Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza s-a născut pe 20 martie 1820 în Bârlad, Moldova, astăzi România. Tatăl său era ispravnicul Ioan Cuza, iar mama era Sultana, membră a familiei Cozadini, de origini fanariote. Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri din Moldova şi a primit o educaţie europeană. A fost ofiţer în armata moldovenească şi a ajuns la rangul de colonel. În anul 1855, sa căsătorit cu Elena Rosetti. În timpul revoluţiilor din Moldova şi Ţara Românească, din anul 1848, Cuza a fost luat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic. Când s-a întors în Moldova, a devenit ministru de război, iar în anul 1858 a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Pe data de 17 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar pe 5 februarie 1859, domn al Ţării Româneşti. Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. Ca domnitor, Cuza a încercat să obţină recunoaşterea unirii înfăptuite de către puterea suzerană. Sub conducerea lui, în ianuarie 1862, Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial numele de România, cu capitala la Bucureşti. În anul 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice de către Monstruoasa Coaliţie. În urma abdicării lui, unirea pe care o înfăptuise a fost anulată. Fostul domnitor şi-a petrecut restul vieţii în exil, mai ales la Paris şi Viena. A murit pe 15 mai 1873, în Germania. Iniţial, a fost înmormântat la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, iar după al doilea război mondial, osemintele sale au fost aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.