You are on page 1of 13

Configurări artistice ale maladiei amoroase

Iubirea – temă artistică a


cărei diversitate de
reprezentare crește direct
proporțional cu
imposibilitatea formulării
unei definiții stabile,
generalizabile.
Descrisă în combinații de
contrarii (suferință fericită,
plăcere dureroasă, agonie și
extaz).
„Haos diform de forme ideale!
Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, gheață!
Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz!
Ești și nu ești: acesta e amorul!”
(Romeo și Julieta, W. Shakespeare)

Jan Steen, Bolnava din dragoste, 1600


Posibilități de reprezentare
artistică a iubirii

Afect, Magnetism,
sentiment atracție androginică

Seducție,
Boală strategie

(Meta)fizică Autosugestie
sexuală

Forță generatoare,
Stare putere creativă
alterată
a conștiinței W.A. Bouguereau,
Tânără apărându-se de Amor,1800
Maladia amoroasă – metaforă a
iubirii
Răspuns la încercarea de a descoperi
o explicație a tulburării complexe
care-l afectează pe îndrăgostit:
de ce mă simt astfel?

„Bolnavul de iubire”
- figură culturală favorită a epocilor
obsedate de nevoia de explicație
(magică sau rațională).

Două manifestări ale maladiei amoroase în reprezentările artistice:

1) psiho-somatică: nebunie, melancolie, deochi


2) somatică: sifilis, ciumă, lepră
„Dragostea-i ca și o râie...”
(Zavaidoc)

Night losers, Dragostea


Plăgile asocierii cu Venus
A. Dürrer, Sifiliticul,
1494:
tumorile cutanate ale "Durerea lui Venus”.
sifiliticului au dus la Zeița iubirii devine
confundarea acestei zeița bolii.
boli Reprezentarea unor
cu lepra – ambele proto-tratamente
considerate cu mercur, descrise
dovezi ale păcatului de către Dioscoride
sexual. Sifilisul = încă din
„marele imitator", din secolul I
cauza confuziei
fazelor inițiale ale bolii
cu alte patologii
Contagiunea amoroasă
„Lucrul acesta (îndrăgostirea – n.m.) nu ne
va mai părea însă ciudat de îndată ce vom
considera celelalte boli care se iau prin
molipsire: mâncărimea, râia, lepra, junghiul
în piept, ftizia, colicele, petele roșii ale
ochilor și ciuma. Afirm așadar că și
molipsirea Iubirii este ușoară și că ea este
cea mai gravă dintre toate ciumele.”
(Marsilio Ficino)

Lucas Cranach cel Bătrân,


Venus și Cupidon, 1529

Maladia amoroasă constă în imprimarea fantasmei


iubite în suflet. Neliniștea iubirii provine din neputința de a descoperi respectiva fantasmă în exterior:
„raza pe care o aruncăm în afară prin ochi atrage cu sine și acel abur al spiritelor, iar acesta la rândul
său trage după el sângele. /.../ Ochiul deschis și îndreptat cu atenție asupra cuiva își aruncă spre ochii
celui pe care îl privește săgețile razelor sale; o dată cu aceste săgeți /.../, el aruncă de asemenea
acei vapori ai sângelui pe care i-am numit spirite. Săgeata otrăvită trece în inimă și, fiind aruncată din
inimă ca o săgeată, ea pătrunde în inima omului pe care-l rănește ca într-un loc ce-i aparține și care
îi este potrivit. Aici, ea sapă o rană în inimă și apoi se condensează la suprafața ei tare și
devine din nou sânge” (Marsilio Ficino)
Sufletul triplu stratificat
Marsilio Ficino îl traduce pe Platon, introducând propriile sale comentarii: Asupra
iubirii (publicat în 1544 ) = comentariu la Banchetul lui Platon, unde Ficino consacră
ideea că iubirea este o maladie psihosomatică (surse: medicina arabă, v. relația
minte-corp, și teoria lui Platon asupra sufletului triplu stratificat, v. Timeu).
Psyché

Nous sau Logos – nivelul superior, al sufletului


nemuritor: capul, rațiunea divină, înțelepciunea și
clarviziunea, generozitatea dezinteresată. Regele
Thymos – nivelul intermediar, delimitat inferior de diafragmă,
sufletul muritor: inima, pasiunea, voința și mania (eroică, poetică
sau erotică). Soldatul, poetul, îndrăgostitul

Epithymia – nivelul inferior, al dorinței și instinctelor:


stomacul, genitalele, nevoile instinctuale și poftele
primare, gelozia, apetitul sexual. Lucrătorul
Tabloul simptomatic
Bolnavul de iubire este, la neoplatonicieni:
mereu însetat, refuză mâncarea și trebuie
hrănit cu forța, este trist și palid din cauza
„frisoanelor la care duce răcirea sângelui”,
cauzată, la rându-i, de faptul că întreaga
energie vitală se îndreaptă spre alimentarea
fantasmei persoanei iubite, „de aceea hrana
nu se formează bine în stomac”

Mobilizând toată energia de viață a


îndrăgostitului magnetic, amprenta
sufletească multiubită împiedică buna
funcționare a ficatului, a glandelor și a
stomacului, împiedică circulația sangvină,
până când „sângele pur și transparent se Ilustrație la
consumă și rămâne sângele impur, gros și Suferințele tânărului Werther,
J.W. Goethe
negru. Atunci corpul se usucă și devine
palid, iar cei care iubesc devin melancolici TEORIA UMORILOR
tocmai pentru că umoarea melancoliei
Sangvinicul: exces de Flegmaticul: exces de
crește odată cu sângele care devine uscat, sânge fluid flegmă
gros și negru. Această umoare umple apoi
capul în care pătrund vaporii ei, usucă
totodată creierul și nu încetează zi și noapte Colericul: exces de Melancolicul: exces de
de a ne îndurera sufletul cu închipuiri rele și secreție biliară sânge uscat
înspăimântătoare.”
Remediile amorului
Marsilio Ficino recomandă, pentru tratarea

Bolii melancolice Nebuniei/ maniei erotice


(o formă de depresie)

contacte sexuale frecvente, post alimentar, beție și mișcare,


o desprindere lentă și treptată din mrejele iubirii, pentru a evita
pericolul cronicizării bolii în cazul unei încercări prea brutale
de desprindere. Întâlnirile trebuie rărite cu deosebită grijă,
trebuie evitată privirea infecțioasă
a celui iubit, trăsăturile urâte sau
defectele fizice ale persoanei iubite
trebuie accentuate în închipuire
pentru înlocuirea „amprentei sufletești”
fatale cu una indiferentă sau chiar
detestabilă. Nu sunt de neglijat
Platon și Aristotel adjuvantele chimice („alimente și
droguri pe care medicii le recomandă
ca leacuri”).
Sufletul Trupul
reorientat către alte scopuri, exersat până la transpirație pentru ca,
solicitat cu lucruri complicate „prin porii deschiși, să se elibereze de
și greu de dus la bun sfârșit vaporii vătămători”

Convalescența: „să ne luăm de multe ori sânge; să bem vin limpede


și parfumat și să ne îmbătăm adeseori pentru ca sângele vechi și dospit
să fie îndepărtat și să se refacă în noi un sânge nou și un spirit nou”
Suferințele tânărului Werther
J.W. Goethe: prima ediție: 1774, a doua,
Triunghiul amoros revăzută în urma valului de sinucideri
declanșate de „febra wertheriană”: 1782
Lotte
Roman epistolar, cu elemente autobiografice: scrisorile
adresate de Werther prietenului său Wilhelm. Sinuciderea
iubire conjugală capătă o explicaţie psihologică: concentrarea obsesivă
iubire pasiune a energiilor psihice asupra unei singure idei este alimentată
de sentimentalismul necenzurat și duce la moarte.
Albert Werther
admirație prietenească

“Tu spui: ‘Ori ai vreo speranţă cu privire la Lotte, ori n-ai nici una. Bun:
în primul caz, încearcă să-ţi înfăptuieşti speranţa, încearcă să ajungi
la împlinirea dorinţelor tale; în cazul celălalt, ia o hotărîre bărbătească şi
caută să scapi de un sentiment nenorocit, care îţi va seca toate puterile.’
Dragul meu, asta e bine spus şi uşor de spus. Dar poţi să ceri nefericitului
a cărui viaţă se mistuie treptat şi fără oprire din pricina unei boli ascunse,
poţi tu să-i ceri să pună capăt chinului cu o lovitură de pumnal? Iar boala
care îi seacă puterile nu-i răpeşte oare în acelaşi timp curajul de a scăpa de ea?”.

predispoziția
maladivă

iubirea-nevroză,
iubirea ca aspirație pasiune devoratoare (neputință, moarte):
către absolutul (potență, viață) “sunt tras de sfori, ca o marionetă”,
contemplat în femeia iubită “mi-e inima ca un copil bolnav”
Moarte la Veneția
Thomas Mann publică nuvela în 1912, Luchino Visconti o ecranizează în 1971 pe muzica lui
Mahler (care ar fi inspirat scrierea povestirii, izbucnind în plâns la plecarea din Veneția).

Profesorul Gustav von


Tadzio – adolescentul
polonez, frumosul ideal Aschenbach – bătrânețea ca
(sugestii din iubirea secătuire interioară a emoției
(„profesorul de cenușă”:
platonică = procreația
materia inertă de după arderea
întru frumosul absolut a
două spirite masculine. pasională).
Vezi absența seducției, “capul şi inima îi erau bete, iar
a contactului verbal, paşii săi urmau poruncile
idealizarea unicei demonului căruia îi place să
mângâieri pe creștet) calce în picioare raţiunea şi
demnitatea oamenilor”

Epidemia de holeră amenință Veneția, dar Aschenbach preferă


să rămână cât mai mult în apropierea lui Tadzio, reconectându-
EROS = THANATOS se la vitalitatea de mult pierdută a emoției.
Moartea = sacrificiu minor în raport cu retrăirea iubirii, dar și
combustibil erotic irezistibil
Dragostea în vremea holerei
Gabriel Garçía Márquez scrie romanul (publicat în 1985) unei iubiri amânate timp de 51 de ani, 9 luni și
4 zile. În final, holera = șansa perpetuării la infinit a iubirii
Floretino Ariza (75): -
îndrăgostitul (telegrafist, apoi
director al Companiei Fluviale a
Caraibilor) „îi pierise pofta de
vorbă și de mâncare, nu mai Juvenal Urbino (81)
avea somn și se perpelea toată – soțul, medicul:
noaptea în așternut. Însă din „iubirea aceea
clipa în care a început să fusese urmarea unui
aștepte răspunsul la prima lui diagnostic greșit”
scrisoare, starea i s-a complicat
cu o pântecăraie fără leac și
niște vărsături verzui ca fierea,
își pierdu simțul orientării și se
prăbușea ca din senin în
nesimțire, încât maică-sa,
îngrozită de suferinţele lui, se
întreba dacă nu era vorba mai
degrabă de ravagiile holerei
decât de chinurile dragostei. /.../
Simptomele iubirii sunt identice Fermina Daza (72) – soția: „Au ajuns
cu cele ale holerei. I s-au să se cunoască atât de bine, încât
prescris infuzii cu flori de tei, după aproape treizeci de ani de
pentru efectul lor calmant și i s-a căsnicie, se comportau ca o singură
sugerat o schimbare de aer ființă divizată, simțindu-se uneori
pentru a-și găsi alinarea în stânjeniți de faptul că-și ghiceau fără
depărtare, dar Florentino Ariza să vrea gândurile sau de situația de-a
dorea exact contrariul: să-și dreptul ridicolă când unul dintre ei
savureze propriul martiraj.” anticipa în public ceea ce avea de
gând spună celălalt.”
Concluzie
Metafora bolii devine ofertantă în reprezentările artistice și culturale ale iubirii
pentru că dă formă informului și explică inexplicabilul.

La „de ce?”-ul îndrăgostitului, dar și la „ce este/ cum se numește ceea ce simt?”,
metafora bolii răspunde consolator: căpătând numele unei maladii, iubirea devine
gestionabilă, atât din punct de vedere artistic, cât și existențial.

● Alcătuit de:
Lect.dr. Mihaela Ursa
Catedra de Literatură Comparată, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai
Cluj-Napoca, 13 aprilie 2011