You are on page 1of 3

Ion

De Liviu Rebreanu

Geneza:
Romanul a aparut in anul 1920 si este rezultatul unor indelungate elaborari
(lucreaza la el 7 ani).
Ca toate romanele lui Rebreanu si acesta este prefigurat de o nuvela intitulata
“Rusinea” iar titlul initial al romanului “Ion” a fost “Zestrea”.Sursele de inspiratie sunt
reale:
1) Discutia pe care scriitorul o are cu un tanar flacau din sat, ce era insa foarte sarac,
si care i se plangea scriitorului ca nu are pamant. Numele acestuia era Ion Pop al
Glanetasului, nume pe care il pastreaza in roman, scriitorul fiind impresionat de
patima cu care acesta vorbea despre pamant.
2) Intamplarea povestita de sora sa, despre Rodovica, cea mai bogata fata din sat, ce
a fost sedusa si abandonata de cel mai sarac flacau.
3) Intr-o duminica, plecand la vanatoare de porumbei, scriitorul zareste pe unul din
dealurile dimprejurul satului un taran imbracat in straie de sarbatoare ce saruta
pamantul ca pe o ibovnica, aceasta scena devenind scena - simbol in roman.
Rebreanu scrie aceste 3 evenimente reale si le contopeste astfel incat opera sa sa
infrunte timpul “Durabilitatea operei de arta este direct proportionala cu
cantitatea de viata veritabila ce o cuprinde”
Prin romanul “Ion” proza romaneasca iese din criza sa, criza impusa de curentele
semanatorism si poporanism, si se aliniaza literaturii europene dupa cerintele lui
Eugen Lovinescu : « Prin caracterul realist si sondajul profund psihologic
intreprins de autor, formula lui “Ion” este formula marilor constructii epice,
pornind de la vechi si ajungand la cei moderni, formula romanului naturalist, a
“Comediei Umane”, de pilda, dar, mai ales, formula epicii tolstoiene, formula
ciclica a zugravirii, nu a unei portiuni de viata limitata… »
Romanul “Ion” impresioneaza prin caracterul masiv al constructiei prin sufletul
epopeic, prin pulsatia vietii si prin tipurile memorabile create de autor.
Tema:
O reprezinta lupta taranului pentru pamant intr-o societate in care mentalitatea era
dictata de sacul de bani sau pogoanele de pamant.
Ideea:
Este profund etica : setea mistuitoare de avere conduce la dezintegrarea si
dezumanizarea individului.
Motiv:
Cel al drumului, scriitorul introducand cititorul in universul fictional creat, pe acelasi
drum pe care il va si scoate.
Compozitie:
Romanul este simetric, alcatuit din 2 parti: “Glasul Pamantului” si “Glasul Iubirii”,
autorul incercand sa dea romanului valoare de organon (de tot unitar)
Tipul compozitional:
Este circular.Romanul fiind conceput ca o figura geometrica:incepe cu descrierea
drumului ce intra in satul Pripas prezentand casele oamenilor de la cel mai bogat la cel
mai sarac si se termina cu prezentarea aceluiasi drum, ce iese din satul Pripas, cu

1
prezentarea satului in ordine inversa.Astfel avem de-a face cu metafora drumului ce este
importanta pentru faptul ca scriitorul vrea sa uneasca drumul realitatii cu drumul fictiunii.
Mijloace compozitionale : gradatia ascendenta, antiteza si paralela
Tehnica compozitionala: este cea a contrapunctului.
Modurile de expunere : sunt toate folosite, Rebreanu pastrand echilibrul
compozitional intre acestea.
Formula narativa :
Este cea a demiurgului omniscient si omniprezent, naratiunea desfasurandu-se la pers
III sg.
Particularitatile metodei realiste de creatie sunt intalnite si in acest roman prin: faptul
ca sunt prezentate personaje tipice ce se manifesta in imprejurari tipice prin plasticitatea
faptelor prezentate, prin verosimilul lor, prin spirit critic si obiectiv si prin importanta
acordata amanuntului, detaliului semnificativ.
Caracterul obiectiv al reflectarii realitatii reiese din:
1) Mijloacele de expresie se supun caracterului realist si obiectiv al viziunii lui
Rebreanu asupra vietii.
2) Sunt respinse “floricelele de stil” in favoarea expresiei “bolovanoase” a
cuvantului brut care exprima cu foarte multa expresivitate viata reala asa cum este
ea exprimata in arta de catre scriitor pentru care frumosul este “creatie de oameni
si viata”.
Subiectul actiunii se desfasoara in satul Pripas, in realitate se numeste Prislop, cu
putin inainte de primul razboi mondial.Conflictul este de 2 feluri: interior - ce se da in
sufletul lui Ion intre dragoste si dorinta de innavutire si exterior- intre cele 2 tipuri de
mentalitate, cea a bogatilor si cea a saracilor, si intre romani si influentele Imperiului
Austro-Ungar.

Caracterizarea lui Ion

In drumul spre imbogatire, Ion trece peste tot ce este omenesc. Drama lui este
urmarita indeaproape de scriitor si este pusa in stransa legatura cu viata satului in care Ion
traieste. Viata ce se desfasoara intre anumite ritualuri de nastere, inmormantare, casatorie
etc. In scena horei, Ion este urmarit continuu si cu o fina intuitie psihologica ; acesta
oscileaza intre Ana (fiica lui Vasile Baciu, ce detinea pamanturi intinse, pe care Ion le
dorea cu disperare) si Florica, fata de care era indragostit.
Ion oscileaza practic intre Ana care are “locuri si case si vite” si Florica “mai
frumoasa ca oricand”. Destinul taranului se afla sub semnele tragicului, iar scriitorul lasa
sa se inteleaga ca setea de avere, de pamant este innascuta la Ion.
Eugen Lovinescu afirma : ”In lupta pentru pamant, Ion dovedeste o inteligenta
ascutita, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa incat nimic nu-i
rezista”.
Cand intra in posesia pamantului, intr-un gest de adoratie suprema Ion
ingenuncheaza si il saruta, iar fata “ii zambea de o placere nesfarsita”.
Dorinta de pamant a lui Ion este data de mentalitatea epocii, dupa care demnitatea
si omenia se masurau in sacul cu bani sau in pogoanele cu pamant.
Pamantul este pentru Ion obiectul adoratiei sale supreme, dar si al muncii sale prin
care sa-si dovedeasca harnicia, priceperea si indemanarea.

2
Setea de pamant este insa impinsa pana dincolo de limitele umane atingand
paroxismul si dezumanizandu-l pe Ion. Dupa opinia lui G. Calinescu “Ion este o bruta. A
batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din
urma cu pamant”.
Pentru evolutia lui Ion si dezumanizarea lui este vinovata insa si societatea ce este
impartita in cei ce au si cei ce nu au. Ion este un personaj complex, cu o multitudine de
trasaturi definitorii ce se subordoneaza insa unei singure dorinte de innavutire. Este un
personaj dinamic, surprins in actiune si caracterizat prin gesturi, atitudini, fapte etc.
Scriitorul isi sanctioneaza personajul in plan moral si uman considerandu-l
vinovat atat pentru sfarsitul sau tragic, cat si pentru destinul dezastruos al celor ce intra in
contact cu el (Ana, Florica, Copilul, George Bulbuc).

Stilul operei
Rebreanu foloseste expresia bolovanoasa, lipsita de figuri de stil, fraza este ampla,
el incearca sa scoata in evidenta ideea si nu expresia.
Perpesicius il considera pe Rebreanu “Romancierul cel mai riguros, cel mai
natural, si cel mai captivant”.