa+t =1. x 3 = 9 (4-3=1 adică s3=-1. x k= 0 şi x m= x . a × b = 1 . iÎI n Evident există întregii s.3}}. n) |x-y şi este prim cu (x. Atunci ˆ xm = x ˆ i∈{1. n|x(x-1). corespund. 196 .r}.

6.42. (i). Presupunem prin reducere la absurd că ecuaţia are o soluţie
ˆ ˆ x 0 ∈ℤn şi totuşi d∤b. Atunci a × x 0 = b , deci n|ax0-b. Cum d|n şi d|a rezultă d|b,
Ù Ù

contradicţie cu presupunerea făcută. d=ax0ʹ-ny0ʹ. Dacă c=
æ ö b ˆ ˆ ¢ ¢ , atunci a(x0ʹc)-n(y0ʹc)=b, adică aç x0 c ÷ = b , deci x0 c ç ÷ d è ø ˆˆ ˆ este soluţie a ecuaţiei ax = b .
Ù Ù

(ii). Presupunem că d|b. Cum d=(a, n) există x0ʹ şi y0ʹ∈ℤ a.î.

Ù

Ù

ˆˆ ˆ Să presupunem acum că x 0 şi x1 sunt două soluţii ale ecuaţiei ax = b .

Atunci n|ax0-b şi n|ax1-b de unde n|a(x1-x0). Dacă notăm n ¢ = atunci (aʹ, nʹ)=1 şi obţinem nʹ|x1-x0, adică x1=x0+knʹ, cu k∈ℤ.

n şi d

a¢ =

a d

Pe de altă parte, se verifică imediat că x0 + kn ¢ este o soluţie a ecuaţiei
ˆˆ ˆ ax = b cu k∈{0, 1, …, d-1}. Cum nu este posibil să avem x 0 + kn ¢ = x 0 + k ¢n ¢ ,

Ù

Ù

Ù

pentru k, kʹ∈{0, 1, …, d-1} şi k≠kʹ (căci ar trebui ca n|nʹ(k-kʹ) ⇔ d|k-kʹ,
ˆˆ ˆ absurd) deducem că dacă x 0 ∈ℤn este soluţie a ecuaţiei ax = b , atunci această
Ù

ecuaţie are d soluţii şi anume: x 0 , x0 + n¢ ,…, x0 + (d - 1)n¢ . (iii). Pentru (a, n)=1 ecuaţia are soluţie unică. Cum (a, n)=1 există u,
ˆˆ ˆ v∈ℤ a.î. au+vn=1. Trecând la clase au = 1 . Deci soluţia este x= ub .
Ù

Ù

Ù

Ù

6.43. Să notăm cu A mulţimea soluţiilor ecuaţiei omogene ax=0, soluţii considerate în inelul ℤn; de asemenea să notăm cu B mulţimea soluţiilor din ℤn ale ecuaţiei neomogene ax=b. Fie x0 o soluţie fixată a ecuaţiei neomogene (conform ipotezei această ecuaţie are soluţii), deci ax0=b. Vom demonstra că aplicaţia φ:A→B, φ(x)=x+x0 este o bijecţie. Mai întâi este clar că aplicaţia φ este bine definită, în sensul că pentru x∈A, avem φ(x)∈B. Într-adevăr, dacă x∈A a(x+x0)=ax+ax0=0+b=b. ⇒ ax=0 şi atunci

Funcţia φ este injectivă, căci φ(x)=φ(xʹ) ⇒ x+x0=xʹ+x0 ⇒ x=xʹ.
197

De asemenea φ este surjectivă: luând y∈B arbitrar şi notând x=y-x0, avem x∈A căci ax=a(y-x0)=ay-ax0=b-b=0 şi φ(x)=y. Deoarece φ:A→B este bijecţie, rezultă că A şi B au acelaşi cardinal, deci ecuaţiile au acelaşi număr de soluţii în ℤn. Observaţie. Problema are loc în orice inel finit, sau mai general, în orice inel, dacă formulăm drept cerinţă existenţa unei bijecţii între mulţimile de soluţii A şi B. 6.44. (i). Sistemul nu poate fi rezolvat prin metoda substituţiei deoarece nici unul dintre coeficienţii săi nu este inversabil în ℤ12. Scăzând prima ecuaţie din a doua obţinem: í
Ù ì ˆ ˆ ˆ ì3 x + 2 y = 1 ì2 x + y = 0 ïˆ ïˆ ï ⇔ í ⇔ í x = 11 . ˆ ˆ ˆ ïx + y = 1 ïx + y = 1 ïy = 2 î î î ˆ (ii). Deoarece 7 este inversabil în ℤ12 înmulţim prima ecuaţie cu ˆ ˆ ˆ ˆ ìx + 9 y = 2 ìx = 2 + 3 y ï ï ˆ inversul său, deci tot cu 7 . Obţinem: í ⇔ í ⇔ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ï4 x + 6 y = 3 ï8 + 6 y = 3 î î

ˆ ˆ ìx = 2 + 3 y ï í ˆ ˆ ï6 y = 7 î ˆ ˆ Sistemul este incompatibil, ecuaţia 6 y = 7 neavând soluţii în ℤ12.

6.45. (i). Din (1+1)2=1+1 deducem că 1+1+1+1=1+1, adică 1+1=0 şi deci car(A)=2. Pe de altă parte: (x+y)2=(x+y)(x+y)=x2+xy+yx+y2=x+xy+yx+y, deci (x+y)2=x+xy+yx+y. (2) Din (1) şi (2) rezultă că x+xy+yx+y=x+y, deci xy+yx=0, adică xy=-yx. (3) Dar conform punctului (i), orice element coincide cu opusul său, astfel că egalitatea (3) devine xy=yx. Cum x, y au fost alese arbitrare în inelul A, rezultă că A este inel comutativ. 6.46. ,,⇒”. Dacă A este inel boolean avem a=a2=…=an=… şi evident (ii). Fie x, y∈A arbitrare. Avem conform ipotezei (x+y) 2=x+y. (1)

zero este singurul element nilpotent. Avem (a+b)ab=a2b+ab2=ab+ba=0.

198

a +a =0, de unde, prin înmulţiri succesive cu a obţinem an+an=0, oricare ar fi
3 3

,,⇐”. Reciproc, punând b=a în relaţia dată obţinem (a+a)⋅a⋅a=0 ⇔

n∈ℕ, n≥3. Fie b=a2-a. Obţinem a4=a5 şi prin înmulţiri succesive cu a avem a4=a5=…=an=…, pentru orice n∈ℕ, n≥4. În particular, a8=a4, deci este verificată (a2-a)4=0. Avem (a2-a)2=a4+a2-a3-a3=a4+a2 şi prin urmare Cum A nu are elemente nilpotente nenule, a2-a=0 şi a2=a. 6.47. Luând a=-1 obţinem că în inelul dat are loc egalitatea 1+1=0 şi deci 1+1+1=1. Luând un element oarecare a∈A vom ţine cont de faptul că -a=a şi de cele două relaţii: a 3+a=0 şi (1+a)3+(1+a)=0. Efectuând calculele în a doua relaţie obţinem 1+3a+3a2+a3+1+a=0, de unde rezultă a2=a, deci inelul A este boolean. 6.48. Demonstrăm mai întâi că y∈A, y2=0 ⇒ y=0. Într-adevăr y2=0
+1

(a 2-a)4=(a4+a2)2=a8+a6+a6+a4=a4+a4=0.

⇒ y2
x2
k -1

k( y)

= 0 ⇒y=0. Fie x∈A fixat. Atunci = x ⇒ (x 2
k -1

x
+1

2 k +1

+1

- x) 2 = x 2

k

+2

- x 2 = x( x 2

k

+1

- x) = 0 ⇒ x 2

k -1

+1

-x=0⇒

= x . Deci k poate fi micşorat până la k=0, deci x2=x.

6.49. Pentru a=xab avem a=a2=(xab)2=x(xa2b2)=x(xab)=xa respectiv pentru x=a+b+ab rezultă: xa=(a+b+ab)a=a2+ab+a2b=a2+ab+ab=a2=a, (înmulţirea este comutativă şi car(A)=2). În final, alegem x = å ai +
i =1 n 1£i < j £ n

xb=(a+b+ab)b=ab+b2+ab2=ab+b2+ab=b2=b,

å ai a j + ... + a1a 2 ...a n .

6.50. Din x6=x şi (-x)6=-x rezultă x=-x şi atunci car(A)=2. Din (x+1)6=x+1 dezvoltând membrul drept obţinem: (x6-x)+2(3x5+7x4+10x3+7x2+3x)+(x4+x2)=0 ⇒ x4+x2=0.
199

Atunci x4=-x2=x2 şi înmulţind cu x2 obţinem în final x=x6=x4=x2.

(-x)12=x12=x şi prin urmare x=-x, adică 2x=0, oricare ar fi x∈A

6.51. Înlocuind pe x cu –x în ipoteză, rezultă (-x)12=-x dar (1). Din (1) rezultă că pentru orice x∈A şi k∈ℤ avem kx=0, pentru k par,

respectiv kx=x, pentru k impar. Ţinând cont de aceasta şi de faptul că x şi 1 comută la înmulţire putem 1 2 10 11 scrie (x+1)12= x12 + C12 x11 + C12 x10 + ... + C12 x 2 + C12 x + 1 =x12+12x11+66x10+220x9+495x8+792x7+924x6+792x5+495x4+220x3+66x2+ +12x+1= x12+x8+x4+1. Dar din ipoteză (x+1)12=x+1. Rezultă egalitatea x12+x8+x4+1=x+1, de unde ţinând cont că x12=x, deducem x8+x4=0. Adunând x4 obţinem x8=x4. Înmulţind această egalitate cu x4 obţinem x12=x8 adică, x=x8, deci x=x4. (2) Înmulţim cu x8 şi avem x9=x12 sau x9=x sau (x4)2x=x, sau conform cu

(2), x2⋅x=x, adică x3=x. Înmulţind această egalitate cu x obţinem x4 =x2 şi folosind (2), rezultă x=x2, ceea ce trebuia demonstrat. 6.52. (i). Din x3=x, deducem x4=x2. Atunci (x2yx2-x2y)2=(x2yx2-x2y)(x2yx2-x2y)=x2yx4yx2-x2yx4y-x2yx2yx2+x2yx2y=0. Analog (x2yx2-yx2)2 =0. (ii). x, y∈A. Înlocuind x cu x+1 obţinem (x+1)2y=y(x+1)2, de unde 2xy=2yx. Dacă inelul A este de caracteristică diferită de 2 deducem că xy=yx. În cazul în care A este de caracteristică 2 deducem că (a+1)3=a+1, oricare ar fi a∈A, de unde a2=a, deci A este boolean, adică comutativ (vezi problema 6.45.). 6.53. Fie A={a1, a2, …, an} şi a∈A. Cum {a, a2, …, an+1}⊂A există i<j a.î. ai=ai+j. De aici, ak=ak+jl, oricare ar fi k≥i şi l∈ℕ. Aplicăm această observaţie pentru fiecare element al inelului A: k există i1, j1 a.î. a1k = a1 + j1l , oricare ar fi k≥i1, l∈ℕ; ………………………………………….. k k există in, jn a.î. a n = a n + jnl , oricare ar fi k≥in, l∈ℕ; Avem (x2yx2-x2y)3=x2yx2-x2y=0. La fel (x2yx2-yx2)3=

=x2yx2-yx2=0, adică x2yx2=x2y, x2yx2=yx2 , deci x2y=yx2, oricare ar fi

200

Alegem acum p≥max{i1, i2, …, in} şi q=c.m.m.m.c.{j1, j2, …, jn} şi rezultă ap=ap+q, oricare ar fi a∈A. 6.54. Notăm cu (Ek) egalitatea din enunţ. Ea se scrie echivalent: å a k - j b j = bå a k - j b j -1 .
j =1 j =1 k -1 k -1

Dacă (Em) şi (Em+1) sunt adevărate

å a m+1- j b j = a m b + ç å a m-i b i ÷b ç ÷
j =1

m

æ m -1 è i =1

ö ø

( Em )

æ m -1 ö ( Em +1 ) m = a m b + bç a m -i b i -1 ÷b = b a m +1- j b j -1 = ç ÷ j =1 è i =1 ø

å

å

= ba m + b

m -1 i =1

å a m-i b i

de unde rezultă că amb=bam. Din (Em+1) şi (Em+2) rezultă analog am+1b=bam+1, deci din (Em), (Em+1) şi (Em+2) avem am+1b=a⋅am⋅b=abam=bam+1=ba⋅am. Cum a este inversabil, din abam=baam rezultă ab=ba.

6.55. (i). Punând x=-1 obţinem -1=1 de unde x+x=0, oricare ar fi x∈A. De aici (1+x)2=1+x+x+x2=1+x2. De asemenea, oricare ar fi x∈A, m≥n, xm=xn. Dacă x2=0 atunci (1+x)2=1, deci (1+x)2n+1=(1+x)2n=1, adică (1+x)(1+x)2n=1, de unde 1+x=1, deci x=0 şi am demonstrat (i). (ii). Avem ( x 2 + x) 2 = x 2 adică x2=x, oricare ar fi x∈A. 6.56. Se observă imediat că dacă A este un p-inel atunci acesta este redus (din xp=x, rezultă prin inducţie după n≥1 că x p = x ; deci dacă x este nilpotent există n≥1 cu x p = 0 , adică x=0). Tot din xp=x deducem că (xp-1)2=x2p-2=xp⋅xp-2=x⋅xp-2=xp-1, adică xp-1 este idempotent. De aici rezultă prin calcul direct că pentru orice x, y∈A (1) (xp-1yxp-1-xp-1y)2=0=(xp-1yxp-1-yxp-1)2. Din (1) rezultă conform faptului că A este redus (singurul element nilpotent al lui A este zero): xp-1yxp-1-xp-1y=0=xp-1yxp-1-yxp-1 adică (2) Deci xp-1∈Z(A). xp-1y=xp-1yxp-1=yxp-1.
n n n n +1 n n n

+ x 2 = x 2 + x 2 = 0 , de unde x +x=0,

2

Deoarece xp=x şi xp-1∈Z(A) deducem că:
201

(3)

(xy-yx)xp-1=xyxp-1-yxxp-1=xp-1xy- yxp=xy-yx). Dar (3) este adevărată pentru orice x, y deci este adevărată şi dacă x se înlocuieşte cu x+i, unde 1≤i≤p-1. Deoarece însă (x+i)y-y(x+i)=xy-yx+iy-yi=xy-yx, deducem din (3): (4) (x+i)p-1(xy-yx)=xy-yx, pentru 0≤i≤p-1. Să observăm că din px=0 rezultă conform micii teoreme a lui Fermat şi din faptul că numărul soluţiilor unei congruenţe nu poate depăşi gradul acesteia (teorema lui Lagrange) că: (5) (x+1)(x+2)…(x+(p-1))=xp-1+(p-1)!=xp-1-1. Aplicând acum în ordine ipoteza (xp=x) şi relaţiile (4), (2) şi (5) obţinem: xy-yx=(xy-yx)p=[xp-1(xy-yx)][(x+1)p-1(xy-yx)]…[(x+(p-1))p-1(xy-yx)]= =xp-1(x+1)p-1…(x+(p-1))p-1(xy-yx)p=[x(x+1)…(x+(p-1))]p-1(xy-yx)p= =[x(xp-1-1)]p-1(xy-yx)= =(xp-x)p-1(xy-yx)=0. Deci xy-yx=0, adică A este comutativ. 6.57. Conform ipotezei rezultă că aplicaţia f0:A×A→A definită prin f0(x,y)=(xy)2-x2y2 este identic nulă. Deci şi f1:A×A→A, f1(x,y)=f0(x+1,y)-f0(x,y) este identic nulă. Efectuând calculele obţinem f1(x,y)=-xy2+yxy=0. Rezultă că şi f2:A×A→A, f2(x,y)=f1(x,y+1)-f1(x,y) va fi identic nulă. Deci 0=f2(x,y)=f1(x,y+1)-f1(x,y)=-x(y+1)2+(y+1)x(y+1)+xy2-yxy= =-2xy-x+xy+yx+x=yx-xy, adică A este comutativ. 6.58. Fie e∈A un element idempotent. Deci e2=e. Pentru a arăta că e∈Z(A), fie a un element arbitrar din inelul A şi să notăm cu x diferenţa ea-ae. Vom demonstra că x=0. Într-adevăr, ex+xe=ea-eae+eae-ae=x, de unde ex=x(1-e). Întrucât
2

(xy-yx)p-1=xy-yx=xp-1(xy-yx) (de exemplu:

(1-e)e=e-e2=0

obţinem:

(ex)e=x(1-e)e=x⋅0=0,

deci

(ex) =((ex)e)x=0⋅x=0. Aşadar ex este nilpotent. Conform ipotezei, ex=0 şi în mod analog demonstrăm şi că xe=0. Deci x=ex+xe=0.
202

Fie k∈ℕ* cel mai mic număr natural nenul pentru care k d ∈A.59. deci ì1. 6. ψ(x)=1+x. adică b d ∈A. pentru x Î E A . oricare ar fi x∈EA.6. Dar produsul elementelor idempotente nenule x şi 1-x este x(1-x)=x-x2=x-x=0. ï ï1 + x. Atunci produsul tuturor elementelor idempotente nenule este egal cu 0. Atunci există a+b d ∈A\ℤ. Conform punctului (i) putem defini aplicaţiile φ:OA→EA.61. Fie A un inel cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ[ d ] şi A≠ℤ.. (i). ψ: EA→OA. 6. Rezultă că elementele lui M se pot grupa în perechi de forma (x. oricare ar fi x∈OA. 1 este element idempotent nenul. Elementele din oricare asemenea pereche sunt distincte. Cum a∈ℤ⊆A avem (a+b d )-a∈A. În felul acesta egalitatea x0=1-x0 conduce la 1=0.62. Evident. deci b≠0. Pentru orice x∈OA avem: (ψ∘φ)(x)=ψ(φ(x))=ψ(1+x)=1+1+x=x şi analog pentru orice x∈EA avem: (φ∘ψ)(x)=φ(ψ(x))=φ(1+x)=1+1+x=x. diferit de 1. pentru x Î O A ï ï (1+x) =1+x+x+x =1+x = í0. rezultă că M are 2n elemente. înmulţind 2 2 2 cu x0 şi ţinând cont că x0 =x0. Dar atunci -b d ∈A şi deci |b| d ∈A. Pentru orice x∈A avem x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)⋅x=0⋅x=0. 1-x). dacă ar exista x0∈M cu proprietatea că x0=1-x0. deci x0=0. (i).60. obţinem x0 = x0 . Atunci produsul elementelor idempotente nenule este egal cu 1. Atunci şi 1-x este element idempotent nenul conform soluţiei problemei 6. Notând cu n numărul perechilor din M de tipul descris mai sus. Deci ψ∘φ= 1O A şi φ∘ψ= 1E A . unde |b| este număr natural nenul. Fie x un astfel de element.59. Observăm că dacă x este idempotent atunci şi 1-x este idempotent: (1-x)2=1-2x+x2=1-2x+x=1-x. 2) Există cel puţin un element idempotent nenul. pentru x Î I A î 2 2 2 φ(x)=1+x. 203 . (ii). contradicţie.x0 adică x0=x0-x0. adică |OA|=|EA|. Atunci φ este bijectivă. 6. Într-adevăr. Avem două cazuri: 1) Singurul idempotent nenul este 1.

kq d ∈A.+). adică b d ∈B. Evident T este subgrup al lui (Mn(A). b=kq+r şi 0≤r<k. r∈ℤ a. Pentru u.î. b∈ℤ. Dar b-1∈ℚ⊆B şi atunci b-1(b d )∈B.Să se determine grupurile abeliene A cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ [ d ]”. Cu aceasta am demonstrat şi incluziunea A⊆ℤ[k d ]. Observaţie. În acest fel. Prin urmare inelele cerute sunt cele de tipul ℤ[k d ]. obţinem că a+bk d ∈A. 204 . B=(bij) şi A⋅B=C=(cij) atunci cij = å aik bkj = k =1 n 1£ k £i å aik bkj + å aik bkj = 0 + å aik bkj . Datorită minimalităţii lui k∈ℕ*. deci egalitatea A=ℤ[k d ].. Într-adevăr. cu a. deci x=a+ kq d ∈ℤ[k d ] . b∈ℤ cu proprietatea x=a+b d . arbitrar. Conform teoremei împărţirii cu rest. Deoarece k d ∈A rezultă că bk d ∈A. rezultă r=0 şi astfel b=kq. 6. cu aceeaşi soluţie. Dacă A=(aij). oricare ar fi a. pentru orice b∈ℤ şi cum pentru orice a∈ℤ avem a∈A. b∈ℚ şi b≠0. avem x-a∈B. Deoarece A⊆ℤ[ d ] există a. fie x∈A. Vom arăta că singurele inele B cu proprietatea ℚ⊆B⊆ℚ( d ) sunt B=ℚ şi B=ℚ( d ). ℤ[k d ]. adică d ∈B.63. k =i k =i n n Dacă i>j atunci k≥i>j implică bkj=0 şi atunci cij=0. cu k∈ℕ (pentru k=0 se obţine A=ℤ. În această soluţie am folosit doar structura de grup aditiv din inelele ℤ. b∈ℤ}⊆A. avem u+v d ∈B. problema rămâne valabilă. dacă o reformulăm astfel: . deci ℚ( d )⊆B şi cum avem şi cealaltă incluziune deducem B=ℚ( d ). există x=a+b d ∈B\ℚ. Cu aceasta am demonstrat incluziunea {a+bk d | a. iar pentru k=1 se obţine A=ℤ[ d ]). b∈ℤ}. Deoarece a∈ℚ⊆B. adică r d ∈A. Pentru cealaltă incluziune. vom avea x-a-kq d ∈A. există q.Arătăm că avem egalitatea A=ℤ[k d ]={a+bk d | a. (ii). dacă B≠ℚ. A. Atunci x=a+b d =a+qk d +r d şi cum a∈ℤ⊆A. ℤ[ d ]. v∈ℚ oarecare.

2 1 Observaţie. +). deci ℤ=1ℤ conţine elementul unitate 1. Orice subinel al lui ℤ trebuie să fie subgrup al grupului aditiv (ℤ. Însă produsul a doi multiplii de n este evident multiplu de n. dacă p este un număr prim. n∈ℕ obţinem un 6. În general.î. 6. M O O u2 ÷ ç ÷ ç0 L 0 u ÷ 1ø è 6. Avem 5=u3=u(au+b)=a(au+b)+bu=(a2+b)u+ab. de fapt este . Dintre ele doar . × = 2 n 2 m 2 n+m 1 ] este subinel al lui ℚ. (ii). Adunând şi înmulţind fracţii al căror numitor este o putere a lui 2. pn . unde u1.67. i > j şi bij=bi+1. Dacă mulţimea dată ar fi subinel. 6. notând cu ℤ[ ] p a Deci mulţimea ℤ[ mulţimea numerelor raţionale de forma exemplu de subinel al lui ℚ. adunând şi înmulţind fracţii cu numitorul nedivizibil prin p.æ u1 u 2 L u n ö ç ÷ ç0 O O M ÷ unde 1≤i. Deci.j+1 un∈A. j<n}. (i). Aceasta înseamnă că ℤ(p) este subinel al lui ℚ.66. adică din matricele de forma ç . atunci p divide cel puţin unul dintre factori..65. adică să fie de forma nℤ cu n∈ℕ. 205 .cel mai mic” 2 1 subinel al lui ℚ care conţine pe ℤ şi pe . …. cu a∈ℤ. C(S) este format din matricele {(bij) | bij=0. obţinem ca rezultate fracţii cu numitorul nedivizibil prin p. Se ştie că dacă un număr prim p divide produsul xy. pentru u= 3 5 ar exista întregii a şi b a. obţinem ca rezultat fracţii având numitorul o putere a lui 2: a 2n a ± b 2m b = 2m a ± 2n b 2 n+ m ab mulţimile nℤ sunt subinele ale inelului ℤ al numerelor întregi. u 2=au+b.64.

iar b ∈ℤn şi (b. n)=1. Fiecare subinel cu identitatea conţine A şi fie B un astfel de subinel şi ( a .71. cu x1 inversabil în A1 şi x2 inversabil în A2. b) Elementele inversabile în ℤ×ℚ sunt (±1. 1 ). (am notat [1]m clasa de echivalenţă a lui 1 modulo m.9. 3} atunci B este întreg inelul iar dacă b = 2 atunci B=A∪ {(2. absurd. Avem car(ℤp×ℤp)=p şi ℤp×ℤp nu este corp (având divizori ai lui 6. 1 )>={( 0. de exemplu. respectiv [1]n clasa de echivalenţă a lui 1 modulo n) (vezi problema 3. (1. 6. +). Cum car(A) este ordinul lui 1 în grupul (A. zero). (1 . m)=1. a ) cu a. Avem A=<( 1 . Aplicaţie.[1]n)=[m. +).70.69. Avem car(ℤm×ℤn)=ord([1]m. x2)∈A1×A2. 1)=(0. Dacă car(A)=m şi car(Aʹ)=n se poate demonstra analog car(A×Aʹ)=[m.1 )}. Inelul A1×A2 are divizori ai lui zero. 6. 0) iar elementul unitate este 1=(1. 6. b∈ℤ* b ˆ ˆ c) Elementele inversabile în ℤm×ℤn sunt perechi de forma ( a.Rezultă a2+b=0 şi ab=5 iar de aici –a3=5. a) Elementele inversabile în ℤ×ℤ sunt perechi de forma (±1.n]. 1} este un subgrup de ordin 2 al grupului (A. 0)⋅(0.). (i).0 ). 2 ). Deci mulţimea dată nu este subinel în ℂ. deducem imediat că car(ℤ×ℤ)=car(ℤ3×ℤ)=car(End(ℤ))=∞ iar car(End(ℤ3))=3. cu ˆ ˆ a ∈ℤm şi (a.68. (3. 3 ).72. 6. (0. 1). a. 1. Atunci H∩(H+a)=Ø şi A=H∪(H+a)={0. a + b )∈B cu b ≠ 0 . Fie a∈A\H.subinel unitar.n]. Se verifică uşor axiomele inelului. Elementele inversabile ale lui A1×A2 sunt perechi (x1. 1+a}.73. 3 )} (subinelul unitate generat de elementul unitate) şi ℤ4×ℤ4 . Generalizare. ( 2. 2 ). Cum 1+1=0 şi 1≠0 rezultă H={0. Dacă b Î {1. ( 1. ±1). 206 . b ). 0 ). 6. Elementul neutru la adunare este 0=(0. ( 3. 0)=0.

(ii). 1. a= 1. dacă a∈A şi an=0 iar b∈B şi bm=0. b)n+m=(an⋅am. E. 0). 0 . E = ç 1 0 ÷. E+U} şi C={O.. U. Aşadar este suficient să aflăm elementele nilpotente din fiecare inel ℤ qi iar pentru aceasta a se vedea problema 10. a. 1.Deci a2 poate fi egal cu 0. În inelul M2(ℤ2) considerăm matricele O. (i). k1 n = p1 . Aşadar. E. ⋅) este inel de tip 1) iar (C. Se deduce că: B={O. a sau 1+a.î.47. a2=0 sau a2=a sau a2=1+a. respectiv din B. Dacă a2=1 atunci (1+a)2=1+a+a+a2=1+1+a+a=0+0=0 şi evident 1+a∉H. Reciproc. V. E. O=ç ç 0 0÷ ç 0 1÷ ç 1 0÷ ç 1 1÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø Din calcul direct rezultă că U2=O şi V2=E+V.. 1+a} şi a2=a. 1= 1. bn⋅bm)=(0. U şi V astfel: ˆ ˆ æ 0 0ö æˆ ˆö æˆ ˆö æ ˆ ˆö ÷. 1 . E+V} sunt părţi stabile ale lui M2(ℤ2) în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor şi că sunt inele cu 4 elemente în raport cu operaţiile induse. V = ç 0 1÷ . Rezultă că se poate alege a∈A\H a. Fie A=ℤ2×ℤ2 şi 0= 0. b) este nilpotent în A×B. U = ç 0 0 ÷. +. ( ) ( ) ( ) Se observă că ℤ2×ℤ2={0.74..⋅) este inel de tip 3). oricare ar fi X∈M2(ℤ2). b) este un element nilpotent din inelul A×B atunci a şi b sunt elemente nilpotente din A.+. 6. ptkt şi notând q i = piki .+. deci (a. 0 . Putem identifica deci pe N(A×B) cu N(A)×N(B). Evident. înlocuind pe a cu 1+a suntem în cazul 1). (B. Descompunând pe n în produs de factori primi distincţi. atunci 207 . ştim că inelul ℤn este izomorf cu produsul direct ℤ q1 ×…×ℤ qt . ⋅) este inel cu 4 elemente de tipul 2). (a. Atunci (ℤ2×ℤ2. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (ii). Cum E+E=O se deduce că X+X=O. Dacă perechea (a.

Distingem patru cazuri posibile: 1) a2=0. b)=(0. 2) a2=a.2. a+b)=i(a+b). b)=(nm. Definim f(x)+f(y)=f(x+y) şi f(x)f(y)=f(xy). adică xRy şi xʹRyʹ ⇒ (x+xʹ)R(y+yʹ) şi (xxʹ)R(yyʹ)). În acest caz se obţine un inel comutativ fără unitate.. ab)=i(ab). În acest caz inelul este unitar izomorf cu ℤ4.3. b)=(n+m. y∈A. 7. operaţiile date mai sus sunt bine definite (de fapt. ⋅ ) este inel unitar (unitatea lui B fiind elementul (1. este morfism injectiv de inele ( i(a)+i(b)=(0. Fie două operaţii +. b) ⇒ a=b). i:A→B. operaţiile date sunt bine definite dacă şi numai dacă relaţia de echivalenţă din A (f nu neapărat injectivă). Morfisme de inele. 7.§7. neizomorf cu N4 (notăm acest inel cu A4). a)+(m. În acest caz produsul oricăror două elemente este nul (notăm cu N4 această structură). 208 (n. Dacă A este comutativ. 0)). Funcţia f fiind injectivă. a)+(0. a)=(0. 0 şi a defini . b)=(0. a)⋅(0. pentru orice x.. A se identifică cu Im(i) care este subinel al lui B. f fiind surjectivă. +) este ciclic. a+b) Prin calcul direct se verifică faptul că (B. Dacă (A.xRy ⇔f(x)=f(y)” este compatibilă cu adunarea şi înmulţirea . Astfel. 3a. pentru orice a∈A. atunci şi B este comutativ. Aceste operaţii sunt definite pe întreaga mulţime S. Cu operaţiile date S devine inel în care 0S=f(0) şi 1S=f(1) (în caz că A este unitar). structura dată pe S este unica posibilă întrucât definiţia ei constituie o consecinţă a faptului că f trebuie să devină morfism de inele. injectivitatea este imediată pentru că din i(a)=i(b) ⇒ (0. nb+ma+ab). 2a. 1∉2ℤ). De asemenea. 3) a2=2a. Izomorfisme de inele.1. ⋅ care dau o structură de inel pe o mulţime cu 4 elemente A. i(a)⋅i(b)=(0. 7. R dată pe A prin: .⋅” revine la a-l defini pe a2. Pe mulţimea B=ℤ×A considerăm operaţiile algebrice: (n. i(a)=(0. a). a) ⋅ (m. +. Un exemplu de inel neunitar ne este oferit de 2ℤ (evident. Evident. atunci elementele lui A au forma a.

a+b}. Dacă ab=a. ba. 1 . Avem următoarele subcazuri: ˆ ˆ i) ab=ba=0. atunci avem 0=ab2=a(ab)=ab. ii) ab=0. a+b}. ab. 1ʹ) a2=b2=0. +) de înmulţirea 1 × 1 = 0 . a. dacă A este comutativ. La fel obţinem ba=0. b. a+b}.⋅” distributivă faţă de adunare revine la a defini pe a2. Se obţine un inel P4 necomutativ şi fără unitate. 1 defineşte un izomorfism al lui A pe N2×N2. ba=0. 2a=2b=0 şi a defini înmulţirea . Ca şi la cazul 2ʹ) obţinem ab. În acest subcaz obţinem inelul Q4 necomutativ şi fără iv) ab=0. b2. Avem următoarele cazuri: 0=ab2=(ab)b=ab. La fel obţinem ba=0. 209 4ʹ) a2=0. dacă ab=a sau a+b deducem că contradicţie. Obţinem în acelaşi mod o contradicţie. b2=b. Prin urmare. Fie N2 structura de inel dată pe grupul ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ aditiv (ℤ2. adică A este comutativ. Dacă A nu este comutativ atunci avem două posibilităţi: i) ab=a. contradicţie. +) este de tip Klein atunci elementele lui A sunt de forma {0. Rezultă ab=0. 0 . ba=a. produsul oricăror două elemente din A este nul. ba∉{b. ba=a. iii) ab=a. 3ʹ) a2=0. Rezultă ab=0. Se observă că asocierea a⇝ 1. Dacă A este comutativ atunci avem (a+b)2=a+b+ab+ba=a+b şi schimbând pe a+b cu b ne reducem la cazul 3ʹ). În acest subcaz b este unitate în A. contradicţie. ( ) ( ) 2ʹ) a2=0. În acest caz avem (3a)2=3a şi deci asocierea a ⇝ 3a defineşte un automorfism al lui A în baza căruia ne reducem la cazul 2). deducem că 0=ab2=ab. . atunci A este izomorf cu ℤ2×N2 sau cu I4. În acest caz obţinem (a+b)2=a2+b2 şi rezultă ab=ba. notăm inelul obţinut prin I4. atunci avem 0=a2=ab2=ab. b⇝(1.. unitate. Dacă ab=b sau a+b. Dacă ab=b. b2. În acest caz. Ca şi la 3ʹ) deducem că ab. Deci. Se verifică că într-adevăr înmulţirea astfel definită înzestrează grupul (A. ba∉{b. ba=0. Avem b=(a+b)b=b2b=bb2=b(a+b)=a+b. 0) defineşte un ( ) izomorfism al lui A pe ℤ2×N2. contradicţie. b2=a. În acest subcaz asocierea a⇝ 0. ˆ ˆ b⇝ 0. b2=a+b. (a+b)2 sunt nenule şi distincte.4) a2=3a. contradicţie. Dacă (A. +) cu o structură de inel comutativ fără unitate pe care îl notăm cu B4. ii) ab=ba=a. 5ʹ) a2.

contradicţie. Evident avem (∗∗∗): b(ba)=b2a=a şi deci ba≠0. b2. Prin urmare. contradicţie. altfel rezultă (a+b)2=0. (p-1)a . ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă ba=0 (respectiv ba=a sau ba=b) asocierea a⇝ 0. ⋅ care dau o structură de inel pe o mulţime cu p elemente A. cinci inele fără unitate comutative: N4. 2a. elementele lui A au forma 0. nu există structuri de inel în acest caz. a2=b. ℤ2×N2. contradicţie. Renotând eventual elementele lui A putem presupune că a2=b2=a. Dacă ab=a obţinem din (∗) b=a+b. 0 ˆ ˆ ˆ ˆ (respectiv a⇝ 0. Dacă ab=b rezultă ab=a+b şi folosind (∗) obţinem o contradicţie. două inele necomutative P4. a+b}. eventual renotând elementele lui 2 A. Fie două operaţii +. 1 . Prin urmare. Distingem două subcazuri: iʹ) a2=a. Deci (a+b)2=ab+ba. rezultă ab≠0. 1 . atunci ba=b şi deci a=b2=(ba)b=b(ab)=ba=b. La fel ab≠a+b. b⇝ 1. Cum (A. În acest subcaz obţinem (∗∗): b(ab)=b2a=a+ba şi Deci ab=b iar elementul a constituie element unitate în A. A nu este comutativ.Observăm că modulo o renotare a elementelor lui A putem presupune că a =a. b⇝ 1. Q4. ℤ2×ℤ2. A este comutativ. pa=0 şi a defini . b2=b. deducem că A este corp (notăm acest corp cu GF4). trei inele unitare comutative: ℤ4. Cum b(a+b)=b+(a+b)=a.La fel ba≠b. Prin urmare. N2×N2. Dacă ab=a. În acest subcaz obţinem a(ba)=ba2=ba şi rezultă ba≠a+b. Avem următoarele două cazuri: 210 . b⇝ 0.. 1 ) ( ) ( ) ( ) ( ) defineşte un izomorfism al lui A pe ℤ2×ℤ2. (a+b)2=a. 6ʹ) a2. 1 ( ) ( ) ˆ ˆ ˆ ˆ sau a⇝ 1. Dacă ba=a+b atunci din (∗∗∗) obţinem a=b(a+b)=ba+a. B4.⋅” revine la a-l defini pe a2. Într-adevăr. 7.4. a. +) este ciclic. a. contradicţie. iiʹ) a2=a. 1 . La fel ab∉{0. a+b. în caz contrar am avea. A4. Rezultă (∗): a(ab)=a2b=b2=a+b şi deci ab≠0. b2=a+b. I4. (a+b)2 nenule dar nu distincte. În consecinţă există 11 structuri de inel neizomorfe pe o mulţime finită cu 4 elemente: un corp: GF4. …. b2=a+b.

Putem alege reprezentantul Se observă că: Ù 1 1 1 1 1 1 1 ˆ 1 ˆ ˆ = eÄ = (m × ) Ä = m × ( Ä ) = Ä (m × ) = Ä 1 = Ä 0 = 0 . 7. toate structurile posibile de inel unitar date pe G sunt izomorfe între ele. oricare i cu 1≤i≤p-1.∘” o înmulţire pe G pentru care acesta devine inel unitar. Evident e≠ 0 m al lui e a. +. Deci e este element unitate în A iar asocierea tˆ ↝te defineşte un izomorfism al corpului ℤp pe A. n > 0. m m n m n m n m n n 1 Rezultă ∈ℤ şi deci m=1. Fie u∈{1.∘” este distributivă faţă de adunare). asocierea k ⇝ke defineşte un izomorfism de grupuri f:(ℤn. fie dată o astfel de operaţie ⊗ şi e = Ù m n ˆ elementul unitate din inelul (H. Nu există operaţii de înmulţire pe H pentru care acesta devine (împreună cu adunarea) inel unitar. Ù Deci f este izomorfism de inele unitare. ˆ Prin urmare. Fie .i) a2=0. m. f (1) = e . în caz contrar. ⊗). În acest caz produsul oricăror două elemente este nul (notăm cu Np acest inel). Întrucât pentru orice element e de ordin n al lui G izomorfismul f poate fi construit. m Ù 1 Ù 1 Ù Ù Ù Ù Ù Ù Pe de altă parte avem. Observăm că elementul e=ua satisface relaţia e(ja)=j(ui)a=ja. +)→(G..î. ii) a2=ia. Într-adevăr. iar întrucât ord(e)|n=ordG. În consecinţă. …. p-1} un reprezentant al clasei i -1 din corpul ℤp. Avem ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ t = t × 1 = t (e o 1) = (te) o 1 = 0 o 1 = 0 (evident.5. n (singurul inel în care elementul unitate coincide cu elementul nul este inelul nul). ∘). 211 .. Deci n|t. t(x∘y)=(tx)∘y. Evident avem ˆ ˆ ˆ ˆ f (k × t ) = f (kt ) = kte = ( ke) o (te) = f (k ) o f (tˆ). Fie e∈G unitatea sa şi t Ù Ù ordinul lui e în grupul aditiv G. întrucât tx este definit în baza adunării iar . deducem că n=t. deducem că există φ(n) structuri de inel unitar pe G (pentru fiecare alegere posibilă a lui e).

oricare ar fi x∈ℤ cu a ∈ℤn idempotent.. Dacă f:ℤm→ℤn este un morfism de inele şi f (1) = a . ˆ Dacă f nu este morfism de inele unitare (adică f (1) ¹ 1 ). ç è ÷ ø ˆ ˆ ˆ ˆ Cum f (m) = f (0) = 0 iar f (m) = m × f (1) = m × a = m × 1 . ˆ Dacă vom considera f morfism de inele unitare. y∈ℤ. să notăm ℤm = í0. ˆ 7.…. ˆ ˆ ˆ ˆ Cum pentru x. oricare ar fi x∈ℤ.. f ç m . cu ˆ ˆ a ∈ℤn. n .1ý şi ˆ ℤn= 0.. Dacă f:ℤm→ℤn este un morfism de inele (nu neapărat unitare). Din condiţia de aditivitate a lui f deducem imediat că f (k ) = k × a . 1.1÷ = m . ç è ÷ ø æ Ùö ˆ ˆ f (1) = a ¹ 1 .7. oricare ar fi x∈ℤ). . Pentru a nu se crea confuzie. oricare ar fi x∈ℤ... atunci oricare ar fi 0≤k≤m-1 şi m × a = 0 iar din condiţia de multiplicitate a lui f 212 . contradicţie. ˆ ˆ f ( x ) = x × a .1 ).Ù n n +1 = eÄ Ù Ù n 1 n +1 = n Ä (n × 1 1 1 1 ˆ ˆ ) = (n × ) Ä = 1Ä = 0. m .1 . atunci din ˆ ˆ ˆ f(1)=f(1⋅1)=f(1)⋅f(1) deducem că a = a 2 . adică a este idempotent în inelul ℤn. …. n +1 n n +1 n +1 Ù Ù Ù Ù adică n+1|n. În concluzie. f ç m . dacă n∤m nu există morfisme unitare de inele æ ì ï î Ùü ï þ { } Ùö de la ℤm la ℤn iar în cazul n|m există un unic morfism unitar de inele (definit de ˆ ˆ condiţiile f (0) = 0. . atunci f (1) = 1 ⇔ ˆ ˆ ˆ a = 1 şi astfel f ( x ) = x × 1 .1÷ = m . atunci se probează imediat că f ( x ) = a × x . cu necesitate m = 0 (adică n|m).. f (1) = 1 . ii) În cazul în care f:ℤ→ℤn nu este morfism de inele unitare atunci ïˆ ˆ ï 7. în ˆ cazul în care f este morfism de inele unitare a = f (1) = 1 şi atunci din aproape ˆ în aproape se arată că f (2) = 2a = 2 .6.1 . f ( x ) f ( y ) = (ax)(ay ) = a 2 ( xy ) = axy = f ( xy ) deducem că: i) Există un singur morfism de inele unitare f:ℤ→ℤn (şi anume ˆ f ( x ) = x × 1 . Dacă f:ℤ→ℤn este un morfism de inele şi notăm f (1) = a . 1.

Dacă a∈N(A) atunci există n∈ℕ a. an´<a<an´´. aaʹ=aʹa=1. æ 1ö f (1) = f ç n × ÷ = f (n) × è nø æ1ö f ç ÷ .î.9. Să presupunem. oricare ar fi a∈ℚ. oricare ar fi a∈ℝ. Fie n∈ℤ. a ¹ 1 şi m × a = 0 .ˆ ˆ ˆ ˆ deducem că a = f (1) = f (1 × 1) = f (1) 2 = a 2 (adică a este idempotent în inelul ℤn). Deducem imediat că f(a)⋅f(aʹ)=f(aʹ)⋅f(a)=1. n≠0. Vom arăta acum că φ(a)=a. Deducem imediat că fn(a)=0.î. nø è ènø Cum f(1)=g(1)=1A şi f(n)=g(n). n æmö æ1ö æ1ö æmö f ç ÷ = f (m ) × f ç ÷ = g (m) × g ç ÷ = g ç ÷ . f(aʹ)≠0). 213 oricare ar fi f∈I. oricare ar fi x∈[0. f ≥0. Aplicând morfismul φ şi ţinînd seama că φ este funcţie crescătoare (datorită lui (1) ) rezultă că φ(an´)≤φ(a)≤φ(an´´). adică an´≤φ(a)≤an´´. prin absurd. relaţie ce trebuie interpretată prin aceea că φ invariază toate funcţiile constante (pentru simplitate am notat cu a funcţia constantă fa:[0.8. adică f(a)∈U(Aʹ). că există un izomorfism de inele φ:I→I´. 1]→ℝ. obţinem æ1ö æ1ö f ç ÷ = g ç ÷ . f≥0 ⇒φ(f)≥0. Dacă a∈ℝ\ℚ. ènø ènø ènø ènø 7.î. (1) . pentru orice n∈ℤ. Dacă a∈A este divizor al lui zero atunci există aʹ∈A* a. Atunci avem proprietatea: Într-adevăr. (an´´) şiruri de numere raţionale. Deducem imediat că f(a)⋅f(aʹ)=0‚ adică f(a) este divizor al lui zero în Aʹ (căci f fiind injecţie.î. morfismele de inele neunitare f:ℤm→ℤn sunt de forma 7. putem scrie: j( f ) = j( f × f ) = j( f ) ×j( f ) = j( f )2 ³ 0 . convergente la a. cu a ∈ℤn idempotent (0≤k≤m-1). dacă f∈I. La fel g (1) = ènø æ 1ö æ1ö g ç n × ÷ = g ( n) × g ç ÷ . a. oricare ar fi n∈ℕ. fa(x)=a. ˆ f (k ) = k × a . adică f(a)∈N(Aʹ). Dacă a∈U(A) atunci există aʹ∈A a. 1]). De aici rezultă că ènø ènø m oricare ar fi ∈ℚ. an=0. aaʹ=0.10. oricare ar fi n∈ℕ. În concluzie. există (an´). Din aceea că φ este morfism unitar de inele rezultă că φ(1)=1 şi apoi rezultă uşor că φ(a)=a. 7.

a+(1-e)) este izomorfism de inele. Invers. Aşadar implicaţia (2) este adevărată. g∈I şi g(x0)=f0(x0)-a= 1 f 0 ( x0 ) < 0 . unde [2]4∈ℤ4 este este divizor al lui zero (acesta este corp şi [2]3≠[0]3). Atunci f:A→A/(e)×A/(1-e) definită prin f(a)=(a+(e). s ∈I şi avem j 2 ( s ) = j ( s )j ( s ) = j ( s ) = f . Observaţie. 1]→ℝ. Am notat [x]n clasa lui x în ℤn. 0) rezultă a∈(e) şi a∈(1-e). 1]. (i)⇒(ii). căci g(x0)<0. divizor al lui zero ([2]4⋅[2]4=[0]4) dar 2∈ℤ nu este divizor al lui zero. φ(u)= h . 7. cu φ(f0)≥0 dar f0≱0. Avem evident f≥0 şi folosind surjectivitatea lui φ. Rezultă j (u 2 ) = j (u )j (u ) = h × h = h = j ( g ) şi folosind faptul că φ este injectiv obţinem g=u2. 2 1 f 0 ( x 0 ) < 0 şi 2 Avem apoi φ(g)=φ(f0-a)=φ(f0)-φ(a)=φ(f0)-a>0. f ( x) = ç x . Atunci surjectiv există u∈I a. Să notăm φ(g)=h.Trecând la limită după n. f([x]6)=[x]3.î.÷ . Vom dovedi acum reciproca lui (1) şi anume: oricare ar fi f∈I cu φ(f)≥0 ⇒f≥0.11. Fie acum f∈I´. (2) Să presupunem prin reducere la absurd că există f0∈I. g(x)=f0(x)-a. adică 214 . Din (2) avem s≥0. Într-adevăr. f([2]6)=[2]3 şi [2]6 este divizor al lui zero în ℤ6 iar [2]3∈ℤ3 nu 7. din f(a)=(0. Pentru p4:ℤ→ℤ4. rezultă φ(a)=a. Nu are loc nici o implicaţie. Evident. unde pentru ultima inegalitate am ţinut cont că φ(f0)≥0 iar a<0 . Evident. contradicţie. Aceasta înseamnă că există x0∈[0. Rezultă că cele două inele nu pot fi izomorfe. 1] cu f0(x0)<0. deci h∈I´ şi h>0. avem p4(2)=[2]4. p4(x)=[x]4. fie f:ℤ6→ℤ3. æ è 1ö 2ø 2 h ∈I´ şi cum φ este ( ) ceea ce arată că f ∈I´. Fie e∈A un element idempotent diferit de 0 şi 1. Evident. deducem că există s∈I cu φ(s)=f. Fie a = să considerăm funcţia g:[0. Atunci j s = f . ceea ce este o contradicţie.12. Ar însemna că funcţia x ® x - 1 este derivabilă pe 2 [0.

(ii)⇒(i). Deducem ea=e2s=es=a şi ea=e(1-e)t=0. Deci (ii)⇒(i). Observăm că : ÷ è0 0ø æ 0 d ö æ a b ö æ 0 dc ö æ a b ö æ 0 d ö æ 0 ad ö ç ÷ ç ÷ ç ÷ ÷ ç ÷ ç ÷ ç 0 0 ÷ ⋅ ç 0 c ÷ = ç 0 0 ÷ ∈Ker(φ) şi ç 0 c ÷ ⋅ ç 0 0 ÷ = ç 0 0 ÷ ∈Ker(φ). Ker(φ). c)+(aʹ. ccʹ)=(a. Nucleul său. atunci pentru a=(1-e)x+ey avem f(a)=(a+(e). -y(1-e)+y+ +(1-e))=(x+(e). apoi din relaţia ÷ ç ÷ è ø è ø a bö a bö æ æ ç ç 0 c ÷ ⋅B=B⋅ ç 0 c ÷ obţinem a=c. centrul lui T2(ℤ) coincide ÷ è ø ç Să presupunem că matricea ç æ 0 1ö æ 0 0ö ÷ =B şi B⋅A= ç ç 0 0 ÷ =O2. æ a bö ÷ ÷ ∈T2(ℤ) comută cu toate elementele è 0 cø æa bö æa bö lui T2(ℤ). c+cʹ)=(a. (i). Din relaţia ç ç 0 c ÷ ⋅A=A⋅ ç 0 c ÷ obţinem b=0. De altfel. Fie X= ç ç φ(X+Y)=(a+aʹ. Reciproc. ceea ce arată că inelul T2(ℤ) nu ÷ 0 0÷ è ø è ø æ 1 0ö æ 0 1ö cu centrul lui M2(ℤ). eʹ=(1. Deci a=0. deci f este surjecţie şi avem (i)⇒ (ii). cʹ)=φ(X)+φ(Y) iar φ(X⋅Y)=(aaʹ. æa bö æ a ¢ b¢ ö ÷ şi Y= ç ÷ ç 0 c ¢ ÷ două elemente din T2(ℤ). ey+(1-e))=(x-ex+(e). cu a∈ℤ.13. 0) şi de (1. Elementul e∈A corespunzător lui eʹ este idempotent diferit de 1 şi 0. Deci φ este morfism de inele. 215 . 1). ceea ce arată că f este injecţie. cu d∈ℤ. este format din matricele ç ç æ0 d ö ÷ .a=es=(1-e)t. Dacă x şi y sunt elemente arbitrar alese. Înmulţind între ele matricele A= ç ç 0 0 ÷ şi B= ç 0 0 ÷ ÷ ç ÷ è ø è ø obţinem A⋅B= ç ç este comutativ. a+(1-e))=((1-e)x+(e). c)⋅(aʹ. cʹ)=φ(X)⋅φ(Y). y+(1-e)). ÷ è0 cø è ø æ a + a ¢ b + b¢ö æ aa ¢ ab ¢ + bc ¢ ö ÷ şi X⋅Y= ç ÷ observăm că : Întrucât X+Y= ç ç 0 ÷ ç 0 c + c¢ ø cc ¢ ÷ è è ø (ii). Constatăm imediat că centrul lui T2(ℤ) ÷ ç ÷ è ø è ø æ a 0ö este format din matricele ç ç 0 a ÷ . 0) este element idempotent în B×C diferit de (0. ç ø è ø è ø ø è ø è ø è è Nucleul Ker(φ) este un exemplu de ideal bilateral al inelului T2(ℤ). 7.

Să presupunem că există un izomorfism de inele φ :Ak→Ap. deci k este pătrat perfect. X2≠O2 şi X1X2=O2. deci detX1=0 sau detX2=0. deci k este pătratul unui număr çb ÷ çb ÷ è 1ø è 2ø raţional. Vom demonstra că Ak are divizori ai lui zero dacă şi numai dacă k este pătrat perfect. ÷ è k 0ø è ø Demonstrăm că în mod necesar avem b≠0. Într-adevăr dacă am admite că b=0. X2= ç ç æ. (1). ceea ce arată că φ nu ar fi surjectiv.k è k æa ö 2 æa ö 2 dacă k este pătrat perfect. contradicţie cu presupunerea făcută. avem X1≠O2. Să presupunem mai întâi că Ak are divizori ai lui zero şi fie X1= ç ç æ a1 è kb1 b1 ö æa ÷ .k÷ ø inelul Ak are divizori ai lui zero. ceea ce înseamnă că . 2 Observăm că matricea aleasă X0 verifică egalitatea X 0 = kI 2 şi de aici. aplicând izomorfismul φ obţinem Y02 = kI 2 . Analog b2≠0. Din (1) obţinem detX1 ⋅detX2=0.14. Cum k este întreg. (i). Avem b1≠0. adică X2=O2.7. (ii). k÷ ø 1 ö ÷ . căci dacă am presupune b1=0. Rezultă k = ç 1 ÷ sau k = ç 2 ÷ . ceea ce se scrie echivalent: 216 . rezultă că este pătratul unui număr întreg. Faptul că Ak este inel comutativ faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor se probează imediat. X2 = ç 2 ç kb a1 ÷ ø è 2 b2 ö ÷ a2 ÷ ø două matrice nenule din inelul Ak. æ a 0ö æa bö atunci Y0= ç ç 0 a ÷ = a × I 2 şi luând o matrice arbitrară X= ç kb a ÷ ∈Ak putem ÷ ç ÷ è ø è ø scrie X=αI2+βX0 şi atunci φ(X)=αφ(I2)+βφ(X0)=αI2+βY0=αI2 +βaI2=(α+βa)I2. luând X1= ç ç æ k è k 1 ö ÷. cu proprietatea că X1⋅X2=O2. Reciproc. de ÷ ç 1 2ø è ø è 1 2 æaa ab ö æ 0 0ö unde a2=b2=0. Considerăm matricea X0= ç ç æ 0 1ö æ a bö ÷ ∈Ak şi imagine sa Y0=φ(X0)= ç ÷ ç pb a ÷ ∈Ap. cum 1 2 X1≠O2 trebuie ca a1≠ 0 şi atunci din (1) rezultă că ç 1 2 ÷ ç ka b a a ÷ = ç 0 0 ÷ . contradicţie. (iii).

considerând izomorfismul invers φ-1:Ap→Ak. fie cu ajutorul proprietăţilor funcţiei caracteristice). R∈P(M). 7. Fie f: ℤ[ d ] → ℤ[ d ¢ ] un izomorfism de inele şi presupunem prin reducere la absurd că d≠dʹ.⇒”. (ii). adică ∩ este distributivă faţă de ∆.15. . pentru k=p avem egalitatea Ak=Ap şi atunci morfismul identic este un automorfism al inelului Ak. Mulţimea vidă este elementul nul. căci P∆Ø=P.æ a 2 + pb 2 æ a bö æk 0ö ç ÷ =ç ÷Ûç ç pb a ÷ ç0 k÷ ç 2 pab è ø è ø è 2 ìa 2 + pb 2 = k 2ab ö æ k 0 ö ï ÷=ç ÷Ûí . (2) ç ÷ ï2ab = 0 a 2 + pb 2 ÷ è 0 k ø ø î Deoarece b≠0 din a doua egalitate din (2) rezultă a=0. n∈ℤ. (i). Q∈P(M). a. deci sunt evident izomorfe.16. Aceasta arată că p | k şi mai mult. Reciproc. Diferenţa simetrică P∆Q=(P∪Q)-(P∩Q) poate fi scrisă şi ca P∆Q=(P∩CMQ)∪(Q∩CMP). relaţii care conduc la o contradicţie atât în cazul m=0 cât şi în cazul n=0. introducând în prima obţinem pb2=k. De aici obţinem 2mn=0 şi d=m2+n2dʹ. .. rezultă că inversul lui P este chiar P. Dacă d=dʹ atunci inelele ℤ[ d ] şi ℤ[ d ¢ ] coincid. Q. ç 7. Comutativitatea este evidentă.î. Analog. Din f(0)=0 şi f(1)=1 rezultă f(a)=a. Fie f( d )=m+n d ¢ cu m. au şi acelaşi semn. Deoarece P∆P=Ø. oricare ar fi a∈ℤ. În concluzie k=p. Deci d=f(d)=f( d ⋅ d )=(m+n d ¢ )2=m2+n2dʹ+2mn d ¢ . oricare ar fi P. (fie prin dublă incluziune.⇐”. Se observă imediat că P∩(Q∆R)=(P∩Q)∆(P∩R). intersecţia este asociativă şi are pe M ca element neutru. vom obţine k|p. Pentru a arăta că ∆ este operaţie asociativă probăm că (P∆Q)∆R=(P∩Q∩R)∪(P∩CMQ∩CMR)∪(CMP∩Q∩CMR)∪(CMP∩CMQ∩R)= =P∆(Q∆R). Aplicaţia φ:ℤ[ d ]→Ad definită prin φ(m+n d )= ç æ m nö ÷ ÷ è dn m ø este un izomorfism de inele. Pe de altă parte. Fie P.. 217 . Dacă x=a+b d ∈ℤ[ d ] atunci f(x)=a+bf( d ).

2.. Cum φ este bijectivă şi φ(x+y)=Mx+y=Mx∆My=φ(x)∆φ(y) φ(xy)=Mxy=Mx∩My=φ(x)∩φ(y)..Deci (P(M). ∩) este inel (comutativ). Conform problemei 6. oricare ar fi P∈P(M). iar elementul neutru pentru ∩ este M. im ) . atunci a1a2=0.. de m ori φ(z)=Z. fie x=a1a2.. 218 . de m ori 7.17. φ(x)=Mx este bijectivă. Z 2 ´ . de ordine pe A. În acest inel P∩P=P. din xa1=a1a2a1=a1a2=x şi xa2=x rezultă că a1=x=a2. ∆. a2 sunt distincţi. oricare ar fi x. Analog se verifică şi celelalte axiome ale inelului. există x. ceea ce revine la: x=xa. φ(y)=Y. Pe A introducem relaţia binară .î. avem x+x=0 şi xy=yx. cu x≠0. Pentru a doua parte. deci P(M) este inel boolean..´ Z 2 Dacă x∈ Z 24243 . m} cu m≥1.. Dacă a1 şi a2 sunt doi atomi distincţi. 1 de m ori Mx∩My=Mxy iar aplicaţia Elementul neutru pentru ∆ este Ø.. un element a∈A. Aşadar.. care este o relaţie atomi. Z 2 ´ . adică orice element este idempotent. a≠0 este atom al lui A dacă din x≤a.´ Z 2 avem că inelul (P(M). Dacă x≠0. x≠0 ⇒ x=a. Elementele minimale ale mulţimii A*=A\{0} le vom numi rezultă x=a. x = (i1 . ∩) este izomorf cu inelul ( 14243 . 1 de m ori Ù Ù Ù Se observă că Mx∆My=Mx+y şi ´ ..≤”: a≤b ⇔ a=ab. +. definim Mx={k | ik ¹ 0 }∈P(M)... fie M={1. y∈A.45.. z∈ 14243 a. ˆ ´ . ∆. Într-adevăr.. y.´ Z 2 Dacă X. contradicţie cu faptul că a1. Y. φ(x)=X. Avem: (X∆Y)∆Z=(Mx∆My)∆Mz=Mx+y∆Mz=M(x+y)+z=Mx+(y+z)=Mx∆My+z= =Mx∆(My∆Mz)=X∆(Y∆Z) şi X∩(Y∆Z)=Mx∩(My∆Mz)=Mx∩My+z=Mx(y+z)=Mxy+xz=Mxy∆Mxz= =(X∩Y)∆(X∩Z). . Z∈P(M). ⋅)..´ Z 2 φ: Z 24243 →P(M)..

. (i). în caz contrar avem b≠0. s ... Dacă p este prim a. ´ ..... există un atom a a. a2. din teorema lui Cauchy există în (A..î. Într-un inel boolean A avem x+x=0..18. a=ak şi atunci 2 a=ak=akb=ak(a1+…+am+1)= a k +ak=ak+ak=0. am atomi distincţi doi cîte doi ai lui A.⇒”. +) peste corpul ℤ2. Fie a1. 7.⊗” sunt simbolurile adunării..Cum A este o mulţime finită. oricare ar fi x∈A. y∈A. rezultă imediat că pentru orice b∈A. Din (xak)ak=x a k =xak rezultă că xak=0 sau xak=ak şi cum x=x⋅1=x(a1+…+am)=xa1+…+xam.. Să demonstrăm acest lucru. Deci f este morfism bijectiv de inele. im ÷ ⇔ x = å ik a k . 0≤ik . deci în grupul (A. Există k∈{1. b≠0. 0≤ik<2. î. x = å ik a k . i m ) + ( j1 . +) un element de ordin p.. contradicţie. Într-adevăr. p | n.. se deduce că orice x∈A se reprezintă în mod unic sub forma x=i1a1+…+imam. Rezultă că: f ( x + y ) = (i1 Å j1 . Deci obligatoriu b=0. y = å j k a k .. 0≤ik<2.t k =1 unde . a≤b. atunci: k =1 k =1 m x+ y = xy = å m (i k + j k )a k = m k =1 å (ik Å jk )a k . ..⊕” şi . Se mai poate justifica acest fapt prin inducţie după n sau considerând structura de spaţiu vectorial a grupului (A. Avem a1+…+am=1. respectiv înmulţirii modulo doi. . m} a. unde b=a1+…+am+1.. adică a1+…+am=1.î...î.... Fie a un atom al lui A a. ç ÷ 1 de m ori m æÙ è Ù ö ø m k =1 Dacă x. 2 Fie x∈A. jk<2. im Å j m ) = (i1 + j1 ... f ( x ) = ç i1 . j m ) = f ( x ) + f ( y ) Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù şi analog f(xy)=f(x)⋅f(y). Deci p nu poate fi decât 2 şi dacă singurul divizor prim al lui n este 2 rezultă că n=2k. a≤b.. +) ordinul fiecărui element este cel mult 2. ….. 219 .´ Z 2 Definim f:A→ Z 24243 . k =1 m k =1 m å is jt a s at =å (ik j k )a k2 = å (ik Ä jk )a k .. im + j m ) = (i1 .

Avem B∩C=Ø şi notăm A=B∪C. rezultă E că şi elementele lui ℤ 2 sunt idempotente. g(X)=k dacă f(X)=nk. x2=f(1)⋅f(1)=f(1⋅1)=f(1)=x.. Într-adevăr avem identităţile: φØ=0. 7. P(M U N ) @ iÎM È N Õ (Z 2 ) i = Õ ( Z 2 ) i ´ Õ (Z 2 ) i @ P(M ) ´ P( N ) . unde ∆ este diferenţa simetrică. adică X∆Y=(X∪Y)\(X∩Y). f (X ) = f (X ) = Õ px . Dacă F este o submulţime a lui E notăm prin φF:E→ℤ2 funcţia caracteristică a lui F definită prin: j F ( x) = í ˆ ì0. Fie A inelul părţilor lui E cu operaţiile date. (ii). nk. φE=1. Fie B={X⊂ℕ | X este mulţime finită} şi C={X⊂ℕ | CℕX este mulţime finită}.. Se arată uşor că (A. Într-adevăr. atunci x=f(1) este idempotent în A. unde p 0<p1<…<pn<… reprezintă şirul numerelor prime pozitive. …. dacă X∈C\{ℕ}. iÎM iÎN unde (ℤ2)i=ℤ2. Definim f:A→ℕ prin f(Ø)=0. Atunci funcţia g:A→ℕ. pentru x Î F î E Această asociere F⇝φF defineşte o aplicaţie de la A la ℤ 2 . este bijectivă şi cu ajutorul funcţiei g transportăm stuctura de inel boolean de la A la ℕ. 7. ∆. f(ℕ)=1. A=ℤ2×…×ℤ2 de k ori este un inel boolean (structură de produs direct de inele) iar această structură se transportă izomorf pe orice mulţime cu 2k elemente (vezi problema 7. xÎ X dacă X∈B\{Ø} şi xÎC N X Õ p x2 .20.). n1.17.⇐”. ∩) este inel boolean. Această asociere f⇝f(1) 220 . … }. Fie f:ℤ→A un morfism de inele. pentru x Ï F ï . j E1×E2 = j E1 × j E2 . respectiv funcţia constantă 1 ) j E1 + E2 = j E1 + j E2 . Se arată uşor că f este injectivă şi fie Im (f)={n0. În plus.19. în mulţimea idempotenţilor lui A. (adică ˆ funcţia nulă. defineşte o aplicaţie φ de la morfismele de inele definite pe ℤ cu valori în A. Evident. φ este morfism de inele unitare. Observăm acum că întrucât elementele lui ℤ2 sunt idempotente. ˆ ï1.

Întrucât din ipoteză inelul End(A) este comutativ avem φx∘φy=φy∘φx=φx⋅y Fie f un element oarecare din End(A). deci f=g. (ii). Într-adevăr.. ceea ce înseamnă că f este perfect determinat de imaginea f(1) a elementului unitate din A şi coincide cu φf(1).implică φ este injectivă pentru că φ(f)=φ(g) înseamnă f(1)=g(1). 7. Dacă End(A) este izomorf cu A. Compunerea morfismelor este asociativă şi distributivă faţă de adunare iar elementul unitate este funcţia identică 1G (evident un morfism de grupuri). oricare ar fi x∈G.. Datorită distributivităţii înmulţirii faţă de adunare în inelul A avem φx(y+z)=(y+z)⋅x=y⋅x+z⋅x=φx(y)+φx(z).. Această adunare este comutativă şi asociativă. adică e(e-1)=0 are loc într-un domeniu de integritate numai pentru 0 şi 1. φ este şi surjectivă.41) = f (1) + . (i). 221 .. Cum f(-n)=-f(n)=-g(n)=g(-n) deducem că f şi g coincid şi pe numerele întregi negative. atunci evident End(A) este inel comutativ. descrisă prin α(x)=φx. 1 2+ 1 2+ 14 244 4 3 14 244 4 3 de n ori de n ori de n ori de n ori pentru orice n∈ℕ (f şi g sunt morfisme de inele :ℤ→A). Fie x∈A. Folosind ipoteza de comutativitate a compunerii deducem f(x)=f(1⋅x)=f(φx(1))=φx(f(1))=x⋅f(1)=φf(1)(x). Evident e2=e. oricare ar fi x∈G.. Reciproc. + g (1) = g (14.21. oricare ar fi y∈A.. în raport cu adunarea şi compunerea morfismelor. Elementul nul este morfismul nul 0:G→G. Să considerăm funcţia α:A→End(A).. 0(x)=0. g:G→G este definită prin (f+g)(x)=f(x)+g(x). deducem că mulţimea morfismelor de la ℤ într-un domeniu de integritate are două elemente (unul este morfismul nul). Se arată uşor că f este morfism de inele. Notăm φx:A→A funcţia definită prin φx(y)=y⋅x. f(1)=e. Cum orice domeniu de integritate are doar două elemente idempotente. În plus. dacă e2=e∈A atunci considerăm aplicaţia f:ℤ→A definită prin f(n)=n⋅e. + f (1) = g (1) + . deci φx este element din End(A). De asemenea (φy∘φx)(z)=φy(z⋅x)=(z⋅x)⋅y=z⋅(x⋅y)=φx⋅y(z).41) = g (n) . să presupunem că End(A) este inel comutativ. Faptul că f+g:G→G este morfism de grupuri rezultă din comutativitatea grupului G.. Suma a două morfisme de grupuri f. ceea ce + 3 + 3 f (n) = f (14.

inelul End(ℤ) este izomorf cu ℤ. Acestea sunt morfisme de inele.22. conform observaţiei anterioare. p1∘i2=0. Considerăm proiecţiile canonice p1:ℤ×ℤ→ℤ şi p2:ℤ×ℤ→ℤ date prin p1((a. ⋅) şi deci (-a)(-a-1)=aa-1=1. Construim o funcţie φ:End(G)→M2(End(ℤ)) astfel: Dacă f:G→G este morfism de grupuri atunci apar patru morfisme de grupuri pk∘f∘il : ℤ→ℤ pe care le scriem într-o matrice pătratică de ordinul doi: ç ç æ p1 o f o i1 è p 2 o f o i1 p1 o f o i2 ö ÷ . Fie (A. Am stabilit anterior că α(x⋅y)=φx⋅y=φx∘φy=α(x)∘α(y) iar α(x+y)=α(x)+α(y). deci şi de grupuri definite pe G cu valori în ℤ. cu φx(y)=y⋅x. adică a grupului (A*. p2∘i1=0.Această funcţie este. Au loc relaţiile: p1∘i1=1ℤ. aşadar α este injectivă. +. Conform problemei 7. putem considera funcţia α:A→End(A) definită prin α(x)=φx. a). oricare ar fi y∈A. Dacă (A. b))=a. Dacă a∈A* atunci -a∈A*. iar (A.î. În particular. Şi acestea sunt morfisme de grupuri definite pe ℤ cu valori în G.+) este grupul aditiv subiacent al său. a⋅a-1=a-1⋅a=1. după cum se constată imediat. De asemenea considerăm injecţiile canonice i1:ℤ→ℤ×ℤ şi i2:ℤ→ℤ×ℤ date prin i1(a)=(a. Această funcţie este injectivă dar poate să nu fie surjectivă. 222 . Definind φ(f)=(fkl) unde fkl=pk∘f∘il. Într-adevăr. surjectivă. i1∘p1+ i2∘p2=1G. 0) şi i2(a)=(0.21. unde 1 (-a-1)(-a)=a-1a=1. este unitatea inelului A. Dacă α(x)=α(y) atunci în particular φx(1)=φy(1). de unde x=y. Aşadar α este izomorfism de inele. -1∈A*. Pentru simplitate luăm n=2 (cazul general tratându-se asemănător). ⋅) un inel care este domeniu de integritate şi (A*. 7. p2∘i2=1ℤ.23. p2((a. se verifică p 2 o f o i2 ÷ ø imediat că φ este izomorfism de inele. b))=b.+.⋅) este un inel (unitar) oarecare. De asemenea. α(x⋅y)=α(y)∘α(x). ⋅) grupul unităţilor sale (mulţimea elementelor inversabile ale lui A). a∈A* ⇒ există a-1∈A* a. 7.

ceea ce arată că y1-y2∈A1. adică există o bijectie f:A→A* cu f(x+y)=f(x)⋅f(y). + ). oricare ar fi y∈A avem y+y=(1+1)y=0 şi deci f (y)=f(y+y)=f(0)=1. Din ipoteza 1) rezultă că f este morfism de la grupul (A. oricare ar fi y∈A. Avem f(x+x)=f(x)⋅f(x)=(-1)⋅(-1)=1=f(0) şi cum f este bijectivă rezultă că x+x=0 ⇔ (1+1)x=0 şi cum A este integru rezultă x=0 sau 1+1=0⇔1=-1. f(x)=-1. C1(y0)∪C2(y0)=A. Ca şi mai înainte. (**) 223 este bijecţie rezultă cardA=cardA*=1. Dar. +)≄(A*. y∈A. oricare ar fi x∈A} A 2={y∈A|f(xy)=f(y)f(x). 7. Evident avem incluziunea C1(y0)∪C2(y0)⊆A. deci de fapt. (*) Deoarece incluziunea A⊇A1∪A2 este . 1∈A şi deci cardA≥2. Considerăm mulţimile: C 1(y0)={x∈A|f(xy0)=f(x)f(y0)} C 2(y0)={x∈A|f(xy0)=f(y0)f(x)}. Deoarece -1∈A* şi f este izomorfism rezultă că există un x∈A a. datorită ipotezei 2). y2∈A1 avem pentru orice x∈A: f(x(y1-y2))= =f(xy1-xy2)=f(xy1)-f(xy2)=f(x)f(y 1)-f(x)f(y2)=f(x)[f(y1)-f(y2)]=f(x)f(y1-y2). Fie y0∈A fixat.Presupunem că (A. +). Analog se arată că A2 este subgrup al grupului (A. Acesta este un rezultat contradictoriu Vom arăta acum egalitatea A=A1∪A2. oricare ar fi y∈A ⇔ [f(y)-1][f(y)+1]=0. Se consideră mulţimile: A 1={y∈A|f(xy)=f(x)f(y). se arată că C1(y0) şi C2(y0) sunt subgrupuri ale grupului (A. oricare ar fi 2 y∈A ⇔ f(y)=1 sau f(y)=-1 şi deoarece 1=-1 rezultă că f(y)=1. +). +) la grupul (B. Prin urmare (A. deci x∈C1(y0)∪C2(y0). deci f(0A)=0B. oricare ar fi x∈A}. pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(x)f(y0) sau f(xy0)=f(y0)f(x).24. 0A∈A2 deci A1 şi A2 sunt nevide. +)≃(A*. dacă y1. Deci f(A)={1} şi cum f este surjectivă rezultă că A*={1} şi deoarece f deoarece 0. ⋅). evidentă. +). ⋅). rămâne să dovedim incluziunea A⊆A1∪A2. adică x∈C1(y0) sau x∈C2(y0).î. Arătăm că A1 este subgrup al grupului aditiv (A. Atunci se vede uşor că 0A∈A1. Într-adevăr. oricare ar fi x. Se mai ştie că f(0)=1. Prin urmare. Aceasta înseamnă că A⊆C1(y0)∪C2(y0).

iar dacă A=A2 rezultă că f este antimorfism de inele. rezultă că pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(x)f(y0). Dar A nu se poate scrie ca reuniune de două subgrupuri proprii şi atunci din (*) trebuie să avem A=A1 sau A=A2. Dacă A=A1 rezultă că f este morfism de inele.Dar grupul A nu poate fi scris ca reuniunea a două subgrupuri proprii. deci y0∈A2. deci în egalitatea (**) avem A=C1(y0) sau A=C2(y0). Dacă C2(y0)=A. rezultă că pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(y0)f(x). Dacă A=C1(y0). 224 . Am arătat aşadar că y0∈A1∪A2 şi cum y0 a fost arbitar fixat în A. deducem că A⊆A1∪A2 şi deci avem (*). deci y0∈A1.

Analog ca la (i). Ideale prime.7. (ux)⋅(uy)=u2xy=u(xy)∈A1. +. 2 × = Ï ℤ). P este subinel fără a fi ideal (deoarece dacă f∈P şi g∈A. ℤ este subinel fără a fi însă ideal (deoarece de exemplu 2∈ℤ iar pentru 2 2 4 ∈ℚ.). (ii). ℤ este ideal (impropriu) al lui ℤ şi i(ℤ)=ℤ nu este ideal în ℚ. Alegem inelul ℤ şi idealele 2ℤ şi 3ℤ. (iv).6. Ideale maximale. P n şi Qn sunt doar subinele ale lui A fără a fi însă ideale (cu acelaşi argument ca la (i)). Dacă (Ik)k∈K este o famile de ideale ale lui A.1. ux-uy∈A1 şi (ux)(uy)∈A1. 2 ˆ ˆ ˆ ˆ şi 3 sunt divizori ai lui zero dar nu şi 3 .2. Evident.3. atunci (f⋅g)(0)=0. g∈A. uy∈A1. 225 . 8. i(n)=n. Ideale.2 = 1 . Considerăm de exemplu divizorii lui zero din inelul ℤ6. 1 ì ï x sin . f(x)=x+1. În inelul (ℚ. Evident. (iii). Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. 8. Observăm că ux-uy=u(x-y)∈A1. pentru orice n∈ℤ. x = 0 î atunci f⋅g are o infinitate de zerouri. B este ideal al lui A. deci f⋅g∉P). ˆ 8. 8. deci A1 este subinel al lui A. deci f⋅g∉C. Luăm i:ℤ→ℚ. Laticea idealelor unui inel comutativ. oricare ar fi x. (i). Pentru a arăta că A1 este subinel al lui A verificăm că oricare ar fi ux. C este doar subinel al lui A fără a fi însă ideal (căci dacă alegem f∈C.5. y∈A. ⋅).§8. (i). Deoarece 3-2=1∉2ℤ∪3ℤ 8. Anulatorul şi radicalul unui inel. (v). g(x)=x. atunci Ù I k = kÎK kÎK I Ik iar Ú I k = ç U I k ÷ . ç ÷ kÎK è kÎK ø æ ö 8.4. 3 3 3 deducem că 2ℤ∪3ℤ nu este ideal al lui ℤ. 8. x ¹ 0 x g ( x) = í ï0.

Aşadar I coincide cu M2(ℝ). deci f(x)=(x1. Avem Eki⋅X⋅Ejl=xij⋅Ekl. x2)=x1+x2. . xʹ2∈A a. g(x1. Să presupunem acum că I este un ideal bilateral nenul al inelului M2(ℝ). Produsele Eki⋅X⋅Ejl aparţin çx ÷ è 21 x 22 ø idealului I. x22 ale matricei X sunt nule. ïO pentru j ¹ k î 2 poate fi scrisă sub forma A=a11E11+a12E12+a21E21+a22E22. x1x2=uxʹ1(1-u)xʹ2=u(1-u)xʹ1xʹ2=(u-u2)xʹ1xʹ2= atunci 2 =0⋅xʹ1xʹ2=0. Faptul că f:A→A1×A2. Evident. E 22 = ç 0 1 ÷ . nu toate cele patru componente x11. ÷ è ø è ø è ø è ø Între ele există relaţiile Eij × E kl = í Orice matrice A= ç ç æ a11 è a 21 a12 ö ÷ a 22 ÷ ø ì E il pentru j = k ï . Deoarece 1-u∉{0. Atunci y=ux=u x=u(ux)=uy=u(1-u)z=(u-u )z=0⋅z=0. f(x)=(x1. rezultă conform celor de mai sus că A2 este subinel al lui A.î.z∈A. x1=uxʹ1 şi există x2=(1-u)xʹ2 Fie y∈A1∩A2.8. E 21 = ç 1 0 ÷. d) 2 b) Evident orice element x∈A se scrie x=x1+x2 cu x1=ux∈A1 şi c) Fie x1∈A1 şi x2∈A2. 8.(1-u) =(1-u)(1-u)=1-2u+u2=1-2u+u=1-u. Fie A2=(1-u)A={(1-u)x | x∈A}. y=ux=(1-u)z cu x. Morfismul invers este g:A1×A2→A. Din d) rezultă că scrierea lui x sub forma x1+x2 cu x1∈A1 şi x2∈A2 este unică. æx x ö 226 . Atunci există xʹ1∈A a. 2 (ii). E12 = ç 0 0 ÷. Considerăm următoarele patru matrice: æ 0 0ö æ 0 0ö æ 0 1ö æ 1 0ö E11 = ç ç ÷ ç ÷ ç ÷ ç 0 0 ÷ . x21. (iii). d) şi din unicitatea scrierii x=x1+x2. pentru x=x1+x2 este bine definită.î. Dacă de exemplu x12≠0 atunci din Ek1⋅X⋅E2l=x12⋅Ekl∈I. x2) pentru x=x1+x2 (operaţiile din A se efectuează pe componente) este un izomorfism rezultă imediat din c). deducem că a kl E kl = (a kl x121 E kk )( x12 E kl ) Î I şi deci A∈I. În I există deci o matrice nenulă X= ç 11 12 ÷ . x2). x12.1} şi x2=(1-u)x∈A2.

...... 0 ö ÷ 0 . Cum dʹ|d. ÷ ç ... . d).. Alegem A un inel unitar nenul iar B=Mn(A) cu n≥2 care nu este inel comutativ. adică n|dx-dʹ. Evident.. .11. 8. Í ( p ) Í (1) =ℤ p s . se observă că laticile idealelor lui ℤn nu pot avea 227 forma: . atunci laticea divizorilor lui n (deci şi laticea idealelor lui ℤn).12. ... Evident. 0 ö æ 1 ÷ ç 0 .. Cum d|n. Ù ˆ ˆ Reciproc.. de unde rezultă că d=dʹ.... 0 ÷ ç 0 ø è 0 ... p fiind un număr prim şi s un număr natural..÷ ç ..8.. I⊇ d ℤn. 0 ÷ ç 0 = .÷ ç . ç ç0 è 1ö æ0 ÷ ç 0÷ ç0 ⋅ . 8. 0 0 ..10. .. Ù Ù Deci dacă u(d)=u(dʹ).... În concluzie u este injectivă. ℤn sunt de forma Reciproc. Asocierea d⇝ d ℤn constituie o aplicaţie u de la laticea divizorilor lui n în laticea idealelor lui ℤn. . . (vezi problema 8. dacă n are în descompunerea sa doi factori primi distincţi p şi q.9. .. atunci idealele lui ˆ ˆ ) Í .. ... . dacă u(d)⊆u(dʹ) atunci d ¢ ℤn⊆ d ℤn şi deci există x ∈ℤn cu ˆ ˆ d × x = d ¢ . Fie acum I un ideal în ℤn şi d=inf{t∈ℕ | t|n şi tˆ ∈I}. ˆ 8. dacă x ∈I şi dʹ=(x.) nu este total ordonată.... adică x ∈ d ℤn şi atunci I⊆ d ℤn. prin schimbarea coloanelor în linii obţinem un ideal drept ce nu este stâng..10. Evident.. Vom demonstra că laticea idealelor lui ℤn este total ordonată dacă şi numai dacă n este de forma ps. ˆ ˆ ˆ deducem că d=dʹ.. atunci avem d≺dʹ şi dʹ≺d. q∈ℤ cu dʹ=px+qd. Nu. Dacă I este mulţimea matricelor din B cu prima coloană formată numai din elemente egale cu zero se verifică imediat că I este un ideal stâng în B ce nu este drept căci æ0 ç ç0 ç . În concluzie I=u(d) şi deci u este surjectivă.. de unde rezultă d ¢ = px+ qd ∈I. ˆ ˆ că I= d Ù Ù Ù atunci există p. dacă d şi dʹ sunt divizori ai lui n şi d|dʹ ˆ atunci d ℤn ⊇ d ¢ ℤn.. 0 ÷ ç 1 ø è . 0 .. Vom demonstra ˆ ℤn=u(d)...... deducem că d|dʹ adică d≺dʹ... 0 ÷ ∉I. ÷ ç .÷ ÷ . Pe de altă parte.. De exemplu.. .. ˆ (0) Í ( p s -1 dacă n=ps. 0 ÷ ø Evident. Deci u(d)⊇u(dʹ). Deci d|x.

Deci x∈Uts. x=ats}. Deducem că ats∈I=Uts. Se verifică uşor 228 . ţinând cont de descompunerea în factori primi a a lui n = p1 1 × . s∈{1.13. Notăm I=Uts. U⊆f(I). 8.. Într-adevăr. j şi în poziţiile (i. Notăm cu Rp matricea care are în Uts={x∈A | există o matrice (aij) în U a. × p a r şi de problema 8.. .. s). Analog demonstrăm că Uts⊆U11.5 2 3 4 1 care este totuşi o latice completă. Toate aceste ideale coincid. Vom arăta că f(I)=U. ..î. Fie U un ideal bilateral în Mn(A). de unde r i =1 r rezultă r=1 şi α1=4. Deci n are forma generală p ..n}.. Fie f:Idb(A)→Idb(Mn(A)) definită prin f(I)={(aij) | aij∈I pentru orice i. prin înmulţirea matricei (aij) la stânga cu matricea P1t şi la dreapta cu matricea P1s obţinem o matrice care va aparţine lui U şi va conţine elementul x în poziţia (t. j) şi (j. Există deci o matrice B ts∈U care conţine elementul ats pe poziţia (t. Fie acum (aij)∈f(I). x=a11. s∈{1. n}}.10. t) cu t≠i. Se verifică uşor că f(I) este un ideal bilateral şi că f este injectivă. n} mulţimile că Uts sunt ideale bilaterale în A. s). Dacă ℤn are cinci ideale. Pe de altă parte.î. Evident. deducem că 5 = Õ (a i + 1) . j∈{1. 4 ℤ/p4ℤ are laticea idealelor total ordonată. cu p prim. i) are elementul 1∈A şi în rest 0. adică U11=Uts pentru orice t.. Definim pentru t. …. dacă x∈U11 atunci există (aij)∈U a. Evident. deci nu este de forma de mai sus. Notăm prin Ppq (p<q) matricea care în poziţiile (t.

î. k∈K. j∈J. k=i+j cu i∈I . Rezultă M|Mʹ. 8. Idealul I fiind finit generat. Cum M∈Mℤ ⇒M∈nℤ. Rezultă n. mℤ⊆Dℤ. deci Mʹ∈Mℤ.î. Dacă Mʹ∈ℤ este un alt multiplu comun al numerelor n şi m atunci Mʹ∈mℤ şi Mʹ∈nℤ. nℤ∩mℤ=Mℤ. Atunci j=k-i∈K deoarece I⊆K şi atunci k=i+j∈I+(J∩K).î. I=Ia1+…+Ian (sunt verificate IA=I şi I2=I). JL⊆I deducem că L⊆I. 8. m∈Dℤ şi există nʹ. s =1 å Rt Bts Rs Î U . Intersecţia a două ideale este un ideal. Dacă avem Dʹ∈ℤ a.14. 1≤k≤n există un element bk∈I a. Folosind inducţia putem reduce problema la un ideal cu doi generatori.m]. n=Dnʹ şi m=Dmʹ. Atunci . Rezultă D|n şi D|m. Deci M=[n. b∈B} este ideal. (1-bk)I⊆Iak+…+Ian. 229 De asemenea.m).î. adică A=Ax1+Ax2. adică Mʹ∈nℤ∩mℤ. Atunci A=Ax1+Ax2 =A(x1+x2-x1x2). Fiecare element fiind idempotent sunt verificate egalităţile: x1=x1(x1+x2-x1x2) şi x2=x2(x1+x2-x1x2).17. Deci U=f(I) şi f este bijectivă. mʹʹ∈ℤ a. Cum ℤ este principal există M∈ℤ a. M∈mℤ ⇒ M este multiplu de m şi n. Incluziunea I+(J∩K)⊆(I+J)∩K este evidentă când I⊆K. dacă k∈(I+J)∩K. fie I=Ae1+…+Aen. p) elementul 1 şi în rest 0.î. Suma a două ideale A+B={a+b|a∈A. 8. nℤ+mℤ=Dℤ.î. mℤ⊆Dʹℤ. adică nℤ.poziţia (p. 8. adică n. 8.16. Dʹ|n şi Dʹ|m atunci există nʹʹ. Se observă uşor că avem (a ij ) = t . Reciproc. Înmulţind egalitatea I+J=A cu L obţinem IL+JL=L şi cum IL⊆I. Deci n nℤ+mℤ este ideal. Din nℤ+mℤ⊂Dʹℤ ⇒ Dℤ⊂Dʹℤ ⇒D∈Dʹℤ ⇒Dʹ|D ⇒D=(n. n=Dʹnʹʹ şi m=Dʹmʹʹ. Rezultă că nℤ∩mℤ este ideal. m∈Dʹℤ. mʹ∈ℤ a.18.15. pentru fiecare k. Cum ℤ este principal există D∈ℤ a. Deci nℤ.

23. ˆ ˆ 8. inelul ℤ/2n-1ℤ are n ideale.20. 8.Y] şi M idealul maximal al polinoamelor cu termenul liber nul. Ù Ù Deci pentru orice n≥1. C∈R avem A-B. 8. Dacă f:A→Aʹ este un morfism surjectiv de inele şi M este ideal maximal în Aʹ atunci f -1(M) este ideal maximal în A. e=bn+1∈I este elementul idempotent căutat. 3ℤ. În mod evident I este prim dar nu este maximal. f -1(M)={0}≠ℤ.21. A⋅B∈R. Considerăm incluziunea f:ℤ→ℂ[X. nu este ideal maximal al lui ℤ. Dacă bk∈I. Avem că 2ℤ. ℤ fiind inel comutativ. ç ç æ 0 a1 ö æ 0 a 2 ö ÷ ∈I ⇔ b1=b2.22. deci I= íç 0 0 ÷ a Î Q ý . ÷=ç ÷¹ç ÷ç ÷=ç ÷ç ÷ ÷ ç ÷ ç ÷ç ÷ ç è 0 0 øè 0 1 ø è 0 0 ø è 0 0 ø è 0 1 øè 0 0 ø Deci R are proprietăţile cerute. Pentru k=1 avem b1=0.. Inelul ℤ/2sℤ are idealele (0) Í (2 s -1 ) Í (2 s -2 ). ÷ ç ÷ ïè ï è ø è ø ø î þ Pentru A. putem lua orice număr prim p în loc de 2. …. B∈R⇒A-B∈R.19. 5ℤ. ÷-ç ÷ ÷ ç è 0 b1 ø è 0 b2 ø 230 . adică dacă şi numai dacă ℤn este domeniu de integritate. Fie inelul ℤ şi idealul nul I=(0)={0}.. Observaţie. În final. AC∈I. (1-bk+1)I⊆Iak+1+…+Ian. pℤ. Evident. În final. idealul nℤ este prim dacă şi numai dacă ℤ/nℤ este domeniu de integritate. Se verifică prin inducţie după k. 8. adică dacă n este număr prim.alegem un bk+1∈I a.î. Í (2) Í (1) =ℤ/2sℤ. … (p prim) sunt ideale prime ale lui ℤ. CA.B∈I. ìæ 0 a ö ü æ 0 ab ö æ0 aö ï ï ç ç ÷ ç 0 b ÷ = ç 0 b 2 ÷ = O2 ⇔ b=0. 8. Evident R este subinel: A. Avem ç ç 2 æ 0 1 öæ 0 0 ö æ 0 1 ö æ 0 0 ö æ 0 0 öæ 0 1 ö ÷ç ÷.

î. pentru N(a+ib)⋅N(c+id)=p2 trebuie să avem N(a+ib)=N(c+id)=p. (i)⇒(ii). Atunci p=a2+b2=(a+ib)(a-ib). Deci N(1+i)=2 implică faptul că idealul (1+i) este prim. a b = 0 în A/P. 8. 8. c+id având acelaşi modul. I⊄P şi J⊄P dar IJ⊂P. oricare ar fi x. dacă a2+b2=p are soluţii întregi atunci p=(a+ib)(a-ib) este o descompunere netrivială pentru că N(a+ib)=N(a-ib)=p≠1. dacă r∈f -1(f(I)) atunci f(r)=f(a). N(a+bi)=a2+b2 în ℤ[i]. că există idealele I şi J a.î. 8. Unităţile lui ℤ[i] sunt {1. Invers. avem N(xy)=N(x)⋅N(y). (ii)⇐(i). pentru un anumit a∈I. Pentru funcţia normă N:ℤ[i]→ℤ. Elementul x este prim în ℤ[i] dacă şi numai dacă N(x) este prim în ℤ. oricare ar fi b∈ℚ este un morfism øø èè æ æ 0 a öö surjectiv de inele cu Ker(f)=I. Rezultă r∈a+Ker(f)⊆I+Ker(f). Deci (3) este ideal prim iar (2) nu este prim. Deci f(r-a)=0. fie a. Totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru inele. adică r-a∈Ker(f). f fiind morfism de inele avem f(I+Ker(f))=f(I). dacă p=(a+ib)(c+id) este o descompunere netrivială. Produsul (a+ib)(c+id) fiind număr real şi a+ib.25. deci I+Ker(f) ⊆ f -1(f(I)).y∈ℤ[i]. Atunci IJ⊂P. adică acele elemente x∈ℤ[i] pentru care N(x)=1. În continuare vom demonstra că un număr prim p∈ℕ* este de asemenea prim în ℤ[i] dacă şi numai dacă ecuaţia a2+b2=p nu are soluţii în ℤ. Invers. b ¹ 0 . -i}. Notăm I=aA. În final. deci I⊂P sau J⊂P. se contrazice integritatea inelului A/P. 231 . deci A/P este integru. a-ib=c+id.24. f ç ç ç ç 0 b ÷ ÷ = b . b elemente din A a. Alegem elementele a∈I-P şi b∈J-P.÷÷ Aplicaţia f:R→ℚ.26. a2+b2=3 nu are soluţii întregi dar a2+b2=2 are soluţia a=b=1. -1. Însă ab∈IJ⊂P. J=bA. Presupunem că inelul cît A/P este integru şi prin absurd. Reciproc. deci a b = 0 . În inelul cît A/P avem a . Aceasta înseamnă că a = 0 sau b = 0 . Astfel. i.

30. J⊄I şi K⊄I. pentru un n∈ℕ 0=x(xn-1-1)∈P. 232 .Y]→ℤ[Y] definit prin φ(f)=g0 unde f=gnX +…+g1X+g0∈ℤ[Y][X].Y]/(X)≃ℤ[Y]. Considerăm morfismul compunere A[X]→A→A/(a) pe care îl notăm cu φ şi avem pentru f = å ai X i . fals. i =0 n φ este surjectiv şi Ker(φ)={ f = å ai X i |a0∈(a)}=(X. (i).28. Atunci s1s2∉I implică JK⊄I. Fie y∈A. P este maximal. φ(f)=a0+(a). Există atunci s1∈(J+I)∩S şi s2∈(K+I)∩S. Atunci A/P este integru dar cum el este şi finit rezultă că este corp. Din maximalitatea lui I deducem că (J+I)∩S≠Ø şi (K+I)∩S≠Ø. Atunci 1-xy∉M.a)≃A/(a) (ii). a). Fie P un ideal prim şi I un ideal în A a. Deci există un x∈I\P.32. 8. Obţinem astfel M+(1-xy)=A. contradicţie. Cum f∈M rezultă 1∈M. adică I=A. altfel 1∈M deci M=A. 8. Notăm cu T intersecţia idealelor maximale ale lui A[X] şi presupunem că 0≠f∈T.î. de unde i =0 n A[X]/(X. Fie M un ideal maximal care include idealul principal (1+Xf).8. deci s1s2∈(J+I)(K+I)∩S şi s1s2∈JK+I.27. de unde n obţinem izomorfismul ℤ[X. Astfel (xn-1-1)∈P⊊I şi cum x∈I obţinem 1∈I. Deci x∈M pentru orice ideal maximal M. Cum xn=x.K ideale ale lui A a. P⊊I. Deci.29. 8.33. 8. Considerăm morfismul φ:ℤ[X. Fie P un ideal prim în A. adică există un z∈A pentru care 1=0+(1-xy)z. Fie J.31. Cum ℤ[Y] este integru dar nu este corp obţinem rezultatul cerut. rezultă din (i) şi pentru (iii) se alege A=ℤ şi a=0 după care se aplică (ii). Fie x∈J(A). 8. Acesta este surjectiv şi Ker(φ)=(X). 8. Rezultă că P este maximal. (i). S fiind sistem multiplicativ avem s1s2∈S. Un astfel de ideal maximal există deoarece f≠0 implică 1+Xf nu este inversabil în A[X].î.

xm∈I şi yn∈I. cum y a fost ales arbitrar. Fie I un ideal în A care are proprietatea din enunţ. Cum (ℚ. Idealele lui A sunt exact subgrupurile lui (ℚ. Atunci M0+(x)=A. ceea ce înseamnă că x+y∈r(I). +.37.ax . Dacă x∈Ann(I) şi a∈A. ℤ este un ideal al lui A ce nu este conţinut într-un ideal maximal. adică xa∈Ann(I). Din alegerea lui f. evident A nu are element unitate diferit de 0. (x+y)m+n-1∈I.bz ö ÷=ç ÷ să fie inversabilă pentru orice x. (i).ay . y∈ℚ. f∈M de unde rezultă 1∈M. căutăm matrice ç ç 0 c ÷ a. iar în ceilalţi apare ca factor yn.Deci 1-xy este inversabil pentru orice y. z÷ ç 0 1 .z∈ℤ. (ii). +). unde pentru x. Astfel. De aici rezultă că a=c=0 şi deci J(A)= íç ç 8. 233 . adică există y∈A pentru care 1-xy∈M0. Atunci g=fX+1 este element neinversabil în A[X] deci există un ideal maximal M pentru care g∈M. Conform problemei 8. Deci există numerele naturale m şi n a.36. Dintre cei m+n termeni ai sumei din membrul drept în primii n (deci cei pentru care t≤n-1) apare ca factor xm.cz ÷ ø è ø ìæ 0 b ö ü ï ï ÷bÎ Zý . y∈r(I). Pentru a arăta că r(I) este un ideal mai dificil este a demonstra că suma a două elemente din r(I) se găseşte în r(I). 1) Incluziunea I⊆r(I) este evidentă. deci este neinversabil. ceea ce este fals. matricea ÷ è ø æ a b öæ x I2 .y.ç ç 0 c ÷ç 0 ÷ç è øè y ö æ1 . Presupunem că există f∈J(A[X]) nenul. adică M=A. În ( x + y) k = å C kt x k -t y t t =0 k luăm k=m+n-1.33.î. (ii).î. ℚ nu are subgrupuri maximale. Aşadar. x⊙y=0. 8. pentru orice x. atunci pentru orice i∈I avem i(xa)=(ix)a=0⋅a=0. Fie x∈I şi y∈A Cum xy∈I obţinem 1-xy∈U(A) adică x∈J(A). Deducem că r(I)⊆ r(r(I)). ceea ce contrazice ipoteza noastră. 8.⊙ ).y. ÷ ïè 0 0 ø ï î þ æa bö adică (1-ax)(1-cz)=±1.34. 8. +) este grup divizibil.35. unde M0 este ideal maximal. Fie x. Fie A=(ℚ. Presupunem acum că x∉M0.z∈ℤ.

î.î.î. a=x+z este idempotent. deci a∈r(I∩J).î.î. există x1∈A a. (xn)m=0.î.î. xn∈Ker(s)=r(A). avem n3=a3-3a2b+3ab2-b3=a-b=n şi rezultă n(1-n2)=0. an∈I şi am∈J. f(a)=f(b).î. Fie a∈r(r(I)).î. Astfel căutăm z∈Ker(f) a. b elemente idempotente din A a.î. an+m=an⋅am∈I∩J. 234 . Considerăm surjecţiile canonice fi:A/(ni+1)→A/(ni). Dacă sn∈I şi tm∈J aplicând din nou binomul lui Newton deducem că ak(n+m)=(s+t)n+m∈I+J şi obţinem concluzia. Notăm s:A→A/r(A) morfismul canonic. Fie a. Putem spune deci că idealul r(A/r(A)) este nul. (x+z)2=x+z. s(x)n=s(0). Fie aʹ=f(x) un element idempotent din Aʹ.38. 2) Din a∈r(I)∩r(J) rezultă că există m şi n∈ℕ a. În cazul general. Deci 1-2x este inversabil în A şi z=(x2-x)(1-2x)-1 este un element din Ker(f) a. există atunci m∈ℕ a. Cum x2-x∈Ker(f) rezultă (1-2x)(1+2x-12x2+8x3)=1-16(x2-x)2=1. Aceasta înseamnă că xnm=0. t∈r(J). Evident.î.î. obţinem un element xk-1∈A a. deci 3) Din a∈r(r(I)+r(J)) rezultă că există k∈ℕ a. Notăm n=a-b∈Ker(f). deci x este nilpotent şi astfel s(x)=s(0). 8.39. Deci r(I)= r(r(I)). an∈r(I). rezultă că există n∈ℕ a. 1≤i<k.î. cu s∈r(I).(an)m=anm∈I. Luăm a=xk-1. adică a. elementul cls x mod(n) este idempotent în A/(n). deci există m∈ℕ a. n=x2-x să satisfacă nk=0. s(x) este nilpotent. Cum Ker(f1)=(n)/(n2) are pătratul nul.î. adică a∈r(I). Evident. 8. Există deci n∈ℕ a. cls x1 mod(n2) să fie idempotent în A/(n2) iar x1≡x mod(n). alegem k a. Deci Fie x∈A a. Analizăm întâi cazul cînd (Ker(f))2=0. ak=s+t. cls xk-1 mod(nk) să fie idempotent în A/(nk) iar xk-1≡x mod(n). z(1-2x)=x2-x. Raţionând inductiv. Dar 1-n2 este element inversabil (pentru că adunând un element nilpotent cu unul inversabil obţinem un element inversabil) şi deci n=0. Căutăm un element a idempotent în A de forma x+z cu z∈Ker(f).

în mod evident. luând funcţia f descrisă de f (t ) = 3 j (t ) . a. Fie p un număr prim şi s un număr natural. Deci inelul C([0. Să presupunem prin reducere la absurd că I ar fi principal. Folosind faptul că a r(A×B)=r(A)×r(B) deducem că dacă n = p1 1 . r}. Evident r(ℤ/psℤ) este ( ) (pi≠pj pentru i≠j) r i =1 atunci i avem şi Õ pia -1 elemente cum Z / nZ @ Õ Z / pia i Z deducem că r(ℤ/nℤ) are acelaşi număr de elemente. fie observând că este nucleul morfismului de inele F:C([0. φ(t)≠0. F(f)=f(0). 1]. ceea ce este echivalent cu αi=1. 1]. avem f∈I. b) ( a . 8.. Õ pia -1 = 1 . ℝ) nu este principal. contradicţie. 8. ℝ)→ℝ. b) 235 . ℤ/nℤ este redus dacă şi numai dacă.idealul principal generat de p. Dacă notăm t =sup{t | φ(t)=0} atunci t <1. 1]. Deci numerele întregi u ( a . Funcţia φ nu este identic nulă căci I≠{0}. Deci r(ℤ/psℤ) are ps-1 elemente. Deci r ç Õ Z / pia i Z ÷ are ç ÷ ç ÷ è i =1 ø i =1 è i =1 ø r 8. de unde trecând la limită cînd t→ t obţinem 1=0⋅g( t )=0. …. Pentru fiecare argument t cu t <t≤1 obţinem deci 1 = [3 j (t ) ] 2 × g (t ) . m = × s . r(ℤ/nℤ) are un singur element ˆ ( 0 ). i r i =1 pentru orice i∈{1. t∈[0. m. Atunci φ(0)=0 şi orice funcţie f∈I ar fi multiplu al lui φ..42. deci putem scrie j (t ) × g (t ) = 3 j (t ) . În i =1 particular. 1]. Aceasta are loc dacă şi numai dacă an+bm=0. unde s∈ℤ. pentru t <t≤1. Determinăm numerele întregi de forma u=(a+b d )(m+n d ). care are soluţiile întregi de forma n = -b a × s. cu g funcţie continuă pe [0. generat de funcţia continuă φ:[0. p a r este descompunerea în r factori primi a lui n r æ r ö æ r ö r ç Õ Z / pia i Z ÷ = Õ r Z / p ia i Z . iar φ( t )=0 datorită continuităţii lui φ.41. Faptul că I este ideal se verifică fie prin calcul direct. 1]. 1]. 1]→ℝ. t∈[0. ce evaluează în punctul t=0 funcţiile continue pe [0.40. n∈ℤ. b. adică dacă şi numai dacă. În particular.

contradicţie). Reciproc. deci t=0. Y+Z. Y+Z. Dar d este liber de pătrate şi deci b trebuie să fie nul (altfel am avea d= ç ÷ . adică (x)=0. Y. ç 0 c÷ è ø ˆ ˆ Întrucât ℤ2 are doar două elemente şi anume clasele 0 şi 1 deducem că inelul æ a bö æaö èbø 2 T2(ℤ2) are 23=8 elemente. obţinem (x)∩ℤ=tℤ.de mai sus trebuie să fie de forma am + bnd = t= a 2 . ˆ ˆ÷ è 0 1ø Vom determina mai întâi idealele stângi principale. Y. Idealele stângi ale inelului pot fi ordonate (prin incluziune) ca în Figura 1: 236 . b) Evident (x)=(0) implică (x)∩ℤ=(0). Obţinem a2-b2d=0. ( a. Z. notând X= ç ç 0 0÷ ç 0 0÷ ç 0 1÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ø ø è ø è è ˆ ˆ æ 1 0ö ˆ ˆ æ 0 1ö ˆ ˆ æ 0 0ö inelului T2(ℤ2) pot fi descrise astfel: O. Y= ç (ℤ/2ℤ)3.b2d dacă b≠0 şi t=a când b=0. b. Z= ç ÷ cele opt elemente ale ÷ . Înmulţirea inelului este descrisă (ţinând cont de distributivitatea ei faţă de adunare) de tabelul: × X Y Z X X O O Y Y Z O O Y O Z . 8. X+Y+Z. Grupul aditiv subiacent inelului este izomorf cu ÷ .43. dacă (x)∩ℤ=(0) atunci (t)=(0). X+Y. s∈ℤ. Notând ( a. b) a 2 . La fel elementele Y şi X+Y determină idealele stângi formate doar din cîte două elemente. Elementul X determină un ideal stâng format doar din matricele O şi X. c∈ℤ2. În concluzie. Observăm că elementele inversabile sunt X+Z (elementul unitate) şi X+Y+Z= ç ç ˆ ˆ æ 1 1ö ÷.b2d × s . Elementele Z şi Y+Z sunt asociate şi determină un ideal stâng format din patru elemente: O. X. X+Z. Z. a=b=0. Inelul A=T2(ℤ2) are ca elemente matricele ç ˆ ÷ cu a.

format din matricele 237 ˆ æ 0 bö ç ÷ ç 0 0÷ . ç 0 0÷ è ø Idealele drepte se obţin observând dualitatea . ˆ ˆ è ø al doilea..stânga-dreapta” între X şi Z. Ele sunt prezentate în Figura 2: A XA YA+ZA YA ZA (Y+Z)A O Figura 2 În final observăm că inelul A=T2(ℤ2) are trei ideale bilaterale netriviale: primul AY=YA. . format din matricele æa bö ç ˆ ˆ÷ .A AX+AY AZ AX A(X+Y) AY O Figura 1 Unul singur este neprincipal şi anume AX+AY.

iar dacă m=0. obţinem (ca în problema 7. ç 0 Q ÷ . Q÷ ø Identificăm proprietăţile submulţimii T a lui ℚ. obţinem T=ℚ. Din aceste condiţii deducem că T trebuie să fie subgrup aditiv al lui ℚ iar în caz că m≠0 sau n≠0. din IA⊂I rezută mℚ+Tℤ⊂T iar din AI⊂I rezultă nℚ+Tℤ⊂T. Dacă I este un ideal bilateral al lui b÷ ø æ mZ è 0 T ö ÷. Faptul că A este subinel al lui B şi că B este subinel al lui T2(ℚ) se verifică imediat. respectiv nℤ (cu m. atunci atât f(I) cât şi g(I) sunt ideale ale lui ℤ. format din matricele ç ˆ ˆ ÷ . al treilea.) că q÷ ø f şi g sunt morfisme de inele. T trebuie să-l conţină pe ℚ. Aşadar I este de forma ç ç æ mZ è 0 Tö ÷ sau de forma 0÷ ø æ mZ ç ç 0 è Tö ÷.44. A= ç ç æZ è0 Qö æZ ÷ şi B= ç ÷ ç0 Zø è Qö ÷. 238 . adică T este ideal al lui ℚ ce conţine pe mℚ. deci de forma mℤ. putem avea T={0} sau T=ℚ. din matricele ç ç ÷ ˆ è0 cø æ a bö 8. simbolic. Idealele bilaterale ale inelului B sunt deci următoarele: æ 0 0ö æ 0 0 ö ç ç 0 0÷ . nZ ÷ ø A. deci este nul sau coincide cu ℚ. Considerăm morfismemle surjective de inele f:A→ℤ şi g:A→ℤ ce asociază matricei ç ç æa è0 pö ÷ pe a respectiv pe b. Fie I un asemenea ideal. AZ=YA+ZA. În cazul când m≠0. Din I+I⊂I rezultă că T+T⊂T. Deci f(I) este ideal al lui ℤ.AX+AY=XA. ÷ ç ÷ è ø è ø æ mZ ç ç 0 è Qö ÷. 0÷ ø æ mZ ç ç 0 è Qö ÷ cu m∈ℕ. Q÷ ø Pentru a determina idealele bilaterale ale inelului A procedăm asemănător.13. Considerând funcţiile f:B→ℤ şi g:B→ℚ ce asociază matricei ç ç æa è0 pö ÷ pe a respectiv pe q. format ç 0 0÷ è ø ˆ æ 0 bö ÷. n ∈ℕ) iar I= ç ç Determinăm forma lui T. deci să coincidă cu ℚ. Din I+I⊂I rezultă că T+T⊂T iar din IB⊂I rezultă că mℚ+Tℚ⊂T. Q÷ ø Determinăm mai întâi idealele bilaterale ale inelului B. adică este de forma mℤ (cu m∈ℕ) iar g(I) este ideal al lui ℚ. Putem scrie.

Jt⊆Jn+m pentru orice t≤n+m. deci I+J este nilpotent. folosind faptul că I este ideal stâng sau b1ʹb2ʹb3ʹ … cu It⊆In+m. (adică un produs finit de forma a1b1a2b2. nZ ÷ ø 8. Avem zk=(x+y)k=xk+a cu a∈J. x k=0. adică z este nilpotent şi (I+J)n+m⊂In+m+Jn+m. ÷ è ø æ0 Qö æQ Qö ÷. folosind faptul că J este ideal stâng) şi folosim incluziunile evidente 8. deci zkl=al=0. Presupunem prin reducere la absurd că pe ℚ/ℤ avem definită o înmulţire · care împreună cu adunarea să determine o stuctură de inel unitar. n∈ℕ iar d divizor comun al lui m şi n.Dacă însă m=n=0.î. n numere întregi prime între ele. Dacă I şi J sunt ideale nilpotente atunci fiecare element din I+J este nilpotent. adică (cel puţin n) factori din I sau (cel puţin m) factori din J.î. al=0. Într-adevăr.45. Fie u elementul unitate al acestui inel. m. xyx∈J pentru că J este ideal drept. ç ÷. Ele sunt de forma ç ç æ mZ è 0 dZ ö ÷ cu m. Inelul T2(ℚ) are doar trei ideale bilaterale netriviale: ç ç æ0 Qö ç ç0 Q÷ . n 239 . deci I+J este nilpotent. T poate fi orice subgrup al grupului aditiv al numerelor raţionale ℚ. y∈J) şi k∈ℕ* a. n∈ℕ sau de forma ç ç 0 0 ÷ . unde T este subgrup aditiv al lui ÷ Z÷ ø è ø ℚ. Idealele bilaterale ale inelului B sunt deci de forma æ mZ ç ç 0 è Qö æ0 T ö ÷ cu m. u = m .46. Dacă I şi J sunt ideale nilpotente şi In=Jm=0 atunci În final. Verificarea incluziunii inverse se probează astfel: Orice element din (I+J)n+m este o sumă de produse care conţin n+m factori din I sau J. În fiecare produs xyxy…xy orice xy∈J pentru că J este ideal stâng. Îl putem scrie pe u sub formă de fracţie ireductibilă. cu 1≤m<n.… cu ai∈I şi bj∈J poate fi scris ca a1ʹa2ʹa3ʹ … cu aiʹ∈I. bjʹ∈J. ÷ ç ÷ è0 0 ø è 0 0 ø Prin acelaşi procedeu se obţin şi idealele bilaterale ale lui T2(ℤ). există l∈ℕ* a. fie x+y=z∈I+J (x∈I.

î.î. b+J) din A/I×A/J considerăm a-b∈A=I+J. adică α este surjectiv. b∈A există r∈A a. pJ:A→A/J. Dacă I⊆ Õ Ai este un ideal stâng. obţinem: n +1 æ ö æ ö ç ÷ ç ÷ n 1 n 1 ç 1 1 ÷ ç1 1÷ 1 1 1 = · = · + . Deci m 1 elementul unitate al inelului trebuie să fie de forma u = cu n>1. + = + . Proprietatea de universalitate a produsului direct induce morfismul de inele α:A→A/I×A/J care are nucleul I∩J. atunci evident I Í Õ pi ( I ) .. Luând b=0 obţinem a=(a-r)+r∈I+J.Deoarece. Pentru un element arbitrar (a+I. Din Deci n n =0 în ℚ/ℤ. Folosind teorema lui Noether de izomorfism avem A/I∩J≃ A/I×A/J ⇔ α este surjectiv. i =1 i =1 n n 240 . Reciproc. b+J). adică A=I+J. n +1 n +1 8.... absurd. Dacă i∈I şi j∈J a. n n Luând x = în relaţia x=u·x. adică este un număr întreg.47.48. Rezultă că α(r+(I∩J))=(a+I. din faptul că α este surjectiv deducem că oricare ar fi a. + · = · + . x=u·x pentru orice x∈ℚ/ℤ avem în particular pentru 1 x= : m æ ö æ ö ç ÷ ç ÷ 1 m 1 ç1 1÷ 1 1 1 1 1 1 ç1 1÷ 1 1 = · = + . + · = 1· = 0· =0 n + 1 n n + 1 n ç 144 4n + 1 ÷ ç 1 24n ÷ n + 1 n + 1 2 43 n4 3 n +1 n +1 ç ÷ ç de n ori ÷ de n ori è ø è ø (am folosit faptul că 1=0 în ℚ/ℤ). + = ·1 = · 0 = 0 m n m ç 1 24n ÷ m 144 24n 4 n4 3 n m4 m n ç 14 4m ÷ n m 2 3 n 43 ç de m ori ÷ ç de m ori ÷ de m ori è ø è ø 1 = 0 deducem că m=1. a-b=-i+j notăm prin r=a+i=b+j.. 8. Considerăm morfismele canonice pI:A→A/I..... + · = · + . a-r∈I şi b-r∈J. Dacă I şi J sunt comaximale demonstrăm că α este surjectiv..

. Se aplică teorema fundamentală de izomorfism surjecţiei canonice A→ Õ Ai / I i . definită prin (x1. Orice corp necomutativ K are numai idealele {0} şi K. 8.. n}). 241 ... Idealele lui ℤ×ℤ sunt de forma mℤ×nℤ..51. …. i =1 n Analog demonstrăm pentru cazul când I este ideal drept folosind egalitatea x = å y (i ) z (i ) . nu poate fi ideal deoarece. Atunci {0}×K şi K×{0} sunt singurele ideale netriviale în K×K. Invers...52. se demonstreză că I=pA(I)×pB(I). Fie morfismul de inele φ:A[X]→S-1A dat prin φ(X)=a-1. z ni ) ) elementul din A definit prin z (ji ) = d ij (i. 8. ( ( ( ( y (i ) = ( y1 i ) . observăm că este suficient să arătăm că x≠0 implică ℤ[ d ]/(t) finit (unde t este generatorul idealului (x)∩ℤ). …. Avem x= å z (i) y (i) .. …. Folosind problema 8. . Cum pi sunt surjecţiile canonice A→Ai.49. unde d ij este simbolul lui Kronecker. Necesitatea este evidentă. Dar x≠0 implică t≠0 şi evident ℤ[ d ]/(t) are cel mult t2 elemente. xn)↝ ( x1 . deoarece (t)⊆(x). cu m. Deci x∈I pentru că {y(i)}i∈I. dacă I este ideal în A×B notând cu pA respectiv pB proiecţiile canonice ale produsului direct. k) | k∈ℤ}. unde pA(I) este ideal în A iar pB(I) este ideal în B. 8..50. În concluzie i =1 n n I= Õ pi ( I ) .Fie x=(x1. Dacă I şi J sunt ideale în inelele comutative unitare A şi B atunci I× J este ideal în A×B. x n ) . xn)∈ Õ pi ( I ) .. Se observă că subgrupul T al lui ℤ×ℤ format din i =1 elementele {(k.... i =1 n Ù Ù 8.. de exemplu T≠ℤ×ℤ=p1(T)×p2(T). y ni ) ) cu y i(i ) = xi . n} există un element y(i)∈I. Fie z (i ) = ( z1i ) . j∈{1. Se demonstrează uşor că Ker(φ)=(aX-1) şi apoi se aplică teorema fundamentală de izomorfism pentru inele.42. n∈ℕ. i =1 n deducem că pentru orice i∈{1.

n≥3 compunerea izomorfismului de ˆ Deducem că 5 generează pe Ker f* şi astfel ℤ/2n-2ℤ≃Ker f* (primul grup fiind aditiv). 242 Avem (ℤ/pnℤ)*≃Ker f*×(ℤ/pℤ)*. u este bine definit pentru că ( ˆ ˆ ˆ ˆ f * ( x ) × f * (x ) = 1 şi deci f * (x ) × x Î Kerf * . dacă x∈ℤ are clasa modulo p inversabilă în ℤ/pℤ atunci în ℤ/pnℤ şi imaginea ei prin f* este clasa modulo p a lui x.54. * n * Fie * surjectiv. 3} şi este izomorf cu subgrupul ciclic al lui ℤ format de 1 şi –1 (în raport cu înmulţirea). ˆ Observăm că 5 . Avem (ℤ/2nℤ)*/Ker f*≃{±1}. ordinul grupului (ℤ/pnℤ)* este φ(pn)=pn-1(p-1) şi Kerf* are indicele p-1 în (ℤ/pnℤ)*. 8. dacă u ( x) = (1.. f * * (f ˆ ˆ (x ) × x ) = ) Rezultă că u este injectivă şi grupurile având acelaşi ordin deducem că u este şi bijectivă. pn) ≃1. generează pe Ker f*. pentru n≥3. Fie f*:(ℤ/2nℤ)*→(ℤ/4ℤ)*≃{±1}. Am folosit aici faptul că (ℤ/pℤ)*/Ker f*≃(ℤ/pℤ)*. 1) atunci f * (x ) × x = 1 şi f * (x ) = 1 . f * (x ) × x . 2 i -3 C k . clasa lui 5 modulo 2n. Deci (ℤ/2nℤ)*≃{±1}×(ℤ/2n-2ℤ)≃(ℤ/2ℤ)×(ℤ/2n-1ℤ). mai sus cu morfismul surjectiv indus de surjecţia canonică ℤ/2nℤ→ℤ/4ℤ. adică 2 3 2 k k -1 k + C k × 4 + C k × 4 + . 2 3 4 Evident 4|k iar dacă 2i|k.8. dacă k este ordinul lui 5 . + C k × 4 º 0 (modulo 2). ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ În plus.. Deducem că Kerf* are ordinul pn-1. Deci x = 1 . f* fiind surjectivă. Fie acum u: (ℤ/2nℤ)*→{±1}×Ker f* morfismul de grupuri definit prin ˆ ˆ ˆ ˆ u (x ) = f * (x ). Deci clasa modulo pn a lui x este inversabilă Pe de altă parte. 2 i . (ℤ/pℤ)* sunt prime între ele. ˆ Deci Ker f* are ordinul 2n-2 şi 2n-2|ord 5 . . f* fiind surjectiv.. i<n-2. şi în concluzie 2i+1|k în baza congruenţei de mai sus. Folosim inducţia pentru a arăta că 2n-2|k. de unde rezultă că (x. atunci (1+4)k≡1(modulo 2n). Într-adevăr.53. Grupul (ℤ/4ℤ)* are elementele {1. f :(ℤ/p ℤ) →(ℤ/pℤ) morfismul de grupuri indus de f. ˆ Într-adevăr. Deci Ker f* are ordinul 2n-2 întrucât (ℤ/2ℤ)* are ordinul φ(2n)=2n-1. deoarece ordinele grupurilor Ker f* şi . Observăm că f este * f:ℤ/pnℤ→ℤ/pℤ morfismul surjectiv canonic şi fie p∤x. atunci 2 i -1 C k ..2 C k .

pentru un i<n-1. 243 . …. Ù Ù ciclic.Grupul Ker f* este ciclic generat de clasa lui 1+p modulo p n. Izomorfisme de corpuri. n-1 sunt relativ prime cu n şi atunci toate elementele nenule ale inelului ℤn sunt inversabile. modulo pn. adică aʹaʹʹ=1.x 2 = 5 .3. n)=1. adică x 2 = 2 . + C k × p k º 0 . deci (i. ˆ 9.x = 3 . a este inversabil dacă şi numai dacă (a. de unde obţinem că p2|k. n)=1. . a≠0. adică aaʹ=1.…. ˆ ˆ ˆ x1 = 3 2 1 1 2 2 Soluţiile sistemului sunt: í ˆ ì x1 = 3 ï şi ˆ ï î y1 = 4 ˆ ìx2 = 4 ï . p i . Subcorp. deducem 2 3 k k × p + C k × p 2 + C k × p 3 + . oricare ar fi x∈A. Dacă avem pi|k. adică în particular avem că numărul natural n nu este divizibil prin nici un număr prim p≤ n .. . 3 3 p i -1 C k (dacă p≠3 am fi dedus chiar p i C k ). 9.î. . deci n este prim.1. Corespunzător obţinem: y = . deci ℤn este corp. Ecuaţia x 2 = 2 are în corpul ℤ7 două soluţii: ˆ şi x = 4 . (ℤ/pℤ)* fiind §9. Deci (ℤ/pnℤ)*≃ℤ/pn-1ℤ×ℤ/(p-1)ℤ≃ℤ/pn-1(p-1)ℤ. pentru orice i∈{1.2. Într-adevăr. φa(aʹ)=1. Avem aʹ≠0 şi există aʹʹ∈A a. Dacă ℤn este corp atunci toate elementele nenule sunt inversabile. Cum 1 + p este în Ker f*. Aplicăm inducţia. deducem că 1 + p este un generator al lui Ker f*. Dacă n este prim. În inelul ℤn.. n-1}. Caracteristica unui corp. care are ordinul pn-1. 2 Deci p|k şi cum p≠2 rezultă că p| Ck .. atunci 2 p i Ck ... í ˆ ï y2 = 3 î 9. dacă (p+1)k≡1 modulo pn.⇒”. atunci 1.x = 4 respectiv y = .j C kj + 2 pentru j<i. Din prima ecuaţie avem y=-x şi înlocuind în a doua ecuaţie ˆ ˆ ˆ obţinem . Deoarece A este integru rezultă că φa este injectivă şi cum A este finit este şi surjectivă. Morfisme de corpuri. Am arătat că pn-1|k. Corp. φaʹ(aʹʹ)=1.î. Definim φa:A→A prin φa(x)=ax. Fie A un inel integru finit şi a∈A. Există deci aʹ∈A a.. Din aceeaşi congruenţă de mai sus rezultă pi+1|k.⇐”.

Dacă I≠(0).Atunci a=a⋅1=a(aʹaʹʹ)=(aaʹ)aʹʹ=1⋅aʹʹ=aʹʹ. oricare ar fi x∈ℚ şi în felul acesta operaţia ⊗ se prelungeşte de la ℚ* la ℚ. ⊕). Deoarece idealele xK şi Kx sunt nenule. deci xʹ=xʹʹ şi deci x este inversabil. f este funcţie bijectivă. Datorită că ne⊗me=nm(e⊗e)=nme. 9.î. Deci singurele ideale bilaterale în K sunt (0) şi K. oricare ar fi x.4. x elementul unitate fiind e. 9. +). deducem că xK=Kx=K. Definim f: (K. +. Deci există xʹ şi xʹʹ∈K a. atunci există în I un element nenul a. (i). distributivităţii operaţiei ⊗ faţă de adunarea +. În mod analog se arată că orice ideal drept coincide cu (0) sau K. rezultă uşor adică subgrupul ciclic generat de elementul e în grupul aditiv (ℚ. ⊙)→(ℝ. f(x⊙y)=ln(x⊙y)=ln(xlny)=ln(y)⋅ln(x)=f(x)⋅f(y). m∈ℕ şi datorită regulilor de calcul 244 .5. oricare ar fi n. atunci din egalitatea b=b⋅1 obţinem că b∈I. 9. (K. ⊙) este monoid comutativ. deci I conţine toate elementele lui K. f(x)=lnx şi demonstrăm că f este un izomorfism de corpuri: f(x⊕y)=ln(x⊕y)=ln(xy)=ln(x)+ln(y)=f(x)+f(y). (ii). f(e)=ln(e)=1. y∈K. Evident. Definim x⊗0=0⊗x=0. În consecinţă a este inversabil şi aʹ este inversul său. deci 1=a⋅a-1∈I. +. Dacă b este un element arbitrar din K. Mai notăm eℤ={ke | k∈ℤ}. Se verifică axiomele grupului comutativ (K. Deci şi aʹa=1.7. x≠0. Orice element x diferit de 1 este inversabil.6. Atunci obţinem xʹ=1⋅xʹ=(xʹʹx)xʹ=xʹʹ(xxʹ)=xʹʹ⋅1=xʹʹ. Elementul neutru la ⊕ este 1 iar inversul lui x este 1 . adică I=K. 9. Pentru a demonstra că K este corp trebuie să arătăm că orice element nenul din K este inversabil. Fie x∈K. adică elementul unitate al inelului (ℚ. xxʹ=1 şi xʹʹx=1. ⊗). Pentru a arăta comutativitatea operaţiei ⊙ observăm că: x⊙y=xlny= e ln x ln y =elnx⋅lny= e ln y ln x =ylnx=y⊙x. ⊕. Fie I un ideal la stânga în corpul K. iar x -1=e1/lnx. Să notam cu e elementul neutru faţă de operaţia ⊗. ⋅).

d= iar -b dacă a+b 2 ≠0 atunci (a+b 2 ) =c+d 2 cu c = a 2 . +. rezultă: ne⊗me=nme. are inversul (în ℝ) tot de şi numai dacă a a 2 . rezultă că şi (ℤ. y∈F. x=a+b 3 2 +c 3 4 şi y=aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 cu a. c. oricare ar fi n. deducem că (eℤ. aʹ. deoarece 2 ∈K rezultă că b 2 ∈K. Fie K corpul căutat. ⊗) este domeniu de integritate şi Din această ultimă egalitate. f(n)=ne este un izomorfism de inele. Într-adevăr dacă x. ⋅) atunci are un corp de fracţii. +. ⋅)→(eℤ. De asemenea. ⊗). deci a∈K pentru orice a∈ℚ. +. (i). Se arată imediat că a+b 2 =0 dacă şi numai dacă a2-2b2=0 adică. b numere raţionale este în K. nenul. (ℚ. (-x)⊗(-y)=x⊗y. Cum (ℤ. de fapt 9. este domeniu de integritate. b. dacă -1 demonstrat că orice element de această formă. Evident. +. Se verifică imediat că F este subinel al lui ℝ. Putem considera că ℚ⊂K. pentru orice b∈ℚ. de unde 245 . +.8. m∈ℤ (1). +. Fiind de caracteristică zero. ⊗) este un corp. bʹ. Aplicaţia f:(ℤ. rămâne de această formă. Arătăm că a+b 3 2 +c 3 4 =0 (*) dacă şi numai dacă a=b=c=0. Aşadar. ceea ce se probează uşor pe baza lui (1). +. +. ⊗). ele formează un subinel al lui ℝ. ⊗).2b 2 raţionale. xy=(a+b 3 2 +c 3 4 )(aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 )=(aaʹ+2bcʹ+2cbʹ)+(abʹ+aʹb+2ccʹ) 3 2 + +(acʹ+aʹc+bbʹ) 3 4 ∈ℚ( 3 2 ). valabile pentru orice x. Acum este suficient să arătăm că numerele de forma a+b 2 formează un subcorp al lui ℝ. ⊗) este un inel. care este tocmai (ℚ. ⊗) un subinel al inelului (ℚ.2b 2 a=b=0 . y∈(ℚ. Evident. Aşadar orice număr de forma a+b 2 cu a.(-x)⊗y=x⊗(-y)=-x⊗y. Scriem egalitatea a+b 3 2 +c 3 4 =0 3 sub forma b 3 2 +c 3 4 =-a. el va conţine un subcorp izomorf cu ℚ. Înmulţind ambii membrii ai lui (*) cu sistemul: 2 obţinem: a 3 2 +b 3 4 =-2c. (ii). +. 1∈ℚ( 3 2 ). cʹ∈ℚ atunci: x-y=(a+b 3 2 +c 3 4 )-(aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 )=(a-aʹ)+(b-bʹ) 3 2 +(c-cʹ) 3 4 ∈ℚ( 3 2 ).

3 3 c=2c1 deci a1 + 2b13 + 4c1 . α≠0. c putem presupune că a. b1. (echivalent deci cu a2+b2+c2≠0) trebuie să găsim β=aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 aʹ +bʹ +cʹ ≠0 a. ceea ce implică 2|b.6abc . 3 4a0 + b 3 + 2c 3 .6a1b1c1 =0 şi nu toate a1. Înlocuindu-l pe a obţinem Deci ∆≠0. c∈ℚ. bʹ. Cum α⋅β=1. b. α⋅β=(aaʹ+2bcʹ+2cbʹ)+(abʹ+aʹb+2ccʹ) 3 2 +(acʹ+aʹc+bbʹ) 3 4 . Atunci a3+2b3+4c3-6abc=0. de unde b=c=0 (căci în caz contrar am deduce că 3 2= b ∈ℚ. c1 sunt nule. b. a0∈ℤ. Înmulţind prima ecuaţie a sistemului (S) cu –b şi 3 ì 23 ï. trebuie să arătăm că următorul sistem liniar ìaa ¢ + 2bc ¢ + 2cb¢ = 1 ï (Sʹ) íab¢ + a ¢b + 2cc ¢ = 0 în necunoscutele aʹ. Atunci (Sʹ) este sistem Cramer şi are soluţie unică. adică b3=2c3. Putem presupune că nu toate numerele a. nu toate D= b c a b nule. Determinantul sistemului (Sʹ) este a 2c 2b 2c = a 3 + 2b 3 + 4c 3 . α⋅β=1.(S) í ìb3 2 + c3 4 = -a ï ïa3 2 + b 4 4 = -2c î . α≠0. b=2b1.b 2 . Folosind calculul anterior 2 2 2 cu aʹ. Dacă α=a+b 3 2 +c 3 4 . absurd). bʹ. cʹ are o soluţie ïac ¢ + bb¢ + a ¢c = 0 î raţională. cu a.î. Atunci abc=2c3.bc 4 = ba í 3 ïac 2 + bc 4 4 = -2c 2 î pe a doua cu c obţinem: şi prin adunare (ac-b2) 3 2 =ab-2c2. Demonstrăm că orice element nenul din ℚ( 3 2 ) este inversabil în ℚ( 3 2 ).6a 0 bc = 0 . 3 3 c sunt pare căci altfel 0=∆=8( a1 + 2b13 + 4c1 . de unde ac=b2 şi ab=2c2. b. a Presupunem prin reducere la absurd că ∆=0. c∈ℤ. Rezultă c imediat că şi a=0. contradicţie căci ar trebui şi 2|c. Înmulţind ecuaţiile sistemului (Sʹ) cu un multiplu comun diferit de zero al numitorilor numerelor raţionale a.6a1b1c1 ) unde a=2a1. 246 . atunci şi α-1∈ℚ( 3 2 ). adică dacă α∈ℚ( 3 2 ). cʹ∈ℚ. b. Din ∆=0 rezultă că 2|a deci a=2a0.

β∈ℚ. Dacă cum [x]∈ℤ⊆A. Deoarece z0. Pentru fiecare x∈(0. b0 b0 adică i∈A.a 2 .b0∈ℝ. într-adevăr. contradicţie. contradicţie. rezultă x∈A. atunci ar rezulta egalitatea ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ( d1 ). e respectiv elementul nul şi elementul unitate din inelul A. Dacă am avea [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]=2. 247 . de unde rezultă φ=0 respectiv e=1. Fie. de unde d1 = d 2 . adică egalitatea: ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ. x∈ℝ arbitrar. atunci d 2 ∈ℚ( d1 ). (i). deci ℝ⊆A. 1 1 ∈ℝ⊆A rezultă × (ib0 ) ∈A. atunci obţinem d2 =β∈ℚ. rezultă A=ℂ. Atunci luând z=a+ib∈ℂ avem a. Dacă β=0. Evident. adică d 2 =α∈ℚ. Arătăm că ℝ⊆A. deci z∈A. iar {x}∈[0.9. ii) A⊈ℝ. α. Cum Aşadar ℂ⊆A şi cum A⊆ℂ. adică ib0∈A. 1) vom avea x+φ=x respectiv xe=x. ℤ⊆ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]. rezultă A=ℝ. Deoarece am arătat că ℝ⊆A. am avea d 2 =α+β d1 . (ii). Fie z0=a0+ib0∈A\ℝ. Fie φ. 9.9. Deci α≠0. β≠0 şi ridicând la pătrat d1 d2=α2+β2d1+2αβ d1 . b0≠0.10. Rezultă [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]∈{1. În particular. căci ℤ este inclus în fiecare dintre cele două inele. ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 ) este intersecţia a două corpuri deci va fi tot un corp ce include în mod evident corpul ℚ. 2}. Relaţia asupra gradelor se scrie: 2=[ℚ( d1 ):ℚ] =[(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]⋅[ℚ( d1 ):(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 ))]. Rămâne drept unică posibilitate [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]=1. i) A⊆ℝ. 2ab contradicţie. Avem x=[x]+{x} şi Avem de analizat două cazuri. b∈ℝ⊆A şi i∈A. după cum A⊆ℝ.b 2 d1 ∈ℚ. 1)⊆A. Deoarece 1∈A rezultă ℤ⊆A. a0∈A rezultă z0-a0∈A. unde a0. α=0. respectiv A⊈ℝ. Avem extinderile de corpuri: ℚ⊆ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )⊆ℚ( d1 ).

Pentru un subinel A unitar al lui ℚ considerăm P(A) mulţimea tuturor divizorilor primi ai numitorilor tuturor fracţiilor (ireductibile) din A. 9. oricare ar fi a∈K. A(P(A))=A şi P(A(P))=P). În ipoteza (ii) cu a=1 rezultă 3 ∈K. adică există o bijecţie între mulţimea tuturor subinelelor unitare ale lui ℚ şi P(ℙ) mulţimea tuturor submulţimilor finite sau infinite de numere prime. ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℤ[ d1 ] deci ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℚ∩ℤ[ d1 ]=ℤ.Deoarece ℤ[ d1 ]⊆ℚ( d1 ) şi ℤ[ d 2 ]⊆ℚ( d 2 ) vom avea: ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ.÷ +ç a÷ êç 2 ç 2 ÷ 2ø è 3 ø ëè è Deci (i)⇔(ii). De asemenea.12. Toate fracţiile sunt presupuse ireductibile.11. Notăm cu ℙ mulţimea numerelor prime. Deoarece K este corp rezultă că ℚ⊂K. În ipoteza (i) cu a=1 rezultă 2 ∈K şi apoi cu a= 2 rezultă 2 2 ìé 2 ü 1 öù ï ï æ ç a + ÷ú + 1ý . adică ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℤ.î. 2ø è 3 ù 1ö ú ÷ + 1 . a∈K implică în condiţiile ipotezei (ii) că 2 1ö 3 æ 3ö æ ÷ a2 + a +1 = ça + ÷ + = ç 2ø 4 ç 2 ÷ è è ø Evident funcţia f:K→K. f (a) = putem scrie: a 2 + 1 = ç ç 2 æ 1ö ç a + ÷ este bijectivă. 9. Vom arăta că aceste două corespondenţe sunt una inversa celeilalte (adică. adică toate fracţiile (ireductibile) a. 2÷ ú ø û 2 2 æ 3 æ 2 ö éæ 3 1ö ÷ êç a. Ca exemplu de corp pentru care una din afirmaţiile (i) sau (ii) este adevărată putem lua K=ℝ. n n 248 . n n m m ∈ℚ | p|n ⇒p∈P }. Aşadar ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]=ℤ. Pentru P⊆ℙ considerăm A(P)={ divizorii primi ai lui n sunt doar din P. În orice corp K. Dacă un subinel unitar conţine m 1 trebuie de asemenea să conţină . Pe de altă parte. íê 2 øû 3è ïë ï î þ 3 ∈K.

Într-adevăr, dacă (m, n)=1 atunci um+vn=1 are loc pentru u, v∈ℤ. Rezultă
1 um + vn m = = u × + v × 1 . Deci ℤ=<1>, evident cel mai mic subinel n n n

unitar al lui ℚ. În final P(A(P))=P şi A⊆A(P(A)) sunt evidente, conform definiţiei anterioare. Pentru a demonstra că A(P(A))⊆A, fie α= Pentru p1∈P(A), există o fracţie Analog
s
e p11 × t

m
r r p11 ... p kk

∈A(P(A)).
1 ∈A. p1

∈A şi cu remarca de mai sus

1 1 ∈A, …, ∈A, adică α∈A. p2 pk

Observaţie. Dacă P={p1, …, pk} este mulţime finită atunci P(A) este subinelul generat de
1 . p1 ... p k

9.13. Dacă în egalitatea anbn-bn+1an+1=1 înmulţim la dreapta cu an obţinem: Din ipoteză avem a2n+1=-b2n+1şi înmulţind cu bn+1 mai întâi la stânga şi apoi la dreapta obţinem respectiv: b n+1a2n+1=-b3n+2 a
2n+1 n+1

a nbnan-bn+1a2n+1=an (1).

(2) (3)
2n+1 n+1

b

=- b a

3n+2

Din (2) şi (3) rezultă că b

n+1 2n+1

=a

b

(4).

Din (1) şi (4) rezultă a b a -a

n n n

2n+1 n+1

b

=a şi înmulţind la stânga cu a-n
n

rezultă bnan-an+1bn+1=1, adică egalitatea cerută. 9.14. Deoarece K⊂K(x) şi ax+b∈K(x) rezultă K(ax+b)⊂K(x). Pentru a stabili şi incluziunea inversă observăm că x=a-1(ax+b)-a-1b∈K(ax+b). 9.15. (i). Cum ordinul lui 1 în grupul (A,+) este n, elementele 0, 1, 2⋅1,…,(n-1)⋅1 sunt distincte şi n⋅1=0. Avem A={0, 1, 2⋅1, …, (n-1)⋅1}. Aşadar, dacă x∈A, atunci x se reprezintă în mod unic sub forma x=i⋅1, 0≤i<n. Definim f:A→ℤn, f(i⋅1)= iˆ ⇔ x=i⋅1, 0≤i<n. Evident f este aplicaţie bijectivă. Fie x, y∈A, x=i⋅1, y=j⋅1, 0≤i, j<n. Atunci: x+y=i⋅1+j⋅1=(i+j)⋅1=(i⊕j)⋅1,
249

xy=(i⋅1)(j⋅1)=(ij)⋅1=(i⊗j)⋅1, unde ⊕ şi ⊗ sunt simbolurile adunării respectiv înmulţirii modulo n. Rezultă că: f(x+y)= i Å j = iˆ + ˆ = f(x)+f(y), f(xy)= i Ä j = iˆˆ = f(x)f(y), j j deci f este izomorfism de inele. (ii). Cum |A|=p>1, rezultă că 0≠1. Deci ordinul elementului 1 în grupul (A, +) este egal cu p şi A={0, 1, 1+1, …, (p-1)⋅1}. Conform punctului (i), rezultă că (A,+,⋅)≃(ℤp,+,⋅). Cum ℤp este corp comutativ şi (A,+,⋅)≃(ℤp,+,⋅), rezultă că şi A este corp comutativ.
Ù Ù

9.16. (i). Pentru orice x∈A avem x+x=0. Într-adevăr, x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)⋅x=0⋅x=0. Deducem că x=-x, oricare ar fi x∈A. Avem: x7+1=x7-1=(x-1)(x6+x5+x4+x3+x2+x+1) =(x+1)[(x6+x4+x3)+(x5+x3+x2)+(x3+x+1)] =(x+1)(x3+x2+1)(x3+x+1). (ii). Presupunem că A este cop şi fie A*=A\{0}. Atunci (A*, ⋅) este un grup cu
3 2

=(x+1)[x3(x3+x+1)+x2(x3+x+1)+(x3+x+1)]

7
3

elemente.

Fie

a∈A*,

a≠1.

Avem

a7=1,

deci

(a+1)(a +a +1)(a +a+1)=0. Cum A este corp şi a≠1, deducem că a3+a+1=0 sau că a3+a2+1=0. Dacă a3+a2+1=0, atunci (1+a)3+(1+a)+1=1+3a+3a2+a3+1+a+1=a3+a2+1=0 şi din nou avem proprietatea cerută cu 1+a în loc de a. Reciproc, fie a∈A a.î. a3+a+1=0. Cum 1≠0, se deduce că a≠0 şi a≠1. Din (i) rezultă că a7=1, deci a este element inversabil al inelului A. Cum a≠1 şi a7=1, rezultă că a este un element de ordin 7 al grupului unităţilor inelului A. Aşadar A are cel puţin 7 elemente inversabile, anume 1, a, a2, a3, a4, a5, a6. Cum |A|=8, rezultă că orice element diferit de 0 al lui A este inversabil, deci A este corp. 9.17. (i)⇒(ii). Fie a∈A\{0,1} neinversabil şi B={ak|k∈ℕ*}. Evident 1∉B şi B este finită. Distingem cazurile:
250

Cum x0+y0=1 rezultă că ecuaţia x+y=z are soluţii în A*. n n n n Dacă n≥2 atunci x0 = 0 şi cum x0 + x0 = x0 rezultă că ecuaţia
* 3 x n + y n = z n are soluţia (x0, x0, x0)∈(A ) .

1) 0∈B. Atunci există s∈ℕ* cu as≠0 şi as+1=0. Fie x0=as, y0=1-as≠0.

atunci aj(ap-1)=0=(ap-1)ai. Fie x0=aj şi y0=ap-1.

2) 0∉B. Cum B este finită există i>j≥1 cu ai=aj. Dacă i=j+p cu p∈ℕ* Cum 0, 1∉B rezultă că x0, y0≠0. Dacă z0=x0+y0=aj+ap-1 rezultă z0≠0 Cum x0y0=y0x0=0, rezultă că pentru orice n∈ℕ* avem:
n n z 0 = ( x 0 + y 0 ) n = x0 + n n n

(în caz contrar, rezultă că aj+ap=1 ⇔ a(aj-1+ap-1)=1, deci a este inversabil, fals).

å C nk x0n-k y0k + y0n = x0n + y0n ,
k =1

n -1

deci ecuaţia x + y = z are soluţia (x0, y0, z0)∈(A*)3. (ii)⇒(i). Presupunem că A este corp. Fie q=|A| (numărul elementelor q q q lui A) Cum q≥2 atunci există x0, y0, z0∈A* cu x 0 -1 + y 0 -1 = z 0 -1 . Deci 1+1=1, de unde 1=0, absurd. 9.18. Grupul (K*, ⋅) are 7 elemente, deci pentru orice x∈K* avem x7=1. Rezută că polinomul f(X)=X8-X are ca rădăcini toate elementele lui K. Deoarece K este corp comutativ, f are 8 factori de gradul întâi. Considerăm g(X)=X3-X-1; Se verifică uşor că f(X)=g(X)⋅(X5+X3+X2+X), deoarece -1=1 în K. Atunci g conţine 3 factori liniari ai lui f, deci are rădăcini în K. Dacă a∈K este o rădăcină a lui g, atunci a3=a+1. 9.19. (i)⇒(ii). Considerăm K corp. Cum |K|=4 rezultă că ordinul lui 1 în grupul (K, +) poate fi 2 sau 4, deci car(K)=2 sau car(K)=4. Dacă car(K)=4 atunci 1+1≠0 şi 1+1+1+1=0, de unde (1+1)(1+1)=1+1+1+1=0, contradicţie, căci un corp nu are divizori ai lui zero. Aşadar 1+1=0 şi avem x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)x=0⋅x=0, oricare ar fi x∈K. Fie K*=K\{0}. (K*,⋅) este grup şi | K*|=3. Fie a∈K*, a≠1. Atunci a3=1. Avem 0=a3+1=(a+1)(a2-a+1)=(a+1)(a2+a+1) şi cum a+1≠0 iar K este corp, rezultă a2+a+1=0, deci a2=a+1.
251

(ii)⇒(i). Presupunem că există a∈K a.î. a2=a+1. Atunci a≠0 şi a≠1 căci în caz contrar 1=0, contradicţie. Presupunem că car(K)=4. Atunci K={0, 1, 1+1, 1+1+1}. Cum a≠0 şi a≠1, rezultă că a=1+1 sau a=1+1+1. ⇔1+1+1+1=1+1+1 rezultă 1=0, contradicţie. Dacă a=1+1 atunci din a2=a+1 deducem că (1+1)2=1+(1+1) De asemenea, dacă a=1+1+1, din a2=a+1 rezultă 1=0, contradicţie. Ambele cazuri sunt imposibile, deci car(K)=2. Aşadar K este inel de tipul 2) (vezi problema 6.73.). Cum (1+a)a=a+a2=a+1+a=(a+a)+1=0+1=1 şi a(1+a)=a+a2=1, în mod analog, rezultă că toate elementele diferite de zero ale lui K sunt inversabile, deci K este corp. 9.20. (i). Cum E≠O şi E+E=O, rezultă că E este element de ordin 2 al grupului (M3(ℤ2), +). Rezultă că elementul unitate al inelului M3(ℤ2) are ordinul aditiv egal cu 2, deci M3(ℤ2) este inel de caracteristică 2. (ii). O verificare directă arată că U3+U+E=O. Cum E+E=O, se deduce că: X+X=O, X7+E=(X+E)(X3+X2+E)(X3+X+E), oricare ar fi X∈M3(ℤ2). Acum din U3+U+E=O rezultă U7=E şi cum U≠E, deducem că U este element de ordin 7 al grupului unităţilor inelului M3(ℤ2), deci F*8={E, U, U2, U3, U4, U5, U6} formează grup cu 7 elemente în raport cu înmulţirea matricelor. Aşadar |F8|=8 şi cum: U4=U3U=(E+U)U=U+U2, U5=U4U=U2+U3=E+U+U2, U6=U5U=U+U2+U3=E+U2, avem: F8={O, E, U, E+U, U2, E+U2, U+U2, E+U+U2}. Se deduce că orice element X∈F8 se reprezintă în mod unic sub forma X=iE+jU+kU2, 0≤i, j, k<2. Dacă de asemenea, Y∈F8, Y=sE+tU+uU2, 0≤s, t, u<2, atunci X+Y=(i+s)E+(j+t)U+(k+u)U2=(i⊕s)E+(j⊕t)U+(k⊕u)U2, unde ⊕ este simbolul adunării modulo 2. Rezultă că F8 este o parte stabilă a lui M3(ℤ2) în raport cu adunarea matricelor şi evident (F8, +) este grup abelian. Deci (F8, +, ⋅) este inel cu toate elementele diferite de O inversabile, deci este corp cu 8 elemente. (iii). Cum |K|=8, ordinul lui 1 în grupul (K, +) poate fi 2, 4 sau 8. Dacă ordinul lui 1 este 8, atunci (K, +, ⋅)≃(ℤ8, +, ⋅) şi cum ℤ8 nu este corp se obţine
252

o contradicţie. Dacă ordinul aditiv al lui 1 este 4, atunci 1+1≠0 şi (1+1)(1+1)=1+1+1+1=0, deci corpul K are divizori ai lui zero, contradicţie. Aşadar 1+1=0, deci există a∈K a.î. a3+a+1=0 (vezi problema 9.16.). Ca şi la punctul (ii) se deduce că K={0, 1, a, 1+a, a2, 1+a2, a+a2, 1+a+a2}, deci orice x∈K se reprezintă în mod unic sub forma x=i⋅1+j⋅a+k⋅a2, 0≤i, j, k<2. Rezultă că aplicaţia f:K→F8, f(x)=iE+jU+kU2 ⇔ x=i⋅1+j⋅a+k⋅a2, 0≤i, j, k<2, este bijectivă. Cum x+x=0, oricare ar fi x∈K, X+X=O, oricare ar fi X∈F8, a3+a+1=0 şi U3+U+E=O se arată că f(x+y)=f(x)+f(y), f(xy)=f(x)f(y), oricare ar fi x, y∈K, de unde (K, +, ⋅)≃(F8, +, ⋅). 9.21. Demonstrăm că orice element nenul este inversabil. Fie a∈A, a≠0 şi b∈A a.î. ba=1. Evident b≠0 şi fie bʹ∈A cu bʹb=1. Atunci a=1⋅a=(bʹb)a=bʹ(ba)=bʹ⋅1=bʹ, adică bʹ=a. Deci ab=ba=1 şi rezultă că a este inversabil. 9.22. Elementul unitate este (1, 0). Dacă (a, b)≠(0, 0) atunci
a -b ö æ (a, b) -1 = ç 2 , 2 ÷ . K1={(x, 0)|x∈K}⊂K×K este un subcorp al lui 2 è a + b a + b2 ø

K×K şi aplicaţia f:K→K1 definită prin f(x)=(x, 0) este un izomorfism de corpuri. Ecuaţia x2+1=0 are în corpul K×K soluţia x=(0, 1). Fie K=ℤp cu p număr prim de forma 4k+3, k∈ℕ inelul claselor de resturi modulo p. Să presupunem că x∈K are proprietatea că x2+1=0. Atunci conform teoremei lui Fermat rezultă că 1 = x p -1 = ( x 2 ) contradicţie. 9.23. Fie M= ç
p -1 2

= (-1) 2 k +1 = -1 ,

I2= ç

æ1 ç0 è

æ a b ö æ g d ö ÷ şi N= ç ÷ două elemente din H. ç -b a ÷ ç -d g ÷ è ø è ø a -g b -d ö æ ag - bd ad + bg ö æ ç ÷ ÎH şi ÷ Atunci M-N= ç ç -( b - d ) a - g ÷ ÎH, MN= ç ç ÷ ç -ad + bg ag - bd ÷ ÷ è ø è ø æ 1 0ö 0ö ç ÷ ÎH, de unde concluzia că H este subinel (unitar) al lui ÷= 1÷ ç - 0 1 ÷ ø è ø 253

M2( ℂ ). Mai avem de demonstrat faptul că dacă MÎH, M= ç există NÎH
2

æ a b ö ÷ ¹O2, atunci ç -b a ÷ è ø

a.î.
+ b
2

MN=NM=I2.

Din

M¹O2

deducem

D = aa + bb = a

æ a¢b¢ ö ÷ ÎH, unde a ¢ = (a / D) şi ¹ 0 . Considerând N= ç ç -b ¢ a ¢÷ è ø

b¢=-

b
D

avem:
æ a b ö ÷ ç -b a ÷ è ø æ ö æ a ¢ b ¢ ö ç aa ¢ - bb ¢ ab ¢ + ba ¢ ÷ ç ÷=ç ÷ iar ç -b ¢ a ¢÷ ç è ø -(ab ¢ + ba ¢) aa ¢ - bb ¢ ÷ è ø
2

MN= ç

æ b ö aa + bb a æa ö aa ¢ - bb ¢ = a ç ÷ + b ç ÷ = = èDø èDø D

+ b D

2

=

D =1 D

ab ¢ + ba ¢ = -a ç

ab ab æbö æa ö + = 0, ÷ + bç ÷ = Dø Dø D D è è

de unde MN= ç ç

æ1 0 ö ÷ =I2 şi analog NM=I2, adică M-1=N. 0 1÷ è ø æ a b ö ÷ cu a=a+bi şi b=c+di; Se observă că asocierea 9.24. (i). Fie M= ç ç -b a ÷ è ø
b a d -c c -d a b d ö ÷ c ÷ - b÷ ÷ a ÷ ø

æ a ç ç-b M→ ç -c ç ç- d è

defineşte un morfism de inele de la corpul

quaternionilor în M4(ℝ). Observăm că A⋅At=(a2+b2+c2+d2)⋅I4, de unde detA=(a2+b2+c2+d2)2. Dacă A≠O4, atunci detA≠0 şi matricea A este inversabilă. Observaţie. Considerăm K mulţimea expresiilor formale de forma a+bi+cj+dk cu a, b, c, d∈ℝ. Definind pentru două elemente din K suma pe componente şi produsul polinomial ( ţinând cont că i2=j2=k2=-1, ij=-ji=k, jk=-kj=i, ki=-ik=j ) se observă că (K, +, ·) devine corp izomorf cu corpul H al quaternionilor. (ii). Fie x=a+bi+cj+dk un quaternion din centrul lui H. Din condiţia de comutare x⋅i=i⋅x rezultă că ai-b-ck+dj=ai-b+ck-dj, de unde c=d=0. Din
254

…. n} sunt subcorpuri proprii ale lui K. Cum x1 1 ∈K1 şi x1+x2∈K3\{0}. …. Din faptul că x2∈K2\{0}. a∈Ki. 255 . Atunci z-1∈K2. K= U Ki i =1 n şi K i ¹ U K j . …. subcorpuri proprii ale lui K a. Kn este infinită. 2.n}. n} a. Presupunem prin reducere la absurd că avem U Ki = K . (∗) j =1 j ¹i n Vom arăta că intersecţia celor n subcorpuri K1. i =1 n i∈{1. ⋅) al lui K este ciclic şi fie a∈K* un generator al său. (căci dacă x1∈K1\(K2∪K3) şi z∈K2. adică x1 1 ∈K2 şi de aici x1∈K2.condiţia de comutare x⋅j=j⋅x rezultă şi b=0. Fie acum un corp infinit K. Demonstrăm prin inducţie matematică după k≤n. 9. x1+x2∈K3.î. contrar alegerii lui x2). Considerăm elementul z = x1 1 ( x1 + x 2 ) = 1 + x1-1 x 2 . de exemplu. …. ⋅) este finit. +. Aşadar centrul lui H este mulţimea ℝ a numerelor reale. x1+x2∈K1. K2.25. Prin urmare putem alege elementele x2∈K2\(K1∪K3). K3⊈K1∪K2. oricare ar fi m∈ℤ şi deci K*⊂K1. care contrazice faptul că subcorpul K1 este propriu. Atunci am∈K1. Prin urmare. atunci x2=-x1+(x1+x2)∈K1. Kn (n≥2). 9. oricare ar fi i∈{1. unde Ki⊂K. imposibil). Studiem mai întâi cazul când corpul dat (K.î. adică x1-1 x 2 ∈K2. că z∉K1∪K3 deci neapărat Atunci în mod necesar K1⊈K2∪K3. rezultă ( x1 1 x 2 ) x 2 1 ∈K2. i =1 3 am avea de exemplu K1⊆K2∪K3. Problema este deci rezolvată în cazul unui corp finit K. rezultă ca mai sus. ceea ce este o contradicţie cu alegerea lui x1. Cazul 1. Să presupunem prin reducere la absurd că există K1. Să presupunem că avem o scriere a sa K = U K i . Există atunci i∈{1. Cazul 2.26. K2⊈K1∪K3. Se ştie că grupul multiplicativ (K*. a∈K1. atunci K=K2∪K3 şi gândind această egalitate pentru grupurile aditive corespunzătoare. Evident x1≠0 şi x2≠0 şi x1+x2∉K1∪K2 (căci dacă. arătând că pentru orice k≤n. Aşadar găsim K=K1. K2. intersecţia primelor k subcorpuri Ki conţine un şir infinit de elemente distincte. rezultă K=K2 sau K=K3. …. de exemplu.

…. Evident A Ë U K j şi cum K = U K j rezultă A Ì j =1 j =1 k n j = k +1 U K j . a2. x2b. cazul k=1 este evident.U K j . a2. an∈P distincte. Observăm că P este subcorp în fiecare Ki şi în K. a∈Kj (deoarece a i1 . Contradicţia rezultă din faptul că ar exista elementele a1. cu i≠j implică ai=aj. Dacă ai1 a + b . aceasta va contrazice faptul că P este infinită şi încheie demonstraţia. 256 . fie b∈ K .Într-adevăr. În plus. Există deci n un subşir al lui (xnb)n≥1 inclus într-un Kj (j≥k+1). j≥2 care include cel puţin două elemente de forma ai⋅a+b. Valorile ai⋅a+b formează o mulţime de n j =2 n elemente distincte (altfel avem ai⋅a+b=aj⋅a+b. Din contradicţia obţinută rezultă că (∗) nu este adevărată şi deci problema este rezolvată. Fie a1∈K1\ U K j şi fie b∈K2\K1. de exemplu putem presupune -1 că subşirul este ( x n p b) p³1 Ì K k +1 . şirul ( x n1 x n 1 ) p³1 Ì I K i rezultă că p i =1 ( x n1 x n 1 ) p ³1 Ì p k I K i . imposibil. oricare ar fi p≥1 şi cum în mod evident. ….ai2 )a ∈Kj deci. …}=(xnb)n≥1. Dar în condiţiile ipotezei (∗) am demonstrat că avem card P=∞. Atunci conform principiului lui Dirichlet va exista un Kj.a i2 ¹ 0 ). i =1 n i =1 k +1 În particular. ai⋅a+b∉K1. Cum K ¹ U K j . Vom arăta că din (∗) obţinem că P are cel mult n-1 elemente. n} (într-adevăr. ceea ce încheie demonstraţia prin inducţie. an∈P distincte. când k=n obţinem că P = I K i este infinită. fals). de exemplu trebuie să fie infinit. să presupunem că există a1. cum ai⋅a∈K1 ar rezulta b∈K1. i =1 j =1 j =1 k k k Considerăm A={x1b. deci există un şir de elemente distincte (xn)n⊂ I K i . Deci card P≤n-1. Deoarece ( x n1 b)( x n p b) -1 = x n1 x n p Î K k +1 . …. Într-adevăr. oricare ar fi i∈{1. Presupunem afirmaţia adevărată pentru k. …. ai2 a + b ∈Kj rezultă că (ai1 . xnb. dacă pentru un i am avea ai⋅a+b =y∈K1. căci K1. fals).

rn∈K nu toţi nuli a. + 3 1 2+ de n ori 257 . r2. Presupunem prin reducere la absurd că E este inversabilă..⇒”.. f(0)=f(0+0)=f(0)+f(0)=f(0) ⇒ f(0)=0.27.29.i 3 . Dacă E este divizor al lui zero atunci există F≠On a. Fie E1. x3= . deci există r1. afirmaţia nu este valabilă după cum se observă în cazul marticei 2In∈Mn(ℤ).9. Fie f:ℚ→ℚ morfism de corpuri. rn) şi Fi=(0. oricare ar fi n∈ℕ. Atunci E-1E=In şi înmulţind la dreapta cu F≠On deducem că E-1(EF)=F. . …. E-1⋅On=F deci On=F. Dacă E nu este inversabilă. deci morfism de inele şi f(1)=1. 0. se observă că are o singură rădăcină în ℝ şi anume x=1 iar în ℂ are trei rădăcini x1=1. +). …. EF=On.î.41) =n⋅f(1)=n. Matricea F formată cu liniile F1.î. atunci det(E)=0. Fie f:K→A un morfism unitar de inele. Din f(1)=1 rezultă că f(n)= f (14. …. Fie F1=( r1. En liniile matricei E. Egalitatea Ker(f)=K nu poate avea loc deoarece ar rezulta f(1)=0. F2. Ştim că f este injectiv dacă şi numai dacă Ker(f) este idealul nul în K. Observaţie. Considerând ecuaţia x3-1=0.28. Deducem că morfismele de corpuri sunt în particular funcţii injective.. deoarece A este inel nenul. 2 2 9. 0) pentru 1<i≤n. 9. ceea ce contrazice faptul că f(1) este elementul unitate la înmulţire în A şi acesta este diferit de zero. r2. …. Dacă K nu este corp. Deoarece Ker(f) este ideal bilateral în K şi K este corp deducem.30. x2= -1+ i 3 -1..⇐”. adică. conform problemei 9. …. E2. În particular. contradicţie. Fn constituie un divizor al lui zero la stânga pentru E. Există deci E-1 inversa sa.4. 9.. f este endomorfism al grupului aditiv (ℚ.. că Ker(f)=K sau Ker(f)=(0). å ri Ei = 0 i =1 n în mulţimea M1×n(K).

. oricare ar fi n∈ℕ. f(1)=1. pentru n∈ℕ* avem 1=f(1)= f ( + . pentru că f este morfism unitar de inele. Am arătat că singurul endomorfism al corpului ℚ este cel identic. deci 1=[f(-1)]2 de unde f(-1)∈{±1}. căci ar rezulta f(-1)=f(1). Aşadar f(-1)=-1. Atunci α=x2-x1>0 deci f(α)=f(x2-x1)>0 ⇔ f(x2)-f(x1)>0 ⇔ f(x2)>f(x1). pentru n∈ℕ* avem 1=f(1)= f ( + . f(0)=f(0+0)=f(0)+f(0) deci f(0)=0. deci f este strict crescătoare.. de de n ori 1 1 n 4 4n 1 2 3 æ1ö ènø unde f ç ÷ = æ1ö ènø 1 .. 9. + ) = nf ç ÷ . + ) = nf ç ÷ de de n ori 1 1 n 4 4n 1 2 3 æ1ö ènø 1 1 æ1ö 1 æmö æ1ö m unde f ç ÷ = . + ) = mf ç ÷ = . deci f(α)=f(β )=[f(β)] >0. Deci n4 3 ènø n ènø ènø n 1 24n de m ori f(q)=q.. Pentru q∈ℚ. + ) = mf ç ÷ = . deci f nu ar fi injectivă. atunci există β∈ℝ* a.. n 4 4n ènø ènø n 1 2 3 de m ori Dacă m. 0=f(q+(-q))=f(q)+f(-q) deci f(q)=-f(-q) şi cum –q>0 rezultă că f(-q)=-q.. 258 .41) =n⋅f(1)=n.De asemenea. (Am ţinut cont că f(-x1)=-f(x1).. + 3 (ii). deci f(q)=-(-q)=q.. oricare ar fi q∈ℚ+. Din f(1)=1 rezultă f(n)= f (14. n 1 1 æmö æ1ö m ÷ = f ( + .avem -q∈ℚ+. (i). f((-1)2)=[f(-1)]2.31. (iii). α=β2.avem -q∈ℚ+ 0=f(q+(-q))=f(q)+f(-q) deci f(q)=-f(-q) şi cum –q>0 rezultă că f(-q)=-q. Fie x1. Deci f(q)=q. n∈ℕ* avem f ç ÷ = f ( + .. x2∈ℝ cu x1<x2.î. Nu putem avea f(-1)=1. 1 2+ de n ori De asemenea.. Pentru q∈ℚ. deci f(q)=q. ceea ce se arată ca şi la (ii) când am demonstrat că f(-q)=-f(q)). n∈ℕ* avem f ç oricare ar fi q∈ℚ+. 2 Dacă 2 α>0. Dacă m.

oricare ar fi n∈ℕ. întrucât λa(x)=0. Trecând la limită după n. se scrie λa(f(x))=f(λa(x)). oricare ar fi a. centrul corpului K. Fie f un endomorfism al lui ℝ. ⋅) este comutativ. am obţine a=f(a). sau folosind ipoteza. egalitatea (2) devine: bf(x)=f(x)b. adică aλa(x0)=f(a)λa(x0) şi după o simplificare la dreapta cu λa(x0)≠0. oricare ar fi a. x∈K. (6) demonstrăm că grupul (K*. x∈K. egalitatea (4) devine λa=λa∘f. +. obţinem x≤f(x)≤x. adică. Cum λa(x)=0. rezultă bx-xb=0. 9. Avem qn<x<rn deci f(qn)<f(x)<f(rn). f∘λa=λa.(iv). unde (End(K). x∈K. contrar presupunerii făcute asupra lui a. sau încă: af(x)-f(x)a=f(a)f(x)-f(x)f(a). oricare ar fi x∈K avem λa(x)=0. oricare ar fi a∈K şi x∈Z(K). pentru orice a∈K. Dar un grup nu poate fi scris ca reuniune a două subgrupuri 259 (1) ( 3) Pentru a arăta că corpul (K. ∘) este inelul endomorfismelor grupului abelian (K. (rn)n şirurile aproximărilor raţionale ale lui x prin lipsă respectiv prin adaos. În acest inel de endomorfisme. x ∈K. Înseamnă că Im(1K-f)⊂Z(K). oricare ar fi a. b∈Im(1K-f). oricare ar fi x∈K. oricare ar fi a∈K. Ţinând cont de (ii) este suficient să arătăm că f(x)=x. ţinând seama că f este injectiv.(1) Egalitatea (1) poate fi scrisă şi sub forma: [a-f(a)]f(x)=f(x)[a-f(a)]. oricare ar fi x∈K înseamnă că a∈Z(K*). oricare ar fi a. Fie x∈ℝ\ℚ fixat şi (qn)n. Observăm uşor că F=Ker(1K-f)*={x∈K* | f(x)=x} este un subgrup al lui K*. Cum Z(K*) este centrul grupului K* este suficient să stabilim egalitatea Z(K*)=K*. +. (4) Observăm uşor că λa∈End(K). Am demonstrat aşadar incluziunea K*\F⊂Z(K*) şi de aici rezultă egalitatea de grupuri multiplicative K*=F∪Z(K*). rezultă λa∘(1K-f)=0. pentru orice x∈K şi b∈Im(1K-f). (5) Mai observam că: λa(ax)=aλa(x). Egalitatea f∘λa=λa∘f. (2) Punând b=a-f(a)∈Im(1K-f). oricare ar fi a. deci f(x)=x. avem: f(bx-xb)=f(b)f(x)-f(x)f(b) = bf(x)-f(x)b = 0. deci f(a)≠a. deci f(λa(ax0))=f(a)f(λa(x0)) şi din (5) ar însemna că λa(ax0)=f(a)λa(x0).(3) Atunci. din (6) am avea λa(ax0)=aλa(x0). ⋅) este comutativ. +). Atunci. 32. este suficient să . oricare ar fi x∈ℝ\ℚ. de unde. Atunci. adică bx=xb. Fie a∈K*\F. qn<f(x)<rn. căci dacă ar exista un x0∈K cu λa(x0)≠0. x∈K sau af(x)-f(x)a=f(ax-xa).

care trebuie să fie o rădăcină a polinomului X2-2. cel identic. care sunt evident automorfisme. 3). ⋅) este comutativ. Dacă f(i)=α atunci -1=f(-1)=f(i2)=f(i)2=α2.. care trebuie să fie o rădăcină (reală) a polinomului X3-2. conform problemei 7. Este suficient să demonstrăm că dacă K nu este corp există un morfism de la K la un inel nenul care nu este injectiv. deci există inelul factor A=K/I.proprii ale sale. Cum acest polinom are o singură rădăcină reală. orice automorfism φ al lui ℚ( 2 ) este determinat de φ( 2 ). Fie f:ℂ→ℂ un morfism de corpuri cu f(x)=x. Să presupunem că f este morfism de corpuri (analog se procedează dacă f este antimorfism). f(1)≠0.. deci grupul (K*. corpul ℚ( 3 2 ) are un singur automorfism. căci ar rezulta f=1K. există în K un ideal I diferit de (0) şi K.2 (şi obţinem automorfismul de . deci α∈{±i}. b∈ℚ. Nu putem avea F=K*. La fel.33. acesta are proprietatea că φ∘φ=1). Avem două posibilităţi: φ( 2 )= 2 (şi obţinem automorfismul identic φ(a+b 2 )=a+b 2 ) sau φ( 2 )=. 2). Pentru f(i)=i obţinem f(z)=f(x+iy)=x+f(i)y=x+iy=z. 9.36. Rezultă Z(K*)=K*.35. Atunci morfismul canonic p: K→K/I nu este injectiv.conjugare” φ(a+b 2 )=a-b 2 . Să presupunem mai întâi că f este morfism sau antimorfism de corpuri şi să demonstrăm că satisface 1). Cum f(x)=f(1⋅x)=f(1)⋅f(x). iar pentru f(i)=-i Deci singurele morfisme de corpuri f:ℂ→ℂ care invariază ℝ sunt identitatea şi conjugarea. Arătăm acum 3): Deoarece f este neconstantă. 9. Ambele corpuri sunt conţinute în ℝ. există x∈K cu f(x)≠0. Automorfismele lui ℚ( 2 ) formează un grup izomorf cu ℤ/2ℤ. contrar ipotezei. Pe de altă parte.4. pentru orice x∈ℝ. 9. Deoarece elementele lui ℚ( 2 ) se scriu în mod unic sub forma a+b 2 cu a. Dacă K nu este corp. . căci Ker(p)=I≠(0). un automorfism ψ al lui ℚ( 3 2 ) este determinat de imaginea ψ( 3 2 ). Condiţia 1) rezultă din definiţia morfismului (ea apare şi în definiţia antimorfismului). idealul I este bilateral. rezultă 260 obţinem f(z)=f(x+iy)=x+f(i)y=x-iy= z . Deoarece K este un inel comutativ.34. deci neapărat F=K* sau Z(K*)=K*. 9.

y∈K cu x. din problema 6. 2). rezultă: f(x)f(y)f(x)=f(x)+((f(x)-f(y) -1)-1-f(x)-1)-1 . deci f(x)=f(y-1)=f(y)-1 şi atunci f(x)f(y)=1. oricare ar fi x. 3) rezultă: f(xyx)=f(x)+((f(x)-f(y) -1)-1-f(x)-1)-1 (1) Pe de altă parte. adică f(1)⋅[1-f(1)]=0 şi cum f(1)≠0 rezultă că 1-f(1)=0. În aceste condiţii aplicând problema 6. y∈K. (4) Dacă în (4) înlocuim x cu x+y obţinem f(x2+xy+yx+y2)=f(x)2+f(x)f(y)+f(y)f(x)+f(y) 2.17. contradicţie. xy≠1. precum şi f(x)f(y)≠1 (căci f(x)f(y)=1 ar conduce la f(x)=f(y)-1 sau f(x)=f(y-1). Atunci cum x≠0. rezultă xyx=x+((x-y -1)-1-x-1)-1. f(y)≠0. y≠0: [f(xy)-f(x)f(y)]f(xy) -1[f(xy)-f(y)f(x)]=[1-f(x)f(y)f(xy)-1]⋅[f(xy)-f(y)f(x)]= =f(xy)-f(x)f(y)-f(y)f(x)+f(x)f(y)f(xy) -1f(y)f(x) = -f(yx)+f(x)f(y)f((xy) -1)f(y)f(x) ( 3) ( 5) ( 3) = -f(yx)+f(x)f(y(xy) -1y)f(x)=-f(yx)+f(x)f(x-1y)f(x) = -f(yx)+f(x(x-1y)x)= =-f(yx)+f(yx)=0. dacă xy=1. adică xy=1. contradicţie). Dar egalitatea precedentă se verifică în mod evident şi dacă x=0 sau y=0 sau xy=1 (de exemplu. y≠0. dacă avem u. 3) şi să arătăm că este morfism sau antimorfism de corpuri. atunci x=y-1. Cum f verifică condiţiile 1). din 2) ar rezulta. din 1) rezultă f(u-v)=0 sau f(t)=0. Arătăm 2): Pentru x∈K\{0}. Pentru y=1 rezultă f(x2)=f(x)2. f este injectivă. Deci t=0. încât egalitatea se reduce la f(x)=f(x)). f(t -1)=f(t)-1=0-1. x≠0. 261 . Într-adevar. Reducând termenii egali conform cu (4) rezultă: f(xy)+f(yx)=f(x)f(y)+f(y)f(x). pentru x. putem scrie 1=f(1)=f(x⋅x-1)=f(x)⋅f(x)-1 şi analog 1=f(x-1)⋅f(x).17. adică u=v. Dacă x≠0. xy≠1. oricare ar fi x∈K. adică f(1)=1. adică f(x2)+f(xy)+f(yx)+f(y2)=f(x)2+f(x)f(y)+f(y)f(x)+f(y)2. 2).f(1)=f(1⋅1)=f(1)⋅f(1). Aşadar putem scrie: f(xyx)=f(x)f(y)f(x). ceea ce înseamnă că f este injectivă. Dacă am avea t≠0. v∈K cu f(u)=f(v). deci x=y-1. (3). rezultă f(x)≠f(0)=0. y≠0 şi xy≠1. y∈K. (5) Calculăm următorul produs. unde t=u-v. Fie x. să presupunem că f verifică condiţiile 1). adică 0 ar fi inversabil. y≠0. y ∈K. Reciproc. (2) Comparând (1) cu (2) rezultă f(xyx)=f(x)f(y)f(x) pentru acele elemente x. Deducem că f(x) este inversabil (deci nenul) şi f(x-1)=f(x)-1.

37. Dacă a∈A şi x∈K. Observaţie.2 a 2 + .⇐”. 2⋅1. oricare ar fi x∈K. y ∈K.. rezultă că f este morfism sau antimorfism de inele. rezultă f(x2)-f(x)2=0.. y∈K. oricare ar fi x. …. …. pentru orice x. rezultă: 2f(xy)=f((x+y)2)-f(x2)-f(y2). aceste egalităţi au loc. (2) Avem evident 2xy=(x+y)2-x2-y2. deci de corpuri. Folosind (1) ultima egalitate se transcrie succesiv: 2f(xy)=[f(x+y)]2-f(x)2-f(y)2 ⇔ 2f(xy)=[f(x)+f(y)] 2-f(x)2-f(y)2 ⇔ 2f(xy)=2f(x)f(y) ⇔ 2[f(xy)-f(x)f(y)]=0. în mod evident. a=n⋅1 obţinem sistemul: 262 . Dacă f este morfism de corpuri afirmaţiile 1). adică (2). Cum L are caracteristica zero rezultă că f(xy)-f(x)f(y)=0.Deoarece f(xy)-1≠0.. n⋅1} care este o submulţime a corpului K. rezultă f(xy)-f(x)f(y)=0 sau f(xy)-f(y)f(x)=0..24. . Ipoteza conform căreia corpurile K şi L sunt de caracteristică 0. (i). Fie A={1. 9. + C n . Reciproc. Dacă x=0 sau y=0.38.2 x 2 a n . y∈K\{0}. 3⋅1. Arătăm acum că f(xy)=f(x)⋅f(y). 9. poate fi înlocuită cu una mai generală: caracteristica acestor corpuri să nu fie egală cu 2 sau 3. 3) sunt satisfăcute şi să demonstrăm că f este morfism de corpuri. Conform problemei 7. Deoarece K este de caracteristică zero sau de caracteristică p>n. Prin urmare am obţinut că f(xy)=f(x)f(y) sau f(xy)=f(y)f(x). n Luând în această identitate pe rând a=1. deducem că elementele lui A sunt distincte două câte două. 2). Aceasta înseamnă că f este morfism de corpuri. Ultima egalitate se scrie 3[f(x2)-f(x)2]=0 şi cum corpul L este de caracteristică zero.2 + C n -1 xa n -1 + a n . 2). Vom arăta mai întâi egalitatea f(x2)=f(x)2. să presupunem că 1). 3) sunt satisfăcute. avem evident ax=xa şi deci funcţioneaza formula binomului lui Newton: 2 n n ( x + a ) n = x n + C 1 x n -1 a + C n x n . oricare ar fi x. (1) Într-adevăr.⇒”. din 2) avem f((1+x)3)=[f(1+x)]3 şi ţinând cont de 1) şi de 3) obţinem: f(1+3x+3x2+x3)=[1+f(x)]3 ⇔ f(1)+3f(x)+3f(x2)+f(x3)=1+3f(x)+3[f(x)]2+[f(x)]3 ⇔ 3[f(x)]2=3f(x2) (la reducerile de termeni asemenea am folosit 1) şi 3)). adică (1). Aplicând funcţia f şi ţinând cont că f este morfism de grupuri aditive.. iar într-un corp nu avem divizori ai lui zero. a=2⋅1.

.2 x 2 + C n -1 (n × 1) n-1 x în care avem n ecuaţii şi n necunoscute x. C n -1 × 1 ¹ 0.. …. x2.. iar datorită faptului că suntem în caracteristică 2 n zero sau p>n.... pentru orice r∈ℤ. n -1 .. + C n .2 (n × 1) n. atunci βr = α... cu α. regula lui Cramer) rămân valabile... avem C 1 × 1 ¹ 0. deci toate consideraţiile din cazul comutativ (de exemplu.. …. Determinantul sistemului este: 1 1 1 2 Cn ×1 C n × 12 1 2 C n × (2 × 1) C n × (2 × 1) 2 d = n . adică r = . Deci funcţia f invariază numerele raţionale. + C n -2 x 2 + C n -1 x 1 2 n n ( x + 2 ×1) n . .2 x 2 + C n -1 ( 2 ×1) n -1 x …………………………………………………………………. .. adică βf(r⋅1)=α⋅1. 1 2 n n ( x + n × 1) n .1n = x n + C n x n -1 + C n x n . C n -1 × 1n -1 n . rn depind numai de elementele din A şi de nişte combinări...n n × 1 = x n + C n (n × 1) x n -1 + C n (n × 1) 2 x n . deci rămân aceiaşi pentru orice x∈K.2 + .. cu c∈ℤ...numere raţionale” (aici prin . xn se exprimă ca nişte combinaţii liniare de elementele (x+1)n.. Aplicând regula lui Cramer. C n -1 × (2 × 1) n -1 . ..2 + .. coeficienţii r1. (x+2⋅1)n.... C n × ( n × 1) n -1 12 .. ….. r2..1 2 n n ( x + 1) n . 1 (n × 1) ( n × 1) 2 1 2 n = C n × C n × . …. unde am ţinut seama că ultimul determinant este Vandermonde. ( n × 1) n -1 n 1 2 = C n × C n × . x2.număr raţional” înţelegem un a ×1 element din K de forma =(α⋅1)⋅( β ⋅1)-1. (x+n⋅1)n cu coeficienţi ... a Dacă r este raţional. xn. observăm că δ=c⋅1... deci b f(β⋅r⋅1)=f(α⋅1)=α⋅1. Facem observaţia că b ×1 deşi suntem într-un corp necomutativ.i × 1) ¹ 0. (1) Să observăm că în (1). β∈ℤ. 1n -1 .. Exprimăm necunoscuta x2 sub forma unei combinaţii liniare de tipul: x 2 =r1(x+1)n+r2(x+2⋅1)n+ …+rn(x+n⋅1)n . obţinem că necunoscutele x. × C n -1 × 1£i < j £ n Õ ( j × 1 ...... . de unde f(r⋅1)=(α⋅1)(β⋅1)-1.. am operat numai cu elemente ce comută. 1 2 1 C n × (n × 1) C n × ( n × 1) 2 1 1 .i × 1) .. β∈ℤ).. Din 1) şi 3) rezultă uşor f(r⋅1)=r⋅f(1)=r⋅1. Õ ( j × 1 ... × C n -1 × 1 (2 × 1) (2 × 1) 2 ..2 + . + C n . C n × 1 ¹ 0.2 n ×1 = x n + C n (2 ×1) x n -1 + C n ( 2 ×1) 2 x n . Aşadar. . În 263 .. deci n 1£i < j £ n δ≠0. în accepţiunea de mai sus...2 (2 ×1) n .. . (2 × 1) n -1 .. . cu α.

b∈ℚ a. adică două corpuri pătratice sunt izomorfe dacă şi numai dacă sunt egale. o relaţie analoagă cu (1) funcţionează pentru orice y∈L şi în particular pentru elementele y=f(x)∈L. oricare ar fi x∈ℚ. 9.d . Deoarece caracteristica este zero sau p>2.39. deci d1=a2+d2b2+2ab d 2 . Egalitatea (2) devine d1=d2b2 şi arată că d1 d = b 2 . y∈K. unde a=0 şi d=db2. adică b2=1 deci b∈{±1}. Dacă L şi K sunt corpuri comutative. oricare ar fi x. Deoarece f( d1 )∈ℚ( d 2 ) există a. oricare ar fi x∈K. Aplicând atunci f în (1) şi ţinând seama de proprietăţile 1) şi 2) precum şi de cele spuse anterior. (i).mod similar. (2) Dacă a≠0 şi b≠0. va rezulta f(x2)=f(x)2. contradicţie Aşadar d 2 ∈ℚ. adică f(x)=x. Dacă d1 şi d2 sunt întregi d2 d2 liberi de pătrate. y∈K. atunci din (2) rezultă d1 =±a∈ℚ. în egalitatea f(x2)=f(x)2 să înlocuim pe x cu x+y. rezultă ℚ( d1 )=ℚ( d 2 ). Deci a=0 sau b≠0 şi atunci obligatoriu a=0. Deoarece (x+y)2=x2+y2+2xy. cu x∈K. deci f este morfism de corpuri. Pentru b=1 obţinem f( d )= d . Reluând cele de la punctul (i) în care d 1=d2=d. Pentru b=-1 obţinem f( d )=.î. deci f este automorfismul identic al corpului ℚ( d ). 264 . egalitatea (1) se menţine când se înlocuieşte x cu f(x). Dacă b=0. Altfel spus. vom avea. diferiţi. rezultă f(xy)=f(x)f(y). (ii). rezultă f(x 2+2xy+y2)= f(x)2+2f(x)f(y)+f(y)2. (ii). oricare ar fi x∈ℚ( d ). Atunci d1=f(d1)=[f( d1 )]2=(a+b d 2 )2. această egalitate nu poate avea loc. În particular. adică f(x)=x* (conjugatul pătratic al lui x) pentru orice x∈ℚ( d ). din (2) rezultă b=0. deci neapărat d1=d2. deci f este automorfismul conjugare al lui ℚ( d ). conform cu (1) şi (2): f( d )=a+b d . unde x. deci 1 este pătratul unui număr raţional. contradicţie. f( d1 )=a+b d 2 (1). 2 2 adică f(x )+2f(xy)+f(y )=f(x)2+2f(x)f(y)+f(y)2 sau încă 2[f(xy)-f(x)f(y)]=0. Se arată uşor că f(x)=x.

este un subgrup al lui (ℤp. 265 . a≠b. ⋅).î. ⋅) este cel constant. ˆ Dacă Ker(φ)=ℤp. Fie p natural. +) în elementul neutru al grupului (ℤp*. rezultă k⋅1K=0K sau t⋅1K=0K. æx è2 xö 2ø é æ x öù ë è 2 øû 2 Pentru orice x∈ℚ putem scrie f ( x) = f ç + ÷ = ê f ç ÷ú > 0 .. Fie f: (ℚ. deci există k. care duce toate elementele lui (ℚ. +). contradicţie. Fie φ:(ℤp. Egalitatea p⋅1K=0K devine (kt)⋅1K=0K ⇔ (k⋅1K)(t⋅1K)=0K şi cum un corp nu are divizori ai lui zero. Presupunem prin reducere la absurd că p nu este prim. t numere naturale mai mici decât p a. b relativ prime. Demonstrăm că f(1)=1. atunci φ(x)= 1 . Deci f(1)=1 şi în concluzie b f(x)=[f(1)]x=1x=1. Dar conform teoremei lui ˆ Lagrange rezultă că singurele subgrupuri ale lui ℤp sunt { 0 } şi ℤp. oricare ar fi x∈ℚ. atunci φ ar fi injectiv. Nucleul morfismului φ. ceea ce nu se poate deoarece ℤp are p elemente iar are ℤp* are p-1 elemente... 44) = [ f (1)] x . Rezultă că p este prim. deci f ia valori strict pozitive. Deci unicul morfism de grupuri de la (ℚ. +)→(ℤp*. Luând a nu este putere b 1 x= ∈ℚ avem p æaö f ( x ) = [ f (1)] = ç ÷ èbø a ∉ℚ. +) la (ℚ*. Atunci cel puţin unul dintre numerele a sau b nu este putere de ordin p a unui număr natural şi deci fracţia de ordinul x a b p a 1 p unui = p număr raţional. 9. 1 2+ 42 3 de x ori de x ori Presupunem prin reducere la absurd că f(1)= .42. +) în elementul neutru 1 din grupul (ℚ*. p=kt. ⋅) un morfism de grupuri. b∈ℕ*. oricare ar fi x∈ℤp. Ker(φ). p>max(a. (i). ⋅).9. pentru orice x∈ℚ. +)→(ℚ*. Deci unicul morfism căutat este cel nul. a. ⋅) un morfism de grupuri.. + 3 f ( ) × × f (1 Avem f ( x) = f (14.41. care duce toate elementele grupului (ℤp. Arătăm că f(x)=[f(1)]x.40. 9. b). unde a. Oricare dintre aceste egalităţi contrazice minimalitatea lui p. ˆ Dacă Ker(φ)={ 0 }.41) = 114.

Se verifică imediat 266 . 2. pentru orice p prim şi x. 2+2y unde 3y=0. cont de (ii): [f(x)-1K]p=0K ⇒ f(x)-1K=0K ⇒ f(x)=1K. 2y. ⋅). pentru i∈{1. ….43. ţinând cont că într-un corp de caracteristică 2 fiecare element este egal cu opusul său. morfismul f rezultă că f(px)=f(0K). Deci am demonstrat că (x±y)p=xp±yp. +)→(K*. Dar pentru p prim avem C ip = pa i . Folosind binomul lui Newton (K corp comutativ) avem pentru orice x. Pentru un element oarecare a se verifică a+a+a=0. y∈K. obţinem (x-y)2=x2+y2=x2-y2.(ii). Fie deci x∈K\Z(K) şi să considerăm n≥1 un întreg minimal cu proprietatea x p ∈Z(K). 1. 1+y. δk+1=δ⋅δk. Dacă în această egalitate înlocuim pe y cu p –y obţinem Pentru p prim impar egalitatea devine (x-y)p=xp-yp iar pentru p=2. Va trebui să arătăm că Z(K)=K. deci aplicând Ultima egalitate poate fi scrisă sub forma [f(x)]p-(1K)p=0K sau. 9. Rezultă că suma din membrul drept al egalităţii (∗) este nulă şi obţinem (x+y) =xp+yp. Pentru aceasta procedăm prin reducere la absurd. Definim aplicaţia δ:K→K prin δ(y)=ya-ay şi inductiv iteratele sale prin δ1=δ. y∈K. Deci unicul morfism de grupuri căutat este cel nul care duce toate elementele grupului (K. 1+2y. Fie f: (K. ⋅) un morfism de grupuri. ţinând (x-y)p=xp+(-1)pyp. +) în elementul neutru al grupului (K*.44. Deci caracteristica căutată este 3. p-1} (unde ai este un număr natural) a. 9. adică [f(x)]p=1K. oricare ar fi x. pentru k≥1. Pentru orice x∈K avem px=(p⋅1K)x=0K⋅x=0K. y. presupunând că Z(K)⊊K. 2+y. (iii). Elementele acestui corp pot fi reprezentate sub forma: 0.î. Din minimalitatea lui n rezultă că elementul p n a = xp n -1 verifică condiţiile: a∈K\Z(K) şi a ∈Z(K). y∈K: ( x + y ) p = x p + y p + å C ip x p -i y i i =1 p -1 (∗). pentru orice α∈K avem: C ipa = ( pa i )a = ( p × 1K )(a ia ) = 0 K (aia ) = 0 K .

prin inducţie după k≥1 că: (1) k ( k . + (-1) k a k y = 1× 2 1× 2 × 3 = å (-1) j C kj a j ya k . Deoarece k>1. Rezultă din cele de mai sus că au=z=wa-aw şi prin urmare a=(wa-aw)u-1=(wu-1)a-a(wu-1)=ca-ac.. Datorită ipotezei 2) există un t≥1 cu c p ∈Z(K) şi conform lui (3): c p = 1 + ac p a -1 = 1 + aa -1c p = 1 + c p . δ2-2(y)=δ0(y) este notaţie pentru y). n⋅1K.. deducem din (2) existenţa unui întreg k cu 1<k≤p având proprietatea că δk(y)=0 şi δk-1(y)≠0. adică 0=1. Tot în problema 9. am demonstrat că singurul morfism de grupuri de la (K.42. …. ⋅). φ(x)=1K.j j =0 k (în pasul inductiv se foloseşte formula de descompunere a combinărilor). oricare ar fi y∈K (deoarece ap∈Z(K)). 9. +) la (K*.. Fie z=δk-1(y)≠0. să-l notăm cu p. ⋅) este morfismul nul φ:(K. Conform problemei 9. Contradicţia obţinută arată că t t t t t t t t t t K este corp comutativ. caracteristica sa este un număr natural nenul (nu putem avea caracteristica 0. Deci dacă y∈K\{0} verifică δ(y)≠0.45. 3⋅1K. j Deoarece p este prim rezultă că p C p pentru orice 2≤j≤p-1. caracteristica sa este un număr prim. De aici şi din ipoteza 1) deducem prin inducţie după t≥1 că: (3) c p = (1 + aca -1 ) p = 1 p + (aca -1 ) p = 1 + ac p a -1 . +). De aici şi din (1) aplicată pentru k=p rezultă conform ipotezei 1) că: (2) δp(y)=yap-apy=0. ⋅) la (K. Luând u=za-1 putem scrie z=ua şi deoarece z comută cu a (căci z=δk-1(y) şi prin urmare 0= δk(y)=δ(δk-1(y))=δ(z)=za-az) rezultă că şi u comută cu a. 2⋅1K.kaya k -1 + + . rezultă k-1≥1 şi prin urmare z=δ(w)=wa-aw pentru w=δk-2(y)≠0 (pentru k=2.1)(k .2) 3 k -3 a ya a ya d k ( y ) = ya k . Deoarece corpul K este finit. 267 Determinăm în continuare morfismele de grup de la (K*. . +)→(K*. Ultima relaţie conduce la c=1+aca-1. … ar fi distincte şi în consecinţă corpul K ar fi infinit).1) 2 k -2 k (k . căci atunci elementele 1K.42. Din a∉Z(K) rezultă că δ≠0. unde am notat c=wu-1.

Sistemul este simetric şi vom nota u+v=s. deci 2[f(x)+f(-x)]=0 sau (înmulţind cu 2-1). Într-adevăr. Fie atunci ψ:(K*. În final alegem f:K→K.. f(M(a. Observăm că a≠-1: Existenţa lui f implică car(K)=2. Notând cu q dimensiunea acestui spaţiu. Faptul că (K.. 9.46.3 ps = -9 + 9i ì s = 3 + 3i . f(x)=2(a+1)-1x. 9. Deci singurul morfism ψ:(K*. î p = 5i Acest sistem are soluţie unică í 268 . oricare ar fi x∈K.Observăm mai întâi că numărul de elemente al corpului K este o putere a lui p. încât dacă p trecem la cardinale vom avea |K|=pq. avem izomorfismul de ℤp-spaţii vectoriale ℤ q @ K .izomorf”: í ì ïu + v = 3 + 3i . Pentru a=-1.47. f(x)+f(-x)=2x şi înlocuind x cu –x. fapt care se probează imediat.. +) un morfism de grupuri. ï 3 î s . Pentru K=ℤp regăsim rezultatul din problema 9. +) este cel constant. uv=p obţinând sistemul în s şi p: í ì ï s = 3 + 3i . + + 3 de i ori determină pe K o structură de ℤp-spaţiu vectorial.40. ψ(x)=ψ( x p )=pq⋅ψ(x)=0K. Pentru a2n+1+1=(a+1)(a2n-a2n-1+…-a+1) rezultă a2n-a2n-1+…-a+1=2(a+1)-1 (pentru că a+1≠0). operaţia externă α:ℤp×K→K. (i). α( iˆ . unde ïu 3 + v 3 = -9 + 9i î q q u=f(X) iar v=f(Y). Observaţie.. Avem pentru orice x∈K. Se poate arăta că f este unica aplicaţie cu proprietăţile cerute. (ii). +. Rezolvăm în corpul ℂ sistemul . ⋅)→(K. f(x)+f(-x)=2x=0. b))=a+ib este un izomorfism de corpuri. x)=ix= 1 24x x4. f(-x)+f(x)=-2x. ψ(x)=0K. ⋅)→(K. Funcţia f:K→ℂ. Rezultă că pentru orice x∈K avem x p =x. oricare ar fi x∈K. ⋅) este corp se verifică imediat.

9. ×ç 2 2 ç . elementul unitate este matricea I2 iar inversa unei matrice nenule ç ç æ a bö ÷ (adică cel puţin unul dintre a şi b este diferit de 0) este ÷ è db a ø . Se verifică axiomele corpului comutativ.2 ï 1 è î ì 1ö æ 1 -1 ÷ ï X 2 = f (u 2 ) = ç ç. (i).db a ÷ a .db è ø æ a bö (iii). inversul său fiind x = 1 a 2 . ipoteza ii) se mai scrie f(x)=x ⇒ x∈ℚ (2). absurd. căci corpul ℚ are un singur endomofism. Elementul neutru la adunare este 0=0+0⋅ d iar opusul lui x=a+b d -1 este -x=-a+(-b) d . Unul din endomorfismele lui K fiind cel identic. Elementul neutru la adunare este O2. b=xf(x)∈K. (1) Cum g=1K. 9. Orice element nenul x=a+b d inversabil. Se verifică axiomele corpului comutativ. Avem f∘f=f sau f∘f=g=1K.2 2÷ è ï ø şi í 2ö æ 2 ïY = f -1 (v ) = ç ÷ 2 ç-1 ï 2 1÷ è ø î 2ö ÷ 1÷ ø 1ö ÷ 2÷ ø .bö æ a 1 ÷.(4) 269 f(a)=f(x)+f(f(x))=f(x)+x=a ⇒a∈ℚ . este Elementul unitate este 1=1+0⋅ d . Nu se poate însă ca f∘f=f.b d ) . deci f∘f=1K. Rezultă că x şi f(x) sunt rădăcinile ecuaţiei cu coeficienţi raţionali: x 2-ax+b=0. Evident ℚ⊆K şi ℚ≠K. (3) avem : f(b)=f(x)f(f(x))=xf(x)=b ⇒b∈ℚ.48. f(a+b d )= ç ç db a ÷ este un izomorfism ÷ è ø de corpuri. (2). putem presupune că g=1K. căci f fiind injectiv ar rezulta f=g=1K. í îv1 = 1 + 2i îv 2 = 2 + i ìu + v = 3 + 3i îuv = 5i care are soluţiile Soluţiile sistemului matriceal în X şi Y vor fi: ì æ 2 -1 ï X 1 = f (u1 ) = ç ç-1 è ï í ïY = f -1 (v ) = æ 1 ç 1 ç.db 2 (a . Aplicaţia f: ℚ( d )→K. (ii).49. Să considerăm un element oarecare x∈K\ℚ şi apoi elementele a=x+f(x)∈K.(3) Din (1).Deci obţinem sistemul în u şi v: í ìu1 = 2 + i ìu = 1 + 2i respectiv í 2 .

qb 2 ¹ 0 . 0) iar elementul unitate este matricea M(1.4b ) . Cum d şi d´ sunt libere de pătrate. Din cele spuse rezultă că există şi este unic un întreg liber de pătrate d≠1. b) are determinantul 270 . Scriind a -4b=q d cu q∈ℚ şi 2 1 d∈ℤ\{1} liber de pătrate. Axiomele corpului se verifică uşor.b+d). Dacă a2+b2≠0 atunci determinantul a b = a 2 .50.d ¢ .51. b)=a⋅ ç ç æ 1 0ö æ1 1 ö ÷ +b⋅ ç ç1 -1÷ =a⋅I2+b⋅X. 0). Dacă am avea d ∈ℚ. Atunci: f ( dd ¢ ) = f ( d ) f ( d ¢ ) = ( .î. 2 Arătăm 2 că d=d´.d )(. există în mod analog un întreg d´∈ℤ\{1} liber de pătrate a. Deducem egalitatea K=ℚ( d ).î. ad+bc).b)+M(c.b)⋅M(c. de unde f ( d ) = d din (2) ar rezulta f ( d ) = ± d . 9. M(c.1 2 2 (a ± a 2 .d şi analog f ( d ¢ ) = . adică suma şi produsul a două matrice M(a. K⊆ℚ( d ). Aşadar f ( d ) = .d)=(a⋅I2+b⋅X)+(c⋅I2+d⋅X)=(a+c)⋅I2+(b+d)⋅X=M(a+c.d)=(a⋅I2+b⋅X)⋅(c⋅I2+d⋅X)=ac⋅I2+ad⋅X+bc⋅X+bd⋅2I2= =(ac+2bd)⋅I2+(ad+bc)⋅X=M(ac+2bd. M(a.d ¢ ) = dd ¢ şi din (2) rezultă dd ¢ ∈ℚ. Luând acum un alt 2 Din (4) rezultă că x = x´∈K\ℚ. x´∈ℚ( d ¢ ). rezultă că d=d´. Mai întâi observăm că: ( f ( d )) = f (( d ) ) = f (d ) = d . d) sunt matrice de aceeaşi formă: M(a. Matricea M(a. Observăm că putem scrie M(a. Incluziunea reciprocă este imediată căci din x = 1 (a ± q d ) ∈K rezultă că şi 2 d ∈K şi de aici ℚ( d )⊆K. ÷ ç ÷ ç ÷ è ø è ø è ø Pentru a demonstra că K este corp arătăm mai întâi faptul că aceste matrice formează parte stabilă în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor. unde matricea X are proprietatea că ÷ 0 1÷ è ø è ø æ1 1 ö æ1 1 ö æ 2 0 ö X2= ç ç1 -1÷ ⋅ ç1 -1÷ = ç 0 2 ÷ =2⋅I2. imposibil. b). avem x = (a ± q d ) ∈ℚ( d ). dacă q qb a nu este pătratul unui număr raţional (matricele cu b=0 dar a≠0 sunt evident inversabile). Elementul nul este matricea M(0. 9. a.

1 .î.î. xt+yz)∈K. dar în grupul (ℤp*. atunci M(x. Să presupunem că există x∈ℤp a. k∈ℕ*. deci luăm a=x.2 ÷ ∈K şi ÷ è ø æ x + 2y M ( x. x2=. Dacă æ2 3 ö A=ç ç 2 . t)=M(x+z. M(x. y)+M(z.10 y 2 .î. deci este nenulă dacă şi numai dacă este inversabilă. y ) = ç ç 2y è 3y ö ÷ ∈K (cu x . Demonstrăm mai întâi următoarea Lemă: Fie p≥3 un număr prim. x p -1 = 1 . b) este matricea M ç -b ö ÷. a2+b2= 0 . Arătăm echivalenţa afirmaţiilor (ii) şi (iii): ˆ (ii)⇒(iii). Ridicând la p -1 p -1 ˆ obţinem x p -1 = (-1) 2 . Dacă există x∈ℤp a. morfism de corpuri.2y÷ ø x. a 2 . y∈ℚ). Să notăm că A2=10⋅I2 şi atunci M(x. dacă M(x. Inversa matricei M(a. . Să presupunem că a2+b2= 0 .52. f(M(x. +. 9.x 2 . y)=x⋅I2+y⋅A. x2=.1 (spunem că . b∈ℤp şi de exemplu ˆ b≠ 0 .53. y)⋅M(z. unde a. ˆ b= 1 şi (i) se verifică. y)≠M(0. ˆ ˆ Înmulţind cu (b-1)2 rezultă (ab-1)2+ 1 = 0 şi notând x=ab-1∈ℤp am ˆ ˆ obţinut deci x2=. x2=. t)=M(xz+10yt.1 . y))=x+y 10 este un izomorfism de corpuri. de unde concluzia că (K. încât egalitatea precedentă devine 1 = (-1) 271 . ˆ ˆ ˆ (ii)⇒(i).1 .2b . ˆ (ii) Există x∈ℤp a. Deci K este izomorf cu corpul ℚ( 2 ). y ) -1 = M ç 2 ç x . Demonstraţia lemei: Arătăm echivalenţa afirmaţiilor (i) şi (ii): ˆ (i)⇒(ii). atunci x2+ 1 = 0 . 9. Mai mult.î. ⋅) este è ø corp comutativ.b÷ è ø æ a 2 2 è a . ⋅) avem. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: ˆ ˆ ˆ (i) Există a. f(a+b 2 )= ç ç b a . conform 2 p -1 2 puterea ˆ ˆ ˆ teoremei lui Fermat. a≠ 0 sau b≠ 0 a.. b∈ℤp. 0) avem x2-10y2≠0 (căci 10 ∉ℚ) şi atunci æ ö x y ÷ M ( x. Se verifică prin calcul că f:K→ℚ( 10 ). y+t).2b 2 ø b ö æa + b ÷ este bijectivă şi Funcţia f: ℚ( 2 )→K. (iii) p=4k+1.a2-2b2.10 y 2 ÷ ∈K.1 este rest pătratic modulo p).

Dacă numărul întreg p -1 2 ˆ ˆ ˆ ˆ ar fi impar am obţine 1 = -1 . dar ÷ è ø ˆ neinversabilă. Deci p=4k+1. (iii)⇒(ii). p -1 p -1 este par. Aceasta contrazice faptul că în corpul K toate elementele nenule sunt æ a bö inversabile. Conform teoremei lui Fermat ˆ polinomul f=Xp-1. b∈ℤp. Atunci are loc şi (i) din lemă.1 şi atunci înseamnă că p -1 fiecare dintre polinoamele f1 şi f2 au toate cele rădăcini în ℤp (căci 2 Dar f=f1f2. deci în acest caz K nu este corp. a2+b2= 0 . ˆ ˆ æ 1 1ö ÷ este nenulă.b a ÷ ∈K. Luând A= ç ç . unde f1 = X p -1 2 ˆ + 1 şi f 2 = X p -1 2 rădăcinile lui f1 şi f2 sunt şi rădăcini ale lui f).1 . Să presupunem mai întâi că inelul K este corp şi să demonstrăm că p≡3(mod4). Fie α ∈ℤp o rădăcină a lui f1 adică a Această egalitate se mai scrie a 2k ˆ ˆ +1 = 0 . Dacă prin absurd. căci det(A)= a2+b2= 0 . deoarece p este prim rezultă p≡1(mod4). rezultă că A este o matrice nenulă din K. deci ˆ ˆ ˆ există a.1 ∈ℤp[X] are toate cele p-1 rădăcini în corpul ℤp (chiar în ℤp*).î. ˆ ˆ÷ è .1 1ø Considerăm cazul p≥3. adică (iii) din lemă se verifică. Să presupunem că p=4k+1. p≢3(mod4). Trecem la soluţia problemei: Se demonstrează uşor că mulţimea K înzestrată cu operaţiile de adunare şi înmulţire a matricelor este inel unitar (chiar comutativ). ˆ . a≠ 0 sau b≠ 0 a. 272 . adică =2k şi atunci 2 2 contradicţie cu faptul că p≥3. Atunci K este corp dacă şi numai dacă orice matrice nenulă din K are determinantul un element inversabil (adică un element nenul) în corpul ℤp. k ˆ ˆ + 1 = 0 şi dacă notăm x=α ∈ℤp am 2 p -1 ˆ ˆ ˆ obţinut x2+ 1 = 0 adică x2=. adică 2 = 0 . Cazul p=2 iese din discuţie pentru că matricea A= ç ç ˆ ˆ dar det(A)= 2 = 0 . Cu aceasta lema este demonstrată. Contradicţia obţinută arată că trebuie să avem p≡3(mod4).

+. să presupunem că p≡3(mod4) şi să arătăm că inelul K este corp. este un izomorfism de corpuri. pentru x = 0 ï . Acest fapt explică de ce toate elementele nenule din K sunt inversabile în K. Contradicţia obţinută arată că în mod necesar K este corp. elementul unitate este matricea ç ÷ ç 0 0 ÷ . adică g(b)⋅b=1. ceea ce înseamnă că se verifică (i) din lemă. pentru x ¹ 0 î f(x)=a0+a1x+…+anxn. ⋅) este corp comutativ de probează imediat. dacă le privim în M2(ℝ) nici unul dintre ele nu este inversabil. deducem f(b)=1. neinversabilă. Dacă prin reducere la absurd K nu este corp. adică având det(A)= 0 . deci p≡1(mod4). Elementul nul este matricea ç ç inversa unei matrice nenule ç ç æ 0 0ö æ 1 0ö ÷ . Atunci are loc şi (iii) æ a bö din lemă. în timp ce. deci grupul U(K) al unităţilor lui K nu este subgrup al grupului U(M2(ℝ)) al unităţilor lui M2(ℝ).55. Cum f(0)=0 rezultă a0=0. 9. Considerăm funcţia f:A→A. 9. (1) Dar şi f(a)=1. există A= ç ç . Vom arăta că orice element nenul din A este inversabil. Inversabilitatea în inelul K nu este legată de inversabilitatea în inelul M2(ℝ). există a0. ÷ è 0 0ø (ii). ceea ce se mai scrie g(a)⋅a=1 sau ba=1.î.b a ÷ ∈K ÷ è ø ˆ ˆ ˆ matrice nenulă. è ø Aplicaţia φ:K→ℝ. φ( ç ç æ a 0ö ÷ )=a. f(x)= í ì0. an∈A a. unde am notat g(x)=a1+a2x+…+anx . deşi are element unitate. (2) 273 . Fie într-adevăr. avem b≠0 (căci dacă am avea g(a)=0. (i). iar ÷ è 0 0ø è ø æ a 0ö ÷ este matricea ÷ è 0 0ø æ a -1 0 ö ç ÷ ç 0 0÷ .Reciproc. n-1 Deoarece f este funcţie polinomială. a∈A\{0}. atunci f(a)=g(a)⋅a=0. ï1. …. Punând g(a)=b. Aşadar a≠ 0 sau b≠ 0 ˆ dar a2+b2= 0 . Inelul K. Din faptul că b≠0.54. Faptul că (K. nu este subinel unitar al inelului M2(ℝ). Atunci f(x)=(a1+a2x+…+anxn-1)x=g(x)⋅x. oricare ar fi x∈A. a1. căci elementele lor unitate diferă. ceea ce contrazice definiţia funcţiei f). ceea ce contrazice presupunerea că p≡3(mod4).

(2). 9. inversul său fiind elementul b. Fie z=a+b d ∈ℚ( d )*. ceea ce contrazice existenţa lui φ. Faptul că f. (ii). z2∈ℚ( d )*. f1. oricare ar fi A. 2. Pentru ∆ avem ∆(AB)=det(AB)=det(A)⋅det(B)=∆(A)⋅∆(B). f2 sunt ortogonale). 0). 1). 274 . Avem de exemplu (1. Deci (A. Dar ecuaţia z2=z echivalentă cu z(z-1)=0 are în orice corp K soluţiile z1=0 şi z2=1. oricare ar fi z∈ℚ( d )*. 0. Se verifică imediat prin calcul direct. Avem: (∆∘f)(z)=∆(f(z))=∆(f(a+b d ))= Dç ç ççb èè =N(a+b d )=N(z). e2. (3) e1+e2+e3=(1. oricare ar fi z1.56. deci K1×K2 nu este corp (având divizori ai lui zero). fifj=fjfi=0. 0). 1). Rezultă că în B nu există trei elemente idempotente ortogonale. (3) sunt algebrice rezultă că φ(ei)∈B (i∈{1. f 22 = f 2 (sunt elemente idempotente). 0). e2=(0. 1). 1) şi în B elementele f1=(1. N sunt morfisme de grupuri se probează uşor. 58. pentru i≠j (elementele e1. Deoarece realţiile (1). Considerăm în A elementele e1=(1. e3 = e3 . 2 2 2 Aceste elemente satisfac relaţiile: (1) e1 = e1 . 1. +. 0)⋅(0. Demonstrăm că ∆∘f=N. 9. e2 = e2 .57. e3=(0. Atunci x2=x în K4 şi y2=y în K5. f2. 9. Fie (x. oarecare. ⋅) este corp. nenule. f1+f2=(1. y)∈B un element idempotent. 1)=(0. ∆. 0. B∈Kd*. 0). 1=(1. (i). 3}) sunt elemente idempotente ortogonale nenule. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de inele φ:A→B. (3) Egalităţile (2) şi (3) arată că elementul a este inversabil în inelul A. unde z este conjugatul pătratic al lui z. f12 = f1 . Pentru N avem: N(z)=z⋅ z . adică putem scrie N ( z1 z 2 ) = ( z1 z 2 )( z1 z 2 ) = z1 z 2 z1 z 2 = ( z1 z1 )( z 2 z 2 ) = N ( z1 ) N ( z 2 ) .Din (1) şi (2) deducem că g(b)=g(b)⋅1=g(b)⋅ba=1⋅a=a şi atunci (1) devine ab=1. 1. 1). Rezultă că singurele elemente idempotente ale lui B sunt 0. Notăm A=K1×K2×K3 şi B=K4×K5. æ æ a bd ö ö æ a bd ö 2 2 ÷ ÷ = detç ç b a ÷ =a -db = ÷ ÷÷ a øø è ø (2) eiej=ejei=0. e3 respectiv f1. f2=(0.

2. Pe de altă parte. adică cu Obţinem că Ps sunt mulţimi finite dacă A este finit şi au cardinalul lui A în caz contrar (Aq are cardinalul lui A când A este infinită iar q≥1 este număr natural).I] este reuniunea unei familii de mulţimi numărabile indexate de mulţimea părţilor finite ale lui I care are cardinalul lui I (mulţimea părţilor finite ale unei mulţimi M infinite are cardinalul lui M).2. A[X]=A[X.. Observăm că A[X] nu poate fi finită conţinând {Xn}n≥0.I]= cont de faptul că J ÌI J finita U A[ X . adică există o bijecţie 275 . 10.1. Deci A[X.J] sunt toate numărabile. Vom analiza întâi cazul când I are un singur element. s ³0 Deci A[X] este cel mult numărabilă dacă A este mulţime finită şi are cardinalul lui A în caz contrar (o reuniune numărabilă de mulţimi finite este cel mult numărabilă.I]= U Ps . 1. Fie A o mulţime finită cu n elemente iar u:ℤn→A o bijecţie oarecare. În continuare aplicăm inducţia ţinând A[X. Conform problemei 10. Arătăm simultan (i) şi (ii). Dacă A este o mulţime infinită atunci considerăm inelul ℤ[X. Ps este echipotentă cu mulţimea funcţiilor {0. iar o reuniune numărabilă de mulţimi infinite de acelaşi cardinal u are cardinalul u). Prin (i) A[X.§10.I] are cardinalul lui I (reuniunea unei familii de mulţimi numărabile indexate de o mulţime infinită de cardinal u are cardinalul u). Inele de polinoame 10. de unde rezultă că A[X] este numărabilă când A este mulţime finită. Observăm că A[X. …. inelul ℤ[X. Fie Ps mulţimea polinoamelor cu coeficienţi în A într-o nedeterminată de grad cel mult s≥0. s}→A. As+1.A] al polinoamelor în nedeterminatele {Xa}a∈A cu coeficienţi întregi. Considerăm pe A structura de inel dată de problema 7. Deci A[X. (iii). J ] .A] are cardinalul lui A..1. Am arătat deci (i) şi (ii) pentru card I=1.Y]=A[X][Y].

Se verifică t t uşor că x= x11 .. atunci p este număr prim. Observaţie. Fie K un corp finit. …. 10.1 = -1 . Deci G este ciclic.î. Scăzând cele două relaţii obţinem q|1.. Atunci x2=1 şi x≠1.î. Considerăm grupul abelian finit (K*. Dar q|(p-1)!. p ia i |ord xi. ⋅) este –1 şi astfel produsul elementelor acestui grup este egal cu –1.. Deci unicul element de ordin 2 din grupul (K*.x rr are ordinul d. Într-adevăr.4. Cum p|(p-1)!+1 rezultă că şi q|(p-1)!+1. Deci singurul divizor al lui p. p|(p-1)!+1.A]→A. mai mic decât p este 1. ⋅) şi calculăm produsul elementelor sale. Căutăm elementele de ordin 2 din grupul (K*. Evident d|n..3. (ii). 276 . Fie x un astfel de element. ti∈ℕ. Atunci există r elementele x1. Considerăm corpul ℤp al claselor de resturi modulo p. adică q=1. Conform teoremei lui Wedderburn corpul K este comutativ. ⋅)...A] induce prin u o structură de inel pe A. × p . Cum toate elementele lui G constituie rădăcini ale ecuaţiei date. Este valabilă şi reciproca teoremei lui Wilson: Dacă p≥2 este un număr natural a.. deducem că n=d. ˆ ˆ ˆ Conform punctului (i) avem 1 × 2 × . În orice grup abelian finit produsul elementelor grupului este egal cu produsul elementelor de ordin 2 (căci elementele de ordin mai mare ca 2 se pot grupa în perechi. şi în consecinţă p este prim. mai observăm că singurul element de ordin 1 este elementul unitate şi în felul acesta produsul elementelor de ordin diferit de 2 este egal cu elementul unitate). Fie G un subgrup de ordin n al lui U(A) şi d=cel mai mic multiplu comun al ordinelor elementelor din G. 10. Structura de inel a lui ℤ[X. fie q un divizor al lui p. de asemenea. p a r descompunerea în factori primi a lui d. xr∈G a. Ù deci p|(p-1)!+1.u:ℤ[X. (i). 0<q<p. Ecuaţia Xd-1=0 are cel mult d rădăcini în corpul de fracţii al lui A. a Fie d= p1 1 . Dar polinomul X2-1∈K[X] are în corpul K doar rădăcinile ±1 şi vom avea x=-1. adică ord xi= p ia i ⋅ti. fiecare cu inversul său şi astfel produsul lor este egal cu elementul unitate.. adică (p-1)!≡-1(mod p).

iar (an⋅g)⋅f=0. Din fg=1 deducem relaţiile următoare. Din aproape în aproape... astfel că avem bk⋅f=0. an sunt nilpotente (în A). polinomul a0+a1X+a2X2 este inversabil... Însă a0⋅bk = a1⋅bk =…=an⋅bk=0. el rămîne inversabil şi ca element al lui A[X]. Acum.. (iii). rezultă că f este divizor al lui zero... an-2⋅g=0.. interpretând pe a ca polinom de gradul zero.+anXn+1 este inversabil în A[X].5. polinomul a0+a1X este inversabil. obţinem că dacă a1.. a0 este evident inversabil în A. este nenul.. de grad minim..36.. Deci a0 . obţinem relaţiile ankbm-k+1=0 (k≥1) şi.... este evident... pentru care f⋅g=0.. Dacă a2 este nilpotent în A. Înmulţind ambii membri ai antepenultimei relaţii cu an obţinem an3bm-2=0... Reciproc.. dacă f este nilpotent în A[X] atunci polinomul 1+fX=1+a0X+a1X2+. dacă a0 este inversabil în A. a⋅f=0. anm+1b0=0.+bmXm∈A[X] inversul său. atunci polinomul f este inversabil în A[X].. a2. Conform celor stabilite în problema 6. de aici rezultă că an⋅g este un polinom de grad mai mic decât gradul lui g. ….. . atunci a1X este nilpotent în A[X]... Întrucât am presupus că g ¹ 0. an-1. a2. există un coeficient bk ¹ 0.. a1 sunt nilpotente în A. Reciproc. …. De aici. j. ce leagă coeficienţii celor două polinoame: ì a 0 b0 = 1 ï ïa 0 b1 + a1b0 = 0 ïa 0 b2 + a1b1 + a 2 b0 = 0 ï í ï. Atunci an ⋅bm=0. 277 . a1⋅g=0... căci elementele nilpotente formează un ideal. Aşadar un raţionament inductiv ne conduce la concluzia că an... Polinomul anXn fiind nilpotent.+an-1Xn-1 este inversabil (şi are gradul mai mic decât gradul lui f). a0⋅g=0.. a≠0...î. aşadar. deci an⋅g=0. înmulţind ambii membri ai acestei relaţii cu a0 obţinem că anm+1=0.. având gradul ≥0. Să presupunem că f este divizor al lui zero şi fie g=b0+b1X+... pentru k=m+1. rezultă acum că f-anXn= a0+a1X+. adică an este nilpotent. Din aproape în aproape. a1. Dacă a1 este nilpotent în A. (ii). Polinomul f. aşadar.10. Să presupunem că polinomul f este inversabil în A[X] şi fie g=b0+b1X+.. Printr-un raţionament inductiv putem stabili că an-1⋅g=0....+bmXm un polinom nenul. a. Dacă există a∈A. (i). an sunt elemente nilpotente în A. ….. în final. ïa n -1bm + a n bm-1 = 0 ï ïa n b m = 0 î Din ultimele două relaţii (înmulţind ambii membrii ai penultimei relaţii cu an şi folosind ultima) obţinem an2bm-1=0.. aibj=0 pentru orice indici i. atunci a2X2 este nilpotent în A[X].

÷ ø unde f1= ç X ç æ p -1 ˆö ˆö . dacă (x. adică (x. ˆ Aceasta înseamnă că polinomul f=Xp-1. Dar putem scrie ˆ f=Xp-1.ˆ ˆ 10. y) o soluţie a ecuaţiei date. avem αp-1= 1 . y)∈A×B. 278 . y) este soluţie a ecuaţiei considerate dacă şi numai dacă (x. pentru orice α∈ℤp\{ 0 }. Fie (x. Dacă x= 0 rezultă şi y= 0 şi ˆ ˆ reciproc. rezultă y∈A. Prin urmare. y∈ℤ*p. 0 )}∪(A×B)∪(B×A). fiecare având câte Arătăm acum că dacă x.6. cuplul (x. y p -1 2 ˆ = 1 . y) este soluţie pentru ecuaţia considerată. În urma acestor consideraţii rezultă că mulţimea soluţiilor ecuaţiei date ˆ ˆ este {( 0 . iar celelalte soluţii (dacă există) vor avea ambele componente nenule. Fiecare dintre polinoamele f1 şi f2 au ÷ ç ÷ è ø è ø p -1 p -1 gradul . Dacă am fi presupus x∈B. orice soluţie (x. y∈ℤ*p=A∪B. p -1 2 ˆ = 1 } şi ˆ = -1 } p -1 2 p -1 2 avem ℤ*p=A∪B.1 = ç X ç è æ p -1 2 ö ˆ æ ÷ -1 = ç X ÷ ç ø è 2 p -1 2 ˆ öæ .1÷ç X ÷ç øè p -1 2 ˆö + 1÷ =f1⋅f2. ˆ ˆ Conform teoremei lui Fermat. 2 2 p -1 2 æ ˆ Notând A={α∈ℤ*p | f1(α)= 0 }={ α∈ℤ*p | a ˆ B={α∈ℤ*p | f2(α)= 0 }={ α∈ℤ*p | a elemente. y)∈B×A. adică (x.1÷ şi f2= ç X 2 + 1÷ . Vom încerca să caracterizăm aceste soluţii. avem x x p -1 2 p -1 2 ˆ =1. dacă de exemplu x∈A avem x p -1 2 ˆ = 1 şi atunci din ecuaţie rezultă y p -1 2 ˆ = -1 . Reciproc. deci au câte rădăcini în corpul ℤp. y p -1 2 ˆ = -1 sau ˆ = -1 . y) este soluţie cu x. y)∈(A×B)∪(B×A). Aşadar o soluţie este ( 0 . y)∈(A×B)∪(B×A).1 ∈ℤp[X] are toate cele p-1 rădăcini în corpul ℤp. Într-adevăr. deci oricum x p -1 2 +y p -1 2 ˆ = 0 . unde mulţimile A şi B sunt disjuncte. dacă (x. adică (x. y) cu componente nenule aparţine mulţimii (A×B)∪(B×A). deci y∈B. 0 ).

(ii)⇒(i). Să presupunem prin reducere la absurd că A este infinit şi să considerăm funcţia f:A→A.. ~ 279 .a ). 3.1)2 + 1 . i=1..a ). în care termenul ce conţine pe αn are coeficientul det(Bk)≠0. Un polinom P∈A[X] de grad n>1 admite în corpul comutativ A cel mult n rădăcini distincte. (i)⇒(ii). 10.7.. rezultă că mulţimea ℝ\X este infinită.a 2 ).a )( X .aii+11 ). se observă uşor că Q (ai)=f(ai). -1 + i =1 k ( X . Considerăm polinomul de interpolare al lui Lagrange: Q= 2 å (ai .ann ) × f (ai ) .aii-1 )(ai .. avem α∉Xk. 10.. deci kÎN * este numărabilă. deci comutativ. Pentru fiecare k∈ℕ*. adică Ak+αBk este inversabilă. Fie A={a1. Dar pentru α∈ℝ\X. deci funcţia f este polinomială. ak} un corp finit. ….(ai . f ( x) = í ì ï0.Cardinalul acestei mulţimi este 2 × ç ( p . k=1.a ) ~ Avem Q∈A[X] şi notând Q funcţia polinomială asociată lui Q. Presupunem îndeplinite ipotezele de la (ii). Demonstrăm mai întâi că A este inel finit.(ai .8.. deoarece æ p -1ö ÷ +1 = 2 è 2 ø 2 cele trei mulţimi ce apar în reuniunea de mai sus sunt disjuncte două câte două. k.. Deci acest polinom este nenul (are gradul n) şi în consecinţă mulţimea rădăcinilor sale reale este finită (eventual poate fi mulţimea vidă). … Mulţimea X = U X k este o reuniune numărabilă de mulţimi finite.a11 )(ai . Aceasta înseamnă că f= Q . pentru x = 0 ~ ~ Conform lui (ii) există un polinom P=a0+a1X+…+anXn∈A[X] cu f= P . Deoarece ℝ nu este numărabilă. oricare ar fi k∈ℕ*. ï î1. pentru x ¹ 0 . …. Să notăm Xk={α∈ℝ | det(Ak+αBk)=0}. constatăm că det(Ak+αBk) este un polinom în α.( X . deci det(Ak+αBk)≠0. Fie acum f:A→A o funcţie arbitrară..( X . oricare ar fi k∈ℕ*. 2.a )( X . scriind matricea Ak+αBk şi dezvoltând conform definiţiei.

Să presupunem mai întâi că f= a + bX este inversabil. (i).bX ) r + (bX ) r = M ( a +bX ) .. atunci b r = p r × c r = 0 şi rezultă ˆ ˆ a r = a r + 0 = a r + bX Ù Ù Ù Ù Ù Ù ( ) r ˆ ˆ ˆ ˆ = (a + bX . avem 0≠1. contradicţie cu (ii). Prin urmare. în mod necesar p|b. Să presupunem...9. a≠0. ceea ce nu este posibil. …. deoarece inelul A Avem n≥1. ˆ Fie b=pc. de unde Ù Ù Ù deducem că pr|b. având cel puţin două elemente. (m) rezultă succesiv ˆ ˆ că c1 . …. c 2 . ceea ce este echivalent cu p∤a şi p∤c0.î. atunci din (1). să presupunem că p∤a şi p|b şi să arătăm că polinomul ˆ ˆ a + bX este inversabil în inelul ℤ p r [ X]. prin reducere la absurd. admite în A două rădăcini distincte şi anume 0 şi b. contradicţie. b∈A. Atunci polinomul P∈A[X]. Aşadar polinomul P de grad n≥1 are în A o infinitate de rădăcini (toate elementele nenule din A). căci dacă n≤0. ( a + bX )( c0 + c1 X + . Dacă am presupune că p∤b. Reciproc. ar însemna că P este un polinom constant. Deci A este finit. Demonstrăm că A este un domeniu de integritate. care are gradul 1. ˆ ˆ 10. adică p|b... Deci A este domeniu de integritate. (2). c m sunt inversabile şi atunci din (m+1) rezultă b = 0 . Atunci ˆ ˆ ˆ există polinomul c0 + c1 X + . P=aX. ˆ ˆ ˆ a c m + b c m-1 = 0 (m) ˆ ˆ b cm = 0 Ù Ù Ù (m+1) Ù ˆ Din (0) deducem că a şi c0 sunt inversabile. b≠0 cu ab=0. că există a. deci A este corp finit.~ deci P =f ar fi o funcţie constantă. + c m X m )= 1 . ˆ ˆ 280 . Dar un domeniu de integritate finit este corp. ˆ ˆ Rezultă a c0 = 1 (0) ˆ ˆ ˆ a c1 + b c 0 = 0 (1) ˆ ˆ ˆ a c 2 + b c1 = 0 (2) Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù ……………. contradicţie cu (ii). + c m X m a.

C n -1 × 1 = 0 şi de aici rezultă că în ℤ avem: C n º 0(mod p ) . b) este o bijecţie. k≥1 a.Deci ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (a + bX )[(a -1 ) r g ( X )] = 1 .g∈A[X]. n0 Se ştie atunci (vezi observaţia din final) că există k∈ℤ.…. adică C 1 X n -2 + C n X n-3 + . Fie A={a|0≤a≤pr-1. adică (2 n0 . 2 n C n º 0(mod p ) .. Mai remarcăm că pentru k∈ℤ avem echivalenţa k⋅1=0 ⇔ k≡0(mod p) căci implicaţia ⇐ este evidentă.. ˆ ˆ a r = ( a + bX ) g ( X ) Ù sau (ii). Într-adevăr. Arătăm că p este număr prim. n=pk. Rezultă atunci egalitatea: card(F)=card(A)⋅card(B)=(pr-pr-1)pr-1=p2(r-1)(p-1). Evident φn(fg)=φn(f)φn(g). ceea ce arată că polinomul f= a + bX este inversabil. g∈A[X].….10. 2 n n g=1 avem (X+1) n=Xn+1. Ù există g∈ℤ p r [X] a.2) × 1 = 0 . Aceasta arată φn este endomorfism al inelului de polinoame A[X] dacă şi numai dacă că φn(f+g)=φn(f)+φn(g). oricare ar fi f. 1 2 Ultima egalitate arată că în inelul A avem C n × 1 = 0 .î.2 × 1 = 0 . p având semnificaţia de mai înainte (caracteristica inelului A). oricare ar fi f. Există aşadar numerele întregi k≥2 pentru care k⋅1=0 (de exemplu k= 2 . p|b}. . iar pentru implicaţia ⇒ folosim împărţirea cu rest a lui k prin p şi minimalitatea lui p a. C n -1 º 0(mod p) . C n × 1 = 0 .2 X + C n -1 = 0 (am n ţinut seama că din A integru rezultă că şi A[X] este integru şi am simplificat prin X). 10.î.g∈A[X]. Cum M≠Ø există n0∈M. p⋅1=0.⊆” Fie n∈M. (căci A este inel integru) contrar minimalităţii lui p. dacă p nu ar fi prim am avea p=p1p2 cu 1<p1<p şi 1<p2<p şi din p⋅1=0 ar rezulta (p1⋅1)(p2⋅1)=0 deci p1⋅1=0 sau p2⋅1=0.. ˆ ˆ φ( a + bX )=(a. oricare ar fi f. Demonstrăm egalitatea de mulţimi cerută prin dublă incluziune. Luând f=X. n n 1 C n . deducem pe baza punctului (i) că aplicaţia φ:F→A×B. 281 . adică echivalent (f+g)n=fn+gn. Evident B are pr-1 elemente iar A are pr-pr-1 elemente. deci avem ( f + g ) n0 = f n0 + g n0 .2 ) şi fie atunci p≥2 minim cu p⋅1=0.î. Notând F mulţimea polinoamelor de gradul cel mult 1. Luând f=g=1 obţinem (1 + 1) n0 = 1 + 1 . + C n .g∈A[X]. inversabile din inelul ℤ p r [X]. deci (f+g)n=fn+gn. oricare ar fi f. p∤a} şi B={b|0≤b≤pr-1.

Observaţie.î. deci: n ( f + g)n = f n 1 + Cn f n -1 n g + . Reciproc.. A fiind subinel unitar al lui A[X] el trebuie să fie izomorf cu un subinel unitar al lui (ℤ. +. dacă φ:ℤ→A este un izomorfism de inele..…} din egalitatea {p. C n º 0(mod p ) . Fie A un astfel de inel. definim aplicaţia j :ℤ[X]→A[X] prin j (a0+a1X+…+anXn)=φ(a0)+φ(a1)X+…+φ(an)Xn. deci ψ(1)=1A. Rezultă imediat că pentru orice k∈ℤ. p2.. Într-adevăr.…. vom avea că şi A[X] este domeniu de integritate şi de aici rezultă că A este domeniu de integritate. Tot datorită observaţiei din final avem 2 n C 1 º 0(mod p ) . k ³ 1 1 2 n (C n . p3. p prim. Am utilizat rezultatul cunoscut (vezi... rezultă că inelul său de polinoame ℤ[X] este domeniu de integritate şi cum A[X]≃ℤ[X]. q3. daca n are cel putin 2 factori primi distincti î 10. În particular. Din 1∈A rezultă n=1 şi atunci ℤ≃ℤ[X] (ℤ este ciclic şi evident ℤ[X] nu este ciclic). Unicitatea lui p este clară: Dacă am mai avea q>0 număr prim. A≃nℤ. (A..⊇” Fie n=pk cu k≥1. qk. q2. q2.. 10. ï1.11. 282 . de exemplu. pentru orice polinom a0+a1X+…+anXn ∈ℤ[X]. C n -1 º 0(mod p) .. C n . cu M={q. ceea ce arată că φn este endomorfism al inelului A[X] şi prin urmare n∈M. .⋅).12. …. să presupunem că inelele A[X] şi ℤ[X] sunt izomorfe şi demonstrăm că inelele ℤ şi A sunt izomorfe. Fie ψ:ℤ[X]→A[X] un izomorfism de inele.. deci să existe un n∈ℕ* a..…. [15]) următor: k ì ï p. ceea ce arată că ψ(ℤ)⊆A. contradicţie.pk. Deoarece ℤ este domeniu de integritate. Se demonstrează că j este izomorfism de inele.…}={q.. C n -1 ) = í . daca n = p .…} rezultă evident p=q.…. Atunci ψ este un morfism unitar de inele.⇐”.qk. q3. Presupunem că inelele A şi ℤ sunt izomorfe şi demonstrăm că inelele A[X] şi ℤ[X] sunt izomorfe.+) trebuie să fie izomorf cu un subgrup nenul al lui (ℤ.⇒”.+). ψ(k)=k⋅1A. + C n -1 fg n -1 + g n = f n + gn.

rezultă că avem ψ1:ℤ→A. iar polinoamele inversabile din A[X] sunt elementele inversabile din inelul A. Reciproc. unde p>0 şi bp≠0A.13. Ţinând seama că izomorfismul ψ duce elementele inversabile din K[X] în elementele inversabile din A[X] şi că ψ(0K)=0A. Observăm că ψ(X)∉A. în timp ce polinomul scris ultima dată are gradul np>0.⇐”.. ψ1-1:A→ℤ. dacă φ:K→A este un izomorfism de inele atunci ψ:K[X]→A[X]. este un . să presupunem că inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe şi să demonstrăm că şi inelele K şi A sunt izomorfe. Să presupunem că inelele K şi A sunt izomorfe şi să demonstrăm că şi inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe. rezultă ψ(ℤ[X])⊆A. se arată şi incluziunea ψ-1(A)⊆K (reducere la absurd). căci α este un polinom de gradul 0. Atunci ψ-1(α)= a0+a1X+…+anXn ∈ℤ[X]. ψ(a0+a1X+…+anXn)=φ(a0)+φ(a1)X+…+φ(an)Xn izomorfism de inele. unde n∈ℕ* şi an≠0. Polinoamele inversabile din inelul K[X] sunt elementele nenule din corpul K. 10. Notăm cu ψ1 respectiv ψ1-1 restricţiile lui ψ şi ψ-1 respectiv la ℤ şi la A. Fie deci ψ(X)= b0+b1X+…+bpXp ∈A[X]. rezultă că şi A[X] este domeniu de integritate şi de aici rezultă că A este domeniu de integritate.. Din cele demonstrate anterior. ceea ce face ca morfismul ψ:ℤ[X]→A[X] să nu fie surjectiv.Această egalitate este însă o contradicţie.Demonstrăm acum că ψ-1(A)⊆ℤ. adică izomorfism de inele. p Deci am demonstrat că ψ-1(A)⊆ℤ. Analog cu demonstraţia problemei 10. ψ1-1∘ψ1=1ℤ..12. Într-adevăr. ceea ce înseamnă că ψ1:ℤ→A este morfism inversabil de inele. 283 . rezultă că ψ(K)⊆A.⇒”. Fie ψ:K[X]→A[X] un izomorfism de inele. căci coeficientul său dominant este ψ(an) b n ≠0A (ţinem seama că A este domeniu de integritate). Să presupunem prin absurd că nu există această incluziune. căci în caz contrar. Avem atunci α=ψ(ψ-1(α))=ψ(a0+a1X+…+anXn)=ψ(a0)+ψ(a1)ψ(X)+…+ψ(an)ψ(X)n= =ψ(a0)+ψ(a1)(b0+b1X+…+bpXp)+…+ψ(an)(b0+b1X+…+bpXp)n. Evident ψ1 şi ψ1-1 sunt morfisme de inele şi ψ1∘ψ1-1=1A. Inelul K[X] fiind domeniu de integritate. cum avem ψ(ℤ)⊆A. unde ψ-1 este izomorfismul invers al lui ψ. adică există α∈A cu ψ-1(α)∉ℤ.

Luând k=ℚ şi K=ℝ avem (ℚ*. ψ1 şi ψ1-1 sunt morfisme de inele şi cum ψ1∘ψ1-1=1A. Dacă atunci f=a0+a1X+…+anX polinom φ(f)=φ(a0)+φ(a1)φ(X)+…+φ(an)φ(X) . cele două inele nu sunt izomorfe. ambele au dimensiunea c.14. Se arată uşor (prin trecere la grade) că un polinom din inelul K[X] este inversabil dacă şi numai dacă este un polinom de gradul zero. Dacă inelele k[X] şi K[X] ar fi izomorfe. Inelele ℝ şi ℝ[X] nu pot fi izomorfe pentru că ℝ este corp în timp ce ℝ[X] nu este corp (polinoamele inversabile din inelul ℝ[X] sunt polinoamele constante nenule). ⋅) ar fi izomorfe. adică dacă şi numai dacă aparţine lui K*. Analog U(k[X])=k*. atunci grupurile elementelor inversabile din cele două inele ar fi izomorfe. ⋅)≄(ℂ*. conform celor stabilite anterior. căci ℚ* este mulţime Luând k=ℝ şi K=ℂ avem că (ℝ*. deci va fi şi el un element al inelului A. ele vor fi inversabile. ⋅). contradicţie cu ipoteza. 10. iar ℝ* nu este numărabilă.15. +) sunt izomorfe. Avem φ(0)=0 şi să presupunem că n φ(X)=b0+b1X+…+bmXm este un n are de gradul grad m. Prin urmare. respectiv ℝ[X] şi ℂ[X] nu sunt izomorfe. rezultă că grupurile abeliene (ℝ. atunci φ(f) va fi un polinom de gradul 0. ψ1-1∘ψ1=1K. ⋅)≄(ℝ*. ar rezulta că grupurile (k*. 10. avem restricţiile ψ1 şi ψ1-1 ale lui ψ şi ψ-1 respectiv la K şi A: ψ1:K→A. dacă f este un element nenul al inelului A (element asimilat cu un polinom de gradul 0). +) şi (ℝ[X]. Fie φ un automorfism al lui A[X]. ⋅) singurele elemente de ordin finit sunt ±1 în timp ce în (ℂ*. n≥0. Deci grupul elementelor inversabile din K[X] este U(K[X])=K*. În particular. ⋅) şi (K*. deducem că inelele ℚ[X] şi ℝ[X]. Dacă considerăm însă ℚ-spaţiile vectoriale ℝ şi ℝ[X]. deoarece în (ℝ*. În particular. complexă. ψ1-1:A→K.16. ⋅) orice rădăcină a unităţii.Atunci. în ipoteza dată. de ordin mai mare ca 2. Evident. numărabilă. Aceasta înseamnă că inelele A şi K sunt izomorfe. 10. dacă inelele k[X] şi K[X] ar fi izomorfe. 284 . nereală. este element de ordin finit. Deci. deci sunt spaţii vectoriale izomorfe. ⋅). Atunci. deci φ(f) este un polinom de gradul mn.

î. m⋅grad(f)=1. xk+1) rădăcinile derivatei. Dacă a este inversabil vom considera morfismul ψ:A[X]→A[X] dat prin ψ(f(X))=f(a-1X-a-1b). de unde rezultă că m=n=1.m. deoarece φ(a0+a1X+…+anXn)=ψ(a0)+ψ(a1)φ(X)+…+ψ(an)φ(X)n. x≠0 ⇔ ç apoi x∈ℂ\ℝ. Se poate alege orice α∈(0. Pe fiecare interval [xk. În consecinţă. Morfismul ψ este inversul lui φ. (ii). ş. xk+1) cu g(zk)=0. xk+1]. 10. de unde deducem că ψ(a1)b1=1. Fie x1<…<xn rădăcinile lui P şi yk∈(xk. (i). β)∩ℚ. prin ψ(a)=φ(a). ceea ce înseamnă că m=1 şi deci φ(X)=b0+b1X cu b1≠0. φ(f)=X. Această funcţie este un automorfism al inelului A.d. Aşadar. ψ(a0)+ψ(a1)⋅(b0+b1X)=X. oricare ar fi a∈A şi fie inversul acestuia v=u-1. fie u:A[X]→A[X] un automorfism cu u(a)=a. ceea ce înseamnă că b1 este inversabil în A. avem g(xk)=P(xk+α)-P(xk)>0. Reciproc.Deci putem defini o funcţie ψ:A→A. zk∈(xk. (x+α)5=x5. presupunând de exemplu că este punct de maxim. deci există un polinom f a. Cum yk este unicul punct de extrem al lui P pe intervalul [xk. xk+1] şi pentru orice 0<α<β definim g(X)=P(X+α)-P(X).a. Dacă u=a0+a1X+…+anXn şi v=b0+b1X+…+bmXm din (uv)(X)=X se obţine mn=1. Aceasta este singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească imaginea φ(X)=b0+b1X. 10. g(yk)=P(yk+α)-P(yk)<0. Rezultă că x è x ø 5 285 . Fie β=min{yk-xk. Din ipoteză φ este surjectiv. Rămâne să precizăm imaginea φ(X). Observăm că automorfismul φ al lui A[X] este perfect determinat de imaginea φ(X) şi de automorfismul ψ al lui A. deci există x +a æ x +a ö ∈ℂ\ℝ şi ÷ = 1 . Fie f=a0+a1X acel polinom pentru care φ(f)=X. xk+1-yk|0≤k≤n-1}.18.17.

deci Q(X) este divizibil cu X-2 şi atunci P(X)=(X-1)(X-2)(X-3)R(X) cu R(X)∈ℝ[X]. Deci P=k(X-1)(X-2)(X-3). Valorile căutate ale lui m sunt m=6k+1 şi m=6k+5. astfel că putem alege a=b+f(b). 10. deci R(X)=R(X+1). 10.10. f(b)≠0.21. (ii). k∈ℕ.Conform cu (i). Dacă α este o rădăcină a lui X2-X+1 trebuie ca f(α)=0. f(b)|f(b+f(b)).19.î. 286 . Rezultă că polinomul de grad n. adică f= α X.α X are o infinitate de rădăcini în ℝ. Alegem b∈ℤ a. cu Q(X)∈ℝ[X] şi înlocuind în relaţia dată pe P(X) şi P(X+1) obţinem (X-1)Q(X)=(X-2)Q(X+1). Rezultă că P(X)=(X-1)(X-3)Q(X). Dacă f(1)=α∈ℝ. deci P(X) este divizibil cu X-3. pentru orice k∈ℕ. Pentru x=0 egalitatea devine –3P(1)=0. Q(2)=0. k∈ℝ. atunci f(α)=α2m-αm+1. k∈ℕ. Înlocuind în egalitatea din enunţ obţinem: X(X-1)(X-2)(X-3)R(X)=(X-3)X(X-1)(X-2)R(X+1).20. Se procedează analog cu punctul (i) şi se obţine m=6k+2 şi m=6k+4. Fie f(X)=(X-1)m-Xm+1. (ii). astfel că polinomul g=f. 10. (i).22. R este egal cu k. Totul rezultă din (ii). deci P(X) este divizibil cu X-1. (i). Pentru x=3 vom avea 3P(3)=0. Avem că f(a)=[f(a)+a]-a divide f(f(a)+a)-f(a). de unde concluzia că g=0. Cum α2-α+1=0. (iii). se arată imediat că f(k)=kα. adică R(0)=R(1)=R(2)=…=R(n)=k. ±1. Dacă m=6k ⇒ f(α)=α12k-α6k+1=1≠0 Dacă m=6k+1 ⇒ f(α)=α2-α+1=0 Dacă m=6k+3 ⇒ f(α)=3≠0 Dacă m=6k+2 ⇒ f(α)=-α2-α+1≠0 Dacă m=6k+4 ⇒ f(α)=α2+α+1≠0 Dacă m=6k+5 ⇒ f(α)=α2-α+1=0. Pentru x=2.

2 [ ] .m.⇒”. Dacă f este un c. .1) + (bn + a) .25. al polinoamelor Xn-1 şi Xm-1 atunci orice rădăcină a lui f este rădăcină a lui Xd-1. Reciproc. unde m.⇐’’. 10.m. f(1)=a+b+c.23.bf (a) . atunci există două polinoame u şi v a.f (b) ì ïa = ï a-b .d. Procedând ca la problema 10. f(1).b) f (a) f (b) .î. f(-1)=a-b+c. d=uf+vg.m. β∈ℝ.af (b) = = X+ b-a b-a b-a . 2 2 1 mX 2 + (2n . 10.n).m. se obţine că dacă numerele m n şi sunt ambele impare atunci un c. Conform teoremei împărţirii cu rest avem f(X)=(X-a)(X-b)q(X)+r(X) cu r(X)=αX+β. .c.b. pentru orice n∈ℤ avem f(n)∈ℤ. Atunci: í af (b) .d. Deci c∈ℤ.n) este c.10. Atunci orice rădăcină a lui Xd-1este rădăcină a lui f. al lui f şi g. Rezolvând sistemul de ecuaţii: ìaa + b = f (a) í îab + b = f (b) obţinem f (a) . fie f.bf (a) ïb = ï a-b î f (a) .a ) f (b) . a+b+c=k1∈ℤ.m. Dar f(0)=c. Avem f(a)=r(a)=αa+β şi f(b)=r(b)=αb+β.c. Atunci a = Notăm k1+k2-2c=m. k1-k2=2n-m.d.m.f (b) af (b) . oricare ar fi n∈ℤ.c )n + 2a = [cn(n .af (b) r= X+ = = a-b a-b b-a ( X .. Atunci f = n. α. cn + (2b .2c k -k şi b = 1 2 .m) X + 2c . c∈ℤ. Fie d=(m. atunci şi f(0).( X . c∈ℤ. b. fie f=aX2+bX+c cu a.d.24. dacă d este un c.c. a-b+c=k2∈ℤ.. deci f=Xd-1. unde d=(m. al numerelor n şi m. al polinoamelor d d 287 k1 + k 2 . 10.c ) X + 2a 2 [ ] cu a. Dacă f = f (n ) = 1 2 1 n(n .c∈ℚ. f(-1)∈ℤ. oricare ar fi n∈ℤ. atunci Cum 2|n(n-1).25. Invers.m.c.f (a) bf (a ) .f (a) X + f (b) X + bf (a) .1) + 2(bn + a)] = c 2 2 2 [ ] 1 cX 2 + (2b .m.26. Dacă f(n)∈ℤ. g două polinoame.

k=0. Se ştie că orice polinom f=a0+a1X+…+anXn de gradul n≥1 cu coeficienţi reali este un produs de polinoame de gradul 1 sau 2 cu coeficienţi reali. Făcând produsul factorilor de gradul întâi care corespund rădăcinilor fiecărei grupe obţinem polinoamele h1+ih2 şi h1-ih2.4c1 < 0 . Putem scrie c(fʹ)=c(gʹ)=1. Deci f=(gh1)2+(gh2)2. Cum f(α)-fʹ(α)= n! 10. fg=c(f)⋅fʹ⋅c(g)⋅gʹ=c(f)⋅c(g)⋅fʹgʹ. contradicţie.29. Rădăcinile polinomului X2n+Xn+1 se obţin din x n = deci x = cos 2(3k + 1)p 2(3k + 1)p ± i sin . ….. Atunci cel puţin f(α)=fʹ(α)=0.( X .…. 10.d. k unde α1. …. g=c(g)⋅gʹ 10..a 1 ) k1 .29. 3n 3n 288 -1± i 3 2 . iar 2 h=(h1+ih2)(h1-ih2)= h12 + h2 . 10. contradicţie. şi p|b0.. Vom împărţi rădăcinile complexe ale lui h în două grupe: rădăcinile complexe conjugate fac parte din grupe distincte. Scriem fg = å ci X i .30. Fie α o astfel de rădăcină. p|b1.27. an obţinem α=0. n-1. adică poate fi pus sub forma: f = a n ( X . un d d 10.. …. p|bs-1 şi p∤bs. p|ak-1 şi p∤ak. bs2 . Dar f(0)=1. i ³0 i ³0 Presupunem prin reducere la absurd că p|a0. αp∈ℝ şi b12 . Fie f = å ai X i şi g = å bi X i .…. 10. al polinoamelor date este 1. f se poate scrie sub forma f=g2h.a p ) p ( X 2 + b1 X + c1 ) l1 . Conform f=c(f)⋅fʹ.m. unde h nu are nici o rădăcină reală.c.date este Xd+ad. avem cu fʹ. Deci c(fg)=c(f)⋅c(g). gʹ∈ℤ[X] şi Atunci problemei c(fʹgʹ)=1.28.4c s < 0 . iar dacă cel puţin unul dintre numerele c. Aplicând această teoremă şi ţinând cont de ipoteză. m n sau este par. c n = å a i b j .31.m. Presupunem prin reducere la absurd că polinomul admite rădăcini multiple. p|a1.( X 2 + bs X + c s ) ls . Cum p divide toţi termenii în afara lui akbs (căci p∤ak şi p∤bs) obţinem p∤fg. 1. i ³0 i + j =n Avem ck+s=a0bk+s+a1bk+s-1+…+akbs+ak+1bs-1+…+ak+sb0.

1 = X 3h0 n .1 = ( X 3n . oricare ar fi 0 ≠t∈ℤ5. ˆ ˆ ˆ Avem f(t)=t4+at+ 1 =at+ 2 şi evident pentru fiecare a≠ 0 polinomul are ˆ ˆ ˆ ˆ rădăcini în ℤ5 (a= 1 . Deci P nu are factori de gradul întâi. Această condiţie este necesară şi suficientă deoarece: X m . 1. dar X2+ 1 =(X+ 2 )(X+ 3 ) în ℤ5[X]. cum m nu este divizibil prin 5 rezultă că P(k)≠M5. ˆ ˆ ˆ ˆ 10. k=0.2) + . Cum a4≡1≡-4(mod 5) rezultă –4+2a2b+2b2≢0(mod 5). Al doilea polinom este reductibil şi în ℤ3[X] şi în ℤ5[X]: ˆ ˆ ˆ Avem X3+X+ 2 =( X+ 1 )(X2-X+ 2 ).1 = 0 .…. a(2b-a2)(a2-b)=m. + 1] şi X3n-1=(Xn-1)( X2n+Xn+1). Cum a5≡a(mod 5) şi a≢0(mod 5) rezultă că a4≡1(mod 5) şi deci din a4+1=b(a2+b) rezultă b(a2+b)≡2(mod 5).33. oricare ar fi k∈ℤ şi deci P(k)≠0. Deci m este multiplu de 3n. a2-2b≢0(mod 5). Identificând coeficienţii găsim: p=-a. ceea ce contrazice relaţia (1). c=2ab-a3.. = 2hk p . q=a2-b. Deoarece coeficientul dominant al polinomului este 1.. 10. adică b(a2+b)≢2(mod 5). 1. deci conform ˆ teoremei lui Lagrange obţinem t4=1. de unde m = 3k + 1 3n Este suficient să avem êcos é 2(3k + 1)p 2(3k + 1)p ù + i sin ú . a4+1=b(a2+b). k=0. adică …. (ℤ5*. t= 4 şi invers). a2-b≢0(mod 5).1 = ( X 3n ) h0 . Aşadar P este ireductibil în ℤ[X]. a2-b≢0(mod 5) rezultă că (a2-2b)(a2-b)≢0(mod 5) sau a4-3ba2+2b2≡a4+2a2b+2b2≢0(mod 5). a= 2 . 3n 3n û m Pentru k=0 avem m=3h0n. ℤ5 fiind corp. Presupunem că P=(X3+aX2+bX+c)(X2+pX+q). el nu admite rădăcini fracţionare.32. 289 .1)[ X 3n ( h0 -1) + X 3n ( h0 . 10. ⋅) este grup cu patru elemente. Polinomul nu admite nici rădăcini întregi deoarece P(k)=k5-k+m=M5+m.ë 2m(3k + 1)p 2m(3k + 1)p = 1 . t= 3 . sin = 0 . n-1 şi deci cos 3n 3n 3hk n 2m(3k + 1)p . n-1.34. Cum m≢0(mod 5) ⇒ a≢0(mod 5). X2+ 1 este ireductibil în ℤ3[X]. (1) Din a2-2b≢0(mod 5).

.1) ö a≡2-2 cosç ÷ (mod p). În condiţiile enunţului funcţia f:K→K. 10.ˆ ˆ ˆ ˆ În cazul a= 0 . Cum p2+p+1≡1(mod p).36.1 ∈ℤp[X].î. oricare ar fi x∈K este morfism de corpuri (deci funcţie injectivă). 2.k ) = f (a ) × f (a ) .1) şi g=X p -1 Ù ˆ ˆ ˆ . 3 è ø Dacă p≡1(mod 3) ⇒a≡0(mod p). f = ( X .1) ö =2-(αp-1+ a p-1)=2-2Re(αp-1)=2-2 cosç ÷ rezultă è 3 ø p-1 -1)= æ 2p ( p . unde f=(X-1)(X-2)…(X-p+1)∈ℤ[X]. atunci y este unic cu acestă proprietate. X2+X+ 1 este ireductibil în ℤp[X] ⇔ X2+X+ 1 nu are rădăcini în ℤp ⇔ Õ (k 2 + k + 1) k =1 p -1 nu este congruent cu 0(mod p) ⇔ p≡2(mod 3). p -1 în ℤp rezultă Ù f = g şi deci există h∈ℤ[X] a. v∈ℤ. Deci f este tot timpul reductibil.. uşor că ~ ˆ ~ ˆ ˆ f (0) = g (0) = 0 .k ) × Õ (a ..2). (i). Se verifică ~ ˆ ~ ˆ ˆ f (2) = g ( 2) = 0 . avem f(X)=X4+ 1 =(X2+ 2 )(X2+ 3 ). Fie a = cosç ÷ + i sinç ÷ .a )=0 ⇒v=0 ⇒b=u∈ℤ. ˆ ˆ (ii). Dacă p≡2(mod 3) ⇒ a≡3(mod p). y p = x . va fi suficient să determinăm restul p -1 æ 2p ö æ 2p ö împărţirii numărului a = Õ (k 2 + k + 1) la p.. Cum g şi h∈ℤ[X].35.1)( X . astfel că dacă pentru x∈K există y∈K a. ~ˆ ~ˆ ˆ f (1) = g (1) = 0 şi 10. rezultă b=u+vα cu u. Cum f şi g au aceleaşi rădăcini 1. 290 n n . k =1 k =1 p -1 p -1 ˆ ˆ Fie g=Xp-1-1∈ℤ[X]... 10.p .37. k =1 è 3 ø è 3 ø Atunci k +k+1=(α-k)( a -k) şi deci a= 2 Õ (a . Analog b1∈ℤ.î. f=g+p⋅h. Obţinem: a=f(α)f( a )=[g(α)+ph(α)][g( a )+ph( a )]=g(α)g( a )+p[g(α)h( a )+g( a )h(α)]+ +p2h(α)h( a )=g(α)g( a )+pb+p2b1 unde b=g(α)h( a )+g( a )h(α) şi b1=h(α)h( a ). Cum g(α)g( a )=(αp-1-1)( a æ 2p ( p . Dar b= b ⇒ u+vα=u+v a ⇒ v(α. f ( x) = x p .( X .

Numărul polinoamelor din M care au rădăcini egale (de forma (X-a)2) este m. Evident 2∈A. Pentru început să arătăm că 2 şi 3 aparţin lui A.2) 2m 3 + m + m2 + = < m 3 = numărul elementelor din N.1) . ii) polinoame cu o rădăcină dublă şi una simplă (de forma (X-a) 2(X-b) 2 cu a≠b) în număr de 2 × C m = m( m . b. polinoame care nu au rădăcini în K. q∈ℕ a. Deci numărul polinoamelor 6 din N care au rădăcini în K este m 2 (m . 2 6 3 Deci există polinoame din N care nu au rădăcini în K. Avem echivalenţa f=g ⇔ f şi g au aceleaşi rădăcini. b∈K}. 3}. Numărul polinoamelor din N care au trei 3 rădăcini distincte în K este C m = m(m . 10. 2 Fie N={f=X3+aX2+bX+c | a. cu a. Fie A mulţimea din enunţ şi m numărul elementelor lui K.1) m(m + 1) M care au rădăcini în K este m + = < m 3 =numărul elementelor 2 2 lui M. n=2p+3q (dacă n este par ⇒ n=2p. k≥2 ⇒n=2(k-1)+3). nu toate distincte se obţine astfel: i) polinoame cu o rădăcină triplă (de forma (X-a)3) în număr de m. Numărul polinoamelor din N 2 care au trei rădăcini în K. Numărul polinoamelor din N care au o rădăcină simplă în K (de forma (X-a)h.10. Atunci p≥2). Mai precis. unde h∈M şi nu are rădăcini în K este m × m(m . Vom arăta că A={2. b. deci n∉A.1) .î.1)(m . Polinomul h nu are rădăcini în K şi este reductibil în K[X]. a≠0 (K corp 291 vom lua polinomul h=fp⋅gp∈K[X] de grad 2p+3q=n (dacă q=0 luăm h=fp şi .1) . iar dacă n este impar ⇒ n=2k+1. Rezultă că există polinoame din M care nu au rădăcini în K. dacă considerăm ecuaţia ax2+bx+c=0. c∈K. În total avem m+m(m-1)=m 2 polinoame cu trei rădăcini nedistincte în K. Fie f∈M şi g∈N. c∈K}.2) . Atunci există p. Fie n≥4.38.1) (conform etapei anterioare). În orice corp comutativ de caracteristică diferită de 2 funcţionează formula obişnuită de rezolvare a ecuaţiei de gradul al doilea.39.1)(m . (i).1) m(m . Se ştie că orice corp finit este comutativ. Deci numărul polinoamelor din 2 m(m . iar cel al polinoamelor din M care au rădăcini distincte (de 2 forma (X-a)(X-b) cu a≠b) este C m = m(m . Fie M={f=X2+aX+b | a. iar numărul lor este m(m . rezultă n∉A. de unde în final vom arăta că pentru orice n≥4.

x2= 6 . Folosind aceste consideraţii se obţine că ecuaţia 3x2-4x+1=0 se comportă astfel în corpurile considerate: ˆ ˆ 1) în ℤ5 are rădăcinile x1= 1 .z j |. xn sunt cele n rădăcini reale ale polinomului P. pentru j=1. ˆ ˆ 3) în ℤ11 are rădăcinile x1= 1 . Fie acum a≠0 şi y o rădăcină a polinomului Q. Analog. 10. x2= 9 . Atunci dacă a>0. ˆ ˆ 4) în ℤ13 are rădăcinile x1= 1 . ecuaţia x2-x+5=0 are următoarea comportare în corpurile considerate: ˆ ˆ 1) în ℤ7 are rădăcinile x1= 2 . ˆ ˆ 5) în ℤ17 are rădăcinile x1= 1 . de unde obţinem relaţia: (2) |y-(x1-ia)|⋅|y-(x2-ia)|⋅…⋅|y-(xn-ia)|=|y-(x1+ia)|⋅|y-(x2+ia)|⋅…⋅|y-(xn+ia)| Din (2) se deduce că numărul y este real. atunci P(X)=(X-x1)(X-x2)…(X-xn) şi (1) se scrie (y+ia-x1)(y+ia-x2)…(y+ia-xn)=-(y-ia-x1)(y-ia-x2)…(y-ia-xn). n. notând zj=xj+ia. ˆ 6) în ℤ19 are rădăcinile x1= 1 . Dacă Im(y)≠0. Atunci Q(y)=P(y+ia)+P(y-ia)=0. x2= 4 . b2-4ac=u2 şi soluţiile sale sunt: x1. x2= 9 .z j |. …. x2= 13 .40. x2= 5 .comutativ cu car(K)≠2). 292 Ù . ˆ 3) în ℤ17 are rădăcinile x1= 4 . ceea ce contrazice (2). Ù 4) în ℤ19 are rădăcinile x1=x2= 10 . Într-adevăr. ˆ ˆ 2) în ℤ11 are rădăcinile x1= 3 . …. obţinem Im(y)>0 sau Im(y)<0. ˆ ˆ 2) în ℤ7 are rădăcinile x1= 1 . |y-zj|>|y. x2= 14 . este evident că polinomul Q are coeficienţi reali. x2= 2 .î. deci (1) P(y+ia)=-P(y-ia). x2= 6 . Dacă x1. La fel dacă a<0. această ecuaţie are soluţii în K dacă şi numai dacă există u∈K a. Ù (ii).2 = (-b ± u )(2a ) -1 . obţinem că |y-zj|<|y. Să presupunem de exemplu că Im(y)>0. ceea ce contrazice de asemenea (2). Dacă a=0 atunci Q(X)=2P(X) şi afirmaţia este evidentă.

Corpul K fiind finit. ceea ce este imposibil. n}. Cum p|an şi q|a0 rezultă că p şi q sunt impare. Dar se ştie că un polinom de grad n cu coeficienţi într-un corp comutativ. k2=1K. y nu poate fi o rădăcină complexă cu Im(y)<0 deoarece în acest caz y ar fi o rădăcină complexă cu Im( y )>0. 10. putem afirma că polinomul f=Xn-X∈K[X] are ca rădăcini pe k1.2b + a = 12 4a + b = -96 ì ⇒ a. Cum α=1 nu verifică simultan ecuaţiile date avem α≠1 şi deci 3a 2 3 = 3(a + 1) + b-a = ∈ℤ.2 a + b = 0 ⇒ í îb = -8 î. …. Cum a0. deci α-1∈{-1. î2b + a = -4 Dacă α-1=-1 ⇒ α=0 ⇒ a=b=0. În grupul finit multiplicativ K*={k2. a.î. k3. Prin scădere obţinem 3α2+(a-b)(α-1)=0. 3}. se descompune în factori de gradul întâi în inelul K[X] sub forma Xn -X = Õ ( X . Dacă α-1=3 ⇒ α=4 ⇒ í î4b + a = -48 a1+a2+…+an-1=2k+1 (impar).42. Fie α∈ℤ rădăcina comună. se descompune într-un produs de n factori de gradul întâi peste acel corp. i =1 n 10. La fel. -3. p.ki ) . În acest caz. Dacă α-1=-3 ⇒ α=-2 ⇒ í ì a = -4 ì. adică k in = k i sau încă k in . a -1 a -1 Dacă α-1=1 ⇒ α=2 ⇒ í ì2a + b = -16 ⇒ a. k∈ℕ. pentru orice i∈{2. an sunt impare rezultă că Presupunem prin reducere la absurd că există p o rădăcină raţională a q lui P(X). cum f are n rădăcini în corpul de coeficienţi K. 1. …. care are exact n rădăcini în acel corp. kn. Fie k1=0K.Deci y nu poate fi o rădăcină complexă cu Im(y)>0.41. q∈ℤ*.k i = 0 . k2. Avem relaţiile: α3+2α2+aα+b=0 şi α3-α2+bα+a=0. P(1)=a0+a1+…+an=impar. …. kn} avem k in -1 = 1K . 293 . b∉ℤ. Dar ultima egalitate este evident satisfăcută şi pentru k1=0K. b∉ℤ. este comutativ (teorema lui Wedderburn). 10.43.

Rezultă că.1) 2 è ø 2 3 3 2= 2a 2 . Pentru X≠1 avem: 2n +2 æ X n +1 . Pentru a=0.44. 10. P = X .1)( X n + 2 . Deci P este reductibil în ℤ[X]. 294 . b.2) n -1 X + .2) X n -1 + X n .ac)3 2 = 2a 2 . (1) devine b3 2 + c = 0 şi deci b=c=0.45. …. + X + 1) Identitatea este evident adevărată şi pentru X=1. Însă a0p +anqn este un număr par..bc . a 2 ∉ℚ şi b ∈ℚ.46.X . oricare ar fi k∈{1.2 X n +1 + 1 X 2n+ 2 + 1 . Fie P∈ℚ[X]. contradicţie. (2) Eliminând pe 3 4 din (1) şi (2) avem (b 2 .X .1) 2 ( X . n La fel... a 3 2= b . c∈ℚ. în baza teoremei împărţirii cu rest.2 = ( X n . (1) Înmulţind (1) cu 3 2 obţinem b3 4 + c3 2 + 2a = 0 . Cum P(3 2 ) = 0 avem a 3 4 + b3 2 + c = 0 .. pn-kqk-1. n-1} sunt numere pare.æ pö n n-1 n-1 n Pç ÷ = 0 ⇔ a0p +a1p q+…+an-1pq +anq =0 şi deci çq÷ è ø a0pn+anqn+a1(pn-1q-1)+…+an-1(pqn-1-1)=-2k-1.2) n + C n ( X n . Pentru a≠0.X .bc b 2 .2 + . a.X -2 + X [( 10. (3) Dacă b2-ac≠0 atunci obţinem contradicţia Dacă b2-ac=0 atunci 2a2-bc=0. Polinomul P se mai scrie: n ) ] n 1 .X n+2 .2)Q unde Q este un polinom cu coeficienţi întregi.1) ( X .X n ÷ -Xn = X P( X ) = ç -Xn = = ç X -1 ÷ ( X . + n + C n -1 ( X n .. b2 a şi 2a 2 - b3 = 0 .X . 10.X . P(X)=C(X)(X3-2)+aX2+bX+c.ac ∈ℚ.2 = ( X n . Deci a=b=c=0 şi deci a = ( X n .X . avem c = contradicţie cu faptul că P(X)=C(X)(X3-2). Avem.. + X + 1)( X n +1 + X n + .1) 2 = ( X n -1 + X n .1 ö .

ˆ Se observă că un asemenea element este nilpotent (căci p k = 0 ). ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Pentru a= 0 . Ù Ù Ù Ù Conform Ù problemei 10. ne arată că ˆ ˆ polinomul 1 + 2 X este inversabil în inelul ℤ4[X]. 10.…. + a n X n este inversabil în ℤ p k [X] dacă şi numai dacă are coeficientul a 0 inversabil în ℤ p k . Ù Ù Aşadar. ˆ Orice element care nu este inversabil este de forma b cu b număr întreg ˆ divizibil prin p. ˆ ˆ De exemplu.…. El poate fi scris b = m × p r . Pentru a obţine un polinom f inversabil. În total avem (p-1)p(k-1)(n+1) posibilităţi de alegere. Ù Ù un Ù polinom f = a 0 + a1 X + a 2 X 2 + . a 2 . putem alege pe a 0 printre cele (p-1)pk-1 elemente inversabile din ℤ p k iar pe a1 . a n printre cele pk-1 elemente nilpotente din ℤ p k . în inelul ℤ p k orice element care nu este inversabil este nilpotent.47. Egalitatea ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (1 + 2 X )(1 + 2 X ) = 1 + 4 X + 4 X 2 = 1 . 295 .. a n nilpotenţi în ℤ p k .10. P = 2 X 3 + 2 X + 1 şi P(2) = 0 deci P este reductibil. iar coeficienţii a1 .5... iar numărul elementelor nilpotente din ℤ p k este deci pk-φ(pk)=pk-1. P = 2 X 3 + 1 şi P(1) = 0 deci şi în acest caz P este reductibil. Cum grad P=3. 2 }. 1. cu 0≤m<p şi 0≤r<k.48. în inelul ℤ4 avem ca elemente inversabile pe 1 şi pe 3 . a 2 . ˆ ˆ ˆ a∈ℤ3 deci a∈{ 0. Aşadar numărul polinoamelor inversabile de grad mai mic sau egal cu n Ù Ù Ù Ù din inelul ℤ4[X] este 2n+1. Însă în ℤ p k avem φ(pk)=(p-1)pk-1 elemente inversabile. 10. de grad≤n. dacă el nu ar fi ireductibil ar avea obligatoriu o rădăcină.49. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Pentru a= 1 . iar ˆ ˆ ca elemente nilpotente pe 0 şi pe 2 .

deci P2 nu are rădăcini. b. ˆ ˆ pentru a ¹ 0 . P(1) = 1. 10. ï ˆ ïa + c = 0 î imposibil deci P2 este ireductibil în ℤ2[X]. x 6 = 1 . pentru că fiind de gradul 3 ar ˆ ˆ ˆ ˆ trebui să aibă cel puţin o rădăcină pentru a fi reductibil. Identificând coeficienţii lui f deducem că: 296 . P(2) = 1 . deci P este în acest caz reductibil. Ù Ù Ù Ù Ù 10.1)( X 2 + 1) . adică putem scrie f=(b0+b1X+…+bmXm)(c0+c1X+…+ckXk) cu m.ˆ ˆ ˆ Pentru a= 2 . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ P (a -1 ) = (a -1 ) 6 + a × a -1 + 5 = 1 + 1 + 5 = 0 . P1 (1) = 1 .52. ˆ ˆ Dacă a ¹ 0 atunci există a -1 inversul său (ℤ7 fiind corp). Deci a -1 este rădăcină a lui P. dar P1 (0) = 1. 4 ˆ ˆ ˆ ˆ 4) P4 = X . P2 (1) = 1 . cu a. Conform teoremei lui Fermat. Dacă P2 ar fi reductibil în ℤ2[X] el s-ar descompune în produs de două polinoame de gradul doi ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ P2 = ( X 2 + aX + b)( X 2 + cX + d ) . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 3) P3 = X 5 + 1 = ( X + 1)( X 4 + 2 X 3 + X 2 + 2 X + 1) . rezultă P = 2 X 3 + X + 1 este ireductibil în ℤ3[X] pentru că ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ avem P(0) = 1. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă a = 0 atunci P = X 6 + 5 = ( X 3 + 4)( X 3 + 3) este reductibil.1 = ( X + 1)( X .51. Analog cu 2) se ˆ ˆ ˆ probează că X 4 + 2 X 3 + X 2 + 2 X + 1 este ireductibil în ℤ3[X].50. 1) P1 este ireductibil în ℤ2[X]. c. d ∈ℤ2. Identificând coeficienţii obţinem: ˆ ìa + c = 1 ï ˆ ïd + b + ac = 0 í ˆ ïad + bc = 0 ï ˆ îbd = 1 ˆ Din ultima relaţie rezultă b = d = 1 şi înlocuind avem ˆ ìa + c = 1 ï ï ˆ íac = 0 . Ù ˆ ˆ 10. ˆ ˆ ˆ ˆ 2) P2 (0) = 1. k≥1 şi m+k=n. Să presupunem prin reducere la absurd că f este reductibil în ℤ[X]. pentru orice x ∈ℤ*7.

absurd. avem g = X 2 + å C 2n X k + 2 . p|bm şi din ultima relaţie din (∗) am deducem că p|an. Se aplică criteriul lui Eisenstein pentru numărul prim p...53. Se aplică criteriul lui Eisenstein pentru numărul prim p=3 sau p=5.(∗) ìa 0 = b0 c 0 ï ïa1 = b0 c1 + b1c 0 ï ïa 2 = b0 c 2 + b1c1 + b2 c 0 í ï... p|b2.2 X + p.53.. n k Într-adevăr.. 1£ k £ 2 n -1 n 297 . 10...... pentru numărul prim p=53. + C p . 10. Sub această formă nu putem aplica criteriul lui Eisenstein.. + C p -1 = p X 2 p = X p -1 + C 1 X p -2 + C p X p -3 + . Vom arăta în schimb că polinomul g=f(X+1)= ( X + 1) 2 + 1 este ireductibil.. Cum f ( X ) = X p -1 obţinem că: X -1 ( X + 1) p .. 10. absurd. Să presupunem de exemplu că p|b0 şi p∤c0 ..57. p Deoarece p este prim avem că p C k ..54. ïa n -1 = bm-1c k + bm c k -1 ï ï a n = bm c k î Cum p|a0 iar p2∤a0 deducem că p|b0 şi p∤c0 sau p|c0 şi p∤b0. 10...... p|c2. oricare ar fi 1≤k≤p-1 şi deci p conform criteriului lui Eisenstein.. Se aplică problema 10. p|ck şi din ultima relaţie din (∗) am deducem că p|an... Sub această formă nu putem aplica criteriul lui Eisenstein dar se vede imediat că f este ireductibil dacă polinomul g(X)=f(X+1) este ireductibil. 10.. ….55. Dacă ţinem cont de relaţiile (∗) deducem din aproape în aproape că p|b1.....56... g este un polinom ireductibil în ℤ[X].. Analog dacă p|c0 şi p∤b0 am deduce că p|c1....1 2 p g( X ) = = X p -1 + C 1 X p -2 + C p X p -3 + .. …....

r)=1.r ) p n -t . atunci k¢ r k¢ 2pr (2 n .1)) .r este egal cu = = .k ¢ 2 n . k! Fie 1≤kʹ<k. atunci în câtul k factor egal cu 2. Cum k<pn.. Deci fracţia simplificare este câtul a două numere naturale în care atât numitorul cât şi numărătorul nu se mai divid cu p..r)=1 rezultă că în fracţia pn . putem scrie atunci kʹ=ptr. Deci 2| C 2n .(k ..(2 n .(2 n . unde p<n şi r este un număr impar.r se observă că din condiţia că = = k¢ r pt r (p.2).1)(2 n .1) 2n apare cel puţin un k câtul a două numere impare.p . putem scrie atunci kʹ=2pr. numărătorul şi ( p n . oricare ar fi 1≤k≤2n-1.( p n .. Într-adevăr.k + 1) .1)) este 1 × 2 × .k + 1) .58.( p n . unde 298 .. unde t<n şi (p. k Avem că C 2n = 2 n ( 2 n .1)( p n .1)( p n .1) numitorul nu se mai divid cu p...k¢ k¢ după simplificare.2).r ) 2 n. Luând numărul prim p=2 şi aplicând criteriului lui Eisenstein obţinem că polinomul g(X) este ireductibil.k ¢ 2 p (2 n.. × (k .1 = X n n pn + + 1£ k £ p n -1 å C kn X k + 1 + p -1 = p C kn X k + p .57. Cum k<2n. Deoarece 2n . după 1 × 2 × . Deoarece p n . avem g ( X ) = ( X + 1) p + p .k ¢ p t ( p n .. k! Fie 1≤kʹ<k..p .2). × (k . 10.1)(2 n ... atunci putem scrie k=psk1. Vom proceda ca la problema 10. oricare ar fi 1≤k≤pn-1.. p =X p n 1£ k £ p n -1 å k Vom dovedi că p| C p n .k Vom dovedi că 2| C 2 n . Deci expresia câtul a două numere impare. Aceasta arată că f= X 2 + 1 este un polinom ireductibil în ℤ[X].2). Avem că C k n = p p n ( p n .(k .t . Pentru a arăta că f este ireductibil este suficient să dovedim că g=f(X+1) este ireductibil.

Fie ui=qim+ri.59. …. …. Aplicând criteriului lui Eisenstein pentru numărul prim p obţinem că polinomul g este ireductibil. Presupunem că şi să demonstrăm că: (-1) k[Pn(1)-1+S1-S2+…+(-1)kSk-1]≥0 (*) not n (-1)k[Pn+1(1)-1+S1(x1. Deci p| C p n .s<n şi (p. Deci numărul întreg C k n este câtul a două p k k1 numere naturale în care numărătorul se divide cu p (de fapt cu pn-s) şi numitorul k nu se divide cu p. Deci p n p n-s = . …. + X rn = H. H=αP. …. 1≤k≤n. xn+1)-S2(x1. xn+1)]≥ak-1xn+1. De aici rezultă că n0=n1=…=nm-1. xn)= å x1 x 2 . de unde rezultă că: (-1)k[Pn+1(1)-1+S1(x1. ….xl = al . ….. xn+1)]≥0.. xn)=Sk(x1. …. ….1 este un polinom ireductibil în ℤ[X]. Dar cum H=n0+n1X+…+nm-1Xm-1 are gradul mai mic sau egal cu gradul lui P. …. (1) unde Pn(x)=(x-x1)…(x-xn) şi Sl(x1. oricare ar fi k.60. Observăm că Xm-1=(X-1)P(X). + X rn ). x2. Cum Xm=(X-1)P(X)+1. obţinem că X qi m =Ai(X)P(X)+1. k1)=1.1) + X ri . X ui = X qi m+ ri = X ri ( X qi m . Apoi. Pentru k=n+1 relaţia este imediată din enunţ (s-a folosit relaţia Sk(x1. Aceasta arată că f= X p + p . xn-1)). oricare ar fi k≤n. Aşadar P|Q ⇔ P| X r1 + X r2 + .. rezultă că P|H dacă şi numai dacă există α∈ℝ a. …. ….. are loc inegalitatea: (-1)k[Pn(1)-1+S1-S2+…+(-1)kSk-1]≥0. xn+1)+…+(-1)kSk-1(x1.î. oricare ar fi k≤n+1. xn+1)+…+ +(-1) k+1Sk-1(x1.. 10. 1].. xn-1)+xnSn-1(x1. Pentru n=1 inegalitatea este evidentă (aici k=1). 0≤ri<m. xn+1)-S2(x1. Demonstrăm prin inducţie după n următoarea Propoziţie: Oricare ar fi x1. Înmulţind (*) cu 1-xn+1≥0 rezultă: (-1)k[Pn(1)(1-xn+1)-(1-xn+1)+a1(1-xn+1)-a2(1-xn+1)+…+(-1)kan-1(1-xn+1)]≥0 (-1)k[Pn+1(1)-1+(a1+xn+1)-(a2+a1xn+1)+…+(-1)k(ak-1+ak-2xn+1)-(-1)kak-1xn+1]≥0. 299 .xn∈[0. unde Ai(X) este un polinom în nedeterminata X. 10. Deci Q(X)=G(X)⋅P(X)+( X r1 + X r2 + .

a n ..... za 2 a2 a1 . + za n z ij-2 + a1 z ij-1 + a 2 z ij -1 + . a1 n-1 (1) Dn(z)= za n-1 za n Õ (a1 + a2 z k + a3 z k2 + . + a n -i +1 z n-1 -1 j j j j j -i -i -i = z ij-1 (a n -i + 2 z n-1+1 + a n -i + 3 z n-1+ 2 + a n -i + 4 z n-1+ 3 + . + a n z n-1 ) j j Deci elementele coloanei j din Pn se obţin prin înmulţirea elementelor -1 coloanei j din Vn cu factorul a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + . + -1 j j j -1 -1 + a n z n-1 + a1 + a 2 z j -1 + . Calculând în continuare Dn(z)⋅Vn vom deduce formula (1)... rezultă că: Dn ( z ) = Õ (a1 + a 2 z k + a 3 z k + ... a n -1 .. ..... .. n z 2 -1 .. + a n z n-1 .... iar zk (k∈{0. a2..... ….. + a n -i +1 z n-1 ) j j -1 -1 = z ij-1 (a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + . z n -1 i . + a n -i +1 z n-1 + . …. 1 .. ..n ... z n -1 not 2 . za3 a3 a2 a1 ....61. + an z kn-1 ) k =0 unde a1..10.. + a n z kn-1 ) × Vn k =0 n -1 k =0 n -1 2 n Cum Vn≠0.. În rezolvare vom folosi faptul că: a1 za n ..... za 4 . n-1}).2 + a1 z ij-1 + a 2 z ij -1 + .. n Avem: å d ik vkj k =1 n -1 = za n -i + 2 + za n -i +3 z j -1 + za n -i + 4 z 2-1 + ... să notăm cu Vn determinantul Vandermonde de ordinul n asociat numerelor zk (k∈{0. Intr-adevăr.. + a n -i +1 z n-1 j -1 -1 j +1 + +i -1 = a n -i + 2 z n-1 + a n -i +3 z n-1 + a n -i + 4 z n-12 + ...... j =1. …... Deducem astfel că: j j Dn ( z ) × V n = Õ (a1 + a 2 z k + a3 z k2 + . + a n z n-1 ) -1 j j j -1 = v ij ( a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + ... an. + a n z n-1. n-1}) sunt rădăcinile de ordinul n ale numărului z... n -1 . Caz particular z=1. Avem: 1 z0 2 Vn = z 0 .. n z1 -1 1 z2 2 z2 . j =1. z n -1 = v ij .... a n -2 = .. Avem: 300 .. Fie Pn=Dn(z)⋅Vn = p ij p ij = not i . + a n z k -1 ) . z∈ℂ.. n z 0 -1 1 z1 2 z1 ....

i=1. x2. i=1. s2. i =1 n +1 xn +…+am. i =1 n +1 xn Dacă s=n... k = 0..x n +1 ) s × xi .. . Să considerăm q(x)=(x-x1)(x-x2)…(x-xn+1).. a n .x i +1 ).xi -1 )( x .î.1 ï . ….2 . identificând coeficientul lui xn în (1). Observăm că q´(xk)=(xk-x1)…(xk-xk-1)(xk-xk+1)…(xk-xn+1). 10. atunci (dacă de exemplu. sn sunt pozitive şi să demonstrăm că x1.. a n .62. ï k =1 n +1 P( x ) ì0. xi<0. cu m≤n. 2....( x .. Fie si = å x1 x 2 . obţinem: å q ¢(ixi ) = 0 (0≤s≤n-1).2 = . Atunci relaţia din enunţ devine: å q ¢( xkk ) = ía0 ... să presupunem că numerele s1. × P(e n ) = 0 ⇔Dn(1)=0.. elementele xi. 10. absurd..…. . Atunci. Conform celor stabilite anterior.( x .... prin absurd există i∈{1. cu 0≤s≤n şi avem: xs = å i =1 n +1 ( x . Dacă. k=1.1 .. 2kp 2kp e k = cos + i sin . a4 .. scriem polinomul de interpolare Lagrange pentru polinomul xs. …. daca grad ( P ) = n î Pentru aceasta.s1 X n -1 + s 2 X n . Având în vedere cele de mai sus 301 . xn≥0. ….. + a ne kn-1 ) . 2... (1) q ¢( x i ) Dacă s≤n-1. n este impar) deducem că P(xi)<0 ⇔ 0<0. cu notaţia n n Cum implicaţia de la stânga la dreapta este banală. + (-1) n s n = 0 .. 2..a1 an . …. a3 a3 a2 a1 . 2. n . daca grad ( P ) £ n . procedând la fel deducem că: Fie P(x)=a0x +a1x putem scrie: m m-1 å q ¢(ixi ) = 1 .x1 ). …. k =0 n -1 P(x)=a1+a2x+a3x2+ …+anxn-1 vom obţine că ecuaţiile xn-1=0 şi P(x)=0 au cel puţin o rădăcină comună dacă şi numai dacă P(e1 ) × . n.63.. a1 Dn(1)= a n-1 a n Õ (a1 + a 2e k + a3e k2 + . n sunt soluţii ale ecuaţiei: P ( X ) = X n ...xi . a n -1 . a2 a2 a1 . n+1.... n} a. Dacă n este par. obţinem contradicţia P(xi)>0 ⇔ 0>0..

α∈ℕ. deducem că S7=7. Folosind formula din enunţul problemei 10. Să presupunem că există n+1 numere distincte x1. avem că p∤|xi-xj| şi atunci. P(xi) se divide la p pentru orice i=1. xn+1∈{0. iar q(x)=f(x). Atunci pentru suma cerută avem: S= i i i å ( x1 + x2 ) 20 = å ç å C 20 x120-i x2i ÷ = å C 20 (å x120-i x2i ) = å C 20 (S 20-i S i . …. ….64. + x n . ….64. + x n ) = å xip + q + å xip x q = S p + q + å xip x q j j i =1 i¹ j i¹ j n 302 . ï î7..63. Deoarece s1=s2=…=s6=0 şi s7=1. daca m = n î 10. 10. ç ÷ ï i =1 i =1 k =0 k =0 n +1 P( x ) n +1 1 m m æ n +1 x m.67. î.. considerând P(x)=f(r)(x). Am notat s1=x1+…+xn. ….xa = 0 .. i =0 20 Sk = k x1 Observaţie.å q ¢( xii ) = å q ¢( xi ) × å a k xim-k = å a k ç å q ¢i(xi ) ÷ = ía0 . pentru i ¹ 7 m . k=1. ….S 20 ) = ç ÷ æ 20 ö ø 20 20 è i =0 i =0 i =0 = i 7 14 å C 20 S 20-i S i = C 20 S13 S 7 + C 20 S 6 S14 = 0 . S p × S q = ( x1p + . j =1 i¹ j întregi.x j ) . daca m £ n . P(xn+1) sunt divizibile prin p. …. 7. rezultă că membrul drept al egalităţii anterioare este divizibil prin p. …. şi aducând la acelaşi numitor obţinem o relaţie de forma: A1 P1 ( x1 ) + . p-1} a.66. j∈{1.. 2. …. pentru orice i. absurd. k De asemenea. şi q q (i). Rezultă imediat din problema 10. S7=S14=7 şi Si=0 pentru i∈{1.…. + An+1 P( x n+1 ) = a 0 × Õ ( xi .. m∈ℕ. n+1. pentru i = 7 m În acest caz.65.1 . Dar 0<|xi-xj|<p. An+1 numere i . 1. n+1} şi... cu A1. 10. conform formulelor lui Newton vom avea S1=S2=…=S6=0 şi cum din ecuaţia dată avem: 7 x k +a . rezultă că S i = í ì ï0. + x np )( x1 + . 14}.k ö è i =1 ø ì ï0. 2. 10. Cum P(x1).. sn=x1⋅…⋅xn k + .. cum p este prim. 20}\{7. k∈ℕ. a0 se divide la p.

. j.69.. 3 3 + x 2 + x3 =s1S2-s2S1+3s3=8-6s2+3s3. q p q r r S p × S q × S r = ( x1p + ..S p+ q . (S2= s12 -2s2=-6. avem şi cum în acest caz s1=x1+x2+x3=0. j∈{1. + x n )( x1 + . S3=-3S1+15=-3s1+15=15. k∈{1. n}.S p+q+ r + S p+ r S q i¹ j i¹ j i ¹ j ¹k i ¹ j ¹k .3S 2 p × S p + 2S 3 p ] . S3=15.⇒ å xip x qj = S p × S q . (ii). å xip x jp xkp = 6 [(S p ) 3 .68.S 2 p ] . S5=-75.S p+ r × S q . + x n ) = å xip+q+ r + å xip+ q x rj + i =1 i¹ j n + å xip+ r x qj + å xiq+r x jp + å xip x qj xkr = S p+ q+ r + S p+q S r . În particular.2s 2 =4-2s2. 2 (iii). n}. 1 å i¹ j xi3 x 2 = S 3 × S 2 . dacă în (i) punem p=q obţinem å i¹ j xip x jp 1 = × [(S p ) 2 . Conform formulelor demonstrate la problema 10. n}.xn simetric şi omogen de gradul p+q. s2=x1x2+x1x3+x2x3. + x n )( x1 + .S p +q +r + S q+ r S p . …. i.67.. k∈{1. s3=x1x2x3=5.S 5 j 10. s2=x1x2+x1x3+x2x3=3. 303 ..S p + q+ r + å xip x qj x kr ⇒ i¹ j¹k å xip x qj x kr = S p × S q × S r . i¹ j Sn = S2 = S3 = n x1 2 x1 3 x1 10. …. Atunci å xi3 x 2j =-90+75=-15.S r + q × S p + 2S p+ q+r . i¹ j Suma din membrul stâng reprezintă un polinom în nedeterminatele x1. j.. Notez s1=x1+x2+x3.…. s3=x1x2x3 şi considerând n n + x 2 + x3 avem: 2 2 2 + x 2 + x3 = s1 . pentru p=q=r avem: i¹ j¹k i. S5=-3S3+5S2=-75).S p+q × S r . …. i. În particular. obţinem S2=-6.

3 = 1 ± i 11 .4 4 4 S 4 = x1 + x 2 + x3 =s1S3-s2S2+s3S1=16-12s2+6s3-4s2+2 s 2 +2s3=2 s 2 2 2 2 4 4 -16s2+8s3+16. x3= .8s 2 + 4 s 3 . eliminând pe s3. şi cum S 4 = x14 + x 2 + x3 =8.2i şi permutările acestora..4)( s 2 + 4) = 0 şi vom avea două cazuri: 1) s2-4=0. x3 obţinem alte cinci soluţii ale sale prin permutările acestei soluţii. şi 2 S5=s1S4-s2S3+s3S2=16-8s2-3s2s3+4s3+6 s 2 -2s2s3= 2 =6 s 2 -5s2s3-8s2+4s3+16 cum 2 2 5 5 5 S 5 = x1 + x2 + x3 =32 rezultă că 6 s -5s2s3-8s2+4s3+16=32. x 2 = . deci 6 s -5s2s3-8s2+4s3-16=0. 2 2) Dacă s 2 + 4 = 0 ⇒ s2=±2i. care se mai scrie 2 ( s 2 . după eliminarea lui s 2 . x3= . De 2 2 asemenea.16 = 0 ï í 2 ïs 2 . ì x1 + x 2 + x3 = 2 ï Dacă s2=2i atunci s3=4i şi deci í x1 x2 + x1 x3 + x 2 x3 = 2i ï x x x = 4i î 1 2 3 Obţinem ecuaţia t3-2t2+2it-4i=0.i 11 Deci o soluţie a sistemului va fi x1=1.2i . 304 Dacă s2=-2i atunci s3=-4i adică (t-2)(t2-2i)=0 şi vom avea soluţiile . x2= 2i .8s 2 + 4 s 3 + 4 = 0 î 2 echivalent.2i şi permutările acestora. Avem soluţiile x1=2. rezultă că 2 s 2 -16s2+8s3+16=8 deci 2 s 2 -8s2+4s3+4=0. 2 1 + i 11 1 . Trebuie rezolvat sistemul de ecuaţii: 2 ì6 s 2 . avem: s 2 . Atunci s2=4. x2= . x1=2. x2.4 s 2 + 4 s 2 . t 2.16 = 0 . cu sistemul: ì 2 ï s 2 .5s 2 s 3 .4s3 .s 2 s3 . s3=3 şi prin urmare: ì x1 + x 2 + x 3 = 2 ï í x1 x 2 + x1 x 3 + x 2 x 3 = 4 ïx x x = 3 î 1 2 3 sistem a cărui rezolvare revine la rezolvarea ecuaţiei de gradul trei t3-2t2+4t-3=0 ale cărei rădăcini sunt t1=1.8 = 0 î 3 2 din care.8s 2 + 4 s 3 + 4 = 0 í ï8s 2 . adică (t-2)(t2+2i)=0. x3 = şi 2 2 cum el este simetric în x1.

Cum Q(ai)=-1 rezultă că Q1(ai)Q2(ai)=-1 deci Q1(ai)=1 şi Q2(ai)=-1 sau Q1(ai)=-1 şi Q2(ai)=1 pentru un i∈{1. P2∈ℤ[X]. Vom demonstra că grad P1 = grad P2 = n. Deci P1(x)=1. Să presupunem de exemplu că grad P1<grad P2 şi deci grad P1<n iar grad P2 >n. oricare ar fi i cu 1≤i≤n. Din P=P1P2 deducem că P=αβ(X-a1)2…(X-an)2+(α+β)(X-a1)…(X-an)+1.10. se va raţiona dacă P1. Putem scrie . grad(Q2)<n=grad(Q). cu Q1. an deci este polinomul identic nul. …. absurd!.Q12 ( X ) =(X-a1)(X-a2)…(X-an)-1. P2>0 (analog. adică –α2=1. …. cu P1. cu α. n}. contradicţie. Presupunem prin reducere la absurd că Q=Q1⋅Q2. (1) Polinomul P1(X)-1 de grad mai mic decât n are n rădăcini a1. …. P1(an)⋅P2(an)=1. Deoarece P1(x)>0 şi P2(x)>0 rezultă P1(a1)=P2(a1)=1 ………………. β∈ℤ. Făcând x= a1. Deci Q1=-Q2. de unde αβ=1 şi α+β=0. an avem: P1(a1)⋅P2(a1)=1 ……………… P1(an)⋅P2(an)=1. P2<0). Deoarece P(x)>0. =α(X-a1)…(X-an) şi P2(X)-1=β(X-a1)…(X-an). Se observă că Q(ai)=-1. oricare ar fi x∈ℝ.. Să zicem P1. oricare ar fi x∈ℝ. Demonstrăm că P este ireductibil în ℤ[X]. Demonstrăm că Q este ireductibil în ℤ[X]. Cum polinomul Q1+Q2 are gradul mai mic decât n şi n rădăcini obţinem că Q1+Q2=0. deci Q este ireductibil. În ambele cazuri Q1(ai)+Q2(ai)=0. Presupunem prin absurd că P=P1⋅P2. 305 Deci grad P1=grad P2=n şi din relaţiile (1) deducem că P1(X)-1= . neconstante. absurd!. Identificând coeficienţii lui Xn din cei doi membrii obţinem 1=-1. Q2∈ℤ[X] neconstante şi grad(Q1). rezultă că P1 şi P2 nu au rădăcini reale şi deci păstrează semn constant pe ℝ.70. oricare ar fi i cu 1≤i≤n şi grad(Q1+Q2)<n.

X3. í ïc = 18 ïd = -27 î ì4 + b = 0 ï.S1n + 4S1n-2 S 2 . Notând X1+X2+…+Xn=S1.4S13 S 3 .2.3 -2 -2 -3 0 -1 -1 -1 -1 Obţinem astfel sistemul de ì a = -4 ïb = -4 ï .b + c + d = 0 î de unde Prin urmare. atunci fie ord(I)=min{ord(f)|f∈I}.73.2. + (-2) n S n .8S1n-3 S 3 + .2( X 1 + .27 S 3 .. Dacă I≠(0) este un ideal.. + (-2) n S n = = .4 S 2 + 18S1S 2 S 3 .1) şi (2. sunt ideale ale lui K[[X]].2). X1X2+…+Xn-1Xn=S2. Se demonstrează că I=(X(ord(I)).1. d sunt numere reale. Atunci exponenţii termenilor principali ai polinoamelor care vor rămâne după eliminarea succesivă a termenilor principali vor fi (4. c. 10. avem f=(S1-2X1)…(S1-2Xn)= S1n . b.. Este clar că (0) şi (Xn). X1X2…Xn=Sn.1).72. unde a.a .71.108a + 16d = 0 ï1 . 2 3 2 Deci f = S12 S 2 + aS13 S 3 + bS 2 + cS1 S 2 S 3 + dS 3 ... La acelaşi rezultat se ajunge şi folosind procedeul descris în teorema fundamentală a polinoamelor simetrice. (4.10.0).27b + 4d = 0 ï ecuaţii: í ï. (3. 2 3 2 f=(X1-X2)2(X1-X3)2(X2-X3)2= S12 S 2 . Determinăm aceşti coeficienţi dând valori numerice nedeterminatelor X1.3..2. n∈ℕ. X1 1 2 1 1 X2 1 X3 0 S1 2 S2 1 S3 0 2 4 1 f 0 0 0 0 -1 -1 0 . Se arată acestea sunt singurele ideale ale sale.. X2. Termenul principal al polinomului f este X 14 X 2 . …. 2 10. + X n ) S1n . (3. 306 .0).

X .-” notează clasele modulo 4.Y]⊆(X .Y. 10.2) 2 ] = ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ = (.Z] atunci avem P=X2(g+(XY-Z)t2+t1Y)+X(t0Y-t1Z)-t0Z.Y.2)][1 + 2(. XY-Z)∩K[X.2) .Z]/(Z2)→K[X. Fie f:ℤ[X]→ℤ[ d ] morfismul de ℤ-algebre dat prin f(X)= d . dacă P este 2 2 X g+(XY-Z)(t0+t1X+t2X ) cu g.39.Y].Z] şi de deci forma Z K[X.Z] şi t0. an). Ker(f)⊇(X2-d). clasa modulo (X2+X+ 2 ) a elementului ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (.77. Obţinem R( d )=0 şi rezultă R≡0. Aplicăm problema 8.74. (X) este ideal maximal.75.Z]→K[X.10.2 (egalitatea se obţine înlocuind X2 cu .Z]. XY-Z) (surjecţia canonică) atunci avem Ker(g)=Z2K[Y.X . Reciproc. dat prin φ(P)=P(a1. un polinom din XY-Z) K[Y.. Deci Z|t0 şi deducem că P=-t0Z∈Z2K[Y.3) = 3 X + 2 307 Ù .X )( 1 + 2 X .X .2) + (4 X + 4)(2 X . adică Ker(f)=(X2-d).Y.Z].X . În concluzie.Z]/(X2.(.Y. Atunci K≃K[X]/(X) şi K[X]/(X) fiind inel. Deci g induce o injecţie K[Y. pentru cazul x=clsX mod (X2+X+ 2 ).X .76. La fel. ….X . f(a0+a1X+…+anXn)=a0 este surjectiv şi Ker(f)=(X). Aplicăm în continuare prima teoremă de izomorfism. Fie P∈ℤ[X] a. Evident.2 ) constituie un element idempotent al inelului ℤ4[X]/(X2+X+ 2 ).X .12X 2 + 8 X 3 ) = . ˆ Fie surjecţia canonică f2:ℤ8[X]/(X2+X+ 2 )→ℤ4[X]/(X2+X+ 2 ).. Morfismul de inele f:K[X]→K.Z]→K[X. Xn]→A. clasa modulo (X2+X+ 2 ) a elementului X + ( X 2 . t2∈K[X. dacă g este compunerea morfismelor de inele K[Y. Conform problemei 8. Aplicăm teorema fundamentală de izomorfism pentru inele morfismului de inele φ:A[X1.Y.Z]/(X2.Z] (incluziunea canonică) şi K[X. unde .XY-Z) care aplică K[Y.Z]/(Z2) izomorf pe Im(g). 10. 2 2 Avem Z2=Y2X2-(XY-Z)(YX+Z)∈(X2..X .78. de unde rezultă g+(XY-Z)t2+t1Y=0 şi t0Y-t1Z=0.39. 10.2) + [(. ˆ 10.2) 2 . t1∈K[Y.î. f(P)=P( d )=0 şi R(X)=aX+b∈ℤ[X] restul împărţirii lui P(X) la X2-d. ….12(.

ˆ De exemplu. Aʹ=ℤ2[X]/(X2-X).). 2 adică -a1Z+G(Y)YZ+YH(Y)∈(X .Y]/(X2. (ii). Dar 1+n este inversabil (suma dintre un element inversabil şi unul nilpotent este element inversabil) deci şi a este inversabil. Y ))=P(0.XY-Z) şi g:B→A. De exemplu. 10. ˆ ˆ f(P( X . (iii).XY-Z) iar XY aparţine lui clsZ).XY-Z). Într-adevăr. Suficienţa nu este adevărată. Nici necesitatea nu este adevărată. unde n∈A este un nilpotent. definit prin ˆ g(cls P(X.Y.î. f:A→Aʹ fiind morfismul surjectiv indus de morfismul ℤ4→ℤ2. Într-adevăr.Z]/(X2. (i). H(Y)∈ℚ[Y] atunci 2 rezultă cls(-a1Z+G(Y)YZ+YH(Y))=0. a1∈ℚ şi G(Y).74. În plus. Ker(f)=(X) este format din elemente nilpotente.Y). pentru că morfismele de inele unitare transportă elementele inversabile în elemente inversabile. Ker(g)=(clsZ). ˆ ˆ Atunci f( X ) este idempotent deşi X nu este idempotent.ˆ este un element idempotent diferit de 0 şi 1 în inelul ℤ8[X]/(X2+X+ 2 ). dacă (clsY)⋅(cls(a1X+G(Y)Z+H(Y)))=0.Y. Deci clsY nu este divizor al lui zero (am utilizat faptul că elementele lui B pot fi scrise sub forma cls(a1X+G(Y)Z+H(Y)). observăm că Y este divizor al lui zero în A dar f( Y ) nu este divizor al lui zero.XY). Ù De exemplu. pentru A=ℚ[X. Reciproc este evident. Suficienţa este evidentă.0) observăm că g(cls Y)= Y este divizor al lui zero dar nu şi clsY. considerăm cazul A=ℤ4[X]/(X2+X. ceea ce implică a1=G(Y)=H(Y)=0. 308 . iar clsZ este nilpotent pentru că Z2∈(X2. aaʹ=1+n. Aʹ=ℚ[Y] şi f definit prin În plus. dacă f(a) este inversabil atunci există aʹ∈A a.Z))=P(X.Y. pentru B=ℚ[X.79. Necesitatea nu este în general valabilă.Z]=(Z ) (vezi problema 10.XY-Z)∩ℚ[Y.2 ). deoarece XZ∈(X2.

BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. Bucureşti. Universitaria. 4. Hamburg: Exercices in Basic Rings Theory. M. C. Craiova. I. C. 6.1). Dixon : Problems in group theory. 1998. I. Manoil. din Bucureşti. Ene : Algebră : Culegere de probleme pentru examenele de admitere şi olimpiade şcolare. Universitaria. Buşneag : Teoria grupurilor. Module. Dan: Probleme de algebra: Inele. A. Fadeev. D. Bucureşti. Reprografia Univ. Kluwer Academic Press. Radu: Algebra. Blaisdell Publishing Company. G. A. 14.Buşneag. Niţă. tehnică. S. C. I. Năstăsescu. Răianu : Structuri algebrice (probleme rezolvate). Ion. C. (vol. C Vraciu: Bazele algebrei. 10. 1986. Gh. I. Popescu: Probleme de algebra. Vraciu : Probleme de teoria grupurilor. Reprografia Universităţii din Craiova. Mir Publishers Moscow. M. P. 1967. 3. Ed Didactică şi Pedagogică. Ion. 1988. 2000. Ed. Ed. N. Craiova. 2002. 1981. Craiova. 309 . N. 1995. 1981. D. D. 2. 8. 1991. Dincă: Lecţii de algebră. Ed. V. 1999. J. 5. Reprografia Universităţii din Bucureşti. 13. 1968. D. D. 1982. Ed Academiei. Caragea. Radu. C. Scorpion 7. Bucureşti. Andrei. Niţă. Ţena. D. C. Călugăreanu. Ion. D. I. Odărăşeanu : Probleme de structuri algebrice. 11. Teorie Galois. Sominsky: Problems in Higher algebra. Andrei. G. C. Bucureşti. Ed. Năstăsescu. Ed. 12. Universitaria. 7. D. Piciu : Lecţii de algebră.1994. 9. C. Ed Didactică şi Pedagogică. Becheanu.

1992. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 21. Savu şi M. J. Ed. 16. Cambridge University Press. C. 19. Spircu : Structuri algebrice prin probleme. L. Ed Albatros. Spircu : Probleme de structuri algebrice. 17. Panaitopol. S. 1966. D. Bucureşti. Niţă. I. Panaitopol. C. 1980. Buzeţeanu. C. M. Bucureşti. Ştiinţifică. Popovici. Ed. C. I. Joiţa : Exerciţii de algebră. C. 20. tehnică. Ion. Brandiburu. Năstăsescu. Rădulescu. Berceanu. D. M. C. S. 18. Bucureşti. Bucureşti. Tomescu (coordonator) : Probleme date la olimpiadele de matematică pentru liceu. Ed. I. D. Năstăsescu. Dinulescu. J. (1950 – 1990). Bucureşti.1978.15. Niţă. J. I. Ne face plăcere să amintim aici numele autorilor mai multor probleme cuprinse în această lucrare (împreună cu soluţiile corespunzătoare) : T. M. Ş. Rose : A course în Group Theory. 1982. 1991. 1992. M. Andrei. C. Vraciu : Elemente de teoria grupurilor finite. B. Ştiinţifică. 1974. Dăscălescu. M. I. Albu. 22. Cuculescu. 24. 23. Suzuki : Group Theory. T. T. D. Didactică şi Pedagogică. Rotman : The Theory of Groups ( An introduction ). I. Rădulescu. Popescu. M. D. Springer – Verlag. Ghergu. 1986. Niţă. M. Ed. Ţena. Gh.. Miheţ. M. Chiriţă. S. Ed. Piticari. Allyn and Bacon Inc. Drăghicescu: Polinoame şi ecuaţii algebrice. Deaconescu. Bucureşti. Andronache. 310 . L. Gazeta Matematică (1980 – 2002).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful