UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE DREPT

DREPT CIVIL
PARTEA A II -A

TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR

Lect. univ. dr. DAN CONSTANTIN TUDURACHE

- SUPORT CURS Anul II
Semestrul II

2009

CUPRINS TEMA I - NOŢIUNI GENERALE DESPRE OBLIGAŢII ....................... 4 1. Definiţia şi elementele raportului juridic de obligaţie. ........................ 4 2. Clasificarea obligaţiilor........................................................................ 5 TEMA A II-A - IZVOARELE OBLIGAŢIILOR....................................... 6 A. Contractul................................................................................................ 6 1. Generalităţi în ce priveşte contractul ca izvor de obligaţii. ................. 7 2. Clasificarea contractelor. ..................................................................... 7 3. Încheierea contractelor......................................................................... 8 4. Efectele contractului (Puterea obligatorie a contractului). ................ 12 B. Actul juridic unilateral ca izvor de obligaţii......................................... 21 1. Aspecte generale privind actul juridic unilateral. .............................. 21 2. Cazuri de acte juridice unilaterale apreciate în literatura................... 21 juridică drept izvoare de obligaţii. ......................................................... 21 C. Faptul juridic licit ca izvor de obligaţii ................................................ 22 1. Gestiunea intereselor altei persoane................................................... 22 2. Plata lucrului nedatorat. ..................................................................... 22 3. Îmbogăţirea fără justă cauză.............................................................. 22 1. Gestiunea intereselor altei persoane (gestiunea de afaceri) ............... 22 2. Plata nedatorată. ................................................................................. 24 3. Îmbogăţirea fără justă cauză .............................................................. 25 Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. .................................................. 26 D. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (Răspunderea civilă delictuală). 26 1. Aspecte generale. ............................................................................... 27 2. Răspunderea pentru fapta proprie. ..................................................... 30 TEMA A III-A - EFECTELE OBLIGAŢIILOR ..................................... 46 1. Executarea directă (în natură) a obligaţiilor....................................... 47 2. Executarea indirectă a obligaţiilor (Executare prin echivalent). ....... 58 3. Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului................... 66 TEMA A IV-A - TRANSMITEREA ŞI TRANSFORMAREA OBLIGAŢIILOR........................................................................................ 72 1. Moduri de transmitere........................................................................ 72 2. Moduri de transformare ..................................................................... 75 TEMA A V-A - MODURILE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR ...... 76 1. Moduri de stingere a obligaţiilor care duc la realizarea creanţei creditorului. ............................................................................................ 76
2

2. Moduri de stingere a obligaţiilor care nu duc la realizarea creanţei creditorului............................................................................................. 78 TEMA A VI-A - OBLIGAŢII COMPLEXE........................................... 79 1. Obligaţiile afectate de modalităţi....................................................... 79 2. Obligaţiile plurale .............................................................................. 84 TEMA A VII-A - GARANTAREA OBLIGAŢIILOR ........................... 88 1. Garanţiile personale. .......................................................................... 88 2. Garanţiile reale................................................................................... 90 BIBLIOGRAFIE........................................................................................ 97

3

locator-locatar. Creditorul este subiectul activ al raportului obligaţional. Clasificarea obligaţiilor 1. Conţinutul raportului juridic de obligaţie. să facă sau să nu facă ceva. asigurator-asigurat etc. fiind întâlnite în toate materiile dreptului. obligaţia este analizată ca un raport juridic stabilit între creditor şi debitor. în mod necesar. de a cere subiectului pasiv denumit debitor – şi căruia îi revine îndatorira corespunzătoare . de subiect activ şi subiect pasiv (contractele bilaterale).să dea. având posibilitatea de a recurge la executarea silită asupra bunurilor debitorului.NOŢIUNI GENERALE DESPRE OBLIGAŢII 1. În conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor. mandante-mandatar. deoarece datorează creditorului o prestaţie determinată. Obligaţia civilă este raportul juridic stabilit între două sau mai multe persoane. noţiunea de obligaţie a fost înţeleasă iniţial ca o legătură pur materială între debitor şi creditor (vinculum corporis). se stabileşte între persoane fizice sau juridice. care se îndatorează faţă de creditor la executarea unei prestaţii. Subiectele raportului juridic de obligaţie. De cele mai multe ori. ca orice raport juridic. în fiecare raport obligaţional subiectele poartă denumiri specifice naturii lui: vânzător-cumpărător. Conţinutul raportului juridic de obligaţie se stabileşte prin 4 . cărora le corespund obligaţiile debitorului. El presupune. Raportul juridic obligaţional. Structura raportului juridic de obligaţie implică trei elemente: subiectele. Definiţia şi elementele raportului juridic de obligaţie Rolul obligaţiilor în viaţa juridică este determinat de faptul că ele stau la baza oricărui raport de drept. dar dezvoltarea societăţii romane a făcut ca această noţiune să devină o legătură pur juridică (vinculum juris) care permitea creditorului să-i pretindă debitorului să dea. părţile dintr-un raport juridic de obligaţie au dublă calitate. Deşi subiectele oricărui raport juridic de obligaţii civile au denumirile de creditor şi debitor. raporturile juridice create prin săvâşirea unui fapt ilicit).TEMA I . să facă sau să nu facă ceva Elementele obligaţiei. adică persoana care are încredere în cel care se obligă. Subiectul activ este denumit creditor. În principal. iar debitorul este subiectul pasiv. Definiţia şi elementele raportului juridic de obligaţie 2. În dreptul roman. Conţinutul raportului juridic de obligaţie cuprinde toate drepturile subiective ale creditorului. două subiecte: subiectul activ şi subiectul pasiv. iar subiectul pasiv poartă denumirea de debitor. dar sunt şi raporturi de obligaţii în care o parte este numai creditor şi cealaltă numai debitor (contractele unilaterale. conţinutul şi obiectul. termeni proprii obligaţiilor civile în general.

c) – obligaţia de rezultat (determinată) – acea obligaţie care constă în îndatorirea debitorului de a obţine un rezultat determinat (ex. Clasificarea prezintă interes sub aspect probatoriu. obligaţia cumpărătorului imobilului închiriat de a respecta locaţiunea contractată de către vânzător. – obligaţia de diligenţă (de mijloace) – acea obligaţie care constă în îndatorirea debitorului de a pune toată stăruinţa pentru obţinerea unui anumit rezultat. Această clasificare prezintă importanţă în ceea ce priveşte clasificarea actelor juridice (ex.voinţa părţilor. contractul de rentă viageră – obligaţie de “a da”. Raportul juridic de obligaţie are ca obiect prestaţia la care s-a obligat debitorul. 2. ori este determinat prin lege. după cum este corelativă unui drept absolut – înseamnă îndatorirea generală de a nu face nimic de natură a aduce atingere acelui drept – ori unui drept relativ – înseamnă a nu face ceva ce ar fi putut face dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abţinere. ca şi dreptul de creanţă. În funcţie de obiectul lor: a) . prestaţie ce poate fi pozitivă (a da. de a presta un serviciu ori de a preda un lucru. Aceată clasificare prezintă utilitate practică în ceea ce priveşte punerea în întârziere a debitorului. – obligaţii negative – sunt obligaţiile de “a nu face”. 2). b) – obligaţii pozitive – sunt obligaţiile de “a da” şi “a face”. Clasificarea obligaţiilor 1). 5 .obligaţia de a nu face – are un conţinut diferit. După opozabilitatea lor. a face) sau negativă (a nu face). Obiectul raportului juridic de obligaţie. iar nu de rezultat). b) obligaţie opozabilă şi terţilor (scriptae in rem) – este acea obligaţie care se naşte în legătură cu un lucru şi care îşi produce efectele şi asupra unei terţe persoane care dobândeşte ulterior un drept real asupra lucrului respectiv chiar dacă această persoană nu a participat în vreun fel la naşterea raportului juridic ce are în conţinut acea obligaţie. . . contractul de vânzare cu clauză de întreţinere – obligaţie de “a face”) şi a posibilităţii aducerii la îndeplinire silită a obligaţiilor. se împart în: a) obligaţie obişnuită – este acea obligaţie civilă care incubă debitorului faţă de care s-a născut. obligaţia vânzătorului de a preda lucrul vândut).obligaţia de a face – este îndatorirea de a executa o lucrare. fără a se obliga la însuşi rezultatul preconizat (ex. Este o obligaţie opozabilă “între părţi”.obligaţia de a da – este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real. după cum izvor al obligaţiei îl constituie actul civil sau un alt izvor decât actul juridic al părţilor. De exemplu. obligaţia asumată de avocat faţă de clientul său este o obligaţie de mijloace.

încheierea contractelor. 3). 4. 6 . TEMA A II-A . etc. “Orice plată presupune o datorie.civ. în consideraţia importanţei deosebite a unui astfel de bun. b) obligativitatea contractului în raporturile dintre părţile contractante. Obligaţiile civile imperfecte sunt prevăzute de lege. pentru societate (sunt asemenea obligaţii: cea a deţine un teren agricol şi de a-l cultiva. obligaţia de a acorda întreţinere copilului celuilalt soţ).). c) obligaţia morală – este acea obligaţie care fără a fi prevăzută de vreo normă juridică. Generalităţi în ce priveşte contractul ca izvor de obligaţii. În raport de sancţiunea ce asigură respectarea lor: a) obligaţia perfectă – este acea obligaţie civilă a cărei exercitare este asigurată în caz de neexecutare de către debitor. excepţiile de la principiul relativităţii efectelor contractului. potrivit legii. dar odată executată de bună voie de către debitor.c) obligaţie reală (propter rem) – este îndatorirea ce revine. Clasificarea contractelor. b) obligaţia imperfectă (numită şi naturală) – este acea obligaţie – tot juridică – a cărei executare nu se poate obţine pe cale silită. din anumite considerente de onoare. d) efectele specifice ale contractelor sinalagmatice (excepţia de neexecutare. fie pierd această sancţiune datorită trecerii timpului (obligaţia naturală apărută ca urmare a îndeplinirii termenului de prescripţie extinctivă). obligaţia de înzestrare a copiilor la căsătorie. c) obligativitatea contractului în raporturile cu persoanele care nu au calitatea de parţi contractante (principiul relativităţii efectelor contractului. deţinătorului unui bun. acesta din urmă nu are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei (ex. Contractul 1.IZVOARELE OBLIGAŢIILOR A. Sancţiunea juridică a obligaţiei naturale nu o constituie calea ofensivă a acţiunii. cea de a deţine un bun patrimonial naţional şi de a-l conserva. 2. rezoluţiunea şi riscul contractului).ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii”). ci calea pasivă a excepţiei (a apărării). 1092 C. excepţia de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a contractului simulaţia). Efectele contractului (Puterea obligatorie a contractului): a) interpretarea contractului. 3. izvorăsc dintr-un act sau dintr-un fapt juridic. numai că fie se nasc fără sancţiunea acţiunii civile în justiţie (cum este cazul obligaţiei din joc şi prinsoare). potrivit art. printr-o acţiune în justiţie şi obţinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus în executare silită. este însuşită de către o persoană (de exemplu. din motive de ordin etic.

modifică ori stinge drepturi şi obligaţii. conţinutul contractelor. prin convenţii sau dispoziţii particulare. încheierea oricărui contract este liberă. Art. care dă naştere. 7 . modul (durata) executării. 5 Cod civil. nominalizarea în legislaţia civilă. contracte solemne şi contracte reale.Obligaţiile civile au două mari izvoare: actele juridice şi faptele juridice. Astfel. iar faptele juridice sunt fapte licite (gestiunea intereselor altei persoane. sinonim. 942 Cod civil defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane. pe de o parte. plata lucrului nedatorat şi îmbogăţirea fără justă cauză). Actele juridice. Generalităţi în ce priveşte contractul ca izvor de obligaţii. Subclasificarea contractelor cu titlu gratuit: contracte dezinteresate şi liberalităţi. în acest sens se vorbeşte de principiul libertăţii de voinţă în materia contractelor. corelaţia existentă între contracte ş. de la care nu se poate deroga prin contract. Clasificarea contractelor după modul de formare: contracte consensuale. Clasificarea contractelor după conţinutul lor: contracte sinalagmatice (bilaterale) şi contracte unilaterale. sub sancţiunea nulităţii absolute. şi anume un act juridic de formaţie bilaterală (plurilaterală. În literatura juridică au concretizate mai multe criterii de clasificare a contractelor printre care: modul de formare (condiţiile de validitate cât priveşte forma). Clasificarea contractelor. 2. 1. ci de libertatea pe care o condiţionează şi o determină viaţa socială. Dispoziţiile legale care interesează ordinea publică sunt. scopul urmărit de părţi. se împart în contracte şi acte unilaterale. Clasificarea contractelor după scopul urmărit de părţi: contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit. efectele produse. Ceea ce este hotărâtor în această definiţie este acordul de voinţă. norme imperative. bi. pe de altă parte.a. În principiu. în totalitatea lor. Acest principiu trebuie să fie înţeles în sensul său exact: nu este vorba de o libertate în general – în sensul unui desăvârşit liber arbitru -. cu acela de convenţie. la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. şi dispoziţiile cuprinse în normele legale. Subclasificarea contractelor cu titlu oneros: contracte comutative şi contracte aleatorii. la rândul lor.sau multilateral. multilaterală). potrivit art. Din definiţie rezultă că acesta este un act juridic. „nu se poate deroga. pentru a constitui sau a stinge între dânşii raporturi juridice”. În legislaţia noastră. termenul de contract este echivalent. şi fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte civile).

de exemplu. a) Oferta trebuie să fie o manifestare de voinţă reală. a unei oferte de a contract. serioasă. Clasificarea contractelor după modul în care se exprimă voinţa părţilor contractante: contracte negociate. nu poate să ducă la formarea unui contract. să poată realiza încheierea contractului. prin care ofertantul şi-ar rezerva dreptul de a modifica preţul propus. în sensul că se precizează sau nu termenul în care trebuie să se realizeze acceptarea ei de către destinatar. cu acceptarea acelei oferte. oferta de vânzare a unui lucru. Clasificarea contractelor după cum sunt sau nu nominalizate în legislaţia civilă: contracte numite şi contracte nenumite. la fel de bine. cu indicarea preţului lor de vânzare. oferta trebuie să întrunească condiţiile generale ale acestuia. Clasificarea contractelor după modul (durata) de executare: contracte cu executare imediată şi contracte cu executare succesivă. 3. Clasificarea contractelor după unele corelaţii existente între ele: contracte principale şi contracte accesorii. dar. Propunerea de a contracta făcută de o către o persoană poartă denumirea de ofertă sau policitaţiune. b) Oferta trebuie să fie fermă. standuri. neapărat. ea poate fi adresată unor persoane nedeterminate – o ofertă adresată publicului.Clasificarea contractelor după efectele produse: A. fără intenţia de angajament juridic. Acest acord se realizează prin întâlnirea. ca fiind o ofertă 8 . prin întâlnirea lor. exprimând o propunere neîndoielnică pentru un angajament juridic. Simpla expunere a unei mărfi în vitrină. Fiind o latură a consimţământului. apar separate. c) Oferta trebuie să fie neechivocă. prin acceptare. Oferta poate fi făcută în scris. B. expunerea mărfurilor în vitrine. neviciată şi cu intenţia de a angaja din punct de vedere juridic. Oferta poate fi făcută cu termen sau fără termen. O a două grupă cuprinde: contractele constitutive sau translative de drepturi şi contractele declarative de drepturi. Nu este fermă. de exemplu. Oferta de a contracta şi acceptarea ei reprezintă cele două laturi ale voinţei de a contracta. dar care. care. verbal sau chiar în mod tacit. etc. ajung a se reuni în ceea ce numim acord de voinţă. O primă grupă este aceea care cuprinde: contractele constitutive sau translative de drepturi reale şi contractele generatoare de drepturi de creanţă (de raporturi de obligaţii). Încheierea contractelor. Oferta poate fi adresată unei persoane determinată. nu poate fi considerată. laturi care. contracte de adeziune şi contracte obligatorii. O ofertă făcută iocandi causa sau din simplă curtoazie. pe deplin concordantă sub toate aspectele. iniţial. Prin încheierea contractului se înţelege realizarea acordului de voinţă al părţilor. conştientă. fără indicarea preţului.

în bună-credinţă. Oferta nu trebuie să fie confundată cu antecontractul (promisiunea de a contracta). Este necesar ca revocarea să ajungă la destinatar cel mai târziu odată cu oferta. înainte de expirarea termenului. 37 Cod comercial. pentru a da posibilitate destinatarului să delibereze şi să se pronunţe asupra ei. deşi revocarea împiedică ca contractul să devină perfect. dacă ea însă ajunge la cunoştinţa celeilalte părţi după ce acesta întreprinse executarea lui. cuprinzând toate elementele ce pot fi luate în considerate pentru încheierea contractului. unde. Explicaţia răspunderii pentru retragerea ofertei o putem întemeia fie pe principiile răspunderii delictuale. 2 Cod comercial). Retragerea ofertei. Dacă. Răspunderea pentru revocarea ofertei. în patea a II-a se precizează: „cu toate acestea. de îndată ce termenul a expirat oferta devine caducă. Astfel dispun prevederile art. oferta devine caducă şi deci acceptarea ei. ofertantul devine incapabil ori decedează. chiar în termen. destinatarul ofertei se consideră îndreptăţit ca odată cu expedierea acceptării să treacă la executarea viitorului contract. până în momentul încheierii contractului oferta şi acceptarea sunt revocabile. d) Oferta trebuie să fie precisă şi completă. 9 . se admite că ofertantul este obligat să o menţină un timp rezonabil. În Codul comercial (art. caracterul complet şi precis face posibil ca simpla acceptare să realizeze perfectarea contractului. pe când antecontractul este un contract. Ofertantul poate primi ca bună şi o acceptare ajunsă peste termen. urmează a se distinge după cum oferta este cu termen – în sensul că s-a stabilit un termen pentru acceptare – ori fără termen. după ce în partea I se arată că oferta poate fi revocată până la încheierea contractului. 37) este înscrisă regula în conformitate cu care. În primul caz. apreciat în funcţie de circumstanţele de fapt. de îndată ce expunerea ar fi putut să fie făcută ca model sau în alte scopuri. ofertantul o poate revoca în mod liber şi fără a avea de suportat vreo consecinţă. O asemenea situaţie este aceea în care în condiţiile unei oferte cu termene foarte scurte de executare a contractului. înainte de acceptarea ofertei. fie pe ideea răspunderii pentru abuzul de drept. 35 alin. devine fără efect. Dacă oferta a ajuns la destinatar. cu condiţia să încunoştinţeze de îndată pe acceptant despre aceasta (art. Atâta timp cât oferta nu a ajuns la destinatar. atunci cel ce revocă contractul răspunde de daune interese”. se consideră că ofertantul este dator să o menţină până la expirarea termenului.de vânzare. Oferta este un act juridic de formaţie unilaterală. Dacă oferta este fără termen. atrage răspunderea ofertantului pentru toate prejudiciile produce ca urmare a revocării intempestive. adică un act juridic de formaţie bilaterală.

Regulile încheierii contractului între prezenţi se aplică prin analogie.Acceptarea ofertei este cea de-a doua latură a consimţământului şi constituie un răspuns în care se manifestă acordul cu oferta primită. Momentul încheierii este marcat de realizarea acestui acord. Se consideră că acordul de voinţă al părţilor s-a format de îndată ce destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu oferta primită. iar acceptarea are valoarea unei contraoferte. ambii fiind de faţă. acceptantul poate. d) acceptarea trebuie să intervină înainte ca oferta să fi devenit caducă ori să fi fost revocată. c) dacă oferta a fost adresată unei anumite persoane. înainte de a fi expediat acceptarea către ofertant. Mai multe sisteme şi teorii au fost propuse: a) sistemul emisiunii (al declaraţiunii). Determinarea momentului încheierii contractului prin telefon se face asemănător cu încheierea contractului între prezenţi. oricând reveni asupra ei.Critica: nu se poate stabili cu siguranţă momentul încheierii contractului şi nu oferă nici o certitudine. Momentul încheierii contractului este acela în care acceptarea întâlneşte oferta. acceptarea poate proveni de la oricine doreşte să încheie contractul. Pe lângă condiţiile generale de fond privind consimţământul. În caz contrariu. chiar dacă aceasta nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului. Există următoarele trei ipoteze: a) Încheierea contractului între prezenţi. acceptarea trebuie să întrunească şi alte cerinţe: a) să concorde cu oferta. Se consideră drept moment al încheierii contractului momentul în momentul în care acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ. întrucât. condiţionează ori limitează cuprinsul ofertei. în sensul că trebuie să fie conformă acesteia. prin scrisoare sau telegramă. cad de acord asupra încheierii contractului. chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa ofertantului. Nici o problemă deosebită nu se pune în ipoteza în care ofertantul şi acceptantul. dacă acceptarea depăşeşte. contractul fiind considerat perfectat dacă ofertantul şi acceptantul au căzut de acord asupra încheierii sale. 10 . numai această persoană o poate accepta. dacă este vorba de o ofertă adresată publicului. c) Încheierea contractului prin corespondenţă (între absenţi). b) sistemul expedierii acceptării. b) Încheierea contractului prin telefon. Momentul şi locul încheierii contractului. b) să fie neîndoielnică. Distanţarea în timp a ofertei şi a acceptării – determinată de împrejurarea că ofertantul şi acceptantul nu se află de faţă la momentul în care primul propune oferta iar cel de-al doilea o acceptă – ridică dificultăţi în privinţa determinării momentului încheierii contractului. se consideră că oferta a fost refuzată.

efectiv. d) efectele contractului se produc. Se consideră că încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant. refuză să deschidă corespondenţa primită de la acceptant. Locul încheierii contractului. c) sistemul recepţiei acceptării de către ofertant (sistemul primirii acceptării). b) viciile voinţei şi. Când contractul se încheie între părţi prezente. începând din momentul încheierii acestuia. c) momentul încheierii contractului determină legea aplicabilă acelui contract. „în contractele unilaterale propunerea este obligatorie deîndată ce ajunge la cunoştinţa părţii către este făcută”. Problema interesează îndeosebi în cazul conflictului de legi în timp. ofertantul a luat cunştinţă de acceptare. Critica: se consideră că încheierea contractului a avut loc. 38 Cod comercial. Legislaţia noastră a adoptat acest sistem se sprijină pe prevederile art. în conformitate cu care contractul se consideră încheiat „dacă acceptarea a ajuns la cunoştinţa propuitorului în temenul hotărât de dânsul sau în temenul necesar schimbului propunerii şi al acceptării după natura contractului”. În conformitate cu prevederea art. precum şi incertitudinea ce există cu privire la momentul în care ofertantul a luat. până la ajungerea la destinaţie a corespondenţei. 35 Cod comercial. Sistemul este corectat prin instituirea unei prezumţii relativă că la momentul primirii corespondenţei. e) momentul încheierii contractului interesează şi calculul termenelor de prescripţie (art. momentul încheierii contractului determinat de prima acceptare primităm face ca acceptările ulterioare să rămână fără efect. d) sistemul informării. g) momentul încheierii contractului determină şi locul încheierii acestuia. f) în cazul ofertei adresate unor persoane nedeterminate. Critica: există posibilitatea unui arbitrar din partea ofertantului. care. cauzele de nulitate sau anulabilitate trebuie să existe la momentul încheierii contractelor. 11 . 7 alin. deşi ofertantul nu cunoaşte că a avut loc acceptarea. locul este acela în care se găsesc părţile. precum şi caducitatea ofertei. şi anume: a) în raport cu acest moment se apreciază posibilitatea de revocare. indiferent de faptul că ofertantul a luat sau nu cunoştinţă de cuprinsul lui. Se consideră că momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat efectiv cunoştinţă de acceptare. spre a evita încheierea contractului.Critici: este posibil ca. în general. 2 şi art. de regulă. Determinarea momentului încheierii contractului prezintă interes din mai multe puncte de vedere. expeditorul să o retragă şi prezintă dezavantajul că ofertantul nu ia cunoştinţă de încheierea contractului decât mai târziu. 9 din Decretul nr. cunoştinţă de acceptare. 167/1958).

. În acest sens se vorbeşte de putetea obligatorie a contractului.977. Deşi. echitatea. în practică. Interpretarea contractului este operaţia prin care se determină înţelesul exact a clauzelor contractului. sau obiceiul dau obligaţiei după natura acesteia-970 alin. chiar dacă nu sunt menţionate expres în cuprinsul acestuia . contractul a fost probat prin mijloacele prevăzute de lege. de această dată. deoarece încadrarea juridică a contractului într-o anumită categorie – calificarea – atrage după sine efectele juridice proprii acelei categorii. cele două operaţii ajung adesea să se confunde. în prealabil.981. Efectul imediat al oricărui contract este acela de a da naştere unor drepturi şi obligaţii.actul juridic se interpretează după voinţa internă (reală).clauzele obişnuite într-un act juridic se subînţeleg. pe calificarea juridică dată contractului. Interpretarea contractului nu se confundă cu proba acestuia. după ce. cuprinsul acestor efecte poate constitui.În cazul contractului încheiat la telefon socotim că locul încheierii contractului va fi acela unde se află ofertantul. de Codul civil sunt următoarele: . Se trece la interpretare. din punct de vedere teritorial. Aşadar. adeseori. Această suită de operaţii. 12 . Locul încheierii contractului poate prezenta interes pentru determinarea instanţei competente. pe lângă toate efectele în vederea cărora a fost încheiat. a) Interpretarea contractului. Regulile de interpretare stabilite. iar nu după sensul literal al cuvintelor întrebuinţate . cu caracter supletiv. şi acele efecte pe care legea. interpretarea continuă. Dacă contractul se încheie prin corespondenţă. Operaţia nu se opreşte însă aici. operaţia de interpretare a contractului poate fi separată de operaţia de calificare juridică a acestuia. şi el. Interpretarea contractului apare. obiect de interpretare. locul încheierii contractului este localitatea în care se află ofertantul şi unde i-a fost adresată corespondenţa. Calificarea juridică a contractului apare ca un prim rezultat al interpretării.2. prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă. dată fiind strânsa legătură dintre ele. 4. teoretic. în strânsă legătură cu operaţia de calificare juridică a contractului. să soluţioneze eventualele litigii născute în legătură cu contractul. interpretare – calificare juridică – interpretare. face ca operaţiile înseşi să se confunde adesea între ele. Efectele contractului (Puterea obligatorie a contractului). întemeindu-se.actul juridic produce. .

în contractul de depozit. în cazul în care rămân îndoieli. Excepţii: . oricât de generali ar termenii întrebuinţaţi. Reguli: ► contractul este obligatoriu între părţi. desfacere ori desfiinţare a acestuia. ea se interpretează în sunsul în care poate produce efecte. ►trebuie să existe o simetrie între modul de încheiere a contractului şi modul de modificare.trebuie să fie prevăzute în mod expres de lege sau în contract. Cauze autorizate de lege: a) denunţarea unilaterală. c) decesul debitorului în cazul contractului intuitu personae. 969 Cod civil: „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” Concluzii: . . efectele actului juridic trebuie să fie numai acelea care pot fi presupuse că părţile le-au voit – 984. 969 alin. Concluzie: numai prin consimţământul părţilor se poate modifica sau desfiinţa contractul. Cazuri: în contractul de închiriere fără termen – art. fiind o împrejurare exterioară voinţei părţilor. Poate determina fie o suspendare a efectelor contractului. dându-se fiecăruia înţelesul ce rezultă din întregul act . iar nu în sensul în care ar produce vreun efect – 978. 1436 alin. deci se interpretează unele prin altele.- clauzele unui act juridic trebuie supuse unei interpretări sistematice. fie desfiinţarea acestuia atunci când are efect distructiv.982. ceea ce este cunoscut sub principiul relativităţii contractului. b) forţa majoră. b) Obligativitatea contractului în raporturile dintre părţile contractante. dispoziţiile respective “se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul” – 980.obligativitatea priveşte în primul rând părţile contractante. întinderea efectelor actului juridic nu trebuie redusă la efectele din exemplu dat – 985. mandantul poate revoca mandatul. Potrivit art.obligativitatea contractului legal încheiat de la care părţile nu se pot sustrage. clauzele îndoielnice se interpretează în sensul în care care rezultă din natura actului juridic. prin comsimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege”. Potrivit art. în contractul de mandat. 2 Cod civil. când s-a folosit un exemplu pentru aplicarea înţelesului unor clauze. dacă o clauză este susceptibilă de a primi două înţelesuri. 2 Cod civil: „Convenţiile se pot revoca. clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea celui care s-a obligat-983-in dubio pro reo. 13 .

Astfel. nici personal şi nici prin reprezentare. cu excepţia celor intuitu personae şi a efectelor declarate de părţi.succesorii universali cu titlu particular. Terţii sunt obligaţi să respecte situaţii juridice create de către contract. fără nici o legătură cu dreptul transmis către succesor. Intră în acestă categori: . Terţi sunt persoane străine de contract. Părţile contractante sunt părţile care au încheiat. 1) Principiul relativităţii efectelor contractelor. Opozabilitatea se poate manifesta în următoarele forme: . . Succesorii cu titlu particular au un drept. moştenitorii acestora). c) obligativitatea contractului în raport cu persoanele care nu au calitatea de părţi contractante. . s-au adoptat legi prin care s-a prelungit termenul de închiriere).invocarea de către parte a contractului ca titlu de dobândire ori ca just titlu. Aceştia nu vor fi ţinuţi de obligaţii şi nu le vor profita drepturile pe care cel care le-a transmis un anumit drept. Categorii intermediare de persoane sunt acele persoane care. Potrivit art. ei îşi însuşesc efectele contractultelor pe care le-au încheiat părţile. ca fiind intransmisibile către succesori. deşi nu au participat la încheierea contractului. succesorii universali primesc întreg patrimoniul unei persoane. care nu au participat. suportă efectele contractului. Succesorii cu titlu particular îi profită drepturile care sunt în strânsă conexiune cu dreptul dobândit. dar date fiind anumite raporturi în care se află cu părţile contractante. 2) Opozabilitatea faţă de terţi a contractului. adică drepturile şi obligaţiile privesc numai părţile contractante. 973 Cod civil: „Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”. Succesorii universali cu titlu universal primesc o parte din patrimoniu. chiar dacă au legătură cu dreptul transmis (exemplu: o persoană încheie un 14 .succesorii universali şi cu titlu universal. contractul.d) prelungirea sau prorogarea legală a unui contract (exemplu: în cazul contractului de închiriere a locuinţelor. Exemplu: drepturile accesorii – garanţiile. le-a dobândit prin contractele încheiate cu alte persoane.invocarea de către terţi a contractului împotriva părţii. nici direct şi nici prin reprezentare. la încheierea contractului. un bun determinat. .creditorii chirografari. direct sau prin reprezentare. Aceştia sunt succesori ai părţilor (nu înţelegem prin succesori. Obligaţiile asumate de către transmiţător nu trec asupra succesorului.

anterioritatea stabilită prin dată certă. să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane. Cod civil: . Condiţii: . Contractul în folosul unei terţe persoane nu are o reglementare generală în legislaţia noastră.să existe voinţa certă.terţul beneficiar să fie determinat sau cel puţin determinabil. Creditorii chirografari. însă. prin introducerea unei acţiuni în simulaţie sau prin acţiunea pauliană (revocatorie). . EXCEPŢIILE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII CONTRACTULUI 1) Contractul în folosul unei terţe persoane – sau stipulaţia pentru altul – este convenţia încheiată între o parte numită stipulant şi o altă parte numită promitent. În caz de neexecutare de către 15 . Ceea ce este important este că un astfel de contract dă naştere de drepturi direct şi nemijlocit în persoana terţului beneficiar. are aplicaţii în diferite materii: donaţia cu sarcini. străină de contract. ei pot să înlăture acesteată opozabilitate. Acestea nu interesează în mod deosebit contractul în folosul unei terţe persoane. 1441 Cod civil). Din contractul încheiat se pot naşte drepturi în favoarea stipulantului. 2) drepturile reale constrituite asupra bunului transmis – trebuiesc respectate. pe lângă cele generale prevăzute de art. Dar. dar transferă dreptul de proprietate altei persoane. decât beneficiarul din antecontract). 942 şi urm. Sunt două condiţii de validitate a contractului. având în vedere situaţia acestor creditori. Raporturile ce se nasc în cazul contractului în folosul unei terţe persoane: 1 – raporturile dintre stipulant şi promitent. . 4) obligaţiile scriptae in rem .îndeplinirea cerinţelor de opozabilitate. În principiu. în anumte condiţii. asigurările facultative. contractul de transport. Observaţii la regula obligativităţii contractului în raport cu persoanele care nu au calitatea de părţi contractante: 1) în cazul contractelor în care s-au adus modificări drepturile transmise – exemplu: dreptul de proprietate care este micşorat. actele debitorului sunt opozabile creditorilor chirografari. adică actul juridic să fie anterior transmisiunii (art.antecontract de vânzare-cumpărare. neîndoielnică de a stipula în folosul unei terţe persoane. prin care acesta din urmă se angajează să dea.adică acele obligaţii care trebuie respectate şi de către dobânditor în ciuda faptului că el nu a participat la încheierea contractului (exemplu: opozabilitatea închirierii contractate de către vânzător faţă de cumpărătorul imobilului). 3) obligaţiile propter rem – care sunt legate de posesia bunului. denumită terţ beneficiar.

de exemplu: se pot efectua liberalităţi. până la concurenţa sumei cu care acesta este dator faţă de antreprenor. prin care se crează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret. însă. potrivit contractului. Între aceste persoane. după caz: fie pentru îndeplinirea obligaţiei. potrivit căruia mandantul poate să intenteze direct acţiunea contra submandatarului.art. Simulaţia Prin excepţie de la opozabilutatea faţă de terţi se înţelege că o terţă persoană este îndreptăţită să nu ţină seama de situaţiile juridice. care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acesta se anihilează în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public simulat. 2 – raporturile dintre promitent şi terţul beneficar. întrucât caracterul sinalagmatic se manifestă numai între stipulant şi promitent.promitent a obligaţiei faţă de terţul beneficiar. unde muncitorii angajaţi pentru efectuarea unei lucrări pot reclama plata direct de la beneficiarul lucrării. 3) Excepţie de la opozabilitatea faţă de terţi a contractului. stipulantul îl poate acţiona. invocând contractul faţă de care terţa persoană rămâne străină. Prin simulaţie se înţelege procedeul prin care aceleaşi părţi încheie două contracte. unul aparent denumit contract simulat. 2) Excepţie de la principiul relativităţii contractului . contractul în folosul unei terţe persoane nu creează prin el însuşi raporturi specifice. . Se recunoaşte de către lege dreptul unei persoane străină de contract de a acţiona direct împotriva unei părţi. Prin intermediul stipulaţiei pentru altul. 3 – raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar. între aceste părţi se pot rezolva alte raporturi. Fiind chemat în judecată. promitentul poate invoca faţă de terţul beneficiar toate excepţiile pe care le-ar fi putut opune stipulantului. acesta va profita stipulantului. care au fost create prin anumite contracte. În cazul în care terţul beneficiar renunţă la dreptul constituit în favoarea lui. Terţul beneficiar poate cere executarea prestaţiei. indiferent de orice acceptare din partea sa. 16 . 1542 Cod civil – în materia contractului de mandat. denumit contraînscris. promitentului sau altui terţ beneficiar. Terţul beneficiar dobândeşte direct şi nemijlocit dreptul creat în folosul său. Există posibilitatea prevederii unor clauze penale care să fie executate în folosul stipulantului. 1488 Cod civil – din materia antreprizei. fie pentru desfiinţarea contractului.art. nu va putea cere rezoluţiunea contractului. Exemplu: .invocarea contractului de către un terţ în cadrul unei acţiuni directe. se pot executa alte obligaţii.

datorită reciprocităţii interdependenţei obligaţiilor. devin terţi. 1175 Cod civil: succesorii cu titlu particular. Terţii care au cunoscut existenţa contractului secret la momentul naşterii interesului lor. . Teza a doua a art. 17 şi . se întâlnesc următoarele efecte specifice: a) excepţia de neexecutare a contractului. Terţii pot invoca împotriva părţilor contractul secret. Formele simulaţiei: 1 – contractul aparent este fictiv – adică nu există în realitate.faţă de terţi produce efecte contractul public. 1175 Cod civil. în realitate se încheie o donaţie pe care o deghizează sub forma vânzării-cumpărării. De exemplu. 1175 Cod civil arată că „un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane”. În cazul simulaţiei. ei pot face dovada actului secret prin orice mijloc de probă. faţă de terţa persoană nu poate fi opusă situaţia juridică ce este creată prin contractul secret. ale căror interese s-au urmărit a fi fraudate prin simulaţie. preţul vânzării este 100 milioane lei.contractul deghizat – adică sunt ascunse anumite elemente ale acestuia. deşi nu corespunde realităţii. au câştig de cauză terţii care cu bunăcredinţă se sprijină pe actul aparent.Pentru a existenţa simulaţiei. potrivit art. În cazul terţilor faţă de simulaţie. parţială – când se ascund anumite elemente mai puţin semnificative.între părţile simulaţiei şi succesorii universali ai acestora. Succesorii universali şi cei cu titlu universali ai părţilor. Deghizarea poate fi: totală – atunci când se ascunde adevărata natură juridică a actului. legat de acel contract vor suporta efectele acestuia. vânzarea nu are loc. Potrivit art. iar în act se trece suma de 30 milioane lei.în caz de conflict între terţi. În cazul contractelor sinalagmatice. . ”actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii universali ai acestora”. De exemplu. Părţile din contract. Terţii în materia simulaţiei sunt. 4) Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice. În realitate. Simulaţia poate fi înlăturată pe calea acţiunii în declararea simulaţiei. dându-se eficienţă contractul secret. Astfel: . cu condiţia ca acesta să fie valid. încheie o vânzare aparentă. 2. creditorii chirografari. Efectele simulaţiei: ► inopozabilitatea. actul secret trebuie încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent. De exemplu. pentru a proba simulaţia. Efectul admiterii acţiunii în simulaţie constă în înlăturarea efectelor contractului aparent. un debitor pentru a scoate de sub urmărire un bun. trebuie să respecte regula din 1191 Cod civil.

Condiţii de invocare a excepţiei sunt următoarele: ►obligaţiile reciproce trebuie să aibă temeiul în acelaşi contract. Temeiul juridic îl reprezintă reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiei care reclamă în acelaşi timp simultaneitatea executării lor. Definiţie. 18 . chiar parţială. putând acorda un termen de graţie părţii chemate în judecată. Instanţa de judecată are drept de apreciere în a hotărî desfiinţarea contractului sau executarea acestuia. a) Excepţia de neexecutare a contractului. Invocarea excepţiei are loc direct între părţi fără a fi necesar să se pronunţe instanţa de judecată şi nu este necesar ca debitorul. b) Rezoluţiunea este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic. Lipsa de simultaneitate a obligaţiei poate proveni din convenţia părţilor. în realitate.b) rezoluţiunea contractului. constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului. c) riscul contractui. Prin efectele sale rezoluţiunea se aseamănă cu nulitatea. până la momnentul în care celaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-i revin. potrivit art. însă se deosebeşte prin cauzele sale. potrivit art. din natura obligaţiei ori dintr-o prevedere a legii. fără ca partea săşi execute propriile obligaţii. deşi în aparenţă. ►din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare. rezoluţiunea ar opera de drept ca rezultat a unei condiţii ce ar afecta contractul sinalagmatic. Constituie un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic. Prin invocarea excepţiei se obţine o suspendare a executării propriilor obligaţii. 1020 Cod civil. contractul nu este desfiinţat de drept ci. cel faţă de care se invocă excepţia să fi fost pus în întârziere. dar suficient de importantă. ►una din obligaţiile reciproce să fie afectată de un termen suspensiv. potrivit art. ►neexecutarea să nu se datoreze faptei celei ce invocă excepţia. Potrivit art. în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă. 1364 Cod civil cumpărătorul poate refuza plata preţului atunci când se promovează o acţiune ipotecară. 1322 Cod civil este cazul în care vânzătorul refuză darea unui bun până la plata acestuia. însă. Temeiul juridic rezidă în reciprocitatea obligaţiilor. 1021 Cod civil. De exemplu. rezoluţiunea are caracter judiciar. partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul trebuie să promoveze acţiune în justiţie.

ci este necesară promovarea acţiunii în rezoluţiune. În literatura juridică s-a arătat că pentru a opera un asemenea pact. înseamnă doar o repetare a dispoziţiilor art. în condiţiile prevăzute de lege. cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat. în cazul contractelor în care. . Desfiinţarea are loc prin declaraţia unilaterală a creditorului în privinţa căruia nu s-ar executa obligaţia. chiar în parte.Pactul comisoriu de gradul II. . ci doar să o constate. Şi în acest caz. În literatura juridică s-a considerat că un astfel de pact. Rezoluţiunea convenţională înseamnă desfiinţarea unui contract în temeiul voinţei părţilor acesteia. ► neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia. ► debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere. Instanţa de judecată constată întrunirea condiţiilor şi dispune rezoluţiunea contractului.Pactul comisoriu de gradul I. în care se dispune desfiinţarea în caz de neexecutare. înmânată prin executorul judecătoresc – art.Condiţiile de exercitare a acţiunii în rezoluţiune: ► una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin.Pactul comisoriu de gradul IV. . în mod normal. Prevederea contractuală se numeşte pact comisoriu. instanţa sesizată poate doar să constate îndeplinite condiţiile rezoluţiunii. 1079 Cod civil. un astfel de pact ar produce efecte prin el însuşi. Este acela în care se prevede că un contract se consideră rezolvit de plin drept. de exemplu. Este acela potrivit căruia contractul se consideră desfiinţat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă. 1020 Cod civil şi că nu produce efecte prin el însuşi. Punerea în întârziere se poate face fie prin somaţie extrajudiciară. debitorul trebuie să fie pus în întârziere. în conformitate cu prevederile din contract.Pactul comisoriu de gradul III. nu s-ar putea dispune rezoluţiunea. Prin excepţie. în contractul de rentă viageră nu se poate cere rezoluţiunea pentru neplata rentei. Gradele pactelor comisorii: . 19 . Este clauza în care se prevede că în situaţia în care o parte nu-şi va executa obligaţiile. În prezenţa unei asemenea pact. fie prin cererea de chemare în judecată. acesta se desfiinţează. instanţa nu poate pronunţa rezoluţiunea. În conţinutul contractului este inclusă menţiunea potrivit căruia în caz de neexecutare.

Precizări: .art. c) Riscul contractului.Prevederea unor pacte comisorii nu înseamnă renunţarea creditorului de a cere executarea obligaţiilor. dacă partea ce ar fi executată nu asigură satisfacerea scopului pentru care contractul a fost încheiat. proprietatea sau dreptul se trasmite prin simplul consimţământ al părţilor. existând aplicaţii ale sale în unele materii. În primul rând.ea se aplică numai bunurilor certe. În cazul în care obligaţia a devenit numai parţial imposibil de executat. În cazul contractului cu executare succesivă (unde se găsesc prestaţii ireversibile). . desfiinţează retroactiv contractul. Riscul este suportat de către partea care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia. desfiinţarea contractului are loc numai pentru viitor. sunt două soluţii. 20 . Excepţiile de la această regulă au fost analizate la materia proprietăţii rezolubile. Dacă se dă sau nu eficienţă pactului comisoriu. Regula suportării riscului este aceea că el se va localiza de la debitorul obligaţiei imposibil de executat (nu va putea pretinde celeilalte părţi să-şi execute obligaţia corelativă. Se pot acorda daune-interese sau despăgubiri. individual determinate. între reducerea corespunzătoare a prestaţiei celeilalte părţi sau desfiinţarea în întregime a contractului. pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neexecutare. în sensul restituirii prestaţiilor efectuate în temeiul contractului desfiinţat. Efectele rezoluţiunii. 971 Cod civil. partea care suportă riscul este dobânditorul. În al doilea rând. Regula suportării riscurilor în cazul contractelor translative de proprietate. înlăturând efecele ce lea produs. conduce la repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului. ca urmare a imposibilităţii fortuite. Această regulă nu este cuprinsă într-o dispoziţie generală a legii. creditorul este acela care poate hotărî. Având în vedere prevederile art. De exemplu: .art. Mai înseamnă şi desfiinţarea drepturilor subdobânditorului. Prin problema riscului contractului se înţelege stabilirea părţii care va suporta consecinţele neexecutării contractului sinalagmatic. 1481 Cod civil – în materia contractului de antrepriză. 1423 Cod civil – în materia închirierii. intervenind rezilierea. potrivit cărora în contractele ce au ca obiect trasferul proprietăţii sau al unui alt drept real. dar nici cealaltă parte nu poate pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligaţiei imposibil de executat).

Cazuri de acte juridice unilaterale apreciate în literatura juridică drept izvoare de obligaţii. oferta de a contracta. riscul este suportat de către proprietarul sub condiţie rezolutorie din momentul pieirii bunului. Aspecte generale privind actul juridic unilateral. în mod excepţional. nemaiputând deci să fie retractată de către autor. fără a fi necesară o acceptare din partea creditorului Se consideră că de îndată ce voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fost manifestată.transmiţătorul nu trebuie să fi fost pus în întârziere. În cazul pieirii parţiale a bunului pendente conditione. va suporta el riscul. manifestată de către o persoană. se admite actul unilateral ca izvor de obligaţii. 2. Chiar dacă. proprietarul sub condiţie suspensivă este ţinut să preia bunul în starea în care se află. încă este contestată lista exemplarelor care s-ar încadra în această categorie.. ea devine irevocabilă. oferta de purgă a imobilului ipotecat. gestiunea intereselor altuia. Actul juridic unilateral ca izvor de obligaţii 1. 1. Dacă a fost pus în întârziere. care dă naştere unei obligaţii a acesteia. promisiunea publică de premiere a unei lucrări. Dacă transferul proprietăţii este efectat de termen. Aspecte generale privind actul juridic unilateral. În cazul contractelor translative de proprietate sub condiţie. la momentul îndeplinirii condiţiei. ceea ce înseamnă că acesta suportă riscul pieirii parţiale a lucrului în cazul transferului dreptului de proprietate afectat de condiţie. riscul va fi al transmiţătorului. B. titlurile de valoare. 2. Această regulă este o excepţie de la efectul retroactiv al condiţiei. cu excepţia cazului în care face dovada că lucrul ar fi pierit şi la dobânditor. Cazuri de acte juridice unilaterale apreciate în literatura juridică drept izvoare de obligaţii. contractul în folosul altuia. 21 . în caz de reuşită la un concurs. Actul unilateral ca izvor de obligaţii constă în simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic. Includerea actului juridic de formaţie unilaterală în rândul izvoarelor obligaţiilor este controversată. În literatura juridică sunt prezentate următoarele operaţiuni juridice ca fiind acte unilaterale ce dau naştere la raporturi obligaţionale: promisiunea publică de recompensă.

repararea unei conducte. care totuşi produc asemenea efecte în puterea legii. În Codul civil. 992-997). Reglementare. Practica şi literatura au adăugat un al treilea fapt juridic licit – îmbogăţirea fără justă cauză. Îmbogăţirea fără justă cauză. Gestiunea intereselor altei persoane. Fapte materiale: descărcarea unor mărfuri. 3. Acte juridice: plata unei datorii. 986-997 sub denumirea de cvasicontracte sunt reglementate două asemenea izvoare de obligaţii: gestiunea de afaceri (art. în absenţa unui mandat şi fără ştirea geratului. stingerea unui incendiu. b) actele şi faptele gerantului să fie utile geratului. 2. 1. Condiţiile gestiunii de afaceri: a) să existe o gerare a intereselor altuia. Dacă există opoziţia geratului. în cazul mărfurilor perisabile. fără a fi primit o împutenicire. salvarea unui animal. Plata lucrului nedatorat. Gestiunea intereselor altei persoane (gestiunea de afaceri) Definiţie. aceste juridice sau săvârşeşte actel materiale necesare sau utile. continuarea intervenţiei gerantului în afacerile patrimoniale ale geratului echivalează cu o imixtiune ilegală. actele nu pot depăşi sfera actelor de conservare şi administrare. În principiu. Definiţie. iar în favoarea sau interesul altei persoane. c) actele de gestiune să fie săvârşite din iniţiativa gerantului. 22 . Utilitatea gestiunii se apreciază la momentul realizării sale. fără ca prin asemenea efecte să se încalce normele de drept în vigoare. Faptul juridic licit ca izvor de obligaţii 1. actul pentru efectuarea unor reparaţii. Gestiunea de afaceri este faptul juridic licit care constă în aceea că o persoană numită gerant. 987-991) şi plata nedatorată (art. d) actele şi faptele de gestiune să fie făcute cu intenţia de a gera interesele altuia. în art. încheierea unui contract de asigurare. Faptele juridice licite sunt acţiuni omeneşti fără intenţia de a da naştere la raporturi juridice de obligaţii. de exemplu. inscripţia unei ipoteci. încheie din proprie iniţiativă. Trebuie să aibă caracter patrimonial şi să fie evitat pierderea unei valori patrimoniale ori să fi sporit valoarea unui bun.C. Se pot încheia acte de dispoziţie asimilate actelor de administrare. chemarea unui medic. numită gerat. asistenţa medicală în caz de accident .

în interesul gestiunii. C. b) obligaţia de a duce la bun sfârşit afacerea începută sau de a o continua până când geratul va fi în măsură şi va avea mijloacele necesare să se ocupe personal de interesele sale – art. B. Raporturile dintre gerat şi terţi. Efectele gestiunii de afaceri. Dacă gestiunea a fost ratificată sau este utilă. Trebuie să existe intenţia de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor făcute. şi prin faptele materiale săvârşite şi-ar putea agrava starea patrimonială. 987 Cod civil. 989 Cod civil. Nu interesează capacitatea geratului. c) obligaţia de a da socoteală geratului şi a-i preda tot ceea ce a primit în temeiul gestiunii. Raporturile dintre gerant şi terţi: a) dacă le-a adus la cunoştinţă că acţionează numai în contul geratului şi gestiunea a fost ratificată sau este utilă. 991 Cod civil.Nu este necesar ca actele şi faptele să fie făcute în mod exclusiv în favoarea geratului. e) gerantul să aibă capacitatea de a contracta. nu are nici o obligaţie în mod direct şi nemijlocit de toate obligaţiile asumate. Obligaţiile geratului: de a da gerantului toate cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut în timpul gestiunii – art. Raporturile dintre gerant şi gerat –gestiunea intereselor altei persoane. afacerea geratului s-ar fi putut compromite. în măsura ăn care nu au fost încă executate. cu excepţia cazului în care au fost efectuate în virtutea profesiunii. Obligaţiile gerantului: a) obligaţia de a se îngriji de afacerile altuia cu diligenţa unui bun proprietar – art. 998 Cod civil – în cazul decesului geratului – continuarea gestiunii până când moştenitorii geratului vor putea lua direcţiunea afacerii. Art. având în vedere că este pus în situaţia încheierii unor acte juridice. geratul este îndatorat să execute toate obligaţiile contractate de gerant. A. Nu este obligat să-l remunereze pe gerant pentru serviciile făcute. Excepţie: art. în numele geratului ori în nume propriu. 23 . pe de-o parte. 2. deşi faptul juridic este consecinţa activităţii unei singure persoane (gerantul) generează obligaţii reciproce. nu are nici o obligaţie. b) dacă s-a angajat personal. 1. 990 Cod civil – răspunde numai pentru dol dacă fără intervenţia sa.

2. În literatură se susţine că nu poate avea ca obiect prestaţii de a face. După găsirea chitanţei ce dovedeşte prima plată efectuată. Definiţie. dar fusese stinsă prin plată sau prin alt mod de stingere a obligaţiilor. .plata făcută în executarea unei obligaţii nule. Trebuie să existe intenţia solvensului de a stinge o datorie.plata unei datorii făcută a doua oară de către un debitor care după ce a executat prestaţia datorată pierde chitanţe doveditoare şi este ameninţat cu urmărirea de către fostul său creditor. A. Creditorul este cel care a plătit din eroare – solvens – art. Plata sub imperiul dolului sau sub imperiul violenţei produce aceleaşi efecte. 992 Cod civil – primeşte plata din eroare sau cu ştiinţă. Efectele plăţii nedatorate. Orice plată presupune existenţa unei datorii (art. Condiţiile plăţii nedatorate: a) existenţa unei plăţi – remiterea unei sume de bani sau a unui bun. în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate.plata unei obligaţii sub condiţie suspensivă. Nu interesează dacă datoria nu a existat niciodată sau a existat. . Diferenţiere în funcţie de obiectul plăţii şi de buna sau reaua-credinţă a accipiensului. c) plata să fie făcută din eroare. Plata nedatorată este faptul juridic licit care constă în executarea de către o persoană. b) datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe. a unei prestaţii la care nu era obligată şi fără intenţia de a plăti pentru altul. Debitorul – accipiens – art. 993 Cod civil. Plata constă în executarea în natură a unei obligaţii care are ca obiect o prestaţie pozitivă.plata unei obligaţii care ulterior a fost rezolvită. Inexistenţa obligaţiei poate fi şi relativă. Restrângerea plăţii nedatorate numai la cazurile în care prestaţia are ca obiect sume de bani ori bunuri are ca efect extinderea artificială a domeniului de aplicare a îmbogăţirii fără justă cauză. 1092 Cod civil). dacă acea condiţie nu s-a realizat. din eroare. . cea de-a doua plată figurează ca o plată nedatorată. 24 . Condiţia erorii nu este cerută în următoarele cazuri: . ori în situaţia în care creditorul primeşte plata de la o altă persoană decât debitorul. Considerăm greşită această soluţie. iar ceea ce s-a plătit fără a fi datorat trebuie restituit. Plata nedatorată. Bunuri fungibile – restituirea sumei de bani ori a bunurilor de gen primite. cum este în situaţia în care debitorul plăteşte din eroare unei alte persoane decât creditorul său.

dacă bunul a pierit ori a fost deteriorat din cauză de forţă majoră ori caz fortuit.literatura juridică – actul nul pentru cauză imorală gravă.plata făcută unui incapabil de a primi plata – datorită incapacităţii accipiensului. precum şi atunci când se găsesc în posesia incapabilului). b) accipiensul de rea-credinţă: . .dacă bunul a pierit în mod fortuit. 3. actul plăţii este lovit de nulitate şi. este liberat de datorie (art. 493. Solvensul are acţiune împotriva adevăratului debitor. acţiunea se admite numai în măsura în care plata a profitat incapabilului (atunci când se dovedeşte că bunurile ori banii primiţi au servit pentru dobândirea unor bunuri sau servicii. valoarea cheltuielilor necesare şi utile făcute în legătură cu bunul. 994 Cod civil). Obligaţia solvensului – de a plăti accipiensului. . Bunuri certe – există obligaţia de restituire în natură. va restitui preţul pe care l-a primit (art. va plăti valoarea din momentul introducerii acţiunii. desfiinţează titlul creanţei sale. de bună-credinţă. 25 . 996 alin. indiferent dacă acesta a fost de bună ori de rea-credinţă. Cazuri în care nu se restituie plata primită nedatorat: . nu s-ar pune problema restituirii prestaţiilor efectuate în temeiul actului nul. B. 484 în materia dobândirii fructelor. considerând că deşi un astfel de act este lovit de nulitate absolută.. în principiu. 1618 – în materia contractului de depozit. 1691 – în materie de gaj. Îmbogăţirea fără justă cauză În Codul civil există numeroase aplicaţii ale acestui principiu: art. . 995 Cod civil). menţinerii ori reluării relaţiilor de concubinaj. pentru că ar avea ca temei propria turpitudine a reclamantului. 995 alin. 2 Cod civil). În conformitate cu principiul ocrotirii incapabilului. 494 din materia accesiunii imobiliare artificiale. pentru achitarea unor datorii. art.dacă a înstrăinat bunul – plăteşte valoarea bunului din momentul introducerii acţiunii.art. . art. a) accipiensul de bună-credinţă: .dacă a înstrăinat bunul cu titlu oneros. art. nu are obligaţia de restituire. 2 Cod civil). Practica judiciară a făcut discuţii pe marginea actelor de înstrăinare încheiate în scopul stabilirii. .accipiensul de rea-credinţă va plăti dobânzi la suma primită din ziua plăţii ori daune–interese pentru lipsa de folosinţă a lucrurilor fungibile. 993 alin.va restitui fructele culese şi va plăti valoarea celor neculese din ziua plăţii (art. cu excepţia cazului în care va face dovada că ar fi pierit şi dacă se afla la solvens (art. 2 Cod civil – când creditorul.

evitarea unor cheltuieli. prestarea unor activităţi sau servicii care nu au fost remunerate. nu va restitui fructele sau dobânzile legale. efectuarea unor cheltuieli în favoarea îmbogăţitului. Acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză nu vine să înlocuiască nici acţiuni inadmisibile şi nici acţiuni al căror exerciţiu a fost pierdut de către reclamant ca urmare a intervenirii prescripţiei ori a decăderii. Efectele îmbogăţirii fără justă cauză. fie în echivalent. Debitor este cel al cărui patrimoniu s-a mărit. Momentul la care se determină valoarea îmbogăţirii respectiv a sărăcirii. dar nu este reglementat un al mijloc procesual la dispoziţia reclamantului. Creditor este cel al cărui patrimoniu s-a diminuat.Caracterul subsidiar al acţiunii – poate fi folosită această acţiune numai atunci când se reţine că există o mărire a patrimoniului pârâtului ce nu are temei juridic şi că trebuie să se producă restituirea prestaţiei. a) îmbogăţitul restituie numai valoarea îmbogăţirii sale. B. Îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane. prestarea unor numai ori servicii. are obligaţia de a restitui valoarea cu care s-a îmbogăţit. b) reclamantul are dreptul de a i se restitui doar valoarea cu care s-a diminuat patrimoniul său. îmbunătăţirea unui lucru. A. b) să existe o diminuare a patrimoniului reclamantului: ieşirea unor valori din patrimoniu. c) reclamantul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului. Obligaţia de restituire în natură. fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. Condiţii materiale: a) să existe o îmbogăţire a pârâtului: dobândirea unui bun. Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Condiţii juridice: a) îmbogăţirea şi sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă. adică de un temei juridic care să le justifice. folosirea de un bun. b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă. D. c) mărirea patrimoniului pârâtului şi diminuarea patrimoniului reclamantului să aibă o cauză unică.. este acela al cererii de chemare în judecată. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (Răspunderea civilă delictuală) 26 .Definiţie.

Prin art. 4. precum şi răspunderea proprietarului pentru prejudiciile produse prin ruina unor construcţii care îi aparţin (art. edificii şi de lucruri: a) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. a) noţiune. în texte cu grad mare de generalitate. Răspunderea pentru fapta altei persoane: a) răspunderea părinţilor pentru fapta copilor minori.1. terminologie şi reglementare juridică. dar şi acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”. Potrivit art. a-l repara. prin art. 999 se precizează că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa. 2. În completare. 1 şi art. 1000 alin. 1003 Cod civil este concretizat caracterul solidar al răspunderii persoanelor cărora le este imputabilă cauzarea prejudiciului. prin articolele 1000-1002 Cod civil se instituie răspunderea unor categorii de persoane pentru ilicită săvârşită de o altă persoană (art. 1001). Codul civil sintetizează un principiu care corespunde atât unor cerinţe de etică şi echitate socială. b) proba elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. care cauzează altuia prejudiciu. b) răspunderea institutorilor pentru faptele elevilor şi a meşteşugarilor pentru faptele ucenicilor. 998-1003). obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat. b) răspunderea pentru ruina edificiului. 1000). Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. Aspecte generale. Răspunderea pentru fapta proprie: a) condiţiile generale ale răspunderii. 1002). terminologie şi reglementare juridică. c) răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat. Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale. În afară de răspunderea pentru fapta proprie (Art. Constituie una din formele răspunderii juridice. c) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general. Corelaţii. 998 Cod civil. 3. 1. 998-999). Răspunderea juridică 27 . cât şi unor cerinţe ale securităţii juridice: principiul răspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii. „orice faptă a omului. b) funcţiile răspunderii civile delictuale. Aspecte generale: a) noţiune. c) comparaţie între răspunderea civilă delictuală şi alte feluri de răspundere. În puţine articole (art. c) aspecte specifice privind răspunderea civilă pentru fapta proprie a persoanei juridice. răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ori animalele aflate în paza juridică a unor persoane (art.

Atât răspunderea civilă delictuală cât şi răspunderea penală intră în acţiune ca urmare a comiterii unei fapte ilicite. cu răspunderea penală ori cu răspunderea administrativă sau disciplinară etc. răspunderea administrativă. b) Funcţiile răspunderii civile delictuale. În contextul acestui cumul de răspunderi. prin aceasta. Elementele care le condiţionează sunt aceleaşi: existenţa unei fapte ilicite. de regulă. se cauzează un prejudiciu unei alte persoane. Funcţia educativ-preventivă. prin care se încalcă o anumită obligaţie. Alteori. rolul vinovăţiei autorului. deosebirea dintre ele a devenit din ce în ce mai netă. fiecare răspundere păstrează caracterul de sine stătător şi va acţiona în formele sale specifice. care aduce atingere unor valori sociale ocrotite de lege. capacitatea persoanelor chemate să răspundă pentru faptele lor ilicite. îndeplineşte o funcţie reparatorie. care se stabileşte în sarcina autorului prejudiciului. ea fiind în prezent unanim acceptată în toate sistemele de drept. Conştiinţa ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu rămâne nesancţionată. reglementarea prescripţiei. aceasta acţionează ori de câte ori. procedura de judecată. Cu timpul. Constituie un mijloc de apărare a drepturilor subiective. modul de stabilire a răspunderii. de exemplu. În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală. după cum nici răspunderea civilă nu o exclude pe cea penală. se pot. competenţa instanţelor. după sine obligaţia de dezdăunare. răspunderea penală. Deosebiri existente între răspunderea civilă şi cea penală: temeiul. ci atrage. răspunderea civilă poate fi delictuală sau contractuală. cele două feluri de răspundere – civilă şi penală – se confundau. cumula. aducându-se. Răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă. Răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală. Răspunderea civilă delictuală şi răspunderea penală. este de natură a îndeplini o funcţie educativă şi deci o funcţie socială de prevenire a producerii unor asemenea fapte. cele două răspunderi pot acţiona concomitent. Răspunderea civilă se concretizează. c) Comparaţie între răspunderea civilă delictuală şi alte feluri de răspundere juridică. La rândul său. Uneori. cu alte cuvinte. printr-o faptă ilicită a unei persoane. Funcţia reparatorie. În îndepărtata istorie a instituţiei răspunderii juridice.cunoaşte mai multe forme: răspunderea civilă. răspunderea disciplinară. modul de sesizare. Întrucât răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligaţie de dezdăunare. precum şi diferite alte modalităţi în care răspunderea juridică se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului. răspunderea civilă poate să apară singură. o atingere unui 28 . într-o obligaţie de despăgubire. poate fi dublată cu alte forme de răspundere juridică. de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicită. ea se poate cumula.

În materia răspunderii civile delictuale. un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. la punerea în întârziere şi la convenţiile de nerăspundere. în materia răspunderii delictuale nu se stabileşte prin lege o vârstă anume. cu anumite limite. Referitor la capacitate. În cazul răspunderii delictuale. în principiu. atât pentru cele previzibile. referitoare la capacitatea celui responsabil. în principiu. pe când în cazul răspunderii delictuale. şi anume un contract valabil încheiat.drept subiectiv. existenţa unui prejudiciu patrimonial. săvârşirea cu vinovăţie a acestei fapte. al obligaţiei de plată a daunelor. şi în caracterul. obligaţia încălcată este o obligaţie concretă. răspunde delictual. în formele prevăzute de lege. cel ce a săvârşit fapta ilicită fiind ţinut pentru toate pagubele cauzate. în cazul răspunderii contractuale. Pentru a angaja răspunderea contractuală este necesar ca acela ce nu şi-a executat obligaţia contractuală să fi fost pus în întârziere. convenţiile de nerăspundere încheiate anterior săvârşirii faptei ilicite sunt. Întinderea reparaţiei este mai mare la răspunderea delictuală decât la răspunderea contractuală. obligaţia încălcată este o obligaţie legală. cel ce a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este de drept în întârziere fără a fi necesară efectuarea vreunei formalităţi speciale în acest scop. clauzele de nerăspundere sunt. încheiat între cele două subiecte ale răspunderii – cel păgubit şi cel care şi-a încălcat obligaţiile contractuale. O altă deosebire dintre cele două răspunderi o aflăm în caracterul solidar al răspunderii delictuale. în principiu divizibil. în caz de coautorat la săvârşirea faptei ilicite. ca element subiectiv al răspunderii. În ceea ce priveşte dovada culpei sunt reţinute. Există însă şi unele cazuri în care culpa este prezumată. indiferent de vârstă. cu caracter general. oricine a acţionat cu discernământ. de asemenea. admisibile. aceasta este capacitatea deplină de exerciţiu. În cazul răspunderii delictuale. ca principiu. 29 . unele deosebiri între cele două responsabilităţi. O primă deosebire dintre cele două răspunderi o constituie faptul că. are deci capacitate delictuală. culpa autorului prejudiciului trebuie să fie dovedită de către cel păgubit. punerea în întârziere nu operează de drept. cât şi pentru cele neprevizibile. stabilită prin contractul preexistent. Pentru a se angaja răspunderea contractuală se cere să preexiste un contract. întrucât în materia răspunderii civile delictuale aceasta este integrală. În cazul răspunderii civile contractuale. care revine tuturor – obligaţia de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite –. Cât priveşte capacitatea cerută în materie contractuală. Un grup de deosebiri între răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală se referă la unele condiţii ale răspunderii. capacitatea juridică a celui chemat să răspundă. în cazul răspunderii civile contractuale. nule.

Pe baza acestor dovezi. 998 şi 999 Cod civil se vorbeşte de o faptă („orice faptă”. potrivit art. în procesul penal şi se rezolvă potrivit regulilor răspunderii civile delictuale. b) cauzate direct persoanei umane şi cauzate direct bunurilor sale. este ţinut de contract. 14 C. „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa. culpa debitorului este prezumată. iar persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. se admite dreptul de opţiune al creditorului. constând în intenţia. Art. şi anume: 1) existenţa unui prejudiciu. 999. creditorul trebuie să dovedească numai existenţa contractului şi faptul că obligaţia nu a fost executată. Clasificarea prejudiciilor: a) patrimoniale şi nepatrimoniale. Astfel.În materia răspunderii civile contractuale. prejudiciul cauzat „prin fapta sa”). obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat. Creditorul pagubit nu are dreptul de a opta între acţiunea contractuală şi acţiunea delictuală. Art. cât şi literatura juridică sunt unanime în a considera că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală. 4) existenţa vinovăţiei (vinei) celui ce a cauzat prejudiciul. Deşi în art. atât practica judiciară. 1) Prejudiciul (pagubă. Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ câteva condiţii. Critică. 998 precizează că fapta omului care „cauzează altuia prejudiciu”. 998 şi 999 Cod civil. iar conform art. 3) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. nu există drept de opţiune. obligă la repararea acestuia. Condiţiile generale ale răspunderii. „orice faptă a omului. 998 – aşa-zisul delict –.pen. În situaţia în care neexecutarea contractului este infracţiune. Prin excepţie. 2) existenţa unei fapte ilicite. daună) reprezintă consecinţa negativă patrimonială şi nepatrimonială a încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane. care cauzează altuia un prejudiciu. creditorul fiind obligat să se folosească numai de acţiunea delictuală. 30 . acţiunea civilă se exercită din oficiu. neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat. Răspunderea pentru fapta proprie Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. dar şi pe acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”. Astfel.pr. Felul răspunderii nu se poate schimba după calea procedurală aleasă ori impusă. dacă neexecutarea contractului este în acelaşi timp şi infracţiune. a-l repara”. face referire la legea civilă şi nu la răspunderea civilă delictulă. 2.

să fie vorba de vătămarea unui interes licit şi moral. Răspunderea civilă este înlăturată dacă victima a obţinut deja repararea prejudiciului de la autor sau de la persoana obligată a răspunde pentru acesta. şi anume: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Condiţia ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă. d) instantanee şi succesive. el fiind astfel.autorul prejudiciului estre asigurat de răspundere civilă – are dreptul la eventuala diferenţă de despăgubire. susceptibil de evaluare. 31 . Situaţia plăţilor făcute de terţe persoane: a) plata făcută cu intenţia de a repara. deci prejudiciul deja produs la data când se pretinde repararea lui. în plus faţă de paguba suferită. Condiţiile prejudiciului patrimonial. De regulă. 1. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite unele condiţii. deşi nu s-a produs încă. cert prejudiciul viitor . cel care trebuie să acopere prejudiciile cauzate este cel care a săvârşit fapta ilicită. c) plata făcută de un terţ obligat să plătească pe un alt temei decât răspunderea civilă delictuală: . Prejudiciile viitoare şi eventuale obligă la reparare numai după ce s-au produs ori este sigur că se vor produce. b) plata făcută cu intenţia de a o gratifica sau de a-i veni în ajutor victimei – îşi păstrează dreptul de a obţine despăgubiri de la autorul faptei ilicite.victima este beneficiara unei asigurări de persoane – măsură de prevedere şi de economisire – are drept la despăgubiri de la autor. Reperarea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite. în total sau în parte. prejudiciul. Este întotdeauna cert prejudiciul actual. total sau parţial – victima poate cere reparaţia de la autorul faptei ilicite numai pentru eventuala diferenţă de prejudiciu care a rămas neacoperit. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur. prin care s-a acoperit. iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare. Condiţii pentru protejarea unui interes: situaţia de fapt să fi avut caracter de stabilitate. Este. de asemenea. este sigur că se va produce în viitor. 2. care. . atât în privinţa existenţei. Există însă situaţii în care altcineva decât autorul prejudiciului a plătit despăgubiri ori a făcut anumite prestaţii.c) previzibile şi imprevizibile. Prejudiciul trebuie să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim (rezultat al unei situaţii de fapt şi nu corespunde unui drept subiectiv). cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

având drept cauză aceeaşi faptă ilicită. chiar şi pentru culpa cea mai uşoară. atât culpa autorului cât şi culpa proprie a victimei înseşi. nici starea materială a victimei. . în cazul reparării prin echivalent a prejudiciilor: a) momentul în funcţie de care se apreciză achivalentul pagubelor materiale – data cererii de chemare în judecată. În cazul în care repararea în natură nu este posibilă. În cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru a se putea obţine repararea prejudiciului.. dar şi beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. se pot stabili măsurile pentru repararea efectivă a acestuia.victima beneficiază de pensie de invaliditate ori de urmaş – poate pretinde eventuala diferenţă dintre pensie şi valoarea integrală a pagubei. Repararea prejudiciului. b) în caz de vătămare a sănătăţii: . Stabilirea despăgubirilor.vătămarea sănătăţii nu a avut consecinţe de durată: se iau în considerare cheltuielile făcute pentru restabilirea sănătăţii şi. Gravitatea vinovăţiei nu constituie. repararea se face prin echivalent sub forma acordării de depăgubiri (daune)care trebuie stabilite în raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit. eventual diferenţa dintre retribuţie şi sumele primite pe durata concediului medical până la însănătoşire ori retribuţia de care a fost lipsit pe această perioadă. fie prin stabilirea unor prestaţii periodice succesive. în principiu. 32 . Gravitatea culpei poate fi luată în considerare în stabilirea despăgubirilor. cu caracter viager sau temporar. după acordarea despăgubirilor prin hotărâre judecătorească. Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită. În cazul în care. se pot obţine despăgubiri suplimentare. Repararea prin echivalent se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale. în situaţia în care în producerea prejudiciului suferit de victimă se reţin. fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterior pronunţate. În acest mod se urmăreşte a se asigura restabilirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului. asiguratorul are drept de regres împotriva autorului pentru sumele plătite. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere numai prejudiciul efectiv (damnum emerges). În principiu repararea prejudiciilor trebuie să se facă în natură. un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor: autorul prejudiciului răspunde integral. se face dovada unor noi prejudicii.victima este beneficiara unei asigurări de bunuri are dreptul la eventuala diferenţă de prejudiciu neacoperită. În stabilirea întinderii despăgubirilor nu se ia în considerare nici starea materială a autorului prejudiciului.

În conformitate cu dispoziţiile art. defăimarea prin presă. 54-55 din Decretul nr. Daune morale : atingeri aduse onoarei. 5 din Legea nr.art. . suferinţa cauzată de moartea unei persoane. .Legea contenciosului administrativ. 9 din Legea nr. de regulă sub forma unor prestaţii periodice. în folosul statului. 11/1991-Legea concurenţei. 139 din Legea nr. seducţia dolosivă.obligarea autorului faptei ilicite. . al unor despăgubiri. la plata unei amenzi. Sumele de bani plătite nu au rolul unei reparaţii propriu-zise. 2 alin. Prevederi legale: . 8/1996 – Legea drepturilor de autor.plata cheltuielilor medicale şi a cheltuielilor de înmormântare. socotită de la expirarea termenului. III. dacă nu îndeplineştre. denunţarea calomnioasă. Etapa admiterii repărării băneşti – de la 1065 până în decembrie 1952 – Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. .art. c) în cazul în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane: . diferenţa dintre pensia sau ajutorul social primit de la asigurările sociale şi veniturile lunare de care a fost lipsită ca urmare a vătămării suferite. defăimarea prin actele vexatorii. Etapa reorientării practicii judiciare în sensul admiterii tezei tradiţionale a reparării daunelor morale prin despăgubiri băneşti. măsurile destinate să restabilească dreptul încălcat. ruperea nejustificată a logodnei. 33 . în termenul stabilit de instanţa. ci al unor suferinţe fizice ori psihice ale victimelor. 11 din Legea nr. 31/1954 privind repararea prin mijloace nepatrimoniale: . I. Problema întinderii – nu trebuie să se transforme în amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici în venituri nejustificate pentru victime.. . 29/1990. II.art. .art.pierderea ori reducerea capacităţii de muncă: victima este îndreptăţită să primească. pe fiecare zi de întârziere. VII. Etapa neadmiterii în practica judecătorească a reparării băneşti – 19521989 – Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului nr.obligarea autorului faptei săvârşite fără drept să aducă la îndeplinirea orice măsuri socotite necesare de către instanţa pentru a se ajunge la restabilirea dreptului încălcat.plata diferenţei dintre pensia de urmaş şi valoara întreţinerii pe care cel decedat o acorda persoanelor pe care le avea în întreţinere. 48/1992 – Legea audiovizualului. Problema reparării prejudiciului extrapatrimonial prin acordare de despăgubiri băneşti. VII/1952 – literatura a propus completarea sistemului de apărare a drepturilor nepatrimoniale şi prin acordarea de reparaţii băneşti pentru daune morale. Prejudiciul poate fi: patrimonial sau extrapatrimonial.dreptul victimei de a cere instanţei să dispună încetarea săvârşirii în continuare a faptei care se aduce atingere drepturilor sale nepatrimoniale. dureri cauzate de atingerile aduse integrităţii corporale.

2). Sistemul cauzei adecvate (al cauzei tipice). .îndeplinirea unei îndatoriri legale sau a ordinului dat de o autoritate competentă.starea de necesitate. Trăsături: 1) are caracter obiectiv şi constă într-o conduită ori manifestare umană exteriorizată printr-o acţiune sau inacţiune. 3) Raportul de cauzalitate. Critica: se includ fapte foarte îndepărtate. . 2) fapta este mjlocul prin care se obiectivează un element psihic. că deci ultima cauză – causa proxima – înglobează în sine eficienţa tuturor cauzelor anterioare. care îi sunt adecvate. adică în mod obişnuit sunt susceptibil de a produce efectul respectiv.exercitarea normală a unui drept subiectiv – problema abuzului de drept. Din întreaga sferă a elementelor şi faptelor care au precedat producerea efectului păgubitor. favorizează producerea acestuia. în ipoteza în care nu se poate stabili cu precizie cauza prejudiciului. Fapta ilicită este acţiunea sau inacţiunea prin care. Potrivit acestui sistem.legitima apărare. fără a produce efectul păgubitor. oarecare. se aduce atingere drepturilor subiective sau inteselor legitime ale unei persoane. este expresia unei atitudini psihice. în înţelesul că sunt tipice. C. Prejudiciul cauzat altuia trebuie să fie consecinţa faptei ilicite. reţine drept cauză. ultima faptă. cu efect numai cu prilejul producerii pagubei. contrară regulilor de convieţuire socială sau bunelor moravuri. cea care este imediat anterioară efectului. nici celelalte condiţii antecedente nu ar fi devenit eficiente sub aspect cauzal. . Critica: se înlătură caracterul cauzal al unor fapte anterioare care au rol decisiv. 34 . se atribuie valoare cauzală egală tuturor faptelor şi evenimentelor care au precedat acel prejudiciu. înlesnind naşterea procesului cauzal. Sistemul echivalenţei condiţiilor sau condiţii sine qua non. încălcându-se normele dreptului obiectiv sau regulilor de convieţuire socială. se consideră că. cu rol neglijabil. în lipsa acesteia.consimţământul victimei. Teorii elaborate pentru stabilirea raportului de cauzalitate: A. D. B. Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii: . Sistemul indivizibilităţii cauzei şi condiţiilor. Condiţiile sunt împrejurări care. . grăbind şi favorizând dezvoltarea lui sau garantându-i ori asigurându-i rezultatele negative. Sistemul cauzei proxime. În determinarea raportului de cauzalitate ar urma să fie reţinute numai acele antecedente ale efectului care întrunesc calitatea de condiţie sine qua non. 3) este contrară oridinei sociale: contrară legii în sensul larg al cuvântului.

32/1954. obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este integrală. neglijenţa. când autorul nu prevede rezultatul faptei sale. socotind. mai exact. cu aplicare şi în materia răspunderii civile. stricto sensu. c) cazul fortuit. aşadar factorul intelectiv de conştiinţă. fără temei. 19 pct. deşi nu-l urmăreşte. În procesul de formare a atitudinii psihice subiective.4) Vinovăţia (culpa. sunt prezumate că au capacitate delictuală. Ca prim factor al atitudinii psihice apare. gradul de vinovăţie ale celor doi se ia drept criteriu pentru stabilirea întinderii despăgubirilor datorate de autor. acceptă posibilitatea producerii lui. deşi faţă de victimă aceştia răspund împreună. între ei suportarea prejudiciului se stabileşte proporţional cu gravitatea vinovăţiei fiecăruia. Pentru a putea fi considerată răspunzătoare de propria sa faptă se cere ca persoana să aibă discernământul faptelor sale. Persoanele lipsite de discernământ care nu erau puse sub interdicţie. iar indiferent de gravitatea vinovăţiei. concretizat în actul psihic de deliberare şi deczie cu privire la comportamentul ce urmează a fi adoptat. 35 . faţă de faptă şi urmările acesteia. pentru cea mai uşoară culpă. în principiu. 19 pct. când autorul prevede rezultatul faptei şi. d) cazul de forţă majoră. fiind reprezentarea semnificaţiei sociale a faptei şi prevederea ori posibilitatea de prevedere a urmărilor acesteia. factorul intectiv este urmat de factorul volitiv. În cazul vinovăţiei comune a autorului şi victimei prejudiciului. deşi trebuia şi putea să-l prevadă. 19 Cod penal. dar au împlinit vârsta de 14 ani. O definire precisă a diferitelor forme ale vinovăţiei. cum se mai spune. 3 din Decretul nr. Răspunderea delictuală operează. Formele vinovăţiei. să aibă. Conform art. că el nu se va produce. capacitate delictuală. care prevede că vinovăţia comportă două forme: intenţia şi culpa. dar nu-l acceptă. intenţia este de două feluri (art. În cazul mai multor coautori ai prejudiciului. Răspunderea civilă delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie. Împrejurări care înlătură vinovăţia: a) fapta victimei înseşi. Culpa este de două feluri (art. b) intenţia indirectă. când autorul prevede rezultatul faptei sale. minorii care nu au împlinit 14 ani răspund pentru faptele lor ilicite numai dacă se dovedeşte că au lucrat cu discernământ. 1 Cod penal): a) intenţia diectă. de voinţă. găsim în art. La rândul său. când autorul faptei prevede rezultatul faptei şi urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. solidar. pentru care autorul nu este ţinut să răspunde. la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia. b) fapta unui terţ. 25 alin. 2 Cod penal): a) imprudenţa (uşurinţa). greşeala). Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite sau.

a) Răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor minori. Interpretarea extensivă: abuzul de funcţie. 31/1954: Faptele licite şi ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică. Dacă persoana juridică despăgubeşte victima.. 2 Cod civil se prevede că „tatăl şi mama. 35 alin. în alin. părinţii adoptivi. Codul civil stabileşte un sistem de prezumţii referitoare la răspunderea părinţilor. tutorii. Fundamentul răspunderii indirecte a părinţilor. 3 din Decretul nr. dacă probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil”. cât şi faţă de cel de-al treilea. are acţiune de regres împotriva persoanei fizice care a săvârşit fapta ilicită. În realitate. Prezumţie legală relativă de culpă instituită în sarcina părinţilor. .prezumţia de cauzalitate între neîndeplinirea îndatoririlor ce le reveneau şi comiterea de către minor a faptei ilicite. atât faţă de persoana juridică. sunt responsabili de prejudiciul cauzta de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii”. dacă au fost săvârşite cu prilejul îndeplinirii funcţiilor lor. care indiscutabil că îi incumbă în mod direct. devierea de la funcţie sau a constituit prilejul săvârşirii faptei. 35 alin.prezumţia că în exercitarea îndatoririlor ce le reveneau faţă de copilul minor au existat abateri. 3).sunt apăraţi de responsabilitatea arătată mai sus. În art. Determinarea sferei faptelor pentru care părinţii sunt prezumaţi în culpă: a) opinia clasică – neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere sau supravegherea necorespunzătoare a copilului minor. Persoanele răspunzătoare: Părinţii fireşti. de obicei în forma neglijenţei. Art. privind existenţa prejudiciului. curatorii. ultim din Decretul nr.prezumţia vinei (culpei) părinţilor. 31/1954 – Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui care le-a săvârşit. menite să uşureze situaţia victimei sub aspect probatoriu. Problemă discutabilă. . o triplă prezumţie se declanşează. în virtutea prevederilor art. după ce victima prejudiciului face dovada. final se prevede. totodată. rudele minorului ori persoanele cărora le-au fost încredinţaţi minorii.În conformitate cu dispoziţiile art. a faptei ilicite a minorului şi legătura de cauzalitate dintre această faptă şi prejudiciu. 36 . 2 Cod civil în privinţa părinţilor şi anume: . după moartea bărbatului. în îndeplinirea necorepunzătoare a obligaţiilor pe care le aveau. indiferent că adopţiunea este cu efecte depline sau cu efecte restrânse. Nu răspund: instituţiile de ocrotire. 1000 alin. I. că „tatăl şi mama. 1000 alin.. cauzatoare de prejudicii. Răspunderea pentru fapta altei persoane. indiferent că filiaţia copilului este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Reglementare.

de exemplu în vizită la rude. De exemplu. se consideră că aceştia nu răspund. cât şi lipsa de educaţie sau educaţia necorespunzătoare dată copilului minor. în cazul în care părinţii sunt arestaţi. 1 din Decretul nr. se află în altă parte cu consimţământul sau ştirea părinţilor. B. temporar. precum şi a obligaţiei de creştere a copilului minor. 100 alin. este mai cuprinzătoare decât aceea de educare. Copilul nu locuieşte în fapt cu părinţii săi. E. Minorul este încredinţat unuia dintre părinţi. adică cea pe care trebuie să o aibă şi nu aceea pe care o are în fapt. părinţii răspund pentru fapta ilicită a acestuia. la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic. dar. II. Recent s-a concluzinat că aceştia vor răspunde pentru fapta ilicită a minorului întrcât se datorează carenţelor în educaţie. Obligaţia de creştere. În cazul în care minorul fugit dintr-o şcoală ori centru de reeducare. mai poate răspunde părintele care locuia 37 . c) neîndeplinirea ori îndeplinirea necorepunzătoare a obligaţiei de supraveghere. Ideea de garanţie. 2 Codul familiei.b) neîndeplinirea sau îndeplinirea necorepunzătoare a obligaţiei de supraveghere. împotriva voinţei acestora. or acesta este născut din afara căsătoriei. datorită faptului că aceştia sunt divorţaţi sau despărţiţi în fapt. internat în spital. 14 alin. Situaţii în care locuinţa de fapt a minorului se afla în altă parte decât la părinţii săi: A. în consecinţă răspund. Interesează locuinţa pe care legea o stabileşte pentru minor. deci. fapta ilicită a minorului şi raportul de cauzalitate dintre fapta minorului şi prejudiciului suferit. în cazul în care minorul este fugit de la locuinţă. 2) Condiţii speciale: minoritatea şi comunitatea de locuinţă a copilului cu părinţii. apreciindu-se că fapta pentru care au fost arestaţi determină încetarea comunităţii de locuinţă. Domiciliul legal – art. Condiţiile răspunderii părinţilor: 1) Condiţii generale: prejudiciul. 101 alin. pregătirii profesionale ori determinată de faptul încadrării lui în muncă. Minorul care are o altă locuinţă în scopul desăvârşirii învăţăturii. 2 din Decretul nr. 14 alin. s-a considerat că nu se suspendă nici nu încetează drepturile şi îndatoririle părinteşti. Părinţii răspund datorită carenţelor în educaţia acestora. Art. C. iar dacă părinţii nu au o locuinţă comună. D. simplă sau combinată cu culpa prezumată. care este prevăzută de art. 31/1954 – la părinţii săi. 1 din Codul familiei. soluţia tradiţională este că răspunde părintele căruia i-a fost încredinţat copilul prin hotărâre sau prin convenţia părţilor. 31/1954 – domiciliul copilului încredinţat de instanţa judecătorească unei a treia persoane rămâne la părinţii săi. au fost date soluţii contradictorii. de regulă. Copilul are locuinţa legală la părinţii săi. Locuinţa minorului coincide de cele mai multe ori cu domiciul său legal. În acelaşi sens şi dispoziţiile art.

5 – dacă probează că nu au putut împiedica faptul prejudiciabil. fie pe părinţi – singuri –. răspunde şi părintele la care nu locuieşte copilul minor indiferent dacă i-a fost încredinţat sau nu. În conformitate cu art. 2 Cod civil. la care s-a adăugat. Efectele răspunderii. fie deopotrivă pe minor şi pe părinţi. ei au posibilitatea ca. Înlăturarea răspunderii părinţilor: pentru lipsa unei condiţii generale a răspunderii. cauza străină. potrivit art. 2 sunt îndeplinite. 1000 alin. în terminologia Codului civil s-a înţeles învăţătorul de la clasele primare. b) Răspunderea institutorilor pentru faptele elevilor şi a meşteşugarilor pentru faptele ucenicilor. părinţii vor răspunde pentru fapta altuia. 5 Cod civil). Prin „elevi” se înţelege persoanele care învaţă într-o unitate preşcolară ori o unitate de învăţământ primar. 1000 alin. Prin „artizan” în terminologia Codului civil se înţelege meşteşugarul care primeşte spre pregătire ucenici şi care au obligaţia să-i înveţe o artă sau o meserie. liceal ori profesional. să recupereze de la acesta ceea ce au plătit pentru el. pe motiv că ambii părinţi trebuie să contribuie la creştere şi educarea copiilor lor minori. Termenul a căpătat un înţeles mai cuprinzător. numai părinţii vor răspunde. în timpul ce se găsesc sub a lor priveghere”. În ipoteza în care minorul era lipsit de discernământ. În măsura în care părinţii au plătit integral despăgubirile datorate pentru fapta săvârşită de minorul cu discernământ. de asemenea. victima are latitudinea de a trage la răspundere fie pe minor – singur –. 1000 alin. 4 Cod civil „institutorii şi artizanii (sunt responsabili) de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor. Temeiurile răspunderii vor fi diferite: minorul va răspunde pentru fapta proprie. Prin institutor. Ei se pot apăra de răspundere „dacă probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil” (art. pe calea unei acţiuni în regres îndreptată împotriva acestuia. reţinându-se răspunderea nu numai a învăţătorului. Domeniul de aplicare a prevederilor legale. 998 sau 999 Cod civil. potrivit art. 1000 alin. Dacă toate condiţiile prevăzute de art. înlăturarea prezumţiei de culpă – art. dar şi a educatorului din învăţământul preşcolar şi aceea a profesorului din învăţământul gimnazial. 1000 alin.în fapt de un timp apreciabil. Reglementare. părinţii sunt ţinuţi să răspundă integral faţă de victima prejudiciului cauzat de minor. liceal sau profesional. răspunderea pedagogilor din internatele de elevi şi a celor care supraveghează pe elevi în taberele şi coloniile de vacanţă. 38 . gimnazial. Dacă minorul a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei ilicite. Prin „ucenic” se înţelege persoana care învaţă o meserie sub îndrumarea şi instrucţia unui meseriaş.

Fundamentarea răspunderii. Ca şi alin. 2 al art. 1000, şi alin. 4 stabileşte o triplă prezumţie, dedusă din fapta ilicită cauzatoare de prejudicii comisă de către un elev sau ucenic: - prezumţia că îndatorirea de supraveghere nu a fost îndeplinită în mod corespunzător; - prezumţia de cauzalitate, dintre neîndeplinirea acestei îndatoriri şi săvârşirea de către elev sau ucenic a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii; - prezumţia vinei (culpei) profesorului ori meşteşugarului, în îndeplinirea necorespunzătoare a îndatorii ce îi revenea. Prezumţia de culpă este relativă, ei putând face dovada că şi-au îndeplinit corect obligaţia de supraveghere. Condiţiile răspunderii. Condiţii generale: fapta ilicită a elevului sau uceniciului, prejudiciul cauzat şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu. Nu este necesară culpa elevului sau a ucenicului; se răspunde chiar când nu are discernământ ori prezintă discernământ diminuat, având în vedere că se impunea o supraveghere deosebită. Condiţii speciale: a) elevul sau ucenicul să fie minor; b) fapta ilicită să fi fost săvârşită de elev sau ucenic în timpul cât se afla sau trebuia să se afle sub supravegherea cadrului didactic sau meseriaşului. Dacă trebuia să se afle sub supraveghere, dar de fapt nu era, aceasta trebuie să se datoreze unor fapte omisive sau comisive ale cadrului didactic ori ale meseriaşului; c) elevul sau ucenicul să fi cauzat prejudiciul unei terţe persoane. Efectele răspunderii. Dacă sunt întrunite condiţiile generale şi cele speciale ale răspunderii, profesorul sau meşteşugarul este ţinut răspunzător faţă de victimă pentru întregul prejudiciu. Victima poate să cheme la răspundere numai pe elev ori ucenic sau să cheme, deopotrivă, şi pe elev ori ucenic şi pe profesor ori meşteşugar. Faţă de victimă, profesorul sau meşteşugarul răspunde solidar cu elevul sau ucenicul. În măsura în care profesorul ori meşteşugarul a plătit despăgubirea, el are o acţiune de regres împotriva elevului ori ucenicului pentru a cărui faptă personală a răspuns. Corelaţia răspunderii institutorilor sau artizanilor cu răspunderea părinţilor. Se pune această problemă în ipoteza în care copilul minor săvârşeşte o faptă cauzatoare de prejudiciu în timpul în care se afla sau trebuia să se afle sub supravegherea cadrului didactic ori a meşteşugarului. Se discută dacă se va angaja în mod exclusiv răspunderea cadrului didactic ori a meşteşugarului ori dacă se poate angaja şi răspunderea părinţilor. De asemenea, se pune întrebarea dacă institutorul ori artizanul după ce despăgubeşte victima, ar avea un drept de regres împotriva părinţilor elevului sau ucenicului în raport cu fapta căruia i s-a angajat răspunderea. 39

A. Opinia potrivit căreia cele două răspunderi se exclud. Soluţia a fost formulată în perioada în care la baza răspunderii părinţilor era aşezată teoria culpei în supraveghere; se considera că aflarea copilului minor în supravegherea institutorului sau a artizanului înlătură definitiv culpa în supraveghere a părintelui. În unele cazuri, la momentul la care a fost formulată teoria potrivit căreia părinţii sunt prezumaţi în culpă nu numai în ce priveşte supravegherea copilului, ci şi în ce priveşte educarea lui, s-a considerat că trebuie recunoscut regresul cadrului didactic împotriva părintelui. B. Opinia potrivit căreia cele două răspunderi pot fi angajate simultan şi concomitent – fundamentul este al coexistenţei culpei în supraveghere a cadrului didactic sau a meşteşugarului cu culpa în educaţie a părinţilor. Fiind temeiuri diferite ale răspunderii, s-ar putea angaja simultan. C. Opinia potrivit căreia răspunderea părinţilor este generală şi subsidiară în raport cu răspunderea cadrelor didactice ori a meseriaşilor. Se consideră că supravegherea exercitată de cadrul didactic ori de către meseriaş absoarbe şi eventualele carenţe educaţionale c) Răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor. Reglementare. Articolul 1000 alin. 3 Cod civil cuprinde dispoziţia potrivit căreia comitenţii răspund „de prejudicul cauzat de ... prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat”. Se mai arată prin dispoziţiile art. 393 alin. 1 Cod comercial că: „Patronul răspunde de faptele prepusului...în limitele însărcinării ce i s-a dat”. Spre deosebire de părinţi, institutori şi meşteşugari, comitenţii nu sunt menţionaţi în cuprinsul alin. 5 al art. 1000 Cod civil între cei care au posibilitatea să se exonereze de răspundere dovedind că „n-au putut împiedica faptul prejudiciabil”. În literatură şi în practică se consideră că ceea ce este definitoriu pentru calităţile de comitent şi prepus este existenţa unui raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredinţat unei persoane fizice o anumită însărcinare. Din această încredinţare decurge posibilitatea pentru prima persoană – denumită comitent – de a da instrucţiuni, de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane – denumită prepus – aceasta din urmă având obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite. Temeiurile de naştere a raportului de prepuşenie pot fi foarte diverse. Cel mai adesea un astfel de temei îl constituite contractul de muncă, din care se nasc raporturi juridice cărora le este specifică subordonarea, în procesul desfăşurării activităţii, a persoanei încadrate în muncă faţă de unitatea la care este încadrată. Deşi, în principiu, din contractul de mandat nu se naşte un raport de prepuşenie, în mod excepţional, un asemenea raport poate fi grefat pe un astfel de contract, în măsura în care prin contract se stabileşte o deplină subordonare a mandatarului faţă de mandant. În mod asemănător, se pune problema în cazul contractului de antrepriză.
40

Un astfel de raport poate exista, între părinte şi copil, între soţi, între şcoală şi elevul căruia i s-a dat o anumită însărcinare şi în alte asemenea cazuri de aşa-numiţi prepuşi ocazionali. Condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 şi 999 Cod civil. Condiţii speciale: a) existenţa raportului de prepuşenie; b) prepuşii să fi săvârşit fapta „în funcţiile ce li s-au încredinţat”. Săvârşirea faptei prejudiciabile de către prepus în cadrul funcţiilor încredinţate de comitent înseamnă că săvârşeşte fapta în în interesul comitentului, în limitele funcţiilor ce i-au fost încredinţate şi cu respectarea ordinelor şi instrucţiilor date de comitent. Nu poate fi pusă problema răspunderii comitentului pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârşită de prepusul său dacă fapta nu are nici o legătură cu exerciţiul funcţiei încredinţate (în timpul concediului de odihnă ori în timp ce venea la serviciu ori în drum spre casă, înapoindu-se de la serviciu, ori în calitate de locatar, chiar dacă prepusul locuia într-un imobil pus la dispoziţie de către comitent). S-a ajuns la extinderea răspunderii comitentului în cazurile în care prepusul, profitând ori abuzând de funcţie, acţionează în propriul său interes sau în cazurile în care, cu ocazia exercitării funcţiei, dar fără legătură cu aceasta, uneori chiar fără nici o simplă aparenţă de legătură cu funcţia, săvârşeşte o faptă cauzatoare de prejudicii. Critica: limitare la cazurile când există o corelaţie necesară între exerciţiul funcţiei şi comiterea faptei şi aparenţa că lucrează în interesul comitentului, victima fiind de bună-credinţă. Fundamentarea răspunderii. În practica judecătorească şi în literatura de specialitate au fost exprimate diferite opinii cu privire la temeiurile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. I. Teorii bazate pe ideea de culpă. A. ideea unei culpe în alegerea prepusului – culpa in eligendo – ori pe ideea unei culpe în alegere unite cu o culpă în supraveghere – culpa in vigilando. Critici: de cele mai multe ori comitentul nu este în culpă fiindcă nu are posibilitatea de a supraveghea pe prepuşii săi; contradicţie între faptul prezumării comitentului în culpă în mod absolut şi dreptul de regres împotriva prepusului; nu poate fi vorba de o prezumţie absolută împotriva căreia să nu se facă dovada contrarie dacă nu este prevăzută de art. 1202 Cod civil. B. O altă fundamentare a fost axată pe ideea considerării culpei prepusului ca fiind culpa comitentului. Critici: răspunderea comitentului trebuie să rămână o răspundere indirectă; nu se explică regresul comitentului. 41

este instituită o răspundere specială. fără distincţie dacă acestea. 1 Cod civil: „suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Prepusul acţionează în cadrul funcţiei încredinţate în calitate de reprezentant legal al comitentului. comitentul răspunde numai pentru partea de prejudiciu de care se face vinovat prepusul său. ca răspunzător garant pentru fapta prepusului. În cazul în care prejudiciul este provocat de faptele mai multor persoane care au calitatea de prepuşi ai unor comitenţi deferiţi. Critică: nu se poate explica cerinţa dovedirii culpei prepusului şi dreptul de regres. în sensul că răspunderea ar decurge din împrejurarea că el este acela care trage foloasele activităţii desfăşurate de prepus şi deci trrebuie să suporte şi consecinţele nefavorabile ale aceste activităţi – ubi emolumentum ibi onus. 3 Cod civil. fie comitentului singur. Efectele răspunderii comitentului. ori dacă au produs prejudiciul fiind în mişcare sau aflându-se în staţionare. prin natura lor. Această fundamentare explică răspunderea comitentului pentru fapta ilicită a prepusului pornind de la premisa că prin art. 998-999 Cod civil. A. şi anume: animalele (pentru care este prevăzută răspunderea specială. edificiile (numai dacă 42 . 3 Cod civil. garanţie care este menită să ofere victimei posibilitatea de a fi despăgubită. pentru întreaga despăgubire. 1000 alin. iar prepusul ca răspunzător pentru fapta proprie. pe temeiul art. 4). O altă fundamentare a răspunderii a fost axată pe ideea reprezentării. Nu intră sub incidenţa art. 1108 alin. Fundamentarea pe ideea de garanţie. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. fie numai prepusului. fie comitentului şi prepusului deodată ori succesiv. 1000 alin. realizează un transfer al culpei. Victima are posibilitatea de a se adresa. 1 Cod civil se referă la lucruri neînsufleţite. 1001 Cod civil). sunt sau nu potenţial periculoase. cât şi imobile. O altă fundamentare a răspunderii comitentului are drept premisă ideea de risc. la alegerea sa. fără distincţie dacă au sau nu un dinamism propriu. 3 Cod civil se instituie o garanţie a comitentului faţă de victima prejudiciului. 1000 alin. pe temeiul art. 1000 alin. Art.C. fără culpă. II. Teorii potrivit cărora răspunderea comitentului se fundamentează pe temeiuri obiective. Reglementare. 1000 alin. prin lege. a) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general. 1 acele bunuri pentru care. atât mobile. Critici: reprezentarea este o instituţie specifică actelor juridice şi nu faptelor juridice. prin art. pe temeiuri diferite şi cu fundamentări diferite – comitentul. B. Comitentul exercită regresul în temeiul art. edificii şi de lucruri. Art.

va fi şi ea posibilă. comodatarul.prejudiciul a fist urmarea lipsei de întreţinere ori a unui viciu de construcţie. Concepţia subiectivă a răspunderii întemeiază răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri pe ideea unei prezumţii de vină a paznicului juridic. trebuie să suporte şi răspunderea pentru toate pagubele cauzate de acesta. Se admite că această prezumţie ar putea fi înlăturată făcându-se dovada lipsei de culpă. b) prezumţia absolută de culpă. Temeiul pazei juridice. pentru prejudiciul cauzat de lucru. b) „prezumţia de răspundere”. pe temeiul răspunderii pentru fapta proprie conform art. prezumţie pentru înlăturarea căreia poate fi invocată numai forţa majoră. Fundamentarea răspunderii. 998-999 Cod civil. . Concepţia obiectivă a răspunderii: a) fundamentarea pe ideea de risc. Persoane care au calitatea de păzitori juridici ai lucrurilor: .un drept care conferă autoritatea. superficie. asupra unui lucru sau animal.titularii unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate – uzufruct. Regula . Tragerea la răspundere a celui care are paza materială. 43 . control şi supraveghere pe care o persoană o exercită asupra unui lucru. c) ideea de garanţie privind riscul de activitate. iar paza juridică trece la uzurpator. Înlăturarea prezumţiei are loc prin dovada că a transmis paza juridică unei alte persoane ori că i-a fost uzurpată. Prin pază materială se înţelege puterea de direcţie. Are loc o scindare a pazei juridice în paza structurii lucrului care rămâne la proprietar ori posesor şi paza juridică a utilizării lucrului care trece la detentor. .posesorul. că este paznicul juridic al acestuia. sevitute aparentă. uz. de îndată ce o persoană creează riscul unui prejudiciu prin folosirea unui lucru. Prin paza juridică se înţelege puterea de de direcţie. A. bunul este scos din posesia titularului dreptului.. întrucât ea culege profitul lucrului. control şi supraveghere pe care o persoană o poate exercita în mod independent. adică puterea independentă de direcţie. pentru care paznicul juridic nu este ţinut a răspunde. . conformă căreia.detentori precari precum locatarul. c) teoria „culpei în paza juridică”. 1002 Cod civil). a) prezumţia relativă de vină a celui ce exercită pază juridică. fiind sub autoritatea păzitorului juridic. potrivit art. Răspunderea paznicului ar avea drept fundament nu o culpă prezumată. Excepţia – atunci când prin furt sau printr-o altă formă de uzurpare. control şi supraveghere asupra lucrului. fapta victimei ori fapta unei terţe persoane. B. până la proba contrarie. utilizatorul în contractul de leasing. ci o culpă dovedită. abitaţie.proprietarul lucrului este prezumat.

Domeniul de aplicaţie a răspunderii. printr-o acţiune în regres. Reglementare. b) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. sau a scăpat”. pe paznicul material. având paza materială a lucrului. sau că animalul se afla în paza sa. Art. Pentru a se exonera de răspunderea care îi revine. textul se referă la animale care sunt apropiate într-o formă oarecare şi care pot fi efectiv supravegheate. de vinovăţie în exercitarea pazei juridice. 44 . precum şi animalele sălbatice captive. sau acela care se serveşte de dânsul. Elementul esenţial pentru fundamentarea acestei răspunderi îl constituie paza juridică. Cauzele de exonerare de răspundere. Pentru declanşarea răspunderii prevăzute de art. a defectelor de comportament ale animalului respectiv. b) fundamentarea pe ideea unei prezumţii de culpă în supraveghere. Victima prejudiciului trebuie să facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de către animal şi că. conform art. c) cazului de forţă majoră – simpla dovadă a cazului fortuit nefiind suficientă. 1000 alin. Condiţiile răspunderii.Condiţiile răspunderii. În măsura în care paznicul juridic al lucrului a plătit despăgubirile. el va putea să urmărească. este responsabil de prejudiciul cauzat de animal. Efectele răspunderii pentru lucruri. au fost conturate două orientări principale: a) fundamentarea răspunderii pe ideea de risc – potrivit căreia cel ce trage foloasele unei activităţi trebuie să suporte şi consecinţele păgubitoare ale activităţii respective. Orientări ale literaturii de specialitate: Pornindu-se de la acest element. 1001 Cod civil prevede că „proprietarul unui animal. 1 Cod civil. fără îndoială. la data cauzării prejudiciului. explică răspunderea pentru în acele ipoteze în care animalul a scăpat de sub supraveghere. cu condiţia de a face dovada vinovăţiei acestuia. Fundamentarea răspunderii. Poate să urmărească şi direct pe cel care. în cursul serviciului. animalul se afla în paza juridică a persoanei de la care se pretinde plata despăgubirilor. aveau paza juridică a animalului. animalele domestice. 998-999 Cod civil. paznicul juridic al lucrului trebuie să facă dovada: a) fapta vitimei însăşi. în sensul de garanţie a comportamentului general. pentru care nu este ţinut a răspunde. victima prejudiciului trebuie să facă dovada prejudiciului precum şi a raportului de cauzalitate dintre „fapta lucrului” şi prejudiciu. Cât priveşte animalele. c) ideea de garanţie din partea paznicului juridic al animalului. temeiul acţiunii sale fiind art. În această categorie intră. 998-999 Cod civil. Sunt ţinute a răspunde persoanele care la momentul producerii prejudiciului. b) faptei unei terţe persoane. i-a cauzat paguba. Victima prejudiciului este îndreptăţită să obţină despăgubiri de la cel ce are paza juridică a lucrului.

pe cel ce are paza materială a animalului însă. 1001 Cod civil. culpa constă în faptul că proprietarul nu a 45 . 1002 Cod civil. Prin ruina ediciului. Nu interesează. ci numai dezagregarea ori dărâmarea involuntară. de data aceasta. Reglementare. Nimic nu o împiedică să urmărească. pe cote-părţi sau în devălmăşie. sau a unui viciu de construcţie”. 998-999 Cod civil. 998-999 Cod civil. Dacă cel ce are paza juridică a plătit despăgubirile. nu intră aici nici dărâmarea provocată de incendiu. un baraj. în acest fel. 1002 Cod civil. Art. proasta funcţionare a unui agregat. c) Răspunderea pentru ruina edificiului. prin cădere. Victima prejudiciului este îndreptăţită să urmărească pe cel care are paza juridică a animalului. un gard incorporat solului. pe temeiul art. un imobil prin natura sa. 1002 Cod civil. împotriva celui căruia i-a încredinţat paza materială. De exemplu: o casă. Efectele răspunderii. Conform art. care. „proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiciul cauzat prin ruina edificiului. se înţelege nu numai dărâmarea completă. provoacă un prejudiciu unei alte persoane. când ruina este ca urmarea lipsei de întreţinere. 1002 Cod civil stabileşte răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin ruiună în sarcina proprietarului edificiului. 1) prezumţia de culpă: atunci când ruina s-a datorat lipsei de întreţinere a edificiului. dar şi orice dezagregare a materialului din care este construit. prin aşezarea sa durabilă. Prin edificiu. etc. Cu lipsa de întreţinere este asimilată şi vechimea edificiului. c) cazului de forţă majoră. Această răspundere este întemeiată pe calitatea de proprietar. de asemenea. Cu dreptul de proprietate asupra edificiului urmează însă a fi asimilat dreptul de superficie. Dacă alta a fost cauza dărâmării şi nu lipsa de întreţinere ori viciul de construcţie. răspunderea proprietarilor va fi solidară. el are dreptul să se regreseze. se înţelege orice lucrare realizată de om. direct. nu se aplică prevederile art. cine are paza juridică a acestuia. lipsa unui dispozitiv de protecţie. dar şi o construcţie subterană – cum ar fi un canal. nu însă şi cazului fortuit. făcând dovezile cerute de art. Nu intră în această noţiune demolarea voluntară. În caz de coproprietate. Fundamentarea răspunderii.Cauze de exonerare de răspundere: a) faptei victimei înseşi b) faptei unei terţe persoane pentru care cel are paza juridică a animalului nu este ţinut a răspunde. cine este locatarul edificiului respectiv. cine este constructorul ori arhitectul. în înţelesul art. o pivniţă. din vina căruia animalul a fost pus în situaţia de a cauza prejudiciul. un pod. prin folosirea unor materiale care se încorporează solului devenind. ci interesează cine este proprietarul său actual. pe temeiul art. Ruina trebuie să fie urmarea lipsei de întreţinere ori a unui viciu de construcţie. aşadar.

independentă de orice vină din partea proprietarului. Executarea indirectă a obligaţiilor (Executare prin echivalent): a) categorii de despăgubiri. b) împotriva locatarului construcţiei. b) condiţiile acordării de despăgubiri. pentru viciile ascunse ale edificiului. care au construit cauza ruinei. Efectele răspunderii. 2. nu însă şi cazul fortuit. Pentru aplicarea răspunderii prevăzute de art. b) măsuri pentru conservarea 46 . pe temeiul contractului de antrepriză ori de proiectare. 1002 Cod civil este necesar ca victima prejudiciului să facă dovada existenţei prejudiciului a raportul de cauzalitate dintre ruina edificiului şi prejudiciu. pe temeiul contractului de vânzare-cumpărare. Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului: a) categorii de drepturi. c) cazul de forţă majoră. după caz: a) împotriva vânzătorului de la care a cumpărat construcţia. va avea drept de regres. TEMA A III-A . c) evaluarea despăgubirilor. 2) răspundere obiectivă a proprietarului ori o răspundere întemeiată pe ideea unei obligaţii legale de garanţie. neam afla în faţa unei răspunderi a proprietarului pentru fapta altuia. Cauze de exonerare de răspundere: a) fapta victimei înseşi. la rândul său. neimputabile deci proprietarului. în cadrul obligaţiei de garanţie ce revine vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut. pe temeiul contractului de locaţiune. precum şi a faptului că ruina a fost cauzată de lipsa de întreţinere ori de un viciu de construcţie. Condiţiile răspunderii. Dacă toate condiţiile răspunderii sunt întrunite. b) fapta unui terţ pentru care proprietarul nu este ţinut a răspunde. Proprietarul. 3. Proprietarului nu poate să înlăture această răspundere prin simpla dovadă a faptului că a luat toate măsurile pentru asigurarea întreţinerii edificiului ori pentru prevenirea oricăror vicii ale construcţiei. proprietarul edificiului va fi obligat să plătească despăgubirile pentru acoperirea prejudiciului cauzat. Executarea directă (în natură) a obligaţiilor: a) plata. dacă ruina edificiului s-a datorat faptului că locatarul nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care reveneau privind efectuarea reparaţiilor locative.supravegheat starea acestuia şi nu a luat măsurile necesare de întreţinere. pentru recuperarea daunelor plătite.EFECTELE OBLIGAŢIILOR 1. c) împotriva constructorilor ori proiectantului. atunci când ruina s-a datorat viciilor de construcţie. b) executarea silită în natură a obligaţiilor.

ca regulă generală. Potrivit art. 1093 alin. stingerea a însuşi raportului juridic obligaţional. prin realizarea a însuşi rezultatului voit de părţi. normele legale ce reglementează plata sunt supletive. astfel că părţile pot conveni şi altfel. Plata poate fi făcută şi de orice persoană neinteresată (art. Noţiune. acţiunea revocatorie (pauliană). şi o reglementează în art. El poate plăti în mod valabil personal sau prin reprezentant. 1093 Cod civil. Plata poate fi făcută de o persoană ţinută alături de debitor (un codebitor solidar) sau pentru debitor (fidejusorul sau cauţiunea reală). plata duce la stingerea raportului juridic prin executarea obiectului său. 47 . cu respectarea condiţiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească orice convenţie. Condiţii speciale cu privire la cine poate plata în cazul obligaţiilor de a da. plata nu poate fi făcută decât de debitorul acelei obligaţii (art. 2). O asemenea subrogaţie poate fi consimţită de creditor. Plata este un act juridic. dobânditorul unui imobil ipotecat poate face plata. indiferent de obiectul ei. Acest raport juridic poate fi stins şi prin alte moduri. pentru a evita urmărirea silită în privinţa imobilului dobândit. Condiţiile plăţii. care ar putea avea drept efect pierderea dreptului de proprietate asupra bunului respectiv. 1092-1121. În acest caz. Cine poate face plata. atunci când terţul plăteşte în nume propriu nu se subrogă în drepturile creditorului fără consimţământului acestuia. şi nu plata unui echivalent bănesc în locul acesteia. Excepţii: a) în cazul obligaţiilor de a face intuitu personae. Reglementare. Codul civil priveşte plata ca un mijloc de stingere a obligaţiilor. Plata poate fi făcută de o persoană interesată în efectuarea ei. Plata reprezintă executarea voluntară a obligaţiei de către debitor. terţul poate face plata fie în numele debitorului. Cel ţinut a dace plata şi care o poate face este debitorul. De exemplu. obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată şi chiar de o persoană neinteresată. c) acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie). dar în cadrul cărora creditorul nu primeşte ceea ce i se datorează. 1094 Cod civil). Într-adevăr. Executarea în natură a obligaţiei înseamnă executarea prestaţiei înseşi la care l-a s-a obligat debitorul. Executarea obligaţiei se face de către debitor.patrimoniului debitorului. deci de un terţ neinteresat. Principiul general care cârmuieşte această materie este acela că oricine poate face plata. b) când părţile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decât debitorul. Executarea directă (în natură) a obligaţiilor. Dimpotrivă. Plata are drept efect stingerea obligaţiei. de bunăvoie. a) Plata. 1093 Cod civil. 1. fie în nume propriu. Potrivit art. prin plată.

Ea poate fi făcută şi unui terţ. desemnat de justiţie pentru a primi plata (creditorul popritor). dacă obiectul plăţii constă într-o sumă de bani sau în bunuri ce se consumă prin întrebuinţare. Acestea sunt: a) când creditorul ratifică plata făcută unei persoane fără calitatea de a primi. c) când plata a fost făcută unui creditor aparent.Potrivit art. Cui se poate face plata. Principiul este înscris în art. Cu toate acestea. Nerespectarea acestor condiţii se sancţionează cu nulitatea actului juridic al plăţii. în acelaşi timp. potrivit cu care creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datoreşte. deoarece duce la stingerea obligaţiei pe care el o avea faţă de altă persoană – creditorul său (art. Cel ce primeşte plata trebuie să fie o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu. în ipoteza în care va face dovada că lucrul plătit a profitat creditorului incapabil (art. nu se poate cere restituirea lor atunci când creditorul le-a consumat cu bună-credinţă. chiar dacă după aceasta posesorul ar fi evins. 1096 Cod civil dispune că plata trebuie să se facă creditorului sau împuternicitului său. Într-adevăr. 48 . 1095 Cod civil. Codul civil prevede câteva situaţii în care plata este valabilă. 2). Obiectul plăţii. ratificarea atribuie aceste persoane retroactiv calitatea de mandatar al creditorului (art. 1100 Cod civil. potrivit art. iar cel care face plata poate fi obligat să plătească din nou către cel împuternicit a primi pentru incapabil. Cu toate acestea. deşi a fost făcută altei persoane decât creditorului sau unui împutenicit al său. Plata trebuie să constea în executarea întocmai a obligaţiei asumate. 2). 1098 Cod civil). cel care face plata nu va fi ţinut să plătească a doua oară. adică debitorul plăteşte unui creditor al acestuia. proprietarul lucrului ce formează obiectul plăţii. plata făcută cu bună-credinţă aceluia care are creanţa în posesia sa este valabilă. O plată făcută către o persoană incapabilă este sancţionată cu nulitatea relativă. dacă plata constă în executarea unei obligaţii de a da – transmiterea sau constituirea unui drept real asupra unui bun –. 1097 Cod civil. ea „trebuie făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată”. Cel obligat va trebui să plătească exact cât datorează. 1096 alin. Aceasta înseamnă că cel care efectuează plata trebuie să fie o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu şi. sau aceluia ce este autorizat de justiţie ori de lege să primească pentru creditor. o asemenea plată profită creditorului. Art. 1096 alin. b) când plata a folosit creditorului. chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare. chiar dacă plata a fost efectuată de o persoană care nu era proprietarul bunurilor cu care s-a plătit şi nu avea capacitate deplină de exerciţiu.

În această privinţă. fiecare plătind pro parte (art. 1101 alin. poate eşalona plata (art. El nu va răspunde de pierderea bunului sau de stricăciunile pe care acesta le suferă dacă acestea nu s-au produs prin fapta sa ori a persoanelor pentru care este ţinut să răspundă. Data plăţii. 2 Cod civil). 1103 Cod civil). în acest caz. datoria se va diviza între ei. c) în caz de stingere a obligaţiei prin compensaţie. 1102 Cod civil). 49 . deoarece genera non pereunt. 1156 alin. chiar la acel moment obligaţia a devenit exigibilă.Creditorul poate accepta o altă prestaţie decât cea datorată. d) în ipoteza în care în locul debitorului datoria este plătită de fidejusori. La obligaţiile cu execuţie imediată plata trebuie făcută la momentul naşterii raportului juridic obligaţional. Chiar atunci când a fost pus în întârziere nu va răspunde dacă va dovedi că bunul ar fi pierit şi la creditor (art. e) în cazul în care instanţa acordă debitorului termen de graţie. ci printr-un alt mod de stingere care se numeşte dare în plată. Excepţii: a) prin convenţia părţilor se stabileşte ca plata să fie divizibilă. Când obiectul obligaţiei de a da este o cantitate de bunuri de gen. debitorul nu poate fi liberat de predare prin pieirea sau stricăciunilor lor. obligaţia nu se mai stinge prin plată. Dacă obiectul obligaţiei în a da un bun cert (a transmite dreptul de proprietate asupra unui asemenea bun). adică a devenit exigibilă. 1674 Cod civil). Principiul indivizibilităţii plăţii. dacă ea nu este stabilită prin convenţia părţilor. b) în cazul decesul debitorului care lasă mai mulţi moştenitori. dar. distingem între obligaţii cu executare imediată – pure şi simple – şi obligaţii cu termen. adică fiecare va plăti ce i se cuvine (art. creditorul nu poate pretinde plata înainte de împlinirea acestui termen. afară de cazul când obligaţia este indivizibilă (art. 2 Cod civil). când datorii reciproce se sting până la concurenţa celei mai mici dintre ele. indiferent de cauza lor (art. bunurile trebuie să fie o calitate mijlocie (art. Dacă obligaţia este cu termen plata este exigibilă la termenul stabilit de părţi. Cel care face plata trebuie să plătească în întregime. ei au beneficiul de diviziune. Cât priveşte calitatea bunurilor ce trebuie să predate. urmează a se plăti restul rămas din datorie. Plata urmează a se face atunci când datoria a ajuns la scadenţă. 1060 Cod civil). debitorul este liberat prin predarea lui în starea în care se găsea în momentul predării. Dar debitorul va răspunde de pierderea bunului sau de deteriorările survenite după punerea sa în întârziere. 1057 şi 1058 Cod civil).

În al doilea rând. spre exemplu – plata trebuie făcută la acel termen. În caz de plată cu întârziere. în raporturile dintre persoanele fizice de punerea în întârziere a debitorului pe calea unei proceduri prevăzute de lege. plata se poate face anticipat numai cu consimţământul lui. fie numai de creditor. Potrivit art. Imputaţia plăţii poate fi făcută mai întâi prin acordul părţilor. Dacă părţile au convenit ca palata să se facă la domiciliul creditorului. Dacă părţile nu au stabilit locul plăţii. 1104 alin. Locul plăţii. 1104 Cod civil. astfel că păţile pot conveni şi altfel. plata trebuie efectuată la locul convenit de părţi. Este posibil ca un debitor să aibă faţă de acelaşi creditor mai multe datorii care au drept obiect de bunuri de aceeaşi natură. Imputaţia plăţii. Art. Instanţa de judecată poate acorda debitorului un termen de graţie. în cadrul căruia poate eşalona plata. acesta poate efectua şi anticipat. Determinarea locului plăţii prezintă interes din cel puţin două puncte de vedere: a) în raport de locul plăţii se determină cheltuielile de transport ocazionate de transportarea obiectului plăţii în acel loc. deci ea să se facă şi anticipat. plata se va face la locul unde se găsea bunul în momentul încheierii contractului (art. 2 Cod civil). Potrivit art. termenul este presupus întodeauna în favoarea debitorului. b) în raporturile de drept internaţional privat legea ţării locului unde urmează a se face plata (lex loci solutionis) este legea care cârmuieşte raporturile juridice privin executarea obligaţiei. în acest caz plata este cherabilă. Dar norma înscrisă în acest articol este supletivă. în principiu. Dacă termenul a fost prevăzut exclusiv în favoarea debitorului. 2). În ipoteza că termenul a fost prevăzut exclusiv în favoarea creditorului. Dacă termenul a fost prevăzut în favoarea ambelor părţi – un contract de împrumut cu dobândă. creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei. Cheltuielile pentru efectuarea plăţii.Termenul poate însă prevăzut în interesul uneia dintre părţi sau în interesul ambelor părţi. dacă nu rezultă din stipulaţie expresă sau din circumstanţe că a fost prevăzut şi în favoarea creditorului. Codul civil prevede că ea să se efectueze la domiciliul debitorului (art. 50 . Nimic nu se opune însă ca părţile să convină şi un alt termen pentru plată. 1105 Cod civil dispune că cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului. 1024 Cod civil. de fie numai de debitor. cum ar fi contract de împrumut fără dobândă. 1104 alin. Acordarea lor este condiţionată. ea poate fi făcută numai de una din părţi. Când obiectul plăţii este un bun cert şi părţile nu au stabilit locul la care ea trebuie efectuată. atunci plata este portabilă.

1110 Cod civil). depotrivă de oneroase şi au aceeaşi vechime. Se poate întâmpla ca un creditor să conteste executarea obligaţiei de către debitorul său. Debitorul va trebui să ţină seama însă de câteva principii. b) dacă toate datoriile au ajuns la scadenţă. urmează a se face aplicarea principiului general. Dovada plăţii. creditorul care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să dovedească existenţa ei. potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească” (art. d) dacă datoriile sunt scadente. căci în caz contrar s-ar face o plată parţială. Cu privire la întrebarea cine are sarcina probei. plata se va imputa proporţional asupra fiecăreia dintre ele. imputaţia se va face asupra celei mai vechi dintre ele. astfel că urmează a se pune problema probei plăţii. legea însăşi poate dispune asupra modului cum se va face imputaţia. c) dacă toate datoriile sunt scadente şi depopotrivă de oneroase. 1112 Cod civil). 1111 Cod civil). Când nici una din părţi nu a făcut imputaţia. Dacă debitorul nu face imputaţia plăţii cel chemat să o facă este creditorul. Din punctul de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor şi debitor. De regulă. chiar dacă debitorul avea mai mare interes s-o stingă pe cealaltă. în anumite situaţii. prin chitanţa liberatorie de obligaţie pe care o debitorului. Plata are drept efect liberarea debitorului de obligaţia asumată. Debitorul este ţinut de imputaţia făcută de creditor şi nu o poate contesta decât atunci când creditorul l-a surprins sau l-a indus în eroare prin manopere pe care le-a făcut (art. plata se impută asupra celei scandente. şi anume: a) plata trebuie să fie suficientă pentru a stinge întreaga datorie asupra căreia debitorul face imputaţia. ce datorie s-a stins prin prestaţia făcută de acesta din urmă. şi anume: a) dacă o datorie este scadentă şi una nescadentă. în lipsa convenţiei părţăilor. în măsura în care debitorul pretinde stingerea ei prin 51 . încălcându-se principiul indivizibilităţii plăţii. 1169 Cod civil). plata se impută mai întâi asupra dobânzilor. cea producătoare de dobânzi mari. La rândul său. primul care poate decide asupra căreia asupra cărei obligaţii se impută plata efectuată de debitorul (art. b) dacă debitorul are o obligaţie exigibilă (scadentă) şi alta neexigibilă (nescadentă) nu poate face imputaţia asupra obligaţiei nescadente. deoarece s-ar face o plată anticipată.În sfârşit. el va preciza. Aşadar. de exemplu. adică pe care el avea mai mare interes să o stingă. afară de cazul în care creditorul ar fi de acord ca ea să se impute mai întâi asupra capitalului (art. c) când creanţa este producătoare de dobânzi şi creditorulo datorează şi suma împrumutată şi dobânzi. aceasta se va face după principiile înscrise în Codul civil (art. 1113 ). imputaţia se va face asupra aceleia care este mai oneroasă pentru debitor.

în acest creditorul va cere executarea silită. este relativă. creditorul. Procedura se numeşte oferta reală urmată de consemnaţiune. remiterea de datorie sau plată. În celelalte cazuri. prin obligarea debitorului să execute în mod efectiv şi real însuşi obiectul obligaţiei. înscris autentic sau hotărâre judecătorească învestită cu formula executorie. debitorul va fi liberat. prin consemnare se individualizează. debitorul poate să-i facă oferta reală. va trebui să dovedească tocmai faptul efectuării plăţii. până la proba contrarie. de la data consemnării. 52 . din diverse motive. iar acesta refuză a primi plata. remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului dă proba liberaţiunii. poate recurge la mijloacele pe care legea i se pune la dispoziţie pentru a-l sili la executare. prin plată. În cazul în care creditorul. el nu va mai fi ţinut să plătească daune moratorii pentru executarea cu întârziere a obligaţiei şi nu mai suportă riscul pieirii fortuite a lucrului. Astfel. legea i-a pus la dispoziţie acestuia o producedură prin care se poate libera de obligaţia ce-i incumbă. creditorul va elibera debitorului o chitanţă prin care să ateste plata efectuată – chitanţa liberatorie. Este reglementată de Codul civil (art. În principiu. 1138 Cod civil.plată. Ca efecte. În ipoteza în care creanţa nu prevede un termen în favoarea creditorului. De regulă. refuză plata. Mijloacele de probă vor fi cele din materia actelor juridice. dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia. Dacă însă el refuză în continuare plata. b) Executarea silită în natură a obligaţiilor. uneori faptul plăţii este prezumată de lege. Dacă creditorul primeşte plata astfel oferită. debitorul poate face dovada plăţii cu orice mijloc de probă. debitorul îşi îndeplineşte de bunăvoie obligaţia prin efectuarea plăţii. Oferta reală urmată de consemnaţie. Cu unele precizări care se impun. deci nu efectuează plata. prezumţia de liberare. deşi este de gen. deoarece numai în acest fel creditorul primeşte exact prestaţia care va duce la satisfacerea dreptului său de creanţă. în cazul imposibilităţii materiale sau morale de a cere creditorului o asemenea chitanţă. debitorul poate consemna lucrul la dispoziţia creditorului. De aceea. Totuşi. pentru valorificarea dreptului său subiectiv patrimonial pe care îl are împotriva debitorului. Debitorul are obligaţia de a plăti. situaţie ce se va consemna într-un proces verbal întocmit de executorul judecătoresc. şi executarea silită se face tot în natură. Dacă se restituie debitorului titlul original constatator al creanţei. oferta reală urmată de consemnaţiune este liberatorie pentru debitor întocmai ca o plată făcută creditorului. iar remiterea voluntară a copiei legalizate a titlului prezumă. care. somându-l prin intermediul executorului judecătoresc să primească plata al cărei obiect îl ţine la dispoziţia creditorului. Se admite că. potrivit art. 586-590) şi cuprinde două etape: oferta reală şi consemnarea. 1114-1121) şi Codul de procedură civilă (art.

2) Dacă obligaţia de a da care ca obiect un bun individual determinat. Dacă însă debitorul nesocoteşte obligaţia de păstrare a bunului până la predare şi-l distruge sau ascunde. Aşa fiind. creditorul urmează a se mulţumi cu executarea prin echivalent. creditorul va putea intenta acţiune în revendicare împotriva terţului dacă bunul care forma obiectul contractului este imobil. bunuri individual determinate sau bunuri de gen. adică prin acordarea de despăgubiri creditorului pentru prejudiciul pe care îl încearcă datorită neexecutării în natură a obligaţiei. operaţie 53 . Dacă bunul înstrăinat este mobil. Aceasta înseamnă că. 1). urmând a se trece la executarea prin echivalent. executarea ei în natură este întotdeauna posibilă. ea implică activitate din partea debitorului şi este o obligaţie de a face. chiar în temeiul legii. dacă printr-o dispoziţie specială a legii sau prin acordul părţilor nu se prevede altfel.Numai când executarea în natură a obligaţiei nu mai este posibilă se trece la executarea ei prin echivalent. În primul rând trebuie să distingem după cum ele au ca obiect: suma de bani. drept ce-i garantează executarea creanţei. debitorul are. la data realizării acestui acord. va putea trece la executarea silită prin vânzarea unor bunuri ale debitorului. în sistemul dreptului civil român. creditorul pe temeiul dreptului său de gaj general asupra patrimoniuolui debitorului. trebuie să pornim de la faptul că. a) Cât priveşte această primă obligaţie a debitorului. De aceea. iar din preţul obţinut îşi va satisface creanţa sa. executarea în natură chiar pe cale silită a obligaţiei devine imposibilă. b) obligaţia de predare a lucrului. două obligaţii principale: a) obligaţia de a transfera sau constitui dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra bunului respectiv. aceea de a preda lucrul. din punct de vedere juridic. Executarea silită în natură a obligaţiei prezintă aspecte diferite în funcţie de obiectul lor. executarea în natură pe cale silită va fi cu putinţă câtă vreme bunul se găseşte la debitor. 1909 Cod civil). acţiunea în revendicare va putea fi paralizată de multe ori prin invocarea dobândirii bunurilor mobile corporale prin posesia de bună-credinţă (art. În ipoteza în care debitorul întrăinează bunul către un terţ. 3) Când obiectul obligaţiei de a da îl constituie un bun de gen dreptul de proprietate se va transmite numai la momentul individualizării bunului. b) Cât priveşte cea de-a doua obligaţie. ce include şi păstrarea bunului până la predare. Dacă obligaţia de a da are drept obiect o sumă de bani. obligaţia de a transfera dreptul de proprietate sau oricare alt drept real se poate executa întotdeauna în natură. Terţul se va putea apăra invocând uzucapiunea. în principiu. Executarea obligaţiilor de a da. transferul dreptului de proprietate sau al oricărui drept real asupra unui bun individual determinat se face în temeiul acordului de voinţă al părţilor. Chiar atunci când debitorul refuză executarea.

ci mai degrabă caracterul unei pedepse civile. în caz de nerespectare a lor. în privinţa obligaţiilor de a face. care implică o activitate personală deosebită din partea debitorului activitate avută în vedere de creditor la naşterea raportului juridic obligaţional. tocmai prin ameninţarea pe care o prezintă pentru debitor. prevede că. prin ameninţarea pe care o prezintă pentru debitor. urmând a recupera preţul prin executarea silită asupra bunurilor debitorului. Cât priveşte obligaţia de a nu face. adică plata de despăgubiri. deoarece nu se cunoaşte cât timp debitorul nu va executa obligaţia sa. Codul civil conţine prevederi speciale care pornesc de la premisa că şi obligaţiile de a face şi de a nu face pot fi executate silit în natură. Daunele cominatorii. art. în contul debitorului. În acest caz creditorul poate alege între mai multe posibilităţi: a) să ceară executarea silită în natură atunci când acest lucru este cu putinţă. c) să accepte executarea prin echivalent. pe contul debitorului. 1077 Cod civil. creditorul poate fi autorizat de instanţa de judecătorească să le aducă el la îndeplinire.care şi ea presupune un fapt personal. De aceea. art. 1075 Cod civil. de bunăvoie. Dacă debitorul persistă în a nu-şi executa obligaţia. o activitate din partea debitorului. Astfel. ele sunt un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligaţiilor. cu posibilitatea de a fi aplicate chiar şi în cazul obligaţiilor intuitu personae. pe cheltuiala debitorului. Executarea obligaţiei de a face şi de a nu face. instanţa poate mări cuantumul lor. În realitate. 1076 Cod civil. regula cuprinsă în art. Trăsătura esenţială a daunelor cominatorii este aceea că ele apar ca un mijloc de constrângere. Existenţa unor mijloace juridice puse de lege la îndemâna creditorului pentru a constrânge pe debitor să execute în natură obligaţiile de a nu face şi de a face – cu excepţia celor intuitu personae. Ea nu poate fi considerată că reprezintă îndeplinirea în natură a obligaţiei decât atunci când este executată. Daunele cominatorii nu au nici o legătură cu prejudiciul încercat de creditor datorită neexecutării obligaţiei de către debitor. de către debitor. spre a-l determina să-şi executatre obligaţia asumată. prevede posibilitatea pentru creditor de a cere instanţei obligarea debitorului la a distruge ceea ce a făcut cu încălcarea acestei obligaţii sau autorizarea de a distruge el însuşi. 54 . Daunele cominatorii au caracter nedeterminat din punctul de vedere al întinderii lor. b) să achiziţioneze cantitatea de bunuri ce formează obiectul obligaţiei din altă parte. Cuantumul sumei şi unitatea de timp pentru care se acordă se stabilesc prin hotărâre judecătorească. Ele nu au un caracter preparator. se aplică numai la obligaţiile de a face intuitu personae. Daunele cominatorii constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi de întârziere – sau pentru o altă unitate de timp – până la executarea obligaţiei.

În acest sens.În situaţia în care debitorul îşi execută obligaţia. nu s-ar ajunge la promovarea unei acţiuni în justiţie. debitorul să se hotărască şi să prefere să execute obligaţiunea”. şi anume atunci când refuzul debitorului de a executa obligaţia în natură este clar exprimat. în cazul obligaţiilor a căror executare presupune concursul unor aptitudini intelectuale sau morale ale debitorului. se poate dispune obligarea la plata daunelor cominatorii. dat fiind că în toate situaţiile în care se solicită şi se acordă daune cominatorii există “refuzul debitorului clar exprimat”. deoarece scopul pentru care au fost asumate nu mai poate fi atins. cu alte cuvinte. Tot astfel. sub ameninţarea sumei mari pe care ar plăti-o dacă ar persista în întârzierea sa. se consideră că “raţiunea daunelor cominatorii este tocmai aceea de a înfrânge rezistenţa debitorului. în principiu. ele reprezentând. Ele nu se aplică obligaţiilor având drept obiect sume de bani. deoarece acestea produc dobânzi în caz de întârziere la executare. Considerăm că atâta timp cât obligaţia nu a fost executată în natură. deoarece. aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate. De aceea daunele cominatorii au fost denumite pedeapsă civilă. Or. ar însemna să se dea o primă de încurajare debitorilor de reacredinţă şi de a se lăsa nesancţionat refuzul culpabil de executare a obligaţiei astfel asumate. ceea ce face ca aceste obligaţii să nu poată fi aduse la îndeplinire de 55 . care. şi scopul ei este ca. mijloc de constângere etc”. ele nu pot fi acordate nici pentru obligaţiile de a da. daunele cominatorii şi-au găsit aplicare în cazul obligaţiilor de a face sau a nu face intuitu personae. a nu acorda daune cominatorii dacă debitorul declară în mod expres că nu-şi va îndeplini obligaţia chiar dacă ar fi obligat la plata unor asemenea daune. De asemenea. spre a-l determina să-şi execute obligaţia asumată. Daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba despre asigurarea executării obligaţiilor de a face şi de a nu face. astfel că instanţa trebuia să stabilească direct despăgubirea pentru prejudiciul suferit de către creditor. nu mai pot fi acordate daune cominatorii. b) când este posibilă executarea obligaţiilor în natură pe cale silită. altfel. care constituie un mijloc de constrângere prin ameninţarea pe care o prezintă pentru debitor. pot fi exercitate în natură. Dar în cazul acestor obligaţii ele nu se acordă în următoarele situaţii: a) când executarea lor în natură nu mai este posibilă. În literatura juridică se mai menţionează un caz în care acordarea daunelor cominatorii nu este posibilă pentru a asigura executarea în natură a obligaţiilor de a face sau a nu face. prin intermediul executorilor judecătoreşti sau de către creditor. oricât de clar exprimată ar fi ea. un mijloc indirect de asigurare a executării obligaţiilor. Nu putem fi de acord cu acest punct de vedere. s-a arătat că suma la care este condamnat debitorul devine “un adevărat mijloc de constrângere în contra debitorului. pe contul debitorului. În concluzie.

interpretarea unei piese muzicale. etc. deoarece. despăgubirea nu poate depăşi această valoare fără a constitui o pedeapsă civilă în favoarea creditorului care. oricât de mari ar fi daunele cominatorii fixate de instanţă. Tot astfel.către o altă personă decât debitorul. în caz de neexecutare în natură a obligaţiei de către debitor. s-a susţinut că “aceasta nu înseamnă însă. pentru a stabili prejudiciul real pe care l-a suferit. s-a susţinut că. de natură a impresiona pe debitor şi a-i înfrânge rezistenţa. ele vor constitui într-adevăr un mijloc psihologic eficace de constrângere. De exemplu: executarea unui tablou. întrucât ameninţarea are mai mult un caracter aparent decât real. dat fiind că în sistemul nostru de drept. în cazul în care debitorul execută obligaţia. relativ recent. De asemenea. În privinţa efectelor daunelor cominatorii şi a posibilităţii obţinerii lor pe calea executării silite. daunele cominatorii urmează a fi reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării. ci şi chiar în cazul în care debitorul refuză executarea. în literatura de specialitate s-au conturat două sisteme. creditorul va putea reţine. cuantumul lor trebuie de asemenea să fie convertit la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare. daunele cominatorii se acordă independent de existenţa sau inexistenţa vreunui prejudiciu. atât timp cât acesta va şti că hotărârea de condamnare la plata lor. ele nu vor impresiona câtuşi de puţin pe debitor. efectuarea unei intervenţii chirurgicale. ori de eficienţă. numai recunoscând daunelor cominatorii un caracter executoriu. Dimpotrivă. pentru fiecare zi de întârziere. în această măsură. În continuare se precizează că “instanţa nu poate stabili suma daunelor cominatorii decât cu caracter provizoriu şi aceasta înseamnă nu numai că. susţinerea unui spectacol de către un actor. dar fiind caracterul incert şi nelichid al unei asemenea creanţe. Încasarea lor de către creditor nu este decât provizorie. acesta va trebui să restituie debitorului sumele încasate cu titlu de daune cominatorii. ca o consecinţă directă şi necesară a neexecutării la timp a obligaţiei. spre a se evita realizarea unei îmbogăţiri fără justă cauză a lui. recunoscându-se caracterul provizoriu al daunelor cominatorii. s-a considerat că efectul ameninţător sau cominatoriu al penalităţilor este îndoielnic. deoarece într-o atare interpretare ar fi lipsit acest procedeu de contrângere. într-o atare ipoteză. Într-adevăr. suma corespunzătoare prejudiciului ce i-a fost 56 . Creditorul va putea păstra. s-ar îmbogăţi fără cauză. neavând caracter reparatoriu. Într-o primă opinie. scrierea unui scenariu. nu numai practică dar şi psihologică. în cazul în care până la urmă datornicul şi-a executat obligaţia. nici măcar executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii. Într-o altă opinie. nu e susceptibilă de executare. că hotărârea de condamnare la daune cominatorii nu ar fi susceptibilă de executare şi că creditorul – odată rezistenţa debitorului înfrântă – va trebui să sesizeze din nou instanţa. doar suma corespunzătoare prejudiciului suferit prin întârzierea executării.

dreptul creditorului se restrânge la daunele moratorii.cauzat prin neexecutare. or.G. Daunele cominatorii au un caracter provizoriu. înseamnă. iar într-o altă lucrare s-a apreciat că lichidarea daunelor cominatorii poate avea loc pe calea contestaţiei la executare sub condiţia ca debitorul să-şi fi executat obligaţia. în acelaşi timp. nu va putea rezista timp îndelungat la plata unor sume de bani care cresc zilnic sau la alte intervale de timp. În ipoteza în care ulterior debitorul execută obligaţia. Astfel. 572 C. pe de o parte. Astfel. prezintă suficiente elemente prin care să fie determinate în viitor. de vreme ce sunt stabilite prin hotărâre judecătorească. deşi nu au un cuantum determinat. şi caracterul incert şi nelichid al unei creanţe. s-a precizat: “cu toate că debitorul cunoaşte că sumele pe care este obligat să le plătească îi vor fi restituite. daunele cominatorii încasate de creditor se transformă în daune moratorii. Plecând de la aceste consideraţii. în examinarea acestei probleme. iar în cea de-a doua situaţie el priveşte daunele compensatorii. în conformitate cu prevederile art. civ. În prima situaţie. apreciem că atât timp cât este posibilă executarea în natură a obligaţiei. plantaţii sau altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea 57 . proc. însă debitorul refuză în mod culpabil să o execute. De asemenea. Considerăm că. trebuie făcută distincţia între caracterul provizoriu al daunelor cominatorii. „în cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în predarea unui bun ori a folosinţei acestuia. a le lipsi de orice eficienţă. într-adevăr. iar dacă între timp obligaţia a devenit imposibil de executat în natură din culpa debitorului. daunele cominatorii se transformă în daune compensatorii. sistemul daunelor cominatorii este deosebit de eficace. în sensul celor expuse mai sus. nr. deoarece patrimoniul lui fiind limitat. se impune a le recunoaşte existenţa în cadrul sistemului de drept într-o modalitate în care să prezinte eficienţă. iar caracterul lichid se traduce prin aceea că. daunele cominatorii sunt certe din punct de vedere juridic. obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii a devenit inadmisibilă. să contribuie la realizarea dreptului creditorului. chiar dacă această plată este provizorie”. 138/2000 şi 59/2001. în desfiinţarea unei construcţii. creditorul poate obţine executarea silită a daunelor cominatorii acumulate până la data cererii de executare. creditorul este ţinut să restiuie prisosul. ar fi incerte şi nelichide.. Considerăm că de la data intrării în vigoare a modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedură civilă prin O. însă nu se poate spune că. În cazul în care valoarea daunelor cominatorii încasate depăşeşte cuantumul daunelor de întârziere respectiv al daunelor compensatorii.U. legiuitorul adoptând sistemul amenzii civile pentru sancţionarea debitorului pentru neîndeplinirea unei obligaţii de a face a cărei executare presupune faptul personal al debitorului. A nu recunoaşte posibilitatea obţinerii daunelor cominatorii pe calea executării silite şi de a condiţiona încasarea lor de reducerea lor la întinderea daunelor-interese.

59/2001. admiţând recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. va proceda fie la executarea silită. legiuitorul a înţeles să excludă posibilitatea obligării unei persoane la plata de daune cominatorii pentru a o determina să procedeze la îndeplinirea unei obligaţii de a face.G.. 5803 alin. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor. 138/2000 astfel cum a fost modificată şi completată prin O. 5803 din Codul de procedură civilă. 225 din 13 martie 2006. este obligarea la plata amenzii civile în faza de executare silită. 58 . şi că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită.drepturilor creditorului. care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul. să plătească. „dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul. „creditorul are dreptul de a face dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei”. Ele sunt următoarele: a) în cazul obligaţiilor de a face când: obligaţia asumată este intuitu personae sau obligaţia trebuia executată într-un termen considerat esenţial de către creditor. ca urmare a neexecutării. publicată în M. executorul sau. Executarea indirectă a obligaţiei înseamnă dreptul creditorului de a pretinde şi a obţine de la debitor echivalentul prejudiciului pe care le-a suferit. iar dacă acest lucru nu este cu putinţă. creditorul.G.000 lei. iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie. civ. el „are dreptul la dezdăunare”. 2. în limita daunelor-interese dovedite. prin aplicarea unei amenzi civile. în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută. Există unele situaţii în care executarea în natură a obligaţiilor nu mai poate fi obţinută. prin Decizia XX din 12 decembrie 2005. executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei asumate. astfel că obligarea debitorului la plata despăgubirilor prezintă un interes deosebit pentru creditor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a consacrat punctul de vedere contrar opiniei noastre. acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei. prin încheiere irevocabilă. Of. Astfel. reiese că de la momentul intrării în vigoare a O. o amendă civilă de la 200. fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei amenzi civile” iar potrivit dispoziţiilor art. stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu”. nr. 1073 Cod civil. Din analiza textelor citate. la cererea creditorului. nr. (1) C. pe care debitorul l-a lăsat să treacă fără să execute. Singura sancţiune a neîndeplinirii obligaţiei de a face conţinută într-un titlu executoriu.000 lei la 500. proc. dată cu citarea părţilor. în favoarea statului.U. Potrivit art. Executarea indirectă a obligaţiilor (Executare prin echivalent). după caz.U.

Condiţiile răspunderii civile contractuale: a) existenţa unei fapte ilicite care constă în nerespectare unei obligaţii contractuale. iar. executarea cu întârziere sau necorespunzătoare –. Despăgubirile se datoresc în virtutea obligaţiei iniţiale. c) vinovăţia (vina) celui ce săvârşeşte fapta ilicită. ca debitorul să fie pus în întârziere. să nu existe o clauză de neresponsabilitate. după cum s-a subliniat în literatura de specialitate „condiţiile necesare pentru naşterea dreptului la daune-interese includ şi condiţiile 59 . Dar. pe lângă întrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale mai este necesar. pe de o parte. Suntem deci în prezenţa unei alte obligaţii. Răspunderea civilă îşi poate avea temeiul în nerespectarea unei obligaţii născute dintr-un contract. ele având tocmai menirea de a o înlocui. cele compensatorii nu pot fi cumulate cu această executare. aceea de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită – neexecutarea. b) existenţa unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere. Ea îşi poate avea temeiul şi în săvârşirea unui fapt ilicit sau îndeplinirii necorespunzătoare a unor obligaţii decurgând din faptele licite sau din acte unilaterale. Aşadar. aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului. Din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale. pe de altă parte. Rezultă că în esenţă sunt aceleaşi condiţii care duc şi la naşterea răspunderii civile delictuale. pe când. Despăgubirile sunt de două feluri: 1) moratorii – reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei. se naşte dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul. Despăgubirile moratorii se pot cumula cu executarea în natură a obligaţiei. caz în care se numeşte răspundere contractuală. care însă nu a fost executată. Executarea indirectă a obligaţiilor înseamnă obţinerea de către creditor a reparării prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei debitorului său. se vor aplica regulile răspunderii civile delictuale. Corelaţia dintre răspunderea civilă contractuală şi dreptul la despăgubiri (daune-interese). care constă în suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit. de regulă. Natura juridică. dacă debitorul nu-şi respectă această obligaţie. Creanţa iniţială este înlocuită cu altă creanţă. în măsura în care acestea din urmă sunt izvor de obligaţii civile. Ori de câte ori nu suntem în prezenţa unei răspunderi derivând din neexecutarea unei obligaţii contractuale. 2) compensatorii – reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei.b) în cazul obligaţiilor de a nu face. pentru acordarea despăgubirilor. deci în prezenţa unei răspunderi civile. a) Categorii de despăgubiri (daune-interese).

De asemenea. 1083 Cod civil. la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei. 1082 Cod civil. 1082 Cod civil. executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei să-i fie imputabilă. nu este suficientă ca acordarea daunelor să aibă loc. Este cazul obligaţiilor care au drept obiect sume de bani. Potrivit art. în anumite cazuri. interesând deci atitudinea subiectivă pe care debitorul a avut-o faţă de faptă şi urmările acesteia. 2) o a doua concluzie este aceea că în sarcina sa operează o prezumţie de vină. Condiţia vinei debitorului rezultă în mod implicit din dispoziţiile art. 1082 Cod civil. Pentru a se putea să se nască creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitor este necesar să mai fie îndeplinită o condiţie. Se admite că în formularea art. deşi numai prezenţa lor. existenţa condiţiilor răspunderii civile contractuale. 1082 Cod civil se pot desprinde două concluzii: 1) O primă conluzie este aceea că debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor nu numai atunci când acţionează cu intenţia de a-l păgubi pe creditor. legea consideră că lipsa de folosinţa a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală. sau pentru întârzierea executării”. noţiunea de „cauză străină care nu-i este imputabilă 60 . debitorul nu va fi obligat la plata despăgubirilor atunci când nu a putut executa datorită unui caz fortuit sau unui caz de forţă majoră. deci debitorul să fi avut o vină atunci când nu şi-a executat obligaţia asumată. Cu alte cuvinte. care constă tocmai în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei asumate. De aceea. Sarcina probei existenţei prejudiciului incumbă creditorului. ci ori de câte ori nu va dovedi existenţa „cauzei străine” care să nu-i fie imputabilă. neimputabile. când legea fixează drept despăgubire dobânda legală. Condiţia existenţei unui prejudiciu pentru acordarea de despăgubiri creditorului este implicit prevăzută în art. de se cuvine. se spune că în materia contractuală vina debitorului este prezumată. În alte cuvinte. dreptul la daune-interese presupune în mod obligatoriu. Suntem în prezenţa laturii subiective a faptei debitorului. deoarece debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor cât timp nu justifică existenţa unei cauze străine. potrivit cu care „debitorul este osândit (obligat). ori de câte ori nu-şi execută obligaţia din vina sa. cu excepţia situaţiilor în care întinderea prejudiciilor este fixată de lege. între această faptă a debitorului şi prejudiciul suferit de creditor trebuie să existe un raport de cauzalitate. adică nu execută spre a-i pricinui o pagubă – „nu esre rea-credinţă din parte-i” –.răspunderii contractuale. Vinovăţia (vina) debitorului. sfera primei noţiuni fiind mai cuprinzătoare decât a celei de-a doua. b) Condiţiile acordării de despăgubiri (daune-interese). Cu alte cuvinte. indiferent dacă aceasta a constat în intenţie sau într-o simplă culpă. Prejudiciul. Prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului. Din formularea textului art. şi anume neexecutarea.

ceea ce va face ca debitorul să execute cu întârziere. Pentru a se putea acorda daune interese creditorului trebuie îndeplinită o altă condiţie. „cauza străină” va putea: . Cu privire la cine va trebui să dovedească neexecutarea. dacă evenimentul invocat a constituit sau nu caz de forţă majoră. Cât priveşte forţa majoră şi cazul fortuit. 1082 şi 1083 Cod civil constituie forţă majoră orice eveniment care nu a fost previzibil în mod normal şi care a pus pe debitor în imposibilitate de a-şi executa obligaţia luată. dar fără a plăti despăgubiri pentru aceasta. şi anume debitorul să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligaţiei. sau vinei înseşi a creditorului. iar la contractele bilaterale se va pune problema riscului contractului care va fi suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat. Există situaţii în care nu este necesară îndeplinirea unor formalităţi de punere în întârziere.fie să facă imposibilă executarea şi în acest caz. Cu privire la urmările asupra raporturilor juridice contractuale. În practica judiciară s-a decis că „în sensul art. ea constă în cererea formală (somaţia adresată debitorului să execute). deci cazului fortuit sau de forţă majoră. Punerea debitorului în întârziere. 2) cererea de chemare în judecată a debitorului. Ea se poate în următoarele forme: 1) notificare prin intermediul executorilor judecătoreşti (art. 1079 Cod civil). el va fi exonerat de răspundere. a cazului de forţă majoră sau a vinei creditorului. şi anume: 61 . pe bază de probe. creditorul va trebui să dovedească faptul săvârşit de debitor prin care se încalcă. Dacă debitorul dovedeşte cauza străină. neexecutarea se prezumă. distingem: a) în cazul obligaţiilor de a nu face.debitorului” trebuie inclusă şi vina creditorului. Dacă el face această dovadă. creditorul trebui să dovedească existenţa creanţei. . Debitorul va fi exonerat de răspundere numai dacă va dovedi că nerespectarea obligaţiei se datoreşte cauzei străine. debitorul fiind de drept în întârziere. Prezumţia de vină în sarcina debitorului care nu-şi execută obligaţia este relativă. executarea cu întârziere sau necorespunzătoare.fie să suspende temporar executarea obligaţiei. părţile nu sunt ţinute să definească forţa majoră prin contract”. b) în cazul obligaţiilor de a da şi de a face. la contractele unilaterale obligaţia se va stinge fără ca debitorul să fie obligat la plata de despăgubiri. prin care el pretinde executarea obligaţiei de către de debitor. instanţa de judecată stabileşte. Ea poate fi răsturnată tocmai prin dovada cazului fortuit. cât timp debitorul nu dovedeşte executarea. această obligaţie. prin care se pretinde executarea obligaţiei pe calea acţiunii în justiţie. În consecinţă. Punerea în întârziere constă într-o manifestare de voinţă din partea credutorului.

cum sunt obligaţiile de furnizare a apei. În materia extracontractuală nu este necesară punere în întârziere. riscul se strămută asupra debitorului (art. . 2) din acelaşi moment se stabileşte refuzul debitoruolui de a executa. 1074 alin. 1078 Cod civil). ca efect al punerii în întârziere.când obligaţia. pe care debitorul l-a lăsat să expire fără a executa (art. 2 Cod civil).. prin ea se poate agrava. 3 Cod civil).când părţile au convenit expres că debitorul este în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să execute.în cazul obligaţilor continue. Convenţii cu privire la răspundere. după expirarea termenului pentru ridicarea lor”. 3) când obligaţia constă în a da un bun individual determinat. din momentul săvârşirii faptului prejudiciabil se naşte dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri debitorului. „vânzarea se va rezolvi de drept şi fără punerea în întârziere în folosul vânzătorului. creditorul renunţă la repararea lui. Efectele punerii în întârziere încetează prin faptul debitorului atunci când acesta recurge la oferta reală urmată de consemnaţiune. spre exemplu o iertare de datorie. fără îndeplinirea vreunei formalităţi. potrivit art. iar creditorul va fi îndreptăţit să pretindă daune compensatorii pentru neexecutarea obligaţiei. Efectele punerii în întârziere: 1) de la data punerii în întârziere debitorul datorează creditorului dauneinterese moratorii. 2 Cod civil). . Ceea ce trebuie subliniat este că punerea în întârziere este necesară numai pentru neexecutarea unor obligaţii contractuale. De la data consemnării bunului sau sumei de bani la dispoziţia creditorului încetează pentru debitor obligaţia de a plăti daune moratorii şi de a suporta riscul pieririi forturite a bunului (art. 1079 pct. . Efectele punerii în întârziere pot înceta şi prin faptul creditorului.în cazul încălcării obligaţiilor de a nu face (art. în situaţia în care el renunţă expres sau tacit la punerea în întârziere. 1 Cod civil). 1370 Cod civil. Nu interesează aici convenţiile prin care. înlătura sau restrânge răspunderea debitorului. nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat. 1079 pct. în ipoteza în care creditorul refuză să primească palta. energiei electrice sau aceea de a întreţinere un anumit bun. Astfel. la vânzarea de produse şi lucruri mobile. . prin natura sa. 62 . Asemenea convenţii pot căpăta o altă semnificaţie juridică. posterior producerii prejudiciului.în cazurile anume determinate de lege (art. Convenţia părţilor cu privire la răspunderea debitorului trebuie să intervină înainte de ocazionarea prejudiciului pentru creditor. 1114 alin.

a) un prim principiu este acela că prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării. cum ar fi aceea a comodatarului. De la acest principiu există o excepţie (art. 1084-1086 Cod civil stabilesc principiile în conformitate cu care urmează a se face despăgubirilor de către instanţă. 1085 partea finală Cod civil): anume. când neîndeplinirea obligaţiei nu provine. În acest caz. nefiind necesară folosirea unor termeni speciali. Convenţiile de înlăturare. Art. b) convenţii care limitează răspunderea – ele îşi vor produce efectele numai în cazul când vina debitorului constă în neglijenţa sau imprudenţa sa. nu şi în intenţia de a păgubi. În sfârşit. O asemenea convenţie trebuie să fie neîndoielnică. după caz. convenţiile cu privire la răspunderea sa. În literatura de specialitate se distinge între: a) convenţii care exonerează de răspundere (responsabilitate) – ele sunt permise numai pentru ipotezele în care vina debitorului îmbracă forma neglijenţei sau imprudenţei. care. executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) şi câştigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). 63 . în unele cazuri răspunde de pierirea fortuită a bunului (art. 1565-1567 Cod civil). astfel de conveţii sunt nule atunci când vina debitorului îmbracă forma intenţiei (dolului). Aşadar. Dacă nu execută. urmează a-şi produce efecte. din dolul său”. c) Evaluarea despăgubirilor (daune-interese). sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului. c) convenţii care agravează răspunderea – în sensul că debitorul se angajează să răspundă chiar şi în ipoteza în care neexecutarea sau executarea necorepunzătoare se datorează cazului fortuit sau cazului de forţă majoră. trebuie evitată orice confuzie între convenţiile asupra răspunderii şi cele prin care se determină anticipat întinderea obligaţiei de despăgubire (caluza penală) sau cele care poartă asupra asigurării de responsabilitate din partea unui terţ – asiguratorul. debitorul va fi ţinut să repare numai prejudiciul prevezibil la momentul încheierii contractului. b) un al doilea principiu este prevăzut în art. Stabilirea despăgubirilor se face în următoarele moduri: 1) pe cale judecătorească (evaluarea judiciară). chiar dacă legea îl exonerează. debitorul va fi ţinut să răspundă şi de prejudiciul imprevizibil la momentul încheierii contractului. El este ţinut să-şi execute această obligaţie. în principiu. atunci când vina debitorului în neexecutarea obligaţiei contractuale îmbracă forma intenţiei (dolului). „debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute. 1085 Cod civil potrivit căruia. limitare sau agravare a răspunderii nu au nici un efect asupra obligaţiei iniţiale asumate de debitor.Nu avem în vedere nici ipoteze în care legea însăşi agravează răspunderea debitorului.

de regulă. 356/2002. 3 alin. Nu sunt supuse reparării prejudiciile indirecte. Trăsături speciale ale evaluării a daunelor-interese: a) creditorul obligaţiei având ca obiect a da o sumă de bani nu poate pretinde. drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare. c) în sfârşit. 2) prin lege (evaluarea legală). după scadenţa lor. Un alt mod de evaluare a despăgubirilor (daunelor-interese) este evaluarea prin convenţia părţilor. 1669 Cod civil. Cu privire la acest mod de evaluare trebuie să distingem: 64 . 1550. este reparabil numai prejudiciul direct. daunele-interese constând în dobânda legală sunt datorate. fără îndeplinirea une formalităţi – de exemplu art. 3) prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională. Neexecutarea obligaţiei de a da o sumă de bani nu poate avea drept consecinţă obligarea debitorului la plata de depăgubiri compensatorii. dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României. care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani. în toate cazurile. fie că dobânda legală este datorată de la data somării prin executor judecătoresc – spre exemplu art. Părţile au libertatea de a stipula dobânzi convenţionale. b) în caz de evaluare legală. nr. diminuat cu 20% . 356/2002. nr. Potrivit art. dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. prevăzute de lege. din ziua chemării în judecată. în materia fidejusiunii –. fie că ea se datorează de drept. Aceasta înseamnă că evaluarea daunelorinterese se face de lege. creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu. 9/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. Legea porneşte de la ideea că lipsa de folosinţă a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale datorate pe perioada întârzierii la executare. ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere).G. decât dobânda stabilită de lege. când. Clauza penală). simpla notificare prin intermediul executorilor judecătoreşti nefiind suficientă pentru datorarea şi acordarea lor. În conformitate cu prevederile art. în materia contractului de mandat. dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an. În dreptul nostru evaluarea legală există în privinţa prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani. De la această regulă există unele excepţii. care se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului. 3 din O. 9/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr.G.c) un al treilea principiu după care instanţa va aprecia întinderea despăgubirilor este acela potrivit cu care. 8 din O. al căror cuantum poate depăşi cuantumul dobânzii legale cu cel mult 50% pe an. Dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens.

c) scopul clauzei penale este determinarea.a) părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor. executare cu întârziere sau necorepunzătoare. În acelaşi timp. executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său. fie îndeplinirea obligaţiei principale. În acest din urmă caz părţile au prevăzut o clauză penală. în caz de neexecutare din partea debitorului poate cere. 1066 Cod civil). are un caracter accesoriu. executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei sale şi care au menirea să acopere tocmai prejudiciul încercat de creditor. deci după producerea prejudiciului. fie clauza penală. ci şi în privinţa unor obligaţii care au un alt izvor. Deci părţile determină. Nulitatea clauzei penale nu duce la nulitatea obligaţiei principale. Această posibilitate de alegere există pentru creditor numai după ce obligaţia principală deşi a devenit exigibilă. b) stipularea clauzei penale prezintă o mare utilitate practică deoarece prin ea se fixează anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutare. debitorul obligaţiei cu clauză penală nu are un drept de opţiune între executarea obligaţiei pricipale şi plata clauzei penale. dar înainte de producerea prejudiciului cuantumul daunelor-interese datorate de debitor ca urmare a neexecutării. şi clauza penală va fi nulă ori se va stinge. Ea poate fi prevăzută atât pentru neexecutarea obligaţiei. şi nu crearea unei posibilităţi pentru debitor de a se libera printr-o altă prestaţie – clauza penală – decât cea principală. Caracterele juridice ale clauzei penale: a) este o convenţie. în caz de neexecutare a obligaţiei. 65 . după ce s-a produs încălcarea obligaţiei contractuale asumate. prin acordul lor de voinţă. înainte ca acesta să se fi produs. nu a fost executată de debitor. Dacă obligaţia principală este nulă ori se stinge. Aşa fiind. oferind clauza penală. întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor care-l vor acoperi. ulterioară încheierii acestuia. astfel ca validitatea obligaţiei principale constituie o condiţie esenţială pentru existenţa clauzei penale. În acest fel. prin convenţia părţilor. b) pot stabili în cuprinsul contractului sau printr-o convenţie separată. a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare. Clauza penală este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării. Clauza penală poate consta în obligaţia debitorului de a presta creditorului. părţile sunt scutite de a se mai adresa justiţiei pentru evaluarea prejudiciului şi se înlătură dificultăţile pe care le ridică proba lui. o sumă de bani sau o altă valoare patrimonială (art. el nu poate refuza executarea. Creditorul însă. cât şi unei clauze penale se poate face nu numai în cazul unor obligaţii contractuale. deci urmează a îndeplini condiţiile de validitate ale oricărei convenţii.

3. face aplicarea art. instanţa de judecată nu are dreptul să-i reducă sau să-i mărească cuantumul.Dacă creditorul. „oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile şi imobile. astfel că dacă acesta piere din caz fortuit sau din caz de forţă majoră. Deci. 1718 Cod civil. nu va putea fi cumulată cu executarea în natură. va fi exonerat de plata clauzei penale. drepturi care au în vedere asigurarea executării obligaţiei fie în natură. Se cere ca neexecutarea să provină din vina debitorului. ca urmare. 1070 Cod civil). să-i fie imputabilă. Debitorul răspunde pentru obligaţiile asumate cu întregul său patrimoniu. ea este datorată atunci când sunt întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri. şi aduce obligaţia la îndeplinire pe cheltuiala debitorului. creditorul va putea pretinde numai acordarea clauzei penale. a) Categorii de drepturi ale creditorului asupra patrimoniului debitorului. f) creditorul obligaţiei cu clauza penală este un creditor chirografar. executare cu întârziere sau necorepunzătoare. cât şi clauza penală. prezente şi viitoare”. Creanţa pe care creditorul o are împotriva debitorului său în cadrul raportului juridic obligaţional îl conferă anumite drepturi asupra patrimoniului acestuia. De asemenea. cuantumul clauzei penale poate fi micşorat de instanţa de judecată proporţional cu ce s-a executat (art. Potrivit art. d) Clauza penală fiind un contract. în principiu. 66 . este obligatorie între părţi. şi nici să ceară creditorului să dovedească întinderea prejudiciului efectiv suferit. fără vreun drept de preferinţă faţă de ceilalţi creditori chirografari ai aceluiaşi debitor. chiar dacă ele întrec cuantumul clauzei penale. debitorul trebuie pus în întârziere. spre a obţine executarea în natură. Menţionăm că stipularea clauzei penale este interzisă în contractele de împrumut. Subliniem că obligaţia cu clauză penală are un singur obiect. Dacă s-a prevăzut clauza penală pentru întârzierea la executare. e) Dat fiind faptul că semnificaţia clauzei penale este evaluarea convenţională a despăgubirilor (daunelor-interese) datorate creditorului pentru neexecutare. 1076-1077 Cod civil. creditorul va putea cere atât executarea în natură. Când ea a fost prevăzută pentru neexecutare. Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului. acesta va fi obligat la restituirea cheltuielilor. instanţa nu poate nici să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor. iar dacă el va dovedi cauza străină. fie prin echivalent. afară de cazurile în care el este de drept în întârziere. debitorul va fi liberat. În caz de neexecutare parţială. care vine în concurs cu ceilalţi creditori.

atunci când există temerea justificată că aceste bunuri vor fi ascunde. urmărirea exercitată de alţi creditori. nedibăcia debitorului în administrarea patrimoniului său.Suntem în prezenţa dreptului de gaj general al creditorului chirografar asupra patrimoniului debitorului său. este de menţionat că dreptul de gaj general nu acordă creditorilor nici un fel de preferinţă: ei vin toţi în concurs la urmărirea bunurilor debitorului lor. deteriorate sau înstrăinate de debitor. ci asupra unei universalităţi – patrimoniul debitorului. legea acordă creditorilor chirografari anumite mijloace juridice destinate a asigura conservarea patrimoniului debitorului lor. în cazurile în care debitorul încheie acte juridice în frauda creditorilor săi chirografari. bunurile debitorului vor fi puse în vânzare. Acestea sunt măsurile conservatorii (actele conservatorii). creditorul urmând a fi satisfăcut din preţul obţinut. În acest caz. Oricare dintre creditorii chirografari va putea: 1) să ceară executarea asupra bunurilor debitorului. Măsurile care au drept scop conservarea patrimoniului debitorului sunt următoarele: a) cererea de a se pune sechestru asigurator pe anumite bunuri ale debitorului. De asemenea. 2) să ceară luarea unor măsuri conservatorii asupra patrimoniului debitorului. 67 . Pentru a evita ca la scadenţă debitorul să apară ca fiind lipsit de elemente active în patrimoniul său. Insolvabilitatea debitorului poate avea cauze diferite: contractarea de noi datorii. 4) să intenteze acţiunea revocatorie (pauliană). adică aceştia sunt ţinuţi să respecte efectele pe care ele le produc. Executarea silită face obiectul cercetării dreptului procesual civil. Deşi dreptul de gaj general poartă asupra întregului patrimoniu al debitorului lor. adică al acelor creditori care nu-şi văd garantată creanţa prin garanţii reale care să poarte asupra unor bunuri determinate din acel patrimoniu. b) Măsuri pentru conservarea patrimoniului debitorului. Dreptul de gaj general al creditorilor chirografari nu poartă aszpra unor bunuri determinate. el poate să nu prezinte utilitate practică pentru creditor atunci când debitorul este insolvabil. etc. Categorii de măsuri conservatorii. adică să fie insolvabil. actele pe care debitorul le încheie fără fraudă şi care îi modifică patrimoniul sunt opozabile creditorilor chirografari. 3) să intenteze acţiunea oblică în cazurile în care debitorul nu intentează acţiuni pentru valorificarea unor drepturi ce-i aparţin. în vederea obţinerii despăgubirilor datorate pentru neexecutarea obligaţiei de către debitor. De aceea.

Acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie). d) dreptul creditorului de a intenta acţiunea în declararea simulaţiei. chiriaşul nu plăteşte chiria. Datorită pasivităţii debitorului ele sunt pe cale de a se pierde. legea conferă creditorului chirografar dreptul de a le exercita el. „ca nu cumva împărţeala să se facă cu viclinie în vătămarea drepturilor lor” (art. „creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor. prin care se tinde a demonstra caracterul simulat al operaţiei care constă în încheierea concomitentă a unui act aparent care nu exprimă voinţa reală a părţilor şi a unuia secret. Domeniul de aplicaţie. pentru că ea este exercitată de creditor în numele debitorului său. 785 Cod civil). dar va duce la acelaşi rezultat ca şi cum ar fi fost exercitată de debitor. sau cu rea-credinţă nu-şi exercită anumite dtepturi pe care le are împotriva unor terţe persoane. un debitor are la îndemână o acţiune în revendicare împotriva unui terţ care este pe care să-i uzucapeze un bun şi neglijează să intenteze acţiunea. Potrivit art. afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”. 974 Cod Civil. iar el neglijează să i-o pretindă. c) dreptul creditorilor de a interveni în procesele debitorului cu privire la bunuri din patrimoniul său şi în procesele de împărţeală ale debitorului. În stabilirea domeniului de aplicaţie al acţiunii oblice se impun câteva precizări: 1) creditorul va putea exercita numai acţiunile cu privire la drepturi al căror titular este debitorul. debitorul rămâne liber să efectueze orice fel de 68 . Acţiunea oblică este acea acţiune în justiţie pe care creditorul o exercitată pentru valorificarea unui drept care aparţine debitorului său. în numele debitorului său. deci care se află în patrimoniul acestuia. de exemplu pe cale de a fi prescrise. în care se exprimă voinţa reală. Spre exemplu. sau i-a fost cauzat un prejudiciu şi nu urmăreşte făptuitorul pentru repararea lui. În această situaţie. Este posibil ca un debitor să devină insolvabil sau să-şi micşoreze elementele active ale patrimoniului său prin faptul cp din neglijenţă. Pentru intentarea acestei acţiuni creditorului nu trebuie să dovedească insolvabilitatea debitorului ci numai un interes serios şi legitim c) Acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie). din nepăsare sau din nepricepere. în ipoteza în care debitorul dobândeşte dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra imobil şi neglijează efectuarea lor. sau a închiriat un bun. Această acţiune se mai numeşte indirectă sau subrogatorie. 2) un creditor chirografar nu se poate substitui debitorului în administrarea patrimoniului său. Acţiunea revocatorie (pauliană).b) cererea de efectuare a inscripţiei sau transcripţiei imobiliare. Se admite că pe calea acţiunii oblice pot fi exercitate şi căile de executare silită. Definiţie.

b) acţiunile care privesc drepturi patrimoniale. în concepţia practicii judecătoreşti.act juridic. . introducerea lui în proces este utilă deoarece. De asemenea. care privesc drepturi existente în patrimoniul debitorului. acţiunea urmează a fi considerată ca lipsită de interes. dacă creditorul câştigă procesul prin care pornit acţiunea oblică. cum ar fi pensia de întreţinere. Nu se cere ca debitorul să fie introdus în proces. în numele debitorului lor. c) acţiunile privesc drepturi patrimoniale care au însă un obiect neurmăribil. drepturile părinteşti. 3) creditorul nu poate intenta acele acţiuni care au un caracter exclusiv personal. el va servi la asigurarea gajului general al tuturor creditorilor chirografari. Un asemenea interes există atunci când debitorul este insolvabil. bunul asupra căruia purta dreptul ce era ameninţat cu pierderea este readus în patrimoniul debitorului.debitorul să fie inactiv. adică fermă. Dacă debitorul este solvabil. fie chiar uneloe categorii de drepturi patrimoniale. Creditorul nu va putea însă să facă acte de dispoziţie sau de administrarea pentru debitor. pe de altă parte. creditorul poate rămâne în proces. alături de debitor. De aici decurg o serie de consecinţe: . astfel că titularul ei devine debitorul.creanţa pe care o are creditorul trebuie să fie certă.mai întâi. existenţa ei să nu dea naştere la discuţii. întemeiată pe raţiuni de ordin etic cum ar fi o acţiune prin se cere revocarea unei donaţii pentru ingratitudine. şi lichidă. Totuşi. pot fi exercitate de creditori pe calea acţiunii oblice.în al doilea rând. Condiţiile intentării acţiunii oblice. hotărârea judecătorească îi va fi opozabilă. . debitorul o putea prelua. pe de o parte. Acţiunea oblică apare. ca inutilă. adică să aibă cuantumul determinat. Toate celelalte acţiuni patrimoniale. dispunând în mod liber de bunurile sale. în acest caz. pârâtul acţionat de creditor îi va putea opune acestuia toate apărările (excepţiile) pe care le-ar fi putut opune şi debitorului. fără ca acela dintre creditori 69 . va putea formula unele apărări şi excepţii iar. dar a căror exercitare implică o apreciere subiectivă din partea titulatului lor. Efectele acţiunii oblice. pentru ocrotirea propriilor sale interese. Drept urmare. astfel: . După ce creditorul a pornit acţiunea. Ele sunt următoarele: a) acţiunile prin care se apără drepturile personale nepatrimoniale: acţiunile de stare civilă. . stabilirea filiaţiei. Pentru a se putea intenta – acţiunea este necesară îndeplinirea unor condiţii. Creditorul exercită acţiunea oblică în numele debitorului său. El poate contracta noi datorii sau dobândi noi drepturi. creanţa trebuie să fie şi exigibilă.creditorul trebuie să aibă un interes serios şi legitim pentru a intenta acţiunea. adică să nu intenteze el însuşi acţiunea pe care o poate intenta. fie că prin ele se apără drepturi personale nepatrimoniale.

Prejudicierea creditorului se concretizează în faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate. o altă persoană. Definiţie. debitorul plăteşte o sumă de bani care este excesivă. b) Frauda debitorului constă în aceea că debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor. Dar. o acţiune directă. în cazul contractului de antrepriză. Putem defini acţiunea revocatorie ca fiind acea acţiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. în stabilirea lor. dacă. ar prezenta mai mult interes pentru creditor. mandatarul îşi substituie.care a intenta acţiunea oblică să aibă vreun drept de preferinţă faţa de ceilalţi creditori. Nu este necesar ca atitudinea 70 . în cazul unei obligaţii de întreţinere. spre a frauda pe creditorii chirografari. Această acţiune reprezintă un mijloc juridic prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general. Deci nu vor putea fi atacate actele care privesc drepturi personale nepatrimoniale. 1488 Cod civil). şi anume: 1). domeniul de aplicaţie al acţiunii revocatorii nu diferă de acela al acţiunii oblice. final Cod civil). o asemenea acţiune poate fi intentată numai în cazurile expres prevăzute de lege. adică prin acest act debitorul îşi micşorează activul patrimonial. De aceea. Acţiunea revocatorie (pauliană). deşi este terţ faţă de contractul prin care s-a produs substituirea (art. 2). sunt fraudaţi creditorii chirografari. în cazul contractului de mandat. pe baza unui contract separat. când lucrătorii folosiţi de antreprenorul care a construit o clădire pot acţiona direct pe beneficiarul construcţiei pentru plata sumelor care li se cuvin (creditori ai acestor sume) în măsura în care n-au fost plătite antreprenorului (art. drepturi patrimoniale care implică o apreciere de ordin subiectiv din partea debitorului sau cele care privesc drepturi personale neurmăribile. Mandantului din primul contract i se recunoaşte o acţiune directă faţă de submandatar. Creditorul nu poate ataca un act prin care debitorul plăteşte un al creditor al său sau prin care refuză a primi o donaţie ori acesta contactează noi datorii. Spre exemplu. În principiu. când pentru executarea contractului. O altă acţiune care se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari este acţiunea revocatorie (pauliană). Pentru a se putea intenta acţiiunea revocatorie este necesară îndeplinirea mai multor condiţii: a) Actul atacat să fie creat creditorului un prejudiciu. 1542 alin. Domeniul de aplicaţie. Condiţii intentării acţiuni revocatorii. Se admite totuşi posibilitatea intentării unei acţiuni revocatorii chiar şi în ipoteza drepturilor neurmăribile.

va fi inopozabil creditorului. actul atacat. Data anterioară a creanţei creditorului faţă de actul atacat poate fi dovedită prin orice mijloc de probă. ci o revocare a unui act. Efectele acţiunii revocatorii. c) creditorul să aibă o creanţă certă. Ea constă în faptul că terţul cunoaşte că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil. Acţiunea revocatorie se deosebeşte de acţiunea oblică prin aceea că prima aparţine creditorului chirografar. chiar dacă este vorba de un act încheiat anterior naşterii dreptului său de creanţă. acţiunea revocatorie duce la desfiinţarea actului. nu şi pe cei viitori. d) complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat. anterioară actului atacat. dovedind ca fiind fraudulos. deoarece acţiunea pauliană nu este un act de executare. ea este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor în frauda drepturilor creditorului său. Faţă de ceilalţi creditori ai debitorului. lichidă. exigibilă şi. 71 . adică îşi produce efecte numai între creditor şi terţul dobânditor. Ca urmare a reuşitei în acţiunea revocatorie. întocmai ca şi acţiunea în anularea unui act juridic. acesta poate ataca actul respectiv. Sub aspectul efectelor sale. în principiu. Dar se deosebeşte prin aceea că acţiunea în anulare produce efecte faţă de orice persoană. pe când cea de a doua este exercitată de creditor în numele debitorului. Ca atare. Pentru exercitarea acţiunii revocatorii nu este necesar ca creditorul să aibă un titlu executoriu prin care să-i fie constatată creanţa. Acţiunea revocatorie este proprie creditorului care o intentează. un act juridic nu poate interesa decât pe creditorii prezenţi. va fi reparat numai prejudiciul suferit de creditorul reclamant. Acţiunea revocatorie are deci o configuraţie autonomă. Natura juridică a acţiunii revocatorii. Atunci când debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor. drept urmarea a reuşitei ei. În principiu. în sensul că. Această condiţie trebuie îndeplinită numai atunci când se atacă un act cu titlu oneros. Când actul atacat este cu titlu gratuit este suficientă frauda debitorului. pe când acţiunea revocatorie are un caracter relativ.subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenţiei (dolului) de a-l păgubi pe creditor. acţiunea pauliană nu produce nici un efect. Actul va fi revocat numai când se dovedeşte frauda terţului. produce efecte relative.

ea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale contractului. debitorul creanţei transmise (cedate) se numeşte debitor cedat. ea produce şi un alt efect. ca efect al cesiunii de creanţă. cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanţei. părţile convenţiei care are ca obiect cesiunea unei creanţe sunt cedentul şi cesionarul. donaţie. a) Cesiunea de creanţă. i se face cunoscut faptul schimbării creditorului. În principiu. adică de schimbarea creditorului său. 2. un contract. schimb. Aşadar. Pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat.TEMA A IV-A . Cesiunea de creanţă este un contract consensual.TRANSMITEREA ŞI TRANSFORMAREA OBLIGAŢIILOR 1. care o dobândeşte prin cesiune se numeşte cesionar. Condiţiile cesiunii de creanţă. 1393 Cod civil) are semnificaţia faptului că el a luat cunoştinţă despre cesiune. Dar. 1392 Cod civil) şi convenţională. preluându-i toate drepturile. În al doilea rând. cesiunea de creanţă produce efecte specifice. cesiunea de creanţă produce efectele actelor juridice care se înfăptuiesc prin intermediul ei: vânzare. b) delegaţia. spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terţi. orice creanţă ooate forma obiectul unei cesiuni. Cesionarul devine creditor. Moduri de transmitere: a) cesiunea de creanţă. Totodată. Cesiunea de creanţă este o convenţie. Moduri de transmitere. împrumut. anume acela de a naşte în sarcina cedentului obligaţia de garanţie. în locul cedentului. Efectele cesiunii de creanţă. 1. pentru ca cesiunea să fie opozabilă terţilor. din momentul realizării acordului de voinţe creanţa se transferă la cesionar. b) acceptarea din partea debitorului cedat (art. Ca urmare. Moduri de transformare: a) novaţia. Acceptarea trebuie făcută în formă autentică. care este de două feluri: de drept (art. În primul rând. Creditorul care transmite creanţa se numeşte cedent. Cresiunea de creanţă este o convenţie prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte persoane. între părţi. în raporturile dintre cedent şi cesionar. deci este valabil din momentul încheierii acordului de voinţă. Astfel. 72 . indiferent de preţul pe care l-a plătit şi chiar dacă cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit. persoana către care se transmite creanţa. trebuie îndeplinite anumite formalităţi: a) prin notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat. Definiţie. iniţial. b) subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei. Atunci când cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros.

cedentul se poate angaja să garanteze şi solvabilitatea viitoare a debitorului cedat. adică au interes să plătească. 22 alin. b) cauţiunea reală. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei (subrogaţia personală) este un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă. cu toate garanţiile şi accesoriile sale. dobândind un imobil. b) Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei. Este ipoteza în care un creditor plăteşte altui creditor cu rang preferenţial. în anumite limite. care fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei. 2). Regulile din materia garanţiei de drept sunt supletive. cesionarii ulteriori şi succesivi ai aceleiaşi creanţe. „în folosul aceluia. Potrivit art. 5) art. 1397 Cod civil cedentul nu răspunde de drept de solvabilitatea debitorului cedat. cedentul răspunde numai în limitele preţului cesiunii. care a plătit din starea sa datoriile succesiunii”. subrogându-se în drepturile acestuia. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. Sunt obligaţi pentru altul: a) fidejusorii. fiind el însuşi creditor. Potrivit art. „în folosul erederului beneficiar. 3). Faţă de terţi. creditorii cedentului. 4). plăteşte creditorilor căror acest imobil era ipotecat”. Cumpărătorul va avea ipoteca asupra propriului său imobil. ea cuprinde obligaţia cedentului de a răspunde de existenţa actuală a creanţei şi a accesoriilor sale. Sunt obligaţi împreună cu altul în dreptul nostru civil: a) codebitorii solidari. Terţi în materia cesiunii de creanţă sunt: debitorul cedat. 1108 Cod civil subrogaţia operează de drept în următoarele cazuri: 1). „în folosul aceluia care.Cât priveşte garanţia de drept (legală). Este ipoteza în care dobânditorul unui imobil ipotecat plăteşte pe creditorii care au un drept de ipotecă asupra acelui imobil. are interes de a o desface”. c) fidejusorii între ei. Ele pot să cinvină asupra agravării obligaţiei de garanţie a cedentului. În toate cazurile. cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcute prin intermediul executorilor judecătoreşti sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris autentic. Acest caz de subrogaţie legală priveşte moştenitorul care a acceptat o succesiune sub beneficiu de inventar şi plăteşte o datorie a succesiunii astfel acceptate din propriul său patrimoniu. astfel că părţile pot să le modifice. potrivit căruia în limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă. Subrogaţia legală. „în folosul aceluia care. cu rangul creditorilor plătiţi. pentru a împiedica urmărirea imobilului. Prin stipulaţie expresă. ce are preferinţă”. plăteşte altui creditor. b) codebitorii obligaţiilor indivizibile. asigurătorul este subrogat în toate 73 . adică scoaterea lui la vânzare de către creditorii ipotecari. Ea poate avea interes să-i plătească. în locul debitorului. prin clauze de garanţie convenţională. Cazuri. Definiţie. (1) din Legea nr. către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial.

drepturile creditorului se strămută la solvens în limitele plăţii pe care el a efectuat-o. gaj. subrogaţia convenţională consimţită de creditor trebuie să se producă concomitent cu plata. în contra debitorului.în actul de împrumut să se precizeze expres suma ce se împrumută spre a se plăti datoria. Prin subrogaţie. Aşadar. dă acestei persoane drepturile. ceea ce înseamnă că voinţa creditorului de a subroga pe terţ în drepturile şi acţiunile sale trebuie să rezulte în mod neîndoielnic. acţiunile. potrivit art. 1107 alin. Spre a se împiedica eventualele fraude. Efectele subrogaţiei. Din text rezultă că: 1). El dobândeşte creanţa plătită cu toate drepturile şi accesoriile ei. se cere ca: .drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Dacă el refuză plata. debitorul poate face ofertă reală urmată de consemnaţiune. Potrivit art. pentru ca subrogaţia să fie opozabilă terţilor şi să se poată dovedi faptul că operaţia înlocuirii crediutorului s-a făcut concomitent cu plata. 74 . Creditorul şi subrogatul vor veni în concurs. această formă a subrogaţiei convenţionale se efectuează atunci „când debitorul se împrumută cu o sumă spre a-şi plăti datoria şi subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului”. privilegiile sau ipotecile sale. 2 Cod civil. Subrogaţia convenţională. 2). primind plata sa de la o altă persoană. În cazul unei subrogaţii parţiale. convenţia de subrogare dintre creditor şi terţul solvens trebuie să fie expresă. Această formă a subrogaţiei convenţionale este prevăzută de art.în chitanţa de plată a datoriei să se arate că datoria se plăteşte cu suma împrumutată. prin primirea plăţii se subrogă pe terţul solvens în toate drepturile şi acţiunile pe care le are împotriva debitorului său. 4). cel ce face subrogaţia este creditorul. această subrogaţie trebuie să fie expresă şi făcută tot într-un timp cu plata”.actul de împrumut şi chitanţa de plată a datoriei să se facă în formă autentică: . a) Subrogaţia consimţită de creditor. privilegii. subrogatul dobândeşte toate drepturile creditorului plătit. 1107 alin 2 teza finală. fără ca între ei să existe un drept de preferinţă. potrivit cu care „când creditorul. 1107 Cod civil. În acest caz cel care face înlocuirea creditorului este debitorul. . şi toate eventualele garanţii ale creanţei respective: ipotecă. deoarece el. b) Subrogaţia consimţită de debitor. La această subrogaţie nu se cere consimţământul creditorului. subrogaţia consimţită de debitor este un act juridic solemn. 3). este necesar ca chitanţa să aibă dată certă.

Novaţia este de două feluri: obiectivă – se produce când creditorul şi debitorul iniţial. ceea ce face ca el. creditorul iniţial. înlocuind-o cu o nouă obligaţie. Delegaţia imperfectă are ca efect faptul că un nou raport de obligaţie este adăugat celui preexistent: debitorul iniţial (delegant) nu este descărcat de obligaţia sa faţă de delegatar. Definiţie. Felurile delagţiei. Novaţia. O dată cu cu vechea obligaţie se sting toate accesoriile şi garanţiile care o însoţeau. alături de cel iniţial. Moduri de transformare: a) Novaţia. Delegaţia poate fi: perfectă – se caracterizează prin aceea că delegatul descarcă prin declaraţie expresă pe delegant şi înţelege că obligaţia să fie executată de delegat. . În acelaşi timp. Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă. între părţi se naşte un nou raport obligaţional. Delegaţia perfectă. dar aceasta are un nou debitor. să ceară concursul debitorului iniţial. în principiu.existenţa unei obligaţii valabile. dar. 75 . pentru aceasta. în raportul juridic obligaţional se schimbă obiectul sau cauza acestuia. un nou debitor. Definiţie. alături de el sau în locul lui. să aibă. Efectele delegaţiei. Condiţii. . Felurile novaţiei. iar novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se angajează faţă de crditor să plătească datoria. novaţia trebuie să îndeplinească condiţii specifice: . delegaţia este o convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor. b) Delegaţia. Potrivit art. Creditorul delegatar poate urmări. va fi supusă tuturor condiţiilor de valabilitate ale contractelor. la alegerea sa.intenţia părţilor de a nova. imperfectă – delegatarul nu conseimte la liberarea delegantului.noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie. În primul rând efectul principal este acela a stingerii vechii obligaţii şi înlocuirea cu o obligaţie nouă. fiind un contract. care urmează a se stinge prin novaţie. fără ca. Acest raport este întotodeauna de natură contractuală. b) când delegatul este insolvabil în momentul delegaţiei. . pe oricare dintre ei. subiectivă – presupune schimbarea creditorului sau a debitorului raportului juridic de obligaţie. pe lângă debitorul său. Efectele novaţiei. 1133 Cod civil se prevede două situaţii în care obligaţia delegantului subzistă faţă de delegatar: a) când delegatarul şi-a rezervat expres dreptul de a urmări de delegant în caz de insolvabilitate a delegatului. stinge vechea obligaţie şi o înlocuieşte cu una nouă. deoarece este rezultatul voinţei părţilor de a nova.naşterea unei obligaţii noi valabile. delegatul.2. Novaţia prin schimbare de creditor are loc prin substituirea unui nou creditor celui vechi. În al doilea rând.

b) moduri de stingere a obligaţiilor care nu duc la realizarea creanţei – remiterea de datorie şi imposibilitatea fortuită de executare. Definiţie. Moduri de stingere a obligaţiilor care nu duc la realizarea creanţei creditorului: a) remiterea de datorie.TEMA A V-A . Compensaţia este modul de stingere a obligaţiilor care constă în stingerea a două obligaţii reciproce. când operează în puterea legii. Condiţiile compensaţiei legale: a) reciprocitatea obligaţiilor – ambele creanţe trebuie să existe între aceleaşi persoane. 76 . confuziunea şi darea în plată. 2). când operează prin hotărârea instanţei de judecată. . c) darea în plată. în acelaşi timp.nu poate opera în dauna drepturilor dobândite de alte persoane prin poprire. Felurile compensaţiei: 1). a) compensaţia. 1). prin întrunirea anumitor condiţii. până la concurenţa cei mai mici dintre ele. 2. . 1. 3). Clasificarea modurilor de stingere a obligaţiilor: 1). Moduri de stingere a obligaţiilor care duc la realizarea creanţei creditorului: a) compensaţia. Moduri de stingere a obligaţiilor sunt împrejurări. 2). după stingerea obligaţiei de a dus sau nu la realizarea creanţei: a) moduri de stingere care duc la realizarea creanţei – compensaţia. care au ca efect încetarea raportului juridic obligaţional. b) moduri de stingere care operează în afara manifestării de voinţă a părţilor – imposibilitatea fortuită de executarea şi confuziunea. care să fie creditor şi debitor.când se pretinde restituirea unui bun ce a fost luat pe nedrept de la proprietar. după rolul voinţei părţilor în încetarea raportului juridic obligaţional: a) moduri voluntare – remiterea de datorie şi compensaţia. judecătorească. b) imposibilitatea fortuită de executare.când o creanţă este insesizabilă. b) confuziunea.MODURILE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR 1. legală. când operează prin convenţia părţilor. convenţională.când se pretinde restituirea unui depozit neregulat. Moduri de stingere a obligaţiilor care duc la realizarea creanţei creditorului. . altele decât plata. Cazuri în care nu operează compensarea: .

acceptarea de către debitor a cesiunii de creanţă pe care o face creditorul său unui cesionar. . atunci când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri fungibile. obiectul obligaţiei. în cadrul aceluiaşi raport juridic obligaţional. Confuziunea poate să înceteze atunci când încetează cauza care a provocat-o. care va aprecia şi va dispune stingerea datoriilor până la concurenţa celei mai mici. De exemplu. 3). Confuziunea constă în întrunirea în aceeaşi persoană atât a calităţii de debitor. prin compensaţie. c) creanţele reciproce să fie lichide – să fie determinate cu exactitate în valoarea lor. Efectele confuziunii. cât şi a aceleia de creditor. în aceleaşi condiţii ca şi compensaţia legală. Definiţie. Dacă sunt întrunite aceste condiţii. Efectele vor fi aceleaşi. ca şi plata.b) creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile – altfel s-ar schimba. compensaţia se produce de drept. compensarea lor se vor aplica regulile imputaţiei plăţii. 77 . cu menţiunea că ele se vor produce de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus compensaţia.acceptarea de către unul dintre cei doi creditori reciproci între care a operat compensaţia legală a plăţii făcute de celălat – renaşte şi creanţa celui care a plătit. Efectele vor fi aceleaşi. fără voinţa părţilor. Compensaţia va fi rezolvită (desfiinţată). Efectele confuziunii se vor desfiinţa şi vechea obligaţie renaşte. Aceasta înseamnă că prin confuziune va fi liberat şi garantul personal – fidejusorul.când unul dintre cei doi creditori reciproci între care a operat compensaţia legală urmăreşte pe celălalt şi acesta nu-i opune compensaţia. b) Confuziunea. Confuziunea stinge raportul juridic obligaţional cu toate garanţiile şi accesoriile sale. În cazul în care între părţi există mai multe datorii reciproce. d) creanţele reciproce să fie exigibile – să fi ajuns la scadenţă. creanţa nu se va stinge decât pentru partea acestuia şi nu profită decât în aceeaşi măsură celorlalţi codebitori solidari. creditorul moşteneşte pe debitor sau invers. Efectele compensaţiei. Acelaşi efect se va produce şi în cazul obligaţiilor indivizibile. dacă părţile au săvârşit acte incompatibile cu stingerea. În cazul unei obligaţii solidare. 2). cu menţiunea că se vor produce de la data când s-a încheiat convenţia părţilor cu privire la compensaţie. . Cazuri: . Compensaţia judecătorească intervine în momentul în care unul dintre creditori se va adresa instanţei de judecată. Compensaţia duce la stingerea datoriilor reciproce cu accesoriile şi garanţiile acestora. Compensaţia convenţională va opera prin convenţia părţilor. a datoriilor reciproce.

78 . Remiterea de datorie apare ca un contract cu titlu gratuit.aceasta deoarece confuziunea nu este o cauză de stingere propriu-zisă a obligaţiei. Efecte. urmează a se aplica regulile de drept comun aplicabile actelor juridice. Darea în plată este operaţia juridică prin care debitorul execută către creditorul său o altă prestaţie decât aceea la care sa obligat la încheierea raportului juridic obligaţional. validitatea ei depinzând de aceea a testamentului prin care a fost făcută. poate întocmi un înscris constatator al remiterii de datorie. Definiţie. poate înmâna debitorului însuşi titlul original constator al creanţei – dacă înscrisul este sub semnătură privată operează o prezumţie absolută. Creditorul poate elibera debitorului o chitanţă fictivă de plată. Dacă se face prin testament. atunci când noua prestaţie constă în a da un bun individual determinat. Moduri de stingere a obligaţiilor care nu duc la realizarea creanţei creditorului. care implică intenţia creditorului de a face o liberalitate debitorului său. 2. Darea în plată stinge datoria întocmai ca şi plata. a) Remiterea de datorie. în caz contrar. Efectele remiterii de datorie. c) Darea în plată. cel care face darea în plată să fie proprietarul lucrului care înlocuieşte vechea prestaţie. operaţia urmează a fi rezolvită pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate. Dar pentru ca aceasta să producă efectul extinctiv al dării în plată se cere ca. ci mai degrabă o piedică în executare ei. Prin remiterea de datorie obligaţia debitorului se stinge cu accesoriile şi garanţiile creanţei. Această schimbare a prestaţiei se face numai cu consimţământul creditorului. ea trebuie să îndeplinească condiţiile de formă ale testamentului. Remiterea de datorie nu trebuie să se încheie în formă autentică. remiterea de datorie constituie o donaţie indirectă şi este supusă tuturor regulilor specifice acesteia cu privire la revocare. Dacă se face prin acte între vii. Darea în plată se aseamnă cu novaţia prin schimbare de obiect. Proba remiterii de datorie. Condiţiile remiterii de datorie. iar dacă înscrisul este autentic sau o copie legalizată a unei hotărâri judecătoreşti învestită cu formula executorie. Fiind un contract. deosebindu-se de aceasta prin aceea că darea în plată are loc în momentul efectuării plăţii. iar debitorul va fi liberat de executare ei. Definiţie. prezumţia de liberare a debitorului este relativă. reducţiune sau raport. Remiterea de datorie este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi valorifica creanţa pe care o are împotriva debitorului său.

Remiterea de datorie făcută unuia dintre fidejusori nu liberează nici pe debitorul principal şi nici pe ceilalţi fidejusori. . b) termen extinctiv: determină data la care obligaţia se stinge. Pentru ca debitorul să fie liberat datorită cazului fortuit sau de forţă majoră. b) termen în favoarea creditorului: art. obligaţia nu se va stinge.după efectul său: a) termen suspensiv: suspendă executarea obligaţiei până la îndeplinirea unui eveniment viitor şi sigur. care afetează fie executarea. solidare şi indivizibile). Obligaţiile afectate de modalităţi: a) Termenul. Obligaţiile afectate de modalităţi: a) termenul. c) sarcina. în care termenul este în favoarea deponentului). “… dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe că este primit şi în favoarea creditorului” (ex. Obligaţiile plurale: a) obligaţiile cu pluralitate de obiecte (alternative şi facultative).În cazul unor codebitori solidari. c) termen în favoarea atât a debitorului. Această imposibilitate poate privi obligaţiile de a da un bun individual determinat. de a face şi de a nu face şi nu şi obligaţia de a da bunuri de gen. 79 .civ. b) condiţia. b) imposibilitatea fortuită de executare. remiterea de datorie făcută unuia.civ. Dacă posibilitatea fortuită de executare este temporară.OBLIGAŢII COMPLEXE 1. ci se suspendă executarea ei.în funcţie de titularul beneficiului termenului: a) termen în favoarea debitorului: art. se cere ca pieirea obiectului obligaţiei să fi avut loc fără culpa acestuia şi înainte de punerea sa în întârziere. 1024 C. liberează şi pe ceilalţi. cât şi a creditorului . TEMA A VI-A . 1024 C. 2. Termen este un eveniment viitor şi sigur că se va produce. cu excepţia rezervării exprese a drepturilor creditorului împotriva acestora. “Termenul este presupus întotdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului…” – reprezintă regula. Obligaţia se poate stinge şi prin faptul că executarea ei a devenit imposibilă datorită unui caz fortuit sau de forţă majoră. fie stingerea unei obligaţii. în cazul depozitului. Definiţie. Clasificare: . b) obligaţiile cu pluralitate de subiecte (conjuncte. 1.

Efectele termenului extinctiv : marchează momentul stingerii obligaţiei prin unul din modurile de stingere ale acesteia. indiferent de izvorul sau obiectul ei.după criteriul cunoaşterii sau nu a datei împliniri sale la momentul încheierii actului juridic: a) termen cert: este acel termen a cărui împlinire este cunoscută chiar din momentul naşterii raportului juridic obligaţional. El nu poate fi acordat când părţile au prevăzut în contract pacte comisorii de gradul III sau IV.după modul în care a fost precizat în raportul juridic obligaţional: a) termen expres. 3). Efecte specifice termenului de graţie. faptul executării înainte de termen este privit ca o renunţare la beneficiul termenului. Efecte. b) termen incert: este termenul a cărui împlinire nu este cunoscută în momentul naşterii obligaţiei. Acest termen poate fi acordat. executarea silită a obligaţiei. b) termen legal. Termenul de graţie se acordă de instanţa de fond numai în favoarea debitorului. Excepţii. plata efectuată pedente termine este valabilă.. . când părţile au prevăzut un pact comisoriu expres. b) termen tacit. . termenul de graţie nu poate fi acordat în cazul: depozitului.în funcţie de izvorul său: a) termen voluntar sau convenţional. dacă bunurile debitorului se urmăresc de alţi creditori. 80 . fără a cere consimţământul creditorului şi chiar fără a ţine cont de eventualele stipulaţii contractuale. dacă prin fapta sa debitorul a micşorat garanţiile date prin contract creditorului şi dacă debitorul nu a dat garanţiile promise. deşi împlinirea lui este sigură. este prevăzut în mod direct de părţi. dacă este cazul. în principiu. c) termen juridiciar. compensaţiei. când este dedus din natura raportului obligaţional sau din alte împrejurări legate de acesta. până la împlinirea termenului (sau până la decăderea debitorului din beneficiul termenului de graţie). 2). Trebuie să distingem între: Efectele termenului suspensiv: nu afectează existenţa obligaţiei. adică acel termen stabilit printr-un act normativ. Termenul de graţie amână. ci numai exigibilitatea sa. până la împlinirea termenului nu curge termenul de prescripţie. adică este cel stabilit prin convenţia părţilor. în materie comercială. pentru orice obligaţie. prin care se înţelege acel termen acordat de către instanţele de judecată. pedenti termine creditorul poate lua măsurii conservatorii cu privire la patrimoniul debitorului. dacă debitorul este în stare de faliment sau insolvabilitate cunoscută. însă nu împiedică. 1).

b) condiţie negativă. O asemenea condiţie desfiinţează obligaţia. Condiţia potestativă simplă este acea condiţie a cărei realizare depinde de voinţa unei părţi şi de un fapt exterior sau de voinţa unei persoane nedeterminate.b) Condiţia. Deosebiri: .civ.obligaţia asumată sub condiţie (suspensivă sau rezolutorie) pur potestativă din partea creditorului este valabilă. “este nulă orice donaţiune făcută cu condiţii a căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului”). 1005 C. de care depinde existenţa (naşterea ori desfiinţarea) raportului juridic obligaţional. 1010 C. Este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare. 1006 C.).după modul ei de formulare: a) condiţie pozitivă.alte clasificări: condiţie posibilă şi condiţie imposibilă. .). fie sub aspect juridic) sau ilicită (care contravine legii sau prin care se urmăreşte obţinerea unui rezultat contar legii) ori imorală (care constă într-un fapt potrivnic regulilor de convieţuirea socială) este lovită de nulitate. . 1007 C.după criteriul efectului: a) condiţie suspensivă este acea condiţie de a cărei împlinire depinde naşterea raportului obligaţional.civ. b) condiţie mixtă este condiţia a cărei realizare depinde de voinţa uneia din părţi şi de voinţa unei alte persoane. Condiţia pur potestativă este acea condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa unei părţi.civ. condiţie licită şi morală şi condiţie ilicită şi imorală. . Condiţia imposibilă (constă într-un eveniment care nu se poate realiza. cât şi a creditorului (excepţie: donaţia.obligaţia asumată sub condiţie suspensivă pur potestativă din partea celui care se obligă este nulă (art.obligaţia asumată sub condiţie potestativă simplă este valabilă atât în privinţa debitorului. c) condiţie potestativă este condiţia a cărei realizare depinde de voinţa uneia dintre părţi (art. fie sub aspect material. . numai atunci când este vorba de o 81 . fiind independentă de voinţa părţilor (art. Definiţie.). atunci când raportul juridic obligaţional este afectat de un eveniment care urmează să nu se îndeplinească. Condiţia potestativă poate fi pură sau simplă. atunci când raportul juridic obligaţional este afectat de un eveniment care urmează să se îndeplinească. de întâmplare. b) condiţie rezolutorie este acea condiţie de a cărei îndeplinire duce la desfiinţarea retroactivă a raoortului obligaţional.civ. Clasificare: .). determinată (art. deoarece o asemenea condiţie echivalează practic cu lipsa intenţiei debitorului de a se obliga. .după criteriul legăturii cu voinţa părţilor a realizării sau nerealizării evenimentului: a) condiţie cauzală este acea condiţie a cărei realizare depinde de hazard.

prescripţia extinctivă nu începe să curgă (dreptul la acţiune). se consideră că el nu a mai fost proprietarul bunului din momentul încheierii raportului juridic obligaţional.condiţie suspensivă. . el poate cere restituirea plăţii ca nedatorată. ea nu desfiinţează obligaţia.creditorul poate să solicite şi să obţină garanţie pentru creanţa sa (gaj.fructele culese de înstrăinător rămân ale sale.creditorul poate să cedeze. .civ. .plata efectuată pedente conditionae.debitorul nu datorează nimic. Eveniente condionae: 1) dacă condiţia s-a realizat. care face obiectul obligaţiei de a da. cade când eredele sau legatarul a murit înaintea împlinirii condiţiei – art. . este validată prin îndeplinirea condiţiei şi nu mai poate fi restituită. În consecinţă: . .riscurile produse pedente conditionae sunt în sarcina celui care a înstrăinat. deşi era nedatorată şi se putea cere restituirea ei. cum ar fi: întreruperea unei prescripţii. Trebuie să distingem între: Efectele condiţiei suspensive Pedente conditionae: se presupune că obligaţia încă nu există.debitorul este ţinut să respecte dreptul creditorului. iar dacă totuşi plăteşte.riscul pieirii fortuite a bunului individual determinat. Drepturile creditorului: . . dobânditorul sub condiţie suspensivă al unui drept real imobiliar îl poate înscrie în CF. În consecinţă: . ci urmează a fi socotită pură şi simplă. 925 C.prescripţia extinctivă începe să curgă numai de la data împlinirii condiţiei. fidejusiune). . făcută sub condiţie suspensivă. .actele de administrare făcute de cel care a înstrăinat înainte de împlinirea condiţiei rămân valabile.). obligaţia fiind considerată că-şi produce efectele ex tunc. . deşi. garanţie reală mobiliară. va fi suportat de debitorul acestei obligaţii. Condiţia îşi produce. .transmisiunile de drepturi consimţite pedente conditionae de către titularul dreptului condiţional sunt consolidate. . în principiu.obligaţia nu se poate stinge prin compensaţie. prin acte inter vivos sau prin acte mortis causa dreptul său condiţional (excepţie: “orice dispoziţie testamentară. în schimb dacă este o condiţie rezolutorie. deoarece nu se stinge nici prin plată. 82 . ipotecă. Efecte. ca efect al împlinirii condiţiei suspensive.creditorul poate totuşi să facă acte de conservare. efectele retroactiv (ex tunc). Excepţii: .creditorul nu poate cere executarea obligaţiei (plata).

Prin urmare: . .toate drepturile constituite de către debitor se consolidează.fructele culese de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân în proprietatea sa.garanţiile constituite de desfiinţează. c) Sarcina.sarcina nu afectează valabilitatea raportului juridic obligaţional în caz de neexecutare a ei. Efectele condiţiei rezolutorii Pedente conditionae: condiţia rezolutorie nu îşi produce efectele. a face sau a nu face. . iar creditorul poate să solicite executarea acesteia. . Sarcina este obligaţia de a da. . În consecinţă: .riscurile produse pedente conditionae sunt suportate de dobânditorul proprietar sub condiţie rezolutorie. raportul juridic obligaţional comportându-se ca pur şi simplu. în principiu. deşi.dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie poate fi transmis prin acte inter vivos sau prin acte mortis causa şi va fi dobândit tot sub condiţie rezolutorie. . raportul juridic obligaţional se consolidează.2) dacă nu s-a îndeplinit condiţia suspensivă. impusă gratificatului de către dispunător în contractele cu titlu gratuit. . Efecte: .dacă pedente conditionae dobânditorul a constituit anumite drepturi cu privire la bun. Dacă condiţia rezolutorie nu s-a realizat. ci numai eficacitatea acestuia. în calitate de proprietar.neexecutarea sarcinii atrage ca sancţiune. acesta se desfiinţează retroactiv.debitorul trebuie să îşi execute obligaţia asumată. Eveniente condionae: 1) dacă condiţie s-a realizat. Excepţii: . Definiţie. revocarea (rezoluţiunea) contractului cu titlu gratuit prin care a fost instituită. dreptul său dispare cu efect retroactiv. neexecutarea sarcinii dă dreptul dispunătorului de a opta între a cere 83 . fiind socotit încă de la naşterea sa ca pur şi simplu.datorită caracterului pro parte în contractul sinalagmatic.părţile trebuie să-şi restituie prestaţiile efectuate. . . aşa încât el va fi ţinut să plătească preţul bunului.toate prestaţiile efectuate trebuiesc restituite.actele de administrare făcute de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân valabile. raportul juridicobligaţional se desfiinţează cu efect retroactiv. Prin urmare: . . atunci părţile se găsesc în situaţia în care ar fi fost dacă nu ar fi încheiat raportul juridic obligaţional.dobânditorul sub condiţie rezolutorie al unui bun individual determinat suportă riscul pieirii fortuite. conferit de sarcină. în momentul împlinirii condiţiei.

la alegerea uneia din părţi. . 1027 Cod civil). În principiu. Efecte. din care unul este ilicit. . Creditorul nu poate cere decât executarea prestaţiei care singură constituie obiectul obligaţiei. . imoral sau imposibil. Când alegerea este făcută de către creditor se produc următoarele efecte: .dacă la scadenţă debitorul nu optează.dacă pier amândouă obiectele din culpa debitorului. Obligaţiile plurale: a) Obligaţiile cu pluralitate de obiecte pot fi alternative şi facultative. iar pieirea acestuia în mod fortuit duce la liberarea debitorului. creditorul poate cere numai preţul acestuia. despăgubiri. chiar imputabilă debitorului.dacă unul din obiecte piere din culpa debitorului. creditorul poate alege dintre bunul rămas şi preţul bunului pierit. executând o altă prestaţie determinată. Această obligaţie apare de cele mai multe ori în cazul transmisiunii succesorale. Obligaţia facultativă este acea obligaţie în care debitorul se obligă la o singură prestaţie. Obligaţia alternativă este acea obligaţie al cărei obiect constă în două sau mai multe prestaţii. iar dacă aceasta nu mai este posibilă.rezoluţiunea (revocarea) contractului sau a pretinde obligarea la executarea în natură a sarcinii. creditorul primeşte obiectul rămas.dacă numai unul piere din culpa debitorului. Ea aparţine creditorului numai dacă există stipulaţie expresă în acest sens (art. creditorul poate cere preţul oricăreia dintre ele. obligaţia devine simplă. cu facultatea pentru el de a se libera. .dacă obligaţia are două obiecte. creditorul poate cere executarea silită numai a unei prestaţii. solidare şi indivizibile.dacă unul din obiecte piere sau nu mai poate fi predat din orice altă cauză. executarea unei singure prestaţii duce la stingerea obligaţiei. obligaţia urmează a fi considerată pură şi simplă. 2. revocarea (rezoluţiunea) pentru neexecutarea sarcinii trebuie cerută instanţei judecătoreşti. alegerea prestaţiei aparţine debitorului. 84 . Efecte. Obligaţia conjunctă sau divizibilă este acea obligaţie cu pluralitate de subiecte – mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori – între care creanţa sau datoria se divide de plin drept. Când alegerea este făcută de debitor se produc următoarele efecte: . În timp ce condiţia operează de drept (în caz de litigiu instanţa numai constată efectele produse de realizarea sau nerealizarea condiţiei). . dintre care. b) obligaţiile cu pluralitate de subiecte pot fi conjuncte.dacă unul din obiecte piere fără culpa debitorului.

Raporturile dintre creditorii solidari. B). solidaritatea poate fi: activă şi pasivă. fiecare este obligat să plătească numai partea sa de datorie şi nu poate fi urmărit decât pentru acea parte. Obligaţia solidară (solidaritatea) este acea obligaţie cu subiecte multiple în cadrul căreia fiecare creditor solidar poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrală a prestaţiei datorate de toţi creditorului. Raporturile dintre creditorii solidari şi debitorul lor comun se produc următoarele efecte: . acţionează pentru a-şi apăra propriile sale interese. în cazul în care fiecare a primit împuternicirea de a conserva creanţa: . potrivit art.fiecare dintre creditor poate să încaseze întreaga creanţă.fiecare creditor.dacă sunt mai mulţi creditori. În Codul nostru civil nu există solidaritate activă legală. După cum împiedică diviziunea creanţei între creditori sau între debitori. în cazul în care numai un creditor nu poate face nimic de natură să înrăutăţească situaţia celorlalţi: . Efectele solidarităţii active. cu următoarele consecinţe: A). 1037 Cod civil). II. 85 .debitorul poate plăti întreaga datorie oricărui creditor în mod valabil. dacă nu a fost chemat în judecată. efectele punerii în întârziere profită şi celorlalţi creditori.dacă un creditor pune în întârziere pe un debitor. Solidaritatea activă poate să-şi aibă izvorul numai în convenţia părţilor sau în testament. deoarece el nu poate urmări pe ceilalţi debitori pentru partea debitorului insolvabil.daunele moratorii ceruute de un creditor profită şi celorlalţi creditori.numai unul dintre creditori nu poate face acte de dispoziţie cu privite la întreaga creanţă. . I.efectele unei hotărâri judecătoreşti obţinute de unul dintre creditori profită celorlalţi numai dacă sunt favorabile creditorului urmăritor.întreruperea prescripţiei făcută de către unul dintre creditor profită tuturor creditorilor. . consecinţele insolvabilităţii acestuia vor fi suportate de creditor. fără consimţământul celorlalţi creditori solidari. în cadrul obligaţiei conjuncte. fiecare poate urmări pe debitor numai pentru partea sa din creanţă.dacă sunt mai mulţi debitori.Efecte: . dacă nu probează a fost contractată în interesul său (art.fiecare creditor poate pretinde şi să primească plata integrală. . 1083 Cod civil. Creditorul solidar care a încasat întreaga creanţă trebuie să o împartă. Obligaţia solidară poate fi: convenţională şi legală. se reprezintă unii pe alţii în actele care pot avea ca efect conservarea obligaţiei. . . . . .dacă unul dintre debitori devine insolvabil.

remiterea de datorie consimţită de unuia dintre codebitorii solidari.cererea de dobânzi făcută de un creditor împotriva unuia dintre codebitorii solidari face să curgă dobânzile faţă de toţi coidebitorii (art. Plata făcută de un singur codebitor. Efectele solidarităţii pasive. 1045 Cod civil).existenţa unei pluralităţi de legături obligaţionale distincte.obligaţia solidară este divizibilă prin transmiterea ei pe cale de succesiune. 1042 Cod civil).Acţiunea intentată împotriva unuia dintre codebitori solidari face să se întrerupă prescripţia împotriva tuturor (art.toţi codebitorii se obligă la acelaşi obiect.modalităţile comune tuturor acordurilor de voinţă. Creditorul are dreptul de a urmări oricare dintre debitori pentru întreg (art.Solidaritatea pasivă. 1044 alin. A. . potrivit căruia un codebitor solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care au drept să stingă sau să micşoreze obligaţia. B. 1043 Cod civil). Potrivit art.punerea în întârziere a unui codebitor produce efecte faţă de toţi ceilalţi codebitori solidari (art.cauzele de stingere a obligaţiei care a determinat stingerea datoriei faţă de toţi codebitorii solidari.dacă unul dintre codebitorii solidari tranzacţionează cu creditorul. Excepţii comune: . unind pe fiecare dinte codebitori cu creditorul său. 1046 Cod civil).cauzele de nulitate care afectează acordul de voinţă al tuturor. şi altele care se produc numai între codebitorii solidari. Solidaritatea pasivă produce două feluri de efecte: unele care se produc între codebitorii solidari şi creditorul lor comun. tranzacţia favorabilă poate fi opusă celorlalţi codebitori solidari (art. . Trăsăturile juridice ale obligaţiei solidare pasive: . I. 1 Cod civil). 1056 Cod civil. Raporturile dintre codebitor cu creditorul. precum şi în cele ce tind la păstrarea obligaţiei solidare. . Efectele secundare derivă din principiul înscris în art. Excepţiile care pot fi opuse de debitor pot fi comune şi personale. 1) Excepţii personale ce folosesc indirect şi celorlalţi codebitori sunt: . . 1056 Cod civil). dar poate să urmărească concomitent pe mai mulţi debitori (art. liberează pe toţi codebitorii. 1039 Cod civil solidaritatea pasivă nu se prezumă. . Efectul principal este obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime. . . Insolvabilitatea unui codebitor este suportată de ceilalţi codebitori. 86 . Excepţii personale pot fi excepţii personale ce folosesc indirect şi celorlalţi codebitori şi excepţii pur personale. Efectele secundare se produc cu privire la următoarele acte: .

Indivizibilitatea oferă un avantaj în plus faţă de solidaritate. datorită obiectului ei sau convenţiei părţilor.modalităţi consimţite numai unui codebitor. Aceasta poate înceta prin: . Manifestarea de voinţă prin care se creează indivizibilitatea poate fi expresă sau tacită.renunţarea la solidaritate făcută pentru unul dintre codebitorii solidari.moartea unuia dintre codebitorii solidari.plata făcută oricărui creditor. anume că împiedică divizarea datoriei între comoştenitorii debitorilor obligaţi indivizibili. Stipularea indivizibilităţii poate prezenta avantaje pentru creditor. Efecte: . prin interpretarea voinţei creditorului. Obligaţia indivizibilă este acea obligaţie care. între codebitorii solidari datoria este conjunctă. proporţional cu cotele lor contributive din datorie. . Indivizibilitatea activă este de regulă. Renunţarea la solidaritate poate să fie expresă. Asemenea situaţii pot fi: primirea de către creditor a părţii unuia din codebitorii solidari cu specificarea în chitanţa liberatorie că plata este primită pentru partea lui. astfel că datoria va deveni conjunctă. În cazul obligaţiei de a da. chemarea în judecată numai a unuia dintre codebitori pentru partea lui şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligarea a acestuia la plată sau achiesarea din partea codebitorului solidar.oricare creditor poate cere executarea întregii creanţe: . Încetarea solidarităţii pasive. riscul va fi suportat de către toţi ceilalţi. . . 2) Excepţii pur personale sunt: .. când rezultă din anumite situaţii. când este stipulată ca atare de părţi şi tacită.compensaţia părţii unui codebitor. nu este indivizibilă. A. nu poate fi împărţită între subiectele ei active sau pasive. Efectele obligaţiilor indivizibile. când rezultă în mod cert din împrejurări. Indivizibilitatea pasivă : 87 .renunţarea la solidaritate. Raporturile dintre codebitori. naturală. După efectuarea plăţii. Indivizibilitatea naturală se întâlneşte când este vorba despre obligaţia de a face (inclusiv obligaţia de predare a lucrului) sau de a nu face. liberează pe debitor. B. Efectul principal al solidarităţii pasive cu privire la raporturile dintre codebitori solidari este acela că ori de câte ori numai unul dintre codebitori plăteşte întreaga datorie. . II. parţială (relativă) îşi produce efecte numai faţă de codebitorul beneficiar.cauza de nulitate relativă care operează numai în privinţa unuia dintre codebitori. adică de a constitui sau transfera un drept real. Aceasta poate fi: totală (absolută) îşi va produce efectele faţă de toţi codebitorii.confuziunea. prestaţia executată se împarte pe deplin drept între codebitori şi trebuie suportată de toţi. În cazul insolvabilităţii unui debitor. Trebuie să distingem după cum este vorba despre indivizibilitate între creditori (activă) sau între debitori (pasivă).

dacă acesta nu o va executa.debitorul poate introduce în proces pe ceilalţi codebitori pentru a fi obligaţi la executarea obligaţiei indivizibile prin aceeaşi hotărâre. 1. fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria debitorului şi nici nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase. ipotecii şi a privilegiilor reale. Fidejusiunea este un contract accesoriu. 2. Astfel. Este cazul fidejusiunii. Clasificarea garanţiilor. Garanţiile personale constau în angajamentul pe care o altă persoană decât debitorul principal şi-l asumă faţă de creditor. Garanţiile reale constau în afectarea specială a unui bun pentru garantarea obligaţiei în instituirea unui drept accesoriu. . de a executa obligaţia. Excepţie în cazul minorităţii debitorului. care să garanteze executarea obligaţiei unei persoane. O formă de garanţie reală imperfectă este aşa-numitul drept de retenţie. Fidejusiunea sau caţiunea este contractul prin care o persoană – fidejusor – se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia celui pentru care garantează. Fidejusiunea este de trei feluri: convenţională – când debitorul şi creditorul cad de acord pentru aducerea unui garant. să urmărească pe o altă personă. Garanţiile reale: a) dreptul de retenţie. Garantarea obligaţiilor. fidejusiunea urmează soarta obligaţiei principale. Garanţiile personale. c) ipoteca. De asemenea. de regulă.GARANTAREA OBLIGAŢIILOR 1. legală – când printr-o dispoziţie a legii. Caractere juridice. constând. Fidejusiunea (cauţiunea). Garanţiile se clasifică în: personale şi reale. care s-a angajat să execute ea obligaţia ce revenea debitorului. Existenţa oricărei obligaţii este executarea ei. Fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se 88 . b) gajul. TEMA A VII-A . cât priveşte cauzele de validitate şi de stingere. Definiţie. Garanţiile personale. Noţiune. d) privilegiile. în caz de neexecutare din partea debitorului. Este cazul gajului. fie într-o prioritate faţă de ceilalţi creditori. debitorul este obligat să aducă pentru garantarea obligaţiilor ce-i revin. fie în posibilitatea ca. instanţa poate dispune aducerea unui fidejusor.fiecare codebitor poate fi obligat să execute în întregime prestaţia datorată. Garantarea obligaţiei constituie o măsură de asigurare a acestei executări. judecătorească – când într-o cauză litigioasă. în plus conferă creditorului garant anumite prerogative suplimentare.. Fidejusiunea (cauţiunea).

el se poate întoarce împotriva debitorului reclamând: suma plătită. 2) al raporturilor dintre fidejusor şi debitorul principal. chiar şi acele intuitu personae. fiecare răspunde pentru datoria întreagă. să fie solvabil – dacă devine insolvabil trebuie adus un alt fidejusor. Nu se poate invoca beneficiul de discuţiune în cazul în care fidejusorul a renunţat la el ori dacă s-a obligat în solidar. fidejusorul poate invoca excepţii inerente obligaţiei debitorului principal. Efectele fidejusiunii. chiar eventuale. În principiu. Nu poate fi invocat beneficiul de diviziune atunci când s-a renunţat la el şi în caz de solidaritate. fidejusorul neurmărind să obţină o compensaţie. dobânda 89 . Fidejusorul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie capabil de a contracta. Fidejusorul poate invoca excepţii personale ce decurg din însuşi contractul de fidejusiune. Condiţii cerute în persoana fidejusorului. Obligaţiile care pot fi garantate. însă poate fi înlăturat prin invocarea beneficiului de diviziune. cât şi în cazul fidejusiunii judecătoreşti.întinde şi la toate accesoriile acelei obligaţii. Fidejusorul poate invoca unele excepţii şi anume: a) beneficiul de discuţiune. Fidejusiunea produce efecte privite din mai multe puncte de vedere: 1) al raporturilor dintre creditor şi fidejusor. Fidejusiunea este un contract cu titlu gratuit. precum şi la cheltuielile necesitate de urmărirea silită. Bunurile indicate de fidejusor să se afle pe raza teritorială a curţii de apel în care trebuie să se facă plata. Pot fi garantate orice obligaţii. Fidejusorul trebuie să indice creditorului bunurile debitorului principal care pot fi urmărite şi să avanseze cheltuieli necesare urmăririi acestor bunuri. De asemenea. b) beneficul de diviziune. cu excepţia cazului în care fidejusorul devenit insolvabil fusese stabilit de către creditor. De asemenea. creditorul poate urmări direct pe fidejusor. Dacă fidejusorul a plătit. În principiu. proces-verbal de situaţie). în sensul că simplul acord de voinţă al părţilor este suficient pentru încheierea lui valabilă. Invocarea beneficiului de discuţiune la cele dintâi lucrări întreptate contra sa (sechestru. întrucât dă naştere la o singură obligaţie. să aibă domiciliul în raza teritorială a curţii de apel în care trebuie să execute obligaţia. c) excepţii de ordin general. Încheierea lui în formă scrisă este necesară pentru proba contractului. Fidejusiunea este un contract unilateral. Este ipoteza în care există mai mulţi fidejusori pentru una şi aceeaşi datorie. pot fi garantate obligaţiile existente şi viitoare. Fidejusiunea este un contract consensual.

Fidejusorul beneficiază de solidaritate în cazul codebitorilor solidari.nu a înştiinţat pe debitor despre efectuarea plăţii. 1673 Cod civil. fidejusorul nu ar mai avea posibilitatea să dobândească privilegiile şi ipotecile de care beneficia creditorul. Dreptul de retenţie este un drept real de garanţie imperfect. 3) al raporturilor dintre fidejusori. Fidejusiunea se poate stinge în mod indirect. Dreptul de retenţie conferă o simpă detenţie precară. compensaţia opusă de fidejusor. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie în litigii privind restituirea lucrului ori pe calea contestaţiei la executare. pe care trebuie să-l restituie. care nu dă drept la urmărire. dacă dreptul de retenţie sa născut ulterior hotărârii de restituire sau dacă în procesul dintre părţi problema restituirii ori a evacuării nu a fost în mod de sine-stătător discutată. deci nu o posesie. Definiţie. Temeiul regresului îl constituie subrogaţia legală. ca urmare a stingerii obligaţiei principale (art. întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun. Fidejusorul poate pierde dreptul de regres împotriva debitorului. Condiţia debitum cum re iunctum. . Dreptul de retenţie poate fi opus: creditorilor chirografari. astfel că acesta a plătit a doua oară. Natura juridică. 90 . Modul specific de stingere al fidejusiunii este în ipoteza în care din culpa creditorului. mandatul ori gestiunea de afaceri.la suma plătită din ziua când i-a notificat debitorului că a făcut plata. Dreptul de retenţie este indivizibil. 1681 Cod civil). până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea. are dreptul să reţină lucrul respectiv. cu excepţia subrogării unui terţ. iar acesta face dovada că ar fi avut mijloace de stingere a datoriei. Garanţiile reale: a) Dreptul de retenţie. prin plată. Fidejusorul care a plătit datoria se poate întoarce. dacă: . dauneinterese. independent de soarta obligaţiei principale. înseamnă că deţinerea lucrului şi creanţa corelativă sunt prelejuite de acelaşi raport juridic. în cazurile prevăzute la art. Poate fi opus şi subdobânditorilor ulteriori ai lucrului. fiind o garanţie pur pasivă. Efecte. Moduri generale de stingere: remiterea de fidejusiune. în drepturile creditorului. Fidejusiunea se poate stinge pe cale directă. printr-o acţiune de regres divizibilă împotriva celorlalţi fidejusori. confuziunea din creditor şi fidejusor. dacă privilegiile şi ipotecile s-au născut ulterior intrării lucrului în dentenţia retentorului. 2. să refuze deci restituirea. celor privilegiaţi şi ipotecari ai deţinătorului. Dreptul de retenţie este acel drept de garanţie imperfect în virtutea căruia cel ce deţine un bun mobil sau imobil al alcuiva.a plătit datoria fără să fi fost urmărit şi fără să fi înştiinţat pe debitor. Stingerea fidejusiunii.

este un contract real. potrivit Legii nr.răspunde de pierderea ori deteriorarea bunului din culpa sa. deoarece contractul nu ia naştere decât prin remiterea efectivă a bunului gajat şi este un contract unilateral. 99/1999. Gajul prezintă două forme. În caz de neachitare a obligaţiei de către debitor duce la reţinerea lucrului în contul creanţei. 1909 Cod civil. Titlul VI. . pe baza unei expertize judiciare sau la vânzarea la licitaţie având un drept de preferinţă la distrubuirea preţului obţinut în urma vânzării bunului. . . 91 . Efectele gajului. se cere întocmirea unui înscris întregistrat şi notificarea debitorului creanţei garantate. în caz contrarm poate fi pus sub sechestru. deoarece dă naştere unei singure obligaţii. şi-anume: gajul cu deposedare şi fără deposidare. dintre care unele se referă la persoana debitorului. legal şi judecătoresc. ci pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi. gajul sau amanetul este un contract accesoriu.să restituie bunul dacă datoria a fost achitată. Astfel. Bunurile care urmează a fi gajate trebuie să se afle în circuitul civil.b) Gajul. Creditorul are un drept de retenţie pentru cheltuielile necesare şi utile. După modul în care se stabileşte obligaţia de a constitui gajul: convenţional. Anumite condiţii se cer întrunite pentru constituirea gajului. felul şi natura lucrurilor gajate.nu are dreptul de a se folosi de lucru.gajul se constată printr-un înscris înregistrat conţinând suma datorată. Gajul este un contract accesoriu faţă de raportul principal de obligaţie pe care-l garantează. persoana constituitorului trebuie să fie proprietarul bunurilor gajate şi să aibă capacitate deplină de exerciţiu.are calitatea de detentor precar.dacă bunul gajat este un bun mobil incorporal (creanţă). Definiţie.să reţină lucrul până la achitarea integrală a datoriei. şi-anume: . . .dreptul de a revendica bunul. Înscrisul şi înregistrarea nu constituie condiţii de validitate a gajului. pentru opozabilitatea faţă de terţi. cu excepţia cazului arătat de art. Caracterele juridice. iar altele la fomalităţile necesare constituirii. Cu privire la formalităţile necesare constituirii trebuie făcute unele precizări. Înregistrarea constă în păstrarea unui exemplar de pe înscrisul constator al gajului de către operatorul de Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare şi luarea avizului de garanţie. 1685 Cod civil). . Creditorul are următoarele drepturi şi obligaţii: . Potrivit Codului civil. prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobil pentru garantarea datoriei (art. Constituirea gajului. altele la obiectul gajat.

sub sancţiunea nulităţii. 2 Cod civil). fără a fi nevoie de încheierea unei convenţii. la rândul său. garanţia apărând ca fiind incorporată în imobil – res non persona habet. copărtaşul căruia i-a fost atribuit va trebui să suporte întreaga datorie.1 Cod civil). prin subrogaţie reală cu titlu particular. ocrotitorul minorului nu poate ipoteca imobilul acestuia. Supravieţuirea gajului faţă de obligaţia principală este în cazul contractarii unei altei datorii care a devenit exigibilă înaintea obligaţiei garantate prin gaj. c) Ipoteca. 129 din Codul familiei. dreptului creditorului gajist se strămută asupra indemnizaţiei de asigurare sau asupra despăgubirii. Acest fel de ipotecă ia naştere în virtutea unei dispoziţii legale. Potrivit art. legală – ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii (art. În cazul stingerii ca efect al pieirii bunului ce formează obiectul gajului. 1. fiind necesară încheierea lui în formă autentică. sub sancţiunea nulităţii absolute.Stingerea gajului. sunt totuşi cazuri în care este necesară o astfel de convenţie. Condiţii de formă. Capacitatea cerută. Ipoteca este de două feluri: convenţioanală – atunci când ia naştere din convenţia părţilor. trebuie să fie determinată asuora imobilului afectat de garanţie şi trebuie să fie indicată valoarea garantate. şi anume imobilul ipotecat şi suma garantată. Constituitorul trebuie să aibă calitatea de proprietar actual al bunului. c) este supusă principiului specializării sub dublu aspect. Ipoteca acordă titularului său un drept de urmărire a bunului şi un drept de preferinţă faţă de ceilalţi creditori. trebuie menţionat dublul aspect al specializării. Definiţie. chiar dacă a fost plătită o parte din datorie. 1721 Cod civil. Tot sub sancţiunea nulităţii. Ipoteca convenţională. Ipoteca este un contract solemn. constituitorul trebui să aibă capacitatea deplină de exerciţiu. De asemenea. 1749 alin. gajul se poate stinge prin moduri generale de stingere a obligaţiilor. întrucât priveşte numai bunurile imobile. în temeiul dispoziţiilor art. Bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci. b) este o garanţie imobiliară. Exemple de ipoteci legale: 92 . Caracterele generale a tuturor felurilor de ipotecă: a) este un drept real accesoriu. Gajul se stinge ca o consecinţă a stingerii ori desfiinţării obligaţiei principale. cu formele prevăzute de lege (art. Ipoteca este o garanţie reală imobiliară afectată la plata unei obligaţii. În cazul unui partaj al unui imobil ipotecat. d) ipoteca este indivizibilă. Stingerea independent de obligaţia principală. Ipoteca legală. 1749 alin. 2. adică ea continuă să existe asupra întregului imobil.

autorităţi sau instituţii publice.. b) procedura purgei. În conformitate cu prevederile art.ipoteca prevăzută de Codul fiscal. 22/1969 privind angajarea gestionarilor. 2 Cod procedură penală – în privinţa imobilelor sechestrate având caracter asigurator. dacă creditorul urmăritor este moştenitorul vânzătorului de la care terţul a cumpărat imobilul. ipoteca se înscrie în partea a III-a din cartea funciară a imobilului asupra căruia se constituie. este necesar ca înainte de expirarea termenului să se procedeze la reînnoirea înscrierii. 1753 Cod civil – ipoteca statului.C. a comunelor şi a stabilimentelor publice asupra mânuitorilor de bani publici – această ipotecă trebuie încadrată în prevederile Legii nr. ipoteca rămâne fără obiect. oricât timp ar trece de la data înscrierii ei. 19 C. consituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor. agenţilor economici.ipoteca prevăzută de art. şi anume: nulitatea actului de ipotecă. . Terţii dobânditori ai imobilului au la îndemână următoarele posibilităţi: a) pot invoca excepţii. Efectele ipotecii: 1. 7/1996. 2. a) din Legea nr. pentru aceeaşi datorie. Ipoteca legală nu se perimă. în patrimoniul debitorului principal. lit. după care se perimă. ceilalţi creditori ipotecari şi dobânditorii ulteriori ai imobilului. Ipoteca este supusă publicităţii imobiliare în scopul realizării opozabilităţii faţă de terţi. constând într-o ofertă pe care dobânditorul o face creditorului de a-i plăti datoriile şi sarcinile ipotecare. 93 . nulitatea inscripţiei ipotecare şi excepţia de garanţie contra evicţiunii. pentru cumpărarea de locuinţe vor fi garantate prin constituirea unei ipoteci asupra locunţei dobândite. Debitorul păstrează detenţia imobilului pe care îl poate înstrăina grevat de sarcină. Dacă datoria este achitată în întregime. Dacă se pune problema unei reînnoiri a inscripţiei ipotecii legale. Terţii în această materie sunt creditorii chirografari. 166 alin. Pentru conservarea efectelor înscrierii iniţiale. Înscrierea ipotecii convenţionale conservă dreptul de ipotecă timp de 15 ani de la data cererii de înscriere în cartea funciară. Dacă plata este numai parţială. Publicitatea ipotecii. cu indicarea numărului şi datei primei cereri de înscriere. 3. republicată. iar înscrierea ei trebuie să fie radiată. Data cererii de înscriere în cartea funciară acordă şi rangul ipotecii.E. excepţie similară este a beneficiului de discuţiune dacă au rămas alte imobile ipotecate. . Creditorul are drept de urmărire şi de preferinţă.ipoteca prevăzută de Decretul-Lege nr. inscripţia urmează a fi restrânsă prin operaţiunea numită reducerea inscripţiei ipotecare.art. 61/1990 privind creditele acordate de C. legea cere ca aceasta să se facă în termen de cel mult un an de la data când a încetat cauza care a determinat-o. .

c) plata creditorului urmăritor – subrogare art. 1108 pct. 2 Cod civil; d) delăsarea imobilului în mâna creditorului dacă este capabil şi nu este obligat personal în plata datoriei; e) să permită derularea procedurii de executare silită. Stingerea ipotecii: - pe cale accesorie: – ca urmare a stingerii raportului de obligaţie; - pe cale principală: - prin renunţare; - purga obţinută de dobânditorul imobilului ipotecat; - prescripţia achizitivă; - anularea actului constitutiv al ipotecii; - rezoluţiunea dreptului de proprietate al creditorului; - pieirea imobilului, caz în care ipoteca se strămută asupra indemnizaţiei de asigurare şi a despăgubirilor primite (art. 1721 Cod civil); - exproprierea imobilului. d) Privilegiiile. Definiţie. Privilegiul este dreptul recunoscut unui creditor, care decurge de regulă din calitatea creanţei sale, de a fi preferat celorlalţi creditori, chiar dacă aceştia sunt gajişti sau ipotecari (art. 1722 Cod civil). Clasificare. Privilegiile pot fi clasificate în trei categorii, în conformitate cu prevederile Codului civil. Astfel: 1. Privilegii generale: a) privilegii generale asupra tuturor bunurilor debitorului, mobile şi imobile (art. 1721 Cod civil); b) privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile (art. 1729 Cod civil). 2. Privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile (art. 1730 Cod civil); 3. Privilegii speciale asupra anumitor bunuri imobile (art. 1737 Cod civil). Natura juridică: - unele sunt adevărate drepturi reale: toate privilegiile imobiliare speciale şi unele privilegii mobiliare speciale (creditorul gajist şi locatorul); - celelalte privilegii mobiliare speciale şi toate privilegiile generale constituie simple cauze de preferinţă pe care legea le recunoaşte unor creditori chirografari dată fiind natura creanţei. 1. Privilegiile generale. Sunt privilegii generale în Codul civil: A. Privilegiile generale asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile: - privilegiul cheltuielilor de judecată;
94

privilegiul tezaurului public – este reglementat, în prezent, de Codul de procedură fiscală. B. Privilegiile generale asupra tuturor bunurilor mobile; extinderea asupra imobilelor după ce au fost îndestulaţi creditorii cu privilegii imobiliare şi creditorii ipotecari: - cheltuieli de judecată făcute în interesul comun al creditorilor; - cheltuieli de înmormântare a debitorului; - cheltuieli pentru îngrijirea medicală făcută în cazul ultimei boli în decurs de un an înaintea decesului; - creanţe din salarii; - preţul obiectelor de subzistenţă date debitorului şi familiei sale în decurs de şase luni. Ordinea în care se acordă: - cheltuielile de judecată şi executare trec înaintea tuturor creanţelor în interesul cărora au fost făcute; - privilegiul cheltuielilor de înmormântare trece înaintea tuturor celorlalte privilegii; - privilegiile speciale primează înaintea tuturor celorlalte privilegii generale, altele decât cheltuielile de judecată şi de înmormântare. Ordinea de preferinţă stabilită de dispoziţiile Codului de procedură civilă. Potrivit prevederilor art. 563 din Codul de procedură civilă, „În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel: a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor; b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; d) creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale; e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat; f) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite; 95

-

g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi; h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale; i) alte creanţe. În cazul creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia. În conformitate cu prevederile art. 564, dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferinţă conservate, în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 563 alin. 1 lit. b). Prevederile art. 565 arată că dobânzile şi penalităţile sau alte asemenea accesorii ale creanţei principale vor urma ordinea de preferinţă a acestei creanţe. 2. Privilegiile speciale asupra anumitor bunuri mobile. A. Privilegiile întemeiate pe ideea de gaj expres sau tacit: - creditorul gajist; - locatorului de imobile (15 zile de la mutarea mobilei); - hotelierului; - cărăuşului (24 de ore de la preluare). B. Întemeiate pe ideea sporirii patrimonoului debitorului: vânzătorul neplătit. C. Întemeiate pe ideea conservării unor bunuri în patrimoniul debitorului: cheltuieli pentru conservarea unui bun mobil. D. Concursul între privilegiile speciale: - cheltuieli pentru conservarea lucrului premerg celorlalte privilegii speciale mobiliare; - privilegiile creditorului gajist, hotelierului şi cărăuşului premerg celui al vânzătorului neplătit al bunului mobil, afară de cazul în care ei au ştiut când au primit lucrul, că preţul nu era încă plătit; - privilegiul locatorului premerge privilegiului vânzătorului neplătit, afară de cazul în care vânzătorul a făcut cunoscut locatorului la momentul aducerii mobilierului, că preţul nu este încă plătit. 3. Privilegiile speciale asupra anumitor bunuri imobile. - ipoteci privilegiate; - decurg din ideea de îmbogăţire a patrimoniului debitorului cu bunul asupra căruia se poartă privilegiul: a) privilegiul vânzătorului unui imobil pentru preţul neîncasat al imobilului; b) privilegiul celui ce a împrumutat bani cumpărătorului pentru plata imobilului către vânzător;
96

1981. Editura Institutul European. Editura Academiei Republicii Socialiste România. Constantin Stătescu. 1968. Maria Gaiţă. Corneliu Bârsan. Drept civil. constructorului şi lucrătorului – înscrierea procesului-verbal de expertiză pentru determinarea valorii creanţei.c) privilegiul copărtaşului – pentru garanţia împărţelii şi a sumelor pe care aceştia şi le datorează între ei (se conservă prin efectuarea inscripţiei în termen de 60 de zile de la actul de împărţeală sau de adjudecare). d) privilegiul arhitectului. Editura Ştiinţifică. Eugeniu Safta-Romano. Editura Lumina Lex. Filipescu. Teoria generală a obligaţiilor. Teoria generală a obligaţiilor. f) privilegiul în caz de separaţii de patrimonii – trebuie conservat prin efectuarea inscripţiei în 6 luni de la deschiderea succesiunii. Popescu. Petre Anca. Drept civil român. Dreptul civil. precum şi ediţiile revizuite şi adăugite apărute în Editura ALL. Focşani. BIBLIOGRAFIE 1. 7. Bucureşti. 1998. Tudor R. 4. nu este opozabilă creditorului privilegiat. nici o ipotecă ce este înscrisă de către moştenitori în acest interval de timp. 1994. Liviu Pop. Obligaţii. Drept civil. 1996. Editura Actami. Teoria generală a obligaţiilor. Bucureşti. 1980. R. Bucureşti. Teoria generală a obligaţiilor. Drept civil. 5.Cuza Iaşi. Bucureşti. Ion P. Editura Neuron. începând cu anul 1993. constructorilor. Universitatea Al. 1999. 3. Iaşi. Sanilevici. e) privilegiul celui ce a împrumutat pe beneficiarul lucrării cu bani pentru plata lucrătorilor. 97 . Bucureşti. 2. 6.I. Teoria generală a obligaţiilor. Obligaţii. Curs teoretic şi practic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful