You are on page 1of 4

Prezenţa Balcanilor în cultura şi civilizaţia românescă

Natalia Cuţitaru,
Nina Tasmalî,
Universitatea de Stat din Comrat

„Nu există o civilizaţie umană generală, accesibilă tuturor oamenilor în acelaşi grad şi
în acelaşi chip; fiecare popor îşi are civilizaţia sa proprie, deşi în ea întră o mulţime de
elemente comune cu alte popoare”
M. Eminescu
„Sănătatea unei culturi şi a unei civilizaţii depinde în mare măsură de comunicarea
dintre cele două tipuri de culturi: umană şi existenţială”.
H. Potapievici
Vom încerca să abordăm tema propusă, străduindu-ne să enunţăm doar cîteva din axiomele
şi problemele legate de prezenţa şi influenţa factorului balcanic în cultura şi civilizaţia
românească.
În vîltoarea atîtor crize: sociale, politice, economice, noi am uitat să mai vorbim despre
demensiunea şi traiectoria spirituală a fenomenului balcanic; despre faptul că în Balcani trăiesc o
parte dintre cele mai vechi popoare ale Europei, că în Balcani sunt vorbite, în variantele lor
moderne, cîteva dintre vechile limbi care au contribuit la perpetuarea culturii şi civilizaţiei
europene, că în Balcani există popoare a căror bogăţie culturală este fascinată.
Pe parcurs de veacuri, generaţii întregi au învăţat că dincolo de graniţele geografiei fizice
trăiesc nişte străini. Despre o geografie spirituală; despre o istorie europeană comună; despre
interferenţe; despre armonia împrumuturilor şi schimburilor culturale; despre valorile toleranţei
s-a vorbit (încă) foarte puţin.
Dar cîte fire ne leagă pe toţi cei din Balcani, din Europa, cît înrudite sunt culturile noastre?
„Cultura e finalitatea tuturor societăţilor” (Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române, p.
180) şi de aceea evenimentele omenirii se măsoară nu numai după timpul şi spaţiul planetar, ci şi
după simetria acţiunilor şi reacţiilor istorice care rămîn exacte.

Constatări:

1. Istoricii şi lingviştii români şi-au pus mereu întrebarea: de ce românii, nici cei din
nord, nici cei de la sud de Dunâre nu sunt menţionaţi, pînă în secolul X, de către
scriitorii bizantini. Marele lingvist basarabean, cu renume mondial – Eugeniu
Coşeriu răspunde provocărilor în felul următor: „...Românii erau consideraţi şi ei
romani, latini, atîta timp, cît s-au aflat în componenţa Imperiului, care se considera
latin ” (Românii în izvoarele bizantine, p.13)

2. Primele contacte dintre autohtonii romanizaţi şi slavi s-au produs la nordul şi la


sudul Dunării între secolele VII-XI şi s-au soldat cu modificarea inventarului
fonologic: adoptarea consoanelor h, j, z;

3. O a doua etapă a interferenţei româno-slave s-a făcut simţită prin slavonă, varianta
literară tîrzie a vechii slave scrise, aceasta fiind limba de cultură, bisericească şi de
cancelarie în Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi în Ţările Române între veacurile
XI-XVI, apoi paralel cu limba română. Datorită influenţei slavone, vocabularul
limbii române s-a îmbogăţit, mai ales prin termeni religioşi (diacon, bojică, duh),
administrativi (voevod, boier, pravilă, ucaz), temeni culturali (letopiseţ, slovă).
4. Cel din urmă contact s-a realizat prin intermediul limbilor moderne: rusă,
ucraineană, poloneză, sîrbo-croată, bulgară, turcă. Prin conveţuirea multiseculară,
Orientul aduce în cultura română gustul pentru „cuvîntul bătrînesc” ca mijloc
universal – arhetipal, ce este indiciul valorificării unui fond comun oriental
balcanic.
Astfel, cultura românescă a fost aşezată concomitent, peste o mie de ani, în spectrul de
culturi şi civilizaţii europene, ce a determinat magistral evoluţia ulterioară a culturii noastre în
epoca modernă şi contemporană.
Asistăm la o adevărată muatageneză în domeniul etnic, spiritul românesc valorizînd-o, în
pozitiv, împreună cu cel general – balcanic.
Biserica în cultura şi civilizaţia românescă prin Dialogul comunicativ creştin specific a
ştiut să-şi preţuiască, să facă cunoscute şi să promoveze valorile sale autentice, şi, astăzi, nu
trebuie să trăim, doar cu ideea, că prin deschiderea europeană, avem doar de primit, ci să fim
conştienţi de faptul, că putem oferi Europei valori creştine autentice.
Dialogul ecumenic specific religiilor creştine a respecatat şi a aplicat între creştinii
spaţiului balcanic principiile umane, între care:
• Cunoaşterea profundă între creştini;
• Acceptarea diferenţelor inerente ale comunităţilor creştine;
• Stima şi respectul pentru convingerilor celuilalt, prin acceptarea reciprocă;
• Cultivarea elementelor care ne aseamănă şi nu a celor care ne deosebesc;
• Stima şi comunicarea în unitatea creştină.
Biblia de la Bucureşti, simbol al triumfului colaborării, rămîne dominanta culturii scrise în
limba română (dată de literatura religioasă). Pe fondul literaturii religioase în care valorile sînt
greu de detectat, se desprind totuşi trei scriitori: Dosoftei, primul nostru poet cult, care a
transformat psalmul în model stilistic; Antim Ivireanul, Predicătorul Cuhar, capabil să prelucreze
tiparul prozodic al omiliilor şi să utilizeze toate variantele limbii, pentru a fi înţeles atît de omul
simplu, cît şi intelectualul autentic; Dimitrie Cantemir, savantul şi scriitorul de talent, în spaţiul
românesc şi european. Ei ilustrau trei modalităţi diferite de înnoire a expresiei literare:
a) prin prelucrarea modelului religios;
b) prin utilizarea tuturor registrelor limbii;
c) prin adaptarea în perspectivă europeană, a modelului greco-latin.
Literatura medievală, iar apoi şi cea contemporană acceptă divinitatea drept nisus
formativus al unităţii şi vede în ea condiţia însăşi a perfecţiunii universului. Opera spirituală
românească redă conştiinţa măreţiei prin contemplare, adaptat gîndirii şi sensibilităţii creştine
după forma şi ritmul creaţiei: Existenţa, Moartea, Cunoaşterea, Adevărul, Spaţiul, Timpul care în
cultura şi civilizaţia autohtonă şi cea balcanică ating nivelul viziunii ontologice cu ajutorul
expresiei mitopoetice, literatura dobîndeşte o adevărată cucerire spirituală, cosmică şi mitică,
devenind act creator ce permite deschiderea spre universal.
Constatări:
1. Ritualurile creşine, limbajul religios legitimează identitatea balcanică a popoarelor
şi civilizaţiilor conlocuitoare;
2. Geografia regională a Balcanilor rămîne un spaţiu de civilizaţie populară care ne
uneşte, ne aseamănă şi ne deosebeşte.
Notă: Contextul geografic al Balcanilor

Spaţiile geografice ale Balcanilor istorici sunt aplicabile mai multor naţiuni care au existat
istoric în acest spaţiu.

Spaţiul geografic al Moldovei, peisajul cultural şi spiritual reprezintă o civilizaţie specifică


prin cadru socio-cultural, prin plurilingvism, prin diversitatea arhitecturii folclorice, prin
arhitectura individuală fizică a conaţionalilor (aşa cum fiecare neam are o psihologie ipostaziată
în general şi trăsături etnice specifice). Peisajul cultural al acestei regiuni a fost profund marcat
de destinul său istoric. Influenţa diferitor civilizaţii au produs schimbări în registrele: fonetic,
morfologic, sintactic, lexical, stilistic. Deci, geografia culturală a acestei regiuni, este o sinteză
de elemente comune, culturi comune, spectru complex de relaţii iterculturale, lingvistice care
tranzacţionează mereu, ducînd la schimbări în regiune. Dar să nu se uite, că această regiune face
parte din marele spaţiu cultural- civilizaţia românească cu compartimentele sale, în ansamblul ei,
cu sentimentul apartinenţei latine, cu substanţa sa umană la nivel de naţiune (la care orice
civilizaţie are dreptul), cu patrimoniul valoric autentic.
Astăzi, se cere o sincronizare a valorilor culturale, pentru o circulaţie mai sigură şi mai
constantă a elementului civilizatoric din naţional în universal şi invers. Concluzionăm tema
discursului cu spusele marelui filosof – Lucian Blaga: „Izvorul creaţiei se află în inconştientul
său, care are în structură zestre ereditară colectivă, un fel de moştenire arhaică, sedimentată în
fiecare”.

Note şi bibliografie:

1. Obiectul de studiu al Geografiei Culturale fiind variaţia spaţială a grupurilor culturale,de


primă importanţă sunt cinci concepte geografice, în jurul cărora se desfăşoară temele principale ale
acesteia. Acestea sunt:regiunea culturală, difuziunea culturală, ecologia culturală, integrarea
culturală şi peisajul cultural.Fiecare dintre aceste concepte geografice conţine mai multe teme
specifice.Iată,de exemplu,situaţia conceptului de regiune culturală:aceasta cuprinde trei tipuri
distincte:regiune culturală formală, adică o arie locuită de oameni care au unul sau mai multe trăsături
comune,marca acesteia fiind omogenitatea(aspect mai degrabă abstract decât concret);regiunea culturală
funcţională, prin definiţie non-omogenă,însă organizată să funcţioneze politic,economic şi social;regiunea
culturală vernaculară, adică o regiune percepută ca atare de locuitorii săi sau din afara acesteia şi căreia i
se acordă,prin tradiţie şi notorietate,un nume distinctiv(I.Radu Văcărescu,Despre geografia
culturală,p.17).

2. Geografia Culturală(Cultural Geography) abordează mai degrabă aspectele culturale decît


aspectele lumii fizice care ne înconjoară.Înţelegem Cultura ca mod integral de viaţă,în comun,al unui
grup de oameni.Similarităţile de limbă şi comportament,ideologie şi relaţii de viaţă,tehnologie,sistem de
valori şi relaţii sociale îi adună pe oameni într-o Cultură.Aceasta implică şi include un sistem de
comunicare pentru însuşirea şi transmiterea credinţelor, percepţiilor şi atitudinilor,inclusiv a celor
instinctive,sau înnăscute.

3. Ea descrie, analizează şi sintetizează modurile în care limba,religia,economia,forma de


guvernământ şi alte fenomene culturale variază sau rămîn constante de la un loc la altul.În acest punct al
discuţiei este necesar să amintim că încă Immanuel Kant(filosof şi geograf totodată)a vorbit, definind
Geografia, despre ,,modele spaţiale” şi ,,variaţii spaţiale”, ca şi faptul că aceste modele şi variaţii implică
termenii, de multă vreme consacraţi în filosofia antică şi modernă,de topos(loc,spaţiu),athnos(etnie, neam,
grup de oameni) şi ethos(spiritul,matricea spirituală a acelui grup de oameni).

4. Revenind la definirea şi obiectul Geografiei Culturale, să mai remarcăm faptul că, dacă
numitele culturi sunt formate din grupuri de oameni, importanţa individului este deosebită: la nivel
fundamental cultura înseamnă interacţiunea omului cu alt om.În acest sens, cercetătorii geografi sunt
antrenaţi şi pregătiţi profesionist să observe, să descrie, să analizeze şi să sintetizeze modelele spaţiale de
toate felurile,umane sau ale lumii fizice înconjurătoare.,,Diferenţele şi similarităţile în cultură nu sunt
altceva decât un rezultat al unor forţe complexe, pe care geograful este dator să le explice, derivate din
interacţiunea constantă a aşa-numitelor factori de atracţie şi respingere”(Dimitrie Gusti).

5. Bachelard G., Pămîntul şi reveriile odihnei, Editura Univers, Bucureşti, 1999.


6. Blaga L., A. Micu., Mioriţa cultă a spiritualităţii româneşti, Bucureşti, 1995.
7. Blaga L., Opere filosofice, Editura Minerva, Bucureşti ,1985.
8. Coşeriu E., Românii în izvoarele bizantine, Bucureşti, 1998.
9. Lovinescu E., Istoria literaturii române contemporane, V.1, Editura Minerva,
Bucureşti, 1973.
10. Săvulescu M., Inconştientul, purtător al matricei stilistice, http:/www. săvulescu-
md. ro (accesat 12.04.2008)