P. 1
Comportament organizational (curs S.Stanciu)

Comportament organizational (curs S.Stanciu)

|Views: 3,636|Likes:
Published by AndrejaAne

More info:

Published by: AndrejaAne on Apr 12, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/16/2013

pdf

text

original

Împreună cu E.E. Sampson şi cu J.T. Spence pe care îi citează, Pantelimon Golu
(2001, p. 284) constată că epoca modernă instaurează şi se bazează pe o nouă paradigmă:
preeminenţa individului asupra grupului.
Indivizii sunt văzuţi ca fiind capabili să-şi modeleze liber propria identitate, să-şi
aleagă scopuri proprii şi să dea socoteală de acţiunile lor. Persoana este văzută ca fiind
separată de contextul ei. Identitatea personală este considerată ca precedând şi fiind
distinctă de calitatea de membru al grupului. Indivizii preferă să îşi aleagă liber rolurile
pe care le joacă în grupurile cu care optează să se unească. Eul real este distinct de
calitatea de membru şi este numai minimal influenţat de aceasta.
Aderarea la o formaţiune socială de tip grupal este mijlocul principal prin care
personalitatea şi calităţile individuale pot fi formate, dezvoltate sau cizelate cu sprijinul
membrilor grupului respectiv. Spiritul liber îl determină pe individ să facă opţiunile
despre care crede că îi pot ajuta propriei dezvoltări şi că pot contribui la creşterea calităţii
vieţii lui; dar, nevoile de autoîmplinire nu pot fi satisfăcute decât cu sprijinul altora.
De-a lungul istoriei umane, până în urmă cu câteva decenii, indivizii erau
consideraţi ca fiind piesele unui uriaş ansamblu social cu funcţiuni bine determinate;
grupul – inclusiv familia, organizaţia şi societatea erau entităţi care le dirijau conduita.
Orice ieşire din această paradigmă era sancţionată drastic pentru că era considerată
periculoasă pentru stabilitatea ansamblului. Soliştii erau consideraţi adeseori rebeli,
disidenţi sau oponenţi. De vreme ce indivizii erau influenţaţi de grupurile de apartenenţă,
ei nu se puteau exprima liber şi nu puteau contribui la propria bunăstare. Epoca
postindustrială, a destructuralismului a ridicat vălul de pe mitul grupului; acesta poate fi
puternic numai dacă membrii săi sunt puternici în plan individual, numai dacă scopurile
individuale sunt atinse şi trebuinţele satisfăcute. Indivizii au constatat că este mai
profitabil să te sprijini pe grup decât să-ţi propui să-l întăreşti doar de dragul coeziunii şi
promisiunilor de mai bine. Pe de altă parte, paradigma individualităţii, a irepetabilităţii
individului şi a acceptării diversităţii este greu de gestionat în oricare organizaţie.
Mişcările spontane ale indivizilor, căutarea haotică a binelui la scară socială, absenţa

25

reperelor şi a normelor face ca entropia societăţilor să crească necontenit. De-abia în
aceste condiţii, a conduce grupuri şi societăţi reprezintă o adevărată artă.
Fiecare dintre noi ne aflăm într-o dublă postură: suntem creatori de grupuri, dar şi
modelaţi de către grupuri. Pe de o parte, suntem promotorii, susţinătorii sau aderenţii
unor formaţiuni sociale cu scopul de a ne satisface nevoi primare, psihologice şi sociale.
Pe de altă parte, ambianţa socială şi contextul cultural sunt mediile care determină,
formează sau modifică unele dintre caracteristicile personalităţii individuale. Împletirea
vieţii sociale cu cea personală este permanentă, coerentă şi armonică. Spunem armonică,
pentru că alimentăm cu energie grupurile cărora le aparţinem pentru a beneficia apoi de
şansa unei redistribuiri la nivelul indivizilor a energiei aduse în comun; acest schimb
permanent de energie dintre sistemul social şi indivizi, face ca fiecare dintre noi să ne
aflăm cu o forţă psihologică atât de diferită în momente diferite. Suma energiilor puse la
dispoziţia grupului de către membri săi, adică energia totală a grupului, este întotdeauna
mai mică decât suma energiilor individuale pentru că păstrăm câte o parte dintre acestea
pentru atingerea scopurilor străine de interesele grupului sau ca rezervă. Schimbul
energetic cu sistemul social de referinţă este diferit de la un individ la altul ceea ce îşi are
justificarea în interesele, nivelul de integrare şi de înţelegere diferite. În tot acest proces,
al transferului de informaţii şi mesaje dintre grup şi individ, profilul psihologic al
individului este mai mult sau mai puţin stabil. „Punctul de vedere promovat de mulţi
psihologi ai personalităţii, care accentuează importanţa individului, presupune că notele
individuale de personalitate rămân relativ stabile de-a lungul timpului şi sunt afectate
minimal de grup şi de situaţiile sociale“, iar „punctul de vedere al psihologilor sociali şi
ai unora dintre psihologii personalităţii este că personalitatea se schimbă în diverse
contexte sociale“ (ibid., p. 286). Admiterea şi preluarea unora dintre opţiunile membrilor
grupului este un proces selectiv: preluăm numai ceea ce este în concordanţă cu setul
nostru de valori, cu propria moştenire genetică. Respingem ceea ce nu contribuie la
susţinerea eu-lui, în conformitate cu percepţia noastră despre lume şi despre sine. Suntem
interesaţi numai de grupurile care exhibă aceeaşi indicatori de identitate cu ai noştri.
Ca urmare, atitudinea şi comportamentul individual sunt efectele moştenirii
genetice şi culturale, ale propriei judecăţi asupra realităţii şi condiţionărilor sociale
prescriptive, identitatea persoanei fiind „produsul caracteristicilor înnăscute ale

26

personalităţii, al experienţei singulare, al alegerilor individuale, al calităţii de membru al
grupului“ şi, în plus, „personalitatea se formează în contextul interacţiunii cu alţii, care
întăresc normele şi valorile acestor grupuri şi modelează calităţile ei unice pentru a
asigura conformitatea cu respectivele norme şi valori“ (ibid, p. 287).
Dacă individul nu percepe grupul ca pe un instrument de sprijin există două
abordări: căutarea altui grup în care să se regăsească imaginea de sine – efort care poate fi
costisitor în planul echilibrului psihic sau încercarea de a aduce normele şi percepţiile
membrilor grupului la nivelul şi calitatea reperelor proprii. Sensul schimbului de energie
dintre individ şi grup este dat de personalitatea individului şi de argumentarea demersului
lui şi, pe de altă parte, de momentul în care se află grupul pe scara maturităţii sale, de
puterea sa şi de raportul dintre interesele personale şi cele colective. Procesul de
interacţiune individ – grup contribuie la modificarea continuă a celor două entităţi în
proporţii diferite. Evident, în timp ce modificarea comportamentului indivizilor este
vizibilă, grupul nu pare a fi afectat de interacţiune.
Aderarea la un grup conduce la toleranţă; această formă comportamentală
„subsumează factorii psihologici cu influenţă pozitivă asupra dinamicii relaţionale în plan
interpersonal şi intergrupal, ea fiind generatoare de securitate, cooperare şi solidaritate“
(ibid., p. 140). Aşadar, toleranţa este favorabilă tuturor: partenerii câştigă încredere,
echilibru şi în planul creativităţii, iar subiectul emiţător este recompensat cu protecţie din
partea partenerilor. Desigur că toleranţa este unul dintre factorii care determină instalarea
formalismului şi conformismului.
Formarea grupurilor este legată de capacitatea indivizilor de a stabili legături
sociale, adică de sociabilitatea acestora. Raymon Boudon (1992) distinge între:
solidaritate – capacitatea umană de a intemeia grupuri, sociabilitat, – capacitatea umană
de a forma structuri în care entităţi individuale sau colective îşi exprimă opiniile şi
socialitate – capacitatea umană de a menţine împreună grupurile şi structurile.
Relaţia dintre grup şi indivizii care îl compun are o natură complexă: indivizii au
scopuri personale, consonante sau nu cu cele ale grupului, mergând de la suprapunerea
peste scopurile colective până la disocierea totală de acestea; orice grup face parte dintr-
un sistem constructiv de activităţi şi poate intra în contact sau în competiţie cu grupuri ce

27

îşi definesc scopuri asemănătoare. Din această perspectivă, aspectele definitorii ale
grupului sunt: apartenenţa, referinţa şi identificarea.
Membrii unui grup au o relaţie psihologică bazată pe existenţa obiectivelor şi a
intereselor parţial sau în totalitate comune, a sentimentelor împărtăşite, a coeziunii, a
structurii cvasistabile (organizare, roluri) şi a controlului social intern explicit (norme de
lucru, norme de comportament, reguli, obiceiuri).
Yves Saint-Arnaud (2001, p. 269) consideră că trecerea de la individ la grup se
poate facilita prin existenţa unei ţinte comune cu valoare de obiectiv. În opinia lui
Lefebvre citat de Saint-Arnaud caracteristicile obiectivului comun grupului sunt
următoarele:

1. obiectivul trebuie să descrie o situaţie de atins, rezultate dorite (outputs), şi nu activităţi;
2. obiectivul trebuie formulat direct şi simplu: este vorba de comunicarea cu cei care au nevoie
să fie informaţi – superiorii, subordonaţii şi cei interesaţi de obiectiv. În cele mai multe cazuri, se consideră
pe nedrept că persoanele respective cunosc atât elementele situaţiei, cât şi motivele care stau la baza
obiectivului propus;

3. obiectivul trebuie să fie evaluabil, adică specific şi măsurabil. Se vor include precizări
referitoare la cantitatea, calitatea şi data realizării, pentru a se putea descrie şi observa obiectivul;
4. obiectivul specifică doar etapele lui care şi când, evitând de ce şi cum: etapa lui de ce va fi
depăşită o dată cu analiza situaţiei. Explicaţiile pot fi verbale sau scrise. Etapa reprezintă planul de acţiune;
5. este necesară armonizarea obiectivelor individuale cu cele obiective. De la caz la caz, ele vor
fi compatibile cu misiunea organizaţiei, motivul existenţei unităţii şi definiţia rolului;
6. obiectivul trebuie să fie realizabil, adică realist.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->