China comunista

Mao Zedong (1893-1976)

Deng Xiao-Ping(1904-1997)

MAO ZEDONG

毛泽东

Mao Zedong (sau Mao Ţe-Tung n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) a fost un om politic chinez, lider al Partidului Comunist Chinez. În urma războiului civil, în 1949 Partidul Comunist Chinez sub conducerea lui Mao Zedong a preluat puterea în

care urmează modificările impuse de Stalin politicii de alianţa sau conflict cu naţionaliştii din Guomindang. elemente de originalitate şi diferenţiere care aveau să devină din ce în ce mai evidente începând cu jumătatea anilor 1950. unde activa de multa vreme în rândul studenţilor şi se distinsese în cadrul activităţilor sindicale. Este crediat cu faptul că a adus China mai aproape de capitalism și a determinat creșterea foarte rapidă a economiei chineze timp de peste trei decenii. pe care o va conduce mai întâi după modelul sovietic. al agitaţiilor şi protestelor împotriva „seniorilor războiului" şi a japoniei. mobilizându-i în acelaşi an într-o insurecţie care eşuează. Aici. în jurul oraşului Ruijin. străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata (este numit Marşul Cel Lung. Justificarea sa teoretică pentru acceptarea regulilor economiei de piață a fost urmatoarea: „Planificarea și economia de piață nu reprezintă diferențele esențiale între socialism și capitalism. Mao se va stabili ulterior în Canton şi Shanghai. în luptele aspre din interiorul partidului. poate chiar mai vizibil şi mai excesiv decât cel al lui Stalin. în timp ce Comuna din Shanghai este victimă a represaliilor sângeroase. ca si Revoluţia Culturală. zeci de milioane de chinezi fiind ucişi în timpul în care acesta a condus China. un cult al propriei persoane. Din 1935 a fost lider al Partidului Comunist Chinez si apoi sef al statului. Deosebit de abil în mobilizarea maselor în sprijinul său. În 1927. Deng s-a născut în 22 august 1904 și a decedat în 19 februarie 1997. Mao Zedong se număra printre cei treisprezece membri fondatori ai Partidului Comunist Chinez. Această interpretare a marxismului reduce rolul ideologiei în gândirea economică și va duce la decizii politico-economice mult mai eficiente. chiar dacă nu la întreaga mostenire marxist-leninistă. în perspectiva unei revoluţii democrate. Mao se va afla în fruntea Republicii Populare Chineze. proclamând Republica Populară Chineză. introducând însă.Fiu de ţărani. Mao Zedong a fost de profesie învăţător.Moștenind o țara măcinată de tarele sociale și economice datorate Revoluției Culturale și altor manevre politice de masă ale erei Mao Zedong. Mao va favoriza. organizează una dintre cele mai stabile şi fortificate „baze roşii" -Sovietul din Jiangxi. deoarece există planificare și în .Marşul cel Lung al comuniştilor. în repetate rânduri. cu poziţia susţinută de conducerea partidului. Renunțând la valorile ideologice comuniste. Mao îi organizează pe ţăranii săraci iar în 1929 îi grupează pe militanţii comunişti urmăriţi de trupele naţionaliste. unde se dedica trup şi suflet colaborării cu Guomindang.După ce aderă la marxism. înainte de Marşul cel Lung. China . Reprezentant al grupului din Hunan. Deng a fost liderul de facto al Republicii Populare Chineze de la sfârșitul aniilor 1970 până la începutul aniilor 1990. Intrând în conflict. După victoria asupra japonezilor şi a mişcării Guomindang. În consolidarea Regimului Comunist în China. cunoscută ca "economia de piața socialistă". A fost fondatorul "socialismului cu caracteristice chinezești" și a reformei economice din China. care avea să dureze până în anul 1935. O economie planificată nu este definiția socialismului. s-a bizuit pe ţărănime şi pe cultul personalităţii. Deși niciodată nu a avut titlul de șef de stat sau șef de guvern. Deng a decretat că „socialismul nu înseamnă împărțirea sărăciei”. in 1921. Deng Xiao-Ping 邓小平 A fost un lider al Partidului Comunist din China. Deng spunea că statul chinez se afla in primul stadiu al socialismului și deci datoria partidului era să perfecționeze socialismul în stil chinezesc. Deng a fost nucleul celei de-a doua generații a conducerii Partidului Comunist Chinez. A condus forţele comuniste in lupta dusa cu forţele naţionaliste (1927-1949). Politica economica a "Marelui salt Înainte" iniţiat de el a eşuat.Mao Zedong a instaurat o dictatură sângeroasă. stabilindu-se la graniţa dintre provinciile Jiangxi si Fujian. în ultimii ani ai conducerii sale (moare în 1976). Mao revine în Hunan pentru a-i organiza pe ţărani. încă de la început.China.

în final.Ca urmare a reformelor lui Deng. înăbușite în sânge de armata chineză. La nivel local. la implementarea lor la scară națională. În 2003. de asemenea economie de piață există și în socialism. ajungându-se. iar volumul comertului exterior . ceea ce în final se dovedește un factor de succes. Problemele sociale s-au atenuat odată cu creșterea nivelului de trai. În plus. Dar cele mai importante schimbări au fost în planul intern. stimulentele materiale și nu discursurile politice au fost folosite pentru motivarea forței de muncă. .. de altfel. Planificarea și economia de piață sunt amândouă pârghii de control ale activității economice. sistem care a reușit să susțina o creștere economică pe o perioadă foarte lungă.. este evident că acest model este departe de a fi demn de urmat.” Deși Deng a asigurat suportul teoretic și politic al reformelor sale.Deși a pus la punct un sistem politic bazat pe un partid unic. multe reforme au fost implementate de lideri locali sub privirea deseori îngăduitoare a autoritaților centrale. Consecința a fost atingerea țelurilor propuse în Cele patru direcții de modernizare prin atragerea de fonduri de investiții străine și trimiterea de oameni la specializare in management. cum ar fi Hua Guofeng. altfel riscând aparitia unor probleme sociale de masă. Hong Kong. De exemplu. Cu o perioadă de dezvoltare scurtă. dar cel mai important. aceste investiții nu erau dictate de guvern. ceea ce a dus la dezvoltarea industriei ușoare. Au fost încurajate acordarea de prime în natura și au fost introduse sisteme de prime. Singapore și Coreea de Sud). In ultimii peste 20 de ani. unde investițiile străine și liberalizarea pieței au fost încurajate. politice. Acest lucru va duce la schimbarea strategiei de dezvoltare a economiei chineze spre creșterea industriei usoare și a exportului producției acesteia. China a decis să accelereze procesul de modernizare prin mărirea volumului de tranzacții cu exteriorul. și. și anume: sociale. marketing si tehnologie. știința – tehnologia și armata. Deng a încurajat decentralizarea în agricultură și dezvoltarea gospodăriilor individuale. premierul Zhou Enlai a inițiat cu ani în urmă „Cele patru direcții de modernizare”. Inflația din anii de după reprimarea demonstrației de la Tiananmen a fost și ea combătută. Reformele lui Deng includ introducerea managementului centralizat de tip planificat al economiei de către tehnocrați cu studii economice. Acest tip de management era bazat pe mecanismele pieței. Implementarea reformelor lui Deng se face de jos în sus spre deosebire de cazul URSS unde se făcea de sus in jos.. calea optimă de dezvoltare pentru o țară în curs de dezvoltare cu o economie lipsită de capital. Socialismul și economia de piață nu sunt incompatibile. cum ar fi Chen Yu. Scopul reformelor lui Deng a fost exprimat prin „Cele patru direcții de modernizare”: agricultura. Reformele lui Deng au lăsat totuși o serie de probleme nerezolvate.” Îmbunatățirea relațiilor cu lumea exterioară a fost al doilea țel important al programului de reforme al lui Deng.capitalism. adică din depozitele bancare ale populației. dovadă fiind gravele probleme sociale din China comunistă. Mai mult decat atât. și cel mai evident. trebuie sa ne îngrijoreze deviația spre stanga.. Aceste reforme au avut un real succes. China a avut și după moartea sa o creștere economică anuală de 8% având una dintre cele mai mari rate de creștere economică din lume. spre deosebire de modelul sovietic.. industria. industria ușoară va genera venituri importante. Deng nu se opunea unor reforme doar pentru că ele respectau principii ale economiei capitaliste. Aceasta era. Multe reforme au fost inspirate din experiența „Tigrilor din Estul Asiei” (termen care desemnează economiile din Taiwan. este recunoscut de către istorici că puține dintre ele au fost gândite de el insuși.Deng s-a retras din Biroul Politic în 1987 și a părăsit ultimul său post oficial (președinte al Comisiei Militare de Stat) în martie 1990. Aceasta flexibilitate în gândire este subliniată de declarații politice cum ar fi: „Nu trebuie să ne fie teamă să adoptam cele mai avansate metode de management aplicate în țările capitaliste. care vor fi reinvestite în unități de producție mai sofisticate si mai moderne. Deng a inființat o serie de zone economice speciale. Ele au reprezentat reversul politicii economice izolaționiste a lui Mao. volumul economic global a situat China pe locul VII în lume. Capitalul investit în industria grea provenea în principal de la bănci. atrăgând astfel multe companii străine. fiind soluționate probleme importante pentru sute de milioane de persoane: hrana și îmbrăcămintea.pe locul IV. Spre deosebire de alți lideri chinezi. Instituțiile politice au devenit o garanție a stabilității după ce Deng a înlocuit în rândul acestora pe țăranii-revoluționari cu tehnocrați cu studii superioare. ceea ce duce la accelerarea dezvoltării economice. China a depășit etapa economiei marcate de penurie și a intrat într-o perioadă de abundență materială. ceea ce duce la creșterea consumului casnic deci la creșterea nivelului de trai. în special în scopul obținerii de tehnologie de la țările dezvoltate (Japonia și lumea occidentală). Deng credea că nicio teorie politică nu trebuie respinsă doar pentru că nu era asociată cu Mao..În urma dezvoltării constante a economiei. Ca urmare a reformelor sale în direcția unei economii de piață a devenit evident la mijlocul anilor 1990 că multe întreprinderi de stat (aflate în proprietatea guvernului central și nu a autorităților locale) nu erau profitabile și trebuiau închise ca să nu devină adevarate găuri negre ale economiei. Reiese un contrast izbitor față de modelul perestroika al lui Mihail Gorbaciov în care majoritatea reformelor au fost gândite de mentorul lor. ceea ce constituie un suport politic pentru viitoarele reforme. forța sa economică sporind. Chintesența socialismului este liberalizarea și dezvoltarea sistemelor de producție. Cea mai importanta mișcare în direcția reformatoare a fost aceea de a permite autorităților locale din orașe și provincii să investească bani în fabricile pe care le considerau cele mai profitabile. Trebuie să ne ingrijoreze deviația înspre dreapta. economice. veniturile din agricultură fiind în stagnare. probleme care au culminat cu protestele de la Tienanmen din 1989. realizând o adevarată revoluție industrială a Chinei. lasând liderii chinezi în căutarea de noi mecanisme de a dezvolta mediul rural. Succesul acestor reforme a determinat introducerea lor pe scară din ce in ce mai largă. necesar scăzut de capital de pornire și cerere mare la export. Strategia pentru atingerea nivelului de națiune industrializată de tip modern a fost numită „economie socialistă de piață”. beneficiile reformei din agricultură își epuizaseră cursul. În contrast cu reformele din Iugoslavia și Ungaria. spre deosebire de alți lideri mai conservatori. economia Chinei și-a menținut tendința de dezvoltare accelerată. Reformele s-au concentrat deasemenea pe îmbunătațirea productivității muncii. abandonându-se stilul economiei de campanie a lui Mao. Țăranii au fost încurajati să-și vânda surplusul de producție din gospodărie. fiind chiar permis țăranilor să-și vândă produsele obținute din recolta proprie pe piața liberă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful