Algoritmizarea În mod cu totul general, algoritmizarea este definită ca metoda de predareînvăţare constînd din utilizarea şi valorificarea algoritmilor; algoritmii

reprezintă, la rîndul lor, suite de operaţii săvîrşite într-o ordine aproximativ constantă, prin parcurgerea cărora se ajunge la rezolvarea unei serii întregi de probleme de acelaşi tip. Mai concret, pe plan didactic, algoritmizarea ar însemna găsirea de către profesor a înlănţuirii necesare (şi în acelaşi timp cea mai accesibilă pentru elev) a operaţiilor fiecărei activităţi de învăţat, ce se pretează unei astfel de ordonări. Din partea elevului, algoritmizarea ar implica însuşirea de către acesta a respectivelor conţinuturi, exact în înlănţuirea în care ele au fost programate de către educator. Odată însuşit, algoritmul ar urma să fie aplicat cu uşurinţă de cîte ori vor apărea, spre rezolvare, probleme similare. Situaţiile algoritmizabile sînt numeroase şi se pot identifica din abundenţă în orice domeniu de activitate, nuanţîndu-se în forme caracteristice pe schema aproximativă a categoriilor de algoritmi (algoritmi de recunoaştere, de rezolvare, de transformare etc.), prezentă deja în lucrările de specialitate. Algoritmii presupun cu necesitate două lucruri: forma sau succesiunea aproximativ fixă a operaţiilor săvîrşite de elev, pe de o parte şi prestabilirea lor de către profesor, pe de altă parte. Considerînd acestea în cadrul actului de învăţare şi în raport de activitatea elevului, vedem că acesta din urmă se află într-o situaţie contrară aceleia cînd învăţarea este de tip euristic. Altfel spus, elevul îşi însuşeşte pe calea algoritmizării, cunoştinţele sau tehnicile de lucru, prin simpla parcurgere a unei căi deja stabilite, pe cînd în cadrul învăţării de tip euristic însuşirea are loc pe baza propriilor căutări. De ce ar fi necesară utilizarea algoritmilor în procesul de învăţămînt, de vreme ce aceştia ar tinde să uniformizeze activitatea şi gîndirea elevului, împiedicîndu-l, aşadar, cînd este vorba să se mobilizeze, pentru a găsi singur adevărul? Diferiţii autori consideră că algoritmizarea îşi are rostul ei. Pe de o parte, ea pune la îndemîna elevului un instrument simplu şi operativ, scutindu-l de efortul de a-l căuta singur şi lăsîndu-i disponibilă energia spre a o mobiliza în alte direcţii. Pe de altă parte, prin structura lor precisă şi prin mînuirea repetată de către elev, acesta din urmă găseşte în algoritmi un sprijin permanent în sensul disciplinării propriei gîndiri şi asigurării acurateţei propriei activităţi (Preoteasa, P., 1972). Dintre problemele pe care le formulează lucrările actuale de pedagogie în legătură cu algoritmizarea, două sînt puse, de regulă, pe primul plan. Una, potrivit căreia folosirea algoritmilor trebuie fundamentată mai riguros ştiinţific, în raport cu practica pedagogică a trecutului, iar odată cu aceasta să fie mai mult extinşi, în comparaţie cu acelaşi trecut, cînd

fie că este vorba de limba română. ar fi fundamentarea lor ştiinţifică. în fiecare domeniu al activităţii didactice. Fiindcă la fiecare obiect de învăţămînt este posibilă utilizarea algoritmizării. aspectele mai subtile ale acţiunii sau situaţiei de învăţat. procedau altfel decît mai ales algoritmic. în domeniul respectiv. Aceasta coincide. Se ştie. pe plan psihologic. de pildă. fie de matematică. a studierii unui capitol de istorie literară. elevul poate încerca diversele artificii de calcul în cadrul operaţiilor aritmetice (lucru de altfel necesar în vederea perfecţionării deprinderii respective). precum şi momentul sau etapa cînd sînt necesari. însă. respectiv cînd. decît cu mari dificultăţi. adică la capacitatea de aplicare în condiţii variabile a deprinderilor şi cunoştinţelor deja posedate de elev (Ana Tucicov-Bogdan. s-a ridicat la nivelul necesar. în speţă în faza de început a însuşirii materiei. scăderii. Se pune problema cînd poate el încerca să găsească.235). Cît priveşte prima dintre ele. dar aceasta numai după ce şi-a însuşit bine . cu etapa cînd se încearcă să se treacă de la deprindere la pricepere. p. Fără însuşirea acestor scheme date de profesor. I. sau profesorii de muzică. pe care să-i însuşească în mod activ (C. este posibil ca în trecut aplicarea algoritmilor didactici să fi fost mai restrînsă. practic nu ar fi posibilă învăţarea obiectului. Ceea ce credem că ar reclama mai mare atenţie decît extinderea algoritmilor. Între acestea se pot enumera: schema operaţională a adunării. Altfel spus. Trecerea respectivă se poate realiza. analizei gramaticale. a studierii unei plante etc. cînd trebuiau să formeze elevilor deprinderile de bază. pe acest fond. ce urmează însuşite prin căutare proprie. într-adevăr. de exemplu. Nicola. 1975. fie de limbile străine etc. elevul trebuie să-şi însuşească mai întîi nişte scheme operaţionale relativ fixe. Ceea ce trebuie să sesizeze pedagogul este tocmai momentul cînd trebuie renunţat la însuşirea algoritmică. 1975. Căşeru. soluţionarea fiind sugerată doar în mod abstract. Ţîrcovnicu. stabilindu-se odată cu aceasta şi raportul dintre ei şi învăţarea de tip euristic (prevalentă în învăţarea din şcoală astăzi). sau de îndeletniciri practice etc. Lucrările în care sînt formulate se limitează însă la enunţarea lor. Ambele probleme ni se par de mare interes. pe care i le indică profesorul. că mersul operaţiei de adunare pe care şi-l însuşeşete elevul este la început relativ fix. Concret. pe cale algoritmică.. deşi este greu de susţinut că profesorii de cultură fizică. după care algoritmii să nu fie daţi elevilor de-a gata (sau măcar nu întotdeauna de-a gata).valorificarea lor se limita doar la matematică şi gramatică (V. 1967. pe baza schemei operaţionale deja însuşite.144). 1980). Alta. elevul poate adopta o atitudine euristică. numai în condiţia cînd însuşirea schemei iniţiale. p. ci elevii să fie antrenaţi în descoperirea algoritmilor.

1975. sau este mereu îmbinată cu celelalte. sau inclusă în ele? Lucrările de pedagogie o consideră cînd metodă (de pildă. fiindcă este greu de înţeles cum şi cu ce folos i s-ar putea cere elevului să descopere singur algoritmul uneia sau alteia dintre situaţiile de rezolvat. Probabil această idee a fost şi punctul de plecare al celei de a doua probleme expuse mai sus.233). dîndu-le acestora o coloratură specifică.algoritmul operaţiei ca atare. poate să îmbrace în faza iniţială. Pentru că nu putem contesta faptul că însăşi observarea ca metodă de învăţămînt. putem să predăm prin metoda expunerii. 270). Şi ideea se poate extinde. ceea ce ne determină să facem consideraţiile de mai sus. 1980. pe care ne-o sugerează literatura concepută pe această temă. ci o latură a fiecăreia dintre metodele cunoscute. sau observării etc. privind o fază algoritmică a învăţării. a cărei concluzie nu pare cea mai potrivită. în acelaşi sens. Este ceea ce ne conduce la ideea unei unităţi dialectice între algoritmic şi euristic în procesul de învăţare. Nicola. într-un scop sau altul. Părerea noastră este că ar fi mai exact să considerăm algoritmizarea nu o metodă de sine stătătoare. care. cînd o modalitate de învăţare în limitele căreia sînt valorificate celelalte metode (de unde opoziţia: strategii algoritmice . O altă problemă. nişte conţinuturi ce pot fi iniţial algoritmizate. asupra multor metode. la fel. unii autori o includ între metodele active. Spre exemplu: exerciţiul este o metodă cu o foarte bine reprezentată nuanţă algoritmică la începutul practicării lui. . p.233. metoda de predare fiind oricare din cele menţionate. treptat are să cedeze locul celui euristic. Altfel spus.strategii euristice) (I. Ţîrcovnicu. dacă nu chiar asupra tuturor într-o măsură variabilă. învăţarea programată este realizată în bună parte pe baza algoritmizării. apoi transpuse în formule euristice. sau demonstraţiei. p. adică bazată pe acţiune) (V. aspectul algoritmizat. urmată de o fază euristică. se referă la statutul algoritmizării: este ea o metodă de sine stătătoare.