P. 1
[www.fisierulmeu.ro] Modele-Epice-in-Romanul-Interbelic-Studiu-de-Caz

[www.fisierulmeu.ro] Modele-Epice-in-Romanul-Interbelic-Studiu-de-Caz

|Views: 307|Likes:
Published by Delia Tozaru

More info:

Published by: Delia Tozaru on Apr 19, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/17/2011

pdf

text

original

A.

Prezentare cenerală
1. Text şi imagine
Imaginea este rezultatul unui proces de reprezentare mentală a impresiilor produse de un text, de ansamblul de semnificanţi pe care acesta îi conţine şi îi pune în relaţie. În domeniul literaturii, imaginea artistică este perceptibilă prin exercitarea funcţiei ionice, de reprezentare, a cuvântului, care proiectează în spaţiul mintal imagini obiectuale însoţite de senzaţii, percepţii, reprezentări. Spaţiul literar începe să se structureze prin această confluenţă a elementelor relaţionate şi transformate în hartă imagistică, alcătuită dintr-o mulţime de piese imponderabile, unite însă într-un cadru comun, prin semnificaţii convergente. Literatura face parte din categoria artelor frumoase, alături de muzică, arhitectură, sculptură, pictură, teatru şi film. Peisajul înconjurător, fiinţa umană, avatarurile existenţiale, însăşi condiţia umană i-au impresionat puternic pe scriitori, pe artiştii plastici, mai târziu pe cei angajaţi în susţinerea artelor moderne. „Deschisă cu generozitate spre ideile şi operele majore ale culturii şi literaturii universale, literatura română şi-a adăugat, în acelaşi timp, dimensiuni şi aspecte stilistice noi." Aşa cum la începuturile artistice ale omenirii a existat un sincretism al artelor, din care apoi s-au decelat câmpuri de creaţie unitare stilistic, bine constituite, interferenţa artelor este o constantă a viziunii artistice a omului asupra lumii. Mulţi artişti au dovedit, de altfel, o pluritate de manifestări, îmbinând literatura mai ales cu teatrul şi cu muzica, dar şi cu dansul, pictura, apoi în secolele tehnologice, cu cinematografia şi artele vizuale. Între toate acestea, literatura este un receptacul al celorlalte, un mijloc de exprimare prin sistemul universal al limbajului.

2 Romanul r m n s . o â ec
ISTORIE Şl TIPOLOGlE: „Romanul este singurul gen în devenire, încă necristalizat [...]. Dintre marile genuri, sigur romanul este mai tânăr decât scrierea şi

cărţile şi doar el este adaptat organic noilor forme de receptare tăcută, adică lecturii. Dar, ceea

ce este mai important, romanul, spre deosebire de alte genuri, nu posedă canoane: doar anumite modele de roman sunt istoriceşte durabile, dar nu canonul genului ca atare." Fiind o specie a genului epic, foarte complexă, cu tradiţii străvechi în literatura popoarelor, romanul se caracterizează, în general, prin amploarea desfăşurării acţiunii, în centrul căreia se află, de obicei, mai multe personaje, prin reflectarea cadrului social şi geografic, prin posibilitatea de a investiga procesele de transformare psihologică a omului sub influenţa condiţiilor concrete de viaţă, ca şi prin libertatea aproape neîngrădită a autorului de a situa acţiunea pe coordonatele timpului. Istoria romanului românesc începe cu „Istoria hieroglifică" a lui Dimitrie Cantemir, continuă printr-o serie de încercări de la jumătatea secolului al XlX-lea, dintre care mai importante sunt „Manoil" (1855) şi „Elena" (1862), de Dimitrie Bolintineanu, „Ciocoii vechi şi noi" (1863) al lui Nicolae Filimon, şi dobândeşte o anume maturitate prin „Mara" (1906), de loan Slavici, şi prin „Viaţa la ţară" (1898) şi „Tănase Scatiu" (1907), de Duiliu Zamfirescu. Romanul românesc atinge treapta maturizării depline în perioada interbelică, după şase decenii de încercări mai mult sau mai puţin izbutite. Dintre factorii care au determinat acest fenomen amintim: mutaţiile fundamentale în mentalitatea culturală şi intelectuală, schimbarea percepţiei asupra speciei literare, stimularea interesului scriitorilor şi al publicului pentru problema romanului prin dezbaterile şi articolele din presa literară a vremii, necesitatea sincronizării literaturii române cu aceea europeană, dar şi apariţia unei generaţii de prozatori talentaţi. Literatura română arde etapele şi, în numai două decenii, romanul traversează vârste diferite, trecând de la «realismul epic», orientat exclusiv spre lumea exterioară, la «realismul subiectiv», interesat să descopere realitatea infinit mai complexă a spiritului. CONCEPTE OPERAŢIONALE:
r

Cele două tendinţe, tradiţionalismul şi modernismul, se reflectă în paradigma romanului, sub denumiri diverse, dar

6

reductibile la acelaşi model complementar: roman tradiţional vs. roman modern, roman obiectiv vs. roman subiectiv, roman de creaţie vs. roman de analiză - Garabet Ibrăileanu -, roman doric vs. roman ionic - Nicolae Manolescu -.

O privire critică mai recentă asupra fenomenului surprinde astfel varietatea modelelor epice abordate. Vom clasifica, astfel, şi operele alese spre studiu în această lucrare: ❖ romanul realist obiectiv: „Ion", Liviu Rebreanu. ❖ romanul realist mitic: „Baltagul", Mihail Sadoveanu. ❖ romanul realist psihologic: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", Camil Petrescu. ❖ romanul experienţei: „Maitreyi", Mircea Eliade. ❖ romanul realist de tip balzacian: „Enigma Otiliei", George Călinescu. În sensul larg, modernismul reprezintă o tendinţă de înnoire în arta şi literatura secolului al XX-lea, caracterizată prin negarea tradiţiei şi prin impunerea unor noi principii de creaţie. În acest sens, modernismul include curentele artistice novatoare, precum simbolismul, constructivismul, expresionismul, dadaismul sau suprarealismul. În literatura română, este o doctrină estetică promovată de Eugen Lovinescu prin intermediul revistei şi al cenaclului „Sburătorul". În esenţă, teoriile lui Lovinescu pornesc de la ideea că există „un spirit al veacului", care determină, în ansamblu, sincronizarea culturilor europene. Astfel, civilizaţiile mai puţin dezvoltate suferă influenţa celor mai avansate. Tradiţionalismul este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor autohtone, în timp ce modernismul se îndreaptă spre viitor, prin tendinţele manifestate de receptare a experienţelor noi şi de promovare a formelor artistice eliberate de orice convenţie. Tradiţionalismul se caracterizează printr-un conservatorism ce îl îndreaptă spre clasicitate,

Eugen Lovinescu elaborează şi teoria mutaţiei valorilor estetice. în continuarea ideilor „Daciei Literare". universală a cunoaşterii artistice. Curentele literare nu există în stare pură. altele căzând în desuetudine. valoarea estetică devine o măsură variabilă. fiind o cale de integrare în arii culturale mai largi şi de sincronizare cu evoluţia generală. Modernismul se opune. În spaţiul literar românesc. Ca expresie a unor procese de adaptare privite din perspectiva sincronismului. Este o mişcare literară manifestată în perioada interbelică. între ele apărând interferenţe. prin noile experienţe estetice. Principiile estetice ale unui curent sunt cristalizate. a folclorului şi a culturilor vechi. la începutul secolului XX. tendinţelor de închistare într-o viziune revolută asupra lumii şi a artei. urmate de gândirism. şi se regăseşte în toate cele cinci volume ale „Istoriei literaturii române contemporane" a lui Eugen Lovinescu. 3 R a ml . de schimbarea gustului artistic al receptorilor actului de cultură. de sămănătorism şi poporanism.7 prin preţuirea moştenirii culturale a unui popor. uneori radicale şi violente. dar există şi curente reprezentate de mai multe manifeste. iar opera unui mare scriitor nu poate fi subsumată în . reunind scriitorii care împărtăşesc principii estetice similare. de obicei. se raportează într-o manieră comună la o anumită tradiţie literară. în funcţie de spiritul veacului. într-un „manifest literar". a cărei ideologie se cristalizează în jurul revistei „Gândirea". Ideea de sincronism presupune modernismul. concordă în preferinţele pentru anumite genuri şi specii literare şi utilizează în opera lor modalităţi artistice similare. Mutaţia valorilor estetice este o teorie lovinesciană derivată din aceea de sincronism. e lis u Curentul literar este definit ca o mişcare literară dintr-o anumită perioadă social-istorică. de influenţele şi interferenţele culturale. „ca un principiu de progres". tradiţionalismul este reprezentat. unele opere dobândind străluciri noi. prin care se postulează că.

În realism înfloresc romanul. nu trebuie să se conchidă că doar aceştia pot oferi caracter realist unei scrieri. . Orientare cu îndelungate tradiţii şi trăsături încă nu îndeajuns de precizate de către istoria literară. realismul apropie literatura de adevărurile existenţei. acţionând în împrejurări tipice pentru o anumită etapă istorică. diversificarea formelor de expresie epică. cum ar fi scrierile lui Vasile Alecsandri. a modalităţilor narative dar şi prin afirmarea cu precădere. exponenţi ai celor mulţi. ca specie literară. îndeosebi romantismului. Tipurile sociale caracteristice pe care realismul le aduce în prim-plan sunt ariviştii şi oamenii de afaceri. adeseori în forme care au cuprins şi elemente aparţinând altor curente literare. dar îşi creează opera într-o epocă sau în alta. comedia de moravuri. să înfăţişeze veridic viciile şi virtuţile personajelor. în operele lor. Nicolae Filimon etc. vehiculând tipuri şi situaţii veridice. iar opera sa un document de viaţă.8 totalitate unui singur curent. Scriitorii realişti s-au străduit ca. Realismul s-a manifestat în literatura română încă din secolul trecut. spulberă miturile şi reneagă convenţiile. nuvela. Realismul este un curent literar ce a luat naştere în Franţa. în secolul al XIX-lea şi se caracterizează prin cultivarea unei arte a observaţiei şi analizei. un mijloc de cunoaştere întemeiat pe investigarea lucidă şi obiectivă a realităţii. Marii scriitori depăşesc limitele unui curent sau ilustrează mai multe curente literare. să facă o istorie a moravurilor. tre ă Perioada interbelică reprezintă un moment de referinţă în evoluţia prozei româneşti prin lărgirea ariei tematice. însă fără a putea surprinde originalitatea operei sau interferenţele specifice. preocuparea pentru conţinutul comunicării dominând pe cea pentru formă. să cerceteze şi să zugrăvească evenimentele principale ale societăţii. clasificarea lor se face din motive didactice. portretul satiric şi pamfletul. a romanului. Scriitorul se vrea un pictor de medii. obligând societatea să condamne prin evidenţierea defectuoasei sale organizări. 4 Proza ineb lic . Costache Negruzzi. Izvorâtă din personaje reprezentative pentru largi categorii sociale.

se realizează unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare. se mută la Bucureşti. În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literar cunoscut sub numele de poporanism. James Joyce. ❖ unul interesat de viaţa interioară: romanul de analiză. În literatura tendinţelor umaniste democratice care domina în epocă. li se opun forme de ideologie rasistă. se remarcă tendinţa de revenire la modelele tradiţionale. ❖ memorialistica: Constantin Stere.9 Perioada dintre cele două războaie mondiale cuprinde anii 1918 . . ❖ simbolica: Mateiu Caragiale.1944 şi se caracterizează pe plan european prin înfrângerea Germaniei. ❖ fantastica: Mircea Eliade. precum cel balzacian folosit de George Călinescu în „Enigma Otiliei". După primul război mondial ziarele şi revistele literare sporesc la număr. important fiind poporul şi rasa. viaţa literară cunoaşte conflicte şi polemici violente. În studiul „Creaţie şi analiză". Diversificarea tehnicii artistice româneşti are loc sub influenţa lui Marcel Proust. apărută la 6 martie 1906 la Iaşi. europenizarea ca asimilare a spiritului naţional. Tot în această perioadă se intensifică dezbaterile cu caracter teoretic în legătură cu romanul. De aceea. Romancierii din perioada interbelică experimentează tehnici multiple ale romantismului. Pe plan naţional. Garabet Ibrăileanu constata existenţa a două tipuri de specii literare: ❖ unul care prezintă personaje prin comportamentul lor: romanul de creaţie. „Viaţa românească". În „Viaţa românească". sub conducerea lui Constantin Stere şi Paul Bujor. În acest contest. prăbuşirea Imperiului Austro-ungar şi revoluţia din Rusia. romanul interbelic cunoscând astfel alte orientări: ❖ lirica: Ionel Teodoreanu. Andre Gide. iar conducerea este preluată de Mihail Relea şi George Călinescu. Astfel. accentul se pune pe autenticitate şi specificul naţional înţeles ca dimensiune socială. El considera absolut necesară dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului.

cuprinzând medii sociale diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe. Romanul românesc îşi lărgeşte tematica. atinge nivelul valoric european. în scurt timp.10 Anii interbelici sunt caracterizaţi în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului care. .

pe Someş. urmând studiile gimnaziale în Năsăud şi continuându-le la Bistriţa. unde a şi absolvit şcoala primară. Rebreanu îşi dă seama că profesia aleasă nu se potriveşte cu aspiraţiile lui literare şi după ce demisionează în 1908. şi cariera de ofiţer. a) Liviu Rebreanu .biografie Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în judeţul Bistriţa. . pe care le strânge apoi în două volume principale: „Frământări" (1912) şi „Golanii" (1916). la care îl îndemnau părinţii. nu-i putea asigura existenţa. Copilăria viitorului romancier s-a scurs în Maieru. începe a publica nuvele şi schiţe în revista „Luceafărul". Rebreanu este nevoit să-şi aleagă o profesie. care-l ispitea. Devenit ofiţer în oraşul Gyula. TIPURI DE ROMANE INTERBELICE 1 Romanul realist obiectiv .B. fiind primul din cei 13 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu. o alege pe cea din urmă. Intre preoţie. La sfârşitul şcolii. localitate din nordul Transilvaniei. Pleacă la Budapesta unde intră la Academia militară „Ludoviceum".Năsăud. A încetat din viaţă la 1 septembrie 1944 în judeţul Argeş. pentru că literatura.

D23 Cele mai importante creaţii ale lui Liviu Rebreanu constituie adevărate monumente epice prin amploarea şi forţa realistă. . în stare să cuprindă în profunzime caractere şi raporturi sociale dintre cele mai complexe. viaţa micii burghezii de la sat sau de la oraş. ori anumite fenomene caracteristice ale războiului imperialist sunt înfăţişate cu o putere de observaţie minuţioasă. pagini în care viaţa grea a ţăranului.

prin apariţia unei opere de elaborată vigoare. Prin acest roman. Formula de roman pe care o adoptă este modernă.este departe de nivelul marilor sale creaţii. . În adevăr.13 Inspirându-se din viaţa ţărănească. sub aspect moral. preocupat de dialectica realideal. Liviu Rebreanu. ea rezultând. scriitorul devine „ctitorul romanului românesc modern" (Garabet Ibrăileanu). care a înşelat pe mulţi critici. Toate sunt romane sociale şi ilustrează momente din istoria societăţii româneşti în raport cu optica socialistorică a fiecărui scriitor. De aici. este scriitor de vioiciune pe care n-au atins-o niciodată scriitorii reputaţi prin agerimea de concepţie şi realizare. realizând creaţii majore şi în proza de analiză psihologică („Pădurea Spânzuraţilor". „Ion" de Liviu Rebreanu. „Tănase Scatiu" (Duiliu Zamfirescu) şi „Mara" (Ioan Slavici). pe care le-a practicat. „El lucra în ritmul impus de masivitatea operelor proprii chiar când. literatura română nu mai cunoaşte un alt romancier care să-şi varieze cu atâta libertate de spirit formula artistică de la un roman la altul" . b) Romanul lui Liviu Rebreanu Până la Liviu Rebreanu. în istoria romanului românesc numai câteva lucrări sunt memorabile: „Ciocoii vechi şi noi" (Nicolae Filimon). cu mişcări lente. deşi parţial izbutită. Liviu Rebreanu schimbă cursul istoriei romanului românesc. 1920 este anul celui mai important eveniment din întreaga istorie a romanului românesc. dar inegal . Adevărul e însă exact cel contrar. scoţându-l din criza îndelungii sale aşezări. romanul în lucru nu era numaidecât masiv. în primul rând. privit în marea felurime a formulelor de roman. iar apariţia romanului „Răscoala" va confirma acest lucru. Când abordează literatura citadină. fie problema naţională. uneori. „Viaţa la ţară". Eroii sunt exponenţi ai unor clase sau conflicte sociale cu care se identifică. model de construcţie epică. tematica vizează fie problema pământului. iluzia de spirit greoi. „Ciuleandra"). culminând cu „Răscoala". În operele mai importante. scriitorul polivalent. izbuteşte să dea prima capodoperă a romanului românesc („Ion"). Cu „Ion".

desigur. e aceea a naturii primitive. ca mod de exprimare exterioară. o situaţie psihologică. oricât de violente.14 din schimbarea perspectivei de investigaţie romanescă. a ţăranilor din „Răscoala". simpatia autorului pentru clasa ţărănească. De fapt. rămâne în actualitatea vieţii. ca problemă. un amănunt esenţial. aceleaşi în împrejurări diferite. însă. Atât „Ion". cum îl înfăţişau sămănătoriştii. cât şi „Răscoala" sunt drame ale condiţiei umane degradate. o trăsătură de caracter. în cazul lui Liviu Rebreanu. ele pun în lumină. ridicarea firii este oprită. forţa naturii răzvrătite jugulată. nici chiar în „Răscoala". Dacă. abuzive. de ţăranii balzacieni şi zolişti. aceasta este pentru că mişcările anarhice. au puterea elementelor dezlănţuite ale naturii. totuşi. căci romanul şi. ori focul aprins de ţăranii din Babaroaga. Gândurile. Patimile lui sunt elementare. care se răzvrăteşte. Violenţa teribilă a patimii lui Ion. e o răzvrătire a firii contra societăţii împilatoare. Personajele lui Liviu Rebreanu trăiesc o viaţă interioară de o mare intensitate. Vorbele. umilite. Nicăieri nu se simte. sunt îndiguite de o conştiinţă rece. impusă de adevărul elementar că atitudinile şi reacţiile sufleteşti pot rămâne. | U . Probitatea realismului său poate da impresia unei probe negative a portretului. Rebreanu însă o interpretează obiectiv. oarbe. Diferită e metoda. distructive. frazele rostite de ele sunt doar expresia parţială a frământărilor lor lăuntrice. în faţa cărora întocmirile temporare ale societăţii nu sunt decât înjghebări fragile. nu trebuie să ne surprindă la autorul „Răscoalei" o anumită lipsă de varietate a mijloacelor de stil. calculatoare. chiar când e vorba de ţăran. Limba şi procedeele de stil nu aduc frazei lui Rebreanu strălucire. Eroul din „Ion" aminteşte. Ţăranul din opera lui Liviu Rebreanu nu este o sinteză de virtuţi. fără intenţii moralizatoare sau sentimentalism. Liviu Rebreanu rămâne reprezentantul cel mai acreditat al liricii obiective. De aceea. Violenţa lui Ion. cu caracter social. sentimentele şi emoţiile eroilor se • V • A A • I I • /V • .

întâmplări. diferenţiază structuri social-umane. puternic individualizate. Intensitatea şi profunzimea stărilor sufleteşti îşi găsesc manifestarea stilistică şi în folosirea frecventă a repetiţiei. se constituie o întreagă lume. Eroii lui Rebreanu se integrează. În acest firesc. este o problemă de opţiune. cu antecedentele lor biografice. care ne duce spre acelaşi plan intim şi obscur al conştiinţei personajului. în planuri narative. Lumea ilustrată în roman. c) Romanul „Ion" geneza şi critica: Prin menţiunile făcute de autor în „Mărturisiri" (1932). în conjunctura evenimentelor. în înţelegerea umană a dilemelor sociale şi motivarea psihologică a comportamentului social şi individual. Istoria lor se desfăşoară treptat.15 comunică nu rareori in crâmpeie de convorbire sau in cuvinte care descoperă pentru o clipă pornirile. . Determinarea lor este socială. în dialectica relaţiilor sociale desfăşurate episodic. dramele sau revolta din sufletul lor. Etica prozei se desprinde din contradicţiile sociale zugrăvite. lasă impresia că se desprinde direct din realitate cu minime prelucrări de nume. conduita. nu mai puţin modernă. Romanul lui Liviu Rebreanu se distinge şi prin arhitectura lui complexă. „Ion" „îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii". potrivit cu rosturile intime ale fiecărui personaj. amplificată prin repetiţie. însă. ca şi în cazul lui Marin Preda mai târziu. ce străbat diferite medii de viaţă şi se interferează. cu configuraţia lor psihică. deloc afişată. al vieţii. o multitudine de personaje. portrete. Cititorul are însă intuiţia clară că în astfel de replici ideea. în selectarea faptului şi în desfăşurarea lui dramatică. se descoperă progresiv în angrenajul social complex în care sunt surprinşi. de toponime. particulară. Atitudinea scriitorului. nu exprimă decât fragmentar gândirea eroului.

începute prin articolul lui Garabet Ibrăileanu „Creaţie şi analiză" (1926) şi prin eseul interogativ al lui Mihai Ralea. Cele mai notabile aprecieri sunt. dă o lovitură puternică idilismului sămănătorist şi poporanismului angajat ideologic şi etic. Mihail Dragomirescu vede în „Ion". „De ce nu avem roman?".16 „Ion" este un punct de referinţă în istoria romanului românesc asupra căruia critica literară s-a fixat încă de la apariţia lui. de introspecţie. bogate în amănunte de observaţie a vieţii Ardealului". vie. în perioada interbelică. prin coborârea analizei psihologice în . Eugen Lovinescu face din apariţia romanului „Ion" un punct de hotar în evoluţia acestei problematici. iar Tudor Vianu îi atribuie. spune el. prin introducerea în câmpul epic al spaţiului citadin în care se mişcă personaje cu o viaţă interioară mai bogată decât a celor rurale. Tipologie : „Ion" are valenţe multiple. fiind un roman obiectiv şi realist. Acest eveniment. În esenţă. Multe dintre aprecierile critice se regăsesc în dezbaterea mai amplă despre roman ce a cuprins lumea românească imediat după Primul Război Mondial. prin obiectivitatea observaţiei. şi „un roman naţionalist" care aduce în literatură câmpul luptelor naţionale din Ardeal. de sorginte balzaciană. „cel mai frumos roman românesc şi una dintre cele mai tipice opere de acest fel din literatura universală". întrebare la care au răspuns. aproape toţi marii scriitori şi critici români. fără stil". în 1920. fără îndoială. pe lângă viziunea preponderent realistă. printr-un efort de sincronizare cu experienţele literare europene. constituind o dată istorică „în procesul de obiectivare a literaturii noastre epice". „icoana complexă. şi revine de fiecare dată când priveşte retrospectiv calea pe care s-a înscris evoluţia prozei româneşti în secolul XX. „rezolvă o problemă şi curmă o controversă". a vieţii satului ardelenesc în toate dimensiunile ei. în sensul prezentării „fără strălucire artistică. fără exuberanţă. ale lui Eugen Lovinescu. Liviu Rebreanu. Deşi era un partizan declarat al înnoirii prozei româneşti.

obiectivitatea: Proza realist-obiectivă se realizează prin naraţiunea la persoana a III-a. bine-conturate în spaţiul epic. înregistrând detaliile şi evenimentele asemenea unei camere de luat vederi. naratorul: Naratorul omniscient ştie mai mult decât personajele sale şi. dominantă în cuprinsul romanului. lasă viaţa să curgă. care se structurează totuşi pe arii întinse. Romanul este o frescă a vieţii în curgerea ei nesfârşită. în acelaşi timp. atribut demiurgic al naratorului omniscient şi omniprezent. de regulă în descrieri (descrierea drumului către Pripas. prin unele scene de o duritate ce frizează patologicul. în linii de forţă ale unei acţiuni precise. prin modul de oglindire a vieţii rurale. Sunt folosite. într-o mai mică măsură. care nu se implică în faptele prezentate. astfel. focalizarea internă. Rebreanu este un prozator realist de factură dură. a satului). prin care lasă impresia că pătrunde în gândurile personajului. nonfocalizată. dirijează evoluţia lor ca un regizor universal. El . Viziunea „dindărăt" presupune un narator obiectiv. denumită de Lovinescu „un vast panou curgător de fapte învălmăşite ce se perindă aproape fără început şi fără sfârşit". prin care autorul oferă o viziune globală asupra lumii operei şi probează că stăpâneşte pe deplin scenariul narativ. omniprezent. prin dorinţele de parvenire ale personajului principal. comparabil cu Emile Zola. şi naturalist.17 zona adâncă a patimilor umane. Romanul are o alcătuire aluvionară. trei tipuri de focalizări: focalizarea externă. detaşat. la fel cum lumea „Comediei umane" a lui Balzac este fluxul imens al realităţii în care fapte. preluând în viziunea lui anumite aspecte şi întâmplări. ambele tipuri de focalizare se regăsesc în focalizarea zero. cu un număr mare de personaje. destine şi individualităţi se perindă într-o continuă rotire a timpului.

problematica pământului. „simetria" incipitului cu finalul face o adevărată carieră în receptarea critică. drumul nu mai este acelaşi. De aceea textul conţine semne prevestitoare ale sfârşitului fiecărui personaj. Tema centrală.18 plăsmuieşte traiectoriile existenţei personajelor. cu toate că „Ion" începe şi se termină cu descrierea drumului care intră. respectiv iese din sat. Criticul Nicolae Manolescu afirma că „în centrul romanului se află patima lui Ion. care nu se pot manifesta din moment ce aceştia devin victimele unui destin . ţăranii lui Rebreanu îşi exprimă. Primitivi şi intelectuali. tema şi caracterul monografic : Tema operei o constituie lupta ţăranului pentru pământ într-o societate împărţită în săraci şi bogaţi şi stăpânită de mentalitatea sacului cu bani sau a întinderilor de pământ. dominantă fiind ideea că setea mistuitoare de pământ duce. Incipit. Caracterul monografic al romanului orientează investigaţia narativă spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viaţa omului (naşterea. ca formă a instinctului de posesiune". nunta. universul intelectualităţii rurale). relaţii sociale generate de diferenţele economice (stratificarea socială) sau culturale (universul ţăranilor. totuşi. înmormântarea). Mesajul transmis este puternic încărcat etic. faptele sunt credibile. verosimile. cu o psihologie rudimentară. final : Fiind utilizată ca semn de necontestat al închiderii universului romanesc. după cum nici oamenii din Pripas nu rămân neschimbaţi în urma experienţelor trăite. Înlănţuite temporal şi cauzal. o serie de dorinţe subiective. este dublată de cea a iubirii. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vieţii (veridicitate) şi de obiectivitate. la dezintegrarea morală a individului. relaţii de familie. Însă. inevitabil. care este o victimă a fatalităţii: nu poate ieşi din destinul lui („roman al destinului"). conform unui destin prestabilit şi legii cauzalităţii.

Nu întâmplător. Simptomatică în acest sens rămâne notaţia naratorului din finalul romanului: „Satul a rămas înapoi acelaşi. Nicolae Manolescu afirmă că eroul din „Ion" „nu e liber. parcă nimic nu s-ar fi schimbat. evidenţiază atât particularităţi tradiţionale. Cu toate că renunţă la elementele moralizatoare/idilice. ca nişte tremurări plăpânde într-un uragan uriaş". năzuinţele. apoi. se ramifică la nesfârşit pentru ca. cât şi moderne. aparent. alţii le-au luat locul. patimile. vremea vine nepăsătoare. Suferinţele. construcţia romanului este menită să ilustreze stabilitatea universului din Pripas. a unui fluviu de o monumentalitate rară: acţiunea începe cu o coborâre într-un topos învălmăşit de clocotul vieţii. se pierd într-o taină dureros de necuprinsă. înfăţişează mentalităţi . particularităţile compoziţionale ale romanului Ion reliefează coerenţa şi unitatea spaţiului rural. Pe zvârcolirile vieţii. Dramele fiecărui individ au relevanţă exclusiv personală şi nu ameninţă orânduirea macrosocială. naratorul din „Ion" conturează o lume omogenă ce reuşeşte să îşi păstreze echilibrul indiferent de conflictele sau tensiunile care o macină. mari sau mici. să conveargă într-un punct de întâlnire. ştergând toate urmele. Construcţia discursului narativ şi a viziunii despre lume ce dă naştere romanului.„Glasul pământului" şi „Glasul iubirii" .omonim protagonistului . Pe de o parte. într-un infern al pasiunilor şi al intereselor.până la structura simetrică . deschisă de Ioan Slavici. acelaşi la începutul şi la sfârşitul întregului text. Liviu Rebreanu dezvoltă direcţia romanului tradiţional. Până şi cele două planuri narative ale romanului care. e manipulat". construcţia discursului narativ: j Structura romanului este similară cu a unei delte. Câţiva oameni s-au stins. De la titlul clasic .continuând cu împărţirea în capitole cu nume rezumative.19 implacabil. Mai mult.

Naraţiunea obiectivă îşi realizează funcţia de reprezentare a realităţii prin absenţa mărcilor subiectivităţii. şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare şi fără început. Florica. Titu. prin aşa cum îl descria Tudor Vianu . funcţie simbolică şi de anticipare. Alături de funcţia esenţială de reprezentare. De pildă. pe lângă rolul obişnuit de fixare a coordonatelor spaţiale şi temporare. obsedat de pământ. ţăranul îmbogăţit. pe podul de lemn. aceeaşi viziune tradiţională asupra lumii. Vasile Baciu. în romanul lui Rebreanu se poate constata chiar o imagine universală a organizării satului românesc.intelectualii şi ţăranii .". Descrierea iniţială are. moduri de expunere: Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. fată bogată. subminarea omogenităţii lumii se naşte chiar din intenţia prozatorului de a construi o lume închisă. Cu toate acestea. acoperit. Ion reprezintă ţăranul sărac. preotul de ţară pragmatic.20 diferite . O altă influenţă a prozei tradiţionale e de regăsit în statutul tipologic al personajelor. ce sugerează o posibilă schimbare a viziunii despre lume din „Ion". în fond. Belciug. Descrierea finală închide simetric romanul şi face mai accesibilă semnificaţia simbolică a drumului prin metafora şoselei viaţa: „Drumul trece prin Jidoviţa. de peste Someş.exprimă.. în roman apare şi funcţia epică de interpretare/semnificare. Astfel. ţărancă frumoasă fără zestre. Ana. construcţia narativă prezintă anumite elemente moderne.. planurile narative: Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale. Trecerea de la un plan narativ la . Dialogul susţine veridicitatea şi concentrarea epică.„stilul cenuşiu". intelectualul ambiţios. dar neatrăgătoare.

înfăţişată cu un portret grotesc. vigoarea dansului. la horă. Aşezarea privitorilor reflectă relaţiile sociale. iar mamele şi babele. prin gesturi care par a fi dictate de hazard. primarul şi chiaburii. ca un câine la uşa bucătăriei. În centrul adunării este grupul jucătorului. fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetaşu: „Pe de lături. discută separat de ţăranii mijlocaşi. vorbesc despre gospodărie. iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. oloaga satului. văduva lui Maxim Oprea. construcţia subiectului: j Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică. dar interferenţa se produce în sensul determinării destinului unui personaj din celălalt plan. în care locuitorii satului Pripas se află la horă. Descrierea jocului tradiţional. În expoziţiune. alături de figurile pitoreşti ale lăutarilor.21 altul se realizează prin alternanţă. Copiii se amestecă în joacă printre adulţi. mai retrase. paşii specifici. Cele două grupuri ale bărbaţilor respectă stratificarea economică. someşana. vin să privească „petrecerea poporului". timpul şi spaţiul. ceea ce conferă veridicitate romanului realist. preotul Belciug şi familia învăţătorului Herdelea. este o descătuşare dionisiacă de energii. lipsa pământului este echivalentă cu lipsa demnităţii umane. Rolul horei în viaţa comunităţii săteşti este de . sunt prezentate principalele personaje. în curtea Todosiei. trage cu urechea şi Alexandru Glanetaşu. prin portul popular. Este prezentă şi Savista. dornic să se amestece în vorbă. Fruntaşii satului. fără a se amesteca în joc. În satul tradiţional. Viaţa personajelor se desfăşoară după legile interne ale lumii lor şi evoluează paralel. Cercul horei. centru al lumii satului. Fetele rămase nepoftite privesc la horă. sfiindu-se totuşi să se amestece între bogătaşi". Intelectualii satului. este o pagină etnografică memorabilă. Amestecul lor este dezaprobat de doamna Herdelea. aşezaţi pe prispă.

cucernic. şi de aceea în joc sunt numai fete şi băieţi.. ameţitor".]. când George îl ucide pe Ion. între Ion şi Vasile Baciu. Venirea lui Vasile Baciu. este dublat de conflictul interior. Conflictul exterior. constituie intriga romanului. în aparenţă pentru plata lăutarilor. tatăl Anei. elementul primordial este perceput pe trepte de manifestare distincte: pământul-mamă („Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil [. lovindu-l cu sapa. îşi coborî fruntea şi îşi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. pentru că forţa lor se manifestă succesiv. sau între Ion şi George Bulbuc. Bătaia flăcăilor. marchează începutul conflictului. zgrunţuroase şi umede. între Ion şi Simion Butunoiu pentru o brazdă de pământ. între „glasul pământului" şi „glasul iubirii". în realitate pentru dreptul de a o lua de soţie pe Ana. Se poate vorbi şi de conflicte secundare. Scena alimentează dorinţa de răzbunare a lui George şi este construită simetric cu aceea de la sfârşitul romanului.. Şi în sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece. conştient de calităţile sale. mai apoi pentru Florica. deşi o place pe Florica cea săracă.. Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc.. Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrăţişeze huma.]. dar cu respectarea principiului economic. pe care îl numeşte „hoţ" şi „tâlhar". care îl răpune cu parul pe George. Drama lui Ion este drama ţăranului sărac. fără să-şi dea seama. Întinse mâinile spre brazdele drepte.. se lăsă în genunchi. Impresionantă este scena în care Ion sărută pământul: „Se opri în mijlocul delniţei [.. mai întâi pentru Ana.] Apoi încet. s-o crâmpoţească în sărutări. de la cârciumă la horă.22 a-i asigura coeziunea şi de a facilita întemeierea noilor familii. Conflictul central din roman este lupta pentru pământ în satul tradiţional. se încheie cu victoria lui Ion. În relaţie cu omul. nu-şi acceptă condiţia şi este pus în situaţia de a alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei.limită. Cele două chemări lăuntrice nu îl aruncă într-o situaţie . De pe atunci . şi confruntarea verbală cu Ion. [. Mândru şi orgolios. social. nu simultan.

este prizonier unei forţe mai presus de sine. iar averea lui Ion revine bisericii. iar George nu este decât un instrument al destinului. pământul-stihie. Dorind să obţină repede mult pământ. Ion îi face curte Anei.23 pământul i-a fost mai drag ca o mamă"). El este arestat. încep bătăile şi drumurile Anei de la Ion la Vasile. harnic. Conflictul dintre cei doi ţărani este mediat de preotul Belciug. a existat aievea şi se numea aproape aşa". Ca în atâtea alte cazuri însă.. o seduce şi îl forţează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. astfel. personajele: „Ion Pop al Glenetaşului. creaţia covârşind realitatea. nunta [. Ion este un ţăran tânăr. pe care îl prezintă în simplitatea sa complexă. mărturiseşte Rebreanu despre personajul central al operei sale. suferind o cumplită umilire când Vasile Baciu. autorul porneşte de la obsesia statornică a ţăranului român. om înstărit.] sunt momente din calendarul sempitern al satului"4. nu vede decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. eroul însuşi. măritată între timp cu George. îl numeşte „fleandură". nici în Petrişor.]. Rebreanu pune pentru prima dată în literatura română „problema ţărănească" dintr-o altă perspectivă. previzibil. fiul lor.. Florica rămâne singură. primitivă. În construirea lui Ion. Cum la nuntă Ion nu cere acte pentru pământul-zestre. Nici în Ana. însă nici sinuciderea Anei nu-i trezeşte lui Ion regrete sau conştiinţa vinovăţiei. însă este sărac. Deznodământul este. fără a-i aşeza în penumbră latura brutală. pământul. naşterea. tocmeala pentru zestre. viitorul său socru. moartea [.. prototipul real al unui erou ficţional rămâne undeva în umbră.. simţindu-se înşelat. bătaia dintre flăcăi. Moartea copilului nu îl opreşte pe Ion din drumurile după Florica. renunţând la perspectiva idilizată asupra satului şi asupra ţăranului. „Hora în sat. Ion este subjugat de „glasul pământului". trecând-o uşor în uitare după ce i-a preluat seva autenticităţii. . pământul-ibovnică. Prin personajul Ion.

dar Florica e mai săracă decât dânsul. Mirosul pământului umed „îi aprindea sângele". dar mai ales înfruntă din nou destinul.. pentru Ion pământul înseamnă stabilitate.24 Deşi doreşte să posede pământ. Ideea este prezentă în mintea băiatului chiar din primele pagini ale romanului: „Nu-i fusese dragă Ana şi nici acum nu-şi dădea seama bine dacă i-e dragă. aşa . iar Ana avea locuri şi case şi vite multe. Sfârşitul său violent nu este deloc surprinzător. pământurile sunt pentru el nişte „ibovnice credincioase". Prin dorinţa de a o cuceri pe Florica. Ion calcă din nou legile morale ale colectivităţii. deci. expresia calităţii sale de gospodar." Pământul dă. sens existenţei personajului la început. scopul este precis. Dorinţa de a avea este justificată perfect de realitatea socială imediată. Obsesia pământului ia forme primare: „veşnic a pizmuit pe cei bogaţi". ai cărei „obraji fragezi ca piersica" şi „ochi albaştri ca cerul de primăvară" îi tulburaseră sufletul. ruşinoasă. mai ales în comparaţie cu Florica. Ana este insignifiantă. status social. supusă. îndurând cu umilinţă vorbele grele şi loviturile. care-l scârbea şi din care voia să scape cu orice preţ. Firavă şi fără personalitate. Din punct de vedere fizic. Ea este harnică. îndrăgostită profund de Ion." Autorul o surprinde pe Ana în trei ipostaze succesive care îi conturează treptat profilul moral şi configuraţia sufletului ei chinuit: cea de tânără femeie.. eroul este tenace. caută îndârjit doar modalitatea de a-şi atinge ţelul. în realitate el este cel posedat de acesta. Traseul existenţei sale este clar marcat în prima parte a romanului. Discuţiile cu fiul învăţătorului sunt doar prilejuri de a-şi verifica gândul ascuns: o va seduce pe Ana pentru a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu. Iubise pe Florica. agonia lui este descrisă detaliat. insistându-se pe elemente ce amintesc de naturalism: „Se gândea numai la băltoaca în care se bălăcea. pentru Ion ea este o fată „slăbuţă" şi „urâţică". Nicolae Manolescu văzând în Ion „o victimă măreaţă a fatalităţii biologice". căruia îi încredinţează cu generozitate viaţa.

autorul insistând mai ales pe deznădejdea ei care îi dădea adesea „gânduri de moarte". covârşită de voinţa lui Ion. nesigură de dragostea lui Ion. unde „femeia reprezintă două braţe de lucru. Belciug şi familia Herdelea îşi dispută întâietatea în sat. Tudor Vianu observă utilizarea registrelor lexicale diverse în limbajul personajelor. Belciug nu pregetă să le cumpere mobila când e vândută la licitaţie. prin urmările sale o cumplită pedeapsă aplicată celui care i-a distrus viaţa. concluzie : Orizontul personajelor este mărginit.25 cum pare la început. impersonal. Ana devine o victimă uşoară a flăcăului interesat numai de zestrea ei. prezentând relaţiile dintre ele (caracterizare indirectă). stilul şi/ registre stilistice : Naraţiunea la persoana a III-a şi obiectivitatea naratorului se realizează într-un stil neutru. Stilul direct alternează cu cel indirect. Moartea eroine devine. George Călinescu constată autenticitatea limbajului regional: „observarea limbajului ardelenesc e făcută cu foarte multă exactitate". Destinul Anei este tipic lumii rurale. în funcţie de condiţia lor socială: „variaţiile de vocabular în trecerea de la mediul rural la acela orăşenesc sau la acela intelectual". Fiind omniscient. consemnându-le gesturile. naratorul realizează portretul sau biografia personajelor (caracterizare directă). o zestre şi o producătoare de copii". mijloace de caracterizare: Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în momente de încordare. sunt surprinse cu fină intuiţie psihologică. complexată de frumuseţea Floricăi. în existenţa lor monotonă. limbajul. Frământările fetei. . orice întâmplare din sat este comentată cu aprindere. Pentru a-şi umilii foştii prieteni.

al voinţelor înfrânte. . Prin toate caracteristicile sale.26 „Ion" de Liviu Rebreanu este un roman prin excelenţă realist. o operă literară de certă singularitate în literatura română. romanul Ion este o veritabilă frescă socială a vieţii româneşti de la începutul secolului XX.

cu care are 11 copii. având obiceiul de a vorbi glumeţ şi înţelept. unde desfăşoară o prodigioasă activitate literară.2 Romanul realist mitic . reprezenta prima generaţie aşezată în Moldova a unei familii de moşneni olteni pribegiţi. . iar mama sa se trăgea dintr-un neam de răzeşi aduşi în stare de iobăgie. sub semnătura Mihai din Paşcani. dar abia în ultimele clase de liceu a avut loc debutul propriu-zis în revistele şi presa vremii. Tatăl său. din Fălticeni" (1897). gimnaziul la Fălticeni şi liceul la Iaşi. întrerupe cursurile de drept de la Bucureşti. Se căsătoreşte cu Ecaterina Bâlu (1901). avocat. mai exact în revista „Dracu" din Bucureşti cu schiţa „Domnişoara M.biografie Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880 la Paşcani şi a încetat din viaţă la 19 octombrie 1961 la Bucureşti. iar în 1904 se mută la Bucureşti. a) Mihail Sadoveanu . Urmează şcoala primară la Paşcani. Sadoveanu a început să scrie încă din clasa a II-a de gimnaziu. Despre Sadoveanu se spune că „trăgea de partea mamei" şi „povestea frumos şi tainic lucrurile de la Moldova".

teme haiduceşti . Volumele de debut reliefau. fapt pentru care Nicolae Iorga numeşte această perioadă „anul Sadoveanu". „Şoimii".28 În acelaşi an are debutul editorial cu patru cărţi: „Povestiri". de asemenea. izvorât din observaţia scrutătoare a dramelor din viaţa satului şi a târguşoarelor. viaţa din trecutul îndepărtat al poporului.cu un viguros realism. Marile teme ale scriitorului apăreau încă din povestirile primilor şapte ani de activitate literară. împletirea unui romantism protestatar . . viaţa apăsătoare şi monotonă a micilor târguri de provincie. „Dureri înăbuşite" şi „Crâşma lui Moş Precu". din care au fost alcătuite cele patru volume ale sale din anii 1904 şi 1905: viaţa ţăranilor asupriţi.

sub semnătura prozatorului. „Hanu Ancuţei" (1928) deschide seria unor capodopere în care se defineşte şi universul întinsei opere sadoveniene. fecunditatea debutului a rămas constantă: în fiecare an au apărut. Mihail Sadoveanu a desfăşurat o intensă activitate publicistică de pe poziţii democratice. monumental prin viziune şi originalitate.29 Înainte de Eliberare. cu ecouri din vorba bătrânească a lui Ion Neculce din „O samă de cuvinte" şi din sfătoşenia înţeleaptă a lui Ion Creangă. Sadoveanu a rămas egal cu sine însuşi. dar. Moartea sa este regretată de toţi literaţii vremii. pe lângă alte scrieri. urmaşă a celor mai bune tradiţii clasice. Până la izbucnirea primului război mondial. creând o literatură patriotică şi populară. încercând să-l elimine din literatură. o rezistenţă serioasă. este aceea a unui rapsod cu o capacitate de evocare epopeică rar întâlnită. printre care traduceri. pe care o promova oficialitatea vremii. el e acum numai al poporului dintre care a ieşit". fasciştii legionari au ars în 1936 cărţile sale în pieţe publice. Mihail Sadoveanu opunea literaturii îndepărtate de popor. mai cu seamă. b) Romanul lui Mihail Sadoveanu Opera lui Sadoveanu. În ciuda presiunilor de tot felul. în spiritul tradiţiei şi specificităţii noastre naţionale. cu aşezări care vorbesc despre . În toată opera lui Sadoveanu se constituie o întreagă lume. unic în literatura noastră. un stil. Presa de dreapta l-a atacat neîncetat. se relevă marea personalitate a scriitorului. militând pentru progresul culturii româneşti. prin majoritatea scrierilor sale. impresionantă nu numai prin numărul mare de volume publicate. Ce-a fost al fiecăruia din noi a devenit al tuturor. După primul război mondial. între care George Călinescu scrie în memorabila „Cronică a optimistului": „Omul de toate zilele s-a mistuit lăsând în locu-i simulacrele sale de piatră şi de bronz. cel puţin un volum de povestiri. Între diferitele tendinţe literare şi diversele formule narative moderne ce s-au manifestat în proza interbelică. note şi impresii.

un punct de . în tradiţia îndeletnicirilor rămase în veac. în general. în creaţia lui Mihail Sadoveanu. ea îşi păstrează actualitatea în literatura anomaliilor civilizaţiei contemporane. asprimea lui Miron Costin. romanul „Baltagul". descoperim la Mihail Sadoveanu. „Descrierea Moldovei" a lui Dimitrie Cantemir sunt pilonii care susţin epopeea sadoveniană. reprezintă. înaintea altor prozatori de prestigiu. să comenteze. oamenii apăsaţi şi răzvrătiţi împotriva moşierilor. pentru că. de fapt."5 c) Romanul „Baltagul" geneza şi critica: Scris în numai câteva zile. Cu o binemeritată reputaţie câştigată încă din „anii de ucenicie". a slujbaşilor de stat şi. E precis ca un pictor flămând şi inefabil ca un muzician. întotdeauna. Călinescu afirma că „Sadoveanu a descris infernul rural al epocii dinainte şi de după răscoalele ţărăneşti". „Sadoveanu are realismul lui Balzac şi melancolia unui romantic. desfăşurându-se la suprafaţă şi în aparenţă pe treptele cunoscute ale istoriei sale concrete. Tot ceea ce cronicarii au neglijat să descrie.30 permanenţele pământului românesc. Eroii celor mai multe povestiri şi romane ale lui Sadoveanu sunt ţăranii. cu oameni care trăiesc după legile firii şi. Cronicile lui Ion Neculce. marea creaţie sadoveniană se încheie. împotriva condiţiilor înăbuşitoare în care se desfăşura viaţa satului în regimul burghezo-moşieresc. apărut în anul 1930. un analist al sufletelor impenetrabile. opera scriitorului a pătruns în circuitul marilor valori ale literaturii universale şi suscită încă interes. constituie. Grigore Ureche. ca o erupţie completă a unei gestaţii artistice definitiv cristalizate. voluptatea senzorială a lui Rabelais. Cu romanul „Nicoară Potcoavă". Romanul „Baltagul". istoria împlinirii trudnice a acestui gol existenţial creat prin dispariţia ciobanului. Romanul lui Mihail Sadoveanu este un vast spectacol al existenţei noastre: în el întâlnim toate aspectele şi manifestările vieţii unui popor.

Corespondenţa romanului cu balada nu este pur formală. Paul Georgescu surprinde poate cel mai bine caracterul sferic. ce nu-i dau răgaz până când nu-şi află soţul răpus şi nu-i dă creştinească înmormântare.31 echilibru. anul apariţiei romanului. George Călinescu consideră romanul „una din cele mai bune scrieri ale lui Sadoveanu" şi îl caracterizează drept „romanul nemişcării milenare cu intrigă mitologică". în ciclurile cosmice ale existenţei. cu toate manifestările ei tainice sau tumultoase. al căutării. în care natura. încă de la început. al soarelui şi al lunii". sunt comandamente exprese. pentru care îndatoririle mortuare pentru soţul ei. ca în balada „Mioriţa". în care faptele umane sunt reglate ca mersul stelelor. evocând „o civilizaţie astrală. prin integrare în ritmurile infinite ale lumii de sus. acest punct de singularitate din creaţia sadoveniană. „Baltagul" se situează după câteva volume cu un puternic caracter descriptiv. Perpessicius. este „personajul" principal. În cronologia operei. . El se caracterizează prin suspendarea timpului şi a spaţiului narative şi prin conturarea unor personaje arhetipale. stabileşte liniile esenţiale de interpretare a acestuia: „Baltagul" este romanul unui suflet de munteancă. Vitoria Lipan. tematica şi limba folosită. Maria Filinich subliniază corespondenţa deplină între mersul terestru al omului şi traiectoriile cosmice ale stelelor care. vizând deopotrivă compoziţia. ca în concepţiile străvechi. prin aspiraţie către înalt. În ambele opere literare. al lumii romanului. răpus de lotrii ciobani. numai ca intenţie a genezei operei sau numai tematică. prin dezvoltarea ultimului motiv. de capodoperă. perfecţiunea şi eternitatea cosmosului îndeamnă fiinţa umană către eternizare. încă din 1930. în care destinul uman se integrează. îi călăuzesc destinul. Critica literară a semnalat. acest tip de proză presupunând abordarea artistică a unui mit autohton şi chiar universal. în măsura în care poate fi semnificativă.

stăpâne. mitic-baladesc şi de realism etnografic (Perpessicius). trecerea apei nefaste . apare construit prin simboluri mitice. constituind un aspect controversat în receptarea critică. Pe de o parte. afirmă Nicolae Manolescu. visul premonitoriu. reducând-o la evenimentele ei esenţiale. pe de altă parte./Mai chiamă ş-un câne. Mihail Sadoveanu concentrează realitatea. de dragoste şi o anti-„Mioriţă" (Alexandru Paleologu). De-a lungul vremii au apărut diferite interpretări ale romanului.". reconstituirea „Mioriţei" (Eugen Lovinescu). apusul. autorul lui „Ion" copiază realitatea pentru a crea o cât mai verosimilă iluzie a vieţii. Semne ale morţii. monografic. De fapt. viaţa muntenească în tiparele tradiţiei în Moldova începutului de veac XX. observaţia cuprinzând caracteristica principală de compoziţie a romanului realist sadovenian: esenţializarea realităţii.32 „Sadoveanu spune ceva mai mult de o pagină ceea ce lui Rebreanu îi ia un întreg capitol". definitorii pentru spiritualitatea românească. realist-obiectiv (Nicolae Manolescu). Relaţia romanului cu balada populară „Mioriţa" este sugerată chiar de scriitor prin motto-ul: „Stăpâne. demitizant (Ion Negoiţescu). criticul distinge aici între două vârste ale romanului românesc de factură realistă din perioada interbelică. prin care Vitoria capătă convingerea că Nechifor Lipan este mort. stratul mitica: Stratul mitic al romanului este bine susţinut prin inserarea unor cuvinte străvechi. unele chiar contradictorii: antropologic şi poliţist (George Călinescu). iniţiatic. tipologie: „Baltagul" are o arhitectură complexă conferită de polimorfismul structurii şi de ţesătura de teme şi motive şi reconstituie. Dintre acestea.

scriitorul nu introduce podoabe arhaice. lumea satului de munteni şi acţiunile Vitoriei. eroii clasici fiind surprinşi unilateral. Perspectiva asupra personajelor este şi ea marcată de opţiunile etice ale scriitorului. naraţiune şi moduri de expunere : Naraţiunea se face la persoana a III-a. inovează limbajul într-un spirit viu. iar naratorul omniprezent şi omniscient reconstituie în mod obiectiv. Secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire şi alternanţă. La impresia de scriere legendară contribuie şi limbajul. . călare. idei şi concepţii ale scriitorului însuşi. prin intermediul tehnicii detaliului şi observaţiei. pe-un cal negru ţintat în frunte şi-n cap cu căciulă brumărie.astă-toamnă un om cu un cal negru ţintat în frunte? Mie să-mi spuneţi cine aţi văzut un om de la noi. Naraţiunea este nuanţată de secvenţele dialogate sau de replici alte Vitoriei. venit parcă din altă lume. ci. la parastasul soţului. dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic. aşa după cum observă Nicolae Manolescu. prin reconstituirea unui mod de comunicare mitic. din perspectiva naratorului. Vocea care relatează este a unui „narator supraindividual" şi demiurg.. Vitoria preia rolul naratorului. Naraţiunea este preponderentă." Perspectiva narativă din care sunt dezvăluite trăirile interioare ale eroilor este cea omniscientă (focalizare zero).. cuvinte luate întocmai din fondul vechi. după structuri uitate. Specific prozei tradiţionale este tipul naratorului reprezentabil.33 au rădăcini adânci în istoria indo-europeană. la fiecare popas: „Nu s-a oprit cumva. iar Sadoveanu trăieşte o adevărată fascinaţie a tiparelor originare. individual şi colectiv. Sadoveanu arhaizează. Deşi naratorul omniscient este unic. polarizaţi în funcţie de dominanta etică. care exprimă implicit puncte de vedere. ţin de un spaţiu al începutului. cum este laitmotivul rostit de femeie în căutarea soţului.

după ce a alcătuit lumea. cu două tăişuri) e.34 titlul : Titlul pune întregul univers al cărţii sub simbolul dualităţii. baltagul (topor „cu ascuţiş curb". înţelepciunea. Prin dispariţia lui Nechifor Lipan. Căutarea constituie axul romanului . şi armă. tradiţiile pastorale. figurând simbolic viaţa şi moartea. Însoţită de Gheorghiţă. construcţia discursului narativ: j Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografică a lumii pastorale şi căutarea adevărului) şi aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic cuprinde modul de înţelegere a lumii de către personaje. iubirea. Roman al perioadei de maturitate. marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viaţa pastorală. legile nescrise care guvernează viaţa oamenilor de la munte. ci şi într-un spaţiu lăuntric. lumea arhaică a păstorilor. un labirint interior în care se hotărăşte totul. natura. dar şi comunicarea om-natură şi mitul marii treceri. Romanul „Baltagul" prezintă monografia satului moldovenesc de la munte. dar este semnificativ şi la nivelul titlului. şi unealtă. Motivul labirintului se concretizează la nivelul acţiunii (căutarea şi diferitele popasuri). Baltagul tânărului Gheorghiţă se păstrează neatins de sângele ucigaşilor. Călătoria Vitoriei este drum de viaţă şi drum de moarte. miturile. arta povestirii. a pus rânduială şi semn fiecărui neam". având în prim-plan căutarea şi pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. tradiţia fiind cea care nu admite nerespectarea acestora. Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său. au fost încălcate. tema şi caracterul monografic : Opera începe cu legenda populară care relatează despre faptul că „Dumnezeu. pentru elucidarea adevărului şi săvârşirea dreptăţii. în acelaşi timp. desfăşurându-se nu numai într-un spaţiu geografic real. De remarcat că în roman acelaşi baltag (al lui Lipan) îndeplineşte cele două funcţii.

frământările Vitoriei în aşteptarea soţului şi pregătirile de drum . Vitoria reconstituie evenimentele ce au condus la moartea lui Nechifor Lipan. Dacă la început protagonista este caracterizată exclusiv prin însuşiri generale. Vitoria Lipan. aceasta îşi dezvoltă o serie de trăsături de neînchipuit pentru o ţărancă de la munte obişnuită cu respectarea până la ultimele consecinţe ale celor patriarhale. odată cu părăsirea locurilor natale. Romanul este structurat în şaisprezece capitole cu acţiune desfăşurată cronologic. dar şi o lume „de semne şi minuni". de iniţiere a tânărului (bildungsroman). Pentru Gheorghiţă. dar şi acţiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soţului: ţine post negru douăsprezece vineri. care este surprinsă torcând pe prispă şi gândindu-se la întârzierea soţului său plecat la Dorna să cumpere oi.includ expoziţiunea şi intriga. căutarea are rol educativ. construcţia subiectului: j Prima parte (capitolele I . În expoziţiune se prezintă satul Măgura Tarcăului şi schiţa portretului fizic al Vitoriei. pe Minodora o lasă . Simptomatică în acest sens rămâne construcţia personajului principal a romanului.al VI-lea) .35 şi se asociază cu motivul labirintului. urmărind momentele subiectului. al căror sens ea ştie să-l descifreze. ceea ce se transpune într-o dublă aventură: a cunoaşterii lumii şi a cunoaşterii de sine. pentru a-şi căuta soţul dispărut. vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum. Căutându-şi soţul. ca un exponent al lumii arhaice. Astfel. Parcurgerea drumului are dublă semnificaţie. concret şi comercial. se închină la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea Bistriţa. Vitoria parcurge simultan două lumi: spaţiul real. Intriga cuprinde frământările ei. anunţă autorităţile de dispariţia soţului.

Coborârea în râpă şi veghea nocturnă a mortului marchează maturizarea lui Gheorghiţă dovedită în înfăptuirea actului de dreptate la parastas. În acest sens. la Vatra Dornei. Punctul culminant este momentul în care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei. Gheorghiţă. înmormântarea. . iar lui Gheorghiţă îi încredinţează un Baltag sfinţit. însă al doilea devine agresiv. la Borca şi o nuntă. făcându-se astfel dreptate. nu mai puţin. De asemenea. o monografie a satului românesc de munte şi. parastasul lui Nechifor Lipan şi pedepsirea ucigaşului. o povestire realistă în care mitul poate fi interpretat şi ca un suport al cotidianului. Broşteni. Lupu. în dreptul Crucii Talienilor. de unde drumul părăseşte apa Bistriţei. la han şi „canţelarie" unde află de actul de vânzare al oilor. făcând o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului. surprinzându-i chiar şi pe ucigaşii Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza. Întrebând din sat în sat. Partea a treia (capitolele al XIV-lea . ea îşi dă seama că soţul său a dispărut între Suha şi Sabasa. căci „Baltagul" este în acelaşi timp un roman al iniţierii şi al maturizării. la crâşma domnului David de la Călugăreni. cât şi o cunoaştere de sine.al XVI-lea) prezintă sfârşitul drumului: ancheta poliţiei. la Cruci. Succesiunea acestor mai momente din viaţa omului. „într-o ţară cu totul necunoscută". întâlnesc o cumetrie. Este lovit de Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor Lipan şi sfâşiat de câinele Lupu. Primul îşi recunoaşte vina. Cu ajutorul câinelui regăsit. Borca. dă de gândit Vitoriei şi anticipează înmormântarea din final. în căutarea lui Nechifor Lipan. Călătoria Vitoriei şi a lui Gheorghiţă înseamnă atât o cunoaştere a lumii. munteanca descoperă într-o râpă rămăşiţele lui Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor. apoi spre Păltiniş. Partea a doua (capitolele al VII-lea .36 la mănăstirea Văratec. la moş Pricop şi baba Dochia din Fărcaşa.al XIII-lea) conţine desfăşurarea acţiunii şi relevă drumul parcurs de Vitoria şi fiul ei. se poate vorbi de un polimorfism compoziţional al textului.

Perpessicius o asemăna cu Antigona ce înfruntă pe Creon: este aprigă. voluntară şi iluminată. Vitoria Lipan se constituie ca personaj şi prin acţiunea asupra împrejurărilor. realizându-se prin acumularea faptelor narate. Pe de altă parte. deci. Vitoria acţionând şi pe teren străin ei după aceleaşi cutume statornicite cu multă vreme în urmă. nu ar fi „o individualitate. I V • AU • r ■ u I ■• . cu mare tenacitate. erau duşi departe". dar această interiorizare este cerută şi de un anumit ritual.37 Deznodământul îl surprinde pe Bogza. ea este un „Hamlet feminin". în „Baltagul". Confruntarea dintre lumea arhaică şi lumea modernă ce apărea la orizont se încheie cu victoria universului arhaic: de fapt. construit din linii care sunt direcţionate din exterior spre interior: „Ochii ei căprui în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului. în afară de scopu-i neclintit". Ea ştie să-şi disimuleze trăirile • A • | I \J . Vitoria poate fi considerată o eroină tragică. Ea face un act justiţiar şi aplică. femeia cerca să pătrundă până la el. personajele: Portretul Vitoriei Lipan la început este static. Înainte de a pleca în „ţara de jos". Nu putea să-i vadă chipul". Personajul trece printrun proces de interiorizare. Portretul devine dinamic. ea fiind un caracter cristalizat care are dominante ca statornicia şi consecvenţa. ci un exponent al speţei". Se pune. dorinţe şi dureri. care îi cere iertare „femeii mortului" şi îşi recunoaşte fapta. U A • •• U şi îşi ascunde adevăratele păreri până şi faţă de oamenii stăpânirii. victoria nu fusese niciodată pusă la îndoială. încearcă să devină fiinţă lăuntrică: „Acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute". obrazul ei „parcă era un portret neclintit". accentul pe adâncimea vieţii afective: „Se desfăcuse încet-încet de lucruri şi îi intrase oarecum în sine". Pentru George Călinescu. simte nevoia unei purificări sufleteşti: „se curăţise de orice gânduri. care vor să afle cu cine călătorise năpăstuitul cioban până acolo: . Prin aceasta. un mandat etic. Meditaţia reclamă izolarea: „În singurătatea ei. vechile norme de civilizaţie rămân încă atotputernice.

Singurul personaj absent este tocmai cel căutat. inteligenţă. domnule. „care nu se uita la parale. forţă de stăpânire şi devotament în împlinirea tradiţiei. perseverenţă şi îndârjire. înalt caracter. când el a călătorit cu prieteni de la Dorna până aici?". Lipan manifesta uneori bărbăţia unui cap de familie.şaptezeci şi trei de zile . mai ales din memoria afectivă a Vitoriei: „Aşa îi fusese drag în tinereţă Lipan. Bărbatul Vitoriei Lipan constituie axul în jurul căruia se organizează toate acţiunile. după nişte oi la Dorna. luciditate. Oierul duce o existenţă grea. în căutarea adevărului despre omul dispărut. în concepţia sa despre lume tradiţiile au un rol hotărâtor. toate mişcările femeii. socotind când şi când „că a venit vremea să-i scoată unii din demonii care o stăpâneau". „om vrednic şi fudul". Critica aminteşte că această munteancă înmagazinează experienţa milenară a unei lumi de păstori. stârneşte nelinişte şi bănuieli crâncene în sufletul femeii. statornicie morală. că „s-a arătat totdeauna foarte priceput în meşteşugul oieritului". oamenii spun că este „vrednic român" şi „meşter la vorbă". despre el se ştie că era petrecăreţ. recunoscut după căciula brumărie. Nechifor Lipan plecase de-acasă. La Bicaz.38 „Cum pot crede una ca asta. citeşte semnele timpului. ea află că Nechifor Lipan era „obraz cunoscut". Având o nevastă „aşa de aprigă şi de îndârjită". ca şi ceilalţi bărbaţi de la munte. mai lungă decât de obicei . Întârzierea. inteligenţă. Portretul lui Nechifor Lipan se conturează. ea descifrează psihologia oamenilor. demnitate. aşa-i era drag ş-acum. că nu avea frică de hoţi şi de noapte. numai să aibă toate după gustul lui". În acţiunea sa.a acestuia. „Ş-acu Sfântu-Andrei era aproape şi el încă nu se întorsese". care-şi câştigau „pânea cea de toate zilele cu toporul ori cu caţa". când aveau copii mari cât dânşii". Vitoria Lipan dovedeşte un spirit justiţiar. . Caracterizarea pe care i-o face naratorul este sugestivă. din Măgura Tarcăului. la han la Dorna. Nechifor Lipan. Are o serie de virtuţi: frumuseţe.

Băiatul înţelege că „acu a intrat în slujbă grea la năcaz" şi că „pentru o tinereţe ca a lui cade grea sarcina gospodăriei".] Sângele şi carnea lui Nichifor Lipan se întorceau asupra lui în paşi.39 Alcătuit. din amănunte ce se adaugă treptat. Datoria fusese împlinită. Însoţindu-şi mama. el fiind ascultător. ca să ştiu ce sa fac" Două scene sunt simbolice pentru devenirea sa spre bărbăţie. în chemări" şi scena finală..el îndeplinea astfel dorinţa mamei sale şi datoria sa de fiu.. Gheorghiţa se află la vârsta ieşirii din copilărie. Primi pe Bogza în umăr. fără entuziasm. ale celor trecute şi neuitate. hotărârii ei: „M-oi duce dacă spui: dar e bine să-mi arăţi ce şi cum. retrospectiv. aşa cum îi spune mama sa: „pentru tine de-aici înainte începe a răsări soarele [. De-acu trebuie să te arăţi bărbat. Deşi nu poate desluşi tainele gândurilor mamei sale privind călătoria pe care o pusese la cale. feciorul mortului simţi în el crescând o putere mai mare si mai dreaptă decât a ucigaşului. Curăţind omătul cu lopata de lemn. întărit. în frunte" . care-i ghiceşte până şi gândurile.. portretul-sinteză al lui Nechifor Lipan are mireasma legendei.]. înfiorare şi teamă: „O linişte fierbinte i se porni prin măruntaie şi-l fulgera în creştet [. aureolat de iubirea atât de vie a eroinei romanului. Drumul maturizării îl parcurge treptat. Gheorghiţă iese din dificila călătorie iniţiatică. Apoi îl lovi scurt cu urechea baltagului.. a iniţierii. sfios şi supus mamei. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău ". în zboruri. se supune. La sfârşitul acţiunii. fiul este capabil să restabilească circuitul existenţei. . Îl dădu îndărăt. înţelege că jucăriile au stat. a lovirii ucigaşului cu baltagul . pentru a putea merge.care înseamnă momentul maturizării băiatului . ca urmaş al tatălui său: veghea din râpă a osemintelor tatălui său moment de emoţie. Un nou ciclu începe. „deodată simţi în el o putere şi o îndârjire şi nu se opri până ce nu-l birui ca pe o fiinţă". a formării bărbăteşti. „Împuns de alt ţipăt al femeii.

Nechifor Lipan este caracterizat în absenţă. ci complex şi cu ascunzişuri. este tot Gheorghiţă. vorbe. relaţii cu alte personaje. Aici se vădeşte cunoaşterea profundă a sufletului ţărănesc care nu e „elementar". Personajul secundar. Numele său „cel adevărat şi tainic". prin retrospectivă şi remorare şi simbolizează destinul muritor al oamenilor. baba Maranda (superstiţiile) sunt personaje reprezentative pentru lumea satului arhaic. este trimisă la mănăstire pentru purificare. Portretul fizic relevă frumuseţea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „Nu mai era tânără. reprezintă generaţia tânără care trebuie să ia locul tatălui dispărut. nume). atitudini. Personaje episodice sunt: Minodora. părintele Dănilă (autoritatea spirituală în satul arhaic). dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire". Gheorghiţă.40 Mijloace de caracterizare: Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului şi individualizat prin caracterizare directă şi indirectă (prin fapte. potrivit unei superstiţii. aproape de nepătruns şi cu energii pasionale nemărginite. de botez. . Moş Pricop (ospitalitatea). gesturi. concluzi e : „Baltagul" este una din cărţile maturităţii lui Sadoveanu şi una din cele mai reprezentative opere ale artei sale. dar primise numele Nechifor în al patrulea an al vieţii când se îmbolnăvise. fiica receptivă la noutăţile civilizaţiei.

41 .

a luat licenţa şi. Aici îl cunoaşte pe Tudor Arghezi. Sava". la 9 aprilie 1894 şi a murit pe 14 mai 1957 în acelaşi oraş. A deţinut . s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. unde a urmat clasele primare. a dezbaterilor fructuoase în domeniul literaturii. în 1938. Încă din liceu. Camil Petrescu scria piese de teatru şi poezii. colaborează la „Facla". În anii premergători primului război mondial. Copilăria şi-a petrecut-o în mahalaua Moşilor. desfăşurând o activitate susţinută de promovare a unor opere valoroase. „Ţara". După război. iar la Bucureşti revistele „Săptămâna muncii intelectuale şi artistice" (1924) şi „Cetatea literară"(1925-1926). Camil Petrescu a fost câţiva ani profesor secundar la Lugoj şi Timişoara. La Timişoara a redactat trei publicaţii: „Banatul românesc". doctoratul în filosofie. unde şi . a talentelor reale. A colaborat la mai multe periodice si a condus unele din ele.33 1. iar apoi.biografie Camil Petrescu s-a născut în Bucureşti. A intrat apoi ca bursier la liceul „Sf.funcţia de director al Teatrului Naţional. pentru puţin timp. „Limba română". Romanul realist psihologic a) Camil Petrescu . revista lui Nicolae Cocea.scurtă vreme . . la liceul „Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. După terminarea studiilor secundare.

33 .

. postum. iar romanul înseamnă experienţă interioară. La Camil Petrescu. eu nu pot vorbi onest decât la persoana I". în cele mai multe cazuri. literatura unei epoci trebuie să fie sincronică cu filosofia şi cu celelalte domenii ale cunoaşterii.. decepţionat. ceea ce înregistrează simţurile mele. ceea ce gândesc eu. şi din care au apărut câteva fragmente. hotărâţi să îşi consacre talentul luptei pentru făurirea unei noi orânduiri a unei culturi înaintate. Ei luptă pentru „dreptatea absolută" (Gelu Ruscanu din „Jocul Ielelor"). După apariţia romanului „Patul lui Procust". ceea ce aud. În consecinţă. de obsesia căutării absolutului. când se înrolează din primul moment în frontul scriitorilor ataşaţi cauzei progresului social şi al democraţiei.]. năzuiesc la „absolutul iubirii" (Ştefan Gheorghiu din „Ultima noapte de dragoste. şi construcţia romanescă devine mai liberă. protagoniştii romanelor din trecut ale scriitorului sunt stăpâniţi. timpul este subiectiv. întâia noapte de război") şi neputinţa de a găsi răspuns întrebărilor pe care şi le pun provoacă drame în conştiinţa lor. Camil Petrescu a dus o viaţă zbuciumată.34 Până la Eliberare. Camil Petrescu este unul dintre promotorii înnoirii literaturii. Camil Petrescu s-a hotărât să nu mai scrie literatură. După el. Scriitorul nu avea siguranţa zilei de mâine.. determinată fiind de condiţia memoriei şi a introspecţiei: „să nu descriu decât ceea ce văd. Devenirea psihică. Proza tradiţională este considerată depăşită. . De-abia în anii puterii populare îşi continuă activitatea literară. este de asemenea plin de notaţii ce reflectă starea depresivă a autorului în acea epocă. Intelectuali. denigrat de publiciştii aserviţi presei burgheze. el a avut de îndurat mizerii şi privaţiuni. în revista „Viaţa românească".. [. ca şi la Proust. în 1933.] din mine însumi nu pot ieşi [. Timp de vreo cincisprezece ani după încheierea primului război mondial. Jurnalul pe care îl ţinea în acea perioadă. b) Romanul lui Camil Petrescu Literatura lui Camil Petrescu este o literatură de probleme. mişcare înlocuiesc în proza modernă staticul.

El reconstituie întâmplări. care vorbeşte la persoana I. el apare de jumătate de secol. La Camil Petrescu. ci comunicarea unor experienţe sufleteşti ce modifică reprezentările despre lume ale personajelor. care oferă scriitorului o mai mare diversitate şi profunzime tematică: „Literatura presupune fireşte probleme de conştiinţă. Scriitorul procedează astfel pentru a crea impresia de autenticitate. ci mereu îl caută dibuindu-l. Trebuie să ai deci ca mediu o societate în care problemele de conştiinţă sunt posibile. ca în romanul tradiţional. De aici şi construcţia particulară a romanelor „Ultima noapte de dragoste. aceea a romancierului. În romanul tradiţional există o optică certă şi definitivă. simplă relatare de evenimente. Acest procedeu s-a introdus cu mult mai curând în romanul occidental. ca şi cum i s-ar fi întrerupt. Camil Petrescu. acesta nu va mai fi factologie pură. Camil Petrescu este adeptul unei noi formule estetice. însă. nu-şi continuă drept firul povestirii. de exemplu în „Patul lui Procust". vizând trecerea de la romanul de inspiraţie rurală la romanul citadin. însă. Aceste opere nu au un subiect în înţelesul obişnuit al cuvântului în cuprinsul căruia intriga să evolueze gradat spre deznodământ. autorul pretinde a le fi găsit în jurnalele intime sau în corespondenţa încredinţată lui de anumiţi cunoscuţi. promovate de curentul modernist de la „Sburătorul" lui Eugen Lovinescu. de când a conceput „Patul lui Procust". situaţii. personaje din amintiri şi destăinuiri pe care." („De ce nu avem roman"). de neintervenţie în desfăşurarea complexă a vieţii. după unele modele americane. De aici rezultă şi conceptele conexe promovate de Camil Petrescu: . transformă psihologia acestora. Scriitorul abordează teoretic experienţele literare şi estetice pe care le încearcă asupra romanului. uneori şi în cel românesc. radiografiere a ecourilor pe care evenimentele le au în conştiinţa personajelor. ci acută analiză psihologică. optică pe care acesta o imprimă chiar şi personajului său. întâia noapte de război" şi „Patul lui Procust".36 Camil Petrescu urmăreşte în romanele sale nu construirea de caractere.

„monografia unui element psihic. Încă din 1929. ficţiunea. e dosarul istoriei curente. Tudor Vianu apreciază „exactitatea aproape ştiinţifică în despicarea complexelor sufleteşti tipice". propriu romanului tradiţional. e arhiva nemistificată a prezentului. Anunţat în presa vremii sub câteva titluri („Jurnalul căpitanului Andreescu" şi „Proces verbal de dragoste şi de război"). prin inserarea jurnalului în desfăşurarea epică. „E romanul societăţii contemporane. care odată cu războiul trăieşte agonia şi moartea iubirii lui" (Tudor Vianu). romanul „Ultima noapte de dragoste. după cum romanul propriu-zis. Geneza se sprijină pe câteva experienţe lirice („Ciclul morţii". în care lămureşte elementele constitutive. Camil Petrescu anunţa apariţia unei nuvele şi a unui roman de evocare a războiului. v substanţialitatea. în revista literară „Omul liber". faptul că „analiza sa se aplică asupra marilor pasiuni umane. . vocea auctorială fiind la persoana I. căutat. negarea stilului frumos. îl vădise interpret al sufletelor şi pervertirii lor sentimentale.38 v autenticitatea. v anticalofilia.. v memoria involuntară. ca şi pe câteva articole de cronică a vieţii mondene. publicate la rubrica „Ceaiul de la ora cinci"."6 c) Romanul „Ultima noapte de dragoste. prin descrierea prezentului mintal. . întâia noapte de război" geneza şi critica: Geneza romanului trebuie căutată în preocuparea scriitorului de a scrie despre război.. unde romancierul nostru se vădeşte în acelaşi timp şi interpretul pervertirilor sociale. în treptata lor însumare". Romanul este apreciat de critica vremii drept o „monografie a îndoielii" (Constantin Ciopraga). „Un luminiş pentru Kicsikem") şi epice („Cei care plătesc cu viaţa"). gelozia" (George Călinescu) sau „povestea studentului în filosofie Ştefan Gheorghidiu. întâia noapte de război" este scris şi publicat în 1930. a personajului narator. inautentic. fluxul conştiinţei.

Stilul lui Camil Petrescu zugrăveşte prin ritmica lui pe un singur erou.40 „Eroii lui Camil Petrescu au toţi repeziciunea discursului şi tonul acela tipic de iritaţie care sunt ale autorului însuşi în scris. prin viziunea narativă adaptată de scriitor. care n-are prin urmare voluptatea unui Balzac în înregistrarea speţelor de oameni. Fiind un roman social. „romanul unui sentiment" . romanul este subiectiv. îmbogăţit prin zestre. care dă o viziune modernă asupra acestui fenomen social şi politic. încât toţi sub felurite veşminte par a purta capul multiplicat al vorbitorului la persoana I.. Ştefan şi Ela Gheorghidiu." tipologie: „Ultima noapte de dragoste. întâia noapte de război" este un roman modern de tip subiectiv. pe acela care observă şi analizează. fluxul conştiinţei. cu experienţa nepervertită. este un fel de Stănică Raţiu din „Enigma Otiliei"). cu trăirea intensă. unele chiar de origine balzaciană. prin prezentarea evoluţiei relaţiilor dintre personajele principale. este un roman realist. de analiză psihologică. Este un roman de război. moştenirea (moştenirea unchiului Tache trezeşte invidii şi dispute).gelozia. vizând puternice drame existenţiale şi de conştiinţă. deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative. luciditatea (auto)analizei. fără mânie şi fără iubire. timpul prezent şi subiectiv. După tehnica narativă. De asemenea. este un roman de dragoste. memoria afectivă. prin inadaptabilitatea personajului principal la mediocritatea vieţii cotidiene. dar şi autenticitatea definită ca identificarea actului de creaţie cu realitatea vieţii. Romanul este de tip citadin. cu o problematică acută. drama intelectualului. După curentul literar în care se încadrează. care nu a gustat existenţa din plin niciodată. anticalofilismul. [.. . cu pasiune numai de colecţionar.] Tot scrisul lui Camil Petrescu este al unui solitar impulsiv. radiografierea mediilor citadine şi mondene etc. arivismul (Nae Gheorghidiu. naraţiunea la persoana I. are ca teme secundare.

o serie de efecte în planul construcţiei narative: narator la persoana I. structurate pe „o idee sau pe o pasiune" . iar ca formulă epică.model proustian: naraţiune homodiegetică şi viziune internă. nefiind căutate intenţionat. Relaţiile spaţiale şi temporale prevalează dimensiunea temporală a prezentării evenimentelor. temporalitate subiectivă. supus determinărilor şi oscilaţiilor temporale ale memoriei involuntare. de analiză a vieţii interioare . în romanul subiectiv. întâia noapte de război" dezvăluie compoziţia bipolară şi surprinde cele două . datorată memoriei involuntare prin care amintirile se înregistrează spontan. ilustrează romanul subiectiv. al cărui memorial de companie este „împrumutat cu amănunte cu tot eroului".iubirea şi războiul „Ultima noapte de dragoste. devine spaţiu interior. perspectivă „împreună cu". Roman al unei duble experienţe ontice şi cognitive . „Ultima noapte de dragoste. De aici. accentul pus pe analiza stărilor interioare (introspecţie şi monolog interior).42 proză subiectivă de analiză psihologica : Acesta este un tip de roman apărut odată cu concepţiile artistice moderniste care promovează ideea că singura realitate accesibilă cunoaşterii umane este cea interioară / psihologică. suspendarea linearităţii evenimentelor. rolul predominant în constituirea cadrului acţiunii. nedirijat. întâia noapte de război" îşi are izvoarele în experienţa sublocotenentului Camil Petrescu. anularea omogenităţii lumii imaginare..suma unor „dosare de existenţă". titlul: Titlul romanului „Ultima noapte de dragoste. discurs fragmentat. întâia noapte de război" este un roman realist psihologic. „ionic" . de aceea sunt prezente mai multe întoarceri în trecut care urmează fluxul conştiinţei şi relativizează timpul. Spaţiul îşi pierde astfel. voluntar pe frontul Primului Război Mondial. specifică fiind acronia.

Simbolul nopţii figurează incertitudinea care îl devorează lăuntric. cu intrări multiple. dintr-un întreg capitol". incipit şi f i n a l : Principiul simetriei şi cel al circularităţii. generată de incertitudinea în iubire. Definit ca „punct iniţial al naraţiei.incipitul textului . Cele două tablouri care au acelaşi decor .evidenţiază însă şi o tehnică a contrastului: descrieri ample. în care convenţiile discursului tradiţional sunt suprimate. Toate caracteristicile eroului romanului sunt sintetizate în incipitul modern.de secvenţa expozitivă (expoziţiunea romanului).casa din strada Antim . iraţionalul şi întunericul firii umane cu care se confruntă.43 experienţe existenţiale şi cognitive ale lui Ştefan Gheorghidiu. care guvernează intrarea şi ieşirea în şi din universul cărţii. Cele două adjective aşezate într-o ordine semnificativă („ultima". („poate fi construit dintr-o propoziţie sau frază. Având în vedere această premisă si construcţia modernă „supraetajată" a romanului. incipitul are dimensiuni variabile. cunoaşterea şi setea de absolut. . Subiectul romanului se organizează în jurul dramei de conştiinţă a personajului principal. sunt evidente în secvenţele cu care se deschide şi se sfârşeşte romanul. balzaciene. devenite teme ale cărţii (iubirea şi războiul). tema moştenirii şi cea existenţei societăţii bucureştene în preajma Primului Război Mondial. tema: Tema inadaptării intelectualului la o lume vorace a imposturii şi a mediocrităţii se cristalizează prin mai multe arii tematice: dragostea şi războiul. ori la limită. „întâia") sugerează disponibilitatea eroului de a depăşi drama iubirii înşelate şi de a intra în mereu alte orizonturi ale cunoaşterii. este dificil de diferenţiat secvenţa primă . moment în care se produce trecerea de la lumea reală istoriei la lumea ficţională a reprezentării".

propune acum cu seninătate despărţirea („Ascultă. care afirmase la început că „acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte. iar partea a doua este jurnalul eroului aflat pe frontul Primului Război Mondial. un criteriu operaţional de diferenţiere poate fi funcţia textuală a incipitului. romanul. Singurul conflict care îşi află rezolvarea prin acest final este cel psihologic (raţiune/pasiune): iubire îşi pierde rangul de valoare absolută. Fiind gata să ucidă din dragoste. Ela.44 În aceste circumstanţe. precum şi de un artificiu de compoziţie (prin relatarea unei scene de la popota ofiţerilor din regimul XX. Acestea fixează circumstanţele situaţiei narative şi cele două planuri pe care se structurează romanul. în continuare. având rolul de a motiva artistic situaţia iniţială . dar are . prin instalarea unei situaţii de criză. în cadrul căruia tânărul Gheorghidiu se află concentrat ca sublocotenent. construcţia discursului narativ: j Din punct de vedere al compoziţiei. sfârşind în „oboseală şi indiferenţă". la distanţă. Fiecare capitol se încheie „ex abrupto". ce-ai zice tu dacă ne-am despărţi?"). prelungind criza de valori a eroului. contrapunctic.expoziţiunea. Deşi distincte. aşa cum arată şi titlul. Celelalte conflicte rămân suspendate. fată dragă. Finalul romanului este întro relaţie contrastivă cu primul capitol. Scena este ulterioară evenimentelor care vor fi narate. de „monodeism". Funcţia de a semnala intrarea în spaţiul ficţiunii şi de a evidenţia tiparul narativ revine primelor şapte alineate. care nu este însă dezvoltată şi rezolvată în capitolul următor. ci. fiindcă Ştefan. cele două părţi ale romanului sunt unificate de prezenţa unei singure conştiinţe (care se autodefineşte în raport cu lumea înconjurătoare şi care narează la persoana I evenimentele). cuprinde două părţi: prima parte este relatarea iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi soţia sa. unul asupra celuilalt".

45 tocmai rostul de a stabili o ordine a planurilor povestirii şi de a le unifica. cu focalizare exclusiv internă. de geneză. analizate. sub forma unei confesiuni a personajului principal. înmulţind argumentele. este prezent în ambele părţi ale romanului. la lumea din jur". care disecă faptele.identitatea dintre planul naratorului şi al personajului. se constituie ca nuclee de structură. subiectiv. în care „eroul se raportează la el însuşi sau la întreg universul. Punctul de vedere unic şi subiectiv. Cele două planuri se dezvoltă paralel. Reprezentarea epică neutră a unor evenimente exterioare (în romanul tradiţional) face loc reprezentării unor proiecţii subiective în . care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. se poate vorbi despre descrierea monografică a unei iubiri. în toate fazele ei. este fundalul pe care se desfăşoară o lume.". la cote superioare şi de declin. Al doilea plan. În ceea ce priveşte structura interioară a romanului. de stabilizare şi de acord al afectului cu spiritul. al personajului-narator care mediază între cititor şi celelalte personaje. un întreg univers în care se consumă experienţe. face ca cititorul să cunoască despre ele atât cât ştie şi personajul principal. Sentimentul este minat de o luciditate niciodată părăsită. iar faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente interioare. pentru infidelitatea femeii. Acest plan. Scena de la popotă şi capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu. naraţiune şi moduri de expunere : Romanul este scris la persoana I. interpretate. ele dând unitate suprapunerilor de imagini semnificative sau mai puţin semnificative. Însă situarea eului narativ în centrul povestirii conferă autenticitate. iar uneori interferează. Ştefan Gheorghidiu. Naraţiunea la persoana I. presupune existenţa unui narator implicat . obiectiv.

pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat la tribunal. „La Piatra Craiului în munte".trecutul poveştii de iubire. Ştefan Gheorghidiu asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre dragoste şi fidelitate.46 planul conştiinţei naratorului (în romanul modern. Memoria involuntară se asociază cu principiul substanţialităţii . a contrapunctului. Capitolul pune în evidenţă cele două planuri temporale din discursul narativ: timpul narării . Această discuţie declanşează memoria afectivă a protagonistului. autoscopia / introspecţia. a alternanţei. Tehnicile narative sunt şi ele moderne: tehnica analitică.sunt selectate episoade semnificative. este posterioară întâmplărilor relatate în restul Cărţii I. din punctul de vedere al personajului. trezindu-i amintirile legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.narator.şi timpul narat . motivând artistic epicul (concepţia lui Gheorghidiu despre iubire va fi „demonstrată" prin evocarea „anotimpurilor" iubirii dintre el şi Ela. de tip subiectiv). care au relevanţă maximă în destinul eroilor. dar şi cea a inserţiei.prezentul frontului . construcţia subiectului: j Romanul debutează printr-un artificiu compoziţional: acţiunea primului capitol. acest capitol deţine funcţii estetice multiple: rol descriptiv (prin enunţurile de orientare care fixează un timp determinat istoric şi un spaţiu real) şi rol persuasiv (se comentează critic şi ironic pregătirile pentru intrarea României în război). utilizându-se tehnici analitice directe: monolog interior / confesiunea. Arta narativă camilpetresciană ilustrează structuri moderne ale epicului şi ale discursului analitic. În primăvara lui 1916. frecvente în proza de analiză psihologică. . rol de situare a eroului-narator în raport cu realitatea şi rol de premisă teoretică. psihologic. De asemenea. în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei. Realitatea este percepută şi interpretată subiectiv.

pe atunci student la filosofie.. a „distinsei" protipendade pentru care iubirea. care se hrănea din propria ei substanţă". fapt nerealizat din cauza izbucnirii războiului. Tache Gheorghidiu. Moştenirea neaşteptată lăsată lui Ştefan de unchiul său bogat. începe „ex abrupto".48 Capitolul al II-lea. se naşte din admiraţie. dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana care-mi va sfâşia trupul". caracteristic lumii mondene în care pătrund. a politicienilor şi a afaceriştilor veroşi (Nae Gheorghidiu).. a milionarilor analfabeţi (Vasilescu Lumânăraru). când se va da lupta. fixând intriga şi punând universul sufletesc al eroului sub zodia suspiciunii şi a Erosului ca suferinţă devoratoare: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală. se va întreba asupra sensului acesteia. Înrolat pe frontul românesc. orfană crescută de o mătuşă. morala şi cultura sunt noţiuni goale de sens. Astfel. În timpul acestei excursii se pare că Ela îi acordă o atenţie exagerată unui anume domn G. . Iubirea tânărului. „Diagonalele unui testament". asupra împrejurărilor în care va muri: „Ştiu că voi muri. studentă la Litere. Gheorghidiu cere o permisie..] Era o suferinţă de neînchipuit. Scriitorul prezintă starea de spirit a eroului înainte de a participa la luptă: o neobosită căutare de certitudini. Ela pare a se adapta rapid noului stil de viaţă. care. duioşie: el se căsătoreşte din dragoste cu Ela. după opinia personajului-narator. în vreme ce Ştefan este atras de noua sa condiţie socială doar în măsura în care îi oferă noi experienţe de cunoaştere. neconvertite în conţinuturi sufleteşti. el descoperă o lume rapace. Ela şi Ştefan se împacă. [. ca să verifice dacă soţia îl înşală. transformă radical viaţa tânărului cuplu. Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză matrimonială al cărui punct culminant are loc cu ocazia excursiei la Odobeşti. onoare. îi va deveni mai târziu amant. După o scurtă despărţire.

„căderea" în zona unei realităţi în care camarazii întâmplători sunt mai apropiaţi sufleteşte decât cei fără de care viaţa nu putea fi concepută înainte: „Acum oamenii de aici. îmi sunt singurii aproape şi sunt mai aproape de ei decât de mama şi de surorile mele". metafore contribuie la crearea atmosferei: astfel. Se operează astfel revenirea din durata interioară în timpul obiectiv al războiului. Comparaţii. totul devin halucinant. dealul icneşte de izbituri scurte „ca de neîntrerupt cutremur". încheiată anticipativ de Gheorghidiu („Şi acum începe una dintre zilele cele mai grozave din viaţa mea. exploziile. blestemaţii în uniformă. Pentru prima dată. Participând la campania din Transilvania în primele rânduri. „ultima noapte de dragoste" trăită alături de soţia sa la Câmpulung este urmată de „întâia noapte de război". repetiţii menite să stârnească sentimentul groazei. Gheorghidiu descoperă „prietenia definitivă. înainte de luptă. cunoaşte sentimentul solitudinii fiinţei în faţa morţii şi faptul că spaima de neant reduce omul la starea de sălbăticiune hăituită. descoperă sentimentul responsabilităţii faţă de vieţile oamenilor din plutonul pe care-l conduce şi solidaritatea necondiţionată. ca viaţa şi ca moartea" şi camaraderia bărbătească. descoperite prin existenţa cognitivă a războiului. o explozie de obuz este „ca o ciocnire de trenuri". fiecare îşi aşteaptă . Inversiuni ca „Mare blestem pe capul nostru". Simbolic. iar o altă secvenţă prezintă imaginea unui om care merge încă după ce i se retezase capul. Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu" se structurează pe trei momente: discuţia dintre ofiţeri. Durabilă halucinaţie de foc şi de trăsnete").50 Adevărata dimensiune a unei iubiri considerate principiu ordonator al existenţei se dovedeşte derizorie în comparaţie cu alte valori. zgomotul. nu depăşesc însă grija pentru autenticitate şi contactul cu realul. Fragmentul cultivă apocalipticul. războiul este monstruos. Sunt descrise învălmăşeala. dacă nu cea mai groaznică. enunţat la început. Cel de-al doilea moment surprinde vizual şi auditiv retragerea armatei din faţa inamicului.

conflictul exterior de ordin moral cu familia. sfârşind în „oboseală şi indiferenţă". Iar efectul se întoarce asupră-i. Drama colectivă a războiului pune în umbră drama individuală a iubirii. dictată de forţe şi raţiuni exterioare. n-am fost nicio secundă gelos. Cel deal doilea conflict însă. al acesteia. nu a geloziei. îşi va găsi o târzie rezolvare în hotărârea eroului de a dezerta. naratorul (descins din vocea auctorială)." Prin acest deznodământ. Gheorghidiu se întoarce acasă.51 moartea. în genere necreditabil. dar se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela. Obosit să mai caute certitudini şi să se mai îndoiască. Rănit şi spitalizat. se filtrează şi se organizează arhitectonic în adâncimea perspectivelor interioare ale eroului. de la lucruri personale la amintiri. ci a setei de certitudine („Nu. deşi am suferit atâta din cauza iubirii"). forţa . societatea şi cu lumea. Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat superior. a integrării într-o existenţă cotidiană. Adică tot trecutul. o priveşte acum cu indiferenţa „cu care priveşti un tablou" şi se hotărăşte să o părăsească: „I-am scris că îi las absolut tot ce e în casă. din cioburile realităţii. o lume veşnic imperfectă. recompunând continuu şi zadarnic. şi o dramă a incapacităţii alinierii. Drama lui Gheorghidiu se consumă în două direcţii: o dramă a iubirii înşelate.. de la obiecte de preţ la cărţi [. conflictul psihologic (raţiune / pasiune) care conduce iniţial la o criză de valori îşi află rezolvarea: iubirea îşi pierde rangul de valoare absolută de „monodeism". personajele: Ştefan Gheorghidiu este conştiinţa dramatică ordonatoare a operei. la Bucureşti. necircumscrise idealului pe care eroul şi l-a asumat.. aplicând asupra dragostei şi existenţei matricea procustiană făurită de propria-i sete de ideal.]. Întreaga afabulaţie a cărţii se compune.

bazată pe o comunitate de sentimente. din strămoşi". drama spadei care. situându-se aici şi organizând lumea. a idealului. Ştefan însuşi îi conferă atribute ale idealităţii: „Era atâta tinereţe. schimbă. epigoni ibsenieni rătăciţi în viaţă şi neadaptaţi la compromisuri. ci se frânge. dar sigur. ca şi cazul altor eroi camilpetrescieni. sau. Se căsătoreşte. este o prezenţă simptomatică în galeria eroinelor camilpetresciene. tipar de idealitate. de studentă. întreaga viaţă a eroului se consumă la mari adâncimi. provoacă permanenta dărâmare de temple din sufletul eroilor. mai bine zis. De . încet. proiectându-l în zonele ei insalubre. De fapt. iar neconcordanţa dintre acestea două. student în filosofie. unui tipar de idealitate. el recreează lumea. atâta frângere.în problemele multe şi încurcate ale moştenirii. personajul principal feminin al romanului. prin faptul că tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator. trezind în ea „porniri care dormitau latent."7 Ela Gheorghidiu. o supune. îndrăgostit de abstracţiuni şi modelat după idealuri livreşti. Atenţia eroului este veşnic întoarsă spre interior. Intervine pătimaş . eroul dă unitate perspectivei. nu se îndoaie. lumea absolutului. încercând să-l supună aceloraşi schimbări şi pe Ştefan. atâta nesocotinţă în trupul bălai şi atâta generozitate în ochii înlăcrămaţi albaştri". Moştenirea lăsată de unchiul Tache.52 procustiană a societăţii anihilându-l. obsesiv şi răscolitor. Plonjările sale interioare traduc. şi cea care cade sub simţurile sale. sub apărare. Ela este cel mai „misterios" personaj. care nu-l afectează vizibil pe Ştefan. Gheorghidiu e creat din pasta aceloraşi «suflete tari». nerelevată până atunci soţului . peisajul casnic. Aflându-se în centrul evenimentelor. cu Ştefan şi amândoi realizează la început o căsnicie frumoasă şi săracă.dar cu altă patimă. va influenţa puternic comportamentul Elei. Toată momentele dramatice. „Psihologia lui Gheorghidiu se înrudeşte cu psihologia eroilor dramatici ai d-lui Camil Petrescu.

setoasă şi aici de ideal. revolta lui izvorăşte din setea de cunoaştere şi din credinţa că nu există salvare fără curajul adevărului.cu ajutorul monologului interior . conferă Elei. dar total inadaptat din punct de vedere social. Este un inadaptat superior. Într-un episod narativ. Oferind o singură variantă asupra evenimentelor. în speţă de Ştefan Gheorghidiu. Sondările.. dumneata eşti dintre acei care fac mofturi interminabile şi la masă.experienţa din trecut într-o autocaracterizare a întregului parcurs alături de Ela. Ela se mişcă şi gândeşte în spaţiul ordonat al conştiinţei acestuia. care organizează naraţiunea sub forma unor evenimente sufleteşti. Dintre cei care întotdeauna descoperă firele de păr în mâncare.drept un idealist atras de absolut. .. „un cavaler". un statut aparte: Ela este „o emanaţie". el pleacă la război din motive de pură onoare şi sete de cunoaştere. de absolut. deciziile aparţin eroului masculin. decât spirituală. Ea apare doar prin prisma conştiinţei empatice a lui Ştefan. Mai mult. atâta luciditate e insuportabilă. ca personaj.53 aceea cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei sau dacă e mai degrabă superficială. protagonistul este caracterizat indirect prin faptele şi vorbele sale . personajul-narator anunţă de la bun început motivul zbuciumului său interior. dezgustătoare". [.] Nu.„în afară de conştiinţă totul e o bestialitate" . relatate de un narator implicat. o doamnă întâlnită întâmplător remarcă după doar un scurt dialog principala lui trăsătură de caracter excesiva raţionalizare a trăirilor: „Ah. concluz i e : Ştefan Gheorghidiu face parte din „familia" „sufletelor tari". mijloace de caracterizare: Memoria voluntară specifică primei părţi a romanului transformă . concluzionările. Structura proprie romanului lui Camil Petrescu.

este privit dintr-o altă perspectivă în partea a doua.»". un roman e. la origine. Aici meditaţia devine gravă pentru că viaţa şi moartea sunt puse faţă în faţă. falsitate.54 Simetria dintre cele două părţi ale romanului este desăvârşită atât ca echilibru şi compoziţie. un sistem de fişe de temperatură psihologică şi etică din a căror interpretare se constituie o lume cu reacţiile ei. Tot ce în prima parte era minciună. Pentru Camil Petrescu. cât şi prin faptul că ele sunt „ca cele două mari experienţe legate de «ultima noapte. .» şi «prima noapte.

Prima sa operă. Familia sa s-a stabilit în Bucureşti în 1914 şi şi. în particular începe să înveţe persana şi ebraica.antropologice ale lui James George Frazer. Devine elev al Colegiului Spiru Haret unde este interesat de ştiinţele naturii şi de chimie. Romanul experienţei a) Mircea Eliade . ca şi de ocultism. adolescentul este aproape unanim recunoscut la „şef al generaţiei" sale. volum autobiografic. interesul faţă de aceşti doi scriitori ducându-l la învăţarea limbilor italiană şi engleză. iar articolele sale de entomologie trădează o surprinzătoare imaginaţie. începând din 1925. scriind piese scurte pe subiecte entomologice.56 1.biografie Mircea Eliade s-a născut la 28 februarie 1907 şi a murit la 22 aprilie 1986 la Chicago. „Romanul adolescentului miop". „Inamicul viermelui de mătase" este publicată în 1921.a achiziţionat o casă unde Eliade a locuit până târziu în adolescenţă. Face cunoştinţă cu nuvelele lui Giovanni Papini şi cu studiile social. Patru ani mai târziu. După o pubertate dificilă de studiu solitar. . urmată de „Cum am găsit piatra filosofală". Eliade încheie munca la volumul său de debut.

Obţinând bursa.58 În 1927 face o călătorie în Italia şi îl vizitează pe Giovanni Papini. de unde trimite o cerere de bursă pentru studii de filosofie orientală în India. Astfel. . iar odată cu întoarcerea în Bucureşti îşi dă doctoratul în filosofie cu o lucrare asupra gândirii şi practicii yoga. iar în 1928 revine pentru trei luni la Roman. primind o invitaţie de a studia cu ilustrul filosof Dasgupta. începe să studieze limba sanscrită şi yoga în Calcutta. filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. după cultura italiană.

După război se stabileşte la Paris. Creaţia sa literară cunoaşte. trei faze: ■ epicul pur ■ proza fantastică ■ fantasticul ascuns în banalitatea cotidiană. În 1976 începe publicarea operei sale capitale. definită astfel de el însuşi în studiul „Fragmentarium": „o mare creaţie epică reflectează în bună parte şi mijloacele de cunoaştere ale epocii. Evaluarea critică a posterităţii lui Eliade rămâne importantă. frescă a problemelor existenţiale în epoca pe care a trăit-o. iar romanul său Maitreyi capătă o mare popularitate. în principal. calitate în care predă cursuri de istoria religiilor. cum ar fi „La ţigănci" (1959). b) Romanul lui Mircea Eliade Opera literară a lui Mircea Eliade este caracterizată de o literatură a autenticităţii. continuându-şi în tot acest timp activitatea publicistică şi literară. Filosofia personală este exprimată atât în nuvelele memorabile. organizat de Asociaţia română de istorie a religiilor a dedicat o întreagă secţiune analizei operei lui Mircea Eliade. Congresul european de istorie a religiilor. cunoştinţele ştiinţifice şi filosofice". apoi la marile universităţi ale lumii. „Întoarcerea din rai". „Nuntă în cer"). care-l va consacra definitiv între savanţii secolului XX. el fiind bazat pe experienţa în India şi pe date autobiografice. „Istoria credinţelor şi ideilor religioase". Opera sa literară stă mărturie convingerilor sale de viaţă. evidenţiază eroul lucid. care încearcă să-şi ordoneze epic experienţele trăite („Maitreyi". cu preocupări fascinante şi o biografie contradictorie continuă să o ofere. sensul vieţii şi valoarea omului. „Huliganii". în spiritul lui Andre Gide. În 1956 devine profesor la Universitatea din Chicago. tocmai datorită prestigiului şi imaginii culturale covârşitoare pe care un autor de factură enciclopedică. „Romanul adolescentului miop" ilustrează întâmplări ale autorului din anii de liceu.60 În 1933 devine cadru universitar. „Întoarcerea din rai" (1934) şi „Huliganii" (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existenţa unei realităţi extrasenzoriale. dominat de dorinţa cunoaşterii de sine. Epicul pur. cât şi în romanul „Noaptea de sânziene" (1971). prezentate şi sub alte aspecte decât . unde va preda la Şcoala de Înalte Studii (Sorbona).

mai ales sub aspect spiritual şi erotic. Romanul „Maitreyi". reflectând „experienţa sacrului". Complexitatea operei lui Mircea Eliade este unul dintre cele mai solide argumente în susţinerea ideii că unitatea creaţiei sale constă în profunzimea substanţială a scrierilor. Aprecierea se referă la faptul că pentru romancierul Mircea Eliade. pe de altă parte fantasticul. Locuind o perioadă în casa filosofului Dasgupta. În 1930 scrie „un roman pe jumătate autobiografic". Maitreyi. acestea apar numai în totalitatea operei". c) Romanul „Maitreyi" geneza şi critica: Scrierile literare ale lui Mircea Eliade reprezintă două tendinţe ireconciliabile: pe de o parte „experienţa". ca şi pentru scriitorul Andre Gide. întâmplările. apărut în 1933. Cu privire la ultima tendinţă. indiferent că sunt filosofice. cărţile mele trebuie judecate în totalitatea lor. o cunoaşte pe fiica acestuia. Dacă ele au vreo valoare. face parte din literatura modernă interbelică şi ilustrează epicul pur. ştiinţifice sau literare: „pentru a judeca ceea ce am scris. atunci. Mircea Eliade consemnează într-un jurnal faptele. numit „Izabel şi apele diavolului". sensul artei este „cunoaşterea (înţelege instruirea de esenţe pe cale mitologică)". Artistul trăieşte intens „răul şi binele. intensă a realităţii. autenticitatea. experienţa trăită în India şi acesta stă la baza viitoarei creaţii epice. rămânând cu o intactă curiozitate" şi „îşi notează cu răceală experimentele în «caiete»". George Călinescu afirma că „Mircea Eliade reprezintă cea mai integrală (şi servilă) întrupare a gideismului de la noi". .35 „cele atât de duios evocate de Ionel Teodoreanu" şi se voia a fi o carte „ştiinţific exactă" asupra „acestei misterioase perioade de trecere de la o copilărie la tinereţe". trăirea nemijlocită. eliberându-se de amândouă.

Exaltat. de trăire .limită". incompatibilitate de neacceptat pentru Camil Petrescu. Apariţia romanului stârneşte reacţia literaţilor vremii. Nu există niciun individualism în aceasta". Tot un astfel de roman scrie şi Camil Petrescu. În timp ce „Ultima noapte de dragoste. în care autorul esenţializează mitul iubirii şi motivul cuplului.. numai că la Eliade accentul cade pe capacitatea experienţelor / trăirilor de a fi reprezentative pentru „condiţia umană" în general. Mihail Sebastian mărturiseşte: „Dacă ar ajuta la ceva. întâia noapte de război" mizează pe analiza tensiunilor interioare şi individualiste ale lui Ştefan Gheorghidiu. v-aş spune că e cea mai frumoasă şi mai tristă carte pe care am citit-o". totuşi. a te exprima pe tine. iar Perpessicius afirmă cu entuziasm: „Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanităţii". odată cu „Maitreyi" . înainte de toate. iar nu pentru un ins oarecare. Gabriel Dimisianu remarca faptul că „erosul pentru personajele lui Mircea Eliade este o zonă de confruntare maximă între voinţe şi terenul predilect de experimentări morale. eu propun autenticitatea [. tipologie: Romanul „Maitreyi" ilustrează mitul cunoaşterii şi al fericirii prin iubire. a cunoaşte prin tine. Aşadar. conturat teoretic în mai multe fragmente din „Oceanografie": „în faţa originalităţii.36 „Maitreyi". care concepe personalul / individualul ca o condiţie a autenticităţii. fiind considerat o adevărată izbândă literară. un roman subiectiv.aspect evidenţiat de Nicolae Manolescu . Despre manifestarea sentimentului de dragoste în proza lui Eliade. romanul lui Mircea Eliade creează un alt tip de autenticitate. Iată cum .Eliade construieşte o opoziţie între personal şi autentic. O proză ca „Maitreyi" trebuie considerată. fiind şi primul roman exotic din literatura română.] A trăi tu însuţi.

nici trăirea. iar eroii lui îşi trăiesc iubirea cu intensitate. Notaţiile jurnalului sunt ulterioare momentului trăit. Maitreyi reconstituie o revelatoare diagramă a înălţărilor şi căderilor pe care le poate cunoaşte iubirea între doi oameni cu formaţii sufleteşti foarte diferite. Deşi este un roman cu surse autobiografice. nici notarea faptelor nu dau naştere romanului experienţei.37 se instaurează o nouă orientare în cadrul prozei româneşti interbelice de tip subiectiv. iar Allan este un „alter-ego" al scriitorului. rămânând nişte acte mecanice neînţelese până în momentul în care sunt recitite din perspectiva finalizării întâmplărilor consemnate. Mircea Eliade justifică teoretic această modalitate narativă. scrisori etc.mai mult dintr-o nevoie de clasificare didactică . în plan interior.roman al experienţei (trăirii). de către personaje. Aşadar. experienţialismul / trăirismul nu provine din legăturile cu viaţa reală a autorului. ca experienţă definitorie a existenţei. Proza experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate. a unor experienţe definitorii. Adevărul psihologic străpunge insolitul situaţiilor şi conferă experienţei o densă substanţă omenească". elemente autobiografice. . numită . Asemenea fragmente de poetică explicită sau implicită i-au determinat pe unii comentatori să considere „Maitreyi" un roman al scrierii unui roman. Romanul valorifică trăirea cât mai intensă. deosebind-o de alte scrieri subiective. proza experienţei/: Chiar în interiorul textului. Critica literară a evidenţiat relaţia dintre exotism şi trăirism în roman: „Aparent exotic. prin utilizarea unor elemente care ţin de realitate: jurnalul din India al scriitorului. ci din faptul că romanul creează impresia de viaţă autentică. ci retrăirea clipelor ce au produs o revelaţie pentru individ.

cea occidentală pe care Eliade o acuza de un pragmatism superficial în plan uman. autenticitatea „faptului trăit". Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei. e tocmai că nu ştiu cum să evoc figura ei . Povestea fericită trăită de cuplul de îndrăgostiţi Allan şi Maitreyi. [. consemnat „în însemnările mele din acel an". „simbol al sacrificiului în iubire". ne întâmpină însă o istorie despre lipsa de comunicare dintre culturi". Fire autoreflexivă. diferit de cel al lui Allen: „India nu a părăsit. incipit şi f i n a l : Incipitul „ex-abrupto" al romanului modern surprinde prin tonalitatea confesiunii şi atitudinea personajului-narator. fiind izvorâtă din vechi tradiţii indiene. Maitreyi este o fată cu o personalitate unică. Iubind-o pe Maitreyi. cât şi forţa iubirii adevărate. Maitreyi aparţine unui alt orizon cultural. ca experienţă definitorie. plină de mistere greu de pătruns: „Dincolo de stratul de suprafaţă al subiectului. aminteşte de Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda. luciditatea analizei. Fiecare gest al ei are o semnificaţie puţin vetustă. „femeie şi mit". redă opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale.] Şi dacă sufăr oarecum începând această povestire. ea având ca substrat o confruntare între cele două lumi.considerată de critica literară cel mai exotic personaj feminin din literatura română. sălbatică prin comportament. puterea intuitivă. prin sinceritatea povestirii. care sperie la un moment dat prin cuvintele rostite într-o reuniune.. în acelaşi timp. cum a făcut Occidentul. şi cea orientală. şi luciditatea autoanalizei. Conflictul dintre Allan şi bengalezul Narendra Sen. elanul mistic şi asceza mentală". în limba engleză. Allan trăieşte un conflict interior: dintre intensitatea iubirii. tatăl fetei.38 titiul: Titlul cărţii coincide cu numele personajului principal feminin Maitreyi . în decor exotic. Maitreyi: „Am şovăit atât în faţa acestui caiet pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi. dar şi prin misterul femeii iubire. tema: Tema romanului este iubirea incompatibilă..

în romanul pe care Allan îl scrie. Asemenea notaţii. Maitreyi rămâne pentru europeanul raţional o eternă obsesie şi enigmă. relativizează evenimentele şi le conferă caracter subiectiv. sunt frecvente în roman: „Eu scriam în odaia mea. naraţiune şi moduri de expunere : Formula care sintetizează problematica romanului este estetica autenticităţii. amestec de jurnal intim şi naraţiune retrospectivă. cconstrucţia discursului narativ: j Noutatea construcţiei discursului narativ constă în dubla perspectivă temporară pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară. Frământările lui Allan pentru a o înţelege pe Maitreyi fac ca romanul să aibă un final deschis: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu eu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei. tânărul romancier în devenire denunţă atât falsitatea experienţelor sale: „Cât de naiv eram!. Rând pe rând. Autenticitatea romanului modern. „punerea în abis". prin confesiunea personajului-narator. Însă. naratorul Allan înţelege că aceasta rămâne unica modalitate de a împărtăşi experienţa capitală. autoanaliza lucidă. Neconcordanţa dintre istoria propriu-zisă. nesiguranţa şi tulburarea celor dintâi întâlniri". relatarea la persoana I. Pe măsură ce scrie romanul. introspecţia.. şi rememorarea acesteia.. Punerea în abis a ideologiei romanului din primele capitole va fi nuanţată în mod repetat pe tot parcursul textului. cu toate că scrierea mistifică inevitabil orice trăire. relatată în jurnal. viziunea lui Allan asupra întâmplărilor trecute se modifică. De fapt. consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. eram gelos pe oricine o făcea să râdă pe Maitreyi)". Totuşi. este susţinută de utilizarea tehnicii narative moderne. Personajul-narator nu evocă pur şi simplu întâmplările. ci reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent.. (Nota. dar şi la felul în care percepuse respectivele evenimente în momentul în care le trăise.". Am avut o sufocare penibilă de gelozie.40 de-atunci şi nu pot retrăi aievea mirarea mea. Nu înţelegeam nimic. care conferă autenticitate. de care mi-e ruşine. E ciudat cât de incapabil sunt să prevăd evenimentele esenţiale". nu eram prea îndrăgostit atunci. secvenţe din jurnal fiind . rememorându-le.

când scrie romanul. Când o vede pentru prima dată în timp ce alegea cărţi pentru vacanţa de Crăciun împreună cu tatăl ei. cu sânii puternici. Incipitul îl constituie ezitarea personajului are ar fi dorit să ştie cu exact ziua în care a cunoscut-o pe Maitreyi. de fecioară bengaleză crescută prea plin. îl invită pe Allan să locuiască în casa lui. un englez de 24 de ani. iar celălalt ulterior evenimentelor trăite. se îmbolnăveşte de malarie şi este spitalizat. iar apoi să se mute cu toată familia în Anglia. Allan nu este impresionat de Maitreyi. Cercetând caietele. Un alt element de autenticitate este anticalofilismul declarat de narator: „. naratorul încearcă să-şi amintească momentul când se îndrăgostise de Maitreyi.cu ochii ei prea mari şi prea negri. în sari de culoarea ceaiului palid. E un dar ăsta al poveştilor. se angajează în Calcutta. Narendra Sen intenţionează să-l adopte ca fiu pe Allan. atras de exotismul Indiei. însă Allan află mult mai târziu de la Maitreyi adevăratele intenţii ale inginerului. în timpul convalescenţei. ca un fruct trecut în copt". ba dimpotrivă. la o cină în casa familiei Sen: „Maitreyi mi s-a părut atunci mult mai frumoasă. „tulburarea celor dintâi întâlniri" cu frumoasa bengaleză. organizate pe două planuri narative. Când vine să . Inginerul hindus Narendra San. cu buzele cărnoase şi răsfrânte. Această primă impresie se modifică într-o oarecare măsură în momentul în care merge împreună cu un prieten ziarist francez. adolescenta bengaleză i se pare chiar „urâtă . care scria o carte despre India.41 introduse în naraţiunea romanescă. apoi însărcinat să supravegheze lucrările la Tambuk şi la Assam. Lucien Metz. la o societate de canalizare a deltei.. mărturisindu-şi neputinţa de a retrăi aievea acum. cu desfăşurarea acţiunii. în junglă. Romanul debutează cu starea de incertitudine a personajului masculin. Mai întâi desenator tehnic. pentru că în India începuse revoluţia. Nu-l are oricine. cu papucii albi cusuţi în argint"." construcţia subiectului: j Romanul este structurat în cincisprezece capitole. mult înainte de a se muta în casa inginerului hindus. cu studii strălucite la Edinburgh. Allan este un tânăr inginer care.. după ce crezuse la început că Sen voia să-l însoare cu fiica lui. ce se disting în funcţie de temporalitate: unul contemporan. Allan. eu nu ştiu să povestesc. dar şi de dornic de a face o carieră.

modelul ei spiritual. Allan începe să ia lecţii de bengaleză de la Maitreyi. care abia acum află că o căsătorie cu Maitreyi este imposibilă. Înainte de a i se dărui lui Allan.42 îl viziteze la spital împreună cu tatăl ei. fără spiritualitate. Astfel. dar şi de complexitatea sufletului Maitreyiei. fiindcă Chabu trădează involuntar dragostea lor. având-o ca iniţiatoare pe Maitreyi. Allan receptează realitatea ca un european şi crede în complotul familiei Sen care îi încurajează apropierea de Maitreyi. Allan se lasă prins în mrejele jocurilor Maitreyiei. deoarece ea aparţinea celei mai nobile caste indiene.ca doi şerpi încolăciţi". Ruptura aduce supliciul. exponenţi ai acestor mentalităţi. ea declanşează involuntar jocul seducţiei. „suferinţa mea". fiindcă el însuşi afirmă: „. „mă amuz doar". iubirile lui Allan fuseseră doar trupeşti. iar imposibila clasificare pe calea lucidităţii şi autoanalizei întreţine interesul lui Allan pentru ea. traversând toate etapele iubirii: „eu n-o iubesc". Diferenţa dintre cele două mentalităţi. martirajul în casa inginerului Sen: tatăl orbeşte. pentru a evita păcatul iubirii fără rod. Narendra Sen îl alungă pe Allan. în bibliotecă. dar se simte atras de misterul fetei.. Misterul eroinei este infinit. boala. . adolescenta senzuală şi inocentă în acelaşi timp. tânărul englez este fascinat de viaţa familiei bengaleze. franceză. În primele luni nu se gândeşte la dragoste. Când se mută în casa lui Sen. Allan se simte tulburat în prezenţa fetei. el parcurge drumul cunoaşterii prin eros. deşi nu-şi explică motivul acestei reacţii. cea orientală şi cea occidentală. Fericirea îndrăgostiţilor nu durează. ceva se schimbase. aşa cum este acum şi sora ei mai mică. Treptat. a brahmanilor. iar el o învaţă. Chabu moare în urma unor crize de nebunie. al mâinilor. Cu floarea roşie pe care i-o oferă tânărului. săvârşeşte un jurământ cosmic la Lacuri şi îi dăruieşte lui Allan un „inel lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene . oficiază o logodnă mistică. este pusă în evidenţă de concepţia despre iubire a celor doi tineri..un templu. Chabu. Maitreyi îi mărturiseşte lui Allan că a fost mai întâi îndrăgostită de un pom cu „şapte frunze". desigur". jocul privirilor. în schimb. care consideră că unirea lor a fost „poruncită din cer". pentru ca în cele din urmă să se lege cu jurământ de Tagore. apoi a iubit ani în şir un tânăr care i-a dăruit o coroană de flori într. În schimb. „nicio femeie nu m-a tulburat atât". „mă turbură".din fier şi aur . care continuă cu jocul cărţilor. iar căsătoria cu cineva din afara castei sale ar fi adus dizgraţia întregii familii.

totuşi. îşi diversifică acest comportament. se întâlneşte cu nepotul doamnei Sen care îi povesteşte de încercarea disperată şi inutilă pe care o făcuse Maitreyi pentru a fi alungată de acasă. Implicarea ei e voluntară. Preocupările sale elevate . Allan rătăceşte o vreme pe străzile din Calcutta. În încercarea de a-l regăsi pe Allan. pe care la început o confundă cu prietenia. de la început. Allan fiind ispitit de „straniul şi neînţelesul din ochii.o determină să spiritualizeze şi sentimentul şi actul iubirii. Disperat. de aceea relaţia ei cu Allan este mai presus de fire. mistică. Maitreyi poate fi definită drept „cel mai feminin personaj" din literatura română. iar apoi se retrage în Himalaya pentru o dezintoxicare sentimentală. personajele: Cu o formulă pleonastică. Ea proiectează fiinţa logodnicului în mit. Toată inocenţa feminină. dovadă fiind atitudinea ei în momentul când o descoperă. nu ştia nimic despre dragoste. Nu doar feminitatea. după cum şi iubirea o înnobilează pe ea. care „mişcă stelele pe cer" . Episodul iubirii pasagere cu Jenia Isaac îi confirmă faptul că trăise alături de Maitreyi iubirea absolută.semn de fineţe a spiritului. totală. zeu de aur şi din pietre scumpe" şi transformă căsătoria nerealizată pe pământ într-o nuntă în cer. floare. Are o sensibilitate cu totul specială. De fapt. de inteligenţă . numindu-l „soare. amestecată cu o senzualitate deosebită. care devine tot mai enigmatic. unde trăirea în plan contemplativ i-ar permite purificarea. nu face din ea nicidecum un personaj lipsit de luciditate. în sensul că este purtătoare a acelui etern feminin ce poate declanşa aproape instantaneu o iubire fără margini. unde obţinuse o slujbă. . o anume putere. dar sacrificiul este inutil. după cum îi e caracterul. ea se dă vânzătorului de fructe. sperând că va fi alungată din casă.43 Brutalizată de tată. Detaliile fizice sugerează.după formula celebră rămasă de la Dante. Treptat. conştientă. Maitreyi ia toată vina asupra ei. apoi neaşteptat de senzuală şi misterioasă. ci întregul comportament: doar astfel se explică modul în care ea conceptualizează dragostea. bizară. dovadă că Allan o vede altfel. Plecarea în India îi apare ca o izbăvire. tot mai senzual. farmecul ei este inocent. din răspunsurile din râsul ei". aer. La Singapore.

Personaj principal al romanului. deocamdată lipsită de probleme existenţiale. senzuală. firesc. care o apropie de sentimentul numinosului. în singurătate. în ciuda riscurilor pe care ştie că şi le asumă. cu o încăpăţânare caracteristică spiritelor superioare. fascinaţie. Efectul general al impresiei pe care o lasă Maitreyi pe parcursul întregului roman este dat de dozarea aproape egală a apolinicului şi a dionisiacului din fiinţa ei. spre spontaneitatea mărturisirii. lucid.44 Tulburarea este dăruirea totală. din tot registrul de sentimente pe cale ce încearcă Allan. Chiar începutul ne-o arată capabilă să deţină primul rol într-o tragedie. până la adoraţie pură. Tocmai aceste riscuri. să definească. acest roman. pentru o autentificare şi prin scris a fiinţei sale. Totuşi. să analizeze. mintal şi comportamental. Dacă el este un individ rece. să îngroape în inima lui experienţa aceasta deopotrivă revelatorie şi traumatizantă. . De acum. alături de Maitreyi. Allan vine din spaţiul civilizaţiei europene şi se află în situaţia de a concilia. de inexplicabil. Animat de o hiperluciditate extrasă de autor din literatura existenţialistă gideană. de parcă ar dori să se dezică de acest trecut recent. indirect. Culpa ei rămâne. El devine cu adevărat personaj al cărţii în momentul în care pomeneşte de Maitreyi. Allan: el doreşte să înţeleagă totul. la modul implicit. Exigenţa faţă de sine e cel mai important lucru pe care-l afirmă. dragostea lor amestecă şi o importantă doză de iraţional. respingere. în esenţă. anunţă un final tragic. o culpă de inocenţă care devine tragică mai cu seamă în societatea ei. patima uriaşă. de la indiferenţă. El preferă ca. pe care naratorul le precizează pe parcursul desfăşurării acţiunii. dezvăluită de gesturile ei şi de felul în care o concepe Allan. Dragostea lui pentru Maitreyi evoluează uşor. cele două lumi care sunt constituite pe două modele culturale şi societale diferite: lumea europeană a secolului XX şi lumea hindusă încremenită în oricare din secolele trecute. Primele sale eforturi se îndreaptă spre păstrarea lucidităţii. admiraţie. prin excesul de sentiment pe care îl investeşte în relaţia cu Allan. lipseşte cel mai simplu şi cel mai normal: revolta. lupta pentru dragostea lui. Allan ţine un jurnal din care s-a născut. raţional. el se scufundă în propria lui sentimentalitate pentru a-şi explica şi pentru a ne explica traiectoria unei iniţieri. apropiată de religiozitate.

în diferite etape ale iubirii lor. Prin poetica explicită ce evidenţiază supremaţia retrăirii experienţelor decisive. la o descoperire de sine.45 De aceea asistăm. în istoria noastră literară. detaliile fizice senzuale sau inocente. gesturi. mai multe portrete. pe de o parte. ca un moment de graţie al autorului". limbaj. Totodată. Mircea Eliade impune odată cu Maitreyi o nouă optică asupra autenticităţii. Ea îl iniţiază pe Allan în iubire. concluz i e : Destinul literar al cărţii a confirmat aprecierea criticului Pompiliu Constantinescu: „se va cita romanul d-lui Eliade. mijloace de caracterizare: Prin caracterizarea directă. prin reprezentarea narativă inedită a iubirii mistice care converteşte o întreagă viziune despre lume. prin fapte. impunând în interiorul acestui model ceea ce critica literară a numit „romanul experienţei". creaţia sa valorifică cuceririle prozei subiective. gesturi. vestimentaţia. în cultura orientală şi în sacralitate. Caracterizarea indirectă. care îi redau (prin tehnica acumulării detaliilor) chipul. dezvăluie asumarea tragică a iubirii. pentru că Maitreyi este singura din cuplu care cunoaşte interdicţiile şi urmările erosului interzis în lumea sa. naratorul realizează. . calităţi în încercarea sa de a surprinde în transformare miracolul acestei femei indiene. atitudini. pe de altă parte la dezvoltarea unui univers feminin şi a resurselor amorului. relaţii cu celelalte personaje.

la Bucureşti.1 R o m a n u l r a td . ultimul an la Liceul Internat din Iaşi. Debutează cu versuri la „Universul literar" şi „Sburătorul". apoi pleacă la specializare cu o bursă de doi ani la Şcoala Română de la Roma. de la el ştiu tot ce ştiu. secţia de filologie modernă şi filosofie are ca profesori pe Nicolae Iorga. .biografie t i p b lz c n a a ia George Călinescu s-a născut la 19 iunie 1899. secundar franceză şi română. Copilăria o petrece la Botoşani şi la Iaşi. în anul 1928. acesta afirmând: „Domnul Călinescu este mintea cea mai ascuţită a generaţiei de astăzi. condusă de Vasile Pârvan. Lazăr" din Bucureşti. despre care Călinescu afirma: „Tot ceam învăţat la Universitate. perioadă în care face intense cercetări arhivistice. cu el am deprins meşteşugul informaţiei şi al construcţiei critice pe substrat istoric. Sunt critic".e de neînlăturat. În 1923 susţine examenul de licenţă în italiană. Am credinţa că mă va continua în critica literară". La Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Călinescu însuşi îl va confirma: „S-a isprăvit . Ramiro Ortiz. iar bacalaureatul îl susţine la Liceul „Mihai Viteazul" din Bucureşti. deprinde tehnica strângerii de documente şi informaţii care îi va folosi atât de mult în viitoarele lucrări. foarte apreciate de Eugen Lovinescu. fapt pe care. apoi urmează cursurile liceului „Gh. Cu el m-am deprins a scrie cărţi. de la Ortiz am învăţat. e lis e a) George Călinescu . Vasile Pârvan.

Opera sa este extrem de variată. de la poezie la cea mai completă şi .47 În 1948 devine membru al Academiei Române şi moare la 12 marte 1965. la Bucureşti.

imensă frescă a literaturii noastre. de formaţie enciclopedică. prin analizele profunde şi adecvate ale operelor şi ale scriitorilor şi prin stilul de o incontestabilă originalitate. după cum mărturiseşte însuşi Călinescu. înnăscută şi se exercită cu naturaleţe şi siguranţă încă de la început. de epocă. istorice. „Cartea nunţii" repetă „Dafnis şi Chloe". Dar convenţia. eseist şi estetician. punând într-o schemă dată fapte noi. prozator şi poet. cuprinzând. în loc să fie anulată.48 complexă istorie a literaturii române. Rosetti îi scrie lui Călinescu: „Ce forţă! Ce facultate! Ce uşurinţă de a scrie! Şi nicăieri oboseală. la „Estetica basmului" (1965). dar şi a inimitabilei „Istorii a literaturii române de la origini până în prezent" (1941). indiferent dacă scopul urmărit conştient de autor poate fi altul. „Viaţa lui Mihai Eminescu" (1932) şi „Opera lui Mihai Eminescu" (1934). dramaturg şi publicist. este mult mai bogată. b) Romanul lui George Călinescu Creaţia lui George Călinescu de romancier pare să treacă în al doilea plan de valoare numai datorită uriaşei umbre pe care o întinde. „Scrinul negru" (1960). Vocaţia de romancier pare să fie. cu o voce inconfundabilă în epocă. prin multitudinea de date biografice. apoi în „Enigma Otiliei" (1938). impresionantă prin dimensiunile monumentale. iar teatrul în volumele „Şun sau Calea netulburată" (1943) şi „Teatru" (1965). economice. opera de istoric şi de critic literar. „Cartea nunţii". tipul scriitorului total: critic şi istoric literar. Impresionat. Toate romanele lui George Călinescu constituie moduri de experimentare a romanului. este „un roman liric. la modul grec. este agravată. de la „Viaţa lui Ion Creangă" (1938). luând ca model «Daphnis şi Chloe» de . în „Cartea nunţii" (1933). Faima constantă de care se bucură se datorează celor două remarcabile studii despre Mihai Eminescu. „Bietul Ioanide" (1953). Activitatea sa de istoric şi de critic literar. Dar ce fel de om eşti D-ta?" George Călinescu este o personalitate plurivalentă. şi ea. Versurile sunt cuprinse în „Lauda lucrurilor" (1937). nici plictis. peste veac.

Hagienuş. „Bietul Ioanide" şi „Scrinul negru" sunt romane de epocă. cea a aristocraţiei interbelice. un fel de doamnă Bovary. formând o lume decadentă. comentat de Nicolae Balotă în studiul „De la Ion la Ioanide": George Călinescu realizează un „satiricon" modern. groteşti. documente artistice. mai ales în ultimele cărţi. nici examenul subiectiv din romanele . anihilată de o agresivă lume comunistă. indiferent că scopul urmărit conştient de autor poate fi altul. formule narative. O lume în acelaşi timp de mucava. Însă. cu orizonturi înguste. Ludicul atinge aici punctul de sus. „Toate romanele lui George Călinescu constituie moduri de experimentare a romanului. Gaitany. substanţa acestui roman cu caracter programatic." c) Romanul „Enigma Otiliei" geneza şi critica: Formaţia sa de critic literar. memorabil fiind arhitectul Ioanide. fiind. cu transformări profunde ale claselor sociale. Această orientare a stilului călinescian produce în „Enigma Otiliei". Sufleţel. procedee. El devine. în închipuirea sa reîncarnarea lui Alexandru cel Mare. o lume cu adevărat în mişcare. cu puţine personaje animate de idealuri înalte.49 Longos". un exerciţiu pregătitor pentru construcţiile epice mai amplă de mai târziu. cu destine irepresibil marcate de schimbarea regimurilor politice. celelalte. duse de legionari sau de comunişti. din moment ce autorul nu abordează în opera sa „gravele probleme umane din romanul obiectiv al lui Rebreanu. un colecţionar de artificii. înclinaţia spre satiră şi critică de moravuri. descriind scena furtunoasă a anilor interbelici şi postbelici. îl determină pe George Călinescu să acopere un gol identificat chiar de el însuşi în evoluţia organică a prozei româneşti: lipsa romanului realist de tip balzacian. cu toate luptele politice. fapte de stil. în manieră balzaciană. unde „caracterele" mor ucise de gloanţele legionarilor sau de caruselul de neoprit al istoriei. Caty Zănoagă. în măsuri diferite. influenţează la rândul ei. text publicat în 1938. o deviere a proiectului iniţial cu efecte revelatoare asupra direcţiei romanului românesc. din protipendada bucureşteană. Gavrilcea.

de pildă. cu evidente implicaţii moderne. realizând un roman al „vocaţiei critice şi polemice". nu la proustianism. romantice. romantism. „Enigma Otiliei" este o strălucită aplicaţie a acestei concepţii estetice. Deşi adept al romanului inspirat din viaţa contemporană. Concepţia estetică a lui George Călinescu privind romanul se delimita de experienţele unor contemporani. nuanţat cu incisivitate realistă şi cu efluvii romantice ori note moderniste. pentru perspectiva clasică. George Călinescu manifestă un adevărat cult pentru clasicism (vezi studiul „Clasicism. estetic. în care elementele jocului cu măşti ale farsei nu sunt cu nimic mai puţin grave. Călinescu aderă sub raportul formulei epice la modelul tolstoian şi balzacian. Stilul este armonizat cu arhitectonica grandioasă a romanului lui. dominant. pentru tipologie şi caracterologie. ci „înfăţişează o comedie umană modernă. baroc"). „un balzacianism fără Balzac": balzacianism polemic şi critic („Călinescu are vocaţia de a comenta.50 autenticităţii" ale lui Camil Petrescu. nu de a crea viaţă"). decât cele mai profunde implicaţii ale romanelor amintite". dar scriitorul îşi depăşeşte programul estetic. este punctat de dialogul viu. de înalta poezie a peisajului din Bărăgan. În structurile sale fundamentale. Scriitorul este ispitit când de expunerea obiectivă. Aşadar. într-un vocabular tehnic adecvat. „Enigma Otiliei" este un . romanul îşi complică arhitectura cu elemente clasiciste. citadină. animat de mişcarea scenică. pare a-şi ilustra. ori de frumuseţea cuceritoare a iubirii juvenile. în care realismul. Probând însă şi teza călinesciană. moderniste. baroce. potrivit căreia „nu există fenomen artistic pur". El militează pentru un roman obiectiv. anticipând propria-i convingere. ştiinţifică. modernă. când este vorba de interesul pentru arhitectură. în care firul narativ. balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic". Unul dintre creatorii romanului românesc modern. tipologie: Al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu este „un roman de critic.

dar şi misterul unei vârste şi al vieţii însăşi: „Această criză a tinereţii lui Felix. la tehnica modernă a reflectării poliedrice. pe care nu-l interesează decât Otilia. În afară de Leonida Pascalopol şi de Felix Sima. toate celelalte personaje sunt preocupate numai de dorinţa de a pune mâna pe moştenire. modern şi romantic). surprinzând etapele devenirii celor doi adolescenţi.este luminată de târzia reflecţie a lui Felix din finalul romanului: „Nu numai Otilia are o enigmă. Romanul „Enigma Otiliei" reprezintă opera literară clasică a lui Călinescu şi unul dintre romanele cele mai valoroase ale literaturii noastre dintre cele două războaie. reflecta ideea balzaciană a paternităţii. ca nişte „părinţi". . Este un roman de inspiraţie socială. Ultima semnificaţie . ci şi destinul însuşi".51 roman de sinteză estetică. pentru că fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia. aceasta este „enigma" . Titlul sub care a fost publicată cartea reliefează eternul mister feminin („enigmă este tot acel amestec de luciditate şi ştrengărie. Felix şi Otilia. în care realismului obiectiv de factură balzaciană i se asociază elemente caracteristice altor modele estetice (şi anume. mobilul principal al intrigii este chestiunea moştenirii bătrânului Giurgiuveanu. „Enigma Otiliei" este însă şi un roman de problematică morală. „Părinţii Otiliei". Deşi romanul poartă titlul „Enigma Otiliei". tradiţional. apoi de „datul" psiho-afectiv şi de factorul ereditar. modelul clasicist. titlul: Titlul iniţial. pus pentru întâia oară faţă în faţă cu absurditatea sufletului unei fete".afirmă scriitorul însuşi).cea generală . Autorul schimbă titlul din motive editoriale şi deplasează accentul de la un aspect realist. un roman de dragoste şi un bildungsroman (roman al cristalizării unor personalităţi). prin care este realizat personajul titular. însumând „dosare de existenţă" ale unor tipuri umane determinate în primul rând de circumstanţele sociale. caracterizând-o pe eroina omonimă). de onestitate şi uşurătate".

a paternităţii şi a iubirii. de sensuri adânci privind trecerea prin lume a „omului fără însuşiri". care guvernează intrarea şi ieşirea în şi din universul cărţii. sunt evidente în secvenţele cu care se deschide şi se sfârşeşte romanul. de la început îi corespunde imaginea sintetică din final). a discursului discontinuu (cap. Planul epic principal. „devenirea întru devenire".alcătuit din douăzeci de capitole . Arta compoziţiei valorifică şi alte tehnici moderne. balzaciene. Cele două tablouri care au acelaşi decor . a colajului (juxtapunerea planurilor). ea se încarcă în final de o tristeţe existenţială. construcţia discursului narativ: j Structura romanului . Replica lui Costache Giurgiuveanu .52 tema: Tema fundamentală (balzaciană şi ea) este cea a existenţei unei societăţi precis ancorată într-un spaţiu geografic şi într-o perioadă istorică (existenţa societăţii burgheze bucureştene în primul sfert al secolului trecut).(„Aici nu stă nimeni") are putere de destin. XVIII). ele propun un motiv de mare modernitate: cel al lui „Nimeni". mărturie a existenţei lor derizorii rămânând doar casa în ruină. fără sens şi fără a lăsa urme.se dezvoltă pe trei planuri. care urmăreşte . vană. În final. incipit şi f i n a l : Principiul simetriei şi cel al circularităţii. nu mai apare cu adevărat nimeni din clanul Giurgiuveanu sau Tulea.casa din strada Antim .să pătrundă într-o sferă socială superioară prin îmbogăţire. prin căsătorie sau prin afirmarea profesională.absurdă la început . Se poate identifica şi o tema a parvenirii în măsura în care toate personajele (cu excepţia lui Pascalopol) năzuiesc . precum cea a contrapunctului (decorul citadin e brusc substituit de peisajul vast al Bărăganului). Această temă fundamentală se dezvoltă în trei arii tematice: tema moştenirii.conştient sau inconştient .evidenţiază însă şi o tehnică a contrastului (descrieri ample.

prin postura de spectator şi comentator al comediei umane reprezentate. (construcţia subiectului: Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix. Naratorul omniscient ştie mai mult decât personajele sale şi. Deşi adoptă un ton obiectiv. dar acestea acţionează automat. în confruntarea cu lumea şi cu ei înşişi.dezvoltată tot în acest plan . ci comunică. deci. la Bucureşti. care nu se implică în faptele prezentate.53 destinul clanului familial (alcătuit din familiile înrudite Giurgiuveanu.un conflict psihologic. Tulea. fapt dovedit de limbajul uniformizat. care se rezolvă prin opţiunea clasicilor: triumful raţiunii asupra pasiunii. Tema parvenirii. Naratorul se ascunde în spatele măştilor sale. dinamizat de un conflict economic (lupta nesăţioasă pentru avere se va da în final între Aglae şi Stănică. naratorul nu este absent. Viziunea „dindărăt" presupune un narator obiectiv. în casa unchiului şi tutorelui său legal. Lor li se adaugă Leonida Pascalopol. . se ordonează în jurul istoriei moştenirii. cu instanţele narative. detaşat. care sunt personajele. definitorie pentru această lume în care Stănică Raţiu este un învingător. omniprezent. Tema paternităţii . eroii surprinşi în devenire. naraţiune şi moduri de expunere : Proza realist-obiectivă se realizează prin naraţiunea la persoana a IlI-a (nonfocalizată). absolvent al Liceului Internat din Iaşi. fiind. Planul-cadru conturează monografic existenţa burgheziei bucureştene la începutul secolului XX. El plăsmuieşte traiectoriile personajelor.reliefează un evident conflict de ordin moral. orfan. controlează evoluţia lor ca un regizor universal. accentuează conflictul de ordin moral. Cel de-al doilea plan narativ urmăreşte povestea de iubire dintre Felix şi Otilia. pentru a urma Facultatea de Medicină. Conflictul acestui plan este interior . Raţiu). adevărate fiare citadine). care trăieşte revelaţiile unei iubiri târzii. ca nişte marionete.

în manieră clasică. care caută o anumită casă.54 Costache Giurgiuveanu este un rentier avar. snobi (imitarea arhitecturii clasice). prin reconstituirea atmosferei. şi realitate: inculţi (aspectul de kitsch. pe verişoara Otilia şi asistă la o scenă de familie: jocul de table. descrierea străzii în manieră realistă. fineţea observaţiei şi notarea detaliului semnificativ. prin detaliile surprinse. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor prezente în odaia înaltă în care este introdus. veridicitatea susţinută prin detalii topografice. în mod direct. cu intenţia de a o înfia. de la stradă. starea civilă. Strada şi casa lui moş Costache sugerează. care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere. Pentru Balzac. Felix îl cunoaşte pe unchiul său. statutul în familie. elemente de biografie. cu detalii vestimentare şi fiziologice care sugerează. trăsături de caracter şi este prezentată. Aglae o consideră un pericol pentru moştenirea fratelui ei. prin procedeul restrângerii treptate a cadrului. din perspectiva naratorului specializat. Familiarizarea cu mediul. contrastul dintre pretenţia de confort şi bun gust a unor locatari bogaţi. Expoziţiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu. amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile). o casă este un document sociologic şi moral. la casă. . delăsători (urme vizibile ale umezelii şi ale uscăciunii. la fizionomia şi gesturile locatarilor . zgârciţi (case mici.tehnica focalizării -. Caracteristicile arhitectonice ale străzii şi ale casei lui moş Costache sunt surprinse de „ochiul unui estet". este o modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din acest spaţiu. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin. nu cunosc". Sunt realizate portretele fizice ale personajelor. fiica sa vitregă. un omuleţ straniu care îi răspunde bâlbâit: „nu-nu stă nimeni aici. deşi observaţia îi este atribuită personajului intrus. la interioare. impresia de paragină). care o creşte în casa lui pe Otilia Mărculescu. cu ornamente din materiale ieftine). burghezi îmbogăţiţi cândva. dar nu şi fondul cultural. Pătruns în locuinţă.

În ceea ce priveşte primul plan. Planul formării lui Felix. divers informat. plan periclitat ipotetic de înfierea Otiliei. visează averea clanului Tulea. căzând în platitudine. competiţia pentru moştenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor. Clanul Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui. Felix o pierde pe Otilia. amestecându-se oriunde crede că poate obţine ceva bani sau poate da lovitura vieţii lui. ale obsesiei banului.55 Toate aceste aspecte configurează atmosfera neprimitoare. Deşi are o afecţiune sinceră pentru fată. iar Otilia a devenit soţia unui conte exotic. urmăreşte experienţele trăite de acesta în casa unchiului său. care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei. Otilia îl iubeşte pe Felix. bărbat matur. până la rezolvarea în deznodământ: Olimpia e părăsită de Stănică. . Stănică Raţiu urmăreşte să parvină. Aurica nu-şi poate face situaţie. În epilog aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea. Ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin. Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu şi destinul tânărului Felix Sima. dar nu ia nicio decizie. iar atitudinea protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix. Iniţial într-un plan secundar. în special iubirea adolescentină pentru Otilia. pentru a nu cheltui. in plan moral. iar pentru Pascalopol o enigmă. Bătrânul avar. student la medicină. fiindcă primează dorinţa de a-şi face o carieră. acţiuni. dar după moartea lui moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol. personajul susţine în fond intriga romanului. restaurante. bătrânul amână înfierea ei. Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral. imaginea mediului în care pătrunde tânărul şi prefigurează cele două planuri narative şi conflictul. dar smulge banii lui moş Costache. proprietar de imobile. Este gelos pe Pascalopol. Pretutindeni prezent. de dragul banilor şi de teama de Aglae.

din momentul sosirii lui Felix în casa unchiului său. încărcat cu bucle. aşa cum o vede Felix la intrarea în casă : . o voce cristalină. pantofi).o fată mândră şi independentă''. care scapă înţelegerii imediate. Faţa măslinie.. Chipul adolescentin al Otiliei este de la început o apariţie angelică. prin apele oglinzilor.56 personajele: În conturarea Otiliei... apăsătoare a casei. delicateţea. cu nasul mic şi ochii foarte albaştri. îi întinse cu francheţe un braţ gol şi delicat''.Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. dezinvoltă. cel mai complex personaj al romanului.un cap prelung şi tânăr de fată. firea deschisă a fetei. subţiratică. Alte detalii completează portretul Otiliei.un temperament de artistă''." Prezenţa Otiliei înviorează şi luminează atmosfera lugubră. o metaforă ce-ar putea vorbi de firea imprevizibilă. Mai întâi. cărţile. auzită de sus.. descris în mod expres de scriitor.o masă de toaletă cu trei oglinzi mobile şi cu multe sertare. căzând până pe umeri''.. Ea răspândeşte în jurul ei graţie. în faţa ei se află un scaun rotativ de pian'' . tumult de pasiuni când cântă la pian. apoi ..sunt detalii semnificative ce stimulează imaginaţia.o rândunică. arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. . delicateţe. inteligenţă. care sugerează supleţea. Privirea tânărului coboară apoi asupra vestimentaţiei. .fata. jurnalele de modă franţuzeşti. scriitorul foloseşte tehnica modernă a perspectivelor multiple şi a observaţiei psihologice. motivul oglinzilor. aşa cum o observă tânărul.. lucrurile fine (rochii. înainte ca Felix să o vadă: . închisă în colivie. pălării. .o sorbea umilit din ochi şi râdea din toată faţa lui spână''. dar strânsă tare la mijloc şi cu o mare coleretă de dantelă pe umeri.. Ea se reflectă diferit în cei din jurul său: moş Costache . prin dezordinea tinerească a lucrurilor ce inundă camera se intuieşte firea exuberantă. Camera Otiliei o defineşte întru totul pe fată.. moare''. pentru Pascalopol este . îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale. o apariţie romantică tulburătoare: . dar şi ca element indispensabil cochetăriei feminine.o mare ştrengăriţă''. notele muzicale amestecate cu .

Felix parcurge drumul de la simpla atracţie până la acuitatea trăirii sentimentului iubirii caste: „Pentru întâia oară Felix era prins de braţ cu atâta familiaritate de o fată şi pentru prima oară.trecându-şi braţele subţiri în jurul gâtului''. . împreună cu Pascalopol. blazată. copilul trăieşte intens clipa înstrăinării de casă şi a necunoscutului: . O sensibilitate de o mai mare acuitate. „ascunzişul feminin''. Dotat cu calităţi intelectuale. purtările Otiliei sunt asemeni „fetelor fără căpătâi şi fără părinţi''. Evoluţia profesională a lui Felix Sima este ascendentă.În ochii Otiliei mocneau judecăţi despre viaţă şi despre el. Criza adolescenţei. spre indignarea clanului Tulea. Aceeaşi feminitate şi francheţe a gesturilor manifestă şi faţă de Pascalopol.orfan''. spiritual.Toată noaptea Felix fu chinuit de o agitaţie nemaiavută.57 păpuşi alcătuiesc universul de viaţă cotidiană. mai conştientă de ea însăşi. cu cele mai teribile copilării. Şi faţă de Felix are griji materne.. precum şi nevoia de afecţiune se prefigurează din copilărie. ironii .. dorind ca acesta să-şi facă o cariera strălucită.. specialist cunoscut. devine mai sigură.îi dădu un sentiment inedit. criza erotică în drumul spre maturizare prin care trece Felix este descrisă prin acumulări succesive. Călătoria la Paris." Când soseşte în casa lui Costache Giurgiuveanu. Felix devine „profesor universitar. Trimis de tatăl său într-un pensionat. care-i sfărâma somnul. cum spune scriitorul. demult presimţit''.. amestecă o seriozitate rece. rămânând r\j \J ui ai /v | • v fără mamă de când era în şcoala primară. colaborator la tratate de medicină cu profesori francezi".. apariţia Otiliei . luând act de izbucnirea . Nici Pascalopol. Nu era nici durere propriu-zisă. desigur. seriozitatea ei îl paraliza''. nici Felix nu sunt siguri de iubirea Otiliei. cu o tenacitate şi o voinţă de a se realiza. Felix se simte inferior: . la care a contribuit. şi calitatea dobândită de . ci acel zbucium al necunoscutului pe care-l ai în noaptea dinainte plecării pentru totdeauna într-o ţară îndepărtată.. autor de memorii şi comunicări ştiinţifice. hotărâri îndelung meditate.. Pentru Aglaia şi Aurica. nici frică. o maturizează.

58

unei simţiri până atunci latente, încearcă şi actul geloziei, văzând cum Otilia generalizează tratamentul''. Chinurile prin care trece când Otilia, plecată la Paris cu Pascalopol, nu-i răspunde la scrisoare, sunt revelatoare. Îndrăgostit, visător şi reflexiv, simţea nevoia prezenţei ei feminine. Tăcerea Otiliei îi umple sufletul de multiple trăiri: mânie, gelozie, face fel de fel de ipoteze, îl cuprinde o frenezie nebună ,,de a merge pe jos în frig '', până la Băneasa, fericirea şi nesiguranţa se zbat în sufletul său tânăr şi pur. Fixând din prima pagină a romanului timpul şi locul, în stil balzacian, scriitorul îşi descrie personajul: ,, ... un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă obosit o trecea des dintr-o mână într-alta. [...] Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa însă îi era juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar coloarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie''.

mijloace de caracterizare:
În general, caracterizarea personajelor se realizează ca în romanul realist- balzacian. Prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existenţei lor: prezentarea mediului, descrierea locuinţei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor şi a obişnuinţelor. În mod direct, naratorul dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă, biografia personajelor reunite la începutul romanului, la jocul de table. Caracterele dezvăluite iniţial nu evoluează pe parcursul romanului, dar trăsăturile se îngroaşă prin acumularea detaliilor în caracterizarea indirectă. Excepţie face portretul Otiliei, realizat prin diverse tehnici moderne: comportamentismul şi reflectarea poliedrică.

59

concluz i e :
Şi prin arta construirii personajelor, ca şi prin arta narativă, prin stilul intelectualizat, adecvat mediului citadin căruia îi aparţin eroii, romanul călinescian îşi demonstrează virtuţile de „sinteză estetică", constituind o izbândă a prozei româneşti interbelice. După cum sugerează şi enunţul final „Aici nu stă nimeni", viziunea caricaturală despre lume a lui George Călinescu dezvăluie în fapt o societate burgheză clătinându-se puternic la începutul secolului XX.

60

BIBLIOGRAFIE
A. Prezentare generală: > „Realismul" • Editura: Tineretului, Bucureşti, 1969. • Autor: Marin Popa. > „Dicţionar de terminologie literară" • Editura: Ştiinţifică, Bucureşti, 1970. • Coordonator: Emil Boldan. > „Istoria literaturii române contemporane" • Editura: Minerva, Bucureşti, 1973. • Autor: Eugen Lovinescu. > „Principii ale criticii literare" • Editura: Univers, Bucureşti, 1974. • Autor: Ivor Armstrong Richards. > „Introducere în stilistica literară a limbii române" • Editura: Minerva, Bucureşti, 1976. • Autor: Ladislau Galdi. > „Probleme de literatură şi estetică" • Editura: Univers, Bucureşti, 1982. • Autor: Mihail Bahtin. > „Modele de analize literare şi stilistice" • Editura: Albatros, Bucureşti, 1989. • Autori: Alexandru Hanţă. > „Repere pentru o sociofenomenologie a valorii literare" • Editura: Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989. • Autor: Constantin Crişan. > „Romanul românesc interbelic" • Editura: Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004. • Autor: Carmen Muşat. > „Arca lui Noe"

61

• Editura: Gramar, Bucureşti, 2006. • Autor: Nicolae Manolescu B. Tipuri de romane interbelice: > „Opere" • Editura: pentru Literatură, Bucureşti, 1966. • Autor: Perpessicius. >„Arta prozatorilor români" • Editura: pentru Literatură, Bucureşti, 1966. • Autor: Tudor Vianu. > „Polivalenţa necesară" • Editura: pentru Literatură, Bucureşti, 1967. • Autor: Paul Georgescu. > 5„Literatura nouă" • Editura: Scrisul românesc, Craiova, 1972. • Autor: George Călinescu. > „Aspecte literare contemporane" • Editura: Minerva, Bucureşti, 1972. • Autor: Şerban Cioculescu. > „De la Ion la Ioanide" • Editura: Eminescu, Bucureşti, 1974. • Autor: Nicolae Balotă. > 7„Romanul românesc interbelic" • Editura: Minerva, Bucureşti, 1977. • Autor: Pompiliu Constantinescu. > „Din clasicii noştri" • Editura: Eminescu, Bucureşti, 1977. • Autor: Edgar Papu. > „Pagini de critică literară, vol. III" • Editura: Minerva, Bucureşti, 1977. • Autor: Vladimir Streinu. > „Baltagul. El hacha" • Editura: Minerva, Bucureşti, 1981. • Autor: Maria Isabel Filinich. > „Mihail Sadoveanu. Fascinaţia tiparelor originale"

1986. Bucureşti. Credinţă. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. 1993. 1999. Simţire. • Autor: Nicolae Manolescu. > „Metodica studierii limbii române" • Editura: Polirom. 1983. Călin Manilici. > „Arca lui Noe" • Editura: Gramar. • Autor: Eugen Simion. 2007. Bucureşti. Bucureşti. 2003. • Autor: Petru Mihai Gorcea. • Autor: Constantin Parfene. > „Poetica romanului interbelic" • Editura: Ideea Europeană. • Coordonatori: Titus Moraru. • Autor: Gheorghe Goldeanu. > 4„Istoria literaturii române de la origini până în prezent" • Editura: Minerva. > „Crestomaţie de critică şi istorie literară" • Editura: Dacia. spirit al amplitudinii" • Editura: Demiurg. > „Literatura română între cele două războaie mondiale" • Editura: Universalia. • Autor: Angela Bidu-Vrânceanu. 1981. 2001. > „Mircea Eliade" • Casa editorială: Cuget. Bucureşti. > „Mircea Eliade. Cluj-Napoca. Bucureşti. > „Dicţionar de ştiinţe ale limbii" • Editura: Nemira. .62 • Editura: Eminescu. 2006. > „Limba română artistică" • Editura: Ştiinţifică şi Enciclopedică. • Autor: George Călinescu. 1981. • Autor: Ovidiu Crohmălniceanu. 1995. • Autor: Constantin Ciopraga. • Autor: Ştefan Munteanu. Bucureşti.

. Piteşti. • Coordonator: Florin Şindrilaru. 2008.63 > „Dicţionar de personaje literare din proza şi dramaturgia românească" • Editura: Paralela 45.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->