CAPITOLUL I NOTIUNI INTRODUCTIVE Obiectul măsurătorilor topografice Măsurarea şi reprezentarea pe plan a formei şi reliefului Pământului a constituit o preocupare pentru

om din cele mai vechi timpuri. Pe măsură ce cunoştintele omului s-au amplificat, iar societatea a trecut pe trepte superioare de dezvoltare, măsurătorile terestre au început să capete o importanţă sporită pentru tot mai numeroase domenii ale activităţii umane. O ramură a stiinţelor măsurătorilor terestre o constituie topografia. Fără de şţiinţa măsurătorilor terestre, care cuprinde o totalitate de acţiuni cu metode proprii disciplinelor componente (astronomie geodezică, cartografie, fotogrammetrie, geodezie, gravimetrie, topografie etc.), executate în vederea determinării şi reprezentării pe plan a formei şi dimensiunilor Pământului. În acelaşi timp însă, topografia mai are o direcţie importantă de activitate: transpunerea pe teren a lucrărilor inginereşti proiectate. Materializarea pe teren a lucrărilor proiectate (proiectarea de drumuri, delimitarea de tarlale şi parcele, trasarea construcţiilor şi a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare etc.) se realizează cu instrumente şi metode topografice. Prin urmare, topografia are de rezolvat două grupe mari de probleme:

efectuarea de măsurători şi calcule pentru obţinerea bazei topografice a unui transpunerea pe teren a proiectelor tehnice realizate pe baza planurilor si a Preocupările acestei stiinţe rezultă din însăşi etimologia denumirii sale, care

teritoriui;

hărţilor. provine din alăturarea a două cuvinte grecesti: topos = loc şi graphein = descriere. Topografia rezolvă problemele care-i revin din stiinţă măsurătorilor terestre în strînsă legătură cu celelalte discipline componente cu care are numeroase instrumente şi metode de lucru comune. Geodezia se ocupă cu studiul formei şi dimensiunilor Pământului şi a metodelor precise de derminare şi reprezentare cartografică sau numerică a suprafeţei lui pe porţiuni bine definite. În măsurătorile geodezice se ţine cont de curbura Pământului. Cuvintul geodezie provine din greceşte: geo = pământ şi daiein = împart, ceea ce arată că la vechii greci, geodezia însemnă împarţirea suprafeţelor terestre.

Fotogrametria reprezintă ştiinţa care se ocupă cu măsurarea exactă şi determinarea poziţiei în timp şi spaţiu a obiectivelor fixe, mobile sau deformabile şi cu reprezentarea lor grafică, fotografică sau numerică pe bază de fotografii speciale numite fotograme. Importanţa lucrărilor topografice Lucrările de topografie aplicată sunt necesare aproape în toate ramurile economiei naţionale, astfel:  în agricultură, pentru lucrări de organizare a teritoriului şi de ameliorare a unor suprafeţe prin: amenajări de albii, desecări, irigări etc.;  în industria hidroenergetică sunt necesare lucrări topografice pentru determinarea amplasamentului barajelor şi hidrocentralelor, a suprafeţelor inundate de lacurile de acumulare, a capacităţii lacurilor etc.;  pentru căile de comunicaţie – drumuri, căi ferate – lucrările topografice intervin atât la alegerea celor mai economice trasee, cât şi la amplasarea corespunzătoare a staţiilor şi nodurilor de cale ferată precum şi a construcţiilor care deservesc materialul rulant;  în industria extractivă – cărbuni, minereuri – pentru determinarea planurilor de străpungere a rocilor (galerii, tuneluri), pentru determinarea poziţiei şi mărimii stratului de zăcăminte, a amplasării construcţiilor şi instalaţiilor de suprafaţă etc. 1.3 Scurt istoric al măsurătorilor terestre Din documente rezultă că popoarele antice, egiptenii, grecii, fenicienii, caldeenii, chinezii, aveau cunostinţe şi practicau măsurătorile terestre, preocupăndu-se de reprezentarea pe harta a unor suprafeţe mari ale Pământului. Thales din Milet şi Pitagora, în secolul VI i.e.n., ajung la concluzia ca Pământul este de forma, sferica, deoarece Pământul considerat de filozofii acelei vremi ca un element de bază, al naturii, alături de apă şi foc, nu poate avea decât o forma perfectă, ori formă geometrică cea mai perfecta este sfera. Erastotene din Alexandria, este primul (276— 194 i.e.n) care scoate în evidenţa formă sferică a Pamântului şi care, cu o precizie destul de mare fară de mijloacele de care dispunea, a determinat lungimea meridianului terestru, folosind un arc de meridian. El a observat ca la solstiţiul de vara, atunci când în localitatea Syene (astazi Assuan) soarele se găseste proiectat în fundul puţurilor adânci, adică se află la zenit, în acelaşi timp, la Alexandria face un unghi care este 1/50 din lungimea cercului.

Măsurînd distanţa dintre cele două localităţi, a găsit 5000 stadii (o stadie avea aproximativ 185 m) şi a dedus: 5000 stadii x 50 = 250000 stadii. Aceasta înseamnă 46 250 km, rezultat care nu este de desconsiderat, având în vedere mijloacele simple de măsurare. Heron din Alexandria (sec. II i.e.n.) tratează în lucrarea sa Heronis Alexandria geometncorum et slereometricorum reliquae numeroase probleme de geo-metrie practica (geodezie), printre care problema masurarii parcelelor si determinarii inaltimii punctelor. Epoca feudală, dominată de puternica influenţă a bisericii, a însemnat un regres pentru măsuratorile terestre. Insăşi concepţia cu privire la forma Pământului a fost renegată (Giordano Bruno, Galileo Galilei) sub dominaţia inchiziţiei. Apar şi sunt acceptate teorii care susţin forme şi dimensiuni ciudate şi arhaice: Pământul de forma unui dreptunghi sau tipsii, unităţi de măsură variate şi arbitrare care nu contribuie cu nimic la cunoaşterea formei şi reliefului Pământului. Epoca modernă este marcată de o serie de realizări remarcabile, care fac ca executarea măsurătorilor terestre şi marine să capete o noua înflorire.

materializate sub o formă oarecare (ţăruşi de lemn sau metal.). de pe teren. COTELE ZA şi ZB – ale punctelor A şi B – reprezintă valoarea segmentului vertical cuprins între nivelul de referinţă şi punctul respectiv. ΔZAB = ZA – ZB    . fie cu o reţea de sprijin (problema planimetrică). DISTANŢA ORIZONTALĂ DAB – reprezintă proiecţia distanţei înclinate pe un plan orizontal. fie cu un plan orizontal de referinţă (problema nivelitică). constau în măsurarea raportului în care se găsesc punctele topografice ce definesc o suprafaţă. Clasificare: a) natura elementelor topografice: Considerăm două puncte topografice A şi B. 2. Referitor la aceste puncte distingem următoarele elemente topografice:  ALINIAMENTUL AB – ce reprezintă intersecţia suprafeţei topografice a terenului cu un plan vertical ce trece prin punctele date. având ca valoare segmentul orizontal cuprins între verticalele punctelor date. DIFERENŢA DE NIVEL ΔZAB – între punctele date – reprezintă distanţa verticală măsurată între planurile orizontale ce trec prin aceste puncte. formate din punctele topografice şi elementele de referinţă. În practică se geometrizează (aproximează) linia sinuoasă obţinută cu o dreaptă – ce reprezintă direcţia materializată pe teren de punctele A şi B.1. etc. borne de beton.CAPITOLUL II ELEMENTE ŞI PRINCIPII DE BAZĂ ALE TOPOGRFAIEI Ridicările topografice necesare întocmirii planurilor şi hărţilor.  DISTANŢA ÎNCLINATĂ LAB – reprezintă segmentul de linie delimitat de punctele A şi B pe direcţia amintită mai sus. Elementele topografice ale terenului Concret – pe teren se măsoară elementele liniare (distanţe orizontale şi verticale) şi unghiulare (unghiuri orizontale şi verticale).

2.2. 42 parte. unitatea de măsură pentru suprafeţe este metrul pătrat . Unităţi de măsură pentru suprafeţe Derivată din sistemul metric. Unităţi de măsură pentru distanţe Majoritatea ţărilor folosesc ca unitate de măsură pentru distanţe metrul (m).1.000. este definit în prezent (din 1960) ca fiind egal cu 1.1.650. 2.000. iar submultiplii 1mm = 10 dm = 100 cm = 1000 m. Multiplii metrului sunt: 1 km = 10 hm = 100 dam = 1000 m. după calcule mai recente a 40.73 lungimi de undă ale radiaţiei portocalii emisă de gazul KRYPTON 86. rezultă din exprimarea funcţiilor trigonometrice ale unghiului φ – numit unghi de pantă (fiind unghiul format de distanţele LAB şi DAB) sin φ = ΔZAB / LAB (1) cos φ = DAB / LAB tg φ = ΔZAB / DAB (2) (3) L2AB = D2AB + ΔZ2AB (4) Cu aceste formule se pot determina elementele necunoscute în funcţie de cele cunoscute (măsurate). Elementele liniare măsurate în teren b) Relaţii între elementele topografice: Raportul în care se găsesc elementele de mai sus.LAB Zz α ZA A DAB B Nivel de referinţă Fig.000.1.1.763.000 parte din lungimea meridianului terestru. constă în a compara mărimea lor. cu un etalon ales (unitatea de măsură). 2. A măsura elementele liniare enumerate mai sus. Determinat în 1799 de francezul DELAMBRE şi considerat iniţial ca fiind a 40.

2. De obicei teodolitele (aparatele topografice ce servesc la măsurarea unghiurilor) DCA α DCB B0 înregistrează unghiul Z. 1g = D/100 = C/400 (5) Submultiplii: 1g = 100c (minute centesimale). se înţelege. cunoscându-se prima latură a unghiului şi sensul de măsurare.(m2) cu multiplii şi submultiplii: 1 km2 = 100 ha. este incompletă pentru uz topografic – fiind necesară şi cunoaşterea semnului şi sensului de măsurare al unghiului.1. denumit unghi zenital. Unghiuri măsurate în topografie În topografie se măsoară unghiuri orizontale şi verticale.000 m2 . reprezintă a o suta parte din unghiul drept (D) sau a 400 – a parte din cercul întreg (C). Unghiurile verticale (φ) sunt formate de o direcţie oarecare. 1 ha = 100 ari = 10. Unghiul în geometrie şi topografie: Noţiunea geometrică de unghi – ca figură formată din două semidrepte ce au aceeaşi origine. cu proiecţia ei orizontală. C ΔZCB A0 φ A φ B H unghiurile φA şi φB ). (VAB) A ZA ZB (VAB) B Unghiul vertical format de o dreaptă care constituie suportul unei distanţe înclinate. între două puncte. compararea sa cu un alt unghi. este numit unghi de pantă (figura 3. 1 m2 = 100 dm2 = 10. 2. unghiurile topografice sunt orientate .2. ales ca unitate.000 cm2 = 1. 1c = 100cc (secunde centesimale). Deci. . Prin măsurarea unui unghi. Unităţi de măsură pentru unghiuri În topografie se folosesc de regulă ca unităţi de măsură gradele noi (centesimale). 2. unghiurile verticale rezultând din calcul.000 mm2 În tabelele anexe din TOPOGRAFIE GENERALĂ – note de curs sunt prezentate şi unităţile de măsură ale sistemului anglo-saxon.000. ELEMENTELE TOPOGRAFICE UNGHIULARE 2. În figura 3 unghiul α este orizontal fiind unghiul format de proiecţiile orizontale a două linii de vizare.2.2. Un grad centesimal (1g). cu proiecţia ei orizontală.

.1977. Alte unităţi de măsură: Gradele sexagesimale (1o): reprezintă a 90-a parte din unghiul drept (D) sau a 360-a parte din cercul întreg (C)..80. ρ’ = (1800 x 60’ x 60’’) / π = 206264.... se mai poate spune: 1g = 0.. ρ’ = (1800 x 60’) / π = 3437.661977. luându-se π = 3. coeficienţii: ρg = 200g/π = 63..09 10 = 54’ 1c = 52’’..34 (10) (8) (9) Pentru transformarea în radiani.295779. Pentru diverse calcule se impune trecerea de la un sistem de gradaţii la altul.17. ρcc = ( 200g x 100c x 100cc ) /π = 636619. iar pentru gradaţia sexageismală: ρ0 = 1800 /π = 57. Ex: 123g32c17cc = 123g.015708 RAD 10 = 0..017453 RAD (12) (11) . ρc = ( 200g x 100c ) / π = 6366.2 1’’ = 3cc. cu ajutorul formulei (4)...111.. 1’ = 60’’ (secunde sexagesimale)..4 1cc = 0’’..3217 10 = D/90 = C/360 (6) Submultiplii: 10 = 60’ (minute sexagesimale).. Se ştie că un cerc are 2πRAD. divizarea gradelor fiind făcută în sistem zecimal. Radianul (1 RAD) este unghiul la centru corespunzător arcului de cerc egal cu raza cercului.Majoritatea instrumentelor de măsură în topografie sunt divizate în grade centesimale. Avantajul acestui sistem constă în simplitatea operaţiilor. 1’ = 1c85cc.7467. acesta făcându-se cu una dintre relaţiile de echivalenţă: 100g = 900 = π/2 RAD = 1D = C/4 (7) αo /180 = αg/200 = a(RAD)/π 1 RAD ≈ 63g66c20cc ≈ 57017’5’’ 10 = 1g.. se obţin pentru gradaţia centesimală.14159265.

2 se formează astfel: Tabelul 2. în topografie.cosα + tgα + ctgα IV θIV= α+300g . de sensul de măsurare al unghiurilor. Ordinea cadranelor este dată. cu OX).Noţiuni recapitulative de trigonometrie.ctgα .1. În topografie cercul trigonometric este înlocuit cu cel topografic din următoarele motive:  direcţia de referinţă pe teren.) b) reducerea la primul cadran. se pot determina ca funcţii ale unor unghiuri corespunzătoare din primul cadran . fără ca regulile şi formulele stabilite să se modifice. în cele patru cadrane Funcţia Linia Semnul pe cadrane trigonometrică I II III IV sin MN + + cos OM + + tg AT + + ctg BV + + Tabelul 2.α . cercul trigonometric a) cercul trigonometric şi cercul topografic: Calculele ce se fac în topografie.ctgα . situate în cadranele II – IV.  sensul de măsurare al unghiurilor.cosα + sinα . raza egală cu unitatea. a cercului trigonometric. având originea de măsurare a arcelor în punctul A şi sensul de măsurare invers acelor de ceas. Deci: definirea funcţiilor trigonometrice şi variaţia liniilor trigonometrice este echivalentă în cele două cercuri. deci şi în topografie.tgα -sinα .(tabelul 1. Definim cercul topografic (eu cred ca e cerc trigonometric – MIHAI FEDELES ) cercul având centrul într-un punct notat cu 0. care în topografie se transformă în cercul topografic. este sensul orar. necesită o temeinică cunoaştere a funcţiilor trigonometrice. pe cadrane – în cele două cercuri formulele şi semnele funcţiilor trigonometrice sunt identice. este direcţia Nordului topografic – care coincide cu axa ordonatelor (din acest motiv această axă se notează aici. deci.2 cadran θ = unghi dat α = unghi redus sin θ cos θ tg θ ctg θ Valorile funcţiilor trigonometrice în cele patru cadrane I II III θ* = α θ” = α+100g θ” = α+200g + sinα + cosα + tgα + ctgα + cosα . Deoarece una dintre caracteristicile cercului trigonometric este aceea că se poate schimba originea şi sensul de măsurare a arcelor.sinα . determinarea valorilor funcţiilor trigonometrice: Funcţiile trigonometrice ale unor unghiuri date θ. Formulele de trecere la primul cadran prezentate în tabelul 1.1 Semnul şi linia corespunzătoare funcţiilor trigonometrice.tgα .

În funcţie de cadranul în care se găseşte unghiul θ. reprezintă distanţele de la acest punct la axele rectangulare ale sistemului ales şi se notează cu (XA. corespunzătoare funcţiei iniţiale (a unghiului θ) cu coloana corespunzătoare cadranului în care se găseşte θ. YA). iar axa absciselor cu Oy. legătura între coordonate şi orientări Orientarea. (13) N B N N B θAB N θAB X ΔXAB ΔXAB ΔXAB ΔYAB ΔXAB A θAB B ΔYAB A θAB A ΔYAB ΔYAB . Din tabelul amintit. privind poziţia relativă a punctelor în teren şi corespunzător.b. Coordonatele rectangulare ale unui punct A. este unghiul orizontal format de o direcţie oarecare din teren. III şi IV. având un unghi θ ce se găseşte într-unul din cele 4 cadrane şi cunoscând faptul că.c. paralel cu axa Ox a sistemului de coordonate şi se notează cu θ. În figura 2. acesta poate fi exprimat: θI = α θII = α + 100g θIII = α + 200g θIV = α + 300g corespunzător cadranelor I. doar pentru unghiuri situate în primul cadran. devine necesară transformarea funcţiei unghiului θ în cea corespunzătoare cadranului I. c)Orientări. sau de pe plan (hartă) cu direcţia Nordului topografic. există tabele de valori naturale ale funcţiilor trigonometrice. pornind de la direcţia Nordului până se întâlneşte direcţia dată. Aşa cum s-a amintit. Menţionăm că orientarea este un unghi orientat – măsurat în sensul acelor de ceas. se extrage funcţia trigonometrică aflată la intersecţia liniei.3 (a.d) se reprezintă cele patru situaţii posibile. axa coordonatelor în sistemele rectangulare topografice se notează cu Ox. II.

Relaţiile

dintre

orientări

şi

coordonate,

rezultă

din

exprimarea

funcţiilor

trigonometrice ale unghiului θ, în funcţie de elementele cunoscute fiind posibilă calcularea elementelor necunoscute. Astfel avem: sin θAB = ΔYAB / DAB cos θAB = ΔXAB/ DAB ctg θAB = ΔXAB / ΔYAB (17) (14) (15) (16)

tg θAB = ΔYAB / ΔXAB = (YA - YB) / (XA - XB) => θAB

Din relaţiile şi cunoscând orientarea direcţiei formată de două puncte A şi B, θAB , distanţa dintre punctele DAB şi coordonatele XA şi YA ale unuia din puncte se pot calcula coordonatele relative ΔXAB şi ΔYAB ale celui de al doilea punct (B) în raport cu cel cunoscut (A). Deci: ΔXAB = DAB · cosθAB ΔYAB = DAB · sinθAB cum: ΔXAB = XB – XA ΔYAB = YB – YA va rezulta: XB = XA + ΔXAB YB = YA + ΔYAB cunoscute a două puncte. Se observă revenind la figura 5 (a,b,c,d) că semnul coordonatelor relative ΔXAB şi ΔYAB, indică poziţia orientării în cercul topografic. Astfel: În cadranul I + ΔX , + ΔY , θI = α În cadranul II + ΔX , + ΔY , θII = α + 100g În cadranul III – ΔX , - ΔY , θIII = α + 200g În cadranul IV - ΔX , + ΔY , θIV α fiind unghiul redus la primul cadran. = α + 300g (20) (18’) (19’) (18) (19) (15’) (14’)

Din relaţiile (16) şi (17) se pot determina orientarea θAB în funcţie de coordonatele

Tabelul 2.3 Unităţi de măsură pentru lungimi Lungimea şi simbolul acesteia 1 metru (m) 1 centimetru (cm) 1 milimetru (mm) 1 decametru (dam) 1 hectometru (hm) 1 kilometru (km) 1 inch (in) 1 foot (ft) 1 yard (yd) mm 1000 10 1 104 105 106 25,4 308,4 914,4 cm 100 1 0,1 103 104 105 2,54 30,84 91,44 m 1 0,01 0,001 10 102 103 0,0254 0,3084 0,9144 dam 0,1 0,001 0,0001 1 10 102 0,00254 0,03084 0,09144 hm 0,01 0,0001 0,00001 0,1 1 10 km 0,001 0,00001 in 39,3701 ft 3,28084 yd 1,09361 mi 0,621x10-4 Mm 0,540x10-4 0,540x10-6 0,540x10-7 0,540x10-3 0,540x10-2 1,852 0,137x10-5 0,167x10-4 0,494x10-4 0,869 1

0,393701 0,0328084 0,0109361 0,621x10-6

0,000001 0,0393701 0,0032808 0,0010936 0,621x10-7 0,01 0,1 1 393,701 3937,01 39370,1 1 12 3,6 63360 72960 32,8084 328,084 3280,84 10,9361 109,361 1093,61 0,621x10-3 0,621x10-2 1,60934

0,000254 0,0000254 0,003084 0,0003084 0,009144 0,0009144

0,083333 0,027777 0,158x10-5 1 3 5280 6080 0,33333 1 1760 2025,4 0,192x10-4 0,568x10-4 1 1,151

1 milă terestră 1,6x106 161x103 1609,344 160,9344 16,09344 1,609344 (mi) 1 mila marină 1,85x106 185x103 1853,184 18531,84 18,531844 1,853184 (Mm) foot – picior – lungime de 304,8 mm = 12 inches = 0,333 yd

Tabelul 2.4

Unităţi de măsură pentru suprafeţe Aria şi simbolul acesteia 1 metru patrat (m2) 1 centimetru patrat (cm2) 1 ar (a) a hectar (ha) 1 kilometru patrat (km2) 1 square patrat (in2) 1 square feat (ft2) 1 square yard (yd2) 1 square mile (mi2) 1 acru (ac) square (sq) – patrat cm2 104 1 106 108 1010 6,4516 929,03 8361,27 25,9x109 m2 1 10+4 102 104 106 a 0,01 10-6 1 102 104 ha 10-4 10-8 10-2 1 100 6,45x10-9 9,29x10-6 83,6x10-6 259 0,4047 km2 10-6 10-10 10-4 0,01 1 465x10-12 92,9x10-9 83,6x10-8 2,59 in2 1550 0,155 155x103 ft2 10,764 yd2 1,196 mi2 0,386x10-6 ac 2,47105 640 1

1,076x10-3 119,6x10-6 38,6x10-12 1076 119,6 11959,9 0,386 249x10-12 35,8x10-9 323x10-9 1 -

15,5x106 107,6x103 1,55x109 1 144 1296 4,01x109 -

10,76x106 11,96x106 0,006944 1 9 27,9x106 43760 0,000772 0,111 1 3,10x106 4840

6,452x10-4 6,45x10-6 0,0929 0,836127 2,59x106 4046,86 929x10-6 8,36x10-3 25,9x103 40,47

acru (ac) – unitate de măsură engleză = 0,4046862 ha

iar scările mici şi valoarea raportului este mică (numitorul fiind mare). exprimate în acelaşi fel de unităţi de lungime. Acest lucru rezultă comparând. respectiv 50 m. a suprafeţei terestre. Definiţie: Scara topografică sau scara de reducere este raportul constant între valoarea numerică a lungimilor de pe plan şi corespondenţa acestora pe teren. Distanţele măsurate pe teren. 1/100>1/500>1/1000>1/2000>1/5000>1/10000 La scările mari. vor fi micşorate de 5000 de ori. sunt asemenea cu corespondenţele lor din teren. De exemplu. de exemplu. sau altfel spus. se face în funcţie de precizia cerută la întocmirea planurilor. valoarea raportului este mare (numitorul fiind mic).2. mare sau mică. scara 1:5000 cu scara 1:1000. 2.3. iar numitorul (împărţitorul) arată de câte ori a fost micşorată distanţa măsurată pe teren pentru a fi transpusă în plan. având unghiurile congruente şi lungimile laturilor proporţionale. fie sub formă de împărţire (1:N). Cu cât numitorul (împărţitorul) scării este mai mare cu atât scara este mai mică şi invers. de numărul detaliilor. Aceasta are ca obiect totalitatea operaţiilor de teren şi calculele efectuate în vederea reprezentării pe planuri şi hărţi. cunoscută sub denumirea de formula generală a scării: . După modul de exprimare a raportului de reducere se disting două feluri de scări topografice: scară topografică numerică şi scară grafică. în timp ce aceleaşi distanţe pentru transpunerea în plan la scara 1:1000 vor fi micşorate numai de 1000 ori.3. Scara topografică Activitatea inginerească se sprijină în mare măsură pe planuri şi hărţi furnizate de ştiinţa măsurătorilor terestre. distanţa măsurată pe teren a fost micşorată de 5000 de ori pentru a fi transpusă pe plan. în care numărătorul (deîmpărţitul) reprezintă unitatea. Scările numerice se exprimă matematic prin următoarea relaţie. scara 1/5000 sau 1:5000 înseamnă că un centimetru de pe plan (grafic) reprezintă pe teren 5000 cm. de mărimea suprafeţei terenului şi de formatul stabilit. într-o anumită proiecţie şi la o anumită scară. Alegerea scării. pentru a fi transpuse în plan la scara 1:5000. Din definiţia scării rezultă că din figurile din plan. în care toate lungimile au fost reduse pentru transpunere de acelaşi număr de ori.1 Scara topografică numerică La scara topografică numerică raportul este exprimat fie sub forma unei fracţii ordinare (1/N).

5. printr-o construcţie grafică. d – distanţa grafică (pe plan) corespunzătoare distanţei D de pe teren. Cele mai utilizate scări sunt: 1:100. se face cu o precizie mai redusă decât în cazul utilizării scării numerice. cu talon şi transversale. 1: 2000.  Scara grafică simplă este formată dintr-o linie dreaptă. precum şi multiplii rezultaţi din înmulţirea acestora cu 10n. Calculul se face o singură dată. exprimă valoarea din teren corespunzătoare unui interval grafic calculat cu scara numerică.2. 2. D.N). scările grafice sunt: simple. pe care se înscrie repetat mărimea unui modul stabilit. micşorată de N ori. n fiind un număr întreg şi pozitiv. 1: 500. Se stabilesc pentru N valorile 1. Pornind de la relaţia care exprimă formula generală a scării topografice. 1:1000. 2. 1: 5000. Determinarea lungimilor grafice. la construcţia scării. b = 2 cm 0 bază 20 D = 86 m 40 60 80 100 120 număr întreg de baze .3. când se cunosc corespondentele de pe plan. se poate calcula fiecare dintre cele trei elemente (d. a lungimilor grafice când se cunosc corespondenţele lor din teren.1 d = N D (2. Scara 1 : 1000. fără calcul. După precizia asigurată. 1:10000. precum şi a lungimilor naturale (din teren). când două din ele sunt cunoscute. sau baza scării. Această construcţie permite determinarea. sau a celor naturale. 2. 10. Modulul. D – distanţa orizontală măsurată în teren.1) în care: N – arată de câte ori sunt micşorate distanţele orizontale măsurate pe teren pentru a fi transpuse în plan. Scara grafică Scara grafică exprimă raportul dintre mărimile liniare de pe plan şi corespondentele lor din teren. 5.

20 D = 86 m Scara 1 : 1000. În construcţia scării grafice transversale se pleacă de la scara grafică cu talon. diviziuni a căror lungime minimă nu poate fi sub 0. numit talon. (2. numită şi compusă.4 Scara grafică cu talon 0 se obţine cu relaţia: 20 40 Precizia scării grafice (P) cu talon este mai mare decât precizia scării grafice simple şi M d N t P= unde: Md – modulul scării. de unde şi denumirea scării.5): . 2.001m m şi a căror valoare să corespundă subunităţilor modulului. Acest interval. Scara grafică cu talon este tot o scară grafică simplă (scara propriu-zisă). se împarte într-un anumit număr de diviziuni.2)  Pentru mărirea preciziei de citire a distanţelor se utilizează scara grafică transversală. b = 2 cm talon bază număr întreg de baze Fig. Nt – numărul diviziunilor de pe talon. procedându-se în felul următor (fig. din stânga originii. 2. prelungită însă în partea stângă a originii (a punctului zero) cu o lungime egală cu baza (modulul) scării simple. sau cu reţea.

de unde şi denumirea scării grafice transversale de scară cu reţea. 1:1000. Ridicările topografice pentru întocmirea planurilor topografice la scară mare (1:2000. 2. din extremităţile intervalelor (bazelor).60 m 2 1 0 20 0 20 40 60 80 100 120 talon bază Fig. se unesc decalat cu o diviziune intervalele de pe prima şi ultima paralelă. se face cu valoarea cumulată a preciziei scării. în dreptul fiecărei paralele duse la scara grafică cu talon. intervalul corespunzător talonului scării se împarte în acelaşi număr de diviziuni în care este împărţit talonul scării grafice cu talon. 1:500.3) în care . se ridică perpendiculare care intersectează paralele trasate. 1:200).Np este numărul paralelor la scara grafică cu talon.• • • • la dreapta care reprezintă scara grafică cu talon se trasează 10 drepte paralele. de pe scara grafică cu talon. care reprezintă valoarea naturală corespunzătoare celei mai mici diviziuni a talonului. • • notarea pe verticală. b = 2 cm D = 86. este dată de relaţia: P= Md ( NtxNp ) (3. Scara 1 : 1000. necesare proiectării în detaliu a construcţiilor cuprind suprafeţe . începând de la paralela superioară spre cea inferioară.5 Scara grafică transversală Precizia scării grafice transversale. pe ultima paralelă. obţinându-se pe talon linii oblice ce constituie reţeaua. echidistanţate la 3-5 mm.

aproximativ circulare, cu diametrul mai mic de 10...40 km, respectiv fâşii (benzi) de teren de aceeaşi lăţime, variabilă în funcţie de precizia ridicării. 2.4. Erori în măsurătorile topografice 2.4.1. Definirea noţiunilor de bază A. Măsurători şi rezultatele lor Lucrările topografice de orice gen se bazează pe măsurători în urma cărora se obţin valorile unor mărimi unghiulare sau liniare. Astfel se disting:

măsurători directe, când rezultatul se obţine prin aplicarea directă a instrumentului peste elementul căutat (măsurarea distanţelor cu ruleta, a unghiurilor cu teodolitul etc.); măsurători indirecte, când mărimea de determinat se obţine prin calcule în funcţie de alte elemente măsurate (o suprafaţă, coordonatele relative etc.); măsurători condiţionate, când rezultatele trebuie să îndeplinească anumite condiţii (suma unghiurilor dintr-un poligon, spre exemplu).

Sub raportul preciziei se deosebesc:

măsurători de aceeaşi precizie, când sunt efectuate în aceleaşi condiţii (de mediu, instrument etc.) şi se bucură deci de aceeaşi încredere sau pondere; măsurători de precizii diferite, diferenţiate ca importanţă sau ca pondere, în funcţie de condiţiile (diferite) în care s-au obţinut.

Ca valori ale mărimilor de măsurat se disting:

valoarea adevărată sau reală X0, o noţiune teoretică, de referinţă, inaccesibilă practicii; valoarea individuală Mt, considerată dintr-un şir de măsurători efectuate asupra unei mărimi; valoarea cea mai probabilă, ca cea mai bună valoare accesibilă practicii, respectiv media aritmetică simplă M în cazul a n măsurători de aceeaşi precizie;
M 1 + M 2 + M 3 + .... + M n n

M =

sau media aritmetică ponderată Mp când măsurătorile individuale M1, M2,..., Mn sunt de ponderi diferite p1 p2,..., pn:

Mp =

M 1 p1 + M 2 p 2 + M 3 p3 + .... + M n p n p1 + p 2 + p3 + ... + p n

Ulterior s-a demonstrat că relaţiile de mai sus satisfac condiţia matematică pentru a obţine cel mai probabil rezultat. B. Definirea şi clasificarea erorilor. Dacă o mărime este măsurată de mai multe ori, în aceleaşi condiţii, valorile individuale M1 M2,..., Mn diferă uşor între ele; deducem astfel că orice măsurătoare este afectată de erori. Erorile, privite în ansamblu, sunt nepotriviri mici, acceptabile, ce se datorează aparatelor de măsurat (erori instrumentale), condiţiilor de lucru (erori de mediu), operatorului (erori personale). În principiu, eroarea e reprezintă, matematic, diferenţa de mărime şi semn dintre o valoare obţinută prin măsurători (Mi, M, Mp) şi o valoare considerată ca justă (X0, M, Mp). Prin urmare:
ei = M i − X o sau m = M − X o

unde: ei este eroarea individuală, iar m devine eroarea medie. După valoarea luată ca referinţă distingem:

erori reale raportate la valoarea reală:
εi = M i − X o

erori aparente (reziduale) calculate faţă de o valoare medie:
vi =M i−M

Corecţia de aplicat, pentru eliminarea sau compensarea erorilor, este egală si de semn contrar erorii constatate, deci: C=-e Ecartul ∆ij - reprezintă diferenţa dintre doua valori oarecare Mi şi Mj ale unui şir de măsurători efectuate asupra aceleiaşi mărimi. Ecartul maxim ∆max este dat de diferenţa dintre valoarea cea mai mare şi cea mai mică din şirul de măsurători. Toleranţa T constituie ecartul maxim admisibil în care valorile trebuie să se încadreze pentru a fi acceptate. C. Clasificarea erorilor se poate face după două criterii. După mărimea lor, cînd se disting:

erori mari, grosolane, inacceptabile, denumite greşeli, ce depăşesc toleranţele (e>T sau ∆max >T) şi apar din neatenţia operatorului, necunoaşterea aparaturii, a metodei de lucru etc. erori mici sau erori propriu-zise, respectiv nepotriviri mici, tolerabile (e<T sau ∆max <T), strâns legate de măsurători, ce formează deci obiect de studiu.

După modul de propagare, definit de cauzele care le produc, rezultă:

erori sistematice, provocate de cauze constante, având în fiecare caz acelaşi semn şi o mărime definită, constantă sau variabilă după o anumită lege; erori întâmplătoare (accidentale, aleatoare) ce însoţesc în mod inevitabil orice măsurătoare, fiind provocate de cauze numeroase, fiecare cu un efect slab. Deşi nu sunt controlabile, având semne şi mărimi diferite, considerate în ansamblul

lor, se supun legilor probabilităţii. Erorile întâmplătoare nu pot fi eliminate, dar efectul lor poate fi redus.

la partea superioară se bate un cui care marchează punctul matematic (pentru extravilan).1. Marcarea provizorie a punctelor topografice. b .5 -3 cm şi lungimea = 15 . fig.b .25 cm).taru§ (bulon) metalic.a.3. - tăruşi metalici.3. Marcarea provizorie este de durată mai scurtă de 2 până la 4 ani şi se poate face cu: - tăruşi de lemn.boma din beton armat. . Fig. fig. Bornele se confecţionează din beton simplu sau armat.plantarea bornei.tarns din lemn.1. fig. 3.30. Marcarea permanentă sau bornarea punctelor este o materializare de durata lungă. Marcarea este operatia de fixare a punctelor topografice pe teren..1. . Fig. Aceasta se face difereniţiat după importanţa şi destinaţia punctelor şi poate fi provizorie sau permanentă.2 Marcarea permanenta a punctelor topografice. b . Marcarea şi semnalizarea punctelor topografice 3. Modul de bornare depinde de solul în care se aşează marca sau borna.30. 17cm 23 cm a . Marcarea punctelor. de esenţa tare cu secţiune pătrată sau rotunjită. şi au forma unui trunchi de piramida cu secţiune pătrată.CAPITOLUL III PLANIMETRIA 3. 3.pentru marcarea punctelor din intravilan (diametrul = 1.3.31.30.

cu amplasare de jaloane. Lucrări topografice de jalonare Jalonarea se realizează atunci când distanţele de măsurat în linie dreaptă dintre două puncte sunt mai mari decât lungimea instrumentului de lucru. Pe teren se măsoară de obicei distanţa înclinată (D). c) cu pante diferite Distanţa orizontală dintre A şi B este proiecţia orizontală a aliniamentului. b). α 3 ). punctele A şi B fiind extremităţile aliniamentului.3. α 2 .3 Aliniamente a) cu pantă continuă. aliniamentul poate să apară: a) ca o linie înclinată cu o pantă continuă (Fig. 3. 3.2.3. când distanţa d AB = DAB şi α = 0 g c) ca o linie frântă cu porţiuni care au înclinări diferite (Fig. d AB = d1 + d 2 + d3 . Unghiul format pe aliniamentul AB cu orizontala A − B ' poartă numele de unghi de pantă al terenului sau unghi vertical. 3. b) în plan orizontal. 3. 8). c). În acest caz.3. a) b) ca o linie orizontală (Fig. Aliniamentul este linia care rezultă din intersecţia unui plan vertical care trece prin două puncte (A şi B) cu suprafaţa terenului (Fig. deci unghiuri de pantă diferite ( α1 .3. numindu-se în topografie distanţa redusă la orizont (d). amplasând un anumit număr de jaloane între extremităţile unui aliniament. În funcţie de relieful terenului. Fig.

Operatorul se aşează în spatele jalonului A. .6. 3. trebuie ca jaloanele să fie fixate vertical iar operatorul va privi ambele părţi ale jaloanelor. Distanţa între aceste jaloane trebuie să fie mai mică decât lungimea instrumentului cu care se va efectua măsurarea lungimii aliniamentului. 3. Intersecţia a două aliniamente Operaţia se execută de către doi operatori ( O1 . a).. Jalonarea unui aliniament Atunci când se fixează jaloane în continuarea aliniamentului.5 Prelungirea unui aliniament 3. 2. Fig.2. se execută operaţia de prelungire a unui aliniament (Fig.. la o distanţă de 1 − 2 m şi privind spre jalonul din B dirijează ajutorul care fixează în teren succesiv jaloanele din 1. Fig.4). O2 ) şi un ajutor care trebuie să se materializeze pe teren prin instalarea unui jalon. spre operatorul (A) (Fig. 3. dirijând succesiv ajutorul din E până ce acesta se găseşte atât pe aliniamentul AB cât şi pe aliniamentul CD în punctul E. 3 . Operatorii O1 si O2 ţin sub observaţie câte unul din aliniamente. intersecţia E dintre aliniamentele AB şi CD (Fig. La operaţiile de jalonare.1. 3.Jalonarea se efectuează prin instalarea unor jaloane intermediare începând cu punctul cel mai îndepărtat (B).4. Prelungirea aliniamentului se poate efectua de către un operator. 3.5).

determină punctul E. ca şi în cazul jalonării între două puncte inaccesibile. operaţia se poate executa de către un singur operator (Fig. 3. 3.7. b).6.6. b) cu un singur operator 3. 3. . acesta menţinându-se pe prelungirea celor 2 puncte. se va ajunge în situaţia când fiecare operator vede jalonul celuilalt operator pe aliniamentul pe care îl controlează. dar cu vizibilitate între ele. obţinându-se în final aliniamentul definitiv A – Cn – Dn – B. Jalonarea unui aliniament când între punctele extreme nu este vizibilitate Această operaţie o întâlnim atunci când executăm jalonarea peste un deal a cărui înălţime este variabilă. Fig. Se întrebuinţează acest procedeu în cazul când diferenţa de nivel între extremităţile aliniamentului şi vârful dealului nu este prea mare alegând poziţia jaloanelor C şi D unde se află cei doi operatori (fig.). În funcţie de înălţimea dealului lucrarea se poate realiza cu doi sau cu trei operatori.2.2. iar din D să fie vizibilitate spre C şi A. Intersecţia a două aliniamente a) cu doi operatori şi un ajutor. a) Cu doi operatori. Prin alinieri succesive.Când cele două aliniamente se intersectează în prelungirea lor (A-B cu C-D). astfel ca din C să se vadă D şi B.

Jalonarea unui aliniament peste o vale În funcţie de lăţimea şi adâncimea văii la nivelul albiei minore. Operatorul din punctul A va fixa jalonul 1 pe malul opus iar cel din punctul B jalonul 2. 3. . fixând jaloanele 3. operaţia se poate realiza cu una sau două echipe. prin linii de vizare care să intersecteze cele două jaloane.8) şi dirijează ajutorul să aşeze un jalon în punctul 2 în aşa fel încât vârful acestuia să atingă linia de viză AB. În etapa următoare se va realiza o prelungire a aliniamentului A-2. alcătuite din doi operatori. Jalonarea unui aliniament peste o vale Când dimensiunile văii sunt mari. fixând jaloane în punctele 3-4-6-5-1 până se ajunge în punctul B. câte unul pentru fiecare versant al văii. Controlul jalonării constă în verificarea jaloanelor 3. în punctul B (fig. operaţia de jalonare se execută cu doi operatori (situaţi în punctele A şi B) şi două ajutoare. 3. Jalonarea unui aliniament peste un deal cu două persoane 3. Fig.7.Fig. Atunci când dimensiunile văii sunt mici. 4. deci pe acelaşi aliniament. 5 şi 6 dacă sunt în linie dreaptă.2. operatorul situat în spatele jalonului A va privi tangent la jalonul situat pe celălalt mal. Se va face apoi prelungirea aliniamentului A-2 şi B-1. 6.8.3. 3. jalonarea se efectuează cu o singură echipă. 4 respectiv 5.

CAPITOLUL IV MĂSURAREA DIRECTĂ A DISTANŢELOR 4. având o deschidere de 2 m). Eroarea care se poate înregistra la măsurarea atentă cu pasul este de 1…2 m la 100 m distanţă.100 m) . numărarea paşilor se poate face cu un instrument special numit pedometru. iar pe celălalt miile. unite la partea de sus printr-un mâner. Pasul omenesc se utilizează în vederea aproximării distanţei dintre două puncte sau a recunoaşterii unei suprafeţe interesate pentru ridicare. utilizate la ridicările aproximative fac parte: pasul omenesc. de mică precizie. pe unul din cadranele mici sutele de paşi. instrumente de precizie medie şi instrumente de precizie mare.1.. Aceste instrumente dau erori destul de mari datorită faptului că fiind scurte măsoară toate denivelările terenului şi dau de regulă o distanţă mai mare decât cea reală. măsurarea distanţelor se poate face atât direct atunci când se vor aplica instrumentele de măsurat pe teren. lanţul cu zale. mediu al paşilor [4. cât şi indirect sau stadimetric cu ajutorul aparatelor optice. Măsurarea directă a distanţelor presupune parcurgerea distanţei respective pe aliniament.1] De asemenea.2. constatând de câte ori se cuprinde în ea lungimea instrumentului utilizat la măsurare. etalonându-se pasul omenesc în acest sens. 4. ruleta de pânză etc. Compasul sau capra. . care se ataşează la piciorul operatorului şi este prevăzut cu un cadran mare şi două mici. iar în funcţie de precizia dorită putem utiliza instrumente de precizie mică.Instrumente şi tehnici pentru măsurarea directă a distanţelor În topografie.1. Pe cadranul mare vom înregistra numărul de paşi până la 100. Condiţiile de bază ale efectuării măsurătorilor pe cale directă sunt accesibilitatea şi vizibilitatea.. compasul. după care se împarte lungimea distanţei la numărul mediu al paşilor obţinuţi rezultând lungimea medie a unui pas cu relaţia: d : n = 1 pas unde: n – nr. Etalonarea constă în parcurgerea de cel puţin cinci ori a unei distanţe cunoscute (d =50. Este un instrument simplu format din două picioare de lemn uşor. Instrumente simple. pentru măsurarea directă a distanţelor Dintre instrumentele de măsurat distanţe pe cale directă.

groasă de 0.2 Tipuri de panglici de oţel . Ruleta de pânză.Poziţionarea deschiderii compasului se realizează prin intermediul unei traverse. iar dintre cele mai uzuale amintim: panglica de oţel. cât şi în măsurarea bazelor de triangulaţie topografică locală. Cu ajutorul compasului se poate obţine distanţa orizontală d 0 pe teren atunci când traversa dintre picioare este divizată şi prezintă un reper la mijloc iar la baza mânerului atârnă un fir cu plumb sau se pot măsura diferenţe de nivel ( ∆ Ζ ) parţiale. Fig.3. care însumate dau diferenţa de nivel dintre capetele unui aliniament. utilizată în topografie atât în măsurătorile curente unde se cere o precizie mai mică.  Panglica de oţel Panglica de oţel este un instrument pentru măsurarea precisă a distanţelor. prin intermediul unui mâner de prindere. 4. întărită cu fire metalice. 4. divizată din cm în cm pe ambele feţe având lungimi de 5. la care precizia este mai mare. Extremităţile panglicii sunt prevăzute cu inele care pot fi de diferite forme. 20 sau 50 m . Instrumente de precizie medie Sunt instrumentele care asigură o precizie la măsurarea directă a distanţelor topografice de ±3 cm la 100 m. iar distanţa se măsoară din mers prin parcurgerea aliniamentului. Ruleta se înfăşoară pe un mosor în interiorul unui toc circular de piele sau metal. Panglica este o bandă de oţel lată de 15 – 200 mm.5 mm şi cu lungime de 20 sau 50 m (fig.1). ruleta de oţel şi mai puţin firul de invar – Ciurileanu. 4.1. 3. făcând compasul să pivoteze când pe un picior când pe altul prin răsucirea lui în afară cu 180°. 10. Este o bandă de pânză tare impregnată cu vopsea.1 Tipuri de panglici de oţel Fig.

4. Panglicile de oţel care au reperele marcate pe plăcuţe fixate de panglică se numesc panglică cu repere independente şi sunt mai precise şi mai practice. Metri sunt marcaţi prin plăcuţe de alamă nituite Fig. Fişele se folosesc la marcarea provizorie pe teren a unei lungimi de panglică.Mânerul sub formă de inel pentru introducerea.3). . întrucât întinzătoarele care se introduc în inelele de întindere nu deranjează fişele în timpul măsurătorii. 0m în timpul lucrului. iar deasupra acesteia este străbătut de un cui metalic. ascuţite la in capăt şi în formă de inel la celălalt capăt. 4. 3. 4. Numerotarea metrilor este făcută în ordine crescătoare.4. Panglica de oţel este divizată pe ambele părţi în metri. iar la panglicile mai noi se găsesc Fig. Pentru depozitare şi transport panglica se înfăşoară pe un cadru metalic. groase de 4 – 6 mm şi lungi de 25 – 30 cm.5 m. numit ureche metalică. Fişele sunt vergele metalice.20 m şi diametrul de 3 – 3. Fracţiunile mai mici ca decimetru se apreciază din ochi sau se măsoară cu o riglă gradată. pe o faţă a panglicii într-un sens. a întinzătoarelor (fig.4. dinamometrul şi termometrul (fig.2 Inelul de la capătul panglicii de panglică. La măsurarea distanţelor cu panglica se folosesc unele accesorii cum sunt: întinzătoarele.2). jumătăţi de metri şi decimetri. iar pe cealaltă faţă în sens invers. fişele.4).5 m dm marcate pe nişte plăcuţe de alamă nituite pe panglică la circa 20 cm de inelele de întindere. întingătorul este prevăzut cu o armătură metalică ascuţită. La capătul care se înfige în pământ. Reperele extreme (0 şi 20 sau 50 m) sunt gravate prin câte o linie la mijlocul inelelor de întindere. iar decimetri prin mici orificii practicate în panglică (fig. jumătăţile de metri prin butoni nituiţi. Întinzătoarele (portpanglici) sunt bastoane de lemn din esenţă tare sau din ţeavă metalică cu lungimea de aproximativ 1.3 Inelul de la capătul panglicii a) b) c) 3 6 Fig.3 Marcarea panglicii de oţel: marcarea metrilor 0. pe care se apasă cu piciorul.

Termometrul serveşte la determinarea temperaturii în timpul măsurătorii în cazul măsurătorilor de mare precizie. 2 1 baston întinzător: 1 – sabot metallic. care strânge pe el fişele lăsate în pământ de lucrătorul din faţă.4 . 2 – fişă. 3 – dinamometru.20 sau 50 al panglicei. în măsurătorile topografice curente utilizarea lui nefiind necesară. la proiectarea reperelor panglicilor pe teren. 2 – bară transversală. Dinamometrul se foloseşte numai în măsurătorile de mare precizie.Fiecare panglică este prevăzută cu o trusă de fişe compusă din 6 sau 11 fişe şi două inele.5 cm modificare de 3 mm. Pe unul din inele se află cele 11 fişe.panglică b) legătură de fişe 2 15 cm 3 1. El se foloseşte cu scopul de a întinde panglica cu o tensiune egală cu tensiunea la care a fost etalonată (10 – 15 kg). 4. precum şi la centrarea goniometrelor pe punctul de staţie. pe care le poartă la începerea măsurătorii lucrătorul din faţă şi care lasă la fiecare panglică întinsă câte o fişă. 4 – ţăruş care marcheză punctul topographic de la care începe măsurătoarea Fig. 3 . La fiecare 5 0 ø = 3 suferă o C în plus sau în minus panglica – 3. Panglica este etalonată la temperatura de +20 0C. Inelul gol este purtat de lucrătorul din spate.20 m 1 0 50m 50m 3 4 c) dinamometrul : în repaus (stânga)aşi la întindere (dreapta) d) trusă completă de măsurare distanţelor : 1 – baston întinzător. Fişele se înfig vertical în pământ în dreptul reperului 0. Firul de plumb este format dintr-un fir de sfoară legat cu un capăt la o greutate metalică ce poate avea diferite forme şi serveşte la verticalizarea jaloanelor sau a altor semnale.

Lucrătorul din urmă înfige întinzătorul în pământ. jaloane.4. în m. Lungimea panglicii fiind materializată pe teren.2. r . se citeşte de către operator direct pe panglică în m şi cm. Distanţa se măsoară de două ori. În momentul când ultimul lucrător ajunge în dreptul fişei înfiptă în pământ. Este recomandabil ca inelul cu fişe al lucrătorului dinainte să fie purtat de către operator care să efectueze şi înfigerea fişelor în pământ. D. întinzătoare. în pământ. unde distanţa de la ultima fişă la punctul de sosire. Cu această ocazie lucrătorul din urmă potriveşte reperul zero al panglicii pe punctul de pe ţăruş şi apoi anunţă pe lucrătorul dinainte să înfigă vertical. Pentru măsurarea propriu-zisă a distanţelor se face derularea panglicii în aşa fel încât să nu facă bucle care ar duce la ruperea ei şi se introduc întinzătoarele în inelele panglicii. dacă ecartul maxim se încadrează în toleranţa dată de relaţie. mărăcini. termometru. eclimetru. fiind mai mică decât o lungime de panglică.lungimea aliniamentului în m. fişe. rezultând: [4. dinamometre. operaţia se repetă până la extremitatea cealaltă a aliniamentului.2] . Când panglica este pusă pe aliniament lucrătorul dinaninte înfige întinzătorul în pământ şi întinde panglica. în dreptul reperului 20 sau 50 m de pe panglică.numărul fişelor înfipte pe aliniamentul măsurat. în m. Operații la măsurarea directă a distanțelor Operaţia propriu-zisă de măsurare a distanţelor trebuie precedată de pregătirea terenului care constă în curăţirea lui de vegetaţie. una din fişele de pe inelul care-l poartă asupra lui. lucrătorii scot întinzătoarele din pământ şi pornesc în continuare pe aliniament. În măsura parcurgerii distanţei lucrătorului din urmă culege fişele fixate pe aliniament de către lucrătorul din faţă şi le înşiră pe inelul avut asupra lui şi care iniţial era gol. bălării. n. înapoia ţăruşului de la care se pleacă pe aliniament.distanţa citită pe panglică de la ultima foşă până la punctul de sosire. culturi). Echipa de măsurătoare este formată din operator şi doi lucrători şi are în dotare: panglica de oţel. dus şi întors şi se face media valorilor obţinute. Distanţa măsurată va fi dată de relaţia: D=L*n+r în care. L. primul târând panglica după el cu grijă ca să nu atingă fişa.lungimea panglicii de oţel. ţăruşi. fir cu plumb şi toporaş. în pichetarea şi jalonarea aliniamentului.

ca distanţa ce se obţine să reprezinte proiecţia orizontală a distanţei înclinate. Întinzând bine panglica. adică unghiul format de înclinarea terenului faţă de orizontală sau în funcţie de diferenţa de nivel dintre cele două extremităţi ale distanţei măsurate. fişă care se înfige în pământ. când măsurătoarea are aspectul unor trepte (fig 4.5). Pe un teren accidentat sau înclinat. se va obţine distanţa orizontală. Când s-a măsurat unghiul de pantă (i): Do=Di* cos i în care: Do este distanţa redusă la orizontală. deoarece la întocmirea planului se folosesc numai distanţele orizontale. Pe terenuri înclinate măsurarea distanţei se face după anumite reguli astfel. pe teren înclinat. În al doilea caz când s-a măsurat distanţa înclinată şi diferenţa de nivel: D o = Di + ∆z 2 2 [4. Din această cauză se măsoară distanţa înclinată şi se reduce apoi la distanţa orizontală prin calcul.6] în care: ∆z este diferenţa de nivel dintre punctele extreme ale distanţei măsurate. În lipsa firului de plumb proiectarea pe sol a reperului panglicii se face prin lăsarea fişei să cadă liber din dreptul acestui reper. Măsurarea distanţei. este destul de greoaie şi suspusă unui mare număr de erori. distamţa poate fi măsurată orizontal în mod direct. Reducerea distanţei înclinate la distanţa orizontală se poate face în funcţie de unghiul de pantă. lucrătorul din urmă aşază panglica cu reperul zero la pământ. Di este distanţa măsurată pe pantă. ridică cealaltă extremitate a panglicii. până ce aceasta este orizontală.5] [4.D= (D1+D2)/2. Când măsurătoarea începe din puctul mai înalt. i este unghiul de pantă. în m. Măsurând succesiv distanţa în modul descris. iar cel din faţă. D1=L*n+r1. în m. D2=L*n+r2. în punctul de plecare. în modul descris mai sus. Dacă terenul prezintă pantă neuniformă. aliniamentul va fi împărţit în tronsoane . cu ajutorul unui fir cu plumb proiectează reperul de 20m pe sol şi înfige fişa în pământ în poziţie verticală. aşezat pe aliniament.

Prin măsurarea directă pe teren a distanţei înclinate (DE) cu panglica şi a unghiului de pantă α .. . Măsurând direct distanţa orizontală prin metoda cultelaţiei.. iar: două feluri: 1.. +dn.6).5).7] Fig. operaţie pe care o realizăm cu panglica de 20 m... cos α [4.. Se măsoară apoi unghiul de înclinare a fiecărui tronson şi lungimea lui.. 4. 4... Reducerea distanţei înclinate la distanţa orizontală se face pentru fiecare tronson în parte: d1 = l1* cos i1. Măsurarea distanţelor prin metoda cultelaţiei 2.5. Pe terenurile cu pantă uniformă determinarea distanţei orizontale o putem realiza în Fig. Do =d1+ d2+ d3+. Măsurarea directă a distanţei înclinate cu panglica de oţel . distanţa orizontală D0 necesară la reprezentarea pe planurile şi hărţile topografice va fi dată de relaţia: D0 = L .. prin marcarea punctelor de schimbare a pantei... După determinarea unghiului de pantă.... dn = ln* cos in. 4.. când reperul suspendat al panglicii se va proiecta pe teren cu ajutorul firului cu plumb (fig. cu teodolitul sau cu eclimetrul vizând pe semnal (miră) la înălţimea instrumentului centrat pe punctul matematic (fig...6.. d2 = l2* cos i2. 4..(porţiuni) cu pantă uniformă.

(fig. 4.31.3 Ridicări topografice realizate cu panglica de oțel Elementele fundamentale ale unei figuri geometrice sunt punctele topografice marcate pe teren prin ţăruşi sau cuie. 4.8) .7. l3 (fig. α fie diferenţa de Fig. 4. Fig. aceasta se va împărţi în tronsoane cu pantă uniformă la care se măsoară lungimile de aceeaşi pantă: l1.7). Reducerea la orizont a distanţelor înclinate cu mai multe pante 4.Pe terenurile cu pantă neuniformă.8 Ridicarea unei perpendiculare cu ruleta a) metoda numerelor pitagoreice b) metoda triunghiului isoscel 4. l2. Ridicarea unei perpendiculare realizate cu panglica de oțel Este operaţia pe care o putem realiza cu panglica într-un punct oarecare de pe aliniament sau la una din extremităţile aliniamentului aplicând metoda triunghiului dreptunghic sau metoda triunghiului isoscel. 4. fie pe aliniamente. În vederea reducerii la distanţa orizontală sau pentru aplicarea de corecţii la liniile înclinate este nevoie de a măsura: fie unghiul de pantă al aliniamentului nivel ( ∆h). fie pe figuri construite.

8. Din punctul D se măsoară în continuare aliniamentul DO care se prelungeşte cu OR (OD=OR). Trasarea unui aliniament paralel la cel dat .10) Pe un aliniament AB se ia o lungime oarecare CD. 9 … m unul de altul.3. 15 m din punctul D. stabilind la jumătatea lui punctul 0.9. a) cât şi la extremitatea acestuia.3. care se intersectează în punctul P. Aliniamentul nou obţinut RP va fi paralel cu AB. după care cu aceeaşi deschidere a ruletei (ex. 4..2. Coborârea unei perpendiculare realizate cu panglica de oțel Din punctul P. 12 . 10. cu panglica sau ruleta se va descrie un arc de cerc. poate fi aplicată. vom trasa două arce de cerc care se intersectează în punctul P.: DP=EP= 8m).9) Fig. vom descrie două arce de cerc cu o lungime de 4.10. m din punctul C şi respectiv 5. 4. 4.b) aplicată de obicei dintr-un punct oarecare al aliniamentului.Metoda triunghiului dreptunghic bazată pe numerele pitagorice 3. care va intersecta aliniamentul AB în punctele C şi D. cu ruleta şi un instrument ascuţit (fişă). Faţă de extremităţile punctelor C şi D distanţate la 3. 4. În funcţie de distanţa care se doreşte a fi între cele două aliniamente se va măsura în continuare aliniamentul CP.29. (fig. Aliniamentul CP va fi din nou perpendicular pe AB. 6. atât de pe un punct oarecare al aliniamentului (fig. 5 sau multiplii de acestea. Coborârea unei perpendiculare 4.Trasarea unui aliniament paralel la cel dat (fig. Fig..4. 4.4. Metoda triunghiului isoscel (fig. Se va măsura distanţa CD obţinută. Aliniamentul CP va fi perpendicular pe AB. 8. iar la jumătatea ei vom obţine punctul P' care reprezintă piciorul perpendicularei PP' pe aliniamentul AB. presupune a măsura două distanţe egale (CD = CE) pe aliniament.3.

Determinarea lăţimii unui curs de apă.4. 4. ravenă.4. Determinarea distanţei dintre 2 puncte aflate pe malurile unui râu Pe teren se vor măsura distanţele orizontale AE. precum şi diagonalele EB şi EC care împart poligonul format în trei triunghiuri oarecare. vom măsura cu panglica sau ruleta toate laturile. 4. Din asemănarea triunghiurilor AEB şi CED rezultă: AB CD AE = ⇒ AB = ⋅ CD AE CE CE 4. Din punctul A operatorul va căuta un semnal natural sau artificial pe malul opus.12). Fig.12 suprafață de teren accesibilă âi cu vizibilitate în interior . dus-întors cu panglica de oţel etalonată. Ridicarea în plan a unei suprafeţe de teren accesibilă şi cu vizibilitate utilizând panglica sau ruleta de oţel După materializarea şi semnalizarea pe teren a punctelor caracteristice suprafeţei ABCDE (fig. 4.11. EC şi CD. iar în punctul C se ridică o altă perpendiculară CD astfel încât prin vizarea din D la B să obţinem un punct de intersecţie E a acestei vize cu aliniamentul AC.35. 4. râpă (fig. astfel încât aliniamentul AB să fie aproximativ perpendicular pe cursul de apă.11). Fig. Pe aliniamentul AB se ridică o perpendiculară de lungime orizontală AC.3.

4. Pe o dreaptă se va transpune la scară latura AB.3. calculate fiecare în parte cu formula lui Heron.13). c – laturile triunghiului 4.3 Suprafaţă de teren inaccesibilă şi fără vizibilitate în interior În vederea întocmirii planului topografic se vor reduce la scară toate laturile patrulaterului. b.6.7] în care: p (semiperimetrul) = a. iar pe prelungirea acesteia. (fig.10 m. S= p ( p − a) ( p − b) ( p − c) a+b+c . Ridicarea în plan a unei suprafeţe de teren inaccesibilă şi fără vizibilitate în interior cu ruleta sau panglica de oţel În cazul unor astfel de suprafeţe (pădure. plantaţie de pomi sau viţă. iar ultimul punct D se obţine din punctele C şi E. construcţie).. Din punctele A şi B cu deschiderea în compas AE şi BE se trasează două arce de cerc la intersecţia cărora se obţine punctul E. Fig. care reprezintă direcţia laturii BC. 4. se măsoară dus-întors toate laturile care unesc punctele caracteristice ale suprafeţei şi laturile unor mici triunghiuri isoscele de 5. iar laturile triunghiurilor isoscele vor fi reduse fie la aceeaşi scară fie la una mai mare.. Cu deschiderea distanţierului Bb2 din punctul B şi b1b2 din b1 vom construi două arce de cerc obţinând punctul b2 . Se continuă acest procedeu obţinând din punctele B şi E punctul C.Pentru transpunerea în plan toate lungimile măsurate se vor reduce în prealabil la scară după care pe o dreaptă oarecare se transpune latura AB. Triunghiurile isoscele vom fi construite fie în interiorul fie în exteriorul suprafeţei. . latura triunghiului isoscel Bb1. Rolul triunghiurilor isoscele este acela de a ne ajuta la trasarea suprafeţei pe plan prin intersecţii de distanţe. Suprafaţa poligonului măsurat pe teren şi transpus pe plan se obţine ca sumă a suprafeţelor celor trei triunghiuri. 2 [4. în funcţie de accesibilitate şi vizibilitatea oferite de teren.

3.7.15). Fig. Procedeul perpendicularelor 4. Prelungirea unui aliniament dincolo de obstacol Această operaţie o putem realiza prin două procedee: 1) Prin ridicări de perpendiculare 2) Prin segmente proporţionale 4.1. Fig. 4. care va permite trasarea aliniamentului pe lângă obstacol. Procedeul perpendicularelor – constă în ridicarea de segmente perpendiculare succesive până la depăşirea obstacolului de pe direcţia aliniamentului (Fig.3.2. pentru a putea ridica perpendiculare de pe ele dincolo de obstacol. 4.14). prin ridicare şi coborâre de perpendiculare (fig. iar înălţimile se vor lua grafic pe plan perpendicular pe baze.7. 4. după construirea aliniamentului AY sub un unghi convenabil faţă de aliniamentul iniţial. În continuare pe axa AY se vor alege convenabil punctele D’ şi E’. având lungimi deduse din relaţia de asemănare a triunghiurilor ADD’ şi AEE’ astfel: AB ' BB ' AD ' BB ' = = şi AD ' DD ' AE ' EE ' . 4. 4.3. Procedeul segmente proporţionale depăşirea obstacolului pe teren se realizează cu ajutorul unui aliniament ajutător AY. după care repetând operaţiile şi făcând închiderea grafică pe punctul iniţial se va obţine şi poziţia punctului D (vezi Fig. Verificarea calculului de suprafaţă se va face prin determinarea triunghiurilor din patrulater după cealaltă diagonală. se va coborî o perpendiculară BB’.Pe această direcţie vom transpune la scară punctul C.14. 44). Calculul suprafeţei obţinute pe plan se va face prin metoda semigrafică împărţind suprafaţa obţinută în două triunghiuri ale căror baze au fost măsurate pe teren.15 Procedeul segmente proporţionale În faza iniţială.7.

V 3 O 4 16 N V s 17 6 8 9 10 11 12 21 14 13 18 7 19 2 Cv 4 1 20 O Întregul aparat se compune din infrastructura şi suprastructura.şurub de blocare a mişcării lunetei. SCHEMA GENERALA A TEODOLITULUI CLASIC. 20 . 5 .axa principală a teodolitului (verticala). 15 . VsVs .ambaza teodolitului.coloana tubulara a axului teodolitului. 18 . iar suprastructura este compusa din restul partilor componente.axa secundară a lunetei. A. Instrumente şi aparate pentru măsurarea unghiurilor Este instrumentul care permite măsurarea direcţiilor la două sau mai multe puncte din teren. La vizarea unui obiect îndepărtat.şurub de blocare a 17 5 15 N V Figura 5. 6 . 19 . limbului.suruburi de calare.directricea nivelei torice.dispozitiv de prindere a firului cu plumb.axa nivelei sferice.centrul de vizare al teodolitului. VV . 11 .1.1. 8 . Părţile componente. sunt: 1 . OO . precum şi înclinarea acestor direcţii.şurub de prindere (surub pompa). 10 .cercul gradat orizontal (limbul).Schema generala a teodolitului. 12 . NN . 17 dispozitiv de citire a cercului orizontal.luneta teodolitului. asa cum sunt prezentate în figura 1. Infrastructura este cuprinsa între ambaza teodolitului şi limb inclusiv.nivela torică a cercului orizontal.placa ambazei.ambaza trepiedului.nivela sferică a cercului orizontal. 7 . 2 . toate putându-se misca în jurul axei verticale V-V).cercul vertical.axa de rotatie a lunetei. 9 . Determinările se raportează la un plan orizontal care trece prin punctul în care se staţionează cu teodolitul.placa de tensiune a ambazei. numit punct de staţie.şurub de blocare a cercului alidad. 3 .furcile lunetei. Cv . V-V şi posibilitate de mişcare a lunetei şi cercului vertical într-un plan .axul teodolitului. 13 .cercul alidad. teodolitul are posibilitate de mişcare în jurul axei principale de rotatie.Punctele D şi E trasate pe teren vor reprezenta prelungirea aliniamentului AB dincolo de obstacol. CAPITOLUL V MĂSURAREA UNGHIURILOR 5. 21 . 4 . 16 . 14 .

vertical în jurul axei orizontale secundare O-O. imposibil de obţinut cu ochiul liber. 10 . Luneta cu focusare exterioara (figura 5. care este axa de rotaţie a suprastructurii aparatului. 8 .surub de focusare. 9 .axa geometrica a lunetei.centrul optic al ocularului.axa optică a lunetei. 5 . 3. 2 . numită şi secundară.2) se compune din: 1. axa O-O.lentila divergentă de focusare. 3 . numit centrul de 2. Luneta topografică Lunetele instrumentelor topografice sunt constituite ca un dispozitiv optic ce serveşte la vizarea. O1O2 . PARTI COMPONENTE ALE TEODOLITULUI.ocular. r .locul de formare al imaginii în absenta lentilei de focusare. p' . O1 . 7 . procedeul numindu-se determinarea stadimetrică a distantelor. xx .distanţa variabilă între lentila de focusare şi obiectivul fix .centrul reticulului. Toate cele trei axe trebuie să se întâlnească în acelaşi punct.tub ocular. la distanţă.surub cremaliera. 4 . numită şi principală.reticul. a . vizare al teodolitului.2 .tub obiectiv.obiectiv.Luneta topografică Pentru a nu se pierde timp cu cautarea obiectului ce se doreste a se viza. luneta poate servi şi la determinarea distanţelor (măsurare) pe cale optică. 6 . C.centrul optic al obiectivului. O2 . aceasta trebuie să fie verticală. 3 1 7 8 9 2 5 x r O 2 x a (variabil) 4 p' (constant) O 1 6 10 9 Figura 5.suruburi de rectificare a firelor reticulare. axa r-O (reticul-obiectiv) numita şi de vizare. a căror imagine obţinută prin lunetă este clara şi mărită. axa V-V. pe luneta se . care este axa în jurul căreia se roteşte luneta împreună cu cercul vertical. AXELE TEODOLITULUI. care este linia materializând directia spre care se efectuează măsuratoarea. În afară de aceasta. În timpul măsurătorilor. Din punct de vedere constructiv teodolitul are trei axe şi anume: 1.distanţa variabilă între obiectiv şi imagine. a obiectelor numite şi semnale topografice. Cv.

iar prin rotirea ocularului se tinde la obţinerea unei imagini clare a firelor. care odată suprapus peste obiectul vizat asigură existenta în câmpul vizual al lunetei a obiectului vizat. Operatiunea se realizeaza în etape succesive: 1. . Ordinea operaţiilor este strict obligatorie în succesiunea în care este prezentată mai sus. deoarece depinde de distanţa de la obiect la aparat. determinată de centrul r al firelor reticulare şi centrul optic al obiectivului. Operaţiunea se execută la începutul unei zile de măsurători şi ramâne valabilă atât timp cât nu se schimba operatorul la aparat. este determinată de centrele celor două sau trei tuburi concentrice şi de asemeni nu este materializată. Reticulul lunetei este format dintr-o placa de sticlă pe care sunt gravate foarte fin trăsături numite fire reticulare. fiind singura axa materializată. respectiv vertical. axa de vizare. punerea la punct a imaginii firelor reticulare se realizează prin îndreptarea lunetei spre o suprafaţă de culoare deschisă. În cazul în care se constată descentrarea centrului firelor reticulare de la axa geometrica a lunetei. se deplasează luneta în plan vertical pâna ce firul reticular orizontal se suprapune peste punctul vizat. aceasta este prevazută cu şuruburi de rectificare în plan orizontal. punerea la punct a imaginii obiectului vizat urmăreşte să realizeze o claritate maximă a imaginii prin acţionarea şurubului de focusare.amplaseaza un dispozitiv. se suprapune dispozitivul de vizare aproximativă (cui-catare sau colimator) peste imaginea obiectului vizat. axa geometrică. Punctarea obiectelor vizate este operaţiunea prin care se aduce centrul firelor reticulare pe punctul matematic al obiectului vizat. Axele lunetei. sunt materializate de: 1. La lunetele moderne reticulul este fix şi se afla în planul focal anterior al ocularului. determinată de centrele optice ale obiectivului şi ocularului şi nu este materializată. care trebuie să coincidă între ele. 3. 2. Acest lucru se realizează când planul imagine se suprapune cu cel al firelor reticulare. b). Se focusează imaginea cu ajutorul şurubului de focusare. care prin acţionare permit readucerea centrului pe axa geometrică. sau de simetrie.catare sau mai nou un colimator. tip cui . 2. inversarea ordinii conduce la alterarea claritaţii imaginii obiectului vizat când se realizează claritatea firelor. acţionând din şurubul de fină mişcare în plan vertical.  Punerea la punct a lunetei se execută în două faze şi anume: a). axa optică. În acest moment în câmpul vizual al lunetei apare imaginea neclară a obiectului. Operaţiunea se numeşte focusare şi se execută la fiecare vizare cu luneta.

 Nivelele teodolitului. 5.3 .Punctul central al fiolei PnPn .vedere in plan 1 .Montura 3 . Sunt dispozitivele care servesc la orizontalizarea sau verticalizarea unor drepte.Suport 4 .3) formata dintr-o fiola în forma de tor (cilindru curbat dupa un arc de cerc).fiola de sticla 3 .Fiola de sticla 2 . Se disting următoarele tipuri de nivele:  sferică.  torică. Interiorul este umplut cu eter sau alcool. prin acţionarea şurubului de fină mişcare în plan orizontal.Cercul alidad 5 . Tangenta poartă denumirea de directrice a nivelei. (figura 1.Plan director tangent VsVs . umplută cu aceleaşi lichide ca şi nivela sferică.articulatie 6 . La partea superioară a fiolei se gravează trăsături simetrice faţă de mijlocul ei. (figura 5.sectiune verticala b .suportul nivelei 5 .surub de rectificare 4 .directricea nivelei N m R α R M a M' m N C Figura 5. Întregul ansamblu se fixează într-o montură protectoare din material plastic dur sau metal.3. N a 5 6 b 7 7 2 1 N 3 4 a .Verticala cercului de curbura a nivelei 6 5 4 Figura. lasându-se un mic spaţiu ce formează o bulă de vapori saturaţi de lichid.reperele nivelei 7 .Nivela sferică. la interval de 2 mm una de cealaltă.4 .Nivela torică Mărimea ce caracterizează o nivelă se numeste sensibilitate şi reprezintă unghiul la . având la partea superioară forma unei calote sferice. Pe calota fiolei se gravează cercuri concentrice cu diametrul mărit cu 2 mm. 5 Pn 3 M 6 Vs M 1 Pn 2 5 3 5 Vedere in plan Vs Sectiune transversala 1 .Cerc reper M .montura metalica 2 . Partea centrală a calotei reprezintă punctul central al nivelei prin care trece axa verticală Vs -Vs a acesteia.2) formată dintr-o fiolă de formă cilindrică. precum şi la măsurarea unor unghiuri mici de pantă.bula nivelei NN . tangenta la centrul fiolei devine orizontală. Atunci când centrul bulei coincide cu centrul fiolei. se deplasează firul reticular vertical pâna ce se ajunge pe punctul vizat.Suruburi de rectificare 6 .

centru de inclinare a fiolei pentru o deplasare a bulei de 2 mm.   aşezarea în statie a teodolitului. iar pentru determinarea unghiului zenital prin suprapunerea firului reticular orizontal peste semnal.  efectuarea determinărilor propriuzise.2.Nivela cu coincidenta Dacă vom realiza o nivela compusă din două toruri dispuse cu curburile opuse una faţă de cealaltă. Acest lucru se obţine la nivelele cu raza de curbura cât mai mare. Anterior însă este necesară vizarea aproximativă cu ajutorul colimatorului. Cu cât unghiul este mai mic cu atât sensibilitatea este mai mare şi invers. făcută pentru determinări azimutale la baza semnalului. la care semiimaginile capetelor bulei nivelei sunt aduse. prin suprapunerea peste acesta sau bisectare a firului reticular vertical. Metode de măsurare a unghiurilor. într-un ocular sectionat în doua jumătăţi pe verticală. Procedeul prin coincidenţă este de pâna la 10 ori mai precis decat cel cu repere gravate. realizam o nivela butoias. Când capetele sunt în prelungire.pozitia in coincidenta a bulei nivelei Figura 5.pozitia in necoincidenta a bulei nivelei b . 5. .campul ocularului nivelei cu coincidenta a b a . Un caz particular al acestui tip de nivelaâ este nivela cu coincideţă. Operaţiunile necesare măsurarii unghiurilor constau din următoarea succesiune:  verificarea şi eventual rectificarea teodolitului. deci ambele feţe vor fi convexe.6 .b . punerea la punct a imaginii firelor reticulare şi apoi a imaginii obiectului vizat (semnal geodezic). fie la înălţimea (S) a semnalului. Funcţie determinările. vizarea punctului. de numărul de punctelor spre care se vor face metodele ω C 2 ω' ω" C B 2 C '2 B Figura 5. printr-un sistem de prisme. centrul bulei coincide cu centrul nivelei. a. va putea să lucreze prin răsucire fie pe o faţă fie pe cealaltă. care atasata unui dispozitiv ce-i va permite rotirea convenabilă.Metoda diferenței citirilor. A 0 0 (2 0 0 ) C 1 A C C '1 1 Măsurarea unghiurilor orizontale.4). fie la înălţimea (I) a instrumentului.5 . (figura 1.

În acest caz. sau de unghiuri dispuse în tur de orizont daca este vorba de mai mult de 2 puncte vizate. Metoda diferenţei citirilor sau simplă . Cu cele două valori obţinute. cu luneta tot în pozitia I. se va obţine o valoare mai precisă a valorii unghiului dintre cele două direcţii. în pozitia I se aduce valoarea zero a cercului orizontal gradat. daca este vorba de unghiul format de doua puncte vizate. cercul vertical fiind acum în dreapta lunetei (pozitia a II-a).7 . se deblochează mişcările generale ale aparatului şi se vizează punctul B. [5. după care se vizează punctul B şi se efectueaza citirea c 2'. valoarea unghiului va fi dată de diferenţa între c2' şi 200g. dacă acestea se înscriu în toleranţe. Pentru aceasta a doua fază se rotesc aparatul şi luneta cu câte 200g. Unghiul măsurat în pozitia I va fi: ω ' = c2 − c1 iar în pozitia a II-a va fi : ω ω= ω'+ω" 2 c1 c3 [5. . Metoda repetitiei c1 c2 A B c2 A B c1 c2 c3 c4 A B Figura 5. atunci valoarea cea mai probabilă a unghiului va fi media aritmetică a celor două determinări.rezultă ca citirea facută pe punctul B este chiar mărimea unghiului ce se doreşte a se măsura.se foloseşte la determinarea unghiului format de direcţiile către două puncte. Valoarea unghiului format de direcţiile către punctele A si B va fi data de diferenţa citirilor : ω = c2 − c1 [5.3] ' ' Dacă diferenţa celor două determinări se încadrează în toleranţa admisă. Pentru aceasta (figura 5.4] Un caz particular al acestei metode este cel în care pe direcţia initială.1] Dacă operaţiunile descrise mai sus se completează cu vizarea în poziţia a doua a lunetei. fără o precizie deosebită.6) se procedează astfel: se eliberează mişcarea înregistratoare a cercului orizontal gradat. se efectuează citirea c2.măsurare se referă la măsurarea unghiurilor izolate. prin rotirea aparatului în sens antiorar şi se efectuează citirea c1'. se calculează media ca fiind valoarea cea mai probabilă a unghiului ω. Prin aducerea aparatului în poziţia a II-a a lunetei. citirea initiala devenind 0. se vizează punctul A în pozitia I a lunetei (cerc vertical stânga) şi se efectuează citirea c1. în poziţia I a lunetei.Metoda repetitiei.2] " = c c − 2 1 [5. se vizează punctul A.

în schimb după vizarea punctului B se blochează mişcarea înregistratoare. de la care se vizează toate celelalte C '3 C C3 C '2 B Figura 5. în ambele pozitii ale lunetei. puncte. Ne propunem să determinăm unghiul sub care se văd din punctul de staţie punctele A si B prin trei repetiţii. a neînchiderii şi a corecţiei totale şi unitare. se vizează aceeaşi direcţie initială. în sens orar. în situaţia în care se dispune de un aparat cu o precizie de citire mai mică decât precizia cerută pentru determinarea unghiului. cu instrumentul în pozitia I a lunetei se vizează punctul A şi se efectuează citirea c1. Se deblochează mişcarea înregistratoare şi se revizează punctul B. Pentru acest tur de orizont.8).7). Numai acum se poate face citirea la dispozitivul de citire a cercului orizontal. încheindu-se turul de orizont tot pe viza iniţială. se vizează A. se deblochează mişcarea generală în plan orizontal.8 . Principial. procedându-se la calculul mediilor între cele două poziţii. se vizează punctul B căruia i-ar corespunde citirea c2 care însa nu se efectuează. care la fel ca şi c2 nu se efectuează. se deblochează mişcarea înregistratoare şi cea generală în plan orizontal şi se vizează B. În sfârsit. luneta aparatului este în poziţia I (cerc vertical stânga). Se aduce aparatul în poziţia a doua. metoda foloseşte de fiecare dată drept origine a citirilor. se alege ca direcţie de referinţă (iniţiala) viza cea mai lungă. Valorile măsurate se prelucrează. se deblochează mişcarea generală în plan orizontal şi se vizează punctul A. Valoarea cea mai probabilă a unghiului măsurat prin cele trei repetiţii va fi obţinută cu relaţia : ω= c4 − c1 3 Metoda se aplică în cazul măsurării unghiurilor izolate. Din totalitatea vizelor. Pentru determinarea unghiului între două direcţii concurente în punctul de staţie. atunci când pentru măsurători este folosit un instrument repetitor (figura 5. După această secvenţa am efectuat două "repetiţii" pentru măsurarea unghiului între direcţiile spre punctele A si B.Metoda seriilor. citirea corespunzătoare ar fi c3.se foloseşte la determinarea cu precizie sporită a unghiurilor izolate. după care vizarea se desfăşoara în sens antiorar pâna la închiderea pe aceeaşi viza iniţială.în ordine. 200 0 D C '4 C4 C '1 C1 C2 C "1 C " '1 A Metoda seriilor (sau reiteratiilor) se foloseşte de fiecare dată când se urmăreşte determinarea mărimii unghiurilor dintr-un punct de staţie în care converg mai multe vize (figura 5. după vizarea punctului B se blochează mişcarea înregistratoare. valoarea direcţiei determinată în măsurătoarea anterioară. prin aplicarea celei din urma la obţinerea valorilor compensate pentru direcţiile .

numarul dispozitivelor de citire (în general 2).183 210. viza către punctul C va primi 2. daca originea este pe directia orizontalei ce trece prin centrul de vizare al aparatului. se pot determina. metoda se numeşte a turului de orizont. Dacă observaţiile se fac numai într-o singură poziţie a lunetei.5663 153.5675 153. Intervalul între serii se stabileşte cu relaţia: I = 400 g m⋅ n [5.1) un exemplu de prelucrare.1375 Corectie Unghi com p.183 10. Pentru exemplificare se prezintă mai jos (tabelul 5. viza către punctul B va primi cu.1263 95.1263 -0.565 353.1375g = .1225 95. fie unghiuri zenitale. cu o cantitate cu adică : cu = c = −28 cc n Viza iniţială fiind neafectată de erori nu va primi nici o corecţie.Compensarea seriilor proporţional fiecărei vize. n .numarul de serii ce se executa.135 Pozitia II 210. m . Se observa că prin aplicarea coreţiei corespunzătoare la valoarea măsurată.1263g .225 101.13 295.măsurate. calculându-se .225 301.1c12cc Acesta valoare se va repartiza Tabelul 5. Măsurarea unghiurilor verticale.225 301.1263 A si direcţia finală (considerată viza afectată de erori) tot către punctul A. se centreaza şi se caleaza.10.0028 95.183 10.I reprezinta intervalul între serii.cu şi aşa mai departe pâna la viza de închidere care va primi 4.5635 -0. Dupa pozitia originii diviziunilor cercului vertical.cu. de obicei în sens orar. Prin efectuarea diferenţei între direcţia initială (considerată valoare justa) către punctul Pct st.vizat A 1 2 3 4 1 Pozitia I 10. viza finală devine egală cu viza iniţiala. 0 10. pe verticala) fie unghiuri de panta.0084 301. 5. când originea este îndreptata spre zenit (în sus.14 Medii 10.1741 -0.2.0056 153. se citeste unghiul vertical la dispozitivul de citire.0112 10.2. fie la înaltimea aparatului fie la înaltimea s a semnalului. Pentru măsurarea unghiurilor verticale se procedeaza în felul urmator:    se instaleaza aparatul în punctul de statie. Măsurarea unghiurilor de pantă se face cu luneta în ambele poziții. se masoara înaltimea aparatului (notata cu i). Pct. prin aducerea firului reticular orizontal la unul din cele doua repere mentionate mai sus.1 . se obţine valoarea corecţiei totale: c = 10. se vizeaza semnalul din punctul B.6] unde. Dacă se doreste o creştere a preciziei determinărilor se pot executa mai multe serii. însa cu origini diferite ale direcţei initiale.2194 -0.

5.300g Z1 + Z2 = 400g l i n ia d e v i z a re Z α (+ ) i s i B α (+ ) A Fig.9] ca valoarea cea mai probabilă a determinărilor.media: poziția I α1 = c1 poziția a II-a α 2 = 200 g − c1 de unde rezultă: g α 1 + α 2 c1 + 200 − c2 c − c2 α= = = 1 + 100 g 2 2 2 ( ) [5.Z1 1 iar controlul citirilor se face cu relația : α2 = Z2 .Z din care se poate constata ca unghiul de panta este o marime algebrica.9. În cazul măsurării unghiurilor zenitale relaţiile de calcul devin: pozitia I pozitia a II-a de unde rezultă: Z= c1 + 400 g − c2 Z1 + Z2 c − c2 = = 1 + 200 g 2 2 2 Z1= c1 Z2 = 400g .13]. se poate scrie ca: α = 100g .c2 ( ) Pentru calculul unghiului de panta prin măsurarea unghiului zenital se foloseşte relaţia: α = 100g . acesta este pozitiv pentru toate punctele situate deasupra liniei orizontului şi negativ pentru toate punctele situate sub linia orizontului ce trece prin centrul de vizare al unui teodolit instalat într-un punct de statie. Măsurarea unghiurior verticale . Pornind de la relatia [5.

atunci când luneta este orizontală (fig. 6. tahimetrelor-teodolite. Tahimetrele teodolite au în general constanta stadimetrică egală cu 100. iar pentru asigurarea preciziei necesare reţelelor de ridicare vom determina lungimi relativ mici (<600 m). aparatelor de nivel prevăzute cu fire stadimetrice. ) . iar produsul dintre aceasta şi intervalul H măsurat pe o miră verticală. vor da distanţa orizontală D dintre aparat şi miră. iar ca accesorii utilizăm diferitele tipuri de mire sau prisme. Măsurarea indirectă a distanţelor sau stadimetrică se poate realiza cu ajutorul tahimetrelor.1).CAPITOLUL 6 MĂSURAREA DISTANŢELOR PE CALE INDIRECTĂ Distanţele pe cale indirectă se măsoară cu ajutorul aparatelor topografice care au gravate pe plăcuţa reticulară fire stadimetrice.

iar mira perpendiculară pe viză formează acelaşi unghi "α " cu poziţia verticală a acesteia (fig. Numărul generator se obţine făcând diferenţa între citirea de sus (Cs) de pe miră şi citirea de jos (Cj): N= Cs-Cj Atunci când luneta este înclinată cu un unghi "α " faţă de orizontală.2. Măsurarea stadimetrică a distanţelor Măsurarea indirectă a distanţelor pe un teren plan Pe terenurile orizontale sau cu o înclinare neglijabilă distanţa dintre două puncte se determină satdimetric cu relaţia: Do= K*N.Fig.cos α . Măsurarea indirectă a distanţelor pe teren înclinat . în m. 6. iar distanţa orizontală D se va calcula cu relaţia D=D'cos θ = 100Lcos2 θ =100 L sin2Z unde: D – distanţa orizontală D' – distanţa înclinată α – unghiul de pantă Fig. va rezulta D=100L.1. care la aparatele moderne este egal cu 100. N – numărul generator. 6. în m. în care: Do este distanţa orizontală.2). 6. K – coeficientul stadimetric.

după cum urmează: a. lungimea medie a unei laturi este de cca 100-150 m. vârfurile de unghi vor fi amplasate în locuri ferite de distrugere şi cu posibilităţi de vizibilitate între ele. Drumuirile au ca scop îndesirea punctelor reţelei de triangulaţie şi intersecţiei numindu-se drumuiri principale. 1: 5000 şi chiar mai mari pe care trebuie să fie amplasată în prealabil reţeaua de puncte de sprijin de triangulaţie. 7. b. PROIECTAREA REŢELELOR DE DRUMUIRI Drumuirile vor fi proiectate pe planuri topografice întocmite la scările 1:10000. c. evitându-se laturi mai scurte de 50 m şi mai lungi de 200-250m.CAPITOLUL 7 DRUMUIRI PLANIMETRICE UTILIZATE LA RIDICAREA IN PLAN A SUPRAFETELOR DE TEREN Drumuirea reprezintă o succesiune de puncte de staţie legate între ele prin unghiuri şi distanţe. amplasate în apropierea detaliilor ce urmează a fi ridicate. aliniamentele drumuirii să fie în apropierea detaliilor de ridicat în plan.1. . O drumuire bine întocmită trebuie să respecte o serie de condiţii la proiectare. intersecţii sau poligonometrie. când unul sau ambele puncte de capăt sunt puncte de capăt dintr-o altă drumuire. când se sprijină direct pe astfel de puncte sau drumuiri secundare.

2 Marcarea şi semnalizarea vârfurilor de unghi la drumuiri Marcarea punctelor de drumuire poate fi făcută fie prin ţăruşi de lemn de esenţă tare (Fig. iar traseul pe cât posibil să fie în linie dreaptă.1 Ţăruş topografic . marcându-se punctele cu ţăruşi. echipa de recunoaştere efectuează: a.2. alegerea aliniamentelor în aşa fel încât să fie pe cât posibil de pantă uniformă.60 cm şi diametrul de 3-6 cm. b. Fig. 7. confruntarea proiectului cu terenul pentru a definitiva proiectul de drumuire. etc.. Recunoaşterea terenului Cu ocazia recunoaşterii suprafeţei de teren pe care se va amplasa drumuirea. efectuând şi un reperaj pentru găsirea amplasamentului în vederea marcării definitive. având lungimea de 30. 7. măsurarea lungimii laturilor.2.2.. alegerea modului de marcare şi semnalizare a punctelor. fie prin ţăruşi de fier prin terenurile foarte consistente.1. e. pentru măsurarea în condiţii bune a distanţelor. OPERAŢII DE TEREN ALE DRUMUIRILOR Principalele operaţii de teren ale drumuirilor sunt: recunoaşterea terenului. vopsea. drumuirile principale nu trebuie să depăşească o desfăşurare de 3000m în cazul planurilor întocmite la scările 1:5000 . marcarea şi semnalizarea vârfurilor de unghi.. precum şi notarea acestora în carnetul de teren. laturile drumuirilor să fie aproximativ egale. măsurarea unghiurilor de pantă şi ale celor orizontale etc. 7. c. Punctul matematic se va însemna pe capul ţăruşilor de lemn prin cuie şi a celor de fier cu găuri.1).1: 10000 şi respectiv 2000 m pentru planurile la scara 1:2000 şi mai mari. 7. 7.d.

punctul matematic însemnându-se prin două crestături la încrucişarea lor sau printr-un bulon metalic. 7. . Fig.2. Fig. în roşu cu alb având un sabot metalic ascuţit la vârf (Fig.Pentru marcarea punctelor pe o durată mai mare de timp se folosesc în general borne de beton armat (fig. Bornă de beton armat De asemenea.). cu ajutorul firului cu plumb sau cu ajutorul unei nivele sferice cu cornieră care se lipeşte de jalon. Verticalizarea jaloanelor se realizează din ochi. semnalizare se face cu jaloane de lemn colorate.2. 58). 7. având ca scop regăsirea punctului în caz de deplasare sau dispariţie a bornei. 7. Pentru distanţele dintre punctele de drumuire (aprox. trasarea construcţiilor de diferite tipuri pe teren etc.3). la punctele având atât durată cât şi importanţă mare se construiesc borne speciale din beton marcate şi în subsol pe verticala punctului de marcare (fig. 200-300 m).3 Bornarea punctelor în sol şi subsol În ce priveşte semnalizarea punctelor de drumuire este necesară pentru operaţiile topografice curente cum ar fi: măsurări de unghiuri şi distanţe. sau diverse tipuri de repere inoxidabile.7.

La drumuirile principale în punctele de capăt se va executa turul de orizont care va cuprinde 2-3 puncte cunoscute.000. Instrucţiunile de lucru prevăd pentru extravilan următoarele limite: d. Măsurarea unghiurilor drumuirii Măsurarea unghiurilor orizontale şi zenitale din punctele de staţie ale drumuirilor se va face în ambele poziţii ale lunetei cu menţiunea că cele zenitale vor fi determinate în ambele sensuri. fie pe cale indirectă. la măsurarea directă.4 Jalon topografic a) sprijinit cu trepied de fier. pentru planuri la scările 1: 5000 – 1:10. mai ales pentru drumuirile secundare. Măsurarea unghiurilor orizontale prin unul din procedeele prezentate în capitolele anterioare se face înainte de a începe observaţiile pentru determinarea punctelor radiate. distanţa dintre staţii trebuie limitată. la măsurarea indirectă cu mira orizontală de 2 m. f. pentru planuri la scara 1 : 2000 şi mai mari.4.2. 50 – 300 m. la măsurarea directă. întrucât o eroare de măsurare mai mare într-un punct de staţie poate roti întreg sistemul. În vederea încadrării în precizia de măsurare necesară. De-a lungul drumuirii la 3-4 staţii se va realiza un tur de orizont în care se vor include şi vize spre puncte de triangulaţie cunoscute pentru controlul orientărilor. 7. precum şi prima şi respectiv ultima staţie de drumuire. b) verticalizare cu cornieră 7.3 Măsurarea lungimii laturilor Laturile de drumuire pot fi măsurate fie pe cale directă.Fig.  50 m. Direcţia de origine în punctul de plecare va fi un punct cunoscut care se poate observa în condiţii optime.2. 1 g. 150 m. chiar dacă închiderea pe punctul de plecare . e. la măsurarea indirectă cu mira verticală. 50 – 200 m.  7. Drumuirile închise se vor evita pe cât este posibil.

în care se prezintă calcule pentru drumuirea sprijinit pe punctele de triangulaţie fi 201 şi 202. astfel: d0 = L . odată cu măsurarea unghiurilor în punctele de staţie. 7. L – distanţa măsurată cu panglica pe teren. atât în cazul distanţelor măsurate direct cu panglica de oţel (fig. se vor viza şi puncte de triangulaţie în vederea localizării eventualelor greşeli.6). Vom lua în continuare un exemplu practic. CALCULE EFECTUATE LA DRUMUIREA PLANIMETRICĂ SPRIJINITĂ După cum s-a mai arătat. 7. Reducerea distanţelor la orizontală În prima etapă de calcul se procedează la reducerea distanţelor la orizont. α z – unghi zenital sau: – unghi de pantă . iar rezultatul executării calculelor îl constituie aflarea coordonatelor rectangulare ale punctelor de drumuire (Fig. cât şi a celor determinate indirect cu teodolitul şi mira verticală.31.3. cos d0 = L . 59).7.este în limite admisibile. iar staţiile pentru această drumuire vor Fig. drumuirile sprijinite sunt linii poligonale care se sprijină pe puncte determinate anterior. sin z unde: d0 – distanţa redusă la orizont.5 Drumuire planimetrica sprijinită 7. 170 şi 171. De aceea.

– media citirilor în cele două părţi ale lunetei la închiderea turului de orizont.ETo Se stabileşte elementul de compensat .  compensarea orientărilor pe drumuire. astfel: Se stabileşte corecţia pe turul de orizont CTo = .6.d 0 = K ⋅ N ⋅ cos 2 α d 0 = K ⋅ N ⋅ sin 2 Z Fig.  acordul orientărilor.2 Compensarea orientărilor Compensarea orientărilor se face în trei etape:  compensarea orientărilor în tur de orizont.3. Eroarea de închidere pe turul de orizont se calculează cu relaţia: ETo = M CP − M CI unde: ET0 – eroarea de închidere pe turul de orizont MC. p – precizia teodolitului.I.P. 7. Condiţia care se pune la închiderea pe turul de orizont este următoarea: ETo ≤ T0 în care T0 = p n unde: T0 – este toleranţa de închidere pe tur de orizont. Calculul şi compensarea erorii de închidere a drumuirii pe turul de orizont se efectuează în staţiile unde se constată că între media citirilor de la pornire şi de la închiderea turului de orizont există o diferenţă. Reducerea la orizont a distanţelor înclinate 7. Dacă condiţia de mai sus este satisfăcută se va face compensarea erorii în progresie aritmetică. – media citirilor în cele două poziţii ale lunetei pe direcţia de pornire. n – numărul vizelor în tur de orizont. MC.

trebuie aplicată corecţia de +45cc. rezultată din calcul şi cea obţinută pe teren din măsurare. reduse la orizont şi ale orientărilor compensate utilizând relaţiile: . Exemplu: KTo = 30CC Nr. Calculul şi compensarea erorii de închidere a drumuirii pe orientare Corecţiile rezultate în urma acestor calcule.00 acesta având o precizie de 1c.18.KTo = CTo . Acordul orientărilor Este operaţia prin care facem să coincidă orientarea înapoi dintr-o staţie cu cea înainte din staţia precedentă sau prin care facem să coincidă orientarea de plecare pe care o introducem în aparat cu cea rezultată din calcul.18. iar orientarea ( θ 171 – 172) rezultată din calcul este de 68. De exemplu în staţia 171. 202 şi finalizându-se în 171 mergând din aproape în aproape prin 170 (fig. care vor fi aplicate în fiecare staţie se determină având în vedere orientarea laturii de închidere.5).45. orientarea de plecare introdusă în aparat este de 68. n unde n este numărul direcţiilor vizate în tur de orizont Valoarea compensării pentru fiecare viză se realizează făcând produsul dintre elementul de compensat şi numărul de ordine a vizei. Eθ ≤ Tθ unde: T θ – toleranţa admisă la închiderea pe orientare Urmează calculul coordonatelor rectangulare relative provizorii. de ordine a vizei: 3 cc cc => Kθ3 = 30 ⋅ 3 = 90 unde: K θ 3 – orientarea compensată a direcţiei de viză trei. Eroarea de închidere a drumuirii pe orientare se determină cu relaţia: Eθ = θC − θ m unde: Eθ – este eroarea închiderii pe orientare. atât la orientarea primei vize cât şi la toate celelalte observaţii făcute pe teren. 7. Acordul orientărilor va pleca din staţia staţiile 201. θ c – valoarea orientării rezultate din calcul θ m – valoarea orientării obţinută în urma măsurătorilor Erorile de închidere vor trebui să se încadreze în toleranţele.

Dt – lungimea totală a drumuirii desfăşurate (m) ∑ ∆X . care vor fi 5200 aplicate relativelor provizorii cu semn invers erorii. se vor calcula mai întâi corecţiile unitare pentru 1 m de drumuire.∆x = do . apărând erori care vor da ecuaţii de forma: ∆X 171−170 = ∑ ∆X i + e∆X de unde ± e∆X = ∆X 171−170 − ∑ ∆X i ∆Y171−170 = ∑ ∆Yi + e∆Y de unde ±e∆Y = ∆Y171−170 − ∑ ∆Yi Dacă eroarea totală E = e 2 ∆X + e 2 ∆Y este mai mică sau cel mult egală cu toleranţa dată de formula T = ±0. astfel: CX = e∆X ∑∆' X . Pentru calculul corecţiilor parţiale. aplicate relativelor provizorii ∆’x şi ∆’y în vederea determinării relativelor definitive ∆x şi ∆y. cos θ ∆y = do . sin θ unde: ∆x şi ∆y – coordonate rectangulare relative. 0045 Dt + 3Dt . iar pentru calculul erorii de închidere a drumuirii pe coordonate relative va trebui să se compare suma proiecţiilor laturilor drumuirii cu diferenţa dintre coordonatele absolute ale punctelor pe care se sprijină drumuirea sau să se satisfacă următoarele ecuaţii: ∆X 171−170 = X 170 − X 171 = ∆X 171− 201 + ∆X 201−202 + ∆X 202−170 ∆Y171−170 = Y170 − Y171 = ∆Y171− 201 + ∆Y201−202 + ∆Y202−170 ∆X 171−170 = ∑ ∆X i ∆Y171−170 = ∑ ∆Yi Ecuaţiile de mai sus nu se satisfac decât în mod întâmplător. ∑ ∆Y i i – sume algebrice ale relativelor ∆X şi ∆Y calculate de-a lungul drumuirii. do – distanţa redusă la orizont. valorile obţinute ale coordonatelor relative în cele mai multe cazuri conţin erori. θ – orientarea compensată Datorită măsurării distanţelor. se va trece la calculul corecţiilor.

CY = unde: e∆Y ∑ ∆ 'Y ∑ ∆ ' X si ∑ ∆ ' Y – suma absolută a relativelor ( ∆’x şi ∆’y) Corecţiile parţiale aplicate relativelor provizorii cu semn schimbat erorii vor fi calculate în mod proporţional cu mărimea acestora cu relaţiile: C.P. 7.P. se vor calcula prin însumarea algebrică a corecţiilor parţiale la relativele provizorii astfel: ∆X 171−201 = ∆ ' X 171−201 m . după cum urmează: X 201 = X 171 ± ∆X 171− 201 X 202 = X 201 ± ∆X 201−202 X 203 = X 202 ± ∆X 202− 203 X 170 = X 203 ± ∆X 203−170 Y170 = Y203 ± ∆Y203−170 Verificarea calculelor constă în faptul că valorile coordonatelor punctului final de sprijin ( 170) vor trebui să fie egale cu cele date în reţeaua de sprijin.X 171− 201 = C x ⋅ ∆ ' X 171− 201 C. orientarea drumuirii se va face în funcţie de orientarea laturii reţelei de sprijin (ex. .P.X 201−202 C ∆X 202 −170 = ∆ ' X 202−170 m .X 171−201 C ∆X 201− 202 = ∆ ' X 201− 202 m .P. 202.Y 171− 201 C ∆Y201− 202 = ∆ ' Y201− 202 m . DRUMUIREA PLANIMETRICĂ ÎNCHISĂ Este un caz particular al drumuirii sprijinite când punctele de capăt ale acesteia se suprapun (fig.P.X 202−170 = C x ⋅ ∆ ' X 202−170 C.7).P.Y 201−202 = CY ⋅ ∆ ' Y201− 202 C.X 201− 202 = C x ⋅ ∆ ' X 201−202 şi C.Y 202−170 C În ultima etapă de calcul se vor afla valorile coordonatelor absolute ale punctelor de 170. 7.P.Y 202−170 = CY ⋅ ∆ ' Y202−170 Coordonatele rectangulare relative definitive.Y 201− 202 C ∆Y202−170 = ∆ ' Y202−170 m .X 202−170 C drumuire 201. plecând de la coordonatele absolute ale punctului de sprijin şi Y201 = Y171 ± ∆Y171−201 Y202 = Y201 ± ∆Y201−202 Y203 = Y202 ± ∆Y202−203 iniţial.P.P. calculată din coordonatele punctelor 1 şi C.Y 171− 201 = CY ⋅ ∆ ' Y171− 201 C.P. latura 1-c). Atunci când punctul de sprijin este unul din reţeaua geodezică de stat având coordonatele cunoscute. şi ∆Y171− 201 = ∆ ' Y171− 201 m .P.4.P.

2.T . La măsurarea unghiurilor apar erori inerente. 3 . după cum urmează: ∑β aplicând relaţia: ' i = C.7 Drumuirea planimetrică închisă Calculul orientării laturilor de drumuire – se face plecând de la orientarea primei laturi.P. – unghiul βi se va măsura pe teren cu precizie în ambele poziţii ale lunetei.Fig. Măsurătorile în teren pentru determinarea orientării la celelalte laturi de drumuire se vor realiza ca şi la drumuirea sprijinită iar unghiurile θ 'i (i=1. 98) cu formulele: θ1−2 = θC −1 − 200 g + β 0 θ 2−3 = θ1−2 − 200 g + β 2 θ3− 4 = θ 2−3 − 200 g + β 3 θ 4−5 = θ3−4 − 200 g + β 4 . n) se compensează pe baza relaţiei cunoscute că suma unghiurilor exterioare într-un poligon închis este: 200g (n-2).T .7. unde n reprezintă numărul laturilor poligonului închis. fiind obligatorie calcularea unei corecţii totale CT ca o sumă algebrică a unghiurilor βi .. = 200 g ( n − 2 ) − ∑ βi' Corecţia totală va fi împărţită în N părţi egale care vor fi atribuite fiecărui unghi θ ’c C.i = unde: CPi – corecţie parţială atribuită unui unghi. astfel: θ 1-2 = θ C-1 – 200g + θ 1 ' Obs. = 200 g ( n − 2 ) ⇒ C.. Cu ajutorul unghiurilor corectate βi se vor calcula orientările compensate θ i (vezi Fig.T N C.

Calculul corecţiilor unitare pentru relativele corespunzătoare unui metru liniar de drumuire cu relaţiile: Cu X = unde: e∆ ' X e∆ ' Y şi CuY = ∑∆' X ∑ ∆ 'Y ∑ ∆ ' X si ∑ ∆ ' Y .sunt însumări absolute ale relativelor provizorii: 4. Calculul corecţiilor parţiale. Stabilirea erorilor de închidere pe coordonatele relative cu formulele: m ∆X = ∑ ∆ ' X e m ∆Y = ∑ ∆ ' Y e unde ∑ ∆ ' X si ∑ ∆ 'Y sunt însumări algebrice de relative provizorii ( e∆x ) 2 2.θ5−1 = θ 4−5 − 200 g + β 5 g verificare θ1−2 = θ5−1 − 200 + β1 Calculul coordonatelor rectangulare relative şi absolute – se face la fel ca şi în cazul drumuirii sprijinite iar corecţiile parţiale aplicate relativelor se obţin parcurgând următoarele etape: 1. care vor fi aplicate cu semn schimbat erorii: C px1− 2 = ∆ ' X 1− 2 ⋅ CuX C px 2−3 = ∆ ' X 2−3 ⋅ CuX C px 3−4 = ∆ ' X 3−4 ⋅ CuX C px 4−5 = ∆ ' X 4 −5 ⋅ CuX C px 5−1 = ∆ ' X 5−1 ⋅ CuX C pY 1− 2 = ∆ ' Y1−2 ⋅ CuY C pY 2 −3 = ∆ ' Y2 −3 ⋅ CuY C pY 3− 4 = ∆ ' Y3− 4 ⋅ CuY C pY 4 −5 = ∆ ' Y4−5 ⋅ CuY C pY 5−1 = ∆ ' Y5−1 ⋅ CuY 5. Stabilirea coordonatelor rectangulare relative definitive (  şi  însumând algebric ’x ’y) corecţiile parţiale (CPxi şi CPyi) la relativele provizorii astfel: ∆X 1−2 = ∆ ' X 1− 2 m pX 1−2 C ∆X 2 −3 = ∆ ' X 2−3 m pX 2 −3 C ∆X 3− 4 = ∆ ' X 3−4 m pX 3− 4 C ∆Y1− 2 = ∆ 'Y1−2 m pY 1−2 C ∆Y2−3 = ∆ 'Y2−3 m pY 2−3 C ∆Y3− 4 = ∆ 'Y3− 4 m pY 3− 4 C . Calculul erorii totale E = + ( e∆y ) care va trebui să fie mai mică decât toleranţa 2 T = 0. 0045 Dt + Dt 7500 3.

8. Pentru calculul suprafețelor prin procedeul geometric se consideră conturul poligonal prin digitizarea contururilor pe planurile cadastrale. Calculul suprafețelor prin metode numerice . Metodele si procedeele de calcul al suprafetelor. prin notiunea de suprafaţă.1. trigonometrice şi analitice de calcul al suprafeţelor. iar datele initiale folosite sunt: unghiuri si distante. măsurători fotogrammetrice analitice şi măsurători realizate geometrice. de precizia lucrării şi de scopul urmărit. 8. care la rândul lor depind de metodele de măsurători folosite şi de precizia lor. În funcţie de natura datelor de măsurători provenite din teren. după cum urmează: X 2 = ∆X 1 ± ∆X 1− 2 X 3 = X 2 ± ∆X 2−3 X 4 = X 3 ± ∆X 3−4 X 5 = X 4 ± ∆X 4−5 verificare X 1 = X 5 ± ∆X 5−1 Y2 = ∆Y1 ± ∆Y1−2 Y3 = Y2 ± ∆Y2−3 Y4 = Y3 ± ∆Y3− 4 Y5 = Y4 ± ∆Y4−5 verificare Y1 = Y5 ± ∆Y5−1 CAPITOLUL 8 CALCULUL SUPRAFEŢELOR Din punct de vedere topo-cadastral.y) obtinute din măsurători topografice clasice sau moderne.∆X 4 −5 = ∆ ' X 4 −5 m pX 4−5 C ∆X 5−1 = ∆ ' X 5−1 m pX 5−1 C ∆Y4−5 = ∆ 'Y4−5 m pY 4−5 C ∆Y5−1 = ∆ 'Y5−1 m pY 5−1 C 6. În cazul metodelor numerice. În funcţie de elementele cunoscute se aplică procedee . fără a se ţine seama de relieful terenului. calculul suprafeţelor se efectuează prin metode numerice.procedeul geometric. se defineşte aria cuprinsă în limitele unui contur închis. Calculul în ultima etapă a coordonatelor absolute pentru punctele de drumuire plecând de la un punct de sprijin din reţeaua geodezică de stat de coordonatele cunoscute şi însumând algebric din aproape în aproape relativele definitive. se stabilesc în funcţie de datele iniţiale cunoscute. provenite din măsurători topografice.1.1. coordonat rectangulare(x. mecanice şi grafice.Calculul suprafețelor prin metode numerice. de utilizează mijloace electronice de calcul a suprafeţelor. proiectat pe un plan orizontal de referinţă.

….S3.1) Ariile triunghiurilor. S = ( B + b) ⋅ h 2 .1. cu laturile măsurate pe teren cu panglica de otel de 50 m. 8. Dacă măsuratorile din teren se efectuează cu panglica de oţel şi echerul topografic . se determină punctele unui . Deci. de suprafața S. S3 si S6 (fig. Ariile triunghiurilor. Se aplică în cazul ridicărilor tahimetrice.c sunt laturile triunghiului p .d11. se obtine suprafata conturului poligonal: S= S1+S2+S3+S4+S5+S6+S7.b. în care a +b +c 2 a. care se poate împărți. cat si cu relatia folosita in cazul unui triunghi dreptunghic. 14). direct reduse la orizont (fig.procedeul geometric.d3. într-un număr de cinci triunghiuri ale căror laturi d1.semiperimetrul triunghiului.1 Calculul suprafețelor prin metode numerice . se măsoară.S2. în cazul considerat. conturul poligonal 1-2-3-4-5-6-7. 8. se calculează mai întai suprafetele partiale ale celor cinci triunghiuri:S1. In urma insumarii suprafetelor partiale ale triunghiurilor si trapezelor considerate.S4. S4.S5 şi apoi suprafaţa totală: S= S1+S2+S3+S4+S5. se determina cu relatia : S= p( p −a ) ⋅ ( p −b) ⋅ ( p −c) . se vor calcula atat cu relatia de mai sus.2. în condițile terenurilor plane. S5 si S7 si trei trapeze de suprafata S2. 8. pe baza cărora. se imparte in patru triunghiuri de suprafata S1.d2. Calculul suprafețelor prin metode numerice -procedeul trigonometric. cu panglica de otel de 50 m.1-2-3-4-5-6-7. care se obtine cu formula : p = Fig.

Y1).unghiurile orizontale cuprinse între laturile respective .( fig. Pentru stabilirea formulelor generale de calcul analitic a suprafetelor se considera suprafata unui triunghi definit prin varfurile 1(X1. Deci.contur poligonal. ce se formează. se va determina in functie de unghiurile orizontale (β ) si de distantele reduse la orizont (d).Y3). în care: S1 = 1 1 1 ⋅ d 1 ⋅ d 3 ⋅ sin β1 .3. se poate scrie: S = S3 – (S1 + S2). 8.dinstanțele reduse la orizont.Y2) si 3(X3. Fig. β . se obține ca o suma algebrică a suprafețelor triunghiurilor S1. S3 = ⋅ d 1 ⋅ d 2 ⋅ sin β3 2 2 2 unde: d1.3). 1 2 3 8. care limitează suprafaţa considerată. prin coordonate polare (β . folosindu-se metoda radierii. mai întâi pe axa ordonatelor. S 2 = ⋅ d 2 ⋅ d 3 ⋅ sin β 2 . care se proiectează. Se aplică în cazul când se cunosc coordonatele rectangulare ale punctelor de pe conturul poligonal. S2 si S3.1. dintr-un punct de statie al drumuirii tahimetrice.d2. . d). care pozitioneaza punctele conturului suprafetei considerate (fig.procedeul analitic.2 Calculul suprafețelor prin metode numerice -procedeul trigonometric. β . calculul ariei unui triunghi 1 2 3. pe baza măsurării a două laturi și a unghiului cuprins între ele.d3 . 8. Deci. β . Calculul suprafețelor prin metode numerice . Suprafața S a triunghiului 123 cu vârfurile determinate prin metoda radierii. 8.2). 2(X2.

3 Calculul suprafețelor prin metode numerice . 8.3. Aria triunghiului 1-2-3 este egală cu diferenţa dintre suma suprafeţelor celor două trapeze formate de laturile exterioare şi suprafaţa trapezului determinat de latura interioară.procedeul analitic Prin proiecţia punctelor 1. suprafeţele trapezelor considerate.2 si 3 pe axa ordonatelor. in mod asemanator.2. Se proiecteaza punctele 1. iar produsele obtinute se însumeaza algebric. iar suprafata triunghiului 123. după cum urmează: S122 '1' = (B + b) ⋅ h (X 1 + X 2 ) ⋅ ( Y2 − Y1 ) = 2 2 ( X 1 + X 3 ) ⋅ (Y3 − Y1 ) 2 S 233 ' 2' = ( X 2 + X 3 ) ⋅ ( Y3 − Y2 ) 2 si S133 '1' = În urma înlocuirii acestor relaţii.Fig. în forma iniţială. se obţine: 2 ⋅ S = X 1 ⋅ Y2 − X 1 ⋅ Y1 + X 2 ⋅ Y2 − X 2 ⋅ Y1 + X 2 ⋅ Y3 − X 2 ⋅ Y2 + + X 3 ⋅ Y3 − X 3 ⋅ Y2 − X 1 ⋅ Y3 + X 1 ⋅ Y1 − X 3 ⋅ Y3 + X 3 ⋅ Y1 După reducerea termenilor asemenea și scoaterea in factor comun lui X 1. 233’2’ si 133’1’. în formula iniţiala. se poate scrie formula generală de calcul analitic al suprafeţelor. se obţine: 2 ⋅ S = (X 1 + X 2 )( Y2 − Y1 ) + ( X 2 + X 3 )( Y3 − Y2 ) − (X 1 + X 3 )( Y3 − Y1 ) În urma înlocuirii acestor relaţii. 8.3 si pe axa absciselor. pe baza relatiei: .Y) ale punctelor ce delimitează fiecare trapez. se obţine: 2 ⋅ S = X 1 (Y2 − Y3 ) + X 2 (Y3 − Y1 ) + X 3 (Y1 − Y2 ) Dacă se ia în considerare sensul de executare a calculului şi notațiile din figura 8. dintre laturile triunghiului si axa OY. în care. se obţin cu ajutorul coordonatelor rectangulare ( X.3) a abscisei fiecarui punct ( X 1) cu diferenta dintre ordonata punctului urmator(Yi+1) si ordonata puctului precedent (Yi-1). în mod succesiv şi în sensul miscării acelor unui ceasornic ( fig. se formează trapezele 122’1’. se va obtine. în cazul unui poligon cu n laturi: n 2 ⋅ S = ∑ X i (Y i +1 −Yi −1 ) i =1 Calculul propriu-zis al suprafeţei unui poligon oarecare constă din înmulţirea.X2 si X3 . rezultă: S = (S122’1’+S233’2’)-S133’1’. Deci.

8. Fig. Descrierea planimetrului polar. in mijlocul careia se afla un ac (5) denumit pol. cu o lungime constanta este prevazut la capatul liber cu o contragreutate (4). Din punct de vedre principal. se scrie sub forma: n − 2 ⋅ S = ∑ Yi (X i +1 −X i −1 ) i =1 Cu această formula se obține suprafața dublu negativă. Pentru calculul suprafetelor reprezentate pe harti si planuri cadastrale.2. în cazul unui poligon cu n laturi. La celalalt capat al bratului polar se gaseste . planimetrulpolar se compune din trei parti principale: bratul polar(1). 17  Bratul polar.Y) ale punctelor de pe contur în relația de mai sus și a efectuării calculelor. ce permite fixarea pe plaseta de lucru. Planimetrul polar este instrumentul cu cea mai mare utilizare la calculul suprafetelor prin metoda mecanica. Intre rezultatele obținute cu relația suprafeței pozitive (2S) și relația suprafeței negative (2S) nu trebuie să existe nici o diferența. care se împarte la doi și se poziționează prin înmultirea cu (–1). inainte de inceperea operatiei de planumetre. se va obține: − 2 ⋅ S = Y1 (X 2 − X 3 ) + Y2 ( X 3 − X 1 ) + Y3 (X 1 − X 2 ) Prin generalizare.S = (S 311 ''3'' +S 233 '' 2 '' ) −S 211 '' 2 '' In urma înlocuirii coordonatelor rectangulare ( X. ce poarta denumirea de planimetrie. Calculul suprafețelor prin metode mecanice. bratul trasor (2) si dispozitivul de inregistrare ( 3). prin metoda mecanica. se folosesc diferite tipuri de instrumente. prin calculul suprafetelor reprezentate pe harti si planuri cadatrale. formula de calcul analitic a suprafeței.

sutele si zecile.5).5. functie de scara hartii sau planului. 8. ce sunt nuerotate din 10 în 10 Vernierul (11) este divizat în 10 parti egale. prin intermediul careia se face articularea cu dispozitivul integrator si.  Discul contor sau inregistratorul de ture (9) este cuplat cu rotita mobila inregistratoare (10). numerotate cu 0. Discul contor este divizat in 10 parti egale.2. iar lungimea bratului (L) coresponzatoare diferitelor constante de scara se modifica cu ajutorul unui dispozitiv cu vernier (7). pe rotita mobila (0710). In componenta discului de inresistrare se disting.o tija cu un cap sferic (6). Rotita mobila (10) este divizata în 5100 parti egale. la distanta (L) se afla dispozitivul de inregistrare.9.1. discul contor (9) se roteste cu o diviziune care se citeste. cu bratul trasor. printr-un surub fara sfarsit (12). iar la instrumentele mai noi se afla o lupa cu un reper de urmarire a conturului unei suprafete. urmatoarele piese de baza: discul contor sau inregistratorul de ture (9).  Dispozitivul de inregistrare.  diviziuni: 1. Dispzitiv citire planimetrul polar Citirea diviziunilor de pe dispozitivul de înregistrare (3) se face dupa cum urmeaza: miile. iar unităţile (0006) pe vernier ( fig 8.20. iar la celalalt capat. cu rotatia integratoare si cu rotita de sprijin (8). care poate sa culiseze de-a lungul bratului trasor (2) prin intermediul unui surub de blocare si a unui surub de fina miscare.10. respectiv. vernierul (11) si o rotita de sprijin.100. . se fixeaza lungimea bratului trasor. in dreptul unui indice. …. cu ajutorul carora. se citesc pe discul contor (1000). La o rotire completa a rotitei mobile inregistratoare (10).….  Bratul trasor este divizat in mm.  Fig. ceea ce permite citirea exactă a fracțiunii de diviziune de pe rotița mobilă (10) o precizie de 1/10. rotita mobila (10). Pentru conducerea acului trasor sau a reperului de urmarire de-a lungul perimetrului unei suprafete se foloseste o aripioare sau urechiusa.

până când se ajunge din nou în punctul de plecare. cu relația: . în cazul suprafețelor cu diametrul de pana la 70-75 cm. pe discul contor. se planimetrează în sensul acelor de ceasornic. prima cifra. iar a patra cifra pe vernier si reprezinta fractiunea dintr-o diviziune a rotitei. care se marchează cu topografic. in ambele cazuri de planimetrare se execută urmatoărele operații:  se fixează lungimea brațului trasor (L) corespunzător scării de redactare a planului se stabileste punctul initial de începere a planimetrării. Din punct de vedere al modului de lucru. de pe contur. care este data în fișa tehnica din cutia planimetrului. Reguli de planimetrie si modul de lucru cu planimetrul Operațiunea de determinare a suprafețelor cu ajutorul planimetrului poartă denumirea de planimetrare.  creionul pe conturul suprafeței considerate. din care se menționaează:  planul totpografic pe care se efectuează planimetrarea trebuie să fie perfect întins pe o planșeta netedă și orizontală poziția polului planimetrului trebuie să asigure în punctul de plecare. se repetă planimetrarea de 3-5 ori. din care. planimetrarea lor se poate face cu polul în exterior. să nu formeze unghiuri mai mici de 10g și mai mari de 170g. cele două brațe ale planimetrului. urmatoarele doua cifre pe rotita mobila in dreptul diviziunii zero a vernierului. în cazul suprafețelor cu diametrul de circa 30 cm pe plan sau cu polul în interiorul suprafeței. s-a citit. în operația de urmărire a conturului unei suprafete. citirea efectuata este C1 = 1716. La efectuarea operației de planimetrare trebuie să fie respectate o serie de reguli tehnice. un unghi aproximativ drept între cele doua brate. se urmăreste ca rotiţa mobilă să nu depăşească cadrul planului.Deci. In funcție de mărimea suprafețelor.   Se verifică ecartul maxim.     în timpul planimetrarii. iar diferențele obținute între două planimetrări consecutive nu trebuie să depășească ecartul maxim de 5 unități de vernier. parcurgerea conturului suprafeței cu stilul sau cu o lupa cu un reper.  se aduce stilul sau lupa cu reper în punctul de începere a planimetrării și se efectuează citirea inițială. care urmează să fie determinate. se face numai în sensul mișcării acelor unui ceasornic. în limitele încadrării în toleranța de 5 unități de vernier și se calculează numărul generator mediu. unde se efectuează citirea .

La împărțirea unui poligon. S2 si S3. 8. cât și a celor cu contururi sinuoase.Calculul suprafețelor delimitate de contururi rectilinii. prin planimetrarea unei suprafete cunoscute (S0) pentru lungimea maxima a bratului trasor si pentru scara planului considerat. descompunerea unui poligon in triunghi. calculul ariilor prin metode grafice se efectuează atât în cazul suprafețelor cu contururi liniare.n= n1 + n2 + n3 3 Mărimea suprafeţei planimetrice (S). se calculează cu ajutorul expresiei: S = K ⋅ N . Dintre procedeele folosite. se efectuează mai întâi descompunerea lui în figuri geometric elementare: triunghiuri. Se consideră poligonul ABCDE. înălțimi. precizia de întocmire a planuluil suportul planului și modul de conservare a lui. prin procedeul descompunerii în figuri geometrice. Metodele grafice de calcul a suprafețelor reprezentate pe planuri și hărți sunt mai expeditive și asigură o precizie satisfăcătoare pentru anumite categorii de lucrări. trapeze. prin trasarea diagonalelor din punctul A. prin care. Precizia acestor metode depinde de o serie de factori: scara planului. dreptunghiuri. se va determina constanta de scara (K). Pe baza raportului dintre suprafata cunoscuta si a numarului generator mediu (n) obtinut pentru suprafata respectiva. care se imparte mai intai. se calculeaza: K = S0/n. fiind cuprinsă între 1/200 si 1/400 din suprafața planimetrată. elementele necesare de calcul a suprafețelor: baze. iar pentru control se efectuează și a doua descompunere a poligonului considerat. S’2 si S’3. lungimi. Din punct de vedere practic. Se aplică în cazul unui poligon cu un număr oarecare de laturi. în figuri geometrice elementare. se aplica in mod frecvent. . care nu dispun de fisa tehnica. de scară planului și de tipul planimetrului folosit. în alte trei triunghiuri de suprafața S’1. în care: K = este constanta de scară. Calculul suprafetelor prin metode grafice. n – numărul generator mediu. mărimea și configurația suprafețelor etc. in trei triunghiuri de suprafata S 1. prin trasarea diagonalelor din punctul B. În cazul planimetrelor. paralelograme. Precizia planimetrarii depinde de marimea și conformația suprafețelor. 8. și apoi se măsoara direct pe plan cu ajutorul unei rigle.3.3. se are în vedere ca numărul acestor figuri să fie cât mai redus. iar în calcule să se folosească elemente comune a două figuri și pe cât posibil bazele să fie aproximativ egale cu înălțimile.1.

în funcție de numitorul scării. după care. elementele de calcul (baze. . iar suprafețele se vor exprima în mm2. înălțimi) măsurate pe plan în mm.Fig.trebuie să fie reltiv egală. se transformă în valori metrice corespunzătoare din teren.6 Calculul grafic al suprafețelor Se măsoară grafic bazele și înălțimile triunghiurilor. 1:1000 si 1:200. în funcție de scara planului și se calculează suprafața poligonului ( S ). cu ajutorul relațiilor: S I = S1 + S 2 + S 3 = ' ' ' b1 + h 1 b1 + h 2 b1 + h 2 + + 2 2 2 b ' 1 + h '1 b ' 1 + h ' 2 b '1 + h ' 2 S II = S 1 + S 2 + S 3 = + + 2 2 2 Suprafața poligonului determinată în urma celor două împărțiri SI și SII . 8. nu se mai transformă în metri. se înmulțește suprafaţa grafică exprimată în mm2 cu pătratul numitorului scării şi se va obţine: S(m2) = S(mm2)*N2. Pentru obținerea suprafeței corespunzătoare din teren. trebiue să se încadreze în toleranța adminisibilă dată de formula: S I − S II ≤ 1 ⋅ S I. cu rigla gradată. iar diferența de arie dintre cele două determinări. 400 Aria definitivă a poligonului considerat este dată de media arimtmetică a celor două determinări: S= S I + S II 2 La calculul suprafețelor pe planuri la scara 1:500.

.CAPITOLUL IX DETAŞĂRI ŞI PARCELĂRI DE SUPRAFEŢE In lucrările de cadastru. Condiţiile şi metodele de detaşare şi parcelare Prin detașarea unei suprafețe de mărime S1 dintr-o suprafață mai mare.s2. . normele tehnice.sn . in mai multe suprafete egale sau perpendiculare la una din laturile tarlalei sau parcelei considerate. de mărime cunoscută S. prin această operaţiune se detaşează numai o anumită parte din S1 dintr-o suprafața S. 9. Conditia de detasare si/sau de parcelare . sau a suprafetelor s1. se înţelege determinarea pe plan topo-cadastral a liniei de detaşare. urmatoarele conditii de executie a detasarilor:  dreapta de detasare sa treaca printr-un punct dat. in mod frecvent. prin care se indica directia liniei de detasare si punctul obligat pe unde trebuie sa treaca aceasta dreapta si respectiv. Pentru rezolvarea problemelor de detaşare şi/sau de parcelare a terenurilor agricole. probleme de detașare și/sau de parcelare prin metode numerice și metode grafice. iar cealaltă parte ramâne neafectată. economice şi juridice în vigoare.. pe de o parte. Prin parcelarea unei suprafete de mărime cunoscuta S se efectueaza impartirea unei tarlale sau a unei parcele. In lucrarile de detasare si/sau de parcelare se intalnesc. de organizare și de sistematizare a teritoriului se întâlnesc. se impun o serie de condiţii de execuţie şi anume: Condiţia de suprafaţă prin care se stabileşte mărimea suprafeţei s. cu conditia inchiderii lor pe suprafata data S. iar pe de alta parte. in interiorul sau exteriorul acestuia . a liniilor de parcelare. Deci.1. care poate fi situat pe conturul suprafatei. care trebuie să fie detaşată dintr-o suprafata cunoscuta S. trebuie să fie respectate. în mod frecvent.

pentru diferite cazuri de generalizare. mai intai. se aplică metodă numerică sau grafică. pentru toate suprafetele cu varfurile poligoanelor de coordonate rectangulare cunoscute. intocmite prin metode grafice. se intalneste in cazul suprafetei S a unui triunghi. Elementele necesare de calcul a detasarilor si/sau parcelarilor se determina grafic cu ajutorul scarii planului. 9. Se consideră un triunghi 123. in general.1. 1:1000 si 1:2000. la detasarea intr-un triunghi. care constituie in acelasi timp si elementele de trasare pe teren a planului parcelar si apoi coordonatele rectangulare (X. respectiv. prin folosirea diferitelor procedee grafice. prin coordonatele rectangulare plane (X. Rezolvarea propriu-zisă a detasarilor si parcelarilor se efectueaza prin metode numerice sau grafice. in functie de documentatia cartografica existenta si de precizia impusa acestor lucrari. metoda grafica.Y) ale unui punct pe segment. in functie de coordonatele cunoscute ale capetelor unei laturi a poligonului considerat. prin diferite metode si procedee geometrice. patrulater sau poligon. deoarece detasarea printr-un punct obligat din diferite poligoane. in final.Y). Prin procedeul analitic se determina din punct de vedere principal.Procedeul analitic. detașarea se poate rezolva numai pentru triunghi. de suprafața S și se cere să se detaseze o suprafață s cu conditia ca linia de detasare .2. coordonatele rectangulare plane (X.  dreapta de detasare trebuie sa realizeze un raport de proportionalitate. se mentionează ca. Metodele numerice se aplică în cazul planurilor topo-cadastrale intocmite prin metode numerice la scarile 1:2000. detasarea printr-un punct obligat intr-un triunghi. Detaşarea printr-un punct obligat Detașarea unei suprafete s printr-o dreapta care trebuie sa treaca printr-un punct obligat. Se rezolva. 9. prin utilizarea procedeului analitic sau a procedeului trigonometric si.1. . iar rezolvarea practica se face. ceea ce conduce la detasari proportionale. Pentru rezolvarea practică. Calculul numeric al detasarilor si parcelarilor se rezolva prin procedeul analitic sau trigonometric. 9. Detașarea printr-un punct obligat într-un triunghi.Y) ale vârfurilor respective.2.2. Prin procedeul trigonometric se determina mai intai coordonatele polare plane ( θd ) ale punctului necunoscut. la care nu se cunosc coordonatele rectangulare ale punctelor de pe conturul diferitelor tarlale sau parcele cadastrale. dreapta de detasare sa fie paralela sau perpendiculara la o latura a conturului suprafetei S sau la o directie oarecare. se reduce. In acest sens. 1:5000 si 1:10000 si. Metode grafice se aplică pe planurile redactate la scările 1:500.1. de asemenea.

de unde rezultă: 1P S12 P s = = = r .Yp). Se verifica modul de determinare a coordonatelor punctului necunoscut P.suprafata triunghiului 123. care trebuie sa fie egala cu s.este latura triunghiului 123. care au aceeasi inaltime si bazele pe aceeasi linie. trebuie să se determine coordonatele rectangulare ale punctului P (Xp.in care: S 13 S123 s .suprafața cunoscută. Fig. ca punct pe segmentul s. unde 2 .005 ⋅ N [m2].sa treaca prin varful 2 al triunghiului. Determinarea coordonatelor punctului P se face cu ajutorul relațiilor: X p = X1 + r (X 3 − X1 ) Yp = Y1 + r ( Y3 − Y1 ) 1 3 . ce se calculeaza cu ajutorul formulelor de calcul analitic al suprafatelor. prin condiția de detașare S.1 Detașarea unei suprafețe de teren printr-un punct obligat procedeul analitic Deci. prin una din urmatoarele doua metode:  se calculeaza din coordonate prin procedeul analitic suprafata triunghiului 12P. se considera triunghiul 12P si 123. ce se obtine cu ajutorul relatiei: T= 1 3 13 ⋅ 0. de forma: n n 2 ⋅ S = ∑ X i (Y i +1 −Yi −1 ) i =1 si − 2 ⋅ S = ∑ Yi (X i +1 −X i −1 ) i =1 unde: i = 1 3 . care trebuie sa fie aproximativ egala cu zero sau mai mica decat o toleranta T.  se calculeaza din coordonate suprafata triunghiului de eroare 1P3. în așa fel încât suprafața triunghiului 12P să fie egală cu suprafața de detașare Pentru calculul raportului r din relatiile de mai sus. . 9.

2. a punctului de detasare P. 9. D12 D12 S12P=s’ este suprafata de detasare. Pentru determinarea prin procedeul trigonometric a pozitiei punctului P de pe segmentul orientarile laturilor 1 si 1 si distanta 1 . se calculeaza distanta d= 1P .N . 3 9. care se foloseste in calculele ulterioare. se poate calcula cu urmatoarele formule: D12 = ∆X 12 ∆Y12 2 = = ∆Y 212 + ∆Y12 cos θ12 cos θ12 In triunghiul 12P se duce inaltimea h pe baza 1 si se considera relatia de calcul a suprafetei 2 triunghiului respectiv: S12 P D12 ⋅ h .numitorul scării Pentru aplicarea pe teren. in functie de coordonatele rectangulare ale varfurilor triunghiului dat Fig.1. 12 .2. mai intai.Procedeul trigonometric. de unde se determină: 2 h= 2S12 P 2s = in care. in vederea obtinerii suprafetei s. cu relatia 1P = r 1 sau din coordonatele punctelor 1 si P. prin ducerea inaltimii h pe latura 1 3 . distanta D12.2 Detașarea unei suprafețe de teren printr-un punct obligat procedeul geometric Orientarile laturilor 1 si 1 se obtin pe baza relatiilor: 3 2 θ12 = arctg Y2 − Y1 Y3 − Y1 si θ13 = arctg X 2 − X1 X 3 − X1 iar diferența celor două orientari rezulta unghiul α = θ13 − θ12 . cu ajutorul relatiei: d= h 2s sin α în care se înlocuieşte expresia h şi rezultă: d = D ⋅ sin α . Se observa ca. Din punct de vedere practic. unde se poate deetrmina lungimea segmentului D1P =d. se formeaza triunghiul 1P‘P. 3 2 2 1 3 se calculeaza.

care trebuie sa fie egala cu suprafata de detasare s. folosit anterior la rezolvarea analitica si trigonometrica a detasarii unei suprafete s printr-un punct obligat. 1000  se calculeaza inaltimea h a triunghiului de detasare 1-2-P. In cazul triunghiului 123. Procedeul grafic. din farful cunoscut 1 al triunghiului 123. 9.3.1. Aplicarea pe teren a detasarii se poate face prin metoda coordonatelor polare. care se transforma in distanta corespunzatoare din teren cu relatia: D12 = d 12 (mm ) ⋅N. 9.In funcţie de orientarea laturii 1 3 pe care se află punctul necunoscut P(XP. D12  valoarea numerica din teren a inaltimii h. ca punct radiat: X P = X 1 + d ⋅ cos θ13 si YP = Y1 + d ⋅ cos θ13 verificarea modului de calcul a coordonatelor punctului P se poate face prin determinarea suprafetei S12P din coordonatele. apoi se aplica pe o perpendiculara ridicata pe latura 1 2 dintr-un punct oarecare. de unde se traseaza pozitia punctului P. se aplica si procedeul grafic de calcul pentru situatiile cand nu se cunosc coordonatele varfurilor. obtinuta cu formula de mai sus. se calculează coordonatele punctului P.3. Detașarea unei suprafețe de teren printr-un punct obligat procedeul grafic Pentru obtinerea elementelor de calcul ale detasarii prin procedeul grafic se vor efectua urmatoarele operatiuni:  se măsoară pe planul topo-cadastral intocmit la scara 1:N distanta grafica d12.2. Fig.YP) şi de distanţa dintre punctele 1 si P. cu formula: h = 2s . . de suprafata S12P=s. se reduce mai intai la scara planului 1:N.

…. Pentru trasarea pe teren. de suprafata s1. 9.s3. in functie de configuratia terenului si de conditia de detasare paralela se pune conditia de detasare sau de parcelare.1. Detașarea paralelă la o direcție dată – procedeul analitic Linia de detașare M N reprezinta latura din interiorul triunghiului dat. Detaşarea paralela cu o directie data Prin operatia de detaşare paralela. care limiteaza .Procedeul analitic. 1 3 .4.s2. o paralela la latura 1 a triunghiului 2 123 care va intersecta latura detasare. se traseaza din capatul inaltimii h de pe plan. dupa care se transforma in metri si se aplica pe aliniamentul laturii 1 3 9.1. deci.3.zisa se efectueaza de la varful 2 spre baza. in punctul P.3.1. In lucrarile de detasare paralela se pune conditia ca dreapta de detasare sa fie paralela cu o latura a conturului suprafetei S. Fig. paralela cu baza 1 3 a triunghiului dat. se masoara distanta grafica d1P. dintr-o suprafata mai mare S. pe segmentul 2 rezolva prin procedeul analitic sau prin procedeul trigonometric. ce se poate suprafata de detasat s. se cere sa se detaseze o suprafata s printr-o dreapta de detasare M N . 9. 2 3 . ce trebuie sa fie determinat prin  se uneste punctul determinat P. intr-un triunghi de la varf spre baza. Detasarea paralela cu o directie dată. Din triunghiul 123 cu coordonatele varfurilor cunoscute. cu punctul cunoscut 2 si se obtine dreapta de detasare 2P si triunghiul 12P a carui suprafata s s-a cerut sa fie detasata din triunghiu 123. .3. 9. in care rezolvarea propriu. denumită şi parcelare paralela se intelege detasarea unei suprafete s sau a unor parcele mai mici. se pune problema determinarii coorodnatelor rectangulare plane ale punctelor M si N ca puncte pe segmentul 1 si respectiv.

în care .. ca puncte pe segment se aplica urmatoarele relatii: X M = X 2 + r1 ⋅ (X 1 − X 2 ).. care devin: X M = X 2 + r ⋅ ( X 1 − X 2 ). Procedeul trigonometric.1. M n N n . în mod asemanator. se determină. care trebuie să fie egală cu suprafata de detasare s. X N = X 2 + r ⋅ (X 3 − X 2 ) YM = Y2 + r ⋅ (Y1 − Y2 ). se modifica valoarea suprafetei de detasare s si se va În continuare. YN = Y2 + r2 ⋅ (Y3 − Y2 ) Se observa. se folosesc aceleasi formule de calcul pentru raportul r. dupa care. deci se poate scrie: 2M 2N MN = = 21 23 13 M // 1 N 3 .sn=ns..2. in care se vor introduce valorile 9. ca triunghiurile 2MN si 231 sunt . pe cale trigonometrica .Pentru calculul coordonatelor punctelor M si n. liniile de detasare M 1 N 1 .….. s2=2s. YN = Y2 + r ⋅ (Y3 − Y2 ) Pentru verificarea modului de calcul a detasarii se calculeaza din coordonate suprafata triunghiului 2NM. . de unde rezultă: r1 = r2 = r . in baza conditiei de detasare asemenea. …. coorodnatele rectangulare (X. ale caror laturi sa fie paralele cu baza triunghiului obtine: r1 = s1 ..Y) ale punctelor ce definesc de fiecare data. ..M 2 N 2 . Din aceeasi asemanare a triunghiurilor 2MN si 231 rezulta si urmatoarele rapoarte: S 2 NM 2M 2 2 N 2 MN 2 = = = = r2 2 2 2 S 231 21 23 13 unde se vor introduce urmatoarele notatii:S2NM=s si S231=S. cu relatiile de mai sus.3. se consideră: s1=s. r2.rn. r2 = S s2 . rn = S sn .. se inlocuieste in relatiile de calcul ale coordonatelor rectangulare ale punctelor M si N. S 1 3 . dar de fiecare data.. Se consideră aceleasi triunghiuri 123 prin coordonatele varfurilor sale. X N = X 2 + r2 ⋅ (X 3 − X 2 ) YM = Y2 + r1 ⋅ (Y1 − Y2 ). din care se cere detasarea suprafetei s printr-o dreapta paralela la baza 1 3 r1. relatia de mai sus se va scrie sub urmatoarea forma: r= s 2M 2 N MN = = = S 21 23 13 Valoarea raportului r = r1= r2. In cazul in care se cere sa se detaseaze mai multe parcele de suprafata s din triunghiul 123. obtinuta in functie de marimea suprafetelor s si S.

se obtine: . dupa care.5. cu relatiile: α = θ13 − θ12 si β = θ32 − θ31 . se determină atat coordonatele rectangulare plane (X. iar pe baza lor se exprima M = b1 = h1 ⋅ (ctg α+ctg β de N ) unde rezulta: h= b1 ctg α + ctg β Pentru determinarea inaltimii h1 a triunghiului 2NM se exprima suprafata respectiva cu relatia s= b1 ⋅ h 1 sau 2s = b1. unghiul βdin α din punctul 1 este egal cu unghiul 2MN din punctul M. Fig. s 1 =c 3 3 i 2 in triunghiul 2NM. iar unghiul punctul 3 este egal cu unghiul 2NM. se determina 123: 2 =a . M N =b. in care se introduce relatia de mai sus a lui h1 si rezulta: 2 2s = b1 ⋅ b1 b 21 sau 2s = b1 ⋅ de unde se scrie: ctg α + ctg β ctgα + ctgβ 2 b1 = 2s ⋅ (ctgα + tgβ) sau b1 = 2s(ctg α + ctg β) In urma inlocuirii relatiei lui b. 9. deoarece directia de detasare MN este paralela cu latura 13. varfurile 1 si 3. 2 N =a . din punctul N. 2M =c. cat si elementele liniare de detasare si respectiv. . Din triunghiul 2NM se obtine : M 2' = h 1 ⋅ ctg α si N 2' = h 1 ⋅ ctg β.b1. Detașarea paralelă la o direcție dată – procedeul analitic Se observa ca.h1. Fig.In cazul procedeului trigonometric .Y) ale punctelor M si N. cu ajutorul orientarilor .1 =b. 1 3 si 3 2 α si β din . Deci . in relatia de mai sus a lui h. de aplicare pe teren: a 1. care definesc dreapta de detasare. s 2 ' =h i 2 Pe baza coorodnatelor rectangulare ale varfurilor triunghiurilor 123 se calculeaza orientarile si lungimile laturilor unghiurile 1 2 . c1 si h1 .se vor introduce urmatoarele notatii pentru laturi in triunghiul .

…. n . Coordoantele punctelor M1. pe abza Pentru control. de la varful triunghiului catre baza. se calculeaza coorodnatele punctelor M si N. care trebuie sa fie egala cu cele ale laturilor 2 si 1 2 3 . h 1 = bi h h .Mn si respectiv.h1 = b1 = ctg α + ctg β 2s(ctg α + ctg β) ctg α + ctg β Se considera triunghiurile dreptunghice 22’N si 22’M. prin care suprafata triunghiului 123.…. suprafata triunghiului M2N.M2. care determina dreapta de detasare. unde se vor introduce. n .…. elementele de calcul necesare detasarii.ai. din coordonate orientarile laturilor 2M si 2N . X N = X 2 + a 1 ⋅ cos θ23 YM = Y2 + c1 ⋅ sin θ 21 .…. iar suprafetele de detasare devin : s1=s. se vor determina cu ajutorul relatiilor stabile pentru punctele M(XM. unde i = 1.s2.Nn. s2=2s . in mod succesiv. ci si si.N2. a 1 = i si c1 = i ctg α + ctg β sin α sin α unde i= 1.YN). In cazul detasarilor sau parcelarilor in serie. precum si a orientarilor laturilor 2 si 1 formulelor de la metoda radierii: X M = X 2 + c1 ⋅ cos θ 21 . . ce definesc dreptele de detasare. YM = Y2 + a 1 ⋅ sin θ23 . valorile elementelor de detasare in serie: bi. se imparte in mai multe parcele: s1. se calculeaza din coordonate.sn. in care se determina: 2N = a 1 = h1 h si 2M = c1 = 1 sin β sin α 2 3 Cu ajutorul distantelor c1 = 2M si a 1 = 2 N . care trebuie sa fie egala cu suprafata de detasare s sau se determina. hi.YM) si N(XN.N1.sn = ns. se generalizeaza sub forma: b i = 2s i ⋅ (ctg α + ctg β) .

definita prin coordonatele punctelor de frantura 123456 si se cererectificarea acestuia. trigonometrica si grafica. Fig. 10. ceea ce implica o rezolvare exacta prin utilizarea procedeelor de calcul trigonometrice sau analitice. a suprafetelor totale dintre cele doua teritorii. Rectificarea liniei frante de hotar.1 Rectificarea unei linii frante de hotar cu o linie dreapta Deci.1. rectificarea hotarelor se reduce la rezolvarea diferitelor probleme de detasare pe cale analitica. Se cunoaste linia franta de hotar dintre doua teritorii cadastrale. precum si la folosirea unor calcule specifice lucrarilor de cadastru funciar. Din punct de vedere topografic. cu o linie dreapta. cat si cu caracter economic. a suprafetelor celor doua teritorii cadatsrale sa ramana neschimbate. iar marmilesuprafetelorcelor doua parcele limitrofe si respectiv. Rectificarea unei linii frante de hotar cu o linie dreapta . la paritate. care sub aspect tehnic si economic se poate deetrmina la paritate sau la echivalenta. 10. Pentru rectificarea .CAPITOLUL X RECTIFICAREA HOTARELOR Rectificarea sau modificarea hotarelor reprezinta atat lucrari cu caracter tehnic si juridic. care sa treaca printr-un punct al vechiului hotar. conditia impusa rectificata de hotar se refera la conservarea suprafetelor limitrofe si respectiv. care trebuie sa treaca in mod obligatoriu prin punctul 1 al hotarului vechi. in situatiile cand terenurile agricole limitrofe nu sunt de aceeasi calitate. cu o linie dreapta de hotar. iar schimbul se face la echivalenta.

se calcuelaza suprafata ce trebuie sa fie detasata. . ca noul hotar este linia dreapta calculul celor doua noi suprafete rezultate: S’A= S1-6-7-8-9-10 si S’B= S1-11-12-6. SA= S1-2-3-4-5-6-7-8-9-10 si SB= S1-11-12-6-5-4-3-2. de unde d 61 ∆X 61 + ∆Y61 . iar d 61 sin α θ61 = arctg Y1 − Y6 Y7 − Y6 si θ67 = arctg X1 − X 6 X7 − X6 Daca suprafata S’A este mai mare decat suprafata SA se determina.2 Rectificarea unei linii frante de hotar cu o linie dreapta. care trebuie sa fie egale cu suprafetele initiale SA si SB. intr-un punct P. linia noului hotar va intersecta latura 6 7 1 6 .hotarului frant 123456. obtinute in urma rectificarii:S’A=S1-P-7-8-9-10 si S’B=S1-11-12-6-P. ca diferenta dintre suprafata initiala S A si suprafata corecta S’A cu relatia : s = SA-S’A. printr-o dreapta IR . ca punct pe segmentul procedeul trigonometric: X P = X 6 + d 6 P ⋅ cos θ67 . mai intai. problema este rezolvata. in mod asemanator. paralela cu o directie data. cu un hotar in linie dreapta. 10. Daca suprafata S’A este mai mica decat suprafata SA. α = θ61 − θ67 . YP = Y6 + d 6 P ⋅ sin θ67 in care: 6 7 . se calculeaza suprafetele. prin d 6P = 2s 2 2 . In continuare. in conditiile schimbului de ternuri limitrofe la paritate. Deci. la paritatea suprafetelor limitrofe. se determina coordonatele punctului P. iar problema se reduce la detasarea unei suprafete s dintr-un poligon si respectiv. Se considera. ceea ce conduce la . suprafata ce trebuie sa fie detasata cu relatia s=S’A-SA. suprafata initaiala SA cu suprafata corecta S’A. se calculeaza din coordonatele. din triunghiul 167 pentru cazul in care dreapta de detasare trece printr-un al sau. Se compara. iar coordonatele punctului R se vor determina in mod similar cu ajutorul relatiilor: X R = X 6 + d 6 R ⋅ cos θ6 −12 . iar in cazul egalitatii celor doua suprafete SA=S’A. care urmeaza sa se detaseze din triunghiul 1126. YR = Y6 + d 6 R ⋅ sin θ6−12 Pentru verificarea modului de determinare a liniei de hotar rectificare. suprafetele celor doua noi parcele. din coordonatele punctelor de pe conturul celor doua parcele de tern limitrofe.

incat sa se obtina: θMN = θ∞ . pe liniile de hotar 1 8 si 1 7 . 10. In 1 9 mod asemanator.Q.N este un trapez. se vor calcula urmatoarele suprafete: SA=SM-1-2-3-4-5-6-N .2 Rectificarea unei linii frante de hotar Pentru rezolvarea problemei se determina. coordonatele rectangulare a doua puncte ajutatoare M si n. cu realizarea egalitatii dintre orientarea liniei provizorii de hotar P ' R ' si a laturilor M N si O Q . de unde se observa. de unde se obtine s = S1-SA . adica: θ P 'R ' = θMN = θOQ .s e considera suprafetele SA si S1 din teritoriul A. cazul 2: S1>SA. S1= SM-P’-R’-N’ SB=So-Q-6-5-4-3-2-1 . se impune conditia: SA=S1. se determina coordonatele punctelor O so Q pe liniile de hotar 60 1 si in asa fel . Fig. prin punctele de frantura 123456 de coordonate rectangulare cunoscute si se cere rectificarea acesteia. Deci. In functie de coorodnatele punctelor considerate.Se dă linia franta de hotar dintre teritoriile cadastrale A si B.0 si respectiv. pe laturile M10 si N6Q. S2= So-Q -R’-P’ Daca. totalul suprafetelor primite de teritoriul A este mai mare decat totalul suprafetelor cedate cu suprafata s = S1-SA . punctele M. cu o linie dreapta de hotar P . ca totalul suprafetelor cedate este egal cu totalul suprafetelor primite. care sa asigure R . care sa fie paralela cu o directie data. iar linia P' R ' reprezinta noul hotar dintre cele doua teritorii. Deci. Pentru determinarea pozitiei corecte a noii linii de hotar P . pe baza relatiilor cunoscute. ceea ce inseamna ca suprafata totala a teritoriului cadastral A si implicit B nu s-a conservat. punctele Se determina prin procedee numerice de calcul coordonatele a doua puncte provizorii N.O.Q sunt colineare. mai intai.1. P’ si R’. iar constructia determinata de punctele M. iar suprafetele celor doua teritorii R sa se mentina neschimbate. de unde rezulta urmatoarele trei cazuri posibile si in acelasi timp practice de rezolvare: cazul 1: S1-SA=0.6.

SMPRN care trebuie sa fie egala cu SA si apoi suprafata SPOQR care trebuie sa fie egala cu SB. cu marimea ∆ . Verificarea rectificarii se poate face prin determinarea coloniaritatii punctelor M. . Pentru calculul înăltimii h1 se determina baza mare. c1 = 1 iar h 1 = . Din punct de vedere practic . YP = YP ' + a 1 ⋅ sin θP 'M ' X P = X R ' + c1 ⋅ cos θR ' N ' . Pentru control.O. b1 = XP Y2 B − 2s(ctg α + ctg β) α = θR 'P ' − θR ' N . se calculeaza si cele doua suprafete limitrofe noului hotar.principiul conservarii suprafetelor totale din cele doua teritorii. β = θP 'M − θP 'R ' cazul 3: S1< SA sau ∆S < 0 . prin calculul suprafetelor SMPO=0 si respectiv. pozitia planimetrica corecta a noului hotar.3 Rectificarea unei linii frante de hotar . baza mica si unghiurile αβ cu relatiile: B = P' R ' = ∆ 2 'R ' +∆ P 'R ' . a punctelor N. se rezolva detasarea suprafetei s ca o detasare paralela in trapezul P’R’NM de la baza mare spre bzaza mica. cu ajutorul suprafetelor SNRQ=0. si . prin procedeul trigonometric.p. cu ajutorul formulelor: X P = X P ' + a 1 ⋅ cos θP 'M ' . 10. iar totalul suprafetelor primite de catre teritoriul cadastral B este mai mic decat s totalul suprafetelor cedate. prin procedeul trigonometric. definita de punctele P si R se detrmina.Q. de unde rezulta ca cele doua suprafete totale nu s- au conservat. in cazul detasarii paralele in trapezul P’OQR’ de la baza mica catre baza mare. sin β sin α ctg α + ctg β Fig. YR = YR ' + c1 ⋅ cos θR 'N ' in care: a 1 = h1 h B − h1 .R.

situate pe malul mărilor şi oceanelor. Diferenţă de nivel ( ∆z şi ∆h ) – se mai numeşte cotă convenţională sau relativă. instrumentele folosite. faţă de care se determină altitudinile (cotele) punctelor de pe suprafaţa pământului. Altitudine sau cotă absolută (Z.1 NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN NIVELMENT Suprafaţa de nivel "zero" este nivelul mediu al mărilor şi oceanelor. Nivelul mediu se determină cu ajutorul unuor aparate speciale cu înregistrare grafică (medimaremetre şi medimaregrafe).Capitolul 11 NIVELMENTUL Nivelmentul este partea topografiei care se ocupă cu studiul instrumentelor şi a metodelor pentru determinarea cotelor la punctele caracteristice unei suprafeţe de teren. putem avea următoarele tipuri de nivelment: geometric. 11. determinarea diferenţelor de nivel între mări şi oceane etc. Nivelmentul geometric este cel mai precis nivelment. execuţie şi exploatare a diferitelor construcţii precum şi în domeniul cercetărilor ştiinţifice. H) – este distanţa pe verticala punctului exprimată în m. 11. a diferenţelor de nivel dintre puncte. fiind utilizat la alcătuirea reţelei de sprijin altimetrice de stat precum şi în alcătuirea reţelelor de sprijin locale pentru construcţii. fizic şi mecanic. trigonometric. pot reda relieful terenului cu precizia cerută. care alese în mod judicios. cuprinsă între suprafaţa de nivel "zero" şi suprafaţa de nivel ce trece prin punctul considerat. Realizarea reţelelor de nivelment pe întreg teritoriul ţării prezintă o deosebită importanţă mai ales în ce privesc numeroasele activităţi inginereşti de proiectare. punctele caracteristice sunt în general cele de schimbare a pantei. studiul mişcărilor verticale ale scoarţei terestre. Suprafaţă de nivel – este suprafaţa normală în fiecare punct al ei la direcţia verticalei corespunzătoare forţei gravitaţiei: prin fiecare punct de pe suprafaţa pământului se poate considera că trece o suprafaţă de nivel. În nivelment. fiind problema principală în măsurătorile nivelitice. precum şi cu reprezentarea pe plan a reliefului terenului. .2 TIPURI DE NIVELMENT În funcţie de relieful terenului. fiind o înălţime raportată la o suprafaţă de nivel diferită de suprafaţa de nivel "zero". metodele aplicate şi precizia cerută. care au drept scop urmărirea deplasărilor obiectivelor industriale şi civile.

Principiul vizei orizontale a nivelmentului geometric Nivelmentul trigonometric este mai puţin precis decât cel geometric fiind utilizat în special pe terenuri cu relief accidentat. Fig. . Nivelementul hidrostatic – se bazează pe principiul vaselor comunicante. Nivelmentul trigonometric Nivelmentul fizic se referă în special la nivelmentul hidrostatic şi la nivelmentul barometric. precum şi un tub de cauciuc lung de 10-50 m care leagă cele două tuburi A şi B între ele.Acest tip de nivelment se bazează pe principiul vizei orizontale a instrumentului. 11. diferenţa de nivel obţinându-se cu o precizie de ordinul centimetrilor până la decimetrii. după ce s-a realizat orizontalizarea axei de vizare a aparatului de nivel. Principiul de determinare a diferenţei de nivel se bazează pe vizele înclinate şi determinarea unghiurilor verticale α sau Z determinate cu teodolitul . Există un instrument numit "Nivel cu tub de cauciuc" compus din două fiole de sticlă gradate introduse în monturi metalice prevăzute cu ferăstruici şi robinete. Fig.2. se obţine ca o diferenţă a citirilor pe mirele ţinute vertical pe aceste puncte. iar diferenţa de nivel dintre două puncte vecine A şi B (Fig.1. 70). 11.

Reţeaua de nivelment trigonometric-geodezic . geodezic realizate în zonele accidentate. Nivelmentul mecanic – se referă la determinarea automată a cotelor punctelor precum şi desenarea mecanică a profilului unui traseu cu ajutorul unor dispozitive electromecanice instalate pe bicicletă sau autovehicul 11. dând rezultate mai puţin precise decât nivelmentul trigonometric. de înaltă precizie. – nivelmentul geometric de ordinul IV.III. râuri. căi ferate. suprafeţele de nivel pentru determinarea cotelor sunt considerate paralele. Reţeaua nivelmentului geometric de ordinul II îndeseşte reţeaua de ordinul I iar reţelele de ordinul III îndesesc reţelele de ordinul II. Traseele nivelmentului geometric de ordinul V au o desfăşurare de cel mult 15 km iar eroare admisă pe km este de ±30mm / km Lungimea maximă a porteei este de 150 m şi pe fiecare traseu se vor planta repere de nivelment la fiecare 3-5 km. I Reţeau nivelmentului geometric de Stat este formată din: – nivelmentul geometric de ordinul I şi II. care se dezvoltă în lungul căilor de comunicaţie principale (drumuri. Reţeaua nivelmentului de Stat – cuprinde reţelele de nivelment geometric de ordinele I-IV. Nivelmentul geometric de ordinul I se desfăşoară de-a lungul căilor de comunicaţie sub forma unor mari drumuiri ce pornesc din reperul "zero fundamental". fluvii) suprafeţele de nivel nu sunt paralele între ele.de precizie. drumurilor forestiere etc. precum şi pe cele de nivelment trigonometric. – nivelmentul geometric de ordinul III . În cazul reţelelor de nivelment de ordinul IV care l-e îndesesc pe cele de ordinul III. Se utilizează la recunoaşterile informative în munţi pentru studiile privind proiectarea funicularelor.3 REŢELE DE SPRIJIN UTILIZATE ÎN NIVELMENT În nivelment se utilizează două feluri de reţele de sprijin: de Stat şi locale.Nivelmentul barometric – se bazează la determinarea diferenţei de nivel dintre două puncte pe diferenţa de presiune existentă între acestea şi stabilită cu ajutorul barometrului metalic – aneroidul. La reţelele nivelmentului geometric de ordinul I . Cotele absolute ale acestei reţele sunt determinate în raport cu suprafaţa de nivel "zero" stabilită într-un punct numit "zero fundamental".

Metoda profilelor transversale. punctele de detaliu aflate la distanţe mici (< 300 m) se determină dintr-o singură staţie cu nivelmetrul prin nivelment geometric de mijloc sau de capăt. C4 .) efectuând citirile C2. Eroarea admisă la executarea acestui nivelment este de ±5 − 20cm / km II. Drumuirea de nivelment geometric combinată cu radieri de nivelment geometric. La realizarea reţelei de nivelment trigonometric. Cn ..Se execută în regiunile accidentate şi foarte accidentate în toate punctele de triangulaţie care nu pot fi cuprinse în nivelmentul geometric de ordinele I-IV.4. fie prin nivelment trigonometric în zonele accidentate. metodele nivelmentului geometric pot fi: • • • • • Radierea de nivelement geometric. Metoda pătratelor. aceasta se va executa odată cu drumuirea planimetrică utilizând acelaşi teodolit. METODE DE RIDICARE ÎN NIVELMENTUL GEOMETRIC În funcţie natura ridicării şi de mărimea teritoriului ce trebuie ridicat altimetric. În vederea controlului drumuirii se vor amplasa puncte de sprijin prin drumuiri cu punct nodal şi prin reţele de nivelment geometric. Se vizează mira aşezată succesiv în punctele ce trebuie ridicate nivelitic (2. În această etapă se va aşeza nivelul deasupra punctului de staţie A. putându-se alcătui fie prin nivelment geometric. 4 etc. Precizia de realizare a reţelelor de sprijin local prin nivelment geometric este aceeaşi cu a nivelmentului geometric de ordinele I-V.. Drumuirea simplă de nivelment geometric. Lungimea niveleului va fi sub 400 m iar a desfăşurării drumuirii < 5 km. după calarea prealabilă a aparatului . Eroarea admisă de-a lungul traseului este de ±25cm / km . RADIEREA DE NIVELEMENT GEOMETRIC În cazul acestei metode de nivelement geometric. 11. 3. C3. Reţelele de sprijin local – se desfăşoară pe suprafeţe mici. măsurând înălţimea acestuia (I) cu mira sau ruleta. cu ajutorul cotei planului de vizare. Metoda radierii prin nivelment geometric de capăt Etapa de teren.

şi Z 2 = Z A + ∆Z A− 2 . Radierea prin nivelment geoemtric de capăt Etapa de birou. Z 3 = Z A + ∆Z A−3 . după care se vor calcula în mod direct cotele absolute ale punctelor noi după cum urmează: Z . ∆Z 2 −3 = C2 − C3 . p. ∆Z 3− 4 = C3 − C4 etc. 1. ∆Z A− 4 = I − C4 etc. Z 3 = Z .v . 3. Z 4 = Z .3.v . Metoda cotelor de la punct la punct. Metoda de calcul a cotelor faţă de punctul de cotă cunoscută – presupune mai întâi calculul diferenţelor de nivel dintre punctul de cotă cunoscută şi cele necunoscute. Z 3 = Z 2 + ∆Z 2−3 . Cotelel punctelor se pot calcula prin 3 metode: determinări faţă de punctul de cotă cunoscută. p. p. p. ∆Z A− 2 = I − C2 .C3 .p. Controlul calculelor faţă de punctul de cotă cunoscută se face cu formula: ∑ Zi = n ⋅ Z A + ∑ ⋅ ∆Z A− j i= A j =2 n n . şi Z 2 = Z A + ∆Z A− 2 . Z 4 = Z A + ∆Z A− 4 etc. Z 4 = Z 3 + ∆Z 3−4 etc.v . după care se determină cotele absolute ale punctelor noi.v).v = Z A + I şi Z 2 = Z . ∆Z A−3 = I − C3 . La aceaastă metodă calculul diferenţelor de nivel ( ∆Z ) şi a cotelor Z se realizează din aproape în aproape astfel: ∆Z A− 2 = I − C2 . 2.C2 . Se vor calcula în această etapă cotele punctelor pornind de la cota cunoscută a punctului A după care urmează controlul calculului. 11. metoda cotelor de la punct la punct şi metoda cotei planului de vizare.C4 etc.Fig. Presupune în prealabil determinarea cotei planului de vizare. Metoda cotei planului de vizare (Z.

v − ∑ Ci . atunci când cota absolută a ultimului punct este egală cu cota absolută a punctului cunoscut. Formula de control în cazul metodei "cotă plan vizare" va fi: n n ∑ Zi = n ⋅ Z . şi 3. 1. C1 = I n =1 i =1 După cum se observă din formulă. 2.Din relaţie rezultă că punctele radiate au fost corect calculate dacă suma cotelor absolute ale punctelor de la "A" la "n" este egală cu de "n" ori cota punctului cunoscut "A". dacă suma cotelor punctelor de la 1 la n va fi egală cu de "n" ori cota planului de vizare din care se scade suma citirilor pe miră. C2 şi C3. efectuând citirile la firul nivelor a. vom viza mira aşezată succesiv în punctele A. Fig. cotele punctelor vor fi bine calculate. la care se adaugă suma algebrică a diferenţelor de nivel. vom proceda în felul următor: staţionăm cu aparatul de nivel aproximativ la mijlocul distanţei dintre punctele extreme A-3. Formula de calcul la metoda cotelor de la punct la punct este de forma: Z n = Z A + ∑ ⋅ ∆Z i − j j =2 n Din formulă putem deduce că efectuarea calculului prin această metodă s-a făcut corect. plus suma algebrică a diferenţelor de nivel. Controlul radierii se poate face fie staţionând cu aparatul de nivel într-un punct apropiat de . 11. C1. • Metoda radierii prin nivelment geometric de mijloc Etapa de teren: în vederea determinării cotelor la punctele radiate faţă de punctul de cotă cunoscută A. Radierea prin nivelment geometric de mijloc După calarea nivelului.4. p.

Metoda cotelor faţă de punctul de cotă cunoscută. iar în cea de-a doua cotele absolute astfel: ∆Z A−1 = C A − C1 . Z 2 = Z1 + ∆Z1− 2 . Z 2 = Z A + ∆Z A− 2 . se vor determina iar cotele punctelor radiate scăzând citirile efectuate pe mire din cota planului de vizare Z. ∆Z1− 2 = C1 − C2 . fie lăsând nivelul pe loc şi mărindu-i sau micşorându-i înălţimea. care este distanţa verticală de la suprafaţa de nivel zero (NM. formula de control are expresia: Z N = Z A + ∑ ⋅ ∆Z i i =2 n Pentru calculul cotelor obţinute prin metoda cotei planului de vizare controlul se va efectua cu formula: n n ∑ Zi = n ⋅ Z . Controlul calculului Relaţiile de calcul pentru control la fel ca şi cele de la nivelmentul de capăt diferă în funcţie de metoda de calcul utilizată: La metoda cotelor faţă de punctul cu cotă cunoscută formula este: n n ∑ Zi = n ⋅ Z A + ∑ ⋅ ∆Zi i =1 i=2 La metoda cotelor de la punct la punct. p.v. Operaţii de calcul. aplicând una din cele trei metode. (cotă plan vizare). şi Z1 = Z A + ∆Z A−1 . Z 3 = Z A + ∆Z A−3 . ∆Z A−3 = C A − C3 .prima staţie ( 0. Diferenţele de nivel obţinute din a doua staţie nu trebuie să difere de cele din prima staţie cu mai mult de 2-3 mm. 0. ∆Z 2 −3 = C2 − C3 şi Z1 = Z A + ∆Z A−1 . se calculează din aproape în aproape.p. Metoda cotelor de la punct la punct.00) la axa de vizare a lunetei. ∆Z A− 2 = C A − C2 . calculând în prima etapă diferenţele de nivel.v − ∑ ⋅ Ci i =1 i =1 unde: Z i – cote absolute ale punctelor de la 1 la n. Z 3 = Z 2 + ∆Z 2−3 La ultima metodă de calcul a cotelor cu ajutorul cotei planului de vizare. mai întâi diferenţele de nivel şi apoi cotele absolute după cum urmează: ∆Z A−1 = C A − C1 . . Posibilităţile de calcul a cotelor sunt aceleaşi ca şi în cazul radierii prin nivelment geometric de capăt.5 m).

Precizia de determinare este mai mare la nivelmentul geometric de mijloc.4. Lungimea porteelor la acest tip de nivelment nu va depasi 150 m iar lungimea totala a drumuirii este de maximum 15 km. sprijinite nummai la un capăt. Drumuirile de nivelment se pot clasifica: după formă.v – cotă plan vizare. La ambele metode de radiere. având lungime mică şi se folosesc doar în cazuri speciale. Z n – cota absolută a ultimului punct calculat.Z A – cota absolută a punctului cunoscut. mai ales când numărul punctelor radiate este mare. niveleul poate fi dublu faţă de porteea nivelmentului de capăt şi nu se pierde timp cu măsurarea înălţimii aparatului. Radierea prin nivelment geometric de mijloc este mai expeditivă în comparaţie cu cea realizată prin nivelment geometric de capăt. faţă de nivelmentul geometric de capăt. 11. după felul sprijinirii şi după modul de control al măsurătorilor din teren. • După modul de sprijinire al drumuirilor de nivelment avem: – drumuiri de nivelment geometric izolate care pot fi sprijinite la capete pe repere de cote cunoscute închise pe punctul de plecare şi drumuiri de nivelment în vânt (suspendate). La acest tip de nivelment se va considera de fiecare dată cunoscută cota punctului de la niveleul precedent care fusese anterior necunoscută. Ci – citiri pe miră la firul nivelor. unde L este lungimea drumuirii in km. ∆Z i – diferenţe de nivel. • Dupa formă. întrucât acesta din urmă este influenţat de erorile sistematice şi accidentale. fie prin nivelment geometric de mijloc. drumuirile de nivelment geometric se pot prezenta sub forma de trasee izolate şi sub forma de trasee legate intre ele prin puncte nodale care constitue aşa-zisele reţele de nivelment. în mod frecvent şi economic calculul cotelor se face prin metoda cotei planului de vizare. p. Z . . Eroarea de inchidere la nivelmentul geometric (tehnic) nu trebuie să depăşească toleranţa T = ±30mm L . deoarece. DRUMUIREA DE NIVELMENT GEOMETRIC Drumuirile de nivelment geometric sunt o inşiruire de nivelee (panouri) executate fie prin nivelment geometric înainte.

78.– reţele de nivelment geometric care pot fi libere sau legate sprijinite în primul caz pe cel mult un punct de cota cunoscută. A (ZA). Reţele de nivelment geometric a) libere b) legate. Fig.repere de nivelement ce trebuie determinate . L . Traseu plan a unor drumuiri izolate de nivelment geometric a) drumuire sprijinită b) drumuire închisă. 11. n .5. putem avea fie o drumuire de nivelment simplă fie una dublă. P . M. N.repere de nivelment. iar în al doilea caz pe cel mult două repere de nivelment având cota cunoscută.lungimea drumuirii în km.numărul rotaţiilor Fig. B (ZB) . După importanţa ridicării şi precizia aparatului utilizat sau controlul masurătorilor în teren.

Prin realizarea unui nivelment geometric de la mijloc. 2-3 si 3-B).3 mm. O altă posibilitate de control a diferenţelor de nivel este data de relaţia: ∑ ∆Z = ∑ a − ∑ b unde: ∑ a – suma citirilor in urma.1. Drumuirea de nivelment geometric simpla La acest tip de drumuire diferentele de nivel dintre puncte se vor determina pe baza citirilor efectuate la firul nivelor după controlul prealabil al acestora şi pichetarea axului la distanţe aproximativ egale în funcţie de lungimea niveleului. S 2 . Traseul A-B s-a descompus în patru nivelee (A-1.5. 11. staţionând cu aparatul de nivel în staţiile S1 . Drumuirea de nivelment geometric simplă Operaţii pe teren. Operaţii de calcul. 1-2. în fiecare niveleu se vor obţine câte două citiri pe mira la punctele intermediare şi câte o singură citire la punctele extreme vizându-se mirele ţinute vertical. iar media lor va trebui sa fie citirea efectuată la firul nivelor în limita a 1. Fig. S3 si S 4 situate la mijlocul niveleelor..11.. Se calculează pentru fiecare niveleu diferenţa de nivel cu relaţiile: ∆Z1 = a1 − b1 ∆Z 2 = a2 − b2 ∆Z 3 = a3 − b3 ∆Z 5 = a5 − b5 Pentru control vom efectua citiri şi la cele două fire stadimetrice de pe placuţa reticulară.4. .

3. 2.. p.P.3 C ∆Z 4 = ∆Z 4P + C. 3 si B de asemenea sunt calculate eronat cu relaţiile: P Z1P = Z A + ∆Z1 Z 2P = Z1P + ∆Z 2 Z 3P = Z 2P + ∆Z 2 P Z B = Z 3P + ∆Z 3 Compensarea drumuirii sprijinite de nivelment geometric se face calculând eroarea de neînchidere a drumuirii cu relaţia: e∆Z = ∑ ∆ ' Z − ∆Z AB = ∑ ∆ ' Z − ( Z B − Z A ) = ( ∑ a − ∑ b ) − ( Z B − Z A ) sau dacă realizăm o compensare pe cote: P R e∆Z = Z B − Z B P unde: Z B – este cota provizorie a punctului B (fără compensare) R Z B – este cota de referinţă a punctului B Toleranţa admisă la închiderea drumuirii de nivelment este dată de formula: T = ekm Dkm în care: ekm – este eroarea pe km dată de instrumentele de nivelment Dkm – lungimea traseului de drumuire în km Dacă e∆Z < T vom calcula în prima etapă corecţia unitară Cu Cu = −e∆Z D [ m] Corecţiile parţiale aplicate fiecărui niveleu se calculează cu relaţia: C.P.1 C ∆Z 2 = ∆Z 2P + C.P.2..P..) În continuare se calculează diferenţele de nivel compesate astfel: ∆Z1C = ∆Z1P + C.i = Cu ⋅ di unde: d – lungimea niveleului (m) i – numărul de ordine al niveleului (1. iar cotele punctelor 1..∑ b – suma citirilor inainte.4 . Diferenţele de nivel calculate la fel ca si citirile efectuate pe mire sunt afectate de erori (Tabelul 9).2 ∆Z 3C = ∆Z 3P + C.

81). 11. va da corecţia parţială pentru niveleul respectiv .În ultima etapă de calcul se obţin cotele definitive ale punctelor: Z1D = Z A + ∆Z1C C Z 2D = Z1D + ∆Z 2 Z 2D = Z 2D + ∆Z 3C D C Z B = Z 3D + ∆Z 4 = Z B de cota cunoscuta (verificare) • Compensarea unei drumuiri închise de nivelment geometric Atunci când drumuirea se închide pe punctul de plecare A (Fig. aceasta va trebui să îndeplinească următoarea condiţie geometrică: ∑ ∆Z = ∑ a − ∑ b = 0 Fig. .6. Drumuirea nivelitică închisă Dacă drumuirea nu se închide pe punctul de plecare va rezulta o eroare de neinchidere e∆Z = ∑ ∆ 'Z = ∑ a − ∑ b . iar C − e∆Z = −∑ ∆ ' Z În vederea calculului diferenţelor de nivel definitive vom determina mai întâi o corecţie unitară care reprezintă corecţia atribuită unui metru liniar de drumuire ( Cu = −∆Z ) şi ∑d corecţia va fi atribuită cu semn schimbat erorii care înmulţită cu suma celor două portee existente la fiecare staţie.

neluând în considerare influenţa sfericităţii Pământului şi a refracţiei atmosferice.1. NIVELMENTUL TRIGONOMETRIC LA DISTANŢE MICI Nivelmentul trigonometric la distanţe mici este specific topografiei.  Nivelment trigonometric la distanţe mari (>400 m). La acest nivelment distanţele se pot măsura fie pe cale directă. În funcţie de distanţa dintre puncte putem avea:  Nivelment trigonometric la distanţe mici. aplicându-se la distanţe mici (<400 m). Principiul nivelmentului trigonometric Distanţa dintre puncte poate fi măsurată direct. .1. se poate determina indirect pe cale stadimetrică sau se poate obţine prin calcul din coordonate.Capitolul 12 NIVELMENTUL TRIGONOMETRIC Principiul nivelmentului trigonometric. iar unghiul de înclinare a vizei se determină cu teodolitul. 12. fie pe cale stadimetrică. 12. Diferenţa de nivel dintre puncte se determina trigonometric în funcţie de unghiul de înclinare al vizei şi distanţa dintre punctele considerate (Fig. cu relaţiile: ∆Z AB = DAB ⋅ tgα sau ∆Z AB = DAB ⋅ ctgZ Fig. 84). constă în calcularea diferenţei de nivel dintre două puncte. în funcţie de distanţa orizontală dintre ele şi de unghiul vertical al aliniamentului respectiv.

85).În vederea determinării diferenţei de nivel dintre punctele A si B (Fig. la distanţe mai mari de 400 m. vizând mira aşezată în punctul nou B cu firul nivelor proiectat la înălţimea aparatului. diferenţa de nivel va fi pozitivă sau negativă. prin vizare cu teodolitul la semnale îndepărtate a căror înălţime S este cunoscută (Fig.3.2. Nivelment trigonometric la distanţe mici Diferenţa de nivel dintre punctele A şi B se va determina cu formula: ∆Z AB = d ⋅ tgα sau ∆Z AB = d ⋅ ctgZ Cunoscând diferenţa de nivel dintre cele două puncte şi cota punctului A putem calcula cota punctului B. deasupra punctului de staţie. NIVELMENTUL TRIGONOMETRIC LA DISTANŢE MARI Acest tip de nivelment utlizat în geodezie. 12. se va măsura înălţimea i a aparatului. se utilizează la determinarea cotelor reperelor de nivelment din regiunile muntoase sau de pe terenurile foarte accidentate. Z B = Z A + ∆Z AB În funcţie de poziţia unghiului vertical faţă de orizontală. 86). Fig. 12. .

13. Nivelment trigonometric la distanţe mari Privind figura 155 putem determina cu uşurinţă diferenţa de nivel dintre cele două puncte. vom calcula cota punctului B cu formula: Z B = Z A + ∆Z A− B .3.4.3. Vizarea semnalelor topografice După instalarea aparatului în punctul de staţie A de cotă cunoscută şi vizarea la semnalul situat pe punctul B de cota necunoscută vom măsura înălţimea aparatului i şi citim la eclimetru unghiul vertical ϕ Fig. 12. cunoscând cota punctului A şi diferenţa de nivel dintre cele două puncte ∆Z A− B .Fig.4. astfel: ∆Z AB = D ⋅ tgϕ + i − S + 1− k 2 ⋅D 2R În continuare. astfel: ∆Z AB + S = Dv + i unde: Dv – diferenţa pe verticală de la înălţimea aparatului i la înălţimea semnalului S Dv = D ⋅ tgϕ în care: D – distanţa orizontală calculată din coordonate.) iar corecţia obţinută în acest sens va fi însumată la calculul diferenţei de nivel. Înlocuind relaţia (2) în relaţia (1) vom scrie forma finală de calcul a diferenţei de nivel: ∆Z AB = D ⋅ tgϕ + i − S În cazul acestui nivelment vom ţine seama de influenţa sfericităţii Pământului şi a refracţiei atmosferice (vezi cap. 12.

drumuirea combinată cu radierea şi drumuirea cu punct nodal. . drumuirea.Metodele de ridicare topografică utilizate la nivelmentul geometric şi la cel trigonometric sunt: radierea.

Dintre aceste metode.1. pentru reprezentarea reliefului prin curbe de nivel. relieful terenului nu se poate citi un mod sugestiv. iar lucrările de îmbunătăţiri funciare. şi se scrie. astfel. poartă numele de plan cotat.  metoda haşurilor.  metoda planurilor în relief. Un astfel de plan. Pe planul cotat. . 13.  metoda tentelor.  metoda curbelor de nivel. deoarece formele de relief nu apar în ansamblu. În acest scop.CAPITOLUL 13 REPREZENTAREA RELIEFULUI PE PLAN Relieful terenului poate fi reprezentat pe planurile şi hărţile topografice prin următoarele metode: metoda planului cotat. pentru întocmirea proiectelor de nivelarea terenului în plan orizontal sau în plan înclinat. Metoda planului cotat Metoda planurilor cotate constă în a prezenta pe plan prin puncte cotate. ci numai din aproape în aproape. se raportează. făcând diferenţele între cote şi observând. lângă fiecare punct. unde terenul urcă sau coboară. De aceea. pe care s-au raportat punctele şi s-au scris cotele corespunzătoare. pe planul de situaţie al terenului. în lucrările inginereşti cel mai mult se utilizează metoda curbelor de nivel şi metoda profilelor. Un alt neajuns îl constituie faptul că încarcă planul cu scrierea cotelor. planurile cotate se folosesc.  metoda profilelor. în special. punctele ridicate planimetric şi nivelitic. cota respectivă.

exprimând în mod sugestiv suprafaţa terenului şi facilitând determinarea diverselor elemente ale reliefului (altitudini. Curbele de nivel sau izohipsele sunt linii sinuoase aflate la acelaşi nivel faţă de un plan de referinţă. volum de trasamente etc.). Plan cotat 13. . 13. pantă. Fig.2 Proiecţia curbelor de nivel Echidistanţa naturală (E) – este distanţa pe verticală între suprafetele de nivel A.1. 13.Fig. METODA CURBELOR DE NIVEL Metoda curbelor de nivel este metoda cea mai folosită la reprezentarea reliefului terenului pe planuri şi hărţi.2. B şi C utilizată pentru reprezentarea unitară a diferitelor forme de relief.

2 se vede că intersecţiile planelor A.18 . care se află la înălţimile terenului aa’. 100. 0 ac . 50. Întocmirea planului cotat Conform schiţei terenului şi în baza scării de transpunere stabilite (1:500) se transpune caroiajul suprafeţei respective alcătuit din pătrate cu latura de 10m. iar pe cele la scară mică. B şi C cu suprafaţa terenului sunt reprezentate prin curbe închise aa. Echidistanţa numerică a curbelor de nivel se ia în funcţie de accidentaţia terenului. În dreptul fiecărui punct se înscrie sub formă de fracţie poziţia nivelitică a acestora. curbele de nivel se trasează cu echidistanţa de 20 sau 25 cm. 50 . 200m).Echidistanţa grafică (e) – este distanţa pe plan care uneşte două curbe de nivel succesive sub acelaşi unghi (panta). Echidistanţa grafică reprezintă echidistanţa naturală redusă la scara planului. în m. Pe planurile topografice pentru irigaţii şi pentru nivelarea terenului. iar la numitor cota punctului respectiv. 2. bb’ şi cc’ faţă de planul de comparaţie H. echidistanţa curbelor de nivel este mai mare (25.  trasarea pe plan a curbelor de nivel.38 etc. e = E⋅ 1 E = N N Pe plan o depărtare mare între curbele de nivel ne indică o pantă mică. stabilindu-se astfel în plan poziţia planimetrică a punctelor caracteristice nivelitice (colţurile pătratelor). De exemplu: 350 .  determinarea poziţiei planimetrice a punctelor de cotă rotundă. 3m). de scara planului şi de scopul lucrării. Interpolarea curbelor de nivel Interpolarea curbelor de nivel este operaţia de determinare pe plan sau pe hartă a curbelor de nivel faţă de puncte cu cote cunsocute sau faţă de curbe de nivel existente. Curbele ne nivel pot fi trasate pe plan prin interpolare în funcţie de cotele punctelor caracteristice şi prin filare direct pe teren. ca şi planele de secţionare consecutive se numeşte echidistanţa numerică a curbelor de nivel.  alegerea echidistanţei naturale (E). curbele de nivel au echidistanţe mici (1. iar apropierea curbelor de nivel ne indică creşter În figura 13. bb şi cc. Pe planurile sau hărţile la scară mare. Pentru realizarea planului reliefului terenului reprezentat prin curbe de nivel se parcurg următoarele operaţii (faze):  întocmirea planului cotat la o scară de reducere convenabilă. La numărător se va trece numărul de ordine al punctului.

72 = 0.72) se va aplica relaţia: Z −R d= 1 *D .18 + 349. m(10m) .00. grafic şi mecanic.distanţa orizontală dintre punctele 1 şi R.  Procedeul numeric Pentru a stabili poziţia planimetrică a punctului de cotă rotundă R(ZR=350. considerat din care s-a ales echidistanţa naturală E=1m. Z1-R = ZR-Z1 = 350. Z1 − 0 ce rezultă din asemănarea triugnhiurilor (fig.00).28m Z1. Pentru cotele celorlalte puncte s-au neglijat sutele.7). În acest scop este necesar a se stabili în primul rând dacă între două câte două puncte consecutive de pe planul cotat va trece sau nu vreo curbă de nivel pentru echidistanţa naturală stabilită. 8.latura pătratului măsurată pe teren.18) şi 1(Z1=349. situat între punctele 0 (Z0=350. Alegerea echidistanţei naturale În exemplul prezentat suprafaţa de teren este uşor accidentată şi s-a transpus la o scară mare.46m D . De exemplu între punctul 0 şi 1 (fig. 8. în care: d .00 + 349. Sau între punctul 0 şi a 0 nu va trece nici o curbă pentru echidistanţa de 1m. va trece curba de nivel cu valoarea 350.6).18).Notă: Pentru a nu încărca planul cu prea multe cifre numai în dreptul punctului 0 s-a trecut valoarea reală a cotei (350.o = Z0-Z1 = 350.72 = 0. Determinarea poziţiei planimetrice a punctelor de cotă rotundă (interpolarea curbelor de nivel) Poziţia planimetrică a punctelor de cotă rotundă se poate determina prin procedeele: numeric. urmărind ca de ele să se ţină cont la numerotarea curbelor de nivel.

Pe această dreaptă în punctul cu cota superioară 1.d = 0. Pe o dreaptă trasată pe o coală separată (când nu se lucrează pe plan) se transpune cu un distanţier lungimea segmentului 1-2 luată de pe planul cotat (fig 8.09m) calculată. se ia grafic la scara planului şi se transpune pe planul cotat de la punctul 1 spre punctul 0. care s-a unit printr-o dreaptă cu punctul 2. obţinându-se punctul 1’. poziţia planimetrică a punctului de cotă rotundă cu valoarea 350. Asemenea interpolări se fac pe toate laturile pătratelor caroiajului stabilindu-se astfel poziţia planimetrică a punctelor de cotă rotundă acolo unde acestea există.1’ şi la . De exemplu spre a determina poziţia planimetrică a punctului de cotă rotundă R (349.92m).46 Distanţa d (6.00) situat între punctele 1(Z1=349.12).00 (fig 8.09 m 0. pe aceeaşi perpendiculară 1.8).  Procedeul grafic Determinarea poziţiei planimetrice a punctelor de cotă rotundă utilizând procedeul grafic se face cu ajutorul unei construcţii grafice. mai recomandabil separat spre a nu încărca planul. se ridică o perpendiculară pe care se transpune la scara 1:20 (sau o altă scară convenabilă) diferenţa de nivel dintre cele două puncte (ΔZ1-2=0.28 * 10 . ce se poate întocmi pe planul cotat.72) şi 2(Z2=348. astfel.80) s-a procedat în felul următor.00 = 6. determinându-se.

în mod similar se procedează şi pentru celelalte puncte de cotă rotundă. pe care se vor stabili valorile celor două cote cunoscute Z0 şi Z1.00 situat între punctele 0 şi 1.20m).72 cm.72cm stabilită să fie exact în punctul de cotă inferioară – punctul 1. Metrii cotelor vor corespunde centimetrilor de pe rilă. Se aşază rigla gradată pe planul cotat în aşa fel încât gradaţia de 9.72. aceasta s-a considerat de 9.00.18 cm se aşează un echer cu vârful unghiului drept. În acest fel s-a stabilit poziţia planimetrică a punctului de cotă rotundă 349. Astfel pentru punctul 1 de cotă Z1=349. în dreptul valorii cotei punctului 0 stabilită pe riglă la 10. se neglijează sutele şi zecile cotelor. În cadrul acestui procedeu se va utiliza un echer şi o riglă gradată.18.72m. Pentru puunctul 0 de cotă Z 0=350. exemplu ce s-a prezentat în cadrul procedeului numeric. care întâlenşte dreapta 1’-2 în punctul R’. Din vârful acestui punct obţinut se trasează o paralelă la segmentul 1-2. Pentru a stabili valorile cotelor celor două puncte. pe riglă. iar pe rigla gradată s-a stabilit la 9.aceeaşi scară (1:20) s-a transpus diferenţa de nivel dintre punctul 2 şi punctul de cotă rotundă R(ΔZ2-R=0. iar pe rigla gradată s-a stabilit 10.18m. lungimea 2-R s-a luat în distanţier şi s-a transpus pe planul cotat de la punctul 2 spre punctul 1. s-a considerat 10. luându-se în considerare numai metrii şi subunităţile acestuia.18cm. iar subunităţile corespund milimetrilor şi zecimilor de milimetri. stabilindu-se ca valoarea unui centimetru de pe riglă să corespundă echidistanaţei alese de 1m. Din R’ se coboară o perpendiculară pe segmentul 0-1. obţinându-se punctul R. . procedura fiind aceeaşi pentru toate celelalte puncte de cotă rotundă unde acestea există.  Procedeul mecanic cu rigla şi echerul Se va stabili poziţia punctului de cotă rotundă 350.

în această poziţie cuplul riglă gradată-echer se va roti în jurul punctului 1 până când cateta echerului perpendiculară pe rigla gradată ajunge tangentă la punctul 0 de pe planul cotat.12). Curbele de nivel se trasează prin linii sinuoase de culoare roşie. înscriindu-se valoarea acestora atât la intraea cât şi la ieşirea lor din plan (fig 8. din această poziţie echerul se deplasează. Trasarea curbelor de nivel Se realizează prin unirea tuturor punctelor de aceeaşi cotă rotundă stabilite prin unul din procedeele prezentate anterior. de-a lungul riglei până când vârful unghiului drept ajunge în dreptul gradaţiei 10cm a acesteia. .00(fig8. gradaţie ce corespunde valorii cotei rotunde ZR=350. În locul de intersecţie dintre cateta echerului perpendiculară pe riglă şi latura caroului (dreapta 0-1) se trasează o linie stabilindu-se astfel poziţia planimetrică a punctului de cotă rotundă 350.00.11). prin mişcare de translaţie.

cotate descrescând de la exterior către interior .13.8). Este o formă de relief pozitivă. alcătuită din doi versanţi. del şi munte) şi forme de relief speciale.3. şaua şi bazinul hidrografic. valea. Depresiunea. botul de deal. Formele de relief speciale sunt următoarele: mamelonul. Reprezentarea formelor de relief speciale prin curbe de nivel Formele de relief se clasifică în forme de relief generale (şes. ca şi botul de deal. pintenul. prin .Partea cea mai de jos a depresiunii se numeşte fundul depresiunii sau căldării. care se reprezintă. Valea. sub formă de V. depresiunea. căldarea sau găvanul este o formă de teren negativă. Depresiunea. Botul de deal. Este o formă de relief negativă. care se reprezintă prin curbe de nivel închise. şi cotate progresiv de la exterior către interior (fig 18. care se reprezintă prin curbe de nivel deschise.

în formă de V. Este o formă de relief complexă. Şaua. Şaua ete alcătuită din două mameloane între care se află o vale şi se reprezintă prin curbe de nivel specifice formelor componente Fig 18. O vale îngustă cu versanţi abrupţi se numeşte ravenă şi reprezintă cu semn convenţional Pintenul. talvegul central sau colector şi talvegurile văilor care converg către talvegul colector.11). Se deosebesc văi cu fir îngust şi văi cu fir lat. care se compune dintr-un mamelon şi un bot de deal (fig 18.curbe de nivel deschise şi alungite. Este o formă de relief. însă cotate descrescând de la exterior către interior linia de intersecţie a celor doi versanţi ai văii se numesc firul văii sau talveg. La un bazin hidrografic se deosebesc următoarele linii caracteristice: linia de separaţie a apelor.11 Bazinul hidrografic. . care delimitează perimetrul bazinului hidrografic. care se compune din mai multe văi şi reprezintă suprafaţa terenului de pe care se colectează apele în vaela centrală .

realizate de-a lungul axei traseului (Fig. putem avea două tipuri de profile:  profile logitudinale. Fig. Profilele rezultă din proiectarea pe un plan vertical a liniei de intersecţie dintre suprafaţa terenului cu acesta. 13. METODA PROFILELOR Metoda profilelor se utilizează în special pentru reprezentarea reliefului la proiectarea unor lucrări speciale amplasate pe suprafeţe de teren având o formă îngustă şi alungită cum ar fi : drumuri. După direcţia planului de intersecţie faţă de axa traseului.  profile transversale. diguri. canale. fie pe direcţia bisectoarei acolo unde traseul îşi schimbă direcţia. 90).3. realizate fie pe direcţii perpendiculare cu axa traseului.12. cursuri de apă etc.3. căi ferate. Întocmirea unui profil longitudinal .

Fig. ca fiind tangenta trigonometrică a unghiului făcut de un segment de dreaptă cu un plan orizontal şi se notează cu p sau i . una pentru lungimi şi alta pentru înălţimi. 025 d 0 200m  panta exprimată în procente sau promile.4. Profilul transversal se întocmeşte în mod asemănător cu cel longitudinal.Profilul longitudinal se întocmeşte de obicei la două scări.4. însă. 91.. Întocmirea unui profil transversal 12. în acest caz. Matematic panta se poate defini. scop etc..13. distanţele orizontale şi înălţimile vor fi transpuse la aceeaşi scară. .1:100 în funcţie de relief. întrucât raportul între lungimi şi înălţimi este mult mai mic faţă de profilul longitudinal. PANTA TERENULUI Definiţie şi mod de exprimare. putem scrie următoarea relaţie de calcul. p = i = tgα = BB ' ∆Z A− B = AB ' d 0 A− B Panta ternului se poate exprima în următoarele moduri:  panta la unitate sau cu ajutorul tangentei unghiului de pantă: i = tgα = ∆Z 5m = = 0. Fig. iar raportul dintre ele poate fi 1:5. 13. conform Fig.5 Principiul de determinare a pantei terenului Din definiţia pantei.

cailor de comunicaţie etc.5 2 ∆Z Din relații se poate deduce că la o distanţă orizontală de două unităţi şi respectiv trei unităţi. minute si secunde). i = 8o50'  panta exprimată sub formă de fracţie ordinară cu relaţiile: i = tgα = 1 1 1 1 1 = = = = = 1: 2 d0 ctgα m 4 2 2 ∆Z i = tgα = 1 1 1 1 1 = = = = = 2:3 d0 ctgα m 3 1. terenul urcă sau coboară cu 1 respectiv 2 unităţi Fig.5% d0 200m ∆Z 5m ⋅1000 = ⋅1000 = 25 0 00 d0 200m (din relaţii se constată că la o distanţă orizontală de 100 şi respectiv 1000 m.6. Exprimarea pantei la taluze Ultimul mod de exprimare a pantei se întâlneşte de obicei la taluzele digurilor.  panta exprimată prin unghiul vertical α . 13. barajelor.i% = i 0 00 = ∆Z 5m ⋅100 = ⋅100 = 2. trecut ca valoare numerică (grade sau grade. canalelor.5 şi respectiv 25 m). terenul urcă sau coboară cu 2. .

METEŞ Z.P. vol. 1978 VIERIU I.. 5.. Cluj-Napoca. Topografie şi desen tehnic. Topografie şi desen tehnic.R.D.. Ed. Bucureşti. NEGOESCU I. 1975 LEU I.... MUREŞAN D. IONAŞEC A.. Topografie generală şi aplicată . 10.G...Cadastru. ... ANGHELINA D. BEJAN M. Bucureşti. IONAŞEC A.. 1969 IONESCU. Îmbunătăţiri funciare.. VALERIA CIOLAC. ONEA T.... Academiei Române A.. 2003 3. E.. E. A.D. Universul. BUDIU V. MOCA V. Ed. BÂRSAN A. 1993 DEACONESCU C. 8. Bucureşti. Bucureşti.. Institutul Agronomic Cluj-Napoca. Topografie şi topografie inginerească. CIOTLAUS ANA... Curs de Topografie.. RĂDULESCU.. 1996 BOŞ N.P.. M. ŞTEF I.P. METEŞ Z. IONAŞEC A..I.. E. 6. VIERIU I. Topografie.. MUREŞAN D. IONESCU P. ANGHELINA D. E.P... Bucureşti. Genesis.D. METEŞ Z. RĂDULESCU M. 1983. II. Topografie şi desen tehnic. 9. P.P. Ed. 1975 RUSU. IONESCU P..D. E. RITT C...P. 1979 GRAMA. 4.. 2005 BUDIU V.: Topografie cu elemente de geodezie şi fotogrammetrie. Bucureşti.D... BÂRSAN A. 2..D.. Bucureşti. În lumea unităţilor de măsură.. E.BIBLIOGRAFIE • 1. I. DEACONESCU C. 7..