Animalele care îşi caută singure hrană şi adăpost

sunt animale sălbatice. Acestea trăiesc atât la

munte, cât şi la câmpie. Unele dintre ele sunt
folositoare omului, dar unele produc şi pagube.
În paginile următoare, veţi descoperi câteva dintre
animalele sălbatice de la noi din ţară.
Este un mamifer rumegător, recunoscut
pentru coarnele ramificate ce pot atinge
dimensiuni uriaşe. Trăieşte la munte în
zone cu păduri întinse, în luminişuri,
dar poate fi întâlnit şi la câmpie. Se
hrăneşte cu scoarţa copacilor, muguri,
frunze, iarbă verde sau uscată. Poate
trăi între 18 şi 20 de ani. Cerbul îşi
pierde coarnele la fiecare început de
lună martie.
 Este un mamifer rumegător. Se adaptează cu uşurinţă la orice
mediu, dar preferă zonele împădurite. Căprioarele sunt renumite
pentru capacitatea de a-şi schimba blana în funcţie de anotimp.
Trăiesc între 8 şi 16 ani.
Este un mamifer carnivor. Se hrăneşte cu şoareci de câmp, popândăi,
veveriţe, iepuri şi este o “devoratoare de găini”. Vulpea ucide mai mult
decât poate mânca la o singură masă şi îngroapă ceea ce rămâne,
urmând să revină altă dată la locul cu “provizii”.
Corpul vulpii nu este mare, dar iese în evidenţă datorită cozii lungi şi
stufoase, care are vârful alb.
 Trăieşte în Munţii Carpaţi, mai ales printre stânci, unde îşi poate crea
bârlogul. Este un animal puternic, poate parcurge chiar şi 150 de km
într-o singură zi şi se bazează pe auz şi pe miros. Poate trăi până la 30
de ani în natură şi 50 în captivitate.
 Este un mamifer
rozător. Se
hrăneşte cu alune,
nuci, seminţe,
sâmburi, fructe de
pădure, conuri de
pin sau de brad.
Are corpul mic şi o
coadă lungă şi
stufoasă. Este
numită “acrobatul”
lumii animalelor,
uimind prin
salturile pe care le
face de pe o
creangă pe alta şi
prin viteza cu care
se deplasează.
Trăieşte
aproximativ 6 ani.
Este un mamifer mic, insectivor. Are corpul acoperit cu ace lungi şi
ascuţite. Pe corpul unui arici pot fi până la 15 000 de astfel de ace.
Îşi caută hrana numai noaptea, insecte şi animale mici. Iarna, ariciul
hibernează, ascunzându-se pe sub frunze.
Este un animal robust şi suplu, asemănător cu câinele. Hrana lui preferată
este carnea, dar poate supravieţui şi cu fructe sau alte vegetale. Mănâncă
şi animale bolnave sau chiar şi moarte, de aceea i se mai spune “sanitarul
pădurilor”. În căutarea hranei, poate parcurge şi 100 de km, într-o singură
noapte. Lupul are o “haină” de vară, mai închisă, iar toamna îşi schimbă
părul şi “îmbracă o haină” de iarnă, mai deschisă. Lupii se adună în haite,
care, pe timp de iarnă, se pot asocia între ele.
 Este un mamifer omnivor, în general nocturn. Trăieşte în pădurile din
zone de câmpie, deal, munte. Scoate sunete foarte asemănătoare cu ale
porcului domestic. Colindă în turme pădurile şi culturile agricole de la
marginea acestora. Produce stricăciuni, în special în lanurile de porumb
şi de cartofi.
 Trăieşte în grupuri
de 15-30 de capre,
în regiunile înalte,
stâncoase ale
munţilor. Se
hrăneşte cu măceşe
alpine, muguri şi
vlăstari de foioase
sau conifere, frunze
de diferite plante.
Iarna consumă
muşchi sau licheni.
Poate trăi între 15 şi
20 de ani.
 Trăieşte în pădurile din regiunile muntoase, greu accesibile. Este un
animal carnivor prădător. Prada lui constă în animale din pădure: şoareci,
iepuri, cerbi, diferite specii de păsări. Se mişcă repede şi fără zgomot,
ceea ce îi permite să atace prada pe neaşteptate. Poate sări în orice
direcţie, la o distanţă de 4-6 metri. Vede foarte bine seara şi noaptea.
 Trăieşte atât la câmpie cât şi la munte. Se hrăneşte cu iarbă, morcovi,
cereale, iar iarna cu scoarţa copacilor. Are o greutate de 4 până la 6 kg.
Culoarea blănii variază în funcţie de loc şi anotimp, nuanţa generală fiind
cenuşie-roşcată. Nu se poate deplasa la pas, numai în salturi, a căror
întindere poate atinge 3 metri.
 Seamănă cu şoarecele de casă, doar că e puţin mai mare, botul şi coada
sunt mai scurte, e mai cenuşiu pe spate şi mai alb pe burtă. Trăieşte în
tuneluri săpate sub pământ. Se hrăneşte cu boabe de cereale şi frunze de
grâu, lucernă. Produce mari pagube agricultorilor. Un singur animal
într-un an mănâncă sau distruge 11 kg de substanţe vegetale.
Se înmulţeşte cu o iuţeală uimitoare.
 Trăieşte în zone calde, în apropierea bălţilor sau
mlaştinilor. Se hrăneşte cu broaşte, peşti, păsări
mici. Îşi face cuibul pe acoperişuri, coşuri, turnuri de
biserici. Toamna zboară în stoluri spre ţările calde,
iar primăvara se întoarce la acelaşi cuib. Berzele
comunică între ele prin repetate lovituri de cioc.
 Este o pasăre mică, fiind cel
mai frecvent întâlnită în
preajma locuinţelor. Are pene
cenuşii, cu dungi mai închise
pe spate. Îşi construieşte, în
arbori sau în scorburi, un
cuib sferic în care depune
ouăle, pe care le clocesc
ambii părinţi, timp de 14 zile.
Se hrăneşte cu insecte mici,
seminţe, firimituri şi alte
resturi alimentare. Duşmanul
de temut al vrabiei este
pisica.
 Este una dintre cele
mai cunoscute păsări
din lume. Este
specializată în
căţărarea pe
trunchiurile copacilor,
cu ajutorul ghearelor
puternice, curbate şi
ascuţite, iar coada
fiind rigidă îi serveşte
ca punct de sprijin.
Se hrăneşte cu insecte
şi larve, dar consumă
şi seminţe şi fructe.
Prin distrugerea
insectelor dăunătoare,
ciocănitoarea este
foarte utilă în
pomicultură şi
silvicultură.
I se mai spune şi
“doctorul pădurilor”
 Este cea mai mare
pasăre răpitoare de
noapte. Se hrăneşte
cu şoareci, lilieci
mici, broaşte, insecte
şi chiar şi iepuri.
Trăieşte singură în
cuiburi pe care şi le
construieşte pe
crengile copacilor
sau în scorburi. Este
o pasăre folositoare,
pentru că vânează
într-un an
aproximativ
10 000 de şoareci,
care, înmulţindu-se,
ar consuma cantităţi
uriaşe de hrană şi ar
duce la răspândirea
multor boli.
 Este o pasăre
răpitoare de zi, mare,
puternică. Atacă
păsări şi mamifere
mici. Are un cioc
puternic cu care sfâşie
prada. Are vedere
foarte bună, putând
distinge de la mari
înălţimi prada: păsări,
şoareci, iepuri,
insecte. Se aruncă
asupra prăzii, o apucă
cu ghearele, o sfâşie
cu ciocul şi o înghite
nemestecată.
Îl întâlnim peste tot, dar mai ales în regiunile cu terenuri nisipoase.
Are picioare lungi şi subţiri, cu care aleargă pe sol şi pe trunchiurile
copacilor. Ziua stă ascuns în locuri răcoroase şi doarme, iar noaptea
iese în căutarea hranei (muguri, frunze), fiind o insectă dăunătoare.
Este una dintre cele mai
iubite insecte. Face
parte din familia
cărăbuşilor, trăieşte în
livezi, pe câmpuri, în
grădini. Hrana
gărgăriţelor constă în
insecte minuscule de
gradină, ouă de insecte,
nectar şi polen, ceea ce
la face foarte utile în
grădină. Iarna
hibernează în locuri
curate şi ferite de vânt.
Ca să se apere de
duşmani, elimină din
picioare o substanţă
urât mirositoare, care
ţine prădătorii departe.
De asemenea, pentru a
nu fi mâncată de păsări,
se preface moartă.
Fluturii sunt insecte cu un ciclu de viaţă neobişnuit. Deoarece cele
mai multe specii zboară ziua, atrag atenţia prin diversele modele
formate pe aripile colorate şi prin zborul lor extravagant şi graţios.
Bibliografie:
• manualul de Cunoaşterea mediului, clasa a II-a;
• wikipedia.org;
• clopoţel.ro;
Realizat de înv. Florica Plosca
• zooland.ro.
Şcoala “Bălcescu-Petofi”
Satu Mare